Publicat la:
Mai 8, 2022
Cartea recordurilor;Pentru a obtine bani negri din comisioane- exportam oameni tineri, materii prime si … grau ,dar importam aluat congelat… Noua inchiziţie şi falimentul moral; „Invitaţii Smarandei Bratu Elian”, o nouă rubrică. În deschidere, istoricul Adriano Prosperi; „Cimitirul din Praga” de Umberto Eco, un (nou) roman postmodern; Treizeci și una de convorbiri cu Emil Cioran; Ultimii deținuți politic în ceasul uitării; „Putin vrea să fie temut, la fel ca Stalin și Hitler. Și repetă greșelile trecutului” (istoric britanic); Va face Putin ceea ce nu a îndrăznit Stalin? (Der Spiegel); Vladimir Putin: Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia comunistă ;Stalin a anexat la URSS și a transferat Ucrainei teritorii care aparțineau României, Bulgariei și Ungariei / Ucraina de azi, o colonie de marionete; Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare, crede istoricul rus Roy Medvedev; Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler: Rusia a uitat toate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial; Putin, discurs halucinant. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”; Stalin, contemporanul nostrum; VLADIMIR PUTIN a spus că Ucraina este o creație a Rusiei și că Stalin a dat acestei țări părți din România, Polonia și Ungaria… Putin, discurs de o oră și jumătate: Ucraina, o creație a bolșevicilor. Regiunile din estul Ucrainei, teritorii rusești;Garry Kasparov: „Nu este nicio diferență între Putin, Hitler, Stalin și Ceaușescu. Dictatorii nu se schimbă”;
Putin, despre părți din România anexate de Stalin Ucrainei; Alimentele cele mai contrafăcute pe care le cumpărăm frecvent. Fenomenul fraudei alimentare, îngrijorător în România; Cine otraveste Romania ( si cu alimente contrafacute?); Înșelătorie demascată – produse contrafăcute vândute ca fiind tradiționale din Sibiu; Câte E-uri poți găsi într-un sandviș cu Pâine, Mezeluri, Ketchup, Muștar, Margarină? Fabrică ilegală de mezeluri, descoperită la Bucureşti Alertă şi în Prahova; (Ca si in Romania…) 75% din mărcile populare de mezeluri sunt falsificate de producători; Patriarhul rus a recidivat, fiind surprins la mână cu un ceas de 16.000 de dolari; Putin compară trupul lui Lenin cu sfintele moaște; WT: Rusia se va schimba când Putin va fi plecat, iar Lenin îngropat; Ce avere are patriarhul Kiril, „băieţelul de altar al lui Putin” și „mitropolitul tabacului”; Patriarhul Kirill răspunde criticilor Papei Francisc, după ce acesta a spus că au discutat pe Zoom și 20 de minute „a justificat războiul”; După ce Lavrov a spus că Hitler avea sânge evreiesc, Moscova acuză Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev; » Kasparov spune ce mare lider al Europei ar fi fost mână în mână cu Vladimir Putin: „Are responsabilitate directă pentru agresivitatea lui!”; Dosarul secret care l-a obligat pe Papa Benedict să demisioneze; Vaticanul secret, ros de corupţie, sex şi trădare. De ce a abdicat Benedict al XVI-lea? Procurat pentru asasinarea de copii in ritualuri de sacrificii, Papa Benedict al XVI-lea se ascunde la Vatican… Cutremur: Papa Francisc e putinist!
Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana…Ce este bătălia de la Armaghedon?Bătălia Armaghedonului – Prefaţa autorului; Bătălia de la Armaghedon (Apoc 16:12-16, Apoc 20:1-3); Babilonul şi Armaghedonul; 3. In pragul Armaghedonului; De ce exista raul? suferinta? moartea? De unde vin toate acestea?S-a făcut război în cer; MITURI MODERNE DESPRE RĂZBOIUL SPIRITUAL, PARTEA I; Înfrângerea lui Satana; Razboiul lui Satana impotriva Bisericii, de W. Fagal; Conflictul care se apropie; Scripturile o apărare sigură; Lupta impotriva Satanei; Cunoaște-ți vrăjmașul, de : Zac Poonen- Cuprins: 1. DE CE TREBUIE SĂ ÎŢI CUNOŞTI VRĂJMAŞUL 2. ORIGINEA LUI SATAN 3. ÎNŞELĂCIUNEA LUI SATAN 4.DE CE NU L-A NIMICIT DUMNEZEU PE SATAN 5.METODELE LUI SATAN 6.etc; Cine este arhanghelul Mihail? Revolta Lui Satan Și Căderea Oamenilor În Păcat; Diferența dintre Satan și Lucifer. Cine este Lucifer în Biblie: interpretare ortodoxă; Învierea lui Isus Hristos dintre cei morți; Diavol, demoni. Cine este Satana? Istorie, fapte interesante și imagine;
Cum ne ajuta „pilulele”naturale să ţinem sub control bronşitele cornice; Prof. univ. dr. Constantin MILICĂ ne invata cum ne poate ajuta fitoterapia sa imblinzim alergiile; Bolile si daunatorii la legume solanacee Dr. Ana Tomescu; Condimentul care te ajuta sa iti reglezi tensiunea arterial; Datorita continutului ridicat de antioxidanti, acest ceai echilibreaza tensiunea arteriala si colesterolul; Cum eviti atacul de cord sau accidentul vascular cerebral;Cei trei factori care decid evolutia unei boli; Precautii cand folosim remedii pe baza de soc; Modalitati naturale de protectie impotriva cariilor; Beneficiile ceaiului de limba cerbului; Unul dintre secretele longevitatii; Care sunt semnele ocluziei intestinale; De ce ar trebui sa-ti faci bai cu bicarbonat de sodiu; Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei; Tinctura de soc – benefica in tulburari hormonale, boli psihice sau intoxicatii; Ce sa faci daca ai un atac de cord si esti singur acasa; Cum folosim papadia pentru a fi de ajutor in afectiuni hepatice; Ce putem face pentru a scapa de balonare; Planta cu leac in boli de ochi, pancreas, ficat si diabet’;Remedii din plante pentru bolile inimii etc
Cartea recordurilor
CONT. AICI https://www.digi24.ro/eticheta/cartea-recordurilor
Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana
Apoc. 12:1-4 – In cer s-a aratat un semn mare: o femeie invaluita in soare, cu luna sub picioare si cu o cununa de douasprezece stele pe cap. Ea era insarcinata, tipa in durerile nasterii si avea un mare chin ca sa nasca. In cer s-a mai aratat un alt semn: iata, s-a vazut un mare balaur rosu cu sapte capete, zece coarne si sapte cununi imparatesti pe capete. Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului si le arunca pe pamant. Balaurul a stat inaintea femeii, care statea sa nasca, pentru ca sa-i manance copilul, cand il va naste.
Apoc. 12:5-6 Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie. Si femeia a fugit in pustiu, intr-un loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile.
Apoc. 12:7-10 Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei, dar n-au putut birui; si locul lor nu li s-a mai gasit in cer. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. Si am auzit in cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mantuirea, puterea si imparatia Dumnezeului nostru si stapanirea Hristosului Lui; pentru ca parasul fratilor nostri, care zi si noaptea ii para inaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
„În Apocalipsa, se întâlnesc și se încheie toate cărţile Bibliei. Aici este încheierea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire.” – Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 585 engl.
Apocalipsa 12 este probabil unul dintre cele mai cuprinzătoare capitole din întreaga Biblie—ducându-ne de la războiul din ceruri până la ultima generaţie de pe pământ. El ne descoperă că adevărata luptă se duce între Hristos şi Satana. În primele şase versete şi în ultimul ni se descoperă: (1) un război care începe în ceruri, (2) lupta dusă între biserică şi şarpe înainte de naşterea lui Hristos, (3) conflictul între Hristos şi Satana atunci când Isus era pe pământ, (4) atacul Satanei împotriva bisericii încă din primele zile ale existenţei ei şi până în Evul Mediu şi (5) atacul Satanei împotriva bisericii rămăşiţei în aceste zile de pe urmă.
Apocalipsa 12 slujeşte şi ca un capitol pivotal care separă partea istorică a Apocalipsei, capitolele 1-11, de partea ei escatologică, capitolele 13-22. Acest capitol cuprinzător serveşte nu numai ca o recapitulare a părţii istorice, ci aşează scena pentru a ne putea concentra asupra bisericii rămăşiţei în aceste evenimente ale zilelor de pe urmă, biruinţa finală a bisericii şi învingerea lui Satana şi a adepţilor săi, mia de ani, moartea a doua şi acel iaz de foc, iar în final pământul făcut nou.
O femeie simbolică: “În cer s-a arătat un semn mare” indică faptul că aici sunt folosite simboluri. Toate eforturile de a face să pară cum că această femeie o reprezintă pe Maria se prăbuşesc în faţa luminii desprinsă din realitatea că această femeie continuă să trăiască timp de 1260 de ani (12:6,14), apoi se şi luptă cu mânia lui Satana în zilele de pe urmă (12:17). De-a lungul Scripturii biserica este reprezentată simbolic de o femeie. Vezi Ieremia 6:2; Isaia 54:5,6; Osea 2:19, 20; Ioan 3:29; 2 Cor. 11:2; Apocalipsa 10:7-9. Chiar şi biserica apostaziată este simbolizată de o femeie. Vezi Apocalipsa 17.
Semn în cer: Unii cercetători rămân blocaţi în faţa faptului că această simbolică femeie reprezentând biserica este văzută “în cer”. În primul rând biserica este de origine cerească, şi prin credinţă ea “trăieşte în locurile cereşti”. Vezi Efes. 2:6; Col. 1:13. În al doilea rând biserica este o parte a marii familii a lui Dumnezeu, care include toate oştirile cereşti. Vezi Efes. 3:14,15; Evr. 12:22,23. În plus, atacul împotriva bisericii lui Dumnezeu începe în realitate în ceruri, nu pe pământ.
Învăluită în soare: Soarele este sursa de lumină şi deci este un simbol pentru Hristos ca “Soarele Neprihănirii”. Mal. 4:2; Ioan 8:12; 9:5. A fi “învăluit în soare” înseamnă a fi îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos. Ca creştini noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura luminii. Vezi Rom. 13:12,14; Gal. 3:27.
Temelia bisericii: În Apocalipsa descoperim cel puţin trei puteri—adică papalitatea, ateismul şi islamul—care ies din “fântâna Adâncului”—simbolizând faptul că ele nu sunt întemeiate pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. În contrast, adevărata biserică are luna sub picioare. Aici este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu, care este o reflectare a “Soarelui Neprihănirii”. Luna reprezintă permanenţa. Vezi Psalm 89:35-37. Adevărata biserică a stat de-a lungul veacurilor pe o temelie permanentă a lui Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Stânca veacurilor. Însă nu numai simpla cunoştinţă a făcut din adevărata biserică o biserică puternică. Aşa după cum luna reflectă soarele, cei adevăraţi şi credincioşi sunt împlinitorii Cuvântului lui Dumnezeu, nefiind destul numai să asculţi. Aici se observă dorinţa lor de a reflecta zilnic imaginea lui Hristos.
Cununa celor doisprezece stele: Din moment ce femeia reprezintă biserica din toate timpurile, cele douăsprezece stele simbolizează pe cei doisprezece patriarhi şi pe cei doisprezece apostoli. Lucrarea va fi sfârşită de către cei 144.000—douăsprezece grupe de câte 12.000.
Copilul de parte bărbătească: Acest copil, odrasla, robul nu este nimeni altcineva decât Isus Hristos. La vremea răstignirii Sale şi chiar şi după înălţarea Sa, Isus era încă numit “Robul Tău cel sfânt Isus” Fapte 4:27,30. Chiar de la căderea omului lumea a fost în aşteptarea lui Mesia. Vezi Gen. 3:15.
Balaurul roşu: Roşul este adesea folosit pentru a simboliza păcatul. Vezi Isaia 1:18. Balaurii din Scripturi sunt folosiţi pentru a simboliza puteri pustiitoare şi persecutoare.
Şapte capete: Şaptele este simbolul desăvârşirii şi de aceea reprezintă o totalitate. În Apocalipsa 17:9-12 ni se spune că aceste capete şi coarnele reprezintă împăraţi sau împărăţii. Balaurul cu şapte capete reprezintă acele puteri descrise în cărţile Daniel şi Apocalipsa pe care Satana le-a folosit pentru a duce la îndeplinire eforturile sale de a-i distruge pe cei neprihăniţi. Aşa cum vom vedea mai târziu cele şapte capete reprezintă: Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma, Papalitatea, Statele Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Zece coarne: Prima fiară din Apocalipsa 13 şi fiara de culoare stacojie din Apocalipsa 17 au de asemenea şapte capete şi zece coarne. Aici vedem strânsa legătură dintre Satana şi aceste puteri. “Coarnele” reprezintă de asemenea puteri politice în profeţia Bibliei, însă ele reprezintă nişte puteri mai mici decât cele şapte capete. Spre exemplu, cele “zece coarne” cu zece coroane ale primei fiare din Apocalipsa 13, reprezintă cele zece părţi ale Romei. Coroanele de pe aceste zece coarne indică faptul că vorbim aici despre zece naţiuni separate—fiecare având propria sa coroană.
Balaurul în expectativă: Satana a aşteptat timp de o mie de ani ca Fiul lui Dumnezeu să devină Fiul omului. Atunci când Hristos a fost născut Satana era pregătit pentru a-L distruge. Din moment ce Satana a folosit Roma ca un mijloc de a-L distruge pe Hristos-copil, înseamnă că balaurul reprezintă în plan secund Roma.
Balaurul văzut în cer: Simbolul marelui balaur roşu, asemeni femeii neprihănite este văzut “în cer”. Aici este un adevăr în primul rând pentru că războiul dus între Hristos şi Satana începe în ceruri. În al doilea rând, chiar dacă bătălia s-a relansat în mica noastră lume, războiul pe care îl ducem se poartă de fapt “în locurile cereşti”. Efes. 6:11-13.
Mai mult decât atât, Satana a fost aruncat din ceruri. Descoperim un dublu sens al adevărului. Primul, Satana şi demonii săi au trecut de limita propriei lor perioade de cercetare şi probă. Când a devenit evident faptul că ei nu mai pot fi determinaţi să se supună din nou deplin lui Dumnezeu, au fost aruncaţi afară din ceruri. Un al doilea sens se desprinde de la momentul răstignirii lui Hristos, când Satana s-a descoperit cu adevărat ceea ce este—un ucigaş. Timp de 4.000 de ani, de la Adam la răstignirea lui Hristos, Satana a camuflat adevăratele sale simţiri şi motive. Crucea i-a demascat aceste intenţii nelegiuite. De la acel moment mai departe lumile necăzute nu au mai fost orbite de căile înşelătoare ale lui Satana. A treia parte din stelele cerului: Dâra cozii balaurului reprezintă înşelăciunea care mătură o treime dintre îngeri. Ni se spune că mulţi îngeri au păcătuit, şi “nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa”. Vezi 2 Pet. 2:4; Iuda 6.
Cum a reuşit balaurul să înşele o treime dintre îngeri? În Isaia 9:15 citim că “proorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada”. Despre diavol găsim că este “un mincinos şi tatăl minciunii”. Prin minciuni şi falsităţi Satana a înşelat şi a atras o treime dintre îngeri.
Originea păcatului: Fărădelegea împotriva lui Dumnezeu, a guvernului Său, a Legii Sale, a început în ceruri. Cauza primară a păcatului este o taină. Cum se poate ca o fiinţă perfectă într-un mediu perfect să devină imperfectă? Este o taină. Ştim însă că temelia căderii lui Lucifer s-a numit lăcomie şi mândrie. Vezi Isaia 14:12-14; Ezec. 28:11-17.
Biruinţa şi sărbătorirea ei: Moartea lui Hristos de la cruce a pecetluit soarta Satanei. Victoriosul eveniment al morţii şi învierii lui Hristos au împiedicat accesul Satanei în faţa lui Dumnezeu ca acuzator al sfinţilor. Sărbătorirea a avut loc la momentul în care Isus l-a învins pe Satana la cruce.
Biruinţa noastră: Există biruinţă pentru fiinţele umane căzute prin sângele vărsat şi acoperitor al lui Hristos. Acceptând moartea Sa răscumpărătoare noi suntem îndreptăţiţi. Prin puterea sângelui care ne acoperă, aplicat vieţilor noastre de zi cu zi, noi putem să învingem ispitirile Satanei. Aceeaşi dragoste a sacrificiului de sine care L-a condus pe Isus la cruce trebuie să fie şi principiul nostru călăuzitor în viaţă. Dragostea noastră pentru Hristos trebuie să fie într-atât de puternică încât mai degrabă să murim decât să nu ascultăm de Mântuitorul nostru. Având o mărturie, împărtăşind această mărturie, noi rămânem puternici în Domnul.
Vai de Pământ: Învins fiind în orice bătălie dusă împotriva lui Hristos, Satana ştie că nu mai are nimic altceva de făcut decât să facă de acum război cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ. Satana ştie că vremea lui se apropie de sfârşit, fiind scurtă. El ştie că într-o zi va fi distrus. La cruce el şi-a dat seama de consecinţele biruinţei lui Hristos de la cruce. Gândul privitor la soarta sa este acela care îl face să fie atât de furios. De aceea el vine cu o mare mânie pentru a distruge cât mai mulţi dintre membrii poporului lui Dumnezeu.
Biserica din pustie: Biserica creştină a fugit din faţa furiei lui Satana şi a găsit refugiul în pustie. Sub Roma păgână biserica a experimentat o persecuţie teribilă. Însă în timpul Romei papale biserica adevărată a fost nevoită efectiv să fugă în pustie. Perioada de timp a celor 1260 de ani menţionată în aceste versete reprezintă Evul Întunecat al supremaţiei Papalităţii dintre anii 538 şi 1798.
Pustia devine efectiv un refugiu pentru sfinţi, pentru că credinţa lor a fost atât de mult respinsă şi dispreţuită. Obstacolele şi opoziţia au fost atât de mari încât Dumnezeu a dat bisericii două aripi ca ale unui vultur pentru a putea fugi în pustie. Aici găsim o exprimare a marii nevoi a sfinţilor după o intervenţie divină. Dacă totul ar depinde numai de ei, atunci nu s-ar putea aştepta la nimic altceva decât exterminare. Dumnezeu a fost însă sprijinul lor. El i-a ţinut puternici în vremea “urâciunii pustiitorului”. Daniel 11:31.
Un puternic element de distrugere: “Apa” în profeţia Bibliei reprezintă mase de oameni. “Potopul/Revărsările” reprezintă armate de revoltaţi. Vezi Daniel 9:26; 11:22. O revărsare de ape violentă ar indica deci o forţă copleşitoare, distrugătoare. Vezi Psalmi 90:5; 124:4,5. Atunci când reformatorii au început să proclame cele două doctrine privitoare la neprihănirea prin credinţă şi demascarea Papalităţii ca antichristul din profeţia Bibliei, Vaticanul a tunat şi a fulgerat ca replică cu bule papale, armate, masacre şi inchizitori. Încă o dată Dumnezeu a deschis pământul pentru a oferi ajutor femeii. Sunt mai multe moduri prin care pământul putea ajuta pe femeia neprihănită împotriva potopului forţelor papale. În primul rând au fost pustiurile Europei. În al doilea rând, au fost puteri pământeşti care au început să fie de partea reformatorilor protestanţi. În cele din urmă a mai fost un alt pământ, Lumea Nouă—America.
Atacul final: La început diavolul a fost mâniat pe femeie pentru că el a fost învins la cruce. Ca rezultat sfinţii au învins ispitirile sale prin sângele Mielului, prin împărtăşirea mărturiei lor personale, prin dispoziţia lor de a muri pentru adevăr. În acest ultim verset ni se oferă două motive speciale din pricina cărora Satana urăşte biserica rămăşiţei, sau biserica lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pare evident faptul că aceste două caracteristici ale bisericii rămăşiţei împiedică încercările Satanei de a pune stăpânire pe întreaga lume. Aceste două caracteristici sunt două motive primare pentru succesul lor împotriva forţelor răului. Care sunt acest două caracteristici? Biblia spune “şi balaurul, mâniat pe femeie [biserica adevărată a lui Dumnezeu], s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei [cei care vor trăi în zilele de pe urmă], care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (12:17)
Este evident faptul că ultimul conflict se va da în jurul celor Zece Porunci. Un avantaj al rămăşiţei este acela că “ţin mărturia lui Isus.” În partea finală a cărţii ni se spune că “mărturia lui Isus este duhul proorociei.” Apocalipsa 19:10. Darul proorociei este unul dintre darurile Duhului care a fost pus în biserică pentru a aduce “desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Efes. 4:11,12. A avea duhul proorociei înseamnă mai mult decât a avea Biblia, căci până şi creştinii apostaziaţi au Biblia. Ceea ce este indicat aici este darul în sine manifestat în mijlocul poporului lui Dumnezeu, căci numai acest fapt i-ar putea aduce mânia balaurului.
Satana a fost întotdeauna mâniat pe prooroci şi cei ce au ascultat de cuvintele proorocilor. Prin acest dar profetic Domnul Şi-a făcut cunoscută voia către poporul Său, demascând în acelaşi timp vicleniile diavolului. Este numai normal pentru Satana să urască un grup, o mişcare de creştini care:
Au o solie de sigilare pentru lume. Apoc. 7
Sunt ei înşişi sigilaţi de această solie. Apoc. 7
Au mâncat/asimilat cartea lui Daniel. Apoc. 10
Au măsurat templul lui Dumnezeu şi au înţeles lucrarea mijlocitoare a lui Isus din sanctuarul ceresc. Apoc. 11:1
Proclamă iminenta revenire a lui Hristos. Apoc. 10, 11
Păzesc poruncile lui Dumnezeu. Apoc. 12:17
Au mărturia lui Isus. Apoc. 12:17
Refuză să se închine fiarei cu riscul pedepselor civile. Apoc. 13:17
Refuză să se închine fiarei cu riscul morţii. Apoc. 13:15
Proclamă o Evanghelie veşnică. Apoc. 14:6
Se tem de Dumnezeu şi Îi aduc slavă. Apoc. 14:7
Proclamă faptul că a început judecata. Apoc. 14:7
Se închină Creatorului prin păzirea Sabatului zilei a şaptea. Apoc. 14:7
Proclamă faptul că Babilonul spiritual a căzut. Apoc. 14:8
Avertizează împotriva semnului fiarei. Apoc. 14:9
Avertizează împotriva închinării aduse fiarei. Apoc. 14:9
Avertizează împotriva închinării aduse icoanei fiarei. Apoc.14:9
Păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Apoc. 14:12
Cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă afară din Babilon. Apoc. 18:1-5
Vor prefera mai degrabă să fie omorâţi decât să se închine fiarei. Apoc. 20:4
Da, dragă cititorule, Satana urăşte rămăşiţa. Iar acest mare conflict dintre Hristos şi Satana, dintre adevăr şi minciună, dintre Legea lui Dumnezeu şi tradiţiile omeneşti—este cu mult mai mare decât ne imaginăm. Dar nu avem a ne teme de nimic, căci Isus deja l-a biruit pe Satana. Responsabilitatea noastră este aceea de a umbla împreună cu Dumnezeu şi de a împărtăşi “cuvântul mărturiei noastre”.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana
Semne in Cer – Marea Lupta dintre Hristos si Satana…Ce este bătălia de la Armaghedon?Bătălia Armaghedonului – Prefaţa autorului; Bătălia de la Armaghedon (Apoc 16:12-16, Apoc 20:1-3); Babilonul şi Armaghedonul; 3. In pragul Armaghedonului; De ce exista raul? suferinta? moartea? De unde vin toate acestea?S-a făcut război în cer; MITURI MODERNE DESPRE RĂZBOIUL SPIRITUAL, PARTEA I; Înfrângerea lui Satana; Razboiul lui Satana impotriva Bisericii, de W. Fagal; Conflictul care se apropie; Scripturile o apărare sigură; Lupta impotriva Satanei; Cunoaște-ți vrăjmașul, de : Zac Poonen- Cuprins: 1. DE CE TREBUIE SĂ ÎŢI CUNOŞTI VRĂJMAŞUL 2. ORIGINEA LUI SATAN 3. ÎNŞELĂCIUNEA LUI SATAN 4.DE CE NU L-A NIMICIT DUMNEZEU PE SATAN 5.METODELE LUI SATAN 6.etc; Cine este arhanghelul Mihail? Revolta Lui Satan Și Căderea Oamenilor În Păcat; Diferența dintre Satan și Lucifer. Cine este Lucifer în Biblie: interpretare ortodoxă; Învierea lui Isus Hristos dintre cei morți; Diavol, demoni. Cine este Satana? Istorie, fapte interesante și imagine;
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Diavol, demoni. Cine este Satana? Istorie, fapte interesante și imagine
Într-o serie de cărți Vechiul Testament Satana este un înger care testează credința unui om drept (vezi Iov 1:6-12).
Evangheliile indică faptul că Satana a căzut din cer (Luca 10:18).
De asemenea, profetul Ezechiel, prezicând căderea regelui Tirului, îl compară cu un heruvim, „ale cărui haine erau împodobite cu strălucire. pietre pretioase care a fost doborât de Dumnezeu din grădina Edenului pe pământ pentru că a căzut în păcatul mândriei (Ezechiel 28:11-19).
Apostolul Pavel susține că Satana este capabil să se transforme în exterior într-un înger de lumină (2 Cor. 11:14). În Apocalipsă, Satana apare ca un balaur și un diavol – conducătorul îngerilor întunecați în lupta cu arhanghelul Mihail (Apoc. 12:7-9; 20:2,3,7-9).
Lucifer, Lucifer(lat. Lucifer) – „purtător de lumină”, „fiu al zorilor”, „purtător de lumină” (vezi Isaia 14,12).
Diavol(din greaca veche διάβολος – viclean, calomniator). În Noul Testament, el acționează ca „prințul acestei lumi”. (Ioan 12:31).
Belzebut(ebraică בעל זבוב, Belzebut, Baalzow, Baal Zebub- „Stăpânul muștelor”) – numele uneia dintre zeitățile canaanite menționate în Vechiul Testament. La momentul scrierii Noului Testament, acesta era unul dintre numele acceptate ale Satanei în iudaism (Matei 10:25; Matei 12:24).
Mefistofel(Mephistopheles, Mephostophilis, Mephistopheies, Mephistophilus, Mephistos) – numele unuia dintre spiritele răului, demon, diavol, demon, diavol, cel mai adesea, conform legendei, un înger căzut, Satana.
Conceptul biblic al lui Satan
Imaginea lui Satana din Biblie
Satana a fost creat de un înger în ordinea unui heruvim; el era „pecetea perfecțiunii, plinătatea înțelepciunii și cununa frumuseții”, a locuit în Eden printre „pietrele de foc”, dar fiind mândru (Ezechiel 28:17) și dorind să fie egal cu Dumnezeu(Is.14:13-14), a fost aruncat pe pământ. El a fost urmat de o parte din îngeri care s-au transformat în demoni.
„Marele dragon roșu și soția îmbrăcată în soare”. Ilustrație pentru Apocalipsă. Marele Dragon Roșu al Apocalipsei îi corespunde Satanei. Soția este o biserică creștină. Acuarelă de William Blake.
William Blake (1757-1827), Domeniu Public
Conform tradiției creștine, diavolul apare pentru prima dată pe paginile Bibliei în cartea Geneza sub forma unui șarpe care a sedus-o pe Eva cu ispita de a gusta. fructul interzis din Arborele Cunoașterii binelui și a răului, în urma căruia Eva și Adam au păcătuit cu mândrie și au fost alungați din Paradis și au fost sortiți să-și câștige pâinea în sudoarea sprâncenelor prin muncă grea. Ca parte a pedepsei lui Dumnezeu pentru aceasta, toți șerpii obișnuiți sunt forțați să „umblă pe pântece” și să se hrănească cu „praful pământului” (Geneza 3:14-3:15). Trebuie remarcat faptul că Biblia însăși nu pretinde că acest șarpe ar fi fost Satana.
Biblia îl descrie și pe Satana sub forma lui Leviatan. Aici el este o creatură mare sau un dragon zburător.
În Ziua Judecății, Satana se va lupta cu Îngerul care ține cheia abisului, după care va fi înlănțuit și aruncat în abis timp de o mie de ani (Apoc. 20:2-3). După o mie de ani, el va fi eliberat pentru o perioadă scurtă de timp, iar după a doua bătălie, va fi aruncat pentru totdeauna în „lacul de foc și pucioasă” (Apoc. 20:7-10).
În vechiul testament
În a lui sens original„Satana” este un substantiv comun care denotă pe cel care împiedică și împiedică. În Biblie, acest cuvânt se referă la oameni (1 Regi 29:4, 2 Regi 19:22; 3 Regi 5:18; 11:14, 23, 25). Excepția este probabil 1 Cronici 21:1.
Ca nume al unui anumit înger, Satana apare pentru prima dată în cartea profetului Zaharia (Zaharia 3:1), unde Satana este acuzatorul la judecata cerească.
////////////////////////////////////////////
Învierea lui Isus Hristos dintre cei morți
Partea I
»Dar acum, Hristos a înviat dintre cei morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum în Adam toți mor, tot așa, în Hristos, toți vor fi făcuți vii, dar fiecare la rândul lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi la venirea Lui, cei care sunt ai Lui Hristos. După aceea, va veni sfârșitul, când El va da împărăția în mâinile lui Dumnezeu și Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.« (1 Corinteni 15,20-24)
În toate timpurile realitatea învierii lui Isus Hristos dintre cei morți a fost pusă la îndoială și contestată, și noi nu trebuie să ne mirăm de aceasta; căci cu această realitate stă sau cade într-adevăr învierea morților.
Sunt trei lucruri care conlucrează în lupta împotriva acestui adevăr. În primul rând este mintea omului, care se opune adevărului. Este imposibil, spune el, ca morții să învie; nu poate fi adevărat. Mintea nu se poate niciodată declara de acord cu învățătura despre înviere, numai dacă ea se lasă luată captivă de ascultarea de Hristos (2 Corinteni 10,5).
În al doilea rând este conștiința, conștiența vinovăției omului, care se opune cu înverșunare adevărului amintit. Omul a fost odinioară fără păcat, fără cunoștință despre bine și rău; dar prin căderea lui el a obținut o conștiință și de atunci poartă în sine convingerea, că el nu poate exista în prezența sfințeniei lui Dumnezeu, că, dacă gândurile, vorbele și faptele lui ajung să fie verificate de Judecătorul divin, el va cădea sub judecata veșnică. De aceea, atâta timp cât el prin credința în lucrarea lui Hristos nu a găsit pacea cu Dumnezeu, gândul la înviere și responsabilitatea lui indispensabil legată de aceasta este un lucru insuportabil. Nu trebuie să existe o înviere a morților!
Există apoi, în al treilea rând, o putere întunecată, sau mai exact o persoană, a cărei putere a fost distrusă prin moartea și învierea lui Isus Hristos, care încearcă cu toate mijloacele din lume să anuleze mesajul despre biruința Fiului Omului, să-l îndepărteze din inimile oamenilor. Această persoană este satan, căpetenia întunericului, care prin păcat a primit autoritate asupra omului și acum prin frica morții îl ține toată viața lui în robie. (compară cu Evrei 2,15) Omul crede că este propriul lui stăpân, dar în realitate este un sclav al lui satan, al dumnezeului și stăpânitorului lumii acesteia. (2 Corinteni 4,4; Ioan 14,30) Prin propria lui putere el nu se poate elibera din cătușele acestui tiran, ci mai de grabă se lasă folosit de el ca unealtă în împlinirea scopurilor și intențiilor lui.
Când Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborât în bastionul lui satan și prin moartea și învierea Lui a nimicit puterea dușmanului, El a adus la lumină viața și neputrezirea prin Evanghelie, așa că acum oricine prin credință își ia scăparea la Isus, scapă pentru totdeauna de puterea lui satan. Moartea, această sperietoare îngrozitoare a lui satan, nu mai are nici o țepușă, nu mai este o groază pentru el; dimpotrivă, ea s-a transformat în victorie și triumf pentru el.
De aceea noi putem înțelege bine că satan face eforturi uriașe să înlăture învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, acest adevăr aducător de mântuire și viață, care în același timp dovedește înfrângerea definitivă a lui satan; și, așa cum s-a spus, din păcate el a găsit și găsește destule unelte, care pline râvnă îi fac lucrarea.
Dar să revenim la tema propriu-zisă. »Dar acum, Hristos a înviat dintre cei morți«, am citit. Sunt cuvinte minunate, de biruință, cu care apostolul inspirat încheie dezbaterea lungă referitoare la învățătura despre înviere. »Hristos a înviat!« Chiar și numai acest cuvânt este suficient pentru noi. Căci dacă Dumnezeu a vorbit, atunci omului i se cuvine să tacă și să creadă. »Cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?« (Romani 9,20) Drept urmare Dumnezeu nu S-a mulțumit cu acest cuvânt. Lui I-a plăcut să confirme învierea lui Hristos printr-o mulțime covârșitoare de dovezi, așa că ori le accepți ca adevăr incontestabil, ori tăgăduiești întreaga revelație divină și trebuie să declari mincinoși pe apostol și pe restul ucenicilor Domnului. Oricare altă posibilitate este exclusă. Stăm în fața unui serios „ori – ori”.
Cont. aici http://www.mesagerul-crestin.net/div_teme/HTM/Invierea_lui_Isus_Hristos.htm
//////////////////////////////////////////////
Diferența dintre Satan și Lucifer. Cine este Lucifer în Biblie: interpretare ortodoxă
Satana (Samael, Azazel, Diavolul, Mefistofel, Lucifer, Diavolul, Shaitan) – conform ideilor religioase ale creștinismului și islamului, principalul adversar al lui Dumnezeu și al tuturor forțelor credincioase lui în cer și pe pământ. Potrivit iudaismului, Satana nu este o putere independentă de Dumnezeu. Satana, Lucifer, Diavolul și Belzebul sunt entități complet diferite, cu propria lor istorie. Satana ebraică ??????, satana – obstacol, adversar. Într-un număr de cărți ale Vechiului Testament, Satana este numit un înger care testează credința celor drepți. Evangheliile arată că Satana a căzut din cer. Apostolul Pavel afirmă că Satana poate fi transfigurat (transfigurat) într-un înger de lumină (in angelum lucis). În Apocalipsă, Satana apare ca Dragonul și Diavolul – liderul îngerilor întunecați în lupta cu Arhanghelul Mihail.
Textele biblice renunță complet la orice imagine grafică a lui Satana. Dimpotrivă, fantezia medievală a excelat în detalierea unor astfel de imagini. Dându-i dimensiuni gigantice, un amestec de trăsături antropomorfe și animale etc.
Gura lui Satan a fost adesea identificată cu intrarea în iad, așa că a intra în iad înseamnă a fi devorat de el. În Divina Comedie a lui Dante (Iad, XXXIV), Satana, pe jumătate înghețat în gheață (un simbol al frigului, al antipatiei), este o parodie urâtă a imaginilor raiului: el are trei fețe (o batjocură a Treimii) și una dintre ele sunt roșii (furia, dimpotrivă dragostea lui Dumnezeu), celălalt este galben pal (un simbol al neputinței sau al lenei ca opus atotputerniciei lui Dumnezeu), al treilea este negru (ignoranța, ca opus atotștiinței lui Dumnezeu). Șase aripi ale unui liliac – corespund celor 6 aripi ale unui serafin. Dinții lui îl chinuie pe Iuda Iscarioteanul – trădătorul lui Iisus Hristos, și pe Brutus și Cassius – sedițioși care au încălcat cea mai înaltă autoritate a statului.
Dimpotrivă, J. Milton din Paradise Lost conferă imaginii lui Satan o măreție sumbră care îl face potrivit pentru rolul unui erou epic.
În aceeași direcție merge și poemul tragic „Lucifer” al poetului olandez Jost van den Vondel, al cărui erou știe să fie impunător în vanitatea sa și vorbește despre necesitatea de a corecta greșeala lui Dumnezeu în folosul lui Dumnezeu însuși.
Abia după romantism (J. Byron, M. Yu. Lermontov și alții), în fluxul liberalismului și anticlericalismului, imaginea lui Satana ca rebel iubitor de libertate poate deveni un erou fără ambiguitate pozitiv, dobândind trăsăturile unei zeități grecești antice: „To Satan” de Cardduchi, „Lucifer” de M. Raspisardi, „Ectenie lui Satan” de C. Baudelaire. Pentru A. Franța, în calitate de moștenitor al acestei tradiții, este deja axiomatic că Satana este un ideal și el se joacă cu această axiomă în „Răsărirea îngerilor”, dovedind că Dumnezeu ar trebui să fie distrus în sine, „pentru că am făcut Nu înțelegem că victoria este spiritul și că în noi, și numai în noi înșine, trebuie să biruim și să distrugem Jaldabaoth.”
ÎN artă contemporană Imaginea lui Satan, ideile și imaginile, simbolurile satanismului sunt utilizate în prezent în mod activ în promovarea grupurilor muzicale – în primul rând pentru a atrage atenția asupra lor (revoltator, PR).
Analogii lui Satan în literatură* Daniil Andreev are Gagtungr, Lucifer și, într-o oarecare măsură, Witsraor. * Bulgakov îl are pe Woland și tot alaiul lui. * Mefistofel – diavolul în Goethe („Faust”), F. M. Dostoievski („Frații Karamazov”) și T. Mann („Doctorul Faust”).
În fantezie În fantezia diverșilor autori apar personaje asemănătoare ca statut cu Satana, adică personifică și/sau conduc forțe malefice. Exemple: * Tolkien – Melkor. * Potrivit lui Robert Jordan, Cel Întunecat este un rău absolut, comandând o armată uriașă de Trollocs, Murdraals, acoliții lui Întunecat, Dark Ayy și Forsaken.
Lucifer(lat. Lucifer) – un nume masculin, tradus din latină – „purtător de lumină”. Numele personal roman (praenomen) al imperiului târziu (domina). * În Vulgata (traducerea latină a Bibliei), Sf. Ieronim: o Lucifer – unul dintre numele îngerului căzut (Satana) o Numele metaforic al lui Hristos în traducerea latină a Bibliei
1:19 et habemus firmiorem propheticum sermonem cui bene facitis adtendentes quasi lucernae lucenti in caliginoso loco donec dies inlucescat et lucifer oriatur in cordibus vestris – 2 Petru 1:19
* Sfântul Lucifer – conducător de biserică din secolul al IV-lea. n. e. Episcop de Cagliari (Sardinia), oponent al arianismului.
* Lucifer în mitologia Trandafirului Lumii este un mare demon, monada născută de Dumnezeu, care a ridicat o răzvrătire împotriva planului lui Dumnezeu, care a provocat căderea multor monade mai mici – demoni.
* Lucifer din Cartea Urantia este Fiul căzut și depus în ierarhia puterii universale. A căzut în brațele păcatului, cedând impulsurilor egoiste și sofismelor falsei libertăți personale – negarea devotamentului universal, lipsa de respect pentru îndatoririle frățești, uitarea relațiilor cosmice.
* Luchafer.
Belzebut(Baal-Sound, evr. ??? ?????) – în Septuaginta, numele zeității asiro-feniciene Baalzevuv, una dintre personificările lui Baal. Tradus ca „Împăratul muștelor”. Unul dintre demonii iudaismului. În Noul Testament – „prințul demonilor”, sau Satana (Evanghelia după Matei, 12:24).
Beelzebub (Beelzebub, Belzebub, Belzebub, Belzebut, Baal-Zebub) este un mare demon, atât de înalt și de puternic încât este adesea confundat cu liderul suprem al forțelor Infernale în locul lui Satan. De fapt, Belzebul este a doua figură din Iad, cel mai apropiat asociat și co-conducător al lui Satan-Lucifer.
Argumentele despre cine este Lucifer nu se termină, pentru că imaginea lui este foarte ambiguă. În orice moment, el a atras nu numai teologi, ci și reprezentanți ai artei care au încercat să înțeleagă – deci cine este acest înger căzut? Este într-adevăr creația lui Dumnezeu sau Răul infinit autoexistent? Să încercăm să înțelegem asta.
Cine este Lucifer
În creștinism, există o legendă despre Satana, Lucifer ca un înger creat de Domnul în rang de heruvim. El, conform legendei, era perfect în frumusețea și înțelepciunea sa, dar, în timp ce trăia în Eden, a devenit mândru și a decis să devină egal cu Dumnezeu (Ezechiel 28:17; Isaia 14:13-14). Pentru aceasta a fost aruncat din ceruri și a devenit prinț al întunericului, precum și ucigaș și părintele minciunii.
Numele îngeresc al Satanei este luat din profeția lui Isaia (vezi Isaia 14:12) și este tradus ca „aducător de lumină”, care în latină sună ca Lucifer.
Dualitatea esenței sale este interesantă: pe de o parte, este un ispititor încăpățânat și inventiv pe Pământ, care cufundă oamenii în păcat, iar pe de altă parte, este stăpânul iadului, pedepsindu-i pe cei care totuși au cedat ispitei sale. Ce este asta? De ce se întâmplă asta în lume?
Ce face Satana pe pământ?
Potrivit multor credințe, Satan Lucifer este principalul antagonist al lui Dumnezeu, care este personificarea tuturor relelor. Apropo, există o părere că numele Satan provine din cuvântul ebraic „satan” (satana), care înseamnă contradicție, obstrucție și incitare.
Și conform multor opinii filozofice, Domnul îi permite lui Lucifer să acționeze pe Pământ, astfel încât fiecare persoană să aibă de ales între bine și rău, pentru că acesta este ceea ce va permite celor care au supraviețuit să-și întărească credința și să primească nemurirea sufletului. Dacă gândești așa, atunci apariția lui Lucifer a fost inevitabilă și chiar intenționată.
Cum numele Lucifer a devenit numele lui Satan
Prima mențiune despre Lucifer apare în Cartea lui Isaia (Isaia 14:12-17), care a fost scrisă în aramaică veche. Ea compară regatul babilonian cu îngerul căzut, a cărui poveste este dată acolo. În original, a fost folosit cuvântul „heylel” („lumina zilei” sau „stea dimineții”). Dar rețineți că aici steaua dimineții este un simbol al strălucirii și strălucirii, care nu are un sens negativ.
Evreii și creștinii nu au folosit cuvântul „heylel” ca nume pentru Satana. În Noul Testament, Isus însuși a fost numit „steaua dimineții”.
Iar Ieronim, când a tradus pasajul indicat din cartea lui Isaia, a folosit cuvântul Lucifer, care înseamnă „a aduce lumină” și este folosit pentru a desemna steaua dimineții. La aceasta s-a adăugat ideea generală că Satana, la fel ca regele Babilonului, a fost aruncat jos de pe înălțimile gloriei și, în timp, îngerul căzut a fost numit Lucifer. În plus, această idee a fost întărită de declarația apostolului Pavel despre diavol, care uneori vine la noi ca „rază de lumină” (2 Cor. 11:4).
Deci „luminozitatea” aparent de neconceput a lui Lucifer pentru credincioși are justificări – el ne poate ispiti, venind cu speranță și bucurie, dar vor fi înșelătoare, ca tot ce ne oferă.
Cine este Lucifer în Biblie
Apropo, la început imaginea lui Satan nu avea trăsături specifice și era mai degrabă o întruchipare abstractă a răului. În Sfintele Scripturi, era un adversar al lui Dumnezeu, care putea avea atât trăsături omenești, cât și îngerești. El a pus la încercare onestitatea oamenilor și numai în puterea Celui Atotputernic era să nu-i permită să facă rău.
Și în Noul Testament și-a găsit înfățișarea. El a început să fie înfățișat sub forma unui dragon sau a unui șarpe. Apropo, puteți înțelege în sfârșit imaginea lui printr-o singură nuanță – în toate Scripturile el este recunoscut ca parte a întregului. Adică diavolul, făcând parte dintr-un plan comun, nu are capacitatea de a zdrobi pe Dumnezeu și este nevoit să-i asculte.
Deci, de exemplu, în cartea lui Iov, Satana nu crede în dreptatea acestui om și îl invită pe Dumnezeu să-l încerce. Este foarte vizibil aici cine este Lucifer conform Bibliei – el este subordonat lui Dumnezeu și se află printre slujitorii săi, ceea ce nu-i dă posibilitatea de a acționa independent. Da, chiar dacă poate trimite nenorociri pe Pământ, conduce națiunile, dar cu toate acestea nu va fi niciodată un rival echivalent cu Dumnezeu!
Nici iudaismul, nici creștinismul nu acceptă opoziția egală a binelui și a răului, deoarece aceasta ar încălca principiul lor de bază al monoteismului. Dualismul, de altfel, poate fi urmărit doar în unele învățături religioase – în zoroastrismul persan, în gnosticism și maniheism.
Imaginea lui Satan în diferite religii
În religiile antice, nu exista o singură imagine a diavolului. Printre etrusci, de exemplu, este demonul celeilalte lumi Tukhulk, care, în esență, nu era decât un spirit de răzbunare, pedepsitor pentru păcate.
În creștinism, Satana Lucifer este ispititorul care stăpânește asupra îngerilor căzuți și executorul pedepsei asupra sufletelor pierdute, dar cu siguranță va fi învins de îndată ce va veni Împărăția lui Dumnezeu.
Islamul are și concepte similare cu creștinismul în ceea ce privește Satana. El poate fi găsit în Coran sub forma lui al-Shaitan sau Iblis (ispititor al demonilor). În această religie, ca și în creștinism, el este asociat cu tot ceea ce poate fi rău într-o persoană și are darul de a conduce oamenii în rătăcire, deghizându-se cu pricepere și împingându-i la rău. El încearcă să corupă o persoană făcându-i oferte false sau ispitindu-l.
Dar nici în Islam, Satana nu este descris ca un adversar egal al lui Dumnezeu, deoarece Domnul este creatorul a tot ce este pe Pământ, iar Iblis este doar una dintre creaturile lui Dumnezeu.
Credința în prezența limitată a Satanei pe Pământ
Alături de argumentele că prezența diavolului este și un fel de providență a lui Dumnezeu, deoarece permite unei persoane să învețe, să crească spiritual și să se perfecționeze. Confruntându-se constant cu o alegere între bine și rău, oamenii încă nu renunță la speranța pentru rămânerea limitată a lui Satan în această lume.
Și acest lucru este de înțeles – înțelegând cine este Lucifer, simplii muritori vor să fie siguri că deciziile lor sunt dictate doar de Dumnezeu. Și acest lucru este posibil doar într-o lume lipsită de Ispititor. Deci se va întâmpla asta vreodată?
Lucifer și Mihai
Creștinismul vorbește despre ultima bătălie a diavolului cu arhanghelul Mihail (în Apocalipsă, Apoc. 12:7-9; 20:2,3, 7-9). Numele său, apropo, se traduce literal din ebraică prin „cine este ca Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că Mihail este cel mai înalt înger care proclamă voința nedistorsionată a Domnului.
Apostolul Ioan vorbește despre căderea lui Satana, învins de arhanghelul Mihail în momentul în care cel necurat încearcă să devoreze pruncul trimis pe Pământ, care urmează să devină păstorul tuturor neamurilor (Apoc. 12:4-9). Îngerii întunecați, numiți în Biblie „duhuri necurate”, vor cădea și ei în urma lui. După a doua bătălie, Lucifer va fi aruncat în „lacul de foc” pentru totdeauna.
Dar, pe lângă Lucifer însuși, lumea noastră va fi râvnită de adeptul său – Antihrist.
Cine este Antihrist
Antihrist în învățăturile religioase este principalul oponent al lui Hristos și ispititorul rasei umane. El face parte din așa-numita „trinitate diavolească” (Satana, Antihrist, Fals Profet).
Antihrist nu este diavolul, ci un om care și-a primit puterea. Și, conform unor versiuni, fiul lui Lucifer. Legenda spune că va fi evreu, născut dintr-o relație incestuoasă în tribul lui Dan, sau din copularea unei curve cu diavolul. El va cuceri mai întâi lumea cu miracole imaginare și virtuți aparente, iar apoi, după ce a acaparat dominația lumii, se va transforma într-un obiect de cult.
Puterea lui va dura 3,5 ani, după care va fi ucis, așa cum a prezis, de „duhul gurii lui Hristos”, astfel încât niciun patronaj al Satanei să nu-l ajute.
Imaginea lui Lucifer în operele literare
Imaginile lui Satana în Evul Mediu în lucrările artiștilor și scriitorilor au luat întotdeauna aceeași formă – jumătate om, jumătate fiară, nemilos și făcând rău. Dar deja în secolul al XVIII-lea, și mai ales în secolele XIX-XX, devine complex și ambiguu. Totuși, în cultura religioasă, în ciuda întregii aparente simplități de a-l percepe pe Satana ca purtător al răului, în spatele lui stă tot timpul chipul lui Dumnezeu, care din anumite motive i-a permis să ajungă pe Pământ. Deci cine este Lucifer?
În artă, diavolul întruchipează cel mai adesea spiritul rebel, care se bazează pe respingerea vieții existente, pe negarea a tot ceea ce este bun și bun în ea. El vrea răul, dar în același timp, atenție, contribuie la crearea binelui. Acest spirit de confruntare cu comanda existentaîn imaginea unui înger căzut din poeziile lui J. Milton „Paradisul pierdut” și „Demonul” lui M. Lermontov.
Diavolul Lucifer – aceștia sunt Mefistofelul lui Goethe și Wolandul lui Bulgakov, care, potrivit creatorilor lor, se află în lumea noastră cu o singură misiune – să echilibreze confruntarea dintre bine și rău și, ca urmare, să răsplătească pe fiecare „după credința lui”. Așa că fac evident totul secret și rușinos în sufletul uman. La urma urmei, fără a vedea umbra, este greu de înțeles că lumina este lumină!
Componentă a culturii umane
Demon, Lucifer, Belzebub, Mefistofel – o persoană poate da multe nume care denotă o entitate care din cele mai vechi timpuri a fost un rău personificat. Această imagine a devenit nu numai religioasă, ci și lumească. Mai mult, el a intrat atât de mult în cultura populară, încât este greu de cunoscut natura umană fără a înțelege ideile despre întruchiparea răului.
La urma urmei, imaginea lui Satana ca fiară a suferit schimbări atât de puternice de-a lungul secolelor, încât acum Diavolul este un burghez bogat care se poate pierde cu ușurință printre oameni.
Această identificare a lui Satan și a omului spune că, din păcate, răul în timpul nostru a căpătat trăsăturile vieții de zi cu zi și nimic nu ne împiedică pe vreunul dintre noi să împingă omenirea la moarte.
Cum ar trebui creștinii să vadă învățăturile satanice
Entuziasmul excesiv pentru imagine a dus la apariția unor organizații satanice care încearcă să urmeze învățăturile lui Anton La Vey, care la un moment dat a încercat să interpreteze imaginea lui Satan ca motor al progresului și inspirator al tuturor realizărilor umane.
Pentru a-și întări biserica, La Vey a creat ritualuri colorate și a jucat cu pricepere cu pofta oamenilor de mister și maiestate. Dar, cu toate acestea, acest cult este extrem de sărac și se bazează nu pe un concept clar și pe integritatea învățăturii sale, ci doar pe strălucirea ritualurilor care imită riturile „negre” din trecut.
Trebuie amintit că sataniștii nu se bazează pe imaginea reală a lui Lucifer, ci doar se bazează pe un șoc din partea creștinilor, așa că atitudinea binevoitoare a acestuia din urmă îi va deruta cu siguranță pe adepții „forțelor întunecate”. În plus, oamenii care au probleme atât psihologice, cât și mintale devin cel mai adesea sataniști și, desigur, ajută la rezolvarea lor să ajute sufletele pierdute să-și schimbe viziunea asupra lumii.
Sperăm că cititorii vor putea trage singuri o concluzie mai clară cu privire la cine este Lucifer. Fotografiile acestei imagini sunt plasate în articol. Și în ei sunt vizibile, în mare măsură, ideile schimbătoare despre esența diavolului și interesul nesfârșit pe care acesta îl stârnește atât credincioșilor, cât și celor care s-au proclamat atei.
Clasificarea reprezentanților lumii cealalte a fost mult timp interesată. Încă din secolul al VI-lea, a fost dezvoltată o diviziune aparte care a atribuit locul fiecărui înger, demon, spirit, diavol și elementar. Era un „adăpost” în aceste descrieri și personajele mai sus menționate.
Cine este Lucifer
Lucifer este în esență un arhanghel, nu inferior în putere față de Dumnezeu. Odată, Lucifer a venit în ajutorul oamenilor, fapt pentru care a fost pedepsit, alungat din cer și, în plus, transformat într-un șarpe. Alte imagini ale entității sunt un copil sau un tânăr frumos cu ochi verzi, cu păr lung, ușor creț. El este adesea comparat cu grecul antic Prometeu, care, în secret de la olimpici, a adus foc pe pământ și apoi a fost înlănțuit de o stâncă mulți ani. Dar rolul lui Lucifer este mai important, pentru că le-a dat oamenilor cunoștințe și, prin urmare, dreptul de a alege și posibilitatea de a nu se supune voinței divine.
Din punctul de vedere al bisericii canonice, un astfel de act este un rău de netăgăduit. Așa că Lucifer a devenit un instigator și ispititor care duce în rătăcire oamenii buni. Lucifer, ca și Dumnezeu, este și un creator, dar nu chestiuni cosmice, dar lumea pământească este în puterea lui. El a luat cu el mulți îngeri, care au devenit în mod natural demoni în mintea omului. Deși puterea lui Lucifer asupra forțelor răului este sigură, nu este absolută. Are mulți adjuncți, printre ei – Astaroth și Mephistopheles.
Păcatul lui Lucifer este mândria.
Cine este Satana
Sub numele Satanei, sau cel rău, prințul lumii omenești este ascuns. El aduce înșelăciune și este unul dintre principalii dușmani ai lui Dumnezeu. Satana își schimbă cu ușurință înfățișarea, luând orice imagine. Cel Rău este adesea personificat cu Lucifer. Dar dacă acesta din urmă este un „purtător de lumină”, „lumină de zi”, cândva îngerul iubit al lui Dumnezeu, atunci Satan este un „calomniator”, „conspirator”, „dușman”.
Există o părere că Lucifer, după cădere, a renascut într-o entitate mai scăzută ca statut și conștiință. Conform clasificării lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, Satana este un subordonat; stăpânul ei este Lucifer. Deși cel mai rău are sub porunca sa o întreagă mulțime de diavoli, care sunt considerați însoțitori ai iadului. Putem concluziona despre funcția mondenă a lui Satana, care acționează ca un fel de „îngrijitor” în lumea răului. Nu este în puterea lui să creeze, dar se descurcă cu sarcina de a menține o anumită ordine. Apropo, cu Satana arhanghelul Mihail va trebui să lupte într-o zi în principala bătălie împotriva răului. Conform versiunii biblice, cel rău va fi învins, ceea ce va pune capăt tot ceea ce este nebun pe lume.
Păcatul lui Satan este mânia.
Cine este Belzebul
Belzebul conduce lumea insectelor și a mers în iad nu din cerul creștin, ca Lucifer, ci a migrat din credințele Orientului Mijlociu. Numele entității este tradus în mod tradițional prin „stăpânul muștelor”. Belzebul este înfățișat ca o insectă mare urâtă; o capră, vițel sau vacă urâtă; femeie înaripată. Demonul este capabil să-i răstoarne pe cei de la putere, aducând tirani străini pe pământurile lor. El îi entuziasmează pe oamenii buni, în special pe preoți și credincioși, la nelegiuire, distrugere, invidie, crimă, sodomie.
Se crede că scopul final al lui Belzebub este distrugerea lumii. Demonul este adesea identificat cu Satana, deși majoritatea autorilor îl numesc primul ajutor al celui rău. Conform unei alte versiuni comune – Belzebul îi servește direct lui Lucifer. Deși încearcă să pună coroana Prințului Creștin al Întunericului pe „stăpânul muștelor”, este destul de rar: conform versiunilor clasice, entitatea joacă rolul unui puternic „asistent”.
În numele lui Belzebub, împreună cu Satana și Lucifer, magicienii negri cheamă demonii inferiori, subliniind astfel nu numai importanța sa, ci și existența separată. Uneori, Belzebul este înfățișat ca un fel de „bucătar” la o sărbătoare infernală: prăjește sufletul unui păcătos și trimite o „delicie” la masa stăpânului său.
Păcatul lui Belzebub este lăcomia.
Demonii sunt uniți de un singur lucru – slujind răul. Fiecare entitate pe calea dezvoltării sale literare a dobândit multe presupuneri, variind de la aspectşi terminând cu poziţia „în societate”. Lucifer, Satana și Belzebul sunt personalități diferite, dar împreună reprezintă imaginea colectivă a diavolului ca sursă a tuturor relelor din lume.
Inspirat de o postare pe care am citit-o la VERB. Și nu am fost de acord cu postarea. Am încercat să-l găsesc mai târziu – nu a funcționat. Undeva în cartea de citate era așa cum îmi amintesc acum.
„Satana”, „Lucifer”, „Diavolul”, „Demon”, „La naiba” sunt concepte importante care sunt utilizate pe scară largă în religie, teologie și filozofie. Din păcate, în lumea științifică, și nu numai la nivelul conștiinței cotidiene, sunt permise identificări incorecte. În viața de zi cu zi, aceste cuvinte sunt foarte des percepute ca sinonime și se întâmplă adesea să fie considerate chiar și ca indivizi diferențiați pe sex.
Deci, citim, amintim și nu confundam.
„Satana” – un cuvânt ebraic întâlnit adesea în Biblie. După context, în toate locurile Sfintei Scripturi înseamnă „adversar”. Apropo, sensul principal al cuvântului nu depinde de evaluarea calitativă a „bun” sau „rău”. „Inamicul” este pur și simplu acolo. Deoarece este căldură, rece sau cald.
Analiza semantică a termenului „Satana” ne permite să concluzionam că acesta nu este un cuvânt simplu, ci compus. Două rădăcini importante sunt conținute în el: sat (sat) + „an” cu terminația „a”.
Primul – „sat” – are două semnificații principale: 1) puternic, dur; 2) adevăr, adevăr. Al doilea – ro – mare, grozav. De aici „uriașul” – „mare între cei mari”. Ținând cont de cel de-al doilea sens semantic al rădăcinii sat, nu este greu de determinat că „satana” înseamnă „marele adevăr” sau „marele adevăr”. Ea poate fi puternică și dură.
Nu este o coincidență că în cartea lui Iov, Dumnezeu însuși a apărut sub înfățișarea Satanei, iar această idee este transmisă într-un limbaj de afișare deosebit. El aduce teste în viețile noastre dacă ne-am îmbarcat pe calea unui curs fals de acțiune. Ideea unei anumite realități unificate, adevăr – sat, în care atât obiectul, cât și subiectul sunt dizolvate, poate fi găsită și în budismul zen.
Rădăcina sat este veche, iar interpretarea de mai sus corespunde structurii lingvistice sanscrită sau proto-slavă. Este foarte posibil să fi existat ceva asemănător în limba ebraică. Nu întâmplător, Iov a spus despre Dumnezeu: „Ai devenit aspru cu mine; cu o mână puternică Tu ești în dușmănie împotriva mea” (Iov 30:21). În acest vers, poate fi urmărită ideea de mare putere, rigiditate. De asemenea, acționează ca adevăr și adevăr, pe care o persoană nu le poate înțelege.
Cuvânt „Diavol”în Sfânta Scriptură nu este legat de o supraființă care se opune lui Dumnezeu, ci de o persoană obișnuită. Cuvântul grecesc „diabolis”, care este reprodus ca „diavol”, înseamnă „acuzator mincinos, mincinos” cu o conotație de „dușman”. Diavolul acționează ca un simbol al personificării calomniatorului, sub forma unei persoane care denaturează adevărul. A doua noastră ipostază este diabolică. Orice fapte păcătoase ale unei persoane sunt diabolice, dar nu în sensul că îi sunt impuse de o entitate puternică care se opune lui Dumnezeu, ci în faptul că o persoană acționează după propria sa voință.
Versetele complicate pot fi interpretate în acest sens: „Oricine face păcat este de la diavol” (1 Ioan 3:8) sau „… pentru ca prin moarte să-l lipsească de puterea morții, adică de diavolul” ( Evr. 2:14). O comparație frumoasă a unui om păcătos cu diavolul este dată în al șaselea verset din Psalmul 110: „Pune un om rău peste el și diavolul să stea la dreapta lui”. Ideea de bază este că „păcatele noastre” și „lucrarea diavolului” sunt în esență același lucru. În Faptele Apostolilor (5:3), apostolul Petru îi spune lui Anania: „De ce i-ai permis lui Satana să-ți pună în inima ideea de a minți Duhul Sfânt”. Punând în gând un plan păcătos, lansăm un program pentru implementarea lui.
Lucifer -„steaua dimineții” sau „purtător de lumină”,„fiul zorilor”, cum îl numește și Biblia,cel mai frumos dintre îngeri.Lucifer a fost primul dintre heruvimii umbriți și a contemplat constant razele veșnice ale slavei lui Dumnezeu. Cum s-a transformat într-un diavol?
Există mai multe versiuni aici:
- Cel mai faimos – Lucifer , care se considera cea mai desăvârșită creație, a mers împotriva lui Dumnezeu din gelozie, pentru că i-a iubit pe Adam și pe Eva mai mult decât pe îngerii mai desăvârșiți. Lucifer s-a declarat egal cu Dumnezeu și s-a răzvrătit. Drept urmare, el și îngerii care l-au urmat (aproximativ o treime) au fost aruncați în iad.
- A doua versiune este dată în Cartea lui Enoh. Se spune că îngerii au coborât din rai, dorind femei muritoare. Descendenții lor au fost uriași – Nephilim. Se crede că celebrul Goliat este un nefilim. Teologii moderni cred că ambele evenimente descrise au avut loc, dar în momente diferite.
- În varianta a treia, exagerat de mândru de el însuși, bucurându-se de apropierea de Dumnezeu, Lucifer nu dorea să aibă niciun stăpân peste el, nici măcar Dumnezeu. Acest înger frumos și înțelept a dorit slava și reverența care aparțin numai lui Dumnezeu. Tânjea la putere și dorea să conducă el însuși Universul în loc de Creator. „Mă voi sui la cer, îmi voi înălța tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu; Lucifer a semănat confuzie printre alți cerești. Lucifer a recrutat o armată de îngeri la fel de nemulțumiți și i-a condus la război împotriva Domnului. Iar când o treime dintre îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, Domnul a considerat că este necesar să-i lipsească de dreptul de a fi prezenți în lumea perfectă. Trupele lui Dumnezeu erau comandate de Arhanghelul Mihail. „Și a fost război în cer și marele balaur a fost doborât” (Apocalipsa).
În general, într-un fel sau altul, Lucifer a fost alungat din rai. De atunci, numele lui a devenit Satana – dușmanul. Dar chiar și în această imagine, el este mai degrabă conducătorul treburilor pământești, mai mult, conducătorul desemnat de Dumnezeu. E Principala lui sarcină este de a testa ființele umane și de a le învinovăți pentru faptele lor rele. Adevărat, este cinic și prea sârguincios în îndeplinirea îndatoririlor sale.
„Daemon”înseamnă „plin de înțelepciune”. Cuvântul demon provine din termenul grecesc daimon (Diamon), adică „putere divină”, „stâncă”, „Dumnezeu”. Daimonii au mediat între zei și oameni. O persoană era considerată norocoasă dacă avea în apropiere un demon care să o ajute.
Odată cu dezvoltarea demonologiei creștine, demonii au început să fie asociați exclusiv cu răul, deja la originea lor fiind confidenti ai diavolului. Potrivit Bibliei, demonii sunt îngeri căzuți care l-au urmat pe Lucifer când a fost aruncat din cer de către Dumnezeu. Până la sfârșitul perioadei creștine timpurii, toți demonii au început să fie identificați cu îngerii căzuți. Satana era conducătorul lor suprem. Singurul scop al demonilor era acela de a incita oamenii la acte imorale și de a sta între oameni și Dumnezeu.
În Evul Mediu și în timpul Renașterii, demonii, ca agenți ai diavolului, au devenit asociați cu vrăjitoare și vrăjitori.
„Naiba” conform definiției general acceptate – un demon, în ideile religioase și superstițioase – un spirit rău, „duhuri rele”, o ființă supranaturală. Cu toate acestea, nu trebuie să confundăm demonul și diavolul. După rangul său, diavolul este mult mai jos decât demonul. Și dacă demonul este„plin de înțelepciune” înger căzut, atunci diavolul este doar un demon mărunt, nici măcar nu are inteligența potrivită și capabil doar de mici trucuri murdare. În timp, dacă are mare noroc, diavolul poate crește și deveni un adevărat diavol. Dar rar se ajunge la asta, deoarece în timpul creșterii diavolului, de regulă, apare un om bun și îl distruge.
„Diavolii au șase calități: trei sunt ca oamenii și trei sunt ca îngerii: ca oamenii, ei mănâncă și beau; ca oamenii se înmulțesc și ca oamenii mor; ca îngerii, au aripi; ca îngerii cunosc viitorul, ca îngerii merg de la un capăt la altul al lumii. Unii spun: iau orice formă și pot deveni văzătoare, dar invizibile.(Avot de rabi Nathan 37)”
Gata… Va fi o continuare si este si foarte interesanta
Lucifer în Biblie
Prima mențiune despre Lucifer se găsește în Cartea lui Isaia, scrisă în ebraică. Aici dinastia regilor babilonieni este comparată cu un înger căzut, datorită căruia cititorul va afla povestea despre cum unul dintre serafimi a dorit o putere egală cu Dumnezeu și a fost aruncat din cer pentru aceasta. Originalul folosește cuvântul ebraic „heylel” (“steaua dimineții”, „lumina zilei”):
Isaia 14:12-17 NM
Cum ai căzut din cer, steaua dimineții, fiul zorilor! S-a prăbușit la pământ, călcând națiunile. Și a zis în inima lui: „Mă voi sui la cer, îmi voi înălța tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu și voi ședea pe un munte, în adunarea zeilor, la marginea de miazănoapte; Mă voi sui pe înălțimile norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” Dar ești aruncat în iad, în adâncurile lumii interlope. Cei care te văd se uită la tine, gândesc la tine: „Este acesta omul care a zguduit pământul, a zguduit împărății, a făcut lumea în deșert și i-a distrus cetățile, nu și-a lăsat robii să plece acasă?”
Aici „lumina zilei”, adică steaua dimineții, nu acționează ca un nume, ci ca un epitet de strălucire și strălucire, fără sens negativ. Există un loc similar într-o altă carte din Vechiul Testament a profetului Ezechiel, unde căderea orașului Tir este, de asemenea, comparată cu căderea unui înger, deși nu este numit „steaua dimineții”:
Ezechiel 28:12-19 NM
Ai fost un heruvim uns de acoperit și te-am așezat pentru el; erai pe muntele sfânt al lui Dumnezeu, umblând printre pietre de foc. Ai fost desăvârșit în căile tale din ziua în care ai fost creat, până când s-a găsit nelegiuirea în tine… Ființa ta lăuntrică a fost plină de nelegiuire și ai păcătuit; și te arunc ca necurat de pe muntele lui Dumnezeu, te izgonesc, heruvim care acoperă, din mijlocul pietrelor de foc. Inima ta s-a înălțat din cauza frumuseții tale, din cauza deșertăciunii tale ți-ai nimicit înțelepciunea; de aceea te voi arunca la pământ, înaintea regilor te voi face de rușine. Cu mulţimea fărădelegilor tale ţi-ai pângărit locaşurile tale; şi voi trage foc din mijlocul tău, care te va mistui şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd.
Evreii și primii creștini nu au folosit „heilel” ca nume pentru Satana. Este de remarcat faptul că mai târziu, în Noul Testament, Iisus a fost comparat cu „steaua dimineții”. Isus este „steaua strălucitoare a dimineții” prezisă în zilele lui Moise (Numeri 24:17; Psalmul 89:35-38). El este „steaua dinainte de zori” a cărei răsărire aduce la iveală o nouă zi (2 Petru 1:19).
deschis 22:16 NM
„Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul meu să vă dea mărturie despre aceasta în beneficiul congregațiilor. Eu sunt rădăcina și urmașul lui David și steaua strălucitoare a dimineții.”
2 Petru 1:19 NM
Prin urmare, suntem și mai încrezători în cuvântul profetic și faceți bine că îl abordați ca pe o lampă care strălucește într-un loc întunecat – până când se ivește ziua și răsare steaua dinainte de zori – în inimile voastre.
Ieronim, când a tradus pasajul indicat din Cartea lui Isaia, a folosit în Vulgata cuvântul latin Lucifer („purtator de lumină”, „purtător de lumină”), care era folosit pentru a desemna „steaua dimineții”, și ideea că , la fel ca regele Babilonului, aruncat de pe înălțimile slavei pământești, iar Satana a fost odată aruncat de pe înălțimile slavei cerești (Luca; Apoc.), a condus la faptul că numele Lucifer a fost transferat lui Satan. Această identificare a fost întărită și de observația apostolului Pavel despre Satana, care vine ca un „înger al luminii” (2 Cor.).
Lucifer în satanismul modern
Imaginea lui Lucifer rămâne mai mult sau mai puțin neschimbată în sursele ai căror autori aparțin unor tradiții diferite. Caracteristicile acestei imagini:
Inferion – un sistem de semne ale Diavolilor și scurte descrieri, publicat de Vox Inferni Press, îl descrie pe Lucifer drept spiritul Rebeliunii și tatăl Mândriei
În Liber Azerate, Lucifer este descris ca „aspectul binevoitor al lui Satan, care cu lumina sa luminează calea sigură și arată calea către libertate și puterea divină dincolo de limitele creației”.
În Vrăjitoria Luciferiană, Lucifer este descris ca „Flacăra Neagră a Rațiunii și Voinței”.
Lista diavolilor a lui Anton Szandor LaVey oferă următoarea descriere a lui Lucifer: „Lucifer este (lat.) purtătorul luminii, al iluminării, steaua dimineții, Domnul văzduhului și al Orientului”.
Lucifer este zeul antic al luminii grecesc, el este menționat în Eneida:
În acel moment, Lucifer a urcat peste vârfurile Idei, conducând Ziua în urma lui. Paznicul danaian a păzit intrările porţii. Puterea noastră nu mai era întărită de speranță. (Cartea a doua pp. 802-804)
În alte învăţături religioase
Lucifer în cultură
Piesa „Sympathy for the Devil”, scrisă în 1968 de Mick Jagger și Keith Richards, este cântată de Jagger la persoana întâi din punctul de vedere al lui Lucifer. Cântecul se află pe locul 32 pe lista revistei Rolling Stone cu cele mai bune 500 de cântece din toate timpurile.
Lucifer este tatăl protagonistului căutării psihologice Lucius.
Vezi si
Sfântul Lucifer – figură bisericească c. n. e. Episcop de Cagliari (Sardinia), oponent al arianismului.
Note
Literatură
Liber Azerate, TOTBL (Ordinul Flăcării Negre)
A.M.S.G. de V.Scavr, The Black Press, 2009.
Cartea completă a demonolatrii, S. Connoly, ISBN 978-0-9669788-6-5
Liber HVHI, Ford M, Editura Succubus, 2005
Vrăjitoria Luciferiană, Ford M, Editura Succubus, MMV
Biblia Satanică, Anton Szandor LaVey
Legături
// Enciclopedia evreiască a lui Brockhaus și Efron. – St.Petersburg. , 1906-1913.
Lucifer (engleză) în The Jewish Encyclopedia (ed. Funk & Wagnalls)
Categorii:
Nume masculine
Nume de origine latină
Personaje ale Divinei Comedie
creştinism
satanism
Demonologie
luciferianismul
Arhangheli
Demoni în creștinism
Fundația Wikimedia. 2010 .
Sinonime:
Vedeți ce este „Lucifer” în alte dicționare:
– (lat. Lucifer, de la lux, lucis light și ferre to bear). 1) Satana. 2) partea poetică a stelei matinale a lui Venus. 3) fosforul este un dătător de lumină. Dicționar de cuvinte străine incluse în limba rusă. Chudinov A.N., 1910. LUCIFER 1) după Sfintele Scripturi … … Dicționar de cuvinte străine ale limbii ruse
Vezi Satana. Enciclopedie literară. În 11 tone; M .: Editura Academiei Comuniste, Enciclopedia Sovietică, Ficțiune. Editat de V. M. Friche, A. V. Lunacharsky. 1929 1939… Enciclopedia literară
Diavolul, Satana, Venus Dicționarul de sinonime rusești. lucifer n., număr de sinonime: 5 demon (33) venus … Dicţionar de sinonime
LUCIFER, în creștinism, îngerul căzut, diavolul… Enciclopedia modernă
În mitologia creștină, îngerul căzut, diavolul… Dicţionar enciclopedic mare
https://jutes.ru/ro/raznica-mezhdu-satanoi-i-lyuciferom-kto-takoi-lyucifer-v-biblii/
/////////////////////////////////////////////
Revolta Lui Satan Și Căderea Oamenilor În Păcat
Written by Gabriel Baicu
În conformitate cu povestirea din cartea Facerea, Eva a fost prima femeie care a trăit pe pământ. Aceasta ar fi fost ispitită de un șarpe să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului în ciuda faptului că Dumnezeu ar fi interzis acest lucru. Care ar fi fost motivul pentru căderea oamenilor în păcat? Principalul motiv ar fi fost curiozitatea, setea de cunoaștere. Unii comentatori ai Bibliei afirmă că primii oameni ar fi fost animați de dorința de a ajunge ca Dumnezeu și de aceea ar fi mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. Chiar dacă ar fi fost așa, nu era nimic păcătos dacă ei ar fi încercat să ajungă asemănători cu Dumnezeu, de vreme ce El i-ar fi creat după chipul și asemănarea Sa.
Adevăratul motiv pentru care primii oameni ar fi mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului este clarificat de Biblie:
„6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Facerea 3; 6)
Femeia a înțeles că rodul pomului este vrednic de dorit pentru că dă știință. De ce știința, în care este inclusă și cunoașterea binelui și răului, este ceva rău sau de ce era privită ca fiind ceva rău de către scriitorii respectivelor texte? Întorcându-ne la mentalitatea din spatele mitului, putem să observăm că inocența primilor oameni este echivalată cu o stare de fericire, dar aceasta nu era neapărat o formulă de viață corectă. Oamenii își doreau cunoașterea, nu se mulțumeau cu o stare de fericire care presupunea ignoranța.
Povestirea despre căderea în păcat a lui Adam și Eva este absurdă deoarece nu corespunde nici cu natura umană, așa cum o cunoaștem, și nici cu scopul creației oamenilor, așa cum acesta este descris de Biblie. Cunoașterea lui Dumnezeu este prezentată ca fiind scopul ultim pentru care El ne oferă viața veșnică și nu este greșit să presupunem că este și scopul creării oamenilor pe Pământ. Dumnezeu vede în oameni niște ființe capabile să îl cunoască, prin urmare să îl înțeleagă. (Ioan 17; 3)
Cum ar putea cineva să cunoască natura morală a lui Dumnezeu dacă nu ar ști să deosebească binele de rău? Lipsa acestui discernământ ar fi făcut imposibilă ascultarea de Dumnezeu bazată pe încredere, deoarece primii oameni nu aveau cum să știe dacă Dumnezeu este bun sau rău sau dacă urmărea binele sau răul lor. Pentru a dobândi încredere în Dumnezeu primii oameni aveau mai întâi nevoie de cunoașterea diferenței dintre bine și rău. Ei nu aveau cum să știe de ce au fost creați și care era proiectul de viitor a lui Dumnezeu pentru ei. Primele ființe umane au devenit oameni cu adevărat numai după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Fără a cunoaște binele și răul oamenii nu ar fi dobândit niciodată o natură morală și nu ar fi reușit niciodată să îl cunoască pe Dumnezeu.
În conformitate cu textele biblice, omenirea ar fi fost creată într-o ignoranță asemănătoare cu a copiilor care datorită acesteia depind în totalitate de părinții lor. În același timp, copiii nu rămân întotdeauna în același stadiu de dezvoltare, ei devin oameni maturi și, în felul acesta, ajung să se asemene cu părinții lor. Un proces similar ar fi trebuit să se producă și în cazul lui Adam și Eva. Aceștia ar fi urmat stadiile de dezvoltare necesare pentru a ajunge să semene cu Dumnezeu, Părintele lor divin. Ceea ce este ciudat în viziunea biblică este că Dumnezeu ar fi încercat să stopeze acest proces natural de dezvoltare umană, împiedicând oamenii să ajungă ca El. Nici un părinte bun nu face așa ceva și, având în vedere textele biblice, această intervenție divină ar fi generat o dramă colosală.
Dumnezeu ar fi hotărât că există incompatibilitate între cunoașterea binelui și răului și viața veșnică. Aceasta este o altă contradicție a Bibliei, deoarece în alte texte biblice, viața veșnică este condiționată de cunoașterea binelui și răului, singura care poate duce la alegerea binelui și respingerea răului. Conform Bibliei, odată ce oamenii au ajuns să fie ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul, ei nu mai aveau dreptul să trăiască veșnic. Biblia lasă impresia că Dumnezeu s-a simțit amenințat de oameni de îndată ce aceștia au învățat să deosebească binele de rău. Era ca și cum, o dată trăind veșnic, oamenii ar fi constituit o formă de competiție pentru Dumnezeu.
„22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…” (Facerea 3; 22)
Este ușor de observat cum, acest text, din cartea Facerea capitolul 3, contrazice textul din aceeași carte, capitolul 1, conform căruia oamenii ar fi fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deoarece în el ni se spune că oamenii au ajuns asemănători cu El contrar voinței Lui. Chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu pot să fie realizate fără cunoașterea binelui și răului.
În continuarea acestei povestiri ni se spune că Eva ar fi fost înșelată de un șarpe, dar acel animal a spus adevărul și adevărul nu poate niciodată să fie înșelător. Tot ceea ce a spus șarpele s-a întâmplat în povestire, cu exactitate. După ce au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului Adam și Eva au devenit, din punctul de vedere al cunoașterii binelui și răului, ca Dumnezeu, așa cum a spus șarpele. (Facerea 3; 22) Omul nu a murit în ziua în care a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, așa cum a spus Dumnezeu, nici fizic și nici spiritual, ci a continuat să trăiască pentru multe secole.
„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, 17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2; 15-17)
În cartea Facerea, capitolul 3, cititorul este informat despre modul în care Eva ar fi fost înșelată de șarpe:
„1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” 2. Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm; 3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!” 4. Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri! 5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. 6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. 7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.” (Facerea 3; 1-7)
Povestirea aceasta sună ca un basm deoarece chiar este un basm, fără nici o legătură cu realitatea. Putem să înțelegem acest lucru dacă analizăm fiecare detaliu al acestei descrieri, atât în conexiune cu ceea ce știm despre realitate dar și prin comparație între diferitele aspecte ale acestei povestiri. Aceasta este o alegorie, deoarece în realitate șerpii nu vorbesc, și dacă o entitate vorbește atunci nu intră în categoria „fiarelor de pe pământ” adică a animalelor sălbatice. Dacă Dumnezeu ar fi creat un șarpe care vorbește, atunci El nu a creat doar oamenii ca ființe inteligente și conștiente, care să aibă stăpânire asupra întregului pământ, ci a creat și alte ființe vii în rândul animalelor cu aceleași calități intelectuale ca și omul. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci ar fi fost inevitabilă o competiție pentru putere între diferitele ființe inteligente, de exemplu, șerpii și oameni și de această luptă nu s-ar fi făcut în nici un fel responsabili oamenii.
Câți șerpi vorbitori a făcut Dumnezeu? Unul singur, o anumită specie de șerpi sau toți șerpii de pe pământ? Dacă a făcut un singur șarpe vorbitor înseamnă că El a pregătit terenul pentru ispitirea primilor oameni. Dacă a creat toți șerpii să fie vorbitori, atunci de ce nu mai vorbesc și în zilele noastre? Dacă Dumnezeu ar fi pedepsit toți șerpii pentru greșeala unuia singur, luându-le la toți capacitatea de a vorbi, atunci El nu ar fi fost drept față de șerpi deoarece nu se făceau toți vinovați de greșeala unuia dintre ei.
Pentru a salva aparențele și pentru a justifica inconsecvența dintre afirmația făcută de Dumnezeu în Biblie privitoare la moartea celor care ar fi mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului și ceea ce s-a întâmplat în poveste, mulți comentatori biblici susțin o teză nebiblică. Ei spun că primii oameni în mod evident nu au murit fizic după ce au mâncat din acel pom, dar că ei ar fi murit spiritual. Ce înseamnă moarte spirituală în acel context, acei comentatori se abțin să precizeze. De fapt, se poate demonstra ușor că primii oameni nu au suferit o moarte spirituală după ce au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. Demonstrația este dată de faptul că Duhul lui Dumnezeu a locuit în oameni mult timp după așa zisa lor cădere în păcat. (Facerea 6; 3) Este indiscutabil că atunci când Duhul lui Dumnezeu locuiește în oameni aceștia nu pot să fie morți spiritual, deoarece El este sursa spiritualității.
Se poate afirma fără greșeală că, în descrierea făcută de către cartea Facerea, Dumnezeu a făcut afirmații care nu s-au întâmplat de fapt și că tot ce a spus șarpele s-a întâmplat întocmai. Lucrul acesta este foarte ciudat, deoarece ne așteptam ca Dumnezeu să fie sursa adevărului și șarpele sursa minciunii, dar nu este așa, conform primei cărți a Bibliei. O posibilă explicație constă în modul cum este văzut Dumnezeu de către scriitorul sau scriitori mitului respectiv. Acest autor sau acești autori par indeciși în modul de a îl prezenta pe Dumnezeu, fie ca pe un personaj pozitiv fie ca pe unul negativ al povestirii. Să nu uităm că în multe mituri cu caracter religios divinitatea este văzută ca fiind ostilă omenirii.
Cont. aici https://www.secretelebibliei.com/capitolul-1/xiv-revolta-lui-satan-si-caderea-oamenilor-in-pacat
////////////////////////////////////////////
Cine este arhanghelul Mihail?
Introducere
Atunci când regele Humbert al Italiei a moştenit tronul, Napoli înclina spre insurecţia împotriva monarhiei,Politicienii cereau măsuri violente pentru a forţa oamenii să se supună, dar regele nu a permis acest lucru. Apoi, în oraş a izbucnit brusc holera, şi groaznica boală bântuia cu furie. Tânărul rege, ignorând avertismentele consilierilor săi, a părăsit palatul şi a mers de unul singur prin spitalele aglomerate din Napoli. Însufleţit de devotament şi dragoste chiar şi pentru supuşii săi neloiali, el îi îngrijea cu propriile lui mâini. Mulţi suferinzi şopteau rugăciuni de mulţumire pentru acest tânăr slujitor medical, neştiind că era chiar regele pe care îl dispreţuiau. Atunci când, în cele din urmă, ciuma a fost oprită, mulţi au aflat adevărata identitate a nobilului infirmier care avusese grijă de ei. Napoli a devenit apoi un oraş cucerit, nu prin forţă, ci prin dragostea şi mila monarhului pe care îl refuzase odată. De atunci, oamenii din Napoli au devenit supuşii cei mai loiali ai lui Humbert.
Enigma Mihail
În cercurile creştine apar frecvent întrebări despre adevărata identitate a misteriosului personaj biblic, cunoscut ca Mihail, numit uneori „arhanghelul Mihail” şi „marele voievod Mihail”. Unii susţin că Mihail este cel mai mare dintre îngerii cereşti, unul dintre heruvimii ocrotitori, ori un trimis special, precum Gabriel. Şi, de aceea, el este o fiinţă creată. Alţii, cum ar fi Matthew Henry, comentatorul Bibliei, afirmă că Mihail este pur şi simplu unul dintre multele Nume ale Domnului Isus Însuşi. Putem cunoaşte identitatea reală a acestei fiinţe misterioase? Evident, cheia pentru descifrarea acestei întrebări dificile se găseşte în Scripturi. „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” (Isaia 28:10).
O privire rapidă în concordanţa biblică ne dezvăluie că în Scriptură sunt 15 referiri la numele Mihail. Zece dintre acestea sunt pur şi simplu oameni cu numele de Mihail. De fapt, dicţionarul (grecesc şi / sau ebraic) explică la „Mihail”: „Numele unui arhanghel şi al nouă israeliţi.” În acest studiu important căutăm identitatea lui Mihail, arhanghelul şi Prinţul („Voievodul”, în traducerile româneşti D. Cornilescu şi Sinodală – n.t.) menţionat în ultimele cinci referinţe.
Primele trei dintre aceste referiri la Mihail, sunt în cartea profetului Daniel din Vechiul Testament. Ultimele două sunt menţionate în cărţile Iuda şi Apocalipsa din Noul Testament. Printr-un studiu onest şi prin comparaţia acestor versete şi a altora, apar repede indicii care ne conduc la o concluzie inevitabilă asupra adevăratei identităţi a lui Mihail, că El nu este nimeni altul decât Domnul Isus – nu este un înger creat sau heruvim, dar acest Nume este unul dintre multele titluri de nobleţe ale Fiului Cel veşnic al lui Dumnezeu!
La prima vedere, Vechiul Testament pare să-L prezinte pe Mihail ca prinţ, iar Noul Testament Îl descrie ca arhanghel. Dar, uitându-ne la alte texte înrudite din Scriptură, unde sunt folosite un limbaj şi o formulare similare, vom vedea că iese la iveală un tipar interesant.
Avertisment
Înainte de a merge mai departe, vă rugăm să citiţi cu atenţie şi să meditaţi la următoarea idee. Deoarece cuvântul „înger” înseamnă mesager (sol, trimis – n.t.) termenul este folosit liber şi deseori în Scriptură. Uneori, în Biblie, oamenii sunt numiţi îngeri (1 Samuel 29:9, Galateni 4:14). Şi, uneori, îngerii sunt numiţi oameni (Geneza 32:24). Şi în alte locuri, cum va fi în curând arătat, Dumnezeu Însuşi este identificat ca un înger! Desigur, chiar şi îngerii sunt numiţi îngeri (mesageri).
De obicei, atunci când o persoană se gândeşte la un înger, zugrăveşte unul din multe nivele de duhuri slujitoare, cu aripi, cunoscut sub numele de îngeri, serafimi, sau heruvimi. Spre deosebire de Domnul Isus, aceste fiinţe cereşti sunt create. Există unele culte care învaţă că Domnul Isus, înainte de întrupare, a fost de fapt doar un înger puternic, care a avut un conflict cu capriciosul Lui coleg înger, Lucifer. În schimb, acest lucru ar însemna că Domnul Isus este o fiinţă creată, care a fost avansat de către Tatăl şi, prin urmare, nu Dumnezeu veşnic, aşa cum admit creştinii. Acest studiu respinge categoric acest punct de vedere. Domnul Isus este, şi întotdeauna a fost, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu şi, cu adevărat, Însuşi Dumnezeu. Orice comparaţie a Domnului Isus cu un înger, făcută în acest studiu, este pur şi simplu în sensul clasic, ca cel mai mare sol al mântuirii şi nu intenţionează în niciun fel să diminueze divinitatea Sa veşnică.
Cheia este în Nume
În primul rând, haideţi să analizăm sensul unor cuvinte şi nume. În Noul Testament grecesc, cuvântul „înger” înseamnă „mesager” şi „archi” înseamnă „şef, principal, cel mai mare sau cel mai înalt”. Deci, „arhanghel” înseamnă pur şi simplu „cel mai mare sau cel mai înalt mesager”. Numele ebraic „Mihail”, descoperit în Vechiul Testament, înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”, sau, uneori, acesta constituie o întrebare: „Cine este ca Dumnezeu?” Astfel, titlul „arhanghelul Mihail” poate fi tradus ca: „Cel mai mare mesager, care este Dumnezeu.” Dacă acest nume este o întrebare, o afirmaţie sau o provocare va fi clar din continuarea acestui studiu. Un înger a pretins să fie ca Dumnezeu. Acest heruvim acoperitor căzut din curţile cereşti este Lucifer, care a devenit diavolul sau Satana, prin pretenţia sa de a fi „ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14:14). În Apocalipsa 12:7, Satana se luptă cu “Mihail şi îngerii lui” şi este apoi aruncat afară din cer.
Îngerul Domnului
Sintagma „Îngerul Domnului” se găseşte de 68 de ori în Scriptură. Uneori, aceasta se aplică la Gabriel, care i s-a arătat lui Daniel, lui Zaharia, şi Mariei. Dar Gabriel este numit „un” înger al Domnului (Luca 1:11). El nu este menţionat ca „Îngerul” Domnului şi nici nu este numit vreodată arhanghel. (Şi, pentru că tot veni vorba, popularul înger Rafael nu apare nicăieri în Scriptură [Cărţile canonice – n.t.]). Gabriel este, probabil, unul dintre cei doi heruvimi acoperitori aşezaţi pe ambele părți ale scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că el i-a spus Zaharia: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1:19). Lucifer a avut odată cealaltă poziţie, înainte de cădere (Ezechiel 28:14). Dacă cel mai mare grad deţinut de un înger este acela de heruvim acoperitor în apropierea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, atunci cine şi ce este un arhanghel? Şi cine este acest ins puternic, identificat ca „Îngerul Domnului”, care îndeplineşte roluri atât de importante în răscumpărarea omului?
Dumnezeu Tatăl a creat toate lucrurile prin Domnul Isus (Evrei 1:2; Efeseni 3:9). Nu este neverosimil să presupunem că, dacă Domnul Hristos a venit pe pământ şi a devenit om, în lupta Sa împotriva lui Satana de salvare a fiinţelor omeneşti, atunci El ar putea fi de asemenea identificat, într-un fel, cu îngerii, pentru a le proteja de influenţa malefică a lui Satana. De fapt, există mai multe referinţe în Scriptură la o fiinţă misterioasă identificată ca „Îngerul Domnului”, înainte de întruparea Domnului Hristos. Pe deasupra, de fiecare dată când este menţionat El, există indicii privind identitatea Sa. Să le trecem în revistă pe scurt, în ordinea în care apar.
Agar
După ce Agar, roaba lui Avraam, a rămas însărcinată cu Ismael, ea şi Sara, care nu putea avea copii, nu au mai putut trăi în pace. Sara o trata acum cu severitate pe aroganta slujnică, până ce Agar a fugit în deşert. „Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie…” (Geneza 16:7). Îngerul i-a spus lui Agar să se întoarcă şi să se supună Sarei şi i-a promis că fiul ei, Ismael, va fi tatăl unui neam mare. Când „Îngerul” a dispărut, Agar „a numit Numele Domnului care-i vorbise: «Tu eşti Dumnezeu care mă vede!»” (versetul 13). Se pare că Agar a recunoscut că „Îngerul Domnului” care îi vorbise era cu adevărat Dumnezeu. Dar, continuaţi lectura şi lucrul acesta va deveni mai clar!
Avraam
Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-l jertfească pe fiul său Isaac pe muntele Moria. Tocmai când era aproape să înfigă pumnalul în fiul său făgăduit, Îngerul Domnului l-a oprit. „Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: «Avraame! Avraame!» «Iată-mă!» a răspuns el. Îngerul a zis: «Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.»” (Geneza 22:11,12).
Este clar că Avraam îşi jertfea fiul lui Dumnezeu şi nu unui simplu înger. „Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis: «Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult… pentru că ai ascultat de porunca Mea!» (Geneza 22:15-18). Povestind în Faptele Apostolilor 3:25 această experienţă a lui Avraam, Petru identifică şi el acest „Înger al Domnului”, care a făcut un legământ cu patriarhul, ca fiind Dumnezeu.
Iacov
În timp ce fugea de Esau, fratele său furios, Iacov a avut un vis în care Dumnezeu i-a confirmat legământul lui Avraam. După ce a primit garanţia că Dumnezeu va fi cu el şi-l va aduce în siguranţă înapoi la el acasă, în Canaan, Iacov a promis să-I înapoieze lui Dumnezeu a zecea parte din tot ce-i va da. El a ridicat piatra pe care o folosise ca pernă şi a uns-o cu ulei pentru a da solemnitate jurământului. Apoi, el a numit locul Betel, sau casa lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu i se arătase acolo.
Douăzeci de ani mai târziu, Iacov era în drum spre casă, nu un fugar nevoiaş, ci un om bogat. Dumnezeu a hotărât să-i reamintească lui Iacov cine îi adusese de fapt succesul. Iată cum a relatat Iacov istorisirea: „Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: «Iacove!» «Iată-mă», am răspuns eu.” (Geneza 31:11). În versetul 13, acest „Înger al lui Dumnezeu” se identifică pe Sine: „Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă.”
Apoi, când Iacov s-a luptat cu o fiinţă cerească (Geneza 32:22-32), aceasta i-a dat un nume nou şi l-a binecuvântat. Iacov a numit acel loc Peniel (Faţa lui Dumnezeu – n.t.), „ «căci», a zis el, «am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă.»” (versetul 30). În Noul Testament, Domnul Isus este Cel care binecuvântează poporul Său şi le dă un nume nou (Matei 5,3-12; Apocalipsa 2:17). După cum puteţi vedea, devine din ce în ce mai clar că Îngerul Domnului este Domnul Isus Însuşi.
Când Iacov era pe patul de moarte binecuvântând pe cei doi fii ai lui Iosif, Efraim şi Manase, el a folosit alternativ termenii „înger” şi „Dumnezeu”: „Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul, care m-a călăuzit de când m-am născut, până în ziua aceasta, Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia!” (Geneza 48:15,16).
Scripturile sunt foarte clare, nu există niciun mântuitor sau salvator în afară de Dumnezeu: „ Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor!… Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru…” (Isaia 43:11,14). Încă o dată vedem că Îngerul care a răscumpărat pe Iacov este un alt nume pentru Răscumpărătorul nostru, Domnul Isus!
Moise
Moise a văzut un tufiş în flăcări, care nu se mistuia. „Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug.” (Exodul 3:2). Versetul 4 identifică acest înger: „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului.” Şi, în versetul 6, El Se identifică din nou: “Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Îngerul Domnului se identifică pe Sine ca fiind Dumnezeu!
În ultima sa predică, înainte de a fi omorât cu pietre, Ştefan este de acord cu această relatare din Exodul. „Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului, care i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.»” (Fapte 7:30-32).
Israel
Într-un alt exemplu, copiii lui Israel erau conduşi prin pustie de către Dumnezeu. „Domnul mergea înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.” (Exodul 13:21). Moise descrie mai târziu această fiinţă care i-a condus, în acest fel: „Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul, şi a stat înapoia lor.” (Exodul 14:19). Din nou, „Îngerul lui Dumnezeu” este identificat ca Dumnezeu.
Balaam
Îngerul Domnului apare din nou în mod remarcabil în povestea lui Balaam şi a măgăriţei sale vorbitoare. Este acel înger care salvează măgăriţa de nemilosul ei stăpân şi e cât pe-aci să-l omoare pe profetul lacom de avere, care era pe cale să blesteme poporul lui Dumnezeu (Numeri 22:21-35). După ce Balaam a fost la un pas de moarte, „Îngerul Domnului a zis lui Balaam: «Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.»” (versetul 35). Capitolul următor dezvăluie cine a pus cuvintele în gura profetului: „Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam… Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam, şi a zis: «Întoarce-te la Balac, şi aşa să-i vorbeşti.»” (Numeri 23:4,5). Aici, din nou, „Îngerul Domnului” se dovedeşte a fi Dumnezeu Însuşi.
Judecătorii
Haideţi acum să trecem la cartea Judecătorii, unde citim: „Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: «Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi…» ” (Judecatorii 2:1). Până acum ar trebui să recunoaștem un tipar. Mai exact, cine i-a scos afară din Egipt pe israeliţi şi a făcut un legământ cu Israel, pe care El nu-l va rupe niciodată – Îngerul Domnului sau Însuşi Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare? Răspunsul este „amândoi”, adică unul şi acelaşi.
Ghedeon
În cartea Judecătorii, Ghedeon întâlneşte pe Îngerul Domnului. Îngerul îi spune lui Ghedeon că Domnul este cu el, dar Ghedeon arată spre asuprirea lui Israel de către madianiţi ca o dovadă a contrariului. „Domnul S-a uitat la el, şi a zis: «Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?»” (Judecători 6:14). Peste tot în restul naraţiunii, persoana ce vorbeşte lui Ghedeon este identificată alternativ ca fiind Domnul, Îngerul Domnului, şi Îngerul lui Dumnezeu.
Manoah
Mama lui Samson, soţia lui Manoah, nu putea naşte copii. „Îngerul Domnului S-a arătat femeii…” (Judecătorii 13:3). Acest Înger i-a spus că va naşte un fiu, care îi va elibera pe israeliţii apostaziaţi de asupritorii lor păgâni. Ea l-a chemat repede pe Manoah, care s-a rugat pentru o altă vizită din partea „omului lui Dumnezeu”. Când Îngerul a venit a doua oară, Manoah I-a cerut Numele. Versiunea King James a Bibliei spune că Îngerul i-a spus lui Manoah că Numele Lui era „Secret”, cu o notă pe margine care îl traduce cu „Minunat”. Acest lucru ne face imediat să ne gândim la cunoscuta profeţie a lui Isaia, că Domnul Isus va fi numit „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. (Isaia 9:6). Numele „Minunat” pentru Îngerul Domnului care s-a arătat lui Manoah, leagă acest „înger” de venirea lui Mesia, care urma să fie numit „Minunat”.
Încă o dată, după ce a văzut acest „mesager Minunat”, Manoah a declarat că a văzut pe Dumnezeu. Şi i-a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.” (Judecătorii 13:22).
Nimeni nu a văzut pe Tatăl
Dintr-o dată avem mai multe piste decât putem urma! Putem vedea clar că „Îngerul Domnului” este frecvent identificat cu Dumnezeu Însuşi. Dar Biblia afirmă: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:18). Ioan 6:46, de asemenea, ne spune: „Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.” Evident, din moment ce nimeni nu a văzut pe Dumnezeu Tatăl, în toate aceste apariţii ale lui Dumnezeu din Vechiul Testament ca „Înger al Domnului” trebuie să fi fost Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, învăluindu-Şi slava astfel încât aceştia să-I poată suporta prezenţa, fără să fie mistuiţi.
Îngerul legământului
Una dintre cele mai celebre profeţii mesianice se găseşte în Maleahi 3:1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; El va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor.”
Solul legământului de care se vorbeşte aici în Maleahi, este în mod clar o referinţă la venirea Domnului Isus Hristos. Cuvântul tradus ca Sol (mal’ak) este exact acelaşi cuvânt folosit în pasajele anterioare din Vechiul Testament, tradus ca „Îngerul Domnului”. Deci, şi aceasta ar fi o traducere corectă: „Iată, voi trimite pe Îngerul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Îngerul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor”. Ce ar putea fi mai clar?
Mustrând pe pârâş
Există o referinţă mai importantă în care apare Îngerul Domnului, în Vechiul Testament. Profetului Zaharia i-a fost dată o vedenie cu „marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului” şi cu „Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască”. Aici vedem doi adversari discutând în contradictoriu despre o fiinţă umană păcătoasă. Haină mânjită a lui Iosua simbolizează păcatul său. (Zaharia 3:3).
În această naraţiune, numele se schimbă iute de la „Îngerul Domnului” (versetul 1) la „Domnul” (versetul 2), indicând din nou aceeaşi Persoană. Apoi Domnul face o declaraţie interesantă: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre…” (Zaharia 3:2). Mai există doar un singur loc în Scriptură, Iuda 9, în care se găseşte această sentinţă – şi aici vorbeşte arhanghelul Mihail!
În scurta epistolă a lui Iuda, asistăm la o dispută similară cu „Iosua şi Îngerul” din Zaharia: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: «Domnul să te mustre!»” (Iuda 1:9). Situaţiile sunt uimitor de asemănătoare: Hristos şi Satana discută în contradictoriu despre soarta a doi dintre marii conducători ai lui Dumnezeu (unul aflat în viaţă, în cazul lui Iosua, şi unul mort, în cazul lui Moise). Dezbaterea se încheie brusc atunci când Domnul Isus spune: „Domnul să te mustre.”
Acest pasaj ridică o altă întrebare valabilă. Unii oameni sunt încurcaţi de o parte a acestui verset din Iuda 1:9, în care Mihail îl mustră pe diavol. Ei se întreabă: Dacă Mihail este într-adevăr un alt Nume pentru Domnul Isus, atunci de ce invocă Numele Domnului atunci când mustră pe Satana? De ce nu o face El Însuşi, aşa cum a făcut-o când era ispitit în pustie: „«Pleacă, Satano», i-a răspuns Isus.” (Matei 4:10)
În studiul Scripturilor şi al limbajului Domnului Isus, vedem repede că era o practică foarte obişnuită pentru Domnul Isus să vorbească despre Sine la persoana a treia, la fel ca în Luca 18:8: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Şi dacă mai persistă încă vreo întrebare, avem un alt text clar din Scriptură, în Zaharia 3:2, în care Domnul face acelaşi lucru pe care îl face Mihail în Iuda. El invocă propriul Său Nume atunci când îl mustră pe diavol: “Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre…» “. Dar poate că aceste texte din Scriptură sunt exemple în care Dumnezeu Fiul, apelând la Numele Tatălui Său, îl mustră pe Satana.
Prinţul Mihail
Mihail este menţionat în cartea Daniel mai mult decât în orice altă carte din Scriptură. (A se vedea Daniel 10:13; 10:21; 12:1) În toate cele trei referinţe, El este numit prinţ – „prinţul vostru” şi „marele prinţ”. Profeţia lui Isaia despre Mesia (Isaia 9:6) dezvăluie unul dintre numele cheie despre care el spune că s-ar aplica la Mesia – „Prinţ al păcii.” (aici şi în continuare, referinţele sunt din Versiunea King James a Bibliei – n.t.)
Există un alt verset, Daniel 8:25, unde este menţionat „Prinţul prinţilor”. Din nou, conflictul cosmic este între Hristos, pe de o parte, şi diavolul pe de altă parte, omenirea servind drept câmp de luptă. „Prinţul prinţilor” este de fapt acelaşi termen care este tradus cu „prinţul oştirilor”, în versetul 11. Acesta este similar cu „Domnul domnilor” (Psalmii 136:3), „Dumnezeul dumnezeilor” (Deuteronomul 10:17) şi „Împăratul împăraţilor” (Apocalipsa 19:16). Toate acestea sunt titluri ale divinităţii. El este menţionat chiar ca „Mesia, Prinţul” (Daniel 9:25).
Cine este această fiinţă pe care îngerii o numesc „marele prinţ”? Să lăsăm Biblia să ne-o spună.
Isaia 9:6: „Şi El va fi numit (…) Prinţ al păcii.”
Fapte 3:14, 15: „Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit… Aţi omorât pe Prinţul vieţii.”
Fapte 5:30, 31: „Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Prinţ şi Mântuitor.”
Apocalipsa 1:5: „Şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Prinţul împăraţilor pământului!”
Aceste versete se armonizează în mod clar cu cele trei versete din Daniel, în care Mihail este numit „Prinţ”.
Oare Mihail este doar unul dintre numeroasele nume?
Daniel 10:13 este probabil cel mai dificil verset cu privire la Mihail: „Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, unul din prinţii cei mai de seamă, mi-a venit în ajutor.” Se pare, la prima vedere, că Mihail este doar „unul din” prinţii cei mai de seamă. Aceasta este o traducere nefericită în King James. Cuvântul „unul” vine de la cuvântul ebraic „echad”, care este, de asemenea, tradus deseori cu „primul”, ca şi atunci când soţia preşedintelui este numită „prima doamnă” (vezi Geneza 1:5; 8:13). Aceasta schimbă în întregime sensul versetului, Mihail fiind primul, cel mai mare sau cel mai înalt „din prinţii cei mai de seamă” – din nou o trimitere la Domnul Isus. Prinţul împărăţiei Persiei care „a stat împotriva” îngerului, a fost, fără îndoială, diavolul, care apare frecvent lucrând în umbra monarhilor pământeşti, cum ar fi regele Babilonului, regele Tirului şi puterea romană (Isaia 14:4; Ezechiel 28:2; Apocalipsa 12:4). Şi, amintiţi-vă că Domnul Isus îl numeşte pe Satana „prinţul acestei lumi” (Ioan 12:31).
Daniel 10:21 spune: „Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de prinţul vostru Mihail.” Observaţi aici că îngerul se referă la Mihail ca „prinţul vostru”. Cine a fost Prinţul lui Daniel? Vedem răspunsul în capitolul precedent. În Daniel 9:25, Mesia lui Daniel este numit Prinţ, care este un alt indiciu clar al identităţii lui Mihail! Astfel, Gabriel spune că arhanghelul Mihail este Domnul Isus, care ştie tot adevărul Scripturii.
Mihail se ridică
Referinţa finală la Mihail în cartea lui Daniel, este în capitolul 12: „În vremea aceea se va scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău.” Observaţi aici că Mihail nu este numit un mare prinţ, ci „marele prinţ.” Există vreun prinţ mai mare decât Domnul Isus? El este, de asemenea, identificat ca „ocrotitorul copiilor poporului tău”. Aceasta înseamnă că El mijloceşte, apără şi chiar suferă ca înlocuitor. Cine altul ar putea fi, decât Domnul Isus?
Comentând acest verset, Matthew Henry afirmă: „Mihail înseamnă «Cine este ca Dumnezeu», şi numele lui, cu titlul de «marele prinţ», arată spre Divinul Mântuitor. Hristos a suferit pentru copiii poporul nostru, în locul lor, ca jertfă, a purtat blestemul pentru ei, ca să-l îndepărteze de la ei. El stă ca apărător al lor, la tronul harului.” Domnul Isus este în mod clar Cel care stă mereu în locul nostru şi pentru apărarea noastră.
Ridicarea lui Mihail este, de asemenea, o trimitere la Domnul care se pregăteşte să vină. Observaţi că Mihail este atât de înălţat şi puternic, încât ridicarea Sa declanşează marea strâmtorare. Aceasta, la rândul ei, este urmată de a doua venire a Domnului Isus şi de înviere (Daniel 12:2).
Glasul lui Mihail
Dacă izolăm şi examinăm cuvântul „arhanghel”, vom vedea o altă potrivire interesantă. Singurul pasaj din Biblie care foloseşte cuvântul „arhanghel” este 1 Tesaloniceni 4:16. Şi reţineţi contextul: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.” Glasul arhanghelului este acela care îi învie pe cei morţi în Hristos, şi Domnul Însuşi este Acela care strigă. Acest lucru indică faptul că sunt una şi aceeaşi Persoană. Domnul Isus este Acela care strigă cu glas de arhanghel, sau „cel mai mare mesager”, pentru a-i învia pe cei morţi!
Evident, îngerii nu au puterea de a-i învia pe cei morţi. Numai Dumnezeu, care dă viaţă, are puterea de a-i reconstitui. „Căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine (…) . Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele.” (Ioan 5:26, 28, 29).
În Iuda, Îl vedem pe arhanghel certându-Se cu diavolul pentru trupul lui Moise, care, de altfel, a şi fost înviat şi luat la cer, de unde a apărut pe Muntele schimbării la Faţă pentru a-L încuraja pe Domnul Hristos (Marcu 9). În 1 Tesaloniceni, apostolul Pavel descrie cum învierea are loc ca răspuns la glasul arhanghelului. Din nou, vedem paralela dintre aceste două versete: ambele Îl descriu pe arhanghel în cadrul actului învierii.
Închinându-se Comandantului
În Apocalipsa, Mihail este prezentat ca fiind Comandantul oştirilor, sau armatelor cereşti, în războiul care a avut loc împotriva răzvrătitului Lucifer. „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei (…) ” (Apocalipsa 12:7). Aici termenul de „balaur” este un nume simbolic pentru Satana, liderul răului (versetul 9), aşa că este foarte sigur să se presupună că Mihail este un alt nume emblematic pentru Domnul Isus, întruchiparea şi liderul binelui. Dar există şi mai multe dovezi.
Tocmai în timp ce Israel se pregătea pentru prima lui luptă după trecerea în Ţara Făgăduită, Iosua a avut o întâlnire cu un războinic neobişnuit. „Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el, şi i-a zis: «Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?» El a răspuns: «Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.» Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat, şi i-a zis: «Ce spune Domnul meu robului Său?» Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: «Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Şi Iosua a făcut aşa.” (Iosua 5:13-15). Nu numai că Iosua s-a închinat acestei fiinţe, dar căpitanul ceresc a şi primit închinarea lui. Dacă ar fi fost un simplu înger, el l-ar fi mustrat pe Iosua, la fel cum l-a mustrat îngerul pe Ioan pentru că a încercat să i se închine (vezi Apocalipsa 19:10; 22:8, 9).
În fiecare caz în care Îngerul Domnului acceptă închinare, El este în mod clar Fiul lui Dumnezeu. Dar atunci când îngerii obişnuiţi, creaţi, sunt veneraţi, ei refuză! Chiar Domnul Isus i-a amintit lui Satana în pustie: „Este scris: «Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti.»” (Luca 4:8).
De fapt, tuturor îngerilor creaţi li s-a poruncit să se închine Domnului Isus, aşa cum au şi făcut în timpul primei Lui veniri. „Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: «Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!»” (Evrei 1:6). Diavolul este înfuriat pentru că ştie că, într-o zi, chiar el va fi silit să-L recunoască pe Domnul Isus ca Împărat şi să I se închine, “pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:10, 11).
Observaţi legătura frapantă pe care chiar şi Pavel o face între Îngerul lui Dumnezeu şi Domnul Isus: „(…) m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.” (Galateni 4:14). Sintagma „Domnul oştirilor” apare de 245 de ori în Biblie şi se referă la „Comandantul armatei îngereşti a lui Dumnezeu”. Deci, „Căpetenia oştirii Domnului” pe care a văzut-o Iosua nu a fost un înger, ci Domnul Isus Însuşi. Aceasta explică de ce El a cerut ca Iosua să-şi scoată încălţămintea. Locul era sfânt pentru că acolo era Domnul Isus, întocmai cum prezenţa Domnului Isus în rugul arzând a făcut ca acel loc să fie sfânt pentru Moise. Deci, Mihail, Căpetenia oştirii, sau armatei Domnului, este un alt titlu pentru Domnul Isus.
Cine este ca Dumnezeu!
Atunci când Filip I-a cerut Domnului Isus să-L arate ucenicilor pe Tatăl, Domnul Hristos a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ne pe Tatăl?»” (Ioan 14:9). Unii cred că Fiul lui Dumnezeu a aşteptat 4.000 de ani să intervină personal în treburile omului. Nu este aşa! Deşi este adevărat că întruparea a avut loc la 4.000 de ani după căderea omului, Dumnezeu Fiul a fost implicat personal în istoria şi treburile poporului Său. Acesta este şi motivul pentru care Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.” (Ioan 8:56). Domnul Isus i s-a arătat personal lui Avraam atunci când patriarhul a mijlocit pentru Lot (Geneza 18:26).
Ce adevăr minunat că Domnul Isus, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, S-a ocupat întotdeau-na în mod activ de îngrijirea, vegherea şi protecţia copiilor Săi! El a vorbit faţă în faţă cu A-vraam şi Moise şi S-a luptat cu Iacov. El i-a condus pe copiii lui Israel prin pustie, le-a dat hrană şi apă, şi biruinţă împotriva duşmanilor.
Amintiţi-vă că titlul „arhanghelul Mihail” înseamnă „cel mai mare mesager, care este ca Dumnezeu”. A fost Domnul Isus „chipul Dumnezeului cel nevăzut” (Coloseni 1:15), Cel care a adus cel mai important mesaj de speranţă, Evanghelia, în lumea noastră ce piere!
Concluzie
În concluzie, vedem această fiinţă maiestuoasă şi misterioasă, uneori numită Mihail, uneori, Îngerul Domnului, uneori, comandantul armatei Domnului, învăluindu-Şi divinitatea şi apărând sub forma unui înger umil. Totuşi, aceeaşi fiinţă enigmatică are puterea, autoritatea şi atributele care aparţin numai lui Dumnezeu. El îl alungă pe diavol din cer, El învie morţii, El mijloceşte pentru sfinţi, El judecă şi apoi Se ridică, declanşând marea strâmtorare. El îi răscumpără pe sfinţi şi primeşte închinarea din partea lor. El ne oferă un nume nou.
Acum, poate că ştiţi cine este Mihail, dar diavolul ştie şi el, dar aceasta nu-l va salva. Marea întrebare este: Îl recunoaşteţi dumneavoastră ca fiind Isus, Domnul şi Mântuitorul dumneavoastră personal?
https://evangheliavesnica.ro/analiza/cine-este-arhanghelul-mihail/
////////////////////////////////////////////
Cunoaște-ți vrăjmașul, de : Zac Poonen
Cuprins
DE CE TREBUIE SĂ ÎŢI CUNOŞTI VRĂJMAŞUL
ORIGINEA LUI SATAN
ÎNŞELĂCIUNEA LUI SATAN
DE CE NU L-A NIMICIT DUMNEZEU PE SATAN
METODELE LUI SATAN
6.
ÎNFRÂNGEREA LUI SATAN
DE CE TREBUIE SĂ ÎŢI CUNOŞTI VRĂJMAŞUL
Vreau să vă arăt câteva adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu pe care mulţi dintre voi, tinerii, poate niciodată nu le-aţi cunoscut până acum. Aceste realităţi se referă la vrăjmaşul sufletului nostru.
Aţi auzit foarte multe despre mântuire şi despre ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi. Însă probabil că nu aţi auzit multe despre Satan, fiindcă celor mai mulţi predicatori nu le place să predice despre acest vrăjmaş.
Vreau să vorbesc despre Satan, deoarece Biblia, în 1 Petru 5:8 , ne spune următoarele: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” .
Unul dintre cele mai importante principii ale războiului este să îţi cunoşti vrăjmaşul. Dacă eşti în război şi ai o mulţime de informaţii despre inamic, aceste informaţii te vor face puternic şi lupta va fi mult mai uşoară pentru tine. Dacă, în schimb, ştii foarte puţine despre duşmanul tău atunci bătălia va fi cu mult mai grea.
Sau, folosind o altă ilustrare, dacă ştii dinainte toate întrebările care îţi vor fi puse la un examen, atunci examenul respectiv va fi unul foarte uşor pentru tine.
În viaţa creştină se întâmplă exact la fel. Dacă îţi cunoşti vrăjmaşul, poţi să-l învingi şi să fii mai mult decât biruitor în fiecare ispitire.
Sunt mulţi creştini care se luptă din răsputeri de-a lungul întregii vieţi, încercând să-L urmeze pe Isus, dar care eşuează. Cred că una dintre principalele cauze este că ei nu cunosc mai nimic despre vrăjmaşul lor.
Cunoaştem cu toţii importanţa cercetărilor medicale. Datorită cunoştinţelor din acest domeniu, în generaţia noastră s-au vindecat milioane de oameni de diferite boli şi multe vieţi au fost salvate de la o moarte prematură. Însă omenirea nu ar fi avut aceste beneficii dacă oamenii de ştiinţă nu ar fi făcut toate cercetările posibile în legătură cu vrăjmaşii corpului omenesc, descoperind metodele prin care aceşti duşmani atacă corpul uman. Numai printr-un studiu intensiv a bacteriilor şi a viruşilor, a duşmanilor sănătăţii, s-a ajuns la îmbunătăţirea sănătăţii omului. Prin studiu, cercetătorii au descoperit anumiţi compuşi chimici prin care i-au putut distruge pe duşmani şi i-au putut îndepărta din corpul omenesc.
Principiul care este valabil în legătură cu sănătatea corpului nostru fizic este valabil, cu atât mai mult, în cazul omului nostru lăuntric, duhovnicesc. În mod similar, dacă vrem să-l scoatem pe vrăjmaşul duhului nostru din poziţia lui strategică, pe care şi-a ocupat-o în viaţa noastră, iar apoi să ne păstrăm duhul neîntinat pentru Dumnezeu, avem nevoie să studiem şi despre acest vrăjmaş, care este Satan.
Biblia ne dă o mulţime de informaţii despre Satan. De fapt, imediat după ce ne spune că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva, următoarea persoană despre care ne vorbeşte Biblia este cea a lui Satan. Biblia nu ne spune nimic despre ce au făcut Adam şi Eva în grădina
Edenului. Însă, deja pe primele pagini, ne spune că Satan a venit în grădină, aducând păcat şi confuzie, şi curmând părtăşia pe care o aveau Adam şi Eva cu Dumnezeu.
Cauza tuturor păcatelor, a violenţelor şi a relelor care există astăzi în lume se află acolo, în acea intrare a lui Satan în Eden (Geneza 3).
De ce ne vorbeşte Biblia despre Satan imediat după istoria creaţiei bărbatului şi a femeii? Deoarece Dumnezeu vrea ca noi să ştim despre Satan şi să fim vigilenţi. Am văzut că Satan „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” . Dacă ziarele ar raporta că a scăpat un leu de la grădina zoologică şi hoinăreşte pe străzile oraşului tău, te-ar ajuta să ştii în ce zonă se află leul, pentru a putea evita zona respectivă? Bineînţeles, aceasta ar fi o informaţie vitală pentru tine. În acelaşi mod, dacă ştii zonele în care este activ Satan, cunoaşterea aceasta te poate ajuta să eviţi o mulţime de probleme.
Mulţi credincioşi trec în mod frecvent prin perioade de descurajare. Trebuie neapărat să înţelegem bine un adevăr, şi anume: că descurajarea nu vine niciodată de la Dumnezeu, ci vine întotdeauna de la diavol. În mod similar rivalitatea, violenţa, ura, invidia, amărăciunea, calomnierea, văicărelile, cârtirile, revolta împotriva autorităţilor şi orice altă formă de rău vin întotdeauna de la Satan. Pentru a putea birui toate aceste rele în viaţa noastră, trebuie să fim bine informaţi cu privire la vrăjmaşul nostru.
În Noul Testament, deja pe primele pagini, ni se dau informaţii despre Satan. Imediat după ce ni se relatează faptul că Isus a fost botezat în apă şi uns de către Duhul Sfânt, citim că Satan I s-a împotrivit în pustie şi L-a ispitit.
Prin faptul că ambele Testamente ne vorbesc – deja în primele capitole – despre vrăjmaş, putem vedea măsura importanţei pe care o acordă Biblia descrierii activităţilor lui Satan. De ce este atât de important să ne spună despre Satan de la bun început? Pentru ca noi să nu putem spune că n-am ştiut de viclenia sau de puterea amăgitoare a vrăjmaşului sufletelor noastre.
Este important să cunoşti, încă din tinereţe, lucrurile privitoare la vrăjmaşul tău, deoarece, odată ce ţi-ai dat bine seama ce spune Biblia despre Satan, îţi vei conduce viaţa cu mare atenţie şi, spre deosebire de mulţi oameni, nu-ţi va mai fi niciodată frică de diavol.
Mulţi se tem de Satan, fiindcă ei nu cunosc ceea ce ne învaţă Scriptura despre el. Deoarece ei nu ştiu că Domnul nostru, Isus, l-a învins pe Satan la crucea Golgotei, ei se tem de oamenii care practică magia neagră, care fac vrăjitorii împotriva lor, etc. Însă din momentul în care ochii tăi vor fi deschişi, spre a vedea ceea ce a înfăptuit Domnul pentru noi toţi, la cruce, nu îţi va mai fi niciodată teamă de Satan.
În adunările creştine, Satan încearcă uneori să distragă atenţia oamenilor prin comportamentul bizar al unor oameni posedaţi de demoni, aşa cum a făcut-o şi în sinagogile în care a predicat Isus. Însă lui Satan nu trebuie să i se permită niciodată să facă acest lucru. Odată s-a întâmplat şi în adunarea noastră că, în timpul unei conferinţe de studiu biblic, un om posedat de demoni s-a târât pe culoar ca un şarpe, înspre amvon, încercând să tulbure adunarea. Când demonul a fost mustrat în Numele lui Isus, omul a căzut imediat într-un somn adânc chiar acolo, pe podea. După ce s-a terminat studiul biblic, când noi toţi am spus „Amin”-ul final, omul s-a trezit, iar noi am vorbit cu el. Nu aveam de gând să-i
permitem lui Satan să întrerupă studiul nostru biblic prin vreunul din agenţii lui.
La o altă conferinţă creştină mare, ţinută în aer liber, un om a început dintr-odată să danseze în faţa amvonului, dând parcă impresia că prin acest gest aproba ceea ce se predica în faţă. Când i-am cerut prin translator să se aşeze, el a continuat ca şi cum totul ar fi fost în regulă. Atunci noi am mustrat demonul din el în Numele lui Isus şi, ca urmare, omul a plecat înapoi la locul său şi a stat acolo liniştit.
Da, demonii trebuie să se supună atunci când li se porunceşte în Numele lui Isus, deoarece toate puterile întunericului sunt în cunoştinţă de cauză în privinţa înfrângerii lor de către Isus, la Calvar.
Este important de ştiut că în minunatul Nume al lui Isus Hristos există o putere colosală; şi aceasta deoarece Isus l-a înfrânt pe Satan la crucea Golgotei. Nu trebuie niciodată să te temi de Satan. Numai când nu îţi cunoşti vrăjmaşul trăieşti cu teama că ţi-ar putea face ceva; dar el nu te poate atinge dacă Îi permiţi lui Isus să fie Domnul întregii tale vieţi – fiindcă, aşa cum am spus, Satan a fost complet golit de orice putere atunci când Isus l-a înfrânt la cruce.
ORIGINEA LUI SATAN
Ştim că Dumnezeu a existat din veşnicii. Biblia începe cu afirmaţia: „La început Dumnezeu…” (Geneza 1:1). Acestea sunt primele trei cuvinte ale Bibliei. Ele se referă la veacurile din veşnicia trecută – veşnicie atât de îndepărtată, încât mintea noastră nici măcar nu o poate înţelege, deoarece mintea noastră poate gândi numai în temenii unor mărimi fizice, cum este şi timpul. Dumnezeu însă a existat înainte de a fi început timpul.
Satan însă nu a existat înainte de începerea timpului. Satan este o fiinţă creată. Aceasta să însemne oare că Dumnezeu a creat o fiinţă rea? Nu. Aceasta ar fi fost imposibil. Dumnezeu nu poate crea vreodată ceva rău. Tot ce creează El este desăvârşit. Chiar Adam şi Eva, când au fost creaţi, au fost desăvârşiţi. În acelaşi fel, şi Satan când a fost creat era desăvârşit. La acel moment era cunoscut ca„Luceafăr strălucitor [Lucifer] , fiu al zorilor” (Isaia 14:12). Acest nume are acum o conotaţie rea, însă nu a fost aşa în veşniciile trecute, când a fost creat Lucifer.
El a fost creat ca un lider al îngerilor, pentru a-i conduce pe aceştia în închinare înaintea lui Dumnezeu. Când a fost creat, Dumnezeu i-a dat multe abilităţi şi puteri supranaturale. Ulterior însă, Lucifer a căzut în păcat şi a devenit Satan.
Satan are încă şi astăzi acele puteri, pentru că
Dumnezeu nu i le-a luat înapoi când Satan a decăzut.
Poate ne mirăm de faptul că Dumnezeu nu a luat înapoi acele puteri de la diavol; şi poate ne întrebăm: de ce? Motivul este acela că, de regulă, Dumnezeu nu ia înapoi darurile pe care le-a dat. Chiar şi noi, fiinţele umane, nu luăm înapoi un dar pe care l-am dat cuiva – chiar dacă acea persoană se întoarce, la un moment dat, împotriva noastră!
Astfel, Satan foloseşte acea putere pentru a face rău oamenilor; de aceea oamenii care intră în contact cu el pot face lucruri supranaturale, prin vrăjitorie.
Cu privire la Satan este scris: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor [acela era numele lui – cel strălucitor], fiu al zorilor!” (Isaia 14:12).
Ca lider al îngerilor, Lucifer era permanent în prezenţa lui Dumnezeu. De ce a căzut el de acolo? Cauza este arătată în următoarele două versete: „Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu (…) voi fi ca Cel Prea Înalt’. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor” (Isaia 14:13-15) .
Lucifer a fost mai înzestrat şi mai frumos decât toţi ceilalţi îngeri, şi a avut mai multe abilităţi supranaturale în comparaţie cu ei. El i-a condus pe îngeri în închinare înaintea lui Dumnezeu – până când mândria, această otravă, a intrat în inima lui. Atunci el a început să gândească: „Numai o Singură Persoană este deasupra mea şi această Persoană e Însuşi Dumnezeu. Voi prelua conducerea şi voi domni, la fel de bine, şi peste El.”
Acest gând, care i-a venit în inimă, a fost unul cu-adevărat stupid. Cum ar fi putut el, vreodată, să urce deasupra Creatorului său? Însă aşa este Satan – total necugetat în multe dintre lucrurile pe care le gândeşte şi
le face, chiar dacă este atât de deştept!!! Asemenea lui, mulţi oameni deştepţi din întreaga lume fac o mulţime de lucruri complet absurde din punct de vedere spiritual. Cu cât studiem mai mult despre Satan, cu atât vom vedea, mai mult, cât de stupid este el în multe dintre lucrările pe care le face.
Lucifer nu s-a mulţumit cu locul în care l-a pus Dumnezeu. El vroia să avanseze, înspre locul în care credea că va putea obţine închinarea tuturor! Şi reţineţi: el nu a afirmat că va face aşa, ci a început doar să aibă astfel de gânduri, în inima sa; citim aceasta în versetul 13.
Însă Dumnezeu se uită la inima noastră şi El S-a uitat şi la inima lui Lucifer şi a văzut scopul urmărit de acea inimă.
Există o diferenţă între ispită şi păcat.
La început ispita vine ca un gând, în minte. Totuşi,păcătuim numai atunci cândacceptăm acel gând şidecidem, în inima noastră, să acţionăm în conformitate cu el. Dacă, din contră, respingem imediat gândul acela, nu păcătuim (Iacov 1:14-15).
De exemplu: ai avut vreodată un gând rău, de a întreprinde ceva cu scopul de înjosi o persoană în faţa altora, pentru ca tu însuţi să apari o persoană mai bună?
Ştii care a fost prima persoană care a avut un astfel de gând? Lucifer. Pe cine a vrut el să înjosească? Nu pe îngeri, pentru că pe ei îi avea deja în subordine. El a vrut să-L înjosească pe Dumnezeu. Deci a-i înjosi pe oameni ca tu să urci în vârf este chiar spiritul lui Satan.
De ce spun că trebuie să îţi cunoşti vrăjmaşul? Pentru că, atunci când un astfel de gând intră în mintea ta, trebuie să îl identifici imediat pe vrăjmaşul tău, care
tocmai încearcă să pătrundă. Leul care răcneşte este pregătit să te devoreze.
Nu sunt necesari mulţi ani pentru ca Arhanghelul din gradul cel mai înalt să devină diavol. Nu. E necesar doar un singur moment. Lucifer nu a căzut treptat, încetul cu încetul. Nu.A căzut ca un fulger, aşa cum a spus Isus – într-o clipită (Luca 10:18). Cu un moment înainte, el a fost „cel strălucitor”. Însă imediat ce a început să nutrească gândul că va deveni ca Dumnezeu, el a devenit diavolul.
Cât durează până când un înger devine demon? Nici măcar o secundă. Doar un moment. Cât durează până când o persoană cu adevărat bună devine ca diavolul? Doar un moment. Atâta tot. Amintiţi-vă mereu de adevărul acesta.
Un alt pasaj din Scriptură care ne vorbeşte despre originea lui Satan este Ezechiel 28. Acolo îl vedem pe Satan numit „împăratul Tirului” (Ezechiel 28:12). În spatele conducătorilor acestei lumi se află puteri ale întunericului şi, la acea vreme, în spatele conducătorului Tirului era Satan însuşi; iar Domnul i-a vorbit lui Satan care îl manipula pe acel conducător.
Domnul îi aminteşte lui Satan de timpul când a fost în grădina Edenului (Ezechiel 28:13). Aceasta ne arată că Lucifer a fost în Eden înainte de Adam şi Eva; şi Domnul îi reaminteşte lui Satan cum a fost el „fără prihană în căile lui, din ziua când a fost creat până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în el” (versetul 15).
Inima lui Lucifer s-a înălţat, în primul rând, datorită frumuseţii lui. Se înalţă vreodată inima ta când te uiţi în oglindă şi vezi cât de bine arăţi comparativ cu alţii? Apariţia acestui sentiment să fie un avertisment pentru tine. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru darurile bune pe care ţi le-a dat. Nu este nimic greşit să ai o înfăţişare
frumoasă, însă e total greşit să ai mândrie datorită acestei înfăţişări, fiindcă atunci deschizi uşa lui Satan.
Un alt motiv al mândriei lui Lucifer a fost inteligenţa lui. Ştiai că Satan este cel mai deştept dintre toate fiinţele create? Nu e nimic greşit să fii inteligent. Ne putem folosi inteligenţa pentru slava lui Dumnezeu. Însă nu avem nici un drept să fim mândri datorită ei. Nu este vorba că ar trebui să considerăm inteligenţa noastră un handicap, în slujirea Domnului. Nu. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru inteligenţă şi pentru frumuseţe, dar nu fii niciodată mândru datorită acestora.
Al treilea motiv al îngâmfării lui Lucifer a fost acela că, dintre toate fiinţele create, el avea poziţia cea mai înaltă. Lucifer a eşuat în a recunoaşte faptul că toate aceste trei motive ale mândriei lui – frumuseţea, inteligenţa şi poziţia – erau de fapt daruri primite de la Dumnezeu. În privinţa acestei recunoaşteri eşuează multe dintre fiinţele create – şi mulţi dintre cei care cad sunt creştini. În acest mod, Satan obţine un punct de sprijin în viaţa lor şi prin acesta, în final, îi distruge.
Vedem, astfel, că toate păcatele din lume provin din atitudineamândriei. Nu crima sau adulterul le-a cauzat, ci mândria. De aceea, iertarea păcatelor şi mântuirea au venit tocmai prin atitudinea opusă, prin cea a smereniei lui Isus. Calea care duce la zădărnicirea tuturor planurilor viclene ale lui Satan este cea a smereniei.
Tot în Lucifer vedem şi originea spiritului de nemulţumire cu privire la propria-i soartă. Dacă am putea privi la această lume din punctul de vedere al lui Dumnezeu am putea vedea cum lumea este plină de oameni nemulţumiţi cu soarta lor, care tot timpul au ceva de care să se plângă, care mereu cârtesc – adică oameni care au un mod de raportare asimilat de la Satan.
Atitudinea de răzvrătire împotriva autorităţii provine, şi ea, din spiritul lui Lucifer. Exista o Singură autoritate pe care o avea Lucifer deasupra lui – aceea a lui Dumnezeu – dar nici pe aceea nu a suportat-o, ci s-a revoltat împotriva ei. El dorea să fie deasupra acelei Autorităţii şi, în acest scop, dorea să-L denigreze pe Dumnezeu.
Vedem noi, oare, manifestarea acestui spirit în rasa umană? De unde provin acele lupte sângeroase pentru putere în diferite ţări, dacă nu din spiritul de răzvrătire împotriva autorităţii? De asemenea, multe dintre conflictele de muncă din fabrici sunt cauzate de aceeaşi atitudine. Iar în zilele noastre, acest duh de răzvrătire i-a cuprins nu numai pe studenţi, dar şi pe elevii din şcoli şi se manifestă chiar şi prin copii mici, în familie.
Toate acestea sunt un semn sigur al faptului că lumea se înrăutăţeşte. Lipsa de respect faţă de profesori şi faţă de părinţi, şi chiar faţă de fraţii prezbiteri din biserică, este un fenomen des întâlnit în multe locuri în zilele noastre.
Nu uita niciodată că aceasta e atitudinea care a cauzat transformarea celui mai bun înger într-un diavol; şi acest spirit poate schimba şi astăzi un băiat bun sau o fată bună, într-un diavol.
Dumnezeu nu face pe nimeni rău, niciodată. Noi înşine ne facem răi, atunci când ne deschidem faţă de spiritul lui Satan.
În legătură cu Lucifer, aş dori să mai reţineţi un ultim aspect. Când a căzut, nu a căzut singur. A avut tovărăşia acelora pe care a reuşit să-i corupă. Citim în Apocalipsa 12:4 că Satan în momentul căderii „trăgea după el” o treime din îngeri. Aceştia, la rândul lor, după ce asimilaseră ideile lui Satan, i se alăturau prosteşte în atitudinea mândriei, a nemulţumirii şi a răzvrătirii.
Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Acolo unde o persoană este rea, nu se mulţumeşte să rămână în starea aceea de una singură. Vrea să tragă după sine în mizerie şi-n răutate şi pe alţii. De la o „rădăcină de amărăciune”, care este într-o persoană, pot fi „tulburaţi şi întinaţi mulţi”, dacă acei mulţi nu veghează (vezi Evrei 12:15).
ÎNŞELĂCIUNEA LUI SATAN
În Geneza capitolul 3 vedem atacul lui Satan şi putem învăţa multe despre tactica pe care o adoptă el în ofensivă. Ni se spune acolo că „şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului”. Satan a intrat în acel şarpe (la fel cum s-a întâmplat şi în ţinutul gadarenilor, când demonii pe care i-a scos Isus din omul îndrăcit au intrat în porci), iar Satan i-a vorbit Evei prin şarpe şi a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’?” Când Eva a răspuns că restricţia se referea numai la pomul din mijlocul grădinii şi că porunca avea legătură cu un pericol de moarte, Satan a afirmat contrariul Cuvântului lui Dumnezeu spunând: „Hotărât că nu veţi muri …”
Observaţi cum vine Satan: întâi de toate, el pune
sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu.
La fel vine şi la noi. El pune întrebarea: „Oare a zis Dumnezeu cu-adevărat că nu e voie să procedezi aşa? Dar ce e rău în a face asta? Aceste porunci biblice sunt învechite. Ele au fost scrise pentru acel timp şi pentru acea cultură în care a trăit Pavel. Mai mult ca sigur că Dumnezeu nu a vrut ca noi, cei din secolul douăzeci şi unu, să interpretăm acele interdicţii în mod literal, etc., etc.”
Întâlnim tineri şi bătrâni care pun mereu astfel de întrebări, fără ca ei să-şi dea seama, câtuşi de puţin, că au
devenit purtătorii de cuvânt ai lui Satan. Chiar şi atunci când cugetul lor îi sensibilizează, că ceva este greşit, continuă să se bazeze pe propria lor argumentare şi iscodesc mereu, căutând posibilitatea comiterii unor fapte care sunt interzise de Dumnezeu.
Când există anumite porunci sau când anumite lucruri sunt interzise de Dumnezeu, în Cuvântul Său, putem fi siguri că El are motive bine întemeiate pentru emiterea acelor porunci sau acelor interdicţii. Satan însă întotdeauna ne face să ne întrebăm dacă Dumnezeu chiar s-a referit la aceasta, etc.
Care e scopul final spre care ţinteşte Satan atunci când ne face să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu? Exact acelaşi care a fost şi în cazul Evei – de a ne îndepărta de Domnul şi de a ne face să ajungem într-o stare în care Dumnezeu ne va respinge şi ne va alunga din prezenţa Lui, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Adam şi a Evei.
Odată, Isus a spus că Satan este un hoţ. Satan nu fură bani, pentru că ştie că banii n-au nicio valoare în veşnicie. El fură numai ceea ce are valoare veşnică
– în primul rând sufletele oamenilor. Isus a mai spus în continuare că Satan nu numai că fură, dar mai apoiucide şi distruge ceea ce a furat (Ioan 10:10). În acelaşi verset, Isus a precizat că, prin contrast, El a venit să ne dea o viaţă abundentă.
Nu este uimitor faptul că din mulţimea celor peste 6 miliarde de oameni, care trăiesc astăzi în lume, mai mult de 99% preferă să creadă minciunile lui Satan şi să-l asculte pe el decât să creadă în Isus Hristos şi să se supună Cuvântului lui Dumnezeu? Aici putem vedea cât de teribilă este activitatea lui Satan prin care înşală masele largi de oameni, convingând-i că nu este grav să nu te supui Cuvântului lui Dumnezeu.
Când oamenii beau alcool pentru prima dată, fumează prima ţigară sau încep să ia droguri (ca heroina sau cocaina) crezi că îi avertizează Satan că aceste practici le vor distruge trupul şi mintea, aici pe Pământ, iar în final, în veşnicie, le va trimite sufletul în Iad unde vor fi chinuiţi în veci de veci? Nu. El nu le spune adevărul, deoarece informarea lor corectă i-ar trezi la realitate. Le spune ceea ce le place oamenilor să audă: că va fi ceva nostim, ceva distractiv, ceva de dorit. Aşa a lucrat şi în cazul Evei.
Aşa înşală el, în zilele noastre, milioane de tineri din întreaga lume. Indiferent dacă e vorba de comiterea unor păcate sexuale sau de furt, sau de altceva, Satan spune: „Ce-i rău în asta? Nu te lua după ideile demodate din secolul nouăsprezece”, etc. Când îţi apar astfel de gânduri, inoculate de Satan, să fii foarte atent. El vrea să te nenorocească. Acela e scopul lui final.
Vedem în versetul 6, din Geneza capitolul 3, că de-ndată ce Eva „a văzut că fructul era bun de mâncat”, trupul ei a fost atras înspre acel pom. Acel fruct oprit are multe reprezentări echivalente în secolul douăzeci şi unu. În viaţa de zi cu zi constatăm că trupurile noastre sunt atrase de multe lucruri pe care le-a interzis Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu continuă, spunând că Eva a constatat faptul că pomul era şi „plăcut de privit”. Constatăm că multe din lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a interzis sunt plăcute ochilor noştri.
Se spune mai departe că Eva a găsit atrăgător pomul şi pentru ceea ce promitea fructul acelui pom intelectului ei. A văzut fructul ca pe ceva care ar putea să o facă înţeleaptă. Mintea noastră, de asemenea, este atrasă de multe lucruri pe care le-a interzis Dumnezeu. Fii foarte atent când trupul şi mintea îţi sunt atrase de ceva despre care conştiinţa îţi spune că este greşit.
Sunt sigur că în acel moment conştiinţa Evei i-a spus clar că ceea ce intenţiona să facă era greşit. Ştia foarte bine că Dumnezeu îi spusese să nu mănânce din acel fruct. Însă acţiunea ei practică care a fost? Deoarece atât trupul, cât şi mintea ei doreau fructul, ea s-a convins pe sine însăşi că nu era nimic rău în a-l mânca. Şi-a ucis astfel conştiinţa, a luat fructul şi l-a mâncat.
Ce a realizat Satan prin faptul că a determinat-o pe Eva să păcătuiască? Cu mult timp în urmă, Satan însuşi căzuse din prezenţa lui Dumnezeu. Odată devenit rău, el era hotărât să-i facă răi şi pe alţii. Iar acum, acelaşi fenomen are loc şi în rasa umană: când un om face ceva rău, el nu se mulţumeşte să rămână singur în răul pe care l-a comis. El vrea să-i facă şi pe alţii să înfăptuiască răul acela.
Aş dori să-i încurajez pe toţi tinerii să citească cartea Proverbe din Scriptură. Aceasta e, într-adevăr, o carte bună pentru fiecare dintre voi. În Proverbe 1:10 ni se spune: „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!”
Satan a devenit rău şi a vrut să o atragă şi pe Eva în căderea lui. Iar când Eva a devenit părtaşă acelui spirit otrăvitor, ea a vrut să îl atragă în cădere şi pe soţul ei. Aşa că a luat un alt fruct şi i l-a dat soţului ei.
Aşa s-a multiplicat răul în lume de-a lungul secolelor. Un om devine rău şi îi atrage şi pe alţii în căderea lui.
Iată de ce trebuie să fim vigilenţi întotdeauna. Uneori Satan vine la noi ca un leu care răcneşte. Dacă ar veni întotdeauna ca un leu care răcneşte l-am recunoaşte cu uşurinţă. Însă el nu vine mereu în felul acesta. Uneori vine într-un mod linguşitor, ca un „înger de lumină” (2 Corinteni 11:14); şi atunci trebuie să fim noi cu-adevărat precauţi.
Gândiţi-vă la momentul în care Isus le-a spus ucenicilor Săi că El urma să sufere şi să moară pe cruce, iar Petru I-a răspuns: „nu, Doamne, nu lăsa să ţi se întâmple aşa ceva”. Ce a făcut atunci Isus? S-a întors imediat şi i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23). El a recunoscut faptul că sugestia de a evita moartea pe cruce era glasul lui Satan, chiar dacă glasul acela venea prin Petru.
Isus ştia că El trebuia să meargă la cruce, deoarece crucea era singura Cale prin care păcatele oamenilor puteau fi iertate. Însă Petru nu vedea clar adevărul acesta. El a fost bine intenţionat, dar nu şi-a dat seama că, în acel moment, cel care vorbea prin el era Satan care încerca să-L oprească pe Isus de la moartea Sa răscumpărătoare. Da, Satan poate să vină la noi chiar printr-un prieten apropiat şi să ne sugereze ceva care, omeneşte vorbind, pare a fi un sfat plin de afecţiune şi bun. Aşa că trebuie să fim vigilenţi tot timpul.
Cea mai importantă parte a omului nostru lăuntric este conştiinţa; şi este de o importanţă vitală, pentru fiecare dintre noi, să ne dorim cu ardoare o conştiinţă sensibilă – una care să ne dea avertismente puternice, chiar şi la greşeli mici.
Uitaţi-vă la tălpile picioruşelor unui bebeluş. Cât sunt ele de moi şi de delicate! Comparaţi-le cu tălpile propriilor voastre picioare. Câtă diferenţă! Ale voastre au devenit aşa de tari. Poate fi la fel şi în cazul conştiinţei voastre.
Când v-aţi născut aţi avut o conştiinţă delicată – exact ca acele tălpi gingaşe ale unui bebeluş; aceasta era sensibilă chiar şi la cel mai mic rău pe care-l făceaţi. Însă, pe măsură ce aţi crescut, aţi început să spuneţi minciuni, să înşelaţi, să furaţi lucruri, să-i răniţi pe alţii în multe feluri, să copiaţi la lucrările de control la şcoală, să vă
răzvrătiţi împotriva părinţilor voştri şi să faceţi multe alte lucruri rele. Aţi început, astfel, să vă ucideţi conştiinţa până când ea a devenit tare şi insensibilă la păcat – asemenea tălpilor picioarelor voastre.
Prin apostolul Pavel, Scriptura ne îndeamnă „să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11) .
Satan a venit atât de ingenios la Eva, ispitind-o cu ceva ce arăta atât de atrăgător, iar în final a distrus-o. Astăzi Satan vine în acelaşi mod, pentru a ne distruge: nu numai cu lucrurile pe care le-am menţionat, dar şi cu forme mult mai directe de închinare satanică. El duce oamenii în rătăcire prin vrăjitorie, prin diverse jocuri pe calculator (cum ar fi „Închisori subterane şi diavoli”), prin chemarea duhurilor celor morţi, prin astrologie, prin horoscoape, prin ghiciri în palmă, etc., etc. Prin toate aceste mijloace, Satan încearcă să acapareze mintea şi inima oamenilor.
Idolatria, de asemenea, îi aduce pe oameni în legătură cu Satan, deoarece în spatele fiecărui idol este un diavol (vezi 1 Corinteni 10:19-20) – chiar dacă acel idol are un nume inofensiv ca „Pruncul Iisus”, „Maica Domnului” sau un alt nume înşelător. Dumnezeu urăşte idolatria tocmai datorită contactului care se realizează, prin ea, între om şi Satan şi ne porunceşte să evitămorice formă a închinării la idoli (Exodul 20:4-5; 1 Corinteni 10:14; 1 Ioan 5:21).
O altă metodă prin care Satan întinează minţile tinerilor este cea a filmelor video şi a programelor de televiziune. Când vedeţi toate acele scene de sex şi de violenţă nu aveţi, după aceea, visuri de noapte în legătură cu acele scene? În urma vizionării vă alegeţi atât cu coşmaruri înfricoşătoare, cât şi cu vise murdare. Prin
aceste căi, diavolul vă penetrează mintea atât cu frică, cât şi cu fapte obscene, astfel încât el vă poate distruge, treptat, întreaga viaţă.
Dacă Eva, simţindu-se ademenită să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului, L-ar fi chemat în ajutor pe Dumnezeu, succesiunea evenimentelor ar fi fost complet alta.
Când am devenit creştin, la vârsta de 19 ani, am ştiut că nu trebuie să mai merg niciodată la vreun film. Într-o zi însă au venit prietenii mei cerându-mi să merg cu ei la cinematograful din baza navală (unde lucram), la un film. Atunci am observat că nu aveam curajul să le spun că, datorită faptului că devenisem creştin, nu voi mai merge la film cu ei. Aşa că m-am dus cu ei, însă pe tot parcursul drumului, până am ajuns la cinematograf, m-am rugat Domnului în inima mea, spunând: „Doamne, te rog, ajută-mă. Scapă-mă din această situaţie. Eu nu vreau să merg la film.” Când, în sfârşit, am ajuns la cinematograf, la intrare era pus un afiş care anunţa că filmul nu putea fi vizionat în seara aceea, deoarece nu primiseră încă rola filmului. L-am lăudat pe Domnul, pentru că mi-a răspuns într-un mod atât de minunat la rugăciune. Însă Domnul mi-a vorbit după aceea, spunându-mi: „Te-am ajutat de data aceasta, însă data viitoare tu vei fi acela care va trebui să spui ‚Nu'”. Eram atât de încurajat de răspunsul miraculos pe care mi-l dăduse Dumnezeu la rugăciune, încât următoarea dată, când au venit prietenii să mă cheme la film, am putut spune cu uşurinţă: „Nu”.
Când Dumnezeu a venit în grădina Edenului şi le-a vorbit lui Adam şi Evei, confruntându-i cu păcatul lor, l-a blestemat pe Satan, spunându-i: „sămânţa ei [a femeii] îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). Această dublă zdrobire a avut loc la
Golgota. Isus Hristos a fost născut dintr-o femeie şi a
„zdrobit capul” lui Satan, prin victoria Sa definitivă, la Calvar; iar Satan a „zdrobit călcâiul” lui Isus, prin piroanele care L-au ţintuit pe Isus pe cruce.
Vedem, astfel, că Geneza 3 se termină cu un mesaj al speranţei, şi anume: că Satan nu va stăpâni peste om pentru totdeauna. Isus a venit şi l-a înfrânt pe Satan. Din această cauză, Isus poate să-i elibereze acum pe toţi oamenii de sub stăpânirea lui Satan.
Fiind conştient de înfrângerea vrăjmaşului, tu trebuie să iei acum atitudine şi să nu îi mai permiţi vreodată lui Satan să aibă vreun control asupra vieţii tale. Conştiinţa ta care a ajuns nesimţitoare poate deveni din nou sensibilă, ca a unui copilaş, dacă crezi că Isus Hristos, murind pe cruce, a anulat orice putere a lui Satan asupra ta.
Biblia îl numeşte Pârâş (Acuzator) pe Satan (Apocalipsa 12:10) . El va continua să te acuze în legătură cu eşecurile şi păcatele tale din trecut, chiar dacă ai mărturisit acele căderi lui Dumnezeu, poate chiar de sute de ori până acum. Singura modalitate prin care poţi birui acuzaţiile lui Satan este prin mărturisirea tuturor păcatelor înaintea lui Dumnezeu şi prin credinţa că Dumnezeu va împlini ceea ce a promis – că te va curăţa pe deplin prin sângele lui Isus vărsat pentru tine la cruce (vezi 1 Ioan 1, versetele 7 şi 9). Principala metodă prin care Satan îi hărţuieşte pe copiii lui Dumnezeu este acuzaţia. Pentru a-l birui pe Acuzator trebuie să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu este nevoie de multiple mărturisiri ale aceluiaşi păcat. De îndată ce ţi-ai mărturisit păcatul O SINGURĂ DATĂ, Dumnezeu este credincios să te ierte imediat. Iată cum îl poţi birui pe Satan la momentul prezent:
spunându-i că TOT trecutul tău a fost şters prin sângele
lui Hristos (vezi Apocalipsa 12:11).
Isus a murit nu numai pentru a-ţi ierta păcatele, ci şi pentru a te elibera de sub autoritatea lui Satan, care te-a înrobit prin atât de multe obiceiuri rele. Aminteşte-ţi: capul lui Satan a fost zdrobit cu desăvârşire de către Mântuitorul tău.
Aleluia!
DE CE NU L-A NIMICIT DUMNEZEU PE SATAN
Pentru început, să vedem ce anume îl degradează pe om, reducându-l până la nivelul unui animal?
Răspunsul îl găsim în atitudinea omului, de a fi interesat numai de nevoile lui trupeşti şi de existenţa lui materială. Care sunt interesele unui animal? Mâncarea, odihna şi satisfacerea sexuală – cam asta e tot ce îl interesează. Iar când un om este interesat numai de aceste lucruri putem să spunem că el a decăzut la o stare care este specifică animalelor.
Însă Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a fi doar un altfel de animal. Pe de altă parte, vedem că nici educaţia nu îl face pe om superior animalelor, deoarece chiar şi oamenii cu multă educaţie se comportă câteodată ca animalele.
Există o parte lăuntrică în noi care este mai profundă chiar şi decât mintea noastră. Această parte se numeşte duh sau spirit. Duhul nostru ne face conştienţi de Dumnezeu.
Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a creat cu o
voinţă liberă. El i-a dat omului libertatea de alegere.
Când Lucifer a fost creat ca înger, şi el a fost înzestrat cu libertatea de alegere. De aceea a putut el să spună: „mă voi ridica deasupra tronului lui Dumnezeu”.
Existau multe alte făpturi create de Dumnezeu care nu aveau voinţă liberă. Stelele şi planetele, de exemplu. De mii de ani, planetele din sistemul nostru solar nu s-au revoltat niciodată împotriva legilor lui Dumnezeu. De ce? Pentru că ele nu au libertatea de alegere. Pe de altă parte, planetele nu pot deveni copii ai lui Dumnezeu. Pentru ca cineva să devină un copil al lui Dumnezeu, el trebuie să fie creat cu voinţă liberă ca să poată alege ceea ce vrea, într-un mod spontan.
Însă pericolul libertăţii de alegere este că poţi folosi această libertate pentru propria ta plăcere şi pentru a fi neascultător faţă de poruncile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu a fost dispus să-Şi asume acest risc, deoarece El dorea copii ascultători; şi aici Satan are un anumit rol în planul lui Dumnezeu.
Tot haosul, confuzia, bolile şi răul din lume sunt rezultatul direct al nesupunerii omului faţă de Dumnezeu şi a ascultării de diavol în grădina Edenului.
Atunci ne putem întreba: „Dacă Satan este cauza fundamentală a tuturor problemelor din lume, atunci de ce nu-l distruge Dumnezeu pe Satan?”
Ei bine, sper să avem măcar atâta încredere în Dumnezeu, încât să acceptăm ideea că înţelepciunea Lui e mai mare decât a noastră. Înţelepciunea noastră este ca o ceşcuţă de apă, în timp ce a lui Dumnezeu este ca un ocean.
Putem fi siguri că Dumnezeu, dacă i-a permis lui Satan să existe şi să fie activ pe Pământ, trebuie să aibă un motiv bine întemeiat pentru aceasta.
De fapt, Dumnezeu face ca activitatea rea a lui Satan să fie întoarsă înspre realizarea anumitor lucrări bune în sfinţii Lui. De aceea îi permite lui Satan să existe.
Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să fie cauza atâtor rele, pagube şi suferinţe pe Pământ este acela că oamenii, ca o consecinţă a acestor rele, se vor întoarce la Dumnezeu. Ţinând seama de egocentrismul în care se află omul, în urma căderii în păcat, putem stabili cu uşurinţă o prognoză a comportamentului uman în condiţiile în care viaţa pe Pământ ar fi foarte confortabilă: fără boli, suferinţe, sărăcie sau mizerie. Este foarte probabil că în acele condiţii nu s-ar găsi nici un om care, cel puţin, să se gândească la Dumnezeu!
Tot ce permite Dumnezeu are un scop. Citim în Vechiul Testament că în pustie israeliţii, atunci când au uitat de Dumnezeu, au fost muşcaţi deodată de şerpi veninoşi. Atunci ei s-au întors imediat la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat (Numeri 21). Nu a fost oare folositoare prezenţa acelor şerpi veninoşi, ca să-i determine pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu?
Am auzit despre experienţa pe care a avut-o un om de afaceri, care cândva fusese aproape de Dumnezeu. Însă, pe măsură ce afacerea lui prospera, el s-a îndepărtat de Dumnezeu. Prezbiterii bisericii i-au vorbit în mod repetat şi au încercat să-l întoarcă înapoi la Domnul. Însă el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre fiii lui şi copilul a ajuns grav bolnav. Chiar şi doctorii au renunţat la orice speranţă. Atunci tatăl a devenit foarte îngrijorat şi a trimis după unul din prezbiterii bisericii ca să se roage pentru copil. Prezbiterul respectiv era un om înţelept. A venit şi s-a rugat astfel: „Doamne, Îţi mulţumesc că ai trimis acel şarpe să-l muşte pe copilul acesta – pentru că eu n-aş fi putut să conving familia aceasta să se mai gândească la Tine; dar ceea ce n-am putut eu face în şase ani, a făcut acest şarpe într-un moment! Acum, că ei şi-au
învăţat lecţia, Doamne, vindecă-le, te rog, copilul şi ajută-i să nu mai aibă niciodată nevoie de şerpi care să le aducă aminte de Tine.”
Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când, într-o zi, ei se trezesc că au fost internaţi de urgenţă la spital cu cancer. Apoi, dintr-o dată, ei încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la Hristos şi sunt născuţi din nou. Bolile incurabile, bolile cronice, sărăcia şi multe alte rele din această lume sunt toate folosite de Dumnezeu pentru a-i întoarce pe oameni de la păcatele lor, ca locuinţa lor veşnică să fie Cerul. Aşa foloseşte Dumnezeu tocmai lucrările rele ale lui Satan pentru a scoate suflete din ghearele lui, asigurând acelor suflete mântuirea pentru veci de veci. Astfel demonstrează Dumnezeu, din nou şi din nou, faptul că răul produs de Satan se întoarce, în final, împotriva lui Satan însuşi.
De asemenea în viaţa noastră, a credincioşilor, Dumnezeu întoarce lucrările rele ale lui Satan înspre curăţirea şi sfinţirea noastră.
Gândiţi-vă la exemplul focului. Ştim că, de-a lungul istoriei, milioane de oameni au murit arşi de foc. Cu toate acestea nimeni nu s-a oprit vreodată din folosirea focului, deoarece gătirea mâncării şi funcţionarea automobilelor, avioanelor, utilajelor, etc., se face cu ajutorul focului. Focul este folosit şi pentru curăţirea aurului – acesta nu ar putea fi curăţit prin nicio altă metodă. Aşadar, focul poate avea utilizări foarte bune.
De asemenea, gândiţi-vă la electricitate. Milioane de oameni au murit electrocutaţi. Putem afirma cu certitudine că electricitatea este foarte periculoasă. Cu toate acestea ştim cu toţii că ea poate fi pusă în slujba unor scopuri foarte utile. Aşa stau lucrurile şi în privinţa lui Satan.
Adam şi Eva, când au fost creaţi, erau inocenţi. Pentru a ajunge să fie sfinţi trebuiau să facă o alegere; şi pentru a face o alegere ei trebuiau să fie ispitiţi – ca să poată refuza neîncrederea faţă de Dumnezeu şi pofta, alegând, în schimb, încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu şi stăpânirea de sine. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu i-a permis lui Satan să intre în grădina Edenului şi să îi ispitească.
Crezi că ar fi fost dificil pentru Dumnezeu să îl împiedice pe Satan să intre în acea grădină? Nu, deloc. Însă, fără ispitire, Adam nu ar fi putut deveni sfânt. Ar fi rămas inocent pentru totdeauna .
Există o mare diferenţă între inocenţă şi sfinţenie. Inocenţa este ceea ce vezi într-un copilaş. Dacă vrei să ştii cum a fost Adam când a fost creat, uită-te la un copilaş – inocent şi neştiutor în ce priveşte binele şi răul.
Un copil mic este inocent, dar nu este sfânt, nu este desăvârşit. Pentru ca să devină desăvârşit, acel copil va trebui să crească şi să facă anumite alegeri, refuzând răul şi alegându-L pe Dumnezeu.
Numai atunci ne dezvoltăm caracterul când, în mintea noastră, refuzăm să cedăm în faţa ispitei. Tu ai ajuns să fii ceea ce eşti, datorită alegerilor pe care le-ai făcut până acum în viaţa ta.
Dacă alţi oameni din jurul tău sunt mai buni decât tine, aceasta se datorează faptului că ei au luat decizii mai bune pentru viaţa lor decât deciziile pe care le-ai luat tu pentru viaţa ta. Noi toţi facem alegeri în fiecare zi – şi acele alegeri determină ceea ce vom deveni în final.
În grădina Edenului, Eva a făcut o alegere. Practic,
prin decizia luată, ea a spus în mod implicit următoarele:
„Mai degrabă îmi satisfac dorinţele trupeşti şi accept ceea
ce-mi oferă Satan decât să fiu limitată de restricţiile pe
care mi le-au impus poruncile lui Dumnezeu. Vreau să fiu liberă.”
Însă a devenit liberă? Nu. Ea a devenit o sclavă a lui Satan. Numai ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne poate face cu adevărat liberi.
În acea zi, în Eden, Adam şi Eva au luat o decizie foarte importantă care a produs efecte pe termen lung, atât pentru toată durata vieţii lor, cât şi pentru cea a generaţiilor următoare. Toate deciziile au consecinţe – uneori consecinţe care, din nefericire, îi afectează şi pe urmaşii noştri. Adam şi Eva, ca urmare a deciziei lor, au trăit experienţa amară de a fi îndepărtaţi din prezenţa lui Dumnezeu pentru tot restul vieţii lor.
Aşa că, să nu-ţi imaginezi că nu au importanţă acele mici alegeri din viaţa ta cotidiană şi nu te gândi că nu vei culege în viitor roadele atitudinilor şi faptelor pe care le semeni acum în ogorul vieţii tale. Dumnezeu va permite să fii încercat şi ispitit; şi în acest scop îl lasă liber şi activ pe Satan.
Permiteţi-mi să vă arăt un exemplu din Vechiul Testament, din cartea lui Iov. În capitolul 1 citim despre o conversaţie care a avut loc în Cer între Dumnezeu şi Satan. Această conversaţie a afectat într-un mod dramatic experienţa de viaţă a lui Iov. Din acest exemplu, noi putem învăţa multe despre lucrările lui Satan.
În Iov 1:6 citim că într-o zi fiii lui Dumnezeu (îngerii) au venit să se prezinte înaintea Domnului. Satan a venit şi el printre ei. Dumnezeu l-a întrebat de unde vine.
Ascultaţi răspunsul lui Satan. El a spus că a vizitat diferite locuri de pe Pământ. Ştiaţi că Satan este activ în lumea aceasta chiar şi acum?
Mulţi oameni trăiesc cu ideea că Satan locuieşte în Iad. Dacă ar fi adevărat, atunci n-ar putea să ne tulbure pe noi, aici pe Pământ.
Satan însă nu locuieşte în Iad.
Biblia ne învaţă că există trei ceruri. Primul cer este ceea ce noi numim „spaţiu cosmic”. Al treilea Cer este prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu (2 Corinteni 12:2). Când Satan a fost îndepărtat din prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu (al treilea Cer), el a fost dat jos în al doilea cer (Efeseni 6:12), şi nu în Iad. Din al doilea cer, el are libertatea să vină oricând pe Pământ. De aceea a putut el să vină în grădina Edenului; şi de aceea el şi demonii lui pot veni pe Pământ chiar şi astăzi.
Biblia spune că Satan dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând oameni pe care să-i devoreze. El caută tot timpul să ispitească tinerii, pentru ca aceştia să facă alegeri greşite. Astfel, Satan vrea să pătrundă în viaţa lor ca să-i jefuiască de puritatea, de sinceritatea şi de integritatea lor şi să le distrugă astfel caracterul, iar în final să-i ia cu el în chinurile veşnice ale Iazului de Foc.
Iată de ce cutreieră Satan de jur-împrejurul Pământului.
Poţi fi sigur că Satan îi ţine pe oameni sub observaţie; pe fiecare om în parte. Te-a urmărit din copilărie şi a căutat tot timpul să te ispitească să faci răul şi să faci alegeri greşite, ca să te poată nenoroci. El a fost acela care ţi-a şoptit să copiezi la lucrările de control, să porţi duşmănie împotriva altora, să spui minciuni părinţilor şi profesorilor tăi, să furi lucrurile altora, să citeşti cărţi obscene, etc.
În cartea Iov vedem, mai departe, că Dumnezeu i-a spus lui Satan: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi
curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” . Aşa cum era de aşteptat, Satan ştia totul despre Iov. De fapt, Iov era numărul unu pe „lista neagră” a lui Satan. Aşa că Satan a răspuns, spunând: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara” (Iov 1:8-10) .
Aici avem o lecţie minunată pe care o putem învăţa: Dumnezeu pune un zid protector în jurul copiilor Săi – un zid triplu: în jurul trupului lor, în jurul familiilor lor şi în jurul posesiunilor lor.
Este un privilegiu binecuvântat de care ne putem bucura, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, de a avea ridicată în jurul nostru această gardă care ne asigură protecţie divină în cele trei domenii. Scriptura ne spune în Proverbe 18:10 că Numele Domnului este un turn tare, în care cel neprihănit poate fugi şi poate găsi protecţie. Există o siguranţă enorm de mare în Numele lui Isus. Satan nu se teme de nici un alt nume decât de Numele lui Isus Hristos, Persoană care l-a înfrânt la crucea Golgotei. Când viaţa noastră este predată lui Hristos, putem folosi Numele Lui pentru a ne împotrivi lui Satan. Biblia spune:
„Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” .
Citim mai departe, în cartea lui Iov, că Dumnezeu i-a permis lui Satan să îl atace pe Iov, provocând daune sănătăţii, familiei şi posesiunilor lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a deschis câte puţin, pentru o vreme, fiecare dintre zidurile protectoare, pentru a-i permite lui Satan să intre şi să-l încerce pe Iov. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Pentru ca Iov să poată „ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). După ce s-a terminat încercarea, citim că Iov a devenit un om mai smerit şi mai evlavios, având caracterul curăţit de toată autoîndreptăţirea pe care şi-o atribuise înainte.
Din acelaşi motiv ne lasă Dumnezeu şi pe noi să fim încercaţi: pentru ca, din aceste încercări, să ieşim mai curaţi, mai smeriţi, mai evlavioşi, mai iubitori şi mai buni, mai milostivi şi mai puţin autoîndreptăţiţi; deci mai asemănători cu Însuşi Isus.
Prin urmare, văzând cum agresiunile satanice sunt întoarse înspre binele copiilor lui Dumnezeu, putem înţelege că, dacă raportarea noastră este cea corectă, Satan nu poate face altceva decât să servească unui scop foarte util – acela de sfinţire a vieţii noastre.
Toate acestea ne învaţă cel puţin două lucruri:
În primul rând : fără permisiunea lui Dumnezeu, Satan nu se poate atinge niciodată de vreun copil al lui Dumnezeu – nici de trupul lui, nici de familia lui şi nici de posesiunile lui.
Iar în al doilea rând: oricând i se permite lui Satan să ne atingă sau să ne rănească în vreun fel, aceasta are întotdeauna scopul ca noi să putem deveni mai asemănători cu Hristos, mai liberi de lucrurile temporare, pământeşti şi cu mintea mai mult îndreptată înspre Cer.
Nu-i aşa că e o mare încurajare pentru noi să ştim că Tatăl nostru Ceresc are controlul deplin, chiar şi asupra acţiunilor rele pe care le întreprinde Satan împotriva noastră?
Vreau să vă spun vouă tuturor, tinerilor, că, dacă vă predaţi viaţa lui Dumnezeu, veţi avea întotdeauna acest zid de protecţie triplu în jurul trupurilor, a familiilor şi a posesiunilor voastre. Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satan nu va putea trece prin nici unul dintre aceste ziduri; şi oricând i se va permite lui Satan să pătrundă, puteţi fi siguri că aceasta va fi înspre binele vostru.
Vedem deci că Biblia ne dă o învăţătură clară despre Satan şi despre lucrările lui – nu ca să ne înspăimânte, ci ca să ne ajute să vedem scopul pentru care Dumnezeu îl lasă pe Satan să existe.
METODELE LUI SATAN
Dacă tu, ca persoană tânără, nu ştii cum să i te împotriveşti diavolului în viaţa ta, această neştiinţă nu numai că îţi poate nenoroci viaţa pe acest Pământ, dar, mai mult decât atât, îţi poate distruge şi destinul veşnic. Satan nu va aştepta ca tu să te maturizezi, înainte de a porni atacurile împotriva ta . El a început deja să atace şi este activ chiar acum. Aşa că este de-o importanţă vitală pentru tine să cunoşti cât mai multe despre metodele lui.
Din nefericire, majoritatea oamenilor îşi formează
o idee despre diavol fiind inspiraţi mai degrabă din reclamele de la televizor decât din învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, ei se gândesc la Satan ca la un personaj hidos, inofensiv de altfel, cu coarne, cu gheare şi cu o coadă verde în formă de furcă. Însă nicăieri în Biblie nu citim că Satan ar avea o formă aşa de respingătoare. Satan este duh, o persoană din lumea spirituală, şi este mult prea şiret pentru a veni într-o asemenea formă care să-i facă pe oameni s-o ia la fugă dinaintea lui. Dacă ar veni aşa, cum ar putea el să-i ducă pe oameni în rătăcire?
Din contră, Satan este o persoană necinstită, care se aseamănă mai mult cu un şarlatan; el îţi câştigă mai întâi încrederea iar apoi te înşală. Biblia spune că Satan
„se preface într-un înger de lumină” – într-unul deosebit de atrăgător – şi pentru că el vine ca „înger de lumină” este numit cel „care înşeală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9).
Permiteţi-mi să vă iau ca exemplu practicile de karate. Majoritatea oamenilor cred despre karate că este doar o formă a artelor marţiale, o metodă de autoapărare, etc. Însă adevărul întreg este altul. Exact ca yoga, care pare a fi doar un exerciţiu fizic şi care îi atrage însă pe oameni la idolatrie (învăţându-i să se închine Soarelui), în acelaşi fel şi în spatele practicii karate sunt forţe demonice. Există anumiţi demoni care sunt ataşaţi acestei practici, karate, şi eu am văzut manifestarea lor atunci când m-am rugat pentru oameni posedaţi de demoni. Însă, când aceşti demoni intră în oameni, ei se prezintă întotdeauna ca mesageri inofensivi ai unor lucruri aparent bune, cum ar fi autoapărarea.
În grădina Edenului, Satan a venit la Eva într-un mod fermecător şi foarte îmbietor. Dacă ar fi fost respingător, Eva ar fi fugit de el.
Observaţi faptul că atât la începutul Vechiului Testament, cât şi la începutul Noului Testament apare scena ispitirii de către Satan: ispitirea lui Adam şi Eva, la începutul Vechiului Testament (Geneza capitolul 3) şi ispitirea lui Isus, la începutul Noului Testament (Matei capitolul 4). Acest fapt ne arată importanţa pe care o acordă Biblia cunoaşterii de către noi a metodelor vrăjmaşului.
Dacă vom urma exemplul lui Adam şi Eva, în modul în care s-au confruntat ei cu Satan, vom cădea în mod sigur, dar dacă urmăm exemplul lui Isus, în modul în care S-a confruntat El cu Satan, vom birui.
Imediat după ce Isus a fost botezat în apă şi uns de Duhul Sfânt, chiar înainte de a începe lucrarea Sa publică, primul lucru pe care-l citim este că El a fost dus de Duhul Sfânt în pustie ca să fie ispitit de diavolul (Luca 4:1).
Este într-adevăr uimitor faptul că Duhul Sfânt l-a condus pe Isus să-l întâlnească pe diavol. Cineva s-ar putea gândi că Duhul Sfânt îi conduce pe oameni numai pe vârfuri de munte, pentru a le da viziuni şi revelaţii despre Dumnezeu şi despre Cer!!! Da, El ne conduce în astfel de locuri, dar El ne conduce şi în locuri unde putem fi ispitiţi de Satan.
Bineînţeles că Duhul Sfânt nu ne va călăuzi niciodată în locuri care sunt dăunătoare pentru noi. Putem astfel înţelege, din acel singur verset al Scripturii (Luca 4:1), că ispitirile, dacă le biruim, sunt folositoare pentru noi. Altfel, Duhul Sfânt nu L-ar fi dus pe Isus în pustie pentru a fi ispitit de Satan şi nu ne-ar călăuzi nici pe noi în situaţii în care să fim ispitiţi. Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, dar El permite să fim ispitiţi de Satan.
Satan:
Observaţi momentul, temporizarea, ispitirilor lui
El a venit la Isus chiar după ce Isus postise timp de
patruzeci de zile şi nopţi, când El a fost flămând. Satan încearcă să ne atace tocmai atunci când suntem extenuaţi din punct de vedere fizic sau când avem parte de unele presiuni mentale sau emoţionale în viaţa noastră.
În al doilea rând, observăm că Satan a venit la Isus după ce Domnul fusese uns cu Duhul Sfânt şi auzise vocea de aprobare din Ceruri. De aici învăţăm că Satan vine să ne ispitească de îndată ce am avut o perioadă de mari binecuvântări din partea lui Dumnezeu.
Deci haideţi să fim vigilenţi la diversele tactici ale lui Satan. După ce Dumnezeu ne-a binecuvântat într-un mod extraordinar, Satan va veni să ne testeze, încercând să ne înalţe în mândrie. Sau, când am căzut la un examen, când suntem bolnavi sau epuizaţi fizic, el va veni să ne testeze, încercând să ne cufunde în descurajare.
Ambele stări, pe care încearcă să ni le inducă Satan, au scopul de a ne face să păcătuim.
Ca un mare avantaj, Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost dat deja, astfel că putem cunoaşte dinainte uneltirile şi vicleşugurile lui Satan. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată cum anume dă târcoale Satan şi cum atacă, ce fel de momente şi împrejurări foloseşte, cum îşi ademeneşte victimele şi ce le propune. Scriptura ne arată cum au fostînşelaţi alţii şi cum a biruit Isus.
Care sunt fronturile de atac ale lui Satan?
În primul rând, vedem că el L-a ispitit pe Isus prin dorinţele Sale trupeşti, legitime. Satan i-a sugerat lui Isus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să devină pâini”.
Aşa vine Satan şi la noi. Ne ispiteşte să ne satisfacem nevoile trupeşti legitime, prin modalităţi nelegitime. Însă Isus a fost vigilent şi a răspuns:
„Este scris…”
Cu mii de ani înainte de acest incident, când Satan a venit la Eva, el a pus sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu, spunând: „Oare a zis Dumnezeu…?”.
Ştiai că există o singură carte în lume pe care Satan o urăşte din toată inima? Este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Şi de ce o urăşte? Pentru că ea ne descoperă cum s-a transformat el, din Lucifer în Satan, îi demască toate vicleşugurile şi, lucrul cel mai important: ne spune totul despre înfrângerea lui definitivă la crucea Golgotei, precum şi despre judecarea lui finală, când va reveni Hristos pe Pământ.
De aceea urăşte Satan Biblia şi încearcă mereu, prin toate mijloacele, să-i împiedice pe oameni s-o citească; astfel că oamenii, decât să citească Biblia, mai degrabă citesc un roman sau o comedie. Vrăjmaşul ştie că
acele romane şi comedii nu te pot ajuta să ieşi biruitor asupra lui, pe când Biblia dispune de acest potenţial.
Când a venit Isus pe Pământ, El S-a făcut om, ca noi, şi „a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi” (Evrei 2:17; 4:15). De ce? Pentru a putea fi un exemplu pentru noi. Pentru ca porunca „Vino după Mine!” să fie una accesibilă pentru noi.
Iar în incidentul ispitirii Lui în pustie, care este exemplul pe care îl putem urma? Acela de a rosti numai Cuvântul lui Dumnezeu când suntem ispitiţi de Satan. Isus nu a stat la taifas cu Satan, aşa cum făcuse Eva. El nu a purtat o discuţie despre faptul că avea sau nu nevoie de hrană pentru trupul Său sau despre calitatea mâncării, despre necesitatea ei, etc. El a fost preocupat numai de ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.
Dragii mei prieteni, vreau să vă spun că, dacă trăirea voastră, în viaţa de zi cu zi, va fi bazată pe acest principiu unic, care spune: „Vreau să ştiu ce anume a spus Dumnezeu în Cuvântul Său în privinţa lucrurilor aflate în discuţie! Numai acest Cuvânt este autoritatea finală pentru mine”, atunci întotdeauna îl veţi birui pe Satan, aşa cum l-a biruit Isus. De fapt, ca răspuns la toate cele trei ispitiri, cu care a venit Satan, Isus a citat Cuvântul lui Dumnezeu.
Aici vedem contrastul dintre Eva şi Isus. Atitudinea lui Isus a fost următoarea: „Cuvântul lui Dumnezeu pentru sufletul meu este cu mult mai important decât orice hrană pentru trupul meu”. Sau, cu alte cuvinte: „Nevoia de hrană nu este aşa de importantă ca nevoia de a citi, a înţelege şi a împlini Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta e semnificaţia faptului că Isus, ca răspuns la ispitirea lui Satan, a citat Scriptura din Vechiul Testament: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” .
„Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” , dragii mei prieteni tineri? Primul principiu, prin care îl putem birui pe Satan, este acesta: Apreciem Cuvântul lui Dumnezeu la justa Lui valoare şi îl considerăm mai important pentru noi decât satisfacerea ORICĂROR nevoi trupeşti – fie de alimentaţie, fie de natură sexuală, fie de orice altă natură. Dacă nu adopţi această poziţie, chiar de la început, atunci cu siguranţă că vei fi înşelat, mai devreme sau mai târziu.
Poţi fi sigur că diavolul îţi va spune că este mai important să îţi mănânci mâncarea decât să citeşti Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi; şi sunt mulţi credincioşi care îl cred pe diavol.
Una dintre dovezile faptului că ei cred ceea ce le spune Satan este următoarea: ei nu uită niciodată şi îşi fac timp să ia masa (chiar de trei sau de mai multe ori pe zi), dar adeseori uită sau sunt prea ocupaţi să citească şi să cugete la Cuvântul lui Dumnezeu.
Cine a realizat această lucrare de înşelare a credincioşilor, făcându-i astfel slabi? Fără îndoială că însuşi Satan. Ce exemplu remarcabil avem în Isus care, chiar şi după ce a postit patruzeci de zile, a simţit totuşi că era mai important pentru El să împlinească un Cuvânt venit de la Dumnezeu decât să Îşi satisfacă nevoile trupeşti de nutriţie.
Nu-i de mirare că aceia care acordă locul întâi Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa lor au o trăire biruitoare, fără lacune. Apostolul Ioan le-a scris tinerilor (în 1 Ioan 2:14): „sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău” . Este imposibil să-l biruieşti pe Satan în vreun alt mod. Vreau să vă încurajez pe toţi să citiţi şi să cugetaţi la Scripturi în fiecare zi.
Haideţi să ne uităm acum la a doua ispitire.
Aici Satan L-a ispitit pe Isus să se arunce de pe acoperişul Templului şi să pretindă împlinirea
făgăduinţei de protecţie din partea lui Dumnezeu. Era o ispită care-L îndemna să facă ceva spectaculos şi astfel să-Şi câştige admiraţia mulţimilor, care se aflau jos în curte şi care L-ar fi văzut coborând nevătămat în mijlocul lor. Ceea ce I-a sugerat Satan lui Isus era de fapt un şiretlic prin care vrăjmaşul ar fi vrut să-L determine pe Isus să se sinucidă.
Satan te va ispiti adesea să faci ceva spectaculos pentru a obţine aclamaţiile altora sau, poate, pentru a-ţi da ifose că eşti o persoană importantă, etc. Observaţi că Satan a citat lui Isus chiar din Scriptură, spunând: „este scris: ‘El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră'” .
Aminteşte-ţi că Satan e în stare chiar să-ţi citeze din Scriptură, dacă în acest fel te poate duce în rătăcire; şi dacă nu cunoşti ceea ce învaţă cu-adevărat Scripturile, te va înşela.
„Fă ceva spectaculos în Numele lui Hristos”, sugerează Satan. S-a întâmplat adesea că creştinismul a fost vorbit de rău, datorită faptelor stupide comise de numeroşi credincioşi, care citau Scripturile şi Îl ispiteau pe Dumnezeu.
De exemplu, există credincioşi care, având motivaţii greşite, cum ar fi dorinţa de a avea un renume că trăiesc prin credinţă, aplică într-un mod mecanic atitudinea de a nu lua nici un tratament când sunt bolnavi. Ei, neavând în inima lor o credinţă autentică venită prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, doar îşi imaginează că „cred”. Aşa ceva este exact ca şi cum ai sări de pe Templu, aşteptând ca îngerii să-ţi asigure protecţie supranaturală! Ei încearcă să forţeze mâna lui Dumnezeu, dar în final mor în bolile lor; iar Numele lui
Isus Hristos este hulit printre neamuri, care rămân cu ideea că creştinismul este o religie de un fanatism stupid.
Iar Satan stă în umbră şi râde că a reuşit să atragă încă un credincios în cursa sinuciderii, nu prin luarea unei otrăvi, ci refuzând să combată otrăvurile din organismul său prin mijloacele naturale create de Dumnezeu. Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu, care ar fi putut fi folositori în lucrarea Împărăţiei Lui pe Pământ, au fost ademeniţi în acest mod şi duşi la moarte de către Satan.
Diavolul îi ispiteşte mereu pe oameni să facă ceva prostesc, ceva care este contrar spiritului şi învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu sau să facă ceva spectaculos. Numai prin smerenie îl biruim pe Satan – printr-o ascultare smerită de Dumnezeu, când nu căutăm în niciun fel vreo slavă pentru noi înşine.
Când Satan I-a citat lui Isus din Scripturi, Isus a citat, ca răspuns, un alt pasaj din Scripturi. El a spus: „De asemenea este scris: ‘Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău'”. Nu trebuie să Îl ispitim pe Dumnezeu făcând lucruri prosteşti, stupide sau inutile, aşteptându-ne apoi ca Dumnezeu să ne protejeze de urmările unor astfel de nebunii!
Iar acum, în final, a treia ispitire.
Aici, în cele din urmă, Satan a ajuns la ceea ce şi-a dorit dintotdeauna – închinare. El i-a spus lui Isus:
„Dacă te vei arunca la pământ înaintea mea şi te vei închina mie, îţi voi da toată slava acestei lumi”.
Slava acestei lumi constituie o ispită colosală pentru fiecare dintre noi – bani, popularitate, onoare, poziţie socială, putere, etc. Iar diavolul spune: „Care dintre acestea ai dori să fie ale tale? Spune-mi, iar eu ţi le voi da. Doar pleacă-te, măcar puţin, înaintea mea şi ţi le voi da pe toate”.
Îţi va spune: „Vrei să iei acest examen? Vrei să fii primul din clasă? Îţi voi da ceea ce vrei. Doar pleacă-te înaintea mea – oferă o mită şi obţine întrebările dinainte, mituieşte-l pe profesor şi obţine nişte note mai bune, copiază la examen…”, etc.
Acestea sunt modalităţi prin care mulţi se închină
lui Satan în zilele noastre.
Este oare important pentru voi, tinerii, să ştiţi despre aceste tactici ale lui Satan? Cu siguranţă. Trebuie să ştiţi că, atunci când copiaţi la un examen, vă închinaţi în mintea voastră înaintea lui Satan, spunând, în mod implicit, următoarele: „Mă voi supune ordinelor tale, Satan. Când voi fi în sala unde se dă examenul, voi avea în buzunar o fiţuică”.
Există multe metode ingenioase de copiere la examene, pe care tinerii le-au descoperit în aceste zile – fiindcă Satan este foarte abil şi îşi oferă toate vicleşugurile pentru a-i „ajuta” pe cei care vor să trişeze.
Dacă Satan i-a oferit slava acestei lumi lui Isus, crezi că ţie nu ţi-o va oferi? Iar pe măsură ce înaintezi în vârstă vei descoperi că Satan îţi va face multe alte propuneri nemaipomenite. Sunt oameni care semnează declaraţii false, sunt necinstiţi în activităţile financiar- contabile şi se angajează în activităţi de escrocare – toate acestea doar pentru a câştiga nişte bani în plus, pentru a câştiga mai multă popularitate sau pentru a se căţăra la o poziţie mai înaltă pe scara socială a acestei lumi.
Diavolul le spune mereu oamenilor: „Spuneţi-mi ceea ce vreţi! Eu vă voi da acele lucruri”. Pentru astfel de ispite, Isus are un singur răspuns. El spune: „Pleacă, Satano! Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti'” (Matei 4:10).
Cât de minunat este faptul că avem Cuvântul lui Dumnezeu, care să ne avertizeze în privinţa tuturor
acestor planuri rele ale lui Satan. Cât de binecuvântaţi sunteţi voi, tinerilor, că puteţi învăţa toate acestea la o vârstă aşa de fragedă!
Ce ai de gând să faci, când eşti ispitit să câştigi ceva din această lume şi constaţi că pentru obţinerea acelui lucru trebuie să îţi sacrifici caracterul? Aminteşte-ţi de ceea ce i-a spus Isus lui Satan şi urmează exemplul lui Isus; răspunde şi tu prin Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt ţi L-a descoperit şi pe care tot El ţi-L pune pe inimă în acea situaţie concretă.
Când Satan te ispiteşte, spunându-ţi: „’Nu fi prea neprihănit…’, nu e necesar să spui adevărul în acea chestiune. Spune o mică minciună şi poţi câştiga ceva în această lume”, atunci tu îndrăzneşte şi răspunde-i:
„Pleacă Satan! Nu te voi asculta. Este scris ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’ . Sunt, şi voi rămâne, hotărât să-L urmez pe Isus”.
Satan de multă vreme îşi doreşte ca alţii să i se închine. De aceea a vrut el să fie ca Dumnezeu – deoarece ştia că toată închinarea din Univers se îndreaptă către Dumnezeu. Vroia ca toţi ceilalţi îngeri să i se închine lui. De asemenea, el a vrut ca şi rasa umană, provenită din Adam, să i se închine; şi, ceea ce este şocant, el a vrut ca până şi Isus să i se închine!!!
Când Satan a încercat să-L corupă pe Isus, toate manevrele lui diabolice au rămas fără rezultat, însă acele manevre nu rămân la fel de nefolositoare şi în cazul multor oameni din zilele noastre – de fapt, prin tertipurile sale, Satan a reuşit să-i corupă pe cei mai mulţi dintre ei – chiar pe mulţi, foarte mulţi credincioşi, care-şi încalcă convingerile pentru obţinerea unor profituri pământeşti.
Astăzi sunt milioane de oameni care se închină lui
Satan. Ei nu-şi dau seama că, atunci când dau curs
păcatelor sau acţionează împotriva cugetului lor, ei de fapt îngenunchează înaintea lui Satan. Şi de ce fac asta? Ca să câştige ceva din slava acestei lumi.
Când vrei succesul, popularitatea sau puterea – poate succesul la un examen, faima numelui tău la şcoală ori o anumită poziţie în ierarhia socială – Satan va veni la tine şi îţi va spune: „Îţi voi da eu ceea ce vrei. Acum fă asta. Fă aia. Du-te şi spune asta. Mergi şi fă cealaltă…”
Iar tu ştii foarte bine că tot ce îţi sugerează este rău. Însă mergi, totuşi, înainte şi faci ceea ce îţi spune Satan, închinându-te astfel înaintea lui.
Crezi că te mai poţi numi creştin când faci astfel de lucruri? Categoric: nu. Nici unul nu este creştin dintre aceia care îngenunchează înaintea lui Satan.
Ce trebuie să facem, dacă în anii care au trecut ne- am plecat genunchii înaintea lui Satan? Trebuie să ne pocăim de toate acele situaţii în care am făcut-o, să dăm înapoi ceea ce am furat sau obţinut prin fraudă şi să-i cerem lui Isus să ne ierte şi să ne cureţe.
Haideţi să facem aceasta fără întârziere, ca nu cumva Satan să continue să mai aibă controlul în viaţa noastră.
ÎNFRÂNGEREA LUI SATAN
Acum vreau să vă împărtăşesc ceva despre
înfrângerea lui Satan.
În nici una dintre cărţile de istorie a lumii nu scrie despre cea mai grozavă bătălie care a avut loc vreodată pe acest Pământ. Această luptă s-a dat la crucea Golgotei, când Isus, prin moartea Sa, l-a înfrânt pe Satan, prinţul acestei lumi.
Unul dintre pasajele Scripturii pe care n-ar trebui să-l uitaţi niciodată în viaţă este cel din Evrei 2:14-15. Sunt sigur că lui Satan nu i-ar plăcea ca tu să cunoşti acest pasaj biblic. Nimănui nu-i place să audă despre propria sa înfrângere sau despre propriul lui eşec; tot aşa nici lui Satan nu-i place. Iată pasajul:
„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El [Isus] însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte [prin moartea Lui pe cruce] , să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”
Prin moartea Sa pe cruce, Isus l-a făcut pe diavol fără putere. Cu ce scop? Ca noi să fim eliberaţi, pentru totdeauna, din robia lui Satan şi din robia fricii cu care acesta ne ţinea legaţi toată viaţa. Temerile pe care le au oamenii în lume sunt multiple: teama de boală, teama de sărăcie, frica de eşec, frica de oameni, teama de viitor, etc.
Însă cea mai copleşitoare dintre toate acestea e frica de moarte. Orice altă frică este mai mică decât frica de moarte.
Frica de moarte conduce automat la frica de ceea ce se va întâmpla după moarte. Biblia ne învaţă foarte clar că aceia care trăiesc în păcat vor merge, în final, în Iad – în locul pe care l-a rezervat Dumnezeu acelora care nu se pocăiesc.
Diavolul, de asemenea, împreună cu cei care, pe acest Pământ, au fost înşelaţi de el şi duşi în păcat, va fi chinuit şi el în vecii vecilor, în Iazul de Foc.
Isus a venit pe Pământ să ne mântuiască de acest Iad veşnic, luând asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre. Totodată, El a distrus puterea pe care o avea Satan asupra noastră, astfel că vrăjmaşul niciodată nu ne mai poate face vreun rău.
Vreau să ţineţi minte cu toţii, toată viaţa, acest adevăr: DUMNEZEU VA FI ÎNTOTDEAUNA DE PARTEA VOASTRĂ ŞI ÎMPOTRIVA LUI SATAN.
Acesta e un adevăr atât de glorios, care mi-a adus atâta încurajare, mângâiere şi biruinţă, încât doresc mă duc în orice loc din lume şi să-l vestesc fiecărui credincios.
Biblia spune: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7) . Numele lui Isus este Acela de care Satan va fugi întotdeauna.
Imaginea pe care o au în minte majoritatea creştinilor este aceea a unui Satan care-i vânează încontinuu, astfel că întreaga lor viaţă este o fugă continuă dinaintea vrăjmaşului. Însă această imagine este exact opusă acelei imagini pe care ne-o învaţă Biblia.
Ce credeţi? Satan era înfricoşat când avea de-a face cu Isus, sau nu? Ştim cu toţii că Satan era înspăimântat când a trebuit să stea înaintea Mântuitorului nostru. Isus este Lumina lumii, iar prinţul întunericului a trebuit să dispară dinaintea Lui.
Ei bine, dragii mei prieteni tineri, permiteţi-mi să vă încredinţez de faptul că Satan se teme, de asemenea, de fiecare credincios care se ridică cu autoritate divină împotriva lui, în Numele Domnului Isus Hristos.
Isus le-a spus ucenicilor Săi că l-a văzut pe Satan căzând din Cer. Isus a descris acolo şi asemănarea acelei căderi, spunând că, atunci când l-a alungat Dumnezeu, Satan a căzut „ca un fulger” (Luca 10:18). De asemenea, în pustie, când Isus i-a poruncit: „pleacă, Satano”, acesta din urmă a dispărut din prezenţa lui Isus cu aceeaşi viteză, în mod fulgerător. Iar când noi, astăzi, ne împotrivim lui Satan în Numele lui Isus, el va fugi şi dinaintea noastră, tot cu viteza fulgerului. Întunericul fuge dinaintea luminii.
Lui Satan îi este teamă de Numele lui Isus. Îi este teamă să-i fie amintit faptul că Isus este Domnul. Oamenii posedaţi de demoni nu vor mărturisi că
„Isus Hristos este Domnul” , nici faptul că Isus „a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” .
Există putere în Numele lui Isus Hristos: puterea de a scoate orice demon şi de a-l determina pe oricare dintre diavoli să fugă de la tine cu viteza fulgerului. Să nu uiţi asta niciodată.
Vreau să vă încurajez, tinerilor, ca, oricând în viaţă vă veţi afla într-o dificultate sau vă veţi confrunta cu probleme „fără ieşire” sau cu situaţii care îi „lasă pe oameni fără grai”, să chemaţi Numele Domnului Isus.
Spuneţi-I: „Doamne Isuse, eşti de partea mea, împotriva diavolului. Ajută-mă acum.” Iar apoi, întoarceţi-vă către Satan şi spuneţi-i: „Mă împotrivesc ţie, Satan, în Numele lui Isus”. Vreau să vă spun că Satan va fugi imediat de la voi, deoarece Isus l-a înfrânt la cruce. Satan nu are nici o putere împotriva ta, când tu umbli în lumina lui Dumnezeu şi i te împotriveşti în Numele lui Isus.
Evident că Satan nu vrea ca tu să afli despre faptul că el a fost înfrânt în mod definitiv şi de aceea te-a împiedicat mereu, de atâta timp, să auzi şi să asimilezi acest mesaj al victoriei. Din aceeaşi cauză i-a oprit Satan şi pe cei mai mulţi dintre predicatori să predice despre înfrângerea lui.
Vreau să ştiţi cu toţii în mod clar că Satan a fost înfrânt, odată pentru totdeauna, de către Domnul Isus Hristos la cruce. Nu trebuie să te mai temi vreodată de Satan. El nu îţi poate crea probleme. Nu te poate vătăma. Te poate ispiti. Te poate ataca. Însă, dacă te smereşti, te supui lui Dumnezeu şi umbli tot timpul în lumina Lui, atunci harul lui Dumnezeu care este în Hristos te va face mereu biruitor asupra lui Satan. Există o imensă putere în Lumină. Satan, prinţul întunericului, nu poate rezista niciodată pe tărâmul luminii.
Dacă Satan are putere asupra multor credincioşi, aceasta se datorează faptului că ei nu umblă în Lumină, ci în întuneric: trăiesc în păcate ascunse, nu-i iartă pe cei care le-au greşit, sunt invidioşi pe alţii, urmăresc în viaţa lor anumite ambiţii egoiste, etc. Astfel, Satan obţine un drept de stăpânire peste ei. Altfel nu i-ar putea atinge.
Niciodată să nu fii superstiţios, asemenea oamenilor din această lume. Ei se tem să facă anumite lucruri în anumite zile – cum ar fi, de exemplu, în ziua de 13 a lunii dacă ziua respectivă cade vinerea. Unii oameni se sperie când văd o pisică neagră trecând prin faţa lor.
Alţii verifică poziţia Lunii pe cer ca să determine care ar fi perioada nefastă, încercând să evite orice activitate importantă în acea perioadă.
De unde provin astfel de temeri superstiţioase? De la Satan. Isus a venit să ne elibereze de orice fel de frică. Nu trebuie să ne mai temem niciodată de nimic din această lume. Toate superstiţiile sunt de la diavol.
În cartea Apocalipsa ni se spune că într-o bună zi Isus va reveni, îl va lega pe Satan şi îl va arunca în Adânc, iar apoi Isus va domni pe acest Pământ o mie de ani. După acea perioadă, Satan va fi dezlegat, pentru puţină vreme, cu scopul de a arăta tuturor că el nu s-a schimbat nici după această lungă perioadă de detenţie. Atunci Satan va începe din nou să-i înşele pe oameni pe Pământ, însă pentru ultima oară. Atunci se va mai evidenţia şi faptul că nici rasa umană, provenită din Adam, nu s-a schimbat – nici chiar după ce a fost martoră la cei o mie de ani de pace sub domnia lui Isus Hristos.
Atunci Dumnezeu Se va ridica la judecarea lui Satan şi îl va arunca în Iazul de Foc pentru vecii vecilor. Iar toţi aceia care au trăit în păcat, care şi-au plecat genunchii înaintea lui Satan şi care s-au supus mai degrabă lui decât Cuvântului lui Dumnezeu, vor merge şi ei împreună cu Satan în Iazul de Foc.
Iată de ce predicăm noi această Evanghelie a înfrângerii lui Satan. E poate cel mai important adevăr pe care trebuie să-l audă credincioşii în aceste vremuri.
Însă reţineţi faptul că, dacă nu umblaţi în curăţie de inimă nu veţi avea nici o autoritate asupra lui Satan. Iar dacă nu învăţaţi să biruiţi acuzaţiile lui, prin sângele lui Hristos, nu puteţi fi executori efectivi ai sentinţei divine care a declarat înfrângerea diavolului. Nu îl puteţi birui pe Satan nici dacă iubiţi lumea, deoarece el este prinţul şi fruntaşul acestei lumi. De asemenea, nu puteţi
triumfa asupra lui dacă iubiţi vreun lucru sau vreo persoană pe acest Pământ mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Apocalipsa 12:11).
Aş vrea deci să vă îndemn, tinerilor: nu-i daţi voie în niciun fel diavolului să vă murdărească vreodată mintea.
Dacă mintea voastră e întinată, nu veţi putea folosi eficient Numele lui Isus împotriva lui Satan. Numele lui Isus nu este o formulă magică care ar trebui repetată mereu pentru a vă feri de rele. Nu. Trebuie ca mai întâi să vă supuneţi lui Dumnezeu. Numai atunci va avea loc fuga diavolului de la voi, concomitent cu împotrivirea voastră. Însă diavolul nu se va teme de voi dacă nu supuneţi lui Dumnezeu toate domeniile din viaţa voastră.
Deci predaţi-vă complet viaţa lui Hristos – chiar acum – şi hotărâţi-vă că veţi trăi de-acum înainte, întru totul, numai pentru El.
Pot să vă asigur că peste douăzeci de ani veţi fi mulţumitori că aţi urmat această învăţătură a Cuvântului lui Dumnezeu pe care tocmai aţi auzit-o. Iar într-o bună zi, când veţi sta la Scaunul de Judecată al lui Hristos şi vă va veni rândul să daţi socoteală Domnului de viaţa voastră, veţi fi şi mai mulţumitori.
Fie ca Domnul să vă ajute să trăiţi în aşa fel, încât să nu aveţi niciun regret când veţi ajunge la sfârşitul călătoriei vieţii voastre pământeşti. Amin.
Cine are urechi de auzit, să audă.
https://romanian.cfcindia.com/ro/books/know-your-enemy
/////////////////////////////////////////////
Lupta impotriva Satanei
Autor: Ivan Vicovan
Două lucruri stau în faţa oricărui CREŞTIN.
- Să fii mereu treaz.
- Mereu să veghezi, mereu să fii la postul de slujbă a lui DUMNEZEU.
Am studiat Teologia generală, Teologia parţială, Teologia greacă, Apostolicismul, Istoria Bisericilor, Biserica şi Dreptul, Biserica şi Muzica, serviciul divin în biserici, liturghia primilor ani, Catehismul Creştin, adânc am studiat Talmudul, Coranul, Visionismul, căile de evanghelizare şi multe, multe alte cărţi. Toate acestea m-au asigurat cu perfectă dreptate că Isus este Fiu de Dumnezeu, a murit pe cruce şi a înviat a treia zi şi s-a înălţat la Tatăl în ceruri. După o muncă înverşunată de 10 ani L-am cunoscut de aproape pe Dumnezeu, pe Isus Hristos şi am devenit ucenicul Lor pe pământ. De data aceasta l-am cunoscut bine şi pe vrăjmaşul omenirii, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al lui Isus Hristos. Vrăjmaşul este Diavolul cu toţi agenţii lui şi cu oamenii care benevol şi voluntar îl servesc pe el. Răsplata vrăjmaşului este moartea veşnică. De data aceasta mă rugam la Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Hristos să-mi dea toată armătura de luptă cu Diavolul. Dumnezeu mi-a făcut descoperit metodele de luptă cu Diavolul, formele de luptă, armătura care trebuie folosită, până când să luptăm. Metodele de luptă cu Satana sunt diferite. Una din primele metode de luptă cu el este să te opui lui cu toată înţelepciunea, puterea şi rezistenţa ta. A te opune Satanei înseamnă a renunţa categoric să îndeplineşti dorinţele lui ori de câte ori te încearcă să-i slujeşti lui prin diferite forme şi metode. Chiar prin cei mai buni prieteni vine la tine să-i slujeşti lui. Vine cu o poftă arzătoare, cu o dorinţă de a-ţi aduce o veste rea, un răspuns nepotrivit că poate totuşi te va înciuda şi atunci vei rosti cuvinte nepotrivite pe care el le înregistrează. Iţi aduce toate poftele firii pământeşti, poftele lumii, caută să-ţi aducă chiar şi câştig, bucurie, dar ţine minte căci te costă scump din pricină că nu ţi le dă cinstii, te face să renunţi cât de puţin la credinţa adevărată şi să-i slujeşti lui măcar cu o vorbă de la început, apoi cu o faptă şi pe urmă ştie precis că eşti al lui. Când vine Satana cu ispita, imediat declară-i război, cazi pe genunchi şi roagă-te lui Dumnezeu cu voce tare, dacă e posibil ca să audă el că-i slujeşti lui Dumnezeu. In timpul acesta te lasă, apoi vine din nou. Atunci anunţă-L pe Dumnezeu că stai în post şi rugăciune. Că stai în post şi rugăciune nu trebuie să trâmbiţezi pretutindeni, că Satana va găsi altă metodă, dar fă-l de râs pe Satana că el nu ştie nimic despre planurile tale. Domnul Isus Hristos ne-a spus că cu post şi rugăciune scoatem din inimă, din casă, din familie orice soi de draci. Imediat devenim biruitori, căci îl avem pe Domnul Slavei, care a biruit lumea, moartea, iadul şi puterea Satanei. Imediat când îţi vine un gând, descifrează adresa ca să ştii de unde vine şi de la cine vine. Dacă îţi vin gânduri bune, blânde, de rugăciune, de post, de milostenie, de răbdare, de îndelunga răbdare, de-a citi Biblia, de-a merge la adunare, de-a pune bani la colectă, de-a ajuta pe săraci, de-a cânta spre slava lui Dumnezeu, de-a recita o poezie, de-a mijloci pentru cineva, de-a vesti împărăţia lui Dumnezeu, de-a vorbi despre Isus Hristos, adică ori ce gând care fiind realizat aduce zidire, întărire pentru sufletul tău, pentru alte suflete, să ştii negreşit că vine de la Dumnezeu Tatăl. Slăvit să fie El în veci de veci. Amin.
De îţi vin gânduri de-a vorbi pe cineva de rău, de-a urî. de-a spune lucruri spre ruina ta ori a altui suflet, gânduri să nu mergi la adunare că nici cutare sau cutare nu vine regulat, să nu posteşti, că mulţi creştini nu postesc şi alte gânduri de felul acesta, negreşit vin de la Satana. Declară-i război, că eşti fiu de Dumnezeu (l Ioan 3, 1-2)
Trebuie să ştii că Dumnezeu care este de trei ori sfânt te sfinţeşte mereu ca să-ţi păstrezi trupul, sufletul şi duhul în sfinţenie până vine Isus Hristos să ne ia la El în slavă (l Tes. 5, 23) Nu uita frate, nu uita soră să iei cu tine sabia cu două tăişuri, care taie ori ce este rău şi nu este după placul lui Dumnezeu. Această sabie să fie mereu cu tine. Ştii tu care este sabia ta? Nu este sabia ce-o purta Petru, dar este sabia ce-o purta Mântuitorul nostru Isus Hristos, Biblia, Ori unde ai fi şi în orice moment să ai la tine Biblia de care grozav se teme Diavolul. Prin Biblie îl descoperim pe Diavol, puterea lui, planul lui, sfârşitul lui. Ea este cuvântul lui Dumnezeu care ne dă puterea de-a ne împotrivi. Când citeşti Biblia Satana pleacă ruşinat de la tine. Nu uita să-ţi încingi mijlocul. A încinge mijlocul înseamnă a fi pus în slujba lui Dumnezeu, a avea o credinţă neclintită, care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Să-ţi îmbraci hainele neprihănirii care sunt faptele neprihănirii, trăirea ta să fie o lumină, să ai roade bune, adică roadele Duhului Sfânt. Să ştie nu numai Diavolul, dar să ştie toţi că tu eşti credincios, îi slujeşti lui Dumnezeu, eşti un bun şi înţelept rob în via lui Dumnezeu, că răsplata ta este viaţa veşnică.
Îmi amintesc mereu de cuvintele părinţilor, care îmi spuneau să mă feresc de prooroci mincinoşi. În viaţa de creştin am întâlnit mulţi prooroci oameni a lui Dumnezeu, dar am întâlnit şi prooroci mincinoşi. Ei se cunosc după roadele lor, că aşa ne învaţă Biblia. Să cercetaţi totul şi să luaţi ce este bun, dar pe proorocii mincinoşi o să-i cunoaşteţi după roadele lor. Roadele lor sunt: pizma, ura, mândria, iubirea de sine, încearcă să ghicească, prezic viitorul….etc.
Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
EFESENI 2, 19-22
Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.”
MALEAHI 3, 16-18
Să veghem dar în tot timpul să nu ne prindă Somnul.
Vegheaţi, pentru că El vine cu răsplata.
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10380/lupta-impotriva-satanei
/////////////////////////////////////////////
Cap. 37
Scripturile o apărare sigură
La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor răsări zorile pentru poporul acesta” (Is. 8,20). Poporul lui Dumnezeu este îndreptat către Scripturi ca scut al lui împotriva influenţei învăţătorilor rătăciţi şi a puterii amăgitoare a duhurilor întunericului. Satana foloseşte orice plan posibil pentru a împiedica pe oameni să câştige o cunoaştere a Bibliei, deoarece declaraţiile ei lămurite îi demască amăgirile. Ori de câte ori are loc o redeşteptare a lucrării lui Dumnezeu, prinţul răului se trezeşte la o activitate mai intensă; acum el îşi adună toate puterile pentru o luptă finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Lui. Ultima mare amăgire este pe punctul de a se descoperi înaintea noastră. Antihristul trebuie să-şi desfăşoare lucrările miraculoase înaintea ochilor noştri. Atât de mult se va asemăna contrafacerea cu adevărul, încât va fi peste putinţă să se facă deosebirea între ele, cu excepţia faptului că avem Sfintele Scripturi. Prin mărturia lor trebuie probate toate declaraţiile şi orice minune.
Toţi aceia care încearcă să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu vor întâlni împotriviri şi vor fi luaţi în râs. Ei vor putea să reziste numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru a putea suporta încercarea din faţa lor, trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum a fost descoperită în Cuvântul Său; ei Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă cu privire la caracterul Său, a cârmuirii şi a planurilor Sale şi dacă lucrează în armonie cu ele. Numai aceia care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în lupta cea mare. Fiecărui suflet i se va pune problema cercetătoare: „Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?” Ora hotărâtoare este chiar acum la uşi. Sunt picioarele noastre întemeiate pe stânca de neclintit a Cuvântului lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să stăm hotărâţi în apărarea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus?
Înainte de răstignirea Sa, Mântuitorul a explicat ucenicilor că urma să fie dat la moarte şi că va învia din mormânt, iar îngerii au fost de faţă pentru a imprima cuvintele Lui în minte şi în inimă. Dar ucenicii aşteptau o eliberare pământească de sub jugul roman şi nu puteau suporta gândul ca Acela în care îşi concentraseră toate nădejdile să sufere o moarte atât de ruşinoasă. Cuvintele de care trebuia să-şi amintească au fost alungate din minte; şi atunci când a venit timpul cercării, i-a găsit nepregătiţi. Moartea lui Isus a distrus atât de deplin nădejdile lor, ca şi când nu-i avertizase. Tot astfel în profeţii, viitorul ne este descoperit prin cuvintele Mântuitorului. Evenimentele legate de încheierea timpului de har şi de lucrarea de pregătire pentru timpul de probă sunt prezentate lămurit. Dar mulţimile nu înţeleg mai bine aceste adevăruri importante şi sunt pentru ele ca şi când nu le-ar fi fost descoperite. Satana veghează să răpească orice impresie care i-ar putea face înţelepţi spre mântuire, iar timpul încercării îi va găsi nepregătiţi.
Când Dumnezeu trimite oamenilor avertizări atât de importante, ele fiind reprezentate ca vestite de îngeri sfinţi zburând prin mijlocul cerului, El cere fiecărui suflet înzestrat cu puterile raţiunii să ia aminte la solie. Judecăţile înfricoşate pronunţate împotriva închinătorilor fiarei şi chipului ei (Apoc. 14,9-11) trebuie să conducă la un studiu atent al profeţiilor, să înveţe ce însemnează semnul fiarei şi cum să se ferească de a-l primi. Dar majoritatea oamenilor îşi întorc urechile de la ascultarea adevărului şi se îndreaptă către închipuiri. Apostolul Pavel declara, privind către zilele de pe urmă: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (2 Tim. 4,3). Acel timp a venit. Mulţimile nu doresc adevărul Bibliei, pentru că el vine în conflict cu dorinţa inimii păcătoase şi iubitoare de lume; iar Satana le oferă amăgirile pe care ei le iubesc.
Dar Dumnezeu doreşte să aibă un popor pe pământ care să susţină Biblia, ca măsură a tuturor învăţăturilor şi ca temelie a tuturor reformelor. Părerile oamenilor învăţaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile sau hotărârile consiliilor eclesiastice, atât de numeroase şi contradictorii, cum sunt şi bisericile pe care ele le reprezintă, glasul majorităţii – nici una şi nici toate acestea laolaltă nu trebuie private ca dovadă pentru sau împotriva vreunui punct al credinţei religioase. Înainte de a primi orice învăţătură sau precept, trebuie să cerem un clar: „Aşa zice Domnul” în sprijinul ei.
Satana încearcă continuu să atragă atenţia la om în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-şi cunoaşte datoria. Atunci, stăpânind minţile acestor conducători, el poate influenţa mulţimile după voia lui.
Când Hristos a venit să vorbească cuvintele vieţii, oamenii de rând L-au ascultat cu plăcere; şi mulţi, chiar dintre preoţi şi dintre conducători, au crezut în El. Dar marele preot împreună cu conducătorii poporului s-au hotărât să condamne şi să lepede învăţăturile Lui. Deşi dăduseră greş în toate străduinţele lor de a găsi acuzaţii împotriva Lui, cu toate că nu putuseră decât să simtă influenţa puterii şi a înţelepciunii divine care însoţeau cuvintele Sale, ei s-au închistat în prejudecăţi; au lepădat dovada cea mai lămurită a mesianităţii Sale, ca nu cumva să fie obligaţi a deveni ucenicii Lui. Aceşti împotrivitori ai lui Isus erau bărbaţi pe care oamenii fuseseră învăţaţi din copilărie să-i respecte, în faţa autorităţii cărora fuseseră obişnuiţi să se plece. „Cum se face, au întrebat ei, că mai marii şi cărturarii noştri nu cred în Isus? Nu L-ar primi aceşti oameni evlavioşi dacă ar fi Hristosul? Influenţa unor conducători ca aceştia a condus naţiunea iudaică să lepede pe Răscumpărătorul ei.
Duhul care a influenţat pe conducătorii şi preoţii aceia este dat pe faţă şi astăzi de mulţi care au o înaltă pretenţie de evlavie. Ei refuză să cerceteze mărturia Scripturilor cu privire la adevărurile deosebite pentru această vreme. Ei arată la numărul lor, la bogăţia şi popularitatea lor şi privesc cu dispreţ pe aceia care apără adevărul şi care sunt puţini, săraci, nepopulari şi care au o credinţă care-i desparte de lume.
Hristos a prevăzut că pretenţia nejustificată de autoritate, pe care şi-au asumat-o cărturarii şi fariseii, nu avea să înceteze o dată cu împrăştierea iudeilor. El a avut o privire profetică cu privire la înălţarea autorităţii omeneşti care pretindea stăpânire asupra conştiinţei, dar care a fost un blestem grozav pentru biserică în toate veacurile. Iar mustrarea aspră a cărturarilor şi a fariseilor, precum şi avertizările Sale ca poporul să nu-i urmeze pe aceşti conducători orbi au fost cuprinse în raportul inspirat ca o mustrare pentru generaţiile viitoare.
Biserica Romano-catolică rezervă clerului dreptul de a interpreta Scripturile. Pe temeiul că numai eclesiasticii sunt competenţi să explice Cuvântul lui Dumnezeu, el este ascuns de oamenii de rând. Cu toate că Reformaţiunea a dat tuturor Scripturile, acelaşi principiu care a fost susţinut de Roma opreşte mulţimile din bisericile protestante să cerceteze Biblia pentru ei înşişi. Ele sunt învăţate să primească învăţăturile aşa cum sunt interpretate de biserică; şi sunt mii care nu îndrăznesc să primească nimic, oricât de lămurit ar fi descoperit în Scriptură, care este contrar crezului lor sau învăţăturii stabilite de biserica lor.
Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învăţătorilor rătăciţi, mulţi sunt gata să-şi încredinţeze sufletele lor spre păstrare clerului. Există astăzi mii de susţinători ai religiei care nu pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credinţă pe care le susţin decât că aşa au fost învăţaţi de conducătorii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului ca şi când nu-L observă şi acordă o încredere deplină cuvintelor slujitorilor. Dar sunt slujitorii infailibili? Cum ne putem încredinţa sufletele noastre călăuzirii lor dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtătorii de lumină? Lipsa de curaj moral pentru a păşi alături de urmele trasate de lume, conduce pe mulţi să urmeze pe cei învăţaţi; şi prin împotrivirea lor de a cerceta pentru ei înşişi, ajung legaţi fără nădejde în lanţurile rătăcirii. Ei văd că adevărul pentru vremea aceasta este lămurit prezentat în Biblie; şi simt puterea Duhului Sfânt care însoţeşte vestirea lui; cu toate acestea, îngăduie ca împotrivirea clerului să-i îndepărteze de la lumină. Cu toate că raţiunea şi conştiinţa sunt convinse, aceste suflete amăgite nu îndrăznesc să gândească altfel decât slujitorul lor; iar judecata lor personală, interesele lor veşnice sunt jertfite necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia.
Multe sunt căile prin care Satana lucrează cu influenţa omenească pentru a-şi aduna slujitorii. El îşi asigură mulţimile prinzându-le cu coardele de mătase ale iubirii faţă de aceia care sunt vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Oricare ar fi această legătură, părintească, filială, conjugală sau socială, urmarea este aceeaşi; împotrivitorii adevărului îşi folosesc puterea pentru a stăpâni conştiinţa, iar sufletele ţinute sub stăpânirea lui nu au destul curaj sau independenţă să asculte de propriile lor convingeri cu privire la datorie.
Adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu sunt de nedespărţit; este imposibil, cu Biblia la îndemână, să cinstim pe Dumnezeu prin păreri rătăcite. Mulţi susţin că nu contează ce crede cineva, numai viaţa lui să fie corectă. Dar viaţa este modelată de credinţă. Dacă lumina şi adevărul sunt la îndemâna noastră, iar noi neglijăm să folosim prilejul de a-l asculta şi a-l vedea, în realitate îl lepădăm; alegem mai degrabă întunericul decât lumina.
„Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte” (Prov. 16,25). Neştiinţa nu este o scuză pentru rătăcire sau pentru păcat, atunci când există toate posibilităţile de a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Un om călătoreşte şi ajunge la un loc unde sunt mai multe căi şi nişte indicatoare care arată unde duce fiecare dintre ele. Dacă cineva nu ţine seama de indicator şi apucă pe o cale care i se pare lui corectă, s-ar putea să fie foarte sincer, dar se va găsi cu toată posibilitatea pe o cale greşită.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru ca să ne familiarizăm cu învăţăturile lui şi să ştim ce cere El de la noi. Când învăţătorul legii a venit la Isus cu întrebarea: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Mântuitorul l-a trimis la Scripturi, spunând: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” Neştiinţa nu va scuza nici pe tânăr şi nici pe bătrân şi nu-i vor scuti de pedeapsa datorată pentru călcarea Legii lui Dumnezeu; deoarece în mâna lor se află o prezentare corectă a acelei Legi, a principiilor şi cerinţelor ei. Nu este îndestulător să avem intenţii bune; nu este îndestulător să facă cineva ce crede că este drept sau ceea ce un slujitor îi spune că este drept. Mântuirea sufletului lui este în joc şi trebuie să cerceteze Scripturile pentru el însuşi. Oricât de puternice i-ar fi convingerile, oricât de convins ar fi că slujitorul Evangheliei ştie care este adevărul, acestea nu pot constitui pentru el o temelie. El are o hartă care-i arată fiecare semn pe calea lui către cer, şi n-ar trebui să meargă pe ghicite.
Prima şi cea mai înaltă datorie a oricărei fiinţe raţionale este să cerceteze din Scripturi ce este adevărul şi apoi să meargă în lumină, încurajând şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem Biblia zi de zi cu sârguinţă, cântărind fiecare gând şi comparând verset cu verset. Cu ajutorul divin trebuie să ne formăm păreri personale pentru că trebuie să răspundem personal înaintea lui Dumnezeu.
Adevărurile cele mai clare descoperite în Biblie au fost învăluite în îndoială şi în întuneric de către oameni învăţaţi, care, având pretenţia de mare înţelepciune, învaţă că Scripturile au un înţeles mistic, ascuns, spiritual şi care nu iese la iveală în limbajul folosit în ea. Aceşti oameni sunt învăţători rătăciţi. Unei asemenea categorii i-a spus Isus: „Nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Marcu 12,24). Limbajul Bibliei trebuie să fie explicat după înţelesul lui neîndoios, afară de faptul că este folosit un simbol sau o figură de stil. Hristos a dat făgăduinţa: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască învăţătura” (Ioan 7,17). Dacă oamenii ar lua Biblia aşa cum stă scris, dacă n-ar fi fost învăţători neadevăraţi care să-i rătăcească şi să le încurce minţile, s-ar fi îndeplinit o lucrare care ar fi produs bucurie îngerilor şi care ar fi adus la staulul lui Hristos mii şi mii care acum pribegesc în rătăcire.
Trebuie să punem la lucru toate puterile minţii în studiul Scripturilor şi să urmărim priceperea de a înţelege, atât cât pot muritorii, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu; totuşi să nu uităm că ascultarea şi supunerea de copil este adevăratul spirit al celui care vrea să înveţe. Greutăţile din Scriptură nu pot fi niciodată rezolvate prin aceleaşi metode care sunt folosite în lupta cu problemele filozofice. Nu trebuie să ne angajăm în studiul Bibliei cu acea încredere în sine cu care atât de mulţi păşesc în domeniile ştiinţei, ci cu o dependenţă de Dumnezeu prin rugăciune şi cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte voia Sa. Trebuie să venim cu un spirit umil şi gata de a învăţa pentru a primi cunoştinţe de la marele EU SUNT. Altfel, îngerii cei răi vor orbi atât de mult minţile noastre şi ne vor învârtoşa atât de mult inimile, încă nu vom mai fi impresionaţi de adevăr.
Multe părţi din Scriptură, pe care oamenii învăţaţi le declară a fi o taină sau pe lângă care trec ca fiind lipsite de importanţă, sunt pline de mângâiere şi de îndrumare pentru acela care a fost învăţat în şcoala lui Hristos. Un motiv pentru care mulţi teologi nu au o înţelegere mai lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu este că ei închid ochii faţă de adevărurile pe care nu doresc să le practice. Înţelegerea adevărului biblic depinde nu atât de mult de puterea intelectului adus la studiu, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa stăruitoare de neprihănire.
Biblia nu trebuie să fie niciodată studiată fără rugăciune. Numai Duhul Sfânt ne poate face în stare să simţim importanţa acelor lucruri uşor de înţeles sau să ne ferească de interpretarea tendenţioasă a adevărurilor greu de înţeles. Lucrarea îngerilor cereşti este aceea de a pregăti inima pentru a înţelege astfel Cuvântul lui Dumnezeu, încât să fim încântaţi de frumuseţea lui, mustraţi de adevărurile lui sau însufleţiţi şi întăriţi de făgăduinţele lui. Trebuie să facem ca cererea Psalmistului să fie şi a noastră: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Ps. 119,18). Ispitele par adesea irezistibile pentru că, prin neglijarea rugăciunii şi a studiului Bibliei, cel ispitit nu-şi poate aminti cu uşurinţă făgăduinţele lui Dumnezeu şi nu poate întâmpina pe Satana cu armele Scripturii. Dar îngerii sunt în jurul acelora care sunt gata să fie învăţaţi în lucrurile dumnezeieşti; şi în timp de mare nevoie, ei îşi vor aminti chiar acele adevăruri de care au trebuinţă. În felul acesta, „când vrăjmaşul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Is. 59,19).
Isus a făgăduit ucenicilor Săi: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26). Dar învăţăturile lui Hristos trebuie ca mai înainte să fi fost depozitate în minte pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ni le aducă aminte în vreme de primejdie. „Strâng Cuvântul Tău” în inima mea”, spunea David, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Ps. 119,11).
Toţi aceia care îşi preţuiesc interesele veşnice trebuie să fie în gardă faţă de năvălirile scepticismului. Vor fi atacaţi chiar stâlpii adevărului. Este imposibil să ne păstrăm în afara batjocurii, a sofismelor, a învăţăturilor subtile şi otrăvitoare, ale necredinţei moderne. Satana îşi potriveşte ispitele pentru toate clasele de oameni. El atacă pe cel necărturar cu o ironie sau batjocură, în timp ce pe cel instruit îl întâmpină cu obiecţii ştiinţifice şi cu raţionamente filozofice, ambele calculate să provoace neîncrederea sau dispreţuirea Scripturilor. Chiar şi tineretul cu experienţă puţină îşi ia libertatea să insinueze îndoieli cu privire la principiile fundamentale ale creştinismului. Şi această necredinţă tinerească, oricât este ea de superficială, îşi are influenţa ei. Mulţi sunt conduşi în felul acesta să batjocorească credinţa părinţilor lor şi să aducă întristare Duhului harului (Evr. 10,29). Multe vieţi care promiteau să fie o cinste pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume au fost nimicite de suflul nebunesc al necredinţei. Toţi aceia care se încred în hotărârile înfumurate ale raţiunii omeneşti şi îşi închipuie că pot explica tainele divine, ca să ajungă la adevăr fără ajutorul înţelepciunii lui Dumnezeu, sunt încurcaţi în plasa Satanei.
Trăim în cea mai solemnă perioadă a istoriei acestei lumi. Viitorul mulţimilor care suprapopulează pământul este gata să se hotărască. Buna noastră stare viitoare şi chiar mântuirea altor suflete depinde de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie să fim călăuziţi de Duhul adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să întrebe cu sinceritate: „Doamne, ce vrei să fac?” Avem nevoie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi cu rugăciune, şi să cugetăm mult la Cuvântul Său, îndeosebi la scenele judecăţii. Ar trebui să căutăm acum o experienţă vie şi profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nici o clipă de pierdut. Evenimente de importanţă vitală au loc în jurul nostru; ne găsim pe terenul fermecat al Satanei. Nu dormiţi, străjeri ai lui Dumnezeu; vrăjmaşul vă pândeşte de aproape, gata în orice clipă; dacă slăbiţi veghea şi aţipiţi, va sări asupra voastră şi vă va face prada lui.
Mulţi sunt amăgiţi în ceea ce priveşte starea lor adevărată înaintea lui Dumnezeu. Ei se felicită pentru faptele rele pe care nu le fac şi uită să amintească pe cele bune şi nobile pe care Dumnezeu le cere de la ei, dar pe care au neglijat să le facă. Nu este suficient să fie pomi în grădina lui Dumnezeu. Ei trebuie să răspundă aşteptărilor Sale aducând roadă. El îi face răspunzători pentru că n-au împlinit tot binele pe care-l puteau face, prin harul Său care i-ar fi întărit. În cărţile cerului ei sunt trecuţi ca unii care încurcă locul. Cu toate acestea, şi cazul acestei categorii nu este fără nici o nădejde. Inima iubirii îndelung răbdătoare încă mijloceşte pe lângă aceia care au dispreţuit mila lui Dumnezeu şi au călcat în picioare harul Său. „De aceea zice: ‘Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina’. Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” (Ef. 5,14-16).
Când va veni timpul de încercare, se vor vedea aceia care au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula lor de viaţă. Vara nu este nici o deosebire vizibilă între brad şi alţi copaci; dar când vine crivăţul iernii, bradul rămâne neschimbat, în timp ce alţi copaci sunt despuiaţi de frunzele lor. Tot aşa cel nesincer, care se pretinde, nu poate fi deosebit acum de creştinul cel adevărat, dar vremea este chiar la uşi când deosebirea se va vedea. Să se ridice împotrivirea, să capete putere bigotismul şi intoleranţa, să se aprindă prigoane şi cei cu inima împărţită şi făţarnicii se vor clătina şi vor părăsi credinţa; dar creştinul adevărat va sta tare ca o stâncă, credinţa lui va fi mai puternică, nădejdea lui mai strălucită decât în zilele de prosperitate.
Psalmistul spune: „Mă gândesc la învăţăturile Tale. Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deoarece urăsc orice cale a minciunii” (Ps. 119,99.104).
„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea”. „Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (Prov. 3,13; Ier. 17,8).
Cap. 37 Scripturile o apărare sigură
Cap. 36 Conflictul care se apropie
Cap. 38 Ultima avertizare
https://sdarm.md/prophecies/marealupta/marealupta37
///////////////////////////////////////////
Cap. 36
Conflictul care se apropie
Încă de la începutul luptei celei mari din ceruri, scopul Satanei a fost să distrugă Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a aduce la îndeplinire lucrul acesta s-a răsculat împotriva Creatorului şi, cu toate că a fost aruncat din cer, a continuat aceeaşi luptă pe pământ. ţinta pe care a urmărit-o neabătut a fost să amăgească pe oameni şi să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepădarea Legii în întregime, fie prin lepădarea unuia dintre principiile ei, dar consecinţa va fi în cele din urmă aceeaşi. Cine calcă „o singură poruncă” dă pe faţă dispreţ pentru toată Legea; influenţa şi exemplul lui sunt de partea neascultării; el devine „vinovat de toate” (Iac. 2,10).
Căutând să arunce dispreţ asupra statutelor divine, Satana a pervertit învăţăturile Bibliei şi aceste rătăciri au fost în felul acesta încorporate în credinţa mulţimilor care mărturisesc a crede în Scriptură. Ultima mare luptă dintre adevăr şi rătăcire nu este decât bătălia finală a unei lupte îndelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. În această luptă intrăm acum – o luptă între legile oamenilor şi preceptele lui Iehova, între religia Bibliei şi religia fabulelor şi a tradiţiei.
Factorii care se vor uni împotriva adevărului şi dreptăţii în această luptă sunt acum la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost dat cu preţul atâtor suferinţe şi sânge, este prea puţin preţuit. Biblia este la îndemâna tuturor, dar sunt puţini aceia care o primesc în adevăr ca fiind călăuza vieţii. Necredinţa predomină într-o proporţie alarmantă, nu numai în lume, dar chiar şi în biserică. Mulţi au ajuns să combată chiar învăţăturile care constituie înşişi stâlpii credinţei creştine. Faptele cele mari ale creaţiunii, aşa cum sunt prezentate de scriitorii inspiraţi, căderea omului, ispăşirea, perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, sunt practic lepădate, fie cu totul, fie în parte, de o mare parte din lumea zisă creştină. Mii care se mândresc cu înţelepciunea şi cu independenţa lor socotesc ca o dovadă de slăbiciune a-şi pune cineva încrederea în Biblie; ei socotesc ca o dovadă de talent superior şi de cultură să găsească greşeli în Scripturi, să denatureze şi să nege cele mai importante adevăruri ale ei. Mulţi slujitori învaţă poporul şi mulţi profesori şi învăţători îşi învaţă studenţii că Legea lui Dumnezeu a fost schimbată sau desfiinţată, iar aceia care privesc cererile ei ca fiind încă valabile, că trebuie ascultate literal, sunt socotiţi ca meritând numai batjocură sau dispreţ.
Lepădând adevărul, oamenii leapădă pe Autorul lui. Călcând Legea lui Dumnezeu, ei leapădă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de uşor să faci un idol din învăţăturile şi teoriile rătăcite, ca şi a modela un idol din lemn sau din piatră. Reprezentând greşit atributele lui Dumnezeu, Satana îi conduce pe oameni să şi-L imagineze într-un fel neadevărat. În viaţa multora, un idol filozofic este întronat în locul lui Iehova; în timp ce viul Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Hristos şi în lucrările creaţiunii, este slujit doar de puţini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce leapădă pe Dumnezeul naturii. Deşi într-o formă deosebită, idolatria există în lumea creştină de astăzi, tot atât de adevărat cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinşii oameni înţelepţi, filozofi, poeţi, politicieni, ziarişti – dumnezeul cercurilor rafinate la modă, al multor colegii şi universităţi, chiar şi al unor instituţii teologice – este doar cu puţin mai bun decât Baal, zeul soare al Feniciei.
Nici o rătăcire primită de lumea creştină nu se ridică cu mai multă îndrăzneală împotriva autorităţii cerului, nici una nu este mai opusă dictatelor raţiunii, nici una nu este mai ucigătoare în consecinţele ei decât învăţătura modernă, care câştigă teren atât de repede, că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Fiecare popor îşi are legile lui, care cer respect şi ascultare; nici o guvernare nu poate exista fără ele; dar se poate concepe ca Făcătorul cerurilor şi al pământului să nu aibă nici o lege care să guverneze fiinţele pe care le-a făcut? Să presupunem că slujitorii proeminenţi ar învăţa în mod public că legile care guvernează ţara lor şi ocrotesc drepturile cetăţenilor lor n-ar fi obligatorii – că ele restrâng libertatea oamenilor şi de aceea n-ar trebui să fie ascultate; cât timp ar mai fi îngăduiţi astfel de oameni la amvon? Dar este oare o jignire mai gravă să dispreţuieşti legile statelor şi ale popoarelor decât să calci acele precepte divine care sunt temelia oricărei guvernări?
Ar fi cu mult mai potrivit pentru naţiuni să-şi abroge legile şi să îngăduie oamenilor să facă ce le place decât pentru Conducătorul Universului să-Şi anuleze Legea şi să lase lumea fără o măsură care să condamne pe vinovat sau să îndreptăţească pe cel ascultător. Am dori să cunoaştem rezultatele anulării Legii lui Dumnezeu? Experienţa a fost încercată. Teribile au fost scenele care au avut loc în Franţa atunci când ateismul a devenit putere stăpânitoare. S-a demonstrat atunci înaintea lumii că a lepăda restricţiile pe care Dumnezeu le-a impus înseamnă primirea conducerii celui mai crud între tirani. Când măsura dreptăţii este îndepărtată, este deschisă calea pentru prinţul întunericului de a-şi întemeia puterea pe pământ.
Oriunde preceptele divine sunt lepădate, păcatul încetează să mai fie privit ca păcătos, iar neprihănirea nu este de dorit. Aceia care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi pentru a se conduce pe ei înşişi. Prin învăţăturile lor vătămătoare este vădit spiritul de nesupunere în inimile copiilor şi ale tineretului, care din fire nu pot suporta controlul; şi ca urmare va fi o societate nelegiuită şi imorală. În timp ce-şi bat joc de credulitatea acelora care ascultă de cerinţele lui Dumnezeu, mulţimile primesc cu uşurinţă amăgirile Satanei. Ei dau frâu liber plăcerii şi practică păcatele care au adus judecăţile asupra păgânilor.
Aceia care învaţă pe oameni să privească cu uşurinţă poruncile lui Dumnezeu seamănă neascultare pentru a culege neascultare. Să fie date la o parte restricţiile impuse de Legea divină şi atunci legile omeneşti vor fi în curând neluate în seamă. Din cauză că Dumnezeu interzice practicile necinstite, pofta, minciuna şi înşelăciunea, oamenii sunt gata să calce principiile Sale pe care le socotesc ca o piedică în calea prosperităţii lor pământeşti; dar urmările îndepărtării acestor precepte ar fi de aşa natură, încât nu se pot anticipa. Dacă legea n-ar fi obligatorie, de ce să mai fie teama de a o călca? Proprietatea n-ar mai fi sigură. Oamenii ar lua bunurile vecinului prin violenţă, iar cel mai tare ar deveni cel mai bogat. Nici viaţa n-ar mai fi respectată. Votul căsătoriei n-ar mai sta ca un bastion pentru apărarea familiei. Cine ar avea puterea, dacă ar dori, ar putea lua nevasta vecinului prin violenţă. Porunca a cincea ar fi îndepărtată împreună cu a patra. Copiii nu s-ar sfii să ia viaţa părinţilor lor dacă, făcând aşa, şi-ar putea împlini dorinţa inimii lor stricate. Lumea civilizată ar deveni o hoardă de hoţi şi asasini; iar pacea, liniştea şi fericirea ar fi alungate de pe pământ.
De pe acum învăţătura că oamenii sunt liberi de ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu a slăbit puterea obligaţiei morale şi a deschis stăvilarele nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa şi corupţia se revarsă peste noi ca un val copleşitor. În familie, Satana este la lucru. Steagul lui flutură chiar şi în căminurile zise creştine. Gelozia, bănuielile, făţărnicia, înstrăinarea, rivalitatea, lupta, trădarea încrederii sacre, îngăduirea poftei se află acolo. Întregul sistem de principii şi de învăţături religioase, care ar trebui să constituie temelia şi structura vieţii sociale, pare a fi un edificiu gata să se prăbuşească în ruină. Criminalii cei mai josnici, când sunt aruncaţi în închisoare pentru abaterile lor, sunt făcuţi adesea primitorii darurilor şi atenţiilor ca şi când ar fi obţinut o distincţie de invidiat. Se dă o mare publicitate caracterului şi crimelor lor. Presa publică amănunte revoltătoare cu privire la vicii, iniţiind în felul acesta şi pe alţii în practicarea înşelătoriei, furtului şi a crimei; iar Satana tresaltă pentru succesele planurilor lui diabolice. Pasiunea nebunească a viciului, violenţa cu care se ia viaţa, creşterea teribilă a necumpătării şi a nelegiuirii peste orice măsură trebuie să îi trezească pe toţi aceia care se tem de Dumnezeu, să se întrebe ce se poate face pentru a opri valul răului.
Curţile de justiţie sunt corupte. Conducătorii sunt mânaţi de dorinţe după câştig şi de iubire de plăceri senzuale. Necumpătarea a întunecat facultăţile multora, aşa încât Satana are aproape stăpânire deplină asupra lor. Juriştii sunt pervertiţi, mituiţi, înşelaţi. Beţia şi petrecerile, pasiunea, gelozia, necinstea de orice fel sunt prezente printre aceia care administrează legile. „Adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie” (Is. 59,14).
Nelegiuirea şi întunericul spiritual care au stăpânit în timpul supremaţiei Romei au fost urmarea inevitabilă a înăbuşirii Scripturilor; dar unde trebuie găsită cauza necredinţei larg răspândite, a lepădării Legii lui Dumnezeu şi a stricăciunii care este legată de acestea, în lumina deplină a iluminării Evangheliei şi într-un veac de libertate religioasă? Acum, pentru că Satana nu mai poate ţine lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-şi atinge acelaşi scop. Distrugerea credinţei în Biblie slujeşte scopului lui aşa cum slujeşte şi distrugerea Bibliei însăşi. Prin introducerea ideii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, în realitate el conduce pe oameni să o calce ca şi când ar fi întru totul necunoscători ai preceptelor ei. Şi acum, ca şi în veacurile trecute, el a lucrat prin biserică pentru a-şi realiza planurile. Organizaţiile religioase ale zilei au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi şi, combătându-le, ei au adoptat interpretări şi au luat poziţii care au semănat pe o scară largă seminţele necredinţei. Acceptând rătăcirea papală despre nemurirea de la natură a sufletului şi conştienţa omului în moarte, ei au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Învăţătura cu privire la chinurile veşnice a condus pe mulţi să nu mai creadă în Biblie. Şi când cuvintele poruncii a patra sunt susţinute înaintea oamenilor, se descoperă că este poruncită păzirea Sabatului zilei a şaptea; şi ca singura cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata să o îndeplinească, mulţi învăţători populari declară că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. În felul acesta ei leapădă Legea şi o dată cu ea şi Sabatul. Când lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, această lepădare a Legii divine, pentru a evita cerinţele poruncii a patra, va deveni aproape generală. Învăţăturile conducătorilor religiei au deschis uşa către necredinţă, către spiritism şi către dispreţuirea Legii sfinte a lui Dumnezeu; şi asupra acestor conducători zace o răspundere grozavă pentru nelegiuirea care există în lumea creştină.
Şi cu toate acestea, chiar această categorie de oameni susţine că rapida răspândire a stricăciunii se datoreşte în mare măsură profanării aşa numitului „Sabat creştin” şi că impunerea păzirii duminicii ar reface într-o mare măsură morala societăţii. Această susţinere este accentuată îndeosebi în America, unde învăţătura cu privire la Sabatul cel adevărat a fost predicată pe scară largă. Aici lucrarea de cumpătare, una dintre cele mai proeminente şi importante dintre reformele morale, este adesea combinată cu mişcarea duminicală, iar apărătorii acesteia de pe urmă se prezintă ca unii care lucrează pentru promovarea celor mai înalte interese ale societăţii. Aceia care refuză să se unească cu ei sunt denunţaţi ca fiind duşmanii reformei şi ai cumpătării. Dar faptul că mişcarea pentru întemeierea rătăcirii este unită cu o lucrare care este bună în ea însăşi nu este un argument în favoarea rătăcirii. Putem ascunde otrava amestecând-o cu o hrană sănătoasă, dar nu-i putem schimba natura. Din contră, devine şi mai primejdioasă şi este mai uşor de luat de către cei neavizaţi. Unul dintre planurile lui Satana este să amestece cu rătăcirea destul adevăr pentru a o face plauzibilă. Conducătorii mişcării duminicale pot să ia apărarea unor reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia; şi cu toate acestea, dacă împreună cu ele se află şi o cerinţă care este contrară Legii lui Dumnezeu, slujitorii lui Dumnezeu nu se pot uni. Nimic nu le poate justifica punerea de o parte a poruncilor lui Dumnezeu în schimbul preceptelor oamenilor. Prin cele două rătăciri mari, nemurirea sufletului şi sfinţirea duminicii, Satana va aduce pe oameni în robia amăgirilor sale. În timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis şi a prinde mâna spiritismului, ele vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană; şi sub influenţa acestei uniri întreite, această ţară va merge pe urmele Romei pentru a călca în picioare drepturile conştiinţei.
Deoarece spiritismul imită din ce în ce mai mult creştinismul cu numele, el are o putere mai mare să amăgească şi să încurce. După concepţia actuală, chiar şi Satana s-a convertit. El va apărea sub forma unui înger de lumină. Prin mijlocirea spiritismului se vor face minuni, ce nu se pot contesta. Şi pentru că duhurile mărturisesc credinţa în Biblie şi dau pe faţă respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi socotită ca o manifestare a puterii divine.
Linia de deosebire dintre creştinii cu numele şi cei nelegiuiţi abia se mai distinge astăzi. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se unească cu ea, iar Satana s-a hotărât să-i unească într-o singură organizaţie şi în felul acesta să-şi întărească puterea, aruncându-i în rândurile spiritismului. Papistaşii care se laudă cu minunile, ca fiind un semn sigur al bisericii celei adevărate, vor fi amăgiţi cu uşurinţă de această putere făcătoare de minuni; iar protestanţii care au lepădat scutul adevărului vor fi amăgiţi şi ei. Papistaşii, protestanţii şi cei lumeşti vor primi în egală măsură o formă de evlavie fără putere şi vor vedea în această unire o mare mişcare pentru pocăinţa lumii întregi şi pentru inaugurarea mileniului mult aşteptat.
Prin spiritism, Satana apare ca un binefăcător al omenirii, vindecând bolile oamenilor şi pretinzând a aduce o ordine nouă şi un sistem mai înalt de credinţă religioasă; dar în acelaşi timp lucrează ca un nimicitor. Ispitele lui duc mulţimile la ruină. Necumpătarea detronează raţiunea, urmează îngăduinţa senzuală, lupta şi vărsarea de sânge. Satana găseşte plăcere în război, căci el provoacă pasiunile cele mai rele ale sufletului şi aruncă pentru veşnicie victimele cufundate în viciu şi în sânge. ţinta lui este să provoace popoarele la război unul împotriva altuia, pentru că în felul acesta poate îndepărta minţile oamenilor de la lucrarea de pregătire pentru a sta în ziua lui Dumnezeu.
Satana lucrează şi prin elementele naturii, pentru a-şi strânge secerişul de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii şi îşi foloseşte toată puterea pentru a dirija aceste elemente atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să chinuiască pe Iov, cât de repede turmele, cirezile, robii, casele, copiii au fost distruşi, un necaz venind după altul ca într-o clipă. Dumnezeu este Acela care ocroteşte făpturile Sale şi le înconjoară pentru a le feri de puterea distrugătorului. Dar lumea creştină a dovedit dispreţ faţă de Legea lui Iehova; Domnul însă va face exact ce a spus – Îşi va retrage binecuvântările de la pământ şi-Şi va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se răscoală împotriva Legii Sale învăţând şi obligând şi pe alţii să facă la fel. Satana are stăpânire peste toţi aceia pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit. El va favoriza şi va face pe unii să prospere pentru ca să-i aducă la îndeplinire planurile lui şi va aduce necazuri pentru alţii, făcând pe oameni să creadă că Dumnezeu este Acela care-i chinuieşte.
În timp ce va apărea înaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el va aduce boală şi dezastru, până acolo încât oraşele populate să fie aduse în stare de ruină şi părăsire. Chiar acum el este la lucru. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în furtuni grozave şi în uragane pustiitoare, inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi în cutremure, în toate locurile şi în mii de forme, Satana îşi exercită puterea. El distruge recolta gata de recoltat, şi ca urmare vine foametea şi suferinţa. El face ca aerul să fie poluat de moarte şi mii pier din cauza stricăciunii lui. Aceste calamităţi vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai dezastruoase. Distrugerea va veni asupra oamenilor şi a animalelor. „Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legământul cel veşnic!” (Is. 24,4.5).
Şi atunci, amăgitorul cel mare îi va convinge pe oameni că aceia care slujesc lui Dumnezeu provoacă toate aceste rele. Clasa de oameni care a provocat dizgraţia cerului va pune toate necazurile lor asupra acelora a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru aceia care o calcă. Se va spune că oamenii insultă pe Dumnezeu prin călcarea sabatului duminical; că acest păcat a adus calamităţile care nu vor înceta până nu se va impune cu stricteţe păzirea duminicii; şi că aceia care susţin cerinţele poruncii a patra, distrugând prin aceasta respectul faţă de duminică, sunt tulburătorii poporului, împiedicând revenirea lor în favoarea divină şi la prosperitatea materială. În felul acesta, acuzaţia ridicată în vechime împotriva slujitorului lui Dumnezeu se va repeta pe criterii bine stabilite: „Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ‘Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali'” (1 Regi 18,17.18). Când mânia oamenilor va fi provocată prin acuzaţii neadevărate, ei vor urma faţă de trimişii lui Dumnezeu o cale foarte asemănătoare cu aceea pe care Israelul apostaziat a urmat-o în ceea ce privea pe Ilie.
Puterea făcătoare de minuni dată pe faţă prin spiritism îşi va exercita influenţa împotriva acelora care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Comunicările din partea duhurilor vor declara că Dumnezeu le-a trimis pentru a convinge pe aceia care leapădă duminica de rătăcirea lor, afirmând că legile ţării trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge nelegiuirea cea mare din lume şi vor susţine mărturia învăţătorilor religioşi după care starea morală decăzută este cauzată de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea împotriva tuturor acelora care refuză să accepte mărturia lor.
Modul de procedare al Satanei în această luptă finală cu poporul lui Dumnezeu este acelaşi pe care l-a folosit la începutul marii controverse din ceruri. El pretindea a căuta să promoveze stabilitatea cârmuirii divine, în timp ce în ascuns depunea toate eforturile pentru a asigura lepădarea ei. Şi astfel, chiar lucrarea pe care se străduia să o îndeplinească o punea în contul îngerilor credincioşi. Aceeaşi lucrare de amăgire a marcat istoria bisericii romane. Ea a susţinut că lucrează ca vice-rege al cerului, în timp ce a căutat să se înalţe mai presus de Dumnezeu şi să-I schimbe Legea. Sub conducerea Romei, aceia care au suferit moartea pentru credincioşia lor faţă de Evanghelie au fost denunţaţi ca făcători de rele; toate mijloacele posibile pentru a-i acoperi de ruşine, să-i facă să apară în ochii oamenilor şi chiar în ochii lor ca cei mai odioşi criminali. Tot aşa va fi şi acum. În timp ce Satana caută să distrugă pe aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, va face să fie acuzaţi de călcarea legii, ca oameni care dozonorează pe Dumnezeu şi aduc judecăţile Lui asupra lumii.
Dumnezeu nu forţează niciodată voinţa sau conştiinţa; dar calea continuă a Satanei – pentru a câştiga stăpânire asupra acelora pe care nu-i poate amăgi altfel – este constrângerea şi cruzimea. Prin teamă sau frică el încearcă să conducă conştiinţa şi să-şi asigure închinarea. Pentru împlinirea acestui ţel, el lucrează prin autorităţile religioase şi pământeşti, mobilizându-le la impunerea legilor omeneşti şi dispreţuind Legea lui Dumnezeu.
Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denunţaţi ca vrăjmaşi ai legii şi ai ordinii, ca unii care calcă în picioare preceptele morale ale societăţii, provocând anarhie şi corupţie şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. Stăruinţele de a nu-şi călca pe conştiinţă vor fi socotite ca încăpăţânare, îndărătnicie şi dispreţ faţă de autoritate. Ei vor fi acuzaţi de nemulţumire faţă de cârmuire. Slujitorii care contestă obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a da ascultare autorităţilor civile ca fiind rânduite de Dumnezeu. În sălile legislative şi în curţile de judecată, păzitorii vor fi greşit prezentaţi şi condamnaţi. O falsă interpretare va fi dată cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusă cea mai rea intenţie.
Când bisericile protestante leapădă argumentele clare, scripturistice în apărarea Legii lui Dumnezeu, ele vor dori să aducă la tăcere pe aceia a căror credinţă n-o pot respinge cu ajutorul Bibliei. Cu toate că închid ochii faţă de acest fapt, ele adoptă acum o cale care va duce la prigonirea acelora care refuză în mod conştient să facă ceea ce face restul lumii creştine şi să recunoască pretenţiile sabatului papal.
Demnitarii bisericii şi ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorităţii divine va fi înlocuită cu decretele prigonitoare. Corupţia politică distruge iubirea de dreptate şi respectul pentru adevăr; chiar şi în America cea liberă, conducătorii şi legiuitorii, pentru a-şi asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conştiinţă, care a costat o jertfă atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie cu grăbire vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Şi balaurul mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12,17).
https://sdarm.md/prophecies/marealupta/marealupta36
////////////////////////////////////////////
Razboiul lui Satana impotriva Bisericii, de W. Fagal
Traducere: Valeriu Burciu
Satana a fost in razboi cu Hristos si, cand Hristos a venit pe pamant, diavolul a folosit orice putere pamanteasca spre a distruge pe Isus. Intr-o lectie precedenta am studiat despre cele patru fiare din Daniel 7. Fiara a patra, nespus de fioroasa, avea zece coarne. Din mijlocul acestor coarne a crescut un corn deosebit si a distrus trei dintre ele. Apoi a crescut pana cand a dominat celelalte sapte coarne. Am comparat istoria cu Scriptura si am descoperit ca aceasta fiara reprezenta Imperiul Roman pagan. Cele zece coarne reprezentau diviziunile vechiului Imperiu in zece regate, dintre care trei au fost smulse din radacini si distruse de ridicarea papalitatii la dominatie politico-religioasa asupra celor sapte natiuni care au ramas. Cornul cel mic reprezinta Roma papala. Sa studiem Apocalipsa 12 care descrie in mod profetic razboiul lui Satana impotriva Bisericii adevarate in era crestina; impotriva Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos; impotriva poporului lui Dumnezeu si impotriva Legii sfinte a lui Dumnezeu. Acum noi traim in zilele finale ale acestui conflict amar.
- Ce reprezinta femeia invaluita in soare, cu luna sub picoare si cu douasprezece stele?
Apocalipsa 12,1 – Biblia foloseste simbolul unei femei pentru a reprezenta Biserica.
Isaia 62,5; Osea 2,19; Ieremia 6,2 – Biserica este asemanata de Dumnezeu cu “Fiica Sionului cea frumoasa si gingasa” Biblia Ortodoxa, Bucuresti 1968. Femeia din Apocalipsa 12 este invaluita in soare, care simbolizeaza lumina Evangheliei in contrast cu lumina umbroasa a lunii, care reprezinta Biserica din Vechiul Testament cu tipurile si umbrele ei profetice. Biserica dinainte de cruce privea inainte prin credinta spre Mielul lui Dumnezeu. El era o realitate in Biserica Noului Testament si “Soarele dreptatii” este slava erei crestine. Biserica adevarata este infatisata ca o fecioara curata.
2Corinteni 11,2 – Dupa cum Biserica Vechiului Testament era organizata in 12 diviziuni, la fel in Biserica Noului Testament cei 12 apostoli sunt cele 12 stele in jurul lui Hristos, care este Capul Bisericii.
- Cine era copilul de parte barbateasca nascut femeii?
Apocalipsa 12,5 – Acest copil de parte barbateasca este Hristos, care era destinat sa devina Regele regilor si Domnul domnilor, conducatorul tuturor popoarelor.
Psalm 2,7.9 – Hristos este subiectul aceste profetii si stim ca El S-a inaltat la cer dupa terminarea lucrarii Sale pamantesti.
Apocalipsa 12,5; Efeseni 1,20 – Scripturile Il arata acum pe Hristos in cer ca Marele nostru Preot inaintea tronului lui Dumnezeu. El este Avocatul (Aparatorul) nostru in cer inaintea tronului harului.
- Cine este marele Balaur rosu?
Conform profetiei, marele Balaur rosu exista cand Hristos S-a nascut. Apocalipsa 12,3-4 – Satana este numit Balaurul si Sarpele cel vechi in aceasta profetie. El a folosit puterea Romei sa persecute pe Hristos de la nastere pana la moarte. Roma pagana stapanea atunci cand Hristos S-a nascut in Betleem. Daniel declara despre aceasta putere ca “se va ridica impotriva Domnului domnilor.” (Daniel 8,25). Ca acest mare Balaur rosu a fost Roma pagana este evident pentru urmatoarele motive,
- Balaurul avea zece coarne, la fel ca si fiara a patra din Daniel 7 (zece diviziuni ale Imperiului).
- Dragonul sau Balaurul era simbolul Roman.
- Roma, sub cezarul August, a adus pe Iosif si Maria la Betleem sa se inscrie. Acolo a fost nascut Isus.
- Prin Irod, Roma a incercat sa distruga pe Isus.
- Roma, prin Pilat, a omorat pe Isus.
- Mormantul lui Isus a fost sigilat de Romani.
- Mormantul era pazit de garda Romana.
- Satana a lucrat prin Roma pagana sa persecute pe Isus, copilul de parte barbateasca.
- Razboi in cer.
Apocalipsa 12,7-9; Iuda 9; 1Tesaloniceni 4,16; Ioan 5,28 – In Iuda 9 se vorbeste despre arhanghelul Mihail care este Isus. Glasul arhanghelului este glasul lui Hristos si Mihail este arhanghelul. Satana este “Balaurul cel mare, sarpele cel vechi”. In cer, Satana a fost in razboi cu Hristos si cand Hristos a venit pe pamant, diavolul a folosit orice putere pamanteasca pentru a distruge pe Isus. De la nastere pana la moarte, Hristos a fost asaltat de persecutiile diavolului. Zi si noapte, diavolul s-a straduit sa faca pe Fiul lui Dumnezeu sa pacatuiasca impotriva Legii lui Dumnezeu. In cele din urma Satana a condus pe oameni sa rastigneasca pe Mantuitorul lor. Pe cruce, cand Isus a strigat, “S-a sfarsit!” (Ioan 19,30), a fost strigatul Sau de biruinta. Satana nu a reusit sa seduca pe Hristos. El a pierdut razboiul de pe pamant impotriva lui Hristos, tot atat de sigur cum pierduse si razboiul din cer.
Apocalipsa 12,10 – Dupa trei zile, Hristos a inviat din mormant ca Biruitor puternic. Apoi S-a inaltat la cer spre a conduce razboiul impotriva lui Satana chiar de la tronul lui Dumnezeu. Cu propria Sa viata, Hristos a cumparat lumea pierduta. Cauza lui Satana a fost pierduta. El a fost invins pe deplin, dar ura sa a crescut tot mai mult.
- Impotriva cui isi indreapta Satana atacul?
Hristos, “copilul de parte barbateasca”, era in afara puterii sale dupa inaltarea la cer, asa ca diavolul putea sa se razbune doar pe Biserica lui Hristos de pe pamant.
Apocalipsa 12,12-13 – Diavolul invins s-a intors impotriva Bisericii s-o distruga. Paganismul, contrafacerea diavolului impotriva lui Dumnezeu, a devenit instrumentul in Imperiul Roman, care sa lupte impotriva Bisericii. Apostolii, cu exceptia unuia, au fost martirizati si mii de crestini sfinti i-au urmat, dandu- si viata pentru “credinta lui Isus.”
- Lunga perioada de persecutie.
Profetia Biblica descrie aceasta perioada de persecutie a Bisericii ca fiind 1260 de ani.
Apocalipsa 12,6.13-14 – In profetie, o zi este egala cu un an literal (Numeri 14,34; Ezechiel 4,6).
Suprematia papala a continuat pentru 1260 de ani, din anul 538 d.H. pana in anul 1798 d.H. Napoleon prin generalul francez Berthier, a zdrobit puterea papala in 1798, dandu-i “rana de moarte”. Roma papala este un amestec de crestinism, iudaism si paganism. Satana a umplut Biserica cu erori si “omul pacatului” s-a asezat pe tronul cezarului si a condus lumea timp de 1260 de ani. Milioane de crestini adevarati au rezistat patrunderii paganismului in crestinism si au platit cu vietile lor pentru pozitia lor hotarata in favoarea adevarului Bibliei. Multi sfinti curajosi au parasit orasele si s-au ascuns in muntii Alpi din Europa, iar mai tarziu au scapat in Lumea Noua (America) unde puteau sa se inchine lui Dumnezeu nestingheriti.
- Conflictul dintre Balaur si Ramasita semintei femeii.
Apocalipsa 12,17 – Satana s-a impotrivit si a persecutat Biserica in curatia ei apostolica. El a persecutat pe sfintii lui Dumnezeu prin biserica decazuta pentru 1260 de ani. Cu cat ne apropiem de sfarsitul istoriei acestui pamant si adevarata Biserica este numita “Ramasita”, diavolul se impotriveste poporului lui Dumnezeu “care tin poruncile lui Dumnezeu si marturia lui Isus”, adica invatatura sfintei Biblii. Cu manie violenta, el incearca sa-i distruga complet de pe pamant inainte de venirea Domnului Isus pe nori.
- Rezumatul lectiei.
- Satana a persecutat pe Hristos prin Roma pagana.
- Satana a persecutat Biserica primara prin Roma pagana.
- Apoi el a persecutat Biserica pentru 1260 de ani prin Roma papala.
- In cele din urma, Satana “s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei.”
- Biserica Ramasitei este ultima Biserica din aceste zile.
- Biserica Ramasitei lui Dumnezeu poate fi identificata prin trei caracteristici,
– Rabdare
– Pazirea poruncilor lui Dumnezeu
– Pazirea credintei lui Isus (Apocalipsa 14,12)
Ramasita sau ultima Biserica va avea “credinta care a fost data odata sfintilor.” Va pastra “poruncile lui Dumnezeu” si inspiratele invataturi ale Bibliei vor fi sursa de lumina. Ultimul atac a lui Satana va fi impotriva urmasilor lui Dumnezeu care pazesc Legea Sa. Lumea intreaga va alege intre omul pacatului, care a incercat sa schimbe Legea lui Dumnezeu si intre Dumnezeul Cel neschimbator, a Carui Lege este vesnica.
2Timotei 2,19; 2Petru 2,9 – Poporul lui Dumnezeu din Biserica Ramasitei n-are de ce sa se teama, caci Dumnezeu va fi cu urmasii Sai credinciosi din zilele din urma, asa cum a fost cu cei din perioada apostolica. Acum intrebarea importanta este, Unde stai in acest razboi dintre Hristos si Satana? Esti de partea lui Dumnezeu sau esti in rebeliune impotriva Cuvantului Sau si a Legii Sale? Isus spunea, “Cine nu este cu Mine este impotriva Mea.” Prietene, nu vrei sa stai chiar acum de partea lui Dumnezeu si sa intri in Biserica adevarata, Biserica Ramasitei?
Rugaciune: Tatal nostru care esti in ceruri. Te rugam sa ne ajuti sa pazim poruncile lui Dumnezeu si sa credem marturia Cuvantului Sau Sfant. Ajuta-ne sa stam de partea lui Dumnezeu acum si in conflictul final dintre Hristos si Satana. Te rugam toate acestea in Numele Domnului Isus. Amin.
https://intercer.net/blogs/studiibiblice/profetiile-biblice-pe-intelesul-tuturor-w-fagal/25-razboiul-lui-satana-impotriva-bisericii.html
////////////////////////////////////////////
Înfrângerea lui Satana
Textul de memorat: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” (Apocalipsa 12:11)
„Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” (Apocalipsa 12:11)
Capitolul 12 introduce a doua secţiune a cărţii Apocalipsa, secţiunea care tratează despre sfârşitul timpului. Dacă prima parte descrie luptele spirituale ale bisericii de pe parcursul erei creştine, a doua parte se ocupă de evenimentele din preajma revenirii lui Hristos şi a instaurării împărăţiei lui Dumnezeu.
Capitolul 12 urmăreşte să ne prezinte fondul pe care se desfăşoară criza finală din istoria lumii. El ne spune că evenimentele din timpul sfârşitului fac parte din conflictul cosmic dintre Hristos şi Satana, aflat în plină derulare.
În cartea Apocalipsa, Satana este arhivrăjmaşul lui Dumnezeu şi al poporului Său. Satana este o fiinţă reală, este cauza tuturor relelor şi a oricărei rebeliuni din univers. El ştie că ultima lui şansă este să câştige bătălia finală împotriva lui Dumnezeu. De aceea, toate eforturile lui se îndreaptă către pregătirile pentru acest eveniment.
Viziunea din Apocalipsa 12 urmăreşte să-i dea poporului lui Dumnezeu asigurarea că Satana este un duşman înfrânt. Acelaşi Hristos care l-a învins pe Satana în timpul lucrării Sale pe pământ, pe cruce şi apoi după înălţarea Sa, îl va învinge şi la sfârşit. Singura speranţă a poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului este Hristos.
Duminică, 17 februarie – Femeia şi balaurul
- Care sunt cele două semne mari pe care le vede Ioan în viziune? Cine este femeia şi ce aflăm din acest pasaj? Apocalipsa 12:1-4
Femeia apare în Biblie ca simbol al poporului lui Dumnezeu (2 Corinteni 11:2). Femeia castă îi reprezintă pe credincioşii devotaţi, iar femeia desfrânată îi reprezintă pe credincioşii apostaţi. Înainte de Golgota, femeia din Apocalipsa 12 este simbolul Israelului din Vechiul Testament, prin care Mesia a venit în lume (Apocalipsa 12:1-5); în versetele 13-17, este simbolul bisericii creştine.
Femeia aceasta este înfăţişată a fi învăluită în soare şi având luna sub picioare. În Biblie, soarele poate reprezenta slava lui Hristos (Matei 17:2; Apocalipsa 1:16) şi a poporului Său (Matei 13:43). Luna, ca oglindă a soarelui, arată către făgăduinţele din Vechiul Testament care prefigurează Evanghelia.
Următorul semn pe care îl vede Ioan în viziune este marele balaur roşu. Mai târziu, balaurul este identificat cu numele Diavolul şi Satana, şarpele cel vechi (Apocalipsa 12:9). Textul spune că el trage după el cu coada a treia parte din stelele cerului şi le aruncă pe pământ. Coada este un instrument simbolic al minciunii (Isaia 9:14,15; Apocalipsa 9:10). După ce a căzut din poziţia lui înaltă din cer (Isaia 14:12-15), Satana a reuşit să amăgească o mare parte dintre îngerii cereşti, care au devenit spirite rele (2 Petru 2:4; luda 6) şi aliaţii lui în opoziţia faţă de Dumnezeu şi faţă de mântuirea realizată de El de-a lungul marii lupte.
- Ce legătură există între Geneza 3:15 şi scena în care şarpele cel vechi încearcă să distrugă sămânţa femeii? Apocalipsa 12:1-5,9
Satana L-a aşteptat pe Pruncul Mesia încă de la început ca să-L distrugă. Scena se încheie cu câteva instantanee: Mesia Se naşte în cele din urmă, balaurul nu reuşeşte să-L distrugă, iar Copilul este „răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 12:5).
Potrivit cu Apocalipsa 12:11, cum pot credincioşii lui Dumnezeu să-l învingă personal pe Satana? Ce încurajare îţi aduce gândul că Hristos l-a biruit deja?
Luni, 18 februarie – Alungarea definitivă a lui Satana din cer
- Ce i se descoperă lui Ioan despre războiul din cer? Ce fel de război este acesta, care s-a încheiat cu alungarea lui Satana din cer? Apocalipsa 12:7-9
Satana a fost alungat din cer la începutul marii lupte, când s-a răzvrătit împotriva guvernării lui Dumnezeu. Intenţia lui a fost să pună mâna pe tronul din cer şi să fie „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:12-15). Revolta lui a fost deschisă, dar a fost învins şi apoi aruncat pe pământ. Prin amăgirea primului cuplu de oameni, şi-a însuşit stăpânirea asupra lumii noastre (Luca 4:6). În această calitate (Ioan 12:31), a avut acces la cer pentru a participa la consfătuiri ca reprezentant al acestei planete (Iov 1:6-12), până ce a fost biruit de Isus la cruce.
Prin moartea Sa, Isus a recuperat ce se pierduse, iar caracterul lui Satana a fost dat în vileag înaintea întregului univers. „Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se rupsese cu totul de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 761). În faţa întregului univers, stăpânirea asupra pământului l-a revenit lui Isus, care a fost proclamat stăpânul legitim al pământului (Efeseni 1:20-22; 1 Petru 3:22).
În momentul acela, Satana şi îngerii lui au fost alungaţi definitiv din cer. Isus a prevestit acest eveniment: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12:31).
Prin această judecată rostită în dreptul lui Satana, „au venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui” (Apocalipsa 12:10). Până în ziua aceea, Satana mai are încă putere, deşi limitată, şi le poate face rău credincioşilor lui Dumnezeu de pe pământ, însă este conştient că „are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12). În această vreme puţină, el face tot posibilul să producă durere, suferinţă şi haos pe pământ.
Care este singura cale de a ne apăra de Diavolul? (Vezi Apocalipsa 12:11.)
Marţi, 19 februarie – Războiul de pe pământ
- Fiindu-i interzis accesul la cer, Satana îşi continuă atacul împotriva bisericii în cele 1 260 de zile profetice. Ce a făcut Dumnezeu pentru biserică în perioada aceasta? Apocalipsa 12:13,14
„Alungarea lui Satana din poziţia de pârâş al fraţilor în cer s-a realizat prin marea lucrare a lui Hristos de jertfire a vieţii Sale. În ciuda opoziţiei persistente a lui Satana, planul de răscumpărare a fost îndeplinit. (…) Satana, ştiind că până la urmă va fi deposedat de imperiul pe care şi l-a însuşit în mod fraudulos, a decis să nu se dea înapoi de la nimic pentru a distruge cât mai multe dintre fiinţele create de Dumnezeu după chipul Său. El l-a urât pe om fiindcă Hristos i-a arătat atâta dragoste iertătoare şi milă şi este acum gata să meargă la el cu tot felul de amăgiri prin care să-l ducă la pierzare; el şi-a adus hotărârea la îndeplinire cu energie sporită din cauza stării lui disperate” (Ellen G. White, The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 194-195).
Satana îşi continuă activitatea pe pământ, vărsându-şi mânia asupra bisericii lui Hristos. Însă ea beneficiază de protecţia divină în pustie în perioada profetică de 1 260 de zile, în aşteptarea revenirii lui Hristos. Perioada de persecuţie condusă de Satana este amintită de două ori în Apocalipsa 12, în versetele 6 şi 14. Ambele fac referire la perioada de activitate a cornului mic menţionat în Daniel 7:23-25. În profeţia biblică, zilele reprezintă ani (vezi Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Perioada istorică ce corespunde cel mai bine acestei perioade profetice este intervalul 538-1798 d.Hr., perioadă care începe cu recunoaşterea de către împăratul Iustinian a episcopului Romei ca autoritate supremă şi corespunde începutului Evului Mediu. În tot acest timp, biserica Romei, o putere ecleziastică, a dominat lumea occidentală, până când Revoluţia Franceză a pus capăt dominaţiei ei asupritoare.
La finalul perioadei profetice petrecute de femeie în pustie, Satana îşi reia atacul asupra ei. Balaurul aruncă din gură apă ca un râu ca să o înece (în Biblie, năvălirea vrăjmaşului este asemănată cu un râu care inundă ţara – Isaia 59:19), însă pământul dă ajutor, înghite apele şi o salvează pe femeie, oferindu-i adăpost.
Gândeşte-te cât a durat persecuţia! De ce crezi că durează unele lucruri atât de mult (ca de exemplu, aşteptarea revenirii lui Hristos)?
Miercuri, 20 februarie – Războiul împotriva rămăşiţei
- Cu cine se războieşte Satana la sfârşitul timpului? Apocalipsa 12:17
Cuvântul „rămăşiţa” se referă la cei care îi rămân credincioşi lui Dumnezeu atunci când majoritatea renunţă la credinţă (1 împăraţi 19:18; Apocalipsa 2:24). La sfârşitul timpului, când cei mai mulţi locuitori ai pământului vor trece de partea lui Satana, vor exista oameni care îi vor rămâne fideli lui Hristos şi asupra cărora Satana îşi va vărsa toată furia.
- Care sunt cele două caracteristici ale rămăşiţei? Cum putem să ne dăm seama dacă facem parte sau nu din ea? Apocalipsa 12:17
Rămăşiţa de la sfârşitul timpului păzeşte poruncile lui Dumnezeu. Elementul-cheie al primelor patru porunci este închinarea. Întrebarea principală în criza finală va fi: „Cui să mă închin?” Oamenii, în majoritatea lor, vor alege să se închine chipului fiarei, dar va exista o rămăşiţă care se va închina Dumnezeului Creator (Apocalipsa 14:7), calitate spre care arată explicit porunca a patra. Din acest motiv, noi credem că porunca a patra va juca un rol esenţial în criza finală.
A doua caracteristică a rămăşiţei din timpul sfârşitului este faptul că ea ţine „mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 19:10), mărturie despre care ni se explică în acelaşi verset că este „duhul prorociei”. Pe timpul lui Ioan, expresia „duhul prorociei” însemna darul profeţiei. Expresia „mărturia lui Isus” se referă la faptul că Isus îşi dă mărturia prin darul profeţiei, aşa cum a dat-o prin Ioan (Apocalipsa 1:2). Apocalipsa ne dezvăluie faptul că darul profeţiei va fi prezent la sfârşitul timpului în poporul lui Dumnezeu cu scopul de a-l ghida în acea perioadă dificilă când Satana va face tot posibilul ca să-l înşele şi să-l distrugă. Noi, adventiştii, am primit acest dar prin activitatea şi scrierile lui Ellen G. White.
Care consideri că sunt descoperirile cele mai importante pe care le-am primit prin „duhul prorociei”? Ce îndatoriri ne revin personal si colectiv în urma primirii acestui dar?
Joi, 21 februarie – Strategia ultimă a lui Satana
Apocalipsa 12:17 evidenţiază o schimbare de strategie în planurile lui Satana de a-i câştiga de partea lui pe locuitorii pământului şi de a-i înşela chiar pe urmaşii credincioşi ai lui Hristos. Pe parcursul istoriei creştine, el a încercat să pună piedici lucrării lui Dumnezeu de mântuire, recurgând în principal la forţă şi persecuţie. Istoria ne demonstrează că strategia aceasta nu a fost total eficientă. De aceea, în ultimul atac împotriva rămăşiţei din timpul sfârşitului, Satana adaugă la constrângere înşelăciunea.
Este semnificativ faptul că nu întâlnim deloc verbul „a înşela” în secţiunea istorică a cărţii (Apocalipsa 4-11), dar îl întâlnim frecvent în secţiunea escatologică (Apocalipsa 12-20), acolo unde este descrisă activitatea lui Satana în vederea pregătirii bătăliei finale. Cu acest cuvânt se deschide şi se încheie descrierea acestei activităţi (Apocalipsa 12:9; 20:7-10).
- În ce constă înşelăciunea de la sfârşitul timpului? 2 Tesaloniceni 2:8-12; Apocalipsa 13:13,14; Apocalipsa 19:20
Apocalipsa 13 – 20 ne dezvăluie că, în eforturile lui de a câştiga lumea de partea lui, Satana contraface adevărul lui Dumnezeu şi lucrarea Sa de mântuire. În Apocalipsa 13, se formează o triplă coaliţie între balaur şi cei doi aliaţi ai lui: fiara ridicată din mare (Apocalipsa 13:1-10) şi fiara ridicată din pământ (Apocalipsa 13:11-18). Această triadă diabolică apare în antiteză cu Trinitatea divină (Apocalipsa 1:4-6). În tot restul cărţii, membrii acestei triade satanice fac front comun ca să pună piedici lucrării lui Dumnezeu în lume, să-i înşele pe oameni şi să-i atragă de partea lor în criza finală (Apocalipsa 16:13,14; 19:20; 20:10). Apocalipsa ne dezvăluie că înşelăciunea de la sfârşitul timpului va fi atât de mare, încât majoritatea locuitorilor planetei o vor accepta.
De două ori apare în Apocalipsa apelul la înţelepciune si la discernământ spiritual pentru a distinge amăgirile lui Satana din timpul sfârşitului si pentru a le rezista (Apocalipsa 13:18; 17:9). Despre ce fel de înţelepciune este vorba aici? Cum o putem obţine, potrivit cu Iacov 1:5?
Vineri, 22 februarie – Un gând de încheiere
Capitolul 12 din Apocalipsa îi transmite poporului lui Dumnezeu că evenimentele din timpul sfârşitului fac parte din marea luptă dintre Hristos şi Satana. Cartea le aduce la cunoştinţă celor credincioşi că se confruntă şi se vor confrunta şi mai serios în viitor cu un duşman versat şi furios. Pavel ne atrage atenţia că în timpul sfârşitului lucrarea lui Satana se va face „cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tesaloniceni 2:9,10).
Apocalipsa ne îndeamnă să luăm viitorul în serios şi să facem din dependenţa de Dumnezeu prioritatea noastră şi ne asigură că Satana, deşi este puternic şi versat, nu are destulă putere să-L învingă pe Hristos (Apocalipsa 12:8). Singura noastră speranţă se găseşte în Singurul care l-a înfrânt. El ne-a promis că va fi cu urmaşii Lui credincioşi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).
Studiu suplimentar: Tragedia veacurilor, cap. 32, „Capcanele lui Satana”.
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Numeri 2-8
- Când trebuia să pornească tabăra leviţilor în ordinea deplasării poporului?
- Ce se făcea cu perdeaua dinăuntru la pornirea taberei?
- Ce trebuiau să facă şi să rostească Aaron şi fiii lui „peste copiii lui Israel”?
- Câţi ani trebuiau să slujească leviţii?
Istoria mântuirii, capitolul 52
- Ce s-a întâmplat cu cei care îşi bazaseră credinţa pe părerile altora, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Înfrângerea lui Satana
////////////////////////////////////////////
MITURI MODERNE DESPRE RĂZBOIUL SPIRITUAL, PARTEA I
Capitolul treizeci
Subiectul războiului spiritual a devenit foarte popular în biserici în ultimii ani. Din nefericire, multe din învăţăturile referitoare la acest subiect contrazic Scriptura. În consecinţă, mulţi lucrători din lume învaţă şi practică un război spiritual pe care Biblia nu îl prescrie. Desigur, există şi război spiritual biblic, şi pe acesta ar trebui să îl practice şi să îl propovăduiască ucenicizatorii.
În acest capitol, precum şi în cel care va urma, voi vorbi despre unele dintre cele mai greşite concepţii referitoare la Satan şi la războiul spiritual. Acest subiect reprezintă un rezumat al cărţii pe care am scris-o pe marginea lui, intitulată Mituri moderne despre Satan şi războiul spiritual. Cartea poate fi citită în versiunea în engleză pe site-ul www.shepherdserve.org.
Mitul nr. 1: „În eternitate din trecut, Dumnezeu şi Satan au început o mare bătălie. Astăzi, încă mai există lupta cosmică dintre ei.“
Acest mit specific contrazice unul dintre cele mai stabile şi fundamentale adevăruri despre Dumnezeu care este precizat în Scriptură – acela că este atotputernic sau omnipotent.
Isus ne-a spus că toate lucrurile sunt cu putinţă pentru Dumnezeu (vezi Mat. 19:26). Ieremia a afirmat că nu este nimic prea greu de făcut pentru El (vezi Ier. 32:17). Nici o persoană sau forţă nu Îl poate împiedica să Îşi ducă la bun sfârşit planurile (vezi 2 Cron. 20:6; Iov 41:10; 42:2). Dumnezeu întreabă prin Ieremia: „Căci cine este ca Mine?…Şi care căpetenie Îmi va sta împotrivă?“ (Ier. 50:44). Răspunsul este nimeni, nici măcar Satan.
Dacă Dumnezeu este într-adevăr atotputernic, aşa cum menţionează pasajele anterioare, atunci a spune că Dumnezeu şi Satan au fost în război implică automat faptul că Dumnezeu nu este atotputernic. Dacă Dumnezeu a pierdut chiar şi o singură bătălie, dacă a fost învins de Satan chiar şi la cel mai mic nivel sau dacă a trebuit să lupte împotriva lui chiar şi pentru o perioadă scurtă, atunci El nu este atotputernic aşa cum a declarat despre Sine.
Comentariul lui Hristos despre puterea lui Satan
Isus a făcut la un moment dat o afirmaţie referitoare la căderea lui Satan din Rai care ne va ajuta să înţelegem câtă putere are acesta comparativ cu Dumnezeul nostru omnipotent:
Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie, şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău.“ Isus le-a zis: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer“ (Luca 10:17-18).
Când Dumnezeul atotputernic a decretat expulzarea lui Satan din Rai, Satan nu s-a putut împotrivi. Isus a ales metafora ca un fulger pentru a sublinia viteza cu care a căzut Satan. El a căzut nu ca o melasă, ci ca un fulger. Adică, în secunda asta era în ceruri şi, în secunda următoare, – BUM! – nu mai era!
Dacă Dumnezeu îl poate expulza atât de repede şi de uşor pe Satan însuşi, nu ar fi trebuit să constituie o surpiză faptul că slujitorii împuterniciţi de El puteau scoate atât de repede şi de uşor demonii. Asemenea primilor ucenici ai lui Isus, prea mulţi creştini contemporani nouă au un mare respect pentru puterea diavolului şi au priceput că puterea lui Dumnezeu este de departe mult, mult mai mare. Dumnezeu este Creator, iar Satan este doar o creaţie. Satan nu se poate împotrivi lui Dumnezeu.
Războiul care nu a existat niciodată
Oricât de ciudat ne-ar părea, trebuie să înţelegem că Dumnezeu şi Satan nu sunt, nu au fost niciodată, şi nici nu vor fi într-un război. Da, au planuri diferite şi am putea spune că sunt adversari. Dar atunci când două partide sunt adverse şi unul este cu mult mai puternic decât celălalt, conflictele lor nu sunt considerate bătălii. S-ar putea lupta o râmă cu un elefant? Satan, ca o râmă, a avut o încercare firavă de a se opune Celui ce era de o mie de ori mai puternic. Această opoziţie a fost rezolvată foarte repede, iar el a fost expulzat din Rai „ca un fulger“. Nu a existat nici o bătălie – doar o expulzare.
Dacă Dumnezeu este atotputernic, atunci Satan nu are nici cea mai infimă şansă de a-L împiedica măcar în cea mai mică măsură pe Dumnezeu să Îşi împlinească planurile. Şi dacă Dumnezeu îi permite lui Satan să facă ceva, scopul final este tot împlinirea planului Său divin. Acest adevăr va deveni extrem de clar pe măsură ce vom continua să analizăm scripturile care tratează acest subiect.
În mod interesant, autoritatea supremă a lui Dumnezeu asupra lui Satan a fost demonstrată nu numai în veşnicia trecută, dar va fi demonstrată şi în viitor. Citim în Apocalipsa că „un singur înger“ îl va lega pe Satan şi îl va încarcera timp de o mie de ani (vezi Apoc. 20:1-3). Acest incident viitor nu ar putea fi considerat o bătălie între Dumnezeu şi Satan, după cum nici expulzarea lui nu poate fi considerată o bătălie. Observă, de asemenea, că Satan nu va avea puterea de a ieşi din închisoare şi că doar va fi eliberat atunci când va fi convenabil pentru planurile lui Dumnezeu (Apoc. 20:7-9).
Cum rămâne cu viitorul „Război din cer“?
Dacă este adevărat că între Dumnezeu şi Satan nu este, nu a fost, şi nu va fi niciodată un război, atunci de ce citim în Apocalipsa despre un război viitor în cer care îl implică şi pe Satan (Apoc. 12:7-9)? Aceasta este o întrebare bună care are un răspuns uşor de găsit.
Observă că acest război va fi între Mihail şi îngerii lui şi Satan şi îngerii lui. Dumnezeu Însuşi nu este menţionat ca fiind implicat în această bătălie. Totuşi, dacă ar fi fost implicat, abia dacă am putea descrie acest conflict drept război, deoarece Dumnezeu, fiind atotputernic, ar putea stinge foarte uşor această opoziţie, într-o clipită, după cum a şi dovedit deja acest lucru.
Îngerii, inclusiv Mihail, nu sunt atotputernici şi astfel conflictul lor cu Satan şi îngerii lui poate fi considerat război, deoarece va exista de fapt un astfel de conflict pentru o perioadă de timp. Totuşi, fiind mai puternici, aceştia îl vor învinge pe Satan şi hoardele lui.
De ce nu se implică Dumnezeu în mod personal în această bătălie aparte şi o lasă pe mâna îngerilor? N-am nici cea mai vagă idee. Cu siguranţă că Dumnezeu, fiind atotştiutor, ştia că îngerii Săi pot câştiga acest război şi, de aceea, poate a considerat că nu este nevoie să Se implice personal.
Nu mă îndoiesc că Dumnezeu i-ar fi putut foarte uşor şi repede anihila pe canaaniţii nelegiuiţi din zilele lui Iosua, dar a ales să dea această sarcină israeliţilor. Dumnezeu le-a cerut să facă eforturi mari timp de câteva luni pentru a îndeplini ceea ce El ar fi putut face fără nici un efort. Poate că acest lucru a fost pe placul lui Dumnezeu şi pentru că cerea credinţă din partea evreilor. Poate că acesta este şi motivul pentru care nu Se va implica personal în războiul viitor din cer. Totuşi, Biblia nu ne spune nimic despre aceste lucruri.
Doar faptul că într-o zi va exista un război în cer între Mihail şi îngerii lui şi Satan şi îngerii săi nu ne dă motive suficiente pentru a crede că Dumnezeu nu este atotputernic – tot aşa cum nici bătăliile dintre Israel şi Canaan nu ne dau un motiv să credem că Dumnezeu nu este atotputernic.
Nu a fost Satan învins de Isus pe cruce?
În cele din urmă, referitor la acest prim mit al războaielor dintre Dumnezeu şi Satan, aş vrea să trag o concluzie în ceea ce priveşte afirmaţia frecvent întâlnită: Isus l-a învins pe Satan pe cruce. Scriptura nu menţionează de fapt niciunde că Isus l-a învins pe Satan pe cruce.
Când spunem că Isus l-a învins pe Satan, sună ca şi când între Isus şi Satan a existat o bătălie, ceea ce implică faptul că Dumnezeu nu este atotputernic şi că Satan nu era deja sub autoritatea Lui deplină. Există mai multe modalităţi biblice de a explica ce s-a întâmplat cu Satan când Isus Şi-a dat viaţa la Calvar. De exemplu, Scriptura ne spune că, prin moartea Sa, Isus a „nimicit (în engleză: l-a lăsat fără putere, n. t.) pe cel ce are puterea morţii” (vezi Evrei 2:14-15).
În ce măsură l-a lăsat fără putere pe Satan? Evident, Satan nu este complet lipsit de putere în prezent, altfel apostolul Ioan nu ar mai fi scris: „…că toată lumea zace în cel rău.”(1 Ioan 5:19; subliniere personală) În conformitate cu Evrei 2:14-15, Satan a fost lăsat fără putere în ceea ce priveşte „puterea morţii“. Ce vrea să spună această afirmaţie?
Scriptura face referire la trei tipuri de moarte: moarte spirituală, moarte fizică şi moartea a doua.
După cum am citit într-un capitol anterior, cea de a doua moarte (sau moartea veşnică) este menţionată în Apocalipsa 2:22; 20:6, 14; 21:8 şi este momentul în care necredincioşii vor fi aruncaţi în iazul de foc.
Moartea fizică apare atunci când sufletul unei persoane părăseşte trupul, care încetează să mai funcţioneze.
Moartea spirituală descrie condiţia duhului uman care nu a fost născut din nou prin Duhul Sfânt. O persoană moartă din punct de vedere spiritual are un duh alienat de Dumnezeu, care posedă o natură păcătoasă şi care este, într-o oarecare măsură, unită cu Satan. Efeseni 2:1-3 ne ilustrează imaginea unei persoane moarte spiritual:
Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Pavel le-a scris credincioşilor efeseni că erau „morţi în greşelile şi păcatele“ lor. Evident nu se referea la moartea spirituală deoarece scria unor oameni vii. De aceea, trebuie să se fi referit la moarte spirituală.
Ce îi omorâse, spiritual vorbind? „Greşelile şi păcatele“ lor. Aminteşte-ţi că Dumnezeu i-a spus lui Adam că, în ziua în care nu va mai asculta de El, va muri (Gen. 2:17). Dumnezeu nu vorbea despre o moarte fizică, ci despre una spirituală, deoarece Adam nu a murit, fizic vorbind, în ziua în care a mâncat fructul oprit. Mai degrabă a murit din punct de vedere spiritual, iar fizic abia câteva sute de ani mai târziu.
Pavel a mers mai departe şi le-a spus efesenilor că, asemenea oamenilor morţi spiritual, şi ei trăiau în (sau practicau) aceleaşi greşeli şi păcate, urmând „mersul lumii“ (adică făcând ceea ce făceau toţi ceilalţi) şi pe „domnul puterii văzduhului“.
Cine este „domnul puterii văzduhului“? Este Satan, care domneşte peste împărăţia întunericului şi care este comandantul-şef al duhurilor rele care locuiesc în văzduh. Aceste duhuri rele sunt enumerate într-un capitol posterior din Efeseni ca având ranguri diferite (vezi Efes. 6:12).
Pavel a spus că prinţul întunericului este duhul „care lucrează acum în fiii neascultării”. Expresia „fiii neascultării“ este doar o altă descriere a tuturor necredincioşilor, subliniind faptul că natura lor este păcătoasă. Pavel a spus mai târziu că erau „din fire copii ai mâniei“ (Efes. 2:3; subliniere personală). Mai mult, a spus că Satan lucra în ei.
Avându-l de tată pe Satan
Fie că oamenii nemântuiţi sunt conştienţi sau nu, ei îl urmează pe Satan şi fac parte din împărăţia întunericului. Duhurile lor moarte spiritual sunt pline de natura lui rea şi egoistă. De fapt, Satan le este tată şi domn spiritual. Tocmai de aceea le-a spus Isus unora dintre liderii religioşi: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru“ (Ioan 8:44).
Aceasta este imaginea deprimantă a celui care nu a fost născut din nou! Acesta merge prin viaţă mort din punct de vedere spiritual, plin de natura lui Satan, îndreptându-se spre o moarte fizică inevitabilă de care se teme extraordinar de mult; şi fie că este conştient sau nu, într-o zi va experimenta cea mai năprasnică moarte din câte există, moartea veşnică, atunci când va fi aruncat în iazul de foc.
Este extrem de important să înţelegem că moartea spirituală, cea fizică şi cea veşnică sunt toate manifestări ale mâniei lui Dumnezeu asupra umanităţii păcătoase şi că Satan are un rol în ea. Dumnezeu i-a permis lui Satan să domnească peste împărăţia întunericului şi peste cei care „iubesc întunericul“ (Ioan 3:19) . De fapt, Dumnezeu i-a zis lui Satan: „Îţi dau voie să ai puterea de a-i ţine în captivitate pe cei care nu Mi se supun“. Satan a devenit un instrument subordonat mâniei lui Dumnezeu revărsată asupra oamenilor răzvrătiţi. Deoarece toţi au păcătuit, toţi sunt sub puterea lui Satan, având natura lui în duhurile lor şi fiind ţinuţi prizonieri voii sale (vezi 2 Tim. 2:26).
Răscumpărarea din captivitate
Totuşi, îi putem mulţumi lui Dumnezeu că a avut milă de umanitate şi că, datorită acestei mile, nimeni nu trebuie să rămână în această condiţie jalnică. Deoarece moartea substituentă a lui Isus a satisfăcut clauzele dreptăţii divine, toţi cei care cred în Hristos pot scăpa de moarte spirituală şi din captivitatea lui Satan, deoarece nu mai sunt sub mânia lui Dumnezeu. Atunci când credem în Domnul Isus, Duhul Sfânt vine în duhul nostru şi eradichează natura lui Satan, generând naşterea din nou a duhului nostru (vezi Ioan 3:1-16) şi permiţându-ne să beneficiem de natura divină a lui Dumnezeu (vezi 2 Petru 1:4).
Şi acum, să revenim la întrebarea iniţială. Când scriitorul Epistolei către Evrei a afirmat că Isus, prin moartea Sa, l-a lăsat fără putere „pe cel ce are puterea morţii, adică diavolul“, a vrut să spună că puterea morţii spirituale, pe care o are Satan asupra oamenilor nemântuiţi, a fost nimicită în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care sunt „în Hristos“. Suntem aduşi din nou la viaţă din punct de vedere spiritual datorită lui Hristos, care a plătit pedeapsa în locul nostru.
Mai mult, deoarece nu mai suntem morţi din punct de vedere spiritual şi nici sub dominaţia lui Satan, nu ne mai temem de moartea fizică, de vreme ce ştim ce ne aşteaptă – o moştenire glorioasă şi eternă.
În final, datorită lui Isus, am fost feriţi de suferinţele morţii a doua şi de iazul de foc.
L-a învins Isus pe diavol pe cruce? Nu, nu l-a învins, deoarece nu a existat o bătălie între Isus şi Satan. Totuşi, Isus l-a lăsat fără putere în ceea ce priveşte moartea spirituală, prin care îi ţine pe oamenii nemântuiţi captivi păcatului. Satan încă mai are puterea morţii spirituale asupra celor nemântuiţi, dar în ceea ce-i priveşte pe cei care sunt în Hristos, Satan nu are nici o putere asupra lor.
Dezarmarea puterilor
Acest lucru ne ajută, de asemenea, să înţelegem afirmaţia lui Pavel despre „dezbrăcarea domniilor şi stăpânirilor“ din Coloseni 2:13-15
Pe voi, care eraţi morţi [spiritual] în greşelile voastre…Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce (subliniere personală).
Pavel foloseşte în mod evident limbajul metaforic în acest pasaj. În prima parte, el compară toate greşelile noastre cu un „zapis“ (act de vânzare sau cumpărare). Ceea ce noi nu am putut plăti, a plătit Isus în locul nostru, care a luat asupra Lui pe cruce plata păcatelor noastre.
În a doua parte, aşa cum regii antici îi dezarmau pe cei învinşi luându-le armele şi făcând parade triumfătoare pe străzile oraşului cu ele, tot aşa şi moartea lui Hristos a fost o biruinţă asupra „domniilor şi stăpânirilor“, adică, asupra demonilor cu statut inferior care domnesc peste cei cu inima rebelă, ţinându-i captivi.
Nu am putea spune pe baza acestui pasaj că Hristos l-a învins pe Satan? Poate, dar cu o condiţie. Trebuie să nu uităm că Pavel foloseşte metafora în acest pasaj. Şi fiecare metaforă are un punct în care similitudinile se transformă în disimilitudini, aşa cum am vorbit în capitolul despre interpretarea biblică.
Trebuie să fim atenţi când interpretăm metaforele folosite de Pavel în Coloseni 2:13-15. Este clar că nu a existat un „zapis“ care să conţină toate păcatele noastre şi care să fi fost pironit pe cruce. Totuşi, acesta este un simbol a ceea ce a realizat Isus pe cruce.
În mod asemănător, demonii care au stăpânit peste cei nemântuiţi nu au fost dezarmaţi literal de săbiile şi scuturile lor şi nici Isus nu a făcut paradă publică pe străzi. Limbajul pe care îl foloseşte Pavel este simbolul a ceea ce a realizat Isus pentru noi. Am fost ţinuţi captivi de duhurile rele. Totuşi, murind pentru păcatele noastre, Isus ne-a eliberat din această captivitate. Isus nu a luptat literal împotriva duhurilor rele, iar acestea nu se aflau în război cu El. Ele, cu dreapta permisiune a lui Dumnezeu, ne-au ţinut sub puterea lor toată viaţa noastră. „Armamentul“ lor era îndreptat nu spre Hristos, ci spre noi. Totuşi, Isus i-a „dezarmat“. Nu ne mai pot ţine captivi.
Haide să nu ne gândim că a existat o bătălie de secole între Isus şi duhurile rele ale lui Satan şi că în cele din urmă Isus a câştigat bătălia pe cruce. Dacă vom spune că Isus l-a învins pe diavol, să ne asigurăm că înţelegem că El a învins diavolul pentru noi, nu pentru El.
Odată am alungat un căţel din grădină deoarece o speria pe fetiţa mea. Aş putea spune că l-am învins, dar sper să înţelegi că acest câine nu a fost nici un moment o ameninţare pentru mine, ci doar pentru fetiţa mea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Isus şi Satan. Isus a alungat pentru noi un câine care pe El nu L-a speriat deloc.
Cum a alungat Isus câinele-Satan? Purtând pedeapsa pentru păcatele noastre şi eliberându-ne astfel de vina pe care o aveam înaintea lui Dumnezeu, deci de mânia Lui, şi, în consecinţă, duhurile malefice cărora Dumnezeu le-a permis în mod drept să îi înrobească pe cei răzvrătiţi nu mai au nici un drept de a ne încătuşa. Slavă Domnului pentru acest lucru!
Această perspectivă ne conduce spre un al doilea mit demn de analizat şi legat de primul.
Mitul nr. 2: “Există lupte constante pe tărâmul spiritual între îngerii lui Dumnezeu şi îngerii lui Satan. Rezultatul acestor bătălii este determinat de războiul spiritual dus de noi.“
Am aflat deja din cartea Apocalipsa că va exista într-o bună zi un război spiritual în ceruri, între Mihail şi îngerii lui şi Satan şi îngerii săi. În afară de acesta, mai există un singur război angelic menţionat în Scriptură şi care se găseşte în capitolul zece din Daniel.[1] Daniel ne spune că a jelit timp de trei săptămâni în cel de-al treilea an al domniei lui Cir, Împăratul Persiei, când un înger i-a apărut lângă râul Tigru. Scopul vizitei îngerului a fost acela de a-i da capacitatea de a înţelege ce se va întâmpla cu Israel în viitor şi am studiat deja pe scurt ce i s-a spus lui Daniel în capitolul „Răpirea şi sfârşitul vremurilor“. În timpul conversaţiei lor, îngerul, al cărui nume nu este precizat, i-a zis:
„Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“ (Dan. 10:12-13).
Daniel a aflat că rugăciunea lui fusese ascultată cu trei săptămâni înainte de întâlnirea sa cu îngerul, dar că îngerului îi luase trei săptămâni să ajungă la el. Motivul întârzierii îngerului era acela că „căpetenia împărăţiei din Persia“ i s-a împotrivit. Totuşi, a putut să iasă biruitor pentru că Mihail, „una dintre căpeteniile cele mai de seamă“ i-a venit în ajutor.
Când îngerul era pe punctul de a pleca de la Daniel i-a zis:
„Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail“ (Dan. 10:20-21)
Din acest pasaj putem învăţa mai mulţi factori importanţi. Vedem încă o dată că îngerii lui Dumnezeu nu sunt atotputernici şi că pot fi într-adevăr implicaţi în lupta împotriva îngerilor întunericului.
În al doilea rând, învăţăm că unii îngeri (precum Mihail) sunt mai puternici decât alţii (precum îngerul care i-a vorbit lui Daniel).
Întrebări la care nu avem nici un răspuns
Am putea întreba: „De ce nu l-a trimis Dumnezeu pe Mihail de la bun început să transmită mesajul lui Daniel, ca să nu mai fi existat întârzierea de trei săptămâni?“ Adevărul este că Biblia nu ne spune de ce a trimis Dumnezeu un înger despre care ştia cu siguranţă că nu va putea trece de „căpetenia Persiei“ fără ajutorul lui Mihail. De fapt, nu avem nici o idee de ce ar folosi Dumnezeu orice înger pentru a transmite cuiva un mesaj. De ce nu a mers El personal, de ce nu i-a vorbit lui Daniel cu vocea tare sau de ce nu l-a dus temporar pe Daniel în ceruri pentru a-i spune aceste lucruri? Pur şi simplu nu ştim.
Dar dovedeşte acest pasaj că există lupte constante pe tărâmul spiritual între îngerii lui Dumnezeu şi îngerii lui Satan? Nu, doar dovedeşte că, acum câteva mii de ani, a existat o bătălie de trei săptămâni între unul dintre îngerii mai slabi ai lui Dumnezeu şi unul dintre îngerii lui Satan numit „căpetenia Persiei“, o bătălie care, dacă ar fi vrut Dumnezeu, nu ar fi existat niciodată. Singura bătălie angelică menţionată în Biblie în afară de aceasta este viitorul război din ceruri, consemnat în cartea Apocalipsa. Atât. Poate că au fost şi alte bătălii angelice, dar aceasta nu poate fi decât o concluzie bazată pe presupunerile noastre.
Un mit bazat pe un altul
Dovedeşte această istorisire despre Daniel şi căpetenia Persiei că războiul nostru spiritual poate determina rezultatul bătăliilor angelice? Din nou, această idee presupune (pe baza câtorva scripturi) că există bătălii angelice frecvente. Dar haide să facem un pas în necunoscut şi să spunem că da, există bătălii angelice regulate. Dovedeşte această istorisire despre Daniel că lupta noastră spirituală poate determina rezultatul bătăliilor angelice care este posibil să aibă loc?
Această întrebare este adeseori pusă de cei care promovează următorul mit particular: „Dacă Daniel ar fi renunţat după prima zi?“ Desigur că răspunsul la această întrebare nu îl cunoaşte nimeni, deoarece realitatea este că Daniel nu a încetat să Îl caute pe Dumnezeu în rugăciune până când nu a ajuns îngerul fără nume. Totuşi, implicaţia acestei întrebări este aceea de a ne convinge că Daniel, printr-un război spiritual continuu, a fost cheia reuşitei celeste a îngerului fără nume. Dacă Daniel ar fi renunţat la această luptă spirituală se presupune că îngerul nu ar fi trecut niciodată de căpetenia Persiei. Cei care susţina această idee vor să credem că noi, ca şi Daniel, trebuie să continuăm lupta noastră spirituală, altfel îngerii răului i-ar putea învinge pe îngerii lui Dumnezeu.
Mai întâi, permite-mi să subliniez faptul că Daniel „nu se lupta spiritual“ – el se ruga lui Dumnezeu. Nu există nici o precizare că ar fi spus ceva despre îngerii demonici, despre legarea acestora sau despre „lupta“ împotriva lor. De fapt, Daniel nici nu ştia că existase o bătălie angelică până după cele trei săptămâni, când a ajuns la el îngerul. El a petrecut aceste trei săptămâni în post, căutând faţa Domnului.
Aşa că să reformulăm întrebare: „Dacă Daniel ar fi renunţat să se mai roage şi să caute faţa Domnului după una sau două zile, ar fi eşuat îngerul să ajungă la el pentru a-i transmite mesajul lui Dumnezeu?“ Nu ştim. Totuşi, permite-mi să evidenţiez faptul că îngerul fără nume nu i-a spus niciodată lui Daniel: „Bine ai făcut că ai continuat să te rogi, altfel nu aş fi reuşit.“ Nu, îngerul i-a atribuit lui Mihail meritul victoriei sale. Este evident că Dumnezeu l-a trimis pe înger şi pe Mihail şi i-a trimis ca răspuns la rugăciunea lui Daniel de a înţelege ce se va întâmpla cu Israel în viitor.
Ar fi o simplă presupoziţie să credem că dacă Daniel ar fi încetat să mai postească sau să Îl caute pe Domnul acesta din urmă ar fi spus: „Gata! Voi, cei doi îngeri, Daniel a încetat să mai postească şi să se roage, aşa că, deşi l-am trimis pe unul dintre voi să îi transmită un mesaj din prima zi în care a început să se roage, nu-l mai transmiteţi. Se pare că nu vor mai exista capitolele unsprezece şi doisprezece în cartea Daniel.“
Evident, Daniel a perseverat în rugăciune (nu în „război spiritual“) şi Dumnezeu i-a răspuns trimiţând la el un înger. Şi noi ar trebui să perseverăm în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi, dacă va voi Dumnezeu, răspunsul Lui ar putea veni prin intermediul unui înger. Însă nu uita că există o mulţime de exemple de îngeri care au transmis mesaje oamenilor din Biblie deşi nu este menţionată nici o rugăciune, cu atât mai puţin rugăciuni de trei săptămâni.[2] Avem nevoie de echilibru. Mai mult, există consemnări în care îngerii au transmis mesaje oamenilor din Biblie fără să fie înclusă vreo precizare despre lupte purtate de aceştia cu îngeri demonici în drum spre pământ. Poate că a fost nevoie ca aceşti îngeri să se lupte cu îngerii întunericului pentru a putea transmite mesajul, dar nu ştim dacă aşa s-a întâmplat, deoarece Biblia nu ne spune nimic în acest sens. Şi aşa ajungem la un al treilea mit crezut de mulţi.
Mitul nr. 3: „Odată cu căderea lui Adam, Satan a preluat dreptul acestuia de a conduce lumea.“
Ce anume s-a întâmplat cu Satan odată cu căderea umanităţii? Unii cred că Satan a fost promovat atunci când a căzut Adam. Ei spun că, la origine, Adam fusese „dumnezeul acestei lumi“, dar că, odată ce acesta a căzut în păcat, Satan a câştigat această poziţie, dându-i-se dreptul de a face pe pământ tot ceea ce dorea. Se presupune că nici măcar Dumnezeu nu a avut puterea de a-l opri de atunci înainte, deoarece Adam avusese „dreptul legal“ de a-i acorda această poziţie lui Satan şi că Dumnezeu a trebuit să onoreze acordul Lui cu Adam care acum îi aparţinea lui Satan. Se presupune că Satan posedă acum „drepturile lui Adam“ şi că Dumnezeu nu îl poate opri până când nu „expiră drepturile lui Adam“.
Este această teorie adevărată? A câştigat Satan „drepturile lui Adam“ odată cu căderea umanităţii? În mod categoric nu. Satan nu a câştigat nimic în urmă căderii umanităţii, cu excepţia blestemului lui Dumnezeu şi a promisiunii divine de anihilare totală.
Adevărul este că Biblia nu a afirmat niciodată că Adam a fost la origine „dumnezeul acestei lumi“. În al doilea rând, Biblia nu a afirmat niciodată că Adam a avut drepturi care vor expira la un moment dat. Toate aceste idei sunt nebiblice.
Care a fost autoritatea pe care a avut-o Adam la început? În Genesa citim că Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Gen. 1:28; subliniere personală). Dumnezeu nu i-a spus nimic lui Adam despre faptul că ar fi fost „dumnezeu“ peste pământ şi peste toţi oamenii care se vor naşte sau că putea controla totul, de exemplu vremea, etc. El doar le-a dat lui Adam şi Evei, în calitate de primii oameni, stăpânire asupra peştilor, păsărilor şi animalelor şi le-a poruncit să umple pământul şi să-l stăpânească.
Atunci când Dumnezeu a pronunţat sentinţa omului, nu a menţionat nimic despre faptul că şi-a pierdut poziţia de „dumnezeu al acestei lumi“. Mai mult, El nu a spus nimic despre faptul că şi-ar fi pierdut puterea de a stăpâni asupra peştilor, păsărilor şi animalelor. De fapt, cred că este evident că umanitatea încă mai stăpâneşte asupra peştilor, păsărilor şi asupra „oricărei vieţuitoare care mişcă pe pământ“. Rasa umană încă mai umple pământul, stăpânindu-l. Adam nu şi-a pierdut nimic din autoritatea care i-a fost dată de Dumnezeu înainte de cădere.
Nu este Satan „Dumnezeul acestei lumi“?
Dar nu s-a referit Pavel la Satan ca fiind „dumnezeul veacului acesta“? Şi nu S-a referit Isus la el ca la „stăpânul acestei lumi“? Da, aşa este, dar nici unul dintre ei nu a făcut o paralelă între Adam ca prim „dumnezeu al acestei lumi“ şi Satan care a câştigat acest titlu odată cu căderea lui Adam.
În plus, titlul lui Satan de „dumnezeul acestei lumi“ nu dovedeşte faptul că poate face tot ce doreşte pe pământ sau că Dumnezeu nu are puterea de a-l opri. Isus a spus: „Toată puterea [sau „autoritatea“] Mi-a fost dată în cer şi pe pământ“ (Mat. 28:18; subliniere personală). Dacă Isus are toată autoritatea pe pământ, atunci Satan nu poate acţiona fără permisiunea Sa.
Cine I-a dat lui Isus toată puterea în cer şi pe pământ? Nu poate fi altcineva decât Dumnezeu Tatăl, care o avea El Însuşi mai întâi, altfel nu i-o putea da lui Isus. De aceea L-a numit Isus pe Tatăl Său „Domn al cerului şi al pământului“ (Mat. 11:25; Luca 10:21; subliniere personală).
Dumnezeu a avut toată autoritatea peste pământ, de vreme ce El l-a creat. La început a dat şi oamenilor puţină autoritate şi umanitatea nu a pierdut niciodată această autoritate dată de Dumnezeu atunci.
Când Biblia vorbeşte de Satan ca fiind dumnezeul sau stăpânul acestei lumi, vrea doar să spună că oamenii acestei lumi (care nu au fost născuţi din nou) îl urmează pe Satan. El este cel căruia îi slujesc, fie că realizează acest lucru, fie că nu. El este dumnezeul lor.
Oferta lui Satan de împroprietărire?
O bună parte din teoria drepturilor câştigate de Satan este construită pe baza istorisirii ispitirii lui Isus în pustie, înregistrată în Matei şi Luca. Să analizăm consemnarea din Luca pentru a vedea ce putem învăţa din ea:
Diavolul L-a suit [pe Isus] pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.“ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti»“ (Luca 4:5-8).
Dovedeşte acest incident că Satan avea controlul asupra tuturor lucrurilor din lume sau că Adam i le-a predat lui sau că Dumnezeu nu are puterea de a-l opri pe diavol? Nu, din mai multe motive întemeiate.
În primul rând, ar trebui să fim atenţi când ne bazăm teologia pe o afirmaţie făcută de cineva pe care Isus îl numeşte „tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Uneori Satan spune adevărul, dar în acest caz ar trebui să agităm furios cartonaşul roşu, deoarece afirmaţia făcută de Satan contrazice afirmaţiile lui Dumnezeu.
În al patrulea capitol al cărţii Daniel, găsim povestea umilirii împăratului Nebucadneţar. Plin de mândrie datorită poziţiei şi realizărilor sale, Nebucadneţar a fost anunţat de profetul Daniel că va sta la un loc cu animalele până când va recunoaşte că: „ Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea“ (Dan. 4:25; subliniere personală). Această declaraţie este făcută de şapte ori în prezenta istorisire, subliniindu-i importanţa (vezi Dan. 4:17, 25, 32; 5:21).
Observă că Daniel a spus: „Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor“. Această afirmaţie indică faptul că Dumnezeu are un oarecare control asupra pământului, nu-i aşa?
Observă, de asemenea, că afirmaţia lui Daniel pare a fi în contradicţie directă cu ceea ce i-a spus Satan lui Isus. Daniel a susţinut că Dumnezeu „o dă cui vrea“, iar Satan a spus că „o dau oricui voiesc“ (Luca 4:6).
Deci, pe cine vei crede? Eu personal îl cred pe Daniel.
Totuşi, există posibilitatea ca Satan să fi spus adevărul – dacă privim afirmaţia lui dintr-un alt unghi.
Satan este „dumnezeul acestei lumi“, ceea ce înseamnă, aşa cum am menţionat deja, că stăpâneşte peste împărăţia întunericului care include oameni din orice naţiune care sunt răzvrătiţi faţă de Dumnezeu. Biblia spune că: „lumea zace în cel rău“ (1 Ioan 5:19). Când Satan a susţinut că poate da autoritate peste împărăţiile pământului oricui doreşte, era foarte probabil să se referit la teritoriul său, la împărăţia întunericului, care este alcătuită din sub-împărăţii ce corespund împărăţiilor geopolitice. Scriptura ne informează că Satan are sub el mai multe duhuri rele ierarhizate prin care îşi conduce împărăţia (vezi Efes. 6:12) şi am putea presupune că el este cel care promovează sau retrogradează aceste duhuri, întrucât el este şeful. În acest caz, Satan Îi oferea în mod legitim lui Isus poziţia locului doi ca duh rău – sub el – pentru a-l ajuta să-şi conducă împărăţia. Tot ceea ce trebuia să facă Isus era să îngenuncheze înaintea lui Satan şi să i Se închine.
Din fericire, Isus a refuzat acea oportunitate de „promovare“.
Cine i-a dat autoritate lui Satan
Dar cum rămâne cu afirmaţia lui Satan că această autoritate asupra împărăţiilor i-a fost „dată“? Există din nou o posibilitate destul de mare ca Satan să fi minţit. Dar haide să îi acordăm o şansă şi să presupunem că spunea adevărul.
Observă că Satan nu a spus că Adam i-a dat această autoritate. După cum am văzut deja, Adam nu i-ar fi putut da autoritate lui Satan, deoarece nu-i fusese dată nici lui. Adam a stăpânit peste peşti, păsări şi animale, nu peste împărăţii. (De fapt, când a căzut Adam, nici nu exista vreo împărăţie peste care acesta să poată stăpâni.) În plus, dacă Satan Îi oferea lui Isus domnia asupra împărăţiei întunericului, care consta în toate duhurile rele şi toţi oamenii nemântuiţi, atunci nu ar fi existat nici o posibilitate plauzibilă prin care Adam să îi fi putut da lui Satan această jurisdicţie. Satan domnea peste îngerii căzuţi înainte ca Adam să fi fost creat.
Poate că Satan voia să spună că toţi oamenii pământului îi dăduseră autoritate peste ei, întrucât nu erau supuşi lui Dumnezeu şi erau astfel, conştient sau inconştient, supuşi lui.
O altă posibilitate şi mai plauzibilă este ca Dumnezeu să îi fi dat această autoritate. În lumina Scripturii este foarte posibil ca Dumnezeu să îi fi spus lui Satan: „Tu şi duhurile tale rele aveţi permisiunea Mea de a domni peste toţi cei care nu Îmi sunt supuşi.“ Această variantă poate fi greu de crezut acum, dar vei vedea mai târziu că este probabil cea mai bună explicaţie la afirmaţia lui Satan. Dacă Dumnezeu este într-adevăr „stăpân peste împărăţia oamenilor“ (Dan. 4:25), atunci orice autoritate pe care o are Satan asupra omenirii trebuie să îi fi fost dată de Dumnezeu.
Satan nu stăpâneşte decât peste împărăţia întunericului, care mai poate fi numită şi „împărăţia rebelă“. El a domnit peste această împărăţie din ziua în care a fost expulzat din Rai, ceea ce s-a întâmplat înainte de căderea lui Adam. Până la căderea lui Adam, împărăţia întunericului era alcătuită doar din îngerii răzvrătiţi. Însă, când Adam a păcătuit, el s-a alăturat împărăţiei rebele şi, de atunci încolo, împărăţia lui Satan a inclus nu numai îngeri răzvrătiţi, ci şi oameni răzvrătiţi.
Satan domnea peste regatul întunericului înainte ca Adam să fi fost creat, aşa că nu trebuie să credem că, atunci când a căzut Adam, Satan a câştigat ceea ce posedase acesta. Nu! După ce a păcătuit, Adam s-a alăturat împărăţiei răzvrătiţilor care existase dinainte, o împărăţie condusă de Satan.
A fost Dumnezeu surprins de cădere?
O altă implicaţie a „teoriei drepturilor câştigate de Satan“ este aceea că îl face pe Dumnezeu să pară mai degrabă stupid, ca şi când ar fi fost luat prin surprindere de evenimentele căderii şi, prin urmare, S-a trezit într-o situaţie dificilă şi nefericită. Nu ştia Dumnezeu că Satan va încerca să îi ispitească pe Adam şi pe Eva şi că rezultatul va fi căderea omului? Dacă Dumnezeu este atotştiutor, şi este, atunci trebuie să fi ştiut ce urma să se întâmple. De aceea, Biblia ne informează că El făcuse planuri pentru răscumpărarea umanităţii chiar înainte de a fi creat omul (vezi Mat. 25:34; Fapte 2:2-23; 4:27-28; 1 Cor. 2:7-8; Efes. 3:8-11; 2 Tim. 1:8-10; Apoc. 13:8).
Dumnezeu l-a creat pe diavol ştiind că acesta va cădea şi i-a creat pe Adam şi pe Eva ştiind că vor cădea. Nu există absolut nici o posibilitate ca Satan să Îl fi înşelat pe Dumnezeu şi să fi câştigat ceva ce El nu Şi-ar fi dorit să aibă Satan.
Vreau să insinuez că Dumnezeu doreşte ca Satan să fie „dumnezeul acestei lumi“? Da, atâta vreme cât îi va servi împlinirii planurilor divine. Dacă Dumnezeu nu ar fi dorit ca Satan să acţioneze, l-ar fi oprit pur şi simplu, aşa cum ni se spune în Apocalipsa 20:1-2 că va face într-o bună zi.
Totuşi, nu spun că Dumnezeu doreşte ca cineva să rămână sub domnia lui Satan. Dumnezeu doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi eliberaţi de sub puterea lui Satan (Fapte 26:18; Col. 1:13; 1 Tim. 2:3-4; 2 Petru 3:9). Însă Dumnezeu îi permite lui Satan să domnească peste cei care iubesc întunericul (vezi Ioan 3:19) – peste cei care continuă să rămână răzvrătiţi faţă de Dumnezeu.
Nu putem face nimic pentru a salva oamenii din împărăţia lui Satan? Ba da, ne putem ruga pentru ei şi îi putem chema la pocăinţă şi la credinţa în Evanghelie (aşa cum ne-a poruncit Isus). Dacă fac acest lucru, vor fi luaţi de sub autoritatea lui Satan. Însă a crede că îi putem „distruge“ duhurile rele care îi ţin pe oameni prizonieri este o mare greşeală. Dacă oamenii doresc să stea în întuneric, Dumnezeu îi va lăsa acolo. Isus le-a spus ucenicilor că, dacă oamenii din anumite oraşe nu vor primi mesajul lor, ar trebui să îşi scuture praful de pe picioare şi să meargă într-un alt oraş (Mat. 10:14). El nu le-a spus să rămână şi să doboare zidurile care încătuşează oraşele pentru ca oamenii să devină receptivi. Dumnezeu permite duhurilor rele să îi ţină captivi pe cei care refuză să se pocăiască şi să se întoarcă la El.
Alte dovezi ale autorităţii supreme a lui Dumnezeu asupra lui Satan
Există mai multe pasaje scripturale care dovedesc faptul că Dumnezeu nu a pierdut controlul asupra lui Satan când omul a căzut în păcat. Biblia afirmă în mod repetat că Dumnezeu a avut şi va avea întotdeauna control total asupra lui Satan. Diavolul poate face doar ceea ce permite Dumnezeu. Mai întâi, să analizăm în acest sens câteva ilustraţii din Vechiul Testament.
Primele două capitole din cartea Iov includ un exemplu clasic de autoritate asupra lui Satan. Citim acolo că Satan stătea înaintea tronului lui Dumnezeu şi îl acuza pe Iov. La momentul acela, Iov asculta de Dumnezeu mai mult decât orice altă persoană de pe pământ şi deci, în mod natural, Satan îl viza. Dumnezeu ştia că Satan „îi pusese gând rău“ lui Iov (Iov 1:8, vezi observaţiile de pe marginea versiunii în engleză NASB) şi îl asculta pe Satan acuzându-l pe Iov că Îl slujeşte doar datorită binecuvântărilor de care se bucurase (vezi Iov 1:9-12).
Satan zicea că Dumnezeu îl ocrotise pe Iov şi cerea să îi fie luate binecuvântările. În consecinţă, Dumnezeu i-a permis lui Satan să se atingă până la un anumit punct de Iov. La început, Satan nu a avut voie să se atingă de trupul lui Iov. Totuşi, mai târziu, Dumnezeu i-a permis să se atingă şi de trup, înterzicându-i însă să-l omoare (Iov 2:5-6).
Acest pasaj biblic ne dovedeşte clar că Satan nu poate face tot ceea ce doreşte. Nu s-a putut atinge de averile lui Iov până când nu i-a permis Dumnezeu. Nu i-a putut fura sănătatea până când nu i-a permis Dumnezeu. Şi nu l-a putut ucide pe Iov, deoarece Dumnezeu nu a permis acest lucru.[3] Dumnezeu are putere asupra lui Satan chiar şi după căderea lui Adam.
Duhul rău al lui Saul „venit de la Domnul“
Există mai multe exemple în Vechiul Testament în care Dumnezeu foloseşte duhurile rele ale lui Satan ca agenţi ai mâniei Lui. În 1 Samuel 16:14 citim: „Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.“ Fără îndoială că această situaţie a avut loc pentru că Dumnezeu îl disciplina pe Împăratul Saul datorită neascultării sale.
Întrebarea este ce vrea să spună expresia „duh rău de la Domnul“? Ce înseamnă acest lucru? Că Dumnezeu a trimis un duh rău care trăia cu el în Rai sau că a permis în mod suveran ca unul dintre duhurile rele ale lui Satan să îl chinuie pe Saul? Cred că majoritatea creştinilor înclină să fie de acord cu cea de a doua posibilitate, având în vedere învăţătura întregii Scripturi. Motivul pentru care versetul spune că duhul rău era „de la Dumnezeu“ este acela că tulburările produse de acest duh erau un rezultat direct al disciplinării lui Saul de către Dumnezeu. Vedem astfel că duhurile rele se află sub controlul suveran al lui Dumnezeu.
În Judecători 9:23 citim: „Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului“, pentru a cădea asupra lor judecata divină pentru faptele lor rele. Din nou, acest duh rău nu venea din Rai de la Dumnezeu, ci din împărăţia lui Satan, şi i se permisese în mod divin să planifice lucruri rele împotriva anumitor persoane care meritau acest lucru. Duhurile rele nu îşi pot duce la îndeplinire nici un plan fără permisiunea lui Dumnezeu. Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, atunci Dumnezeu nu este atotputernic. Astfel, putem concluziona încă o dată, fără să ne înşelăm, că, la căderea lui Adam, Satan nu a câştigat o autoritate pe care Dumnezeu să nu o poată ţine sub control.
Exemple din Noul Testament referitoare la puterea lui Dumnezeu asupra lui Satan
Noul Testament ne oferă dovezi adiacente care combat „teoria drepturilor câştigate de Satan“. De exemplu, în Luca 9:1 citim că Isus le-a dat celor doisprezece ucenici „putere şi stăpânire peste toţi dracii“. În plus, în Luca 10:19 Isus le-a spus „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma“ (subliniere personală).
Dacă Isus le-a dat autoritate asupra întregii puteri a lui Satan, atunci trebuie mai întâi să fi avut El Însuşi această autoritate. Satan este sub autoritatea lui Dumnezeu.
Mai târziu în Evanghelia după Luca citim că Isus i-a zis lui Petru: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul“ (Luca 22:31). Textul indică faptul că Satan nu l-a putut cerne pe Petru fără a obţine mai întâi permisiunea lui Dumnezeu. Iată încă o dovadă că Satan este sub controlul lui Dumnezeu.[4]
Închiderea lui Satan pentru o mie de ani
Când citim în Apocalipsa 20 despre îngerul care îl leagă pe Satan, nu există nici o referire la expirarea drepturilor lui Adam. Motivul pentru care este închis este pur şi simplu „ca să nu mai înşele Neamurile“ (Apoc. 20:3).
Interesant este faptul că, după ce Satan va fi închis pentru o mie de ani, acesta va fi eliberat „ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului“ (Apoc. 20:8). Aceste naţiuni înşelate vor strânge armate pentru a ataca Ierusalimul în care va domni Isus. După ce vor fi înconjurat oraşul, din cer va cădea foc şi îi va „mistui“ (Apoc. 20:9).
Ar fi cineva atât de nebun încât să spună că drepturile lui Adam includeau o ultimă perioadă scurtă după cei 1000 de ani şi că, din acest motiv, Dumnezeu va fi obligat să îl elibereze pe Satan? O asemenea idee este absurdă. Nu, ceea ce învăţăm o dată în plus din această secţiune biblică este faptul că Dumnezeu are control total asupra diavolului şi că îi permite să înşele doar pentru a-Şi împlini planurile Sale divine.
În timpul celor o mie de ani de domnie a lui Isus, Satan nu va putea acţiona, neputând să mai înşele pe nimeni. Totuşi, vor exista oameni pe pământ care vor fi supuşi doar la suprafaţă domniei lui Hristos, dar care în sinea lor ar dori să Îl vadă dat jos de la putere. Totuşi, nu vor încerca să comploteze împotriva Lui, deoarece vor şti că nu ar avea nici o şansă de a-L da jos de pe tron pe Cel care va domni „cu un toiag de fier“ (Apoc. 19:15).
Însă după ce va fi eliberat Satan, acesta va putea să îi înşele pe toţi cei care în inimile lor Îl urăsc pe Hristos şi, ca nişte nebuni, vor încerca să atingă imposibilul. Întrucât lui Satan i se dă permisiunea de a înşela potenţiali răzvrătiţi, condiţia inimii oamenilor va fi scoasă la iveală şi, apoi, Dumnezeu îi va judeca cu dreptate pe cei care nu sunt demni să trăiască în Împărăţia Lui.
Desigur, acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu îi permite şi astăzi lui Satan să înşele oamenii. Vom investiga mai târziu scopurile depline ale lui Dumnezeu cu Satan, dar, pentru moment, este de ajuns să spunem că Dumnezeu nu doreşte să rămână vreunul înşelat. Totuşi, El doreşte să ştie ce este în inima oamenilor. Satan nu îi poate înşela pe cei care cunosc şi cred adevărul. Însă Dumnezeu permite diavolului să îi înşele pe cei care resping adevărul datorită inimii lor împietrite.
Vorbind despre vremea anticristului, Pavel a scris:
Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea lui Satan, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi (2 Tes. 2:8-12; subliniere personală).
Observă că Dumnezeu este cel căruia I se atribuie trimiterea unei lucrări „de rătăcire, ca să creadă o minciună“. Dar observă, de asemenea, că aceşti oameni care vor fi înşelaţi sunt oameni care „n-au crezut adevărul“, indicând faptul că au avut o ocazie, dar că au respins Evanghelia. Dumnezeu îi va permite lui Satan să îl împuternicească pe anticrist cu semne şi puteri mincinoase pentru ca cei care L-au respins pe Hristos să fie înşelaţi, iar scopul final al lui Dumnezeu este acela „ca toţi…să fie osândiţi”. Din acelaşi motiv, Dumnezeu îi permite şi astăzi lui Satan să îi înşele pe oameni.
Dacă Dumnezeu nu ar avea nici un motiv de a-l lăsa pe Satan să acţioneze pe pământ, ar fi putut foarte uşor să îl trimită într-un alt loc din univers când a căzut. În 2 Petru 2:4 ni se spune că există anumiţi îngeri păcătoşi pe care Dumnezeu i-a aruncat deja în Iad şi i-a lăsat „înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată“. Dumnezeul nostru omnipotent ar fi putut face acelaşi lucru şi cu Satan şi cu oricare dintre îngerii acestuia, dacă aşa ar fi fost bine pentru planurilor Sale divine. Însă, pentru încă o perioadă de timp, Dumnezeu are un motiv bun pentru care îi permite lui Satan şi îngerilor lui să acţioneze pe pământ.
Teama demonilor de chinuri
Întrucât ne apropiem de încheierea studiului acestui mit, un ultim exemplu scriptural pe care îl vom analiza este povestea îndrăciţilor din ţinutul gadarenilor:
Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?“ (Mat. 8:28-29; subliniere personală).
Această istorisire este folosită adeseori de adepţii teoriei drepturilor câştigate de Satan pentru a-şi suţine ideile. Ei spun că: „Aceşti demoni au făcut apel la dreptatea lui Isus. Ei ştiau că nu avea dreptul să îi chinuie înainte de vremea când vor expira drepturile lui Adam, vreme în care ei şi Satan vor fi aruncaţi în iazul cu foc pentru a fi chinuiţi veşnic, zi şi noapte.“
Însă adevărul este exact contrariul. Ei ştiau că Isus avea puterea şi toate drepturile de a-i chinui oricând dorea, motiv pentru care I-au implorat mila. Le era în mod categoric teamă că Fiul lui Dumnezeu i-ar putea trimite să fie chinuţi mult mai devreme. Luca ne spune că L-au rugat stăruitor „să nu le poruncească să se ducă în Adânc“ (Luca 8:31). Dacă Isus nu ar fi putut face acest lucru, din cauza anumitor drepturi presupuse ale diavolului, nu ar fi fost deloc îngrijoraţi.
Aceşti demoni ştiau însă că erau doar la mila lui Isus, după cum ne ilustrează rugămintea lor de a nu-i trimite afară din ţinutul acela (Marcu 5:10), cerinţa lor stăruitoare de a li se permite să intre într-o turmă de porci (Marcu 5:12), implorarea lor de a nu fi trimişi „în Adânc“ (Luca 8:31) şi rugămintea fierbinte adresată lui Hristos de a nu-i chinui „înainte de vreme“.
Mitul nr. 4: „Satan, în calitate de «dumnezeul acestei lumi», are control asupra tuturor lucrurilor de pe pământ, inclusive asupra guvernelor umane, asupra dezastrelor naturale şi asupra vremii.“
În Scriptură, apostolul Pavel ne vorbeşte despre Satan ca fiind „dumnezeul veacului acestuia“ (2 Cor. 4:4), iar Isus îl numeşte „stăpânitorul lumii acesteia“ (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Pe baza acestor titluri atribuite lui Satan, mulţi au presupus că Satan are control total asupra pământului. Deşi am luat deja în discuţie suficiente pasaje biblice pentru a dovedi greşeala acestui mit specific, ne-ar prinde bine să mai studiem şi altele, pentru a avea o înţelegere deplină asupra a cât de limitată este de fapt puterea lui Satan.
Pe măsură ce vom examina şi alte pasaje din Biblie, vom descoperi nu numai că Isus nu S-a referit doar la Satan ca „stăpânitorul lumii acesteia“, ci şi la Tatăl Său ceresc ca „Domn al cerului şi al pământului“ (Mat. 11:25; Luca 10:21; subliniere personală). În plus, apostolul Pavel nu s-a referit doar la Satan ca fiind „dumnezeul veacului acestuia“, ci şi la Dumnezeu ca fiind „Domnul cerului şi al pământului“ (Fapte 17:4; subliniere personală). Acest fapt dovedeşte că nici Isus, nici Pavel nu ar dori să credem că Satan deţine control deplin asupra pământului. Autoritatea lui Satan nu poate fi decât limitată.
O distincţie importantă între aceste două pasaje scripturale se află în cuvintele lume şi pământ. Deşi folosim destul de des aceste două cuvinte ca sinonime, în greaca originară cele două cuvinte sunt diferite. De îndată ce vom înţelege diferenţa dintre ele, cunoştinţa noastră despre autoritatea lui Dumnezeu şi a lui Satan va creşte simţitor.
Isus S-a referit la Dumnezeu Tatăl ca la Domnul pământului. Cuvântul tradus cu pământ este grecescul ge. Acesta se referă la planeta fizică pe care trăim şi din el este derivat cuvântul geografie. Contrar, Isus a spus că Satan este stăpânitorul lumii. Echivalentul grecesc al acestui cuvânt este kosmos şi se referă în primul rând la ordine şi aranjare. El vorbeşte despre oameni mai degrabă decât despre planeta fizică în ea însăşi. De aceea creştinii vorbesc adeseori despre Satan ca fiind „dumnezeul acestui sistem lumesc“.
În prezent, Dumnezeu nu are control deplin asupra lumii, deoarece nu are control deplin asupra tuturor oamenilor din lume. Motivul este acela că Dumnezeu a dat tuturor oamenilor capacitatea de a alege în ceea ce priveşte domnul lor şi mulţi au ales să se supună lui Satan. Liberul arbitru al umanităţii face, desigur, parte din planul lui Dumnezeu.
Pavel a folosit un cuvânt diferit pentru lume, grecescul aion, când a scris despre dumnezeul acestei lumi. Aion poate fi şi este deseori tradus cu veac; cu alte cuvinte marchează o perioadă de timp. Satan este dumnezeul veacului actual.
Ce înseamnă toate aceste lucruri? Pământul este planeta fizică pe care trăim. Lumea se referă la oamenii care trăiesc în prezent pe pământ şi, mai specific, la aceia care nu Îl slujesc pe Isus. Ei îl slujesc pe Satan şi sunt prinşi în sistemul pervertit şi păcătos al acestuia. Despre noi, creştinii, se spune că suntem „în lume“, dar nu „din lume“ (Ioan 17:11, 14). Trăim printre cetăţenii împărăţiei întunericului, însă noi facem parte din Împărăţia Luminii, Împărăţia lui Dumnezeu.
Iată răspunsul la întrebarea noastră. Mai clar: Dumnezeu are control suveran asupra întregului pământ. Satan, cu permisiunea lui Dumnezeu, nu poate controla decât „sistemul lumii“ adică pe cei care sunt cetăţeni ai împărăţiei întunericului. Din acest motiv, apostolul Ioan a scris că „toată lumea (nu tot pământul) zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19).
Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu are autoritate asupra lumii sau asupra sistemului lumii sau asupra oamenilor din lume. După cum a afirmat şi Daniel, El „stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea“ (Dan. 4:25). El încă poate ridica sau smeri pe oricine doreşte. Totuşi, ca „stăpân peste împărăţia oamenilor“, El i-a permis în mod suveran lui Satan să domnească peste acea parte a umanităţii care este rebelă faţă de El.
Analizarea ofertei lui Satan
Diferenţa dintre pământ şi lume ne ajută, de asemenea, să înţelegem ispitirea lui Isus în pustie. Acolo, Satan I-a arătat lui Isus „într-o clipă toate împărăţiile lumii“. Satan nu Îi putea oferi lui Isus o poziţie politică peste guvernele umane, ceea ce am putea numi preşedinte sau prim ministru. Nu Satan este cel care înalţă sau smereşte conducătorii lumii – Dumnezeu face acest lucru.
Mai degrabă, Satan trebuie să-I fi arătat lui Isus toate sub-împărăţiile din lume care făceau parte din împărăţia întunericului. El I-a arătat lui Isus ierarhia duhurilor rele care, în teritoriile încredinţate lor, domnesc atât peste împărăţia întunericului, cât şi peste oamenii rebeli care îi sunt supuşi. Satan I-a oferit lui Isus control asupra regatului său – cu condiţia ca Isus să Se alăture cauzei răzvrătite a lui Satan îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Atunci Isus ar fi devenit mâna lui dreaptă în împărăţia întunericului.
Controlul lui Dumnezeu asupra guvernelor umane
Haide să definim şi mai specific limitele autorităţii lui Satan, analizând mai întâi scripturile care afirmă că Dumnezeu are autoritate peste guvernele umane de pe pământ. Satan are o oarecare autoritate peste aceste guverne doar pentru că are autoritate asupra oamenilor nemântuiţi, iar guvernele sunt de obicei controlate de acest fel de oameni. Însă, în final, Dumnezeu este suveran peste guvernele umane şi Satan nu poate să le manipuleze decât în măsura în care îi permite Dumnezeu.
Am studiat deja afirmaţia lui Daniel către împăratul Nebucadneţar, însă, deoarece este atât de revelatoare, haide să o mai analizăm o dată.
Marele împărat Nebucadneţar era plin de mândrie datorită puterii şi realizărilor sale, de aceea Dumnezeu a decretat că va fi adus într-o stare cât mai josnică, pentru a învăţa că „Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni“ (Dan. 4:17). În mod clar, lui Dumnezeu I se atribuia înălţarea lui Nebucadneţar la o poziţie politică atât de măreaţă. Acest adevăr se aplică oricărui lider de pe pământ. Apostolul Pavel, vorbind despre domnitorii acestui pământ, a declarat că „nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu“ (Rom. 13:1).
Dumnezeu este autoritate primară şi supremă în întregul univers. Dacă are cineva vreo autoritate, acest lucru se datorează doar faptului că Dumnezeu a delegat-o unora dintre copiii Lui sau că le-a permis altora să o aibă.
Cum rămâne cu domnitorii răi? A vrut Pavel să spună că până şi ei sunt puşi în acele poziţii de Dumnezeu? Da, asta a vrut. Mai devreme, în aceaşi scrisoare, Pavel a scris: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: «Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul»“ (Rom. 9:17). Dumnezeu l-a înălţat pe Faraon, cel cu inima împietrită, cu scopul de a-Şi glorifica Numele Său. Dumnezeu urma să Îşi dovedească puterea prin miracolele făcute – o posibilitate oferită de un om încăpăţânat pe care El îl ridicase.
Oare nu acelaşi lucru reiese şi din conversaţia lui Isus cu Pilat? Uimit că Isus nu răspundea întrebărilor sale, Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!“ (Ioan 19:10).
Isus i-a răspuns: „N-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus“ (Ioan 19:11; subliniere personală). Cunoscând caracterul laş al lui Pilat, Dumnezeu l-a ridicat pentru ca planul prestabilit ca Isus să moară pe cruce să poată fi împlinit.
O simplă citire fugitivă a cărţilor istorice ale Vechiului Testament ne arată că Dumnezeu foloseşte uneori conducători răi ca agenţi ai mâniei Sale faţă de cei care o merită. Nebucadneţar a fost folosit de Dumnezeu pentru a-Şi manifesta judecata asupra naţiunilor din Vechiul Testament.
Există numeroase exemple de conducători pe care Dumnezeu i-a ridicat şi i-a coborât în Biblie. De exemplu, în Noul Testament citim despre Irod, care nu i-a acordat glorie lui Dumnezeu când unii dintre supuşii lui au strigat înaintea sa: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ (Fapte 12:22).
Rezultatul? „Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi“ (Fapte 12:23).
Nu uita că Irod era cu siguranţă un cetăţean al împărăţiei lui Satan, dar nu s-a situat în afara jurisdicţiei lui Dumnezeu. În mod categoric, Dumnezeu poate ridica sau coborâ orice lider pământesc dacă aşa doreşte El.[5]
Mărturia personală a lui Dumnezeu
În cele din urmă, să citim cuvintele spuse la un moment dat de Dumnezeu prin profetul Ieremia cu privire la suveranitatea Lui peste împărăţiile umane.
„Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel! Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici; dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele, pe care aveam de gând să i-l fac“ (Ier. 18:6-10).
Poţi vedea acum că Satan, când L-a ispitit pe Isus în pustie, nu I-ar fi putut oferi lui Isus în mod legitim domnia peste împărăţiile politice omeneşti de pe pământ? Dacă spunea adevărul (aşa cum face uneori), atunci tot ceea ce I-ar fi putut oferi lui Isus ar fi fost controlul asupra împărăţiei întunericului.
Dar are Satan influenţă asupra guvernelor umane? Da, dar doar pentru că este domnul spiritual al oamenilor nemântuiţi, iar oamenii nemântuiţi sunt implicaţi în aceste guverne. Totuşi, el are doar atâta influenţă cât îi permite Dumnezeu să aibă şi Dumnezeu poate strica planurile lui Satan oricând doreşte. Apostolul Ioan a scris despre Isus că este „Domnul împăraţilor pământului“ (Apoc. 1:5).
Provoacă Satan calamităţi naturale şi clime adverse?
Deoarece Satan este „dumnezeul acestei lumi”, mulţi presupun că el controlează şi vremea şi că el este cel care cauzează calamităţi naturale precum inundaţii, secete, uragane, cutremure, ş.a.m.d. Dar asta ne învaţă Scriptura? Din nou, trebuie să fim foarte atenţi să nu ne bazăm întreaga teologie despre Satan pe baza unui verset care spune că „hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească“ (Ioan 10:10). Cât de des am auzit oameni citând acest verset în favoarea ideii că tot ceea ce fură, înjunghie sau distruge este de la Satan. Totuşi, studiind mai mult Biblia, aflăm că Dumnezeu Însuşi ucide şi distruge. Gândeşte-te la aceste trei pasaje extrase dintre multe altele:
Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă (Iacov 4:12; subliniere personală).
„Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi“ (Luca 12:5; subliniere personală).
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Mat. 10:28; subliniere personală).
Dacă spunem că tot ce implică uciderea şi distrugerea este lucrarea lui Satan, ne înşelăm. Există mai multe exemple în Biblie că Dumnezeu ucide şi distruge (pierde).
Ar trebui să ne întrebăm „Când a vorbit Isus despre hoţul care vine să fure, să înjunghie şi să prăpădească, la diavol Se referea de fapt?” Repet, tot ce trebuie să facem este să citim contextual afirmaţia Lui. Într-un verset anterior acestei afirmaţii despre hoţul care vine să fure, să înjunghie şi să prăpădească Isus a spus: „Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei“ (Ioan 10:8). Când citim în întregime discursul lui Isus din Ioan 10:1-15 prin care afirmă că El este Păstorul cel bun, devine încă şi mai evident că termenii hoţ şi hoţi se referă la învăţătorii şi liderii religioşi falşi.
Diverse păreri referitoare la adversităţile climaterice şi la calamităţile naturale
Când lovesc uraganele sau cutremurele, acestea generează în mintea oamenilor care cred în Dumnezeu următoarea întrebare teologică: „Cine cauzează aceste fenomene?“ Există doar două posibilităţi pentru credincioşii creştini biblici: fie Dumnezeu, fie Satan.
Unii ar putea obiecta: „O, nu! Nu trebuie să dăm vina pe Dumnezeu. Oamenii sunt vinovaţi. Dumnezeu îi judecă pentru păcatele lor.“
Dacă Dumnezeu este cel care cauzează uraganele şi cutremurele datorită pedepsirii păcatului, atunci cu siguranţă am putea da vina pe oamenii răzvrătiţi şi nu pe Dumnezeu, dar totuşi, Dumnezeu este cel responsabil, deoarece calamităţile naturale nu ar fi avut loc fără ca El să le decreteze.
Sau, dacă este adevărat că Dumnezeu îi permite lui Satan să trimită uragane şi cutremure pentru a-i pedepsi pe păcătoşi, atunci am putea spune că Satan este cel care le cauzează, dar totuşi, responsabilitatea îi revine tot lui Dumnezeu. Motivul este faptul că El este cel care îi permite lui Satan să cauzeze aceste distrugeri, deoarece aceste calamităţi apar ca rezultat al reacţiei Lui faţă de păcat.
Unii spun că nici Dumnezeu, nici Satan nu sunt responsabili de uragane şi cutremure, ci că acestea sunt simple „fenomene naturale în lumea noastră căzută în păcat“. Într-o măsură vagă, aceştia încearcă, de asemenea, să dea vina pe umanitate pentru dezastrele naturale, dar încă pierd din vedere ideea esenţială. Această explicaţie nu Îl scoate pe Dumnezeu din discuţie. Dacă uraganele sunt doar „fenomene naturale în lumea noastră căzută în păcat“, cine decide ca acestea să se manifeste? Este evident că uraganele nu sunt provocate de oameni. Cu alte cuvinte, ele nu se declanşează atunci când în văzduh se acumulează un număr de minciuni. Cutremurele nu apar când un anumit număr de oameni comit adulter.
Nu, dacă există o legătură între uragane şi păcat, atunci ea Îl implică şi pe Dumnezeu, deoarece uraganele sunt manifestarea pedepsirii păcatului. Chiar dacă apar la întâmplare, trebuie să fie voia lui Dumnezeu să apară la întâmplare, deci este implicat şi El.
Chiar dacă nu ar exista nici-o relaţie între păcat şi calamităţile naturale, chiar dacă Dumnezeu ar fi încurcat lucrurile când a creat lumea, astfel încât să fi existat greşeli în crusta pământului care se mişcă uneori şi în sistemul climateric care se manifestă ocazional, tot Dumnezeu ar fi responsabil pentru cutremure şi pentru uragane, deoarece El este Creatorul, iar greşelile Lui rănesc oamenii.
Nu există „Mama-Natură“
Deci, avem două răspunsuri posibile la întrebarea despre calamităţile naturale. Fie este responsabil Dumnezeu, fie Satan. Înainte de a ne îndrepta atenţia asupra unui pasaj specific pentru a afla răspunsul corect, haide să mergem puţin mai departe în privinţa acestor posibilităţi.
Dacă Satan este cel care cauzează dezastrele naturale, atunci Dumnezeu fie poate, fie nu poate să îl oprească. Dacă Dumnezeu poate să îl oprească pe Satan să mai cauzeze aceste dezastre, dar nu o face, atunci are în continuarea o oarecare responsabilitate. Calamitatea nu ar fi avut loc dacă nu ar fi permis El.
Dacă Dumnezeu nu îl poate opri pe Satan, atunci fie Satan este mai puternic decât Dumnezeu, fie este mai deştept decât El. În fapt, tocmai asta susţin şi adepţii teoriei „controlului câştigat asupra lumii de Satan, odată cu căderea lui Adam“. Ei susţin că Satan are dreptul legal de a face tot ceea ce doreşte pe pământ deoarece l-a furat de la Adam. În acest caz se presupune că Dumnezeu ar dori să-l oprească pe Satan, dar nu poate, deoarece trebuie să onoreze legământul făcut cu Adam, însă care a ajuns acum în mâinile diavolului. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a fost prea prost ca să poată prevedea ce se va întâmpla la cădere, dar Satan, fiind mai inteligent decât Dumnezeu, a câştigat o putere pe care Dumnezeu nu dorea ca acesta să o deţină. Eu personal nu am de gând să spun că Satan este mai înţelept decât Dumnezeu.
Dacă teoria „câştigului lui Satan“ ar fi adevărată, am vrea să ştim de ce nu cauzează Satan mai multe cutremure şi uragane şi de ce nu are drept ţintă populaţiile creştine. (Dacă spui „pentru că Dumnezeu nu îl lasă să se atingă de populaţia creştină“, atunci tocmai ai admis că Satan nu poate acţiona fără permisiunea lui Dumnezeu.)
Dacă devenim şi mai concreţi, singurele două răspunsuri posibile la întrebarea noastră sunt acestea: Fie (1) Dumnezeu cauzează cutremurele şi uraganele, fie (2) Satan le cauzează cu permisiunea lui Dumnezeu.
Vezi că, indiferent de varianta aleasă, în cele din urmă cel responsabil este Dumnezeu? Când oamenii spun: „Nu Dumnezeu a trimis acel uragan, ci Satan l-a trimis cu permisiunea lui Dumnezeu“, nu îl scot în totalitate „bazma curată“ pe Dumnezeu, aşa cum speră ei. Dacă Dumnezeu l-ar fi putut opri pe Satan să provoace uragan, indiferent dacă ar fi dorit sau nu, atunci El este responsabil. Oamenii răzvrătiţi ar putea fi vinovaţi datorită păcatelor lor (dacă uraganul a fost trimis de Dumnezeu sau permis ca pedeapsă), dar totuşi, ar fi o prostie să spunem că Dumnezeu nu este în nici un fel implicat sau responsabil.
Mărturia Scripturii
Ce anume spune Scriptura cu referire specifică la „calamităţile naturale“? Cine afirmă Biblia că le provoacă: Dumnezeu sau diavolul? Să analizăm mai întâi cutremurele, deoarece Biblia vorbeşte despre multe evenimente de acest fel. Conform Scripturii, cutremurele pot apărea ca o pedeapsă a lui Dumnezeu faţă de păcătoşi. În Ieremia citim: „Pământul tremură de mânia Lui [Dumnezeu], şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui“ (Ieremia 10:10; subliniere personală).
Isaia avertizează:
De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor (Isaia 29:6; subliniere personală).
Poate îţi aduci aminte că, în zilele lui Moise, pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe Core şi pe confraţii lui răzvrătiţi (vezi Numeri 16:23-34). Aceasta a fost în mod clar pedeapsa lui Dumnezeu. Alte exemple ale judecăţii lui Dumnezeu manifestată prin cutremure pot fi găsite în Ezechiel 38:19; Ps. 18:7; 77:18; Hagai 2:6; Luca 21:11; Apoc. 6:12; 8:5; 11:13; 16:18.
Unele cutremure înscrise în Scriptură nu reprezintă în mod categoric dovezi ale judecăţii lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că nu au fost provocate de El. De exemplu, conform Evangheliei după Matei, au avut loc cutremure şi când a murit Isus (Mat. 27:51, 54), dar şi când a înviat (Mat. 28:2). Pe acestea din urmă să le fi provocat oare Satan?
Când Pavel şi Sila Îl lăudau pe Domnul prin cântece într-o închisoare din Filipi, pe la mijlocul nopţii „Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia“ (Fapte 16:26; subliniere personală). Satan a cauzat acest cutremur? Nu prea cred! Chiar şi temnicerul a fost mântuit după ce a văzut puterea lui Dumnezeu. Şi acesta nu este singurul cutremur din cartea Faptele Apostolilor cauzat de Dumnezeu (vezi Fapte 4:31).
Am citit recent despre nişte creştini bine intenţionaţi care, auzind prevestirea unui cutremur într-o anume zonă, s-au deplasat la faţa locului pentru a duce „un război spiritual“ împotriva diavolului. Poţi detecta greşeala implicată de presupunerea lor? Ar fi fost biblic să se roage lui Dumnezeu pentru a avea milă de oamenii care trăiau în acea zonă. Şi, dacă ar fi făcut aşa, nu ar mai fi fost nevoie să îşi piardă timpul şi banii pentru a se deplasa la locul presupusului cutremur – s-ar fi putut ruga lui Dumnezeu chiar în locul în care stăteau ei. Însă a lupta împotriva diavolului pentru a împiedica manifestarea unui cutremur este nescriptural.
Ce putem spune despre uragane?
Cuvântul uragan nu există în Biblie, dar putem găsi în mod categoric câteva exemple de vânturi năprasnice. De exemplu:
Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului. El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării (Ps. 107:23-25; subliniere personală).
Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic, şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme (Iona 1:4; subliniere personală).
După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac (Apoc. 7:1).
În mod cert, Dumnezeu poate provoca sau opri vânturi.[6]
În toată Biblia nu există decât un singur pasaj care îi atribuie lui Satan trimiterea vântului – cel care relatează încercările lui Iov. Un mesager a venit şi i-a spus: „Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie, şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: Casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire“ (Iov 1:19).
Citind primul capitol al carţii Iov, aflăm că Satan este cel care a cauzat nefericirea lui Iov. Totuşi, nu trebuie să uităm că Satan nu i-a putut face nici un rău lui Iov sau copiilor lui fără permisiunea lui Dumnezeu. Deci, vedem încă o dată că Dumnezeu este suveran şi peste vânt.
Furtuna din Galilea
Cum rămâne cu „furtuna năprasnică“ ce I-a asaltat pe Isus şi pe ucenicii Săi când traversau Marea Galilee cu barca? Trebuie să fi fost Satan cel care a cauzat acea furtună, întrucât Dumnezeu nu ar fi trimis niciodată un vânt care să răstoarne barca în care se afla Fiul Său. „O împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi se va destrăma“, aşa că de ce să fi trimis Dumnezeu un vânt care i-ar fi putut răni pe Isus şi pe cei doisprezece ucenici?
Aceste sunt argumente solide, dar să ne oprim puţin şi să analizăm situaţia. Dacă nu Dumnezeu a trimis furtuna, ci Satan, atunci tot trebuie să admitem că Dumnezeu i-a permis lui Satan să o trimită. Deci întrebarea rămâne: „De ce i-ar permite Dumnezeu lui Satan să trimită o furtună care L-ar fi putut răni pe Isus şi pe cei doisprezece?“
Există vreun răspuns la această întrebare? Poate că Dumnezeu îi învăţa pe ucenici ceva despre credinţă. Poate că îi testa. Poate că Îl testa pe Isus, care trebuia să fie ispitit „în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat“ (Evrei 4:15). Pentru a fi testat în toate lucrurile, Isus trebuia să fie ispitit să Se îndoiască şi să Se teamă. Poate că Dumnezeu dorea să Îl glorifice pe Isus. Poate a intenţionat toate lucrurile menţionate mai sus.
Dumnezeu i-a condus pe copiii lui Israel pe ţărmul Mării Roşii ştiind foarte bine că erau urmăriţi îndeaproape de armata lui Faraon. Dar oare nu îi elibera Dumnezeu pe israeliţi? Atunci nu lucra oare împotriva Lui Însuşi când îi conducea pe evrei într-un loc în care urmau să fie masacraţi? Nu este acesta un exemplu de împărăţie „divizată împotriva ei însăşi“?
Nu, deoarece Dumnezeu nu intenţiona să îi lase pe evrei să fie masacraţi. Şi nici nu avea vreo intenţie de a trimite sau a permite lui Satan să provoace o furtună năprasnică pe Marea Galilee care să Îi înece pe Isus şi pe ucenici.
În ciuda acestor lucruri, Biblia nu menţionează că Satan este cel care a provocat furtuna, dar nu spune nici că Dumnezeu ar fi fost acela. Unii spun că trebuie să fi fost Satan, deoarece Isus l-a certat. Poate aşa e, dar nu este un argument imbatabil. Isus nu l-a certat pe Dumnezeu – a certat vântul. Dumnezeu Tatăl ar fi putut face acelaşi lucru, adică ar fi putut provoca un vânt printr-un singur cuvânt şi l-ar fi putut potoli certându-l. Doar pentru că Isus a certat furtuna nu este o dovadă că Satan a iniţiat-o.
Încă o dată, nu ar trebui să ne bazăm întreaga teologie pe un singur verset care de fapt nu dovedeşte nimic. Deja am făcut referire la pasajele biblice care dovedesc că Dumnezeu este suveran şi controlează şi vântul şi că, de cele mai multe ori, Lui i se atribuie provocarea vântului. Ideea mea este că Satan, deşi este „dumnezeul acestei lumi“, în mod categoric nu are control independent asupra vântului sau dreptul de a provoca furtuni oricând şi ori de câte ori doreşte.
De aceea, când apar uraganele, nu ar trebui să le privim ca pe nişte fenomene ce depăşesc controlul lui Dumnezeu, ceva ce El ar dori să oprească, dar nu poate. Faptul că Isus a certat furtuna de pe Marea Galilee ar trebui să fie o dovadă suficient de relevantă că Dumnezeu poate împiedica furtunile dacă doreşte.
Şi dacă Dumnezeu trimite (sau permite) manifestarea furtunilor, atunci trebuie să aibă un motiv, iar cel mai inteligent răspuns la întrebarea „De ce ar trimite sau ar permite furtuni care cauzează calamităţi catastrofale extinse?“ este acela că avertizează şi pedepseşte oamenii neascultători.
„Dar uragenele îi afectează câteodată şi pe creştini“
Cum rămâne cu creştinii care sunt afectaţi de aceste calamităţi? Când lovesc furtunile, ele nu demolează doar casele necreştinilor. Nu sunt creştinii absolviţi de mânia lui Dumnezeu datorită morţii ispăşitoare a lui Isus? Atunci cum putem spune că în ultimă instanţă Dumnezeu este cel din spatele acestor dezastre, când ele îi pot afecta chiar şi pe copiii Lui?
Acestea sunt într-adevăr întrebări dificile. Totuşi, trebuie să conştientizăm că nici răspunsurile nu sunt uşoare, dacă plecăm de la premiza falsă că Satan cauzează calamităţile naturale. Dacă Satan este cel care le cauzează, atunci de ce îi permite Dumnezeu să provoace lucruri care îi pot afecta şi pe copiii Săi? Problema rămâne.
Biblia specifică foarte clar că cei care sunt în Hristos „nu sunt rânduiţi la mânie“ (1 Tes. 5:9). În acelaşi timp, Biblia spune că „mânia lui Dumnezeu rămâne“ peste cei care nu ascultă de Isus (Ioan 3:36). Şi totuşi, cum poate mânia lui Dumnezeu să rămână peste cei nemântuiţi fără să îi afecteze şi pe creştini, când aceştia din urmă trăiesc printre necreştini? Răspunsul este că uneori îi afectează şi ar trebui să acceptăm acest adevăr.
În vremea exodului, toţi israeliţii trăiau într-o singură locaţie, iar plăgile pe care le-a trimis Dumnezeu ca pedeapsă peste egipteni nu i-a afectat şi pe ei (vezi Ex. 8:22-23; 9:3-7, 24-26; 12:23). Însă noi lucrăm cot la cot cu „egiptenii“. Dacă Dumnezeu doreşte să îi pedepsească prin calamităţi naturale, cum vom scăpa noi?
A scăpa este în mod cert cuvântul cheie pentru înţelegerea răspunsului la întrebare. Deşi Noe a scăpat de mânia lui Dumnezeu manifestată prin potopul asupra pământului, şi el a fost afectat, întrucât a trebuit să muncească la construirea arcei şi apoi a trebuit să petreacă un an întreg pe arcă împreună cu o mulţime de animale urât-mirositoare. (Pentru că tot a venit vorba, atât Vechiul, cât şi Noul Testament îi atribuie lui Dumnezeu potopul lui Noe, nu lui Satan; vezi Gen. 6:17; 2 Petru 2:5.)
Lot a scăpat cu viaţă când a căzut pedeapsa lui Dumnezeu peste Sodoma şi Gomora, însă a pierdut în foc şi pucioasă tot ce a avut. Judecata lui Dumnezeu faţă de oamenii răi îi afectează şi pe cei neprihăniţi.
Cu mulţi ani înainte, Isus îi avertizase pe credincioşii din Ierusalim să fugă atunci când vor vedea oraşul încercuit de armate, deoarece acestea vor fi „zilele răzbunării“ (Luca 21:22-23) – indiciu clar că invadarea Romanilor în Ierusalim în anul 70 d.Hr. avea drept scop revărsarea mâniei lui Dumnezeu. Slavă Domnului că cei care au ascultat de avertismentul lui Hristos au scăpat cu viaţă! Însă prin fuga lor au pierdut tot ce avuseseră în Ierusalim.
În fiecare dintre aceste trei exemple vedem că oamenii lui Dumnezeu pot suferi până la un anumit punct atunci când judecata lui Dumnezeu cade asupra oamenilor răi. De aceea, nu putem sări la concluzia că Dumnezeu nu este responsabil de calamităţile naturale, deoarece ele îi afectează uneori şi pe creştini.
Ce să facem în acest caz?
Trăim într-o lume blestemată de Dumnezeu, o lume asupra căreia Dumnezeu Îşi manifestă tot timpul mânia. Pavel a scris: „Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor“ (Rom. 1:18). Deoarece trăim printre cei răi, în lumea blestemată de Dumnezeu, nu putem scăpa total de efectele mâniei lui Dumnezeu asupra ei, chiar dacă această mânie nu ne vizează pe noi.
Ştiind acest lucru, ce ar trebui să facem? În primul rând ar trebui să ne încredem în Dumnezeu. Ieremia a scris:
„Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă“ (Ier. 17:7-8).
Observă că Ieremia nu a spus că omul care se încrede în Domnul nu se va confrunta cu seceta. Nu, ci când va veni căldura sau foametea, omul care se încrede în Domnul va fi ca un copac ce îşi întinde rădăcinile spre râu. El are o altă sursă de alimentare, chiar şi când lumea din jurul lui se ofileşte. Un exemplu care imi vine în minte este povestea lui Ilie care a fost hrănit de un corb în vremea foametei din Israel (vezi 1 Împăraţi 17:1-6). David a scris despre cei neprihăniţi că „au de ajuns în zilele de foamete“ (Ps. 37:19).
Dar nu sunt foametele provocate de diavol? Conform Scripturii, nu. Dumnezeu Îşi asumă întotdeauna responsabilitatea pentru ele, iar despre foamete se vorbeşte adeseori ca fiind o consecinţă a mâniei lui Dumnezeu asupra celor ce o merită. De exemplu:
„De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri ucişi de sabie, iar fiii şi fiicele lor vor muri de foamete»“ (Ier. 11:22; subliniere personală).
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată, voi trimite între ei sabie, foamete şi ciumă, şi-i voi face ca nişte smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca»“ (Ier. 29:17; subliniere personală).
„Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea, dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei, dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimite foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele…” (Ezec. 14:13; subliniere personală).
„Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui. De aceea cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele. Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mâinilor voastre“ (Hagai 1:9-11; subliniere personală).
În cel de-al patrulea exemplu citim că israeliţilor li s-a imputat vina secetei datorită păcatului lor, însă Dumnezeu Şi-a asumat responsabilitatea de a o fi trimis-o.[7]
Când Dumnezeu trimite foamete peste oamenii răi, iar noi se întâmplă să trăim printre aceşti oameni răi, ar trebui să ne încredem în El că ne va împlini nevoile. Pavel a afirmat că foametea nu ne poate separa de dragostea lui Hristos!: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?“ (Rom. 8:35; subliniere personală). Observă că Pavel nu a spus că cei ce sunt creştini nu se vor confrunta niciodată cu foametea, ci, din contră, a implicat posibilitatea acesteia, chiar dacă el, în calitatea de student al Scripturii, ştia că foametea poate fi trimisă de Dumnezeu pentru a-i judeca pe cei răi.
Ascultarea şi înţelepciunea
În al doilea rând, ar trebui să fim ascultători şi să folosim înţelepciunea divină de a evita să fim prinşi în oricare din momentele în care Dumnezeu Îşi revarsă mânia peste lume. Noe a trebuit să îşi construiască o barcă, Lot a trebuit să fugă spre dealuri, creştinii din Ierusalim au trebuit să fugă din cetatea lor; toţi aceştia au trebuit să asculte de Dumnezeu pentru a evita să suporte manifestarea mâniei lui Dumnezeu faţă de cei răi.
Dacă aş trăi într-o zonă în care apar frecvent tornade, mi-aş construi o casă solidă care să nu poată fi spulberată sau o casă ieftină pe care să o pot înlocui uşor! Şi m-aş ruga. Fiecare creştin ar trebui să se roage şi să rămână sensibil la glasul Celui despre care Isus a promis că „va descoperi lucruri ascunse“ (Ioan 16:13) astfel încât să poată evita mânia lui Dumnezeu faţă de lume.
În Fapte 11 citim că profetul Agab a avertizat despre o foamete iminentă care ar fi putut fi un dezastru pentru creştinii din Iudea. În consecinţă, Pavel şi Barnaba au adus daruri strânse de ucenici pentru ajutorarea lor (Fapte 11:28-30).
Se poate întâmpla acest lucru şi astăzi? Desigur, pentru că Duhul Sfânt nu S-a schimbat şi nici dragostea lui Dumnezeu nu s-a micşorat. Totuşi, din nefericire, unii membrii ai trupului lui Hristos nu sunt deschişi spre astfel de daruri şi manifestări ale Duhului Sfânt şi, astfel, datorită faptului că „sting Duhul“ (1 Tes. 5:19), pierd cele mai bune lucruri date de Dumnezeu.
În autobiografia sa, regretatul preşedinte şi fondator al Full Gospel Businessmen, Demos Shakarian, povesteşte cum Dumnezeu a vorbit creştinilor din Armenia anilor 1800 printr-un băiat-profet iliterat. Acesta i-a avertizat că va avea loc un holocaust iminent şi, drept rezultat, mii de creştini penticostali care au crezut în posibilitatea unor asemenea manifestări au fugit din ţară, inclusiv bunicii lui Shakarian. La scurt timp după aceea, o invazie turcă în Armenia s-a soldat cu masacrarea a milioane de armeni, inclusiv a creştinilor care au refuzat să ţină seama de avertismentul Domnului.
Ar fi înţelept din partea noastră să rămânem deschişi faţă de Duhul Sfânt şi ascultători de Domnul, altfel este destul de posibil să experimentăm o parte din mânia lui Dumnezeu, prin care El nu ar dori să trecem. Elisei a instruit la un moment dat o femeie: „Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimite o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început“ (2 Împ. 8:1). Ce s-ar fi întâmplat dacă femeia aceea nu ar fi ascultat de profet?
În cartea Apocalipsa citim un avertisment interesant adresat copiilor lui Dumnezeu de a ieşi din „Babilon“, ca să nu fie acolo când se va manifesta mânia lui Dumnezeu:
Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei [Babilonului], poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei…Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare“ (Apoc. 18:4-5, 8; subliniere personală).
Pe scurt, Dumnezeu este suveran asupra vremii şi calamităţilor naturale. El a dovedit în Biblie în mod repetat că este Domn peste natură, începând cu potopul de patruzeci de zile din vremea lui Noe, continuând cu grindina şi plăgile trimise peste inimacii lui Israel, cu provocarea furtunii împotriva bărcii în care era Iona, până la certarea furtunii de pe Marea Galilee. El este, aşa cum a spus Isus, „Domnul cerului şi al pământului“ (Mat. 11:25). Pentru mai multe dovezi biblice referitoare la domnia lui Dumnezeu peste natură, vezi Iosua 10:11; Iov 38:22-38; Ier. 5:24; 10:13; 31:35; Ps. 78:45-49; 105:16; 107:33-37; 135:6-7; 147:7-8, 15-18; Mat. 5:45; Fapte 14:17.
Răspunsul la câteva întrebări
Dacă Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni prin foamete, inundaţii şi cutremure, atunci este greşit ca noi, reprezentanţii lui Dumnezeu, să îi ajutăm şi să micşorăm suferinţa celor pe care Dumnezeu îi pedepseşte?
Nu, absolut deloc. Ar trebui să conştientizăm că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, chiar şi pe cei pe care îi judecă. Oricât de ciudat ar suna, pedepsirea prin calamităţi naturale este de fapt o dovadă a dragostei Sale. Cum aşa? Dumnezeu, prin dificultăţile şi greutăţile provocate de dezastrele naturale, îi avertizează pe oamenii pe care îi iubeşte că El este sfânt, că judecă şi că păcatul are consecinţe. Dumnezeu permite suferinţa temporară pentru ca oamenii să se trezească la realitate şi să vadă că au nevoie de un Mântuitor – ca să poată scăpa de iazul de foc. Aceasta este dragostea autentică!
Atâta vreme cât oamenii încă mai respiră, Dumnezeu continuă să arată faţă de ei o milă nemeritată, şi încă mai este timp pentru pocăinţă. Prin compasiunea şi ajutorul nostru, putem dovedi dragostea lui Dumnezeu faţă de oamenii care experimentează mânia Lui temporară, dar care pot fi mântuiţi de mânia Lui eternă. Calamităţile naturale sunt oportunităţi de a ajunge la cei pentru care a murit Isus.
Oare nu este evanghelizarea oamenilor cel mai important lucru în viaţa aceasta? Când avem perspectiva eternităţii, suferinţa celor prinşi în dezastre naturale este nimic în comparaţie cu suferinţa celor care vor fi aruncaţi în iazul de foc.
Este dovedit faptul că oamenii devin în general mult mai receptivi faţă de Evanghelie atunci când trec prin suferinţă. Există numeroase exemple biblice în acest sens, de la pocăinţa lui Israel sub dominaţia popoarelor vecine, până la pilda lui Isus despre Fiul Risipitor. Creştinii ar trebui să privească dezastrele naturale ca posibile vremuri de seceriş.
Să spunem adevărul
Dar ce mesaj le-am putea transmite celor care îşi culeg bucăţile rămase în urma uraganelor sau a cutremurelor de pământ? Ce le-am putea spune dacă ne vor cere un răspuns teologic pentru necazurile lor? Ar trebui să fim sinceri şi să le spunem oamenilor ce ne învaţă Biblia, că Dumnezeu este sfânt şi că păcatul lor are consecinţe. Haide să le spunem că urletul îngrozitor al uraganului nu este decât o imitaţie pală a puterii pe care o are Dumnezeul atotputernic şi că teama pe care au simţit-o când li s-a zguduit casa nu este nimic în comparaţie cu teroarea care îi va apuca atunci când vor fi aruncaţi în Iad. Şi haide să le spunem că, deşi toţi merităm să fim aruncaţi în Iad, Dumnezeu este plin de milă şi ne mai dă timp să ne pocăim şi să credem în Isus, prin care putem fi absolviţi de mânia Lui.
„Dar nu ar trebui să îi speriem pe oameni când le vorbim despre Dumnezeu, nu-i aşa?“ întreabă unii. Răspunsul se găseşte în Scriptură: „Frica Domnului este începutul ştiinţei“ (Prov. 1:7). Până când oamenii nu se vor teme de Dumnezeu, nu vor înţelege mare lucru.
Dar dacă oamenii se supără pe Dumnezeu?
Nu este oare posibil ca oamenii să se supere pe Dumnezeu datorită suferinţei lor? Poate că da, însă trebuie să îi ajutăm cu blândeţe să îşi vadă propria mândrie. Nimeni nu are dreptul de a se plânge împotriva lui Dumnezeu şi a felului în care îl tratează, deoarece toţi am fi meritat să fim aruncaţi în Iad de mult. Decât să Îl blasteme pe Dumnezeu pentru calamităţile suferite, oamenii ar trebui să Îl laude că îi iubeşte atât de mult încât să îi avertizeze. Dumnezeu are tot dreptul de a-i ignora pe toţi, lăsându-i să îşi urmeze drumul plin de egoism care duce în Iad. Însă El îi iubeşte pe oameni şi îi cheamă în fiecare zi. Îi cheamă prin tăcerea pomilor care înfloresc, prin cântecele păsărilor, prin maiestatea munţilor şi prin licărirea miliardelor de stele. Îi cheamă prin conştiinţa lor, prin trupul Lui – Biserica – şi prin Duhul Sfânt. Însă ei ignoră chemarea Sa.
Sigur că nu este voia lui Dumnezeu ca oamenii să trebuiască să sufere, dar atunci când aceştia continuă să Îl ignore, El îi iubeşte suficient de mult încât să folosească măsuri mai drastice pentru a le atrage atenţia. Uraganele, cutremurele, inundaţiile şi foametea sunt câteva dintre aceste măsuri drastice. Dumnezeu speră ca astfel de calamităţi să smerească mândria oamenilor şi să îi trezească la realitate.
Este Dumnezeu nedrept când pedepseşte?
Dacă Îl privim pe Dumnezeu şi lumea în care trăim din perspectiva biblică, atunci şi numai atunci putem gândi corect. Perspectiva biblică este aceea că toţi merită mânia lui Dumnezeu, dar că El este plin de îndurare. Când oamenii care suferă spun că merită un tratament mai bun din partea lui Dumnezeu, mai mult ca sigur că Dumnezeu oftează. Toţi primesc mult mai multă îndurare decât ar merita.
Abordând această temă, Isus a comentat la un moment dat două calamităţi din vremea Lui. În Evanghelia după Luca citim:
În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi“, le-a răspuns Isus, „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel“ (Luca 13:1-5).
Galileenii care muriseră de mâna lui Pilat nu puteau spune „Dumnezeu nu ne-a tratat corect prin faptul că nu ne-a scăpat din mâna lui Pilat!“ Nu, ei erau păcătoşi care meritau să moară. Şi, conform spuselor lui Isus, aceşti galileeni care supravieţuiseră ar fi greşit dacă s-ar fi grăbit să tragă concluzia că ei erau mai puţin păcătoşi decât semenii lor ucişi. Ei nu câştigaseră o favoare mai mare din partea lui Dumnezeu – lor li se acordase o îndurare mai mare. Mesajul lui Hristos era clar: „Toţi sunteţi păcătoşi. Păcatul are consecinţe. Pentru moment, voi trăiţi datorită milei lui Dumnezeu. Deci, pocăiţi-vă, înainte de a fi şi pentru voi prea târziu.“
Isus Şi-a încheiat comentariul asupra acestor tragedii cu pilda despre mila lui Dumnezeu:
El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: «Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?» «Doamne», i-a răspuns vierul, «mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia»“ (Luca 13:6-9).
Aici sunt ilustrate dreptatea şi mila lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu strigă: „Taie copacul acesta nefolositor!“ Dar mila Lui pledează: „Nu, mai dă-i timp să facă mai multă roadă.“ Fiecare persoană care este fără Hristos este ca acest copac.
Putem certa uraganele şi inundaţiile?
O ultimă întrebare despre calamităţile naturale: „Nu este oare adevărat că, dacă avem suficientă credinţă, putem certa şi opri manifestarea calamităţilor naturale?“
A avea credinţă înseamnă a crede voia revelată a lui Dumnezeu. De aceea, credinţa trebuie fondată pe Cuvântul lui Dumnezeu, altfel nu este credinţă, ci mai degrabă speranţă sau presupunere. Nu există nici un loc în Biblie în care Dumnezeu să ne promită că putem certa şi linişti uraganele şi, deci, nici o persoană nu este în măsură să aibă credinţa că putea face acest lucru (decât dacă Dumnezeu îi acordă această credinţă).
Permite-mi să îţi explic. Singura modalitate prin care o persoană poate avea credinţa de a certa uraganele este cu condiţia ca persoana respectivă să fie convinsă că Dumnezeu nu a vrut ca acel uragan să lovească o anumită zonă geografică. Aşa cum am învăţat din Scriptură, Dumnezeu este cel care controlează vântul şi, deci, cel care este responsabil de uragane. De aceea, ar fi imposibil ca cineva să aibă credinţa neclintită că ar putea opri uraganul în condiţiile în care Dumnezeu Însuşi a decretat manifestarea acestuia! Singura excepţie ar fi în cazul în care Dumnezeu S-a răzgândit cu privire la uragan, fapt care s-ar putea întâmpla ca răspuns la rugăciunea unei persoane care a cerut îndurarea lui Dumnezeu sau ca răspuns la pocăinţa oamenilor pe care era pe cale să îi pedepsească (exemplul care îmi vine în minte este povestea cetăţii Ninive din zilele lui Iona). Totuşi, chiar dacă Dumnezeu S-ar răzgândi, nimeni nu ar putea avea credinţa de a certa şi calma uraganul decât dacă acea persoană ar şti că Dumnezeu S-a răzgândit şi că Dumnezeu doreşte ca ea să certe şi să calmeze furtuna.
Singura persoană care a certat şi a calmat vreodată un vânt puternic a fost Isus. Singura modalitate ca vreunul dintre noi să poată face acest lucru ar fi cazul în care Dumnezeu ne-ar fi dat „darul credinţei“ (sau darul „credinţei speciale“ după cum mai este numită uneori), unul dintre cele nouă daruri ale Duhului listate în 1 Corinteni 12:7-11. Ca şi în cazul celorlalte daruri ale Duhului, darul credinţei acţionează nu după cum am dori noi, ci după cum vrea Duhul (vezi 1 Cor. 12:11).
De aceea, în afara cazului în care Dumnezeu ţi-a dat credinţa specială de a certa un uragan în desfăşurare, ar trebui să nu îi stai în cale, presupunând că acţionezi cu credinţă. Ar trebui să-ţi dai la o parte din calea lui! Aş sugera, de asemenea, să te rogi ca Dumnezeu să te protejeze şi să îi ceri să aibă milă de oamenii pe care îi judecă, rugându-L să le cruţe vieţile, pentru a mai avea timp să se pocăiască.
Observă că, atunci când Pavel era în lanţuri în drum spre Roma într-o corabie care fusese purtată timp de două săptămâni de forţa vânturilor năpraznice, acesta nu le-a certat pentru a le calma (vezi Fapte 27:14-44). Motivul pentru care nu a făcut acest lucru a fost că nu a putut. Observă, de asemenea, că Dumnezeu a avut milă de fiecare persoană de la bord, întrucât toţi cei 276 de oameni au supravieţuit naufragiului (vezi Fapte 27:24, 34, 44). Mi-ar place să cred că Dumnezeu a avut milă de ei datorită mijlocirii lui Pavel.
[1] Răspunsul la două obiecţii posibile: (1) Iuda menţionează o dispută între Mihail şi Satan legată de trupul lui Moise, dar nu există nici o referire la o bătălie în sine. De fapt, Iuda ne spune că Mihail „n-a îndrăznit să rostească împotriva lui [Satan] o judecată de ocară, ci doar a zis: «Domnul să te mustre!»“ (Iuda 9). (2) Când Elisei şi slujitorul lui au fost înconjuraţi de armata siriană în oraşul Dotan, Elisei s-a rugat ca Dumnezeu să-i deschidă ochii slujitorului său (2 Împăraţi 6:15-17). În consecinţă, slujitorul său a văzut „cai şi care de foc“ care presupunem că erau conduse de o armată de îngeri pe tărâmul spiritual. Totuşi, acesta nu este un indiciu decisiv că îngerii fuseseră sau erau pe cale de a se implica într-o bătălie cu îngerii demonici. Uneori îngerii sunt folosiţi de Dumnezeu pentru a revărsa mânia Lui asupra celor nelegiuiţi, un exemplu fiind cel din 2 Împăraţi 19:35 în care un singur înger a ucis 185.000 de soldaţi din armata siriană.
[2] Vezi de exemplu Mat. 1:20; 2:13,19; 4:11; Luca 1:11-20, 26-38.
[3] Acest pasaj este, de asemenea, o dovadă a faptului că Iov nu „i-a deschis uşa lui Satan datorită temerilor pe care le avea“, un alt mit crezut de unii. Dumnezeu Însuşi i-a zis lui Satan în Iov 2:3 referitor la Iov: „El [Iov] se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină“ (subliniere personală). Acest subiect este tratat în detaliu în cartea mea God’s Tests (Testele lui Dumnezeu), pg. 175-181, care este disponibilă în limba engleză şi pe pagina noastră web (www.shepherdserve.org).
[4] Vezi, de asemenea, 1 Corinteni 10:13, care indică faptul că Dumnezeu ne limitează ispitele, ceea ce înseamnă că îl limitează şi pe cel care ne ispiteşte.
[5] Presupune acest lucru că nu ar trebui să ne rugăm pentru liderii guvernului sau că nu ar trebui să mergem la vot, pentru că ştim că Dumnezeu înalţă peste noi pe oricine doreşte? Nu, în democraţie, mânia lui Dumnezeu este practic zidită. Îi avem pe cei pentru care votăm, iar oamenii răi aleg în general oameni răi. Din acest motiv, cei neprihăniţi ar trebui să voteze. Mai mult, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, suntem învăţaţi să ne rugăm pentru liderii guvernului (Ier. 29:7; 1 Tim. 2:1-4), ceea ce indică faptul că putem influenţa decizia lui Dumnezeu referitoare la cine va fi învestit în funcţie. Deoarece judecata lui Dumnezeu îmbracă uneori forma liderilor răi şi deoarece majoritatea naţiunilor merită judecata Lui, putem cere şi obţine mila lui Dumnezeu pentru ca ţara noastră, în mod specific, să nu primească tot ceea ce merită.
[6]Alte scripturi care dovedesc că Dumnezeu are control asupra vântului sunt: Gen. 8:11; Ex. 10:13,19; 14:21; 15:10; Num. 11:31; Ps. 48:7; 78:76; 135:7; 147:18; 148:8; Is. 11:15; 27:8; Ier. 10:13; 51:16; Ezec. 13:11,13; Amos 4:9,13; Iona 4:8; Hagai 2:17. În multe din aceste exemple Dumnezeu foloseşte vântul ca mijloc de judecată şi pedeapsă.
[7] Pentru alte referinţe cu privire la faptul că Dumnezeu cauzează foametea vezi Deut. 32:23-24; 2 Sam. 21:1; 24:12-13; 2 Împ. 8:1; Ps. 105:16; Is. 14:30; Ier. 14:12, 15-16; 16:3-4; 24:10; 27:8; 34:17; 42:17; 44:12-13; Ezec. 5:12, 16-17; 6:12; 12:16; 14:21; 36:29; Apoc. 6:8; 18:8. Isus Însuşi a afirmat că Dumnezeu „dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Mat. 5:45). Dumnezeu controlează ploaia.
https://www.davidservant.com/other_languages/romanian/tdmm/tdmm_romanian_30
/////////////////////////////////////////////
S-a făcut război în cer
„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” Apocalipsa 12:7-9.
Începutul istoriei
Acum mult timp, înainte să se formeze pământul, nu existau oameni, ci doar un număr nenumărabil de îngeri în ceruri, care slujeau lui Dumnezeu. Printre ei era și Lucifer, un heruvim care era „…cea mai înaltă desăvârşire, … plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.” Ezekiel 28:12. El avea o sarcină importantă în cer și mulți aspirau la măreția lui. Dar, în timp, el a început să se gândească că poate putea obține ceva din această cinste, poate putea deveni mai mare decât Dumnezeu. (Isaia 14:13).
Cu aceste gânduri de măreție în inimă, el a atras alți îngeri către sine care voiau să obțină ceva pentru ei înșiși, în loc să ofere toată cinstea lui Dumnezeu. (Apocalipsa 12:7). Mai târziu, Lucifer (cunoscut și ca Satan) a început să înșele și pe oameni – să-i îndepărteze de Dumnezeu către propria lui mândrie și distrugere. A reușit în misiunea lui încă de la prima încercare, înșelându-i pe Adam și Eva, apelând la simțul lor de mândrie și la pofta de a poseda aceeași abilitate de a discerne între bine și rău ca Însuși Dumnezeu. Atunci Satan s-a transformat într-un acuzator pentru omenire. Din ziua în care i-a ispitit pe Adam și Eva și până în ziua în care Isus a murit pe cruce, el călătorea și pe pământ și venea și în fața tronului lui Dumnezeu în ceruri pentru a acuza pe oameni. Satan se folosea chiar și de Legea dată de Dumnezeu poporului Său, care era menită să-i călăuzească după căile Sale. Chiar Legea a devenit motive de acuzare pentru Satan, din moment ce nimeni nu o putea împlini. (Iov 1:7; Romani 3:20).
Totuși, când Isus a venit pe pământ ca om, nu a păcătuit niciodată – nici măcar o singură dată! (1 Petru 2:22; Evrei 4:15). Moartea nu a avut nicio putere asupra Lui pentru că răsplata păcatului este moartea și ea poate controla pe cineva care a comis păcat. (Romani 5:12; Romani 6:23). Isus a mers prin firea Lui în puterea Duhului Sfânt și a biruit în totalitate păcatul din fire, în orice domeniu. Prin moartea Lui de pe cruce, Isus a plătit prețul pentru noi și a deschis o cale pe care și noi putem să-L urmăm. Învierea Lui a demonstrat victoria Sa eternă asupra lui Satan, păcat și moarte. Isus a devenit un Avocat pentru cei care doresc să-L urmeze pe aceeași cale prin fire!
De aceea, început un război în cer
Datorită sacrificiului imens al lui Isus și al biruinței Lui asupra lui Satan, nu s-a mai găsit loc pentru acuzator în ceruri. De aceea, a început un război în cer. Arhanghelul Mihail și îngerii lui au luptat împotriva lui Satan și urmașilor lui. Acum nu mai exista loc sau motiv pentru divizare în ceruri – venise ziua deciziei! Acum Dumnezeu putea să-l arunce pe Satan pe pământ, împreună cu toți acei îngeri care l-au urmat și care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. (Apocalipsa 12:7-9).
Acest eveniment a luat loc cu mult timp înainte, dar are o semnificație mare pentru noi. Lupta între mândrie și smerenie este firul roșu care se poate observa prin toată istoria omenirii.
Satan încă este activ pe pământ azi și la fel și îngerii lui care au fost aruncați din cer în acea zi. Ei sunt acele creaturi pe care biblia le numește duhurile răutății din văzduh, iar misiunea lor este să distrugă cât de multe vieți posibil. (Efeseni 6:12; Ioan 10:10; 1 Petru 5:8). Aceste duhuri fac asta prin a se folosi de singura unealtă pe care o cunosc – mândria, care este egoism. Din natură, noi suntem atrași să ne căutăm propriile interese. Satan este un maestru să se folosească de lucrurile care ne atrag, adică de slăbiciunile noastre, pentru a încerca să ne convingă că vom fi fericiți când obținem ceea ce dorim. El chiar argumentează că acțiunile noastre vor fi justificate dacă ne obținem „drepturile,” în ciuda faptului că trebuie să rănim sau să distrugem viețile altor persoane în acest proces.
Dar atâta timp cât sunt oameni pe pământ care-L iubesc pe Dumnezeu mai presus decât orice alt lucru, Satan nu poate fi victorios în totalitate. Iar cei care i se împotrivesc au o armă incredibil de puternică împotriva lui – Satan și ceata lui nu au absolut nicio înțelegere a valorii de a fi smerit. Ei sunt plini de duhul de mândrie și înălțare proprie.
Puterea smereniei
„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus… care … la înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.” Filipeni 2:5-9.
Isus S-a smerit mereu pe Sine. În Filipeni 2:2-3 putem citi foarte clar cum El Și-a trăit viața arătând milă, dragoste, fără să facă nimic din ambiție egoistă sau din căutarea folosului propriu, ci mereu a considerat pe ceilalți mai presus decât Sine. El ne-a lăsat un exemplu clar despre cum putem folosi trupurile noastre într-un fel plăcut lui Dumnezeu.
Nu este natural pentru noi să ne smerim pentru că toți am fost mânjiți de egoism într-un anume grad. Dar citim în Cuvântul lui Dumnezeu că dacă ne smerim sub mâna puterică a lui Dumnezeu, El ne va da har și ne va înălța la timpul Lui. (1 Petru 5:5-6). Isus ne-a arătat că dacă suntem dedicați de a merge în jos, de a recunoaște păcatul și a cere ajutor lui Dumnezeu pentru aceasta, atunci vom fi înălțați! El a venit ca un slujitor și a devenit Mântuitorul nostru cu un Nume mai mare decât orice alt nume. El ne-a arătat că dacă ne dedicăm viața pentru a asculta de Dumnezeu și dorim să plătim prețul prin a lepăda toată viața noastră, atunci Dumnezeu ne va îmbogăți incredibil de mult pentru credincioșia noastră, după dreptatea Lui. Acest lucru este foarte mare, pentru că atitudinea de a ne smeri este total opusul la gândurile de măreție ale lui Satan.
Alege partea câștigătoare!
În această luptă mare care se duce între Satan (mândria) și Isus (smerenia), noi putem alege de care parte dorim să fim. Putem să ne folosim trupurile de a sluji lui Dumnezeu sau de a sluji lui Satan și cetei lui. Cu alte cuvinte, alegerile pe care le facem în situațiile noastre zilnice au semnificație veșnică! Scrie în Biblie că Duhul Sfânt și firea pământească sunt opuse unul alteia. (Galateni 5:17). Poftele firii, de care se foloseste Satan să ne ispitească, vor ca noi să trăim după propriile tendințe. (Iacov 1:14). Într-un duh de mândrie, firea noastră pretinde că știe mai bine și că Dumnezeu este o minciună.
Dar Duhul Sfânt ne îndeamnă să facem voia lui Dumnezeu – să ne lepădăm propriile pofte și să trăim pentru El. Dumnezeu lucrează în noi să cedăm la propriile dorințe egoiste și să facem sacrificii pentru a-i binecuvânta pe ceilalți. El ne conduce împotriva simțurilor noastre pentr a face ceea ce știm că este drept; ne duce pe calea smereniei, unde-L lăsăm pe Dumnezeu să ne elibereze de egoism și păcat. Astfel, pas cu pas, devenim liberi de mândria care locuiește în noi.
Alegerile pe care le facem în circumstanțele în care intrăm – atât în cele mici, din fiecare zi, cât și în cele mari și dificile – au o importanță enormă în această luptă mare dintre mândrie și umilință! Dacă suntem credincioși pe această cale, atunci suntem exemple de oameni care bătătoresc aceeași cărare pe care a străbătut-o Isus – calea smereniei. De-ar fi mulți care aleg această cale, în această bătălie istorică!
https://www.crestinismactiv.ro/s-a-facut-razboi-in-cer
////////////////////////////////////////////
De ce exista raul? suferinta? moartea? De unde vin toate acestea?
Lumea noastră este o lume plină de necazuri, o lume frământată de războaie, foamete şi sărăcie, paralizată de boală, suferinţă şi necaz. In faţa acestei realităţi apare în mod firesc întrebarea: de unde vin suferinţa, bolile şi moartea, care cuprind întregul pământ?
De ce trebuie să sufere cel bun împreună cu cel rău? De ce există cancer şi copii handicapaţi din naştere? De ce sunt cutremure, foamete şi uragane care provoacă mii de victime nevinovate? Cine se află în spatele răutăţii, violenţei şi războiului?
Chiar dacă le ignorăm, aceste întrebări nu dispar. Ele cer un răspuns.
- Este cumva Dumnezeu autorul suferinţei umane? Ieremia 29,11; 31,3.
BIBLIA SPUNE: „Căci Eu ştiu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”
- Dacă nu este Dumnezeu responsabil de suferinţa umană, atunci cum şi de unde a apărut ea? Matei 13,24-28.
BIBLIA SPUNE: „Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină? El le-a răspuns: Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta’.”
- Cine este acest vrăjmaş? Matei 13,39
BIBLIA SPUNE: „Vrăjmaşul, care a sămănat-o, este Diavolul.”
- De unde a venit această fiinţă diabolică? Luca 10,18.
BIBLIA SPUNE: „Isus le-a zis: ‘Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer,”
- A creat oare Dumnezeu un diavol? Ezechiel28,12-15.
BIBLIA SPUNE: „Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe… Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu… Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine”
Dumnezeu 1-a creat pe Lucifer ca pe un înger frumos şi desăvârşit. Dumnezeu însă 1-a creat cu capacitatea de a alege. A lua cuiva posibilitatea să aleagă înseamnă a-i lua posibilitatea să iubească. Iubirea biblică nu forţează şi nu sileşte. Libertatea de a alege izvorăşte din dragostea divină, iar dragostea nu o poate forţa.
- Ce s-a produs în mintea ingerului , încât a ajuns conducătorul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu? Isaia 14,12-14.
BIBLIA SPUNE: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!-… Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu, ” Voi fi ca Cel Prea înalt”
Satana râvnea la puterea şi autoritatea lui Dumnezeu. Astfel el a încercat să instituie o guvernare rivală.
- Unde a dus această răzvrătire şi ce s-a întâmplat, în final, cu Satana(Lucifer)? Apocalipsa 12,7-9.
BIBLIA SPUNE: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii Lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui … Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”
Fiecare înger a avut de ales între răzvrătire şi localitate faţă de Dumnezeu. Aceeaşi alternativă a avut-o şi omul. Nu sunt decât două căi: calea credinciosiei sau calea răzvrătirii faţă de Dumnezeu.
- Cum a ajuns planeta noastră implicată în acest conflict dintre bine şi rău? Romani 5,12.
BIBLIA SPUNE: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea; şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit’
Prin neascultarea sa deliberată, Adam, părintele familiei omeneşti, a deschis o uşă pe care Dumnezeu ar fi dorit să o ştie pe veci închisă. Această alegere deliberată de a nu asculta 1-a separat pe om de Dumnezeu şi a avut ca urmare moartea. Această lume nu a fost creată să fie groapa de gunoi a lui Satana. Ea a fost creată perfectă (Genesa 1,14). Prin alegerea sa, Adam a oferit conducerea planetei noastre diavolului. însă nu ar trebui să aruncăm toată răspunderea pentru existenţa păcatului pe primii noştri părinţi .Apostolul Pavel scrie: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3,23). Trăim pe o planetă răzvrătită.
- Ce pretinde acum Satana, ca urmare a căderii omului? Luca 4,5.6.
BIBLIA SPUNE: „Diavolul… i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: …Toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii… mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc.”
- Ce a făcut Dumnezeu pentru a răscumpăra această planetă care a cedat ispitelor lui Satana? Ioan 3,16; 1 Petru 1,18.19.
BIBLIA SPUNE: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în E1, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.’ „…căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fară prihană.”
Cu o dragoste infinită şi statornică, Dumnezeu a decis să plătească El însuşi preţul păcatului. Isus Hristos, Fiul Cel veşnic al Tatălui, a coborât în această lume păcătoasă. El a păşit în arena problemelor omeneşti pentru a ne răscumpăra din blestemul păcatului.
- Care va fi soarta finală a ingerilor cazuti? Ezechiel 28,16-19
BIBLIA SPUNE: „…te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu… Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta… de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ… eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!
In curând, Raul va fi învins şi distrus. Prin crucea Golgotei s-a demonstrat că Satan este un mincinos, iar Dumnezeu este iubire. Principiile guvernării Sale vor asigura, de-a lungul veşniciei, fericirea creaturilor Sale. Poţi fi de partea învingătorilor. Poţi spune şi tu lui Isus: Doamne, aleg să stau de partea Ta. Te aleg ca Domn şi Mântuitor. Te invit să fii Regele vieţii mele”.
- In final, ce va face Dumnezeu cu această planetă? 2 Petru 3,10.13.
BIBLIA SPUNE: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. In ziua aceea, …pământul, cu tot ce este pe el, va arde… Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi si un pământ nou, în care va locui neprihânirea.”
https://www.isushristos.org/marea-lupta-dintre-hristos-si-lucifer.html
////////////////////////////////////////////
Bătălia de la Armaghedon (Apoc 16:12-16, Apoc 20:1-3)
Apoc 16:12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. 13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. 14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – 15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” – 16. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Ebraica: Har Meghidos (Muntele Meghido)
Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Meghidos, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3,7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.
Este Valea Meghido, însă muntele Meghido nu este identificat, poate fi în schimb un deal aflat în Valea Meghido.
Valea Meghido este plină de istorie cu referire la poporul Israel.
1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) sub judecătoarea și prorocița Debora și
2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7).
De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii:
- a) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și b) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22), ucis de Neco, împăratul Egiptului.
Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avea loc în câmpia Meghido.
Apocalipsa 19:11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. 12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. 13. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” 14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. 15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. 16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” 17. Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, 18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!” 19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. 20. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. 21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
- Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu, care folosește și lucrurile inițiate de cel rău sa-și împlinească planul Său minunat
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Rom. 8:28)
Ps 37:5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, 6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază. 7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. 8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. 9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara. 10. Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi. 11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace. 12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui. 13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua. 14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită. 15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile. 16. Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi. 17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.
- Noi trebuie să rămânem în Adevărul lui Dumnezeu, doar așa vom avea parte de Mântuire
2 Tes 2:7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. 8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase 10. şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, 12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. 13. Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. 14. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
- Noi trebuie să veghem și să trăim în curăție, condiții esențiale pentru a ne păstra integritatea de copii ai lui Dumnezeu
vers 15. „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” –
2 Tes 2:14. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. 15. Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 16. Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, 17. să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!
Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios. (Marc. 14:38)
Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luc. 21:36)
Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă! (1Cor. 16:13)
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii (Efes. 6:18)
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. (Evr. 12:16)
Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți, dar, și vegheați în vederea rugăciunii. (1Pet. 4:7)
Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. (1Pet. 5:8)
Simion Ioanăș
https://www.resursecrestine.ro/predici/200840/batalia-de-la-armaghedon-apoc-1612-16-apoc-201-3
////////////////////////////////////////////
-
In pragul Armaghedonului
In timpul domniei reginei Victoria, in Anglia traia un nobil numit Lordul Leelester. El era mandrul proprietar al unui castel magnific si avea dorinta ca familia regala sa-l viziteze. A trimis repetate invitatii. In cele din urma, regina Victoria a raspuns invitatiei. Au fost facute planuri pentru celebrare.
Gradinile au fost aranjate si castelul a fost pregatit. Cu o seara inaintea vizitei, Lordul Leelester a chemat pe toti servitorii sai pentru ultimile instructiuni. El le-a zis: „Maine dimineata, cand va aparea alaiul, cand podul castelului va fi lasat in jos si regina va pasi pe pragul castelului, o trompeta va suna tare, clar si lung. Doresc ca la fiecare ceas al castelului sa fie cate un servitor si cand veti auzi trompeta, sa opriti toate ceasurile si niciodata sa nu mai fie pornite, pentru a fi marcata pentru totdeauna vizita reginei Victoria.
Daca veti vizita astazi castelul ca turist, veti vedea acele ceasuri gigantice de pe zidurile castelului, oprite, marcand momentul vizitei reginei.
Ce ilustratie neinsemnata a ceasului gata sa vina, cand un alt Monarh, un Rege, va fi gata sa paseasca pragul, nu al unui castel medieval, ci pragul
lumii, venind pe acest pamant ca Rege al regilor si Domn al domnilor. Orice ceas de pe pamant va fi oprit pentru totdeauna, caci vom intra intr-o noua era atunci cand Iisus va veni.
In iubirea Sa, Dumnezeu ne-a daruit Cuvantul Sau plin cu profetii spre a ne spune cand acest mare eveniment este aproape. Planul Sau ne este descoperit in Amos 3:7, unde ni se spune: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fara sa-Si descopere taina Sa slujitorilor Sai prooroci.”
Prin profetul Ioan, in Apocalips 16:16-17, ni se spune: „Duhurile cele rele i-au strans in locul care pe evreieste se cheama Armaghedon… Si din Templu, din scaunul de domnie, a iesit un glas tare, care zicea: „S-a ispravit!”
Vedem aici, prin cuvintele profetiei inspirate, ca ultimul mare eveniment chiar dinaintea venirii Domnului Iisus, va fi Armaghedonul. Imediat dupa aceea, Dumnezeu da proclamatia universala: „S-a ispravit!”
Este un fapt solemn ca lumea merge spre Armaghedon. Fara nici o indoiala, noi stam pe pragul acestei mari batalii. In 1945 generalul Duglas Mac Arthur, dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, a spus aceste cuvinte memorabile: „Aliantele militare, echilibrul fortelor, Liga Natiunilor, toate au esuat. Am avut ultima sansa. Daca nu planificam un sistem mai mare si mai echitabil, Armaghedonul va fi la usa noastra.”
Organizatia Natiunilor Unite incearca cu disperare sa aduca pacea si armonia in lume. Lupta si nelinistea creste si, asa cum a prezis Mac Arthur,
Armaghedonul este chiar la pragul nostru.Unde va avea loc aceasta lupta finala? „Al saselea (inger) a varsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea imparatilor, care au sa vina din Rasarit. Duhurile cele rele i-au strans in locul care pe evreieste se cheama Armaghedon.” Apocalips 16:12,16.
Cuvantul Armaghedon in evreieste inseamna „Muntele Meghido.” Acest munte se afla in Palestina la 60 mile nord de Ierusalim. El cuprinde o vasta campie, numita uneori campia Esdraelon; in alte locuri in Biblie e numita Valea lui Iosafat, care este un camp istoric de lupta. Aici ni se spune ca vor fi adunate popoarele pentru ultima batalie. Nu numai cercetatorii Bibliei, dar uneori chiar numerosi istorici au recunoscut ca acest loc este un loc cheie in lume.
Exista multe motive ca Palestina este un loc vital in lumea noastra. Se gaseste la rascrucea drumurilor lumii. Este chiar in centrul pamantului.
Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau chiar in acel loc pentru a fi un Martor in fatza lumii si sa moara pentru pacatele oamenilor.Multe puteri au ravnit la bogatia Palestinei. Se spune ca bogatia minerala numai din bazinul Marii Moarte ar fi de trei ori mai mare decat bogatia Americii. Ganditi-va! Aproape de trei ori bogatia Statelor Unite este continuta numai in depozitele minerale ale bazinului Marii Moarte. De asemenea, cele mai mari
si bogate conducte de petrol trec prin Palestina. Mai e de mirare ca popoarele poftesc aceasta portiune a lumii?
Pentru evrei, Palestina este tara natala. Pentru musulmani este ca Mecca. Pentru crestini este Tara Sfanta. Toata lumea are un interes vital in aceasta parte a pamantului. Chiar locul care a devenit campul de bataie intre bine si råu, unde Hristos si Satana au dus lupta pentru stapanirea lumii va fi locul unde se va da lupta intre popoare si unde istoria va ajunge la climaxul ei. Sa privim alte profetii ale Bibliei spre a vedea cat de aproape suntem de acea zi inevitabila.
„Vestiti aceste lucruri printre neamuri: pregatiti razboiul! Treziti pe viteji! Sa se apropie si sa se suie toti oamenii de razboi! Fiarele plugurilor voastre prefaceti-le in sabii si cosoarele in sulite! Cel slab sa zica: „Sunt tare!” Sa se scoale neamurile si sa se suie in valea lui Iosafat! Caci acolo voi sedea sa judec toate neamurile de primprejur.” Ioel 3:9-10, 12.
Notati, Dumnezeu spune ca cel slab va zice: „Sunt tare!” Natiunile necrestine se vor destepta si vor veni la valea lui Iosafat. S-au trezit oare popoarele din Rasarit? Cu cinci sute de ani in urma ar fi fost imposibil sa aiba loc batalia de la Armaghedon. Rasaritul indepartat era adormit. Acum trei sute de ani tarile din Rasarit inca dormeau. De fapt acum trei sute de ani, Statele Unite erau inca in faså. Acum trei sferturi de veac, popoarele din Est inca dormitau. In ultimile cateva decade popoarele din Est s-au desteptat. Cand Estul si Vestul se intalnesc la Meghido, toate popoarele pamantului vor fi implicate.
„In ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei ce o vor ridica vor fi vatamati si toate neamurile pamantului se vor strange impotriva lui.” Zaharia 12:3.
„Voi strange pe toate neamurile si le voi pogora in valea lui Iosafat.” Ioel 3:2.
„Atunci voi strange toate neamurile la razboi impotriva Ierusalimului. Zaharia 14:2.
Astazi popoarele vorbesc de pace, dar se pregatesc pentru lupta zilei celei mari a lui Dumnezeu Cel Atotputernic. „Iata vine pieirea si vor cauta pacea, dar nu o vor gasi.” Ezechiel 7:25 (Biblia Ortodoxa, Bucuresti 1968).
„Cand vor zice: „Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei.” 1 Tesaloniceni 5:3.
Ceva neobisnuit este in spatele acestei situatii. Exista fortze obscure care imping pe barbati si femei in aceasta lupta. Fanatismul joaca un rol teribil in toate acestea. In timpul celui de al doilea razboi mondial, in Japonia, zelul frenetic al japonezilor i-a condus la eforturi disperate. O femeie a venit la Curtea Suprema cu fiul ei, care fusese lasat la vatra, deoarece avea o mama de care sa ingrijeasca. Acolo ea a ascultat cum fiul ei era eliberat din armata pentru a ingriji de ea. Atunci ea a strigat: „NU! El sa mearga sa lupte pentru tara si pentru religia noastra!” Ei au raspuns: „Nu se poate! El trebuie sa ingrijeasca de tine.” „Ei bine, atunci el nu are mama,” a strigat ea.
Vedeti, un zel fanatic va impinge pe barbati si femei sa faca fapte extreme. „Apoi am vazut iesind din gura balaurului si din gura fiarei si din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semanau cu niste broaste. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite si care se duc la imparatii pamantului intreg ca sa-i stranga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.” Apocalips 16:13-14.
Se pare ca popoarele sunt vrajite si lucreaza parca un destin impus asupra-le de diavol. Astazi lumea noastra atarna riscant pe marginea prapastiei. Acum exista arme care pot distruge pamantul. Traim cea mai extraordinara ora a istoriei pamantului nostru. Sunt zile inspaimantatoare. Totusi Dumnezeu ne iubeste foarte mult. In Cuvantul Sau, El ne-a spus foarte clar ca aceste lucruri sunt dovezi ca aceasta lume traieste zilele
sfarsitului si El vine in curand sa ne ia in ceruri. Cred ca una din cele mai uluitoare profetii din Biblie se gaseste in Ioel 2:30. „Voi face sa se vada semne in ceruri si pe pamant: sange, foc si stalpi de fum.”
Biblia ne spune ca batalia de la Armaghedon este ultimul mare eveniment al istoriei si urmatorul lucru va fi venirea lui Iisus pe norii cerului. Foarte curand, natiunile pamantului se vor strange in valea lui Iosafat, pe campul de lupta Meghido, pentru ultima mare batalie. „Sa se scoale Neamurile si sa se suie in valea lui Iosafat! Ioel 3:12.
Dar exista o alta vale unde putem fi acum. „Vin gramezi – gramezi in valea judecatii („in valea deciziilor” – trd. engleza), caci ziua Domnului este aproape, in valea judecatii.” Ioel 3:14. Aceasta este o vale foarte periculoasa. Aici sunt multi acum care nu au luat decizia sa urmeze pe Domnul. Ei gandesc ca sunt in forma buna, ca incearca sa decida; dar pana cand omul nu isi preda totul Domnului Iisus Hristos si nu-L primeste ca Mntuitorul lui personal, el este pierdut. Ziua Domnului este aproape. Unii vor fi inca in valea deciziilor cand Domnul vine si vor fi pierdut pentru vesnicie. De aceea roaga-te: „Da, Doamne, vin acum sa ma predau Tie.” Astazi e ziua mantuirii.
///////////////////////////////////////////
Babilonul şi Armaghedonul
STUDIUL 12 » 16 IUNIE – 22 IUNIE
Textul de memorat: „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5)
„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5)
Cum am afirmat deja, cartea Apocalipsa abundă în imagini şi expresii preluate direct din Vechiul Testament. De exemplu, ea foloseşte de şase ori numele „Babilon”. Dar nu se referă la imperiul lui Nebucadneţar din Antichitate, care nu mai exista pe scena lumii de sute de ani. Ci Ioan întrebuinţează imagini din Vechiul Testament pentru a exprima un adevăr. În acest caz, Babilonul – o mare putere politică şi religioasă care asuprise poporul lui Dumnezeu – reprezintă aici marile puteri religioase şi politice care vor urmări acelaşi scop în timpul sfârşitului.
În mod similar, cuvântul Armaghedon, care apare doar în Apocalipsa, derivă dintr-o expresie care se pare că are sensul „muntele din Meghido”, o referire la un loc din vechiul Israel. S-au făcut numeroase speculaţii cu privire la Armaghedon, mulţi oameni aşteptând ca, la sfârşitul lumii, să aibă loc un mare conflict armat în Meghido.
Săptămâna aceasta vom studia despre Babilon şi despre Armaghedon şi vom încerca să aflăm ce ne spune Biblia despre ele.
Duminică, 17 iunie – „Vinul mâniei ei”
- Ţinând cont de istoria Babilonului consemnată în Vechiul Testament, ce ne învaţă Apocalipsa despre Babilon, în contextul evenimentelor finale? Apocalipsa 14:8; 16:19; 17:5; 18:2,10,21
În Biblie găsim istoria a două cetăţi-simbol: Ierusalimul şi Babilonul. Ierusalimul era simbolul cetăţii lui Dumnezeu şi al poporului Său (Psalmii 102:21; Isaia 52:9; 65:19; Apocalipsa 3:12), iar Babilonul era simbolul oprimării, al violenţei, al religiei false şi al răzvrătirii făţişe împotriva lui Dumnezeu.
Gândeşte-te la Turnul Babel (Geneza 11:9). Din termenul ebraic pentru „Babel” derivă şi numele Imperiului Babilonian. În 1 Petru 5:13, Petru le trimite credincioşilor salutări din partea bisericii „care este în Babilon”, ceea ce se consideră a fi o referire nu la vechiul imperiu, aflat în ruine în Irakul de astăzi, ci la Roma, cea care avea să devină în timp scurt asupritoarea bisericii. Denumirea aceasta este interesantă din perspectiva cărţii Apocalipsa şi din perspectiva rolului pe care declară că avea să-l joace Roma.
- Ce ne descoperă profeţia despre influenţa nefastă exercitată de Babilon asupra lumii şi asupra poporului lui Dumnezeu? Apocalipsa 14:8; Apocalipsa 18:3
Nu încape nicio îndoială că puterea pe care o reprezintă Babilonul, aşa cum este descrisă în cartea Apocalipsa, este foarte coruptă, influenţa ei corupătoare extinzându-se, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toată lumea. Expresia „vinul mâniei curviei ei” (Apocalipsa 14:8) face referire evidentă la doctrina falsă, la practici corupte şi la urmările acestor practici. Babilonul este o forţă care răspândeşte răul la „toate neamurile”. Toţi trebuie să fie atenţi să nu se lase corupţi de el.
În lumea contemporană, peste tot există corupţie, confuzie, oprimare. Ce ne spune aceasta despre nevoia de a fi ancoraţi în Isus şi în Cuvântul Său?
Luni, 18 iunie – A căzut Babilonul!
- Ce ne spune pasajul din Apocalipsa 18:1-10 despre „Babilonul cel mare”?
A doua solie îngerească (Apocalipsa 14:8) cu privire la căderea Babilonului este repetată în Apocalipsa 18:2 pentru a sublinia cât de corupt a ajuns. „Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va acţiona prin «tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii». Cei care «n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi» vor fi lăsaţi să accepte «o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună» (2 Tesaloniceni 2:9-11). Până când nu se va ajunge la acest nivel şi nu se va realiza unirea deplină a bisericii cu lumea în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi completă. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea perfectă a profeţiei din Apocalipsa 14:8 este încă în viitor.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 320)
Dacă a venit deja „împlinirea perfectă” a acestei profeţii, doar Dumnezeu ştie. Ce ştim noi este că, potrivit acestor texte, Babilonul spiritual va fi judecat într-o zi de Dumnezeu pentru faptele sale foarte rele. „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:5). Cuvintele acestea reflectă limbajul folosit în Vechiul Testament cu referire la Babilonul antic (Ieremia 51:9) şi arată că şi Babilonului modern îi va veni, cu siguranţă, timpul de judecată. Şi Babilonul de odinioară a fost judecat (Daniel 5). Scriptura arată foarte clar în mai multe locuri că, într-o zi, toţi vor da socoteală pentru faptele lor.
Noi, creştinii, avem un Mijlocitor care ne va reprezenta la această judecată (1 Ioan 2:1; Daniel 7:22). Cât de încurajator este gândul acesta! Altfel, nici soarta noastră nu ar fi deloc mai bună decât a Babilonului!
Ce înseamnă pentru tine faptul că toate nedreptăţile şi nelegiuirile care rămân nepedepsite acum vor fi pedepsite de Dumnezeu la sfârşit?
Marţi, 19 iunie – Armaghedonul
Oamenii în general, dar, din păcate, şi mulţi creştini, nu cunosc bine cartea Apocalipsa, dar au auzit totuşi, măcar în treacăt, despre Armaghedon. În cultura secularizată, Armaghedonul a devenit simbolul conflictului final, în care atârnă în balanţă soarta întregului pământ. De pildă, în filmul hollywoodian Armageddon, un asteroid uriaş ameninţă să distrugă planeta. Într-o anumită măsură, ideea de sfârşit al lumii le este cunoscută maselor.
Mulţi creştini familiarizaţi cu cartea Apocalipsa şi care cred în ea consideră că bătălia de la Armaghedon se referă la un conflict armat efectiv care va avea loc în Orientul Mijlociu la sfârşitul lumii. O astfel de interpretare susţine că o armată de două sute de milioane de asiatici va invada nordul Israelului. Alţii fac o obsesie din diversele conflicte militare şi politice desfăşurate în acea zonă a lumii care, potrivit lor, vor pregăti terenul pentru lupta armată finală de la Armaghedon, undeva în zona Meghido.
Biblia ne spune însă cu totul altceva. Armaghedonul va constitui, într-adevăr, apogeul conflictului, dar nu va fi o înfruntare între naţiuni inamice, ci între cele două tabere între care se dă marea luptă. Nu va fi un conflict economic sau politic, ci unul religios, cu unele aspecte economice şi politice.
- Ce descoperim în Apocalipsa 16:12-16 despre Armaghedon?
Limbajul folosit aici este figurat: nişte duhuri necurate care seamănă cu nişte broaşte ies din gura balaurului, din gura prorocului mincinos şi din gura fiarei (puterile din Apocalipsa 13). Bătălia decisivă se dă când nişte „duhuri de draci” (Apocalipsa 16:14) îi strâng pe toţi împăraţii pământului pentru „războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”. Însă aici este vorba de un conflict cosmic desfăşurat între forţele lui Hristos şi forţele lui Satana. Nu este o bătălie limitată la zona Meghido, după cum nici Babilonul din Apocalipsa nu se limitează la Irakul modern.
Ce implicaţii are această luptă pentru fiecare dintre noi?
Miercuri, 20 iunie – Armaghedonul şi muntele Carmel (1)
Ce reprezintă totuşi acest loc numit „Armaghedon”? Numele pare a însemna „muntele din Meghido”. Însă, în zona cunoscută sub numele Meghido, nu există niciun munte. Doar în vecinătatea ei se află muntele Carmel. Unii cercetători au dedus astfel că expresia „muntele din Meghido” ar face referire la Carmel. Mai mult, cercetătorii Bibliei au văzut în experienţa lui Ilie de pe muntele Carmel un simbol al evenimentelor descrise în Apocalipsa 13.
După cum am remarcat ieri, Apocalipsa 16:13, cu referirea lui la balaur, fiară şi prorocul mincinos, arată către evenimentele din Apocalipsa 13.
În Apocalipsa 13, acţiunea începe să se intensifice în versetele 13 şi 14, unde se spune că fiara a doua făcea lucruri supranaturale – „făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor” (vers. 13). Evenimentele acestea duc apoi la confruntarea dintre cei care I se închină Dumnezeului adevărat şi cei care se închină „icoanei fiarei” (vers. 14).
- Ce eveniment relatat în 1 Împăraţi 18:1-18 reflectă parţial evenimentele finale descrise în cartea Apocalipsa?
Evenimentul prezentat aici are un element comun cu marea luptă – recunoaşterea autorităţii Dumnezeului creator. Ilie arată care este problema: oamenii au părăsit Legea lui Dumnezeu şi se închină dumnezeilor falşi şi ascultă de ei. N-a fost aceasta problema dintotdeauna a oamenilor, în diferitele forme pe care le-a luat ea de-a lungul istoriei? Noi ne închinăm fie „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7), fie altcuiva sau la altceva. În cazul descris în Apocalipsa 13, oamenii se închină fie Domnului, fie fiarei şi icoanei ei. Nu există decât două posibilităţi. Suntem fie de partea lui Dumnezeu, fie de partea lui Satana. Este o chestiune extrem de importantă în prezent, dar va fi mai ales în conflictul final, unde, aşa cum s-a întâmplat pe muntele Carmel, linia de demarcaţie dintre cele două categorii va deveni foarte clară.
Joi, 21 iunie – Armaghedonul şi muntele Carmel (2)
- Ce s-a întâmplat în continuare pe Carmel, care a fost deznodământul şi (fără a forţa textul) ce aspecte întâlnite aici se vor repeta, la scară mai mare, la sfârşitul timpului, când marea luptă va atinge punctul culminant? 1 Împăraţi 18:18-40
Controversa de pe muntele Carmel a fost între Ilie, profetul lui Dumnezeu, şi sutele de preoţi ai lui Baal. (Reprezentanţii răului erau mult mai numeroşi decât reprezentanţii binelui.) Ea a constat dintr-un test prin care se urmărea să se vadă cine este Dumnezeul adevărat – Dumnezeul care a creat cerul şi pământul sau Baal, un alt chip al „balaurului” şi al mijloacelor prin care el încearcă să înşele lumea (Apocalipsa 12:9).
Preoţii i-au cerut lui Baal să trimită foc ca să ardă animalul de jertfă. Au strigat la el de dimineaţă până la amiază. „Strigaţi tare”, le-a spus Ilie cu sarcasm. „Poate că doarme” (1 Împăraţi 18:27). Preoţii au intrat în delir şi şi-au făcut tăieturi cu săbiile, până le-a curs sânge. În cele din urmă, la momentul jertfei de seară, au renunţat epuizaţi.
- Citeşte Apocalipsa 16:13; 19:20,21 şi compară cu textele care vorbesc despre soarta profeţilor mincinoşi ai lui Baal. Ce concluzie putem trage de aici?
Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem, cel puţin deocamdată, despre Armaghedon, însă ştim care va fi deznodământul: anihilarea duşmanilor lui Dumnezeu şi scoaterea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui de sub acuzare.
Citeşte 1 Corinteni 15:1,2. Pasajul acesta nu tratează despre Armaghedon, dar are legătură cu pregătirea noastră pentru evenimentele viitoare. Ce îndemn al apostolului Pavel este relevant pentru noi aici? Citeşte şi Apocalipsa 16:15, care vorbeşte despre Armaghedon. Care este mesajul comun al acestor texte pentru noi astăzi?
Vineri, 22 iunie – Un gând de încheiere
„În câteva locuri din relatarea bătăliei de la Armaghedon, creaturile hidoase şi evenimentele urâte se refugiază pentru o clipă în culise şi ne este oferită o frântură de adevăr personal. După cum am văzut, un asemenea loc este Apocalipsa 16:15: «Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea.» Textul acesta, situat în centrul singurului pasaj din Biblie în care apare numele Armaghedon, reia în ecou numeroasele pasaje din Noul Testament legate de pregătirea personală pentru revenirea lui Isus şi pentru evenimentele finale.
Un alt text este Apocalipsa 17:14: «Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.» în acest mare război de la sfârşit este implicată o armată de oameni al cărei scop principal nu este distrugerea altor oameni cu arme, ci credincioşia faţă de chemarea şi alegerea divină. Este o luptă foarte diferită de cele pe care le poartă astăzi naţiunile şi rebelii. După cum am afirmat în mod repetat, bătălia de la Armaghedon este o bătălie pentru cucerirea minţii. Este şi o bătălie pentru cucerirea inimii – o chemare la credinţa sinceră în Mielul care a fost înjunghiat (Apocalipsa 5:9,10,12; 13:8).” (Jon Paulien, Armageddon at the Door, ed. 2008, p. 193)
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: 1 Corinteni 1-7
- Cum sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc?
- Cu privire la cine le-a vorbit Pavel „în icoană de vorbire”?
- Despre ce fel de om le-a scris Pavel corintenilor că nici nu trebuia să mănânce împreună?
- Cu privire la ce subiect a scris Pavel, folosind expresia „după părerea mea”?
Istoria mântuirii, capitolul 17
- În ce privinţă nu este Domnul mai puţin meticulos astăzi?
http://www.7adventist.com/studiu/babilonul-si-armaghedonul/
////////////////////////////////////////////
Bătălia de la Armaghedon (Apoc 16:12-16, Apoc 20:1-3)
Apoc 16:12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. 13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. 14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. – 15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” – 16. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Ebraica: Har Meghidos (Muntele Meghido)
Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Meghidos, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3, 7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.
Este Valea Meghido, însă muntele Meghido nu este identificat, poate fi în schimb un deal aflat în Valea Meghido.
Valea Meghido este plină de istorie cu referire la poporul Israel.
1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) sub judecătoarea și prorocița Debora și
2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7).
De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii:
- a) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și b) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22), ucis de Neco, împăratul Egiptului.
Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avea loc în câmpia Meghido.
Apocalipsa 19:11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. 12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. 13. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” 14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. 15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. 16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” 17. Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, 18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!” 19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. 20. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. 21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
- Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu, care folosește și lucrurile inițiate de cel rău sa-și împlinească planul Său minunat
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Rom.8:28)
Ps 37:5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, 6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază. 7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. 8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. 9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara. 10. Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi. 11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace. 12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui. 13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua. 14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită. 15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile. 16. Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi. 17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.
- Noi trebuie să rămânem în Adevărul lui Dumnezeu, doar așa vom avea parte de Mântuire
2 Tes 2:7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. 8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase 10. şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, 12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. 13. Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. 14. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
- Noi trebuie să veghem și să trăim în curăție, condiții esențiale pentru a ne păstra integritatea de copii ai lui Dumnezeu
vers 15. „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” –
2 Tes 2:14. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. 15. Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 16. Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, 17. să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!
Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios. (Marc.14:38)
Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luc.21:36)
Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă! (1Cor.16:13)
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii (Efes.6:18)
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. (Evr.12:16)
Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți, dar, și vegheați în vederea rugăciunii. (1Pet.4:7)
Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. (1Pet.5:8)
Simion Ioanăș
Bătălia de la Armaghedon (Apoc 16:12-16, Apoc 20:1-3)
////////////////////////////////////////////
Bătălia Armaghedonului – Prefaţa autorului
Prefaţa autorului
PRIMA EDIŢIE a acestui volum a fost publicată în 1897. El se referă la perioada sfârşitului acestui Veac Evanghelic, a suprapunerii acestuia peste Noua Dispensaţie — o perioadă care aduce lumii binecuvântări minunate, care, la rândul lor, din cauza stării nepregătite a inimii oamenilor, devin tot mai mult cauze de fricţiune, nemulţumire, strâmtorare. Dacă binecuvântările ultimilor patruzeci şi trei de ani ar fi să continue în ritmul de creştere din prezent, nemulţumirea oamenilor ar creşte şi ea, şi însuşi scopul lui Dumnezeu în privinţa stabilirii Împărăţiei lui Mesia şi a binecuvântării omenirii prin ea ar fi zădărnicit.
Din această cauză, Dumnezeu permite ca zorile Mileniului să vină treptat asupra lumii. Deşi oamenii se trezesc din amorţeala trecutului, ei nu se gândesc la Domnul şi nu recunosc harul Său în legătură cu binecuvântările prezente şi viitoare. Am evaluat că aceşti patruzeci şi trei de ani au adus omenirii de o mie de ori mai multă bogăţie decât a fost creată în timpul celor şase mii de ani trecuţi. Condiţiile îmbunătăţite ale tuturor oamenilor din ţările civilizate, scurtarea orelor de lucru etc., sunt contrabalansate de o cunoştinţă mai mare şi de o nemulţumire care vine odată cu ea. Aceasta este în armonie cu declaraţia Domnului privind acest timp. Descriind timpul nostru în profeţia lui Daniel, El spune: „Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte”. „Cei înţelepţi vor înţelege”, „căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Dan. 12:1-4, 10.
Cu alte cuvinte, creşterea cunoştinţei este răspunzătoare de creşterea nemulţumirii şi a fricii care aduc Armaghedonul sau Ziua Răzbunării lui Dumnezeu asupra întregii lumi. În războiul cel mare actual, vedem că fiecare din marile naţiuni s-a temut de prosperitatea celorlalte. Deşi toate au devenit fabulos de bogate, toate sunt mai nemulţumite decât oricând înainte şi mai temătoare că s-ar putea întâmpla ceva, care să le oprească îmbogăţirea şi să întoarcă şuvoiul bogăţiei spre porturile rivale. Teama lor una de alta a hotărât că ((2)) războiul trebuie să vină şi prezentul a fost ales ca cea mai favorabilă ocazie, înainte ca cel slab să devină prea tare. Acelaşi spirit se manifestă pretutindeni — nemulţumire faţă de prezent şi trecut, teamă faţă de viitor şi un egoism care dă puţină atenţie Regulii de Aur. Conflictul dintre capital şi muncă este în legătură cu aceasta, şi trebuie să ne aşteptăm ca astfel de lucruri să meargă din rău în mai rău.
Surse competente declară că datoriile naţiunilor combatante sunt de cincizeci şi cinci de miliarde de dolari — o sumă care, desigur, nu poate fi plătită niciodată în aur; şi toată lumea ştie că nu există aur suficient să se plătească dobânzile pe datoriile lumii. Aceasta atrage după sine falimentul — imediat ce războiul se va sfârşi şi emiterea de acţiuni va înceta să furnizeze bani pentru plata dobânzilor pe celelalte acţiuni. Naţiunile cad astfel în abisul falimentului, dar se întâmplă cu ele aşa cum se întâmplă în cazul căderii unui om, senzaţiile nu sunt atât de rele până când căderea se opreşte printr-un şoc demoralizator. Evident că războiul nu se va opri din lipsă de oameni care să împuşte şi să fie împuşcaţi, ci fie din lipsă de hrană, fie din slăbiciune financiară. Opinia autorului este că va fi cea din urmă.
Deja regii politici şi financiari şi consilierii lor sunt în mare dilemă cu privire la ceea ce trebuie făcut după încheierea războiului ca să se împiedice o revoluţie mondială a celor nemulţumiţi. Douăzeci de milioane de oameni care acum sunt sub arme vor avea nevoie de lucru. Să presupunem că un sfert din ei sunt reţinuţi în armată, ce se va face cu ceilalţi trei sferturi rămaşi? Aceasta este întrebarea care îi frământă pe mulţi din înţelepţii lumii. Lumea se descurcă acum fără ei şi de asemenea fabrică mari cantităţi de provizii militare şi muniţie. Evident că s-ar putea descurca fără aceşti douăzeci de milioane de oameni. Fără să le pese de viaţa umană, ei vor fi mai mult sau mai puţin o ameninţare în fiecare ţară. Britanicii fac pregătiri să-i convingă pe cei care sunt în plus să devină fermieri în Canada şi Australia. Alte naţiuni urmează fără îndoială un curs asemănător în măsura în care pot. Dar toţi îşi dau seama că le va fi greu să facă faţă acestei situaţii.
((3))
Biblia arată că aproximativ în acest timp sistemele Bisericii Nominale ale lumii se vor ridica din nou la mare proeminenţă în legătură cu puterile civile. Putem vedea deja motivele pentru aceasta. Toate împărăţiile, slăbite financiar, îşi vor da seama de necesitatea ţinerii publicului sub o autoritate dominantă şi a preîntâmpinării a orice este înrudit cu Socialismul sau cu Anarhia. Ei vor privi în mod firesc spre marile instituţii religioase numite Biserici ca să-i susţină, să-i ameninţe pe oameni cu chinurile viitoare, şi în general să ajute ca Barca Statului să nu se răstoarne. Bisericile vor fi şi ele gata şi bucuroase de o astfel de ocazie. Deja se adună laolaltă ca un sul — pe de o parte catolicii, pe de alta protestanţii, opuşi şi totuşi legaţi — fiecare parte unită şi federalizată după cele mai bune puteri ale sale.
Dar Biblia declară că această domnie „ca o regină” va fi scurtă, şi căderea Babilonului va fi groaznică — asemenea unei mari pietre de moară aruncate în mare. În timpul puterii acestei aşa-zise „regine” pentru o perioadă scurtă, lumea va fi sub o mare încordare în privinţa oricărei prezentări a Adevărului. Şi cei găsiţi loiali lui Dumnezeu şi principiului vor suferi fără îndoială din această cauză.
La timpul căderii Babilonului, puternicii de pe pământ, prinţii şi regii finanţelor şi politicii, vor sta deoparte, păzindu-se de o legătură prea strânsă cu el, cu toate că îi vor plânge cu amar nimicirea, dându-şi seama că o prevesteşte pe a lor proprie. Apoi foarte repede va veni completa răsturnare şi nimicire a guvernelor prezente ale neamurilor, reprezentate simbolic în Biblie ca un mare foc care va arde tot pământul — toate instituţiile — religioase, sociale, politice şi financiare.
Având în vedere faptul că acest volum a fost scris cu douăzeci de ani în urmă, nimeni nu trebuie să fie surprins să afle că unele din afirmaţiile lui, deşi neaşteptat de puternice, nu reflectă acum Adevărul deplin. De exemplu, bogăţia lumii s-a înmulţit enorm în aceşti douăzeci de ani. Combinaţiile capitalului au crescut grozav în ceea ce priveşte rentabilitatea, puterea şi influenţa. Se estimează că în ultimii patru ani capitalul Statelor Unite a crescut cu zece miliarde pe an.
((4))
În acest volum s-a arătat că deşi la timpul scrierii lui Trusturile erau mai degrabă folositoare decât dăunătoare, totuşi aceşti giganţi, născuţi din avariţie şi zidiţi pe egoism, vor deveni în cele din urmă o ameninţare, un pericol pentru oameni şi pentru interesele lor. Am ajuns acel timp şi mulţi îşi dau seama că pericolul este asupra noastră. Nimic rău nu se poate face atât timp cât maşinăria merge bine şi este sub control; dar când va veni momentul ca interesele managerilor şi ale capitaliştilor să fie în direcţia opusă intereselor angajaţilor şi ale publicului, atunci fiţi atenţi! Amintiţi-vă Cuvântul inspirat — că acesta trebuie să fie „un timp de strâmtorare cum n-a fost de când sunt popoarele”.
Cât de fericiţi suntem că limita extremă a omului din acest Timp de Strâmtorare va fi ocazia Domnului! El aşteaptă să fie îndurător. Este doritor să reverse peste omenire binecuvântările Împărăţiei Milenare, timp de o mie de ani, pentru ridicarea lor din condiţiile păcatului şi morţii înapoi la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. El ştie dinainte că ei trebuie să-şi primească mai întâi lecţiile. A arătat deja aceasta celor care au ochi de văzut, dându-le mai mult de patruzeci de ani din perioada zorilor — care însă în loc de a aduce lumii binecuvântări şi fericire, au adus tot mai multă nemulţumire. Acum Domnul va permite omenirii să meargă până la capăt cu realizarea propriilor ei planuri şi proiecte. El îi va permite să demonstreze zădărnicia tuturor acestor proiecte şi că nimic în afară de intervenţia divină n-o va salva de naufragiul întregii structuri a societăţii. Întradevăr, El va permite naufragiul şi apoi va reorganiza omenirea sub Mesia; pentru că El promite că Împărăţia Sa va fi „dorinţa tuturor neamurilor”. Hagai 2:7.
Slujitorul vostru în Domnul,
Charles T. Russell
Brooklyn, N.Y.,
Prefaţă
Bătălia Armaghedonului
„Al şaselea a vărsat potirul lui peste fluviul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos, trei duhuri necurate ca nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de demoni care fac semne şi care se duc la împăraţii întregii lumi locuite, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. «Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel care veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să nu i se vadă ruşinea.» Şi i-au strâns în locul care în evreieşte se numeşte Armaghedon.” Apocalipsa 16:12-16.
Armaghedon este un cuvânt ebraic şi înseamnă Dealul Meghido sau Muntele Nimicirii. Meghido ocupa o poziţie foarte însemnată la marginea sudică a Câmpiei Esdraelon şi domina o trecătoare importantă înspre ţinutul deluros. Acest loc a fost marele câmp de luptă al Palestinei, unde s-au dat multe lupte faimoase din istoria Vechiului Testament. Acolo Ghedeon şi mica sa ceată au alarmat şi au dezorientat pe madianiţi, care s-au omorât unul pe altul în luptă (Jud. 7:19-23). Acolo împăratul Saul a fost învins de filisteni (1 Sam. 31:1-6). Acolo împăratul Iosia a fost ucis de faraonul Neco întrunul dintre cele mai dezastruoase conflicte din istoria lui Israel (2 Cron. 35:22-25). Acolo, de asemenea, au trăit împăratul Ahab şi soţia lui Izabela, în cetatea Izreel, unde Izabela a avut apoi o moarte oribilă. 2 Împ. 9:30-37.
Aceste bătălii au fost într-un anumit sens tipice. Înfrângerea madianiţilor a eliberat poporul Israel din robia lui Madian. Astfel Ghedeon şi ceata lui au simbolizat pe Domnul şi Biserica Sa, care vor elibera omenirea din robia păcatului şi a morţii. Moartea împăratului Saul şi răsturnarea împărăţiei sale de către filisteni a deschis calea domniei lui David, care a simbolizat pe Mesia. ((ii)) Împăratul Ahab a simbolizat guvernul civil, numit simbolic în Apocalipsa „Balaurul”. Împărăteasa Izabela a preumbrit simbolic pe marea prostituată, Babilonul, şi astfel ea este menţionată cu numele. „Tu laşi ca Izabela, femeia aceea care îşi zice ea însăşi prorociţă, să înveţe şi să ducă pe căi greşite pe robii Mei.” Apoc. 2:20.
În Scripturi, evident Domnul a văzut potrivit să asocieze numele acestui faimos câmp de luptă, Armaghedon, cu marea controversă dintre Adevăr şi Eroare, drept şi nedrept, Dumnezeu şi Mamona, cu care se va sfârşi Veacul Evanghelic şi se va introduce Veacul Mesianic. El a folosit intenţionat un limbaj foarte simbolic în ultima carte a Bibliei, evident cu scopul ascunderii anumitor adevăruri importante până la timpul potrivit pentru descoperirea lor. Dar chiar şi la timpul potrivit, „nici unul din cei răi nu va înţelege” (Dan. 12:10). Nici unul dintre cei care nu sunt în armonia inimii cu Dumnezeu nu va şti; ci numai cei înţelepţi din poporul Său — clasa fecioarelor înţelepte din pilda Domnului. Mat. 25:113.
De aceea, când analizăm textul nostru nu trebuie să aşteptăm o adunare de oameni în mod literal la Dealul Meghido. Mai degrabă trebuie să căutăm ceea ce este simbolizat prin acest munte. Multe lucruri sunt numite „Bătălia Armaghedonului”; această expresie este folosită în multe feluri şi din multe puncte de vedere. Dar creştinii îşi dau seama că acest cuvânt, Armaghedon, aparţine în mod special Bibliei, unde este folosit într-un sens spiritual. De aceea, dacă prezentul este un timp potrivit pentru a analiza Bătălia Armaghedonului din punct de vedere politic, în mod sigur este timpul potrivit pentru a analiza termenul şi din adevărata lui perspectivă religioasă.
Cu toţii ştim că Apocalipsa este plină de simboluri. Se pare că Dumnezeu a aşezat această carte ultima în Biblie cu intenţia de a acoperi adevăruri mari şi importante. Că ea conţine adevăruri de valoare, este opinia tuturor celor care studiază Biblia. Totuşi, atât de iscusit a ascuns Dumnezeu aceste adevăruri, încât poporul său din timpurile trecute nu le-a putut discerne pe deplin şi clar. Studenţii Bibliei cred că aceasta a fost intenţia divină, nu numai pentru că aceste adevăruri nu-şi aveau timpul să fie înţelese, ci şi pentru că Dumnezeu intenţionează să ţină ascunse de lume anumite trăsături ale Adevărului Său. Omenirea a înţeles ((iii)) întotdeauna greşit Planul divin; pentru că Dumnezeu în înţelepciunea Sa doreşte ca ea să-l înţeleagă greşit. Adevărurile consemnate în Apocalipsa nu sunt pentru lume, nici pentru creştinii nominali, ci pentru Biserică — Trupul lui Cristos, cei evlavioşi, „Biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri”. Pentru aceştia cunoştinţa va deveni „hrană la timpul potrivit”. „Cei înţelepţi vor înţelege.”
Scripturile conţin din belşug aluzii la Armaghedon. Domnul nostru Isus îl numeşte „un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Mat. 24:21). Profetul Daniel îl descrie ca „un timp de strâmtorare cum n-a fost de când sunt popoarele şi până la vremea aceasta” (Dan. 12:1). În strânsă legătură cu această afirmaţie, Daniel declară că „se va scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului” Israel, Reprezentantul lui Dumnezeu. Cuvântul „Mihail” înseamnă „Cel care este asemenea lui Dumnezeu” — Cel ca Dumnezeu. El Se va scula pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu, pentru corectarea erorii şi răului, pentru stabilirea binelui şi adevărului, ca să aducă omenirii marea Împărăţie a lui Dumnezeu, care a fost vestită din zilele lui Avraam.
Timpul pentru stabilirea Împărăţiei lui Mesia
Apocalipsa sfântului Ioan fiind o carte de simboluri, ea nu va fi înţeleasă de lume. Dumnezeu Însuşi a spus că nici chiar Biserica nu se poate aştepta să înţeleagă decât la un anumit timp. Când Profetul Daniel a întrebat cu privire la înţelesul viziunii sale, îngerul a răspuns: „Du-te Daniel! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la timpul sfârşitului” — nu sfârşitul lumii, ci sfârşitul veacului — sfârşitul acestei Dispensaţii. „Pământul rămâne pentru totdeauna.” Ecl. 1:4.
Sf. Petru ne spune că acest veac trebuie să se termine printr-un foc mare — simbol al Timpului de Strâmtorare, în care vor fi înghiţite instituţiile actuale (2 Pet. 3:8-13). În altă parte în Scripturi, acest Timp de Strâmtorare îngrozitor este reprezentat simbolic printr-o furtună, printr-un vârtej de vânt, printr-un foc, care va mistui totul. După ce ordinea actuală va trece în marele Timp de Strâmtorare, Însuşi Dumnezeu Îşi va ((iv)) stabili Împărăţia — cea pentru care ne rugăm: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.
Deci, dacă există ceva care să indice că trăim la sfârşitul Veacului Evanghelic, ceva care să indice că Fecioarele îşi curăţă candelele, putem rămâne asiguraţi că timpul pentru ca Fecioarele Înţelepte să intre în glorie este aproape. Ce mesaj binecuvântat este acesta pentru „toţi cei care iubesc arătarea Lui!”
În aceeaşi profeţie care spune că Timpul Sfârşitului este timpul ca cei înţelepţi faţă de Dumnezeu să înţeleagă, se spune şi că acest timp este marcat în mod special de două aspecte deosebite: primul, „mulţi vor alerga încoace şi încolo”; al doilea, „cunoştinţa va creşte” (Dan. 12:4). Astăzi vedem această profeţie împlinită. Pretutindeni în lume oamenii aleargă încoace şi încolo ca niciodată înainte. Căi ferate, vapoare cu abur, automobile, maşini electrice — la suprafaţă, în subteran şi în aer — transportă omenirea pretutindeni. Creşterea generală a cunoştinţei caracterizează ziua noastră minunată. Orice copil în vârstă de zece ani poate să citească. Pretutindeni în lume există cărţi, ziare, Biblii în fiecare casă — ocazie pentru cunoştinţă cum n-a mai fost niciodată de când este omul pe pământ.
Remarcabila împlinire a acestei profeţii marchează ziua noastră ca Timpul Sfârşitului, cu care trebuie să se încheie Dispensaţia actuală şi să se introducă Noua Dispensaţie — timpul când oamenii lui Dumnezeu vor fi în stare să înţeleagă situaţia şi să se pregătească pentru schimbarea lor.
Principii sunt în discuţie, nu persoane
Toţi creştinii pun cartea Apocalipsei pe seama Domnului, aşa cum spune sf. Ioan (Apoc. 1:1). De aceea noi nu suntem răspunzători de simbolismul folosit în această carte. Există atât de multe moduri în care cineva poate fi înţeles greşit, chiar şi de către creştinii buni, încât în mod firesc noi simţim o ezitare în privinţa exprimării vederilor noastre. Începând să prezentăm cum înţelegem noi simbolurile Apocalipsei, dorim să declarăm cât se poate de clar că nu spunem nimic împotriva creştinilor evlavioşi de nicăieri, din nici un timp, din nici o biserică sau din afara oricărei biserici. Nu avem nimic de zis în privinţa oamenilor. Discutăm ÎNTOTDEAUNA PRINCIPII, DOCTRINE; ((v)) NICIODATĂ persoane! Dumnezeu nu ne-a însărcinat să-i discutăm pe oameni; noi trebuie să discutăm Cuvântul Său.
Pe măsură ce prezentăm interpretările date de noi simbolurilor Apocalipsei, ne dăm seama că Cuvântul lui Dumnezeu comunică o acuzare îngrozitoare a unora dintre marile sisteme ale zilelor noastre — a unora pe care de mult le-am respectat şi stimat, în care am gândit că se află mulţi care sunt evlavioşi în cuvânt şi faptă. De aceea, să facem o deosebire clară între persoane şi sisteme. Nu spunem nimic împotriva individului evlavios, dar în interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu ceea ce avem noi de spus este numai în privinţa acestor sisteme. Credem într-adevăr că oamenii evlavioşi ai lui Dumnezeu sunt lăsaţi în afara acestor simboluri, probabil fiindcă sfinţii lui Dumnezeu, comparativ cu sutele de milioane de oameni, sunt numai o clasă mică, aşa cum a spus Isus: „Nu te teme, turmă mică”.
Venind la interpretarea simbolurilor din Apocalipsa 16:1316, aflăm că sunt trei mijloace legate de strângerea oştirilor pentru acestă Bătălie a Armaghedonului. Citim că din gura Fiarei, din gura Prorocului Mincinos şi din gura Balaurului ieşeau trei spirite necurate ca nişte broaşte; şi că aceste trei spirite necurate, asemenea broaştelor, s-au dus să cutreiere lumea ca să adune întreaga lume la această Bătălie a Armaghedonului.
Prin urmare, este potrivit să ne întrebăm la ce sisteme se referă aceste cuvinte simbolice — Balaurul, Fiara şi Prorocul Mincinos. După ce vom descoperi ce înseamnă aceşti termeni, vom întreba ce este simbolizat prin broaştele care ieşeau din gura lor.
De-a lungul Bibliei, o Fiară este simbolul folosit ca să reprezinte un guvern. În profeţia lui Daniel, marile imperii universale ale pământului sunt simbolizate în acest fel. Babilonul a fost leul, Medo-Persia ursul, Grecia leopardul şi Roma balaurul (Dan. 7:1-8). Imperiul Roman există încă. Creştinătatea este parte din marele Imperiu roman care a început în zilele lui Cezar şi care, potrivit Scripturilor, este încă în lume.
De fapt toţi exegeţii Bibliei sunt de acord că Balaurul din Apocalipsa reprezintă numai puterea civilă, oriunde s-ar găsi aceasta. Nu înţelegem că aceasta înseamnă că toate puterile lumii sunt rele sau sunt de la Diavol, ci că Balaurul este simbolul pe ((vi)) care Domnului I-a plăcut să-l folosească pentru a reprezenta puterea civilă.
Fiara din Apocalipsa 16:13 este aceeaşi care este menţionată în Apocalipsa 13:2, unde este descrisă ca asemănându-se unui leopard — cu pete. Interpreţii protestanţi ai Apocalipsei sunt de acord că acest simbol se referă la sistemul papal — nu la papa, nu la adunările catolice, nu la catolici ca indivizi, ci la sistem ca întreg, care a existat de secole.
În Cuvântul Său, lui Dumnezeu I-a plăcut să recunoască papalitatea ca un sistem, ca un guvernământ. Papalitatea pretinde că Împărăţia lui Dumnezeu, Împăraţia lui Mesia, a fost stabilită în 799 d. Cr.; că ea a durat o mie de ani, exact atât cât declară Biblia că va dura Împărăţia lui Cristos, şi că a expirat în 1799 d. Cr. Ei mai pretind şi că din 1799 această Împărăţie a lui Cristos (adică sistemul papal, reprezentat în Apocalipsa prin Fiară) a suferit violenţă; şi că în acest timp Diavolul a fost dezlegat, în împlinirea Apocalipsei 20:7.
Istoria consemnează că era care s-a încheiat în 1799, marcată de campania egipteană a lui Napoleon, a pecetluit şi a definit limita stăpânirii papale peste neamuri. Napoleon a luat chiar pe papa prizonier şi l-a dus în Franţa, unde a murit. Această experienţă umilitoare, pretind romano-catolicii, marchează timpul dezlegării lui Satan, în împlinirea Apocalipsei 20:7.
Noi nu putem fi de acord cu interpretarea profeţiei dată de fraţii noştri catolici. Domnul nostru avea desigur dreptate când a declarat că „prinţul lumii acesteia” este Satan şi că aceasta este lumea sau „veacul rău de acum”. Motivul pentru care pretutindeni există atât de multă corupţie, doctrină falsă, înşelare, ignoranţă, superstiţie, este că Satan e fiinţa cea mare care înşeală lumea. Potrivit Scripturilor, Satan trebuie să fie legat pentru o mie de ani, ca să nu mai înşele neamurile (Apoc. 20:3). După ce se vor sfârşi cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat pentru puţin timp ca să încerce omenirea. Apoi va fi nimicit în Moartea a Doua, împreună cu toţi cei care sunt în armonie cu el.
Studenţii Bibliei abia acum au ajuns să-şi deschidă ochii spre a vedea lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea Iubirii lui Dumnezeu — pregătirea Sa minunată făcută mai întâi pentru ((vii)) Biserică, care va avea parte de gloria Împărăţiei, şi apoi pentru omenire, care va primi binecuvântarea unei ridicări la perfecţiune umană în timpul celor o mie de ani. Această Epocă glorioasă tocmai se apropie, în loc să fie în trecut. Atât de glorioasă va fi condiţia omenirii la încheierea Împărăţiei lui Mesia, încât nimic din ce a fost visat vreodată nu se va putea compara cu ea. Dar marea operă a lui Dumnezeu nu va fi desăvârşită până când fiecare fiinţă umană va fi atins perfecţiunea, sau va fi fost nimicită în Moartea a Doua, din cauza refuzului de a veni în armonie cu legile dreptăţii. Atunci fiecare făptură din cer şi de pe pământ va fi auzită zicând: „A Celui care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!” Apoc. 5:13.
Deci, Balaurul simbolizează puterea romană, reprezentată prin puterea civilă în lume. Fiara este sistemul de guvernământ papal. Al treilea simbol, Prorocul Mincinos, rămâne să fie interpretat. Acesta, credem noi, este un alt nume pentru sistemul numit în altă parte „icoana fiarei” (Apoc. 13:14). Potrivit Scripturilor, această Icoană este o reprezentare foarte exactă a Fiarei. Prorocul Mincinos, sau Icoana Fiarei, înţelegem că înseamnă Federaţia Bisericilor Protestante.
Icoana Fiarei
Pentru a vedea de ce Federaţia Bisericilor Protestante este simbolizată prin Icoana Fiarei şi prin Prorocul Mincinos, trebuie să examinăm alte scripturi simbolice. În Apocalipsa 17:5, ni se atrage atenţia asupra unei mari „taine”. Cuvântul „prostituată” în simbolism scriptural nu înseamnă o persoană imorală. Se referă la Biserică, care trebuia să fie Împărăţia lui Dumnezeu, dar care şi-a pierdut fecioria şi sa unit cu un soţ pământesc în locul Soţului ei ceresc. Cu ce soţ pământesc s-a unit Biserica? Cu Imperiul Roman. În mintea lui Luther şi a altor reformatori nu era nici o îndoială că exista o strânsă legătură între Biserică şi lume. Un timp Biserica a susţinut că aşteaptă pe Cristos ca să-Şi stabilească Împărăţia. În cele din urmă a spus: „N-am să aştept până la a Doua Venire a lui Cristos, mă voi uni cu Imperiul Roman”.
Toţi ştiu rezultatul. Biserica Romano-Catolică a fost înălţată şi a domnit ca regină timp de secole. Această unire ((viii)) a Bisericii cu Statul este reprezentată într-un tablou celebru aflat în Italia. Pe un tron Papa şi Împăratul stau alături. Într-o parte sunt cardinalii, episcopii, clerul de jos şi laicii, în ordinea rangului. În partea cealaltă sunt generalii, locotenenţii, soldaţii etc., până la oamenii de rând. Astfel a fost recunoscută unirea Bisericii cu Statul.
În baza acestei uniri, toate guvernele pământeşti sunt numite creştine, pentru că ele pretind unitate ca parte integrantă din Biserică. Istoria ne spune că timp de veacuri Biserica a numit pe regii pământeşti. Papa încorona pe cine dorea el. Ca dovadă a supremaţiei Bisericii, ni se spune o istorie despre Împăratul Henric al IV-lea al Germaniei, care şi-a atras asupra sa nemulţumirea papală şi care, ca pedeapsă, a fost silit să stea trei zile în afara porţilor castelului din Canossa, desculţ şi îmbrăcat numai cu haina aspră a unui penitent, expus la asprimea gerului din toiul iernii. Apoi a fost obligat să se târască pe mâini şi pe genunchi până în faţa Pontifului, căruia i s-a scos ciroapul de mătase pentru ca împăratul să poată săruta degetul mare de la picior al papei, ca împlinire a Psalmului 2:12: „Împăraţi … sărutaţi pe Fiul”.
După înţelegerea noastră aceasta este o aplicare greşită a Scripturii. „Fiul” nu este papa. „Muntele sfinţeniei” este Împărăţia lui Dumnezeu. Acest mijloc al Său este simbolizat prin Muntele sfânt al Sionului. Marele Mesia va răsturna complet toate lucrurile din prezent şi va stabili Împărăţia Dreptăţii şi Adevărului, care va ridica omenirea din păcat şi degradare.
Romano-catolicii cred că papa este locţiitorul lui Cristos, domnind în locul Lui. Ei cred că în prezent este dezlegat Satan pentru a înşela neamurile; că în foarte scurt timp Biserica va câştiga din nou putere deplină în lume; şi ca rezultat, oricine nu li se supune va fi nimicit. Această interpretare ne indică spre capitolele 13 şi 20 din Apocalipsa. Protestanţii nu apreciază situaţia. Fără îndoială toţi oamenii cugetători au observat că deschiderile spre unire vin din partea protestantismului, dar niciodată din partea catolicismului.
Se ridică întrebarea: De ce ar ilustra Scripturile protestantismul ca un Chip al Fiarei? Cum şi când s-a întâmplat aceasta? Din timpul Reformei, protestanţii s-au străduit individual să iasă din ((ix)) întunericul trecutului şi astfel au formulat multe crezuri şi au organizat multe denominaţii. Dar cam pe la mijlocul ultimului secol, liderii au început să vadă că dacă fiecare ar continua să studieze individual Biblia, ar veni timpul când fiecare ar avea un crez individual. Pentru a împiedica ceea ce li se părea o pierdere a puterii, ei au plănuit o unire a protestanţilor întrun sistem numit Alianţa Evanghelică.
Alianţa Evanghelică, o organizaţie a diferitelor denominaţii potestante, s-a format în 1846 cu scopul de a face în felul lor propriu ceea ce făcea catolicismul în felul lui propriu. Văzând marea putere pe care o exercitau romano-catolicii datorită unui sistem unit, protestanţii au spus: „Noi suntem divizaţi. N-avem putere. Ne vom organiza”. În acel moment, potrivit Scripturilor, ei au făcut o Icoană a Fiarei.
Totuşi, Biblia spune că înainte ca această Icoană să poată face vreun rău anumit, ea trebuie să primească viaţă de la Fiara cu două coarne (Apoc. 13:15). Această Fiară cu două coarne ca ale unui miel, dar cu un glas ca de balaur, credem că reprezintă Biserica Angliei, care nu este parte din Alianţa Evanghelică. Biserica Angliei are aceeaşi pretenţie ca şi Biserica Romei — că ea este adevărata Biserică şi toate celelalte sunt greşite; că ea are succesiunea apostolică originară şi că nimeni nu este însărcinat să propovăduiască decât dacă au fost puse peste el mâinile apostolice, divine. Acesta a fost punctul de discuţie al Bisericii Angliei timp de secole, şi constituie deosebirea dintre această biserică şi toate celelalte denominaţii protestante.
Cont. aici https://adevarprezent.org/batalia-armaghedonului-prefata-autorului/
////////////////////////////////////////////
Lupta de la Armaghedon
Ne gasim cu studiile noastre din Apocalipsa înca la capitolul 16, la cea de a sasea plaga, la Armaghedon. Se pare ca acest nume, Armaghedon, a avut o asa rezonanta în mintea tuturor generatiilor de crestini timp de aproape 2000 de ani, încît pe seama acestui nume au fost rostite un numar imens de predici si, din pacate, au fost puse în circulatie fel de fel de pareri privind întelesul cît si însemnatatea lui în evenimentele finale ale istoriei pamîntului.
Dupa cum am vazut în studiul parcurs în ultima prelegere, cea de a sasea plaga este pregatitoare într-un fel, pentru cea de a saptea plaga. În a sasea plaga, asa cum am vazut, are loc adunarea tuturor natiunilor pamîntului într-un front comun, pe o pozitie de lupta unica în vederea ultimei si celei mai crîncene lupte, denumita aici în capitolul 16 Razboiul Zilei Celei Mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Adunarea laolalta a tuturor împaratilor lumii si armatelor lor la Armaghedon, apare în profetia ca fiind rezultatul clar al campaniei celor trei duhuri de draci care au iesit din gura balaurului, din gura fiarei si din gura proorocului mincinos. Balaurul, sau Satana, este marele nimicitor, iar fiara este denumita de apostolul Pavel ca fiind fiul pierzarii. Dupa cum am vazut din studiul capitolului 13, balaurul a dat putere fiarei, iar proorocul mincinos, sau cea de a doua fiara din acest capitol, lucreaza cu puterea fiarei dintîi si devine a treia persoana în trinitatea faradelegii. Taina faradelegii este o contrafacere a tainei evlaviei, si aceasta trinitate satanica sta acum, în capitolul 16 din Apocalipsa, într-un contrast izbitor cu divinitatea, cu Sfînta Treime. Balaurul, fiara si profetul mincinos reprezinta cele trei mari subîmpartiri religioase ale Babilonului spiritual si anume – pagînismul, catolicismul si protestantismul apostaziat. Priviti-le acum pe aceste trei persoane ale tainei faradelegii cum îsi îndeplinescv lucrarea lor nimicitoare, angajînd în solda lor nu îngeri sfinti, ci duhuri necurate de demoni.
Cînd Domnul Iisus a trait si a lucrat printre noi oamenii, El adeseori certa duhurile necurate din cei demonizati si le poruncea sa iasa afara din acele fiinte nenorocite, însa vedem aici ca trinitatea satanica trimite în mod expres aceste duhuri necurate pentru ca sa atîte pe toti locuitorii pamîntului împotriva lui Dumnezeu. În plaga a cincea, în întunericul care a cazut asupra scaunului si cetatii fiarei, la un moment dat acesta parea sa fi periclitat atît stapînirea fiarei cît si admiratia si supunerea oamenilor fata de fiara. Dar fiara si-a revenit foarte repede si acum, împreuna cu balaurul si proorocul mincinos, într-o unitate de spirit si de lupta asa de strînsa cum nu s-a mai vazut niciodata, pornesc în momirea, în vrajirea, în înselarea tuturor neamurilor pamîntului pentru a le aseza în aceeasi linie de bataie contra lui Dumnezeu. Dar, nu va grabiti. Prin plaga a saptea Dumnezeu da o lovitura puternica cetatii Babilonului spiritual si drept urmare, aceasta cetate se va desparti în trei parti. Ultima solie a lui Dumnezeu pentru toti locuitorii pamîntului, care fusese rostita cu voce tare si care umpluse cu slava divina tot pamîntul, suna astfel: „A cazut, a cazut Babilonul cel mare, a ajuns un locas al dracilor. Iesiti din ea, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei (Apocalipsa 18,2.4). Aceasta chemare divina a fost rostita înainte de închiderea usii harului si înainte de caderea plagilor. Acum, este evident ca acele trei duhuri de draci angajate în slujba balaurului, a fiarei si a proorocului mincinos, ies din Babilon, din locasul dracilor. Ele ies ca sa însele natiunile pamîntului si sa le ridice contra lui Dumnezeu. Cei trei îngeri trimisi de Dumnezeu înainte de închiderea harului, cu Evanghelia cea vesnica a lui Dumnezeu spre a o aduce la toti locuitorii pamîntului, aveau o misiune salvatoare; ei erau trimisi sa întoarca pe oameni la Dumnezeu, si nu împotriva lui Dumnezeu. Ei au fost vazuti iesind din templul lui Dumnezeu, din sala tronului Sau, în timp ce acele duhuri de demoni au iesit din Babilon. Cei trei îngeri din capitolul 14 sînt purtatorii de cuvînt ai lui Dumnezeu, în timp ce cele trei duhuri necurate din capitolul 16, sînt purtatorii de cuvînt ai Babilonului. Solia clara a lui Dumnezeu fusese: „Iesiti din Babilon!”, în timp ce solia clara a duhurilor de demoni este „Intrati în Babilon, uniti-va cu noi!”. Solia cerului cauta mîntuirea si fericirea vesnica a oamenilor în timp ce solia Babilonului aduce acum blestemul si urgia asupra tuturor celor ce i-au dat ascultare. Comparata cu celelalte cinci plagi dinaintea ei, a sasea plaga nu pare atît de grava, nu pare sa aduca nici o calamitate, încît multi se întreaba daca plaga a sasea este cu adevarat o plaga. Celor ce va îndoiti de acest lucru, va rog sa priviti cu atentie scena lumii la acea data. . . o lume demonizata, orbita, înselata, lasata la bunul plac al Satanei. Vreti sa-mi spuneti ca aceasta nu este cu adevarat o plaga? Cînd legiuni de demoni vor mîna miliardele pamîntului ca pe niste animale spre momentul si locul macelului, nu va fi acel ceas cel mai grozav ceas al ratiunii umane? Prin primele patru plagi Dumnezeu a lovit ici si colo pe fata pamîntului mijloacele de trai ale oamenilor, sprijinul material al vietii lor. Prin plaga a cincea, Dumnezeu a extins proportiia loviturii si a frînt tuturor oamenilor din împaratia fiarei sprijinul lor moral, încrederea lor în fiara. Iar acum, în plaga a sasea, Dumnezeu loveste întreaga lume, lasînd-o la bunul plac al furiei demonilor, la bunul plac al minciunilor, ratacirilor si urei Satanice. Atunci omenirea va secera ceea ce a semanat. Acesta va fi secerisul tainei faradelegii. La aceasta zi s-a referit apostolul Pavel cînd a scris în 2 Tesaloniceni 2,7 urmatoarele: „Caci taina faradelegii a si început sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel nelegiuit pe care Domnul Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale”. Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii, pentru cei ce sînt pe calea pierzarii; pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mîntuiti. Din aceasta pricina, Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere în nelegiuire, sa fie osînditi.
În prezent, mintea si inima noastra sînt înca terenuri de lupta ale Duhului lui Dumnezeu si al duhului celui rau. Duhul lui Dumnezeu ne vrea cu gelozie, iar duhul cel rau se lupta si el sa ne cîstige. Si adeseori în aceasta lupta noi cedam, ascultam de soaptele mincinoase ale celui rau si alegem pacatul. Toate pacatele noastre sînt de fapt un rod al minciuniulor lui Satana pe de o parte si a placerii noastre firesti dupa nelegiuire, pe de alta parte. Însa Iisus ne poate cîstiga pe deplin si ne poate feri de orice cadere daca noi vrem si alegem sa ascultam de glasul Sau necontenit. Adevarul este însa ca multi, poate chiar cei mai multi oameni din ultima generatie, vor respinge adevarul cu dispret si se vor lipi cu toata placerea de nelegiuire. Ei vor respinge învataturile clare ale Cuvîntului lui Dumnezeu si se vor lipi de glasul minunilor, semnelor si puterilor mincinoase ale demonilor. Celor ce vor alege cu dîrzenie aceasta directie Dumnezeu nu le va mai aseza în cale nici o piedica si va retrage în cele din urma de la ei Duhul Sau cel Sfînt încît ei vor crede încontinuu numai minciuni pîna cînd în plaga a sasea acele minciuni îi vor conduce spre osîndire. Au ales sa asculte de glasul lui Satana, acum, în mintea oamenilor si în jurul lor nu poate fi auzit decît glasul duhurilor necurate.
Plaga a sasea va consta în demonizarea lumii si în încolonarea ei în ultima mare batalie împotriva lui Dumnezeu, batalia Armaghedonului! Sa notam ca aceasta batalie nu va avea loc în plaga a saptea, ci la sfîrsitul plagii a sasea. În plaga a saptea are loc altceva, despre care vom studia în alta pregere. Acum ne aflam spre sfîrsitul plagii a sasea, într-o lume demonizata, ne aflam la Armaghedon.
Dupa cum am spus, acest nume a atras sute si sute de oameni de-a lungul vremurilor, dîndu-le îndemnul de a vorbi despre însemnatatea lui. Din toate predicile, articolele si cartile scrise pe baza acestui nume profetic, se desprind în principal trei teorii, sau trei puncte de vedere.
Prima teorie interpreteaza batalia de la Armaghedon ca un eveniment de viitor, un eveniment literal, o lupta reala care se va duce între doua grupari de natiuni existente la ora aceea pe arena lumii. Dupa unii autori aceste grupari sînt, de exemplu, Rusia si natiunile islamice împotriva lumii Anglo-saxone. Dupa alti autori, cele doua tabere sînt formate de Rusia, Italia si Japonia pe de o parte si Anglia, Franta si Statele Unite, pe de alta parte. Sau într-o alta varianta, Germania, Italia si Japonia împotriva Frantei, Angliai si Statelor Unite. Desigur ca variantele cu fortele de lupta în fiecare tabara sînt mult mai multe. Unii cred ca aceasta lupta nu va fi pe tabere organizate, ci un fel de lupta anarhica între toate armatele lumii adunate în mod real în întinsa vale Meghido din Palestina biblica.
A doua teorie interpreteaza batalia de la Armaghedon ca fiind o lupta între pagînism si Evanghelia lui Hristos. Sabia, care este vazuta ca iese din gura Domnului Hristos în Apocalipsa 1,16 este interpretata a fi Cuvîntul lui Dumnezeu, Evanghelia Sa cea vesnica. Potrivit cu cele scrise în capitolul 2 cu versetul 16, sabia gurii Domnului nu mai este folosita spre convertire, ci, de data aceasta spre nimicire. Aceasta teorie însa, nu ofera prea multe detalii. Cum va arata nimicirea oamenilor prin cuvîntul gurii Domnului?
A treia teorie, foarte populara în zilele noastre, si strîns legata de teoria rapirii secrete a bisericii lui Iisus, vorbeste despre Armaghedon ca fiind un razboi literal, real, si el va avea loc dupa cei sapte ani de necaz si strîmtorare care vor fi jos pe pamînt, în timp ce mireasa Domnului Hristos, biserica Sa va fi fost rapita sus. Potrivit cu aceasta interpretare, la sfîrsitul celor sapte ani natiunile pamîntului vor asedia Ierusalimul, Ierusalimul real al zilelor noastre. Însa în acele clipe grele, în mod fulgerator, napraznic, Domnul Iisus si sfintii Sai vor coborî pe pamînt ca sa salveze pe evreii care în timpul celor sapte ani de strîmtorare si-au înmuiat inima si s-au pocait întorcîndu-se la Iisus si primindu-L ca Mîntuitor al lor. Aceasta teorie pe cît este de placuta si de populara în bisericile de astazi, pe atît este de plina de fantezii religioase care nu au nici un suport în Cuvîntul lui Dumnezeu.
Cînd apostolul Ioan a pomenit de numele Armaghedon, fara îndoiala ca el nu a avut în minte aceste trei teorii, ci însemnatatea simbolica, spirituala a numelui Armaghedon. Tocmai de aceea el scrie în capitolul 16 versetul 16 astfel: „Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreeste se cheama Armaghedon”. Poate ca prin aceste cuvinte, apostolul Ioan a intentionat sa îndrepte atentia cititorilor Apocalipsei spre a lua în seama acest nume asezîndu-l în contextul istoriei ebraice, asa încît însemnatatea si rostul pomenirii lui aici sa fie pricepute bine de cititori. Daca facem o incursiune scurta în istoria poporului Israel, asa cum ne este relatata pe paginile Vechiului Testament, observam ca numele Armaghedon, sau cel putin radacina acestui cuvînt Meghido, apare destul de frecvent fiind legat de diferite momente istorice. Dintre toate însa, un singur moment istoric este mai relevant si în care cred ca se gaseste radacina acestui simbol folosit de apostolul Ioan în Apocalipsa. Momentul istoric se afla relatat în Judecatori capitolul 4. Potrivit cu cele scrise aici, poporul Israel se afla din nou într-o stare disperata. Iabin, împaratul Canaanului apasa greu asupra copiilor lui Dumnezeu. Armatele invadatoare nimiceau totul în calea lor: jefuiau, omorau, încît de groaza lor barbatii lui Israel au ales mai degraba sa se ascunda decît sa iasa la lupta în cîmp deschis. Nu s-ar fi putut totusi porni la razboi împotriva hoardelor lui Iabin si a le forta sa paraseasca tara? Sa pornesti la razboi, dar cu cine si cu ce? Cum ni se spune în capitolul 5 versetul 8, razboiul era la porti, dar nu vedeai nici scut nici sulita la 40.000 în Israel. Ce soarta astepta pe poporul lui Dumnezeu? Pieirea! însa undeva, pe înaltimile lui Efraim locuia Debora, o profeteasa a Domnului. Întrebata fiind daca Israel ar putea lupta si înfrînge pe împaratul Iabin si pe Sisera, comandantul ostirilor vrajmase, Debora raspunde: „Nu, Israel nu poate, nu este în stare; dar Dumnezeu poate, si va face lucrul acesta”. Si, într-o dimineata, poate la fel ca si celelalte dimineti, profeteasa Debora se adreseaza lui Barac care era la data aceea judecator peste Israel: „Scoala-te, caci iata ziua cînd Domnul da pe Sisera în mîinile tale. într-adevar, Domnul merge înaintea ta”. Si în ziua aceea a avut loc o batalie de pomina. Ghiciti unde? La Meghido! În acea batalie vrajmasii lui Israel au fost înfrînti cu desavîrsire de Dumnezeu însusi care a luptat pentru izbavirea poporului Sau. Si în cîntarea Deborei interventia lui Dumnezeu în aceasta lupta este asezata la loc de cinste si preamarita. Notati în special cuvintele din capitolul 5, de la versetul 20 si 31: „Din ceruri se luptau, de pe cararile lor stelele se luptau împotriva lui Sisera. Asa sa piata toti vrajmasii Tai, Doamne. Dar cei ce-L iubesc sînt ca soarele cînd se arata în puterea lui”. De atunci Haar-Meghido a devenit pentru poporul Israel un simbol al luptei în care, cînd nevoia celor credinciosi este extrema si cînd ei sînt apasati greu sub calcîiul vrajmasului, Domnul, deodata îsi descopera puterea Sa în izbavirea poporului Sau greu încercat ca si în zdrobirea vrajmasilor lui. Cînd cei 185.000 de osteni ai lui Sanherib au cazut ucisi de îngerul Domnului într-o singura noapte acea biruinta era de fapt o reeditare a acelei experiente de demult a lui Israel de la Haar-Meghido.
Însa ultimul si marele Armaghedon sta în viitor. Acela va fi în timpul plagii a sasea. Aceea va fi vremea neamurilor, vremea cînd Satana va uni si va stapîni mintile oamenilor în vederea atingerii unei singure tinte, exterminarea copiilor credinciosi ai lui Dumnezeu de pe pamînt. Dar ceasul acela va fi totodata ceasul interventiei lui Dumnezeu în favoarea poporului Sau. Cînd lumea sub trinitatea faradelegii îsi va concentra toate fortele cautînd sa dea ultima si decisiva lovitura de moarte, atunci copiii lui Dumnezeu care vor trece prin necazul cel mare în noaptea strîmtorarii lui Iacob, care vor fi apasati din toate directiile, vor striga catre Dumnezeu pentru ajutor, dupa izbavire. Si atunci deodata, în mod dramatic, uluitor, într-o descatusare nemaipomenita de putere si slava divina, Domnul Iisus va aparea pe norii cerului ca sa izbaveasca pe poporul Sau credincios de pe pamînt. Astfel ca, necazul cel mare prin care va trece poporul lui Dumnezeu în vremea plagii a sasea cît si aparitia Domnului pe norii cerului alcatuiesc la un loc întelesul cuvîntului Armaghedon. Acest cuvînt este mai mult decît un punct geografic pe harta Palestinei de azi; ea este mai degraba ultima mare batalie din lunga si teribila confruntare dintre Domnul Iisus si Satana privind suprematia asupra acestui pamînt. Transpus în termenii experientei noastre pamîntene, Armaghedonul va ramîne experienta de neuitat a celor credinciosi din ultima generatie, experienta izbavirii lor, o experienta care va deveni pe tot parcursul vesniciei subiectul permanent al cîntarilor noastre de lauda pentru Iisus. Ce-i drept, ei, cei credinciosi citisera de multe ori cuvintele proorocului Daniel din capitolul 12 cu versetul 1, acea minunata fagaduinta divina: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau, caci aceasta va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile si pîna la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tau va fi mîntuit si anume, oricine va fi scris în carte”. Una este sa citesti si alta este sa experimentezi ceea ce citesti. Tocmai de aceea aceasta experienta nu va putea fi stearsa din mintea celor credinciosi. De aceea si Iisus, pentru cei ce doresc sa fie partasi ai mîntuirii Sale, pentru cei ce doresc sa aiba parte de scena aceea grandioasa a revenirii Domnului Hristos, Aparatorul poporului Sau si doresc sa se întîlneasca cu Iisus, Mirele lor iubit, El le transmite prin profetul Ioan o avertizare, o somatie, spunîndu-le: „Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si-si pazeste hainele ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea”. Da, Iisus va reveni pe neasteptate, brusc, surprinzator, ca un hot. De aceea, cei credinciosi trebuie sa vegheze si trebuie sa aiba grija ca hainele caracterelor lor, haina neprihanirii Domnului Iisus sa fie pastrata fara nici o pata.
Izbavirea poporului lui Dumnezeu prin aratarea Domnului Hristos va aduce implicit nimicirea tuturor celor necredinciosi, a tuturor vrajmasilor lui Dumnezeu si ai poporului Sau. Da, acea zi a izbavirii lui Dumnezeu pentru unii va fi în acelasi timp ziua judecatii finale pentru restul omenirii, întrebarea este, iubite cititor, noi, pentru care zi ne pregatim si pentru care experienta? Aceasta este întrebarea asupra careia se merita într-adevar sa ne oprim si sa meditam cu toata seriozitatea. Si fie ca raspunsul inimii noastre sa fie mereu: „Tata ceresc. îti multumesc pentru Domnul Iisus Hristos prin care ai deschis si pentru mine o cale de izbavire din aceasta lume ce merge spre pierzare, îti multumesc pentru jertfa Sa prin care pot sa gasesc iertare, curatire si primire înaintea Ta. Tot ce doresc este sa intru în adevaratul Tau popor, în biserica alesilor Tai de azi si sa fiu gata la venirea Domnului Hristos cînd va aparea pe norii cerului. Fa Doamne ca izbavirea mea sa fie deplina si azi si în acea zi atît pentru mine cît si pentru toti cei dragi ai mei. îti multumesc în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!”
Ce este bătălia de la Armaghedon?
Răspuns: Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Magedone, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3, 7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.
Locația exactă a văii Armaghedon este neclară, pentru că nu există niciun munte cu numele Meghido. Totuși, pentru că „Har” poate însemna și deal, cel mai probabil locația este în zona deluroasă din jurul câmpiei Meghido, la aproape 100 de km nord de Ierusalim. Mai mult de două sute de bătălii au fost date în această regiune. Câmpia Meghido și câmpia alăturată a Esdraelonului vor fi punctele centrale ale bătăliei Armaghedonului, care se va dezlănțui pe toată lungimea Israelului până în sud la cetatea edomită Boțra (Isaia 63:1). Valea Armaghedon a fost faimoasă pentru două victorii mărețe în istoria Israelului: 1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) și 2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7). De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii: 1) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și 2) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22).
Datorită istoriei sale, valea Armaghedon a devenit un simbol al conflictului final dintre Dumnezeu și forțele răului. Cuvântul „Armaghedon” apare doar în Apocalipsa 16:16: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avdea loc în câmpia Meghido.
sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/batalia-armaghedon.html
////////////////////////////////////////////
Ce este bătălia de la Armaghedon?
Răspuns: Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Magedone, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3, 7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.
Locația exactă a văii Armaghedon este neclară, pentru că nu există niciun munte cu numele Meghido. Totuși, pentru că „Har” poate însemna și deal, cel mai probabil locația este în zona deluroasă din jurul câmpiei Meghido, la aproape 100 de km nord de Ierusalim. Mai mult de două sute de bătălii au fost date în această regiune. Câmpia Meghido și câmpia alăturată a Esdraelonului vor fi punctele centrale ale bătăliei Armaghedonului, care se va dezlănțui pe toată lungimea Israelului până în sud la cetatea edomită Boțra (Isaia 63:1). Valea Armaghedon a fost faimoasă pentru două victorii mărețe în istoria Israelului: 1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) și 2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7). De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii: 1) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și 2) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22).
Datorită istoriei sale, valea Armaghedon a devenit un simbol al conflictului final dintre Dumnezeu și forțele răului. Cuvântul „Armaghedon” apare doar în Apocalipsa 16:16: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avdea loc în câmpia Meghido.
sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/batalia-armaghedon.html
//////////////////////////////////////////////////////////////////
Pentru a obtine bani negri din comisioane- exportam oameni tineri,materii prime si … grau ,dar importam aluat congelat… Noua inchiziţie şi falimentul moral; „Invitaţii Smarandei Bratu Elian”, o nouă rubrică. În deschidere, istoricul Adriano Prosperi; „Cimitirul din Praga” de Umberto Eco, un (nou) roman postmodern; Treizeci și una de convorbiri cu Emil Cioran; Ultimii deținuți politic în ceasul uitării; „Putin vrea să fie temut, la fel ca Stalin și Hitler. Și repetă greșelile trecutului” (istoric britanic); Va face Putin ceea ce nu a îndrăznit Stalin? (Der Spiegel); Vladimir Putin: Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia comunistă ;Stalin a anexat la URSS și a transferat Ucrainei teritorii care aparțineau României, Bulgariei și Ungariei / Ucraina de azi, o colonie de marionete; Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare, crede istoricul rus Roy Medvedev; Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler: Rusia a uitat toate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial; Putin, discurs halucinant. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”; Stalin, contemporanul nostrum; VLADIMIR PUTIN a spus că Ucraina este o creație a Rusiei și că Stalin a dat acestei țări părți din România, Polonia și Ungaria… Putin, discurs de o oră și jumătate: Ucraina, o creație a bolșevicilor. Regiunile din estul Ucrainei, teritorii rusești;Garry Kasparov: „Nu este nicio diferență între Putin, Hitler, Stalin și Ceaușescu. Dictatorii nu se schimbă”; Putin, despre părți din România anexate de Stalin Ucrainei; Alimentele cele mai contrafăcute pe care le cumpărăm frecvent. Fenomenul fraudei alimentare, îngrijorător în România; Cine otraveste Romania ( si cu alimente contrafacute?); Înșelătorie demascată – produse contrafăcute vândute ca fiind tradiționale din Sibiu; Câte E-uri poți găsi într-un sandviș cu Pâine, Mezeluri, Ketchup, Muștar, Margarină? Fabrică ilegală de mezeluri, descoperită la Bucureşti Alertă şi în Prahova; (Ca si in Romania…) 75% din mărcile populare de mezeluri sunt falsificate de producători; Patriarhul rus a recidivat, fiind surprins la mână cu un ceas de 16.000 de dolari; Putin compară trupul lui Lenin cu sfintele moaște; WT: Rusia se va schimba când Putin va fi plecat, iar Lenin îngropat; Ce avere are patriarhul Kiril, „băieţelul de altar al lui Putin” și „mitropolitul tabacului”; Patriarhul Kirill răspunde criticilor Papei Francisc, după ce acesta a spus că au discutat pe Zoom și 20 de minute „a justificat războiul”; După ce Lavrov a spus că Hitler avea sânge evreiesc, Moscova acuză Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev; » Kasparov spune ce mare lider al Europei ar fi fost mână în mână cu Vladimir Putin: „Are responsabilitate directă pentru agresivitatea lui!”; Dosarul secret care l-a obligat pe Papa Benedict să demisioneze; Vaticanul secret, ros de corupţie, sex şi trădare. De ce a abdicat Benedict al XVI-lea? Procurat pentru asasinarea de copii in ritualuri de sacrificii, Papa Benedict al XVI-lea se ascunde la Vatican… Cutremur: Papa Francisc e putinist!
////////////////////////////////////////////////////////////////////
Cutremur: Papa Francisc e putinist!
EVZ Play cu Robert Turcescu
de Nicolae Comănescu
„Lătratul NATO la porţile Rusiei ar putea fi cauza care a provocat invadarea Ucrainei de către Rusia”, a declarat Papa Francisc într-un interviu pentru Corriere della Sera.
…
Șoc și groază! Mai ales că Suveranul Pontif s-a declarat și dispus să meargă la Moscova pentru o întâlnire cu Putin. Altădată adorat și pus într-o lumină favorabilă în comparație cu ierarhii ortodocși „putiniști”, Papa Francisc a devenit de ieri persona non grata în spațiul virtual populat de adoratorii lui Zelensky, care l-au făcut în fel și chip: senil, putinist, dughinist sau nedemn de scaunul papal. Ion Cristoiu și Robert Turcescu fac o discuție excepțională despre consecințele pe care le generează declarațiile Papei Francisc. De la 12.00, live, pe canalul de YouTube Evz-Capital și pe pagina de Facebook evz.ro.
https://evz.ro/cutremur-papa-francisc-e-putinist-evz-play-cu-robert-turcescu.html
//////////////////////////////////////////////
Procurat pentru asasinarea de copii in ritualuri de sacrificii, Papa Benedict al XVI-lea se ascunde la Vatican
Această declarație a fost emisă la 28 octombrie 2013, de catre Direcția Centrală a Tribunalului Internațional pentru Crime comise de Biserică și stat, la Bruxelles, Belgia .
Toos Nijenhuis, Olanda, confirmă sacrificiul ritualic de copii, de către Papa Benedict al XVI-lea, declaratie facuta pentru Global mass-media a Tribunalului Internațional, ( ITCCS ) cu sediul Direcției Centrale la Bruxelles pentru Crime comise de Biserică și Stat .
” Am văzut pe Joseph Ratzinger cum a ucis o fată ” : confirmă ca a asistat la un sacrificiu ritualic care a avut loc în 1987, Toos Nijenhuis, Olanda.
O Nouă dovadă a vinovăției Vaticanului, ia facut pe politicienii italieni să se confrunte cu Papa Francisc in următorul proces judiciar de drept comun anuntat,- insa Papalitatea se răzbună prin atacuri împotriva ITCCS .
Breaking News de Luni, 28 octombrie 2013, rezuma :
Urmărirea penală a fostului Papa sa apropiat de realitate în această lună, când politicienii italieni au fost de acord să lucreze cu ITCCS într -un process de drept comun, împotriva papalitatii [ … ]
Acordul a fost încheiat după ce un nou martor a confirmat implicarea lui Ratzinger într- un sacrificiu ritualic de copii din Olanda în august 1987.
” Am văzut pe Joseph Ratzinger, cum a participat la uciderea unei fete într- un castel francez, în toamna anului 1987 „, a spus martorul, care a fost un participant regulat la închinare,tortura și ritual in uciderea de copii .
” A fost urât și oribil, și nu sa întâmplat doar o dată. Ratzinger a participat de multe ori. El și Alfrink, Cardinalul olandez catolic, fondatorul Bilderberg, precum și Prințul Bernhard, au fost unele dintre cele mai proeminente persoane care au participat . „
La scurt timp după demisia sa istorica din funcția de Papă, la 11 februarie, Joseph Ratzinger a fost condamnat pentru crime împotriva umanității pe 25 februarie 2013, Curtea de Justiție în Drept Comum International, si a cetățenilor global, cu sediul la Bruxelles, a emis un mandat pentru arestarea sa. De atunci el a fugit și a evitat sa fie prins în interiorul Vaticanului, protejat sub un decret al actualului Papă Francisc .
Apariția acestei noi dovezi de complicitatea Vaticanului în uciderea de copii, a condus un grup de politicieni italieni să fie de acord să lucreze cu ITCCS, pentru a face față papalitatii, cu jurisprudența Curții Comune de Justiție împotriva actualului Papa Francisc, Jorge Bergoglio, pentru găzduire și ascunderea lui Ratzinger și propria complicitate la crime de război. Politicienii au fost în negocieri cu ușile închise cu reprezentanții ITCCS in data de 22 septembrie.
” Facem o revizuire și nu eliminam Tratatul dintre țara noastră și Vatican, ale cărei acțiuni prin adapostirea violatorilor de copii, cu siguranță se încadrează în definiția unei organizații criminale transnaționale in conformitate cu dreptul internațional „, a declarat un purtător de cuvânt pentru unul din politicieni .
Ca răspuns, în aceeași săptămână din 7 octombrie, când aceste noi acuzații au iesit la suprafață, Vaticanul a lansat o serie de atacuri contra grupurilor ITCCS din Europa, implicate în documentarea privind implicarea Bisericii în cultul ritualic de asasinare a copiilor .
Agenți plătiți au sabotat activitatea ITCCS din Olanda și Irlanda, în timpul săptămânii, iar la 14 octombrie, site-ul principal a fost distrus de aceleași sabotori ai ITCCS .
Surse politice din Roma, au relevat faptul ca aceste atacuri au fost plătite și coordonate de Oficiul agentiei de spionaj al Vaticanului cunoscut sub numele de ” Sfânta Alianță ” sau entitatea și filialele sale, Pianum Sodality, înființată la Roma în 1913. Ei au implicat, de asemenea, agenții din Nunțiul Apostolic din Olanda, si arhiepiscopul André Dupuy, care a luat legătura cu doi dintre sabotori , ” Mel și Richard Ve ” , și Arhiepiscopul de Dublin, Diarmuid Martin, care a plătit mită, de asemenea, de a perturba și preveni ITCCS, de a lucra în Irlanda .
” Evident, Vaticanul este panica. Acesta este un semn bun „, a declarat secretarul ITCCS, Kevin Annett marti, în New York .
„Valul politic sa schimbat împotriva bisericii, nu mai este posíbila ascunderea ucigașilor de copii in spatele Tratatului de la Lateran ….. Și , în agonia sa, ierarhia Bisericii, prin metodele sale obișnuite de minciuni și dezinformare, face încercarea de a schimba accentul propriei lor vinovății penale . „
Ca răspuns la această descoperire și la noile atacuri contra ITCCS, Direcția Centrală marti la Bruxelles a făcut următorul anunț pentru mass-media mondiala și filialele sale din douăzeci și șase de țări :
- În noiembrie, rețeaua noastră va convoca o conferinta de presa mondială, în Roma, cu politicieni italieni și anunță o nouă etapă a campaniei noastre de a destabiliza puterea seculară a Vaticanului . Această campanie va include lansarea unui nou proces împotriva dreptului comun al actualului oficial Papa Francisc, pentru complicitate la crime împotriva umanității, si prezența la ritualuri și crimă .
- Pentru a proteja aceste eforturi, site-ul nostru principal la www.itccs.org, a fost restaurat și protejat cu noi caracteristici de securitate . De asemenea , de acum înainte, toate secțiunile ITCCS vor opera sub o Cartă Oficiala, prin care toți membrii trebuie să semneze și să jure. O copie a scrisorii va fi postata pe itccs.org și distribuita în toate secțiunile noastre .
- Informațiile de pe ex/site-ul nostru si tv… ex – http://www.itccs.tv … au fost compromise și confiscate de către agenți plătiți, cunoscuti cu porecle de ” Mel și Richard Ve ” , care acționează în opoziție deliberată impotriva ITCCS, discreditand munca și reputația noastră, a declarat Kevin Annett, secretarul nostru. Nici ” Mel și Richard Ve ” și nici unul dintre partenerii site-ului itccs.tv sau în orice fel nu reprezintă ITCCS .
- Jorge Bergoglio (alias Papa Francisc) și alți oficiali ai Vaticanului sunt acum sub urmărire penală pentru crime odioase care implică traficul de droguri, torturarea și uciderea de copii. Vă sfătuim pe toți, a declarat ITCCS, să vă abtineti de la a ajuta pe Bergoglio și agenții lor, care sunt sub pedeapsa de condamnare rezumata pentru participare la o conspirație criminală dovedita, provenind din Curtea și Biroul Pontifului Roman .
Acest nou martor, confirmă relatarile facute de Toos Nijenhuis, o femeie olandeza, care le-a facut publice in data de 8 Mai, ca un martor ocular al crimelor similare, care al implică pe Ratzinger, Alfrink și Bernhard . ( A se vedea : http://youtu.be/-A1o1Egi20c )
sursa….http://itccs.org/2013/10/28/i-saw-joseph-ratzinger-murder-a-little-girl-eyewitness-to-a-1987-ritual-sacrifice-confirms-account-of-toos-nijenhuis-of-holland/
Iata ce spune Scriptura :
Au zidit si inaltimi lui Baal, ca sa arda pe copiii lor in foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l randuisem si nici nu-Mi trecuse prin minte. (Ier.19:5)
Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sunt noroade, gloate, neamuri si limbi.
Cele (zece coarne=Rusia si aliantele sale) pe care le-ai vazut si (fiara=Imperiul Roman in continuitatea sa prin Comunitatea Europeana) vor uri pe (curva=Religia Crestina inventata de Constantin cu cele doua coarne…Catolicismul si Ortodoxia ….si fiicele sale neo&protestante … Cultele care se imbata din aceiasi invatatura ), o vor pustii si o vor lasa goala. Carnea i-o vor manca si o vor arde cu foc.
Caci Elohim le-a pus in inima sa-I aduca la indeplinire planul Lui: sa se invoiasca pe deplin si sa dea fiarei stapanirea lor imparateasca, pana se vor indeplini cuvintele lui Elohim. (Apoc.17:15-17) Shalom !!!
Similare
PAPA BENEDICT AL XVI-LEA ÎŞI ANUNŢĂ RETRAGEREA ÎNCEPÂND CU 28 FEBRUARIE
februarie 11, 2013
În „Imperiul Roman”
Evreii dezamăgiti de Papa Benedict al XVI-lea
În „Evreii”
Ecumenism – Alianta Evanghelica Mondiala & Papa
În „Alianta Evangelica Mondiala”
Un comentariu
CATEGORII
Babilonia, Biserica Romano Catolica, Cultele, Curva cea mare, Imperiul Roman, Papa Francisc I, Papa Pius al XII lea, Papa Romei
← O explozie uriașă la o bază de rachete în Siria atribuită Israelului Religie noua ? Președintele iranian dorește o alianță cu Vaticanul →
Un răspuns sa “Procurat pentru asasinarea de copii in ritualuri de sacrificii, Papa Benedict al XVI-lea se ascunde la Vatican”
Anonymous
Cun să îl implice pe Papa ? nu este el infalibil? Și la urma urmei puțin îi pasă papei ce zic uni el e cel mai tare pe pămînt ? nu? Nu este el Vicar? nu scrie pe coroana papală cine este el? Nu are el numele Isus pe fruntea lui?..Atunci cine crezi tu că va face război cu isus? Plus de asta poliția lui Jezuiții nu trebue scoși din calcul…de ce ? ei sînt cei mai teribili pe pămînt în frunte cu conducătorul lor Papa!…Așa că tam- tamul e doar praf în ochii!
Vaticanul secret, ros de corupţie, sex şi trădare. De ce a abdicat Benedict al XVI-lea?
Dezgustat şi îngrozit de stricăciunea greu de imaginat ce roade lent, dar sigur Biserica Catolică, Papa Benedict al XVI-lea a făcut un gest extrem, pe care niciun alt Suveran Pontif nu-l mai făcuse de peste şase secole. A renunţat la Tronul de la Vatican. Papa a preferat să se retragă la mânăstire, de unde se va ruga pentru ca Domnul să scoată diavolul din sânul Bisericii pe care el o slujeşte de-o viaţă, cu atâta credinţă.
Sânziana Stancu
Când a urcat pe Tronul de la Vatican, în urmă cu 8 ani, cardinalul Joseph Ratzinger nu avea în vocabular cuvântul „demisie”. Motivul pentru care a părăsit scaunul papal pe neaşteptate, la sfârsitul lunii februarie, l-a ţinut secret. Oficial, a fost o „demisie”din motive de sănătate.
Povestea demisiei sale este însă alta. Un raport intern comandat chiar de Benedict al XVI-lea despre starea Administraţiei Pontificale (Curia) a „aterizat” pe masa lui, la începutul lunii ianuarie. Papa nu a mai deschis larg braţele la fereastra sa din Vatican, cum făcea când saluta credincioşii. După ce a citit raportul, s-a luat cu mâinile de cap.
Citeşte şi: Misterele Vaticanului: Ce nu se ştia despre Papa Benedict al XVI-lea până acum
A numit raportul „Stricăciune”, desemnând astfel toate relele ce se petrec în sânul Bisericii Catolice, de la mârşăviile luptei pentru putere, până la scandaluri sexuale, de pedofilie, beţii şi multe altele. Întregul putregai a fost însă bine ascuns de Administraţia Pontificală în tot acest timp.
Corupţi din Seminar
Asemenea scandaluri se perpetuează de câteva decenii şi încep chiar din Seminar, unde mulţi studenţi se dedică însă mai mult vieţii de noapte stropite cu alcool, la petreceri „de dormitor”, decât rugăciunilor şi studiului.
Aşa se întâmplă, de pildă, la Colegiul St. Andrew, în apropiere de Edinburgh, unde zeci de studenţi erau pregătiţi timp de 6 ani să devină preoţi catolici. Odată ajunşi acolo, într-un frumos conac din secolul al XIX-lea, izolat de ochii lumii, se formează clicile cu limbajul lor codificat pentru obiceiuri „extrareligioase”. Prieteniile făcute aici între viitorii preoţi durează o viaţă şi rareori le poate desface cineva.
Seminariştii îşi petrec zilele studiind, rugându-se, meditând şi învăţând cum se conduce o parohie. Dar la St. Andrew exista şi viaţă de noapte, iar aceasta era mai intensă în special în timpul sărbătorilor. Atunci curgeau râuri de vin şi bere care înveseleau atmosfera rigidă din timpul zilelor obişnuite. Numele de cod ale seminariştilor petrecăreţi era „ragers”, iar când vreunul din ei depăşea măsura, se întâmplau lucruri rele.
Aşa s-a petrecut şi în urmă cu 33 de ani, dar s-a aflat abia acum, după ce Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că demisioază. După acest anunţ care a şocat nu numai Vaticanul, ci toată lumea catolică a venit rândul cardinalului Keith O’Brian, arhiepiscop de St. Andrews şi Edinburgh, în vârsta de 74 de ani, una dintre cele mai importante şi mai respectabile personalităţi din Marea Britanie, să demisioneaze.
Citeşte şi: Şeful Bisericii Catolice din Scoţia: „Conduita mea sexuală a căzut sub standardele aşteptate”
Nu ar fi făcut acest lucru niciodată, dacă patru preoţi nu ar fi divulgat un secret foarte bine păstrat timp de 33 de ani, pe care presa din regatul insular l-a adus imediat la lumină. Astfel s-a aflat că înaltul prelat era pedofil. Cei patru preoţi, unul dintre ei pensionar acum, care învăţaseră la St. Andrews, au povestit despre comportamentul „nepotrivit” al lui O’Brian faţă de ei. O’Brian era atunci directorul Seminarului. Foştii seminarişti au povesti că O’Brian începuse să le facă avansuri sexuale după rugăciunile de la miezul nopţii. Unul dintre foştii seminarişti devenise ţinta lui preferată, iar O’Brian făcuse prima încercare de a-l seduce când se afla în stare de ebrietate.
Seminariştii au fost constrânşi de O’Brian, iar unul dintre ei a renunţat la parohia sa din Edinburgh, unde fusese numit după ce absolvise colegiul, aflând că O’Brian urma să fie arhiepiscopul lui.
„Atunci mi-am dat seama că va avea întotdeauna putere asupra mea”, a povestit seminaristul. Ca să scape de persecuţia lui O’Brian, seminaristul a refuzat postul şi i-a spus că renunţă la preoţie pentru că vrea să se căsătorească. „Nu am făcut-o, dar i-am spus asta pentru voiam să scap şi să-mi păstrez identitatea”, a spus preotul într-un interviu acordat presei britanice.
După ce faptele au fost date în vileag de presă, O’Brian nu s-a grăbit să nege acuzaţiile. Supranumit şi „Cardinalul controversat”, O’Brien critica public căsătoriile între homosexuali, contracepţia şi avorturile. În final, O’Brian şi-a cerut public scuze pentru „unele comportamente inadcvate” şi a demisionat, când scandalul începuse să ia amploare.
O’Brian nu a fost însă singurul, relaţiile homosexuale la St. Andrews fiind ceva aproape obişnuit în acea vreme, după cum au dezvăluit ulterior unii dintre foştii seminarişti.
„Cel puţin o treime dintre colegii mei aveau comportament homosexual. Pentru mulţi homosexuali, în special pentru cei proveniţi din zonele rurale, preoţia era una dintre posibilităţile de a urma o carieră fără să răspunzi la întrebarea incomodă de ce nu eşti căsătorit”, a spus unul dintre preoţi, făcând aluzie la homosexualitatea răspândită în rândul preoţilor.
VatiLeaks şi Banca Vaticanului
Un scandal care a zguduit zidurile Vaticanului anul trecut a fost aşa-numitul VatiLeaks, în care a fost implicat valetul personal al papei Benedict al XVI-lea. Paolo Gabriele, în vârstă de 46 de ani, a fost acuzat că furase documente confidenţiale ale Suveranului Pontif, în aşa-numitul scandal „VatiLeaks”.
Unele dintre aceste documente dezvăluiau corupţia din instituţie privind contracte încheiate cu diferite companii italiene. Scandalul a atins şi Banca Vaticanului, într-o serie de documente, inclusiv memorii către Suveranul Pontif, în care erau dezvăluite conflictele interne privind Banca Vaticanului.
Banca îşi are originile în secolul al XIX-lea, iar forma sa actuală datează din 1942, din timpul papei Pius al II-lea. Banca secretă gestionează miliarde de euro provenite din diferite investiţii şi afaceri, inclusiv portofoliul de proprietăţi imobiliare şi alte investiţii ale Vaticanului.
Citeşte şi: Controverse la alegerea noului Papă: Secretele compromiţătoare ale cardinalilor
John Cornwell, una dintre figurile marcante ale Bisericii Catolice în timpul Papei Paul al II-lea, dezvăluie în cartea sa, „Iarna Pontifului”, faptul că sunt „dovezi” că Banca Vaticanulu ar fi sponsorizat cu 50 de milioane de dolari mişcarea „Solidaritatea”, din Polonia, a lui Lech Walesa, la începutul anilor ’80. Cornwell citează zvonurile potrivit cărora cel care a furnizat bani Solidarităţii ar fi fost Roberto Calvi, preşedintele Băncii Ambrosiano. Acesta a fost găsit spânzurat sub podul Blackfriars, din Londra, în 1982.
Calvi era poreclit şi „Bancherul lui Dumnezeu” datorită legăturilor sale cu Banca Vaticanului şi şefului ei, arhiepiscopul Paul Marcinkus, „Gorila Papei”. Vaticanul a fost implicat în falimentul fraudulos al băncii Ambrosiano, în 1982.
Citeşte şi: Pontificatul lui Benedict al XVIl-ea, marcat de scandaluri şi controverse
În 2009, Ettore Gotti Tedeschi a devenit preşedintele Băncii Vaticanului, având misiunea de a moderniza această instituţie în conformitate cu standardele prevăzute pentru băncile internaţionale. Această misiune includea şi alcătuirea unei „liste albe” a statelor care se conformează acestor standarde de transparenţă stabilite de Organizaţia pentru Dezvoltare Economică şi Cooperare, destinate luptei împotriva evaziunii fiscale, spălării de bani şi terorismului.
Nevoia de a reforma această bancă a apărut în 2010, când procurorii italieni având suspiciuni privind spălarea de bani au confiscat 23 de milioane de euro de la o bancă din Roma care colabora cu Banca Vaticanului.
Tedeschi a fost demis în urma scandalurilor legate de bancă şi de scurgerea de documente în scandalul VatiLeaks. Oficial, s-a spus că el „devenise un mare obstacol pentru procesul de transparenţă a băncii, din cauza nepriceperii de a lucra cu echipa sa managerială”, potrvit unor comentarii pe acest subiect ale agenţiei Reuters, bazate pe afirmaţii făcute de Anderson. Consiliul de superintendenţă al băncii l-a acuzat şi de alte „păcate”, reproşându-i „un comportament eretic progresiv”.
Vaticanul secret, ros de corupţie, sex şi trădare. De ce a abdicat Benedict al XVI-lea? GALERIE FOTO
/////////////////////////////////////////////
Dosarul secret care l-a făcut pe Papa Benedict să demisioneze
Dosarul Secret ce L-a facut pe Papa Benedict sa se Retraga https://www.youtube.com/watch?v=ZpbhOGSJknM
http://www.teoriisecrete.ro/de-ce-demisionat-papa-benedict/
Decizia de retragere a Papei Benedict al XVI-lea a fost grăbită de existența unui dosar secret legat de o rețea a homosexualilor din Vatican, document ce i-a fost înmânat Suveranului Pontif în decembrie 2012. Inainte de Crăciun, papa a decis să renunțe la pontificat, deși decizia a fost anunțată mai târziu. Potrivit Discovery, dosarul, intitulat “Relationem”, a fost întocmit chiar la cererea papei, care a însărcinat trei cardinali să descopere adevărul despre afacerea cu încrengături ascunse.
Astfel, cardinalii Julian Herranz, Josef Tomko și Salvatore De Giorgi au întocmit un raport de 300 de pagini, în cadrul căruia au detaliat cazuri de deviații sexuale chiar în sânul Bisericii Catolice, petrecute din 2007 până în prezent.
Printre acestea s-a aflat și cel de pedofilie din 2010, când un membru al corului a fost exclus din biserică pentru că a furnizat unui înalt prelat minori pentru acte sexuale.
La Reppublica scrie că în “Relationem” se dovedește cum mari capi ai Bisericii Catolice au încălcat a șasea și a șaptea poruncă. Prima, “să nu furi”, se referă la scandalul legat de Banca Vaticanului, IOR, care este în ancheta pentru spălare de bani.
A șaptea poruncă, “să nu fii desfrânat”, este clar dovedită prin cazurile numeroase de abuzuri sexuale.
Potrivit unei surse apropiate Conclavului, citate de cotidianul italian, papa, care a spus despre homosexuali că sunt “o amenințare la adresa păcii din lume”, s-a facut foc și pară când a văzut raportul și a decis să renunțe la pontificat.
Aceeași sursă susține că, în ultima zi a pontificatului său, la 28 februarie, Papa Benedict s-a întâlnit cu cei trei autori ai raportului și a decis ca documentul să-i fie înmânat noului papă, atunci când acesta va fi ales.
SURSA
http://www.ziare.com/international/papa/relationem-dosarul-secret-care-l-a-facut-pe-papa-ben
////////////////////////////////////////////
» Kasparov spune ce mare lider al Europei ar fi fost mână în mână cu Vladimir Putin: „Are responsabilitate directă pentru agresivitatea lui!”
Garry Kasparov: „Vreau să aud ce spun Angela Merkel și Barack Obama”
CUPRINS
Garry Kasparov: „Sportivii ruşi care susţin războiul lui Putin trebuie interziși”
„Cred că a sosit momentul pentru ca mulți lideri mondiali, precum Barack Obama, Angela Merkel, să vorbească acum. Eu vreau să aud de la Angela Merkel – ea era în Germania, era cancelarul Germaniei și, de fapt, liderul Europei. Și a făcut de fapt totul pentru a face Europa dependentă de gazele rusești. Ea este direct responsabilă de politicile agresive ale lui Putin, pentru că ea a împiedicat Europa de la a găsi surse de aprovizionare”.
„16 ani (nr. Merkel l-ar fi tolerat pe Putin)! Dacă s-ar fi numit agent rus, sigur că nu era, dar ce ar mai fi putut face să îl ajute pe Putin? Este rezultatul unei, unii spun naivități, eu aș spune că este interesul rece de afaceri, cu un dispreț total față de realitățile politice”, a tranșat dur Garry Kasparov. „Poți să separi tu Nord Stream 2 de politică, dar Putin nu o face și n-a făcut-o niciodată”, a declarat renumitul șahist pentru Știrile TVR.
„Vreau să aud pe Angela Merkel. Trebuie să meargă la Kiev să-și ceară scuze. Vreau să îl aud pe Barack Obama, care e încă pe aici, dar pretinde că nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă. Și mulți politicieni din Europa. Încă nu își recunosc vina că l-au făcut pe Putin cine este astăzi”, a subliniat dur Kasparov.
Scenariu de film pentru Marius Ciobanu » În urmă cu 10 ani plângea în pumni pe Ghencea, acum a scufundat CSA Steaua: „Echipa adevărată e în Liga 1”
Scenariu de film pentru Marius Ciobanu » În urmă cu 10 ani plângea în pumni pe Ghencea, acum a scufundat CSA Steaua: „Echipa adevărată e în Liga 1”
Război în Ucraina, ziua 71 » Kasparov spune ce mare lider al Europei ar fi fost mână în mână cu Vladimir Putin: „Are responsabilitate directă pentru agresivitatea lui!”
Zelensky, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Vladimir Putin, foto: Imago
Garry Kasparov: „Sportivii ruşi care susţin războiul lui Putin trebuie interziși”
Prezent în România, fostul mare șahist Garry Kasparov, dizident al regimului Vladimir Putin, a vorbit despre războiul din Ucraina și are un mesaj categoric pentru sportivii ruși care-l susțin pe Putin.
„Am fost întrebat mereu despre participarea sportivilor ruşi la competiţii. Eu consider că oricine susţine acest război criminal merită să plătească acest preţ. Sportivii ruşi ar trebui acceptaţi cu o singură condiţie: să semneze scrisori publice prin care să condamne războiul.
Orice sportiv care arată susţinere faţă de războiul lui Putin trebuie interzis şi exclus din competiţiile sportive! Este un preţ de plătit pentru că ştim ce s-a întâmplat în Germania acum 80 de ani. De aceea susţin suspendarea sportivilor şi mă aştept ca Federaţia Internaţională de Şah să menţină această decizie”, a spus Kasparov, citat de g4media.ro.
Rusia anunță că 3 zile încetează atacurile la Azovstal, după un ultim asalt
Oficialii din Rusia au spus că vor înceta focul timp de trei zile asupra combinatului Azovstal din orașul Mariupol şi vor deschide un coridor umanitar pentru evacuarea civililor.
Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov care se află blocat în combinatul Azovstal, a dezvăluit că rușii au luat cu asalt uzina, dar ucrainenii au reușit să reziste.
„Pentru a 70-a zi, garnizoana Mariupol se confruntă singură cu forțele copleșitoare ale inamicului. Din 25 aprilie, ținem o apărare circulară la uzina Azovstal. Pentru a doua zi la rând, când inamicul a pătruns în fabrică, au urmat lupte grele și sângeroase.
Sunt mândru de soldații mei care fac eforturi supraomenești pentru a opri atacul inamicului. Situația este extrem de dificilă, dar, în ciuda tuturor, continuăm să executăm ordinul – să menținem apărarea”, a precizat Denis Prokopenko, potrivit Libertatea.
Bombardamente în mai multe orașe din Ucraina
Potrivit rapoartelor din Ucraina, mai multe orașe au fost bombardate de ruși. Explozii au fost semnalate în orașe precum Dnipro, Zaporojie, Kiev, Mikolaiv sau Cherkasi.
/////////////////////////////////////////////
După ce Lavrov a spus că Hitler avea sânge evreiesc, Moscova acuză Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev
REDACȚIA SPOTMEDIA.RO
După ce Lavrov a spus că Hitler avea sânge evreiesc, Moscova acuză Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev
Serghei Lavrov a provocat luni reacția dură a Israelului după ce a făcut referire la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, spunând că și Hitler avea sânge evreiesc. Ulterior, MAE rus a continuat şi marţi seria de declaraţii beligerante.
Faptul că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este evreu nu neagă existența elementelor naziste din țara sa, a spus Lavrov, acesta adăugând că „și Adolf Hitler avea sânge evreiesc”. „Zelenski e evreu? S-ar putea să greșesc, dar și Hitler avea sânge evreiesc. Cei mai mari antisemiți sunt cu siguranță evreii”, a declarat șeful diplomației ruse, într-un interviu pentru presa italiană, citat de cotidianul israelian Haaretz.
Ministrul rus de Externe a acuzat, totodată, Statele Unite și Canada că au pregătit „unități neonaziste” care fac acum parte din armata ucraineană, referindu-se la luptătorii care s-au retras în combinatul Azovstal din Mariupol.
„Există publicații care confirmă că americanii și mai ales canadienii au jucat un rol în pregătirea ultraradicalilor, subdivizii declarate neonaziste pentru Ucraina”, a spus acesta, fără a menționa publicațiile la care a făcut referire.
Lavrov a susținut în același interviu că NATO și UE au cedat în faţa dominației Americii și că Washingtonul a decis că lumea trebuie să fie acum monopolară. El a subliniat că Zelenski putea înlesni procesul de pace dintre Rusia și Ucraina „dacă nu le-ar mai fi dat ordine criminale soldaților săi naziști”.
Reacţie furioasă din Israel
Ministrul Comunicațiilor din Israel, Yoaz Hendel, a criticat într-un interviu pentru postul de radio al armatei israeliene afirmațiile lui Lavrov, pe care le-a calificat drept „halucinații menite să justifice actele oribile ale rușilor în Ucraina”. El a precizat, totodată, că teoria conform căreia Hitler a fost evreu este discreditată de istorici.
Şi ministrul de Externe al Israelului, Yair Lapid, a criticat, luni, afirmațiile lui Lavrov, spunând că acestea sunt „de neiertat”, „revoltătoare” și reprezintă „o greșeală istorică”.
Lapid a adăugat că țara sa așteaptă scuze, iar ambasadorul Rusiei va fi convocat la Ministerul de Externe al Israelului.
„Să spui că Hitler a fost evreu e ca și cum ai spune că evreii s-au sinucis”, a declarat Lapid. „Naziștii i-au persecutat pe evrei, dar naziștii erau naziști, naziștii au trecut la o anihilare sistematică a evreilor”, a mai spus el.
„Remarcile ministrului de Externe Lavrov sunt o declarație de neiertat și revoltătoare, dar și o teribilă greșeală istorică. Evreii nu s-au omorât singuri în Holocaust. Să-i acuzi pe evrei de antisemitism este cel mai josnic nivel al rasismului contra evreilor”, a subliniat ministrul israelian de Externe.
La rândul său, Dani Dayan, șeful muzeului Holocaustului, a condamnat declarațiile lui Lavrov, pe care le-a numit „periculoase”. El a spus că șeful diplomației ruse a transformat „victimele în criminali, pe baza promovării unei teorii complet false că Hitler era un descendent evreu”.
UPDATE 3 mai Rusia insistă în acuzaţii
Marți, Ministerul de Externe al Rusiei a întărit comentariile lui Lavrov.
„Am urmărit cu atenție remarcile anti-istorice ale ministrului de Externe Yair Lapid, care explică decizia guvernului actual de a sprijini regimul neo-nazist de la Kiev”, a transmis MAE de la Moscova, într-o declarație citată de AFP.
Rusia a făcut în repetate rânduri afirmații nefondate potrivit cărora guvernul ucrainean este condus de neonaziști, ca justificare pentru invazia sa.
Israelul are relații de prietenie atât cu Ucraina, cât și cu Rusia și a condus eforturile internaționale de mediere, pentru a încerca să oprească războiul, dar după această dispută lucrurile s-ar putea schimba.
După ce Lavrov a spus că Hitler avea sânge evreiesc, Moscova acuză Israelul că sprijină „regimul neo-nazist” de la Kiev
////////////////////////////////////////////
Patriarhul Kirill răspunde criticilor Papei Francisc, după ce acesta a spus că au discutat pe Zoom și 20 de minute „a justificat războiul”
De Andrei Stan
Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat într-un comunicat la criticile aduse de Papa Francisc Patriarhului Kiril, susținând că liderul Bisericii Catolice a denaturat conversația , relatează The Guardian. Suveranul Pontif a dezvăluit, într-un interviu acordat în presa italiană, că a avut o discuție de 40 de minute, prin Zoom, cu Patriarhul Kirill. „Primele 20, cu un cartonaș în mână mi-a citit toate justificările războiului. L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta. Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Iisus”, a afirmat Papa Francisc, pentru ca apoi să adauge că Patriarhul Kirill „nu poate deveni băiatul de altar al lui Putin”. Replica a venit într-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Ruse, publicat de agenția rusă de știri RIA. Biserica Rusă susține că discuția online din 16 martie a fost axată pe „problemele legate de ajutorarea refugiaților, despre dreptul fiecăruia de a-și mărturisi credința și limba maternă fără persecuție politică și despre rolul creștinilor în căutarea păcii în Ucraina”. „Este regretabil că, la o lună și jumătate de la conversația cu patriarhul Kirill, Papa Francisc a ales un ton greșit pentru a transmite conținutul acestei conversații. Este puțin probabil ca astfel de declarații să contribuie la stabilirea unui dialog constructiv între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Rusă, care este deosebit de necesar în prezent”, a precizat Patriarhia Moscovei. Potrivit presei de la Kremlin, Patriarhul Kirill i-a spus Papei Francisc că războiul a început din cauza unei lovituri de stat care a avut loc în Ucraina în 2014, adică atunci când a fost îndepărtat Ianukovici de la putere în urma Euromaidanului, și din cauza promisiunii încălcate a NATO de a nu se extinde spre estul Europei.
Citeşte întreaga ştire: Patriarhul Kirill răspunde criticilor Papei Francisc, după ce acesta a spus că au discutat pe Zoom și 20 de minute „a justificat războiul”
https://www.libertatea.ro/stiri/patriarhul-kirill-biserica-ortodoxa-rusa-reactie-critici-papa-francisc-4112091
////////////////////////////////////////////
Ce avere are patriarhul Kiril, „băieţelul de altar al lui Putin” și „mitropolitul tabacului”
de Alexandra Dima
Ori banul nu mai este ochiul dracului, ori Kiril e diavolul însuşi. Patriarhul Rusiei, fervent susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, poate trece lejer ca unul dintre oligarhii care deţin miliarde. Nu de ruble, ci de dolari şi euro. Iar în caz că miros îi poate da cu tămâie…
La 75 de ani, Patriarhul Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe a Rusiei, a fost pus pe lista celor sancționați de Uniunea Europeană din cauza susținerii deșănțate a războiului din Ucraina. Dar la ce avere are, poate intra cu succes şi pe lista oligarhilor sancţionaţi de Occident.
În 2020, revista Forbes publicase un raport în care se spunea că averea lui Kiril ar fi în jur de 4 miliarde de dolari. Publicația rusă Novaia Gazeta (momentan suspendată) vorbește în schimb de un total care ajunge la aproape 8 miliarde de dolari, bani acumulați grație scutirilor de taxe din partea statului rus, scutiri aferente producției de tutun și bere de care beneficiază biserica.
În Rusia, Biserica Ortodoxă are un statut cu totul privilegiat, deasupra celorlalte culte recunoscute oficial. După ce și-a recuperat, din 1991 încoace, mare parte din vechile proprietăți, de cele mai multe ori cu complicitatea sau acordul tacit al autorităților locale, Biserica Ortodoxă Rusă și-a creat și propriul său sistem bancar.
O evaluare completă a finanțelor patriarhiei ruse a fost oferită în 2020, din punctul de vedere al clerului, de către Serghei Ceapnin, fostul redactor șef al revistei patriarhiei. Veniturile Bisericii Ortodoxe Ruse provin majoritar din activități comerciale (55%), în mare parte cu tutun, iar restul din ceea ce este numit vag „donații”.
Patriarhia Moscovei posedă și o fabrică, Sofrino, care produce icoanele și lumânările folosite obligatoriu în întreaga Federație, însă patriarhia mai posedă și hoteluri în Moscova, precum și compania care importă automobile BMW.
„Mitropolitul tabacului” – avion, iaht, magazine şi vile
Partiarhul Kiril al Rusiei ar putea fi co-proprietarul unui avion de 43 de milioane de dolari, potrivit unei investigaţii a presei ruse.
Informaţia privind legătura dintre Patriarhul Kiril al Rusiei şi o companie ce deţine un avion evaluat la 43 de milioane de dolari a apărut în urma dezvăluirilor lui Aleksei Navalnîi privind adevăratele imperii financiare şi imobiliare pe care le-ar deţine unii dintre liderii de la Kremlin.
În acte, avionul model Gulfstream G450 este deținut de o companie offshore cu sediul în San Marino. Dar, potrivit thebell.io, aeronava a fost folosită în repetate rânduri de Patriarhul Kiril. Este posibil, conform investigațiilor jurnaliștilor ruși, ca întâistătătorul Bisericii Ruse să fie co-proprietar al avionului, împreună cu soția premierului, Svetlana Medvedeva.
Nu doar Patriarhul de la Moscova, ci și diverși oficiali ruși ar fi folosit de-a lungul timpul această aeronavă privată, folosită mai ales pentru pelerinaje și cumpărată, se pare, din fonduri deturnate de conducerea băncii VTB. Ancheta lui Navalnîi, îl acuză în mod direct pe directorul acestei instituții, Andrei Kostin, că a deturnat miliarde de ruble, notează ziare.com.
Nici Kremlinul, nici Biserica Ortodoxă Rusă nu au comentat acuzațiile. Conform Moscow Times, Patriarhul ar mai deține un iaht, proprietăți imobiliare de lux în centrul Moscovei, dar și un ceas de 30.000 de dolari, cu care a apărut într-o imagine oficială ce a fost apoi modificată în Photoshop.
Liderul spiritual a 150 milioane de pravoslavnici e poreclit «mitropolitul tabacului» și posedă o vilă în Elveția, unde a fost reprezentantul Rusiei în Consiliul Mondial Ecumenic al Bisericilor.
Kiril, cu K de la KGB
Spre deosebire de bunicul său, un preot exilat timp de trei decenii în lagărele de muncă staliniste, Kiril, născut în 1946, a urcat rapid în rândurile bisericii, devenind șeful relațiilor externe și, în cele din urmă, câștigând propria emisiune de televiziune axată pe idei religioase.
Programul îl făcuse deja pe Kiril un nume cunoscut când a preluat funcția de patriarh, rol din care supraveghează viața religioasă a peste 150 milioane de adepți.
Kiril a cimentat valorile ortodoxe în viața de zi cu zi, culminând cu o referire la Dumnezeu în noua Constituție adoptată în 2020, când au fost adoptate un set de legi care îi permit lui Putin să rămână la putere până în 2036.
Despre patriarhul Kirill s-a spus că a avut legături cu temutul serviciu secret sovietic (KGB), unde a lucrat și Putin și că duce un stil de viață mai mult decât luxos
https://www.antena3.ro/externe/avere-patriarhul-kiril-rusia-638570.html
////////////////////////////////////////////
WT: Rusia se va schimba când Putin va fi plecat, iar Lenin îngropat
DE OLEG COJOCARU
Scandalul de dopaj care a dus la excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care încearcă să ghicească viitorul Rusiei, scrie Todd Wood, jurnalist la The Washington Times. Dacă citim printre rânduri, devine clar că sub Vladimir Putin nimic nu se va schimba în Rusia. „Modul în care Moscova interacționeaza cu comunitatea internațională nu se va schimba. Încercările de fraudă la Jocurile Olimpice nu se vor sfârși”, notează autorul articolului.
În opinia sa, există un motiv simplu: „Deși nu cred că Putin mai crede încă în comunism, el crede în Uniunea Sovietică, sau mai exact în tacticile pe care URSS le-a folosit pentru a restabili măreția Rusiei după căderea monarhiei cu o sută de ani în urmă”.
Putin a crescut cu glorioșii sportivi sovietici. Pentru Uniunea Sovietică, sportul era o modalitate suplimentară de a fi in competiție cu Occidentul, să arate superioritatea modului de viață comunist, să stimuleze patriotismul și sa-i învinga pe dușmanii URSS si pe arena sportiva, nu doar in batalii armate. Iar pentru asta, toate mijloacele sunt bune, inclusiv dopajul.
Din acest motiv, crede autorul articolului, rușilor le place foarte mult sportul. În vremurile sovietice, sportivii erau semizei, fapt care explica actuala furie populară dupa eliminarea echipei ruse de la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud. „Când ești prins, neagă, neagă, neagă și acuză Occidentul, dă vina pe America, spune ca a interveni în alegerile tale, vorbește despre dezvoltarea rachetei “Satan”, care ar putea distruge o țara de dimensiunea Texasului“ – scrie autorul.
Creșterea cheltuielilor militare ale Rusiei este un alt detaliu care amintește de vremurile sovietice. Deși cheltuielile Rusiei cu armata sunt departe de ale SUA, raporat la PIB, Rusia cheltuiește mult mai mult decat SUA, sustine Todd Wood.
Și acțiunile Rusiei în Siria, Crimeea și Ucraina seamănă cu strategia sovietică. Putin se străduiește să influențeze global și, prin urmare, adopta tactici sovietice. „Folosirea armelor cibernetice împotriva Occidentului, încercările de a discredita democrația și modul nostru de viață sunt toate tactici clasice ale KGB-ului”.
Mulți critică țările occidentale pentru faptul că, din vina lor, Rusia nu s-a putut alătura comunității națiunilor libere inca din anii 1990. O parte din acest lucru este adevărat, admite autorul articolului care explica ca SUA nu au reușit să dezghete complet relațiile cu Moscova. Pe de altă parte, în însăși cultura politică a Rusiei este adânc înrădăcinată „ostilitatea față de democrație, libertate și Statele Unite”.
Este puțin probabil că, actualul guvern rus va înceta să organizeze parade militare grandioase, iar generația care a trăit în Uniunea Sovietică va permite să fie îngropat Lenin.
„Cred că pana nu este înmormântat Lenin, cât timp Putin nu pleaca, iar generația mai în vârstă va deveni istorie – Rusia nu va primi în sfârșit o șansă pentru un viitor diferit“, – prezice jurnalistul Washington Times.
http://www.paginaderusia.ro/wt-rusia-se-va-schimba-cand-putin-va-fi-plecat-iar-lenin-ingropat/
////////////////////////////////////////////
Putin compară trupul lui Lenin cu sfintele moaște
DE OLEG COJOCARU
Președintele rus Vladimir Putin a comparat comunismul cu creștinismul, iar vizitele rușilor la mausoleul lui Vladimir Lenin cu pelerinajele creștinilor la sfintele moaște, potrivit unui interviu pentru filmul documentar „Valaam”, fragmentul căruia a fost prezentat pe postul tv „Rossia 1”.
Potrivit lui Putin, credința a întărit Rusia „în anii foarte duri de luptă cu Dumnezeu”. Cu toate acestea, ” în același timp (comunistii – n.r.) au creat o religie nouă”.
„Poate că voi spune ceva care ar putea să nu placă, dar eu zic așa, cred că ideologia comunistă este similara cu creștinismul, de fapt – libertate, egalitate, fraternitate, justiție – totul este pus în scriptura, este totul acolo „, – a spus președintele rus.
Putin a comparat atitudinea comuniștilor față de Lenin cu venerarea sfinților în creștinism. „Uitați-vă, Lenin e pus într-un mausoleu. Cum este asta diferit de moaștele sfinților pentru ortodocși, pentru creștini în general? Când unii spun că nu, în creștinism nu este o astfel de tradiție … Cum să nu? Mergeti la Athos, vedeți acolo, sunt moaștele sfinților și noi avem aici relicve sfinte”, a continuat Putin.
„Iar codul ”constructorului comunismului”? Este o sublimare, un fragment primitiv din Biblie, nu au inventat nimic nou“ – a subliniat el.
„Regimul vechi nu a inventat nimic nou, pur și simplu si-a adaptat ideologia sa la ceva ce omenirea a inventat deja”, a concluzionat președintele rus.
Trupul liderului bolșevic Vladimir Lenin este îmbălsămat și păstrat în prezent într-un mausoleu în Piața Roșie din centrul Moscovei. Problema înmormântării sale a fost din nou discutată în mod activ cu prilejul celei de-a 100-a aniversări a revoluției din octombrie.
Potrivit sociologilor, această propunere împarte rușii în doua tabere. Un sondaj realizat toamna de Centrul Levada a arătat că 41% dintre respondenți sunt pentru înhumarea trupului lui Lenin, tot atâția se opun acestei idei.
La începutul lunii septembrie, guvernul rus a respins proiectul de lege privind înmormântarea lui Lenin, fapt care i-a mulțumit nespus de mult pe comuniștii ruși condusi de Ghenadi Ziuganov.
http://www.paginaderusia.ro/putin-compara-trupul-lui-lenin-cu-sfintele-moaste/
////////////////////////////////////////////
Patriarhul rus a recidivat, fiind surprins la mână cu un ceas de 16.000 de dolari
DE OLEG COJOCARU
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill poartă mai multe ceasuri de lux care costă de la aproape o mie la câteva mii de dolari fiecare, a aflat Open Media.
De exemplu, patriarhul a fost vazut recent purtand un ceas Ulysse Nardin care poate fi gasit în comert la un pret de peste 16.000 de dolari. Acest ceas cu diamante este folosit cu o curea din piele de crocodil.
Și asta deși în urmă cu câțiva ani Patriarhul Kirill a promis că va folosi doar ceasul daruit de președintele rus – un ceas ieftin de producției rusească.
Patriarhul Kirill a fost acuzat în mod repetat ca are un stil de viață prea extragavant, având în vedere valorile spirituale propagate de biserica pe care o conduce: modestie, altruism și moderație.
Discuții aprinse despre posesia de lucruri scumpe de către ierarhii bisericii au izbucnit în Rusia după ce jurnaliștii ucraineni au fotografiat pe mana patriarhului de la Moscova un ceas Breguet în valoare de 30.000 de euro. Kirill se afla într-o vizita în Donbas, în 2009, unde le explica minerilor că criza economica este „rezultatul păcatului care a pătruns în economia modernă”.
„Oamenii care muncesc cinstit plătesc pentru cei care au facut din aer averi de milioane și miliarde. Toți plătim pentru înșelăciuni, pentru tendinta unora spre îmbogatire, pentru pierderea umanitatii în relațiile economice”, a declarat patriarhul moscovit.
Capul bisericii ruse a mai fost implicat în scandaluri privind posesia de obiecte de lux. În 2012, mass-media a relatat că acesta deține un apartament de lux in centrul Moscovei. Propaganda oficiala s-a grabit sa asigure atunci că șeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu a locuit nici macar o singură zi în locuinta, deși a mutatacolo biblioteca tatălui său. În plus, patriarhul folosește un iaht de lux, pe care biserica l-a primit in dar de la Lukoil. La bordul acestei nave, în vara lui 2019, au fost observate fete și turiști pe jumătate dezbrăcați.
////////////////////////////////////////////
(Ca si in Romania…) 75% din mărcile populare de mezeluri sunt falsificate de producători
Mai multe branduri populare de cârnați si salam din Rusia sunt contrafăcute, anunta postul de radio „Serviciu de Ştiri din Rusia”, citandu-l pe președintele Uniunii consumatorilor „Roskontrol”, Alexandr Borisov.
Concluziile s-au bazat pe studierea a 33 de marci de mezeluri fierte-afumate si semiafumate. 25 dintre ele (75%) nu au trecut testul conformitatii cerințelor de calitate. Experții au constatat încălcări în aproape fiecare probă.
In timpul cercetarii, Uniunea consumatorilor a constatat ca 2/3 din probe nu au trecut examenul histologic.
„În probe au fost găsite substitute pentru carnea de vită și carnea de porc (soia si proteine de colagen, carne de pasăre dezosată mecanic, piele de animale), amidon, celuloză, umectanți (caragenan), niciunul declarat în compoziție. Acești aditivi reduc valoarea nutritivă a produsului, dar si costul de productie… „, – a spus Alexandr Borisov.
In plus, unele mezeluri contin atât de multă sare, încât este suficient sa manânci 70-80 de grame de produs pentru a acoperi necesarul zilnic în sodiu „, – a spus expertul.
Cercetarea a implicat numeroase marci cunoscute in Rusia, dar si pe teritoriul fostei URSS. Este vorba despre mezelurile „Moskovskaya”, „Krakovskaia”, „Odesa”, „Servelat” şi „Sudjuk”
http://www.paginaderusia.ro/75-din-marcile-populare-de-mezeluri-sunt-falsificate-de-producatori/
////////////////////////////////////////////
Fabrică ilegală de mezeluri, descoperită la
Bucureşti Alertă şi în Prahova
citeşte totul despre: investigarea, directiei, bucuresti, inscriptionate, politie, verificari, posibil, vizat, magazine, firme, comerciantii, produse, mezeluri, functiona, control
O fabrică de mezeluri care funcţiona ilegal în Bucureşti a fost descoperită de ofiţerii Direcţiei de Investigarea Fraudelor din cadrul IGPR, în urma unui control care i-a vizat pe comercianţii de fructe şi produse congelate din Capitală şi şase judeţe, potrivit unor surse din Poliţie. Se fac verificări pentru a vedea dacă produsele fabricate aici au ajuns în supermarket-uri şi dacă au fost inscripţionate cu numele unor firme cunoscute. Este posibil ca produse fabricate aici să fi ajuns şi la magazine din Prahova.
https://jurnalulph.ro/news/8036-fabrica-ilegala-de-mezeluri-descoperita-la-bucuresti-alerta-si-in-prahova.html
////////////////////////////////////////////
Câte E-uri poți găsi într-un sandviș cu Pâine, Mezeluri, Ketchup, Muștar, Margarină??
Aditivii alimentari sunt substanțe adăugate în alimente pentru a păstra aroma sau pentru a-i spori gustul, aspectul sau alte calități. Unii aditivi au fost folosiți de secole; de exemplu, păstrarea alimentelor prin decapare (cu oțet), sărare, ca la slănină, conservarea dulciurilor sau folosirea dioxidului de sulf ca în cazul vinurilor. Odată cu apariția alimentelor procesate în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost introduși mulți aditivi, de origine naturală și artificială. Aditivii alimentari includ, de asemenea, substanțe care pot fi introduse în alimente indirect (numite `aditivi indirecti`) în procesul de fabricație, prin ambalare sau în timpul depozitării sau transportului.
Puse la pachet sau doar pentru o gustare rapida, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, sandvișurile reprezinta una dintre cele mai comune forme de prezentare a mâncării. Dar te-ai gândit până acum cate E-uri poti regăsi într-un sandviș?!
InfoCons este alături de consumatori și pune la dispoziție o serie de tipuri de sandvișuri și maximul de E-uri ce se pot regăsi în acestea, calculate în baza Testelor Comparative efectuate.
Să spunem că facem un sanviș cu Pâine, Mezeluri, Ketchup, Muștar, Margarină
Acestea conțin urmatoarele E-uri:
Nr. Crt.
E-uri
Repetari
……………………
Cont. aici https://infocons.ro/cate-euri-poti-gasi-intrun-sandvis-cu-paine-mezeluri-ketchup-mustar-margarina-2/
////////////////////////////////////////////
Înșelătorie demascată – produse contrafăcute vândute ca fiind tradiționale din Sibiu
By Roxana David
Produsele tradiționale sunt din ce în ce mai căutate pentru că nu ar trebui să conțină conservanți și e-uri. De foarte multe ori însă ceea ce se vinde sub denumirea de tradițional nu respectă întocmai rețeta. așa s-a întâmplat și cu unele produse din carne vândute la București ca provenind de la Sibiu și făcute în mod tradițional. Libertatea.ro a mers pe fi și a demascat înșelătoria.
-Ordinul 724/1082/360/2013 stabilește că produs tradițional poate fi doar preparatul obținut după o rețetă autentică românească, cu ingrediente românești, fără aditivi sau conservanți
-În prezent, mii de comercianți vând „produse tradiționale” care nu respectă nici măcar un criteriu stabilit de Ministerul Agriculturii
-În Piața Obor din București, un magazin care vinde „produse tradiționale”, aduce majoritatea preparatelor din Ungaria, acestea fiind pregătite, culmea, după rețete maghiare
-În Piața Progresul, unul din magazinele cu „produse tradiționale din Sibiu’ vinde mușchi file preparat în măcelăria din spatele pieței
-Autoritățile se feresc să explice cine ar trebui să aplice legea și nici nu spun dacă oamenii sunt înșelați când intră într-un magazin de „produse tradiționale”, unde li se vând mezeluri obișnuite
În urmă cu 5 ani, Ministerul Agriculturii și Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) elaborau un ordin comun prin care erau stabilite foarte clar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un preparat pentru a fi denumit produs tradițional. Din acel moment a fost realizat un Registru Național al Produselor Tradiționale, iar toți producătorii își puteau înscrie preparatele în acest document online. Iar dacă produsele respectau criteriile impuse, primeau un certificat de atestare și dreptul de a pune pe eticheta produsului logo-ul și denumirea de „produs tradițional”.
Dar pentru comercianți acest ordin nu a reprezentat un impediment, fiindcă au putut scrie în continuare pe firme, pe bannere, pe pancarte și pe orice element publicitar că vând „produse tradiționale”, chiar dacă nu au la vânzare nici măcar un preparat înscris în Registrul Național al Produselor Tradiționale!
Un reportaj cu camera ascunsă realizat de reporterul Libertatea în Piața Obor demonstrează cât de înșelătoare pot fi reclamele. De exemplu, pe firma magazinului Astona Exclusiv scrie cu litere uriașe „produse tradiționale”, iar în vitrina frigorifică sunt expuse la vânzare „slănină ardelenească”, „pastramă țărănească”, „jumări” și alte zeci de preparate.
Dar când cerem detalii vânzătoarei despre preparate, aflăm un lucru uimitor: „Noi avem cele mai multe produse din Ungaria, le aducem de acolo. Mai lucrăm și cu câțiva de aici (producători români – n.r.), dar foarte puțini. Ungaria e baza!”
Tradițional de la Sibiu, preparat la măcelărie în București
La un magazin, culmea, tot cu „produse tradiționale de la Sibiu”, dar din Piața Progresul din sectorul 4 al Capitalei, vânzătoarea ne garantează că toate produsele sunt 100% românești, tradiționale, că respectă rețetele, că nu au conservanți sau aditivi alimentari.
Cu toate astea, nici unul nu are atestat de „produs tradițional” eliberat de Ministerul Agriculturii. Iar pentru a ne convinge să cumpărăm un mușchi file, care seamănă izbitor cu un preparat similar pe care îl găsim în marile magazine, ne dă argumentul suprem: „E un mușchi file foarte bun! E făcut de măcelarii noștri chiar aicea, avem măcelărie lângă pește… Unde?! În spate la hala de pește. A, aici în București?! Da, și astea sunt foarte proaspete…” Am întrebat-o de ce nici un preparat din carne nu are atestat de produs tradițional, ne-a explicat că „toată săptămâna vine doctoru (veterinar – n.r.) și le face analize și de asta nu mai e nevoie ca să le mai înregistrăm”.
Autoritățile știu legea, dar nu spun cum se aplică
Libertatea a trimis la Protecția Consumatorului (ANPC) o solicitare în care a cerut instituției să precizeze dacă magazinele care fac reclamă și susțin că vând produse tradiționale, fără a avea nici măcar un preparat înregistrat oficial ca tradițional, încalcă legea și îi induc în eroare pe oameni.
După aproape 20 de zile a venit răspunsul, semnat chiar de Marius Pîrvu, președintele ANPC, în care a enumerat prevederile legii. Atât.
Un răspuns similar a fost oferit de Ministerul Agriculturii, care a precizat, în plus, că referitor la aspectele privind publicitatea incorectă a consumatorilor asupra produselor, menționăm că acestea sunt de competența Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor’.
Așadar, din răspunsurile transmise de cele două instituții e clar că un comerciant nu are voie să scrie pe eticheta preparatului că e produs tradițional’ decât dacă e înscris în Registrul Național al Produselor Tradiționale. Dar nu e nici o problemă dacă scrie mare, pe firmă, că vinde produse tradiționale, deși are în raft mezeluri obișnuite.
Adevărata miză, prețul de vânzare
Producătorii români au explicat pentru Libertatea că adevărata miză a acestor „preparate tradiționale” o reprezintă prețul la care sunt comercializate mezelurile. „La supermarket luăm mușchiul file cu 25 de lei pe kilogram. Dar dacă ne ducem la un magazin care se laudă că vinde produse tradiționale, același produs îl cumpărăm cu 30-40 de lei. De fapt, asta e adevărata miză, fiindcă acești falși producători nu sunt decât niște speculanți, care vând scump un produs de duzină”, a declarat Ioan Tătăran, președintele Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Maramureș (APPTE). Acesta se mai plânge că tocmai legea care ar trebui să-i protejeze pe producătorii de preparate tradiționale și să-i diferențieze de alți comercianți care vând cărnuri și mezeluri îi dezavantajează.
Cum ne dăm seama dacă e produs tradițional
Singura modalitate certă de a fi siguri că un preparat este produs tradițional autentic e, până la urmă, tot eticheta impusă de Ministerul Agriculturii. Acel mic logo pe care scrie „produs tradițional” e, în momentul de față, singura variantă prin care preparatele românești se pot deosebi de alte preparate.
„Mezelurile tradiționale sunt mici, au un aspect nu prea comercial, carnea are o culoare închisă, spre negru uneori, iar în cazul preparatelor afumate, dacă dai cu degetul pe deasupra lor, îți rămâne negreala din funingine pe mână. Plus că niciodată nu o să vedeți o cantitate prea mare de cărnuri la tarabele celor care vând produse cu adevărat tradiționale, fiindcă acele preparate nu rezistă foarte mult, deoarece nu conțin conservanți”, sunt sfaturile președintelui APPTE pentru cei care vor să facă diferența între un produs tradițional românesc și unul obișnuit.
Înșelătorie demascată – produse contrafăcute vândute ca fiind tradiționale din Sibiu
//////////////////////////////// ///////////
Putin, despre părți din România anexate de Stalin Ucrainei
Criza din Ucraina a ajuns într-o fază extrem de periculoasă, după mutarea preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei.
Mai mult, a vorbit și de teritoriile rupte din România, Ungaria și Polonia. Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.
„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai exact, de Rusia bolşevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după revoluţia din 1917”, a spus Putin.
„Apoi, în ajunul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a anexat deja Ucraina la URSS şi a transferat statului ucrainean nişte pământuri care au aparţinut anterior Poloniei, României şi Ungariei”, a mai spus Putin.
“Iar în 1954, din anumite motive, Hruşciov a luat Crimeea de la Rusia şi a dat-o Ucrainei. De fapt, aşa s-a format teritoriul Ucrainei sovietice”, a completat liderul statului rus.
Rămâne de văzut dacă este doar o declarație prin care Putin își caută aliați în alte țări, cel puțin la nivel de opinie publică, dar și dacă autoritățile române vor avea o reacție la o declarație istorică.
https://www.sabotorii.ro/articol/putin-despre-parti-din-romania-anexate-de-stalin-u_6590.html
////////////////////////////////////////////
Garry Kasparov: „Nu este nicio diferență între Putin, Hitler, Stalin și Ceaușescu. Dictatorii nu se schimbă”
de Oana Voicu
Garry Kasparov, cel mai mare jucător de șah al lumii și unul dintre cei mai puternici opozanți ai lui Vladimir Putin, a declarat miercuri seară că nu există nicio diferență între Putin, Hitler, Stalin și Ceaușescu. Acesta a explicat că dictatorii nu se schimbă, iar războiul din Ucraina demonstrează acest lucru:
Garry Kasparov, declarații dure despre Vladimir Putin
„Problema cu dictatorii este că ei nu se schimbă. Nu este nicio diferență între Hitler, Stalin, Putin, poate îl putem include și pe Ceaușescu. Dictatorii nu se întreabă ‘de ce?’. Ei se întreabă ‘de ce nu?’. Iar Putin am văzut că poate lua un teritoriu, poate omorî oameni în Siria, cum a făcut în Alep, în Siria, prin bombardări masive. A făcut atâtea crime fără nicio consecință”, a declarat Garry Kasparov într-un interviu pentru TVR.
Marele șahist a spus că Ucraina reprezintă doar un pas pe care vrea să îl facă liderul d ela Kremlin:
„De aceea a atacat Ucraina. Pentru el era doar următorul pas. Și dacă nu ar fi fost rezistența eroică a Ucrainei și a conducerii lui Volodimir Zelenski, am fi văzut o altă capitulare a lumii și negocieri pentru a salva anumite părți ale Ucrainei”, a explicat renumitul șahist.
Regimul Putin încurajat de Occident
Acesta a criticat liderii europeni care au permis apariția regimului Putin:
„Mulți politicieni europeni mai au puțin și își vor recunoaște vina de a-l fi creat pe Putin așa cum e acum, dar cei care sunt surprinși de crimele de război din Ucraina trebuie să-și amintească de Alep, de armele chimice din Siria, de Groznîi în anii 2000, de uciderea oponenților politici. Știm ce e KGB, sunt în România, nu în Franța, nu în Marea Britanie, dar noi vedem acum că amenințarea este recunoscută. Și cred că trăim un moment în care istoria secolului XXI va fi schimbată. (…) Dar Ucraina plătește un preț enorm acum”, a adăugat Kasparov.
Zelenski a dovedit că este „un lider de război adevărat”. „Avem așa de mulți politicieni care au devenit clovni și un comediant a devenit erou. Este o lecție de istorie”, a declarat Garry Kasparov.
Garry Kasparov: „Nu este nicio diferență între Putin, Hitler, Stalin și Ceaușescu. Dictatorii nu se schimbă”
///////////////////////////////////////////
Putin, discurs de o oră și jumătate: Ucraina, o creație a bolșevicilor. Regiunile din estul Ucrainei, teritorii rusești
Președintele rus Vladimir Puțin a făcut luni seară declarații după Consiliul de Securitate în care a fost votată recunoașterea republicilor separatiste din Donbas, declarație transmisă live de televiziunile din Rusia și de televiziunile occidentale. Președintele rus a semnat apoi decretele pentru recunoașterea independenței Republicii Donețk și Republicii Luhansk. Putin a susținut în discurs că regiunile din estul Ucrainei sunt foste teritorii rusești, că Ucraina este o creație bolșevică, iar Rusia ar fi fost fost prea generoasă după 1990 cu teritoriile rusești cedate țărilor nou înființate.
Vladimir Putin și-a început discursul vorbind despre istorie și afirmând că Ucraina modernă a fost „creată” de Rusia.
“Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai precis, de Rusia bolșevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după revoluția din 1917.
Apoi, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a transferat Ucrainei niște pământuri care au aparținut anterior Poloniei, României și Ungariei. În 1954, din anumite motive, Hrușciov a luat Crimeea din Rusia și a dat-o Ucrainei. De fapt, așa s-a format teritoriul Ucrainei sovietice”, a spus Putin.
Totodată, Putin susține că Rusia a fost „jefuită” în momentul în care Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.
Iată declarațiile președintelui rus:
O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părți date de Lenin din Rusia.
După, înainte și după WWII Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria
În 1954 Hrusciov a dăruit Crimeea. Așa a fost formată Ucraina.
De ce a trebuit să transferăm teritoriile care au fost parte a Imperiului Rus? De ce a trebuit să fim așa de generoși? Și după aceea să dăm dreptul acestor republici să plece? E o nebunie.
Acum trebuie să vorbim deschis și franc.
Nu acuz pe nimeni, atunci era foarte greu, dar trebuie sa știm că anume așa a fost, după acțiunile bolșevicilor a apărut Ucraina.
Acum, urmașii au dărâmat statuile lui Lenin și numesc asta decomunizare.
În 1920 a fost făcut URSS, dar viața a arătat că nu poți controla așa un teritoriu cu principiile acelea.
Teroarea roșie si dictatura lui Stalin sau colectivizarea au transformat lucrurile astea doar în declarații.
Stalin, de facto, a pus în practică ideile sale de orânduire în stat, dar nu a modificat constituția lui Lenin. Părea că nici nu era nevoie într-un regim totalitar.
În exterior părea frumos și democratic. E păcat că principiile pe care a fosr făcut statul nu au exclus ideile utopice. Liderii partidului erau convinși ca au format un stat infailibil, dar minciuna acum pare că ne costă mult.
Bacilul naționalismului doar a așteptat ceasul. Conducerea, în loc să analizeze clar, din cauza luptei pentru putere în partid, a fost încurajat naționalismul, a promis lucruri populiste.
După aceea, am mers pe ideea bătută deja de satisfacere a nevoilor naționaliste.
În 1989 a fost semnat documentul fatal. Citez: țările din uniune au toate drepturile care reies din statutului lor suveran. Fiecare republică și uniune are cetățenia sa, care se răsfrânge asupra tuturor cetățenilor ei.
Acum, întrebarea e de ce în acele vremuri tulburi a fost nevoie sa tulburi și mai mult. Soarta URSS a fost decisă cu doi ani înainte.
Destrămarea Rusiei istorice, sub numele de URSS, este pe conștiința lor.
Noi am ajutat tările CSI, inclusiv Ucraina. Din 91 până în 2013, Ucraina a câștigat 250 de mld de dolari din energia mai ieftină pe care am dat-o noi.
Aceste credite de 1000 de mld ale URSS au fost plătite doar de Rusia.
Ucraina a încălcat lucrurile semnate în 97, a avut cerințe pentru fondul de diamante din afara Ucrainei, moștenirea URSS.
În 2011 aveam schimburi comerciale de 50 mld de dolari, în 2019 avea schimburi mai mici cu toate țările UE.
Autoritățile Ucrainei au început să construiască țara negând tot ce ne unește. Nu ne uimește că în Ucraina a crescut numărul naționaliștilor și al fasciștilor care au pretenții teritoriale față de Rusia.
Autoritățile de la Kiev se comportă total neceremonios. Ne-au furat gazul și ne-au șantajat pentru traniztul gazului.
Trebuie să înțelegem că Ucraina nu a avut o tradiție reală de de statalitate proprie, a copiat modelele altora.
Instituțiile politice s-au supus intereselor clanurilor de la putere, neavând legătură cu interesele poporului. Statul s-a preocupat să păzească miliardele de dolari furate de la popor și ascunse în bănci europene.
Politicenii au făcut politica sub discutarea radicalilor, radicalii au devenit tot mai impertinenți și cerințele au crescut și nu le a fost greu să-și impună cerințele față de puterea care era tot mai aplecată către naționalism.
Nu s-a realizat o statalitate solidă. Corupția, care este o problemă pentru multe tari, inclusiv pentru Rusia, în Ucraina mănâncă toate venele autorităților.
Și, în 2014 au dus maidanul până la lovitură de stat și s-au bucurat de susținerea vestului.
În 2014 costul era de un miliard de dolari pe zi de la ambasada SUA.
Câți oameni nevinovați au murit? Radicalii au organizat o adevărată teroare împotriva jurnaliștilor. Au urmat pogromuri și omucideri violente.
Țara este destrămată, aprope 6 milioane de ucraineni au fost nevoiți să plece afară pe locuri de muncă necalificate. În pandemie au plecat 60.000 de doctori și asistente.
Oamenii literalmente supraviețuiesc.
Asta e pentru ca au băgat în buzunar istoria sovietică și rusă
Au distrus construcția de nave și aviație – și cu ele se mândrea întregul URSS. Din 2016, Antonov nu a făcut niciun avion.
Infrastructura de transport de gaze făcută de URSS este atât de proastă încât e un adevărat pericol.
Prăbușirea economiei ucrainene este acompaniată de o sărăcie generală și este coordonată de o grămadă de consilieri străini. Aceștia influențează toate domeniile, de la guvernare până la primărie. Nu există judecători independenți. Le-au dat drept străinilor pentru a decide componența CSM. Biroul anticorupție, etc sunt coordonate direct de ambasada SUA. Corupția înflorește la fel.
Ucraina a fost dusă la nivelul de colonie. Și-a pierdut caracterul național și este dusă către de naționalizarea totală a țării.
Este deja legea privind popoarele istorice. Le spun că sunt străini, mai ales rușilor. Le-a fost interzis să vorbească în rusă în școli și chiar magazine.
Ucraina a pus sancțiuni împotriva propriilor cetățeni. Se luptă cu biserica. În Radă este un nou proiect împotriva credincioșilor din patriarhia rusă.
Oamenii din Crimea au ales să fie în Rusia.
Ucraina încurajează terorismul islamic de acolo. Acest lucru este făcut cu ajutorul serviciilor străine.
Ucraina vrea atragerea altor țări în lupta cu noi. Prin nouă strategie de apărare, citez: „prin cooperarea cu arena internațională”, pe criteriile conveniente Ucrainei, a implicării acestora în razii.
Ucraina vrea să facă arme nucleare. Au rachete sovietice, avioane, vor face mai multe, e doar chestiune de timp.
Ucraina va face mai ușor decât alte țări care fac asta, prin ajutor tehnologic din străinătate.
Dacă ei vor avea nucleare, situația în Europa și mai ales pentru noi, Rusia se va schimba dramatic.
Doar SUA au trimis în aceste scopuri miliarde de dolari. În ultimele luni e un râu continuu de arme, din 2014 au fost grupuri de luptă NATO.
Armata ucraineană s-a sincronizat total cu NATO și poate fi coordonată din birourile NATO.
A fost adoptată legea pentru permiterea intrării armatelor străine pe teritoriul ucrainean. Știm că e vorba de armatele NATO.
Aeroporturile renovate din banii NATO au fost făcute pentru transportarea rapidă a trupelor NATO. Au făcut în Oceacovo și un centru naval SUA.
SUA voiau să facă la fel și în Crimeea, dar oamenii le-au dat peste cap planurile.
Fiecare țară are dreptul la alianțe, firește, dar în tratatele internaționale există principiul care nu dă voie să-ți faci siguranța națională în detrimentul siguranței altor state.
Intrarea Ucrainei în NATO este o amenințare directă pentru Rusia.
Reamintesc, în 2008, i-au invitat pe ei și georgieni în NATO ș nu era voința lor, dar au trebuit să fie de acord cu partenerul mai mare.
Ne este cunoscută poziția SUA, acțiunile militare din Donbas nu încurcă la intrarea în NATO, dacă ei vor învinge corupția și vor achiesa la principiile NATO.
În 89, când se vorbea despre unirea Germaniei, URSS-ului i-a fost promis că NATO nu se va existe în Est, dar totul a fost un sunet gol.
Au spus că intrarea țărilor din centrul și nordul Europei în NATO va permite apropierea de Rusia și uitarea trecutului sângeros, dar totul este fix pe dos.
Rusia și-a îndeplinit toate promisiunile.
Sursa: Digi24
Putin, discurs de o oră și jumătate: Ucraina, o creație a bolșevicilor. Regiunile din estul Ucrainei, teritorii rusești
/////////////////////////////////////////////
VLADIMIR PUTIN a spus că Ucraina este o creație a Rusiei și că Stalin a dat acestei țări părți din România, Polonia și Ungaria.
Vladimir Putin a declarat după ședința Consiliului de Securitate a Federației Ruse în care ieri a fost votată recunoașterea republicilor separatiste din Donbas și Lugansk:
„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia, mai precis de Rusia comunistă, bolșevică. Acest proces a început aproape imediat după revoluția din 1917 (…). Apoi, în ajunul și după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin deja anexase la URSS și transferase către Ucraina câteva teritorii care anterior aparțineau Poloniei, României și Ungariei (…). Iar în 1954, din anumite motive, Hrușciov a luat Crimeea de la Rusia și a dat-o Ucrainei. De fapt, așa s-a format teritoriul Uniunii Sovietice”, a declarat Vladimir Putin, citat de CNN și https://60m.ro., subliniind că:
O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părți date de Lenin din Rusia.
După, înainte și după WWII Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria
În 1954 Hrusciov a dăruit Crimeea. Așa a fost formată Ucraina.
De ce a trebuit să transferăm teritoriile care au fost parte a Imperiului Rus? De ce a trebuit să fim așa de generoși? Și după aceea să dăm dreptul acestor republici să plece? E o nebunie.
Nu acuz pe nimeni, atunci era foarte greu, dar trebuie sa știm că anume așa a fost, după acțiunile bolșevicilor a apărut Ucraina.
Acum, urmașii au dărâmat statuile lui Lenin și numesc asta decomunizare.
În 1920 a fost făcut URSS, dar viața a arătat că nu poți controla așa un teritoriu cu principiile acelea.
Teroarea roșie si dictatura lui Stalin sau colectivizarea au transformat lucrurile astea doar în declarații.
Stalin, de facto, a pus în practică ideile sale de orânduire în stat, dar nu a modificat constituția lui Lenin. Părea că nici nu era nevoie într-un regim totalitar.
În exterior părea frumos și democratic. E păcat că principiile pe care a fosr făcut statul nu au exclus ideile utopice. Liderii partidului erau convinși ca au format un stat infailibil, dar minciuna acum pare că ne costă mult.
Bacilul naționalismului doar a așteptat ceasul. Conducerea, în loc să analizeze clar, din cauza luptei pentru putere în partid, a fost încurajat naționalismul, a promis lucruri populiste.
După aceea, am mers pe ideea bătută deja de satisfacere a nevoilor naționaliste.
În 1989 a fost semnat documentul fatal. Citez: țările din uniune au toate drepturile care reies din statutului lor suveran. Fiecare republică și uniune are cetățenia sa, care se răsfrânge asupra tuturor cetățenilor ei.
Acum, întrebarea e de ce în acele vremuri tulburi a fost nevoie sa tulburi și mai mult. Soarta URSS a fost decisă cu doi ani înainte.
Destrămarea Rusiei istorice, sub numele de URSS, este pe conștiința lor.
Noi am ajutat tările CSI, inclusiv Ucraina. Din 91 până în 2013, Ucraina a câștigat 250 de mld de dolari din energia mai ieftină pe care am dat-o noi.
Aceste credite de 1000 de mld ale URSS au fost plătite doar de Rusia.
Ucraina a încălcat lucrurile semnate în 97, a avut cerințe pentru fondul de diamante din afara Ucrainei, moștenirea URSS.
În 2011 aveam schimburi comerciale de 50 mld de dolari, în 2019 avea schimburi mai mici cu toate țările UE.
Autoritățile Ucrainei au început să construiască țara negând tot ce ne unește. Nu ne uimește că în Ucraina a crescut numărul naționaliștilor și al fasciștilor care au pretenții teritoriale față de Rusia.
Autoritățile de la Kiev se comportă total neceremonios. Ne-au furat gazul și ne-au șantajat pentru traniztul gazului.
Trebuie să înțelegem că Ucraina nu a avut o tradiție reală de de statalitate proprie, a copiat modelele altora.
Instituțiile politice s-au supus intereselor clanurilor de la putere, neavând legătură cu interesele poporului. Statul s-a preocupat să păzească miliardele de dolari furate de la popor și ascunse în bănci europene.
Politicenii au făcut politica sub discutarea radicalilor, radicalii au devenit tot mai impertinenți și cerințele au crescut și nu le a fost greu să-și impună cerințele față de puterea care era tot mai aplecată către naționalism.
Nu s-a realizat o statalitate solidă. Corupția, care este o problemă pentru multe tari, inclusiv pentru Rusia, în Ucraina mănâncă toate venele autorităților.
Și, în 2014 au dus maidanul până la lovitură de stat și s-au bucurat de susținerea vestului.
În 2014 costul era de un miliard de dolari pe zi de la ambasada SUA.
Câți oameni nevinovați au murit? Radicalii au organizat o adevărată teroare împotriva jurnaliștilor. Au urmat pogromuri și omucideri violente.
Țara este destrămată, aprope 6 milioane de ucraineni au fost nevoiți să plece afară pe locuri de muncă necalificate. În pandemie au plecat 60.000 de doctori și asistente.
Oamenii literalmente supraviețuiesc.
Asta e pentru ca au băgat în buzunar istoria sovietică și rusă
Au distrus construcția de nave și aviație – și cu ele se mândrea întregul URSS. Din 2016, Antonov nu a făcut niciun avion.
Infrastructura de transport de gaze făcută de URSS este atât de proastă încât e un adevărat pericol.
Prăbușirea economiei ucrainene este acompaniată de o sărăcie generală și este coordonată de o grămadă de consilieri străini. Aceștia influențează toate domeniile, de la guvernare până la primărie. Nu există judecători independenți. Le-au dat drept străinilor pentru a decide componența CSM. Biroul anticorupție, etc sunt coordonate direct de ambasada SUA. Corupția înflorește la fel.
Ucraina a fost dusă la nivelul de colonie. Și-a pierdut caracterul național și este dusă către de naționalizarea totală a țării.
Este deja legea privind popoarele istorice. Le spun că sunt străini, mai ales rușilor. Le-a fost interzis să vorbească în rusă în școli și chiar magazine.
Ucraina a pus sancțiuni împotriva propriilor cetățeni. Se luptă cu biserica. În Radă este un nou proiect împotriva credincioșilor din patriarhia rusă.
Oamenii din Crimea au ales să fie în Rusia.
Ucraina încurajează terorismul islamic de acolo. Acest lucru este făcut cu ajutorul serviciilor străine.
Ucraina vrea atragerea altor țări în lupta cu noi. Prin nouă strategie de apărare, citez: „prin cooperarea cu arena internațională”, pe criteriile conveniente Ucrainei, a implicării acestora în razii.
Ucraina vrea să facă arme nucleare. Au rachete sovietice, avioane, vor face mai multe, e doar chestiune de timp.
Ucraina va face mai ușor decât alte țări care fac asta, prin ajutor tehnologic din străinătate.
Dacă ei vor avea nucleare, situația în Europa și mai ales pentru noi, Rusia se va schimba dramatic.
Doar SUA au trimis în aceste scopuri miliarde de dolari. În ultimele luni e un râu continuu de arme, din 2014 au fost grupuri de luptă NATO.
Armata ucraineană s-a sincronizat total cu NATO și poate fi coordonată din birourile NATO.
A fost adoptată legea pentru permiterea intrării armatelor străine pe teritoriul ucrainean. Știm că e vorba de armatele NATO.
Aeroporturile renovate din banii NATO au fost făcute pentru transportarea rapidă a trupelor NATO. Au făcut în Oceacovo și un centru naval SUA.
SUA voiau să facă la fel și în Crimeea, dar oamenii le-au dat peste cap planurile.
Fiecare țară are dreptul la alianțe, firește, dar în tratatele internaționale există principiul care nu dă voie să-ți faci siguranța națională în detrimentul siguranței altor state.
Intrarea Ucrainei în NATO este o amenințare directă pentru Rusia.
Reamintesc, în 2008, i-au invitat pe ei și georgieni în NATO ș nu era voința lor, dar au trebuit să fie de acord cu partenerul mai mare.
Ne este cunoscută poziția SUA, acțiunile militare din Donbas nu încurcă la intrarea în NATO, dacă ei vor învinge corupția și vor achiesa la principiile NATO.
În 89, când se vorbea despre unirea Germaniei, URSS-ului i-a fost promis că NATO nu se va existe în Est, dar totul a fost un sunet gol.
Au spus că intrarea țărilor din centrul și nordul Europei în NATO va permite apropierea de Rusia și uitarea trecutului sângeros, dar totul este fix pe dos.
Rusia și-a îndeplinit toate promisiunile.
Cer adoptarea și după aceea ratificarea acordului pentru parteneriat și prietenie cu cele două republici.
Cerem Kievului să înceteze imediat războiul, în caz contrar vor urma consecințe majore.
Am propus să dialogăm.
În 2000, în vizită din Moscova, pe Clinton l-am întrebat cum se uită America la primirea Rusiei în NATO. Spun asta pentru prima dată. Nu spun care a fost răspunsul, dar a fost respingere.
Nu vreți să vedeți în noi un prieten și partener, dar de ce ne faceți dușman? Pentru că ei nu vor să vadă o țară așa mare și puternică ca Rusia.
De aici și propunerile noastre pentru siguranță. Vedem că mereu am fost mințiți, cu cinci valuri de extindere NATO.
În consecință, alianța a ajuns la granițele Rusiei. Este motivul crizei de securitate, s-a ajuns la epuizarea încrederii.
În România și Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ține rachete Tomahawk. În scenariul acesta amenințările cresc exponențial și există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către dușmanul NATO.
Dușmanul este Rusia, iar platforma de lansare va fi Ucraina. Strămoșii noștri n-ar crede dacă ar auzi asta.
NATO în Ucraina ar putea controla spațiul nostru până la Urali.
Dacă vor fi rachete balistice în Ucraina, pot distruge toată Rusia europeană. În 4-5 minute rachetele hipersonice ar ajunge în Moscova.
Și-au pus baze și armament scuipând pe îngrijorările nostre, pe ideea de câinele latră și caravana trece.
Noi nu putem fi de acord cu asta.
Înțelegem preocupările de securitate. În 2008 am propus înțelegerea pentru securitate. Am propus și alte documente, drept răspuns au fost doar multe cuvinte, a arătat că o tentativă de a duce discuția într-o parte.
Partenerii europeni au libertatea să aleagă alianța lor. Iar ne amenință cu sancțiuni, care oricum vor fi. Motivul pentru ele mereu va fi găsit sau inventat, cu scopul de a reține dezvoltarea Rusiei.
Rusia are dreptul la măsuri pentru securitatea proprie.
În legătură cu Donbasul, Kievul nu este interesat în rezolvarea pașnică și vrea blitzkrieg, ca în 2015.
Folosesc artilerie, ucid civili, își bat joc de bătrâni și copii.
Nu se întrevede sfârșitul, iar așa-numita lume civilizată se face că nu vede genocidul la adresa a 4 milioane de oameni.
////////////////////////////////////////////
Stalin, contemporanul nostru
Timothy SNYDER
Cu 80 de ani în urmă, în toamna lui 1930, Iosif Stalin a impus o politică ce a schimbat cursul istoriei şi a dus la zeci de milioane de morţi, de-a lungul deceniilor, în întreaga lume. Într-o campanie importantă şi violentă de „colectivizare“, el a adus agricultura sovietică sub controlul statului. Stalin a continuat colectivizarea, în ciuda rezistenţei masive care a urmat cînd autorităţile sovietice au încercat prima oară să introducă această politică, în primăvara precedentă. Conducerea sovietică s-a bazat atunci pe împuşcări şi deportări în Gulag, pentru a se impune în faţa opoziţiei. Totuşi, cetăţenii sovietici au rezistat în număr mare; nomazii kazahi au fugit în China, ţăranii ucraineni – în Polonia.
În toamnă, împuşcările şi deportările au continuat, fiind completate de constrîngerea economică. Ţăranii erau supuşi unor taxe pînă intrau în sistemul colectiv, iar fermelor colectivizate li s-a permis să ia în stăpînire seminţele pentru semănat ale ţăranilor, folosite pentru a planta recolta de anul următor. Odată ce sectorul agricol al URSS a fost colectivizat, a început foametea. Privîndu-i pe ţărani de pămîntul lor şi transformîndu-i de facto în angajaţi ai statului, gospodăriile agricole colective i-au permis Moscovei să controleze atît oamenii cît şi producţia lor. Dar control nu înseamnă creaţie. S-a dovedit imposibil să-i transforme pe nomazii Asiei Centrale în fermieri productivi, într-un singur sezon de cultivat. Începînd cu 1930, aproximativ 1,3 milioane de oameni au murit de foame în Kazakhstan, în timp ce culturile lor sărăcăcioase erau revendicate conform directivelor centrale.
În Ucraina, recolta nu a corespuns aşteptărilor, în 1931. Motive erau nenumărate: vremea neprielnică, vietăţi dăunătoare, lipsa forţei animale, după ce ţăranii au ales să-şi sacrifice şeptelul, decît să îl piardă în favoarea sistemului colectiv, lipsa tractoarelor, împuşcarea şi deportarea celor mai buni gospodari, precum şi întîrzierea semănatului şi recoltatului cauzată chiar de colectivizare.
„Cum se aşteaptă de la noi să construim economia socialistă – a întrebat un ţăran ucrainean – dacă sîntem cu toţii osîndiţi la foame?“ Acum ştim, după 20 de ani de discutare a documentelor sovietice, că în 1932 Stalin a transformat cu bună ştiinţă colectivizarea foametei din Ucraina într-o campanie deliberată de foamete motivată politic. Stalin a prezentat eşecul recoltelor drept un semn al rezistenţei naţionale ucrainene, pretinzînd fermitate mai degrabă decît concesii.
Cum foametea s-a răspîndit în acea vară, Stalin şi-a rafinat explicaţia: foamea era un sabotaj, activiştii comunişti locali erau sabotorii, protejaţi de autorităţi înalte, şi erau plătiţi cu toţii de către spioni străini. În toamna lui 1932, Kremlinul a emis o serie de decrete care garantau morţi în masă. Unul dintre ele tăia întreaga aprovizionare către comunităţile care nu reuşiseră să-şi atingă cota de grîne.
Între timp, comuniştii au luat toată hrana pe care au găsit-o, „pînă la ultimul grăunte“ – după cum îşi amintea un ţăran – şi, la începutul lui 1933, graniţele Ucrainei sovietice erau izolate, astfel încît cei înfometaţi să nu poată cere ajutor. Ţărani pe moarte şi-au cules recolta de primăvară sub supravegherea turnurilor de pază. Mai mult de 5 milioane de oameni din URSS au murit înfometaţi sau din cauza altor boli legate de foame, la începutul anilor ’30, 3,3 milioane dintre ei în Ucraina, dintre care în jur de 3 milioane ar fi supravieţuit dacă Stalin ar fi încetat pur şi simplu revendicarea culturilor şi exporturile, preţ de cîteva luni, şi le-ar fi oferit oamenilor accesul la magaziile de cereale.
Aceste evenimente au rămas în centrul politicii est-europene pînă în zilele noastre. În fiecare noiembrie, ucrainenii comemorează victimele din 1933. Dar Viktor Ianukovici, actualul preşedinte al Ucrainei, neagă suferinţele deosebite ale poporului ucrainean – o încuviinţare a povestirii istorice oficiale a Rusiei, care caută să umbrească răul caracteristic al colectivizării şi să-l înfăţişeze drept o tragedie atît de vagă, încît nu are făptaşi sau victime clare.
Rafal Lemkin, avocatul polonezo-evreu care a pus bazele conceptului de „genocid“ şi a inventat termenul, nu ar fi fost de acord: el a numit foametea ucraineană un caz clasic de genocid sovietic. După cum ştia Lemkin, teroarea a urmat foametei: ţăranii care au supravieţuit foamei şi Gulagului au devenit următoarele victime ale lui Stalin. Marea Teroare din 1937-1938 a început cu o campanie de împuşcări – îndreptate mai cu seamă spre ţărani –, care a curmat 386.798 de vieţi de-a lungul Uniunii Sovietice, un număr disproporţionat fiind în Ucraina.
Colectivizarea aruncă o umbră grea. Cînd Germania nazistă a invadat Uniunea Sovietică vestică, nemţii au păstrat intacte fermele colectivizate. Le-au privit ca pe un instrument care le-ar permite să folsească hrana ucraineană în scopuri proprii şi să înfometeze pe cine doreau. După revoluţia lui Mao din 1948, comuniştii chinezi au urmat modelul stalinist de dezvoltare. Acest lucru a însemnat că vreo 30 de milioane de chinezi au murit de foame între 1958-1961, din cauza unei foamete similare celei din Uniunea Sovietică. Colectivizarea maoistă a fost de asemenea urmată de campanii de împuşcări în masă.
Chiar şi în zilele noastre, agricultura colectivă stă la baza puterii tiranice din Coreea de Nord, unde sute de mii de oameni au făcut foamea în anii ’90. Şi în Belarus, ultima dictatură a Europei, gospodăriile agricole colective nu au fost desfiinţate şi un fost director al unei astfel de gospodării, Aleksandr Lukaşenko, conduce ţara. Lukaşenko candidează în decembrie pentru cel de-al patrulea mandat prezidenţial consecutiv. Controlînd pămîntul, el controlează şi votul. La 80 de ani după campania de colectivizare, lumea lui Stalin rămîne cu noi.
Timothy Snyder este profesor de istorie la Universitatea Yale. Cea mai recentă carte a sa este Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2010
www.project-syndicate.org
traducere de Patricia MIHAIL
https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/stalin-contemporanul-nostru
/////////////////////////////////////////////
Putin, discurs halucinant. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”
Într-o declarație de presă, Vladimir Putin a afirmat, joi seară, că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”. De asemenea, președintele rus a acuzat „neonaziştii’ ucraineni că folosesc populaţia ca scuturi umane în faţa ofensivei Rusiei. Discursul a fost unul halucinant, de propagandă.
În cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, Vladimir Putin a spus că soldaţii ruşi sunt „adevărații eroi’ în ofensiva împotriva Ucrainei în timp ce ucrainenii au fost spălați pe creier de naziști. Acesta a susţinut că forţele ucrainene împiedică civilii să utilizeze coridoarele umanitare create de armata rusă. Discursul a fost unul halucinant, de propagandă, ale cărui legături cu realitatea din cadrul războiului Rusia – Ucraina sunt aproape nule.
Putin, discurs halucinant. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”Putin, discurs halucinant. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”
Vezi galeria foto
Putin susține în discursul de propagandă că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști”
În discursul său de propagandă, care nu pare să aibă vreo legătură cu realitatea, liderul de la Kremlin a acuzat forţele ucrainene că amplasează armament în zone locuite şi folosesc astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile.
„Militarii noştri oferă coridoare sigure pentru civili, dar neonaziştii ucraineni şi mercenarii străini împiedică evacuările şi tratează civilii ca scuturi umane”, a afirmat Vladimir Putin, acuzând armata ucraineană că a instalat în zone rezidenţiale echipamente militare folosite în confruntări.
Citește și: Pe cine a sunat Vladimir Putin înainte de invadarea Ucrainei: „L-a informat pe…”
Citește și: Macron, după ce Putin i-a spus că Rusia va obţine „denazificarea” Ucrainei: „Te minți singur”
Citește și: Mesajul lui Zelenski pentru preşedintele Rusiei, după 8 zile de război: „Putin, du-te acasă!”
Citește și: Un om de afaceri rus oferă o recompensă de 1 milion de dolari pentru prinderea lui Putin: „Căutat: viu sau mort”
Conform BBC, liderul de la Moscova a avertizat că vrea „distrugerea mentalităţii antiruse create de Occident’.
„Suntem în război cu neonaziștii. Nu voi renunța niciodată la convingerea mea că rușii și ucrainenii sunt un singur popor’, a mai spus liderul de la Kremlin, adăugând că ucrainenii au fost „spălați de creier de naziști’.
Cu toate acestea, ”operaţiunea militară specială se desfăşoară strict conform calendarului, conform planului”, a susţinut Putin, în a opta zi a invaziei asupra Ucrainei pe care a ordonat-o joia trecută.
Liderul de la Kremlin a salutat curajul soldaților ruși
În cadrul discursului care a făcut înconjurul Planetei, Putin a salutat, de asemenea, ”curajul” soldaţilor ruşi, pe care i-a calificat drept ”adevăraţi eroi”. Președintele rus a pretins că aceştia ”luptă ferm înţelegând deplin justeţea cauzei lor” şi a lăudat ”preţioasa luptă împotriva neonaziştilor” şi împotriva ”mercenarilor străini” veniţi în Ucraina.
‘‘Nu voi renunţa la convingerea că ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor”, a mai spus Putin. De asemenea, liderul de la Kremlin a promis sprijin financiar pentru familiile soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina, pentru cei răniţi şi pentru cei desfăşuraţi în acţiunea militară.
Ministerul rus al Apărării susține că, până miercuri, 498 de soldaţi ruşi au murit în luptele din Ucraina şi 1.597 au fost răniţi, în timp ce Kievul a anunțat că a ucis peste 7.000 de soldaţi ruşi de la începutul invaziei, date neconfirmate însă de vreo sursă independentă.
https://www.viva.ro/vedete-si-evenimente/stiri/putin-ucrainenii-spalati-pe-creier-de-nazisti-soldatii-rusi-adevaratii-eroi-2836737
////////////////////////////////////////////
Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler: Rusia a uitat toate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial
De Ena Stanciu
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat, într-un mesaj transmis luni seară, la declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a susținut că Adolf Hitler avea „sânge evreu” și că „cei mai înflăcărați antisemiți sunt de obicei evrei”, relatează CNN. „Un astfel de impuls antisemit al ministrului lor înseamnă că Rusia a uitat toate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial. Sau poate că nu au studiat niciodată acele lecții”, a declarat Volodimir Zelenski. Cum s-ar putea spune așa ceva în ajunul aniversării victoriei asupra nazismului? Aceste cuvinte înseamnă că principalul diplomat al Rusiei dă vina pe poporul evreu pentru crimele naziste. Fără cuvinte. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Întrebat în cadrul unui interviu pentru postul italian de știri Zona Bianca, cum poate pretinde Vladimir Putin că încearcă să „denazifice” Ucraina, având în vedere că Volodimir Zelenski, președintele ales în mod democratic al țării, este evreu, Serghei Lavrov a răspuns: „Și ce dacă Zelenski este evreu? Asta nu neagă elementele naziste din Ucraina. Cred că și Hitler avea sânge evreiesc. Unii dintre cei mai răi antisemiți sunt evrei”. Reacția Israelului Declarațiile sale au provocat furie în Israel. Ministrul israelian de Externe, Yair Lapid, a catalogat afirmațiile omologului său rus drept unele „de neiertat, scandaloase și o teribilă greșeală istorică”. Lapid a cerut ca țara sa să primească scuze din partea Moscovei și a anunțat că ambasadorul rus va fi convocat la Ministerul israelian de Externe. „A spune că Hitler a fost evreu este ca și cum ai spune că evreii s-au sinucis. Naziștii i-au persecutat pe evrei, numai naziștii au fost naziști, doar naziștii au întreprins o anihilare sistematică a poporului evreu”, a mai spus Lapid. În cel mai recent discurs al său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a atras atenția însă asupra ”tăcerii” Moscovei. „Desigur, există un mare scandal în Israel astăzi cu privire la aceste vorbe. Cu toate acestea, nimeni nu aude obiecții sau scuze de la Moscova. Este tăcere”, a spus Zelenski.
Citeşte întreaga ştire: Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler: Rusia a uitat toate lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial
https://www.libertatea.ro/stiri/zelenski-raspuns-pentru-lavrov-rusia-a-uitat-toate-lectiile-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-sau-poate-ca-nu-le-a-studiat-niciodata-4109494
////////////////////////////////////////////
Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare, crede istoricul rus Roy Medvedev
Preşedintele rus Vladimir Putin vrea să se întoarcă la frontierele Rusiei stabilite în timpul lui Petru cel Mare şi se bucură de sprijinul „majorităţii ruşilor”, afirmă istoricul rus şi fostul disident din perioada sovietică Roy Medvedev, în opinia căruia invazia din Ucraina reprezintă încercarea şefului de la Kremlin de „a rescrie istoria”, transmite luni EFE.
AGERPRES – lun, 07 mart. 2022, 11:52
Trimite pe:
Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare, crede istoricul rus Roy Medvedev
Putin „vrea să plaseze Rusia între marile puteri ale lumii, lângă China şi Statele Unite. Ştie ce spune şi chiar crede ceea ce spune. Problema este mereu aceeaşi. Pentru Europa, Rusia va fi mereu prea mare. Pentru marea majoritate a ruşilor, nu”, apreciază Medvedev, într-un interviu publicat luni de cotidianul italian Corriere della Sera.
În privinţa invaziei din Ucraina, istoricul rus, în vârstă de 95 de ani şi care a fost expulzat în 1968 din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) pentru că s-a opus reabilitării dictatorului sovietic Iosif Stalin, consideră că Putin „se teme, poate, de consecinţele economice, dar că majoritatea ruşilor sunt de acord cu ceea ce se întâmplă”, chiar dacă „occidentalilor nu le place să recunoască acest lucru”.
Ucraina, „ca sferă de influenţă, datează din punct de vedere geografic de pe vremea lui Gogol, marele nostru scriitor care s-a născut într-un teritoriu care aparţine acum Ucrainei, dar pe care toată lumea îl consideră rus. Istoria niciodată nu se întâmplă degeaba. Nici măcar Putin nu intenţionează să recupereze tot teritoriul. Doar partea rusofonă. În ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, nimeni nu se gândeşte cu adevărat la ea. Sunt doar vorbe”, dă el asigurări.
Despre Putin, Medvedev spune că este „o persoană absolut ciudată. Este obsedat să se lupte cu trecutul, vrea să fie ţinut minte, să se transforme în simbolul nostru. În acest sens, este motivat de ambiţii personale. Ucraina este mai presus de orice încercare a lui de a rescrie istoria, de a-i devia cursul”.
„Din capul locului, (Putin) nu este un ţar, personalitate care pentru el are conotaţii mitologice. Din capul locului, nu seamănă cu Lenin. Dar nu este nici ca Stalin, cu care este adesea comparat cu maliţiozitate”, adaugă Medvedev, care a fost prigonit de dictatorul sovietic şi reabilitat odată cu „perestroika” lui Mihail Gorbaciov, al cărui colaborator a fost.
Despre „democraţia rusă”, Medvedev afirmă că „este foarte controlată. Însă în doar 10 ani de democraţie de tip occidental, în timpul guvernării (Boris) Elţîn, ţara a fost făcută ţăndări. Şi nici aşa nu le-a plăcut. În afară de această perioadă, ruşii nu au trăit niciodată democraţia ‘voastră’. Nu sunt obişnuiţi”.
Şi concluzionează: „Există alte modele de societate în afara celei din SUA. Europenii ar fi trebuit să fie primii care să înţeleagă acest lucru. Însă mereu aţi refuzat să recunoaşteţi acest fapt evident. Lumea nu mai este bipolară şi merge în altă direcţie. Putin şi Rusia au aşteptat multă vreme. Iar apoi au decis să meargă pe cont propriu”.
CELE MAI NOI
Banca Națională a Cehiei a crescut cu 0,75% rata dobânzii de referință, o majorare peste așteptările economiștilor
Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 242 de milioane de lei de la bănci
Bulgaria şi Grecia vor să cumpere împreună gaze naturale
Control ANPC la magazinele Jumbo Pallady și Jumbo Berceni. Inspectorii au dat amenzi de peste 100.000 de lei și au închis temporar unitățile
Stoltenberg: NATO își va întări prezența în jurul granițelor Suediei în perioada procesării cererii sale de aderare, dacă aceasta va avea loc
Putin vrea să se întoarcă la Rusia lui Petru cel Mare, crede istoricul rus Roy Medvedev
////////////////////////////////////////////
Vladimir Putin: Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia comunistă ;Stalin a anexat la URSS și a transferat Ucrainei teritorii care aparțineau României, Bulgariei și Ungariei / Ucraina de azi, o colonie de marionete
Vladimir Ionescu
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat oficial decretele pentru a recunoaște independența teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, țară despre care susține că a ajuns „o colonie de marionete” și că ar pregăti „acțiuni militare” împotriva Rusiei.
Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia comunistă, spune Vladimir Putin
„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia, mai precis de Rusia comunistă, bolșevică. Acest proces a început aproape imediat după revoluția din 1917 (…). Apoi, în ajunul și după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin deja anexase la URSS și transferase către Ucraina câteva teritorii care anterior aparțineau Poloniei, României și Ungariei (…). Iar în 1954, din anumite motive, Hrușciov a luat Crimeea de la Rusia și a dat-o Ucrainei. De fapt, așa s-a format teritoriul Uniunii Sovietice”, a declarat Vladimir Putin, citat de CNN.
Președintele Federației Ruse susține că Ucraina de astăzi „este controlată din exterior”.
Condițiile puse de Volodimir Zelenski pentru a accepta neutralitatea Ucrainei
EXTERNE – 03 MAI, 13:06
Condițiile puse de Volodimir Zelenski pentru a accepta neutralitatea Ucrainei
„Ucraina a devenit o colonie de marionete”, a spus Vladimir Putin. „Ucrainenii au risipit nu numai tot ceea ce le-am dat în timpul URSS, dar până și ceea ce au moștenit de la imperiul rus. Până și opera creată de Ecaterina cea Mare”, a continuat liderul de la Kremlin, citat de The Guardian.
Potrivit președintelui rus, Ucraina „pregătește acțiuni militare” împotriva Rusiei și va dezvolta armament nuclear. Mai mult decât atât, Vladimir Putin susține că trupele ucrainene sunt sub comanda NATO și că Alianța Nord-Atlantică ar fi adevăratul „agresor”.
Vladimir Putin: Ucraina modernă a fost creată integral de Rusia comunistă / Stalin a anexat la URSS și a transferat Ucrainei teritorii care aparțineau României, Bulgariei și Ungariei / Ucraina de azi, o colonie de marionete
////////////////////////////////////////////
Va face Putin ceea ce nu a îndrăznit Stalin? (Der Spiegel)
Ovidiu Nahoi
Soldați Nato în timpul unui exercițiu militar în Polonia
Revista germană Der Spiegel se întreabă în ce măsură deciziile luate la summitul NATO vor fi cu adevărat în măsură să descurajeze eventualele intenții războinice ale Rusiei. Există o mulțime de motive de îndoială, crede Der Spiegel.
Josif Stalin, unul dintre cei mai mari criminali din istoria lumii, nu a îndrăznit, succesorul lui, Nikita Hrușciov, a dat, de asemenea, înapoi. Așa cum au făcut toti liderii de până la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. Va fi Vladimir Putin, singurul lider ales în mod democratic de trei ori din istoria Rusiei, cel care va risca primul?
Unii, precum fostul comandant al NATO Wesley Clark și fostul general german Egon Ramms se referă la așa-numitul „Baltic Gap”, o aluzie la celebrul Fulda Gap al războiului rece, spațiul de la granița de est a landului german Hessa, unde strategii militari se temeau de o ofensivă majoră a tancurilor sovietice. Nu s-a întâmplat niciodată. Acum, însă, revine teama de o invazie rusească masivă, care ar putea avea loc undeva pe câmpiile dintre orașul estonian Narva și orașul bielorus Brest, la granița cu Polonia.
O forță de reacție rapidă a fost deja stabilită, iar acum, alianța intenționează să instaleze mii de soldați în cele trei țări baltice și Polonia. În cazul unui atac rus, NATO ar putea mobiliza 50.000 de soldați. Și, există o mulțime de lideri militari și politici, care ar dori să vadă o prezență și mai robustă.
Putin însuși este în mare parte responsabil pentru înrăutățirea situației. Odată cu anexarea Crimeei și intervenția din Ucraina, el a încălcat dreptul internațional și principiile fundamentale care au condus la încheierea conflictului est-vest. Acoliții săi au amenințat chiar Danemarca și Polonia cu atacuri nucleare. Nu e de mirare că mulți cred acum că Putin este capabil de orice.
Totuși, lui i-a fost relativ ușor să smulgă Crimeea unei Ucraine divizate. În timp ce nimeni nu se îndoiește de superioritatea netă a Alianței Atlantice în raport cu Rusia.
În ciuda eforturilor recente, bugetul rus al apărării reprezintă doar a zecea parte din cel al NATO. Mai mult, industria țării este slab dezvoltată iar populația îmbătrânește.
Pe de altă parte, în cazul în care strategii occidentali cred cu adevărat că Putin are în vedere un atac, atunci ei ar trebui să meargă mult mai departe de cele câteva mii de soldați din țările baltice.
De fapt, ei ar trebui să constituie o armată uriașă pentru a duce un asemenea război, ceea ce va marca revenirea definitivă a Războiului Rece.
Scopul declarat al prezenței mai robuste a NATO este acela de a face mai sigure granițele orientale. Dar este legitim să ne îndoim că se va putea atinge acest obiectiv.
Theresa May, noua șefă a guvernului de la Londra, ar putea profita de lipsa de coeziune a partenerilor europeni, în cursul negocierilor pentru Brexit, crede editorialistul ziarului francez Le Figaro.
De azi, spectacolul s-a terminat. Brexitul poate începe. Există acum și un lider pentru asta. Și ce șef! ni se spune. La mai bine de un sfert de secol după căderea lui Margaret Thatcher, avem o nouă „Iron Lady”- Doamnă de Fier.
Europenii îi cer să se grăbească pentru a ieși cât mai repede din incertitudine, pentru a nu afecta piețele. Vor rămâne însă statele membre unite și în negociere? Motorul franco-german a ajuns deja, mai silențios decât cel al unei biciclete electrice.
Și vedem deja Parisul cum presează Berlinul împotriva voinței sale, spre o nouă stimulare a zonei euro, în detrimentul „rigorii”. Un balon de oxigen pentru Londra. Theresa May ar putea adânci aceste divergențe. Pentru cei care au dus până la sublim principiul „divide et impera”, când dominau lumea într-un mod imperial, Europa dezbinată rămâne un drăguț teren de joacă.
Și în final să privim către Marea Chinei de Sud. Decizia Curții de la Haga, care a stabilit că această mare nu este un spațiu chinez, nu va pune capăt crizei dintre Beijing și Manila, crede presa din regiune.
Beijingul țipă, Manila rămâne precaută, scrie Courrier International citând presa din cele două țări.
„Curtea consideră că nu există niciun temei juridic pentru pretențiile istorice la resursele din zonele maritime, în interiorul așa-numitei linii din nouă puncte trasate acum peste cincizeci de ani de Beijing. Este ceea ce Beijingul consideră a fi Marea Chinei de Sud. Iar Manila – Marea Filipinelor de Vest”, scrie Filipine Daily Inquirer.
”Curtea de la Haga, a emis o decizie ilegală și invalidă. China nu o acceptă, nu o recunoaște”, scrie agenția oficială chineză Xinhua.
„Decizia a bulversat ordinea și sistemul de securitate, precum și dialogul regional. Aceasta nu stabilizează zona Asia Pacific, mai mult creează tulburări și necazuri. Curtea a creat un precedent periculos”, mai spune spune Xinhua.
„China va fi fermă precum o stâncă împotriva valurilor sau ouălor stricate”, scrie la rândul lui ziarul Huanqiu Shibao. Pentru acest ziar, decizia de la Haga este „o bucată de de hârtie bună de aruncat la coș”.
Iar cotidianul chinez Renmin Ribao avertizează într-o analiză: „Abuzul de drept internațional va fi o lovitură pentru ordinea internațională. Forțele occidentale, reprezentate de Statele Unite, își agită megafoanele pe scena internațională. Ele au semănat norii care vor întuneca propriul lor cer, ele sunt responsabile pentru confuzie”, scrie ziarul chinez.
”Manila a adus cazul în fața instanței internaționale în 2013, după mai mult de șaptesprezece ani de consultări bilaterale cu China”, amintește la rândul său ziarul Manila Times. Decizia este un test pentru noul președinte Rodrigo Duterte, care a preluat mandatul la 30 iunie. „Provocarea va fi acum să valorifice acest avantaj”, mai scrie Manila Times.
https://www.rfi.ro/presa-internationala-88327-va-face-putin-ceea-ce-nu-indraznit-stalin-der-spiegel
////////////////////////////////////////////
„Putin vrea să fie temut, la fel ca Stalin și Hitler. Și repetă greșelile trecutului” (istoric britanic)
Ovidiu Nahoi
Vladimir Putin privește un drapel pe care apar portretele lui Stalin și Lenin, 6 martie 2020
Sursa imaginii:
© Alexei Nikolsky/Kremlin Pool Photo via AP via rfi.fr
Sir Antony Beevor este un istoric militar britanic, autor a numeroase lucrări istorice despre al doilea război mondial și alte războaie din secolul al XX-lea. El spune, într-un interviu pentru revista germană Der Spiegel, că invazia Ucrainei de către Putin îi amintește de atacurile militare sovietice din trecut – inclusiv în ce privește greșelile.
Istoricul britanic Antony Beevor vede Rusia ca un „prizonier al trecutului său”. Întrebat dacă observă asemănări între Armata Roșie din al Doilea Război Mondial și așa-zisa „operațiune militară specială” a lui Putin în Ucraina, Beevor crede că ambele sunt profund influențate de trecut:
”Obsesia lui Putin pentru „Marele Război Patriotic” împotriva Germaniei lui Hitler a contribuit într-adevăr la gafe extraordinare în invadarea Ucrainei și la o repetare ciudată a greșelilor din trecut.
De exemplu el vede încă tancul drept marele simbol al puterii, chiar dacă deja s-a dovedit a fi extrem de vulnerabil la dronele și armele antitanc de astăzi în Libia și chiar în Nagorno-Karabah.
În mod uimitor, lecțiile cheie din bătăliile de la Stalingrad și Berlin au fost de asemenea uitate.
În aprilie 1945, mareșalul Jukov, sub o presiune intensă din partea lui Stalin, și-a trimis armatele de tancuri la Berlin fără sprijin de infanterie.
Forțele lui Putin nu numai că au făcut aceeași eroare, ci au copiat chiar și modul în care armatele de tancuri au atașat tot felul de obiecte la turelele lor, în speranța că acest lucru va detona prematur armele antitanc. Acest lucru nu a salvat echipajele de tancuri rusești. Pur și simplu le-a sporit profilul și a atras grupurile ucrainene de vânătoare de tancuri, la fel ca grupurile Tineretului Hitlerist și SS cu arme antitanc”.
Potrivit istoricului britanic, un alt tipar care apare în Ucraina este dependența armatei ruse de arme grele :
”În al Doilea Război Mondial, Armata Roșie s-a lăudat cu puterea artileriei sale, pe care o numea „zeul războiului”.
Distrugerea orașelor Groznîi și Alep a dezvăluit, de asemenea, cât de puțin a evoluat doctrina conflictului urban rusesc de la al Doilea Război Mondial.
Dimpotrivă, forțele armate occidentale, în recucerirea orașelor Mosul și Raqqa în 2016 și 2017 au demonstrat o abordare mult mai științifică, au izolat fiecare oraș, apoi curățându-l sector cu sector”, amintește istoricul.
O mentalitate distorsionată
Reporterul Der Spiegel amintește de distrugerile și masacrele oribile săvârșite de armata nazistă după invadarea URSS în 1941. Și atunci, este misiunea de a lupta împotriva național-socialismului – atât manifestarea reală din trecut, cât și cea fictivă din Ucraina – o altă paralelă între Stalin și Putin?
”Mentalitatea distorsionată a lui Putin, obsedat de războiul triumfal împotriva nazismului, a răsturnat totul pe dos. Putin și ideologii săi îi descriu în mod grotesc pe ucraineni ca pe niște naziști renăscuți care trebuie eliminați și reeducați, așa cum descrie articolul cu totul maniacal din RIA Novosti al lui Timofei Sergeitsev.
Rolul de eliberator de nazism a dat, într-adevăr, Armatei Roșii ideea că se putea comporta așa cum dorea. Drepturile de cucerire însemnau nu numai impunerea unui regim sovietic statelor vecine. Au implicat, de asemenea, jefuirea cuprinzătoare a țării ca formă de despăgubire și ideea că femeile și fetele germane – ar trebui să plătească pentru crimele bărbaților lor din patria rusă.
Chiar dacă este mult prea devreme pentru a trage concluzii, există tot mai multe dovezi ale unor atacuri similare în Ucraina.
Deși va trece ceva timp până să poată fi evaluată o imagine mai fiabilă, astfel de incidente par să aibă loc din răzbunare pentru eșecul abject al trupelor lui Putin de a zdrobi patriotismul ucrainean”, concluzionează pentru Der Spiegel istoricul britanic Anthony Beevor.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica
////////////////////////////////////////////
Ultimii deținuți politic în ceasul uitării
De ce ultimii supraviețuitori ai închisorilor comuniste nu sunt chemați în școli să le vorbească elevilor despre ororile prin care au trecut, să li se pună întrebări, să le dea povețe?
Închisoare
Foștii deținuți politic nu mai prezintă interes pentru nimeni. Peste 200.000 au murit în închisorile comuniste sau în lagăre. Din cei 65.000 care trăiau în 1990, acum mai sunt în viață câteva mii. Pe site-ul Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR) apare scris lună de lună, și nu doar o dată, anunțul: „Cu deosebită tristețe anunțăm că la data de… a încetat din viață un fost deținut politic reprezentativ…“ Cât de curând vor muri toți. Când va muri ultimul, atunci da, asta va fi o știre care va fi preluată de toată presa din România și chiar de cea internațională.
Timp de trei decenii foștii deținuți politic au primit din partea statului indemnizații modice, mult mai mici decât falșii revoluționari ai lui Iliescu. În 2020 parlamentul a votat o lege în virtutea căreia sunt despăgubiți și urmașii de gradul întâi ai celor care au fost crucificați în închisorile comuniste. Însă conform actului legislativ, „prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora“.
Discriminarea în ceea ce-i privește pe copiii foștilor legionari este mai mult decât evidentă. Cu ce este vinovat fiul unui fost legionar, care poate că se apropie și el de pragul morții, pentru fapta tatălui, chiar și dacă tatăl a fost criminal? Și el ca și copiii celorlalți deținuți politic a fost hăituit de sistemul comunist, a fost dat afară de la facultate, a fost trimis la munca de jos. Este o nedreptate pe care legislativul nu vrea să o repare.
După noua lege, compensațiile foștilor deținuți politic sunt decente. Însă a trebuit să moară peste 60.000 dintre ei pentru a se ajunge aici. E cinic, dar parcă de 30 de ani guvernele au așteptat să rămână cât mai puțini pentru ca efortul financiar să fie cât mai mic.
Am stat de vorbă cu istoricul Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, despre problemele foștilor deținuți politic. Una dintre acestea este faptul că de multe ori nu li se eliberează rețete gratuite, deși cei mai mulți suferă de boli cronice dobândite în anii de detenție. Mai sunt și altele. „Suferința lor cea mai mare este aceea că se simt marginalizați, spune Marius Oprea. Practic, trecutul lor carceral nu este împărtășit decât între ei, în rarele momente de comemorare, cum este cel din 10 mai când va avea loc Ziua Martirilor Anticomuniști din Temnițele de Exterminare.“
Chinurile pe care le-au trăit în închisori ar trebui împărtășite tinerelor generații. Am spus-o nu o dată că sistemul nostru de învățământ este lipsit de memoria crimelor comunismului și în general de memoria ororilor secolului trecut. Un secol în care suboamenii au dus răul până la ultimele limite. Istoria comunismului pe care elevii o învață la școală este o bătaie de joc. De ce ultimii supraviețuitori ai închisorilor comuniste nu sunt chemați în școli să le vorbească elevilor despre ororile prin care au trecut, să li se pună întrebări, să le dea povețe? Istoria atrocităților comuniste ar putea în felul acesta să fie învățată pe viu.
Pe de altă parte, în comparație cu alte țări privind istoria comunismului, noi nu avem studii temeinice, avem cărți de memorialistică și lucrări de doctorat. E mult prea puțin. Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Academia Română ar trebui să investească masiv pentru punerea în lumină a unui trecut vinovat. Inclusiv a propriului trecut vinovat.
„Dacă la Institutul Memoriei din Polonia lucrează 1.400 de oameni, spune istoricul Marius Oprea, la noi au lucrat și lucrează 38, asta incluzând și personalul tehnic.“
Prin comparație, Institutul Revoluției Române înființat de Ion Iliescu în 2004 la finalul mandatului de președinte a primit fonduri uriașe de la bugetul statului. Anul trecut, guvernul Orban a desființat sinecura lui Iliescu printr-o Ordonanță de Urgență, devenită ulterior lege, însă CCR a declarat legea neconstituțională.
„Continuăm demersurile pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din 1989. Mişcarea revoluţionară nu poate fi studiată şi interpretată de către cei care au confiscat idealurile revoluţiei. Ion Iliescu, preşedintele de onoare al Institutului, este judecat pentru crime împotriva umanităţii“, a declarat la vremea respectivă deputatul liberal Alexandru Muraru.
https://www.dw.com/ro/ultimii-de%C8%9Binu%C8%9Bi-politic-%C3%AEn-ceasul-uit%C4%83rii/a-61550306
////////////////////////////////////////////
Treizeci și una de convorbiri cu Emil Cioran
În Italia, de câțiva ani buni, asistăm la o interesantă Cioran-renaissance. Numeroase apariții editoriale par a corespunde unui interes reînnoit pentru operele și biografia scriitorului din Rășinari. De fapt, „lansarea” lui Cioran în Italia s-a petrecut destul de târziu, la începutul anilor ’80, după câteva sporadice inițiative anterioare. Un promotor decisiv al lui Cioran, începând cu acea perioadă, a fost regretatul profesor de literatură italiană Mario Andrea Rigoni (de la Universitatea din Padova), care a reușit să-l „plaseze” la prestigioasa editură Adelphi din Milano. De altfel, Rigoni a și tradus primele două volume cioraniene publicate de Adelphi: Écartèlement (1979) și Histoire et utopie (1960), apărute în 1981 și, respectiv, 1982, urmate apoi de alte traduceri ale cărților franceze ale lui Cioran [1]. În schimb, prima carte italiană a lui Cioran tălmăcită direct din limba română (de Fulvio Del Fabbro și Cristina Fantechi), Pe culmile disperării/Al culmine della disperazione, a văzut lumina tiparului de-abia în 1998, la editura Adelphi; până în momentul de față, este și singura din cele cinci cărți de tinerețe publicate de Cioran în România (în perioada 1934-1940) tradusă direct din română în italiană.
Chiar și fără colaborarea, directă sau indirectă, a profesorului Rigoni, editura milaneză a continuat să publice în anii 2000 alte titluri cioraniene importante, pășind aproape exclusiv pe cărările bătute de Gallimard. Astfel, odată cu faimoasele Cahiers (Quaderni, 2001) și cu ultima carte a lui Cioran, Aveux et anatèmes (Confessioni e anatemi, 2007), avea să completeze seria operelor franceze majore ale lui Cioran; între timp, în 2004, ieșea pe piața italiană cu placheta de interviuri Un apolide metafisico. Conversazioni (2004), tradusă, comme d’habitude, după ediția Gallimard (Entretiens, 1995). De menționat că prima ediție Humanitas a volumului Convorbiri cu Cioran (1993) cuprindea doar șaisprezece interviuri, anume cele publicate de Gallimard în 1995, mai puțin conversațiile cu Duval, Gillet, Jakob și Liiceanu. (A doua ediție, cuprinzând douăzeci de interviuri, a fost publicată în 2004, în același an cu ediția italiană).
Mai ales după anul centenarului, 2011, când Adelphi a tipărit Caietul de la Talamanca, inițiativa publicării de noi texte cioraniene a venit însă dinspre alte edituri italiene; edituri (mai) mici, dar care s-au dovedit mult mai receptive în a lansa scrieri inedite sau mai puțin cunoscute, indiferent de genul, conținutul sau amploarea acestora. Așa au apărut unele texte românești organice (adică autonome, concepute sub formă de „carte”, chiar dacă neterminate sau nefinisate), precum Despre Franța/Sulla Francia (2014), Îndreptar pătimaș/Breviario dei vinti I, II (2019, 2016) – toate trei la editura Voland din Roma și Razne/Divagazioni (2016, la editura Lindau din Torino). Pe lângă acestea, diferite opuscule și volumașe de dimensiuni reduse, conținând fragmente epistolare sau interviuri inedite, au fost publicate în ritm alert la editurile Mimesis (Milano-Udine) și La Scuola di Pitagora (Napoli). De reținut, printre altele, epistolarele cu George Bălan (2017), Petre Țuțea (2019) și frații Arșavir și Jeni Acterian (2021), publicate la editura Mimesis de Antonio Di Gennaro.
Relansarea lui Cioran în spațiul cultural italian s-a manifestat pe mai multe căi: prin publicarea unor texte inedite precum cele menționate (la care merită adăugate interviul cu Gabriel Liiceanu Itinerari di una vita, Mimesis, 2018, și corespondența Cioran-Eliade, Una segreta complicità. Lettere 1933-1983, Adelphi, 2019); prin reeditarea constantă a titlurilor cioraniene „majore” din catalogul Adelphi (unele în ediție de buzunar); prin colocvii și sesiuni științifice (în ultimii 10 ani, de pildă, la instituții academice din Napoli, Roma și Trento); prin înmulțirea tezelor de licență, master și doctorat asupra lui Cioran (unele dintre acestea fiind publicate); prin publicarea unor lucrări importante de exegeză și literatură critică, apărute – mai ales în intervalul 2015-2020 – la sus-amintita editură Mimesis, precum și la tinerele edituri Orthotés (Napoli-Salerno), Criterion (Milano) – ambele cu un profil științific-universitar mai accentuat – sau Lemma Press (Bergamo), pentru a ne limita la exemplele ce ni se par mai semnificative.[2]
În ce privește interviurile și convorbirile cu Cioran, până anul trecut singura antologie italiană era cea pomenită mai sus (Un apolide metafisico), tipărită de Adelphi în 2004 și ajunsă între timp la a cincea ediție. Acel volum, tradus din franceză de Tea Turolla, cuprindea douăzeci de interviuri apărute între 1970 și 1992, dintre care doar opt fuseseră realizate și publicate în franceză, celelalte douăsprezece fiind traduceri din alte limbi în care fuseseră purtate conversațiile cu Cioran. Mai precis, în opt cazuri era vorba de limba germană, iar într-un caz, de limba română; celelalte trei interviuri fuseseră publicate inițial în limba spaniolă, dar – deși Cioran cunoștea bine limba spaniolă – nu e exclus ca ele să fi fost traduse după texte originale franceze ce nu au fost recuperate la întocmirea volumului de Entretiens.
Cea de-a doua culegere italiană de interviuri cu Emil Cioran – Ultimatum all’esistenza. Conversazioni e interviste (1949-1994), a cura di A. Di Gennaro, Napoli, La Scuola di Pitagora, 2020 – este remarcabilă din mai multe puncte de vedere. Este, în primul rând, o carte tipărită în condiții foarte bune, plăcută la aspect și la lectură.
Volumul se compune din treizeci și unu de interviuri ordonate cronologic, la care se adaugă scrisori ale lui Cioran către patru dintre interlocutori (și anume Leonhard Reinisch, Ben Amí Fihman, Alina Diaconu și Ion Deaconescu). O notă finală precizează sursa textelor, nu însă și limba originală a interviurilor, o chestiune care trebuie încă clarificată pentru mai multe convorbiri cioraniene publicate în germană, spaniolă, olandeză, italiană etc. Spre deosebire de alte volume editate de Antonio Di Gennaro, cel de față nu cuprinde introduceri, postfețe sau note explicative; singurele note de subsol, foarte rare de altfel, sunt cele care indică numele fiecărui traducător și operele lui Cioran citate în interiorul textului. Este deci o carte foarte „Zen”, ce dă prilejul cititorului să intre în contact direct cu textul, fără alte îndrumări auxiliare. Din acest punct de vedere (formal), această a doua culegere de interviuri italiene este înrudită cu cea publicată în 2004 de Adelphi. Cantitativ, o depășește însă cu mult, nu numai ca număr de interviuri, căci 480 de pagini format 15,5 x 21 cm (La Scuola di Pitagora), față de 362 de pagini format 10,5 x 17,5 cm (Adelphi), înseamnă, de fapt, un conținut de două ori mai substanțial.
Doar o mică parte, și anume opt, din interviurile adunate pentru prima oară acum între coperțile unui volum, fuseseră publicate anterior în Italia. [3] Iată de ce, efectul de ansamblu creat de volumul publicat de editura din Napoli este cel al unei noutăți considerabile, consistente. Douăzeci și trei de convorbiri, adică aproape trei sferturi din total, sunt inedite în limba italiană. Ca fapt curios, unul dintre acestea reprezintă un fragment inedit din interviul lui Cioran acordat lui J.-F. Duval și publicat – dar nu integral – în Entretien, respectiv Un apolide metafisico. [4] El are deci relevanța unei utile completări documentare. Cu atât mai mult cu cât permite cititorului să cunoască câteva dintre opiniile „politice” ale lui Cioran – în raport cu fenomenul migrației, decăderea și sleirea Occidentului (mai puțin a Europei de Est), rezervele energetice ale popoarelor islamice, fascinația exercitată de subiectul Hitler etc. –, deseori supuse, înainte de publicarea în volum, unor intervenții de (auto)cosmetizare biografică. Trebuie să precizăm că nu toate aceste măsuri preventive au funcționat. Dar unele dintre ele au avut un anumit succes, contribuind la amplificarea „mitului” Cioran. Iar o componentă a acestui mit este și autodeclarata ostilitate față de interviuri. Cum să ne explicăm atunci cele cincizeci şi unu de interviuri? (Aceasta e suma la care ajungem punând cap la cap conversațiile publicate în cele două culegeri italiene, din 2004 și 2020, considerând interviul comun cu Duval, al cărui text e „împărțit” între ele, și ținând cont că Alina Diaconu e prezentă cu două interviuri).
Mințea oare Cioran în 1979 când, bunăoară, la începutul conversației cu Lea Vergine, îi declara acesteia că „nu am acordat niciodată interviuri în Franța și nu am mers la televiziune, pentru că nu eram interesat să fiu recunoscut de toți”? Tot acolo, el admitea că, odată cu bătrânețea, începuse să facă anumite „concesii” în acest sens. Cioran avea, în mare, dreptate. Până în 1979, el acordase patru din interviurile incluse în Entretiens, dar cel cu F. Bondy apăruse într-un volum austriac, cel cu Savater a fost publicat în Spania, cel cu Helga Perz într-un ziar german, iar convorbirea cu Duval, deși în limba franceză și rămasă inedită până în anul morții lui Cioran, era destinată publicului elvețian. (Duval însuși este un jurnalist și scriitor din Elveția). În ce privește volumul apărut anul trecut la Napoli, este de remarcat, în primul rând, „vidul” enorm, de peste douăzeci de ani, dintre cel de-al doilea interviu (1950) și cel de-al treilea (1973). Îndeosebi primele două interviuri, din decembrie 1949 și decembrie 1950, ni se par extrem de prețioase: nu numai pentru că sunt primele cunoscute din perioada pariziană a lui Cioran – ocazionate de apariția primei sale cărți în franceză –, ci și pentru că e vorba de două convorbiri radiofonice (la posturi publice franceze), conduse cu profesionalism și empatie de Jean Lessay, respectiv de Jean Amrouche. În 19 februarie 1973, Cioran a acordat însă și un interviu televizat – singurul din această culegere –, înregistrat la Paris de Christian Bussy, dar pentru un canal belgian care l-a transmis câteva luni mai târziu. [5] Interviul următor, cu Leonhard Reinisch, a fost la rândul său radiofonic, înregistrat la Paris în toamna lui 1974, în germană, și transmis în data de 10 august a acelui an la postul public de radiodifuziune Bayerischer Rundfunk din München. [6] În fine, ultimul interviu înaintea celui pomenit cu Duval este acordat lui Ben Amí Fihman, în decembrie 1978, dar destinat unei reviste de cultură în limba spaniolă din Bogotá. Așadar, în 1979, Cioran a spus adevărul: după cele două intervenții radiofonice inițiale, nu mai acordase interviuri în Franța, iar singurul interviu filmat a fost destinat Belgiei. Dacă astăzi, în „satul global” și hiperconectat în care trăim, aceste delimitări par naive, dacă nu hilare, pentru Cioran erau înscrise într-o logică personală sui generis, ținând de raportul ambivalent cu realitatea franceză.
Ulterior, Cioran avea să devină însă mult mai dispus interviurilor. O denotă înmulțirea lor exponențială, în ultimii cincisprezece ani de viață, ce corespund notorietății sale de „caz” literar și uman. Dacă în Entretiens/L’apolide metafisico interviurile din anii șaptezeci sunt abia patru, față de cele zece din anii optzeci și cele șase din anii 1990-1994, în Ultimatum all’esistenza cele din anii șaptezeci sunt cinci, cele din anii optzeci ajung la șaisprezece, iar cele din anii 1990-1994 sunt opt. Cele mai numeroase, deci, sunt cele din anii optzeci și începutul anilor nouăzeci.
Interviurile cu Cioran, ca și eseurile sau scrisorile acestuia, nu aduc cu sine „noutăți” decisive pentru cei deja familiarizați cu opera scriitorului sibian. Cu toate acestea, citirea convorbirilor împreună, ca întreg, dar și a lor separată, poate sesiza detalii necunoscute anterior, sau trecute cu vederea. Ele ne ajută să surprindem cu mai multă claritate, inclusiv prin evocări anecdotice, mai firești în conversațiile pe viu grai decât în textul scris, anumite subiecte de reflecție, leitmotiv-uri și tendințe personale ale lui Emil Cioran.
De aceea, este de salutat această admirabilă realizare editorială, fruct al unui efort de echipă, coordonată de neobositul Antonio Di Gennaro și alcătuită din traducători din mai multe limbi (franceză, germană, olandeză, română și spaniolă). [7] La fel ca epistolarele, poate chiar mai mult decât ele, convorbirile lui Cioran sunt o sursă neprețuită de contact cu gândirea vie și, după caz, de prim acces sau de aprofundare a unei opere extraordinare.
Este de sperat că astfel de inițiative vor fi urmate și în alte spații culturale, inclusiv – și poate în primul rând – în cel românesc.
Horia Corneliu Cicortaş
(nr. 12, decembrie 2021, anul XI)
* Pentru receptarea lui Cioran în Italia, semnalăm rubrica Spazio Cioran din ediţia italiană a revistei noastre.
NOTE
[1] Ulterior, din 1984 până în 1995 (interval în care Adelphi a publicat alte șapte titluri), traducătorii aveau să fie alții, toți din franceză, chiar și în cazul singurei opere românești, Lacrimi și sfinți, ce a fost tradusă după ediția franceză „fasonată” de Cioran însuși și îngrijită de Sanda Stolojan. În 1996, Rigoni a revenit ca traducător, alături de Tea Turolla (care tălmăcise deja La Chute dans le temps și avea să traducă ulterior Cahiers), al cărții cu care Cioran a debutat în Franța, Précis de décomposition. Pentru amiciția cu Cioran, cf. interviul acordat de Rigoni (în 2012) Afroditei Cionchin: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Mario-Andrea-Rigoni-interviu.html
[2] Pe lângă actele colocviilor amintite și biografia lui Bernd Mattheus, Cioran. Ritratto di uno scettico estremo, Lemma Press (Bergamo) în 2019, menționăm monografia lui Paolo Vannini, Cioran e l’utopia. Prospettive del grottesco (Mimesis, 2018), volumele Il passato scabroso di Cioran (Orthotes, 2015) și Sulle malattie dei filosofi: Cioran (Criterion, 2019) semnate de Marta Petreu, precum și eseul lui Ion Vartic, Cioran ingenuo e sentimentale (Criterion, 2020).
[3] Mai precis, șase fuseseră traduse și publicate direct sub forma unor broșuri sau cărți de buzunar, ori în interiorul unor volume (este vorba de cele cu Christian Bussy, Leonhard Reinisch, Rossend Arqués, Verena von der Heyden-Rynsch, Philippe D. Dracodaïdis, Fernando Savater); celelalte două, cu Benedetta Craveri și Ann Van Sevenant, apăruseră în cotidianul „la Repubblica” (1988), respectiv în revista „Tempo presente” (1992).
[4] Interviul cu Duval (din 1979) nu e singurul care a apărut „tăiat”, în Entretiens/Un apolide metafisico: conform Notei editoriale a volumului Adelphi, o parte din conversația cu critica de artă Lea Vergine, apărut mai întâi în revista „Vogue Italia” în 1984, a fost exclusă din volumul de convorbiri din 1995, la dorința expresă a lui Cioran, iar bucata exclusă a apărut în ziarul „il Manifesto” în ianuarie 1997. Adăugăm că, în 1990, Lea Vergine publicase o versiune abreviată a conversației cu Cioran în propria ei carte de interviuri cu diferite personalități culturale, intitulată Gli ultimi eccentrici (Rizzoli).
[5] O primă ediție italiană a acestei conversații, tradusă din franceză de Massimo Carloni, a apărut în 2014 la aceeași editură La Scuola di Pitagora. Există și alte trei mici volume de interviuri, publicate la editura Mimesis, care nu au fost incluse în Ultimatum all’esistenza. Este vorba de interviurile cu Jason Weiss, L’intellettuale senza patria (2014) și Paul Assal, La speranza è più della vita (2015), la care se adaugă Al di là della filosofia. Conversazioni su Benjamin Fondane (2014).
[6] Volumul de care ne ocupăm aici mai conține un al patrulea interviu radiofonic, și anume cel cu Georges Walter, din martie 1991, transmis de France Culture.
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_recenzii_Horia-Corneliu-Cicortas-3.html
////////////////////////////////////////////
„Cimitirul din Praga” de Umberto Eco, un (nou) roman postmodern
Ultima ispravă narativă a lui Umberto Eco este romanul Cimitirul din Praga [1], pus pe piaţă de editorul Bompiani în 2010, an în care au apărut cel puţin două ediţii. Versiunea românească, datorată unei importante edituri din Iaşi, a intrat în librăriile noastre relativ recent şi pare a se fi bucurat de un anume succes.
Cine a urmărit cu atenţie producţia de ficţiuni a faimosului cititor în semne (lingvistice şi nu numai), va fi observat că, după apariţia primelor trei romane – Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault şi Insula din ziua de ieri – în creaţia sa literară a apărut un punct de ruptură: cărţile care au urmat (Baudolino şi Misterioasa flacără a reginei Loana) au surprins cititorul avizat, capabil de ʻlectură criticăʼ (aşa cum ar zice chiar teoreticianul în cauză), printr-o tensiune ideatică mai scăzută, prin jocuri textuale ceva mai puţin inspirate şi, lucru destul de supărător, prin aplatizarea dinamicii dintre roman şi metaroman, fertil exploatată în primele trei cărţi. Să fie acesta un semn că postmodernismul, care este atît de deschis şi de flexibil, ar putea intra într-o fază de anchilozare, adică ar putea atinge stadiul de manierism postmodern? În acest fel s-ar putea naşte ilustrări (excesiv) de corecte ale formulei, greu de considerat însă texte cu funcţie estetică, texte literarmente viabile care să stimuleze în mod fericit facultăţile noastre interpretative şi care să ne facă să le acordăm certificat de lumi posibile. Poate există o slăbiciune organică a postmodernismului literar, un defect congenital ascuns sub haina spectaculoasă a unei noi avangarde.
Eco şi definiţia postmodernismului
Rădăcinile literaturii postmoderne trebuie căutate începînd cu anii ’50-’60 în experienţele unor mari scriitori americani cum sînt John Barth ori Thomas Pynchon, deseori invocaţi de emulii lor italieni dornici să ardă etapele. Fenomenul s-a putut produce însă în Italia abia după ce zona a fost balizată definitiv de un precursor strălucit, Italo Calvino, pentru opera căruia nu s-au putut inventa categorii literare mulţumitoare. Aşa se face că, după 1980, anul apariţiei Numelui trandafirului, acest fel de a vedea literatura a asigurat consacrarea ca romancier a lui Umberto Eco şi a deschis calea altor scriitori necanonici cum ar fi Antonio Tabucchi sau Alessandro Baricco.
Umberto Eco, teoretician redutabil, a încercat să definească sintetic postmodernismul în binecunoscutele Postille (Comentarii, Glose…) la Numele trandafirului. Unul din elementele fundamentale ale acestei încercări de descriere (circumscriere) a fenomenului este „inocenţa pierdută”, deopotrivă a scriitorului şi a cititorului, care nu mai pot produce şi nici degusta decît jocuri metalingvistice, enunţuri la puterea a doua. Un altul ar fi ironia, strategie şi filosofie de creaţie a postmodernilor, care imprimă experimentelor literare de această factură un puternic caracter ludic [2].
Criticii şi istoricii literari din Italia, destul de conservatori, nu sînt prea binevoitori cu ereticii postmoderni. Există însă şi sprijinitori ai acestui pseudo-curent literar: unul dintre ei este Remo Ceserani [3] care face mare risipă de argumente ca să respingă două acuzaţii grave aduse lui Eco şi coreligionarilor săi. Prima este aceea de neglijenţă stilistică (adoptarea unui stil „jurnalistic”), iar cea de-a doua ar fi trădarea rosturilor înalte ale literaturii prin exces de concesii făcute cititorului superficial, singurul în măsură să asigure succesul comercial al unei cărţi.
O nouă paradigmă literară
Se poate deduce cu uşurinţă din descrierea succintă a acestui raport conflictual că, în Italia şi aiurea, romanul postmodern este decodificat uneori prin folosirea unor grile de lectură cam înguste care exclud aproape cu totul subtilul caracter ludic al acestor producţii estetice. Cu Eco nu s-a întîmplat altfel şi, cu toate că el şi alţi cîţiva autori au creat deja o nouă paradigmă literară cu o fizionomie originală, decodificările sînt deseori aberante. Numele trandafirului de pildă este în mod curent inclus cu forţa în categoria sobră a romanului istoric, deşi este fără doar şi poate o pseudo-frescă istorică, adică o metaficţiune istoriografică în care au fost strecurate în mod deliberat destule anacronisme ca să nu mai vorbim de structurarea apăsat ironică după canoanele unei detective story.
Din păcate, începînd cu Baudolino (apărută în 2000), carte nu lipsită cu totul de adîncime şi de fantezie, Umberto Eco pare a fi început să-şi fixeze ştacheta valorică la cote ceva mai joase. Aşa se face că Misterioasa flacără a reginei Loana (publicată în 2004) nu mai este decît dezvoltarea previzibilă a unui clişeu epic: protagonistul e lovit de amnezie şi mai păstrează doar o memorie de hîrtie (una memoria di carta). Anticar fiind, mintea sa mai are înmagazinate cîteva citate din manualele de şcoală ori din lecturi mai tîrzii, dar papilele sale gustative au uitat că uneori ceaiul (tizana, mă rog, Proust etc.!) poate fi şi fierbinte. Recitind cărţi şi reviste din perioada cînd era copil, ascultînd discuri vechi, unele din perioada mussoliniană, eroul încearcă să se reconstruiască. Sîntem, cum am zice, doar suma reprezentărilor noastre culturale.
De la canon, la apocrif şi pastişă
Şi în ultimul său roman, Cimitirul din Praga, Eco foloseşte cu dezinvoltură procedeele şi temele canonice ale literaturii postmoderne. Ca atare, cartea pare o sumă de citate apocrife, aşadar o rescriere, o pastişă asumată a unui posibil roman foileton din veacul al XIX-lea. Motivul central, la fel ca în Pendulul lui Foucault, este complotul universal, conspiraţia planetară. Modelele sînt dezvăluite fără mari precauţii sau reţineri: Alexandre Dumas (tatăl), Eugène Sue şi într-o oarecare măsură Balzac. Structural, cartea e construită prin împletirea cam mecanică a două jurnale: unul e ţinut de protagonist, bătrînul căpitan Simone Simonini, fiul unui torinez de familie bună şi al unei franţuzoaice; celălalt, potrivit unei convenţii cam ostenite, e aşternut pe hîrtie de un soi de dublu al său, abatele Dalla Piccola. Acesta se dovedeşte la început un fel de conştiinţă secretă a personajului central, menită să sancţioneze numeroasele derapaje etice ale acestuia. Potrivit regulilor canonice ale postmodernismului, în roman se face auzită şi o a treia voce, aceea a Naratorului (scris cu majusculă, fireşte) care citeşte cele două jurnale, face diverse comentarii privitoare la acţiunile eroilor, rezumă anumite succesiuni de fapte, explică pînă la saţiu tot soiul de lucruri, sau reface fundalul istoric. Şi, bineînţeles, trage cititorul de mînecă şi îl avertizează că textul pe care încearcă să-l înţeleagă este o ficţiune: „Sigur că documentul asupra căruia Naratorul vostru îşi aţinteşte acum ochii este plin de surprize şi poate că, într-o zi, ar merita să facă din el un roman”[4].
Un pariu cu miză serioasă
Recunoaştem aici, într-o reiterare cam lipsită de haz, trucul clasic de-acum al manuscrisului misterios pe care un Autor Model textualizat, lexicalizat, îşi ia libertatea să-l prelucreze sub ochii cititorului complice. Însă pariul pe care Umberto Eco îşi propune să-l cîştige prin acest roman este legat strict de protagonist. Sprijinindu-se pe o complicaţie psihanalitică tocită de mult – de altfel, în roman apare un personaj secundar, un doctor austriac pe nume… Froïde – Autorul Empiric, profesorul Eco, îi propune cititorului următoarea ecuaţie: căpitanul Simonini se apucă să-şi scrie amintirile, mizînd pe un soi de autoexorcizare care să-l ajute să scape de efectele traumelor care i-au marcat viaţa încă din copilărie. De fapt, sub masca abatelui Dalla Piccola, dublul său ce nu-i decît o proiecţie suferindă a conştiinţei sale încărcate, Simonini redactează şi un al doilea jurnal care acoperă zone biografice neexplorate de primul. Nu tot ce-i alambicat este neapărat şi interesant şi exact în această situaţie este Cimitirul din Praga.
Marele Pariu nu se rezumă însă la aceste jocuri diegetice care amintesc de tiparul impus de Robert Louis Stevenson prin celebrul său roman Dr Jekyll and Mr Hyde. Încărcătura explozivă a cărţii lui Eco e dată de pregnanţa malefică a protagonistului. El pare a fi chintesenţa ticăloşiei, pare a fi nemernicul par excellence ce transcende epocile. Fiind vorba de lumea secolului al XIX-lea văzută printr-un filtru de tip horror, scriitorul s-a străduit să dea acţiunilor acestui psihopat şi o anume coloratură ideologică. Scriitorul e convins că a reuşit să cîştige pariul pe care l-a propus cititorilor săi pentru că, din planul metaficţional, la sfîrşitul cărţii, după un periplu de vreo cinci sute de pagini, le trimite acestora două semnale clare. Spune întîi surîzînd viclean peste umărul eroului său: „Am fost un bun povestitor” („Sono stato un buon narratore”.) Apoi, ceva mai jos adaugă: „Voi pune la punct o bombă care va face epocă” [5].
Rabinii, complotul, mistificarea
Nu împărtăşesc entuziasmul autorului acestei plimbări narative prin cimitirul din Praga. Oricît de flexibilă ar fi formula romanului popular pe care Eco o adoptă în Cimitirul din Praga cu obişnuita-i detaşare ironică, nu cred totuşi că poate suporta fără probleme, adică fără să genereze neaşteptate efecte perverse, un personaj central care să fie în acelaşi timp antisemit feroce, misogin practicant, dispreţuitor de pidosnici, şovin sălbatic şi adversar al clericilor faţă de care resimte o ură viscerală, fie că sînt iezuiţi sau nu. Simone Simonini (sinistra siglă SS şi asocierea prin sugestie paronimică cu vocabula ‚simonie’ sînt lesne detectabile) comite mai multe crime în calitate de agent secret – uneori dublu – aflat succesiv în slujba serviciilor de informaţii piemonteze cu sarcini de spionaj în tabăra lui Garibaldi şi în slujba serviciilor secrete ale lui Napoleon al III-lea. După căderea acestuia şi lichidarea Comunei din Paris, căpitanul Simonini trece cu arme şi bagaje în tabăra republicană. Individul adună continuu informaţii şi falsifică documente la solicitarea celor care îl coordonează şi îl plătesc. El compune, între altele, documentul pe baza căruia este incriminat Dreyfus şi trimis la închisoare. Ajunge să aibă legături cu spionajul prusac şi să lucreze pentru Ohrana ţaristă. Capodopera sa – la fel ca demiurgul care l-a plăsmuit, Simonini e foarte încîntat de producţia sa narativă – este o imitaţie a Protocoalelor Înţelepţilor Sionului. Documentul compus de cinicul falsificator ar urma să se numească „Protocoalele rabinilor adunaţi în cimitirul din Praga”.Textul e îmbogăţit vreme de mai mulţi ani şi este ulterior adaptat cerinţelor Ohranei (poliţia secretă a Ţarului). Comanda vine de la un agent de rang înalt, Rahovski. Acesta, ca un strateg de la Casa Albă, îi explică lui Simonini de ce este vitală răspîndirea unui document din care să rezulte limpede că evreii au pus la cale un complot menit să ducă la subjugarea şi distrugerea creştinilor: „Pentru a fi identificabil şi de temut, duşmanul trebuie să fie chiar în casă, sau în pragul casei. De aceea sînt buni evreii. Dacă Providenţa ni i-a dat, să-i folosim, ce dumnezeu, şi să ne rugăm să existe întotdeauna nişte evrei care să provoace teamă şi ură. E nevoie de un duşman pentru a oferi poporului o speranţă”[6].
Ca atare, sub supravegherea unui alt agent rus, Golovin, falsificatorul, introduce în textul noilor “Protocoale” astfel de pasaje: “Vom provoca o criză economică mondială şi vom împinge la mizerie mulţimi enorme de muncitori în toată Europa”[7].
Problema dozajului ororilor
Spre sfîrşitul cărţii, dozajul ororilor cam scapă de sub control şi accentele antisemite devin insuportabile. Sigur, nu-i poate imputa nimeni lui Eco tarele morale ale personajului pe care îl construieşte ţinîndu-şi cititorul de mînă. Scriitorul lucrează metodic şi îşi duce experimentul pînă la capăt. Ultimul capitol se intitulează în mod şocant “Soluţia finală” şi e o trimitere clară la formula folosită de nazişti începînd cu anul 1940: ENDLOESUNG DER JUDENFRAGE (“Soluţia finală a chestiunii evreieşti”). Agentul rus e pus să spună astfel de lucruri înspăimîntătoare: “…această rasă blestemată trebuie extirpată cu orice preţ. Guvernele Europei occidentale sînt prea temătoare ca să se decidă pentru o soluţie finală. În schimb, Rusia este o ţară plină de energii şi de speranţe ameţitoare care se gîndeşte fără încetare la o revoluţie totală”[8].
O discuţie întreagă s-ar putea face într-un studiu aparte pornind de la acest spectacol al ideologiilor degradante şi de la dislocările de responsabilităţi pe care le operează Umberto Eco în Cimitirul din Praga. Lista ciudăţeniilor acestei cărţi n-ar fi completă dacă nu aş sublinia că, în ultimele pagini ale romanului, Simonini, în fond, literar vorbind, un psihopat banal, pare să fie învăluit de autor într-o aură oarecum romantică. Ni se spune chiar că e pălit de melancolia omului mulţumit că şi-a făcut datoria.
Un criminal mulţumit de sine
Rigorile genului adoptat în această scriere ca desen general pentru o istorie tulbure ar putea impune teoretic un asemenea tratament narativ, însă hazul unei astfel de întreprinderi romaneşti constă tocmai în distanţarea de servituţile pe care le-ar putea impune un pattern specific literaturii de consum sau chiar paraliteraturii. Romanul este un gen hibrid prin excelenţă, iar romanul postmodern s-a dovedit a fi o vietate proteică predispusă la stranii simbioze, fiind un soi de aspirator de teme, genuri, tipuri de intrigi, tipologii umane pestriţe şi strategii narative din cele mai neaşteptate. Eco pare să fi uitat însă că aspiratorul n-are discernămînt şi că selectiv trebuie să acţioneze cel care îl foloseşte…
Să vedem însă ce expresie capătă la senectute ‘mulţumirea’ protagonistului acestui roman paralizant (metafizica lui Simonini, aflăm din primele pagini, se rezumă la sintagma Odi ergo sum) şi să ne minunăm… pentru că altceva nu prea mai avem de făcut:
„Nu trebuia să-i lichidez eu pentru că (în general) mă feresc de violenţa fizică, însă, fireşte, ştiam cum ar fi trebuit să se facă, doar trăisem zilele Comunei din Paris. Aduci nişte bande bine antrenate şi îndoctrinate şi pui la zid orice persoană cu nasul coroiat şi cu părul creţ”[9].
E sigur autorul acestui experiment narativ că romanul său nu va deveni sursa doctrinară predilectă a neodescreieraţilor din toată lumea? Mă tem că nu s-a gîndit la acest lucru şi cred că rău a făcut.
Hanibal Stănciulescu
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_recenzii_Hanibal-Stanciulescu-despre-Umberto-Eco.html
////////////////////////////////////////////
„Invitaţii Smarandei Bratu Elian”, o nouă rubrică. În deschidere, istoricul Adriano Prosperi
Adriano Prosperi, unul dintre cei mai importanţi istorici italieni de astăzi, membru al faimoasei „Accademia dei Lincei”, a fost profesor de istorie la universităţi italiene de prestigiu precum şi la celebra Şcoală Normală Superioară din Pisa. Interesele sale ştiinţifice privesc îndeosebi istoria Inchiziţiei, a Reformei şi Contrareformei şi, în genere, istoria culturilor şi mentalităţilor de la sfârşitul Evului Mediu şi începuturile epocii moderne. Este autor, coautor sau curator al unui număr impresionant de studii, multe distinse cu premii importante şi traduse în străinătate, şi al unor opere monumentale precum Istoria lumii moderne şi contemporane (6 vol., Torino, Einaudi 2004) sau fundamentalul Dicţionar istoric al Inchiziţiei (4 vol. Pisa, Edizioni della Scuola Normale Superiore, 2010). Opera sa cea mai renumită, Tribunale ale conştiinţei. Inchizitori, confesori, misionari (Torino, Einaudi 1996/ 2009) a trezit o vie controversă pe tema Inchiziţiei şi a raporturilor dintre Biserică şi societate de-a lungul istoriei Italiei, confirmând vitalitatea istoriografiei şi importanţa sa pentru înţelegerea societăţii de astăzi.
Atent la fenomenul cultural contemporan, Adriano Prosperi a colaborat îndelung cu secţiunea culturală a cotidienelor „Corriere della Sera” şi „Il Sole 24 Ore”, angajându-se apoi în dezbateri pe teme politice şi sociale în paginile ziarului „La Repubblica” şi la mai multe posturi de televiziune.
De curând renumitul istoric a avut amabilitatea de a accepta să scrie prefaţa la volumul Giovanni Botero, Raţiunea de stat, publicat în colecţia bilingvă Biblioteca Italiană a editurii Humanitas.
Adriano Prosperi, cred că nu greşesc când spun că intervenţiile dumneavoastră în dezbaterile publice pe teme de actualitate recurg adesea la argumente sau explicaţii de ordin istoric. Dumneavoastră faceţi parte dintre cei care consideră că istoria e povaţă pentru prezent? Întrebarea ar putea părea retorică dacă n-aş fi auzit istorici care susţin contrariul.
Istoria poate să-i înveţe ceva pe cei care ţin să înveţe din erorile trecutului, dar ea este şi un repertoriu inepuizabil de ticăloşii la dispoziţia cui vrea să le repete. „Cine nu cunoaşte trecutul riscă să-l repete”: celebra frază a lui Georges Santayana a căpătat în timpurile noastre o semnificaţie întunecată şi ameninţătoare pe care nu o avea la origine: o rostim când ne gândim la ororile nazismului şi stalinismului, cu spaima că s-ar putea repeta fenomene ca Auschwitz, Shoah sau cine ştie ce altă întrupare a inumanităţii regimurilor totalitare din vremurile recente. Dar faptul că am ştiut ce a fost Auschwitz-ul n-a împiedicat apariţia altor forme de genocid: ştim că a fost, prin urmare ştim că poate să fie din nou: aceasta este unica învăţătură pe care o putem trage, după părerea unui martor precum Carlo Levi. Iar acele regimuri care au creat lagărele şi gulagul au apărut în sânul unor culturi hrănite din istorie şi legitimate de ştiinţa istoriei din universităţile germane sau italiene sau de cunoaşterea unor aşa-zise legi ştiinţifice deduse din istorie. Mi se va obiecta că aceea era ideologie nu cunoaştere istorică. Oricum, dacă ştiinţa istoriei ar fi capabilă să facă lumea şi purtarea oamenilor mai bune, noi astăzi ar trebui să trăim într-o lume foarte diferită de cea pe care o cunoaştem. Eu cred că fascinaţia istoriei nu stă atât în ipoteticele ei capacităţi de a ne povăţui cum să rezolvăm problemele prezentului, cât în irezistibila dorinţă de cunoaştere care caracterizează specia umană. Nici o altă formă de cunoaştere, cu excepţia poate a cosmologiei, explorarea cerului înstelat, nu oferă un domeniu de cercetare atât de vast. Şi nu numai: spre deosebire de alte forme de cunoaştere, istoria ne permite să colindăm prin peisajul pierdut din spatele nostru, să citim cuvintele şi să cunoaştem gândurile şi acţiunile unei omeniri dispărute. În infinitatea de lumi ale trecutului le putem căuta pe cele pe care ne-ar fi plăcut să le cunoaştem, putem reda prin studiu viaţa umbrelor care se perindă prin imensitatea epocilor moarte. Niccolò Machiavelli a lăsat o mărturie minunată cu privire la efectele studiului istoriei: a scris că atunci când, la sfârşitul unor zile de trudă şi amărăciune, se reculegea în biroul lui şi citea istorie şi politică, intra într-o lume diferită, care îl absorbea complet: „Atunci eu nu mă mai tem de sărăcie, nu mă mai sperie moartea”. Nu cunosc o pagină mai extraordinară. Întâlnirea în lumea umbrelor a omului Machivelli este un exemplu al inevitabilei fascinaţii exercitate de studiul istoriei. Desigur însă că în sprijinul cunoaşterii istorice vin şi alte numeroase argumente. Spre exemplu, acela că prezentul nostru este el însuşi istorie. Vieţile noastre sunt o desfăşurare în timp. Păşim ca pe o punte aruncată între trecut şi viitor. Mergând spre viitor suntem animaţi de speranţa de schimbare în bine a condiţiei noastre şi temători de necunoscut. Ducem cu noi bagajul trecutului care nu este o simplă povară: este însăşi substanţa din care suntem făcuţi noi şi societatea noastră, este tot ceea ce ştim şi pe care ne putem întemeia alegerile. Spre deosebire de alte specii animale, la noi experienţa trecutului nu devine instinct, ci se transmite numai prin cunoaştere. Ideologia dominantă astăzi care ascunde lanţurile capitalismului financiar a înlocuit această realitate cu o idee despre viaţă ca un etern prezent, fără memorie şi fără perspectivă, suspendat între abisul crizei şi iluzia unei dezvoltări necontenite şi fără sens. Dar noi trebuie să reacţionăm şi să restaurăm permanent conştiinţa adâncimii timpului şi a stratificărilor care susţin şi conturează stratul subţire de la suprafaţă, care este prezentul. Aceasta şi pentru că în conştiinţa schimbării istorice se află speranţa viitorului: prezentul, oricât de insuportabil, este totuşi doar o trecere spre viitor şi oricând oricine poate repeta leitmotivul „Mâine e o altă zi”. – Dar pentru că mă întrebaţi cum de leg adesea întâmplări din prezent de lucruri din trecut, răspunsul e simplu: eu, ca orişice om, a trebuit să încerc să înţeleg în ce lume mă născusem. Şi n-am găsit altă metodă decât asta. Ceea ce am cunoscut eu la naştere era Italia fascistă şi al doilea război mondial. Walter Benjaim, care se sinucidea când mă năşteam eu, a spus că noi ne întoarcem spre trecut numai în momentele de pericol, când bate o furtună care ne împinge spre necunoscut iar privirea cată în urmă.
Dumneavoastră sunteţi un mare specialist în Inchiziţie. De ce acest interes pentru unul dintre fenomenele politico-religioase cele mai întunecate şi controversate ale trecutului ?
Eu, ca toţi italienii sau aproape toţi, am avut parte de o educaţie religioasă catolică iar anii copilăriei mi i-am petrecut într-o Italie distrusă de război unde singura instituţie existentă era parohia, iar nedreptatea socială care apăsa pe umerii claselor subalterne (din care proveneam eu) afla în credinţa religioasă consolarea într-o dreptate divină care urma să se înfăptuiască în viaţa de apoi. Crescând, am părăsit religia catolică, dar am păstrat un interes deosebit pentru credinţele religioase şi pentru istoria religiei în societatea italiană. Aici existau două tradiţii opuse, cea apologetică a Bisericii, care combătea civilizaţia modernă şi îi îndemna pe săraci să aibă răbdare, şi cealaltă, laică şi anticlericală, moştenită de ideologia de stânga, care vedea în Biserică numai spectrul Inchiziţiei. Niciuna dintre cele două imagini nu coincidea cu cea pe care o experimentasem eu. Aşa încât am încercat să înţeleg adresându-mă istoriei trecute, mai ales istoriei originilor moderne ale catolicismului începând cu fractura religioasă din secolul al XVI-lea. Iar Inchiziţia era instituţia care tocmai atunci a cunoscut o restructurare menită să controleze credinţa italienilor şi să-i pedepsească pe disidenţi. Dar studiind această istorie am descoperit că Inchiziţia de care se vorbeşte atât şi va continua să se vorbească este mai degrabă un mit decât o realitate istorică. Este mitul unei puteri crude şi arbitrare, însetate de sânge şi de suferinţele victimelor, un mit în stare să profeţească şi să încarneze realitatea regimurilor totalitare din secolul XX. Realitatea istorică este alta: în Italia secolului al XVI-lea tribunalul Inchiziţiei era strâns legat de celălalt tribunal, cel sacramental al confesiunii: de aici a rezultat o lucrare complexă, împletind seducţia cu persecuţia, poliţia cu atragerea conştiinţelor. Într-o carte de-a mea (Tribunalele conştiinţei, 1996) am încercat să analizez o perioadă a istoriei italiene – secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, pe care unii, pentru a sublinia voinţa de autoapărare şi de reacţie a papalităţii la Reforma protestantă, o numesc Contrareformă, iar alţii o definesc cu termenul de „reforma catolică” gândindu-se la reformele introduse de Conciliul din Trento – pentru a încerca să înţeleg cum anume Biserica catolică, în forma ei de putere supremă a papalităţii, a ieşit învingătoare din lupta cu revoluţia protestantă şi mai ales cum i-a „convins” pe italieni. Dau acest exemplu doar pentru a spune că nu sunt un „specialist” în Inchiziţie: dacă ar fi să indic adevăratul nucleu al intereselor şi lecturilor mele de istorie, aş spune că pasiunea mea adevărată este istoria formelor în care s-a întrupat cercetarea şi practica judiciară.
Atunci aş întreba: este adevărat că organizarea judiciară a Inchiziţiei a rafinat şi a perfecţionat conceptele şi practicile judiciare făcând să progreseze jurisprudenţa laică?
Este bine să amintim că la originea Inchiziţiei ca tribunal ecleziastic pentru delictele de erezie, magie şi vrăjitorie, s-a aflat afirmarea unui model de proces: un proces creat pentru a garanta aflarea adevărului („inquisitio”) ca premisă necesară pentru a judeca şi condamna. La originile şi rădăcinile acestui sistem se află cel mai însemnat efort făcut de tradiţia creştină occidentală de a pune raţiunea umană şi intervenţia omului legii în locul supunerii oarbe faţă de codurile magice şi religioase. Faptul că apoi procesul inchizitorial, recurgând la tortură şi la voinţa de a cunoaşte şi a pedepsi intenţii şi gânduri, s-a dovedit a fi un instrument de consolidare şi protejare a puterii castei preoţeşti şi a regimurilor politice, face parte dintre contradicţiile istoriei. În ultima mea carte (Crimă şi iertare. Pedeapsa cu moartea în orizontul mental al Occidentului creştin, sec. XIV-XVIII, 2013) cred că am dovedit pe ce baze şi în ce forme s-a afirmat în societăţile creştine occidentale lunga practică a execuţiilor capitale ca rit colectiv fundamental pentru legitimarea puterii, dar şi pentru sudarea fracturii sociale provocate de crimă.
Mai trebuie observat că în versiunea sa din secolele XVI-XVIII, anume aceea a Sfântului Oficiu roman creat în 1542, activitatea locală a călugărilor inchizitori – franciscani şi dominicani – s-a supus controlului Congregaţiei Sfântului Oficiu al Inchiziţiei formată din cardinali şi asistată de jurişti şi teologi care preluau cauzele cele mai importante şi cereau informaţii cu privire la toate cauzele înaintate local, inclusiv cu privire la procesele verbale ale instanţei. Lucrul acesta a limitat mult hotărârile arbitrare ale călugărilor şi le-a frânat fanatismul. Astfel, printr-o hotărâre de la începutul secolul al XVII-lea, Congregaţia romană respingea multe probe care până atunci erau considerate decisive în procesele de vrăjitorie. Este un singur exemplu de cum procesul inchizitorial – datorită culturii juridice a personalului, înregistrării scrise a mărturiilor, recunoaşterii dreptului la apărare a imputatului – a putut în anume privinţe anticipa ceea ce dumneavoastră numiţi progresul jurisprudenţei laice.
Totuşi Inchiziţia a marcat o epocă de fanatism şi de angoasantă disimulare. Ce învăţăminte sau ce revelaţii ne-ar aduce nouă astăzi fanatismul instituţionalizat al Inchiziţiei şi conivenţa sa cu puterea laică? Iar prin noi înţeleg atât popoarele care au avut parte de Inchiziţie cât şi cele care n-au cunoscut Inchiziţia, printre care şi poporul român.
În administrarea justiţiei şi în respectarea drepturilor omului vremurile noastre au cunoscut o regresie care ar fi părut inimaginabilă după terminarea celui de al doilea război mondial. Atunci „Declaraţia universală a drepturilor omului” (San Francisco 1948) părea să inaugureze o epocă nouă, marile democraţii occidentale angajându-se să garanteze apărarea drepturilor fundamentale ale oricărei fiinţe umane. În prima jumătate a secolului societăţile masificate ale lumii contemporane cunoscuseră regimuri totalitare capabile să fanatizeze populaţiile şi să domine şi bisericile. Iar astăzi vedem în unele societăţi din lumea musulmană cum este folosită religia ca instrument al unor forme înnoite sau inedite de fanatism. În ambele cazuri ororile şi costurile omeneşti au fost incomparabil mai mari decât cele provocate de tribunalul ecleziastic al Inchiziţiei romane. Dacă însă căutăm o învăţătură, ea trebuie căutată în laicitate, în separarea puterii statului de cea a Bisericii şi în sporirea cunoaşterii şi respectării drepturilor fundamentale ale fiinţelor omeneşti.
Din secolul al XIX-lea, adică cel puţin de când filozofia şi ideologiile au ales calea istorismului, istoria a fost folosită sau, cum se mai spune, manipulată, în scopuri politice. Mă întreb dacă la urma urmei această folosire nu e poate benefică pentru memoria istorică, de vreme ce ţine treaz interesul publicului pentru trecut?
Folosirea paradigmelor istorice în scopuri politice este în cultura de astăzi o practică la fel de obişnuită cum era în epoca umanismului folosirea vieţilor eroilor antici în scopuri pedagogice. Vreau să spun că interesul pentru trecut este un dat fundamental al naturii noastre de vreme ce, născându-ne, începem să devenim conştienţi de identitatea noastră prin povestirile celor care ne preced. Astăzi folosirea în exces a istoriei în discuţiile ziariştilor şi politicienilor e de natură să-i irite şi deconcerteze pe specialişti care se simt tot mai marginalizaţi. Dar problema nu e excesul ci abuzul: când se dau drept adevăruri istorice falsuri sau deformări evidente ale datelor cunoscute pentru a legitima convingeri ideologice sau opţiuni politice: este, spre exemplu, cazul „negaţionismului”, adică negarea sau minimalizarea fenomenului Shoah din partea susţinătorilor ideologiilor naziste şi fasciste. Există însă un punct în care folosirea istoriei de către specialist şi cea de către politician se întâlnesc, anume atunci când se face apel la trecut pentru a înţelege prezentul. Acest punct eu l-aş numi punctul „cum”. Când vorbim de democraţie sau de dictatură, când discutăm despre formele totalitarismului sau judecăm faptele prezentului ne vine firesc şi spontan să vedem „cum” era odinioară şi să ne referim prin analogie sau prin diferenţă la precedentele istorice. Aşa cum ne-a amintit un studiu al lui Luciano Canfora, recursul la analogie e fundamental în modul de a gândi istoria: analogia creează o punte între ce e cunoscut şi ce e mai puţin sau deloc cunoscut. Ca specialişti dar şi, în general, ca cetăţeni sau chiar ca politicieni ne îndreptăm spre evenimentele din trecut pe care nu le cunoaştem proiectând asupra lor conţinutul experienţei noastre prezente şi căutăm analogii şi diferenţe. De altminteri, aşa cum scrie Johann Droysen, „şi conţinutul eului nostru este unul mediat, este un rezultat istoric”.
Ce argumente istorice sunt folosite mai mult acum în Italia pentru a sprijini diferitele ideologii sau opţiuni politice şi cum anume sunt folosite?
Orizontul intereselor istorice s-a redus şi s-a concentrat în favoarea istoriei contemporane, care astăzi este de departe perioada cea mai studiată în universităţi şi cea la care se referă majoritatea dezbaterilor culturale şi bătăliilor politice: fascismul, mişcarea socialistă sau comunistă, istoria partidelor politice, Shoah, terorismul şi mai ales evoluţia Bisericii catolice. În chiar acest moment trecem printr-o fază de revizuire a Constituţiei iar lucrul acesta a declanşat o vastă polemică între cei ce vor sporirea puterii guvernului şi cei ce apără ordinea constituţională din 1948 care, ca reacţie la dictatura fascistă, multiplicase instituţiile intermediare de control şi de garantare a democraţiei. Un alt subiect, pe care istoria se întâlneşte iarăşi cu dreptul, este cel al eticii şi al diferenţelor culturale: avortul şi eutanasia, adică dreptul de a te naşte şi de a muri, prezenţa religiilor în spaţiul public, educaţia morală şi religioasă în şcolile publice pun astăzi problema revizuirii raportului dintre societatea italiană şi biserica catolică aşa cum a fost el fixat prin Concordatul din 1929, preluat apoi şi de Constituţia republicană. Iar această problemă readuce în actualitate şi discuţia despre marele conflict european produs de Reformă şi despre diferenţele religioase şi civile care caracterizau societatea europeană de atunci. Şi fireşte că procesul de integrare, în curs în Comunitatea Europeană, ne pune din nou dinainte diferenţele de mentalitate şi de legislaţie dintre statele europene derivate din consecinţele Reformei şi Contrareformei, la fel cum imigraţia unor masive minorităţi islamice ne obligă să revedem multe dintre aspectele tradiţiei şi culturii noastre.
În România, îmi pare mie, că cel mai des istoria este invocată fie pentru a trezi emoţii (cu privire la evenimente în curs legate, spre exemplu, de politica teritorială sau de pericolul extern) sau pentru a induce un soi de resemnare, gen „totdeauna a fost la fel”. După Dumneavoastră pentru marele public argumentele istorice pot trece dincolo de efectul emoţional?
Eu cred că dincolo de instinctiva înclinaţie către o generalizare superficială sau o momentană reviviscenţă emotivă a amintirilor legate de mari personalităţi sau de evenimente tragice, oamenii au o mare foame de istorie, de istoria adevărată, nu de cea „academică”, nici de cea care e doar ideologie şi etichetă pusă de organizaţii politice şi de putere, printre care şi statul şi biserica. Experienţa mea îmi spune că atât în şcoli cât şi în întrunirile publice poţi întotdeauna să le trezeşti oamenilor pasiunea pentru istorie: e de ajuns să ne dăm seama că cei din trecut, despre care vorbim, erau şi ei oameni vii şi că acel trecut, pentru noi încheiat, pentru ei era un prezent nesigur şi o provocare.
Mulţi dintre noi, şi nu numai în România, constatăm că, poate din cauza mutaţiei pe care o creează civilizaţia digitală, există, mai ales la tineri, tendinţa de a nu mai percepe densitatea timpului istoric. De exemplu, destui studenţi de-ai mei nu considerau important dacă greşeau cu o mie de ani o datare istorică sau dacă un fapt istoric se petrecuse cu multe secole după sau înainte de Cristos. Credeţi că lucrul acesta ţine de un învăţământ defectuos sau noi suntem cu adevărat pe cale de a pierde simţul istoriei?
Ceea ce-mi spuneţi despre tinerii din România am constatat şi eu la cei din Italia şi nu numai. În vremea noastră şi-a făcut loc ideea că viaţa ar fi făcută numai din prezent, fără trecut şi fără viitor: în mişcările din 1968 avea mare succes scrierea lui Herbert Marcuse Omul unidimensional. Astăzi avansarea de neoprit a neocapitalismului financiar care expropriază masele de oameni de orice drept e însoţită de colonizarea conştiinţelor prin folosirea mijloacelor foarte puternice ale civilizaţiei digitale. Rezultatul este construcţia unor personalităţi fragile, ştergerea proiectelor de viaţă durabile, abolirea drepturilor la muncă şi la demnitate personală, sacrificând totul unei nevoi superioare, aceea de a garanta rentabilitatea investiţiei financiare. Scenariul care ne stă în faţă este acela al unei lumi unde diferenţele sociale au devenit nişte uriaşe baraje: consumurile claselor avute au atins niveluri inimaginabile, iar între timp asistăm la migraţia unor mase care nu posedă absolut nimic. Nu voi uita niciodată fotografia unor emigranţi din Africa naufragiaţi în Mediterana care se ţineau la suprafaţă agăţaţi de un obiect plutitor, trupuri destinate să devină mâncare pentru peşti. E o fotografie veche de decenii. Astăzi o asemenea moarte a imigranţilor a devenit monedă curentă iar noi ne-am obişnuit fără să ne dăm seama cu „naturaleţea” violenţei omului asupra omului.
Mă întorc la colecţia bilingvă „Biblioteca Italiană” pe care o cunoaşteţi: dat fiind că ea are în vedere textele clasice italiene în general, ce criterii credeţi că ar trebui să ne ghideze alegerea în materie de istoriografie?
Cred că puteţi urmări două obiective: pe de o parte, să continuaţi ceea ce deja faceţi, adică să oferiţi cititorilor români marile texte clasice ale canonului istoriografic italian, adică Machiavelli, Guicciardini, Paolo Giovio, Paolo Sarpi, ajungând până la Francesco De Sanctis, Benedetto Croce, Paolo Gobetti, Antonio Gramsci; pe de altă parte, să propuneţi o selecţie a operelor celor mai semnificativi istorici din secolul de curând încheiat, Arnaldo Momigliano, Federico Chabod, Delio Cantimori, Franco Venturi, Marino Berengo, Carlo Ginzburg.
Mulţumesc pentru aceste sugestii şi pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări.
Interviu realizat și tradus de Smaranda Bratu Elian
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Adriano-Prosperi-interviu.html
////////////////////////////////////////////
Noua inchiziţie şi falimentul moral
Nu ştiu ce e mai revoltător. Votarea unui plagiator ca Bogdan Licu la CCR? Căciulirea Papei în faţa propagandei Rusiei, căreia-i concede ”posibilitatea” de a avea dreptate că NATO a încolţit-o? DE ACELASI AUTOR Adăpost în loc de lecţii: eforturile unui director de şcoală din Lviv … Bogdan Licu, CCR şi mentalitatea de interlop Rusia, Ucraina, frica de bombă şi diplomaţia inteligentă Şi că NATO, în viziunea liderului de la Vatican, ar fi putut constitui mobilul declanşării invaziei ruse în Ucraina? Sau crearea ”Sfântului Oficiu” made in USA – în speţă înfiinţarea, peste ocean, a unui soi de ”Congregaţie pentru Doctrina Credinţei”, care, pe înţelesul tuturor, ar fi o Inchiziţie a bisericii universale a progresismului global? Impostură în versiune românească Despre scandaloasa numire în funcţia de procuror general adjunct a lui Bogdan Licu am scris în repetate rânduri. Şi mai perplex sunt însă acum, când plagiatorul, care s-a văzut nevoit să renunţe la titlul său de doctor obţinut prin escrocherie, ”a căzut” şi mai mult…”în sus”. I-a fost preferat în Camera Deputaţilor de majoritatea guvernamentală unui judecător competent, cu studii excelente şi, caz tot mai rar, autentice, precum Cristi Danileţ. Căci Licu a fost votat cu sufragiile PNL. Care a şifonat iar, în Camera Deputaţilor, prestigiul liberalismului. Şi pe al României. Şi le-a terfelit imaginea. Căci votarea unui plagiator la CCR când era de ales un jurist capabil şi onest e cireaşa toxică de pe tortul otrăvit al unei Românii securiste, conduse de o cleptocraţie pe care numai geografia apartenenţei la NATO şi UE o deosebeşte de oligarhia mafiotă a Rusiei. Nu că alte Curţi Constituţionale ar fi deasupra oricărei critici. Şeful tribunalelor federale americane şi al Curţii Supreme, judecătorul-şef John Roberts, se pregăteşte să ordone o investigaţie a FBI cu privire la infama scurgere în presă a secretului opiniei provizorii a majorităţii judecătorilor Instanţei Supreme a SUA cu privire la avorturi. E vorba de o violare fără egal a încrederii în actul american de justiţie şi în puterea judecătorească, un pilon al statului de drept. Dar cine mai e azi perfect? Nou derapaj papal Doar Papa se crede infailibil. Că aşa zice dogma Bisericii Catolice. Şi instinctul său marxist, de teolog al eliberării, doctrină asiduu răspândită de KGB în America Latină şi în Argentina sa natală, în anii 70, 80, pe cândVladimir Putin era rezidentul KGB din Dresda, iar Jorge Mario Bergoglio, actualul Papă Francisc, era un cleric iezuit, de stânga, argentinian. Care nu şi-a riscat însă existenţa, criticând pe faţă atrocităţile comise în studenţime de junta militară argentiniană, cum au făcut alţii, atunci. N-a fost singura lui eroare. Să fie acest Papă insensibil la atrocităţi? Cele comise de islamişti faţă de creştini, evrei şi musulmani, sau faţă de oameni de alte credinţe pe tot globul, l-au lăsat, parcă, relativ rece, judecând după raritatea reacţiilor sale adecvate la fapte care au revoltat o lume întreagă. Acum, că se cere stăruitor la conversaţii cu tiranul totalitar, asasin în masă, care este Vladimir Putin, dar nu i se deschide uşa Kremlinului, Papa a preluat şi a colportat fără jenă laitmotivul propagandei şi dezinformării din spatele războiului psihologic al Rusiei. Care pretinde, fals, că Rusia ar fi fost nevoită să-şi declanşeze războiul din Ucraina, pentru că ar fi fost ”încolţită” de NATO. Realitatea este că NATO, prin vocea şefei guvernului german, Merkel, care, spre veşnica ei ruşine l-a convins şi pe preşedintele american Bush, a refuzat Ucrainei şi Georgiei, în 2008, la Bucureşti, aderarea la Alianţa Nordatlantică, decizie care a expus Ucraina din 2014 încoace repetatelor invazii militare şi rapturi teritoriale ale Rusiei lui Putin. Realitatea este că NATO n-a acceptat nici după 2014 să deschidă Kievului vreo perspectivă reală de aderare, iar în lunile care au precedat războiul, liderii Alianţei au încercat să sară şi peste propria umbră în pelerinaje efectuate la Moscova, spre a-l convinge pe dictator că nu vor coopta Ucraina. Păcate necreştineşti Sfidând această realitate (ca şi imperativul moral, ca şeful creştinătăţii să le spună pe nume făptaşilor ruşi ai unui genocid comis, culmea, în numele creştinismului, împotriva unui alt popor creştin), Papa s-a hotărât să mintă făţiş. Ca şi cum n-ar şti că Dumnezeu îi cere ”să-şi judece cu dreptate aproapele”, de pildă pe ucrainenii cotropiţi, a căror fiinţă naţională vrea s-o desfiinţeze Putin, Papa a spus că ”lătratul NATO” la uşa Rusiei ar putea să fi condus la invazia Ucrainei. Într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera, Suveranul Pontif a adăugat, mai subtil decât sunt în stare mulţi să-l înţeleagă, că ar fi, chipurile, ”posibil” ca prezenţa NATO în ţări apropiate Rusiei să fi ”facilitat” invadarea Ucrainei, chiar dacă n-ar merge atât de departe încât să susţină că ”a provocat Moscova”. Am mai auzit de judecători care, dacă nu-l achită pe violator, pentru că e iubitor, îi găsesc motive de clemenţă, pentru că victima ”avusese fusta cam scurtă”. Ce e această conştientă falsificare papală a realităţii? Dar poziţia echer în faţa unui criminal de război a Suveranului Pontif, care continuă să stea de vorbă şi cu filetistul eretic prea-fericit Kiril, insul ce blagosloveşte armele unui genocid? Ce înseamnă căciulirea în faţa unui lider şi a unui regim totalitar genocidar? Dar preluarea propagandei lui? Expresia tentativei papale de a ”face bine” printr-o pioasă înşelăciune, menită să ”salveze vieţi” dacă, primit la Kremlin, îl convinge pe dictator să înceteze atrocităţile comise zilnic de ruşi în martirizata Ucraină? Pare expresia unei excelente păreri de sine şi a unei încrederi excesive în ”mintea lui cea bună”. O falsă smerenie. Pare o ”cădere de-a dreapta” a unui cleric foarte filistin. E trufia unui ins care, afectat poate de megalomanie, se crede îndreptăţit, în pofida poruncii decalogului de a nu minţi şi a nu depune mărturie mincinoasă, să altereze adevărul unui război de agresiune declanşat samavolnic, în absenţa oricărei provocări. Pentru că e convins că va reuşi, acolo unde alţii au eşuat, să-l convingă pe păcătos să nu i se mai conformeze stăpânului său infernal. Restaurarea inchiziţiei Papa ar fi trebuit să ştie că e bine să fie cu mai mare băgare de seamă cu privire la sine, la vorbe şi realităţi. El e şeful şi moştenitorul unei instituţii care n-a avut întotdeauna o relaţie simplă, univocă şi curată cu adevărul. Vechea inchiziţie mai există, la Vatican. ”Sfântul Oficiu” se numeşte azi ”Congregaţia pentru Doctrina Credinţei”. Influenţa ei continuă să fie considerabilă, judecând după ispita aparent irezistibilă pe care cenzura pare s-o exercite asupra unora din mai-marii occidentali. Mai nou, inchiziţia s-a reinventat şi într-o versiune americană. Cu puţin înaintea zilei libertăţii presei, administraţia Biden s-a hotărât să arunce la gunoi istoria SUA, care e una a luptei pentru libertate şi contra cenzurii, înfiinţând peste ocean un soi de nou Sfânt Oficiu menit, chipurile, să lupte contra dezinformării. Decizia, deloc întâmplătoare, a survenit la indicaţia preţioasă a lui Barack Obama, imediat după achiziţionarea Twitter de către partizanul libertăţii de exprimare, Elon Musk. Fostul preşedinte al SUA şi şef al lui Joe Biden, îi susura în urechi în 2012 preşedintelui Rusiei, Medvedev, să-i transmită stăpânului său de la Moscova, premierul Putin de atunci, că-i va face marile concesii cerute de Rusia după ce va fi reales preşedinte al SUA. Ceea ce s-a şi întâmplat. Drept mulţumire, Putin, redevenit şi el preşedinte, avea să invadeze în 2014 Ucraina şi să-i anexeze Crimeea. Pesemne tot pentru că-l încolţeau SUA. Şi NATO. Progresist ca la carte, Obama detestă, după cum se ştie, părerile conservatoare. Ca şi multor politicieni de stânga din vestul Europei, i-ar plăcea să le vadă suprimate. Or, după achiziţia Twitter de către Musk, nu se mai poate pune bază pe patronii Big Tech, că vor garanta de-a pururea cenzura, sub pretextul că ar combate ”ura” şi ”dezinformarea”, a tot ce nu le convine militanţilor marxişti. Trăiască, deci, noul ”Comitet guvernamental antidezinformare” al SUA! Trăiască statul atotputernic! Jos ”extremismul” libertăţii de gândire şi opinie! Încă puţin şi nici Papa, nici Putin şi nici bravii cleptocraţi ”oripilaţi” la Moscova sau Bucureşti de acest imens naufragiu moral global, nu vor mai avea motive să se plângă de excesul de liberalism american. Salvarea democraţiei apusene? Se ascunde în demnitatea şi curajul luptei ucrainene pentru valorile ei.
Petre M. Iancu – Deutsche Welle
https://adevarul.ro/news/eveniment/noua-inchizitie-falimentul-moral-1_62729a985163ec42710ba795/index.html
////////////////////////////////////////////
Pentru a obtine bani negri din comisioane- exportam oameni tineri,materii prime si … grau ,dar importam aluat congelat…
Corupția în zona dezvoltării rurale a fost și este cea mai răspândită. Banii care vin de la centru sunt nota de plată a guvernelor pentru serviciile electorale pe care le prestează primarii din localitățile rurale.
Grâne înainte de recoltă
România este din ce în ce mai dependentă de importul de alimente. Conform Institutului Național de Statistică, deficitul balanței comerciale pe întreaga economie a fost în primele 11 luni ale anului trecut de 21,369 de miliarde de euro, cu 4,929 de miliarde mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2020.
Mâncăm mai mult decât producem, iar statisticile arată că 70% din alimentele de bază provin din import. Deși avem o producție agricolă bună la nivel european, la porumb boabe şi floarea soarelui România situându-se anul trecut pe primul loc în UE atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată, de trei decenii fermierii români, dar mai ales micii producători se lovesc de aceeași problemă, anume de lipsa fabricilor de procesare a materiilor prime. Așa se face că exportăm grâu și importăm aluat congelat folosit la produsele de patiserie sau în fabricile de pâine, exportăm carne și importăm produse de carmangerie, exportăm lapte și importăm produse lactate.
În România aproape jumătate din populație locuiește la țară, situându-ne astfel pe primul loc în Uniunea Europeană. Peste 30% dintre micii producători trăiesc la limita sărăciei, iar această realitate se răsfrânge și asupra copiilor. Abandonul școlar în mediul rural ajunge la 40% după finalizarea clasei a VIII-a, rata promovabilității examenului de bacalaureat este în medie de 25%, iar din totalul absolvenților de liceu care ajung la o facultate, doar 30% provin din mediul rural.
Agricultura este unul dintre principalele domenii care contribuie în fiecare an la dezvoltarea economiei. Comisia Europeană a aprobat în urmă cu o săptămână un ajutor financiar în valoare de 91 de milioane de euro pentru crescătorii de animale în contextul pierderilor provocate de pandemia de coronavirus. Creșterea prețului la îngrășăminte, până la triplarea acestuia, și scumpirea motorinei vor determina ca începând din vară, când vor fi recoltate principalele produse agricole, prețurile să explodeze, în contextul în care și acum unele sunt dublate. Rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură este mult prea mică, iar sumele restante sunt alocate cu o întârziere de câteva luni, spun fermierii.
În ultimii ani, România a alocat un procent uriaș pentru dezvoltare rurală, în jur de 40%, în defavoarea plăților directe către fermieri și micii producători agricoli. Dacă un fermier român încasează o subvenție de 221 euro/ha, un fermier german primește 310 euro/ha, iar unul francez 308 euro/ha. Majoritatea țărilor membre UE alocă un procent de sub 20% dezvoltării rurale. Cheia acestei împărțiri de fonduri în România este faptul că programele de dezvoltare rurală sunt cofinanțate din bugetul public. Dacă cheltuirea banilor europeni este controlată până la virgulă, nu același lucru se întâmplă și cu banii publici la care sunt abonați afaceriști din zona agricolă, profitori ai deciziei politice.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a făcut dintotdeauna casă bună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Cei mai cunoscuți miniștri ai MDRAP, unul pușcăriaș iar cel de-al doilea pușcăriabil, sunt Liviu Dragnea și Elena Udrea.
Corupția în zona dezvoltării rurale a fost și este cea mai răspândită. Banii care vin de la centru sunt nota de plată a guvernelor pentru serviciile electorale pe care le prestează primarii din localitățile rurale. De aceea în România plățile directe către agricultori sunt doar de 60%, cu mult sub cuantumul pe care îl rezervă majoritatea țărilor europene acestui capitol bugetar.
Agricultura României nu este una săracă, ci prost gestionată, insuficient ajutată de stat. Din cele 14 milioane de hectare de teren agricol, sub un milion de hectare are sisteme de irigații. În perioadele de secetă, câte un sobor de preoți face slujbe pe pământul crăpat de arșiță pentru a aduce ploaia. Și ploaia nu mai vine.
https://www.dw.com/ro/agricultura-rom%C3%A2neasc%C4%83-export%C4%83m-gr%C3%A2u-%C8%99i-import%C4%83m-aluat-congelat/a-61680158
//////////////////////////////////////////
Cine otraveste Romania ( si cu alimente contrafacute?)
„Superoferta” de subproduse si de produse periculoase, care au invadat in ultimele 12 luni piata romaneasca, atentand la sanatatea publica, dovedeste ca nici macar uriasul scandal Recopan-Salmonella, n-a reusit sa duca la mobilizarea autoritatilor. S-ar zice ca, dimpotriva. Cateva exemple: paine cu soareci, covrigi preparati in ghene de gunoi, eclere cu mercur, jeleuri alterate, haine second-hand cu raie. Sute de carmangerii din Romania importa „la greu” deseuri si subproduse rezultate din abatorizare (oase congelate, tartite de gaina, piele de curcan), pe care le folosesc ca materie prima in industria preparatelor din carne. Produse expirate se gasesc chiar si in magazinele cu pretentii: Metro, Mega Image. Omniprezenta Salmonella, bacilul care face la noi, lunar, zeci de victime, a fost depistata chiar si intr-o inghetata de marca – Delta. Cel mai grav este faptul ca majoritatea produselor alimentare neconforme sunt din categoria celor preferate de copii, dulciuri si produse de panificatie, ceea ce reprezinta o crima din partea producatorilor si comerciantilor respectivi: copiii nu se pot autoproteja la fel de bine ca adultii, fiind mai putin susceptibili de a depista si divulga un produs cu „hibe”. Sa ne amintim de scandalul Recopan: majoritatea celor aproape 500 de persoane spitalizate la Botosani, Suceava si Iasi, dupa ce au consumat produse de patiserie cumparate din chioscurile de pe langa scoli, au fost copii. In aceeasi luna, in Bucuresti, toate chioscurile din scolile controlate de OPC si Directia Sanitar-Veterinara au fost inchise temporar. S-au redeschis aproape instantaneu, fara imbunatatiri semnificative. Chiar si Recopan a avut o tentativa de a se relansa pe piata produselor de panificatie in noiembrie 2001, dejucata de inspectori trimisi de la „centru”, intrucat cei locali erau considerati „pe mana” cu patronii (sotii Suster), fiindca le eliberasera autorizatia necesara. In ianuarie 2002, sotii Suster au luat-o de la capat, infiintandu-si o noua firma de profil – Panimar. De curand, aceasta a fost depistata, la randul ei, cu diverse nereguli. Pana si la produsele de panificatie pentru programul guvernamental „Cornul si laptele”, distribuite la scolile din judetul Brasov, au fost gasite grave nereguli de igiena in procesul de fabricatie! In aceste conditii, masurile suplimentare de protectie a consumatorilor luate de autoritati se limiteaza la un program de educatie in scoli si la lansarea unui Ghid al consumatorilor, vandut celor interesati pentru 50 de mii de lei. Cu ocazia lansarii, d-na Rovana Plumb, sefa Autoriatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, spunea ca „legislatia romaneasca in domeniu este integral aliniata la cea europeana, iar noua ne ramane sa educam populatia in domeniul autoprotectiei celui care cumpara”. Pe site-ul sau oficial, ANPC ii indeamna pe consumatori sa se inteleaga „amiabil” cu agentul economic care le-a prejudiciat interesele si, doar daca acest demers nu reuseste, sa faca o reclamatie. O fi legislatia noastra aliniata, dar avem probleme uriase de aplicare. Intr-o tara vest-europeana, sotii Suster ar fi fost demult dupa gratii, dimpreuna cu cei 6 amploaiati de la stat (doua inspectoare, o doctorita, o bioloaga si doua asistente) care i-au sustinut. La noi, procesul Recopan treneaza si nici un infractor de tip „Suster” nu face puscarie, desi legea prevede pedepse de pana la 10 ani de inchisoare. La noi, patronul unei firme din Cernavoda a fost amendat cu 2 (doua) milioane, pentru ca a fost prins in repetate randuri vanzand carne de cal pe post de carne de vita. In toata tara, doar cateva firme (le putem numara pe degetele de la cele doua maini) au fost inchise definitiv, pentru nereguli uriase. Cauza principala a tuturor problemelor legate de calitatea produselor de pe piata romaneasca o cunoastem – este saracia. Saracia determina coruptie in lant, iar coruptii permit ca, in Romania, sa se importe zilnic, produse contrafacute in valoare de aproape 200 de miliarde de lei. Practic, 70 la suta din produsele de pe piata (de la produse electronice, la cosmetice, bauturi alcoolice tigari si pampersi) sunt fie contrafacute, fie originale, introduse in tara prin contrabanda. Anual, se comercializeaza circa 60 de milioane de perechi de pantofi fara acte de provenienta si certificate de calitate. Suntem sufocati de produse alimentare ce contin aditivi recunoscuti ca fiind cancerigeni si fiind interzisi din aceasta cauza in Occident. Dar este saracia o scuza pentru pasivitate? Cu siguranta, nu. Un control mai eficient, urmat de sanctiuni dure, exemplare, ar aduce statului beneficii incomensurabile (raportat la sanatatea publica) si ar preintampina producerea unor uriase pagube. Sa luam tot exemplul Recopan, care n-ar fi existat daca sotii Suster ar fi avut teama de bratul legii. Peste 1 miliard de lei a costat spitalizarea persoanelor infectate cu Salmonella. Statul spera sa recupereze suma de la infractori. Dar, chiar daca sentinta judecatoreasca va fi favorabila statului, este greu de crezut ca banii vor mai intra vreodata in vistieria Casei de Asigurari de Sanatate.
https://adevarul.ro/news/societate/cine-otraveste-romania-1_50ad66b07c42d5a66394736b/index.html
/////////////////////////////////////////
Alimentele cele mai contrafăcute pe care le cumpărăm frecvent. Fenomenul fraudei alimentare, îngrijorător în România
De Petre Dobrescu
Mierea, uleiul de măsline sau peștele se numără între alimentele cele mai contrafăcute și mai ușor falsificat. Aceste lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă mai ales pentru consumatori, dar și pentru guvernanți care ar trebui să ia măsuri pentru a combate fenomenul fraudei alimentare. Specialiștii avertizează că falsificarea alimentelor poate fi realizată prin mai multe modalități. „Frauda alimentară reprezintă înlocuirea deliberată şi intenţionată, inexactitatea, falsificarea sau contrafacerea produselor alimentare, a materiilor prime, a ingredientelor sau a ambalajelor plasate pe piaţă pentru câştiguri economice. Include toate tipurile de fraude alimentare. De exemplu, diluarea unui produs alimentar, adăugarea unei substanţe mai ieftine la un produs alimentar procesat scump”, a precizat Milan Dopuda, Adriatic Balkan District Deputy food project manager, Bureau Veritas, conform Mediafax.ro. Frauda alimentară trebuie să reprezinte un semnal de alarmă atât pentru consumatori, cât și pentru Guvern. „Frauda alimentară trebuie să fie un motiv de îngrijorare atât pentru producători cât şi pentru guvern si consumatori. Persoanele care fac astfel de fraude nu fac rău doar pieţei, ci şi consumatorului, deoarece, acesta va căpăta un gust greşit al alimentelor”, a precizat Milan Dopuda. Care sunt alimentele cele mai contrafăcute de pe piață Potrivit specialiștilor, uleiul de măsline este un produs foarte uşor de alterat prin adăugarea unui alt tip de ulei şi aditivi alimentari. Laptele poate fi contrafăcut prin schimbarea formulei care conține melamină sau contaminanţi. Cei care cumpără pești sau fructe de mare pot fi induși în eroare întrucât comercianții pot identifica greșit speciile. Sucul de mere și de portocale sunt o altă categorie de produse ușor de falsificat. În acest caz, sucurile de fructe alterate pot conține ingrediente artificiale, precum sulfatul de potasiu, glutamatul monosodic sau zahărul de porumb. Totodată, specialiștii avertizează că sucurile 100 la sută naturale pot fi amestecate cu umpluturi ieftine pentru a reduce prețul cu care produsul este vândut pe piață. Mierea poate fi contrafăcută prin amestecarea cu sirop de porumb, sirop de zahăr, sirop de glucoză şi alte ingrediente care nu conţin miere. Iată cum deosebim mierea naturală de cea contrafăcută. În cazul vinului, diferite amestecuri de struguri sau substanțe chimite pot fi adăugate sortimentelor de vin de calitate inferioară pentru a căpăta aspectul unui produs de calitate superioară.
Și carnea poate conține adaos de apă sau de colorant. Astfel, un produs inferior poate să fie vândut ca unul de calitate. Apel la Bruxelles pentru combaterea fenomenului mierii contrafăcute România se clasează pe locul patru în privința numărului de certificări IFS (International Food Standard) în Europa Centrală şi de Sud-Est, cu aproape 213 certificări. Numărul acesta reprezintă, însă, jumătate din potențialul țării, susține Ionuţ Nache, directorul INAQ Consulting, reprezentant IFS România. „Suntem pe un trend bun, ne clasăm pe locul 4 în Europa Centrală şi de Sud-Est, avem o creştere în jur de 7%, ceea ce este bine, însă perspectiva şi potenţialul bineînţeles că sunt cel puţin la jumătatea Poloniei, care a ajuns deja la 800 de certificate. Noi avem undeva la 213 certificări, iar potenţialul României este în mod clar mai mare, 500 de certificate am putea să atingem uşor”, a menţionat Ionuţ Nache, la o conferinţă pe tema certificărilor alimentare. Specialiștii recomandă să citiți cu atenție eticheta produselor atunci când mergeți la cumpărături.
Citeşte întreaga ştire: Alimentele cele mai contrafăcute pe care le cumpărăm frecvent. Fenomenul fraudei alimentare, îngrijorător în România
https://www.libertatea.ro/stiri/alimentele-cele-mai-contrafacute-pe-care-le-cumparam-frecvent-fenomenul-fraudei-alimentare-ingrijorator-romania-2262086
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Cum ne ajuta „pilulele”naturale să ţinem sub control bronşitele cornice; Prof. univ. dr. Constantin MILICĂ ne invata cum ne poate ajuta fitoterapia sa imblinzim alergiile; Bolile si daunatorii la legume solanacee Dr. Ana Tomescu; Condimentul care te ajuta sa iti reglezi tensiunea arterial; Datorita continutului ridicat de antioxidanti, acest ceai echilibreaza tensiunea arteriala si colesterolul; Cum eviti atacul de cord sau accidentul vascular cerebral;Cei trei factori care decid evolutia unei boli; Precautii cand folosim remedii pe baza de soc; Modalitati naturale de protectie impotriva cariilor; Beneficiile ceaiului de limba cerbului; Unul dintre secretele longevitatii; Care sunt semnele ocluziei intestinale; De ce ar trebui sa-ti faci bai cu bicarbonat de sodiu; Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei; Tinctura de soc – benefica in tulburari hormonale, boli psihice sau intoxicatii; Ce sa faci daca ai un atac de cord si esti singur acasa; Cum folosim papadia pentru a fi de ajutor in afectiuni hepatice; Ce putem face pentru a scapa de balonare; Planta cu leac in boli de ochi, pancreas, ficat si diabet’;Remedii din plante pentru bolile inimii
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Remedii din plante pentru bolile inimii
Din nefericire, în cursul vietii, omul este expus, cu voie sau fara voie, la diferiti factori externi si interni, care erodeaza aparatul cardiovascular, declansand unele maladii legate de functionarea inimii si a retelei de circulatie a sangelui. Din acest motiv, bolile cardiace constituie, în prezent, cauza cea mai frecventa a mortalitatii, depasind 50% din motivatia deceselor. Principalele afectiuni care duc la scurtarea nedorita a vietii, mult înainte de potentialul de functionare a mecanismelor cardiace, sunt angina pectorala, cardiopatia ischemica si insuficienta cardiaca, la care se asociaza si alte dereglari functionale grave la nivelul inimii si ale sistemului circulator (hipertensiunea si hipotensiunea arteriala, tahicardia, bradicardia, extrasistolele, arteroscleroza coronariana, flebitele si trombozele).
Angina pectorala consta din crize acute, foarte dureroase, la nivelul musculaturii inimii, cu reflexe spre umarul si bratul stang sau catre abdomen (descrise de bolnav ca o gheara). Durerile aparute noaptea sunt însotite frecvent de o stare de anxietate, respectiv frica de moarte iminenta. Boala este provocata de îngustarea organica sau spastica a arterelor coronare, ceea ce diminueaza aportul de sange si de oxigen spre miocard, instalarea arterosclerozei sau aparitia unor cheaguri de sange. Poate evolua spre tahicardie (puls accelerat), aritmie cardiaca sau chiar catre infarct miocardic, prin obturarea (îngustarea) unor segmente ale arterelor, îndeosebi la varste înaintate.
Aparitia crizelor este favorizata de o serie de factori care trebuie evitati: treceri bruste la temperaturi extreme (geruri sau arsita), eforturi fizice si intelectuale, alergari în forta (ex. dupa vehicule), mersul pe distante mari, mese copioase cu exces de alcool si tutun, stari emotive (suparari, decese în familie, divorturi, detentie, vizionarea unor competitii sportive si a filmelor de groaza).
Irigarea insuficienta a miocardului duce la cardiopatie ischemica. Cardiopatia ischemica, dureroasa sau nedureroasa, este o boala coronariana cu frecventa în crestere pe toate meridianele globului. Apare la varste adulte, în cazul reducerii aportului de sange oxigenat sub pragul de functionare a miocardului. Irigarea insuficienta cu sange oxigenat la nivelul muschiului cardiac se produce atat în situatii de efort (insuficienta cardiaca decompensata), cat si în stare de repaus. Este cauzata de îngustarea, organica si spastica, a vaselor coronare, cu posibilitati de evolutie spre tulburari de ritm cardiac, palpitatii durerose, crize de angina pectorala si infarct miocardic (necroza miocardica).
S-a constatat ca 90% dintre cazurile de cardiopatie ischemica prezinta leziuni arterosclerotice. De asemenea, statisticile au aratat ca riscul aparitiei cardiopatiei este de 5 ori mai mare la persoanele cu colesterolul sanguin ce depaseste limitele normale (200 mg%) si devine de 9 ori mai mare cand bolnavul cu colesterol crescut este si hipertensiv. În toate aceste situatii survine oboseala progresiva (mai ales la mersul în panta), cianozarea (învinetirea) pielii si a unghiilor si edeme moi (umflaturi) la picioare si maini.
Medicina naturista poate interveni prin cure de lunga durata cu infuzii, decocturi, tincturi, siropuri medicinale pentru prevenirea crizelor cardiace. Se utilizeaza plante cu proprietati vasodilatatoare la nivel coronarian si periferic, antispastice si calmante în stari de excitatie cardiaca si nervoasa. În primul rand sunt utilizate speciile vegetale bogate în glicozizi cardiotonici, adica acele pricipii active din plante care pot actiona cu succes în cazul bolilor de inima si anume: degetelul lanos, degetelul rosu, cu actiune tonic-cardiaca în angina pectorala, insuficienta cardiaca, marirea contractiei miocardului si rarirea ritmului cardiac; talpa gastei, bogata în heterozide cardiotonice, cu efecte în angina pectorala, hipertensiune arteriala, tahicardie, nevroze cardiace si reglarea batailor inimii dupa stari nevrotice; paducelul, cu continut ridicat în derivati flavonici, taninuri catehinice si coline, care actioneaza favorabil în angina pectorala, cardiopatie ischemica, hipertensiune arteriala, tahicardie, aritmii, fibrilatii, palpitatii, arteroscleroza, miocardita, vasodilatator coronarian si periferic, cresterea permeabilitatii vasculare si fluidificarea sangelui; anghinarea, care contine glicozide, flavonozide, derivati terpenici si principii amare (cinarina, cinaropicrina), cu actiuni terapeutice în angina pectorala, insuficienta cardiaca cu edeme, zgomot în urechi, hipertensiune arteriala si arteroscleroza; valeriana are efecte antispasmodice si sedative în nevroze cardiace, reglarea presiunii arteriale si a palpitatiilor inimii, inclusiv calmarea sistemului nervos la nivelul encefalului;
La fel, saschiul, cu proprietati spasmolitice si hipotensive, eficiente în hipertensiune arteriala, tahicardie neurovegetativa, arteroscleroza sau pierderea memoriei, actionand prin dilatarea arterelor cerebrale si irigarea optima a sangelui spre creier; vascul are proprietati terapeutice hipotensive, sedative, bradicardizante, vasodilatatoare coronariene si periferice, evitand congestia cerebrala, arteroscleroza si extrasistolele.
Cu efecte adjuvante se mai recomanda, în consumul intern, infuzii sau decocturi (cate 2 cani pe zi) din amestecuri de plante în care intra, pe langa speciile mai sus mentionate, si alte specii medicinale ca roinita, busuioc, menta, cimbrisor, rostopasca, soc, tei, arnica, chimion, fenicul, coacaz negru, cretisoara, ciubotica-cucului, radacini de patrunjel si hrean, fructe de maces, toate îndulcite cu miere de albine. Sunt indicate si tincturile de paducel (cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi), maceratul de usturoi cu miere de albine si propolis si siropurile de catina, coacaz negru, afin si menta. Este eficienta si o cura de 2-3 saptamani cu ulei de lavanda (20-30 de picaturi în apa, de 2-3 ori pe zi).
Pentru uz extern se recomanda comprese si unguente cu galbenele, aplicate pe zona inimii, precum si bai calde de 40 de grade Celsius la maini si la picioare, timp de 15 secunde, repetate de cateva ori pana la ameliorarea durerilor.
////////////////////////////////////////////
Planta cu leac in boli de ochi, pancreas, ficat si diabet
1
Craitele – cu variantele colorate in galben, portocaliu sau rosu, care se utilizeaza in scop terapeutic – au in compozitie helenina, patuletina, flavone, uleiuri volatile, carotenoizi, alfa si betacaroten etc. Inca din vremuri indepartate, aceste flori decorative au fost utilizate in scopuri medicinale. Fitoterapia cu flori de craite are actiune antispastica si hipotensiva, regleaza tensiunea intraoculara si circulatia sangvina a retinei, combate oboseala oculara, scade tensiunea oculara si are o actiune vermifuga si purgativa. Tratamentul consta in administrarea unei infuzii preparate astfel: o lingurita cu flori maruntite se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se filtreaza. Se pot consuma intern doua-trei cani, iar extern se pun comprese calde pe ochii inchisi. Totodata, craitele sunt recomandate si persoanelor care sufera de diabet.
Ceaiul de craite este benefic pentru toate bolile ce apar din cauza disfunctiei pancreatice, cum ar fi: vitiligo, psoriazis, neurodermite, caderea parului. De asemenea, este de folos pentru intarirea peretilor vaselor sangvine, in boli ginecologice, afectiuni ale prostatei, intarirea si energizarea organismului slabit. Totodata, tamponarea sau spalarea cu infuzie preparata din flori de craite poate ajuta in tratarea diverselor afectiuni ale pielii – escare, piodermita, iritatii cutanate, inasprirea pielii pe coate, genunchi, calcaie. Decoctul de craite este un excelent adjuvant in durerile de articulatii si muschi cauzate de artrite, miozite si entorse. Se prepara astfel: un litru de apa se aduce pana la fierbere. Se introduc opt flori de marime mare si se tin pe foc trei-patru minute. Se infuzeaza 15 minute. Lichidul se strecoara, iar peste flori se toarna inca 600 ml apa clocotita si se tine pe foc timp de sase minute. Se amesteca primul lichid cu al doilea. Se beau cate 200 ml dimineata si seara, inainte de masa. Se fac doua cure a cate 30 de zile, cu o pauza de sapte zile intre ele.
Afectiunile aparatului respirator, precum astmul, bronsita, tusea, le putem trata mai eficient daca se combina plante proaspete sau uscate si ulei de craite. Acest procedeu se obtine prin tocarea marunt a 100 g flori de craite care se pun intr-un litru de ulei nerafinat. Se lasa 12 ore la macerat in borcan inchis perfect. Apoi se tine borcanul pe baie de abur 30 de minute, se raceste, se strecoara si se stoarce bine prin panza topita. In caz de raceala, febra, guturai, amigdale inflamate sau sinuzita faceti un ceai de craite, adaugati doua picaturi de ulei din aceeasi planta si beti cate 150-200 ml cu 30 de minute inainte de masa. Extern, extractul de craite poate ajuta in dermatite, acnee, eruptii, rani ale pielii si poate fi folosit ca antiseptic. De altfel, este utilizat si ca ingredient in unele lotiuni pentru ten iritat si gras.
Una dintre afectiunile cel mai periculoase, mai ales din perspectiva faptului ca ataca ficatul, provocand probleme grave de sanatate, este hepatita C. Iar comoara din camara naturii care se poate constitui intr-un veritabil aliat al organismului impotriva acestei afectiuni este floarea de craita. Pentru o cura este nevoie de aproximativ 300 de flori colorate intens-purpuriu, proaspete sau uscate. Se toaca o floare de craita de marime medie sau mare, se amesteca bine cu zece flori de galbenele, o crenguta de pelinita cu floricele, o lingurita rasa cu rostopasca si o lingura cu menta. Plantele se pun pe foc intr-un litru de apa rece. Dupa ce dau in clocot se mai lasa pe foc mic inca doua-trei minute acoperite cu capac. Se strecoara dupa racire. Decoctul se administreaza in timpul zilei. Primul pahar se bea caldut dimineata, pe nemancate, eventual cu o lingurita cu miere. Cantitatea ramasa se bea dupa masa sau intre mese, cate 150-200 ml, cu miere sau neindulcita. Cura dureaza trei-sase luni. Dupa fiecare zece zile de tratament se face o pauza de trei zile. Este necesara o supraveghere atenta a alimentatiei, care trebuie sa excluda grasimile animale, prajelile, zaharul alb.
///////////////////////////////////////////
Ce putem face pentru a scapa de balonare
Balonarea nu este o boala, insa este o manifestare neplacuta si este important sa identificam cauzele aparitiei sale pentru a o putea trata. Gazele intestinale care duc la balonare sunt provocate de fermentarea in colon a alimentelor care nu au fost digerate sau se pot forma atunci cand sistemul digestiv nu reuseste sa descompuna complet anumite componente din mancare cum ar fi fructoza sau glutenul. Schimbarile florei intestinale provocate de antibiotice sau alte medicamente pot provoca si ele balonare, la fel aerul inghitit atunci cand mancam foarte repede. Persoanele constipate de asemenea se baloneaza mai usor pentru ca atunci cand reziduurile stagneaza in colon au mai mult timp sa fermenteze. De asemenea, balonarea poate semnala o afectiune digestiva cum ar fi sindromul colonului iritabil si intoleranta la lactoza.
Pentru a scapa de balonare, trebuie in primul rand sa iti schimbi obiceiurile alimentare. Iata ce trebuie sa faci: Mananca incet, mesteca bine si evita sa mananci cand esti stresat. Ca sa nu ne afectam digestia, trebuie sa fim relaxati atunci cand mancam si sa ne acordam timp suficient pentru masa. Evita alimentele care provoaca balonare: fasole, mazare, varza, ceapa, broccoli, conopida, ciuperci, paine din faina integrala, bauturile carbogazoase si berea. Pentru cei cu probleme in digestia lactozei este indicat sa consume variantele de branzeturi fara lactoza. Nu exagera cu alimentele ce au continut ridicat de fibre. Desi in mod normal fibrele ajuta digestia, majoritatea alimentelor bogate in fibre sunt si producatoare de gaze. De aceea este indicat sa faci o pauza de la astfel de alimente dupa care sa le reintroduci incet, incet in alimentatie. Evita mancarea grasa pentru ca grasimea incetineste digestia, astfel ca alimentele au mai mult timp sa fermenteze. Fa putina miscare dupa fiecare masa, te va ajuta la digestie.
Remedii naturiste care te scapa de balonare: Radacina de papadie sau extractul de armurariu care se gaseste sub forma de tablete sunt remedii eficiente impotriva balonarii. La fel de bune sunt si ceaiurile de menta, de musetel, chimen sau anghinare. Acestea se beau de obicei dimineata si seara, inainte de masa.
/////////////////////////////////////////////
Cum folosim papadia pentru a fi de ajutor in afectiuni hepatice
Miliarde de oameni sunt infectati cu virusuri hepatitice si un milion dintre acestia mor, anual, din cauza complicatiilor. Cele mai periculoase forme de hepatita sunt produse de virusii B, C si D. Tratamentul naturist urmareste blocarea sau încetinirea proliferarii acestor virusuri, protejarea ficatului de actiunea lor distructiva si cresterea capacitatii de lupta a sistemului imunitar. Printre plantele care si-au demonstrat eficienta în bolile produse de virusurile hepatitice se numara si papadia (Taraxacum officinale). Aceasta este prin excelenta un drenor hepatic si un stimulent al activitatii ficatului.
Principiile active din papadie inhiba diviziunea virusurilor hepatitice, previne fibrozarea ficatului, stimuleaza regenerarea celulei hepatice. Mai mult decat atat, papadia stimuleaza apetitul alimentar si digestia bolnavilor de hepatita. Pe langa restabilirea funtiilor ficatului si prevenirea procesului de fibrozare (adica evolutia spre ciroza) provocat de atacul virusilor sau al substantelor toxice, papadia combate senzatia de oboseala, precum si colorarea în galben a tegumentelor (icterul), specifica suferinzilor de hepatita.
Se foloseste pulberea de frunze si de radacina (planta fara flori), obtinuta prin macinarea plantei uscate, cu ajutorul rasnitei electrice de cafea. Se iau cate 4 lingurite de pulbere, pe stomacul gol, zilnic, în cure de 1 luna, urmate de 1-2 saptamani de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Planta se tine sub limba vreme de cateva secunde, dupa care se înghite cu apa.
Regulile obligatorii ale alimentatiei în afectiunile hepatice: Se elimina toate produsele cu aditivi sintetici: afanatorii, aromele sintetice, conservantii si colorantii artificiali suprasolicita ficatul, care este obligat sa le ‘’filtreze’’. Nu se mananca prajit: în procesul prajirii se formeaza substante grase, care supun ficatul la eforturi imposibile, accelerand evolutia bolii. Se renunta complet la consumul de carne: proteinele animale suprasolicita ficatul obosit, blocheaza procesele de eliminare, contin toxine care favorizeaza evolutia spre cancer hepatic si ciroza. Se consuma salate de legume crude: contin enzime, vitamine, minerale si fibre alimentare benefice. Se mananca fructe din belsug: sunt un adevarat catalizator pentru digestie, elimina constipatia, confera tonus si energie.
In tratamentul hepatitei (cronice sau acute), 60-70% din hrana trebuie sa fie alcatuita din legume si fructe crude. Se elimina imediat alcoolul si tutunul: cele doua vicii sunt un catalizator al evolutiei hepatitei spre ciroza si, mai ales, spre cancer. Se consuma proteine si grasimi vegetale naturale: din leguminoase (linte, naut, soia), din nuci, din arahide si alune neprajite, din seminte de dovleac si de floarea-soarelui, din susan.
////////////////////////////////////////////
Ce sa faci daca ai un atac de cord si esti singur acasa
Desi un atac de cord poate fi fatal, daca actionezi rapid de indata ce observi simptomele problematice iti vei imbunatati dramatic sansele de supravietuire. De obicei atacul de cord incepe lent, fiind semnalat de un disconfort minor si dureri reduse. Daca observi urmatoarele simptome este posibil sa ai un atac de cord:
– disconfort in zona pieptului, mai ales in centru, care dureaza mai mult de cateva minute sau care apare si dispare: acest disconfort poate parea o senzatie de greutate, preaplin, presiune sau durere;
– disconfort la nivelul bratelor, gatului, maxilarului sau stomacului: poate fi vorba despre dureri sau dificultatea miscarilor;
– respiratie intretaiata: poate fi asociata cu disconfortul din zona pieptului sau nu;
– transpiratii reci, stare de greata, voma, ameteli sau pierderea echilibrului: aceste simptome se manifesta mai des in cazul femeilor.
Ce trebuie sa faci daca esti convins ca ai un atac de cord si esti singur? Daca esti singur si ai simptomele mentionate mai sus suna la 112 si ia o aspirina, daca ai la indemana. Descuie usa de la intrare si intinde-te pe podea pentru a fi usor de gasit de medici.
Exista o metoda rapida pentru a opri un atac de cord? Din pacate nu exista niciun remediu care sa inlocuiasca ingrijirea de urgenta de la spital. Nu te lasa pacalit de tratamentele propuse online pentru ca nu sunt eficiente si ar putea chiar sa-ti puna viata in pericol.
Exista 2 metode care pot creste sansele de supravietuire pana in momentul in care ajungi la spital:
- Metoda tusitului. Potrivit expertilor in tratamentele alternative, daca respiri adanc apoi tusesti puternic tensiunea arteriala va creste timp de 1-2 secunde, ceea ce va face sa ajunga mai mult sange spre creier. Exista inclusiv presupunerea ca tusitul puternic poate readuce inima la normal daca bate in ritmul obisnuit. Asociatia Americana pentru Sanatatea Inimii nu sustine aceasta optiune pentru ca nu poate fi utilizata in cazul persoanelor care sunt deja inconstiente si care nu mai au cum sa tuseasca.
- Metoda cu apa si piper cayenne. O alta recomandare se refera la mixarea unui pahar de apa cu o lingura de piper cayenne. Se crede ca piperul cayenne este un stimulent puternic, care poate creste ritmul batailor inimii si echilibreaza circulatia, ducand sangele spre creier si toate celelalte organe vitale. De asemenea, previne hemoragiile. In prezent nu exista dovezi suficiente ca acest remediu functioneaza si nu se cunoaste in ce mod interactioneaza cu aspirina, care este recomandata in asemenea situatii.
////////////////////////////////////////////
Tinctura de soc – benefica in tulburari hormonale, boli psihice sau intoxicatii
Fructele de soc preparate sub forma de tinctura reprezinta unul dintre cele mai puternice medicamente naturale din flora noastra. Aceasta tinctura este un laxativ puternic si bland, care poate fi luat pe termen lung, fara a da dependeta si fara a produce iritatii sau alte efecte adverse. Fructele de soc contin substante care pe termen lung inhiba apetitul alimentar, au efect diuretic, fiind un remediu natural complex pentru scaderea in greutate. De asemenea, au efecte de intinerire asupra pielii, iar tratamentul cu aceasta tinctura confera o stare de dinamism atat la nivel psihic, cat si mental.
Tinctura din fructe se obtine prin amestecarea sucului proaspat de fructe (nematurizate, de culoare rosie-violet) cu alcool alimentar de 90grade, in raport 1:1, dupa care se agita bine pentru omogenizare. Se pastreaza in sticle mici, bine inchise, la loc rece si intunecos. Preparatul se dilueaza intotdeauna intr-o jumatate de cana de apa si se bea pe stomacul gol. Nu consumati niciodata doar tinctura in stare pura! Doza se mareste in functie de reactia tranzitului intestinal: daca acesta devine foarte intens inca de la prima lingura, atunci doza nu se mai mareste. Tinctura este contraindicata in primele saptamani de sarcina, pentru persoanele care sufera de diaree cronica si acuta. Recomandari terapeutice cu tinctura de soc:
- Obezitate, ingrasare – In prima zi se ia o lingurita, la ora 18:00; a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare per ansamblu. Daca, pe masura ce doza creste, apare diareea puternica, se revine la cantitatea de plecare, iar daca diareea persista, atunci se intrerupe tratamentul. Aceasta cura trebuie insotita de o dieta alimentara din care sa fie exclusa carnea, aditivii alimentari, margarina, zaharul. Salatele de fructe si legume sunt foarte indicate, ajutand la efortul de a slabire.
- Acnee, eczema alergica – se ia 1 lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar cu apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta categorie de afectiuni. 3. Psoriazis, boli de piele grave – se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la 1 la 7 lingurite zilnic, ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic, care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare, favorizand vindecarea acestor boli.
- Reumatism, guta – se face un tratament de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. O lingurita diluata in jumatate de pahar de apa se ia de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratamentul dureaza minimum 60 de zile si se incepe in ultimele saptamani de vara, pentru ca efectele maxime sa fie in lunile octombrie-noiembrie, cand aceste afectiuni au de obicei manifestari acute. Cele mai puternice efecte s-au inregistrat in reumatismul cronic degenerativ. 5. Intoxicatii diverse – se ia o doza de soc de 2-3 linguri de tinctura de fructe de soc diluata intr-o cana de apa, iar a doua zi se incepe un tratament constand in 3 linguri de preparat luate zilnic. In otraviri si intoxicatii grave, pana la ajungerea intr-o unitate medicala specializata, se provoaca purgatie prin administrarea aceleiasi doze de soc, de 2-3 linguri. Tratamentul este contraindicat in toxiinfectiile alimentare cu manifestari diareice, precum si persoanelor cu diaree cronica.
- Tulburari hormonale diverse, tumori – in tratarea tumorilor maligne si benigne, chisturi ovariene, ovare fibrochistice, fibrom uterin si mastoze se foloseste tinctura cu efecte profilactice si adjuvante, intr-o cura de 2-3 luni, administrand cate 2-3 linguri pe zi, diluate in putina apa, dimineata si seara pe stomacul gol. Prezinta actiuni surprinzatoare prin stimularea sistemului imunitar si eliminarea toxinelor, mai ales cand pacientul se confrunta si cu o constipatie cronica. 7. Boli psihice – Practicantii medicinii psihosomatice moderne, care cauta sa elucideze legaturile dintre sanatatea fizica si cea a mintii, au remarcat ca marea majoritate a pacientilor cu probleme psihice sufera de constipatie cronica sau de afectiuni reno-urinare. Mai mult, prin normalizarea proceselor de eliminare a toxinelor fizice s-a constatat ca apare si o ameliorare extrem de evidenta a starii de echilibru interior. Cu alte cuvinte, tratamentul cu tinct ura de boabe de soc are in anumite cazuri de tulburari psihice efecte de-a dreptul miraculoase
/////////////////////////////////////////////
Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei
Florile de tei sunt bogate in antioxidanti, care ajuta organismul sa scape de actiunea nociva a radicalilor liberi, responsabili de stresul oxidativ celular, printre care se numara flavonoidele (precum quercetina, kaempferol si procyanidin) si taninurile4. De asemena, teiul contine si uleiuri esentiale, precum eugenol, limonene si citral.
Trebuie mentionat ca aceste substante fac din florile de tei un ingredient foarte cautat si in industria cosmetica, fiind folosite la fabricarea diverselor creme si masti de fata. Ceaiul de tei nu are un continut semnificativ de vitamine si de nutrienti, insa nici nu contine cafeina. Ceaiul de tei contine un mucilagiu care poate ajuta la reducerea inflamatiei din gat si din gura. De asemenea, consumul de ceai de tei poate favoriza transpiratia. Ceaiul de tei poate fi folosit pentru calmarea tulburarilor stomacale, deoarece contine agenti carminativi (care calmeaza durerile abdominale si favorizeaza evacuarea gazelor intestinale), care au un puternic efect antispasmodic6. Acestia pot ajuta la ameliorarea indigestiei, a crampelor si flatulentei excesive.
Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei
Ingrediente: cate 1 pumn de flori uscate de tei, soc si cretusca, 1 l de apa, 1 kg de zahar brun, 25 g de acid citric.
Mod de preparare: Dati intr-un clocot apa si zaharul, apoi luati-le de pe foc. Dupa ce ati asteptat sa se raceasca putin, adaugati si acidul citric. Puneti florile in lichidul caldut, acoperiti vasul si lasati-l la infuzat 48 de ore. La sfarsit, strecurati siropul si turnati-l in sticle mici. Cele trei flori ajuta la scaderea febrei, au actiune sudorifica si antiinflamatoare, fiind asadar foarte indicate pentru tratarea racelilor si a gripelor. Siropul se bea diluat cu apa, insa la fel de bine poate fi intrebuintat ca indulcitor al ceaiurilor de plante.
////////////////////////////////’’’’’’’’’’’’’’’’’’/
De ce ar trebui sa-ti faci bai cu bicarbonat de sodiu
Baile cu bicarbonat se folosesc de mult timp ca remediu natural pentru diverse probleme ale pielii si nu numai. Tot ce trebuie sa faci este sa pui putin bicarbonat de sodiu in apa din cada inainte de a-ti face baie pentru a te bucura de toate beneficiile bicarbonatului. Iata care sunt beneficiile bailor cu bicarbonat de sodiu:
Scad nivelul stresului – adaugarea bicarbonatului de sodiu in apa de baie ajuta la scaderea durerilor si tensiunilor musculare, stimuleaza circulatia sanguina si ajuta vindecarea.
Detoxifiere – Bicarbonatul de sodiu are efecte detoxifiante si te ajuta sa elimi toxinele din organism, stimuland in acelasi timp imunitatea.
Calmeaza eczemele – Adaugarea bicarbonatului de sodiu in apa de baie previne si trateaza eczemele. De asemenea, reduce senzatia de mancarime la nivelul pielii.
Trateaza infectiile – Bicarbonatul de sodiu scade numarul bacteriilor care provoaca aparitia candidozei. Poate trata si infectiile fungice la niveul unghiilor de la mani si picioare.
Pentru o baie cu bicarbonat de sodiu tot ce trebuie sa faci este sa lasi apa sa curga in cada, la temperatura dorita, si sa adaugi in apa o cana cu bicarbonat de sodiu. Amesteca apa cu mana pentru ca bicarbonatul sa se dizolve complet, apoi intra in apa. Stai in apa in jur de 15-20 de minute pentru a beneficia de toate efectele pozitive ale bicarbonatului.
Poti adauga o jumatate de cana cu ulei de masline in care sa pui cateva picaturi de ulei esential, precum cel de lavanda, rozmarin, musetel etc.
Pentru aceasta baie vei avea nevoie de:
1/4 cana cu bicarbonat de sodiu
1/3 cana cu sare amara (cunoscuta si ca sare Epsom)
1/4 cana cu sare de mare
15 picaturi cu ulei esential (optional)
Intr-un vas, amesteca bicarbonatul cu sarea amara, sarea de mare si uleiul esential, daca folosesti. Umple cada cu apa calda si adauga amestecul de saruri. Lasa sa se dizolve, apoi intra in cada si stai in apa aproximativ 20 de minute. Combinatia de sare amara si bicarbonat de sodiu reduce durerea musculara si iti ofera un plus de magneziu, care este recunoscut pentru reducerea crampelor musculare. Este, in acelasi timp, un remediu eficient pentru arsurile solare. Bicarbonatul de sodiu nu este o alege buna pentru orice persoana. Evita baile cu bicarbonat daca te afli intr-una dintre aceste situatii:
– ai tensiune arteriala mare
– esti insarcinata sau alaptezi
– ai o afectiune severa de piele
– ai rani deschise
– esti alergic la bicarbonat de sodiu
De asemenea, este recomandat sa ceri aprobarea medicului tau inainte de a incerca baile cu bicarbonat de sodiu.
///////////////////////////////////////
Care sunt semnele ocluziei intestinale
Ocluzia intestinală este oprirea persistentă a tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze. Obstrucţia intestinală reprezintă o urgenţă medicală, care poate evolua rapid, periculos, letal, motiv pentru care, indiferent de etiologie, se impune prezentarea la medic.
Simptomele care orienteaza diagnosticul spre ocluzie si sediul acesteia sunt:
durerile abdominale care pot apare brusc, in caz de volvulus sau progresive in timp si colicative , in caz de ocluzie prin tumora. Localizarea la debut orienteaza asupra segmentului afectat, ulterior durerea devine difuza in tot abdomenul
voma apare de la debutul ocluziei in tipul inalt, la inceput sunt bilio-alimentare iar in cazul ocluziei colonice apar tardiv, prin preaplin, ajungand sa fie fecaloide
intreruperea tranzitului pentru gaze, ulterior si pentru materii fecale apare mai tarziu in ocluziile inalte si precoce in cele joase
marirea de volum a abdomenului se realizeaza prin acumularea fara eliminare a continutului intestinal si a gazelor. La debut poate apare intr-o anumita zona a abdomenului, ulterior generalizandu-se
zgomotele hidro-aerice abdominale (bolboroselile) apar in sindromul subocluziv pentru ca apoi sa dispara complet
in functie de gravitate si durata de la debut, apare febra, hipotensiunea arteriala chiar socul septic
Tratamentul consta in reechilibrarea hidrica si electrolitica a pacientului, montarea sondei nazo-gastrice pentru aspiratie si decompresia abdomenului iar in cazul ocluziilor organice, tratarea , de multe ori chirurgicala a cauzei declansatoare.
Uneori, bridele aderentiale peritoneale aparute postoperator duc la recidiva ocluziei. De aceea, interventia chirurgicala se face cu profilaxia pe cat posibil a acestei complicatii.
Evolutia ulterioara depinde de cauza ocluziei, de timpul scurs intre debutul simptomelor si momentul operator precum si de starea generala de sanatate a pacientului.
///////////////////////////////////////////
Unul dintre secretele longevitatii
1
Stim cu totii ca un somn implinit este esential pentru a trai o viata lunga si sanatoasa. Iar un studiu recent sugereaza ca dormitul pana mai tarziu la sfarsit de saptamana ne poate ajuta sa traim mai mult. Acest obicei sanatos, spun cercetatorii americani si suedezi, ar putea ajuta la reducerea problemelor de sanatate asociate cu somnul insuficient de pe parcursul saptamanii si chiar sa reduca riscul unui deces timpuriu.
Co-autorul studiului publicat in Journal of Sleep Research, profesorul Torbojorn Akerstedt, a studiat ce se intampla cand oamenii lenevesc mai mult in pat in zilele lor libere. In cadrul cercetarii, oamenii de stiinta au analizat aproape 50.000 de suedezi care au completat un chestionar de 36 de pagini, care acoperea un numar de chestiuni medicale, realizat in 1997. Cercetatorii au monitorizat participanţii in urmatorii 13 ani.
Ei au descoperit ca persoanele care au dormit aproximativ cinci ore sau mai putin pe noapte, inclusiv in timpul saptamanii, au avut un risc crescut de deces in comparatie cu cei care au dormit sapte-opt ore in mod regulat. in plus, au descoperit ca participantii care au dormit prea mult au avut si ei o rata crescuta a mortalitatii. Asadar, exista un risc mai mare de mortalitate daca o persoana doarme in mod constant mai putin de cinci ore sau mai mult de noua ore, in comparatie cu persoanele care dorm in mod constant in jur de sase – sapte ore in cursul saptamanii. Acest lucru este insa valabil doar pentr adultii tineri si de varsta mijlocie, cu varsta sub 65 de ani.
Cercetatorii au ajuns la aceste concluzii dupa ce au luat in considerare anumiti factori – sexul, educatia, indicele de masa corporala, bolile severe, fumatul, consumul de alcool, si statutul de angajare. Se pare ca cei care dorm putin in timpul saptamanii, dar compenseaza lipsa somnului in weekenduri prezinta riscuri mai scazute de deces prematur. „Somnul este un lucru pe care trebuie sa-l completati in mod regulat, daca nu doriti sa va imbolnaviti. Este o parte fundamentala a biologiei noastre, cum e respiratia. Este o necesitate”, este de parere profesorul American Michael Grander, unul din autorii studiului.
////////////////////////////////////////////
Beneficiile ceaiului de limba cerbului
Beneficiile ceaiului de limba cerbului. Sunt multe afecțiuni ale organismului ce pot fi ameliorate sau chiar vindecat cu un consum regulat de ceai de limba cerbului. Acesta acționează asupra rinichilor și a vezicii, iar substanțele în exces sunt eliminate mult mai ușor din corp. Totuși trebuie menționat faptul că are efecte atât pe sistemul respirator, cât și pe asupra metabolismului prin ficat.
Limba cerbului este o plantă ce crește în țara noastră, iar strămoșii noștri au folosit-o încă din vremuri străvechi pentru a combate mai multe afecțiuni, multe articole despre daci și obiceiuri se găsesc în lucrările lui Daniel Roxin. Natura era un magazin pentru oameni, dar și o farmacie, iar cunoștințele venite de la bătrâni erau păstrate cu multă seriozitate. Frunzele acesteia pot fi recoltate în timpul verii, iar apoi lăsate la uscat pentru folosirea lor la nevoie.
Efectele ceaiului de limba cerbului asupra organismului
Un ceai format din infuzia acestei plante poate trata și se poate folosi intern pentru diaree, dizenterie, sedimente în vezica urinară sau distrugerea unor formațiuni ce obturează căile pe care le prezintă ficatul. Aceasta fiind folosită chiar și în perioada în care trăia Hipocrate. Fiind considerată drept o plantă ce tratează bolile digestive, răcelile cronice și pietrele la fiere sau rinichi.
Această plantă se arată ca având și un potențial de a stimula regenerarea părului. Iar despre efectul ei asupra sistemului respirator se poate spune că este mai mult un ajutor în vindecare, decât o plantă ce rezolvă întreaga problemă. Efectul ei principal din vechime fiind cel de a combate și ameliora diareea.
Această plantă are un conținut mare de enzime și substanțe active, iar efectul pe care tot îl laudă lumea se datorează acestora. Fiind substanțe active, s-a observat pe termin lung că reacțiile în lanț ce urmează după administrarea ceaiului, duc la producerea unor efecte pozitive. Poate că această tehnică este una veche, dar oamenii încă din lumea antică au testat proprietățile acesteia.
Oamenii de știință nu pot să susțină mai multe lucruri, căci încărcătura de substanțe pe care această plantă o deține este una foarte mare. Acest aspect face ca testele făcute în laborator să fie foarte dificile, iar de multe ori o substanță nu se implică direct într-o zonă anumită a corpului, ci printr-o serie de transformări și reacții chimice are loc formarea unei substanțe terțe ce acționează direct la cauză, la fel ca și în cazul celorlalte ceaiuri.
Chiar dacă studiile cu privire la efectul terapeutic al acestei plante sunt destul de puține, se poate afirma din punct de vedere medical faptul că există schimbări ale stării de sănătate. Multe persoane având diverse stări patologie și-au găsit leac în această iarbă pe care o putem găsi și în țara noastră.
Efectele secundare si contraindicatiile ceaiului de limba cerbului
Se poate spune că această plantă oferă beneficii organismului, dar dacă este luată în combinație cu anumite medicamente, există șansa de a reacționa cu substanțele din acestea. Efectul imediat urmat poate fi o anulare a efectului medicamentului, sau chiar provocarea unei reacții neprevăzute.
Când doriți să consumați ceai de limba cerbului, trebuie să contactați medicul dumneavoastră de familie. Acesta poate să vă spună cu exactitate dacă există vreo șansă ca medicația dumneavoastră să intre în contact cu ceaiul din infuzia acestei plante.
////////////////////////////////////////////
Modalitati naturale de protectie impotriva cariilor
1
Caria dentara este o afectiune specifica civilizatiei moderne, circa 95% din populatia contemporana prezentand dintii cariati. Caria consta din distrugerea treptata a întregii structuri a dintelui începand din afara catre interior, pornind de la email, smalt, dentina, ajungand la nervi, apoi la gingii si la radacina. Afectiunea este mai frecventa la persoanele cu viata sedentara sau la cele care consuma, în exces, faina de cereale, paste fainoase si, mai ales, dulciuri (zahar alb, bomboane, prajituri), alcooluri îndulcite (lichioruri), cafea si tutun. Dupa consumul de produse zaharoase si de panificatie, resturile ramase pe dinti constituie substratul pe care se dezvolta o anumita flora microbiana (streptococi, lactobacili). Aceasta acidifica zona de la suprafata smaltului dentar prin producerea de acizi organici (lactic, piruvic, uric), ce coboara pH-ul la 4-5.
Unele microorganisme cariogene de la suprafata dintilor nespalati cu peria si cu pasta de dinti provoaca decalcifierea smaltului dentar. În acest mod actioneaza peste 30 de specii microbiene care degradeaza dintii, începand cu pete gri-galbene, asperitati si fisuri la suprafata dintilor, pana la mici scobituri între prismele de smalt. Dintii cariati devin sensibili la cald, la rece, la dulce sau la acru si formeaza abcese. Sensibilitatea la temperaturi extreme si la alti stimuli externi apare din cauza faptului ca dintii sunt inervati si vascularizati, ca orice organ viu, iar actiunile exercitate de factorii externi, la nivelul fibrelor nervoase si al vaselor de sange, provoaca senzatia dureroasa.
Se pare ca molarii permanenti au receptivitatea cea mai mare la caria dentara. La toate varstele, predispozitia pentru formarea cariilor dentare este dependenta de lipsa de calciu, molibden si fluor din organism care poate fi compensata prin adaosuri din exterior. Existenta unei afectiuni dentare poate constitui un factor de risc în declansarea unor boli cardiovasculare (miocardita, endocardita), digestive, infectii pulmonare, reumatisme articulare, artroze la genunchi, glomerulonefrite, etc. La acestea se adauga o stare generala proasta, lipsa interesului pentru mancare (de teama durerilor), agitatie, insomnii si complexe de inferioritate fata de cei sanatosi. În plus, modificarea culorii dintilor poate fi un indiciu clar al unor afectiuni maladive.
În timpul durerilor, efecte bune are infuzia calda din herba de coada calului, cu care se face gargara, si clatirea dintilor de mai multe ori pe zi. Actiuni similare au si infuziile cu musetel sau salvie si, mai ales, o formula complexa cu amestec din musetel, coada calului, salvie, coada soricelului, pelin, cretisoara, radacini de tataneasa si scoarta de stejar, eficienta prin gargarisme si masarea gingiilor. Mare eficienta poate avea tamponarea dintilor bolnavi cu bitter suedez sau cu uleiuri eterice diluate din scortisoara, cuisoare sau de garoafe. Pentru curatirea si întarirea dintilor se recomanda mestecarea frunzelor de salvie sau de dafin, iar în gaurile cariilor se introduc plombe cu pulbere de cuisoare, frunze proaspete de patrunjel frecate cu sare sau vata imbibata cu tinctura de cuisoare, mirt sau flori de salcam. Pe obraz se aplica o perna medicinala umpluta cu bradisor crud sau perne încalzite prin aburire sub vapori de menta, lavanda sau cimbrisor.
Extinderea cariilor dentare poate fi cauzata de o alimentatie din care nu lipsesc dulciurile lipicioase (caramele, fondante, serbeturi, înghetate) si zaharul rafinat în produse fainoase care afecteaza dantura, cazuri frecvent întalnite astazi. Consumul de zaharicale între mese (biscuiti, dulceata, bomboane, dropsuri, prajituri) este de zece ori mai periculos decat aceeasi cantitate ingerata imediat dupa sfarsitul unei mese. De asemenea, este total gresit ca înainte de culcare sa se ia în gura o bomboana, o bucata de ciocolata, o tigara, un paharel cu lichior sau alte bauturi îndulcite. O alimentatie echilibrata si controlata cere sa se consume mai multe produse lacto-vegetariene (lapte dulce, iaurt, branzeturi, supe de legume, mere, citrice, compoturi de fructe) precum si uleiuri vegetale, untura de peste bogata în vitamina D. Ca desert, si între mese, se vor consuma fructe zemoase pentru a asigura necesarul de saruri si vitamine, precum si o autocuratire buco-dentara, evitand aparitia cariilor.
Prevenirea si combaterea cariilor dentare se poate realiza printr-o igiena bucala zilnica, cu spalare corecta cu peria si pasta de dinti (timp de minimum 3 minute), urmata de clatirea viguroasa cu apa calduta, de cel putin 3 ori pe zi, dupa mesele principale si seara înainte de culcare, pentru ca gura sa fie curata în timpul noptii. Peria de dinti are rolul de a desprinde placa bacteriana de pe suprafata dintilor, îndepartand microbii cariogeni si resturile zaharoase.
Pasta de dinti contine sapun, substante abrazive (carbonat de calciu), substante antiseptice, ultimele avand rolul de a bloca enzimele care acidifica mediul bucal, fapt ce declanseaza decalcifierea smaltului si permite invazia microbiana în interiorul dintelui. În lipsa pastei, dintii pot si frecati cu sare de bucatarie (cu peria sau cu degetul aratator). Pentru întarirea dintilor este indicata introducerea iodului sau fluorului în apa de baut (1 mg la 1 l de apa), în sarea de bucatarie sau în lapte (metode folosite intens în Elvetia). Se vor evita spargerea între dinti a corpurilor tari (nuci, alune, samburi, bomboane etc.) precum si alimentele si bauturile foarte reci sau fierbinti. Detartrajul efectuat la un cabinet stomatologic constituie una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a îmbolnavirii gingiilor. Dupa detartrajul ultrasonic poate sa apara o sensibilizare tranzitorie la alimente reci sau dulci care va disparea în 3-4 zile. Daca durerea persista pe o perioada mai lunga se vor aplica produse speciale de desensibilizare.
////////////////////////////////////////////
Precautii cand folosim remedii pe baza de soc
Socul (Sambucus nigra) este apreciat ca remediu natural, datorita proprietatilor terapeutice ale tuturor partilor componente ale acestui arbust: frunzele (actiune laxativa), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarta (este foarte bogata in substante diuretice). Hipocrate atribuia socului “foarte bune proprietaţi laxative, diuretice şi ginecologice”. Sucul din flori de soc – socata – este atat o bautura racoritoare aromata, cat si un medicament de nadejde, fiind recomandat in lupta cu infectiile renale si urinare. De asemenea, fructele de soc sunt apreciate in medicina naturista ca fiind cel mai puternic concurent al medicamentelor antivirale de ultima generatie. Efectele socului asupra organismului nu se limiteaza doar la vindecarea racelilor si a gripelor, caci parfumata planta prelungeste tineretea biologica, tonifica si vitaminizeaza. Insa, una dintre cele mai apreciate actiuni ale fructelor de soc este combaterea obezitatii si mentinerea siluetei.
Pe de alta parte, trebuie avut grija la urmatoarele aspecte: Nu supradozati preparatele din soc. Fructele sunt foarte puternice, fiind mai degraba medicament decat aliment. Si, ca orice medicament supradozat, ingerat in cantitati mari – peste 200 g – aceste fructe pot crea probleme. Simptomele intoxicatiei sunt: voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. / Fructele necoapte au un anumit grad de toxicitate, intoxicatiile manifestandu-se prin voma, diaree. In acest caz se va administra bolnavului lapte, decoct cu fulgi de ovaz si carbune medicinal. / Tratamentul cu fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronica sau acuta. Desi este unul dintre purgativele cel mai usor de tolerat (este mult mai putin iritativ decat crusinul), fructele de soc pot produce iritatii persoanelor cu colon sensibil. / Uzul excesiv sau prelungit poate duce la pierderi mari de potasiu prin urina. / Aplicarea direct pe piele sau pe mucoase a florilor proaspete va fi evitata deoarece ele produc eriteme (roseata a pielii).
In general, persoanele cu predispozitie alergica vor lua la inceput doze mici de soc, iar in cazul in care apar iritatii pe piele, dificultati in respiratie, curgerea nasului sau a ochilor, administrarea acestei plante se va intrerupe. / Consumul produselor de tip alimentar trebuie sa fie ponderat si echilibrat in timp. / Administrarea socului se va face sub supraveghere medicala, in cazul persoanelor care iau laxative si diuretice de sinteza. / Copiilor sub 12 ani li se vor administra tratamente si produse pe baza de flori de soc, cu prudenta, in doze reduse de 2-4 ori, intrerupandu-se tratamentul daca apare una din simptomele sus-mentionate.
////////////////////////////////////////////
Cei trei factori care decid evolutia unei boli
Modul în care o boala evolueaza, felul în care se desfasoara, brusc sau lent, precum si prognosticul sau, respectiv sansele de vindecare sau, din contra, de anulare a vietii sunt chestiuni destul de dificil de apreciat, pentru care medicul are nevoie de maximum de discernamant. Fiecare persoana s-a obisnuit sa-si dea cu parerea în diverse domenii, în sport, în politica sau în agricultura, dar si în delicata problema a evolutiei si prognosticului unei boli, denuntand bolnavul, culpabilizand degeaba familia sau încercand sa strecoare neîncrederea în actul medical si în profesionalismul medicilor. Parametrii dinamicii unei boli depind, în principal, de trei factori: de boala, de bolnav si de interventia medicala. Toti acesti trei factori sunt foarte variabili si fiecare actioneaza în felul sau în favoarea însanatosirii omului bolnav sau a supravietuirii. Sa ne imaginam, de pilda, ca trei oameni au de ridicat o greutate dintr-o groapa. Ce sanse sunt de a scoate greutatea, daca unul/doi trage (trag), sau toti trei, si daca doi trag si unul se opune?
Primul factor important este boala, cu gravitatea, complexitatea, rapiditatea instalarii, tipul microbului incriminat. Spre exemplu, într-un anume fel evolueaza o raceala banala si în alt mod o tuberculoza sau un cancer. Al doilea factor tine de organismul bolnavului si de modul în care acesta se îngrijeste de sanatatea sa. Astfel, o raceala aparuta într-un organism rezistent este dusa „pe picioare“, iar într-un organism batran, sensibil, slab imunizat, în care exista si alte boli cronice, evolutia unei raceli este diferita, aparand diverse complicatii. De asemenea, daca omul îsi neglijeaza boala sau tratamentul recomandat de medic, evolutia afectiunii va fi una complet nefavorabila. Vindecarea depinde în întregime de bolnav, de vointa si de constiinciozitatea de care da dovada în administrarea tratamentului. De exemplu, tuberculoza pulmonara poate fi vindecata, cu conditia ca bolnavul sa-si faca în mod corect tratamentul, în sens contrar boala, evoluand spre moarte, numai si numai din aceasta cauza. Al treilea factor ce contribuie la prognosticul si evolutia unei boli este reprezentat de interventia medicala în complexitatea sa. Aceasta presupune în primul rand priceperea medicului care pune diagnosticul, a celui care acorda primul ajutor, a celui care transporta în siguranta bolnavul, a specialistului care face tratamentul medicamentos, chirurgical sau psihologic cel mai bun.
Dotarile medicale, esentiale pentru un prognostic bun. Un alt „stalp“ de rezistenta, într-o interventie medicala, este reprezentat de baza materiala aflata la dispozitia medicului, în vederea desfasurarii actului medical. De exemplul, este foarte usor de pus diagnosticul, în cazul pietrei la rinichi (printr-o simpla palpare cu mana sau cu ajutorul ecografului, se da primul ajutor cu o perfuzie calmanta sau cu un ceai de mac si coada soricelului), dar mult mai dificil în boli grave, cazuri în care medicul are nevoie de aparatura performanta în stabilirea diagnosticului. Ceea ce putem sublinia, în final, este faptul ca evolutia si prognosticul unei boli stau, la un moment dat, în mana fiecaruia dintre noi, depinzand de promptitudinea cu care o sesizam, de modul în care ne adresam pentru rezolvarea ei si de seriozitatea cu care urmam tratamentul prescris.
////////////////////////////////////////////
Cum eviti atacul de cord sau accidentul vascular cerebral
Ingustarea arterelor va impiedica oxigenarea suficienta a sangelui care ajunge la inima. Boala coronariana poate creste semnificativ riscul de atac de cord. Accidentul vascular cerebral are loc in momentul in care una dintre sectiunile creierului nu mai este alimentata cu oxigen. In lipsa oxigenului celulele incep sa dispara, iar rezultatul este pierderea functiilor controlate de acea parte a creierului. Peste 6 milioane de persoane decedeaza in fiecare an ca urmare a unui accident vascular cerebral, iar alte 5 milioane sunt dizabilitate permanent. Atat atacul de cord, cat si accidentul vascular cerebral pot fi cauzate de factori genetici sau de stilul de viata. Chiar daca mostenirea genetica nu poate fi schimbata, ai o mare influenta asupra stilului de viata si poti incepe chiar de astazi sa reduci riscurile. Iata ce obiceiuri pot preveni atacul de cord si accidentul vascular cerebral:
- Fa miscare 30 de minute in fiecare zi. O jumatate de ora de exercitii fizice, de cel putin 5 ori pe saptamana, reduce drastic riscul de atac de cord. Fa o plimbare in ritm alert, mergi la inot sau alege jogging-ul in aer liber. Poti face miscare 30 de minute consecutiv sau le poti imparti in intervale de cate 10 minute, in functie de programul tau. Potrivit specialistilor, este nevoie de minimum 10-15 minute de activitate fizica pentru a creste ritmul batailor inimii.
- Nu fuma. Poate ai prevazut acest sfat, dar are o baza reala. Fumatul creste riscul de afectiuni cardiovasculare cu 200-400%, in functie de frecventa si mostenirea genetica. Nici fumatul pasiv nu este lipsit de consecinte grave. Persoanele care sunt expuse frecvent la fumul de tigara au un risc de boli cardiace cu 20-30% mai ridicat, iar probabilitatea unui accident vascular cerebral creste cu pana la 40%.
- Alege un meniu sanatos. Stabileste-ti ca obiectiv crearea unui meniu consistent, cu multe culori si gusturi naturale. Consuma cat mai des fructe, legume, cereale integrale, peste si friptura slaba. Preparatele care contin coloranti, conservanti sau alte ingrediente artificiale trebuie evitate complet sau consumate foarte rar. Stai departe de alimentele procesate pentru ca vor contine un exces de sare, zahar si grasimi.
- Bea alcool cu moderatie. O cantitate moderata de alcool poate avea efecte benefice asupra inimii. Limita recomandata este de un pahar pe zi pentru femei si 2 pahare pentru barbati. Nu pierde numarul paharelor din dorinta de a te relaxa pentru ca te vei expune unui risc ridicat de hipertensiune arteriala, afectiuni cardiovasculare si accident vascular cerebral.
- Slabeste daca este nevoie. Majoritatea dintre noi am putea elimina cateva kilograme. Nu este nevoie sa te transformi intr-un alergator de performanta sau sa te epuizezi la sala pentru a preveni bolile cardiace, ci este suficient sa elimini 5-10% din greutatea actuala pentru a scadea nivelul colesterolului si a preveni cresterea tensiunii arteriale.
- Ia medicamentele pentru inima care ti s-au prescris. Probabil ca nu iti place sa iei mereu medicamente, dar daca sunt prescrise in mod specific pentru a tine sub control o afectiune cardiovasculara nu poti uita de ele. Daca ai probleme, de exemplu esti foarte ocupat, uiti, sunt prea scumpe sau au efecte secundare este indicat sa discuti cu medicul tau pentru a putea gasi solutia potrivita impreuna. In plus, daca nu iei deja un supliment pe baza de acizi grasi de tip Omega-3 este cazul sa incepi cat mai curand.
- Mananca niste ciocolata neagra. Cu siguranta acest sfat nu te va deranja! Ciocolata neagra este o sursa importanta de antioxidanti si alti nutrienti care iti protejeaza inima. Nu cumpara decat ciocolata care contine cel putin 70% cacao si savureaza 1-3 patratele in fiecare zi.
////////////////////////////////////////////
Datorita continutului ridicat de antioxidanti, acest ceai echilibreaza tensiunea arteriala si colesterolul
Ceaiul Rooibos este un sortiment aromat, fara calorii si cafeina, care devine din ce in ce mai des alternativa ideala pentru ceaiul verde si cel negru. Aroma dulceaga, florala, care aminteste de savoarea nucilor, il va transforma rapid in bautura ta preferata. Poti prepara acest ceai in foarte multe moduri, de la varianta clasica de Ice Tea pentru zilele calduroase pana la ceaiul fierbinte, simplu sau adaugat la cappuccino sau espresso. Cu cat lasi ceaiul Rooibos sa infuzeze mai mult timp, cu atat vei obtine o aroma mai intensa. Il poti bea simplu, iar daca simti nevoia de un gust mai dulce poti adauga lapte sau putina miere ori sirop de artar. Iata care sunt beneficiile ceaiului Rooibos pentru sanatate:
- Previne afectiunile cardiovasculare. Datorita continutului ridicat de antioxidanti ceaiul Rooibos echilibreaza tensiunea arteriala, prevenind puseurile de tensiune. De asemenea, reduce nivelul colesterolului „rau” de tip LDL si creste colesterolul „bun” de tip HDL. In aceste conditii este bautura ideala pentru a mentine functiile inimii si a preveni bolile cardiace.
- Favorizeaza absorbtia fierului. Fata de ceaiul negru si cel verde, ceaiul Rooibos are un nivel foarte redus de tanin, un component care poate incetini sau stopa absorbtia fierului. Astfel, ceaiul Rooibos este foarte util pentru a preveni anemia si a mentine nivelul optim de oxigenare a sangelui.
- Reduce riscul de calculi renali. Spre deosebire de ceaiul negru si cel verde, ceaiul rosu nu contine deloc acid oxalic. Un consum excesiv de oxalati creste riscul de formare a calculilor renali, asa ca merita sa alegi cat mai des acest ceai pentru a-ti proteja rinichii.
- Previne cancerul. Ceaiul Rooibos contine quercetina, un antioxidant foarte puternic care lupta impotriva virusilor si a microbilor din organism, reduce inflamatiile si previne aparitia tumorilor si proliferarea celulelor maligne. Protejeaza celulele impotriva efectelor negative ale radicalilor liberi, care pot cauza modificari la nivelul ADN-ului si aparitia cancerului.
- Regleaza glicemia si previne ingrasarea. In componenta ceaiului rosu se regaseste si aspalantina, un compus care reduce nivelul hormonilor asociati cu stresul, care declanseaza acumularea de tesut adipos, stimuleaza senzatia de foame si deregleaza metabolismul. Cu ajutorul acestei bauturi vei tine sub control apetitul si vei preveni aparitia kilogramelor in plus. De asemenea, previne fluctuatiile glicemiei, reducand riscul de diabet de tip 2 si asigurandu-ti energia de care ai nevoie in orice moment al zilei.
///////////////////////////////////////////
Condimentul care te ajuta sa iti reglezi tensiunea arteriala
Originară din insulele Moluce ale Indoneziei, nucşoara este apreciată de mii de ani pentru aroma sa dulce, uşor picantă, pe care o oferă preparatelor culinare variate, de la prăjituri până la cârnaţi şi mâncăruri din legume. Pe lângă utilizăriile diverse în bucătărie, nucşoara este valorificată şi în medicina naturistă, fiind de un real ajutor în cazul celor care suferă de insomnie, probleme digestive şi nu numai.
Menţine tensiunea arterială în echilibru
Nucşoara este bogată în calciu, potasiu, fier şi magneziu. Conţinutul ridicat de minerale al nucşoarei face din acest condiment un ajutor de nădejdie în menţinerea în echilibru a presiunii sangvine şi a sănătăţii arteriale. De asemenea, proprietăţile calmante ale acestui condiment favorizează relaxarea bătăilor inimii şi a vaselor de sânge. Adăugarea unei cantităţi mici măcinate de nucşoară în diverse preparate şi ceaiuri este utilă pentru menţinerea sănătăţii sistemului circulator.
Somnifer natural
Nucşoara, care este, de fapt, sămânţa unui fruct ce se regăseşte în copacul Myristica fragrans, este recunoscută, încă din medicina Antică, pentru proprietăţile sale de calmare şi efectele benefice asupra stării de spirit. Dacă este consumată în cantităţi mici, nucşoara are efect de calmare asupra psihicului, contribuind, totodată, la inducerea stării de somnolenţă. În Ayurveda, medicina tradiţională indiană, condimentul este recomandat înainte de culcare, pentru a avea un somn odihnitor. Pentru acest beneficiu, adaugă un vârf de cuţit de nucşoară într-o cană cu lapte cald. De asemenea, mai poţi adăuga câteva migdale şi puţin cardamom pentru a spori beneficiile aduse de nucşoară.
De ajutor în problemele digestive
Uleiurile esenţiale ce intră în componenţa nucşoarei au efect carminativ. Astfel, nucşoara este de un real folos în ameliorarea şi tratarea unor probleme digestive diverse: constipaţie, diaree, balonare sau gaze intestinale. Condimentul are, de asemenea, efecte bactericide şi vermifuge, fiind util şi în eliminarea viermilor intestinali. Un remediu uşor de preparat în casă constă în adăugarea unei cantităţi mici de nucşoară în diverse feluri de mâncare, precum supele şi tocăniţele. Remediul ajută la sporirea secreţiei de enzime, contribuie la eliminarea gazelor şi, implicit, la restabilirea confortului digestiv. Ceaiul de nucşoară este, de asemenea, un remediu util în ameliorarea afecţiunilor digestive. Mod de preparare: la 1 cană cu apă fiartă, de 250 de ml, se pun ½ linguri de nucşoară şi se lasă la infuzat 15 minute. Se beau 3 căni pe zi, la nevoie.
Împrospătează respiraţia
Respiraţia urât mirositoare poate fi o consecinţă a unui stil de viaţă nesănătos sau a consumului unor alimente cu miros puternic, precum ceapa şi usturoiul. Nucşoara are efect detoxifiant şi ajută la eliminarea toxinelor din organism, prevenind totodată reapariţia respiraţiei neplăcute. Un remediu util este administrarea înainte şi după masă a unui vârf de cuţit de pulbere de nucşoară, amestecată cu un vârf de pulbere de cuişoare.
Alină durerile
Uleiurile volatile esenţiale conţinute de nucşoară ajută la calmarea durerilor comune, condimentul având calităţi antiinflamatoare. Aplicarea unei alifii cu nucşoară pe locul dureros poate fi utilă în alinarea durerii. Această alifie poate fi cumpărată de la magazinele naturiste sau se poate prepara în casă astfel: se râşnesc 2-3 nucşoare, apoi se pun în 100 g de lanolină (unt, untură etc.), într-o baie de apă. După 2 ore în care ingredientele sunt lăsate la fiert, se strecoară şi se lasă din nou în apă clocotită, adăugându-se de data aceasta şi 1 linguriţă de ceară de albine. Ingredientele sunt lăsate să fiarbă până când ceara se topeşte. Compoziţia se ia, apoi, de pe foc şi se amestecă până se răceşte. La final, crema se depozitează la rece în cutiuţe, care se pun la loc ferit de lumină. Pentru o valabilitate mai mare a cremei, se recomandă adăugarea în compoziţie a 10 picături de suc de lămâie.
Combate problemele pielii
Acneea, punctele negre şi urmele lăsate de acestea pot fi o adevărată corvoadă pentru menţinerea unui ten sănătos şi luminos, fără imperfecţiuni. În acest caz, nu se recomandă supraîncărcarea tenului cu tot felul de produse ce conţin chimicale, ci folosirea unor remedii blânde, naturale, ca nucşoara. Amestecul de pulbere de nucşoară şi miere în cantităţii egale poate ajuta în tratarea afecţiunilor tenului. Se amestecă cele 2 ingrediente în cantităţii egale, obţinându-se, apoi, o mască naturistă. Se aplică pe tenul curat şi se lasă 20 de minute să acţioneze, apoi se clăteşte cu apă caldă.
Contraindicaţii şi precauţii
Nucşoara, deşi are numeroase efecte benefice asupra organismului, este contraindicată persoanelor care suferă de astm bronşic, femeilor gravide şi celor care alăptează. Trebuie consumată în cantităţi mici, pentru a nu da efecte secundare neplăcute precum nelinişte, palpitaţii, dureri de stomac, alergii şi greaţă. Înaintea începerii oricărui tratament cu nucşoară se recomandă consulatarea medicului specialist.
////////////////////////////////////////////
Bolile si daunatorii la legume solanacee Dr. Ana Tomescu
PĂTAREA FRUNZELOR ŞI BĂŞICAREA FRUCTELOR – Xanthomonas vesicatoria (Doidge) Vauterin et al. [sin. Xanthomonas campestris (Pammel) Dowson pv. vesicatoria (Doidge) Dye), cod Bayer XANTVE
Răspândire. Boala este cunoscută din anul 1920 când a fost descrisă de Doidge. În prezent se întâlneşte în majoritatea ţărilor europene, în America de Nord, sudul continentului african. În România, prima descriere a fost făcută de Tr. Săvulescu, în anul 1932.
Bacteria este înregistrată ca agent de carantină fitosanitară („EPPO Data Sheets on Quarantine Pests” în EPPO A2 list: No. 157, EU Annex designation: II/A2).
Simptome. Biologia agentului patogen. Atacul apare frecvent la culturile de tomate pentru industrializare. Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare. Infecţia cu bacteria fitopatogenă se manifestă frecvent pe frunze şi fructe. Primele simptome de atac apar la răsad, pe cotiledoane, sub forma unor pete circulare, cu diametrul de 1-4 mm şi culoare gălbuie. Pe frunzuliţele tinere, petele sunt galben-verzui sau galben-cafenii, cu centrul necrozat şi acoperit cu o masă bacteriană sub formă de lacrimă.
Pe suprafaţa fructelor verzi, mai ales în zona pedunculară, apar vezicule de 2-4 mm, uşor proeminenete, umede, de culoare verde sau brună, care pot ajunge la 4-10 mm şi care, la început, conţin exsudat bacterian. Ulterior, veziculele crapă, exsudatul se scurge şi se formează cratere adâncite (Fig. 51), mărginite de un ţesut suberificat. Când petele se unesc, fructele capătă aspect răpănos. Atacul este superficial, nu afectează pulpa, gustul fructelor nu este deteriorat şi pot fi consumate, dar nu mai au aspect comercial.
La semnalarea primelor pete de boală, se aplică stropiri cu produse pe bază de cupru (Alcupral 50 PU 0,4-0,5%, Bouille Bordelaise WDG 0,75%, Champion 50 WP 0,3%, Copac Flow 0,2%, Triumf 40 WG 0,35%, Manoxin C 50 PU 0,4%, Kocide 2000 0,25%, Cupertine Super 0,4%), mancozeb (Dithane M45 0,2%, Novozir 80 MN 0,2%, Vondozeb 0,2%, Mancozeb 800 WP 0,2%, Manoxin M 60 PU 0,4%) sau Equation Pro 0,04%, Moltovin 0,35%, Rover 500 SC 0,2%, Melody Compact 49 WG 0,2%.
Lucrarea prezinta majoritatea bolilor si daunatorilor, plantele parazite, factori de nutritie si climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei si patlagele vinete din spatii protejate si camp. Se aduce in atentie combaterea integrata prin masuri si mijloace care sa substituie cat mai mult produsele toxice. Este acumulata experienta de 35 de ani a unui cercetator. Are 350 pag. si costa 55 lei.
Lucrarea a fost premiata pe 2014 de catre A.S.A.S.- Academia de Stiinte Agricole si Silvice cu Premiul Teodor Bordeianu.
tel. 0745420536, www.totuldespreciuperci.blogspot.ro
/////////////////////////////////////////////
Prof. univ. dr. Constantin MILICĂ ne invata cum ne poate ajuta fitoterapia sa imblinzim alergiile
În ultimele decenii, ca urmare a acţiunii unor factori de poluare, urbanizare, stres şi abuz de medicamente, bolile alergice au înregistrat o frecvenţă tot mai ridicată, afectând persoane de diferite vârste.Tratamentele naturiste sunt deosebit de eficiente, mai ales în cazul când imunoterapia nu are efecte satisfăcătoare.
Alergia este o sensibilizare a bolnavului la acţiunea unor stimuli alergeni externi (chimici, fizici) cu efecte iritante care declanşează unele reacţii imediate, chiar violente ale organismului.
Boala apare din cauza contactului repetat cu unele produse din mediul extern ca: pesticide, cianuri, clor, poluanţi ai aerului, puf de plop şi păpădie, polen şi flori puternic mirositoare, cum sunt crinii, zambilele, narcisele, garoafele, teiul, castanul, salcâmul (mai frecvent în dimineţile de primăvară), praf de casă (pe covoare, pături, perne, perdele, rafturi cu cărţi, jucăriile copiilor), păr de animale (pisici, câini, iepuri, bovine), pene, fulgi, înţepături de insecte (albine, viespi, acarieni), mucegaiuri, bacterii. La acestea se adaugă anumite alimente (ouă, carne, crustacee, căpşuni, ciocolată, prăjituri cu frişcă sau cu ouă, coloranţi şi conservanţi alimentari, pufuleţi, îngheţate, băuturi alcoolice şi sintetice, laptele de vacă la sugari). În viaţa cotidiană, alergiile pot fi provocate de unele textile sintetice, blănuri, lână, pisici în casă, detergenţi, vopsele, şampoane, produse cosmetice, spray-uri şi mai ales unele medicamente.
Tratamentele naturiste sunt deosebit de eficiente, mai ales în cazul când imunoterapia nu are efecte satisfăcătoare. Se urmăreşte remedierea sau atenuarea reacţiilor alergice cauzate de unii agenţi fizico-chimici alergizanţi sau de unele alimente sau medicamente luate în exces.
În uz intern sunt recomandate:
– Infuzie de trei-fraţi-pătaţi (o linguriţă herba uscată la 200 ml apă clocotită); după infuzare 5 minute se beau două-trei căni pe zi, cu rezultate bune în alergiile manifestate prin urticarie. Se poate folosi şi o infuzie concentrată (patru linguri herba la 250 ml apă fiartă), din care se ia câte o linguriţă la intervale de trei ore.
– Infuzie de urzică vie (trei linguriţe frunze uscate la 500 ml apă clocotită); se acoperă vasul 5 minute, se strecoară şi se beau 3-4 ceaiuri calde pe zi.
– Infuzie din coada-şoricelului (o lingură flori uscate la 250 ml apă fiartă); se infuzează în vas acoperit timp de 10 minute şi se beau două căni pe zi.
– Infuzie de turiţă mare (dintr-o lingură herba la 250 ml apă clocotită; după infuzare se beau două-trei căni pe zi în alergiile cu prurit).
– Infuzie de drobiţă (dintr-o lingură flori şi frunze uscate la 250 ml apă fiartă; se infuzează 10 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, cu 30 minute înainte de mese).
– Decoct de iarbă-mare (din trei linguri rădăcini uscate şi măcinate la o cană cu apă clocotită; se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se iau 3-4 linguri pe zi în alergii cu erupţii ale pielii însoţite de mâncărimi).
Se pot folosi cu succes şi ceaiuri cu amestec de plante după ce, în prealabil, s-a testat reacţia individuală la fiecare specie.
– Infuzie din amestec de trei-fraţi-pătaţi (50 g), talpa gâştei (20 g), rădăcini de brusture (15 g), flori de coada-şoricelului (10 g) şi flori de lavandă (5 g); din amestec se ia o lingură la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, timp de o lună.
– Infuzie din amestec, în părţi egale, cu rozmarin, busuioc, cimbru, anason şi verbină; se ia o linguriţă din amestec la 200 ml apă clocotită, se infuzează 15 minute şi se beau câte două ceaiuri pe zi.
– Decoct din amestec cu trei-fraţi-pătaţi (30 g), herba de păpădie (20 g), rădăcini de păpădie (20 g), rădăcini de cicoare (20 g) şi flori de soc (10 g); se ia o lingură din amestec la 250 ml apă fiartă; după infuzare 15 minute se beau 2-3 ceaiuri calde pe zi până la dispariţia simptomelor de alergie.
În funcţie de natura reacţiilor alergice se mai folosesc ceaiuri cu hamei, valeriană, măceşe, mesteacăn, mentă, isop, săpunariţă, salvie, muşeţel şi muguri de coacăz negru.
În uz extern sunt recomandate:
– Spălări cu infuzie concentrată din coada-calului, creţişoară, sânziene şi margarete (în părţi egale), din care se iau patru linguri la un litru apă clocotită; se infuzează 10 minute, se strecoară şi se foloseşte pe zonele cu urticarie şi eczeme pe piele. Efecte rapide are şi maceratul la rece cu nalbă (caşul popii) care se încălzeşte puţin şi se masează pe zonele afectate de mai multe ori pe zi. Tamponări şi badijonări se pot face şi cu tinctură în alcool 96 % în care se macerează timp de 7-10 zile un amestec de trei-fraţi-pătaţi, turiţă-mare, iarbă-mare, mentă, păpădie şi linariţă.
– Cataplasme cu foi de varză albă şi cu cartofi raşi.
– Băi de mâini şi picioare cu flori de tei, coada-şoricelului, păducel, salvie, usturoi, rostopască proaspătă, grozamă (Genista sagittalis), rădăcini de pir şi crengi de mesteacăn, cu efect de desensibilizare generală în alergii cutanate, respiratorii şi digestive.
– Băi generale cu infuzie concentrată dintr-un amestec de coada-calului, coada-şoricelului, creţişoară, gălbenele, nalbă, sânziene şi trifoi roşu care se toarnă în cada de baie.
– Badijonări de 3-4 ori pe zi cu extract uleios de muşeţel, gălbenele şi coada-şoricelului sau cu bitter suedez.
– Tamponări cu ulei eteric de mentă sau de lavandă (5 g în 100 ml alcool etilic 900) cu efecte imediate în prurit şi eczeme.
– Unguent de gălbenele.
Alimente de evitat
Regimul alimentar poate fi de un real folos dacă se evită produsele alergenice şi se renunţă la mâncăruri complicate, greu de digerat de un ficat „leneş“, trecând la o cură de sucuri şi crudităţi pe o durată de două luni. Zilnic se pot consuma sucuri de morcov (300 ml/zi), tomate (200 ml/zi) şi de cartofi (50 ml dimineaţa pe stomacul gol).
Necesarul zilnic de lichide se completează cu ceaiuri din fructe de cătină, măceşe, păducel sau coji de mere, luate prin rotaţie.
Sunt interzise: mezeluri, ciuperci, condimente iuţi, peşte congelat, ouă, căpşuni, fragi, ciocolată, îngheţate.
//////////////////////////////////////////
Cum ne ajuta „pilulele”naturale să ţinem sub control bronşitele cronice
Printre alte bogatii medicamentoase,ridichea neagră are bune proprietăţi expectorante.
Tratamentele fitoterapeutice asigură prevenirea bronşitei cronice şi evitarea complicaţiilor prin creşterea rezistenţei organismului, inclusiv anihilarea efectelor produse de factorii declanşatori.
Bronşitele sunt afecţiuni acute sau cronice, care constau din inflamarea persistentă a bronhiilor, cu tuse şi expectoraţii, provocate de o mare diversitate de factori, îndeosebi infecţii respiratorii cu virusuri, streptococi, stafilococi, ciuperci patogene.
Bronşita cronică se instalează, treptat, prin tuse convulsivă şi hiperexpectoraţie mucopurulentă, galben-verzuie, cu durată de cel puţin trei luni pe an, minimum doi ani consecutiv.
Tratamentele fitoterapeutice asigură prevenirea bolii şi evitarea complicaţiilor prin creşterea rezistenţei organismului, inclusiv anihilarea efectelor produse de factorii declanşatori.
Bune rezultate dau unele tincturi, siropuri şi sucuri. Tincturile în alcool 400 cu talpa-gâştei, tuia, podbal, obligeană, rostopască şi roua-cerului (în părţi egale) : se folosesc câte 20-40 picături, de două-trei ori pe zi, între mese, timp de una-două luni pe trimestru.
Siropul din muguri de pin sau de brad se prepară din 100g muguri zdrobiţi care se macerează 12 ore în 100 ml alcool 70 grade; apoi se toarnă 500 ml apă clocotită, iar după 6 ore se strecoară şi se adaugă 650 g zahăr care se dizolvă la cald. După completare cu apă până la un litru se foloseşte de către bolnavii adulţi – câte trei linguri pe zi, între mese, iar la copii câte trei linguriţe pe zi.
În traheobronşitele acute sau cronice se utilizează siropul de isop (trei-cinci linguriţe pe zi), pătlagină sau balsam de Tolu, cu rol de stimulare a expectoraţiei, dezinfectant al căilor respiratorii şi antiseptic la nivelul musculaturii netede bronşice.
Sucul din frunze de pătlagină şi lucernă (câte 50 ml din fiecare) se obţine la storcător şi se amestecă cu o linguriţă miere de albine şi două linguriţe oţet de mere. Întreaga cantitate se consumă imediat după preparare, procedeul repetându-se de patru ori pe zi, la intervale de patru ore. După şase săptămâni se constată ameliorarea bronşitei.
Tratamentele externe constau din comprese, cataplasme, băi şi inhalaţii :
– compresele pe piept, timp de 20-60 minute, se pun cu un prosop muiat în apă fierbinte, hrean şi oţet de mere sau cu decoct din paie de ovăz, după care se acoperă pieptul cu o flanelă uscată.
– frecţie pe piept cu un amestec din ulei de ricin (două linguri) şi terebentină (o lingură), după care se acoperă cu o pătură călduroasă.
– inhalaţiile folosesc un amestec de plante medicinale (în părţi egale) : muşeţel, cimbru, cimbrişor, lavandă, mentă, rozmarin, ienupăr şi ramuri tinere de pin, cu adaos de sare. Din amestec se iau două linguri la un litru de apă fierbinte, într-un vas smălţuit cu gură mare. Aburii degajaţi prin fierbere se aspiră alternativ pe nas şi pe gură timp de 20-30 de minute, cu repetare de două ori pe zi, una obligatorie seara la culcare. În timpul inhalaţiei capul se acoperă cu un prosop de baie. Acest amestec de plante poate fi înlocuit cu uleiuri eterice de brad, pin, molid, ienupăr, lavandă, mentă, eucalipt şi isop şi din amestecul de uleiuri se pun 4-6 ml în 100 ml de alcool de 90 de grade , din care se ia o linguriţă la un litru de apă fierbinte pentru inhalaţie, seara, înainte de culcare, timp de 8-10 zile consecutiv, având puternice efecte antiseptice şi antiinflamatoare
Apiterapia prezintă multe preparate antibronşitice :
– mierea de albine, luată în cantitate de 50 de g la 250 ml de lapte fiert, proaspăt, repetat de trei ori pe zi ; la copii doza zilnică se reduce la 50 g de miere ;
– 60 de g de propolis în alcool 30%, se iau câte 15-30 de picături de trei ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte cald ;
– apă de propolis din care se iau trei linguriţe pe zi pentru calmarea tusei ;
– căpăcele de fagure (trei linguriţe pe zi), se amestecă bine şi apoi se înghit.
Lapte fiert cu frunze de pătrunjel pentru activarea expectoraţiei
Restricţiile în consumul de alimente încep cu un repaus alimentar absolut, încă de la debutul bolii, folosind, timp de 5 zile, numai lichide calde cu ceaiuri şi sucuri de legume (câte 500 ml pe zi), în care predomină morcov, varză albă, sfeclă roşie şi ţelină.
O altă reţetă de sucuri conţine doi-trei morcovi, două-trei mere, o portocală, jumătate de lămâie, o lingură miere de albine şi 150-200 ml apă. Se mai utilizează un amestec din suc de hrean şi suc de ridichi negre din care se beau câte două linguri de patru ori pe zi.
După repausul alimentar se introduc în consumul zilnic cât mai multe legume (salată, varză, morcov, ţelină, sfeclă roşie, pătrunjel, ridiche neagră, tomate, ceapă verde şi usturoi) precum şi suc din fructe proaspete (200-300 g) preparat din mere, gutui, afine, mure, portocale şi lămâi, care sunt importante surse de vitamine, săruri minerale şi acizi organici. Adaosul de zeamă de lămâie fluidifică şi elimină sputa. Merită o atenţie deosebită vitaminele, în special C, care influenţează favorabil rezistenţa la infecţii, sporesc capacitatea de apărare a organismului şi de menţinere a stării de sănătate, cu acţiune directă în producerea de leucocite în măduva spinării roşie şi în creşterea puterii fagocitare.
Zilnic se vor bea 2-3 căni cu lapte fierbinte în care se pun câte 50 g miere de albine, iar dimineaţa se bea o cană cu lapte în care se fierb frunze de pătrunjel şi câteva picături suc de usturoi pentru activarea expectoraţiei.
În continuare este indicat un regim lacto-ovo-vegetarian, predominant crudivor, cu una-două zile pe săptămână cură de fructe proaspete. Cojile de mere nu se aruncă, ci se prepară sub formă de decoct. Înainte de culcare se bea o cană cu decoct din trei mere în care s-a pus o ceapă tăiată felii, subţiri şi fierte 20 minute într-un litru de apă.
În fiecare zi se va consuma un sirop preparat din două cepe roşii cu coajă, tăiate felii, care se fierb 10 minute într-un litru de apă cu 100 g zahăr; se strecoară şi se bea întreaga cantitate, fracţionată în mai multe reprize.
////////////////////////////////////////////
Bolile si daunatorii speciilor de legume solanacee Dr. Ana Tomescu
Folosirea extractelor şi a preparatelor fitofarmaceutice naturale
Pe plan mondial, numeroase specii vegetale, crustacee (crabi, creveţi), anelizi (Thelepus setosus Quatrefages) au fost studiate şi clasificate ca eficace în controlul diferiţilor agenţi fitopatogeni şi dăunători.
Acţiunea lor are la bază constituienţi care acţionează fie asupra plantelor de cultură pe care le fortifică, sporindu-le capacitatea de autoprotecţie, fie asupra speciei dăunătoare pe care o îndepărtează (acţiune repelentă) sau o ucid. Astfel de specii sunt prezente şi în flora cultivată şi spontană a ţării noastre.
Tabelul 20.
Specii din flora locală, bogate în principii active
cu rol protector pentru culturile horticole
Specia Partea din plantă care se foloseşte Efectul extractului
Coriandrum sativum L.- coriandru seminţe fungicid,
bactericid
Hyssopus officinalis L.- isop planta întreagă bactericid
Nepata cataria L.- cătuşnică frunze insecticid,
erbicid
Pastinaca sativa L.- păstârnac frunze,
rădăcini afide,
păianjenul roşu comun
Rheum rhabarbarum L.- revent frunze insecticid
Ricinus communis L.- ricin frunze insecticid
Tanacetum balsamina L.- calapăr partea aeriană insecticid
Tanacetum cinerariifolium (Trev) Schultz-Bip) – piretru boboci, flori, planta întreagă insecticid
Thymus vulgaris L.- cimbrişor planta întreagă insecticid
Valeriana officinalis L.- odolean frunze fertilizant cu fosfor
(după Brezeanu şi colab. 2010).
Preparatele naturale sunt total nepoluante şi sunt o verigă a IPM în agricultura biologică. Se obţin prin diferite proceduri şi se păstrează în vase din lemn, sticlă sau plastic (vasele trebuie să fie prevăzute cu capac; nu se folosesc recipienţi şi unelte din metal) şi se aplică prin pulverizare pe plante sau pe sol.
Lucrarea prezinta majoritatea bolilor si daunatorilor, plantele parazite, factori de nutritie si climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei si patlagele vinete din spatii protejate si camp. Se aduce in atentie combaterea integrata prin masuri si mijloace care sa substituie cat mai mult produsele toxice. Este acumulata experienta de 35 de ani a unui cercetator. Are 350 pag. si costa 55 lei.
Lucrarea a fost premiata pe 2014 de catre A.S.A.S.- Academia de Stiinte Agricole si Silvice cu Premiul Teodor Bordeianu.
tel. 0745420536, www.totuldespreciuperci.blogspot.ro
