Komuniştii (adică sataniştii) lui Iliescu l-au dispreţuit pe Dumnezeu, l-au ţintuit pe pereţi pe Isuss cel iconat de preoţi (Ps.115 şi 135), au naţionalizat averea boierilor şi a martirilor, pentru ca burghezia fesenistă s-o poată globaliza-fura prin privati-hoţie! De aceea a ajuns să fie dispreţuită de justiţie şi averea oamenilor, dar şi Bogăţia lui Dumnezeu… Totuşi, nu confundaţi miile de culte, religii şi bisericuţe create de ei, cu Adevărata Credinţă Cristică; Ei au semănat teroare, corupţie, confuzie şi alte seminţe ale satanei (Gal.5/19-21), i-au îndopat pe oameni cu datini, ritualuri, ceremonii, idolatrii iconate şi cu alte popisme şi moaşterii (Iov, cap. 42), pentru bani şi manipulare, dar toată veşnicia o să aibă timp să adune ce au semănat…” Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Rom.2/4-10)

Ion Iliescu l-a asasinat pe Nicolae Ceaușescu (pentru a vinde globalistilor TOATA Tara ). După 2 zile, discuta cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, despre ”specialiștii sovietici” fără identitate din România STENOGRAMA COMPLETĂ… Lorzii răului din România sunt, de fapt, niște oameni mărunți. Imagini cenzurate la TV cu Năstase și Voiculescu… Rechizitoriu: Mineriada 13 – 15 iunie 1990. Malin Bot  … Garda pretoriană a lui Iliescu, formată din mineri. Călăii au ajuns pensionari de lux în 30 de ani… Spagă de 9 milioane de euro cu pedepse ridicol de mici, contopite astfel încât Dorin Cocoș a executat o bășcălie de pedeapsă… Mălin Bot, ziarist independent: ”Împreună construim cea mai curată cale în jurnalism”… LUNA CADOURILOR pentru marii corupți: Năstase, reabilitat. Tăriceanu, achitat. Neacșu, avansat șef la SGG… Plătim scump pentru că nu am făcut lustrație. Securitatea și mentalitățile staliniste încă ne bântuie țara… Cum te trimite justiţia să dormi în pădure… Mafia camatarilor mana-n mana cu oamenii justitiei… cărţi- Ziaristi amenintati, ziaristi batuti…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 76-2.jpgCa sa poata fi confiscate de globalisti… Naţionalizarea a fost pregătită în laboratoarele comuniste timp de un an… Iuliana Biro: Ne duceau la anchete zi şi noapte. Atâta bătaie am primit! Vai de capul nostru! Inainte de globalizare…Noaptea în care comuniştii au confiscat averea moşierilor. „Suntem muritori de foame, nu avem cu ce ne încălzi“…Câți bani primeau călăii români? Cum era remunerată fiecare execuție în funcție de „dificultate”? Călăii binefăcători… Cei mai ingrozitori torţionari din comunism: Enoiu, Crăciun, Ficior, Moromete, Vişinescu… Cum a ajuns Experimentul Pitești cel mai brutal episod din istoria României în doar doi ani…  Cum au cucerit comuniştii puterea în 1945–1947. Şiretlicurile prin care au fost fraudate alegerile: voturi anulate şi buletine gata ştampilate… Lovitură de stat în România în 1947… Parchetul Militar demonstrează că în decembrie 1989 în România a avut loc o lovitură de stat…( Lovitura de teatru si de stat…)Rolul lui Ion Caramitru în declanșarea Diversiunii Teroriste din Decembrie 1989. Momentul în care actorul s-a urcat pe un car de transmisie al TVR..…. Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 666-1.jpg…...Biserica și manipularea maselor, explicate din interior: „Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani”… Cum este MANIPULATĂ omenirea şi ţinută sub CONTROL cu televizorul… Răspunsul lui Dumnezeu la ipocrizie: bunătate şi judecată… Charles H. Spurgeon: Bogățiile bunătății lui Dumnezeu… Sapte moduri prin care vorbeste crucea… Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință… Pocainta şi iertarea păcatelor… „Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”… Toleranță sau îndelungă răbdare? Cu faţa descoperită… sau Cum tratezi păcatul… 2. Păcatul altora este, de asemenea, păcatul nostru…1. Puterea lui Dumnezeu este în evanghelie…3. Harul fără plată a lui Dumnezeu… De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare – Știri – Recenzii cărți, pagina 1 … Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică…Armura lui Dumnezeu – Armura spiritual… Cine sunt eu în Hristos?? ~ PERLA SUFERINȚEI…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 66-2.png.Cele mai bune ceaiuri împotriva indigestiei; Ceapa, leacul bun în răceală, dar şi în boli grave. Află cum să o consumi! Iată ce spun unghiile despre sănătatea ta… Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea… Ce este diabetul insipid… Cancerul renal: si hipertensiunea arterială poate fi de vina… Sange in urina, nevizibil cu ochiul liber… Guta – Alimente indicate pentru această afecţiune… Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine… Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune… Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne? Tratarea sinuzitei – o afecţiune care se intensifică la frig…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este aaa.jpg...

Amenajarea gradinilor si locuintelor in stil FENG SHUI…Aranjarea unei gradini in stil feng shui…Toskana Gartden – Un nou concept de creatie pentru gradina ta…  Avantajele producerii de arbori si arbusti ornamentali in containare… Glicinele – particularitati de cultura  Plantarea arborilor si arbustilor ornamentali

 

Biserica și manipularea maselor, explicate din interior: „Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani”… Cum este MANIPULATĂ omenirea şi ţinută sub CONTROL cu televizorul… Răspunsul lui Dumnezeu la ipocrizie: bunătate şi judecată… Charles H. Spurgeon: Bogățiile bunătății lui Dumnezeu… Sapte moduri prin care vorbeste crucea… Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință… Pocainta şi iertarea păcatelor… „Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”… Toleranță sau îndelungă răbdare? Cu faţa descoperită… sau Cum tratezi păcatul… 2. Păcatul altora este, de asemenea, păcatul nostru…1. Puterea lui Dumnezeu este în evanghelie…3. Harul fără plată a lui Dumnezeu… De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare – Știri – Recenzii cărți, pagina 1 … Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică…Armura lui Dumnezeu – Armura spiritual… Cine sunt eu în Hristos?? ~ PERLA SUFERINȚEI…

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Cine sunt eu în Hristos?? ~ PERLA SUFERINȚEI

 

https://elly4god.wordpress.com/2011/06/24/cine-sunt-eu-in-hristos/?wref=tp

 

Una dintre modalităţile prin care ne maturizăm este aceea  de a ne aminti continuu  CINE SUNTEM NOI ÎN HRISTOS!

  1. Eu sunt sarea pământului. (Matei 5:13)

 

  1. Eu sunt lumina lumii. (Matei 5:14)

 

  1. Eu sunt un copil al lui Dumnezeu. (Ioan 1:12)

 

  1. Eu sunt parte din adevărata viţă de vie, un vas al vieţii lui Hristos. (Ioan 15:1,5)

 

  1. Eu sunt prietenul lui Isus Hristos. (Ioan 15: 15)

 

  1. Eu sunt ales de Hristos şi numit de El ca să aduc roade. (Ioan 15:16)

 

  1. Eu sunt un rob al neprihănirii. (Romani 6:18)

 

  1. Eu sunt un rob al lui Dumnezeu. (Romani 6:22)

 

  1. Eu sunt un copil al lui Dumnezeu; Dumnezeu este Tatăl meu spiritual. (Romani 8: 14-15; Galateni 3:26; 4:6)

 

  1. Eu sunt un moştenitor împreună cu Hristos; noi împărtăşim aceeaşi moştenire. (Romani 8:17)

 

  1. Eu sunt un templu- un lăcaş al lui Dumnezeu. Duhul Lui şi viaţa Lui sunt în mine. (1 Corinteni 3:16; 6:19)

 

  1. Eu sunt în unitate cu Domnul şi sunt în acelaşi duh cu El. (1 Corinteni 6:17)

 

  1. Eu sunt un membru al Trupului lui Hristos. (1 Corinteni 12:27; Efeseni 5:30)

 

  1. Eu sunt o creaţie nouă. (2 Corinteni 5:17)

 

  1. Eu sunt împăcat cu Dumnezeu şi, de asemenea, sunt un împăciuitor. (2 Corinteni 5:18,19)

 

  1. Eu sunt u fiu al lui Dumnezeu şi una în Hristos. (Galateni 3:26,28)

 

  1. Eu sunt moştenitor al lui Dumnezeu, devreme ce sunt fiu al Lui. (Galateni 4:6,7)

 

  1. Eu sunt un sfânt. (Efeseni 1:1; 1 Corinteni 1:2; Coloseni 1:2)

 

  1. Eu sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, născut din nou în Hristos, pentru a face lucrarea Sa. (Efeseni 1:20)

 

  1. Eu sunt un cetăţean al Împărăţiei, împreună cu ceilalţi credincioşi din familia lui Dumnezeu. (Efeseni 2:19)

 

  1. Eu sunt un prizonier pentru Hristos. (Efeseni 3: 1; 4:1)

 

  1. Eu sunt un neprihănit şi sfânt. (Efeseni 4:24)

 

  1. Eu sunt un cetăţean al cerului – sunt deja în Împărăţie! (Efeseni 2:6)

 

  1. Eu sunt ascuns cu Hristos în Dumnezeu. (Coloseni 3:3)

 

  1. Eu sunt o expresie a vieţii lui Hristos, pentru că El este viaţa mea. (Coloseni 3:4)

 

  1. Eu sunt ales de Dumnezeu, sfânt şi preaiubit. (Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:4)

 

  1. Eu sunt un fiu al luminii, nu al întunericului. (1 Tesaloniceni 5:5)

 

  1. Eu am o chemare divină. (Evrei 3:1)

 

  1. Eu sunt un părtaş împreună cu Hristos; eu împărtăşesc viaţa Sa. (Evrei 3:14)

 

  1. Eu sunt una din pietrele vii ale lui Dumnezeu, fiind zidit în Hristos – lăcaş spiritual. (1Petru 2:5)

 

  1. Eu sunt un membru al unei seminţii alese, al unei preoţii împărăţeşti, al unei naţiuni sfinte, al unui popor al lui Dumnezeu, sunt în posesia Lui. (1 Petru 2:9, 10)

 

  1. Eu sunt un străin şi călător în această lume în care trăiesc pentru o perioadă scurtă de timp. (1 Petru 2:11)

 

  1. Eu sunt un duşman al diavolului. (1 Petru 5:8)

 

  1. Eu sunt un copil al lui Dumnezeu şi voi fi ca şi Hristos, când El se va întoarce. (1 Ioan 3:1,2)

 

  1. Eu sunt un născut din Dumnezeu, iar diavolul nu se poate atinge de mine. (1 Ioan 5:18)

 

  1. Eu NU sunt marele ” EU SUNT CEL CE SUNT” (Exod 3:14; Ioan 8:24, 28, 58), dar, prin harul lui Dumnezeu, EU SUNT CINE SUNT! (1 Corinteni 15:10).

 

CREDE CEEA CE SPUNE DUMNEZEU DESPRE TINE!!!!

 

de Elena Nini – lucrător  în Africa

 

 

 

https://elly4god.wordpress.com/2011/06/24/cine-sunt-eu-in-hristos/?wref=tp

 

//////////////////////

 

Armura spirituală (A cincea sesiune)

 

~ PERLA SUFERINȚEI

 

 

RODICA BACIU locuieşte în Târgu-Mureş împreună cu soţul ei, Ioan Matei şi cei trei copii: Mirel (18 ani), Natalia ( 15 ani) şi Eusebiu ( 9 ani). Rodica este de profesie economist şi împreună cu soţul ei deţin o firmă de distribuţie piese auto unde lucrează peste 300 de angajaţi. Pe lângă această profesie, ea este implicată în lucrarea cu femeile, fiind coordonatoare a lucrării cu femeile în judeţul Mureş şi realizatoarea emisiunii “Pentru noi femeile!” la Credo TV.

 

De ce apar neînţelegeri între noi şi soţii noştri?

 

De ce nu mai putem comunica uneori cu copiii noştri pe care îi iubim atât de mult?

 

De ce la servicu, dacă vrem să fim un exemplu, vin factori externi care nu ne permit să facem acest lucru?

 

De ce la biserică, mai ales când ne propunem să slujim în vreun fel, se iveşte ceva care să ne facă să ne dăm bătute?

 

Secretul de a depăşi aceste împrejurări potrivnice se ascunde în două principii:

 

  1. Cunoaşterea împrejurărilor cu care ne confruntăm şi înţelegerea lor pe deplin;

 

  1. Adaptarea la împrejurări pentru a trece victorioşi peste ele.

 

Lupta spirituală a credinciosului este ” împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”(Efeseni 6:12). Singura noastră şansă de biruinţă este armura lui Dumnezeu. Conform Efeseni 6: 11-18, armura spirituală este compusă din din şase piese pe care creştinul trebuie să le poarte în permanenţă:

 

  1. CINGĂTOAREA ADEVĂRULUI

 

Hristos = Calea, Adevărul şi Viaţa, cunoaşterea acestui Adevăr şi rămânerea noastră în Hristos este condiţia necesară pentru a fi în familia lui Dumnezeu şi pentru a aduce multe roade!( Ioan 15:5). Una dintre cele mai mari minciuni pe care le putem crede este că trăim în părtăşie cu Dumnezeu, dar de fapt noi nu iubim pe fraţii noştri ( 1 Ioan 2:6) şi umblăm în întuneric.

 

  1. PLATOŞA NEPRIHĂNIRII

 

A purta platoşa neprihănirii înseamnă a fi îmbrăcat cu Hristos : Galateni 3: 26-27: ” Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-ţi îmbrăcat cu Hristos!” . Procesul mântuirii noastre începe cu declararea lui Hristos ca Domn, dar el trebuie să continue cu ascultarea noastră zilnică de El.

 

  1. RÂVNA EVANGHELIEI PĂCII CA ÎNCĂLŢĂMINTE

 

Este o încălţăminte rezistenţă, pantofii cu toc sau şlapii de casă nu sunt potriviţi pentru război. Dar cu bocancii putem să ne continuăm lupta în orice situaţie, putem călca peste spini, prin apă, prin foc şi nu vom păţii nimic. Trebuie să ducem Evanghelia păcii chiar şi atunci când avem parte de ostilităţi, să fim gata să călcăm în picioare lucrările celui rău, în Numele Domnului.

 

  1. SCUTUL CREDINŢEI

 

Eu m-am întrebat odată de ce se întâmplă că dintr-o dată, în urma unei vorbe care ţi se spune, a unei veşti sau a unui gând care îmi vine, să simt că nu mai am putere să fac nimic bun. Când m-am întrebat, Duhul Sfânt mi-a amintit de aceste versete di Efeseni 6, şi am remarcat SCUTUL CREDINŢEI care poate să oprească toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Scutul este mobil, deci el trebuie îndreptat în oricare direcţie simţim că şuieră o săgeată.

 

  1. COIFUL MÂNTUIRII

 

Mass Media caută să ne influenţeze gândirea într-un mod foarte agresiv, să ne fie teamă de ziua de mâine, să nu mai avem respect faţă de noi.  Valorile sunt inversate, femeile care îşi văd locul lor în familie – soţii bune, mame şi bunici – nu mai sunt apreciate, lumina reflectaorelor se îndreaptă spre persoane cărora ar trebui să le fie ruşine de modul în care îşi trăiesc viaţa. Să vedem câteva minciuni ale diavolului ce pot veni direct în gândul nostru:

 

– Dumnezeu nu mă iubeşte

 

– Căile lui Dumnezeu sunt prea restrictive

 

– Nu am nici o valoare

 

– Nu pot să mă schimb; nu voi reuşi

 

– Frumuseţea fizică este mai importantă decât cea interioară

 

– Păcatul meu  nu este atât de grav

 

– Dumnezeu nu poate să mă ierte pentru ceea ce am făcut

 

– Pot să mă descurc şi fără să îmi iau timp de calitate pentru Cuvânt şi rugăciune

 

– Este responsabilitatea mea să-mi schimb soţul

 

– Soţul meu ar trebui să îmi slujească

 

– Dacă mă supun soţului meu voi nefericită

 

– Uneori divorţul este o opţiune decât să rămâi într-o căsnicie nefericită

 

– Nu pot să-mi controlez emoţiile când hormonii mei o iau razna.

 

Toate aceste atacuri vin asupra minţii noastre ca să ne facă să abandonăm ceea ce avem de făcut.

 

  1. SABIA DUHULUI – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

 

Când Isus a fost ispitit în pustie, El a răspuns de fiecare dată ESTE SCRIS. Cunoaşterea şi folosirea Cuvântului lui Dumnezeu este arma noastră de atac şi de apărare. Sabia aceasta ne ajută să tăiem legăturile păcatului din viaţa noastră, dar şi din viaţa altora. Proclamând adevărul lui Dumnezeu, noi vom fi eliberaţi de frică, de îndoială, de păcat.

 

TREBUIE SĂ PURTĂM TOATĂ ARMURA, ori de câte ori uităm să îmbrăcăm una dintre piese, acolo vom fi vulnerabili!

 

https://elly4god.wordpress.com/2011/06/29/armura-spirituala-a-cincea-sesiune/

 

 

////////////////////////

 

Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei

 

Autor: Priscilla Shirer, Categorie: Recenzii cărți

 

În fiecare zi, fără încetare, în jurul tău are loc un război invizibil. Un dușman viclean și diabolic caută să devasteze tot ceea ce este important pentru tine – emoțiile tale, mintea ta, familia ta, viitorul tău. Însă domnia lui se încheie chiar aici. Se încheie chiar acum. Cu tine. Dușmanul întotdeauna eșuează lamentabil atunci când întâlnește o femeie echipată corespunzător. O femeie care este înarmată și periculoasă.

 

Armura lui Dumnezeu este mai mult decât o simplă descriere biblică a inventarului credinciosului. Este un plan de acțiune pentru a îmbrăca armura și a dezvolta o strategie personalizată care să asigure victoria împotriva dușmanului. Însoțește-o pe Priscilla Shirer într-un studiu biblic care va scoate la lumină războiul din jurul tău și te va chema să te echipezi, să stai în picioare și să asiguri victoria în viața ta.

 

Manualul de studiu conține:

 

6 săptămâni de studiu personal de câte 5 zile pe săptămână

ghiduri de studiu care să fie utilizate în timpul sesiunilor video

material pentru liderul de grup (instrucțiuni și sugestii pentru facilitarea sesiunilor de grup)

pagini cartonate și perforate care pot fi folosite pentru a dezvolta o strategie de rugăciune

Despre autoare:

 

Priscilla Shirer este înainte de toate soție și mamă. Dar pune-i o Biblie în mână și un mesaj în inimă și vei vedea de ce mii de femei Îl întâlnesc pe Dumnezeu într-un mod personal și plin de putere prin intermediul conferințelor ei, al cărților și al studiilor ei biblice. Darul Priscillei de a proclama cu îndrăzneală adevărurile intransigente ale Scripturii, totodată invitându-i pe oameni la o experiență zilnică și intimă cu Cristos, o poartă în jurul lumii, ca să împărtășească ea însăși Cuvântul cu zeci de mii de persoane în fiecare an. Prin intermediul Going Beyond Ministries, ea și soțul său, Jerry, consideră că este un privilegiu să slujească oameni din orice cultură și denominație. Împreună, cuplul crește trei băieți plini de energie.

 

 

Știre preluată de pe www.poartabucuriei.ro

 

////////////////////////

 

Știri – Recenzii cărți, pagina 1

  

Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică

 

 

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 24/06/2021

Sufletul nostru înflorește în prezența lui Dumnezeu. Știi deja acest lucru. Nu trebuie să te simți și mai vinovată și să ți se scoată ochii cu Biblia. Ai nevoie de ajutor pentru a fi consecventă în părtășia ta zilnică, astfel încât să poți trăi toate acele lucruri pe care le promite Isus. Autoarea Asheritah Ciuciu știe ce înseamnă să nu mai ai resursele necesare pentru a…

Prezență mai presus de perfecțiune

Prezență mai presus de perfecțiune

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 07/06/2021

TRĂIEȘTE O VIAȚĂ PLINĂ DE ÎNSEMNĂTATE ȘI RELAȚIONARE în loc să cauți cu ardoare perfecțiunea.În urmă cu câțiva ani, m-am pomenit epuizată și izolată, bolnavă în suflet și trup. Eram sătulă să mai fiu obosită, epuizată să mai fiu ocupată. Și se părea că toată lumea cu care vorbeam era în aceeași barcă: tânjind după relaționare, însemnătate și profunzime, dar…

Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei

Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 23/04/2021

În fiecare zi, fără încetare, în jurul tău are loc un război invizibil. Un dușman viclean și diabolic caută să devasteze tot ceea ce este important pentru tine – emoțiile tale, mintea ta, familia ta, viitorul tău. Însă domnia lui se încheie chiar aici. Se încheie chiar acum. Cu tine. Dușmanul întotdeauna eșuează lamentabil atunci când întâlnește o femeie echipată…

Păzește ce ți s-a încredințat! – Apariție nouă la Editura Poarta Bucuriei!

Păzește ce ți s-a încredințat! – Apariție nouă la Editura Poarta Bucuriei!

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 08/04/2021

Învață să păzești ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu!Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca noi să facem această călătorie singure sau în secret. El ne-a încredințat darul măreț și puternic al Evangheliei, un lucru prea valoros ca să îl păstrăm doar pentru noi.În acest studiu biblic alcătuit din șase sesiuni, Beth Moore te va încuraja să păzești ceea ce ți-a încredințat…

Un an de meditații pentru băieți activi

Un an de meditații pentru băieți activi

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 23/03/2021

 Chiar dacă ești adolescent, a fi dedicat lui Dumnezeu nu este un lucru demodat. A crește și a rămâne în voia lui Dumnezeu este cea mai înaltă misiune și onoare a vieții tale. Doar Dumnezeu este Cel care poate să te ajute să crești și să te dezvolți armonios pentru a fi o binecuvântare pentru familie, prieteni, comunitate și pentru lume.Dumnezeu este interesat de toate preocupările tale, de toate…

Iacov: Triumful Milei – Setul liderului

Iacov: Triumful Milei – Setul liderului

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 17/03/2021

Iacov: Triumful milei – Setul liderului ajută îndrumătorul să faciliteze experimentarea acestui studiu biblic cu femeile şi conţine tot ce este necesar pentru a organiza timpul celor 7 săptămâni de studiu în grup restrâns. Iacov, fratele lui Isus însuşi, a fost un sceptic la început. În acest studiu vei descoperi cum o întrezărire a Mântuitorului înviat a transformat…

Când oamenii evlavioși fac lucruri lipsite de evlavie-Setul Liderului

Când oamenii evlavioși fac lucruri lipsite de evlavie-Setul Liderului

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 12/03/2021

Când oamenii evlavioși fac lucruri lipsite de evlavie – Înarmați-vă într-o vreme a ademenirilor – Setul liderului, de Beth Moore, îl ajută pe lider să conducă acest studiu biblic pentru femei și conține toate instrumentele necesare pentru cele șase săptămâni de studiu în grupuri mici. În acest ghid de studiu biblic, care facilitează pocăința și restaurarea…

David – setul liderului (ediție revizuită)

David – setul liderului (ediție revizuită)

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 08/03/2021

David: În căutarea unei inimi ca a lui – Setul liderului pe DVD, de Beth Moore, ajută liderul să modereze acest studiu biblic captivant adresat femeilor despre David și conține tot ce este nevoie pentru a organiza cele 11 săptămâni de studiu din cadrul grupurilor mici.Dumnezeu nu va renunța la tine niciodată. Descoperă felul în care viața lui David dovedește că această promisiune este adevărată…

Un an de meditații despre limbajele dragostei

Un an de meditații despre limbajele dragostei

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 22/02/2021

Tu și partenerul tău de viață vorbiți aceeași limbă? Poate că soțul îți trimite flori, când ceea ce îți dorești tu cu adevărat este un timp de discuție. Sau poate că soția îți oferă o îmbrățișare, când ceea ce tu ai nevoie cu adevărat este o mâncare gătită. Problema nu este dragostea, ci limbajul tău de dragoste. Un an de meditații despre limbajele…

Un an de înţelepciune pentru femei : 365 de meditaţii din Proverbe

Un an de înţelepciune pentru femei : 365 de meditaţii din Proverbe

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 19/01/2021

“Un an de înţelepciune pentru femei: 365 de meditaţii din Proverbe” este un instrument practic care va ajuta femeile în umblarea lor zilnică cu Dumnezeu.Fiecare femeie are nevoie de încurajare oricât de încrezătoare ar fi!Nu întotdeauna vei găsi lângă tine sau în cercul tău de prietene, persoane de la care să poți învăța ceva sau care să te inspire să…

Un an de meditații pentru mame:

Un an de meditații pentru mame:

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 19/01/2021

Ești mamă și iubești acest rol! Însă cum poate o mamă ocupată să găsească timp pentru a se întâlni cu Dumnezeu în fiecare zi? Un an de meditații pentru mame este unealta perfectă care să te ajute să începi.Textul va constitui o încurajare pentru tine în îndeplinirea rolului de mamă, te va provoca la o mai mare apropiere de Cristos și îți va oferi sfaturi înțelepte…

Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică

Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 19/01/2021

 Autoarea Asheritah Ciuciu știe ce înseamnă să nu mai ai resursele necesare pentru a înainta, dar în același timp a descoperit ce înseamnă să fii plină de puterea și prezența Duhului Sfânt în momentele dificile. Ea a trăit ambele experiențe și dorește să-ți împărtășească aceste lecții prețioase care au influențat peste 5000 de femei ca tine. Timp cu Dumnezeu…

Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt – Ediție de jurnal devoțional

Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt – Ediție de jurnal devoțional

Recenzii cărți | Adaugata de PoartaBucuriei in 19/01/2021

Conținând ediția revizuită în limbaj contemporan a textului operei lui Oswald Chambers, Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt, această ediție sub formă de jurnal îți oferă un spațiu amplu pentru răspunsul tău personal la lecturile din fiecare zi.Tematicile abordate de Oswald Chambers includ o gamă foarte diversificată de la abordarea depresiei, a deznădejdii, a necredinței și a suferinței,…

Mesagerul

Mesagerul

Recenzii cărți | Adaugata de EUGENIO in 24/10/2020

Nuvelele lui Eugen Oniscu sau Frumusețea simplității sufletești, bucuria darului suprem al protecției divine (prefață de Gheorghe A. Stroia)Motto: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea…

Lumină Lină – Poezii

Lumină Lină – Poezii

Recenzii cărți | Adaugata de marin2016 in 03/06/2020

Cartea de poezie creștină “Lumină Lină” se înscrie pe linia tradițională a poeziei de inspirație religioasă, psaltică și liturgică scrisă de Grigore Nazianz, Efrem Sirul, Romanos Melodul,  Simion Noul Teolog, Teresa de Avila, Ioan al Crucii, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic,Tudor Arghezi, Zorica Latcu, Ioan Alexandru, Daniel Turcea… Poezia creștină este aidoma artei picturii de icoane unde pictorul nu se…

La Țarmul Marilor Lacuri

La Țarmul Marilor Lacuri

Recenzii cărți | Adaugata de marin2016 in 08/02/2020

 La Țărmul Marilor Lacuri                                              Poezii                                     Marin Mihalache                           …

Carte de poezii – Tezaur ceresc, Alexandrina Tulics, Editura Stef, Iași, 2019

Carte de poezii – Tezaur ceresc, Alexandrina Tulics, Editura Stef, Iași, 2019

Recenzii cărți | Adaugata de Softy in 07/10/2019

    Dincolo de orice moștenire pământească, omul este beneficiarul unui tezaur ceresc, dăruit și pus la dispoziție de însuși Creatorul a toate, încă de la începutul vieții fiecăruia. De modul cum vom gestiona această avuție cerească, dată nouă de Creator, vom fi întrebați la Marea Judecată. Am gospodărit bine talanții încredințați ori i-am risipit? Sau i-am îngropat…

Tiparire volume de poezii „Domnul, nu eu 1 si 2” de Dionisie Giuchici

Tiparire volume de poezii „Domnul, nu eu 1 si 2” de Dionisie Giuchici

Recenzii cărți | Adaugata de Jony_94 in 08/05/2019

Cu ajutorul Domnului și prin colaborare cu un frate din America de la Biserica Penticostală Philadelphia Portland unde fratele Dionisie Giuchici a slujit înainte să fie chemat de Domnul acasă am reușit să mai tipărim volumele  de poezii „Domnul, nu eu 1si 2 – Dionisie Giuchici”Dacă doriți să aveți aceste volume mă puteți contacta la numărul de telefon 07378604217-Nr. Anglia (pentru cei din România…

Acest foarte neînsemnat frate al Meu, Dani

Acest foarte neînsemnat frate al Meu, Dani

Recenzii cărți | Adaugata de danydeea in 25/02/2019

Această relatare nu este despre un „mare om al lui Dumnezeu” care a înfăptuit lucrări mărețe și impresionante. Probabil că ați citit multe din acestea. Slavă lui Dumnezeu pentru Spurgeon, Moody, Wesley și alții! Vă aduceți aminte simțămintele care v-au încercat după ce le-ați citit? Poate ați încercat să aveți experiențele lor și să vă purtați și să predicați ca ei, dar apoi, ați…

FOCURI SE APRIND PE DEALURI Istoria Bisericii Creștine Penticostale din județul Tulcea în perioada 1939-1989

FOCURI SE APRIND PE DEALURI Istoria Bisericii Creștine Penticostale din județul Tulcea în perioada 1939-1989

Recenzii cărți | Adaugata de istoria_penticostala in 11/02/2019

 Istoria bisericii creștine penticostale din Tulcea cu titlul „Focuri se aprind pe dealuri” aduce în fața cititorilor imagini reale culese din viața comunității penticostale în special, dar și din viața celorlalte biserici creștine, dintr-o perioadă de aproape o sută de ani.             Titlul legat de aprindere unor focuri pe dealuri prezintă…1

2

3

4

5

 

https://stiri.resursecrestine.ro/recenzii-carti

 

 

 

///////////////////////

De ce eu cred răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare – S. Isenberg

 

 

 

   1 Tesaloniceni 4,13-18:   „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor care au adormit. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

 

 

 

   Ioan 14,1-3:   „Să nu vi se tulbure inima! Voi aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă şi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.”

 

 

 

 

 

 

 

Introducere

 

 

 

   Credincioşii pot să discute cu înflăcărare, când este vorba de momentul răpirii. Poate ea cu adevărat avea loc în orice moment, sau trebuie să mai aibă loc anumite lucruri? Scopul acestui articol este să prezinte foarte pe scurt unele puncte esenţiale, care cel puţin scriitorului articolului îi face imposibil să creadă că răpirea credincioşilor va avea loc după necazul cel mare sau să creadă o doctrină potrivit căreia răpirea şi arătarea Domnului Isus în putere şi mare slavă pot avea loc în acelaşi moment.

 

 

 

Mai întâi o întrebare

 

 

 

  Mai întâi doresc să spun tuturor acelora care cred că răpirea va avea loc după necazul cel mare, ca ei să redea un verset biblic prin care să susţină afirmaţia lor. Căci acelaşi lucru îl cer şi ei de la aceia care cred că răpirea va avea loc înainte de necazul cel mare. Dacă însă ei sunt sinceri, vor trebui să recunoască, că nu este nici măcar un singur loc pentru această afirmaţie. Totodată recunosc însă, că şi toţi aceia, care cred că răpirea va avea loc înainte de necazul cel mare, nu pot să citeze un loc biblic care să vorbească direct despre aceasta. Deci ambele părţi se bazează pe deducţii şi interpretări cu mare băgare de seamă a textului biblic. În treacăt spus, nu există nici un text biblic care să vorbească direct despre Trinitate, şi cu toate acestea fiecare creştin fidel Bibliei ţine cu tărie la existenţa Trinităţii, deoarece mărturia generală a Scripturii este clară în această privinţă.

 

 

 

Se aşteptă venirea Domnului, sau se aşteptă venirea unei catastrofe?

 

 

 

   Deci cine crede că răpirea va avea loc după necazul cel mare, trebuie să dovedească de ce noi creştinii trebuie să aşteptăm un lucru aşa de catastrofal cum este necazul cel mare, şi de ce în mod deosebit apostolul Pavel, care a fost aşa de îngrijorat pentru Adunare, nu a pregătit nici măcar cu un cuvânt pe creştini pentru un timp aşa de greu.

 

   Nici Domnul Isus nu pregăteşte pe ucenicii Lui pentru un astfel de necaz, cu excepţia capitolului 24 din evanghelia după Matei, unde este vorba de rămăşiţa iudaică viitoare, ci El îi mângâie îndreptându-le privirea spre nădejdea minunată a revenirii Sale. Când El vorbeşte ucenicilor Săi despre viitor, când El nu va mai fi prezent, atunci El le spune: „Să nu vi se tulbure inima! … Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.” (Ioan 14,1.2) Domnul Isus promite apoi ucenicilor că va reveni să-i ia la Sine în casa Tatălui. Şi El le spune, că aceasta este ceva de la sine înţeles şi că desigur, El le-ar fi spus, dacă nu ar fi aşa. Ar trebui noi să ne aşteptăm, că El într-adevăr ne-ar fi spus dacă viitorul nostru nu ar fi în fericire la El, dar El nu ne-ar fi spus că noi, înainte ca El să ne poată lua, ar trebui să trecem printr-un necaz, cum niciodată mai înainte nu a fost şi cum nici nu va mai fi după aceea? Cât de mult trebuie să întristeze aceasta pe Domnul, dacă noi considerăm că El aşa S-a comportat?

 

   Venirea Domnului Isus, ca să ia pe credincioşi în casa Tatălui, era o noutate senzaţională pentru ucenicii care până atunci au crezut că Mesia va veni şi va întemeia Împărăţia Sa pe pământ. Deci ucenicii nu trebuiau să-şi facă nici un fel de griji şi nici să nu fie fricoşi, căci nădejdea lor nu trebuia să fie un Hristos pe pământ, ci că ei sunt legaţi cu Hristos aflat în cer. Ar fi fost revenirea lui Hristos cu adevărat o îmbărbătare pentru ucenici, dacă ei mai înainte ar fi trebuit să treacă printr-un necaz mare, despre care ni se spune că vor fi foarte puţini care vor supravieţui (compară cu Apocalipsa 6-18)? Ar fi fost cuvintele „să nu vi se tulbure inima” cu adevărat încurajatoare?

 

   Când mai târziu Pavel vorbeşte credincioşilor din Tesalonic despre răpire, atunci este ca şi cum el însuşi ar fi auzit cuvintele Domnului din evanghelia după Ioan 14, căci şi el vorbeşte despre răpire şi începe expunerea sa cu cuvintele: „ca să nu vă întristaţi” (1 Tesaloniceni 4,13). Credincioşii din Tesalonic îşi făceau griji mari referitoare la ce se va întâmpla cu cei dragi ai lor care au adormit, dacă Domnul va reveni. Erau alte motive decât acelea pe care le aveau ucenicii în evanghelia după Ioan capitolul 14, este însă interesant, că atât Domnul cât şi apostolul fac aluzie la răpire şi la luarea în casa Tatălui ca mângâiere împotriva întristării (oricare ar fi cauzele care o provoacă). Dar dacă răpirea ar avea loc abia după necazul cel mare, atunci eu nu înţeleg pe Pavel, de ce el ajunge la ideea să ne spună: „Mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4,18). Personal mi-aş dori în acest caz, ca răpirea să fie amânată cât mai mult şi eu să mor în pace, ca să nu trebuiască să trec prin acest necaz îngrozitor.

 

 

 

Este vorba de un necaz special

 

 

 

   Cine îşi doreşte să treacă printr-un timp în care pământul trebuie să îndure mânia lui Dumnezeu într-un mod cum niciodată nu a avut loc (compară cu Romani 1,18) – trebuie să fii unul care doreşte să se chinuie singur, ca să doreşti aşa ceva. Într-adevăr, creştinii trebuie şi astăzi să intre în slavă trecând prin multe necazuri şi întristări, dar aceasta nu se poate compara cu ce va fi atunci când Dumnezeu Îşi va descoperi mânia. Când Hristos a fost pe pământ, El a trebuit să sufere multe necazuri, dar erau necazuri din pricina dreptăţii, sau suferinţe din cauza sentimentelor Lui de compasiune pentru alţii, sau suferinţe, deoarece tot timpul El a făcut voia Tatălui. Când Hristos a atârnat pe cruce şi a fost părăsit de Dumnezeu în cele trei ore de întuneric, El a trebuit să suporte mânia lui Dumnezeu. Nimeni nu se va îndoi că între aceste feluri diferite de necaz sunt diferenţe mari. Astfel „necazul cel mare” nu se compară cu acele necazuri pe care şi noi le suferim, de exemplu din pricina dreptăţii. Aceasta devine clar chiar numai prin faptul, că Domnul Isus Însuşi spune, că va fi un necaz unic, cum niciodată n-a fost (Matei 24,21). De ce mulţi comentatori trec cu vederea acest fapt?

 

    Nu ar fi fost în 1 Tesaloniceni 4 un moment bun, ca să ne pregătească, cum trebuie să ne comportăm în necaz: cum putem să rămânem credincioşi Domnului, ca să nu cădem pradă fiarei din adânc şi să nu primim pe frunte semnele ei? În loc de aceasta Pavel ne spune în capitolul următor: „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5,9), şi: „De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii şi zidiţi-vă unii pe alţii” ( 1 Tesaloniceni 5,11). Să îndrepţi privirea spre răpire ca mângâiere, cu toate că se ştie că mai înainte trebuie să aştepţi necazul cel mai grav în forma mâniei lui Dumnezeu, aceasta nu este o încurajare! Ori este? Ar fi fost cel mult o încurajare, dacă apostolul ar fi vorbit despre necazul cel mare şi ar fi vestit răpirea ca salvare pentru aceşti credincioşi – şi atunci nu ar mai fi fost la modul general – din aceste împrejurări vitrege. Dar Pavel nu face aceasta.

 

 

 

În cazul necazului este vorba de mânia lui Dumnezeu

 

 

 

   De fapt când Pavel vorbeşte despre faptul că Dumnezeu „nu ne-a rânduit la mânie” (1 Tesaloniceni 5,9), din capitolul 1 devine clar ce se înţelege prin cuvântul „mânie”. Acolo se spune în versetul 10: „… Isus, care ne scapă de mânia viitoare”. Atunci era pe deplin clar, la ce mânie se referea Pavel aici: era mânia, care în Vechiul Testament a fost vestită mereu şi care a fost numită şi „ziua răzbunării” (Isaia 61,2). Această mânie stătea în Vechiul Testament în mod deosebit în legătură cu „ziua Domnului”, şi tocmai despre această „zi a Domnului” este vorba în capitolul 5 (vezi versetul 4). Este „mânia Mielului” (Apocalipsa 6,16), „ziua cea mare a mâniei Lui” (Apocalipsa 6,17), „paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14,10). Domnul Isus va călca în picioare „teascul vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19,15); şi tocmai despre această mânie spune Pavel: „Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie”.

 

   Este adevărat că expresia „mânia lui Dumnezeu” este folosită şi pentru relaţia veşnică a omului necredincios cu Dumnezeu, dar cu toate acestea aici ( 1 Tesaloniceni 1,10) nu poate fi vorba de mânia veşnică a lui Dumnezeu, căci fiecare credincios devine eliberat pentru totdeauna de această mânie, atunci când se întoarce la Dumnezeu (vezi şi Ioan 3,36; aici mânia nu vine ca în 1 Tesaloniceni 1,10, ci ea este deja peste cei necredincioşi), dar Scriptura foloseşte această expresie mult mai des ca să descrie timpul când „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi a oricărei nedreptăţi a oamenilor” (Romani 1,18). Ca să poţi recunoaşte ce sens are această „mânie”, de fiecare dată este important contextul în care stă: în 1 Tesaloniceni 5 în context este vorba tocmai despre „ziua Domnului”, care este precedată de judecăţi grele (de mânia lui Dumnezeu). Este fals să deduci că aici este vorba de mântuirea veşnică, deoarece cuvântul „mântuire” se întâlneşte în acelaşi verset (1 Tesaloniceni 5,9). Cuvântul „mântuire” are în Scriptură mai multe înţelesuri şi el descrie şi eliberarea  şi salvarea din împrejurările pământeşti (vezi de exemplu Faptele Apostolilor 2,40; „Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii stricate”). Şi aici (1 Tesaloniceni 5,9) acest cuvânt înseamnă mântuire de mânia lui Dumnezeu, care va veni peste pământul acesta. Mântuirea veşnică este fără îndoială inclusă în acesta.

 

   Apostolul laudă în capitolul 1 pe credincioşii din Tesalonic, deoarece ei aşteaptă pe Domnul să vină din cer, şi în loc să le îndrepte atenţia, că mai bine ar fi să aştepte mai înainte mânia lui Dumnezeu în necazul cel mare, el le spune, că Isus îi va salva „de mânia viitoare”. Aşa cum am spus, în locul acesta „mânia” nu poate fi locul de destinaţie veşnică a celor necredincioşi, deoarece această mânie nu este descrisă ca „venind”, ci ca aceea care „rămâne” asupra celui care nu se căieşte şi nu crede în Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3,36).

 

   Uneori se spune, că mânia lui Dumnezeu va fi revărsată abia după ce Hristos va fi revenit (deci după timpul de necaz propriu-zis). Prin aceasta se vrea să se acorde valabilitate Scripturii, că într-adevăr noi vom fi salvaţi „de mânia viitoare”, în acelaşi timp tăgăduindu-se că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare. Se spune, că revărsarea mâniei lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu „necazul cel mare”.

 

   Este adevărat că punctul culminant al mâniei lui Dumnezeu va avea loc abia după venirea Domnului. Dar tocmai judecăţile dinaintea venirii Domnului (judecăţile peceţilor, judecăţile trâmbiţelor şi judecăţile potirelor) sunt deja începutul acestei mânii a lui Dumnezeu.

 

   Dacă în Apocalipsa 15,1 se spune că mânia lui Dumnezeu se sfârşeşte în aceste plăgi/potire: „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte nenorociri, cele din urmă, căci cu ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu”, atunci aceste judecăţi ale potirelor, care în mod explicit sunt numite „şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” şi au loc înainte de venirea Domnului, aparţin mâniei lui Dumnezeu. Şi deoarece cu ele se sfârşeşte mânia, trebuie atunci ca mai înainte să fi avut loc judecăţi care conţin mânia lui Dumnezeu.

 

   În vorbirea Domnului Isus cu privire la timpul sfârşitului în Luca 21,23 se spune: „Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta în acele zile! Pentru că va fi strâmtorare mare pe pământ şi mânie împotriva poporului acestuia.” Aici este vorba într-adevăr de timpul din anul 70 după Hristos, când Ierusalimul a fost distrus, dar tocmai această judecată este o umbră a ceea ce va avea loc în mod desăvârşit în zilele din urmă. Dacă ceea ce a avut loc deja acolo, a avut loc pe baza mâniei lui Dumnezeu, ar fi de neimaginat că ceea ce va veni în viitor  cu mult mai îngrozitor prin împăratul nordului peste Israel şi Ierusalim nu va aparţine acestei mânii. Pe lângă aceasta în proroci ni se spune explicit, că împăratul nordului, asirianul, este unealta mâniei lui Dumnezeu (vezi de exemplu Isaia 10). Aceasta este răzbunarea lui Dumnezeu ca răspuns la primirea lui antihrist. Aşa cum primirea semnelor fiarei (a domnitorului mondial roman) atrage explicit după sine băutul paharului mâniei lui Dumnezeu. (Apocalipsa 14,10).

 

   De multe ori se consideră că necazul cel mare se referă la prigonirea credincioşilor. Şi este adevărat, că prigonirea este şi ea o formă de necaz, cu toate că lingvistic ea se deosebeşte de acesta, şi chiar şi credincioşii vor avea în viitor necaz, dar cuvântul are un câmp mult mai larg în înţelesul lui pentru toate formele de necaz pricinuite de diferite cauze. Astfel, „necazul cel mare” este judecata de pedepsire din partea lui Dumnezeu în mod deosebit pentru Israel, din cauza primirii lui antihrist, respectiv pentru lumea creştină din cauza decăderii ei de la El.

 

   O analiză a folosirii cuvântului tlipsis ( folosit în limba greacă pentru necaz / strâmtorare / întristare) confirmă acest înţeles.

 

 

 

Geneza 42,21: Ei au zis atunci unul către altul: „Suntem într-adevăr vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat. De aceea vine peste noi necazul acesta.

 

 

 

    Înţelesul este aici: pedeapsă. Această istorie este de fapt un model despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu rămăşiţa iudaică.

 

Deuteronom 28,53: În asedierea şi în sărăcia în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-i va da.

 

 

 

   Strâmtorare pentru Israel venită prin duşmani.

 

 

 

Deuteronom 28,57: … şi din cauza fătului ieşit dintre picioarele ei, şi a copiilor pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, în timpul asedierii şi mizeriei în care vrăjmaşul tău te va aduce în cetăţile tale.

 

 

 

   Strâmtorare pentru Israel venită prin duşmani.

 

 

 

Deuteronom 31,17: În ziua aceea, mânia Mea se va aprinde împotriva lor şi îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. Şi ei vor fi sfâşiaţi şi o mulţime de rele şi de necazuri va cădea peste ei: şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele pentru că Dumnezeul Meu nu este în mijlocul meu?”

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

Judecători 10,14: Duceţi-vă şi imploraţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă salveze în timpul necazului vostru.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

2 Cronici 15,6: … un popor se lupta împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de suferinţe.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva oamenilor.

 

 

 

2 Cronici 20,9: Dacă va veni peste noi sabia, judecata, ciuma sau foametea, şi noi ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta – căci Numele Tău este în casa aceasta – şi vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, atunci Tu ne vei asculta şi ne vei mântui.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

Psalm 55,3: … din cauza glasului vrăjmaşului şi din cauza apăsării celui rău. Căci ei aruncă nelegiuire peste mine şi mă persecută cu mânie.

 

 

 

   Necaz venit din partea păcătoşilor.

 

 

 

Psalm 78,49:  El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, furia, indignarea şi necazul: o mulţime de îngeri ai nenorocirii.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

 

 

Psalm 107,39: Sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

Proverbe 1,27: Când vă va cuprinde deodată groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va veni peste voi necazul şi strâmtorarea.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu asupra batjocoritorilor.

 

 

 

Isaia 37,3: Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: ‚Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de insultă; căci copiii sunt aproape să se nască şi nu este putere pentru naştere.’”

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

   Şi această întâmplare este un model a ceea ce va avea loc în viitor.

 

 

 

Habacuc 3,16: Am auzit şi trupul mi s-a cutremurat; buzele mi s-au înfiorat la acest glas, putrezirea mi-a intrat în oase şi tremur înăuntrul meu. Căci m-aş putea oare odihni în ziua necazului, când asupritorul se va ridica împotriva poporului?

 

 

 

   Necaz prin atacul vrăjmaşului împotriva lui Israel.

 

 

 

Ţefania 1,15: Ziua aceasta este o zi de mânie, o zi de necaz şi de suferinţă, o zi de ruină şi de nimicire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de întunecime.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva lui Israel.

 

 

 

Faptele Apostolilor 7,11: Dar a venit o foamete peste toată ţara Egiptului şi Canaanului. Nevoia era mare şi părinţii noştri nu găseau hrană.

 

 

 

    Strâmtorare prin foamete ca „judecată a lumii” – cei şapte ani de sărăcie sunt un model al necazului care va veni.

 

 

 

Romani 2,9: Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva răului.

 

 

 

Romani 8,35: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie, sau sabie?

 

 

 

   Necaz diferenţiat de prigoană.

 

 

 

2 Tesaloniceni 1,6: Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea necaz celor care vă necăjesc.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva răului.

 

 

 

Apocalipsa 2,22: Iată, o arunc bolnavă în pat; şi celor ce comit adulter cu ea, le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

 

 

 

   Necaz ca mijloc de revărsare a mâniei lui Dumnezeu împotriva bisericii apostate.

 

 

 

   Pare foarte nenatural, dacă ar trebui să presupunem că „necazul cel mare”, care este descris ca fiind ceva pe care lumea nu l-a trăit şi nici nu-l va mai trăi după aceea, că tocmai acest necaz nu revelează mânia lui Dumnezeu – şi dacă nu o revelează, ce este el atunci? Este o îngrădire, dacă noi limităm mânia lui Dumnezeu exclusiv la timpul de după venirea Domnului Isus, chiar dacă atunci are loc punctul culminant al mâniei lui Dumnezeu.

 

 

 

Duhul Sfânt în Vechiul Testament şi în Noul Testament

 

 

 

   Un comentator scrie:

 

 

 

   Deci adepţii răpirii înainte de necazul cel mare afirmă, că Duhul Sfânt în ultimii trei ani şi jumătate (sau cu şapte ani) înainte de revenirea lui Hristos lucrează aşa cum a lucrat în Vechiul Testament, şi nu aşa cum a lucrat în epoca Bisericii lui Hristos. Căci în acest sens El nu va mai fi (aşa se spune). Dar Duhul nu a lucrat altfel în Vechiul Testament decât a lucrat în Noul Testament. Diferenţa majoră în Noul Testament este aceea că în Vechiul Testament Duhul nu a fost permanent la fiecare sfânt în parte. În Vechiul Testament era posibil ca Duhul să fie luat pentru un timp de la sfântul „uns”. Deci dacă după răpire Duhul rămâne numai un timp în cel credincios – ca în Vechiul Testament -, atunci Duhul Sfânt nu mai este puterea care „opreşte”. Aşa învaţă doctrina răpirii înainte de necazul cel mare. Dar dacă Duhul Sfânt este astăzi puterea care „opreşte”, atunci trebuie să deducem, că în Vechiul Testament El a fost la fel puterea care „opreşte”. Căci atât astăzi, cât şi atunci, „taina răutăţii” nu a ajuns să se desfăşoare pe deplin. Duhul Sfânt a oprit-o – atunci, ca şi acum. Dar dacă Duhul Sfânt în Vechiul Testament a fost puterea care „opreşte” şi acesta în ultimi trei ani şi jumătate (sau şapte ani) înainte de revenirea lui Hristos lucrează şi acţionează ca în timpul Vechiului Testament, atunci trebuie să deducem, că El va fi şi atunci puterea care opreşte! Drept urmare nu se poate afirma, că lucrarea Duhului (sau prezenţa Duhului) ar fi elementul decisiv, care va fi luat, pentru ca răutatea să poată ajunge la manifestare deplină în ultimii trei ani şi jumătate (sau şapte ani).

 

 

 

   Este aceasta cu adevărat aşa? Întrebarea este, dacă Duhul nu a lucrat diferit în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Dacă noi urmărim misiunea Duhului Sfânt prezentată în evanghelia după Ioan, atunci noi Îl vedem acolo ca Mângâietor, ca Apărător, ca Avocat, Conducător, şi aşa mai departe, şi Pavel vorbeşte despre El ca fiind arvuna în inimile noastre, cu care noi am fost pecetluiţi ( 2 Corinteni 1,22). Au fost acestea misiunile Duhului Sfânt în Vechiul Testament? Deci dacă Duhul Sfânt în perioada Bisericii în mod evident are alte misiuni sau misiuni suplimentare decât în Vechiul Testament, de ce să nu fie o altă misiune şi aceea de a acţiona ca „Cel ce opreşte” (potrivit cu 2 Tesaloniceni 2)?

 

   Şi chiar dacă oprirea nu este o misiune, ci numai o consecinţă a locuirii Sale pe pământ, atunci nu este nici o problemă să se creadă că atâta timp cât o Persoană a Dumnezeirii este pe pământ, judecata nu poate fi nicidecum exercitată. Cu toate că aceasta nu înseamnă că judecata trebuie să vină imediat când o Persoană a Dumnezeirii nu mai locuieşte pe pământ. În timpurile Vechiului Testament a avut loc odată o judecată asemănătoare, şi anume la potop, dar după aceea răul a evoluat iarăşi cu încetinitorul – vezi de exemplu Geneza 15,16. După aceea Dumnezeu a locuit iarăşi un timp pe pământ (în Locul Preasfânt în Templu între heruvimi) şi apoi a fost Domnul Isus ca Om aici pe pământ – iarăşi o Persoană a Dumnezeirii. Şi chiar dacă la cruce s-a atins culmea răutăţii, totuşi Dumnezeu a dăruit timpul de har.

 

 

 

Asemănarea dintre Matei 24 şi 1 Tesaloniceni 4

 

 

 

   Un argument al acelora, care cred că răpirea va avea loc după necazul cel mare este, că 1 Tesaloniceni 4 şi Matei 24 arată asemănării în descriere. La prima privire aceasta este adevărat, dar se trece cu vederea că apostolul are un „cuvânt al Domnului”, aşa cum spune el în 1 Tesaloniceni 4. Aceasta înseamnă: apostolul a primit o revelaţie. El nu repetă cuvântul Domnului din Matei 24, ci revelează lucruri cu totul noi, care până atunci nu au fost cunoscute. Aceasta o confirmă şi 1 Corinteni 15,51, unde se spune: „Iată, vă spun o taină[1]”. Imediat după aceea Pavel vorbeşte în versetul următor despre răpirea „într-o clipă, într-o clipeală de ochi” şi despre transformarea noastră în aceeaşi clipă.

 

   Răpirea, şi legată de ea învierea dintre morţi, precum şi transformarea acelora din toate timpurile din urmă care au crezut, a fost până atunci o taină şi total necunoscută. De aceea nu se poate considera ca de la sine înţeles că apostolul se referă aici la evenimentul venirii Domnului cu putere şi slavă mare. Dimpotrivă, el prezintă aici un aspect cu totul nou: venirea Domnului are loc în mod evident în două etape, şi anume în venirea pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4,15-18) şi venirea cu ai Săi (1 Tesaloniceni 3,13). Venirea cu ai Săi nu era o taină, deoarece ea a fost anunţată, ca de exemplu în Zaharia 14,5.

 

   Pe lângă asemănările din 1 Tesaloniceni 4 şi Matei 24 (nori, trâmbiţe, îngeri) sunt şi diferenţe esenţiale:

 

  • În Matei 25,29.30 se arată explicit că venirea Domnului cu putere şi slavă mare are loc la scurt timp după ce are loc necazul cel mare; în 1 Tesaloniceni 4 nu citim nimic despre aceasta. Dimpotrivă, în capitolul 3 citim chiar că Domnul Isus va reveni şi va aduce cu El pe toţi sfinţii, aceasta înseamnă că credincioşii trebuie mai înainte să fi fost răpiţi la El.

 

  • Dacă în 1 Tesaloniceni 4 şi 5 este o cronologie, atunci aceasta este, că mai întâi este amintită răpirea (capitolul 4) şi abia după aceea se vorbeşte despre „Ziua Domnului” (capitolul 5). În evanghelia după Matei 24 Domnul vorbeşte mai întâi despre necaz şi după aceea despre venirea în putere şi slavă mare. Abia după aceea, aşa cum cred unii, ar trebui El să vorbească nemijlocit despre răpire („unul va fi lăsat şi altul va fi luat”)?

 

  • În Matei 24,30 Domnul s-ar arăta în timp ce toate seminţiile ţării se vor bocii. Conform cu 1 Tesaloniceni 4 Domnul va veni la o Biserică îmbărbătată şi mângâiată, care aşteaptă deja venirea Sa.

 

  • În Matei 24,30.31 Fiul Omului va reveni „pe norii cerului”, şi când El Îşi adună aleşii, El îi strânge în Israel, căci potrivit cu Zaharia 14,4, Domnul la venirea Sa Îşi va pune picioarele pe Muntele Măslinilor. În 1 Tesaloniceni 4 se spune, dimpotrivă, că Domnul Isus nu ne va strânge pe pământ, ci noi vom fi adunaţi la El în văzduh (vezi şi 2 Tesaloniceni 2,1).

 

  • În afară de aceasta, aleşii din Matei 24,31 vor fi adunaţi de către îngeri, în timp ce în 1 Tesaloniceni 4 Domnul Isus vine personal ca să ne ia la Sine (vezi şi Ioan 14).

 

  • În Matei 24 se pare că îngerii sună cu trâmbiţa, ca să adune pe cei aleşi; în 1 Tesaloniceni 4 citim dimpotrivă, că Domnul Isus Însuşi „cu un strigăt de strângere laolaltă” (textual: un strigăt de poruncă) coboară cu „trâmbiţa lui Dumnezeu”. Aici se poate înţelege că Domnul Însuşi va suna cu trâmbiţa lui Dumnezeu.

 

   Venirea Domnului pentru poporul Său ceresc şi revenirea Lui pentru poporul Său pământesc Israel au într-adevăr anumite asemănări. Dar revenirea pentru răpirea credincioşilor are o dimensiune mai profundă sau mai personală decât revenirea Sa pentru poporul Său pământesc: căci în timp ce credincioşii din perioada creştină vor fi luaţi în casa Tatălui, aleşii poporului iudeu vor fi strânşi în Israel (Ierusalim). Totodată se potriveşte chemării noastre cereşti, că noi ne întâlnim cu Domnul în văzduh, şi cu chemarea pământească, că Domnul vine la ei pe pământ.

 

 

 

Taina din Romani 11,25.26

 

 

 

   Pentru răpirea înainte de necazul cel mare vorbeşte şi Roamni 11,25.26:

 

 

 

Romani 11,25.26: Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi în felul acesta tot Israelul va fi mântuit.”

 

 

 

   Abia după ce va intra numărul deplin al neamurilor, Dumnezeu reia legătura cu Israel. În mod deosebit ultimii săptămână-ani (7 ani) din Daniel 9 vor fi un timp de pregătire pentru Israel (vezi Apocalipsa 6-19), aşa că va fi trezită o rămăşiţă, care apoi va fi aşa de mare, că ea va reprezenta „tot Israelul”. Şi aici apostolul Pavel vorbeşte despre o taină. Că Israel va fi restaurat, era demult cunoscut prin Vechiul Testament, dar cum se va atinge acest ţel, după ce a început epoca Bisericii, această taină o revelează apostolul aici în Romani 11. Mai întâi trebuie să intre numărul deplin al neamurilor, înainte ca „tot Israelul” să poată fi mântuit.

 

 

 

Momentul răpirii

 

 

 

   Aceste diferenţe sunt în sine clare şi spun mult, dar după cum se ştie ele nu spun nimic despre cât timp va trece între cele două etape ale revenirii. Şi ca să mergem un pas mai departe, trebuie să ţinem seama că în Vechiul Testament Biserica era încă o taină şi ea nu se găseşte în scrierile profetice. Ea era o taină, „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte generaţii” (Efeseni 2,5). Astăzi este revelat, că taina voii lui Dumnezeu este, să aducă totul sub un Cap (Hristos), şi anume tot ce este în ceruri, şi tot ce este pe pământ (Efeseni 1,9). Deci noi ştim că Dumnezeu avea un plan pentru acest pământ (care a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor; vezi Psalm 8), şi acest plan va fi împlinit când Hristos va domni în Împărăţia de o mie de ani a păcii, mai exact spus, în „administrarea plinătăţii timpurilor” (Efeseni 1,10), aici însă este aşa, că Hristos va avea un trup, care ca şi Cap peste toate, din cer va domni şi stăpâni împreună cu El (Efeseni 1,19-22).

 

   Dacă noi diferenţiem bine aceste lucruri şi ne gândim că Duhul Sfânt numeşte necazul cel mare ca „necaz pentru Iacov” şi necaz pentru „poporul lui Daniel” (Ieremia 30,7; Daniel 12,1), în timp ce Mihail, prinţul cel mare, va apărea, „cel care stă pentru copiii poporului tău (pentru poporul lui Daniel)” – cum ne putem noi atunci imagina că Adunarea/Biserica trebuie să treacă prin acest necaz? În afară de aceasta pentru noi nu stă arhanghelul Mihail, ci Domnul Însuşi va veni ca să ne ia la Sine. El vine într-adevăr cu strigăt poruncitor şi vocea unui arhanghel, dar El vine personal!

 

   Ce mutare de şah hermeneutică ne permite să confundăm atât de mult aceste două destinări şi chemări – ale Adunării/Biserici şi ale lui Israel? Putem noi crede că Domnul Isus a pregătit poporul Său pământesc prin proroci cu multe detalii pentru acest timp greu şi pentru poporul Său ceresc nu spune nici un cuvânt despre o catastrofă de o aşa dimensiune? Putem noi crede că apostolul Pavel, care în mod deosebit a revelat adevărul despre Biserică şi a luptat zi şi noapte în rugăciune pentru ea, nu a amintit în nici un loc acest necaz, în afară probabil de 2 Tesaloniceni 2? Însă şi aici se poate înţelege, că el aici porneşte de la faptul că Biserica a fost deja adunată la Domnul Isus în cer (2 Tesaloniceni 2,1), înainte să năvălească decăderea pe pământ.

 

   Dacă cercetăm amănunţit chemarea lui Israel şi chemarea Bisericii, atunci nu ne putem imagina, cum pot să stea una lângă alta aşa diferenţe mari în cele două chemări. Unii pleacă în toată lumea, vestesc „Evanghelia Împărăţiei” (Matei 24,14), vestesc Împărăţia ca fiind apropiată şi pregătesc pe oameni pentru o Împărăţie pământească, ca şi Domnul Isus la începutul lucrării Sale (Matei 4,17); şi ceilalţi predică „Evanghelia slavei preafericitului Dumnezeu”, pe Omul Hristos glorificat în cer şi că noi suntem uniţi cu acest Om în cer ca şi cetăţeni ai cerului. Aşteptarea unuia este îndreptată spre pământ şi aşteptările celuilalt sunt îndreptate în sus, unde este Hristos (Coloseni 3,1.2). Unii aşteaptă o Împărăţie pe pământ, alţii Casa Tatălui.

 

   Dacă nu diferenţiem nădejdile şi făgăduinţele lui Israel şi ale Biserici, atunci ori anulăm poporului Israel nădejdile şi făgăduinţele lor, ori noi coborâm nădejdile Biserici la nivelul iudaic, la nădejdi pământeşti. John Nelson Darby a scris pe drept:

 

 

 

   Dacă nădejdile lor (ale iudeilor) erau nădejdile Bisericii şi dacă starea lor spirituală era aceeaşi ca şi starea noastră spirituală, atunci nădejdile lor nu s-au împlinit, ci au fost înşelaţi. Sau (şi cititorul să ia bine seama la aceasta) dacă nădejdile lor nu sunt nădejdile Bisericii, atunci nădejdile noastre  sunt coborâte la nivelul nădejdilor iudaice pământeşti şi temporale. Acest ţel mare îl urmăreşte vrăjmaşul cu acest plan, căci fără îndoială este vorba de activitatea intensă a vrăjmaşului. Dacă noi tăgăduim o rămăşiţă iudaică clară şi bine delimitată, care are o credinţă iudaică şi nădejdi iudaice şi se bazează pe făgăduinţe iudaice, atunci aceasta coboară Biserica pe acest nivel. Prin aceasta tăgăduim valoarea şi puterea binecuvântărilor spirituale din locurile cereşti în Hristos, şi locul trupului lui Hristos în legătură cu El se pierde. Tocmai aceasta face ca această problemă să fie aşa de importantă pentru creştini. Ţelul mare al duşmanului este să tăgăduiască şi să distrugă credinţa veritabilă a Biserici şi să dea la o parte Biserica însăşi. Aceasta vrea el să obţină, prin aceea că tăgăduieşte răpirea credincioşilor înaintea arătării Domnului, şi, drept consecinţă, neagă o rămăşiţă iudaică clară şi bine definită, cu speranţe iudaice şi cu evlavii iudaice. În nici un caz nu vreau să afirm că toţi cei care au alunecat în acest sistem, intenţionează aceasta sau că sunt conştienţi de urmări, dacă tăgăduiesc că răpirea credincioşilor are loc înainte de arătarea Domnului şi tăgăduiesc rămăşiţa iudaică. Dar efectul are totuşi loc, şi este spre pierderea lor, cu toate că ei nu au intenţionat aceasta. Ei sunt înşelaţi de vrăjmaş; cu toate că ei înşişi nicidecum nu au intenţia ca prin vrăjmaş să înşele pe cititorii lor şi să-i ducă în rătăcire (Collected Writings, V. 11, pag. 122).

 

 

 

   Uneori se spune, că aceste două chemări au putut merge împreună în timpul dintre anii 30 şi 70 după Hristos. Acesta este însă un argument slab, deoarece după omorârea cu pietre a lui Ştefan, Dumnezeu a încetat complet să mai transmită un mesaj special poporului Israel (compară Faptele Apostolilor 3,19-26; Faptele Apostolilor 7). Niciodată nu au fost transmise simultan două chemări diferite şi ele nu au fost recunoscute de Dumnezeu. Dimpotrivă, Pavel a venit ca „vas ales” (Faptele Apostolilor 9,15) abia după omorârea cu pietre a lui Ştefan. Caracterul ceresc al Biserici nu a fost vestit mai înainte.

 

 

 

Mărturia cărţii Apocalipsa

 

 

 

   Şi ca şi cum aceste argumente nu ar fi suficiente, studiul cărţii Apocalipsa se potriveşte pe deplin în tabloul prezentat mai înainte, când acolo în primele trei capitole mereu se vorbeşte despre Biserică; cuvântul „Biserică” se întâlneşte de 19 ori. Apoi începând cu capitolul 4 se descrie o scenă cerească şi de la capitolul 6 până la capitolul 18 se descriu judecăţile grele ale mâniei lui Dumnezeu, care vor veni peste pământul acesta. Tocmai în această fază (capitolele 6-18) a cărţii Apocalipsa nu citim nici măcar o singură dată despre Biserică, numai în tabloul celor 24 de bătrâni, care sunt văzuţi în cer. Da, cuvântul „Biserică” nu se întâlneşte nici măcar o singură dată. În contrast cu aceasta însă se fac unele referiri la locuri din Vechiul Testament şi sunt amintite cele 12 seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 7), ceva cu totul neobişnuit pentru scrierile lui Ioan. Abia după vărsarea mâniei lui Dumnezeu şi după judecăţi apare iarăşi Biserica în tabloul miresei şi a Ierusalimului ceresc şi nou (capitolele 19-21). Trebuie noi să credem, că toate acestea au fost scrise la pură întâmplare? Sau a fost călăuzit conştient aşa de Duhul lui Dumnezeu? Nu trebuie noi să tragem din aceasta concluzia logică că din constatarea biblică nu se poate spune că răpirea şi venirea cu putere şi slavă mare sunt una şi acelaşi lucru şi că cel puţin timpul necazului cel mare este între aceste două evenimente? Nu este aceasta şi diferenţa între venirea Domnului, când El vine pentru poporul Israel ca „Soare al dreptăţii” (Maleahi 3,20) şi ca „Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22,16), când El vine pentru Biserică? Nici în Ioan 14,3 şi nici în Apocalipsa 22,20 nu ni se relatează că înainte de venirea Domnului trebuie să aibă loc anumite lucruri. Venirea Domnului pentru Biserică este posibil să aibă loc în orice moment. Duhul şi Mireasa strigă: Vino! Şi răspunsul la acest strigăt este: Da, Eu vin curând! (compară cu Apocalipsa 22,17-20).

 

 

 

[1] O taină este totdeauna în Noul Testament ceva, care în Vechiul Testament nu a fost revelat. Vezi Matei 13,11; Efeseni 1,9; 3,9; 6,19; Coloseni 1,26; Romani 11,25; 16,25;  1 Timotei 3,16.

 

http://www.mesagerul-crestin.net/eclesia/HTM/De_ce_eu_cred_ca_rapirea_va_avea_loc_inaintea_necazului_cel_mare.htm

 

 

//////////////////////////////////

  1. Harul fără plată a lui Dumnezeu

Introducere

 

Nu este corect să spunem că am terminat studiul acestor două capitole, deoarece nu putem niciodată termina studiul vreunui pasaj din Biblie. După ce am realizat cel mai profund studiu al unei porţiuni din Scripturi, în cel mai bun caz, n-am făcut decât să începem. Dacă Newton, după o viaţă întreagă de studiu a ştiinţei naturale[1], a putut spune că se consideră a fi un copil jucându-se pe malul mării, având înaintea sa întinderea nemărginită a oceanului neexplorat, cu mult mai mult cel mai mare cercetător al Bibliei poate spune acelaşi lucru.

 

Prin urmare, nimeni să nu creadă că am epuizat în vreun fel această porţiune a cărţii. Când cititorul are bine în minte textul, încât să îşi poată aduce aminte orice pasaj în mod distinct, şi îl poate localiza în contextul în care apare, el abia a ajuns în punctul în care poate studia cu un real folos. Prin urmare, cititorul care doreşte din toată inima să dobândească o cunoaştere personală a Scripturii, să stăruiască asupra cuvintelor ca şi cum ar săpa într-un loc sigur după o comoară. O inepuizabilă comoară aşteaptă să-i răsplătească eforturile.

 

Capitolul doi este rezumat în primul verset: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, fiindcă tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri.” Restul versetelor sunt doar o amplificare a acestei afirmaţii. Astfel, descoperim că nu există nicio excepţie în privinţa faptului că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăţi şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor. Auzirea şi cunoaşterea adevărului nu înlocuieşte practicarea lui. Dumnezeu nu este părtinitor, ci El va pedepsi păcatul oriunde s-ar găsi acesta.

 

Acceptat de Dumnezeu

 

În casa lui Corneliu, apostolul Petru a făcut o declaraţie: „Înţeleg cu adevărat că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în toate popoarele, oricine se teme de El şi înfăptuieşte dreptatea Îi este plăcut.” (Fapte 10:34-35). Există oameni în ţările păgâne care poate n-au auzit niciodată de Numele lui Dumnezeu sau n-au văzut nici măcar un rând din Cuvântul Său scris, care vor fi mântuiţi. Dumnezeu este descoperit prin lucrările creaţiunii, iar cei care acceptă ceea ce văd acolo despre El sunt acceptaţi la fel de sigur ca şi cei care ştiu mult mai mult despre El.

 

Răspuns la obiecţiuni

 

Prima parte a capitolului trei din Romani este formată din întrebări şi răspunsuri. Cititorul atent al epistolei lui Pavel trebuie să fi observat apariţia frecventă a întrebărilor în mijlocul unei argumentaţii.  Orice posibilă obiecţiune este anticipată. Apostolul pune întrebarea pe care ar pune-o un împotrivitor, după care răspunde, făcând ca argumentaţia sa să fie şi mai convingătoare decât înainte. Astfel, din versetele care urmează reiese foarte clar faptul că adevărurile prezentate în capitolul doi nu vor fi uşor acceptate de fariseu, că acesta le va combate cu toată puterea sa. Întrebările puse de apostol nu reprezintă dificultăţi care se găsesc în mintea sa; acest lucru este evident din propoziţia din paranteză care se găseşte în versetul 5: „Omeneşte vorbesc.” Având în vedere aceasta, putem citi Romani 3:1-18:

 

1Care este deci avantajul iudeului, sau care este folosul circumciziei? 2Este mare, în toate privinţele. Mai întâi, fiindcă lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3Dar oare, dacă unii n-au crezut, necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu? 4Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi tot omul să fie găsit mincinos, după cum este scris: Ca să fii îndreptăţit prin cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat. 5Dar dacă nedreptatea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu când Îşi dezlănţuie mânia? (Omeneşte vorbesc.) 6Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7Dar dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu a prisosit şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt judecat ca păcătos? 8Şi oare „să facem răul ca din el să vină binele”, cum suntem vorbiţi de rău şi cum pretind unii că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă. Iudeii şi neamurile sunt la fel 9Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă i-am învinuit deja pe toţi, atât iudei, cât şi greci, că sunt sub păcat, 10după cum este scris: Nu este niciun om drept, niciunul măcar. 11Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu. 12Toţi s-au abătut şi au ajuns netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, nici măcar unul. 13Mormânt deschis este gâtlejul lor; limbile lor rostesc înşelăciune; venin de viperă este sub buzele lor; 14gura le este plină de blestem şi de amărăciune; 15grabnice sunt picioarele lor la vărsare de sânge; 16prăpăd şi pustiire este în căile lor; 17şi calea păcii n-au cunoscut-o: 18nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.

 

„Cuvintele lui Dumnezeu”

 

Cuvântul este ceva rostit. Ceea ce a fost rostit cu putere de gura Domnului sunt cele zece porunci. (Vezi Deuteronomul 5:22). Ştefan, referindu-se la Moise când a primit legea, a spus: „El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.” (Fapte 7:38). În primul rând cele zece porunci sunt cuvintele lui Dumnezeu, deoarece ele au fost rostite chiar de Dumnezeu în auzul poporului.

 

Însă Sfânta Scriptură, în întregime, constituie cuvintele lui Dumnezeu, din moment ce acestea reprezintă glasul lui Dumnezeu care a vorbit „în multe feluri”. (Evrei1:1) şi deoarece ele nu sunt decât o extindere a celor zece porunci. Creştinii trebuie să-şi modeleze vieţile călăuzindu-se numai după Biblie. Aceasta reiese din cuvintele apostolului Petru: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:11).

 

Legea este un avantaj

 

Sunt mulţi cei care cred că legea lui Dumnezeu este o povară şi care îşi închipuie că avantajul creştinilor constă în faptul că ei nu au nimic de-a face cu ea. Însă Ioan spune dimpotrivă că: „Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.” (1 Ioan 5:3). Iar Pavel declară că posesia legii a fost pentru evrei un mare avantaj. Astfel, Moise a zis: „Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronomul 4:8). Toţi cei care îl iubesc cu adevărat pe Domnul consideră ca o mare binecuvântare faptul că legea cea sfântă a lui Dumnezeu le este descoperită pe înţelesul lor.

 

„Încredinţate”

 

Avantajul evreilor nu consta doar în faptul că lor le fuseseră descoperite cuvintele lui Dumnezeu, ci că „lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu”. Adică legea le fusese dată pentru a fi încredinţată altora, şi nu doar pentru beneficiul lor. Ei trebuiau să fie misionari pentru întreaga lume. Avantajul şi onoarea conferite naţiunii iudaice, prin faptul că lor le-a fost încredinţată legea lui Dumnezeu pentru a o face cunoscută lumii, nu pot fi estimate.

 

Spune altora

 

Atunci când Petru şi Ioan au fost arestaţi şi ameninţaţi din cauza predicării lui Hristos (care nu este decât legea vie în desăvârşire), ei au spus: „Căci nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit!” (Fapte 4:20)[2]. Cei care apreciază darul încredinţat lor de Dumnezeu trebuie să-l facă cunoscut şi altora. Auzind că Dumnezeu îndreptăţeşte pe păgânii care umblă în lumina mică ce străluceşte asupra lor, la fel ca pe cei ce umblă conform luminii ce străluceşte din cuvântul scris, unii ajung să creadă că este inutil să vesteşti evanghelia păgânilor. Ei cred că păgânii nelegiuiţi nu sunt într-o situaţie mai rea decât creştinii necredincioşi care mărturisesc credinţa. Cel care apreciază binecuvântările Domnului nu poate gândi aşa. Lumina este o binecuvântare. Cu cât oamenii ştiu mai mult despre Domnul, cu atât se pot bucura mai mult în El, iar cei care îl cunosc cu adevărat pe Domnul trebuie să dorească să ajute la răspândirea „veştii bune, care va fi o mare bucurie”[3] pentru toţi oamenii.

 

Credincioşia lui Dumnezeu

 

„Dar oare, dacă unii n-au crezut, necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu?” O întrebare foarte potrivită. Este un apel la credincioşia lui Dumnezeu. Nu-şi va respecta El făgăduinţa din cauza necredinţei omului? Va fi El necredincios pentru că omul este necredincios? Şovăielile noastre îl vor face pe Dumnezeu să şovăiască? „Aceasta nu este posibil”; căci cuvintele incorect interpretate prin „nicidecum”, redau de fapt tocmai această idee. Dumnezeu va fi credincios, chiar dacă toţi oamenii vor fi necredincioşi. „Dacă suntem necredincioşi, El rămâne totuşi credincios, căci nu Se poate tăgădui pe Sine.” (2 Timotei 2:13). „Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.” (Psalmii 36:5).

 

Putere şi credincioşie

 

Cineva, judecând în pripă, ar putea să spună că aceasta contrazice afirmaţiile anterioare, anume că numai cei care au credinţă sunt moştenitori ai făgăduinţei; căci „cum se poate ca numai cei credincioşi să constituie sămânţa lui Avraam, şi astfel să fie moştenitori, dacă Dumnezeu îşi va ţine făgăduinţa, chiar dacă toţi oamenii nu vor crede?” Foarte simplu, dacă avem în vedere Scriptura şi puterea lui Dumnezeu. Ascultaţi cuvintele lui Ioan Botezătorul adresate evreilor nelegiuiţi care nu puteau fi caracterizaţi altfel decât „năpârci”: „Şi să nu credeţi că puteţi zice în sinea voastră: «Îl avem ca tată pe Avraam»! Vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să-i ridice copii lui Avraam.” (Matei 3:9). Dumnezeu va acorda moştenirea numai celor credincioşi; dar dacă toţi oamenii se vor dovedi necredincioşi, Cel care a făcut pe om din ţărână, poate să ridice din pietre alţi oameni care vor crede.

 

Dumnezeu va fi îndreptăţit

 

„Ca să fii îndreptăţit prin cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” Dumnezeu este acuzat în prezent de Satana de nedreptate şi indiferenţă, ba chiar de cruzime. Mii de oameni s-au făcut ecoul acestor acuzaţii. Însă judecata va anunţa dreptatea lui Dumnezeu. Caracterul Său, precum şi al omului, este judecat. La judecată, fiecare faptă – atât a lui Dumnezeu, cât şi a omului – care a fost făcută începând de la creaţiune, va fi văzută de către toţi în adevărata ei lumină. Şi atunci când toate sunt văzute în această lumină desăvârşită, Dumnezeu va fi achitat de toate relele, chiar şi de către duşmanii Săi.

 

Lăudând neprihănirea lui Dumnezeu

 

Versetele 5 şi 7 nu sunt decât exprimări diferite ale aceleiaşi idei. Neprihănirea lui Dumnezeu iese în relief în comparaţie cu nelegiuirea omului. Astfel, cârcotaşul este de părere că Dumnezeu nu ar trebui să condamne nelegiuirea, care prin contrast, recomandă neprihănirea Sa. Dar aceasta ar însemna să distrugi neprihănirea lui Dumnezeu, astfel încât El nu va putea judeca lumea. Dacă Dumnezeu ar fi cum zic oamenii necredincioşi că este, El ar pierde chiar şi respectul acestora, iar ei L-ar condamna cu şi mai multă putere decât o fac acum.

 

„Omeneşte vorbesc!”

 

N-a fost Pavel un om? Cu siguranţă. A fost el vreodată altceva decât om? Niciodată. Atunci care este rostul expresiei: „Omeneşte vorbesc”? Deoarece scrierile lui Pavel, la fel ca acelea ale profeţilor din vechime, au fost date de Dumnezeu prin inspiraţie. Duhul Sfânt a vorbit prin el. Noi nu citim opinia lui Pavel despre evanghelie, ci declaraţia proprie a Duhului Sfânt. Însă prin aceste întrebări Duhul Sfânt vorbeşte ca un om; adică, Duhul Sfânt foloseşte cuvintele omului necredincios pentru a expune nebunia acestei necredinţe.

 

Întrebări ale necredinţei

 

Există o mare deosebire între întrebări. Unele sunt puse cu scopul de a primi învăţătură, iar altele pentru a se împotrivi adevărului. Aşa că trebuie să existe o deosebire în răspunsul care se dă. Unele întrebări nu merită mai multă atenţie decât s-ar cuveni aceleiaşi necredinţe dacă aceasta ar fi exprimată sub forma unei declaraţii fără echivoc. Când Maria a întrebat: „Cum se va întâmpla asta?” (Luca 1:34), cu dorinţa de a şti mai mult, i s-a spus cum se va face. Dar când Zaharia a întrebat: „După ce voi cunoaşte lucrul acesta?” (Luca 1:18), arătându-şi în felul acesta, în mod clar, necredinţa în ceea ce-i spusese îngerul, el a fost pedepsit.

 

Nelegiuirea expusă

 

Când împotrivitorul spune: „Dacă adevărul lui Dumnezeu iese mai clar în evidenţă prin minciuna mea spre slava Sa, de ce mai sunt judecat ca păcătos?”, replica este dată fără întârziere astfel: „Ai putea spune mai degrabă, ceea ce de fapt gândeşti, să facem răul ca din el să vină binele.” Adevăratul scop al acestor întrebări ale necredinţei este de a arăta că ceea ce este numit rău, este de fapt bine; oamenii sunt de fapt neprihăniţi, indiferent ce ar face, astfel că în cele din urmă din rău va ieşi bine. Aceasta este esenţa spiritismului sau universalismului modern, care susţine că toţi oamenii vor fi mântuiţi.

 

Răul nu este bine

 

În afară de spiritişti sunt mulţi care spun: „Să facem cele rele, ca să vină cele bune.” Cine sunt aceştia? Toţi cei care pretind că omul poate face prin el însuşi ceva bun. Domnul declară că numai Dumnezeu este bun şi că binele poate ieşi numai din bine. (Vezi Luca 18:19 şi 6:43-45). Din om nu poate ieşi decât nelegiuire. (Vezi Marcu 7:21-23). De aceea cel care crede că prin el însuşi poate face fapte bune, de fapt spune că binele poate ieşi din rău.

 

Acelaşi lucru îl spune şi cel care refuză să mărturisească că este păcătos. Un astfel de om se aşază deasupra lui Dumnezeu, căci nici chiar El nu poate transforma răul în bine. Dumnezeu poate transforma un om rău într-unul bun, dar numai punând propria Sa bunătate în locul răului.

 

„Toţi sunt sub păcat”

 

Împotrivitorul este redus la tăcere prin descoperirea sentimentelor sale necredincioase; osânda celor care se situează pe astfel de poziţii este dreaptă; iar, acum, concluzia este exprimată accentuat, anume că toţi oamenii, atât evreii, cât şi neamurile, sunt sub păcat în aceeaşi măsură.

 

Astfel este pregătită calea pentru următoarea concluzie, anume că nu există decât o singură cale de mântuire pentru toţi oamenii. Cel care a fost crescut în sunetul clopotelor de biserică şi care ascultă Scriptura citindu-se în fiecare zi, are aceeaşi natură păcătoasă şi aceeaşi nevoie de Mântuitor pe care o are sălbaticul. Nimeni nu poate dispreţui pe altul.

 

„Toţi s-au abătut”

 

Când apostolul a scris, referindu-se atât la evrei, cât şi la neamuri, că „toţi s-au abătut”, el nu făcea decât să repete ceea ce Isaia scrisese cu sute de ani înainte: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:6).

 

„Calea păcii”

 

„Calea păcii n-au cunoscut-o”, deoarece au refuzat să-L cunoască pe Dumnezeul păcii. Am arătat deja că legea lui Dumnezeu este calea Sa; de aceea, pentru că El este Dumnezeul păcii, legea Sa este calea păcii. Aşa că El spune: „O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării.” (Isaia 48:18). „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta” sau „nu li se întâmplă nici o nenorocire”. (Psalmii 119:165). Astfel că acela care pregăteşte calea Domnului, învăţând cum se obţine iertarea păcatelor, ne călăuzeşte pe calea păcii (Luca 1:76-79), deoarece el ne aduce în neprihănirea legii lui Dumnezeu.

 

Pasajul studiat din Romani ne-a descoperit faptul că atât evreii, cât şi neamurile sunt în aceeaşi stare păcătoasă. În consecinţă, nimeni nu are cu ce să se laude faţă altul. Oricine, fie în biserică, fie în afară, începe să judece şi să condamne pe altul, indiferent cât de rău ar fi acela, prin aceasta demonstrează că el însuşi este vinovat de aceleaşi lucruri pe care le condamnă în celălalt. Judecata este numai a lui Dumnezeu, omul făcându-se vinovat de cea mai mare încumetare în tentativa sa uzurpatoare de a lua locul Său. Cei cărora le-a fost încredinţată legea au un minunat avantaj în comparaţie cu păgânii; totuşi, ei trebuie să recunoască: „Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă i-am învinuit deja pe toţi, atât iudei, cât şi greci, că sunt sub păcat.” (Romani 3:9).

 

Marea concluzie – Romani 3:19-22

 

19Ştim însă că, ce spune Legea, pentru cei de sub Lege spune, pentru ca orice gură să fie astupată şi întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu: 20căci prin faptele Legii nu va fi îndreptăţit nimeni înaintea Lui, fiindcă prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. 21Acum însă, fără Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu – despre care dau mărturie Legea şi Profeţii – 22şi anume dreptatea lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi cei ce cred.

 

„În lege”

 

Nu este cazul să analizăm acum semnificaţia expresiei „sub lege”, din moment ce aceasta nu apare aici. Ar trebui să fie folosită expresia „în lege”, ca în Romani 2:12, căci cuvintele în greacă sunt identice în ambele locuri. Cuvintele[4] care redau expresia „sub lege” sunt cu totul altele. De ce traducătorii au preferat să traducă „sub lege” în acest loc, şi de asemenea în 1 Corinteni 9:21, unde în original este tot „în lege”, aşa cum se arată în concordanţa lui Young, nu ne putem da seama. Cu siguranţă nu există niciun motiv pentru aceasta. Traducerea este pur şi simplu arbitrară. Versetul de mai sus în realitate ar trebui să arate astfel: „Ştim însă că tot ce spune legea, spune celor ce sunt în lege” sau „în sfera sau jurisdicţia legii”. Acest fapt este evident şi, având în vedere ceea ce urmează imediat, este un fapt foarte important ce trebuie ţinut minte.

 

„Ce spune legea”

 

Vocea legii este vocea lui Dumnezeu. Legea este adevărul deoarece a fost rostită de însuşi Dumnezeu. În legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu evreii referitor la cele zece porunci, El a spus despre lege: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu” etc. (Exodul 19:5). Poruncile au fost rostite „cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă”. (Deuteronomul 5:22). Prin urmare, atunci când legea lui Dumnezeu vorbeşte omului, Dumnezeu este acela care-i vorbeşte. Satana a inventat un proverb, făcându-i pe mulţi oameni să-l creadă, potrivit căruia „glasul poporului este glasul lui Dumnezeu”. Aceasta reprezintă o parte din marea sa minciună prin care reuşeşte să-i facă pe mulţi să se creadă deasupra legii lui Dumnezeu. Oricine iubeşte adevărul, să înlocuiască această invenţie a lui Satana cu adevărul că glasul legii lui Dumnezeu este glasul lui Dumnezeu.

 

Orice gură să fie astupată

 

Legea vorbeşte pentru „ca orice gură să fie astupată”. Şi aşa ar fi fiecare gură dacă oamenii ar avea în vedere că Dumnezeu este cel care vorbeşte. Dacă oamenii ar fi conştienţi că însuşi Dumnezeu vorbeşte prin lege, n-ar fi atât de dispuşi să comenteze atunci când ea vorbeşte şi n-ar căuta atâtea scuze ca să nu asculte.

 

Când un slujitor al Domnului citeşte oamenilor legea, adesea aceştia par să creadă că ceea ce aud este numai cuvântul omului, astfel simţindu-se îndreptăţiţi să negocieze, să discute, să obiecteze şi să spună că, deşi cuvintele sunt bune, ei nu se simt obligaţi să asculte, sau că nu este convenabil. Ei nu s-ar gândi să procedeze astfel dacă ar auzi glasul lui Dumnezeu vorbindu-le.

 

Dar atunci când legea este citită, este în acel moment la fel de mult vocea lui Dumnezeu pe cât era pentru israeliţii ce stăteau la poalele muntelui Sinai. Adesea oamenii îşi deschid gura împotriva ei, dar va veni timpul când orice gură va fi astupată deoarece „Dumnezeul nostru vine şi nu tace”. (Psalmii 50:3).

 

Jurisdicţia legii

 

Tot ce spune legea, spune celor ce sunt în sfera sa de acţiune sau jurisdicţia ei. De ce? „Pentru ca orice gură să fie astupată şi întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Cât de extinsă este, deci, jurisdicţia legii? Ea include fiecare suflet din această lume. Nimeni nu este scutit de ascultare faţă de ea. Nu există niciun suflet pe care să nu-l declare vinovat. Legea este etalonul neprihănirii şi „nu este niciun om drept, niciunul măcar”.

 

Nicio îndreptăţire prin lege

 

„Căci prin faptele Legii nu va fi îndreptăţit nimeni înaintea Lui, fiindcă prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Când un om este îndreptăţit de lege există două posibilităţi: fie acesta nu este vinovat, fie legea nu este bună. Dar niciuna dintre acestea nu este valabilă în acest caz. Legea lui Dumnezeu este desăvârşită, iar toţi oamenii sunt păcătoşi. „Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Este clar că omul nu poate fi declarat neprihănit de aceeaşi lege care-l declară păcătos. Prin urmare, afirmaţia că prin faptele legii nimeni nu este îndreptăţit constituie un adevăr evident.

 

Un dublu motiv

 

Există un dublu motiv pentru care nimeni nu poate fi îndreptăţit prin lege. Primul este că toţi au păcătuit. În consecinţă, legea trebuie să-i declare în continuare vinovaţi indiferent cum va fi viaţa lor viitoare. Nimeni nu poate face vreodată mai mult decât ceea ce este dator faţă de Dumnezeu şi nicio cantitate de fapte bune nu poate şterge o faptă rea.

 

Însă oamenii nu numai că au păcătuit, ci ei sunt păcătoşi. „Fiindcă năzuinţa firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu se poate supune.” (Romani 8:7)[5]. „Firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul – împotriva firii pământeşti, căci acestea se împotrivesc una alteia, ca să nu faceţi tot ce vreţi.” (Galateni 5:17)[6]. De aceea, indiferent cât de mult s-ar strădui omul să împlinească neprihănirea legii, el nu va reuşi să fie îndreptăţit prin ea.

 

Îndreptăţire de sine

 

Dacă cineva ar fi îndreptăţit prin faptele legii, aceasta ar fi pentru că el a împlinit întotdeauna cerinţele legii. Observaţi cu atenţie că el ar fi cel care o face, nu legea. Aceasta nu înseamnă că legea în sine ar face ceva pentru a îndreptăţi omul, ci însuşi omul face faptele bune cerute. Prin urmare, dacă omul ar fi îndreptăţit de lege, ar fi pentru că are în el însuşi, prin natura sa, toată neprihănirea pe care o cere legea. Cel care îşi imaginează că poate împlini neprihănirea legii, îşi închipuie, de fapt, că este la fel de bun ca Dumnezeu, deoarece legea cere neprihănirea lui Dumnezeu şi este o exprimare a ei.

 

De aceea, omul care crede că poate fi îndreptăţit prin lege crede, de fapt, că este atât de bun încât nu are nevoie de Mântuitor. Orice persoană care se îndreptăţeşte pe sine, indiferent de credinţa mărturisită, se aşază deasupra legii lui Dumnezeu, şi prin aceasta se identifică (în principiu) cu papalitatea.

 

Neprihănire fără lege

 

Deoarece din cauza stării de slăbiciune şi decădere a omului nimeni nu poate obţine neprihănirea din lege, este evident că dacă un om vrea să aibă neprihănire el trebuie s-o ia din altă sursă decât legea. Dacă oamenii ar fi lăsaţi în seama lor şi a legii, ar fi într-o situaţie deplorabilă. Dar există speranţă. Neprihănirea lui Dumnezeu, fără lege sau separat de lege, este arătată. Aceasta descoperă omului o cale de mântuire.

 

Neprihănirea „s-a arătat”

 

Unde? Bineînţeles acolo unde este cel mai necesar să se arate, în oameni, adică într-o anumită clasă descrisă în versetul următor. Dar aceasta nu este produsă de ei. Scriptura ne-a arătat deja că din om nu poate ieşi nicio neprihănire. Neprihănirea lui Dumnezeu este arătată în Isus Hristos. Chiar El a spus prin profetul David: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!” (Psalmii 40:8-9).

 

Mărturisită de lege

 

Nimeni să nu-şi închipuie că, în evanghelie, poate ignora legea lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu care se arată fără lege, este mărturisită de lege. Este acea neprihănire pe care o mărturiseşte şi o recomandă legea. Aşa trebuie să fie deoarece este neprihănirea pe care a descoperit-o Hristos; iar aceasta venea din lege, care era în inima Sa. Astfel, deşi legea lui Dumnezeu nu are nicio neprihănire pe care s-o dea omului, ea nu încetează să fie etalonul neprihănirii. Nu poate exista neprihănire care să nu treacă testul legii. Legea lui Dumnezeu trebuie să-şi pună sigiliul aprobării asupra tuturor celor care ajung în cer.

 

Mărturisită de profeţi

 

Atunci când a predicat pe Hristos lui Corneliu şi familiei sale, Petru a spus: „Despre El mărturisesc toţi profeţii: că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43). Profeţii au predicat aceeaşi evanghelie ca apostolii. (Vezi 1 Petru 1:12). Nu există decât o temelie şi aceasta este „temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Isus Hristos”. (Efeseni 2:20).

 

De asemenea, aceasta sugerează o altă idee despre neprihănirea mărturisită de lege. Nu numai că neprihănirea care a fost arătată în Hristos este aprobată de lege, ci ea este descoperită în Lege. Hristos este predicat în porţiunea din Scripturi cunoscută în mod deosebit sub numele de „lege”, acea parte care a fost scrisă de Moise. Moise a fost profet şi, prin urmare, a mărturisit despre Hristos acelaşi lucru, „pentru că el a scris despre Mine”. (Ioan 5:46). Mai mult, chiar darea legii era o făgăduinţă şi o asigurare cu privire la Hristos. Vom vedea lucrul acesta când vom ajunge la capitolul cinci din Romani.

 

Neprihănirea lui Dumnezeu

 

În vreme ce nu există nicio şansă, pentru cel care dispreţuieşte legea lui Dumnezeu, să scape de cerinţele ei la adăpostul expresiei „fără Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu”, nu e nevoie ca acela care iubeşte legea lui Dumnezeu să se teamă că predicarea neprihănirii prin credinţă ar tinde să conducă la o falsă neprihănire. Un asemenea om este păzit împotriva acestui pericol de afirmaţia că neprihănirea trebuie să fie mărturisită de lege şi, în plus, de declaraţia că această neprihănire care este arătată fără lege este neprihănirea lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să se teamă că va greşi dacă are acea neprihănire! Singurul lucru care ni se cere în această viaţă este de a căuta împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa. (Matei 6:33).

 

„Prin credinţa lui Isus Hristos”[7]

 

În alt loc Pavel îşi exprimă dorinţa ca atunci când Domnul va veni să fie găsit „nu având propria mea dreptate, care este din lege, ci aceea care este prin credinţa lui Cristos, dreptatea care este din Dumnezeu prin credinţă”. (Filipeni 3:9, Fidela). Aici întâlnim din nou expresia „credinţa lui Hristos”. În plus, despre sfinţi se spune că sunt „cei ce ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui[8] Isus”. (Apocalipsa 14:12, Fidela). Dumnezeu este credincios căci „El rămâne totuşi credincios”. (2 Timotei 2:13). Dumnezeu dă fiecăruia o măsură de credinţă. (Romani 12:3; Efeseni 2:8).

 

El ne dă propria Sa credincioşie. Aceasta El o face dându-ni-se. Astfel încât nu trebuie să obţinem o neprihănire produsă de noi înşine; însă pentru a avea o dublă asigurare Domnul ne dă în El însuşi credinţa prin care ne însuşim neprihănirea Sa. De aceea credinţa lui Hristos trebuie să aducă neprihănirea lui Dumnezeu, deoarece a avea acea credinţă înseamnă a-L avea pe Domnul însuşi. Această credinţă se dă fiecărui om, tot aşa cum Hristos s-a dat fiecărui om. Întrebare: atunci ce împiedică ca fiecare om să fie mântuit? Răspunsul este: nimic, decât că nu toţi oameni vor păstra credinţa. Dacă toţi ar păstra tot ceea ce Dumnezeu le dă, toţi ar fi mântuiţi.

 

Înăuntru şi pe din afară

 

Această neprihănire a lui Dumnezeu, care este prin credinţa lui Isus Hristos, este „pentru”, literal „în”, şi „peste” toţi cei ce cred. Neprihănirea proprie a omului care este din lege[9], este numai pe din afară. (Matei 23:27-28). Însă Dumnezeu doreşte ca adevărul să fie în adâncul inimii (Psalmii 51:6). „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.” (Deuteronomul 6:6). Şi astfel făgăduinţa noului legământ este: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor.” (Ieremia 31:33). El o face, pentru că omului îi este imposibil să o facă. În cel mai bun caz omul nu poate decât să însceneze un spectacol frumos în carne, pentru a obţine aplauzele semenilor. Dumnezeu pune slăvita Sa neprihănire în inimă.

 

Însă El face mai mult  – El mă acoperă cu ea. „Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii.” (Isaia 61:10). „Va înfrumuseţa pe cei umili cu salvare.” (Psalmii 149:4, Fidela). Îmbrăcat cu slăvita Sa haină, care nu este doar un acoperământ exterior, ci manifestarea a ceea ce este înăuntru, poporul lui Dumnezeu poate merge înainte „frumos ca luna, curat ca soarele, dar cumplit ca nişte oşti sub steagurile lor”.

 

Dreptatea îndurării – Romani 3:22-26

 

22Nu este nicio deosebire, 23căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25Pe El, Dumnezeu L-a înfăţişat ca mijloc de ispăşire, prin sângele Lui – prin credinţă – ca să-Şi dovedească dreptatea, căci Dumnezeu trecuse cu vederea păcatele săvârşite odinioară, 26în vremea îngăduinţei lui Dumnezeu, ca să-Şi dovedească dreptatea în vremea de acum, astfel încât să fie drept şi să-l îndreptăţească pe cel ce are credinţă în Isus.

 

„Nicio deosebire”

 

În ce privinţă nu este nicio deosebire? Nu este nicio deosebire cu privire la modul în care oamenii primesc neprihănirea. Şi de ce nu este nicio deosebire în maniera în care oamenii sunt îndreptăţiţi? Deoarece „toţi au păcătuit”. Petru, relatând evreilor experienţa avută atunci când a predicat pentru prima dată evanghelia neamurilor, a spus: „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a depus mărturie pentru ei, dându-le Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.” (Fapte 15:8-9). „Din inima oamenilor”, nu a unei clase de oameni, ci a tuturor oamenilor, „ies gândurile” etc. (Marcu 7:21). Dumnezeu cunoaşte inima tuturor oamenilor, ştie că toţi sunt păcătoşi, şi de aceea El nu face nicio deosebire între oameni în ceea ce priveşte evanghelia.

 

„Un singur sânge”

 

Această lecţie este una de cea mai mare importanţă ce trebuie învăţată de misionar, indiferent că lucrează acasă sau în ţări străine. Deoarece evanghelia se bazează pe principiul că nu există nicio deosebire între oameni, este esenţial ca slujitorul evangheliei să recunoască acest fapt şi să-l aibă întotdeauna în vedere. Dumnezeu „a făcut dintr-un singur sânge toate naţiunile oamenilor să locuiască pe toată faţa pământului.” (Fapte 17:26, Fidela). Oamenii nu sunt numai dintr-un singur sânge, ci şi dintr-un fel de carne.” (1 Corinteni 15:39)[10].

 

Scopul principal al Epistolei către Romani, aşa cum reiese până în acest moment, este de a arăta că în ceea ce priveşte păcatul şi mântuirea nu există nicio deosebire între oameni, oricare ar fi rasa sau starea lor socială. Aceeaşi evanghelie trebuie predicată evreului şi iudeului, robului şi omului liber, prinţului şi ţăranului.

 

Sunt lipsiţi

 

Oamenilor le place să-şi imagineze că ceea ce se numesc „lipsuri” nu sunt atât de rele ca păcatele reale. Aşa că este mult mai uşor pentru ei să mărturisească că „sunt lipsiţi” decât să recunoască că au păcătuit şi au făcut rău. Dar deoarece Dumnezeu cere desăvârşire, este evident că „lipsurile” sunt păcate. Ar putea suna mai frumos dacă spunem că un contabil are „lipsuri” în registrele sale, însă oamenii ştiu că motivul este că el a luat ceea ce nu este al lui sau a furat. Atunci când desăvârşirea este standardul, nu are nicio importanţă rezultatul – cât de mult sau de puţin lipseşte cuiva – atâta timp cât lui îi lipseşte. Sensul principal al termenului „păcat” este „a greşi ţinta”. Şi într-un concurs de tir cu arcul, omul care nu are putere să trimită săgeata la ţintă, chiar dacă ţinteşte bine, este la fel de sigur învins ca şi cel care trage departe de ţintă.

 

„Slava lui Dumnezeu”

 

Din text aflăm că slava lui Dumnezeu este neprihănirea Sa. Observaţi! Motivul pentru care toţi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu este că toţi au păcătuit. Este clar că dacă ei nu ar fi păcătuit nu ar fi fost lipsiţi de ea. Însuşi faptul că sunt lipsiţi de slavă este din cauza păcatului. La început omul a fost încununat cu slavă şi cu cinste (Evrei 2:7), deoarece el era drept. Prin cădere el şi-a pierdut slava şi de aceea el trebuie acum să „caute slava, cinstea şi nemurirea”. Hristos a putut spune Tatălui: „Şi slava pe care Mi-ai dat-o Mie le-am dat-o lor” (Ioan 17:22), deoarece în El este neprihănirea lui Dumnezeu pe care a dat-o gratuit fiecărui om. Este o dovadă de înţelepciune să primeşti neprihănirea; iar „cei înţelepţi vor străluci”. (Daniel 12:3).

 

„Fiind îndreptăţiţi”

 

Cu alte cuvinte, fiind făcuţi neprihăniţi. A îndreptăţi înseamnă a face neprihănit. Dumnezeu dă exact ceea ce-i lipseşte păcătosului. Niciunul dintre cititori să nu uite semnificaţia simplă a îndreptăţirii. Unii oameni sunt de părere că există o stare mult mai înaltă pentru creştin decât aceea de a fi îndreptăţit. Aceasta ar însemna că există o stare mai înaltă decât aceea de a fi îmbrăcat pe dinăuntru şi pe din afară cu neprihănirea lui Dumnezeu. Aceasta nu este posibil.

 

Fără plată

 

„Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Adică s-o ia ca pe un dar. Astfel, în Isaia 55:1: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!”

 

Epistola către Romani a fost cea care a înfăptuit reformaţiunea din Germania. Oamenii fuseseră învăţaţi să creadă că pentru a obţine neprihănirea trebuia să o cumpere fie cu eforturi deosebite, fie cu bani. Ideea de a o cumpăra cu bani nu mai este atât de acceptată pe cât era atunci; dar sunt foarte mulţi care nu sunt catolici şi care cred că trebuie făcut ceva pentru a o obţine.

 

Făcând din rugăciune o faptă

 

Autorul vorbea odată cu un om despre neprihănire ca dar fără plată al lui Dumnezeu, omul acela susţinând că nu putem obţine nimic de la Domnul fără a face ceva în schimb. Când am întrebat ce trebuie să facem pentru a obţine iertarea păcatelor, el a răspuns că trebuie să ne rugăm pentru aceasta.

 

Datorită acestei concepţii despre rugăciune, credinciosul catolic sau hindus „spune” atâtea rugăciuni pe zi, în unele zile suplimentând numărul acestora pentru a recupera omisiunile. Dar omul care spune o rugăciune nu se roagă. Rugăciunea păgână, aşa cum o făceau de exemplu profeţii lui Baal, sărind şi tăindu-şi trupul (1 Împăraţi 18:26-28), este o faptă; însă adevărata rugăciune nu este. La mine vine un om care spune că-i este foame. Mai târziu este întrebat dacă i s-a dat ceva, la care el răspunde că a primit ceva mâncare, dar că l-am obligat să muncească pentru ea. Atunci când este întrebat ce a trebuit să facă pentru ea, el răspunde că a cerut-o. Ar avea mari dificultăţi să convingă pe cineva că a lucrat pentru mâncarea primită! Adevărata rugăciune este pur şi simplu acceptarea cu recunoştinţă a darurilor fără plată ale lui Dumnezeu.

 

Răscumpărarea în Hristos Isus

 

Noi suntem făcuţi neprihăniţi „prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. Adică, prin puterea de răscumpărare care este în Hristos Isus sau prin „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos”. (Efeseni 3:8). Acesta este motivul pentru care ea ne este dată în dar.

 

Cineva ar putea spune că viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu este un lucru mult prea preţios pentru a ne fi dată pe nimic. Aşa este, şi de aceea a trebuit să fie cumpărată, dar deoarece noi n-aveam nimic cu care s-o cumpărăm, Hristos a cumpărat-o pentru noi şi ne-o dă fără plată în El. Însă dacă ar trebui s-o cumpărăm de la El, am fi putut la fel de bine s-o cumpărăm de la început, şi astfel să-l scutim de efort. „Dacă prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos.” (Galateni 2:21). „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18-19). Viaţa este în sânge. (Leviticul 17:11-17). Prin urmare, răscumpărarea care este în Hristos Isus este propria Sa viaţă.

 

Hristos rânduit

 

Hristos este cel pe care Dumnezeu L-a rânduit ca să-şi arate neprihănirea. Însă deoarece singura neprihănire autentică este neprihănirea lui Dumnezeu, iar Hristos este singurul care a fost rânduit de Dumnezeu pentru a o arăta oamenilor, este evident că ea nu poate fi obţinută decât prin El. „Căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12).

 

Mijloc[11] de ispăşire

 

Un mijloc de ispăşire este un sacrificiu. De aceea în propoziţia respectivă, de fapt, se spune că Hristos este rânduit să fie un sacrificiu pentru iertarea păcatelor noastre. „El S-a arătat o singură dată, la sfârşitul veacurilor, ca să înlăture păcatul prin jertfa Sa.” (Evrei 9:26). Desigur că ideea de jertfă sau sacrificiu ne duce cu gândul la o mânie ce trebuie satisfăcută. Dar observaţi cu atenţie că noi suntem cei care avem nevoie de jertfă şi nu Dumnezeu. El aduce jertfa. Ideea că mânia lui Dumnezeu trebuie să fie satisfăcută pentru ca noi să obţinem iertarea nu este susţinută de Biblie.

 

Este culmea absurdităţii să spui că Dumnezeu este atât de mânios pe oameni încât nu-i va ierta decât dacă se aduce ceva pentru satis­facerea mâniei Sale şi că El îşi oferă Lui însuşi darul prin care este împăcat. „Şi pe voi, care odinioară eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi în cuget prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.” (Coloseni 1:21-22).

 

Jertfa de ispăşire păgână şi creştină

 

Ideea creştină de jertfă ispăşitoare este cea prezentată mai sus. Ideea păgână, care este prea des întâlnită la creştinii declaraţi este că omul trebuie să aducă o jertfă pentru a satisface mânia zeului lor. Orice închinare păgână nu este decât o mituire a zeilor lor pentru a le fi favorabili. Dacă credeau că zeii lor sunt foarte mânioşi pe ei, aduceau un sacrificiu mai mare, astfel, sacrificii umane fiind oferite în cazuri extreme. Ei credeau, aşa cum cred cei care i se închină lui Śiva – în India – în zilele noastre, că zeul lor a fost satisfăcut la vederea sângelui.

 

Persecuţia care a avut loc în aşa numitele ţări creştine în trecut şi într-o oarecare măsură are loc şi în prezent, nu este nimic altceva decât rodul acestei idei păgâne referitoare la jertfă. Liderii religioşi îşi închipuie că mântuirea este prin fapte, că omul prin fapte poate face ispăşirea pentru păcat, şi astfel ei oferă pe cel pe care-l cred răzvrătit ca sacrificiu zeului lor – nu Dumnezeului adevărat, deoarece Lui nu-i sunt plăcute astfel de sacrificii.

 

Neprihănirea declarată[12]

 

A declara neprihănirea, înseamnă a rosti neprihănirea. Dumnezeu rosteşte omului neprihănire, şi acesta este neprihănit. Este aceeaşi metodă care a fost folosită la început la creaţiune. „Dumnezeu a zis şi aşa a fost.” „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

 

Dumnezeu este îndreptăţit să răscumpere

 

Hristos este rânduit pentru a declara neprihănirea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, pentru ca să fie neprihănit şi, în acelaşi timp, cel care îndreptăţeşte[13] pe cel ce crede în Isus. Dumnezeu îndreptăţeşte păcătoşii, deoarece ei sunt singurii care au nevoie de îndreptăţire. Declararea unui păcătos ca neprihănit este îndreptăţită de faptul că el este în mod real făcut neprihănit. Tot ceea ce Dumnezeu declară a fi, este aşa cum spune El. Şi atunci, el este făcut neprihănit prin viaţa lui Dumnezeu care îi este dată în Hristos.

 

Păcatul este împotriva lui Dumnezeu şi dacă El este dispus să-l ierte, El are dreptul de a proceda astfel. Niciun necredincios nu ar nega dreptul unui om de a trece cu vederea o greşeală făcută faţă de el. Însă Dumnezeu nu trece pur şi simplu cu vederea păcatul; El îşi dă viaţa ca pedeapsă. Astfel, El înalţă măreţia legii şi este îndreptăţit să declare un om, care mai înainte era un păcătos, neprihănit. Păcatul este îndepărtat din păcătos, căci păcatul şi neprihănirea nu pot exista împreună, iar Dumnezeu îşi pune propria Sa viaţă neprihănită în cel credincios. Astfel Dumnezeu este plin de îndurare în dreptatea Sa, şi drept în îndurarea Sa.

 

„Există o imensitate în îndurarea lui Dumnezeu,

La fel ca imensitatea mării;

Există o bunătate în dreptatea Sa,

Care este mai mult decât libertate.”

 

Ne apropiem de sfârşitul capitolului trei din Romani. Am descoperit că neprihănirea este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru oricine crede. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu îi dă omului neprihănirea ca o recompensă pentru că el crede anumite doctrine; evanghelia este cu totul diferită de o astfel de idee. Ea constă în faptul că adevărata credinţă are ca singur obiect pe Hristos, şi aceasta aduce viaţa lui Hristos în mod real în inimă; şi de aceea ea trebuie să aducă neprihănire.

 

Acest act de milă din partea lui Dumnezeu este îndreptăţit în cel mai înalt sens, căci, în primul rând, păcatul este împotriva lui Dumnezeu, iar El are dreptul de a trece cu vederea păcatele împotriva Sa; şi în plus, este drept, deoarece El îşi dă propria viaţă ca ispăşire pentru păcat, astfel încât măreţia legii nu este numai menţinută, ci este chiar amplificată. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.” (Psalmii 85:10). Dumnezeu este drept şi este cel care îndreptăţeşte pe cel ce crede în Isus. Toată neprihănirea este numai de la El.

 

Întărind legea – Romani 3:27-31

 

27Unde este deci temeiul de laudă? S-a dus! Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei! 28Pentru că noi socotim că prin credinţă este îndreptăţit omul, fără faptele Legii. 29Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi al neamurilor? Ba da, şi al neamurilor, 30de vreme ce Dumnezeu este unul, şi El îi va îndreptăţi prin credinţă pe cei circumcişi şi tot prin credinţă pe cei necircumcişi. 31Aşadar, prin credinţă desfiinţăm Legea? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea.

 

Niciun motiv de laudă

 

Din moment ce neprihănirea este un dar fără plată al lui Dumnezeu prin Isus Hristos, este evident că nimeni nu se poate lăuda pe drept cu vreo neprihănire proprie. „Căci prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă. Şi acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).

 

Ce dovedeşte lauda

 

„Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4). Prin urmare, lau­da dovedeşte existenţa unei inimi păcătoase. Dar ce putem spune atunci când un om se laudă cu neprihănirea sa, ca, de exemplu, când declară că el a trăit fără să păcătuiască atâţia ani? „Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.” (1 Ioan 1:8).

 

Dar harul şi puterea lui Dumnezeu nu sunt descoperite în Hristos pentru a ne curăţa şi a ne păzi de păcat? Cu siguranţă; dar numai atunci când în umilinţă recunoaştem că suntem păcătoşi. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Când spunem că nu avem niciun păcat, chiar prin aceasta dovedim că avem, dar când cu credinţă în cuvântului Domnului spunem că suntem păcătoşi, atunci sângele lui Hristos ne curăţă de toate păcatele. În planul mântuirii nu este niciun loc pentru mândria şi lauda omului.

 

Nicio laudă în cer

 

Rezultatul laudei în cer se poate vedea în cazul lui Satana. Odată el a fost unul dintre heruvimii acoperitori[14] de deasupra tronului lui Dumnezeu. Dar el a început să-şi contemple propria sa slavă şi bunătate şi ca urmare a căzut. „Ai păcătuit; de aceea ca pângărit te voi arunca de pe muntele lui Dumnezeu; şi te voi nimici, pe tine heruvim care acoperă, din mijlocul pietrelor de foc. Inima ta a fost înălţată din cauza frumuseţii tale; tu ţi-ai corupt înţelepciunea datorită strălucirii tale.” (Ezechiel 28:16-17, Fidela).

 

Dacă sfinţii, după luare la cer, ar începe să se laude cu sfinţenia lor, ei ar fi la fel de răi ca mai înainte. Dar aceasta nu se va întâmpla. Toţi cei care vor fi primiţi în cer vor fi învăţat pe deplin lecţia că Dumnezeu este totul în toţi. Nu va exista nicio voce sau inimă care să nu participe la cântecul de laudă: „Ale Aceluia care ne iubeşte, care ne-a eliberat de păcatele noastre prin sângele Său şi care a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 1:5).

 

„Legea” faptelor

 

Legea faptelor nu exclude lauda. Dacă un om ar fi îndreptăţit prin fapte, ar avea cu ce să se laude faţă de altul care a avut acelaşi privilegiu, dar nu l-a folosit. În acest caz, cel neprihănit s-ar putea lăuda faţă de cel nelegiuit; şi oamenii s-ar compara încontinuu cu alţii pentru a vedea care a făcut mai mult. Legea faptelor înseamnă pur şi simplu cele zece porunci numai ca formă. Conformarea faţă de legea faptelor permite omului să apară neprihănit în exterior, în timp ce în interior el este plin de stricăciune. Cu toate acestea, cel care ascultă de legea faptelor nu este întotdeauna un ipocrit. El ar putea avea dorinţa sinceră de a ţine poruncile, însă poate fi înşelat să creadă că le poate împlini prin el însuşi.

 

„Legea” credinţei

 

Scopul acesteia este identic cu cel al legii faptelor, adică – ascultarea de – poruncile lui Dumnezeu, însă rezultatul este diferit. Legea faptelor înşală omul cu o formă; legea credinţei îi dă substanţa. Legea credinţei este legea „aşa cum este în Isus”. Una ar putea fi o încercare sinceră de a ţine legea, cealaltă este împlinirea reală a acestei dorinţe, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

 

Cele zece porunci, aşa cum au fost date de Domnul, sunt numai o lege a credinţei, din moment ce Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca ele să fie privite în alt fel, şi El niciodată nu s-a aşteptat ca omul să obţină neprihănirea din acestea, altfel decât prin credinţă. Legea faptelor este varianta pervertită de către om a legii lui Dumnezeu.

 

Credinţă, fără fapte

 

„Pentru că noi socotim că prin credinţă este îndreptăţit omul, fără faptele Legii.” Pentru că nu există nicio altă cale de a fi îndreptăţit! Am văzut mai înainte că toţi oamenii sunt păcătoşi, şi că nimeni, prin sine însuşi, nu are putere să împlinească legea, indiferent cât de mult ar dori lucrul acesta. „Pentru că nu cei ce aud Legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptăţiţi.” (Romani 2:13).

 

Însă „prin faptele Legii nu va fi îndreptăţit nimeni înaintea Lui, fiindcă prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” (Romani 3:20). De aceea, oricine este îndreptăţit sau făcut neprihănit, trebuie să fie făcut neprihănit numai prin credinţă, întru totul fără faptele legii. Acesta este un principiu universal valabil. Înseamnă că îndreptăţirea la început, la sfârşit şi tot timpul este numai prin credinţă. Creştinul nu poate fi îndreptăţit prin fapte, după cum nici păcătosul nu poate fi. Nimeni nu poate ajunge vreodată atât de bun şi puternic încât propriile sale fapte să-l îndreptăţească.

 

Credinţa şi faptele

 

Dar asta nu înseamnă să spunem că faptele nu au nicio legătură cu credinţa. Îndreptăţirea înseamnă a face drept sau a face neprihănit. Neprihănirea este echivalentă cu a face binele. Prin urmare, credinţa care îndreptăţeşte este credinţa care-l face pe om un împlinitor al legii sau mai degrabă care pune în el împlinirea legii. „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10). „Căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere.” (Filipeni 2:13). „Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune.” (Tit 3:8). Omul nu este îndreptăţit prin credinţă şi fapte, ci doar prin credinţa care lucrează.

 

Un singur Dumnezeu pentru toţi

 

„Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor.” (Efeseni 4:6). El „a făcut dintr-un singur sânge toate naţiunile oamenilor”, căci „noi suntem urmaşii[15] lui”. (Fapte 17:26, 28). „Căci Dumnezeu nu caută la faţa omului.” (Romani 2:11). „În toate popoarele, oricine se teme de El şi înfăptuieşte dreptatea Îi este plăcut.” (Fapte 10:35). „Fiindcă scriptura spune: Oricine crede în el nu va fi ruşinat. Căci nu este diferenţă între iudeu şi grec; fiindcă acelaşi Domn al tuturor este bogat pentru toţi care îl cheamă.” (Romani 10:11-12, Fidela).

 

Un singur mijloc de îndreptăţire pentru toţi

 

Faptul că îndreptăţirea este numai prin credinţă şi că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30), arată că Dumnezeu nu face nicio deosebire între iudei şi neamuri. Şi nu există nicio dovadă că ar fi făcut vreodată vreo deosebire între ei. Cel dintre neamuri care crede, a fost întotdeauna considerat neprihănit, iar evreul care nu crede, nu a fost niciodată mai bine văzut de Domnul decât orice alt necredincios. Aduceţi-vă aminte că Avraam, tatăl întregii naţiuni iudaice, a fost caldeean. Evreii erau legaţi de caldeenii rămaşi în ţara lor natală prin aceleaşi legături care existau între ei în ţara Canaanului. Din nefericire ei au uitat aceasta; dar ei nu sunt singurii oameni din lume care au uitat că toţi oamenii sunt fraţi.

 

„Dumnezeu este unul, şi El îi va îndreptăţi prin credinţă pe cei circumcişi şi tot prin credinţă pe cei necircumcişi”. Cuvântul principal este „credinţă”. Atât cei circumcişi, cât şi cei necircumcişi, sunt îndreptăţiţi prin credinţă.

 

Desfiinţând legea

 

A desfiinţa legea nu înseamnă a o aboli. Perpetuitatea legii nu se pune la îndoială. Este atât de clar că este veşnică, încât apostolul Pavel niciodată nu-şi pierde timpul ca să argumenteze. Singura problemă se referă la modul în care cerinţele sale pot fi satisfăcute. Mântuitorul a spus că evreii au desfiinţat poruncile[16] lui Dumnezeu în folosul datinei lor. În ceea ce-i privea, ei au desfiinţat-o. Nimeni nu putea prin vreo acţiune sau prin lipsa unei acţiuni să abolească sau să schimbe în vreun fel legea lui Dumnezeu. Însă oricine poate, prin necredinţă, s-o şteargă din inima sa. Întrebarea este deci: Prin credinţă desfiinţăm noi legea lui Dumnezeu? Sau, şi mai clar: Credinţa duce la încălcarea legii? Răspunsul este: „În niciun caz.”

 

Întărind legea

 

Ceea ce s-a spus referitor la desfiinţarea legii lui Dumnezeu se aplică şi în acest caz. Adică, nicio acţiune a omului nu poate face din lege altceva decât ceea ce ea deja este. Ea este temelia tronului lui Dumnezeu, şi ca atare va exista veşnic, în ciuda demonilor şi a oamenilor.

 

Dar nouă ne este lăsată alegerea – dacă vrem ca ea să fie ştearsă sau întărită în inimile noastre. Dacă alegem ca ea să fie întărită în inimile noastre, nu avem altceva de făcut decât să-L acceptăm pe Hristos prin credinţă. Credinţa face ca Hristos să locuiască în inimă. (Efeseni 3:17). Legea lui Dumnezeu este în inima lui Hristos (Psalmii 40:8), astfel, credinţa care-L aduce pe Hristos în inimă întăreşte legea în acel loc. Şi deoarece legea lui Dumnezeu este temelia tronului Său, credinţa care aduce legea în inimă, îl întronează pe Dumnezeu acolo. Şi, în acest fel, „Dumnezeu este cel care lucrează în voi şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere”. (Filipeni 2:13).

 

 

 

[1]Ştiinţele naturale sunt ştiinţe care au ca obiect de studiu natura si înţelegerea fenomenelor naturale. Ştiinţele naturale pot fi împărţite în două ramuri principale: ştiinţe ale vieţii (sau biologie) şi ştiinţe fizice. Aceste ramuri ale ştiinţelor naturii sunt împărţite în mai multe ramuri specializate suplimentare (de asemenea cunoscute sub numele de domenii), fiecare dintre acestea fiind cunoscută ca „ştiinţe naturale”. Principalele domenii ale ştiinţelor naturale sunt incluse în astronomie, biologie, chimie, fizică şi grupul ştiinţelor Pământului (din care fac parte geografia, geologia, ecologia etc.) (n.ed.).

 

[2]„Fiindcă noi nu putem să nu vorbim lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit.” – Fapte 4:20 – Fidela.

 

[3]„Şi îngerul le-a spus: Nu vă temeţi; căci, iată, vă aduc veştile bune ale marii bucurii care va fi pentru tot poporul.” – Luca 2:10 – Fidela.

 

[4]Expresia folosită de Pavel în Romani 3:19 este „ἐν τῷ νόμῳ” (en to nomo – în lege) şi diferă de expresia „ὑπὸ νόμον” (hupo nomon – sub lege). Pentru un studiu cuprinzător al acestei expresii vezi cartea Sub lege în aplicaţia pentru iOS şi Android 1888 Minneapolis (n.ed.).

 

[5]„Pentru că mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi.” – Romani 8:7 – Fidela.

 

[6]„Căci carnea pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea sunt potrivnice unele altora, aşa încât nu puteţi face cele ce aţi voi.” – Galateni 5:17 – Fidela.

 

[7] „Chiar dreptatea lui Dumnezeu, care este prin credinţa lui Isus Cristos pentru toţi şi peste toţi cei ce cred; fiindcă nu este diferenţă.” – Romani 3:22 – Fidela.

 

[8]Cornilescu a folosit aici „credinţa lui Isus” (la fel ca traducătorii versiunii King James), deşi în alte locuri unde apare aceeaşi expresie a spus „credinţa în Isus”. Traducătorii EDCR au uniformizat traducerea folosind „credinţa în Isus”. Galateni 2:16 este un text unde în limba greacă se vede foarte limpede diferenţa între cele două variante. Greutatea traduceri vine de la modul în care ar trebui înţeles genitivul (Isus Hristos), din Romani 3:22: dacă este subiectiv („lui Isus Hristos” – substantivul la genitiv produce acţiunea) sau obiectiv („în Isus Hristos” – substantivul la genitiv primeşte acţiunea) – ambele fiind posibile aici. Aceeaşi expresie folosită în Romani 3:22 şi tradusă în versiunea King James prin „credinţa lui Isus”, apare şi în Romani 3:26, dar unde este tradusă în aceeaşi versiune prin „credinţa în Isus”. În vreme ce unii pot căuta o soluţie gramaticală pentru a opta spre o variantă de traducere, în funcţie de modul în care ar trebui interpretat genitivul, este recomandabil să fim simpli în gândire şi să înţelegem că şi credinţa e un dar de la Dumnezeu, prin Hristos. De aceea, putem înţelege că în anumite contexte se prea poate să se facă referire la „credinţa lui Isus”, deşi în general să se vorbească despre „credinţa în Isus”. Acest lucru l-a făcut autorul în comentariul lui (n.ed.).

 

[9]„Fiindcă Moise descrie dreptatea care este din lege că: Omul care face acele lucruri va trăi prin ele.” –Romani 10:5, Fidela. EDCR redă: „Într-adevăr, Moise descrie astfel dreptatea pe care o dă Legea: Omul care face acestea va trăi prin ele.” (n.ed.).

 

[10]„Nu toată carnea este aceeaşi carne; ci este un fel de carne a oamenilor, altă carne a animalelor; alta a peştilor şi alta a păsărilor.” – 1 Corinteni 15:39 – Fidela.

 

[11]Termenul tradus prin „mijloc de ispăşire” în versiunea EDCR este „hilastērion” şi se traduce prin „un loc/lucru ispăşitor”, „o jertfă ispăşitoare”, iar uneori face referire la capacul chivotului mărturiei. Termenul derivă din cuvântul „hilaskomai”, care se traduce prin „a împăca”, „a ispăşi” (n.ed.).

 

[12]„Pe care Dumnezeu l-a pus în faţă să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui, să declare dreptatea lui, pentru trecerea cu vederea a păcatelor din trecut, prin îngăduinţa lui Dumnezeu.” – Romani 3:25 – Fidela.

 

[13]„Să declare dreptatea lui în acest timp; ca el să fie just şi justificatorul celui ce crede în Isus.” – Romani 3:26 – Fidela.

 

[14]Autorul face referire la Ezechiel 28:14 care spune: „Tu eşti heruvimul uns care acoperă; şi eu te-am pus astfel; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; ai umblat în sus şi în jos prin mijlocul pietrelor de foc.” – Fidela (n.ed.).

 

[15]„Din neamul Lui suntem şi noi.” – EDCR (n.ed.).

 

[16]„Şi astfel va fi liber să nu onoreze pe tatăl şi pe mama lui. Astfel aţi făcut porunca lui Dumnezeu fără efect din cauza tradiţiei voastre.” – Matei 15:6, Fidela (n.ed.).

 

https://carti.evangheliavesnica.ro/carti/r/2-pacatul-altora-este-de-asemenea-pacatul-nostru/

 

 

/////////////////////////

 

  1. Puterea lui Dumnezeu este în evanghelie

Salutul – Romani 1:1-7

 

1Pavel, rob al lui Hristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, 2pe care o făgăduise mai înainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi 3şi care Îl înfăţişează pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, rânduit Fiul lui Dumnezeu cu putere, prin învierea din morţi, anume pe Isus Hristos, Domnul nostru. 5Prin El am primit har şi apostolie, astfel încât, pentru Numele Lui, să ducem ascultarea de credinţă la toate neamurile, 6între care sunteţi şi voi, cei chemaţi ai lui Isus Hristos. 7Vouă tuturor care sunteţi în Roma, preaiubiţi ai lui Dumnezeu, chemaţi să fiţi sfinţi: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

 

Un rob

 

„Pavel, rob al lui Isus.” Astfel se prezintă romanilor, apostolul. Aceeaşi expresie este folosită în alte[1] câteva epistole. Unii oameni s-ar ruşina să se numească robi; apostolilor nu le era ruşine.

 

Este deosebit de important cui slujeşte cineva. Importanţa robului este derivată din demnitatea celui căruia îi slujeşte. Pavel îl slujea pe Domnul Isus Hristos. Oricine poate sluji aceluiaşi Stăpân. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi.” (Romani 6:16). Chiar şi slujitorul de rând care se supune Domnului este slujitorul Său, nu al omului. „Robilor, ascultaţi în toate privinţele de stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, precum cei ce caută să le fie pe plac oamenilor, ci cu o inimă sinceră, ca unii care vă temeţi de Domnul! Orice faceţi, să faceţi din tot sufletul, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, fiindcă ştiţi că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii! Voi Îi slujiţi Domnului Hristos.” (Coloseni 3:22-24). O gândire ca aceasta nu poate decât să înnobileze chiar şi cea mai banală corvoadă.

 

Versiunea[2] noastră nu redă semnificaţia corectă  a termenului folosit de apostol când se numeşte rob. În realitate acesta este „rob legat”[3]. El a folosit cuvântul obişnuit din greacă pentru sclav. Dacă suntem cu adevărat slujitorii Domnului, suntem slujitori legaţi de El pe viaţă. Este o robie care înseamnă libertate, „căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot astfel, cel liber care a fost chemat este un rob al lui Hristos.” (1 Corinteni 7:22).

 

Pus deoparte[4]

 

Apostolul Pavel era „pus deoparte, ca să vestească evanghelia”. Acelaşi lucru se poate spune despre oricine este cu adevărat robul Domnului. „Nimeni  nu poate sluji la doi stăpâni. Căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori va ţine la unul şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi avuţiei.” (Matei 6:24). Nimeni nu poate sluji Domnului, şi pe lângă aceasta să slujească în altă parte.

 

„Vrei să spui că un negustor sau un om de afaceri nu poate fi creştin?” Nicidecum. Ceea ce vreau să spun este că omul nu poate sluji Domnului, şi să slujească şi în altă parte. „Şi orice faceţi, prin cuvânt sau faptă, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, mulţumindu-I prin El lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17). Dacă omul nu slujeşte Domnului în afacerea lui, el nu slujeşte Domnului deloc. Adevăratul rob al lui Hristos este cu adevărat pus deoparte (separat – trad. eng.).

 

Aceasta nu înseamnă că el renunţă la contactul personal cu lumea. Biblia nu susţine călugăria. Păcătosul cu cea mai slabă speranţă este cel care se crede prea bun ca să se asocieze cu păcătoşii. Atunci cum trebuie să fim puşi deoparte (separaţi) pentru evanghelie? Prin prezenţa lui Dumnezeu în inimă.  Moise i-a spus Domnului: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi, şi când prin aceasta vom fi deosebiţi[5], eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” (Exodul 33:15-16)[6].

 

Însă cel care este pus deoparte pentru lucrarea de predicare publică a evangheliei, aşa cum era apostolul Pavel, este pus deoparte într-un fel special, astfel că acesta nu se poate angaja într-o altă activitate pentru câştig personal. „Niciun soldat nu se lasă prins cu treburile vieţii, dacă vrea să-i fie pe plac celui ce l-a înscris la oaste.” (2 Timotei 2:4). El nu poate ocupa nicio poziţie, oricât de înaltă, sub guvernări pământeşti. A face aşa înseamnă a-L dezonora pe Maestru şi a-şi subestima slujirea. Slujitorul evangheliei este ambasadorul lui Hristos, şi nu există nicio altă poziţie comparabilă ca onoare.

 

Evanghelia lui Dumnezeu

 

Apostolul a declarat că era „pus deoparte, ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu”. Este vorba de evanghelia lui Dumnezeu care „priveşte pe Fiul Său”. Hristos este Dumnezeu, şi de aceea evanghelia lui Dumnezeu, despre care vorbeşte apostolul în primul verset al capitolului, este identică cu „Evanghelia lui Hristos” din versetul şaisprezece.

 

Prea mulţi sunt cei care separă pe Tatăl de Fiul în ceea ce priveşte lucrarea evangheliei. Mulţi o fac inconştient. Dumnezeu Tatăl, la fel ca Fiul, este Mântuitorul nostru. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu.” (Ioan 3:16). „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5:19). „(…) şi sfatul de pace va fi între ei amândoi.” (Zaharia 6:13, Fidela). Hristos a venit pe pământ numai ca reprezentant al Tatălui. Cine L-a văzut pe Hristos, la văzut şi pe Tatăl. (Ioan 14:9). Lucrările pe care Hristos le-a făcut au fost lucrările Tatălui, care locuia în El. (Versetul 10).

 

Chiar şi cuvintele pe care El le-a rostit au fost cuvintele Tatălui. (Versetul 24). Când îl auzim pe Hristos spunând: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”, ascultăm de fapt invitaţia plină de îndurare a lui Dumnezeu Tatăl. Când îl vedem pe Isus ridicând copiii în braţe şi binecuvântându-i, observăm blândeţea Tatălui. Când îl vedem pe Hristos primind pe păcătoşi, amestecându-se cu ei şi mâncând cu ei, iertându-le păcatele şi curăţind cu o atingere hidoşii leproşi, privim bunăvoinţa şi mila Tatălui. Chiar şi atunci când îl vedem pe Domnul nostru pe cruce, cu sângele şiroindu-i din coastă, acel sânge prin care suntem împăcaţi cu Dumnezeu, nu trebuie să uităm că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”, astfel că apostolul Pavel a spus: „Biserica lui Dumnezeu, pe care a dobândit-o cu Însuşi sângele Său.” (Fapte 20:28).

 

Evanghelia în Vechiul Testament

 

Evanghelia lui Dumnezeu, pentru care apostolul Pavel s-a declarat pus deoparte, era evanghelia „pe care o făgăduise mai înainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi”. (Romani 1:2). Literal – evanghelia pe care El o anunţase sau o predicase mai înainte. Aceasta ne arată că Vechiul Testament conţine evanghelia şi, de asemenea, că evanghelia din Vechiul Testament este aceeaşi cu cea din Noul Testament. Este singura evanghelie pe care a predicat-o apostolul. Astfel stând lucrurile, nu trebuie să fie un plan ciudat, pentru oameni, să creadă Vechiul Testament şi să facă referire la el ca la o autoritate egală cu a Noului Testament.

 

Citim că Dumnezeu „i-a dat mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»” (Galateni 3:8)[7]. Evanghelia predicată oamenilor în timpul vieţii lui Pavel era aceeaşi evanghelie care fusese predicată israeliţilor din vechime. (Evrei 4:2)[8]. Moise a scris despre Hristos, şi în scrierile sale se găseşte atât de mult din evanghelie încât omul care nu crede ce a scris Moise nu poate crede în Hristos. (Ioan 5:46-47). „Despre El mărturisesc toţi profeţii: că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43).

 

Pavel nu avea decât Vechiul Testament când s-a dus la Tesalonic şi „trei sabate la rând a vorbit cu ei din Scripturi, explicând şi dovedind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi”. (Fapte 17:2-3).

 

Timotei nu a avut nimic la dispoziţie, în copilăria şi tinereţea sa, decât scrierile Vechiului Testament, iar apostolul i-a scris: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii cine sunt cei de la care le-ai învăţat; din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:14-15).

 

Mergeţi în Vechiul Testament aşteptându-vă să găsiţi acolo pe Hristos şi neprihănirea Sa, şi veţi primi înţelepciunea care duce la mântuire. Nu faceţi nicio deosebire între Moise şi Pavel, între David şi Petru, între Ieremia şi Iacov, între Isaia şi Ioan.

 

Sămânţa lui David

 

Evanghelia lui Dumnezeu „Îl înfăţişează pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul[9]”. (Romani 1:3)[10]. Citiţi istoria lui David şi a regilor care au fost descendenţii săi, şi care au devenit strămoşii lui Isus, şi veţi vedea că în ceea ce priveşte natura umană, Domnul a fost dezavantajat de moştenirea Sa mai mult decât poate fi oricine. Mulţi dintre ei au fost idolatri desfrânaţi şi plini de cruzime. Deşi Isus a fost astfel cuprins de slăbiciune, „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. (1 Petru 2:22). Aceasta trebuie să inspire curaj oamenilor aflaţi în cea mai decăzută stare. Ea demonstrează că puterea evangheliei harului lui Dumnezeu poate triumfa asupra eredităţii.

 

Faptul că Isus a fost născut din sămânţa lui David înseamnă că El este moştenitorul tronului lui David. Despre tronul lui David Domnul a spus: „Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” (2 Samuel 7:16). Prin urmare, împărăţia lui David se suprapune peste moştenirea făgăduită lui Avraam, care reprezintă lumea[11] în întregime.

 

Despre Isus, îngerul a spus: „Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său. El va domni peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:32-33). Dar toate acestea includeau purtarea blestemului moştenirii şi să sufere moartea. „Pentru bucuria care Îi era pusă înainte”, El „a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea”. (Evrei 12:2). „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus şi I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume.” (Filipeni 2:9).

 

Cum a fost cu Hristos, tot aşa trebuie să fie şi cu noi – vom intra în împărăţie prin multe necazuri. Cel care se teme de batjocură sau care face din naşterea sa umilă sau din trăsăturile de caracter moştenite o scuză pentru deficienţele sale nu va intra în împărăţia cerurilor. Isus Hristos a suportat cea mai adâncă umilinţă pentru ca toţi cei care se găsesc în această stare să poată, dacă vor, să fie înălţaţi împreună cu El pe cele mai înalte culmi.

 

Putere prin înviere

 

Deşi Isus Hristos a avut parte de o naştere umilă, El a fost „în ce priveşte duhul sfinţeniei, rânduit Fiul lui Dumnezeu cu putere, prin învierea din morţi”. (Romani 1:4)[12]. Nu a fost El Fiul lui Dumnezeu şi înainte de înviere? Nu a fost numit aşa? Desigur; iar puterea învierii s-a manifestat de-a lungul întregii Sale vieţi. Să nu amintim decât de învierea morţilor, când şi-a manifestat puterea învierii, prin puterea care era în El. Învierea morţilor a fost minunea care a convins oamenii, înlăturând orice îndoială din mintea lor.

 

După înviere, El s-a întâlnit cu ucenicii Săi şi le-a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18). Moartea lui Hristos a distrus toate speranţele pe care ei şi le puseseră în El, dar când, „după patima Lui, li S-a înfăţişat viu prin multe dovezi, li S-a arătat timp de patruzeci de zile” (Fapte 1:3), ei au primit dovezi îndestulătoare despre puterea Sa.

 

Singura lor preocupare din acel moment a fost să dea mărturie despre învierea Sa şi puterea acesteia. Puterea învierii este în conformitate cu duhul sfinţeniei, deoarece prin Duhul Sfânt a fost El înviat. Puterea dată pentru a sfinţi oamenii este puterea care L-a înviat pe Isus din morţi. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce ne este de trebuinţă pentru viaţă şi evlavie.” (2 Petru 1:3).

 

Ascultarea credinţei

 

Pavel a spus că, prin Hristos, el a primit harul şi apostolia ca să aducă, pentru Numele Lui, la ascultarea de credinţă pe toate neamurile[13]. Adevărata credinţă se manifestă prin ascultare. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29). Hristos a spus: „De ce-mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” (Luca 6:46). Aceasta înseamnă că mărturisirea credinţei în Hristos care nu este însoţită de ascultare nu are nicio valoare. „Tot astfel şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” (Iacov 2:17). „După cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi credinţa fără fapte este moartă.” (Versetul 26).

 

Omul nu respiră pentru a demonstra că trăieşte, ci respiră pentru că este viu. El trăieşte prin respiraţie. În respiraţie stă viaţa lui. Un om nu poate face fapte bune pentru a demonstra că are credinţă, ci el face fapte bune deoarece faptele sunt rezultatul natural al credinţei. Chiar şi Avraam a fost îndreptăţit prin fapte, deoarece „credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura, care zice: «Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca dreptate.»” (Iacov 2:22-23).

 

„Preaiubiţi ai lui Dumnezeu”

 

Această asigurare dată „tuturor care sunteţi în Roma”[14] a fost mare mângâiere pentru ei. Câţi oameni au dorit să audă direct din slavă, un înger care să le spună ceea ce Gabriel i-a spus lui Daniel: „Tu eşti preaiubit”! Apostolul Pavel a scris sub inspiraţia directă a Duhului Sfânt, astfel că mesajul de dragoste a venit la fel de direct din cer pentru romani ca şi pentru Daniel. Dumnezeu nu a scos în evidenţă câţiva favoriţi rostindu-le numele, ci a declarat că toţi cei din Roma sunt preaiubiţi ai lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu nu se uită la faţa omului, şi acest mesaj de dragoste adresat romanilor este, de asemenea, şi pentru noi.  Ei erau „preaiubiţi ai lui Dumnezeu” pur şi simplu „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan 3:16). „Domnul mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!»” (Ieremia 31:3)[15]. Şi această iubire veşnică faţă de oameni nu se clatină, deşi ei uită de ea; căci celor care au întors spatele şi care au căzut prin păcatul lor, El le spune: „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” (Osea 14:4)[16]. „Dacă suntem necredincioşi, El rămâne totuşi credincios, căci nu Se poate tăgădui pe Sine.” (2 Timotei 2:13)[17].

 

„Chemaţi să fiţi sfinţi”

 

Cititorul poate observa că în Romani 1:7 cuvintele „să fiţi” sunt subliniate ca fiind adăugate, astfel că în loc de „chemaţi să fiţi sfinţi”, traducerea literală ar fi „chemaţi sfinţi”. Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii să fie sfinţi, dar pe toţi cei care Îl acceptă El îi numeşte sfinţi. Acesta este titlul lor. Când Dumnezeu îi numeşte pe oameni sfinţi, ei sunt sfinţi.

 

Aceste cuvinte sunt adresate bisericii din Roma, nu bisericii Romei. Biserica Romei întotdeauna a fost apostaziată şi păgână. Ea a abuzat de cuvântul „sfânt” până când în calendarul ei aproape că a ajuns un nume de ruşine. Roma nu a comis niciodată un păcat mai mare ca distincţia pe care a făcut-o între „sfinţi” şi creştinii de rând, stabilind astfel practic două niveluri de bunătate. I-a făcut pe oameni să creadă că muncitorii şi gospodinele nu sunt şi nu pot fi sfinţi, şi astfel a desconsiderat adevărata sfinţenie de fiecare zi şi a premiat leneveala pioasă şi faptele îndreptăţirii de sine.

 

Dar Dumnezeu nu are două niveluri de sfinţenie, şi pe toţi credincioşii din Roma, aşa săraci şi necunoscuţi după cum erau mulţi dintre ei, El i-a numit sfinţi. Acelaşi lucru este valabil astăzi în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, deşi oamenii s-ar putea să aibă o părere diferită.

 

Primele şapte versete din primul capitol al Epistolei către Romani reprezintă salutul. Nicio scrisoare neinspirată nu a cuprins vreodată atât de multe adevăruri în introducerea sa precum găsim în aceasta. Apostolul era atât de plin de dragostea lui Dumnezeu, încât nu putea scrie nicio scrisoare fără să prezinte în introducere aproape întreaga evanghelie. Următoarele opt versete pot fi foarte bine rezumate prin cuvintele „dator tuturor”, căci ele arată plinătatea devotamenului apostolului faţă de ceilalţi. Să le citim cu atenţie şi să nu ne mulţumim cu o singură lectură:

 

8Mai întâi, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci despre credinţa voastră s-a dus vestea în toată lumea. 9Martor îmi este Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, prin vestirea Evangheliei Fiului Său, că neîncetat vă pomenesc 10şi cer totdeauna în rugăciunile mele să reuşesc în sfârşit, prin voia lui Dumnezeu, să ajung la voi. 11Căci doresc să vă văd ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră 12sau, mai degrabă, ca să fim şi noi îmbărbătaţi în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa celuilalt, a voastră şi a mea. 13Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să am vreun rod şi printre voi, precum în rândul celorlalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14Eu le sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor înţelepţi, şi celor neînvăţaţi, 15de unde şi dorinţa mea vie ca şi vouă, celor din Roma, să vă vestesc Evanghelia.

 

O mare deosebire

 

În zilele apostolului Pavel, credinţa bisericii din Roma a fost vestită întregii lumi[18]. Credinţa înseamnă ascultare; căci credinţa este considerată drept neprihănire, iar Dumnezeu niciodată nu consideră un lucru că este ceva, decât dacă acel lucru este cu adevărat astfel. Credinţa „lucrează prin dragoste”. (Galateni 5:6). Şi această lucrare este o „lucrare a credinţei”. (1 Tesaloniceni 1:3). Credinţa înseamnă, de asemenea, umilinţă, după cum o arată cuvintele profetului: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4)[19]. Omul fără prihană este cel neprihănit; omul a cărui suflet este înălţat nu este fără prihană sau neprihănit, ci omul neprihănit este aşa datorită credinţei sale; de aceea numai omul al cărui suflet nu este înălţat are credinţă. Prin urmare, fraţii romani din timpul lui Pavel erau umili.

 

Dar acum este cu mult diferit. Un exemplu ne este dat de Catholic Times din 15 iunie 1894. Papa a spus: „Am acordat autoritate episcopilor de rit sirian pentru a se întruni în sinod la Mossul”, a lăudat „supunerea plină de credincioşie” a acelor episcopi şi a ratificat alegerea patriarhului prin „autoritatea noastră apostolică”.  Un ziar anglican şi-a exprimat surprinderea spunând: „Este aceasta o uniune liberă a unor biserici egale, sau este supunere faţă de un conducător monarhic şi suprem?” La care, Catholic Times a răspuns: „Nu este o uniune liberă a unor biserici egale, ci este supunere faţă de un conducător monarhic şi suprem (…). Apărătorului nostru anglican noi răspundem: Nu sunteţi cu adevărat surprinşi. Ştiţi bine ceea ce Roma cere şi întotdeauna va cere – ascultare. Această cerere este acum înaintea lumii, mai mult ca niciodată.”

 

Dar această cerere nu a fost înaintea lumii în zilele lui Pavel. În acele zile era biserica din Roma; acum este Biserica Romei. Biserica din Roma era cunoscută pentru umilinţa şi ascultarea sa faţă de Dumnezeu. Biserica Romei este cunoscută pentru asumarea cu semeţie a puterii lui Dumnezeu şi pentru  faptul că cere ascultarea faţă de sine.

 

Rugaţi-vă neîncetat

 

Apostolul îi implora pe tesaloniceni „să se roage neîncetat”. (1 Tesaloniceni 5:17). El nu îi implora pe alţii să facă ceea ce el nu făcea, căci el le spusese romanilor că, fără încetare, îi amintea întotdeauna în rugăciunile sale[20]. Nu trebuie să credem că apostolul îi avea în minte pe fraţii din Roma în fiecare oră a zilei, căci atunci nu ar fi putut să se gândească la altceva. Nimeni nu poate fi în rugăciune conştientă în fiecare clipă, însă toţi pot continua „să fie instantaneu în rugăciune” sau, aşa cum se spune în traducerea Young, să „stăruiască în rugăciune”. (Romani 12:12).

 

Aceasta este în armonie cu ceea ce a spus Mântuitorul, anume că oamenii „trebuie să se roage mereu şi să nu renunţe” sau să obosească. (Luca 18:1). În parabola care urmează, judecătorul necinstit se plânge de faptul că sărmana văduvă „tot venea”. Acesta este un exemplu de rugăciune continuă. Aceasta este o ilustrare a rugăciunii fără încetare. Nu înseamnă că trebuie să fim în orice moment în rugăciune conştientă, pentru că atunci responsabilităţile importante ar fi neglijate, ci înseamnă că nu va trebui să obosim de rugăciune.

 

Un om al rugăciunii

 

Acesta era Pavel. El îi amintea pe romani în toate rugăciunile sale. Corintenilor el le-a scris: „Îi mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi.” (1 Corinteni 1:4). Colosenilor: „Îi mulţumim neîncetat lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, când ne rugăm pentru voi.” (Coloseni 1:3). Şi mai expresiv el a scris filipenilor: „Îi mulţumesc Dumnezeului meu – ori de câte ori îmi aduc aminte de voi în toate rugăciunile pe care le fac mereu cu bucurie pentru voi toţi.” (Filipeni 1:3-4). Şi din nou tesalonicenilor: „Îi mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi şi vă amintim în rugăciunile noastre, căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre”. (1 Tesaloniceni 1:2-3). Şi mai departe: „Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea chipul şi să putem împlini lipsurile credinţei voastre.” (1 Tesaloniceni 3:10). Fiului său preaiubit în credinţă el i-a scris: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conştiinţă curată, din moşi-strămoşi, când te pomenesc neîntrerupt în cererile mele, zi şi noapte.” (2 Timotei 1:3).

 

„Bucuraţi-vă întotdeauna”

 

Secretul pentru aceasta este să ne „rugăm neîncetat”. (1 Tesaloniceni 5:16-17). Apostolul Pavel se ruga atât de mult pentru alţii, încât nu avea timp să-şi facă griji pentru el. El nu-i văzuse pe romani niciodată, dar totuşi se ruga pentru ei cu tot atâta putere ca pentru bisericile pe care le ridicase. Amintind de eforturile şi suferinţele sale, el adaugă că „pe lângă aceste lucruri, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile”. (2 Corinteni 11:28).

 

„Ca nişte întristaţi, dar totdeauna veseli.” (2 Corinteni 6:10). El a împlinit legea lui Hristos purtând poverile altora. Astfel a putut el să se laude cu crucea Domnului nostru Isus Hristos. Hristos a suferit pe cruce pentru alţii, dar a făcut-o „pentru bucuria ce Îi era pusă înainte”. Cei care sunt cu totul devotaţi altora împărtăşesc bucuria Domnului lor şi se pot bucura în El.

 

O călătorie rodnică

 

Pavel s-a rugat din toată inima ca să aibă o călătorie rodnică prin voia lui Dumnezeu pentru a vizita Roma[21]. Citiţi capitolul douăzeci şi şapte din Faptele Apostolilor şi veţi vedea ce fel de călătorie a avut. Majoritatea oamenilor ar spune că n-a fost o călătorie rodnică. Cu toate acestea nu a existat nicio plângere din partea lui Pavel; şi cine poate spune că n-a avut o călătorie rodnică? „Toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8:28).De aceea trebuie să fi fost rodnică. Este bine ca să ţinem seama de aceste lucruri.

 

Suntem capabili să privim lucrurile dintr-o perspectivă eronată. Atunci când învăţăm să le vedem aşa cum le vede Dumnezeu, vom descoperi că lucrurile pe care le socotim dezastruoase sunt, de fapt, rodnice. Câte bocete am putea evita, dacă am ţine întotdeauna minte că Dumnezeu ştie mult mai bine decât noi cum să răspundă la rugăciunile noastre!

 

Daruri spirituale

 

Atunci când Hristos „s-a suit în înălţimi, a luat robia roabă, a dat daruri oamenilor”. (Efeseni 4:8). Acestea erau darurile Duhului[22], deoarece El a spus: „Totuşi, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc (Eu), Mângâietorul nu va veni la voi. Dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7). Iar Petru, în Ziua Cincizecimii a spus: „Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, iar noi toţi suntem martori ai Lui. După ce S-a înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.” (Fapte 2:32-33).

 

Aceste daruri sunt descrise astfel: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Şi fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalţi. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, un cuvânt de înţelepciune; altuia, un cuvânt de cunoştinţă, potrivit aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, daruri de vindecare, prin acelaşi Duh; altuia, săvârşirea minunilor; altuia, profeţia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea.” (1 Corinteni 12:4-11)[23].

 

Întăriţi prin darurile spirituale

 

„Şi fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalţi.” Care este folosul? „Pentru pregătirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” (Efeseni 4:12-13).

 

Darurile Duhului trebuie să însoţească Duhul. De îndată ce primii ucenici au primit Duhul, potrivit făgăduinţei, ei au primit darurile. Unul dintre daruri, vorbirea în alte limbi, s-a manifestat chiar în cea zi. Deci, de aici rezultă că absenţa darurilor Duhului într-o măsură însemnată în biserică, este dovada absenţei Duhului, bineînţeles nu în întregime, ci în măsura în care Dumnezeu l-a făgăduit.

 

Duhul trebuia să rămână cu ucenicii pentru totdeauna şi de aceea darurile Duhului trebuie să se manifeste în adevărata biserică până la a doua venire a Domnului[24]. Aşa cum am declarat anterior, absenţa oricăruia dintre darurile Duhului în măsură bogată, dovedeşte absenţa Duhului în toată plinătatea Lui; şi acesta este secretul slăbiciunii bisericii şi a marilor dezbinări care există. Darurile spirituale întăresc biserica; de aceea biserica care nu are aceste daruri nu poate fi întărită.

 

Cine poate avea Duhul?

 

Oricine îl cere din toată inima. (Vezi Luca 11:13). Duhul a fost deja turnat, iar Dumnezeu nu şi-a retras niciodată darul; nu trebuie decât ca creştinii să-L ceară şi să-L primească.

 

„Eu sunt dator”

 

Aceasta a fost nota dominantă a vieţii lui Pavel şi secretul succesului său. Astăzi auzim oamenii spunând: „Lumea este datoare să mă întreţină.” Însă Pavel considera că era dator lumii cu propria sa persoană. Totuşi, nu a primit din partea lumii nimic altceva decât lovituri şi insulte. Chiar şi ceea ce primise înainte ca Hristos să-l găsească a fost cu totul o pierdere. Dar Hristos l-a găsit şi i s-a dat, astfel încât a putut sune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.” (Galateni 2:20)[25].

 

Deoarece viaţa lui Hristos era viaţa sa, şi pentru că Hristos S-a dat pe Sine însuşi lumii, Pavel, în mod necesar, a devenit dator faţă de lumea întreagă. La fel s-a întâmplat cu toţi cei care au fost slujitorii Domnului. „David, după ce a slujit în generaţia lui după planul lui Dumnezeu, a murit.” (Fapte 13:36)[26]. „Dar între voi să nu fie aşa. Cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul vostru. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:26-28).

 

Munca personală

 

Există o concepţie stupidă, larg răspândită, potrivit căreia munca de rând este degradantă, în special pentru un slujitor al evangheliei. Nu este numai vina slujitorilor evangheliei, ci în mare măsură şi a oamenilor fără minte din jurul lor. Aceştia cred că pastorul trebuie să fie întotdeauna îmbrăcat la patru ace şi că niciodată el nu trebuie să-şi murdărească mâinile cu munca manuală. Astfel de idei nu au fost obţinute niciodată din Biblie. Însuşi Hristos a fost tâmplar, dar totuşi mulţi dintre pretinşii Săi ucenici ar fi şocaţi dacă ar vedea pe pastorul lor tăind şi dând la rindea scândurile, săpând pământul sau cărând pachete.

 

Există această falsă demnitate, mult prea răspândită, care este cu totul opusă spiritului evangheliei. Lui Pavel nu-i era ruşine şi nici frică să muncească. Şi el nu o făcea doar ocazional, ci zi de zi, în timp ce era implicat în predicare. (Vezi Fapte 18:3-4). El a spus: „Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au muncit pentru nevoile mele şi ale celor ce erau cu mine.” (Fapte 20:34). Adresându-se conducătorilor bisericii, el zicea: „Prin toate acestea v-am arătat că, trudind astfel, trebuie să-i ajutaţi pe cei neputincioşi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, căci El Însuşi a zis: «Este mai ferice să dai decât să primeşti.»” (Versetul 35).

 

Calomniindu-l pe Pavel

 

La cea de-a doua convenţie internaţională a Mişcării Studenţilor Voluntari pentru Lucrarea Misionară în Străinătate[27], tema principalei prezentări susţinută într-una din seri a fost: „Pavel, marele misionar.” Vorbitorul a spus că: „Pavel a avut darul de a împărţi lucrarea astfel încât el personal a făcut foarte puţin.” Ideea aceasta prezentată tinerilor voluntari angajaţi în lucrarea misionară a fost stupidă şi dăunătoare deoarece era cu totul falsă şi putea fi orice, dar numai compliment la adresa apostolului nu.

 

În plus faţă de citatele menţionate mai sus, citiţi următoarele. „N-am mâncat fără plată pâinea nimănui, ci cu osteneală şi trudă, muncind zi şi noapte, ca să nu împovărăm pe niciunul dintre voi.” (2 Tesaloniceni 3:8). „Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui cu totul pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (2 Corinteni 12:15). „Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Vorbesc ca un ieşit din minţi: eu şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în bătăi, fără număr.” (2 Corinteni 11:23). „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am trudit mai mult decât toţi; totuşi, nu eu am trudit, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.” (1 Corinteni 15:10).

 

Harul lui Dumnezeu se manifestă prin slujirea faţă de alţii. Harul lui Hristos L-a determinat să se dea pentru noi şi să ia chipul şi condiţia de slujitor. Prin urmare cel care are cel mai mult din harul lui Hristos va lucra cel mai mult. El nu va fugi de muncă, chiar dacă este vorba de cel mai umil serviciu. Hristos s-a coborât până la cele mai mari adâncimi de dragul omului; de aceea cel care crede că există vreo slujire mai prejos de el este de fapt mai presus de asocierea cu Hristos.

 

Libertatea evangheliei

 

Libertatea evangheliei este libertatea pe care o dă Dumnezeu oamenilor prin evanghelie. Ea exprimă ideea Sa cu privire la libertate. Este libertatea care se vede în natură şi în toate lucrările mâinilor Sale. Este libertatea vânturilor, care bat încotro vor; este libertatea florilor împrăştiate prin păduri şi pajişti; este libertatea păsărilor, zburând nestingherite în înaltul cerurilor; libertatea razei soarelui ţâşnind din astrul părintesc şi jucându-se pe nori şi vârfurile munţilor; libertatea corpurilor cereşti străbătând fără încetare spaţiul infinit. Aceasta este libertatea care izvorăşte de la marele Creator către toate lucrările Sale.

 

Gustând libertatea acum

 

Păcatul este cel care a produs tot ceea ce este îngust, strâmt şi limitat, care a trasat graniţe şi care a făcut ca oamenii să fie zgârciţi şi meschini. Însă păcatul va fi îndepărtat, şi atunci libertatea desăvârşită va fi din nou prezentă în orice parte a creaţiunii. Chiar şi acum, această libertate poate fi gustată permiţând ca păcatul să fie îndepărtat din inimă. Slăvitul privilegiu, oferit acum prin evanghelie tuturor oamenilor, constă în această libertate de care vom continua să ne bucurăm în veşnicie. Cine este acela care susţine că iubeşte libertatea şi care să lase să-i scape această ocazie fără să o valorifice?

 

Am analizat partea introductivă a epistolei. Primele şapte versete constituie salutul; următoarele opt se referă la problemele personale ale apostolului şi fraţilor din Roma, versetul cincisprezece fiind cel care face legătura dintre introducere şi porţiunea din epistolă care tratează direct problemele doctrinale.

 

Cititorul să studieze cu atenţie versetele menţionate şi astfel va putea vedea că această împărţire nu este arbitrară şi că ea este evidentă. Dacă cel care citeşte un anumit capitol, va avea în vedere diferitele subiecte care sunt tratate şi trecerea de la o temă la alta, va fi surprins să constate cât este de uşor să înţelegi capitolul respectiv şi să-l păstrezi în memorie. Motivul pentru care atât de mulţi oameni îşi dau seama că este dificil să-şi aducă aminte ce-au citit în Biblie, este că aceştia încearcă să o ţină minte în întregime, fără a acorda o atenţie deosebită detaliilor.

 

Exprimându-şi dorinţa de a se întâlni cu fraţii romani, apostolul a declarat că este dator atât grecilor, cât şi barbarilor, atât celor înţelepţi, cât şi celor neînţelepţi, şi de aceea era gata să predice evanghelia chiar la Roma, capitala lumii. Versetul cincisprezece şi expresia „să vă vestesc Evanghelia”, constituie nota dominantă a întregii epistole, deoarece apostolul, plecând de la aceasta, îşi abordează natural tema. Prin urmare, avem:

 

Definiţia evangheliei – Romani 1:16-17

 

16Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia (lui Hristos), fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; 17căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, prin credinţă spre credinţă, după cum este scris: Cel drept prin credinţă va trăi.

 

„Nu mi-e ruşine”

 

Nu există nici un motiv pentru care cuiva să-i fie ruşine de evanghelie; cu toate acestea, multora le-a fost şi le este ruşine de ea. Multor oameni le este atât de ruşine, încât nu concep să se înjosească atât de mult încât s-o accepte; mulţi dintre cei care o acceptă se ruşinează s-o mărturisească. De ce se ruşinează ei? Pentru că nu ştiu ce este evanghelia. Oricine ştie cu adevărat ce este evanghelia, nu se va ruşina de ea sau de vreo porţiune din aceasta.

 

Dorinţa de putere

 

Nu este altceva dorit de om atât de mult ca puterea. Este o dorinţă pe care Dumnezeu însuşi a pus-o în om. Din nefericire, diavolul a înşelat pe cei mai mulţi, astfel încât aceştia caută puterea într-o direcţie greşită. Ei cred că aceasta poate fi găsită posedând bogăţie sau funcţii politice, aşa că se grăbesc să pună mâna pe ele. Dar acestea nu asigură puterea pentru care Dumnezeu a creat dorinţa. Dovada o constituie faptul că ele nu satisfac.

 

Niciun om nu a fost satisfăcut vreodată de puterea obţinută de bogăţie sau poziţie. Oricât de mult ar avea, ei vor mai mult. Nimeni nu găseşte în ele ceea ce credea că va găsi; şi astfel caută să obţină mai mult, închipuindu-şi că-şi vor împlini dorinţele inimii cândva; dar totul este în zadar. Hristos este „dorinţa tuturor popoarelor” (Hagai 2:7)[28], singura sursă a satisfacţiei depline, deoarece El este întruchiparea adevăratei puteri care există în întregul univers – puterea lui Dumnezeu – „Hristos este puterea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 1:24).

 

Puterea şi cunoştiinţa

 

De obicei se spune: cunoştinţa este putere. Depinde. Dacă luăm în considerare declaraţia poetului potrivit căreia „adevăratul subiect al cercetărilor omului este omul”, atunci bineînţeles că cunoştinţa este orice altceva, dar nu putere. Omul nu este nimic altceva decât slăbiciune şi păcat. Toţi oamenii ştiu că sunt păcătoşi, că fac lucruri care nu sunt bune, dar această cunoştinţă nu le dă nicio putere pentru a-şi schimba cursul. Îi poţi spune unui om toate greşelile, dar dacă nu-i spui nimic mai mult, n-ai făcut decât să-l slăbeşti în loc să-l întăreşti.

 

Dar cel care împreună cu apostolul Pavel este hotărât să nu ştie nimic altceva „decât pe Isus Hristos, şi încă răstignit”[29] posedă cunoaşterea care este putere. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). A-L cunoaşte pe Hristos înseamnă a cunoaşte puterea vieţii Sale fără sfârşit. Din cauza lipsei acestei cunoştinţe sunt nimiciţi oamenii. (Osea 4:6). Dar deoarece Hristos este puterea lui Dumnezeu, este corect dacă spunem că puterea reprezintă singurul lucru de care au nevoie oamenii; iar singura putere adevărată, puterea lui Dumnezeu, este descoperită în evanghelie.

 

Slava puterii

 

Toţi oamenii onorează puterea. Oriunde puterea este manifestată, se vor găsi întotdeauna oameni care s-o admire. Nu este nimeni care să nu admire şi să aplaude puterea într-o anumită formă. Muşchii puternici sunt admiraţi şi reprezintă un motiv de laudă, indiferent că este vorba de cei ai omului sau ai animalului. Un motor puternic care mişcă mari greutăţi cu uşurinţă, întotdeauna atrage atenţia şi oamenii îl respectă pe cel care l-a construit. Cel bogat, ai cărui bani asigură slujirea a mii de oameni, are întotdeauna admiratori, indiferent cum au fost câştigaţi acei bani. Omul care posedă nobleţe şi poziţie din naştere, sau monarhul care conduce o mare naţiune, are o mulţime de susţinători care-i aplaudă puterea. Oamenii doresc să fie legaţi de un astfel de om, deoarece din această legătură beneficiază de o anumită demnitate, deşi puterea nu este transferabilă.

 

Însă toată puterea pământului este fragilă şi doar de o clipă, în timp ce puterea lui Dumnezeu este veşnică. Evanghelia este puterea, şi dacă oamenii ar recunoaşte-o drept ceea ce este, n-ar mai fi nimeni căruia să-i fie ruşine ea. Pavel a spus: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” (Galateni 6:14). Aceasta deoarece crucea este puterea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:18). Puterea lui Dumnezeu, în orice formă s-ar manifesta, este slavă, nu un motiv de ruşine.

 

Lui Hristos nu-I este ruşine

 

Despre Hristos citim: „Căci Cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi sunt toţi dintr-Unul singur; de aceea, nu-I este ruşine să-i numească fraţi.” (Evrei 2:11). „Lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:16). Dacă Domnului nu-I este ruşine să Se numească fratele muritorilor săraci, slabi şi păcătoşi, cu siguranţă omul nu are niciun motiv să-i fie ruşine de El. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Să-ţi fie ruşine de evanghelia lui Hristos! Poate exista vreun caz mai grav de înălţare a eului deasupra lui Dumnezeu? Căci a-ţi fi ruşine de evanghelia lui Hristos, care este puterea lui Dumnezeu, este o dovadă că omul care se simte astfel ruşinat, în realitate se crede superior lui Dumnezeu considerând că ar fi o înjosire a demnităţii sale să fie asociat cu Domnul.

 

„Ruşinat de Isus! Mai degrabă

 

Noaptea să se ruşineze că are o stea;

 

El împrăştie razele luminii divine

 

Peste acest suflet al meu întunecat.

 

Ruşinat de Isus! De îndată

 

Miezul nopţii să se ruşineze de amiază;

 

Căci în sufletul meu era miez de noapte până când El,

 

Strălucitoarea Stea a dimineţii, a alungat întunericul.”

 

Mântuit prin credinţă

 

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care cred. „Căci prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă. Şi acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8). „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit”. (Marcu 16:16). „Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:12). „Căci cu inima se crede în vederea îndreptăţirii.” (Romani 10:10)[30]. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29). Credinţa lucrează.

 

Timpul nu ne-ar ajunge să vorbim despre cei care „au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, (…) s-au vindecat de boală.” (Evrei 11:33-34)[31]. Oamenii ar putea spune: „Nu văd cum este posibil ca să fie făcut neprihănit cineva pur şi simplu crezând.”  N-are nicio importanţă ce poţi vedea tu; nu eşti mântuit prin vedere, ci prin credinţă. Nu ai nevoie să vezi cum se face deoarece Domnul este cel care face lucrarea de mântuire. Hristos locuieşte în inimă prin credinţă (Efeseni 3:17), şi deoarece El este neprihănirea noastră „El m-a mântuit” (Isaia 12:2). Mântuirea prin credinţă va fi analizată mai pe larg pe măsură ce înaintăm în studiul nostru, deoarece cartea Romani este în întregime consacrată acestui subiect.

 

„Întâi a iudeului”

 

Atunci când Petru, la cererea lui Corneliu, sutaşul roman, şi la porunca Domnului, s-a dus la Cezareea pentru a predica evanghelia neamurilor, primele sale cuvinte pe care le-a rostit când a auzit povestea lui Corneliu au fost: „Înţeleg cu adevărat că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în toate popoarele, oricine se teme de El şi înfăptuieşte dreptatea Îi este plăcut.” (Fapte 10:34-35).

 

Era prima dată când Petru înţelegea acest adevăr, dar nu era prima dată când acest lucru era adevărat. Era un adevăr de când există Dumnezeu. El nu a ales niciodată pe nimeni excluzând pe altul. Înţelepciunea care vine de sus este „nepărtinitoare”. (Iacov 3:17). Este adevărat că evreii ca popor au fost deosebit de favorizaţi de către Dumnezeu, dar ei şi-au pierdut toate privilegiile pur şi simplu deoarece au crezut că Dumnezeu îi iubea mai mult decât pe oricare alţii şi erau exclusivişti. De-a lungul întregii lor istorii, Dumnezeu a încercat să-i facă să vadă că ceea ce le oferise aparţinea lumii întregi, şi că trebuiau să ofere celorlalţi lumina şi privilegiile de care se bucurau.

 

Cazurile lui Naaman, sirianul, şi al ninivitenilor la care fusese trimis Iona, erau doar câteva dintre multele exemple prin care Dumnezeu a căutat să le arate evreilor că El nu era părtinitor.

 

Atunci de ce a fost predicată evanghelia mai „întâi (…) iudeului”? Pur şi simplu pentru că evreii erau cei mai aproape. Hristos a fost răstignit la Ierusalim. Din acel loc le-a poruncit ucenicilor Săi să predice evanghelia. La înălţare El a spus: „Şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la capătul pământului.” (Fapte 1:8). Era cel mai natural lucru ca ei să înceapă predicarea evangheliei în locul şi la oamenii care erau cei mai aproape de ei. Acesta este secretul pentru toată lucrarea misionară. Cel care nu lucrează în evanghelie în casa sa, nu va face nicio lucrare de evanghelizare chiar dacă s-ar duce într-o ţară străină.

 

Neprihănirea lui Dumnezeu

 

Domnul spune: „Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit. Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor care ai în inimă Legea Mea!” (Isaia 51:6-7)[32]. „Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!” (Psalmii 119:172).

 

Prin urmare, neprihănirea lui Dumnezeu este legea Sa. Să nu uităm asta. Expresia „neprihănirea lui Dumnezeu” apare frecvent în Romani, multă confuzie rezultând datorită definiţiilor arbitrare şi variate ce i-au fost atribuite. Dacă acceptăm definiţia dată de Biblie şi nu o abandonăm, în nicio împrejurare, lucrurile vor fi foarte mult simplificate. Neprihănirea lui Dumnezeu este legea Sa desăvârşită.

 

Neprihănirea şi viaţa

 

Dar cele zece porunci, fie gravate pe table de piatră sau scrise într-o carte, constituie numai declaraţia neprihănirii lui Dumnezeu. Neprihănirea înseamnă a face ce este drept. Ea este activă. Neprihănirea lui Dumnezeu este modul lui Dumnezeu de a face ce este drept, în felul Său. Şi deoarece toate căile Sale sunt drepte[33], rezultă că neprihănirea lui Dumnezeu nu este altceva decât viaţa lui Dumnezeu. Legea scrisă nu este acţiune, ci este numai descrierea acţiunii. Este o imagine a caracterului lui Dumnezeu.

 

Adevărata viaţă şi caracterul adevărat al lui Dumnezeu se văd în Isus Hristos, în inima căruia era legea lui Dumnezeu. Nu există neprihănire fără acţiune. Şi deoarece nu este nimeni bun decât Dumnezeu, rezultă că nu există neprihănire decât în viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea şi viaţa lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru.

 

Neprihănirea în evanghelie

 

„Căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu.” Unde? În evanghelie. Ţineţi minte că neprihănirea lui Dumnezeu este legea Sa desăvârşită, cele zece porunci reprezentând o declaraţie a acesteia. Nu există niciun conflict între lege şi evanghelie. Într-adevăr, de fapt legea şi evanghelia ca entităţi diferite nu există. Adevărata lege a lui Dumnezeu este evanghelia; deoarece legea este viaţa lui Dumnezeu, iar noi suntem „mântuiţi prin viaţa Sa”. Evanghelia descoperă legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, deoarece evanghelia are în ea însăşi legea. Nu poate exista evanghelie fără lege. Oricine ignoră sau respinge legea lui Dumnezeu, nu cunoaşte deloc evanghelia.

 

Prima privire

 

Isus a spus că Duhul Sfânt va convinge lumea de păcat şi neprihănire. (Ioan 16:8). Aceasta este descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu în evanghelie. „Unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege.” (Romani 4:15). Păcatul nu poate fi cunoscut decât prin lege. (Romani 7:7). Prin urmare, Duhul Sfânt convinge de păcat făcând cunoscută legea lui Dumnezeu. La prima vedere, neprihănirea lui Dumnezeu face ca omul să-şi simtă păcătoşenia, tot aşa cum ne dăm seama cât de mici suntem atunci când privim un munte înalt. Şi după cum măreţia munţilor înalţi se imprimă din ce în ce mai mult asupra noastră, tot aşa neprihănirea lui Dumnezeu, care „este ca munţii” (Psalmii 36:6)[34], devine din ce în ce mai măreaţă pe măsură ce o privim. De aceea cel care priveşte continuu la neprihănirea lui Dumnezeu, trebuie continuu să-şi recunoască propria păcătoşenie.

 

Cea de-a doua privire, mai profundă

 

Isus Hristos este neprihănirea lui Dumnezeu. Şi „Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul (Său) în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3:17). Dumnezeu nu ne descoperă neprihănirea Sa în evanghelie pentru a cădea zdrobiţi la picioarele Sale din cauza nelegiuirii noastre, ci pentru ca s-o putem primi şi să trăim prin ea. Noi suntem nelegiuiţi şi Dumnezeu doreşte ca să ne dăm seama de aceasta, pentru ca astfel să dorim să primim neprihănirea Sa desăvârşită. Este o descoperire a dragostei Sale; deoarece neprihănirea Sa este legea Sa, iar legea Sa este dragoste. (1 Ioan 5:3).

 

Astfel, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1:9). Dacă atunci când predicarea evangheliei ne descoperă legea lui Dumnezeu, noi o respingem sau o considerăm greşită pentru că condamnă calea noastră, noi nu facem decât să spunem că nu dorim ca Dumnezeu să-şi pună neprihănirea Sa asupra noastră.

 

Trăind prin credinţă

 

„După cum este scris: Cel drept prin credinţă va trăi.” Hristos este „viaţa voastră”. (Coloseni 3:4). Noi suntem „mântuiţi prin viaţa Lui”. (Romani 5:10). Prin credinţă îl primim pe Isus Hristos, deoarece El locuieşte în inimile noastre prin credinţă. (Efeseni 3:17). Locuind în inimile noastre, El este viaţă, căci din inimă ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23).

 

Acum vine cuvântul: „Astfel, după cum L-aţi primit pe Hristos Isus Domnul, în El să şi umblaţi, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, sporind în recunoştinţă.” (Coloseni 2:6-7). Atunci când îl primim prin credinţă şi umblăm în El tot aşa cum L-am primit, vom „umbla prin credinţă, nu prin vedere”.

 

Prin credinţă spre credinţă

 

Această expresie în aparenţă dificilă, care a fost subiectul atâtor controverse, este foarte clară dacă lăsăm Scriptura să se explice singură. În evanghelie „se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, prin credinţă spre credinţă, după cum este scris: Cel drept prin credinţă va trăi”. Observaţi că despre „prin credinţă spre credinţă” se spune că este identic cu: „Dar cel drept va trăi prin credinţă”. Drept, înseamnă neprihănit.

 

Cititorul a observat că, în anumite traduceri, în 1 Ioan 1:9 este folosit cuvântul „neprihănit” în timp ce în versiunea King James găsim cuvântul „drept”. Cele două sunt identice[35]. Viaţa lui Dumnezeu este neprihănire; El doreşte ca şi vieţile noastre să fie neprihănire şi de aceea El ne oferă propria Sa viaţă. Această viaţă devine a noastră prin credinţă. Adică, după cum în mod normal trăim respirând, tot aşa noi trebuie să trăim din punct de vedere spiritual prin credinţă, întreaga noastră viaţă trebuind să fie spirituală. Pentru creştin, credinţa este respiraţia prin care trăieşte. Aşa că după cum în mod normal trăim din respiraţie spre respiraţie, tot aşa noi trebuie să trăim spiritual din credinţă spre credinţă.

 

Nu putem trăi decât respirând pe rând; tot aşa nu putem trăi spiritual decât prin credinţa care este prezentă. Dacă trăim o viaţă de dependenţă conştientă faţă de Dumnezeu, neprihănirea Sa va fi a noastră, căci o vom inspira continuu. Credinţa ne dă putere, căci cei care au exersat-o „au fost întăriţi prin slăbiciune”. (Evrei 11:34, Fidela).

 

Astfel că despre aceia care acceptă descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu „prin credinţă spre credinţă” se spune: „Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.” (Psalmii 84:7).

 

Să nu uităm că numai din cuvintele Bibliei trebuie să învăţăm. Tot ajutorul pe care un profesor îl poate da celui care studiază Biblia, constă în a-i arăta cum să-şi focalizeze mai clar mintea asupra cuvintelor autentice ale textelor sacre. De aceea, înainte de toate, citiţi textul de mai multe ori. Nu faceţi lucrul acesta în grabă, ci cu grijă, acordând o atenţie specială fiecărei expresii. Nu irosiţi nicio clipă speculând cu privire la semnificaţia posibilă a textului. Nu există nimic mai rău decât încercarea de a ghici semnificaţia unui text din Scripturi, cu excepţia cazului când se acceptă speculaţia altcuiva. Nimeni nu poate şti mai mult despre Biblie decât Biblia însăşi, iar Biblia este la fel de dispusă să-şi spună povestea oricărei persoane.

 

Puneţi cu grijă întrebări textului. Sondaţi-l în repetate rânduri, întotdeauna cu un spirit de reverenţă şi rugăciune, pentru a-l face să se descopere. Nu fiţi descurajaţi dacă nu vedeţi de îndată tot ceea ce cuprinde textul respectiv. Aduceţi-vă aminte că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, că el este infinit în profunzimea lui şi că niciodată nu-l veţi putea epuiza. Când daţi peste o expresie dificilă, întoarceţi-vă şi analizaţi-o având în vedere versetele precedente. Să nu vă imaginaţi că veţi putea să înţelegeţi pe deplin un text separat de context. Prin studiul atent al cuvintelor textului, pentru a fi siguri că ştiţi exact ceea ce acesta spune, în curând le veţi avea permanent în minte; şi atunci veţi începe să vă bucuraţi de unele dintre roadele bogate ale studiului Bibliei; căci în anumite momente, pe neaşteptate, o nouă lumină va ţâşni din ele, iar prin ele din alte pasaje din Scriptură pe măsură ce le citiţi.

 

Dreptatea Judecăţii – Romani 1:18-20

 

18Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăţi şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor, 19pentru că ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei înşişi, fiindu-le descoperit de Dumnezeu. 20Într-adevăr, însuşirile Sale nevăzute – puterea Sa veşnică şi dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înţelese prin cele create, astfel încât nu se pot dezvinovăţi,

 

Cum au pierdut oamenii cunoştinţa – Romani 1:21-23

 

21fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci au ajuns să aibă gânduri deşarte, şi inima lor nepricepută s-a întunecat. 22Au pretins că sunt înţelepţi, dar au ajuns nebuni 23şi au preschimbat slava Dumnezeului nepieritor într-un chip care seamănă cu omul pieritor, cu păsări, dobitoace şi târâtoare.

 

Rezultatele ignorării lui Dumnezeu – Romani 1:24-32

 

24De aceea, Dumnezeu i-a dat pradă poftelor inimilor lor, în necurăţie, astfel încât îşi necinstesc trupurile între ei. 25Au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci! Amin! 26Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a dat pradă unor patimi josnice; căci femeile lor au preschimbat menirea lor firească într-una împotriva firii; 27tot astfel, şi bărbaţii au părăsit menirea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit bărbaţi cu bărbaţi faptele ruşinii şi au primit în ei înşişi răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28Şi, fiindcă n-au găsit de cuviinţă să-L aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a dat pradă unei gândiri stricate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29Sunt plini de orice fel de nedreptate, ticăloşie, lăcomie, răutate; plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelăciune, porniri răutăcioase; sunt bârfitori, 30defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31fără pricepere, fără de cuvânt, fără dragoste firească, (neînduplecaţi,) fără milă. 32Deşi cunosc dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, anume că cei ce săvârşesc asemenea fapte sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci sunt şi de acord cu cei ce le fac.

 

Toată nedreptatea condamnată

 

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva a toată neevlavia şi nedreptatea oamenilor[36]. „Orice nelegiuire este păcat.” (1 Ioan 5:17). „Păcatul nu este imputat când nu este lege.” (Romani 5:13, Fidela). Prin urmare, în toată lumea se cunoaşte suficient din legea lui Dumnezeu, pentru a priva pe toţi oameni de vreo scuză pentru păcat. Declaraţia din acest verset este identică cu cea din capitolul următor, anume că „Dumnezeu nu caută la faţa omului”. Mânia Sa se manifestă împotriva oricărei nedreptăţi. Nimeni în această lume nu este atât de mare încât să aibă libertatea de a păcătui cu impunitate, şi în acelaşi timp, niciun om nu este atât de neînsemnat încât păcatul lui să fie trecut cu vederea. Dumnezeu este cu totul nepărtinitor. El „judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui”. (1 Petru 1:17).

 

Înăbuşind adevărul

 

În acest verset se spune că oamenii „înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor”. Anumite persoane au citit cu superficialitate Romani 1:18, ca şi cum aici s-ar spune că oamenii pot avea adevărul în timp ce ei înşişi sunt nelegiuiţi. Există suficiente dovezi că nu aceasta este semnificaţia, dacă ţinem cont de faptul că în acest capitol apostolul vorbeşte în mod special despre cei care nu au adevărul, ci l-au schimbat cu o minciună. Deşi au pierdut cu totul cunoştinţa adevărului, ei au fost condamnaţi pentru păcatul lor.

 

Ideea este că oamenii înăbuşă adevărul prin nelegiuire. Ne amintim că atunci când Isus s-a dus în patria Sa „n-a făcut multe minuni acolo, din cauza necredinţei lor”. (Matei 13:58). Însă apostolul în acest text vrea să spună mult mai mult. El vrea să comunice, aşa cum o arată suficient de clar contextul, că oamenii prin perversitatea lor înăbuşă lucrarea adevărului lui Dumnezeu în sufletul lor. Dacă nu s-ar opune  adevărului, acesta i-ar sfinţi. Şi rezultatul este acesta:

 

Dreptatea (neprihănirea) mâniei lui Dumnezeu

 

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii şi oricărei nelegiuiri a oamenilor, şi, pe bună dreptate, „pentru că ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei înşişi, fiindu-le descoperit de Dumnezeu”[37]. Observaţi în special afirmaţia potrivit căreia ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu „este descoperit în ei”. Deşi în traducerea uzuală nota marginală oferă expresia alternativă „lor”[38], originalul grecesc nu justifică o astfel de exprimare. Indiferent cât de orbeşte ar păcătui oamenii, este o realitate faptul că ei păcătuiesc împotriva unei lumini mari „pentru că ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei înşişi”. Cu o astfel de cunoştinţă ce se află nu numai înaintea ochilor lor, ci şi în ei, este uşor de văzut dreptatea mâniei lui Dumnezeu împotriva oricărui păcat, indiferent în cine se găseşte acesta.

 

Chiar dacă nu ne este perfect clar modul cum este pusă cunoştinţa de Dumnezeu în fiecare om, putem accepta afirmaţia apostolului referitoare la acest fapt. În minunata descriere a nebuniei idolatriei, prezentată în Isaia, ni se spune că omul care-şi face un idol, minte împotriva adevărului pe care-l posedă. „El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul, şi să nu zică «N-am oare o minciună în mână?»” (Isaia 44:20)[39].

 

Văzându-L pe Cel nevăzut

 

Despre Moise se spune „că era neabătut, ca şi când L-ar fi avut înaintea ochilor pe Cel Nevăzut”. (Evrei 11:27)[40]. Acesta nu a fost doar privilegiul lui Moise. Orice om poate face acelaşi lucru. Cum? Deoarece „însuşirile Sale nevăzute – puterea Sa veşnică şi dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înţelese prin cele create”.[41]. Nu a existat nicio perioadă de timp, de la crearea lumii, când oamenii să nu fi avut cunoştinţa de Dumnezeu la îndemână.

 

„Doamne, cum se văd minunile Tale

 

Oriunde îmi întorc ochii!

 

Dacă mă uit la pământul pe care-l calc,

 

Sau privesc spre cer.

 

Nu există nicio plantă sau floare aici jos

 

Care să nu facă cunoscută slava Ta.”

 

Puterea şi dumnezeirea veşnică

 

Însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu care sunt cunoscute prin lucrurile făcute de El sunt puterea şi dumnezeirea Sa veşnică. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmii 19:1). Isus Hristos este „puterea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 1:24). „Căci prin El au fost create toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate şi toate se ţin prin El.” (Coloseni 1:16-17). „Căci El zice şi se face.” (Psalmii 33:9). El este „Întâiul Născut pus peste toată creaţia”. (Coloseni 1:15)[42]. El este sursa sau începutul creaţiunii lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:14).

 

Aceasta înseamnă că întreaga creaţiune îşi are originea în Isus Hristos, care este puterea lui Dumnezeu. Prin cuvântul pe care l-a rostit, El a creat lumile din propria Sa fiinţă. Prin urmare puterea eternă şi dumnezeirea lui Dumnezeu sunt imprimate în tot ceea ce a fost făcut. Nu putem să ne deschidem ochii, nu putem simţi vântul adiind pe feţele noastre, fără a avea o descoperire clară a puterii lui Dumnezeu.

 

„Din neamul Lui suntem şi noi”

 

Atunci când Pavel, pe Dealul lui Marte[43], i-a mustrat pe atenieni pentru idolatria lor, el a spus că Dumnezeu nu este departe de niciunul dintre noi, „în El trăim, ne mişcăm şi existăm”. Oamenii cărora le vorbea erau păgâni, cu toate acestea este la fel de adevărat pentru ei ca pentru noi. După aceea el a citat unul dintre poeţii lor, care a spus: „din neamul Lui suntem şi noi” şi a pus asupra acestor cuvinte sigiliul adevărului adăugând: „Aşadar, fiindcă suntem din neam de Dumnezeu, nu se cade să credem că dumnezeirea este asemănătoare cu aurul, cu argintul sau cu piatra, chip făurit după meşteşugul şi închipuirea omului.” (Fapte 17:27, 28, 29).

 

Fiecare mişcare şi fiecare respiraţie a omului este lucrarea puterii veşnice a lui Dumnezeu. Astfel, puterea şi divinitatea veşnică a lui Dumnezeu sunt descoperite fiecărui om. Nu că omul ar fi în vreun fel divin sau că ar avea vreo putere în el însuşi. Dimpotrivă. Omul este ca iarba. „Orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţinea”. (Psalmii 39:5). Faptul că în el însuşi, omul nu este nimic, ba chiar „nimicnicie şi deşertăciune”, constituie dovada puterii lui Dumnezeu care se manifestă în el.

 

Puterea lui Dumnezeu în iarbă

 

Priviţi firul micuţ de iarbă care îşi croieşte drum spre lumina soarelui prin pământul tare. El este foarte fragil. Smulgeţi-l şi veţi vedea că nu are nicio putere să stea singur. Este suficient să îndepărtaţi solul de sub el, aşa cum stă în pământ, şi îşi va pierde de îndată poziţia verticală. Depinde de sol ca să-l menţină vertical şi cu toate acestea el îşi croieşte drum împingând spre suprafaţă prin pământul tare. Disecaţi-l cu oricât de multă atenţie şi nu veţi găsi nimic care să indice deţinerea puterii. Frecaţi-l între degete şi veţi vedea că de abia există substanţă în el. Este aproape cel mai fragil lucru din natură, dar totuşi adesea el îndepărtează pietre mari care stau în calea creşterii sale.

 

De unde vine această putere? Ea nu este inerent în iarbă, nu este nimic altceva decât puterea vieţii lui Dumnezeu, lucrând potrivit cuvântului Său, aşa cum a spus la început: „Să dea pământul verdeaţă.”

 

Evanghelia în creaţiune

 

Am văzut că puterea lui Dumnezeu se manifestă în fiecare lucru creat. Din pasajul studiat săptămâna trecută am învăţat că evanghelia „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”. Puterea lui Dumnezeu este întotdeauna aceeaşi, căci în textul pe care-l studiem se vorbeşte despre „puterea Sa veşnică”. Prin urmare puterea care se manifestă în lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu este aceeaşi putere care lucrează în inimile oamenilor pentru a-i salva din păcat şi moarte. De aceea putem fi siguri că Dumnezeu şi-a alcătuit fiecare parte a universului Său pentru a fi un predicator al evangheliei. Aşa că oamenii nu numai că pot afla de existenţa lui Dumnezeu din lucrurile pe care le-a făcut, ci ei pot cunoaşte şi puterea Sa veşnică spre mântuirea lor. Versetul douăzeci din primul capitol din Romani este o completare la versetul şaisprezece. Acesta ne spune cum putem cunoaşte puterea evangheliei.

 

Stelele pe post de predicatori

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul. Şi glasul lor merge până la marginile lumii.” (Psalmii 19:1-4)[44].

 

Acum citiţi Romani 10:13-18: „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum Îl vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: «Ce frumoase sunt picioarele (celor ce vestesc pacea, ale) celor ce aduc veşti bune!» Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Aşa cum zice Isaia: «Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?» Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: «N-au auzit ei?» Dimpotrivă, «pe tot pământul a răsunat glasul lor şi până la marginile lumii, cuvintele lor».”

 

În acest text se răspunde tuturor obiecţiilor pe care oamenii le ridică împotriva pedepsirii păgânilor. Aşa cum s-a declarat în primul capitol, ei sunt fără scuză. Evanghelia a fost prezentată fiecărei creaturi de sub ceruri. Se recunoaşte faptul că oamenii nu pot chema pe acela în care n-au crezut, că ei nu pot crede în acela despre care n-au auzit şi nu pot auzi fără un predicator. Şi ceea ce ei ar trebui să audă, şi de care n-au ascultat, este evanghelia.

 

După ce face aceste afirmaţii, apostolul întreabă: „N-au auzit ei?”, pentru ca imediat să răspundă singur la întrebarea sa repetând cuvintele ce se găsesc în psalmul 19: „Dimpotrivă, pe tot pământul a răsunat glasul lor şi până la marginile lumii, cuvintele lor”. Învăţăm astfel că povestea pe care cerurile o istorisesc zi după zi este evanghelia, iar cunoştinţa de care acestea dau de ştire noapte după noapte este cunoştinţa de Dumnezeu.

 

Cerurile descoperă neprihănirea

 

Având în vedere faptul deja stabilit că povestea pe care cerurile o istorisesc este evanghelia lui Hristos, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, putem foarte uşor urmări pănă la capăt psalmul 19. Cititorul ocazional ar putea crede că există o întrerupere în continuitatea acestui psalm. După ce se referă la ceruri, scriitorul începe brusc să vorbească despre desăvârşirea legii lui Dumnezeu şi despre puterea ei de convertire. „Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.” (Versetul 7)[45]. Însă nu există nicio întrerupere. Legea lui Dumnezeu este neprihănirea lui Dumnezeu, evanghelia descoperă neprihănirea lui Dumnezeu, iar cerurile predică evanghelia; prin urmare, rezultă că cerurile descoperă neprihănirea lui Dumnezeu. „Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui.” (Psalmii 97:6).

 

Slava lui Dumnezeu este bunătatea Sa, căci ni se spune că din cauza păcatului oamenii sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23). De aceea putem şti că oricine priveşte cerurile cu respect, văzând în acestea puterea Creatorului, şi se predă acestei puteri, este călăuzit către neprihănirea mântuitoare a lui Dumnezeu. Chiar soarele, luna şi stelele, a căror lumină nu constituie decât o parte a slavei Domnului, vor face ca această slavă să strălucească în sufletul lui.

 

Fără scuze

 

Prin urmare, cât de evident este faptul că oamenii nu au nicio scuză pentru practicile lor idolatre. Atunci când adevăratul Dumnezeu se descoperă în toate, şi prin puterea Sa îşi face cunoscută dragostea, ce scuză pot avea oamenii pentru că nu-L cunosc şi nu I se închină?

 

Dar este oare adevărat că Dumnezeu îşi face cunoscută dragostea tuturor oamenilor? Da, este la fel de adevărat ca faptul că El se face cunoscut, căci „Dumnezeu este dragoste”. Oricine îl cunoaşte pe Domnul trebuie să cunoască dragostea Sa. Dacă acest lucru este valabil pentru păgâni, cât de lipsiţi de scuze sunt oamenii care trăiesc în ţinuturi în care evanghelia se predică prin viu grai din Cuvântul Său scris.

 

Cauza idolatriei

 

Cum se face că deşi Dumnezeu s-a descoperit pe Sine şi adevărul Său atât de clar, există atât de mulţi oameni care se află într-o totală ignoranţă faţă de El? Răspunsul este: „Deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit.”[46]

 

Există un lucru pe care Dumnezeu l-a dat ca sigiliu şi semn al divinităţii Sale, şi acesta este Sabatul.

 

Referindu-se la oameni El spune: „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12)[47]. Lucrul acesta este în armonie cu ceea ce am învăţat din Romani; căci textul nostru ne spune că puterea şi divinitatea lui Dumnezeu sunt înţelese de către oamenii pricepuţi, prin lucrurile pe care El le-a făcut, iar Sabatul este marele memorial al creaţiunii. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea (…) Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exodul 20:8-11)[48]. Dacă oamenii ar fi păstrat întotdeauna Sabatul, aşa cum a fost dat, niciodată n-ar fi existat idolatrie; căci Sabatul descoperă puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a crea şi de a lucra neprihănre.

 

Gândiri deşarte

 

Oamenii au devenit „deşerţi în închipuirile lor, şi inima lor fără înţelegere a fost întunecată”. Gibbon spune despre speculaţiile filosofilor antici că „judecata lor a fost adesea călăuzită de imaginaţie, iar imaginaţia lor a fost stimulată de orgoliul lor”. Căderea lor a fost asemenea căderii îngerului care a devenit Satana. „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.»” (Isaia 14:12-14).

 

Care a fost cauza acestei înălţări de sine şi a căderii? „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.” (Ezechiel 28:17)[49]. Depinzând cu totul de Dumnezeu pentru întreaga înţelepciune şi măreţie pe care le avea, el nu l-a proslăvit pe Dumnezeu, ci a crezut că toate talentele sale îşi aveau originea în el însuşi; şi astfel, pentru că, în mândria sa, s-a deconectat de la sursa luminii, el a devenit prinţul întunericului. Tot aşa s-a întâmplat şi cu omul.

 

Schimbarea adevărului în minciună

 

„Nu există autoritate care să nu vină de la Dumnezeu.”[50] În natură vedem manifestarea unei mari puteri, însă aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Toate tipurile de forţe numite de filozofi, şi despre care ei declară că sunt inerente materiei, nu reprezintă decât acţiunea vieţii lui Dumnezeu în lucrurile pe care le-a făcut. Hristos „este mai înainte de toate şi toate se ţin prin El.” (Coloseni 1:17). Prin urmare, coeziunea nu este decât puterea nemijlocită a vieţii lui Hristos. Gravitaţia este aceeaşi putere, căci despre corpurile cereşti se spune: „Aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” (Isaia 40:26). Însă oamenii au urmărit toate manifestările naturii, şi în loc să vadă în acestea puterea unui Dumnezeu suprem, ei au atribuit divinitatea lucrurilor în sine.

 

Astfel, uitându-se la ei şi văzând ce lucruri măreţe pot realiza, în loc să-L onoreze pe Dumnezeu ca dătător şi susţinător al tuturor lucrurilor, Cel în care trăiau, se mişcau şi existau, ei au ajuns la concluzia că prin natură sunt divini. Astfel ei au schimbat adevărul în minciună.

 

Adevărul este că viaţa şi puterea lui Dumnezeu se manifestă în tot ceea ce a făcut El; minciuna constă în faptul că forţa care se manifestă în toate lucrurile este inerentă lucrurilor respective. În acest fel oamenii pun creatura[51] în locul Creatorului.

 

Privind înăuntru

 

Marc Aureliu, care este considerat cel mai mare filosof păgân, a spus: „Priviţi înăuntru. Înăuntru se află fântâna binelui şi aceasta va curge continuu dacă vei săpa în permanenţă.” Aceasta exprimă esenţa întregului păgânism. Eul era suprem. Dar acest spirit nu este specific pentru ceea ce se numeşte păgânism, căci este o idee foarte răspândită în zilele noastre; cu toate acestea, nu este nimic altceva decât esenţa păgânismului. Reprezintă o parte a închinării faţă de creatură în locul Creatorului. Deci este normal ca să se pună pe ei în locul Său; şi atunci când fac acest lucru, în mod necesar se uită la ei înşişi, şi nu la Dumnezeu, pentru a vedea bunătatea.

 

Care este singurul lucru pe care-l pot vedea oamenii atunci când privesc înăuntru? „(…) gândurile rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, invidia, blasfemia, trufia, nechibzuinţa.” (Marcu 7:21-22). Chiar apostolul Pavel a spus: „Ştiu, desigur, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească.” (Romani 7:18). Ei bine, atunci când omul priveşte la toate aceste rele care se găsesc în el în mod normal, şi crede că este bine şi că poate obţine binele din el însuşi, rezultatul se poate vedea clar: cea mai josnică răutate. Acesta de fapt spune: „Răutate, fi tu binele meu.”

 

Înţelepciunea lumii acesteia

 

„Lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune.” (1 Corinteni 1:21). Ascuţimea intelectului nu este credinţă, nici nu este un înlocuitor pentru credinţă. Cineva poate fi un învăţat strălucitor şi cu toate acestea să fie cel mai josnic om. Cu mai mulţi ani în urmă, un om condamnat pentru zece sau mai multe crime odioase a fost spânzurat şi, cu toate acestea, el era un învăţat şi un om de ştiinţă, deţinând o poziţie înaltă în societate. Învăţătura nu înseamnă creştinism, deşi creştinul poate fi un om învăţat. Invenţiile cele mai actuale nu vor salva niciodată pe om de la pierzanie. Un filosof modern a spus că „idolatria nu poate exista alături de cele mai mari realizări în domeniul artei şi culturii pe care lumea le-a cunoscut vreodată”. Dar în acelaşi timp oamenii erau scufundaţi într-o asemenea nelegiuire precum cea la care se referă apostolul în ultima parte a primului capitol din Romani. Chiar şi reputaţii înţelepţi erau aşa cum sunt descrişi în acest pasaj oamenii. Era rezultatul normal al faptului că priveau la ei înşişi pentru a găsi neprihănirea.

 

În zilele din urmă

 

Citiţi ultimele versete ale primului capitol din Romani dacă doriţi să aveţi o imagine a felului în care va arăta lumea în zilele din urmă. Cel care crede într-un mileniu de pace şi neprihănire înaintea venirii Domnului, cu siguranţă va fi şocat, însă el trebuie să fie şocat.  Citiţi cu grijă acea listă de păcate şi după aceasta observaţi cât de exact se potrivesc cu următoarele:

 

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, fără evlavie, lipsiţi de afecţiune, neînduplecaţi, bârfitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, nesăbuiţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” (2 Timotei 3:1-5). Toate acestea izvorăsc din eu, adevărata sursă a răului de care Pavel îi făcea vinovaţi pe păgâni. Aceste lucruri sunt faptele firii păcătoase. (Vezi Galateni 5:19-21). Ele sunt rezultatul normal al încrederii în sine.

 

În ciuda declaraţiei apostolului, sunt foarte puţini cei care vor crede că această situaţie va fi generală, în mod special printre cei care mărturisesc credinţa. Însă sămânţa care produce o asemenea recoltă este deja semănată pe scară largă. Papalitatea, „omul fărădelegii, fiul pierzării, cel care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de orice aşa-zis dumnezeu sau obiect care primeşte închinare”, reprezintă cea mai mare forţă în creştinismul declarat, iar puterea sa creşte în fiecare zi. Şi cum creşte ea? Nu atât de mult prin acţiune directă, cât mai ales prin acceptarea orbeşte a principiilor ei de către protestanţii declaraţi. Ea s-a aşezat deasupra lui Dumnezeu gândindu-se să schimbe legea Sa. (Daniel 7:25). A adoptat cu îndrăzneală ziua păgână închinată soarelui, duminica, în locul Sabatului Domnului, memorialul creaţiunii, şi sfidător arată[52] spre aceasta ca semn al autorităţii sale. Iar majoritatea protestanţilor o urmează, acceptând un obicei care reprezintă înălţarea omului deasupra lui Dumnezeu, simbolul îndreptăţirii prin fapte în loc de credinţă.

 

Atunci când creştinii declaraţi se agaţă de obiceiuri omeneşti în ciuda poruncii clare a Domnului şi îşi justifică obiceiul făcând apel la părinţii bisericii, oameni care studiaseră filosofia păgână, calea spre orice rău pe care inima lor l-ar alege, nu poate fi decât o continuă decădere. „Cine are urechi de auzit, să audă.”

 

 

 

[1]. Vezi Tit 1:1 (n.ed.).

 

 

 

[2]. Traducerea în limba engleză a Bibliei folosită de autor (n.ed.).

 

 

 

[3]. În limba greacă termenul este „doulos” şi este derivat fie de la un cuvânt care înseamnă „a lega”, „a pune în lanţuri”, fie de la un termen care înseamnă „a prinde în capcană”, „a captura” (n.ed.).

 

 

 

[4]. În limba engleză cuvântul folosit aici este „separat” (n.ed.).

 

 

 

[5]. Separaţi (n.ed.).

 

 

 

[6]. „Căci în ce va fi cunoscut aici că eu şi poporul tău am găsit har înaintea ochilor tăi? Nu este în aceea că mergi cu noi? Astfel vom fi separaţi, eu şi poporul tău, dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului.” – Exodul 33:16 – Fidela.

 

 

 

[7]. „(…) i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: «În tine toate naţiunile vor fi binecuvântate.»” – Galateni 3:8 – Fidela.

 

 

 

[8]. „Pentru că nouă, ca şi lor, ne-a fost predicată evanghelia.” – Evrei 4:2 – Fidela.

 

 

 

[9]. „Cu privire la Fiul Său, Isus Hristos Domnul nostru, care a fost făcut din sămânţa lui David conform cărnii.” – Romani 1:3, traducere liberă din KJV (n.ed.).

 

 

 

[10]. „Despre Fiul său Isus Cristos, Domnul nostru, care a fost născut conform cărnii din sămânţa lui David.” – Romani 1:3 – Fidela.

 

 

 

[11]. „Într-adevăr, nu pe temeiul Legii li s-a dat lui Avraam sau seminţei lui făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci pe temeiul dreptăţii care se capătă prin credinţă.” – Romani 4:13 (n.ed.).

 

 

 

[12]. „Şi făcut cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu cu putere, conform duhului sfinţeniei, prin învierea dintre morţi.” – Romani 1:4 – Fidela.

 

 

 

[13]. „Prin el noi am primit har şi apostolie, pentru ascultare faţă de credinţă printre toate naţiunile, pentru numele lui.” –Romani 1:5 – Fidela.

 

 

 

[14]. „Tuturor celor din Roma, preaiubiţi ai lui Dumnezeu, chemaţi sfinţi: Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos.” – Romani 1:7  – Fidela.

 

 

 

[15]. „Domnul mi s-a arătat din vechime, spunând: Da, te-am iubit cu o dragoste veşnică; de aceea cu bunătate iubitoare te-am atras.” – Ieremia 31:3 – Fidela.

 

 

 

[16]. „Voi vindeca decăderea lor, îi voi iubi de bunăvoie; căci mânia mea s-a întors de la el.” – Osea 14:4 – Fidela.

 

 

 

[17]. „Dacă nu credem, totuşi el rămâne credincios; nu se poate nega pe sine însuşi.” – 2 Timotei 2:13 – Fidela.

 

 

 

[18]. „Întâi, mulţumesc Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toţi, deoarece credinţa voastră este vestită în toată lumea.” – Romani 1:8 – Fidela.

 

 

 

[19]. „Iată, sufletul lui care este înălţat, nu este integru în el, dar cel drept va trăi prin credinţa lui.” – Habacuc 2:4 – Fidela.

 

 

 

[20]. „Fiindcă martor îmi este Dumnezeu, căruia îi servesc cu duhul meu în evanghelia Fiului său, cum neîncetat vă amintesc întotdeauna în rugăciunile mele.” – Romani 1:9 – Fidela.

 

 

 

[21]. „Cerând, dacă ar fi posibil acum în sfârşit să vin la voi, să am o călătorie bună prin voia lui Dumnezeu.” – Romani 1:10 – Fidela.

 

 

 

[22]. „Fiindcă tânjesc să vă văd, ca să vă împart vreun dar spiritual, ca voi să fiţi întăriţi.” – Romani 1:11 – Fidela.

 

 

 

[23]. „Şi sunt diversităţi ale darurilor, dar acelaşi Duh; Şi sunt diferenţe ale serviciilor, dar acelaşi Domn; Şi sunt diversităţi ale lucrărilor, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Dar manifestarea Duhului este dată fiecăruia spre folos. Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înţelepciunii; şi altuia cuvântul cunoaşterii, prin acelaşi Duh; Şi altuia credinţa prin acelaşi Duh; şi altuia darurile vindecării prin acelaşi Duh; Şi altuia lucrarea miracolelor; şi altuia profeţie; şi altuia discernerea duhurilor; şi altuia diferite limbi; şi altuia traducerea limbilor. Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte aşa cum voieşte.” – 1 Corinteni 12:4-11 – Fidela.

 

 

 

[24]. „Pentru desăvârşirea sfinţilor, pentru lucrarea servirii, pentru edificarea trupului lui Cristos, Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos.” – Efeseni 4:12-13 – Fidela.

 

 

 

[25]. „Sunt crucificat împreună cu Cristos totuşi trăiesc, dar nu eu, ci Cristos trăieşte în mine; şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine.” – Galateni 2:20 – Fidela.

 

 

 

[26]. „Fiindcă David, după ce a servit propriei sale generaţii prin voia lui Dumnezeu, a adormit.” – Fapte 13:36 – Fidela.

 

 

 

[27]. Student Volunteer Movement for Foreign Missions a fost fondată în anul 1886 cu scopul de a recruta studenţi din colegii şi universităţi pentru scopuri misionare în afara Statelor Unite. Primul lider al organizaţiei a fost Arthur Tappan Pierson (n.ed.).

 

 

 

[28]. „Şi voi clătina toate naţiunile şi dorinţa tuturor naţiunilor va veni, şi voi umple casa aceasta cu glorie, spune DOMNUL oştirilor.” – Hagai 2:7 – Fidela.

 

 

 

[29]. „Fiindcă am decis să nu ştiu printre voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe el crucificat.” – 1 Corinteni 2:2 – Fidela.

 

 

 

[30]. „Căci cu inima omul crede pentru dreptate.” – Romani 10:10 – Fidela.

 

 

 

[31]. „Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, au fost întăriţi prin slăbiciune, au devenit viteji în luptă, au pus pe fugă armatele străine.” – Evrei 11:34 – Fidela.

 

 

 

[32]. „Ridicaţi-vă ochii spre ceruri şi priviţi la pământul de dedesubt, fiindcă cerurile vor dispare ca fumul şi pământul va îmbătrâni ca un veşmânt şi cei ce locuiesc pe el vor muri în acelaşi fel, dar salvarea mea va fi pentru totdeauna şi dreptatea mea nu va fi abolită. Daţi-mi ascultare, voi care cunoaşteţi dreptatea, poporul în a cărui inimă este legea mea.” – Isaia 51:6-7 – Fidela.

 

 

 

[33]. „Limba mea va vorbi despre cuvântul tău, pentru că toate poruncile tale sunt dreptate.” – Psalmii 119:172 – Fidela

[34]. „Dreptatea ta este ca munţii cei mari.” – Psalmii 36:6 – Fidela.

 

 

 

[35]. Traducerea lui Dumitru Cornilescu foloseşte termenii „neprihănit” şi „neprihănire”, EDCR şi Fidela folosesc „drept” şi „dreptate”.

 

 

 

[36]. „Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia şi nedreptatea oamenilor care ţin adevărul în nedreptate.” – Romani 1:18 – Fidela.

 

 

 

[37]. „Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este arătat în ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat.” – Romani 1:19 – Fidela.

 

 

 

[38]. În loc de „în ei”, „lor”. „Le este descoperit lor” (n.ed.).

 

 

 

[39]. „El se hrăneşte cu cenuşă, o inimă înşelată l-a abătut, încât nu îşi poate elibera sufletul, nici nu spune: Nu este o minciună în dreapta mea?.” – Isaia 44:20 – Fidela.

 

 

 

[40]. „fiindcă a îndurat, ca văzând pe cel care este invizibil.” – Evrei 11:27 – Fidela.

 

 

 

[41]. „Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creaţia lumii sunt văzute clar, fiind înţelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă şi Dumnezeirea; aşa că ei sunt fără scuză.” – Romani 1:20 – Fidela.

 

 

 

[42]. „întâiul născut din toată creaţia.” – Coloseni 1:15 – Fidela.

 

 

 

[43]. Areopag, o stâncă proeminentă localizată la nord-vest de Acropola din Atena, Grecia. Denumirea vine de la „Aρειος πάγος” – „stânca lui Ares”, zeul războiului în mitologia greacă. „Dealul lui Marte” este o denumire romană, Marte fiind echivalentul roman a lui Ares.

 

 

 

[44]. „Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea cerului arată lucrarea mâinilor sale. O zi rosteşte altei zile această cuvântare şi o noapte arată această cunoaştere altei nopţi. Nu este nici cuvântare nici limbaj unde sunetul lor să nu fie auzit. Coarda lor a străbătut tot pământul şi cuvintele lor până la marginea lumii.” – Psalmii 19:1-4 – Fidela.

 

 

 

[45]. „Legea DOMNULUI este desăvârşită, convertind sufletul; mărturia DOMNULUI este sigură, înţelepţind pe cel simplu.” – Psalmii 19:7 – Fidela.

 

 

 

[46]. „Întrucât, cunoscându-l pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu au fost mulţumitori.” – Romani 1:21 – Fidela.

 

 

 

[47]. „Mai mult, le-am dat de asemenea sabatele mele, să fie un semn între mine şi ei, ca să ştie că eu sunt DOMNUL care îi sfinţeşte.” – Ezechiel 20:12 – Fidela.

 

 

 

[48]. „Adu-ţi aminte de ziua sabatului, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi fă toată munca ta, Dar a şaptea zi este sabatul DOMNULUI Dumnezeul tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vita ta, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale; Căci în şase zile DOMNUL a făcut cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele şi s-a odihnit în a şaptea zi, pentru aceasta DOMNUL a binecuvântat ziua sabatului şi a sfinţit-o.” – Exodul 20:8-11 – Fidela.

 

 

 

[49]. „Inima ta a fost înălţată din cauza frumuseţii tale; tu ţi-ai corupt înţelepciunea datorită strălucirii tale.” – Ezechiel 28:17 – Fidela.

 

 

 

[50].  „(…) nu există autoritate care să nu vină de la Dumnezeu.” – Romani 13:1 – Fidela.

 

 

 

[51]. Aici poate fi luat în considerare panteismul – o concepţie filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie şi universul – şi panenteismul – filozofie similară cu panteismul dezvoltată în anul 1828, de către filosoful german Karl Christian Friedrich Krause.

 

 

 

[52]. Cititorul este îndrumat să citească o serie de patru articole publicate în revista catolică The Catholic Mirror, reeditate de editorii aceleiaşi publicaţii într-o broşură intitulată The Christian Sabbath (Sabatul creştin). Broşura poate fi citită în limba română, online, pe site-ul www.evangheliavesnica.ro. Se poate descărca şi în format PDF (n.ed.).

https://carti.evangheliavesnica.ro/carti/r/3-harul-fara-plata-a-lui-dumnezeu/

 

 

/////////////////////

 

  1. Păcatul altora este, de asemenea, păcatul nostru

Introducere

 

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmii 1:1-2)[1].

 

„Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” (Proverbe 2:1-6).

 

Aici se găseşte secretul înţelegerii Bibliei: studiu şi meditaţie, asociate cu dorinţa arzătoare de a cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru a o împlini. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.” (Ioan 7:17)[2]. Repetiţia – recapitularea – constituie unul dintre principiile fundamentale ale înţelegerii Bibliei. Aceasta nu înseamnă că studiul, oricât de mare ar fi volumul de muncă depusă, ar compensa lipsa călăuzirii Duhului Sfânt, ci că Duhul Sfânt mărturiseşte prin Cuvânt.

 

O recapitulare

 

În acest studiu al epistolei către Romani dorim să luăm cu noi mai departe cât mai mult din ceea ce învăţăm. De aceea vom arunca o privire generală asupra primului capitol. Am descoperit că acesta este împărţit în mod natural după cum urmează:

 

versetele 1-7: salutul, conţine o epitomă a întregii evanghelii;

 

versetele 8-15: interesul personal al lui Pavel faţă de romani şi sentimentul său de obligaţie pe care-l avea faţă de ei şi lumea întreagă;

 

versetele 16-17: ce este evanghelia şi ce conţine ea;

 

versetele 21-23: pervertirea înţelepciunii;

 

versetele 24-31: rezultatul ingratitudinii şi al ignorării lui Dumnezeu.

 

O citire atentă a capitolului arată că gândul principal este că Dumnezeu s-a făcut cunoscut fiecărui suflet al creaţiunii Sale, că şi cei mai decăzuţi păgâni ştiu că sunt vinovaţi şi merită moartea pentru nelegiuirea lor. „Deşi cunosc dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, anume că cei ce săvârşesc asemenea fapte sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci sunt şi de acord cu cei ce le fac.” (Versetul 32). Astfel, ei „nu se pot dezvinovăţi”. Acest gând călăuzitor al primului capitol, trebuie bine păstrat în minte înainte de a începe capitolul doi, căci al doilea este continuarea primului capitol şi depinde de el.

 

O privire generală – Romani 2:1-11

 

1Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, fiindcă tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri. 2Ştim că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce fac astfel de lucruri şi care faci la fel, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Sale răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5Dar cu împietrirea ta şi cu inima ta nepocăită îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care îi va da fiecăruia după faptele lui: 7pe de o parte, viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţa în fapte bune, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8pe de altă parte, mânie şi urgie celor ce, din duh de ceartă, se împotrivesc adevărului şi se lasă înduplecaţi de nelegiuire. 9Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 10Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11Căci Dumnezeu nu caută la faţa omului.

 

Recunoscându-şi vina

 

Adevărul afirmaţiei apostolului este uşor de demonstrat cu privire la păgâni şi faptele lor, anume că ei ştiu că merită moartea. Atunci când Adam şi Eva au mâncat din fructul interzis, le-a fost teamă să se întâlnească cu Dumnezeu şi s-au ascuns. Frica însoţeşte întotdeauna vina şi este o dovadă a acesteia. „(…) frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:18)[3]. „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr.” (Proverbe 28:1). „Cât despre laşi (…) partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8). Dacă păgânii n-ar şti că sunt vinovaţi, nu s-ar aştepta să fie pedepsiţi pentru crimă sau furt şi nu s-ar înarma pentru a se apăra.

 

O acuzaţie la care nu se poate răspunde

 

Modul în care apostolul îşi construieşte acuzaţia pe care o prezintă în primul verset denotă o minunată abilitate din partea acestuia. Primul capitol se referă la păgâni. Toţi sunt de acord cu afirmaţia apostolului că aceştia sunt vinovaţi de cele mai abominabile nelegiuiri. „Ar trebui să ştie mai bine” este exclamaţia aproape involuntară a cititorului. „Ei ştiu mai bine” este răspunsul apostolului sau, cel puţin, ei au ocazia de a şti mai bine şi ştiu că ceea ce fac nu este bine. Ei „nu se pot dezvinovăţi”. Indiferent de ceea ce ar putea gândi oamenii despre responsabilitatea păgânilor, toţi sunt de acord că practicile lor sunt de condamnat.

 

După care vine replica zdrobitoare: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, fiindcă tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri.” Suntem prinşi, neputând scăpa. Dacă ştim destul ca să condamnăm faptele nelegiuite ale păgânilor, noi recunoaştem, chiar prin această judecată, că nu ne putem dezvinovăţi de propriile noastre nelegiuiri.

 

Toţi sunt la fel de vinovaţi

 

„Tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri.” Este destul de evident faptul că oricine ştie suficient de mult pentru a condamna răul altulia, nu se poate dezvinovăţi de propriile sale păcate; însă nu toţi vor vedea de îndată, că acela care judecă pe altul face aceleaşi lucruri. De aceea, citiţi din nou ultimele versete ale primului capitol şi comparaţi lista de păcate cu cea care se găseşte în Galateni 5:19-21[4] şi veţi observa că lucrurile pe care le fac păgânii şi pentru care cu uşurinţă vedem că sunt vinovaţi, nu sunt decât faptele cărnii. Acestea sunt păcatele care vin „dinăuntru, din inima oamenilor”. (Marcu 7:21-23). Oricine este inclus în categoria „om” este predispus la exact aceleaşi păcate. „Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pământului. El le întocmeşte inima la toţi, şi ia aminte la toate faptele lor.” (Psalmii 33:13-15).

 

Toţi sunt autocondamnaţi

 

Prin urmare, deoarece toţi oamenii sunt în aceeaşi măsură părtaşi ai singurei naturi omeneşti care există, este evident faptul că oricine condamnă pe altul pentru o nelegiuire, prin aceasta se condamnă singur, pentru că adevărul este că toţi au acelaşi rău[5] în ei, mai mult sau mai puţin dezvoltat; iar faptul că ştiu suficient ca să-şi dea seama că un lucru este greşit, este în sine o declaraţie că ei înşişi merită pedeapsa pe care o văd cuvenită altuia.

 

Simpatie, nu condamnare

 

Tâlharul adesea strigă cu toată puterea după altul: „Opriţi hoţul!”, pentru ca să distragă atenţia de la el. Tot aşa, oamenii condamnă păcatul în alţii pentru a nu fi suspectaţi că sunt vinovaţi de aceleaşi lucruri. Adesea oamenii „ascund păcatele pe care sunt înclinaţi să le facă, condamnând pe cei care nu au de gând să le facă”[6], dar de care sunt în realitate vinovaţi[7] din cauza naturii lor omeneşti.

 

Deoarece carnea tuturor oamenilor este la fel, ar trebui să ne simţim umiliţi în loc de a ne arăta dispreţul atunci când auzim despre comiterea unui păcat grav; căci aceasta nu este decât o imagine a ceea ce se află în propriile noastre inimi. În loc să spunem: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni”, ar trebui să purtăm povara celui care a greşit având grijă ca să nu fim şi noi ispitiţi. Foarte adesea omul, a cărui slăbiciune ne simţim înclinaţi să o condamnăm, nu a căzut atât de rău pe cât am fi căzut noi dacă am fi fost ispitiţi în acelaşi fel şi cu aceeaşi putere.

 

Protestând împotriva păcatului

 

În Călătoria creştinului[8] atunci când Bun-de-Gură l-a lăsat pe Credincios să decidă asupra subiectului conversaţiei lor, Credinciosul a propus această întrebare: „Cum se descoperă harul mântuitor al lui Dumnezeu atunci când se află în inima omului?” După care Bunyan continuă astfel:

 

„Bun-de-Gură – În această situaţie cred că discuţia noastră trebuie să se refere la puterea harului. Ei bine, este o întrebare foarte bună şi sunt gata să-ţi răspund; iar pe scurt răspunsul meu este: În primul rând, acolo unde harul lui Dumnezeu este prezent în inimă conduce la un protest împotriva păcatului. În al doilea rând…

 

Credinciosul – Nu, stai! Să privim mai de aproape. Cred că ar trebui să spui mai bine aşa: Harul se manifestă determinând sufletul să deteste păcatul.

 

Bun-de-Gură – Păi, ce diferenţă este între a protesta împotriva păcatului şi a-l detesta?

 

Credinciosul – O, o mare diferenţă! Un om poate protesta împotriva unui păcat din interes; dar el nu-l poate detesta decât dacă are o antipatie dumnezeiască faţă de acesta. Am auzit pe mulţi protestând împotriva păcatului de la amvon şi care totuşi îi lasă suficient loc în inimă, casă şi conversaţie. Stăpâna lui Iosif a strigat cu toată puterea ca şi cum ar fi fost castă; însă, în ciuda acestui fapt, ea ar fi fost bucuroasă să păcătuiască cu el.”

 

O percepţie pătrunzătoare a răului şi binelui şi o denunţare viguroasă a păcatului, nu vor îndreptăţi niciodată pe cineva. Dimpotrivă, acestea nu fac decât să-i agraveze condamnarea. Este o tristă realitate faptul că mulţi dintre aşa-zişii reformatori din zilele noastre par să creadă că lucrarea evangheliei constă în mare măsură în denunţarea practicilor păcătoase. Un detectiv nu este un slujitor al evangheliei.

 

Judecată după adevăr

 

„Ştim că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.” „Stai – spune cineva – nu sunt sigur de asta.” Ei bine, puteţi foarte uşor să fiţi siguri de aceasta:

 

1) Dumnezeu există. Suntem de acord cu privire la acest adevăr.

 

2) El este sursa fiecărui lucru creat.

 

3) Fiecare creatură este cu totul dependentă de El. „În El trăim, ne mişcăm şi existăm.”

 

4) Deoarece tot ce este viu depinde de El, este evident faptul că pentru continuarea vieţii, omul depinde de acordul şi legătura sa cu Dumnezeu.

 

5) De aceea standardul după care se face judecata trebuie să fie propriul caracter al lui Dumnezeu.

 

6) Însă chiar Dumnezeu este adevărul. „În el nu este nedreptate.”

 

7) Dar El s-a descoperit pe Sine şi neprihănirea Sa tuturor oamenilor. „Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.” (Psalmii 98:2)[9].

 

8) Prin urmare, toţi oamenii, de la cel mai neînsemnat până la cel mai mare, nu au nicio scuză pentru păcatul lor.

 

9) Este, deci, suficient de clar faptul că atunci când Dumnezeu judecă pe toţi oamenii, fără excepţie, judecata Sa este după adevăr. Iar pământul va fi constrâns să se alăture cerului şi să spună: „Drept eşti Tu, care eşti şi care erai, Cel Sfânt, pentru că ai judecat aceste lucruri.” „Da, Doamne Dumnezeule atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” (Apocalipsa 16:5, 7)[10].

 

Nicio scăpare

 

Nimeni să nu-şi închipuie că poate scăpa de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. De obicei, cei mai luminaţi oameni sunt cei care se amăgesc gândind că vor scăpa. Ne este atât de uşor să gândim că înaltele cunoştinţe pe care le avem cu privire la ceea ce este bine şi rău vor fi considerate ca neprihănire, pentru a ne convinge singuri că prin condamnarea păcatelor altora îi vom dovedi Domnului că noi nu ne vom face niciodată vinovaţi de astfel de lucruri. Dar aceasta nu face decât să evidenţieze, mai clar, condamnarea noastră.

 

Primul capitol din Romani dărâmă toate proptelele pe care se sprijină omul. Dacă cei din clasa de jos sunt consideraţi vinovaţi, nu există nicio scăpare pentru „clasele superioare”. „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. (Eclesiastul 12:14).

 

Bunătatea lui Dumnezeu conduce la pocăinţă

 

„Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Sale răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Dumnezeu este desăvârşirea purităţii şi sfinţeniei; omul este cu totul păcătos. Dumnezeu ştie fiecare păcat, totuşi nu dispreţuieşte pe păcătos. „Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul (Său) în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”(Ioan 3:17). Hristos a spus: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec.” (Ioan 12:47).

 

În tot ceea ce a spus şi a făcut, El pur şi simplu L-a reprezentat pe Tatăl. Dumnezeu „are o îndelungă răbdare pentru voi” şi „îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire”. (2 Petru 3:9, 15). Însă este imposibil pentru cineva care apreciază bunătatea şi îndelunga răbdarea a lui Dumnezeu să nu fie smerit şi îndemnat spre pocăinţă. Când ne gândim cu câtă blândeţe se poartă Dumnezeu cu noi, nu putem să fim aspri cu semenii noştri. Şi dacă nu judecăm, nu vom fi judecaţi. (Luca 6:37).

 

Pocăinţa este un dar

 

„Căci prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă. Şi acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8). „Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât atârnându-L pe lemn. Pe El Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Lui ca Întemeietor şi Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.” (Fapte 5:30-31). Dar Dumnezeu nu a dat pocăinţa prin Hristos numai lui Israel. „Despre El mărturisesc toţi profeţii: că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43). Şi Dumnezeu a făcut ca acest adevăr să fie prezentat atât de clar, încât chiar şi evrei exclusivişti au fost obligaţi să exclame: „Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi neamurilor pocăinţa care duce la viaţă.” (Fapte 11:18).

 

Motive de pocăinţă

 

Bunătatea lui Dumnezeu conduce pe om la pocăinţă. Prin urmare întreg pământul este plin de îndemnuri la pocăinţă, căci „bunătatea Domnului umple pământul”. (Psalmii 33:5). „Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta.” (Psalmii 119:64). Dumnezeu poate fi cunoscut prin lucrările Sale, iar „Dumnezeu este dragoste”. Întreaga creaţiune descoperă dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu.

 

Noi nu trebuie să încercăm să îmbunătăţim Scriptura şi să spunem că bunătatea lui Dumnezeu tinde să conducă pe oameni la pocăinţă. Biblia spune că ea conduce la pocăinţă şi putem fi siguri că aşa este. După cât este de sigur că Dumnezeu este bun, tot atât de sigur este că fiecare om este condus spre pocăinţă. Dar nu toţi se pocăiesc. De ce? Pentru că ei dispreţuiesc „bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Sale răbdări” şi fug de călăuzirea plină de îndurare a Domnului. Însă oricine nu se opune Domnului, cu siguranţă va fi adus la pocăinţă şi mântuire.

 

Adunând o comoară de mânie

 

În primul capitol am văzut că „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăţi şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor”. Prin urmare toţi cei care păcătuiesc îşi adună o comoară de mânie. Trebuie menţionat că la judecată Dumnezeu este îndreptăţit. Oamenii nu primesc decât rezultatul lucrării lor. Dumnezeu nu este arbitrar. El nu a fixat decrete arbitrare declarând că oricine le încalcă va suferi răzbunarea Sa. Pedeapsa care va veni asupra celor nelegiuiţi este rezultatul normal al propriei lor alegeri. Dumnezeu este singura sursă de viaţă.

 

Viaţa Sa este pace. Atunci când oamenii Îl resping, singura lor alternativă rămâne mânia şi moartea. „Pentru că au urât ştiinţa, şi n-au ales frica Domnului, pentru n-au iubit sfaturile Mele, şi au nesocotit toate mustrările Mele. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde.” (Proverbe 1:29-32). Păcatul este înfăşurat în necazuri şi moarte; ei le aleg pe acestea atunci când îl resping pe Domnul.

 

„După faptele lui”

 

Adesea, necredincioşii spun că nu este drept ca Dumnezeu să condamne un om doar pentru că nu crede un anumit lucru. Însă El nu face aşa. În Biblie nu se găseşte niciun cuvânt despre judecarea omului după credinţa lui. Peste tot se spune că toţi vor fi judecaţi după faptele lor. „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, şi atunci îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27). „Iată, Eu vin curând, şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui!” (Apocalipsa 22:12). El „judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui”. (1 Petru 1:17).

 

Omul care spune că faptele sale sunt bune, se pune ca judecător în locul lui Dumnezeu, care declară că tot ceea ce face omul este greşit. Dumnezeu este singurul judecător, iar El judecă după faptele omului, însă faptele omului sunt decise de credinţa sa. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29). Omul nu are dreptul să se judece singur şi să spună că lucrarea sa este bună. El trebuie doar să se încreadă în bunătatea şi îndurarea Domnului, pentru ca faptele sale să fie făcute în Dumnezeu.

 

Nemurirea şi viaţa veşnică

 

Dumnezeu va da viaţa veşnică celor care caută slava, cinstea şi nemurirea. Hristos „a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie”. (2 Timotei 1:10). Viaţa şi nemurirea sunt două lucruri diferite. Oricine crede în Fiul lui Dumnezeu are viaţa veşnică. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3).

 

De îndată ce-L cunoaştem pe Domnul avem viaţa veşnică, dar nu putem avea nemurirea până când vine Domnul, în ziua de pe urmă. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, dintr-odată, cât ai clipi din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:51-53).

 

Noi trebuie să căutăm nemurirea; aceasta în sine este dovada că niciun om nu o are acum. Deoarece Hristos a adus-o la lumină prin evanghelie, este clar faptul că nemurirea nu poate fi găsită altfel decât prin evanghelie. De aceea, cei care nu acceptă evanghelia nu vor avea niciodată nemurirea.

 

Necaz şi strâmtorare

 

Cei care păcătuiesc sunt copiii mâniei. (Efeseni 2:3). Mânie şi urgie, necazuri şi strâmtorare cu siguranţă vin asupra celor care fac răul. Însă necazurile şi strâmtorarea vor avea un sfârşit. Faptul că, cu excepţia celor care sunt ai lui Hristos la venirea Sa, nimeni nu va primi nemurirea, dovedeşte că toţi ceilalţi vor înceta să existe. Pedeapsa celor nelegiuiţi cuprinde chinuri, însă chinurile, oricât de mult ar dura, se vor termina cu distrugerea integrală a acestora. Mânia lui Dumnezeu se va sfârşi. „Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.” (Isaia 10:25)[11].

 

Apelul este: „Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului.” (Isaia 26:20-21). „El nu se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.” (Psalmii 103:9). Mânia Sa va înceta, nu pentru că El se va împăca cu păcatul, ci deoarece păcatul va dispărea împreună cu cei ce-l practică.

 

„Peste orice suflet omenesc”

 

Necaz şi strâmtorare vor veni „peste orice suflet omenesc care face răul” şi „slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele”. Nimeni nu va fi uitat. Nu există niciun suflet atât de sărac şi neînvăţat care să fie trecut cu vederea, şi nici unul atât de bogat şi învăţat care să poată scăpa. Bogăţia şi poziţia nu vor avea nicio greutate în acel tribunal. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine Însuşi cu atâta claritate încât fiecare om a avut ocazia de a-L cunoaşte. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăţi şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.” Observaţi că mânia Sa se descoperă împotriva păcatului. Numai acele persoane care se vor agăţa de păcat şi nu-i vor permite lui Dumnezeu să-l ia din ei vor suferi. La ştergerea finală a păcatelor ei sunt automat şterşi (sau nimiciţi) împreună cu el.

 

Mai întâi peste iudeu

 

Această afirmaţie este suficientă ca să demonstreze că Dumnezeu nu se uită la faţa omului. Într-adevăr, apostolul declară ca o concluzie care se impune că „Dumnezeu nu caută la faţa omului”. „Întâi” nu se referă întotdeauna la timp. Spunem despre cineva că este primul (întâiul) om din ţară nu pentru că n-a existat niciun alt om înaintea lui, ci pentru că el este omul din frunte. În şcoală, cineva este primul din clasa sa deoarece este cel mai bun la învăţătură. Iudeul este cel care a primit cea mai mare descoperire şi de aceea este drept ca el să fie primul la judecată.

 

Cu toate acestea textul arată că Dumnezeu nu favorizează pe iudei în detrimentul altor oameni. Dacă slava, cinstea şi pacea vin mai întâi peste iudeu, la fel se întâmplă cu mânia şi urgia,  necazurile şi strâmtorarea. Întrebarea care trebuie pusă nu este: „Ce naţionalitate are omul?”, ci „Ce a făcut el?” Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui, căci „Dumnezeu nu caută la faţa omului”.

 

Câteva cuvinte sunt suficiente pentru a reaminti ceea ce deja am studiat. Primul capitol din Romani poate fi rezumat pe scurt ca prezentând starea celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi modul în care şi-au pierdut ei cunoştinţa, împreună cu faptul că nu au nicio scuză. După aceea, tocmai când suntem gata să ne ridicăm mâinile cu oroare faţă de nelegiuirea lor şi să-i condamnăm cu severitate, apostolul se întoarce spre noi şi ne închide gura prin cuvintele usturătoare: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, fiindcă tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri.”

 

Şi astfel, capitolul doi începe arătând că toţi oamenii vor fi judecaţi cu dreptate de Dumnezeu, căci „Dumnezeu nu se uită la faţa oamenilor”. Astfel, ni se confirmă faptul că Dumnezeu este imparţial prin comparaţia ce se face între cele două clase ce se vor înfăţişa la judecată.

 

12Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, şi toţi cei ce au păcătuit având Legea vor fi judecaţi după Lege. 13Pentru că nu cei ce aud Legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptăţiţi 14(când neamurile, care nu au Legea, împlinesc din fire cerinţele Legii, ele, măcar că nu au Legea, îşi sunt singure lege 15şi dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, în vreme ce conştiinţa lor dă şi ea mărturie, iar gândurile lor se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele) 16în ziua când va judeca Dumnezeu lucrurile ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Hristos Isus.

 

„Fără lege” şi „în lege”

 

Deşi este sigur că atunci când va veni a doua oară Domnul, nu va fi nimeni pe pământ care să nu fi auzit predicându-se Cuvântul, este o realitate faptul că mii şi milioane de oameni au murit fără să fi văzut sau auzit de Biblie. Ei sunt aceia despre care apostolul spune că sunt „fără lege”[12]. Cu toate acestea, este clar prezentat că ei nu sunt întru totul fără lege, ci numai fără legea scrisă. Faptul că ei au o anumită cunoştinţă despre lege este prezentat în versetele următoare şi este dovedit de faptul că ei sunt socotiţi păcătoşi; „dar păcatul nu se pune la socoteală câtă vreme nu există Legea”. (Romani 5:13)[13].

 

Toate păcatele pedepsite

 

Fie că au avut legea scrisă sau nu, ei sunt cu toţii socotiţi, fără deosebire, păcătoşi. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăţi şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor.” (Romani 1:18). Despre păgâni se spune că nu se pot dezvinovăţi; şi dacă ei care nu au legea scrisă nu se pot dezvinovăţi, cei care au legea în mâinile lor sunt bineînţeles mult mai vinovaţi. Dumnezeu este drept. „Ştim că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.” (Romani 2:2). Totuşi, toţi cei care păcătuiesc, fie că sunt „în lege” sau „fără lege”, vor fi pedepsiţi.

 

Cele prezentate sunt suficiente pentru a demonstra că „fără lege” nu înseamnă fără nicio cunoştinţă despre Dumnezeu. Primul capitol stabileşte aceasta. Problema multora dintre cei care citesc această declaraţie, că toţi vor fi pedepsiţi, şi care sunt de părere că nu este drept, este că uită sau ignoră, conţinutul primului capitol. Este o mare greşeală să iei un verset din Biblie şi să-l separi de contextul lui.

 

Ei vor pieri

 

Aceasta se spune că este soarta celor nelegiuiţi. Apostolul Petru ne spune că lumea este păstrată „pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi”. (2 Petru 3:7). Ce se înţelege prin „a pieri”? Aceasta înseamnă exact opusul vieţii veşnice. Într-o anumită ocazie nişte oameni i-au vorbit lui Isus despre galileenii al căror sânge a fost amestecat de Pilat cu jertfele lor, iar Isus a replicat: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel!” (Luca 13:1-3). Citim din nou: „Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.” (Psalmii 37:20)[14]. Prin urmare, afirmaţia că aceia care păcătuiesc vor pieri, înseamnă că ei vor muri, că vor dispărea cu desăvârşire, că „vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată”. (Obadia 16).

 

Imparţialitate deplină

 

Aceasta înseamnă dreptate deplină. Păcătoşii vor fi pedepsiţi, indiferent că trăiesc în ţări păgâne sau în aşa-zise ţări creştine. Dar nimeni nu va fi judecat pentru ceea ce nu a ştiut. Dumnezeu nu pedepseşte oamenii pentru încălcarea unei legi despre care nu au ştiut nimic şi nici nu îi consideră răspunzători pentru lumina pe care nu au avut-o. Este foarte clar că aceia care au legea, ştiu multe lucruri pe care cei care nu o au în formă scrisă nu le ştiu. Toţi oamenii au suficientă lumină pentru a şti că sunt păcătoşi; însă cuvântul scris asigură celor care îl au, cunoaşterea multor aspecte pe care nu le au cei ce nu-l cunosc.

 

De aceea Dumnezeu, în dreptatea Sa, nu îi consideră răspunzători pe cei din urmă de multe lucruri pentru care primii vor fi judecaţi. „Căci atâţi câţi au păcătuit fără lege, vor şi pieri fără lege; şi atâţi câţi au păcătuit în lege, vor fi judecaţi prin lege.”[15] (Romani 2:12, Fidela). Omul care a respins lumina, indiferent că este puţină sau multă, este fără îndoială vinovat.

 

Rădăcina păcatului

 

Unii sunt de părere că este nedrept ca aceia care, în comparaţie cu alţii, nu au avut decât puţină lumină să moară pentru păcatele lor, la fel ca şi cei care au păcătuit împotriva unei lumini mai mari. Dificultatea lor constă în faptul că ei nu înţeleg ce este păcatul în realitate. Numai Dumnezeu este bun.[16] El este sursa bunătăţii. Orice pic de bunătate care apare în om, nu este decât lucrarea lui Dumnezeu în el.

 

Dar El este şi sursa vieţii. La El este izvorul vieţii. (Psalmii 36:9). Viaţa lui Dumnezeu este neprihănire; prin urmare nu poate exista neprihănire separat de viaţa lui Dumnezeu. Însă este clar că dacă un om respinge pe Dumnezeu, el pur şi simplu se separă de viaţă. N-are importanţă că el n-a avut decât cunoştinţe reduse despre Dumnezeu în comparaţie cu alţii, dacă respinge acea lumină el îl respinge pe Dumnezeu şi astfel respinge viaţa. Şi prin faptul că respinge puţinul pe care l-a înţeles despre Dumnezeu, el demonstrează că l-ar respinge pe Dumnezeu oricum. Păcatul este pur şi simplu separarea de sau respingerea lui Dumnezeu; şi aceasta înseamnă moarte.

 

„Tu eşti omul” – Romani 2:17-24

 

17Tu însă, care te numeşti iudeu, te bizui pe Lege, te lauzi cu Dumnezeu, 18cunoşti voia Lui şi ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege, 19ba încă te crezi călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai întruchiparea cunoaşterii şi a adevărului, 21tu deci, care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22Tu, care zici: „Să nu săvârşeşti adulter”, săvârşeşti adulter? Tu, care ai oroare de idoli, le jefuieşti templele? 23Tu, care te lauzi cu Legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea Legii? 24Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri, după cum este scris.

 

Un iudeu declarat

 

Trebuie să se debaraseze creştinii declaraţi de această porţiune din Romani pe motiv că nu se referă la ei, din moment ce este adresată unui iudeu declarat? Nicidecum. Creştinii declaraţi sunt chiar cei pe care apostolul i-a avut în vedere. Citiţi descrierea: „Te bizui pe Lege, te lauzi cu Dumnezeu, cunoşti voia Lui şi ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege, ba încă te crezi călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai întruchiparea cunoaşterii şi a adevărului.”

 

Cui se adresează el? Oricui mărturiseşte că-l cunoaşte pe Domnul, indiferent sub ce nume ar fi El cunoscut; oricine crede că este pe deplin calificat să înveţe pe alţii calea Domnului.

 

„Numit iudeu”

 

Nu trebuie trecut cu vederea ca fiind lipsit de importanţă faptul că apostolul nu spune: „Tu, care eşti iudeu”, ci „Tu, care eşti numit iudeu”. Oamenii nu sunt întotdeauna aşa cum sunt numiţi şi nici cum se numesc ei. Începând cu versetul şaptesprezece apostolul răspunde la întrebarea cine sunt iudeii. Înainte de a termina studiul capitolului ne vom convinge că prin folosirea cuvântului „numit” el a intenţionat să arate că cel vizat şi descris în versetele următoare nu este cu adevărat un iudeu, nefiind astfel considerat de Domnul.

 

Pretinzând a fi iudei

 

În Apocalipsa 2:9 citim: „Ştiu (…) batjocura din partea celor ce zic că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” Şi din nou: „Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină şi să se închine la picioarele tale, ca să ştie că te-am iubit.” (Apocalipsa 3:9). Din aceste versete ne dăm seama că a fi iudeu cu adevărat este o cinste atât de mare, încât mulţi o pretind pe nedrept. Şi cu toate acestea cei numiţi iudei au fost dispreţuiţi de marea majoritate a lumii timp de multe secole.

 

Nicicând şi nicăieri în lume, de când a fost scris Noul Testament, nu şi-a propus cineva să pretindă că este evreu în accepţiunea normală a termenului. Evreii ca clasă socială nu s-au bucurat niciodată de atâta cinste încât să-i folosească cuiva să se numească astfel. Dar a fi cunoscut drept creştin a fost şi este foarte adesea un avantaj, şi foarte mulţi s-au declarat pe nedrept cu scopul de a-şi mări şansele de reuşită în afaceri.

 

Evreu şi creştin

 

Nu forţăm deloc textul dacă spunem că atunci când termenul „iudeu” este folosit în aceste versete, el înseamnă ceea ce este cunoscut prin „creştin”. Aceasta se justifică dacă luăm în considerare ce este un iudeu cu adevărat. Putem oferi suficiente citate pentru a arăta că de la început adevăratul iudeu a fost cel care credea în Hristos. Despre căpetenia rasei umane Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru Avraam a tresăltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.” (Ioan 8:56). El a crezut în Domnul şi aceasta i s-a considerat ca neprihănire; însă neprihănirea vine numai prin Domnul Isus. Moise, conducătorul poporului iudeu, a preţuit „ocara lui Hristos (ca) o bogăţie mai mare decât comorile Egiptului”. (Evrei 11:26). Evreii răzvrătiţi din pustie L-au ispitit şi respins pe Hristos (1 Corinteni 10:9). Când Hristos a venit în trup, „ai Lui” nu L-au primit. (Ioan 1:11). Şi, pentru a încorona totul, Hristos a spus că nimeni nu poate crede scrierile lui Moise dacă nu crede în El. (Ioan 5:46-47). De aceea este evident faptul că nimeni nu este şi n-a fost vreodată evreu cu adevărat dacă nu crede în Hristos. Cel care nu este evreu cu adevărat este din „sinagoga Satanei”.

 

„Mântuirea vine de la iudei”

 

Isus a spus femeii din Samaria la fântâna lui Iacov: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea este de la iudei.” (Ioan 4:22)[17]. Însuşi Hristos a fost „născut conform cărnii din sămânţa lui David[18]”, şi de aceea a fost evreu; şi „nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi”.

 

Niciun alt popor din lume, în afară de evrei, nu a avut un nume atât de mare. Niciun alt popor nu a fost atât de favorizat de Dumnezeu. „Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronomul 4:7-8).

 

Bizuindu-se pe lege

 

După cum se spune în ultimul verset citat, evreilor li s-a încredinţat legea desăvârşită din univers – legea lui Dumnezeu. I se spunea „mărturie”, deoarece era o mărturie împotriva lor. Ei nu au fost învăţaţi că pot dobândi neprihănirea din ea, deşi era desăvârşită, ci dimpotrivă. Deoarece era desăvârşită şi ei erau păcătoşi, ea nu putea face nimic altceva decât să-i condamne. Scopul ei era doar să-i conducă spre Hristos, singurul în care puteau găsi neprihănirea desăvârşită pe care legea o cerea. „Legea lucrează mânie” (Romani 4:15, KJV)[19], şi numai Hristos salvează de mânie. Însă ei „se bizuiau pe o Lege”, şi de aceea se bizuiau pe păcat. Ei „credeau despre ei înşişi că sunt drepţi”. (Luca 18:9). Ei n-au ajuns la neprihănire „pentru că” n-au „căutat-o prin credinţă, ci prin fapte”. (Romani 9:32)[20].

 

Lăudându-se cu Dumnezeu

 

Aceasta se deosebeşte de lauda în Domnul. (Psalmii 34:2). În loc să se bucure în mântuirea Domnului, evreii se lăudau cu cunoştinţa lor superioară despre Dumnezeu. Ei aveau, cu adevărat, mai mult decât alţii, însă nu aveau nimic pe care să nu-l fi primit, şi cu toate acestea se lăudau ca şi cum nu l-ar fi primit. Se slăveau pe ei înşişi în locul lui Dumnezeu pentru cunoştinţa pe care o aveau, şi de aceea au ajuns în starea în care se aflau păgânii, care, deşi „L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci au ajuns să aibă gânduri deşarte”. Oricare dintre cititorii care se simte înclinat să-i critice pe evreii din vechime pentru gândirea lor deşartă, să-şi amintească cum s-a simţit el însuşi adesea comparându-se cu locuitorii ţărilor păgâne şi cu „clasa de jos” din propria sa ţară.

 

Voia lui Dumnezeu este legea Sa

 

Apostolul spune că iudeul cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru că este învăţat de lege. Acest lucru este suficient pentru a arăta că legea lui Dumnezeu este voia Sa. Într-adevăr nu este nevoie să dezbatem acest adevăr. Voinţa oricărui guvern este exprimată în legea sa. Acolo unde există un autocrat, voia sa este întotdeauna lege. Dumnezeu este un autocrat – deşi nu arbitrar – şi deoarece voia Sa este singura măsură a binelui, rezultă că voia Sa este lege. Însă legea Sa este rezumată în cele zece porunci[21]; de aceea cele zece porunci conţin o declaraţie sumară a voinţei lui Dumnezeu.

 

Forma cunoştinţei şi a adevărului

 

Deşi cele zece porunci conţin o declaraţie a voinţei lui Dumnezeu, care este desăvârşirea înţelepciunii şi a adevărului[22], ele nu sunt decât o declaraţie şi nu lucrul în sine, la fel cum imaginea unei case nu este o casă, deşi ea poate fi o imagine perfectă. Cuvintele scrise într-o carte sau gravate în piatră nu au viaţă; însă noi ştim că legea lui Dumnezeu este viaţă veşnică[23]. Numai în Hristos poate fi găsită legea vie, deoarece El este singura manifestare a Dumnezeirii.

 

Oricine are în el viaţa lui Hristos, are manifestată în viaţa sa legea desăvârşită a lui Dumnezeu. Dar cel care are doar litera legii, şi nu pe Hristos, are numai forma cunoştinţei şi adevărului. Astfel, legea este considerată uneori, pe bună dreptate, a fi o fotografie a caracterului lui Dumnezeu. Dar o fotografie sau un alt fel de imagine nu este decât umbra realităţii; ea nu este substanţa în sine. Cel care îl are pe Hristos, are atât forma cât şi substanţa, din moment ce nu poţi avea un lucru fără să posezi forma acestuia. Însă cel care are doar declaraţia adevărului, fără Hristos, singurul care este Adevărul, are forma unei evlavii, fără a avea puterea.

 

Întrebări dificile

 

În versetele 21-23[24] apostolul pune unele întrebări dificile. Fiecare suflet, care a fost obişnuit să se mândrească cu corectitudinea vieţii sale, să răspundă pentru el la aceste întrebări. Este uşor şi natural pentru om să se mândrească cu „moralitatea” sa. Oameni care nu sunt creştini se liniştesc cu gândul că trăiesc o viaţă „morală” şi de aceea sunt la fel de buni ca şi când ar fi creştini. Toţi aceştia trebuie să ştie că nu există moralitate în afara conformării faţă de legea lui Dumnezeu. Orice se situează în vreun fel sub standardul acestei legi este imoralitate. Fiind conştienţi de acest lucru, ei trebuie să vadă dacă au ţinut în mod desăvârşit această lege.

 

„Furi tu?”

 

Cei mai mulţi oameni vor spune: „Nu. Sunt cinstit întotdeauna.” Foarte bine, dar să nu judecăm pripit. Să examinăm Scriptura. Aceasta spune: „Legea este duhovnicească.” (Romani 7:14). „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde şi desparte sufletul de duh şi încheieturile de măduvă, judecând simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). Nu contează cât de corecţi suntem în comportamentul nostru exterior, suntem vinovaţi dacă în spirit sau în gând păcătuim. Domnul se uită la inimă, nu la aparenţele exterioare. (1 Samuel 16:7).

 

Mai mult, este la fel de rău să furi de la Dumnezeu ca de la om; I-ai dat lui Dumnezeu ceea ce îi datorezi? Te-ai purtat cu El cinstit? Ascută-L ce spune: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!” (Maleahi 3:8-9)[25]. Se referă aceasta la tine? I-ai dat lui Dumnezeu ceea ce îi datorezi sub formă de zeciuieli şi daruri de mâncare? Dacă nu, ce vei răspunde atunci când cuvântul inspirat întreabă: „Tu, care propovăduieşti: «Să nu furi», tu furi?”

 

„Legea este spirituală”[26]

 

În capitolul cinci din Matei, Mântuitorul a prezentat spiritualitatea legii. El a spus că dacă neprihănirea noastră n-o va întrece pe cea a scribilor şi fariseilor nu putem intra în împărăţia cerului. Care era neprihănirea lor? El le-a spus: „La fel şi voi, pe din afară păreţi drepţi înaintea oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi nelegiuire.” (Matei 23:28).

 

Prin urmare, dacă nu suntem neprihăniţi înăuntru, nu suntem nimic. Dumnezeu doreşte „ca adevărul să fie în adâncul inimii”. (Psalmii 51:6). Continuând în capitolul cinci din Matei, Mântuitorul arată că cineva poate încălca porunca a şasea, care spune: „Să nu ucizi”, prin rostirea unui singur cuvânt. El a arătat, de asemenea, că putem încălca porunca a şaptea care zice: „Să nu preacurveşti”, printr-o privire sau printr-un gând. Bineînţeles că acelaşi principiu este valabil pentru toate poruncile. Aşa stând lucrurile, se cuvine să fim foarte atenţi atunci când suntem înclinaţi să spunem că am ţinut legea în mod desăvârşit.

 

Unii au spus că cele zece porunci reprezintă un standard foarte scăzut şi omul le poate ţine pe toate, fără a fi vrednic să fie primit în înalta societate. Aceştia nu ştiu nimic despre lege. De fapt, un om poate încălca toate poruncile şi totuşi să continue să fie o lumină strălucitoare în „cea mai bună societate”.

 

Numele lui Dumnezeu hulit

 

„Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri, după cum este scris.” Cine a făcut asta? Cel care învaţă pe alţii din lege şi care spune că nu trebuie să luăm în deşert Numele Domnului. Când David a păcătuit în cazul soţiei lui Urie, Dumnezeu i-a spus: „Ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta.” (2 Samuel 12:14). Adică, el fiind un ucenic declarat al Domnului, prin încălcarea legii Domnului a dat ocazia necredincioşilor să spună: „Iată, acesta este un exemplu de creştinism.”

 

Cine poate spune că, în calitate de ucenic mărturisit al Domnului, a reprezentat întotdeauna corect adevărul? Cine este acela care să nu fie obligat să recunoască faţă de sine şi înaintea lui Dumnezeu că, fie prin cuvintele fie prin acţiunile sale, foarte adesea, el a reprezentat greşit adevărul pe care-l mărturisea? Cine este acela care prin greşelile sale, fie în învăţătură, fie în fapte, să nu fi prezentat oamenilor o imagine cu totul deformată despre adevărata sfinţenie?

 

Pe scurt, cine este acela care să nu fie obligat să răspundă cu „da” la întrebarea apostolului: „Tu, care te lauzi cu Legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea Legii?” Şi, deoarece Numele lui Dumnezeu este hulit astfel prin creştinii declaraţi, cine este acela care se poate declara fără vină înaintea legii lui Dumnezeu?

 

În aceste versete am găsit câteva întrebări pătrunzătoare adresate celor care „se numesc iudei”, adică celor care mărturisesc că sunt ucenici ai Domnului. Doar forma şi mărturisirea nu fac din cineva un învăţător destoinic al adevărului lui Dumnezeu. Cel care nu arată în viaţa sa puterea celor mărturisite, este doar o daună pentru cauză. În versetele următoare găsim o scurtă, dar explicită declaraţie privind

 

Tăierea şi netăierea împrejur – Romani 2:25-29

 

25Circumcizia, negreşit, este de folos dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, circumcizia ta ajunge necircumcizie. 26Şi dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legii, lipsa circumciziei nu i se va socoti oare ca circumcizie? 27Astfel, cel necircumcis din naştere, care împlineşte Legea, te va osândi pe tine, care – cu toată litera Legii şi cu circumcizie – ajungi să calci Legea. 28Nu cel care se arată astfel pe dinafară este iudeu, nici circumcizia nu este cea exterioară, în carne. 29Ci iudeu este cineva în lăuntrul său, şi circumcizia este cea a inimii, prin Duhul, nu în literă; lauda lui vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Definirea termenilor

 

Cei doi termeni, „circumcizia” şi „necircumcizia”, nu sunt folosiţi aici doar pentru a indica ritualul şi absenţa lui, ci şi pentru a desemna două clase de oameni. „Necircumcizia”, evident, se referă la cei care erau cunoscuţi drept neamuri – cei care se închinau la alţi dumnezei. Această folosire a termenilor este foarte clară în următorul pasaj: „Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru îi fusese încredinţată pentru cei circumcişi (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumcişi făcuse şi din mine apostolul neamurilor), şi când au recunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, ne-au întins mie şi lui Barnaba mâna dreaptă în semn de colaborare, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumcişi.” (Galateni 2:7-9)[27]. Aici vedem că termenii „necircumcizie”, „neamuri” şi „păgâni” se referă la aceiaşi oameni.

 

Nu ni se spune în acest capitol care era folosul circumciziei. Prezentarea faptului în sine era suficientă pentru acest pasaj, căci singurul gând din mintea autorului era de a arăta ce este circumcizia şi cine sunt cei cei circumcişi cu adevărat. De aceste versete depind multe. Ar trebui studiate cu atenţie, deoarece de ele depinde înţelegerea corectă a unui mare număr de profeţii din Vechiul Testament.

 

Dacă cercetătorii Bibliei ar fi acordat acestor versete importanţa cuvenită, n-ar fi existat niciodată o teorie „anglo-israeliană”[28], iar presupunerile inutile şi înşelătoare privind reîntoarcerea[29] evreilor la Ierusalim înaintea revenirii Domnului n-ar fi fost făcute niciodată.

 

Ce este tăierea împrejur?

 

La această întrebare se răspunde într-un mod foarte clar în Romani 4:11, unde apostolul, vorbind despre Avraam, primul care a fost tăiat împrejur, spune: „Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptăţii căpătate prin credinţă.” La întrebarea „ce este tăierea împrejur?” răspunsul trebuie să fie, prin urmare: Semnul tăierii împrejur reprezintă o pecete a neprihănirii prin credinţă.

 

Când tăierea împrejur devine netăiere împrejur

 

Aceasta fiind situaţia, este evident faptul că acolo unde nu exista neprihănire, semnul tăierii împrejur nu avea nicio valoare. Astfel apostolul spune: „Dar dacă tu calci Legea, circumcizia ta ajunge necircumcizie.” După cum din versetele anterioare am învăţat că forma fără faptul în sine nu înseamnă nimic, tot aşa în acest pasaj ni se spune că semnul fără substanţă nu reprezintă nimic. Este foarte uşor pentru un om sărac să pună afară un panou care face reclamă la cizme şi pantofi. Dar pentru a umple magazinul cu bunurile respective este nevoie de capital. Dacă are semnul, însă nu are cizme şi pantofi, el se află într-o situaţie mai rea decât dacă n-ar avea nici un semn.

 

Greşeala evreilor

 

Evreii au greşit închipuindu-şi că semnul era suficient. În cele din urmă au ajuns să creadă că semnul le va aduce realitatea, tot aşa cum astăzi mulţi creştini declaraţi cred că prin îndeplinirea unor anumite ritualuri vor deveni membri ai trupului lui Hristos. Însă doar tăierea împrejur a cărnii nu constituie vreo neprihănire, ci doar păcat. (Vezi Galateni 5:19-21). De fapt, mulţi dintre cei pe care îi dispreţuiau numindu-i „necircumcişi”, erau în realitate „circumcişi”, în timp ce ei înşişi nu erau.

 

Tăierea împrejur a inimii

 

Adevărata circumcizie ţine de inimă, adică de viaţa lăuntrică, şi nu ţine deloc de carne. Apostolul declară în limbaj foarte clar că ceea ce este în afară, în carne, adică care constă doar în forme exterioare, nu reprezintă circumcizie; însă „circumcizia este cea a inimii, prin Duhul, nu în literă”. Aceasta este exprimată ca un adevăr general.

 

Ea nu era ceva nou în zilele lui Pavel, ci aşa a fost de la început. În Deuteronomul 30:6[30] citim cuvintele lui Moise adresate copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.” Toţi evreii autentici au recunoscut că adevărata circumcizie era doar cea a inimii, căci Ştefan i-a numit pe cei care respinseseră adevărul „oameni îndărătnici, care aveţi inima şi urechile necircumcise”. (Fapte 7:51).

 

Neprihănire în inimă

 

Psalmistul spune: „Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii.” (Psalmii 51:6). Doar o neprihănire de suprafaţă nu are nicio valoare. (Vezi Matei 5:20; 23:27, 28). Căci cu inima se crede în vederea îndreptăţirii. (Romani 10:10). Atunci când Moise, la porunca Domnului, a repetat legea înaintea lui Israel, el a spus: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inimă.” (Deuteronomul 6:5-6). Nu poate exista neprihănire care să nu fie adevărata viaţă. Prin urmare, deoarece tăierea împrejur nu este decât un semn al neprihănirii, este evident faptul că nu poate exista o adevărată tăiere împrejur decât dacă tăierea împrejur a inimii este o realitate.

 

Circumcizia prin Duhul Sfânt

 

„Ştim că legea este spirituală.” (Romani 7:14, Fidela). Adică, este natura Duhului Sfânt, căci Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului lui Dumnezeu care poate pune legea lui Dumnezeu în inima omului. De aceea, adevărata circumcizie este lucrarea Duhului Sfânt. Ştefan i-a numit pe evreii nelegiuiţi, necircumcişi, deoarece, le-a zis el: „Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt.” (Fapte 7:51). De aceea, este clar că deşi cuvântul „duh” din Romani 2:29 nu este scris cu literă mare, el se referă la Duhul Sfânt şi nu la duhul omului. În greacă bineînţeles că nu există nimic care să indice vreo diferenţă, tot aşa cum în engleză[31] cuvântul este scris la fel, indiferent dacă se referă la Duhul lui Dumnezeu sau la duhul omului.

 

Dacă ne aducem aminte că circumcizia a fost dată ca pecete a neprihănirii prin credinţă, şi că moştenirea făgăduită lui Avraam şi seminţei sale era prin neprihănirea legii (Romani 4:11, 13), înţelegem că circumcizia era garanţia moştenirii. Apostolul ne spune, de asemenea, că noi obţinem moştenirea în Hristos în care „aţi crezut (…), aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu.” (Efeseni 1:13-14)[32]. Moştenirea făgăduită lui Avraam şi seminţei sale era asigurată numai prin Duhul neprihănirii; de aceea, chiar de la început nu a existat o adevărată circumcizie care să nu fie prin Duhul Sfânt.

 

Circumcizia prin Hristos

 

„Voi sunteţi făcuţi deplini în El, care este capul oricărei căpetenii şi stăpâniri. În El aţi fost circumcişi nu cu o circumcizie făcută de mâna omului, ci cu circumcizia făcută de Hristos, care constă în dezbrăcarea de trupul supus firii pământeşti.” (Coloseni 2:10-11). Circumcizia trebuie să fi însemnat la fel de mult atunci când a fost dată, ca în orice alt timp. De aceea, chiar de la început ea a reprezentat neprihănirea doar prin Hristos. Această afirmaţie este suficient dovedită de faptul că circumcizia i-a fost dată lui Avraam ca pecete a neprihănirii pe care o avea prin credinţă şi pentru că el „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. (Geneza 15:6).

 

Cine sunt cei „circumcişi”?

 

La această întrebare se răspunde în Filipeni 3:3[33]: „Căci cei circumcişi suntem noi, care aducem închinare prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne bizuim pe cele trupeşti.” Iar aceasta nu este decât o altă exprimare a ceea ce avem în textul nostru: „circumcizia este cea a inimii, prin Duhul, nu în literă; lauda lui vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Prin urmare, nimeni nu a fost vreodată cu adevărat circumcis, dacă nu a crezut şi nu s-a bucurat în Hristos Isus. Acesta este motivul pentru care Ştefan i-a numit pe evreii necredincioşi, „necircumcişi”.

 

Semnificaţia circumciziei

 

Referitor la această problemă, spaţiul nu ne permite[34] să intrăm în detalii, însă textele de mai sus ne ajută. Un studiu atent al capitolelor din Geneza în care se prezintă legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam vor fi de asemenea folositoare pentru clarificarea problemei.

 

Din Geneza 15 aflăm că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam pe baza credinţei sale. Capitolul şaisprezece ne spune cum Avraam a ascultat de glasul soţiei sale în locul glasului lui Dumnezeu, şi a eşuat încercând să împlinească făgăduinţa lui Dumnezeu prin carne. Fiul său urma să se nască prin Duhul şi nu prin carne. (Vezi Galateni 4:22, 23, 28, 29).

 

După aceea, capitolul şaptesprezece ne prezintă renaşterea credinţei lui Avraam şi reînnoirea legământului pecetluit cu circumcizia. O anumită porţiune din carne a fost tăiată pentru a arăta că el nu trebuia să aibă nicio încredere în carne, ci trebuia să primească neprihănirea şi moştenirea numai prin Duhul lui Dumnezeu. Descendenţii lui Avraam urmau să aibă astfel un semn permanent care să le amintească greşeala sa, fiind astfel avertizaţi să se încreadă în Domnul, nu în ei înşişi.

 

Dar ei au pervertit semnul. Ei îl considerau ca fiind un indiciu că erau mai buni decât alţi oameni, în loc să-l privească ca o dovadă că „carnea nu foloseşte la nimic”. Însă faptul că evreii au pervertit şi interpretat greşit semnul nu-i anulează semnificaţia iniţială.

 

Cine sunt evreii?

 

Am văzut într-un citat din capitolul doi din Galateni că termenul „necircumcis” se referă la cei care nu-l cunosc pe Domnul sau care sunt „fără Dumnezeu în lume”. (Vezi Efeseni 2:11, 12). Evreii sunt cei „circumcişi”. Însă numai cei care se bucură în Domnul, care nu se încred deloc în carne, sunt circumcişi. Prin urmare, adevăraţii evrei nu sunt nimeni alţii decât creştinii (credincioşi). „Iudeu este cineva în lăuntrul său.” Înaintea lui Dumnezeu n-a existat niciodată un adevărat evreu care să nu fi crezut în Hristos. Şi orice adevărat credincios în Hristos este un evreu în sensul biblic al termenului. Avraam, tatăl naţiunii iudaice, s-a bucurat în Hristos. (Vezi Ioan 8:56).

 

Un semn al separării

 

Mulţi au întreţinut ideea că circumcizia a fost dată ca un semn de separare între evrei şi neamuri. Falsitatea acestei idei este suficient demonstrată printr-un studiu al modului în care a fost dată circumcizia şi prin declaraţia apostolului Pavel referitoare la adevărata semnificaţie a acesteia. Alţii presupun că a fost dată pentru a-i ţine pe evrei separaţi, astfel ca să se poată stabili genealogia lui Hristos. Aceasta este, de asemenea, o ipoteză nefondată. Hristos trebuia să vină din tribul lui Iuda, dar deoarece toate triburile erau circumcise, este evident că circumcizia nu putea în niciun fel să-i stabilească genealogia. În plus, circumcizia în carne n-a produs niciodată o separare între evrei şi neamuri.

 

Ea nu l-a păzit pe Israel de idolatrie şi nu i-a oprit să se alăture păgânilor în practicile lor idolatre. Ori de câte ori evreii îl uitau pe Dumnezeu, ei se amestecau cu păgânii, nefiind nicio diferenţă între ei şi neamuri. Circumcizia nu i-a separat.

 

Mai mult, Dumnezeu n-a dorit ca evreii să fie separaţi de neamuri în sensul de a nu avea nicio legătură cu ei. Scopul pentru care au fost scoşi evreii din Egipt a fost acela de a vesti evanghelia păgânilor. El a vrut ca ei să fie separaţi prin caracter, însă circumcizia exterioară nu putea realiza aceasta.

 

Moise i-a spus Domnului: „Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi, şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” (Exodul 33:16)[35]. Prezenţa Domnului în inima oamenilor îi va separa pe aceştia de toţi ceilalţi, chiar dacă ei trăiesc în aceeaşi casă şi mănâncă la aceeaşi masă. Însă dacă Hristos nu este în inima omului, el nu este separat de lume, chiar dacă este circumcis şi trăieşte ca un pustnic.

 

Sămânţă literală şi spirituală

 

O mare parte din confuzia care există referitor la Israel se datorează neînţelegerii acestor termeni. Oamenii îşi închipuie că a spune că numai cei care sunt spirituali sunt cu adevărat evrei, înseamnă negarea caracterului literal al seminţei şi al făgăduinţei. Dar „spiritualul” nu este opus „literalului”. Ceea ce este spiritual este literal şi real. Hristos este spiritual, însă El este sămânţa adevărată, literală. Dumnezeu este spiritual, şi este numai spirit, şi cu toate acestea nu este o fiinţă ireală. Tot aşa, moştenirea ai cărei moştenitori suntem în Hristos este o moştenire spirituală şi totuşi ea este reală.

 

A spune că numai cei care sunt spirituali constituie adevăratul Israel, nu înseamnă a modifica sau a ignora Scriptura sau a diminua, în vreun fel, aplicaţia directă şi puterea făgăduinţei, deoarece făgăduinţa lui Dumnezeu este numai pentru cei care au credinţă în Hristos. „Şi să fie tatăl circumciziei nu doar celor din circumcizie, ci şi celor ce umblă în paşii acelei credinţe a tatălui nostru Avraam, pe care o avea fiind încă necircumcis.” (Romani 4:12). „Şi dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori conform promisiunii.” (Galateni 3:29).

 

 

 

[1]„Binecuvântat este omul care nu umblă în sfatul celor neevlavioşi, nici nu stă în calea păcătoşilor, nici nu şade în scaunul batjocoritorilor. Ci desfătarea lui este în legea DOMNULUI; şi zi şi noapte meditează în legea lui.” – Psalmii 1:1-2 – Fidela.

 

[2]„Dacă cineva voieşte să facă voia lui, va cunoaşte despre doctrina aceasta, dacă este din Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la mine însumi.” – Ioan 7:17 – Fidela.

 

[3]„(…) pentru că teama poartă chinul. Iar cel ce se teme, nu este făcut desăvârşit în dragoste.” – 1 Ioan 4:18 – Fidela.

 

[4]„Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: (adulterul,) desfrâul, necurăţia, dezmăţul, închinarea la idoli, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, ambiţia egoistă, mâniile, intrigile, dezbinările, împărţirea în grupuri, invidiile, (uciderile,) beţiile, chefurile şi altele de felul acesta. Cu privire la ele vă spun mai dinainte, cum am mai spus: cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (n.ed.).; „Iar faptele cărnii sunt arătate; acestea sunt: adulter, curvie, necurăţie, desfrânare, Idolatrie, vrăjitorie, ură, lupte, gelozii, furii, certuri, dezbinări, erezii, Invidii, ucideri, beţii, îmbuibări şi cele asemănătoare acestora; despre care vă spun dinainte, aşa cum v-am spus odinioară, că toţi cei ce practică astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” – Galateni 5:19-21 – Fidela.

 

[5]Nu natura în sine este răul. Vezi nota de subsol 1, de la pagina 296 (n.ed.).

 

[6]Samuel Butler, „Hudibras’ Religion” – un poem satiric din secolul al XVII-lea (n.ed.).

 

[7]Cititorul este rugat să ia în considerare şi nota de subsol 2. Waggoner nu a susţinut ideea augustiniană, conform căreia omul este vinovat din cauza cărnii. El prezintă aici ideea că oamenii fac aceleaşi păcate pentru că sunt în aceeaşi carne. Natura lor păcătoasă îi conduce la acte pe care le condamnă la alţii. De asemenea, trebuie să se ţină cont şi de contextul în care scria Waggoner. Adventismul din acele zile nu era pătruns de teologia calvinistă. Vezi „Adam, o icoană preînchipuitoare”, la pp. 105-106 (n.ed.).

 

[8]Pilgrim’s Rest, de John Bunyan  (n.ed.).

 

[9]„DOMNUL a făcut cunoscută salvarea sa, dreptatea lui a arătat-o pe faţă înaintea ochilor păgânilor.” – Psalmii 98:2 – Fidela.

 

[10]„(…) Drept eşti tu, Doamne, care eşti, care erai şi care vei fi, pentru că ai judecat astfel. (…) Da, Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile tale.” – Apocalipsa 16:5, 7 – Fidela.

 

[11]„Căci încă foarte puţin timp şi indignarea va înceta; şi mânia mea va înceta în nimicirea lor.” – Isaia 10:25 – Fidela.

 

[12]„Căci atâţi câţi au păcătuit fără lege, vor şi pieri fără lege; şi atâţi câţi au păcătuit în lege, vor fi judecaţi prin lege.” – Romani 2:12 – Fidela.

 

[13]„(…) dar păcatul nu este imputat când nu este lege.” – Romani 5:13 – Fidela.

 

[14]„Dar cei stricaţi vor pieri şi duşmanii DOMNULUI vor fi ca grăsimea mieilor, se vor mistui; în fum se vor mistui.” – Psalmii 37:20 – Fidela.

 

[15]„Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, şi toţi cei ce au păcătuit având Legea vor fi judecaţi după Lege.” (n.ed.).

 

[16]„«De ce Mă numeşti bun?», i-a zis Isus. «Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.»” – Luca 18:19 (n.ed.).

 

[17]„Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi, noi ştim la ce ne închinăm; fiindcă salvarea este de la iudei.” – Ioan 4:22 – Fidela.

 

[18]Romani 1:3, Fidela (n.ed.).

 

[19]„Fiindcă legea lucrează furie.” – Romani 4:15 – Fidela.

 

[20]„Dar Israel, care urmărea legea dreptăţii, nu a ajuns la legea dreptăţii. De ce? Pentru că nu au căutat-o prin credinţă, ci ca prin faptele legii. Fiindcă s-au împiedicat de acea piatră de cădere.” – Romani 9:31-32 – Fidela.

 

[21]Expresia din Vechiul Testament, „eseret ha-devarim” se traduce prin „zece dintre cuvinte” sau „zece cuvinte”. Denumirea de „decalog” din limba română provine de la expresia grecească „dekalogos”, unde „deka” este „zece”, iar „logos” este „cuvânt” (n.ed.).

 

[22]„(…) având forma cunoaşterii şi a adevărului în lege.” – Romani 2:20 – Fidela.

 

[23]Vezi Ioan 12:50 (n.ed.).

 

[24]„Tu dar, care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu care predici unui om: Să nu furi; furi tu? Tu care spui uni om: Să nu comiţi adulter; comiţi tu adulter? Tu care deteşti idolii, comiţi tu sacrilegiu?  Tu care te făleşti cu legea, îl dezonorezi tu pe Dumnezeu prin încălcarea legii?” – Romani 2:21-23 – Fidela.

 

[25]„Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuşi voi m-aţi jefuit. Dar voi spuneţi: În ce te-am jefuit? În zeciuieli şi ofrande. Sunteţi blestemaţi cu un blestem, căci m-aţi jefuit, chiar toată această naţiune.” – Maleahi 3:8-9 – Fidela.

 

[26]„Deoarece ştim că legea este spirituală (…).” – Romani 7:14, Fidela (n.ed.).

 

[27]„Ci din contră, văzând că evanghelia necircumciziei îmi fusese încredinţată mie, aşa cum lui Petru îi fusese încredinţată cea a circumciziei, (Fiindcă cel ce a lucrat cu putere în Petru pentru apostolia circumciziei, a lucrat şi în mine pentru neamuri), Şi după ce Iacov şi Chifa şi Ioan, cei consideraţi a fi stâlpi, au priceput harul ce mi-a fost dat, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâinile drepte ale părtăşiei, ca noi să mergem la păgâni, iar ei la circumcizie.” – Galateni 2:7-9 – Fidela.

 

[28]Anglo-israelianismul sau israelismul britanic este o teorie conform căreia poporul britanic este urmaşul celor zece seminţii pierdute ale lui Israel (n.ed.).

 

[29]O teorie prezentă în special la unele biserici neoprotestante, însoţită de alte opini nefondate ca răpirea bisericii, clădirea celui de al treilea templu etc.  (n.ed.).

 

[30]Cuvintele acestea fac parte din legământul încheiat în ţara Moabului – diferit de legământul de la Sinai – vezi Deuteronomul 29:1 (n.ed.).

 

[31]După cum poate fi observat, traducătorii EDCR au remarcat acest fapt şi au scris cu literă mare (n.ed.).

 

[32]„(…) şi în care, după ce aţi crezut, aţi fost sigilaţi cu acel Duh sfânt al promisiunii, Care este arvuna moştenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei sale.” – Efeseni 1:13-14 – Fidela.

 

[33]„Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care în duh ne închinăm lui Dumnezeu şi care ne bucurăm în Cristos Isus şi nu avem încredere în carne.” – Filipeni 3:3 – Fidela.

 

[34]Pentru aprofundarea subiectului cititorul este rugat să studieze secţiunea „Chemarea lui Avraam” din cartea Legământul cel veşnic de E. J. Waggoner. Cartea poate fi citită în aplicaţia pentru iOS şi Android 1888 Minneapolis sau pe site-ul www.zguduireaadventismului.ro (n.ed.).

 

[35]„Căci în ce va fi cunoscut aici că eu şi poporul tău am găsit har înaintea ochilor tăi? Nu este în aceea că mergi cu noi? Astfel vom fi separaţi, eu şi poporul tău, dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului.” – Exodul 33:16 – Fidela.

https://carti.evangheliavesnica.ro/carti/r/2-pacatul-altora-este-de-asemenea-pacatul-nostru/

 

/////////////////////////

Cu faţa descoperită… sau Cum tratezi păcatul…

Autor: Rely Tarniceri  \

2 Corinteni 3:18 „Noi toţi privim cu faţa descoperitã, ca într-o oglindã, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavã în slavã, prin Duhul Domnului.”

 

Cu faţa descoperită = fără a avea marama legii pe faţă, ca Moise, ci văzând harul Lui Dumnezeu (2Corinteni 3:14-16).

 

A privi ca într-o oglindă slava Domnului = ne vedem imaginea aşa cum o vede Dumnezeu prin jertfa de la Calvar şi această imagine trezeşte în noi dorinţa de a fi astfel.

 

Schimbaţi din slavă în slavă = nu suntem schimbaţi dintr-o dată, ci este un proces prin care Dumnezeu ne conduce pas cu pas spre imaginea chipului Său.

 

Acest mod de a trăi, din slavă în slavă, mai are ca scop faptul de a arăta necredincioşilor cum este Dumnezeu (un Dumnezeu al dragostei).

 

Romani 2:4 „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungi Lui răbdări? Nu vezi tu cã bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţa?”

 

Nu legea, nici dorinţa noastră, ci bunătatea Lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă.

 

Ioan 15:5 „Eu Sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multã roadã; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.”

 

2 Corinteni 3:5 „Nu cã noi prin noi înşine suntem în stare sã gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu”

 

Noi nu suntem autosuficienţi, ci destoinicia noastră vine prin harul şi Duhul Domnului.

 

Romani 7:18 „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.”

 

Efeseni 1:4 „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca sã fim sfinţi şi fãrã prihanã înaintea Lui…”

 

Înaintea Lui Dumnezeu, noi suntem sfinţi şi fără prihană. Dumnezeu ne-a ales, pentru că ne iubeşte.

 

Galateni 5:22 „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşi, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

 

Noi aducem roadă atunci când trăim prin Duhul, când devenim spirituali. Rodirea este rezultatul privirii în oglinda slavei Lui Dumnezeu, la bunătatea Lui. (Romani 15:4, Romani 2:4)

 

Romani 8:1 „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, „(care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. – această parte nu există in original)

 

Nu mai este nici o osândire pentru cei ce trăiesc în Cristos, deci nu-şi mai are rostul sentimentul de vinovăţie pe care Satan încearcă să ni-l vâre sub piele.

 

Romani 8:14 „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai Lui Dumnezeu.”

 

A trăi în fire = trebuie să faci asta şi asta pentru…(îndreptăţit prin fapte)

 

A trăi în spirit = produce progresiv roade – nu tu, ci Duhul din tine

 

Iacov 5:16 „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vã unii pentru alţii ca sã fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

 

Cum se împacă acest verset cu Romani 8:1??? Dacă nu mai este nici o osândire, atunci de ce să ne mai mărturisim păcatele unii altora???

 

2 Corinteni 3:18 ne spune cum se rezolvă de regulă păcatul, privind cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Lui Dumnezeu. Dar sunt situaţii în care nu ai puterea să ridici ochii ca să priveşti spre bunătatea Lui Dumnezeu, atunci când te laşi minţit de Satan. Este ca şi când te afli într-o groapă adâncă şi nu poţi să te apuci de guler să te scoţi afară. Ai nevoie de cineva puternic, care se află în afara gropii şi vrea să-ţi întindă o mâna de ajutor. Avem nevoie unii de alţii, de aceea Dumnezeu a conceput Biserica, Trupul Lui Cristos, pentru a descoperi tot mai mult din caracterul Său.

 

A mărturisi păcatul înseamnă a-i spune pe nume, a spune răului rău şi binelui bine. Câteodată trebuie ca alţii să ne spună despre un lucru, care noi considerăm că este bun sau „ne-dăunător”, că este rău.

 

Evrei 10:22 „sã ne apropiem cu o inimã curatã, cu credinţã deplinã, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apã curatã.”

 

Inima curată, sinceră, depinde de noi, iar curăţirea inimii de un cuget rău şi spălarea trupului cu o apă curată este lucrarea Duhului Sfânt în noi.

 

Evrei 9:12 „şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Sãu, după ce a căpătat o răscumpărare veşnicã.”

 

Evrei 10:10 – Prin aceastã „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna.

 

Avem o răscumpărare veşnică, odată pentru totdeauna, pentru toate păcatele din toate timpurile.

 

Evrei 10:16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”. 17 adaugă: „şi nu-MI voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”

 

Aceasta este pentru noi, acum, după jertfa Lui Cristos, avem legea în inimile noastre, ştim să spunem răului rău şi binelui bine. Dar Dumnezeu nu ne mai vede păcătoşi, pentru că nu mai suntem. Nu ne mai aflăm sub domnia păcatului, ci a harului.

 

Posibile amăgiri în ceea ce priveşte neprihănirea:

 

  • nu sunt neprihănit, dar Dumnezeu mă vede astfel datorită sângelui Lui Cristos, care este asupra mea;

 

  • sunt îmbrăcat în neprihănirea Lui Cristos;

 

  • nu eu, ci Cristos în mine;

 

  • nu acum, ci în viitor;

 

  • eşti neprihănit în principiu, nu practic.

 

Isaia 55:8 „Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre şi cãile voastre nu sunt cãile Mele, zice Domnul.”

 

Asta explică de ce modul Lui Dumnezeu de a gândi este diferit de modul nostru de gândire. Dumnezeu vede lucrurile în ansamblu, în perspectivă.

 

A te simţi vinovat înseamnă a fi onest în ceea ce priveşte păcatul, să-i spui pe nume, să-l recunoşti, dar aceasta nu implică neapărat o problemă, pentru că păcatul este iertat, nu eşti vinovat, ai fost răscumpărat de sub puterea păcatului. De ce??? Pentru că:

 

Romani 8:1 „Acum deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus.”

 

Evrei 4:14-16 „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – sã rămânem tari în mărturisirea noastră. Cãci n-avem un Mare Preot care sã n-aibă milã de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Sã ne apropiem deci, cu deplinã încredere de scaunul harului, ca sã cãpãtãm îndurare şi sã găsim har, ca sã fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

 

Datorită unui astfel de Mare Preot, putem să ne apropiem cu deplină încredere şi găsim har, adică acceptare necondiţionată. Vremea de nevoie este vremea în care ne „simţim” vinovaţi, păcătoşi.

 

Venind la scaunul harului, scăpăm de acest fals sentiment. De ce este fals??? Pentru că:

 

Romani 8:7 „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate sã se supună.”

 

Şi Dumnezeu ştie asta.

 

Principiu: Spune păcatului, păcat si binelui, bine!!!

 

Ce înţelegem prin păcat??? Orice ne împiedică să ne atingem scopul pentru care suntem copii ai Lui Dumnezeu, şi anume de a aduce roada..

 

Ioan 15:8 „Dacã aduceţi multã roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

 

Ioan 15:2 „Pe orice mlădiţa care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţa care aduce roadă, o curăţeşte, ca sã aducă şi mai multã roadă.”

 

Pentru a aduce mai multă roadă, mlădiţa este curăţită de tot ce o împiedică sa aducă roadă.

 

https://www.resursecrestine.org/eseuri/11044/cu-fata-descoperita-sau-cum-tratezi-pacatul

 

 

/////////////////////////

Toleranță sau îndelungă răbdare?

  1. Dincescu

 

Un argument al ateilor în favoarea credinţei lor că nu există Dumnezeu este de genul: „Dacă există un Dumnezeu atotputernic, care este şi plin de bunătate şi dragoste, atunci cum poate el să tolereze atâtea rele în lume? Cum tolerează el atâtea crime şi războaie? Cum lasă el să moară de foamete copii, în timp ce o mână de oameni au sub control sute de miliarde de dolari şi destinele a miliarde de oameni?“ Da, şi la prima vedere pare rezonabil. Dar nu ar fi atunci bine să vedem ce spune Biblia cu privire la ceea ce tolerează Dumnezeu?

 

În cartea Geneza citim că Dumnezeu l-a aşezat pe om într-o grădină cu „tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat“, având libertatea să mănânce din orice pom din grădină, cu o singură excepţie şi o singură interdicţie: „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, pentru că, în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2 – 3 ). Dar omul nu a ascultat cu toate că era numai o singură interdicţie. Şi atunci ce a făcut Dumnezeu? Nu putea atunci Dumnezeul cel atotputernic să termine imediat cu omul şi apoi să facă alt om? Da, dar Dumnezeu, fiind plin de dragoste, a permis ca Adam să mai trăiască încă aproape nouă sute treizeci de ani. Nu seamănă aceasta a fi toleranţă? A tolerat ca omul păcătos, pe care nu-l mai putea primi în prezenţa Lui, să mai trăiască peste nouă sute de ani. Dar, de fapt, dacă este să cercetăm Biblia, vedem că în această carte nu se găsim cuvântul toleranţă, ci, în schimb găsim expresia „îndelungă răbdare“ (Ieremia 15:15 , Romani 2:4, 9 :22). Are îndelungă răbdare faţă de omul care nu face nimic plăcut lui: da, pentru că dacă ar fi să judece acum şi să execute sentinţa, atunci nici un om nu ar scăpa cu viaţă. Dar Dumnezeu spune: „Am eu în adevăr vreo plăcere în moartea celui rău? zice Dumnezeu. Nu mai curând în întoarcerea lui de la calea lui, ca să trăiască?“ (Ezechiel 18:23 ). Nu este vorba de acel gen de toleranţă pe care o avem noi faţă de alţii care nu ne plac pentru ca să evităm nişte conflicte. Pentru că noi, în general arătăm toleranţă faţă de cei cu care nu suntem de acord atunci când nu găsim modalitatea de a-i „aranja“. Pentru că, de cele mai multe ori, atunci când avem mijloacele de a-i „pedepsi“ pe cei care nu ne plac nu manifestăm deloc toleranţă faţă de ei, ci le facem ceea ce considerăm noi că li s-ar cuveni. Dumnezeu însă, cu toate că are toate mijloacele pentru a pedepsi şi a face dreptate imediat, are îndelungă răbdare faţă de om pentru ca să se pocăiască şi să fie mântuit. Când s-a dovedit cu prisosinţă că „Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să-I dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el (pentru că răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna), ca să trăiască pentru totdeauna, să nu vadă groapa“ (Psalmul 49:7-9 ), atunci El L-a trimis pe Fiul Său, cel de-o fiinţă cu El, să coboare pe pământ într-un trup omenesc, de carne, din punct de vedere biologic exact ca al celorlalţi oameni, dar fără nici o înclinaţie spre păcat, pentru a plăti acel preţ pe care nimeni altul nu-l putea plăti, pentru a fi „Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:29 ). Era necesar ca Isus să moară pentru că „plata păcatului este moartea“, iar numeroasele jertfe cerute de legea dată prin Moise nu erau decât simboluri ale acestei jertfe unice şi desăvârşite, pentru că nimic de pe pământ nu poate reprezenta destul de bine, măcar sub un aspect, această jertfă de o valoare inestimabilă. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa eternă“ (Ioan 3:16 ). Iar dacă „plata păcatului este moartea“, „darul de har al lui Dumnezeu este viaţa eternă în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6:23 ). Adică omul nu poate „câştiga“ prin nişte eforturi deosebite dreptul la viaţa eternă, ci Dumnezeu îi dă aceasta ca un dar, deoarece El este plin de bunătate şi dragoste.

 

Dacă Dumnezeu îngăduie încă să fie atât de multe rele şi nedreptăţi în lume şi nu execută judecata, aceasta este pentru că El „nu L-a trimis pe Fiul omului ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El“ şi tot mai aşteaptă ca oamenii să creadă în El pentru a fi mântuiţi. De aceea „El face să răsară soarele Său şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45 ), pentru că are îndelungă răbdare. Dar, celor care refuză să creadă în El le este adresat avertismentul: „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii Lui, şi ale îngăduinţei şi ale îndelungii răbdări, necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te conduce la pocăinţă? Dar, după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie, în zi de mânie şi de descoperire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu“.

 

Răbdarea lui Dumnezeu este îndelungă, dar nu infinită. Pentru că va veni un timp când perioada îndelungii Sale răbdări va lua sfârşit şi El va judeca lumea şi Domnul Isus îşi va întemeia împărăţia Lui pe pământ, care va dura o mie de ani, iar în acea perioadă El spune că: „Pe cel care-l vorbeşte de rău în ascuns pe aproapele său îl voi nimici; nu-l voi suferi pe cel care are ochi mândri şi inimă îngâmfată. Ochii mei vor fi peste cei credincioşi din ţară, ca să locuiască lângă mine: cel care umblă pe o cale desăvârşită, acela îmi va sluji. Cel care practică înşelăciunea nu va locui înăuntrul casei mele; cel care spune minciuni nu va sta înaintea ochilor mei. În fiecare dimineaţă îi voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi lucrătorii nelegiuirii“ (Psalmul 101:5-8 ). Da, atunci va veni vremea când Dumnezeu nu va tolera pe pământ nici o manifestare a răutăţii. Până atunci însă, când este vorba de nedreptăţile şi de relele de pe pământ, credincioşii se cuvine ca, în purtarea lor să-L aibă în vedere pe „Isus Hristos, care a mărturisit înaintea lui Pilat buna mărturisire“ (1. Timotei 6:13 ). Şi care este acea mărturisire? Când Pilat L-a întrebat dacă era împăratul iudeilor, Isus i-a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici“ (Ioan 19:36 ). Acesta este un aspect pe care mulţi care se mărturiseau creştini nu l-au avut în vedere, că Domnul Isus, omul desăvârşit şi în totul ascultător de Dumnezeu, a spus „nu acum“ şi aşteaptă momentul când va veni să împărăţească. Dacă El nu împărăţeşte, atunci alţii au găsit că ar fi cazul să împărăţească ei în numele lui. Şi nu a dus oare această gândire la abuzuri pe care întreaga omenire le condamnă şi care îi fac pe atei să declare că religia, inclusiv creştinismul, promovează intoleranţa?

 

Ateii declară că intoleranţa manifestată în special de biserica catolică (dar se mai găsesc exemple de intoleranţă extremă şi de violenţă – e drept că mult mai puţine şi de amploare mult mai mică – şi în istoria protestantismului) este continuarea intoleranţei pe care erau îndemnaţi israeliţii să o manifeste faţă de locuitorii ţării Canaanului pe care Domnul le promisese că le-o va da. Care este de fapt situaţia? Da, israeliţii au fost într-adevăr îndemnaţi să nu lase să trăiască în mijlocul lor pe nici unul dintre canaaniţi pentru că Dumnezeu îi alesese ca ei să fie pentru El un popor deosebit, care să dea faţă de celelalte popoare o mărturie despre cum doreşte El să fie pe pământ o societatea omenească dedicată în slujba Lui, şi le-a spus că acei oameni cu obiceiurile lor idolatre aveau să le fie o cursă şi să-i atragă la idolatrie şi la infidelitate faţă de El. Şi aşa s-a şi întâmplat. Israeliţii s-au arătat toleranţi faţă de cei care nu-L onorau pe Dumnezeu şi apoi şi-au îngăduit ca ei înşişi să calce toate rânduielile pe care li le dăduse Dumneze, faţă de care se angajaseră solemn spunând „vom face tot ce a spus Domnul“ (Exod 19 , 20). Da, aşa este omul dispus să fie tolerant când Dumnezeu este dezonorat de aproapele lui, dar când este lezată mândria lui sau când este atins în interesele lui, atunci se arată intolerant. Aşa s-a întâmplat când apostolul Pavel le-a vestit evanghelia celor din alte naţiuni şi a spus că prin credinţa în Domnul Isus este mântuire şi pentru iudeu şi pentru grec, fără nici o deosebire – atunci iudeii s-au arătat extrem de intoleranţi şi au dorit să fie ucis apostolul care spunea că iudeii sunt, prin firea lor, la fel de păcătoşi ca şi cei din celelalte naţiuni şi că pentru toţi oamenii, indiferent din ce popor, mântuirea este numai prin credinţa în Isus. Şi apostolul Pavel le spunea credincioşilor „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor, ci daţi loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul. Deci, dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine“ (Romani 12:19-21 ). Deci, niciun îndemn la intoleranţă adresat creştinilor în ceea ce priveşte relaţiile sociale cu ceilalţi oameni. Da, pentru că dacă Domnul lor nu împărăţeşte acum pe pământ, atunci ei înţeleg că nu este cazul ca ei să lupte pentru a împărăţi pe pământ, ci trebuie să arate şi ei toleranţă faţă de aceia faţă de care Dumnezeu arată încă îndelungă răbdare şi pe care El îi cheamă să se pocăiască, dorind ca ei să nu piară ci să fie mântuiţi.

 

Şi, dacă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de omenire în ansamblu are o limită în timp, tot aşa îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de fiecare om individual are o limită în timp. La unii limita aceea este la şaptezeci, la optzeci, la nouăzeci sau chiar la o sută şi ceva de ani, Dumnezeu trecându-l pe om prin multe experienţe şi dureri şi suferinţe, poate-poate se va pocăi. Dar „Dumnezeu vorbeşte o dată, de două ori – şi omul nu ia seama“ (Iov 33:14 ). Şi dacă omul tot nu ia aminte la ceea ce doreşte Dumnezeu să-i spună, atunci El ajunge la acea limită a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, dincolo de care nu mai poate fi mântuit. Care este acea limită? Limita depinde de la om la om şi Dumnezeu o stabileşte pentru fiecare om individual.

 

În capitolul 12 din Evanghelia după Luca vedem cum un om a ajuns la această limită a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, când, într-o noapte, Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; şi cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“ (Luca 12:20 ). Poate va spune cineva că aceasta este o exagerare. Dar, aş zice mai curând că, pentru cei care aleargă continuu după lucruri pământeşti, aceasta este regula. Imaginându-şi că pacea şi bucuria sufletului o vor putea câştiga acumulând bogăţii pământeşti, ei tot aleargă amăgindu-se că dacă vor mai reuşi încă ceva atunci sufletul lor se va putea bucura în pace mulţi ani. Aşa şi omul din parabolă gândea că sufletul lui avea să se bucure în viitor, după ce va mai fi rezolvat problema cu hambarele, adică nu avea pace şi bucurie în prezent, ci tot spera că acelea le va dobândi într-un oarece viitor. Şi un om poate continua aşa până când ajunge să afle că trebuie să părăsească această lume. Dacă unora le este dat să treacă prin boală şi suferinţă înainte de a părăsi această lume, şi astfel li se oferă şansa să se pocăiască „în ceasul al unsprezecelea“, alţii însă se întâmplă să piară într-un accident sau să fie loviţi brusc de o boală mortală care nu a prezentat simptome până în ultimul moment. Nimeni nu poate şti exact cât timp va mai beneficia personal de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, aşa că fiecare om se cuvine să trateze mântuirea sufletului său ca pe o problemă de maximă urgenţă, pentru că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27 ). Dar Domnul Isus a spus „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa eternă şi nu vine la judecată ci este trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24 ). De aceea apostolul, prin Duhul Sfânt, îndeamnă: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în răzvrătire, în ziua ispitirii“ (Evrei 3:7-8 ).

 

Iar cel mântuit prin credinţa în Domnul Isus se cuvine să arate multă răbdare în faţa nedreptăţilor şi răutăţilor din această lume, inclusiv faţă de nedreptăţile care se manifestă în cercul larg al celor care se mărturisesc a fi creştini. Acesta este sensul parabolei neghinei din capitolul 13 din evanghelia după Matei. Acolo stăpânul ogorului (Fiul omului – Isus) le spune slujitorilor săi să lase neghina semănată de vrăjmaş să crească împreună cu grâul, pentru ca nu cumva, urmărind să distrugă neghina, ei să distrugă din greşeală şi grâul, urmând ca separarea să aibă loc la seceriş (imagine a momentului când Domnul Isus va veni să împărăţească pe pământ). Deci cei care, în decursul istoriei, au căutat să-i elimine pe „eretici“ de pe faţa pământului – unde ei pretindeau că vor întemeia împărăţia – nu au ţinut cont de această parabolă, care este şi explicată de Domnul Însuşi, din ea rezultând o clar porunca pentru slujitorii săi că nu trebuie să caute să-i elimine din lume pe necredincioşi.

 

Dacă în ceea ce priveşte relaţiile sociale un creştin nu se cuvine să arate intoleranţă faţă de cei care înţeleg să-şi trăiască viaţa pe alte principii, în schimb el nu trebuie să tolereze păcatul întâi în viaţa lui personală, adică nu se cuvine să-şi permită nimic despre care are cunoştinţă că nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Dar totuşi creştinilor li se întâmplă atât de des să păcătuiască din greşeală şi din slăbiciune. Şi atunci? Şi acestea sunt acoperite de jertfa desăvârşită a Domnului Isus. Şi, când credinciosul descoperă că a păcătuit din greşeală, apostolul Ioan spune „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1. Ioan 1:9 ). Odată păcatul mărturisit, credinciosul ajunge să fie în comuniune cu Dumnezeu, pentru că un păcat nemărturisit apasă asupra conştiinţei şi întrerupe comuniunea cu Dumnezeu. Apoi, în legătură cu aceasta, se pune problema cum anume să participe un credincios la masa de aducere aminte de moartea Domnului Isus, potrivit dorinţei exprimate de el: „faceţi aceasta în amintirea Mea“. Apostolul Pavel spune: „să se cerceteze dar omul, şi aşa să mănânce din pâine şi să ia din pahar“. Adică să se cerceteze dacă nu cumva are în viaţa lui ceva obiceiuri păcătoase, şi aceasta nu cu scopul de a nu lua parte la masa Domnului, ci de a pune capăt acelor obiceiuri. De asemenea, să se cerceteze şi să-şi mărturisească greşelile, şi aşa să ia parte la masa Domnului. „Pentru că cine mânâncă şi bea îşi bea judecata dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm (adică mor). Pentru că dacă ne-am judeca noi înşine n-am mai fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi suntem disciplinaţi de Domnul ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea“ (1. Corinteni 11:29-32 ).

 

În ceea ce priveşte comuniunea la masa Domnului, potrivit Scripturii, creştinul nu se cuvine să tolereze în acea comuniune pe nimeni despre care are cunoştinţă că trăieşte în păcat. De exemplu, apostolul Pavel le spune credincioşilor din Corint: „Înlăturaţi pe cel rău dintre voi înşivă!“ (1. Corinteni 5:13 ) – aceasta fiind măsura care trebuiau să o adopte faţă de cel care trăia în relaţii incestuoase. De asemenea,credincioşii nu trebuie să tolereze în comuniune pe nimeni care are vreo învăţătură care nu este conformă Scripturii: „dacă vă vesteşte cineva altă evanghelie decât ceea ce aţi primit, să fie anatema“ (Galateni 1:9 ). Iar, dacă cineva este exclus din comuniune pe motive bine întemeiate, totuşi această excludere nu este necesar să fie şi permanentă, ci el poate fi reprimit în comuniune după ce există suficiente mărturii că practica lui rea a încetat sau că el nu mai susţine învăţături rele. Astfel, în a doua epistolă către Corinteni apostolul le scrie credincioşilor: „Este mai bine să iertaţi şi să mângâiaţi, ca nu cumva acesta să fie copleşit de prea multă întristare. De aceea vă îndemn să-i arătaţi dragoste“ (2. Corinteni 2:5-8 ). Însă, în special când se pune problema de a primi în comuniune pe cineva care a propagat învăţături false, trebuie ca acea persoană să se dezică în mod public de învăţăturile false pe care le-a propagat, şi, în general, sfera mărturiei cu privire la pocăinţa lui trebuie să fie cuprindă sfera în care anterior s-au manifestat păcatele doctrinare.

 

În ceea ce priveşte primirea cuiva în comuniune, aceasta nu trebuie să se facă în pripă, înainte de a avea suficiente informaţii despre modul lui de viaţă. În acest sens apostolul Pavel îi spunea lui Timotei: „Nu-ţi pune mâinile în grabă peste nimeni pentru a nu te face părtaş la păcatele altora“ (1. Timotei 5:22 ). Adică asocierea cu alte persoane care trăiesc în păcat sau care au învăţături rele poate să întrerupă comuniunea unui credincios cu Domnul chiar dacă el personal nu are vreo practică păcătoasă sau vreo învăţătură rea.

 

Deci, un credincios nu trebuie să tolereze în primul rând la el însuşii nimic care ştie că este altfel de cum doreşte Domnul, şi, apoi, să fie foarte atent ca nu cumva comuniunea lui cu Domnul să fie afectată de relaţiile lui cu vreo persoană care are obiceiuri păcătoase sau învăţături rele. Dar, în ceea ce priveşte relaţiile din societate, credinciosul trebuie să se poarte având în vedere îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de păcătoşi şi faptul că El încă tolerează toate nedreptăţile din lume. „Yahve a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până îi voi pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale»“ (Psalmul 110:1 ). Astfel, dacă Domnul Isus, omul perfect, este înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă momentul ca vrăjmaşii să fie sub picioarele Lui, se cuvine ca şi credincioşii Lui să aibă răbdare şi să aştepte acel moment. Dar probabil că cea mai grea încercare este aceea a răbdării noastre când suntem puşi să aşteptăm de la Domnul soluţia pentru o problemă, iar firea noastră nu tolerează sentinţa „Terminaţi cu omul, a cărui suflare este în nările lui, pentru că în ce s-ar ţine seamă de El“ (Isaia 2:22 ). Totuşi, slăvit fie Domnul că El are îndelungă răbdare şi faţă de răscumpăraţii săi, faţă de credincioşii săi, atunci când ei sunt slabi în credinţă şi se îngrijeşte de ei astfel încât „nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 8:38-39 ).

 

https://comori.org/viata-de-credinta/toleranta-sau-indelunga-rabdare/

///////////////////////////

 

 

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”

Iosif Anca

 

 

Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunca ascultării de părinţi este legată de împliniri şi o viaţă lungă, pe de-o parte, prin respectul şi grija faţă de părinţii ce v-au născut şi crescut, iar pe de altă parte prin ascultarea sfaturilor părinteşti care vă vor feri de comiterea diverselor păcate cu care Diavolul şi lumea vă vor ispiti. Din întâmplarea următoare, culeasă din literatura evreiască, reiese foarte clar ceea ce Moise, despre care este vorba în continuare, a spus unor evrei, pe care îi avertiza să nu păcătuiască, gândindu-se că vor scăpa nepedepsiţi. El le-a zis: „să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”

 

Aflat prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum. La scurt timp după aceea, a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe. Puţin mai târziu un al treilea călător s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte obosit.

 

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putut să o piardă, s-a întors degrabă. Furios, l-a trezit pe cel care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.

 

Martor nevăzut la toate acestea, Moise foarte nedumerit i-a zis lui Dumnezeu: „Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea călător să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Iar al treilea călător era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?”

 

Dumnezeu i-a răspuns: „Acum îţi explic, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de-al doilea călător şi găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceea ce se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi”.

 

Să ştiţi şi să nu uitaţi niciodată că toate faptele noastre au efect cel mai mult asupra noastră, după cum spune şi proverbul: „Cine dă lui îşi dă, cine face lui îşi face!” Astfel, ascultarea aduce binecuvântare, neascultarea şi orice alt păcat vor aduce blestem. Profetul Isaia îi anunţa pe evrei, chemându-i la pocăinţă: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 1:19-20). Tot el scria: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui” (Isaia 3:10-11). Aceste efecte, de regulă, se lasă aşteptate, pentru a se oferi fiecărui om posibilitatea libertăţii în acţiunile sale. Există două opţiuni pentru cei ce au făcut rău: continuarea comiterii răului şi omiterii binelui sau abandonarea răului prin pocăinţă şi silinţa de a face binele. Pentru cei ce au făcut binele sunt tot două opţiuni: rămânerea în aria binelui sau alunecarea sub ispită, spre rău. Aceste posibilităţi sunt evidenţiate şi de apostolul Pavel, când scria despre doctrina mântuirii: „Şi crezi tu, … că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:3-8).

http://www.dragostepentruadevar.ro/text/212/si-sa-stiti-ca-pacatul-vostru-va-va-ajunge

 

 

///////////////////////////

 

Pocainta şi iertarea păcatelor

 

              Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea castigata prin păcat. Acest lucru poate fi realizat doar numai prin acceptarea lui Yashua ca Mântuitor.

              Pocainta, duce inevitabil la o cale de sfinţire.

              Pocainta este o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Este o schimbare radicala de atitudine fata de pacat si fata de YHWH.Regretul este sincer si nu este cauzat de frica pedepsei.     Pocainta se bazează pe recunoaşterea faptului că esti păcătos , şi care implică o schimbare a minţii şi a caracterului.

 

El zicea: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.”

Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că YHWH din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Matei 3:2,8-10)

De atunci incolo, Yashua a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Mat.4:17)

 

Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea lui Yashua, neteziţi -I cărările,„a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui YHWH este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”(Marc.1:3,4,15)

Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.

Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3,5)

 

„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Yashua, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Fapt.2:38)

Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la YHWH, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la YHWH vremurile de inviorare (Fapt.3:19)

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui YHWH te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)

 

 Etapele Pocaintei

 

             Cu Mintea prin recunoasterea  pacatului

 Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Yashua, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.„ (Luca 5,8)

            Cu Inima prin a regreta pacatul

După ce m’am întors, m’am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` – (Ieremia 31, 19)

            Cu Gura prin Marturisirea pacatului

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1,9)             

           Cu fiinta Intreaga( trup, minte, inima )prin a parasi pacatul

 ,,Nimeni, Yashua„, I -a răspuns ea. Şi Yashua i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.„ (Ioan 8, 11)           

           Cu Fiinta Intreaga prin Consacrare

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui YHWH, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui YHWH: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12,1)

 

Concluzie: “Zideste in mine o inima curata, YHWH Elohim, si pune in mine un duh nou si statornic!”(Psalmul 51, 10)   Shalom !!!

 

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/2012/07/13/pocainta-si-iertarea-pacatelor/

 

 

////////////////////////

Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință

 

 

 

”Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4

 

Omul are mai multe etape în cunoașterea lui Dumnezeu:

În prima parte a vieții, în copilărie și tinerețe, omul cunoaște înainte de toate bunătatea lui Dumnezeu. Înainte de educație, înainte de alfabet, chiar înainte de a cunoaște Biblia.

Copilul este iubit, îngrijit și ocrotit, este înconjurat cu bunătatea părinților, dovezi ale bunătății care vine de sus.

La tinerețe omul se poate bucura pe deplin de ce I-a dat Dumnezeu, care ”…., nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.” Fapte 14:17

 

grau

 

După ce în tinerețe Dumnezeu îi vorbește omului prin aceste abundente dovezi ale bunătății Lui, vine vremea când bunătatea nu se mai percepe la fel și omul începe să simtă ASPRIMEA slăbiciunii, a bolilor și a bătrâneții.

 

Dar până atunci, dacă omul citește Biblia, găsește și acolo dovezi ale asprimii lui Dumnezeu.

Mi-au zis mulți necredincioși cu care vorbesc: ”biblia este plină de ucideri, de pedepse ale unui Dumnezeu” care-și zice Dragoste! De ce asta?

 

Le răspund că în acele pedepse stă o imagine a unei pedepse care va veni peste toți cei care nu se pocăiesc. Toți avem cuget, bunătatea divină ni se adresează tuturor. Este o poruncă, să ne uităm la pedepsele din Biblie, dar nu numai:

”Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.„ Romani 11:22

 

Atunci ce trebuie să-l îndemne pe om la pocăință?

 

Asprimea bolii, asprimea bătrâneții?

Asprimea lui Dumnezeu pe care o vede aplicată în Biblie deseori în istorie de la Adam încoace?

 

Niciuna.

 

Omul este îndemnat la pocăință de bunătatea lui Dumnezeu! Chiar fără predicator, omul este îndemnat de bunătatea care se revarsă din creație.

 

Ateii sunt mari admiratori ai ”naturii” (așa îi zic ei creației), fac drumeții, admiră plante, munți, flori, cascade, peșteri. Această admirație le vorbește despre Dumnezeu.

 

Dacă cineva nu se supune Tatălui Duhurilor admirându-i armonia tocmai în administrarea acestei bunătăți, va fi puțin mișcat de administrarea unei dreptăți.

 

Îndemnul pocăinței îl dă bunătatea!

 

Atitudinea care provine din această convingere este că și noi trebuie să fim în faptele noastre mai întâi dovezi ale bunătății lui Dumnezeu și mai apoi ale justiției Lui.

 

După cum mâna fiecărui om are un schelet tare înăuntru, dar o piele moale la suprafață, tot așa atitudinile noastre au o argumentație solidă logică, dar o manifestare îngăduitoare faptică.

Când mânuim însă sabia Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie s-o facem cu delicatețea mânuitorului de bisturiu care desparte și „judecă simțirile și gândurile inimii”.

Cum cam făcut și eu la această jertfă de seară spre Gloria lui Dumnezeu!

 

https://vesteabuna.wordpress.com/2017/01/24/bunatatea-lui-dumnezeu-te-indeamna-la-pocainta/

 

 

/////////////////////

 

 

Sapte moduri prin care vorbeste crucea

 

 

Posted on March 29, 2013 by gtgospel.wordpress.com

jesus on the crossIn urma unui sondaj de opinie care anunta care este cel mai iubit imn din toate timpurile, „Pe un deal departat” (n. tr. „The Old Rugged Cross” in engleza ) a fost cel mai popular. Autorul acestui imn, George Bennard , considera crucea ca fiind nu doar un simbol al crestinismului, ci chiar inima lui.

Peste cateva zile, crestinii din tarile cu populatie preponderent catolică din intreaga lume vor sarbatori suferintele lui Hristos, iar peste cinci saptamani și cei din tarile ci populatie preponderent ortodoxa, convinsi fiind că ea, crucea, este cu adevarat centrul rascumpararii lui Dumnezeu. Crucea vorbeste despre multe lucruri pe care trebuie sa le intelegem cu privire la Dumnezeu, la noi, la nevoile noastre, la datoria noastra si la speranta noastra.

In timp ce meditam recent la cruce, mi-am notat 7 moduri prin care crucea vorbeste:

 

  1. Crucea arata spre starea noastra pacatoasa.

Noi ne putem crede buni si valorosi, dar crucea spune ca toti suntem pacatosi si meritam moartea si judecata. Mai mult decat atat, spune ca pacatul nostru este atat de mare incat a fost nevoie de sangele Fiului scump si nevinovat al lui Dumnezeu ca sa-l ispaseasca. Suferinta lui Hristos pe cruce a fost pedeapsa pe care noi o meritam pentru multele noastre incalcari ale legii lui Dumnezeu.

 

Biblia spune „Fiindca plata pacatului este moartea”(Rom. 6:23).” „Noi rataceam cu toţii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.”(Isaia 53:6). „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu în El.”(2 Corinteni 5:21)

 

  1. Crucea vorbeste despre dragostea extraordinara a lui Dumnezeu si despre harul Sau minunat.

Trebuie sa va marturisesc ca ar fi posibil sa doresc sa-mi dau viata pentru o persoana buna. Cu toate acestea, ma indoiesc profund ca as vrea sa dau viata fiului sau fiicei mele pentru a salva un dusman. Totusi, aceasta a facut Dumnezeu cand L-a dat pe Hristos ca sa ne salveze si sa ne ofere darul vietii vesnice. Prin respingerea regulilor lui Dumnezeu pentru viata noastra, noi suntem din punct de vedere spiritual calcatori ai legii . Dar prin Cruce, Dumnezeu ne cauta si face o oferta de impacare, care nu se bazeaza pe meritele noastre, ci pe bunatatea Sa.

 

Biblia spune „ Fiindcă atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vecinica.”(Ioan 3:16). „Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.”(Romani 5:8)

 

  1. Crucea arata cat de mult uraste Dumnezeu pacatul.

Unii confunda rabdarea lui Dumnezeu fata de un comportament pacatos cu aprobarea Lui. Dumnezeu nu vrea ca vreunul sa piara prin pedeapsa. El asteapta si tanjeste ca oamenii sa se intoarca de la pacatele lor. Scena ingrozitoare de pe acea cruce inca demonstreaza mania lui Dumnezeu fata de orice incercare de a-I incalca autoritatea Sa suverana. Este adevarat ca Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor. Cu toate acestea, crucea descopera ca Dumnezeu este de asemenea drept si Se va purta aspru cu cei ce nu accepta remediul Sau pentru rebeliunea lor. Fie acceptam pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele noastre via Hristos pe cruce, fie vom asptepta propria noastra pedeapsa.

 

Biblia spune „Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.”(2 Petru 3:9).

„Dumnezeu este un judecator drept, un Dumnezeu care Se manie in orice vreme.”(Psalmul 7:11)

„Nu va inselati: <> Ce seamana omul, aceea va si secera.”(Galateni 6:7)

 

  1. Crucea vorbeste despre inlaturarea vinovatiei.

Recent, o tanara care lucra ca ospatara intr-un restaurant mi-a marturisit ca a facut cateva greseli cumplite in viata. Spunea ca i-a cerut iertare lui Dumnezeu, dar inca se simte vinovata. Am incurajat-o sa priveasca la cruce ori de cate ori vine sentimentul vinovatiei si apoi sa-si spuna, toate pacatele mele au murit impreuna cu Hristos pe acea cruce – rusinea si vina mea au fost inlaturate acolo. Deodata, fata ei a stralucit iar ochii au lacrimat imediat ce a cuprins-o bucuria de a sti ca datorita crucii rusinea ei deja disparuse.

 

Biblia spune „Acum dar nu este nicio osandire pentru ceice sunt in Hristos Isus, cari nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.”(Romani 8:1)

 

  1. Crucea acuza intelepciunea omeneasca.

Astazi, asa-numitii invatati, intelectualii, umanistii, ateii considera crucea ca fiind o nebunie. Dar nu prin filozofie, psihologie, stiinta, tehnologie sau alte discipline asemanatoare ale omenirii a ales Dumnezeu sa salveze lumea; ci prin cruce. Crucea este un nonsens total pentru multi, dar pentru cei care au cunoscut puterea ei prin propria lor experienta, ea este singura metoda prin care stricaciunea indivizilor si a lumii poate fi schimbata pentru totdeauna. Cred important faptul ca orice progres major al omenirii poate fi urmarit in decursul istoriei pana la biserica ce tine ridicat steagul crucii.

 

Biblia spune „Unde este inţeleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia?Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. Iudeii, intr-adevăr, cer minuni şi Grecii cauta intelepciune; dar noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie.”(1 Corinteni 1:20-23)

 

  1. Crucea vorbeste despre modul in care trebuie sa traim.

Traim intr-o vreme in care ni se spune ca mijlocul pentru a fi impliniti este sa strangem tot ce putem, sa ne bucuram de toate placerile posibile, sa nu ne refuzam nimic, pentru ca azi traiesti si maine vei muri. Fii propriul tau dumnezeu si slujeste-te, acesta e mesajul. Dar crucea ne invata ca viata capata sens prin ceea ce dam si nu prin ceea ce primim. Succesul se afla in a da viata lui Dumnezeu si semenilor, nu in a o pastra pentru noi. In plus, nu exista ispasire daca nu este jertfa – daca nu este cruce. Prin cruce se creeaza adevarata fratietate. Crucea ne obliga pe fiecare dintre noi sa-i tratam pe ceilalti cu jertfa de sine si indurare, asa cum ne-a tratat Dumnezeu pe noi in Hristos.

 

Biblia spune „Apoi a zis tuturor: <>”(Luca 9:23) „Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.”(Matei 16:25)

 

  1. Crucea promite ca tragedia poate fi schimbata in triumf.

Ce poate fi mai rau decat Fiul lui Dumnezeu, nevinovat si drept in toate caile Lui, sa fie crucificat pe o cruce nemiloasa? Cu toate acestea, Dumnezeu a luat cea mai mare tragedie din istoria umanitatii si a transformat-o in salvarea noastra. Poate ca cineva intreaba, ce poate fi mai rau decat ceea ce mi s-a intamplat mie? Mi-am pierdut locul de munca. Am cancer. Sunt in inchisoare. Tocmai am pierdut o persoana draga care mi-a murit etc. Crucea ne spune ca Dumnezeu este specializat in luarea celor mai rele situatii si transformarea lor in ceva incredibil de frumos. Noi cunoastem acea putere a transformarii atunci cand ascultam si credem ceea ce ne spune crucea. S-ar putea sa nu intelegem toate motivele pentru care suferim, dar crucea spune ca Dumnezeu nu este distant fata de suferintele noastre. El participa impreuna cu noi in durerea noastra si in cele din urma indreapta orice rau.

 

Biblia spune „Deci, ce vom zice noi în fata tuturor acestor lucruri? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?”(Romani 8:31,32)

 

Exista ceva atat de binecuvantat ca si crucea lui Hristos? Cred ca nu. Mesajul ei este esenta crestinismului. Ea vorbeste celor mai puternice intrebari ale noastre- celor mai puternice dorinte ale noastre.

 

De aceea si eu, impreuna cu George Bennard si milioane de oameni din intreaga lume, spun

 

„Cu privirea spre Domnul voi sta

Amintindu-mi mereu jertfa Sa

Si ca El,crucea mi-o voi purta

Pana-n cer, cand coroana-mi va da.”

 

Ma rog sa faci si tu la fel.

 

Material preluat de pe http://www.christianpost.com si tradus de Alexandra Leucuta

/////////////////////////////

Charles H. Spurgeon: Bogățiile bunătății lui Dumnezeu

 https://gtgospel.wordpress.com/2013/04/22/charles-h-spurgeon-bogatiile-bunatatii-lui-dumnezeu/

 

 

 “Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

 

“[…] este minunea minunilor faptul că un Dumnezeu atât de sensibil la păcat, un Dumnezeu atât de capabil să se răzbune pe vrăjmașii Săi, un Dumnezeu care cunoaște pe deplin răutatea omului și ține minte totul, manifestă bogății de bunătate, îngădunță și îndelungă răbdare … și totuși aceasta este ceea ce tu, ascultătorul meu necredincios, ai experimentat timp de mulți ani. […] După cum văd eu lucrurile în fiecare dimineață când un om se trezește, fiind tot nepocăit, și nu este încă în iad, razele de soare par a spune “Vom lumina peste tine încă o zi, pentru ca astăzi să te pocăiești”. Când patul tău te primește noaptea, pare a spune “Îți dăruiesc încă o noapte de odihnă pentru ca să trăiești, să te întorci de la păcatele tale și să îți pui increderea în Isus”. Fiecare bucată de pâine care ajunge la tine pe masă spune, “Trebuie să îți susțin corpul pentru ca să ai timp să te pocăiești.” De fiecare dată când deschizi Biblia, paginile ei îți spun, “Îți vorbim pentru ca să te pocăiești”. De ficare dată când asculți o predică – dacă este o predică după cum vrea Dumnezeu să fie – te cheamă să te întorci la Domnul și să trăiești.”

[C.H. Spurgeon, Metropolitan Tabernacle Pulpit vol. 29, Earnest Expostulation

 

 

///////////////////////

Răspunsul lui Dumnezeu la ipocrizie: bunătate şi judecată

  by John Piper

 

Romani 2:1-5

 

Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu

 

Acest mesaj este a 23-a predică a mea despre epistola apostolului Pavel către Romani, şi cu ea începem capitolul al doilea. Unii dintre voi s-ar putea să întrebe: „De ce o atenţie atât de îndelungată şi amănunţită acordată unei cărţi din Biblie? De ce această carte? Şi de ce oricare altă carte? Cum putem şti că este adevărată, şi chiar dacă este, de ce atât timp petrecut asupra unei singure cărţi?” O să vă dau şapte motive. Sunt indicii scurte şi reprezintă mai degrabă o trecere în revistă şi nu explicaţii complete. Mai sunt şi altele dar acum avem timp doar pentru acestea.

 

DE CE ATÂTA ATENŢIE ACORDATĂ ACESTEI CĂRŢI DIN BIBLIE?

  1. Romani este cel mai bun rezumat din Biblie al Evangheliei creştine. Martin Luther a numit-o: „cu adevărat partea fruntaşă a Noului Testament, şi …cu adevărat Evangelia cea mai pură”. John Calvin a spus: „Dacă am căpătat o înţelegere corectă a acestei epistole, avem o uşă deschisă către cele mai profunde comori ale Scripturii.” Cu alte cuvinte, dacă înţelegi Romani, înţelegi creştinismul.

 

  1. Autorul, apostolul Pavel, l-a văzut pe Hristos după învierea Sa din morţi şi a primit de la El însărcinarea de a fi purtătorul Său de cuvânt autorizat (1 Corinteni 15:8-10). Cu alte cuvinte, dacă acest lucru este adevărat, Romani nu sunt doar cuvintele unui om, ci cuvântul lui Hristos pe care i l-a descoperit lui Pavel, şi prin el şi nouă. Dar este adevărat?

 

  1. Pavel ştie că epistola va întâmpina suspiciune din partea unora aşa că le arată oamenilor modul radical în care s-a opus el creştinismului fariseu fiind, înainte de a i se fi arătat Hristos pe drumul spre Damasc. Persecutarea creştinor de către Pavel era bine cunoscută. Apoi argumentează că cea mai bună explicaţie pentru schimbarea sa radicală dintr-un prigonitor într-un apărător al acestei credinţe este faptul că Hristos i s-a arătat (Galateni 1:12-16) şi l-a făcut apostolul Său. Pavel spune toate aceste lucruri unor oameni ostili care pot verifica aceste lucruri.

 

  1. Chemarea lui Pavel şi statutul lui ca şi apostol este confirmat de alţi martori oculari ai învierii, astfel încât el nu este numai un simplu renegat care face afirmaţii fără acoperire despre experienţele sale personale. S-a prezentat pe sine şi a prezentat mesajul său celorlalţi apostoli, mai ales lui Petru, Iacov şi Ioan, care i-au acordat mâna lor dreaptă de însoţire şi părtăşie când au văzut dovezile apostoliei lui Hristos în viaţa sa. (Galateni 2:7-9).

 

  1. Pe lângă toate acestea, Pavel şi-a petrecut restul vieţii suferind persecuţii şi greutăţi extraordinare pentru adevărul pe care odinioară încerca să-l distrugă (2 Corinteni 11:23-28). Cu alte cuvinte, el nu a fost motivat să-şi schimbe modul de gândire datorită avantajelor din această viaţă. El a spus la un moment dat, „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15:19). A văzut suferinţele şi cicatricele de pe spatele său ca şi „semnele lui Isus” (Galateni 6:17), şi a pledat pentru autenticitatea sa prin suferinţele dragostei pe care era gata să le îndure.

 

  1. Această epistolă a lui Pavel, împreună cu alte epistole pe care le-a scris (alte 12 din Noul Testament) a dovedit timp de 2000 de ani, pentru milioane de oameni, că dă mai mult sens realităţii decât orice altă perspectivă asupra vieţii. Cu alte cuvinte, există un gen de putere de auto-validare pe care aceste scrieri inspirate o deţin deoarece aduc atât de multă lumină asupra celor mai importante chestiuni ale vieţii: persoana lui Dumnezeu şi omul, de unde am venit, de ce ne aflăm aici, ce ne rezervă viitorul, ce este răul şi păcatul, şi ce a făcut Dumnezeu prin moartea lui Hristos în privinţa păcatului nostru, care este adevărata fericire şi cum trebuie trăită viaţa pe acest pământ astfel încât societatea să prospere în loc să se prăbuşească într-un haos. Timp de 2000 de ani oamenii au acceptat această carte ca fiind adevărată pentru că a răspuns la cele mai mari, importante şi grele întrebări într-un într-un mod în care i-a ajutat pe oameni să înţeleagă în întregime realitatea.

 

  1. În cele din urmă, impactul acestei epistole asupra bisericii şi asupra lumii n-a avut egal. Dumnezeu a folosit un citat din această epistolă în anul 386 ca să-l convertească pe Sfântul Augustin, care a devenit cel mai influent învăţător din istoria bisericii. Romani 1:17 l-a convertit pe Martin Luther la credinţă şi a dezlănţuit în secolul al XVI-lea ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Prezentarea acestei epistole l-a trezit spiritual pe John Wesley în 1738 şi a dezlănţuit ceea ce cunoaştem ca Marea Trezire din Anglia şi America, cu toate transformările ei uimitoare pentru binele ambelor ţări. Şi, ca să dăm şi un exemplu din secolul XX, un student ortodox neconvertit, Dumitru Cornilescu, a început să traducă Noul Testament la Bucureşti în 1916. În cartea Romani a fost copleşit de realitatea marilor adevăruri ale Evangheliei lui Hristos şi a fost convertit. El a publicat traducerea sa în 1921 care a devenit traducerea traducerea standard a Bibliei, în limba română dar a fost exilat de către Patriarhul Ortodox în 1923 şi a murit câţiva ani mai târziu în Elveţia.

 

Aici la Biserica Bethlehem suntem doar o parte din milioanele de creştini care au fost câştigaţi de adevărul şi puterea penetrantă a Bibliei şi în special de Epistola către Romani – poate cea mai mare carte din Biblie. Deci să punem textul de astăzi în contextul întregii epistole şi apoi să vedem ce are să ne spună despre Dumnezeu şi despre noi înşine în această dimineaţă.

 

ESENŢA VEŞTII BUNE

În Romani 1:16-17 Pavel ne dă tocmai esenţa veştii bune a creştinismului. Pe aceasta ne bazăm noi vieţile. Este cea mai bună veste din lume pentru oamenii care ştiu că sunt păcătoşi, ca şi noi, şi care vor să se împace cu Dumnezeu, să umble în părtăşie cu El şi să aibă viaţă veşnică. Aici citim, „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris:”CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.”

 

Cu alte cuvinte, Dumnezeu are o dorinţă mare de a-i salva pe oameni de păcat, moarte şi judecată. Şi astfel El acţionează în istorie pentru a ne da o Evanghelie – o veste bună – în care oricine îşi pune încrederea va fi salvat. Pavel explică mai târziu, în capitolele 3:24-26, ceea ce Dumnezeu a făcut în istorie, şi anume, El L-a trimis pe singurul Lui Fiu Isus Hristos în lume ca să trăiască o viaţă perfectă, neprihănită şi să moară în locul păcătoşilor astfel încât toţi cei care cred în El să fie iertaţi de păcatele lor, să aibă darul neprihănirii şi să fie eliberaţi de frica morţii şi judecăţii.

 

Deci atunci când Pavel sumarizează Evanghelia lui în Romani 1:16-17 şi spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor care cred, iată cum explică lucrul acesta (în versetul 17): „deoarece în ea (în Evanghelie) este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă,” ceea ce înseamnă că în Evanghelie – în viaţa, moartea şi învierea lui Hristos – există o neprihănire pe care Dumnezeu Însuşi a împlinit-o pentru noi ca noi să o putem primi în dar dacă ne punem încrederea în Hristos. Neprihănirea pe care El o cere de la noi, ne-o dă El fără plată, nu pe baza faptelor noastre, ci pe baza credinţei noastre. De aceea creştinismul este vestea bună. Dumnezeu este Cel care ne dă în Hristos ceea noi n-am putea obţine niciodată pentru noi înşine, şi anume, o neprihănire îndeajuns de bună pentru a căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-o dă fără plată dacă încetăm în a mai depinde de noi înşine şi începem să ne încredem în El.

 

NOI TOŢI AVEM NEVOIE DE ACEASTĂ EVANGHELIE

Apoi tot ceea ce urmează în Romani 1:18 – 3:20 este efortul lui Pavel de a ne dovedi că noi toţi avem nevoie de această Evanghelie fără plată. El ajunge la concluzia din 3:9, „Ce urmează atunci? Suntem noi [Iudeii] mai buni decît ei [Neamurile]? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci [Neamurile], sunt sub păcat.” Cu alte cuvinte, scopul lui Pavel din 1:18 la 3:9 este ca să arate că atât Iudeii, care beneficiau de toate privilegiile atenţiei lui Dumnezeu în istoria răscumpărării, cât şi restul lumii aflat în afara planului special al lui Dumnezeu cu Israel din Vechiul Testament, sunt sub puterea păcatului şi sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu.

 

De ce o secţiune aşa de lungă ca să ne convingă că suntem păcătoşi? Ne îndoim noi de aceasta? Ei bine, da, ne îndoim. Noi înăbuşim adevărul pentru că este atât de incomod. S-ar putea să fim gata să facem nişte concesii generale că nu suntem perfecţi, din moment ce nimeni nu este perfect. Dar nu mulţi oameni sunt gata să recunoască că în adâncul lor sunt cu adevărat greşiţi, mândri, egoişti şi revoltaţi, şi de aceea sunt despărţiţi de Dumnezeu şi au nevoie de ceea ce Biblia numeşte mântuire.

 

Am predicat în parc în vara aceasta, şi când am ajuns la punctul în care am spus cât de păcătoşi suntem, una din surorile noastre mi-a spus că o persoană de lângă ea a spus, „Tu nu crezi asta, nu-i aşa?” Vineri, am fost în Orlando ca să predic şi am auzit un vorbitor dinaintea mea spunând, „Este o mare ironie că secolul al XX-lea este cel mai sângeros secol din istorie – nu numai din cauza Holocaustului, ci din cauza milioanelor care au murit pe timpul lui Stalin în Ucraina şi a milioanelor de oameni care au murit în China pe timpul lui Mao, şi probabil 20% din populaţia Cambodgiei executată pe timpul lui Pol Pot, şi 800,000 de Tutsi omorâţi în Rwanda, 30 de milioane de avorturi în America – este o mare ironie că la finele celui mai sângeros secol din istorie există oameni care neagă existenţa răului şi există încă oameni care cred că fiinţele omeneşti sunt bune în esenţă, şi au doar nevoie de educaţie, nu de mântuire. Dacă secolul nostru ne învaţă ceva este că cei needucaţi nu sunt mai stricaţi decât ceilalţi.”

 

Totuşi foarte puţini dintre noi suntem gata să recunoaştem toate acestea cu privire la noi înşine şi să simţim că avem o nevoie disperată ca Dumnezeu să facă ceva extraordinar ca să ne mântuiască din starea noastră de stricăciune şi păcat. Dar Biblia este realistă într-un mod minunat şi dureros şi nu ne va lăsa să scăpăm aşa uşor. În Romani 1:18-32 Pavel argumentareză că toate Neamurile păgâne sunt păcătoase şi au nevoie de mântuirea pe care a dat-o Dumnezeu în Hristos. Acum în textul de astăzi el începe să-i abordeze pe moralişti şi pe cei ce şineau de o lege morală strictă, în special Iudeii. Aici s-ar putea să ne încadrăm mulţi dintre noi. Aşadar, trebuie să citim textul cu atenţie.

 

Dar pentru a-l înţelege trebuie să luăm în considerare versetele anterioare. În Romani 1:29-32, Pavel a dat o listă cu lucrurile care au tendinţa să ia amploare acolo unde Dumnezeu este respins. El spune că oamenii tind să fie „plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.” Şi apoi face afirmaţia puternică la finele primului capitol (versetul 32) „Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”

 

IPOCRIŢI CARE DAU CREŞTINISMULUI UN NUME RĂU

Ţi-i poţi închipui pe cei religioşi stând într-un colţ în timpul citirii acestui text, plini de mândrie şi crezându-se neprihăniţi şi spunând în sinea lor: „Noi nu-L urâm pe Dumnezeu; noi nu suntem plini de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase.” Acest fel de oameni sunt cei care dau creştinismului un nume foarte rău. Mulţi merg la biserici creştine şi nu sunt creştini c adevărat. Şi voi fi foarte onest cu voi în această dimineaţă. Rugăciunea mea acum când predic este ca, dacă ai blamat vreodată creştinismul pentru acest fel de ipocrizie, să vezi în următoarele versete care este răspunsul lui Dumnezeu la ipocrizie, şi să-ţi faci o părere despre Dumnezeu şi Hristos şi despre mântuirea Lui bazându-te nu pe felul de-a fi al unor oameni religioşi, ci bazându-te pe cum este Dumnezeu.

 

DOUĂ RĂSPUNSURI LA IPOCRIZIE

Iată ce spune Pavel despre aceşti oameni care arată cu degetul, care sunt mulţumiţi de propria lor neprihănire (Romani 2:1-5). Dintre toate lucrurile către care ne-am putea în îndrepta atenţia în aceste verste, aş vrea să privim la două lucruri principale: două răspunsuri ale lui Dumnezeu la ipocrizie. O să vă rog să le încercuiţi în timp ce citim textul.

 

„Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. [Încercuiţi „nu te poţi dezvinovăţi” şi „vă osândiţi singuri.”] 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. [Încercuiţi „judecata lui Dumnezeu.”] 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? [Încercuiţi „judecata lui Dumnezeu.”] 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? [Încercuiţi „bogăţiile bunătăţii” şi „îngăduinţei” şi „îndelungei lui răbdări” şi „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă.”] 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. [Încercuiţi „ziua mâniei” şi „dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.”]

 

Acum toate acele fraze pe care le-am marcat ne spun două lucruri despre Dumnezeu. Ne spun că Dumnezeu este bun şi că Dumnezeu este drept. Dumnezeu este bun şi Dumnezeu este drept. Să ne uităm pe scurt la fiecare din aceste două atribute ale lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu este drept

 

Dumnezeu este drept. Când Pavel le spune ipocriţilor din primul verset, „nu te poţi dezvinovăţi,” prin asta arată preocuparea lui Dumnezeu pentru dreptate. Dacă aceşti oameni ar fi avut o scuză legitimă pentru păcatele lor de judecată şi ipocrizie, Dumnezeu ar fi fost nedrept să-i judece. Dar întregul scop al acestui pasaj este să facă exact ceea ce am văzut că face Pavel în Romani 1:20 şi 32, referitor la Neamuri. El doreşte să arate că nu se pot dezvinovăţi. Cu alte cuvinte, când judecata vine de la Dumnezeu din cauza păcatului, judecata aceea nu va fi nedreaptă. Nimeni nu va putea să ridice nici o obiecţie legitimă.

 

Deci primul lucru care trebuie învăţat despre Dumnezeu şi răspunsul Lui la ipocrizie este că Dumnezeu este drept, şi judecata Lui vine nu numai asupra celor aşa zişi păgâni care trăiesc în păcat, ci şi asupra oamenilor religioşi şi morali care-i dispreţuiesc pe păgâni, în timp ce fac lucruri care arată că ei nu se încred în Dumnezeu şi nu-L iubesc pe Dumnezeu. Acea listă în 1:29-31 include lucruri ca „lăcomie,” „invidie,” „bârfă,” „fără dragoste,” „nemiloşi.” A fost vreunul dintre noi atât de milos sau plin de dragoste faţă de alţii aşa cum ar trebuit să fim?

 

Dumnezeu este bun

 

Dar al doilea lucru pe care ni-l spune acest text despre Dumnezeu şi despre răspunsul pe care-L dă El ipocriţilor este că Dumnezeu este bun. De fapt, veţi remarca în versetul 4 că Pavel vorbeşte despre „bogăţiile bunătăţii.” Aceasta înseamnă că El nu este caracterizat doar de puţină bunătate, ci că are resurse imense de bunătate gata să să le reverse peste noi. De fapt, El le revarsă peste noi chiar acum.

 

Nu este aceasta implicaţia celorlalte două cuvinte pe care le foloseşte Pavel ca să descrie bunătatea lui Dumnezeu? El foloseşte cuvintele „îndelungă răbdare” şi „răbdare.” Cu alte cuvinte, dreptatea lui Dumnezeu nu cere ca El să ne pedepsească imediat pentru păcatele noastre. Ci bunătatea Lui Îl face să aibă răbdare şi îndelungă răbdare cu noi. Cuvântul „răbdare” în original în limba Greacă (limba în care a scris Pavel) este la fel cu cuvântul englezesc „îndelungă răbdare.” Înseamnă că Dumnezeu poate să îndure luni, ani, zeci de ani încăpăţânarea noastră şi refuzul nostr de a ne pocăi.  

 

Chiar faptul că unii dintre noi suntem în viaţă astăzi este datorat marii bunătăţi a lui Dumnezeu. El ar fi putut încheia socotelile cu noi şi ar fi putut să ne ia la judecată cu mult timp în urmă la noi. Dar iată-ne aici. Şi aceasta ar trebui să ne uimească. Joi este Ziua Recunoştinţei. Şi astăzi este o sărbătoare a Recunoştinţei. Şi cât de recunoscători ar trebui să fim pentru bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu, şi pentru îngăduniţa şi îndelunga Lui răbdare. Suntem în viaţă. Suntem prezenţi la proclamarea Evangheliei Sale. Şi avem acest cuvânt clar din Romani 2:4, „Bunătatea lui Dumnezeu vă îndeamnă la pocăinţă.”

 

Aceasta este rugăciunea mea în această dimineaţă. Ca oricine ai fi să fii sigur că te-ai pocăit şi că te încrezi acum în Isus Hristos pentru iertare şi pentru darul neprihănirii lui Dumnezeu. Nu contează dacă eşti un secularist nereligios sau un critic moralis. Viaţa veşnică a oricărei persoane din această cameră depinde de bunătatea lui Dumnezeu, nu de bunătatea noastră. Şi problema nu este dacă aţi fost botezaţi sau dacă aparţineţi de o biserică sau dacă aţi ieşit în faţă la o chemare la pocăinţă sau dacă aţi spus o rugăciune sau dacă aţi completat un chestionar. Nici unul din aceste lucruri nu mântuiesc.

 

Dumnezeu vă îndeamnă la pocăinţă, ceea ce înseamnă că trebuie să aveţi o schimbare profundă a minţii şi inimii astfel încât să urăţi păcatul şi ipocrizia şi să vă întoarceţi la Isus cu umilinţă şi credinţă şi să spuneţi, „Tu eşti singura mea speranţă.” Şi să credeţi în El pentru toate promisiunile iertării, ajutorului şi vieţii pe care le-a achiziţionat El când a murit. Acestea aparţin gratuit oricui crede în El.

 

© Desiring God

 

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

 

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

 

John Piper (@JohnPiper) is founder and teacher of desiringGod.org and chancellor of Bethlehem College & Seminary. For 33 years, he served as pastor of Bethlehem Baptist Church, Minneapolis, Minnesota. He is author of more than 50 books, including Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist and most recently Providence.

https://www.desiringgod.org/messages/gods-response-to-hypocrisy-kindness-and-judgment?lang=ro

 

//////////////////////////

 

Cum este MANIPULATĂ omenirea şi ţinută sub CONTROL cu televizorul

 

Manipularea omenirii văzută din timpurile cele mai îndepărtate care prevesteau răul pe care-l vom accepta în casele noastre cu bună ştiinţă: „Va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele le va pune pe casă. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti și le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultători” Sf. Cosma Etolianul.

De când s-a inventat televiziunea s-au știut efectele nocive ale ei asupra oamenilor, atât fizice, cât mai ales subtile. Această tehnologie a ușurat munca „stăpânilor noștri” în manipularea și controlul maselor mari de oameni. Nu numai că au fost de mult timp cunoscute aceste efecte adverse asupra ființelor vii, dar „ei” cunoșteau de mult timp și cum să ne protejeze de ele.

 

Un brevet SUA,  arată modul în care TV și monitoarele de calculator pot fi folosite pentru a manipula sistemul nervos / creierul uman. O formă de control al minții prin intermediul televizorului nostru, expus public pentru ca toată lumea să vadă : Brevetul  # US 6506148 B2 intitulat “Sistem de manipulare nervoasă prin câmpuri electromagnetice ale monitoarelor”:

 

-Manipularea Pulsatorie a sistemelor nervoase

 

-Manipulare magnetică de la distanță a sistemelor nervoase

 

-Manipulare acustică subliminală a sistemelor nervoase

 

-Metodă și aparatură pentru memorare asociativă

 

– Generator electric de câmp striat pentru manipularea sistemului nervos

 

-Manipularea sistemului nervos prin câmpuri electrice.

 

Acestea ne fac să ne gândim cât de departe au avansat aceste tehnologii TV / Monitor și ce au devenit de-a lungul anilor. Tehnologia prezentată în brevetele de mai sus sunt în domeniul public și datează de câteva decenii. Vă puteți imagina cât de departe sunt în prezent aceste tehnologii TOP SECRET de control al minții dezvoltate de complexul militar industrial? Dar, aceste lucruri sunt ţinute departe de omenire, pentru că altfel nu s-ar putea ţine sub control, scrie ascensionwithearth via aparatorulortodox.

 

https://www.google.com/search?q=omenirea+manipulata+de+preoti&ei=0jHPYYz_NbmTxc8Po6ia8Ag&start=20&sa=N&ved=2ahUKEwiMsIDQvI71AhW5SfEDHSOUBo44ChDy0wN6BAgBED4&biw=1366&bih=625&dpr=1

 

 

////////////////////////

Biserica și manipularea maselor, explicate din interior: „Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani”

 

 

 

Videoreportajul „Marșul ipocriziei”, publicat ieri pe Recorder, l-a determinat pe Ilie Toader, fost preot ortodox, să ne trimită un text despre cum se vede din interior implicarea Bisericii în manipularea maselor. Toader a slujit vreme de 11 ani în mai multe parohii din Buzău și Vrancea, iar în 2017 a ieșit din preoție, publicând, sub pseudonimul Ion Aion, cartea „Spovedania unui preot ateu”. Am hotărât să publicăm textul, considerându-l relevant în contextul dezbaterilor din ultimele săptămâni.

 

Am citit și eu acel comunicat al BOR, care își dezminte implicarea în chestiunea referendumului, plasând răspunderea pe seama ONG-urilor creștine. O minciună venerabilă, nu a preoților de rând, ci a conducerii (fac această distincție pentru cei mai puțin familiarizați cu modul în care funcționează instituția).

 

La porunca ierarhilor, adică a ălora care conduc BOR și care pot fi recunoscuți după căciuloaiele sclipitoare (ca niște tomberoane aurite și răsturnate, din care curg ei), la porunca lor, bieții preoți și oamenii bisericilor au trebuit să meargă din casă-n casă și să strângă semnături pentru referendum, au tipărit teancuri de formulare la fiecare parohie, s-au rugat de enoriași slujbă de slujbă, fiecare preot având normă minimă de semnături pro referendum (raportată la mărimea parohiei) cu care era acceptat să se prezinte la sediile centrale.

 

Fără implicarea directă și publică a BOR nu ar fi existat referendum.

 

Iar acum, adresându-se aceluiași public de la care au fost cerșite semnăturile, mai-marii turmei îi trântesc în ochi ultima speță a ipocriziei: auzi, Cerule, să le spui tocmai făptașilor că n-au fost ei, în speranța că unii chiar o să creadă!… „Băi Grigore, anul trecut când am venit la tine-n poartă, din mila Celui de sus, să știi că n-am venit”. Iar cei ce cred sunt duium, că puterea credinței e mare, uneori mai mare decât puterea elementarului discernământ.

 

Astfel, ricoșând din minciună-n prostie, destinul și-a urmat năucit cursul spre situația prezentă, precum urmează: luptători împotriva năravurilor minoritare sunt aceiași care anul trecut îl aplaudau pe proaspăt „ciocănitul” Pomohaci, ori îi pupau mâinile și-i luau apărarea episcopului pedofil de Huși. Orchestratori ai referendumului sunt cei care nu sunt ei. În țara asta fură ăia care de treizeci de ani doar nu fură. Iar duminică vor îndemna la referendum împotriva homosexualității amar de călugări care nicidecum abia așteaptă sfârșitul slujbei, masa obștească și vremea de odihnă, ca să se prindă-n sobor de-a… peștera și țurțurelu’.

 

Apropo de călugări, că oricum mi-am călcat jurământul tăcerii pe care mi-l luasem singur (dar promit că mă voi abține până la următorul referendum): unul cărunt, împuțit și încă în activitate pastorală, neînțelegând că eu am publicat un roman, trudit mai bine de un an ca să construiesc personaje, glume și tot cadrul prielnic unei spovedanii de gânduri, a ținut morțiș să ne întâlnim. Voia să scriu o carte despre el, „Spovedania unui călugăr ateu”, și a început să-mi spună cum ejacula în timp ce spovedea creștine tinerele și alte scârnăvii din haznaua mănăstirească. Duminică, ăsta te va îndemna la referendum, Grigore dragă!

 

Da’ apropo de referendum și de călugări – că tot mi-am stricat conduita acum, însă asta și gata: În urmă cu niște ani, predam Greaca veche la un seminar de maici. Într-o dimineață m-am pomenit singur în școală, nicio măicuță… „Ce boala”, zic, „astea iar joacă fotbal”. Fuseseră duse toate la vot, unde au făcut „ascultare”, votând ce li se dictase. Pentru ele n-avea nicio importanță, le amuza întâmplarea. Per total, însă, are: BOR e singura instituție din România cu reprezentanți pretutindeni, în toate cătunele, cu acces în casele și convingerile oamenilor, cu zeci de mii de angajați, cu o masă uriașă de simpatizanți creduli, cu mii de călugări așteptându-și porunca șamd. După victoria zdrobitoare în lupta pentru ora de Religie, conducerea BOR a devenit mai conștientă de uriașa putere socială pe care încă o deține, iar acest referendum e un pas nou și mult mai substanțial în exercitarea acestei puteri.

 

Pe de altă parte, BOR, în funcționarea actuală, rămâne o instituție total dependentă de banii publici și, deci, de factorul politic decizional. Fără contribuțiile lunare de la Bugetul de stat, cele mai multe parohii ar intra numaidecât în faliment.

 

Pe scurt, așa se spală o mână pe alta. Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani. Împreună au nevoie de același electorat – majoritar, ascultător, cât mai precar. O tot mai fățișă Coaliție pentru Fățărnicie, sfruntând lozinci mărețe cu care masele sunt fidelizate și momite la urne încă o dată.

 

Nici eu și nici tu n-am văzut sumele uriașe aruncate din nou. Pentru noi vor fi doar niște șiruri de cifre scăzute din conturile statului. Pe nimic.

 

Însă eu am văzut un doctor plângând în genunchi înaintea mea, descărcându-și sufletul pentru pacienții pierduți tot pe nimic, fiindcă nu a rămas nimic de spitale. Între timp a și plecat din țară. Am văzut oameni murind din nimic, din câte o infecție sau din lipsă de medici, din lipsă de toate. Și am văzut o copilă atât de frumoasă!… Am văzut-o horcăind și sufocându-se sub ochii mei, pentru că țara asta nu i-a putut oferi la timp nu știu ce amărâtă de operație pulmonară. Măi omule, copilul ăla și-a înfipt mâinile în mine când a rămas fără aer. Și acum îi simt degețelele aici, în carnea mea. De-aș putea să-ți spun ce mi-a zis… dar nu pot, că e spovedania ei.

 

A murit degeaba, absurd, NEDREPT, pe nimic.

 

În aceeași săptămână mi-am dat demisia din preoție.

 

A trecut mai bine de un an de atunci, timp în care am rezistat multor presiuni, venite în special din partea mass-media, și nu am spus nimic „din casă”. Am ales astfel din mai multe motive. De această dată însă, iertat să-mi fie, nu m-am putut abține.

 

Singura apariție publică pe care Ilie Toader a avut-o după ieșirea din preoție a fost pentru Recorder, în urmă cu un an.

 

https://recorder.ro/biserica-si-manipularea-maselor-descrise-din-interior-partidul-are-nevoie-de-voturi-bor-are-nevoie-de-bani/

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Cele mai bune ceaiuri împotriva indigestiei; Ceapa, leacul bun în răceală, dar şi în boli grave. Află cum să o consumi! Iată ce spun unghiile despre sănătatea ta… Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea… Ce este diabetul insipid… Cancerul renal: si hipertensiunea arterială poate fi de vina… Sange in urina, nevizibil cu ochiul liber… Guta – Alimente indicate pentru această afecţiune… Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine… Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune… Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne? Tratarea sinuzitei – o afecţiune care se intensifică la frig…

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Tratarea sinuzitei – o afecţiune care se intensifică la frig

 

 

Simţi presiune la nivelul feţei, o stare generală proastă şi nasul înfundat? Aceste simptome sunt specifice sinuzitei şi devin mai supărătoare odată cu temperaturile scăzute. Tratarea sinuzitei înseamnă inclusiv medicamente cu efect antibiotic.

 

 

 

Sinuzita, cunoscută în termeni medicali drept rinosinuzită, reprezintă inflamarea mucoasei unuia sau mai multor sinusuri paranazale şi apariţia unor secreţii purulente. Tratarea sinuzitei se face în funcţie de tipul afecţiunii, care poate fi acută (are o durată de până la 3 săptămâni), subacută (durează între 2 şi 12 săptămâni) şi cronică (simptomele ţin mai mult de 12 săptămâni).

 

De asemenea, rinosinuzita mai poate fi: bacteriană (fiind cel mai des cauzată de Streptococul Pneumonie şi Haemophilus Influenzae, fungică (cel mai des implicate sunt speciile de ciuperci din clasa Aspergillus şi Mucor), cât şi virală (când se produce o minimă inflamare a mucoasei sinusale cauzată de virusuri gripale) şi alergică. În cazul sinuzitei alergice se formează secreţii lichide şi transparente la nivelul sinusurilor. Rinosinuzita alergică cronică se poate complica prin apariţia polipozei nazo-sinusale.

 

Tratarea sinuzitei – Când este nevoie de antibiotice

În 80% din cazuri, rinusinuzita este produsă de bacterii, fiind nevoie de tratament cu antibiotic. Acest tratament ar trebui ţinut minimum 10 zile şi poate ajunge până la 4 săptămâni, în funcţie de rezistenţa bacteriilor.

 

Rinosinuzita fungică se dezvoltă pe un status imunitar extrem de scăzut, iar tratamentul acesteia este asemănător cu cel al rinosinuzitei bacteriene, numai că în loc de antibiotic se recomandă antifungic/antimicotic.

 

„În schema de tratament mai pot fi introduse mucoliticele şi secretoliticele (medicamente care fludifică secreţiile din sinusuri şi le expulzează afară mai repede), antialergicele (pentru a scădea edemul şi inflamaţia mucoasei rinosinusale), decongestionantele nazale (dacă nu desfundăm bine nasul nu se pot elimina toate secreţiile din nas şi sinusuri) şi spălăturile nazale cu apă de mare, fără de care nu putem să eliminăm aşa de uşor secreţiile din sinusuri“, explică medicul specialist Ana-Maria Apostol.

 

Dacă sinuzita rezistă la tratamentul medicamentos, este nevoie de intervenţie chirurgicală endoscopică, care presupune drenarea secreţiilor purulente din sinusuri.

 

 

 

////////////////////////

Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne?

 

 

Până acum, probabil că ai auzit despre consumul de carne ca fiind rău pentru tine. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut publice studii anul trecut, când a declarat acest aliment procesată ca fiind un „cancerigen” – riscul de cancer de colon sau rect în urma consumului crescând cu 18 la sută. Însă nu doar cea procesată prezintă un risc pentru sănătate – consumul de tot felul de animale, inclusiv „carne albă”, este rea pentru tine.

 

 

 

Reducerea consumului de carne sub orice formă este un pas extraordinar de făcut, deoarece alimentul de origine animală procesat – cu sau fără hormoni – prezintă mai multe riscuri serioase pe termen lung pentru sănătatea ta. Merită să ştii exact care sunt riscurile pentru sănătate legate de acest subiect, astfel încât să poţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

 

  1. Carnea creşte riscul de cancer

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat carnea procesată drept „cancerigen”, care creşte riscul de cancer de colon sau rect cu 18%. Însă nu doar acest tip de aliment te pune în pericol. O gamă vastă de studii de la universităţi de top şi cercetători independenţi au descoperit că alimentele din pui, vită şi alte animale pot spori riscul de cancer în mai multe forme.

 

Studii mari efectuate în Anglia şi Germania au arătat că vegetarienii au aproximativ 40% mai puţine şanse de a dezvolta cancer în comparaţie cu mâncătorii de carne, cele mai frecvente forme fiind cele de sân, de prostată şi de colon.

 

Un studiu Harvard din 2014 a arătat că doar o porţie pe zi de carne roşie în adolescenţă a fost asociată cu un risc de 22% de cancer de sân înainte de menopauză şi că acelaşi obicei practicat la o vârstă adultă a fost asociat cu un risc de 13% mai mare de cancer.

 

O serie de ipoteze sunt utilizate pentru a explica conexiunea dintre consumul de carne şi riscul de cancer. În primul rând, aceasta este lipsită de fibre şi de alţi nutrienţi care au un efect protector împotriva acestei boli.

 

Carnea conţine, de asemenea, proteine ​​animale, grăsimi saturate şi, în unele cazuri, compuşi cancerigeni, precum amine heterociclice şi hidrocarburi aromatice policiclice, care se formează în timpul prelucrării sau gătitului.

 

  1. Creşte riscul afecţiunilor cardiace şi a diabetului

 

Carnea, produsele lactate şi ouăle conţin toate colesterol şi grăsimi saturate, ce contribuie la bolile cele mai periculoase: atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, diabet şi diferite tipuri de cancer.

 

Zeci de ani de studiu ştiinţific au legat colesterolul alimentar cu bolile cardiovasculare. Grăsimea saturată este prezentă în toate tipurile de carne şi peşte, chiar şi puiul şi curcanul gătit fără piele.

 

În plus, potrivit unui studiu publicat de Asociaţia pentru Diabet, persoanele care mănâncă cantităţi mari de proteine ​​animale au 22% şanse mai mari să dezvolte diabet. Grăsimea saturată a fost chiar legată de cancerul de sân, precum şi de boala Alzheimer.

 

Din fericire, există multe surse de proteine ​​pe bază de plante şi resurse organice, cum sunt cele de pe prova.ro, care au un conţinut scăzut de grăsimi saturate şi care te pot ajuta să scazi colesterolul.

 

  1. Mâncarea cărnii face mai dificilă menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase

 

Desigur, trebuie să defineşti ce înseamnă „o greutate corporală sănătoasă” pentru tine şi asta nu înseamnă a fi vegetarian sau vegan. Acestea fiind spuse, dacă vrei să menţii un index de masă corporală mai mic pentru sănătatea ta, merită să ştii că mâncătorii de carne sunt de trei ori mai predispuşi să fie obezi decât vegetarienii şi de nouă ori mai predispuşi decât veganii. În medie, veganii sunt cu 10 până la 20 de kilograme mai slabi decât consumatorii adulţi de alimente de provenienţă animală.

 

Dietele vegetariene sunt, de asemenea, asociate cu rate metabolice mai mari (cu circa 16% mai rapide pentru vegani, comparativ cu cele ale carnivorilor).

 

  1. Carnea transportă cel mai mare risc de boală transmisă prin alimente

 

Consumul cărnii prezintă un risc mai mare pentru intoxicaţii alimentare, deoarece produsele de origine animală sunt deseori afectate de contaminare fecală în timpul sacrificării sau procesării.

 

Contaminarea fecală la pui, în special, este o problemă majoră. Potrivit unui studiu, 97 la sută din puiul brut din supermarketurile europene este contaminat cu bacterii care ar putea îmbolnăvi clienţii.

 

Acestea fiind spuse, acest articol nu îndeamnă la schimbarea stilului de viaţă, ci la considerarea unui stil alimentar mai sănătos. În cazul în care te confrunţi cu probleme de alimentaţie sau vrei să schimbi ceva în viaţa ta, adresează-te unui nutriţionist sau doctorului tău de familie. Sănătatea ta este mai importantă decât orice!

 

/////////////////////////////

Cel mai bun remediu natural pentru colesterol si tensiune

 

 

Acest remediu Amish este foarte eficient si trateaza mai multe boli si conditii medicale.

 

 

 

Aceasta combinatie scade tensiunea marita si reduce nivelul de colesterol rau din organism. Iata de ce ingrediente ai nevoie:

 

1 bucata de ghimbir ras

1 lingurita de otet de mere

1 lingurita de suc de lamaie

1 lingurita de miere

1 catel de usturoi ras

Mod de preparare: Amesteca bine ingredientele intr-un pahar si lasa la frigider timp de 5 zile.

 

Consuma remediul inainte de cina si micul de juns, insa nu mai multe de trei ori pe zi. Primele rezultate se vor vedea intr-o saptamana.

 

In plus, trebuie sa consumi mai multe fructe si legume, alimente integrale si proteine slabe.

 

/////////////////////

 

Coaja acestui fruct te ajută să slăbeşti, să scapi de balonare şi să dormi mai bine

 

 

De cele mai multe ori mâncăm fructele fără coajă, dar aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face! Coaja ascunde multe vitamine esenţiale pentru sănătate, precum şi beneficii la care nu ne-am fi gândit vreodată.

 

 

 

Banana este un fruct iubit de toată lumea şi extrem de sănătos, iar specialiştii susţin că cea mai benefică parte a acestui fruct ar fi chiar coaja. Coaja bananei te va ajuta să pierzi kilogramele în plus, să elimini balonarea şi să dormi mai bine.

 

”Coaja banenei conţine fibre, vitamina B6 şi vitamina C, potasium şi magneziu. Deasemenea, dacă o consumei, vei mânca cu 10% mai multe fibre”, a declarat Susie Burrell, nutriţionist.

 

În ciuda acestor beneficii, nutriţioniştii nu recomandă să o mesteci, ci să o introduci în smoothie-uri sau preparate gătite, cum ar fi curry-ul.  

 

Cum te scapă de coşuri coaja de banană

Pentru început, curăţă faţa cu un demachiant. Acneea se poate agrava dacă nu este tratată corespunzător,aşa că ia măsuri de cum apar primele coşuri.

 

Taie bucăţi o coajă de banană şi pune-le pe zona cu probleme, cu partea albă pe piele. Fă tratamentul în special seara, înainte de culcare. Coaja de banană conţine vitaminele A,B,C şi E, precum şi potasiu, zinc, fier şi mangan. Vitaminele reduc inflamaţia de pe piele şi fac ca nesuferitele coşuri să dispară,în timp ce mineralele acţionează ca antioxidanţi.

 

Este important să te speli cu apă rece după acest tratament, pentru a permite pielii să absoarbă mai multe substanţe nutritive. Poţi apela la acest tratament o dată pe zi,până când coşurile dispar. Dacă situaţia nu se ameliorează, ci se agravează, nu mai continua tratamentul. La unele persoane, efectul antioxidant al bananelor poate duce la sensibilizarea pielii.

 

//////////////////////

 

Guta – Alimente indicate pentru această afecţiune

 

 

Guta este o formă de artrită, caracterizată prin episoade dureroase secundare inflamaţiei articulaţiilor. Specialiştii susţin că alimentaţia joacă un rol important în prevenirea acestei afecţiuni. Aşadar, iată câteva alimente care luptă împotriva gutei.

 

 

 

Ananasul

 

Ananasul conţine o enzimă cunoscută sub numele de bromelină, care are proprietăţi antiinflamatorii. Cercetătorii au descoperit că suplimentele pe bază de bromelină sau un consum ridicat de ananas contribuie la reducerea durerilor articulare.

 

Ghimbirul şi turmericul

 

Ghimbirul este un puternic antiinflamator care s-a dovedit a fi eficient în reducerea simptomelor gutei. Un studiu efectuat pe şoareci de laborator arată că în compoziţia ghimbirului există un compus care are rolul de a reduce inflamaţiile articulare.

De asemenea, cercetătorii susţin că turmericul are aceleaşi efecte ca şi ghimirul, motiv pentru care este recomandat a fi inclus în dieta persoanelor care suferă de artrită.

 

Sucul de cireşe

 

Sucul de cireşe este cunoscut pentru efectele sale benefice pe care le are asupra organismului, în special asupra persoanelor care suferă de gută. Un consum constant de suc de cireşe contribuie la reducerea durerilor şi inflamaţiilor, două simptome ale gutei.

 

Citricele

 

Studiile arată că persoanele care au o cantitate mai mare de vitamina C în organism au un risc mai mic de a suferi de artrită. De asemenea, consumul de citrice contribuie şi la uşurarea simptomelor acestei afecţiuni. Aşadar, încearcă să adaugi lămâie apei pe care o bei şi include cât mai multe citrice în dieta zilnică.

//////////////////////////

Sange in urina, nevizibil cu ochiul liber.  

 

 

Simptomele clare ale pietrelor la rinichi. Pietrele la rinichi, cunoscute în mod obișnuit ca pietre la rinichi, sunt cristale dure care se formează în rinichi și pot provoca dureri severe. Medicii folosesc termenul de urolitiază pentru a se referi la aceste cristale, care pot fi găsite și în restul tractului urinar: în vezică, uretră sau uretere.

 

 

 

În aproape 90% din cazuri, pietrele urinare se formează în interiorul unui rinichi. Dimensiunea lor este foarte variabilă, variind de la câțiva milimetri la câțiva centimetri în diametru. Majoritatea acestora (80%) sunt eliminate spontan prin trecerea prin diferitele conducte ale sistemului urinar și provoacă puține simptome. Cu toate acestea, ureterele, situate între rinichi și vezică, sunt conducte foarte mici. O piatră formată în rinichi, care este în tranzit către vezică, poate bloca cu ușurință un ureter și poate provoca dureri severe. Aceasta se numește colică renală.

 

Simptomele clare ale pietrelor la rinichi

Durere bruscă și intensă în spate (pe o parte, sub coaste), care radiază în abdomenul inferior și în inghinal și adesea spre zona sexuală, spre un testicul sau spre vulvă. Durerea poate dura câteva minute sau câteva ore. Nu este neapărat continuă, dar poate deveni insuportabil de intensă;

 

Greață și vărsături;

Sânge în urină (nu este întotdeauna vizibil cu ochiul liber) sau urină tulbure;

Uneori, o nevoie frecventă și frecventă de a urina;

În caz de infecție a tractului urinar concomitent, din fericire nu este sistematic, există, de asemenea, o senzație de arsură la urinare, precum și o nevoie frecventă de a urina. De asemenea, puteți avea febră și frisoane.

 

Multe persoane au pietre la rinichi fără să știe măcar, deoarece nu provoacă niciun simptom ca atare, cu excepția cazului în care înfundă un ureter sau sunt asociate cu o infecție. Uneori, urolitiaza este descoperită în timpul unui examen cu raze X dintr-un alt motiv.

 

//////////////////////////

 

 

 

Cancerul renal: si hipertensiunea arterială poate fi de vina

 

 

Hipertensiunea arterială poate da cancer renal. Cancerul renal este unul dintre cele mai frecvente cancere. Aceasta afectează în principal persoanele cu vârste cuprinse între 60 și 70 de ani. Un diagnostic rapid permite un tratament optim al acestui cancer.

 

 

 

Definiția cancerului renal

Cancerul renal este unul dintre cele mai frecvente cancere.

 

Adulții cu vârste cuprinse între 60 și 70 de ani sunt de obicei cei mai afectați de acest tip de cancer. Prevalența (numărul de persoane afectate de o anumită boală) este scăzută la persoanele sub 50 de ani.

 

Cancerul poate fi tratat dacă este tratat rapid. Cu toate acestea, dacă diagnosticul este târziu și cancerul s-a răspândit dincolo de sistemul renal, tratamentul cancerului devine mai dificil.

 

Hipertensiunea arterială poate da cancer renal. Cancerile renale diferite

 

 

 

CRC

Este cea mai frecventă formă de cancer la rinichi la adulți (80% din cancerul de rinichi). Acest tip de cancer la rinichi are ca rezultat dezvoltarea celulelor canceroase din tubulii renali (canale mici situate în interiorul nefronilor și folosite pentru a filtra sângele și a face urină).

 

Carcinomul celular de tranziție

Reprezintă aproape 8% din cazurile de cancer renal. Este o dezvoltare a celulelor canceroase din pelvis (partea centrală a rinichiului, unde urina este colectată înainte de a ajunge în ureter, apoi în vezică).

 

Tumora lui Wilms

 

Această tumoră este forma cancerului renal care afectează în special tinerii și copiii.

 

Hipertensiunea arterială poate da cancer renal. Cauzele și factorii de risc pentru cancerul renal

Cauza exactă a cancerului renal este încă necunoscută. Cu toate acestea, au fost identificați factori de risc. Printre acestea:

 

obezitate

consum de tutun

hipertensiune arterială

istoric familial de cancer renal

factori genetici, cum ar fi boala Von Hippel-Lindau, de exemplu

tratamentul insuficienței renale prin dializă.

 

Cine este afectat de cancerul renal?

Persoanele cele mai afectate de cancerul renal sunt adulții cu vârste cuprinse între 60 și 70 de ani.

 

Persoanele sub 50 de ani sunt în general puțin afectate de acest risc cancerigen. Cu toate acestea, riscul nu poate fi exclus în totalitate.

 

Cum să prevenim cancerul renal?

Prevenirea cancerului de rinichi implică în esență un stil de viață sănătos: o dietă sănătoasă pentru a limita riscul de supraponderale și obezitate, exclude consumul de tutun, precum și menținerea tensiunii arteriale.

 

Simptomele cancerului de rinichi

În multe cazuri de cancer renal, pacientul nu prezintă simptome. Apoi, în contextul unui examen medical, dintr-un alt motiv, diagnosticul este stabilit.

 

Cu toate acestea, dacă apar simptome, acestea arată adesea:

sânge în urină

durere persistentă în partea inferioară a spatelui

apariția nodulilor / umflăturilor pe una din cele două părți ale spatelui.

oboseală cronică

pierderea poftei de mâncare și pierderea în greutate

hipertensiune arterială persistentă

stare febrilă (38°C)

transpirații de noapte

umflarea venelor testiculare la bărbați

tușe cu sânge.

Unele dintre aceste semne clinice pot apărea odată ce cancerul este într-un stadiu foarte avansat sau chiar răspândit în alte părți ale corpului.

 

Hipertensiunea arterială poate da cancer renal. Factorii de risc pentru supraalimentare

Factorii de risc asociați includ:

 

o stare deprimată

o tendință la anxietate

tulburări de comportament

utilizarea substanțelor (tutun, droguri etc.)

tulburări psihologice și psihologice

sensibilitate emoțională

///////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Ce este diabetul insipid

 

 

Ce este diabetul insipid. Diabetul insipid se caracterizează prin producerea excesivă de urină asociată cu o sete intenss. Se pot distinge mai multe tipuri, dintre care cele mai frecvente sunt diabetul zaharat neurogen și diabetul zaharat nefrogic. Acestea din urmă nu au exact aceleași caracteristici, dar ambele reflectă o problemă de reglare a rinichilor. Corpul nu reține suficientă apă pentru a-și acoperi nevoile.

 

 

 

Diabetul insipidus este rezultatul unei deficiențe sau a unei insensibilități la hormonul antidiuretic: vasopresina. Ca parte a funcției normale a corpului, acest hormon este produs în hipotalamus și apoi depozitat în glanda pituitară. După aceste două etape în creier, vasopresina este eliberată în corp pentru a regla cantitatea de apă din organism. Acesta va acționa asupra rinichilor pentru a reabsorbi apa filtrată și, astfel, va preveni eliminarea acesteia în urină. În acest fel, ajută la acoperirea nevoilor de apă ale organismului.

 

În diabetul insipid, vasopresina nu își poate juca rolul de agent antidiuretic. Apa este excretată în exces, ceea ce duce la producerea excesivă de urină asociată cu sete intensa.

 

Ce este diabetul insipid

Mecanismele implicate în diabetul insipid nu sunt întotdeauna aceleași. Acesta este motivul pentru care este posibil să distingem mai multe forme:

 

neurogenic, sau diabet zaharat central insipid, care este cauzat de eliberarea insuficientă a hormonului antidiuretic în hipotalamus;

insipid nefrogenic, sau periferic, care este cauzat de o insensibilitate a rinichilor la hormonul antidiuretic;

diabetul gestational insipid, o formă rară care apare în timpul sarcinii care este cel mai adesea rezultatul unei defalcări a vasopresinei în sânge;

diabet insipid dipsogen, care se caracterizează printr-o tulburare a mecanismului de sete la nivelul hipotalamusului.

 

Cauzele diabetului insipid

În acest stadiu, trebuie menționat că diabetul insipidus poate fi congenital (prezent de la naștere), dobândit (ca urmare a parametrilor externi) sau idiopatic (cu o cauză necunoscută).

 

Unele dintre cauzele identificate până în prezent includ:

traume ale capului sau leziuni ale creierului;

intervenții chirurgicale cerebrale;

leziuni vasculare, cum ar fi anevrisme (dilatarea localizată a peretelui unei artere) și tromboze (formarea unui cheag de sânge);

anumite forme de cancer, inclusiv tumorile cerebrale;

 

boli autoimune;

infecții ale sistemului nervos, cum ar fi encefalita și meningita;

tuberculoza;

sarcoidoza;

boala polichistică a rinichilor (prezența chisturilor la rinichi);

anemia cu celule secera;

rinichi medular (boli congenitale renale);

pielonefrită severă;

amiloză;

Sindromul Sjögren;

 

Ce este diabetul insipid. Diagnosticul diabetului insipidus

Diabetul zaharat insipidus este suspectat atunci când excretă cantități mari de urină asociate cu sete extrema. Confirmarea diagnosticului se poate baza pe:

 

un test de restricție a apei care măsoară producția de urină, concentrația de electroliți și greutatea sângelui, la intervale regulate;

teste de urină pentru a verifica dacă zahărul în urină (caracteristic diabetului zaharat);

testele de sânge pentru a identifica în special o concentrație mare de sodiu.

 

Multe cazuri de diabet insipid sunt ereditar. Un istoric familial de diabet insipid este un factor important de risc.

 

 

 

 

///////////////////////////////

 

Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea

 

 

Când tensiunea mare devine o problemă, te poţi baza pe câteva plante pentru a o regla. Totuşi, ai în vedere că nu îţi poţi administra singur remediile din plante, fără să consulţi un medic fitoterapeut care ia decizia de tratament ţinând cont de starea ta generală de sănătate şi de restul medicamentelor pe care le iei la recomandarea medicului de medicină alopată.

 

 

 

Ifuzia de pătlagină scade tensiunea

Pătlagina este o planta utilă din mai multe puncte de vedere sistemului circulator. Pe de o parte contribuie la scăderea colesterolului „rău“ şi pe de altă parte, normalizează tensiunea atunci când este prea mare. Eficientă este infuzia de pătlagină pe care o prepari în felul următor: torni o cană de apă clocotită peste o lingură de frunze mărunţite şi laşi totul la infuzat 10-15 minute. După răcire, strecoară şi îndulceşte cu miere. Este suificient dacă bei două ceaiuri pe zi.

Usturoiul conţine substanţe care previn accidentele vasculare

Consumul frecvent de usturori aduce multiple beneficii organismului, planta având proprietăţi antiseptice, antifungice şi antibacteriene. Efectele extraordinare ale usturoiului se datorează alicinei din compoziţie, o substanţă sulfuroasă eliberată când usturoiul este zdrobit. Alicina este cunoscută pentru faptul că previne accidentele vasculare cerebrale şi reduce tensiunea arterială.

 

Frunzele de măslin ajută în hipertensiune

Infuzia şi decoctul din frunze de măslin sunt recomandate în caz de hipertensiune uşoară şi moderată. Ceaiul din Frunze de măslin se prepară din 50 g frunze uscate şi mărunţite, la un litru de apă clocotită. Lasă la infuzat pentru 15 – 20 de minute. Se consumă lichidul strecurat, câte o cană după fiecare masă.

 

////////////////////////////////

 

Iată ce spun unghiile despre sănătatea ta

 

 

Petele albe sau decolorate, fragilitatea, striaţiile, culoarea, toate sunt semne care pot indica starea de sănătate a organismului, de la deficitele de vitamine şi minerale sau infecţii localizate la nivelul unghiilor la afectarea întregului organism de boli precum anemie, diabet zaharat, boli cardiovasculare sau cancer.

 

 

 

Iată de ce trebuie să iei în serios modificăile pe care le observi la nivelul unghiilor.

 

Fragilitatea, semnul carenţelor în organism

Când în organism există carenţe din complexul de vitamine B, apare la nivelul unghiilor fragilitatea şi se observă mutipe striaţii. Unghiile sunt uscate, au suprafaţa neuniformă şi o culoare mai închisă în partea superioară.

 

De asemenea, dacă unghiile sunt uscate şi fragile poate fi vorba despre existenţa unei afecţiuni a tiroidei. Nu trebuie neglijate nici prezenţa striaţiilor orizontale pe suprafaţa unghiilor, pentru că acestea pot indica diabet zaharat, boli circulatorii, sau dietă săracă în nutrienţi.

 

Boli ale organismului pe care le poţi citi privind unghiile

Modificările de la nivelul unghiilor pot fi suficient de concludente încât să te determine să mergi la doctor pentru analize suplimentare. Iată o listă de afecţiuni şi de modificări de structură şi de aspect la nivelul unghiilor care ar trebui să te alerteze.

 

Unghiile devin din transparente un alb opac – afectiuni hepatice

Jumătate de unghie are o nuanţă deschisă (albă) şi cealaltă jumătate are un spect sănătoas, de culoare roz –

Spre vârf unghiile au o nuanţă închisă, iar pe suprafaţa acestora se pot observa semicercuri – boli cardiovasculare şi diabet zaharat

Unghii fragile, care se rup cu usurinţă – afectiuni ale tiroidei

Unghii fragile, cu – psoriazis

Unghii curbate în jos, în nuanţe de albastru sau violet – boli ale plămânilor

Unghii „bombate”, de formă convexă – artrită reumatoidă

Unghii în nuanţe de galben – polipi nazali şi infectii cronice ale sinusurilor –

Unghii în nuanţe de verde – infecţii bacteriene

Prezenta unei dungi în nuanţe de negru sau maro pe suprafaţa unghiei – cancer de piele

 

Cum sa ai unghii sănătoase

Pentru a avea cu adevărat unghii frumoase trebuie să acorzi atenţie deosebită alimentaţiei ş să pui accept pe o alimentaţie echilibrată. Complexul vitaminic B şi minerale, precum zinc, calciu, fier, împreună cu vitamina D contribuie la menţinerea sanătăţii unghiilor şi a întregului organism.

 

 

////////////////////////

 

 

 

//////////////////////////////////////////

Ceapa, leacul bun în răceală, dar şi în boli grave. Află cum să o consumi!

 

 

Cunoscută ca fiind ingredientul cel mai folosit în bucătărie, ceapa este una dintre cele mai sănătoase legume, având nu doar virtuţi culinare, ci şi terapeutice.

 

 

 

Ceapa este bogată în vitaminele B6, C, E şi în minerale cum sunt siliciul, potasiul, seleniul, iodul, fosforul, sulful, calciul, fierul şi sodiul. Un compus valoros din ceapă este quercitina, care s-a dovedit că ar putea să inhibe apariţia anumitor boli.

 

Combate simtomele răcelii

 

Ceapa conţine peste 20 de substanţe antivirale şi antibacteriene şi este de preferat să o consumi proaspătă pentru a profita din plin de calităţile ei. Efectul benefic în susţinerea imunităţii este dat de seleniu. În perioadele de răceli sau gripe, îţi poţi prepara câteva remedii pe bază de ceapă.

Pentru tuse – amestecă 5 ml de suc de ceapă cu 10 ml de miere pură şi ia acest remediu măcar de două ori pe zi. Vei scăpa de tuse şi îţi vei calma gâtul iritat. Încearcă şi următorul remediu care te pune pe picioare dacă ai viroze. Tai 1 ceapă de dimensiune medie în 4 bucăţi. Le pui într-un recipient, apoi torni 1 litru de apă fierbinte peste ele. Laşi recipientul acoperit aproximativ 20 de minute, le presezi şi după ce s-a răcit, adaugi 2 linguriţe de miere. Pentru a avea efecte pozitive în lupta împotriva răcelii, trebuie să consumi infuzia de mai multe ori în timpul zilei. Aceasta te va face să te simţi mult mai bine din prima zi.

 

Scade riscul de apariţie a cancerului

 

Studiile au arătat că oamenii care consumă frecvent ceapă au un risc mai scăzut de a face boli cardiovasculare şi anumite tipuri de cancer, comparativ cu alţi oameni care evită această legumă. Acţiunea benefică este conferită de quercitină, compus cu valoare antioxidantă.

 

Are proprietăţi diuretice

 

Ceapa împiedică retenţia de apă, ajută la eliminarea nisipului la rinichi, ameliorează guta şi artrita. Dacă ai probleme cu hipertensiunea arterială, încearcă să consumi cât mai des ceapă, indiferent că este crudă sau fiartă. Ceapa ajută la scăderea tensiunii în mod natural şi, de asemenea, subţiază sângele şi dizolvă cheagurile formate.

 

Opreşte căderea părului

 

Sucul de ceapă, aplicat de două ori pe săptămână, timp de 2 luni, este foarte eficient în creşterea părului. De asemenea, este folositor şi pentru firele subţiri care se rup repede, chiar şi pentru stoparea albirii premature a părului.

 

Remediu pentru detoxificarea rinichilor

 

Ai nevoie de 2 l de apă, 2 cepe, 3 legături de pătrunjel şi sucul de la 3 lămâi. Într-o oală fierbi apa. Cureţi şi tai ceapa în bucăţi, le bagi într-un borcan, torni apa fiartă, adaugi pătrunjelul şi sucul de lămâie şi îl laşi la rece cel puţin 2 ore, iar la sfârşit strecori compoziţia. Împarţi lichidul în 5-6 porţii şi îl consumi în decursul unei zile. Urmezi cura 3 zile pe săptămână.

 

Remedii externe

  • Aplicaţiile repetate cu suc de ceapă (de 3-4 ori pe zi, pe o perioadă de 5-6 zile) se recomandă pentru combaterea negilor şi pistruilor.

Cureţi, speli şi zdrobeşti 1 ceapă şi 4 căţei de usturoi. Zeama obţinută o aplici direct pe zonele cu pete şi masezi. O laşi să acţioneze 10 minute, după care clăteşti pielea cu apă caldă. Repetă acest tratament de 2 ori pe săptămână.

Alte beneficii ale cepei

 

Reduce riscul coagulării sângelui

 

Contribuie la creşterea colesterolului bun, ajutând la scăderea celui rău şi a trigliceridelor

Induce somnul

Tratează infecţiile

Previne anemia

Facilitează digestia

Protejează muşchii şi oasele

Ajută la menţinerea unei inimi sănătoase

Reduce durerile de dinţi

 

Contraindicaţii

 

Ceapa se consumă cu prudenţă de bolnavii de gastrită, de cei cu colită de fermentaţie şi de cei cu colonul iritabil. Dacă ai o intoleranţă digestivă mai mică sau mai mare la ceapă, nu o consuma în exces.

 

//////////////////////////////////////////////////////////

 

Cele mai bune ceaiuri împotriva indigestiei.

 

Durerile abdominale, senzaţia de greaţă, balonarea, arsurile stomacale şi diareea sunt semne clare ale indigestiei. Simptomele apar atunci când faci un exces culinar sau combini anumite alimente cu o durată de digerare diferită. Pentru a combate aceste senzaţii neplăcute, apelează la remediile naturiste. În cazul indigestiei, leacurile preparate în casă dau rezultate foarte bune şi pot înlocui chiar medicamentele.

 

Ceaiul de pelin

Încă din Antichitate, frunzele de pelin erau folosite în tratarea problemelor gastrice, hepatice şi în stimularea poftei de mâncare. O cură cu ceai de pelin elimină senzaţia de greaţă provocată de indigestie.

 

Ai nevoie de: un sfert de linguriţă de pelin, 200 ml apă clocotită

 

Mod de preparare şi administrare: Se infuzează planta timp de 3-4 minute. Se bea câte o lingură, la interval de o oră, în primele 24 de ore de la apariţia simptomelor indigestiei. Pentru a diminua gustul amar al infuziei, adaugă miere sau suc de lămâie.

 

Ceaiul de rozmarin

Datorită aromelor, rozmarinul este folosit de sute de ani în industria alimentară şi cosmetică. Dar nu doar mireasma este secretul acestei plante, ci şi proprietăţile sale benefice în tratarea diferitor afecţiuni. Frunzele de rozmarin combat crampele abdomniale şi normalizează digestia.

 

Ai nevoie de: 1 linguriţă de frunze de rozmarin, 250 ml apă clocotită

 

Mod de preparare şi administrare: Toarnă apa clocotită peste frunzele plantei şi las-o la infuzat timp de 7-8 minute. Poţi bea câte 2 căni pe zi din momentul apariţiei senzaţiei de greaţă. De asemenea, poţi consuma acest ceai şi în scop preventiv, timp de 15 zile.

 

Ceaiul de cimbru

Cimbrul din grădină ajută la detoxifierea organismului şi-l protejează de bacterii. De asemenea, această plantă, folosită adesea în bucătărie, stimulează secreţia biliară şi elimină senzaţia de balonare provocată de indigestie.

 

Ai nevoie de: 1 linguriţă de cimbru, 1 lingură apă rece, 250 ml apă clocotită

 

Mod de preparare şi administrare: Planta se macerează în lingura de apă rece timp de 5 minute. Ulterior, maceratul se introduce în apa clocotită şi se lasă la infuzat 15 minute. Se strecoară şi se beau câte 2 căni pe zi.

 

Ceaiul de busuioc

În România, ca şi în toate ţările creştin-ortodoxe, busuiocul este considerat o plantă sacră, care îndepărtează spiritele rele. Busuiocul are şi puteri vindecătoare pentru multe probleme de sănătate. În cazul crampelor stomacale provocate de indigestie, se recomandă consumul de ceai de busuioc pentru că tratează eficient simptomele acestei probleme.

 

Ai nevoie de: 1 linguriţă pulbere de busuioc, 250 ml apă clocotită

 

Mod de preparare şi administrare: Se infuzează planta în apă, timp de câteva minute. Se consumă câte o cană înainte de culcare. Tratamentul se repetă până la vindecare.

 

Ceaiul de iarbă-mare

 

Arsurile stomacale de după masă sunt semnele unei dereglări din cauza unor alimente. Pentru a trata aceste tulburări, bea un ceai de iarbă-mare, care are un efect antiparazitar şi calmant.

 

Ai nevoie de: 4 linguri de pulbere de iarbă-mare, 300 ml apă

 

Mod de preparare şi administrare: Se fierbe planta în apă timp de 20 de minute. Se beau câte 4 linguri pe zi, dimineaţa pe stomacul gol, până când dispar simptomele indigestiei.

 

Sfatul specialistului:

 

Dr. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţe în terapii complementare, Centrul Medical Clar Med, Bucureşti

 

Cicoarea combate greaţa

 

Indigestia reprezintă o tulburare digestivă provocată de unele excese alimentare care se manifestă prin următoarele semne: greaţă, crampe stomacale, diaree, dureri abdominale caracterizate de arsuri, dureri în partea dreaptă a abdomenului şi balonări. Ceaiurile împotriva indigestiei tratează aceste simptome fără a provoca efecte secundare. De exemplu, ceaiul de cicoare combate greaţa şi conferă o stare de bine. Se prepară o infuzie de dintr-o lingură de plantă şi 250 ml apă clocotită care se lasă acoperită timp de 6-7 minute. Se consumă câte 3 căni pe zi, timp de 20 de zile pe lună. De asemenea, pulberea de cărbune medicinal are rolul de a calma crampele provocate de indigestii. Se administrează câte 1 g de pulbere zilnic, dimineaţa şi seara.

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Ion Iliescu l-a asasinat pe Nicolae Ceaușescu (pentru a vinde globalistilor TOATA Tara ). După 2 zile, discuta cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, despre ”specialiștii sovietici” fără identitate din România STENOGRAMA COMPLETĂ… Lorzii răului din România sunt, de fapt, niște oameni mărunți. Imagini cenzurate la TV cu Năstase și Voiculescu… Rechizitoriu: Mineriada 13 – 15 iunie 1990. Malin Bot  … Garda pretoriană a lui Iliescu, formată din mineri. Călăii au ajuns pensionari de lux în 30 de ani… Spagă de 9 milioane de euro cu pedepse ridicol de mici, contopite astfel încât Dorin Cocoș a executat o bășcălie de pedeapsă… Mălin Bot, ziarist independent: ”Împreună construim cea mai curată cale în jurnalism”… LUNA CADOURILOR pentru marii corupți: Năstase, reabilitat. Tăriceanu, achitat. Neacșu, avansat șef la SGG… Plătim scump pentru că nu am făcut lustrație. Securitatea și mentalitățile staliniste încă ne bântuie țara… Cum te trimite justiţia să dormi în pădure… Mafia camatarilor mana-n mana cu oamenii justitiei… cărţi- Ziaristi amenintati, ziaristi batuti… Ca sa poata fi confiscate de globalisti… Naţionalizarea a fost pregătită în laboratoarele comuniste timp de un an… Iuliana Biro: Ne duceau la anchete zi şi noapte. Atâta bătaie am primit! Vai de capul nostru! Inainte de globalizare…Noaptea în care comuniştii au confiscat averea moşierilor. „Suntem muritori de foame, nu avem cu ce ne încălzi“…Câți bani primeau călăii români? Cum era remunerată fiecare execuție în funcție de „dificultate”? Călăii binefăcători… Cei mai ingrozitori torţionari din comunism: Enoiu, Crăciun, Ficior, Moromete, Vişinescu… Cum a ajuns Experimentul Pitești cel mai brutal episod din istoria României în doar doi ani…  Cum au cucerit comuniştii puterea în 1945–1947. Şiretlicurile prin care au fost fraudate alegerile: voturi anulate şi buletine gata ştampilate… Lovitură de stat în România în 1947… Parchetul Militar demonstrează că în decembrie 1989 în România a avut loc o lovitură de stat…( Lovitura de teatru si de stat…)Rolul lui Ion Caramitru în declanșarea Diversiunii Teroriste din Decembrie 1989. Momentul în care actorul s-a urcat pe un car de transmisie al TVR

////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

( Lovitura de teatru si de stat…)Rolul lui Ion Caramitru în declanșarea Diversiunii Teroriste din Decembrie 1989. Momentul în care actorul s-a urcat pe un car de transmisie al TVR

Publicat   de Mirel Curea

 

Cea mai mare necunoscută a evenimentelor de decembrie 1989 a reprezentat-o povestea cu teroriștii, demontată și demonstrată ulterior a fi doar o diversiune care a avut drept rezultat 853 de morți și 2157 de răniți.

 

Scopul ei? Jurnalistul Ion Cristoiu, autor încă de la începutul anului 1990 al tezei că în România, în decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat și nicidecum o revoluție, are cea mai consistentă explicație cu privire la motivele pentru care a pus la cale această diversiune criminală.

 

1) Trebuia creată atmosfera favorabilă executării lui Nicolae Ceaușescu prin prezentarea teroriștilor drept forțe loiale lui Nicolae Ceaușescu, legate de acesta printr-un Jurământ. Ca o culme a absurdului, forțele loiale nu-l apăraseră pe Nicolae Ceaușescu până în 22 decembrie 1989, iar acum, că Nicolae Ceaușescu era arestat la Târgoviște, se apucat să lupte pentru el. Aceste forțe loiale i-ar fi transmis lui Ion Iliescu.  Mesajul că depun armele doar când vor fi absolvite de Jurământ. Altfel spus, atunci când la TVR se vor prezenta secvențe cu cei doi morți.

2) Trebuia abătută atenția românilor de la cucerirea pas cu pas a Puterii. În timp ce românii se ascundeau prin case de teama teroriștilor, Ion Iliescu înființa CFSN, prelua prin el Puterea în stat și coordona înființarea de Consilii și Comitete FSN în toate județele și toate localitățile. Începând cu ora 22.30, pe 22 decembrie 1989, când se va da citire la Radio și TVR, Comunicatului de constituire a CFSN condus de Ion Iliescu, începeau să curgă din toată țara telegrame de adeziune la Noua echipă. Nicolae Ceaușescu fusese înlocuit cu Ion Iliescu!

3) Românii trebuiau ținuți departe de stradă, pentru ca aceștia să nu se apuce de mitinguri de protest față de confiscarea Revoluției. În 26 decembrie 1989 era anunțat un miting anti-Iliescu în Piața Republicii. O întreagă mașinărie propagandistică e pusă în mișcare pentru a contracara ținerea mitingului prin prezentarea lui ca o provocare teroristă. Disperarea e atât de mare încât a fost folosită împotriva mitingului Doina Cornea, adusă de la Cluj la TVR, ca să ceară tinerilor să stea în case, dacă nu vor să fie masacrați de teroriștii care aveau nevoie de un miting ca să tragă în plin.

4) Legitima noului Conducător. Practic Ion Iliescu nu mișcase un deget în zilele de proteste dintre 15 și 22 decembrie 1989. Nu îndrăznise nici măcar să trimită un mesaj de susținere celor de la Timișoara, nu fusese la Baricadă, nu intrase în sediul CC. Pe drept cuvânt, mulți bucureșteni se întrebau de temeiul pentru care el s-a autoproclamat noul șef al Statului. Diversiunea cu teroriștii dintre 22 și 26 decembrie 1989 i-a folosit lui Ion Iliescu pentru a se prezenta drept Salvatorul Națiunii de la Pericolul întruchipat de Contrarevoluție. Nu făcuse nimic până în 22 decembrie 1989. Da, dar după 22 decembrie 1989 a făcut totul conducând Lupta cu teroriștii.

Momentul zero al Diversiunii Teroriste apare precizat în Rechizitoriul Parchetului General din Dosarul ,,Revoluția din decembrie 1989”.

Documentul arată contextul în care s-a ripostat în premieră unui inamic invizibil:

 

„Totodată, se constată că urmare directă a tirului deosebit de intens existent în Piața Palatului în seara zilei de 22 decembrie 1989, două obiective de patrimoniu (Biblioteca Centrală Universitară și Palatul Republicii/Regal) au suferit uriașe distrugeri, prin incendiere. Au fost distruse în mod ireparabil foarte multe bunuri ale patrimoniului național, valoarea acestora fiind practic inestimabilă.” 

 

Să ne amintim momentul, în jurul orelor 18.00, Ion Iliescu face gafa monumentală de a se adresa de la balconul CC, zecilor de mii de manifestanți din Piața Palatului, cu apelativul „tovarăși!”. I-a răspuns un val asurzitor de huiduieli, după care s-a scandat fără oprire „Jos comunismul!” și „Fără comuniști!”. Apăruse pericolul ca lovitura de stat să se transforme într-o revoluție anti-comunistă pe bune, care i-ar fi măturat ca un uragan pe „emanați”.

 

Ca la comandă, în jurul orelor 18.30 au apărut „teroriștii”, care trăgeau din clădirile Palatului Regal și Bibliotecii Centrale Universitare. Dar trăgeau cu grijă mare, de fapt se auzeau doar pocnete, în timp ce balconul CC luminat de reflectoare, era plin ochi de cei care tocmai puseseră mâna pe putere. Nu cădea nimeni, nu era nimeni împușcat, balconul luminat era plin de echipa lui Ion Iliescu, plus alți participanți la vodevil, iar oamenii din Piață nu înțelegeau mai nimic: se auzeau pocnituri, dar nu se întâmpla nimic.

 

Consecința ca urmare a acestei diversiuni, de după căderea lui Nicolae Ceaușescu, a fost că începând cu ora 18.30 a zilei de 22 decembrie 1989, România a devenit scena unui veritabil măcel. Foarte important de văzut este ce s-a petrecut la ora18.30, cine și cum a introdus în scenă primii „teroriști”.

 

Momentul în care Ion Caramitru a preluat inițiativa

În acel moment, actorul Ion Caramitru a preluat inițiativa și, urcat pe un car de transmisie tv, bine luminat și el, i-a rugat pe „teroriști” să se predea:

 

„Opriți focul! Oamenii care sunteți în Palat, nu mai trageți, este inutil. Tot poporul român e cu ochii pe voi. Singura șansă este să vă predați. Liniștiți-vă, n-aveți nici o șansă. Piața e înconjurată de armată, de tancuri, de tunuri, de mitraliere, de oameni cu mâinile goale. Liniștiți-vă! Adunați-vă, puneți-vă în două rânduri, coborâți, veți fi preluați de armată care vă va garanta integritatea corporală. Vă rog să se facă din partea armatei o delegație. Sunt 9 oameni fără uniformă, militari care să preia prizonierii. Liniștiți-vă, n-avem nevoie de panică, revoluția am câștigat-o. E păcat, Dumnezeu e cu noi. S-au primit mesaje din străinătate. Gorbaciov transmite salutările lui și simpatia pentru revoluția română.”

 

Și i-a tot rugat, până când armata a pus armamentul greu, tunurile tancurilor și mitraliere TAB-urilor, pe cele două clădiri, ca să-i anihileze pe „teroriștii” apăruți la momentul potrivit. Dar, așa cum au apărut, la fel au și dispărut, pentru că nu a existat niciun cadavru.

 

Astfel, ora 18.30 a zilei de 22 devine cel mai important moment al Evenimentelor din Decembrie 1989.  Deslușirea motivelor pentru care „au trebuit să moară” 957 de oameni, atâția câți au pierit în urma declanșării Diversiunii Teroriste, se găsește exact în detaliile cotiturii petrecute în acele clipe. Ion Caramitru s-a dus la cele veșnice fără să fi spus adevărul cu privire la acel punct de inflexiune al scenariului în baza căruia Nicolae Ceaușescu a fost înlocuit cu copilul său de suflet, Ion Iliescu.

 

https://evz.ro/rolul-lui-ion-caramitru-in-declansarea-diversiunii-teroriste-din-decembrie-1989-momentul-in-care-actorul-s-a-urcat-pe-un-car-de-transmisie-al-tvr.html?utm_source=evz&utm_medium=recomandari_AI

 

//////////////////////////

Parchetul Militar demonstrează că în decembrie 1989 în România a avut loc o lovitură de stat

 

de SorinAndreiana

     

Patru preşedinţi, 28 de ani şi 13 premieri i-au trebuit statului român pentru a lămuri ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul evenimentelor din 1989, care au dus la căderea regimului Ceauşescu. Ieri, Parchetul Militar a comunicat care este stadiul cercetărilor în „Dosarul Revoluţiei”, demontând practic toate argumentele lui Ion Iliescu şi a echipei cu care a venit la putere. Aceştia au susţinut în ultimii 28 de ani teza unei revoluţii realizate de poporul român împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

Despre teza loviturii de stat s-a vorbit fără încetare în ultimii 28 de ani. Primul ziarist român care a susţinut acest scenariu a fost Ion Cristoiu, într-un editorial din data de 23 februarie 1990. Comunicatul procurorilor militari aduce, pe lângă câteva elemente de noutate, şi multe confirmări ale tezei loviturii de stat. Probabil cea mai importantă este aceea că în 1989 nu a existat un vid de putere, demontând cea mai importantă cale de apărare a lui Ion Iliescu şi a echipei sale, care au susţinut în tot acest timp că morţi din decembrie 1989 au fost rezultatul haosului şi lipsei unei puteri politice reale în acele zile, inerente revoluţiilor.

 

Iliescu zice că nu la Malta s-a decis soarta lui Ceauşescu, Parchetul îl contrazice

Parchetul Militar a comunicat ieri că în cadrul cercetărilor din „Dosarul Revoluţiei”: „s-a stabilit situaţia internaţională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru ţările din Europa de Est”, sugerând că mişcările din România nu au fost independente de înţelegirile dintre SUA şi URSS de la finalul anilor ’80.

 

În urmă cu 8 ani, fostul preşedinte Ion Iliescu susţinea pe blogul personal faptul că întâlnirea dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov de la Malta nu a avut nicio importanţă în desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. „Nu la Malta s-a decis soarta României. Acolo nici măcar nu a fost vorba de România şi nici nu se punea problema schimbărilor care s-au produs apoi în tot spaţiul central şi est-european. Chiar şi Occidentul a fost luat prin surprindere de dinamica schimbărilor din toate aceste ţări”, scria Ion Iliescu în decembrie 2009. De altfel, Ion Iliescu a fost contrazis în ultimii ani şi de fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad, care a spus în mai multe rânduri că l-a avertizat pe Ceauşescu încă din 1 decembrie 1989 că la Malta, în 2-3 decembrie, urma să se discute şi problema României, Chinei şi a Cubei, state care refuzau să aplice reformele politice anunţate de Moscova. Iulian Vlad l-a anunţat pe şeful statului de atunci inclusiv că la Malta s-a stabilit creşterea presiunii asupra celor trei ţări pentru o schimbare de atitudine. Mai mult, i-a înmânat şi o notă scrisă.

 

 

 

 

„Mişcarea spontană” a fost provocată prin inducerea unei stări de panică

Parchetul Militar contrazice teza echipei Iliescu conform căreia evenimentele au fost o mişcare spontană. Procurorii susţin că oamenii au fost provocaţi şi li s-a indus o stare de panică: „A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alta elemente, la dezorganizare a mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti”.

 

În ultimii 28 de ani, mesajul principal al echipei lui Ion Iliescu a fost că în decembrie 1989 a avut loc o mişcare de protest spontană a românilor, care s-a terminat prin schimbarea puterii politice. Aceştia mai consideră şi că în decembrie 1989 nu a fost vorba de o lovitură de stat, ci de o Revoluție în adevăratul sens al cuvantului, și că, din păcate, ea nu s-a putut desfăşura pe cale paşnică, aşa cum a fost cazul în ţările vecine. „Revoluţia română a fost una radicală din acest punct de vedere, a fost o revoluţie, una veritabilă, care s-a bazat pe o revoltă populară. Deci are şi legitimitate istorică, are o forţă pe care a dat-o şi mişcarea populară. Schimbările care s-au produs sunt de esenţă revoluţionară. Eu am venit pe valul Revoluţiei, revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine”, este mesajul standard al lui Ion Iliescu din ultimii 28 de ani.

 

 

 

Românii au fost dezinformaţi şi manipulaţi

„Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave”, scrie în comunicatul de ieri al procurorilor.

 

Scenariul cu teroriştii care ameninţau libertatea câştigată cu atâta vărsare de sânge a funcţionat atât de bine, încât românii erau convinşi în momentul în care s-a difuzat la televizor procesul cuplului Ceauşescu, că fostul dictator se uita foarte des la ceas pentru că aştepta să fie salvat de luptători palestinieni. Românii vedeau terorişti peste tot, nişte agresori care nu au fost găsiţi niciodată, dar psihoza teroristă a întreţinut ideea că Ion Iliescu, Silviu Brucan, Victor Atanasie Stăculescu sau Gelu Voican Voiculescu se luptă din greu să apere ţara. Pentru prima oară o instituţie a statului român afirmă că a fost vorba despre o imensă manipulare.

 

 

 

Teroriştii au fost de fapt o diversiune militară

Parchetul Militar a demontat ieri şi scenariul teroriştilor care au acţionat în acele zile: „S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite”.

 

După fuga cuplului Ceauşescu, în România au continuat să moară oameni, iar teza susţinută în acele zile a fost că teroriştii atacă ţara pentru a-l repune în funcţie pe fostul dictator. În urmă cu doi ani, Petre Roman, primul premier postdecembrist, dădea vina pe Ceauşescu pentru victimele din 1989: „Se ştie foarte bine în ce împrejurări şi în ce context s-a înregistrat numărul mare de victime. Sunt toate legate de declanşarea represiunii de către dictator. Toate pleacă de acolo”.

 

Nu a existat un vid de putere

Procurorii afirmă că nu a existat un vid de putere în decembrie 1989: „A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar carea preluat, în timp foarte scurt , după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de Drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi internaţional”.

 

Este o afirmaţie care demontează o altă teză importantă a echipei Iliescu. Apropiaţii fostului preşedinte au susţinut întotdeauna că după fuga cuplului Ceauşescu în Româ nia a existat un vid de putere. Argumentul este important prin faptul că neexistând putere politică în stat, este greu de tras cineva la răspundere pentru oamenii care au murit după miezul zilei de 22 decembrie 1989, momentul în care Ceauşescu a fugit din sediul Comitetului Central.

 

Procurorii ştiu cine a coordonat dezinformarea

Procurorii susţin inclusiv că au descoperit şi cine au fost cei care au coordonat această manipulare, unică în istoria României: „Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune, cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia”.

 

 

Au simulat împuşcăturile terorişitilor cu ajutorul unor aparate din dotarea Armatei

„În legătură cu acceaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare”, scrie în comunicatul Parchetului.

 

În dimineaţa zilei de 23 decembrie, 34 de militari de la Câmpina au fost ucişi de colegii lor în faţa aeroportului Otopeni. Tinerii de la Câmpina fuseseră aduşi să apere aeroportul de celebrii terorişti, în timp ce soldaţilor care se aflau deja acolo li s-a spus că se apropie un autobuz cu agresori. Diversiunea a reuşit şi 34 de tineri au murit împuşcaţi de colegii lor. Dacă în cazul Otopeni, diversiunea a fost destul de simplu de realizat, fiind greu de identificat dacă în autobuz erau soldaţi sau terorişti, în centrul Bucureştiului era mai complicat să fie puşi soldaţi sau miliţieni să tragă unii în alţii. Şi totuşi, în zilele de după fuga lui Ceauşescu, bucureştenii au auzit focuri de armă şi au văzut cum soldaţii au tras spre zonele de unde părea că ar trage aşa zişii terorişti. Tot din timpul acelor zile, a rămas celebră panica provocată de un aşa numit desant aerian din afara ţării. Şi aceasta a fost o minciună, dar totuşi cum a fost posibil? Procurorii susţin că prin intermediul unor simulatoare, achizionate de Armată în 1987. Practic teroriştii au fost nişte simulatoare. Interesant este că în 1987, departamentul de înzestrare al Armatei era coordonat de Victor Atanasie Stănculescu, din poziţia sa de ministru adjunct al Apărării, unul dintre cele mai importante personaje ale echipei care a preluat puterea după fuga lui Ceauşescu.

 

 

 

Iliescu şi Brucan au chemat armata sovietică

„Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situaţia militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989”, mai scrie în comunicatul Parchetului Militar.

 

Ion Iliescu a susţinut, în tot acest timp, că armata sovietică nu a fost chemată să intervină în România, arătând în sprijinul afirmaţiilor sale că inclusiv Mihail Gorbaciov a declarat că nu a primit o astfel de cerere de la români. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major General în decembrie 1989, a afirmat în septembrie 1993, în faţa comisiei de anchetă din Parlament, că Iliescu a avut această intenţie, dar nu a spus că ar fi făcut vreun demers în acest sens. În urmă cu trei ani, însă, un document al Ambasadei Poloniei la Bucureşti demonstra că Iliescu a cerut ajutorul ruşilor. În data de 23 decembrie 1989, ambasada transmitea către Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei o notă în care informa că: „În numele Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei URSS, pentru că singuri nu se vor descurca. Fără să aştepte răspunsul, FSN a anunţat la TV că Ambasada a promis ajutorul. Răspunsul URSS: sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”

 

 

Iliescu susţine că nu se aştepta la execuţie, procurorii dovedesc că a fost pregătită

„Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, execuția. Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate”, este o altă afirmaţie foarte importantă a Parchetului Militar.

 

În ultimii 28 de ani, echipa din jurul lui Ion Iliescu a susţinut că aşa zisul proces şi execuţia cuplului Ceauşescu au fost o necesitate, pentru a opri atacurile teroriştilor, care se luptau pentru a-l readuce pe dictator la putere. Deşi inclusiv Victor Atanasie Stănculescu afirma, în urmă cu câţiva ani, că decizia de execuţie a celor doi a fost luată la Bucureşti, într-o toaletă, într- o discuţie dintre Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a afirmat, de-a lungul timpului, că el nu s-a aşteptat la deznodământul de la Tărgovişte. El spunea, în urmă cu câţiva ani, că se aştepta la o condamnare pe viaţă a celor doi, nu la împuşcarea lor. Din nou Parchetul Militar vine şi spune că execuţia celor doi a fost premeditată.

 

 

 

Au încercat de trei ori să îl asasineze pe Ceauşescu la Tărgovişte

„Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM0 1417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, începând cu după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu”, mai scrie în comunicat.

 

După fuga din Bucureşti, cuplul Ceauşescu a ajuns la Târgovişte, unde a fost reţinut, în ziua de 22 decembrie, de doi miliţieni, după care a fost predat unităţii militare din oraş. Generalul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 în decembrie 1989, a povestit în mai multe rânduri că unitatea sa militară a fost ţinută sub o teroare psihică continuă în cele trei zile în care cuplul dictatorial a fost acolo. Comunicatul Parchetului de ieri vine să confirme afirmaţia generalului. Cel mai probabil cel care a dat aceste ordine a fost Victor Atanasie Stănculescu (foto sus), care a fost indicat de Kemenici de-a lungul timpului ca fiind persoana din noua putere politică cu care a comunicat în legătură cu situaţia celor doi. Ba, mai mult, Kemenici a afirmat de mai multe ori că i-a cerut lui Stănculescu să vină să îi ia pe cei doi de la Târgovişte, pentru că îşi pune unitatea în pericol din cauza lor şi a telefoanelor de ameninţare pe care le primea. Tot procurorii au anunţat ieri că „până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora”, dezvăluire senzaţională, o noutate absolută, care se cere detaliată.

 

Ion Cristoiu, primul ziarist român care a lansat teza loviturii de stat

Teza loviturii de stat, care este confirmată prin comunicatul Parchetului Militar de ieri, a fost lansată, la începutul anilor ’90, de mai mulţi jurnalişti, ea fiind aruncată de fiecare dată în derizoriu de echipa din jurul lui Ion Iliescu. Primul ziarist care a pus în dezbatere publică această temă a fost Ion Cristoiu, care în data de 23 februarie 1990, a publicat un editorial în săptămânalul „Expres” sub titlul „O după amiază cu prea multe întrebări”. „Chiar din primele zile ale acestui an evenimentele din decembrie 1989 au ridicat o serie de întrebări. A fost lovitură de stat sau mişcare spontană? Sau şi una şi alta? Ce rol au jucat, cel puţin în declanşarea insurecţiei, serviciile de spionaj străine? E vreo legătură între evenimentele din decembrie şi întîlnirea de la Malta?”, arăta Ion Cristoiu din primele rânduri ale editorialului său.

 

 

 

 

 

https://evz.ro/parchetul-militar-decembrie-1989.html

////////////////////////

 

Lovitură de stat în România în 1947

 

 

 

       Premierul Petru Groza îl obligă pe regele Mihai să abdice și să proclame Republica Populară

Comandanți

Mihai I al României    Petru Groza

Zvonuri de lovituri de stat pe Wikipedia

Lovitura de stat din 30 decembrie 1947 (cunoscută în istoriografia comunistă sub numele de proclamarea Republicii Socialiste România , Ziua Republicii sau abdicarea regelui) este acțiunea care a avut loc între 30 decembrie 1947 și 3 ianuarie 1948 de către comuniști Românii, susținuți de trupele sovietice ocupante, care l-au obligat pe regele Mihai I să abdice. Liderii loviturii de stat au proclamat Republica Socialistă România încălcând actuala Constituție , în timp ce familia regală a plecat în exil, care a durat până în 1997 .

 

30 decembrie 1947 a marcat înființarea Republicii Socialiste România cu eliminarea ultimelor obstacole limitate în calea schimbării regimului: Constituția democratică din 1923 , guvernul monarhic și persoana regelui.

 

Schimbările politice aduse de lovitura de stat au avut loc fără aprobarea națiunii române, care nu a fost consultată prin referendum .

 

Index

1    Situația politică din țară

2    Evenimente din 30 decembrie 1947

3    Proclamarea Republicii

4    Plecarea familiei regale spre exil

5    Consecințele loviturii de stat din 30 decembrie 1947

6    Reveniți în patria familiei regale

7    Opiniile regelui Mihai cu privire la actul abdicării

8    Bibliografie

Situația politică din țară

La 23 august 1944 , România a rupt alianța cu Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial și s-a alăturat țărilor aliate occidentale : Regatul Unit , Franța și Statele Unite ale Americii . Regimul mareșalului Ion Antonescu , loial lui Adolf Hitler , a fost înlăturat brusc și înlocuit de un nou guvern condus de generalul Constantin Sănătescu , iar politica externă a fost redirecționată. Schimbarea a fost făcută la inițiativa regelui Mihai și a unui grup mic de asociați apropiați. După lovitură de stat, suveranul s-a bucurat de sprijinul masiv al numeroaselor partide politice ( Partidul Național Liberal , Partidul Național Țărănesc , Partidul Social Democrat și o mică parte a Partidului Comunist Român ), Forțelor Armate și majorității covârșitoare a poporului. Avantajele acestei schimbări au fost multe: ieșirea rapidă dintr-un război deja pierdut, limitarea pierderilor umane și materiale, obținerea unor condiții mai favorabile pentru pace și eșecul transformării teritoriului țării într-un teatru de război.

 

Cu toate acestea, actul din 23 august 1944 a dus la intrarea Armatei Roșii în țară, care nu a putut fi evitată. Sovieticii au intrat în România ca aliați și, după 23 august, nu a existat ostilitate între armatele române și sovietice .

 

La 2 aprilie 1944 , adică cu puțin înainte de a schimba latura, ministrul sovietic de externe Vjačeslav Michajlovič Molotov a spus că, dacă Regatul României ar fi acceptat condițiile armistițiului impus de aliați , Armata Roșie nu va încerca să schimbe politica regimul.când a intrat în țară.

 

După 23 august, regele și guvernul lui Constantin Sănătescu au restabilit cu mare dificultate constituția democratică din 1923 și regimul democratic parlamentar, permițând funcționarea normală a partidelor politice care fuseseră dizolvate oficial sub Antonescu . Respectarea armistițiului a fost supravegheată de Comisia Aliată de Control , condusă de sovietici, cu sediul la București , care include un reprezentant american, un britanic și un sovietic. Cu toate acestea, datorită ocupației militare sovietice a țării și a acordului procentual , care era necunoscut Regatului României la acea vreme, delegația sovietică a prevalat, iar politica a degenerat rapid în violență și dictatură stalinistă .

 

La 6 martie 1945 , reprezentantul sovieticAndrei Januar’evič Vyšinsky a ordonat regelui, sub amenințarea forței militare, să înlocuiască guvernul condus de generalul Nicolae Rădescu cu un guvern păpușar dominat de comuniștii pro-sovietici și condus de Petru Groza .

 

În august 1945 , din cauza numeroaselor abuzuri ale guvernului Groza , regele i-a cerut demisia. Pentru prima dată în istoria constituțională a României , un guvern a refuzat să părăsească puterea la cererea domnitorului. Drept urmare, între august 1945 și ianuarie 1946 , regele a declanșat „greva regală”. Regele Mihai I a refuzat să semneze legile emise de guvernul Groza . Constituția din 1923 prevedea ca puterea legislativă să fie exercitată în mod colectiv de către rege și Adunarea legislativă. Pentru a intra în vigoare, legile impuneau o semnătură regală. Procedând astfel, regele nu și-a încălcat puterile, întrucât articolul 88 din Constituție prevedea, printre altele, că regele „poate refuza să semneze”.

 

La 8 noiembrie 1945 , de sărbătoarea Arhanghelilor Mihail și Gavriil și ziua numelui regelui, în Piața Palatului din București a avut loc o mare demonstrație pro-monarhică, în care populația – în special studenții și membrii partidelor tradiționale – și-a exprimat pașnic nemulțumirea față de regimul comunist și sprijinul pentru tânărul suveran, considerat ultimul garant al democrației . Cu această ocazie a avut loc o demonstrație muncitorească organizată de Blocul Național Democrat , care a comis numeroase violențe la care au răspuns pro-monarhiștii. Acest fapt grav a oferit autorităților de poliție pro-guvernamentale pretextul de a aresta numeroși manifestanți anticomunisti și de a-i închide până la doi ani, fără nicio acuzație legală clară împotriva lor. Cel puțin 1.100 dintre ei se aflau încă în închisoare în decembrie 1947 , iar viața lor a fost folosită ca „chip de negociere” pentru a-l șantaja pe rege să semneze actul de abdicare.

 

La 19 noiembrie 1946 au avut loc alegeri generale în România . Frauda electorală a avut loc guvernul Groza : în locul Partidului Național Țărănesc , adevăratul câștigător (cu simbolul electoral al „ochiului”), Blocul Național Democrat a fost declarat câștigător (care conține Partidul Comunist și multe alte partide satelit și cu simbolul electoral al „soarelui”).

 

În iulie 1947 a avut loc înscenarea lui Tamassu : liderii Partidului Național Țărănesc au fost arestați sub acuzația că vor să fugă într-o țară străină. În noiembrie, Partidul Național Țărănesc a fost dizolvat, iar Partidul Național Liberal , incapabil să funcționeze, s-a dizolvat singur.

 

Singurele obstacole rămase în calea puterii depline a regimului comunist au fost Constituția din 1923 și monarhia.

 

Evenimente din 30 decembrie 1947

Regele Mihai și Regina Mamă Elena au primit o invitație de a participa la nunta prințesei Elisabeta a Regatului Unit și Philip Mountbatten stabilit pentru noiembrie 1947 . Ca de obicei, pentru a răspunde invitației, regele a cerut permisiunea guvernului din Groza care, spre marea sa surpriză, a acordat-o cu grabă și solicitudine. Cei doi au plecat la 12 noiembrie 1947 din Baneasa într-un avion pilotat alternativ de comandantul Traian Udriski și de regele însuși. Plecarea a avut loc în fața tuturor miniștrilor foarte entuziaști: cel mai probabil, comuniștii sperau că regele va profita de această ocazie pentru a nu se întoarce în țară.

 

În timpul ceremoniilor – care au durat aproape o lună – familia regală română a locuit la hotelul Claridge din Londra , unde tânărul rege a întâlnit-o pe prințesa Anne de Bourbon-Parma , viitoarea sa soție, dintr-o veche familie regală franceză. Cei doi s-au îndrăgostit repede și, după ceva timp, regele a cerut mâna tinerei prințese.

 

La întoarcerea acasă – care a avut loc cu trenul în gara regală din Băneasa – regele și regina mamă au fost întâmpinați cu răceală de aceiași miniștri ai guvernului comunist al lui Petru Groza . La recepția oficială, Lucrețiu Patrascanu a refuzat să dea mâna cu regele, pretinzând că privește în altă direcție.

 

În conformitate cu prevederile statutului familiei regale, pentru a se căsători, regele avea nevoie de aprobarea guvernului. Aceasta, în circumstanțe normale, era o simplă formalitate. Cu toate acestea, cererea sa, făcută după întoarcerea în țară, a fost respinsă.

 

În seara zilei de 29 decembrie 1947 , familia regală se afla la Sinaia , în castelul Foisor . În timp ce slujitorii pregăteau masa, regele a primit două telefoane succesive de la București de la Dimitrie Negel , Mareșalul Palatului, care l-a informat că prim-ministrul Petru Groza vrea să se întâlnească cu el a doua zi dimineață la ora 10 la Palatul Elisabeta „pentru a discuta o chestiune de familie ”. În acei ani, Palatul Elisabeta , reședința mătușii regelui, era folosit ca reședință regală în capitală, deoarece Palatul Regal din Calea Victoriei era încă grav afectat de atacurile germane din 24 august 1944 și de Casa Nouă. fusese complet distrus de aceleași bombardamente.

 

Crezând că planul său de căsătorie va fi discutat, regele a acceptat cererea, chiar dacă Groza a încălcat flagrant multe reguli ale protocolului regal. De fapt, un ministru nu trebuia să-l convoace pe rege, ci să ceară o audiență cu o perioadă echitabilă în avans. Totuși, astfel de erori de curtoazie elementară erau frecvente în rândul demnitarilor comuniști.

 

A doua zi, regele și regina mamă, însoțite de adjutantul regal Jacques Vergotti, au părăsit Sinaia pentru a se întâlni la ora 10 cu Petru Groza la București .

 

La sosirea sa la Palatul Elisabeta , adjutantul Vergotti a observat că soldații Gărzii Regale, care de obicei păzeau reședința, au fost înlocuiți surprinzător cu soldați din Divizia „Tudor Vladimirescu”, care veniseră cu trenul din Rusia și loiali Comuniștii. Gărzile nu au putut reacționa deoarece au fost arestați de un grup de tineri militanți comuniști care se aflau în parcul mare din jurul clădirii.

 

La ora stabilită, regele a coborât personal pe bulevard pentru a deschide ușa către Groza . Fără avertisment, Groza a fost însoțit de ministrul Gheorghe Gheorghiu-Dej , o altă încălcare a protocolului care a declarat că străinii nu pot fi aduși într-o întâlnire între suveran și prim-ministru, în special dacă nu sunt invitați. Pe lângă regina mamă Elena, la discuția „familiei” a participat doar Mircea Ionnițiu , secretar personal și fost coleg de clasă al regelui.

 

În salonul de la etaj, Petru Groza a început discuția subliniind că „a sosit timpul pentru un divorț amiabil între țară și monarhie”. Apoi a scris o simplă faptă și i-a cerut regelui să semneze abdicarea . Documentul nu a urmat formularea obișnuită a decretelor regale, arătând că este fals, probabil făcut de străini. Regele a protestat, subliniind că schimbarea formei de guvernare nu poate fi făcută decât prin voința expresă a națiunii române și cu respectarea strictă a procedurilor democratice prevăzute de Constituție. Întregul proces ar fi trebuit aprobat prin referendum . Documentul prezentat regelui era, de asemenea, incorect din punct de vedere juridic, deoarece pretindea că „a renunțat la tron ​​pentru el și pentru descendenții săi”. Într-adevăr, fără un mandat nimeni nu poate renunța la nimic în numele altcuiva. Mai mult, eventuala renunțare la tronul regelui Mihai nu a implicat automat abolirea monarhiei, ci doar trecerea Coroanei la următoarea în linia succesorală.

 

Răspunsul delegației comuniste a fost că „nu există timp pentru astfel de proceduri”. Graba a fost consecința presiunii politice din partea Uniunii Sovietice , care dorea să înlăture monarhia. Regele a cerut un răgaz pentru o lectură atentă a actului. Retras în biroul său și consultându-se cu Mircea Ionnițiu , a constatat că clădirea era complet izolată, deoarece conexiunile telefonice au fost întrerupte. Secretarul regal a subliniat că atacul asupra vieții regelui va elimina orice posibilitate de remediere a situației, în timp ce o semnătură pusă pe un act nelegitim a fost singurul lucru pe care comuniștii l-au putut face, deoarece regele s-a bucurat de un sprijin popular enorm. conștient că actul abdicării fusese sfâșiat cu forța. Informațiile primite ulterior arată că, în acord cu comuniștii români, trupele sovietice au ocupat străzile Bucureștiului . Tancurile au speriat populația, iar o baterie de artilerie îndreptată către Palatul Elisabeta a fost plasată în stadionul situat lângă arcul de triumf .

 

La întoarcere, regele a continuat să refuze să semneze abdicarea, deși, între timp, Petru Groza i-a arătat reginei că păstrează o armă în haină și a îndemnat-o să nu se rănească așa cum a făcut Ion Antonescu pe 23 august. Ca argument final, delegația comunistă a amenințat că va executa imediat cei 1.100 de tineri, majoritatea studenți, arestați în manifestația din 8 noiembrie 1945 . Regele a fost apoi obligat să semneze. Cu puțin timp înainte a spus: „sângele nu va curge datorită mie!”.

 

După semnarea documentului, familiei regale i s-a cerut să nu încerce să contacteze pe nimeni și să părăsească Castelul Peleș , unde o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist ar fi înregistrat toate moșiile regale.

 

Se poate observa că momentul acestei lovituri de stat a fost identificat cu atenție și de comuniștii români și de susținătorii lor. De fapt, Anul Nou și sărbătorile de Crăciun erau aproape și, prin urmare, atenția populației române a fost îndreptată mai ales către sărbători și activități de familie.

 

Proclamarea Republicii

Pentru a da loviturii de stat o aparență de legalitate, comuniștii au convocat în grabă, în seara de 30 decembrie 1947 , o sesiune a Camerei Deputaților pentru a comunica desființarea monarhiei și proclamarea Republicii Populare . Camera superioară a parlamentului național, Senatul, nu mai exista, probabil pentru că era considerată „burgheză”. În perioada 20 decembrie – 20 ianuarie, Parlamentul a fost de obicei închis pentru pauza de iarnă, iar deputații nu au putut lua o decizie obligatorie din punct de vedere juridic în temeiul Constituției și Regulilor Camerei. De fapt, ar fi trebuit să fie convocată o adunare extraordinară, deoarece nu a fost suficient timp pentru ca deputații să se întoarcă la București .

 

Cu toate acestea, ședința solicitată s-a ținut încă sub președinția scriitorului Mihail Sadoveanu . Conform legii, Camera Deputaților nu a putut modifica Constituția, care prevedea și forma de guvernare . Pentru a da un aspect de „aglomerație”, în sala de lucru a Camerei Deputaților au fost invitați o serie de „revoluționari” „tovarăși ai oamenilor de încredere”, randomizați și entuziasmați de ideea proclamării Republicii, care nu aveau dreptul legal.să voteze în locul membrilor Camerei . Chiar și așa, cvorumul necesar nu a fost atins, așa cum se arată în procesul-verbal al ședinței.

 

Conform aceluiași document, sesiunea a durat 45 de minute. O estimare simplă, bazată pe datele conținute în procesul-verbal, indică faptul că votul ultrarapid ar fi durat cel puțin 70 de minute. Nu au existat apeluri nominale din partea deputaților, iar numărul celor prezenți nu a fost comunicat. Au fost adoptate două legi, dintre care niciuna nu a fost listată pe ordinea de zi, discutată în comisiile parlamentare și examinată de Consiliul legislativ.

 

Pe 30 decembrie, un număr special al ziarului Partidului Comunist , Scînteia , anunța proclamarea Republicii către țară cu un articol care se încheie cu propoziția: „Exaltarea noului mod de viață al statului nostru, Republica Populară Română, patria dintre toți cei care lucrează cu brațele și mintea, din orașe și sate ”.

 

A încercat să acorde credință ideii că schimbarea ordinii de stat va veni din inițiativa poporului român și nu a ocupanților sovietici. În acest sens, în seara zilei de 30 decembrie, o mică adunare de susținători comuniști s-a bucurat public de proclamarea Republicii în Piața Palatului din București . Monitorul Oficial, în numărul 300 bis de marți, 30 decembrie 1947 , a publicat legea numărul 363 pentru proclamarea Republicii Populare Române și legea numărul 364 privind numirea prezidiului Republicii Populare Române.

 

Plecarea familiei regale spre exil

La 3 ianuarie 1948 , regele Mihai a fost obligat de noile autorități să părăsească România . Plecarea a avut loc din gara regală din Sinaia cu trenul regal după verificări ample și umilitoare asupra bagajelor familiei și personalului regelui. Singurele obiecte de valoare cărora li s-a permis să le aducă erau patru vehicule deținute de rege, care erau încărcate pe un vagon separat. Pe peron, familia regală și personalul de serviciu au urcat în tren între două rânduri de soldați care fuseseră instruiți să stea în spatele regelui pentru a evita contactul vizual. La plecare, ușile și ferestrele trenului regal au fost închise și întunecate sub controlul strict al autorităților comuniste și al personalului militar. În tren, chiar și pâinea și fructele care erau pe masă pentru regina Elena au fost tăiate în bucăți, astfel încât să nu fie posibil să se ascundă bijuterii sau alte obiecte personale de valoare.

 

Bill Lawrence, corespondentul New York Times din România , a dorit să asiste la plecarea familiei regale, dar aceasta nu i-a fost acordată de noile autorități. El a persistat și a putut urmări evenimentele de pe un deal din apropiere. Raportul său despre eveniment a apărut în presa americană câteva zile mai târziu.

 

Arma care a fost confiscată de gardienii comuniști de la adjutantul regal Jacques Vergotti când s-a urcat în tren nu a fost returnată.

 

Trenul s-a oprit la Săvârșin , apoi a plecat din România la Curtici . Trenul se îndrepta spre Viena , zona de ocupație militară a Statelor Unite . Acolo, un ofițer american a intrat în tren, i-a salutat pe regele și regina mamă și a confirmat că sunt liberi să continue. Trenul și-a continuat apoi călătoria spre Lausanne .

 

Consecințele loviturii de stat din 30 decembrie 1947

După lovitura de stat din 30 decembrie 1947 și până pe 13 aprilie 1948 , țara a rămas într-o situație de vid constituțional. Constituția din 1923 a fost abrogată. Unele acte ale guvernului lui Petru Groza au fost publicate în Monitorul Oficial datat la 29 decembrie 1947 , continuând astfel seria falsurilor. Camera a continuat să legifereze fără temei juridic, stabilindu-și propriile puteri. La 13 aprilie 1948 a fost adoptată prima Constituție a României comuniste, cu același „temei juridic” discutabil.

 

Întoarce-te în patria familiei regale

După Revoluția română din 1989 , guvernele conduse de Ion Iliescu și Petre Roman au împiedicat familia regală să se întoarcă în România , în ciuda cererilor regelui Mihai , cu excepția unei vizite de două zile în primăvara anului 1992 . Cu acea ocazie, potrivit estimărilor oficiale, aproximativ un milion de oameni au mers în stradă pentru a-l saluta pe rege. Alte încercări de a reveni în țară, precum cea făcută la Crăciunul 1990 , au dus la plecarea regelui de la frontieră, sub escortă armată.

 

Întoarcerea definitivă a familiei regale în patria lor a fost posibilă în 1997 , când guvernul lui Victor Ciorbea a anulat deciziile politice ale guvernului lui Petru Groza , care îl privase pe regele Mihai de cetățenia și naționalitatea română.

 

Opiniile regelui Mihai cu privire la actul abdicării

După ce a plecat într-un exil forțat, regele a profitat de orice ocazie pentru a arăta autorităților străine adevărul despre condițiile loviturii de stat din 30 decembrie 1947 , subliniind că evenimentele au avut loc cu încălcarea legii într-o țară aflată sub ocupație militară străină. și fără a consulta voința națiunii române. În unele dintre aceste manifestări publice ale adevărului, a apărut reticența politicienilor occidentali, dornici să mențină relații politice acceptabile și de compromis cu Uniunea Sovietică .

 

După întoarcerea sa, care a avut loc în 1997 , regele Mihai a menținut aceleași poziții publice, argumentând că doar cunoașterea întregului adevăr din istoria românească și restabilirea a ceea ce a fost întrerupt brutal, pe baza legală a Constituției din 1923 , ar putea da legitimitatea guvernanței actuale. El a exprimat cu tărie dreptul suveran al poporului român de a alege în mod liber forma de guvernare – monarhie constituțională sau republică – după informații corecte, în cunoștință de cauză și cu legi care au fost încălcate la 30 decembrie 1947 . Suveranul i-a răspuns scriitorului Mircea Ciobanu : „Atacurile împotriva monarhiei și împotriva mea arată că actualii lideri ai țării nu sunt siguri de poziția lor. Știu cel mai bine că Republica a fost instalată fără a consulta opinia poporului. Acum o vor consulta, dar vor legitima vechea fraudă. Când regii Olandei sau Norvegiei și-au părăsit țara din cauza germanilor, au consultat oamenii când s-au întors în țară? Le-au întrebat ceva? dacă s-au obișnuit între timp cu dominația lui Hitler ? Românii ar trebui interogați în acești termeni: Vrei să rămâi cu o formă de guvernare pe care ți-au dat-o sovieticii în 1947? „.

 

Bibliografie

Mircea Ciobanu , Convorbiri cu Mihai I al României , Editura Humanitas, 2008

Mircea Ionnițiu , Amintiri și reflecții , Editura Enciclopedică, 1993

Philippe Viguié-Desplaces , Majestatea Sa Regele Mihai I al României – O domnie întreruptă. Convorbiri cu Philippe Viguié-Desplaces , Editura Balanță, 1995

Sir Ivor Porter , Mihai I al României. Regele și Țara , Editura ALLFA, 2007

Eleodor Focșeneanu , Istoria constituțională a României (1859-2003) , ediția a III-a și edițiile anterioare.

 

https://koaha.org/wiki/Colpo_di_Stato_in_Romania_del_1947

 

 

///////////////////////

Cum au cucerit comuniştii puterea în 1945–1947. Şiretlicurile prin care au fost fraudate alegerile: voturi anulate şi buletine gata ştampilate

 

Veniţi la putere în 1945, procomuniştii conduşi de premierul Petru Groza s-au asigurat, prin ilegalităţi, că alegerile din anul următor vor fi câştigate de comunişti. Întreaga administraţie a fost „epurată“, fiind instalaţi în funcţie numai oameni dispuşi să se supună planului comuniştilor de asediere a României. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ 8 femei dezvăluie cum a fost prima întâlnire cu sexul oral Poroşenko: Număr record de trupe ruse la graniţa cu Ucraina Cel puţin doi morţi în Rusia, în urma surpării acoperişului unui centr… Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, liderul PCR de la acea vreme, Ghoerghe Sabău, raporta, în 15 ianuarie 1946, că „lista propusă de P.C.R. cu cei epurabili a fost aprobată întocmai de către biroul politic judeţean”. Fuseseră epuraţi pretorii şi notarii, iar restul „loturilor” era „în curgere de epuraţie”. Cu magistraţii a fost ceva mai greu pentru că – spunea acesta – „sunt foarte ostili faţă de partidul nostru”. Printre magistraţii demişi s-a numărat preşedintele Tribunalului Sălaj, Simion Pop, nepotul lui Gheorghe Pop de Oarţa, primul prefect român de Sălaj după 1918. ”La Prefectura judeţului Sălaj se raporta faptul că P.C.R. «are membri şi celula de partid este în curs de organizare». La Primăria din Zalău era «în curs de înfiinţare celula de partid», iar «primarul ne dă tot sprijinul posibil». La Inspectoratul Şcolar era «cuibul P.S.D.», dar prin înfiinţarea Consiliului Pedagogic pe judeţe, în care Sabău spune că a intrat şi el, sperau că situaţia se va schimba în sensul dorit de către comunişti. La Camera de Agricultură a judeţului Sălaj erau «cuibăriţi cei mai recalcitranţi ingineri agronomi». Directorul acestei instituţii era vicepreşedintele Frontului Plugarilor, dar «nu activează deloc». Din această cauză, «cu ocazia epurării acestor(a)» se va «căuta justificare»”, redă istoricul din documentele vremii. Nici primarii n-au scăpat de acest proces de epurare, motiv pentru care, în perioada 1944 – 1949, la conducerea Primăriei Zalău s-au perindat şase persoane: dr. Sreter Ioan, Traian Jarca, dr. Cornel Sima, dr. Solymos Ivan, Andrei Barabas, Vaida Margareta. URSS-ul avea reprezentant în oraş Istoricul spune că influenţa sovietică era atât de evidentă încât URSS-ul avea reprezentanţă  la nivelul oraşului Zalău, prin căpitanul Kastelean Vladimir. Ocupantul sovietic impunea practic totul, inclusiv la nivelul sărbătorilor şi comemorărilor, în care simbolurile sovietice aveau, întotdeauna, prioritate, în faţa celor tradiţionale. Spre exemplu, în anul 1946, la ordinul sovieticilor, cu costuri foarte mari, suportate de Primăria Zalău, a fost construit Monumentul Sovietic. ”Era un obelisc cioplit în piatră adusă din cariera de la Benesat, care avea în vârf steaua sovietică. El a fost amplasat în „Piaţa Libertăţii”, în faţa clădirii Primăriei oraşului Zalău şi a tronat aici până după evenimentele din decembrie 1989, când a fost înlocuit cu actualul monument de inspiraţie romană”, explică Marin Pop Cum au sabotat comuniştii Partidul Naţional Ţărănesc Potrivit istoricului, în 19 mai 1946, la Zalău ar fi trebuit să aibă loc o adunare populară ocazionată de Congresul Naţional al PNŢ, într-un an deosebit de important, pentru că urmau alegerile parlamentare. ”Autorităţile locale procomuniste au încercat să facă tot posibilul pentru a opri desfăşurarea acestei mari adunări populare. Şi din păcate au şi reuşit, deoarece aveau în subordine administraţia, poliţia şi jandarmeria”, explică Pop. Prin decretul-lege din data de 15 octombrie 1946 dat de către regele Mihai I, la propunerea primului ministru Petru Groza, s-a fixat data alegerilor pentru ziua de 19 noiembrie, iar noul Parlament era convocat la Bucureşti pentru data de 1 decembrie 1946. După cum reiese şi din contestaţia introdusă pe data de 18 noiembrie, deci cu o zi înainte de alegeri, de către Corneliu Coposu, Zaharia Boilă şi Iuliu Coroianu, candidaţi pe lista P.N.Ţ. la Sălaj, s-au produs şi în acest judeţ o serie de ilegalităţi. Ei contestau, în primul rând, modul cum au fost întocmite registrele electorale. Acestea, conform legii, trebuiau întocmite de către magistraţi, şi numai în cazuri excepţionale de către primari. Dar aceste registre au fost întocmite numai de către primari, care după cum am văzut mai sus erau oamenii noii puteri, cei de dinainte de instalarea guvernului Groza fiind epuraţi. De asemenea, listele electorale nu au fost afişate, pentru eventuale revizuiri, după cum stipula legea electorală. Din această cauză, semnatarii contestaţiei afirmă faptul că în Sălaj au fost privaţi de dreptul de vot cel puţin 7.500 de alegători. Tot legea spunea că certificatele de alegători trebuiau să fie distribuite de către magistraţi. În schimb ele au fost distribuite numai prin primării. Şi prin această metodă au fost privaţi de dreptul de a vota alţi aproximativ 7.200 de alegători. Biroul electoral judeţean a funcţionat defectuos. Astfel, adeverinţele pentru delegaţi au fost date abia în data de 15 noiembrie, orele 12.00, deşi ele trebuiau distribuite până în data de 14.00. Având în vedere faptul că organele administrative au arestat ilegal numeroşi fruntaşi ai organizaţiei P.N.Ţ. din Sălaj şi i-au adus la Zalău, aceasta a făcut imposibilă distribuirea adeverinţelor. Mulţi dintre aceştia au fost eliberaţi în momentul când nu au mai putut să ajungă la secţiile de votare unde erau delegaţi. Şi adeverinţele pentru candidaţi au fost eliberate abia pe data de 18 noiembrie. ”O altă metodă folosită pentru fraudarea alegerilor a fost introducerea în urnă a buletinelor de vot ştampilate cu o zi înainte sau în noaptea dinaintea alegerilor. O altă tactică folosită a fost acea a anulării a foarte multor voturi, care, după cum reiese şi din rapoartele secţiilor de votare, erau în marea lor majoritate ale listei nr. 3, cu semnul electoral „Ochiul”, adică ale P.N.Ţ.”, explică istoricul. Potrivit acestuia, rezultatele alegerilor au fost „aranjate” la Centru, astfel că, deşi alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 au fost câştigate de către P.N.Ţ. cu un procentaj de aproape 80 %, rezultatul alegerilor a fost practic inversat de către comunişti. ”A fost cea mai mare fraudă electorală din istoria României” – spune istoricul. Conducerea P.N.Ţ., prin preşedintele său Iuliu Maniu, împreună cu cea a P.N.L., prin preşedintele Constantin I.C. Brătianu, a contestat aceste alegeri.  Şi la Biroul Electoral al judeţului Sălaj au fost depuse o serie de contestaţii. Drept rezultat, au reînceput intimidările şi arestările fruntaşilor P.N.Ţ., urmate de desfiinţarea partidelor istorice şi abdicarea forţată a regelui Mihai, pe data de 30 decembrie 1947. Vă mai recomandăm: Ciudata prietenie dintre Corneliu Coposu şi un marxist convins, care îl turna la Securitate. Seniorul şi-a convins amicul turnător să i se spovedească Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate Minciunile istoriei: cum a fost „pictat” Corneliu Coposu drept un mare moşier şi un trădător de ţară Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deşi în schimbul trădării i se promisese libertatea

 

https://adevarul.ro/locale/zalau/cum-cucerit-comunistii-puterea-1945-1947-Siretlicurile-fost-fraudate-alegerile-voturi-anulate-buletine-gata-stampilate-1_557af483cfbe376e3537e44b/index.html

///////////////////

 

Cum a ajuns Experimentul Pitești cel mai brutal episod din istoria României în doar doi ani

 

Pe 17 decembrie e consemnat decesul unuia dintre torționarii de la Pitești. A pus în aplicare cele mai oribile torturi cunoscute omului. Apoi regimul l-a executat.

MT

De Maria Teodoroiu

În mai puțin de doi ani, România a pus în aplicare și a derulat cel mai teribil program de spălare a creierului prin tortură, batjocură și distrugere a tot ce înseamnă omul – a rămas cunoscut drept „Experimentul Pitești”. Regimul comunist, prin Securitate și torționari, a transformat închisoarea într-un experiment atât de distructiv, încât Alexandr Soljeniţîn, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1970, l-a caracterizat drept „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. E același om care a arătat unei întregi lumi experiențele care aveau loc în gulagurile comuniste.

 

istorie

Am mers în închisorile comuniste să văd istoria care lipsește din manualele românești

ADINA FLOREA

11.10.18

 

Deși la Pitești tortura s-a desfășurat sub supravegherea conducerii închisorii și a Securității, comuniștii s-au spălat pe mâini în 1952 și au lansat ideea că întregul experiment a fost o încercare a legionarilor de a discredita noul regim din România. I-a ajutat și că, înainte de a deveni torționar comunist, liderul terorii de la Pitești și-a petrecut tinerețea printre legionari.

 

Regimul comunist de atunci a considerat experimentul un succes și a vrut să-l exporte și în alte penitenciare. Din fericire, a eșuat în acest demers. Dar, înainte de eșec, regimul comunist și-a făcut o misiune din a distruge elitele societății și niciun abuz nu era prea mult. Astfel, intelectuali, magistrați, preoți, diplomați și foști oameni politici din vechiul regim „burghezo-moșieresc” au ajuns deținuți. Cei care erau până mai ieri membri de vază ai societății au devenit, dintr-o dată, dușmani ai poporului și le-au fost găsite diverse învinuiri, majoritatea inventate.

 

Cum a început reeducarea în primii ani ai regimului comunist în România

Partea societății cea mai reactivă, mereu în căutarea răspunsurilor și libertăților, era atunci studențimea. Tineri, intelectuali, cu repere morale bine ancorate în noțiunea de libertate, aceștia reprezentau un pericol pe care regimul comunist nu-l putea ignora. Astfel, se ia decizia ca tinerii care se aflau pe contrasens ideologic cu partidul comunist să fie arestați și „reeducați”.

 

Fenomenul Pitești și practicile inumane de „reeducare” se confundă în mare parte cu Eugen Țurcanu (8 iulie 1925–17 decembrie 1954), cel care a fost principalul torționar al închisorii din Pitești. Student la rândul lui, Țurcanu frecventează cercurile legionare, dar nu din convingere, ci pentru că o iubea pe Oltea, fata unui lider legionar și femeia care avea să-i devină soție. După august 1944, sare în tabăra comuniștilor și devine membru al partidului. În 1948, devine chiar membru al biroului politic de partid din Iași.

 

istorie

Violența specifică a legionarilor români a dus la ororile de la Pitești

MIHAI GHIDUC

17.2.20

 

Din păcate pentru el, în același an, un fost camarad legionar aflat sub tortură îl denunță ca fiind fost membru al formațiunii. Astfel, Eugen Țurcanu se alege cu o condamnare de șapte ani. Închis la Penitenciarul Suceava, Țurcanu vrea să arate că este credincios regimului comunist.

 

Dirijat de comandantul de Securitate Alexandru Nicolschi, înființează ODCC – Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste. Ce trebuia să fie o organizație care să militeze pentru reabilitarea deținuților și expunerea convingerilor comuniste s-a transformat, cu binecuvântarea Securității, într-un adevărat ONG al terorii.

 

PUBLICITATE

ODCC se ocupa, la penitenciarul Suceava, cu citirea de manifeste comuniste celorlalți deținuți, această reeducare ușoară fiind pusă în practică de Alexandru Bogdanovici, chiar cel care îl denunțase pe Țurcanu. Doar că această formă de reeducare este considerată ineficientă de comuniști. Și astfel trec la următorul nivel.

 

Transferul de la Suceava la Pitești pentru Țurcanu și alții

Țurcanu și câțiva deținuți bine aleși de la penitenciarul Suceava sunt transferați la Penitenciarul Pitești. Acesta era rezervat aproape în exclusivitate studenților, ceea ce îl făcea ideal pentru a experimenta această formă de ștergere a reperelor morale „periculoase” pentru regim. În perioada transferului, Țurcanu dispare câteva zile pentru a primi noi instrucțiuni de la Securitate. La Pitești, timp de doi ani, între decembrie 1949 și septembrie 1951, au fost puse în aplicare torturi și umilințe demne de cele mai degradante imaginații.

 

Modul de operare era simplu. La Pitești existau deținuții torturați, deținuți torționari și un personal administrativ. Teroarea era permanentă, iar victimele și torționarii erau în aceeași celulă. Ca să-ți faci o imagine despre cum mergeau lucrurile, te poți uita la Arest, un film românesc recent inspirat din fapte reale.

 

inchisoare

Cum am fost închis și torturat pentru trei ani, deși eram nevinovat

PIERRE LONGERAY

12.12.19

 

Dacă în alte închisori erai bătut și torturat pentru o perioadă, apoi veneai în celulă și erai îngrijit de colegii de suferință, aici, de cele mai multe ori, colegii erau cei mai feroce torționari. În fapt, la începuturi, lotul Țurcanu a stat alături de alți deținuți care nu aveau habar că împart celula cu noii lor torționari. Țurcanu și compania le aflau secretele și îi denunțau gardienilor, pentru ca apoi să înceapă procesul de reeducare.

 

Reeducarea consta în mai multe etape care, odată parcurse, dădeau șansa celui torturat să scape de chin. Dar nu prin eliberare, ci prin „privilegiul” de a fi cel care aplică torturile noilor deținuți trimiși la Pitești. Procesul reeducării era format din patru etape – demascarea externă, demascarea internă, demascarea morală, iar ultima etapă era cea în care deținutul tortura un camarad în aceleași moduri în care el a fost torturat.

 

PUBLICITATE

Demascarea externă — Deținutul trebuia să arate credința față de comunism prin denunțarea tuturor persoanelor și faptelor pe care le ținuse ascunse la interogatoriile Securității de dinainte de încarcerare. Fiind supuși torturilor constante, mulți dintre deținuți au denunțat rude, prieteni sau chiar au inventat fapte pentru a trece de etapa demascării externe.

 

Cei închiși la Pitești erau bătuți de colegii torționari cu bâte, saci uzi, obligați să-și mănânce fecalele sau să spele pe jos cu o cârpă ținută între dinți. Unii dintre deținuți au fost arși cu țigara, iar alții bătuți atât de rău, încât fesele li se necrozau și cădeau efectiv ca în cazul leproșilor.

 

carte

Am citit o carte despre tortură și am înțeles ce-a mai rămas din ea în zilele noastre

CRISTI MĂRCULESCU

29.11.19

 

Mâncarea era servită într-o gamelă. Deținuții nu aveau tacâmuri care i-ar fi putut ajuta să se sinucidă, ci trebuiau să stea în genunchi, cu mâinile la spate și să mănânce efectiv ca porcii. În funcție de cât de fierbinte era mâncarea, uneori torționarii le îndesau fața în bol ca să le provoace arsuri.

 

Țurcanu avea o adversitate feroce pentru cei care studiaseră teologia sau credeau în Dumnezeu. Mulți dintre aceștia erau „botezați” de Țurcanu și restul torționarilor în fiecare dimineață în hârdăul de urină și materii fecale, în timp ce ceilalți erau obligați să rostească pasaje din slujba de botezare. Unul dintre botezați fusese torturat sistematic în acest fel, astfel că ajunsese la un automatism care îl făcea să se ducă singur în fiecare dimineață și să se scufunde cu capul în hârdău, spre amuzamentul lui Țurcanu. Acesta oficia slujbe blasfemiatoare de Crăciun și Paște, și totul a culminat cu un eveniment din 1959.

 

PUBLICITATE

Un student la teologie a fost obligat să oficieze o așa-zisă slujbă de Înviere. În loc de haină preoțească l-au îmbrăcat cu un cearșaf murdărit cu fecale, iar în loc de cruce i-au atârnat de gât un penis din săpun. Ceilalți deținuți au fost obligați să profereze injurii la adresa Mântuitorului, iar dacă lui Țurcanu i se părea că nu sunt sinceri, erau bătuți crunt și trebuiau să ia etapele reeducării de la început.

 

Demascarea internă — A doua fază era și una dintre cele mai dureroase. În acest moment, trebuia ca deținutul care dorește să treacă în următoarea etapă să denunțe un coleg de celulă, vreun gardian mai milostiv sau vreun reeducator care nu tortura suficient de tare. Desigur, această etapă nu era trecută imediat. Uneori dura luni întregi de bătaie și tortură până când Țurcanu să fie convins că ai spus tot ce aveai de spus.

 

Această perioadă era presărată cu bătăi care durau cu orele, extracții de dinți prin metoda lovirii cu bocancul în gură, crucificări și bătăi la tălpi. Atât demascarea internă, cât și cea externă serveau de minune Securității, deoarece obținea informații care altminteri ar fi fost imposibil de aflat prin interogatorii clasice. Astfel, erau expuși toți cei care era protejați inițial de deținuți, iar prin demascarea internă regimul putea să elimine gardienii și angajații care empatizau cu victimele. Devenea astfel un regim extrem de brutal.

 

istorie

Cum era viața de zi cu zi a unui legionar român și ce-și nota în jurnal

DAN ALEXE

19.4.18

 

Țurcanu îi ura și pe legionari și găsea mișcarea vinovată pentru încarcerarea lui. Una dintre victimele cu care s-a purtat cel mai crunt a fost Costache Oprișan, șef al organizației Frățiile de Cruce. Acesta a trecut de mai multe ori prin toate etapele reeducării, deoarece Țurcanu considera că este nesincer de fiecare dată. Oprișan a murit de tuberculoză la închisoarea Văcărești. În ultima fază a vieții a ajuns să mai cântărească doar 37 de kile.

 

„Vreau să-ți țâșnească sângele până în tavan, să facă acolo uniunea mistică cu sângele lui Oprișan.”

— Eugen Țurcanu către un tânăr din Frățiile de Cruce în timpul unei torturi

 

Demascarea morală — Acest stagiu presupunea negarea tuturor valorilor cu care deținutul intrase în închisoare, de la familie și onoare până la credință și prietenie. Ca într-un festival al nebuniei, deținutul trebuia să inventeze povești degradante despre părinți și frați, trebuia să prolifereze cele mai groaznice blasfemii și să inventeze și despre sine lucruri nedemne.

 

Corneliu Coposu, fost deținut la Pitești, dar nu în timpul reeducări, i-a povestit unui prieten despre autodemascarea lui Sandu Ghica, fiul fostului prefect al Capitalei pe perioada guvernului Rădescu: „Tata a fost un hoț care a furat de la armată, fura cămășile soldaților și le vindea. Mama a fost o curvă care avea nu știu câți amanți”. Apoi a vorbit de o soră în condițiile în care acesta era singur la părinți: „Pe soră-mea nu o mai satisfăcea regulatul simplu și trebuia să-i organizez cu prietenii mei regulatul în poștă. Trebuia să le măsor cosoarele ca să-i aleg și îi duceam câte cinci–șase la poștă”.

 

PUBLICITATE

Demascarea morală era momentul psihologic culminant al reeducării. Din acest punct era imposibil ca deținutul să se mai uite cu mândrie atât în oglindă, cât și în ochii celor dragi. Cum să te mai rogi în gând, cu evlavie, după ce ai înjurat divinitatea în cele mai oribile moduri?

 

Torturarea celorlalți — Aici nu era torturat oricine, de omul trecut prin reeducare, ci trebuia să fie un prieten sau cunoștință cu care a intrat în închisoare. De asemenea, legionarii cu funcții mai mici erau în această etapă obligați să îi bată, scuipe și să-i înjosească pe cei care pe vremuri le erau superiori ierarhic sau chiar mentori. Chiar Alexandru Bogdanovici, artizanul reeducării pașnice de la Suceava, cade victimă acestei etape. El este lovit cu bestialitate de Alexandru Popa și Mihai Livinschi, foști camarazi legionari care doreau să scape de torturi. De altfel, soarta lui Bogdanovici a fost una cruntă.

 

nostalgie

Poveștile cu profesorii violenți din comunism îți arată de ce elevii sunt bătuți și acum

MIHNEA LAZĂR

1.4.19

 

A fost cel care a suportat cel mai mult furia lui Țurcanu. Acesta îl considera vinovat pentru detenția sa, astfel că Bogdanovici a fost supus bătăilor și torturii zilnic, luni de zile, între 30 decembrie 1949 și mai 1950, când a murit. Spre sfârșitul vieții era mai mult inconștient, fără digestie, avea scaune permanente, drept pentru care fusese lăsat și fără apă, iar la moartea sa nu mai avea niciun dinte în gură.

 

Exportul culturii reeducării

Comuniștii au considerat reeducarea un succes și s-au gândit să exporte metoda și către alte penitenciare. În fond, de la Pitești nu mai ieșeai decât mort sau fără să mai poți reprezenta un pericol pentru regim. Țurcanu și găști de torționari au fost trimiși către alte pușcării pentru a aplica metodele deprinse la Pitești. Închisorile de la Canal, Gherla și Ocnele Mari au primit studenți reeducați la Pitești care trebuiau să aplice pedepsele rămase. Doar că aceste închisori aveau alt specific față de Pitești, care era o închisoare complet deconectată de exterior.

 

La închisorile la care se încerca o continuare a experimentului, existau ateliere de lucru și uneori vizite din exterior, cât și anumiți deținuți care erau comuniști căzuți în dizgrație, dar încă aveau niște conexiuni. Astfel, secretul torturilor nu a putut fi păstrat și nici gardienii nu erau obișnuiți cu astfel de acțiuni, ceea ce a făcut aproape imposibilă exercitarea autorității absolute a lui Țurcanu de la Pitești. De asemenea, spre deosebire de Pitești, aici mulți deținuți erau bolnavi și ar fi murit repede în timpul torturilor, fapt care împiedica parcurgerea etapelor reeducării.

 

Politică

Ce nu înțeleg acei români anti-capitaliști când se închină la Marx și comunismul lui Ceaușescu

ȘTEFAN ALIN DRAGOMIR

20.8.21

 

Oprirea experimentului de reeducare a venit ca o consecință a faptului că închisorile la care s-a încercat extinderea procedurii nu erau ermetice, iar zvonurile despre tortură și orori se răspândiseră atât de mult, încât ajunseseră în afară granițelor. Regimul comunist nu-și putea asuma crearea și coordonarea unui asemenea proces de tortură în fața unui Occident tot mai atent la ceea ce se întâmpla în România. Mai mult, un factor decisiv în oprirea Experimentului Pitești a fost moartea doctorului Ion Simionescu în închisoarea de la Canal. Supus reeducării, acesta a cedat și s-a aruncat în gardul cu sârmă ghimpată a închisorii. Acolo a fost împușcat de gardieni.

 

Simionescu fusese membru al guvernului Goga, o figură publică importantă, iar moartea lui nu putea fi mușamalizată, deoarece exista pericolul ca Occidentul să redea pe larg obiceiurile regimului comunist. A început o așa-zisă anchetă a regimului comunist asupra faptelor petrecute. Astfel, Țurcanu și gașca de torționari au fost mutați și puși să redea în scris toate torturile pe care le-au executat.

 

Momentul în care regimul s-a dezis de ororile pe care le-a orchestrat

Țurcanu și compania au crezut inițial că se vrea documentarea torturilor pentru a exista o statistică a procedurilor eficiente și că el și camarazii vor fi cooptați în Securitate pentru rezultate remarcabile. Au descris cu lux de amănunte evenimentele în aproximativ două mii de pagini. Abia când li s-a cerut să dea o declarație prin care să arate că au acționat pe cont propriu, fără știrea regimului, aceștia și-au dat dau seama că vor fi țapii ispășitori ai ororilor.

 

În urma unui proces din 1954, Țurcanu și un grup de torționari au fost acuzați că au impus în închisori un regim de teroare și torturi la ordinele liderului legionar Horia Sima, fără vreo legătură cu regimul comunist. Într-un proces regizat în totalitate, toți acuzații și-au recunoscut vinovăția, mai puțin Țurcanu. Au fost cu toții găsiți vinovați și condamnați la moarte. O parte a scăpat cu o comutare a sentinței în muncă silnică pe viață, însă un grup mic a fost executat, inclusiv Țurcanu. A murit astfel prin împușcare pe 17 decembrie 1954 la închisoarea Jilava.

 

În urma Fenomenului Pitești rămâne o pată care nu se va șterge prea repede de pe obrazul conștiinței naționale. Torturile și uciderea conștiinței au căpătat la Pitești o dimensiune care nu va fi egalată nici măcar de gulagurile rusești sau la închisorile din Pekin – și nimeni, niciodată n-ar trebui să-și propune să facă asta. Unuia dintre cele mai urâte episoade ale României i-a fost scrisă istoria cu sânge acum mai puțin de un secol. Este și datoria noastră, a celor de acum și de mâine, să nu uităm lecțiile pe care istoria ni le arată din perioada regimurilor totalitare.

 

https://www.vice.com/ro/article/7kbx8a/ce-s-a-intamplat-la-experimentul-pitesti

 

///////////////////

 

 

 

 

Cei mai ingrozitori torţionari din comunism: Enoiu, Crăciun, Ficior, Moromete, Vişinescu

 

Cei mai cunoscuţi torţionari din comunism. Angajaţi ai Securităţii din primii ani ai instituţiei, Gheorghe Enoiu, Gheorghe Crăciun sau Alexandru Vişinescu au fost printre comuniştii responsabili cu torturarea deţinuţilor din închisori sau colonii de muncă.

 

Gheorghe Enoiu, „Măcelarul de la Interne”

 

„Gheorghe Enoiu a fost unul dintre tinerii formaţi din primii ani ai adolescenţei de PCR. A fost „educat“ pentru a servi partidul şi regimul cu orice preţ. Deţinuţii care l-au cunoscut pe Enoiu îşi amintesc cum torţionarul îi pedepsea pe cei din începea”, potrivit volumului „Apostolii lui Stalin. Cercul brutelor”.

 

Enoiu a fost un colonel de Securitate, fost director al Direcţiei de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne. Celebru pentru cruzimea cu care îi bătea pe cei anchetaţi, Enoiu a participat la câteva dintre cele mai cunoscute anchete printre care se numără şi liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, liderii stalinişti Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca.

 

O altă anchetă extrem de dură pe care Gheorghe Enoiu a coordonat-o a fost cea a deţinuţilor torţionari implicaţi în aşa-numitul proces de reeducare de la Piteşti. Anchetează „elementele contrarevoluţionare“ arestate după protestele stârnite în România de revoluţia maghiară din octombrie 1956, precum şi pe cei implicaţi în celebrul jaf al Băncii de Stat a RPR din iunie 1959.

 

În epocă era cunoscut drept „măcelarul de la Interne“.

 

Într-o scrisoare adresată CC al PCR la 10 noiembrie 1984, Enoiu aproape şterge cu buretele faptele sale:„În acea perioadă am avut vârsta între 21-40 ani, iar pregătirea sub toate aspectele – politică culturală, ideologică şi de specialitate mi-am făcut-o în timp ce munceam şi aveam şi unele sarcini şi răspundere. Recunosc şi am recunoscut întotdeauna că din necunoaştere, nepricepere […] am săvârşit greşeli şi abateri pe care le regret sincer şi m-am străduit ulterior să-mi îndrept activitatea, muncind cinstit. Am arătat şi susţin şi astăzi că în cazul meu unele persoane au fost pătimaşe, exagerând rolul şi poziţia mea în săvârşirea unor fapte negative“.

 

La 5 decembrie 2010, fostul torţionar moare.

 

 Cei mai cunoscuţi torţionari din comunism. Gheorghe Crăciun

 

La începutul anilor ’50, comunistul Gheorghe Crăciun e mai întâi numit şef al Direcţiei Regionale Craiova, apoi mutat la Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă, cu sarcini administrative la Canal. Din 1954 Crăciun va avea o nouă misiune. E numit şef al Grupului Operativ din Munţii Făgăraş şi trebuie să cureţe toate crestele de partizani şi alţi duşmani ai poporului. Gheorghe Crăciun e cel care întocmeşte strategia pentru eliminarea partizanilor, cei mai importanţi fiind cei din „banda Gavrilă“ (n.a. – partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu), potrivit volumului „Apostolii lui Stalin. Cercul brutelor”.

 

 În noiembrie 1958 torţionarul e numit comandant al Penitenciarului Aiud. În cei şase ani pe care îi va petrece în această funcţie va asigura continuarea procesului de „reeducare“, început, cu metode mult mai sinistre, la închisoarea din Piteşti. Metodele folosite pentru torturarea deţinuţilor le va schimba fundamental viaţa celor chinuiţi. „Cei ce refuzau reeducarea erau supuşi pedepselor, precum şi unui regim lent de exterminare […] raţii alimentare reduse ori chiar suspendarea hranei, condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, celule igrasioase şi îngheţate (fără încălzire) care duceau la îmbolnăviri şi decese, îmbrăcăminte subţire neadecvată, lipsa plimbărilor în aer liber, lipsa asistenţei medicale“, potrivit dosarului-rechizitoriu al lui Gheorghe Crăciun din ancheta realizată de procurorul militar Alin Saiciuc în anul 20009.

 

 În plus, comunistul a fost inventatorul unui revoluţionar instrument de tortură şi pedeapsă:„carcera de 60 cm pe 60 cm căptuşită pe interior cu cuie”, arată Raportul Tismăneanu.

 

 După venirea la putere a lui Ceauşescu, Crăciun este pensionat. Comunistul va trăi până în 2001.

 

 Ion Ficior

 

Iosif Ion Ficior, născut 4 aprilie 1928 în localitatea Cucerdea (judeţul Mureş), este un fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, care a deţinut şi alte poziţii în sistemul penitenciar comunist, activând în unităţile carcerale Poarta Albă, Suceava sau Borzeşti, în anii ’50 şi începutul anilor ’60.

 

 În intervalul 01.08.1958 – 1.11.1963 în care la conducerea coloniei Periprava s-a aflat colonelul Ioan Ficior, la Periprava au fost înregistrate 103 cazuri de deces în rândul colectivităţii încarcerate pe motive politice, potrivit Institutlui de Inestigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

 

 Potrivit IICCMER, colonelul Ioan Ficior a fost unul dintre cei mai duri ofiţeri superiori ai Ministerului de Interne care a activat în Direcţia Generală a Penitenciarelor în perioada 1951 – 1982.

 

 Nicolae Moromete

 

  Nicolae Moromote a fost cunoscut de cei din închisori drept Maromet. Fost comandant al închisorii Jilava în anii 1950, a fost unul dintre cei mai duri torţionari ai regimului comunist. „Maromet” s-a născut în satul Gherăieşti, judeţul Olt. În mai 1950, a ajuns ajuns locotenent în cadrul Securităţii. Comandant al Jilavei până în anul 1952, acesta era unul dintre torţionarii care se ocupau de cei consideraţi „duşmani ai poporului”.

 

 Alexandru Vişinescu, torţionarul condamnat la 20 de ani de închisoare

 

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor ’50.

 

 Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954-aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

 

 Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. De asemenea, după executarea pedepsei, timp de cinci ani, acestuia îi sunt interzise mai multe drepturi. Decizia nu este definitivă.

 

 Potrivit rechizitoriului, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

 

 

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/cei-mai-cunoscuti-tortionari-din-comunism-enoiu-craciun-ficior-moromete-visinescu

 

///////////////////////

 

 

 

 

Călăii binefăcători…

 

Cu excepția unor momente de eroism autentic și nu de interpretări scenice, istoria noastră a fost și rămâne în continuare dominată de un lung șir de călăi binefăcători, care au stat mereu cu securea deasupra noastră, somându-ne să alegem unde vrem să ne odihnim capul, pe butuc sau în cușcă?

 

Stabilind ca punct de referință istoria recentă a celor 32 de ani, nu putem remarca în această perioadă nicio excepție de la acest blestem al călăilor binefăcători sub care am căzut. Sub semnul lor a început totul în decembrie 1989, când criminalii binefăcători de atunci au însângerat o țară, secerând 1.000 de vieți, chipurile, pentru a realiza binele social, moral și istoric. Pentru asta n-au fost judecați nici până acum, iar odată cu retrimiterea Dosarului Revoluției la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei, probabil că nu vor mai da socoteală nici la anul de apoi. Revăzând scene ale manipulării grosolane din acele zile fierbinți de iarnă, nu putem decât zâmbi amar la secvența în care Ion Caramitru încearcă, chipurile, să-i liniștească de la balcon pe așa-zișii teroriștii puși pe rafale, mai ceva ca pe niște spectatori gălăgioși din sala de spectacol. Aceștia, rușinați, nu îndreaptă arma spre el, dovadă că respectau cultura și mai ales actul dramatic. 

 

 

 

De atunci încolo, tot ce a urmat, privatizări frauduloase, țară vândută contra unor șpăgi uriașe, a avut la final ambalajul de cadou binefăcător, țară UE și NATO, evident, nu integrată, ci predată.

 

La fel a fost și cu justițiarismul bezmetic și samavolnic, o altă reprezentație de forță a călăilor binefăcători. Cei care se grăbesc să pună la colț orice contestare rațională, lipind eticheta de conspiraționist, ar trebui să citească spusele unuia dintre marii conspiratori ai istoriei europene, Talleyrand: ”De fiecare dată când am vizitat o capitală, am fost prevenit că mă aflu în orașul cel mai corupt al Europei și era adevărat”. E tot atât de adevărat că în vremea ”diavolului șchiop”, nu conducea parchetul european, ”Nefertiti” sau ”Slujirea”, cum a fost ea botezată de către doi intelectuali publici cu obligații.

 

 

 

La asta s-a adăugat și patul procustian al corectitudinii politice, unde din când în când sunt așezați întru strâmba lor îndreptare, toți cei care își permit libertatea de-a nu avea dimensiunea impusă de călăii caritabili, prietenoși, dar nemiloși atunci când au în mână destinele și viețile celorlalți.

 

Partidul așa-zis salvaționist și progresist, care cu al său, ”ciuma roșie” citează din extrema dreaptă a perioadei interbelice, își trage sângele negru din foștii călăi cu aere de binefăcători de dinainte de 1989 și după 1990. Acum a venit și rândul naivilor care i-au votat să simtă pe pielea lor, atât neputința administrativă a acestora, cât și indiferența față de viețile românilor. Au gestionat în anul cel mai crunt al pandemiei de până acum, ministerul Sănătății, și au asistat cu pasivitate la catastrofa umanitară din spitalele românești. Acum că nu mai au ciolanul în gură,  plâng pe internet că nu sunt înțeleși de popor, dau vina pe Biserică, pe conservatorismul poporului.

 

 

 

Ne mai spun că suntem departe de-a fi o țară ca afară, uitând că acele țări supradezvoltate care au apetit pentru inginerii sociale și culturale, au și economii productive și o prosperitate pe măsură. Că unora din acele societăți li s-a urât cu binele e o altă poveste. La noi marii revoluționari de catifea uzată au doar grija multinaționalelor, nicidecum a dezvoltării capitalului românesc. Ca apoi tot ei să se mire, cu ipocrizia duplicitară care-i nu părăsește nici în vis, că plebea nu se ridică la standarde europene. Îi pupă pe corporatiști cu forța, ca și cum marea masă de muncitori din corporații trăiește în paradis. Cei mai mulți își blestemă zilele, apoi își alocă o parte din venituri, cabinetelor de consiliere psihologică, și așteaptă vârsta de 35 de ani, când storși și supți precum scoicile goale vor ajunge  doar niște carcase aruncate în stradă.

 

Un alt călău binefăcător al acestei perioade este numitul Câțu, această ființă greu de explicat de către orice antropolog serios. Dimpreună cu ceata de călăi fără plete, dar cu satâru-n mână, ne-a trimis anul acesta, acolo unde probabil ne este locul, în iad, tot spre binele nostru, evident. Și încă și-ar mai dori postul de călău binefăcător al nației, pentru care a luptat cu atâta înverșunare anul acesta, tropăind peste cadavre cu un  aer blasfemic de zeu fals care calcă peste apă. Ar fi în culmea fericirii să ne anunțe între valuri sau la finalul neștiut al pandemiei, că el n-a salvat. Morții pandemiei nu vor protesta, dar suntem siguri că de votat vor putea vota la sorocul electoral anticipat sau la termen. Acest drept nu se pierde odată cu moartea la noi. O democrație moartă ca a noastră, trăiește nu doar cu ajutorul morților vii.

 

https://romanialibera.ro/op-ed/calaii-binefacatori/

 

 

 

///////////////////////

 

Câți bani primeau călăii români? Cum era remunerată fiecare execuție în funcție de „dificultate”?

Claudiu Petrișor

 

În urmă cu sute de ani, una dintre cele mai urâte meserii de pe teritoriul țărilor române era cea de călău. Această meserie era practicată de bărbați și nu era una foarte apreciată printre locuitorii țărilor române. Cu toate acestea, dacă numărul de execuții dintr-un an era mare și suma încasată creștea. Cât câștiga un călău în urmă cu 300 de ani?

 

 

 

În perioada medievală, Brașovul era un oraș în care au avut loc multe execuții. Călăii orașului erau ţigani care aveau „îndeletniciri spurcate, pentru că ei fac şi pe călăii”, așa cum îi descria în 1595 italianul Pietro Busto, muzicant la ­curtea prințului Sigismund Bathory (1586-1598).

 

În Brașov, călăii își exercitau meseria în zona din spatele Spitalului Judeţean, unde era pe vremuri un deal numit Dealul Spânzurătorilor sau Dealul Furcilor. Metoda de execuție? Decapitări, arderi pe rug, spânzurări sau diferite torturi.

 

Cât câștiga un călău?

Deși nu era o meserie apreciată, a fi călău însemna a avea o meserie bănoasă, în acele vremuri. Conform istoricilor, călăul Brașovului era un om bogat faţă de restul ţiganilor. La acea vreme exista o lege prin care fiecare ţigan trebuia să-i plătească o sumă de doi denari călăului după fiecare execuţie, pe lângă banii plătiți de primăria orașului. Această taxă a fost abolită în anul 1785, notează adevarul.ro.

 

 

 

Totodată, călăul era recompensat cu câte 4 florini de patru ori pe an (de Paşte, Sfântul Ioan, Sfântul Mihail şi de Crăciun), iar ajutorul său primea câte 2 florini la aceleaşi sărbători. Contrar așteptărilor, călăii din țările române nu aveau o vestimentație specifică.

 

În Roma Antică, uciderea propriului părinte primea pedeapsa cu moartea. Cum se proceda?

 

 

 

În mod oficial, călăul primea bani de la primărie în funcție de metoda pe care o practica. Așadar, pentru spânzurare era remunerat cu 1 florin, pentru decapitare cu 2 florini și pentru tortură cu câte 25 de denari.

 

Călăul nu avea voie în biserică

Cronicile vremii mai amintesc faptul că un călău nu avea voie sa intre în biserică și nu era primit în nicio casă. Mai mult, în multe dintre cazuri, acesta era nevoit să trăiască sub paza domnitorului.

 

În anul 1856, în Brașov, s-a renunțat la serviciile călăului oraşului, dar nu și la execuții. Acestea erau duse la îndeplinire de către un pluton de execuție.

 

https://www.shtiu.ro/cati-bani-primeau-calaii-romani-cum-era-remunerata-fiecare-executie-in-functie-de-dificultate-10725.html

 

 

/////////////////////

 

Inainte de globalizare…Noaptea în care comuniştii au confiscat averea moşierilor. „Suntem muritori de foame, nu avem cu ce ne încălzi“

 

 

 

Aplicarea Decretului 83 a reprezentat o adevărată tragedie pentru foştii proprietari şi familiile acestora, înscriindu-se în şirul lung de abuzuri pe care regimul comunist le-a comis în cei 45 de ani de existenţă. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Româncă găsită fără suflare şi plină de vânătăi într-un apartament din… UPDATE Tragedie de Ziua Mamei. O fetiţă de doi ani a murit după ce a c… Zeci de percheziţii domiciliare, efectuate de poliţişti în dosare cu f… După ce în 11 iunie 1948 a fost proclamată Republica Populară Română, iar principalele mijloace de producţie au fost naţionalizate, statul totalitar comunist şi-a concentrat atenţia asupra agriculturii. Primul pas pe drumul colectivizării agriculturii a fost „lichidarea resturilor moşiereşti”, adică a proprietăţilor de 50 de hectare, rămase în urma aplicării legii de reformă agrară din 1945. Recensământul din 1948 evidenţiase că în mediul rural proletariatul agricol reprezenta 2,5%, ţărănimea săracă 57%, ţărănimea mijlocaşă 34% şi chiaburimea 5,5%. „Apărea foarte clar că efortul principal al statului trebuia să se îndrepte înspre ţăranii săraci şi mijlocaşi spre a-i convinge să se încadreze în gospodăriile agricole colective. În subsidiar, se urmărea scăderea puterii economice a chiaburimii – într-o primă fază – apoi lichidarea ei ca pătură socială”, explică istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În fapt, însă, autorităţile au întreprins noi demersuri pentru a dispune de date cât mai precise cu privire la situaţia terenurilor agricole. Mai precis, în iunie 1948, Ministerul Agriculturii a cerut serviciilor agricole judeţene să trimită tabele nominale cu toţi proprietarii de terenuri agricole cu exploatări de 50 de hectare şi mai mari, de pe raza judeţului respectiv, cu indicarea pământurilor pe ramuri de folosinţă. Potrivit lui Daniel-Victor Săbăceag, de la Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, centralizarea a arătat că în România erau 7.703 proprietăţi particulare de 50 ha şi mai mari, cu un total de peste un milion de hectare de teren arabil, fâneţe, păşuni, vii, livezi, grădini, păduri, bălţi, dar şi terenuri neproductive. „În baza statisticilor realizate în noiembrie 1948, a fost întocmit planul de confiscare a „resturilor averilor moşiereşti”, la scară naţională şi la nivelul fiecărei proprietăţi, care s-a înfăptuit câteva luni mai târziu”, punctează Săbăceag. „Bunuri ale întregului popor“ În următorul an, în 2 martie, pe fondul nemulţumirii populaţiei din Transilvania faţă de măsurile luate de comunişti pe plan economic pentru „îngrădirea puterii economice a elementelor chiabure de la sate şi oraşe” şi impunerea unui nou plan de însămânţări pentru ţărani, a fost adoptat Decretul 83. Actul normativ prevedea, printre altele, trecerea în proprietatea statului, „ca bunuri ale întregului popor”, a exploatărilor agricole moşiereşti, a fermelor model, a instalaţiilor agricole şi semi-industriale, a tuturor creanţelor, titlurilor şi drepturilor cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate. Măsura îşi propunea să împiedice „acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei agricole” şi „asigurarea dezvoltării agriculturii în Republica Populară Română”, spune oficialul Arhivelor Naţionale. Fiecare judeţ a primit instrucţiunile pentru punerea în practică a Decretului şi menite să asigure „desăvârşirea reformei agrare”, acţiunea urmând să fie condusă de către comitetele judeţene de partid. În preambul, se încerca justificarea confiscării proprietăţilor mobile şi imobile ale moşierilor: „Prin exproprierea completă a tuturor proprietăţilor moşiereşti, care intră în patrimoniul statului, se va întări sectorul socialist în agricultură, care va avea ca urmare înlesnirea construirii socialismului la sate şi îmbunătăţirea condiţiilor de traiu al oamenilor muncii de la oraşe şi sate”, conform unui document din Arhivele sălăjene. Pregătiri în secret Istoricul Marin Pop precizează că pentru fiecare gospodărie şi conac a fost desemnat câte un administrator, recrutat din rândul muncitorilor din întreprinderi, „cinstiţi, capabili, devotaţi clasei muncitoare, pricepuţi în lucrările de agricultură”. Potrivit spuselor sale, pregătirile pentru ziua în care urma să fie pus în practică Decretul erau făcute în cel mai mic detaliu, însă obiectivul urmărit era ţinut secret. Au fost mobilizate autorităţile locale, prefectul, miliţieni, delegaţi ai Partidului Muncitoresc Român, administratori, directorul judeţean agricol şi delegatul Uniunii Sindicatelor de Salariaţi Agricoli, şi a fost constituită Comisia Judeţeană pentru desăvârşirea reformei agrare, sub conducerea secretarului Comitetului Judeţean. În noaptea de 1 spre 2 martie, „comisia şi echipele, însoţite de miliţieni, au preluat conacele, şi-au postat oamenii în locurile cele mai importante – conac, magazii şi alte clădiri anexe şi le-au transmis proprietarilor că au 15-20 de minute să-şi facă bagajul şi să-şi ia cu ei doar strictul necesar, conform anexei primite de la Comisia Centrală pentru desăvârşire reformei agrare. Comisiile au trecut imediat la inventarierea şi sigilarea proprietăţilor, conform instrucţiunilor, iar proprietarii, împreună cu familiile lor, au fost evacuaţi de către organele de miliţie „cu mijloacele moblizate în acest scop” şi deportaţi”, explică istoricul sălăjean. La rândul său, Daniel Săbăceag afirmă că paza tuturor conacelor şi bunurilor a fost menţinută de muncitorii aduşi din fabrici, de la oraş, timp de două-trei zile şi continuată apoi încă aproximativ şapte zile, cu „elemente localnice, ţărani săraci, devotaţi”. „Aşa cum se prevedea în instrucţiuni, şi în judeţul Sălaj s-a lucrat în mare secret, astfel că a fost anihilată orice încercare de rezistenţă a marilor proprietari. Acţiunea dură de confiscare a fost urmată de arestarea şi deportarea unui mare număr de familii de mari proprietari, denumiţi cu termenul de moşieri, şi chiar de ţărani mijlocaşi. Chiar dacă decretul prevedea exproprierea, în fapt confiscarea proprietăţilor peste 50 de hectare, în practică nu a fost respectată nici o regulă”, spune reprezentantul Arhivelor Naţionale. Au încercat să ocolească reforma agrară Un document păstrat în Arhivele sălăjene, în fondul Comitetului Judeţean al PCR, expune modul în care a fost aplicat Decretul 83 în judeţ: „În judeţul Sălaj, unde au fost mulţi moşieri, atât români, cât şi unguri, cu ocazia reformei agrare din 1945 au rămas un număr destul de însemnat cu suprafeţe de 50 hectare. Totodată, au fost mulţi dintre ei, care, pentru a se eschiva de la reforma agrară din 1945, au divizat moşiile între rude, astfel că în perioada din 1945 şi până în prezent cu aceste rămăşiţe moşiereşti noi am avut greutăţi serioase. În ultimul timp începuse să distrugă inventarele agricole, cazul moşieriţei Văd. Kovacs din Andrid, care trecuse la demolarea grajdurilor, la tăierea şi vânzarea lemnelor de construcţie, apoi cazul moşieriţei Soreasca din Jibou – Someş Odorhei, care în ultimul timp sabota în mod direct mersul însămânţărilor. O parte din aceşti moşieri după campania de colectări din vara anului 1948, au încercat să ascundă cantităţi de seminţe, cazul moşierului Kandel din Andrid, care a ascuns 6.000 kg grâu, sau trecuse la demontarea tractoarelor, cazul moşierului Negreanu din Sudurău, care demontase piesele principale ale tractorului şi le-a ascuns în casa de fier, apoi a trecut la împărţirea animalelor pe la chiaburi şi chiar la oameni săraci cu scopul de a fi crescute în parte. Iată deci căci situaţia în care noi am trecut la această acţiune, nu a fost aşa de uşoară…” Expropriaţi şi deportaţi După cum precizează Daniel Săbăceag, în judeţul Sălaj au fost expropriate 140 de moşii, cu un total de aproape 9.000 de hectare. Pe lângă terenuri s-a confiscat la case şi anexe gospodăreşti, utilaje agricole, mobilier, haine, animale, lucrări de artă, arme de vânătoare. „Deşi în Decretul 83/1949 nu se specifica nimic referitor la persoanele cărora le-au fost confiscate bunurile, acestea au fost obligate să părăsească localitatea stabilindu-li-se domiciliu forţat. Din judeţul Sălaj au fost arestate şi deportate 281 de persoane. Cei expropriaţi nu au putut să-şi ia mai nimic din bunuri, plecând doar cu hainele de pe ei”, adaugă el. Pentru a sublinia abuzurile săvârşite de către comunişti, care au confiscat tot ce au prins în cale, răzbunându-se pe ţăranii înstăriţi, preoţi, intelectuali care aveau proprietăţi funciare mai mari, reprezentantul Arhivelor Sălaj aminteşte cazul preotului Aurel Păşcuţiu din Sanislău, care donase Penitenciarului din Carei, în toamna lui 1948, cele 53 de hectare din proprietate, cu tot inventarul şi întreaga recoltă: „Şi-au păstrat doar proprietatea de 7 ha. şi imobilul pe care îl aveau în Sanislău, pentru a avea şi ei la bătrâneţe „pâinea de toate zilele şi un trai modest”. Aşadar, nu mai aveau peste 50 de ha. şi, conform decretului, nu trebuiau expropriaţi. În practică, soţia sa, care se găsea acasă (el fiind bolnav, internat în spital) a fost deportată, fiindu-le confiscate proprietăţile, inclusiv imobilul din Sanislău”. Apel la mila lui Petru Groza Mulţi dintre cei deportaţi nu au mai fost lăsaţi să se întoarcă în satul natal, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localităţile unde au fost deportaţi, unde au sfârşit în uitare şi cruntă mizerie, punctează Marin Pop. Este şi cazul preotului Aurel Bilţiu, din localitatea Rus, memorandist şi semnatar al Marii Uniri de la 1918, căre a fost expulzat şi trimis cu domiciliu obligatoriu în Dej. „I-au fost confiscate toate proprietăţile şi averile şi a rămas fără nici un mijloc de existenţă, deoarece i s-a tăiat şi pensia de preot, care i se cuvenea din plin, după 61 de ani de preoţie. În aceste condiţii, ajuns muritor de foame, s-a adresat, în ultimă instanţă, liderului comunist Petru Groza”, spune istoricul sălăjean. Într-o scrisoare trimisă preşedintelui Republicii Populare Române, în 28 martie 1954, păstrată în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, preotul scria: „Subsemnatul Bilţiu Aurel ridicat cu domiciliul forţat în Dej, Str. Gheorghe Gheorghiu Dej, N-33 încurajat de mila pe care o arată conducătorii clasei muncitoare faţă de cei ajunşi la neputinţă, îndrăznesc să Vă aştern următoarea cerere: Sunt de 89 ani, surd, neputincios. Abia îmi pot târî picioarele de pe un scaun pe altul; incapabil de orice efort fie fizic, fie intelectual. Am o soţie cu numele Vaida Rozalia cu domiciliu forţat ca şi mine în Dej de 85 ani. Neputincioasă şi ea ca şi mine. Suntem muritori de foame, nu avem ce mânca, nici cu ce ne încălzi. Dacă totuş am supraveţuit iernii care a trecut, este o adevărată minune. Vă rugăm prin urmare, dacă altora în situaţii mai favorabile li s-a ridicat domiciliul forţat şi au fost lăsaţi la vatră, dânduli-se ceva din casa şi averea ce o au avut, să faceţi şi cu subsemnatul şi cu soţia mea aceiaş milă şi să interveniţi să mi se ridice domiciliul forţat şi să ne putem întoarce în comuna Rus, circ. Ileanda, – unde am avut moşie, dândumi-se din fosta mea casă o cameră şi bucătărie, şi o parte cel puţin din grădină, ca să ne putem săra bătrâneţea şi puţinele zile ce le mai avem, fără ce să fim siliţi a solicita în fiecare zi mila oamenilor. Ori dacă aceasta e cu neputinţă să-mi-se dea pensia de preot pe care o avusem înainte de a fi ridicat de la moşie. Repet disperata mea cerere şi rămân al Tov. Voastre stimător Trăiască Repl. Pop. Rom. Luptăm pentru pace Aurel Bilţiu”. Pământurile confiscate prin Decretul 83/1949, împreună cu imobilele, inventarul viu şi mort, au trecut în proprietatea statului constituind baza materială principală a Gospodăriilor Agricole de Stat şi a unităţilor Gostat. Mai puteţi citi: Destinul unui preot încarcerat de comunişti fără motiv. A sfârşit în închisoare şi a fost reabilitat la un an după moarte Cum au fost raportate de către activiştii PCR alegerile din 1948, primele sub noul regim. Mesajul anticomunist care l-a trimis în arest pe un student

 

https://adevarul.ro/locale/zalau/noaptea-comunistii-confiscat-averea-mosierilor-suntem-muritori-foame-nu-incalzi-1_5e3ffb325163ec4271eb6763/index.html

 

/////////////////

Iuliana Biro: Ne duceau la anchete zi şi noapte. Atâta bătaie am primit! Vai de capul nostru!

 

 

Născută la Aita Mare, judeţul Covasna, la 17 iulie 1954. La 15 noiembrie 1987 lucra la Întreprinderea Steagul Roşu din Braşov pe post de turnător-formator.

 

 

 

Iuliana Biro: După terminarea revoltei, eu am o avut sarcină foarte grea. Că un coleg – care nu s-a gândit că ajung şi eu la Bucureşti cu el, acolo – a zis că de la „sectoarele calde” o femeie a dat foc la drapelele şi la poza lu’ Ceauşescu – asta era pe 15. Pe 16 noi am avut liber, pe 17 eu am intrat în schimbul doi şi la poartă mi-au luat legitimaţia. Mi-au zis: „Nu discutăm cu dumneavoastră, mergeţi în secţie!” Acolo am avut şedinţă de partid, ne-au exclus pe o parte dintre noi. „Numita aia şi aia… n-a făcut aşa cum trebuie… şi noi am hotărât să o excludem din rândurile partidului… că nu ştiu ce…” Dar eu am avu acolo un inginer care avea pică de mine că am avut întârzieri, o dată l-am repezit şi astfel mi l-am făcut duşman. Şi a zis: „Nu-i nimic, o să ai de-a face cu mine…” Şi apoi m-a dat pe listă. Şi aşa am fost luată nevinovată. Aveam trei copii…

 

Corina Cimpoieru: Şi când v-au luat?

 

IB: În ziua respectivă, pe 17, am lucrat. Şi noaptea, când am mers acasă cu trenul, în gara Ormeniş a aşteptat Miliţia. Nici nu m-au lăsat să intru în casă. Direct la Miliţie m-au dus, unde am stat până dimineaţă. Dimineaţă m-au adus înapoi, acasă. Atâta m-au lăsat, cât să intru, să le spun soţului şi copiilor: „Aveţi grijă!”, „Uitaţi, eu trebuie să mă duc la Braşov!” I-au dat voie soţului să mă însoţească până aicea la Miliţie, la sediu, şi acolo ne-au despărţit. Aproape două săptămâni nu ne-am întâlnit. Nimeni n-a ştiut unde sunt. Şi în ziua respectivă, pe 18, după-masă, la ora două am fost dusă cu duba Miliţiei.

 

… La Bucureşti, cum am ajuns acolo, am fost închisă cu două fete de la secţia unde am lucrat. Şi noi n-am ştiut unde ne duc. Atâta ştiu, că de vreo două ori pe drum am oprit, şi noi ne-am gândit că „Acuma ne duc ca să ne împuşte, ca să ne lichideze, acolo…”

 

CI: V-aţi speriat.

 

IB:  Extraordinar. Mi-am strâns colegele în braţe. „Doamne, zic, ăsta este sfârşitul!” Dar, măcar m-am rugat, neîncetat m-am rugat acolo: „Doamne, ajută-mă Doamne, că…” Voiam măcar să ştim unde ne duc şi ce se-ntâmplă. Şi, prima dată, când a oprit duba, m-am ridicat de unde am stat şi, era la uşă acolo un zăvor, l-am tras şi am văzut Miliţia afară… securiştii cu câinii. Şi i-am întrebat unde ne duc. Şi unu’ zicea că „Aflaţi mai târziu! Taci din gură, zice, taci!” Am ajuns acolo, ne-au dezbrăcat, ne-am schimbat hainele. Au început să ne întrebe: „Ce s-a întâmplat în ziua respectivă?”, „De ce ai făcut?”, „Ce n-ai făcut?”… nu ştiu ce… Şi dup-aia ne-au împărţit pe celule. Eu am ajuns într-o celulă cu doamna Postelnicu Sofica. Măcar atâta bucurie am avut, că o cunoşteam, colegă de serviciu de la uzină…

 

În fiecare dimineaţă veneau la ora 5, deschideau geamul… Extraordinar de greu a fost. Ne duceau la anchete zi şi noapte. Atâta bătaie am primit! Vai de capul nostru!

 

(…)

 

CI: Şi cum s-a stabilit să fiţi deportată?

 

IB: Am fost chemată într-o zi. Cum am revenit acasă, am fost chemată la uzină şi la Personal şi m-au anunţat că îmi face lichidare din cauza evenimentelor şi că sunt deportată la un CAP. Şi am zis: „Domnilor, eu am înţeles că sunt deportată, dar măcar cu atâta să mă ajutaţi: măcar trimiteţi-mă acasă – la Ormeniş, unde am şi familia – că avem şi noi acolo CAP, şi acolo stau şi lucrez zi cu zi.” Şi acolo a fost extraordinar de greu. Timp de doi ani de zile, cât am stat acolo la CAP, am lucrat 14 ore, 15 ore, 17 ore – dacă mi-au cerut – pentru nimica…  Pentru nimica toată. Zi de sărbătoare n-am avut, concediu n-am avut, zi de sărbătoare n-am avut, nimic n-am avut, numai munca şi munca. În fiecare dimineaţă la trei mă sculam, îmi luam cizmele de cauciuc, mergeam, lucram până seara, până noaptea. Şi lucram, şi lucram… Şi, totuşi, toată lumea a fost împotriva mea şi m-au făcut ca să simt că sunt condamnată acolo – de la preşedinte, de la inginera, care s-a ocupat cu noi…

 

 

 

Fragment din interviul cu Iuliana Biro, interviul nr. 1977A din AIOCIMS realizat de Corina Cimpoieru la 15 decembrie 2005, la Braşov,  inclus şi în volumul  „O zi de toamnă cândva… 15 noiembrie 1987, Braşov”,  Fundaţia Academia Civică, 2012

 

//////////////////

 

 

Ca sa poata fi confiscate de globalisti… Naţionalizarea a fost pregătită în laboratoarele comuniste timp de un an…

 

„Frumoasă şi bogată e ţara noastră. Poporul muncitor nu s-a putut bucura însă de bogaţiile ei. Până nu demult, un pumn de capitalişti români şi străini deţineau aproape toate bogăţiile ţării: râurile, pădurile, petrolul, cărbunele şi alte bogăţii ale solului şi subsolului”, spunea la acel moment propaganda comunistă.

 

 

„Potrivit ideologiei marxist-leniniste, proprietatea trebuia să dispară, spune Iuliu Crăcanu”, expert CNSAS.

 

„Este primul mare pas spre comunizarea României din punct de vedere economic şi social, spune Virgil Ţărău, vicepreşedinte CNSAS.

 

„Numai în comunism se putea întâmpla aşa ceva”, spune Şerban Manu, fiul lui George Manu, închis de comunişti.

 

Dispariţia proprietăţii private

 

Proprietatea privata trebuia să dispară şi a dispărut subit în primele ore ale zilei de 11 iunie 1948. Comuniştii erau instalaţi confortabil în România după ce au acaparat întreaga putere politică. Voiau mai mult însă, le trebuia şi întreaga putere economică. Ziua de 11 iunie 1948 a rămas în istorie drept vinerea neagră a burgheziei, sfârşitul capitalismului în România şi începutul dictaturii proletariatului.

 

„Faima acestor regiuni a trecut peste hotare. Cine n-a auzit de Sinaia, Predeal, Buşteni? Toate bogăţiile de aici erau în trecut ale capitaliştilor. Astăzi însă ele aparţin celor ce muncesc”, se menţiona în propaganda comunistă.

 

„Aceste mijloace de producţie deveneau sursa fericirii întregului popor, ori, în esenţă, nu s-a întâmplat acest lucru. Oamenii, cei care munceau în industrie, au devenit propietari doar cu numele, ei n-au devenit proprietari de facto”, spune Virgil Ţărău.

 

„Au fost naţionalizate aproape 8.900 de mari unităţi economice, cam tot ce însemna industrie la acel moment. Au fost exceptate doar întreprinderile de până la 10 lucrători, urmând ca ele, în câţiva ani, să fie îngrădite prin mijloace legislative, astfel încât să nu-şi mai poată desfăşura activitatea”, spune Iuliu Crăcanu.

 

„Să iei cu japca, să naţionalizezi nişte chestii sub pretext că sunt ale clasei muncitoare şi nu ştiu ce, nişte teorii fomistice care au stat în picioare 50 de ani, mă rog, asta a fost”, povesteşte Şerban Manu.

 

Deşi a fost o manevră fulger, naţionalizarea a fost pregătită în detaliu şi în cel mai mare secret în laboratoarele comuniste. Aidoma spărgătorilor de bănci profesionişti, au stâns informaţii timp de un an despre toate cele aproape zece mii de companii pe care urmau să le confişte: ce produc, unde vând, câţi angajaţi au, cu cât sunt plătiţi, unde sunt birourile directorilor şi la ce oră vin aceştia la serviciu.

 

11 iunie, ora şase dimineaţa

 

În dimineaţa zilei de 11 iunie au trecut la acţiune: la ora 6 dimineaţa, comuniştii infiltraţi au sigilat casele de bani, au ocupat birourile şefilor şi au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activişti pregătiţi din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată ţara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susţinerea naţionalizării.

 

În timp ce echipele de activişti comunişti preluau controlul fabricilor şi uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeaşi zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineaţa în guvern şi apoi transmis de urgenţă Marii Adunări Naţionale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.

 

„Acesta este un reţetar clasic, mecanismul de adoptare a unor asemenea decizii nu venea decât să transforme de iure o realitate care deja exista de facto. Acelaşi reţetar a fost mai apoi aplicat în martie 1949 în cazul exproprierii marilor moşieri”, spune Virgil Ţărău.

 

„Nu se putea face un stat comunist, un stat de democraţie populară, cum se chema atunci, cu mijloace de producţie aparţinând particularilor. Era imposibil, pentru că nu puteau să le dea ordine ce să facă, ei făceau ce era rentabil”, spune Şerban Manu.

 

„În ţara cufundată odinioară în beznă se aprind luminile vieţii noi. Noi construim fără burghezie şi împotriva burgheziei. Însufleţiţi de acest gând, constructorii îşi îndeplinesc înainte de termen angajamentele”, se menţiona în propaganda comunistă.

 

„Păi, da, pentru că aveau armata sovietică în spate”, spune Şerban Manu.

 

„Singura cale de a produce socialism era aceea de a inventa o clasă proletară. Or, ceea ce s-a întâmplat în următorii ani, în lipsa unui capital, a fost tocmai această forjare a unor noi identităţi muncitoreşti, hai să le spunem. Toţi indivizii deveniseră pe ogorul patriei muncitori, unii munceau cu cartea, alţii cu sapa, alţii cu strungul, alţii cu locomotiva”, explică Virgil Ţărău.

 

Fie că lucra cu sapa, cu strungul sau cu locomotiva, proletarul român făcea totul după metodele sovietice. Propaganda funcţiona din plin şi prezenta o realitate cu totul distorsionată. Fabricile foştilor exploatatori înfloreau brusc, luminate de geniul lui Stalin.

 

„Cunoscutul strungar Geredy Iuliu aplică metoda sovietică de tăiere rapidă a metalelor. Călin Maria e mândră că lucrează la o maşină sovietică. Aplicând metoda sovietică Orlov a zidit aproape 30 de metri cubi în opt ore. Multe cunoştinţe au căpătat muncitorii şi tehnicienii noştri de la specialiştii sovietici”, se menţiona în propaganda comunistă.

 

Economia comunistă

Fireşte că propaganda venea să prezinte în culori, hai să spunem, negre, ceea ce făcuseră înainte capitalştii şi în culori foarte roz sau roşii, după caz, ceea ce urmează să se întâmple în aceste fabrici, povesteşte Virgil Ţărău.

 

Economia românească a fost o economie care a funcţionat fără rentabilitate 40 de ani. Nimeni n-a ştiut vreodată dacă e rentabilă sau nu economia românească, spune Şerban Manu.

 

Naţionalizarea a însemnat un dezastru pentru economia românească. A fost ruinată nu doar clasa industriaşilor, cărora statul le-a luat tot, fără nici cea mai mică despăgubire, dar a fost distrusă şi clasa antreprenorială, a specialiştilor, ingineri şi economişti. Totul s-a făcut însă în numele luptei de clasă şi al luptei împotriva imperialismului anglo-american.

 

„Naţionalizarea fără plată este un act ilegal, profund ilegal, în consecinţă numai în comunism se putea întâmpla aşa ceva. E un dictat şi cu asta bună ziua”, spune Şerban Manu.

 

„Hai să spunem, avantajele transferului de proprietate din mâini private, în mâinile statului, să ştiţi că a fost dezastruos economic. Dacă ne uităm pe balanţa comercială a României în anii ’48 – ’49, o să vedem nişte scăderi absolut impresionante. Adică un volum al schimburilor industriale care se duce în jos de o sută de ori, de o sută cincizeci de ori”, spune Virgil Ţărău.

 

„Datorită sprijinului sovietic şi eforturilor oamenilor muncii, ne întărim independenţa noastră economică. Mai adânc să pătrundă ciocanele, să simtă lovitura lor neguţătorii de carne de peşte ocean. Vremuri noi, oameni noi, metode noi!”, se menţiona în propaganda comunistă.

 

Anul 1948 a fost unul tragic pentru economia românească, dar mai ales pentru proprietarii fabricilor, uzinelor şi companiilor confiscate de stat. Comuniştii nu s-au mulţumit să le confişte tot ce aveau, dar le-au intentat procese şi pe baza unor acuzaţii inventate, i-a aruncat pe toţi în închisori. Puţini au reuşit să supravieţuiască regimului penitenciar, iar cei care totuşi au reuşit, n-au mai avut nici măcar casa la care să se întoarcă.

 

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/11-iunie-1948-nationalizarea-a-fost-pregatita-in-laboratoarele-comuniste-timp-de-un-an-253775

 

//////////////////////

 

Cărţi- Ziaristi amenintati, ziaristi batuti 

Tinerii care se gandesc sa se apuce de profesia de ziarist ar face bine sa citeasca si aceasta carte. E o munca plina de pericole de tot felul, grea si stresanta – a treia ca factor intens de stres dupa cea de pilot si controlor de zbor. Libertatea de expresie si publicarea adevarului despre diverse subiecte mai delicate este vazuta de Malin Bot ca tot mai dificila in ultima vreme.…detalii

 

Mafia camatarilor

La redactia unde lucreaza autorul ziarist vine o femeie care povesteste halul in care a ajuns din cauza unui camatar. I s-a luat casa dupa un an de infern in care a fost amenintata in toate modurile posibile. Spune ca este disperata pentru ca a pierdut totul si ca incercarile de a cere sprijin institutiilor statului au fost zadarnice.…detalii

 

alte detalii pe pagina humanitas

https://malinbot.wordpress.com/carti/

 

 

////////////////////

Mafia camatarilor mana-n mana cu oamenii justitiei

 

 

Malin Bot  

Articolul publicat în anul 2003 în Ziua, care a reprezantat startul unei campanii de presă despre cămătarii din Timişoara şi apoi a stat la baza cărţii „Mafia cămătarilor”, apărută în 2004 la editura Humanitas.

 

Citeşte şi

 

Procese penale de 4 miliarde de lei câştigate cu un cămătar şi avocatul lui clandestin

Oricine ajunge, macar o data în viata, la ananghie. Un eveniment nefericit în familie sau o restanta mare la întretinere sunt numai câteva dintre circumstantele în care cineva poate ajunge sa apeleze la camatari. Problema este ca, adevaratul scop al camatarilor nu este realizarea unui profit din dobânda. Pretul platit este întotdeauna scoaterea „creditorului” din propria casa.

 

Zeci de familii timisorene au fost aruncate în strada în urma unor astfel de scheme care nu pot fi puse în practica decât cu sprijinul unor notari, executori judecatoresti si judecatori.

 

Fenomenul este cunoscut si condamnat de autoritati. Acordarea împrumuturilor se dovedeste o afacere foarte profitabila O afacere care poate transforma 2.000 de dolari în 20.000 în numai câteva luni.

 

Procedura

 

Procedura folosita de catre camatari este relativ simpla. „Dau anunturi la ziare în care trec numerele de telefon ale unor asociati. Cine are nevoie de bani ajunge, prin intermediul acestor colaboratori, la camatar. Întotdeauna se solicita garantarea împrumutului cu o locuinta. Camatarul vine sa vada apartamentul sau casa, sa vada unde este plasata si cum arata, pentru ca aceste elemente îi sunt necesare în afacerea pe care vrea sa o faca. Îl intereseaza doar casa sau apartamentul, pe care le va vinde apoi”, ne declara surse oficiale care doresc sa-si pastreze anonimatul. Informatia a fost confirmata si de comandantul Politiei Municipiului Timisoara, lt. col. Gheorghe Moldovan, care ne-a declarat ca acesti camatari sunt interesati de locuinta si nu în mod special de încasarea unor dobânzi. Fenomenul a fost confirmat si de presedintele Judecatoriei Timisoara si de catre prim-procurorul Parchetului de pe lânga judecatorie.

 

Contractele

 

Seful Politiei Municipale spune ca, de obicei, se fac contracte de vânzare-cumparare sau de împrumut. „Aceasta dobânda este mascata, de obicei, în contracte. Dobânda se include în pretul împrumutului. Este legal sa se faca împrumuturi fara dobânda„, a declarat colonelul Moldovan.

 

Alte surse sustin ca fiecare camatar are notarul cu care lucreaza. În fata acestui notar se aduce „creditorul”. „Exista doua forme de contracte care se pot fi încheiate. Un tip este contractul de vânzare-cumparare, prin care împrumutul este mascat într-o tranzactie imobiliara. Pot face si un contract în care pun o clauza conform careia, daca creditorul nu poate achita suma la termenul prevazut, se obliga sa vânda debitorului. Cele mai întâlnite sunt însa contractele de împrumut„, declara sursa noastra.

 

Presedintele Judecatoriei Timisoara, Lucian Iusanu, ne spune ca acest tip de contracte de împrumut sunt legale si se reglementeaza în Codul Civil. „Legea permite încheierea unor contracte de împrumut chiar si cu o dobânda, daca aceasta este cea legala. Exista însa anumite contracte de împrumut mascate de contracte de vânzare-cumparare„, declara presedintele Iusanu.

 

Tamas Schiffbeck, prim-procuror al Parchetului de pe Lânga Judecatoria Timisoara, recunoaste si el existenta fenomenului, dar spune ca aceste contracte se fac în fata notarului si au putere legala. „Noi nu putem interveni decât în masura în care dovedim ca încheierea contractului s-a produs în conditii care tin de comiterea unor infractiuni. Pentru noi aceste contracte sunt legale„.

 

Inginerii juridice

 

Contractele cu camatarii sunt niste inginerii financiare prin care cei din urma obtin locuinta creditorului. Împreuna cu cel care încaseaza împrumutul, se stabilesc termene de plata, dobânzi si valoarea penalizarilor în caz de neplata. În fata notarului se semneaza un contract de împrumut care contine o alta suma decât cea împrumutata.

 

La un „credit” de 2000 de euro, o dobânda de 0,5 la suta înseamna 100 de euro lunar. Daca termenul de rambursare este în sase luni, dobânda totala va fi de 600 de euro. În contractul semnat în fata notarului se trece suma totala de 2600 de euro. Foarte des, în acest tip de contracte, se poate observa o clauza care spune ca se achita lunar câte o rata. În cazul exemplului concret de mai sus, ar fi vorba de 100 de euro pe luna, iar la finalul termenului se achita restul de suma, adica suma acordata de fapt.

 

Motivul acestei „inginerii” juridice l-a explicat chiar seful politiei timisorene care spune ca Legea Bancara interzice acordarea de împrumuturi cu dobânda de catre persoane fizice.

 

Cum ramâi fara casa

 

Folosindu-se de sprijinul unor angajati de la Cartea Funciara, camatarul trece în CF „interdictie de înstrainare si drept de ipoteca” în favoarea lui, pentru suma totala. Timpul trece si se apropie termenul scadentei. În momentul respectiv, camatarul amâna cât mai mult plata. Motivul îl constituie interesul de a aplica dobânda penalizatoare. Dupa doua-trei luni, introduce o actiune pentru „investire cu formula executorie”.

 

De aici urmeaza o serie de procese, prin care camatarul ajunge în posesia apartamentului. „Daca instantelor le scapa din vedere clauza privind dobânzile penalizatoare, si de obicei le scapa, în mod interesant, se ajunge la o sentinta irevocabila prin care camatarul primeste dreptul de a-si recupera banii. Nu este vorba de suma initiala, ci de suma finala calculata cu dobânzi si penalizari.

 

În câteva luni, suma de 2000 de euro poate creste si de zece ori. Se ajunge la sume astronomice”, ne spune sursa noastra. Dupa obtinerea sentintei, se apeleaza la executorul judecatoresc cu care lucreaza de regula camatarul. Cu sprijinul acestuia, se obtine dreptul de scoatere a apartamentului la licitatie pentru recuperarea „creditului”. Bineînteles ca licitatia se desfasoara asa cum este stabilit dinainte.

 

Apartamentul se vinde, de obicei unei alte persoane în spatele careia se afla camatarul. Chiar în ziua în care s-a vândut apartamentul, cu ajutorul „pilelor” de la Cartea Funciara, camatarul obtine un extras de CF în care este mentionat noul proprietar. Imediat, apartamentul este revândut, iar banii sunt încasati de camatar. Fiecare „ajutor” al acestuia este „uns” cu câte un comision rezonabil.

 

Cazul Macoviciuc

 

Apartamentul în care locuieste Maria Mihaila a fost evaluat la suma de 1.028.974.000 lei peste un miliard, echivalentul a peste 31 de mii de euro. Constantin Macoviciuc vrea ca aceasta locuinta sa fie vânduta pentru a-si recupera o „creanta” de 826 de euro.

 

În anul 1999 M.M. avut o problema personala. Avea mare nevoie de bani. La banci nu putea merge pentru ca dura prea mult pâna primea creditul. A încercat si cu anunturile din presa. Prin intermediul unei femei a ajuns la Constantin Macoviciuc. „Parea un om de treaba asa ca am acceptat sa ma împrumut de la el. Cu 3000 de marci la care plateam dobânda de 1260 de marci, 7 la suta pe zi. În contract s-a trecut suma finala„, spune M.M.

 

La notariat s-a semnat un contract în care era trecuta toata suma, cu dobânda cu tot. Este vorba de 4260 de marci germane. Contractul prevede ca „se împrumuta suma de 4.260 de marci, echivalentul a 36 de milioane cu obligatia ca aceasta suma sa fie sa fie restituita în rate de câte 210 marci la data de 21 a fiecarei luni iar ultima rata în suma de 3210 marci, la data de 21 ianuarie 2000”.

 

„Practic este formula clasica prin care se eludeaza legislatia privitoare la dobânzi si împrumuturi. Asa-zisa rata de 210 marci reprezinta, în realitate, dobânda la suma încasata de om. În acest caz stim ca s-a încasat 3000 de marci„, ne declara sursa „speciala”.

 

Pentru garantarea restituirii împrumutului, se constituie drept de ipoteca cu interdictie de înstrainare si grevare asupra apartamentului familiei Mihaila. Interesanta este însa alta clauza, care reprezinta de fapt portita juridica prin care camatarul îsi realizeaza scopul. „În caz de nerambursare a sumei împrumutate la termenele stabilite, împrumutatii vor datora penalitati de întârziere de 0,5 la suta pe zi, platibile în valuta, la suma împrumutata, pâna la achitarea totala a împrumutului”, se precizeaza în contractul de împrumut. Acesta este „cuiul lui Pepelea„. Practic, acest exemplu este tras la indigo în toate cazurile studiate de noi.

 

Citeşte alte detalii pe forumul „Cafeneaua politică”

 

https://malinbot.wordpress.com/2010/12/10/mafia-camatarilor-mana-n-mana-cu-oamenii-justitiei/

 

 

/////////////////////////

Cum te trimite justiţia să dormi în pădure

 

Malin Bot

Titlul nu îmi aparţine. Grigore a fost cel care a pus acest titlu anul trecut, pe deschiderea de ziar făcută de Adevărul cu un caz siderant din Timişoara. Acum, după ce am ajuns să descopăr toată murdăria din spatele acestei poveşti, pot spune că titlul merită completarea: Cum se face justiţie ca-n codru la Timişoara

 

 

 

 

Bătrânul Dumitrescu, la Gara de Est

 

 

În cheamă Octavian Dumitrescu. Nu are pe nimeni în Timişoara. Doar o soră i-a rămas în Moldova. Are aproape 63 de ani şi este boschetar de cinci ani. Vara doarme în pădure şi iarna caută adăpost prin oraş, pe unde apucă. Iarna trecută am crezut că a murit pentru că nu l-am mai văzut pe la redacţie. Săptămâna trecută a fost din nou aici. M-a întrebat cu lacrimi în ochi: „Domnu redactor, de cinci ani mă chinui să primesc casa înapoi. Nu se întâmplă nimic. M-au făcut boschetar, escrocii, notarul, judecătorii şi nimeni nu păţeşte nimic. Eu am fost macaragiu 30 de ani. Şefii îmi spuneau că, dacă greşesc un centimetru, ajung la puşcărie. Ei au făcut toate astea şi nu păţesc nimic. Care e răspunderea lor ?”.

 

 

 

 

Octavian Dumitrescu a ajuns boschetar

 

 

Colegii îmi spun „Mălin, a venit bătrânul din pădure„, când trece prin redacţie Octavian Dumitrescu. Mă uit la el, este un om distrus. Nu cred că mai trece iarna asta. Povestea lui poate să fie povestea ta, a mea sau a oricărui român. Pentru că trăim într-o ţară în care ţi se poate fura casa şi poţi să ajungi în stradă prin sentinţe pe care chiar semnăturile judecătorilor sunt falsificate, iar judecătorii care au siluit legea şi dreptatea rânjesc bine-mersi din sălile de judecată, neclintiţi, chiar dacă falsurile sunt dovedite. Justiţia a ajuns un codru populat cu monştrii fără conştiinţă, fără suflet, fără Dumnezeu.

 

 

 

 

Notăriţa Carmen Rădulescu l-a nenoricit pe om. Ea a parafat vânzarea casei.

 

 

 

În 2004, Octavian Dumitrescu a acceptat să găzduiească un individ, la insistenţele unui consătean. În toiul iernii a fost nevoie să meargă în Moldova, la o rudă bolnavă. Cnd s-a întors a găsit uşa apartamentului schimbată şi a aflat că locuinţa cu o cameră a fost vândută. Escrocul, despre care crede că e fostul chiriaş, i-a falsificat buletinul. Apoi s-a dus la notarul Carmen Rădulescu (foto sus) şi a vândut casa. Expertizele ulterioare au arătat că falsul a fost „unul grosolan”. Notăriţa, care a văzut mii de acte de identitate autentice, susţine că nu i-a sărit în ochi falsul grobian.

 

A parafat contractul şi aşa a ajuns bătrânul în pădure.

 

 

 

Frauda care corupe totul

 

 

 

Omul şi-a căutat dreptatea la Judecătorie. În martie 2006 un judecător constată falsul şi dispune anularea contractului. Fraus omnia corrumpit, frauda corupe totul. Este un principiu de Drept care, aşa cum e normal, spune că orice act bazat pe o infracţiune, o fraudă, o faptă ilegală, este nul şi că toate actele de după el trebuie anulate. Bătrânul nu a ajuns însă în casă pentru că dosarul lui a mers la Tribunal.

 

 

 

A legalizat infracţiunea

 

 

 

Tribunalul, printr-un complet condus de judecătoarea Emilia Cioabă, ia o decizie care anulează 2.000 de ani de aplicare a unui principiu simplu. Sentinţa, care este definitivă şi irevocabilă, spune că bătrânul trebuie să rămână fără casă pentru că cel care a cumpărat nu ştia că s-a comis un fals, adică era de bună credinţă.

 

 

 

Lupi în piele de oaie

 

 

 

În 2008 am descoperit cazul şi am început să scriu. Atunci am aflat că sentinţa care legitimează infracţiunea a fost redactată de judecătoarea Cioabă. Colegii ei de complet nu ştiau nimic. Anchetele ulterioare au arătat că semnăturile celor doi judecători au fost pus şi simplu falsificate. S-au deschis alte dosare penale. Cioabă a plecat în concediu medical. Judecătorii cu semnăturile falsificate au declarat public că s-a comis un act de nedreptate strigător la cer. Din toate direcţiile au început să curgă asigurări că se va face dreptate, că vinovaţii vor plăti cu vârf şi îndesat. Asta a fost exact acum un an.

 

 

 

Aşteaptă să moară

 

 

 

Suntem în octombrie 2010. Octavian Dumitrescu plânge în faţa mea. Nu ştiu ce să îi spun. Pentru că nu se întâmplă nimic nou în cazul lui nici măcar nu mai e o ştire. Bătrânul din pădure nu mai are loc nici măcar în planul editorial. Notarul a primit de trei ori NUP şi de tot atâtea ori s-a reluat ancheta. Carmen Rădulescu e bine-mersi. Doarme bine noaptea în dormitorul ei luxos, cu zeci de mii de euro în conturi. Dacă bătrânul i-ar cere de pomană în intersecţie, cu mâna întinsă care spune povestea începută în biroul ei, Carmen Rădulescu nu s-ar deranja să coboare geamul limuzinei de 40.000 de euro pentru a-i da de pomană. Probabil că nici nu l-ar recunoaşte pe bătrân, în spatele chipului schimonosit de boală şi nedreptate. Pentru ea ar fi un boschetar ca oricare altul, din zecile de amărâţi care pierd vremea în intersecţii.

 

 

 

Judecătoarea Emilia Cioabă a avut tupeul să revină în instanţă. Judecă nestingherită, deşi locul ei este în boxa acuzaţilor.

 

 

 

Aceasta este adevărata faţă a justiţiei din Timişoara, din România. Justiţia care te condamnă, ca-n codru, să mergi să dormi în pădure.

 

 

 

Priveşte-l bine pe bătrânul din pădure, mâine poţi să ajungi tu boschetarul din intersecţie care întinde mâna spunând o poveste ireală, pe care nimeni nu poate să o creadă.

 

 

https://malinbot.wordpress.com/2010/11/16/cum-te-trimite-justitia-sa-dormi-in-padure/

 

////////////////

Plătim scump pentru că nu am făcut lustrație. Securitatea și mentalitățile staliniste încă ne bântuie țara

Malin Bot

 

Jandarmeria Română este o anomalie care distruge grav democrația. Vorbim despre fosta Securitate, departamentul de Ordine Publică, reciclat de Iliescu în Jandarmeria Română.

 

 

Timp de 32 de ani această ”instituție” a fost populată de foștii securiști cu tot felul de analfabeți, inculți angajați pe pile sau șpăgi, personaje care sunt mai mult interlopi decât ”oameni ai legii”. Având statut de unitate militară, Jandarmeria intervine asupra civililor, exact pe modelul dictaturii staliniste când s-a născut securitatea comunistă. Parchetul și Tribunalul Militar sunt și ele rămășițe hidoase ale regimului stalinist. Astăzi l-am recuzat pe președintele Tribunalului Militar, Cristian Vrabie și apoi am plecat către Timișoara.

 

 

Poți susține și tu, direct, activitatea mea pe Patreon

Reclame

 

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

 

Paginile de rețele sociale unde putem intra în contact și poți vedea mai multe:

 

Blogul WordPress, Instagram, Twitter, profilul personal de Facebook, pagina publică de Facebook, pagina de autor Humanitas.

 

Malin Bot: jurnalist liber. Cine sunt. Ce am făcut. Cine mă susține. De ce #rezist

 

Mulți dintre cei care aud numele meu cunosc activitatea mea recentă, puțini știu povestea mea, de la început până astăzi.

 

De aceea astăzi am scris acest mic capitol al unei cariere profesionale de 26 de ani în care am ajuns să cunosc ”industria” aceasta de pe toate palierele.

 

Tocmai această experiență completă cu presa românească actuală m-a făcut să devin independent și să lupt pentru a deschide acest drum nou fără precedent: jurnalismul total liber, susținut direct de public. Citește aici povestea mea!

 

https://malinbot.wordpress.com/2021/11/19/jandarmeria-romana-parchetul-militar/

 

 

 

//////////////////////

LUNA CADOURILOR pentru marii corupți: Năstase, reabilitat. Tăriceanu, achitat. Neacșu, avansat șef la SGG

Malin Bot

 

 

Este Luna Cadourilor pentru penali. Adrian Năstase primește cadou o reabilitare.

Adrian Năstase a fost reabilitat de Înalta Curte de Casație și Justiție și tot aici, Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat. Deciziile surprinzătoare sunt în primă instanță.

 

Bogdan Buzăianu a depus mărturie la Curtea de Apel București în dosarul mitei de 3,8 milioane de dolari și 900.000 de euro acțiuni la EVZ în care sunt judecați Elena Udrea și infractorul Dan Andronic.

 

 

Citește comentariile și participă la discuțiile pe acest subiect, alături de cei care și-au exprimat deja părerea, pe YouTube

Infractorul Marian Neacșu a fost pus șef la Secretariatul General al Guvernului.

 

Adrian Năstase va putea candida la alegerile din 2024, dacă decizia va rămâne definitivă iar Călin Popescu Tăriceanu ar putea să revină și el în politică pe cai mari.

 

Pentru Elena Udrea lucrurile nu sunt foarte clare, mai ales după declarația dată astăzi de Bogdan Buzăianu la Curtea de Apel unde se judecă dosarul de corupție în care este inculpat și mogulul infractor Dan Andronic, patronul de paravan al redacției Evenimentul zilei & Capital.

 

La procesul Elenei Udrea s-a petrecut ceva foarte interesant astăzi, ar putea să fie lovitura decisivă, dar nimic nu mai e cert cu deciziile judiciare în cazul marilor șmecheri din politică și grupărilor Hidrei.

 

Patron al Energy Holding, Bogdan Buzăianu, a depus astăzi, marți 7 decembrie 2021, mărturie prin videoconferință în procesul în care este judecată Elena Udrea pentru șpaga de 3,8 milioane de dolari, dar și mogulul infractor Dan Andronic, patronul Evenimentul zilei & Capital, oficine ale Cartelului Mafia Media.

 

Am explicat în materialul video ce a declarat Buzăianu la proces.

 

Buzăianu, prin Energy Holding, făcea în 2009 afaceri cu energie în valoare de 3 miliarde de euro.

 

Pe vremea lui Adrian Năstase mai mulți șmecheri printre care Buzăianu și mogulul Antena 3 Dan Voiculescu primiseră dreptul să cumpere energie ieftină de la Hidroelectrica și să se îmbogățească.

 

Năstase le-a dat contractele pe 10 ani și în 2009 se apropia scadența, astfel încât Elena Udrea și Traian Băsescu au început un scandal public împotriva ”băieților deștepți din energie”. Numai că scandalul nu era pentru interesul public, ci pentru a stoarce mită de la ei. Lui Bogdan Buzăianu i s-au cerut 5 milioane de euro mită, prin Radu Budeanu mogul infractor al tabolidului Can-Can și al altor publicații.

 

Buzăianu a povestit astăzi în instanță cum a decis să plătească:

 

”I-am spus lui budeanu că suma cerutpă e mult prea mare. Eu am acceptat 2,5 milioane, plus creanţa la Capital şi Evenimentul zilei, care avea o valoare de 900.000 euro. De la discuţia cu Radu Budeanu a trecut destul de mult timp. Banii au fost acordaţi în noiembrie 2011. Ţineam legătură permanent cu Radu Budeanu pe subiect. El zicea că legătură lui este directă cu doamna Udrea. Îmi spunea mereu: stai liniştit, că atâta timp cât ei (PDL+Udrea+Băserscu n.r.) au Guvernul, nu se va întâmpla nimic”.

 

Aici este toată transcrierea declarației lui Buzăianu.

 

Adrian Năstase, Marele Corupt ar putea să candideze la următoarele alegeri.

 

Fostul premier Adrian Năstase a fost reabilitat astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă decizia rămâne definitivă, el poate să își exercite din nou dreptul de a alege și de a fi ales în funcții publice.

 

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, marti, reabilitarea fostului premier Adrian Nastase cu privire cele doua pedepse cu inchisoarea, una de doi ani si cealalta de patru ani.

 

“Admite cererea de reabilitarea judecatoreasca formulata de petentul Nastase Adrian. Dispune reabilitarea judecatoreasca a petentului Nastase Adrian cu privire la pedeapsa de 2 ani inchisoare (…) si pedeapsa de 4 ani inchisoare (…), pedepse ce au fost contopite prin sentinta penala nr. 1385/08.05.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, in dosarul nr. 1745/3/2014* (…) stabilindu-se o pedeapsa rezultanta de 4 ani si 6 luni inchisoare”, se arata in minuta instantei.

 

Călin Popescu Tăriceanu ar putea și el să revină pe cai mari în politică, în 2024, după achitarea în primă instanță primită cadou astăzi. Dosarul se afla pe rol la Înalta Curte de Casatie si Justitie.

 

La sedinta precedenta, procurorul de sedinta a motivat ca textele de lege in baza carora Calin Popescu Tariceanu a fost trimis in judecata „genereaza confuzie”.

 

Acesta a solicitat si achitarea celuilat inculpat din dosar, fostul senatorul PSD Cristian Marciu, acuzat de uzurpare de calitati oficiale.

 

Tot astăzi, printr-o decizie a prim-ministrul Nicolae Ciuca, publicata in Monitorul Oficial, Marian Neacșu, infractor condamnat pentru conflict de interese, a fost numit in funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

 

Aktual24.ro a dezvăluit, în exclusivitate, Neacșu era milionar când si-a angajat fiica pe bani publici. Linkul către articol este în comentarii.

 

”Noul secretar general al general al Guvernului, Marian Neacsu, era actionar in nu mai putin de sase societati comerciale, detinand actiuni in valoare de peste un milion de lei, in momentul un care si-a angajat fiica la cabinetul parlamentar. Ulterior, el a fost condamnat penal pentru aceasta infractiune.

 

Neacsu si-a angajat fiica la cabinetul parlamentar in mandatul de deputat 2008-2012. In aceeasi perioada, conform declaratiei de avere depusa in 2013, privind veniturile in anul 2012, Neacsu era actionar in nu mai putin de sase societati comerciale”, scrie Aktual24.ro

https://malinbot.wordpress.com/2021/12/08/nastase-tariceanu-neacsu/

 

 

///////////////////

 

 

 

///////////////////////

Mălin Bot, ziarist independent: ”Împreună construim cea mai curată cale în jurnalism”

 

Cine sunt. Ce am făcut. Cine mă susține. De ce #rezist.  Jurnalist din 1994. Redefinesc conceptul de jurnalism independent, total transparent, alături de toți cei care mă susțin direct, pe PATRERON, pe YouTube, pe Instagram, Twitter, profilul personal de Facebook, pagina publică de Facebook. 

 

Sunt aici pentru a spune ceea ce cred și ceea ce îmi dictează conștiința, nu pentru a face cuiva pe plac. #NuCedam.

Vă sunt mult mai util atunci când vă contrazic convingerile și vă pun pe gânduri, decât atunci când vă confirm ceva ce știți deja.

Mălin Bot: Jurnalist independent

Sper ca informațiile pe care le găsiți aici să vă descrie mai clar activitatea mea în totalitatea ei și să explice mai bine valorile și principiile pentru care sunt aici și duc lupta mai departe.

 

La finalul acestei prezentări sunt link-urile către paginile de rețele sociale unde putem intra în contact și poți vedea mai mult din activitatea mea.

Blogul WordPress, Instagram, Twitter, profilul personal de Facebook, pagina publică de Facebook, pagina de autor Humanitas.

 

Mulți dintre cei care mă susțineți pe Facebook, pe YouTube și Patreon cunoașteți și apreciați în principal activitatea mea recentă. Puțini cunosc povestea completă, în special cei care mă știu din Timișoara, din perioada când activam acolo la jurnalist.

 

Poate că unii, tocmai pentru că nu știau povestea completă, nu au perceput în dimensiunea corectă activitatea mea recentă.

 

De aceea am scris pentru voi o scurtă poveste care descrie întreaga mea activitate. Știu, trebuia să o fac de la bun început, însă mereu a fost ceva ce părea mai important și am tot amânat acest lucru.

 

Unii dintre voi mi-au și scris în legătură cu prezentarea de pe pagina principală a Patreon și asta m-a motivat să rezolv acest task pe care îl aveam în cap de la bun început.

 

 

 

Sper ca informațiile pe care le găsiți aici să vă descrie mai clar activitatea mea în totalitatea ei și să explice mai bine valorile și principiile pentru care sunt aici și duc lupta mai departe.

 

 

 

 

 

 

 

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care sunteți alături de mine. Vă datorez o libertate așa cum nu am avut în 26 de ani de presă, pe toate funcțiile posibile din această ”industrie”.

 

Am construit foarte multe împreună și acesta este abia începutul acestui drum fără precedent, pe care pot să îl deschid cu ajutorul vostru.

 

Este foarte mult de construit mai departe, pe acest model al jurnalistului complet independent, finanțat transparent direct de către publicul care îl urmărește.

 

Vă mulțumesc frumos pentru privilegiul de a putea să deschid acest drum datorită susținerii voastre. #SemperFI

 

https://malinbot.wordpress.com/2020/06/12/malin-bot-jurnalist-independent-impreuna-construim-cea-mai-curata-cale-in-jurnalism-si-definim-un-nou-standard/?wref=tp

 

//////////////////////

 

Spagă de 9 milioane de euro cu pedepse ridicol de mici, contopite astfel încât Dorin Cocoș a executat o bășcălie de pedeapsă.

 

https://www.patreon.com/posts/celebrul-cocos-o-60475679

DNA l-a acuzat pe Dorin Cocoș că, în perioada 2009-2011, a pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.

„În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată a lui Dorin Cocos.

Celebrul Cocoș al Elenei Udrea: Pedeapsă la bășcălie pentru o șpagă imensă. Cum e posibilă aberația  

Celebrul Cocoș al Elenei Udrea: Pedeapsă la bășcălie pentru o șpagă imensă. Cum e posibilă aberația | Malin Bot  

 

https://www.facebook.com/malinbotpublic/posts/472635377563258

 

///////////////////////

 

Garda pretoriană a lui Iliescu, formată din mineri. Călăii au ajuns pensionari de lux în 30 de ani

Malin Bot

 

Dincolo de instanțele de judecată, în 30 de ani, noi trebuia să fim instanța supremă care să facă dreptate. După 30 de ani. Călăii României au ajuns privilegiații momentului. Citește aici: rechizitoriul din Dosarul Mineriada 13 – 15 iunie 1990.

 

 

 

Episodul 3 al documentarului despre Mineriada din Iunie 1990

 

 

 

În 15 iunie, seara, Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor, la Romexpo. Numai acea înregistrare video îl băga la pușcărie zeci de ani, în orice țară cu Justiție puternică. Rechizitoriul din Dosarul Mineriadei arată cum erau tratați protestatarii, după ce erau bătuți de mineri și muncitori: ”primeau numere, ca în lagărele cu prizonieri de război” și asta după ce treceau prin ”tunelul groazei”, în care erau iar abuzați.

 

Studiind modul de operare din 13 – 15 iunie 1990, descris în rechizitoriu, constați că exact aceeași ”strategie” a fost aplicată și în 10 august. Nu vă imaginați cât de mult se aseamănă modul de organizare a represiunii din iunie 1990, marca Iliescu FSM, cu cel pus la cale în august 2018, marca Dragnea PSD. Același grup infracțional: FSN – PDSR – PSD.

 

Totul era dirijat de la Ministerul de Interne. În iunie 1990, Ion Iliescu, președintele FSN și actual președinte de onoare PSD, avea acolo un ministru-slugă: Chițac. În august 2018 și Liviu Dragnea, președinte-infractor al PSD = FSN, avea la Ministerul de Interne un ministru-servitoare: Carmen Dan. Credeți ca are Marcel Vela procese de conștiință pentru complicitatea cu gașca PSD din MAI?

 

https://malinbot.wordpress.com/2020/06/16/garda-pretoriana-a-lui-iliescu-formata-din-mineri-si-calaii-care-au-ajuns-pensionari-de-lux/

 

//////////////////

 

Rechizitoriu: Mineriada 13 – 15 iunie 1990

Malin Bot  

Extras: formă anonimizată-

 

(…), procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

 

 

 

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal (…), privind pe inculpaţii:

 

Iliescu Ion, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Roman Petre, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal, cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Voiculescu Gelu Voican, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.; (…)

 

Dumitru S. Nicolae, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Măgureanu Virgil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii,prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

General maior (rez.) Florescu Mugurel Cristian, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Amiral (rez.) Dumitrescu Emil, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Ionescu Cazemir Benedict, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Sârbu Adrian, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Cozma Miron, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Drella Matei, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Burlec Plăieș Cornel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

General (rez.) Dobrinoiu Vasile, având la data faptelor gradul de colonel, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.;

 

Colonel (rez.) Peter Petre, având la data faptelor gradul de maior, (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g și j din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.,

 

Ghinescu Alexandru – (…), cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g din Codul penal,cu aplic. art. 5 C.p.

 

 

 

EXPUNEM URMĂTOARELE:

 

 

I . OBIECTUL CAUZEI

 

 

Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

 

Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.

 

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.(…) Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.

 

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. (…) Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.

 

Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.

 

Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

 

Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

 

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții (…), iar numiţii (…) au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.

 

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

 

Acţiunea acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.

 

Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:

 

– uciderea numiţilor (…), în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990;

 

– vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate;

 

– lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.

 

Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.

 

 

 

Prezenta cauză penală nu va analiza:

 

– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;

 

– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;

 

– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. (…), în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

 

Soluţia a fost confirmată prin încheierea (…) din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr (…) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.

 

Evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.

 

Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea (…) din 09 martie 2015, în dosarul (…), priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.

 

  1. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

 

 

În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.

 

Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării.

 

Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.

 

Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:

 

„Cetăţeni şi cetăţene,

 

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

 

Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei.

 

Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.

 

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român.

 

Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne.

 

Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.

 

În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică. Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.

 

Ca program, frontul propune următoarele:

 

  1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.

 

  1. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie.

 

  1. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.

 

  1. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.

 

  1. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.

 

  1. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.

 

Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale.Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.

 

  1. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.

 

  1. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldurăşi lumină ale oamenilor.

 

  1. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia.

 

  1. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

 

În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan

 

Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, (…), Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.

 

Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.

 

După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:

 

Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului.

 

Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă.

 

Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins.

 

Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.

 

Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.

 

Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu.

 

Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin Ivanovici.

 

A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă,reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.

 

A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.

 

Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism.

 

Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.

 

La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.

 

Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate.

 

Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).

 

Prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.

 

Prin Decretul C.F.S.N. nr.2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei. Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al apărării.

 

Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.

 

Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne. Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.

 

Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.

 

Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU,Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.

 

Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.

 

La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.

 

De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc.

 

În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.

 

În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel (…) şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991.

 

În această calitate, (…) a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).

 

Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. (…), consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, (…) a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.

 

Generalul-colonel (…) care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.

 

În ziua de 31 decembrie 1989, a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.

 

Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic.

 

Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid.

 

În art. 1 se preciza că:

 

„În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.

 

Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.

 

Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.),

 

„Ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim.

 

Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă,în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului.

 

Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului.

 

Grupul pentru Dialog Social îşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”,

 

se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.

 

Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N.

 

Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. (…), sub ordinele lui GeluVoican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.

 

La 03.01.1990, Consiliul Frontului Salvării Naționale a anunțat că nu este și nu se va constitui în partid politic însă, la 23.01.1990, cu 128 de voturi pentru, 8 contra și 5 abțineri, Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât transformarea Frontului Salvării Naționale (F.S.N.) în partid politic, cu intenția de a participa la viitoarele alegeri, hotărâre materializată la 06.02.1990, când F.S.N. a fost înscris în Registrul Partidelor Politice. Primul preşedinte al F.S.N. a fost inculpatul Ion Iliescu.

 

Silviu Brucan a fost acela care a lansat şi susţinut transformarea F.S.N. într-un partid politic. Pentru a fi convingător, Silviu Brucan a trecut în revistă ceea ce s-a întâmplat în ţările foste comuniste din Europa, unde au apărut partide noi formate din cei care au participat la schimbarea de regim politic. De asemenea, acesta a mai spus că ar fi absurd să părăsească sfera puterii cei care au decis schimbarea României pentru ca, în final, Silviu Brucan să facă o previziune:

 

„Va fi un urlet de fiară înjunghiată din partea opoziţiei, dar noi vom aduce observatori străini şi le vom închide gura”

(declaraţie martor Caramitru Ion-Horia-Leonida din 01.02.2017, vol.397, filele 8-17).

 

Referitor la transformarea F.S.N. în partid politic, la data de 25 ianuarie 1990, Ion Iliescu a mers la Televiziunea Română şi a spus:

 

„Niciodată conducerea F.S.N. nu a afirmat că nu va participa la alegeri. Am întârziat să dezbatem în Consiliu această problemă întrucât nu problemele campaniei electorale ne-au preocupat în această perioadă ci probleme mult mai presante ale vieţii noastre economice şi sociale”.

 

Unii membrii ai C.F.S.N., ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Liiceanu și Doina Cornea au demisionat înainte ca F.S.N. să se transforme în partid politic.

 

La data de 05 ianuarie 1990, s-a depus, la Tribunalul Bucureşti, dosarul pentru constituirea (de fapt, reînfiinţarea) Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat.

 

Un rol deosebit de important în viaţa acestui partid l-a avut Corneliu Coposu care, de altfel, de la reînfiinţarea partidului şi până la data de 11 noiembrie 1995, când a decedat, a îndeplinit funcţia de preşedinte al partidului. Corneliu Coposu a fost, în perioada respectivă, un adevărat lider al opoziţiei politice.

 

În zilele de 5 şi 6 ianuarie 1990, acesta a avut două întâlniri cu Dumitru Mazilu. La 10 ianuarie 1990, la Palatul Victoria, a avut loc o întâlnire între Corneliu Coposu şi Ion Iliescu, întâlnire la care au mai participat aproximativ 25 de persoane, printre care Petre Roman, Dumitru Mazilu, Cazemir Ionescu, Nicolae S. Dumitru, Dan Iosif, Liviu Petrina, Ion Diaconescu, ultimii doi membri marcanţi ai P.N.Ţ.-C.D. La această întrunire s-a discutat despre pluripartitism.

 

Pentru prima dată, Corneliu Coposu a lansat ideea ca cei prezenţi să se înscrie într-unul din partidele istorice, Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat(P.N.Ţ.-C.D.), Partidul Naţional Liberal (P.N.L.) sau Partidul Social Democrat Român (P.S.D.R.).

 

La 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, a fost reînfiinţat Partidul Naţional Liberal (P.N.L.), continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875. Decizia reînfiinţări acestui partid a fost luată încă din după – amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

 

Din grupul de inițiativă pentru reînfiinţarea P.N.L. au făcut parte, printre alţii, Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu.

 

În ianuarie 1990 Sergiu Cunescu, împreună cu Adrian Dimitriu, fost secretar general al Partidului Social Democrat Independent condus de Constantin Titel Petrescu, Mira Moscovici, Constantin Avramescu, Mircea Iscru Stanescu, au înscris, la instanţă, noul Partid Social Democrat din România, continuator legitim și unic al Partidului Social Democrat Independent.

 

Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat, Partidul Național Liberal şi Partidul Social Democrat Român au constituit, în 1990, opoziţia politică la Frontul Salvării Naţionale.

 

Prin Decretul nr. 41 din 09.01.1990 al preşedintelui C.F.S.N., Ion Iliescu, procurorul Gheorghe Robu a fost numit în funcţia de procuror general al României.

 

Prin Decretul nr.11 din 19.07.1990 al preşedintelui României, procurorul Gheorghe Robu a fost reinvestit în funcţia de procuror general al României.

 

În ziua de 12 ianuarie 1990, cetăţenii din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj şi din alte localităţi s-au adunat să cinstească amintirea victimelor Revoluţiei din decembrie 1989.

 

Mulţimea strânsă în faţa sediului Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi Guvernului au cerut celor două instituţii să-şi precizeze poziţia referitor la:

 

asigurarea de alegeri libere sub egida ONU; să anunţe numărul victimelor represiunii;

să informeze corect opinia publică cu privire la teroriştii despre a căror existenţă s-a vorbit intens în timpul revoluţiei;

să judece, în procese publice,apropiaţii lui Ceauşescu şi teroriştii;

să scoată partidul comunist în afara legii şi

să asigure distribuirea bunurilor şi fondurilor acestui partid tuturor partidelor politice din România;

să facă precizări cu privire la opţiunile politice, atât ale membrilor Consiliului Frontului Salvării Naţionale cât şi ale guvernului provizoriu.

Seara târziu, s-a desfăşurat, la Palatul Victoria, un dialog între membri ai conducerii Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi reprezentanţii participanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei, în urma căruia s-a anunţat adoptarea a trei decrete-lege privind:

 

– declararea în afara legii a Partidului Comunist Român;

 

– organizarea,la 28 ianuarie 1990, a unui referendum pentru reintroducerea în Codul Penal a pedepsei cu moartea;

 

– instituirea unei Comisii naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor ţării.

 

De asemenea, au fost făcute o serie de clarificări privind participarea egală la alegeri a partidelor politice, repartizarea unor fonduri egale pentru organizarea campaniilor electorale, cu şanse egale pentru fiecare.

 

În aceeaşi seară, Gheorghe Robu, procurorul general al României, a acordat un interviu, Televiziunii Române, în care a precizat că, toate persoanele cu funcţii importante în conducerea Partidului Comunist Român au fost arestate şi procesul lor urmează să înceapă în următoarele 10 zile. Totodată, procurorul general al României a mai afirmat că sunt arestaţi şi anchetaţi câteva sute de terorişti.

 

Aceste aspecte au fost relatate în ziarul „Adevărul”, apărut în data de 13 ianuarie 1990.

 

La data de 17 ianuarie 1990, prin Decretul nr.61, colonelul dr. inginer Gheorghe Andriță din Ministerul de Interne, a fost înaintat la gradul de general-maior (cu 1 stea), iar prin Decretul nr.64, din aceeaşi dată, a fost numit în funcția de adjunct al ministrului de interne, șef al Comandamentului Serviciilor și Înzestrării.

 

În perioada 17 ianuarie 1990 – 16 iulie 1992, gen. dr. ing. Gheorghe Andriță a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne.

 

Tot prin Decretul nr.64 din 17 ianuarie 1990 al C.F.S.N., (…)iu a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului de interne şi şef al Statului Major din Ministerul de Interne iar, la data de 25 aprilie 1990, a fost numit prim adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Prin Decretul nr.69 din 19 ianuarie 1990 al C.F.S.N. lui (…) i s-a acordat gradul de general – maior. Acesta fusese trecut în rezervă de Nicolae Ceauşescu, la data de 05 octombrie 1984, cu gradul de colonel, interzicându-i-se accesul în unităţile M.I. În perioada 1971-1984, (…) a fost şef de Stat Major al Trupelor de Securitate. De remarcat este faptul că, între 1956-1960, (…) a absolvit, în U..R.S.S., Academia „Felix Dzerzhinsky”.

 

Prin Decretul nr.145 din 28 februarie 1990 al C.P.U.N., (…) a fost rechemat în activitate, la Ministerul de Interne, unde a fost numit comandantul Trupelor de Pază şi Ordine. În aprilie 1990, a fost numit adjunct al ministrului de interne şi şef al Statului Major al Ministerului de Interne.

 

În ianuarie 1991, (…) a fost avansat la gradul de general – locotenent cu două stele, iar în decembrie 1991, a fost trecut în rezervă, la 66 ani. Prin Decretul Prezidenţial nr. 243 din 28 noiembrie 1994 al preşedintelui Ion Iliescu, a fost avansat, în rezervă, la gradul de general – colonel cu trei stele, iar prin Decretul Prezidenţial nr.277 din 09 mai 2003, acelaşi preşedinte l-a avansat la gradul de general de armată cu patru stele, în retragere.

 

În ziua de 19.01.1990, reprezentanții sindicali ai minerilor din Valea Jiului au avut întâlniri cu Iliescu Ion – președintele C.F.S.N., Roman Petre – prim-ministru și Dicu Nicolae – ministrul minelor, iar în urma discuțiilor au fost satisfăcute toate revendicările minerilor, printre care:

 

-stabilirea săptămânii de lucru de 5 zile;

 

-posturi de câte 6 ore;

 

-salariu dublu pentru zilele de sărbători legale;

 

-36 de zile de concediu de odihnă, față de 30 de zile câte erau anterior, pentru muncitorii din subteran;

 

-creșterea sporurilor pentru munca de noapte de la 15% la 20%;

 

-plata integrală a salariului pentru zilele de spitalizare cauzate de accidente de muncă;

 

-pensie de urmaș pentru soțiile celor decedați în accidente de muncă.

 

Fără a pune în discuție oportunitatea satisfacerii acestor revendicări, care ține de politica adoptată în domeniu, de către reprezentanții puterii politice, trebuie remarcat că acest fapt i-a determinat pe mineri să devină fideli celor care exercitau, la acel moment, puterea politică în stat, având credința că alți reprezentanți ai puterii nu au aceeași deschidere față de satisfacerea revendicărilor lor.

 

Așa cum se va dovedi ulterior, li s-a creat minerilor credința că apărarea revendicărilor obținute îi obligă să-i apere pe cei care le-au satisfăcut aceste revendicări, iar simpla punere la îndoială a concepțiilor politice ale acestora reprezintă o amenințare pentru însăși clasa socială din care minerii făceau parte.

 

Autorităţile statului român, constituite în 1990, au acordat o atenţie deosebită minerilor din Valea Jiului care, întotdeauna, au lucrat în condiţii foarte grele şi care, indiferent de orânduirea socială, nu au ezitat să aibă şi să îşi susţină revendicările.

 

În acest context se înscrie şi numirea, la începutul lunii martie 1990, a lui Burlec Plăieş Cornel,inginer minier, în funcţia de ministru adjunct al minelor, în guvernul provizoriu Petre Roman.

 

În mod succint, vom prezenta câteva repere istorice referitoare la acţiunile revendicative ale minerilor şi modul cum au înţeles a fi rezolvate de structurile de putere, în decursul timpului.

 

În afara grevei minerilor de la Lupeni din 1929, mai puţin cunoscută,dar de aceeaşi importanţă socială, politică, economică şi istorică este şi greva începută,tot la Lupeni, în data de 1 august 1977.

 

La 30 iunie 1977, a fost adoptată Legea nr.3/1977 privind asigurările sociale de stat şi asistenţă socială, conform căreia minerii pensionaţi nu mai aveau dreptul să obţină câştiguri mai mari decât cele obţinute anterior pensionării, fiind afectaţi minerii pensionaţi în urma invalidităţiide gradul III, caracterizată prin pierderea parţială a capacităţii de muncă care, pe lângă pensie, mai obţineau şi salarii în situaţia în care erau încadraţi pentru munci mai uşoare sau½ din normă.

 

La data de 1 august 1977, minerii de la Mina Aninoasa au refuzat să intre în subteran solicitând, ca la faţa locului, să vină un activist al Partidului Comunist Român (P.C.R.) şi cu persoane din conducerea Centralei Cărbunelui Petroşani.

 

Acestora li s-au alăturat câteva sute de pensionari cu grupa III de muncă, din Lupeni pentru ca, împreună, să hotărască să se deplaseze la Bucureşti, pentru a cere lămuriri în privinţa legii asigurărilor sociale de stat şi asistenţă socială.

 

În ziua de 2 august 1977, organele locale de partid au încercat să-i oprească pe mineri pentru a pleca la Bucureşti, însă revolta minerilor luase amploare. A fost înştiinţat, despre aceste evenimente, Manea Mănescu, prim-ministrul Consiliului de Stat al României, care a trimis la faţa locului o echipă formată din Ilie Verdeţ, prim viceprim-ministru, Gheorghe Pană şi Constantin Băbălău.

 

Minerii nu au avut încredere în această echipă din conducerea superioară a P.C.R., astfel că, în ziua de 3 august, s-a deplasat în Valea Jiului, Nicolae Ceauşescu, care a luat act de revendicările minerilor, printre acestea regăsindu-se:

 

reducerea programului de lucru la timpul de 6 ore pe zi,

pensionarea minerilor pentru limită de vârstă la 50 de ani,

să nu se adopte lucruri în acord global,

să se menţină deciziile de pensionare privind gradul de invaliditate III,

reducerea planului de producţie proporţional cu forţa de muncă productivă.

Aceste revendicări au fost acceptate însă, după încetarea grevei, au început şi represaliile împotriva minerilor.

 

Liderii grevei au fost condamnaţi pentru infracţiuni de drept comun dar, ca măsuri de prevedere, cadrele securităţii au fost angajate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a culege informaţii, de a-i supraveghea şi chiar de a-i intimida fizic pe mineri. De asemenea, au mai fost angajaţi, în minele din Valea Jiului, foşti delicvenţi de drept comun iar, pentru suplimentarea forţei de muncă, au fost trimişi să lucreze în exploatările miniere, militari în termen din unităţile Ministerului Apărării Naţionale.

 

Revenind la evenimentele din 1990 menţionăm că, imediat după ce s-a anunţat intenţia de constituire a F.S.N. în partid politic, Corneliu Coposu l-a contactat telefonic pe Ion Iliescu şi i-a cerut să respecte pluripartitismul şi l-a anunţat că, faţă de decizia F.S.N., P.N.Ţ.-C.D. va organiza, în ziua de duminică 28 ianuarie 1990, un miting împreună cu celelalte două partide politice P.N.L. şi P.S.D.R.

 

În ziua de 28 ianuarie 1990, în jurul orei 11:00, participanţii la miting au pornit de la sediul P.N.Ţ.-C.D., către sediul guvernului din Piaţa Victoriei, pe traseul Piaţa Rosetti – Piaţa Universităţii – B-dul Magheru.

 

La acest miting au participat, alături de lideri ai P.N.Ţ.-C.D. şi domnii Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu, din partea P.N.L. şi Sergiu Cunescu, din partea P.S.D.R.

 

În jurul orei 12:30 – 13:00, în faţa guvernului, care era apărat de armată, s-au strâns în jur de 100.000 de oameni, care au răspuns apelului partidelor istorice de a participa la miting. La câteva minute după ce liderii partidelor politice au ajuns în faţa guvernului, Cazemir Ionescu i-a invitat în sediul guvernului, la discuţii, cu persoanele din conducerea ţării.

 

Astfel, la aceste discuţii au fost prezenţi Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Ion Raţiu, Gavrilă Copil, Dudu Ionescu şi Ion Gherasim, din partea P.N.Ţ.-C.D., Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu, din partea P.N.L., iar din partea P.S.D.R. au participat Sergiu Cunescu şi Constantin Avramescu.

 

Din partea C.F.S.N. au fost prezenţi Ion Iliescu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Nicolae S. Dumitru, Claudiu Iordache şi Dan Iosif.

 

Cu prilejul acestei întâlniri, Corneliu Coposu le-a spus interlocutorilor că, partipanţii la miting protestează în mod democratic, că nu au intenţia să dea jos conducerea ţării şi solicită pluripartitismul.

 

Cu acest prilej, Corneliu Coposu, l-a invitat pe Ion Iliescu să facă parte din P.N.Ţ.-C.D., oferindu-i chiar şi funcţia de preşedinte al acestui partid.

 

În toată după-amiaza zilei de 28 ianuarie 1990, în sediul guvernului, a fost o forfotă continuă şi se vehiculau tot felul de informaţii.

 

La un moment dat, în spatele unei uşi întredeschise, a fost observat Silviu Brucan, care era foarte atent la dialogul dintre putere şi opoziţie.

 

Deoarece oamenii din stradă începuseră să-şi piardă calmul, Corneliu Coposu şi Ion Iliescu, însoţiţi de alte persoane, au ieşit la balcon pentru a se adresa mulţimii.

 

În cursul după-amiezii, (…) i-a transmis lui Ion Iliescu că„începe să fie umplută piaţa de oamenii noştri”, după care, Ion Iliescu a devenit mult mai sigur pe sine în discuţiile care aveau loc.

 

Adunarea „oamenilor noştri” nu a fost întâmplătoare, de această acţiune ocupându-se, în mod deosebit, Dan Iosif şi cu Gelu Voican Voiculescu, acesta din urmă a afirmat chiar, la un moment dat, că „forţele legionare au fost anihilate” (…).

 

Cei doi nu au fost singurii care au mobilizat simpatizanţii F.S.N., pentru a veni în Piaţa Victoriei, chiar Ion Iliescu a contactat telefonic întreprinderi din Bucureşti şi pe unii reprezentanţi ai consiliilor judeţene F.S.N., pentru a mobiliza oamenii să vină în sprijinul guvernului. Din judeţele limitrofe capitalei, oamenii  au venit la Bucureşti, fie cu mijloace proprii de transport sau mijloace de transport în comun dar, în marea lor majoritate, au venit cu autobuze puse la dispoziţie de către autorităţile locale (…).

 

În jurul orelor 22:00 din seara zilei de 28 ianuarie 1990, reprezentanţii opoziţiei au părăsit sediul guvernului, punându-li-se la dispoziţie, în acest scop, autoturisme ARO.

 

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, au ajuns în Bucureşti şi aproximativ 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, mobilizaţi de către sindicate. Aceştia au făcut deplasarea în capitală, cu o garnitură de tren ce le-a fost pusă la dispoziţie, în mod expres, de către C.F.R.

 

Tot în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 08.30, s-a umplut Piaţa Rosetti cu contestatari ai P.N.Ţ.-C.D.

 

Aceştia s-au manifestat violent spărgând unele geamuri de la sediul partidului şi strigând lozinci „Moarte lui Coposu!”, „Coposu roade osu!”. După ceva timp, căpitanul Mihai Lupoi a trimis militari pentru a asigura paza sediului P.N.Ţ.-C.D. şi securitatea celor care se aflau înăuntru, printre aceştia aflându-se Corneliu Coposu, Liviu Petrina, Ion Lupu, Ion Diaconescu, Ion Gherasim.

 

În jurul orelor 12.00, la sediul P.N.Ţ.-C.D., au apărut Petre Roman şi Cazemir Ionescu, pentru a-i scoate pe liderii P.N.Ţ.-C.D. din clădire.

 

Corneliu Coposu a fost de acord să părăsească sediul partidului, numai după ce Ion Iliescu a fost de acord ca Televiziunea Română să-i transmită un mesaj în direct.

 

Deşi tancheta cu care liderii partidului istoric au fost scoşi din sediul P.N.Ţ.-C.D. i-a dus direct la Televiziunea Română, unde Corneliu Coposu a înregistrat, timp de 45 de minute, un protest cu ce se întâmpla în acele vremuri în ţară, acest protest nu a fost niciodată difuzat pe postul naţional de televiziune.

 

De la sediul Televiziunii, delegaţia P.N.Ţ – C.D. a fost dusă la Ministerul Apărării Naţionale unde, numai lui Corneliu Coposu i s-a permis să aibă o discuţie cu ministrul apărării, gl. Nicolae Militaru. La ieşirea de la această discuţie, Corneliu Coposu a afirmat către unul dintre apropiaţii săi: „Interesul ruşilor ca lucrurile să degenereze în România şi să fie haos este important”.

 

Ca urmare a prezenţei minerilor la Bucureşti, în ziua de 29 ianuarie 1990, s-a semnalat unele incidente între aceştia şi populaţia capitalei.

 

Pe străzile Bucureştiului s-au auzit lozincile:

 

„Nu ne vindem ţara!”,

 

„Moarte intelectualilor!”,

 

„Noi muncim nu gândim!”.

 

Venirea minerilor la Bucureşti, în ziua de 29 ianuarie 1990, pentru sprijinirea reprezentanţilor F.S.N. şi ai guvernului, a constituit ceea ce opinia publică cunoaşte sub denumirea de „Prima mineriadă”.

 

Toate acestea au fost tolerate de către autorități, care nu au întreprins nimic pentru a arăta că violența fizică nu poate fi un mod de exprimare într-o societate care pretinde că funcționează pe principii democratice, iar acest fapt a creat, în mentalul colectiv, convingerea că acest mod de acțiune este unul potrivit și eficient, mai ales că ecourile răsturnării, prin forță, a regimului comunist nu se stinseseră încă, iar chemările adresate muncitorilor, chiar prin vocea președintelui Iliescu Ion, îndemnau la „restabilirea ordinii și apărarea democrației”.

 

După evenimentele din 28-29.01.1990, au avut loc discuții între reprezentanții C.F.S.N. și cei ai partidelor devenite de opoziție, discuții în cadrul cărora s-a stabilit ca puterea legislativă să fie exercitată, în continuare, de un alt organism ce a fost denumit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.), din care să facă parte reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Astfel, configurația noului organ legislativ provizoriu a fost următoarea: 50% reprezentanți ai F.S.N. și 50% reprezentanți ai celorlalte partide politice, adică din reprezentanţii partidelor istorice şi a partidelor politice nou înfiinţate.

 

Constituirea C.P.U.N. s-a consfinţit, prin Decretul Lege nr. 81 din 9 februarie 1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 27 din 10 februarie 1990.

 

După modelul central s-au înfiinţat Consilii Provizorii de Uniune Naţională în fiecare județ, în componenţa lor fiind incluşi reprezentanți ai tuturor partidelor politice.

 

La 13.02.1990, a fost stabilită componența C.P.U.N., a Biroului Executiv al acestuia cât și a comisiilor de specialitate. C.P.U.N. era format din 255 de membri, dintre care 112 aparțineau F.S.N., 112 se distribuiau între diferitele partide politice, 27 erau reprezentanți ai minorităților naționale și 3 ai Asociației Foștilor Deținuți Politici. Un vot era rezervat președintelui.

 

Biroul Executiv al C.P.U.N. a avut următoarea componență:

președinte-Iliescu Ion;

vicepreședinți-Ionescu Cazemir Benedict, Câmpeanu Radu, Mânzatu Ion, Király Károly și Ion Caramitru;

secretar-Marțian Dan;

14 membri: Nicolae S. Dumitru, Serghei Mesaroş, Virgil Andrei Vâţă, Gheorghe Manole, Corneliu Mănescu, Radu Ciuceanu, Alexandru Bârlădeanu, János Vincze, Constantin

Gurilă, Toma George Maiorescu, Mircea Dinescu, Dan Hăulică, Ion Diaconescu, Nicolae Radu.

La 1 februarie 1990, a fost înfiinţată U.M. (…), structură aflată în subordinea Ministerului de Interne şi care avea ca obiectiv asigurarea protecţiei informative a personalului Ministerului de Interne. Această structură era în subordinea prim-ministrului Petre Roman şi controlată direct de Gelu Voican Voiculescu, cel care, de altfel, a şi avut intiţiativa constituiri acestei unităţi militare.

 

În componenţa U.M. (…) au intrat fostele cadre ale Securităţii Municipiului Bucureşti care, aşa cum am arătat, după decembrie 1989, fuseseră trecute în rezervă, precum şi cadre din fosta Direcţie a IV a Contrainformaţii Militare.

 

Nu s-a făcut nicio selecţie riguroasă cu privire la trecutul ofiţerilor încadraţi în U.M. (…). Primul şef al acestei structuri a fost colonelul Florin Calapod, (…).

 

Prin Decretul C.F.S.N. nr.111 din 08.02.1990, a fost înfiinţat Centrul de Informaţii Externe, ca instituţie a statului român, iar pentru ca prin Legea nr.39 din 13.12.1990 să se acorde identitate Serviciului de Informaţii Externe. Primul director al Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) a fost Mihai Caraman. În perioada 08.02.1990 – 13.12.1990, acesta a fost comandant al Centrului de Informaţii Externe, având rang de adjunct al ministrului apărării naţionale. Din 13.12.1990 şi până în 09.04.1992, Mihai Caraman a fost director al S.I.E.

 

Prin Decretul nr.113 din 09 februarie 1990 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.27 din 10 februarie 1990, Aurel Dragoş Munteanu a fost eliberat, la cererea sa, din funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii Române şi a fost numit în această funcţie Răzvan Theodorescu.

 

Încă din decembrie 1990, au existat ofiţeri ai armatei care au început să protesteze pentru faptul că, în conducerea Ministerului Apărării Naţionale, au reapărut comandanţi, în frunte cu generalul Militaru Nicolae, ministrul apărării naţionale, despre care se ştia că fuseseră colaboratori sau chiar agenţi ai Serviciului de Spionaj Sovietic.

 

Aceşti ofiţeri au format Grupul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei (G.I.D.A.).

 

La manifestaţia din 12 ianuarie 1990, ofiţerii din cadrul G.I.D.A. au refuzat să execute ordinul generalului Militaru, pentru a ieşi cu subunităţile de intervenţie în Piaţa Victoriei. Pentru acest motiv au fost arestaţi 10 ofiţeri, sub acuzaţia de insubordonare însă, pe data de 13 ianuarie 1990, au fost eliberaţi.

 

În data de 12 februarie 1990, a avut loc, în Piaţa Victoriei, un protest al cadrelor militare la care au participat cadre militare din Bucureşti, Timişoara, Boteni şi din alte unităţi militare.

 

Reprezentanţii militarilor protestatari au avut o întâlnire cu Gelu Voican Voiculescu, ca reprezentant al guvernului, căruia i s-au transmis cerinţele cadrelor militare.

 

 

 

Printre cele mai importante au fost:

 

stabilirea adevărului privind rolul armatei în Revoluţia din decembrie 1989;

înlăturarea din armată a cadrelor militare care s-au compromis în timpul dictaturii ceauşiste;

trecerea în rezervă a ministrului apărării Nicolae Militaru;

trecerea în rezervă a ministrului de interne Mihai Chiţac care participase, în mod direct, la reprimarea manifestaţiilor de la Timişoara, din decembrie 1989.

Consecinţa imediată a acestei acţiuni a fost că, la 16 februarie 1990, generalul Nicolae Militaru şi-a dat demisia, din funcţia de ministru al apărării, în locul său fiind numit generalul Victor Atanase Stănculescu.

 

Data de 12 februarie 1990 consfinţeşte înfiinţarea Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.), a cărei desfiinţare a fost solicitată de Ion Iliescu,în data de 14 iunie 1990, considerând-o responsabilă pentru neintervenţia în evenimentele din 13 iunie 1990, în Bucureşti.

 

În continuare, viața politică a fost una foarte zbuciumată, marcată de manifestații și contramanifestații organizate sau spontane, iar la 18.02.1990 a avut loc o astfel de manifestație, în Piața Victoriei din capitală.

 

Inițial, aceasta a debutat ca o manifestație anticomunistă, fiind scandate lozinci împotriva comunismului și asecurității, însă nemulțumirile manifestanților au început să se îndrepte spre cei care preluaseră puterea, după revoluția din 1989 și care erau percepuți, de către manifestanți, ca făcând parte din „nomenclatura” comunistă.

 

În acest sens au fost afișate pancarte cu inscripții ca:„F.S.N.=P.C.R.” iar, în scurt timp, manifestația a devenit una violentă, manifestanții pătrunzând în sediul guvernului, unde au fost comise acte de violenţă sau au fost sparte geamurile, au fost distruse documente şi mobilierul din birouri.

 

Persoanele care au pătruns în sediul guvernului l-au găsit pe prim viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, pe care au vrut să-l arunce peste balcon.

 

Ulterior, o parte dintre aceștia au fost reținuți și au fost prezentați pe postul național de televiziune ca fiind contrarevoluționari, plătiți de partidele istorice pentru a răsturna, prin forță, conducerea politică recent instalată, cu toate că reprezentanţii partidelor de opoziţie declaraseră, la unison, că nu sunt implicaţi în organizarea acelei manifestaţii.

 

Au fost reţinute 106 persoane care au fost duse la U.M. (…) Măgurele, unde comandant era maiorul inculpat Peter Petre.

 

În Ordinul de zi pe unitate nr. (…)/19.02.1990, emis de maiorul Peter Petre se menţionează, la rubrica Diverse:

 

„Ca urmare a unor manifestări care au avut loc în piaţa palatului de către unele persoane intrând în sediul consiliului de uniune naţională (spărgând gemuri, distrugând imobile, etc.). Conform ordinului ministrului apărării naţionale transmis prin ordinul scris cu nr.(…) din 18.02.1990 de către comandantul Trupelor de Apărare Teritorială în ziua de 19.02.1990, orele 00.00 un număr de 106 persoane au fost reţinute de către unităţi ale Ministerului de Apărare Teritorială fiind cazaţi şi hrăniţi în B31 apărare teritorială.

 

Anexăm alăturat tabelul cu persoanele reţinute”.

 

U.M. (…) Măgurele era o unitate militară a Trupelor de Securitate şi care, aşa cum s-a specificat mai sus, fusese trecută în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, având ca eşalon superior Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială, care era continuatorul Comandamentului Trupelor de Securitate.

 

În luna martie 1990, Comandamentul Trupelor de Apărare Teritorială a trecut în subordinea Ministerului de Interne, sub denumirea de Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine, pentru ca, în urma Hotărârii de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990 cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine să fie transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s- au legiferat structura şi atribuţiile Jandarmeriei Române.

 

Revenind la evenimentele din 18-19 februarie 1990, cu ajutorul liderilor sindicali, au fost aduși, în Bucureşti, în sprijinul puterii politice, aproximativ 4.000 de mineri din Valea Jiului, iar reprezentanții F.S.N. și ai guvernului le-au cerut acestora să restabilească ordinea deși, la sosirea minerilor în Piața Victoriei, nu mai existau manifestanți întrucât fuseseră deja împrăștiați de forțele de ordine.

 

Pentru aducerea minerilor la București, Voiculescu Gelu Voican și Ionescu Cazemir Benedict, împreună cu alte patru persoane, s-au deplasat la Petroșani, cu elicopterul, în scopul de a organiza deplasarea acestora.

 

Aceasta a fost considerată „a doua mineriadă” care, alături de mineriada din ianuarie 1990, a constituit precedentul pentru aducerea minerilor în Bucureşti, în iunie 1990 și a devenit un mod de acțiune pentru conducerea politică a țării din acea perioadă, acela de a pune față-n față, într-o confruntare, diferitele categorii sociale, iar această confruntare nu putea fi decât una cu consecințe ce nu mai puteau fi controlate și care poate fi asimilată ușor unui război civil.

 

În acest context, deosebit de relevantă este afirmația pe care a făcut-o suspectul Cozma Miron care, interpelându-l pe ministrul de interne Mihai Chiţac, i-a spus acestuia că, dacă instituțiile statului nu sunt capabile să-l apere pe președintele Ion Iliescu, atunci îl vor apăra minerii. De asemenea, minerii au promis că vor reveni în Bucureşti ori de câte ori vor mai avea loc astfel de evenimente.

 

Tot în seara zilei de 18 februarie 1990 au fost chemaţi, în sprijinul guvernului, muncitori din judeţele limitrofe (…).

 

În februarie 1990, (…) cofondator, alături de (…), al Sindicatului Şoferilor din România, împreună cu (…), preşedintele Sindicatului Liber Independent Policolor, au fondat Confederaţia Sindicală Frăţia, căreia i-a fost atribuit sediul fostului Consiliu Municipal al Sindicatelor, situat în Bucureşti, str. Anghel Saligny nr.8 din sector 5.

 

În urma celei de-a doua mineriade, în data de 22 februarie 1990, a avut loc la Timişoara un miting de protest la care, George Şerban a propus redactarea unei Proclamaţii a Timişoarei către ţară.

 

La 27 februarie 1990 membrii Societăţii Timişoara au aprobat textul Proclamaţiei propus de George Şerban. La această Proclamaţie a aderat, în data de 09 martie 1990, C.P.U.N. Municipal Timişoara. În ziua de 11 martie 1990, s-a organizat o adunare populară, în Piaţa Operei din Timişoara, la care au participat peste 15.000 de oameni şi în cadrul căreia George Şerban a lansat Proclamaţia de la Timişoara.

 

Proclamaţia de la Timişoara a avut 14 puncte. Făcând o sinteză a acestor puncte, cu excepţia punctului 8, ideile desprinse au fost:

 

Idealul Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost şi a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţiei europene;

Toate categoriile sociale au fost oprimate de regimul comunist şi niciuna nu doreşte răul celorlalte;

Oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeaşi dârzenie pentru cauza revoluţiei;

Timişoara este un oraş românesc şi european în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul;

S-a susţinut ideea pluripartitismului, toate partidele politice având dreptul la existenţă, cu excepţia celor de extrema stângă şi extrema dreaptă;

Rescrierea corectă a istoriei ţării din perioada 1944-1950;

A fost acuzată laşitatea membrilor P.C.R. care, la Congresul al XII-lea al P.C.R., au intenţionat să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceauşescu, însă nu au făcut acest lucru;

Orientarea cheltuielilor ţării pentru realizarea unui nivel minim de civilizaţie;

Privatizarea, prin împroprietărirea lucrătorilor din intreprinderi, prin acordarea unui număr egal de acţiuni, urmând ca statul să păstreze un procent de fonduri care să îi asigure controlul asupra activităţii;

S-a lansat principiul descentralizării economice şi administrative;

Rechemarea în ţară a celor plecaţi în exil pentru reconstrucţia ţării;

Desemnarea ca zi naţională a României, ziua de 16 decembrie, adică ziua în care românii au avut curajul să se ridice la luptă împotriva totalitarismului.

 

 

 

Cel mai important punct al Proclamaţiei de la Timişoara a fost punctul 8, al cărui conţinut este următorul:

 

„Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesa¬ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in¬terzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării.

 

Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism.

 

A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.

 

Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită.

 

Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţa de cauză, cu cărţile pe faţă”.

 

După lansarea Proclamaţiei, au început să se strângă semnături pentru susţinerea ei, dar în acelaşi timp apar şi primele reacţii ostile, în special cu privire la controversatul punct 8.

 

La 19 martie 1990, Ion Iliescu s-a întâlnit cu o delegaţie a Societăţii Timişoara, formată din George Şerban, Vasile Popovici, Daniel Vighi şi Dorel Mihiţ şi au discutat pe tema Proclamaţiei.

 

La 20 martie 1990, textul Proclamaţiei de la Timişoara a fost citit integral la Televiziune Română, dar fără a se face comentarii pe marginea acestuia.

 

 

În urma difuzării textului, au avut loc mai multe mitinguri la Cluj, Lugoj, Bucureşti, de solidaritate şi de adeziune la Proclamaţia de la Timişoara. La 11 aprilie 1990 s-a organizat, la Timişoara, un miting de protest împotriva refuzului C.P.U.N. de a adopta punctul 8 al Proclamaţiei din 11 martie 1990. Acelaşi lucru l-au facut şi bucureştenii, la 22 aprilie 1990, într-un miting de protest, în faţa Televiziunii, care s-a transformat într-un marş către Piaţa Universităţii.

 

La data de 14 martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională a adoptat Decretul-Lege nr.92 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.35 din 18.03.1990.

 

Proiectul legii electorale a fost elaborat de către de Comisia Constituțională, Juridică și pentru Drepturile Omului a Consiliului Frontului Salvării Naționale, în urma unor dezbateri, care au început la 27 ianuarie 1990 şi la care au participat reprezentanți ai tuturor partidelor legal înființate după decembrie 1989, precum şi în calitate de observatori, reprezentanți ai altor formațiuni politice, aflate în acel moment în proces de constituire și înregistrare legală.

 

Discuţiile au continuat şi în luna februarie 1990 şi s-a ajuns la un acord asupra proiectului legii electorale supus apoi dezbaterii și aprobării Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.).

 

După sesiunile C.P.U.N. din 9 și 13 martie 1990, la 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, Consiliul a adoptat Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990.

 

În art. 2 din Decretul-Lege nr.92/1990 se prevedea că guvernarea României se realizează pe baza sistemului democratic pluralist, precum şi pe separaţia puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, iar în art. 3 se menţiona că Parlamentul este alcătuit din două camere, Adunarea Deputaţilor şi Senatul şi este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

 

Tot în art. 3 se mai statua că şi preşedintele României se alege tot prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

 

Membrii Parlamentului urmau să fie aleși pe liste de partid, prin vot proporțional, fără a fi impus un prag electoral.

 

Decretul-Lege nr.92/1990 mai prevedea că Adunarea Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, se constituiau în Adunare Constituantă, care avea ca şi scop adoptarea Constituţiei României.

 

După intrarea în vigoare a noii Constituţii, Parlamentul trebuia să mai hotărască organizarea de alegeri în termen de cel mult un an.

 

Candidații pentru Adunarea Deputaților și cei pentru Senat urmau să fie aleși pe liste separate, depuse de partide, de formațiuni politice sau pe care erau înscrise persoane independente.

 

Decretul-Lege nr.92/1990 a reglementat şi modul de constituire a Parlamentului, precum şi validarea alegerii preşedintelui României şi atribuţiile acestuia.

 

Conform art.79, Adunarea Deputaţilor şi Senatul urmau a fi convocate în prima şedinţă, în a douăzecea zi de la data alegerilor şi, separat, sub preşedinţia celui mai în vârstă deputat sau senator urmau să fie aleşi, dintre membrii fiecărei camere, o Comisie de Validare care trebuia să verifice dosarele şi legalitatea legilor, după care propuneau Adunării Deputaţilor şi Senatului validarea şi invalidarea mandatului fiecărui deputat şi senator.

 

Validarea alegerii preşedintelui se făcea de Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie se prezenta în şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi Senatului, iar de la acea dată, cel ales era declarat Preşedintele României.

 

La 18 martie 1990, în conformitate cu prevederile legii electorale, a fost declanșată, în întreaga țară, campania electorală.

 

În timpul campaniei electorale, unii lideri de sindicat ai minerilor s-au implicat activ în campania electorală a lui Ion Iliescu şi F.S.N.

 

(…)

 

În luna martie 1990 au avut loc incidente în mun. Târgu Mureş, care s-au soldat cu victime. Cercetarea acestor fapte s-a realizat de către unităţile de procuratură care au şi dat soluţii.

 

La 24 martie 1990, a avut loc conferinţa de constituire a Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, la care au participat 193 de delegaţi, care reprezentau următoarele sindicate: I.M. Lonea, I.M. Petrila, I.M. Dâlja, I.M. Livezeni, I.M. Vulcan, I.C.I.T.P.M.H., I.M. Lupeni, Preparaţia Livezeni, I.M. Paroşeni, I.M. Bărbăteni, I.M. Aninoasa, I.M. Petrila Sud, I.M. Câmpu lui Neag.

 

Scopul constituirii Ligii este de a asigura unitatea de acţiune a sindicatelor afiliate, care cuprind 25.000 de membri şi de a asigura un cadru organizat de luptă sindicală, pentru rezolvarea problemelor profesionale, economice, sociale şi culturale de interes general ale membrilor săi.

 

Activitatea sindicală din domeniul minier s-a organizat, la nivel naţional, începând cu 11.04.1990 la Petroşani, prin înfiinţarea Federaţiei Sindicatelor Miniere din România, care cuprinde activitatea de exploatare a carbunelui, minereurilor feroase si neferoase, a uraniului si a sării.

 

La 27 aprilie 1990, la Judecătoria Petroşani, s-a hotărât înregistrarea Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.

 

Primul birou executiv a fost alcătuit din:

 

preşedinte – Miron Cozma,

 

vicepreşedinte – Torsan Ilie,

 

vicepreşedinte – Napău Ion,

 

secretar – Croitoru Nicolae.

 

Ca urmare a acestui fapt, interesele minerilor din Valea Jiului erau reprezentante, pe linie sindicală, de Liga Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului, iar interesele celorlalţi mineri din ţară, atât din exploatările carbonifere cât şi din exploatările minereurilor ferose şi neferoase, din exploatările de uranium şi sare, erau reprezentante de Federaţia Sindicatelor Miniere din România.

 

În luna martie 1990, a fost înfiinţată Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (C.N.S.L.R.) care, de fapt, a fost continuatoarea Uniunii Generale a Sindicatelor din România (U.G.S.R.), preluând întregul patrimoniu şi fondurile băneşti ale Uniunii. Primul preşedinte al C.N.S.L.R. a fost Victor Ciorbea.

 

La 26 martie 1990, prin Decretul nr.181/1990, a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.), având ca scop obţinerea de date şi informaţii referitoare la  activitatea serviciilor de spionaj, a organizaţiilor extremist teroriste îndreptate împotriva României, a elementelor cu intenţii de a organiza şi desfăşura acţiuni de diversiune şi atentat, de subminarea economiei naţionale, de destabilizarea ordinii de drept.

 

În îndeplinirea atribuţiilor, S.R.I. colabora cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, organele procuraturii, Direcţia Vămilor şi celelelate organe ale administraţiei de stat, în funcţie de competenţele, atribuţiile şi sarcinile specifice ale acestora (a se vedea art. 1 şi 6 din decretul privind înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii).

 

S.R.I. s-a constituit ca organ central al administraţiei de stat şi funcţiona în subordinea directă a preşedintelui C.P.U.N., iar după alegerile din 20 mai 1990, în subordinea preşedintelui României.

 

S.R.I., conform prevederilor art. 4 din Decretul nr.181/1990, era condus de un director numit prin decret, având rang de ministru. Primul director al S.R.I. a fost inculpatul Virgil Măgureanu, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 26.03.1990 – 25.04.1997.

 

La înfiinţare s-a estimat că S.R.I. avea aproximativ 8.000 de angajaţi, iar aproximativ 3.000 proveneau atât din fosta Securitate cât şi din diverse structuri ale armatei.

 

La data de 7 mai 1990, prin Decretul nr.204 al C.P.U.N., s-a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (U.S.P.P.), în componenţa Brigăzii de Gardă, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români şi a celor străini care vizitau România.

 

Prin Legea nr.51/26 iulie 1991 privind siguranța națională a României, U.S.P.P. a căpătat denumirea de Serviciul de Protecție şi Pază (S.P.P.), devenind un organ de stat, cu atribuții în domeniul siguranței naționale. Activitatea s-a desfășurat pe baza prevederilor unui Regulament aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la 15.11 1991.

 

Bazele S.P.P. au fost puse, încă din data de 26 decembrie 1990, când ofiţerii, (…), toţi din cadrul U.M.(…) şi, din cadrul U.M.(…), au primit misiunea să asigure paza şi protecţia preşedintelui C.F.S.N. Ion Iliescu.

 

În primele trei luni ale anului 1990, s-au fost înfiinţate mai multe ligi şi asociaţii, printre cele mai importante fiind Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti – preşedinte Marian Teofan Munteanu, Asociaţia 21 Decembrie 1989 – preşedinte Alexandru Nancu şi Asociaţia 16-21 Decembrie 1989 – preşedinte Ion Nemţiu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici,Grupul Independent pentru Democraţie, Alianţa Poporului.

 

La 05 aprilie 1990 a avut loc, în zona Universităţii, în Bucureşti, o manifestaţie a tinerilor care au iniţiat Revoluţia în Bucureşti, în ziua de 21 decembrie 1989.

 

Manifestaţia a început la orele 12:00 şi a durat până în jurul orelor 24:00 şi la ea au participat circa 2.000 de persoane. În această zi o delegaţie a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, condusă de Alexandru Nancu a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu Petre Roman în urma căreia prim–ministrul le-a atribuit, ca şi sediu, fostul Hotel „Luca” al P.C.R., clădire situată pe str. Batiştei.

 

În jurul orei 23:00, membrii delegaţiei au revenit la miting, însoţiţi de Cazemir Ionescu Benedict şi, fiind mulţumiţi de sediul primit, au hotărât să părăsească zona Universităţii. Cei prezenţi la respectivul miting au scris pe clădirile din zonă inscripţii cum ar fi: „Jos comunismul şi foştii activişti!”, „F.S.N. = P.C.R.!”, „Revoluţia continuă!”, „Jos Iliescu, Roman, Brucan, Voican, C.Ionescu, Chiţac şi restul vânzătorilor!”, „Niciun activist deputat!”.

 

În zilele de 13 şi 14 aprilie 1990, au avut loc, în Bucureşti, două manifestaţii pentru apărarea drepturilor omului.

 

La 23 aprilie 1990, preşedintele C.P.U.N. Ion Iliescu l-a numit pe inculpatul Florescu Mugurel Cristian, adjunct al procuroului general şi şef al Direcţiei Procuraturii Militare, funcţie pe care a deţinut-o până la 14.04.1993.

 

Între 1970-1972, Florescu Mugurel Cristian, a fost procuror civil la Procuratura Locală Medgidia, între 1972-1983 a fost procuror militar la Procuratura Militară Bucureşti.

 

În perioada 1983 – decembrie 1989, acesta a fost consilier juridic la Direcţia de Comerţ Exterior a Armatei şi apoi la Departamentul pentru Producţie şi Înzestrare al Armatei din subordinea gen. Victor Atanase Stănculescu. Aşa cum s-a mai specificat, inculpatul a fost prezent şi la procesul, de la Târgovişte, al soţilor Ceauşescu.

 

Din decembrie 1989 şi până la numirea sa în funcţia de adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturii Militare, inculpatul a fost consilier al prim viceprim-ministrului Gelu Voican Voiculescu, funcţie în virtutea căreia avea acces la discuţiile care se purtau între membrii guvernului (vol. 159, fila 201).

 

În cele aproximativ 4 luni de zile în care a fost consilier al lui Gelu Voican Voiculescu, inculpatul Florescu Mugurel Cristian a reuşit să obţină nu numai o promovare pe o funcţie înaltă, în cadrul statului roman ci şi o promovare în grad, pe linie militară, de la gradul de maior la cel de colonel.

 

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

 

 

Pe 22 aprilie 1990, la ora 11:30, a început, în Piaţa Unirii din Bucureşti, un miting electoral al „Grupării Democratice de Centru”, cartel format din 10 partide, a cărui deviză era „Uniţi pentru Victorie, Prosperitate, Naţiune, Democraţie”.

 

În aceeaşi zi, Asociaţia 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, au organizat un marş, la Cimitirul Eroilor, unde s-au depus coroane de flori în memoria celor căzuţi în Revoluţia de decembrie 1989 după care, participanţii la marş s-au îndreptat, ca de obicei, spre Televiziune, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – Televiziune.

 

 

 

Mitingul „Grupării Democratice de Centru” s-a terminat la ora 12.30, iar participanţii la acest miting s-au alăturat marşului tradiţional către Televiziune al Asociaţiei 16-21 Decembrie şi al Alianţei Poporului.

 

Oamenii strigau lozinci:

 

„Cine stă de-o parte nu vrea libertate”,

 

„Viză pentru rege”,

 

„Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”,

 

„Jos Chiţac”,

 

„Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat”,

 

„Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”,

 

„Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”,

 

„Iliescu nu fi trist, Iliescu e comunist”,

 

„Iliescu şi ai lui trădătorii neamului”,

 

„Nu vrem vilă la Şosea, noi îţi vrem demisia”,

 

„Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”

 

 

 

Manifestanții purtau pancarte pe care scria:

 

„PROCLAMAŢIA DE LA TIMIŞOARA, LEGE PENTRU TOATĂ ŢARA”,

 

„JOS ILIESCU ŞI GUVERNUL COMUNIST”,

 

„JOS COMUNISMUL, JOS DECRETELE CEAUŞISTE”,

 

„F.S.N. = P.C.R.!”,

 

„MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”.

 

Pe 22 aprilie 1990, P.N.Ţ.-C.D.a organizat un miting, în Piața Aviatorilor. Mitingul a a durat aproximativ 2 ore, în intervalul de timp 12:30-14:30. La acest miting au participat fruntaşi ai P.N.Ţ.-C.D., respectiv preşedinte partidului Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Puiu şi alţii, precum și invitați din Franța, Grecia și Anglia care au transmis mesaje, dar şi membrii ai altor partide şi asociaţii.

 

În Piaţa Aviatorilor au sosit timişorenii (…), cu un steag tricolor şi pancarte pe care era scris: „Proclamaţia de la Timişoara” şi „Timişoara-Bucureşti”. Timişorenii parcurseseră distanţa Timişoara-Bucureşti pe jos, purtau drapele tricolore şi adunau semnături pentru susţinerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

 

În cadrul discursurilor ţinute, mulţi dintre vorbitori au scos în evidenţă importanţa Proclamaţiei de la Timişoara, insistându-se, în mod deosebit, pe conţinutul punctului 8 din această proclamaţie.

 

În discursul său, Ion Raţiu, a spus, printre altele:

 

„Voi v-aţi sacrificat, voi aţi vărsat sângele vostru sfânt, voi trebuie să faceţi acuma România de care se va bucura poporul, generaţie după generaţie”,

 

(Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990).

 

În încheierea mitingului, Corneliu Coposu a înmânat o medalie reprezentantului Franţei, care a susţinut o scurtă alocuţiune încheiată cu cuvintele: „Nu vă fie frică, comunismul pică”, cuvinte rostite în limba română, (Ziarul „România Liberă” din 24 aprilie 1990).

 

Participanţii la mitingul P.N.Ţ.-C.D. s-au alăturat manifestanţilor care venea, în marş, dinspre Piaţa Victoriei şi, cu toţii, au mers la Televiziunea Română pentru a cere schimbarea conducerii acesteia şi abrogarea Decretului nr.473/1977, conform căruia televiziunea era subordonată direct preşedintelui ţării.

 

S-a redactat un comunicat al participanţilor la acest marş pentru a fi înmânat, spre difuzare, la singurul post de televiziune existent, în ţară, la acea vreme. Răzvan Teodorescu a refuzat dialogul cu demonstranţii, care au părăsit zona.

 

În timp ce coloana formată din circa 1.000 de oameni se deplasa pe Calea Dorobanţi, din blocul „Sofia” s-a aruncat cu un ghiveci de flori care a rănit-o pe d-na Sanda Lugoj, în vârstă de 59 de ani, participantă la marş, provocându-i acesteia o fractură craniană. Victima a fost dusă la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au apreciat ca fiind gravă starea în care se afla.

 

În jurul orelor 19:00, o parte dintre participanţii de la marşul organizat la Televiziunea Română au ajuns în Piaţa Universităţii, unde au blocat circulaţia, pe toate sensurile şi au hotărât să rămână în piaţă, peste noapte, în semn de solidaritate cu d-na (…), dar şi cu victimele Revoluţiei din decembrie 1989, susţinând, totodată, introducerea în Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului și a președintelui României, a unui amendament conform celor stipulate în punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. S-a mai solicitat, de către cei rămaşi în Piaţa Universităţii, abrogarea Decretului nr.473/1977.

 

Numărul celor care au rămas în Piaţa Universităţii a fost de circa 100 de tineri.

 

În jurul orei 21:00, au apărut două autobuze cu soldaţi din cadrul M.I., înarmaţi cu bastoane de cauciuc. Mulţimea din piaţă a început să scandeze: „Voi aţi tras în noi 16-22!”. După circa 15 de minute, în zona blocului Dunărea,au apărut „scutierii”,care au trezit o puternică emoţie în rândul manifestanţilor, deoarece au amintit de intervenţia acestora din 21-22 decembrie 1989, fapt ce a generat altercaţii între forţele de ordine şi demonstranţi, în urma cărora scutierii s-au retras.

 

Manifestanţii din Piaţa Universităţii au oprit circulaţia folosind nişte panouri metalice găsite în zona Spitalului Colţea.

 

Televiziunea Română, a cărei independenţa era cerută de către manifestanţi, nu a transmis imagini sau informaţii despre aceste evenimente. Demonstranţii rămaşi în piaţă, peste noapte, au marcat cu o bandă tricoloră spaţiul în care, în 21 decembrie 1989, au căzut, în Bucureşti, primele victime ale revoluţiei.

 

În dimineaţa zilei de 23 aprilie 1990,cei rămaşi în piaţă s-au retras spre gura metroului din apropierea Hotelului Intercontinental.

 

În cursul zilei de 23 aprilie 1990, celor rămaşi li se mai adaugă şi alte persoane care au ocupat trotuarul din faţa Teatrului Naţional. O parte dintre ei au rămas aici şi peste noapte.

 

În dimineaţa zilei de 24 aprilie 1990, în jurul orelor 05.00, au apărut poliţişti care au cerut să fie desfiinţate baricadele, respectiv banda tricoloră despre care s-a făcut vorbire mai sus. Cei circa 100 de tineri au refuzat, în semn de protest la adresa guvernului, care nu doreşte să ia act de solicitările lor. La ora 05:30 poliţia a desfăşurat o acţiune de împrăştiere în forţă a demonstranţilor, folosind bastoane de cauciuc. Pe străzile laterale zonei Pieţei Universităţii au fost aduşi poliţişti, pentru a-i putea prinde pe demonstranţii care fugeau.

 

La ora 07.00, la postul naţional de radio, se anunţa că, în Piaţa Universităţii, se manifestează încă, solicitându-se demisia guvernului.

 

Despre manifestaţiile care au avut loc, în perioada 12-24 aprilie 1990, în Bucureşti, au scris pe larg şi agenţiile străine de presă.

 

Agenţia de presă REUTER transmitea că „demonstranţi antiguvernamentali au ocupat un bulevard central din Bucureşti, într-o confruntare tensionată cu poliţia. Geamul unui autobuz al poliţiei a fost spart în timp ce sute de manifestanţi cereau demisia preşedintelui interimar Ion Iliescu şi a guvernului Frontului Salvării Naţionale, etichetat drept neocomunist. Poliţiştii s-au îndreptat de mai multe ori spre demonstranţii care strigau «TERORIŞTI» şi «JOS cu ILIESCU», dar s-au retras fără să ia măsuri împotriva acestora, în timp ce mulţimea se extindea în Piaţa Universităţii.

 

Cei mai tineri manifestanţi au înconjurat un grup de aproximativ 100 de elevi poliţişti înarmaţi cu bastoane, strigând:«F.S.N. este o agenţie a K.G.B.» şi «F.S.N. = P.C.R. »”.

 

Agenţia FRANCE-PRESSE a făcut, la vremea respectivă, comentarii despre mitingul Partidului Naţional Ţărănesc, despre acţiunea celor 8 timişoreni plecaţi pe jos, de la Timişoara la Bucureşti, precum şi despre marşul Asociaţiei 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului.

 

Agenţia de Presă TASS a scris, printre altele, „După cum s-a aflat ulterior, participanţilor la acest miting din capitală, organizat de către P.N.Ţ., de grupul democratic al partidelor de centru, precum şi de Uniunile 16-21 Decembrie şi Alianţa Poporului, li s-au raliat participanţii la marşul pornit pe jos de la Timişoara.

 

După încheierea mitingului au ocupat Piaţa Universităţii. Acolo se aflau câteva sute de persoane. Multe dintre acestea fluturau steaguri tricolore, pe asfalt erau scrise cu creta lozinci ca: «F.S.N. ÎNSEAMNĂ PARTIDUL COMUNIST», «JOS COMUNISMUL»,«NU-L VREM PE ILIESCU». O persoană cu un megafon în mână cerea oamenilor să rămână pe loc, să menţină acest bastion al luptei împotriva F.S.N. şi împotriva comunismului”.

 

Tot Agenţia TASS mai menţiona, „În centrul capitalei României, în Piaţa Universităţii, încă din primele ore ale dimineţii zilei de 23 aprilie a fost blocată circulaţia rutieră. De-a lungul străzilor care dau în Piaţă au fost desfăşurate panglici în culorile steagului naţional românesc, au fost ridicate baricade improvizate. Grupuri de tineri cu banderole tricolore pe mâneci nu permit maşinilor să intre în Piaţă, dirijându-le spre străzile din preajmă unde apar numeroase baricade”.

 

În ziua de 24 aprilie 1990, în şedinţa C.P.U.N., s-a discutat şi despre situaţia persoanelor care protestau în Piaţa Universităţii. Referindu-se la aceştia, Ion Iliescu a spus:

 

Uneori se face aceasta cu intenţie bine elaborată: pentru a provoca acte de dezordine, pentru a discredita organele de ordine că nu sînt capabile săîntreţină ordinea, pentru a arunca acuzaţii de partea cealaltă, nemotivate, că nu ar putea să se asigure condiţiile necesare derulării alegerilor libere în mod corespunzător.

 

Eu cred că fără o colaborare activă, responsabilă din partea tuturor, nu vom putea într-adevăr asigura aceste condiţii. Dar este datoria noastră, responsabilitatea politică a tuturor, să asigurăm asemenea condiţii.

 

Trebuie să dăm creditul necesar poporului nostru, alegătorilor, cetăţenilor și alegerile să fie cele care să se pronunţe asupra mandatelor care să fie acordate cu acest prilej. Aceasta ar fi în legătură cu ceea ce s-a spus, că dimineaţă organele de ordine au venit cu forţe numeroase în Piaţa Universităţii pentru a degaja circulaţia. Și sînt unii care le plîng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul orașului.

 

A face ordine, asta nu înseamnă încălcarea drepturilor oamenilor. Democraţia nu se confundă cu anarhia. Trebuie să fim înţeleși. A ocupa o zi întreagă circulaţia în artera centrală a orașului, este bine, este civilizat? Este ordine?”.

 

Ion Lupu a protestat împotriva etichetării cetăţenilor care sunt prezenţi în Piaţa Universităţii ca fiind „golani”.

 

În şedinţa C.P.U.N., care a avut loc în după-amiaza zilei de 24 aprilie 1990, s-a discutat despre intervenţia forţelor de ordine asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii. (…)

 

Din aceste discuţii reiese că, încă din data de 24 aprilie 1990, inculpatul Ion Iliescu, nu excludea posibilitatea ca minerii să vină în Bucureşti, să facă ordine, aşa cum aceştia veniseră şi în 28-29 ianuarie 1990, precum şi în 18-19 februarie 1990, atunci când Miron Cozma se oferise să vină în Bucureşti cu minerii, ori de câte ori era necesar, pentru a-l apăra pe preşedintele C.P.U.N.

 

După ce la postul de radio s-a aflat că preşedintele C.P.U.N., Ion Iliescu, a afirmat despre protestatarii din Piaţa Universităţii că sunt „golani”, tinerii din Piaţă şi-au pus în piept cartonaşe pe care era scris „GOLAN”, cuvânt pe care manifestanţii din Piaţa Universităţii l-au transformat într-un simbol al luptătorilor împotriva neocomunismului.

 

 

 

Tot pe 24 aprilie 1990, pe Institutul de Arhitectură a fost afişată o bucata de pânză pe care scria „FACULTATEA DE GOLANI”, iar deasupra acesteia a fost pus portretul poetului naţional, Mihai Eminescu.

 

Tot pe Institutul de Arhitectură a mai fost pusă, mai jos, o altă bucată de pânză pe care scris: „APEL DIN TIMIŞOARA, TREZEŞTE, DOAMNE, ŢARA”.

 

În aceeaşi zi, şi-au anunţat participarea la demonstraţiile din Piaţa Universităţii, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Grupul Independent pentru Democraţie, Frontul Antitotalitar Român, Asociaţia 16-21 Decembrie, Alianţa Poporului. S-a anunţat că participanţii la manifestaţie nu fac parte din niciun partid politic şi nu reprezintă interesele niciunui partid.

 

Manifestanţii au ocupat perimetrul cuprins între clădirea Universităţii, Institutul de Arhitectură, locul unde în seara de 21 decembrie 1989 s-au ridicat baricadele împotriva tancurilor regimului Ceauşescu, Hotelul Intercontinental, Teatrul Naţional şi intersecţia de la Universitate, fiind blocată, în totalitate, circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Magheru, de la Universitate până în spatele Hotelului Intercontinental.

 

În jurul orelor 17:00, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a deschis balconul de la Facultatea de Geologie, care a intrat în istorie ca fiind locul de unde au fost lansate, de numeroşi participanţi la demonstraţie, ideile anticomuniste şi calea de urmat a poporului român, după revoluţia din decembrie 1989.

 

Deasupra balconului a fost pusă icoana Fecioarei Maria cu pruncul Isus Hristos,iar ceva mai sus, un banner pe care scris „Unitate, Libertate, Victorie”. Pe cele două coloane a fost pus portretul lui Mihai Eminescu.

 

În noaptea de 24 spre 25 aprilie 1990, au manifestat, în Piaţa Universităţii, studenţi, elevi, muncitori, oameni cu condiţii sociale sau educaţie diferită, s-au scandat: „LIBERTATE!”, „TIMIŞOARA!”, „JOS NOMENCLATURA!”, „JOS COMUNISMUL!”, „JOS ILIESCU!”, „JOS CHIŢAC!”, s-au cântat cântece despre Avram Iancu şi au fost auzite acordurile Simfoniei nr.9 – Oda Bucuriei.

 

De asemenea, s-a cântat „NOI DE-AICEA NU PLECĂM, NU PLECĂM ACASĂ, PÂNĂ NU VOM CÂŞTIGA, LIBERATEA NOASTRĂ!”.

 

În zilele următoare numărul manifestanţilor a sporit, ajungând, ca după orele 17:00, în Piaţa Universităţii, să fie în jur de 30.000 de oameni. La balconul Universităţii au apărut personalităţi ale vieţii culturale, artistice, profesori universitari, teologi, dar şi oameni cu nivel mediu de pregătire care, în discursurile lor, au afirmat că sprijină ideea continuării revoluţiei pentru ca la conducerea ţării să nu ajungă persoane din eşalonul 2 şi 3 al nomenclaturii comuniste.

 

De asemenea, s-a susţinut ca Televiziunea Română să fie independentă şi să nu mai răspundă la comenzile politice ale puterii provizorii, să înceteze manipularea conştiinţei publice al cărui efect este pregnant în provincie, unde nu se cunoştea mai nimic din ceea ce se întâmpla în Bucureşti.

 

Figura centrală a Pieţei Universităţii a fost Marian Teofan Munteanu, liderul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti.

 

În Piaţa Universităţii s-au întocmit revendicări pe care organizatorii mitingului doreau să le înainteze guvernului. Printre acestea, cea mai importantă revendicare se referea la introducerea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, ca amendament la Decretul-Lege nr.92 din 14 martie 1990 pentru alegerea parlamentului şi a preşedintelui.

 

Încă din primele zile ale manifestaţiei din Piaţa Universităţii, au luat cuvântul, de la balcon, reprezentanţi ai Grupului pentru Dialog Social.

 

Radu Filipescu, cunoscut dizident din timpul regimului Ceauşescu, a spus:

 

„Sînt golan! Este cea mai frumoasă manifestaţie şi extraordinar ce frumos se vede de aici de sus. E atît dedătătoare de speranţă după atîtea dezamăgiri!”.

 

 

 

Stelian Tănase, membru G.D.S. şi fondator al Revistei „22”, a afirmat, de la acelaşi balcon:

 

„Este o onoare pentru noi să fim calificaţi drept golani, huligani, atîta timp cît la Timişoara tot nişte golani au pornit Revoluţia!”.

 

 

 

De asemenea, în Piaţa Universităţii şi-a făcut apariţia, de la bun început, Gabriel Liiceanu, Florin Gabriel Mărculescu, Octavian Paler, ultimul afirmând, într-un articol publicat în ziarul „România Liberă” din 28 aprilie 1990:

 

Spiritul democratic e străin în egală măsura de negaţia sumbră şi de aderenţa necondiţionată, care vede în orice obiecţie o libertate nepermisă. Dincolo de aceasta paranteză teoretică, nu cred că ignorarea şi cu atît mai puţin dispreţuirea tinerilor de la Universitate ar fi o idee înţeleaptă, indiferent cum sînt văzute cererile lor. Şi ar fi de rău augur refuzul autorităţilor de a intra în dialog cu ei.

 

Măcar pentru a sterge ofensa pe care le-au adus-o într-un moment de iritare, pe care firesc ar fi să-l regrete, domnul Iliescu s-ar cuveni să-l asculte…”, „ …se vor găsi oare şi acum români care, din motive egoiste, să acţioneze de fapt împotriva intereselor României?

 

E posibil oare ca oamenii care au doborît un dictator prin coborîrea disperării în stradă să nu spere la înlăturarea dictaturii din ei?

 

Să fie la mijloc, oare, un blestem istoric reînnoit, cauza patimilor mărunte care ne orbesc, împiedicându-ne să vedem interesul general, de a înlătura orice urmă a coşmarului totalitar? Sau sîntem victimele unor lupte sălbatice pentru putere cărora puţin le pasă de fericirea sau nefericirea ţării? Şi dacă da, care e preţul? Zădărnicirea miracolului din decembrie, cînd cei din stradă eram toţi solidari?

 

E un timp, acum, cînd vinile vechi pot fi sporite sau răscumpărate. Fiecare poate şi trebuie să aleagă”.

 

În data de 27 aprilie 1990, la orele 19:00, a avut loc o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, a preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu şi a primului-ministru interimar Petre Roman, conferinţă la care au participat, atât ziarişti români, cât şi ziarişti străini.

 

În timpul acestei conferinţe de presă, unul dintre ziarişti, făcând referire la manifestanţii din Piaţa Universităţii, a afirmat că aceştia sunt decişi să rămână în piaţă până la 20 mai 1990 – data alegerilor parlamentare şi pentru preşedintele ţării.

 

La această remarcă, inculpatul Ion Iliescu a răspuns:

 

„Nu au decît să stea, să fiarbă în sucul propriu, cît îi va duce răbdarea”.

 

De asemenea,preşedintele C.P.U.N., de la acea dată, a mai susţinut că manifestanţii din Piaţa Universităţii urmăresc să obţină un statut de victimă, în caz că ar fi atacaţi de muncitori.

 

Tot în această zi, Grupul de Dialog Social, au prezentat un comunicat prin care se cerea inculpaţilor Ion Iliescu şi Petre Roman să vină la tratative cu reprezentanţii manifestanţilor. Chiar dacă obiectivele demonstraţiei au fost, exclusiv morale şi de înlăturare totală a comunismului din România, reprezentanţii puterii au văzut în manifestaţia din Piaţa Universităţii doar o chestiune de circulaţie rutieră.

 

În aceste împrejurări, unii manifestanţi au declanşat greva foamei, scopul acestora fiind susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, libertatea de expresie a Televiziunii, aflarea adevărului despre Revoluţia din decembrie 1989 şi abolirea structurilor comuniste.

 

Ulterior, în greva foamei au intrat şi alţi manifestanţi, situaţia în parte a fiecăruia urmează a fi prezentată, pe larg, în prezentul rechizitoriu. Această formă extremă de protest se desfăşura pe peluza din faţa Teatrului Naţional, unde s-au instalat nişte corturi pentru persoanele aflate în greva foamei.

 

(…)

 

https://malinbot.wordpress.com/2017/10/25/rechizitoriu-mineriada-13-15-iunie-1990/?wref=tp

 

///////////////////////////////////////

 

 

Lorzii răului din România sunt, de fapt, niște oameni mărunți. Imagini cenzurate la TV cu Năstase și Voiculescu

 

Două figuri emblematice pentru mafia politică din România s-au întâlnit la Târgul de Carte Gaudeamus: Dan Voiculescu și Adrian Năstase. Le-am adresat câteva întrebări și reacția lor a fost sub orice critică. Au demonstrat cât sunt de mici, de penibili și mai ales de ușor de pus la punct. Au arătat că imaginea lor de oameni educați și puternici este un fals.

 

 

 

România este țara în care un infractor și dublu inculpat manevrează Parlamentul, Guvernul și este pe punctul să controleze Justiția, ajutat de o gașcă întreagă de politicieni corupți, cercetați, judecați sau condamnați pentru modul fraudulos prin care s-au îmbogățit.

 

Liviu Dragnea și gașca din jurul lui este produsul anilor iliescieni de după 1989 când două categorii mari de ”șmecheri” din regimul comunist s-au metamorfozat în politicieni și oameni de afaceri ai democrației. Este vorba despre foști securiști și foști activiști PCR, cei mai rapace și imorali dintre ei.

 

L-au ucis pe Ceaușescu, apoi au furat toată România

După ce l-au eliminat pe Ceaușescu, sub umbrela nobilelor idealuri ale socialismului, la care visa Iliescu în 1990, rechinii din Securitate și PCR au început să devoreze România. Efectiv au furat hălci peste hălci din țară și din resursele ei. Prin trafic de influență, corupție, falsuri, în grupuri infracționale organizate, acești indivizi s-au împroprietărit pe țara noastră.

 

Unii au furat banii statului, rulați de Securitate până în 1989. Alții au furat fabrici și uzine. Alții au înhățat păduri, terenuri agricole, livezi și ferme. Mulți au jefuit încă o dată pe moștenitorii celor care fuseseră jefuiți de comuniști când au fost confiscate imobile prin naționalizări sub umbra tancurilor lui Stalin.

 

 

 

 

 

 

 

A fost un jaf de proporții naționale care a putut continua cu parazitarea bugetului și resurselor statului. Pentru că la infinit se plătesc taxe și impozite, ei au crezut că la infinit vor putea să fure mai departe. Și-au dat legi care să le acopere urmele, să blocheze controlul averilor, să permită numirea unor procurori-șefi obedienți care să-i protejeze dacă se ajunge la dosare penale.

 

Când România a aderat la Uniunea Europeană, ni s-au impus mecanisme care au generat independența sistemului judiciar. Independența procurorilor și magistraților a generat imediat efectul tragerii la răspundere a marilor corupți pentru infracțiunile comise.

 

Așa au ajuns la pușcărie Dan Voiculescu și Adrian Năstase, două figuri emblematice ale fenomenului despre care vorbesc mai sus.

 

Asta pentru că Voiculescu este cel mai rapace securist de stil vechi, acuzat că a furat banii de afaceri ai firmelor Securității. Voiculescu nu s-a mulțumit doar să facă și mai mulți bani cu sumele pe care le-a șterpelit în degringolada din 1989 si 1990.

 

A avut ambiții politice, a fondat un trust de presă cu care manipulează, de ani de zile, milioane de naivi ca să susțină mediatic, de fapt, grupul infracțional organizat în politică din foștii securiști și activiști PCR.

 

 

 

Unul dintre foștii activiști PCR de frunte, conectat personal la vîrful dictaturii comuniste, a fost Adrian Năstase. Fiul unui apropiat al lui Ceaușescu, căsătorit cu două fiice ale unor înalți demnitari ceaușiști, prieten la cataramă cu feciorii dictatorului, Năstase a ajuns să controleze România cu metode care îl împingeau la moarte pe tânărul procuror Cristian Panait.

 

Exact mecanismele folosite atunci de Năstase sunt acum refăcute în Parlamentul României de discipolii săi: Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache. De facto, ei acum scot România din Uniunea Europeană, ca să nu mai fie opriți din furt. Despre asta este vorba și numai despre asta.

 

Acestea sunt opiniile pe care voiam să le înregistrez video la Gaudeamus, alături de câteva întrebări pe care le-am pus lui Dan Voiculescu și Adrian Năstase.

 

 

 

Năstase, Voiculescu, Dragnea sunt niște oameni lași

M-am pregătit bine pentru acest moment, am recitit informațiile despre dosarele lor pentru că mi-am imaginat că voi avea parte de un dialog serios, cu oameni puternici care își vor folosi inteligența, cultura și experiența de viață ca să îmi răspundă.

 

Am avut surpriza să constat că, de fapt, lorzii răului din România sunt niste personaje absolut mărunte. Dragnea este la fel. Fuge ca un laș de câte ori îi pun întrebările pe care ar trebui să le audă zilnic de la toți ziariștii din România.

 

Este dovada că, de fapt, mafia din politică nu e chiar atât de puternică precum pare. Este dovada că și-au construit o imagine falsă a puterii, construită de televiziuni care sunt tot ale lor, de ziare controlate de ei, de pseudo-ziariști care le fac jocurile murdare de imagine.

 

Este dovada că, dacă ne mobilizăm în stradă în număr mare putem să îi oprim și să repunem România pe drumul către normalitate.

 

https://malinbot.wordpress.com/2017/11/25/lorzii-raului-din-romania-sunt-de-fapt-niste-oameni-marunti-imagini-cenzurate-la-tv-cu-nastase-si-voiculescu-video/

 

 

/////////////////////////

Ion Iliescu l-a asasinat pe Nicolae Ceaușescu (pentru a vinde globalistilor TOATA Tara ). După 2 zile, discuta cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, despre ”specialiștii sovietici” fără identitate din România STENOGRAMA COMPLETĂ

În urmă cu exact 32 de ani, Ion Iliescu raporta conștiincios ambasadorului URSS planul pe care îl pune în aplicare după asasinarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Spun „asasinare” pentru că cei doi au fost uciși total în afara cadrului legal. Iliescu nu a organizat un proces în sensul juridic al acestei proceduri.

 

 

„Tribunalul” a fost unul total ilegal și „procesul” a fost o piesă de teatru fără nicio legătură cu Justiția și cu principiile elementare de Drept aplicabile într-o astfel de situație. Desigur, Ceaușescu a fost un dictator oribil și dictatura lui a comis crime extrem de grave care ar fi trebuit să fie judecate într-un proces real, de judecători adevărați, pe baza unor probe concrete, cu mărturia inculpaților care să explice cine sunt restul vinovaților pentru dictatură. Ceaușescu a fost scos țap ispășitor, a fost asasinat și restul vinovaților au preluat puterea, ei fiind la originea mafiei de astăzi din România.

 

La două zile după ce i-a eliminat pe Nicolae și Elena Ceaușescu, Ion Iliescu discuta cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, despre cum trebuie ”strânse relațiile” cu Uniunea Sovietică, cum trebuie păstrate ”cuceririle revoluționare” și despre cum ”trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi” și despre ”preocuparea principală de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluționară”. În acest dialog, a cărui stenogramă completă este mai jos, Ion Iliescu îi spune clar ambasadorului URSS:”Trebuie să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendințe care se manifestă în alte țări socialiste. Instrumentul gândit a fost ideea unui Front, Frontul Salvării Naționale, subliniind acest lucru prin denumirea lui, că țara toată este în pericol …”

La finalul întrevederii, ambasadorul URSS îi cere lui Ion Iliescu să-i protejeze pe ”specialiștii sovietici” aflați ”la periferie”, solicitând ca Armata să nu-i rețină deși nu au documente la ei.

 

Întreaga stenogramă a acestei discuții este mai jos, extrasă din volumul: ”11 ani din istoria României, decembrie 1989 – decembrie 2000, o cronologie a evenimentelor, scrisă de jurnalista Domnița Ștefănescu și publicată la Editura ”Mașina de Scris”

 

 

 

https://malinbot.wordpress.com/2021/12/28/ion-iliescu-ambasada-urss-decembrie-1989/

 

Amenajarea gradinilor si locuintelor in stil FENG SHUI…Aranjarea unei gradini in stil feng shui…Toskana Gartden – Un nou concept de creatie pentru gradina ta…  Avantajele producerii de arbori si arbusti ornamentali in containare… Glicinele – particularitati de cultura  Plantarea arborilor si arbustilor ornamentali

 

Vara si caldura pot fi si obositoare uneori, nu-i asa? Dupa o zi grea la birou simti nevoia sa te retragi intr-un colt linistit, chiar acasa la tine! Este perfect normal sa vrei sa iti incarci bateriile cat mai rapid si fara drumuri lungi.
Pentru ca relaxarea sa fie perfecta, noi te sfatuim sa iti amenajezi propria mini-gradina care sa te ajute sa scapi de oboseala zilnica. Nu ai nevoie decat de putina imaginatie pentru a gasi stilul care ti se potriveste si cateva accente de culoare pentru a aduce veselia pe terasa ta sau poate chiar pe balcon!

In primul rand, semnalizeaza drumul catre terasa, astfel incat sa te determine sa il urmezi in fiecare seara. Pentru a face asta, te poti folosi de cateva lumanari sau suporturi pentru lumanari. Dar, la fel de bine, poti utiliza cateva ghivece colorate, de dimensiuni mai mici care sa marcheze vizibil drumul.

Apoi, incearca sa iti alegi un mobilier de gradina potrivit! Cel mai important aspect la care ar trebui sa te gandesti este sa fie cat mai practic – usor de montat, usor de strans, sa fie rabatabil pentru a-l putea depozita usor in timpul sezonului rece. Iti recomandam sa folosesti acccente de culoare cat mai vesele pentru mobiler pe care sa le indulcesti cu textile pastelate.

Daca tot am ajuns la mobilier, nu uita sa alegi si un accesoriu pentru masa! Te poti folosi de o lavanda artificiala in ghiveci care sa te bucure toata vara! Si, pentru ca serile de vara sunt cele mai placute, trebuie sa aduci macar o lampa solara care sa vegheze noptile tarzii. Aici avem cateva propuneri haioase de la  magazinul online de accesorii si decoratiuni pentru casa si gradina: Fred, Wilma sau Scaparici!

Esti deja cu gandul la relaxare? Perfect, ideile de mai sus le poti pune in practica rapid ca sa iti ramana mai mult timp sa te bucuri de ele! O gradina…de vara iti dorim!

Aranjarea unei gradini in stil feng shui

Spatiile prietenoase, aleile line, adaposturile si locurile de relaxare romantice sunt cateva accesorii potrivite pentru a atrage energia pozitiva. In primul rand gandindu-ne la semnificatia termenului feng shui (feng=apa, shui=vant), cele doua elemente nu trebuie sa lipseasca intr-o gradina. Gradina trebuie sa aiba locul ei bine definit si nu trebuie inghesuita intr-un colt al locuintei.

Tipurile de plante sunt importante. Plantele cu frunze suculente sunt cele mai propice. In fata casei se cultiva plante si arbusti care nu depasesc 1 m inaltime pentru a nu bloca fluxul de energie pozitiva. Nu trebuie plantati pomii aproape de casa pentru a nu crea o umbra excesiva, deoarece astfel ne provocam singuri probleme de sanatate. Trebuie sa ne umplem gradina cu plante colorate care atrag energiile pozitive si creaza un aspect vesel.

Plantele din gradina au o simbolistica aparte, respectiv: salcamul – permaneta, aspidistra – rezistenta, begonia – echilibrul perfect, crizantema – viata lunga si rabdare, gardenia- vigoare, hibiscus – abundenta, hydrangea – implinire, magnolia – parfum, parul -viata lunga, rododrendon – delicatete, trandafirul – frumusete, etc. Utilizati ierburi care stimuleaza sanatatea si longevitatea, precum iasomia (ridica moralul), lavanda (somn bun) si busuiocul (noroc si bani).


Evitati folosirea linilor drepte in pavajul din gradina. Gardurile si limitarile din gradina trebuie sa fie in forme curbate si apeland la unele covoare de flori. In colturile pustii puneti ornamente sau plasati chivece, sau folositi lumini. De asemenea evitati unghiurile ascutite. Incercati sa creati echilibru intre cele cinci elemente: Lemn (arbusti si tufisuri); Foc (plante rosii sau cu flori rosii); Pamant (piatra granit, statuie argila sau ghiveci din teracota); Metal (obiecte din argint, bronz, aur); Apa (iazuri, cascade, lacuri, fantani).

Amenajarea gradinilor si locuintelor in stil FENG SHUI

Cand intram intr-o locuinta, ne putem da seama daca o casa este armonioasa, relaxanta, calduroasa, primitoare sau, din contra, nearmonioasa, stresanta sau respingatoare. Unii proprietari spun despre casele lor ca sunt chiar norocoase, altii dimpotriva, vor sa se mute cat mai repede din acel loc. Cum ne putem da seama de aceste lucruri? Simplu! Simtind energia din interior! Este adevarat ca unii o pot face mai mult, iar altii mai putin…

Este de remarcat ca principiile Feng Shui pot fi aplicate atat gradinilor si locuintelor noi neamenajate, sau unora care se reamenajaza de la zero, precum si unei locuinte sau gradini gata amenajate, in care se identifica problemele existente si apoi se incearca remedierea lor. Feng Shui reprezinta o traditie a poporului chinez si merita a fi aplicata intrucat se bazeaza pe o experienta milenara. Este de remarcat faptul ca numeroase din aceste principii/reguli/recomandari se bazeaza pe bunul simt si se regasesc sub o forma sau alta si in alte traditii asiatice si nu numai. Si in frumoasele traditii romanesti (intre care, din pacate, multe sunt ignorate, uitate, ba chiar eliminate) se regasesc multe aspecte sanatoase, in deplina concordanta cu mediul inconjurator si cu bunul simt, uneori extrem de asemanatoare cu principiile Feng Shui. Dintre acestea se pot enumera: folosirea materialelor naturale in constructia si amenajarea casei (lemn, var, pamant etc.), gasirea apei pentru saparea fantanii, dispunerea obiectelor si aranjamentele din incaperi, icoanele, aleile serpuite, acoperisurile in mai multe ape etc. De aceea, se recomanda folosirea simbolurilor traditionale locale, paternul bioenergetic functionand cel mai bine in acest caz.

Ne referim aici la casele vechi romanesti si privind modul cum au fost amplasate in teren, pozitia anumitor obiecte din locuinta (pat, masa, razboi de tesut, ferestre etc.), culorile folosite la decor, formele acoperisurilor, pozitia lor in raport cu locuintele din imprejurimi etc.

Scopul artei Feng Shui este de a ne preveni asupra perturbarilor si modificarilor pe care mediul inconjurator (casele, obiectele, peisajele, formele) le poate avea asupra circulatiei armonioase a energiei, este bine sa fim atenti la ceea ce exista in jurul nostru atunci cand cumparam, construim sau amenajam o locuinta. Una este sa avem o locuinta si o gradina de minim 300-400 mp, sa fim inconjurati de arbusti, verdeata, locuinte frumoase, cu forme rotunde, si alta este sa fim inconjurati de terenuri lasate in paragina sau care se afla in vecinatatea unui cimitir, a unui spital etc.

Amenajarile si decorurile obtinute trebuie sa placa celor care locuiesc in spatiul respectiv, sa ii energizeze. O deosebita atentie trebuie acordata ordinei, atat in incaperi cat si in interioarele dulapurilor, sertarelor etc., in cazul contrar, dezordinea afectand calitatea vietii deoarece emana o energie negativa. Apa se va regasi intotdeauna in fata casei, nu in spatele sau, iar usa de la intrare va fi bine luminata tot timpul. Tot ca si reguli generale de amenajare, se recomanda folosirea a cat mai multe materiale naturale si cat mai putin mobilier (de obicei amenajarile de tip Feng Shui sunt mai degraba in stilul minimalist). Formele rotunde sunt cele mai indicate (daca se pot integra in spatiul respectiv, fara nici o fortare, altfel pierzandu-se echilibrul si armonia, regulile de baza ale Feng Shui-ului). Se recomanda din plin folosirea ca decoratiuni a amintirilor si cadourilor, acestea generand energii pozitive, precum si a simbolurilor. Acestea pot fi atat cele specifice Feng Shui, cat si cele apropiate de cultura noastra (icoane, vaze, ceramica etc.).

Animalele aduc intotdeauna liniste, pace si echilibru in locuinte .

 

Living open space luminos si spatios

Livingul trebuie sa fie cat mai luminos si spatios, plasamentul sau fiind recomandat a fi in mijlocul casei sau apartamentului. Existenta unui spatiu liber este necesara, deoarece energia trebuie sa circule liber, amenajarile de tip open space se preteaza cel mai bine principiilor de tip Feng Shui. Ca decoratiuni, in aceasta zona se recomanda tablourile vesele, dinamism prin culori (in special, in cazul in care proprietarii sunt tineri), obiecte care amintesc de locuri vizitate sau amintiri placute. Amestecul de culori trebuie sa inlature monotonia. Tot aici este locul icoanei, aceasta fiind incarcata puternic cu energie. Plantele si florile propuse pentru living au florile si frunzele carnoase, cat mai rotunde. In zona de dining este bine sa fie plasata o oglinda, aceasta reflectand bogatia de pe masa si deci multipli cand-o. Cea mai buna masa este cea rotunda, apoi cea dreptunghiulara. Scaunele au spatar inalt si solid. Locul de stat la masa este deosebit de important, fiecare membru al familiei trebuind sa stea catre directia de dezvoltare personala. Aceasta se poate afla conform numarului Kua.

Modul de calcul este urmatorul:

    1. Se transforma anul de nastere in anul lunar (daca e vorba de cineva nascut in ianuarie sau devreme in februarie, se scade un an din anul de nastere. Daca e cineva nascut in alte luni, calendarul lunar este acelasi cu anul din calendarul occidental). Este important de stiut calendarul chinezesc, pentru a stabili exact data la care se termina un anumit an.
    2. Se aduna ultimele 2 cifre ale anului, pana se ajunge la o singura cifra. De exemplu: data nasterii este 4.04.1978.

Se aduna 7 + 8 = 15 si apoi 1 + 5 = 6.

Apoi e in functie de sex:

    • Barbati: Se scade numarul obtinut din 10, adica 10 – 6 = 4. Numarul kua este 4. Daca se face calculul pentru un copil nascut in anul 2000 sau mai tarziu, scaderea se face din 9 si nu din 10;
    • Femei: Se aduna 5 la numarul obtinut, adica 5 + 6 = 11, apoi 1 + 1 = 2. Numarul kua este 2. Daca se face calculul pentru, un copil nascut in anul 2000 sau mai tarziu, se aduna 6 in loc de 5.

Atentie: Numarul kua 5 este egal cu: 2 pentru barbati si 8 pentru femei.

 

In bucatarie si baie nu se pun simboluri

Baia si bucataria nu se activeaza in cazul amenajarilor Feng Shui, in sensul ca, in aceste spatii nu se pun simboluri.Totusi, sunt si pentru aceste spatii reguli de urmat. Asa cum am aratat, tablia patului din dormitor nu este bine sa corespunda peretelui de la baie, existand si in acest caz remedii. De asemenea, aragazul si chiuveta nu trebuie sa fie lipite si nici fata in fata, iar bucataria nu trebuie sa fie plasata in sectorul Nord-Vest. Usa cuptorului trebuie sa se deschida intr-o directie favorabila tatalui casei (tabelul Kua), iar usa de la baie sa nu dea in living. Capacul de la WC se recomanda sa stea inchis.

 

Pat cu tablie si noptiere in dormitor

Noaptea ne energizam, de aceea trebuie acordata o atentie sporita amenajarii dormitorului. Astfel, in timpul noptii se recomanda scoaterea din priza a tuturor aparatelor electrice din acest spatiu, in caz contrar acestea emitand unde electromagnetice care vor interfera cu campul nostru.

Deosebit de importanta este alegerea mobilierului pentru dormitor iar persoana/persoanele sa doarma spre directia norocoasa (tabelul Kua). Patul trebuie sa aiba o tablie solida, inalta si sa fie sprijinit de un perete care sa nu corespunda cu baia. Daca totusi nu se poate ocoli acest lucru, se va pune pe spatele tabliei o cuvertura rosie care va absorbi energia negativa a apei. De asemenea, patul nu trebuie sa fie orientat spre usa iar pe partile laterale sa se foloseasca noptiere. In fata se recomanda un obiect de mobilier, dar si un spatiu liber care sa deschida perspective. Nu trebuie folosite in exces culorile de apa si de foc si nici lampa care are varf deasupra patului. Ca decoratiuni, se pot pune tablouri cu persoane apropiate sau fotografii de familie, in general recomandandu-se simplitate si lipsa de exces. Se pot folosi de asemenea simboluri legate de cuplu, cum sunt ratele mandarine.

 

Mediul inconjurator, terenul, gradina

Orice spatiu, privit la nivel micro (o incapere) sau macro (o constructie), este impartit in zone de influenta in care trebuie echilibrate cele cinci elemente de baza: foc, pamant, lemn, apa, metal. Cand ne decidem asupra constructiei unei case, in primul rand alegem zona si pe urma terenul, stabilind ulterior pozitia acesteia. Daca in trecut aceste alegeri erau usor de facut, acum ne este din ce in ce mai greu, drept dovada stand optiunea oamenilor de a-si construi locuinte la distante mari fata de serviciu.

Viata din ce in ce mai complexa ne determina sa alegem pozitia casei in functie de reglementarile urbanistice existente sau in functie de banii pe are ii avem. De cele mai multe ori facem multe compromisuri daunatoare vietii si sanatatii noastre. Inainte de a alege terenul pe care veti construi casa, este indicat sa cunoasteti factorii de risc zonali la care va veti expune dupa constructia acesteia. Amenajarea unei gradini sau a unei case in stil Feng Shui presupune o analiza a calitatii energiei din spatiul respectiv. Acest lucru inseamna evaluarea curgerii energiei determinata de factorii de mediu (amplasarea camerelor si a mobilei pentru spatiile interioare si a formelor de relief sau a cladirilor invecinate pentru spatiile exterioare).

Factorii de risc zonali sunt: clima din zona respectiva, calitatea aerului si a apei, zgomotul – una dintre marile probleme contemporane, poluarea chimica sau eventualele depozite cu deseuri, fenomenele electrice (cabluri subterane de inalta tensiune, linii de inalta tensiune, antene GSM, emitatoare radio, televiziune, instalatii radar etc.), radioactivitatea: atentie la materialele radioactive din zona si la emanatiile din sol.

 

Intreaba un specialist

Pentru detalii mai putin cunoscute in amenajarile FengShui ne-am adresat unui specialist in domeniul si anume, Mariana Iorgulescu (tel. : 0727050134 ; email: mariana.iorgulescu@gmail.com) care ne-a impartasit mai multe idei cu ajutorul carora si-a amenajat apartamentul familiei sale.

Pentru amenajarea locuintei in general este bine sa fie folosite culorile care determina elementul care guverneaza acel spatiu. In cazul locuintei noastre – un apartament obisnuit de 3 camere de bloc – elementul determinant era lemnul. De aceea am folosit cu predilectie in amenajare culoarea verde, asociata acestui element, in diverse nuante.

Daca elementul determinant ar fi fost pamantul, atunci am fi folosit cu predielctie in amenajare culoarea maro. Evident, in scopul obtinerii echilibrului si a inlaturarii monotoniei am folosit si alte culori.

Am folosit, de asemenea, cat mai mult materiale naturale. Nu am putut apela la mobiler din lemn masiv intrucat acesta reduce spatiul care, dupa cum stim este mic in cazul apartamentelor de bloc binecunoscute. In acest caz am apelat la mobilierul din pal. Acesta, avand in compozitia sa si lemn, este un material natural din punct de vedere Feng Shui.

Se stie ca Feng Shui-ul elimina aparatura electronica din locuinta. Insa regulile se trec prin necesitatile, gusturile si preferintele fiecaruia si ar fi o greseala sa se aplice habotnic, mai ales ca, in ultima instanta, noua trebuie sa ne placa amenajarile rezultante. Trebuie sa avem grija de nevoile si confortul nostru, asa cum il intelege fiecare. Astfel, in familia noastra, avem grija sa inchidem in dormitor toate aparatele electrice pe timpul noptii.

Trandafirii sunt frumosi dar, datorita tepilor se recomanda folosirea lor in gradina, cat mai aproape de gard. In schimb, o buna idee este folosirea bambusilor, care au capacitatea de a transforma energia negativa in pozitiva.

Din pacate, mai putin se iau in considerare principiile Feng Shui la amenajarile camerelor pentru copii sau adolescenti. Aici este necesar sa se delimiteze bine cele doua spatii: de dormit si de birou. La birou este important ca scaunul sa fie inalt si solid, sa aiba in spate perete iar in fata un spatiu liber, care sa asigure o deschidere.

Plantarea arborilor si arbustilor ornamentali

Lucrarile de plantare se executa in timpul repausului vegetativ si se diferentiaza in raport cu speciile si modul de utilizare a acestora.

Foioasele cu frunze cazatoare (caduce) se planteaza in intervalul 15 noiembrie – 15 martie.

Foioasele cu frunzele persistente se planteaza in intervalul octombrie-aprilie.

Coniferele se planteaza la sfarsitul lunii septembrie si luna octombrie, iar primavara, in lunile martie, aprilie.

La mesteacan plantarea se face de preferinta la inceputul cresterilor vegetative, iar la arborii si arbustii produsi in containare, plantarea se face si in timpul perioadei de vegetatie, luandu-se anumite masuri de asigurare a prinderii.

Saparea gropilor de plantare este bine a se efectua in doua etape. In prima etapa la sfarsitul verii sau toamna se fac gropi de desfundare care sunt mai mari decat este necesar pentru plantare. Dupa desfundare, gropile se astupa pentru tasarea naturala a solului pana la plantare. Cu aceasta ocazie se indministreaza in fiecare groapa 1,5 kg superfosfat si 0,2 kg sulfat de potasiu; jumatate din cantitate la fundul gropii si jumatate de cantitate in stratul inferior de umplere.

Saparea gropilor propriu-zise se face in perioada de plantare, manual sau mecanizat, asigurandu-se un volum de doua ori mai mare decat al radacinilor sau balotilor de pamant. Largimea gropilor se sapa mai mare decat adancimea, spre de exemplu: 50-60 cm/40-50 cm.

Glicinele – particularitati de cultura

 

Glicinele (Wisteria – familia Leguminosae) sunt arbusti urcatori pentru decorul vertical, respectiv: imbracare zidurilor, coloanelor, pergolelor si a altor suporti.
Glicina Japoneza (Wisteria floribunda), este volubila si atinge maxim 8 metri. Florile violet, papilionate, formeaza raceme pendule de 20-50 cm lungime, in mai-iunie.

Glicina Chinezeasca (Wisteria sinensis) este un arbust mai viguros si ajunge la 20 m. Florile bleu-liliachii, mai mari, formeaza raceme de 15-30 cm lungime cu majoritatea florilor in inflorire simultana. Mai exista si o varietate cu flori albe (Wisteria Alba).

Glicinele - WisteriaAcesti arbusti urcatori, rezista foarte bine la ger, cresc bine la lumina si semiumbra si au nevoie de un sol bogat si reavan.

Se inmultesc in special prin marcotaj serpuit si altoire la masa. Pe fragmente cu radacina, altoirea se face in februarie – martie, in sera. Altoaiele se iau toamna si se tin stratificate. Dupa altoire se leaga, se ung cu mastic si se planteaza in ghivece.

Glicinele se taie de doua ori pe an: in martie cand se pastreaza lastarii formati pe ramurile batrane ca si baza ramurilor de un an, garnisite cu boboci; si vara, in august, cand se scurteaza cresterile lastarilor lungi, care se intrepatrund.

Foiase cu frunze semipersistente

Intre plantele foioase caduce si cele persistente (vesnic verzi) exista si tipuri intermediare.

Frunzele multor foioase cad toamna, dar frunzele celor semipersistente raman pe plante in iernile blande pana primavara, cand practic apar o noua generatie de frunze. Foioasele semipersistente nu raman niciodata fara frunzis.

 

O astfel de planta este mahonia (Mahonia aquifolium). Ea are frunze frumoase, lucioase. O parte din ele se coloreaza toamna in rosu. Florile sunt galbene si fructele albastrui. Inaltimea plantei este de 1-1,5 m. Infloreste din aprilie si pana in mai. Fructele incep sa se maturizeze in septembrie.Prefera locurile semi umbrite si umbrite, si au nevoie de un sol bogat in humus. Rezista la uscaciune. Se inmulteste prin seminte, marcotaj, drajoni. Suporta tunderea si poate fi folosit ca gard viu.

 

 

Berberis juliane este o foioasa semi persistenta cu frunzis intunecat care se coloreaza in rosu aprins. Planta ajunge la 1-2 m inaltime si infloreste in lunile mai-iunie. Rezista la uscaciune la uscaciune si nu e pretentioasa fata de sol. Se inmulteste prin seminte si marcotaj. Ramurile sunt prevazute cu tepi si nu se vor planta in apropierea locurilor de joaca pentru copii.

 

 

Spinul de foc (Pyracantha coccinea) are un frunzis semipersistent intunecat cu numeroase flori albe si fructe oranj. Ajunge la 2-3 m inaltime. Infloreste in mai -iunie. Prefera locurile insorite si are nevoie medie fata de apa. Planta prezinta spini si suporta tunderea.

Avantajele producerii de arbori si arbusti ornamentali in containare

Producerea materialului saditor in containare a fost initiat in 1940 in SUA, pentru reimpadurirea regiunilor aride si treptat a fost extins si plantelor lemnoase ornamentale.

Cultura in recipiente prezinta o serie de avantaje care au determinat odoptarea ei in marile pepiniere europene din Olanda, Belgia, Franta, Italia, etc. Avantajele culturii in containare pentru producator sunt numeroase. Productia nu depinde de solul din ferma deoarece sunt eliminate o serie de incoveniente precum oboseala solului, lucrarile solului, refacerea stratului fertil, iar cresterea plantelor este mai usoara fiind supusa unui regim de nutritie dirijat. Munca este mai usoara, manopera de lucru este redusa iar livrarea mai rapida. De asemenea utilizarea spatiului este intensiva iar vanzarile se pot face pe tot timpul anului.

Pentru beneficiar, prinderea plantelor este garantata de mentinerea integrala a sistemului radicular si a pamantului pe radacina. Plantarea este mai putin conditionata de clima si de sezon putand fi facuta cu anumite precautii si ingrijiri aproape tot anul. Arborii si arbustii ornamentali in containare sunt folositi la anumite amenajari peisagistice precum: gradinile personale, gradini expozitionale, amenajari din imobile (terase, birouri, etc.)

 

In orasul italian Pistoia a fost inaugurat primului parc din lume, in care copacii sunt prezentati in containere. Acesta este un parc din care nu lipsesc arta si iluminatul exterior folosit in moduri surprinzatoare. Pe 10 hectare sunt amenajate alei sinuoase si neregulate, iar plantele sunt foarte variate, respectiv: artari, frasini, platani, plopi, stejari, salcii, tei, cedri si corn, nuci, meri, dar si bambusi, magnolii sau Liquidambar. Parcul din Pistoia se schimba incontinuu, caci plantele pleaca in alte gradini si vin altele. Acesta dinamica continua se datoreaza faptului ca parcul este in acelasi timp si pepiniera de arbori si arbusti ornamentali in containare. Acest parc a fost posibil datorita unui proiect realizat prin Programului de Dezvoltare Rurala 2007-2013. Parcul este proprietatea pepinierelor Vannuccisi si este deschis cu ocazia anumitor evenimente publice, dar in rest este un parc destinat vizitelor private.

Toskana Gartden – Un nou concept de creatie pentru gradina ta

Natura ne da cel mai bun exemplu de cum ar trebui sa arate un decor al gradinii. Minunatele privelisti cu iazuri, cascade, mici baraje naturale, lacuri, formatiuni de piatra si flori ii inspira in fiecare zi pe cei care proiecteaza astfel de amenajari. Toskana Garten este un concept unic de amenajare a gradinii sau altor spatii verzi, inspirat din perfectiunea naturii

Toskana Garten realizeaza gradini care se afla in perfecta armonie cu toate elementele arhitecturale ale imobilului, dar si cu stilul de viata al proprietarului. Decorarea gradinii tine cont de activitatile din timpul liber si de aspectele care confera liniste, relaxare si sanatate psihicului si fizicului. Conceptul a fost dezvoltat de compania Bell’ Flover, ai carei specialisti au o experienta bogata in analize de spatiu si proiectare de amenajari de gradini, parcuri si spatii rezidentiale.

Proiecte deosebite ce fac parte din portofoliul societatii sunt cele de amenajari de iazuri de gradina si de lacuri artificiale. Aplecarea spre acest tip de lucrari isi gaseste sensul in importanta apei pentru oameni. Fara ea practic nu am putea trai, iar de aceea ideea de decor natural este strans legata de prezenta apei. Lacurile si iazurile nu pot fi insa amenajate oricum, ci doar in urma unui studiu al terenului si al posibilitatilor de interventie asupra lui.

Specialistii ce implementeaza acest concept pornesc in procesul de realizare a proiectului de amenajari iazuri de gradina de la cerintele clientului. In functie de acestea, in timpul vizitei realizate la locatie este inspectata suprafata in discutie in amanunt. Sunt analizate posibilitatile de executie a lucrarilor, in functie de stabilitatea terenului, inclinarea lui si alte aspecte. Sunt propuse modurile de amenajare prin reprezentari grafice sau chiar in format 3D pe calculator, estimate costurile, iar dupa ce acestea sunt acceptate de client se pornesc lucrarile.

Compania va ofera posibilitatea de a va bucura de propriul lac sau iaz/ cascada in gradina, la costuri avantajoase. Amenajarea creata va aduce armonie intre toate elementele gradinii, marginile lacului putand fi decorate cu piatra naturala si realizat un mic pavaj in jurul lui. Acesta poate fi strabatut si de un mic pod din lemn sau decorat cu specii de plante care-i scoate in evidenta frumusetea. Posibilitatile de executie sunt numeroase, acestea depinzand de marimea suprafetei si celelalte elemente decorative utilizate.

Bell’ Flover este o societate romaneasca infiintata in tara in urma acumularii unei vaste experiente in domeniul gradinaritului si al aranjamentelor florale in Germania. Pornind cu anul 2002, compania si-a castigat un numar mare de clienti in special prin proiectele de amenajari de gradini si spatii verzi si a creat conceptul TOSKANA GARTEN, pe care il foloseste la fiecare lucrare. Astazi este cunoscuta drept una dintre cele mai reprezentative companii pe aceasta piata de profil, din Alba si judetele din jur.

Pe langa proiectele de amenajari iazuri de gradina, societatea clujeana executa si pavaje din dale pentru alei, sisteme de irigare pentru gradina, pietris decorativ, ocupandu-se si cu distributia de plante si arbusti, gazon si alte accesorii pentru decorarea spatiilor verzi, prin magazinul de desfacere.

Alege un nou concept de creatie pentru gradina ta, ce imbina armonios toate elementele de decor cu iazuri, pietris, mobilier din piatra, lacuri si alte frumuseti!

Contact:

Toskana Garten – DN1, nr. 6 (Paraul Iovului), Alba Iulia, Alba, Romania

Persoana de contact: Marginean Daniel Florin

telefon: 0722 870 248.

Trambita (Tecoma radicans)

Campsis radicans-07 resizeCAMPSIS (Tecoma radicans Juss) – familia Bignoniaceae este un arbust originar din SUA, viguros cu ramuri galbui pal, sustinandu-se pe suport prin radacini adventive.

campsis-falon resizeAre frunze imparipenat-compuse, cu 9-11 foliole dintate. Este foarte decorativ prin florile mari, portocalii-intens, roscate, tubuloasc reunite in buchete, la extremitatile lastarilor noi. Poseda muguri pe radacini si drajoneaza abundent. Este o planta care nu rezistă bine le ger, dar prin lastarire se reface. Se inmulteste prin butasi de radacina, taiati toamna si radacinati in sera sau prin butasi lemnificati de ramuri anuale

 

O haina verde pentru casa

S-a dovedit ca iedera cataratoare sau vita salbatica nu ataca fatada caselor daca nu are fisuri sau eroziuni datorate agentilor atmosferici.

Iedera mereu verde are mai multe avantaje decat dezavantaje, deoarece vara prin umbra produce racoare iar iarna prin stratul de frunze izolator, este benefica pentru pastrarea caldurii. Inainte de ne inveli casa intr-o haina verde, ar trebui cerut sfatul specialistului.

Plantele volubile precum glicina sau caprifoiul au nevoie la inceput de un sprijin pentru a se catara, eventual sunt lasate sa creasca mai departe paralel cu acoperisul pe snururi groase.

Daca se apeleaza la foarfeci la timp, plantele cataratoare, nu creaza probleme deosebite in jurul jgheaburilor si burlanelor. Pentru asta trebuie sa avem o scara suficient de mare.

Calitatile alimentare ale plantelor lemnoase ornamentale

Insusirile medicinale si calitatile alimentare ale multor arbori si arbusti sporesc interesul pentru cultivarea acestora in spatii verzi.

Multe speci ornamentale au calitati alimentare ale fructelor si florilor, servind pentru diferite preparate:

 

Rosa centifolia (trandafir) – DULCEATA, SIROP DE PETALE

 

Hippophae (catina) – SIROP DE FRUCTE

 

Rosa canina (macies) – GEM, PASTA DE FRUCTE

 

Cornus mas (corn) – GEM, PASTA DE FRUCTE

 

Sorbus (sorb) – DULCEATA DE FRUCTE

 

Malus (mar decorativ) – DULCEATA DE FRUCTE

 

Prunus avium (cires) – DULCEATA DE FRUCTE

 

Castanea Sativa (castan) – SEMINTE, PASTA

 

Sambucus (soc) – SOCATA, DULCEATA DIN FRUCTE

 

Corylus (alun) – SEMINTE

 

Morus (dud) – FRUCTE

 

Pomii ornamentali din gradina de langa casa

Pomii ornamentali din gradina nu trebuie sa creasca foarte inalti pentru a bloca lumina.

Ei ofera umbra necesara gradinii de primavara si pana toamna, pentru a ne putea relaxa pe o banca sau la o terasa. Ne putem bucura de umbra lor chiar daca avem un spatiu mic in curte sau gradina destinata agrementului. In acest caz alegem pomi ornamentali care nu cresc prea inalti sau care se pot modela usor

Artarul japonez este un pom ornamental care poate fi tuns usor in diferite forme atractive. Molizii de Colorado pot fi amplasa pe marginea aleii pentru a oferii profunzime peisajului.golden catalpa mature2

Catalpa este un copac care poate fi tuns sub forma globulara iar la umbra lui putem amplasa o masa si scaune pentru relaxare.

Cel mai bun moment pentru plantare este toamna si primavara, atunci cand avem temperaturi pozitive. Cand este vreme mai calda putem planta pomi cumparati in ghivece. In nici un caz nu vom planta pomi in perioadele de inghet (daca afara este ger).

www.bakker.eu

Picea pungens – Molidul argintiu

        La noi se cultiva in mod frecvent in scop ornamental, de la campie si pana la zona montana si foarte putin in plantatii forestiereEste o specie exotica originara din vestul Americii de Nord, din Muntii Stancosi, unde se intalneste la altitudini cuprinse intre 1800 si 3000m in nordul arealului sau (Parcul National Yellowstone) si 3300m in sud (Arizona si Nordul Mexicului).

 

Carcateristicile speciei

Increngatura : Pinophyta
Clasa : Pinopsida
Ordinul : Pinales
Familia : Pinaceae
Genul : Picea
Specia : Picea pungens

 

Picea pungens – Molidul argintiu este un arbore de marimiea I, care creste in mod obisnuit pana la inaltimea de 30m, rar pana la 50m, avand un diametru de maxim 6 m. Are scoarta cenusie, solzoasa, crapata. Datorita coloritului acelor este unul dintre cei mai cautati arbori ornamentali.

Lujerii sunt vigurosi, bruni galbui, cu muguri nerasinosi, solzii mugurelui rasfranti. Acele viguroase de 2-3 cm lungime, sunt rigide foarte intepatoare, curbate, dispuse radiar, mai ingramadite pe fata superioara a lujerilor, de culoare albe-argintii sau verzi-albastrui.

Florile sunt unisexuat –monoice, cele mascule in amenti dezvoltati pe lujerii de anul preedent , ovoizi, cele femele sunt terminale, erecte, au numeroase caprele dispuse in spirala.

Conurile sunt cilindrice, de 6-10 cm lungime, brune-galbui, cu solzi romboidali, stirbiti la varf, subtiri, flexibili(conurile stranse in mana sunt foarte elastice).

 

Exista mai multe varietati de molid argintiu, Picea Pungens:

 

Picea Pungens Glauca Picea Pungens Glauca Coerulea

 

Picea Pungens Hoopsii Picea Pungens Koster

 

Cerinte ecologice

Molidul argintiu intepator este adaptat la climatul montan continental, cu temperaturi scazute. Este putin pretentios fata de sol, suporta bine uscaciunea in aer si in sol. In culturile ornamentale a dovedit rezistenta foarte buna fata de poluarea cu frum si praf.

Molidul poate fi folosit ca specie ornamentala in aprope orice timp de amenajare. Este adesea folosit in amenajarea padurilor parc. Poate fi plantat si in gard viu, acesta suporta bine tunderea.

 

Valoarea silvoprotectiva a molidului este apreciabila, mai ales in priviinta capacitatii sale creatoare de mediu. Astfel padurea de molid modifica esential atat calitatea aerului cat si o serie de insusiri ale solului. Padurea incheiata de molid pastreaza un mediu umbros, racoros vara si umed, in care curentii de aer sunt de intensitate mica. Ploile de intensitate mica(sub 5mm/m3) pot fi retinute aproape in totalitate, evitandu-se scurgerile pe versanti, astfel molidul are o importanta functie de protectie hidrologica si antierozionala.

Lemnul de molid este alb, avand rezistenta, elasticitate si trainicie apreciabile. Este utilizat in constructii dar si in productia de PAL, PFL, chibrituri, este foarte apreciat in industria hartiei.

Molidul produce de asemena si vestitul lemn de rezonanta utilizat in fabricarea instrumentelor muzicale precum si in industria aeronautica.

Din pacate in ultimele decenii s-au exploatat in mod preferential exemplarele de molid cu lemn de rezonanta, astfel ca s-a ajuns in prezent la o diminuare alarmanta a acestui biotip in padurile noastre, motiv pentru care trebuie luate masuri care sa conduca la prezervarea padurilor cu lemn de rezonanta.

Daca doriti sa plantati un molid argintiu in gradina dumneavoastra, il puteti achizitiona la diverse dimensiuni din magazinul de plante ornamentale DreamGardens.


www.dreamgardens.ro

Epoci de plantare a arborilor si arbustilor ornamentali

Lucrarile de plantare la arborii si arbustii ornamentali se executa in timpul repausului vegetativ.

Foioasele caduce se planteaza intre 15 noiembrie si 15 martie.

Foioasele pesistente se planteaza din octombrie si pana in aprilie.

Coniferele se planteaza la sfarsitul lunii septembrie -octombrie sau in perioada martie -aprilie.

Mestecanul se transplanteaza la inceputul cresterilor vegetative.

Materialul saditor produs in containare poate fi plantat si in timpul perioadei de vegetatie, luandu-se anumite masuri de asigurare sa prinderi.

La plantarea parcurilor si gradinilor omamentale se folosesc puieti de talie mare si uneori arbori tineri care se extrag din plantatiile silvice sau din pepiniere dendrologice.

Inainte de plantarea speciilor foioase se executa fasonarea. Radacinile puietilor de foioase se fasoneaza usor prin improspatarea taieturilor, inlaturarea portiunilor ranite si scurtarea ramificatiilor prea lungi.

La rasinoase, de regula, nu se face nici o interventie asupra coroanei.

Mocirlirea este obligatorie pentru materialul saditor lipsit de pamant la radacini.

VIDEO SEGMENT >>>  http://www.youtube.com/watch?v=MFnk7TIkUQQ

Gardurile vii

Nu exista reguli generale valabile, indicatii, directive sau criterii in amenajarea gradini de locuit iar pentru a scapa de ochii nedoriti ai vecinilor putem planta gardurile vii.

.

 

Exista garduri vii tunse si garduri vii cu crestere libera. Ambele indeplinesc in gradina casei scopul de a camufla si de a delimita proprietatea.


Gardul viu tuns.

In realizarea gardurilor vii tunse se folosesc urmatoarele specii:

Jugastru (Acer campestre); inaltimea taierii 1-3 m; distanta intre plante 0,50 m.

Cimisir (Buxus sempervirens); inaltimea taierii 0,50-3 m; distanta intre plante 0,50 m; mereu verde

Cimisir borduri (Buxus „suffruticosa”); inaltimea taierii 0,10-0,20 m; distanta intre plante 0,2 m

Carpen (Carpinus betulus); inaltimea taierii 1,20-4 m; distanta intre plante 0,50 m

Chiparos stralucitor (Chamaecyparis lawsoniana); inaltimea taierii 1,50-4 m; distanta intre plante 1,0 m; mereu verde

Chiparos leyland (Cupressocyparis leyland); inaltimea taierii 2-4 m; distanta intre plante 0,80 m

Fag comun (Fagus sylvatica); inaltimea taierii 1,20-4 m; distanta intre plante 0,50 m

Lemn cainesc (Ligustrum vulgare); inaltimea taierii 1-3 m; distanta intre plante 1 m; mereu verde

Laur-cires (Prunus laurocerasus); inaltimea taierii 1-2 m; distanta intre plante 0,80 m

Tisa (Taxus baccata); inaltimea taierii 1-4 m; distanta intre plante 0,50 m; mereu verde

Tuia (Thuja occidentalis); inaltimea taierii 1,50-4 m; distanta intre plante 0,60 m; mereu verde

 


Gardul viu cu crestere libera

 

In gardul viu cu crestere libera nu se intervine cu foarfeca. Exista mai multe tipuri de combinatii:

Gard viu combinat (foioase si conifere): tuia (Thuja occidentalis); pin de Bosnia (Pinus leucodermis); paducel (Crataegus laevigata) brauceace (Cotoneaster salcifolius); calin (Vibrum rhytidophyllum); cununita japoneza (Spiraea nipponica); arbust cascada (Holodicus discolor); sunatoare ornamentala (Hypericum hookerianum); tisa pitica (Taxus cuspidata)

Gard viu cu flori: liliac chinezesc (Syringa x chinensis); amelanchier (Amelanchier lamarcckii); prun japonez (Prunus subhirtella); veigela hibrida; budleia (Budleja davidii) forsitia (Forsythia x intermedia); scanteitoarea (Potentilla fruticoa); spireea (Spiaea-Bumalda)

Gard viu mereu verde: pin contort (Pinus contorta); tuia (Thuja plicata); Calin (Vibrum x burkwoodii); laur (Ilex crenata); rododendron „Baden-Baden”

Gard viu din arbusti salbatici: alun (Corylus avellana); trandafir cu frunze multe (Rosa multiflora); socul rosu (Sambucus racemosa); porumbar (Prunus spinosa); jugastru (Acer campestre); singer (Cornus sanguineea); lemn cainesc (Ligustrum vulgare); scorus de munte (Sorbus aucuparia); cires (Prunus avium)

Boskoop – centrul pepinierelor de pomi decorativi din Olanda

 

Cultura specilor lemnoase decorative constituie un compartiment economic in multe tari.

 

 

Dezvoltarea suprafetelor de pepiniere arata importanta acordata producerii si comercializarii de plante lemnoase. Cele mai importante pepiniere din Euroapa se gasesc in Olanda, Germania, Franta, Italia si Anglia.

In Olanda, cel mai renumit centru de pepiniere pomicole se gaseste in satul Boskoop. Solul din Boskoop este un humus fertil, delimitat de dune de nisip de-a lungul Marii Nordului.

Cu cinci sute de ani in urma, acest teren era ocupat de paduri de mare diversitate ecologica. Asa s-a nascut traditia de a produce arbori ornamentali. Terenul a fost achizitionat de la coroana olandeaza iar in anul 1515 la Boskoop s-au construit primele 40 de case din lemn si acoperite cu paie.

Dezvoltarea ca un centru de pepiniere a inceput in 1740, cu producerea de stoloni de capsuni si pomi fructiferi. Apoi s-au extins si pepinierele de pomi ornamentali indeosebi pentru export.

 

In ultimii 100 de ani, pepinierele din Boskoop s-au axat pe productia de arbori ornamentali. Exista aproximativ 1000 de pepiniere in Boskoop. 900 din acestea apartin producatorilor familiari, iar alte 100 apartin unor societati de exportatori. Aproape 50% dintre pepinere au 1-2 hectare. Producatorii cu suprafete mai mici de 0,5 ha, lucreaza in restul timpului disponibil ca angajati in cele 100 de pepiniere pentru export.

 

Fiecare exportator este specializat pentru o anumita limba, tara sau regiune geografica a lumii. Aproximativ 75% din productia de arbori ornamentali din Boskoop este exportata de catre aceste societati.

 

Canalele sin Boskoop au fost intotdeauna importante pentru transportul puietilor. Fiecare gradinina este situata de-a lungul unui canal. Produsele comandate erau incarcate in ambarcatiuni si duse la statia de tren pentru export. Astazi au fost create drumuri asfaltate pentru camioanele care au inlocuit ambarcatiunile in trasportul de pomi ornamentali.

 

Cultivatorii mici sunt membrii unei asociatii de ajutor auxiliar. Toti se angajeaza ca sa se ajute cand au nevoie. Daca o persoana nu poate sa-si lucreze pepiniera, trei zile pe saptamana, munca o vor executa doi membrii ai asociatiei pana cand proprietarul isi va relua activitatile. In cazul in care proprietarul moare, asociatia va acorda tot sprijinul pana la vinderea pepinierei.

SEGMENT VIDEO >>>  http://www.youtube.com/watch?v=z3XcEh1A1_0

Gard viu comestibil

 

Merisor de miere (Amelanchier lamarckii)

 

 

De ce ar trebui sa alegeti acesta planta?

  • frunzisul decoreaza prin culori diferite in fiecare anotimp (primavara are nuanta mov-maroniu, vara verde inchis, iar toamna portocaliu, bordo si galben)

  • primavara prezinta o minunata coroana florala alba, florile prezintu-se sub forma unor ciorchini. Planta infloreste primavara devreme, incepand din aprilie.

  • productivitate deosebita (abundenta este absolut impresionanta)

  • fructele sunt micute, asemanatoare cu merele, sunt deosebit de gustoase, picant-mieroase, se coc de obicei in luna iunie. Asigura o sursa de vitamine si minerale de-a lungul intregului an. Recomandam merisorul de miere persoanelor, carora sanatatea de fier proprie si a familiei este cea mai importanta.

  • fructe bio, ce nu contin chimicale, pot fi utilizate, conservate sub numeroase forme.

  • reprezintă un gard viu minunat fie tuns, fie natural, ce necesita atentie si ingrijire minima;

  • planta foioasa cu aparitie eleganta, luxoasa, poate atinge chiar si 10 m;

  • se adapteaza bine majoritatii tipurilor de sol, preferand insa solul cu permeabilitate ridicata precum si locurile insorite sau semiumbrite. Rezista la temperaturi de pana -25 grade.

  • planta indispensabila a oricarei gradini cu pasari.

 

Sadirea, ingrijirea:

Sadirea se poate efectua numai in perioada in care planta se afla in „stare adormita”, de la sfarsitul lunii octombrie sau noiembrie (dupa primele ingheturi) pana ce natura incepe „sa se trezeasca” (sfarsitul lui martie, inceputul lui aprilie).

In cazul in care la plantarea din toamna nu aveti timp pentru asezarea fiecare planta la locul ei, atunci le puteti pur si simplu ingropa in grupuri

Propunere de sadire:

  • la 20 cm una de alta intr-un rand

  • in mod implicit, o sa avem un gard viu mai frumos, mai dens, daca il plantam in doua randuri, atunci cand linia dubla de gard viu este formată din 8-9 plante la fiecare metru.

Deoarece una dintre perioadele de sadire este exact dupa perioada primelor ingheturi la sfarsitul lui octombrie, luna noiembrie, este utila pregatirea dinainte (cand vremea este inca frumoasa) a santului (gropii) (de 30-40 cm adancime si latime), in care vom sadi plantele.

Etapele sadirii:

  • Sa inmuiem bine radacinile timp de 24 de ore, pentru a se putea absoarbe cu apa.

  • Solul scos trebuie sa-l indesam cu turba sau cu compost, iar in cazul in care este un sol greu, lutos, se recomanda adaugarea de nisip.

  • Sa asezam planta in sant, sa presaramm sol peste radacini, apoi sa calcam pamantul pana devine tare, astfel incat plantele sa pot stea intr-o pozitie dreapta.

  • Asezati sub plante o dunga de folie SOVITEX, de culoarea neagra (direct pe sol), astfel incat sa nu devina buruienos, solul pastreaza mai bine umiditatea, si planta se dezvolta mai bine.

  • Gardul viu trebuie tuns primavara la cca. 10-15 cm inaltime de sol, pentru a se putea ramifica

Dupa aceea, gardul viu se va tunde de 2-3 ori pe an pana la atingerea inaltimii dorite. Distanta intre doua tunderi este bine sa nu depaseasca 10-15 cm, in caz contrar gardul nu va fi suficient de des.

Cumparare si transport detalii

 www.gardviucomestibil.ro

Plante agatatoare de apartament

Specii:

  • Syngonium  (imagine)
  • Scindapsus.

 

Syngonium

Syngonium podophyllum este o planta tropicala, agatatoare cu o tulpina ce poate ajunge pana la 1.5-2 metri. Aspectul plantei este de liana a carei tulpina poate fi dirijat ca agatatoare sau pendenta.

Frunzele tinere sunt intregi si de forma sagitata, iar pe masura ce se maturizeaza se divizeaza in 3-5 lobi distincti. Ele sunt lung petiolate si cu nervatiune de culoare mai deschisa.

Syngonium tinde sa-si piarda frunzele bazale pe masura imbatranirii lor.

Se simte bine in camerele calde si la semiumbra.

Pamantul trebuie pastrat permanent reavan, dar fara exces, trebuie sa contina multa turba sau pamant de frunze.

Necesita pulverizarea cu apa in mod frecvent.

Transplantarea in pamant proaspat poate fi facuta in fiecare primavara.

Plantele tinere se ciupesc pentru stimul larea lastaririi, iar cele mature se taie pentru eliminarea partilor degarnisite de frunze.

Syngonium se inmulteste prin butasi de tulpina.

Scindapsus

Scindapsus aureus este o planta agatatoare cunoscuta si sub denumirea populara de Patos, permanent verde, cu aspectul unor liane viguroase.

Planta prezinta de-a lungul tulpinii, ce ajunge pâna la doi metri, uneori chiar mai mult, radacini adventive. Acestea servesc la sustinerea plantei pe diferite suporturi.

Frunzele sunt groase, au petiol scurt si forma de inima. Ele pot avea insertii alb-galbui sau alb-argintii. Frunzele sunt persistente, cad doar când sunt foarte imbatrânite sau când planta este tinuta in conditii improprii – aerul rece si umiditatea atmosferica abundenta pot provoca patarea si caderea frunzelor.

Scindapsus este o planta usor de cultivat.

Are nevoie de un amestec de pamânt acid, format din doua parti pamânt de padure si o parte de nisip, sau din doua parti turba rosie si o parte nisip. In fiecare an se adauga in ghiveci un strat subtire de 5-6 cm din amestecul mentionat. Planta se muta intr-un vas mai mare doar atunci când spatiul din ghiveci a devenit insuficient.

Vara, frunzele ii sunt pulverizate cu apa si se fertilizeaza cu ingrasaminte complexe care ii sunt administrate concomitent cu apa. Planta trebuie mentinuta in locuri bine luminate, la cel putin 13-15 grade Celsius.

Pentru a i se dirija cresterea, se pot asigura suporturi pentru sustinerea plantei, dirijând-o dupa dorinta: cataratoare sau curgatoare.

Scindapsus se inmulteste usor, prin fragmente de tulpina care se pun la inradacinat intr-un amestec de turba si perlit, in nisip sau chiar direct in apa.

Deoarece emite usor radacini adventive pe tulpina se poate inmulti si prin marcotaj. Ea va da nastere unei noi plante, care se detaseaza de planta mama si se trece intr-un ghiveci separat, devenind planta independenta.

Plantele cataratoare

(Ipomea tricolor)

 

Zorelele sunt unele dintre cele mai frumoase si raspandite plante urcatoare. Tulpinile volubile depasesc deseori lungimea de 2-3 m. Prefera locurile insorite, ferite de curenti prea puternici. Necesita soluri fertile. Utilizare: acoperirea gardurilor, zidurilor.

.

 

Face parte din familia Convolvulaceae. Necesita o udare abundenta. Fiind o planta volubila necesita palisarea. Ipomoea are 500 de specii, anuale si perene, cu aspect arbustiv sau catarator. Au flori mari, asemanatoare cu o palnie, cu colola plisata pe margini si cu un colorit diverrsificat: alb, albastru, rosu, purpuriu. Frunzele sunt complete si lobate.

Cultivare: usoara. Plantele nanuale se obtin din seminte, iar cele perene se transplanteaza in februarie -martie. Necesita multa lumina si udare regulate. Bobocii apar din aprilie pana in septembrie si se recomanda adaugarea la fiecare 2-3 saptamani un ingrasamant lichid in apa de udat. Speciile perene trebuie tinute iarna la o temperatura cuprinsa intre 7-13 °C.

Reproducere: Aceste specii se seamana int-un compost special pentru insamantat, care este definitiv. Semintele se acopera cu un strat subtire de compost umed la o temperatura de 18-21 °C la o lumina slaba.

Specii si soiuri: Ipomoea holubii, Ipomoea nil, Ipomoea tricolor, Ipomoea purpurea.

Florile, ca niste palnii, se deschid dimineata o data cu aparitia primelor raze de soare si stau asa pana pe la ora 10, dupa care isi strang rochitele, parca pentru a nu fi decolorate de soarele prea puternic de peste zi.

Ipomoea rubro-coerulea este mai apreciata datorita marimii florilor si duratei de deschidere ceva mai lunga.

Dintre soiurile acestei specii mentionam:

„Heavenly blue” – cu flori de culoarea cerului senin;

„Wedding bells” – cu flori mov-deschis;

„Early call” – cu inflorire foarte timpurie, flori de culoare roz cu ochi alb ce stau deschise pana catre seara.

Ipomoea purpurea iubeste caldura, locurile adapostite, dar bine insorite.

Se seamana in ghivece sau ladite, atunci cand timpul incepe sa se incalzeasca (aprilie).

Mai tarziu, plantele se raresc la distanta de 20-30 cm.

Ipomoea purpurea infloreste din iulie pana in septembrie-octombrie.

 

O alta specie cataratoare este Cobaea scandens.

Cobaea scandens este originara din America tropicala, crescind si inflorind abundent pe un sol bogat si afinat, in conditii de soare, dar si de semiumbra.

Necesita multa apa. Se seamana in ianuarie-februarie, iar plantarea afara se face dupa 10 – 15 mai.

Planta infloreste din iulie pina in octombrie. Este o planta excelenta pentru imbracarea zidurilor. Ea poate fi plantata si la baza unui arbore, reusind sa se catere pina in virf, dupa ce mai intii acopera goliciunea trunchiului. De asemenea, este foarte potrivita pentru garnisirea arcadelor, treiajelor, balcoanelor sau ferestrelor. Ajunge pana la la 7-8 m inaltime.

Thuja L. (Tuie)

 

 

 

Thuja L. (tuie) – familia Cupressaceae

  1. occidentalis – tuie de Canada

.

Arbore american care la noi creste pana la 10-12 m. Formeaza o coroana conica, cu ramuri scurte si dese, orizontale, cu numerosi lastari cu ramificare aplatizata. Frunzele sunt solziforme, colorate verde mat pe fata superioara si verde pal pe cea inferiora. In timpul iernii capa uneori nuanta bronz; degaja un miros placut, aromatic. Conurile sunt mici ovoidale brune deschis. Se cunosc urmatoarele forme horticole: Albospica, Variegata (verde spicat cu alb); Aureospica, Lutea, Rheingold (culoare aurie); Columna, Fastigiata (forma columnara); Globosa, Danica, Woodwardii (forma sferica); Pyramidalis compacta, Wareana (forma conica).

 

  1. orietalis – tuie, arborele vietii

Arbore de 8-10 m, originara din Extremul Orient. Coroana larg-conica, ramificata la baza, adesea multitulpinala. Frunzele sunt solzoase, alipite de lujeriverzi sau verzi galbui. Iarna devin vineti-brune. Conurile sunt mai mari 1-2 cm, carnoase, cu solzi rasfranti, la inceput verzui-albastrui brumate, apoi brune. Si aceasta specie are numeroase forme horticole: Aurea, Conspicua, Elegantissima (cu frunze aurii); Juniperoides, Rosedalis compacta (cu frunze aciculare); Aurea nana, Densa glauca, Minima (forme pitice).

 

  1. plicata – tuie

Arbore american. cu tulpina dreapta si puternica, latita la baza. Coroana este piramidala cu varful ascutit si ramificatie bogata, pornind de la sol. Frunzele solziforme, foarte aromate, au pe dos dungi albicioase-albastruii. Conurile ovoidale, sunt mai mari decat la T.occidentalis. Cele mai apreciate forme horticole sunt: Excelsa (forma ingusta piramidala); Atrovirens (folosita pentru garduri vii); Zebrina (frunze striate cu galben).

 

Caractere biologice

Dintre tui, creste mai rapid T.plicata. Toate speciile suporta tunderea. Mai putin bun la taieri este T.orientalis.

 

Cerinte ecologice

Rezista la ger T.occidentalis, moderat T.plicata si destul de slab T. orientalis.

Tuiele cresc bine pe solurile revene, bine drenate, calcaroase. T.plicata este mai pretentioasa la umiditate, urmata de T.ocidentalis.

Tuiele suporta semiumbra; conduse in garduri vii, se obtin rezultate mai bune in conditii de luminozitate buna.

 

Folosire

In general tuile nu lipsesc din amenajarile peisagistice, fiind utilizate ca exemplare solitare, grupuri, aliniamente si garduri vii.  Se prefera T.occidentalis (Fastigiata, Pyramidalis compacta si  Wareana) si T.plicata (Atrovirens)

 

Inmultire

  • prin seminte – conuletele se recolteaza in septembrie (T.occidentalis, T.plicata) si octombrie (T.orientalis). Semanatul se face primavara, pe straturi, si se lasa doi ani.
  • prin butasi – in rasadnite – toate varietatile, din plante mama tinere.

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.