Publicat la:
Octombrie 6, 2021
Coposu, către Vişinescu: „Dacă va fi un proces împotriva ta, să mă chemi de martor, pentru că… Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei anticomuniste … Spre deosebire de „vitejii” din Bucuresti, Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor…O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică – 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi si … Infiintarea plantatiilor- coacaz, zmeur, mur si afin- 
Conditii pentru plantarea arbustilor fructiferi; Putregaiul cenusiu la legume; Caderea florilor la tomate, polenizare, stimulare-Eroii credinței…TOP 20 DE CARTI DE CITIT Enoh și puterea umblării cu Dumnezeu… Elisei: Armata invizibilă… Apostolul Pavel: transformat de două ori… Schimbă fricile și îngrijorările pentru ceva incomparabil!… Lasă-L pe Împăratul Slavei înăuntru! Extraordinara aventura a credintei. Si tu poti fi un… Urmatorul erou al credintei … Inima de inchiriat… In inima mea e loc pentru un singur leu… Cereri ambitioase catre Isus…
Ce Este Pocainta…DOUĂ GRUPE DE EROI AI LUI DUMNEZEU… Babilonul acuzat în faţa Tribunalului Suprem… Făgăduințe Nespus de Mari și Scumpe… HRANESTE-TI CREDINTA CU CUVANTUL LUI DUMNEZEU… DISCIPLINA ADMINISTRATĂ DE DUMNEZEU… Cine este mireasa din Cântarea Cântărilor?Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor, de Willem Johannes Ouweneel… Categorie: Comentarii… Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1)Necesitatea întoarcerii la DumnezeuCharles Henry Mackintosh… Gâdilarea urechilor: mesajul seducător plăcut al lui Joyce MeyerRudolf Ebertshäuser… Pocainta şi iertarea păcatelor…Nasterea din nou 
Spre deosebire de „vitejii” din Bucuresti, Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor Detalii pe https://ziaristii.com/maia-sandu-reformeaza-moldova-cu-viteza-fulgerului-parlamentul-adoptat-deja-si-legea-controlului-averilor-pentru-parintii-socrii-si-copiii-demnitarilor/?fbclid=IwAR0YVT7wZobADvTBrLE4dG3gidigcCMW7MpCw6l-SPIMk1RTVaIsKpT9VDs
HRANESTE-TI CREDINTA CU CUVANTUL LUI DUMNEZEU
„Adu-Ti aminte de fagaduinta data robului Tau ,in care m’ai facut sa-mi pun nadejda.”(Psalmul 119:49)
Oricare ar fi nevoia ta, vei gasi o fagaduinta potrivita in Biblie. Esti slabit fiindca drumul e greu, si te-a obosit? Iata fagaduinta potrivita””El da tarie celui obosit” Isaia 40:29)
Cand citesti o asemenea fagaduinta, du-te la Cel care ti-a facut-o, si cere-I sa se tina de cuvant. Il cauti pe Domnul Hristos si insetezi dupa partasia cu El?
Atunci aceasta fagaduinta va straluci ca o stea: „Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati”(matei 5:6)
Infatiseaza-te inaintea tronului de lumina si nu cere nimic altceva; spune mereu acelasi cuvinte: Doamne ,Tu ai spus; fa asa cum ai spus”.
Esti necajit din cauza pacatului si impovarat de greutatile nelegiuirilor ? Asculta aceste cuvinte: „Eu, Eu, iti sterg faradelegile pentru Mine, si nu-Mi voi aduce aminte de pacatele tale”(Isaia 43:25)
Nu ai niciun merit prin care poti pleda, dar pledeaza in Numele fagadintelor Sale, si El le va implini. Te temi ca nu vezi rezistenta pana la capat si ca dupa ce te-ai considerat copil ai lui Dumnezeu, vei fi lepadat?
Daca acestea sunt temerile tale, infaciseaza aceste cuvinte inaintea tronului de har, si pledeaza in numele lor.”Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragoste Mea nu se va muta de la de la tine. si legamantul Meu de pace nu se va clatina”Isaia 54:10)
Daca ai pierdt sentimentul prezentei Mantuitorului si Il cauti cu inima indurerata, aminteste-ti aceasta fagaduinta: Intorceti-va la Mine si ma voi intoartce si Eu la voi”(Maleahi 3:7) .”Pentru o clipa imi intorsesem fata de la tine, dar ma voi indura de tine cu o dragoste vesnica.” (Isaia 54:7)
Hraneste-ti credinta cu cuvantul Domnului,si oricare ti-ar fi nevoile intoarce-te la Banca Credintei cu cecul Tatalui tau,si spune „Aminteste-ti de fagaduinta data robului Tau, in care m-ai facut sa-mi pun increderea.{CHARLES H. SPURGEON}
https://yogaesoteric.net/interviu-cu-leo-zagami-fost-francmason-de-grad-33-in-cadrul-lojii-propaganda-due
WikiLeaks: CIA, spionaj prin televizoare și telefoane https://www.dir.org.ro/wikileaks-cia-spionaj-prin-televizoare-si-telefoane/
https://kmkz.ro/de-ras/panica-la-ankara-erdogan-crede-ca-s-intalnit-cu-stefan-cel-mare
https://kmkz.ro/de-ras/sosoaca-pretinde-ca-vaccinul-te-face-steril-pe-3-generatii-mai-intai-pe-tine-apoi-pe-barza-si
https://kmkz.ro/de-ras/psd-nu-e-de-acord-ca-amantele-sa-fie-date-afara-din-ministere-ok-dar-macar-sa-nu-le-mai-zicem
https://kmkz.ro/de-ras/gara-de-nord-un-tren-ajuns-la-timp-dupa-ce-reusit-sa-scape-de-locomotiva
Controlul oamenilor prin intermediul undelor electromagnetice https://www.dir.org.ro/controlul-oamenilor-prin-intermediul-undelor-electromagnetice/
Pocainta şi iertarea păcatelor
Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea castigata prin păcat. Acest lucru poate fi realizat doar numai prin acceptarea lui Yashua ca Mântuitor.
Pocainta, duce inevitabil la o cale de sfinţire.
Pocainta este o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Este o schimbare radicala de atitudine fata de pacat si fata de YHWH.Regretul este sincer si nu este cauzat de frica pedepsei. Pocainta se bazează pe recunoaşterea faptului că esti păcătos , şi care implică o schimbare a minţii şi a caracterului.
El zicea: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.”
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.
Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că YHWH din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Matei 3:2,8-10)
De atunci incolo, Yashua a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Mat.4:17)
Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea lui Yashua, neteziţi -I cărările,„a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui YHWH este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”(Marc.1:3,4,15)
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3,5)
„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Yashua, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Fapt.2:38)
Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la YHWH, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la YHWH vremurile de inviorare (Fapt.3:19)
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui YHWH te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)
Etapele Pocaintei
Cu Mintea prin recunoasterea pacatului
Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Yashua, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.„ (Luca 5,8)
Cu Inima prin a regreta pacatul
După ce m’am întors, m’am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` – (Ieremia 31, 19)
Cu Gura prin Marturisirea pacatului
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1,9)
Cu fiinta Intreaga( trup, minte, inima )prin a parasi pacatul
,,Nimeni, Yashua„, I -a răspuns ea. Şi Yashua i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.„ (Ioan 8, 11)
Cu Fiinta Intreaga prin Consacrare
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui YHWH, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui YHWH: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12,1)
Concluzie: “Zideste in mine o inima curata, YHWH Elohim, si pune in mine un duh nou si statornic!”(Psalmul 51, 10) Shalom !!!
Nasterea din nou
Nasterea din nou este un proces , uneori necesitand un timp indelungat. Omul in cauza poate ca nici nu este constient de transformarea care se produce in el. Prin rugaciune, studiu si meditatie cu privire la adevarurile Bibliei, omul se simte tot mai aproape de YHVH.
Apoi, cand Duhul Sfant face un apel direct la inima omului, are loc predarea. Aparent este o convertire brusca; in realitate este un proces, uneori indelungat.
Nasterea din nou este o experienta spirituala care trebuie sa aibe loc in viata oricarui om care doreste mantuirea.
Drept răspuns, Yahshua i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui YHVH.„ (Ioan 3, 3)
Nasterea din nou nu este realizata de om, prin propriile sale eforturi, ci o realizeaza Duhul lui YHVH.
Yahshua i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui YHVH. (Ioan 3,5)
Nasterea din nou este, un proces dureros, implicand multe lupte sufletesti, multe framantari si multa suferinta.
Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînă ce va lua Yahshua chip în voi! (Gal. 4, 19)
Nasterea din nou nu este reincarnare intr-o existenta viitoare, ci transformarea vietii prezente.
cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,
şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui YHVH, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. (Efeseni 4,22-24)
Nasterea din nou este o Renastere Spirituala care aduce pe lume o fiinta cu totul noua din punct de vedere spiritual
Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v’aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,
şi v’aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l -a făcut. (Coloseni 3,9-10)
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui YHVH: cea bună, plăcută şi desăvîrşită. ( Romani 12,2)
Necesitatea Nasterii din nou
Prin nasterea fizica, venim in lume cu o natura pacatoasa, cu inclinatii care ne duc spre pacat.
Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m’a zămislit mama mea. ( Psalm 51, 5)
Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui YHVH. ( Romani 3, 23)
Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. ( Ioan 8, 44)
Natura pacatoasa nu poate mosteni Imparatia lui YHVH
Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui YHVH; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. (1 Corinteni 15, 50)
Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, YHVH al oştirilor!„ (Isaia 6,5)
Pentru a locui cu YHVH in vesnicie, avem nevoie de o natura noua, neprihanita
Binecuvîntat să fie YHVH, Tatăl lui Yahshua, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Yahshua din morţi, la o nădejde vie,
şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. (1 Petru 1, 3-4)
Nasterea din nou necesita eforturi persoanale
Este imposibil sa scapam, prin noi insine, de prapastia pacatului in care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele si nu le putem schimba. Cum ar putea sa iasa dintr-o fiinta necurata un om curat? Nu poate sa iasa niciunul, caci umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui YHVH, caci ea nu se supune Poruncilor lui YHVH si nici nu poate sa se supuna.
Educatia, cultura, exercitarea vointei, eforturile omenesti, toate acestea isi au sfera lor de actiune, dar aici sunt fara putere. Ele pot produce o corecta comportare exterioara, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curati izvoarele vietii. Trebuie sa existe o putere care sa lucreze dinlauntru, o viata noua de sus, mai inainte ca oamenii sa poata fi schimbati de la pacat la sfintenie. Aceasta putere este Yahshua.”
Nasterea din nou este produsa de Duhul Sfint
Yahshua i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui YHVH.
Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.
Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.
Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.„ ( Ioan 3, 5.8)
“Cand Duhul lui YHVH ia inima in stapanire El transforma viata. Gandurile pacatoase sunt inlaturate, faptele rele sunt parasite, iubirea, umilinta si pacea iau locul maniei, invidiei si certurilor. Bucuria vine in locul intristarii, iar fata oglindeste lumina cereasca. Nimeni nu vede mana care ridica poverile, nimeni nu vede lumina care se coboara de sus; binecuvantarea vine atunci cand sufletul se preda prin credinta lui YHVH. Apoi, acea putere pe care niciun ochi omenesc nu o poate vedea, creaza o faptura noua dupa chipul lui YHVH.” Shalom !!!
Ce Este Pocainta
Ce Este Pocainta
Cuvântul “Pocainta” nu se refera la primirea credintei unei biserici sau religii, ci la primirea mântuirii, a salvarii de pacat, care se capata doar prin credinta din inima în Domnul Isus Hristos. Mai jos doresc sa va explic ce înseamna si cum puteti sa va pocaiti. Rugati-L pe Dumnezeu sa va ajute sa întelegeti aceste adevaruri de o valoare eterna.
Cuvântul “pocainta” nu este unul inventat de mine sau de vreun om, ci este o expresie des întâlnita pe Paginile Sfintelor Scripturi. Domnul Isus a predicat pocainta si a spus:
“Pocaiti-va, caci Împaratia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17)
Acelasi lucru, l-a facut si Ioan Botezatorul, si apostolii, si asa doresc s-o fac si eu astazi.
Ce este pocainta?
Noul Testament a fost scris în limba greaca koine si cuvântul care este tradus în limba româna “pocainta” este grecescul METANOEO. Acest cuvânt înseamna”schimbare a mintii sau a scopului”. Astfel, omul care se pocaieste îsi schimba felul de a gândi, scopul în viata si prioritatile lui devin altele. Pocainta este acea întoarcere la 180 de grade care se produce în viata fiecarui om, care alege sa-L urmeze pe Isus Hristos din toata inima. Daca omul merge pe drumul pacatului, fiind departe de Dumnezeu, în momentul pocaintei, se întoarce de pe calea pacatoasa la 180 de grade, si alege sa mearga pe calea mântuirii, care este Isus Hristos. Domnul Isus a spus:
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.(Ioan 14:6)
Pocainta este actul sau momentul din viata omului când se produce acea schimbare a mintii si a scopurilor, momentul întoarcerii la 180 de grade, de la pacat spre o viata curata, dupa placul lui Dumnezeu. Acest cuvânt mai este sinonim în Biblie cu cuvintele: “Mântuire, Salvare, Nastere din Nou, Nastere din Duh, Nastere din Dumnezeu” etc.
Aceasta schimbare si întoarcere la Dumnezeu nu poate exista fara de persoana Domnului Isus Hristos. Numai El ne poate întoarce de la pacat si ne poate da o alta minte, un alt fel de a gândi, si numai El ne poate aduce mântuirea de care fiecare suflet are nevoie.
De ce este nevoie sa ne pocaim?
Pentru ca suntem pacatosi. A merge la Biserica odata în saptamâna, sau de câteva ori pe an, nu înseamna sa fii pocait sau mântuit cu adevarat. O persoana mântuita de pacat, se întoarce completamente de la calea pacatoasa si alege ca mai mult sa nu se întoarca acolo. Înca din gradina Edenului, primul barbat si prima femeie, au ales sa nu se supuna Lui Dumnezeu si sa asculte de diavolul. Fiind înselati de satan, ei au pacatuit si prin ei a intrat pacatul în lume. Astfel, de la Adam încoace, toata omenirea se naste în pacat. Biblia spune:
De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul în lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit… (Romani 5:12)
Toti oamenii sunt pacatosi si tu nu faci o exceptie. N-a existat niciodata, nici un om pe acest pamânt care sa fi trait fara pacat. Unicul care s-a nascut si a trait fara de pacat, a fost Domnul Isus Hristos. Afara de El, toti au pacatuit si Sfânta Scriptura spune:
Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)
Dar nu numai atât. Odata cu pacatul a intrat si moartea în lume. De ce ? Petru ca Biblia spune ca,
… plata pacatului este moartea,… (Romani 6:23)
Pentru orice pacat al nostru, noi meritam moartea. Noi toti am pacatuit si pedeapsa pe care o meritam este moartea. Dumnezeu trebuia sa ne pedepseasca pe fiecare din noi cu moartea si tu nu esti o exceptie. Dar Biblia spune ca,
Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3:16)
Tu, care meritai moartea, tu care erai departe de Dumnezeu, pe tine El te-a iubit si din dragoste pentru tine, a dat pe singurul Sau Fiu, Isus Hristos, ca sa moara în locul tau. Întelegi tu ce pret ai înaintea Lui Dumnezeu ? Tu, eu si toata omenirea trebuia sa fim pedepsiti cu moartea, dar Dumnezeu a dat pe Fiul Sau sa moara în locul nostru. Tocmai de aceea ai nevoie sa te pocaiesti. Pentru ca doar prin pocainta, poti iesi de sub pedeapsa pacatului tau si sa intri sub harul si iertarea Lui Dumnezeu. Numai prin pocainta din toata inima, poti fi iertat(a) si poti capata mântuirea, salvarea de pacat. Dar la sigur ca te întrebi acum: “Cum pot sa ma pocaiesc ? Ce trebuie sa fac ?”
Cum poti sa te pocaiesti ?
În primul rând, întelege ca esti pacatos si singur nu poti face nimic ca sa te mântuiesti(salvezi de pacat). Tu ai pacatuit împotriva Lui Dumnezeu si orice pacat al tau, a fost facut împotriva Lui. Faptele tale au produs multa durere Lui Dumnezeu si de aceea trebuie sa-ti ceri iertare de la El. Iertarea Lui Dumnezeu nu este posibila fara jertfa mântuitoare a Domnului Isus. Dumnezeu a facut posibila iertarea noastra prin jertfa fara pacat adusa în Fiului Sau Isus Hristos, asa cum ne-o spune Scriptura:
Dar Dumnezeu Îsi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)
A te pocai, înseamna sa-L primesti pe Domnul Isus Hristos în inima ta ca Domn si Mântuitor. Cum poti face aceasta? Scriptura spune asa:
Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat din morti, vei fi mântuit. (Romani 10:9)
Pentru a te pocai (sau a-L primi pe Isus în inima) trebuie sa-l marturisesti cu gura ta pe Isus ca Domn al tau personal. Aceasta înseamna mai mult decât o simpla marturisire. Al marturisi ca Domn, înseamna ca tu accepti azi sa devii robul sau roaba Lui. El devine Stapânul tau, si de azi înainte vei trai doar asa cum doreste El si nu tu. Te supui total sub domnia Stapânului tau Isus Hristos.
Apoi, tot în acelasi moment când îl chemi pe Isus în viata ta ca Domn, Biblia spune ca trebuie sa crezi în inima ta ca Domnul Isus Hristos a înviat din morti. De ce este aceasta atât de important ? A crede ca El a înviat din morti, înseamna sa crezi ca El a si murit pentru pacatele tale si în ziua a treia a înviat din morti. Deci a crede ca Isus a înviat din morti, înseamna ca tu crezi în inima ta si accepti ca El a murit si a înviat pentru ca sa achite plata pacatului tau, care era moartea. Tu trebuia sa mori pentru pacatul tau, dar Isus a luat plata pacatului tau asupra Sa si a mers la cruce ca sa plateasca cu pretul vietii Sale. Nu i-a fost deloc usor, dar pentru ca te-a iubit a ales sa moara pentru tine. Acum astazi daca tu îl marturisesti cu gura ta ca Domn si Dumnezeu al tau personal si crezi în inima ta ca El a murit si a înviat pentru pacatul tau, atunci vei fi mântuit. Mai jos îti voi da un model de rugaciune, pe care va trebui sa o rostesti si asa sa poti fi mântuit. Dar sa nu crezi ca toata puterea este în aceste cuvinte, sau ca este ceva magic în ele. Toata puterea este în credinta din inima ta. Aceste cuvinte pe care le vei spune împreuna cu mine, ele nu vor avea nici o putere, daca tu nu vei crede sincer în inima ta în ceea ce deja am scris mai sus. Te poti ruga si cu cuvintele tale, dar daca nu stii cum sa-ti ceri iertare si ce sa zici, aceasta rugaciune te va ajuta.
Rugaciune de pocainta:
Tata Ceresc, în Numele Domnului Isus Hristos vin înaintea Ta si-Ti multumesc pentru dragostea care ai aratat-o fata de mine. Multumesc pentru ca m-ai iubit si ai dat pe Singurul Tau Fiu, pe Isus Hristos, ca sa moara în locul meu la crucea de la Golgota. Doamne Isuse, eu sunt un pacatos si am înteles azi ca am nevoie de iertare Ta. Te rog iarta-ma si curata-ma de orice pacat pe care l-am savârsit vreodata, cu voie sau fara voie. Te accept Isuse Doamne în viata mea azi, ca Domn, Dumnezeu si Mântuitor al meu personal. Vino în viata mea Doamne Isuse si curata tot ce este rau în mine. Fa-ma un copil al Tau, pentru ca eu cred ca tu ai murit si ai înviat pentru pacatul meu si a întregii omeniri. Da-mi si Duhul Tau cel Sfânt, care sa ma ajute de azi înainte sa traiesc curat si sfânt înaintea Ta. Ajuta-ma sa nu mai pacatuiesc, ci de azi înainte sa traiesc în ascultare deplina de Tine si Cuvântul Tau, Biblia. Te rog sa ma ajuti sa pot spune si altor oameni despre mântuirea Ta pe care o oferi gratis, prin credinta! Multumesc Doamne ca mai iertat si m-ai facut copilul Tau! M-am rugat în Numele Sfânt al Domnului Isus Hristos. Amin!
Daca te-ai rugat cu aceasta rugaciune si ai crezut în ceea ce ai spus, atunci trebuie sa fii sigur si sigura ca ai devenit astazi copilul Lui Dumnezeu. Biblia spune ca Domnul Isus,
A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; (Ioan 1:11-12)
Tu ai primit dreptul azi, prin credinta în Numele Lui Isus Hristos, sa te faci copilul Lui Dumnezeu.
nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:13)
De aceea, nu uita ca de azi înainte, ai un Tata în ceruri cu care poti sa vorbesti în orice clipa. Fa-ti un timp personal în fiecare zi în care sa citesti si sa studiezi Sfintele Scripturi, Biblia. Tu ai nevoie de hrana spirituala ca sa cresti în cunoasterea Lui Dumnezeu si a Domnului Isus Hristos. De aceea în fiecare zi cauta sa studiezi Biblia. Apoi dupa ce studiezi, cauta sa ai un timp de rugaciune, personal cu Dumnezeu. Nu trebuie sa înveti rugaciuni pe dinafara ca sa le reciti lui Dumnezeu. Vorbeste cu El ca si cum ai vorbi cu tatal tau. Spune-i totul Lui si fii sigur ca El te asculta. Apoi cauta o Biserica unde Biblia se studiaza foarte serios. Insista sa gasesti o biserica unde la fiecare serviciu divin, se studiaza si se învata Biblia. Dupa aceea, mergi si spune si la altii despre mântuirea care ti-a dat-o Domnul Isus. Spune-le si lor ca pot sa se împace cu Dumnezeu asa cum ai facut-o tu. Dar, nu uita, daca azi te-ai pocait, atunci drum înapoi spre pacat nu trebuie sa mai existe.
Dumnezeu sa te binecuvânteze la aceasta!
Acest mesaj este preluat de pe acest web site: http://crestinism-islam.com/2011/03/17/cum-poti-sa-te-pocaiesti/
”Cunoasteti adevarul, si adevarul va va face liberi”
Cine este mireasa din Cântarea Cântărilor?
Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor, de Willem Johannes Ouweneel
Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor
Dorim să studiem împreună această carte, care în primul verset este numită „Cântarea Cântărilor“. Cele mai multe traduceri au denumit-o „Cântarea înaltă“. Ele îl urmează în această privință pe Luther, care a tradus așa cuvântul acesta; textual însă stă scris așa: „Cântarea Cântărilor“. În limba ebraică exprimă o intensificare deosebită: cântecul cel mai înalt, cel mai bun. Așa vorbește Scriptura și despre Sfânta Sfintelor (cea mai sfântă dintre toate), și despre cerul cerurilor, și în sens nefavorabil, ca de exemplu, despre robul robilor.
Aici avem Cântarea Cântărilor. Nu este singura cântare a lui Solomon. În 1 Împărați 4.32,33 citim, că Solomon a scris 1005 cântări. Dar Duhul Sfânt nu ne-a făcut cunoscut aceste 1005 cântări. Avem numai această singură cântare. Însă această singură cântare, spune Duhul Sfânt în primul verset, este Cântarea Cântărilor, cea mai înaltă cântare, pe care Dumnezeu a considerat-o demnă să fie admisă în Cuvântul Său, pentru ca noi după aproape trei mii de ani să putem prelua învățăturile minunate, pe care Dumnezeu le-a pus în ea.
Cântarea Cântărilor are multe asemănări cu Psalmul 45. Acest Psalm vorbește, așa cum mulți știu, despre Mesia și mireasa Sa. De aceea Psalmul se numește „o cântare de dragoste“, și așa putem să numim și noi această carte: o cântare de dragoste, sau așa cum putem traduce expresia din Psalmul 45: o cântare despre Preaiubitul, o cântare, care vorbește despre Preaiubitul. Și dacă ne preocupăm cu Preaiubitul, poate să fie atunci vreun credincios, a cărui inimă să nu se încălzească, și să nu clocotească de cuvinte bune, așa cum spune poetul psalmist în Psalmul 45, ca să recite Împăratului poezia?
Ea a fost numită aici „Cântarea Cântărilor, de Solomon“. Aceasta înseamnă de fapt, că este vorba despre Solomon, însă noi avem dreptul bineînțeles să considerăm, că este o carte, pe care a scris-o Solomon. Nu este niciun argument temeinic, că această carte ar fi fost scrisă mult mai târziu. Este o carte, care își are originea la Solomon, și cine altul ar fi fost în stare să scrie o așa cântare a dragostei? Domnul Isus spune despre El în Matei 12.42, când El Însuși se compară cu Solomon: »Și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.« Solomon este un tablou al Domnului Isus ca Prinț al păcii (numele Solomon înseamnă „Pace”). Domnul Isus este prefigurat în el ca Împărat al păcii, care va deveni o binecuvântare pentru tot pământul – împreună cu mireasa, și noi vom vedea îndată, cine este mireasa.
Doresc să spun mai înainte încă ceva despre Solomon. Știm că Solomon a scris trei cărți ale Vechiului Testament: Proverbele, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor. Este foarte interesant să vedem contextul în care stau cele trei cărți, și aceasta spune ceva despre caracterul Cântării Cântărilor. Pe drept aceste trei cărți au fost comparate cu cortul din pustie. La cortul din pustie venea mai întâi curtea din față, în care fiecare israelit putea să intre liber. Știm că curtea din față este un tablou al creației văzute, și în mod deosebit un tablou al pământului. Aceasta o găsim în cartea Eclesiastul, care vorbește despre lucrurile care sunt sub soare, despre deșertăciunea vieții pământești. Ea vorbește despre ceea ce poate constata orice om, credincios sau necredincios: că toți oamenii vor ajunge odată la sfârșitul vieții lor, și în exterior nu pare să se vadă nicio diferență față de viața animalelor, că marele secret despre sensul vieții va fi abia atunci descoperit, când noi, ca și Asaf, intrăm în Locurile sfinte ale lui Dumnezeu. În cartea Eclesiastul este vorba despre pământ și în consecință este cartea în care găsim numai numele „Dumnezeu“, în timp ce în cartea Proverbe se întâlnește cel mai frecvent numele Dumnezeului legământului, „Iehova“. Această carte este un tablou a Locului Preasfânt, în care noi nu vedem lucrurile așa cum sunt ele sub soare, ci așa cum le vede Dumnezeu. În Locul Preasfânt totul vorbește despre slava divină. Cartea Proverbe ne arată cum dorește Dumnezeu, ca să meargă credincioșii pe drumul lor; ei primesc indicații, valabile pentru toate timpurile, și în mod deosebit pentru Împărăția de o mie de ani, când Iehova, Cel Preaînalt, va guverna pe pământ. De aceea aici găsim aproape exclusiv numele „Iehova“, și numai de câteva ori numele „Dumnezeu“.
Avem apoi de la Solomon și această carte, despre care vechii iudei au spus: așa cum aceasta este „Cântarea Cântărilor“, tot așa există replica ei în „Sfânta Sfintelor“, în care locuia Dumnezeu și în care marele preot avea voie să intre numai o singură dată pe an. Această carte ne arată intimitatea dintre mireasă și Mire. Vechii iudei spuneau despre aceasta: mireasa este Israel și Mirele este Dumnezeu. Cartea este așa de intimă, această Sfânta Sfintelor este așa de sfântă, că iudeii au interzis tinerilor sub treizeci de ani să se uite în ea. Au vegheat așa de mult ca cuvintele acestei cărți să nu fie pronunțate cu ușurare. Este o carte prea sfântă. Am spus că în cartea Eclesiastul se întâlnește numele „Dumnezeu”, iar în cartea Proverbe numele „Domnul [Iehova]”. Dacă se citește acestă carte, se va constata cu mirare, că în ea nu se întâlnește numele lui Dumnezeu, cu excepția Cântarea Cântărilor 8.6, unde se vorbește despre „flacăra lui Iah“ (aceasta este o prescurtare a numelui Iehova), însă aceasta înseamnă de fapt nu mai mult decât o intensificare. Nu găsim aici numele lui Dumnezeu, și cu toate acestea în vorbirea simbolică a acestei cărți ne sunt prezentate lucrurile cele mai sfinte. Lucruri, pe care Dumnezeu le-a notat pentru noi cu trei mii de ani înainte, și nu atât de mult pentru noi, ci înainte de toate pentru o generație, care trebuie încă să vină, și în această carte să exprime sentimentele Sale, și sentimentele pe care le va avea în inimă generația care va veni, și despre care voi vorbi.
Dar mai este încă o legătură comună deosebită între aceste trei cărți, la care vreau să atrag atenția. În Eclesiastul 7 găsim un cuvânt ciudat. Am spus, că Eclesiastul privește lucrurile de pe pământ cu ochii unui om firesc și că el încearcă să descopere pe această cale sensul vieții. În timp ce este preocupat cu aceasta, ajunge în capitolul 7 la o concluzie ciudată. Să începem cu versetul 23; »Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune. Am zis: vreau să devin înțelept. Dar înțelepciunea a rămas departe de mine. Cu mult mai departe decât era mai înainte, și ce adâncă! Cine o va putea găsi? M-am apucat și am cercetat toate lucrurile, cu gând să înțeleg, să adâncesc și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor.« Aceasta înseamnă, că el a cercetat sensul lucrurilor; el a căutat o concluzie, prin care să poată înțelege lucrurile vieții. El spune mai departe: »Și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei, și am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă și un laț, și ale cărei mâini sunt niște lanțuri. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.« [Eclesiastul 7.23-26] Acesta este tabloul, pe care îl dă femeia, dacă este privită cu ochii firești. Acest tablou îl folosește Scriptura pentru femeia păcătoasă, care nu este în legătură cu Dumnezeu. Ea poate numai să păcătuiască și pentru un om ca Solomon nu este altceva decât un pericol. Și cât de mult a experimentat el aceasta, el, cel care a avut șapte sute de femei și trei sute de țiitoare.
Dar vrem să citim mai departe. El spune în versetul 27: »Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul.« [Eclesiastul 7.27] El este abia la jumătatea cărții și are nevoie de încă patru capitole, ca să ajungă la această concluzie. El găsește această concluzie abia în capitolul 11, când spune: »Bucură-te tinere… dar să știi, că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.« [Eclesiastul 11.9] Atunci el vede lucrurile din Locul Preasfânt al lui Dumnezeu. Însă aici în capitolul 7 nu a găsit încă concluzia; de aceea spune: »Iată ce-mi caută și acum sufletul, și n-am găsit. Din o mie am găsit un om; dar o femeie n-am găsit în toate acestea.« [Eclesiastul 7.28]
Până și omul firesc, care privește lucrurile cu ochii acestei lumi, trebuie să recunoască, că a existat »un om între o mie«. Dumnezeu spune în Psalmul 14, că El s-a uitat în jos spre pământ și n-a văzut pe nimeni făcând binele; toți s-au rătăcit, toți s-au depărtat; însă a existat un Om, un Om dintre o mie, despre care Dumnezeu a spus: »Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.« Până și necredincioșii din timpul Său au trebuit să confirme: »Nu găsesc nicio vină în El« (Ioan 18.38). El era fără păcat. Acesta este Acest Om dintre o mie, pe care Îl găsim încă o dată în Vechiul Testament în Iov 33; acolo Elihu spune lui Iov, că Iov are nevoie de Acel un Om dintre o mie, Trimisul, care îl va salva din toată nenorocirea sa. Fiecare copil al lui Dumnezeu știe cine este acest un Om, acest Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, care l-a izbăvit de păcatele lui multe.
Totuși, dacă se privesc lucrurile de jos, se ajunge de asemenea la întrebarea fără răspuns: Cine este femeia, care se potrivește acestui Om, Isus Hristos? Cine dintre copiii oamenilor este prin natura sa în stare să aparțină acestei mirese? Nimeni dintre noi. Domnul Isus a fost un străin pentru frații Săi, cum El Însuși spune în Psalmul 69. El nu putea avea nicio legătură, nici măcar cu ucenicii Săi, până ce El a trecut prin moarte și prin înviere, și putea să-i numească frații Săi și să le spună: »Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru, Tatăl Meu și Tatăl vostru« (Ioan 20.17). Înainte de acest moment nu era posibilă nicio legătură, și această problemă, că El nu putea găsi nicio femeie, rămâne nerezolvată în toată cartea Eclesiastul. Pentru aceasta trebuie să intrăm în Locul Preasfânt: Cartea Proverbe. Aici găsim în capitolul 31 iarăși întrebarea: »Cine găsește o femeie cinstită?« Rămâne într-adevăr o întrebare, însă Solomon nu renunță la speranța, că totuși există o astfel de femeie, care se potrivește pentru Prințul păcii. El începe cu descrierea femeii și devine conștient, că valoarea ei este mult mai mare decât a coralilor, aceasta înseamnă, că trebuie plătit un preț foarte mare, ca să obțină această „perlă foarte scumpă“ (compară cu Matei 13.45,46).
El trebuie totuși să aștepte până la Sfânta Sfintelor, Cântarea Cântărilor, înainte să găsească această femeie. După ce El a găsit acolo această femeie, inima Lui se deschide și vorbește despre toată dragostea inimii Lui și despre toată frumusețea, pe care El a găsit-o la mireasă. Era mireasa așa de frumoasă în sine însuși? Cu mintea noastră omenească am spune: nu se găsește nicio mireasă, care să se potrivească pentru Domnul Isus. Ea însăși spune aceasta în versetul 5: »Sunt neagră« și în versetul 6 încă o dată; »Nu vă uitați la mine, că sunt așa de negricioasă«. [Cântarea Cântărilor 1.5,6] Ea era neagră prin păcat, așa cum eram noi toți din fire. Inima noastră era neagră de păcate și trebuia să fim spălați, să devenim albi, înainte să putem veni în legătură cu El. Și totuși El spune: »Tu cea mai frumoasă dintre femei«. Aceasta este mărturia Domnului Isus. De ce putea El să spună aceasta? Fiindcă noi am fost făcuți plăcuți în Preaiubitul (Efeseni 1.6). Pentru că Dumnezeu ne vede în Domnul Isus și noi am fost uniți cu El și am fost îmbrăcați cu Slava Sa. Vom vedea aceasta, când vom studia aceste versete.
Aici găsim răspunsul la întrebările din Proverbe și din Eclesiastul. Aici găsim această femeie. Dar acum se pune întrebarea: cine este socotit a fi această femeie? Aceasta este o întrebare dificilă. Dacă ar trebui să fac un rezumat cum a fost interpretată Cântarea Cântărilor de-a lungul secolelor, atunci vom pierde repede curajul să vorbim despre ea. Vechii iudei, cum am spus deja, au înțeles cartea aceasta așa: Dumnezeu este Mirele și Israel este mireasa. Dar acesta este numai parțial corect. Mai târziu, când a luat ființă Adunarea, și încetul cu încetul creștinii au venit cu gândul greșit, că Dumnezeu nu mai are niciun viitor pentru Israel, că Israel a fost pus deoparte și că Biserica a luat locul lui Israel, comentatorii au început să interpreteze Cântarea Cântărilor prin Adunare și au zis: Mirele este Hristos (ceea ce este adevărat) și mireasa este Adunarea (și aceasta nu este adevărat). Vom vedea îndată prin Cuvântul lui Dumnezeu, că aceasta nu este adevărat. Aici se vede ce se întâmplă, dacă nu se mai recunoaște, că există un viitor pentru Israel. Da, pentru acest popor pământesc, firesc, Israel, Dumnezeu are un viitor. Poate că este cineva, pentru care acest gând este nou pentru el. Dacă tu totuși nu te lămurești că este un viitor pentru Israel și dacă începi să întrebuințezi pentru tine tot ce este scris pentru Israel, atunci vei ajunge la același sfârșit înșelător în care au căzut și acești comentatori.
Dacă aplici consecvent Cântarea Cântărilor la Adunare, nu poți să fi un creștin fericit. Găsim că mireasa este deseori părăsită și singură, când nu simte apropierea Mirelui. Ea nu este întotdeauna sigură de dragostea Lui, pentru că este conștientă de starea ei rea. Imaginează-ți că aceasta ar putea fi valabil și pentru Adunare: că Adunarea ca întreg este părăsită de Hristos și că ea ca întreg s-ar putea găsi în nesiguranță totală cu privire la salvarea ei. Nu ar fi aceasta o interpretare tristă, care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Câți nou născuți trăiesc însă așa! Ei vorbesc mai mult despre „starea lor neagră“, decât despre aceea, că ei sunt plăcuți în ochii Mirelui. Vom reveni asupra acestui punct. Înainte de aceasta doresc să încerc să răspund la întrebarea următoare: Ce interpretare dă Biblia despre această carte? Este numai Unul, care ne poate da interpretarea corectă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, în care Domnul Isus Însuși ne explică această carte.
Adeseori s-a pus la îndoială, chiar și de necredincioșii din timpul nostru, apartenența acestei cărți în Biblie. Eu recunosc, că dacă se citește cu mintea firească, se va spune: Cum poate o asemenea carte să stea în Biblie, în care nu întâlnim nici măcar o singură dată Numele lui Dumnezeu?, și în care se vorbește numai de dragostea unei femei pământești și a unui om pământesc, și pe lângă aceasta într-un fel, în care noi cei din occident vom spune, că ici și colo ni se pare cam exagerat? Trebuie deci această carte să stea în Biblie? Vechii iudei nu s-au îndoit de aceasta, pentru că ei au văzut, că în această carte se ascunde un înțeles simbolic. Alții au criticat, că această carte nu este citată niciunde în Noul Testament. Ei au spus, că în mod vădit nu a fost recunoscută ca o parte a Scripturii. Însă aceasta nu este adevărat. Domnul Isus a avut exact același Vechi Testament, ca și noi. El nu a lăsat să cadă niciun singur cuvânt din acesta. El Însuși spune în Ioan 10, că Scriptura nu va putea fi desființată. Totul aparține împreună, și eu voi arăta, de ce nu s-a putut renunța la Cântarea Cântărilor. În evanghelia după Matei 9 vedem cum Domnul Isus Însuși arată înțelesul acestei cărți minunate. Este bine să fim atenți la cuvintele Lui, ca sa pricepem sensul. Citim în evanghelia după Matei 9.14: »Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus și I-au zis: „De ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” Isus le-a răspuns: „Se pot jelui nuntașii câtă vreme este Mirele cu ei? Vor veni zile, când Mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti. Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche; pentru că și-ar lua umplutura din haină, și ruptura ar fi mai rea.“«
Aici Domnul Isus stă în mijlocul poporului Său, înconjurat de necredincioși și de ucenicii Săi. El spune aici, că El este Mesia, Mirele lui Israel. Noi știm, că Domnul Isus în tablourile și pildele Lui a vorbit întotdeauna despre ceea ce înțelegea poporul. El folosea tablouri din viața zilnică, pe care ei le puteau pricepe. Cum este atunci posibil, că Domnul Isus a putut vorbi aici despre Sine Însuși, ca despre Mirele? L-au înțeles, cei ce stăteau în jurul Lui? Da, în mod sigur L-au înțeles, și ei au putut înțelege, numai pentru faptul că ei cunoșteau Cântarea Cântărilor și pentru că fiecare iudeu știa prin intermediul Vechiului Testament care era înțelesul Cântării Cântărilor: relația dintre Dumnezeu, sau dintre adevăratul Solomon (Prințul păcii, Mesia) și poporul Său Israel. Domnul Isus vine acolo și spune: „Eu sunt Mesia, și dacă Eu sunt Mesia al vostru, atunci Eu sunt și Mirele, atunci Eu sunt și Acela care a venit să caute dragoste la poporul Meu și să văd, dacă în inimile poporului Meu este aceeași simpatie, pe care Eu o am față de ei.“ El vine la ei și le vorbește despre dragostea Sa și spune, că tuturor celor care vor vrea să vină la El, care sunt trudiți și împovărați, El le va da odihnă pentru sufletele lor. (Matei 11.29). El vine în iubirea inimii Sale. Ce te-ai gândit tu, pentru ce altceva a venit El din cer, dacă nu pentru ca – după proslăvirea lui Dumnezeu în primul rând – să dovedească acestui popor dragostea Sa, așa cum El a profețit-o în Vechiul Testament? El vine și caută dragoste la acest popor. A găsit-o El? Găsim de mai multe ori, că evanghelistul Matei vorbește despre Mire, dar se constată că acolo nu este vorba niciodată despre mireasă. Mireasa nu era acolo, pentru că mireasa era poporul iudeu, care va primi prin credință pe Mesia. Și câți s-au găsit, care au făcut aceasta? O mână de ucenici. De aceea Domnul Isus poate să spună numai despre Sine Însuși, că El este Mirele, dar niciunde nu se vorbește despre mireasă. Mireasa nu exista. Găsim aici, după acest capitol, în Matei 13, cum Domnul Isus se depărtează definitiv de Israel și cu aceasta încep să se descopere tainele Împărăției cerurilor; în Matei 16 El începe apoi să vorbească despre Adunare. N-a existat nicio mireasă din Israel. Da, vei spune tu, dar Adunarea este totuși acum Mireasa? Da, dar aceasta nu se găsește în evanghelia lui Matei. Despre aceasta se citește de exemplu în scrisoarea către Efeseni. La aceasta eu adaug imediat, că aceasta nu trebuie confundată cu Mireasa Împăratului, a Prințului Păcii; această mireasă nu este alta, decât rămășița credincioasă din Israel.
Adunarea este de asemenea o mireasă; dar ea nu este mireasa Împăratului. Se spune deseori, că Adunarea este mireasa lui Hristos, totuși eu nu cred, că Biblia spune aceasta în vreun loc. Hristos este traducerea cuvântului Mesia (acesta înseamnă: Unsul). Adunarea este mireasa Mielului, care a fost înjunghiat. Așa este numită ea în Apocalipsa. Însă mireasa lui Hristos, a Împăratului, este din Israel. Mireasa nu exista în zilele în care Domnul Isus a venit pe pământ. Crezi tu, că mireasa nu va veni? Crezi tu, că inima Domnului Isus nu așteaptă această Mireasă? Probabil că cineva găsește neobișnuit faptul, că Domnul Isus are două Mirese. Trebuie totuși să ne gândim, că aceasta are un înțeles simbolic. Inima Domnului Isus are loc destul să iubească mult mai mulți oameni, decât numai pe aceia care aparțin Adunării. Noi găsim în Vechiul Testament de mai multe ori, în vorbire simbolică, prezentate aceste două femei, ca de exemplu în Lea și Rahela; Lea este un tablou al Adunării, iar Rahela un tablou al Miresei din Israel. Aceasta este rămășița credincioasă, în mod deosebit orașul Ierusalim, cum vom vedea. Ea va fi mireasa în timpul în care Domnul Isus ca Mesia va domni pe pământ și Ierusalimul va fi punctul central al întregului pământ. S-a presupus, că atunci când Domnul Isus va domni, Adunarea va fi împărăteasa, care va domni împreună cu El pe pământ. Însă aceasta nu este adevărat. Ierusalimul, »orașul Marelui Împărat« (Psalmul 48, Matei 5), este împărăteasa, care va domni împreună cu Domnul Isus pe acest pământ. Nu se găsește alta. El așteaptă timpul acesta. Am spus tocmai, că această carte se va împlini foarte curând, că ceea ce este scris aici în vorbire simbolică, nu s-a împlinit încă. Va veni timpul, când vor fi oameni, care în inimile lor vor simți sentimentele descrise în această carte.
Noi nu avem nevoie de o astfel de carte, pentru a ne exprima sentimentele. Nu găsim în Noul Testament nicio carte ca și Cântarea Cântărilor. Noi nu găsim acolo nicio carte, ca și cartea Psalmilor. De ce nu? Pentru că credincioșii Adunării au pe Duhul Sfânt locuind în ei, și Duhul Sfânt este Acela care se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Însă acești oameni, care nu vor avea Duhul Sfânt, dar care totuși vor ajunge la nașterea din nou și la credință, Îl vor dori pe Mesia; se vor preocupa cu această întrebare chinuitoare: va vrea El să mai aibă a face cu noi, Acela pe care noi L-am răstignit? Ei au nevoie de această carte, ca să cunoască răspunsul Domnului Isus. Acest răspuns este: dragoste, numai dragoste, prin toată Cântarea Cântărilor, de la început până la sfârșit.
Dacă întrebăm, care este sensul și țelul Cântării Cântărilor, atunci trebuie să spunem, că cel mai important este, că în ea noi cunoaștem relația între Mesia și rămășița credincioasă, în mod deosebit orașul Ierusalim. Este aceasta singura posibilitate de interpretare? Nu, există și altele. Dacă vorbim despre Vechiul Testament, cele mai multe parți le putem interpreta în trei feluri diferite. Prima interpretare este întotdeauna: ce înseamnă textual, ceea ce este scris? Să luăm de exemplu istoria lui Avraam și Sara. Prima întrebare este: ce este scris acolo textual, ce s-a petrecut acolo cu Avraam, ce au făcut ei, de ce au făcut așa, cum trebuie să vedem noi aceasta pe fundalul acelor timpuri, ce vrea aceasta să ne spună practic? A doilea fel de interpretare este interpretarea profetică; se ascunde în istoria lui Avraam și Sara un sens profetic, ceva ce se va împlini? Știm că aceasta este așa: Avraam este un tablou al credinciosului ca străin aici pe pământ și mai târziu, când începe istoria lui Isaac, el este un tablou despre Dumnezeu, Tatăl, care jertfește pe Fiul Său. Știm că Sara este numită în Galateni 4 mama acelora care nu sunt născuți în robie, ci în libertate. Al treilea fel de interpretare este: se găsește și o învățătură practică, morală, pentru noi? Și aceasta există. Să ne gândim numai la Sara în 1 Petru 3. Acolo ea este prezentată ca exemplu pentru femeile creștine, cum trebuie ele să se comporte față de bărbații lor și cum să se îmbrace. Tot așa este și cu Cântarea Cântărilor. Prima interpretare este pur și simplu aceea, că a existat un împărat, numit Solomon, care avea o mie de femei, care nu-i satisfăceau inima. Vedem aici, cum el și-a găsit satisfacția la o fată simplă, care în capitolul 6 este numită Sulamita, ceea ce înseamnă că ea venea din Sulam. Citim în capitolul 1, că frații ei au angajat-o ca să păzească via. Ea era o fată de la țară, care tot timpul era afară și de aceea soarele a făcut-o neagră; de aceea ea se rușina de femeile bogate ale lui Solomon, care toate aveau pielea albă, ceea ce era un ideal de frumusețe. Găsim în această carte cum ea a făcut cunoștință pentru prima dată cu Solomon. În capitolul 8 se spune că Solomon a trezit-o de sub mărul unde ea a fost născută; probabil într-o casă care stătea sub un măr. Probabil că la început ea a crezut că Solomon era un păstor simplu. La început ea nu l-a recunoscut cu adevărat, și îl întreabă în capitolul 1 unde își paște turma, pentru că ea dorea să fie tot timpul lângă el. Găsim apoi în capitolul 3 cum ea îl vede în adevărata lui înfățișare, însoțit de un alai împărătesc, în timp ce ea mergea la el, și își dă seama, că mirele ei este în realitate împăratul Solomon. Așa am putea continua. Aceasta este semnificația textuală, prima interpretare, a acestei cărți. Dar ea nu este cea mai importantă. Dacă ar fi singura interpretare, atunci m-aș întreba, dacă această carte își are locul în Biblie; dar și această interpretare conține o învățătură importantă pentru noi, și anume, ce însemna în timpul acela o femeie după gândul lui Dumnezeu. La popoarele din orient o femeie nu avea nicio valoare. Dumnezeu însă a dat-o lui Adam ca însoțitoare, potrivită pentru el; ea nu trebuia să fie sclavă lui, supusa lui. Găsim aici cum gândește Solomon despre Sulamita, mireasa sa, și aceasta este în sine însuși o învățătură practică. Dar aceasta nu este singura. Ceea ce găsim aici în mod deosebit, este legătura dintre adevăratul Solomon, Prințul Păcii, și rămășița lui Israel.
A treia aplicare, pe care doresc mereu s-o fac, este aplicarea practică pentru noi, căci există o aplicație pentru fiecare credincios. Eu nu spun că mireasa aici reprezintă Adunarea, spun însă că în mireasă avem un tablou al fiecărui credincios în parte, individual. Drumul fiecărui credincios în parte nu este nicidecum drumul Adunării. De aceasta, din păcate, se ține mult prea puțin seama. Despre Adunare ca întreg nu găsim, de exemplu, niciunde în Noul Testament, că ea are nevoie de îndurare. În nicio scrisoare adresată unei Adunări nu scrie în introducere: „Har, îndurare și pace”, așa cum se spune în scrisorile personale. Credincioșii au nevoie de îndurarea lui Dumnezeu pe drumul lor personal, în împrejurările lor deseori grele. Găsim astfel aici foarte multe învățături pentru noi personal, și putem să avem încrederea, că Domnul ne va arăta unele din acestea.
Vreau însă mai înainte, să mai arăt încă ceva, și anume, că Vechiul Testament învață clar, că Ierusalimul este mireasa. Am spus, că comentatorii iudei au spus, că Israel este mireasa. Aceasta nu este în totul adevărat. Este numai partea credincioasă a lui Israel. În al doilea rând, nu este tot Israelul, ci numai rămășița credincioasă din cele două seminții. Este cunoscut, că aceste două seminții s-au reîntors deja parțial înapoi, și că la 15 mai 1948 ele au constituit un stat în Palestina. În acest stat se găsesc preponderent israeliți din cele două seminții; cele zece seminții sunt încă răspândite printre popoare. Din aceste două seminții va ieși la iveală mireasa acestei cărți; rămășița credincioasă se va întoarce la Domnul, când va veni Necazul cel mare, și va aștepta pe Mesia. Atunci Adunarea va fi deja răpită de Dumnezeu, după cum știm aceasta din Noul Testament. După aceea însă Dumnezeu Își va trezi o rămășiță dintre iudei, și îi va conduce prin pedepse grele și încercări ale inimii, ca în felul acesta să le arate cât de mare este vina lor față de Mesia. Vedem astfel, că această rămășiță trebuie diferențiată de cele zece seminții, ceea ce va deveni foarte clar, dacă studiem profețiile.
În profeții găsim trei femei, și anume, „o mamă” și două „fete”. Dacă citim de exemplu Ezechiel 23, găsim că profetul vorbește acolo simbolic despre trei femei, pe care le regăsim în Cântarea Cântărilor. În Ezechiel 23.1 se spune: »Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiași mame … cea mai mare se chema Ohola, și sora ei Oholiba. Erau ale Mele, și au născut fii și fiice”. Ohola este Samaria și Oholiba este Ierusalimul.« Așadar găsim aici o mamă cu două fiice. O fiică este Samaria, aceasta este capitala celor zece seminții, și cealaltă este Ierusalimul, capitala celor două seminții. Mama este Israel în starea lui inițială, așa cum Dumnezeu l-a scos din Egipt. Mama, Israel, a dat viață celor două fiice, împărăția celor zece seminții și împărăția celor două seminții. După moartea lui Solomon împărăția s-a rupt în două. Această mamă cu fiicele ei o găsim în Cântarea Cântărilor. Deja în capitolul 1.6, se spune: »Fii mamei mele s-au mâniat pe mine.« [Cântarea Cântărilor 1.6] Și în capitolul 3,4 se spune: »Abia trecusem de ei, și am găsit pe Iubitul inimii mele. L-am apucat și nu L-am mai lăsat, până nu L-am dus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.« [Cântarea Cântărilor 3.4] Aici »casa mamei mele« are un înțeles important, cum vom vedea mai târziu. Să vedem mai departe Cântarea Cântărilor 8,2. Aici găsim iarăși pe cele două fiice. Mireasa din Cântarea Cântărilor este o fiică, aceasta este Ierusalimul. Cealaltă este sora mai mică, care încă nu are piept; aceasta este Efraim (cele zece seminții), care imediat după venirea Domnului Isus vor ajunge în plină dezvoltare și maturizare, și atunci vor fi primite de Domnul Isus și vor fi introduse în împărăție.
Despre mireasă se vorbește mai întâi în Psalmul 45, la care ne vom referi de mai multe ori. Ca și aici, și în profeții mireasa lui Mesia este aproape întotdeauna Ierusalimul. Aceasta o găsim înainte de toate în Isaia 49.14: »Sionul zice: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul. Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici-un chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră și te pustiiseră vor ieși din mijlocul tău. Ridică-ți ochii de jur împrejur, și privește; toți aceștia se strâng, vin la tine. Pe viața Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toți aceștia ca și cu o podoabă și te vei încinge cu ei ca o mireasă.« Aici vedem cum Sionul suspină pentru păcatele sale și că se simte părăsit de Dumnezeu, și sunt aproape 2000 de ani de când Dumnezeu i-a pus de-o parte. Va veni însă un timp când El Însuși va căuta cu ochii această »soție din tinerețe« (Isaia 54.6), această femeie, cu care El, în vorbire simbolică, a fost căsătorit o mie de ani. Ai gândit că Dumnezeu a părăsit pe »soția tinereții Sale«? El se va îndura de Ierusalim. Este firește vorba despre oamenii care locuiesc în Ierusalim, rămășița, însă în mod deosebit este orașul Ierusalim, care este numit împărăteasa.
Citim în Isaia 54 versete foarte importante. Acolo este spus în versetul 1 despre Sion: »Bucură-te stearpo, care nu mai naști! Izbucnește în strigăte de bucurie și veselie, tu care nu mai ai durerile nașterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulți decât fiii celei măritate, zice Domnul.« [Isaia 54.1] Aceasta înseamnă, că Ierusalimul este în timpul singurătății. Totuși Dumnezeu îi va trezi în singurătatea lui mai mulți copii decât el a avut vreodată în timpul când era în legătură cu Dumnezeu și era cetatea lui Dumnezeu. Versetul 4: »Nu te teme, căci nu vei rămâne de rușine, ci vei uita și rușinea tinereții tale, și nu-ți vei mai aduce aminte de văduvia ta, căci Făcătorul tău este bărbatul tău; Iehova este Numele Lui, și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numește Dumnezeul întregului pământ, căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinerețe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău. Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.« [Isaia 54.4-8]
Putem noi presupune, că nu mai este niciun viitor pentru Ierusalim și că Dumnezeu poate să-l uite? El se va îndura în mod sigur de el și el va deveni soția lui Dumnezeu; și cine este bărbatul lui? Acesta este Dumnezeu Fiul, Același, Mesia, care se va întoarce din cer. Când Îl vor vedea venind înapoi, vor recunoaște că acel Mesia, pe care ei L-au disprețuit, este Domnul Însuși. Domnul va zice: »Își vor întoarce privirile spre Mire, pe care L-au străpuns« (Zaharia 12.10). Acesta este Domnul, Cel care vorbește aici și care va zice despre Ierusalim: „Te voi primi iarăși ca pe soție a Mea.”
Aceasta o găsim și în Isaia 62: »De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta dreptatea lui ca lumina soarelui, și izbăvirea lui ca o făclie care se aprinde. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta și toți împărații slava ta, și-ți vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi părăsită și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea”, și țara ta o vor numi Beula: „Măritată”, căci Domnul Își pune plăcerea în tine, și țara ta se va mărita iarăși. Cum se unește un tânăr cu o fecioară, așa se vor uni fii tăi cu tine, și cum se bucură mirele de mireasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine.« [Isaia 62.1-5] Aceasta este o vorbire clară. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă singur dezlegarea acestei cărți, și dacă vrem să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu, n-avem nicio greutate, orice-ar fi vrut să scrie mulți comentatori.
Vreau în încheiere să citez încă ceva din Ieremia 2.2: »Du-te și strigă la urechile Ierusalimului (aici vedem din nou că Ierusalimul este Mireasa) și spune-i: Așa vorbește Domnul: Mi-aduc aminte de dragostea ta, când încă erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat.« Acest timp a trecut. Dumnezeu se gândește cu melancolie înapoi la aceste timpuri, pe când Ierusalimul era încă Mireasa Sa, și depindea încă de El. Găsim însă în această carte, ce a făcut Ierusalimul. Vrem să citim Ieremia 3.1: »El zice: Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar și țara aceea spurcată? Și tu ai curvit cu mulți ibovnici, și vrei să te întorci iarăși la Mine? zice Domnul«. Acesta este Ierusalimul. Dumnezeu Însuși l-a numit ca „soție” a Sa și se va îndura iarăși de el. Se găsește un capitol întreg care se ocupă de tema aceasta, Ezechiel 16. În el găsim cum Dumnezeu a găsit Ierusalimul în stare jalnică și de plâns, cum El l-a îmbrăcat cu slava Sa, și cum El l-a câștigat, ca să fie mireasa Lui.
Care a fost răspunsul Ierusalimului? Imaginează-ți că un tânăr are o logodnică, care-i dă răspunsul pe care l-a dat Ierusalimul. Ea s-a întors în altă parte de la Mirele ei și a fugit după alți dumnezei. Biblia numește aceasta preacurvie. Ea s-a dăruit altor bărbați și a devenit necredincioasă lui Dumnezeu. Gândul din Ieremia 3 este: „S-ar gândi cineva să se mai ocupe cu o asemenea femeie, care s-a dat altor bărbați?” Totuși Dumnezeu spune: „Eu nu o voi abandona.” Va veni un timp, când El se va ocupa iarăși de ea. În versetul 6 spune: »Domnul mi-a zis pe vremea împăratului Iosia: Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde, și a curvit acolo. Eu ziceam că după ce a făcut toate aceste lucruri se va întoarce la Mine? Dar nu s-a întors.« [Ieremia 3.6,7] Acest Israel din versetul 6 cuprinde pe cele zece seminții, și apoi în versetul 7 spune: »Și sora ei, vicleana Iuda, a văzut aceasta.« Și aici găsim așadar două surori; Iuda și Israel. Acesta este singurul loc în care ele nu sunt numite după capitalele lor (Samaria și Ierusalim), ci după întreg teritoriul lor: Israel și Iuda. Am spus deja, că în toate celelalte cazuri „surorile” sunt capitalele Samaria și Ierusalim.
În versetul 8 se spune: »Și cu toate că a văzut că m-am despărțit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, și i-am dat cartea ei de despărțire, totuși soru-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.« [Ieremia 3.8] Dumnezeu trebuia să dea întâi Samariei o carte de despărțire. El trebuia să alunge această „femeie” și ea a fost risipită la asirieni și la toate popoarele, până în zilele noastre. Dumnezeu a alungat-o. Dumnezeu trebuia să alunge și pe Iuda, care mai târziu a avut porniri și mai rele. El i-a dat o carte de despărțire și i-a zis: „Eu nu mai pot avea nicio părtășie cu o asemenea femeie.” Totuși Dumnezeu nu este om, ca să o lase pentru totdeauna. În previziunea Sa, El a adus acum pe Iuda înapoi în țară, și ea va trece prin timpuri îngrozitoare. În aceste timpuri însă, din Iuda se va forma o mireasă, care va striga la Dumnezeu, și care va avea în inimă sentimentele pe care noi le găsim în Cântarea Cântărilor și în Psalmi. Atunci Dumnezeu se va îndura de ea și o va primi, cum găsim în Osea 2.14-19.
Frați și surori, ce timp va fi acesta? Ce trebuie să fie aceasta pentru inima lui Dumnezeu? Noi suntem prea des ocupați cu noi înșine și așa ușor de înclinați ca să ne vedem numai pe noi înșine în această carte și lucrurile de care să profităm. Desigur este important acest lucru, și avem dreptul să savurăm acest fapt. Însă ce credeți voi, ce era pentru inima Domnului Isus, pentru Mesia, când a venit la poporul Său și a fost lepădat de el? El nu a găsit nicio Mireasă în Israel, sau altfel spus: femeia lui Dumnezeu s-a întors de la El și s-a dăruit altor bărbați. Credeți voi că pe Domnul Isus Îl lasă rece, că va veni un timp în care El se va îndura iarăși de Mireasa Sa? Dacă noi avem într-adevăr o inimă pentru Domnul Isus, atunci trebuie să avem aceleași interese, pe care le are și El. Atunci trebuie ca și noi să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, cum spune Psalmul 122. Dumnezeu are milă pentru acest oraș și se va îndura de el.
Găsim aici în Cântarea Cântărilor, cum Dumnezeu Își descoperă inima față de orașul Ierusalim. Găsim și în Psalmi sentimentele rămășiței, însă într-un chip cu totul altfel. În Psalmi avem problema, că Israel este vinovat și cum Dumnezeu va îndepărta vina, prin aceea că El a dat pe Domnul Isus ca jertfă de ispășire. Aceasta nu o găsim în Cântarea Cântărilor. Aici nu găsim nici o vină. Aici găsim cel mult o indicație în cuvântul „sunt neagră”, dar aceasta nu are nimic a face cu vinovăția. Nu găsim aici niciun răspuns la problema referitoare la vinovăție și neprihănire, ci numai la problema dragostei. Cum am spus deja, aici nu este vorba de întrebarea pe care o va pune rămășița: Cum vom putea noi să fim izbăviți de păcatele noastre?, ci: „Va vrea El, Mirele nostru, căruia I-am fost așa de necredincioși, căruia I-am întors spatele mii de ani, să ne primească?”. Găsim mereu, cât de modestă este mireasa; ea nu vorbește niciodată către Mire, ci totdeauna despre El. Ea vorbește altora, aproape că nu îndrăznește să-I vadă ochii. Mirele însă îi mărturisește în toate felurile, cât de mult o iubește. El îi vorbește direct și în toate cuvintele, care vin din inima Lui, lasă să se vadă, că El o iubește. Nu este aceasta o dragoste minunată, de neînțeles?
Vedem noi acum diferența față de Adunare, și ce neînțelept este să căutăm Adunarea aici? Ce diferență este totuși între relația noastră cu Hristos și relația în care va sta rămășița cu El! La noi nu se pune întrebarea: Se va îndura Dumnezeu de noi, ne va primi Domnul Isus? Noi suntem primiți, El ne-a dat Duhul în inimă, un Duh al înfierii, care mărturisește împreună cu Duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Nu există problema; ne va primi El oare? căci noi știm că am fost primiți în Preaiubitul. Noi putem să ne odihnim în Dumnezeu pe baza unei relații bine întemeiate. Noi ne putem odihni în lucrarea înfăptuită de Domnului Isus.
Însă rămășița nu se poate odihni în această lucrare a Domnului Isus. Ultimul lucru, pe care rămășița l-a văzut la El, a fost, ceea ce Domnul Isus a strigat pe cruce: »Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?« După aceea El a murit și pentru Israel a venit punctul final. Fără îndoială ei vor crede, că El a înviat. Aceasta o vor știi prin Noul Testament. Cum vor putea ei să-L aștepte altfel? Ei însă nu vor ști, dacă Domnul Isus îi va ierta și dacă ei vor fi primiți cu adevărat. În toți anii, din timpul Necazului cel mare, când ei vor suferi așa de mult din partea asirienilor și pe deasupra din partea compatrioților necredincioși, se va pune întrebarea arzătoare: „Se va îndura Mesia de noi; va vrea El să ne primească?” Ei nu vor primi acest răspuns înainte ca cerul să se deschidă și Domnul Isus să revină cu brațele larg deschise, ca să ia această rămășiță ca Mireasă a Sa. Numai atunci ea se va odihni în pacea, pe care El o va aduce.
Nu găsim aceasta niciunde în Cântarea Cântărilor. Cântarea Cântărilor exprimă până la sfârșit această dorință ca pe o speranță. Uneori se pare că speranța s-ar împlini, dar aceasta este numai în așteptările miresei, în visurile ei. Găsim în ultimul verset al Cântării Cântărilor: »Vino repede, Iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de miresme!« Așa spune ea: „Vino repede la mine”, căci și la sfârșitul cărții El încă nu este venit în realitate.
Tradus de la: Wer ist die Braut im Hohelied?
Din Das Lied der Lieder, Heijkoop-Verlag, Schwelm
după prelegeri din anul 1971
[Locurile biblice în parateze mari au fost introduse de SoundWords.]
Traducere: Ion Simionescu
Gâdilarea urechilor: mesajul seducător plăcut al lui Joyce Meyer
Rudolf Ebertshäuser
Carismatica americană Joyce Meyer face parte dintre predicatorii la televiziune cu cel mai mare succes. Ea răspândeşte mesajele ei video şi TV pe plan mondial şi prin aceasta încasează milioane. Secretul succesului ei este simplu: ea predică un mesaj pozitiv al succesului, al realizării de sine, al dragostei de sine, al bunăstării şi prosperităţii. Ea vorbeşte cu mult umor şi foarte personal; cuvintele Bibliei joacă numai un rol secundar, mesajele ei sunt însă pline de anecdote şi glume.
Şi oamenii iubesc aceasta! Ei ascultă şi privesc mesajele ei cu plăcere şi regulat. În Germania ele sunt transmise de televiziunea „creştină” dominată catolic „Bibel-TV”. Ceea ce este îngrozitor este faptul că un număr mare de creştini din cercurile conservative, fidele Bibliei sunt spectatori regulaţi sau chiar adepţi fideli ai Joyce Meyer.
Predica publică ţinută de o femeie este o încălcare a Cuvântului lui Dumnezeu
„De ce este îngrozitor?”, s-ar putea pune întrebarea. Ce se poate reproşa, dacă această femeie zideşte sufleteşte mulţi oameni prin mesajele ei? Deci, este îngrozitor, că sunt aşa de mulţi creştini care nu-şi fac nici un fel de gânduri, ca să evalueze activitatea acestei femei pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. În Cuvântul lui Dumnezeu stă scris foarte clar:
1 Timotei 2.12: Nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte.
Aceasta înseamnă că slujba de vestire publică făcută de o femeie, în mod deosebit înaintea ascultătorilor de genuri diferite, nu este conformă cu voia lui Dumnezeu. O femeie, care totuşi face aceasta, încalcă limitele. Ea acţionează în neascultare faţă de Dumnezeu, şi aceasta înseamnă că binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate fi peste o astfel de slujire. Aceasta este total independent de faptul că femeile ar putea avea aptitudini deosebite pentru vorbire şi înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. Pur şi simplu nu este misiunea ei, şi de aceea Dumnezeu nu Se va declara de partea acestei activităţi, chiar dacă aceasta ar putea apărea altfel.
Deseori creştinii justifică manifestarea femeilor ca predicatoare publice cu „binecuvântarea” pe care ei o primesc prin aceste servicii. Însă această apreciere este înşelătoare şi conduce în rătăcire. Dacă eu recunosc Biblia ca fiind Cuvântul revelat al lui Dumnezeu perfect, atunci trebuie totdeauna să accept că Cuvântul lui Dumnezeu are dreptate, chiar dacă experienţa mea vrea să-mi inspire altceva.
Dumnezeu Îşi respectă Cuvântul şi totdeauna Îl va împlini, chiar dacă se crede că ar fi altfel. Dacă Dumnezeu interzice slujba de predicare şi dare de învăţătură din partea femeii, atunci El nu va binecuvânta neascultarea. Adevărata credincioşie faţă de Biblie înseamnă că noi aşezăm Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de părerea noastră, de experienţa noastră şi de simţămintele noastre.
De aceea dacă luăm Cuvântul lui Dumnezeu în serios şi Îl onorăm, atunci noi nici măcar nu vom asculta predica unei femei, indiferent cât de atrăgător şi plăcut ar suna ceea ce spune ea. Aici este vorba de un pragmatism îngrozitor, de o desconsiderare a ordinii lui Dumnezeu, din partea multor credincioşi. „Important este, că mie îmi face bine!” Dar ce fel de mesaje sunt acestea, pe care mulţi ascultători le simt a fi aşa de plăcute şi „ziditoare”?
Mesajul seducător al lui Joyce Meyer
O carte de analiză critică s-a preocupat detaliat cu mesajele lui Joyce Meyer (Thorsten Brenscheidt, Spürst du Gott schon oder liest du noch die Bibel? Lage: Lichtzeichen 2014). Vrem să redăm ceva din această carte (paginile citatelor se referă la această carte; scoaterea în evidenţă aparţine lui RE).
Deja numele lucrării ei mondiale este program: „Enjoy Life – Savurează viaţa”. Conţinutul mesajelor ei este preponderent ajutor de viaţă. Interesant este, că ea înţelege totuşi că aceasta ar fi misiunea ei dată de Dumnezeu, de a învăţa pe alţii Biblia – în contradicţie obraznică cu Cuvântul lui Dumnezeu (200). Dacă se cercetează mai exact mesajele ei se constată că potrivit etalonului Bibliei Joyce Meyer este o învăţătoare falsă, care răspândeşte în principal învăţătura greşită a „gândirii pozitive”, a doctrinei carismatice şi a falsei evanghelii a bunăstării.
Ca şi ceilalţi învăţători carismatici greşiţi şi profeţi falşi, ea afirmă mereu că ar fi inspirată direct de Dumnezeu. Însă aceasta nu și-o mai poate revendica nimeni după încetarea existenţei apostolilor şi profeţilor în secolul întâi. Însă ea gândeşte: „… vă spun: aici nu este o predică de la Joyce Meyer, ci este un cuvânt de la Dumnezeu! Acesta este un cuvânt de la Dumnezeu!” – „Nu ştiu ce voi spune în curând. Dar orice aş spune: va fi corect, deoarece eu am fost unsă cu Duhul Sfânt!” (202). Ea afirmă, că ea ar putea chiar simţi această „inspirare”: „Simt astăzi stimulentul Duhului Sfânt” (203). „Uneori doresc să pot deschide un fermoar la oameni şi să-i îndop [sic!] cu înţelegerile mele. Simt în seara aceasta focul Duhului Sfânt în oasele mele!” (203).
Însă mesajul ei contrazice total mesajul adevăratului Duh Sfânt, pe care îl găsim în Cuvântul lui Dumnezeu. Vrem să arătăm clar aceasta în câteva puncte pe baza citatelor. Unii cititori ar putea reproşa că Meyer spune mereu lucruri corecte. Desigur, ea face aşa, căci vrăjmaşul ştie exact, că orice creştin adevărat veghează şi se îndepărtează când mesagerii lui povestesc rătăciri clare.
O predică seducătoare bine alcătuită conţine 70-80% adevăr şi 20-30% rătăcire – atunci cu regret mulţi creştini cad în cursă. Însă noi vrem să ascultăm predici care în totalitate sunt sănătoase; sunt foarte puţini cei care au capacitatea să filtreze amănunţit rătăcirea din mesajele amestecate ale înşelătorilor, şi de aceea ajung vătămaţi şi înşelaţi.
Care sunt deci conţinuturile, care dau de gândit, ale lui Joyce Meyer?
Dezvoltarea capacităţilor proprii şi dragostea de sine în loc de altruism
În timp ce Domnul Isus ne cere să ne lepădăm de noi înşine şi să renunţăm la viaţa noastră păcătoasă, Meyer predică fără scrupule şi fără jenă exact contrariul: „Savuraţi viaţa voastră! Savuraţi-vă pe voi înşivă!” – „Vă permit să vă fiţi plăcuţi vouă înşivă! Aţi auzit? Vă permit să vă plăceţi vouă înşivă!” (203). „În al doilea rând trebuie să învăţăm să ne iubim pe noi înşine. Cine nu se iubeşte pe sine însuşi, nu poate iubi nici pe alţii” (204). „Tu eşti deosebit de important pentru Dumnezeu, şi El vrea ca tu să savurezi viaţa ta (…) Dezvoltă-te pe tine însuţi pentru respectul sănătos şi iubeşte-te pe tine însuţi într-un mod stimabil. (…) Dumnezeule, voi sunteţi aşa de minunaţi! Ar trebui să vă serbaţi în fiecare zi!” (205). „Acum câţiva ani m-am hotărât să-mi savurez viaţa, să savurez slujba mea şi să mă savurez pe mine însumi. Îmi place de mine! Şi diavolul devine zăpăcit, când spun aceasta” (209).
Meyer nu se jenează să se refere la inspiraţie personală de la Domnul pentru învăţăturile ei false: „Domnul spune foarte des: ‚Fă ce este în inima ta. Eu sunt cu tine în tot ce faci. Savurează timpul. Ai o zi frumoasă. Lucrul va fi mereu la locul lui, când te vei întoarce’” (236).
„Gândirea pozitivă” în loc de credinţa biblică
Meyer predică erezia „gândirii pozitive”, aşa cum ea a fost predicată mai înainte de alţi înşelători cum ar fi Norman Vincent Peale şi Robert Schuller. „Gândirea pozitivă şi acţionarea pozitivă devine obişnuinţă la oamenii încrezători. De aceea savuraţi viaţa şi obţineţi mult.” – „Dacă avem o gândire pozitivă, devenim oameni pozitivi, care savurează o viaţă de succes” (254). „Da, este bine! Tu primeşti ceea ce gândeşti. Deci gândeşte pozitiv. Ai gânduri de putere. 12 strategii pentru biruinţă pe câmpul de luptă al gândurilor” (201).
Succes, bunăstare şi savurarea vieţii
Meyer predică o evanghelie a succesului şi bunăstării, chiar dacă ea este atentă să nu accentueze prea mult bunăstarea materială şi banii. Ea însăşi mărturiseşte: „Sunt mereu întrebată: ‚Sunteţi o predicatoare a bunăstării?’ Şi eu răspuns: ‚Desigur, în nici un caz nu sunt o predicatoare a sărăciei. Atunci sunt o predicatoare a bunăstării” (206). Ea mărturiseşte: „De aceea vreau neapărat să ajut pe oameni să savureze viaţa, căci pentru aceasta a murit Isus” (207). „Isus a murit deja pentru voi, pentru ca voi să puteţi avea ce este cel mai bun: dreptatea stă gata, pacea stă gata, bucuria, bunăstarea, favoarea” (207). Ea afirmă: „Biblia este manualul nostru pentru o viaţă de succes” (242).
În opoziţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, care pune înaintea ochilor noştri o speranţă cerească, ea amestecă pământescul cu cerescul: „Eu cred în aceasta; ştiu că am în cer un automobil, dar eu doresc să conduc şi aici pe pământ un autoturism luxos. Nu vreau să aştept după toate până voi ajunge în cer şi eu cred că aceasta este biblic” (216). Ea practică consecvent aceasta ; conform relatărilor ziarelor americane averea ei cuprinde printre altele o limuzină Mercedes în valoare de 100.000 de dolari, un avion pentru călătoriile de afaceri, care a costat 10 milioane de dolari, o casă, a cărei valoare este de 2 milioane de dolari, şi venituri anuale în jur de 100 milioane de dolari. Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre un astfel de stil de viaţă?
- Filipeni 3.18-20: Pentru că mulţi, despre care v-am spus deseori şi spun şi acum plângând, umblă ca vrăjmaşii crucii lui Hristos, al căror sfârşit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele, şi gloria le este în ruşinea lor, care gândesc cele pământeşti. Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
- 1 Timotei 6.5-11: …oameni stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care consideră că evlavia este sursă de câştig. Dar evlavia cu mulţumire este mare câştig. Pentru că nimic n-am adus în lume şi nici nu putem lua ceva din ea. Dar, având hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi cu acestea. Dar cei care vor să fie bogaţi cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebune şi vătămătoare, care îi afundă pe oameni în ruină şi în pieire. Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele; după care unii, umblând, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri. Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea duhului.
Meyer predică şi o evanghelie a mântuirii falsă a penticostalilor, conform căreia vindecarea trupească şi sănătatea au fost dobândite pentru fiecare creştin deja în jertfa de ispăşire adusă de Hristos şi care acum ar putea fi cerute de la Dumnezeu: „Se poate definitiv avea ce a promis Dumnezeu cuiva, şi acestea nu sunt posesiuni simple. Unul din lucrurile, pe care El le doreşte pentru voi, este sănătatea. Voi aveţi un drept plătit prin sânge, să vă simţiţi bine” (223).
Rătăciri carismatice extreme
Joyce Meyer se declară ofensiv pentru convingerile ei carismatice; ea vesteşte ca aproape toţi carismaticii şi penticostalii: „Eu cred că noi vom putea duce o viaţă de biruinţă numai atunci când înţelegem şi primim botezul în Duhul Sfânt” (226). În zelul ei carismatic ea merge mult prea departe. Jurnalistul evanghelical Karsten Huhn relatează despre spectacolul ei la conferinţa din Basel 2009:
„Indiferent dacă voi vreţi sau nu această rugăciune , eu mă voi ruga totuşi pentru voi”. – „Mă simt călăuzită de Duhul Sfânt, să fac aceasta”. Mulţimea chiuie. Apoi Joyce Meyer strigă focul Duhului Sfânt să vină peste mulţime. „Fiţi plini! În Numele lui Isus! Din cap şi până la picioare! Din înăuntru spre afară! Umpleţi-vă cu Duhul Sfânt (…)” Meyer stă cu braţele întinse la marginea scenei şi strigă: „Minunat! Minunat! Minunat!” – „Am primit o doză mare de Duh Sfânt! Voi aţi avut multă distracţie aici! Dumnezeul meu! Voi sunteţi cu adevărat deosebiţi aici!” (222).
Meyer merge aşa de departe, să răspândească erezia blasfematoare a lui Kenneth Hagin şi a altora, că Isus Hristos ar fi murit după câte se parte spiritual şi ar fi mers în iad. Ea îndrăzneşte să afirme: „Tu nu poţi merge în cer, numai dacă crezi că Isus a ocupat locul tău în iad.” (212). Aceasta este o inducere în eroare întunecată; Domnul Isus a ocupat locul nostru în judecata lui Dumnezeu pe cruce şi după aceea S-a înălţat la Dumnezeu şi Tatăl Său. Apostolul Petru vorbeşte într-un loc că la un anumit moment El a vestit „în închisoare” (aceasta este Împărăţia morţii şi nu iadul) duhurilor păcătoşilor morţi biruinţa Sa (compară cu 1 Petru 3.19).[1]
Afirmaţii defăimătoare la adresa diavolului
Caracterul carismatic extrem al lui Meyer se arată şi în atitudinea obraznică, curajoasă faţă de împotrivitor, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu ne atenţionează în privinţa aceasta şi denumeşte această atitudine ca fiind o caracteristică a ereziei:
- Iuda 8,9: Totuşi, şi aceşti visători întinează în acelaşi fel carnea şi dispreţuiesc stăpânirea şi hulesc gloriile. Dar arhanghelul Mihail, când, împotrivindu-se diavolului, a discutat cu el despre trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă împotrivă o învinuire de hulă, ci a spus: „Domnul să te mustre!”
Unele citate de la Joyce Meyer ar trebui să fie suficiente în această privinţă: „La arme! Împuşcaţi-l pe satan! Sugrumaţi-l! Legaţi-l! Băgaţi-l în temniţă! Noi putem să-l biruim.” – „O, vai! Veniţi odată! Astăzi dăm un şut diavolului!” – „Aceasta înseamnă să stai tare pe poziţie şi să spui cu putere: ascultă, diavole: eu voi savura viaţa mea!” (213).
Neruşinarea obraznică, la care aţâţă duhul seducător carismatic al acestei femei, este îngrozitoare. Ea se adresează deseori direct lui satan şi îl batjocoreşte cu vorbiri obraznice, exact aşa cum epistola lui Iuda a prorocit despre învăţătorii eretici: „Tu nu mă prinzi, diavole! (…) Şi eu cred în fiecare zi din viaţa mea că diavolului îi pare rău că m-a supărat vreodată. În fiecare zi. Eu cred că în iad el spune în fiecare zi: ‚Aş dori s-o fi lăsat în pace.’ Şi acelaşi lucru se poate petrece şi cu tine. (…) Cere răsplata ta: ‚Dumnezeule, aştept o despăgubire dublă pentru dificultăţile mele!’” (211).
Veghetori faţă de ademeniri
Trăim în ultimul timp înainte de revenirea lui Isus Hristos. Biblia ne atenţionează, că în acest timp vor apărea mulţi înşelători şi profeţi falşi, care vor să ne abată de pe calea îngustă a urmării lui Hristos şi să ne ducă pe calea largă nimicitoare. Cuvântul mărturiseşte despre ei:
- Romani 16.18: Pentru că unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Hristos, ci pântecelui lor; şi, prin cuvinte dulci şi vorbiri frumoase, amăgesc inimile celor fără răutate [naivi].
Să fim veghetori şi să verificăm ce citim şi ce auzim! Ar trebui ca tocmai în astfel de timpuri provocatoare să nu ne umplem inimile cu mesaje banale şi derutante, ci cu vestirea clară, serioasă a Cuvântului lui Dumnezeu!
- 2 Petru 3.17,18: Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva, fiind abătuţi de rătăcirea celor nelegiuiţi, să cădeţi din statornicia voastră, ci creşteţi în har şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria şi acum şi în ziua eternităţii! Amin.
- 2 Timotei 4.1-4: Te îndemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos Isus, care îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi, şi pentru arătarea Sa şi pentru Împărăţia Sa: vesteşte Cuvântul, stăruie la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, încurajează cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Pentru că va fi un timp când nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, dorind să-şi desfăteze urechile, îşi vor strânge o mulţime de învăţători după poftele lor; şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor abate spre basme.
Sursa: Thorsten Brenscheidt: Spürst du Gott schon oder liest du noch die Bibel? Lage: Lichtzeichen 2014.
http://jesus-is-savior.com/Wolves/joyce_meyers-you_decide.htm
Tradus de la: Kitzel in den Ohren: Joyce Meyers angenehme Verfuehrungsbotschaft
Sursa: http://www.das-wort-der-wahrheit.de
ESRA Aktuelle Information Nr. 11
ESRA-Schriftendienst, Ostertagstr. 13, D-71229 Leonberg
Traducere: Ion Simionescu
Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1)
Necesitatea întoarcerii la Dumnezeu
Charles Henry Mackintosh
https://www.soundwords.de/ro/ce-este-intoarcerea-la-dumnezeu-1-a11525.html
Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 1.1-10
1 Tesaloniceni 1.1-10: Pavel şi Silvan şi Timotei, către adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har vouă şi pace. Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, ştiind, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră. Pentru că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi. Şi voi v-aţi făcut imitatori ai noştri şi ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi aţi devenit modele tuturor credincioşilor din Macedonia şi din Ahaia. Pentru că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră faţă de Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, încât nu avem nevoie să vorbim ceva; pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.
- Introducere
- Naşterea, educaţia şi religia niciodată nu înlocuiesc întoarcerea la Dumnezeu
- Întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu este dată la o parte
- Moartea vine inevitabil
- După moarte vine judecata
- Ia seama la pericol
- Întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea
- Fără întoarcere la Dumnezeu nu este intrare în Împărăţia cerurilor
- Comportarea fără cusur nu este întoarcere la Dumnezeu
- Sunt eu cu adevărat întors la Dumnezeu?
- Un întors la Dumnezeu
Introducere
Primul capitol al epistolei către Tesaloniceni ne oferă o descriere frumoasă şi exactă a ceea ce noi putem numi adevărata întoarcere la Dumnezeu. Propunem să studiem această descriere împreună cu cititorul. Cu siguranţă va fi un studiu interesant şi aducător de câştig. El va da un răspuns categoric şi clar la întrebarea din titlul acestui articol: „Ce este întoarcerea la Dumnezeu?”
Nicidecum nu este vorba de o temă fără importanţă. Este bine ca tocmai în zilele noastre să avem un răspuns divin la această întrebare. Auzim în zilele noastre tot felul de lucruri despre întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu; şi noi vom mulţumi lui Dumnezeu din toată inima pentru fiecare suflet întors cu adevărat la El.
Naşterea, educaţia şi religia niciodată nu înlocuiesc întoarcerea la Dumnezeu
Aproape că nu este nevoie să spunem, că noi credem în necesitatea absolută a unei întoarcerii la Dumnezeu lucrată divin. Oricine ar fi omul, iudeu sau grec, protestant sau catolic, oricare ar fi naţionalitatea lui, poziţia lui bisericească, oricare ar fi mărturisirea lui de credinţă şi orice conţinut ar avea ea: el trebuie să fie întors la Dumnezeu, altfel el se află pe calea largă spre condamnarea veşnică.
Nimeni nu este, în sensul dumnezeiesc al acestui cuvânt, din naştere un creştin şi nici nu poate fi educat spre a deveni un creştin. Este o greşeală fatală şi o înşelăciune a duşmanului de moarte al sufletelor, când cineva crede că este creştin prin naştere sau prin educare, sau prin botezul în apă, sau ar putea fi făcut creştin prin oarecare ceremonii religioase. Un om devine creştin numai prin aceea că el se întoarce la Dumnezeu într-un mod recunoscut de Dumnezeu. În ce constă această întoarcere la Dumnezeu vom vedea pe parcursul studiului nostru. Înainte de toate dorim să îndreptăm atenţia cititorului, fie el întors la Dumnezeu sau nu, spre necesitatea stringentă şi absolută a adevăratei întoarceri la Dumnezeu.
Întrebarea referitoare la întoarcerea la Dumnezeu este dată la o parte
Aceasta nu poate fi trecută cu vederea. Nebunia cea mai mare, de care se poate face vinovată o fiinţă nemuritoare, care merge în întâmpinarea unei veşnicii fără sfârşit, constă în aceea că ea neglijează întrebarea serioasă cu privire la propria ei întoarcere la Dumnezeu şi caută s-o uite sau să diminueze importanţa ei. În comparaţie cu această temă deosebit de importantă toate celelalte au importanţă neînsemnată. Lucrurile măreţe, care preocupă gândurile omului şi solicită toate puterile lui, nu sunt nimic altceva decât puţin praf pe talerul cântarului, dacă sunt comparate cu întrebarea mare, importantă a întoarcerii sufletului la Dumnezeu. Toate speculaţiile vieţii de afaceri, toate metodele diferite de investiţii de capital, întrebarea captivantă a investiţiilor profitabile, toată alergătura vânătorilor de plăceri – teatru, concert, sala de bal, sala de biliard, masa de cărţi, paharul de zaruri, pista de concurs, districtul de vânătoare, cârciuma [remarca redacţiei: astăzi ar sta aici cinematograful, stadionul de fotbal, concerte, barul, concerte de muzică pop] – toate aceste lucruri nenumărate şi enorme, pe care le doreşte sărmana inimă nesatisfăcută şi de care ea se agaţă, toate acestea sunt ca norul de dimineaţă, ca spuma mării, asemenea fumului care se ridică din coşul de fum; trec şi nu lasă în urmă decât un gol pustiu în inima omului. Inima rămâne nemulţumită, sufletul nemântuit, deoarece nu s-a întors la Dumnezeu.
Moartea vine inevitabil
Şi ce urmează apoi? Da, ce urmează? O întrebare zguduitoare. Ce rămâne la sfârşitul tuturor acestor alergări, al acestei lupte după titluri şi onoare, al acestei lăcomii de bani şi de plăceri? Vai! Omul trebuie să întâmpine moartea. „Este rânduit omului să moară o singură dată” [Evrei 9.27] . În privinţa aceasta nu există nici o excepţie, nici o scăpare. Toate comorile universului nu sunt în stare să obţină amânarea pentru o clipă dinaintea acestui duşman nemilos. Nici cea mai mare îndemânare medicală, nici cea mai grijulie îngrijire din partea rudelor şi prietenilor iubitori, nici lacrimile lor, nici suspinele şi nici plângerile lor nu pot să amâne clipa îngrozitoare sau să-l facă pe împăratul groazei să-şi bage sabia îngrozitoare în teacă. Moartea nu poate fi înlăturată prin nici o artă a oamenilor. Trebuie să vină momentul în care toate legăturile, care sunt între inimă şi toate aspectele frumoase şi fascinante ale vieţii omeneşti, vor fi întrerupte. În mod nebunesc, iubite prieten, preocupările provocatoare, obiectele mult dorite, la toate trebuie să se renunţe. Mii de lumi nu pot împiedica lovitura. Morţii trebuie să-i priveşti în ochi. Aceasta este o taină îngrozitoare – un fapt enorm – o realitate cruntă. Ameninţător stă înainte fiecărui om neîntors la Dumnezeu de sub cer, fie el bărbat, femeie sau copil; şi este numai o întrebare de timp – ore, zile, luni sau ani – când trebuie depăşită linia de graniţă care desparte timpul cu toate absurdităţile lui goale, cu toate aspiraţiile lui sumbre, de veşnicia cu realitatea ei uimitoare.
După moarte vine judecata
Şi când vine moartea, ce se întâmplă atunci? Lasă Scriptura să răspundă. Nimic altceva nu poate da răspuns. Oamenii ar vrea să răspundă aşa cum corespunde imaginaţiilor lor deşarte. Omul vrea să ne convingă că după moarte vine nimicirea. Şi dacă vine moartea, ce se întâmplă atunci? Omul vrea cu plăcere să creadă, că după moarte are loc o nimicire totală, şi de aceea strigă: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!” [Isaia 22.13] Ce eforturi zadarnice, inutile! Un vis nebun al închipuirii omeneşti, care a fost orbită de dumnezeul lumii acesteia. Cum ar putea un suflet nemuritor să fie nimicit? În grădina Eden omul a intrat în posesiunea unui duh veşnic viu. „Omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7). Sufletul trebuie să trăiască veşnic. Fie întors la Dumnezeu, fie neîntors la Dumnezeu, el are veşnicia înaintea lui. Ce putere copleşitoare este gândul acesta! Nici o gândire omenească nu poate înţelege mărimea lui. Ea depăşeşte cu mult înţelegerea, dat nu depăşeşte credinţa.
Să luăm seama la glasul lui Dumnezeu. Ce învaţă Scriptura despre starea după moarte? Un singur rând din Sfânta Scriptură este absolut suficient să alunge zeci de mii de dovezi şi afirmaţii ale minţii omeneşti. Urmează după moarte o nimicire totală? Nu! „Omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” [Evrei 9.27]. Să luăm bine seama la aceste cuvinte „după aceea vine judecata”. Ele se referă însă numai la aceia care mor în păcatele lor, deci numai la cei necredincioşi. Pentru creştinul credincios judecata a fost îndepărtată pentru totdeauna, aşa după cum învaţă Scriptura în nenumărate locuri. Este important să se ţină seama de aceasta, deoarece oamenii îndrăznesc să afirme, că deoarece viaţa este numai în Hristos, toţi cei care nu sunt în Hristos vor fi nimiciţi.
Însă Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte aşa. Este o judecată după moarte. Şi care va fi urmarea acestei judecăţi? Iarăşi Scriptura este cea care ne informează în privinţa aceasta cu o vorbire pe cât de clară şi solemnă tot pe atât de insistentă: „Şi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţile acelea, potrivit faptelor lor. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea, Moartea şi Locuinţa Morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Şi dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20.11-15)
Toate acestea sunt aşa de clare, cum nu se poate mai mult şi nu este nici un motiv de îndoială sau de nesiguranţă. Pentru toţi, ale căror nume sunt în cartea vieţii, nu este nici o judecată. Însă aceia, ale căror nume nu se găsesc în cartea aceasta, vor fi judecaţi după faptele lor. Şi care este soarta lor? Nimicirea? O, nu, ci «iazul de foc», «chinul veşnic».
Toate acestea sunt aşa de clare, cum nu se poate exprima mai bine în cuvinte, şi nu oferă nici un prilej de îndoială sau nesiguranţă. Pentru toţi aceia ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii, nu este nicidecum judecată. Însă aceia, ale căror nume nu se vor găsi în această carte, vor fi judecaţi după faptele lor. Şi care este soarta lor? Nimicirea? O, nu, ci „iazul de foc”; şi aceasta pentru totdeauna şi veşnic.
Cât de îngrozitor este acest gând! Desigur ar trebui să facă pe orice suflet să se gândească serios cât de stringentă este întoarcerea lui la Dumnezeu. Aceasta este singura cale de a scăpa de judecata viitoare. O persoană neîntoarsă la Dumnezeu, oricine ar fi ea, are înaintea ei moartea, judecata şi iazul de foc şi fiecare bătaie a inimii o aduce mai aproape de acea realitate îngrozitoare. Pe cât este de sigur că soarele va răsări mâine la o anumită oră, tot atât de sigur este că fiecare cititor al acestor rânduri mai devreme sau mai târziu va trece în veşnicie; şi dacă numele lui nu este scris în cartea vieţii, dacă nu s-a întors la Dumnezeu şi nu este în Hristos, cu toată certitudinea va fi judecat după faptele lui şi urmarea inevitabilă a acestei judecăţi va fi iazul, „iazul care arde cu foc şi pucioasă” [Apocalipsa 19.20], şi aceasta pe toată durata anilor nesfârşiţi ai veşniciei întunecate şi lipsită de mângâiere. Vai, monotonia îngrozitoare a veşniciei.
Ia seama la pericol
Probabil cititorul se va mira că zăbovim aşa de mult la această temă îngrozitoare. S-ar putea să se simtă ispitit să întrebe: „Va întoarce aceasta pe oameni la Dumnezeu?” Desigur, nu; poate însă să-i determine să recunoască, că este necesar, ca ei să se întoarcă la Dumnezeu. Ei poate conduce să vadă pericolul mare în care se află. Îi poate determina să vrea să fugă de mânia care va veni. De ce apostolul Pavel a îndreptat atenţia lui Felix la „mânia care va veni” [Faptele apostolilor 24.25]? Desigur ca să-l convingă să se întoarcă de pe căile lui rele şi să trăiască. De ce Domnul a prezentat aşa de des ascultătorilor Lui realitatea serioasă a veşniciei? De ce a vorbit El aşa de des despre viermele care nu moare, şi despre focul care nu se stinge [Marcu 9.44,46,48]? Fără îndoială, ca să trezească în ei sentimentul faţă de pericolul care îi ameninţa, şi să-i facă să-şi ia refugiu în singurul loc de scăpare.
Suntem noi mai înţelepţi decât El? Să ne dăm noi înapoi şi să nu prezentăm cititorilor, sau ascultătorilor noştri, cu toată seriozitatea aceleaşi adevăruri solemne? Să nu avem curajul, de teamă de a nu răni urechea unei lumi civilizate, să explicăm deschis şi tare, că toţi cei care mor neîntorşi la Dumnezeu vor sta odată, fără nici o excepţie, înaintea marelui Tron alb şi îşi vor avea locul în iazul de foc? Să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva! Noi strigăm fiecărui cititor al acestor rânduri, neîntors la Dumnezeu: acordă toată atenţia ta, neîmpărţită, celei mai importante întrebări referitoare la mântuirea sufletului tău! Nu te lăsa ademenit de nimic, ca s-o neglijezi! „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” [Matei 16.26]
Întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea
Iubite cititor, dacă nu eşti mântuit şi nu te-ai întors la Dumnezeu, atunci primeşte cu seriozitate sfatul nostru să te gândeşti la aceste lucruri şi să te întorci la Dumnezeu, să te laşi mântuit. Aceasta este singura cale pentru a fi părtaşi la Împărăţia Sa. Aceasta ne-o spune foarte clar Domnul nostru Isus Hristos; niciodată nu se va pierde vre-o iotă din afirmaţiile Lui sfinte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui niciodată nu vor trece. Nici o putere de pe pământ şi din iad, a oamenilor şi a diavolului nu va putea vreodată să nimicească cuvintele Domnului nostru Isus Hristos. Pentru tine este una din aceste două posibilităţi: întoarcere la Dumnezeu aici pe pământ sau condamnare după aceea.
Aşa stau lucrurile când suntem călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, am putea noi să atenţionăm mai serios, mai vehement, mai aspru un suflet neîntors la Dumnezeu, cu care suntem în contact, verbal sau în scris, cu privire la necesitatea de neînlocuit să scape de momentul mâniei care va veni? Ca el să caute refugiu la Salvatorul binecuvântat, care stă cu braţele deschise, ca să primească pe fiecare care vine; acest Salvator spune în harul Său minunat: „pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară” [Ioan 6.37].
Fără întoarcere la Dumnezeu nu este intrare în Împărăţia cerurilor
Deci întoarcerea la Dumnezeu este o necesitate absolută. În studiul anterior am încercat să prezentăm necesitatea absolută a întoarcerii la Dumnezeu, indiferent de situaţia fiecăruia. Pentru oricine, care se pleacă sub autoritatea sfântă a Cuvântului lui Dumnezeu, nu există nici o greutate cu privire la acest punct. „Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceţi şi nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” [Matei 18.3].
Acest loc din Scriptură se referă în toată puterea lui morală la orice fiu şi la orice fiică a lui Adam cel decăzut. Nu există nici măcar o singură excepţie de la regulă între miile de milioane care populează pământul acesta. Fără întoarcere la Dumnezeu este imposibil să fie vorba de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu contează absolut deloc cine sau ce sunt eu. Dacă nu sunt întors la Dumnezeu, atunci mă aflu în „împărăţia întunericului”, sub puterea lui satan, în păcatele mele şi pe drumul spre iad.
Probabil sunt o persoană cu o morală ireproşabilă, cu renume nepătat, probabil un erudit profesor în teologie, un lucrător în via Domnului, un predicator, un diacon, un bătrân, un învăţător în şcoala duminicală, probabil fac multe lucrări de caritate, fac donaţii mari la toate fundaţiile religioase şi de caritate, sunt căutat şi onorat de toţi din cauza valorii mele personale şi a influenţei mele morale – pot fi toate acestea şi pot face toate acestea, şi totuşi să nu fiu întors la Dumnezeu şi drept urmare să fiu în afara Împărăţiei cerului, să fiu în împărăţia lui satan şi să mă aflu pe drumul care se sfârşeşte în iadul care arde cu foc şi pucioasă.
Comportarea fără cusur nu este întoarcere la Dumnezeu
Aceasta este însemnătatea simplă şi evidentă a cuvintelor Domnului din evanghelia după Matei 18.3. Nu există nici-o posibilitate să o ocoleşti. Cuvintele sunt aşa de clare ca o rază de soare. Nu putem să trecem peste ele. Ele apasă, în adevăratul sens al cuvântului, cu mare seriozitate asupra oricărui suflet neîntors la Dumnezeu, de pe întreg pământul. „Dacă nu vă veţi întoarce, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Cuvintele Domnului se îndreaptă cu toată puterea spre cel mai stricat beţiv, care se clatină pe stradă, ca şi spre adeptul cumpătării, care nu este întors la Dumnezeu, care se laudă cu abstinenţa lui şi se bate în piept, că atâtea şi atâtea luni şi ani s-a reţinut total de la consumul de băuturi ameţitoare. Amândoi sunt în aceeaşi măsură în afara Împărăţiei cerurilor, amândoi sunt în păcatele lor, amândoi sunt pe drumul spre condamnarea veşnică.
Probabil unul a trecut de la abuz la cumpătare, şi aceasta este cu siguranţă un lucru mare în ceea ce priveşte aspectul moral şi social, dar trecerea de la abuz la cumpătare nu este întoarcere la Dumnezeu. Nu este întoarcere din întuneric la lumină, nu este intrare în Împărăţia Fiului preaiubit al lui Dumnezeu. Este numai o singură diferenţă între cei doi, şi anume că antialcoolicul se bazează pe abstinenţa lui, se bate în piept lăudându-se cu corectitudinea lui morală şi prin aceasta se înşală cu gândul lipsit de sens, că la el totul ar fi corect, ceea ce nu corespunde realităţii. Beţivul este în mod evident şi neîndoielnic greşit. Oricine ştie că un beţiv nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu; dar nici un antialcoolic neîntors la Dumnezeu. Amândoi stau în afara ei.
Întoarcerea la Dumnezeu este absolut necesară atât pentru unul, cât şi pentru celălalt; şi aceasta este valabil pentru toate clasele, stările sociale şi straturile societăţii omeneşti. Cu privire la această întrebare mare nu este nici o diferenţă. Este valabil pentru toţi, oricare ar fi caracterul lui exterior sau statutul social – „Dacă nu vă veţi întoarce, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”
Sunt eu cu adevărat întors la Dumnezeu?
Cât de deosebit de importantă este de aceea pentru fiecare om întrebarea: „M-am întors eu la Dumnezeu?” Nici un om nu este capabil să exprime gravitatea solemnă a acestei întrebări. Şi cu toate acestea mii de oameni, da, chiar milioane, lasă să treacă săptămână după săptămână, an după an, fără să se gândească măcar o singură dată serios să rezolve această întrebare. Nu trădează aceasta gradul cel mai înalt de indiferenţă? Dacă un om nu s-ar interesa de treburile lui pământeşti şi ar lăsa afacerile lui să se degradeze în mare dezordine, atunci cu siguranţă l-am învinui de nepăsare şi delăsare gravă, dar ce sunt cele mai importante treburi temporale în comparaţie cu mântuirea veşnică şi interesele sufletului nemuritor? Dar ce sunt interesele temporale cele mai urgente şi mai importante comparate cu mântuirea sufletului? Toate interesele timpului sunt ca pleava de pe aria din timpul verii, dacă ele sunt comparate cu interesele sufletului nemuritor – marea realitate a veşniciei.
Drept urmare este pentru fiecare cea mai mare măsură de lipsă de înţelepciune să laşi să treacă o singură oră fără să ai siguranţa clară şi tare, că eşti cu adevărat întors la Dumnezeu.
Un întors la Dumnezeu
Un suflet întors la Dumnezeu a trecut linia de demarcare, care desparte pe cei mântuiţi de cei pierduţi, pe copiii luminii de copiii întunericului, Biserica lui Dumnezeu de veacul acesta rău. Cel întors la Dumnezeu are moartea şi judecata înapoia sa şi gloria înaintea sa. El este aşa de deplin sigur, că va fi în cer cândva, ca şi cum el s-ar găsi deja acum acolo; da, în duh el este deja acolo. El are un drept incontestabil la aceasta. El cunoaşte pe Hristos ca Mântuitor al său, pe Dumnezeu ca Tată şi Prieten al său, pe Duhul Sfânt ca Mângâietor al său, Conducător şi Învăţător, şi cerul ca patrie a sa minunată şi fericită. Cine este în stare să descrie plinătatea binecuvântării de a fi întors la Dumnezeu! „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă [celor credincioşi] însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său; căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” [1 Corinteni 2.9-10].
Tradus de la: Was ist Bekehrung? (1)
Titlul original: „Was ist Bekehrung?”
din Botschafter des Heils in Christo, 1880, pag. 189-196
Completări după originalul „Conversion: What is it?”
din Miscellaneous Writings, Vol. 3
Traducere: Ion Simionescu
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /homepages/28/d630114552/htdocs/soundwords.de/modules/Articles/class.Article.php on line 257
Mai multe articole din seria Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (7)
- Partea 1: Necesitatea întoarcerii la Dumnezeu
- Partea a 2-a: Ce nu este întoarcerea la Dumnezeu
- Partea a 3-a: Adevărata întoarcere la Dumnezeu
- Partea a 4-a: De la ce trebuie noi să ne întoarcem
- Partea a 5-a: Spre ce trebuie să ne convertim
- Partea a 6-a: Cum trăieşte un om întors la Dumnezeu?
- Partea a 7-a: Care este orientarea de viaţă a celui întors la Dumnezeu?
Categorie: Comentarii
https://www.soundwords.de/ro/comentarii-t87680.html
DISCIPLINA ADMINISTRATĂ DE DUMNEZEU
Capitolul douăzeci şi cinci
Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.“ Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat (Evrei 12:3-13).
Conform autorului inspirat al Epistolei către Evrei, Tatăl nostru Ceresc îi disciplinează pe toţii copiii Lui. Dacă nu suntem disciplinaţi de El, acest lucru dovedeşte că nu suntem copiii Lui. De aceea, trebuie să fim conştienţi şi sensibili la disciplina administrată de El. Unii creştini practicanţi, care sunt focalizaţi doar pe binecuvântările şi bunătatea lui Dumnezeu, interpretează toate circumstanţele negative ca fiind atacuri din partea diavolului, lipsite de orice scop divin. Aceasta poate fi o mare greşeală în cazul în care Dumnezeu încearcă să ne aducă la pocăinţă prin disciplinare.
Părinţii pământeşti buni îşi disciplinează copiii în speranţa că aceştia vor învăţa, se vor maturiza şi se vor pregăti pentru responsabilităţile vieţii de adult. Tot aşa ne disciplinează şi Dumnezeu pe noi, ca să ne maturizăm spiritual, să devenim mai utili în slujirea Lui şi să ne pregătească să stăm în faţa tronului Său de judecată. El ne disciplinează pentru că ne iubeşte şi pentru că doreşte să Îi împărtăşim sfinţenia. Iubitorul nostru Tată Ceresc este devotat creşterii noastre spirituale. Scriptura spune: „Acela care a început în voi această lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos“ (Fil. 1:6).
Nici un copil nu se bucură când este bătut la fund de părintele său şi, după cum am citit, atunci când ne disciplinează Dumnezeu este „o pricină de întristare şi nu de bucurie“. Totuşi, la sfârşit, suntem mai bine, deoarece disciplinarea aduce „roada dătătoare de pace a neprihănirii“.
Când şi cum ne disciplinează Dumnezeu?
Ca orice părinte bun, Dumnezeu Îşi disciplinează copiii doar atunci când au fost neascultători. De câte ori nu ascultăm de El, suntem în pericolul de a fi disciplinaţi. Domnul este totuşi plin de milă şi ne dă de obicei destul de mult timp pentru a ne pocăi. Disciplinarea Sa vine de obicei după ce, în urma avertisementelor repetate, noi am continuat să fim neascultători.
Cum ne disciplinează Dumnezeu? Aşa cum am văzut într-un capitol anterior, disciplinarea administrată de Dumnezeu poate veni sub forma bolilor şi a morţii premature:
Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea (1 Cor. 11:30-32).
Nu ar trebui să tragem imediat concluzia că boala este rezultatul disciplinării lui Dumnezeu (îmi vine în minte cazul lui Iov). Totuşi, dacă ne înbolnăvim, ar fi înţelept să ne evaluăm pentru a vedea dacă nu cumva am fost neascultători, dându-i astfel motive lui Dumnezeu să ne disciplineze.
Putem evita judecarea lui Dumnezeu dacă ne judecăm singuri – adică dacă ne vedem păcatul şi ne pocăim. Ar fi logic să concluzionăm că ne-am putea vindeca după ce ne-am pocăit, dacă boala noastră este rezultatul disciplinării administrată de Dumnezeu.
Fiind judecaţi de Dumnezeu, Pavel ne spune că evităm să fim condamnaţi odată cu lumea. Ce voia să spună prin aceasta? Nu putea spune decât că disciplinarea administrată de Dumnezeu duce la pocăinţă, astfel încât nu vom fi trimişi în cele din urmă în Iad odată cu lumea. Acest lucru este greu de acceptat pentru cei care cred că sfinţenia este opţională pentru cei ce vor să ajungă în Rai. Însă cei care au citit Predica lui Isus de pe Munte ştiu că numai cei care ascultă de Dumnezeu vor ajunge în Împărăţia Cerurilor (vezi Mat. 7:21). Astfel, dacă perseverăm în păcat şi nu ne pocăim, riscăm să pierdem viaţa veşnică. Slavă Domnului pentru disciplinarea Lui care ne conduce la pocăinţă şi care ne scapă de Iad!
Satan – un instrument al judecăţii lui Dumnezeu
Citind mai multe pasaje scripturale este foarte clar că Dumnezeu îl poate folosi pe Satan pentru scopurile Sale disciplinare. De exemplu, în pilda servitorului nemilos din Matei 18, Isus a spus că stăpânul robului „s-a aprins de mânie“ când a aflat că slujitorul pe care el îl iertase nu a vrut să îl ierte la rândul său pe tovarăşul lui. În consecinţă, l-a dat pe acest slujitor nemilos „pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora“ (Mat. 18:34). Isus Şi-a încheiat pilda cu următoarele cuvinte solemne:
„Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său“ (Mat. 18:35).
Cine sunt „chinuitorii“? Este probabil să fie diavolul şi demonii lui. Dumnezeu îl poate da pe unul dintre copiii Săi pe mâna diavolului, pentru a-l aduce la pocăinţă. Şi dacă nu se pocăieşte, atunci i-l lasă pentru totdeauna. Suferinţele şi calamităţile au modul lor de a aduce oameni la pocăinţă – cum a fost cazul fiului risipitor (vezi Luca 15:14-19).
În Vechiul Testament găsim exemple ale felului în care Dumnezeu îl folosea pe Satan sau duhurile rele pentru a-Şi manifesta disciplina sau judecata în vieţile oamenilor care meritau mânia Lui. Un exemplu se află în capitolul nouă din Judecători unde citim că „Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului“ (Jud. 9:23) pentru a-i judeca pentru faptele rele comise împotriva fiilor lui Ierubaal.
Biblia spune, de asemenea, că „un duh rău care venea de la Domnul“ l-a muncit pe Regele Saul pentru a-l aduce la pocăinţă (1 Sam. 16:14). Totuşi, Saul nu s-a pocăit niciodată şi a sfârşit murind în luptă datorită răzvrătirii sale.
În ambele exemple din Vechiul Testament Scriptura ne spune că duhurile rele erau „trimise de Dumnezeu“. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu are în Cer duhuri rele care aşteaptă să Îl slujească. Mai degrabă, Dumnezeu permite duhurilor rele ale lui Satan să facă într-o anume măsură limitată rău, în speranţa că păcătoşii se vor pocăi ca urmare a acestor necazuri.
Alte mijloace prin care ne disciplinează Dumnezeu
Sub Vechiul Legământ, descoperim, de asemenea, că Dumnezeu Îşi disciplina frecvent oamenii, permiţând probleme precum foametea sau vrăjmaşi străini care să stăpânească peste ei. În cele din urmă se pocăiau şi El îi scăpa de sub dominaţia duşmanilor. Când refuzau să se pocăiască după ani de oprimări şi avertismente, Dumnezeu permitea în cele din urmă să fie cuceriţi complet de o putere străină sau să îi ducă din ţara lor în exil.
Este fără îndoială posibil ca, sub Noul Legământ, Dumnezeu să Îşi disciplineze copiii neascultători prin necazuri în vieţile lor sau permiţându-le duşmanilor lor să îi rănească. De exemplu, pasajul biblic citat la începutul acestui capitol referitor la disciplanarea administrată de Dumnezeu (vezi Evrei 12:3-13) se află în contextul în care credincioşii evrei erau persecutaţi pentru credinţa lor. Totuşi, nu toate persecuţiile sunt permise datorită neascultării. Fiecare caz trebuie judecat individual.
Reacţia adecvată la disciplinarea administrată de Dumnezeu
Conform mustrării citate la începutul acestui capitol, putem reacţiona greşit la disciplinarea făcută de Dumnezeu în două moduri. Fie „dispreţuim pedeapsa Domnului“, fie „ne pierdem inima când suntem mustraţi de El” (Evrei 12:5). Dacă „dispreţuim“ disciplina lui Dumnezeu, înseamnă că fie nu o recunoaştem, fie îi ignorăm avertismentele. A ne pierde inima în faţa lui Dumnezeu înseamnă a renunţa să mai încercăm să fim pe placul lui Dumnezeu, deoarece considerăm că disciplina Sa este prea severă. Oricare dintre aceste reacţii este greşită. Ar trebui să recunoaştem că Dumnezeu ne iubeşte şi că ne disciplinează spre propriul nostru bine. Când recunoaştem dragostea cu care ne mustră, ar trebui să ne pocăim şi să primim iertarea Lui.
Îndată ce ne-am pocăit, ar trebui să ne aşteptăm să fim scoşi de sub disciplina lui Dumnezeu. Totuşi, nu ar trebui să ne aşteptăm să fim eliberaţi de consecinţele inevitabile ale păcatului nostru, chiar dacă putem cere Domnului îndurare şi ajutor. Dumnezeu ascultă rugăciunile unei inimi smerite şi pline de remuşcări (vezi Isaia 66:2). Biblia promite „Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia“ (Ps. 30:5).
După ce a căzut judecata Domnului asupra lui Israel, Dumnezeu a promis:
„Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău“ (Isaia 54:7-8).
Dumnezeu este bun şi plin de îndurare!
Pentru un studiu mai detaliat referitor la disciplina lui Dumnezeu vezi 2 Cron. 6:24-31, 36-39; 7:13-14; Ps. 73:14; 94:12-13; 106:40-46; 118:18; 119:67, 71; Ier. 2:29-30; 5:23-25; 14:12; 30:11; Hag. 1:2-13; 2:17; Fapte 5:1-11; Apoc. 3:19.
Încrede-te în Dumnezeu
Dumnezeu doreşte ca studenţii din campusul tău să ajungă să-L cunoască.
Dar oare te va conduce El în acea direcţie? Da! El zice în Proverbe 3:5,6:
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.”
Şi mai spune: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale. (Ex 15:13)
Dumnezeu nu te iubeşte fiindcă Îi slujeşti, nici fiindcă te străduieşti să-I fii plăcut sau să te laşi condus de către El.
Poţi uita uşor acest adevăr. Începi să crezi că meriţi să fii foarte iubit fiindcă le vorbeşti altora despre Iisus. Dar nu de aceea te iubeşte Dumnezeu.
Dumnezeu te iubeşte fiindcă iubirea este în firea Lui. Aşa este El: iubitor. Întotdeauna.
„Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3)
Ajungi să te bucuri de iubirea Sa, să fii convins că ai parte de ea tocmai fiindcă ai o relaţie cu El. Iar când citeşti Biblia şi vezi cum e descrisă iubirea Sa, nu ai nevoie să te întrebi dacă e valabil şi în cazul tău. Ştii că e adevărat datorită credinţei tale în Iisus…
Eşti iertat şi acceptat de Dumnezeu. Eşti în harul Său, îmbrăcat în neprihănirea lui Iisus, copilul Său înfiat. Ai arvuna Duhului Sfânt. Ai primit viaţa veşnică şi eşti al Lui pe veşnicie.
Viaţa e grea, dar iubirea lui Dumnezeu e un adevăr sigur în mijlocul acestei lumi nesigure. Iar acest adevăr se repetă în toată Biblia. Când ai de înfruntat greutăţi, Iisus îţi spune să crezi că El e mai mare decât orice ai putea înfrunta pe pământ (Ioan 16:33) şi că veghează asupra ta (Luca 12:6,7).
„Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.” Psalmul 18:30
„De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.” Psalmul 32:10
„Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.” Psalmul 33:18
„Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.” Psalmul 36:7
„Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.” Psalmul 94:18
„Mă închin în Templul Tău cel sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi…” Psalmul 138:2, 3, 6
Când ţi-e greu din cauză că nu se întâmplă ceva ce îţi doreşti, ce faci?
El zice: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu… Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Lasă totul în seama lui Dumnezeu. E ca şi cum Dumnezeu ţi-ar spune: „Am Eu grijă de asta. Dă-mi voie să acţionez!”
Dacă ţi-ar vorbi aşa un om obişnuit, tot ai fi recunoscător. Darămite când ai privilegiul de a te încrede în Dumnezeu, a cărui putere este fără margini şi care ştie toate detaliile din prezent şi din viitor. El chiar ştie ce să facă.
„Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.” Psalmul 147:10,11
„Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:8
În grădină, înainte de răstignire, Iisus S-a rugat: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Ioan 17:26
Mai înainte Iisus spusese: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21
Acesta este mesajul fundamental al lui Iisus. Îţi cere să crezi în El, să-I dai crezare şi să te bizui pe iubirea Lui.
„El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna şi se va odihni între umerii Lui.” Deuteronomul 33:12
„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” Ţefania 3:17
Cu Dumnezeu Toate Lucrurile Sunt Posibile
Atunci când Domnul pune în inimile noastre un proiect pe care El ar dori ca noi să îl luăm în considerare, tendințele noastre umane pot să se concentreze excesiv pe perceputa noastră capacitate limitată. Acest discurs ne readuce în memorie incidente din viețile câtorva Vrednici din Vechime, a căror reacție inițială a fost să se simtă complet lipsiți de abilitatea si talentul de a face ceea ce Dumnezeu le ceruse. Dar, după ce cuvântul Domnului i-a încurajat, amintindu-le că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”, ei au îndrăznit să acționeze, ajungând să realizeze lucruri minunate. Ceea ce resursele nelimitate ale lui Dumnezeu au suplinit pentru acești credincioși, vor suplini și pentru noi în slăbiciunile noastre, dacă îndrăznim să pășim și noi în credință.
https://adevarprezent.org/cu-dumnezeu-totul-este-posibil/
Făgăduințe Nespus de Mari și Scumpe
Cuprins [hide]
-
- „Hrăniţi-vă” din făgăduinţe
- Nu trebuie neglijate. Trebuie folosite continuu
- „Adânciţi-vă” în ele
- Inima trebuie umplută cu făgăduinţe
- Străduiţi-vă să înţelegeţi însemnătatea lor
- Valoarea lor — mai deplin înţeleasă pe măsură ce trăim mai aproape de Domnul
- Însuşindu-ni-le creştem în har şi cunoştinţă
- Daţi-le mai multă atenţie
- Curaj şi putere din făgăduinţe
- Trebuie crezute cu adevărat, pe deplin, şi însuşite personal. O influenţă puternică
- Credeţi cu atâta stăruinţă încât făgăduinţele să devină realităţi vii
- „FĂGĂDUINŢE NESPUS DE MARI ŞI SCUMPE” – VECHIUL TESTAMENT
- „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare.” Gen. 15:1
- „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” Gen. 18:14
- „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” Gen. 28:15
- „Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” Exod. 4:12
- „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Exod. 33:14
- „Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună” Deut. 28:12
- „Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.” Deut. 31:6
- „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” Deut. 31:8
- „El este preaiubitul Domnului şi va locui în siguranţă lângă El. Domnul îl va ocroti totdeauna şi el se va odihni între umerii Lui.” Deut. 33:12
- „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge.” Ios. 1:9
- „Nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit.” Ios. 23:14
- „El va păzi paşii preaiubiţilor Lui.” 1 Sam. 2:9
- Zilele noastre în mâinile lui Dumnezeu
- „Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din cauza Numelui Lui celui mare, căci Domnului I-a plăcut să facă din voi poporul Lui.” 1 Sam. 12:22
- „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Mântuitorul meu.” 2 Sam. 22:2
- „Căci ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui.” 2 Cron. 16:9
- „Bucuria Domnului este tăria voastră.” Neem. 8:10
- „De şase ori te va scăpa din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.” Iov 5:19
- „Am necurmat pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” Ps. 16:8
- „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta.” Ps. 16:11
- „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu! Dumnezeul meu, stânca mea, în El îmi voi pune încrederea; scutul meu, tăria care mă scapă şi turnul meu cel înalt!” Ps. 18:2
- „Dumnezeu mă încinge cu putere şi îmi face desăvârşită calea … Cu tine m-am năpustit asupra unei oşti înarmate; cu Dumnezeul meu am sărit peste un zid.” Ps. 18:32, 29
- „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Ps. 23:1
- „El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite.” Ps. 23:2
- „Îmi înviorează sufletul şi mă călăuzeşte pe cărări drepte, din cauza Numelui Său” Ps. 23:3
- „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” Ps. 23:4
- „Tu îmi pregăteşti o masă în prezenţa vrăjmaşilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Ps. 23:5
- „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate.” Ps.23:6
- „El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” Ps. 25:9
- „Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.” Ps. 25:12
- „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său.” Ps. 25:14
- „Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?” Ps. 27:1
- „Căci El mă va ocroti în coliba Sa în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Său şi mă va înălţa pe stâncă.” Ps. 27:5
- „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.” Ps. 27:10
- „Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, încurajează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” Ps. 27:14
- „Domnul va da tărie poporului Său, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” Ps. 29:11
- „Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de uneltirile omului, îi ascunzi în cortul Tău de limbile puse pe ceartă.” Ps. 31:20
- „Fiţi tari şi inima să vi se încurajeze, toţi cei care nădăjduiţi în Domnul!” Ps. 31:24
- „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Ps. 32:8
- „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă.” Ps. 34:7
- „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Ps. 34:8
- „Ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.” Ps. 34:15
- „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt.” Ps. 34:18
- „Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate.” Ps. 34:19
- „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra!” Ps. 37:4,5
- „Domnul întăreşte paşii omului şi astfel El îşi găseşte plăcere în calea lui.” Ps. 37:23
- „Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuşi de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” Ps. 37:24
- „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25
- „Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi fiindcă este domnul tău, adoră-l.” Ps. 45:10, 11
- „Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor.” Ps. 46:1, 2
- „Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept.” Ps. 55:22
- „Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu ai fost un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.” Ps. 59:16
- „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda.” Ps. 63:3
- „Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Ps. 73:24
- „Carnea şi inima mi se prăpădesc, dar Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea.” Ps. 73:26
- „Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut.” Ps. 84:11
- „Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.” Ps. 89:34
- „Cel ce stă în locuinţa tainică a Celui Preaînalt se va odihni la umbra Celui Atotputernic.” Ps. 91:1
- „Eu spun despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!’” Ps. 91:2
- „Căci El te va scăpa de laţul vânătorului, de ciuma distrugătoare.” Ps. 91:3
- „El te va acoperi cu penele Lui şi vei avea un refugiu sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este adevărul Lui.” Ps. 91:4
- „Nu trebuie să te temi nici de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare.” Ps. 91:5,6
- „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” Ps. 91:7
- „Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta” Ps. 91:9
- „De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul tău” Ps. 91:10
- „Căci El va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale.” Ps. 91:11
- „Şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Ps. 91:12
- „Fiindcă mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” Ps. 91:14
- „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora.” Ps. 91:15
- „Lumina este semănată pentru cel drept şi bucuria pentru cel cinstit cu inima.” Ps. 97:11
- „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” Ps. 103:13, 14
- „Dar bunătatea Domnului ţine din veci şi în veci pentru cei care se tem de El şi dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei care păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Ps. 103:17, 18
- „I-a călăuzit pe un drum drept” Ps. 107:7
- „A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit.” Ps. 107:29
- „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Ps. 116:15
- „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105
- „Multă pace au cei care iubesc legea Ta şi pentru ei nu este cădere.” Ps. 119:165
- „Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” Ps. 121:2
- „El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul; Cel care te păzeşte nu va dormita.” Ps. 121:3
- „Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.” Ps. 121:7
- „Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” Ps. 121:8
- „Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Ps. 125:1
- „Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa încon- joară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac.” Ps. 125:2
- „Domnul este lângă toţi cei care Îl cheamă, lângă cei ce Îl cheamă în adevăr. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.” Ps. 145:18, 19
- „Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc.” Ps. 145:20
- „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Prov. 3:5, 6
- „Dar cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei.” Prov. 4:18
- „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz.” Prov. 10:22
- „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul nu are de ce să se teamă.” Prov. 29:25
- „Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine.” Isa. 26:3
- „În seninătate şi în încredere va fi tăria voastră.” Isa. 30:15
- „I se va da pâine şi nu-i va lipsi apa.” Isa. 33:16
- „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui.” Isa. 33:17
- „Dar cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu sunt extenuaţi.” Isa. 40:31
- „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele.” Isa. 41:10
- „Căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu te voi ajuta»”. Isa. 41:13
- „Când vei trece prin ape Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, şi nu te vor îneca; când vei merge prin foc nu vei fi ars şi flacăra nu te va aprinde.” Isa. 43:2
- „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea … da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” Isa. 46:10, 11
- „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita. Iată, te-am gravat pe palmele mâinilor Mele.” Isa. 49:15, 16
- „Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” Isa. 50:7
- „Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de dispreţul oamenilor şi nu tremura de insultele lor. … Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul … care trece ca iarba.” Isa. 51:7, 12
- „Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind cerurile şi să întemeiez pământul şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!»” Isa. 51:16
- „Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere.” Isa. 54:17
- „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.” Isa. 55:11
- „Domnul te va călăuzi neîncetat.” Isa. 58:11
- „Şi-ţi vor pune un nume nou. … Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” Isa. 62:2, 3
- „În toate necazurile lor El a fost întristat.” Isa. 63:9
- „Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.” Isa. 65:24
- „Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.” Isa. 66:13
- „Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi-ţi voi arăta lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ier. 33:3
- „Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă: mare este credincioşia Ta!” Plâng. 3:22, 23
- „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” Plân. 3:26
- „Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi El îi cunoaşte pe cei care se încred în El.” Naum 1:7
- „«Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor, «Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său ca-re-i slujeşte.»” Mal. 3:17
- NOUL TESTAMENT
- „Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Mat. 4:4
- „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!” Mat. 5:3
- „Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Mat. 5:4
- „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” Mat. 5:5
- „Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!” Mat. 5:6
- „Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” Mat. 5:7
- „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Mat. 5:8
- „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Mat. 5:9
- „Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor.” Mat. 5:10
- „Ferice va fi de voi atunci când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Mat. 5:11
- „Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” Mat. 5:12
- „Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp … Şi dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Mat. 6:28, 30
- „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat. 6:32, 33
- „Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Mat. 10:30
- „Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Mat. 11:27
- „Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.” Mat. 18:10
- „Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Mat. 28:20
- „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care i-L cer.” Luca 11:13
- „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.” Luca 12:32
- „Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească.” Luca 12:37
- „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Ioan 6:45
- „Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” Ioan 7:17
- „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:31, 32
- „El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.” Ioan 10:3
- „După ce şi le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Dar ele nu merg după un străin.” Ioan 10:4, 5
- „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” Ioan 10:27
- „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3
- „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21
- „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” Ioan 14:23
- „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14:27
- „Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” Ioan 15:2
- „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Ioan 15:7
- „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea!” Ioan 15:9
- „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Ioan 15:16
- „Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul … şi vă va vesti lucrurile viitoare.” Ioan 16:13
- „Acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră.” Ioan 16:22
- „Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24
- „Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:27
- „Ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:23
- „Dacă am fost identificaţi cu El printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere.” Rom. 6:5
- „Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Rom. 6:8
- „Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16
- „Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El.” Rom. 8:17
- „Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” Rom. 8:18
- „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său.” Rom. 8:28
- „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Rom. 8:31
- „Căci toate sunt ale voastre … şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.” 1 Cor. 3:21, 23
- „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta.” 1 Cor. 10:13
- „Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtoare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru.” 2 Cor. 4:8-10
- „Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă.” 2 Cor. 4:17
- „Căci ştim că dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mână.” 2 Cor. 5:1
- „„Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice”, zice Domnul cel Atotputernic.” 2 Cor. 6:18
- „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună.” 2 Cor. 9:8
- „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte.” 2 Cor. 12:9
- „Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi «sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei»”. Gal. 3:29
- „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune.” Efes. 2:10
- „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Isus Cristos.” Fil. 1:6
- „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:13
- „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.” Fil. 4:7
- „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, acestea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” Fil. 4:9
- „Pot totul în Cristos care mă întăreşte.” Fil. 4:13
- „Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Cristos Isus.” Fil. 4:19
- „Voi sunteţi totul deplini în El.” Col. 2:10 (vezi nota de subsol, Cornilescu rev; n. e.)
- „Când se va arăta Cristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Col. 3:4
- „Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” 1 Tes. 5:24
- „Credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău.” 2 Tes. 3:3
- „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7
- „Demn de crezare este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El; dacă Îl tăgăduim şi El ne va tăgădui.” 2 Tim 2:11, 12
- „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” 2 Tim. 2:19
- „De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi.” 2 Tim. 3:12
- „Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” Evr. 1:14
- „Căci devenim părtaşi ai lui Cristos dacă păstrăm până la sfârşit siguranţa neclintită de la început.” Evr. 3:14
- „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:16
- „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru.” Evr. 6:19
- „Să ţinem fără şovăire la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa.” Evr. 10:23
- „Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire.” Evr. 10:35
- „Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evr. 10:36
- „«Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte.» Suferiţi disciplinarea! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? … Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii.” Evr. 12:6, 7, 11
- „El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»”. Evr. 13:5
- „Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” Evr. 13:6
- „Dar dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască.” Iac. 1:5, 6
- „Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” Iac. 1:12.
- „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Iac. 4:6
- „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.” Iac. 4:8
- „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 1 Pet. 1:3,4
- „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă.” 1 Pet. 1:5
- „Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor.” 1 Pet. 3:12
- „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la desco-perirea slavei Lui.” 1 Pet. 4:12, 13
- „Aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Pet. 5:7
- „Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Pet. 1:4
- „De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, … căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:5, 8
- „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:10, 11
- „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” 1 Ioan 1:9
- „Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns în adevăr desăvârşită.” 1 Ioan 2:5
- „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1
- „Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:2, 3
- „Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” 1 Ioan 4:4
- „Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este desăvârşită în noi.” 1 Ioan 4:12
- „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4
- „Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18
- „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10
- „Cel care va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apoc. 2:11
- „Celui care va birui îi voi da din mana ascunsă; şi-i voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” Apoc. 2:17
- „Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărtu-risi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea înge-rilor Săi.” Apoc. 3:5
- „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.” Apoc. 3:10
- „Pe cel care va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apoc. 3:12
- „Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Apoc. 3:20
- „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.” Apoc. 3:21
IMPORTANŢA FĂGĂDUINŢELOR
„Îngerii îndurării Lui — făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe — se îngrijesc de noi şi ne întăresc.” R. 2412, c.2, p.3.
„Pe măsură ce ne umplem minţile cu făgăduinţele lui Dumnezeu, întregul caracter, întreaga viaţă se transformă”. R. 5739, c.1, p.1.
„În măsura în care avem făgăduinţele înaintea minţilor noastre, în acea măsură avem putere şi curaj să alergăm pe calea îngustă”. R. 5095, c.1, p.4.
„Poporul Domnului ar trebui să-şi aplice făgăduinţele grijii divine atât de complet încât inima lui să fie cu totul eliberată de îngrijorare”. F. 516, p.2.
„Cei care pot şi vor manifesta deplină încredere în toate făgăduinţele divine vor putea merge din biruinţă în biruinţă, din binecuvântare în binecuvântare, din bucurie în bucurie, de la o realizare la alta şi vor avea la sfârşit o glorioasă biruinţă asupra lumii, cărnii şi Adversarului, prin meritul acordat şi ajutorul continuu al Celui care ne-a iubit şi nea cumpărat. În faţa acestei clase uriaşii împotrivirii şi deznădejdii îşi pierd puterile, întocmai cum Goliat şi-a pierdut puterea în faţa pietrei din praştia lui David”. R. 4046, c.2, jos.
„Hrăniţi-vă” din făgăduinţe
„Aceste făgăduinţe care ne sunt date sunt hrana spirituală din care noi, ca şi creaturi noi embrionare, trebuie să ne hrănim. Oricâtă hrană ne-ar fi furnizată, dacă din-tr-un motiv oarecare neglijăm a ne însuşi hrana spirituală necesară, vom fi deficitari într-o anumită măsură. Cuvintele apostolului par să întărească acest gând: «… nea dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să» ne facem «părtaşi firii dumnezeieşti», ceea ce înseamnă că dacă nu le folosim nu vom fi părtaşi ai firii dumnezeieşti, dar dacă le vom folosi vom putea să ne întărim «chemarea şi alegerea» şi să devenim comoştenitori cu Cristos.” R. 4665, c.2, p.4.
Nu trebuie neglijate. Trebuie folosite continuu
„Făgăduinţele Cuvântului divin ne-au fost date ca temelia credinţei — combustibilul care produce în noi puterea de a vrea şi de a face buna plăcere a lui Dumnezeu. De aceea, aceste făgăduinţe îndurătoare nu trebuie neglijate, ci trebuie folosite continuu, trebuie să fie continuu în noi ca să ne dea energie. Şi energia trebuie folosită, iar noi trebuie să înaintăm în aceeaşi măsură împotriva cursului acestei lumi.” R. 2879, c.1, sus.
„Adânciţi-vă” în ele
„Adânciţi-vă în făgăduinţele lui Dumnezeu din ce în ce mai mult. Pe măsură ce faceţi aceasta, rădăcinile credinţei vor absorbi hrana şi o vor dispersa în viaţa voastră, iar voi veţi creşte aşa cum creşte un pom prin faptul că e hrănit, alimentat. Numai astfel veţi deveni întemeiaţi în Credinţă”. R. 5559, c.2, p.1.
Inima trebuie umplută cu făgăduinţe
„Dacă făgăduinţele Cuvântului divin nu vor fi primite în inimă pentru a-i satisface acesteia dorinţele şi aşteptările, ea se va hrăni cu alte lucruri; lumea, carnea şi diavolul se îngrămădesc toate în jurul ei, oferindu-i atracţii variate, dintre care unele vor fi primite dacă inima nu va fi umplută şi ţinută umplută.” R. 3552, c.2, p.1.
„Pentru adevărata Evlavie nu poate fi găsit vreun stimulent mai mare decât făgăduinţele scumpe date nouă.” R. 2228, c.2, p.5.
„Bucuria noastră depinde în mare măsură de studierea Cuvântului şi de cunoştinţa pe care o avem cu privire la făgăduinţele scumpe pe care le conţine pentru cei care biruiesc.” R. 5460, sus.
Străduiţi-vă să înţelegeţi însemnătatea lor
„Obiectiv şi atent, trebuie să cântărim şi să ne străduim să înţelegem importanţa făgăduinţelor şi să adunăm din ele inspiraţia lor înviorătoare.” R. 3149, c.1, p.6.
Valoarea lor — mai deplin înţeleasă pe măsură ce trăim mai aproape de Domnul
„Pe măsură ce Spiritul lui Dumnezeu atrage inimile noastre într-o mai strânsă părtăşie şi simpatie cu mintea divină, valoarea acestor făgăduinţe scumpe este din ce în ce mai bine înţeleasă până acolo încât în inimile noastre se va aprinde acelaşi sfânt entuziasm care a umplut inimile apostolilor.” R. 3149, c.1, p.3.
Însuşindu-ni-le creştem în har şi cunoştinţă
„După ce făgăduinţele sunt ale noastre se cere timp şi o continuă întrebuinţare a credinţei pentru ca să apreciem corect făgăduinţele lui Dumnezeu şi pentru a ni le însuşi; aceasta este numită scriptural „creştere în har şi cunoştinţă”. Creştem în cunoştinţă pe măsură ce remarcăm făgăduinţele lui Dumnezeu şi, prin credinţă, ni le aplicăm şi căutăm să discernem în vieţile noastre împlinirea acestor făgăduinţe; în acelaşi timp creştem în har, căci dacă fiecare element al cunoştinţei nu este primit într-o inimă bună şi cinstită şi nu produce măsura sa de ascultare şi dreptate (har) nu vom fi pregătiţi pentru următorul pas al cunoştinţei şi vom fi astfel opriţi sau poate chiar întorşi înapoi.” R. 3156, c.2, p.1.
„Preţioase făgăduinţe sunt acestea, minunate cuvinte ale vieţii! Să ţinem seama de ele din nou şi din nou, pentru ca toată semnificaţia lor frumoasă să pătrundă adânc în inimile noastre şi să producă roadele lor binecuvântate în vieţile noastre. Fie ca ele să ne înveselească în fiecare oră întunecoasă şi de încercare şi să ne împrospăteze puterile ostenite cu reînnoită vigoare, reînnoit curaj şi zel ca să putem înainta pe calea îngustă până când, în adevăr, «ochii noştri vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui»”. R. 5863, c.1, p.2
Daţi-le mai multă atenţie
„Pentru ca anul să fie unul de un progres şi o binecuvântare spirituală mai mare decât de obicei, recomandăm ca fiecare din noi să dea mai multă atenţie decât înainte făgăduinţelor lui Dumnezeu pentru noi ca Biserică a Sa şi condiţiilor prin care ele ne vor fi făcute sigure.” R. 2240, c.1, p.2.
Curaj şi putere din făgăduinţe
„Sunt multe dificultăţi de învins şi se cere curaj pentru a le învinge. Însă curajul născut din credinţa în Dumnezeu şi din «făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe» îi întăreşte (pe copiii lui Dumnezeu — n. t.), când altfel ar putea fi copleşiţi. Le dă o putere de care toţi ceilalţi sunt străini. Dacă un copil al lui Dumnezeu devine descurajat şi îşi pierde speranţa şi puterea, aceasta se întâmplă din cauză că el nu se mai ţine de făgăduinţele de ajutor făcute de Domnul. A pierde curajul înseamnă a pierde credinţa. Pierderea credinţei şi a curajului îl face pe copilul lui Dumnezeu neputincios în faţa duşmanilor săi. Trebuie să ne încredem în Tatăl nostru chiar şi atunci când înţelegerea providenţelor Sale este acoperită ochilor noştri şi când eforturile noastre de a-L servi par a fi îngrădite.” R. 5712, c.1, p.7, c.2, p.1.
Trebuie crezute cu adevărat, pe deplin, şi însuşite personal. O influenţă puternică
„Făgăduinţele lui Dumnezeu făcute celor din această clasă sunt nespus de mari şi scumpe, iar dacă ele sunt crezute cu adevărat nu vor înceta să le influenţeze puternic viaţa; însă dacă ele nu sunt primite este clar că ele nu pot avea nici o putere asupra vieţii. Mai mult decât atât, dacă ele nu sunt crezute pe deplin, dacă nu sunt însuşite în mod personal, ele nu sunt aplicabile şi nimeni nu poate spera nimic din ele. Acest lucru este clar arătat în cuvintele apostolului: «cel drept va trăi prin credinţă»”. R. 1798, c.1, p.6.
Credeţi cu atâta stăruinţă încât făgăduinţele să devină realităţi vii
„Pavel a privit la lucrurile care erau înainte, credinţa lui a îmbrăţişat făgăduinţele lui Dumnezeu cu o asemenea stăruinţă încât pentru el erau realităţi vii care-i inspirau zel şi credincioşie. El a îngăduit minţii sale să stăruiască asupra subiectelor cereşti, aşa cum i-a sfătuit pe alţii spunând: «Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi.» În acest fel a privit el la lucrurile care erau înainte; şi tot astfel trebuie ca şi noi să ne adunăm inspiraţia noastră spre sfinţenie şi curajul nostru spre îndurare şi credincioşie stăruitoare, chiar până la moarte.” R. 1885, c.2, p.2.
„Fiecare ar trebui să cultive credinţa în propria sa inimă: (a) împrospătându-şi continuu memoria cu făgăduinţele divine, devenind foarte familiar cu acestea în Cuvântul Tatălui. (b) El ar trebui să caute tot mai mult săşi aducă aminte că, având legământul său făcut cu Domnul, aceste făgăduinţe sunt ale lui şi în inima lui şi cu buzele lui ar trebui să le susţină ca fiind ale sale înaintea Domnului în rugăciune cu mulţumiri. Ar trebui să le susţină ca ale sale în propriile-i gânduri şi în convorbirile cu fraţii privind lucrurile sfinte. Când se ivesc încercări, dificultăţi sau încurcături, el trebuie să se gândească la aceste făgăduinţe, amintindu-şi că ele îi aparţin — pentru că Dumnezeu lea promis celor care Îl iubesc astfel — care au făcut un legământ prin sacrificiu de sine”. R. 2642, c.2, p.7.
„FĂGĂDUINŢE NESPUS DE MARI ŞI SCUMPE” – VECHIUL TESTAMENT
„Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare.” Gen. 15:1
„Dumnezeu a fost scutul lui — ca să-l protejeze, să-l păzească de mânia şi puterea tuturor regilor pământului şi a armatelor lor, fiind capabil şi dorind să facă toate lucrurile să lucreze spre binele lui. Ce mângâiere a fost în acest gând! Cum ne aminteşte că Dumnezeu este şi scutul nostru, cel care ne protejează de orice lucru rău sau de orice putere rea. Gândul este frumos exprimat într-una din cântările noastre: «Cel ce mi-eşti scut şi păzitor,/ Venind vifor îngrozitor,/ Tu-mi eşti scăparea, Tu m-ascunzi,/ Ţie totul e-aplecător»”. R. 2853, c.2, p.3.
„Mângâierea dată aici lui Avram este cea dată tuturor celor ce au credinţa lui Avraam, şi paralela ei în Noul Testament este declaraţia preţioasă a Domnului nostru din Ioan 14:21,23: „Cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui. … Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el”. Astfel, în mijlocul tuturor ispitelor şi încercărilor care ne înconjoară în peregrinajul nostru pământesc, în timp ce umblăm prin credinţă spre moştenirea binecuvântată rezervată sfinţilor biruitori, şi noi putem recunoaşte vocea Domnului nostru, spunând: «Nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare».” R. 1906, c.1, p.1.
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” Gen. 18:14
„Spiritul lui Dumnezeu este puternic în orice fel este aplicat. Pentru a ilustra puterea Spiritului, apostolul ne îndreaptă atenţia spre Domnul nostru Isus şi moartea Sa literală şi spre modul în care Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu L-a ridicat din moarte în înviere. Gândul este că această putere a lui Dumnezeu, astfel exercitată pentru Domnul Isus şi pe care El a promis că o va exercita la fel la sfârşitul acestei vârste pentru toate membrele credincioase ale corpului lui Cristos, indică o putere a lui Dumnezeu prin care, dacă se foloseşte de ea, noua creatură va găsi tăria să cucerească, să-şi supună carnea, şi mai mult decât atât, să o facă activă, energică în serviciul dreptăţii.” R. 3203, c.1, p.4.
„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” Gen. 28:15
„De la capătul îndepărtat al scării, Iacov a auzit vocea Domnului spunând: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. … Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge». … Aceasta a fost exact mângâierea şi încurajarea de care Iacov avea nevoie. … El a fost mulţumit cu pierderea tuturor lucrurilor deoarece avea încă favoarea divină, fiind recunoscut de Dumnezeu ca moştenitor al acestei minunate făgăduinţe, a cărei însemnătate a putut-o aprecia în mică măsură. La fel este cu toţi cei care au auzit vocea Tatălui şi au fost conduşi sau atraşi de făgăduinţele Sale, care au renunţat la orice alte ambiţii în viaţă ca să poată ajunge la favoarea divină şi la cea mai mare binecuvântare ca moştenitori ai lui Dumnezeu.” R. 3965, c.1, p.1,2.
„Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” Exod. 4:12
„Precum I-a spus lui Moise în trecut, Dumnezeu le spune astăzi celor umiliţi: «Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus». După cum o lecţie este să nu ne încredem în noi înşine, în judecata noastră sau în puterea noastră, o altă lecţie importantă este că trebuie să avem toată încrederea, absolută încredere în Dumnezeu. Până când această lecţie nu este învăţată, nimeni nu va fi cu adevărat potrivit ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. … Toate Scripturile ne indică faptul că umilinţa este o calitate esenţială pentru toţi cei din poporul Domnului care ar putea fi folosiţi de Domnul în orice lucrare importantă sau specială pentru El. Dacă urmaşii Domnului ar avea mereu în minte acest lucru şi şi-ar croi cu stăruinţă cursul în conformitate cu el, cât de mult ar fi ei folosiţi — putem fi siguri de aceasta.” R. 5262, c.2, p.1,3.
„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Exod. 33:14
„Domnul este întotdeauna cu poporul Său. El se gândeşte întotdeauna la noi, fiind atent la interesele noastre, păzindu-ne în pericol, dându-ne lucruri temporale şi spirituale, citindu-ne inimile, luând în seamă fiecare impuls de devotament iubitor faţă de El, modelând influenţele din jurul nostru pentru disciplinarea şi finisarea noastră şi ascultând cea mai slabă chemare a noastră după ajutor sau afecţiune sau părtăşie cu El.” R. 3251, c.2, p.2.
„Când Dumnezeu vorbeşte despre prezenţa Sa cu slujitorii Săi nu trebuie să ne gândim că El este cu ei în prezenţa Sa trupească, ci că este prezent prin Spiritul Său şi prin mesagerii îngereşti, susţinându-i, binecuvântân-du-i şi călăuzindu-i. El îi protejează de orice lucru care i-ar vătăma. El veghează asupra fiecărui interes al lor şi le poartă de grijă cu gingăşie.” R. 5547, c.2, p.4.
„Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună” Deut. 28:12
„Acum ziua Domnului a sosit: noi trăim acum în ziua prezenţei Fiului Omului — «Domnului secerişului», care are pe capul Său o coroană de aur (autoritate divină) şi în mână (putere) o seceră ascuţită — secera «adevărului prezent», dezvăluirea clară a «Cuvântului lui Dumnezeu (care) este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri . … şi care judecă gândurile şi intenţiile inimii». El trimite astfel de «lucrători», «îngeri» sau «mesageri» la seceriş cum a trimis şi în secerişul vârstei iudaice, adică pe ucenicii Săi consacraţi şi credincioşi, care poartă Mesajul Secerişului — Planul lui Dumnezeu descoperit acum pe deplin împreună cu timpurile şi sezoanele lui stabilite.” R. 1362, c.1, p.3.
„Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.” Deut. 31:6
„Încă mai poate fi adevărat pentru poporul Domnului că lucrurile vor părea foarte întunecate; dar ei nu cad şi nu vor cădea în disperare orice ar veni, pentru că Domnul a spus că nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată. Această făgăduinţă plină de îndurare trebuie să ne dea o nădejde tare şi neclintită. Trebuie să ne ţinem de ancora nădejdii noastre. Poziţia noastră, prin urmare, diferă foarte mult de cea a lumii, care nu are nici o nădejde specială. Oamenii din lume nu au ancoră solidă, nu au făgăduinţe preţioase care să-i ţină tari. Noi ştim că în cel mai rău caz, chiar dacă ar trebui să murim de foame, speranţa noastră stă dincolo de văl, dincolo de moarte. De aceea, sfinţii de astăzi ai lui Dumnezeu privesc moartea ca pe o poartă prin care se intră. … într-o îndeplinire a tuturor nădejdilor şi bucuriilor noastre.” R. 5671, c.1, p.3.
„Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” Deut. 31:8
„Providenţa lui Dumnezeu peste aceştia, fiii Lui, este o providenţă foarte specială: toţi paşii lor sunt rânduiţi de Domnul; chiar şi firele de păr din cap le sunt numărate (Luca 12:7). Ochii Lui sunt îndreptaţi întotdeauna spre cel drept şi urechile Lui sunt deschise la rugăciunile acestuia. Toţi îngerii sunt duhuri slujitoare trimise pentru a-i sluji pe aceşti moştenitori ai mântuirii. Toate lucrurile sunt făcute să lucreze împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi conform scopului Său. Cât de minunată şi specială este această grijă! Iar aceştia au făgăduinţa ei până la sfârşitul stării lor de încercare. Dumnezeu este într-adevăr un Tată pentru toţi cei care îşi pun încrederea în El; însă este o mare diferenţă între cei care sunt fiii Săi şi cei care rămân străini şi chiar duşmani.” R. 1561, c.1, p.4.
„El este preaiubitul Domnului şi va locui în siguranţă lângă El. Domnul îl va ocroti totdeauna şi el se va odihni între umerii Lui.” Deut. 33:12
„Dar numai cel credincios este păzit astfel. Nu trebuie să înţelegem că Domnul îi ocroteşte pe cei care nu fac efortul necesar să cunoască voinţa lui Dumnezeu ca să o poată împlini, ci pe cei care urmează în urmele lui Isus, care fac tot ce le stă în putere spre a plăcea Domnului aşa încât să fie capabili a discerne drumul pe care El ar vrea ca ei să îl urmeze. Aceştia fac ca vocea laudei Lui să fie auzită astăzi şi harul de-ajuns este partea lor. Dacă încercările credinţei, supunerii şi încrederii vor fi mai mari în viitorul apropiat decât au fost până în prezent, aceşti credincioşi nu vor cădea. … Ei vor fi puternici în Domnul şi în puterea tăriei Lui, chiar dacă, pentru un timp, li se va cere să Îl urmeze fără să poată vedea unde.” R. 5501, c.2, p.2.
„Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge.” Ios. 1:9
„Pentru a lupta cu lumea, carnea şi diavolul se cere mai multă putere decât posedăm; avem nevoie de curajul care ajunge la noi din această asigurare divină dată lui Iosua (de sus). R. 3080, c.2, la mijloc.
„Nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit.” Ios. 23:14
„În cele mai mici şi în cele mai mari afaceri ale vieţii noastre El a vegheat întotdeauna pentru interesele noastre. Fiecare nor a avut o căptuşeală aurie! Ce am putea noi săi dăm Domnului?” R. 5538, c.1, ultimul p., c.2, sus.
„El va păzi paşii preaiubiţilor Lui.” 1 Sam. 2:9
„Nimic nu-i va atinge ca şi creaturi noi în Cristos.” R. 5862, c.2, p.3.
Zilele noastre în mâinile lui Dumnezeu
„Nu ştim dacă noi, care astăzi suntem aici, ne vom întâlni din nou în carne sau nu. Ce importanţă are? Suntem pe deplin mulţumiţi fie că trăim, fie că murim — indiferent ce hotărăşte providenţa divină cu privire la noi. «Zilele mele sunt în mâinile Tale; Doamne, acolo vreau să fie» — frumoasă expresie, nu-i aşa? Dorim să se facă voia Domnului în privinţa timpului schimbării noastre şi în privinţa tuturor lucrurilor de care ne bucurăm zilnic împreună — toate îi sunt încredinţate Lui. Voinţele noastre sunt complet moarte. Voinţa Lui trebuie să domnească în trupul tău, în al meu şi în al tuturor.” R. 5728, c.2, p.5.
„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din cauza Numelui Lui celui mare, căci Domnului I-a plăcut să facă din voi poporul Lui.” 1 Sam. 12:22
„Aplicând acest verset Israelului spiritual putem lua şi noi o mare mângâiere din el. Dacă pentru Israelul natural a fost o favoare să fie adoptat ca şi popor special al lui Dumnezeu, ca şi casă a servilor, cu cât mai mare este binecuvântarea pentru Israelul spiritual, adoptat de Domnul ca şi casă a fiilor, supuşi Fiului mai mare, Isus; «şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi nădejdea cu care ne lăudăm!» (Evr.3:6). Este bine că poporul Domnului a fost chemat să se teamă de Domnul, să-L respecte; dar dacă Scripturile ar fi conţinut numai porunci şi mustrări, întreg poporul Domnului s-ar fi descurajat demult, cu si-guranţă. Dimpotrivă, prin mustrări şi corectări Domnul ne dă mărturii foarte preţioase cu privire la dragostea şi îndurarea Sa, la bunătatea şi îndelunga Sa blândeţe, pentru a ne încuraja.” R. 3223, c.2, p.3.
„Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Mântuitorul meu.” 2 Sam. 22:2
„Aceasta este o asigurare binecuvântată aplicabilă pentru toţi din poporul Domnului şi este pe deplin verificată de toţi cei care îşi găsesc plăcerea în Domnul, care cugetă la bunătatea Lui şi care aduc lauda cuvenită numelui Său sfânt. — «Domnul este stânca mea (pe care îmi pot clădi în siguranţă speranţele), cetăţuia mea (în care mă pot ascunde în siguranţă), salvatorul meu (în orice vreme de necaz)»”. R. 2032, c.2, p.1.
„Căci ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui.” 2 Cron. 16:9
„Aceşti ochi despre care se vorbeşte reprezintă influenţa Domnului, puterea Sa de a cunoaşte, prin orice mijloace. … Fără îndoială, Dumnezeu are mijloace cu mult superioare mijloacelor noastre. … El ne spune că îngerii sunt slujitorii Săi şi că aceştia au grijă de poporul Său. … Dar îngerii Domnului, … au o grijă mai mare de noi, cei din Biserica Evanghelică, decât faţă de oricine din poporul Domnului care a trăit înainte în istoria lumii. Domnul este în mod special interesat în Israelul spiritual. Deci, aceşti îngeri au grijă de noi, supraveghează afacerile noastre şi sunt agenţii sau canalele de comunicare către noi a voinţei Sale, comunicare în sensul providenţelor pentru noi, cauzând această providenţă sau cealaltă.” R. 5634, c.1, p.3,4; 5635, c.1, p.2.
„Bucuria Domnului este tăria voastră.” Neem. 8:10
„Capacitatea noastră de a ne bucura acum nu este aceeaşi cu cea pe care o vom avea în curând, dar acum este posibil să avem micile noastre vase pământeşti atât de pline cât pot ele ţine din bucuria Domnului. … (vezi Ioan 14:23). Într-o asemenea companie poate vreun creştin să nu reuşească să obţină măcar o măsură din bucuria în Domnul? Nu, dacă credinţa sa îmbrăţişează făgăduinţa şi o ţine, obţinerea bucuriei în Domnul va urma cu siguranţă şi cu cât mai mult credinţa lui apucă făgăduinţa cu atât mai mult va vedea împlinirea ei şi cu atât mai îmbelşugată va fi bucuria lui; pentru că în prezenţa Domnului este bucurie nespusă, indiferent de condiţii şi împrejurări.” R. 1949, c.1, p.2,3.
„De şase ori te va scăpa din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.” Iov 5:19
„Dacă locuim în Cristos şi Cuvântul Său locuieşte în noi, El va fi izbăvitorul nostru în şase necazuri şi în cel de al şaptelea nu ne va părăsi — pentru că am fost chemaţi de Dumnezeu, pentru că am răspuns la chemare şi pentru că noi căutăm să-L glorificăm în trupurile noastre. De aceea nu trebuie să ne temem de ceea ce-ar putea să ne facă oamenii.” R. 5539, c.1, p.8.
„Unele din aceste făgăduinţe au fost rezumate de către poet astfel: «Când prin ape adânci te chem să treci/ Râurile durerii nu te vor îneca;/ Căci Eu voi fi cu tine, necazul săţi binecuvântez/ Şi chinul cel mai mare să-ţi sfinţesc»”. R. 4784, c.2, sus.
„Am necurmat pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” Ps. 16:8
„«La dreapta mea» — cel mai aproape în afecţiunea mea.” A. 92.
„În locul încrederii în sine înţelepciunea dictează neîncrederea în sine, amintind slăbiciunile şi imperfecţiunile şi corespunzător cu aceasta dictează mai mare respect pentru Dumnezeu şi încredere în El, care, mai mult decât orice altceva, ne va întări şi ne va face în stare să ne îndepărtăm de răul stării noastre căzute. … Numai când suntem astfel umiliţi şi credincioşi ne face Domnul vasele Sale alese pentru a duce numele Lui altora.” R. 5186, c.1, p.1; c.2, p.2.
„Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta.” Ps. 16:11
„Aceştia au învăţat să aprecieze lucrurile vieţii prezente după adevărata lor valoare; ei văd că toate bucuriile vieţii sunt trecătoare şi nesatisfăcătoare şi că singura valoare reală a ei constă în posibilităţile pe care le acordă de a ne experimenta, disciplina, educa în lucrurile lui Dumnezeu, de a auzi chemarea lui Dumnezeu şi de a ne întări chemarea şi alegerea. Astfel folosind în mod potrivit viaţa prezentă — umblând pe cărarea vieţii pe care Dumnezeu ne-o arată prin Cuvântul Său — noi avem în prezent bucurii, speranţă şi credinţă în lucrurile nevăzute, dar care sunt sigure şi eterne; cunoscând de asemenea că în curând, în prezenţa imediată a lui Dumnezeu vom avea o bucurie nespusă şi desfătare veşnică la dreapta Lui — locul cel mai important de favoare.” R. 1949, c.1, p.1.
„Bucuria noastră este mult dependentă de studierea Cuvântului şi de cunoaşterea preţioaselor făgăduinţe pe care le conţine.” R. 5460, c.1, sus.
„Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu! Dumnezeul meu, stânca mea, în El îmi voi pune încrederea; scutul meu, tăria care mă scapă şi turnul meu cel înalt!” Ps. 18:2
„Domnul este un scut (o apărare) pentru toţi cei care se încred în El; căci cine este Dumnezeu (puternic) în afară de Domnul? Sau cine altcineva este stânca (un loc sigur de ancorare pentru sufletele noastre) decât Dumnezeul nostru? Nu există nimeni altcineva în care să ne putem ancora credinţa şi speranţa; dar ancoraţi sigur în El putem să ne încredem şi să nu ne fie frică şi putem să ne odihnim cu plăcere la umbra aripilor Lui. «Viu este Domnul şi binecuvântată să fie stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!” Ps. 18:46» R. 3337, c.2, p.4.
„Dumnezeu mă încinge cu putere şi îmi face desăvârşită calea … Cu tine m-am năpustit asupra unei oşti înarmate; cu Dumnezeul meu am sărit peste un zid.” Ps. 18:32, 29
„Dacă un om încearcă să facă acest lucru cu propriile sale puteri cu siguranţă nu va reuşi pentru că încercarea de foc, care va încerca pe fiecare se va dovedi prea grea pentru mintea carnală; dar Dumnezeu, care-i face pe cei consacraţi să vrea şi să facă ceea ce Lui îi este plăcut, îi va întări şi îi va înzestra pe cei care depind de harul Său, astfel încât, împreună cu psalmistul, să poată spună (textul de mai sus), iar împreună cu Pavel: «Pot totul în Cristos, care mă întăreşte»”. R. 2154, c.1, p.4.
„Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Ps. 23:1
„Oile adevărate îşi vor supune voinţele proprii voinţei Păstorului, vor avea încredere deplină în conducerea Sa şi făcând astfel vor fi eliberate de acea poftă neliniştitoare atât de întâlnită la copiii lumii.” R. 3269, c.1, p.3.
„Se poate ca ei să nu fie foarte învăţaţi şi, omeneşte vorbind, se poate să nu fie în stare să lupte cu toate sofismele erorii. Dar, fiind atât de bine familiarizaţi cu vocea Stăpânului, ei vor observa rapid că astfel de voci sunt vocile unor străini şi nu le vor urma, căci credincioşia şi ascultarea lor sunt numai pentru Păstor. Într-o asemenea atitudine a minţii şi a inimii se află unica noastră siguranţă în mijlocul tuturor greutăţilor şi confuziei acestei zile rele. Şi toţi aceştia pot să cânte încrezători împreună cu psalmistul — Psalmul 23.” R. 3116, c.1, p.4,5.
„El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite.” Ps. 23:2
„Care din oile Domnului nu a găsit asemenea păşuni verzi de înviorare spirituală în rugăciunile şi studiile sale personale asupra lucrurilor divine … în adunarea cu alţii pentru studierea Cuvântului, pentru rugăciune sau pentru a mărturisi bunătatea şi îndurarea Domnului? Toate aceste ocazii şi privilegii … sunt provizii făcute turmei de către marele Păstor. … Apele adevărului şi îndurării sunt vii, dar sunt relativ liniştite. … Oile nu le pot găsi singure; pentru a le găsi se cere conducerea spiritului. … Să diferenţiem, să discernem vocea Lui cu accentul ei demn de încredere, atât de diferită de vocea erorii. Adevăratele oi nu îi vor urma pe străini pentru că ele nu cunosc vocea străinilor. Lor nu le place sunetul banilor, al ambiţiilor lumeşti din ea, sau tonul ei de intrigi clericale, contradicţia ei cu spiritul mesajului divin şi al metodei divine.” R. 3269, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Îmi înviorează sufletul şi mă călăuzeşte pe cărări drepte, din cauza Numelui Său” Ps. 23:3
„Îmi înviorează sufletul (îl recuperează din moarte), mă călăuzeşte pe cărările dreptăţii din pricina Numelui Său (pentru că eu sunt copilul Său şi port onoratul Său nume).” R. 3116, c.2, la mijloc.
„Aplicarea … la experienţa creştinească ar face ca aceste experienţe, numite înviorări ale sufletului sau fiinţei, să corespundă cu îndreptăţirea noastră la viaţă … pentru ca noi să putem sacrifica şi … umbla în urmele marelui Păstor care şi-a dat viaţa pentru oi. Astfel sunt conduse oile adevărate pe cărările drepte, … avantajoase pentru dezvoltarea lor spirituală. … Această favoare, binecuvântare şi posibilitate ajunge la ei nu din cauza lor sau pentru că ar merita, ci prin harul Domnului — «din cauza numelui Său»”. R. 3269, c.2, p.2.
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” Ps. 23:4
„Oile turmei mici nu se tem de nici un rău, datorită favorii Domnului, datorită faptului că El este cu ele, de partea lor, şi şi-a arătat favoarea Sa în preţul de răscumpărare deja plătit. El este, de asemenea, cu ele în Cuvântul făgăduinţei Sale — asigurarea Sa că moartea nu va însemna nimicire. … Ce-i de mirare că aceştia pot umbla prin valea umbrei morţii cântând şi compunând melodii în inimile lor. … După cum toiagul Păstorului a fost folosit pentru a ajuta oile să iasă din necazuri, pentru a le apăra de duşmanii prea puternici şi pentru a le pedepsi când nu erau atente, şi după cum toate aceste întrebuinţări ale toiagului au fost pentru interesul şi binele oilor, tot astfel este şi cu turma mică a Domnului, cu Păstorul lor şi cu toiagul Său de ajutor. … Adevăratele oi învaţă să iubească providenţele Păstorului şi sunt mângâiate de ele.” R. 3269, c.2, p.3,4.
„Tu îmi pregăteşti o masă în prezenţa vrăjmaşilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Ps. 23:5
„Ce multe feluri de astfel de mese există şi cât de diferite sunt alimentele, în ce priveşte doctrina. Mâncarea, pe cele mai multe din ele, pare să se fi stricat în timp ce se prepara. O parte este întristătoare, alta este acră, iar cea mai mare parte este mucegăită. Pentru că cea mai mare parte din ea se trage din «veacurile întunecate», dragii prieteni care stau la aceste mese găsesc că au puţină poftă pentru o asemenea hrană. … Noi le-am atrage atenţia asupra proviziei generoase şi mărinimoase de adevăr divin pe care Domnul însuşi o distribuie casei credinţei, «lucruri noi şi vechi», dar toate curate, dulci, delicioase, măreţe. Această masă este deschisă tuturor celor care îl iubesc pe Domnul cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea lor —mai mult decât casele sau pământurile, părinţii sau copiii, soţul sau soţia, organizaţia sau societatea, sistemul sectar sau chiar pe sine.” R. 3270, c.1, p.2.
„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate.” Ps.23:6
„Sfântul Pavel vorbeşte despre deplina siguranţă a nădejdii şi deplina siguranţă a credinţei ca fiind stările potrivite poporului Domnului. Acesta este şi gândul exprimat de profet în textul de mai sus — deplină încredere că Cel care a început o lucrare bună în noi este şi capabil şi doritor să o isprăvească (Fil. 1:6). Dar ce puţini creştini au această deplină siguranţă a credinţei; ce puţini pot să spună: «Cu siguranţă, fără îndoială, bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi … şi prin harul lui Dumnezeu, în final, voi câştiga Împărăţia cerească!». … Cei câţiva care pot intra pe deplin în armonie cu apostolul şi profetul în aceste expresii au în această privinţă o mare bucurie, o mare binecuvântare, o mare pace a inimii pe care ceilalţi nu o posedă.” R. 2642, c.1, p.4.
„El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” Ps. 25:9
„Smerenie = supunere răbdătoare faţă de voinţa divină.” R. 2586, c.1.
„În timp ce Dumnezeu permite ca oamenii îndărătnici să cadă în păreri eronate şi să prospere în răspândirea lor, pe de altă parte El îi călăuzeşte în gândire pe cei smeriţi, îi învaţă calea Sa şi ridică un stindard pentru ei prin care li se dă posibilitatea să vadă adevărul şi să-l deosebească de eroare. Deşi în această «zi rea» o mie vor cădea în aceste erori, ele nu-i vor înfrânge pe cei smeriţi pentru care Domnul S-a angajat să îi îndrume şi să-i ferească de cădere.” R. 1268, c.1, p.3.
„Cel care învaţă această lecţie (a smereniei) primeşte cea mai importantă pregătire pentru serviciul divin.” R. 5261, c.1, p.5.
„Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.” Ps. 25:12
„Preaiubiţilor, sfatul nostru pentru voi în aceste vremuri periculoase, când eroarea îmbracă cele mai otrăvitoare şi mai înşelătoare înfăţişări, când îşi găseşte agenţii ei cei mai activi printre fraţii falşi şi surorile false din chiar mijlocul vostru şi când fidelitatea faţă de adevăr prilejuieşte ruperea unora dintre legăturile sociale cele mai intime pe care le-aţi avut vreodată, chiar printre cei cu care odată aveaţi convorbiri plăcute pe când mergeaţi împreună la casa Domnului — da, în aceste timpuri să urmăm din nou sfatul lui Pavel: «Rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat», căci este scris (Ioan 6:45) : «toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.»” R. 1320, c.2, p.6.
„Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său.” Ps. 25:14
„Se spune aceasta ca şi cum ar fi foarte important a vedea sau a înţelege cu claritate Legământul lui Dumnezeu; şi este un lucru important pentru că Legământul lui Dumnezeu este cu adevărat cheia întregului Plan Divin. Ceea ce Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam în Legământ: «În tine şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului», includea, direct şi indirect, toate bogăţiile harului divin. … Cu ochii unşi, cu inimile pe deplin consacrate Domnului şi plini de dorinţa de a cunoaşte exact care este voinţa şi calea Sa, privim la marele Legământ şi iată că el se deschide maiestuos înaintea noastră în trei părţi: (1) toate familiile pământului — fiecare membru al familiei umane va primi o binecuvântare; (2) Sămânţa lui Avraam va fi canalul prin care aceste binecuvântări divine se vor revărsa asupra fiecărei creaturi; (3) această Sămânţă găsim că îl desemnează în primul rând pe Domnul nostru Isus Cristos, iar în al doilea rând include «Mireasa, soţia Mielului», comoştenitorii Săi în acest Legământ şi în toate îndurările divine.” R. 2209, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?” Ps. 27:1
„Acest text ne sugerează dispoziţia potrivită pentru toţi cei din poporul Domnului care luptă acum lupta bună a credinţei. Chiar dacă situaţia poate părea întunecată şi periculoasă şi chiar dacă duşmanii se vor înmulţi şi problemele vor creşte, textul ne îndeamnă să nu ne temem.” R. 2016, c.2, sus.
„Această consolare, exprimată în moduri diferite de-a lungul Scripturii, ajunge cu toată puterea sa binecuvântată în timpurile noastre de cea mai mare nevoie. … Curajul născut din credinţă şi întărit prin îndurare strigă cu îndrăzneală smerită în mijlocul celui mai adânc întuneric, al celor mai grele dificultăţi, în mijlocul celei mai năpraznice furtuni şi în cele mai ameninţătoare pericole: «Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?»” R. 1915, c.1, p.1; c.2, p.3.
„Căci El mă va ocroti în coliba Sa în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Său şi mă va înălţa pe stâncă.” Ps. 27:5
„Este bine, mai ales în acest timp de cea mai mare nevoie, ca poporul Domnului să ţină seama de valoarea acestei părţi a armurii creştine (credinţa) şi ca uşile credinţei lor să-i închidă complet în tainicul loc al Celui Preaînalt. Când reproşurile cad dese şi repezi … când numele lor sunt îndepărtate ca rele … ah, atunci este timpul să apuce cu fermitate scutul credinţei şi să adopte limbajul triumfător al psalmistului (ca mai sus).” R. 1788, c.1, p.5.
„Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.” Ps. 27:10
„A fi numărat în poporul lui Dumnezeu este un foarte mare privilegiu; dar acest lucru înseamnă mult mai mult decât mulţi par să înţeleagă, atât din partea lor cât şi din partea lui Dumnezeu. În ce priveşte partea lor, înseamnă … că ei au devenit fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu prin Cristos, că ei au făcut o deplină consacrare lui Dumnezeu pentru a urma în urmele Fiului Său iubit. … Din partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale îndurătoare faţă de aceştia, prin Cristos, atât pentru viaţa prezentă cât şi pentru cea viitoare. Înseamnă că în viaţa prezentă avem iubirea, îngrijirea, disciplina, sfatul, învăţătura, protecţia şi încurajarea Sa părintească până la sfârşit şi că, după aceea, vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă, în odihna, bucuria şi pacea fără sfârşit. O, cât de binecuvântat are să fie poporul lui Dumnezeu! Chiar şi în viaţa prezentă răsplata favorii Sale nu se poate cântări.” R. 1787, c.2, p.5; 1788, c.1, p.1.
„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, încurajează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” Ps. 27:14
„Vedem că Domnul a declarat că poporul Său nu va fi protejat în mod special în ceea ce priveşte lucrurile pământeşti; şi dacă, în înţelepciunea Sa, este cel mai bine să ne zdrobească şi să ne ruşineze, aşa cum de altfel s-a făcut cu Învăţătorul nostru, trebuie să ne îmbărbătăm şi El ne va întări inimile pentru că ne bizuim şi avem încredere în El. Noi ştim că El este prea înţelept ca să greşească şi că trebuie să existe un motiv, o raţiune pentru care permite ceva să vină peste noi. Ştim cu siguranţă că cei sfinţi sunt preţioşi în ochii Domnului — sunt ca lumina ochilor Săi; şi astfel ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru.” R. 5330, c.2, p.7.
„Domnul va da tărie poporului Său, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” Ps. 29:11
„În acest text, tărie înseamnă, în mare măsură, curaj.” R. 4817, c.1, p.9.
„Să fim cu credincioşie „poporul Său”, să dorim cu seriozitate şi să folosim cu încredere tăria promisă. Credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa şi care o va şi îndeplini. Deci, dacă îţi lipseşte tăria de a-ţi folosi cu credincioşie talentul, a ta este greşeala şi nu a lui Dumnezeu. Ori serviciul Lui nu îţi este destul de aproape de inimă, ori nu te foloseşti de tăria pe care El o dă. «Domnul va da tărie poporului Său» — slujitorilor Săi încrezători, credincioşi — celor care-şi folosesc spre lauda Sa talentele consacrate Stăpânului lor, indiferent dacă acestea sunt multe sau puţine.” R. 3697, c.1, p.2.
„Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de uneltirile omului, îi ascunzi în cortul Tău de limbile puse pe ceartă.” Ps. 31:20
„O, cât de preţioasă este această ascunzătoare! Câtă odihnă şi câtă împrospătare găsim în mijlocul agitaţiilor care tulbură în prezent întreaga lume, dar mai ales naţiunile creştinătăţii — suntem la adăpost de mândria şi nebunia oamenilor în eforturile lor neizbutite de a schimba ordinea socială nesatisfăcătoare din prezent; şi suntem la adăpost de limbile puse pe ceartă, în încercarea lor la fel de zadarnică de a elabora principiile clare ale adevărului şi ale dreptăţii din confuzia prezentă a tradiţiilor omeneşti (Ps. 31:20). Aici găsim odihna, pacea, lumina şi bucuria pe care lumea nu poate nici să le dea, nici să le ia.” R. 1788, c.1, p.3.
„Fiţi tari şi inima să vi se încurajeze, toţi cei care nădăjduiţi în Domnul!” Ps. 31:24
„Oricând venim în contact cu oameni lumeşti simţim ca un fel de duş rece peste încrederea noastră simplă, deşi ei nu ne spun nici un cuvânt. Trebuie să fim tari şi să ne încredem în Domnul, aşa cum porunceşte textul nostru. … Dar un curaj izvorât din principii drepte, bazat pe credinţa în Domnul, nu este unul lăudăros, ci un curaj nobil şi plăcut Domnului. El îşi are izvorul în înţelegerea faptului că Dumnezeu a făgăduit, că Dumnezeu supraveghează şi doreşte ca noi să fim comoştenitori cu Fiul Său în Împărăţia Lui. El ne probează doar să vadă dacă ne vom dovedi credincioşi. Acest curaj înseamnă, de asemenea, să facem lucrurile în modul corect.” R. 5329, c.2, p.5; 5330, c.1, p.4.
„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Ps. 32:8
„Un părinte pământesc se bucură mai mult de copilul ascultător şi care se supune imediat, pentru care un cuvânt sau o privire de dezaprobare este suficientă pentru a-l abate de la rău, tot astfel şi Tatăl nostru din ceruri declară că îi aprobă pe cei care «tremură la Cuvântul Lui» (Isa. 66:5). Aceştia lucrează împreună cu Dumnezeu la dezvoltarea caracterelor lor, observându-şi propriile lor defecte şi căutând să le corecteze — ascultând de glasul Tatălui, care-i călăuzeşte, îi instruieşte sau îi mustră cu iubire, şi chiar căutând zâmbetul Său aprobator. … Domnul spune acestei clase ascultătoare şi ve-ghetoare: «te voi sfătui cu ochiul asupra ta». … Cei care pot fi călăuziţi numai prin pedepse continue nu vor face parte din clasa celor biruitori.” E. 236,237, p. 453, jos, p. 454, la mijloc (ediţia 1993).
„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă.” Ps. 34:7
„Tăbărâre — o prezenţă continuă şi de durată.” R. 3441, c.1, p.2.
„Voia lui Dumnezeu a fost ca în timpul Vârstei Evanghelice casa spirituală a lui Israel să umble prin credinţă şi nu prin vedere, de aceea nu ar fi potrivit ca după ce Biserica a fost pe deplin stabilită să fie aşteptaţi să apară îngeri pentru a se manifesta în mod vizibil. … Cei care îi urmează lui Cristos au Biblia şi paza nevăzută a sfinţilor îngeri pentru a le susţine interesele, pentru a-i păzi şi pentru a le conduce afacerile în mod providenţial. Acest lucru este pentru noi ceva real şi de mare mângâiere. Dacă am avea ideea că Dumnezeu le face toate acestea în mod personal, am gândi că El ne-a uitat cu siguranţă. Dar având asigurarea Cuvântului Său că nici un fir de păr de pe capetele noastre nu va cădea la pământ fără ştirea Tatălui nostru, mintea noastră se poate linişti în faptul că El duce la îndeplinire planurile Lui în Cristos, pentru copiii Săi, prin intermediul sfinţilor îngeri.” R. 5635, c.1, p.1; c.2, p.2.
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Ps. 34:8
„Cei care se interesează numai din curiozitatea de a şti ce lucruri bune se găsesc pe masa Domnului, niciodată nu vor putea şti. Numai cei care vin cu inimi sincere să guste şi să vadă pentru ei înşişi le vor cunoaşte. A lor este «mana ascunsă». … Numai aceia sunt invitaţi la această masă a Domnului — la acest ospăţ de binecuvântări spirituale, de comuniune şi părtăşie cu Dumnezeu, de o cunoaştere a lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, a făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe, şi de bucurie în colaborarea cu El în Planul Său de mântuire — care doresc să părăsească toate celelalte mese. … Numai cei care apreciază adânc sunt doriţi la acest ospăţ — cei care cu bucurie vor renunţa la tot pentru a lua parte la favoare.” R. 1957, c.2, p.4,6.
„Ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.” Ps. 34:15
„Oare nu putem ca toate încercările şi descumpănirile noastre să le ducem Domnului în rugăciune? Ba da, putem cu adevărat. Şi nici o mângâiere nu va fi mai mare pentru cel descumpănit sau cel trist decât privilegiul de a le spune Domnului. Urechea Sa este întotdeauna deschisă pentru strigătele celor «micuţi» ai Săi; simpla mărturisire făcută Lui, înţelegerea că El este interesat în toate afacerile noastre ne vor împrospăta şi ne vor înveseli. Ne vor face să ne reamintim făgăduinţele Sale că niciodată nu ne va părăsi şi nu ne va uita, să ne reamintim înţelepciunea şi iubirea Sa. … Aruncând toate grijile noastre asupra Lui. … ne vom putea scula din genunchi mai întăriţi, mai fericiţi şi mult mai încrezători, în mult mai apropiată părtăşie şi comuniune cu Domnul decât dacă am fi încercat să ne conducem singuri afacerile.” R. 1999, c.2, p.5.
„Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt.” Ps. 34:18
(vezi Vestitorul dimineţii milenare, vol. 4, nr. 5 pag/282-284. «Comori din cer»)
„Casele, pământurile şi comorile adunate cu grijă pot să dispară sub lovitura de ciocan a celui puternic. Prietenii în care te-ai încrezut multă vreme pot să devină reci dintro dată, să-ţi întoarcă spatele şi să-ţi devină chiar duşmani. Casa pe care o iubeşti trebuie odată să se prăbuşească, familia să fie împrăştiată sau cuprinsă de moarte. Dragostea care străluceşte pe altarul casei poate să pălească şi să devină neclară sau să se stingă. Câţi şi-au găsit înaltele speranţe ale tinereţii şi ale vieţii timpurii transformate în scrum în doar câţiva ani sau câteva luni. Cuvântul Domnului se adresează tuturor acestora cu o putere specială când îi cheamă să vină cu inimile lor împovărate şi necăjite la El (vezi textul de mai sus). Dragostea şi făgăduinţele Lui preţioase sunt ca dulcele balsam din Ghilead pentru cei care, fiind trişti şi tulburaţi în lupta vieţii, vin la Cristos pentru odihnă şi alinare, pentru viaţă şi vindecare.” R. 5862, c.1, p.3,4.
„Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate.” Ps. 34:19
„Experienţele zilnice ale vieţii au o misiune de maximă importanţă pentru noi iar felul în care le primim ar trebui să ne preocupe în modul cel mai adânc, căci după folosul pe care îl tragem din ele belşugul fiecărei zile sau greutatea şi încercările ei ne aduc o binecuvântare sau un blestem. … Supărarea şi necazurile pot şi probabil adesea vor putea să se reverse ca un potop, dar Domnul va fi Sprijinul şi Puterea noastră în orice experienţă pe care El o permite. Sufletul care niciodată n-a cunoscut disciplinarea făcută de supărare şi necaz n-a învăţat încă ce este bucuria şi preţuirea dragostei şi ajutorului Domnului. În perioadele când ne copleşesc necazul şi supărarea atunci ne apropiem de Domnul, iar El se apropie în mod special de noi.” R. 5802, c.1, p.4,6.
„Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra!” Ps. 37:4,5
„Numai atunci când încrederea continuă în Domnul şi în multele Sale providenţe-răspuns s-au dezvoltat în vieţile noastre într-o preţioasă cunoaştere şi o intimitate personală (cu El — n.t.), atunci învăţăm să ne desfătăm în El. … Atunci, oricât de întunecată ar fi cărarea noastră, … gândul la protecţia divină ne însoţeşte mereu … El este desfătarea noastră. Legea Lui este plăcerea noastră. Prietenia şi dragostea Lui sunt însăşi viaţa noastră. Când inima a ajuns astfel centrată în Dumnezeu, cel mai firesc impuls este acela de a-şi supune Lui calea. … Cu siguranţă aceştia au tot ce le doreşte inima şi nu sunt lipsiţi de nici un bine.” R. 5803, c.2, p.2,3,5.
„Domnul întăreşte paşii omului şi astfel El îşi găseşte plăcere în calea lui.” Ps. 37:23
„În mulţi din poporul Domnului este o sursă de slăbiciune faptul că nu se ţin aşa cum ar trebui, prin credinţă, de această făgăduinţă şi altele asemănătoare; căci numai în măsura în care au această credinţă şi îmbrăţişează aceste făgăduinţe pot fi susţinuţi de ele şi pot fi încurajaţi să se străduiască pentru premiu.” R. 3157, c.1, p.1.
„Ei se pot desfăta pe această cale, oricât ar fi de spinoasă, îngustă şi aspră, datorită încrederii lor în dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi datorită încrederii că Cel care a început o lucrare bună în ei o completează astfel şi îi binecuvântează cu experienţele pe care înţelepciunea divină vede că vor fi, în cele din urmă, spre folosul lor.” R. 2762, c.2, p.4.
„Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuşi de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” Ps. 37:24
„Nu trebuie să scăpăm din vedere. … asigurarea că, deşi copilul lui Dumnezeu se poate împiedica uneori pe cale, nu va însemna că va fi doborât de tot, pentru că mâna lui se ţine încă de Domnul! Ce gând încurajator se găseşte aici! Ce bine calculată este eliberarea poporului Domnului din deznădejdea totală, atât în ce-i priveşte pe ei înşişi, cât şi unul pe altul. Toate gândurile importante care trebuie ţinute minte sunt: Mai sunt eu al Domnului? Mai cred eu în sângele preţios? Mai sunt eu încă consacrat Domnului şi căii Sale drepte? Dacă putem răspunde la aceste întrebări în mod afirmativ, ne putem da seama că încă suntem copiii lui Dumnezeu şi că mâinile noastre sunt încă în ale Lui; că spiritul conceperii … nu a pierit; şi că este voia lui Dumnezeu ca noi să ne revenim cât de repede posibil din orice piedică şi uitându-ne bine la dificultăţile şi încercările care ne-au condus la ea să ne întărim caracterele împotriva acelor greutăţi care privesc viitorul şi astfel să înaintăm cu adevărat mai puternici.” R. 3157, c.2, p.1.
„Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25
„Încrede-te în Domnul şi fă binele şi cu siguranţă vei fi îndestulat. … Aceste făgăduinţe sunt sigure; în timp ce facem binele şi ne încredem ne putem şi bucura. Aceasta nu implică că nu veţi avea încercări, supărări, dezamăgiri şi descurajări în afaceri. Asemenea experienţe pot fi tocmai ceea ce aveţi nevoie pentru a vă dezvolta caracterul creştinesc — în umilinţă, răbdare, dragoste de fraţi — iubire. Făina şi uleiul vostru pot fi pe sfârşite, aşa cum au fost cele ale văduvei din Sarepta; dar Dumnezeu ştie asta şi vi le va da împreună cu binecuvântări spirituale, dacă doar vă veţi încrede în El şi veţi face tot ce vă stă în putinţă. Domnul ne poate da lucrurile de care avem nevoie prin propria noastră hărnicie, prin ge-nerozitatea prietenilor sau prin asigurare publică. Deşi e de dorit şi de căutat prima variantă, nici cele din urmă nu trebuie dispreţuite sau respinse. Nici una din aceste metode nu înseamnă că cerşeşti. A accepta un ajutor oferit nu înseamnă a cerşi.” R. 2021, c.2, p.2.
„Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi fiindcă este domnul tău, adoră-l.” Ps. 45:10, 11
„A mai fost exprimată vreodată o cerere în căsătorie într-o frază mai delicată şi mai frumoasă? Cu uimire o citesc din nou şi din nou. Cu siguranţă că nu poate însemna nimic mai puţin decât aceasta: sunt invitat de către Regele Regilor să devin mireasa Fiului Său regal, unicul Său Fiu şi moştenitor al tuturor lucrurilor. Şi pentru că sunt îmbrăcat cu haina dreptăţii Sale care îmi este dată şi care ascunde toată nedreptatea propriilor mele haine, mi se spune că sunt cu adevărat considerat frumos în ochii Regelui, astfel încât acesta doreşte să mă facă mireasa Lui — dacă sunt doritor ca de dragul Lui să uit propriul meu popor şi casa tatălui meu (a lui Adam) — lumea în general cu toate speranţele, ţintele şi ambiţiile ei.” R. 1494, c.2, p.5.
„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor.” Ps. 46:1, 2
„Acest text trebuie întipărit în minte ca o putere mângâietoare şi susţinătoare pentru credinciosul Domnului. El este în deplină armonie cu cuvintele apostolului din Noul Testament, care declară că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său””. R. 3232, c.2, p.2.
„Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept.” Ps. 55:22
„Trebuie să se înfăptuiască în noi lucrări de har pe care numai experienţele grele ale vieţii le pot realiza. De exemplu, am fi înclinaţi să ne bizuim prea mult pe propria noastră înţelegere dacă nu am fi puşi uneori faţă în faţă cu probleme care depăşesc dibăcia noastră. Atunci când «ne este frică să ne atingem de lucruri care implică atât de mult» venim în dezorientarea noastră la Cel care cu bunătate a spus: «Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini» şi Îi cerem să o ia asupra Sa. Sau am putea fi înclinaţi să ne încredem prea mult în puterea braţelor noastre trupeşti dacă acestea nu ne-ar slăbi niciodată şi dacă dezamăgirea încercată atunci nu ne-ar conduce către Domnul, căutând adăpostul aripei Sale. Sau ne-am putea forma obiceiul de a ne încrede în bogăţii nesigure, dacă molia şi rugina nu le-ar strica niciodată şi dacă hoţii nu ar fura puţinul sau multul avuţiilor noastre pământeşti. Sau s-ar putea să fim mulţumiţi cu prieteniile şi iubirile pământeşti dacă pierderea lor nu ne-ar fi lăsat uneori singuri cu Dumnezeu ca să gustăm dulceaţa mângâierii Lui.” R. 2130, c.1, p.2.
„Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu ai fost un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.” Ps. 59:16
„Această apropiere de Dumnezeu în care vor fi adunaţi cei «aleşi» ai Lui va fi sursa protecţiei lor. Pentru ceilalţi pericolele vor fi proporţionale cu distanţa la care se află ei faţă de această citadelă a puterii, această cetate, acest refugiu sau turn. … O, dacă am putea pune bine acest gând în minţile noastre! … că Domnul este la cârmă în timpul de faţă, supraveghind toate afacerile pământeşti într-un mod mult mai practic decât în trecut. Oare n-am văzut noi îndurarea Lui faţă de biserică în perioada celor treizeci şi patru de ani de seceriş care deja au trecut? Putem pune la îndoială continua Sa supraveghere a afacerilor logodnicei Sale către marele final? „Cel care a început o bună lucrare” în noi este capabil să o ducă la capăt …; «Cine te-a călăuzit până acum te va călăuzi şi în continuare; Fii liniştit şi lasăte în voia lui.»” R. 4379, c.2, p.2,4.
„Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda.” Ps. 63:3
„Cei care iubesc viaţa prezentă îşi închid buzele şi încetează să vorbească despre bunătatea Lui, dar cei credincioşi legământului lor şi care preţuiesc favoarea Domnului ca fiind «mai mult decât viaţa» Îi vor aduce laudă în orice chip şi cu orice preţ pământesc.” R. 2853, c.1, sus.
„Trebuie să apreciem favoarea iubitoare a lui Dumnezeu ca fiind mai bună decât viaţa pământească, altfel nu suntem vrednici de El şi nu suntem dintre cei pe care El îi caută … Când începem să cântărim şi să comparăm părtăşia cu Dumnezeu şi speranţele eterne … cu iubirile pământeşti, legăturile familiale, ambiţiile şi plăcerile pământeşti, toate acestea din urmă par chiar lipsite de importanţă, praf comparat cu aur pur. Şi din acest punct de vedere le abandonăm pe toate cu bucurie, renunţând însăşi la viaţă pentru favoarea lui Dumnezeu.” R. 2852, c.1, sus.
„Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” Ps. 73:24
„Cât de minunat a călăuzit Domnul poporul Său! Copiii Săi au fost întotdeauna grija Sa continuă. Nu i-a lipsit de nici un bine, ci toate lucrurile au fost făcute pentru a lucra împreună spre binele lor, dacă L-au ascultat. Căruia din cei care s-au încrezut în Domnul de-a lungul multor ani, prin soare şi umbră, prin zâmbete şi lacrimi, prin ape limpezi şi prin furtuni şi vijelii, nu i-a fost confirmată veridicitatea făgăduinţelor Sale preţioase şi a credincioşiei Sale statornice!” R. 5538, c.1, p.8.
„Noi simţim necesitatea unui Sfătuitor, a unui Sfătuitor înţelept. Găsim că chiar şi cel mai bun sfat pământesc este de valoare numai dacă a fost îndrumat de sfatul divin … Mai mult decât atât … avem asigurarea că acest sfat va fi suficient pentru noi pentru ca, acordându-i atenţie, în cele din urmă să ajungem la premiul veşnic la sfârşitul cursei noastre.” R. 2240, c.1, p.5.
„Carnea şi inima mi se prăpădesc, dar Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea.” Ps. 73:26
„În vremuri de grele încercări întunericul poate pătrunde, într-adevăr, atât de adânc în sufletul nostru, ca şi în cazul Domnului nostru iubit, încât să nu vedem stelele speranţei; dar dacă, aşa ca Domnul nostru, ne ţinem de mâna atotputernică a lui Iehova şi spunem cu umilinţă: «Totuşi, nu voia mea, ci voia Ta să se facă», harul Său va fi întotdeauna de ajuns; şi vom putea spune împreună cu psalmistul: Deşi «carnea şi inima mi se prăpădesc», totuşi «Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea»; şi, împreună cu Domnul, inimile noastre vor răspunde: «Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl săl beau?»” R. 1802, c.2, sus.
„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut.” Ps. 84:11
„Textul nostru este o mare încurajare pentru clasa — David, pentru clasa preaiubiţilor, a celor unşi, membrii lui Cristos. Pentru aceştia Domnul Dumnezeu este deopotrivă un soare şi un scut; El nu numai că-i luminează, dar nu va admite ca ei să ducă lipsă de binecuvântările pe care El le dă. El îi va apăra de toţi duşmanii şi de orice lucru care va tinde să-i vateme în vreun fel; toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele celor care-L iubesc, care au fost chemaţi după planul Său. Cu o asemenea asigurare binecuvântată putem aştepta viitorul cu bucurie şi încredere, crezând că vom avea parte de răsplăţile glorioase pe care Dumnezeu le-a făgăduit celor credincioşi.” R. 4219, c.2, p.4.
„Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.” Ps. 89:34
„În timp ce căutăm să îl imităm pe Domnul nostru în orice detaliu şi să fim în completă asemănare de caracter cu El, să avem în mod special în minte, ca o parte a lecţiei acestui text, credincioşia lui Dumnezeu faţă de angajamentele Sale; şi, ca şi popor al Lui, să ne hotărâm ca prin ajutorul şi harul Său să creştem zilnic în această calitate, în asemănarea Sa — pentru ca şi noi înşine să putem spune referitor la legămintele sau hotărârile noastre, aşa cum Domnul spune despre ale Lui: «Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele».” R. 3109, c.2, p.2.
„Cel ce stă în locuinţa tainică a Celui Preaînalt se va odihni la umbra Celui Atotputernic.” Ps. 91:1
„Această locuinţă tainică a Celui Preaînalt, Preaiubit, este locuinţa comuniunii intime şi a împărtăşirii cu Dumnezeu, prin privilegiul binecuvântat al rugăciunii şi prin credinţa în Cuvântul Său preţios şi grija providenţială făgăduită. … O, cât de preţioasă este această locuinţă tainică! Câtă odihnă şi împrospătare găsim în mijlocul agitaţiei care chiar acum tulbură întreaga lume. … Aici găsim odihna, pacea, lumina şi bucuria pe care lumea nu le poate da, dar nici nu le poate lua.” R. 1788, c.1, p.2,3.
Se odihneşte «la umbra Celui Atotputernic» — tipificată de norul care acoperea Tabernacolul tipic, care simboliza prezenţa şi protecţia Domnului.” R. 1913, c.2, p.1.
„Eu spun despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!’” Ps. 91:2
„Noi trebuie să ne menţinem neclintită încrederea, pentru că aceasta ne asigură că Dumnezeu este Tatăl nostru. Cu toţii ştim câte ceva despre telegrafia fără fir care se utilizează acum într-un mod minunat atât pe mare cât şi pe uscat. Şi aceasta este doar o simplă ilustraţie a comunicării fără fir care se menţine între adevăratul creştin şi Domnul ceresc. În orice împrejurare această încredere, sprijinindu-se pe Domnul, va privi spre El. Va exista acea comunicare fără fir între Tată şi copil.” R. 5595, c.1, p.6.
„Căci El te va scăpa de laţul vânătorului, de ciuma distrugătoare.” Ps. 91:3
„Ciuma necredinţei va cutreiera peste tot.” R. 844, c.1, p.6.
„Fiecare eroare a întunecat şi a ascuns un oarecare adevăr; dar noi, acum, am ajuns la timpul când orice copil al lui Dumnezeu are nevoie de tot arsenalul adevărului — armătura lui Dumnezeu. Cel care nu este îmbrăcat cu toată «armătura lui Dumnezeu» va cădea cu siguranţă în eroare în această «zi rea», în acest «ceas al încercării». … Şi «judecata începe de la casa lui Dumnezeu». Cine va putea să rămână în picioare? Nimeni, în afară de cei care «s-au zidit pe credinţa preasfântă» cu făgăduinţele preţioase şi învăţătura vie a Cuvântului lui Dumnezeu.” R. 5801, c.2, p.4.
„El te va acoperi cu penele Lui şi vei avea un refugiu sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este adevărul Lui.” Ps. 91:4
„Iubirea, grija şi protecţia Tatălui nostru ceresc sunt penele şi aripile Lui, care ne apără de orice rău, ne păstrează în căldură şi siguranţă.” R. 5438, c.2, p.1.
„Da, Adevărul Său — acest mare sistem al adevărului cuprins în Planul divin al vârstelor — este un scut şi o pavăză suficientă pentru toţi cei care, cu inimă sinceră, îl primesc şi se dovedesc credincioşi lui. Este armătura lui Dumnezeu.” R. 3332, c.1, sus.
„Mesajul secerişului, cu trăsăturile sale variate, refe-rindu-se la fiecare fază a Adevărului cuvenit acum şi fiecare fază a erorii fiind acum adusă la lumină, este puterea apărătoare a lui Dumnezeu, prin care, conform asigurării Sale, cunoaştem că nimic cu nici un chip nu va dăuna membrelor — «picioare» ale adevăratului «corp al lui Cristos»”. R. 3441, c.2, p.1.
„Nu trebuie să te temi nici de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare.” Ps. 91:5,6
„Amintiţi-vă explicaţia profetului David despre ziua noastră, cu săgeţile, epidemia, obstacolele ei etc. şi declaraţia că o mie vor cădea alături de noi. Să nu uităm, de asemenea, nici asigurările ferme ale Domnului nostru, că El îi va păzi pe ai Săi, pe aleşii Săi — cei care îşi întăresc chemarea şi alegerea. … Cei apăraţi vor fi aceia care trăiesc foarte aproape de Domnul — nu numai pe dinafară, ci şi în experienţa inimii lor. Aceşti aleşi au asigurarea că Dumnezeu va trimite mesagerii Săi să îi păzească, astfel încât picioarele să nu se lovească de vreo piatră de poticnire, ci să fie susţinute, ridicate mai sus prin agenţii stabiliţi ai lui Iehova (Ps. 91).” R. 4438, c.2, p.5.
„O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” Ps. 91:7
„Trebuie să ne amintim că această făgăduinţă este numai pentru o clasă specifică, pentru cei care au făcut din Domnul, Cel Preaînalt, refugiul şi locuinţa lor.” R. 4167, c.2, jos.
„Nu trebuie să ne gândim la cei care vor fi răniţi şi vor cădea. … ca şi la lume, ci mai degrabă ca şi la nişte prieteni ai Bisericii, tovarăşi apropiaţi ai acesteia. Lumea nu ar putea să cadă din favoarea divină pentru că ea nu a fost şi nu este în favoarea divină. … Acest verset pare că se aplică la cei care de fapt au fost concepuţi de Spiritul Sfânt sau la cei care au pretins că au o poziţie asemănătoare cu a celor concepuţi de Spiritul Sfânt; cum ar fi, de pildă, neghina care pretinde a fi grâu. … Există o deosebire între cei o mie căzuţi alături şi cei zece mii căzuţi la dreapta. Putem deduce că cei o mie pot să cadă într-o necredinţă totală şi cei zece mii, «marea mulţime», în marele timp de strâmtorare pentru a-şi albi hainele şi pentru a se curăţa. Ei vor fi părtaşi cu Babilonul la păcatele lui şi vor lua parte în marea lui cădere. … Numai cei sfinţiţi în Isus Cristos, copii ale Fiului preaiubit al lui Dumnezeu, vor fi capabili să stea desăvârşiţi în El.” R. 4926, c.1, p.5; c.2, p.1.
„Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta” Ps. 91:9
„Aceasta ne dă cheia siguranţei sfinţilor. Puterea lor va sta, în mare parte, în aceea că iau aminte la prevenirile apostolului referitoare la timpul prezent şi prin urmare vor şti cum să se păzească de cursele adversarului. Cei «aleşi» vor fi în aşa armonie cu Domnul, atât de plini cu spiritul Cuvântului Său, atât de binecuvântaţi prin exercitarea privilegiilor lor ca sub-secerători în acest seceriş şi atât de dispuşi să renunţe la vieţile lor pentru adevăr şi în serviciul lui, încât nici una din aceste curse şi înşelăciuni ale adversarului … nu va fi o atracţie deosebită pentru ei.” R. 2770, c.2, p.4.
„De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul tău” Ps. 91:10
„Nici o nenorocire nu te va ajunge” — pe noua creatură.” Vezi R. 4767, c.1, p.3.
„Trebuie să recunoaştem că sunt două clase ale celor concepuţi de spirit şi că textul nostru se referă doar la una din aceste clase. … Ei nu şi-au retras nimic din dragostea şi devotamentul lor; lucrurile pot fi dezastruoase pentru interesele lor trupeşti; dar ei îşi amintesc că «nu sunt în trup, ci în spirit» şi înţeleg că nici o influenţă exterioară nu poate dăuna adevăratelor lor interese ca Noi Creaturi, nici nu îi împiedică, dacă sunt credincioşi, să ajungă la gloriile Împărăţiei. … Pentru această clasă şi pentru toate lucrurile care li s-ar putea întâmpla este dată această asigurare: «nici o nenorocire nu te va ajunge». Cât despre cealaltă din cele două clase — «marea mulţime» — unele necazuri îi vor ajunge. Ei vor trece prin marea strâmtorare.” R. 4767, c.2, p.4,5.
„Căci El va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale.” Ps. 91:11
„Mesajul secerişului este puterea susţinătoare a lui Dumnezeu.” R. 3441, c.2, p.1.
„Noi credem că Domnul a întocmit mesageri, agenţi care au fost şi sunt de mare ajutor pentru toată clasa —«picioare». Aceşti agenţi au fost diferiţi. Pagina tipărită cu mesajul adevărului prezent a ajuns … în toate părţile pământului pentru a căuta şi a sprijini membrele «picioarelor» lui Cristos. … El va continua să folosească aceşti agenţi şi va exista întărire pentru poporul Său până la sfârşitul căii. Dacă vor fi unii care nu vor fi astfel călăuziţi, trebuie să fie din cauză că există ceva rău în ei înşişi. Fiecare din noi ar trebui să vadă dacă este din clasa «te». «Nici un rău nu te va ajunge». Aceasta va însemna protecţie divină până la sfârşitul alergării noastre.” R. 5817, c.2, sus, p.1.
„Şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Ps. 91:12
„În conformitate cu acest Psalm vedem că acum este timpul când membrele — «picioare» sunt într-un mare pericol de a se poticni şi de aceea au nevoie de o supraveghere specială. … Prezenţa Domnului nostru şi lucrarea Sa nu au fost nici înţelese, nici apreciate în secerişul iudaic; tot aşa este şi acum. … Evenimentele de astăzi sunt manifestări ale prezenţei Sale. Aceste lucruri, precum şi adevărurile esenţiale ale Scripturii, acum mai clare şi mai luminoase ca niciodată, sunt pietre de poticnire pentru lume, dar sunt binecuvântări pentru cei credincioşi, pentru cei veghetori. Adevăratul popor al lui Dumnezeu, urcând această piatră de păşire, este ridicat la un punct de vedere mai înalt, nefiind lăsat să se poticnească. Doctrina răscumpărării şi dovezile celei de a doua prezenţe a Învăţătorului în acest timp sunt avantaje de nedescris pentru sfinţii Domnului.” R. 5816, c.2, p.7; 5817, c.1, p.1.
„Fiindcă mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” Ps. 91:14
„Fiindcă Mă iubeşte (spune Iehova) de aceea îl voi scăpa (de ciumă, etc.), îl voi ocroti (îl voi înălţa la comoştenire cu Cristos, îl voi face un membru al «preoţiei regale» şi un «părtaş al firii dumnezeieşti»), căci cunoaşte (apreciază) Numele Meu.” R. 3332, c.2, p.4.
„Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora.” Ps. 91:15
„Lăudaţi pe Domnul pentru o asemenea asigurare a grijii Sale iubitoare! «Binecuvântează, o, suflete al meu, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!»” R. 3332, c.2, p.6.
„Ceea ce ni se comunică aici este faptul că Domnul nu va opri neapărat intrarea noastră în necaz. … Necazul se poate dovedi foarte folositor pentru noi. Domnul ne-a spus deja în Cuvântul Său că trebuie să ne bucurăm chiar şi în necaz. … Astfel, chiar dacă Domnul nu ne promite că vom scăpa de necaz, El ne promite că împreună cu necazul va da copiilor Săi consolare a inimii, har susţinător, care îi va face să se bucure în mijlocul necazului lor.” R. 5758, c.1, p.3; c.2, p.1.
„Lumina este semănată pentru cel drept şi bucuria pentru cel cinstit cu inima.” Ps. 97:11
„Toţi «fraţii» vor fi deşteptaţi la timp ca să îmbrace «toată armătura lui Dumnezeu». … Oricine va fi lăsat în adormire şi în întuneric şi astfel nu va fi pregătit să «stea în picioare» în această zi rea, va confirma, oricare ar fi declaraţiile lui, că Dumnezeu, care citeşte inimile, nu l-a găsit vrednic de lumina adevărului prezent. «Lumina (adevărul) este semănată pentru cel drept şi bucuria (bucuria care vine din înţelegerea adevărului) pentru cel cinstit cu inima»”. R. 2453, c.1, p.4 şi R. 3648, c.1, p.3.
„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” Ps. 103:13, 14
„El ne invită să ne încredem în El ca şi copiii. … fiind pe deplin încredinţaţi de interesul Său chiar şi pentru cele mai mici afaceri ale noastre.” R. 3161, c.2, p.1.
„Acest cuvânt din gura lui Dumnezeu ne asigură că El ştie din ce suntem întocmiţi, Îşi aduce aminte că suntem ţărână — slabi, imperfecţi, muritori; şi că scopul Lui nu este acela ca noi să continuăm a fi mereu în conflict cu noi înşine — voinţa perfectă împotriva corpului imperfect; ci El s-a îngrijit ca la înviere să avem corpuri noi, perfecte, în deplină armonie cu minţile noastre noi.” R. 4897, c.2, p.6.
„Dar bunătatea Domnului ţine din veci şi în veci pentru cei care se tem de El şi dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei care păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Ps. 103:17, 18
„Una din caracteristicile restrictive ale acestei căi este că în prezent nimeni nu este acceptat de Dumnezeu dacă nu face un legământ hotărât cu Dumnezeu. Dacă cineva nu alege să facă acest legământ poate să tot creadă că este creştin, căci de fapt nu este. În lumea de astăzi patru sute de milioane de oameni sunt socotiţi creştini. … Dar Biblia declară foarte limpede: «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze». Această lepădare de sine şi purtare a crucii este sacrificiul necesar în timpul prezent pentru ucenicie în Cristos. Mulţi oameni nu sunt creştini pentru că nu au intrat în legământ cu Dumnezeu. … După ce am intrat pe această poartă strâmtă şi pe cărarea îngustă trebuie să ne continuăm drumul pe ea — nu neapărat fără să ne poticnim, nu neapărat fără să facem greşeli; dacă putem continua cu toată capacitatea noastră chiar şovăind şi cu inimile loiale Domnului ni se va da să stăm pe tronul Său — ca membri ai clasei Miresei Sale.” R. 5055, c.1, p.7,8; c.2, p.3.
„I-a călăuzit pe un drum drept” Ps. 107:7
„În ceea ce priveşte Israelul spiritual este îndeosebi adevărat că Domnul îl conduce pe drumul cel drept, pe cea mai bună cale; şi de aceea toţi cei ce cu adevărat fac parte din poporul Lui ar trebui să fie atenţi în a observa călăuzirile Lui şi iuţi în a le urma. În cele din urmă, vom vedea cu siguranţă că El ne-a călăuzit pe drumul cel drept, oricât de diferit ar fi acest drum de cel pe care l-am fi ales pentru noi înşine. Problema multora este că drumul pe care apucă nu este acela călăuzit de Domnul şi prin urmare nu este cel mai bun drum, deşi Domnul poate să supravegheze încăpăţânarea lor astfel încât să nu le aducă vreun mare prejudiciu care altfel ar fi venit peste ei. … Să înaintăm, deci, cu deplină credinţă în Cel care ne-a condus până acum, spre zilele viitoare, învingând … tari fiind nu în noi înşine, ci în Cel care ne-a chemat şi ne-a călăuzit până acum.” R. 4064, c.2, p.2.
„A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit.” Ps. 107:29
„Ca multe alte Scripturi şi acest text are o aplicare specială la Biserica lui Cristos. Sfântul Pavel ne spune că aceste lucruri au fost scrise dinainte pentru avertizarea, învăţătura noastră. (1 Cor. 10:11). Noi credem că aproape toate profeţiile îl recunosc în primul rând pe Domnul şi corpul Său. Multe furtuni au fost permise de Domnul să vină asupra … celor ce Îl urmează. Uneori întreaga călătorie a vieţii a fost una furtunoasă. Uneori cântăm: «Când mă-nspăimântă viaţa». În epistolele sale apostolul lasă să se înţeleagă că cei care nu au furtuni, încercări şi dificultăţi nu au dovada că sunt copiii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu se poartă cu unii ca aceştia ca şi cu copiii Săi (Evr. 12:7,8). Dacă suntem copiii lui Dumnezeu avem nevoie de încercări şi probe pentru ca acestea să ne facă «să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină» (Col. 1:12). În toate aceste experienţe tendinţa încercării este aceea de a ne conduce mai aproape de Domnul, de a ne face să simţim că avem nevoie de adăpostul şi grija divină. Şi astfel iese la iveală o binecuvântare din aceste furtuni.” R. 5239, c.1, p.2,3.
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Ps. 116:15
„Aşa să fie cu toţi cei ce s-au consacrat să umble pe urmele Răscumpărătorului lor. Acoperiţi cu haina dreptăţii Sale toţi sunt scumpi înaintea Tatălui şi moartea lor în oricare împrejurare nu va fi întâmplătoare, ci un sărut al aprobării divine şi o pecete a binecuvântării viitoare în întâia înviere.” R. 4054, c.2, p.1.
„Nici un păr de pe capetele lor nu poate cădea fără ca El să ia seama.” F. 569
„Însăşi moartea este neputincioasă să ne atingă până când timpul lui Dumnezeu pentru noi nu va fi venit.” R. 5546, c.2, p.3.
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105
„Dumnezeu doreşte ca cei care sunt treji să înveţe din ce în ce mai mult din planul Său. Aceştia vor creşte în har şi în cunoştinţă pe măsură ce veghează. Ei nu vor fi ca cei din lume. Lumea va fi în amorţeală — ei vor fi nevrednici de ziuă. Întunericul acoperă în prezent întregul pământ. Dar poporului lui Dumnezeu i se acordă o lumină specială. Ei iubesc lumina. «Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.» Nu este o lumină ca cea a lunii, care se propagă până departe, ci mai degrabă o mică lumină la picioarele celor care veghează pentru ea. Cei care se duc să doarmă vor găsi că li se stinge lumina.” R. 5256, c.2, p.5.
„Multă pace au cei care iubesc legea Ta şi pentru ei nu este cădere.” Ps. 119:165
„Nu este cădere — sau nu se împiedică.” Vezi R. 1356.
„A iubi legea lui Dumnezeu ar însemna, deci, a aprecia faptul că Dumnezeu are un scop măreţ, a găsi plăcere în a căuta care este voia lui Dumnezeu şi a avea deplină încredere în dreptatea, înţelepciunea, iubirea şi puterea Sa. Multă pace au toţi cei care fac astfel. Ei nu înţeleg fiecare atitudine a dreptăţii divine, dar credinţa lor e susţinută de faptul că El este prea înţelept ca să greşească. Astfel au ei pace încredinţându-I Lui inte-resele lor.” R. 4898, c.1, p.2.
„Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” Ps. 121:2
„O lecţie generală este învăţată prin faptul că chivotul a fost înainte şi a rămas în albia râului până când au trecut toţi. Aceasta a fost pentru ei garanţia din partea Domnului a siguranţei trecerii lor. … O lecţie pentru toţi israeliţii spirituali ar trebui să fie aceasta: «Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3:6); … «Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic»; … «Ajutorul îmi vine de la Domnul»; «Pot totul în Cristos care mă întăreşte»; şi … «Toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.» … În puterea acestor făgăduinţe divine să intrăm în binecuvântările Domnului din ce în ce mai mult, zi de zi, şi să lăsăm ca îndrumările Lui trecute şi prezente să ne dea curaj şi să ne întărească pe viitor. «Cel ce ne-a călăuzit în trecut ne va mai călăuzi. Fii liniştit şi lasă-te în voia Lui.»” R. 4064, c.1, p.1,2.
„El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul; Cel care te păzeşte nu va dormita.” Ps. 121:3
„Dumnezeul lui Israel este prezent întotdeauna cu poporul Său adevărat. El niciodată nu ne uită, ci se îngrijeşte mereu de interesele noastre, păzindu-ne în orice vreme de primejdie, furnizându-ne ceea ce ne trebuie pentru fiecare nevoie a noastră, fie ea temporală sau spirituală, orice este cel mai bine pentru interesul noii creaturi. El citeşte fiecare gând al inimilor noastre, El observă fiecare impuls de devotament şi dragoste faţă de El, modelează toate influenţele care înconjură vieţile noastre pentru disciplinarea şi finisarea noastră şi ia aminte la fiecare strigăt al nostru după ajutor, mângâiere, simpatie şi părtăşie cu El. El nu este niciodată, nici măcar pentru un moment, uituc sau neveghetor. «Nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.»” R. 5548, c.2, p.7.
„Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.” Ps. 121:7
„Cu cât trăim mai aproape de Domnul şi cu cât credinţa noastră este mai mare cu atât mai mult vom observa conducerea divină şi cu atât mai mult ne vom folosi de mijloacele pe care El le-a pregătit pentru întărirea şi sprijinirea noastră. Îl putem chema în vreme de necaz, putem merge la El în rugăciune; El nu îi părăseşte niciodată pe cei care şi-au pus încrederea în El şi care caută cu seriozitate să umble pe calea pe care El o indică. Acest lucru fiind adevărat putem continua călătoria noastră în deplină nădejde şi încredere. Având tot ce este al nostru consacrat Domnului trebuie să căutăm călăuzirea Sa, pentru că prezenţa Sa este cu noi în toate afacerile vieţii noastre.” R. 5548, c.1, p.6.
„Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” Ps. 121:8
„Este privilegiul nostru să cunoaştem faptul mângâietor că înţelepciunea şi cunoştinţa lui Iehova sunt deasupra tuturor necesităţilor imperiului Său universal şi că mânia omului şi a tuturor puterilor unite ale întunericului nu pot zădărnici nici în cea mai mică măsură planul divin. Aceeaşi putere care a fost capabilă să-L transforme pe Fiul spiritual al lui Dumnezeu la natură umană a fost de asemenea capabilă să-L protejeze împotriva tuturor potrivnicilor, din copilăria neputincioasă până la timpul hotărât pentru sacrificiul Lui pentru răscumpărarea lumii.” R. 1681, c.1, p.6.
„Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Ps. 125:1
„Marea zi care este acum peste noi încearcă structura caracterului fiecărui om, de ce fel este; şi numai foarte puţini, chiar dintre pretinşii creştini, vor rezista probei. Cei puţini care vor trece în siguranţă, fără pierderi prin această încercare crucială, sunt doar aceia care au ajuns întăriţi în Adevărul lui Dumnezeu, care s-au înrădăcinat, s-au întemeiat şi s-au zidit în Cristos. Diferenţa dintre un creştin puternic şi neclintit şi un fanatic este că unul este întărit în Adevăr şi celălalt este întărit în eroare. «Focul» acestei zile va continua să ardă şi să scoată la lumină marea deosebire dintre cele două clase până când toţi vor fi testaţi şi încercaţi şi găsiţi vrednici sau nevrednici.” R. 5558, c.2, p.4,5.
„Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa încon- joară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac.” Ps. 125:2
„Putem vedea bine că oraşul Ierusalim, aşa cum este el aşezat în vârful munţilor şi înconjurat de ei din toate părţile, ar fi greu de atacat cu succes de către duşman. Drumurile de munte ar fi greu accesibile pentru că sunt uşor de apărat. Sugestia profetului că Domnul este cetăţuie şi apărare pentru poporul Său sub orice influenţă adversă este una frumoasă, pe care toţi o pot aprecia.” R. 4623, c.1, p.4.
„Domnul este lângă toţi cei care Îl cheamă, lângă cei ce Îl cheamă în adevăr. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.” Ps. 145:18, 19
„Dacă Învăţătorul Însuşi a avut nevoie de întărire, cu siguranţă că şi noi avem nevoie de ea; şi dacă El a primito ca răspuns la rugăciunile Sale însoţite de strigăte puternice şi lacrimi, aceasta ne indică modul în care lui Dumnezeu Îi place să ne acorde deplina asigurare a credinţei, care este capabilă să ne întărească ca şi buni ostaşi pentru a îndura orice şi totul în numele şi în serviciul Său. … Dar oricum ar putea veni întărirea, trebuie să existe asigurarea, nu a oamenilor sau a îngerilor, ci a lui Dumnezeu, că Îi suntem plăcuţi şi acceptabili — şi că putem revendica şi aştepta lucrurile nespus de mari şi scumpe pe care El le are păstrate pentru cei care-L iubesc.” R. 2775, c.1, p.4.
„Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc.” Ps. 145:20
„În mijlocul „timpurilor grele” ale acestei „zile rele” şi al vocilor de avertizare ale sfinţilor profeţi şi ale apostolilor care indică capcanele, epidemiile şi pericolele subtile din toate părţile — şi de asemenea în mijlocul înţelegerii sensului existenţei actuale a unor asemeneaa atacuri şi pericole — cât de preţioase sunt pentru sfinţi asigurările protecţiei, îngrijirii şi iubirii divine!” R. 5257, c.1, p.4.
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Prov. 3:5, 6
„Dacă uneori nu ştim ce să facem, să ne întoarcem la dreapta sau la stânga, nu ştim încotro s-o apucăm, să ne ridicăm inimile către Domnul şi să aşteptăm înaintea Lui, amintindu-ne asigurarea divină: «Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra». «Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.» Astfel, vocea Sa dragă aduce mângâiere, întărire, odihnă, în mijlocul tuturor îngrijorărilor şi încurcăturilor drumului. «Şi peste toţi cei ce vor umbla după regula aceasta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!» (Gal. 6:16)”. R. 5807, c.2, p.3.
„Dar cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei.” Prov. 4:18
„Faptul că Marele Învăţător este prezent suprave-ghind lucrarea «secerişului» este, credem, încă o asigurare în această direcţie. Ne mângâiem cu gândul că ochiul Său, toiagul Său şi nuiaua Sa conduc turma Sa din har în har şi din cunoştinţă în cunoştinţă. De aceea nu e de mirare că observăm, după cum a fost prezis, că «cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei.» Micile detalii pot şi chiar ar trebui să ne aşteptăm să devină mai clare pe zi ce trece, dar toate principiile fundamentale ale supra-structurii credinţei noastre sunt neschimbătoare.” R. 3856, c.2, p.1.
„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz.” Prov. 10:22
„Un alt fel de bogăţie este dată preoţimii regale, credincioasă în a-şi săvârşi sacrificiul de sine. Acestea sunt bogăţiile Spiritului Sfânt. Pe măsură ce ei îşi sacrifică interesele egoiste, scopurile şi proiectele pământeşti, etc. în serviciul Domnului şi al Adevărului, observă că cresc din ce în ce mai mult în asemănare cu Tatăl lor ceresc şi cu Domnul lor şi că roadele Spiritului Sfânt abundă în ei din ce în ce mai mult — blândeţea, răbdarea, bunătatea, dragostea de fraţi, iubirea. Mai mult, ei găsesc o pace şi o bucurie faţă de care mai înainte erau străini…. Această pace şi bucurie vine prin înţelegerea faptului că, predând Domnului tot ce este al lor, toate făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe le aparţin. Acum credinţa lor poate să se ţină cu putere de aceste făgăduinţe ca fiind ale lor.” R. 2762, c.2, p.2,3.
„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul nu are de ce să se teamă.” Prov. 29:25
„Orice persoană cu o inimă loială, ascultătoare, care poate practica credinţa, şi-a procurat astfel putere şi har pentru orice vreme de nevoie, pentru orice ceas al încercării, pentru orice dificultate şi problemă şi pentru toate afacerile vieţii — elementul de stabilitate care va da echilibru şi care ne face în stare să profităm de toate experienţele vieţii, atât de cele amare cât şi de cele dulci.” R. 3545, c.1, sus.
„Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine.” Isa. 26:3
„Ştefan a avut această pace şi bucurie chiar când potrivnicii lui îl omorau cu pietre; şi mai multe mii din sfinţii lui Dumnezeu pot mărturisi acelaşi lucru — în mijlocul sărăciei, bolii, necazului, ispitei, în mijlocul duşmanilor din toate părţile şi chiar în flăcările persecuţiilor violente. De unde vin acestea? Sau cum sunt pacea şi chiar bucuria compatibile cu asemenea condiţii? Răspunsul este: este o pace a minţii — «Tu vei ţine în pace deplină pe cel ce se sprijină pe Tine». Nimeni nu poate cunoaşte binecuvântarea acestei păci până când nu a experimentato. Şi nimeni nu-i poate înţelege marea valoare până ce n-a fost pus la probele necazului.” R. 1961, c.2, p.6.
„În seninătate şi în încredere va fi tăria voastră.” Isa. 30:15
„Domnul ne dă cheia acestei odihne în cuvintele: „Învăţaţi de la Mine; căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.” Cu adevărat, într-un spirit blând şi liniştit este secretul liniştii. A fi blând înseamnă a cultiva harurile răbdării, ale supunerii iubitoare faţă de voinţa lui Dumnezeu, ale încrederii în dragostea şi purtarea Lui de grijă, în înţelepciunea sfatului Său călăuzitor şi a providenţelor Sale conducătoare; a fi blând mai înseamnă a continua cu perseverenţă acest curs prin reputaţie rea sau bună sau prin împrejurări favorabile sau nefavorabile. Fie ca preaiubiţii copii ai lui Dumnezeu să caute din ce în ce mai mult să copieze spiritul blând şi liniştit al lui Cristos, acceptând providenţele lui Dumnezeu, ascultând învăţăturile şi conducerea Lui, aşa cum a făcut El, înarmaţi cu tăria pe care doar El o poate da şi o va da tuturor celor care iau jugul Lui asupra lor şi învaţă de la El.” R. 1962, sus.
„I se va da pâine şi nu-i va lipsi apa.” Isa. 33:16
„Să nu cerem nimic peste trebuinţele noastre reale pentru că Dumnezeu (nu noi) vede necesităţile şi trebuinţele noastre — să fim recunoscători întotdeauna pentru «pâinea şi apa» promise, precum şi pentru orice alt confort suplimentar. Dându-ne seama întotdeauna de înţelepciunea superioară a lui Dumnezeu şi de dragostea Sa nelimitată pentru noi, ar trebui să ne temem să luăm, în orice grad, interesele noastre din mâna Lui. Astfel putem trăi bucurându-ne mereu, înţelegând că orice ni s-ar putea întâmpla toate lucrează spre binele nostru. Poate avem nevoie să cunoaştem suferinţa, sau să ajungem în nedumerire şi aproape în lipsă pentru a avea experienţa sau încercarea sau pedeapsa necesară. Şi ar trebui să învăţăm să căutăm şi să apreciem imediat lecţia sau pedeapsa şi să ne dovedim elevi apţi în şcoala lui Cristos.” R. 2009, c.2, p.5.
„Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui.” Isa. 33:17
„O, ce imagine a odihnei şi păcii, a gloriei şi binecuvântării, a părtăşiei cu bucurie, a iubirii nepieritoare, a purităţii nepângărite şi a fericirii nesfârşite! Numai cel care a prins o rază a gloriei ei poate estima puterea ei de a inspira zel sfânt, străduinţă serioasă şi îndurare răbdătoare a pierderilor şi crucilor cărării disciplinei care duce la ea. Nu este de mirare că nu toţi cei care rostesc numele lui Cristos sunt plini de inspiraţia acestei binecuvântate imagini; căci doar câţiva, chiar şi dintre cei care cunosc teoretic aceste lucruri, văd cu adevărat această imagine şi prin credinţă înţeleg că au un loc în ea. … Dacă tu eşti un împlinitor credincios al Cuvântului lui Dumnezeu şi nu doar un ascultător, atunci, chiar acum «ochii» credinţei tale vor prinde inspiraţia gloriei care se va descoperi şi paşii tăi se vor grăbi pe cărările neprihănirii.” R. 2087, c.2, p.3.
„Dar cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu sunt extenuaţi.” Isa. 40:31
„Dacă unii îşi pun nădejdea în ei înşişi şi se bizuie în principal pe puterea lor, va fi spre avantajul lor ca Domnul să permită să se descurajeze pentru ca să devină mai timizi, să-şi poată pierde toată încrederea în sine, să-şi dea seama de completa lor neputinţă şi slăbiciune şi de nevoia lor de a se sprijini în întregime pe Domnul, de a căuta mereu la El călăuzire şi sprijin. Dacă copiii Domnului învaţă să se încreadă astfel în El, pentru ei se împlineşte făgăduinţa: „cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; … umblă şi nu obosesc””. R. 5712, c.2, p.6.
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele.” Isa. 41:10
„Fiecare membru al Corpului lui Cristos, adevăratul Israel al lui Dumnezeu, este privilegiat să aibă călăuzirea continuă a Domnului în fiecare experienţă a călătoriei sale prin pustiu. Pentru hrana noastră zilnică este furnizată mana cerească. Pentru împrospătarea noastră zilnică curge apa vieţii din stânca lovită a veacurilor. Nuiaua cu care ne pedepseşte Tatăl nostru ne ţine în frâu când suntem în pericol sau când rătăcim pe vreo cărare interzisă. Cu câtă iubire ne aduce El înapoi pe drumul cel drept, ne tămăduieşte rănile şi cu câtă milă ne iartă căderile şi slăbiciunile. Cu siguranţă, putem avea absolută încredere în Conducătorul nostru ceresc. Astfel ne putem odihni în El şi putem fi păstraţi în pace deplină.” R. 5548, c.2, sus.
„Căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu te voi ajuta»”. Isa. 41:13
„Nici o limbă nu poate spune câtă binecuvântare cu pace, cu un spirit liniştit cu putinţa de a îndura greutăţile ca un bun ostaş al lui Cristos, cât suport şi câtă întărire în vremuri de încercare stau în spatele acestor asigurări preţioase. … În trecut, Dumnezeu a permis credincioşilor Săi să treacă prin multe experienţe întunecate şi chinuitoare cu o tărie de caracter ce a surprins lumea, care i-a văzut în cuptorul aprins, dar nu a văzut că cu ei era unul care semăna cu Fiul lui Dumnezeu (Dan. 3:25). Ei au îndurat ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut (Evr. 11:27).” R. 4784, c.2, p.4.
„Când vei trece prin ape Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, şi nu te vor îneca; când vei merge prin foc nu vei fi ars şi flacăra nu te va aprinde.” Isa. 43:2
„Aşa cum Israelul trecând Iordanul n-a avut de ce să se teamă datorită chivotului Domnului, simbolul prezenţei divine stând în mijlocul pericolului ameninţător, tot aşa creştinul nu are de ce să se teamă atâta timp cât îşi dă seama de prezenţa şi aprobarea divină. El îşi poate croi drum prin râuri şi mări de necaz şi poate trece prin cuptoare fierbinţi de chinuri, dar nici unul din aceste lucruri nu-l poate vătăma atâta timp cât Domnul este cu el. Prezenţa şi iubirea Domnului, înţelese în astfel de împrejurări aşa cum nu pot fi înţelese în condiţii obişnuite, dau asemenea tărie credinţei, speranţei şi iubirii, care altfel nu ar putea fi câştigată. Şi astfel toate lucrurile sunt făcute să lucreze împreună pentru binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei chemaţi după planul Său.” R. 1857, la mijloc.
„Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea … da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” Isa. 46:10, 11
„Ce anume i-a făcut pe ei (pe Domnul şi pe apostoli) atât de neclintiţi şi ce anume le-a dat atâta pace în cugete în timp ce sufereau? A fost credinţa lor — credinţa lor în iubirea, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Ei au crezut că ceea ce Dumnezeu a promis putea duce la îndeplinire, că planul Său drept şi binevoitor nu putea cunoaşte nici un eşec; căci prin gura profeţilor Săi El a spus: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea … da, Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.» «Domnul oştirilor a luat această hotărâre; cine i se va împotrivi?» În asigurările lui Dumnezeu s-au odihnit ei. În El era ancorată credinţa lor şi nu a fost important, atâta timp cât ancora lor încă se ţinea strâns de tronul lui Dumnezeu, cât de sălbatic urlau furtunile sau cât de zguduiţi erau de furtunile vieţii.” R. 1834, c.2, p.7.
„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita. Iată, te-am gravat pe palmele mâinilor Mele.” Isa. 49:15, 16
„Când citim aceste asigurări de cea mai delicată iubire din partea Tatălui ceresc, iar apoi ne uităm la starea noastră decăzută, de-abia putem pricepe că suntem întradevăr obiectele acestei iubiri. Totuşi, dacă umblăm cu umilinţă pe cărarea îngustă aceste asigurări sunt pentru mângâierea şi consolarea noastră.” R. 957, c.1, p.1.
„Dar Stăpânul meu, Domnul, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” Isa. 50:7
„Lumii i s-ar putea părea că mersul creştinului este departe de a fi liniştit, pentru că sfinţii Domnului au adesea o călătorie furtunoasă. Dar dacă inimile noastre continuă să rămână în Cristos prin credinţă şi dacă nu dăm drumul ancorei noastre, vom putea fi păstraţi prin toate furtunile vieţii, oricât de tare am putea fi zguduiţi, oricât de sălbatic ar urla furtunile. Credinţa poate exclama cu profetul Isaia (cuvintele de mai sus). În asigurările Domnului putem avea odihnă pentru că ancora noastră se ţine cu tărie de tronul lui Dumnezeu. Cuvintele inimii Învăţătorului nostru au fost: „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut”. El a fost cu Tatăl de la început şi cunoştea dragostea şi bunătatea Lui; El a văzut manifestarea puterii Lui; El a remarcat bunătatea Sa iubitoare. La fel şi noi, cei care am intrat într-o relaţie asemănătoare cu Dumnezeu, am ajuns să cunoaştem astfel şi să ne încredem în iubirea şi credincioşia Lui.” R. 5432, c.1, p.2,3.
„Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de dispreţul oamenilor şi nu tremura de insultele lor. … Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul … care trece ca iarba.” Isa. 51:7, 12
„Câtă bunăvoinţă din partea Atotputernicului să se gândească astfel la slăbiciunile noastre când săgeţile adversarului ne rănesc inimile şi să reverse balsamul mângâierii Sale! El n-ar vrea ca nici unul din copiii Săi, pe care Cristos i-a eliberat, să se întoarcă sub sclavia fricii de oameni care este o „cursă”. El ar vrea ca fiecare om în Cristos să-şi dea seama de eliberarea lui din păcat şi superstiţie şi de responsabilitatea lui solemnă faţă de Dumnezeu pentru toate gândurile, cuvintele şi faptele sale — «sfinţiţi pe Domnul oştirilor, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.»” R. 1788, c.2, p.2.
„Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind cerurile şi să întemeiez pământul şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!»” Isa. 51:16
„Pentru a ne inspira credinţa … Domnul ne-a dat, pe lângă toate făgăduinţele Sale scumpe, atâtea încurajări de a ne încrede în El simplu şi copilăreşte şi ne-a spus să fim surzi la ocările oamenilor. … «Ca să întind cerurile (să stabilesc cerurile noi) şi să întemeiez pământul (noul pământ) şi să zic Sionului (oamenilor care au fost încercaţi şi dovediţi prin aceste chinuri vrednici moştenitori ai noii Împărăţii — cerurile noi şi pământul nou) «Tu eşti poporul Meu!»” R. 1788, c.2, p.1.
„Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere.” Isa. 54:17
„Multe limbi s-au ridicat împotriva Sionului Domnului ca întreg şi împotriva fiecărui membru individual — limbi pline de „venin de aspidă”, limbi amare de invidie, răutate, ură şi ceartă — limbi care n-au ezitat să calomnieze şi să denatureze, să spună tot felul de lucruri rele şi neadevărate. Şi într-o mare măsură aceste arme şi limbi au reuşit, au provocat ravagii oilor, ca şi Păstorului; şi Dumnezeu le-a permis — El nu a oprit nici arma, nici nu a amuţit limba; şi totuşi El ne asigură de contrariu în textul nostru. Care este explicaţia adevărată? … Explicaţia este următoarea: «Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul» … voi sunteţi «creaţii noi» în Isus Cristos … (Rom. 8:9, 2 Cor. 5:17). Armele şi limbile fac rău mai degrabă vechii creaturi — cărnii, pe care noi oricum, am consacrat-o deja morţii.” R. 3050, c.2, p.8,9.
„Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis.” Isa. 55:11
„Cei care pretind că Iehova încearcă de 6000 de ani să convertească lumea, eşuând mereu, trebuie să găsească asemenea vederi greu de împăcat cu asigurarea Bibliei că toate scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate şi că Cuvântul Lui nu se va întoarce la El fără rod, ci va împlini lucrul pentru care a fost trimis. Faptul că lumea nu a fost încă convertită şi cunoştinţa de Domnul nu a umplut încă pământul este o dovadă că încă nu a fost trimis în această misiune.” A. 95, p.2.
„Domnul te va călăuzi neîncetat.” Isa. 58:11
„Dacă, în providenţa Tatălui, unele împrejurări legate de afacerile noastre pământeşti iau o direcţie sau alta, inimile noastre ar trebui să se uite la Domnul pentru lecţia de învăţat de aici şi pentru ca astfel, să fie capabile să-L glorifice pe Dumnezeu prin aceasta. Creştinul n-ar trebui să considere nici o experienţă ca fiind norocoasă sau nenorocoasă, ci ar trebui să-şi amintească că toate lucrurile care au legătură cu el, dacă trăieşte aproape de Domnul, sunt rânduite şi supravegheate de Domnul.” R. 4628, c.2, p.3.
„Şi-ţi vor pune un nume nou. … Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” Isa. 62:2, 3
„Astfel biserica în mâna lui Dumnezeu este biserica în mâna puterii divine. Această putere va folosi biserica şi ea va fi o cunună de glorie şi o frumuseţe, reflectând în mod glorios opera Dumnezeului nostru în toate eternităţile. Ce glorios va fi! Ce frumos! Domnul Iehova va avea fixate aceste bijuterii preţioase care strălucesc una asupra celeilalte în acea coroană a gloriei şi diademă a frumuseţii, care îl are în locul principal pe Domnul Isus, căci Tatăl nu i-ar da bisericii nici o glorie dacă nu ar fi dato Domnului Însuşi. Biserica se va arăta înaintea oamenilor «ca o frumuseţe şi o bucurie veşnică» — lucrarea lui Dumnezeu.” R. 4914, c.1, p.2.
„În toate necazurile lor El a fost întristat.” Isa. 63:9
„Scripturile indică faptul că poporul consacrat al Domnului aparţine atât de complet Lui încât în toate necazurile lor El este întristat. Când Saul din Tars persecuta biserica timpurie Domnul nostru l-a strigat pe drumul spre Damasc şi i-a spus: «Saul, Saul, pentru ce MĂ prigoneşti?» Şi el a spus: «Cine eşti Tu, Doamne?» iar Domnul i-a răspuns: «Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.» Saul nu-L persecuta direct pe Mântuitorul glorificat, ci îi persecuta pe urmaşii lui Isus — nu noile creaturi, ci carnea.” R. 5173, c.1, p.7.
„Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.” Isa. 65:24
„Câte rugăciuni sunt neascultate sau sunt oprite din cauză că cel care se roagă nu îşi curăţeşte mai întâi inima de rău? «Voi cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre»; adică cereţi în mod egoist, fără să vă uitaţi la voia lui Dumnezeu. Dar la cei curaţi şi sfinţi ajunge făgăduinţa: «Înainte de a Mă chema (citind dorinţa inimii chiar înainte ca aceasta să fie exprimată în cuvinte) le voi răspunde (voi începe să conturez astfel evenimentele încât să le aducă răspunsul mai repede sau mai târziu); în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.» În timp ce aceasta este în legătură cu o profeţie referitoare la poporul Domnului în vârsta milenară, totuşi, ea este valabilă şi pentru credincioşii Săi din această vârstă. Lăudaţi pe Domnul pentru toată bunătatea Sa arătată chiar şi celui mai mic din copiii Săi umili!” R. 1866, c.2, p.2.
„Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.” Isa. 66:13
„Poporul Domnului care a îmbrăţişat adevărul se găseşte înconjurat din toate părţile de împotriviri din partea celui rău şi a slujitorilor Lui; şi dacă nu ar avea mângâierea şi consolarea Scripturilor, precum şi bucuria şi pacea pe care lumea nu o poate da nici nu o poate lua ar fi, într-adevăr, foarte trist pentru el. Dar, în condiţiile pe care Domnul le-a aranjat chiar în timp ce suferă pierderea lucrurilor pământeşti de dragul dreptăţii, pri-vilegiul lor este să se bucure în necazuri şi să aducă mulţumiri în orice lucru. Care este secretul acestei bucurii în necaz? De unde vine o atât de mare mângâiere? Răspundem că vine prin mângâierea Scripturilor, făcută luminoasă de Spiritul Sfânt.” R. 3436, c.1, p.3,4.
„Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi-ţi voi arăta lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ier. 33:3
„Nouă ne este dat să cunoaştem tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care mulţi profeţi şi multe persoane neprihănite din vechime n-au avut privilegiul să le vadă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru lumina adevărului prezent! Acum noi putem vedea un plan al lui Dumnezeu — un plan care cuprinde fiecare detaliu al istoriei trecute şi al descoperirii viitoare; un plan care este complet — din care nu lipseşte şi nu se separă nici o parte; un plan care este în cea mai strictă conformitate cu Dreptatea, Înţelepciunea, Puterea şi Iubirea divină şi cu fiecare text din Cuvântul divin; care astfel se dovedeşte a fi nu numai un plan raţional, ci planul lui Dumnezeu, în comparaţie cu care toate celelalte teorii şi planuri sunt imperfecte şi în mod evident eronate, lipsite de armonia cu atributele divine şi cu Cuvântul divin. Cei care au ajuns la o înţelegere a Planului Vârstelor îl recunosc ca fiind de origine divină şi nu omenească.” R. 1867, c.1, p.5,6.
„Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă: mare este credincioşia Ta!” Plâng. 3:22, 23
„Am învăţat să Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru şi să credem în Cuvântul Său credincios. Ne-au fost dovedite făgăduinţele Sale pline de har în multe timpuri de tensiune şi pericol şi ştim că El nu ne va părăsi. … Dacă am fi lăsat să plece de la noi această speranţă, această ancoră pentru sufletele noastre, am fi duşi de valuri pe o mare fără de ţărm a cărei talazuri ne-ar fi condus spre moartea veşnică. Un mare timp de strâmtorare este acum pe punctul să izbucnească peste întreaga lume şi oricine din poporul Domnului a cărui credinţă şi speranţă nu sunt cu fermitate ancorate în Stânca Vârstelor şi căruia îi este teamă să se încreadă în făgăduinţele Lui, va fi nimicit în furtună. Va fi aceasta experienţa noastră? … Unii din adevăraţii copii ai Domnului vor avea partea lor în acest mare timp de strâmtorare, însă nici unul din cei care sunt credincioşi, din cei care sunt ascultători nu va suferi astfel. Aceştia vor fi păstraţi în siguranţă deplină până la sfârşitul cursului lor şi, credem, vor fi adunaţi «dincolo de văl» înainte ca marea furtună să izbucnească în mânia ei.” R. 5497, c.2, p.2,3,4.
„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” Plân. 3:26
„Făgăduinţele preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu, care sunt numai pentru poporul Lui, pentru cei care sunt în întregime ai Lui, le dau acestora toate motivele de a spera; ei au autoritatea deplină de a fi tari şi curajoşi. Copiii lui Dumnezeu vor avea încercări şi experienţe asemănătoare cu cele ale lumii, pe lângă experienţele şi încercările specifice urmaşilor lui Cristos. Acestea nu ajung totuşi la noi în mod întâmplător, cum ajung la lume, ci sunt sub supravegherea directă a Domnului. … Astfel, fiind călăuziţi de Cuvântul Domnului, aceştia învaţă că trebuie să fie curajoşi pe măsură ce înaintează pe calea lor. Trebuie să treacă prin multe greutăţi, iar pentru aceasta se cere curaj. Dar curajul născut din credinţa în Dumnezeu şi în «făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe» îi întăreşte când altfel ar putea fi covârşiţi. Le dă o putere faţă de care toţi ceilalţi sunt străini.” R. 5712, c.1, p.4,7.
„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi El îi cunoaşte pe cei care se încred în El.” Naum 1:7
„Ei (sfinţii) vor recunoaşte strâmtorarea, conform Planului lui Dumnezeu, ca fiind pregătirea pentru binecuvântarea întregii lumi şi vor fi încurajaţi şi mângâiaţi prin ea. … Astfel mângâiaţi şi binecuvântaţi prin asigurarea divină, prima datorie a sfinţilor este să lase lumea să vadă că în mijlocul strâmtorării şi nemulţumirii care predomină, şi chiar în timp ce şi ei au parte de strâmtorare şi suferă sub ea, ei sunt plini de speranţă, bine dispuşi şi întotdeauna bucuroşi în vederea rezultatului glorios prezis în Cuvântul lui Dumnezeu.” A. 338, sus, la mijloc; p.1.
„«Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor, «Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său ca-re-i slujeşte.»” Mal. 3:17
„Primul dintre aceste giuvaere a fost Domnul nostru Isus. … El (Iehova) a plănuit ca şi alte giuvaere să fie tăiate şi şlefuite după asemănarea Fiului Său … după cum este scris: «Noi suntem lucrarea Lui, şi am fost creaţi în Isus Cristos pentru fapte bune.» Toate aceste nestemate trebuie să fie găsite de Dumnezeu, care le adună. Dar, fiind găsite de El, sunt date în mâinile Marelui Şlefuitor de pietre scumpe, Domnul nostru Isus, ca El să le poată tăia, şlefui şi potrivi pentru lucrarea glorioasă de a străluci împreună cu El în Împărăţie … El nu a cruţat această clasă în sensul de a-i feri de toate suferinţele, căci dacă ei ar fi fost astfel cruţaţi nu ar putea lua parte la gloria care va urma după acest timp de încercare. El nu L-a cruţat pe Isus, Capul … Dar El nu va permite să fie ispitiţi peste puterile lor. El este preocupat de ei, are o simpatie faţă de ei şi îi eliberează din acele lucruri care se dovedesc a fi prea grele pentru ei.” R. 5119, c.1, p.2,3,4.
NOUL TESTAMENT
„Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Mat. 4:4
„Dar cum este posibil să trăim cu cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu? Ce a vrut să spună Isus? Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să dea viaţă? El a vrut să spună că întreaga speranţă de a obţine viaţa veşnică depinde de Dumnezeu — de planul divin şi de făgăduinţele lui. Uitândune la aceste făgăduinţe putem vedea lămurit că planul divin, care datează de dinaintea întemeierii lumii, este ca toate creaturile lui Dumnezeu, create în asemănarea Sa şi rămânând în credinţă, dragoste şi ascultare în armonie cu El, să aibă viaţă veşnică. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu referitor la acest subiect, şi anume că ascultarea este condiţia vieţii veşnice. Aceasta este, fără îndoială, ceea ce a avut Domnul în minte când a spus cuvintele din textul nostru.” R. 4896, col.2, p.5,6.
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!” Mat. 5:3
„Condiţiile prezente sunt în mod special folositoare, într-adevăr, pentru cei care vreau să cultive încrederea, dependenţa de Domnul. În acest sens vedem că săracii au un avantaj asupra bogaţilor; şi celor care erau săraci ca şi crinii câmpului li s-a adresat Domnul nostru Isus. … Şi celor care sunt săraci în duh, care-şi cunosc propria lor neputinţă, care tânjesc după odihna şi pacea pe care numai Isus le poate da, care vin la El pentru această odihnă, lor le sunt date toate făgăduinţele îndurătoare şi lecţiile de înţelepciune, mângâiere şi instruire ale Învăţătorului.” R. 5991, c.2, p.3.
„Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Mat. 5:4
„Toţi cei care cu zel se străduiesc pentru victoria asupra lor înşişi, a lumii şi a păcatului vor avea cu siguranţă un număr suficient de căderi pe cale, care să le asigure experienţa considerabilă în plângerea pentru aceste abateri — dacă inimile lor sunt în atitudinea potrivită faţă de Domnul. Plină de har este, într-adevăr, făgăduinţa dată acestora: «ei vor fi mângâiaţi». Domnul nostru îi mângâie pe unii ca aceştia cu asigurarea că El ţine seama de lacrimile precum şi de eforturile lor de a se opune păcatului, dar şi că El îi pregăteşte astfel, pentru Împărăţie, prin experienţele prezente şi dezvoltarea ca-racterului.” R. 2250, c.1, p.4.
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” Mat. 5:5
„Dicţionarul «Century» defineşte cuvântul «blând» astfel: «stăpân pe sine şi delicat, greu de provocat sau iritat; răbdător la jignire sau supărare.» Webster defineşte blândeţea ca fiind «supunere faţă de voinţa divină; răbdare şi bunătate din motive morale şi religioase.»” R. 3734, c.2, p.2.
„Răsplata acestui har … ca şi celelalte, este viitoare; … aceştia vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu, comoştenitori cu Isus Cristos; iar pământul este parte din acea mare moştenire pe care, la rândul lor, o vor acorda omenirii prin aranjament divin, la sfârşitul Vârstei Milenare.” R. 2586, c.1, p.5.
„Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!” Mat. 5:6
„«Vor fi săturaţi»— vor fi mulţumiţi. … Avem garanţia Domnului că îi va binecuvânta pe toţi cei care în mintea lor au atitudinea de a căuta şi de a utiliza împrospătările spirituale pe care le dă El.” R. 3735, c.1, p.1,2.
„Făgăduinţa este următoarea: «facă-ţi-se după credinţa ta!» Noi trebuie să avem în inimile noastre dorinţa de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu, căci altfel ne vom opri din înaintare şi nu vom obţine privilegiul nostru în Cristos. O asemenea dorinţă este manifestarea foamei şi setei noastre după dreptate, pe care Domnul se aşteaptă să le vadă înainte de a-Şi duce la îndeplinire pentru aceştia angajamentul Său că ei vor fi săturaţi.” R. 5425, c.1, p.1.
„Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” Mat. 5:7
„Domnul nostru a spus că dacă nu-i iertăm din inimă pe cei care ne greşesc nici Tatăl nostru ceresc nu va ierta greşelile noastre. El ne-a învăţat astfel că mila noastră trebuie să fie mai mult decât formală, mai mult decât o iertare pe dinafară — ea trebuie să fie din inimă, sinceră. Deci, în măsura în care fiecare din noi îşi dă seama de nevoia noastră de milă divină prin Isus, în aceeaşi măsură să fie foarte milos faţă de alţii, în special faţă de fraţi.” R. 3735, c.1, p.5.
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Mat. 5:8
„O inimă curată ar fi o inimă pe deplin consacrată — întreaga minte predată voinţei Domnului.” R. 5277, c.2, p.1.
„Cât de preţios este gândul că putem ajunge la o absolută puritate a intenţiei, a iubirii etc. faţă de toţi oamenii, precum şi faţă de Domnul, şi că Dumnezeu ne va accepta astfel în Cel Preaiubit, nesocotindu-ne slăbiciunile neintenţionate şi defectele de care suntem conştienţi şi pe care ceilalţi le văd, probabil, mai bine decât noi. Ce gând binecuvântat este gândul că aceştia Îl vor vedea pe Dumnezeu, că aceştia au în prezent imaginea cea mai clară despre caracterul şi planul lui Dumnezeu, că aceştia Îl vor vedea în scurt timp când vor fi schimbaţi la înviere, când se vor fi trezit în asemănarea iubitului lor Răscumpărător.” R. 3735, c.2, p.4.
„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Mat. 5:9
„Cei care cugetă la lucrurile adevărate, vrednice de iubit, bune şi frumoase îşi vor vorbi unii altora despre ele; de aici importanţa de a avea inimile umplute cu lucruri bune, pentru ca, din belşugul lucrurilor bune din inimile noastre, gurile noastre să poată vorbi neîncetat. … Unii ca aceştia au o făgăduinţă foarte preţioasă, vrednică de eforturile lor — ei vor fi numiţi „copii ai lui Dumnezeu”; — ei au spiritul lui Dumnezeu, asemănarea scumpului Său Fiu a fost trasată în inimile lor. … Mai mult decât atât, aceasta este o probă prin care putem recunoaşte nivelul creşterii ca şi copii ai lui Dumnezeu, atât a noastră, cât şi într-o anumită măsură, a altora — prin caracterul nostru împăciuitor şi grija de a urma un asemenea curs al vieţii care va tinde spre pace.” R. 2588, c.1, p.4,5.
„Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor.” Mat. 5:10
„Credinţa şi încrederea noastră în Domnul şi în făgăduinţele Sale de har cu privire la viaţa viitoare trebuie să fie atât de puternice încât să depăşească cu mult în greutate împotrivirile lumii, ale fraţilor falşi, ale slujitorilor orbiţi ai lui Satan — în aşa măsură încât aceste persecuţii să le recunoaştem şi să ne bucurăm în ele considerându-le metode ale providenţei divine, folosite pentru a ne cizela, a ne modela şi a ne şlefui ca pietre vii pentru Templul glorios pe care Dumnezeu îl construieşte. Şi privindu-ne încercările din acest punct de vedere, putem, într-adevăr, să ne câştigăm sufletele, vieţile noastre şi putem să ne bucurăm de ele chiar şi în mijlocul necazului, cu răbdare voioasă, cu statornicie.” R. 2791, c.1, p.5.
„Ferice va fi de voi atunci când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Mat. 5:11
„«Ferice va fi de voi» semnifică faptul că persecuţia este o favoare de la Dumnezeu … nu pentru că vă vor insulta, ci pentru că vor spune lucruri neadevărate despre voi, din pricina lui Cristos. … Tot ceea ce suferim acum ne rezervă o nespus de mare şi veşnică greutate de slavă, dacă îndurăm pentru El. Din acest punct de vedere ar trebui chiar să ne dorim persecuţia. … Dându-ne seama că dacă ea ne lipseşte atunci ne lipseşte şi una din dovezile că suntem ucenici adevăraţi ai Domnului, ne bucurăm când, prin providenţa lui Dumnezeu, persecuţia este partea noastră.” R. 5544, c.1, p.4,5,6.
„Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” Mat. 5:12
„În loc să ne simţim trişti şi descurajaţi de aceste experienţe, în loc să ne gândim la ele ca la ceva neobişnuit, ca la nişte dovezi că Dumnezeu este împotriva noastră, ar trebui să tragem tocmai concluzia inversă. Ar trebui să ne spunem: «aceasta este acelaşi fel de experienţă pe care Domnul l-a avut şi pe care tot poporul Lui din trecut l-a avut». … Nu trebuie nici pe departe să ne descurajăm, ci trebuie să ne bucurăm — nu că cineva s-ar putea bucura în persecuţie de dragul persecuţiei, căci persecuţia este dureroasă, ci noi trebuie să ne bucurăm pentru că „răsplata noastră este mare în ceruri.”” R. 5545, c.1, p.5.
„Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp … Şi dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Mat. 6:28, 30
„Vă apasă sărăcia şi vă produce gânduri de nelinişte? Duceţi-o Domnului în rugăciune; iar apoi, în timp ce ne dăm silinţa să ne asigurăm lucrurile în mod decent, utilizând mijloacele pe care le avem la îndemână … să aşteptăm cu răbdare şi încrezători şi să ne uităm la semnele providenţei, siguri fiind că … Cel care îmbracă iarba de pe câmp … are atât puterea cât şi dorinţa de a ne îmbrăca şi de a ne hrăni pe noi şi pe ai noştri.” R. 1865, c.2, p.6.
„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat. 6:32, 33
„Să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu ca lucrul cel mai important al vieţilor noastre. … Dacă căutând Împărăţia ni se pare că sunt împiedicate unele din perspectivele noastre pământeşti, cu atât mai bine. Învăţătorul a spus că trebuie să ne coste tot ce avem.” R. 5048, c.2, p.5.
„Dacă Împărăţia a fost pusă pe primul loc, toate nevoile pământeşti ne vor fi satisfăcute.” R. 5917, c.2, p.4.
„Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Mat. 10:30
„Cât de dulce este înţelegerea unei asemenea griji iubitoare, statornice.” R. 5803, c.1, sus.
„Aceştia nu trebuie să presupună că vreuna din afacerile lor este întâmplătoare, pentru că, fiind pe deplin consacraţi Domnului şi deplin acceptaţi de El, toate afacerile lor, mari şi mici, sunt sub supravegherea divină — sănătatea sau boala lor, drepturile sau privilegiile lor, bucuriile sau necazurile lor.” R. 3415, c.2, jos.
„Ce lucru este prea mic pentru a fi observat de Cel care numără până şi firele de păr de pe capul nostru? Atunci, în treburile gospodăreşti zilnice sau în grijile afacerilor, noi putem avea simpatia Lui iubitoare şi ajutorul Lui.” R. 1865, c.2, p.4.
„Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Mat. 11:27
„Cititorul obişnuit înţelege la început foarte puţin din acest text. Creştinul care face progres de ani de zile, crescând în harul şi cunoştinţa Domnului, poate să-l aprecieze mult mai bine. El îşi dă seama că deşi avea ceva din cunoştinţa despre Isus şi despre Tatăl la început … totuşi a fost un lucru diferit să ajungă să-L cunoască pe Tatăl şi pe Fiul în sensul intim al cuvântului, în sensul de a deveni foarte familiar cu Ei, de a Le cunoaşte gândul, aşa cum cineva cunoaşte gândul, inima unui prieten intim. Este un privilegiu să primeşti o asemenea cunoştinţă. Aceasta nu o pot avea toţi; ea necesită căutare şi batere la uşă, şi o asemenea căutare şi batere implică o dorinţă sinceră de a avea o părtăşie şi comuniune intimă.” R. 2624, c.2, p.4.
„Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.” Mat. 18:10
„Cuvintele Învăţătorului par a implica cel puţin unul sau mai mulţi îngeri care au grijă de cei consacraţi, de cei aleşi. El foloseşte şi o altă figură de stil pentru a ilustra această chestiune, ca şi cum ar vrea să ne sigure că mesagerii nu vor întârzia să aibă grijă de interesele noastre, nu vor fi împiedicaţi de treburi cereşti mai importante, ci vor avea pe loc acces direct la prezenţa şi atenţia divină, astfel încât interesele noastre să se bucure de toată consideraţia de care au nevoie.” R. 3441, c.1, p.4.
„Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Mat. 28:20
„Toţi cei care-I rămân credincioşi, toţi cei care în- tr-adevăr pot să spună «Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui» au nu numai făgăduinţa vieţii viitoare, ci şi făgăduinţa acestei vieţi prezente. Ei aud vocea Învăţătorului spunând: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului»; iar la sfârşitul veacului El trebuie să fie în mod special aproape, în mod special scump; El trebuie să se descopere credincioasei Lui într-un mod special chiar înainte ca ea să fie în aşa fel schimbată ca să-L poată vedea în gloria Lui. Aceştia au privilegiul de a-şi aplica şi de a recunoaşte că sunt ale lor toate «făgăduinţele nespus de mari şi scumpe» ale Cuvântului divin.” R. 4784, c.1, p.3,4.
„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care i-L cer.” Luca 11:13
„Tatălui ceresc îi place să dorim şi să cerem tot mai mult din Spiritul Său Sfânt — o dispoziţie într-o armonie tot mai deplină cu Spiritul Sfânt; iar toţi cei care astfel îl doresc, îl cer şi îl caută îşi vor satisface bunele lor dorinţe; Tatălui îi va plăcea să rânduiască astfel afacerile acestora încât piedicile pentru Spirit, fie că sunt în interiorul lor, fie în mediul în care trăiesc, vor fi înlăturate, pentru ca Spiritul Său iubitor să prisosească în ei — pentru ca ei să poată fi umpluţi cu Spirit. … Spiritul sfinţeniei în abundenţă poate fi dobândit numai de cei care îl doresc din inimă sinceră şi îl caută prin rugăciune şi efort.” E. 227, p.432; 228, p.433 (în româneşte, ediţia 1993).
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.” Luca 12:32
„Nici una din creaturile din cer sau de pe pământ nu va primi astfel de semne de favoare specială care sunt şi care vor fi de-a pururi partea Miresei preaiubite a lui Cristos. Deşi întreaga familie din cer şi de pe pământ va fi binecuvântată prin El, numai Soţia Lui, care cooperează cu El în lucrarea Lui, va fi însoţitoarea, confidenta şi comoara Lui.” R. 5862, c.2, p.4
„Deşi puţini sunt aceia care fac pasul deplinei consacrări pentru a face voia lui Dumnezeu, mai puţini sunt cei care o trăiesc practic, cei care îşi ţin în permanenţă inimile supuse numai voinţei Domnului.” R. 1563, c.2, sus.
„Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească.” Luca 12:37
„Oricine admite că suntem în timpul secerişului — că suntem în el din 1875 — trebuie să recunoască şi aceea că Domnul a promis că în acest timp îi va pune pe ai Lui să stea la un ospăţ îmbelşugat de hrană spirituală şi că El va fi servitorul lor şi le va da «lucruri noi şi vechi.» Toţi cei care recunosc aceste lucruri trebuie să recunoască aceste «Studii în Scripturi» ca fiind identificate cu îndeplinirea acestei făgăduinţe.” R. 4709, c.2, p.5.
„Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Ioan 6:45
„Cel care va continua să fie învăţat de Domnul trebuie să continue să asculte cu atenţie vocea Lui, să continue a fi într-o atitudine ascultătoare şi supusă a inimii. Dificultatea unora pare să fie că voinţele lor proprii nu sunt pe deplin stinse, moarte — consacrarea lor nu este completă; deşi sunt destul de consacraţi ca să nu dorească a nu asculta de vocea Domnului, ei au totuşi unele idei personale cu privire la ceea ce glasul Lui ar trebui să spună şi preferă să interpreteze mesajul Lui în conformitate cu propriile lor preferinţe; ei doresc să facă mai mult sau mai puţin propria lor voinţă şi doresc să asculte vocea Domnului dirijându-i în concordanţă cu propriile lor voinţe. Aceasta este o situaţie foarte periculoasă şi în general este însoţită de afirmarea de sine şi de impunerea personală şi vor duce în cele din urmă departe de scopul unui creştin. Să hotărâm fiecare din noi că prin harul Domnului vom căuta continuu ca dintr-o inimă sinceră să auzim Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi că vom avea dorinţa să ascultăm de el în măsura în care putem.” R. 4092, c.2, p.3.
„Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” Ioan 7:17
„Acesta este un mesaj care vine de pe buzele Învăţătorului nostru. El ne dă cheia unei cunoaşteri clare a învăţăturilor Lui, şi anume că învăţăcelul trebuie să fie pe deplin consacrat lui Dumnezeu, trebuie să dorească a cunoaşte pe deplin voia şi planul Lui. Pentru a putea … vedea Adevărul, din punctul de vedere al descoperirii divine, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu în spiritul minţii noastre, consacraţi în inima noastră. Noi trebuie să vrem a face voia Lui. … Acestora li se aplică făgăduinţele textului nostru. … Nu vom … hotărî noi ca în voinţa noastră să facem voia lui Dumnezeu? Dacă este aşa urmând instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu … vom fi, fără îndoială, binecuvântaţi şi vom fi făcuţi în stare pe deplin să cunoaştem, să apreciem, să înţelegem învăţăturile lui Cristos — lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, care sunt descoperite acestei clase prin Spiritul lui Dumnezeu.” R. 5137, c.2, p.3,5,6.
„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:31, 32
„A rămâne în Cuvântul Domnului implică a rămâne în învăţătura făcută cunoscută de scrierile inspirate, a le studia şi a medita asupra lor, a crede fără rezerve în ele şi a ne conforma cu credincioşie caracterele cu ele.” R. 3153, c.2, p.2.
„Binecuvântată făgăduinţă! … Preaiubiţilor, având această favoare de la Domnul, nu vom rămâne în ea, nedând nici o importanţă doctrinelor seducătoare? Şi nu-i vom fi credincioşi în toate împrejurările, apărând-o împotriva oricărui atac, suportând cu ea reproşurile ei? Să ne dovedim aprecierea pentru ea prin loialitatea şi credincioşia noastră faţă de ea.” R. 3154, c.2, p.1.
„El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.” Ioan 10:3
„Unii pot să nu vadă interesul particular pe care îl are Domnul pentru fiecare din cei care sunt ai Lui. Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu este al Domnului în sensul particular că a intrat într-un Legământ de Sacrificiu. Să ne amintim întotdeauna acest lucru. … Învăţătorul a subliniat interesul Său particular şi personal pentru fiecare din urmaşii Lui. El se numeşte pe Sine Păstorul lor şi spune că «îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară». Aceasta înseamnă o supraveghere foarte specială a afacerilor şi intereselor fiecăruia din adevăraţii Lui ucenici. Orice poate veni peste aceştia nu este o chestiune de şansă sau de noroc.” R. 5711, c.2, p.3.
„După ce şi le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Dar ele nu merg după un străin.” Ioan 10:4, 5
„Fiind intraţi în acest staul al lui Dumnezeu, avem toate motivele să ne încredem în Marele Păstor şi ar trebui să recunoaştem grija Lui constantă faţă de noi, interesul Său suprem în prosperitatea noastră spirituală. Să fim oi bune! Să nu ne îndepărtăm de staul la dreapta sau la stânga, nici să nu fim atraşi înapoi de la păşunile verzi şi de la apele curate pentru a merge să paştem spinii şi buruienile otrăvite de pe vreo cărare lăturalnică sau să bem din apele noroioase şi poluate ale speculaţiilor umane şi ale teoriilor înşelătoare ale oamenilor. … Dacă suntem oile adevărate ale Domnului vom cunoaşte vocea Lui. Nu vom face nici o greşeală. Oile adevărate … vor răspunde repede chemării Sale şi vor veghea în căutarea conducerii Lui.” R. 5491, c.1, p.2 şi c.2, p.1.
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” Ioan 10:27
„Mulţi spun că sunt oile adevărate ale turmei Domnului, dar în această zi a prezenţei Păstorului, vocea Lui, Adevărul, devine proba lor.” R. 2673, c.1, p.1.
„Acum auzim, mai mult ca niciodată, diferite voci chemând oile în diferite direcţii. Aceasta se întâmplă, prin providenţa Domnului, cu scopul separării tuturor celorlalţi de «mica Sa turmă». Oile Lui vor auzi vocea Lui şi-L vor urma — celelalte oi, care sunt consacrate conducătorilor, instituţiilor, teoriilor şi eforturilor omeneşti, vor urma propriile lor înclinaţii şi astfel vor fi separate de «mica turmă». Aceasta este acum buna plăcere a Domnului” R. 2673, c.1, p.4.
„Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3
„Câte speranţe pline de bucurie, câte aşteptări îmbelşugate se strâng în jurul acestei făgăduinţe, în inimile credincioşilor Domnului! În doar câteva cuvinte ele însumează toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care Îl iubesc. … În măsura în care mărturia Cuvântului lui Dumnezeu locuieşte în mod potrivit în noi şi ne face în stare să recunoaştem lungimea şi lărgimea iubirii divine, precum şi a milei care acoperă greşelile noastre neintenţionate — în aceeaşi măsură credincioşii Domnului sunt în stare să se bucure de această făgăduinţă şi să aştepte cu bucurie nu numai să se întâlnească cu Domnul, ci şi să locuiască veşnic în prezenţa şi în tovărăşia Lui. Dar tuturor celorlalţi …, tuturor celor care nu caută să păşească cu grijă pe urmele lui Isus, cuvintele textului nostru le aduc numai o măsură de bucurie, o măsură de speranţă şi nu o revărsare îmbelşugată.” R. 3191, c.1, p.5,6.
„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21
„Ar trebui oare ca copilul lui Dumnezeu, moştenitorul gloriei, al tuturor făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe şi tovarăşul prezent al divinităţii însăşi care are bunăvoinţă faţă de starea noastră decăzută, ar trebui el să se simtă vreodată trist, uitat sau singur? Sau ar trebui el să se teamă că iubirea Lui îl va părăsi vreodată sau îl va lăsa să fie aruncat fără ajutor în valurile nenorocirii, la mila prinţului acestei lumi care lucrează acum în inimile fiilor neascultării? O, nu! Cel care este cu noi este mai mare decât toţi cei care pot fi împotriva noastră. Noi nu suntem singuri în lume, căci avem binecuvântata făgăduinţă: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi» (Evr. 13:5). Nici cel mai mic interes al nostru nu este trecut cu vederea.” R. 1906, c.2, p.2.
„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” Ioan 14:23
„A creşte în har înseamnă a creşte în favoarea Domnului printr-o cunoştinţă personală intimă şi prin împărtăşirea în spirit cu El. Aceasta implică, în primul rând, cunoaşterea şi recunoaşterea răscumpărării noastre prin sângele Său preţios, o credinţă personală şi o dependenţă de toate făgăduinţele pe care Tatăl ni le-a făcut prin El, apoi o comuniune intimă cu El în viaţa noastră zilnică de rugăciune, de observare a voinţei Lui şi de ascultare de ea. Dacă aceasta este atitudinea constantă a minţii şi inimii noastre, fructele spiritului trebuie să se coacă continuu, făcându-ne din ce în ce mai plăcuţi şi acceptabili Domnului nostru. Un sentiment al acceptării şi favorii divine ne este dat zi de zi în măsură tot mai mare, în îndeplinirea făgăduinţei scumpe de mai sus a Domnului nostru.” R. 3215, c.1, p.6.
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14:27
„În acest fel, cu multă milă şi afecţiune, a dat Domnul învăţăceilor Săi preaiubiţi, în ultima noapte a vieţii Sale pământeşti, binecuvântarea Sa de despărţire, moştenirea Sa de pace. A fost cea mai bogată moştenire pe care a avuto de lăsat, de o valoare inestimabilă. A fost făgăduinţa acelei linişti sufleteşti, a acelei odihne şi mângâieri a minţii pe care El Însuşi a posedat-o — pacea lui Dumnezeu. A fost aceeaşi pace de care Tatăl Însuşi S-a bucurat întotdeauna, chiar în mijlocul tulburării pe care a adus-o permisiunea răului; dar ea nu izvora din aceeaşi sursă. În Iehova această pace a fost centrată în Sine, pentru că El a realizat în Sine Însuşi atotputernicia puterii şi înţelepciunii; în timp ce pacea lui Cristos era centrată nu în Sine, ci în Dumnezeu, prin credinţă în înţelepciunea, puterea şi harul Său. Aşa şi noi, dacă am avea «pacea lui Dumnezeu», pacea lui Cristos — «pacea Mea» — trebuie ca aceasta, la fel ca şi a Lui, să fie centrată în Dumnezeu prin credinţă.” R. 1834, c.1, p.3.
„Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” Ioan 15:2
„Metodele de curăţare pe care le utilizează Domnul ar trebui să fie înţelese de către toate mlădiţele, căci altfel ele ar putea să se descurajeze, să se ofilească şi să nu dea roada cuvenită. S-ar părea că marele Viticultor curăţă mlădiţele Cristosului uneori luându-le bogăţia sau proprietatea pământească, alteori împiedicându-le împlinirea proiectelor şi planurilor nutrite. Uneori El ne curăţă permiţând asupra noastră persecuţie şi pierderea numelui bun, a faimei, alteori … permiţând pierderea prieteniilor pământeşti înspre care cârceii inimilor noastre s-au întins prea cu putere. … Mulţi alţii din poporul drag al Domnului au găsit unele din lecţiile lor cele mai de valoare pe patul suferinţei. … Aceste curăţări, în loc să ne cauzeze descurajări, ar trebui să fie, dacă sunt corect înţelese, surse de încurajare. Ne dăm seama … că atunci când avem astfel de curăţări speciale este o dovadă că Tatăl Însuşi ne iubeşte şi poartă grijă de cele mai bune interese ale noastre.” R. 3545, c.1, p.3-5.
„Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Ioan 15:7
„Dacă inimile şi energia voastră sunt astfel absorbite de Planul Tatălui, puteţi cere toate dorinţele inimii voastre — puteţi cere «orice veţi vrea». Eu vă fac această făgăduinţă generoasă, nu … că Tatăl şi-ar schimba planurile Sale după ale voastre, şi va facevoinţa voastră, dar că puteţi ajunge la o atât de deplină înţelegere a Tatălui şi a Planului Vârstelor la care El lucrează, încât nu veţi fi niciodată nemulţumiţi, ci întotdeauna veţi fi în stare să vă vedeţi propriile dorinţe îndeplinite, pentru că voinţa şi dorinţa voastră, plăcerea şi satisfacţia voastră va fi să vedeţi voinţa şi planul lui Dumnezeu progresând în felul şi la timpul lui Dumnezeu. Astfel orice rugăciune şi dorinţă a voastră va fi îndeplinită — ceea ce este exact opusul experienţei celor care caută să facă propria lor voinţă … şi să se roage pentru propriile lor dorinţe.” R. 1999, 1, ultimul paragraf.
„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea!” Ioan 15:9
„Ce gând minunat este acesta că Învăţătorul nostru are faţă de noi acelaşi fel de dragoste pe care Tatăl îl are faţă de El! Dacă credinţa noastră ar îmbrăţişa mereu acest gând şi l-ar ţine strâns cu adevărat, n-ar mai trebui să ne dorim nimic şi nici să nu ne temem de nimic — vara noastră ar dura tot anul. Următorul gând sugerat este acela că, având în vedere faptul că am ajuns, am atins această înaltă poziţie în favoarea Domnului, vom dori să rămânem în dragostea Lui, dacă suntem ucenicii Lui şi apreciem cu adevărat ceea ce a făcut El pentru noi în acest sens. În continuare urmează termenii şi condiţiile prin care putem rămâne în această dragoste, şi anume: păzind poruncile Lui. Prin modul în care ne-a arătat că aceasta nu este o propunere nerezonabilă, Domnul nostru a spus că aceştia sunt aceiaşi termeni în care Tatăl se comportă faţă de El, adică «după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui». Nu ne putem aştepta să rămânem în dragostea Domnului şi să neglijăm hotărârile Lui.” R. 3546, c.2, p.4,5.
„Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Ioan 15:16
„Lumii nu îi plac cei aleşi pentru că, mărturisindu-şi propriile lor slăbiciuni şi străduindu-se să lupte împotriva lor, le spun pe nume — păcate, josnicii şi murdării ale cărnii şi ale spiritului. Fiecare efort făcut de aceştia pentru a se curăţa este un reproş pentru cei care nu se străduiesc să se cureţe şi care urăsc să li se amintească de faptul că lucrurile în care ei îşi găsesc cea mai mare plăcere sunt lăcomia, egoismul, patimile, certurile, mândria, slava deşartă. Cel care este pe deplin potrivit lumii poate fi sigur că nu este potrivit Domnului. Cel care este potrivit Domnului nu trebuie să se aştepte să fie potrivit lumii; căci prietenia acestei lumi este vrăjmăşie cu Dumnezeu şi de aceea lumea nu este supusă standardului divin şi nici nu poate fi … Inima ei este în cealaltă direcţie.” R. 5737, c.2, p.5.
„Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul … şi vă va vesti lucrurile viitoare.” Ioan 16:13
„La Rusalii apostolii au primit o iluminare a minţii care i-a făcut în stare să înţeleagă … lucrurile adânci ale lui Dumnezeu … Isus avea acest … gând în minte când a declarat că erau anumite lucruri pe care ucenicii Săi nu le puteau înţelege atunci, ci urmau să le cunoască mai târziu, pentru că El avea să trimită Spiritul Sfânt, care să le reamintească tot ceea ce El a spus şi să le arate lucrurile viitoare. Acest lucru a fost adevărat nu numai cu privire la apostoli, ci s-a adeverit pentru toţi membrii Corpului lui Cristos de-a lungul acestei vârste … Acestora, Biblia le-a făgăduit: «vă va vesti lucrurile viitoare». Aceştia vor fi călăuziţi în tot Adevărul pe măsură ce el va deveni cuvenit. Pentru aceştia Cuvântul lui Dumnezeu este o magazie din care se vor scoate «lucruri noi şi vechi» sub călăuzirea Spiritului, pe măsură ce devin «hrană la timp» pentru «casa credinţei»”. R. 5088, c.1, p.6-8.
„Acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră.” Ioan 16:22
„Ce sunt bucuriile noastre pe care nici un om nu ni le poate lua şi pe care persecuţiile, nenorocirile şi necazurile nu pot decât să le adâncească, să le lărgească şi să le facă mai dulci? Ce bucurie este aceasta? Această bucurie este o pregustare a binecuvântărilor viitoare, o arvună a moştenirii noastre. Ea este inspirată de încredere în Cel în care am crezut: încredere că El este deopotrivă în măsură şi vrea să ducă la desăvârşire lucrarea pe care a început-o şi pe care noi o dorim să fie dusă la desăvârşire în modul Său cel mai bun; încrederea că atâta timp cât noi ne ţinem strâns de făgăduinţele Sale pline de har cu braţele credinţei noastre, El nu va îngădui să fim despărţiţi de El. … Încrederea noastră este că «nimeni nu ne va smulge din mâna Tatălui», că «Tatăl Însuşi ne iubeşte» şi nu ne va alunga atâta timp cât dorim să rămânem ascultători în dragostea Lui.” R. 2232, c.1, p.1.
„Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24
„Până când nu L-am luat pe Domnul în vieţile noastre zilnice ca şi tovarăş al nostru personal, ca şi prieten de încredere, ca sfătuitor, mângâietor şi îndrumător, precum şi ca Răscumpărător şi Domn al nostru, nu putem învăţa pe deplin de la El acele lecţii valoroase care dau ucenicilor Săi o bucurie pe care lumea nu poate nici să o dea, nici să o ia. Fie ca această intimă comuniune şi părtăşie cu Cristos să ne dea fiecăruia din noi tot mai mult din propriul Său spirit, astfel încât lumea să recunoască despre noi aşa cum a recunoscut despre alţii (Fapte 4:13), că am fost cu Isus.” R. 1789, la mijlocul paginii.
„Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:27
„Ce ai înţelege, dragul meu frate din ceea ce acest text învaţă despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ca şi copii ai Săi? El are iubire pentru lume. Ca şi Dumnezeu, ca şi Creator, El supraveghează toate creaturile Sale. Dumnezeu a luat măsuri de precauţie pentru orice creatură, chiar şi pentru vrabie. Dar pentru toţi cei care au ajuns în această atitudine loială a minţii, El are iubire — compătimire şi mai mult, consideraţie! … Eu cred, şi tu crezi la fel, că Dumnezeu ne iubeşte foarte, foarte mult, căci altfel n-ar fi făcut niciodată astfel de prevederi minunate în bogăţiile harului Său şi în bunătatea Sa iubitoare faţă de noi, care suntem în Isus Cristos. … Eu cred că zilnic, săptămânal, lunar, anual, pe măsură ce ne gândim la aceste lucruri, pe măsură ce luăm în consi-derare, studiem şi înţelegem marea iubire a lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în minunatul Său plan, obţinem o înţelegere minunată despre cât de mult ne iubeşte «Tatăl Însuşi». Dar noi nu putem înţelege aceasta pe deplin. Însă chiar faptul că orice tată ar face asemenea lucruri minunate pentru orice copil ar implica multă iubire.” R. 5725, c.2, p.4,6,7.
„Ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:23
„Cu uimire întrebăm: «Cum este posibil acest lucru?» … Însă noi am fost spălaţi şi curăţaţi şi oricât de imperfecte pot fi încă vasele noastre pământeşti, inimile noastre sunt perfecte în faţa Celui care poate să citească inima. Şi, văzându-ne cu o inimă perfectă — cu un scop şi o intenţie perfectă — străduindu-ne să ne învingem slăbiciunile şi incapacităţile cărnii noastre imperfecte, făcând eforturi dureroase dar hotărâte de a face voia Lui şi de a avea încredere în mod umil în pregătirile pe care El le-a făcut pentru răscumpărarea noastră din cădere, Dumnezeu recunoaşte în noi ceea ce este demn de dragostea Sa. Astfel, Domnul nostru ne dă clar de înţeles că Tatăl ne iubeşte, aşa cum L-a iubit pe Fiul.” R. 3161, c.2, p.2.
„Dacă am fost identificaţi cu El printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere.” Rom. 6:5
„Amintiţi-vă acum cum a fost învierea Lui. A fost o înălţare nespus de mare, mai presus de natura umană, «mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi». A fost o înălţare la însăşi natura divină, la care, spune Petru, şi noi, care urmăm în paşii Lui după cum El ne-a lăsat exemplu, putem deveni părtaşi (2 Petru 1:4). A urma în paşii Domnului de umilinţă şi sacrificiu chiar până la moarte nu este un lucru uşor. Aceasta înseamnă renunţarea la voinţa noastră pentru a îndeplini voinţa divină.” R. 1262, c.2, p.4.
„Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Rom. 6:8
„Cerinţele sau condiţiile ataşate invitaţiei de a împărtăşi cu Cristos gloriile şi demnităţile viitoare sunt cu limpezime declarate: unii ca aceştia trebuie să se facă părtaşi în moartea Lui, să fie cufundaţi sau îngropaţi în moartea Lui. … A fi părtaşi în moartea Lui înseamnă că aşa după cum Răscumpărătorul nostru Şi-a cheltuit viaţa nu în mulţumirea de sine, chiar legală, ci a consumat-o în interesul adevărului şi al dreptăţii, opunându-se păcatului şi făcând lucrarea şi executând planul Tatălui, tot aşa trebuie să ne folosim şi noi timpul, talentele, energiile, drepturile şi privilegiile. Răscumpărate de El şi date nouă, trebuie nu numai să le consacrăm toate acestea în serviciul Tatălui, ci trebuie să le folosim cu credincioşie chiar până la moarte — după cum ne-a lăsat El exemplu — umblând în urmele Lui cât mai aproape posibil. Dacă astfel vom fi morţi împreună cu El, la timpul potrivit vom şi trăi împreună cu El.” R. 1542, c.2, p.3.
„Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16
„Este un mare privilegiu a fi numărat printre copiii lui Dumnezeu; dar acest lucru înseamnă mult mai mult decât mulţi par a înţelege — atât în ce priveşte partea lor, cât şi în ce priveşte partea lui Dumnezeu. … În ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale pline de har făcute unora ca aceştia, prin Cristos…. Înseamnă faptul că în viaţa prezentă noi avem iubirea, grija, disciplinarea, sfatul, învăţătura, protecţia şi încurajarea Sa de tată, până la sfârşit; şi că după aceea vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă şi în odihna, bucuria şi pacea eternă. O, cât de binecuvântat este poporul lui Dumnezeu! Chiar şi în viaţa prezentă răsplata favorii Sale este peste aşteptări.” R. 1787, c.2, ultima pagină şi 1788, c.1, p.1.
„Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El.” Rom. 8:17
„Creştinul are în faţa lui cea mai nobilă ambiţie posibilă. Dumnezeu cheamă din lume un popor care Să-i poarte numele. El pune în faţa acestora cea mai înaltă ambiţie. Aceştia sunt invitaţi să devină comoştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. Aceasta este o ambiţie care îi inspiră să dezvolte cele mai înalte calităţi ale minţii şi caracterului, pentru a se pregăti pentru societatea, prietenia şi părtăşia Tatălui ceresc şi a Domnului. Să avem această înaltă ambiţie mereu înaintea noastră, ca un stimulent pentru cea mai serioasă străduinţă de a fi atenţi la Cuvântul Domnului. … Mireasa trebuie să se pregătească ea însăşi (Apoc. 19:7). Tot aşa, aceştia trebuie să se pregătească pe ei înşişi şi să-i ajute şi pe alţii din iubita familie a lui Dumnezeu.” R. 5185, c.1, p.3,5.
„Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” Rom. 8:18
„Lumea s-a mirat adesea de liniştea celor micuţi şi umili ai Domnului în împrejurări care ar fi făcut să tremure şi cea mai tare inimă. Dar pentru a urma în viaţă drumul care să-L glorifice pe Dumnezeul nostru şi să preamărească harul Său, pentru a fi capabili să întâmpinăm cu înţelepciune şi curaj încercările şi dificultăţile aşa cum vin ele asupra noastră ca şi creştini, reprezentanţi ai Regelui ceresc, pentru a le întâmpina cu un spirit de bucurie, socotind toate încercările noastre ca pe nişte bucurii, este necesar ca inimile noastre să fie în acord cu Domnul, ca noi să nu avem altă voinţă decât voinţa Lui şi ca frica de oameni, care aduce cursă, să fie învinsă. Nu putem realiza aceasta cu propria noastră putere, ci numai cu puterea lui Dumnezeu.” R. 5540, c.2, p.4.
„Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său.” Rom. 8:28
„Avem garanţia de la Domnul că „toate lucrurile” vor lucra «împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu», al celor care şi-au pus încrederea în El. Orice lucru care nu ar fi o binecuvântare pentru noi nu va fi îngăduit.” R. 5546, c.2, p.6.
„Sufletul bine instruit a învăţat că „binele” la care se referă textul nu este întotdeauna, nici foarte des, un «bine» pământesc — un avantaj temporar; cei care Îl iubesc pe Dumnezeu … cunosc că «toate lucrurile» includ, în primul rând, încercările, dezamăgirile, dezorientările, dificultăţile şi ispitele căii înguste, pe care ei s-au consacrat să umble; ei ştiu că «binele» care va fi produs va consta în caractere cizelate şi şlefuite, în asemănare cu caracterul lui Cristos, care, prin credincioşie până la capăt, vor fi desăvârşite în onoarea şi gloria divină.” R. 2241, c.2, p.5.
„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Rom. 8:31
„Fiecare dintre aceştia (dintre «sfinţi») îşi poate spune lui însuşi şi poate înţelege din adâncul inimii sale că aceste minunate cuvinte îi sunt aplicabile lui însuşi — Dumnezeu este pentru noi. El se poate strădui să prindă semnificaţia acestor cuvinte, dar cu siguranţă nu va reuşi să cuprindă întregul lor înţeles minunat. Minţii umane îi este imposibil să cuprindă bogăţiile harului, ale iubirii şi puterii divine. Nu le putem înţelege; putem doar să luăm cunoştinţă de ele. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cu toată înţelepciunea şi puterea Lui infinită, acest lucru implică faptul că şi Cristos este pentru noi, căci El este una cu Tatăl; acest lucru implică şi faptul că toţi îngerii, heruvimii şi serafimii, precum şi toate puterile cerului de care ştim şi de care nu ştim suntpentru noi — toate sunt înrolate de partea noastră pentru a ne face bine, pentru a ne ajuta, pentru a ne sprijini în vreme de nevoie, pentru a ne susţine în ceasul ispitei, pentru a ne întări să facem voia Tatălui. … Faptul că Dumnezeu este «pentru noi» şi că El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine … este gândul central, esenţa, tăria acestui mesaj către «noi».” R. 4214, c.1, p.9, c.2, p.1.
„Căci toate sunt ale voastre … şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.” 1 Cor. 3:21, 23
„Aceştia se bucură mai mult de pământ acum decât ceilalţi; în timp ce ceilalţi adună, aceştia se bucură. După cum declară apostolul, «Dumnezeu … ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele». (1 Tim. 6:17). Eliberaţi de spiritul de-a aduna, noi putem trece pe străzi şi putem privi exponatele bogate din vitrinele magazinelor fără lăcomie, fără să dorim să avem diferitele lucrări de artă şi frumuseţe în grija şi controlul nostru special. Putem să ne desfătăm ochii cu ele şi să fim fără grijă, de vreme ce toate talentele noastre sunt consacrate Domnului şi serviciului Său şi de vreme ce noi avem lucruri mult mai importante de făcut decât să avem grijă de fleacurile pământeşti numite opere de artă.” R. 3734, c.2, p.4.
„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta.” 1 Cor. 10:13
„Cuvintele Domnului nostru referitoare la ispitele şi încercările Bisericii ne asigură că această clasă nu va avea de ce să se teamă, căci ei vor fi apăraţi, că va fi imposibil pentru ei să fie ispitiţi, pentru că împreună cu fiecare ispită Domnul va pregăti o cale de scăpare. … Ceea ce noi dorim este ca fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu să poată vedea calea de ieşire pe care Dumnezeu a pregătit-o şi să o poată folosi pentru a fi astfel în armonie cu prevederile Domnului şi între cei apăraţi, cei aleşi — «chemaţi, aleşi, credincioşi». … Credem că mulţi dintre cititorii noştri vor fi de acord cu noi că prevederea specială a Domnului de a ne apăra de puterea celui rău este Adevărul prezent care El l-a furnizat într-o mare măsură prin publicaţiile Turnului de Veghere.” R. 4253, c.1, p.2,3.
„Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtoare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru.” 2 Cor. 4:8-10
„Nu trebuie să permitem ca necazurile vieţii să ne întristeze aşa cum îi întristează pe alţii. Noi avem ceva ce ceilalţi nu posedă — asigurarea Domnului că orice lucru din vieţile noastre va fi un purtător de binecuvântare pentru noi dacă suntem credincioşi. Aceasta ne face în stare să ne bucurăm în necaz, dacă credem cu adevărat făgăduinţa Cuvântului Tatălui nostru. … Cei care sunt angajaţi în munca Domnului au unele încurcături. Dar neliniştea sau nesiguranţa poporului Domnului n-ar trebui să atingă niciodată disperarea. Cei care sunt din lume, pierzându-şi slujba sau fiind în diferite dificultăţi devin foarte abătuţi. Adesea auzim de sinucideri. Lucrurile par foarte întunecate oamenilor care îşi iau propria viaţă. Poate fi încă adevărat şi în cazul poporului Domnului că lucrurile vor părea foarte întunecate; dar ei nu vor fi disperaţi, orice ar veni, căci Domnul ne-a spus că El nu ne va părăsi, nici nu ne va uita. Această făgăduinţă plină de har ar trebui să ne dea o speranţă sigură şi neclintită. Ancora nădejdii noastre ar trebui să ne susţină.” R. 5670, c.2, p.6; 5671, c.1, p.2,3.
„Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă.” 2 Cor. 4:17
„Deşi o greutate veşnică de slavă mai presus de orice măsură va fi moştenirea întregului corp ales al lui Cristos, care acum îşi strânge comoară în cer, apostolul lasă să se înţeleagă aici foarte clar că acea comoară poate fi mărită printr-un zel şi o credincioşie deosebită în încercările deosebite ale timpului prezent.” R. 1821, c.1, p.3.
„Când ne amintim că cu cât ne apropiem de El în încercările, experienţele şi suferinţele prezente … cu atât mai aproape vom fi de El în viitor, ne putem explica înţelesul cuvintelor apostolului când vorbeşte despre încercările sale aspre — (din textul nostru de mai sus).” R. 3362, c.2, p.5.
„Căci ştim că dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mână.” 2 Cor. 5:1
„Poziţia noastră … este foarte diferită de cea a lumii, care nu are nici o speranţă deosebită. Lumea nu are nici o ancoră solidă, nici făgăduinţe preţioase de care să se ţină cu tărie. Noi ştim că dacă va fi din ce în ce mai rău, dacă va trebui chiar să murim de foame, speranţa noastră se află dincolo de văl. De aceea sfinţii lui Dumnezeu de astăzi privesc moartea ca o poartă prin care se intră în plinătatea vieţii, într-o împlinire a tuturor speranţelor şi bucuriilor noastre.” R. 5671, c.1, p.3.
„„Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice”, zice Domnul cel Atotputernic.” 2 Cor. 6:18
„Ce făgăduinţă! Ce sugestie — aceea că noi, care din natură suntem întinaţi şi imperfecţi, nu numai că suntem în atenţia Creatorului nostru suveran, ci am fost şi invitaţi să devenim copiii Lui şi ni s-a dat asigurarea afecţiunii Sale părinteşti faţă de noi — că aşa «cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei care se tem de El». Cât de minunat pare acest lucru! Şi, aşa cum declară apostolul în altă parte, acesta nu este sfârşitul, ci numai începutul, căci El spune: «dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El».” R. 5739, c.2, p.2.
„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună.” 2 Cor. 9:8
„Pentru a fi apreciat de Domnul, darul trebuie să fie o jertfă de mulţumire, stimulată de o înţelegere a datoriei noastre de recunoştinţă veşnică faţă de Cel de la care vine orice dar bun şi desăvârşit. Şi apostolul ne asigură că pe unii ca aceştia «Dumnezeu poate» să-i «umple cu orice har». Cel care dă ceva în serviciul divin — timp, talent, putere, bani sau influenţă — va prisosi, în mod proporţional, în diferite haruri; pentru că unul ca acesta se află într-o atitudine de inimă potrivită pentru a creşte în har. Apostolul pare să sugereze că unul ca acesta va avea «în toate din destul» şi că va fi plin de «orice faptă bună». Îndestularea poate să nu însemne lux şi tot confortul; dar «din destul» se câştigă întotdeauna acolo unde există «evlavie cu mulţumire».” R. 5927, c.2, p.2,3.
„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte.” 2 Cor. 12:9
„Cât de des ar trebui ca acest sfat bun al Domnului, dacă ni-l amintim, să ne aducă o binecuvântare şi o eliberare din atacurile adversarului care este gata să ne facă să credem că slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre inevitabile sunt dovezi că nu suntem ai Domnului. Având acest sfat înaintea noastră ce tărie ar trebui să avem în combaterea atacurilor lumii, cărnii şi diavolului! Cum ar trebui să ne determine ca în momentele de ispită să ne ridicăm inimile în rugăciune către Domnul pentru «har pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie». Domnul doreşte ca noi să învăţăm lecţia propriei noastre slăbiciuni şi imperfecţiuni şi să învăţăm să mergem la El pentru întărire şi sprijin — nu înainte de a avea nevoie, ci «la vreme de nevoie», în orice timp de necaz.” R. 2241, c.2, p.2.
„Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi «sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei»”. Gal. 3:29
„A fi «al lui Cristos», prin urmare, înseamnă cu mult mai mult decât credinţă, respect şi aprobare. Înseamnă a aparţine lui Cristos — a fi al Lui, trup, suflet şi spirit — a fi al Lui astăzi şi întotdeauna slujitorul Lui pentru a face voia Lui în felul Lui şi latimpul Lui când ne este convenabil şi plăcut şi când ne este inconvenabil, dureros şi dificil. Înseamnă, mai departe, că nu putem aparţine nimănui altcuiva în acest sens complet, căci nici un om nu poate servi la doi stăpâni. Aici întâmpină dificultăţi cei careaparţin societăţilor secrete sau altor societăţi. Legile, credinţele şi obiceiurile acestora aproape sigur vor veni în conflict sau vor îngrădi consacrarea deplină pentru Cristos.” R. 1697, c.1, p.1.
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune.” Efes. 2:10
„Adunarea acestor pietre vii dincolo de văl se va face prin puterea învierii, frumos ilustrată prin construirea Templului lui Solomon, ale cărui pietre, aşa după cum citim, erau pregătite în carieră şi apoi, în final, erau asamblate în construcţia Templului şi se potriveau atât de perfect şi erau însemnate pentru locurile lor diferite încât au fost unite fără să se audă sunet de ciocan — fără … să fie cizelate … sau să se facă vreo altă muncă asupra lor în timpul construirii. Tot aşa, după cum spune sfântul Pavel, Biserica este lucrarea lui Dumnezeu. Şi lucrarea Lui se va realiza atât de perfect încât nu va avea nevoie de nici o rectificare sau modificare dincolo de văl. Acest punct de vedere este deosebit de interesant şi profitabil pentru poporul Domnului. Aceştia, pe măsură ce îşi dau seama că au fost chemaţi de Dumnezeu la chemarea Lui înaltă de a fi membre ale templului, pot aprecia pe deplin, ca urmare, necesitatea încercărilor şi dificultăţilor vieţii, care îi modelează, îi fac potriviţi pentru gloria, onoarea şi nemurirea cerească.” R. 5713, c.2, p.6,7.
„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Isus Cristos.” Fil. 1:6
„Să nu uităm că lucrarea este a Domnului, în sensul că tăria Lui dată nouă este pentru îndeplinirea ei (a lucrării — n.t.) şi că Cel care a început în noi o lucrare bună este capabil să o ducă la capăt; şi El va face aceasta dacă noi Îl lăsăm, adică dacă urmăm conducerea Lui, făcând voia Lui.” R. 2124, c.1, p.1.
„Dar cât de puţini creştini au această deplină asigurare a credinţei. … Cei puţini care pot intra în deplin acord cu apostolul … au în această privinţă o mare bucurie, o mare binecuvântare şi o mare linişte în inimă pe care alţii nu o posedă.” R. 2642, c.1, p.4.
„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:13
„El lucrează în noi, ne dă şi voinţa şi înfăptuirea, prin aceste făgăduinţe nespus de mari şi scumpe, prin perspectivele glorioase şi prin răsplăţile ataşate acestora; dar măsura în care El va lucra în noi şi efectele produse prin aceste făgăduinţe depind de noi. … Am putea neglija cuvântul făgăduinţei Sale, am putea neglija diferitele mijloace ale harului pe care El le prevede pentru întărirea noastră, pentru stabilirea şi înălţarea noastră în cunoştinţa şi harul adevărului. Neglijând astfel îngrijirile Sale în aceeaşi măsură nu vom reuşi să rămânem în iubirea Lui — nu vom reuşi să obţinem favorurile făgăduite. Apostolul lasă să se înţeleagă aceasta spunând: «ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu» Iuda 21.” R. 3021, c.2, p.2.
„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.” Fil. 4:7
„În acest text apostolul face diferenţă între minte şi inimă. Inima reprezintă afecţiunile. Apostolul ne îndeamnă nu numai la sentimente bune, în această privinţă, ci şi ca mintea noastră să fie în odihnă. … Textul nu se referă la propria noastră pace, ci la pacea lui Dumnezeu, pacea care ne vine prin înţelegerea puterii lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui şi a voinţei Lui de a ne ţine cu mâna Sa dreaptă ca şi copiii Săi. Această pace stă de pază neîncetat ca o santinelă, pentru a înfrunta orice gând potrivinic sau îngrijorător sau orice teamă. Ea păzeşte astfel mintea creştinului încât acesta are în inimă pace cu Domnul, părtăşie, comuniune; ea îi păzeşte şi mintea, facultăţile sale mintale, instruindul şi asigurându-l în ceea ce priveşte puterea, înţelepciunea şi iubirea divină.” R. 4898, c.1, p.3,4.
„Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, acestea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” Fil. 4:9
„Cât de mulţi (cât de puţini!) pot să spună ceea ce spune apostolul în acest verset? … Acesta ar trebui să fie standardul fiecărui creştin, pentru că fiecare în parte şi toţi împreună sunt reprezentanţii Domnului, ambasadorii Lui; prin urmare, atât cât stă în puterea lor, conduita şi cuvintele lor ar trebui să fie de aşa manieră încât ei să fie epistole vii citite de fraţi şi de lume cu folos. Nu e de mirare că apostolul adaugă că făcând astfel «Dumnezeul păcii va fi cu voi». Pe cât este de sigur că El a fost cu apostolul, pe atât de sigur va fi cu toţi ceilalţi care umblă în mod similar pe urmele lui Isus.” R. 3129, c.2, p.1
„Pot totul în Cristos care mă întăreşte.” Fil. 4:13
„Nu încrederea în sine, nu încrederea în propriile puteri este cea mai de dorit, ci mai degrabă încrederea în Dumnezeu şi sprijin în harul Său promis spre ajutor «la vreme de nevoie». Acest lucru menţine umilinţa şi blândeţea care sunt de dorit şi dă în acelaşi timp curajul şi forţa sugerate de cuvintele apostolului: „pot totul în Cristos care mă întăreşte”. Sfântul Pavel declară din nou: «destoinicia noastră este de la Dumnezeu». Astfel inspiraţi de credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, cei «învăţaţi de Dumnezeu» devin în mod minunat tari «în Domnul şi în puterea tăriei Lui» (Efes. 6:10). Cel neprihănit este puternic ca un leu şi spune: «Nu mă voi teme» de «ce ar putea să-mi facă omul». Nu voi lua seama la ceea ce omul ar putea să spună despre mine sau să-mi facă. Atâta timp cât îl am pe atotputernicul Creator ca Tată şi pe Răscumpărătorul ca Frate mai mare voi fi mulţumit, sprijinindu-mă în făgăduinţele lor «nespus de mari şi scumpe».” R. 5113, c.2, p.5,6.
„Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Cristos Isus.” Fil. 4:19
„Ce făgăduinţă plină de har este aceea pe care Pavel a înregistrat-o în scrisoarea sa către … filipeni. … Aceasta este o făgăduinţă divină făcută pentru a fi ţinută. Pot s-o pun deoparte acolo unde îmi pun deoparte obligaţiunile de stat cu bună siguranţă că nu se vor devaloriza. Acest text face parte din «Garanţiile guvernamentale» cereşti. De la Dumnezeu a ieşit această făgăduinţă, de la propriul meu Tată. El nu este obligat să-mi dea toate lucrurile pe care le râvnesc, nici măcar toate lucrurile pentru care m-aş putea ruga. Multe din dorinţele mele sunt de-a dreptul artificiale şi născute din egoism. Eu pot tânji după bogăţie în timp ce El poate vedea că sufletul meu ar fi mai bogat dacă aş fi sărac. Aş putea cere să mă avanseze în funcţie şi El ştie că drumul meu spre sfinţenie trece printr-o vale a umilinţei şi a dezamăgirii. Aşa că El este de acord să-mi dea numai ceea ce am nevoie, care este un lucru foarte diferit de ceea ce eu pot să-mi doresc.” (De T. L. Cuyler.) R. 572.
„Voi sunteţi totul deplini în El.” Col. 2:10 (vezi nota de subsol, Cornilescu rev; n. e.)
„Un zero singur nu are nici o valoare, dar devine cu adevărat puternic când îl urmează pe unu; tot aşa este şi cu noi când Îl urmăm pe Cristos — meritul Său ne dă asociere şi cooperare cu El, ne dă greutate, influenţă şi putere pentru Dumnezeu şi cauza Lui. «Voi sunteţi cu totul deplini în El», «acceptaţi în cel Preaiubit».” R. 3149, sus.
„Când se va arăta Cristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Col. 3:4
„Dumnezeu are o plăcere deosebită în cei ce îşi găsesc desfătarea să facă voia Lui şi care nu au nevoie să fie forţaţi ca să aprecieze binele şi răul. El îi numeşte pe aceştia «biruitori». Aceştia au asemănarea Domnului … şi sunt socotiţi vrednici de a fi cu El acolo unde este El şi de a se împărtăşi de onoarea, gloria, Împărăţia şi puterea Lui. Ei câştigă premiul nu pentru că «turma mică» de «biruitori» suferă mai mult decât turma mare de sfinţi strâmtoraţi, ci doar pentru faptul că ei suferă cu bucurie, de bună voie, autosacrificându-se pe sine.” R. 1669, c.1, p.7,8.
„Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” 1 Tes. 5:24
„Este plăcerea Tatălui nostru de a da Spiritul Sfânt celor care i-l cer şi de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lor, de a-i aduce sub călăuzirea Marelui Păstor, iar în cele din urmă, de a-i conduce în Împărăţie. Cu alte cuvinte, «Cel care ne-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta» — El va face tot ceea ce a promis că va face, într-un mod cu mult mai abundent decât am putea noi cere de la El sau decât ne-am putea aştepta. Întreaga chestiune depinde de noi: dacă consacrarea noastră se bazează pe credinţă în opera de răscumpărare a Domnului nostru, dacă este o consacrare deplină şi completă şi dacă o trăim zi de zi, rezultatele vor fi totul şi chiar mai mult decât ne-am aşteptat vreodată.” R. 3659, c.2, ultimul paragraf.
„Credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău.” 2 Tes. 3:3
„Profetul Daniel spune că «mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi» în mod deosebit în acest timp al sfârşitului; iar Maleahi compară încercările acestui timp cu «focul topitorului» şi cu «leşia înălbitorului», care sunt desemnate să rafineze şi să purifice poporul Domnului. Apostolul Pavel ne îndeamnă să luptăm lupta bună a credinţei şi să îndurăm necazurile cu răbdare până la sfârşit. Sunt multe cuvinte de mângâiere şi de binecuvântată consolare oferite de psalmist şi de alţii (unul din ei fiind cel de mai sus) pentru cei zguduiţi de furtuni şi pentru poporul lui Dumnezeu aflat în suferinţă. Vezi Psa. 77:1-14; 116:1-14; 34:19; 31:24; 2 Tes. 3:3.” R. 1823, c.2, p.1.
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7
„Spiritul fricii la un creştin este un spirit de îndoială care provine din lipsa de credinţă, de Spirit Sfânt. Spiritul fricii este o sursă rodnică a răului în lucrurile spirituale în fiecare trăsătură, a creşterii creştine individual şi ca Biserică. El, de asemenea, este strâns identificat cu slăbiciunile şi neputinţele trupeşti. Copilul lui Dumnezeu care este plin de Spiritul Sfânt este un uriaş faţă de eul său natural; pentru că temerile lui sunt ţinute în frâu, inima lui este stabilită, credinţa lui este înrădăcinată şi întemeiată şi sufletul său este ancorat sigur şi neclintit dincolo de văl.
În felul acesta, el este ţinut să nu fie împins spre stâncile dezastrului când valurile vijelioase ale necazului predomină. Spiritul Sfânt este astfel o putere pentru cei care îl posedă, care adesea i-a uimit pe vrăjmaşii lor.” E. 252, p.490.
„Demn de crezare este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El; dacă Îl tăgăduim şi El ne va tăgădui.” 2 Tim 2:11, 12
„Unii interpretează încercările vieţii ca pe nişte dovezi ale nefavorii divine şi nu reuşesc să înţeleagă că ele sunt desemnate de Domnul pentru a da formă caracterelor noastre şi a le şlefui şi pentru a lucra în noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din cauza înţelegerii lor greşite, ei profită puţin din multe din experienţele vieţii prin care sunt chemaţi să treacă — ei simt nuiaua, dar nu discern scopul iubitor care se află în spatele ei, ei nu reuşesc să înveţe lecţia intenţionată. … Nu este suficient că am gustat din pârâul experienţelor, că am învăţat câte ceva din ascultare, … că am îndurat unele încercări, că în anumite ocazii am învăţat ascultarea prin lucrurile suferite, ci trebuie să continuăm să bem până când vom putea spune cu bucurie — Tată, voia Ta, nu a noastră să se facă!” R. 2936, c.1, p.4,2.
„Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” 2 Tim. 2:19
„El îi caută pe cei care se umilesc, care sunt bucuroşi să aibă adevărul Său cu orice preţ, ale căror inimi lipsite îndelung sunt înfometate şi însetate după adevăr, care cunosc vocea Păstorului şi care găsesc în mesajul Lui ceea ce le «satisface dorurile aşa cum nimic altceva n-ar putea s-o facă». Aceştia vor accepta cu bucurie armătura şi devenind învăţăcei credincioşi şi-o vor însuşi — o vor îmbrăca. Aceştia vor fi păziţi în timp ce alţii vor cădea lângă ei.” R. 4439, c.1, p.1.
„De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi.” 2 Tim. 3:12
„Aceasta este făgăduinţa, asigurarea Scripturii. Noi n-ar trebui să căutăm persecuţii, dar să dorim această dovadă a credincioşiei noastre şi să dorim să fim dintre cei «binecuvântaţi», despre care vorbeşte Învăţătorul în Matei 5:11: «Ferice va fi de voi când … oamenii vă vor insulta» şi ”vă vor prigoni”.” R. 5544, c.1, p.7.
„Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” Evr. 1:14
„Este important ca fiecare creştin să-şi aibă ochii înţelegerii sale deschişi, astfel încât să vadă prin credinţă ceea ce i-a fost arătat lui Elisei şi slujitorului său literal. În timpul acestei Vârste Evanghelice Domnul nu ne-a deschis ochii naturali pentru a vedea prevederile mi-nunate care Le-a făcut pentru noi şi puterea Lui pentru protecţia noastră; dar în loc El ne dă o tot mai bună înţelegere a subiectului prin Cuvântul Său de har şi adevăr, astfel încât să fim capabili să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere; să vedem oştile Domnului tăbărând în jurul nostru şi să recunoaştem protecţia care ne-o dau, fără ca vreun miracol să fie vădit ochilor noştri naturali. Nici unul din noi nu este suficient de puternic să treacă prin lupta războiului creştin fără chiar de asemenea ajutoare ca acestea pe care Domnul le-a prevăzut şi pe care credinţa le zăreşte, le acceptă, le apucă şi se odihneşte pe ele şi este întărită de ele.” R. 2350, c.1, p.1.
„Căci devenim părtaşi ai lui Cristos dacă păstrăm până la sfârşit siguranţa neclintită de la început.” Evr. 3:14
„Spiritul nemulţumirii îşi întoarce privirea de la mana cerească a proviziei divine tânjind după alte mâncăruri pe care să şi le procure singur, sau din alte surse pământeşti. Domnul îi dă ocazia să se ospăteze pe săturate din ceea ce doreşte. … Biblia ne oferă Mana Adevărului divin. Adevărul trebuie să fie adunat, întemeiat şi copt, dar este dat de Dumnezeu. El este complet şi nutritiv, este exact lucrul de care noi ca şi popor al lui Dumnezeu avem nevoie pentru întărire şi desăvârşire. Totuşi, unii râvnesc după oalele cu carne ale Egiptului — teoriile lumii. Dumnezeu permite însă ca acestea să ajungă la îndemâna lor. Ei se hrănesc cu critică înaltă şi cu teorii evoluţioniste şi, ca urmare, pier ca şi noi creaturi, încetează de a mai fi poporul lui Dumnezeu, încetează de a mai umbla în urmele Învăţătorului. Ei sunt pierduţi de focul sau febra produsă de erorile la care râvnesc.” R. 5306, c.2, jos şi R. 5307, c.1, p.1.
„Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:16
„Dar pentru a avea acest ajutor la momentul potrivit, trebuie să-l cerem. Fiecare zi şi fiecare oră este într-adevăr un „moment potrivit”; de aici necesitatea noastră de a trăi într-o atmosferă de rugăciune — de a ne ruga fără încetare.” R. 1802, sus.
„Cei care fac parte din poporul adevărat al Domnului se simt atât de îndureraţi de nereuşitele lor încât se îndreaptă imediat către tronul harului pentru a obţine milă şi pentru a găsi har care să-i ajute la vreme de nevoie în viitor; dar alţii îşi tratează nereuşitele cu uşurinţă şi de aceea nu profită de ele. … Sentimentul celui consacrat este foarte bine exprimat de poet prin cuvintele: «Negura cât de mare e / Nu te ascunde pe Tine».” R. 3407, c.1, sus şi p.1.
„Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru.” Evr. 6:19
„Noua creatură cu mintea spirituală care se găseşte în «Sfânta» se uită, prin credinţă, prin crăpătura «Vălului», în «Sfânta Sfintelor», prinzând sclipiri din gloria şi nemurirea de dincolo de carne; nădejde care este ca o ancoră a sufletului sigură şi neclintită, intrând în ceea ce este dincolo de văl.” T. 21, p.2.
„Să ţinem fără şovăire la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa.” Evr. 10:23
„Argumentul apostolului este că ar trebui să ţinem fără şovăire la credinţa care a început viaţa noastră de creştini şi care trebuie să şi sfârşească viaţa noastră de creştini. Domnul este capabil să ne ducă la bun sfârşit şi o va face, dacă noi ne vom face partea noastră. Dar termenii în care Domnul ne-a primit sunt ca noi să decidem să rămânem credincioşi. Prin urmare, totul depinde de ţinerea cu putere de această credinţă pe care am mărturisit-o, fără a şovăi, fără a ne îndoi sau a ne teme, iar bazele credinţei noastre în triumful nostru final este asigurarea: «credincios este Cel care a făcut făgăduinţa». Noi ştim că în Biblie există «făgăduinţe nespus de mari şi scumpe» pentru noi … Deci dacă ţinem fără şovăire la credinţa noastră, putem obţine tot ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit. El va fi credincios; El nu îşi va neglija făgăduinţele; El va face tot ceea ce a spus.” R. 5698, c.1, p.5.
„Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire.” Evr. 10:35
„Ţi se împotrivesc cumva oşti de duşmani — îţi pun obstacole în cale, îţi stânjenesc influenţa şi caută să te descurajeze îngrămădind asupra ta ocări; împrejurările par că uneltesc împotriva ta pentru a-ţi umple inima cu nelinişte şi teamă? Spune-i sufletului tău: «Nu te teme!», «nădăjduieşte în Dumnezeu» şi reţine providenţele Sale, căci — «Prin valuri, nori şi furtuni, El îţi curăţă calea cu blândeţe» — până când, prin astfel de experienţe, o binecuvântată cunoştinţă cu Dumnezeu, va dezvolta în inima ta acea iubire perfectă care alungă teama. Atunci vei intra din ce în ce mai mult în binecuvântata odihnă a credinţei şi, asemenea vulturului care se înalţă deasupra norilor furtunii, vei trăi la o asemenea altitudine a experienţei creştineşti încât vei fi în stare să te bucuri în Domnul întotdeauna şi să-I mulţumeşti în toate”. R. 1906, c.1, p.3.
„Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evr. 10:36
„Care este voia lui Dumnezeu? Declarată în formă concretă: „voia lui Dumnezeu (cu privire la voi) este sfinţirea voastră” (1 Tes. 4:3). … Noi facem voia lui Dumnezeu când ne consacrăm pe deplin Lui. … Dar El vrea să ne pună la încercare. Cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu? Cât de sinceri suntem? … Aşa suntem încercaţi în ce priveşte loialitatea noastră. Ce suntem gata să îndurăm pentru Cristos? Cât de deplin suntem noi supuşi? Cât de adâncă este supunerea noastră? Suntem noi în deplină armonie cu voinţa Domnului? Interesul nostru este numai superficial sau intră complet în inima noastră?
Întrebarea nu este numai aceasta: «Ne vom consacra?» — ci, după ce creştinul a făcut toţi aceşti paşi preliminari, se pune o altă întrebare, în ce măsură va manifesta el îndurare răbdătoare şi ascultare şi loialitate? Dumnezeu ne pune la aceste încercări pentru că El are mari onoruri de acordat celor ce vor fi biruitori. Ei vor fi o companie aleasă şi aceştia vor primi făgăduinţa.” R. 5332, c.1, p.5-7; c.2, p.3.
„«Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte.» Suferiţi disciplinarea! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? … Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii.” Evr. 12:6, 7, 11
„El explică faptul că o astfel de disciplinare nu este determinată de mânia … ci de iubirea Lui, iar dacă noi suntem corect instruiţi prin disciplinările, încercările şi experienţele vieţii, acestea vor «lucra pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă» — ele vor lucra în noi asemenea caractere pe care Domnul le va putea folosi în serviciul la care ne-a chemat … Răspunsul potrivit al tuturor celor care au spiritul adevărat de fii este exprimat în cuvintele Domnului şi Învăţătorului nostru: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta o, Doamne.»; «Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, o, Dumnezeul meu şi legea Ta este înăuntrul inimii mele.» Cei care răspund astfel pedepselor Domnului păşesc tot mai mult în favoarea divină şi aud alte cuvinte de mângâiere, de har şi de ajutor.” R. 3059, c.2, p.2.
„El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»”. Evr. 13:5
„Interesele noastre cele mai înalte … fac obiectul grijii constante a Tatălui nostru. Dacă rămânem foarte aproape de Domnul, vom fi protejaţi de puterea îngerilor căzuţi. … Numai o lipsă de credincioşie ne-ar putea supune într-o oarecare măsură puterii lor în ceea ce priveşte interesele noii creaturi. Ei nu pot nici să ne vatăme corpurile în vreun fel, nici să se poarte violent cu noi, doar dacă Domnul permite aceasta pentru binele nostru — poate pentru eliberarea şi înălţarea noastră, aşa cum a procedat cu Învăţătorul nostru. … Când … Pilat … l-a întrebat pe Domnul nostru, în noaptea când a fost arestat şi judecat: «Nu ştii că am putere să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc?», Isus a răspuns: «N-ai avea nici o putere împotriva Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus». Aşa este cu toţi cei care calcă pe urmele Învăţătorului nostru. Harul lui Dumnezeu le va fi de ajuns. Omul nu are putere să vatăme un fir de păr al capetelor noastre, decât dacă acest lucru este permis de Tatăl nostru din cer pentru slava Lui şi pentru binele nostru cel mai înalt.” R. 5540, c.1, p.2 şi c.2, p.3.
„Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” Evr. 13:6
„Poziţia creştinului în lume este una specială. Nimeni altcineva nu-şi poate permite să fie atât de curajos şi de independent ca el. Însă adevăratul copil al lui Dumnezeu nu este autonom, nici independent faţă de orice ajutor din afară. El este îndemnat de Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie lăudăros, ci să fie umilit, înţelegând lipsa lui de putere şi nevoia lui de Dumnezeu. Într-adevăr, dacă nu este umilit, el nu poate să placă Domnului. Dar, în acelaşi timp, el trebuie să fie plin de curaj şi de încredere. Nici o putere din univers nu poate sta împotriva puterii lui Dumnezeu, iar El a declarat că El este tăria şi scutul copiilor Săi. El este puternicul turn de scăpare al celor care-şi pun nădejdea în El.” R. 5539, c.1, p.6.
„Dar dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască.” Iac. 1:5, 6
„Lucrul acceptabil în ochii lui Dumnezeu este umilinţa spiritului. O asemenea dispoziţie este esenţială pentru cei care vor să primească înţelepciunea care vine de sus — ei trebuie să aibă o apreciere umilă a propriilor lor deficienţe şi a lipsei de înţelepciune, căci altfel nu pot primi în mod liber, din toată inima înţelepciunea pe care Dumnezeu îşi găseşte plăcere să o dea în prezent numai acelora care au atitudinea de inimă potrivită pentru a o primi. Se va vedea, de asemenea, că această umilinţă a minţii este esenţială ca o bază pentru spiritul unei minţi sănătoase — căci cine este în starea potrivită de a gândi drept, rezonabil, imparţial, dacă nu are, înainte de toate, o atitudine umilă? De aceea, trebuie să admitem că umilinţa este un element fundamental în dispoziţa sau mintea lui Cristos.” R. 2585, c.2, p.3.
„Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” Iac. 1:12.
„Aşa cum spune apostolul, aceste «încercări ca de foc» trebuie «să vă încerce». Este o problemă de trebuinţă, de necesitate în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care vor absolvi şcoala prezentă a lui Cristos pentru a lua parte în glorioasa Lui Împărăţie: ei trebuie să treacă examenul. Ah, dacă am putea să avem mereu acest gând cât de mult ne-ar servi să voim şi să facem buna plăcere a Domnului — îndurând cu credincioşie şi cu bucurie orice vede de bine să permită iubitorul nostru Învăţător, ştiind că astfel El lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din acest punct de vedere «Cât de uşoare ni se vor părea atunci încercările noastre! Cât de scurt va părea drumul nostru de peregrini!»” R. 2793, c.2, p.3,4.
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Iac. 4:6
„Tatăl ceresc are o dragoste mai profundă pentru cei care sunt umili. Acesta este motivul pentru care noi ar trebui să ne umilim. Odată ce aflăm că «Dumnezeu stă împotriva celor mândri» şi că umilinţa este unul din principiile de bază ale unui caracter bine cristalizat, ar trebui ca din ce în ce mai mult să căutăm să dezvoltăm acest har şi să ajungem la acea atitudine în care Dumnezeu ne poate da cea mai mare binecuvântare.” R. 5843, c.2, p.1.
„Numai cei cu o minte umilită sunt pregătiţi să înveţe cele mai mari lecţii care trebuie învăţate înainte ca ei să fie gata pentru înălţarea care le va fi de folos nu numai lor, ci şi altora … Isus ne-a sugerat adevărata cale care duce la glorie, onoare şi nemurire şi anume: calea unei depline înjosiri de sine şi a unei depline supuneri faţă de orice poate fi voinţa divină.” R. 5847, c.2, p.3,4.
„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.” Iac. 4:8
„Să cultivăm cunoştinţa cu Domnul tot mai mult, apropiindu-ne de El în rugăciune, în studiul preţiosului Său Cuvânt, în cugetarea asupra tuturor bunătăţilor şi a grijii Sale providenţiale, asupra manifestărilor evidente ale harului Său în experienţele noastre individuale şi asupra făgăduinţelor Sale preţioase care sunt toate «da» şi «amin» în Cristos Isus. «Astfel apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.» El vi se va arăta şi va locui cu voi”. R. 1949, c.2, p.2.
„Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 1 Pet. 1:3,4
„Poate omul muritor să conceapă o glorie atât de minunată? Numai gândul unei asemenea «chemări» ar trebui să ne facă să ne închinăm inimile până la pământ înaintea Dumnezeului nostru, înţelegând marea noastră nevrednicie pentru un asemenea har uimitor — pentru o fericire atât de neobişnuită! Ce putem să-i dăm Domnului ca să-i demonstrăm în mod potrivit recunoştinţa noastră şi mulţumirile noastre pentru o asemenea favoare de nespus? Desigur, serviciul nostru cel mai credincios pe care-l putea oferi nu este decât un răspuns foarte slab pentru Cel care ne-a iubit atât, ne-a binecuvântat atât, ne-a onorat atât.” R. 5855, c.1.
„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă.” 1 Pet. 1:5
„Puterea lui Dumnezeu (Cuvântul Său şi providenţele Sale)” R. 3282, sus.
„«Păziţi de puterea lui Dumnezeu» (făgăduinţele şi providenţele Sale nespus de mari şi scumpe pe care noi ne sprijinim).” R. 1007, c.1, p.2.
„Când suntem în dificultate trebuie să ne ridicăm ochii către Domnul, cu încredere şi credinţă. Tatăl nostru ceresc doreşte ca noi să practicăm credinţa în El. Sfântul Petru ne spune că noi «suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire». De aceea noi ne bucurăm mult, … «cu toate că acum, dacă trebuie», suntem «întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări». «Încercarea credinţei voastre este mult mai preţioasă decât aurul care piere»”. R. 5403, c.1, p.4.
„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor.” 1 Pet. 3:12
„Nu mergem prea des la tronul harului ceresc dacă noi, suntem cei care pot pretinde că Tatăl şi cu Fiul sunt mereu prezenţi cu noi — dacă Îl iubim şi ţinem poruncile Lui. … Nici un copil al lui Dumnezeu să nu ezite să vină adesea la El sau să zăbovească în comuniune şi părtăşie cu El … Venind la Dumnezeu nu trebuie să ne temem că este prea ocupat cu alte probleme mai importante, sau că este sătul de faptul că de repetate ori ne-am dus la El cu lucruri de mică importanţă.” R. 1865, c.1, p.5,7 şi c.2, p.1.
„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la desco-perirea slavei Lui.” 1 Pet. 4:12, 13
„Suntem avertizaţi să nu ne mirăm de prigonirea ca de foc care, cu siguranţă, ne va încerca dacă suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi soldaţi ai lui Cristos. …
Soldatul creştin ar trebui să se aştepte la aceste lucruri şi să se pregătească cu grijă pentru ele. Petru sugerează că puterea prin care noi vom rezista adversarului este puterea credinţei — «împotriviţi-vă lui tari în credinţă». Ioan exprimă acelaşi gând: «şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5:4). … Credinţa trebuie să îmbrăţişeze făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu şi să aprecieze valoarea lor. Credinţa trebuie să se sprijine, de asemenea, pe puterea lui Dumnezeu şi să găsească har spre ajutor în orice vreme de nevoie.” R. 1859, c.2, p.5,6.
„Aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Pet. 5:7
„Domnul permite aceste experienţe chiar cu scopul de a-i determina pe cei din poporul Lui să-şi arunce asupra Lui toate îngrijorările, de a-i aduce mai aproape de El, de a-i învăţa îndurare răbdătoare, de a le arăta şi mai mult nevoia lor de El, completa lor neajutorare şi nenorocire fără de El. … Neliniştile … care ne-ar răpi pacea în Domnul ar trebui alungate, însă nu în mod neglijent, ci cu inteligenţă, având în minte gândul că Isus, marele nostru Purtător-de-sarcină, ne-a invitat, da, ne-a îndemnat să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările — tot ce ne-ar tulbura pacea. El ne va face sarcina uşoară şi ne va alina necazurile. Aceasta este o încercare a credinţei ce nu poate fi trecută altfel decât prin credinţă în dragostea Lui, credinţă în făgăduinţele Lui.” R. 5509, c.1, p.2,3.
„Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Pet. 1:4
„Prin acestea — prin ascultare de ele. … Ah, cât de minunat este că marele Creator nu numai că a binevoit săi răscumpere pe păcătoşi, ci i-a şi îndemnat, i-a atras să primească darurile şi binecuvântările Sale!” R. 3059, c.1, p.4.
„Făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ne sunt dezvăluite treptat, pe măsură ce ne dovedim credincioşi şi mergem înainte, pentru ca prin ele — prin tăria şi curajul ce ni-l inspiră — să putem fi întăriţi să alergăm astfel încât să câştigăm premiul.” C. 232, 233, p.500.
„De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, … căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:5, 8
„El ne îndeamnă ca, pe lângă credinţa în … făgăduinţele preţioase care ne inspiră zelul şi ne reînnoiesc curajul, să ne dăm toată silinţa ca să unim cu credinţa noastră virtutea, cunoştinţa etc. Apoi adaugă: «căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.» Cultivarea stăruitoare, neîntreruptă a acestor haruri ale ca-racterului ne va clarifica şi vederea spirituală, făcându-ne în stare să înţelegem tot mai mult Adevărul lui Dumnezeu şi astfel, «prin armele dreptăţii de lovire şi de apărare», vom putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău, vom putea câştiga victoria credinţei şi vom putea să ne întărim chemarea şi alegerea.” R. 1859, c.2, p.7,8.
„De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:10, 11
„Putem fi siguri că nici unul din cei care sunt potriviţi pentru Împărăţie nu va fi scos afară. Despre aceştia este scris: «nimeni nu-i poate smulge din mâna Tatălui Meu»; şi: «dacă faceţi lucrul acesta (dacă ascultaţi de vocea Domnului, cultivaţi spiritul Său şi umblaţi în căile Lui) nu veţi aluneca niciodată şi (făcând aşa) vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului nostru».” R. 2257, c.2, sus.
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” 1 Ioan 1:9
„Aceste lucruri sunt scrise nu pentru a cultiva în noi gândul că putem fi surprinşi de greşeli din neglijenţă … şi că apoi putem merge la Domnul ca să ne ierte. Dimpotrivă, aceste asigurări referitoare la favoarea divină şi la bunăvoinţa de a ne ierta, sunt desemnate să aibă asupra inimilor noastre o influenţă liniştitoare care ne va face mult mai atenţi în evitarea păcatului. … Putem ţine o legătură atât de strânsă cu Domnul în spiritul minţilor noastre încât putem avea o părtăşie continuă cu El; iar prin mărturisirea greşelilor noastre şi căutarea iertării Lui, putem continua până la sfârşitul călătoriei noastre, curăţaţi de păcat, chiar dacă trebuie încă să ne recunoaştem imperfecţiunile cărnii.” R. 2235, c.2, p.5 şi 2236, c.2, p.2.
„Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns în adevăr desăvârşită.” 1 Ioan 2:5
„Dacă am găsit Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-L şi ţinem, în sensul de a-l respecta şi de a ne supune lui. Trebuie să ne străduim să ne adaptăm vieţile şi toate faptele noastre la acest Cuvânt. Cine păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu va constata, ca rezultat, că dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în el … Noi credem că este posibil să avem această dragoste desăvârşită a lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi cerut ca lucrările trupului să fie desăvârşite, ne-am putea îndoi de putinţa noastră de a avea desăvârşirea. Dar, pentru că este o chestiune a inimii, este posibil să o atingem, pentru că putem fi curaţi în inimă. … Deci, a avea această dragoste a lui Dumnezeu desăvârşită în noi ar părea să indice faptul că trebuie să avem cel mai înalt ideal — de a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu.” R. 5276, c.2, p.3,5,6.
„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1
„Dacă vă daţi silinţa pentru Cuvântul lui Dumnezeu şii primiţi adevărurile într-o inimă bună, onestă şi consacrată, el va concepe în voi o asemenea iubire pentru Dumnezeu şi pentru planul Său, şi o asemenea dorinţă de a spune veştile bune, de a propovădui Evanghelia, încât aceasta va deveni după aceea tema atotcuprinzătoare a vieţii; şi aceasta nu numai că vă va separa în spirit de lume şi de mulţi creştini nominali, ci vă va duce la separarea cu totul de aceştia. Vă vor considera ciudaţi şi vă vor separa de tovărăşia lor, veţi fi dispreţuiţi şi socotiţi nebuni pentru Cristos; pentru că ei nu ne cunosc, după cum nu L-au cunoscut nici pe Domnul.” A. 347, p.1.
„Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:2, 3
„Nu cunoaştem nici un alt puct din adevăr care să aibă o influenţă mai purificatoare decât acesta la care se face referire în textul nostru — acea «binecuvântată nădejde» — apariţia Domnului nostru glorios. Această nădejde curăţeşte. «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat» (1 Ioan 3:3). Nimeni, în afară de cei cu inima curată, nu poate nutri sincer şi cu adevărat această nădejde. … Dragi fraţi, să ţinem bine minte întoarcerea făgăduită a Stăpânului, iar acum, în timpul «parousiei» Sale (al prezenţei Sale nevăzute), fie ca ea să aibă deplină greutate şi influenţă asupra fiecărui cuvânt şi fapt al nostru; da, chiar asupra fiecărui gând al nostru. Fie ca speranţa că în curând vom lua parte la schimbarea învierii noastre şi vom fi făcuţi asemenea Răscumpărătorului nostru iubit şi Îl vom vedea aşa cum este … să ne revigoreze inimile, să ne deschidă buzele şi să ne întărească pentru orice datorie, privilegiu şi ocazie — de a servi Învăţătorului nostru şi casei credinţei.” R. 3193, c.2, p.1,2,4.
„Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” 1 Ioan 4:4
„Domnul oştirilor este cu noi. Făgăduinţele Lui, precum şi providenţele Lui, sunt ziduri de scăpare şi de apărare din toate părţile. Ce ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Cristos? Necazurile? Nu; ele nu vor face altceva decât să ne apropie de El; şi ne vom odihni sub îngrijirea Lui protectoare. Harul Său ne este de ajuns. Puterea Lui se manifestă în slăbiciunea noastră. Când ne simţim slabi în noi, atunci suntem tari în El. El nu ne va părăsi şi nu ne va uita niciodată.” R. 1653, c.2, p.5.
„Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este desăvârşită în noi.” 1 Ioan 4:12
„Pe măsură ce învăţăm să ne iubim unii pe alţii dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în noi, dragostea adevărată, binevoitoare, pe care Domnul o porunceşte. Domnul a spus că ar trebui să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El — până acolo încât să dorim să ne dăm viaţa unii pentru alţii. Nu trebuie să iubim pe unii fraţi uneori şi pe unii fraţi tot timpul, ci trebuie să-i iubim pe toţi fraţii tot timpul; şi să trecem peste slăbiciunile şi imperfecţiunile lor, privindu-i din acel înalt punct de vedere din care-i priveşte Dumnezeu, iertându-ne unii pe alţii aşa cum Dumnezeu, pentru Cristos, a trecut cu vederea cusururile noastre. Trebuie să-i iertăm pe cei care ne greşesc aşa după cum sperăm şi credem că Dumnezeu va ierta greşelile noastre. Nimeni nu poate face parte din clasa „celor aleşi” dacă această dragoste nu este desăvârşită în El.” R. 4849, c.2, p.5.
„Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4
„Gradul succesului nostru în acest conflict (împotriva păcatului) va depinde în mare măsură de forţa credinţei şi încrederii noastre în marele Învăţător. Dacă ne simţim încrezători în înţelepciunea Lui, vom urma îndeaproape instrucţiunile Lui şi ne vom păzi inimile (minţile) cu toată atenţia. Credinţa în înţelepciunea Domnului şi în ajutorul Lui în orice vreme de nevoie ne este necesară pentru ca să putem fi complet ascultători de El. De aceea este scris că «ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţanoastră»; asta înseamnă că prin exercitarea credinţei şi a ascultării care decurge din ea vom putea ajunge biruitori şi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.” R. 2249, c.2, p.1.
„Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18
„Dacă îşi păzesc inimile Cel Rău nu se va atinge de ei, nu-i va răni, nu-i va vătăma. Atacurile lui pot servi ca probe, ele pot fi permise de Dumnezeu ca să lucreze în ei «mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă»; însă Adversarul nu poate să le facă nici un rău pentru că ei aparţin lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a garantat că va apăra, în sensul cel mai înalt, cele mai bune interese ale tuturor celor care şi-au predat Lui inimile printr-o consacrare deplină.” R. 4660, c.2, p.3.
„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10
„Nu este suficient să facem o consacrare deplină, nu este suficient ca numai pentru un timp să luptăm lupta cea bună. Într-adevăr, nu este suficient! Dumnezeu nu-i acceptă în Împărăţie pe cei care au fost cândva credincioşi. El îi doreşte pe cei care au fost cândva credincioşi, care au fost după aceea credincioşi şi care sunt întotdeauna credincioşi! El doreşte să-i aibă în clasa Împărăţiei pe cei în care poate avea încredere absolută, pe cei cărora să le poată da în siguranţă gloria, onoarea şi nemurirea pe care El le-a promis celor credincioşi. Dar înainte ca ei să primească această mare răsplată şi înălţare trebuie să fie încercaţi şi dovediţi în întregime.” R. 5594, c.2, p.3.
„Cel care va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apoc. 2:11
„Mintea umană ameţeşte în străduinţa sa de a înţelege o asemenea înălţime a slavei, însă cei ale căror inimi sunt profund îndrăgostite de Domnul pot aprecia favoarea nespus de mare de a fi invitaţi să fie preaiubita Mireasă a lui Cristos, de a fi făcuţi asemenea Lui şi de a fi în prezenţa Sa glorioasă de-a pururi. Este un har uimitor! Iar uimirea ne creşte când ne gândim la marea înălţare a lui Cristos, chiar deasupra slavei pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi existat lumea — slava persoanei care este reprezentarea exactă a Fiinţei Tatălui, slava bogăţiei care aşează întregul univers la picioarele Lui — ca «moştenitorul tuturor lucrurilor», slava puterii, a toată puterea în cer şi pe pământ, slava slujbei, de asemenea, care este a doua după cea a Lui Iehova — marele Împărat al universului — (1 Cor. 15:27,28) şi gloria caracterului care luminează cu toată strălucirea purităţii ei perfecte.” R. 1262, c.1, p.6.
„Celui care va birui îi voi da din mana ascunsă; şi-i voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” Apoc. 2:17
„Piatra albă reprezintă un semn preţios al iubirii Domnului, iar noul nume scris pe piatră sugerează numele Mirelui. Această declaraţie indică o cunoştinţă specială cu Regele regilor, secretă între El şi individ. Biruitorii nu vor fi recunoscuţi numai ca şi clasă — clasa Miresei — ci fiecare va primi favoarea personală a Domnului. Nimeni, în afară de el şi Rege, nu ştie despre acest lucru. Este o prietenie individuală şi personală între Domnul şi biruitori, despre care se poate spune că primesc semnul de identificare — piatra albă antitipică — acum în această viaţă. Acest semn este pecetluirea cu Spiritul Sfânt prin care Domnul îi identifică pe cei biruitori. … Pecetluirea deplină cu Spiritul Sfânt va fi dată la înviere. … Atunci vom şti pe deplin numele prin care Domnul ne va cunoaşte şi prin care noi Îl vom cunoaşte pe El în eternitate.” R. 5113, la mijloc.
„Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărtu-risi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea înge-rilor Săi.” Apoc. 3:5
„Biblia menţionează două cărţi ale vieţii — una aparţinând timpului prezent, iar cealaltă Vârstei Milenare. … Cartea specială a Vieţii care este deschisă în prezent este cea în care sunt scrise numele tuturor biruitorilor Vârstei Evanghelice. … Această carte a fost scrisă de-a lungul vârstei prezente. Aceasta înseamnă că cei ale căror nume sunt scrise în ea sunt nu numai membri ai familiei lui Dumnezeu, ci şi membri ai clasei Mireasă. Pentru a-şi menţine această poziţie ei trebuie să fie biruitori. … Nu putem fi siguri dacă în acest text este inclusă şi marea mulţime. Dintr-un anumit punct de vedere s-ar părea ca şi cum ei ar fi incluşi, dar dintr-un alt punct de vedere s-ar părea că nu pot fi incluşi. Este bine să nu fixăm prea categoric acest lucru în minţile noastre, ci să aşteptăm să vedem care este intenţia Domnului.” R. 5377, c.1, p.8 şi c.2, p.2,3.
„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.” Apoc. 3:10
„«Cuvântul răbdării Mele» sau răbdarea pe care o dă Cuvântul Meu. … Cuvântul «răbdare» conţine gândul îndurării (suportării) răului cu voioşie, bucurie, răbdare. … O asemenea dezvoltare a inimii şi a caracterului care se manifestă prin îndurarea răului sau suferinţei cu mulţumire, fără răzvrătirea voinţei, cu deplină acceptare a înţelepciunii şi iubirii divine. … Dacă a fost vreodată nevoie de îndurare răbdătoare, acuma este; dacă a fost vreodată adevărat că «prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre», acuma este. Cei care aleargă în cursă în mod acceptabil şi care posedă această îndurare răbdătoare vor fi capabili să stea în picioare în această zi rea şi nimeni alcineva.” R. 2790, c.2, p.6 şi 2792, c.1, p.6; c.2, p.1.
„Pe cel care va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apoc. 3:12
„Dumnezeu propune un nume nou poporului Său — Bisericii Sale — Miresei, soţiei Mielului. După cum Isus a fost numele Domnului nostru şi El a devenit Cristosul, Mesia, tot aşa, toţi cei care devin membri ai corpului Său vin sub noul Lui nume, sunt recunoscuţi de Domnul şi se pot recunoaşte unii pe alţii ca membri ai Cristosului (Apoc. 3:12); Domnul, vorbind în mod profetic despre Cristos, spune: «iată Numele pe care I-l vor da: «Domnul, dreptatea lui Iehova!»» (Ier. 23:6); iar referitor la Mireasa lui Cristos, citim: «iată cum o vor numi: «dreptatea lui Iehova»» (Ier. 33:16). Numele Mirelui este dat Miresei Sale — «ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu». Şi celor care vor primi acest nume nou, putem fi siguri, tuturor li se va cere să demonstreze că sunt biruitori.” R. 3970, c.2, p.3.
„Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Apoc. 3:20
„Aceasta este răsplata specială a celor care aleargă în cursă cu îndurare răbdătoare în timpul prezent, în perioada laodiceană; dacă nu am avut privilegiul de a scăpa de ora ispitei, este privilegiul nostru de a avea o binecuvântare specială compensatoare, ca rezultat al faptului că trăim în timpul prezenţei Domnului nostru. Noi putem avea părtăşia Lui, îndrumarea Lui, hrana spirituală pe care El o împarte şi care este «hrană la timp potrivit», într-un fel şi într-o măsură în care nici unul dintre credincioşii perioadelor trecute nu s-au bucurat. Dar, aşa după cum ne-am putea aştepta, această favoare maximă este contrabalansată de subtilitatea şi asprimea încercărilor acestei ore a ispitei care vine peste întreaga lume.” R. 2792, c.1, p.6.
„Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.” Apoc. 3:21
„În cursul acestei perioade de seceriş am avut multe şi grele izbucniri de împotrivire şi, fără îndoială, vor urma şi încercări mai severe. Dar cei care le depăşesc cu credinţă biruitoare — care îndură cu răbdare, care cultivă spiritul lui Cristos împreună cu roadele şi harurile sale şi care mai bine luptă cu vitejie lupta cea bună a credinţei decât să dezerteze de pe câmpul de luptă — aceştia vor fi «biruitorii» cărora le vor fi daţi laurii victoriei când ziua încoronării va fi sosit.” R. 1656, c.2, p.3.
Luca 1,11-25
Am spus că în primele două capitole, Luca face o introducere folosind categoriile fundamentale pe care le va descrie în întreaga Evanghelie. Prin aceste categorii ne face cunoscut conținutul Vechiului Testament – care se află în fiecare dintre noi – și care în Israel a ajuns la expresia sa maximă.
Am subliniat istoria exemplară a unui cuplu – Elisabeta și Zaharia – care era steril, la fel ca mamele unor patriarhi și profeți (mamele lui Samuel și Samson) care, deși erau drepte, erau sterile. Ce înseamnă acest fapt? Înseamnă că Dumnezeu este promisiune de viață. Omul nu are o viață programată de instinct, ci se întreabă ce să facă. Viața este promisă, dăruită omului, ca să facă lucruri bune, care dau viață, și nu lucruri care conduc la moarte, căci astfel omul moare.
Avem aceste cupluri care sunt drepte, dar nu au viitor. Sunt sterile. Nu au viață… În spatele acestui mister avem un altul: cel al dreptului în suferință… De ce dreptul suferă?
Mai întâi, sterilitatea patriarhilor (și a soțiilor lor) înseamnă că viața omului nu constă numai în viața biologică pe care părinții o transmit pruncilor sau în bunurile pe care omul le are pentru a-și susține viața. Aceasta se numește viață animalică. Sterilitatea ne învață că viața este dar, deci este o relație cu Cel care o dăruiește, adică este raport cu Dumnezeu. Viața omului este tocmai relația cu Dumnezeu. Din această cauză, toți suntem fiii lui Dumnezeu (El ne dă viața!). Astfel, omul învață să înțeleagă un lucru fundamental: viața nu este ceva ce eu fac fericirea nu este un produs al omului; putem produce totul, în afara fericirii și a plinătății vieții. Mai mult, ne putem sacrifica întreaga viață pentru a produce și să fim tot mai nefericiți. De ce? Pentru că fericirea și plinătatea vieții sunt cu totul altceva pe care nu noi îl producem. Pe celălalt nu îl produc, ci îl primesc. Pe Dumnezeu nu Îl produc, Îl primesc!
Lucrurile fundamentale ale vieții sunt un dar. Și dacă le primesc ca dar, ele devin relație – viață și iubire – deci le pot transmite mai departe ca dar, ca relație, viață și iubire.
Aceasta este categoria fundamentală care elimină acea „idolatrie biologică” prezentă în toate formele de religiozitate după care viața este cea biologico-animalică. Și pentru că această viață se termină, omul trăiește în disperare, căutând să trăiască tot mai mult, să strângă tot mai mult. Însă, nu! Viața este relație cu Tatăl și cu frații!
Se poate citi tot textul: vv. 11-25
11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului pentru jertfa de tămâie. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. 13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16 şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit”. 18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”. 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în sanctuar. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o vedenie în sanctuar, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.
Deja am explicat până la v. 10. Am prezentat personajele și caracteristicile lor: dreptatea, sterilitatea și templul. Aceste aspecte sunt categorii fundamentale ale religiei lui Israel (dar și ale oricărei alte religii). Este bine să le cunoaștem.
În această cateheză vom sublinia faptul că apare îngerul Domnului, care îi promite lui Zaharia un fiu. Nu un fiu obișnuit, ci fiul prezentat ca fiind profetul definitiv, cotitura istoriei; profetul care vine înainte de venirea Domnului în Templul Său, înainte de „vizitarea” lui Dumnezeu; deci profetul cel din urmă, care vine să pregătească poporul pentru a primi mântuirea lui Dumnezeu.
Apoi, vom aborda necredința lui Zaharia. O temă constantă. El cere un semn. Și i se dă semnul muțeniei… pentru că nu a crezut. Dorea o minune. Și minunea se arată: va fi mut. Miracolul celui care nu crede este că rămâne mut: înțelege că viața lui este inexpresivă, deoarece nu a răspuns Cuvântului. Și dacă nu răspunzi Cuvântului… spui cuvinte goale. Mai bine rămâi mut.
Apoi minunea se împlinește și continuă lauda adusă de Elisabeta.
Din acest text, care este o povestire tipologică ce ne prezintă personaje, noi subliniem aspectele profunde ale acțiunii lui Dumnezeu, care dirijează istoria prin înger, Cuvânt și promisiune.
Deci prima temă va fi din nou cea a Cuvântului și a promisiunii. A doua va fi tema rugăciunii – care este relația noastră cu Dumnezeu; disponibilitatea noastră în a primi promisiunea; a treia va fi tema credinței (sau vom putea vorbi altă dată, pentru că este o temă care apare mereu); a patra temă este figura Botezătorului, așa cum este prezentată înainte ca el să se nască.
În figura Botezătorului este reprezentată întreaga istorie a lui Israel într-un singur personaj. El este omul care sintetizează întreaga profeție, întreaga sete de dreptate, de libertate și de așteptare a lui Mesia și deci poate să-L primească, fiind plin de Spirit.
v. 11-12
11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului pentru jertfa de tămâie. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama.
Încă de la început ni se prezintă un înger. Îngerii vor avea un mare rol în Luca. În următorul text, același înger se va prezenta Mariei.
Îngerul este acela care vestește Cuvântul. Cel care spune promisiunea lui Dumnezeu în istorie. Îngerul este vestitorul și-L reprezintă pe Dumnezeu – deoarece Dumnezeu este prezent în Cuvântul promis.
Cineva se întreba: dacă istoria este sub semnul promisiunii lui Dumnezeu, nu-i mai bine ca istoria să fie subordonată posibilităților omului, și nu promisiunii lui Dumnezeu? Posibilitățile omului le-a făcut Dumnezeu. Prin urmare, de ce este nevoie de promisiunea lui Dumnezeu? Nu sunt suficiente posibilitățile omului?
Știu că există posibilități care înfăptuiesc „imposibilul”: însă posibilitățile sunt tot ceea ce „eu” pot să fac. Printre altele, pot face binele, însă, din nefericire, pot face și răul (pe care ar fi mai bine să nu-l pot face, deoarece ar însemna că nu aș fi ignorant și sclav. Răul se face din ignoranță și din sclavie, și nu din inteligență și libertate). Deci, posibilitatea noastră este limitată. Promisiunea lui Dumnezeu deschide posibilităților noastre calea către infinit. Și când noi spunem că nu mai există nicio posibilitate, promisiunea lui Dumnezeu îți dă posibilitatea infinită a lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că omul are posibilitatea cuvântului. Prin cuvânt poate face totul, la fel ca Dumnezeu. Deci, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu lucrează, acționează la fel ca Dumnezeu.
Poate părea ciudat! Dar Dumnezeu cu Cuvântul a creat lumea, nu? Și orice lucru este Cuvântul lui Dumnezeu. Și omul este cel care știe să interpreteze toate realitățile ca fiind cuvânt: realitățile sunt pentru om purtătoare de sens, sunt cuvinte. Dacă întregul creat este Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că omul este liber să dezvolte știința. Dacă nu, omul ar începe să adore lucrurile ca fiind mari mistere. Însă, nu! Tradiția rabinică spune că lumea este creată cu literele alfabetului, deci combinând literele alfabetului înțelegi întreaga lume. Totul este inteligibil, descifrabil și poate fi stăpânit de inteligența umană pentru că totul este rod al cuvântului.
Deci, există acest prim mod de abordare al creatului – care este perfect liber – pentru că creația este Cuvântul lui Dumnezeu care a făcut-o să existe. Prin cuvânt tu înțelegi creatul, te relaționezi cu el, îl modifici după cum vrei și-l conduci la împlinire.
Apoi există un alt Cuvânt al lui Dumnezeu, care este deja implicit (subînțeles) în creație: Cuvântul Său care este legea, istoria care ne este transmisă de Israel, o istorie care este rodul milenar al experienței lui Dumnezeu – care a devenit cuvânt și comunicare – ce iluminează inteligența.
Dacă primul cuvânt al lui Dumnezeu reprezintă lucrurile, realitatea, cel de-al doilea este „lumina inteligenței”, pentru a înțelege sensul lucrurilor. Nu numai cum sunt făcute să fie folosite de știință, ci și sensul lor, adică modul în care să le folosim.
Există un al treilea Cuvânt al lui Dumnezeu, cel principal: pe care omul îl simte în inimă, la fel ca pe oricare alt cuvânt și este bucuria inimii, este începutul vieții, începutul comuniunii și al comunicării cu o altă persoană. Pentru acestea Cuvântul ne este folositor.
Faptul că Dumnezeu acționează/lucrează prin Cuvânt… înseamnă multe lucruri.
Înainte de toate, omul este ascultătorul Cuvântului. De fapt, am spus-o de mai multe ori și o repetăm, în Biblie nu se spune cărei specii îi aparține omul, deoarece omul nu aparține niciunei specii. Omul este păstrător (depozitar) al Cuvântului. Și cuvântul pe care omul îl lasă să-i intre în ureche, nu numai că-i dă o informație despre lucruri, ci îl „in-formă”, adică îi dă formă! Forma cui? Forma celui care vorbește. Pentru că un om, prin cuvânt, se transmite pe sine.
Prin cuvânt, omul are forma lui Dumnezeu care este inteligență, libertate, iubire, comuniune și dar. Deci, cuvântul este începutul totului și în bine, dar și în rău.
Cuvântul adevărat promite viață și dă viață, dă comuniune, relație, libertate. Cuvântul fals promite viață. Dar ce oferă? Oferă obscuritate, întuneric, moarte, și nu menține promisiunea fericirii.
Trebuie să știm să deosebim bine promisiunea: dacă este realizată/menținută promisiunea care este în Cuvânt, sau cuvântul este mincinos? Căci întreaga lume este guvernată de cuvinte. Dacă sunt cuvinte mincinoase, înșelătoare, rezultatul lor este distrugerea, moartea (originea primului rău este o minciună). Originea tuturor relelor este minciuna, în toate! În relațiile interpersonale, de muncă, economice, politice. Orice rău și orice bine derivă din cuvânt. Deci, este important să cunoaștem importanța cuvântului, și Dumnezeu lucrează prin Cuvânt, un cuvânt care ajută la activarea inteligenței și a libertății noastre. Așadar, Dumnezeu acționează întotdeauna prin înger.
În NT îngerii sunt numiți și „evanghelizatori”. Oricine duce Cuvântul lui Dumnezeu vestește acest Cuvânt și, astfel, tu te afli înaintea lui Dumnezeu prin Cuvânt. Fapt pentru care tu ești responsabil înaintea lui Dumnezeu. Nu există niciun învățător! Fiecare dintre noi este ascultătorul Cuvântului.
Cea mai înaltă posibilitatea a omului, după teologii medievali, era numită potentia obidentialis, adică, posibilitatea de a asculta. A fi obedient însemnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Și acesta este începutul îndumnezeirii noastre. Faptul că pot asculta acest Cuvânt mă face într-adevăr fiul lui Dumnezeu. Din această cauză, cred că tocmai a spune că „promisiunea lui Dumnezeu deschide toate posibilitățile omului” este mai bine decât a spune: „să punem la început posibilitățile, pentru că printre posibilități există infinite căi, inclusiv cele mincinoase și distrugătoare”. Deci nu toate posibilitățile…, ci posibilitățile care realizează viața și care ne deschid la imposibil. Acelea, da!
Când se spune că Dumnezeu acționează prin îngeri, se înțelege că acționează prin Cuvânt. Noi care ascultăm Cuvântul, auzim același Cuvânt… noi care suntem în comuniune cu Dumnezeu prin acest Cuvânt.
Îngerul – care vorbește aici – este Gavril și înseamnă „forța lui Dumnezeu„. Forța lui Dumnezeu este slăbiciunea Cuvântului, care însă este într-adevăr puternic. Pentru că a spune adevărul te eliberează și te face să devii fiul lui Dumnezeu, dacă primești Cuvântul.
Aceasta este prima temă a îngerului, iar a doua, înaintea apariției Cuvântului, este cea a promisiunii lui Dumnezeu, și noi simțim tulburare și teamă.
De ce simțim tulburare și frică? Înaintea gândurilor mele, pur umane, niciodată nu îmi este teamă și nu mă tulbur. Ori este un gând drept, ori unul greșit, oricum l-am plăsmuit eu. Înaintea altuia întotdeauna există ceva ce eu nu aveam. Este altul! Dacă nu simt tulburare și teamă, înseamnă că-l „mănânc” pe celălalt, fără să-mi dau seama. Mi-l însușesc. Nu înțeleg nimic din lucrurile/ persoanele noi din fața mea.
Înaintea noului există ceva care mă deranjează (mă pune în criză, mă anulează, îmi spune că nu le știu pe toate). Și unul dintre semnele că într-adevăr îl ascult pe altul este că sunt tulburat. Acestea nu le știam. Dacă nu, înseamnă că doar cataloghez ceea ce celălalt spune, deja așezând totul în căsuțele certitudinilor mele. Deci nu învăț nimic.
Celălalt întotdeauna mă tulbură (deranjează) și, cu atât mai mult, mă tulbură întâlnirea cu Dumnezeu.
De obicei noi spunem: deja știam acest lucru. Atunci este inutilă întâlnirea cu altul, fiind un timp pierdut.
Noutatea și mirarea sunt începutul și baza cunoașterii, care sunt o tulburare a legilor (ordinii) prestabilite.
v. 13-17
13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16 şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit”.
Îngerul începe spunând: „Nu te teme!” Nouă repede ne este frică, dar îngerul spune: „Nu te teme!” Este drept să ne temem și pentru aceasta spune: „Nu te teme!”
Faptul că sunt tulburat înseamnă că mă aflu înaintea altuia și deci este corect să mă simt tulburat. Apoi semnul prezenței Domnului, certitudinea că celălalt este Dumnezeu, este că tulburarea se încheie. Și se întâmplă altceva: omul se umple de bucurie și veselie.
Expresia „Nu te teme!” apare de 365 de ori în Biblie. Atunci când Dumnezeu sau îngerul, vestitorul Său, se prezintă, întotdeauna spune „Nu te teme!” De ce? Pentru că încă de la început, când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Unde ești?”, Adam a răspuns: „M-am ascuns, pentru că mi-a fost teamă”. Nouă ne este frică de Dumnezeu.
În Psalm am citit că „teama/respectul cuvenit față de Dumnezeu” este începutul înțelepciunii. Însă „frica de Dumnezeu este începutul oricărei nebunii”.
Ce diferență este între „teama (adică respectul cuvenit) de Dumnezeu” și „frica de Dumnezeu”? „Teama de Dumnezeu” înseamnă că țin cont că Dumnezeu este Dumnezeu, Îl respect; este o simțire bucuroasă, iar omul simte că este înaintea a ceva serios, consistent, este înaintea importanței lui Dumnezeu; înseamnă că omul ține cont într-adevăr de Cel care este înaintea lui, cu respect. Primul semn al iubirii este că într-adevăr respect persoana care este înaintea mea. Pentru mine ea contează. Altfel nu există iubire. „Teama de Dumnezeu” înseamnă că Dumnezeu într-adevăr contează în acțiunile mele și El este la baza acțiunilor mele (nu pot face ceva care nu-i place!). La fel ca persoana pe care o iubesc din toată inima.
În schimb, frica de Dumnezeu înseamnă că eu cred că Dumnezeu mă urăște, e rău cu mine. Când, de fapt, Dumnezeu este tocmai opusul. Este marea minciună!
Să vedem ce-i spune îngerul lui Zaharia: în sfârșit, îi promite fiul: nu un fiu oarecare. Acel fiu va reprezenta cotitura definitivă a istoriei mântuirii.
Mai întâi de toate, avem promisiunea unui fiu.
Femeile știu mai bine decât bărbații ce înseamnă un fiu. Surpriza Evei când a născut primul fiu: am primit (dobândit) un fiu de la Dumnezeu; este senzația divină de a transmite viața. Știi că nu este a ta, și în același timp știi că este a ta. Marea surpriză a fiului te ajută să înțelegi că este în mod complet altul, diferit de tine, deci nu este al tău; și totuși, tu l-ai făcut.
Generarea/procrearea ne face asemănători lui Dumnezeu, de aceea porunca lui Dumnezeu este porunca vieții.
Fiul ne ajută să înțelegem multe lucruri: când noi privim un copil, avem privirea lui Dumnezeu, adică modul în care El ne privește pe noi, adică devenim la fel ca El, adică vedem bine și deci celălalt crește bine pentru că este văzut/privit bine; îl privim cu iubire, îl vedem că este altul, diferit de noi, vedem nevoia sa ca loc al iubirii și multe alte lucruri. Văzând fiul, devenim ca Dumnezeu, care este Tată.
În al doilea rând, înțelegem că și noi suntem fii ai Tatălui, pentru că și noi avem aceleași nevoi ca un copil. Avem nevoie să fim iubiți, stimați, apreciați, ajutați, ca alții să înțeleagă/accepte limitele noastre. Deci, în fiu descoperim și cine este Dumnezeu, cine suntem noi și ce este viața. Viața este relație.
Fiul există numai pentru că este dar, numai pentru că primește, numai pentru că există iubirea celuilalt pentru el, o iubire căreia apoi el îi va răspunde.
Și viața este această iubire – care circulă între Tatăl și Fiul în Dumnezeu – și care apoi circulă între noi. Dacă lipsește această iubire, ar fi fost mai bine să nu ne fi născut. Oamenii trăiesc numai pentru a se simți rău și a-și face rău reciproc.
Și acest fiu „se numește Ioan”. Ioan înseamnă „harul lui Dumnezeu; darul lui Dumnezeu”. Nu este pruncul tău, este al Altuia. Este un semn al Altuia.
Și el va fi „bucurie și veselie”. Scopul promisiunii lui Dumnezeu – deci scopul vieții – este întotdeauna bucuria și veselia… „Pentru tine și pentru mulți”.
Tema bucuriei este specifică lui Luca: traversează întreaga Evanghelie. Bucuria care este mângâierea lui Dumnezeu; perceperea apropierii Sale de noi, perceperea darului Său.
Apoi se spun caracteristicile acestui prunc (vor fi reluate, acum doar le sintetizăm).
Mai întâi de toate „va fi mare în ochii Domnului„. Fiecare vrem să contăm, toți avem nevoie să fim importanți pentru cineva și tot ceea ce facem în viață este pentru a fi notați de cineva, a fi văzuți/recunoscuți. O persoană este așa cum este văzută de alții. De aceea, suntem sclavii imaginilor pe care reușim să le producem în alții.
Însă, în realitate, noi suntem așa cum suntem văzuți de Dumnezeu! Și acest prunc „Este mare în ochii lui Dumnezeu„. Dumnezeu îl privește cu o iubire infinită, la fel cum ne vede pe fiecare dintre noi. Și adevărata noastră măreție constă în ceea ce suntem în ochii lui Dumnezeu. Și cine suntem (fiecare dintre noi) în ochii lui Dumnezeu? Suntem persoane iubite într-un asemenea mod încât Tatăl ne iubește pe noi mai mult decât pe Sine, pentru că suntem fiii Săi. Iar Fiul și-a dat propria viață pentru noi, pentru că ne iubește cu aceeași iubire a Tatălui. Aceasta este identitatea noastră! Este identitatea pe care profetul, îngerul, Cuvântul, ne ajută să o înțelegem. Identitatea noastră infinită este măreția pe care o avem în ochii Tatălui.
Dacă s-a spus că „Ioan va fi mare înaintea Domnului”, înseamnă că niciun om nu este mic în ochii Domnului. Toți suntem mari în ochii/inima Tatălui. Pentru că iubirea ne face mari! Iubirea se simte mică, se face mică pe sine, dar îl vede mare pe celălalt.
Alte caracteristici: „nu va bea vin, nici altă băutură„, la fel ca Samuel, ca Samson: sunt două figuri din VT: a judecătorilor și a profeților. Deci, în Botezătorul se sintetizează istoria antică a judecătorilor și a profeților care îl vor consacra pe rege, la fel ca Samuel. Așadar, în el se condensează istoria judecătorilor și a regilor (Samuel), apoi și cea a profeților (Ilie).
Ioan „nu va bea vin, și va fi plin de Spirit Sfânt„. Nu va fi îmbătat de vin, ci de Spirit Sfânt, încă din „sânul matern” (vom aborda întâlnirea Mariei cu Elisabeta: copilul se va bucura în Spirit în pântecele Elisabetei. Deci, înainte de a se naște, el recunoaște cine este Domnul).
Și ce va face? Iată rolul său: „îi va întoarce la Dumnezeu pe fiii lui Israel„. La fel ca toți profeții, Ioan proclamă convertirea, reîntoarcerea din locurile în care au fugit: reîntoarcerea din exil, reîntoarcerea din sclavie, de la răzvrătirea față de Dumnezeu. „Reîntoarcerea” înseamnă convertire, la fel ca în toți profeții. Întreaga Scriptură vorbește în mod constant de convertire.
Însă Ioan este ceva mai mult decât profeții. „El va merge înaintea Domnului – cu spiritul și puterea lui Ilie – ca să întoarcă inimile părinților către fii…„. Este un citat, este ultimul citat din VT în Biblia noastră (cf. profetul Maleahi). Maleahi promite că înainte de ziua Domnului, Ilie – tatăl profeților – se va întoarce și „va întoarce/converti inimile părinților către fii…„.
Ce înseamnă aceasta? Deoarece pare lucrul cel mai natural ca un tată să-și iubească fiul. Deci, ce nevoie este de a converti inimile taților către fii?
Unii spun că întregul rău derivă de la relația rea/greșită cu părinții…
Răul originar al omului a fost acela de a-L concepe pe Tatăl ca antagonist. Și întreaga istorie este o istorie de despărțire de Tatăl și deci, de frați. Tatăl este acela care transmite Cuvântul. Și viața omului nu este cea biologică, ci este Cuvântul! „Ascultă Israele!”. „Ascultă, fiul Meu!” Ce? Cuvântul pe care ți-l spune Tatăl! Ce-ți spune Tatăl? Prin cuvântul Său îți transmite întreaga Sa viață, în bine și-n rău. Această împăcare a taților – față de fii – înseamnă „transmitea vieții”. Pentru că dacă tu transmiți viața fiilor, și nu le transmiți Cuvântul, ci le transmiți contrarul Cuvântului, adică necomunicarea, ce le transmiți? Ura față de viață. Lipsa de sens a vieții.
Se spune tată, și nu mamă, deoarece se consideră că mama, cel puțin biologic, întotdeauna dă viață. Dar și mama spune cuvântul. Însă dacă tata nu ar spune nici măcar cuvântul, ar face… chiar nimic în raportul cu fiii.
Deci acest cuvânt banal, „convertire” – adică împăcare – este scopul lumii. Înseamnă că lanțul vieții fiecărui inel este legat de celălalt și atunci viața se transmite. Dacă nu, în fiecare generație vom avea ruptura vieții, a iubirii, a sensului. Și părinții nu mai transmit nimic, decât lipsa de comunicare, incomprehensiunea, dezbinările… Experiențe pe care toți le cunoaștem. Și este ultima promisiune din VT.
Botezătorul, ultimul dintre profeți, vine să aducă această împăcare universală, care va fi aceea care-l va pune pe Isus pe cruce când se spune: „să vedem dacă vine Ilie”. Și Isus va spune: „Tată, în mâinile Tale încredințez sufletul Meu”. Tocmai în acel moment ne va împăca „deplin/total” cu Tatăl.
„Pentru a pregăti un popor pregătit/dispus”… Poporul este pregătit să-L primească pe Domnul, care vine. Marea așteptare a lui Israel din timpul lui Isus este a „zilei Domnului”. În timpul lui Isus, a devenit mai puternică. Este așteptarea zilei profeților, a zilei lui Dumnezeu, ziua judecății lui Dumnezeu, ziua dreptății, a libertății, ziua care în sfârșit nu va mai apune, acea zi în care omul va trăi în plinătate, în care fiecare promisiune a lui Dumnezeu se împlinește. Botezătorul va fi cel care pregătește această zi… Pregătind un popor dispus să-L primească pe Domnul.
În următoarele capitole vom vedea modul în care Ioan pregătește acest popor dispus să-L primească pe Dumnezeu vestind tocmai fraternitatea și dreptatea.
Marea promisiune este cea a trecerii – în acest fiu/persoană – de la promisiune la împlinirea imediată.
v. 18-20
18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”.
Zaharia nu crede promisiunii lui Dumnezeu și cere un semn. Cum voi cunoaște că spusele Tale sunt adevărate? Zaharia este diferit de Avram – care a făcut aceeași obiecție, că este bătrân – deoarece acesta din urmă a crezut și i s-a considerat dreptate. Care este adevărata dreptate a noastră? Înseamnă a crede că Dumnezeu este Tată, și noi suntem fii, aceasta este lucrul drept, adevărat. Răul constă tocmai în a nu înțelege aceasta.
Tocmai pentru că Avram a crezut, „credința lui” este adevărata dreptate, și el devine fiu.
Însă Zaharia nu crede, și obiectează.
Îngerul îl întreabă: vrei un semn? Iată, eu sunt Gavril, cel care-ți aduce această veste bună. Iată semnul: vei rămâne mut până se va împlini ceea ce ți-am promis. Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește oricum, pentru că Dumnezeu promite și își menține promisiunea, Cuvântul Său este adevăr, dar tu vei rămâne mut.
Ce înseamnă a fi mut și că dacă nu cred devin mut?
Dacă sunt surd față de Cuvântul lui Dumnezeu devin și mut, nu știu exprima viața nouă pe care acest Cuvânt o vestește.
Muțenia este un semn, nu este o pedeapsă. Este un fel de mutilare a cuvântului. Pentru că îngerul a spus un cuvânt, dar Zaharia nu l-a primit, deci nu va reuși să-l exprime. Este diferită expresia a fi mut de expresia a fi tăcut, deoarece tăcerea poate păstra și cultiva Cuvântul.
Gândiți-vă cum ar fi dacă în televiziune și în ziare toți cei care au idei confuze sau n-au nimic de transmis, ci numai scriu pentru a se afla în treabă, dintr-o dată ar deveni muți. Ar fi un semn minunat! Muți până lucrurile se împlinesc. Lumea s-ar transforma în bine. Deci nu sunt lucruri neimportante… Acest semn înseamnă: cine nu are nimic de spus, să tacă!
v. 21-25
21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în sanctuar. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o vedenie în sanctuar, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.
Cuvântul pe care Zaharia l-a auzit în Templu acum se împlinește.
În această cateheză ne oprim aici, toate celelalte teme prezente în aceste ultime versete le vom aborda în textele succesive.
Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș
Corectori: Cecilia Frățilă, Gabriela Neag
Ce este Pocainta?
Pocainta inseamna a renunta la tine, sa te opresti sa lupti impotriva lui Dumnezeu si sa te opresti sa fii tentat sa crezi ca iti poti obtine mantuirea si iertarea prin faptele tale bune. Pocainta este sa renunti la tine si sa te abandonezi in Hristos Domnul. Aceasta e pocainta care duce la mantuire. “Nimic nu aduc in mainile mele ci ma incred in EL”. Cand faci acest lucru totul este bazat pe Scriptura si toate meritele sunt ale lui HRISTOS DOMNUL… Pocainta este sa iti vezi pacatul si plata pentru pacat care este iadul vesnic, este a te intoarce de la starea de pacat si pofte la Dumnezeu si sa te increzi in HRISTOS DOMNUL pentru a-ti ierta pacatul, pentru a te justifica inaintea dreptatii lui Dumnezeu prin lucrarea de mantuire facuta la cruce…
Despre pocăinţă
Cuprins:
- Este pocăinţa importantă?
- Ce este pocăinţa?
1. Este pocăinţa importantă?
La fiecare început de an ne amintim de Botezul Domnului Isus şi de Sfântul Ioan Botezătorul. Din păcate celor mai mulţi credincioşi le scapă din vedere tocmai esenţialul- Ioan Botezătorul a propovăduit pocăinţa: „El zicea: Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape.”(Matei 3.2)
Iată doar câteva motive pentru care susţinem că pocăinţa este vitală:
* Domnul Isus, Ioan Botezătorul şi ucenicii Domnului au propovăduit pocăinţa. Nu doar Ioan Botezătorul a cerut oamenilor să se pocăiască. Domnul Isus şi-a început lucrarea cu acelaşi mesaj (Matei 4.17) şi a continuat să pretindă de la oameni pocăinţă (Matei 11.21; Luca 13.5 dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.). La rândul lor, ucenicii Domnului Isus au predicat pocăinţa. Apostolul Petru la Rusalii a spus miilor de oameni adunaţi: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.” Şi apostolul Pavel ducea în lume acelaşi mesaj; „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31)
Dacă pocăinţa nu era importantă cu siguranţă că Domnul Isus, ucenicii Lui şi Ioan Botezătorul n-ar fi vorbit aşa de mult şi aşa de apăsat despre ea.
* Fără pocăinţă omul nu poate fi mântuit, nu poate primi iertarea păcatelor şi nu poate ajunge în Rai. Ioan Botezătorul prezintă pocăinţa ca un mod de pregătire în contextul în care Împărăţia Cerurilor este aproape. Domnul Isus de asemenea propovăduieşte pocăinţa ca singurul mod în care te poţi apropia de Împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul Petru spune clar: fără pocăinţă nu poţi avea păcatele iertate. Şi apostolul Pavel avertizează pe atenieni că pocăinţa este singurul mod în care te poţi pregăti pentru Ziua Judecăţii, când Dumnezeu va judeca pe fiecare om după dreptate.
Fără pocăinţă omul ajunge în chinurile iadului etern. Fără pocăinţă nimeni nu poate primi iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu. Nu este atunci pocăinţa importantă?
* Pocăinţa este porunca lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Apostolul Pavel este suficient de clar: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31) Deci pocăinţa nu este invenţia omului ci pretenţia lui Dumnezeu de la om. Mai mult de atât, pocăinţa nu este opţională ci poruncă; Dumnezeu îmi porunceşte şi mie şi ţie să ne pocăim. Cât este de importanţă porunca unui superior din cadrul armatei? Dar porunca lui Dumnezeu? Şi nu uita, porunca aceasta este pentru toţi oamenii, toţi oamenii de pretutindeni, adică pentru mine şi pentru tine de asemenea. Pentru că Dumnezeu iubeşte omul şi-i doreşte binele, de aceea îi porunceşte chiar pocăinţa.
Nu mă mai mir acum că pentru mulţi pocăinţa crează disconfort. Diavolul este primul pe care-l deranjează mesajul pocăinţei pentru că el vrea ca omul să ajungă în iad. De aceea se împotriveşte mesajului pocăinţei batjocorindu-l pentru ca astfel mulţi să rămână departe de pocăinţă şi astfel, departe de Dumnezeu şi tot mai aproape de iad.
2. Ce este pocăinţa?
Ţin să lămuresc întâi ce nu este pocăinţa. Pocăinţa nu înseamnă neapărat să treci de la un cult la altul. Pocăinţa a fost propovăduită de Domnul Isus pe când nici unul din cultele creştine de astăzi nu exista. Deci pocăinţa nu are de-a face cu o denominaţiune creştină.
Iată cum a înţeles audienţa lui Ioan Botezătorul mesajul pocăinţei: „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la Ioan şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3.5-8)
Pocăinţa are de-a face cu păcatul personal, are de-a face cu relaţia personală a omului cu Dumnezeu şi cuprinde cel puţin trei etape:
a) Recunosc că sunt păcătos. Învăţătura Bibliei mi-a schimbat felul de a gândi şi acum recunosc.
Termenul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia” adică schimbarea minţii, schimbarea felului de a gândi. Da, pocăiţii gândesc diferit. De aceea nu sunt înţeleşi iar uneori sunt consideraţi nebuni şi ciudaţi.
Pocăinţa vine întotdeauna în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, a mesajului de la Dumnezeu. Crezându-l, acest mesaj corectează modul de gândire al omului respectiv, datele problemei sunt văzute cu totul diferit. Când Dumnezeu- aşa cum Îl prezintă Biblia- intră în ecuaţia vieţii cuiva, totul se schimbă iar logica vieţii de până atunci devine lipsită de sens. Acum există un Creator, un Suveran. Nu sunt deci la întâmplare ci am fost creat cu un scop. Viaţa are sens. Moartea nu mai este un capăt de linie. Ştiu că am fost creat pentru eternitate. Viaţa asta nu este totul, de aceea mă pregătesc pentru eternitate. Există diavol, păcatul a intrat în lume şi se văd roadele. Eu însumi am păcătuit şi păcatul mă înstrăinează de Dumnezeu….Trebuie să-mi rezolv relaţia cu Dumnezeu!
De ce veneau oamenii aceia la Ioan Botezătorul? Să-şi mărturisească păcatele. De ce? Pentru că în urma propovăduirii lui Ioan, gândirea lor s-a schimbat, şi-au dat seama că faptele lor erau greşite, erau o ofensă la adresa lui Dumnezeu, erau păcat.
Primul pas al pocăinţei este schimbarea gândirii potrivit cu învăţătura primită de la Dumnezeu iar aceasta îl face pe credincios să recunoască că este păcătos. Lumea cu gândirea ei, filosofia şi psihologia lumii îşi dau toată silinţa să-i facă pe oameni să creadă că nu există păcat şi astfel să-i ţină pe oameni departe de pocăinţă. Dacă vrei să cunoşti adevărul citeşte Biblia, Noul Testament în special, mergi la o biserică unde se predică Adevărul pe înţelesul omului de rând şi atunci vei înţelege că şi tu eşti păcătos ca şi mine.
b) Regret păcatul. Pentru că am înţeles gravitatea lui şi-mi doresc reabilitarea relaţiei cu Dumnezeu îmi mărturisesc păcatul.
Termenul grecesc pentru mărturisire este „omologheo.” De aici avem noi în româneşte „omologare.” Ce înseamnă? Înseamnă a confirma, a aproba oficial. Când este vorba de mărturisirea păcatului, aceasta înseamnă a confirma că Dumnezeu are dreptate, aprob faptul că ceea ce el spune despre păcat este adevărat; a mărturisi înseamnă a spune păcatului pe nume, aşa cum spune Dumnezeu despre el. Asta presupune să recunosc gravitatea păcatului şi să-l urăsc aşa cum Dumnezeu îl urăşte. Nu-l mai scuz şi nu mai caut să-i diminuez gravitatea comparându-mă cu alţii. Acum mă compar doar cu standardul lui Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor recunosc că au păcat. Dar puţin şi-l mărturisesc. De ce? Pentru acelaşi motiv pentru care, atunci când eram mici nu totdeauna ne mărturiseam greşelile înaintea părinţilor? Pentru că nu consideram că era ceva aşa de grav, aşa de serios şi pentru că nu consideram că au afectat serios relaţia cu părinţii noştri- aşa gândeam noi copiii.
Cine îşi mărturiseşte păcatul? Având o gândire schimbată, îşi mărturisesc păcatul cei care au înţeles şi sunt convinşi de gravitatea lui, sunt convinşi că păcatul a afectat serios relaţia cu Dumnezeu şi doresc să primească iertarea lui Dumnezeu. De aceea şi Petru spunea: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre…” (Fapte.2.38)
Sunt mulţi care merg şi se spovedesc însă doar o simplă enumerare a păcatelor nu dovedesc pocăinţă şi în mod evident, nu este de mirare că oamenii aceştia nu primesc iertarea păcatelor lor şi nu au pace cu Dumnezeu. Pocăinţa adevărată atinde nu doar mintea-creierul ci şi inima, sentimentele. Pocăinţa adevărată aduce o profundă părere de rău. Despre Petru ni se spune că după ce s-a lepădat de Domnul Isus de trei ori s-a pocăit iar pocăinţa lui s-a văzut în faptul că „…a ieşit afară şi a plâns cu amar” (Matei 26.75).
c) Renunţ la păcat. Iubesc aşa de mult pe Domnul încât renunţ la păcat.
Termenul ebraic pentru pocăinţă ilustrează o întoarcere la 180 grade. Iată doar un exemplu din cartea profetului Isaia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55.7)
Ce înseamnă această întoarcere la 180 de grade? Ce înseamnă când Dumnezeu spune omului „Întoarce-te la Mine!”? Înseamnă că omul este cu spatele la Dumnezeu, omul sfidează pe Dumnezeu şi se îndepărtează de Dumnezeu. Întoarcerea presupune ca omul să-şi îndrepte acum privire către Dumnezeu şi să întoarcă spatele vieţii de păcat; presupune să se apropie de Acela de Care până acum se depărta (de Dumnezeu) şi să se depărteze de viaţa de păcat de care se apropia tot mai mult.
Pe scurt- pocăinţa presupune nu doar recunoaşterea şi regretul cu privire la păcat ci şi renunţare. Nu este suficient să recunosc şi să regret. Trebuie şi să renunţ. Iar puterea aceasta o dă Dumnezeu atunci când Îl iubim pe Domnul Isus pentru tot ceea ce este El şi pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru noi.
„Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!”—Ioan Botezătorul ne spune aici că adevărata pocăinţă se vede într-o viaţă schimbată, pocăinţa se vede în fapte.
În concluzie, pocăinţa înseamnă să recunosc că sunt păcătos, să regret păcatul meu şi să renunţ la el. Toate acestea se întâmplă în viaţa mea odată ce aud şi cred ceea ce Dumnezeu îmi spune în Biblie. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu îmi va schimba mintea-gândirea. Apoi schimbarea minţii îmi va atinge şi inima-sentimentele şi mai departe va determina schimbarea voinţei. Aşa se face că pocăinţa este evidentă într-o trăire schimbată şi o viaţă nouă.
Proverbe 28.13 Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.
Dragul meu cititor mesajul acesta este nu doar pentru informarea ta ci şi pentru transformarea ta. Ia seama la ceea ce spune Biblia. Dumnezeu te iubeşte şi-ţi va da o viaţă nouă. Pocăieşte-te de păcatul tău! El ştie chiar şi păcatele tale cele mai ascunse, cele mai intime. Nu-ţi mai ascunde păcatul! Pocăieşte-te! Împacă-te cu Dumnezeu!
Mihail Geabou
Babilonul acuzat în faţa Tribunalului Suprem
Babilonul acuzat în faţa Tribunalului Suprem
Puterile civile, sociale şi eclesiastice ale Babilonului, creştinătăţii — Acum sunt cântărite în balanţă — acuzarea puterilor civile — acuzarea sistemului social actual — acuzarea puterilor eclesiastice — Chiar acum, în mijlocul festivităţilor lui, se poate urmări scrisul de pe perete prevestin
Bătălia Armaghedonului – Studiul IVd soarta lui şi poate fi citit clar, chiar dacă judecata nu este încă completă
„Dumnezeu, da, chiar Dumnezeu, Domnul a vorbit şi a chemat pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.” „El va striga spre ceruri
„Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele [Israelul spiritual nominal — Babilonul, creştinătatea], şi-ţi voi da mărturie. … Dumnezeu zice însă celui rău: «Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el şi te însoţeşti cu cei ce sunt adulteri. Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte viclenie. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău [sfinţii adevăraţi, clasa grâu], defăimezi pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!
Luaţi seama dar, voi, care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape!” Ps. 50:1, 4, 7, 16-22.
CA O CONSECINŢĂ logică a marii creşteri a cunoştinţei asupra fiecărui subiect, acordată providenţial în această „zi a pregătirii” pentru domnia Milenară a lui Cristos, puterile ((76)) civile şi eclesiastice ale creştinătăţii, Babilonul, sunt cântărite acum în balanţele Dreptăţii, în faţa întregii lumi. Ceasul judecăţii fiind venit, Judecătorul este acum pe scaunul său; martorii — publicul general — sunt prezenţi; şi la această etapă a procesului „puterile care sunt” au permisiunea să audă acuzaţiile şi apoi să vorbească în apărarea lor. Cazurile lor sunt judecate public şi toată lumea priveşte cu interes intens şi febril.
Obiectivul acestui proces nu este să convingă pe marele Judecător de starea reală a acestor puteri; căci suntem deja avertizaţi de soarta lor prin „cuvântul sigur al prorociei” Sale; şi oamenii pot citi deja pe pereţii sălilor lor de banchet scrierea mâinii misterioase dar fatale — „MENE, MENE, TECHEL, UFARSIN!” Procesul actual, cuprinzând discuţia despre cele drepte şi cele nedrepte, despre doctrine, autorităţi etc., este pentru a arăta tuturor oamenilor caracterul adevărat al Babilonului, aşa încât oamenii, chiar dacă au fost de multă vreme înşelaţi de pretenţiile lui goale, să poată în cele din urmă, prin acest proces de judecată, să-şi dea seama pe deplin de dreptatea lui Dumnezeu în răsturnarea lui finală. În acest proces, pretenţiile lui de sfinţenie superioară şi de autoritate şi numire divină ca să conducă lumea, precum şi multele lui pretenţii doctrinare monstruoase şi contradictorii, sunt puse toate sub semnul întrebării.
Cu ruşine şi tulburare evidentă pe faţă înaintea unei aşa mulţimi de martori, puterile civile şi eclesiastice, prin reprezentanţii lor, conducătorii şi clerul, se străduiesc să dea raportul. Niciodată, în toate analele istoriei, n-a existat o asemenea stare de lucruri. Niciodată înainte nau fost examinaţi, interogaţi şi criticaţi eclesiasticii, oamenii de stat şi conducătorii civili, cum sunt acum la bara judecăţii publice, prin care Spiritul pătrunzător al Domnului acţionează asupra lor, spre marea lor confuzie. ((77)) În ciuda hotărârii şi efortului lor de a evita examinarea şi interogarea spiritului acestor timpuri, ei sunt obligaţi să îndure, şi procesul continuă.
Babilonul cântărit în balanţă
în timp ce masele de oameni cu îndrăzneală provoacă astăzi puterile civile şi eclesiastice ale creştinătăţii să-şi dovedească pretenţiile la autoritate divină de a conduce, nici ei nici conducătorii nu văd că Dumnezeu a acordat, sau mai degrabă a permis o concesionare a puterii* unor astfel de conducători cum putea alege sau tolera omenirea, fie buni fie răi, până la expirarea „Timpurilor Neamurilor”; că în acest timp Dumnezeu a permis lumii în mare măsură să-şi conducă afacerile şi să meargă pe calea sa în privinţa autoguvernării, cu scopul ca astfel făcând, toţi oamenii să poată învăţa că în starea lor decăzută sunt incapabili să se autoguverneze şi că nu merită să încerce să fie independenţi nici de Dumnezeu, nici unul de altul. Rom. 13:1.
Conducătorii şi clasele conducătoare din lume, nevăzând aceasta dar dându-şi seama de ocazia lor şi profitând de masele de oameni mai puţin norocoşi, prin a căror permisiune şi toleranţă, din ignoranţă sau cu bună ştiinţă, au fost de mult susţinuţi la putere, s-au străduit să vâre în masele analfabete doctrina absurdă a numirii divine şi a „dreptului divin al regilor” — civil şi eclesiastic. Şi în scopul continuării acestei doctrine, atât de convenabilă politicii lor, ignoranţa şi superstiţia au fost nutrite şi încurajate multe secole printre mase.
Numai în timpurile recente cunoştinţa şi educaţia au devenit generale. Şi aceasta s-a produs prin forţa circumstanţelor providenţiale, şi nu prin eforturile regilor şi eclesiasticilor. Tiparul şi transportul cu aburi au fost ((78)) mijloacele principale în promovarea lor. Înainte de aceste intervenţii divine, masele de oameni, fiind în mare măsură izolaţi unii de alţii, n-au putut învăţa mult în afară de propriile lor experienţe. Dar aceste mijloace au fost folositoare în producerea unei minunate creşteri a călătoriei şi a schimburilor sociale şi de afaceri, aşa încât toţi oamenii, indiferent de clasă sau stare, pot profita de experienţele altora din întreaga lume.
Acum publicul larg este publicul care citeşte, publicul care călătoreşte, publicul care gândeşte; şi devine repede publicul nemulţumit şi gălăgios, căruia i-a rămas puţin respect faţă de regi şi potentaţi, care au ţinut împreună vechea ordine de lucruri sub care se frământă acum cu atâta nelinişte. Nu sunt decât cam trei sute cincizeci de ani de când o lege a parlamentului englez a făcut o prevedere pentru analfabeţii dintre membrii lui, în aceste cuvinte — „Orice lord sau lorzi din parlament şi orice pair sau pairi din regat care au loc sau voce în parlament, la cererea sau la rugămintea lor, pot pretinde beneficiul acestui act, chiar dacă nu pot citi”. Dintre cei douăzeci şi şase de baroni care au semnat Magna Carta, se spune că numai trei şi-au scris numele, în timp ce douăzeci şi trei şi-au făcut semnele.
Văzând că tendinţa iluminării generale a maselor este spre judecarea puterilor conducătoare şi nu în sprijinul stabilităţii lor, ministrul rus de interne a propus, ca un control al creşterii nihilismului, să oprească educaţia înaltă a membrilor claselor mai sărace. În 1887 el a scos o ordonanţă din care dăm în cele ce urmează un extras: „Gimnaziile, liceele şi universităţile vor refuza de acum încolo să primească în calitate de elevi sau studenţi pe copiii servitorilor casnici, ai ţăranilor, ai meseriaşilor, ai micilor comercianţi, ai fermierilor şi ai altora de condiţie asemănătoare, ai căror urmaşi nu trebuie ridicaţi din cercul căruia îi aparţin, şi să fie conduşi prin aceasta, aşa cum a ((79)) arătat experienţa îndelungată … să ajungă nemulţumiţi cu soarta lor şi iritaţi împotriva inegalităţilor inevitabile ale poziţiilor sociale existente”.
Dar ziua este prea înaintată pentru ca o astfel de politică să reuşească, chiar şi în Rusia. Este politica pe care a urmato papalitatea în zilele puterii sale, dar care, acea instituţie vicleană îşi dă seama acum că ar fi un eşec, şi sigur ar reacţiona asupra puterii care ar încerca-o. Lumina a răsărit în minţile maselor şi ele nu pot fi trimise în întunericul în care au fost înainte. Cu creşterea treptată a cunoştinţei, sau cerut forme de guvernare republicană, iar cele monarhice au fost cu necesitate modificate mult prin forţa exemplului lor şi prin cererile poporului.
În lumina zorilor zilei noi oamenii încep să vadă că sub protecţia pretenţiilor false, sprijinite de popor în ignoranţa lui de dinainte, clasele stăpânitoare în mod egoist au făcut o marfă din drepturile şi privilegiile naturale ale restului omenirii. Şi privind la pretenţiile celor în autoritate şi cântărindu-le, ajung repede la propriile lor concluzii, în ciuda slabelor scuze oferite. Dar ei înşişi nefiind însufleţiţi de principii ale dreptăţii şi adevărului mai înalte decât clasele stăpânitoare, judecata maselor este tot atât de departe de a fi corectă asupra celeilalte părţi a chestiunii, dispoziţia lor crescândă fiind să ignore în grabă orice lege şi ordine mai degrabă decât să analizeze la rece şi cu calm pretenţiile dreptăţii asupra tuturor părţilor în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
În timp ce Babilonul, creştinătatea — organizarea şi ordinea actuală a societăţii aşa cum este reprezentată de oamenii de stat şi de clerul ei — este cântărit în balanţa opiniei publice, multele lui pretenţii monstruose sunt văzute a fi fără temei şi absurde, iar acuzaţiile grave împotriva lui — de egoism şi neconformare la regula de aur a lui Cristos, al cărui nume şi autoritate le pretinde — au înclinat deja mult ((80)) balanţa şi au ridicat braţul atât de mult încât, chiar acum, lumea nu prea mai are răbdare să audă şi alte dovezi ale caracterului ei într-adevăr anticreştin.
Reprezentanţii lui cheamă lumea să observe gloria împărăţiilor, triumful armelor, splendoarea oraşelor şi palatelor, valoarea şi puterea instituţiilor politice şi religioase ale lor. Ei se străduiesc să retrezească vechiul spirit al patriotismului şi superstiţiei tribale, care înainte se înclina cu respect supus şi adorator în faţa celor în autoritate şi putere; care strigau pătimaş „Trăiască regele!” şi priveau cu respect persoanele celor care pretindeau a fi reprezentanţii lui Dumnezeu.
Dar zilele acelea au trecut: rămăşiţele fostei ignoranţe şi superstiţii dispar repede şi odată cu ele şi sentimentele de patriotism tribal şi de reverenţă religioasă oarbă; iar în locul lor se găsesc independenţa, suspiciunea şi sfidarea, care promit să ducă în curând la conflict mondial — anarhie. Persoanele din diferitele corăbii ale statului vorbesc mânios şi ameninţător căpitanilor şi piloţilor, şi uneori devin chiar răzvrătiţi. Ei pretind că politica actuală a celor de la putere este să-i momească spre pieţele de sclavi ale viitorului şi să facă o marfă din toate drepturile lor naturale şi să-i reducă la robia părinţilor lor. Şi mulţi insistă cu vehemenţă crescândă asupra înlocuirii căpitanilor şi piloţilor actuali şi a lăsării corăbiilor să plutească în derivă în timp ce ei se ceartă între ei pentru autoritate. Dar împotriva acestei vociferări nestăpânite şi periculoase, căpitanii şi piloţii, regii şi oamenii de stat se luptă şi-şi menţin locurile lor de putere, strigând tot timpul către popor: „Jos mâinile! veţi conduce vasul pe stânci!” Apoi vin în faţă învăţătorii religioşi şi sfătuiesc supunere din partea poporului; şi, căutând să accentueze autoritatea lor ca fiind de la Dumnezeu, ei ajung la o înţelegere tacită cu puterile civile să ţină poporul sub restricţii. Dar şi ei încep să-şi dea seama că puterea lor a trecut şi caută peste tot ceva mijloace s-o reîntărească. Aşa ((81)) că vorbesc despre unire şi cooperare printre ei, şi îi auzim discutând aprins cu statul pentru mai mult ajutor din acea sursă, permiţând în schimb să sprijine instituţiile civile cu puterea lor (care slăbeşte). Dar în tot timpul acesta se ridică o furtună, şi deşi masele poporului, incapabile să înţeleagă pericolul, continuă să vocifereze, cei de la cârma corăbiilor îşi dau sufletul de frică din pricina celor pe care le văd acum că trebuie să vină în mod sigur.
Puterile eclesiastice, în special, simt că este obligatoriu să dea raportul despre ei pentru a arăta cât mai bine posibil; astfel, dacă este posibil, să ţină în frâu curentul revoluţionar al sentimentului public îndreptat împotriva lor. Dar când încearcă să se scuze pentru rezultatele slabe din secolele trecute ale puterii lor, ei numai adaugă mai mult la confuzia şi dezorientarea lor, şi stârnesc atenţia altora asupra stării adevărate de lucruri. Aceste scuze apar constant în coloanele presei laice şi religioase. Şi în contrast marcant cu acestea sunt criticile neînfricate din partea lumii în general la adresa puterilor atât civile cât şi eclesiastice ale creştinătăţii. Următoarele sunt exemple extrase din rapoartele care circulă în presă.
Acuzarea puterilor civile de către lume
„Printre toate credinţele ciudate ale rasei, nu este nici una mai ciudată decât aceea care L-a făcut pe Atotputernicul Dumnezeu să aleagă cu grijă pe unii din cei mai obişnuiţi membri ai speciei, adesea bolnăvicioşi, stupizi şi vicioşi, ca să domnească peste comunităţi mari sub protecţia Sa specială, ca reprezentanţii Săi de pe pământ.” New York Evening Post.
Un alt jurnal de acum câţiva ani spunea următoarele, sub titlul — „Soarta slabă a regilor”:
„Se spune şi pare a fi adevărat că regele Milan al Serbiei este bolnav mintal. Regele Württembergului este parţial lunatic. Ultimul rege al Bavariei s-a sinucis într-un acces de nebunie, iar conducătorul actual al ţării este debil mintal. Ţarul Rusiei ocupă ((82)) acea funcţie fiindcă fratele său, moştenitorul natural, a fost declarat incapabil din punct de vedere mintal; iar actualul ţar este afectat de melancolie de la încoronarea sa şi a chemat în ajutor specialişti în boli mintale din Germania şi din Franţa. Regele Spaniei este victima scrofulozei şi probabil nu va ajunge la vârsta bărbăţiei. Împăratul Germaniei are un abces incurabil în ureche, care în cele din urmă îi va afecta creierul. Regele Danemarcei a lăsat ca moştenire sânge otrăvit câtorva dinastii. Sultanul Turciei este afectat de melancolie. Nu este nici un tron în Europa în care păcatele părinţilor să nu fi descins în mod vizibil la copii, şi în încă o generaţie sau două nu vor mai fi nici Burboni, nici Habsburgi, nici Romanovi, nici Guelpfi să tulbure şi să stăpânească lumea. Sângele albastru de felul acesta nu va mai avea trecere în anii 1900. Se exclude singur din problema viitorului”.
Un alt scriitor pentru presa cotidiană a calculat costul regalităţii astfel:
„Târgul făcut cu regina Victoria la urcarea ei pe tron îi dă 385.000 de lire pe an, cu puterea acordării de pensii noi până la suma de 1.200 de lire pe an, estimate a fi egale cu o rentă de 19.871 de lire. Acestea fac un total general de 404.871 de lire numai pentru regină, din care 60.000 de lire sunt pentru punga ei personală, adică pur şi simplu bani de buzunar. Ducatul de Lancaster, care totuşi rămâne sub administrarea coroanei, de asemenea îi plăteşte 50.000 de lire pe an în punga personală. Astfel regina are 110.000 de lire pe an bani de cheltuială; pentru celelalte cheltuieli ale casei sunt prevăzuţi bani prin alte puncte ale Listei Civile. Când se anunţă un cadou de 50 sau 100 de lire pentru caritate din partea reginei, nu trebuie să se presupună că vin din punga personală, fiindcă există un cont separat, de 13.200 de lire pe an pentru mărinimia, pomenile şi caritatea reginei. Printre funcţiile din casa regală douăzeci sunt clasate ca politice, cu salarii totale de 21.582 de lire pe an, regula fiind aceea că un om ia salariul şi altul face munca. Departamentul medical cuprinde douăzeci şi cinci de persoane, de la medici extraordinari la farmacişti şi droghişti, toţi pentru a ţine corpul regal în bună sănătate, în timp ce treizeci şi şase de capelani permanenţi şi nouă preoţi permanenţi slujesc pentru ((83)) sufletul regal. Departamentul lordului şambelan cuprinde o listă lungă de funcţii, printre care, toate puse de-a valma cu examinatorul de jocuri, cu poetul laureat şi cu supraveghetorul de tablouri, sunt şi maestrul luntraş, îngrijitorul de lebede şi păstrătorul bijuteriilor în Turn. Cea mai curioasă funcţie sub şeful Vânătorii Regale este marele şoimar ereditar, deţinută de ducele de Sf. Albans cu un salariu de 1.200 de lire pe an. Probabil că ducele nu cunoaşte deosebirea dintre un şoim şi un pinguin şi nu intenţionează s-o afle vreodată. Regina Victoria a desfiinţat multe funcţii nefolositoare, făcând prin aceasta o economie considerabilă, care merge toată în punga ei personală încăpătoare.
Îngrijindu-se atât de generos pentru regină, naţiunea britanică trebuie să-i dea ceva şi soţului ei. Prinţul Albert a primit 30.000 de lire pe an prin vot special, pe lângă cei 6.000 de lire pe an în calitate de feldmareşal, 2.933 de lire pe an în calitate de colonel a două regimente, 1.200 de lire pe an în calitate de guvernator al castelului Windsor şi 1.500 de lire în calitate de supraveghetor al parcurilor Windsor şi Home. Soţul reginei a costat naţiunea în total 790.000 de lire în timpul celor douăzeci şi unu de ani de căsnicie şi a conceput o familie mare care să fie instalată în naţiune. Următoarea vine împărăteasa Augusta a Germaniei, care scoate 8.000 de lire pe an, pe lângă faptul că are o zestre de 40.000 de lire şi 5.000 pentru pregătiri de nuntă. Dar această alocaţie largă nu este destulă ca să-şi plătească călătoria spre Anglia pentru a-şi vedea mama, căci la fiecare astfel de ocazie i se dau 40 de lire pentru călătorie. Când prinţul de Wales a ajuns la majorat, a primit o mică sumă de 601.721 de lire ca dar pentru ziua de naştere, aceasta fiind suma veniturilor acumulate ale ducatului de Cornwall până la acea perioadă. De atunci a primit în medie 61.232 de lire pe an de la ducat. Naţiunea a cheltuit de asemenea 44.651 de lire pentru reparaţia Casei Marlborough, reşedinţa din oraş a prinţului, din 1871; îi plăteşte 1.350 de lire pe an în calitate de colonel al Regimentului Zece Husari; i-a dat 23.450 să-şi plătească cheltuielile de căsătorie; îi alocă soţiei sale 10.000 de lire pe an şi i-a dat lui 60.000 de lire bani de cheltuială pentru vizita sa în India în 1875. În total el a scos 2.452.000 de lire (peste 12.000.000 de dolari) din ((84)) portmoneul lui John Bull până acum zece ani şi de atunci tot scoate încă cu regularitate.
Acum în privinţa fiilor şi fiicelor mai mici. Prinţesa Alice a primit 30.000 de lire la căsătoria ei în 1862 şi o rentă de 6.000 de lire până la moartea ei în 1878. Ducelui de Edinburgh i s-au acordat 15.000 lire pe an la majorat în 1866 şi încă 10.000 de lire pe an la căsătoria sa în 1874, pe lângă cei 6.883 de lire pentru cheltuieli de nuntă şi pentru reparaţia casei sale. Primeşte aceste sume pentru că nu face nimic decât că este prinţ. Dar pentru munca de căpitan şi în ultima vreme de amiral în marină a câştigat 15.000 de lire. Prinţesa Elena, la căsătoria ei cu prinţul Cristian de Schleswig-Holstein, în 1866, a primit o zestre de 30.000 de lire şi o alocaţie de 7.000 de lire pe an toată viaţa, în timp ce soţul ei primeşte 500 de lire pe an ca supraveghetor al parcului Windsor Home. Prinţesa Louisa a primit aceleaşi favoruri ca şi sora ei Elena. Ducele de Connaught a început viaţa în 1871 cu 15.000 de lire pe an din partea naţiunii şi aceasta a crescut la 25.000 la căsătoria sa în 1879. El deţine acum comanda armatei din Bombay, cu 6.600 de lire pe an şi valoroase câştiguri suplimentare. Ducelui de Albany i s-au acordat 15.000 de lire pe an în 1874, suma fiind mărită la 25.000 de lire la căsătoria sa în 1882, iar văduva lui primeşte 6.000 de lire pe an. Ducele ghinionist a fost geniul familiei; şi dacă ar fi fost un cetăţean obişnuit cu ocazii mijlocii, şi-ar fi putut câştiga o existenţă confortabilă ca avocat pledant, căci a fost orator. Prinţesa Beatrice a primit la căsătoria ei zestrea obişnuită de 30.000 de lire şi o rentă anuală de 6.000 de lire. Astfel naţiunea, de la urcarea reginei pe tron până la sfârşitul lui 1886, a plătit 4.766.083 de lire pentru luxul unui prinţ consort, a cinci prinţese şi a patru prinţi, lăsând afară din socoteală banii de buzunar speciali, reşedinţele gratuite şi scutirea de taxe.
Dar aceasta nu este totul. Naţiunea nu are de întreţinut numai pe urmaşii reginei, ci şi pe verişorii, unchii şi mătuşile ei. Voi consemna numai sumele pe care aceşti pensionari regali le-au primit de la 1837 încoace. Leopold I, regele belgienilor, numai pentru că s-a căsătorit cu mătuşa reginei a primit 50.000 de lire pe an până la moartea lui în 1865, un total de 1.400.000 de lire în timpul domniei actuale. Totuşi, el a avut o anumită decenţă, fiindcă ((85)) atunci când în 1834 a devenit regele belgienilor, pensia lui a fost plătită împuterniciţilor, stipulând numai rentele pentru servitorii săi şi pentru întreţinerea Casei Claremont, şi când a murit toată suma a fost returnată Ministerului de Finanţe. N-a fost aşa cu regele Hanovrei, un unchi al reginei. El a luat tot ce a putut primi, ceea ce, de la 1837 la 1851, s-a ridicat de la 21.000 de lire la 294.000 de lire pe an. Regina Adelaida, văduva lui William IV, a scos 100.000 de lire pe an timp de doisprezece ani, sau 1.200.000 de lire în total. Mama reginei, ducesa de Kent, a primit 30.000 de lire pe an de la urcarea fiicei sale pe tron până la moartea sa, un total de 720.000 de lire. Ducele de Sussex, un alt unchi, a primit 18.000 de lire pe an timp de şase ani, un total de 108.000 de lire. Ducele de Cambridge, unchiul nr. 7, a absorbit 24.000 de lire pe an, sau 312.000 de lire în total, în timp ce văduva lui, care este încă în viaţă, primeşte 6.000 de lire pe an de la moartea lui, sau 222.000 de lire în total. Prinţesa Augusta, altă mătuşă, a primit cam 18.000 de lire în total. Contesa de Hesse, mătuşa nr. 3, a primit cam 35.000 de lire, Ducesa de Gloucester, mătuşa nr. 4, a ieşit cu 14.000 de lire pe an, timp de 20 de ani, sau 280.000 de lire în total. Prinţesa Sofia, altă mătuşă, a primit 167.000 de lire, iar ultima mătuşă, prinţesa Sofia de Gloucester, nepoata lui George III, a primit 7.000 de lire pe an timp de 7 ani, sau 49.000 de lire. Apoi ducele de Mecklenburg-Strelitz, verişorul reginei, a fost plătit cu 1.788 de lire pe an în timpul domniei ei de 23 de ani, sau 42.124 de lire.
Ducele de Cambridge, în calitate de comandant-şef al armatei britanice, cu pensiile, cu salariul de comandant-şef, cu funcţia de colonel al câtorva regimente şi de adiministrator al câtorva parcuri, din care mari părţi le-a transformat în rezervaţii de vânătoare private, a primit 625.000 de lire din banii publici. Sora lui, ducesa de Mecklenburg-Sterlitz, a primit 132.000 de lire, iar a doua soră a lui, «Mary grasa», ducesă de Teck, a luat 153.000 de lire. Acestea fac un total general de 4.357.124 de lire pe care i-a plătit naţiunea pentru întreţinerea unchilor, a mătuşilor şi a verişorilor reginei în timpul domniei ei.
În afară de sumele date în Lista Civilă a Reginei, costul originar şi costul întreţinerii celor patru iahturi regale sunt ((86)) incluse în evaluările marinei, chiar dacă în mod legitim fac parte din cheltuiala regalităţii. Costul iniţial a fost de 275.528 de lire, iar costul total al întreţinerii şi al plăţii, al alocaţiilor şi al hranei echipajului timp de zece ani a fost de 346.560 de lire, un total de 622.088 de lire pentru acest singur punct.
În rezumat, numeroşii unchi, mătuşi şi verişori ai reginei au costat 4.357.124 de lire; soţul, fiii şi fiicele ei 4.766.083 de lire; ea însăşi şi casa ei 19.838.679 de lire; iar iahturile ei 622.088 de lire. Acestea fac un total de 29.583.974 de lire [aproape o sută cincizeci de milioane de dolari] pe care naţiunea britanică i-a cheltuit pe monarhie în timpul domniei actuale. [Până în anul 1888.] Merită jocul? Acesta este un preţ destul de piperat pentru stabilitate, fiindcă înseamnă că oamenii sunt taxaţi până la limita puterilor pentru a menţine în inactivitate un număr de persoane care ar face mai mult bine ţării dacă şi-ar câştiga traiul cinstit”.
Încoronarea spectaculoasă a ţarului Rusiei a fost o ilustraţie marcantă a extravaganţei regale, menită, cum sunt toate înfloriturile ţanţoşe ale regalităţii, să imprime în masele poporului ideea că conducătorii lor sunt atât de mult deasupra lor în slavă şi demnitate încât sunt vrednici de adorare ca fiinţe superioare şi de supunerea lor cea mai mizerabilă şi servilă. Se spune că marea etalare a regalităţii cu această ocazie a costat 25.000.000 de dolari.
Despre această extravaganţă, în aşa contrast cu nefericitele condiţii ale milioanelor ei de ţărani, cu ale căror mizerii lumea întreagă a devenit atât de bine familiarizată în timpul foametei din 1893, extragem din comentariile jurnalului englezesc The Spectator după cum urmează:
„Este greu să examinezi relatările în legătură cu pregătirile pentru încoronarea rusă, care spun ca şi cum s-ar cuveni să fie tipărite în aur pe mătase purpurie, fără o senzaţie de dezgust, mai ales dacă citim în acelaşi timp descrierile despre masacrele armenilor pe care ruşii au refuzat să-i protejeze, chiar dacă au avut puterea. Putem, cu efort, să amintim minunata scenă prezentată în Moscova, cu arhitectura ei asiatică şi cu cupolele ei strălucitoare, cu străzile ei pline de uniforme europene strălucitoare ((87)) şi de rochii asiatice mai strălucitoare, cu prinţi albi în roşu, cu prinţi galbeni în albastru, cu prinţi cafenii în haine aurii, cu conducătorii triburilor din orientul îndepărtat, cu dictatorul Chinei şi cu generalul japonez cafeniu în faţa căruia dictatorul acela a căzut închinându-se, alături de membrii tuturor caselor domnitoare din Europa, şi cu reprezentanţii tuturor bisercilor cunoscute cu excepţia mormonilor, a tuturor popoarelor care se supun ţarului — credem că sunt optzeci — şi a fiecărei armate din apus, toţi mişcându-se printre regimente nesfârşite la număr şi în varietăţi de uniforme, şi printre milioanele de oameni simpli — jumătate asiatici, jumătate europeni — plini de emoţie şi devotament faţă de domnul lor pământesc. Putem anticipa vuietul mulţimilor nesfârşite, al corurilor nenumăraţilor călugări, al salvelor de artilerie repetate din post în post până când în tot nordul lumii, de la Riga la Vladivostock, toţi oamenii să audă în acelaşi moment că ţarul şi-a pus coroana pe cap. Englezii studiază acest lucru ca şi cum ar studia un poem de Moore şi-l găsesc splendid şi scârbos în acelaşi timp. Nu este prea grandios pentru grandoare? Nu este mai degrabă de operă decât de viaţă? Nu este oare ceva asemenea vinei, într-un imperiu ca Rusia, cu milioanele peste milioanele lui de oameni care suferă, în cheltuiala enormă care produce aceste efecte de purpură? Cinci milioane de lire sterline pentru un ceremonial! Există un principiu pe baza căruia o cheltuială ca aceasta poate fi justificată plauzibil? Nu este risipa unui Belşaţar, etalarea unei mândrii aproape nebune, o revărsare de comori aşa cum revarsă uneori regii orientali, numai să stârnească un sentiment de slavă într-o minte suprasaturată? Nimic nu l-ar putea face pe un englez să voteze astfel de sumă pentru un astfel de obiectiv, şi Anglia s-ar putea dispensa de banii aceştia de cel puţin zece ori mai repede decât Rusia.
Dar există temerea că acei care conduc Rusia sunt înţelepţi în generaţia lor şi că această cheltuială nesăbuită de energie şi bogăţie asigură un rezultat care, din punctul lor de vedere, este un câştig adecvat. Obiectivul este să adâncească impresia ruşilor că poziţia ţarului este cumva supranaturală, că resursele lui sunt la fel de nelimitate ca puterea lui, că el este într-un fel de relaţie specială ((88)) cu Cel divin, că încoronarea sa este o consacrare atât de solemnă şi cu aşa semnificaţie pentru omenire, încât nici o manifestare exterioară pentru a o face vizibilă nu poate fi excesivă, că omenirea poate fi poftită să privească fără a o micşora, că actualul moment de pace care a fost cu atâta grijă răspândit peste tot nordul lumii este cauzat nu de ordine, ci de aşteptarea unui eveniment adecvat. Iar ruşii de la conducere cred că rezultatul este obţinut şi că impresia încoronării este egală în tot imperiul cu impresia unei victorii care ar costa tot atâta în bani şi mult mai mult în lacrimi. Ei repetă ceremonialul la fiecare cedare a tronului, cu o splendoare mereu crescândă şi cu o lărgime a proiectului corespunzătoare creşterii poziţiei Rusiei, remarcată chiar acum, după cum cred ei, prin mersul posac înapoi al Japoniei, prin supunerea Chinei şi prin servilitatea linguşitoare a conducătorului Constantinopolului. Ei cred chiar că încoronarea creşte prestigiul stăpânului lor în Europa, că grandoarea imperiului său, mulţimea soldaţilor săi, posesia tuturor resurselor civilizaţiei, precum şi a tuturor resurselor unei Puteri barbare, sunt aduse tot mai aproape de mintea colectivă a Apusului, şi creşte neplăcerea existentă acolo de a se confrunta cu marea Putere nordică. În Berlin există, gândesc ei, un fior mai profund la gândul invaziei, în Paris mai multă exaltare, deoarece oamenii îşi aduc aminte de Alianţă, în Londra o pauză mai lungă, deoarece oamenii ei de stat meditează, cum meditează întotdeauna, cum poate fi oprit sau deviat marşul gheţarului în viitor. Poate cineva susţine cu încredere că ei greşesc cu totul, sau că timp de un an diplomaţia Rusiei nu va fi mai îndrăzneaţă ca urmare a sărbătorii naţionale, a rezistenţei celor care se împotrivesc mai timid fiindcă au văzut, cel puţin cu ochii minţii lor, o scenă care probabil ar putea fi mai bine descrisă, dacă s-ar căuta concizia, ca trecerea în revistă a unui imperiu ţinut între zidurile capitalei lui, sau ca marşul trecut al Europei de Nord şi al Asiei în onoarea Comandantului-şef al ei?
Ar putea fi înşelător, dar de aceasta ne simţim asiguraţi, că scene ca aceea prezentată la această încoronare constituie unul dintre riscurile din lume. Ele trebuie să conducă la demoralizarea celor mai puternici oameni ai ei. Despre ţarul actual nimeni nu ((89)) ştie nimic, decât, cum spune unul care împrejurările au făcut să fie în contact strâns cu el, că «este un om cu simţăminte adânci»; dar el trebuie să fie mai mult decât masa obişnuită, dacă el, un descendent al lui Alexandru I care a semnat Tratatul de la Tilsit, poate simţi zile întregi că este centrul acelei scene de încoronare, poate fi venerat de fapt, ca şi cum ar fi domnit în Ninive, fără să aibă vise; şi visele regelui sunt de obicei despre stăpânire. Există o îmbătare de grad, prespunem, ca şi o îmbătare de putere, şi omul asupra căruia este fixat fiecare ochi şi în faţa căruia toţi prinţii par mici, trebuie să fie o minte temperată într-adevăr dacă uneori nu se umflă de convingerea că el este primul din omenire. Conducătorii Rusiei pot afla totuşi că, deşi în ridicarea ţarilor lor atât de sus au întărit loialitatea şi au adâncit supunerea, ei au dizolvat puterea stăpânirii de sine care este apărarea necesară a minţii”.
Dar faptul că aceşti conducători ai aşa-ziselor Împărăţii Creştine sunt în general lipsiţi de sentimente creştine adevărate şi deficitari chiar în compătimire umană este dovedit cu prisosinţă prin faptul că, în timp ce bogăţia era irosită ca apa în sprijinul regalităţii, a pompei şi a spectacolului său deşert, şi în timp ce milioane de soldaţi şi marinari şi un uimitor armament militar se afla la ordinul lor, ei ascultau impasibili strigătele bieţilor creştini armeni pe care turcii îi torturau şi-i omorau cu zecile de mii. Uimitoarele armate nu sunt, evident, organizate de dragul umanităţii, ci numai pentru scopurile egoiste ale conducătorilor politici şi financiari ai lumii; adică, să acapareze teritorii, să apere interesele deţinătorilor de obligaţiuni şi să se repeadă unul la gâtul celuilalt, aprinşi de mânie ucigaşă, ori de câte ori se vede o bună ocazie de a-şi lărgi imperiile ori de a-şi creşte bogăţia.
În contrast marcant cu această extravaganţă regală care predomină, într-o anumită măsură în fiecare ţară unde este menţinută o familie regală, este Enorma Datorie a Ţărilor Europene.
„Economiste Francais a publicat un articol elaborat, scris de dnul René Stourm, despre Datoria publică a Franţei. Se spune că cea mai obişnuită estimare a capitalului datoriei este 6.400.000.000 $. Cea mai moderată estimare o plasează cu câteva ((90)) milioane mai puţin. D-nul Paul Leroy-Beaulieu o dă la 6.343.573.630 $. Rezultatul calculului d-nului Stourm este un total de 5.900.800.000 $, cu specificarea însă că el a omis 432.000.000 $ pentru anuităţi, pe care alţi economişti le-au tratat ca parte din capitalul datoriei. Cota anuală pentru dobândă şi pentru stingerea datoriei, pe toată datoria, inclusiv anuităţile, este 258.167.083 $. Din datoria pe termen lung 2.900.000.000 $ sunt obligaţiuni perpetue de 3%, 1.357.600.000 $ sunt de 4,5%, iar 967.906.200 $ obligaţiuni răscumpărabile de diferite feluri. Anuităţile către diferite companii şi corporaţii de 477.400.000 $, şi 200.000.000 $ datoria pe termen scurt, completează bilanţul total al d-nului Stourm. Aceasta este de departe cea mai grea povară purtată de vreo naţiune de pe glob. Cea mai aproape de aceasta este datoria Rusiei, care este declarată la 3.605.600.000 $. Anglia este următoarea, cu 3.565.800.000 $, iar Italia următoarea, cu 2.226.200.000 $. Datoria Austriei este de 1.857.600.000 $, iar a Ungariei de 635.600.000 $. Spania datorează 1.208.400.000 $, iar Prusia 962.800.000 $. Acestea sunt cifrele d-nului Stourm. Nici una dintre aceste naţiuni, cu excepţia Angliei şi a Prusiei, nu ridică venituri suficiente ca să garanteze un echilibru permanent al bugetului, dar Franţa este cel mai greu împovărată dintre toate, şi creşterea datoriei ei a fost cea mai rapidă în trecutul recent şi este cea mai ameninţătoare pentru viitor.
În concluzie d-nul Stourm spune: «Ne abţinem de a insista asupra reflecţiilor tulburătoare pe care le trezeşte rezultatul muncii noastre. Sub oricare aspect am privi aceste 29,5 miliarde, fie în comparaţie cu datoriile altor ţări, fie cu datoria noastră de acum zece sau douăzeci de ani, ele apar ca o culme a unei înălţimi necunoscute, depăşind limita pe care vreun popor din lume, din oricare epocă, a gândit că poate fi atinsă. Turnul Eiffel va fi perechea lor veritabilă; noi o dominăm pe a vecinilor şi dominăm istoria noastră cu înălţimea datoriei noastre … în faţa căreia este timpul ca ţara noastră să simtă spaimă patriotică»”.
London Telegraph a publicat odată următorul rezumat al perspectivei financiare naţionale:
((91))
„Lipsa de bani atârnă ca un nor întunecos şi aproape general deasupra naţiunilor Europei. Timpurile sunt foarte rele pentru Puterile de peste tot, dar cele mai rele sunt pentru cele mici. Nu prea este o naţiune pe Continent al cărei bilanţ pentru anul trecut să nu prezinte o perspectivă tristă; în timp ce multe dintre ele sunt simple mărturisiri de faliment. Rapoartele atente asupra condiţiilor financiare din diferitele state arată o străduinţă a celor câteva trezorerii de a o scoate la capăt, care niciodată n-a fost atât de răspândită. Starea aceasta de lucruri este întradevăr aproape mondială; căci, dacă privim în afara Continentului nostru, Statele Unite pe de o parte, şi India şi Japonia cu vecinii lor pe de altă parte, au simţit strânsoarea care predomină. …
Marea Republică este prea mare şi plină de resurse ca să moară de bolile ei financiare; deşi ea însăşi este foarte bolnavă. Marea Britanie, de asemenea, are să se confrunte cu un deficit în bugetul viitor, şi a îndurat scump, poate ireparabil, pierderile afacerii nebune a grevei cărbunelui. Franţa, ca noi şi ca America, este una dintre ţările care nu pot fi bine imaginate ca insolvabile, atât de bogat este solul ei şi atât de harnic este poporul ei. Venitul ei însă manifestă deficite frecvente; datoria ei naţională a luat proporţii enorme, iar povara armatei şi a flotei ei aproape striveşte industria ţării. Germania de asemenea trebuie scrisă în categoria puterilor prea solide şi prea tari ca să sufere mai mult decât o eclipsă temporară. Totuşi, în timpul anului trecut s-a calculat că ea a pierdut 25.000.000 de lire sterline, ceea ce reprezintă cam jumătate din economiile naţionale. Mare parte din această pierdere s-a datorat investiţiilor germane la bursele din Portugalia, Grecia, America de Sud, Mexic, Italia şi Serbia; Germania însă a simţit acut şi confuzia de pe piaţa argintului. Povara păcii sale înarmate apasă poporul ei cu o greutate zdrobitoare. Printre puterile pe care le grupăm împreună ca solvabile în mod natural, este izbitor să aflăm că Austro-Ungaria are de dat cea mai bună şi cea mai fericită socoteală. …
Când ne întoarcem de la acest grup mare şi ne aruncăm ochii la Italia, iată un exemplu de «Putere Mare» aproape adusă la starea de cerşetor prin mărimea ei. An de an venitul ei scade şi cheltuielile ((92)) ei cresc. Acum şase ani valoarea comerţului extern al Italiei era de 2.600.000.000 de franci; acum a scăzut la 2.100.000.000 de franci. Ea trebuie să plătească 30.000.000 de lire sterline dobândă pe datoria ei publică, pe lângă o primă pentru aurul necesar. Certificatele ei de garanţie sunt un drog pe piaţă; emisia ei prodigioasă de bancnote a pus aurul şi argintul la preţuri fantastice. Populaţia ei este aruncată într-o stare de sărăcie şi neajutorare aproape inimaginabilă aici, iar când noii ei miniştri inventează alte şi alte taxe, izbucnesc revolte sângeroase.
În privinţa Rusiei, declaraţiile ei financiare sunt învăluite în aşa mister încât nimeni nu poate vorbi despre ele cu încredere; dar nu prea sunt motive de îndoială că numai mărimea imperiului ţarului o împiedică de a deveni falimentară. Populaţia a fost stoarsă până când a fost extrasă aproape ultima picătură de sânge din viaţa industriei. Chiar cel mai nechibzuit şi mai neîndurător ministru de finanţe de abia îndrăzneşte să învârtă şurubul impozitării cu o jumătate de tură.
O autoritate autohtonă moderată şi corectă scrie despre situaţia din Rusia în următoarele cuvinte:
«Fiecare copeică pe care ţăranul reuşeşte s-o câştige este cheltuită, nu pentru a-şi pune lucrurile în ordine, ci pentru a plăti restanţe la impozite. … Banii plătiţi de populaţia ţărănească sub masca taxelor se ridică la între două treimi şi trei pătrimi din marele venit al ţării, pe lângă munca lor ca muncitori agricoli.» Creditul aparent bun al guvernului este susţinut prin mijloace artificiale. Observatorii atenţi aşteaptă o prăbuşire a arcadelor atât sociale cât şi financiare ale imperiului. Şi aici uimitorul coşmar al păcii înarmate a Europei ajută în mare măsură să paralizeze comerţul şi agricultura. Exemplul Portugaliei este în afara competenţei noastre; căci, deşi regatul odată faimos este insolvabil, poziţia lui nefericită nu se datoreşte desigur ambiţiei militare sau cheltuielilor febrile. Grecia însă, deşi este nesemnificativă printre Puteri cu populaţia ei de două milioane, oferă un exemplu vizibil de ruină la care va fi dusă o naţiune prin extravaganţa financiară şi prin planurile ei infatuate. «Marea idee» a fost blestemul micuţei Grecii, şi noi am văzut-o recent împinsă să evite povara datoriei ((93)) publice printr-un act de absolută necinste, numai parţial suspendat în faţa protestelor Europei. Banii risipiţi pe «Armata şi Flota» ei puteau la fel de bine să fie aruncaţi în mare. Politica a devenit pentru ea o boală, care a infectat cei mai buni şi mai capabili bărbaţi publici ai ei. Un popor de rând prea educat ca să muncească; studenţi la universitate mai mulţi decât zidari; datorii publice şi datorii private pe care nimeni n-are de gând să le plătească vreodată; o armată şi o flotă fictive, care consumă fonduri; lipsa onestităţii făcută principiu în politică şi planuri secrete care, fie trebuie să însemne mai multe împrumuturi, fie un târg corupt şi periculos cu Rusia — aceste lucruri caracterizează Grecia contemporană.
Privind peste tot continentul, prin urmare, nu se poate nega că starea de lucruri în privinţa bunăstării poporului şi bilanţului naţional sunt foarte nesatisfăcătoare. Desigur că un motiv principal şi evident pentru aceasta este acea pace înarmată care apasă asupra Europei ca un coşmar şi care a transformat toată Europa într-o tabără permanentă. Priviţi numai la Germania! Acel imperiu serios şi sobru! Bugetul armatei s-a ridicat acolo de la 17.500.000 de lire sterline în 1880 la 28.500.000 de lire sterline în 1893. Creşterea sub noul Act al Armatei de Apărare adaugă încă 3.000.000 de lire pe an la masa colosală a armelor de apărare ale Germaniei.
Franţa şi-a încordat puterea până la acelaşi punct al apropiatei căderi pentru a egala pe rivalul său puternic. Este inutil să se arate ce rol teribil joacă aceste asigurări de război în necazul actual al poporului din Europa. Nu numai că pune la o parte din profituri şi din câştiguri sume mari cu care cumpără praf de puşcă şi ghiulele şi construieşte cazărmi, ci şi ia din rândurile industriei milioane de lucrători tineri la începutul forţei lor bărbăteşti, care în acele perioade sunt pierduţi pentru familie şi pentru fortificarea populaţiilor. Lumea n-a inventat încă un birou de decontare a cecurilor internaţionale mai bun decât groaznicul şi costisitorul Templu al războiului”.
Dar în ciuda datoriei apăsătoare şi a încurcăturii financiare a naţiunilor, unii statisticieni capabili estimează că actualul cost ((94)) pentru Europa al diferitelor bugete ale armatelor şi flotelor, al menţinerii garnizoanelor şi al pierderii forţei de muncă industrială prin retragerea oamenilor din industria productivă poate fi în mod rezonabil luat ca fiind de 1.500.000.000 de dolari pe an, ca să nu mai spunem nimic de pierderea imensă de vieţi, care în douăzeci şi cinci de ani ai secolului trecut (de la 1855 la 1880) este declarată la 2.188.000, şi aceasta în mijlocul unor orori care nu pot fi descrise. D-nul Charles Dickens a observat foarte adevărat că:
„Noi vorbim cu entuziasm şi cu un anumit foc despre «o şarjă magnifică!», despre «o şarjă splendidă!», totuşi foarte puţini se gândesc la hidoasele amănunte reprezentate de aceste cuvinte umflate. «O şarjă splendidă» este o goană năvalnică a unor oameni pe cai puternici, îmboldiţi până la viteza lor cea mai mare, urmărind şi ajungând din urmă o masă împotrivitoare de pedestraşi. Mintea cititorului nu merge mai departe; fiind mulţumit cu informaţia că linia vrăjmaşului a fost «ruptă» şi «a cedat». Nu completează imaginea. Când «şarja splendidă» şi-a făcut lucrarea şi a trecut, se va găsi o scenă foarte asemănătoare cu un accident de tren înspăimântător. Va fi un efectiv întreg de spinări rupte în două, de braţe complet răsucite, de oameni înfipţi în propriile lor baionete, de picioare sfărâmate ca lemnele de foc, de capete despicate ca merele, de alte capete prefăcute de copitele de fier ale cailor într-o piftie moale, de feţe călcate şi scoase din orice asemănare cu omul. Acestea stau ascunse în spatele unei «şarje splendide». Aceasta urmează, de fapt, când «băieţii noştri au zburat călare spre ei în stil mare» şi «i-au tăiat straşnic».”
„Imaginaţi-vă”, spune un alt scriitor, „milioanele care trudesc pe toată faţa Europei, roind zi de zi spre locul de muncă, lucrând neîncetat din zori până la apusul răcoros, la cultivarea pământului, la producerea ţesăturilor, la schimbul de mărfuri, în mine, în fabrici, în fierării, la docuri, în ateliere, în magazine; pe căi ferate, pe râuri, pe lacuri, pe oceane; străbătând măruntaiele pământului, supunând încăpăţânarea materiei brute, stăpânind elementele naturii şi făcându-le să slujească confortul şi binele omului, şi creând prin toate acestea o masă de bogăţie care ar putea aduce abundenţă şi confort fiecărei case a lor. Şi apoi imaginaţi-vă mâna ((95)) puterii venind şi măturând în fiecare an în abisul cheltuielii militare şase sute de milioane din banii câştigaţi cu atâta greutate.”
Ceea ce urmează, din Harrisburg Telegram, este de asemenea la subiect:
„Le costă ceva pe naţiunile «creştine» ale Europei ca să ilustreze noţiunea lor de «pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui». Adică, le costă ceva ca să se menţină cu totul pregătite de a se arunca una pe alta în aer în fragmente mici. Statisticile publicate în Berlin arată suma cheltuielilor militare ale marilor puteri în timpul celor trei ani: 1888, 1889, 1890. Următoarele cheltuieli sunt date în cifre rotunde: Franţa 1.270.000.000 $, Rusia 813.000.000 $, Marea Britanie 613.000.000 $, Germania 607.000.000 $, Austro-Ungaria 338.000.000 $, Italia 313.500.000 $. Aceste şase puteri au cheltuit în total 3.954.500.000 $ pentru scopuri militare în trei ani, sau la rata de peste 1.318.100.000 $ pe an. Totalul pentru trei ani depăşeşte considerabil datoria naţională a Marii Britanii şi este aproape destul de mare ca să plătească de trei ori dobânda pe datorie a Statelor Unite. Cheltuiala corespunzătoare în Statele Unite a fost în jur de 145.000.000 $, exclusiv pensiile. Dacă le-am adăuga pe acestea, cheltuiala noastră totală s-ar ridica la în jur de 390.000.000 $.
Conform estimărilor statisticienilor francezi şi germani, în războaiele din ultimii treizeci de ani au pierit 2.500.000 de oameni, în timp ce pentru ducerea acestor războaie s-au cheltuit nu mai puţin de 13.000.000.000 $. Dr. Engel, un statistician german, dă următoarele, ca fiind costul aproximativ al principalelor războaie din ultimii treizeci de ani: războiul crimeean 2.000.000.000 $, războiul italian din 1859 a costat 300.000.000 $, războiul pruso-danez din 1864 a costat 35.000.000 $; războiul de secesiune (nord), 5.100.000.000 $, sud 2.300.000.000 $; războiul pruso-austriac din 1866 a costat 330.600.000 $; războiul franco-german din 1870, 2.600.000.000 $; războiul ruso-turc 125.000.000 $; războaiele sud-africane 8.770.000 $; războiul african 13.250.000 $; războiul sârbo-bulgar 176.000.000 $.
Toate aceste războaie au fost ucigătoare la extremă. Războiul crimeean, în care s-au dat puţine lupte, a costat 750.000 de vieţi, ((96)) numai cu 50.000 mai puţini decât au fost ucişi sau au murit de răni în nord şi în sud în timpul războiului de secesiune. Expediţiile mexicană şi chineză au costat 200.000.000 $ şi 85.000 de vieţi. În timpul războiului ruso-turc au fost ucişi şi răniţi mortal 250.000, iar în războiul italian din 1859 şi în războiul dintre Prusia şi Austria câte 45.000.
Într-o scrisoare către deputatul Passy de Paris, distinsul John Bright, trecut din viaţă, membru al Parlamentului engelz, a spus:
„În prezent toate resursele europene sunt înghiţite de exigenţele militare. Interesele poporului sunt sacrificate pentru cele mai mizerabile şi mai culpabile fantezii ale politicii străine. Interesele reale ale maselor sunt călcate în picioare pentru respectarea falselor noţiuni de glorie şi onoare naţională. Nu pot să nu mă gândesc că Europa merge spre ceva catastrofă mare de o greutate zdrobitoare. Sistemul militar nu poate fi sprijinit la infinit cu răbdare, iar populaţia, împinsă la disperare, nu peste mult timp poate să înlăture regalităţile şi pe pretinşii oameni de stat care guvernează în numele lor”.
Astfel judecata puterilor civile merge împotriva lor. Nu numai presa este astfel făţişă, dar şi oamenii de peste tot vorbesc tare şi vociferează împotriva puterilor care sunt. Neliniştea este generală şi devine tot mai periculoasă în fiecare an.
Lumea acuză sistemul social actual
Sistemul social al creştinătăţii este de asemenea sub inspecţie — reglementările lui monetare, planurile şi instituţiile lui financiare, şi, rezultând din acestea, politica lui egoistă în afaceri şi deosebirile lui de clasă bazate în principal pe bogăţie, cu tot ce implică ele în privinţa nedreptăţii şi suferinţei pentru masele de oameni — acestea sunt tot aşa de aspru tratate în judecata din acest ceas, ca şi instituţiile civile. Observaţi discuţiile nesfârşite asupra problemei argintului şi a standardului în aur, şi disputele interminabile între muncă şi capital. Ca valurile umflate ale mării sub un vânt care se înteţeşte sună murmurul unit al nenumăratelor glasuri împotriva sistemului social actual, în special în măsura în ((97)) care este văzut a fi neconcordant cu codul moral conţinut în Biblie, pe care creştinătatea, în mod general, pretinde că-l recunoaşte şi că-l urmează.
Este într-adevăr un fapt însemnat că în judecata creştinătăţii, chiar de către lume în general, standardul de judecată este Cuvântul lui Dumnezeu. Păgânii ţin sus Biblia şi declară cu îndrăzneală: „Nu sunteţi atât de buni ca şi cartea voastră”. Ei arată spre binecuvântatul ei Cristos şi spun: „Voi nu vă urmaţi exemplul”. Şi atât păgânii cât şi masele creştinătăţii adoptă regula de aur şi legea iubirii, cu care să măsoare doctrinele, instituţiile, politica şi mersul general al creştinătăţii; şi toate mărturisesc la fel pentru adevărul scrisului straniu de pe pereţii ei de sărbătoare — „Ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit uşor”.
Mărturia lumii în privinţa sistemului social actual este auzită peste tot, în fiecare ţară. Toţi o declară a fi un eşec; împotrivirea este tot mai activă şi răspândeşte alarma peste tot în lume, „clătinând îngrozitor” toată încrederea în instituţiile existente şi din când în când paralizând industria cu panică, greve etc. Nu există o naţiune în creştinătate în care împotrivirea la aranjamentele sociale actuale să nu fie pronunţată, încăpăţânată şi tot mai ameninţătoare.
D-nul Carlyle spune: „Existenţa industrială britanică pare să devină repede o enormă închisoare-mlaştină de molimă urât mirositoare, fizic şi moral, o hidoasă Golgota vie de suflete şi corpuri îngropate de vii. Treizeci de mii de cusătorese istovindu-se repede. Trei milioane de săraci putrezind în inactivitate forţată, ajutând pe sus-numitele cusătorese să moară. Acestea sunt doar aspecte din tristul registru al disperării”.
Din altă publicaţie numită The Young Man, extragem următorul articol, intitulat „Devine lumea mai bună?” Acesta spune:
„Bărbaţi puternici, dornici de muncă cinstită, îndură agoniile foamei şi ale expunerii la intemperii, şi în multe cazuri ale necazului în plus de a vedea suferinţele propriilor familii. Pe de altă parte, ((98)) bogăţia covârşitoare este adesea aliată cu avariţia şi imoralitatea; şi în timp ce săracii mor de foame puţin câte puţin, bogaţii, în mare măsură, ignoră nevoile fraţilor lor şi sunt grijulii numai ca Lazăr să nu devină neconvenabil de proeminent. Mii de tineri sunt forţaţi să robească în ateliere neaerisite şi în magazii mohorâte câte şaptezeci şi optzeci de ore pe săptămână, fără să aibă vreodată un interval de recreaţie fizică sau mentală. În Cartierul de Est femeile cos cămăşi sau fac cutii de chibrituri toată ziua pentru o plată care este insuficientă pentru chiria unui pat — să nu mai vorbim de o cameră separată — şi sunt obligate adesea să aleagă între foame şi viciu. În Cartierul de Vest toate arterele de circulaţie sunt în posesia sirenelor de senzualitate şi păcat sulemenite şi vopsite — fiecare o mustrare permanentă pentru slăbiciunea şi răutatea omului. În privinţa tinerilor, mii intră în puşcărie pierzând la jocuri de noroc sau mor devreme de băutură; şi totuşi fiecare ziar respectabil este ocupat cu lungi rapoarte despre cursele de cai, şi guvernul creştin (?) permite să se planteze câte o tavernă la fiecare colţ de stradă. S-a făcut ca păcatul să fie uşor, s-a făcut ca viciul să fie ieftin, înşelarea predomină în comerţ, amărăciunea în politică şi apatia în religie”.
Cu câtva timp în urmă Philadelphia Press a publicat următoarele:
„Pericol în faţă! Nu este nici o îndoială că New York-ul este împărţit în două clase mari, cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci. Clasele mijlocii de oameni respectabili, harnici, corecţi dispar treptat, mergând în sus pe scara bogăţiei lumeşti sau în jos în sărăcie şi încurcătură. Pare indiscutabil că între aceste clase există, şi este în creştere rapidă, alimentată intenţionat de către oamenii răi, o ură distinctă, pronunţată, malignă. Sunt aici oameni care au 10.000.000 $ şi 20.000.000 $, despre care nu se ştie nimic. Cunosc o doamnă care locuieşte într-o casă magnifică, a cărei viaţă este tot atât de liniştită cum ar trebui să fie a unui slujitor bisericesc, care a donat nu mai puţin de 3.000.000 $ în cinci ani, ale cărei binefaceri înainte de moartea ei vor ajunge la nu mai puţin de 7.000.000 $, care are în casa ei picturi, statui, diamante, pietre preţioase, specimene splendide de aur şi argint, şi lucrări scumpe ((99)) de fiecare artă imaginabilă, a căror estimare internă este de 1.500.000 $, şi bogăţia ei este mai mică decât a multora dintre vecinii ei cu până la câteva milioane de dolari. Sunt oameni care acum douăzeci de ani vindeau haine în strada Chatham, care astăzi trăiesc cu o cheltuială anuală de 100.000 $, care poartă bijuterii ce costă 25.000 $ la magazinele rezonabile.
Veniţi cu mine într-o maşină pe Madison Avenue în orice zi, pe ploaie sau pe vreme bună, între orele zece dimineaţa şi cinci sau şase după-masa, şi vă voi găsi maşină după maşină pline cu doamne în ai căror urechi sunt diamante în valoare de între 500 şi 5.000 $ fiecare, pe ale căror mâini neînmănuşate, roşii şi catifelate, sclipesc averi. Mergeţi cu mine în orice zi, de la vechiul magazin al lui Stewart, de la colţul Străzii a Noua cu Broadway până la colţul Străzii a Treisprezecea cu Broadway. Nu vreau să spun duminicile, în sărbători sau la ocazii speciale, ci întotdeauna, şi vă voi arăta pe fiecare stradă femei îmbrăcate în cape din piele de focă până jos la călcâi, în valoare de 500 la 1.000 $ fiecare, cu cercei de diamant şi cu inele de diamant, precum şi cu alte pietre preţioase, ducând în mâini poşete elegante umflate de bani. Ele reprezintă noii bogaţi cu care se umple New York-ul.
Pe aceeaşi stradă, la aceeaşi oră, vă pot arăta oameni pentru care un dolar ar fi o avere, ai căror pantaloni, rupţi şi ruşinos de zdrenţuiţi, sunt ţinuţi strânşi în jurul brâului cu funii sau sfori sau ace, ale căror picioare fără ciorapi se târăsc pe caldarâm în pantofi atât de stricaţi încât nu îndrăznesc să le ridice de pe caldarâm, ale căror feţe sunt pistruiate, ale căror bărbi sunt lungi şi încâlcite, cum le este şi părul, în timp ce mâinile lor înroşite se subţiază la unghii ca ghearele. Cât mai este până când acele gheare se vor înfige în noii-îmbogăţiţi? Negreşit sentimentul s-a născut, sentimentul creşte şi mai curând sau mai târziu sentimentul va izbucni.
Numai aseară am mers pe Strada a Paisprezecea, pe care au rămas doar puţine locuinţe, şi în faţa uneia era un baldachin care ducea de la uşă la trotuar, sub care nişte doamne îmbrăcate încântător, însoţite de escortele lor, mergeau de la trăsurile lor spre uşa deschisă prin care se revărsau râuri de lumină şi de ((100)) muzică. Am stat un moment cu mulţimea, o mulţime mare, şi iată că s-a născut această idee a unei răbufniri inevitabile dacă nu se făcea ceva, şi încă repede, să se termine cu prejudecata care nu numai că există, ci este nutrită intenţionat, împotriva celor foarte bogaţi de către cei foarte săraci. Te-ar face să tremuri dacă ai auzi felul cum vorbeau femeile. Invidie, gelozie, cruzime duşmănoasă, fiecare element necesar era acolo. Tot ce mai trebuie este un conducător”.
Lumea compară condiţiile oribile ale Sistemului sclaviei umane de Stoarcere a Sudorii şi mizeriile marii armate de oameni fără lucru, şi ale unei alte armate mari de muncitori slab plătiţi, cu luxul şi cu extravaganţa bogăţiei imense, aşa cum a făcut-o un jurnal londonez cu câtva timp în urmă — astfel:
„Casa modestă a unui milionar. Aflăm din New York că dnul Cornelius Vanderbilt, milionarul din New York şi regele căilor ferate, tocmai şi-a deschis noul palat cu un bal mare. Această casă modestă, care va adăposti cam zece oameni timp de şase luni din an şi care va rămâne închisă în celelalte şase, este la colţul Străzii a Cincizeci şi şaptea cu a Cincea, şi l-a costat pe proprietarul ei 1.000.000 de lire. La exterior are un model spaniol, construită din piatră gri, cu contururi roşii, cu turnuleţe şi creneluri. Are două etaje şi o mansardă înălţată. Sala de bal este cea mai mare sală de bal privată din New York, având 22,86 m lungime şi 15,24 m lăţime, decorată în alb şi auriu, stil Ludovic al XIV-lea. Tavanul costă o avere şi este făcut în forma unui con dublu, acoperit cu nimfe şi cupidoni pictaţi. În jurul cornişei sunt flori delicat modelate, fiecare cu o lumină electrică în mijloc, în timp ce în centru atârnă un candelabru imens de cristal. În noaptea balului de inaugurare pereţii au fost acoperiţi de la podea la tavan cu flori naturale, la preţul de 1.000 de lire; şi distracţia se spune că a costat-o pe gazdă 5.000 de lire. Alături de casă se află cea mai scumpă grădină de această mărime din lume, căci, deşi este numai de mărimea unei parcele urbane obişnuite, s-a plătit pentru ea suma de 70.000 de lire, şi o casă a cărei construcţie costase 25.000 de lire a fost dărâmată ca să facă loc pentru cele câteva ronduri de flori”.
((101))
Un jurnal, Industry, din San Francisco, California, a publicat următorul comentariu despre extravaganţa a doi oameni bogaţi din această ţară:
„Cina lui Wanamaker la Paris şi cina lui Wanderbilt la Newport, care au costat împreună cel puţin 40.000 $, poate mult mai mult, sunt printre semnele timpului. Astfel de lucruri prezic o schimbare în această ţară. Acest caz, care este numai un caz tipic pentru încă o sută de cazuri de asemenea spectacol ostentativ al banilor, poate fi asemănat cu un ospăţ din Roma înainte de a veni sfârşitul, şi cu luxul din Franţa care, cu un secol în urmă, a fost precursorul unei revoluţii. Banii cheltuiţi anual de către americani în străinătate, în principal pentru lux şi mai rău, sunt estimaţi la o treime din venitul nostru naţional”.
Informaţia foarte interesantă care urmează, citată în National View, este din Ward McAlister, odată un mare lider al societăţii newyorkeze:
„Cheltuielile de trai medii anuale ale unei familii de respectabilitate medie, compusă din soţ, soţie şi trei copii, se ridică la 146.945 $, repartizaţi după cum urmează: Chiria unei case la oraş 29.000 $; a unei case la ţară 14.000 $; cheltuielile casei la ţară 6.000 $; salariile servitorilor din casă 8.016 $; cheltuielile casei, inclusiv salariile servitorilor 18.954 $; îmbrăcămintea soţiei 10.000 $; propria garderobă 2.000 $; îmbrăcămintea şi banii de buzunar ai copiilor 4.500 $; şcolarizarea celor trei copii 3.600 $; distracţiile prin baluri şi dans 7.000 $; primirea la cină 6.600 $; loja la operă 4.500 $; teatrul şi petrecerile după teatru 1.200 $; ziare şi reviste 100 $; contul curent al bijutierului 1.000 $; articole de papetărie 300 $; cărţi 500 $; cadouri de nuntă şi de sărbători 1.400 $; strana din biserică 300 $; taxa la club 425 $; nota de plată a medicului 800 $; nota de plată a dentistului 500 $; transportul celor din casă la ţară şi înapoi 250 $; călătoriile în Europa 9.000 $; costul grajdurilor 17.000 $”.
Chauncey M. Depew este citat că ar fi spus:
„Cincizeci de oameni din Statele Unite au în puterea lor, datorită bogăţiei pe care o stăpânesc, să se adune în douăzeci şi patru de ore şi să ajungă la o înţelegere prin care fiecare ((102)) roată a călătoriei şi a comerţului poate fi oprită din învârtirea ei, fiecare ramură a industriei poate fi blocată şi fiecare buton electric poate amuţi. Acei cincizeci pot controla circulaţia banilor şi pot crea panică oricând doresc”.
Judecarea puterilor eclesiastice de către lume
Criticarea eclesiasticismului este tot atât de severă ca şi a monarhiei şi a aristocraţiei; fiindcă ei sunt recunoscuţi ca fiind una în interes. Cele ce urmează vor servi ca ilustraţii ale acestor sentimente.
North American Review de acum câţiva ani conţinea un scurt articol de John Edgerton Raymond, despre „Declinul eclesiasticismului”. Descriind forţele opuse bisericii şi care în cele din urmă vor realiza răsturnarea ei, el a spus:
„Biserica creştină se află în mijlocul unui mare conflict. Niciodată de la organizarea creştinismului n-au fost atâtea forţe desfăşurate împotriva ei. Ceea ce anumitor teologi le place să numească «puterea lumii» n-a fost niciodată mai puternică decât acum. Biserica nu mai are împotrivire din partea raselor barbare, a filosofilor superstiţioşi, a preoţilor religiilor mitice, ci din partea celei mai înalte culturi, a celei mai adânci învăţături şi a celei mai profunde înţelepciuni a naţiunilor luminate. Tot timpul călătoriei ea are împotriviri din partea «puterii lumii», care reprezintă cele mai înalte realizări şi cele mai bune idealuri ale minţii umane.
Împotrivitorii ei nu se găsesc în afara hotarelor ei. În cadrul adăposturilor ei solemne, înveşmântaţi în veşmintele ei, dând glas poruncilor ei, reprezentând-o în faţa lumii, se află mulţi care sunt gata să-i respingă autoritatea şi să-i conteste supremaţia. Mulţimi care încă se supun decretelor ei încep să pună întrebări; şi îndoiala este primul pas spre nesupunere şi părăsire. Lumea nu va şti niciodată câte suflete oneste din cadrul bisericii gem în spirit şi sunt tulburate, şi totuşi ţin o pecete pe buzele lor şi un lanţ pe limbile lor «din pricina conştiinţei», ca nu cumva «să facă pe fratele lor să se poticnească». Ei tac, nu de teama mustrării, căci a trecut timpul când a vorbi liber însemna săsuferi persecuţie şi când a sugera ((103)) că s-ar putea ca biserica să nu fie infailibilă însemna să fii acuzat de infidelitate”.
El spune că nu se cere o evanghelie nouă, ci o evanghelie veche cu un înţeles nou:
„Peste tot se cere o vestire mai literală şi mai credincioasă a preceptelor fondatorului creştinismului. «Predica de pe munte» este pentru mulţi un rezumat al filosofiei divine. «Propovăduiţi-o! Propovăduiţi-o!» strigă reformatorii din fiecare şcoală de pretutindeni; «nu numai propovăduiţi-o, ci şi exemplificaţi-o!» «Arătaţi-ne», spun ei, «că practicile voastre se conformează acestor precepte, şi vă vom crede! Urmaţi pe Cristos, şi noi vă vom urma!»
Dar chiar aici se află controversa. Biserica pretinde că învaţă preceptele lui Cristos, că propovăduieşte Evanghelia Lui. Lumea ascultă şi răspunde: «Voi aţi stricat adevărul!» Şi priviţi spectacolul unei lumi necredincioase care învaţă pe o biserică credincioasă adevăratele principii ale religiei ei! Acesta este unul dintre cele mai izbitoare şi mai semnificative semne ale veacului. Şi este cu totul nou. Lumea a fost familiară de la început cu replica: «Doctore, vindecă-te pe tine!» Dar numai în timpurile moderne s-au aventurat oamenii să zică: «Doctore, lasă-ne pe noi să prescriem medicamentul!»
Când cei săraci şi nevoiaşi, cei apăsaţi şi întristaţi, care sunt învăţaţi să aştepte din cer recompensa viitoare, au văzut preoţi sfinţi şi prinţi favorizaţi, îmbrăcaţi în purpură şi in subţire şi mâncând somptuos în fiecare zi, adunând comori pe pământ în ciuda moliilor, a ruginei şi a hoţilor, servind cu o conştiinţă uşoară pe Dumnezeu şi pe mamona, atunci au început să se îndoiască de sinceritatea lor.
Şi imediat au început să afirme că nu tot adevărul locuieşte sub turnul unei biserici, că biserica este fără putere; că ea nu poate împiedica nenorocirea, nu poate vindeca pe cei bolnavi, nu poate hrăni pe cei flămânzi şi nu poate îmbrăca pe cei goi, nu poate învia pe cei morţi, nu poate mântui sufletul. Apoi au început să spună că o biserică atât de slabă, atât de lumească, nu poate fi o instituţie divină. Şi curând au început să-i părăsească altarele. Ei au spus: «A nega infailibilitatea bisericii, eficienţa ordonanţelor ei sau ((104)) adevărul crezurilor ei nu înseamnă a nega eficienţa religiei. Noi nu suntem în război cu creştinismul, ci cu prezentarea creştinismului de către biserică. Reverenţa faţă de adevărul divin este compatibilă cu cel mai profund dispreţ faţă de eclesiasticism. Pentru Persoana sublimă care a călcat pe pământ, a cărui atingere a fost viaţă şi al cărui zâmbet a fost mântuire, avem numai veneraţie şi iubire, dar nu mai avem pentru instituţia care pretinde că-L reprezintă.
Biserica denunţă pe acuzatorii ei ca necredincioşi şi merge pe drumul ei adunând bogăţie, construind temple şi palate, făcând pacte cu regii şi legăminte cu cei puternici, în timp ce forţele desfăşurate împotriva ei cresc la număr şi în putere. Ea şi-a pierdut supremaţia, autoritatea ei a trecut. Nu este decât un semn, o umbră. Şi este imposibil ca ea să-şi recâştige ascendenţa pierdută, sau să se întoarcă la tronul ei. Visele la stăpânirea ei universală sunt o iluzie. Sceptrul ei a fost rupt pentru totdeauna. Deja ne aflăm într-o perioadă de tranziţie. Mişcarea revoluţionară a veacului este universală şi irezistibilă. Tronurile încep să se clatine. Un vulcan arde mocnit sub palatele regilor, şi când tronurile se răstoarnă, amvoanele cad şi ele.
Au fost reînsufleţiri ale religiei în trecut, mai mult sau mai puţin locale şi temporare. Va mai fi o reînsufleţire a religiei care va fi mondială — o restaurare a credinţei în Dumnezeu şi a iubirii pentru om — când cele mai strălucite vise ale fraternităţii universale vor fi realizate. Dar aceasta va veni în pofida bisericii, mai degrabă decât prin ea. Va veni ca o reacţie împotriva tiraniei eclesiastice; ca un protest împotriva simplelor forme şi ceremonialuri”.
Într-un articol din Forum, din octombrie 1890, despre „Problemele sociale şi biserica”, de episcopul Huntington, avem comentariul lui asupra unui fapt foarte notabil şi semnificativ, după cum urmează:
„«Când într-una din sălile publice din New York o mare mulţime de ascultători amestecaţi au aclamat numele lui Isus Cristos şi au fluierat numele bisericii, aceasta n-a stabilit nici o chestiune, n-a rezolvat nici o problemă, n-a dovedit nici o afirmaţie, n-a explicat nici o scriptură, dar gestul a fost tot atât de semnificativ cât jumătate ((105)) din predicile care sunt propovăduite.» El s-a referit apoi la faptul că atunci a fost timpul când poporul a auzit cuvintele «Cristos şi biserica» în linişte reverenţioasă dacă nu cu devotare entuziastă, şi apoi a remarcat: «Numai în aceste zile din urmă când muncitorii gândesc, citesc, raţionează şi reflectează, o mulţime amestecată, mai degrabă în mod primitiv decât fără reverenţă, îi desparte pe cei doi, onorând pe unul şi dispreţuind pe celălalt».”
Alte expresii semnificative din presă, despre judecata populară, sunt după cum urmează:
„Catholic Review şi alte ziare insistă că trebuie să se facă «instruire religioasă în închisori». Aşa este. Noi mergem mai departe de atât. Ar trebui să se facă instruire religioasă şi în alte locuri pe lângă închisori — acasă, de exemplu, şi în şcolile duminicale. Da, noi nu vom fi depăşiţi în liberalism, noi favorizăm instruirea religioasă din unele biserici. Nu te poţi plictisi de un lucru bun dacă-l foloseşti moderat”.
Capelanul unui anumit penitenciar a spus că acum douăzeci de ani numai cam cinci la sută dintre prizonieri fuseseră elevi la şcoala duminicală, dar că acum şaptezeci şi cinci la sută dintre criminalii reali şi cei suspectaţi au fost. Un anumit pastor dă de asemenea o relatare despre un azil pentru alcoolici unde procentul este de optzeci, şi despre altul pentru femei decăzute unde toate au fost în şcoli duminicale. Comentariul presei despre aceste fapte a fost că termenul aplicat înainte la această şcoală, «creşa bisericii», ajunge să fie o satiră fantomatică. Ce se va face?”
Din discuţiile legate de inaugurarea la Chicago a Expoziţiei Columbiene a Lumii, deschisă duminicile, au fost extrase cele ce urmează:
„Ceva Mângâiere Rămasă: Dacă se întâmplă ce este mai rău, şi târgurile, ca şi teatrele şi crâşmele, sunt deschise duminicile în Chicago, este o reflecţie foarte întăritoare că nici un singur cetăţean american nu este obligat să meargă. Nimeni nu stă mai rău în această privinţă decât au stat apostolii şi creştinii timpurii. Lor nu le-a fost permisă folosirea unui poliţist sau a legiunilor romane pentru scopul răspândirii opiniilor lor şi al obligării vecinilor să fie mai evlavioşi decât voiau ei să fie. Şi ((106)) totuşi, acel creştinism primar, fără vreun ajutor de la stat — da, un creştinism persecutat şi care suferea — a cucerit de fapt lumea”.
În agitaţia generală a acestor timpuri, mulţi din biserică şi din lume sunt foarte dezorientaţi şi nedumeriţi de marea confuzie. Sentimentele acestora au fost clar exprimate cu câtva timp în urmă în New York Sun care spunea:
„Întrebarea «Unde suntem? Unde suntem?» a devenit o întrebare religioasă semnificativă. Profesorii stau în scaunele seminariilor învăţând doctrine destul de depărtate de cele originale ca să-i facă pe binefăcătorii lor antici să se răsucească în mormintele lor; clericii semnează angajamente la rânduirea lor, pe care ei probabil ştiu că nici cel care îi rânduieşte nu le crede; standardele sunt în multe cazuri numai balize care arată ce mult s-au îndepărtat corăbiile bisericilor de la canalele trasate. Este veacul lui «mergi cum îţi place», a lui «fiecare pentru sine» şi toate acestea. Nimeni nu ştie unde se va sfârşi totul, iar cei pe care-i interesează cel mai mult pare că se sinchisesc cel mai puţin”.
Nu numai conduita şi influenţa bisericilor sunt astfel aspru criticate, ci şi cele mai proeminente doctrine ale lor. Observaţi, de exemplu, cum doctrina blasfematoare a chinului veşnic pentru marea majoritate a rasei noastre, prin care oamenii au fost ţinuţi sub control multă vreme prin frică, este în mod asemănător discreditată de publicul gânditor. Asupra acestui subiect clerul începe să vadă o necesitate foarte urgentă de accentuare, pentru a contracara sentimentele liberalismului în creştere.
Rev. Dr. Henson din Chicago şi-a făcut cunoscute ideile asupra acestui subiect cu câtva timp în urmă; şi când reporterii au intervievat pe alţi clerici în legătură cu el, modul lor uşuratic, lipsit de inimă, zeflemitor, de a trata acest subiect despre care evident ei nu ştiu nimic, dar care, după cum pretind ei, cred că implică interesele veşnice ale milioanelor de semeni ai lor, a fost într-adevăr vrednic de spiritul de persecuţie al romano-catolicismului.
Rev. Dr. Henson a spus: „Hadesul din versiunea nouă este numai iadul mascat; moartea este moarte, chiar dacă o numim somn, iar ((107)) iadul este iad, chiar dacă-l numim hades; iadul este o realitate şi este infernal de oribil. În iad vom avea corpuri. Învierea corpului implică loc şi implică chin fizic. Dar cea fizică nu este cea mai rea. Durerea mentală, regretul, anticiparea, care fac sufletul să se zvârcolească aşa cum se zvârcoleşte viermele pe jăratecul arzând, sunt cele mai rele; şi păcătosul va trebui să le sufere pe acestea. Sete fără vreun pic de apă ca s-o stingi; foame fără vreun pic de hrană ca s-o potoleşti; un cuţit înfipt în inimă, fapt care se repetă — la nesfârşit, îngrozitor. Acesta este iadul cu care va trebui să ne confruntăm. Moartea oferă o eliberare de roata ocnaşului, dar în iad nu este uşurare”.
Ce impresie a făcut predica „Doctorului”? Se poate judeca din următoarele interviuri ale reporterilor şi slujitorilor bisericeşti, din dimineaţa următoare:
„«Ce credeţi despre iad, şi vom fi noi toţi botezaţi întrun iad de pucioasă lichidă şi fontă dacă nu ne îndreptăm căile?» a zis un reporter către prof. Swing, unul din predicatorii renumiţi din Chicago. Atunci prof. Swing a râs din inimă în hohote, până când obrajii săi aspri au devenit rozulii ca ai unei şcolăriţe. Eminentul predicator bătea darabana pe marginea unei mese furniruite, şi sticla de lampă de pe biroul său părea să râdă şi ea. «În primul rând», a spus el, «presupun că-ţi dai seama că acest subiect al iadului şi al pedepsei viitoare este ceva despre care noi ştim de fapt foarte puţin. Ei bine, metoda mea de a face ca totul din Biblie să se armonizeze este s-o privesc din punct de vedere spiritual. Ideea mea este că pedeapsa va fi gradată potrivit păcatelor; dar deoarece lumea care vine va fi spirituală, tot aşa şi răsplăţile şi pedepsele trebuie să fie privite din punct de vedere spiritual».
Rev. M. V. B. Van Ausdale a râs când a citit un raport al predicii doctorului Henson, şi a zis: «Ei bine, trebuie să aibă dreptate. Îl cunosc pe dr. Henson de câtva timp şi aş vota pentru el cu ochii închişi. Admitem cu toţii că există un iad sau un loc de răsplătire şi acesta combină toate proprietăţile puse pe seama lui de către dr. Henson»”.
((108))
Dr. Ray a văzut predica tipărită şi a gândit că dr. Henson a exprimat aceleaşi vederi pe care le avea el asupra acestui subiect.
Slujitorii congregaţionali, adunaţi la Grand Pacific în sesiune obişnuită, cu uşile închise şi strict păzite, au admis un reporter de la Evening News care, după ce s-a terminat adunarea, a pus întrebarea: «Aţi citit sau aţi auzit de predica despre iad a doctorului P. S. Henson, ţinută aseară?»
Un spectator interesat în timpul adunării a fost dr. H. D. Porter din Pekin, China. El s-a sculat dimineaţa devreme şi a citit în ziare predica doctorului Henson pe scurt. El a spus: «Eu nu-l cunosc pe dr. Henson, dar cred că sentimentele atribuite lui sunt destul de corecte. În China nu voi propovădui pucioasă şi chin fizic real, nici nu voi spune că iadul va fi un loc unde toate suferinţele de natură reală vor da locul numai suferinţei şi neliniştii mentale intense, ci voi accepta vederea de mijloc, cea care înfăţişează iadul ca un loc de răsplătire, care combină suferinţa fizică şi mentală şi care întruchipează principiile general acceptate de slujitorii moderni».
Alt străin, Rev. Spencer Bonnell din Cleveland, Oh., a fost de acord cu dr. Henson în fiecare detaliu. «Vine un timp», a spus el, «când trebuie promovate unele idei universale despre iad, aşa încât să aducă toate minţile într-o stare de echilibru». Rev. H. S. Wilson a avut puţine de zis, dar a admis că este de acord cu dr. Henson. Rev. W. A. Moore a exprimat aceleaşi sentimente.
Rev. W. A. Holmes a scris: «Dr. Henson este un predicator strălucit care-şi înţelege bine poziţiile şi poate să le exprime clar şi accentuat. Acest extras arată că el a ţinut oamenilor, ca de obicei, o predică foarte interesantă. Poziţiile lui în aceasta au fost primite bine în general. Despre corpul de carne nu ştiu — »
«Nu ştii?»
«Nu. Un om ar putea muri şi să descopere cu certitudine.»
Slujitorii baptişti cred că predica ortodoxă despre iad a doctorului Henson a fost chiar lucrul potrivit, şi cei care au discutat-o la adunarea de dimineaţă au lăudat-o cu căldură. Un reporter de la Evening News a arătat câtorva slujitori reportajul cu predica, dar în timp ce toţi au spus că erau de ((109)) acord cu predica, numai patru s-au găsit care au vrut s-o discute câtuşi de puţin. Rev. C. T. Everett, publicist la Sunday-School Herald, a spus că vederile aşa cum au fost exprimate de dr. Henson sunt în general acceptate de slujitorii baptişti. «Noi învăţăm pedeapsa viitoare şi veşnică pentru păcatele acestei lumi», a spus el, dar în privinţa iadului real de foc şi pucioasă, aceasta este ceva despre care nu se vorbeşte într-o măsură mare. Noi credem în pedeapsă şi ştim că este aspră, dar mulţi dintre noi îşi dau seama că este imposibil să se ştie în ce fel se va da. După cum spune Henson, numai oamenii abrutizaţi gândesc că iadul implică pedeapsă fizică în întregime; durerea mentală este cea mai rea, şi aceasta vor trebui s-o sufere păcătoşii. Dr. Perrin a spus, cu mare subliniere, că era aproape inutil a nega că tot ce predică doctorul Henson se află în Biblie, şi chiar destul de corect.
D-nul Rev. Ambrose, un slujitor vechi, a fost foarte mulţumit de predică. El a crezut fiecare cuvânt din ceea ce spusese dr. Henson despre chinul viitor pentru bieţii păcătoşi. «Cei mai mulţi predicatori baptişti cred în iad», a spus el, «şi ei îl şi propovăduiesc».
D-nul Rev. Wolfenden a spus că el nu văzuse reportajul cu predica, dar dacă era ceva în el despre un iad de pedeapsă viitoare, el era de acord cu doctorul şi gândea că cei mai mulţi slujitori baptişti au aceleaşi vederi, deşi sunt câţiva care nu cred în iad în sensul ortodox strict.
Din ceea ce a înţeles reporterul se poate spune cu siguranţă că dacă problema ar veni în discuţie, slujitorii baptişti nu sar sfii să sprijine fiecare argument pentru iadul real, vechi, ortodox, al doctorului Henson”.
Clerul îşi exprimă astfel opiniile, ca şi cum chinul veşnic al semenilor ar fi numai o chestiune cu urmări neînsemnate, care să fie discutată cu glume uşuratice şi râsete şi declarată ca adevăr fără nici cea mai mică dovadă sau investigaţie biblică*. ((110)) Lumea remarcă această aroganţă încrezută şi trage propria ei concluzie în această chestiune.
*Vezi Ce spun Scripturile despre iad
Globe Democrat spune: „De la New York vin veşti bune că Societatea Americană de Tratate îşi propune să retragă hrana spirituală pe care a oferit-o în ultimii cincizeci de ani şi să-şi revizuiască religia cu totul. Faptul este că lumea a depăşit felurile de mâncare iuţi şi piperate care erau bune pentru ultima generaţie, şi este cu totul în afara puterii câtorva domni solemni să producă o reacţie. Bisericile de asemenea merg cu plăcere agale alături de restul lumii, propovăduind toleranţa, omenia, iertarea, caritatea şi mila. Ar putea fi cu totul greşit, şi ca aceste profeţii de un fel întunecat să fie tocmai ceea ce este potrivit să continuăm a crede şi a citi, dar atunci oamenii nu cred şi nu vor crede”.
Un alt jurnal declară:
„Dr. Rossiter W. Raymond, opunându-se trimiterii de contribuţii Consiliului American al Misiunilor Străine, a spus destul de energic: «M-am săturat să merg la Consiliul American în supunere, ca să ajut la sprijinirea misionarilor care cred completamente în osândirea tuturor păgânilor şi în acea erezie condamnabilă că Dumnezeu nu-i iubeşte pe păgâni. M-am săturat de toată acea înşelătorie mizerabilă şi nu voi da nici un cent pentru a răspândi veştile despre osândire. Nu voi lăsa să fie răspândită pe banii mei acea doctrină. Că Dumnezeu este iubire, e o veste bună, dar aceşti oameni care trag un car Juggernaut peste păgâni şi vreau ca noi să hrănim fiarele care-l trag au făcut din ea o chestiune învechită, stătută. Datoria mea creştină este să nu contribui la vreo activitate care-i va învăţa pe păgâni că părinţii lor au mers în iad”.
Vedem astfel ordinea actuală a lucrurilor tremurând în cântarul opiniei publice. Timpul stabilit pentru răsturnarea ei fiind venit, marele Judecător al întregului pământ ridică balanţa raţiunii umane, indică spre greutăţile adevărului şi dreptăţii, şi aducând lumina cunoştinţei crescânde, invită lumea să încerce şi să probeze dreptatea deciziei Lui, în ((111)) condamnarea la distrugere a parodiei goale a pretenţiilor false ale creştinătăţii. Treptat, dar repede, lumea aplică testul şi la sfârşit toţi vor ajunge la aceeaşi decizie; şi ca o mare piatră de moară, Babilonul, marea cetate a confuziei, cu toată puterea sa civilă şi eclesiastică cu care se laudă şi cu toată demnitatea sa asumată, cu bogăţia sa, cu titlurile sale, cu influenţa sa, cu onorurile sale şi cu toată slava sa deşartă, va fi aruncat în mare (marea agitată a oamenilor care nu pot fi guvernaţi) ca să nu se mai ridice. Apoc. 18:21; Ier. 51:61-64.
Nimicirea lui va fi complet împlinită până la sfârşitul stabilit al „timpurilor neamurilor” — 1915. Evenimentele înaintează rapid spre astfel de criză şi terminare. Deşi procesul nu este încă complet, deja mulţi pot citi scrisul prevestind soarta lui — „Ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit uşor!” şi curând soarta groaznică a Babilonului, a creştinătăţii, va fi împlinită. Vechile superstiţii care l-au susţinut de mult sunt repede îndepărtate; vechile crezuri religioase şi codurile civile până acum respectate şi susţinute fără ezitare sunt acum puse la îndoială cu îndrăzneală, şubrezenia lor este arătată şi erorile lor palpabile sunt ridiculizate. Tendinţa gândirii printre masele de oameni nu este însă spre adevărul biblic şi spre logica sănătoasă, ci mai degrabă spre necredinţă. Necredinţa este larg răspândită, atât în biserica nominală cât şi în afara ei. În Biserica declarată a lui Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este standardul credinţei şi îndrumătorul vieţii. Filosofiile şi teoriile umane îi iau locul, şi chiar fanteziile păgâne încep să înflorească în locuri în care înainte nu aveau acces.
Numai puţini din marea biserică nominală sunt suficient de treji şi cumpătaţi ca să-şi dea seama de starea ei deplorabilă, dacă nu se ia în considerare puterea ei numerică şi financiară, masele atât din strane cât şi din amvoane fiind prea îmbătate şi ameţite de spiritul lumii, atât de liber absorbit, chiar să şi observe declinul ei spiritual. Dar numeric ((112)) şi financiar starea ei de slăbire este simţită acut; căci toate interesele, perspectivele şi plăcerile vieţii prezente sunt legate de continuarea instituţiilor ei; şi pentru a şi le asigura pe acestea se simte necesitatea menţinerii unei prezentări frumoase de a împlini ceea ce se crede a fi însărcinarea ei divină — a converti lumea. Măsura succesului ei în acest efort o vom observa într-un capitol următor.
În timp ce vedem Babilonul pus astfel sub acuzare ca să răspundă pentru el însuşi în prezenţa unei lumi adunate, cu ce forţă ne revine în minte profeţia psalmistului despre acest eveniment, citată la începutul acestui capitol! Chiar dacă Dumnezeu a tăcut în timpul tuturor secolelor în care a triumfat răul în numele Său şi adevăraţii sfinţi ai Săi au suferit persecuţie în multe forme, El n-a fost în necunoştinţă de acele lucruri; şi acum a venit timpul despre care El a vorbit prin profet zicând: „Te voi mustra şi-ţi voi pune totul sub ochi”. Toţi care vreau să fie treji şi să fie de partea corectă în aceste timpuri de importanţă enormă, să remarce bine aceste lucruri şi să vadă cât de perfect corespunde profeţia cu împlinirea ei.
DOUĂ GRUPE DE EROI AI LUI DUMNEZEU
Evrei 11:1-12:2
Eroi ai credinţei din Vârsta Iudaică — Eroi ai credinţei din Vârsta Evanghelică — Casa servilor — Casa fiilor — Făgăduinţe pământeşti — Făgăduinţe cereşti — Învierea la natură umană perfectă — Învierea la natură divină — Alergarea creştină.
„Să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.” Evrei 12:1, 2.
15 februarie 1916 (pag. 60—61)
Biblia pune credinţa înaintea faptelor, pentru că nici o faptă nu poate fi acceptată de Dumnezeu dacă nu este inspirată de credinţă. Astfel este scris, „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Biblia ne atrage atenţia asupra a două grupe de eroi ai credinţei, ambele plăcute lui Dumnezeu şi ambele mult răsplătite de El. Una dintre aceste clase a precedat ziua lui Isus; cealaltă clasă urmează zilei lui Isus. Prima clasă de eroi ai credinţei sunt, de aceea, cunoscuţi ca vrednici din vechime; cea de-a doua clasă, având pe Isus ca şi Cap al lor, sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu. Această distincţie sau împărţire a servilor lui Dumnezeu, deşi clar marcată în Scripturi, a fost trecută cu vederea de poporul Domnului până în anii recenţi.
Nu contează cât de credincioşi au fost Enoh, Avraam, David, Ieremia şi alţii, ei n-au putut fi recunoscuţi de Dumnezeu ca membri ai casei fiilor pentru că ei au trăit înainte de ziua lui Isus — înainte ca Isus să guste moarte pentru fiecare om. Biblia arată că primul om, Adam, a fost recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu (Luca 3:38). De când păcatul a intrat în lume prin neascultarea lui Adam, Dumnezeu n-a recunoscut pe nici unul din familia umană ca fiu al Său — cu toţii au fost păcătoşi — până când a venit Isus şi a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi, pentru ca să ne poată aduce înapoi la Dumnezeu şi să deschidă pentru noi uşa posibilităţii de a deveni fii. În armonie cu aceasta, Sf. Pavel declară, „Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa Lui, ca servitor (casa servilor), … dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui (casa fiilor)”. Evrei 3:5, 6.
DISTINCŢIA ÎNTRE ACESTE CLASE
Astfel distincţia este clar marcată între fraţii cei nobili de dinaintea crucii, ultimul dintre ei fiind Ioan Botezătorul, şi fraţii cei nobili de la cruce încoace, primii dintre ei fiind apostolii. Că Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre vrednicii din vechime este atestat de cuvintele Învăţătorului, „Dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el”. Luca 7:28.
În lecţia de astăzi Sf. Pavel face această distincţie între vrednicii din vechime şi vrednicii creştini. El enumeră întâi de toate numele celor proeminenţi din trecut — Enoh, Avraam, David, Ieremia etc. El spune despre credinţa lor, şi că ei erau plăcuţi lui Dumnezeu, nobili, vrednici de laudă. Apoi atrage atenţia asupra faptului că ei n-au primit făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a făcut faţă de ei.
Trebuie menţionat că înainte de ziua lui Isus Dumnezeu n-a făgăduit lucruri cereşti. Făgăduinţele făcute Vrednicilor din Vechime, care le-a inspirat zelul şi devotamentul, au fost toate făgăduinţe pământeşti; de exemplu, cea făcută lui Avraam — „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna”. Genesa 13:14, 15;, 17:8.
Sf. Ştefan atrage atenţia asupra faptului că această făgăduinţă făcută lui Avraam este încă sigură şi încă neîmplinită. El declară că Avraam n-a primit încă nici cât să-şi pună talpa piciorului. Bazat pe această făgăduinţă el susţine învierea lui Avraam, pentru ca la timpul cuvenit al lui Dumnezeu el să moştenească ţara, şi pentru ca sămânţa lui credincioasă, urmaşii lui, s-o moştenească după el.
Pe de altă parte, făgăduinţele din Noul Testament sunt numai spirituale — făgăduinţe cereşti, „lucruri de sus”. Vrednicilor creştini le este făgăduită o parte cu Isus în Împărăţia cerească pe care El trebuie s-o stabilească la a doua Sa Venire. Ei urmează să fie comoştenitorii Săi, „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El” (Romani 8:17). Făgăduinţa pentru aceştia este că ei vor fi o Împărăţie de Preoţi, sau o Preoţime împărătească; în timp ce făgăduinţa pentru vrednicii din vechime este că vor fi făcuţi „prinţi în toată ţara”. 1 Petru 2:9; Apocalipsa 20:6; Psalm 45:16.
Eroii creştini trebuie să aibă o schimbare de natură, de la natura umană la cea divină, începutul acestei schimbări fiind conceperea de Spiritul Sfânt în timpul prezent, iar completarea schimbării fiind cea a învierii — „schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi” — „semănaţi în slăbiciune, ridicaţi în putere; semănaţi în necinste, ridicaţi în slavă; semănat trup natural, înviat trup duhovnicesc”. Dar vrednicii din vechime, neavând conceperea Spiritului Sfânt pentru o natură nouă, vor avea o înviere diferită; anume, la perfecţiune umană.
Punând în contrast aceste două clase de eroi ai credinţei, apostolul declară în versetele 39 şi 40, „măcar că au primit mărturie prin credinţă, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit (lucrurile făgăduite lor), pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi (eroii creştini, urmaşi în urmele lui Isus), ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu de la început a aranjat ca Cristos să fie primul — Isus, Capul, apoi Biserica, Corpul; şi după desăvârşirea acestora, numită întâia înviere, vor începe să se împlinească făgăduinţele divine faţă de vrednicii din vechime, şi se vor extinde în cele din urmă la „toate familiile pământului”. Genesa 12:3; Galateni 3:29.
((291))
ALERGAREA CREŞTINĂ
Dumnezeu are în păstrare mari binecuvântări pentru fiecare membru al familiei umane care este dispus să le accepte pe condiţiile divine. Dar cea mai importantă dintre toate binecuvântările prezentate în Biblie este cea pentru clasa Bisericii — Mica Turmă, căreia Tatăl îi dă cu plăcere Împărăţia, slava şi cinstea asocierii cu Isus în lucrarea de binecuvântare a lumii în timpul Domniei Sale Milenare.
Apostolul se adresează acestei clase în cele două versete de încheiere ale studiului nostru. El ne îndeamnă, spunând, „De aceea şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta Scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.
Apostolul este un gânditor convingător; căci în aceste cuvinte el ne îndeamnă să ne uităm la lista vrednicilor din vechime şi să vedem ce au îndurat şi ce credincioşi şi loiali lui Dumnezeu au fost ei. Apoi el vrea ca noi să-i considerăm ca şi cum ar fi un nor de martori care s-ar uita la noi, cărora ni s-a dat această mai mare binecuvântare şi privilegiu de a deveni fii ai lui Dumnezeu pe plan divin, de a „ajunge la natura divină”. Ioan 1:12; 2 Petru 1:4.
El ne înfăţişează un mare concurs de alergări, în care noi suntem alergători. El înfăţişează pe Isus ca şi Conducătorul care a mers în faţă, Cel care a devenit autorul credinţei noastre, Cel prin care noi suntem privilegiaţi să intrăm în această alergare şi Cel care ne-a promis har îndestulător pentru orice vreme de nevoie. El ne înfăţişează cum a alergat Isus în această alergare şi a privit înainte prin credinţă la bucuria care I-a fost pusă în faţă de către Tatăl. El ne înfăţişează cât de loial a fost Isus şi ce a îndurat — crucea şi ruşinea ei. El înfăţişează credincioşia Tatălui în aceea că L-a răsplătit mult pe Isus, aşezându-L la dreapta Maiestăţii divine. Apoi vine îndemnul, „Să dăm la o parte orice ne îngreuiază”, orice piedică, orice ne-ar împiedica să alergăm cu succes alergarea pentru acest mare premiu pe care Isus l-a obţinut şi la care noi suntem invitaţi prin meritul jertfei Sale.
Apostolul ne aminteşte de asemenea că una dintre cele mai mari piedici în alergarea acestui concurs este păcatul; că noi suntem asaltaţi de păcatul moştenit în membrele noastre; şi că noi trebuie să alergăm în acest concurs nu numai cu perseverenţă, dar şi cu răbdare; căci oricine vrea să obţină un premiu atât de mare va avea nevoie de răbdare, va avea nevoie să fie probat şi încercat în toate punctele cu privire la loialitatea şi devotarea sa faţă de Tatăl ceresc, faţă de Adevăr şi faţă de fraţi. Numai cei care ajung la asemănarea de caracter cu Conducătorul lor pe această cale îngustă pot spera să fie cu El şi asemenea Lui, şi să se împărtăşească de gloria Lui; căci Dumnezeu a predestinat ca aceştia toţi să fie conformaţi după chipul Fiului Său. Romani 8:29.
Cereri ambitioase catre Isus
Matei 20:20-28
Aceasta este povestea unei cereri ambitioase venite din partea unei mame care isi doreste ce este mai bun pentru fiii ei. O femeie care isi iubeste copiii, care este mandra de ei si care are visuri mari pentru viitorul lor. Asa ca intr-o zi vine la Domnul Isus si ii face o cerere foarte indrazneata. Ii cere ca dupa ce isi va intemeia Imparatia, fii ei sa stea unul la dreapta si celalalt la stanga lui. Isi dorea ca acestia sa ocupe locurile cele mai onorabile in viitoarea Imparatie a lui Cristos.
Realitatea este ca traim intr-o scietate foarte ambitioasa si foarte competitiva. Exista intotdeauna o recunoastere a celui care este cel mai bun, cel mai destept, mai rapid, cel mai puternic, sau cel mai bogat. De aceea cartea recordurilor este una dintre cele mai vandute carti din lume. Viata in multe situatii se imparte intre castigatori si invinsi. De aceea multora ne place sportul, pentru ca acolo vedem o competitie reala intre oameni cu ambitii mari si cu dorinta de a castiga. Din acest motiv a venit si mama lui Iacov si Ioan la Domnul Isus. Ea dorea sa fie sigura ca fii ei nu doar ca vor fi in Imparatia lui Cristos, dar vor si ocupa un loc de cinste acolo. Avea planuri mari pentru fii ei si daca pentru implinirea lor era nevoie sa vina personal si sa ii ceara in mod direct o favoare Domnului Isus, nu se dadea in spate de la acest lucru. Ambitia este de cele mai multe ori o dorinta puternica cu privire la viitor. Si asa cum spuneam nu este ceva rau. Daca nu am avea ambitii atunci ce rost mai are sa ne ridicam dimineata din pat? Dar ca toate lucrurile, ambitia poate fi folosita intr-un mod negativ sau intr-unul pozitiv. Poate fi un lucru foarte bun daca o folosim pentru un scop vesnic, dar poate sa produca si mult rau daca este folosita intr-un mod egoist, cum de altfel se si intampla cel mai adesea.
Care sunt ambitiile noastre in acest moment? La ce anume visam? Care sunt planurile pe care le am pentru viitorul meu? Acesta cerere a mamei fiilor lui Zebedei vine aproape de sfarsitul lucrarii lui Isus, cu aproximativ o saptamana inainte de rastignirea Sa. In timp ce Domnul Isus era apasat de povara ce urma sa o poarte pe cruce la Golgota, ucenicii Lui erau preocupati cum sa faca sa ocupe locurile fruntase in Imparatia Lui. Si pana la urma ii putem invinui. Toti ne dorim intr-un sa ocupam masa din fata cand mergem la o nunta, nu ultima masa care este langa toaleta, unde stai, nu vezi nimic si nu te vede nimeni.
Ambitii mari. Sa recitim vs.20,21. Desi uneori ne grabim sa criticam aceasta femeie, face ea altceva decat ar face orice mama care isi iubeste copiii? Nu isi dorea decat ca fiii ei sa fie cineva in aceasta viata, sa le mearga bine, sa aiba o pozitie privilegiata in societate. Pasajul din Marcu 10:35-41,ne arata ca aceasta nu era doar dorinta mamei lor, dar era si preocuparea lui Iacov si Ioan. Aceasta fusese probabil o discutie serioasa purtata in cadrul familiei. Exista insa aici un lucru foarte important la care noi cei ce suntem parinti, dar si cei ce vor deveni in viitor trebuie sa fim cu mare bagare de seama. Sa nu cadem in capcana de a ne dori ca fii sau fiicele noastre sa implineasca visele noastre si nu ale lui Dumnezeu. Sa le insuflam dorinta de a ocupa locuri de cinste in aceasta lume, neglijand locul lor in Imparatia lui Dumnezeu. Sau sa faca in viata lor ceea ce noi am visat sa facem si poate ca nu am reusit. Sa devii un om mare din perspectiva acestei lumi, te face sa nu ai timp si preocupare ca sa fii un astfel de om din perspectiva lui Dumnezeu. Fiecare parinte crestin este pus in fata unei mari provocari cand vine vorba de ambitiile pe care le insufla copiilor lor. Imi doresc eu acelasi lucru pentru copiii mei ca si Dumnezeu? Vad copiii mei ca in viata mea am ambitii prin care caut mai intai de toate Imparatia lui Dumnezeu si lauda lui Cristos, nu bogatiile acestei lumi si ambitiile personale? Vad ei ca imi doresc sa fiu un om mare in ochii lui Dumnezeu si nu in cei ai lumii?
Ioan si Iacov au fost numiti “fii tunetului”. Ei au fost alaturi de Petru cei mai apropiati prieteni ai Domnului Isus si au luat parte la cele mai importante si intime momente din viata Lui. Deci putem presupune ca aveau motive intemeiate sa creada ca sunt indreptatiti la aceste pozitii inalte. De ce sa nu ocupe ei acele pozitii? Pana la urma daca Isus urma sa fie Imparat, cineva trebuia sa stea la dreapta si la stanga Lui. Ce strica daca intrebau si se preocupau din timp de lucrul acesta? Daca citim toate evangheliile observam ca aceasta preocupare pentru pozitii inalte era una constanta intre ucenici pe masura ce Cristos vobea tot mai mult de finalul lucrarii sale si despre Imparatia care urma sa vina. Iacov si Ioan erau oameni ambitiosi. Dar nu asta este problema. Problema este ca au facut aceasta cerere subestimand costul urmarii lui Isus si supraestimandu-se pe ei insisi. Un lucru pe care l-a facut si Petru si pe care adesea il facem si noi. Ei nu si-au dorit doar sa fie in Imparatia lui Cristos ca sa Il slujeasca pe El, ci au cerut sa primeasca un loc de cinste si de conducere acolo,neintelegand ce inseamna acest lucru de fapt. Ce raspuns ofera Domnul Isusla cererea lor indrazneata?
Pret mare. Sa recitim vs.22,23. Domnul Isus nu o mustra pe mama celor doi si nici nu neaga ca vor fi locuri de cinste in Imparatia Lui. Isus le spune ca nu stiu ceea ce Ii cer si ca nu au socotit cu responsabilitate pretul pe care trebuie sa il plateasca ca sa primeasca aceasta onoare. Ii intreaba daca vor putea ei sa bea paharul din care urma sa bea El. Cu mult curaj, dar si manati de multa mandrie si o lipsa de intelegere a profunzimii sacrificiului lui Isus, ei raspund ca pot sa o faca. Ei au fost indrazneti, dar nu si foarte intelepti. Poate de aceea Isus i-a numit “fii tunetului”. Ne aducem probabil aminte si cat de ofensati au fost cand acei amarati de samariteni nu au vrut sa ii primeasca impreuna cu Domnul Isus in mijlocul lor, iar ei au spus ca ar fi bine sa ceara sa vina foc din cer sa ii distruga pe toti pentru indrazneala si obraznicia lor. Era inca mult de lucru la smerirea inimilor lor pentru ca in Imparatia lui Cristos nu exista locuri pentru cei mandri.
Uneori ne uitam limitele si ne ia gura pe dinainte. Aflandu-se in avion marele campion la box Muhammed Ali este rugat de una dintre stewardese sa isi puna centura de siguranta. Ali o priveste si cu un aer de superioritate ii raspunde: “superman nu are nevoie sa poarte centura de siguranta”. Atunci stewardesa amuzata ii raspunde: “superman nu are nevoie nici de avion ca sa zboare.” Cu alte cuvinte ii spune: “cred ca te supraestimezi, poate ca esti campion mondial la box, dar nu poti sa zbori.”
Domnul Isus nu ii refuza, nu ii mustra, nu le spune, “luati-va gandul de la asta.” Ci pur si simplu le spune ca nu realizeaza ceea ce au cerut. Vreti sa stati langa mine? Bun! Asta este pretul pe care trebuie sa il platiti. In acest context trebuie sa va spun ca avem nevoie sa fim cu mare bagare de seama cu privire la lucrurile pentru care ne rugam, pentru ca uneori s-ar putea sa le primim. Iacov si Ioan credeau ca lucrarea lor se incheiase, insa aceasta doar urma sa inceapa, la fel ca si suferinta lor. Ei au primit locurile de onoare in Imparatia lui Dumnezeu, dar nu asa cum se gandisera sau sperasera, ci prin suferinta si sacrificiu. Conceptul paharului de baut in biblie exprima o experienta personala foarte intensa. Aceeasi imagine este descrisa si in rugaciunea Domnului Isus din gradina Ghetsimani cand s-a rugat Tatalui pentru indepartarea paharului ce urma sa il bea. In Marcu 10:35-45 Domnul Isus mentioneaza si de botezul prin care EL urma sa treaca. Acest botez reprezenta scufundarea completa in suferinta, un botez al sangelui pe care urma sa il primeasca pe cruce.
Chiar in versetele de dinaintea pasajul pe care il studiem, Domnul Isus le spune apostolilor despre tradarea, arestarea, batjocura, suferinta si rastignirea de care urma sa aiba parte in Ierusalim, Matei 20:17-19. Isus a mers la Ierusalim in deplina cunostinta cu privire la ceea ce urma sa I se intample. Cand le spune lui Iacov si Ioan sa bea pahaul Lui si sa primeasca acelasi botez ca si El, le spune daca pot ei sa I se alature in ceea ce urma sa faca. Cei doi frati au devenit apoi primul apostol care a murit si ultimul dintre ei doisprezece care a cunoscut moartea. Leonard Ravenhill spunea intr-una dintre cartile lui: “Isus nu pregateste cercetasi, ci soldati.” Sa il urmezi si sa il slujesti pe Isus cere munca multa si sacrificiu enorm, pentru o rasplata ulterioara. Intelegerea noastra cu Isus nu este pentru aceasta viata, ci pentru urmatoarea. Iacov si Ioan doreau onoare si glorie, dar Isus spune ca acestea le vor primi prin sacrificiu si suferinta. Ei doreau sa aiba parte doar de duminica invierii fara sa treaca prin vinerea mortii, doreau coroana fara blestemul crucii. Practic Isus le spune: “vreti sa fiti unul la dreapta si altul la stanga mea? Stati cu mine pana la capat si o sa vedeti cine o sa imi fie asezat la dreapta si la stanga cand voi sta pe cruce. O sa mai fie doua cruci langa a mea, una la dreapta si alta la stanga, vreti sa va fac rezervari pentru ele?” Cand Domnul Isus le-a spus: “puteti voi sa beti paharul din care voi bea Eu?”, practic ii intreaba, sunteti gata sa veniti sa ocupati un loc pe cruce langa mine si sa muriti impreuna cu mine? Sa cunoasteti experienta crunta a luarii pacatelor tuturor asupra voastra, sa cunoasteti din acest motiv despartirea de Tatal si coborarea in locuinta mortilor? Cand cineva se leaga de Isus atunci acel om trebuie sa fie dispus sa sacrifice orice ii este drag pentru a-l urma pe El. Daca putem sa facem asta atunci putem sa ne bucuram si de promisiunile care vin impreuna cu sacrificiul. Este un adevar prea putin facut cunoascut celor ce ia hotararea sa intre in apa botezului. Din dorinta noastra sincera de a-i vedea botezati si iertati de pacate omitem sa subliniem importanta lepadarii de sine si a costului nespus de mare pentru a-l urma pe Isus.
Standard inalt. Sa recitim vs.24-28. Ceilalti zece ucenici au auzind cererea mamei lui Iacov si Ioan s-au simtit jigniti si indignati asa ca intre ei a avut loc o cearta. Pentru ca si ei aveau in minte aceasta preocupare si dorinta, doar ca Iacov si Ioan au avut curajul sa si-o exprime primii.
In acel moment Domnul Isus ii strange in jurul Sau si le ofera o invatatura fundamentala pentru viata si lucrarea lor. O invatatura despre cum vor reusi sa ocupe acele locuri de cinste la care ravneau. Un exemplu despre cum sa isi canalizeze ambitiile si competitivitatea in directia corecta. Exista atata ambitie egoista si canalizata intr-o directie gresita in lumea aceasta. Exista in fiecare birou, in orice firma, fabrica, scoala, sport, familie si chiar biserica.
Atatia oameni sunt capabili sa isi incalce principiile,sa uite de moralitate, sa actioneze fara pic de frica de Dumnezeu, sa injunghie pe la spate, sa minta, sa insele, sa lanseze zvonuri false, sa barfeasca, sa faca abuz de autoritatea pe care o au,samd. Domnul Isus stia toate aceste lucruri? Si stia ca si ucenicii Lui vor fi ispititi la fel.
In doar cateva cuvinte Isus Cristos distruge acest tip de ambitie: “Intre voi sa nu fie asa.” Nu va ganditi sa ocupati locuri de onoare in Imparatia Mea, daca o sa fiti manati de astfel de ambitii.
Apoi le ilustreaza o cu totul alta imagine despre ce inseamna sa fii mare in ceruri. Va doriti sa stati la dreapta mea si la stanga mea in Imparatia Cerurilor? Deveniti slujitori. Pune mana pe un prosop, pe un lighean cu apa si incepe sa speli niste picioare murdare. Vrei sa ocupi un loc de cinste in Imparatia mea? Nu cauta sa fii cel ce asteapta sa I se faca, sa i se dea si sa i se ofere, ci cel ce se ridica si pune osul la treaba. Prin exemplul propriu, Domnul Isus le ofera o imagine complet opusa felului in care lumea gandeste si actioneaza pentru a obtine maretia si onoarea. Oamenii nu se folosesc, oamenii se slujesc.
Napoleon Bonaparte a rostit un adevar minunat cand a spus: “Cezar, Alexandru sau eu am intemeiat imperii. Dar prin ce metoda au fost aceste imperii ridicate? Prin forta si violenta. Isus si-a intemeiat la randul Lui o Imparatie, dar a facut-o prin dragoste si slujire. Toate imperiile intemeiate de oameni indiferent de cat de marete au fost, au cazut cand liderul lor a murit. Dar Imparatia Lui continua sa dainuie peste secole si milioane de oameni in toata lumea continua sa il urmeze, desi El nu mai este de mult cu ei.”
Ultimul verset al acestui pasaj ne aduce in vedere chiar inima Evangheliei. Isus a venit pe pamant renuntand la toate drepturile si privilegiile de Fiu al Creatorului, a slujit si a murit platind pretul suprem pentru pacat. Prin asta a eliberat un sclav fara speranta ca mine si ca tine.
In incheiere as vrea sa concluzionez spunand ca nu judec absolut deloc ceea ce a facut mama lui Iacov si Ioan si nici gandurile de marire pe care apostolii le-au aveau. Toti acesti barbati s-au ridicat dupa acest moment, au continuat sa invete lectia smereniei si apoi au vorbit cu indrazneala si au condus prin slujire in Imparatia lui Isus Cristos. Iacov si cei mai multi dintre ceilalti au platit cu viata pentru asta, iar Ioan cu exilul pe o insula pustie, departe de tot ce ii putea oferi incurajare si mangaiere. Avem nevoie sa invatam cu totii din acest pasaj ca drumul spre ceruri trece in fiecare zi pe la cruce. Crucea lui Isus este inima credintei crestine. Ca nu este rau sa avem ambitii mari, dar sa fim pregatiti sa platim si un pret mare pentru ca standardul lui Cristos este foarte inalt. Ceea ce i-a intrebat Domnul Isus pe acesti doi ucenici atunci, ne intreaba si pe noi acum: “puteti voi?” Aceasta intrebare ne cheama la o sincera si profunda cercetare personala.
In inima mea e loc pentru un singur leu
Biblia este Cartea cărților. Multe carti ne pot impresiona, dar Evanghelia este singura carte care ne poate transforma fundamental intreaga ființa. Putem să avem o bibliotecă cu mii de carti frumoase și valoroase, dar dacă din acea bibliotecă lipsește Cartea cărților, ea nu valorează nimic. Biblia este singura cartea care ofera vieții omului perspectiva vesniciei.
Astazi o sa gustam din belsugul acestei carti minunate care este Biblia, cu scopul de a primi hrana duhovniceasca de care sufletul nostru are atat de mare nevoie. Azi o sa vorbim despre faptul ca in inima omului nu poate fi decat un singur stapan. Ce stim noi despre un leu? El este regele junglei, el conduce si stapaneste. Leul nu accepta niciodata sa isi imparta prada sau locul la conducere. Prin ceea ce vom vorbi astazi ma rog ca fiecare sa ne cercetam inimile in lumina Scripturilor si sa recunoastem care este leul caruia ne inchinam, caruia ii slujim si de care ne temem.
1.Leul din iad, satan ,1 Petru 5:8. L-am numit pe satan leul din iad pentru ca el acolo o sa isi petreaca vesnicia si acolo vrea sa ii ia pe toti ca sa fie cu el. Pentru ca satan se asociaza cu tot ceea ce este rau si intunecat. Apostolul Patru spune ca satan este ca un leu. Si ce face un leu? Da tarcoale, pandeste, racneste si apoi ataca.Satan caută să înghită bucuria, pacea, speranța si credința noastră. Cand spun ca ne da tarcoale inseamna ca el nu este niciodata departe, asa cum vrea sa ne faca sa credem. Nici macar in aceste momente cand noi suntem prezenti la inchinare pentru inchinare. El pandeste. Uneori sta ascuns in intuneric, alteori descoperindu-se prin lucruri stralucitoare care sa ne distraga atentia. Satan racneste ca un leu prin motodele de intimidare pe care le are la dispozitie ca sa sadeasca teama si ingrijorarea in inima noastra. Dupa care la momentul potrivit ataca si ucide. El nu se grabeste si isi pregateste cu atentie asaltul. Daca ati urmarit la TV felul in care leul isi ataca prada, atunci aveti o intelegere mai buna a modului in care si satan ataca. Pe cine ataca satan? Pe crestinii care au ramas in urma turmei, pe cei ce s-au izolat de biserica, pe aceia slabi in credinta care nu nu au preocuparea de a creste spiritual, pe cei ce nu se hranesc cu cuvantul lui Dumnezeu permanent, pe cei ce nu vegheaza si nu sunt atenti in fiecare moment. Doar prezența Mântuitorului în viața noastră poate sa slabeasca puterea atacurilor lui satan. Doar armura pusa la dispozitie de Dumnezeu ne poate oferi o aparare eficienta. Apostolul Pavel ne spune să ne împotrivim diavolului. Cum putem face acest lucru daca nu avem armele potrivite pentru aceasta lupta? Fara Cristos care este nădejdea, fara Scriptura care este sabia noastra, fara biserica care este adapostul nostru, fara Duhul sfant care este garantia biruinței noastre. Pavel ne spune ca putem reusi, dar nu singuri. Aceasta este o lupta spirituala si avem nevoie de arme spirituale. Fara ele suntem victime sigure ale diavolului. De aceea satan este leul care stapaneste in inimile celor mai multi oameni. Nimeni nu ar recunoaste vreodata ca se inchina,ii slujeste si sateme de satan, dar acesta este durul si tristul adevar pe care viata lor il marturiseste.
2.Leu din buzunar,mamona, Matei 6:24. Banul are potențialul de a se transforma într-un mare dușman al vieții noastre spirituale. Cu bani poti face foarte multe lucruri, insa banul poate deveni dusmanul nostru atunci când nu mai este slujitorul nostru, ci este stăpânul nostru. Atunci leul din buzunar domneste in inima noastra. Avraam era bogat. La fel a fost Iov, David si alti oameni credinciosi lui Dumnezeu. Dar în inimile lor, banul nu a luat niciodata locul lui Dumnezeu. El a ramas mereu pe primul loc. El a continuat sa fie Stăpânul. Trăim într-o lume materialistă și satan cauta sa ne lege cat mai mult sufletul de lucrurile materiale. De la apostolul Pavel învățăm că ”iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor.”1 Timotei 6:10. Eu nu iubesc banii! Dar imi pun increderea in ei, imi gasesc siguranta in ei, ma inspaimanta gandul de a nu-i mai avea? Când s-a conceput sistemul financiar în America, cei ce au lucrat la acel proiect au conceput cu multa intelepciune aspectul dolarului. Pe fiecare bancnota americana scrie ”Ne încredem în Dumnezeu”. Acest mesaj a avut menirea de a fi un semnal de alarmă pentru toate generațiile, ca oamenii să nu ajunga sa-și pună încrederea în bani, inlocuindu-l astfel pe Dumnezeu. Cu bani poți cumpăra distracție, dar nu bucurie, cu bani poți cumpăra cel mai mare pat, dar nu poți cumpăra un somn in pace. Cu bani poți cumpăra multe, foarte multe lucruri, dar nu iti poti cumpara mântuirea: ”Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, ci cu sângele scump al lui Isus Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană.”1 Petru 1:18-19.
Când citim pilda din Marcu 10, vedem un tânăr care avea o dorință minunata: cum poate dobândi viața vesnica. Initial Mântuitorul îi amintește de poruncile din lege, întrebându-l dacă le-a păzit. Tanarul a răspuns că le-a păzit cu strictețe inca din pruncie. Minunat! Nu este la indemana oricui sa faca lucrurl acesta. Cu siguramta aces tom era un om credincios, drept si cu frica de Dumnezeu. Probabil ca nimeni nu at fi putut spune altceva despre el. Si totusi cand Domnul Isus continue sa ii descopere inima vedem ca acolo erau lucruri pe care si tanarul le stia, dar nu dorea sa le recunoasca. ”Îți lipsește un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în Cer.”(Marcu 10: 21) Cum să vinzi tot ce ai? Cu ce mai trăiești după aceea? Un test pentru a a-i descoperi acestui tanar cât de mult îi este legată inima de bogății și bani. Pentru a i-l descoperi pe cel care domnea de fapt in inima lui, mamona, leul din buzunar.
Iar tânărul ainteles acest lucru. A inteles ca pe primul loc în viața lui erau lucrurile materiale. Domnul Isus nu ne cere să renunțăm la tot ceea ce am agonisit prin sudoare și muncă grea. Dar nici nu acceptă ca inimile noastre sa fie legate de lucruri mai mult decat de El. Este leul din buzunar slujitorul nostru sau stapanul nostru? Leul din buzunar nu poate ajunge in cer decat daca este convertit in valuta cereasca. Cum facem asta? Investindu-I in lucrarile Imparatiei lui Dumnezeu.
3.Leul din cer, Cristos. In viziunea data de Dumnezeu apostolului Ioan in Apocalipsa 5, Domnul Isus este intruchipat ca fiind Leul din Iuda. Acest verset reprezinta implinirea profetiei din Geneza 49:8-9, intarita si de Evrei 7:14. In Vechiul Testament, Levi era tribul din care se alegeau preotii, iar Iuda tribul de unde se alegeau regii. Domnul Isus a unit in Noul Legamant menirile triburilor Levi si Iuda, devenind atat mare preot cat si rege pentru poporul lui Dumnezeu.
Domnul Isus a distrus zidul de despartire dintre om si Dumnezeu, zid construit pe temelia pacatelor noastre. La Golgota el a purtat pacatele si faradelegile noastre. A devenit mare preot cand s-a adus ca jertfa pe sine odata pentru totdeauna pentru pacatul oamenirii si a devenit rege cand prin inviere a biruit moartea si pe satan. In Apocalipsa 5:5-14 citim ca dintre toate fiintele din cer, de pe pamant si de sub pamant, doar Domnul Isus, leul din Iuda este vrednic sa desfaca sulul care se afla in mana Tatalui. Ziua cand leul din Iuda se va intoarce dupa cei credinciosi Lui va fi cea mai glorioasa zi din istoria pamantului, 1 Tesaloniceni 4:15-18.
Nu sunt lucruri noi cele despre care am vorbit astazi, dar sunt lucrurile despre care nu trebuie sa incetam sa vorbim si sa ne preocupam. De ce? Pentru ca in joc este mantuirea. Cine este domn si stapan in inima mea? Care leu are autoritate in viata mea, satan, banul, sau Isus Cristos? Sa nu intarziem in a da raspuns la aceste intrebari.
Inima de inchiriat
Matei 12:43-45
Fiecare cuvant rostit de Domnul Isus in aceasta scurta pilda are un scop precis. Raul este prezent in viata unui om, pleaca pentru un timp, dupa care revine. Iar starea omul devine in cele din urma mai rea decat a fost la inceput. Poate ca unii spuneti acum: “bine dar eu sunt credincios si merg la biserica, deci cu siguranta nu este vorba despre mine.” Sa nu fim insa atat de siguri. Fiecare poveste a vietii si lucrarii Domnului Isus are un ton special. Tonul folosit in aceasta poveste este unul menit sa socheze si sa ne framante sufletele. Avertismentul vine de la Cel ce ne iubeste mai mult decat oricine altcineva si care citeste perfect ceea ce este in inima fiecarui om. El stie ca sunt multi care au o viata aparent dedicata lui Dumnezeu, dar a caror inima este goala.
Cristos nu a venit ca sa ne faca vietile si mai dificile decat erau. Sa ne aduca si mai multa suferinta decat aveam deja. Scopu lSau a fost sa ne ia poverile, sa ne stearga lacrimile si sa ne curete pacatele care ne distrug viata. Aceste cuvinte nu se adreseaza prostituatelor, betivilor, hotilor sau oricarei alte categorii de oameni inrobiti de un pacat anume. Cristos nu le-a vorbit niciodata cu asprime acelor suflete chinuite. I-a iubit si le-a devenit prieten si Mantuior. Domnul Isus adreseaza aceste cuvinte celor mai religiosi oameni din Israel. Aceste avertismente nu sunt spune celor mai pacatosi dintre oameni, ci celor mai morali dintre oameni, insa a caror religiozitate si indreptatire de sine le impietrise inimile. Ei stateau fata in fata cu amenintarea iadului in fiecare clipa. Oameni care isi traisera viata cercetand Scripturile, fariseii, carturarii si scribii. Isus le vorbea chiar acelor oameni care isi spuneau ca nu are cum sa faca referire la ei aceasta pilda. Oameni dusi la biserica, credinciosi, cunoscatori ai legii lui Dumnezeu. Oameni ca noi.
Ce invataminte avem nevoie sa luam din aceste cuvinte ale Mantuitorului? As dori sa ramanem astazi cu trei lucruri importante din aceasta lectie. Lucruri care s-au intamplat in viata acestui om si care se pot intampla si in viata noastra.
Restaurarea. La inceputul pildei Domnul Isus vorbeste despre un om care traia sub influenta unui duh rau. Pacatul avea stapanire pe viata sa. El era un rob al pacatului asa cum si apostolul Pavel spune in Romani 6:20-21. Viata lui era o ruina dpdv spiritual. Pacatul era cel care ii conducea viata si nu putea faca nimic sa scape din aceasta situatie. Insa la un moment dat duhul cel rau paraseste sufletul acestui om. Imediat viata omului incepe sa se schimbe radical in bine. La mijlocul povestii citim ca viata lui era in sfarsit curata. Obiceiurile distructive disparusera. Poate era pornografia, poate era alcoolul, poate era furtul, sexul, poate erau jocurile de noroc, alergarea dupa tot mai multe posesiuni, poate era mania necontrolata, etc . Toate aceste lucruri au inrobit de-a lungul istoriei miliarde de oameni. Insa intr-o buna zi acel om este eliberat de robia pacatului sau. Acea stransoare sufocanta a pacatului nu mai exista si omul este liber. Si ce gust minunat are libertatea. Ce bucurie este in sfarsit si in viata sa. Nici nu isi mai aduce aminte cand a fost ultima data cand s-a simtit astfel. Nimic nu pare sa anunte ceea ce urmeaza sa vina peste el. Dar intr-o zi cineva spune ceva, el vede ceva, aude ceva si fiind intr-un moment de slabiciune, de descurajare, de oboseala, isi aduce aminte de ceea ce facea in trecut ca sa isi aline suferinta. Si imediat amintirile il coplesesc si inainte sa apuce sa reactioneze este din nou in disperare si intuneric. Iar ceea ce nu credea ca se mai poate intampla vreodata, se intampla. Starea lui de pe urma devine si mai rea decat fusese initial. Ce s-a intamplat? Cum a fost posibil lucrul acesta? Satan i-a intins o capcana, iar el a cazut direct in ea. A facut o singura greseala, dar a fost fundamentala in vederea caderii lui. Raul din viata sa a fost inlaturat, insa el nu s-a preocupat apoi sa inlocuiasca raul cu binele. Cand raul a fost indepartat, in viata lui s-a produs o restaurare morala, insa inima sa nu s-a schimbat niciodata. El a curatat casa, a scos mizeria din ea, a zugravit peretii intr-un alb stralucitor si a aruncat afara tot ceea ce atata timp ii condusese viata si actiunile. Casa arata in sfarsit minunat. Insa a uitat sa puna in ea ceva care sa ia locul raului ce fusese indepartat. Locul acela a ramas tot liber. Casa era curata, dar era goala.
Un adevar care cred ca iese la suprafata pe masura ce privim in profunzime lucrurile acestea este ca multi oameni, as indrazni sa spun ca si multi crestini par liberi, insa in interiorul lor se duce o lupta teribila. Acest lucru nu trebuie nici sa ne surprinda, si nici sa ne descurajeze. Apostolul Pavel impartaseste cu noi toti lupta sa in Romani 7:21-25. Dar cred ca multor oameni le place sa creada si sa arate celoralti ca sunt mult mai bine decat sunt de fapt.
Ne curatam casa destul de bine duminica dimineata. Aratam destul de bine la inchinare, ne imbracam destul de bine, ne punem un zambet pe chip. Stim rutina, stim cuvintele pe care trebuie sa le spunem atunci cand ne vedem cu fratii, dar in spatele acestor lucruri se ascunde adesea o alta realtate. Fiecare avem luptele si apasarile noastre. Fiecare experimentam momente de cadere. Si cred sincer ca daca am sti unii despre altii tot adevarul din vietile noastre, cred ca am fugi cat de tare ne-ar tine picioarele din cladirea bisericii si nu ne-am mai intoarce vreodata. Cati nu ne luptam cu mania, lipsa rabdarii, resentimente, barfa, rautate, un spirit critic, pofte, lipsa de onestitate, teama, necredinta, amaraciune, neiertare. Insa mergem la biserica si nimeni nu stie povestea noastra cu adevarat. Ne temem sa spunem ceva pentru ca suntem crestini, oameni care merg la biserica. Si ce vor zice sau vor crede ceilalti despre noi daca ar afla? Omul din povestea Domnului Isus a ajuns intr-o conditie mai rea decat fusese vreodata tocmai pentru ca nimeni nu stiuse de luptele care se duceau in inima lui. A crezut ca le poate duce si singur. S-a rusinat sa ceara ajutor sau poate ca nu era nimeni langa el care sa ii pese indeajuns de mult.
Schimbarea. Sa faci unele schimbari este foarte greu. Cu atat mai mult cand vine vorba de obiceiuri cultivate si hranite de foarte multi ani si cu cat avansam in varsta este cu atat mai greu. Domnul Isus spune ca atunci cand duhul necurat se intoarce il gaseste totusi pe omul pe care il parasise ducand o viata curata. Casa fusese curatita, geamurile inlocuite, podeaua schimbata, peretii zugraviti, acoperisul reparat. Totul arata foarte bine. Trebuie sa ii dam totusi si omului credit pentru schimbarea din viata lui. Insa triumful lui nu a rezistat pentru ca lucrarea de restaurare nu a fost completa. Victoriile mici pot fi uneori o capcana. Ele ne pot conduce catre mandrie, ne pot impinge sa ne privim in oglinda si sa ne felicitam pentru ceva ce nu am facut noi de fapt. Ne dau acel sentiment de indreptatire de sine prin care ne oferim noua credit pentru inlaturarea raului din viata noastra. Prin munca si eforturile mele am reusit in cele din urma. Insa ce se intampla daca ai vedea o broasca testoasa care sta in varful unui stalp de current? Ai sti un lucru cu siguranta. Ca nu putea ajunge acolo de una singura. Cineva a ajutat-o sa ajunga in acel loc. Bill Gates, cel mai bogat om din lume din punct de vedere financiar din acest moment, a spus asa: “succesul este un profesor jalnic. Il face pe cel destept sa creada ca nu mai poate face nici un lucru prostesc.” Da, omul a facut anumite eforturi si a facut schimbari in lucrurile exterioare, dar nimic nu s-a schimbat de fapt in interiorul lui. Restaurarea a inceput cu ajutorul cuiva, la fel s-a intamplat si in procesul schimbarii. Insa cand omul s-a vazut cu sacii in caruta i-a spus Celui ce il ajutase ca nu mai are nevoie de El, ca se descurca si singur pe mai departe.
Caderea. Problema reala nu este pornografia, alcoolul, sexul, temperamentul violent, mania, drogurile, samd. Desi toate aceste lucruri sunt ingrozitoare ele de fapt indica prezenta in viata omului a unei probleme si mai mari. Raul nu este decat o imagine limpede a lipsei binelui, la fel cum intunericul nu este decat lipsa luminii si ura lipsa dragostei. Toate acestea indica lipsa lui Dumnezeu din viata omului. Sa citim cuvintele Scripturii din Matei 3:10 “toporul este pus deja la radacina copacilor.” Ce sa intelegem din aceste cuvinte? Ca pentru a scoate pentru totdeauna din viata ta raul si obiceiurile pacatoase, este nevoie sa taiem radacinile acestuia. Nu va ajuta cu nimic daca taiem cateva ramuri mai uscate, pentru ca acelea vor creste la loc. Este nevoie sa mergem la radacina problemei. Si sa faci lucrul acesta estede multe ori foarte greu. Pentru ca radacinile sunt groase, adanci, ascunse si sunt cele ce dau viata firii noastre pacatoase. Este mai usor sa tai cateva ramuri insa fara sa te atingi de radacini. Cand nu inlocuiesti raul cu binele, pe satan cu Cristos, firea pamanteasca cu Duhul Sfant, singurul loc in care poti sfarsit este unul mai rau decat ai fost la inceput.
Asta este adevarul din spatele povestii Domnului Isus. Curatarea casei a fost asemenea indepartarii catorva ramuri uscate. Radacinile pacatului au ramas insa tot acolo. Este ca sic um ai cupara o casa foarte veche cu foarte multe probleme si crezi ca le poti rezolva pe toate daca ii dai o zugraveala noua. La inceput va arata bine, dar apoi umezeala si mucegaiul vor iesi din nou la suprafata. Viata omului arata pe dinafara mult mai bine, dar era goala pe dinauntru. Inima lui nu era locuita, ci era doar gata sa fie data in chirie. Nici un suflet nu poate sta neocupat prea mult timp.
Fie Domnul va veni si va locui acolo, fie duhul cel rau se va intoarce si-l va revendica. De unde stim asta? Pentru ca duhul rau spune asta in vs.44: “ma voi intoarce in casa mea de unde am iesit.” Si toata acea restaurare initiala si schimbare incurajatoare nu au ajutat de fapt la nimic. Casa a ramas goala si a invitat inapoi in ea duhul cel rau care o parasise initial. Duh care vedem ca nu s-a intors singur, ci si-a invitat si alti prieteni la petrecere. Parca mi-l si imaginez pe demon ajungand in fata casei si apropiindu-se a pus urechea la usa, dar nu a auzit nimic, s-a uitat pe geam si nu a vazut nimic, a intrat si a strigat timid: “este cineva acasa? Dar in casa nu se auzeau cantece de laude inchinate lui Cristos, pe geam nu se vedea Scriptura larg deschisa pe masa din sufragerie, iar cand a intrat si a intrebat daca este cineva acasa, Cristos nu era acolo ca sa raspunda.
Asa ca un suflet chinuit initial de un demon ajunge sa fie chinuit mai apoi de opt. Aceasta poveste ni se potriveste perfect fiecaruia dintre noi dragii mei. Isus a avut o tinta clara cu aceste cuvinte. Nu au fost pentru prostituate, curvari si betivi, ci pentru cei religiosi, morali si cei ce cred ca sunt destul de buni ca sa dea ochii cu Dumnezeu in orice moment. Celor ce au uitat sa isi mai verifice casa si sa vada daca Isus este inca acolo. Celor ce considera ca isi fac “datoria” de a merge la biserica si de a “sacrifica” doua ore din viata lor ca se se inchine Domnului.
Intrebarea Domnului pentru noi astazi este aceasta: Exista in viata noastra adevarata nastere din nou din apa si din duh sau doar o restaurare morala si o schimbare exterioara? I-am ingaduit Duhului Sfant sa curete si interiorul paharului sau ne-am ocupat doar de partea de afara? Cand lasam casa curata dar goala, ne-am deschis sufletul pentru opt demoni ca sa vina si sa puna stapanire pe el.
Locuieste Cristos in inima noastra? Are Duhul Sfant domiciliu in sufletul nostru? Aceste lucruri nu sunt invataturi abstracte ci sunt insasi adevarul care ne elibereaza cu adevarat. Cand noi venim la Cristos si El vine la noi. Cand ne supunem Lui, El locuieste in noi. Cand ne incredem in El, El isi stabileste domiciliulin inima noastra. Cand ii spune Da Lui in fiecare zi si nu noua, El face din inima noastra casa Sa. Nici o restaurare morala si schimbare exterioara nu pot face asta. Suntem religiosi sau duhovnicesti. Poate ca am renuntat la unele obiceiuri pacatoase si suntem oameni mai buni de cand l-am cunoscut pe Cristos, dar acest lucru nu va umple golul lasat de plecarea duhului necurat din inima noastra.
Cristos nu ne spune: “curateste-ti inima si o sa vin sa locuiesc in ea.” El spune: “crede in mine, pocaieste-te de viata pe care o traiesti acum, fii botezatspre iesrtarea pacatelor si Iti voi da o viata noua. Nu o restaurare, nu o schimbare, ci o viata noua. Iaratunci cand lupta cu ispita pacatului va reveni vom simti ce inseamna sa il avem pe Cristos in inima noastra El ne va da puterea sa traim aceasta viata noua. Duhul Sfant ne va da caluzirea de a sti cum sa stam tari in fata ispitei. Dar daca inima este goala, lupta este pierduta.
Ma rog bunului Dumnezeu sa nu fim si noi asemenea acestui om. Fiecare predica trebuie sa aiba o aplicatie practica pentru noi. Care este aplicatia predicii de azi? Domnul Isus ne-a impartasit o poveste trista si rascolitoare despre un om in viata caruia a existat un moment cand a avut loc o restaurare si o schimbare frumoasa, dar a carui inima a ramas tot goala, lucru care in cele din urma l-au condus spre o viata cu multa mai rea decat cea pe care o traise initial. Sa nu fim ca el!!! Sa ne umplem inimile de prezenta Domnului Isus, de lucrarile Domnului Isus, de cuvintele domnului Isus. In fata ispitei sa nu cadem prada deznadejdii, ci sa ne incredem in Domnul nostru care ne-a aratat calea spre biruinta. Sa nu avem o inima pregatita si gata de inchiriat, ci o inima locuita de Domnul si Mantuitorul nostru minunat. Si atunci cand satan se intoarce si ne da tarcoale, cand bate la usa inimilor noastre si sa fiti convinsi ca o va face din nou si din nou, sa il gaseasca acolo pe Cristos care ii raspunde in locul nostru. Atunci satan va fugi pentru ca el nu poate locui acolo unde Cristos locuieste deja. Poate ca in viata ta a avut loc o restaurare si o schimbare, dar locuieste Isus in inima ta? Ai fost curatit prin sangele lui Isus de pacatele tale? Daca nu ai fost, atunci ai nevoie sa fii. Daca ai fost, atunci continui sa umbli in lumina asa cum el este in lumina si sangele lui Cristos sa continue sa te curateasca de orice pacat? Iubitii Domnului, suntem chemati astazi la o cercetare profunda a vietilor si inimilor noastre. Suntem chemati astazi la pocainta, la marturisire, la sfintire, Psalmul 139:23-24. Amin!
Urmatorul erou al credintei
Evrei 11
Nu exista nici o carte in biblie care sa ofere instructiuni mai clare despre ceea ce este credinta decat capitolul 11 din cartea Evrei. Acest capitol este cunoscut in lumea crestina ca lista eroilor de credinta. O lunga lista de eroi ai credintei din Vechiul Testament introdusi fiecare in acelasi fel: “prin credinta”.
Prin credinta Abel, vs.4…prin credinta Enoh, vs.5…prin credinta Noe, vs.7…prin credinta Avraam, vs.8…prin credinta Sara, vs.11…prin Credinta Isaac, vs.20…prin credinta Iacov, vs.21…prin credinta Iosif, vs.22…prin credinta Moise, vs.24…prin credinta Rahav, vs.31. Si asta fara sa intre in detalii ca sa povesteasca ispravile de credinta ale lui Ghedeaon, Barac, Samson, Iepta, David, Samuel si ceilalti profeti, vs.32. Credinta tuturor acestor oameni primeste o minunata descriere in vs.33-35. Toate aceste lucruri sunt frumoase si ne dau nadejde si mangaiere, dar aceasta este doar o parte a povestii. Cealalta parte este descrisa in vs.35b-38. Ce au facut aceste suflete ca sa merite aceste nenorociri? Scriptura ii numeste pur si simplu “altii” care au trait prin credinta. Oameni care au trait prin credinta la fel cum a facut-o Noe, Avraam, Moise sau Isaac. Ei nu au avut o credinta mai mica sau mai slaba, ba este posibil sa fi fost chiar mai mare si mai puternica fiind dispusi sa sufere persecutia pentru credinta in Dumnezeu pana la moarte. Nu au fost mai putin sfinti ai lui Dumnezeu ca cei ai caror nume sunt amintite. Desi numele lor nu sut amintite in Evrei 11, ele sunt scrise in cartea vietii in ceruri.
Acest capitol ne spune din nou si din nou ceea ce este credinta. Descrie credinta prin felul in care ea lucreaza. Sa ne gandim acum putin la cateva dintre descrierile credintei autentice.
1.Credinta explica ceea ce este invizibil, vs.1. Prin credinta putem vedea ceea ce restul lumii nu vede. Lumea spune: daca vad atunci o sa cred. Dumnezeu spune: crezi si vei vedea. Noi credem, de aceea vedem ceea ce marea majoritate a oamenilor nu pot sa vada. Ne vedem asa cum suntem cu adevarat, vedem nevoile lumii acesteia asa cum lumea nu le vede, vedem ce se va intampla cu pamantul acesta si vedem ceea ce urmeaza sa vina. Toate aceste lucruri nu pot fi vazute cu ochiul liber, dar prin credinta ele devin vizibile, Ioan 20:29.
2.Credinta castiga aprobarea oamenilor si a lui Dumnezeu,vs.2,6. Noi cei care predicam avem nevoie sa auzim uneori de la voi un “Amin” din toata inima care sa comfirme intelegerea mesajului pe care vi-l impartasim. Asta este ceea ce spun de fapt vs.2 si 6. Cand Moise a stat neclintit pentru dreptate, cand David l-a invins pe Goliat, cand cei trei tineri evrei l-au infruntat pe regele babilonului, cand Neemia a reconstruit zidurile si portile arse ale Ierusalimului, cand Ilie i-a biruit pe profetii lui Baal, cand Estera l-a infruntat pe Haman, cand crestinii traiau crestinismul asa cum iI vedem in faptele apostolilor capitolul 2. Oamenii marturisesc numele lui Dumnezeu cand sunt martori ai credintei noastre iar Domnul soune: “acesta este baiatul meu credincios, asta este fata mea credincioasa! Ei sunt copiii mei! Imi gasesc placerea in ei!” Dumnezeu iubeste sa vada cand copiii lui au credinta in ceea ce se poate intampla cand isi pun nadejdea in El, pentru ca aceste lucruri sunt o marturie a numelui Sau inaintea lumii necredincioase.
3.Credinta explica universul, vs.3. Cum a aparut aceasta lume? Prin cuvantul lui Dumnezeu. Nimeni nu a evoluat din niste molecule care s-au unit la un moment dat sau din niste maimute care la un moment dat se scarpinau in cap dupa care ca prin minune au ajuns sa inventeze toate lucrurile extraordinare care exista astazi. Evolutionistii sustin aceasta idee pe care nici ei nu o pot explica cu adevarat. Evrei 11:3 ne spune ca Dumnezeu este arhitectul acestui univers. La cuvantul Sau stelele au luat fiinta. La porunca Sa muntii s-au ridicat. A vorbit si pasarile au zburat, pestii au inotat si cangurii au sarit. A luat o mana de pamant si l-a modelat pe Adam. A suflat suflare de viata in narile lui si Adam a devenit un suflet viu. Apoi a pus temeliile primei familii prin crearea lui Eva din Adam. Stiinta inteleasa prin credinta te conduce la Dumnezeu, insa fara credinta te lasa doar cu multe intrebari fara raspuns.
4.Credinta ii este placuta lui Dumnezeu, vs.5. Enoh a asteptat 65 de ani pana sa isi inceapa umblarea cu Domnul. Acest lucru s-a intamplat dupa nasterea fiului sau Metusala. Unii incepem sa ne preocupam de lucrurile cu adevarat serioase in viata doar dupa ce vedem minunea venirii pe lume a propriului copil si intelegem responsabilitatea uriasa pe care din acel moment trebuie sa o purtam. Poate ca asta s-a intamplat si cu Enoh, nu stim cu siguranta. Dar ceea ce stim este ca din acel moment Enoh a umblat pentru tot restul vietii lui cu Dumnezeu. Atat de minunat si de aproape a umblat cu Domnul ca intr-o zi Dumnezeu a spus pur si simplu, “ce ar fi daca ai veni direct acasa la mine fara sa mai treci prin experienta mortii.” Si asta s-a intamplat! Sa traiesi prin credinta inseamna sa crezi ca totul este cu putinta pentru Dumnezeu. Asta a facut Enoh si acest lucru a fost placut Domnului.
3.Credinta ne mantuieste familia, vs.7. Un om care nu vazuse in viata sa ploaie, construieste o arca care sa reziste unui potop. Acesta a fost Noe. El a predicat neprihanirea unei generatii totul neinteresate de lucrul acesta. Dar cand totul a fost distrus, Noe a gasit har la Dumnezeu. Si prin credinta lui, toata familia sa a fost salvata. De fapt sunt singurii oameni de pe pamant care au ramas in viata dupa dezlantuirea potopului. Ce exemplu ne ofera Noe? Ca putem fi oameni drepti si credinciosi intr-o lume nedreapta si necredinciosa. Ca trebuie sa lasam scuzele si plangerile cu privire la cat de greu este sa fii crestin in lumea aceasta. Oricat de rele ar sta lucrurile acum, nu sunt mai rele decat in zilele lui Noe. In timpul lui Noe nu erau decat opt oameni credinciosi in toata lumea. Din toate punctele de vedere suntem cu mult mai binecuvantati astazi decat a fost Noe. Tot ce avem nevoie este o credinta si un curaj ca al lui ca sa facem TOT ceea ce Dumnezeu ne cere, fara compromisuri sau jumatati de masura. Iar acest lucru va aduce peste noi si casa noastra mantuirea
4.Credinta te face sa privesti inainte si nu inapoi, vs.8-10. Pentru asta ne uitam la Avraam si cum la chemarea lui Dumnezeu si-a parasit tara, casa, bunastarea si statutul de care se bucura in Ur ca sa mearga intr-o destinatie necunoscuta. Credinta autentica cere sa iesi din zona ta de comfort, sa fii dispus sa renunti la ceea ce tu ti-ai pregatit pentru ceea ce Domnul are pregatit pentru viata ta. Nu exista garantia unei vieti lungi si prospere. Este posibil sa ai parte de acestea sau nu. O viata de credinta proclama inaintea acestei lumi ca voi fi barbatul sau femeia care Dumnezeu doreste sa fiu, indiferent de ceea ce imi va cere sa fac. Nu stiu viitorul dar am deplina credinta in Dumnezeul meu care pe masura ce voi umbla credincios cu El va lucra intotdeauna spre binele meu. De aceea aleg sa nu mai privesc la ceea ce am fost si am avut ci la ceea ce sunt si pot sa am cu El. Marea intrebare pentru noi este: “sunt eu un alt om dup ace l-am cunoscut pe Isus Cristos? Sau sunt doar o varianta usor imbuntatita a ceea ce eram inainte?”
5.Credinta lasa in urma o mostenire frumoasa, vs.11-12. O femeie de 90 de ani si un barbat de 100 de ani au adus pe lume un copil prin atingerea miraculoasa a lui Dumnezeu. Desi nu a apucat sa isi vada nepotii, credinta ei a fost folosita de Dumnezeu ca sa ridice un popor binecuvantat prin care Fiul celui Preainalt a venit pe acest pamant.
6.Credinta crede in ceea ce este atat de departe, vs.13-16. Atatia au trait si au murit fara sa primeasca tot ceea ce Dumnezeu le fagaduise. Dar asta nu i-a facut sa renunte. Au stiut ca daca exista ceva din ceea ce le fusese promis pe care Dumnezeu nu li l-a dat in aceasta viata, atunci restul ii asteapta in vesnicie. Moartea nu anuleaza niciodata promisiunile lui Dumnezeu.
7.Credinta este dispusa sa riste totul, vs.23. Asta au facut parintii lui Moise care s-au temut mai mult de Dumnezeu decat de porunca lui faraon. Au simtit ca Dumnezeu le poate folosi copilul pentru o lucrare minunata si asta s-a intamplat. Dumnezeu a rasplatit credinta si curajul lor de a-si risca vietile pentru a o salva pe cea a fiului lor. Ei nu au avut un inger care sa le vorbeasca despre planul pe care Dumnezeu il avea cu fiul lor Moise sau un profet care sa ii anunte ca fiul lor va scoate poporul lui Dumnezeu din robia egipteana si ii va conduce pana in Cannan. Dar ei stiau ca fiul lor este un dar de la Dumnezeu pentru care merita sa riste totul pentru a-l proteja. La fel au facut Hanania, Misael si Azaria in fata lui Nebucadnetar, Petru si Ioan in fata fariseilor si a marilor preoti, Pavel in fata romanilor, si atatia altii care prin credinta au biruit frica.
8.Credinta refuza compromisul, vs.24-28. Cand ne gandim la Moise vedem ca desi a fost crescut in lux la curtea lui faraon, stia limba lor, cultura lor, si era un potential mostenitor al tronului, el nu a lasat aceste lucruri sa ii schimbe originile. El stia ca este israelit, ca facea parte din poporul lui Dumnezeu si asemenea lui Iosif, Daniel, Hanania, Misael si Azaria nu s-a lasat sedus de bogatia si frumusetea acestei lumi compromitandu-si adevarata origine. Omul care a fost nascut din nou poate fi pus in fata ispitelor, poftelor si bogatiilor acestei lumi si desi uneori este greu sa le reziste, el stie ca nu mai apartine acestei lumi, ci Imparatiei lui Dumnezeu. El nu mai vede ceea ce ii ofera lumea aceasta ca pe bogatie ci ca pe niste gunoaie in comparatie cu cunoasterea Domnului Sau Isus Cristos.
9.Credinta separa biserica de lume la fel cum Dumnezeu a despartit Marea Rosie ca poporul sau sa fie separat de egipteni, vs.29. Credinta va duce la despartire si separare uneori intre sot si sotie, intre parinti si copii sau intre prieteni de o viata. Omul credincios nu mai poate fi una cu cel necredincios pentru ca el stie ca la judecata credinta in Isus Cristos va fi criteriul de despartire intre oameni.
10.Credinta face ca ceea ce pare imposibil sa devina posibil, vs.30. Cand ne gandim la povestea caderii zidurilor cetatii Ierihon ne dam seama ce efect extraordinar si putere are credinta si ascultarea de Dumnezeu. Va aduceti aminti cum au cazut zidurile inalte de la Ierihon? Putem spune altceva decat wow? Ceva ce pare a fi atat de absurd si prostesc a deschis pentru israeliti calea de a intra intr-o cetate ce ar fi fost imposibil de cucerit pentru ei. Cand ajung in viata mea intr-o situatie in care totul pare imposibil, sa imi amintesc aceste cuvinte care fac intotdeauna diferenta: “dar Dumnezeu”. El poate face ca ceea ce este imposibil, prin credinta sa devina posibil. Nu asta este ceea ce ne reminteste si Domnul Isus in Luca 18:27?
11.Credinta rascumpara un trecut ce pare imposibil de salvat, vs.31. Trei lucruri stateau puternic impotriva lui Rahav la acea vreme. Era femeie, era parte dintre neamuri si era prostituata. Biblia nu incearca deloc sa ii ascunda defectele trecutului. Se culca cu oricine pentru bani practicand cea mai veche meseria din lume. Insa pentru ca a avut curajul de a ascunde iscoadele trimise de Iosua in canaan si pentru ca a avut credinta in puterea lucrarilor lui Dumnezeu despre care auzise, trecutul ei si tot ceea ce ii statea impotriva a fost indepartat de la ea. Nimic nu este prea mare si prea intunecat pentru puterea mantuitoare a harul lui Dumnezeu. Toata cetatea si toti locuitorii ei au fost distrusi, dar ea si familia ei au fost crutati. Nimeni nu este de neiertat. Harul lui Dumnezeu poate acoperi totul daca omul vine la El prin credinta. Dumnezeu a mantuit o femeie, pagana, prostituata si mai mult decat atat Scriptura o mentioneaza in Matei 1:5 in linia genealogica a venirii in lume a Fiului Sau Isus Cristos.
12.Credinta imputerniceste oameni cu slabiciuni si ii transforma in eroi, vs.32. Oameni ca Ghedeon cu temeri si indoieli, timizi ca Barac, cu un temperament greu de controlat ca Samson, cu alegeri neintelepte ca Iepta, un ucigas si curvar ca David. Oameni care au obtinut victorii extraordinare in numele lui Dumnezeu in ciuda pacatelor si slabiciunilor lor datorita credintei care i-a imputerncit si i-a transformat. Oameni ca noi! Daca Dumnezeu i-a putut folosi pe ei cu toate neajunsurile lor, cu siguranta ca ne poate folosi si pe noi.
13.Credinta cere un pret mare, vs.33-38. Cine nu este dispus sa plateasca pretul credintei nu poate beneficia de toate promisunile care vin odata cu ea. Toti cei ce au trait prin credinta au platit un pret in lumea aceasta. Uneori este vorba de casa noastra, familia, slujba, banii, sanatatea, prietenii sau chiar viata. Domnul Isus nu a spus niciodata ca ucenicii lui vor avea cele mai binecuvantate si fericite vieti aici pe pamant. Din contra le-a spus ca vor fi urati, batjocoriti, umiliti, persecutati, batjocoriti, acuzati pe nedrept si chiar omorati pentru credinta lor in El. Cine crede ca poate trai prin credinta fara sa sacrifice nimic se inseala. Astazi traim in vremuri in care crestinii cred ca pot avea tot ce isi doresc in aceasta viata si apoi vor avea si viata vesnica fara sa renunte la nimic. Dar nu spune Cristos in Ioan 12:25-26.
14.Credinta face ca ceea ce a fost posibil pentru ei sa fie si pentru noi, vs.39-40. Toti oamenii descrisi in acest capitol sunt martorii pusi de Dumnezeu inaintea noastra ca sa ne spuna ca nu avem nici o scuza pentru care noi sa nu putem face lucrari cel putin la fel de mari ca ei. Mai mult de atat, spre deosebire de ei noi avem ceva extraordinar. Ei au trait prin credinta si au murit fara sa primeasca promisiunea lui Dumnezeu. Dar noi avem in viata noastra promisiunea lui Dumnezeu. Noi il avem pe Isus Cristos. Desi fara sa fie martori la venirea lui Mesia pe acest pamant ei au trait prin credinta. Ei nu au avut decat o umbra a legii lui Dumnezeu in timp ce noi avem legea desavarsita a harului divin. Ei au avut sacrificii de animale de facut pentru pacatele lor. Noi il avem pe Cristos care s-a sacrificat odata pentru totdeauna pentru pacatele noastre. Ei au stiut atat de putin in comparatie cu noi. Ei au avut o raza de lumina de la Dumnezeu, in timp ce noi avem Insasi lumina lumii, pe Isus Cristos. Daca ei au resuit sa traiasca o viata prin credinta fara sa aiba toate aceste lucruri,ce scuza vom avea noi inaintea lui Dumnezeu.
Asadar cine va fi urmatorul erou al credintei? De ce sa nu fiu eu acela? De ce sa nu fii tu? Cine se va ridica sa fie un model de credinta pentru aceasta genratie? Cine va avea viziunea lui Cristos pentru lumea aceasta? Cine isi va conduce familia in ceruri prin credinta sa? Cine e gata sa infrunte lumea pentru Cristos? Cine va fi urmatorul Noe, Sara, David, Rahav, Daniel si Estera? Cine e gata sa renunte la placerile acestei vieti de dragul crucii lui Isus? De ce sa nu fiu eu acest om? Ce scuza ai tu sa nu fii acest om? Dumnezeu nu doreste ca lista eroilor credintei din capitolul 11 al cartii Evrei sa se opreasca acolo. Este loc in acel capitol si pentru mine si pentru tine. Citeste mai departe. De ce sa nu scrie Dumnezeu mai departe: prin credinta Claudiu….prin credinta Anca…prin credinta Elena…prin credinta Ioana…prin credinta Dani…prin credinta Vasile, samd. Domnul sa ne smereasca, sa mareasca credinta noastra si sa ne umple cu curaj inimile ca sa Il urmam clipa de clipa si numele noastre sa fie adaugate la aceasta lista minunata de barbati si femei care au trait prin credinta, au murit in credinta si mostenesc promisiunile minunate ale lui Dumnezeu.
LIBRĂRIA VOCEA EVANGHELIEI
Cand citim istoria eroilor din Evrei 11, aflam ca toti au fost oameni ca noi, la fel de obisnuiti, la fel de supusi greselilor si slabiciunilor. Cel care a vazut focul aprinzandu-i jertfa de pe altar a fost un mincinos, iar cel care a despicat Marea Rosie in doua purta in suflet povara unei crime. Femeia salvata din prabusirea unei cetati era prostituata, iar cel care a ucis ursi si lei cu mainile goale si pe un urias inspaimantator doar cu o prastie si o piatra a comis adulter, a mintit si a ucis. Cel in jurul caruia erau asezate multimi de bolnavi, incat macar umbra lui sa treaca peste ele pentru a fi vindecate, s-a lepadat de Cristos, blestemandu-se ca nu L-a cunoscut niciodata.
Cum au ajuns acestia eroi? Prin ce s-au deosebit de semenii lor? Autorul Epistolei catre evrei raspunde: prin credinta. Toti eroii Bibliei au fost oameni cat se poate de obisnuiti, dar s-au remarcat datorita credintei lor neobisnuite. Dupa toate standardele omenesti, niciunul dintre ei nu s-ar fi calificat sa faca parte din vreo lista de eroi. Dar, cu toate acestea, ei sunt super-eroii lui Dumnezeu, gigantii ce si-au trait vremelnicia intr-o lume a pigmeilor, oamenii care au facut ca pamantul sa fie un loc mai bun, doar pentru ca ei au trait o vreme pe el. Un lucru este cert: eroii nu s-au nascut eroi, ci au devenit eroi in urma exercitarii credintei lor. Urmandu-le exemplul, te invit sa-mi fii partener in cea mai uimitoare aventura a vietii noastre: extraordinara aventura a credintei. Si tu poti fi un erou al credintei!
Bebe Ciausu este pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Ineu, Arad, si autorul mai multor carti: Chemare la caracter in vremuri de compromis, Romanta Rascumpararii, Domnia lui Cristos in viata credinciosului, Drumul spre casa, Centralitatea lui Cristos si Voi canta doar despre Isus (vol. I & II), care este scrisa impreuna cu sotia sa, Bianca.
Cuprins
Exordium
1. Explicarea credintei — Dincolo de incertitudine
2. Excelenta credintei — Nimicul reinterpretat
3. Exemplul credintei: Abel — Neprihanitul care vorbeste din mormant
4. Eternizarea credintei: Enoh — Cand umblarea cu Dumnezeu te duce acasa
5. Efectele credintei: Noe — Dovada ca miracolele sunt posibile cand te increzi in Dumnezeu
6. Examenul credintei: Avraam (I) — Cand viata iti testeaza credinta
7. Elementele credintei: Sara – Cand Dumnezeu face imposibilul posibil
8. Evidentele credintei: Patriarhii — Credinta nou-testamentara a sfintilor Vechiului Testament
9. Examenul credintei: Avraam (II) — Cand Dumnezeu iti testeaza credinta
10. Evaluarea credintei: Isaac — Cand moartea iti testeaza credinta (I)
11. Evaluarea credintei: Iacov — Cand moartea iti testeaza credinta (II)
12. Evaluarea credintei: Iosif — Cand moartea iti testeaza credinta (III)
13. Eficienta credintei: Amram si Iochebed — Parintii pot creste copii care sa schimbe lumea
14. Exercitarea credintei: Moise — Decizii care schimba destine
15. Ecoul credintei: Poporul Israel — Cu Dumnezeu, nimic nu este imposibil!
16. Esenta credintei: Rahav — Un trofeu al harului divin
17. Edificarea credintei: judecatori, regi si profeti — Cand cei slabi devin puternici
18. Elogierea credintei: eroii necunoscuti — Cand suferinta ne apropie de Dumnezeu
19. Epilog — Dumnezeu are in vedere ceva mai bun pentru noi
Bibliografie
Enoh și puterea umblării cu Dumnezeu
Aproape orice creștin știe numele Enoh datorită mărturiei primite de el: plăcut lui Dumnezeu.
Enoh este menționat doar scurt în Biblie. Auzim prima dată despre el în Geneza 5:21-24: „…Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”
Apoi în Evrei 11:5 este din nou menționat între eroii credinței și ce este spus despre el este foarte semnificant: „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.”
Mărturia lui Enoh
Este scris foarte puțin despre acest bărbat al credinței – doar câteva versete, dar datorită mărturiei pe care el a primit-o, aproape fiecare credincios îi cunoaște numele. El „a umblat cu Dumnezeu” și „i-a fost plăcut lui Dumnezeu.” Există oare o mărturie mai bună? Există oare o misiune mai înaltă în viață? Există lucruri mai importante în această viață?
Știu de asemenea din ce scrie în Geneza 5, că Enoh a trăit în zilele lui Noe. Este scris despre acel timp că: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.” Geneza 6:5-6.
Îți poți imagina cât de mult a însemnat pentru Dumnezeu, atunci când El S-a uitat peste pământ, la creația Lui, și a văzut cât de departe decăzuse, cum totul era contaminat de rău, să vadă totuși un om care umbla cu El și al al cărui intenții erau să-I fie plăcut? Aceea și mărturie a primit-o și strănepotul lui Enoh – Noe.
Ce exemplu bun avem în Enoh. El a trăit o viață a credinței, a umblat cu Dumnezeu – aceasta era calea vieții pentru el. El I-a permis lui Dumnezeu să-i ghideze căile – astfel a fost plăcut în fața lui Dumnezeu. Iar din acest motiv, Dumnezeu L-a luat la Sine.
Noi putem umbla cu Dumnezeu
În aceste zile Dumnezeu se uită pe pământ și vede o lume plină de egoiști,„iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu,” cum este descris în 2 Timotei 3:1-5. Cât de mult îi râde inima lui Dumnezeu să-i vadă pe cei care sunt credincioși Lui, cei care umlă cu El; cei care sunt „fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care strălucesc ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:15. În mijlocul acestei lumi rele, noi putem primi mărturia că umblăm cu Dumnezeu și că-I suntem plăcuți.
Facem aceasta prin a lepăda propriile pofte și dorinți și prin a fi mânați de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, în ascultare de voia Lui. Putem fi acei oameni care sunt descriși în Coloseni 3 – care caută lucrurile de sus și resping tot ce vine din această lume.
Noi putem să ne străduim să avem aceeași mărturie pe care a avut-o Enoh. Nu de dragul propriului ego sau ca să fim cunoscuți pentru ceva, ci să putem cinsti pe Dumnezeu cu viețile noastre; și ca toți care ne cunosc să știe despre noi că umblăm cu Dumnezeu și trăim să fim plăcuți Lui.
A umbla cu Dumnezeu: instrucțiuni
Cum umblăm cu Dumnezeu? Ce presupune aceasta în viața zilnică, obișnuită? Înseamnă că El este însoțitorul nostru mereu prezent. Noi începem să-L cunoaștem prin a ne adânci în Cuvântul Lui. El este Acela către care ne îndreptăm când căutăm instrucțiuni, reconfortare și putere. „Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” Psalm 18:2. Noi căutăm să facem voia Lui. „… Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” Luca 11:2. Noi suntem ascultători de tot ce poruncește El, nu doar în lucrurile evidente, așa la suprafață, ci săpăm adânc să aflăm cum Îi putem sluji cel mai bine și cum să-i fim cât mai plăcuți.
Atunci și Dumnezeu ori la sfârșitul zilelor noastre pe pământ ori când va fi răpirea, ne va lua la El. Dacă suntem credincioși în această umblare cu Dumnezeu în toate zilele noastre, atunci într-o zi noi vom merge direct în eternitate, să fim cu El pentru totdeauna.
Apostolul Pavel: transformat de două ori
Drumul spre Damasc a fost doar începutul pentru Pavel
Apostolul Pavel este unul dintre cele mai bine cunoscute nume din Biblie. Scrisorile trimise de el cu mii de ani în urmă, încă ne sunt vitale nouă azi; ne dau viață și înțelegere, instrucțiuni și nădejde. Transformarea lui Pavel este un exemplu strălucitor pentru fiecare creștin.
Apostolul Pavel spune despre sine că provenea din poporul Israel, din seminția lui Beniamin, un fariseu educat la picioarele lui Gamaliel, care a fost unul dintre cei mai remarcați rabini din istorie. Nu putea fi într-o statură mai bună din care să se încreadă în propria dreptate. Și în zelul lui pentru Dumnezeu, rău direcționat, a persecutat biserica timpurie, pe care îi considera eretici periculoși. Îi aresta și îi închidea și a fost prezent la omorârea cu pietre a lui Ștefan. În Fapte 9:1 el este descris ca unul care „amenința și ucidea” pe ucenici, pentru „păcatul” lor, de a crede în Isus Hristos.
Te-ai putea gândi că o astfel de persoană, tare în convingerea ei, înrădăcinată într-un stil de viață și total dedicat unei astfel de cauze, ar fi prea departe pentru mântuire. Dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru Pavel.
Pe drumul lui Pavel* spre Damasc, în urmărirea lui plină de râvnă a creștinilor, Pavel a avut o experiență profundă. Isus Însuși a apărtut în fața lui, ca o lumină din ceruri, aducându-l pe Pavel pe genunchi. Această experiență personală a lui Isus Hristos a provocat pocăința 100% a lui Pavel. În acel moment el a crezut și a trecut de la persecutor la ucenic. Scrie că imediat după această experiență a început să-L propovăduiască pe Hristos! Nu a fost nicio îndoială sau rațiune omenească care să pună la îndoială corectitudinea faptelor lui. El Îl experimentase pe Hristos și căpătase o nouă direcție în viață. Misiunea lui era acum să poarte numele lui Isus popoarelor, dar și regilor și copiilor lui Israel. (Fapte 9).
Drumul spre Damasc a fost doar începutul
Deși fusese născut din nou, cu o inimă, atitudine și viață nouă, conversia lui Pavel nu l-a schimbat cum era el din natură. Dar acum el îl întâlnise pe Hristos, și toată dorința inimii lui era să-L cunoască personal – pe Hristos – care i-a devenit totul! Mărturia lui personală era atât de puternică: „Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.” Filipeni 1:21.
Această dorință după Hristos l-a condus într-o umilință adâncă, pentru că el văzuse că tot ce el deținea ca o persoană naturală era fără folos în scopul îndeplinirii dorinței lui. Acest om care era atât de tare în sine, atât de „drept,” a ajuns să spună următoarele cuvinte: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” Filipeni 3:7-8.
Apostolul Pavel nu se mai vedea pe sine ca o personalitate mare, ci ca o persoană care avea nevoie să se schimbe. Datorită acestei smerenii mari, Dumnezeu putea acum să înceapă o lucrare de transformare în omul său interior – să-l facă asemenea chipului Fiului Său. (Romani 8:29). Dumnezeu i-a arătat calea crucii – calea pe care trebuia să-L urmeze pe Isus, cu felul în care El a trăit și astfel să-L câștige pe Hristos personal. El scrie mai departe: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;” Filipeni 3:10.
Chiar de la început, Pavel nu s-a îndoit și nu a încercat să gândească logic și omenește lucrurile care trebuiau făcute. Noul Testament este plin de Duhul în care el a trăit – Duhul de biruință asupra păcatului în fire, ca viața lui Hristos să devină viața noastră. (2 Corinteni 4:10).
El mărturisește acest lucru când spune: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:12-14.
Revelație de la Dumnezeu
Așadar, Pavel a experimentat două transformări în viața lui! Prima a fost la pocăință, când inima lui a fost transformată; el descrie aceasta ca înlăturarea „omului vechi,” și îmbrăcarea cu „omul nou” – un lucru care are loc într-un moment, o acțiune a credinței. Dar a doua transformare a fost un proces mai lung – procesul sfințirii. El și-a luat în fiecare zi crucea și L-a urmat pe Isus.
Dumnezeu a putut să-i dea descoperiri puternice. Ascultarea lui credincioasă de a trăi viața pe care Dumnezeu i-o descoperea l-a transformat total. Datorită smereniei și zelului lui, Dumnezeu a putut să folosească scrisorile pe care le-a scris ca Cuvântul lui Dumnezeu; să instruiască și să descopere misterele evlaviei pentru următoarele generații de ucenici!
La finalul vieții sale, Pavel a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8.) El primise desăvârșirea credinței sale – mântuirea sufletului. (1 Petru 1:9).
Mărturiile puternice ale lui Pavel
Și cel mai bun lucru dintre toate acestea este că evanghelia transformării, pe care Pavel a predicat-o prin scrisorile lui, dar mai important, prin viața sa, este deschisă ție și mie! Hai să credem și să trăim aceste îndemnuri ale apostolului Pavel și să-i urmărim exemplul clar:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Galateni 2:20.
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Romani 12:2.
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18.
Îți poți închipui că bărbatul care a scris aceste cuvinte este același cu cel care a plecat pe drumul spre Damasc, cu o atitudine „mai-sfânt-decât-tine,” persecutând pe credincioși și urmărind o direcție total greșită? Niciunul dintre noi nu poate folosi trecutul nostru ca scuză. Mulțumim lui Dumnezeu pentru exemplul care Pavel a devenit pentru noi și pentru tot ce a făcut ca noi să putem auzi Evanghelia și să fim mântuiți! La finalul vieții noastre și noi să putem spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” Vom putea spune asta dacă alergăm precum Pavel, ca și noi să primim ceea ce Hristos Isus ne-a pregătit!
* În primele capitole ale Faptelor Apostolilor, apostolul Pavel este numit Saul. Pentru a ține lucrurile simple, noi am folosit numele de Pavel în tot articolul.
Lasă-L pe Împăratul Slavei înăuntru!
Trupul nostru este templul Domnului – o casă a Domnului, unde El va locui și va domni cu dreptate.
”Porți, ridicați-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” Psalmi 24:7-9
Deschide porțile inimii pentru Împăratul Slavei
Hristos ne-a răscumpărat cu sângele lui scump. Noi nu aparținem nouă înșine. Trupul nostru este Templul Domnului – o casă a Domnului, unde El vrea să locuiască și să aibă dreptul să conducă. Suntem tâlhari și criminali dacă îl închidem pe Domnul nostru afară, și vom primi judecata cea dreaptă de apoi. Mulți sunt de părere că este prea nebunesc să Îl închidă pe Isus de tot afară și sunt dispuși să deschidă o cameră mică pentru El, dar dealtfel ei au o multitudine de alte camere în care își trăiesc viața privată în obscuritate și întuneric. Dar nu ajută deloc dacă noi deschidem una sau două sau mai multe camere, când defapt sunt camere în care ne cultivăm singuri și în care nu vrem să-L primim pe Hristos. Chiar dacă suntem tâlhari mici sau mari, tot vom primi judecata ca aceștia.
Trebuie să deschidem larg toate porțile inimii în aceste zile, așa încât Împăratul Slavei să poată intra cu plinătatea Lui bogată de slavă și eliberare! Fie ca toată moleșeala și rigiditatea, ura și amărăciunea, bănuiala rea, invidia, pofta de cinste goală și tot felul de egoism si răutate să dispară, și dragostea lui Hristos și Duhul de trezire să pătrundă în inimă! Da, nu există timp binecuvântat de care să nu primim parte dacă inimile noastre sunt complet deschise pentru Hristos. «Ușa inimii are clanță doar pe dinăuntru, așa că aceasta nu se poate deschide pe dinafară» a fost ceea ce s-a spus și este adevărat. Isus bate la ușă, iar El nu poate intra acolo unde noi nu vrem să deschidem. «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile…» Evrei 3: 7-8
Împăratul Slavei vine cu lumină și judecată
Împreună cu slava Domnului vin lumina și judecata, de aceea majoritatea se tem să deschidă ușa inimi. Dar lasă lumina clară a Domnului să intre în cele mai de preț camere, pentru că după lumină și judecată urmează curăție, odihnă și bucurie, libertate și biruință
Iar în acea zi toți cei care au ascuns ceva pentru ei înșiși în întuneric vor regreta amar că s-au temut de lumina clară a Domului. În acea zi cel care are ochii ca para focului, va cerceta viața fiecăruia și va scoate cele ascunse la iveală pentru judecată. (Apocalipsa 20, 11-15.)
Duhul de trezire ne face total treji, ne dă interes viu în a îndeplini totul, dela cele mai mici la cele mai mari în viața de zi cu zi, în cinstea lui Isus Hristos. Nu ar trebui să umblăm într-o parte și-n alta cu neliniște în gândire pentru a găsi ceva extra de făcut. În starea aceasta omul găsește puțin sau nimic util, rareori găsești ceea ce e bine. Noi am primit duhul de putere, dragoste și de descoperire. Cu mulțumire și bucurie, și în credință și odihnă, treji și conștienți în Duhul lui Hristos vom găsi posibilități de a ajuta, sluji și de a face binele în umblarea noastră.
Pavel a deschis ușile inimii sale larg pentru Duhul lui Hristos și putere. «Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.» spune el în Coloseni 1,29. Gândește-te dacă puterea Domnului ar lucra cu tărie și în noi?Atunci am putea noi în adevăr primi rezultate bogate din viața noastră. Haideți să primim puterea acestui Duh înăuntru și să lucreze cu forță pentru a face desăvârșit orice om în Hristos. Da, avem nevoie de muncă, viață și trezire între noi mai mult ca niciodată.
Fie ca sfeșnicul și slava Domnului să fie mereu în mijlocul nostru, iar noi toți să fim în orice timp purtători de trezire adevărată si frică de Dumnezeu.
Articolul a fost prima dată publicat în broșura Bisericii «Comori ascunse» în februarie 1944.
Schimbă fricile și îngrijorările pentru ceva incomparabil!
Pentru a putea obține pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere – pentru a-ți păzi inima și mintea, trebuie să lupți pentru ea!
Nu te îngrijora de nimic
„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:6-7.
Când crezi cu adevărat că Dumnezeu te ține în palma mâinii Lui, că a planificat perfect toate căile tale, că are gânduri de pace și nu de nenorocire pentru tine, că înțelege calea ta și cunoaște toate drumurile tale și că aude și îți răspunde la rugăciuni, atunci versetele de mai sus pot deveni o realitate în viața ta.
Dar cu asta nu spunem că va fi un proces natural. Umanitatea este, în mare procent, chinuită de anxietate chiar și de la cel mai mic lucru. Îngrijorările cu privire la bani, școală, economie, job viitor, soarta celor apropiați, soarta pământului, gândurile celorlalți despre sine, care vor fi circumstanțele vieții proprii, doar ca să numim câteva, îi chinuie pe oameni. Toate acestea reprezintă gânduri cât se poate de normale pentru un om. Dar pentru a obține pacea lui Dumnezeu să-ți păzească inima și gândirea – această pace care depășește orice înțelegere – trebuie să lupți pentru ea!
Luptă pentru ceea ce vezi în credință!
Odată ce ai luat această decizie în credință – că vrei să schimbi toate gândurile de anxietate, îngrijorare, stres și frică cu gânduri de pace, odihnă, speranță și bucurie care vin de la Dumnezeu – atunci începe munca adevărată. Dacă ai luat această decizie nu înseamnă că nu vei mai fi ispitit la aceste lucruri, ci înseamnă că acum este timpul să te lupți pentru ceea ce vezi în credință!
Gânduri de neliniște și tulburare poate îți vin în minte; Satan nu-și dorește nimic mai mult decât ca aceste „grijurile acestui pământ” să-ți acopere și sufoce credința. De aceea el luptă și știe cum să-ți folosească propriile frici și grijuri împotriva ta. El face tot ce poate pentru a te copleși de aceste lucruri.
Dar acele versete din Filipeni nu ne doar doar porunca „nu vă îngrijorați de nimic”, ci și soluția! Putem merge la Tatăl nostru credincios din ceruri, care abia așteaptă să venim la El „cu rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” Trebuie să-I mulțumim că El călăuzește toate lucrurile și că va călăuzi mai departe lucrurile spre cel mai mare bine al nostru, pentru că El știe mult mai bine decât noi ceea ce noi avem nevoie. Trebuie să-L rugăm să ne dea putere peste toate aceste duhuri de frică și ne ajute să ne punem încrederea în El. Când lucrurile nu merg așa cum ar trebui, conform înțelegerii și rațiunii noastre umane, limitate, putem rămâne în odihnă, știind că El, în dragostea și înțelepciunea Lui perfecte pentru noi, a pregătit ceva diferit – ceva ce va lucra la sfințirea noastră – de a fi asemănați cu imaginea Fiului Său. (Romani 8:29). Luptă pentru asta! Rămâi pe genunchi – chiar dacă poți face asta doar în interiorul inimii tale, în timpul ocupației zilelor tale – până când simți că ai pătruns până la credință și pace! Atunci cel rău nu te poate atinge! (1 Ioan 5:18).
Soluția simplă de la Isus
Trebuie să cauți împărăția lui cu toată inima ta. Isus ți-a dat această soluție simplă pentru îngrijorare, anxietate și frică. (Matei 6:31-34). Trebuie să te predai total și să-I slujești Lui, să cauți voia Lui pentru viața ta și să asculți de poruncile Lui! Atunci tot ce vei avea nevoie ți se va da – aceasta este o promisiune! Devino total captivat de împărăția cerului și atunci vei fi de acord cu David în cuvintele lui: „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” Psalm 119:165.
Așadar poți începe acțiunea împotriva duhului de frică. Dacă cedezi în fața lui, situația ta nu se va schimba cu nimic, dar când credința ta este în Dumnezeu, atunci El îți va arăta calea prin ea, fără să ieși din odihnă în Dumnezeu. „… aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5:7. Situația nu va dispărea și nici nu se va întoarce în direcția dorită de tine, însă El îți va da tot ce ai nevoie pentru a o purta, pentru a trece prin ea într-un fel dumnezeiesc și pentru a obține transformare din ea. Dumnezeu permite ca noi să trecem prin încercări pe care nu le înțelegem, ca să fim mântuiți prin ele. Vei ieși mai bogat după ce treci prin situațiile tale.
Odihna, pacea și bucuria care rezultă din acest proces nu sunt reflexia situației, ci o răsplată pentru credința ta. Unde inimile celorlalți cedează și sunt departe în disperare, inima ta va rămâne puternic ancorată în Dumnezeu. Libertatea primită de sub legăturile gândurilor de frică și odihna, pacea și bucuria în Dumnezeu pe care le-ai primit sunt incomparabile cu ce aveai înainte.
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Timotei
Elisei: Armata invizibilă
Ce poți să faci când ești înconjurat de dușmani?
Imaginează-ți că te trezești și te afli complet înconjurat de dușmani. Cum ai reacționa? Cu frică și disperare? Sau ai putea tu să vezi că dușmanii tăi sunt praf în comparație cu puterea Dumnezeului nostru?
Elisei, un prooroc al lui Dumnezeu, s-a aflat în această situație după ce a dat sfaturi prețioase armatei israeliene. Regele Siriei a decis să îl ia pe Elisei ca prizonier și a trimis o armată în orașul în care stătea proorocul. În întunericul nopții, războinicii sirieni au înconjurat orașul.
Când slujitorul lui Elisei s-a trezit dis-de-dimineață ca să își înceapă rutina lui obișnuită, s-a trezit uitându-se la o armată de sirieni. Panicat, a strigat la stăpânul lui spunând, „Ce vom face?”
Sunt șanse puține ca noi să avem de-a face o armată fizică care să se ridice împotriva nostră precum Elisei, dar avem dușmani în formă de puteri spirituale care vin să ne ispitească cu necurăție, pofte lumești și descurajare. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)
Atunci când noi simțim acești dușmani spirituali apropiindu-se, ispitindu-ne să facem ceea ce știm în inimile noastre că este împotriva voii lui Dumnezeu, ce fel de răspuns le dăm noi? Ne simțim copleșiti și cu frică precum slujitorul lui Elisei?
„Nu te teme!”
Pentru Elisei, alegerea era clară, iar răspunsul dat slujitorului a fost simplu și plin de credință. „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” (2 Împărați 6:16) Pentru slujitor, acesta ar fi fost un răspuns greu de acceptat dacă se uita în jos la zidul de inamici, fluturănd sulițele și scuturile. Cu siguranță că slujitorul nu a văzut pe nimeni pregătit și gata să lupte de partea lor.
Dar Elisei a văzut situația într-un total alt fel. El a vorbit cu Domnul din partea slujitorului, spunând, „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” (2 Împărați 6:17). Deodată, slujitorul a început să vadă cu aceeași ochi luminați ca și Elisei. Dealurile din jurul orașului nu erau deloc pustii … o imensă armată de cai și care de foc era trimisă de Domnul să îl protejeze pe proorocul Lui!
Sirienii au început să înainteze spre oraș, fără să știe că erau mult depășiți numeric. Elisei a vorbit din nou Domului, cerând, „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Caosul a intrat în rândurile siriene când deodată, întreaga armată a orbit.
În câteva momente, simpla credință a lui Elisei a redus o armată aparent de neoprit la nimic!
Bătălia de astăzi
Armata de puteri spirituale care ne stă astăzi împotrivă este la fel de periculoasă ca și armata fizică de care era înconjurat Elisei. Ne putem imediat simți în inferioritate numerică, numai uitându-ne la numărul incredibil de inamici, neținând cont că, la fel cum au apărut caii și carele de foc pentru Elisei, există puteri care sunt dispuse să lupte de partea noastră, dacă avem credința să cerem asta.
Există puteri care vor să lupte de partea noastră, dacă avem credința să cerem asta.
Satan vrea ca noi să ne simțim singuri. El vrea să ne facă să ne simțim precum că nu avem nicio șansă de izbândă. El vrea să facă așa încât noi să simțim că noi ne putem încrede doar în puterile noastre proprii. Toate aceste gânduri sunt înșelăciune. În realitate, puterile acestei lumi sunt nimic în comparație cu puterea la care putem ajunge prin Duhul Sfânt. Când noi suntem voitori să trăim în duhul credinței, putem vedea dușmanii noștri așa cum sunt ei, iar cu Dumnezeu de partea noastră, să îi dăm în moarte.
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine;
nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău;
Eu te întăresc,
tot Eu îţi vin în ajutor.
Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
(Isaia 41:10)
În ce îmi pun eu credința?
Slujitorul lui Elisei s-a încrezut doar în ce el a putut vedea și înțelege, iar din această pricină era constant descurajat. El și-a dta seama că aveau în față un obstacol prea mare de trecut pentru om. În încercarea lui de a rezolva problemele omenești cu înțelegerea omenească, el a fost orbit față de lupta spiritual. El a uitat că era un Dumnezeu viu de partea lui.
În ce ne punem noi credința? Când întâlnim un dușman în situațiile noastre zilnice, reacționăm noi ca Elisei sau ca slujitorul lui?
Atunci când noi trăim în această credință simplă, toate puterile cerului sunt de partea noastră!
Eroii credinței
Enoh și puterea umblării cu Dumnezeu
Aproape orice creștin știe numele Enoh datorită mărturiei primite de el: plăcut lui Dumnezeu.
Samuel: Cum să auzi vocea lui Dumnezeu?
Samuel was special from childhood. His story shows us the importance of listening to God’s voice and obeying it at all costs.
Iosua și Caleb: un duh de credință
Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.
Maria: Ea era plină de credință și încredere în Dumnezeu!
Ea era o fată simplă din Nazaret, dar a fost mama lui însuși Isus! De ce tocmai ea?
Estera: Afară din zona de confort
O lecție despre o fetiță orfană care a ajuns împărăteasă în momentul în care a pășit în credința.
Daniel: credincios doar lui Dumnezeu
Aceasta este o istorie despre credincioșie adevărată.
Infiintarea plantatiilor- coacaz, zmeur, mur si afin –
Pregatirea terenului in vederea plantatiei:
• amendarea terenurilor cu 4-6 tone amendamente (exceptie face cultura afinului);
 |
• combaterea daunatorilor din sol cu un insecticid granulat, aplicat inainte de desfundat;
• desfundarea terenului cu 3 luni inainte de plantare la 35 cm adancime;
• nivelarea terenului desfundat cu doua saptamani inainte de plantare;
• sapat gropi 30 cm x 30 cm x 30 cm.
• stratificarea materialului saditor in santuri fara stagnari de apa si udat;
• fertilizarea in groapa de plantare cu 5-10 kg gunoi;
• fasonarea, mocirlirea si plantarea toamna (intre 1 noiembrie si 1 decembrie) si primavara (intre 1 martie si 15 aprilie);
• udarea arbustilor cu 10 litri de apa /tufa (de 2-3 ori daca este nevoie)
• toamna se protejeaza arbustii cu diferite materiale;
• se executa aratura pe terenul batatorit intre randuri la 15-20 cm cu rasturnarea brazdelor pe randul de arbusti.Distantele de plantare la hectar :• coacaz: 2,5 m intre randuri si 0,5 m pe rand;
• zmeur: 2,5 m intre randuri si 1,1-1,5 m pe rand;
• mur: 2,5 m intre randuri si 1m pe rand;
• afin: ,5 m intre randuri si 1-1,2 m pe rand.
• an I -30 grame/tufa s.a. azot;
• an II – 50 grame/tufa s.a. azot;
• an III -75 grame/tufa s.a. azot;
• an IV-100 grame/tufa s.a. azot;
• gunoiul de grajd se aplica toamna o data la doi ani in functie de continutul in argila si de starea de aprovizionare a solului (minim 20 tone/ha si maxim 80 t/ha);
• ingrasamintele de azot se aplica 1/3 toamna, 1/3 primavara si 1/3 la inflorit (se va folosi ca ingrasamant nitrocalcar)
• ingrasamintele cu fosfor 70-100 kg/ha s.a. se aplica pe toata suprafata plantatiei;
• ingrasamintele cu poasiu 150 kg/ha s.a, se aplica toamna pe toata suprafata.
Lucrarile de intretinere si irigare a solului :
• aratura de baza la 12-14 cm toamna inainte de caderea frunzelor;
• mobilizarea solului pe rand;
• prasitul intre randuri de 4-5 ori pe ani;
• prasitul tufelor pe rand pentru distrugerea buruienilor;
• irigarea cu 300-400 mc/ha apa, in perioada mai – august (2-3 udari).
Lucrarile de intretinere a arbustilor :
• taieri de formare a tufelor (martie-aprilie);
• taieri de intretinere si eliminarea drajonilor (noiembrie-martie);
• operatii in verde si eliminarea drajonilor (iunie-iulie).
Complex de tratamente la arbusti fructiferi :
• noiembrie- martie tratament contra daunatorilor cu DIBUTOX – 1%;
• aprilie (decada 1): polisulfura de bariu1%;
• aprilie (decada II): zeama bordeleza 0,5% si Sinoratox 0,1%;
• aprilie (decada III): Metoben 0,07%;
• mai (decada II): Metoben 0,05% + Captadin 0,12% + Zolone 0,2%;
• mai (decada III):Metoben +DEF;
• iunie (decada II): Metoben +Orafon 0,2%;
• iunie (decada III): Metoben +Orafon 0,2%;
• august (decada I); Tiuram 0,4% + Metobem + Carbetox 0,5%;
• septembrie (decada I); Tiuram 0,4% + Metobem + Carbetox 0,5%.
Principalele soiuri de arbusti fructiferi :
• Coacaz negru: Black down; Bogatir; Costwold Cross; Record; Joseni 17; Tsema; Tenah;
• Coacaz rosu: Abundent; Rosu timpuriu; Margaritar;
• Zmeur: Cayuga; Rubin bulgaresc, Malling Exploit; Ruvi; Newburgh; Englezesc A-1; The Latham;
• Afine: Blueray; Ivanhoe; Coville; Herma; Weymouth;
• Mur fara ghimp: Thornfree; Evergreen; Darrow.
Recoltarea fructelor :
• perioada de recoltare: la maturitatea de consum iar pentru sucuri la supracoacere;
• recoltarea in mai multe reprize: manual, in cosulete si ladite pentru export si consumul pietei si in butoaie pentru sucuri.
Putregaiul cenusiu la legume
Simptomele bolii
Măsuri de prevenire și combatere a putregaiului cenușiu
Pentru a preveni apariția bolii sunt necesare urmatoarele măsuri:
- aerisirea cât mai bună a serelor/solariilor pentru scăderea umidității relative a aerului;
- evitarea irigării seara sau în timpul nopții;
- evitarea cât mai mult a lucrului când plantele sunt pline de rouă;
- îndepărtarea din cultură cu mare grijă în pungi de plastic a fructelor/plantelor infectate
- utilizarea mulcirii totale a suprafeței de cultură;
- folosirea semințelor de calitate;
- asigurarea fertilizării conform fazelor de dezvoltare a plantei;
- densitatea optimă a plantelor;
- aplicarea raționala a îngrășămintelor (excesul sau carența de elemente nutritive poate cauza modificări în rezistenta plantelor la putregai, mărind sensibilitatea la boli).
Caderea florilor la tomate, polenizare, stimulare
Deși mecanismele fiziologice ale înfloririi, legării fructelor și avortării sunt numeroase și foarte complexe vom încerca să explicăm în continuare o parte din fenomenele și mecanismele implicate.
Etapele formării fructului:
1.Producția de polen (care este esențiala).
2.Polenizarea – transferul de polen, produs pe stamina, către stigmat, care este partea femelă a florii.
3.Germinarea granulelor de polen de pe stigmat.
4.Creșterea tuburilor de polen.
5.Fertilizarea ovarelor.
Mai jos este prezentat un ciclu al înfloririi, polenizării, legării și formării fructelor la tomate (Ilustratie preluată de la http://porttal.blogspot.com/2009/09/informational-drawings.html)
Fiecare sămânță a fructului ia neștere prin acest proces.
Mărimea fructului la tomate precum și forma acestuia sunt influențate de numărul și dezvoltarea semințelor.
Rolul și importanța polenizării!
Producția finală de tomate este în strânsă corelație și determinată de numărul de fructe ajunse la maturitate și de greutatea fiecărui fruct.
O buna dezvoltare a fructului (greutatea, forma) depinde de dezvoltarea semințelor în compartiment și de numărul de semințe din compartiment (cavitate).
Când este cel mai bun moment pentru polenizare?
Pistilul ce conține stigmatul trebuie sa fie în interiorul florii. Nu ca în imaginea de mai jos, această anomalie ducând la căderea florii.
Stamina este optima la 17-24 de grade Celsius și un RH (umiditate relativă) de 65-70 %.
Fertilizarea se realizează de obicei în 12 ore.
Ovarul conține ovule care devin semințe. Ele se deteriorează rapid odată cu trecerea timpului și la temperaturi mai mari de 40 de grade C.
Nivelul optim de luminozitate este intre 600-800 de micro-Einstein, dar polenizarea poate avea loc și la un nivel mai scăzut de 405-600 me.
Condiții nefavorabile și cauze care duc la căderea florilor și la dispariția fructului:
1. Temperaturile scăzute (sub 10 grade C).
2. Temperaturi mari peste 35-40 de grade C – (la aceste temperaturi este stopata funcția de fotosinteză, planta nemaiproducând carbohidrați necesari pentru hrănirea florilor și a fructelor noi formate, mari consumatoare de energie în această perioadă se produce avortul fructelor recent legate urmate de căderea florilor).
3. Un nivel ridicat al RH-ului (umiditate mai mare de 90 %), polenul devine greu, lipicios iar transferul acestuia se face cu greutate.
4. Un nivel scăzut al RH-ului (umiditate mai mica de 40%) atmosfera este prea uscata și polenul nu se mai lipește.
5. Luminozitate mica (sub 400 me), vreme înnorată mult timp.
6. Intensitate luminoasă excesivă, mai ales în timpul verii.
7. Un nivel ridicat de Azot determina o creștere vegetativă puternică în paralel cu o scădere a capacităților generative ale plantei (inducere târzie a înfloririi, flori puține, flori slabe, legare deficitară, uscare rapidă a florii).
8. O hrănire deficitară (în special deficiențele de Magneziu, Bor și Calciu în perioada de înflorire) care duce la slăbirea generalizată a plantelor automat va conduce la avortul și/sau căderea florilor. Ca un rezultat al hrănirii deficitare, articulațiile florii devin galbene și cad (cad florile). Este foarte important aportul foliar de Calciu, Borși Magneziu (aplicare de Borocal și/sau Agroxilato-Mg) în perioada înfloririi și formării fructului, datorită ratei foarte mari de multiplicarea a celulelor fructului nou format, orice deficiență de Calciu având repercusiuni grave în dezvoltarea ulterioară a fructului (acum este momentul în care apare Inside Blossom end Rot, Putregaiul inelar pe interior al tomatelor).
10. Bolile foliare care slăbesc planta au ca efect secundar și căderea florilor.
11. Insecte cum ar fi: afidele, musculița alba, thripsul, păianjenii, pot slabi planta și pot duce la căderea florilor.
12. Stropirea foliară cu produse de protecție fitosanitară la care nu s-au respectat dozele sau compatibilități le poate induce plantei o fitotoxicitate severă ce are ca efect secundar și căderea florilor.
Concluzii
Când una sau mai multe condiții prezentate mai sus au loc, atunci polenizarea se face cu dificultate, iar florile pot cădea cauzând importante pierderi de producție.
În unele cazuri se poate interveni suplimentar în perioada polenizării. Intervențiile suplimentare pot fi făcute prin următoarele metode:
1. Metode mecanice:
A) Scuturarea sau lovirea tulpinilor sau a florilor ajută dar nu este o metoda așa bună.
B) Pulverizarea aerului sau clătinarea plantelor duce la eliberarea granulelor de polen și este o metoda mai buna decât lovirea firelor.
C) Vibratoarele electrice speciale pentru polenizare scutură florile și duc la eliberarea polenului necesar polenizării. Metoda e eficace dar necesită mult timp. Condițiile necesare polenizării (vezi momentele propice pt polenizare) trebuie sa fie îndeplinite (în cazul metodelor mecanice) iar procesul trebuie repetat de fiecare data când apar flori noi.
2. Utilizarea bondarilor pentru polenizare are multe avantaje spre deosebire de celelalte metode. Bondarul scutură floarea tot timpul pe toată perioada propice polenizării. Sunt ușor de folosit și dau rezultate bune.
3. Utilizarea hormonilor (STIMULAREA) – constă în a stimula floarea sa inducă formarea și dezvoltarea de fructe și se face în condițiile în care polenizarea este împiedicată de condițiile meteo extreme – când e prea frig (primăvara devreme) sau când e prea cald (în timpul verii).
Atenție!!! A nu se confunda polenizarea cu stimularea hormonală – Polenizarea este transferul de polen și formarea naturală a fructului în urma polenizării, iar Stimularea este procesul prin care se induce formarea fructelor cu ajutorul hormonilor independent de procesul de polenizare, iar fructele stimulate hormonal au o rată de creștere mult intensificată față de fructele legate în urma polenizării. De obicei se folosește stimularea hormonală atunci când datorită condițiilor nefavorabile ale vremii (temperaturi scăzute, luminozitate scăzută, etc) floarea nu are polen 1-3 zile consecutiv sau polenizarea nu se realizează, iar riscul de uscare și pierdere al florilor este foarte ridicat. Utilizarea produselor admise pentru stimulare și în dozele recomandate nu creează probleme de sănătate consumatorilor.
Hormonii utilizați pentru stimulare sunt din categoria Auxinelor sintetice și a Giberelinelor, aceste substanțe ajutând la divizarea și creșterea celulelor fără a mai fi necesară polenizarea. Fructele noi care s-au format în urma stimulării hormonale nu au semințe. Stimularea cu doze prea mari de stimulatori de creștere conduc la efecte secundare vizibile și ușor de recunoscut: apariția unui vârf ascuțit la fructe sau în cazurile severe apariția așa numitului fenomen de cat face.
Atunci când se realizează stimularea hormonală trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:
1.Se pulverizează numai buchetul/inflorescența nu și restul plantei. O cantitate prea mare de hormoni poate afecta serios creșterea plantelor (în cantitate mai mare unii hormoni sunt erbicide, de aici și sensibilizarea vârfurilor de creștere). O metodă prin care se previne împrăștierea particulilor de stimulent pe părțile sensibile ale palntei (vârf de creștere, frunze tinere) este aplicarea la capătul pulverizatorului un con de plastic ca în exemplul de mai jos:
3. Alegeți momentul corect în timpul zilei. Este recomandat sa pulverizați hormonii înainte ca să se încălzească în solar. Hormonii aplicați pe căldură, crează un stres puternic plantei și pot cauza pagube provocând plantelor fitotoxicitate severă.
4. Respectați indicațiile producătorului. O concentrație prea mare poate duce ușor la fitotoxicitatea foarte des întâlnită în solarii mai ales primăvara, așa numita FERIGĂ (nu trebuie confundat cu Virusul Mozaicului Tomatelor),
6.Întotdeauna atunci când se stimulează tomatele se evită stropirea plantelor (ne referim la tratamentele fitosanitare) o zi înainte și una după stimulare pentru a nu crea stresuri suplimentare plantei ce vor duce la anularea efectului de stimulare prin avort și căderea florilor.
Ce măsuri pot fi luate pentru micșorarea sau eliminarea condițiilor nevaforabile ce duc la căderea florilor și avortul fructelor legate?
1. Se asigură în seră/solar un climat cât mai apropiat de dezvoltarea optimă a plantelor (temperaturile să nu fie mai mici de 10 grade C sau mai mari de 40 grade C, iar umiditatea relativă sa fie cuprinsă între 65 – 85 %);
2. Se urmărește o aprovizionare constantă cu apă, irigarea prin picurare fiind cea mai bună soluție deoarece se poate iriga chiar zilnic cu cantități de apă coroborate cu condițiile de mediu;
3. La fiecare irigare se adaugă și îngrășăminte conform cerințelor și fazelor de dezvoltare în care se află planta;
4. La tomate începând de la plantare se recomandă FLORAMEC care aplicat radicular prin apa de irigare induce direct înflorirea cu flori mai mari, mai numeroase, mai viguroase și cu o durată mai mare de viață;
5. În perioada înfloririi trebuie intensificată fertilizarea radiculară dar și foliară cu Calciu, Magneziu, Bor, Potasiu si Fosfor în paralel cu diminuarea dozelor de Azot. Pentru aplicarea radiculară de Calciu se recomandă Alcaplant (35% Calciu curat fără Azot) sau Calciamec (produs ce conține și magenziu), iar foliar se recomandă aplicarea de Borocal (Calciu, Magneziu și Bor) și Agroxilato-Mg.
Elisabeta Rizea, supranumită „Viteaza din Nucşoara“, reprezintă simbolul curajului şi jertfei în rezistenţa anticomunistă. Ţăranca din satul Nuşcoara, fără prea multă şcoală, care şi-a petrecut întreaga viaţă în locul de baştină din judeţul Argeş, a fost închisă de comunişti 13 ani pentru faptul că a ajutat şi eroii rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului.
Nepoata liderului ţărănist Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti în 1947, a fost o ţărancă simplă. A avut motive personale să urască comuniştii.
„Uite pentru ce am făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint…Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat”, mărturisea ţăranca din Nucşoara în cartea-document „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.
Mânată de ura faţă de comuniştii care i-au ucis unchiul şi care îi hărţuiau apropiaţii, ţăranca Elisabeta Rizea s-a alăturat şi ea rezistenţei anti-comuniste. A fost numită ”duşman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti ”casă de bandiţi”. Pentru comunişti, bandiţii erau eroii rezistenţei anticomuniste, ascunşi în Munţii Făgăraşului. Lor le-a dus Elisabeta Rizea vreme de patru ani, pe ascuns şi în condiţii grele, bani şi mâncare pentru a rezista în sălbăticie şi pentru a nu fi prinşi de comunişti. Eroilor din „banda” Arsenescu-Arnătoiu li s-a alăturat şi soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe. Pe 18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsa, dusa pe sus la primaria din localitate si bătută de securişti. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile.
Când comuniştii au prins-o pe ţăranca care aprovizionase vreme de patru ani eroii ascunţi în munţi au condamnat-o la şapte ani de închisoare” pentru favorizarea infractorului”. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti în lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. În puşcărie a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundea în munţii gruparea de rezistenţă. Bătută până la leşin şi schingiuită până la sânge, ţăranca nu a spus nimic despre cei care se ascundeau.
Elisabeta Rizea a scăpat din închisoarea de la Piteşti în 1958. A continuat să susţină rezistenţa anti-comunistă din munţi cu orice preţ.
„De când m-au adus din puscarie, eu am mers târâş. Faceam toate draciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scara în camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci şi treceam dincolo. Băgam mancarea pentru partizani într-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbura. Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundul canii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alături”, povestea ţăranca eroină din Nucşoara.
Elisabeta Rizea, în tinerețe (circa 1950). Foto: CNSAS – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Elisabeta Rizea a „corespondat” cu rezistenţa anticomunistă prin intremediul unei scorburi de copac din Valea Morii. Acolo le lăsa ţăranca veşti şi informaţii partizanilor.
Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anti-comuniste, a fost arestat in 1961. În acelaşi an Elisabeta Rizea a fost arestata din nou si a primit 25 de ani de temniţă. Comuniştii au dus-o la închisoarea centrala a femeilor detinut politic de la Mislea. A urmat o altă perioadă grea de tortură de neimaginat. Comuniştii i-au smuls părul din cap şi au bătut-o până la leşin. În încercarea de a o face să vorbească, opresorii i-au oferit şi bani, însă ţăranca nu i-a vândut pe partizani.
„M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. „Spune!” Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram si eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a ramas n carlig şi eu am căzut la pamant. Aşa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile date după căderea comunismului.
Elisabeta Rizea a fost eliberata din inchisoare în 1964. La întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara.
„Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia”, povestea ţăranca în cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.
Vreme de trei decenii, sub comunişti a purtat eticheta de ”duşman al poporului”. A fost strict supravegheată şi interogată periodic. După Revoluţia din 1989, povestea ţărăncii eroine din Nuşcoara a fost făcută publică şi a impresionat o ţară întreagă. Povestea ei a fost inclusă în documentarul „Memorialul Durerii” (video jos). A devenit simbolul luptei împoriva comunismului. Vocea Elisabetei Rizea s-a auzit la alegerile din 1990, când ţăranca a îndemnat oamenii de la sate să nu aleagă un singur partid, pentru ca istoria comunismului să nu se repete.
Elisabeta Rizea a apucat să vadă România scăpată de comunism. A murit la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003. Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită : „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”.
Foto sus: Elisabeta și Gheorghe Rizea pe prispa casei din Nucșoara în anii 90 (sursa: Asociația Elisabeta Rizea)
Ion-Andrei Gherasim, fostul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu, a povestit cum a reacţionat marele om politic atunci când, după mulţi ani, s-a întâlnit faţă în faţă cu torţionarul Alexandru Vişinescu.
Urmaş direct al lui Ilie Lazăr, delegat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Ion-Andrei Gherasim a rememorat o lecţie pe care Corneliu Coposu i-a dat-o imediat după Revoluţie. „În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu şi Marius Lupuţiu, asistent personal şi el al preşedintelui PNŢCD. Mergeam la o întâlnire politică pe care Seniorul o avea cu doi parlamentari RPR (partidul gaulist al lui Jacques Chirac) la fostul hotel Bucureşti, actualmente Radisson. Ninsese mult în ultimele zile şi se formaseră troiene de zăpadă.
Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace şi hotel Bucureşti, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede şi ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în faţa unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva. Ajungând cu Marius în dreptul lor, îl văd pe acel individ alb la faţă, complet blocat. Domnul preşedinte se întoarce spre noi şi ne spune: «Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit şi m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat» Când am auzit aceasta, şi Marius, şi eu, am vrut să sărim pe el“, povesteşte Ion Andrei Gherasim, fostul secretar al Seniorului, în prezent preşedinte al fundaţiei care poartă numele marelui om politic.
Spre surprinderea lui, Seniorul a pus o mână fermă în faţa lor şi le-a spus răspicat: „Nu! Nu vă legaţi de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul Să-l judece!“ Apoi, s-a reîntors spre Vişinescu şi i-a spus acele cuvinte memorabile: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo“.
Marele om politic Corneliu Coposu a fost una dintre victimele sistemului care, timp de câţiva ani, a primit domiciliu obligatoriu în pustiul Bărăganului. El a fost arestat la 14 iulie 1947. După trei ani de proces a primit o condamnare de 24 de luni, majorată apoi cu încă 24 de luni, printr-o simplă decizie a MAI. Ulterior, după şapte ani de detenţie, a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare“.
TOP 20 DE CARTI DE CITIT IN 2021
CE PUTEM CITI IN 2021? RECOMANDARI DE CARTI INTERESANTE!
Timpul petrecut in lumea literelor poznase, serioase sau distractive, naste pasiuni demne de intretinut toata viata. Inspiratia literara vine atunci cand ne asteptam mai putin. De multe ori intram de curiozitate pe site-ul unei librarii online si vedem in cos 5 – 8 carti. Cum de am reusit sa facem o lista de carti? Cateodata nici nu stim dar apoi ne bucuram cu drag de noile carti cumparate. Nu stim cum sunteti voi, dar noi cand primim cartile, abia asteptam sa le programam in lecturi care sa le parcurgem cu drag.
De fiecare data cand dam peste un set de carti interesante, simtim ca intram intr-o bucla de informatii noi si fascinante. In ultimul an, am avut placerea de a citi multe carti interesante. Acestea ne-a ajutat sa trecem cu brio printr-o perioada extrem de dificila, cu provocari care mai de care mai variate.
Timpul petrecut printre litere atent alese de autori creativi, ne-a tinut compania. Au fost ore lungi cu oameni de stiinta fascinanti dar si aventuri romantice, thriller si SF. Ne-am gandit sa impartim cu voi 20 de carti pe care merita sa le cititi in 2020 si 2021. Vreti sa le descoperiti? Avem cateva recomandari literare pe care le puteti transforma in experiente placute!
Am impartit cartile recomandari in stari. Asa o sa fie mai usor sa le alegeti pe cele necesare mintii si sufletului. Speram ca o sa le gasiti cel putin interesante. Va pot face biblioteca mai bogata, demna de rasfoit din cand in cand!
CAND DORITI SA INTELEGETI SPIRITUL UMAN SI GRATIA FERICIRII INTELEPTE
IPOTEZA FERICIRII. ARMONIA DINTRE STIINTA MODERNA SI VECHEA INTELEPCIUNE, SCRISA DE JONATHAN HAIDT
Ideea de fericire ne-a intrigat mereu. Din nenumaratele carti despre fericire citite in ultimii ani, am cules putin cate putin. Calea catre luminare implica dedicare si pasi marunti. Recent am avut ocazia de a urmari un podcast cu Joe Rogan si Jonathan Haidt. Asa am ajuns la cartea Ipoteza fericirii, scrisa de cel din urma.
Primele pagini sunt o introducere atat de seducatoare. Iubim aceasta carte, deoarece ne-a ajutat sa redescoperim inteleptiunea antica, corelata cu cele mai recente descoperiri ale psihologiei. Uneori anticii au avut dreptate iar alteori doar partial. Fiecare societate este diferita, caracterizata de particularitatile stresului cotidian si evolutia tehnologiei.
Astazi avem nevoie mai mult de oricand de echilibru si un ghid catre fericire. Cartea este senzationala. Am citit-o cu pofta si deosebita atentie. Jonathan Haidt este un autor deosebit, care duce cititorul intr-o aventura inteleapta. Recomandam cu drag cartea tuturor celor care se afla in cautarea fericirii. Superba!
ARCASUL FARA ARC. POVESTI, PILDE SI VORBE DE DUH DIN CHINA, JAPONIA SI COREEA ALESE, TRADUSE SI PREFATATE DE STEFAN LIICEANU
Intelepciunea asiatica poate fi extraordinar de utila in vremuri atat de tulburi. Daca timpul ne permite, putem citi cateva carti interesante. Printre acestea vom include cu inima deschisa cartea Arcasul fara arc. Aceasta colectie extraordinara de povesti poate fi exact ceea ce aveti nevoie dupa o luna dificila si obositoare.
Fiecare poveste are un talc. Noi am citit cu atentie fiecare poveste. Uneori am ras si alteori am ramas pironiti intr-o bucla de intrebari introspective. Stefan Liiceanu a facut o treaba minunata si merita un moment de recunostinta. El a creat o carte menita sa starneasca curiozitati si intrigi intelectuale. Merita citita? Sigur ca da!
SPECIA REBELA. DESPRE CREATIVITATEA OAMENILOR SI DESPRE MODUL IN CARE EA SCHIMBA LUMEA, SCRISA DE DAVID EAGLEMAN, ANTHONY BRANDT
Intriga creierului si a creativitatii continua de la un an altul in mediul stiintific. Totusi, sunt multi cercetatori care ridica stafeta provocarii, punand accent pe studii interesante. Unul din cei mai activi specialisti in acest domeniu este David Eagleman, pe care-l pretuim nespus. I-am citit cu deosebita placere cartile Incognito. Vietile secrete ale creierului si Creierul. Povestea Noastra. Au fost absolut superbe si ne-au ajutat sa intelegem mai bine cum functioneaza creierul uman.
Am fost placut surprinsi sa vedem aceasta carte in lista publicatilor de la Humanitas. La prima ocazie, am ales sa o cumparam. Ne-am bucurat sa o vedem disponibila si am profitat de ocazie pentru a intra in lumea incitanta a creativitatii umane. Incepe un tur al creativitatii umane care surprinde si incanta. Pregatiti-va de o calatorie ampla prin istoria creativitatii si cum reuseste omul mereu sa inoveze si sa remodeleze lumea in care traieste.
SAPIENS. CELE MAI RECENTE DESCOPERIRI, SCRISA DE FRANCOIS SAVATIER, SILVANA CONDEMI
Scurt, la obiect si clara. O carte destinata persoanelor grabite dar dornice sa tina pasul cu cele mai noi informatii despre cum am aparut ca specie pe acest Pamant. Nu este o cartea usoara dar nici imposibila. Pasionatii de istorie si dezvoltare umana, vor aprecia aceasta carticica de doar 140 de pagini.
Credem ca Sapiens este usor de abordat, mai ales daca aveti cateva zile la dispozitie si doriti sa cititi ceva rapid. Istoria omului poate fi o enigma sau poate o revelatie extraordinara. Autorii au reusit sa creeze o carte mai mult decat interesanta, pe care am citit-o cu deosebit placere.
DESPRE LIBERTATE, SCRISA DE JOHN STUART MILL
In timpul studentiei, am avut placerea de a citi cartea Despre libertate, scrisa de celebrul John Stuart Mill. Atunci cand am vazut cartea la reducere, ne-am gandit sa o luam pentru o relectura la anii maturitatii. Despre libertate este o carte de referinta pentru liberalismul clasic, cu radacini adanci in dezvoltarea Occidentului.
De asemenea, cartea poate deveni si un ghid de parenting, deoarece pledoaria pentru libertate individuala este atat de utila in stabilirea unei conexiuni cu realitatea si nu cu un imaginar buclucas. Multi parinti ar beneficia de pe urma lecturii. Libertatea este un principiu greu de predat celor mici dar atat de necesar. Persoanele obisnuite cu lecturile despre filosofie sociala si politica, pot citi cu deosebita placere lucrarea lui John Stuart Mill. Ne-a placut mult sa recitim cartea!
CUM NE TULBURA MINTEA NOILE TEHNOLOGII. DEMENTA DIGITALA, SCRISA DE MANFRED SPITZER
Internetul si dispozitivele mobile, smartphone-ul si tableta, au fost adoptate cu deosebit usurinta si placere de oameni. Mediul digital, cu nenumaratele sale placeri si provocari spuse si ascunse, are multe efecte asupra dezvoltarii oamenilor. Pozitive sau negative? Manfred Spitzer incearca sa ofere un raspuns clar si util. Oare reuseste? DA! Cartea „Dementa Digitala” a fost revelatia literara a anului pentru noi.
Nu ne-am gandit niciodata la efectele expunerii prelungite la TV, smartphone si tableta desi banuiam ca ceva nu este in regula. Observam cu stupoare cum nepotelul nostru era hipnotizat de desenele animate de la tv. Ne gandeam ca micutul avea de suferit de pe urma acestei expuneri. Manfred Spitzer reuseste sa scoata la suprafata elementele care fac din noile tehnologii probleme serioase pentru dezvoltarea normala a copiilor si adultilor. V-am facut curiosi? Cititi cartea!
EXTRATERESTRII. CE SPUNE STIINTA DESPRE VIATA IN UNIVERS, SCRISA DE JIM AL-KHALILI
De foarte multe ori ne intrebam oare suntem singuri in Univers. Unele raspunsuri le primim de la NASA iar altele de la cercetatori iscusiti care reusesc sa scrie carti mai mult decat interesante. Atunci cand am vazut aceasta carte de Black Friday, am zis ca trebuie sa o avem in biblioteca. Dupa ce am primit-o acasa, ne-am apucat cu stoicism de lecturat. 256 de pagini nu erau o provocare prea mare insa continutul merita studiat cu deosebita atentie.
Viata in Univers este mai complexa decat banuiam. Am urmarit cateva documentare, podcasturi si conferinte pe acest subiect controversat. De altfel, au tot aparut articole interesante despre cum ar putea aparea viata in Univers. Cartea este provocatoare si are o baza stiintifica, asa ca sa nu va asteptati la teorii ale conspiratiei transpuse intr-o maniera sireata. Ne-a placut Extraterestrii. Poate fi o lectura extrem de placuta!
SUNTEM INDEAJUNS DE INTELIGENTI PENTRU A INTELEGE INTELIGENTA ANIMALELOR? SCRISA DE FRANS DE WAAL
Lumea animalelor este mai complexa decat banuim. Desi am pierdut ocazia de a citi Mama. Ultima imbrasisare, scrisa de Frans de Waal, am zis sa intram in lumea interesanta a animalelor prin intermediul titlului de fata. Aceasta ne-a ajutat sa privim cu alti ochi animalele si relele lor complexe de socializare. Cognitia animalelor este surprinzatoare si habar nu aveam de acest lucru. Banuiam, insa nu aveam studii care sa ne ofere argumente in acest sens.
Ce am aflat din aceasta carte? Ea ne-a ajutat sa aflam lucruri interesante despre delfini, elefanti si alte animale fascinante. Ele nu raspund doar la stimulii exteriori, ci dau dovada de empatie si iubire. Viata animala este mai complexa decat cred oamenii? Inteligenta oamenilor poate rivaliza cu cea a animalelor? Unii ar spune ca da, nici nu incape indoiala. Avem iPhone, Internet si calculatoare cuantice, insa nu stim cum comunica animalele. Asa ca nu strica sa depunem efort pentru a citi carti despre acest subiect.
CARTEA CELOR CINCI CERCURI, SCRISA DE MIYAMOTO MUSASHI
Atunci cand puteam puteam urmari podcastul lui Joe Rogan pe YouTube, facem liste cu cartile prezentate de catre invitati. Uneori Joe impartaseste cu ascultatorii cartile pe care le citeste sau asculta. Asa am ajuns la prezentarea cartii scrise de Miyamoto Musashi „Cartea celor cinci cercuri”, care asa micuta cum este, ofera cititorului acces la informatii mai mult decat interesante.
Miyamoto Musashi este una din cele mai importante surse de virtuti si intelepciune din Japonia. El este numit Kensei, care inseamna „Sfantul Sabiei”. Go rin no sho sau Cartea celor cinci cercuri poate fi o lectura utila pentru persoanele care vor sa dezvolte o perspectiva noua asupra vietii, ceea ce este extraordinar.
CARTEA IERTARII. CUM SA NE SALVAM PE NOI SI LUMEA NOASTRA, SCRISA DE DESMOND TUTU
Iertarea este o enigma pentru multi oameni si o virtute pentru putini. Unele persoane nu sunt in stare sa se ierte pe ei insisi, traind cu dezamagiri si regrete. De multe ori uitam cum sa spunem „te iert sau iarta-ma”. Oare cum putem ierta? Oare stim cum? Grele intrebari. Ne-am gandit de multe ori la aceasta necesitate a omului de a ierta si cum poate fi abordata. Asa am ajuns la Cartea iertarii, scrisa de Desmond Tutu.
Nu este o carte usoara. Din contra. Am putea spune ca este una din cele mai grele carti pe care le-am citit vreodata. Nu este usor sa ierti. Cateodata nu suntem suficient de curajosi pentru a face acest lucru. Asa ca este util sa urmam calea deschizatorilor de drumuri, cei care au imbratisat iubirea si iertarea, precum Desmond Tutu.
GULAGUL. O ISTORIE, SCRISA DE ANNE APPLEBAUM
Ce carte infiorator de necesara! De ce? Greselile trecutului pot fi ignorate sau studiate, pentru a nu fi repetate. Am auzit de foarte multe ori acest sfat. Oare cate state il urmeaza? Gulagul este o carte grea. Noi am citit-o in etape deoarece unele capitole au fost sfasietoare. Greu de crezut ca oamenii au fost in stare de asemenea atrocitati la adresa propriilor semeni.
Uniunea Sovietica a fost condusa cu o mana de fier, una care a omorat milioane de persoane nevinovate. Anne Applebaum a primit premiul Pulitzer pentru aceasta carte. Scriitoarea a reusit sa surprinda particularitatile complexului de lagare de munca din Uniunea Sovietica. Drama umana este prezenta in carte, prezentata asa cum trebuie, fara menajamente. Adevarul istoric este la indemana celor suficient de curajosi sa-l infrunte.
FASCISMUL. UN AVERTISMENT, SCRISA DE MADELEINE ALBRIGHT
In prezent trecem printr-o criza economica, sanitara si de valori. Asemenea momente de vulnerabilitate sociala pot conduce tarile catre cantecul de sirena al mesianismului de dreapta. Nu trebuie sa-i dam viata, ci sa-l respingem cat de tare putem. Asa ca este indicat sa citim carti despre fascism. O sa-l recunoastem mai usor si nu-i permitem sa se dezvolte asa cum si-ar dori membrii.
Fascismul. Un avertisment reprezinta o carte de introducere in acest fenomen politic. Avand in vedere provocarile democratiei ale prezentului, nu-i greu de crezut ca extrema dreapta poate iesi la suprafata din adancurile istoriei. Cartea ne-a ajutat sa intarim anumite notiuni ale dreptei duse la extrem si cum pot fi evitati liderii carismatici cu agende dubioase.
LEONARDO DA VINCI, SCRISA DE WALTER ISAACSON
Geniul Renasterii, Leonardo da Vinci a intrat in istoria umanitatii ca un deschizator de drumuri si un spirit creator nemuritor. Exista o fascinatie incredibila pentru da Vinci si nu este de mirare ca oamenii vor sa citeasca carti biografice. Walter Isaacson a scris o carte biografica incredibila, mai ales pentru cei care il iubesc pe marele pictor.
Cartea reuneste informatii din carnetele lui da Vinci dar si din scrieri si izvoare istorice. Sunt foarte multe pe care le putem invata de la Leonardo, mai ales daca suntem atenti la invataturile sale. Cum a reusit marele geniu sa ramana prin creatiile sale atat de prezent in vietile noastre?
ARTA. O ISTORIE ILUSTRATA
Imaginatia omului a fost mereu pendulul creativ al societatii. Pictorii si artistii au reusit sa transpuna nenumaratele emotii ale omului in realitate. Arta ramane o pasiune nedisimulata a noastra. Am avut ocazia de a vedea numeroase picturi superbe ale marilor artisti ai Italiei renascensite in Viena dar si a romanilor creativi in Bucuresti. Fiecare opera de arta reflecta o portiune a sufletului artistului.
Am ales sa includem in aceasta lista de carti Arta. O istorie ilustrata deoarece poate fi un ghid mai mult decat util pentru cei care iubesc arta in formele sale diverse si fascinante. Cartea are 512 de pagini si include picturi importante din cele opt epoci ale istoriei artei. Recomandam cu drag cartea persoanelor care iubesc arta!
CARTILE DIN SERIA THE WITCHER, SCRISE DE ANDRZEJ SAPKOWSKI
Lansarea serialului The Witcher pe Netflix a creat o frenezie in randul oamenilor care iubesc genul fantasy. Aparut dupa sfarsitul sezonului 8 al Game of Thrones, serialul The Witcher cu actorul britanic Henry Cavill in rolul lui Geralt din Rivia, a umplut un gol in apetitul mondial pentru un mega-show fantasy. Popularitatea serialului a reinsufletit cartile scrise de Andrzej Sapkowski.
Noi am vrut sa avem in casa toate cartile, pe care le-am citit cu rabdare si curiozitate. Recent am adaugat in serie si Turnul Randunicii. Aventurile lui Geralt pot fi atat de captivante. Uneori nici nu realizam cand ne prindea ora 01:00 sau 02:00 cu cartea in mana si a doua zi aveam de lucru. Cat de placute au fost acele sesiuni de lectura!
- Ultima Dorinta
- Sabia Destinului
- Sangele Elfilor
- Vremea Dispretului
- Botezul Focului
- Turnul Randunicii
OMUL IN CAUTAREA SENSULUI VIETII, SCRISA DE VIKTOR FRANKL
Cateodata avem nevoie de ajutor in gasirea sensului vietii, care ramane ascuns in tufisul de probleme si griji zilnice. Omul in cautarea sensului vietii a fost o carte surprinzatoare, care ne-a ridicat multe intrebari despre propia existenta. Cartea este mica, de o esenta literara tare. Aceasta poate fi un reper existential.
Inveti sa dezvolti un sens al vietii, care sa ajute omul sa faca fata la situatii imprevizibile. Viktor Frankl povesteste despre experientele sale traite in timpul oribilei detentii de la Auschwitz. Au fost multe momente grele in lagarul de concentrare. Uneori abia a scapat cu viata din lagar. Cartea a fost un bestseller in toata lumea si veti intelege de ce rapid.
FOC SI SANGE, SCRIS DE GEORGE R.R MARTIN
Ati urmarit Urzeala Tronurilor? Putine persoane au optat pentru a nu intra in universul Westeros. Autorul ne-a oferit in 2019 o carte mai mult decat interesanta: Foc si sange. Ne-am grabit sa luam cartea si sa descoperim lucruri interesante despre familia Targaryen.
Cu 100 de ani inainte de actiunea din ceea ce stim cu totii, John Snow, Cersei, Bran, Robb Stark si celelalte personaje, casa Targaryen a supravietuit decaderii Valyriei. Acestia au supravietuit urgiei si s-au stabilit la Piatra Dragonului. Cartea nu este un roman traditional ci una de istorie fictionala. A fost placut sa trecem prin cele 800 de pagini ale cartii, desi nu ne-am grabit.
PRIMELE 6 SAPTAMANI CU BEBE. GHIDUL DE NADEJDE CARE VA INVATA CUM SA AVETI UN BEBELUS SANATOS, VOIOS SI CARE DOARME BINE, SCRIS DE CATHRYN CURTIN
Cartile de parenting sunt la mare cautare printre parinti, mai ales cei care urmeaza sa aiba primul copil. Prietenii recomanda tot felul de carti, care i-au ajutat pe ei in trecut. Printre cele primite de noi se numara si cartea „Primele 6 saptamani cu bebe”. Am citit cartea destul de rapid. Ne-a speriat si linistit in acelasi timp.
Cathy este o moasa care a reusit sa aduca pe lume peste 10.000 de copii, ceea ce este incredibil. 40 de activitate intr-un domeniu? Da. Tindem sa-i ascultam sfaturile cu incredere si parca lucrurile devin putin mai usor de gestionat. Aceasta carte poate fi perfecta pentru persoanele care urmeaza sa devina parinti pentru prima oara.
ASTROFIZICA PENTRU CEI GRABITI, SCRISA DE NEIL DEGRASSE TYSON
Stiinta a devenit extrem de populara in ultimii ani, ceea ce ne bucura nespus de mult. Au aparut oameni de stiinta carismatici care reusesc an de an sa educe publicul larg cu privire la misterele stiintei. Aveam nevoie de asemenea oratori ai stiintei pentru a starni interesul tinerilor pentru fizica, biologie, chimie si multe alte domenii interesante. Neil DeGrasse Tyson este unul din cei mai importanti crainici ai stiintei moderne.
Sigur il stiti de la diverse emisiuni de la TV. Cosmos este unul din cele mai faine emisiuni TV despre stiinta, fizica si Univers urmarite de noi in ultimii ani. Asa ca ne-am bucurat sa-l vedem pe Neil la Joe vorbind despre noua sa carte. Bine, a trecut ceva timp de atunci, caci Neil a lansat si In slujba razboiului, o carte pe care vrem sa o avem in biblioteca.
Pana atunci, va recomandam cu deosebita placere cartea Astrofizica pentru cei grabiti. O sa aflati cateva lucruri despre natura spatiului si a timpului. Deveniti mai prietenosi cu Universul si cum functioneaza gaurile negre, quarks-ii dar si cateva elemente de mecanica quantica. Fascinant!
MITOLOGICA NORDICA, SCRISA DE NEIL GAIMAN
In ultimii ani, mitologia nordica a crescut in popularitate. Filmul Thor si serialul Vikingii de pe canalul History Channel au reusit sa aduca in atentia publicului romanesc si nu numai. Din ce in ce mai multi romani au inceput sa citeasca carti despre mitologia nordica, incercand sa descopere lucruri interesante despre Thor, Odin, Freya, Loki si alti zei.
Noi am inceput aventura in mitologia Nordului cu o carte de povesti, scrise de Neil Gaiman. Iubim acest autor, care a scris o alta carte exceptionala: Zei Americani. Mitologia nordica este o carte ce contine diverse povesti rescrise de Neil, care pur si simplu fascineaza cititorul. Abia asteptam sa-i citim copilului despre aventurile lui Thor si despre viclenia lui Loki.
METODA DANEZA DE EDUCARE A COPILULUI, SCRISA DE JESSICA JOELLE ALEXANDER
Cum ne educam copii? Care este cea mai buna metoda din cele disponibile? Dificile intrebari si cu atat de multe raspunsuri. Parintii au la dispozitie numeroase carti despre parenting, care pot fi citite cu entuziasm dar si rezervari. Fiecare metoda de parenting este acompaniata de diverse rezultate, unele bune si altele mai putin satisfacatoare.
Noi am decis sa avem in casa cartea Metoda daneza de educare a copilului, scrisa de Jessica Joelle Alexander. Am fost mereu impresionati de sistemul educational din peninsula scandinava, asa ca ne-am orientat cautarile in aceasta zona. Acronimul TEACH o sa devina un reper in fiecare interactiune cu micutul, ceea ce poate conduce la rezultate spectaculoase. Unele metode vor functiona si altele mai putin. Conteaza sa fim creativi si atenti la nevoile celor mici.
LEGILE NATURII UMANE, SCRISA DE ROBERT GREENE
In ultimii ani, am avut placerea de citi multi carti captivante. Unele le-am tinut aproape de noi deoarece am dorit sa le recitim din cand in cand. Ele au avut un impact masiv asupra dezvoltarii noastre profesionale si intelectuale. Printre acestea se numara cartea Legile Naturii umane, cu Robert Greene. Acesta ne-a fascinat cu cartea sa Maiestrie, pe care am citit-o cu deosebita placere si interes. Stilul captivant al autorului face ca fiecare pagina sa fie usor de citit si utila pentru situatiile sociale diferite in care ne-am putea regasi.
Robert Greene include povesti din trecut, pe care le analizeaza cu obiectivitate, pentru a ajuta cititorul sa inteleaga de ce personajul principal a actionat intr-o anumita maniera. Fiecare poveste are talc iar acesta este explicat asa cum se cuvine de autor. Printre personajele evocate in aceasta carte se numara Coco Chanel, Pericle si multi altii. Iubim acest stil si apreciem efortul incredibil al lui Robert Greene de a crea o opera literara de 880 de pagini, pentru cei in cautare de dezvoltare personala veritabila.
SPOR LA LECTURA!
In anul 2021 putem gasi mai mult timp pentru lecturi. Fiecare carte poate deveni o comoara inestimabila de informatii sau de relaxare literara. Pe langa cele 20 de carti mentionate de noi in acest mic top, o sa gasiti multe titluri fascinante in librarii.
Noi deja am inceput sa facem liste pe categorii, cu carti mai mult decat interesante. Avem cateva titluri pe care credem ca o sa le includem in sesiuni fermecatoare de lectura. Sunt sanse destul de mari sa ne incumetam si la cartea Pamantul Fagaduintei a lui Barack Obama. Am auzit de la cativa prieteni cititori ca este tipul de carte ce nu trebuie ratata.
Anul urmator se anunta a fi extrem de darnic cu cei care iubesc carti. Din acest motiv, vom urmari cu bucurie lansarile de carti pentru a descoperi titluri cu potential. Vom scrie recenzii despre cartile citite, in speranta ca o sa le gasiti demne de inclus in bibliotecile de acasa. Ramane alaturi de noi si vom face tot ceea ce putem pentru a va oferi acces la articole utile despre carti cel putin „wow”!
Top 20 de carti de citit in 2021
O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică – 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi
