Publicat la:
Octombrie 11, 2021
Fara bani, singuri va puteti inmulţi trandafiri prin butaşi; 2 – Altoirea in despicatura…Bradul nu este doar frumos, ci si vindecator…In timp ce ROMANII voteaza pensii speciale si multe alte „stimulente”- din banii amarastenilor, Polonia vrea să anuleze prescrierea crimelor comuniste.Torționarii vor face închisoare… Cateva semne ca ai o viata toxica si cum scapi de toxine; Remedii naturiste pentru laringita; Daca acest parazit este distrus, evolutia cancerului se va opri imediat; Cea mai eficienta metoda naturista de tratare a hemorizilor …Cum pastram cel mai bine usturoiul peste iarna… Care este secretul succesului, potrivit celui mai bogat om din lume… Scrisoare către România de mâine etc
Exemple din Vechiul şi din Noul Testament- Walter Gschwind… Despre răpirea celor credincioşi- J. N. Darby… Inspiraţia Bibliei- Michael Hardt… Lege şi har- F. B. Hole… 10 diferenţe fundamentale între Lege şi Har… A. W. Tozer – Descrierea unui credincios… Despre valoarea Bibliei… 10 Sfaturi practice pentru memorarea Scripturii… A.W. Tozer – 8 Lucruri Pe Care Le Doresc În Biserică…
Top 25 cei mai bogați oameni din lume 2021…8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran)… Lista de citit… „Într-o dimineață devreme, am ajuns în acest necunoscut numit Auschwitz”, DE RAUL ȘTEF; Cu Franco Nero la Buzău… Cele mai bune cărți interzise din istoria literaturii … Cel mai tanar „pamantean”care l-a infruntat pe Hitler, a fost „invins” de tovarasii komunistoizi si totusi dainuie ! „Regele Mihai: Drumul către casă”: Un nou documentar românesc, la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai-
Ce spune Biblia despre ziua judecății? Ce înseamnă un nume? Ce ne spun numele lui Isus despre El… Citate biblice explicate: Templul – Vechiul Testament vs. Noul Testament… Sclavii propriilor noastre alegeri si Lăsaţi în voia noastră, de R.C.Sproul… Prezentarea planului minunat al lui Dumnezeu de mântuire Romani 1… Lepădarea de sine o luptă pe viață (Marcu 8:29-38)
A. W. Tozer – Descrierea unui credincios
Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu L-a văzut; Îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-L poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; el pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte la alţii, pentru a păstra pentru el. El vede nevăzutul; el aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul!
Ţie ţi se potriveşte o astfel de descriere? Eşti un adevărat credincios?
Lăsaţi în voia noastră, de R.C.Sproul
Continuăm să studiem conceptul sau doctrina „depravării totale”. Am văzut că ea se referă la condiţia păcătoasă a omenirii căzute. Condiţia în care, conform Scripturii, noi ne naştem. Prin natura noastră, noi suntem păcătoşi. Păcatul este un lucru natural pentru noi – e un lucru pe care îl facem în mod natural. În ultima noastră sesiune m-am referit la învăţătura lui Pavel din primul capitol al cărţii Romani, unde vorbeşte despre reacţia universală a unei omeniri căzute la revelaţia lui Dumnezeu în natură. Am ajuns la versetul 28 din capitolul 1 unde Pavel spune: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite…”
Daţi-mi voie să vin aici cu un scurt comentariu. Observaţi că Pavel nu spune că, din cauză că aveau minţi blestemate, sau corupte, ei n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor. Dimpotrivă, motivul pentru care noi avem o minte coruptă este acela că nu L-am vrut pe Dumnezeu în gândirea noastră, în cunoştinţa noastră. Există aici un fel de reciprocitate circulară. Din ea rezultă că, cu cât e mai coruptă mintea, cu atât mai puţin vrem să avem de-a face cu Dumnezeu şi cu atât mai mult ne împotrivim să ne gândim la Dumnezeu în minţile noastre. Cu cât ne împotrivim mai mult să Îl păstrăm pe Dumnezeu în minţile noastre, cu atât minţile noastre devin mai corupte.
Totuşi, lucrul important de aici este că Pavel vine cu un catalog de păcate notorii care rezultă din această condiţie decăzută şi care îşi au rădăcina în mintea coruptă. Haideţi să privim cu atenţie la ce ne spune aici.
„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Vi-l puteţi imagina pe Apostolul Pavel astăzi la un post de televiziune naţional în Statele Unite ale Americii făcând o astfel de evaluare descriptivă a oamenilor? Ar fi dat imediat în judecată pentru calomnie şi ar fi considerat atât de radical în judecata sa negativă încât n-ar merita nici măcar să fie considerat un creştin. Pentru că sună atât de acuzator, atât de intolerant şi atât de negativ în perspectiva pe care o are asupra realizărilor omeneşti. Imaginaţi-vă că i-aş spune unuia din studenţii mei: „Problema ta este că eşti fără pricepere, călcător de cuvânt, fără dragoste, fără milă, lacom, răutăcios. Lăsând acestea la o parte, în general eşti o persoană bună.” Ar fi devastator să fii descris în astfel de termeni negativi. Această listă nu e completă şi nu înseamnă că fiecare persoană din lume face în aceeaşi măsură tot ce se găseşte pe această listă. Ea nu trebuie privită ca descriind comportamentul criminal caracteristic oamenilor super-corupţi, dimpotrivă, e o prezentare sumară a comportamentului normal al fiinţelor umane. Pavel ne descrie aici în condiţia noastră naturală, ne descrie pe noi în starea noastră naturală.
E incredibil pentru mine faptul că, pe de o parte privim pe fereastră sau luăm un ziar şi vedem problema radicală a răului care este omniprezent în lumea de azi, cu oameni măcelărindu-se unul pe altul, oameni care-şi trimit reciproc bombe prin poştă, oameni care fură unul de la altul, în acelaşi timp avem acest haos al violenţei şi al crimei, şi ne îngrijorăm de prăbuşirea civilizaţiei, pe de altă parte spunem că de fapt nu există corect sau greşit, bine sau rău, totul e relativ şi omul este bun în general. Trăim într-o lume imaginară.
Cum justificăm corupţia radicală pe care o vedem în fiecare zi? De curând, un bine cunoscut lider al Congresului Statelor Unite a început să-şi ispăşească pedeapsa pe care a negociat-o pentru a evita o acuzare ulterioară. A primit 17 luni de închisoare şi o amendă de 110.000 de dolari. Singurul său protest a fost: „Sunt făcut ţap ispăşitor pentru că am făcut un lucru care nu e greşit şi pe care toţi ceilalţi îl fac.” În timp ce ascultam această afirmaţie, m-am întrebat ce nu-i în regulă cu ea. Spune că e ţap ispăşitor fiindcă e pedepsit pentru un lucru ilegal pe care toţi ceilalţi îl fac. Şi totuşi, în acelaşi timp el spune că ce a făcut nu e greşit. E ţap ispăşitor pentru că a fost acuzat pentru un lucru ilegal, şi el recunoaşte că e ilegal, dar spune că nu e greşit, pentru că toţi ceilalţi îl fac. Aşa am ajuns să ne definim etica în cultura noastră de azi. Un lucru pe care îl fac toţi ceilalţi e OK.
Acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţelegem noi, ca şi creştini. Ce face toată lumea ilustrează ceea ce e normal pentru natura noastră să facă. Noi nu suntem călăuziţi de o „morală bazată pe statistică”, în care facem un recensământ şi descoperim că fiecare, într-un moment sau altul al vieţii, spune o minciună, prin urmare ajungem la concluzia că toţi oamenii sunt mincinoşi, deci a minţi e normal, şi dacă e normal atunci e un lucru bun. De aceea nu e mare lucru să spui o minciună. Dar dacă toţi fac un lucru greşit, asta nu-l transformă într-un lucru corect. Creştinul trebuie să înţeleagă că standardul după care noi trebuie să ne judecăm ca buni sau răi este Legea lui Dumnezeu. Dacă observaţi această listă pe care o aduce Pavel şi care vorbeşte despre expansiunea şi escaladarea păcătoşeniei omeneşti care izvorăşte dintr-o minte coruptă, în fiecare caz e vorba de o activitate sau un obicei care încalcă Legea lui Dumnezeu.
Haideţi să o mai privim o dată. „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire…”
Dacă aş spune că acest individ de aici are o problemă cu nelegiuirea în sensul că are o urmă de nelegiuire în el, ar fi rezonabil din partea voastră să trageţi concluzia că această persoană (spre care am arătat şi care are o urmă de nelegiuire), în ciuda acestei pete de nelegiuire, este totuşi o persoană bună în general. Dar cum aţi ajunge la această concluzie dacă ar fi adevărat faptul că nu e vorba doar de o urmă de nelegiuire? Dacă aş spune că această persoană e plină de nelegiuire, ar fi oare consecvent să descriem această persoană pe de o parte ca fiind plină de nelegiuire iar în clipa următoare să spunem că e o persoană bună în general? Totuşi, aşa facem în Biserica de azi.
Pavel spune că, deoarece nu credem cu adevărat că suntem plini de nelegiuire… nu numai că suntem plini de nelegiuire, dar suntem plini de orice fel de nelegiuire, tot felul de nelegiuiri. Adulter, viclenie, lăcomie, răutate, plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase. Acestea sunt lucrurile de care suntem plini ca fiinţe omeneşti. Suntem şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele. Imaginaţi-vă aşa ceva. Corupţia noastră pătrunde atât de adânc încât găsim noi moduri în care să ne exprimăm răutatea. Neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Vă amintiţi definiţia păcatului din Catehismul de la Westminster? „Păcatul este orice lipsă de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu sau orice încălcare a acesteia.” Observaţi cum unele cuvinte sunt prefaţate de termeni negativi – fără neprihănire, fără dragoste, trufaşi, neînduplecaţi, fără milă. Acestea sunt păcate de omitere care indică lipsa de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu, pentru că Legea lui Dumnezeu ne porunceşte să fim milostivi. Legea lui Dumnezeu ne porunceşte să fim credincioşi cuvântului dat, să fim iubitori şi iertători. De aceea, vedem în acest catalog de vicii atât descrierea felurilor în care păcătuim prin lipsa de conformitate faţă de Legea lui Dumnezeu cât şi acţiunile specifice care încalcă direct interdicţiile din Legea lui Dumnezeu. Noi facem ce Dumnezeu interzice şi nu facem ce Dumnezeu porunceşte – pentru că avem această problemă a corupţiei radicale.
Dar atunci când Pavel duce această descriere a condiţiei noastre până la concluzie, el adaugă câteva lucruri care sunt adesea trecute cu vederea la sfârşitul capitolului unu, dar care sunt foarte importante. Pentru a mai turna gaz pe foc, el menţionează în versetul 32: „…măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu…”. Ne oprim aici pentru o clipă. Vă amintiţi tema din Romani 1, aceea că Dumnezeu se manifestă cu claritate tuturor oamenilor prin natură. Toţi oamenii ştiu că există un Dumnezeu. Conţinutul acelei revelaţii generale pe care Pavel o prezintă la începutul capitolului unu are de-a face cu cunoştinţa universală a fiinţelor umane, nu doar despre existenţa lui Dumnezeu, ci şi despre puterea Sa eternă şi dumnezeirea Sa. Dar lucrul la care se referă cu uimire Apostolul, acum, la sfârşitul acestui capitol, este acea parte pe care noi o cunoaştem din natură despre caracterul lui Dumnezeu, şi anume neprihănirea Sa. Nu ştim doar că El există. Nu ştim doar că e puternic, ştim şi că e neprihănit şi că El e judecătorul nostru.
Ascultaţi ce spune: „…măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte…” Ce-ar fi dacă i-aş spune cuiva: „Crezi că neascultarea de părinţi merită pedeapsa cu moartea?” Câţi mi-ar răspunde cu da? Dacă aş spune că invidia merită execuţia, câţi ar fi de acord cu mine? Pare ceva radical, nu-i aşa? Vedeţi deci cum ar fi primită învăţătura lui Pavel în societatea de azi. Dar Pavel face aici o afirmaţie uluitoare. El spune că noi ştim că aceste lucruri sunt vrednice de moarte. Nu vom recunoaşte acest lucru nici în ruptul capului. Dar trebuie să ştim la rădăcina fiinţei noastre că orice păcat împotriva lui Dumnezeu, indiferent cât de mărunt ar părea în această lume în comparaţie cu altele mai grave, orice încălcare a Legii lui Dumnezeu este vrednică de moarte. Pentru că, aşa cum am spus de o sută de ori, fiecare păcat, chiar cel mai mic păcat comis împotriva lui Dumnezeu, e un act de trădare cosmică. E un act prin care ne răzvrătim împotriva Celui neprihănit şi prin care declarăm autonomia propriilor noastre voinţe în faţa Legii Sale. Este, într-un cuvânt, o stricare şi o desfigurare a universului Său. Suntem cei mai răi vandali din acest univers pentru că desfigurăm caracterul lui Dumnezeu prin felul în care păcătuim şi ne răzvrătim împotriva Lui. Iar Pavel ne spune, ştiţi că dacă Dumnezeu vă judecă după standardul neprihănirii Sale, în conformitate cu standardul Legii Sale, nu meritaţi altceva decât execuţia. Înţelegeţi ce spune Pavel aici? El nu ne spune doar că e adevărat că merităm pedeapsa cu moartea. El ne spune că noi ştim că merităm pedeapsa cu moartea.
Apoi continuă şi spune, nu numai că ştim că merităm pedeapsa cu moartea, dar, în ciuda faptului că ştim care este judecata dreaptă a lui Dumnezeu în această privinţă, păcătuim oricum. Şi nu continuăm doar să facem aceste lucruri, dar îi încurajăm şi pe alţii să le facă. Ascultaţi: „…că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Asta face parte din răzvrătirea omenirii împotriva Legii lui Dumnezeu. Nu numai că Îl sfidăm pe Dumnezeu refuzând să ascultăm de Legea Lui, dar mai şi luăm armele şi construim o apărare prin care să ne justificăm păcatul. Îi încurajăm şi pe alţii să ni se alăture în această răutate, ca şi cum dacă suntem mai mulţi vom putea să eliminăm puterea judecăţii lui Dumnezeu. Vă întreb, cât de corupţi trebuie să fim ca să facem aşa ceva? Să facem lucruri despre care ştim că Dumnezeu ne-a poruncit să nu le facem. Ştim că Dumnezeu a spus că sufletul care păcătuieşte va muri, dar o facem oricum. Nu numai că facem aceste lucruri noi înşine, dar îi încurajăm şi pe alţii să le facă. Nenorocirii nu-i place să stea singură. Suntem parteneri la crimă.
Poate veţi spune: „Stai puţin. Asta-i o nebunie. E un sistem de judecată învechit şi represiv, care n-are nimic de-a face cu realitatea sau cu natura lui Dumnezeu. E o reflectare a atitudinii evreieşti a lui Pavel, sau el n-a înţeles niciodată cu adevărat mila lui Dumnezeu.” Daţi-mi voie să vă spun, vouă celor ce gândiţi în felul acesta – când spuneţi aşa ceva, dacă luaţi parte la mişcarea liberală care afirmă că Pavel are o concepţie primitivă despre păcat şi despre lege, sau altele de felul acesta, o faceţi pentru că nu cunoaşteţi două lucruri. Nu cunoaşteţi Legea lui Dumnezeu. Şi nu cunoaşteţi Evanghelia. Pentru că Evanghelia e lipsită de orice semnificaţie dacă noi suntem buni în general. Nu avem nevoie de o Evanghelie. Ce rost mai are vestea bună că Cineva a murit, dacă noi suntem esenţialmente buni? Hristos nu mai are nici o semnificaţie. Nu mai avem o nevoie imperioasă de Hristos. De aceea pot spune teologii liberali de azi că Hristosul istoriei nu are nici o legătură cu Hristosul credinţei. Şi ei fac o mărturisire corectă de credinţă. Pentru că Hristosul Noului Testament şi Hristosul istoriei nu are nici o legătură cu teologia lor, nu are nimic de-a face cu credinţa lor pentru că credinţa lor nu e pusă în Hristosul real. Ei nu simt nevoia să creadă în Hristosul real, pentru că ei nu au nevoie de un Mijlocitor, nu au nevoie de un Mântuitor, nu au nevoie de ispăşire, pentru că ei sunt esenţialmente buni. 77% din cei ce-şi spun evanghelici fac astăzi această mărturisire de credinţă. Pentru că ei nu cunosc Evanghelia. Motivul pentru care nu cunosc Evanghelia este acela că nu cunosc Legea. Sunt de acord cu Michael Horton şi David Wells atunci când ei spun că două din cele mai mari probleme pe care le avem în Biserica de azi sunt lipsa de înţelegere a Legii şi a Evangheliei, cât şi a relaţiei dintre ele.
Aplicaţie la final
Ai încurajat vreodată pe cineva să păcătuiască alături de tine? Ştiu răspunsul la această întrebare, aşa cum şi tu ştii răspunsul la această întrebare. Eu pot să răspund pentru mine, dar dacă Scriptura e adevărată atunci când zugrăveşte imaginea şi portretul umanităţii noastre comune, atunci ştiu că şi tu ai făcut-o. Ce ne spune asta? Ce ne descoperă acest lucru despre cine suntem noi în umanitatea cu care ne-am născut? Suntem ca Augustin care, în mărturisirile sale, şi-a mărturisit păcatul din copilărie când a furat câteva pere din pomul vecinului. Criticii secolului 20 privesc la el şi spun că acest om şi-a pierdut simţul realităţii, dacă crede că trebuie să mărturisească un păcat atât de nesemnificativ. Dar Augustin spune că ce l-a tulburat cel mai mult a fost când şi-a dat seama că de fapt lui nu-i plăceau perele. N-a avut nimic pozitiv de câştigat furând acele pere. Nu-i era foame. Nu-i plăceau perele. A făcut-o doar aşa, fără vreun motiv aparent. A făcut-o pentru că ştia că e greşit şi a făcut-o pentru că îi plăcea să facă ce era greşit. Ai făcut vreodată la fel? Oamenii care sunt esenţialmente buni, vreau să spun buni în miezul şi în esenţa fiinţei lor, nu se comportă în felul acesta. Avem aici un indiciu al seriozităţii păcatului nostru.
https://www.rcrwebsite.com/depravity3.htm
Tradus de Florin Vidu
A.W. Tozer – Despre valoarea Bibliei
Amintiti-va ca Duhul lui Dumnezeu a inspirat Cuvantul si ca El se descopera in Cuvant. Nu-i simpatizez chiar deloc pe crestinii care neglijeaza Cuvantul sau Il ignora sau primesc revelatii din afara Cuvantului. Mai presus de toate, aceasta este Cartea lui Dumnezeu si daca vom cunoaste destul de bine cartea, vom avea un raspuns pentru orice problema din lume.
Fiecare problema cu care avem de-a face are un raspuns in Carte – stai langa Cuvant! Eu vreau sa predic Cuvantul, sa-L iubesc si sa fac din El cel mai important element din viata mea de crestin.
Cititi-L mult, cititi-L des, cugetati asupra Lui, meditati asupra Lui si reflectati asupra Lui – meditati la Cuvantul lui Dumnezeu zi si noapte. Cand sunteti treji noaptea, ganditi-va la un verset care sa va ajute. Cand sunteti treji dimineata, indiferent de cum va simtiti, ganditi-va la un verset si faceti din Cuvantul lui Dumnezeu cel mai important element din ziua voastra. Duhul Sfant a scris Cuvantul si daca acordati o mare atentie Cuvantului, El va va acorda o mare atentie voua. El se reveleaza pe Sine prin Cuvant. Intre aceste coperte este o Carte vie. Dumnezeu a scris-o si inca este vitala, eficienta si vie. Dumnezeu se afla in aceasta Carte, Duhul Sfant este in ea, iar daca voi vreti sa-L gasiti, duceti-va la aceasta Carte.
Fie ca sfintii de odinioara sa fie modelele voastre. Ei s-au dus la Cuvant si au meditat asupra Lui. Si-au pus Biblia pe scaunul invechit, facut de mana, au ingenunchiat pe podeaua veche si aspra si meditau asupra Cuvantului. In timp ce asteptau credinta se instala. Duhul si credinta iluminau. Ei nu aveau decat o Biblie tiparita frumos, cu margini inguste si hartie proasta, dar isi cunosteau Biblia mai bine decat o cunosc unii dintre noi cu toate ajutoarele noastre.
Haideti sa practicam arta meditarii asupra Bibliei […] Haideti sa fim niste crestini cugetatori, simpli. Haideti sa ne deschidem Bibliile, sa le punem pe un scaun si sa meditam la Cuvantul lui Dumnezeu. Ea ni se va deschide noua, si Duhul lui Dumnezeu va veni si se va revela.
Va provoc chiar sa meditati in tacere, cu reverenta, cu rugaciune, timp de o luna. Lasati deoparte toate intrebarile si raspunsurile, lamurirea lucrurilor pe care nu le-ati putut intelege. Lasati deoparte toate gunoaiele ieftine, si luati Biblia, ingenuncheati si spuneti prin credinta: “Tata, iata-ma. Incepe sa ma inveti!
El te va invata cu siguranta despre Sine, despre Isus, despre Duhul, despre viata si moarte, despre cer si iad si despre prezenta Sa.” (A. W. Tozer, Sfetnicul)
10 Sfaturi practice pentru memorarea Scripturii
Acest articol vine ca urmare a celui pe care l-am numit “10 Motive biblice în favoarea memorării Scripturii” (pe care-l puteți găsi aici: https://gtgospel.wordpress.com/2013/04/12/10-motive-biblice-in-favoarea-memorarii-scripturii/) şi prezintă idei, sfaturi practice şi sugestii pentru a strânge Cuvântul lui Dumnezeu în mintea şi inima dumneavoastră.
Dar, ţineţi minte, informare nu înseamnă transformare. Memorarea trebuie făcută într-un duh de rugăciune şi în smerenie, căutând să ne examinăm vieţile şi să privim atenţi la caracterul lui Dumnezeu. Dacă gândurile noastre, acţiunile şi vieţile noastre nu se schimbă în urma memorării Scripturii, am avut o abordare greşită.
1. Memoraţi Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu alţii. Fie în grupuri mici fie într-o comunitate mai mare, memorarea Scriptuii împreună cu alţii este o metodă eficientă de a învăţa Biblia, urmărind împreună aceleaşi obiective şi dând socoteală unii altora. Încurajaţi-vă unii pe alţii să memoraţi şi să preţuiţi Cuvântul lui Dumnezeu tot mai mult. Acesta este un mod de a împlini Proverbe 27:17, “După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul îl ascute pe altul.” ( n. tr. Traducerea versiunii English Standard Version a Bibliei )
2. Memoraţi împreună cu familia. A memora versete biblice nu este doar pentru copii! Dacă aveţi copii care participă la programe de memorare de versete, cum ar fi Awana, a memora împreună cu întreaga familie este un mod bun de a învăţa cu toţii adevărul Bibliei.
3. Bileţele de notiţe. Când găsiţi un verset pe care doriţi să îl ţineţi minte, făceţi-vă un bileţel cu acel verset şi puneţi-l într-un loc din casă sau de la birou unde să îl observaţi: în oglinda de la baie, în living, pe frigider, etc. Unii oameni memorează Scriptura la duş! Un alt mod de a păstra Cuvântul lui Dumnezeu în minte este a pune o imagine cu Scriptura ca background pe calculatorul dumneavoastră. Multe site-uri creștine pun la dispoziţie wallpaper-uri creştine şi background-uri pentru calculator care se pot descărca gratuit! Deuteronomul 6:8-9 ne spune să legăm poruncile lui Dumnezeu de mâinile noastre, să le scriem pe uşiorii caselor noastre şi pe porţi pentru a ne aminti mereu de Dumnezeu şi de poruncile Lui. Când punem versete peste tot în casele noatre putem să medităm mai des la Cuvântul lui Dumnezeu, lucru care ne ajută să ne înnoim mintea.
4. Ascultaţi Biblia audio. Un mod bun de a răscumpăra timpul este să ascultăm cuvintele Scripturii când suntem în maşină, la sala de sport sau când gătim. Aceasta este ideal pentru memorarea unor pasaje mai lungi din Scriptură. Este un mod bun de a ne desfăta în Legea Domnului, după cum ne învaţă Psalmul 1. O predică bună poate, de asemenea, să fixeze adevărul Scripturii în mintea dumneavoastră.
5. Rugaţi-vă. Dumnezeu este Cel care ne porunceşte să cunoaştem Scriptura şi să o lăsăm să locuiască în noi, nu va răspunde la rugăciunea care caută împlinirea voii Lui ? Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru ajutor, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru călăuzire, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru puterea de a înţelege, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru o dragoste mai mare pentru Cuvântul Său. Psalmi 119 :33 : “Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până la sfârşit!” . Psalmi 119 :35 : “Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea”. Ioan 16 :13 : “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul”. Rugaţi-vă pentru lumină şi Dumnezeu va răspunde !
6. Faceţi-vă un plan cu obiective. Intenţiile bune fără un plan potrivit sunt adesea sortite eşecului. Pentru a cunoşte Biblia mai bine, memorând-o, este bine să aveţi un plan cu obiective. Făceţi-vă o listă cu versete sau teme pe care vreţi să le memoraţi şi fixaţi o dată până când să le memoraţi. Unele lucruri nu ajung să fie făcute dacă nu se planifică fiecare pas.
7. Găsiţi programe software care să vă ajute. Memorarea Scripturii ? Există o aplicaţie pentru asta! Sunt mult pagini web şi programe care pot să vă ajute să memoraţi Scriptura punându-vă la dispoziţie planuri şi instrumente de ajutor. Printre cele mai populare se numără MemVerse, RememberMe şi MobilizeFaith.
8. Puneţi versetul într-un cântec. Probabil că astăzi ştiti alfabetul datorită cântecului Alfabetului, sau ştiţi notele muzicale (Do-Re-Mi…) datorită Sunetului Muzicii(n. tr. Eng. The Sound of Music, este un film muzical din 1959 ale cărui cântece au devenit standarde, printre aceste cântece se numără şi “Do-Re-Mi”). O dovadă a faptului că muzica este o metodă eficientă de memorare este faptul că de multe ori se întâmplă să îţi poţi scoate un cântec din minte. De aceea a pune Biblia pe versuri sau a asculta muzică plină de Cuvânt în versurile sale este o metodă bună de a internaliza Cuvântul lui Dumnezeu.
9. Căutaţi mereu versete. În timpul studiului obişnuit al Scripturii sau în timp ce ascultaţi o predică, fiţi atenţi la versete şi pasaje bune de memorat şi notaţi-le.
10. Citiţi cu voce tare/Scrieţi versetele. A citi cu voce tare este un sfat comun pentru a memora mai eficient. Este unul din metodele de memorare care funcţionează cel mai bine pentru că este o combinaţie a două stiluri de învăţare (vizuală şi auditivă). A scrie versetele este o altă metodă bună de memorare pentru că se pliază şi aceasta pe metode de învăţare (vizuală şi tactilă).
Alte sfaturi:
Înainte de a memora un verset uitaţi-vă care îi este contextul pentru a fi siguri că ştiţi ceea ce spune defapt.
Nu uitaţi să memoraţi şi referinţa! Aceasta vă ajută în studiul personal şi în timp ce împărtăşiţi cu alţii.
Gândiţi-vă cum puteţi aplica versetul în viaţa dumneavoastră şi rugaţi-vă pentru ajutorul lui Dumnezeu în a-l aplica.
Repetaţi alfel uitaţi! Dacă nu ţineţi Scriptura proaspătă în minte, poate fi uşor pierdută. Planificaţi să repetaţi din când în când ceea ce aţi memorat, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie proaspăt în vieţile dumneavoastră.
Lepădarea de sine o luptă pe viață (Marcu 8:29-38)
„Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El. Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.” Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8:29-38)
1. Lepădarea de sine implică să te vezi cum te vede Dumnezeu în realitate și să te lepezi la tine
vers 32. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre. 33. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
Mă uit la Dumnezeu, la Cuvântul Lui și la mine, ca într-o oglindă și mă văd cum sunt în realitate, câtă stăpânire are firea peste mine și sunt gata să renunț. Așa încep procesul de lepădare.
Iacov 1: 21. 21. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. 22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. 23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, 24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. 27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului. (2Cor.3:18)
Saul din Tars
Faptele Apostolilor 9:1. Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. 4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” 5. „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” 6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
Izabela, prorocița din Tiatira
Apocalipsa 2:18. Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: 19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. 20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. 21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. 23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
Lepădarea de mine
Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocaiască; (Fapt.17:30)
Coloseni 3:1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. 2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. 5. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. 6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. 8. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. 9. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, 10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.
2. Lepădarea de sine implică lepădarea de atitudinea și relația greșită față de semenii noștri
vers 38. Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
Mă uit la mine și la relația, atitudine față de semenii care i-a pus Dumnezeu în jurul meu, cum ar vrea Dumnezeu să fiu vizavi de aproapele meu sau chiar dușmanul meu. Așa încep procesul de lepădare.
Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu. (Luc.14:26)
Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea. (Ioan.15:19)
Ps 50:15. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! 16. Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, 17. când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? 18. Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. 19. Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. 20. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. 21. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi! 22. Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
Marcu 10: 28. Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” 29. Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie 30. şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. 31. Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
3. Lepădarea de sine, implică lepădarea de materialismul și împlinirea acestei lumi, tot ceea ce lumea are ca țintă în viața socială.
vers 35. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. 36. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? 37. Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
Mă uit la țelul meu în viață, la ținta mea, este aceeași cu a lumii, adică banii, avuția, destrăbălarea sexuala, poftele și care ar vrea Dumnezeu să fie de fapt Ținta, adică Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea. Așa încep procesul de lepădare.
Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita. (Rom.12:2)
Luca 12: Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? 29. Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. 30. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. 31. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32. Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. 33. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. 34. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. 35. Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. 36. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. 37. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. 38. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39. Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 40. Şi voi, dar, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Oare ne-am lepădat noi de noi înșine? M-am lepădat de mine ca să-L urmez pe Domnul?
Dacă mă uit la mine, la caracterul meu, vizavi de Dumnezeu, de Cuvântul Său, ce văd? Sunt gata să renunț la mine, să mă lepăd de mine, să renunț la firea pământească, să n-o mai las să stăpânească?
Dacă mă uit la relația mea cu semenii, la prietenii mei, la familia mea, la frații mei, la atitudinea față de semeni vizavi de voia lui Dumnezeu, ce văd? Sunt gata să mă lepăd de mine, să renunț la mine, în favoarea voii lui Dumnezeu?
Dacă mă uit la ținta mea în societatea de astăzi, ce urmăresc, urmăresc ce țintește această lume, materialism, bogăție, destrăbălare, împlinirea pofetelor sau Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea?
Simion Ioanăș
Prezentarea planului minunat al lui Dumnezeu de mântuire Romani 1
Epistola către Romani este scrisă de apostolul Pavel sub inspirația Duhului Sfânt, are ca temă generală prezentarea planului de mântuire și încurajarea lor pe calea credinței.
Cap 1-3 Nevoia de mântuire
Cap 4-5 Scopul mântuirii
Cap 6 O viata de slujire sfântă
Cap 7 Lupta cu ispitele
Cap 8 Punctul culminant al Planului de Mântuire
Cap 9-10 Cum se realizează mântuirea omului
Cap 11 Neamurile să nu se laude
Cap 12 Omul trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu
Cap 13-16 Îndemnuri la Viața creștină
Haideți să privim împreună la câteva adevăruri prezentate în textul de astăzi privitoare la planul de mântuire al lui Dumnezeu:
1. Evanghelia este puterea de mântuire pentru cel care crede
Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;(Rom.1:16)
a) Evanghelia a fost făgăduită prin prooroci
Romani 1:2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi
Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului și la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, și între cei rămași pe care-i va chema Domnul. (Ioel. 2:32)
Fapte 2:25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26. De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: 27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.
b) Conținutul Evangheliei este Esența mântuirii omului
Romani 1:3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Evanghelia prezintă pe Hristos, care este Cuvântul întrupat, Fiul lui Dumnezeu, descendent din David, a murit pentru păcatele noastre și a înviat, biruind moartea, păcatul și pe diavolul.
În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Fapt.4:12)
c) Evanghelia descoperă neprihănirea dată de Dumnezeu prin credință
Romani 1:17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Romani 3:20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. 23. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; 26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Isaia 51:1. Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi. 2. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit. 3. Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă. 4. Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi legea, şi voi pune legea Mea lumină popoarelor. 5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.
În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ier.23:6)|
2. Omenirea este roaba păcatului și are nevoie de mântuire.
Romani 1:28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. 32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
Romani 3:9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, 10. după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. 11. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
Cum sunt oamenii robi păcatului?
A. Prin necinstirea lui Dumnezeu
Romani 1:18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
B. Prin neascultarea de voia Lui
Neamurilor le este descoperită voia Lui prin creație
Romani 1:19. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
Iudeilor le-a fost descoperita voia Lui prin Lege
Romani 2:17. Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18. care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; 19. tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20. povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; – 21. tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22. Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24. Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris.
Caci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. (Rom.3:23)
C. Prin moartea spirituală
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.6:23)
Efeseni 2:1. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre 2. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. 4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). 6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, 7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. 8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
3. Dumnezeu este singurul care ne poate mântui!
Romani 1:4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, 6. între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
Efeseni 2:4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
Ioan 3:3. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” 4. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” 5. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. 6. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. 7. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” 8. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Romani 8:8. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. 9. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. 11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. 12. Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. 13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Simion Ioanăș
Sclavii propriilor noastre alegeri, de R.C.Sproul
https://www.rcrwebsite.com/depravity4.htm
În aprilie 1996, organizaţia Ligonier Ministries a dedicat un întreg număr al revistei „Table Talk” pentru doctrina totalei depravări, pe care am studiat-o. În intervenţia mea din acel număr al revistei „Table Talk” m-am referit la importanţa centrală a acestei doctrine a totalei depravări pentru Reforma protestantă, într-un fel de care cei mai mulţi oameni nu îşi dau seama imediat. Atunci când ne gândim la Reforma protestantă şi la subiectele aprinse care au stat în centrul acelei mişcări care a transformat Biserica, primul lucru care ne vine în minte este, bineînţeles, doctrina îndreptăţirii doar prin credinţă, punctul critic care a provocat această mare luptă. Ne mai gândim şi la Martin Luther, principala persoană în jurul căreia s-a învârtit această controversă. Am acasă o colecţie în limba engleză a lucrărilor lui Martin Luther. Sunt 54 de volume. E un volum enorm de literatură izvorâtă din peniţa unui singur om. Dintre toate cărţile pe care le-a scris, Luther a considerat una ca fiind de departe cea mai importantă carte pe care a scris-o vreodată. Titlul cărţii era „Sclavia voinţei”. În acel volum, Luther s-a angajat într-o dispută cu marele învăţat umanist Desiderius Erasmus din Rotterdam. Erasmus se opunea gândirii reformatoare a lui Luther şi l-a atacat printr-o lucrare intitulată „Diatriba”. Atunci Luther s-a ridicat să răspundă acuzelor lui Erasmus.
Aşa cum am spus, Luther considera „Sclavia voinţei” ca fiind cea mai importantă lucrare a sa. Din această carte reiese cu claritate faptul că, deşi cel mai important subiect al Reformei a fost doctrina îndreptăţirii doar prin credinţă, imediat sub suprafaţă a mai existat un alt concept teologic care a alimentat această dezbatere. E vorba de ceea ce se numeşte „sola gratia”. Am folosit termenul „sola fide” (doar prin credinţă) în multe ocazii în studiile noastre, dar la baza lui stătea conceptul că suntem răscumpăraţi doar prin harul divin.
Când „Sclavia voinţei” a fost republicată în acest secol în engleză de către Fleming H. Revell Company, a existat o lungă introducere istorică scrisă de către traducătorii J. I. Packer şi O. R. Johnston. În această lungă introducere istorică cei doi au făcut afirmaţii despre cartea lui Luther pe care eu le consider extrem de puternice, chiar vehemente, şi cu siguranţă destinate să provoace controverse. Aş vrea să iau câteva clipe în care să citesc doar un pasaj din acel eseu introductiv.
Packer şi Johnston spun astfel: „Oricine lasă din mână această carte fără să fi realizat că teologia evanghelică rămâne în picioare sau se prăbuşeşte împreună cu doctrina sclaviei voinţei, acea persoană a citit cartea degeaba. Doctrina îndreptăţirii gratuite doar prin credinţă, care a devenit centrul furtunii pentru atâtea controverse în timpul perioadei Reformei, este adesea privită ca inima teologiei reformatorilor, însă acest lucru e departe de a fi exact.”
Daţi-mi voie să fac o pauză aici. Auziţi ce spun ei? Ei spun că aceea ar putea fi doar problema de suprafaţă, şi noi poate credem că e inima controversei, dar, după Packer şi Johnston, nu aşa au stat lucrurile.
Daţi-mi voie să merg mai departe, pentru că ei continuă spunând: „Adevărul e că în realitate gândirea lor a fost centrată pe afirmaţia că întreaga mântuire a păcătosului este doar prin harul gratuit şi suveran. Este întreaga noastră mântuire de la Dumnezeu sau în ultimă instanţă ea depinde de vreun lucru pe care noi îl facem pentru noi înşine? Cei ce susţin al doilea caz, acela că mântuirea depinde în ultimă instanţă de ceva făcut de noi, ei neagă neajutorarea totală a omului în păcat şi afirmă că până la urmă există o formă de semipelagianism care e adevărată. Nu e de mirare atunci că teologia reformată de mai târziu a condamnat arminianismul ca fiind în principiu o revenire la Roma şi o trădare a Reformei. Arminianismul a fost într-adevăr, în ochii reformatorilor, o renunţare la creştinismul Noului Testament în favoarea iudaismului Noului Testament. Pentru că a te baza pe tine însuţi pentru credinţă nu e în principiu cu nimic diferit de a te baza pe tine însuţi pentru fapte. Şi una e la fel de necreştină şi anticreştină ca şi cealaltă.”
Îmi dau seama, după ce am citit aceste rânduri aşa de repede, că există aici un limbaj tehnic care trebuie explicat – atunci când ei vorbesc despre arminianism şi semipelagianism şi aşa mai departe. Dar conceptul pe care vreau să îl înţelegem din acest eseu introductiv este următorul: reformatorii credeau că, dacă noi ne gândim că putem dobândi credinţa prin propria putere, adică, dacă putem îndeplini condiţia necesară prin care suntem îndreptăţiţi (şi anume, dacă suntem îndreptăţiţi prin credinţă), atunci este credinţa o lucrare pe care o putem face pe baza propriei noastre condiţii decăzute sau este credinţa, ea însăşi, un dar al harului divin? În asta consta disputa dintre Luther şi Erasmus. Pentru că Erasmus susţinea că, deşi omul este căzut, omul este corupt, omul este depravat într-un fel, această depravare nu e atât de profundă, nu e atât de tare, nu e atât de puternică încât să determine persoana căzută să fie incapabilă moral să se îndrepte spre lucrurile lui Dumnezeu.
Din punct de vedere istoric, semipelagianismul ne învaţă că omul este căzut, omul este depravat iar căderea a fost o problemă serioasă, dar căderea nu e totală în sensul că omul şi-a pierdut capacitatea, în starea sa neregenerată, în firea sa pământească, să se întoarcă de la păcatele lui şi să coopereze cu oferta harului lui Dumnezeu. Spre deosebire de pelagianismul pur, semipelagienii şi arminienii spuneau că trebuie să existe harul oferit de Dumnezeu înainte ca cineva să poată ajunge într-o stare de mântuire. Nu ne putem mântui singuri prin propriile fapte sau prin propriile eforturi în direcţia neprihănirii. Totuşi, harul atât de necesar pentru a fi mântuit este oferit cu generozitate de Dumnezeu tuturor celor care întind mâna şi îl primesc. Dar puterea sau capacitatea de a spune „da” acestei oferte a harului ţine încă de natura căzută a omului. Iar aceasta e problema centrală care l-a preocupat atât de mult pe Luther în cartea sa, „Sclavia voinţei”. Concluzia spre care se îndrepta Luther era următoarea. Nu aceea că după cădere omul nu mai are capacitatea să facă alegeri sau capacitatea să aleagă liber. Luther a insistat că în omul căzut continuă să existe această capacitate de a alege. Încă avem o voinţă. Încă facem alegeri. Problema e că alegerile pe care le facem sunt făcute în conformitate cu dorinţele unei inimi atât de corupte de păcat încât noi suntem, într-un fel (pentru că Biblia foloseşte diverse metafore), morţi în păcatele şi fărădelegile noastre şi, în acest caz, aşa cum subliniază Luther, suntem prizonieri sau sclavi ai propriilor noastre pasiuni. Vorbim aici de un fel de libertate mai mică, să fii liber dar în acelaşi timp să fii sclav al propriei tale libertăţi. Aceasta e de fapt esenţa învăţăturii din doctrina totalei depravări.
Doctrina totalei depravări are ca punct central această întrebare: poate o persoană naturală, o persoană căzută, o persoană care nu a fost născută din nou din Duhul lui Dumnezeu, poate acea persoană, în această stare de corupţie, în sclavia păcatului, să se întoarcă singură, prin firea pământească, la Hristos şi la lucrurile lui Dumnezeu? Atunci când vorbim despre totala depravare ne gândim de fapt la o totală incapacitate morală. Iar, din punct de vedere istoric, acest concept nu poate fi atribuit pur şi simplu lui John Calvin. Acest principiu e profund formulat în prima Biserică de către Sfântul Augustin, iar apoi explicat în detaliu în cea mai importantă lucrare a lui Luther, cea despre sclavia voinţei.
Ideea subliniată de ei e următoarea. Totala depravare înseamnă că această cădere e atât de serioasă încât nici unul dintre noi, în starea noastră naturală, nu are puterea morală sau capacitatea morală să Îl aleagă pe Isus Hristos, dacă Dumnezeu, într-un mod supranatural, suveran, gratuit şi plin de har nu schimbă voinţa persoanei care este în sclavie. Problema nu se pune dacă avem sau nu voinţe. Problema nu se pune dacă avem libertate. Întrebarea e dacă suntem sau nu sclavii păcatului nostru.
Atât Augustin cât şi Luther, şi, desigur, mai târziu şi Calvin, au văzut acest concept al totalei depravări prezentat clar în mai multe pasaje din Scriptură. Unul din cele mai importante astfel de pasaje este capitolul 6 din Evanghelia Sfântului Ioan. În Ioan capitolul 6, începând cu versetul 35, în mijlocul unei cuvântări a lui Isus în care El se prezintă ca Pâinea vieţii coborâtă din cer, Isus face această afirmaţie: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.”
Haideţi să privim la acest comentariu introductiv al lui Isus. Aici El prezintă condiţiile pentru răscumpărare. Toţi cei ce vin la Mine; toţi cei ce cred în Mine; aceia vor primi binefacerile lucrării de răscumpărare a lui Hristos. Vedem din nou aici importanţa şi necesitatea venirii la Hristos şi a punerii credinţei în Hristos pentru a putea fi răscumpărat. Dar acum întrebarea este, cine are puterea sau capacitatea să vină? Cine are puterea sau capacitatea să creadă în El? Isus ne spune în versetul 37: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.”
Avem aici o declaraţie surprinzătoare. Calvin foloseşte intens acest verset spunând că atunci când Isus vorbeşte despre cei ce vin la El, El prefaţează afirmaţiile despre cei ce vin la El descriindu-i pe cei ce vin la El ca fiind primiţi de la Tatăl. Ştim că toţi cei pe care Tatăl Îi dă lui Hristos vin la Hristos. Tehnic, asta nu înseamnă că Dumnezeu îi dă pe toţi oamenii lui Hristos, pentru că asta ar sugera că dacă Dumnezeu îi dă pe toţi oamenii lui Hristos, atunci toţi oamenii ar veni la Hristos. Aşa cum arată şi Reformatorii, există aici o interdependenţă. Pentru ca cineva să vină la Hristos, acei oameni trebuie să fie dăruiţi mai întâi lui Hristos de către Tatăl. Iar toţi cei pe care Tatăl îi dăruieşte Fiului vin cu siguranţă la Fiul. Astfel, faptul că Tatăl îi dă pe aceşti credincioşi Fiului este extrem de important pentru noi în înţelegerea conceptului biblic al răscumpărării. Dacă pasajul s-ar opri în acest punct, am putea deduce din el un întreg sistem teologic prin care am arăta că nu putem veni la Hristos dacă Dumnezeu nu face mai întâi ceva pentru noi. Şi eu cred că ar fi o deducere legitimă, pe baza celor spuse deja de Isus. Dar Isus nu se opreşte aici, lăsându-ne pe noi să tragem concluziile logice. El face aceste concluzii ale noastre, pe care le-am considera implicite la începutul textului, absolut explicite atunci când, de două ori mai târziu în discursul Său, El explică ceea ce a spus. După ce continuă să spună că El e Pâinea coborâtă din cer, în versetul 43 Isus le spune: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Avem aici declaraţia pe care a fost construită Reforma. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Toţi cei pe care Tatăl îi dă lui Hristos vin la Hristos. Ştim deci că Tatăl este Cel ce face ceva aici. Cel puţin El îi dăruieşte pe unii Fiului. Dar acum Isus lămureşte lucrurile şi mai mult, atunci când spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Analizăm această declaraţie a lui Hristos şi vedem că la începutul ei avem un negativ universal: „Nimeni”. Asta înseamnă nici unul. E o declaraţie universală. E o declaraţie negativă, în care toţi oamenii sunt excluşi de la ceva. De la ce sunt excluşi? Haideţi să privim cu atenţie. Isus spune: „Nimeni nu poate…” Când El foloseşte cuvântul „poate”, El descrie posibilitatea, puterea sau potenţialul. Cu toţii aţi avut aceeaşi învăţătoare ca şi mine în clasa a 3-a, atunci când aţi ridicat mâna întrebând: „Doamna învăţătoare, pot să merg la toaletă?” Învăţătoarea mea spunea: „Sunt sigură că poţi.” Apoi ne amintea că întrebarea nu e pot să merg la toaletă, ci am voie să merg la toaletă. Pentru că există o mare diferenţă între capacitate şi permisiune. Isus nu spune că nimeni nu are voie să vină la Tatăl până când Tatăl nu îl atrage. Isus nu vorbeşte aici despre o permisiune divină. El vorbeşte despre capacitate. Există o anume putere, o anume capacitate pe care nici o fiinţă umană nu o are până nu e îndeplinită o condiţie prealabilă. Nimeni nu poate să ce? Să vină la Mine. Dacă nu-l atrage Tatăl.
Nu-mi plac traducerile. Cred că teologia semipelagiană a fost influenţată de faptul că traducerea a pus acolo cuvântul „atrage”, pentru că noi ne gândim la „a atrage” ca la a stimula, a îndemna sau a convinge pe cineva din exterior. Aşa cum mierea atrage muştele. Mulţi creştini înţeleg acest cuvânt astfel: înainte ca oamenii să poată veni la Hristos, Dumnezeu trebuie mai întâi să-i curteze, să-i cheme din exterior şi să-i convingă, pentru ca ei să-şi poată activa voinţele şi firea pământească şi să răspundă cu „da” invitaţiei Evangheliei. E acelaşi cuvânt grecesc folosit în cartea Faptele Apostolilor atunci când Pavel şi Sila sunt târâţi în închisoare. Nu ni-l imaginăm pe temnicer stând în faţa celulei şi poftindu-i pe Pavel şi Sila să intre în închisoare. De fapt, lexicoanele greceşti iau acest cuvânt şi îi dau semnificaţia primară – „a constrânge”. Asta îl pune într-o cu totul altă lumină, nu-i aşa? Nimeni nu poate veni la Isus dacă nu-l constrânge Tatăl să vină.
Dacă mai există vreo întrebare referitoare la nuanţa cuvântului folosit aici, mai târziu în acelaşi text Isus accentuează din nou ideea atunci când spune: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Apoi adaugă această declaraţie: „Căci ce este născut din carne este carne, iar carnea nu foloseşte la nimic.”
Luther spune de fapt că în Biserica medievală întregul mesaj biblic a fost înceţoşat de acest sistem complicat de cooperare umană cu oferta harului divin. În acest fel, în ultimă instanţă motivul pentru care unii au devenit creştini şi alţii nu a fost că unii au răspuns cu „da” în firea lor pământească la invitaţia lui Hristos iar ceilalţi n-au făcut-o. Luther spune că, dacă Dumnezeu ar insista pe lângă oameni din exterior, dacă i-ar ademeni şi i-ar curta pe oameni, nimeni în starea lui naturală nu ar veni vreodată la Hristos. Pentru că, dacă ar putea veni la Hristos în firea lor pământească, firea nu ar avea de câştigat doar puţin, ea ar avea de câştigat totul.
Comentarii la final
Atunci când înţelegi că Tatăl trebuie să-i atragă pe oameni ca să vină la Hristos, dacă eşti creştin, e evident, în conformitate cu învăţătura lui Hristos, că singurul motiv pentru care tu eşti creştin este a) pentru că Tatăl te-a dat Fiul Său; b) pentru că Tatăl te-a atras către Fiul Său, şi c) pentru că Tatăl ţi-a dat capacitatea să vii la Fiul. Pentru că fără această lucrare a lui Dumnezeu ai fi încătuşat, ai fi un sclav, ai fi un rob, ai fi sclavul propriilor tale dorinţe şi înclinaţii. Nu tu ai fost cel ce ţi-ai schimbat dispoziţia inimii şi te-ai întors de la viaţa de păcat ca să îmbrăţişezi dulceaţa lui Hristos. Chiar şi credinţa prin care tu eşti legat de Hristos ţi-a fost dată în dar de către Tatăl. El nu ne atrage doar din exterior, ci ne atrage şi din interior. Duhul Său lucrează în sufletele noastre. Acesta e punctul critic pe care trebuie să îl înţelegem. Până când Duhul nu deschide uşa închisorii, noi rămânem sclavii propriilor noastre înclinaţii şi pierdem Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă eşti creştin, meditează astăzi la adâncimile şi bogăţiile harului prin care Tatăl a lucrat în tine şi pentru tine ca să ţi-l dăruiască pe Fiul Său.
Tradus de Florin Vidu
A.W. Tozer – 8 Lucruri Pe Care Le Doresc În Biserică
Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului. Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.
2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.
3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.
4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Campbell Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.
5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.
6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.
7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!
8. Răspunsuri la rugăciuni. Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.
Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.
Asa ar trebui sa fie Biserica…
https://gtgospel.wordpress.com/2012/01/14/a-w-tozer-8-lucruri-pe-care-le-doresc-in-biserica/
Ce spune Biblia despre ziua judecății?
Învață despre ce se va întâmpla în ziua în care toți se vor înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Ziua judecății, cunoscută și ca Ziua Judecății sau Ultima judecată, este ultimul lucru ce se va întâmpla înainte ca Dumnezeu să distrugă cerul cel vechi și pământul cel vechi, care este decăzut din cauza păcatului. Înainte să creeze cerul și pământul Lui cel nou, El trebuie să îndepărteze tot ceea ce poate aduce cu sine păcat în creația cea nouă.
Diavolul tocmai a fost aruncat în iazul de foc, acolo unde au fost fiara și proorocul mincinos (Anticrist) de când Isus a venit înapoi și i-a biruit, înainte ca împărăția de 1000 de ani să înceapă. Aceasta va fi pedeapsa veșnică pentru păcatul și răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. Acum a venit timpul ca Dumnezeu să judece cine li se va alătura în iazul de foc, și cine este demn de un loc pe noul pământ.
„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2. Corinteni 5:10.
Mireasa și martirii
Cei care sunt Mireasa lui Hristos vor fi scutiți de aceasta judecată. Ei au stat deja înaintea scaunului de judecată al lui Hristos în situațiile zilnice. Ei au lăsat ca lumina lui Dumnezeu să lumineze în inimile lor ca să le arate păcatul și nedreptatea cu care trebuia să se termine. Ei și-au recunoscut păcatul prin voia lor liberă, au purtat o luptă contra lui și au fost curățiți prin sângele lui Isus. Și ei nu au primit doar iertarea păcatelor, ci ei au folosit puterea care este disponibilă în Duhul Sfânt pentru a birui.
Ei au stat deja înaintea scaunului de judecată al lui Hristos în situațiile zilnice.
„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. Dar, când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea.” 1. Corinteni 11:31-32.
Martirii sunt, de asemenea, scutiți de această judecată – cei care au trecut prin necazul cel mare, care au stat împotriva fiarei, care nu și-au pus semnul fiarei, și care au fost omorâți din cauza credincioșiei lor. (Apocalipsa 13:15-17) Ei au fost deja încercați și au împărățit împreună cu Isus în împărăția de 1000 de ani. (Apocalipsa 20:4)
Cărțile se deschid
„Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.” Apocalipsa 20:11-15.
Evidența lui Dumnezeu este așa de exactă că Isus spune că vom răspunde pentru orice cuvânt nefolositor. Fiecare din noi scrie o carte cu viața sa. Tot ceea ce facem este înregistrat. Gândește-te cum va fi atunci când Dumnezeu va depăna amintirile noastre. Dacă am păcătuit, avem posibilitatea acum, în timp ce trăim, să ne pocăim și să primim iertare. Atunci Dumnezeu alungă păcatul și nu-Și mai amintește niciodată de el. Când cărțile se vor deschide, noi va trebui să avem, și să dăm socoteală doar pentru fapte bune.
„…nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Evrei 10:17.
Judecată dreaptă
„Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.” Matei 25:31-46.
Toți vor fi chemați să stea în fața tronului cel mare și alb în ziua aceea, chiar și acele milioane de oameni care au fost conștienți și de lege și de evanghelie. Totuși, Dumnezeu a creat fiecare persoană cu ceva foarte important – un cuget. Legile despre bine și rău sunt scrise în inimă, și cugetul trebuie să controleze acțiunile persoanei. De aceea au și ei ceva la care să răspundă în acea zi când Dumnezeu va judeca ascunzișurile oamenilor. Dacă ei, cu toate acestea, nu au avut înțelegere despre corect și greșit într-un domeniu, nu vor fi judecați pentru asta. (Citește Romani 2:12-16.)
Legile despre bine și rău sunt scrise în inimă, și cugetul trebuie să controleze acțiunile persoanei.
Atunci va spune Isus: „Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine. Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut?» Matei 25:35-37.
Chiar dacă ei erau total conștienți că ei Îi slujeau lui Isus prin faptele lor, El le va spune: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Matei 25:34. Aceasta este răsplata lor pentru că au urmat cugetul și pentru că au fost ascultători de legile care sunt scrise in inimile oamenilor.
„Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele; mai întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului…” Romani 2:10-11.
Tuturor celor care și-au împietrit inimile împotriva binelui, care au mers împotriva cugetului lor și au făcut ceea ce era rău, în ciuda faptului că știau, le va spune Isus: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!” Matei 25:41.
Momentul hotărâtor
„Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în iazul de foc.” Apocalipsa 20:14-15. Nu e de mirare că Isus a spus să ne bucurăm că numele noastre sunt scrise în Cartea Vieții.
Atunci s-au terminat toate socotelile și totul este pus la locul său. Păcatul și moartea sunt în sfârșit departe pentru totdeauna. Cu toată suferința și mizeria, și în ciuda puterii înselătoare a lui Satan, Și-a încheiat Dumnezeu, în înțelepciunea și puterea Lui, lucrarea cu Mireasa, martirii, și cu oile care au fost adunate la dreapta mânei lui Isus. Aceștia sunt cei care sunt scriși în Cartea Vieții, și vor trăi veșnic cu Tatăl și Fiul în pământul și cerul nou.
Citate biblice explicate: Templul – Vechiul Testament vs. Noul Testament
VIDEO: Nu știți voi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?… Cum funcționează asta?
„Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19.
„Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.” 1 Corinteni 3:17.
În Vechiul Testament, templul era o clădire fizică. Acum, în Noul Testament, în loc să avem templul fizic, Duhul Sfânt locuiește în noi, adică în ucenicii lui Isus. Aceasta înseamnă că noi am devenit acel loc sfânt – acum în Noul Testament, trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt, în locul unei clădirii fizice ca în Vechiul Testament. Cum putem noi deveni acest loc sfânt unde poate locui Duhul Sfânt? În acest concept de studiu, aruncăm o privire mai atentă la cum era templul din Vechiul Testament, care poate fi în legătură strânsă cu noi, din Noul Testament.
Transcripție audio:Templul – Vechiul Testament vs. Noul Testament
În vechiul legământ, templul era o clădire fizică. Era un loc sfânt, locuința lui Dumnezeu pe pământ. În templu oamenii se puteau închina lui Dumnezeu și Dumnezeu le putea vorbi. Pentru că Dumnezeu e sfânt și bun și pur, tot ce intra în templu trebuia să fie la fel de curat și pur.
Acum, în Noul Testament, în loc să avem o clădire fizică, Duhul Sfânt locuiește în noi; adică în ucenicii lui Isus. Când noi ne căim și primim iertarea păcatelor și începem să trăim o viață pentru Dumnezeu, urmându-L pe Isus, primim Duhul Sfânt. De atunci înainte devine așa cum scrie în 1 Corinteni 6:19: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” În acest verset ne este explicat faptul că noi suntem acum locuința Duhului Sfânt pe pământ. Aceasta înseamnă că noi am devenit acel loc sfânt, și că din acel moment trupul nostru nu ne mai aparține ca să facem ce dorim cu el ci suntem conduși de Duhul Sfânt pentru a face voia lui Dumnezeu, să nu mai trăim după poftele și dorințele noastre. Atunci Duhul ne ajută, mai întâi prin a ne arăta ceea ce trebuie curățit în firea noastră, iar apoi prin a ne da putere să biruim asupra poftelor din fire.
Duhul Sfânt ar trebui să fie deplin răspunzător în viața noastră. Trebuie să ne supunem 100% îndrumării Lui. El nu este doar un musafir care vine și pleacă în funcție de mofturile și voia noastră. Asta este serios, pentru că Pavel scrie în 1 Corinteni 3:17: „Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.” Templul este mânjit, sau devine murdar, dacă noi păcătuim conștient dând frâu liber poftelor noastre. Atunci noi stingem Duhul. El nu va locui acolo unde nu este supunere – unde este ignorat și unde se trăiește necurat. El nu poate trăi împreună cu necurăția. Nu, când noi avem Duhul Sfânt, atunci noi trebuie să umblăm în Duhul, deci să nu mai facem faptele firii. Atâta timp cât noi facem acest lucru, Duhul va rămâne cu noi și va locui în noi ca mângâietorul, ghidul și ajutorul nostru!
Vizitează canalul de YouTube ActiveChristianity pentru mai multe filme scurte, muzică și predici.
Ce înseamnă un nume? Ce ne spun numele lui Isus despre El
Te-ai oprit vreodată să te gândești la semnificația care o au numele și titlurile lui Isus pentru tine?
Semnificația lui Isus pentru noi nu poate fi descrisă în cuvinte. În biblie, lui Isus I-au fost date multe nume, titluri și descrieri care ne pot oferi introspectivă în cine El este și ce a făcut pentru noi. Această listă este doar un început, și total neadecvată pentru a descrie întreaga imagine a lui Isus, dar poate ne poate inspira să începem să citim și să ne gândim mai mult la Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos – și ce numele și titlurile Lui înseamnă pentru noi, atât acum, cât și în toată eternitatea!
Cuvântul – Lumina lumii
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:1-4,14.
Cuvântul lui Dumnezeu conține înțelepciunea lui Dumnezeu, voia și gândurile Lui. Când Isus a venit pe pământ, a împlinit voia lui Dumnezeu în mod desăvârșit încât Cuvântul a devenit trup. În viața Lui, oamenii pot vedea harul, adevărul, înțelepciunea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care era slava lui Dumnezeu. Toate acțiunile, cuvintele și atitudinea Lui radiau slava lui Dumnezeu. Viața lui Isus era un felinar strălucitor, o lumină care arăta calea către Tatăl Său. Acum este rândul nostru să-I urmăm exemplul – Cuvântul să devină trup în noi!
Emanuel – Dumnezeu este cu noi
„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel, care, tălmăcit, înseamnă: Dumnezeu este cu noi.„ Matei 1:23.
Păcatul a cauzat separarea dintre oameni și Dumnezeu. Însă Dumnezeu este gelos pentru duhul nostru (Iacov 4:5) și vrea să restaureze părtășia pe care o avea la începutul nașterii omului. Isus Și-a părăsit casa și pe Tatăl Său pentru a veni pe pământ pentru noi. Iar datorită faptului că El a fost mereu de acord și total ascultător de voia lui Dumnezeu, semnificația profeției a fost împlinită în El: Emanuel – Dumnezeu este cu noi!”
Doar prin Isus Hristos avem și noi acces la Dumnezeu. Prin sacrificiul de ispășire a lui Isus pe cruce, noi am fost reconciliați cu Dumnezeu și prin viața Lui, avem o cale deschisă spre Tatăl. Chiar și acum, El Se roagă continuu pentru noi, ca și noi să fim mântuiți în chip desăvârșit. (Evrei 7:25).
Fiul lui Dumnezeu – Fiul omului
„Îngerul i-a răspuns: ‘Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.’” Luca 1:35.
Isus nu a avut tată pământesc, ci a fost conceput de Duhul Sfânt, adică Dumnezeu era Tatăl Lui. Datorită acestui lucru, Isus a avut Duhul în El încă de la naștere și cu puterea acestui Duh a putut să împlinească toată voia lui Dumnezeu.
Dar când a venit pe pământ, El a fost și om – fiul lui Maria, din seminția lui David. Numele cel mai des folosit de Isus, când se referea la Sine, era Fiul omului. Ca om, El a trebuit să Se roage puternic, cu sinceritate, ca să fie salvat de la moarte, iar prin ascultare de Cuvântul și voia lui Dumnezeu, a biruit păcatul și implicit și puterea morții. (Evrei 5:7-8). În toate necazurile și ispitele, nu a păcătuit niciodată! Și-a predat voia pentru a o împlini pe a lui Dumnezeu și a distrus în totalitate lucrările diavolului. (1 Ioan 3:8).
Viața fără vină și fără păcat a lui Isus a putut fi folosită ca o jertfă de ispășire pentru păcatele întregii lumi! Jertfa Lui ne eliberează dacă credem în El și-L acceptăm ca Domn, Mântuitor dar și exemplu care merită urmat. (1 Petru 2:21-24).
„Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” Matei 18:11.
„Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” Marcu 10:45.
Isus Hristos – Salvator
„… Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: ‘Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.’” Matei 1:20-21.
„Dar îngerul le-a zis: ‘Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.‘” Luca 2:10-11.
„Isus” este o formă a numelui „Yeshua,” sau „Iosua,” care înseamnă „Dumnezeu mântuiește.” Acesta era un nume comun, iar Isus a fost născut în toată umilința – un om, Fiul omului. Și prin acest Om lumea urma să fie mântuită! Păcatul venise în lume prin neascultarea și mândria primului om, Adam, dar în Omul Isus, păcatul a fost biruit prin smerenie și ascultare de Dumnezeu. În Isus, blestemul care a intrat în lume prin păcat a fost cucerit – El a biruit moartea prin moartea Sa asupra păcatului. Acum și noi putem fi salvați de păcat prin moartea de ispășire a lui Isus de pe cruce; noi Îl putem urma și ajunge la virtuțile Lui.
De aceea lui Isus I-a fost dat și numele de „Hristos,” care înseamnă „Cel Uns” (sau Mesia), trimis de Dumnezeu, Tatăl și uns pentru această sarcină supremă.
Oprește-te și imaginează-ți dragostea pe care Isus ne-a dovedit-o când a ales voluntar această sarcină și ce urmări a avut ea pentru mine și tine!
EU SUNT – Alfa și Omega
„Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.’” Ioan 8:58.
„Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.” Apocalipsa 22:13.
Numele lui Dumnezeu este „EU SUNT,” iar când Isus spune același lucru despre Sine, arată că El este una cu Tatăl – Cel etern, neschimbător, credincios și adevărat. El a fost acolo înainte ca timpul să înceapă și va rămâne acolo pentru toată eternitatea. Însă lucrul minunat este că Isus a părăsit cerul și eternitatea și a venit pe pământ pentru a trăi ca oamenii, pentru o perioadă! Aici El Și-a trăit viața în ascultare de voia Tatălui și a fost răstignit, dându-Și viața pentru noi. Dar acesta nu a fost sfârșitul, ci o intrare triumfătoare înapoi în glorioasa eternitate. În toate încercările și ispitele El a rămas credincios și adevărat, iar Duhul Lui s-a putut întoarce la Dumnezeu, neatins de păcatul pe care l-a întâmpinat pe pământ. El va trăi veșnic, și chiar dacă această lume va muri, viața Lui va rămâne un exemplu la ceea ce Dumnezeu poate face într-o persoană.
El a mers înaintea noastră, fiind un exemplu și un înaintaș. Dacă-L urmăm, vom ajunge și noi unde este El și vom petrece eternitatea împreună cu El – ca exemple la ceea ce Dumnezeu face în oamenii care fac voia Lui.
Regele regilor și Domnul domnilor – Numele care este peste orice alt nume
Isus Hristos este Domnul – Cel care a biruit păcatul și moartea. El este Cel care S-a smerit cel mai mult și, de aceea, a putut să fie ridicat peste orice alt nume. El a adus cinste Tatălui prin viața Sa, iar ca răsplată, acum stă la dreapta lui Dumnezeu – în slava Tatălui! Victoria Lui este eternă! Slava Lui este veșnică! Lui I s-a dat toată autoritatea în cer și pe pământ și cu această putere El e capabil să ne mântuiască. El va stăpâni în veci de veci! (Apocalipsa 11:15.)
„Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMNUL DOMNILOR.„ Apocalipsa 19:15-16.
„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” Filipeni 2:5-11.
Noi trebuie să apucăm credința în acest lucru aproape incredibil – că El vrea să împartă slava Sa cu noi. El vrea să-L urmăm în moartea Lui asupra păcatului ca să primim aceeași viață ca a Lui, adică virtuțile Lui. (2 Petru 1:3-4.) Isus vrea să aibă comoștenitori! (Romani 8:16-18). Credința în asta ar trebui să ne motiveze să trăim o viață vrednică de această chemare, plini de dorință de a ne preda voia pentru a-L urma pe Isus. Haideți toți să ne trăim viețile în așa mod încât ele să reprezinte o mulțumire și o laudă pentru iubitul nostru Domn și Mântuitor, Isus Hristos – fratele nostru! Numele lui Isus să fie slăvit în toată eternitatea!
10 diferenţe fundamentale între Lege şi Har
“Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Duezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca 16:16).
Legea ne desparte, ne îndepărtează şi ne izolează de Dumnezeu
Harul ne apropie de Dumnezeu, ne uneşte cu El şi ne alipeşte la El
Legea ne obligă să privim la noi înşine
Harul ne îndeamnă să privim la Dumnezeu
Legea ne obligă să recunoaştem că suntem neputincioşi şi neajutoraţi
Harul ne face să ne încredem în ceea ce Dumnezeu poate şi este dispus să facă
Legea ne face preocupaţi de sine
Harul ne preocupă cu Dumnezeu
Legea ne arată că suntem păcătoşi, nelegiuiţi şi pierduţi
Harul ne descoperă că Dumnezeu este plin de îndurare şi de o dragoste salvatoare
Legea îţi spune: FĂ!
Harul îţi spune: FĂCUT!
Legea ne oferă nelinişte, insatisfacţie, nesiguranţă
Harul ne oferă pace, odihnă şi siguranţă
Legea ne spune să ne temem
Harul ne spune să nădăjduim
Legea ne osândeşte şi pretinde pedepsă, fără milă
Harul aduce mântuire şi oferă îndurare
Legea se aşteaptă la perfecţiune din partea noastră
Harul ne oferă perfecţiunea lui Cristos în schimbul imperfecţiunii noastre
“La fel cum uleiul nu se amestecă cu apa, tot aşa nici harul lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu Legea. Nu încercaţi să o faceţi! După cum ne-o demonstrează realitatea peisajului nostru religios, dintr-o astfel de combinaţie s-au născut “monştri”!” (Dale Ratzlaff, Sabbath in Crisis).
Lege şi har-F. B. Hole
Există două versete care aruncă o asemenea lumină asupra acestui subiect încât trebuie să le cităm îndată:
„pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17
„Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14
Primul ne arată marea schimbare dispensaţională care a avut loc la venirea lui Hristos. Al doilea, rezultatul acelei schimbări, în ceea ce îl priveşte pe cel credincios. Aflat sub o nouă stăpânire, el obţine eliberare din robia păcatului.
Într-un anumit aspect, legea şi harul se aseamănă. Amândouă ne pun înainte un standard foarte ridicat – deşi chiar şi în această privinţă harul întrece legea. În toate celelalte aspecte ele sunt diametral opuse.
Legea lui Moise a fost dată pe Muntele Sinai (Exod 19, 20). Dumnezeu – foarte puţin cunoscut, deoarece era încă ascuns în întuneric gros – a stabilit atunci în mod explicit cerinţele Sale drepte şi sfinte. Dacă oamenii se supuneau, erau binecuvântaţi. Dacă nu ascultau, atunci intrau sub blestemul solemn al legii (Galateni 3:10). Ca fapt divers, legea a fost încălcată şi blestemul meritat chiar mai înainte ca tablele de piatră ale legii să ajungă la popor (Exod 20). Următoarele capitole ne spun cum Dumnezeu s-a purtat faţă de ei cu îndurare. Dacă legea nu ar fi fost îmblânzită de îndurare, ei ar fi trebuit sa piară pe loc.
Pe de altă parte, harul înseamnă ca Dumnezeu ni S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Toate cerinţele Sale drepte şi sfinte au fost împlinite în moartea şi învierea lui Hristos, astfel încât binecuvântarea este accesibilă tuturor. Tuturor celor care cred le este garantată iertarea păcatelor şi darul Duhului Sfânt, astfel încât să existe putere ca ei să se poată conforma standardului – care sub har nu este altul decât Hristos Însuşi.
Prin urmare, întreaga esenţă a legii este să ceară, iar esenţa harului este să ofere. Altfel spus, sub lege, Dumnezeu, stă înaintea noastră şi spune „Dă-mi! închină-Mi dragostea şi ascultarea ta supusă”. Sub har El stă cu braţul întins, spunând: „Ia! primeşte din dragostea şi puterea Mea salvatoare”.
Legea spune: „Fă aceasta şi vei trăi”, harul spune: „Trăieşte şi fă”.
Aşa cum am văzut, astăzi noi cei credincioşi nu suntem sub lege, ci sub har. Să privim cum are aceasta loc. Ne spune Galateni 4:4,5: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea.”
Ceea ce a făcut diferenţa, este cuprins într-un singur cuvânt: răscumpărare. Însă aceasta a implicat moartea Răscumpărătorului. El a trebuit să fie făcut blestem pentru noi prin moartea pe lemn (Galateni 3:13). De aceea credinciosul este îndreptăţit să se privească pe sine ca fiind „mort faţă de lege” (Romani 7:4). El a murit în moartea Celui care l-a înlocuit, Domnul Isus Hristos. Legea nu a murit, ci din contră, niciodată măreţia ei nu a fost afirmată mai puternic decât atunci Domnul Isus a murit sub blestemul ei. S-au întâmplat totuşi două lucruri. Mai întâi, legea fiind glorificată şi blestemul ei fiind purtat, Dumnezeu Şi-a încetat mânia şi a proclamat har pentru întreaga omenire. Al doilea lucru, cel credincios a murit faţă de lege în Persoana măreţului Său Înlocuitor. Ca să folosim limbajul Scripturii, el este „al Altuia, care a fost înviat dintre morţi” Romani 7:4. El este acum condus de o altă Putere, iar acea putere este într-o Persoană: Fiul cel înviat al lui Dumnezeu.
În legătură cu aceste două lucruri se află două mari adevăruri. Mai întâi, legea nu este temeiul îndreptăţirii unui păcătos. El este îndreptăţit prin har, prin sângele lui Hristos, prin credinţă. Aceasta este pe deplin argumentat în Romani 3şi 4. În al doilea rând, nu legea este regula de viaţă pentru credincios, ci Hristos. Legăturile noastre sunt cu El şi nu cu legea, după cum am văzut (Romani 7:4). Acest lucru este pe deplin arătat în Galateni 3şi 4.
Creştinii galateni începuseră bine, fiind convertiţi la predicarea Evangheliei harului lui Dumnezeu de către apostol. Apoi au venit acei intriganţi iudaizanţi, care erau „zeloşi pentru lege” şi care învăţau circumcizia şi ţinerea legii. În această capcană au căzut galatenii.
Răspunsul lui Pavel este de fapt acesta, că legea a fost o rânduială provizorie (Galateni 3:17), instituită pentru a arăta fărădelegile lui Israel (Galateni 3:19) şi acţionând ca un îndrumător „spre Hristos” (Galateni 3:24). Hristos venit, răscumpărarea a fost împlinită şi Duhul Sfânt a fost dat, de aceea credinciosul îşi părăseşte poziţia de copil imatur, sau pe cea de slujitor şi devine un fiu în casa divină, fiind astfel aşezat în libertatea harului (Galateni 4:1-7).
În măsura în care poziţia harului la care am fost ridicaţi este mult mai mare decât poziţia legii pe care am părăsit-o, a ne întoarce, chiar şi mental, de la una la cealaltă înseamnă a cădea. „Aţi căzut din har” sunt cuvintele apostolului cu privire la a face aceasta.
Parabola fiului risipitor ilustrează acest aspect. Cel mai înalt gând al său nu se ridica deasupra legii, atunci când a spus „Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”. El a fost primit totuşi, în har pur, şi i-a fost dat locul dinăuntru de fiu. Să presupunem totuşi, că după câteva zile, din motivul de a-şi atrage afecţiunea tatălui său şi poziţia şi privilegiile atât de generos conferite, el a început să muncească precum un argat al casei şi să se conformeze în mod rigid la legile care îi guvernau pe servitori, ce s-ar fi întâmplat atunci? El ar fi „căzut din har” şi ar fi întristat inima tatălui său, deoarece ar fi fost echivalentul unui „vot de neîncredere” în el.
De aceea, cât de important este pentru noi să avem inimile „întărite prin har” (Evrei 13:9)
Ce spui despre ideea că harul a venit ca să ne ajute să ţinem legea, astfel încât să putem merge în felul acesta în cer?
Doar atât – această idee este total opusă Scripturii. În primul rând, ideea că legea îndreptăţeşte pe cineva pentru cer este o falsitate. Când învăţătorul legii L-a întrebat pe Domnul: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?”, el se referea la lege şi, pentru a-i da un rezumat corect al cererilor sale, Domnul Isus i-a răspuns: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi“ (Luca 10:25-28). Acolo nu este niciun cuvânt despre cer. Răsplata pentru ţinerea legii este viaţa pe pământ.
În al doilea rând, harul nu a venit să ne ajute să ţinem legea, ci să ne aducă salvare de blestemul ei prin Altul care să îl poarte pentru noi. Galateni 3arată aceasta în mod clar.
Dacă totuşi este necesară şi o altă confirmare, citeşte Romani 3şi vei observa că atunci când legea a condamnat şi a închis gura omului (Romani 3:9-19), harul prin dreptate îndreptăţeşte „fără lege” (Romani 3:20-24).
Citeşte de asemenea 1. Timotei 1. Legea este făcută pentru a-i condamna pe cei neevlavioşi (1. Timotei 1:9,10). Evanghelia harului Îl prezintă pe Hristos Isus care „a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi”. Să remarcăm, nu pentru a-i ajuta pe păcătoşi să ţină legea şi astfel să încerce să se mântuiască singuri.
Dacă legea ne-a fost dată ca să o ţinem şi astfel sa fim îndreptăţiţi, atunci pentru a ce fost dată?
Să lăsăm Scriptura să răspundă singură:
„Orice zice legea vorbeşte … pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu” Romani 3:19
„Dar legea a intervenit, ca să prisosească greşeala” Romani 5:20
„Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza călcărilor de lege” Galateni 3:19
Legea, ca orice altă instituire a lui Dumnezeu, şi-a atins în mod evident scopul. Poate condamna şi reduce la tăcere pe omul religios cel mai îndărătnic şi plin de sine. Doar harul îl poate salva.
Atunci harul a pus deoparte legea şi a anulat-o pentru totdeauna?
Harul, personificat în Hristos, a purtat blestemul legii încălcate, răscumpărând prin urmare din blestemul ei, pe toţi cei care cred (Galateni 3:13). Mai departe, ne-a răscumpărat de sub legea însăşi, aşezând toate relaţiile noastre cu Dumnezeu pe o temelie nouă (Galateni 4:4-6).
Deci dacă cel credincios nu se mai află sub lege, ci sub har, nu trebuie să presupunem că legea în sine este fie anulată, fie pusă deoparte. Măreţia ei nu a fost niciodată mai clar arătată decât atunci când Cel drept a suferit ca Înlocuitor sub blestemul ei, şi mulţi vor tremura sub acuzaţiile ei în ziua judecăţii (Romani 2:12).
Ce rău este dacă un creştin adoptă legea ca regulă de viaţă?
Este de mare importanţă. Făcând aceasta, el „cade din har”, căci harul atât învaţă cât şi mântuieşte (Tit 2:11-14).
De asemenea, el ar coborî standardul divin. Nu legea, ci Hristos este standardul pentru cel credincios. Mai departe el apucă sursa greşită de energie. Teama ar putea să determine pe cineva să încerce, deşi fără succes, să ţină legea, şi să controleze din interior puterea „cărnii”. Duhul lui Dumnezeu este puterea care controlează carnea şi o aduce în conformitate cu Hristos (Galateni 5:16-18).
În cele din urmă, el încalcă relaţiile în care este aşezat prin harul lui Dumnezeu. Deşi este un fiu în libertatea casei şi inimii Tatălui, el insistă să se pună sub codul de legi elaborat pentru conducerea casei slujitorilor!
Nu este rău în aceasta? Îndrăznim să spunem că da.
Dacă înveţi faptul că un creştin nu este sub lege, nu ar putea aceasta să ducă la tot felul de păcate?
Ar putea, DACĂ o persoană a devenit creştină fără naşterea din nou, sau pocăinţă, fără să vină sub influenţa harului şi fără să primească darul Duhului Sfânt.
De vreme ce, totuşi, nimeni nu este un creştin adevărat fără aceste lucruri, cazul capătă un aspect diferit, iar a argumenta în felul sugerat nu ar face altceva decât să trădeze o ignoranţă deplorabilă asupra adevărului Evangheliei.
Argumentul se rezumă simplu la aceasta: anume că singura cale de a-i face pe creştini să trăiască vieţi sfinte este să îi ţii sub ameninţarea legii, ca şi cum ei ar avea doar un fel de natură porcină, iar singura cale de a-i ţine departe de noroi, este să îi mâni înapoi cu toiege. Adevărul este că deşi carnea este încă în cel credincios, el are de asemenea natura cea nouă, şi prin aceea el este privit de Dumnezeu. El are Duhul lui Hristos ca să îl călăuzească şi de aceea el poate fi aşezat în siguranţă sub har; căci până la urmă, harul este cel care îl supune. Dacă oamenii vor argumenta cu acest fapt, vor argumenta cu versetul citat la început.
„Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14.
Oameni care nu sunt născuţi din nou ar putea să încerce să folosească harul ca un înveliş pentru răutate, însă acesta nu este un motiv pentru negarea adevărului afirmat în acest verset. Ce adevăr există care să nu fi fost folosit în mod abuziv de oamenii răi?
Ne arată Scriptura cum îl ţine harul pe credincios în ordine, astfel încât el să Îi placă lui Dumnezeu?
Da. Tit 2:11-15ne oferă răspunsul. În creştinism harul nu doar salvează, ci şi învaţă, şi ce învăţător eficace este! Nu doar ne umple capul cu reguli sau reglementări reci, ci ne aduce inimile sub influenţa dragostei lui Dumnezeu, care determină supunere. Învăţăm ce Îi este plăcut Lui, aşa cum este arătat în Isus şi, având Duhul, începem să trăim viaţa cumpătată, dreaptă şi evlavioasă.
Este o mare diferenţă între o familie de copiii ţinuţi în ordine prin teama de nuiaua neascultării şi aceia care locuiesc într-o casă unde domneşte dragostea. În prima ar putea domni ordinea, însă va sfârşi într-o explozie puternică atunci când copiii vor creşte mari. În ultima nu există doar ascultare, ci şi un răspuns fericit la dorinţele părinţilor, rodul afecţiunii cordiale.
Dumnezeu Îşi conduce copiii Săi pe principiul dragostei şi nu pe principiul nuielei sau al toiagului.
Domnul să ne ajute să ne trăim vieţile în fericita conştienţă a acestui fapt!
Inspiraţia Bibliei-Michael Hardt
1. Este adevărat că Biblia este inspirată de Dumnezeu?
Da. Să cităm unul din numeroasele versete care confirmă acest lucru: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. (2. Timotei 3:16)
2. Contează inspiraţia cu adevărat?
Absolut. Dacă Biblia nu ar fi inspirată, ar fi o simplă carte de literatură printre multe altele. Fără inspiraţie nu există “Cuvântul lui Dumnezeu”, se pierde fundamentul pentru orice. Toate celelalte doctrine, fie despre persoana sau lucrarea lui Hristos, fie despre Adunare, Împărăţie, sau profeţii, pot fi susţinute doar dacă textul biblic este de încredere (dacă vine direct de la Dumnezeu).
3. Ce înseamnă mai exact inspiraţie?
Literalmente, “a inspira” înseamnă a respira. Scripturile sunt insuflate de Dumnezeu, vin direct de la El. O descriere utilă a acestui proces o găsim în Fapte 1:16:„ …trebuia să se împlinească Scriptura pe care Duhul Sfânt a spus-o mai înainte, prin gura lui David”. Aceasta este inspiraţia: Dumnezeu vorbind prin gura unui om ales pentru scopul acesta.
4. Personalitatea scriitorului nu a jucat nici un rol în realizarea “produsului final”?
Ba da, chiar foarte mult. Stilul lui Ioan (simplu dar profund) diferă de cel al lui Pavel (logic şi raţional), iar cel al lui Pavel diferă de cel al lui Petru. Pavel a fost ucenicul marelui învăţat Gamaliel, în timp ce Petru a fost un pescar. Dumnezeu i-a folosit pe amândoi pentru a-Şi îndeplini scopul dorit. Dumnezeu a folosit de asemenea priceperea lui Luca în relatarea istorică, precum şi pe David, ale cărui experienţe l-au determinat să scrie Psalmii.
5. “Produsul final” este uman şi prin urmare imperfect?
Absolut nu. Rezultatul este exact aşa cum a dorit Dumnezeu. Fiecare cuvânt este dat de către El (vezi mai jos).
6. Cum pot cuvintele purta amprenta scriitorilor şi în acelaşi timp să fie cuvintele lui Dumnezeu?
Ei bine, să ne gândim la un sculptor. El foloseşte diferite unelte şi instrumente în procesul producţiei unei statui de exemplu. Se poate chiar să vedem urmele uneltelor pe produsul final. Dar aceste urme sunt acolo pentru că sculptorul a folosit uneltele cu iscusinţă pentru a obţine efectul dorit. Tot aşa şi Dumnezeu a ales şi a folosit personalităţile şi împrejurările vieţilor diferitor scriitori pentru a obţine rezultatul dorit.
7. A corectat Domnul Isus ceva din ceea ce au scris scriitorii Vechiului Testament?
Absolut nu. Domnul a citat adesea din Vechiul Testament. Niciodată nu a luat în considerare posibilitatea vreunui scriitor de a greşi. Faptul că se folosea de scripturi ne arată că le privea ca absolut demne de încredere (vezi de exemplu: Matei 4:4,7,10; Luca 4:21; Matei 5:17; Ioan 17:12).
8. Au înţeles scriitorii ce scriau?
Nu, nu neapărat. În Vechiului Testament „ …au căutat şi au cercetat stăruitor profeţii care au profeţit despre harul arătat faţă de voi, cercetând spre care sau ce fel de timp arăta Duhul lui Hristos , care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea” (1. Petru 1:10-11). Scriitorii Noului Testament, în general, au înţeles ce au scris. Excepţii pot fi părţi ale Apocalipsei, unde Ioan nu a înţeles întreaga semnificaţie a viziunilor sale.
9. A dat Dumnezeu cuvintele sau doar conceptele?
Cuvintele. Pavel afirmă că apostolii au învăţat în „cuvinte învăţate prin Duhul” (1. Corinteni 2:13). Acesta a fost un principiu din primele zile: Dumnezeu a spus despre adevăratul profet: „ …voi pune cuvintele Mele în gura Lui…” (Deut 18:18). Moise spune la sfârşitul cărţii Deutoronom: „Acestea sunt cuvintele legământului pe care [L-]a poruncit Domnul” (Deut 29:1). Sau, după cum spune David: „Duhul Domnului a vorbit prin mine şi cuvântul Lui a fost pe limba mea” (2. Sam 23:2). Vezi şi Ezra 7:11, Zaharia 7:12, chiar şi ultima carte a Noului Testament (Apocalipsa), toate se referă la ‘cuvintele’ pe care Dumnezeu le-a rostit.
Domnul a afirmat că “ …până nu va trece cerul şi pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege, până nu se vor împlini toate” (Matei 5:18). Faptul că se folosea de scripturile Vechiului Testament demonstra o absolută încredere în cuvinte (vezi de exemplu Matei 22:31-32). În Galateni 3:16apostolul Pavel subliniază că în textul din Geneza se spune “seminţei” şi nu “seminţelor”. El îşi construieşte argumentul pe faptul că acolo cuvântul este la singular şi nu la plural. Nu există îndoială că s-a încrezut în precizia verbală şi în inspiraţia scripturilor.
10. De ce este inspiraţia verbală atât de esenţială?
Pentru că Biblia (şi limbajul în general) este formată din cuvinte. Dacă nu te poţi sprijini pe cuvinte, nu te poţi sprijini pe nimic. Un judecător trebuie să recurgă la cuvintele legilor şi regulamentelor. Un executor testamentar trebuie să se bazeze pe cuvintele exacte ale testamentului. Dacă nu sunt decisive cuvintele, atunci propoziţiile şi afirmaţiile sunt fără sens.
11. Inspiraţia are legatură cu întreaga Biblie? Sau doar cu părţile de doctrină?
Cu întreaga Biblie. Unii au tradus greşit 2. Timotei 3:16, spunând: “Toată Scriptura care este insuflată de Dumnezeu este de folos”. Este incorect. Traducerea corectă este: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos”. În 1. Corinteni 2:13, Pavel spune: “ … despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul”. Prin faptul că spune “noi”, îi include şi pe ceilalţi apostoli. Mai departe, în 1. Timotei 5:18citim: “pentru că Scriptura zice”. Această expresie este urmată de două citate, unul din Deutoronom şi unul din Luca. Prin urmare ambele sunt considerate a fi părţi din “Scriptură”. În mod asemănător, Petru vorbeşte despre scrierile lui Pavel ca despre “celelalte Scripturi”(2. Petru 3:16) – indicând faptul că scrierile lui Pavel sunt inspirate.
12. Afirmă Biblia că este Cuvântul lui Dumnezeu?
Absolut. Expresia “Aşa zice Domnul”, sau alte expresii asemănătoare, se întâlnesc de aproape 700 de ori doar în Pentateuh. Se găseşte de 400 de ori în cărţile istorice, şi în jur de 400 de ori în cărţile profetice dintre care de 150 de ori numai în Isaia! În Ezechiel se găsesc expresii precum: “cuvântul Domnului a venit peste mine, zicând”, şi altele similare, de aproape 350 de ori. În Noul Testament expresia “este scris” se regăseşte de aproximativ 80 de ori. Nici o altă carte nu poate afirma în mod asemănător că este Cuvântul lui Dumnezeu.
13. Ce mai exact sunt inspirate, scrierile originale, copiile manuscrise sau traducerile noastre?
Scrierile originale, textele care au fost scrise de Moise, David, Pavel şi alţi scriitori.
14. Dar nu sunt manuscrisele copiate pline de greşeli?
Scrierile originale erau copiate pe manuscrise cu o precizie minuţioasă. Lucrul acesta a fost garantat prin diferite tehnici, cum ar fi contorizarea numărului de apariţii al fiecărei litere, etc. Dovezile despre exactitatea transmisiei sunt din plin. Până în anul 1947, cele mai vechi manuscrise cunoscute ale Vechiului Testament datau de prin anul 1000 d.Hr. Criticii Bibliei afirmau că acestea trebuie să fi fost foarte inexacte deoarece au trecut atâtea secole. Faimoasa descoperire de la Qumran, din 1947, a dovedit că greşeau. Peşterile din Qumran conţineau copii ale tuturor cărţilor Vechiului Testament (cu excepţia cărţii Estera) ce datau de prin 100-200 î.Hr. O comparaţie atentă a demonstrat că aceste manuscrise erau efectiv identice cu cele care erau cunoscute mai dinainte (cele din anul 1000 d.Hr.). Este adevărat ca există diferenţe între manuscrisele Noului Testament, dar acestea nu sunt esenţiale pentru doctrina creştină şi pentru nici o altă carte de vârstă asemănătoare nu există un număr similar de dovezi (9 manuscrise despre războaiele lui Caesar, 1 manuscris al lui Tacitus, 5500 de părţi ale Bibliei).
15. Dar nu sunt traducerile foarte imprecise?
Unele dintre ele da. Nu folosiţi traduceri de tip parafrazare modernă. Încercaţi să folosiţi o traducere a textelor originale cât mai precisă.
16. Aşadar o Biblie în engleză (sau în română) nu reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu?
Trebuie să remarcăm că Domnul şi scriitorii Noului Testament au folosit deasemenea o traducere (Septuaginta, traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament) şi ei au citat din ea, spunând “este scris”. Prin urmare, ne putem bizui liniştiţi pe o traducere bună şi să o considerăm cuvântul lui Dumnezeu.
17. A făcut Domnul observaţii despre Vechiul Testament ca fiind inspirat sau nu?
Da, a facut. De multe ori. El a făcut uz de Vechiul Testament ca fiind absolut demn de încredere (vezi întrebarea 7). El a pus cuvintele Vechiului Testament pe acelaşi nivel cu cuvintele Sale (compară Matei 5:18cu Matei 24:35). El i-a menţionat pe Adam şi Eva, Cain, Noe, Moise, David, etc., de fiecare dată prezentând relatările Vechiului Testament ca fiind absolut demne de încredere. Aceste scrieri au constituit baza pentru un răspuns final şi de încredere la toate chestiunile vieţii (căsătorie/divorţ, şi alte multe subiecte). În cele din urmă, El s-a prezentat pe Sine Însuşi ca fiind obiectul „tuturor Scripturilor” (Luca 24:27).
18. Cum putem şti că şi Noul Testament este inspirat?
Diferiţi scriitori ai Noului Testament recunosc fiecare scrierile celorlalţi şi le plasează pe acelaşi nivel cu „Scripturile” Vechiului Testament (vezi întrebarea 11).
19. Cum putem ştii că pentru a alcătui Biblia au fost alese cărţile corecte?
Scrierile inspirate au avut o asemenea putere spirituală încât s-au recomandat ele însele oamenilor spirituali. Ei au ştiut că aveau în mâini scrieri sfinte inspirate (dintre care multe, până la urmă, afirmau explicit că reprezintă cuvântul lui Dumnezeu). În mod interesant, Domnul a făcut referire la „profeţi„, „psalmi” şi „Scripturi” ca la nişte colecţii de cărţi bine ştiute şi recunoscute.
20. Dar nu sunt contradicţii în Biblie?
Biblia îl pune pe om în lumina lui Dumnezeu. De aceea omul firesc urăşte această carte şi a încercat să găsească peste tot contradicţii. Cu toate acestea, 90% dintre aceste contradicţii se datorează fie ignoranţei, fie intenţiilor rele, sau ambelor. Există şi dificultăţi reale, cum ar fi diferenţele dintre relatările Evangheliilor. Aceasta este o chestiune de a-I cere lui Dumnezeu să ne ajute să înţelegem alcătuirea divină a Scripturii. Dacă o facem, dificultăţile dispar şi este văzută frumuseţea inspiraţiei divine. În unele cazuri extrem de rare se poate să se fi strecurat o greşeală: în 8:26este menţionată o vârstă de 22 de ani, în timp ce în 2. Cronici 22:2vârsta menţionată este de 42 de ani, acest lucru fiind posibilul rezultat al unei greşeli de copiere. Dar credinţa noastră nu depinde de acest detaliu.
21. Ce este cu cuvintele rostite de oameni răi şi scrise în Biblie?
Biblia conţine cuvinte cum ar fi: „ …să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri” (1. Corinteni 15:32). Versete de acest fel nu sunt expresia gândului sau a adevărului lui Dumnezeu, dar ele sunt adevărate şi sunt inspirate: ele ne spun că există oameni care gândesc şi vorbesc aşa. Un alt exemplu este cartea Eclesiastul: cea mai mare parte din ea nu este descoperire a adevărului divin, dar este inspirată şi adevarată în sensul că omul „de sub soare” raţionează în acest mod.
22. În concluzie, ce spune Biblia despre ea însăşi?
Biblia afirmă clar că este cuvântul lui Dumnezeu: presupune inspiraţie verbală absolută şi prin urmare un caracter infailibil. Să Îi mulţumim lui Dumnezeu că El s-a descoperit bucuros omului într-o modalitate aşa demnă de încredere. Biblia este cel mai sigur punct din univers: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece” (Luca 21:33).
23. Dar ne putem încrede în mărturia Bibliei despre ea însăşi?
Da. O altă mărturie din exterior ar fi mai degrabă neconvingătoare. Dacă Dumnezeu S-a descoperit (după cum fiecare creştin crede) în cuvântul Său, atunci cuvântul Său va vorbi despre şi pentru sine. Dovezi suplimentare în afara Bibliei doar îi vor diminua autoritatea proprie. Singurul loc de unde putem învăţa dacă Biblia este inspirată şi ce înseamnă mai exact acest lucru este în Biblie! Cartea lui Dumnezeu vorbeşte despre ea însăşi.
articol preluat şi tradus de pe www.biblecentre.org
Despre răpirea celor credincioşi-J. N. Darby
fragmente din scrierile lui J .N. Darby
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/despre-rapirea-celor-credinciosi/
Răpirea credincioşilor şi caracterul rămăşiţei iudaice
Răpirea sfinţilor pentru a întâlni pe Domnul în văzduh, înainte de arătarea Sa pe pământ, precum şi existenţa unei rămăşiţe iudaice în care Duhul lui Dumnezeu lucrează plin de îndurare, înainte ca Domnul să Se arate pentru ei şi pentru eliberarea lor, atrage din fericire atenţia creştinilor.
Cercetarea acestor subiecte va lărgi, prin har, înţelegerea multora din cele mai importante idei, pline de bincuvântare şi de folos pentru sufletele lor. Caracterul adevărat al Adunării lui Dumnezeu va apărea tot mai clar, la fel şi felul legăturii ei cu Hristos, pe de o parte, şi căile lui Dumnezeu în cârmuirea lumii, pe de altă parte; şi acestea sunt cele două mari subiecte pe care le tratează Scriptura. Desigur, în primul rând pe toţi îi interesează împăcarea sufletului lor cu Dumnezeu. Dar şi asupra subiectului acestuia din urmă, o înţelegere corectă a celorlalte două aruncă lumină din belşug. Răpirea celor sfinţi înainte de arătarea lui Hristos nu are a face cu Adunarea în mod exclusiv. Dar, deoarece facem parte din cei ce vor fi răpiţi, desigur, răpirea ne interesează în gradul cel mai înalt. Şi, indirect, cercetarea aceasta duce la punerea întrebării: ce este Adunarea? Şi aceasta, deoarece învăţătura răpirii sfinţilor înaintea arătării lui Hristos se leagă de existenţa unei rămăşiţe iudaice care va aştepta salvarea după ce răpirea va fi avut loc şi înaintea arătării Lui. Iar poziţia acestei rămăşiţe se leagă, mai mult sau mai puţin, de starea spirituală a sfinţilor înainte de arătarea Adunării pe pământ. Cei ce cred în răpirea Adunării înainte de arătarea lui Hristos, susţin că Adunarea are un caracter şi o legătură cu Hristos speciale şi particulare, datorită faptului că ea este formată ca un trup, prin coborârea Duhului Sfânt din ceruri. Şi astfel, deşi mântuirea este în mod necesar aceeaşi în toate timpurile, poziţia sfinţilor dinainte era cu totul deosebită.
În Psalmi se găseşte o rămăşiţă iudaică şi întâlneşti gândurile, simţămintele, speranţele, temerile în care Duhul lui Hristos intră în mod profetic cu cei din această rămăşiţă şi pentru ei. Despre această rămăşiţă se vorbeşte de asemenea în profeţi, ca existând înainte de arătarea Domnului şi ca aşteptând această arătare, fiind salvaţi prin ea. Şi, mai departe, Domnul Însuşi fiind un slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, tot aşa cum este şi Mântuitor, S-a prezentat pe Sine Însuşi în mod necesar lui Israel potrivit acestor promisiuni şi S-a făcut una cu această rămăşiţă şi căpetenie a ei, în măsura în care ea a fost trezită ca să-L poată cunoaşte.
De aceea, înţelegerea multor locuri din Noul Testament ajunge de asemenea să fie implicată în această problemă; şi desigur, întreaga ordine a dispensaţiilor lui Dumnezeu este văzută în lumina aceasta. Dar, mai presus de toate, poziţia Adunării şi a privilegiilor ei, ca una care e formată de Duhul Sfânt venit la noi din ceruri, este importantă şi esenţială în privinţa aceasta; şi o înţelegere dreaptă a ei este o cheie pentru înţelegerea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu.
Rămăşiţa lui Israel şi Adunarea
Cele două puncte în privinţa cărora este important să avem mărturia clară a Scripturii sunt: întâi, că va fi o rămăşiţă evreiască la sfârşit, cu un loc care aparţine ei, ca rămăşiţă; al doilea, caracterul deosebit al Adunării lui Dumnezeu.
Că va fi o rămăşiţă evreiască la sfârşit, eliberată şi binecuvântată ,de Domnul la venirea Sa, binecuvântată pe pământ, este, dincolo de orice discuţie, învăţătura Scripturii. Rămăşiţa aceasta nu are nici binecuvântările cereşti ale Adunării, nici aşteptarea Adunării. Ea are parte de promisiunile date lui Israel. Cum se spune în Isaia 10, „chiar dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, o rămăsiţă se va întoarce”; iar versetul 21: „O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul Cel Atotputernic.” Toate acestea ne arată clar că rămăşiţa este cea care va fi binecuvântată, şi anume cu binecuvântările lui Israel, potrivit promisiunii, având pe Iahve ca Dumnezeu al lor. Binecuvântările lor se referă la gloria pământească, sub domnia lui Hristos, în ţara lor, potrivit promisiunilor făcute lor.
Dacă aşteptările lor ar fi aşteptările Adunării şi poziţia lor spirituală la fel ca a noastră, atunci promisiunile lor nu ar mai fi implinite si ei ar fi dezamăgiţi în privinţa lor. Şi dacă speranţele lor nu s-ar împlini cu ei, atunci şi speranţele noastre ar fi coborâte la nivelul celor evreieşti, pământeşti şi temporare.
De fapt acesta este scopul cel mare al duşmanului prin tot acest sistem de gândire, pentru că nu mă îndoiesc de faptul că este aici în adevăr o lucrare a lui. Tăgăduind o rămăşiţă evreiască, speranţe evreieşti şi care se bazează pe promisiunile evreieşti, se ajunge la un sistem care coboară Adunarea la nivelul rămăşiţei evreieşti. Iar valoarea şi puterea promisiunilor spirituale în locurile cereşti, în Hristos, şi locul trupului lui Hristos în unitate cu El sunt atunci tăgăduite şi pierdute. Şi tocmai acestea sunt problemele vitale ale creştinilor.
Scopul cel mare al vrăjmaşului este ca, tăgăduind răpirea celor sfinţi înainte de arătarea Domnului şi prin urmare nerecunoaşterea unei rămăşiţe evreieşti distincte, împreună cu speranţele ei specific evreieşti, să tăgăduiască şi să distrugă însăşi credinţa Adunării lui Dumnezeu. Departe de mine să spun că toţi câţi au căzut în acest sistem ar avea vreun astfel de scop sau chiar că ar fi conştienţi de urmările pe care le are; dar urmările nu se arată mai puţin şi spre paguba lor, chiar dacă nu au ei această intenţie. Sunt înşelaţi de vrăjmaş, deşi nici vorbă că s-ar gândi să înşele şi ei împreună cu el.
Rămăşiţa în evanghelia după Matei
În evanghelia după Matei avem o misiune exclusiv pentru Israel, îndeplinită în timpul vieţii Domnului, misiune care s-a continuat după aceea de Duhul şi care avea să dureze până la sfârşit. Slujba aceasta avea să nu fie încheiată, nici completată, şi totodată mărginită la cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Era o misiune exclusive pentru Israel, prelungită până la rămăşiţa de la urmă. Şi ea este continuată cu aceleaşi ţeluri, până ce El va veni ca Fiu al Omului. Ucenicii vor avea a face cu naţiunile numai ca fiind vrăjmaşe, alături de poporul rău şi împotrivitor al evreilor. Ei aveau, potrivit speranţelor şi perspectivelor evreieşti, să adune o rămăşiţă şi să pregătească un popor pentru împărăţia care era aproape. Aceasta era învăţătura directă pe care o dădea Domnul.
Notez în treacăt că, alături de istoria tainelor împărăţiei până la terminarea lor, urmare respingerii Sale, Adunarea însăşi (capitolul 16) şi gloria împărăţiei (capitolul 17) sunt vestite în legătură cu numele Său de Fiu al lui Dumnezeu şi de Fiu al Omului. El şi ucenicii Săi (Matei 17:24-27) sunt fii ai împărăţiei. Judecata naţiunilor, văzută în răspunderea lor, este clar anunţată în diferite pilde sub lege şi sub harul misiunii lui Hristos din acel timp.
Mai departe, misiunea apostolilor (Matei 23:34-36) e prezentată prin „profeţi, oameni înţelepţi şi cărturari”, trimişi acestui popor aşa cum fuseseră profeţii din vechime respinşi, aducând judecata de acum a acestei naţiuni. Deseori Domnul Isus a dorit să adune pe copiii Ierusalimului, ai acestui Ierusalim care în toate timpurile a lovit cu pietre pe profeţi şi a omorât pe cei trimişi la el, dar ei n-au vrut să audă. Acum casa lor le-a fost lăsată pustie şi ei nu vor mai vedea pe Domnul, până ce se vor pocăi.
Atunci când, prin har, Ierusalimul va avea duhul celor de la care Dumnezeu a primit laude, punându-le în gura copiilor şi celor ce sug, când Hristos a fost respins de această naţiune – adică mărturia din Psalmul 118– atunci şi nu înainte, Ierusalimul Îl va vedea iar pe Hristos. Într-un cuvânt, ei trebuie să fie un popor pregătit să-L primească, să spună: „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”, înainte ca Domnul să li Se descopere. Nimic nu poate fi mai clar decât aceasta, cu privire la poziţia în care Domnul pune mulţimea şi pe ucenici.
Iată trăsăturile pe care El le arată că sunt date martorilor acestora din urmă după moartea Sa, după pustiirea Ierusalimului şi a casei, până ce pocăinţa şi inima pregătită îi va face gata să-L primească pe Domnul, gata să-L primească în casa lor aici pe pământ, casă care nu va mai fi pustiită.
Domnul continuă apoi în Matei 24să vestească judecata Ierusalimului şi împrejurările în care vor fi ucenicii Săi în legătură cu sfârşitul veacului. Ucenicii întreabă când va fi dărâmat templul, care este semnul venirii lui Hristos şi al sfârşitului veacului. Că această întrebarare se referă la poporul evreu, e foarte clar. Sfârşitul veacului (este bine cunoscut că aici „sfârşitul lumii” este o greşeală) nu îşi are sensul sau aplicaţia în afara sferei de gândire a evreilor. Este limpede că la aceasta se referea gândirea ucenicilor. Şi răspunsul pe care-l dă Domnul continuă pe aceeaşi temelie. Răspunsul Lui este împărţit în două părţi: înştiinţări generale până la versetul 14, şi împrejurările lor deosebite, începând cu versetul 15.
Cu privire la cea dintâi parte, căror persoane se vor adresa unii, când vor veni şi le vor spune: „Eu sunt Hristosul”? Nu creştinilor. Era o aşteptare că Hristos va trebui să apară, în care ucenicii cu aşteptări evreieşti puteau fi înşelaţi. Scena, sfera şi caracterul înşelăciunii sunt evreieşti. Înainte de a se îndeplini aşteptarea lor, evanghelia împărăţiei pe care Isus şi chiar Ioan Botezătorul au vestit-o va fi dusă tuturor naţiunilor şi apoi va veni sfârşitul.
Partea de la urmă, de la versetul 16, arată atât de clar cât poate spune o limbă omenească, faptul că Domnul Se referă la ce era evreiesc. Urâciunea pustiirii despre care vorbeşte Daniel se referă la poporul lui (al lui Daniel) şi ea este punctul de plecare. Ea se va aşeza în locul sfânt. Cei ce vor fi în Iudeea vor fugi spre munţi: de aceea să se roage ca fuga lor să nu fie în ziua sabatului. Ce limbaj ar fi putut arăta mai clar locul, poporul, împrejurările de care erau preocupate atunci gândurile Domnului? În ce priveşte pe sfinţi, pe naţiuni şi judecata lor, toate acestea le găsim în capitolul 25.
Pentru a rezuma ideea pe care ne-o dă evanghelia aceasta, putem spune că ea ne prezintă lucrarea în timpul lui Hristos (capitolul 10) şi o continuă până la sfârşit, până la venirea Fiului Omului, cu un caracter exclusiv evreiesc. Domnul Se ocupă de ucenici şi de mulţime (capitolul 23) într-un mod evident pe un teren evreiesc, ca fiind supuşi scaunului lui Moise. Şi spune, ca încheiere, că pocăinţa va trebui să caracterizeze rămăşiţa, înainte ca ei să-L poată vedea iar. Şi apoi, arătând judecata asupra casei, arată vina acestei naţiuni: înmulţirea acestei nelegiuiri, martorii adevăraţi ai împărăţiei şi vestirea ei, până la sfârşit, tuturor naţiunilor. Şi în final El Se va ocupa în necazul cel mare cu rămăşiţa credincioasă din Iudeea şi Ierusalim, înainte de arătarea Sa.
Înştiinţându-i că se vor ridica înşelători, ca şi cum El ar fi deja prezent, o astfel de idee nu se poate în nici un fel să aibă aplicaţie creştinilor, deoarece ei vor fi răpiţi, să întâlnească pe Domnul în văzduh. O persoană trebuie să fi renunţat la speranţele creştine, înainte ca un astfel de înşelător să-I poată fi o cursă. În schimb, pentru cei din rămăşiţa pământească, prezenţa lui Hristos pe pământ este sumarul tuturor speranţelor drepte.
Continuarea îndurării faţă de Israel
În ce priveşte continuarea, după aceea, a mărturiei în mijlocul Iersualimului, Domnul Isus când era pe cruce (Luca 23:24) a mijlocit pentru ei, spunând: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac!” Pentru aceasta Duhul Sfânt, în mărturia pe care o dădea, spunea prin gura lui Petru (Faptele Apostolilor 3:17-21): „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri … Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, pentru ca (nu „când”) timpurile de înviorare să poată veni prin prezenţa Domnului şi să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi profeţi din vechime.”
Continuarea plină de îndurare a mărturiei faţă de Israel (vezi versetele 25, 26, unde rămăşiţa este bine deosebită prin primirea mărturiei) arată că pocăinţa era cerută pentru a avea parte de întoarcerea din nou a lui Israel. Şi vor fi pierduţi toţi cei ce nu primesc această mărturie profetică (versetul 23).
Ştefan le mărturiseşte că ei totdeauna s-au împotrivit Duhului Sfânt. Iar lui Saul, cel mai active împotrivitor printre ei, ajutor de bunăvoie al ucigaşilor martirului, i se descoperă învăţătura deplină a Adunării. Martorii persecutaţi erau mădulare ale lui Hristos Însuşi. Totuşi, deşi Adunarea fusese înfiinţată (şi avem lucrul acesta în Faptele Apostolilor 2, înainte de mărturia lui Petru) şi Pavel a fost făcut un slujitor al ei, el a predicat mai întâi numai evreilor. Când ei înşişi s-au socotit nevrednici de viaţa veşnică, el s-a îndreptat spre celelalte naţiuni şi a spus, ca mărturie a lucrării lui pentru Adunare, ceea ce Domnul, în viaţa Lui, mărturisise aici pe pământ (Matei 13:14), că judecata rostită de Isaia avea în curând să vină peste ei. Dar abia în Faptele Apostolilor 28lucrul acesta se spune în final; aceasta este cea din urmă mărturie a Scripturii, pe care o avem din punct de vedere istoric.
Învăţătura generală a unei rămăşiţe în Israel este clar prezentată în epistola către Romani. Este cruţată o rămăşiţă aleasă care, necontinuând în necredinţă, va fi altoită iar, şi aceasta în propriul ei măslin. Nu va fi altoită în adunarea creştină, care nu a fost nicidecum propriul lor măslin; ei niciodată n-au fost tăiaţi din adunarea creştină şi n-au fost ramuri care să nu fi rămas în ea. Este o rămăşiţă aleasă a lui Israel care va fi adusă să creadă şi să fie altoită în propriul lor măslin şi să devină „tot Israelul”. Sunt multe locuri în profeţi, ca Ioel 2, Zaharia 9, la care este de ajuns să ne referim.
Descoperirea tainei Adunării
Acum ne vom ocupa cu celălalt punct de seamă despre care am dorit să vorbim, în care Dumnezeu Îşi arată plinătatea harului Său suveran. Desfăşurarea istorică a învăţăturii acesteia a fost atinsă puţin, şi acum o vom expune pe scurt. Avem dreptul cel mai mare şi mai deplin de a spune că învăţătura aceasta a fost în întregime nedescoperită în Vechiul Testament. Vorbind despre taina primirii naţiunilor, ca să fie un trup în Adunarea lui Dumnezeu, Pavel spune în Romani 16:25,26: „Vestirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrieri profetice (nu „scrierile profeţilor”), la porunca Dumnezeului celui veşnic, şi a fost adusă la cunoştinţa tuturor naţiunilor, pentru ascultarea credinţei…” În Efeseni 3:5,6: „Taina lui Hristos care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte generaţii, cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi, prin Duhul: că adică naţiunile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi…” Şi versetul 9 spune: „administrarea acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu… pentru ca înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, domniilor şi stăpânirilor în cele cereşti, după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru…”
De asemenea citim în Coloseni 1:24-26: „pentru trupul Lui, care este Adunarea, al cărei slujitor am fost făcut potrivit economiei lui Dumnezeu ce mi s-a dat faţă de voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu, taina ţinută ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi”. Învăţătura aceasta, al cărei slujitor a fost Pavel, aşa cum ni se arată în Coloseni, ca să întregească Cuvântul lui Dumnezeu, a fost cu totul necunoscută sfinţilor Vechiului Testament. Ea a fost nu numai necunoscută în întregime, ci a fost şi ascunsă în Dumnezeu. Alte lucruri puteau ei să le aibă pentru un veac care va veni şi nu pentru ei înşişi, ca promisiune a Duhului şi glorie a Mesiei; dar acest lucru – Adunarea – ei nu-l cunoşteau deloc.
Când Tatăl a descoperit lui Simon, fiul lui Iona, adevărul despre Persoana lui Hristos, că El era Fiul Dumnezeului Celui viu (nu numai Hristosul), atunci Hristos a putut vorbi despre Adunare. Ea avea să fie întemeiată pe această mărturie. Dar El vorbea numai în mod profetic şi ca un lucru de viitor: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea.” Şi prin învierea Sa a fost dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu. În felul acesta puterea Satanei era nimicită. Şi moartea Sa a fost necesară ca să adune împreună, într-unul singur, pe copiii lui Dumnezeu, pe oriunde ar fi fost ei risipiţi. Iar plecarea Lui a fost pentru ca Mângâietorul să poată veni.
Dacă grăuntele de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur. Când Hristos a murit, temelia măreaţă a fost pusă pentru toate binecuvântările şi îndeosebi pentru Adunare. Şi Duhul Sfânt, Mângâietorul, a coborât potrivit promisiunii, iar Adunarea a fost întemeiată. Şi Domnul adăuga zilnic Adunării pe cei ce trebuiau să fie mântuiţi (rămăşiţa), cum citim în Faptele Apostolilor 2:47. Acesta era felul în care acum El dispunea de ei, deşi promisiunile făcute lui Israel rămâneau sigure.
Învăţătura despre Adunare totuşi nu era încă făcută cunoscut, după cum ne informează Scriptura. Creştinii rămâneau ataşaţi cu totul de iudaism, plini de râvnă pentru lege. Unii preoţi ajungeau să dea ascultare credinţei, dar se pare că n-au încetat totuşi să fie preoţi. Petru nici nu învăţa că Isus este Fiul lui Dumnezeu; învăţătura lui era: Pe Acela pe care Voi L-aţi răstignit, „Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor.” (Faptele Apostolilor 5:30,31.) Deci Dumnezeu a făcut din El, Domn şi Hristos.
Poate va surprinde pe cititor faptul că Adunarea nu este menţionată decât în epistolele lui Pavel. O anumită adunare este menţionată în Ioan; dar despre Adunare ca un tot, trup al lui Hristos, vorbeşte numai Pavel. Prin urmare, pot să adaug, tot aşa este şi cu răpirea sfinţilor înainte de arătarea lui Hristos.
În Faptele Apostolilor învăţăm că Dumnezeu a rânduit o lucrare liberă, în afara apostolilor. Aceasta a stârnit cea mai aprigă ură a iudeilor. Şi astfel este omorât unul din cei ce au fost unelte deosebite în această lucrare a lui Dumnezeu. Cerul primeşte cel dintâi rod al puterii Duhului Sfânt, al Adunării; cerul se deschide şi este văzut un Hristos ceresc, un Om în glorie. Fiind făcut asemenea lui Hristos, duhul lui Ştefan se duce la El, iar iudaismul îşi spune ultimul cuvânt prin vărsarea de sânge. Ei totdeauna s-au împotrivit Duhului Sfânt. Dar Dumnezeu nu locuieşte într-o casă făcută de mâini. Şi lucrul acesta schimbă totul: o strângere laolaltă, formată înainte de întoarcerea din nou a lui Hristos, îşi avea începutul.
Aşa s-a întâmplat în cazul unei singure persoane. Dar duşmănia evreilor avea să aibă un caracter şi mai violent. Nefiind mulţumit cu prăpădul făcut în biserica din Ierusalim, Saul persecuta şi pe cei din alte localităţi. Dar, în timp ce era ocupat în felul acesta, în apropiere de cetatea Damascului, el a fost oprit pe loc de Domnul, care i S-a descoperit pe Sine Însuşi în glorie şi spunându-i că cei pe care îi persecuta erau chiar El Insuşi: „Eu sunt Isus, pe care-L persecuţi”. „De ce Mă persecuţi?” Aici deci harul suveran a fost arătat din belşug, mai presus de însăşi împotrivirea faţă de Duhul Sfânt. Temelia pentru evanghelia gloriei a fost pusă şi identificarea tuturor sfinţilor de pe pământ cu Cel ce este Capul lor în ceruri a fost făcută punctul de plecare al mărturiei lui Pavel cu privire la ce era Adunarea Sa. Şi el a devenit slujitorul ei. Pentru un Hristos al gloriei, iudeii şi celelalte naţiuni erau toţi una; ei erau toţi una în El.
Primirea lui Corneliu a fost încredinţată lui Petru, pentru ca adevărul cel nou să nu fie ca ceva separat; dar unitatea, cum era arătată pe pământ, continua cu un nou element de adevăr introdus. Unitatea evreilor şi a celorlalte naţiuni, ca un singur trup în Hristos, a fost încredinţată ca mărturie, lui Pavel. El a fost slujitorul Adunării, ca să întregească Cuvântul lui Dumnezeu. El, singurul care vorbeşte despre Adunare, ce ne învaţă el? Dumnezeu „a pus toate lucrurile sub picioarele Lui (ale lui Hristos înălţat) şi L-a dat Cap peste toate lucrurile Adunării, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce umple totul în toţi.”
Tot aşa în Coloseni 1: „El este Capul trupului, al Adunării, El este începutul, Cel întâi-născut dintre cei morţi” Tot aşa, în amănunte, în Romani 12:5: „Şi noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora.” La fel în 1. Corinteni 12: „După cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Pentru că printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur duh… Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui.”
Un alt caracter precis al existenţei Adunării pe pământ este că noi, evrei şi naţiuni (Efeseni 2), suntem zidiţi împreună ca o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul. Modul de zidire este dărâmarea zidului de la mijloc despărţitor şi facerea din cei doi a unui singur om; dar, cum se spune în pasajul deja citat, taina este că naţiunile sunt împreună moştenitoare în acel singur trup. Botezul Duhului Sfânt, prin care trupul a fost format, a avut loc în ziua Cincizecirnii (Faptele Apostolilor 1:8).
Într-un cuvânt, Adunarea este trupul lui Hristos, format, în timp ce El a fost înălţat, de Duhul Sfânt pe care El L-a trimis ca să adune pe sfinţi într-o unitate. Înainte ca Israel să fi fost stăpânit de Dumnezeu ca naţiune, sfinţii umblau într-o credinţă individuală. Când Israel a fost recunoscut, erau unii din acest popor în adevăr ai Săi, în timp ce mulţimea rămânea necredincioasă. După moartea şi Înălţarea la cer a lui Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi nu numai pentru acest popor, ci ca să adune împreună pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi, toate s-au schimbat în această privinţă. Deosebirea dintre evrei şi celelalte naţiuni s-a şters. Şi unii şi alţii, prin credinţă, sunt împăcaţi cu Dumnezeu şi strânşi laolaltă în unitatea unei singure Adunări, prin Duhul Sfânt trimis din cer. Aceasta este Adunarea lui Dumnezeu, trupul lui Hristos, locuinţa Duhului Sfânt pe pământ.
Când Domnul adăuga Adunării pe cei ce trebuiau să fie mântuiţi, e foarte clar că nu-i adăuga la ceva de care ei aparţineau deja. Şi dacă îi adăuga la ea, acesta era un act care arăta că ei nu aparţineau de ea prin simplul fapt că erau dintre evrei, nici pentru că ar fi fost mai evlavioşi. Era instituit un trup cu totul nou, format în unitate de Duhul Sfânt trimis jos din cer şi unit cu Capul care este în cer.
Răpirea: aşteptarea Adunării
Avem acum să cercetăm care este mărturia lui Dumnezeu cu privire la cei ce sunt uniţi cu Hristos de pe acum. Adunarea unită cu Hristos nu are a face cu arătarea sau venirea lui Hristos pe pământ, ca speranţă proprie ei. Locul ei este în altă parte; ea este deja aşezată în El, în locurile cereşti, ea trebuie doar să fie adusă acolo şi ca prezenţă trupească.
Hristos n-a putut rămâne cu ucenicii Săi aici pe pământ şi le-a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc; şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” (Ioan 14:3.) Lucrul pe care Adunarea îl are de aşteptat pentru ea, deci, nu este, deşi sigură şi de el, arătarea lui Hristos, ci ridicarea ei acolo unde este El. Şi aşa ne învaţă apostolul, vorbind despre lucrul acesta în amănunt: „Domnul Însuşi, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi, cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să întâlnim pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1. Tesaloniceni 4:16,17).
Vom pleca să-L întâlnim pe Hristos în văzduh. Nimic mai clar deci, că noi vom pleca să-L întâmpinăm, şi nu să aşteptăm venirea Sa pe pământ. Şi că această venire ca să ne primească la El nu este arătarea Lui, ne este şi mai clar dacă luăm seama la ce se spune în Coloseni 3:4, unde ni se precizează că vom fi deja cu El atunci când El Se va arăta. „Când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în glorie”.
Această identificare a aşteptării Adunării şi a gloriei ei cu Hristos Însuşi este esenţialul binecuvăntării Adunării. El este viaţa noastră, dreptatea noastră; gloria care I-a fost dată Lui, El ne-a dat-o nouă: noi suntem mădulare ale trupului Său, suntem din carnea Lui şi din oasele Lui. Noi suferim împreună cu El, împărăţim împreună cu El, suntem glorificaţi împreună cu El, fiind făcuţi asemenea Lui asemenea chipului Său, El este ascuns în Dumnezeu; viaţa noastră este ascunsă cu El în glorie; dar trebuie doar să fim răpiţi, ca să-L întâlnim şi, mai înainte ca El să Se arate tuturor, noi vom fi deja împreună cu El şi ne vom arăta Împreună cu El. Aceasta nu stabileşte timpul răpirii, ci, ceea ce este mai însemnat, arată clar deosebirea întreagă dintre felul relaţiilor sfinţilor cereşti cu Hristos şi al celor ce Îl vor vedea pe El numai atunci când El Se va arăta. Unii sunt binecuvântaţi sub domnia Lui şi sunt în legătură cu pământul; ceilalţi sunt identificaţi cu El Însuşi, cu Cel ce va domni, se arată şi împărăţesc împreună cu El. Ori de câte ori adevărul acesta este umbrit, Satan este la lucru. Sunt adevăruri comune tuturor, cum este cel de a fi arătat înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Sunt acelea care aparţin credinţei. Şi aşa este asocierea noastră cu Hristos, Cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi, noi fiind mireasa Lui şi trupul Lui. Cine aşteaptă arătarea lui Hristos ca timpul încare va fi cu El, a tăgăduit adevărata speranţă şi adevărata relaţie a Adunării cu Hristos. În această problemă nu poate fi vreun compromis. Necunoaşterea privilegiului este un lucru (şi aşa este partea noastră a tuturor, într-un fel sau altul), iar tăgăduirea lui este cu totul alt lucru.
Când am înţeles odată că ne vom arăta împreună cu Hristos şi că prin urmare aşteptarea noastră imediată cu privire la venirea lui Hristos nu mai este arătarea Lui, ci răpirea, tot felul nostru de gândire şi toate afecţiunile noastre spirituale sunt schimbate. Propria noastră aşteptare este nu atât gloria în care ne vom arăta împreună cu El, oricât de minunată ar fi ea, ci: „Eu voi veni şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”. „Şi astfel vom fi pentru totdeauna cu Domnul”.
Trei căi felurite de prezentare a venirii din nou a lui Hristos se găsesc în Scriptură. Este întâi faptul general. Noi nu aşteptăm ca lucrurile să ducă spre un sfârşit necunoscut, de nimicire. Ne-am întors la Dumnezeu ca să aşteptăm pe Fiul Său din ceruri. Nimic precis şi deosebit nu ne este prezentat totuşi aici. Gândim că lucrurile nu vor continua aşa cum erau de la creaţia lumii. Hristos va veni iar şi noi Îl aşteptăm pe El. Acesta e gândul care rămâne în orice creştin care a fost învăţat, oricare i-ar fi nivelul de lumină pe care l-ar putea avea cu privire la detalii. El Îl aşteaptă pe Hristos şi astfel, din punct de vedere moral, chipul acestei lumi s-a dus pentru el: obiectul aşteptării lui este în altă parte.
În al doilea rând, lumea aceasta ajunge o privelişte de confuzie şi de răutate în faţa spiritului său. El ştie că lumea va fi coaptă în răzvrătire şi că Dumnezeu o va judeca prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta. Ştie că Hristos va judeca pe cei vii şi pe cei morţi la arătarea şi împărăţia Sa, şi că El Îşi va stabili împărăţia pământească prin judecată. Ştie apoi că judecata Lui va fi arătată în cărmuirea celor sfinţi în acel timp, că acesta va fi timpul când răspunderea sfinţilor va fi arătată. El Se va întoarce şi slujitorii Lui vor da socoteală de ce au făcut, şi unuia i se va da să fie peste zece cetăţi, altuia peste cinci cetăţi. El ştie că arătarea lui Hristos este în mod firesc şi necesar în legătură cu arătarea judecăţii. De aceea, în Scriptură, el găseşte mereu răspunderea în legătură cu această venire.
În al treilea rând, alături de faptele venirii lui Hristos şi a arătării dreptăţii este, prin har, un privilegiu special, asocierea sfinţilor cu Hristos, care trebuie de asemenea să aibă loc. Fără îndoială că sfinţii vor fi arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să dea o socoteală despre ei înşişi lui Dumnezeu. Dar această arătare nu este despărţită de privilegiul lor, pentru că ei vor ajunge acolo, fiind deja asemenea Lui. Da, El Însuşi vine ca să-i pregătească pentru această clipă. Şi această asociere cu Hristos este făcută nu prin arătarea lui Hristos, aşa cum am văzut, ci prin venirea Lui ca să-i primească Ia El Însuşi, acolo unde este El. El îi introduce în casa Tatălui, iar în împărăţie îi aşază pe scaunul de domnie ceresc, împreună cu El. Toate acestea se împlinesc la venirea Lui, care îi face, înviaţi sau schimbaţi, să întâmpine pe Domnul în văzduh. Aceasta este răpirea sfinţilor, care are loc înainte de arătarea lui Hristos împreună cu ai Săi; atunci ei se vor arăta împreună cu El. Când va avea loc răpirea, El nu Se va fi arătat încă.
Caracterul ceresc al Adunării
Aşa este învăţătura generală a răpirii Adunării, o învăţătură de cea mai mare însemnătate. Şi este aşa, pentru că ea este strâns legată de relaţia dintre Adunare şi Hristos, de întreaga ei despărţire de lume şi de soarta ei. Ea este actul care îi încununează îndreptăţirea. Această răpire dinaintea arătării lui Hristos este obiectul unei revelaţii deosebite, aşa cum am văzut în Coloseni 3:4.
În ce priveşte timpul acestei răpiri, nimeni, desigur, nu ştie când va fi. Însă deosebirea dintre răpire şi arătare este foarte bine delimitată în ceea ce este mai important. La arătare are loc judecata acestei lumi; de aceea ea este pusă în legătură cu lumea şi îi termină istoria. Şi înainte ca această istorie să fi ajuns la rezultatul ei care ne este descoperit, evenimentele descoperite trebuie să fi avut loc şi obiectele judecăţii trebuie să fi apărut pe scenă şi să se fi întâmplat ce este prezis cu privire la ele. Adunarea însă este asociată cu Hristos, care este deja plecat de aici; ea nu este din lume, aşa cum nici El nu era; ea este înviată împreună cu El şi viaţa ei este ascunsă cu El în Dumnezeu. Nu există eveniment pământesc între ea şi cer. Ea trebuie să fie strânsă laolaltă şi Hristos să Se ridice de pe scaunul de domnie al Tatălui, ca s-o primească; aceasta e totul.
Convingerea că Adunarea este cerească în chemarea ei şi în relaţiile ei cu Hristos, nefăcând parte din cursul evenimentelor de pe pământ, ne face răpirea ei simplă şi clară. Şi, de altă parte, aceasta ne arată că tăgăduirea răpirii ei coboară Adunarea într-o poziţie pământească şi îi distruge tot caracterul şi poziţia ei spirituală. Chemarea noastră este sus. Evenimentele sunt pe pământ.
Profeţia nu se referă la cer. Speranţa creştinului nu e deloc un subiect profetic; aşteptarea lui este totdeauna că Hristos va veni şi îl va lua la El, pentru ca acolo unde este El să fie şi cel ce este creştin.
Aşteptarea imediată a răpirii
Deşi s-a răspuns deja la o întrebare, poate că e bine s-o mai punem aici: Când are creştinul să aştepte pe Domnului? Răspund: totdeauna. Acesta este dreptul lui spiritual, este atitudinea lui corectă. Starea lui spirituală potrivită este caracterizată de aşteptarea Lui în orice clipă, permanent. „Să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească… Voi deci fiţi gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Luca 12:36-40.) Şi după ce vorbeşte de lucrarea celor sfinţi, Domnul adaugă: „Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa; adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină” şi începe să bată pe servitori şi pe servitoare, partea lui va fi cu cei necredincioşi” (versetele 43-46).
Aici, ca un principiu general – pentru că nu este vorba numai de răpire – aşteptarea constantă a Domnului, ca un lucru permanent prezent, este dată ca o caracteristică a celor ce vor fi binecuvântaţi atunci când va veni Domnul şi care vor stăpâni peste toate lucrurile. Ceea ce-l duce pe slujitorul cel rău în toate relele acelea este nu tăgăduirea venirii Domnului, ci pierderea sensului aşteptării în orice clipă a venirii Lui.
Aceasta a fost originea depărtării Adunării de la simplitate şi căderea ei în autoritatea clericală şi lumească – cauza pierderii autorităţii ei spirituale. Sfinţii însă au ieşit afară din tabără, au parasite lumea şi religia lumească, pentru ca să-L întâlnească pe Mire. Această stare îi caracterizează, ca un lucru permanent prezent. Adunarea a fost chemată iar la poziţia şi starea ei spirituală dintâi, prin înnoirea aşteptării imediate a Domnului. El a întârziat de fapt, iar sensul venirii Lui s-a pierdut. „Iată, Vine Mirele!” a fost strigătul care i-a trezit şi i-a pregătit pe credincioşi. Nu evenimente, nu împrejurări pământeşti, nimic din toate acestea nu pot să întrerupă sau să modifice chemarea primită. Ei ies afară, să-L întâlnească. Nu vreun alt lucru, nu încurcăturile din cârmuirea acestei lumi, nimic chiar din felul Lui de a Se purta cu cei ce vor lua parte la ospăţul nunţii (legătura Sa cu evreii). Ei vor veni înapoi cu El, fiind mai întâi răpiţi la El.
În această aşteptare imediată trăia apostolul şi el învăţa această aşteptare ca una din cele dintâi învăţătură ale Duhului Sfânt, oricare ar fi fost gradul de lumină cu privire la amănuntele pe care cei credincioşi l-ar fi avut. Tesalonicenii se întorseseră la Dumnezeu ca să aştepte pe Fiul lui Dumnezeu din ceruri. Aveau foarte puţină lumină; dar ei aşa au fost învăţaţi, şi Pavel este de acord cu aşteptarea lor, ca o mărturie divină faţă de lume, despre care lumea însăşi vorbea. Ei Îl aşteptau. Nu era vreo explicare profetică a evenimentelor pe care ar fi avut să le aibă înainte; nu există evenimente, repet, între noi şi cer. Fiul lui Dumnezeu va veni din cer. Şi ei Îl aşteptau.
Din acest fapt ei trăseseră unele concluzii greşite, pe care Pavel le-a corectat (şi au făcut apoi o altă greşeală, datorită influenţei unor învăţători mincinoşi, cum vedem în a doua epistolă). Dar aşteptarea lor constantă era ce trebuia să fie, era dreaptă. Însuşi cuvântul folosit aici vorbeşte de aşteptare; şi însuşi Pavel aştepta. El le spune: „Noi care suntem vii şi rămânem la venirea Domnului”. Ni se spune că aceasta ar fi o anumită clasă în care Pavel se recunoştea pe sine însuşi, arătând astfel că ei puteau şi trebuiau să aştepte venirea Domnului. De ce nu şi noi?
Dar erau, aşa cum am văzut, greşeli. Tesalonicenii se întristaseră pentru cei ce muriseră din cauza numelui lui Isus. Se temeau ca nu cumva (atât de mult Îl aşteptau ei pe Hristos în timpul vieţii lor) aceştia să nu mai fie prezenţi ca să se bucure de venirea Lui. Pavel corectează această greşeală, arătându-le că întîi morţii vor învia, şi apoi cei vii vor întâmpina pe Hristos, împreună cu ei. Şi el nu slăbeşte nicidecum aşteptarea permanent prezentă a lui Hristos de către tesaloniceni, în timpul vieţii lor, ci, mai mult, le confirmă acest adevăr prin asocierea lui însuşi cu ei în această aşteptare.
Faptul că era o concluzie greşită trasă din aşteptarea tesalonicenilor, încât ei erau tulburaţi cu privire la sfinţii care mureau, dă o putere neobişnuită cuvântului apostolului. Cu câtă grijă i-ar fi îndreptat el, dacă ei ar fi fost greşiţi în privinţa aceasta, şi le-ar fi arătat că el niciodată nu i-a condus şi nici n-ar avea de gând să-i conducă la o astfel de aşteptare – că aceasta ar fi fost o cale greşită şi sentimentală de a privi venirea Domnului. Cum le-ar fi arătat el (ocazia şi nevoia de corectare a greşelii fiind astfel oferită), cum fac mulţi acum, că ar fi multe alte evenimente care să se întâmple, multă istorie a bisericii şi a lumii să se scurgă, înainte ca să poată veni Domnul. Dar tocmai dimpotrivă, el corectează greşeala pe care ei o făcuseră cu pivire la cei ce muriseră, arătându-le că ei trebuie să învie întâi; iar ei, fiind schimbaţi toţi, vor merge împreună sus; şi confirmă în modul cel mai puternic propria lor aşteptare, prin asocierea lui însuşi cu ei, aşa cum am spus.
S-a înşelat oare Pavel, aşa cum pretend raţionaliştii, având şi confirmând şi altora acest gând? Sigur că nu! Clipa venirii Domnului nu s-a descoperit, aşa cum ştim. Aşteptarea constantă era însă dreaptă. Ea producea o însufleţire a aşteptării Lui, curaj în persecuţie, vioiciune şi prospeţime în asocierea inimii cu persoana Domnului şi aprobarea Lui personală. Pavel va culege roadele binecuvântate ale aşteptării lui, atunci când va sosi clipa. Tesalonicenii au cules roadele ei în fiecare zi, în vioiciunea credinţei lor, în strălucirea aşteptării lor şi în osteneala dragostei lor. Tot în felul acesta suntem şi noi învioraţi. Tesalonicenii dau o mărturie de prospeţime a dragostei, de dărnicie a inimii şi de superioritate în împrejurări, cum nici o altă epistolă în Scriptură nu ne oferă un exemplu asemănător. Ar fi ceva mai mult entuziasm între creştini, dacă ei s-ar întemeia pe această speranţă confirmată de apostolul însuşi.
Pentru totdeauna cu Domnul (1. Tesaloniceni 4)
Tesalonicenii erau permanent în aşteptarea Domnului. Ea era speranţa lor apropiată şi imediată, în legătură cu viaţa lor de toate zilele. Ei Îl aşteptau mereu, ca să-i ia la El. Ei se întorseseră la Dumnezeu ca să aştepte pe Fiul lui Dumnezeu din cer.
Dar se gândeau că sfinţii care muriseră de curând nu aveau să mai fie împreună cu ei, ca să fie răpiţi şi ei. Apostolul le clarifică gândul acesta şi face deosebire între venirea lui Hristos ca să răpească pe ai Săi, şi ziua Domnului, care va fi o zi de judecată pentru lume. Ei nu aveau de ce să fie neliniştiţi pentru cei ce muriseră în Hristos, aşa cum erau cei ce nu aveau speranţă. Şi motivul pe care el îl dă pentru aceasta este o dovadă a legăturii strânse dintre viaţa lor spirituală şi aşteptarea întoarcerii personale a lui Hristos, ca să-i ia în gloria cerească.
Apostolul, mângâindu-i cu privire la fraţii lor care muriseră, nu le spune o vorbă despre bucuria pe care ei o au în ceruri. Era necesară o descoperire specială ca să-i facă să înţeleagă că cei ce muriseră mai înainte vor avea şi ei parte de evenimentul acesta. Şi partea lor era asemănătoare cu a lui Hristos: El a murit şi a înviat, şi tot aşa va fi şi cu ei. Iar când El Se va întoarce în glorie, Dumnezeu îi va aduce şi pe ei – tot aşa cum îi va aduce şi pe ceilalţi care trăiau – împreună cu El.
Apostolul dă explicaţii mai amănunţite despre venirea Domnului, în forma unei revelaţii deosebite, arătând că, aşa cum ei vor fi cu El, tot aşa vor şi veni cu El, atunci când Se va arăta. Cei în viaţă nu vor lua-o înaintea celor adormiţi în Domnul. Însuşi Domnul va veni, ca Cel ce este Cap al oastei Sale cereşti, împrăştiată pentru un timp, ca să-i adune la Sine. El ia cuvântul, glasul arhanghelului se face auzit şi trâmbiţa lui Dumnezeu sună. Cei morţi în Hristos vor învia întâi, adică înainte ca cei vii să fie răpiţi. Iar noi, care vom fi atunci, vom fi răpiţi şi vom merge împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Şi aşa vom fi totdeauna cu Domnul.
Aşa S-a înălţat Domnul Însuşi la cer. Şi noi în toate privinţele trebuie să fim ca El, aici fiind o anumită împrejurare în care Vom fi ca El. Fie schimbaţi, fie înviaţi dintre cei morţi, noi toţi vom fi răpiţi în nori. Şi tot în nor S-ai înălţat El la cer. Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
În locul acesta, unde apostolul explică amănuntele răpirii noastre la Domnul, în văzduh, nu se spune nimic despre venirea Sa pe pământ. Este numai înălţarea noastră (aşa cum El a fost înălţat), ca să fim împreună cu El. În ce ne priveşte, aici apostolul nu vorbeşte de nimic altceva decât despre strângerea noastră laolaltă, ca să fim împreună cu El. Nu se spune nimic nici despre judecată, nici despre arătarea Lui, ci numai de faptul asocierii noastre cereşti cu El, pentru că părăsim pământul tot aşa cum şi El l-a părăsit. Şi lucrul acesta este deosebit de preţios. Deosebirea este aceasta: El S-a înălţat pe baza meritelor Lui; în ce ne priveşte, glasul Lui cheamă pe cei morţi şi ei ies din morminte, iar cei vii fiind schimbaţi, toţi sunt răpiţi împreună. Este un act solemn al puterii lui Dumnezeu, care pecetluieşte viaţa creştinilor şi lucrarea lui Dumnezeu, şi îi aduce pe ai Săi în gloria lui Hristos, ca fiind însoţitorii Săi cereşti. Privilegiu glorios! Har preţios! A-l pierde din vedere înseamnă a distruge chiar caracterul bucuriei noastre şi aşteptarea noastră.
Alte evenimente vor urma, ca rezultat al arătării Sale. Dar aceasta este poziţia noastră, aşteptarea noastră: vom părăsi pământul, aşa cum a făcut şi El, vom fi pentru totdeauna cu El. Şi cu astfel de cuvinte avem să ne mângâiem unii pe alţii, când cei credincioşi adorm în Hristos. Ei se vor întoarce împreună cu El, atunci când El Se va arăta. Dar în ce priveşte poziţia lor, ei vor pleca de aici întocmai ca El, fie înviaţi dintre cei morţi, fie schimbaţi, ca să fie pentru totdeauna cu Domnul.
Toate celelalte lucruri se referă la cârmuirea pământului de către El. Desigur, acesta este un subiect important, o parte a gloriei Sale; şi noi vom avea parte în ea. Dar nu aceasta este partea noastră cea deosebită; partea noastră este să fim împreună cu El, să fim ca El şi chiar să plecăm (când va veni timpul) în acelaşi fel ca El, dintr-o lume care L-a respins pe El, care ne respinge şi pe noi şi care va fi judecată.
Repet: A pierde lucrul acesta, înseamnă a pierde partea noastră esenţială. Totul se cuprinde în cuvintele acestea: „Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. Cu El, înainte de a veni ziua Domnului
Dar împrejurările prin care treceau tesalonicenii erau foarte grele. Şi dacă ei erau plini de dragoste, erau totuşi tineri în credinţă. Ei auziseră că va veni ziua Domnului, o zi teribilă de necaz şi de judecată. Învăţătorii mincinoşi au venit şi au căutat să le răstoarne gândirea, pretinzând chiar o scrisoare de la Pavel şi unele declaraţii ale Duhului, că acea zi ar fi venit chiar. Dar aşteptarea s-a slăbit într-un fel, datorită suferinţelor lor (acum aspotolul vorbeşte numai de credinţa şi dragostea lor, 2. Tesaloniceni 1:3) şi această tulburare a gândurilor lor nu este greu de înţeles, ei fiind cu totul fără experienţă şi supuşi încercării. Dar Domnul era acolo ca să-i ajute, aşa cum cel rău era ca să-I tulbure.
Traducerea exactă a versetului 2. Tesaloniceni 2:2este: „ca şi cum ziua Domnului ar fi chiar de faţă.” Este cuvântul prezent, de faţă, în contrast cu ce poate să vină. Ei erau tulburaţi şi frământaţi de impresia că ziua Domnului, acea zi măreaţă şi înspăimântătoare ar fi venit chiar, ar fi fost prezentă. Nu este de mirare atunci că apostolul nu le putea vorbi de speranţa lor.
Înainte ca apostolul să se atingă de greşeala lor şi să dezvăluie ordinea adevărată a evenimentelor, cu o înţelepciune cerească el le aduce gândirea la o stare de linişte, de uşurare. Aceasta face el în primul capitol. El se lăuda cu răbdarea şi credinţa lor în persecuţii. Era drept înaintea lui Dumnezeu să răsplătească, dând tulburare celor ce îi tulburaseră, iar lor, care au fost tulburaţi, odihnă, împreună cu Pavel şi alţii (el era asociat cu ei la necaz, dar şi la odihnă). Iar lucrul acesta va avea loc atunci când Domnul Isus Se va descoperi într-o văpaie de foc, ca să Se răzbune pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, atunci când El va veni să fie glorificat în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei ce au crezut (şi tesalonicenii crezuseră).
Aici orice lucru este pus la locul lui. În acea zi va avea loc arătarea lui Hristos în glorie. Dacă acea zi ar fi fost de faţă atunci, ar fi avut loc atunci, El n-ar fi tulburat nicidecum pe cei ce sunt ai Săi, ci pe cei ce îi tulbură pe ei. Aceasta este o problemă a dreptăţii lui Dumnezeu. Deci persecuţia teribilă prin care treceau tesalonicenii nu era decât o garanţie înaintea lui Dumnezeu Cel drept că atunci când va veni împărăţia, ei vor avea parte de odihnă şi glorie. Ei nu vor avea parte de tulburare atunci când Hristos Se va arăta şi când împărăţia se va stabili prin judecată. În acea zi partea lor va fi uşurare şi desfătare. Şi într-adevăr, mai mult decât atât, ei vor fi admiraţia lumii, sau mai degrabă Hristos în ei, în acea zi.
Astfel, introducând pe Hristos şi căile drepte ale lui Dumnezeu, toate deveneau pe cât se poate de clare şi înşelătoria se risipea. Gândurile tesalonicenilor erau restabilite. Aşa este totdeauna: introdu pe Hristos şi căile lui Dumnezeu, şi totul devine clar şi pace. Ei pot acum, în pace şi cu sufletul restabilit, în care adevărurile cunoscute îşi aveau loc, să primească o lumină proaspătă şi satisfăcătoare în problema care îi tulburase.
În 2. Tesaloniceni 2apostolul dezvăluie adevăruri suplimentare. El spusese deja tesalonicenilor că ei vor fi răpiţi ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. De aceea, existenţa lor în ziua lui Hristos pe pământ era un lucru cu totul imposibil; ei ar fi trebuit să fie în cer cu Cel ce va aduce mânia, înainte de a veni ea. El insistă asupra acestui motiv. Ei îşi închipuiseră (sau cel puţin fuseseră tulburaţi în privinţa aceasta de învăţători mincinosi) că ziua Domnului ar fi fost de faţă, prin urmare fără venirea lui Hristos. De aceea el le spune: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, nici să nu vă tulburaţi ca şi cum ziua Domnului ar fi venit deja.” Amândouă faptele şi amândouă împreună dovedeau că ziua Domnului nu era atunci; ziua Domnului nu putea fi împotriva celor ce erau ai Domnului. De aceea el îi duce pe un teren pozitiv: Hristos trebuie să vină pentru aceasta şi partea lor era să fie strânşi laolaltă sus la El, înainte de a veni ziua.
Un alt lucru care arată că ziua nu venise atunci (această idee fiind temeiul raţionamentului apostolului şi ocazia scrierii întregii epistole) era că ziua aceea nu va veni până ce nu va fi venit lepădarea de credinţă şi se va fi descoperit omul păcatului. Înainte ca ziua Domnului să poată fi pe pământ, unele evenimente trebuie să aibă loc – şi ele vor fi obiectul judecăţii. Astfel, însăşi greşelile tesalonicenilor au dat ocazie la precizarea unei lumini mai clare şi mai sigure.
Şi trebuie să remarc aici că, a confunda ziua Domnului cu venirea Sa ca să răpească Adunarea este o greşeală nu numai de termeni, ci o pervertire a întregii naturi a relaţiilor dintre Hristos şi Adunare, de asemenea dintre Hristos şi lume, o lume apostată. Este în acelaşi timp o pierdere a întregii privelişti a felului de a fi al zilei care va veni în lume, despre care Vechiul Testament este plin, ca şi Noul. A amesteca acestea cu „voi veni din nou şi vă voi lua la Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”, înseamnă a confunda felul întreg de purtare al dragostei lui Hristos faţă de ai Săi, cu groaza arătării pe care orice ochi o va vedea. Aceasta înseamnă a confunda văpaia focului unei judecăţi nimicitoare cu cea mai scumpă încredere pe care o dă harul; înseamnă a coborî speranţa celor sfinţi întemeiată pe harul în totul desăvârşit şi pe adevărul lui Hristos, la nivelul unui eveniment comun tuturor şi teribil în măreţia lui.
Practic, aceasta ar fi stabilirea greşelii pentru a cărei corectare a fost scrisă a doua epistolă către Tesaloniceni. Nu numai că se dă deoparte revelaţia deosebitoare a răpirii noastre ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi existenţa şi poziţia deosebită a Adunării, dar se tăgăduie şi poziţia pe care o vom avea împreună cu Hristos atunci când El Se va arăta. Când El Se va arăta, ne vom arăta şi noi împreună cu El. Atunci El va veni să fie glorificat în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei ce cred (nu să-i răpească la Sine). Scriptura este atât de clară pe cât este posibil. Cine confundă ziua Domnului cu venirea Lui ca să răpească Adunarea, nu cunoaşte nici ce este această zi, nici venirea Lui, nici Adunarea.
Deosebirea dintre venirea Lui pentru răpire şi arătare
Nu aşteaptă cei sfinţi venirea Lui pe pământ şi arătarea Lui? Fără îndoială; dar nu ca timp al unirii cu El. Repet, ei se vor arăta împreună cu El; ca unii care umblă pe pământ, ei aşteaptă acest eveniment. Ei aşteaptă această arătare a Lui, ca cel mai măreţ act al cârmuirii lui Dumnezeu, în care Hristos este glorificat atât în corectarea lucrurilor de pe pământ, cât şi în răspunderea care îşi va primi răsplata. Arătarea Lui este actul cel mare al desfăşurării puterii care va pune orice lucru la locul lui potrivit judecăţii dumnezeieşti, şi prin care se va pune capăt puterii răului. Dar ei n-o aşteaptă ca pe un eveniment care are să aducă binecuvântarea lor personală potrivit harului suveran în relaţia lor cu Hristos, care le este proprie (adică poziţia lor în casa Tatălui).
Arătarea lui Hristos va fi stabilirea deplină a puterii dumnezeieşti în cârmuire şi rezultatul răspunderii. Răpirea Adunării însă şi introducerea ei în casa Tatălui va fi împlinirea harului suveran faţă de sfinţi în binecuvântarea lor individuală deplină; ea va fi împlinirea aşteptărilor pe care li le-a dat comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul. Un alt rezultat deosebit va urma pentru Adunare: nunta Mielului. Dar aceasta va fi ceva cu totul deosebit şi special, nu perfectarea harului individual.
Nimeni nu poate şti clipa răpirii. Caracterul ei deosebitor este vital pentru cel înaintea căruia i s-a adus adevărul acesta. Voi cita acum câteva texte de amănunt care arată că vom fi scutiţi de necazul prezis, un timp în care se va găsi lumea şi într-un mod special poporul evreu, care se va înapoia în ţara lui. În cuvintele către adunarea din Filadelfia, în legătură cu evenimentul apropiat al venirii Domnului şi, dând ca temei al promisiunii faptul că ei vor fi ţinut cuvântul răbdării lui Hristos, se spune că ei vor fi păziţi de ceasul încercării care va veni peste lumea întreagă, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Descrierea aceasta din urmă a persoanelor este deseori dată în Apocalipsa şi ea spune, desigur, mai mult decât că ei locuiesc pe pământ: ei sunt caracterizaţi de faptul că îşi au locul aici pe pământ.
În Apocalipsa 12:10-12se spune: „Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum au venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că acuzatorul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare!”
Aici nu este vorba de răpire, deoarece ea va fi avut loc înainte şi este inclusă în răpirea copilului de parte bărbătească, pentru că Adunarea este una cu Hristos şi va stăpâni peste naţiuni împreună cu El. Dar găsesc aici o descoperire clară că în cei trei ani şi jumătate dinaintea sfârşitului (adică jumătatea de săptămână a lui Daniel), Satan este aruncat jos, acuzatorul fraţilor nu mai este în ceruri, victoria celor acuzaţi a sosit, încercarea lor a trecut. Ei fuseseră în încercare, în luptă, şi au fost învingători, iar lupta s-a sfârşit pentru locuitorii cerului. Ea începe, printr-o mânie mare a lui Satan, pentru locuitorii pământului. Fuseseră persecutaţi, fuseseră omorâţi. Pentru unii, acestea au încetat, pentru alţii abia încep. Şi observaţi, acesta este exact timpul despre care vorbeşte Daniel, despre care Domnul aminteşte cu privire la un necaz cum n-a mai fost de la întemeierea lumii.
N-am nici cea mai mică îndoială că femeia din Apocalipsa 12îi reprezintă pe evrei. Îmi dau seama că în ce priveşte rămăşiţa seminţei ei s-au ivit greutăţi din cauza expresiei „mărturia lui Isus Hristos”. Dar răspunsul este chiar în aceeaşi carte: „Duhul profeţiei este mărturia lui Hristos.” Va fi o mărturie profetică, nu a Adunării, ci un lucru cu totul diferit. Compară cu aceasta sfârşitul capitolului 50 din Isaia, unde despre rămăşiţă se spune în mod deosebit că ascultă glasul Robului Său (adică al lui Hristos ca profet).
Când oamenii nu sunt învăţaţi de Dumnezeu, chiar şi numai unele greutăţi mărunte ascund şi înlătură adevăruri mari şi fundamentale, de care un copil, învăţând de la Dumnezeu în simplitate, nu s-ar putea depărta. Şi într-adevăr, ori de câte ori relaţiile dintre Hristos şi Adunare nu sunt înţelese, raţionamentele cu privire la mărturia pe care Scriptura o dă cu privire la rămăşiţa evreiască şi la Adunare pot duce doar la un întuneric mai adânc. Este bine dacă cititorul a prins adevărul dovedit clar de Scriptură că există o rămăşiţă evreiască distinctă la sfârşit, cu speranţe evreieşti date de Dumnezeu şi cu un caracter evreiesc. De asemenea trebuie cunoscut că Adunarea îşi are asocierea ei proprie şi deosebită cu Hristos, aşa cum este trupul cu Cel ce este Capul, adusă în această unitate de către Duhul Sfânt trimis din cer aici pe pământ.
Dacă am înţeles că nu vom rămâne aici pe pământ până ce Se va arăta Hristos, deoarece este spus clar – este revelat – că noi ne vom arăta împreună cu El atunci când El Se va arăta, vom tine seama de limitele (de semnele de hotar) care ne vor conduce cu bine prin amănunte.
Şi prin cunoaşterea acestor limite, amănuntele nu-l vor scoate pe cititor de pe drumul principal, nu vor slăbi niciodată legăturile dumnezeieşti care sunt făcute, de care sentimentele cele mai sfinte şi mai preţioase sunt dependente în mod necesar şi în care îşi au în adevăr originea. Şi acest din urmă motiv face aceste subiecte deosebit de vitale şi importante gândirii mele. Toate sentimentele corecte depind de relaţii constituite dumnezeieşte, şi nu pot exista în afara lor. Dacă nu cunosc relaţia dintre Adunare şi Hristos şi poziţia în care El ne-a aşezat împreună cu El Însuşi înaintea Tatălui, nici un sentiment potrivit cu aceste poziţii n-ar putea avea loc în sufletul meu; iar discernământul meu spiritual şi judecata în toate privinţele vor suferi în aceeaşi măsură.
Adunarea nu trece prin necazul cel mare
Cu privire la trecerea prin necazul cel mare (o problemă despre care fiecare ştie că este privită în legătură cu acest subiect) Scriptura mi se pare foarte simplă. De ce poţi să spui că va fi un necaz?
Se va răspunde: Unele texte din Scriptură spun acest lucru. Adevărat; dar nu există text care să vorbească despre necazul acesta şi care să nu arate că nu pentru Adunare este necazul. Din câte îmi dau seama, textele acestea sunt: Ieremia 30:7, Daniel 12:1, Matei 24:21, Marcu 13:19, la care putem adăuga Apocalipsa 3:10şi 7:14. Nu-mi amintesc altele care să vorbească despre acest subiect. Şi cine se va găsi în necazul despre care vorbesc textele acestea din Scriptură? Doar Apocalipsa 7:14ar putea lăsa deschisă o nedumerire foarte mică; voi spune ceva şi despre acest text. În toate acestea este cu totul evident că despre evrei se spune că vor fi în necazul acesta – şi nicidecum despre Adunare.
Ieremia ne spune că „este un timp de necaz pentru Iacov”, o zi cum nici una n-a fost ca ea. Aceasta arată pentru cine este necazul. Daniel ne arată că „va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt naţiunile şi până la timpul acesta.” Poporul lui Daniel, aşa cum spune toată profeţia, este pus aici la încercare şi scris în carte.
Domnul Isus, când aminteşte aceste cuvinte în Matei 24, nu lasă nici cea mai mică îndoială că este vorba de cei din Israel şi chiar numai din Palestina sau chiar numai din Iudeea şi Ierusalim. Ei au să fugă spre munţi. Urâciunea pustiirii va fi în locul sfânt. Cei de la câmp să nu se întoarcă acasă. Vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească ce este scris. Ei trebuie să dorească mult ca această fugă să nu fie în zi de sabat. Într-un cuvânt, necazul este în Ierusalim, în Iudeea şi printre evrei. Despre Marcu 13:15nu este cazul să vorbim, deoarece prezintă foarte clar acelaşi eveniment. Deci Ieremia, Daniel, şi Domnul Însuşi în Matei şi Marcu, citând pe Daniel, spun că necazul cel mare îi priveşte pe evrei: el este un timp de necaz pentru Iacov.
Apocalipsa 3vorbeşte de un ceas al încercării şi se spune că va veni peste lumea întreagă, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Este aici ceva general; este nu numai necazul cel mare de la Ieremia, Daniel şi Matei, care este exclusiv pentru evrei. Aici se vorbeşte despre Adunare. Dar ce se spune despre ceasul acesta al încercării, când este vorba de Adunare, care aşteaptă pe Hristos? „Te voi păzi de ceasul încercării.” Deci textele care vorbesc despre acel necaz cum n-a mai fost vreun altul asemănător, toate spun la fel, că este un necaz pentru evrei, şi nu pentru Adunare. Textul care, fiind adresat bisericii, se referă la un ceas de încercare, vorbeşte de o promisiune preţioasă, că, deoarece a păzit cuvântul răbdării lui Hristos, şi ea va fi păzită de ceasul acesta.
Apocalipsa 7:14este un loc neclar pentru mulţi. Este un semn că se poate să fie lucrarea vrăjmaşului, când se ia un text neclar multora, ca să tulbure gândurile celor sfinţi şi să-i facă în felul acesta să nu mai fie siguri de adevăruri mari şi simple. Aşa este şi cu textul acesta. Că nu despre Adunare este vorba în locul acesta, este clar când cunoaştem promisiunea făcută Filadelfiei. Şi toate confirmă lucrul acesta. Aici este vorba de o clasă deosebită de a bătrânilor, care reprezintă pe împăraţii şi preoţii cereşti ai lui Dumnezeu. Unul din bătrâni explică cine sunt aceia. În versetul 15 se spune că „Cel ce stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde cortul peste ei.” Greu ar mai putea încăpea vreo îndoială că aici este o aluzie la norul care era un adăpost pentru Israel (Numeri 9:18).
Aici, singurele binecuvântări despre care se vorbeşte sunt adăpostul, hrana, potolirea setei şi încetarea durerii. Ei vin după pecetluirea celor aleşi din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, ca o clasă deosebită de toţi dinainte, o clasă nouă şi distinctă de a bătrânilor. De aceea poziţia lor este cât se poate de diferită de a celor din Apocalipsa 5:10.
Se vorbeşte despre ei şi se dă explicaţia cine anume sunt. Dar, în afară de faptul că ei ştiu că mântuirea este a lui Dumnezeu şi a Mielului, nu se mai spune altceva. Ei sunt adăpostiţi, adăpaţi, hrăniţi, binecuvântaţi, dar nu iau parte în totul cu ceilalţi.
În adevăr, bătrânii nu aduc vreo laudă aici. Aceştia au privilegiul de a servi lui Dumnezeu fără încetare în templu. (Este de observat că în Ierusalimul ceresc nu este templu; atunci, serviciul despre care este vorba aici nu se face în acest loc binecuvântat).
Şi ei nu au parte de scena de mai înainte, care preamăreşte şi dezvăluie faptele lui Dumnezeu. Dimpotrivă, aşa cum am văzut, cei dinainte sunt prezentaţi ca o clasă separată, în stare să explice enigma unei alte clase de persoane care se adaugă, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului. Ei nu fac rugăciuni pentru alţii, nu au un limbaj de mijlocire.
A folosi un text ca acesta (în care cei ce au fost în necazul cel mare sunt în mod desluşit deosebiţi de ceata bătrânilor încununaţi şi şezând pe scaune de domnie, deoarece poziţia lor întreagă e diferită) pentru a zădărnici puterea unei declaraţii precise, că cei ce au păzit cuvântul răbdării lui Hristos vor fi păziţi şi ei de necazul acesta, este desigur cu totul împotriva unei interpretări sănătoase a Scripturii.
Prin urmare care este mărturia pe care o dă Scriptura cu privire la acest subiect? Sunt şase texte care vorbesc de necaz şi datorită cărora ştim că va fi un necaz. Patru din ele sunt clare şi simple, şi ele se referă la evrei; unul precizează că sfinţii Adunării credincioase vor fi păziţi de acest necaz ; iar cel din urmă, vorbind despre naţiuni, le deosebeşte în modul cel mai clar de cei ce reprezintă Adunarea şi sfinţii din ceruri – bătrânii încununaţi şi şezând pe scaune de domnie. Astfel Scriptura este pe cât se poate de clară asupra acestui subiect. Ce rămâne?
Rămân principiile generale. De aceea încercarea de a aduce Adunarea în necazul cel mare – şi aici este secretul întregii probleme – înseamnă a confunda Adunarea cu iudeii şi cu lumea, a confunda speranţele lor şi încercările care vin peste ei.
Îl aştept pe El, nu unele evenimente
O persoană care n-ar putea face deosebire între învăţătura spirituală din ultimele capitole ale lui Ioan şi cea din Matei 24, trebuie să fie cu totul neînstare să explice atât pe unul cât şi pe celălalt.
Socotesc că diferenţa dintre „în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl şi voi în Mine şi Eu în voi” – şi „dar, când veţi vedea urâciunea pustiirii şezând în locul sfânt, cei ce sunt în Iudeea să fugă spre munţi” este într-adevăr o diferenţă mare. Şi nu este nicidecum greu să vezi că un text se referă la legătura cu Hristos în ceruri, iar celălalt la împrejurările în care va fi Iersualimul pe pământ, aşa cum a fost profeţit de Daniel şi în care rămăşiţa: evreiască este interesată.
Trebuie să-L aşteptăm pe Domnul Isus mereu şi să nu facem aşteptările noastre dependente de unele evenimente. Speranţa noastră este speranţa Miresei care aşteaptă să fie cu mirele, datorită locuirii Duhului Sfânt în noi, şi nu este întemeiată pe mărturia profetică privitoare la evenimente.
Este clar că, dacă semnele date în evanghelii ar trebui să fie aşteptate de Adunare, atunci eu n-aş mai avea de aşteptat pe Domnul decât atunci când acele evenimente s-ar fi împlint.
A spune că am fi lipsiţi astfel de cea mai mare parte din evanghelii şi din Apocalipsa este cu totul nereal, deoarece privilegiul special al sfinţilor cereşti este să cunoască nu numai ce îi priveşte pe ei. De aceea ei sunt „prieteni”. Ca să încurajeze credinţa slabă a rămăşiţei evreieşti încercate, sunt date locuri ca Matei 24. Dar e greşit să spui că descoperirea unui adevăr către cineva înseamnă că acest cineva va fi în împrejurările descrise. Ca Adunare, trebuie să avem o înţelegere a toate, deoarece „noi avem gândul lui Hristos”. Harul lui Dumnezeu ne comunică şi ce se referă la alţii.
Nimeni nu poate tăgădui că în Apocalipsa este o tăcere îndelungată cu privire la Adunare (nu spun cu privire la sfinţi) pe pământ, când au loc judecăţile. Despre Adunare se vorbeşte înainte de capitolul 4 şi i se dă un cuvânt la sfârşit, în Apocalipsa 22.
Harul şi răspunderea noastră
Pentru a înţelege un text ca 1. Timotei 6:14sunt necesare unele precizări. Răpirea Adunării nu are nimic a face cu răspunderea. Ea este împlinirea binecuvântării celei mai înalte a harului suveran; Hristos va veni să ne ia la Sine, pentru ca acolo unde este El să fim şi noi împreună cu El.
Dar nu aşteaptă şi nu iubesc credincioşii arătarea lui Hristos? Desigur! Toţi iubesc arătarea Lui, când Hristos Îşi va dovedi drepturile, iar toată priveliştea jalnică prin care trecem va fi luminată de razele soarelui dreptăţii, ca o dimineaţă fără nori, ca strălucirea deosebit de curată de după ploaie. În ce priveşte partea noastră, arătarea lui Hristos este într-adevăr timpul când vom fi arătaţi şi noi în glorie împreună cu El.
Dar a fi răpiţi ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh este binecuvântarea noastră proprie şi cea mai înaltă. Răpirea este pentru a fi totdeauna cu Domnul; aşa încheie apostolul tot ce are de spus cu privire la ea. Când însă este vorba de cârmuirea lui Dumnezeu, ni se spune de arătarea sau manifestarea lui Isus în creaţie. De aceea a iubi arătarea Lui este un test, dacă ne găsim plăcerea în autoritatea Lui şi în binecuvântarea dumnezeiască, sau dacă ne găsim plăcerea acolo unde Satan e stăpân. De aceea, când este tratată răspunderea noastră, se vorbeşte de arătarea Lui (2. Timotei 4:8).
Noi toţi vom fi împreună; nu este deosebire. Viaţa şi îndreptăţirea unui apostol sunt aceleaşi ca ale mele. Noi toţi vom fi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, pentru ca El să fie Cel dintâi-născut dintre mai mulţi fraţi. Dar tesalonicenii vor fi răsplata lui Pavel, nu a noastră. Şi fiecare va primi răsplata potrivit cu munca lui; lucrarea fiecăruia va fi arătată.
Venirea Lui ne dezlipeşte de toate
Aştept. Nu mă gândesc prea mult la locul neconfortabil în care mă găsesc, dacă ştiu că sunt aici pentru două sau trei zile, în treacăt. Poate că aş dori să fie mai bine, dar nu îmi fac prea multe necazuri din cauza aceasta, deoarece de fapt nu locuiesc aici. Nu trăiesc în această lume, aici mor; şi dacă se arată cât de puţin din viaţa cea veche, acel puţin trebuie dat morţii. Viaţa mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Eu aştept venirea Domnului Isus Hristos, aştept pe Fiul lui Dumnezeu din ceruri. El ne va duce acolo unde avem o moştenire nestricăcioasă, nepătată şi care nu se poate veşteji.
Şi toate mărunţişurile prin care trecem aici nu sunt altceva decât punerea la probă a inimii, care ar trebui să ne îndrepte acolo unde Domnul Însuşi ne va avea cu Sine, şi aceasta pentru totdeauna. Şi nu este nimic practic mai important pentru lucrarea de fiecare zi, decât aşteptarea noastră ca Fiul lui Dumnezeu să vină din ceruri.
Dacă vrei să ştii ce e lumea şi să ai mângâiere pentru sufletul tău, aşteaptă pe Fiul lui Dumnezeu să vină din ceruri. Dacă aş aparţine acestei lumi, n-aş putea avea mângâiere. Apostolul spune: „Dacă numai în viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai de plâns dintre oameni”. Şi dacă ne simţim la, noi , acasă în ea, va trebui să întâmpinăm disciplinarea Sa.
Dă-mi voie să întreb: Ce efect are venirea lui Hristos asupra sufletului nostru? Aici trec prin greutăţi din cauza multor ispite, dar El va veni să mă ia din toate acestea şi să mă ducă la Sine. Ne va surprinde venirea Lui? Te va găsi ea cu multe lucruri pe care va trebui să le părăseşti? Cum se simte inima ta când este vorba de venirea Domnului Isus Hristos? Te va găsi venirea Lui cu o mulţime de lucruri pe care ar trebui să le arunci? Sau vei avea în inimă gândul acesta: El, pe care Îl aştept, vine să mă ia la El! Aceasta este deosebirea dintre creştini. Dacă viaţa mea toată este întemeiată pe această aşteptare, dacă voia Luie motivul şi izvorul ei, voi avea desigur parte de încercările care sunt necesare; dar venirea Domnului va fi tare mult dorită sufletului meu. El vine să mă ia de aici la Sine Însuşi. Moartea nu înseamnă venirea Lui.
Domnul Isus S-a arătat întâia dată în adevăr fără păcat, tot aşa cum va fi şi la a doua arătare (Evrei 9:27, 28). Dar atunci când El S-a arătat pentru prima dată, deşi fără păcat, a venit totuşi să poarte păcatul (versetul 28). Când va veni a doua oară nu va mai avea deloc a face cu păcatul. Va veni pentru mântuire, aşa cum spune El: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Cea de a doua venire are scopul de a împlini toate planurile celei dintâi veniri pentru cei ce cred.
Acest lucru face din ea „fericita lor nădejde” (Tit 2:13). Evenimentul acesta nu are nimic a face cu moartea (cu care a fost confundat deseori). Departe de aşa ceva, atunci când Domnul Isus Hristos va veni, dacă un credincios va fi în viaţă, nu va mai vedea moartea (vezi 1. Corinteni 15:51,52; 1. Tesaloniceni 4:15,17). Venirea aceasta nu are nimic a face cu moartea, încât apostolul subliniază în mod deosebit faptul acesta: „Nu vom adormi toţi.” Venirea Lui este arătată ca fiind în contrast cu moartea.
Un alt lucru trebuie notat: „El Se va arăta celor ce-L aşteaptă”. Nici vorbă ca arătarea lui Hristos să fie pentru noi la moarte. Vom pleca, să fim împreună cu Hristos. De asemenea în Coloseni 3:4citim: „Când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în glorie.” Nu numai că El Se va arăta, dar ne vom arăta şi noi împreună cu El. Apoi în 1. Ioan 3:2este scris: „Ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El”. La venirea Lui, noi avem să fim asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu în glorie (Romani 8:29).
Citim apoi în Filipeni 3:20-21: „Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi îl va face asemenea trupului Său de slavă”. Multe alte locuri din Scriptură ar putea fi citate, dar acestea vor fi de ajuns ca să arate că venirea Lui nu are nimic a face cu moartea. Este vorba de puterea unui Mântuitor viu, care ne smulge din orice influenţă a morţii.
Dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează în inimile noastre cu putere, ne dă acum o părtăşie bună cu Isus glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Inima celui sfânt este îndreptată numai spre Hristos Însuşi. Şi aceasta ne sfinţeşte. „Noi toţi privim cu faţa descoperită gloria Domnului…” Care deci ne este speranţa în legătură cu toate acestea? Speranţa noastră este să fim asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu în glorie. „După cum am purtat chipul celui din ţărână, vom purta şi chipul Celui ceresc” (1. Corinteni 15:49). Aceasta este dorinţa, obiectul speranţei în cel credincios. Acum noi purtăm chipul celui făcut din ţărână, dar aşteptarea noastră este să fim făcuţi asemenea lui Hristos în glorie. „Ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El”. Nu înseamnă că n-ar fi nici o schimbare morală lucrată chiar de pe acum, dar efectul pe care îl are această lucrare este să ne facă să dorim să fim asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, atunci, în glorie.
Aşa stând lucrurile, Dumnezeu nu putea să ne dea o speranţă mai glorioasă sau mai plină de putere practică în dezlipirea de lume. Dar când vom fi noi schimbaţi în chipul Său? La moarte? Este clar că nu atunci, deoarece atunci trupurile celor sfinţi ar fi în mormânt, iar aşteptarea noastră este să avem şi trupurile făcute asemenea trupului glorios al lui Hristos.
Scriptura vorbeşte de oameni care au fost glorificaţi, dar niciodată de suflete glorificate. Este mult mai bine să pleci ca să fii împreună cu Hristos (Filipeni 1:23). N-aş vrea să slăbesc acest gând. Apostolul Pavel spune: „Chiar în cortul acesta, deci, gemem apăsaţi; nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci să fim îmbrăcaţi, pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă (adică, ce vreau este să am acest trup muritor schimbat, fără să văd moartea). Şi Cel ce ne-a făcut chiar pentru aceasta este Dumnezeu „ care ne-a dat arvuna Duhului. Aşadar, noi suntem totdeauna plini de încredere”.
Încrederea pe care o am nu este întreruptă la moarte. Viaţa din sufletul meu nu va fi afectată de moarte. Dacă plec, atunci voi fi împreună cu Domnul şi „îmi place mai mult să părăsesc trupul acesta, ca să fiu acasă la Domnul.” Dar vreau ca „ce este muritor să fie înghiţit de viaţă”, vreau ca lucrul acesta să fie împlinit în mine însumi, să fiu făcut asemenea Lui.
Nu sunt decât patru locuri în Noul Testament în care se vorbeşte de bucuria duhurilor despărţite de trup. În Luca 23:42-43, tâlharul care murea spune Domnului Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta”, iar Domnul Isus îi răspunde: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.” În Faptele Apostolilor 7:59, Ştefan spune: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” Apoi sunt locurile din 2. Corinteni 5:8şi Filipeni 1:23.
Vedem în aceste locuri că sufletul, plecând din această lume, eliberat de necaz, stă într-un loc unde păcatul nu-l mai poate ajunge şi se bucură de Domnul. Totuşi nu acesta este obiectul aşteptării noastre; speranţa noastră este să fim asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, în glorie; avem să fim „asemenea Lui”. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Şi oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat”.
Acesta este efectul practic al aşteptării Lui. Nu se spune nicăieri (oricât de fericit este lucrul acesta) că „cel ce are speranţa că va merge în cer, se curăţeşte”. Ce am eu de aşteptat? Să fiu asemenea lui Hristos. Şi care este efectul acestei aşteptări? Voi căuta să fiu asemenea Lui, pe cât se poate chiar de pe acum. Acesta este efectul practic în prezent al siguranţei că vom fi asemenea lui Hristos când Se Va arăta El.
O speranţă colectivă
Dar aceasta este o speranţă pe care o am împreună cu toţi sfinţii, ea nu este numai aşteptarea mea individuală. Este speranţa Adunării. De aceea, când este vorba de cina Domnului, este scris: „Ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul acesta vestiţi moartea Domnului (nu până la moarte, ci) până va veni El.” (1. Corinteni 11:26.)
Iată temelia aşteptării noastre comune: moartea lui Hristos. Şi noi vom continua să arătăm acest lucru până ce El va veni din nou să ne ia la Sine.
Dacă mă gândesc la moarte, la plecarea mea ca să fiu împreună cu Hristos, mă gândesc la mine însumi. Voi fi eu fericit, dar încă nu va fi arătată gloria întregii Adunări. Când însă va veni Hristos, orice sfânt va fi acolo şi Hristos va vedea atunci rodul muncii Lui şi va fi înviorat. Mireasa va avea pe Mire şi Mirele va avea Mireasa. Nu este numai faptul izolat că eu voi fi fericit. Duhul lui Dumnezeu mă face să ies din mine însumi, gândind la lucrul acesta, ca să fiu una cu tot trupul lui Hristos.
Domnul Isus va avea această Adunare pe care a iubit-o şi pentru care S-a dat pe Sine Însuşi ca s-o aibă (Efeseni 5) cu Sine în glorie.
Aştept o Persoană
Gândiţi-vă şi la un alt lucru. Speranţa aceasta ne îndreaptă inima spre Hristos Însuşi. Aştept o Persoană pe care o iubesc. El, care m-a iubit, care a murit pentru mine, va veni iar, să mă ia la El; şi eu pe El Îl aştept. Îngerii spuneau: „Acest Isus, care a fost înălţat la cer dintre voi, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut suindu-Se la cer.” (Faptele Apostolilor 1). Ei pierduseră Persoana pe care o iubeau. Stăteau în picioare privind spre cer, dorindu-L pe El, şi cel dintâi gând pe care Dumnezeu îl aduce inimii este: El va veni înapoi în acelaşi fel. Ei aveau să aştepte venirea Lui. Era un adevăr deosebit de însemnat, care să fie ţinut ca un lucru permanent înaintea sufletului. Se vede adevărul acesta prin toate epistolele, însoţind toate sentimentele de acum, fie de bucurie, fie de întristare.
Aşa este, de exemplu, la 1. Corinteni 1:7. Toţi erau împreună, aşteptând (nu ca un lucru individual, ci ca o speranţă comună) venirea Domnului Isus Hristos. Aşteptau nu să moară, ci aşteptau arătarea Lui.
Observaţi şi un alt lucru. Mulţi au gândit că am avea de aşteptat o altă revărsare a Duhului Sfânt. O trăsătură foarte caracteristică şi esenţială a Adunării lui Dumnezeu este faptul că Duhul Sfânt locuieşte în ea. Aceasta nu mai este o speranţă a noastră, ci un lucru împlinit, pe care îl avem deja, de la Cincizecime, Acest „alt Mângâietor” care să rămână cu noi în veac (loan 14). „Mulţumesc lui Dumnezeu”, spune apostolul, „totdeauna pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat”…
În viaţa creştină toate sunt în legătură cu venirea Lui
Dacă ne îndreptăm spre cea dintâi epistolă către Tesaloniceni găsim că aici orice lucru este pus în legătură cu venirea lui Hristos. Gândul venirii Lui însoţeşte toate gândurile obişnuite, zilnice, toate speranţele, afecţiunile, motivele sfinţilor, în toate lucrurile vieţii de toate zilele. La întoarcerea lor la Dumnezeu (capitolul 1) puterea Cuvântului Lui îi făcuse atât de mult asemenea cu Cel predicat de Pavel, încât acei din jurul lor nu-i mai puteau privi ca înainte. Însăşi lumea vorbea despre ei (poate spunând „ce nebuniel”, dar totuşi dând o mărturie). Şi ce se spune despre ei? Că s-au întors la Dumnezeu de la idoli şi că Îl aşteptau pe Fiul Său din ceruri. Adică ei părăsiseră idolii, lemnele şi pietrele înaintea cărora se închinaseră mai înainte şi acum aşteptau pe Fiul lui Dumnezeu să vină din ceruri. Şi apostolul Pavel este în totul de acord cu aşteptarea lor.
Aşteptarea Fiului lui Dumnezeu din ceruri să fie ca un gând obişnuit sufletului nostru şi el va tăia legăturile noastre cu lumea şi ne va alipi inimile de El şi nu de altceva.
Priviţi la sentimentele creştine ale apostolului (capitolul 2). Ce frumoasă imagine a grijii pline de dragoste pentru ceilalţi! Şi el încheie: „Cine este nădejdea, sau bucuria sau cununa noastră de bucurie? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostrum Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră”. Acesta este timpul (spune el) când voi avea parte de toată bucuria afecţiunilor creştine.
Iar în capitolul 3, gândul venirii Lui este asociat cu sfinţenia în cei credincioşi: „să vi se întărească inimile şi să fie fără vreo învinuire în sfinţenie, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi” (versetul 13).
Apoi, în capitolul 4, ce mângâiere aduce gândul venirii Lui când este vorba de moartea fraţilor! Ei nu erau obişnuiţi să vadă pe creştini murind (atât de mult era prezentă aşteptarea venirii din nou a Domnului) şi de aceea a fost o mângâiere deosebită a lor, la patul de moarte a unui frate, să fie în stare să-şi amintească unul altuia de strângerea laolaltă când El va veni să răpească pe ai Săi.
Mângâierea apostolului pentru sfinţii îndureraţi de moartea fraţilor nu era: „Fiţi mulţumiţi, ei s-au dus în cer”, pentru că atunci ar fi zis: „Şi voi veţi fi împreună cu ei.” Atât de mult umplea venirea Domnului sufletele lor ca un lucru prezent, încât el dădea mângâierea aceasta în cazul când erau lângă patul de moarte al unui creştin: „Dumnezeu îl va aduce înapoi, când va veni Isus”.
În 2 Tesaloniceni avem aşteptarea aceasta în legătură cu mângâierea în necaz şi persecuţie. Ei erau într-un necaz foarte greu (deşi erau răbdători în toate şi credinţa lor mergea crescând şi dragostea lor unii faţă de alţii se arăta din belşug). Ce mângâiere le dă apostolul? „Veţi merge în curând în cer”? Nu aceasta era mângâierea. Desigur, ei aveau să meargă în cer, dar ei aveau să aibă parte de odihnă când va veni Isus!
O înviere deosebită
Învierea celor sfinţi (cea dintâi înviere) are loc la venirea Domnului Isus. Aşa cum este scris, „fiecare la rândul cetei lui”: „Hristos, cel dintâi rod; apoi cei ce sunt ai lui Hristos, la venirea Lui”. Învierea aceasta este cu totul deosebită de a celor răi. Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi, dar pe principii diferite.
Cei dintâi au viaţa în Hristos, viaţă care nu are nimic comun cu lumea din jur. Mai mult, ei au Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în ei. „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din cauza Duhului care locuieşte în voi.” (Romani 8:11.) „Trupul este pentru Domnul, şi Domnul pentru trup. Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi, cu puterea Lui” (1. Corinteni 6:13-14). Trupul este al Domnului, ca şi sufletul.
În ce priveşte pe cei răi, Hristos îi va învia pentru judecată, dar nu în acelaşi timp cu cei credincioşi. Hristos va împlini pentru trupurile celor sfinţi ceea ce a împlinit deja pentru sufletele lor. Cei răi însă vor fi chemaţi la judecată şi obligaţi să dea cinste lui Hristos, chiar în ciuda lor înşile.
În Luca 20:35se precizează această deosebire, de a avea parte de învierea dintre cei morţi.
În ce priveşte păcatele mele, El le-a înlăturat la cea dintâi înviere a Sa. Şi la cea de a doua venire a Sa, eu mă voi înfăţişa înaintea Lui, care a murit deja pentru mine.
Exemple din Vechiul şi din Noul Testament-Walter Gschwind
Din Egipt la Canaan
Istoria poporului pământesc al lui Dumnezeu din Egipt până în Canaan este un lanţ de evenimente care au avut o însemnătate directă pentru Israel. Aceste evenimente conţin însă învăţături importante, spirituale şi pentru poporul ceresc, pe care Dumnezeu l-a chemat în epoca actuală a harului din toate naţiunile şi pe care încă îl strânge.
Fiecare creştin, care face parte din acest popor ceresc prin credinţa în Isus, ar trebui să-şi amintească mereu de însemnătatea spirituală a acestui lanţ de evenimente, pentru că el prezintă un rezumat foarte clar al mântuirii minunate şi depline, pe care credinciosul o posedă în Hristos pe baza rezultatelor măreţe ale lucrării Sale la cruce.
Încercăm să schiţăm aici pe scurt înţelesul spiritual al imaginilor.
Egipt – Dumnezeu a ales sămânţa lui Avraam ca poporul Său pământesc. Această sămânţă, 75 de suflete, a venit în Egipt prin Iacov şi urmaşii săi (Faptele Apostolilor 7:14). Acolo s-a născut de fapt poporul puternic, 600.000 de bărbaţi (fără să fie numărate femeile şi copiii) (Exod 12:37). Toţi, fără excepţie, erau sclavii lui Faraon, domnitorul Egiptului. Acesta domnea asupra lor cu putere şi îi obliga prin asprime la munci grele. El se gândea mereu cum i-ar putea slăbi şi ţine în supunere (Exod 1– 3). Egiptul este o imagine a lumii, a cărei stăpânitor este diavolul (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Fiecare om este născut ca „rob al păcatului“ (Ioan 8:34) în împărăţia sa (Luca 4:5-6) şi trebuie să slujească păcatului, intereselor şi planurilor diavolului. Omul suspină sub stăpânirea aspră a celui care îi vrea pieirea, dar nu se poate el însuşi elibera.
Paştele – Dar Dumnezeu era prezent. El „coborâse“ pentru a-i scăpa pe aleşii Săi „din mâna egiptenilor“ (Exod 3:8). El li Se arătase egiptenilor în cele nouă plăgi groaznice. Dar Faraon şi-a împietrit inima şi nu a lăsat Israelul să plece. Apoi a venit ultima plagă. Într-o anumită noapte, îngerul judecăţii a trecut prin întreaga ţară şi a omorât toţi întâi-născuţii egiptenilor (Exod 12şi 13). Starea lor păcătoasă a condus la judecată. Şi Israel ar fi căzut pradă acestei judecăţi, dacă nu ar fi înjunghiat în ascultare şi credinţă mielul de paşte şi nu ar fi uns uşiorii şi pragul de sus al uşii cu sângele mielului. Astfel a început ceva nou în istoria lui Israel. El era un popor salvat de judecata lui Dumnezeu şi trebuia să-şi amintească în fiecare an de paşte şi să prăznuiască „sărbătoarea azimilor“.
1. Fiecare om este din fire păcătos şi îi este rânduit „să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27). Astfel, întreaga omenire este supusă judecăţii lui Dumnezeu (Romani 3:19). Dar Dumnezeu nu este numai sfânt şi drept. În dragostea Sa vrednică de adorare, El ne-a trimis un Locţiitor care a fost judecat la cruce pentru noi, în locul nostru: Isus, Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29). Cine crede în El „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24). Un astfel de om poate să spună împreună cu apostolul Pavel: „Paştele nostru, Hristos, a fost jertfit“ (1. Corinteni 5:7). Paştele este deci o imagine a răscumpărării noastre din judecată.
2. Paştele poate fi însă privit şi din alt punct de vedere: poporul nu trebuia să ungă doar uşiorii uşii cu sângele mielului. Pentru Israel, mielul înjunghiat şi prăjit la foc, care trebuia mâncat în întregime în acea noapte, era punctul central în jurul căruia erau adunaţi într-o părtăşie sfântă şi fericită. – Pentru noi, sângele Mielului lui Dumnezeu reprezintă baza relaţiei noastre cu Dumnezeu, dar şi a relaţiei noastre unii cu alţii. Despărţiţi de jertfa desăvârşită de ispăşire a lui Hristos, nu poate fi vorba nici de părtăşie cu Dumnezeu, nici de părtăşie cu Adunarea lui Dumnezeu. Totuşi, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că în cer este un Hristos viu, un Cap viu, spre care sunt adunaţi credincioşii de Duhul Sfânt.
3. Aşa cum la poporul Israel la sărbătoarea de paşte anuală s-a adăugat şi o sărbătoare de şapte zile a azimilor, tot aşa la poporul ceresc al lui Dumnezeu, amintirea continuă a răscumpărării trebuie să fie legată de o viaţă „fără aluat“, despărţită de orice rău.
Marea Roşie – Poporul trebuia să fie salvat nu numai de judecată, ci trebuia să fie eliberat şi de egipteni, de puterea acelui domnitor şi de sclavie pentru a putea sluji lui Dumnezeu în pustiu (Exod 7:16). Acest lucru s-a petrecut în legătură cu paştele. Chiar în noaptea, în care au înjunghiat şi au mâncat mielul, au pornit spre Marea Roşie. Aici Moise le-a spus: „Staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului… Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi“ (Exod 14:13, 14). Moise a ridicat toiagul său, marea s-a despărţit şi Israel a trecut prin mijlocul ei pe uscat. Când toţi s-au aflat în siguranţă pe celălalt mal, valurile au lovit duşmanii care îi urmăreau, iar copiii lui Israel nu au mai văzut niciodată pe egipteni. Astfel, israeliţii au scăpat de sub dominaţia aspră a lui Faraon.
„Marea Roşie“ ilustrează o altă latură a lucrării minunate a lui Hristos. Vedem în aceasta moartea Sa şi învierea Sa pentru noi, pentru eliberarea noastră din lume, de sub puterea diavolului şi din slujirea sa. Noi doar am putut „sta şi vedea“ şi „sta liniştiţi“. Hristos a luptat pentru noi (Evrei 2:14, 15). Scăparea de judecată şi iertarea păcatelor noastre sunt fapte reale; tot aşa este şi eliberarea noastră din ceea ce reprezintă „Egiptul“. Toate acestea sunt roade ale uneia şi aceleiaşi lucrări a lui Hristos. Putem sta în credinţă pe celălalt mal al Mării Roşii şi să cântăm cu poporul lui Dumnezeu: „El a fost salvarea mea“ (Exod 15:2). Acum putem sluji lui Dumnezeu.
Pustiul – În noaptea în care Israelul a părăsit Egiptul şi a trecut prin Marea Roşie, a ajuns în pustiu, prin care a trebuit să umble patruzeci de ani. De ce? „Pentru ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile Lui sau nu“ (Deuteronom 8:2). Aici, în pustiu, poporul a fost obiectul educaţiei lui Dumnezeu şi a putut afla toată purtarea Sa de grijă: „Îmbrăcămintea nu ţi s-a învechit pe tine şi piciorul nu ţi s-a umflat în aceşti patruzeci de ani“ (Deuteronom 8:4).
Cine a trăit „paştele“ şi „Marea Roşie“, nu se mai află în „Egipt“, ci în „pustiu“ (a se compara Galateni 1:4; Ioan 17:14, 16). Acesta este şi astăzi locul celui răscumpărat pe pământ. Prin crucea lui Hristos, el este, în ceea ce priveşte nevoile sufletului său, izolat de toate resursele sistemului lumii, care îl are pe diavolul ca şi conducător. În schimb îi sunt deschise toate resursele cereşti în Hristos. Credinciosul trebuie să realizeze acest principiu şi să rămână dependent de Domnul şi pentru nevoile sale pământeşti. Nu va duce lipsă de nimic (Deuteronom 2:7; Psalm 23 etc.). Lumea este pentru el, din punct de vedere moral, un pustiu mare şi înfricoşător (Deuteronom 1:19). El îl înconjoară ca o ispită permanentă, prin care se arată dacă inima sa este îndreptată numai spre Dumnezeu şi dacă este dependentă în totul de El şi Îl ascultă. Lucrurile vizibile, trupul său şi nevoile acestuia, munca sa în lume etc. sunt mijloace în mâna lui Dumnezeu pentru educarea sa.
Mana – Mâncarea Egiptului slujise la menţinerea poporului în sclavie. În timpul călătoriei lor prin pustiu, Dumnezeu „a făcut să plouă pâine din ceruri“ (Neemia 9:15; Psalm 78:24) care i-a întărit în slujba pentru Dumnezeu. Ei trebuiau să adune zilnic „porţia unei zile“ (Exod 16). Era mult mai mult decât era necesar pentru satisfacerea tuturor nevoilor. Mana a încetat abia când au putut mânca din roadele ţării promise (Iosua 5:12).
Isus este „adevărata pâine“, „pâinea lui Dumnezeu“ pe care Tatăl o dă din cer. El este „pâinea vieţii“; cine vine la El nu va flămânzi şi cine crede în El nu va înseta niciodată (Ioan 6:32-35). El, Cel care a venit în trup, este mana pentru credincioşii care merg prin pustiul acestei lumi. În „mană“ se găseşte harul, îndurarea, mila, purtarea de grijă, îndelunga Sa răbdare, exemplul Său – cum trebuie să se dezvolte viaţa din Dumnezeu în această lume. Dacă creştinul se hrăneşte cu această hrană, nu va dori o altă hrană. Dar dacă este leneş şi nu o strânge, atunci doreşte mâncarea Egiptului, care face ca sufletul său să se „usuce“ (Numeri 11:4-9; Psalm 106:14-15).
Stânca lovită – În pustie nu era nici apă pentru popor. Dumnezeu i-a poruncit slujitorului Său Moise să lovească stânca Horeb cu toiagul cu care lovise marea. Atunci, din stâncă a ieşit apă, iar poporul a putut bea (Exod 17:1-7).
Această stâncă este o imagine a lui Hristos, „stânca spirituală“ (1. Corinteni 10:4), care a fost lovit de mâna lui Dumnezeu în judecată. Ca urmare a putut veni Duhul Sfânt, care potoleşte setea sufletului înnoit vorbindu-i despre Hristos (Ioan 16:14). Cine vine cu setea sa la Hristos şi bea, va putea fi şi pentru alţii o binecuvântare: „Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie. Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El“ (Ioan 7:37-39).
Cortul întâlnirii – Rânduielile lui Dumnezeu referitoare la construirea cortului întâlnirii, în care dorea să locuiască în mijlocul poporului, precum şi indicaţiile Sale referitoare la preoţie, slujba leviţilor, jertfe şi toate măsurile harului lui Dumnezeu pentru a păstra poporul în legătură cu El şi cu Casa Sa în pustiu, ocupă în Exod şi în Levitic un loc important. După ce a fost înălţată această locuinţă a lui Dumnezeu şi a fost inaugurată, întreaga slujbă şi întreaga viaţă a poporului a fost în legătură cu aceasta. Casa în care locuieşte astăzi Dumnezeu, care este formată din „pietre vii“ (1. Petru 2:5) (din credincioşi care au viaţă din Dumnezeu), precum şi ordinea care trebuie să domnească acolo, ocupă un loc important în scrierile Noului Testament. Desigur, relaţiile personale ale fiecăruia cu Dumnezeu şi cu Hristos sunt de o mai mare însemnătate. Dar întreaga viaţă a poporului lui Dumnezeu din zilele noastre trebuie să se afle în legătură cu locuinţa actuală a lui Dumnezeu pe pământ. Altfel, slujba noastră nu ar corespunde gândurilor lui Dumnezeu şi am pierde unele binecuvântări ale harului lui Dumnezeu.
Domnul Isus a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18:20). Cu alte cuvinte: acolo unde doi sau trei credincioşi respectă orânduielile Domnului referitoare la Casa Sa şi ordinea din Casa Sa, şi îşi menţin viaţa practică în concordanţă cu Numele Domnului, acolo El este în mijlocul lor. Să ţinem seama de această realitate simplă în dependenţă de El! Atunci, Domnul se poate dovedi puternic în mijlocul nostru: El ne va fi lumină, putere, ocrotire, călăuzire şi binecuvântare.
Iordanul – Acest râu înseamna pentru Israel o graniţă pentru intrarea în ţara promisă. Acest râu se revarsă în Marea Moartă care nu are o scurgere vizibilă. Când s-au aflat la acest râu, în urma poporului nu era Faraon cu armatele sale, ci experienţele triste ale cărnii în pustiu. Imediat ce preoţii, care purtau chivotul înaintea poporului, au păşit la marginea apei, apele curgătoare s-au oprit, iar poporul a putut trece (Iosua 3).
La fel ca paştele şi Marea Roşie, şi Iordanul reprezintă moartea lui Hristos, dar din alt punct de vedere. Iordanul este în mod deosebit o imagine a morţii pentru ceea ce suntem noi în vechea stare şi pentru începutul unei noi stări în puterea vieţii lui Hristos, cu care suntem înviaţi. Prin moarte şi înviere suntem aşezaţi, conform poziţiei, deja în locurile cereşti (Efeseni 2:1-10).
12 pietre în ţară – 12 pietre în Iordan – Doisprezece oameni din popor au trebuit să ridice pe umeri 12 pietre de pe locul pe care au stat picioarele preoţilor în Iordan, 12 pietre „după numărul seminţiilor copiilor lui Israel“ şi să le pună în ţară, acolo unde se vor aşeza. – Alte 12 pietre le-a ridicat Iosua în mijlocul Iordanului (Iosua 4:1-9).
Aşa cum aceste de două ori 12 pietre erau un monument, tot aşa Dumnezeu doreşte ca şi noi să rămânem în viaţa practică cu amintirea victoriei reprezentată prin trecerea Iordanului. Credinciosul poate realiza în credinţă: pentru că sunt în Hristos, sunt mort, am murit faţă de păcat, faţă de lege şi faţă de lume. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2:19,20; Romani 6:10,11; Coloseni 2:20; Galateni 6:14). Aceste pietre sunt o atenţionare permanentă: voi aţi murit împreună cu Hristos! Consideraţi-vă morţi faţă de păcat, dar vii faţă de Dumnezeu în Isus Hristos!
Pietrele în Iordan vorbesc inimii. Dacă zăbovesc cu duhul la ele, mă aşez la malul Iordanului şi spun: Iată, acolo am fost şi în acest loc El a coborât pentru mine. El m-a eliberat de omul meu vechi şi l-a lăsat pe acesta cu viaţa sa în adâncul Iordanului. Crucea este o mărturie veşnică despre aceasta.
Pietrele de la Ghilgal vorbesc însă conştiinţei. Ele sunt un monument al introducerii în locurile cereşti prin Hristos. Ele îmi pretind să corespund şi în mod practic noii poziţii.
Circumcizia – Israelul era acum în ţară. Dar înainte de a putea începe lupta cu duşmanii care locuiau acolo, toţi cei de parte bărbătească trebuiau să fie circumcişi (Iosua 5:2-9).
Înţelesul figurat al circumciziei este: „dezbrăcarea trupului cărnii“ (Coloseni 2:11). Înainte de a putea lua în posesie binecuvântările spirituale în locurile cereşti, trebuie aplicate cărnii din noi sentinţa şi semnul morţii. Numai aşa putem lupta contra forţelor care vor să ne conteste posesiunea (Efeseni 6:12).
Pentru aceasta posedăm în Hristos totul; nu ne lipseşte nimic. „În El“, spune apostolul, „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii; şi voi sunteţi împliniţi în El“ (Coloseni 2:9, 10). Dacă firea este ţinută în moarte, puterea lui Hristos şi plinătatea, care este în El, se pot dezvolta nestingherit.
Ghilgal – Acesta era locul unde a avut loc circumcizia, punctul de plecare înainte de luptă şi punctul de strângere după victorie (Iosua 4:19; 5:10; 9:6; 10:6-9; 10:15).
Noi nu trebuie numai să cunoaştem învăţătura despre circumcizie, ci acest adevăr trebuie să fie o realitate pentru viaţa noastră de zi cu zi. Aşa cum poporul se întorcea mereu la Ghilgal pentru a obţine apoi o nouă victorie, tot aşa şi noi trebuie să aplicăm mereu sentinţa şi judecata lui Dumezeu asupra cărnii. Altfel, carnea ar intra imediat în acţiune pentru a reobţine ceea ce a pierdut. Ghilgal este deci sinomim cu îndemnul: „Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ: curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie, care este idolatrie“ (Coloseni 3:5-8).
Ţara – După traversarea pustiului şi după trecerea Iordanului, Israel a putut în sfârşit să intre în ţara promisă. Acolo însă trebuiau purtate lupte contra popoarelor care locuiau în acel ţinut şi pe care Dumnezeu dorea să le judece (Geneza 15:16). (Ele sunt descrise în cartea Iosua.) Imediat ce s-au aşezat în ţară şi au mâncat roadele ei, „fiii lui Israel n-au mai avut mană“ (Iosua 5:12).
Faţă de Israel, credincioşii, care aparţin Adunării lui Dumnezeu, se află într-o poziţie dublă. Pe de o parte, ei trăiesc încă în pustiu şi au nevoie de hrana pustiului sau de „mană“. Pe de altă parte, ei sunt în Hristos, conform poziţiei, aşezaţi deja acum în „ţara“ lor, adică în locurile cereşti. Aşa învăţăm din epistola către Efeseni. Acolo putem şi trebuie să rămânem deja acum prin credinţă şi în duhul, să mâncăm din „boabele prăjite“, să ne hrănim dintr-un Hristos care a trecut prin judecată, iar acum este înviat şi glorificat (Iosua 5:11-12). Acolo Îl putem contempla şi să fim astfel tranformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie (2. Corinteni 3:18).
Duşmanii, care vor să ne împiedice în luarea în posesie a binecuvântărilor spirituale care se găsesc acolo, nu au „carne şi sânge“ ca şi adversarii din Canaan. Sunt puteri spirituale, demonice ale răutăţii, contra cărora putem păşi numai cu armura spirituală a lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-20).
Fiecare ar trebui să dorească să înţeleagă bine aceste adevăruri şi să trăiască în ele. Unii s-au întors spre Egipt, spre lume. Alţii cârtesc şi suspină în pustiu. Alţii n-au trecut practic peste Iordan şi n-au ajuns la Ghilgal. Totuşi, fiecare credincios posedă mântuirea deplină în Hristos, pe baza căreia poate trăi în „ţară“. Să căutăm har pentru a umbla în chip vrednic de Dumnezeu care ne „cheamă la Împărăţia şi gloria Sa“ (1. Tesaloniceni 2:12)!
articol din revista „Cercetaţi Scripturile”
Fara bani, singuri va puteti inmulţi trandafiri prin butaşi; 2 – Altoirea in despicatura…Bradul nu este doar frumos, ci si vindecator 
În bolile de plămâni este bine cunoscut efectul mugu rilor de brad, de calmare a tusei şi de tămăduire a pneumoniei, pleureziei, bronşitei cronice, astmului bronşic şi tuberculozei. Întrucât la munte vremea este mai rece şi mai umedă, apar condiţii favorabile pentru tratarea afecţiunilor reumatismale şi artrozice, care îşi găsesc remediul în darurile bradului.
Datorită acţiunii expectorante, bactericide, revulsive, antiinflamatoare şi fluidizante a secreţiilor bronhice, pădurile de brad constituie un mediu excelent de amenajare a sanatoriilor pentru refacerea sănătăţii bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Bolnavul aflat într-o pădure de brad beneficiază, în mod gratuit, de inhalaţii cu uleiuri volatile naturale, mai intense în timpul formării mugurilor, respectiv la sfârşitul lunii mai. În acest mediu curat şi bine încărcat cu oxigen, în care pădurea acţionează ca un filtru gigantic ce preia noxele poluante din atmosferă, se vor fortifica plămânii, căile respiratorii se vor elibera de spută, iar respiraţia va fi mai profundă şi mai uşoară.
În bolile digestive, preparatele din muguri şi cetină de brad au efecte benefice, intervenind în gastroenterite, litiază biliară, infecţii intestinale, colite de fermentaţie, vome, diaree, balonări, parazitoze şi lipsa poftei de mâncare.
Întrucât la munte vremea este mai rece şi mai umedă, apar condiţii favorabile pentru afecţiunile reumatismale şi artrozice, care îşi găsesc remediul în darurile bradului.
Cel mai frecvent este utilizat siropul din muguri şi cetină tânără, preparat după următoarea reţetă: 1 kg muguri proaspeţi se fierb timp de 15-20 minute în 2 litri de apă; după răcire se adaugă 1 kg zahăr dizolvat într-un litru de apă. Amestecul se fierbe din nou timp de 5-10 minute şi se strecoară fierbinte în sticle astupate ermetic şi păstrate la loc răcoros.
O altă reţetă se prepară într-un borcan de sticlă în care se pun, în straturi alternative, 1 kg muguri şi 1 kg zahăr sau 1 kg miere de albine, ultimul strat (de grosimea degetului), fiind de miere. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la soare timp de 5-10 zile, până se separă siropul. Se strecoară prin stoarcere cu tifon, după care se fierbe din nou 5-10 minute şi se trage fierbinte în sticle ce se păstrează închise ermetic, la loc răcoros. Se vor consuma zilnic câte două-trei linguri, înainte de mese, diluate în apă plată, minerală sau ceai fierbinte, având efecte în combaterea afecţiunilor respiratorii (tuse persistentă, bronşite cronice, astm bronşic, traheită, faringită, gripă, guturai, sinuzită, tuberculoză). În plus, are efecte în redresarea valorilor scăzute ale glicemiei, reglarea activităţii nervoase, oboseală intelectuală, migrene, stimularea digestiei, scăderea apetitului pentru dulciuri şi ridicarea imunităţii generale.
Reţete recomandate
Tinctura din muguri: 15 linguri muguri tocaţi mărunt se pun într-un borcan de sticlă, se adaugă două linguri răşină de brad şi 200 ml alcool 900 (nediluat); se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat timp de 10 zile. După strecurare se trece în sticluţe brune şi se consumă câte o linguriţă diluată în 50 ml apă, de trei-patru ori pe zi, într-o cură de 12 zile, cu efecte antiinfecţioase şi antiinflamatoare în gastroenterite, vome şi alte afecţiuni digestive.
Bune efecte au gargarismele zilnice, după diluare cu apă, precum şi masajele pe tâmple şi pe frunte în caz de migrene, ameţeli şi vertij.
Tinctura din cetină: 20 g ace proaspete tocate mărunt se pun în 200 ml alcool 700 şi se ţin la macerat timp de 14 zile; se strecoară prin presare în tifon şi se trece în sticle brune din care se consumă câte 5-10 picături pe zi în puţină apă, cu acţiune contra tusei, cistitei şi uretitei.
Tinctura din răşină: 3-4 linguri răşină se macerează timp de 3-4 zile într-un borcan cu 200 ml alcool 800.
Decoct din seminţe de brad: se fierb 5 minute; se bea câte o cană la intervale de 3-5 ore pentru a combate septicemia. Se mai poate folosi sub formă de cataplasme, care se schimba la intervale de trei ore în cursul zilei şi se ţin toată noaptea.
Decoct din cetină: 1 kg ramuri tinere la brad se fierb timp de 10-15 minute în trei litri apă; se toarnă în apa de baie, unde se stă 15-20 minute, având efecte favorabile în boli reumatismale, dureri articulare, artrită reumatoidă, întărirea sistemului nervos, oboseală fizică şi psihică, gripe, răceli, îmbolnăviri uşoare şi tonifierea generală a organismului.
Unguentul de brad: se obţine din răşină, ceară de albine şi unt proaspăt; se încălzeşte pe baia de apă şi se amestecă până când se obţine o pastă omogenă, folosită în tratarea rănilor supurânde, negi, arsuri uşoare, eczeme infectate.
Fumigaţiile: se realizează prin arderea cetinei şi răşinii pe jar sau în sobă, asigurând dezinfectarea şi purificarea aerului în locuinţe.
Umplerea pernelor: cetina tânără de brad se încarcă în pernele de dormit, având rol calmant şi de întărire a sistemului nervos, dând un somn liniştitor
Fara bani, singuri va puteti inmulţi trandafiri prin butaşi;2 – Altoirea in despicatura
Această metodă nu se poate aplica la toate soiurile, deoarece numai lăstarii şi ramurile trandafirilor cu lemn moale au însuşirea de a se înrădăcina atunci când sunt puse în nisip sau pământ. Se pot înmulţi prin butaşi mai ales trandafirii poliantha, care au flori mici şi numeroase, aşezate în buchet, precum şi unii trandafiri urcători.
Butaşii se fac vara, operaţie care se numeşte butăşire în verde, sau toamna târziu – butăşire în uscat.
În timpul verii, butaşii verzi se confecţionează din lăstarii care au înflorit. Aceştia trebuie să fie lungi de 10-45 cm; la vârf se lasă numai 2 frunze, care se taie sau se ciupesc la jumătate. Lăstarii se taie la bază imediat sub un ochi, iar la vârf, cu 1-2 cm deasupra ultimului ochi. Pentru tăieri se foloseşte un briceag bine ascuţit. Pentru înrădăcinare, butaşul se poate înfige în ghivece sau lădiţe cu nisip, până la circa 3-4 cm adâncime. Pentru a asigura umiditatea necesară, nisipul din ghiveci se menţine în permanenţă reavăn, iar butaşul se acoperă cu un borcan de sticlă. În primele zile, butaşii se pulverizează zilnic cu apă. Plantarea se poate face în aceleaşi condiţii chiar şi direct în grădină.
La butăşirea trandafirului în uscat, butaşii sunt porţiuni de ramuri anuale, lungi de 15-25 cm, care se confecţionează toamna, după căderea frunzelor. Aceştia se păstrează peste iarnă în nisip, în pivniţă şi se plantează primăvara, într-un strat de flori din grădină sau în ghivece cu pământ nisipos.
În toamna viitoare, după înrădăcinare, butaşii se pot planta la locul definitiv.
Altoirea trandafirilor
Toate soiurile de trandafiri se pot înmulţi prin altoire, pe puieţi de măceş.
Puieţii de măceş se obţin astfel: vara – în luna august, mai exact – când fructele de măceş au culoarea verde-gălbui, se recoltează, se zdrobesc şi apoi se însămânţează imediat (cu pulpă zdrobită), în şănţuleţe adânci de 3-4 cm şi distanţate la 20-30 cm. Deci, nu trebuie făcută greşeala de a se recolta fructele mai târziu, când au culoarea roşie, deoarece în acest caz, seminţele vor răsări mai greu (peste 2 ani). Toamna, peste stratul semănat se aşează mraniţă sau frunze uscate. În timpul anului viitor se plivesc de buruieni şi se udă la nevoie. Toamna, după căderea frunzelor, puieţii portaltoi de măceş se scot şi se plantează (cu un plantator) într-o parcelă de teren anume pregătită, la distanţe mai mari – 60 cm între rânduri şi 20 cm pe rând -, în vederea altoirii. Se vor folosi în acest scop numai puieţi care au o grosime la colet de 4-5 mm. Restul puieţilor se vor replanta pentru fortificare. Înainte de plantare, puieţii se fasonează, li se scurtează rădăcinile – rădăcina principală la 20 cm, iar cele secundare la circa 1 cm – şi tulpina – se lasă o singură tulpină, care se scurtează la 18-20 cm.
Altoirea acestor puieţi se face în ochi crescând (mai – iulie) sau în ochi dormind (august – septembrie).
Pentru grădinarii care doresc să altoiască singuri trandafirii, iată câteva detalii în legătură cu modul în care trebuie efectuată această operaţie.
Cea mai des folosită este altoirea în ochi dormind. Când se urmăreşte obţinerea trandafirilor sub formă de tufă, altoirea se face imediat sub colet (pe rădăcină), pentru a feri lăstarul altoi de uscăciune şi ger, precum şi pentru a împiedica apariţia de lăstari sălbatici din portaltoi. Coletul este porţiunea care face trecerea între rădăcină şi tulpină.
Etapele altoirii:
1. Pentru altoire, se dezveleşte puietul portaltoi de măceş la colet şi se şterge baza lui cu o cârpă. Urmează tăietura în formă de “T” sub zona coletului (o tăietură transversală de circa 1 cm şi o altă tăietură longitudinală de circa 2,5 cm). Imediat, cu spatula briceagului se dezlipesc puţin marginile tăieturii longitudinale, unde se va introduce ochiul.
2. Urmează scosul ochiului de pe lăstarul altoi. Lăstarul altoi se taie de la trandafirul pe care dorim să îl înmulţim şi trebuie să fie gros de 5-8 mm, cu câteva frunze, iar floarea din vârf să fi fost trecută. Ochii de la subsuoară frunzelor trebuie să fie bine dezvoltaţi, însă nu porniţi în creştere. Imediat după recoltarea lăstarului, se îndepărtează spinii şi frunzele (trebuie să rămână din frunze numai o porţiune de codiţă lungă de 1-1,5 cm). În cazul în care altoirea nu se face imediat, lăstarii altoi se păstrează la rece, înfăşuraţi în cârpe umezite sau în muşchi.
Ochiul altoi se scoate de pe lăstar împreună cu o porţiune de coajă şi cu foarte puţin lemn, procedându-se astfel:
• – lăstarul altoi se ţine în mâna stângă, cu degetul arătător sub lăstar, în dreptul ochiului care trebuie scos;
• – tăietura se începe cu baza lamei briceagului la circa 1,5 cm deasupra ochiului şi se continuă până la 1,5 cm sub ochi. Ea se execută printr-o mişcare de alunecare a tăişului lamei, care înaintează concomitent în jos şi în sus şi de la stânga la dreapta.
• – ochiul este scos împreună cu coaja şi o pojghiţă de lemn foarte subţire (ca o foiţă de ţigară); dacă pojghiţa de lemn este prea groasă, altoiul nu se prinde.
• – ochiul detaşat se prinde cu mâna de peţiol şi se introduce sub coajă, împingându-l cu spatula. Dacă el este mai lung decât tăietura în formă de T de pe portaltoi şi nu intră în întregime sub coajă, partea care rămâne în afară se taie pe linia orizontală a T-ului. După introducerea ochiului se apasă cu degetele arătătoare pe marginile tăieturii verticale, începând se jos în sus, spre a înlătura golurile de aer dintre scut şi portaltoi.
• – la urmă se execută legătura cu rafie, tei topit, bumbac sau fâşii de material plastic. Legatul se face astfel: firul de rafie se aşează peste tăietura transversală în aşa fel ca într-o parte să rămână un capăt mai scurt, de circa 10-15 cm. Apoi cu capătul lung din mâna dreaptă se începe înfăşurarea de sus în jos, capătul scurt lăsându-se pe sub legătură. Când se ajunge în dreptul ochiului, acesta se ocoleşte puţin, apoi se continuă înfăşurarea până se acoperă toată tăietura verticală. La sfârşit, capătul rafiei se trece de două, trei ori pe sub ultimul inel al spiralei, strângându-se bine, sau se face nod.
Locul altoit nu se unge cu mastic (ceară de altoit). La punctul de altoire se face un mic muşuroi de 5-8 cm, din pământ mărunt şi reavăn. Verificarea prinderii la altoire se face după circa 10 zile, când se desface muşuroiul şi se atinge peţiolul (codiţa) cu degetul. Dacă peţiolul cade, înseamnă că ochiul altoi nu s-a prins
. Muşuroiul de la bază se va reface după căderea brumelor şi a frunzelor. Acum se face mai mare (12-15 cm), pentru a proteja ochiul altoi de gerurile iernii. În primăvară, imediat ce pericolul gerurilor a trecut, muşuroiul se desface cu atenţie pentru ca să nu se vatăme ochiul altoi. Dacă demusuroirea întârzie, este posibil ca ochiul să se asfixieze.
Pentru formarea trandafirilor cu trunchi înalt, altoirea se face la înălţimea de 1,20 – 1,50 m. În acest caz, puietul portaltoi trebuie să aibă o tulpină de 1-2 ani, înaltă de circa 1,50 – 1,70 m. Pentru aceasta se pot folosi drajoni (puieţi porniţi din rădăcini) de la tufe de măceş care cresc spontan la marginea pădurilor.
Îngrijirea lăstarilor porniţi din altoi se face astfel: primăvara, la puieţii prinşi se face scurtarea tulpinii portaltoiului la circa 1 cm deasupra punctului de altoire.
Lăstarul care se dezvoltă din ochiul altoi se ciupeşte la 4-5 frunze, pentru a se ramifica.
2 – Altoirea in despicatura
Exista mai multe metode de altoire a pomilor fructiferi (in ochi, in ramura detasata, in ochi dormind),pe care le prezentam in numarul urmator . Fiecare metoda isi are vremea ei. Acum prezentam altoirea in despicatura. Ea se executa de obicei la pomi mari, cu ramuri groase. Portaltoiul este in acest caz mult mai gros decat altoiul (diametrul 7-10 centimetri). Retezati portaltoiul unde este mai drept si scoarta mai neteda. Despicati portaltoiul pe linia unui diametru al sectiunii taieturii cu cosorul sau cu un obiect asemanator pe care il aveti la indemana. Fasonati altoiul sub forma de pana astfel: in dreptul mugurelui de la baza faceti doua taieturi oblice de-a lungul ramurii de altoi, pentru ca pana sa fie mai lata pe partea mugurelui si ascutita pe partea opusa. Pana trebuie sa fie de trei-patru ori mai lunga decat grosimea altoiului, iar acesta trebuie sa aiba doi-trei muguri. Desfaceti despicatura cu ciocul despicatorului si introduceti pana altoi, avand grija ca locul de unire al scoartei cu lemnul de altoi sa vina in dreptul locului de unire al scoartei cu lemnul de la portaltoi. Introduceti in acelasi fel un altoi in celalalt capat al despicaturii.Decojiti apoi un strat de coaja pe care il atasati intre cei doi altoi pentru a nu patrunde ceara in crapatura si pentru o mai buna refacere. Legati portaltoiul cu sfoara si strangeti bine dupa asta ungeti bine cu o ceara de altoit speciala. Ceara speciala se prepara usor avand nevoie de urmatoarele ingrediente: smoala, ceara, seu, parafina si sacaz .Va prezint o reteta proprie pe care o folosesc personal: 4 parti smoala, 2 parti ceara, o parte seu,o parte sacaz si o parte parafina. Ingredientele se pun la foc se topesc pana cand se formeaza o pasta usor fluida. Pentru a imi usura munca mi-am improvizat o mica sobita intr-o cutie de vopsea de metal de 3litri pe care am decopertat-o pe lateral in partea de jos (locul pe unde bag lemnele pentru foc) la jumatate am introdus doua tije paralele pentru a putea sprijinii recipentul unde topesc ceara de altoit. Ca recipient folosesc o cana de metal mica pentru a o putea introduce in sobita improvizata. Ca reguli principale atunci cand vreti sa altoiti folositi ramuri de altoi sanatoase si portaltoi sanatosi, toate ustensilele pe care le folositi la altoit trebuie sterilizate inainte si dupa terminarea lucrari pentru a evita transportul involuntar de bol de la un pom la altul. Pentru sterilizat folositi alcool sanitar .Cele mai bune rezultate la altoirea in despicatura se obtin atunci cand ramurile de altoi se recolteaza de iarna si se tin la rece sau in spatii intunecoase pana la sfarsitul lunii martie si inceputul lunii aprilie .Altoirea in aceste conditii are mai multe sanse de reusita deoarece seva este deja pusa in miscare in pomul ce urmeaza sa fie altoit in timp ce ramurile de altoi se afla inca in repaus vegetativ fapt ce reduce riscul de deshidratare prin transpiratie .O atentie sporita trebuie acordata de catre amatorii care vor sa incerce altoirea in despicatura la urmatoarele sfaturi : Altoirea se face intodeauna cu portiuni apartinand aceleeasi specii : cires cu cires , mar cu mar , visin cu visin , prun cu prun , exista totusi si cateva exceptii prunul poate fi altoit atat pe prun cat si pe corcodus , parul poate fi altoit atat pe par cat si pe gutui etc.Daca primavara este secetoasa pomul altoit trebuie udat din abundenta atat inainte cat si dupa ce altoiti .Pomul pe care vreti sa il altoiti trebuie sa aiba o grosime de circa 2 cm in diametru si sa fie destul de bine prins in sol , un pom cu vigoare buna se va prinde mult mai usor si va pleca mai puternic . In continuare am atasat cateva imagini demonstrative despre altoirea in despicatura pe care o poate executa oricine , fara unelte speciale si cunostinte mari despre altoit .
In timp ce ROMANII voteaza pensii speciale si multe alte „stimulente”- din banii amarastenilor, Polonia vrea să anuleze prescrierea crimelor comuniste.Torționarii vor face închisoare… Cateva semne ca ai o viata toxica si cum scapi de toxine; Remedii naturiste pentru laringita; Daca acest parazit este distrus, evolutia cancerului se va opri imediat; Cea mai eficienta metoda naturista de tratare a hemorizilor etc
Lovitura din 1989 a trecut,dar semnele si minciunile raman…cu voia si votarea dumneavoastra…
In timp ce ROMANII voteaza pensii speciale si multe alte „stimulente”-din banii amarastenilor, Polonia vrea să anuleze prescrierea crimelor comuniste. Torționarii vor face închisoare
Guvernul conservator de la Varşovia vrea să abroge legea cu privire la prescrierea crimelor comise în timpul regimului comunist al Poloniei, informează, sâmbătă, agnțiile internaționale de presă citate de Agerpres.
Legea de prescriere fusese introdusă în anul 1997 de executivul de stânga aflat la acea vreme la putere în Polonia.
Actualul ministru al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, care este şi procuror-general al Poloniei, a sesizat Tribunalul Constituţional pe subiectul dispoziţiilor din Codul Penal care dau ‘garanţii de impunitate’ funcţionarilor regimului comunist din perioada 1944 – 1989.
Sunt vizate infracţiuni pasibile de 5 ani de închisoare, precum torturi şi alte forme de tratament crud, inuman sau degradant, comise intenţionat de funcţionari ai poliţiei politice contra unor militanţi anticomunişti.
Potrivit lui Ziobro, autorii acestor crime au beneficiat de „omisiuni voluntare ale urmăririi în justiţie”.\
Iata 7 semne ca duci o viata toxica
1. Oboseala continua
Chiar daca dormi bine, totusi, iti este greu sa faci fata fizic provocarilor zilei. Asta poate fi un semn ca organismul tau lupta din greu ca sa elimine toxinele. Cum combati oboseala? Daca raspunsul tau este “cafea” sau “ceva dulce”, nu faci decat sa inrautatesti situatia. Oboseala mai poate fi si un semn al dezechilibrului sistemului imunitar.
2. Kilograme in plus
3. Respiratie urat mirositoare
Te speli pe dinti des, mesteci nonstop guma, tii in gura tot felul de bombonele mentolate si, cu toate acestea, ai o respiratie urat mirositoare? Acest lucru poate insemna probleme in sistemul digestiv. Dar poate fi si un semn ca ficatul se lupta sa scape de toxinele din organism.
4. Constipatie
Intestinele elimina toxinele zilnic. Atunci cand esti constipat, inseamna ca sunt prea multe si “blocajul” iti afecteaza intreg organismul. Constipatia nu genereaza numai probleme digestive, ci si dureri de cap, abdominale sau de alta natura, precum si oboseala.
5. Sensibilitate la mirosuri
Reactiile puternice la mirosuri – in special la parfum – poate insemna faptul ca esti sensibil la chimicale. Cu alte cuvinte, organismul tau face greu fata in lupta contra toxinelor. Daca te supara durerile de cap sau ai tulburari intestinale, toxinele ar putea fi cauza.
6. Dureri musculare
Atunci cand corpul este suprasolicitat din pricina toxinelor, este foarte probabil sa te confrunti cu dureri musculare sau articulare.
7. Reactii pe piele
Acnee, iritatii sau oricare alte reactii ale pielii pot fi un semnal de “supraincarcare” a organismului cu toxine. Acneea, in mod particular, este un semn al toxinelor din alimentatie si produse cosmetice. Pungile de sub ochi, eczemele si psoriazisul pot fi, de asemenea, semne ca nivelul toxinelor din organism este la cote de alerta.
Cum scapi de toxine
Daca semnele de mai sus ti se potrivesc, iata cateva sfaturi pe care le poti aplica:
– alege pe cat posibil alimente integrale, organice.
Alimente pe care trebuie sa le consumi in sarcina daca vrei un copil inteligent
Alegerea alimentelor este cu atat mai inspirata cu cat ele sunt si foarte nutritive, benefice organismului mai ales in sarcina. Aceste alimente nu trebuie sa lipseasca din dieta ta niciodata pentru ca sunt adevarat surese de energie si sanatate.
2. Fasole
Fasolea este o sursa sanatoasa atat pentru mama cat si copil, deoarece contine componente de nutritie gasite in produsele animale. Fasolea este, de asemenea, bogata in zinc, care este un mineral necesar pentru reducerea riscului de nastere prematura si greutate mica la nastere. In plus, femeilor gravide le furnizeaza zinc, care poate fi obtinut si prin consumul de alimente care au o multime de zinc, cum ar fi carnea de pui, lapte, cereale, nuci de caju, mazare, crabi si stridii.
3. Arahide
Arahidele este un fel de seminte, care sunt bune pentru femei in timpul sarcinii. Arahidele sunt necesare pentru organismul uman, ajuta la stimularea reproducerii de celule ale creierului, imbunatatirea memoriei si de a creste dezvoltarea gandirii.
Atunci cand mancati arahide, nu trebuie sa inlaturati coaja, pentru ca este buna pentru sange si este buna pentru sanatatea femeilor gravide. Cu toate acestea, ar trebui sa se manance arahide cu terci de ovaz si sa se evite consumul de arahide prajite.
4. Migdale
Migdalele este o sursa nutritiva pentru femeile gravide si fac copiii sa fie mai inteligenti, oferindu-le omega-3. In plus, acidul folic din migdale este esential pentru femeile gravide. Este, de asemenea, sursa de nutritie indispensabila pentru copii. Acidul folic din migdale poate preveni aparitia de malformatii congenitale.
5. Castane
Foarte utile sunt si semintele crude de floarea soarelui, semintele de pepene sau semintele de lotus.
Cea mai eficienta metoda naturista de tratare a hemorizilor
O solutie eficienta si foarte la indemana, in tratarea hemoroizilor, este tratamentul pe baza de cozi de vinete. Da, ati inteles bine. Nu mai aruncati cozile vinetelor!
Daca acest parazit este distrus, evolutia cancerului se va opri imediat
„Da, pot fi considerati factori favorizanti, dar ei nu reprezinta cauza”, spune cercetatorul roman.
„In prezent, specia umana este infestata masiv cu paraziti. Intr-adevar, acesti paraziti au facut dintotdeauna casa buna cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de un parazit cu totul special, numit ”trematodul intestinal uman”.
Daca acest parazit este distrus, evolutia cancerului se va opri imediat!”
„Pentru a intelege mai bine cancerul trebuie sa intelegem lucrurile importante despre parazitul care il produce. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat inca din anul 1925. De obicei, acesta traieste in intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colita sau sindromul intestinului iritabil, cel mult. La acest nivel il putem considera inofensiv, pentru ca desi fabrica milioane de oua in corpul nostru, le eliminam prin intermediul tranzitului intestinal.
Remedii naturiste pentru laringita
Chiar daca este inca vara, o inghetata consumata in graba sau un concert la care ai cantat foarte tare pot favoriza aparitia laringitei. Aceasta este o inflamatie a laringelui, care determina vocea sa devina disonanta sau ragusita sau chiar sa dispara complet.
Mineralul care iti stimuleaza creierul
Seleniul are un un rol foarte important in funcţionarea corecta a creierului. Acest mineral este folosit de celulele nervoase pentru a produce unul dintre antioxidanţii cei mai importanţi pentru creier, glutation.
Fructul care scade colesterolul
Gutuia este bogata in fibre si slaba in calorii (57 de calorii/fruct), fiind buna pentru cele care vor sa slabeasca. Consumul de gutui este incurajat si in cazul celor care sufera de ulcer gastric; de fapt, acest fruct, nu doar ajuta digestia, in general, dar reduce semnificativ nivelul colesterolului. Gutuia poate fi folosita in salate, proaspata, in amestec cu alte fructe, ca marul. Cand iti este greata, consuma cateva felii de gutuie si te vei simti mai bine. Tratamentul natural cu gutui (infuzie sau decoct) este recomandat in cazul indigestiei sau balonarii.
De ce sunt bune pentru ficat uleiul de rapita si de cocos
Uleiul de rapita are calitati exceptionale in tratarea bolilor tubului digestiv. Ajuta la drenarea ficatului, dar si la combaterea parazitiilor intestinali. Este indicat si in tratarea enteritelor.
Uleiul de cocos este un aliat impotriva multor boli, deoarece grasimile saturate din uleiul de cocos nu sunt daunatoare si ajuta la scaderea colesterolului rau. Apara ficatul de efectele radicalilor liberi si-l ajuta sa elimine toxinele.
Asa se prepara delicioasle bezele dietetice, sanatoase
Desi bezelele clasice sunt foarte apreciate de amatorii de dulciuri, gandul ca in doar o portie exista 19 grame de zahar (76% DZR ) ii face sa se gandeasca de doua ori inainte sa se apropie de ele.
De ce tomatele bio sunt mult mai bogate in nutrienti
Specialistii au constatat ca rosiile crescute organic au, în medie, cu 79%, respectiv 97% mai multa quercitina si kaempferol decat cele crescute conventional. Desi constante în rosiile crescute conventional, nivelele de quercitina si kaempferol au crescut în rosiile organice de-a lungul a 10 ani.
Recomandare : Consumati alimente crescute local, de preferat dintr-o sursa de încredere. Inima observa mai bine decat ochiul diferenta între o rosie plina de azot si apa, dar foarte aspectuoasa, si una mai micuta, mai parfumata, mai aromata, mai putin lustruita, dar mult mai bogata în substante benefice organismului.
De ce bolnavii de diabet trebuie sa fie foarte atenti la proteine
Bolnavii de diabet au surpriza ca la intrebarea daca pot manca mai mult de 1-2 oua pe saptamana sa capete de la medic raspunsul ca se face o exceptie daca e pofta mare, se accepta un ou in plus, dar trebuie sa se renunte la cana cu lapte din acea zi. Uimirea este ca ouale, laptele nu sunt dulciuri, de ce este restrictie si la aceste alimente?
stiinta a inasprit exigenta in privinta nivelului glicemiei acceptat. Acum o vreme limita superioara admisa a glicemiei era 120 pe stomacul gol. Acum baremul superior admis al glicemiei a fost marcat de o severitate sporita, se accepta o glicemie maxima de 110.
Ceaiuri folositoare in constipatie si hemoroizi
Ceaiurile din plante medicinale sunt un bun remediu pentru tratamentul afectiunilor colonului. Pentru detoxifierea organismului sunt recomandate in special ceaiurile depurative care pot fi consumate in orice cantitate si au efect de a usura defecatia. Persoanele care sufera de constipatie si hemoroizi trebuie sa incerce astfel de preparate din plante medicinale care fiind in numar foarte mare si toate eficiente, se pot schimba, astfel realizandu-se o variatie in ceea ce priveste gustul ceaiului.
Administrarea a 3 cani de ceai pe zi este un tratament foarte simplu si eficient pentru contipatie si hemoroizi.
Orezul care previne cancerul si scade colesterolul
Este clar faptul ca orezul brun este net superior celui alb, cel din urma fiind doar o ramasita a celui brun, din punct de vedere nutritiv.
Ceapa alba sau rosie? Care este mai sanatoasa?
Toate tipurile de ceapa sunt considerate a fi superalimente, cu un pronuntat efect antioxidant, anticancerigen, antiviral si antibacterian. De asemenea, contin foarte multi nutrienti si compusi benefici pentru organism. Cei mai multi oameni considera ca diferentele sunt date doar de culoarea si gustul fiecarei varietati de ceapa dar, examinand diferentele nutritionale dintre ceapa rosie si cea alba, vom constata ca ceapa rosie are mai multe beneficii nutritionale decat cea alba.
Ce facem cand iese ureea mare la analize
Exista un echilibru delicat intre digestia proteinelor si eliminarea ureei din organism. Proteina energizeaza organismul cu pretul acumularii deseurilor toxice. Pentru o sanatate optima, aceste deseuri trebuie indepartate iar ficatul si rinichii joaca un rol crucial in eliminarea deseurilor. Anumite procese pot perturba insa acest echilibru delicat.
Cum pastram cel mai bine usturoiul peste iarna
Ceapa si usturoiul sunt printre primele recoltate in luna iulie. Nu este suficient doar sa obtii o roada frumoasa, este nevoie sa stii si cum s-o pastrezi ca sa ai tot anul proaspete principalele legume pentru orice bucatarie.
Cum alegem cel mai bun peste din magazin
Datorita continutului sau de Omega3, o alimentatie sanatoasa trebuie sa includa si pestele, insa de multe ori ne intrebam care este cel mai sanatos si ce sa cumparam din magazin.
Un alt aspect important il constituie felul in care gatim pestele. Este important sa retinem ca pestele pane sau prajit in ulei devin adevarate bombe calorice, iar prin uscare si afumare pestele pierde mare parte din acizii grasi Omega 3. Cel mai bine este sa preparati pestele la cuptor, la gratar sau la aburi. Nu este bine nici sa combinati pestele cu maioneza sau cu alte sosuri. Nu folositi ulei in cantitati mari pentru a face o salata de icre, ci mai degraba consumati-le pe paine unsa cu putin unt.
Dieta care iti produce stare de bine
Christine Bailey, terapeut nutritionist englez, autoare a cartii „The Brain Boost Diet Plan”, arata ca intre dieta, functia creierului si starea de spirit e o legatura stransa. Ea a compus o dieta care iti schimba starea de spirit intr-una buna, in doar trei zile.
ZIUA 3
Cina: Miel la gratar cu salata mixta. Mielul este o sursa bogata de proteine de inalta calitate, de vitamine siminerale, inclusiv fier, zinc si vitamina B12, toate acestea fiind importante pentru functia cognitiva. Contine sitaurina naturala, un aminoacid puternic neuro-protector care ar putea imbunatati, somnul si functia cognitivaglobala.
Ce nu e bine sa mananci cand esti racit
Desi ai facut tot ce era posibil pentru a preveni boala, din pacate ai racit. Acum esti nevoit sa stai la pat si sa te tratezi corespunzator, insa in aceasta perioada poate fi foarte tentant sa te rasfeti cu anumite alimente care iti plac mult si te fac sa te simti mai bine. Ei bine, nu tot ceea ce iti place este recomandat atunci cand esti racit.
Greseli care te imbatranesc foarte repede
Stiai de aceste greseli care te imbatranesc? Scopul unui regim strict de ingrijire a fetei este sa iti intretina pielea, sa ii ofere stralucire si sa o energizeze. Pentru asta probabil deja folosesti o crema de fata, insa ea de foarte multe ori nu este suficienta. In timp ce tu crezi ca iti ingrijesti tenul in mod corect, faci multe alte greseli care te imbratranesc foarte devreme.
De ce este atat de important rolul ficatului in organism
Ficatul este probabil organul cu cele mai multe si mai diversificate functii din organismul uman. Dupa ingestia alimentelor, acestea sunt prelucrate de-a lungul tubului digestiv si degradate pana la nutrienti ce vor ajunge la toate tesuturile si organele din corp.
Semne subtile ale depresiei pe care nu trebuie sa le ignori
Uneori, oamenii nu recunosc simptomele depresiei, deoarece nu isi doresc sa fie etichetati ca persoane depresive sau pentru ca sunt in negare. Iata cateva semne subtile ale depresiei!
Daca ar sti asta, toate femeile ar bea ceai de anghinare
Ceaiul de anghinare are un gust dulceag si de aceea nu necesita indulcitori. Are numeroase beneficii pentru sanatate, actionand in primul rand asupra cantitatii de zahar din sange. Astfel acest tip de ceai regleaza nivelul glicemiei si pe cel al colesterolului, astfel diminuand foarte multe riscuri.
Ce se intampla cand bei cafea in fiecare dimineata pe stomacul gol
Nu exista nici o indoiala ca o ceasca de cafea poate aduce numeroase beneficii organismului, deoarece este bogata in antioxidanti. Acestia pot preveni numeroase probleme de sanatate cronice, precum cancerul.
Care este secretul succesului, potrivit celui mai bogat om din lume
Cel mai bogat om din lume a dezvaluit de curand cateva dintre secretele succesului sau.
Ce mananci daca suferi de ficat gras
Partial, ficatul este alcatuit din grasimi, dar un continut mult prea ridicat al acesteia poate indica prezenta bolii ficatului gras. Primul tratament pentru aceasta afectiune il reprezinta schimbarea dietei si miscarea.
Remedii pentru dinti care te scapa de dentist
Sanatatea orala afecteaza calitatea vietii noastre, dar, uneori, vizita la medicul dentist poate fi o experienta cu adevarat traumatizanta, dureroasa si costisitoare. Prin urmare, daca pastrati o igiena dentara adecvata, puteti reduce la minimum aceste vizite.
Instructiuni:
Instructiuni:
Instructiuni:
Scrisoare către România de mâine
Dragă România,
Iartă-ne pentru că n-am știut să te apreciem și te-am lăsat să fii bătaia de joc a tuturor. Că te-am urât, că am fugit de tine, că n-am vrut să te mai vedem niciodată, deși vina era doar a noastră. Tu nu ai greșit cu nimic.
Iartă-ne că n-am știut să alegem și te-am lăsat pe mâna lor, lipsită de apărare. Că am avut încredere în cei care s-au prefăcut că îți vor binele, ca mai apoi să își arate adevărata față. Când a fost prea târziu.
Iartă-ne că te-am lăsat să fii furată, mințită, bătută, umilită și maltratată. Iar în tot acest timp am ales să fim doar simpli spectatori. Iartă-ne, dacă nu e prea târziu.
Știu, ne-am plâns de multe ori că nu te vei mai face bine, dar în tot acest timp am ales să ne vedem de viețile noastre, să continuăm să alergăm ca niște ambalaje frumoase fără suflet după confirmarea celor din jur, după tot felul de lucruri care ne aduceau doar fericirea de moment. Uitând că, de fapt, fericirea înseamnă să fim împreună, uniți în brațele tale călduroase. Știu, ne-am plâns și n-am făcut nimic.
Iartă-ne. N-am făcut nimic să te protejăm și astăzi ai ajuns îngenuncheată în fața celor care ți-au dorit doar răul, care au pretins cândva că te vor salva și îți vor aduce copiii acasă. Știi ce ne doare cel mai tare? Că pe cei care te-au umilit atâta timp i-am ales cu mâna noastră să îţi conducă destinul.
Să știi că în ultimele luni ne-am gândit cum să fugim de tine. Recunosc, disperarea ne-a luat mințile. Dar iartă-ne, Românie dragă, căci am trecut prin momente îngrozitoare. Erau zile când speram la o minune, speram că cineva de sus se va uita și la noi, pentru că ei… Românie dragă, erau orbiți de puterea pe care reușeau să o aibă.
Ne-am trezit că trebuie să ne luptăm singuri, în fața unui sistem sanitar ajuns în colaps. Ne-am plâns morții și te-am urât și blestemat, și într-un final ne-am gândit să te părăsim, să te lăsăm pradă lor. Iartă-ne și de data asta.
Astăzi, după atâtea luni de chin, te-am găsit îmbătrânită și plină de riduri, însă am speranța că vei renaște și îți vei deschide aripile obosite pentru a te ridica tot mai sus, continuând să ne arăți că bunătatea ta nu are seamăn în lume.
Iar noi poate vom învăța ceva și din această lecție…
Lista de citit
LISTA DE CITIT / NON-FICȚIUNE
5 cărți noi de nonficțiune
SCENA 9, DIANA COSMA
Peste vară am luat cu noi pe drumuri, la plajă și în bagaje cele mai noi nonficțiuni pe care ni le-am ales din lista prietenilor de la Cărturești.
LISTA DE CITIT / EȘEC
5 ratați din literatură (care ne plac)
SCENA 9, DIANA COSMA
Marginali, alcoolici, mediocri, supărați pe lume, înghițiți de istorie, ratații noștri preferați din literatură vorbesc cu toții despre umanitate. Aia ne-strălucitoare, dar pe care-o purtăm cu toții în noi.
LISTA DE CITIT / DESPĂRȚIRI
6 cărți despre despărțiri
SCENA 9, DIANA COSMA
În luna iubirii din anul izolării, am citit cărți despre pierdere, distanță, durere – și despre reconstrucția care le urmează.
_thumb.jpg)
LISTA DE CITIT / CĂLĂTORII
7 cărți de călătorie în extrasezon
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărturești, am pregătit câteva recomandări: pentru cei care anul ăsta n-au avut parte de vacanță și le e dor de drum, pentru cei care au așteptat extrasezonul pentru a evada câteva zile.
LISTA DE CITIT / NATURĂ
6 cărți despre prezentul planetei noastre
SCENA 9, MARINA POPA
Ce se întâmplă cu planeta? Ce putem face ca să schimbăm cursul sumbru al situației ecologice sumbre? Ne-am căutat răspunsuri în cărțile cercetătorilor și gânditorilor actuali.
LISTA DE CITIT / CĂLĂTORII
7 cărți pe care le-am citit în drum spre casă
SCENA 9, MARINA POPA
Ne-am pus cărți noi în bagaj și am plecat acasă de sărbători. Pe drum, am citit despre acasă al altora, despre maturizare și rănile familiilor, despre empatie și dezvrăjire.
LISTA DE CITIT / IDEI
8 cărți cu idei care ne-au schimbat viața
SCENA 9, MARINA POPA
Dincolo de dezvoltare personală, motivaționale și inspiraționale, Scena9 crede că ideile sunt cele care ne pot schimba viața – așa cum au făcut-o pentru noi aceste 8 cărți.
LISTA DE CITIT / CENZURĂ
8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran)
SCENA 9, MARINA POPA
Cu ocazia Zilelor Cărților Interzise, am făcut o listă cu unele dintre volumele cenzurate sau disputate în mai multe colțuri ale lumii.
LISTA DE CITIT / DESCOPERIRI
8 cărți care merită să fie cunoscute
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărturești, am scormonit dincolo de rafturile cu bestselleturi, după „hidden gems”: cărți de care ne-am îndrăgostit iremediabil, dar despre care credem că sunt prea puțin cunoscute.
LISTA DE CITIT / PROZĂ SCURTĂ
6 cărți de proză scurtă cu care să-ți începi vacanța
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărturești, recomandăm multă proză bună în doze mici.
LISTA DE CITIT / BENZI DESENATE
8 cărți cu care să te îndrăgostești de benzile desenate
SCENA 9
O listă care arată cât de bogată e literatura în benzi desenate: de la titluri clasice (chiar și-un Premiu Pulitzer), la experimente nou-nouțe, de la suprarealism, la ficțiune pe teme dureroase.
LISTA DE CITIT / COPII
10 cărți de poveste pentru copii mici și în toată firea
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărturești, 6 adulți au citit 10 cărți minunate pentru copii, sub pretextul că ar căuta cadouri de Crăciun.
LISTA DE CITIT / SPERANȚĂ
7 cărți care ne dau speranță
SCENA 9
Ne-am gândit să îndulcim un pic perspectiva asupra lumii cu alte 7 cărți care vorbesc – într-un fel sau altul – despre speranță.
LISTA DE CITIT / DISTOPIE
7 distopii din cărți, ca să fim cu ochii în 4
SCENA 9
Împreună cu prietenii de la Cărturești, ne-am făcut temele, să vedem cât de subțire e linia dintre lumea noastră de acum și distopiile imaginate în literatură.
LISTA DE CITIT / MANUALE
7 cărți de autori români pe care le-am vrea în manualele de liceu
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărturești, ne-am imaginat ce cărți i-ar ajuta pe elevi să se împrietenească iremediabil cu literatura română.
LISTA DE CITIT / DESCOPERIRI
Am dat o tură prin Balcani în 7 cărți
SCENA 9, MARINA POPA
Ne-am dat seama că știm prea puține despre literatura din vecini, așa că am citit autori din Serbia, Croația, Bosnia, Albania, Bulgaria și Slovenia.
LISTA DE CITIT / LGBT
7 cărți în toate culorile dragostei
SCENA 9
În luna Pride, anul în care Coaliția pentru Familie cere în România doar familii hetero, am citit 7 cărți numai bune de topit prejudecăți.
LISTA DE CITIT / SEX
7 cărți despre sex (și nu numai)
SCENA 9, MARINA POPA
Am citit în redacție cărți care întorc sexul pe toate părțile: de la ficțiune și memorialistică, la dezvoltare personală și terapie de cuplu, mistică & înțelepciuni de guru sau istoria ideilor și a mentalităților.
_thumb.jpg)
ȘTIINȚĂ / LISTA DE CITIT
7 cărți de știință ca să ne-aducem aminte câte avem de învățat
SCENA 9, MARINA POPA
De la viețile secrete ale creierului, la primii pași în cosmos, de la studiul plantelor la viața păsărilor. Și de la istoria științei, la un rollercoaster de teorii și întrebări demente, cu răspunsuri demonstrabile.
LISTA DE CITIT / FEMEI
6 cărți scrise de femei, pe care să le citești cu prima ocazie
SCENA 9, MARINA POPA
Împreună cu prietenii de la Cărtureși, am pus pe Lista de citit 6 cărți pe care nu le-am lăsat din mână, în timp ce ne-au dus în jurul lumii.
LISTA DE CITIT / IUBIRE
7 cărți cu și despre iubire
SCENA 9, MARINA POPA
Luna asta am citit iubire, de la Llosa la Naum, de la Nabokov la Alice Munro. Avem divorțuri și kink, sinucideri pasionale și relații deschise, de toate pentru toate inimile.
FILOSOFIE / LISTA DE CITIT
7 cărți de filosofie ca să vezi lumea mai limpede
SCENA 9, MARINA POPA
Filosofia e din ce în ce mai necesară pentru a găsi întrebările potrivite: Ce înseamnă un bun cetățean? Ce e adevărul și cum îl caut? Dacă trăim într-o simulare și noul guvern e doar o hologramă?
LISTA DE CITIT / CRĂCIUN
7 cărți pe care să le faci cadou Crăciunul ăsta
SCENA 9, MARINA POPA
Dacă tot vin Sărbătorile și ne îmbătăm cu mult drag pentru ceilalți, am ales fiecare câte-o carte pe care-am face-o cadou de Crăciun.
LISTA DE CITIT / POEZIE
5 cărți de poezie românească pe care să le pui în ghete
SCENA 9, MARINA POPA
În loc să te plimbi printre rafturi nesfârșite cu obiecte, încearcă să faci cadou o experiență. Cum ar fi o oră liberă, cu nasul într-o carte de poezie.
„Într-o dimineață devreme, am ajuns în acest necunoscut numit Auschwitz”, DE RAUL ȘTEF
Vasile Nussbaum este unul dintre ultimii supraviețuitori români de la Auschwitz. Avea 15 ani în 1944, când, împreună cu familia lui, a fost deportat de la Cluj. După un an în lagăr, unde a fost prizonierul cu numărul 95736, s-a întors, de data asta singur, în același oraș. Aici și-a luat viața de la capăt și a lucrat ca economist, aici trăiește și astăzi, la 91 de ani, alături de soția sa.
L-am cunoscut pe Vasile Nussbaum prin intermediul celor doi tineri care au deschis vara asta la Cluj un muzeu de istorie a evreilor. Flavia și Dan Craioveanu au creat Muzeon pentru a spune poveștile de viață ale unor membri din familia lui Dan, care la rândul lor au cunoscut persecuțiile antisemitismului. Cei doi folosesc tehnologia și arhivele personale pentru a oferi oamenilor o privire într-o istorie pe care nici manualele, nici instituțiile nu o fac cunoscută publicului. În micul lor muzeu, afli povestea lui David Lusztig, trimis cu soția și copiii la Auschwitz, pe cea a Juliei Irányi, care a reușit să scape cu un tren deturnat de la traseul către lagăr, și pe cea a lui Paul Lusztig, bunicul lui Dan, trimis într-o tabără de muncă forțată.
La începutul secolului trecut, în jur de 15% dintre cei care trăiau în Cluj-Napoca erau evrei. Spre finalul războiului însă, în jur de 18.000 de oameni au fost deportați din ghetoul din Cluj, ridicat în locul unei foste fabrici de cărămidă, unde se află azi mai multe clădiri de firme. Vasile Nussbaum a fost unul dintre acești oameni.
Din cauza pandemiei, n-am putut sta de vorbă față-n față. Mi-a povestit însă la telefon, în săptămânile dinaintea alegerilor care au readus în Parlament un partid cu înclinații legionare, despre frica învățată în lagăr și felul în care deciziile politice bazate pe ura de rasă și mai apoi de clasă i-au rescris cu totul viața.
Joaca
M-am născut în anul 1929, la Turda, într-o familie mic burgheză, suficient de înstărită. Oricum, până la vârsta de 11 ani nu am auzit în convorbirile părinților de probleme materiale. Am locuit în centrul orașului, în casa bunicului din partea mamei, o casă mare, împreună cu bunicii, mătușa, frații. Aveam o curte mare cu grădină, puteam să mă joc cu frățiorul meu și cu copiii din vecini. Până în 1940, anul Dictatului de la Viena, nu am nicio amintire ieșită din comun. Cu alte cuvinte, aveam o copilărie fericită, fără griji și cu amintiri foarte plăcute.
Mutarea
Dictatul de la Viena a fost încheiat la 30 august 1940, când România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei către Ungaria horthystă. Acest act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă și nu a fost recunoscut nici de Marea Britanie, nici de SUA. Din septembrie 1940, pe teritoriul cedat, au început o serie de violențe din partea armatei ungare la adresa populației române din zeci de localități. Începând cu 15 mai 1944, evreii din Transilvania cedată au început să fie deportați la Auschwitz, unde cei mai mulți au fost executați.
Punctul distinct care mi-a și ne-a schimbat viața a fost Dictatul de la Viena. Dintr-o dată, ne-am mutat la Cluj. Tatăl meu, Eugen Nussbaum, nu a avut niciodată cetățenia română. Nu știu de ce, nu a vrut, nu a reușit s-o dobândească, habar n-am. Dar știu că după Dictat a fost sfătuit de primarul și prefectul acelei vremi să plece la Cluj. Motivul era că, fiind evreu, exista riscul expulzării, iar soția și copiii fiind cetățeni români, exista riscul ca familia să fie despărțită. Deci ne-am mutat la Cluj. Acesta a fost momentul în care ni s-a schimbat viața integral. În acești ani, 1940-1944, am trăit extraordinar de greu din cauza legilor rasiale. Spre exemplu, frățiorul meu se tot plângea că nu are niciodată nimic nou. Evident că mie mi s-au cumpărat și, cum am crescut, și hainele care mi-au rămas mici, frățiorul meu le moștenea.
.jpg)
Școala
Era un număr redus de locuri la școlile de stat pentru copiii evrei. Pe urmă, nu au mai fost deloc. Foarte greu, după multe insistențe, s-a reușit ca directorul, un fost profesor universitar, să primească avizul că poate înființa un liceu. Dictatul de la Viena a fost la sfârșit de august, început de septembrie și deja în noiembrie s-a înființat liceul, și în 1940 au început cursurile.
Era separat, de fete și băieți. Clădirea era, de fapt, magazia spitalului evreiesc. Au fost niște camere tip vagon, o clasă în față, o altă clasă înăuntru. Nu puteau să iasă cei dinăuntru fără să fi terminat cei din prima. Fiecare a adus de acasă ce a avut. Noi am dus niște taburete, altul masă de bucătărie etc. A fost o școală la un nivel extraordinar, având în vedere că nu numai copiii, dar și cadrele didactice din școală erau de la toate nivelele, inclusiv universitar. La un moment dat, noi aveam vreo 12-13 ani, în pantaloni scurți, intră profesorul, ne ridicăm și ni se spune – Luați loc, domnilor!. Prima dată când ni s-a spus domnilor. Acest liceu a fost singurul loc unde eu m-am simțit liber. Nicăieri nu am simțit asta, pe stradă nu. Odată m-a bătut pe stradă o ceată de copii, aproape o săptămână am stat acasă.
Totul trebuie transpus în acele vremuri. O Europă antisemită, copii creștini auzind de la părinți, școală, de peste tot numai despre antisemitism, despre ce fac jidanii. Dacă acum m-aș întâlni cu unul care m-a bătut atunci, i-aș spune că habar n-avut ce a făcut atunci și că, dacă eram în locul lui, poate și eu făceam la fel. Acesta era tonul vremii, antisemitismul. Deci nu m-am simțit niciodată mai liber ca în curtea școlii unde puteam să vorbesc orice și să pun orice întrebare.
Ghetoul
Am ajuns la 15 ani, am terminat clasa a V-a. În martie 1944, Ungaria a fost invadată de armata nazistă. Cu toții eram pregătiți de ceva, nu știam exact ce, dar ne așteptam la ceva care nu va fi plăcut. În zorii zilei de 4 mai, jandarmii au bătut la ușă, în două ore a trebuit împachetare și încolonare. Cu asta a început drumul înspre ghetoul aflat pe locul fostei fabrici de cărămidă din oraș.
Ghetoul din Cluj a fost înființat în 1944, pe locul fostei fabrici de cărămidă din oraș. Între 25 mai și 9 iunie 1944, de aici au plecat spre lagărul de exterminare de la Auschwitz șase transporturi de oameni încărcați în trenuri ale morții. Astfel de ghetouri au mai existat în mai multe orașe românești și din alte țări europene.
În amintirile mele, această perioadă nu a fost sumbră deloc, ci oarecum plăcută, deși condițiile au fost extraordinar de grele. Spre exemplu, erau vreo cinci sau șase robinete pentru 18000 de oameni. Era problema nu de spălat, ci să ai apă de băut. Cu toate acestea, eu nu-mi aduc aminte să fi fost însetat sau înfometat. Pentru mine, parcă am fi fost într-o excursie cu cortul. Nu aveam mai mult de șase metri pătrați de familie, cu părinți, frați, rude, cu lucruri cu tot. Eu dormeam destul de bine, aveam pătură. Nu știu dacă părinții mei mâncau sau nu, poate că erau însetați, dar copiii sunt de regulă foarte ingrați față de părinți, mai ales când sunt foarte mici, nu-și dau seama de suferințele părinților. Noi, copiii, eram liberi, nu aveam nimic de făcut. M-am sărutat cu Eva, o fetiță întâlnită acolo. Deci în cele trei săptămâni am fost bine. Urmează plecarea spre necunoscut.
Drumul
Am fost printre primele transporturi spre lagăr. Era un vagon de vite, ceea ce însemna că numai sus, la o înălțime considerabilă, era un gemuleț. Cel mai neplăcut a fost că nu era loc suficient pentru toată lumea să se așeze. Cu rândul, noi, copiii, stăteam în picioare câte 4-5 ore, după care ne așezam. A lipsit în primul rând aerul; nu era aer pentru 70-80 de persoane. Și era foarte grea lipsa apei. Nu a mâncării, a apei. Erau un butoi sau două pentru necesitățile fiziologice. Mai întâi, puteai foarte greu să ajungi acolo, trebuia să calci peste oameni ca să reușești și, chiar dacă ai ajuns, oricât de tare ai necesitatea de urinare, față de lume, ai o inhibiție, că nu poți să faci nimic. Oameni în vârstă, de 60-70 de ani, bolnavi, nu puteau să ajungă la butoaie. Drumul a fost de 3-4 zile și la un timp se mai deschideau ușile pentru câte o mică aerisire. Atunci nemții exclamau Ce jidani puturoși! Vă dați seama, oamenii aceia în vârstă făceau pe ei, normal că era putoare.
Lagărul
Pe toată perioada în care am fost în ghetou, nu m-am gândit deloc la ce se va întâmpla cu noi, la destinul nostru. Ni s-a spus că vom fi duși pe câmpul pâinii, undeva la vest de Tisa, loc care s-a dovedit ulterior că nici nu există.
Într-o dimineață devreme, în zori, am ajuns în acest necunoscut numit Auschwitz. Nimeni dintre noi nu auzise ceva de acest loc. Era o așezare poloneză redenumită de nemți. Deci ajungem într-o dimineață și se strigă Jos, jos, afară din vagoane! Niște deținuți în haine vărgate ne ajutau să ieșim. A fost prima dată când am văzut oameni în haine vărgate. Peste tot garduri din sârmă ghimpată, mișunau oameni. Ni s-a spus să lăsăm totul jos și să ne mișcăm. Peste câteva minute ne-au separat, bărbați și femei. Mama mea avansează cum avansam și noi, nu-mi aduc aminte să fi spus ceva. Asta este ultima amintire a mea cu mama. Eu am rămas cu tata și frățiorul, am intrat în lagăr.
Am dormit șapte persoane la un nivel al patului; când se întorcea unul, trebuia să ne întoarcem toți. Fără pătură, fără nimic. În a treia zi, tatăl meu a fost cooptat într-un transport de muncă undeva. Ultimele cuvinte ale lui au fost să am grijă de frățiorul meu, care avea 13 ani, cu doi ani mai mic ca mine.
În următoarea zi, un deținut polonez, probabil că era de mai mult timp acolo, s-a uitat cu milă la noi, copiii; eram tot timpul împreună cu fratele meu, Alexandru. Am prins curaj și l-am întrebat dacă mă poate ajuta să o găsesc pe mama, Ileana Nussbaum. El ridică mâna stângă și spune că acolo este mama – cu mâna stângă arăta undeva în sus. M-am uitat mai atent și am văzut fumul crematoriilor. Am sperat întotdeauna că a avut dreptate. Dacă tot nu m-am mai întâlnit cu ea, mai bine că a murit din prima decât să se fi chinuit ulterior. Așa am aflat că există crematorii și camere de gazare.
În toată perioada cât am stat, am încercat să mă eschivez de la orice transport de muncă pe cât era posibil, fiindcă știam că fratele meu mai mic nu va fi cooptat niciodată, deci îl lăsam singur. Eram atât de îngrijorat pentru Alexandru și pentru mine, că nu m-am gândit. Adevărul este că eu nu îmi mai aduc aminte de cele șase luni pe care le-am petrecut împreună la Auschwitz. Nu îmi mai aduc aminte de nimeni cunoscut de acolo. Realmente toată preocuparea mea a fost să am grijă de fratele meu, în condițiile unei foamete cumplite… Nu m-am putut gândi la altceva. Nici la tatăl și la mama mea, la soarta lor.
Este foarte greu de vorbit despre o problemă pe care multă lume nu o poate înțelege – foamea. Dacă cineva mă întreabă ce înseamnă asta, îi spun așa: Dimineața mănâncă o felie grosuță de pâine, cu margarină, cu unt, o felie de salam. Seara, un blid cu mâncare, o supă cu cartofi, și atât. Deci cam 7-800 de calorii. În rest, nu e nevoie să muncești ca noi, doar să stai. Și așa, după o săptămână, putem vorbi despre ce înseamnă foamea. Supraviețuirea are legile sale. S-a întâmplat ca un tată să pună repede mâna pe o bucată de pâine a fiului și să o bage în gură. Foamea face să fii nebun.
Nu uitați de apeluri, care erau de două ori pe zi și erau extrem de chinuitoare. Ore întregi trebuia să stai drept, fie soare, vânt năpraznic, ploaie. Imposibil în atâta timp cineva să nu aibă necesități fizice și, dacă se întâmpla asta, erai bătut crunt. Pe lângă astea tot timpul eram cu frățiorul de 13 ani, care, vă dați seama, era firav, un copilaș… Eram răspunzător de el.
La Auschwitz nu am muncit, acolo era un singur sens principal, moartea. Camerele de gazare trebuiau să funcționeze zi și noapte. Când sosea un nou transport, se știa că dura cam opt ore până era gata procedeul de gazare și incinerare.
Al doilea rol al lagărului era să trimită în Germania și orice parte a lumii ocupate de germani, transporturi de muncă. Muncă de sclav pentru activitatea legată de război. În fiecare zi erau și transporturi din acestea. În funcție de solicitări de la vreo fabrică, zonă bombardată unde era nevoie de cărat moloz etc.
Al treilea sens al închisorii erau experimentele cu gemeni ale doctorului Josef Mengele. Scopul era găsirea unei soluții ca femeile să nască doar bărbați apți pentru război. Îmi aduc aminte, la sosire erau două categorii de oameni strigați. În primul rând, gemenii și dentiștii. Cei din urmă credeau că erau chemați pentru profesia lor. De fapt, dentiștii erau folosiți pentru scoaterea dinților de aur ai celor gazați. Gemenii erau folosiți la experimente.
.jpg)
Alegerea
Într-o zi, de sărbătoarea Yom Kippur, când dai socoteală lui Dumnezeu dacă merită să trăiești sau nu, atunci a făcut așa-zisul medic-șef Mengele – de fapt era măcelarul-șef din lagăr- una dintre selecțiile cele mai serioase. Știam de dimineață devreme de asta, așteptam dezbrăcați să ne vină rândul. Întotdeauna între un om îmbrăcat și unul gol există o senzație de inferioritate a celui de-al doilea, mai ales față de un ofițer SS, cum era Mengele, și care mai și cânta. Îți zvâcnea inima. Când ajungea la tine, se uita 10-15 secunde din cap până-n picioare și îți arăta dacă să mergi în dreapta sau stânga, adică viață sau moarte. Vă imaginați cum te simțeai când se apropiau secundele în care ți se spunea dacă vei trăi sau nu. Eram de aproape șase luni la Auschwitz și știam ce înseamnă crematoriile, camerele de gazare, selecțiile, nu era o noutate.
Frățiorul meu a fost selectat printre cei care urmează să fie gazați. Sute de tineri și copii au fost selectați, socotiți neapți pentru muncă. În acea perioadă, camerele de gazare și crematoriile au fost ocupate. Cei selectați trebuiau să aștepte vreo trei zile ca să ajungă la camerele de gazare. Ce urmează acum am povestit abia după vreo 20-30 de ani. O problemă de-a mea personală, care m-a marcat toată viața și până astăzi sunt în dubiu de ce am făcut.
Întâmplarea face că l-am cunoscut pe unul dintre gardieni, deținut și el, de fapt, care îi păzea pe copiii selectați și răspundea de numărul de persoane. La un moment dat, am trecut pe la el și l-am întrebat dacă nu poate să îl lase pe fratele meu, Alexandru, să plece. A spus că nu poate, pentru că răspunde pentru fiecare. După ce m-am îndepărtat vreo 30 de pași, strigă după mine că există o posibilitate. Trebuia să caut un copil, să găsesc un motiv să vină la el și atunci el îl va schimba pe fratele meu cu acel copil. Astfel, fratele ar scăpa și numărul copiilor ar rămâne.
Am reușit să găsesc un copil, care pentru o jumătate de porție de pâine în plus s-a oferit să meargă la gardian. Băiatul a plecat spre baraca cu copiii deținuți și după vreo o sută de metri am fugit după el, l-am aruncat la pământ și i-am spus că nu poate să meargă, că e prea periculos, și să păstreze pâinea. Recunosc că nu a fost niciun motiv moral pentru care l-am oprit, ci instinctiv n-am putut să-l las.
Mengele a fost Dumnezeu pentru mii de deținuți. El a spus cine trăiește și cine nu. Nu știu nici până astăzi dacă am greșit sau nu. Se poate ca Alexandru să fi trăit sau, la o nouă selecție, să fie din nou ales și atunci eu aș fi omorât pe cineva în zadar. Nu se știe niciodată care ar fi fost situația.
După moartea lui, eu am încercat cu prima ocazie să plec din Auschwitz. Oriunde, dar să scap, și chiar am reușit cu un transport. Nu cred în minuni, dar cred în hazard și noroc. Ce înseamnă asta în condiții de lagăr. Transportul era mersul la o activitate pentru statul german, adică muncă de sclav, dar o activitate. Puteai ajunge în cariere de piatră, alții au ajuns la o fabrică de cauciuc sintetic, extrem de toxic, pentru munca la ruine din diverse orașe după bombardamente. Puteai să ajungi într-o fabrică sub pământ, unde se executau rachetele V2 sau să ajungi într-un alt tip de fabrică. Al doilea hazard este că toate lagărele de concentrare naziste erau organizate cu deținuți care aveau anumite funcții. Șeful de baracă, șeful tuturor barăcilor etc. Depindea foarte mult cine erau acești șefi. Oameni normali, care în condiții normale nu ar fi reprezentat nimic deosebit, în lagăr, când au primit și putere, au devenit cu totul alții. Unii, foarte puțini, i-au ajutat pe semeni, alții au devenit niște măcelari. Dar trebuie să spun că nu se poate judeca cu mințile de aici, cu burta plină. Supraviețuirea este altceva.
Spre exemplu, ajungi șef peste zece oameni și aceștia trebuie să sape un metru cub de pământ. Tu, ca șef, primești porție dublă de mâncare și nu lucrezi, subordonații jumătate de porție și au de muncă. Dacă nu se face norma, tu, ca șef ești schimbat și ajungi în locul lor. Deci ori tu trăiești, ori altul – atunci ce faci?
Salvatorul
Am ajuns într-o fabrică de avioane. Ne-am încolonat și s-a întâmplat ceva ciudat. Un deținut a trecut pe lângă noi și mi-a spus să spun că sunt strungar și am 17 ani. Habar nu aveam cum arată un strung. Ulterior, motivul pentru care deținutul ne-a spus să afirmăm că avem o meserie oarecare era să ajungem într-o hală care era încălzită. Era un frig fantastic. Normal, erau -15, -20 de grade. Bineînțeles că hala nu era încălzită, ci, din cauza producției, era ceva mai cald, adică 3-5 grade. În cealaltă hală era un frig cumplit.
Conducătorul deținut al acestui lagăr unde am fost eu a fost un comunist german, Otto Hermann. A fost arestat de Gestapo în 1939, deci era în al șaselea an. Avea o poziție bună datorită faptului că era german. Contau foarte mult gradațiile rasiale. Acest Otto Hermann a fost un salvator în general, pentru toată lumea și pentru mine. A salvat sute de oameni. Îmi aduc aminte că unul dintre chinurile cele mai mari erau apelurile, dimineața și seara pe orice vreme. Unul dintre cele mai grave lucruri întâmplate în acest lagăr a fost sabotajul avioanelor făcut de deținuții ruși. Au fabricat avioane Junker de vânătoare, ei au lucrat la instalația electrică și la multe au tăiat sârmele de comandă. Obiceiul era că se anunță lagărul-mamă, adică Buchenwald în cazul nostru, vine Gestapo și toți care au făcut sabotajul sunt spânzurați. Au trecut o zi, două și nu s-a întâmplat nimic. Am aflat că Otto Hermann a vorbit cu conducerea SS din lagăr și le-a spus că și ei o vor păți dacă se află de lipsa de vigilență. Așa că nu s-a aflat nimic.
La o încolonare nu am stat bine în rând. Un soldat SS a luat pușca și m-a lovit peste picior – am și azi cicatricea -, după care a vrut să mă lovească cu toată puterea cu patul puștii. În clipa aceea, Otto Hermann s-a aruncat peste mine și mi-a dat o bătaie cruntă, eram plin de sânge. Dar am mers la lucru. Seara, vine un curier la mine și mă duce la Hermann, nu știam ce vrea. Am mers la cămăruța lui, unde am auzit niște cuvinte nefirești – Intră, copile! Așează-te. Și-a cerut scuze că m-a bătut, dar a spus că altfel eram mort. M-ar fi lovit de mi-ar fi rupt piciorul. El m-a zgâriat ca să curgă sângele și să-i potolească. A și vorbit cu medicul dispensarului să-mi dea câteva zile libere. Deci este vorba de un deținut german care mi-a salvat viața. Am rămas acolo la muncă până când s-au auzit bubuieli la vreo 20-30 km. Asta era la sfârșit de martie 1945, astfel încât pe 1 aprilie, dimineață la ora 4-5 s-au auzit strigăte să ne sculăm din paturi. Ne-au împărțit câte o pâine întreagă, adică 4-5 porții. Ne încolonăm și părăsim lagărul, urmând marșul morții.
.jpg)
Lagărul-mamă, Buchenwald, pentru noi era la o distanță de vreo 130-140 km. A fost o diferență foarte mare între Auschwitz și Buchenwald. La Auschwitz au fost deținuți de drept comun cam 90%, de la tâlhari la criminali. Pe când în Buchenwald au fost comuniști, deci deținuți politici. În Buchenwald era aproape dublă porția de mâncare, nu se fura ca la Auschwitz.
Am pornit în marș cu soldații SS de o parte și alta a coloanei, astfel că, dacă cineva se așeza pentru că nu putea să mai continue drumul, era împușcat. Era ceva obișnuit, coloana nu se oprea pentru nimeni. Până la urmă am ajuns la o jumătate de zi distanță de lagăr. Otto Hermann, conducătorul lagărului nostru, a aflat că în ultima perioadă aproape 30.000 de deținuți au fost executați la Buchenwald. Ca să ne scape de soarta asta, a încercat să vorbească cu conducătorul SS ca să nu mai intrăm în lagăr. Era vorba de perioada de dinainte de eliberare, în ‘42 nu putea fi vorba de așa ceva. Conducătorul SS nu este de acord cu această propunere. Hermann adună toți medicii și îi informează că există o epidemie în coloană și va contamina tot lagărul. Otto îl pune pe un ofițer german să ducă vestea asta la Buchenwald, promițandu-i apărarea după venirea aliaților. Astfel am reușit vreo trei zile să nu intrăm în lagăr. Am ajuns la Buchenwald în 10 aprilie, noaptea, și în 11 a fost eliberat lagărul de către armata americană.
Acasă
După eliberare, dintre tinerii evrei, s-au format trei grupe. O grupă care spunea eu nu mă mai întorc în veci acolo unde am fost lăsat în ghetou și dus în lagăr. A două grupă care spunea că vrea să plece în Palestina și a treia care voia să meargă acasă. Nu era așa de simplu, în primul rând nu se terminase războiul în est. Lagărul a fost eliberat de soldații ameicani care dădeau Ness, țigări, ciocolată pentru cei care vroiau să plece în Apus și au interzis plecarea înspre Răsărit. Abia după două, trei luni după terminarea războiului, cu mari insistențe, erau lăsați deținuții să meargă și spre Răsărit.
Eu voiam acasă. Am întâlnit niște intelectuali comuniști care ne țineau prelegeri de viață – voi sunteți zidarii unei noi societăți fără rasism, asta ne-au plantat în suflet. Ne-a încântat asta. M-am înscris în Tineretul Partidului Comunist imediat după eliberare, convins fiind de acești intelectuali în lagărul de la Buchenwald.
La întoarcerea în țară am fost suficient de puternic psihic, datorită faptului că nu am venit singur. Chiar din lagăr am venit la Cluj cu un grup oarecare de tineri. Ne-am îmbărbătat unul pe altul, nu eram în izolare, în singurătate. Nu îmi puneam problema de ce mi se întâmplă, ci de ce ni se întâmplă, ceea ce era mult mai ușor. Fiindcă se știa că vin tineri acasă din lagăr, comunitatea evreiască rămasă în Cluj a înființat niște cămine.
Acasă pentru mine a fost un nou stres. Nu aveam unde locui, nu terminasem studiile, nu avem meserie, nu aveam nimic. Stăteam în aceste așezăminte făcute pentru copiii fără părinți veniți de pe front. Acum un an eram alintat de părinți, acum eram copilul străzii. După câteva săptămâni am mers la Turda, casa unde am stat era în ruine, fusese bombardată. M-am interesat și i-am regăsit pe unchiul și mătușa mea, unde am și stat cam doi ani, până am dat bacalaureatul. Nu mă simțeam bine deloc. Ulterior mi-am dat seamă că eu am o problemă. Rudele s-au comportat absolut normal, îmi spuneau să am grijă de mine, să mă gândesc la viitorul meu, ei se simțeau răspunzători de viața mea. Însă nu și-au dat seama că eu eram mult mai matur. Spre exemplu, a murit o rudă mai apropiată, fără să fie prea în vârstă. Eu am răspuns foarte scurt – Da, să îi fie țărâna ușoară. Asta i-a uimit, m-au întrebat dacă nu simt nimic.
Asta a fost cam după un an de la eliberare. În 1945 eu văzusem morții mutați cu buldozerele și chiar eu am ajutat să fie puși grămadă. Știam de părinții mei, l-am văzut pe fratele meu selectat la moarte… Ei se așteptau să fiu înduioșat, dar cum să mai fiu? Ei se comportau perfect normal, eu, din acest punct de vedere, nu eram normal.
A doua viață
La început am crezut în tot ce s-a spus despre comunism. Am avut unele dubii, dar am vrut eu să cred. Niciodată nu am înțeles cultul personalității, dar am vrut să mă conving că nu se poate altfel. Era însă o asemănare drastică față de nazism. Nazismul făcea discriminări pe bază rasială. Nu știu ca vreun german să fi fost gazat, mort din muncă poate, dar gazat nu am auzit. Exact așa a fost în comunism, legat de originea socială. Erai mic burghez și erai imediat vinovat. Când te naști român, evreu, asta nu de tine depinde, așa te-ai născut. Dacă ți se face ceva din cauza nașterii, tu nu ai cum să te aperi, nu poți schimba aceste lucruri. Iar dacă ei considerau că erai burghez, erai dat afară de peste tot, chiar dacă credeai în comunism – erai dușman de clasă.
.jpg)
În 1947, m-am înscris la cursurile Facultății de Matematică și Fizică la universitatea Babeș-Bolyai. După, a început activitatea Uniunii Tineretului Comunist, că eu sunt viitorul, eu voi zidi noua societate, mă rog, toate chestiile astea. M-au convins să trec la Facultatea de Studii Economice, pe care am și absolvit-o și unde am și rămas asistent.
La un moment dat, a devenit o problemă originea socială.
În 22 octombrie 1956, am mers la Budapesta, ca să fac parte dintr-o delegație neoficială a Universității Babeș-Bolyai la catedra de științe sociale din Budapesta. În acea dimineață a izbucnit Revoluția maghiară. Am stat acolo toată perioada.
În toamna lui 1956, un protest studențesc din capitala Ungariei, încurajat de un discurs în care Nikita Hrușciov critica stalinismul, s-a transformat în revoluție în toată regula. Cei ieșiți în stradă se împotriveau impozițiilor sovietice și cereau alegeri libere. După o scurtă victorie a protestatarilor, Uniunea Sovietică a invadat Ungaria.
Ajuns acasă, am fost chemat să scriu un articol despre ce am văzut. Am scris ce mi-a venit, dar nu a fost bine, trebuia să scriu exact ce era publicat în ziarul Scînteia, dar văzut cu ochii unui martor ocular. Indiferent ce am scris, nu era bine și m-au mutat cu serviciul la Biblioteca Universitară. Tot am rămas în cadrul Universității, dar la serviciul documentare economică, să nu am legătură cu studenții. Practic, sarcina mea era să citesc opt ore pe zi și să furnizez materiale pentru profesori; nimeni nu era mai bine pregătit ca mine la economie.
Pe atunci aveam un prieten filosof, care a și semnat un document de disidență, căruia îi mai trimiteam publicații. De fapt, el era urmărit ca nu cumva să ia legătura cu Paul Goma. După plecarea lui din țară am fost dus la Securitate, cu zile de anchete fără a fi acuzat de nimic oficial. Problema era că dădusem materiale acestui filosof. S-a făcut o ședință la Universitate și am fost, în prima fază, mutat la o facultate, iar ulterior mi s-a desființat contractul de muncă. Cu ajutorul unui profesor de economie, secretar general, am ajuns să lucrez ca economist la Consiliul regional, de unde m-am și pensionat.
Memoria
Periodic sunt invitat să vorbesc la Buchenwald, unde este și un muzeu. În orice muzeu sunt două tipuri de piese, materiale și documente. După ani de zile, prin 2012, am început să mă uit la documente. La un moment dat observ, întâmplător, o hârtie cu numele tatălui meu, Eugen Nussbaum. Eu neștiind nimic de el de peste 60 de ani, văzând anul nașterii și toate detaliile, am cerut să studiez arhiva. Îl găsisem. Fusese și el la Buchenwald, într-un alt comando de muncă, la cel puțin 200 km de unde eram eu. După 25 de ani aflasem ce s-a întâmplat cu tatăl meu, dar abia acum aflasem unde a fost și a murit.
Foarte multă vreme a trecut până când România a recunoscut că și aici a fost antisemitism și Holocaust. E foarte greu să recunoști porcăriile făcute de înaintași. În final au apărut și niște legi foarte bune legate de nazism. Orice act de acest fel este pedepsit. Am văzut multe nebunii, au fost devastate cimitire evreiești, case devastate, dar eu întreb: cine a fost vreodată condamnat pe baza acestor legi? Nu se vrea. Motivul, cred eu, este că se gândesc că la noi nu se vor întâmpla orori atât de mari. Deși acum ceva timp au fost omorâți sârbi, albanezi, pentru că s-au născut de altă etnie. Deci se poate, istoria se repetă.
În ce privește Germania, cred că populația nu a vrut să știe ce s-a întâmplat în aceste lagăre. E posibil să nu fi știut cu precizie ce se întâmplă, dar când cineva dispare și vede o serie de oameni evrei sau alții care dispar, înseamnă că ceva s-a întâmplat cu aceștia. Fie din comoditate, fie din teamă, nici nu s-au interesat de ce s-a întâmplat. Nu voiau să știe, le era frică să întrebe.
Înțelegerea
Pentru a înțelege Holocaustul, acesta trebuie abordat din trei direcții principale. În primul rând, este vorba despre descrierile tehnice. Descrierea exactă a condițiilor în care s-a desfășurat actul concentrațional: când a fost conceput, amplasare, suprafață, numărul de deținuți și multe alte detalii. În ce privește Auschwitz-ul, e nevoie de o sumedenie de detalii referitoare la camerele de gazare, capacitatea, modul de funcționare, precum și despre crematorii, capacitatea lor. Oricât de importante sunt aceste descrieri, ele au un cusur major: nu reflectă viața de zi cu zi a lagărului.
O altă direcție de abordare sunt amintirile supraviețuitorilor. Decorul, culisele au fost identice pentru toată lumea. Cu toate acestea, tragediile au fost absolut individuale. Amintirile fiecăruia depind de multe, de cultură, stare socială și materială și, într-o foarte mare măsură, după mine, de hazard și de noroc. Amintirile supraviețuitorilor sunt subiective. Unii își aduc aminte că în ziua în care au fost târâți spre ghetou a fost o zi ploioasă, deși meteorologii consemnează că a fost o zi cu soare. Supraviețuitorul nu a mințit, a spus adevărul lui: așa a simțit el, o zi mohorâtă.
Cea de-a treia cale de cunoaștere a Holocaustului este beletristica. Nu știu câți dintre elevi pot povesti ceva despre incursiunea armatei lui Napoleon în Rusia. Poate câteva cuvinte, nu mai mult. Dar cine a citit Război și pace nu uită în veci amănuntele strategice și umane ale acestui război. În manualul de istorie, din câte știu, nu figurează nici acum niciun cuvânt despre genocidul armenilor după Primul Război Mondial. Însă romanul este o ficțiune, romancierul are dreptul ca amintirile a zece supraviețuitori să cumuleze în eroul principal și viceversa.
Eu nu i-am spus nimic nici soției mele; nu pentru că nu am vrut, dar nu mi-a venit să vorbesc. Prima dată am început să vorbesc nu de la mine putere, ci cândva după ’90, când au început să mi se ceară diverse interviuri. Am dat un interviu foarte pe larg pentru așa zisa acțiune Spielberg, adică o serie de interviuri cu evrei, supraviețuitori ai lagărelor de concentrare din întreaga lume. Fiul meu a aflat prima dată informații legate de viața mea din lagăr și de supraviețuire din acest interviu.
Frica
După Auschwitz nu mi-am mai pus niciodată problema fricii. Nu a existat și nu putea să existe absolut nimic pe lume nici măcar comparabil cu ce am simțit în lagăr. Când am ieșit, ce putea să mi se întâmple, de cine să-mi fi fost teamă? În lagăr a fost groaznică teama față de superiori, a fost tot timpul o problemă de viață și moarte și din toate punctele de vedere. Lagărul era gândit în așa fel încât totul era organizat cu deținuți. Anumiți aveau funcții, gradații. În bloc erau cei care fac curățenie, alții erau șefii blocurilor. Viața și moartea erau în mâinile lor. La apeluri nu interesa pe nimeni cine e în viață și cine nu. Unii erau vii, alții culcați, morți, doar numărul conta, nimeni nu era luat la răspundere de ce omorâse pe unul sau altul. Odată, omul de curățenie al blocului m-a oprit și mi-a spus să-mi scot pantofii. În lagăr, încălțămintea era cea mai importantă; nu aveai, te răneai, infectai și mureai. Sub capul meu, perna a fost pantoful, așa de importanți erau. Deținutul m-a lovit în burtă și m-a pus să scot șiretul. Norocul meu că un deținut superior celui care m-a lovit l-a chemat și astfel am avut timp să fug. Dacă mi-ar fi luat încălțămintea, eram mort. Asta era frică. După eliberare, ce frică să-mi mai fi fost? Nu este comparație față de orice înseamnă moartea. Deci nu mi-a fost frică absolut de nimeni și de nimic.
.jpg)
Pentru a vizita Muzeon, muzeul cu povești de viață ale evreilor din Cluj Napoca, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Cărțile, de-a lungul istoriei, au avut în dese rânduri de suferit de pe urma cenzurii. Fie că era vorba de politică, religie sau sex, oameni împinși de un exces de zel al ipocriziei au întors spatele unor romane care urmau să devină unele dintre cele mai importante capodopere literare ale lumii și care reprezintă azi lecturi obligatorii, în ciuda etichetelor primite în diverse perioade.
Astăzi, în Europa cel puțin, putem să citim orice fără teama că există cineva care o să ne bage la închisoare. Lucrurile nu au stat tot timpul așa. Ne amintim că și în România până în 1989 erau cărți la secret și volume pentru care ai fi putut face puscărie pentru că le dețineai. Nu ne vom referi la cazul românesc, ci vom încerca să aducem în fața dumneavoastră titluri celebre care au avut de suferit.
1 Împăratul muştelor-William Golding
Interzisă în mai multe state americane de-a lungul anilor ’80, pentru că a fost considerată violentă, obscenă şi rasistă, această carte spune povestea unui grup de băieţi britanici care rămân blocaţi pe o insulă nelocuită şi se organizează singuri. Rezultatele sunt dezastruoase şi nu fac decât să releve marile scăpări ale naturii umane. Nu demult romanul a fost inclus pe lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză publicate între 1923-2005, clasamentul fiind întocmit de revista „Time”. „Împăratul muştelor” este primul roman al lui Golding, publicat în 1954.
2 Lolita – Vladimir Nabokov
Publicată în 1955, lucrarea a stârnit vii controverse de la început. Editorul Sunday Express a numit-o ”cea mai murdară carte pe care am citit-o vreodată”, apoi autoritățile au fost sesizate și au retras toate exemplarele de pe piață, sub pretextul că în carte era vorba despre pornografie. Francezii au interzis-o anul următor, însă a fost publicată fără probleme în America. După ce Marea Britanie a decis s-o interzică, a fost urmată de Argentina în 1959, Noua Zeelandă, care a numit cartea ”o lucrare indecentă”, apoi în 1974, Lolitaa fost interzisă și în Africa de Sud. Cartea a rămas sub acest statut mulți ani până în 1982.
3 Originea speciilor-Charles Darwin
Cartea a fost interzisă în Marea Britanie în 1859, Iugoslavia în 1935, Grecia în 1937. Documentarea a durat cinci ani, petrecuţi de Darwin pe mare. Potrivit teoriei lui, selecția naturală este mecanismul fundamental al evoluției speciilor de plante și de animale, constând în eliminarea (prin lupta pentru existență), a indivizilor cu însușiri necorespunzătoare și păstrarea indivizilor cu însușiri avantajoase din punct de vedere biologic.
4 Metamorfoza– Franz Kafka
5 O lume se destramă– Chinua Achebe
Este una dintre cele mai celebrate cărți ale culturii africane. Aceasta a apărut în 1958. Totuși, motivul acesta nu a fost suficient de bun pentru biserică și instituțiile religioase. Argumentele cu care aceste instituții au obținut interzicerea cărții au fost descrierile inadecvate ale vieții de apoi și criticile aduse bisericii.
6 Amantul doamnei Chatterly-D. H. Lawrence
Interzisă în Marea Britanie şi în Statele Unite între 1929-1959/1960 şi în Australia între 1929-1960, pentru că a fost considerată obscenă, cartea a fost publicată prima dată în Florenţa, în 1928. De-abia în 1960 a fost tipărită şi în Marea Britanie. Romanul cuprinde povestea de dragoste dintre o doamna Chatterly, o reprezentantă a clasei nobiliare, şi un pădurar şi conţine câteva scene erotice pentru care a fost considerat indecent.
7 Versetele Satanice – Salman Rushdie
Comunitatea islamică a considerat că această carte este o blasfemie. A fost interzis imediat după apariție în 1988 în multe state islamice:Bangladesh, Egipt, India, Iran, Kenya, Kuweit, Liberia, Malaezia, Papua Noua Guinee, Pakistan, Senegal, Singapore, Sri Lanka, Tanzania şi Thailanda. În Venezuela, vei primi 15 luni de închisoare dacă ești prins citind cartea, în Japonia primești amendă dacă vinzi versiunea ei în engleză, iar în America, două mari librării au refuzat să vândă cartea după ce au primit amenințări cu moartea. Iranul, în 1999, a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabilă și în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice și FBI au reușit să-l protejeze pe romancier.
8 Ulise-James Joyce
Interzisă în anii ’30 în Marea Britanie, Statele Unite şi Australia din cauza conţinutului sexual, cartea lui Joyce descrie o zi din viaţa lui Leopold Bloom, existând numeroase aluzii la opera latină Odiseea. Acţiunea se petrece în data de 16 iunie 1904 – ziua în care Joyce a cunoscut-o pe partenera sa, Nora Barnacle – zi ce astăzi este cunoscută drept Bloomsday. De la apariţie, cartea a atras controversă şi furie şi a fost supusă mai multor procese, fiind considerată obscenă.
9 1984-George Orwell
Romanul a fost interzis în 1950 de Uniunea Sovietică, Stalin interpretând cartea drept o satiră la adresa regimului său. De-abia din 1990 volumul a fost republicat în Rusia. Şi Statele Unite şi Marea Britanie au fost pe punctul de a interzice cartea în anii ’60. „1984” este o distopie plasată în Oceania, unde societatea se află sub tirania partidului şi a ideologiei totalitare. Provincia Airstrip One se află în conflict perpetuu şi sub controlul dictat de un cerc privilegiat al partidului, care persecută individualismul şi gândirea independentă.
10 Frankenstein-Mary Shelley
Romanul a apărut prima dată în 1818, fiind publicat anonim. Numele autoarei a apărut de-abia pe coperta celei de-a doua ediţii, publicate în Franţa, în 1823. Cartea spune povestea unui monstru creat în urma unui experiment ştiinţific. Volumul a fost interzis în Africa de Sud în 1955, pentru că a fost considerat obscen şi indecent.
11. Abatorul Cinci– Kurt Vonnegut
Pentru că este vorba despre război și despre viziunile pe care le are un soldat în timp ce este ținut prizonier într-un abator, America a decis că ar fi mai bine să nu-și lase copiii expuși unor astfel de subiecte, ceea ce a propulsat cartea în listele celor mai controversate cărți.
12 Arhipelagul Gulag-Aleksandr Soljeniţîn
De la apariţia cărţii şi până după căderea comunismului, opera lui Aleksandr Soljeniţîn a fost interzisă în Rusia pentru că tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic. Este o narațiune bazată pe relatările martorilor și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cartea a fost scrisă între 1958 și 1968 și publicată în 1973 în Occident. În URSS, a fost publicată în 1990, când politica glasnost al lui Mihail Gorbaciov a permis acest lucru.
13.Tropicul Cancerului-Henry Miller
Ambele lucrări ale lui Henry Miller au avut de suferit persecutii. Imediat ce fusese scoasă pe piață, în 1934, reprezentantul Curții Supreme din Pennsylvania, Michael Musmanno, a afirmat despre carte că este ”o cloacă, un canal, o groapă a putreziciunilor, locul unde s-a adunat toată depravarea umană.”Se pare că oamenii nu au fost pregătiți pentru ceea ce George Orwell avea să numească mai târziu ”cea mai importantă carte a anilor 30”.
14 Tropicul Capricornului-Henry Miller
Câțiva ani mai târziu la apariția acestei lucrări povestea s-a repetat. Cartea a fost interzisă în Statele Unite, timp de 30 de ani, până când Curtea Supremă a dat un verdict că nu este un roman obscen. A fost interzisă şi în Turcia în 1986. Acţiunea se petrece în 1920, în New York şi, deşi ficţiune, există elemente din biografia lui Miller care se regăsesc în roman. Povestea cuprinde anii de tensiune cu soţia sa, June Miller şi încercarea de a-şi găsi propria voce ca scriitor.
15.Fructele Mâniei-John Steinbeck
Deși a câștigat Premiul Pullitzer și în ciuda faptului că a fost aplaudată de mediul literar, cartea a fost interzisă în America, iar populația a pus-o pe foc. Oamenii s-au declarat șocați de descrierile celor sărmani și marginali, descrieri despre care Steinbeck avea să declare mai târziu că au fost niște versiuni ”aseptizate” față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste pături sociale.
16. 1001 de nopţi. Poveşti arabe
Poveştile au fost interzise în SUA în 1873, fiind considerate imorale. În 2010, mai mulţi avocaţi din Egipt au cerut interzicerea antologiei, tot pe considerente imorale, dar Uniunea Scriitorilor a reuşit să respingă această idee.
17. Decameronul-Giovanni Boccaccio
Și lucrări destul de vechi au avut de suferit până recent. În secolul XIX, cartea a fost interzisă în Statele Unite, sub o lege anti-obscenitate, fiind considerată obscenă, nepotrivită şi indecentă. „Decameronul” este o colecție de 100 de povestiri, scrisă în secolul al XIV-lea, de italianul Giovanni Boccaccio. Volumul este o alegorie medievală, tema esenţială fiind iubirea, cu toate nuanţele ei, de la comedie la tragedie.
18.Minunata Lume Nouă-Aldous Huxley
Cartea lui Huxley a apărut în 1932. Din cauza controversatei abordări a temei nașterii copiilor, Irlanda a decis că e mai bine s-o scoată de pe rafturi, înainte de inițiativa mai multor state americane de a o tăia din programa școlară. Cauza:”tema negativă” ce răzbate din acest volum.
19 Madame Bovary-Gustave Flaubert
Din 1856 (anul apariţiei) şi până spre finalul secolului al XIX-lea, cartea a fost interzisă pentru „ofensă adusă moralei publice”. Romanul este povestea Emmei Bovary, soţia unui doctor, care are o relaţie în afara căsniciei. Flaubert, cunoscut pentru pornirea sa de a găsi „le mot juste” creează, fără intenţie, un concept – bovarismul – care înseamnă dorinţa de a scăpa din golul vieţii de provincie.
20. De veghe în lanul de secară-J.D. Salinger
Poate una dintre cele mai controversate lucrări, azi ea apare în toate bibliografiile obligatorii. La începutafost interzisă în majoritatea bibliotecilor școlare din America și nu numai din cauza faptului că părinții consideră că limbajul folosit este ofensator și de natură sexuală, și pentru că descrie alienarea, prostituția și depresia. De la publicarea sa în 1951 şi până la finalul anilor ’90 cartea a fost interzisă în mai multe state americane, detractorii lui Salinger susţinând că romanul este imoral şi sexist. Romanul a devenit popular în rândul cititorilor adolescenţi pentru discursul despre confuzie, teamă, alienare şi revoltă. A fost tradus în toate limbile importante şi vinde anual 250.000 de copii. Protagonistul cărţii, Holden Caulfield, a devenit simbolul revoltei adolescentine.
21 Moarte la Veneţia-Thomas Mann
Interzisă în Germania nazistă, cartea, care este foarte intertextuală, spune povestea unui scriitor ce suferă de blocajul scriitorului şi se eliberează de-abia când vizitează Veneţia, unde devine obsedat de frumuseţea unui adolescent. Deşi nu intră în legătură cu acesta, imaginea lui îl urmăreşte. Scriitorul se îmbolnăveşte de holeră şi moare la Veneţia.
22. Aventurile lui Huckleberry Finn-Mark Twain
Lucrarea, azi extrem de populară în bibliografiile școlare, a fost interzisă din cauza limbajului argotic și pentru că în carte, negrii erau numiți ”cioroi”. ”Un gunoi dintre cele mai veritabile…..o carte mai potrivită pentru marginali și proscriși decât pentru oamenii inteligenți și respectabili.”Mark Twain a fost sfătuit să se lase de scris ”dacă nu are ceva mai bun de oferit copiilor noștri cu minte inocentă”. Twain a ripostat spunând:”Cenzura e ca și cum i-ai spune unui om că nu are voie să mănânce friptură doar pentru că un bebeluș nu o poate mesteca.”În 1998, niște părinți din Tempe, Arizona, au dat în judecată școala acelui oraș pentru că a pus pe lista de lecturi obligatorii această carte. Cazul a ajuns până la curtea supremă. Părinții au pierdut.
23 Hamlet-William Shakespeare
Hamlet este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute piese de teatru din lume și cu siguranță cea mai cunoscută piesă a lui William Shakespeare. Ea prezintă răzbunarea prinţului Hamlet, care află că unchiul său, Claudiu, l-a omorât pe tatăl său pentru a-i lua tronul şi soţia. Piesa explorează şi trădarea, incestul, corupţia şi nebunia, fiind cea mai influentă tragedie din literatura engleză. Cu toate acestea piesa a fost interzisă în Rusia stalinistă (1922-1953), drama lui Hamlet fiind considerată incompatibilă cu regimul stalinist. În 1989, Israelul a interzis piesa în taberele de detenţie palestiniene. Pasaje din piesă au fost cenzurate de-a lungul timpului şi în Marea Britanie.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cele-mai-bune-carti-interzise-din-istoria-literaturii
Cel mai tanar „pamantean”care l-a infruntat pe Hitler, a fost „invins” de tovarasii komunistoizi si totusi dainuie ! „Regele Mihai: Drumul către casă”: Un nou documentar românesc, la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai-
HISTORY Channel difuzează, în premieră și în exclusivitate, pe 24 octombrie, de la ora 21:00, filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă”, la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai.
Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin, informează un comunicat al HISTORY Channel.
„Regele Mihai: Drumul către casă” preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut în marele joc de șah dintre Vest și Rusia Sovietică. A fost prins în încercările CIA de a înființa o rezistență armată în România, iar mai târziu, a fost spionat în exil de agenții temutei Securități a lui Ceaușescu.
„Folosind un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, vă spunem o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoacerea în patria sa”, afirmă producătorul executiv John M. Florescu.
Ca și primele filme produse în România de către Dl. Florescu, „Regele Mihai: Drumul către casă” este narat de către Marcel Iureș, unul dintre cei mai aclamați actori de teatru și film.
Filmat și produs în România, Marea Britanie și Elveția, documentarul este o continuare a mult apreciatei producții „Războiul regelui” (titlu internațional „Regele care l-a păcălit pe Hitler”), care a avut premiera la TV în 2016 și a fost difuzat în 42 de țări, fiind transmis inclusiv de către HISTORY Channel și HISTORY2.
„Suntem bucuroși să prezentăm o nouă producție locală publicului HISTORY Channel din România, în special după feedback-ul foarte bun dat primului documentar devotat fascinantei povești de viață a Regelui Mihai și, desigur, filmului lui John Florescu despre Regina Maria, una din producțiile cele mai iubite de telespectatorii români ai HISTORY Channel. Suntem nerăbdători să oferim mai multe narațiuni axate pe personalitățile și evenimentele semnificative din istoria României”, a declarat Izabella Wiley, Director General A+E Networks Europa Centrală și de Est.
Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.
Valoarea istorică a filmului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familie filmate chiar de Regele Mihai, documente recent desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și cu relatările istoricilor occidentali și români, printre care profesorul Dennis Deletant, cel mai important autor și istoric occidental specializat în istoria României, profesor emerit al University College London, și Dr. Matei Cazacu, autor al mai multor cărți de istorie românească și istoric la Centre National de la Recherche Scientifique în Paris. Diana Mandache, în prezent cel mai prolific biograf al Familiei Regale a României, și-a adus contribuția din punct de vedere editorial și al cercetării. Filmul o include și pe jurnalista și autoarea britanică Tessa Dunlop.
Filmul „Regele Mihai: Drumul către casă” este o producție independentă a Chainsaw Film Productions. Echipa de producție a documentarului este formată din John M. Florescu – producător executiv, Trevor Poots – producător/scenarist, Viorel Chesaru – producător senior, Mircea Lăcătuș – producător arhive/editor, Dan Drăghicescu – producător asociat, profesorul Matei Cazacu – consilier istoric senior și Laura Beldiman – cercetător/asistent editorial.
Regele Mihai, cea mai influentă personalitate istorică din ultimii 100 de ani ai României
Alegerea unui documentar despre viața Regelui Mihai al României nu este întâmplătoare. Un studiu realizat pentru HISTORY Channel în 2018 l-a evidențiat pe Regele Mihai ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra vieții românilor din ultimii 100 de ani, după cum indică 41,7% dintre români. Un procent similar indică faptul că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică pentru România. Studiul a fost realizat de iSense Solutions for HISTORY Channel, pe un eșantion reprezentativ de1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16-65 de ani. Documentarul marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, premiera având loc cu o zi înainte de data de naștere, dorind să ofere un portret complet și să aducă un omagiu ultimului rege al României.
https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/regele-mihai-drumul-catre-casa-un-nou-documentar-romanesc-la-100-de-ani-de-la-nasterea-regelui-mihai
Top 25 cei mai bogați oameni din lume 2021
Cine sunt cei mai bogați oameni din lume?
Majoritatea persoanelor au cât de cât o idee care sunt numele ce se vor regăsi într-un top cei mai bogați oameni din lume.
Chiar dacă ai legături directe cu ei sau pur și simplu îți place să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă pe piața financiară, multe dintre personalitățile ce vor fi prezentate în acest clasament îți vor fi, cu siguranță, cunoscute.
Cum articolul a fost updatat în data de 12 mai, iată care sunt cei mai bogați oameni din lume 2021, acum, când ne apropiem de jumătatea anului:
Datele sunt preluate dintr-un clasament cu 500 cei mai bogați oameni din lume realizat de Bloomberg, top în care, dintre români, se regăsește doar Daniel Dineș, a cărui avere este estimată la 7.6 miliarde dolari după listarea la bursă a gigantului IT UiPath.
25. Phil Knight și familia
Venit net: 53.1 miliarde dolari
Nou intrat în clasamentul nostru, Phil Knight este un om de afaceri și miliardar american, care a devenit cunoscut la nivel mondial pentru faptul că este unul din co-fondatorii Nike.
Compania producătoare de pantofi sport a luat naștere în 25 ianuarie 1964 și purta numele de Blue Ribbon Sports, pentru ca abia în 1978 să își schimbe denumirea în cea pe care o cunoaștem și îndrăgim astăzi cu toții.
24. François Pinault
Venit net: 53.7 miliarde dolari
Mișcare în clasament: observăm o creștere de peste 6 miliarde comparativ cu anul trecut și astfel câștigă cu o poziție în clasamentul nostru.
François Pinault este un miliardar francez, fondator al companiei de investiții Artémis dar și al grupului Kering care, pe lângă altele, deține niște mărci extrem de renumite precum Gucci, Alexander McQueen și Yves Saint Laurent.
François a pus bazele imperiului său încă din anul 1963 când, grație ajutorului familiei și al unei finanțări din partea Crédit Lyonnais și-a lansat o companie ce se ocupa cu comerțul cu lemn.
23. Carlos Slim Helu
Venit net: 56.5 miliarde dolari
Mișcare în clasament: după ce, de doi ani încoace a înregistrat o scădere totală de aproape 17 miliarde, înregistrează o creștere de 1.7 miliarde față de anul trecut. Totuși, pierde o poziție și ajunge de pe locul 22 pe poziția 23 în top cei mai bogați oameni din lume.
Businessman și investitor mexican, Carlos Slim este deținătorul conglomeratului Grupo Carso, care are în portofoliu branduri dintr-o multitudine de industrii, printre care: media, energie, construcții și retail.
La ora actuală, acțiunile companiilor lui însumează aproape 40 % din totalul listărilor de la Mexican Stock Exchange.
Carlos a știut încă de mic că dorește să devină investitor și, cu ajutorul tatălui, la doar 11 ani achiziționa primele obligațiuni de stat, prin intermediul cărora a aflat de beneficiile dobânzii compuse. La 12 ani cumpăra prima acțiune, emisă de o bancă din Mexic.
22. MacKenzie Scott
Venit net: 57 miliarde dolari
Mișcare în clasament: pierde 4.9 miliarde din averea personală, căzând de pe locul 18, pe poziția 22.
MacKenzie Scott era anul trecut unul dintre cele mai spectaculoase new-entry pe care l-a înregistrat vreodată cineva în top cu cei mai bogați oameni ai lumii.
Nu știi cine este această femeie? Nimeni alta decât fosta soție a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, despre care discutam acum doi ani că este în divorț și că riscă să piardă jumătate din averea de atunci.
Astfel, doamna Scott a devenit a patra cea mai bogată femeie a lumii.
MacKenzie este un mare filantrop, donând 1.7 miliarde dolari către 116 organizații non-profit în anul 2019 și peste 4 miliarde dolari în 2020 către 384 organizații ce au ca focus schimbările climatice, egalitatea democratică și rasială etc.
21. Ma Huateng
Venit net: 58.4 miliarde dolari
Mișcare în clasament: înregistrează o creștere de aproape 0.7 miliarde dolari. Însă scade în clasament două poziții comparativ cu anul trecut și ocupă locul 21 în topul celor mai bogați oameni din lume 2021.
Ma Huateng, cunoscut și sub numele de Pony Ma este, după cum singur se descrie, un magnat afacerist, investitor, inginer, antreprenor în internet și tehnologie. Este, totodată, și fondatorul companiei Tencent, care a devenit cu timpul una dintre cele mai valoroase firme din Asia.
Ma povestea că primul job pe care l-a avut în domeniul IT îl plătea cu doar 176 $ pe lună, motiv pentru care a trebuit să își găsească și al doilea loc de muncă, în telecomunicații. În 1998, împreună cu alți patru foști colegi de clasă înființează compania Tescent, iar de atunci restul este istorie.
20. Michael Bloomberg
Venit net: 59 miliarde dolari
Mișcare în clasament: câștigă 4.1 miliarde dolari și crește o poziție în top cei mai bogați oameni.
Cei care știu despre piețele de capital, acțiuni, fonduri de investiții etc. cu siguranță au auzit de Michael Bloomberg. Acesta este antreprenor, politician și fondatorul companiei Bloomber L.P, una dintre cele mai redutabile firme din sectorul financiar-media.
Din păcate, în ultimii ani, averea sa a tot scăzut și de aceea Michael este pe ultimul loc în top 20 cei mai bogați oameni ai lumii.
19. Alice Walton
Venit net: 60.1 miliarde dolari
Mișcare în clasament: înregistrează o scădere de 5.2 miliarde dolari și, ca atare, coboară patru poziții în clasamentul cu cei mai bogați oameni din lume 2021, față de anul 2020.
Alice Walton este una din cei trei moștenitori al celui mai mare grup de hypermarket-uri din Statele Unite: Walmart și a treia cea mai bogată femeie din lume.
Companiile pe care a încercat să le finanțeze personal nu au avut prea mare succes. Spre exemplu, în anul 1988 a deschis o bancă de investiții, Llama Company, dar de atunci firma s-a închis.
18. S. Robson Walton
Venit net: 61.5 miliarde dolari
Mișcare în clasament: înregistrează o scădere de 3.9 miliarde de dolari și coboară în clasament de pe locul 14 în 2020, pe 18 în 2021.
Rob Walton este cel mai mare dintre cei trei frați moștenitori în viață ai grupului Walmart (a mai existat un frate, John, dar acesta a murit în 2005) și a făcut parte din consiliul de administrație al lanțului de magazine din 1992 și până în 2015 când s-a retras.
După absolvirea studiilor a făcut parte din consorțiu, ocupându-se de sectorul legal al afacerii.
17. Jim Walton
Venit net: 62 miliarde dolari
Mișcare în clasament: înregistrează o scădere de 3.2 miliarde dolari și scade un loc, regăsindu-se pe poziția a 17-a în top oameni bogați.
Jim Walton este fratele mai mic al lui Alice și Rob Walton și, ca și în cazul celorlați doi deținători ai majorității acțiunilor retailerului Walmart, și averea sa a avut de suferit anul trecut, cel mai probabil din cauza restricțiilor generate de pandemia de coronavirus.
Jim a lucrat încă de la începutul carierei sale în cadrul Walmart, ocupându-se în special de sectorul imobiliar al consorțiului.
16. Gautam Adani
Venit net: 62.8 miliarde dolari
Gautam Adani este al doilea new-entry din clasamentul de anul acesta și al doilea cel mai bogat indian din lume, după mai bine de 29 miliarde câștigate de anul trecut și până acum.
Gautam este fondatorul Adani Group, o multinațională din India ce deține afaceri în industria energetică, agricultură, apărare, aerospațială etc.
Cu toate că a renunțat la școală la doar 13 ani pentru a lucra pentru un bijutier din Mumbai, asta nu l-a oprit ca la 16 ani să își deschidă propria lui afacere, ca vânzător de diamante. Iar de acolo, împreună cu unul din cei 7 frați, a reușit să clădească un adevărat imperiu.
15. Zhong Shanshan
Venit net: 63.8 miliarde dolari
Mișcare în clasament: îi crește averea cu 0.9 miliarde dolari comparativ cu anul trecut și, ca atare, urcă două poziții în al nostru top cu cei mai bogați oameni din lume 2021.
Zhong Shanshan a fost un miliardar oarecum necunoscut în occident până la începutul pandemiei de coronavirus din 2020, când una dintre companiile deținute de el, gigantul farmaceutic Wantai, a realizat primele teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Zhong, numit și regele apei îmbuteliate din Hong Kong și-a făcut mare parte a averii prin intermediul societății Nongfu Spring pe care o deține și care este cea mai mare companie de băuturi din China.
Domnul Shanshan este cea mai bogată persoană din China, cu toate că la vârsta de 12 ani a trebuit să renunțe la scoală din cauza persecuțiilor la care era supusă familia lui.
După ce a avut mai multe job-uri, printre care reporter de știri, constructor și vânzător de băuturi, în 1996, cu banii strânși, a deschis compania Nongfu Spring.
14. Charles Koch
Venit net: 64.3 miliarde dolari
Mișcarea în clasament: averea lui Charles și Julia Koch înregistrează o creștere cu 8.4 miliarde dolari față de anul trecut; în consecință, cei doi urcă de pe locul 20 în 2020 și împart poziția 14 în 2021.
Charles a deschis împreună cu fratele său, David, societatea pe acțiuni Koch Industries în anul 1970.
Compania se ocupă cu echipament tehnologic folosit în controlul poluării, dezvoltarea de minerale, fertilizatori, compuși chimici, îmbrăcăminte și multe altele.
Cu toate că cei doi veneau dintr-o familie înstărită, tatăl lor, care deținea o rafinărie petrolieră, i-a pus să muncească pe brânci și i-a crescut ca pe cei mai săraci oameni de pe pământ, după spusele lui Charles. Totul cu scopul de a-i învăța adevărata valoare a banului.
14. Julia Flesher Koch
Venit net: 64.3 miliarde dolari
Soția lui David Koch, Julia, i-a moștenit afacerile, averea și, automat, i-a preluat locul în clasamentul nostru cu cei mai bogați oameni din lume după ce acesta a decedat la vârsta de 79 ani pe data de 23 august 2019.
Ca atare, Julia Flesher Koch a devenit acum deținătoarea a 42 % din acțiunile conglomeratului Koch Industries și este a doua cea mai bogată femeie din lume.
13. Mukesh Ambani
Venit net: 74.1 miliarde dolari
Mișcare în clasament: înregistrează o scădere de 0.9 miliarde dolari, ceea ce îl face să scadă trei poziții în comparație cu anul trecut.
Mukesh Ambani este considerat de mult timp drept unul dintre cei mai bogați oameni din Asia și iată că și anul acesta ocupă poziția de cel mai bogat om din India.
El este în prezent președintele companiei inovative indiene Reliance Industries Limited, ce se bazează pe dezvoltare durabilă și energie regenerativă.
Deși începuturile vieții au fost unele extrem de modeste, Mukesh a reușit prin educare continuă și gândire inovativă să își schimbe condiția socială.
12. Armancio Ortega
Venit net: 79.3 miliarde dolari
Mișcare în clasament: averea netă i-a crescut cu 9 miliarde dolari comparativ cu anul trecut și astfel crește o poziție în topul cu cei mai bogați oameni din lume 2021.
Armancio Ortega este fondatorul Inditex Fashion Group, care deține unele dintre cele mai populare lațuri de magazine din lumea fashion, precum Zara, Massimo Dutti, Stradivarius, Pull and Bear și Bershka și a fost cel mai bogat om din lume în anul 2015, depășindu-l pe Bill Gates.
Cariera lui Ortega a început încă de la 14 ani, când a lăsat școala pentru a se muta cu tatăl său, ce lucra pentru căile ferate. La scurt timp s-a angajat ca ajutor de magazin într-un atelier de croitorie și de atunci a început să creeze articole de îmbrăcăminte.
11. Francoise Bettencourt Meyers
Venit net: 83.9 miliarde dolari
Mișcare în clasament: îi crește averea cu 10.1 miliarde dolari, însă rămâne pe același loc la noi în top oameni bogați.
Chiar dacă pentru mulți bărbați, numele Francoise Bettencourt Meyers nu spune mare lucru, doamnele și domnișoarele o vor recunoaște pe Fracoise drept moștenitoarea lanțului L’Oreal după moartea mamei sale, în anul 2017.
Doamna Meyers este în prezent președintele companiei și deține împreună cu familia ei 33 % din totalul acțiunilor firmei pariziene specializate în cosmetice.
Cu o avere ce de aproape 84 miliarde dolari, Francoise este cea mai bogată femeie din lume.
După incendiul care e devastat catedrala Notre-Dame de la Paris, a ales să doneze 226 milioane dolari pentru repararea construcției.
10. Steve Ballmer
Venit net: 89.1 miliarde dolari
Mișcare în clasament: averea lui înregistrează o creștere bună, de 10.9 miliarde dolari în doar un an; cu toate acestea, scade o poziție, fiind cel care deschide top 10 cei mai bogați oameni din lume.
Steve Ballmer este patronul echipei de baschet din Conferința Nord-Americană (NBA) Los Angeles Clippers și fostul CEO al gigantului Microsoft. El a fost angajat personal de către Bill Gates, care i-a și cedat poziția de CEO între 2000 și 2014.
Steve este un mare filantrop, donând mai bine de 2 miliarde dolari pentru ajutorarea americanilor săraci.
9. Larry Ellison
Venit net: 90.6 miliarde dolari
Mișcare în clasament: îi crește averea cu 18 miliarde dolari comparativ cu 2020, ceea ce îl face să urce trei locuri și să ocupe poziția a 9-a din top 10 miliardari.
Larry Ellison este co-fondatorul Oracle Corporation și a și fost persoana care a deținut funcția de CEO a companiei până în septembrie 2014. De-a lungul anilor, Oracle a devenit una dintre cele mai de succes firme din industria tehnologiilor, având în prezent peste 135.000 angajați, inclusiv în sediile din țara noastră.
Larry și-a lansat cariera la începutul anilor 70 la Ampex Corporation, o companie de electronice fondată în 1944, înainte de a-și deschide propria companie în 1977, ce eventual va prelua numele de Oracle.
8. Sergey Brin
Venit net: 101 miliarde dolari
Mișcare în clasament: a înregistra o creștere spectaculoasă, de 19.6 miliarde dolari comparând cu anul trecut, dar din păcate ocupă tot locul 8 în top 10 cei mai bogați oameni din lume.
Sergey Brin este cel care alături de Larry Page a fondat Google în anul 1998, companie care, credem noi, nu are nevoie de niciun alt fel de prezentare.
Ca idee, societatea din spatele motorului de căutare valora în martie 420 miliarde dolari.
Greu de crezut că toate acestea s-au întâmplat într-un mic garaj, iar astăzi cei doi co-fondatori au acumulat averi ce îi fac să se regăsească pe locul 8, respectiv pe 7 în topul cu cei mai bogați oameni ai planetei, nu?
7. Larry Page
Venit net: 104 miliarde dolari
Mișcare în clasament: ca și averea asociatului său, a înregistrat un plus de 19.9 miliarde dolari comparativ cu anul 2020, dar nu a reușit să urce în clasament.
Larry Page a copilărit în casă cu un tată ce avea un doctorat în știința calculatoarelor, fiind considerat un pionier al inteligenței artificiale. Ca atare, materialele de studiu îi erau la îndemână și, conform spuselor lui, pierdea ore întregi zilnic citind reviste și cărți de specialitate.
Nici nu ne miră succesul pe care l-a înregistrat Google imediat după lansare și uriașul aport pe care l-a avut în tot ceea ce înseamnă internet în ziua de astăzi.
6. Warren Buffett
Venit net: 108 miliarde dolari
Mișcare în clasament: averea în crește cu 21.1 miliarde dolari dar se păstrează pe aceeași poziție în top 10 cei mai bogați oameni din lume 2021 ca anul trecut.
Antreprenor, investitor și CEO al Berkshire Hathaway, Warren Buffet este considerat de mulți ca fiind de departe cel mai bun investitor al zilelor noastre, iar milioane de alți traderi îl consideră un real simbol în piața acțiunilor și de capital
Din nefericire, la începutul pandemiei de COVID-19 societatea condusă de el a mizat pe companiile aeriene americane, fapt care a dus la o pierdere a peste 50 miliarde dolari atunci când piața de acțiuni a scăzut.
Desigur, ca orice bun investitor și-a recuperat pierderea, dar nu putem să nu observăm că până și persoane cu pedigriu în domeniul plasamentelor au fost luate total pe nepregătite de toată incertitudinea creată de noul virus.
5. Mark Zuckerberg
Venit net: 114 miliarde dolari
Mișcare în clasament: o creștere de 6 miliarde dolari, dar, cu toate acestea pierde un loc față de 2020, fiind cel care deschide top 5 cei mai bogați oameni din lume
Despre Mark Zuckerberg considerăm că nici nu mai este cazul să spunem prea multe lucruri. El este cel care a fondat gigantul Facebook, care în scurt timp a devenit cea mai populară și de departe cea mai valoroasă companie de social media din lume.
Iar când te gândești că totul a început din camera lui Mark de cămin, iar astăzi el este al patrulea cel mai bogat om din lume, îți cam vine să pui în aplicare planurile de afaceri.
4. Bill Gates
Venit net: 144 miliarde dolari
Mișcare în clasament: câștigă 14 miliarde dolari, dar chiar și așa pierde o poziție comparând cu anul trecut, clasându-se „doar” pe locul al 4-lea.
Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a dominat în ultimi ani topuri de acest fel, iar în anumite perioade se părea că nimeni nu îl va putea ajunge din urmă.
Din păcate, dat fiind faptul că Melinda și Bill Gates urmează să divorțeze, se poate ca pe viitor acesta din urmă să nu se mai găsească în top 5 cei mai bogați oameni din lume. Rămâne de văzut câți bani va pierde în urma procesului.
Anul acesta a fost unul atipic, ce a adus o creștere amețitoare câtorva investitori.
Poți ghici despre cine vorbim?
3. Bernard Arnault
Venit net: 155 miliarde dolari
Mișcare în clasament: a înregistrat o creștere spectaculoasă, de 48 miliarde dolari, și câștigă două locuri față de anul trecut, fiind acum cel care deschide top 3 cei mai bogați oameni ai lumii.
Bernard Arnault este deținătorul LVMH Moët Hennessy – Louis Vuitton, un conglomerat format din fuziunea brandului de fashion exclusivist Louis Vuitton și Moet Hennessey ce este specializat în producerea de șampanie și cognac de foarte bună calitate.
Bernard este considerat drept cel mai bogat european și, cu toate că s-a născut într-o familie avută, nu s-a culcat pe o ureche și a reușit să pună bazele unui adevărat imperiu.
2. Elon R Musk
Venit net: 170 miliarde dolari
Mișcare în clasament: a înregistrat o creștere importantă, de 38 miliarde dolari, dar tot pe poziția a doua ca cel mai bogat om din lume se clasează.
Carismaticul CEO al Tesla și Space X, Elon Musk, a avut o copilărie extrem de grea. Părinții i-au divorțat când el avea doar 9 ani, de tatăl lui (pe care l-a descris drept cea mai rea persoană în viață) cu care a rămas după divorț s-a înstrăinat doi ani mai târziu.
A fost bullied toată tinerețea și chiar a fost spitalizat din cauza asta când un grup de băieți l-au aruncat din capul unor scări. În ciuda tuturor acestor provocări, a continuat să se educe în știința calculatoarelor și la 23 ani a obținut două internship-uri în Silicon Valley.
În 1995 și-a lansat propria afacere, Zip2, care a fost vândută către Compaq pentru 307 milioane dolari, a urmat apoi PayPal, de pe urma căruia a primit 165 milioane dolari, apoi a lansat Tesla, Space X, iar povestea continuă.
Elon a ocupat la începutul anului, pentru un scurt timp, poziția de cel mai bogat om al lumii, grație unor investiții pe care le-a făcut, dar și a prețului acțiunilor Tesla care a crescut fulminant. Dar, între timp, lucrurile s-au schimbat.
Citind clasamentul până aici, poți ghici cine este cel mai bogat om din lume?
1. Jeff Bezos
Venit net: 188 miliarde dolari
Mișcare în clasament: averea îi stagnează comparativ cu 2020, iar Bezos este cel mai bogat om din lume și anul acesta.
În ciuda divorțului de fosta soție și a impactului imens pe care separarea a avut-o asupra venitului lui Jeff Bezos (a trebuit să îi plătească lui MacKenzie aproape 37 miliarde dolari în 2020), averea deținătorului platformei Amazon parcă nu a avut deloc de suferit.
Când te gândești că Amazon a început ca o simplă și mică librărie online în dormitorul lui Bezos, totul pare de necrezut, nu-i așa?
Ieșiri din clasament
Anul 2020 a fost unul aparte, ce a venit cu multe provocări pentru toți, inclusiv pentru cei mai bogați oameni ai planetei.
Iată de ce, spre deosebire de anii trecuți, de data aceasta unele dintre nume au avut niște căderi în clasament extrem de mari.
Atât de mari au fost aceste mișcări de poziții, încât există oameni de afaceri ce nu mai fac parte deloc din al nostru top 25 oameni bogați, ci se găsesc mult mai jos în clasamentul mondial. Printre ei, îi putem enumera pe:
-
Colin Huang, care anul trecut ocupa poziția 24 cu 48.1 miliarde dolari, iar acum se regăsește pe locul 31 cu 44.3 miliarde dolari
-
Jack Ma, în trecut poziția 23 cu 54 miliarde dolari, iar în prezent locul 27 cu 49.6 miliarde dolari
-
David Koch, din păcate, a decedat în august 2019 la frumoasa vârstă de 79 ani și i-a lăsat averea și, automat, locul în clasament soției sale, Julia Koch
Cum crezi că va arăta clasamentul anul următor? Crezi că Jeff va putea fi surclasat ca cel mai bogat om de pe Pământ? Dacă da, de către cine? Orice comentariu ai avea, îl poți lăsa puțin mai jos.
8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran)
FOTOGRAFII DE MARINA POPA
_thumb.jpg)
_thumb.jpg)
Imaginează-ți că scriitorul tău preferat tocmai a publicat un nou roman, dar tu nu vei apuca să vezi ce e între paginile lui. Ești nevoit să-ți faci loc într-o societate al cărui regim politic decide el pentru tine ce ai dreptul să știi și ce nu. Cenzura cititului se practică dintotdeauna. Între anii 259-210 î.e.n, împăratul chinez Shih Huang Ti își dorea ca istoria să înceapă odată cu el, așa că a ars toate cărțile din regat, alături de 460 de cărturari care ar fi putut să-i strice planul. Obsesia controlului informației a traversat lumea și a vrăjit mulți conducători politici, dar și comunități religioase: din Imperiul Roman, la Biserica Catolică, până la regimul nazist al lui Hitler. Până și „Suferințele Tânărului Werther”, o nuvelă scrisă de unul dintre cei mai apreciați scriitori din perioada romantică, Johann Wolfgang von Goethe, și care expune probleme de sănătate mintală, a fost interzisă în Danemarca, Italia și Leipzig, pe motiv că încuraja sinuciderile în rândul tinerilor.
În ultimii ani, ascensiunea mai multor conservatori la putere a menținut practica cenzurii cărților în jurul lumii. În America lui Trump, anul trecut erau contestate sau cenzurate mai mult de 480 de volume, printre care seria pentru copii „Captain Underpants”, („Căpitanul izmene”) și romanul despre viața adolescenților și problemele lor de sănătate mintală, „Thirteen Reason Why” („Cele treisprezece motive”). Lângă noi, Biserica Catolică din Polonia a ars cărțile din seria „Harry Potter” suspectându-le că promovează vrăjitoria, pe când Erdogan a distrus mai mult de 300 000 de volume, după tentativa de lovitură de stat din 2016. Zilele acestea ne amintim, ca în fiecare an din 1982 încoace, să ne bucurăm de carte și supraviețuirea ei în memoria noastră colectivă, datorită unor oameni care o fac accesibilă în librării, biblioteci, facultăți. Împreună cu prietenii de la Cărturești, am alcătuit o listă de cărți interzise (în trecut sau în prezent) sau aflate în pericol de a fi interzise în 2019.
Elif Shafak este o scriitoare turcă ale cărei romane se află la mâna unui procuror care va decide dacă volumele sale respectă valorile și moravurile societății pe care și-o dorește Erdogan. În cărțile sale, Elif scrie despre abuzuri sexuale, crime de onoare și prejudecăți care aruncă la gunoi dorința individuală în fața voinței majorității. Volumul publicat prima oară în 2006 și devenit rapid un bestseller, Bastarda Istanbulului, începe cu povestea unei tinere care se răzgândește să facă avort, peste care se suprapun vocile și frământările mai multor generații de femei și bărbați din Turcia. Așa cum nota Geraldine Bedell în The Guardian, la ultimele pagini rămâi cu senzația că ai cunoscut un întreg arbore genealogic, sub coroana căruia stau la adăpost viziunile despre viață ale mamelor, mătușilor, copiilor și unchilor din familia turcă. Romanul este o oglindă pe care autoarea i-o pune în față societății în care a crescut, oglindă nu tocmai ușor de privit dacă te uiți la trecutul ei. Viețile intime ale personajelor sunt întrerupte de discuții politice pe teme sensibile, precum selecția subiectivă a istoriei din manuale și negarea genocidului armean, care a avut loc la începutul secolului trecut, când Imperiul Otoman a ucis aproape un milion și jumătate dintre cetățenii săi armeni.
Romanul a fost pus sub observația procurorilor imediat după apariție, acum mai bine de zece ani, pe motiv că insultă „caracterul turc”. Dar să expui problemele comunității tale e un exercițiu de onestitate pe care orice popor ar trebui să-l facă de dragul bunăstării membrilor săi. „Am descoperit, de-a lungul timpului, că emoțiile nu sunt nelimitate. Vine un moment în care obosești să-ți tot fie frică”, spune Elif Shafak, într-o conferință TED. „Cred că nu doar indivizii, ci și națiunile au propriile lor limite ale oboselii”. (Venera Dimulescu)
„Acum, că tata a murit, a declarat Mustafa, eu sunt capul familiei ăsteia. Nu mai spune! A râs Zeliha. Știi care e problema ta? Răsfățul, ești prea răsfățat, falus prețios! Ieși afară din camera mea! Ca prin vis, a zărit cu coada ochiului mâna lui ridicându-se în aer ca s-o plesnească peste față. (…) A reușit să scape de palma aia, însă asta n-a făcut decât să-l înfurie și mai tare. Cea de-a doua încercare i-a înroșit obrazul. (…) cu o mână îi apăsa pieptul și o țintuia de pat, în timp ce cu cealaltă îi ridica fusta. Primul lucru pe care l-a simțit a fost umilința și apoi și mai multă umilință. Sentimentul acela de rușine era atât de fierbinte, încât înăuntrul ei nu mai era loc pentru nici un altul. S-a simțit brusc paralizată, aproape înghețată într-un fel timid, un fel care dezvăluia educația ei, rușinea de a-i fi văzut chiloții dominându-le pe toate celelalte.”
Iranul meu
Shirin Ebadi e prima femeie judecător din Iran și unul dintre cei mai importanți apărători ai drepturilor omului din țara ei. E și prima femeie din lumea musulmană care a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 2003, pentru lupta ei pentru democrație și drepturile femeilor și copiilor. Cartea asta, o bijuterie de istorie, biografie și cunoaștere, a fost publicată prima dată în Statele Unite, după ce Shirin Ebadi a dat în judecată guvernul american, obligându-l să ridice interdicția de publicare în SUA a autorilor din țările aflate sub embargo american. Și nu poate fi citită în Iran, un stat teocratic, condus de Liderul Suprem Khamenei, care nu tolerează nici acum, după zeci de ani de crime extrajudiciare, opiniile critice la adresa regimului și care-și judecă cetățenii după coduri religioase din secolul VII.
Dincolo de toată greutatea simbolică a acestei cărți, ea îi aduce cititorului o mărturie sinceră și profund umană asupra celei mai agitate perioade din istoria recentă a Iranului, de la revoluția care l-a adus la putere pe ayatollahul Komeni și, odată cu el, întoarcerea în timp a unui stat aflat pe drumul modernizării, până la criza ostaticilor, războiul distrugător cu Irakul, dansul ipocrit al americanilor, abuzurile poliției împotriva femeilor (în Iran, viața unei femei valorează în fața legii cât jumătate din viața unui bărbat) și uciderea sistematică a opozanților regimului. Shirin Ebadi își povestește viața reconstituind toate momentele în care ea și colegii ei de generație au fost păcăliți de istorie, în care au crezut într-o revoluție și s-au trezit cu alta, ucigătoare și nedreaptă.
Cartea începe cu o scenă pumn-în-stomac, în care Ebadi studiază dosarul unor disidenți uciși de regim și-și găsește numele pe lista Brigăzilor morții. Amenințată, urmărită, umilită, refuză să plece din țară și reprezintă pro bono cazuri pierdute din start în ochii justiției iraniene, crime ale poliției sau crime împotriva copiilor și femeilor. Devine un model de luptă pentru femeile musulmane și continuă să-și crească cele două fiice și să navigheze cu o grație uluitoare prin apele tulburi ale unui regim dictatorial.
Și tot simt că n-am făcut dreptate acestei cărți. Pentru că e scrisă cu o senintătate aproape neplauzibilă, cu mult talent de povestitor care-și drege glasul la un ceai de iasomie, pentru că pune-n pagină un Iran așa cum nu l-am mai văzut sau citit nicăieri, viu, nuanțat, bogat, și pentru că face din lupta pentru drepturi și democrație un imperativ moral care-ar putea servi drept exemplu oricărui om din lumea asta. (Luiza Vasiliu)
„Secțiunea [din Codul Penal] care ia în discuție despăgubirile de sânge, diyeh, stipulează că dacă un bărbat suferă o rană care îi afectează testiculele, are dreptul să ceară despăgubiri de valoarea vieții unei femei. Iată ce am explicat în articol: dacă o femeie de carieră cu studii doctorale este ucisă de o mașină pe stradă, iar un bandit analfabet se rănește la un testicul într-o încăierare, viața ei face cât testiculul lui rănit.”
Altă țară e un roman în trei părți al lui James Baldwin, expat afroamerican gay și activist pentru drepturi civile în anii ‘60. Atât călătoriile lui Baldwin în Paris și Istanbul, cât și relația lui de dragoste-ură cu Statele Unite, sunt prezente în roman, scris în decursul a 14 ani și publicat în 1962. Cartea relatează încercările unui grup de prieteni din Greenwich Village, New York, de a se adapta la o lume fără Rufus Scott, un jazzman de culoare care se sinucide după o relație violentă cu o femeie albă sudistă. Altă Țară pătrunde cu multă sensibilitate în subiecte tabu pentru America anilor ‘60: relații inter-rasiale, homosexualitate, abuz sexual, segregare, sănătate mintală. Politicul și personalul se îmbină într-o narațiune onestă, dură, care scoate la înaintare anxietățile unor artiști în criza vârstei de mijloc.
„El era negru, iar apa era neagră.
Se ridică în mâini pe balustradă, se ridică cât de mult putu și se aplecă cât de departe putu în față. (…) Simți un pantof zburând pe lângă el, nu avea nimic în jur, doar vântul, în regulă, bulangiule, Dumnezeule atotputernic muist, vin la tine.”
Cenzorii americani nu au lăsat romanul să circule liber. În 1963, cartea a fost interzisă în New Orleans și a atras atenția FBI-ului, care a inclus-o în biblioteca sa de cărți „periculoase” și „imorale”. În statul Georgia, comitetul pentru cenzură literară a lucrat în liniște cu distribuitorii pentru a elimina 1500 de copii din circulație (“Pentru această carte a fost scrisă de un negru”). Opera lui Baldwin continuă și astăzi să fie atacată, cu Go Tell It On The Mountain, cel mai cunoscut roman al lui, pe lista celor mai contestate cărți în Statele Unite.
În Australia, unul dintre cei mai mari cenzori ai Vestului din secolul XX, cu vreo 15 000 de cărți cenzurate între 1920 și 1970, romanului Altă Țară a fost sistat în august 1963, în urma deciziei Departamentului vamal. Cu câteva luni înainte, Consiliul cenzurii literare constatase că romanul nu ar trebui interzis complet: pentru publicul larg, era prea obscen, dar și prea lung și prea scump, iar pentru studenți ar fi fost o pierdere prea mare. (Maria Persu)
Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989
Anul ăsta, când se împlinesc 30 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen din Beijing, când sute de studenți care cereau Partidului Comunist reforme democratice au fost omorâți de armată, în China e interzisă orice referire la acest eveniment. În contextul în care cultivarea uitării e politică de stat, iar cenzura una dintre uneltele de bază, cartea jurnalistei Louisa Lim, fostă corespondentă din China pentru NPR și BBC, e o recuperare necesară. O amânare a uitării definitive și, în același timp, o portavoce oferită unor cetățeni persecutați și marginalizați de autoritățile chineze.
Republica Populară a Amneziei are la bază numeroase interviuri cu oameni care au participat, într-o formă sau alta, la protestele din 1989, ceea ce le-a deturnat radical viețile. Întâlnim, printre alții, în paginile cărții, un fost soldat trimis să împuște studenți în piață, care-n urma traumei a început să picteze obsesiv oroarea acelor zile; un fost lider al studenților care nici după ce și-a schimbat numele n-a reușit să scape de vigilența autorităților; un fost înalt oficial care, după șapte ani de carceră, trăiește sub urmărire continuă; mame ai căror copii au fost omorâți în Tiananmen și care nu și-au pierdut curajul să țină memoria vie sau să facă investigații pe cont propriu.
Dincolo de faptul că te face să înțelegi mai bine China prezentului și care cutremurul social din 1989, cartea Louisei Lim e un reminder important despre propria noastră formă de amnezie. La 30 de ani fără două luni de la Revoluția din decembrie, nu există verdicte în dosarul care, teoretic, ar trebui să facă lumină și dreptate, iar oamenii au început să obosească în așteptarea lor. (Andra Matzal)
„Marea uitare nu se limitează la campusuri. E și în casele oamenilor, peste tot în țară. Părinți care au știut despre proteste sau au luat parte la ele vor acum să-și protejeze copiii, împiedicându-i să afle ce s-a întâmplat. Unii recurg la soluții neobișnuite pentru a-și feri odraselele: mint sau le ascund informații. Așa a făcut artistul Sheng Qi, care, imediat după reprimarea mișcării, și-a tăiat degetul mic cu un satâr, în semn de protest. Zice că a fost un moment de nebunie, dar unul care a ajuns să creeze o bază pentru arta sa. (…) Însă Shang Qi încă nu i-a spus fiului său de 12 ani de ce și-a tăiat degetul. Când acesta îl întreabă ce s-a întâmplat, glumește că și-a pierdut degetul într-un autobuz”.
O lume se destramă
O lume se destramă, primul roman al autorului nigerian Chinua Achebe, gravitează în jurul tensiunii dintre viața tradițională africană și modernitate. Romanul, publicat în 1958, explorează viața unui trib nigerian în perioada precolonială și schimbările survenite odată cu sosirea europenilor în Africa la sfârșitul secolului al XIX-lea. O lume se destramă e considerat unul dintre cele mai importante romane africane, fiind și primul romanul african scris în limba colonialiștilor: engleza. În engleză, Achebe a reușit să ajungă la un public pe cât se poate de variat, sfidând percepțiile eurocentrice asupra africanilor, portretizați ca fiind ori exotici ori sălbatici, dar niciodată oameni întregi. Cartea urmărește traseul lui Okonkwo, un fermier și războinic renumit în trib, exilat după ce omoară accidental un băiat din clan. Când revine cu familia lui din exil, oamenii albi și-au început misiunea de civilizare în satul lui.
„Venise călare pe un cal de fier. Primii oameni care l-au văzut au fugit din calea lui, dar el le-a făcut semn să vină la el. În cele din urmă, cei mai curajoși s-au apropiat de el și chiar l-au atins. Bătrânii și-au consulat Oracolul și li s-a spus că omul alb le va distruge clanul și le va aduce pieirea. (…)
În Umuofia veniseră misionarii. Își construiseră acolo o biserică, câștigaseră câțiva adepți și trimiteau deja propovăduitori în orașele și satele vecine. Conducătorii clanului erau foarte întristați din acest motiv. Dar mulți credeau că religia ciudată și zeul omului alb nu vor rezista.”
Romanul a ridicat multe controverse prin portretizarea brutal de onestă a colonialismului european. În vremea când Nelson Mandela spunea despre Chinua Achebe că „amândoi, în circumstanțele noastre diferite în contextul dominației albe a continentului nostru, am devenit luptători pentru libertate”, Malaezia, la rândul ei fostă colonie britanică, interzicea romanul din cauza criticii colonialismului. Romanul a fost interzis o vreme și în Nigeria, însă în prezent rămâne interzis doar în Malaezia. (Victoria Carasava)
Casa Spiritelor
În toamna lui 2013, mai mulți părinți din Watauga, un district din Carolina de Nord cu o populație cam cât a Zalăului, au încercat să scoată Casa Spiritelor, primul roman al lui Isabel Allende și una dintre cele mai faimoase cărți de realism magic, din curriculumul școlar. Motivul interzicerii: cartea ar fi obscenă.
Drept răspuns, scriitoarea latino-americană a trimis mai multe copii ale cărții și o scrisoare către consiliul școlar din Watauga și directorul liceului din district. „Interzicea cărților este o practică comună în state polițienești ca și Cuba sau Coreea de Nord, precum și în rândul unor grupări fundamentalist religioase ca a Talibanilor, dar nu mă așteptam la asta în democrația noastră”, a scris Allende. Și-a mai apărat cartea spunând că este o operă clasică a literaturii latino-americane, predată în licee, colegii și universități din toate țările occidentale de peste două decenii.
Romanul urmărește poveștile a patru generații de femei din familia Trueba, într-un stil infuzat de personaje aproape fantastice și întâmplări absurde. Allende susține că realismul magic nu e un „truc literar” pentru ea. „Cred că lumea e un loc foarte misterios”. Ce mi s-a părut distinct la Allende e cum punctează toate lumile astea fantastice cu umor. Și bănuiala mea e că nu doar pasajele erotice i-au supărat pe unii părinți, ci chiar acest umor al ei îndrăzneț. Aceasta scrie ca și când ar avea o lupă la ea cu care se uită la cele mai mici detalii din jur. O lupă pe care a desenat cu carioca un smiley face și pe care apoi o pune în fața realității, mai ales aia religioasă. Așa aflăm că în Sfântul Post al Paștelui, credincioșii postesc de zor cu „plăcinte ușoare cu foi”, „tortillas pufoase” și „mari roți de brânză aduse de la țară” sau că preotul din localitate trebuie să își stăpânească zelul pentru a nu intra în dezacord cu superiorii lui un pic mai moderni, el fiind adeptul „vindecării slăbiciunilor sufletești printr-o biciuire sănătoasă a cărnii” sau că una dintre eroinele cărții, Clara, preferă să se ocupe de spiritism decât să țină gospodăria.
În final, după o dezbatere care a durat jumătate de an, părinții și profesorii au votat ca romanul lui Allende să rămână în curriculumul școlar. (Diana Meseșan)
„Preotul a rămas cu moarta ca să țină șoarecii la respect. Când au plecat, era aproape miezul nopții. Afară se adunaseră vecinii și comentau vestea. Au trebuit să își croiască drum printre curioși, speriind câinii care amușinau printre oameni. Esteban s-a îndepărtat cu pași mari, trăgând-o după el pe Clara, fără să ia în seamă apa murdară care care îi stropea impecabilii pantaloni gri făcuți de croitorul englez. Era furios pentru că sora lui, chiar și moartă, reușea să-l facă să se simtă vinovat, ca atunci când era copil.”
Palatul viselor
Ismail Kadare s-a născut în Albania, în 1936, și a debutat cu o carte de poezie când avea 18 ani. În 1963, apare primul lui volum de proză, Generalul armatei moarte, un adevărat hit internațional care-l aduce pe Kadare în prim-planul literaturii europene. În timp, autorul albanez ajunge să aibă o relație ambivalentă cu puterea, fiind deopotrivă critic cu regimul comunist condus Enver Hodja, dar și favorizat în anumite împrejurări. Odată cu apariția romanului Palatul Viselor (1981), lui Kadare i se ia ridică dreptul de publicare pe o perioadă de 10 ani, iar romanul este interzis. Palatul Viselor descrie universul birocratic al unei instituții din vechiul Imperiu Otoman, unde sunt controlate și decodate visele cetățenilor, ca într-o combinație de Kafka cu Orwell. Considerat drept o distopie suprarealistă, romanul se folosea de alegorie pentru a critica poliția secretă albaneză și abuzurile lui Hodja. Trebuie spus însă că Ismail Kadare nu a fost niciodată un scriitor politic într-un sens imediat, mai ales că el însuși respingea eticheta de disident & „Soljenițîn al Albaniei”. Cu toate astea, tipul ăsta de literatură care atacă prin învăluire rămâne emblematic pentru felul în care mulți scriitori (mai ales cei din Balcani și Europa de Est) alegeau să se plaseze în raport cu puterea într-un regim totalitar. (Ionuț Sociu)
„După prelucrarea din sala de deparatizare, pachetele de vise fără valoare erau strânse în grămezi uriașe și predate la arhivă, în vreme ce visele cu tâlc erau date din nou în prelucrare. Acestea erau împărțite pe grupe, după problemele la care se refereau: siguranța statului și a suveranului (comploturi, trădări, revolte); politică internă (în principal, unitatea imperiului); politică externă (alianță, războaie); viață socială (marile jafuri, abuzurile, imoralitatea); propuneri pentru Marele Vis; altele (varia).”
The Hate U Give Little Infants Fucks Everyone. De acolo vine titlul cărții lui Angie Thomas, Ura cu care lovești (în original, The Hate U Give). Acronimul THUG LIFE, care în traducere liberă ar însemna ceva de genul „viață de golan”, e, de fapt, filosofia despre lume a rapperului Tupac Shakur, ucis la doar 25 de ani – cel mai probabil din cauza răfuielilor între celebrele bande Bloods și Crips. Ce voia Tupac să spună cu THUG LIFE e exact ce zice, mai bine de 25 de ani mai târziu, și romanul lui Thomas. Copiii crescuți într-un sistem opresiv, bazat pe ură rasială și violență, sunt condamnați să perpetueze ciclul ăsta de ură și violență, din simplul motiv că nu cunosc alte alternative. Dacă, la fel ca mine, ai 30+ ani și consideri că rapul anilor ‘90 e un soi de biblie a genului, cheia asta de lectură a romanului, oferită chiar pe la începutul lui, de personajul Khalil, o să te bucure.
Pe de altă parte, dacă ai, tot așa, pe la 30+ ani, s-ar putea să strâmbi din nas când auzi de genul literar young adult (cărți pentru tineri adulți/adolescenți). S-ar putea să te gândești la Jules Verne și Cireșarii. S-ar putea să-ți scape, în cazul ăsta, că pe lume se scrie mult (și, cum e cazul romanului lui Angie Thomas, uneori foarte bine) pentru adolescenți. Ura cu care lovești este romanul mișcării Black Lives Matter, apărută în State în ultimii ani din cauza violenței gratuite a poliției, care ucide persoane de culoare, de cele mai multe ori tineri neînarmați, fără absolut niciun motiv. Starr, o adolescentă de culoare care locuiește într-un cartier sărac și rău famat, dar învață la un liceu de elită dintr-un cartier alb, își vede cei mai buni prieteni uciși fără nicio vină. Romanul pornește din punctul în care un polițist îl împușcă sub ochii ei pe Khalil, prietenul ei din copilărie, presupus membru de bandă criminală și dealer de droguri.
De-acolo pornește o întreagă mișcare națională, în care mass media, poliția și opinia publică se războiesc, în timp ce caută martorul anonim la uciderea lui Khalil – adică pe Starr. Tot de-acolo pornesc și scandalurile care au făcut Ura cu care lovești să fie una dintre cele mai contestate și interzise cărți din SUA. În Texas, de pildă, cartea a fost scoasă temporar de pe lista de lecturi de vacanță a unei școli, pentru că o asociație a polițiștilor a considerat că e propagandă împotriva forțelor de ordine, că e prea violentă, folosește limbaj obscen și descrise scene de consum de droguri. Îngrozitor, nu? E și normal ca poliția să se amestece în literatură, nu? Cum să citească niște tineri despre lucruri care se petrec pe lumea în care trăiesc, nu?
Nu. Cărți ca cea a lui Thomas, care vin exact la momentul potrivit pentru a explica adevăruri dureroase, adulților și copiilor deopotrivă, trebuie lăsate să circule liber. Ba chiar, cum s-a și întâmplat în cazul romanului de față, să stea aproape un an în topul celor mai cumpărate cărți de pe piață. (Ioana Pelehatăi)
„- Gândește-te la Khalil și la toată situația asta. Înainte de a muri.
– Vindea droguri. Mă doare inima când spun asta. Și e posibil să fi fost membru al unei bande.
– De ce vindea droguri? De ce sunt atât de mulți traficanți de droguri în cartierul nostru?
Îmi aduc aminte ce mi-a spus Khalil – se săturase să aleagă între a plăti lumina și a cumpăra de mâncare.
– Au nevoie de bani, spun eu. Și nu prea au alte modalități de a face bani.
– Exact, lipsa oportunităților, spune tati. America corporatistă nu aduce locuri de muncă în comunitățile noastre și cu siguranță nu se grăbește să ne angajeze. Și apoi, la dracu’, chiar dacă ai o diplomă de liceu, multe școli din cartierele noastre nu pregătesc copiii suficient de bine. De aceea, când mama ta s-a hotărât să vă trimită pe tine și pe frații tăi la Williamson, am fost de acord. Școlile de aici nu au resursele necesare să vă educe așa cum o face Williamson. Aici e mai ușor să găsești droguri decât o școală bună.”
Am fost în vizită la Rebreanu și Minulescu, vecini de palier
FOTO / NOSTALGIE
În Piața Lokomotiv, printre oameni, bibelouri și Lenini
Toată scenografia pare suprarealistă. Stau pe un scaun, sub niște arcade din dosul primăriei din Buzău, la doi pași de un magazin de verighete și de claxoanele mașinilor de pe Ana Ipătescu, și-l ascult timp de 30 de minute pe actorul Franco Nero povestindu-mi despre tinerețea lui în Italia postbelică, despre John Huston, Enzo Castellari, Buñuel, Fassbinder, Tarantino, câțiva dintre regizorii cu care a lucrat de-a lungul timpului.
Franco Nero e invitat aici la Buzău International Arts Festival, desfășurat între 25 august și 25 septembrie, și în cadrul căruia are loc și o proiecție specială cu Django (r. Sergio Corbucci, 1966), filmul care l-a făcut celebru.
Născut în Parma, în 1941, Nero a studiat economia pentru o scurtă perioadă, dar a abandonat școala, preferând să învețe actoria ca discipol al lui Strehler la Piccolo Teatro din Milano. A plecat mai apoi la Roma ca să facă film, primul său rol principal fiind chiar cel din Django. Un film violent și apăsător, în care el joacă un anti-erou, cu totul diferit de westernurile americane, unde lumea se împarte în băieți buni și băieți răi. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate și, după cum spunea chiar Nero, toate westernurile italiene au de-a face cu ideea de revoltă, cu poziții de putere, și pot fi citite în cheie politică.
A jucat de atunci în peste 200 de filme – westernuri spaghetti, filme de acțiune, musicaluri ș.a. – de la Camelot (1967), Keoma (1976) și Querelle (1982) până la Die Hard 2 (1990), Law and Order și Django Unchained (2012). Tot Franco Nero e cel care face vocea unchiului Topolino în Cars 2.
E un privilegiu să-l auzi pe Franco Nero vorbind, mai ales că amintirile lui sunt legate de o epocă întreagă a cineamului din a doua jumătate a secolului 20. Nu ține să vorbească doar despre el, ci mereu îi aduce în discuție pe alții, oameni care i-au influențat viața și cariera. Nu-i uită nici pe cei care i-au dat sfaturi valoroase, precum John Wayne care i-a spus așa: „Franco, dacă vrei să faci westernuri, nu mai alege cai mari și arătoși, ia și tu pe unii mai nespectaculoși. Așa o să se uite lumea la tine, nu la cal.” Franco Nero povestește frumos, are simțul umorului, plus o memorie foarte bună. La 80 de ani, are aceeași privire tăioasă și intimidantă ca în urmă cu șaizeci de ani, când a apărut Django pe lume.
La Q&A-ul de după film, o elevă din Buzău l-a întrebat: „Ați avut parte și de noroc la început de carieră?”. A răspuns imediat, fără nicio ezitare: „Să zicem că am fost în locul potrivit, la momentul potrivit”.
Ați început să lucrați cu Giorgio Strehler încă de când erați foarte tânăr. Cum a avut loc trecerea de la teatru la film?
Strehler m-a ajutat foarte mult și m-a încurajat mereu. A mai fost un regizor de film, Ermanno Olmi, care mi-a zis: „Ce faci tu în Milano? Îți pierzi timpul aici. Du-te la Roma, acolo se fac filmele”. Aproape că m-a forțat să plec la Roma. Și m-am dus. Familia mea era disperată, mai ales tatăl meu.
De ce?
Era un mare risc să fac asta, așa vedeau părinții mei. Tatăl meu, care era carabiner, visa ca eu să devin la rândul meu ofițer sau polițist. Dar în cele din urmă a ajuns să fie fanul meu numărul unu. Mama îmi povestea că, atunci când rula un film în care jucam eu, tata mergea la cinema la ora două după-amiaza și se întorcea seara târziu. Vedea filmul de două sau de trei ori.
E adevărat că lucrați ca fotograf atunci când v-a descoperit John Huston?
Da, eram deja în Roma și făceam asta ca să câștig niște bani, măcar pentru mâncare. Lucram de fapt ca asistent de fotograf la un studio, iar într-o zi a venit un alt fotograf și m-a întrebat dacă poate să-mi facă câteva portrete. Îl interesa fața mea înainte de orice altceva. Iar aceste fotografii au ajuns apoi pe biroul lui John Huston, care lucra pe atunci la filmul The Bible. Și Huston a zis: „vreau să-l văd pe băiatul ăsta!”. Așa că m-am dus la Grand Hotel în Roma, am ajuns într-un fel de living plin de oameni, erau foarte multe asistente de producție acolo. Huston mi-a spus cu vocea lui puternică: „vino mai aproape și dezbracă-te”. Voia să-mi vadă corpul. Și m-am dezbrăcat, am rămas doar cu chiloții pe mine. M-a analizat foarte atent și mi-a zis: „acum poți să te îmbraci și să pleci”. M-au sunat după două zile și m-au anunțat că îl voi pe juca Abel în film. A fost mare vâlvă în zilele alea, toate ziarele vorbeau despre „acest tânăr actor descoperit de John Huston”. Evident, m-a ajutat enorm lucrul ăsta. Și tot Huston a fost omul care mi-a zis: „trebuie să înveți engleza, o să fiu eu profesorul tău”.
Și în ce constau lecțiile lui de engleză?
Mă duceam zilnic la el la studio, discutam mult și îmi dădea și discuri cu Shakespeare, texte interpretate de John Gielgud, Laurence Olivier ș.a. Așa am învățat engleza și așa l-am descoperit și pe Shakespeare. Iar mai apoi, Huston a fost la o cină cu Joshua Logan și m-a recomandat acestuia pentru Camelot. Logan nu voia un star, își dorea o față nouă, ceva proaspăt. Am zburat la Londra, ne-am cunoscut, dar inițial nu a vrut să riște, i se părea că engleza mea nu era suficient de bună, în condițiile în care era vorba de o producție cu un buget uriaș. Fizic însă i se părea că sunt foarte potrivit pentru Camelot. L-am convins până la urmă cu fragmentele din Shakespeare pe care tocmai le învățasem (râde).
De unde vine acest impuls cameleonic de a schimba tot timpul registrul în care jucați?
De la Laurence Olivier. Am jucat cu el în The Last Days of Pompeii și el mi-a spus următorul lucru: „Uite ce, tu ești un bărbat frumos, poți să joci eroul în orice film, în stilul ăsta american, dar asta duce și la monotonie. Cel mai bine ar fi să schimbi mereu partitura, să riști de la un rol la altul, chiar și în plan fizic e important să faci schimbări. Poate nu o să-ți iasă toate rolurile bine, dar o să-ți aducă satisfacții pe termen lung.” Și, evident, am ținut de sfatul lui, asta am încercat mereu să fac. Am jucat în westernuri, în comedii, în filme polițiste, ba chiar mi-am schimbat foarte des fața. Îmi dau seama că am jucat peste 30 de personaje de naționalități diferite. Ce-i drept, asta are de-a face cu jocul, cu ideea de a experimenta, întotdeauna m-am distrat făcând filme.
Se spune că ați făcut multe filme fără să aveți scenarii la bază, mai ales în perioada când lucrați cu Sergio Corbucci și Enzo Castellari. E adevărat?
Mda, dar nu chiar întotdeauna fără scenariu.
Dar la Django ați avut scenariu?
Să zicem că am avut (râde). De cele mai multe ori improvizam pe loc. La Keoma am avut un scenariu, dar nu era bun. Îl modificam zilnic, adăugam replici noi, pe care le scriam împreună cu Enzo Castellari. Dar nu avea legătură doar cu faptul că un scenariu era prost sau nu, că noi ne doream să facem un film în stilul nostru. Am făcut cu Enzo mai mult de zece filme, întotdeauna m-am simțit bine lucrând cu el. Și încă am vrea să mai facem ceva împreună. Ah, dar și când am jucat cu Vanessa [Vanessa Redgrave, partenera lui Franco Nero încă din anii ‘60 și cu care s-a căsătorit în 2006] într-un film de Tinto Brass, inventam replici cu ea, aproape tot dialogul nostru era improvizat.
Cum a fost primul contact cu America?
Prima dată am stat un an în America, se întâmpla în perioada în care făceam Camelot. Abandonasem cinemaul italian, dar eram mulțumit că fac un film la Hollywood, era bine. În plus, aveam contracte pentru încă cinci filme. Doar că, după acel prim an, mi-am dat seama că nu vreau să mai stau la Hollywood. I-am zis producătorului: „mi-e dor de casă, vreau să mă întorc”. Ca să nu mai zic că mă sunau toți prietenii mei din Italia. Nu prea se întâmpla ca actorii europeni să plece în America, era ceva nou, iar eu eram printre primii.
Care era diferența între Italia și America în ceea ce privește producția de film?
Ah, chiar am fost invitat la Johnny Carson în emisiune și am vorbit despre diferența asta. Țin minte că i-am făcut pe toți să râdă. Le-am zis așa: în America ai un producător care se decide să facă un film; producătorul respectiv caută un roman, un bestseller sau o poveste de succes și apoi caută un star care să joace. Și chiar dacă starul respectiv nu e potrivit pentru rol, ei tot îl iau. Apoi la final găsește și un regizor. Și încep filmările, de la ora cutare la ora cutare, totul la program. Cum funcționează o industrie. În Italia era puțin diferit pe vremea aia. Acolo ai un regizor care vrea să facă un film, regizorul se duce la un producător și încearcă să-l convingă să facă filmul. Îi prezintă acestuia povestea, ba chiar ajunge să o să joace în fața lui, să interpreteze roluri. Regizorul o să zică mai apoi că vrea echipa lui și începe să caute actori. Și am mai zis ceva în emisiune: în Italia regizorii au tensiunea arterială scăzută dimineața devreme. Spre exemplu, când lucram cu Corbucci, el întârzia mereu la filmări și ne mințea când ajungea, ba că a avut probleme cu mașina și tot așa. Și eu îi ziceam: „Sergio, ai întârziat și azi…” Iar el spunea că nu mai are idei pentru ziua de filmare și hotăra să mergem la bar să bem ceva. Plus că nici nu aveam un scenariu clar pe care să lucrăm, după cum am zis.
De ce vă displace atât de tare televiziunea?
Pentru că a distrus complet cinemaul. Toată lumea vrea să facă televiziune acum, acolo sunt banii și actorii se duc unde sunt banii. Nu înțeleg graba asta când ești tânăr, bani poți să faci și mai târziu, banii vor veni la un moment dat. În anii ‘60-’70, te duceai să vezi filme la cinema, într-o sală întunecată, iar la final te decideai dacă îți plăcea sau nu. Și să zicem că vezi filme bune la televizor, e cu totul altă experiență. De obicei, oamenii văd filmele astea la ora opt sau nouă seara, când toți mănâncă în fața televizorului. Sau vorbesc la telefon, sau râgâie. Niciun respect pentru film. Iar a doua zi te mai oprește unul pe stradă și îți zice: „felicitări, Franco!” Dar dacă îl întrebi ce a văzut, nu mai ține minte nimic.
Ați urmărit vreun serial de televiziune?
Nu. Niciodată. Mie îmi plac filmele. Filmele de o oră jumătate, maxim două.
Se știe că Tarantino vă admiră foarte mult, ba chiar se spune că a memorat scene întregi și sute de replici din filmele în care ați jucat. Nu e un mit, nu?
Nu. Am fost complet șocat când ne-am cunoscut. Da, știa toate filmele mele, știa replici, știa muzica, știa tot. Incredibil. Îmi povestea că încă din adolescență, când lucra într-o videotecă, colecționa și vedea filmele cu mine. Când filmam la el, la Django Unchained, l-am provocat și i-am zis: „există un film despre care nu știe nimeni…” „Care?”, a întrebat Tarantino. „I diafanoidi vengono da Marte”, i-am zis. Era un film SF din ‘66. Tarantino a pufnit: „cum să nu știu filmul lui Antonio Margheriti!”. Și a început să-mi toarne replici.
Ați mai avut un admirator faimos: Fassbinder.
Da, e adevărat. Nu-l cunoscusem pe Fassbinder, primisem un scenariu de la asistentul lui, dar nu eram încă sigur că vreau să joc. Era vorba de Querelle. Apoi m-a sunat cineva și mi-
a zis să aștept până vine Fassbinder la telefon ca să vorbească cu mine. Am stat așa cu telefonul în mână și el nu a mai venit. Mă rog, în cele din urmă am acceptat să joc în film, m-am dus la Berlin și într-o zi l-am întrebat pe asistentul lui: „de ce nu mai vorbit Fassbinder cu mine?” Iar el mi-a explicat că începuse să bea whiskey înainte și nu putea să vorbească cu mine. Și că Fassbinder e un om foarte timid. Iar când am început filmările, l-am întrebat: „cum vrei să joc?” „Doar joacă”, mi-a zis Fassbinder. Nu mi-a dat alte indicații. Și am jucat. Țin minte că am fost într-o noapte la el acasă, unde avea o colecție mare cu filmele mele. Era ca Tarantino într-un fel, aproape obsedat. Am fost chiar la un restaurant în Berlin cu el și cu gașca lui și, în timp ce mâncam, a chemat un chelner și i-a zis să aducă niște hârtii sau niște șervețele. Voia să facem pe loc niște contracte pentru încă patru filme în care să joc. Chiar avea totul stabilit și îmi explicase fiecare rol în parte. Doar că a murit la foarte scurt timp după aia și au picat toate acele filme. Îmi vine în cap o altă seară, în care eram cu el în mașină, conducea prin Berlin și ascultam Domenico Modugno. Îi plăcea la nebunie Modugno… Of, ce nopți erau și alea.
[Au trecut cele 30 de minute. Franco Nero zâmbește și își mută privirea înspre strada deasupra căreia vuiesc claxoanele Buzăului.]