Managementul tehnologic corect al unei exploataţii agricole, indiferent de mărimea ei, trebuie fundamentat pe considerente agrotehnice şi fitotehnice. Fiecare cultură are specificitatea proprie, vizavi de o anumită premergătoare în asolamentul în care este încadrată.

În România zilelor noastre sunt foarte puţine exploataţii agricole în care structura de culturi este stabilită plecând de la considerente şi limitări de ordin agro-fitotehnic, așa cum ar fi normal.
Este binecunoscută importanţa rotaţiei culturilor în cadrul unui asolament corect întocmit. Însă, tot mai mulţi fermieri, din păcate, neglijează acest lucru. Cauzele sunt multiple, plecând de la condiţionările de ordin comercial, care ţin de eficienţa economică a unei culturi sau de cererea pieţei şi terminând cu situaţiile în care din cauza schimbărilor de proprietate sau de administrare (arendare-concesionare) este practic imposibil de realizat un asolament corespunzător.
În România zilelor noastre sunt foarte puţine exploataţii agricole în care structura de culturi este stabilită plecând de la considerente şi limitări de ordin agro-fitotehnic, așa cum ar fi normal. Din raţiuni comerciale, în opinia mea greşit aplicate, structura de culturi în cele mai multe exploataţii este impusă de factori care nu au nimic în comun cu agronomia.
Este arhicunoscut faptul că odată cu expansiunea culturii de rapiţă în ţara noastră, în ultimii ani, pe fondul menţinerii suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, asistăm la generalizarea la nivel de exploataţii agricole a unui asolament de trei ani: floarea soarelui – grâu/orz – rapiţă. Chiar dacă pe termen scurt o astfel de rotaţie impusă de cerinţele pieţei poate fi benefică din punct de vedere economic, pe termen mediu şi lung urmările sunt nefaste şi deloc greu de anticipat. Aş aminti aici numai proliferarea bolilor comune pentru floarea-soarelui şi rapiţă, cum ar fi: Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb), Alternaria (alternarioza) şi apariţia de rase specializate rezistente la fungicidele utilizate în mod curent, extinderea arealului de răspândire a Orobanche (lupoaia) şi nu în ultimul rând, creşterea cheltuielilor impuse de intensivizarea tehnologiei de cultură care trebuie să includă seminţe şi pesticide de ultimă generaţie, capabile să facă faţă presiunii ridicate de atac a patogenilor sus amintiţi.
Sunt multe situaţile în care, fără a mai ţine cont de tipul de sol, de reacţia solului, planta premergătoare şi postmergătoare în asolament etc, recomandările unor „tehnologi” mai mult sau mai puţin avizaţi includ produse (pesticide sau îngrăşăminte) care deteriorează uneori grav capacitatea de producţie a solului respectiv. În acest sens, deosebit de importantă este efectuarea unui studiu pedologic şi agrochimic al solului, studiu care pe lângă faptul că oferă o oglindă exactă a situaţiei pedo-climatice din arealul exploataţiei agricole, include şi recomandări tehnologice specifice legate de fertilizare, structura de culturi şi asolamentul optim în zona respectivă. Costurile unui astfel de studiu, care poate fi efectuat de OJSPA din fiecare judeţ, sunt modice comparativ cu beneficiile ulterioare.
Rotaţia culturilor în cadrul unui asolament corect
Ar trebui reconsiderată importanţa asolamentului şi a rotaţiei culturilor în cadrul exploataţiei agricole, plecând de la considerentele tehnice de mai jos.
Pentru cultura de floarea-soarelui rezultatele cele mai bune se obţin într-un asolament de 6 ani în care să urmeze după premergătoare cereale de toamnă sau primăvară. Nu se cultivă după soia, fasole, in şi rapiţă, datorită bolilor comune şi nici după tutun şi cânepă, specii atacate de Orobanche. Floarea-soarelui nu trebuie să revină pe acelaşi teren decât după un interval de minimum 4 ani.
Cultura de rapiţă este recomandat să revină pe acelaşi teren după un interval de cel puţin 3 ani. În cazul în care sola respectivă a fost infestată cu Sclerotinia, intervalul de revenire este de minimum 6-7 ani. Premergătoarele cele mai indicate în asolament pentru rapiţă sunt: cerealele păioase, mazărea şi borceagul de toamnă. Nu se cultivă după soia şi floarea-soarelui, datorită bolilor comune.
Pentru cultura de grâu asolamentul optim este cel de 4-5 ani, iar plantele premergătoare favorabile sunt în ordine: leguminoasele, rapiţa de toamnă, soia, floarea-soarelui şi porumbul timpuriu. Monocultura de grâu este acceptată 2 ani şi numai la culturile destinate consumului.
Pentru cultura de orz, respectarea unei rotaţii corespunzătoare asigură sporuri de producţie de 20%. Premergătoarele sunt în general aceleaşi ca pentru cultura de grâu, iar monocultura este contraindicată.
Cultura de porumb realizează cele mai eficiente producţii în asolamente de 4-6 ani, după premergătoare ca: leguminoase şi cereale păioase. Sunt contraindicate ca premergătoare sorgul şi iarba de sudan.
Folosirea raţională a terenurilor agricole, respectiv menţinerea şi creşterea capacităţii de producţie a acestora, este un concept extrem de complex care înglobează o serie de practici agricole, bazate pe cunoaşterea aprofundată a relaţiilor plantă-sol-mediu. Optimizarea acestor relaţii în cadrul agro-ecosistemului include soluţionarea diferenţiată a problematicii legate de amplasarea şi rotaţia culturilor, sistemul de lucrare a solului şi tehnologia de cultură aplicată.