Pentru cinstirea memoriei luptătorilor anticomunişti

Nume de străzi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, pentru cinstirea memoriei luptătorilor anticomunişti din “Banda Arsenescu-Arnăuţoiu”

La mai bine de 25 de ani de la căderea comunismului în România, în oraşele şi localităţile din judeţele Argeş şi Dâmboviţa încă nu există străzi care să poarte numele unor oameni precum Traian Marinescu Geagu, Lt. col. Gheorghe Arsenescu, Lt. Toma Arnăuţoiu şi preotul profesor Gheorghe Cotenescu, oameni cu un rol marcant în existenţa uneia dintre cele mai longevive organizaţii de rezistenţă armată anticomunistă din ţară, cunoscută cu numele de “Haiducii Muscelului’”. Cât despre actuala stradă “Haiducii Muscelului” din municipiul Câmpulung-Muscel, constat, cu jenă, dispariţia ambelor tăbliţe (intrare/ieşire), dorindu-se, probabil, reintrarea în anonimat a celor ce şi-au sacrificat viaţa, familiile, avutul pentru o Idee, nu pentru o ideologie anume.

În calitate de publicist, am lansat în octombrie 2014 o Scrisoare-deschisă intitulata “Unde sunt străzile celor care nu mai sunt?” către Secretariatul de Stat pentru pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, ambelor Camere ale Parlamentului, autorităţilor din judeţele Argeş şi Dâmboviţa (prefecturi, primarii, consilii locale) şi Fundaţiei Alianţa Civică pentru redenumirea unor străzi, şcoli, instituţii după numele luptătorilor din rezistenţa anticomunistă şi al organizaţiei „Haiducii Muscelului”, acţiune necesară pentru reintroducerea lor rapidă în memoria colectivă.

Încă din primăvara anului 2014, anul în care se împlineau 65 de ani de la anihilarea brutală a primei organizaţii „Haiducii Muscelului”, cea din nordul fostului judeţ Muscel (zona Muntele Roşu-Dragoslavele-Stoeneşti), am înaintat memorii documentate autorităţilor din judeţele Argeş (Prefectură, primăriile şi consiliile locale din Piteşti, Curtea de Argeş, Mioveni, Câmpulung-Muscel şi Rucăr) şi Dâmboviţa (Prefectură, primăriile din Târgovişte şi comuna Voineşti)i, memorii la care nu am primit nici până azi răspuns.

Ici-colo, răspunsuri formale, conform cărora ar trebui aşteptată extinderea localităţilor (în condiţiile plecării din ţară a peste 3 milioane de români !) sau scuza că populaţia va solicita înlocuirea simultană a actelor de identitate, scenariu care n-a fost înregistrat nicăieri în ţară, în situaţii similare (în majoritatea cazurilor, actele de identitate se emit la majorat sau se schimbă la expirare).

În Scrisoarea-deschisă şi în memorii documentate am accentuat faptul că viaţa şi faptele celor menţionaţi sunt preţuite în cadrul Memorialului Victimelor şi Rezistenţei Anticomuniste de la Sighet, dar şi în paginile „Enciclopediei Argeşului şi Muscelului”.

Introducerea titlului organizaţiei – “Haiducii Muscelului” – şi a numelor celor care, jertfindu-se, au sperat că vor putea să ne redea libertatea, în nomenclatorul stradal al unor localităţi precum Piteşti, Curtea de Argeş, Mioveni, Câmpulung-Muscel, Rucăr, Târgovişte, Voineşti-Dâmboviţa,, reprezintă, pe plan local: “o rupere reală de trecutul comunist, un gest de normalitate, onorant atât pentru autorităţi, cât şi pentru cetăţenii celor două judeţe vecine, având un scop educativ şi identitar, de omagiere a contribuţiei celor menţionaţi, ajutând la o mai bună cunoaştere la nivel naţional a realităţilor şi a realizărilor pozitive din judeţele Argeş şi Dâmboviţa”.

Iniţiativa trebuie extinsă la nivel naţional, pentru că în România au acţionat – conform C.N.S.A.S. şi institutelor specializare – peste 1.200 de organizaţii şi nuclee de rezistenţă armată anticomunistă, iar statul de “democraţie populară” a fost împânzit cu lagăre, închisori şi spitale psihiatrice în care şi-au pierdut viaţa zeci, sute de mii de oameni, iar milioane de fiinţe umane au fost arestate, torturate şi traumatizate.

Printre noi, cei în viaţă, îşi mai preling existenţa câteva sute de supravieţuitori. În curând doar din cărţi vom mai afla câte ceva, cei care mai citesc, dar străzile ne vor ajuta să ne reamintim acele vremuri îngrozitoare şi pe cei cărora, în majoritatea cazurilor, nu le ştim nici mormintele.

Un american şi un român ne ajută să înţelegem de ce, indiferent de “axa” politică sau deontologică.
“Cine nu îşi cunoaşte trecutul este condamnat să-l repete” (George Santayana).
“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii” (Nicolae Iorga).

Rog agenţiile de presă din România şi din străinătate, ziariştii democraţi, să acorde atenţia cuvenită acestui semnal de alarmă, al uitării care doare.

Radu Petrescu-Muscel
membru U.Z.P.R.
Bucureşti, 3 aprilie 2015

Cum l-au masacrat academicienii RPR pe Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobița – 16 martie 1957, Paris). DOCUMENTE

Un proces verbal al unei ședințe din 1951 a Secțiunii de Stiința Limbii Literatură și Arte s-a transformat într-un un document de istorie întunecată. Academicieni și intelectuali români de prima mână, universitari cu greutate și pretenții participă la unul dintre cele mai anticulturale momente din istoria Academiei Române: o dezbatere legată de opera lui Constantin Brâncuşi. Ea a avut loc în urma ofertei sculptorului român de a lăsa moștenire statului roman circa 200 de lucrari și atelierul sau din Impasse Ronsin no 10. Academicienii și intelectualii români au respins oferta lui Brâncuşi și astfel o impoartantă parte a moștenirii Brancusi a ajuns în proprietatea statului francez.

Ce a putut face politica din academicieni, din Academie și din arte vedem abia acum, cînd ”omul nou” s-a făcut praf iar ”viitorul luminos” din anii comunismului s-a întunecat demult.

Irina Răuț

Proces verbal Nr. 10

al sedinței din 7 martie 1951

Ședința este prezidată de tov. Acad. M.Sadoveanu

Participă: Acad. Gh. Călinescu, I.I ordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al. Toma, G. Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu și tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Parpessicius și K.H. Zambaccian.

Și-au scuzat absența tov. Acad. Gala Galaction și tov. Lucian Grigorescu.

1. Se citeste procesul-verbal al ședinței din 28 Februarie a.c., care se aprobă.
2. Tov. Acad. I.Iordan depune raportul de activitate pe luna Februarie 1951 al Institutului de Lingvistică și tov. Acad. G. Oprescu depune procesul-verbal al ședinței din 1 Martie a.c a Institutului de Istoria Artei.
3. Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuși, prezentând și numeroase planșe și publicații cu reproduceri din Brâncuși.

Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărții lui Sobolev ”Teoria leninistă a reflectării și artă ” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea amintește că citase pe Paciurea și Brâncuși ca exemple de formalism în sculptură la noi.

Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism si formalismul extrem, cazul Brâncuși trebuie să fie discutat pentru că ridică probleme importante.

Tov. Acad. Călinescu ia notă asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifica notiunea de realism , in sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografica a ei, asa cum e inteles în mod stângiat.

D-sa încheie aratand inutilitatea continuarii discutiilor asupra lui Brâncuși.

Tov. Acad Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante.

D-sa arată datele si faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari sperante în prima parte a activitatiilor sale, dar care, sub influenta unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indifenitul si a cubismului, speculând prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze.

Tov. Acad. V. Eftimiu, precizează că tov.Jalea a intentionat prin comunicarea D-sale sa reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuși.

Tov. Prof. Graur este impotriva acceptarii în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă. D-sa cere ca în secțiune să se discute pe viitor probleme rezolvate si publicate de autorul comunicării și propuse spre discutare Secțiunii.

Tov. K. Zambaccian și Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea arată că ”himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităților de atunci și că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numară acela al lui Tolstoi.

Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuții interesante și de a fi deschis probleme de o semnificație deosebită.

D-sa anunță că, în ședința viitoare își propune să precizeze câteva nuanțe asupra formalismului în artă.

Şedinţa se ridică la orele 19:00

Secretariatul secţiunii

Acad. Mihail Sadoveanu

Sursa: Cotidianul

Istoria şi patriotismul la cimitir! Primaria Oradea bagă statuile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu în cavouri. Protestul militarilor și urmarea. FOTO/VIDEO

 

De ieri au început lucrările de demolare a Pieţei Unirii din Oradea

Primarul Oradiei mută în cimitir statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului ca să nu se lezeze sensibilităţile UDMR

Ilie Bolojan, primarul liberal al municipiului Oradea, mută în cimitir statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului, sub pretextul unei reamenajări arhitectonice. Reamenajarea Pieţei Unirii duce la pierderea din centrul oraşului a două statui importante pentru Oradea. Este vorba despre statuia lui Mihai Viteazul şi cea a lui Emanuil Gojdu (foto sus). Cele două vor fi reamplasate. În timpul invaziei lui Horthy Miklos, pe locul statuii lui Mihai Viteazul s-a aflat un simbol al ocupanților maghiari.

Parcul rezultat din fostul Cimitir Olosig, numit în prezent Parcul Liniștii va fi noul amplasament al statuii reprezentându-l pe Mihai Viteazul. În incinta așa-zisului parc denumit în bătaie de joc cu numele primului unificator al românilor – încă din 2013, în perspectiva mutării, ceea ce dovedește premeditarea! – , statuia va fi aşezată într-o zonă mărginaşă, situată în prelungirea străzii Lacul Roşu. Decizia datează din decembrie 2014, informa ActiveNews.

Pentru statuia reprezentându-l pe Emanuil Gojdu a fost propus amplasamentul cu acelaşi nume, definit ca zona cuprinsă între Calea Mareşal Alexandru Averescu şi strada Griviţei. Primarul Ilie Bolojan a mai distrus un cimitir pentru a-l transforma in parc,  informa LIbertatea in 2009 (foto).

Având în vedere că reamplasarea statuii lui Emanuil Gojdu (foto) nu este încă de actualitate. în prima etapă se va proceda doar la relocarea acesteia de pe amplasamentul actual, conservarea şi păstrarea ei în custodia Consiliului Local Oradea până la finalizarea proiectului de reamenajare a Pieţei Emanuil Gojdu. Aceasta va dura însă câţiva ani, având în vedere că este vorba de construirea unui tunel subteran pentru traficul rutier, pasaj care va subtraversa Centrul Civic, în aeralul cuprins între Piaţa Cetate, Catedrala Ortodoxă, Parcul 1 Decembrie şi râul Crişul Repede.

Statuia lui Emanuil Gojdu, a cărui avere a fundaţiei sale a fost lăsată la Budapesta în urma unui acord semnat de M.R. Ungureanu, mâna dreaptă stângă a lui Klaus Iohannis 

Piaţa Unirii din Oradea, în suprafaţă de 27.000 mp, va fi modernizată printr-un proiect complex, finanţat din fonduri europene, de către o asociere de firme care a câştigat la un preţ de 18,9 milioane lei cea de-a treia procedură de licitaţie organizată de municipalitate pentru atribuirea lucrărilor. Proiectul prevede reabilitarea, modernizarea şi refacerea întregii suprafeţe a pieţei, transformarea, în mare parte, în zonă pietonală, cu devierea circulaţiei auto, mutarea staţiilor de tramvai, remodelarea spaţiilor verzi şi realizarea unui iluminat arhitectural specific. Lucrările ar urmă să ţină până la sfârşitul anului iar în locul lui MIhai Viteazul este propusă plasarea unei statui a Regelui Ferdinand.

Liberalul Ilie Bolojan, cunoscut ca un susţinător al actualului preşedinte ales, Klaus Iohannis, doreşte ca prin mutarea statuii lui Mihai Viteazul să împlinească dorinţele UDMR, considerăNapocaNews citată de FrontPress.

În vederea stopării acestui afront la adresa Istoriei Românilor şi marilor reprezentanţi ai ei. militarii din Oradea au iniţiat deja mai multe acţiuni pentru a bloca planurile filo-maghiare, între care şi o Plângere prealabilă împotriva mutării lui Mihai Viteazul.

Cadrele militare iau atitudine

de Cristina Puşcaş

Reacţiile societăţii civile privind mutarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii în Parcul Olosig au început deja să apară. Mai mult, reprezentanţii Asociaţiei Culturale „Mihai Viteazul”, care s-au ocupat de ridicarea statuii, au depus, zilele trecute, o plângere prealabilă prin care solicită revocarea HCL 895/2014 prin care s-a decis această reamplasare.

Aleşii orădeni liberali, democrat-liberal şi chiar social-democraţi au votat, pe 12 decembrie 2014, o hotărâre prin care statuia ecvestră a marelui voievod să fie mutată din spaţiul public central al Oradiei în Rogerius, în Parcul Olosig. Hotărârea a stârnit numeroase dispute în rândul cetăţenilor, inclusiv consilierii PSD Oradea recunoscând că e o decizie pripită şi neavenită. Cei mai nemulţumiţi sunt fostele cadre ale Armatei, care au contribuit la realizarea statuii lui Mihai Viteazul.

Periferia unde se vrea mutarea lui Mihai Viteazul de catre alianta PNL-UDMR

Statuia a fost realizată în anul 1992, la iniţiativa comandantului Garnizoanei Oradea de atunci, generalul Corneliu Lungu, cu fonduri băneşti ale salariaţilor civili, cadrelor militare active şi în rezervă, respectiv ale veteranilor de război. Întreaga activitate s-a realizat prin Asociaţia Culturală „Mihai Viteazul”, a cărui preşedinte era colonelul dr. Constantin Moşincat. Timp de doi ani, cadrele militare şi-au adus contibuţia financiară prin reţinerea din salariu, lunar. Astfel, salariaţii civili au contribuit cu 1% din salariu, subofiţerii cu 2%, maiştrii militari cu 3%, ofiţerii Garnizoanei cu 4%, în timp ce comandantului şi adjuncţilor săi li se reţinea câte 7% din salariu. Cu aceşti bani s-au cumpărat de la Combinatul Siderurgic de la Galaţi 8,2 tone de bronz, care a fost transportat la Uzina de vagoane din Arad, unde s-a turnat statuia.

În acest context, reprezentanţii Asociaţiei au depus, zilele trecute, la Consiliul Local Oradea, o plângere prealabilă prin care solicită revocarea în totalitate a HCL nr. 859/12 decembrie 2014. Documentul este însuşit de Constantin Moşincat, preşedintele Asociaţiei, respectiv Anghel Ursu, secretarul acesteia. Cei doi se menţionează că s-au ocupat de strângerea fondurilor, selecţia autorilor şi atribuirea contractului de execuţie, respectiv obţinerea avizelor de la Direcţia de Cultură Bihor, Ministerul Culturii şi alte instituţii abilitate, respectiv s-au îngrijit de amplasarea statuii în Piaţa Unirii.

„La data de 19 august 1994 s-a dezvelit statuia ecvestră a Voievodului Mihai! Acest obiectiv cu valoare de simbol naţional s-a realizat efectiv prin contribuţia bănească a cadrelor militare active şi în rezervă din MAN şi MAI şi a veteranilor de război. Lucrarea realizată de sculptorii Alexandru Gheorghiţă şi Geta Caragiu s-a bucurat de o critică de specialitate favorabilă”, se arată în plângere. În document se arată că prin decizia de reamplasare a statuii se încalcă art. 10, lit. D din Legea 8/1996, privind respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei. „Or reamplasarea acestei statui în orice alt spaţiu fără acordul prealabil al autorului şi al celor care au contribuit la finanţarea acestei lucrări aduce o gravă atingere însăşi operei! Odată cu transmiterea de către Asociaţie a dreptului de exploatare către administraţia municipală se prezumă că s-a transmis doar dreptul de exploatare pe acel loc pentru care s-a creat opera în sine”, se arată în plângere.

Terenul alocat statuii în cimitir este închiriat de la catolici doar pentru încă 10 ani

Totodată, se subliniază că această mutare ar avea o durată de viaţă scurtă, de numai 10 ani, deoarece terenul alocat statuii din Parcul Olosig, cu numere cadastrale 8994 şi 8995/1, se află în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice, teren transmis Primăriei în proprietate gratuită din 2009 pe termen de 15 ani. De asemenea, se mai menţionează că se încalcă reglementările privind drepturile morale, în care se menţionează că „autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată opera sa”, respectiv autorul are un drept distinctiv de a autoriza expunerea publică a operelor de artă plastică. În acest sens, se constată că nu există o aprobare de la autori sau de la membrii Asociaţiei care au comandat execuţia lucrării. În consecinţă, se solicită anularea de îndată a HCL 895/2014. „Prezenta petiţie am înregistrat-o atât la Prefectura Bihor, cât şi la Ministerul Culturii, Camera Deputaţilor, Senat şi Avocatul Poporului”, ne-a declarat generalul Corneliu Lungu, citat de site-ul sindicatului cadrelor militare din care face parte.

„Avertizez CLO, indiferent de componenta lui politică, să se trezească la realitate, să înţeleagă că mai important pentru noi sunt trăirile naţionale şi nu jocurile politice ale celor care se pretind că fac parte din CLO ca aleşi ai cetăţenilor. Chem populaţia de bun simţ a Oradiei să ia poziţie faţă de acest act”, a mai declarat generalul Corneliu Lungu pentru Crisana.ro.

În timpul ocupaţiei maghiare, pe locul respectiv s-a dorit o statuie a dictatorului criminal Miklos Horthy.

Sursa: Ziaristi Online

Foto sus Emanoil Gojdu – Istoria de vânzare de la BugetariPoliticasiProstitutie

Foto sus: eBihoreanul, care ne informează şi că, de ieri, au început lucrările de demolare a Pieţei Unirii

UPDATE 2017: GOJDU ARUNCAT IN SPATELE UNUI STRAND

Victor Roncea

October 21, 2017 ·

Sacrilegiu unguresc-ticalosesc (UDMR-PSD-ALDE) la Oradea!

Mária Berényi

October 19, 2017

AŞA ARATĂ BUSTUL LUI EMANUIL GOJDU,
EVACUAT DIN CENTRUL ORADIEI
ŞI DEPOZITAT LA ŞTRANDUL IOŞIA

“Ca fiu credincios al bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce am cătră naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte-mi să erump de sub gliile mormîntului spre a putea fi pururea în sînul naţiunei mele.”
Emanuil Gojdu

Mária Berényi Oradea are primar si consilieri numai unguri?

•  

  Mária Berényi http://culturainmiscare.ro/emanuil-gojdu-simbolul…/

   
•  

  culturainmiscare.ro

  Emanuil Gojdu – Simbolul pierdut al Oradiei – Cultură în Mișcare

   
•  

  Victor Roncea Aveti dreptate stimata Doamna Mária Berényi, nu este numai unguresc ci si ticalosesc. Din cate am observat in Oradea este o alianta transpartinica a ticalosilor care, insa, favorizeaza in mod “traditional” deja UDMR-ul atunci cand e vorba de spatiul istorico-cultural. Si in Bucuresti s-au mutat statuile de la Universitate pana la finalizarea lucrarilor parcarii subterane. Dar Mihai Viteazul si Gheorghe Lazăr, Spiru Haret şi Heliade Radulescu nu au fost dusi intr-un strand ci in Parcul Izvor, in fata Parlamentului. Acelasi lucru trebuia sa se intample si cu statuia marelui Gojdu – sa fie dusa tot intr-un spatiu public nu aruncata intre maracini. In mod clar, pentru beneficii politice si economice, PSD si ALDE tradeaza adeseori romanii in favoarea UDMR. A devenit, de altfel, o “traditie”, pe care ungurii stiu bine sa o speculeze in favoarea lor in acest spatiu despre care vorbeam si care pentru mafiotii locali nu are miza personala. Da, nu este un sacrilegiu unguresc ci unguresc-ticalosesc.

   

Cer ca bustul lui Emanuil Gojdu să revină din „exilul ” în Ştrandul Ioşia

13 octombrie 2017

 

Asociaţia Cultură în Mişcare a organizat o conferinţă cu tema „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu”, prilej cu care s-a încercat readucerea în spaţiul public a memoriei ilustrului avocat.

 

Cu acest prilej, Asociaţia Cultura în Mişcare a lansat în spaţiul public provocarea amenajării, în casa părintescă, de pe strada Traian Moşoiu nr. 1 (sau într-un alt spatiu potrivit) a unei case memoriale/muzeu Emanuil Gojdu. Una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii orădene, avocatul Emanuil Gojdu, este lăsată de comunitatea în care s-a născut într-un colţ de umbră. Numele său mai este amintit doar de instituţia de învăţământ căreia i-a lăsat o impozantă clădire, în timp ce statuia sa a fost evacută din Piaţa Unirii şi abandonată la ştrandul orăşenesc.

Dubla umilinţă

Cu toate că – în timpul vieţii sale, dar şi după moartea sa – a avut o contribuţie majoră la ridicarea culturii româneşti, sprijinând mii de tineri români să dobândească o educaţie şi instrucţie pe măsură, numele lui Gojdu, este, chiar în oraşul natal, prea puţin omagiat. Pe peretele casei natale din strada Traian Moşoiu, lângă o poartă inestetică de plastic cenuşiu, acoperită parţial de un indicator rutier şi un coş de gunoi, o placă memorială de marmură consemnează faptul că în acel loc s-a născut avocatul orădean. Peste personalitatea sa s-a lăsat, în fapt, o dublă uitare, după ce statul român a renunţat la patrimoniul Fundaţiei Gojdu, considerat drept cea mai mare pierdere patrimonială a României, după tezaurul de la Moscova. În anul 2015, fără prea multă zarvă, Primăria Oradea a dispus discret „evacuarea” statuii lui Gojdu din zona centrală a oraşului. În prealabil, consilierii locali orădeni au aprobat mutarea acestei lucrări de for public în Centrul Civic. Însă, până ce noul amplasament va fi pregătit pentru statuie, aceasta a fost dezmembrată şi dusă spre depozitare, la Ştrandul Ioşia. Până în prezent niciun expert nu a fost contactat în vederea restaurării sculpturii. Şi aşa destul de degradat, monumentul continuă să se deterioreze. În plus, locul ales de executivul orăden pentru reamplasarea statuii ilustrului avocat nu pare să fie agreat de specialişti.

„Nu recomandăm amplasamentul nou propus – Piaţa Emanuil Gojdu (Centrul Civic – n.n.), aceasta fiind de factură recentă, cu clădiri la o scară diferită. Recomandăm reamplasarea statuii în centrul istoric, având în vedere contextul istoric în care a trăit Gojdu. Un amplasament indicat ar fi tot în Piaţa Unirii, în vecinătatea Bisericii cu Lună, dată fiind legătura lui Gojdu cu Biserica Ortodoxă, cu românii ortodocşi şi faptul că în vecinătate este casa părintescă (situată pe strada Traian Moşoiu nr.1)”, se arată în Avizul nr. 25 din 13 februarie 2015 privind demontarea şi mutarea statuii din Piaţa Unirii, emis de Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor, în atenţia Primăriei Oradea.

În ce priveşte relocarea monumentului de for public, există obligaţia Primăriei Oradea de a reveni la avizare la DJC Bihor, respectiv la Comisia Monumente de For Public. Până în prezent, astfel de demersuri nu au fost făcute. Mai mult, din păcate, tot acest răgaz până la o decizie finală privind noul spaţiu unde să fie amplasată statuia nu pare să fie folosit pentru a demara procedurile de restaurare a sculpturii. Fiind inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, lucrările ce se impun a fi efectuate asupra statuii necesită o serie de avize, proiect, găsirea de specialişti în restaurare etc.

Asociația Cultură în Mișcare cere înființarea Muzeului Emanuil Gojdu

În cursul lunii februarie 2015, Asociaţia Cultură în Mişcare a organizat, în contextul împlinirii a 213 ani de la naştere, respectiv 145 de la moartea sa, o conferinţă cu tema „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu”, prilej cu care s-a încercat readucerea în spaţiul public a memoriei ilustrului avocat. Despre personalitatea complexă a lui Emanuil Gojdu a vorbit Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.Cu acest prilej, Asociaţia Cultura în Mişcare a lansat în spaţiul public provocarea amenajării, în casa părintescă, de pe strada Traian Moşoiu nr. 1 (sau într-un alt spatiu potrivit) a unei case memoriale/muzeu Emanuil Gojdu. Aurel Lazăr, Iosif Vulcan şi Ady Endre, orădeni iluştri ai timpurilor lor, se bucură fiecare de câte o casă memorială ce le poartă numele. Asociaţia Cultură în Mişcare consideră că o astfel de cinste merită şi Emanuil Gojdu. Tot în spiritul acestui respect datorat memoriei lui Emanuil Gojdu, Asociaţia face un apel către autorităţile locale pentru a schimba locul de depozitare al statuii dezafectate. Actualul amplasament (Ştrandul Ioşia) este nepotrivit şi duce la degradarea continuă a monumentului.

Bihon.ro

UPDATE 2018:

După doi ani la gunoi, statuia lui Emanuil Gojdu a fost mutată pentru restaurare

 

De Costel Demian

la 9 februarie 2018 

La aniversarea a 216 ani de la nașterea lui Emanuil Gojdu, Primăria Oradea a mutat bustul lui Gojdu în Cetatea Oradea și anunță că urmează să îl restaureze.

În urma numeroaselor ironii lansate în mediul online potrivit cărora vineri, 9 februarie, avea să fie aniversată Ziua lui Gojdu la Ștrandul Ioșia (locație unde bustul lui Gojdu a stat după ce a fost mutat din Piața Unirii), reprezentanții municipalității au decis să mute statuia, temporar, în Cetatea Oradea. De altfel, vineri, în jurul orei 13:00, aproximativ 20 de orădeni s-au adunat în fața ștrandului Ioșia, pentru a participa la evenimentul anunțat pe pagina de socializare Facebook.

Ziua lui Gojdu va fi aniversată la Ștrandul Ioșia

 

Un eveniment inedit a fost organizat pe site-ul de socializare Facebook. UPDATE! Continuă ironiile, Traian Vuia, Andrei Șaguna și Partenie Cosma și-au anunțat prezența la eveniment.   Făcând aluzie la faptul că bustul lui Emanuil Gojdu este lăsat în paragină la ștrandul Ioșia.

„Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor a mutat statuia lui Emanuil Gojdu în Cetatea Oradea, unde urmează să fie restaurată. Prin fundație s-au solicitat serviciile unui expert atestat de Ministerul Culturii – sculptor-restaurator, fiind selectat sculptorul Ștefan Valentin din Alba Iulia în vederea evaluării și propunerii de conservare și restaurare a monumentului de for public”, transmite Primăria Oradea prin intermediul unui comunicat de presă.

Statuia lui Gojdu a fost mutată, în prezența restauratorului, într-un spațiu unde va începe procedura de conservare în prima etapă și apoi restaurare în baza unui proiect avizat de Ministerul Culturii.

După ce timp de aproape 2 ani statuia lui Gojdu a fost abandonată într-un spațiu de depozitare din Ștrandul Ioșia, acum a fost depozitată într-un loc „ferit de intemperii”. Totodată, s-au prelevat probe biologice care se trimit la laborator în vederea luării celei mai bune decizii privind restaurarea. În urma acestora va fi întocmit un raport pe baza căruia se vor lua măsurile de conservare.

„După restaurare, statuia urmează să fie amplasată într-o locație provizorie din oraș, care urmează să fie stabilită în perioada următoare, până la finalizarea lucrărilor de reamenajare a Pieței Gojdu, unde va fi amplasată, așa cum am anunțat anterior”, a declarat Florin Birta, viceprimarul Oradiei.

Statuile din Oradea vor fi evaluate

Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor a preluat adminstrarea monumentelor de for public și urmează să efectueze evaluări la toate statuile din inventarul domeniului public. „Pentru fiecare monument se va întocmi un dosar ce va cuprinde fișa de evaluare, propuneri de conservare, restaurare și etapizare a lucrărilor în funcție de deteriorări”, precizează reprezentanții fundației.

Bihon.ro

Războiul statuilor: Primarul Ilie Bolojan obţine mutarea statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii

 

 

Consiliul Local Oradea a aprobat luni, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, strămutarea statuii Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.

Hotărârile privind strămutarea statuii lui Mihai Viteazul din piaţa Unirii în viitoarea piaţă Emanuil Gojdu, cu faţa la Catedrala ortodoxă din faţa Cetăţii, precum şi privind reamplasarea în centrul ansamblului Duiliu Marcu a unei statui a regelui Ferdinand, aşa cum a fost în perioada interbelică, au fost luate cu opoziţia consilierilor UDMR şi abţinerea de la vot a reprezentanţilor PSD.

Să rămână Mihai Viteazul!

Mult mai hotărât, dar tot împotriva strămutării, s-a pronunţat şi colonelul (r.) Constantin Moşincat (foto), secretarul Asociaţiei Mihai Viteazul, care a finanţat la începutul anilor ’90 realizarea statuii şi amplasarea ei în piaţa centrală a oraşului, cu ajutorul donaţiilor făcute de cadrele unităţilor militare din Oradea.

“Am adunat ban cu ban din cotizaţiile membrilor asociaţiei şi am făcut această lucrare. Acum să veniţi dumneavoastă şi să puneţi altceva în loc, să eludaţi că există acolo, nu îmi pare normal”, a protestat Moşincat.

Potrivit colonelului, prin hotărârea de strămutare a statuii, municipalitatea încalcă dorinţa sculptorului de păstrare pe actualul amplasament şi ignoră poziţia proprietarului monumentului, asociaţia Mihai Viteazul. “Primăria spune că are acordul familiei, dar la mine în mapă se găseşte expres protestul aristului Geta Caragiu (n.r. coautor al satuii) împotriva deciziei Consiliului Local din 2014, când a mai existat o tentativă de mutare a statuii. Eu am această poziţie a autorului când era încă în viaţă”.

Secretarul asociaţiei Mihai Viteazul a completat arătând că “chiar dacă Primăria ar avea acordul familiei nu există acordul proprietarilor”.

“Noi am dori statuia Sfântului Ladislau…”

Tot împotriva poziţiei municipalităţii au pledat şi reprezentanţii opoziţiei. “Noi am dori amplasarea statuii Sfântului Ladislau în Piaţa Unirii, dar ştim că această propunere nu va trece de votul Consilului Local”, a declarat liderul grupului UDMR, Kirei Melinda (foto). Profitând de ocazie, udemerista a formulat totuşi o propunere.

“Propunem adăugarea unui articol la această hotărâre: redarea numelui parcului Olosig, după denumirea tradiţională, parcului Mihai Viteazul din cartierul Rogerius, având în vedere că statuia lui Mihai Viteazul va fi amplasată exact în direcţia opusă”, a spus Kirei.

La rândul său, liderul grupului PSD a cerut amânarea luării unei hotărâri. “Nu este ataşat la material niciun document legat de situaţia juridică a statuii. Cei de la asociaţia Mihai Viteazul susţin că statuia este în continuare a lor şi nu este donată la municipalitate. Să se amâne materialul până când aceste aspecte se clarifică”, a cerut Liviu Sabău Popa.

Amânare inoportună

Argumentele formulate de opoziţie şi de reprezentantul Asociaţiei Mihai Viteazul l-au lăsat, însă, rece pe primarul Ilie Bolojan.

Edilul i-a răspuns consilierului Kirei Melinda că propunerea de amplasare a unei statui a regelui Ladislau în Piaţa Unirii “nu îşi are rostul” în condiţiile în care un astfel de monument va fi amplasat în incinta Cetăţii, dar i-a dat dreptate în ceea ce priveşte rebotezarea parcului Mihai Viteazul.

“Primăria a făcut un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru atribuirea denumirii Olosig fostului cimitir transformat în parc pentru că statuia Mihai Viteazul nu se mai amplasează aici. Documentul a fost trimis Instituţiei Prefectului şi va figura pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare”, a promis edilul.

În ceea ce priveşte propunerea de amânare a dezbaterii materialului formulată de Liviu Sabău Popa, edilul s-a declarat clar împotrivă. “Amânarea acestui proiect este inoportună datorită presiunii timpului. Procedurile (premergătoare nr) de amplasare a statuii lui Mihai Viteazul (n.r în parcul 1 Decembrie) au durat destul de mult. Dacă nu dorim să sărbătorim Centeneraul la 102 ani sau 103 ani ar trebui să aveţi în vedere că urmează o procedură de concurs pentru ca o lucrare reprezentând statuia regelui Ferdinand să fie declarată câştigătoare, altă procedură pentru realizarea mulajului, după care urmează obţinerea avizului Comisiei de Monumente şi For Public şi abia apoi procedura pentru realizarea statuii”, a argumentat Bolojan.

Mihai Viteazul pe drum spre Cetate…

Astfel, potrivit celor două hotărâri adoptate luni de Consiliul Local, statuia lui Mihai Viteazul urmează să fie relocată în Piaţa Emanuil Gojdu, pe direcţia dinspre Parcul 1 Decembrie spre intrarea în Cetate.

Zona urmează să fie transformată în anii următori în principala arteră pietonală a oraşului, urmând să lege strada Republicii de intrarea în fortificaţie, iar traficul auto să fie mutat în subteran.

Pe amplamentul eliberat din centrul ansamblului Duiliu Marcu urmează să fie amplasată statuia regelui Ferdinand, având în vedere că în perioada 1924 – 1940 aici a existat un monument similar.

Propunerea amplasării statuii regelui Ferdinand în piaţa centrală a Oradiei a fost formulată la acea vreme de generalul Traian Moşoiu şi aprobată de Consiliul Orăşenesc.

Sursa: eBihoreanul.ro

UPDATE 2019 – 14 Mai, Ziua Eroilor și Ziua de cinstire a martirilor din temnițele comuniste:

Video Player

 

 

00:00

 

04:41

 

 

În anii Diktatului autorităţile maghiare au îndepărtat soclul statuii regelui Ferdinand şi au înălţat un steag pe un obelisc care se găsea în piaţă la venirea lor. I-au pus şi o pasăre de bronz în vârf. Piaţa a fost redenumită Szent László tér / Piaţa Sfântului Ladislau. După eliberarea oraşului în anul 1944 de către trupele române şi sovietice noile autorităţi au înlăturat obeliscul cu vechile simboluri si au ridicat altul în cinstea ostaşilor sovietici. Au amplasat în piaţă şi două tunuri. Piaţa a fost numită Mareşal Malinovski, apoi Victoriei, până în anul 1990, când a fost redenumită Piaţa Unirii, iar obeliscul a fost distrus şi tunurile duse la Muzeul Militar. În anul 1994 a fost amplasată în piaţă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, opera sculptorilor Alexandru Gheorghiţă şi Georgeta Caragiu, informează un site de cultură orădean.

Statuia Regelui Ferdinand putea fi amplasat in Piața Ferdinand de azi, fostă Bémer Tér, fostă Piaţa Regina Maria, fostă Horty Miklos Tér, fostă Piaţa Stalin, fostă Piaţa Republicii.

Foto/Video: eBihoreanul.ro

UPDATE 16 Mai 2019:

În cursul după amiezii de joi, un apelant la 112 anunța că din subsolul capelei fostului cimitir (actualmente parc) Olosig iese fum. Potrivit martorilor, incendiul ar fi fost provocat de un bărbat care a intrat cu benzină și a dat foc, informează Bihon.ro.

Citiți și

Cronologia mutarii statuii lui Emanuil Gojdu

 

Se împlinesc, în această lună (februarie 2019) patru ani de când Primăria Oradea a declanșat ceea ce pare a fi un adevărat război al statuilor ce vizează relocarea unor monumente de for public din zona centrală a orașului (statuia lui Mihai Viteazul și a lui Emanuil Gojdu) și înlocuirea lor cu altele (statuia Regelui Ferdinand, Iuliu Maniu, Radu Demetriu, Roman Ciorogariu). Fără a știrbi cu nimic meritele personalităților care urmează să înlocuiască vechile simboluri, membrii societății civile s-au opus, fără prea mare succes, acestor demersuri. Inițiativa autorităților locale este intens disputată în spațiul public, apelurile și argumentele repetate ale cetățenilor sau diferitelor instituții îndreptățite la un punct de vedere părând să se lovească, inutil, de tăcerea și încăpățânarea consilierlor locali de a-și urmă planul. În acest scop s-au emis numeroase hotărâri de consiliu local, s-au denumit și s-au redenumit piețe și parcuri, s-au declanșat procese, s-au dat amenzi, s-au emis contestații, se fac declarații de presă, etc. Acest conflict inutil și artificial creat consumă, din partea ambelor tabere implicate, resurse și energii care ar putea fi folosite, constructiv, pentru alte proiecte folositoare comunității locale.

Asociația Cultură în Mișcare a urmărit și va urmări în continuare parcursul statuii lui Emanuil Gojdu, scopul demersului nostru fiind acela de a reda comunității locale acest simbol și de a-i acorda acestuia onoarea și respectul cuvenit pentru viața și activitatea sa desfășurată în mod nemijlocit în slujba comunității.

Iată, pe scurt, cronologia mutării statuii lui Emanuil Gojdu din Oradea.

26 februarie 2015: Asociația Cultură în Mișcare cere înființarea Muzeului Emanuil Gojdu. În cursul lunii februarie 2015, Asociaţia Cultură în Mişcare a organizat, în contextul împlinirii a 213 ani de la naştere, respectiv 145 de la moartea sa, o conferinţă cu tema „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu”, prilej cu care s-a încercat readucerea în spaţiul public a memoriei ilustrului avocat. Despre personalitatea complexă a lui Emanuil Gojdu a vorbit Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Cu acest prilej, Asociaţia Cultura în Mişcare a lansat în spaţiul public provocarea amenajării, în casa părintescă, de pe strada Traian Moşoiu nr. 1 (sau într-un alt spatiu potrivit) a unei case memoriale/muzeu Emanuil Gojdu. Aurel Lazăr, Iosif Vulcan şi Ady Endre, orădeni iluştri ai timpurilor lor, se bucură fiecare de câte o casă memorială ce le poartă numele. Asociaţia Cultură în Mişcare consideră că o astfel de cinste merită şi Emanuil Gojdu. In vederea prognozatei mutari a statuii din Piata Unirii, am avut o intalnire cu viceprimarul Mircea Malan care a dat asigurari ca statuia va fi preluata de Directia de Patrimoniu a primariei Oradea si va fi depozitata corespunzator pana la amplasarea ei intr-o zona centrala a orasului.

14 martie 2015: Primăria Oradea a dispus „evacuarea” statuii lui Gojdu din zona centrală a oraşului. În prealabil, consilierii locali orădeni au aprobat mutarea acestei lucrări de for public în Centrul Civic. Însă, până ce noul amplasament va fi pregătit pentru statuie, aceasta a fost dezmembrată şi dusă spre depozitare la Ştrandul Ioşia. La data mutarii, niciun expert nu fusese contactat în vederea restaurării sculpturii. Şi aşa destul de degradat, monumentul continua să se deterioreze. Locul ales de executivul orăden pentru reamplasarea statuii ilustrului avocat nu părea să fie agreat de specialişti. „Nu recomandăm amplasamentul nou propus – Piaţa Emanuil Gojdu (Centrul Civic – n.n.), aceasta fiind de factură recentă, cu clădiri la o scară diferită. Recomandăm reamplasarea statuii în centrul istoric, având în vedere contextul istoric în care a trăit Gojdu. Un amplasament indicat ar fi tot în Piaţa Unirii, în vecinătatea Bisericii cu Lună, dată fiind legătura lui Gojdu cu Biserica Ortodoxă, cu românii ortodocşi şi faptul că în vecinătate este casa părintescă (situată pe strada Traian Moşoiu nr.1)”, se arăta în Avizul nr. 25 din 13 februarie 2015 privind demontarea şi mutarea statuii din Piaţa Unirii, emis de Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor, în atenţia Primăriei Oradea.

11 octombrie 2017: Asociatia Cultura in Miscare a publicat un articol referitor la depozitarea necorespunzatoare a statuii lui Emanuil Gojdu in strandul Iosia din Oradea. Articolul respectiv a fost preluat si comentat pe larg atat de presa locala cat si de cea nationala precum si de numerosi membri ai comunitatii locale, CIM reusind astfel sa creeze o dezbatere si interes in jurul acestui simbol al orasului nostru. Ca urmare a demersurilor Cultura in Miscare, s-au sesizat si alte persoane si institutii.

24 octombrie 2017: Deputatul Constantin Codreanu, presedintele Comisiei pentru Comunitatile de Romani din afara granitelor tarii a adresat o interpelare pe aceasta tema premierului roman Mihai Tudose, Prefectului judetului Bihor Ioan Mihaiu si Ministrului Culturii, Lucian Romascanu. O puteti descarca de aici.

16 noiembrie 2017: Domnul deputat a si primit raspunsul solicitat (il puteti descarca de aici). Directia Judeteana de Cultura Bihor a amendat Primaria cu suma de 4000 de lei, amenda contestata acum in instanta de Municipiul Oradea. Tot DJC Bihor a solicitat Episcopiei Ortodoxe de Oradea confirmarea statutului de proprietar asupra casei in care s-a nascut Emanuil Gojdu in vederea demararii procedurilor pentru declararea acesteia drept casa memoriala.

21 decembrie 2017: pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea s-a gasit si o hotarare prin care toate monumentele de for public din Oradea au fost transferate Fundatiei de Protejare a Monumentelor din Bihor de la Directia de Patrimoniu Imobiliar, cu incepere de la 1 ianuarie 2018 in vederea evaluarii, restaurarii si conservarii acestora. Printre aceste monumente se afla si statuia lui Emanuil Gojdu. Puteti descarca de aici proiectul HCL.

3 noiembrie 2017:Cultura in Miscare a remis Primariei Oradea o petitie prin care atrageam atentia asupra degradarii statuii si ne-am oferit ajutorul pentru relocarea acesteia, chiar daca va fi nevoie sa strangem suma necesara acestei operatiuni. Aceasta petitie a ramas, pana la aceasta data, fara niciun raspuns din partea Primariei Oradea. O puteti descarca de aici. Intre timp – conform evaluarii DJC Bihor – statuia lui Emanuil Gojdu a inceput sa se dezintegreze din cauza conditiilor improprii de depozitare (lipsa ureche, o parte din barba, etc).

9 februarie 2018: Asociatia Cultura in Miscare organizeaza un flashhmob in Strandul Iosia cu ocazia aniversarii a 216 ani de la nasterea lui Emanuil Gojdu cu scopul de a atrage atentia asupra degradarii statuii si pentru a cere restaurarea si reamplasarea acesteia conform promisiunilor municipalitatii. Actiunea a reunit zeci de oradeni care au dorit sa participe la eveniment. Uimitoare coincidenta, in timpul serii care a precedat flashmobul, statuia a fost evacuata cu o masina de la serviciul de ridicari auto al primariei intr-o locatie necunoscuta si necomunicata public. Ulterior, presa si oradenii interesati au putut afla ca statuia a ajuns in perimetrul Cetatii Oradea. Primaria Oradea a promis ca statuia va fi restaurata si am urmarit constant acest demers tinand permanent legatura cu sculptorul si restauratorul ales pentru aceasta lucrare.

8 iulie 2018: Restaurarea statuii s-a incheiat. A fost realizată de Ştefan Valentin, restaurator atestat de Ministerul Culturii, prin firma SC Metamorfozys SRL din Alba Iulia, contractul cu acesta prevăzând lucrări de restaurare dar şi asistenţă la amplasare şi finisaje. Statuia va fi reamplasată în Parcul 1 Decembrie, însă soclul va fi modificat. Drept urmare, a fost necesară întocmirea unui proiect tehnic, inclusiv de fundaţie, din cauza greutăţii foarte mari. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, iar apoi lucrările vor fi făcute de firma de construcţii SC Conpila SRL a transmis directoarea Fundaţiei, Angela Lupşea.

1 decembrie 2018: Primaria Oradea scoate la licitatie realizarea a doua grupuri statuare in zona centrala a orasului pentru suma de 5 milioane de lei. Licitatia vizează realizarea şi amplasarea statuii episcopului Roman Ciorogariu în faţa Bisericii cu Lună şi cea a episcopului Radu Demetriu în faţa Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae. Tot in curtea Catedralei Greco Catolice va mai fi amplasata statuia lui Iuliu Maniu iar statuia lui Mihai Viteazul va fi inlocuita cu cea a Regelui Ferdinand. Devine evident faptul ca statuia lui Emanuil Gojdu nu mai are loc in acest conglomerat de monumente.

30 ianuarie 2019: Consilierii locali au aprobat cu 22 de voturi pentru, din partea reprezentanţilor PNL şi UDMR, şi doar 5 voturi împotrivă, din partea PSD, redenumirea Pieţei Emanuil Gojdu în Piaţa Mihai Viteazul urmand ca statuia lui Emanuil Gojdu sa fie amplasata in Parcul 1 Decembrie iar statuia lui Mihai Viteazul sa fie mutata din Piata Unirii pe fostul amplasament destinat lui Emanuil Gojdu, in Centrul Civic Oradea.

9 februarie 2019: Asociatia Cultura in Miscare “aniverseaza” 217 ani de la nasterea lui Emanuil Gojdu, de data aceasta in incinta Cetatii Oradea.

Detalii eveniment AICI.

Culturainmiscare.ro

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////

 

( CATEVA )Secrete ale Mineriadei: 1990, manipulări feseniste ca la carte (marca-ZIARISTI DE DUZINA)

 

„O anumită parte a presei“ n-a ezitat să-i facă lui Ion Iliescu o campanie electorală profesionistă. Printre adoratorii feseniştilor se regăsesc voci incisive din presa de astăzi. Jurnalista Corina Drăgotescu îl slăvea, în ianuarie 1990, pe „domnul Iliescu al nostru“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ VIDEO Secretele Mineriadei/ Imagini șocante, în premieră, cu eveniment… Secretele Mineriadei / Radu Câmpeanu :„Ne-am luptat cu nişte comunişti… Revoluţionarii şi „Noii Golani” vor să facă marş până la casa lui Ilie… Înainte de sinistra descindere a minerilor în Bucureşti la 14  iunie 1990, publicaţii precum „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Libertatea” şi „Azi” înfierau fenomenul „Piaţa Universităţii” şi partidele istorice. „Adevărul” se pretindea „cotidian independent”, în timp ce „Azi” nu făcea un secret din faptul că este oficiosul Puterii. Mai citiţi şi: Misterele Revoluţiei: „Adevărul”, două luni de dezvăluiri Miron Cozma se întoarce: „Avem multe de discutat!” La cârma diversiunilor din presă se afla, din umbră sau explicit, Silviu Brucan, un personaj-cheie al „regimului Iliescu”, responsabil cu „direcţionarea” acestui segment din aşa-zisa presă liberă. Nu întâmplător, dintre metodele de manipulare folosite de jurnaliştii de la „Adevărul”, cele mai multe aduceau aminte de apucăturile propagandistice din anii ’50, când Brucan tuna şi fulgera în „Scînteia”. Din cadru lipseau doar procesele-fantomă şi gloanţele în ceafă. Manipularea, uşor mai sofisticată, se făcea pe mai multe fronturi: prin intermediul unor opinii de la cititori, întotdeauna pro-FSN, scrisori, unele măsluite, dar şi direct, prin „peniţele” jurnaliştilor. „Adevărul” publica înainte de alegerile din mai 1990 o serie de epistole, venite pe adresa redacţiei, care discreditau vădit fenomenul „Piaţa Universităţii”  şi îl puneau într-o lumină aproape sacră pe Ion Iliescu. „Regret atitudinea politică a fiicei mele” Astfel, un oarecare Paul Crăciunescu apare în „Adevărul” la rubrica „Cititorii despre Piaţa Universităţii” declarând, halucinant, că, neîndoielnic, „Piaţa” este un fenomen „comunist”:  „După opinia mea, această zonă reprezintă de fapt singura zonă cu adevărat comunistă din România, atât de comunistă, încât, Ceauşescu dacă ar trăi, şi-ar putea recunoaşte «visul de aur» cu care ne-a ameninţat 25 de ani.” La aceeaşi rubrică este publicată o scrisoare „sensibilă” şi elucubrantă de la o mamă – Verdiana Ghimişi (!) – către fiică-sa – Claudia -, prezentată drept o corespondenţă de la Botoşani. Doamna Verdiana i se adresează Claudiei, grevistă a foamei, sugerând că nu este o „golancă” de bună-credinţă, ci o naivă care a fost mituită. „Ca mamă, regret atitudinea ei politică, dar aş fi mulţumită dacă aş şti că a ales-o în urma unei chibzuinţe mature şi, nu aşa cum mă tem, din cauza unei atracţii materiale”, scrie redacţiei „Adevărul” botoşăneanca Ghimişi. Scrisoarea este intitulată tulburător: „Temerile unei mame”. Papagalii împăiaţi din Piaţă Jurnaliştii  de la „Adevărul”  nu se sfiesc să discrediteze greviştii foamei. Semnificativ este un articol semnat de Al. Gavrilescu şi intitulat  „Ce mănâncă oare la prânz cei aflaţi în greva foamei?”. Reporterul Gavrilescu descinde în registrul camerei de gardă al Spitalului de Urgenţă ca să „descopere” că 17 dintre greviştii din Piaţa Univeristăţii nu fac, de fapt, foamea. Mini-ancheta, vădit diversionistă, se încheie nervos: „Zilnic, laboratorul de analize medicale al Spitalului de Urgenţă efectuează între 200 până la 500 de recoltări probe de sânge. Cazuri grave şi disperate. Printre ei, greviştii. Concentraţia de glucoză, determinată de aparatura de specialitate, indică normalitatea. Nimeni nu acuză simptome de leşin sau ameţeală.” Din aceeaşi categorie, însă cu o scriitură mult mai descriptivă, un articol semnat de Dim. Rachici, „Sărmana mea Universitate!”,  surprinde elemente marginale ale Pieţei Universităţii, încercând să spună că aceasta a devenit un talcioc. „Aici se vând de toate – de la ciorapi de damă până la conştiinţe! Aici, limbajul folosit între grupuri adverse este adeseori poluant şi degradant. În cele ce urmează, ofer o listă – desigur, incompletă – cu produsele propuse spre vânzare sub zidurile impunătorului edificiu de cultură: ţigări şi cafea, la preţ piperat; ceapă verde, pătrunjel şi mărar; casetofoane şi «Oblio»; pantaloni, maiouri, şi bikini, papagali împăiaţi, poze cu crişti, artişti şi prezervative; etichete pe care scrie «golani»; şi inşi care le poartă, unii dintre ei aducând, pronunţat, chiar a… golani.” Articolul „Topoare, droguri şi alte produse din import”, semnat de L. Ciubotaru şi L. Duţă merge chiar mai departe, semnalând că Piaţa nu este altceva decât un  „puci legionar”. Toate aceste invective sau aluzii amintesc de discursul şi filosofia lui Ion Iliescu pe care directorul ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, le transformase în crezuri „deontologice”.  Scrisori şi strigăte Una dintre formele cele mai urâte de manipulare este scrisoarea lui Radu Catană, elev în clasa a X-a la Liceul „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, publicată integral de cotidianul „Adevărul”. Elevul îşi începe epistola adresată „părinţilor noştri” cu un îndemn la linişte – acelaşi îndemn pe care Ion Iliescu îl profera încă de la începutul „fenomenului Piaţa Universităţii”. „Părinţi ai noştri, liniştiţi-vă, pentru a avea curajul să vă bucuraţi împreună cu noi!”, scrie elevul Catană. Seria de manipulări continuă cu un articol de fond, scris de Darie Novăceanu cu cinci zile înainte de alegerile de la 20 mai 1990.  „Am stat aici, îmbrăţişaţi cu ţara”, îşi intitulează Novăceanu articolul în care deplânge felul în care poporul „a păşit cu stângul” în campania electorală. Novăceanu mai vorbeşte şi despre nişte interese ascunse, mai ales ale partidelor istorice, care vor să discrediteze alegerile libere şi, deci, să-l mazilească pe „bietul” Ion Iliescu. Editorialul lui Novăceanu se încheie metaforic, cu un strigăt mut, chipurile a neputinţă, în faţa fărădelegilor: „Nu ştiu care-i senzaţia trăită de cei care strigă în faţa deşertului fie el Sahara, Gobi sau Atacama, dar probabil nu-i diferită mult de cea pe care o trăiesc eu.” Toţi oamenii preşedintelui Iliescu Principala responsabilitate pentru campania de diversiune din presa scrisă a anului 1990 o poartă şefii unor ziare ca „Azi” (Octavian Ştireanu, Vasile Ailenei, Iosif Boda, Claudiu Iordache, Cătălin Iorgulescu,  Sorin Vornicu), „Libertatea” (Octavian Andronic”) sau „Adevărul” (Darie Novăceanu, Sergiu Andon, Constantin Stănescu). Conform declaraţiilor lui Petre Mihai Băcanu, Adrian Sârbu, astăzi mogul media internaţional a fost primul cenzor al presei române „libere”, impus de Silviu Brucan. Corina Drăgotescu şi „domnul Iliescu al nostru” Corina Drăgotescu a refuzat să explice iubirea pe care o purta „democraţiei originale” şi textele scrise în genunchi în raport cu Puterea din 1990. „E treaba voastră dacă vreţi să trăiţi în trecut. Eu vreau să trăiesc în viitor”, a fost singurul comentariu al jurnalistei înainte de a închide telefonul. Corina Drăgotescu milita pentru o „democraţie originală“ Cuvintele aşternute de ziaristă în „Adevărul” se pliau perfect peste cadrul de gândire al lui Ion Iliescu. În dialogul cu ambasadorul sovietic Evgheni Tiajelnikov, la 27 decembrie 1989, viitorul preşedinte al României menţiona că se vor încuraja mai multe curente politice în cadrul Frontului Salvării Naţionale, ci nu un pluripartidism veritabil (care îngrijora Moscova). Slăvindu-l pe „domnul Iliescu al nostru” în lupta cu Ion Raţiu, Corina Drăgotescu scria, la începutul anului 1990, un text halucinant: „Revoluţia din România a fost unică în lume şi nu văd de ce nu am fi în continuare unici prin instituirea unei noi forme de democraţie. Oare democraţia reflectă o doctrină cu caracter închis, putând să funcţioneze numai prin sistemul clasic al partidelor?” Astăzi moderatoare TV care „combate” cu aplomb despre tarele vieţii politice româneşti, Corina Drăgotescu înfiera în urmă cu douăzeci de ani „golanii” din Piaţa Universităţii. Nu există niciun singur text semnat de Corina Drăgotescu în prima jumătate a anului 1990 care să nu fie pe linia fesenistă trasată de directorul Darie Novăceanu ziarului „Adevărul”. Cât despre „domnul Iliescu al nostru”, Corina Drăgotescu puncta în finalul articolului „Leu-tramvai”, din 30 ianuarie 1990, adresat direct lui Ion Raţiu: „V-aş ruga să transmiteţi domnului Ion Mazilu-Crângaşu că domnul Iliescu al nostru are prenumele de Ion, iar nu de Ilie, cum greşit l-a numit domnia sa. Să înţeleg oare că a dorit dumnealui să fie «naşul» domnului Iliescu? Atunci poate îşi mai aduce aminte, de acolo, de la New York, că datina străbună cere să se prezinte cu un miel”. „Ziarele pe care le transformam cu entuziasm în torţe, «Adevărul» şi «Azi», erau absolut abjecte.” Zoe Petre profesoară de istorie Scrisoare deschisă către Ion Raţiu Salut venirea în ţară a domnului Ion Raţiu şi sînt fericită aflînd că românii  răspîndiţi prin atâtea puncte ale globului nu au uitat să-şi îndrepte gîndurile către patria lor, Uniunea Mondială a Românilor Liberi fiind cea mai bună dovadă că ei, fraţii noştri, au simţit nevoia să fie împreună pentru a demonstra lumii unitatea de spirit a poporului român. Ceva în mine însă s-a năruit, făcînd să dispară bucuria acelei clipe, cînd  am crezut sincer în intenţiile bune ale domnului Raţiu, atunci cînd întîmplător mi-a căzut în mînă ziarul „Românul liber” al cărui director este domnia sa. (…) Revoluţia din România a fost unică în lume şi nu văd de ce nu am fi în continuare unici prin instituirea unei noi forme de democraţie. Oare democraţia reflectă o doctrină cu caracter închis, putînd să funcţioneze numai prin sistemul clasic al partidelor? Astea sînt lecţiile de democraţie pe care le oferiţi cu atîta dărnicie tineretului, poporului român?! (…) Nu, domnule Raţiu, nu avem nevoie de democraţie de import şi nici de noi „revoluţionari de profesie.” Corina Drăgotescu, articolul „Leu-tramvai” din 30 ianuarie 1990, publicat în „Adevărul” (Facsimil 1). Sergiu Andon: „Cine loveşte în democraţie” De-a lungul timpului, actualul avocat Sergiu Andon, fost ziarist de frunte la „Scînteia” şi „Adevărul”, a avut mai multe accese de furie împotriva celor care au pus la îndoială orientarea „democratică” a regimului Iliescu şi nu s-a sfiit să-i calomnieze. Sergiu Andon Un exemplu din „Adevărul” din 20 februarie, despre cei care contestaseră la 18 februarie puterea fesenistă: „Au mînuit ceea ce sînt în stare: sişul, levierul, ranga; pumnul, urletul, fluierătura, isteria.” Concluzia lui Andon este că „Revoluţia a slabit din intensitate şi asta e rău” şi de aceea ar fi apărut „anarhia”. Revoluţia a slăbit din intensitate, şi asta e rău. Ea trebuie să continue, pentru că sînt încă multe, multe de îndepărtat şi de înnoit. Una dintre dovezile că Revoluţia a slăbit din intensitate este proliferarea anarhiei. Manifestări anarho-efracţioniste au existat şi în momentele cele mai înalte şi înălţătoare ale evenimentelor. (…) Ce a rămas în stradă? Cu excepţia manifestaţiilor politice ocazionale şi desfăşurate conform legii, topul revendicărilor a început să se limiteze la probleme de breaslă, locale, ale grupurilor sau chiar individuale. Uneori (cum a fost cazul revendicărilor militarilor sau cineaştilor), dimensiunile lor au sporit prin receptivitatea încă greoaie a factorilor competenţi să ia măsuri. Totodată, au fost amplificate printr-un soi de aparte de „majoritate-mută”, prin predispoziţia dintotdeauna a bucureşteanului, exacerbată în anii secetoşi ai dictaturii, de a asista la ceea ce se întîmplă. În plus, noul folclor al lozincilor versificate a divagat spre un scop în sine, reanimînd talentul strămoşesc pentru cimilituri. Acestor fenomene permisibile li s-a asociat germenele anarho-efracţionismului, ţinut pînă acum în frîu de prezenţa revoluţionară autentică. Pe măsură ce miza politico-socială a demonstraţiilor din stradă a scăzut iar lupta politică a fost depreciată parţial prin confruntări comice, curtezanii Codului penal, aflaţi, cu instinctul sigur al păduchilor, oriunde se iscă aglomeraţie, au trecut la acţiune. Ce mari motivaţii şi deziderate revoluţionare au fost disputate duminică şi luni în „Piaţa ghilotinei”? Procese de intenţie confuze sau pripite, atacuri la persoană fără reproşuri concrete şi… cam atît. Democraţia avea obiect doar pe jumătate. O semidispută, cu semiconvingere. (…)Oare nu cumva terorismul politic, dovedit de atîtea ori abil în a-şi schimba înfăţişarea, armele, ţinta şi tactica, recurge acum la cel mai perfid mod de a lovi democraţia: discreditînd-o ea însăşi?! E un motiv în plus să cerem organelor legii să-şi facă datoria, să lămurească cine degradează manifestaţiile normale, cu ce scop şi la Instigarea cui o face. Sergiu Andon, „Cine loveşte în democraţie”, articol din 20 februarie 1990, publicat în „Adevărul” (Facsimil 2) Facsimil 2: un articol marca Sergiu Andon Tatăl Romaniţei Iovan şi „menirea tinerească” Dintre toate publicaţiile vremii, ziarul „Azi” era cel mai vehement. Din unghiul de vedere al „regimului Iliescu”, participanţii la fenomenul „Piaţa Universităţii” trebuiau demonizaţi. Un articol semnat O.T. şi publicat la 9 mai 1990 întreţinea teza fesenistă a „elementelor” declasate care îndrăzneau să conteste confiscarea Revoluţiei de către grupul Iliescu. Fragmentul e reprezentativ: „Cine mai vine în Piaţa Universităţii? (…) Oameni de bine (şi de culoare) anexaţi mişcării cu program de lucru în regulă, la început contra 500 de lei (cu buletinul garanţie), apoi din ce în ce mai mulţi bani pe masura «uzurii protestatare». (…) Oameni de şi mai bine, care nu se dau în lături de a condiţiona în gura mare asanarea societătii den asasinatul politic”. Trecerea în barca fesenistă O critică energică tineretului „deturnat” aducea şi Geo Ciolcan, tatăl creatoarei de modă Romaniţa Iovan şi poet comunist minor, autorul „nemuritoarelor” versuri dedicate Partidului Unic: „Şi izvoare vor cânta în mers/ Imnul muncii pe arcuş de rouă,/ Caligrafiind în univers/ Primăvara ce ne-ai dat-o nouă” („Primăvara Partidului”). La 24 mai 1990, Geo Ciolcan, trecut rapid în barca fesenistă, lovea fără milă în partidele istorice, care îi stăteau „ca o sulă în coaste” preşedintelui Ion Iliescu. „Confuzia politică, degringolada, drogurile şi viaţa de moravuri uşoare, deturnarea unei părţi a tineretului de la adevărata lui menire tinerească, specularea unor sloganuri şi a unor surogate de promisiuni – iată cu ce ne-au «pricopsit» PNŢ-c.d. şi PNL”, scria Geo Ciolcan în articolul „O mamă, dulce mamă”. Două zile mai târziu, tot în „Azi”, în articolul „Totul de vânzare în «pântecele Bucureştiului»”, Rodica Ciobanu, viitoare editorialistă la „Gândul”, puncta: „Ziua, Piaţa Universităţii oferă un spectacol între comic şi tragic, de un realism crud”.

 

Citeste mai mult: /adevarul.ro/news/eveniment/secretele-mineriadei-1990-manipulari-feseniste-carte-1_50ae6cd37c42d5a6639c9a22/index.html

 

///////////////////////////////////////////////////

(INCA )Un uriaş combinat siderurgic este vândut la fier vechi. Din mii de salariaţi, au mai rămas câteva sute

 

 

Un mare combinat siderurgic, care încă mai produce ţevi, este pe cale de dispariţie, activele societăţii, construcţii şi terenuri, fiind vândute. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cum s-a ales praful de domeniul schiabil din Neamţ. 14 milioane de eur… Afaceri necurate cu certificate de vaccinare. Trei doctoriţe şi o asis… Viaţa nomadă a românilor care dau ocol Australiei. „Fiecare zi trebuie… „Marea privatizare“ a industriei româneşti edificată în anii comunismului a fost, în foarte multe cazuri un eşec, mult aşteptul reviriment nepetrecându-se. Rând pe rând, unităţile vândute la preţuri care au stârnit întrebări au sucombat, ajungând ruine, fiind doar sursă de fier vechi sau a unor afaceri cu terenuri.   Nici prin judeţul Neamţ situaţia nu a fost alta, fabrici imense, odată privatizate, „semnându-şi“ condamnarea la moarte. Şi au rămas doar subiect de discuţii pentru zecile de mii de oameni care au lucrat cândva acolo. Un exemplu este fostul Combinat de Fire şi Fibre Sintetice sau Institutul de Cercetare de la Săvineşti, situate lângă Piatra Neamţ.    În unele cazuri chiar nu era nimic de făcut, deoarece capacităţile de producţie erau depăşite din punct de vedere al rentabilităţii, funcţionînd din inerţie, cu costuri mai mari decât profitul obţinut. S-a încercat retehnologizarea, dar realităţile economice pe plan european şi mondial şi-au spus cuvântul.    În anul 2003, unul dintre marile combinate siderurgice privatizate a fost Petrotub Roman, cel mai mare producător de ţevi nesudate din Europa de Est, considerat  a fi „plămânul“ oraşului şi al zonei, loc în care munceau vreo 10.000 de oameni. A fost vândut industriaşului anglo-indian Lakshmi Mittal, la un preţ de 50 de milioane dolari, care a fost considerat foarte mic. În anii de după ce firma a devenit privată, parte din capacităţile de producţie au fost oprite sau vândute, pentru că au fost considerate nerentabile.     Au fost realizate modernizări la laminoare, considerate de sindicalişti ca insuficiente, dar pe piaţa internaţională concurenţa era cruntă, un cuvânt greu de spus având fabricile din spaţiul ex-sovietic, care-şi exportau producţia cu preţuri infime. Şi aşa se face că, în ultimii ani, Petrotub Roman, devenită Mittal Steel şi apoi Arcelor Mittal Product, a înstrăinat construcţii şi terenuri. În acest context, în spaţiul virtual au apărut fotografii în care sunt surprinse ce a mai rămas din halele fostului colos industrial.    „Nu avem motive de bucurie în aceste zile tulburi şi triste pentru ţevari“  Unul pe care regimul comunist îl considera strategic, pentru că producţia putea fi lesne orientată la fabricarea, în caz de necesitate, de ţevi pentru tunuri, tancuri şi arme de infanterie. Despre ceea ce se întâmplă în societate a detaliat, pentru cotidianul „Monitorul de Neamţ“, Gheorghe Coroban, lider de sindicat:      „Zilele acestea am marcat 32 de ani de sindicalism la această unitate, dar nu avem motive de bucurie în aceste zile tulburi şi triste pentru „ţevari”. Am urmărit şi noi tot felul de filmuleţe publicate pe paginile de socializare, care arată modul în care a fost destructurat combinatul de la Roman“.    Sindicalistul a mai spus că au fost dezmembrate şi valorificate capacităţile care nu mai produceau de ani de zile şi că erau promisiuni de realizare a unor investii, care să mai asigure nişte locuri de muncă. În locul unde era Laminorul de 6 ţoli trebuia să se facă o fabrică de plase de sârmă, iar în altă parte se vorbea de o investiţie a firmei Amazon.    „Totul se dezmembrează şi se vinde. Fierul beton, la fier vechi şi cimentul concasat, pentru drumuri. La începutul acestui an, în fabrică mai lucrează 360 de salariaţi. Ni se mai promite că Laminorul de 16 ţoli va mai funcţiona, dar avem îndoieli că fabrica va mai rezista în condiţiile creşterilor de preţ ale gazului metan şi energiei electrice“, a mai afirmat Gheorghe Coroban.    În august 2021, firma Arcelor Mittal Tubular Products Roman anunţa că vinde diverse bunuri, între care un teren de 82.129 de metri pătraţi şi construcţii industriale cu suprafaţa construită de 58.454 de metri pătraţi, respectiv corp Hală laminor 20, un depozit, corp castel apă, corp pompe apă, corp turn de răcire, etc. Societatea menţiona că preţul minim de vânzare era de  4.700.000 de euro.      Se mai menţiona că echipamentele funcţionale montate în cadrul Halei laminor 20 nu constituiau obiectul vânzării. Alte bunuri ce puteau fi achiziţionate erau un teren cu construcţii şi cale ferată cu suprafaţa de 38.054 metri pătraţi, altul cu construcţii pe o suprafaţă de 5.759 metri pătraţi şi un teren intravilan cu construcţii, cu suprafaţa de 26.746 metri pătraţi.

 

Citeste mai mult: adev.ro/r5qfrw

 

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/un-urias-combinat-siderurgic-vandut-fier-vechi-mii-salariati-mai-ramas-cateva-sute-foto-1_61e180e65163ec4271b8928f/index.html

Blog de succes: “Noul ambasador al SUA în România nu este un homosexual ca Gitenstein”. “Iliescu, Băsescu, Ponta, Udrea… ar trebui judecaţi pentru înaltă trădare şi împuşcaţi”

“Discutia incepe simplu cu un “How are you?” de la noul ambasador. Fermitatea cu care controleaza totul si autoritatea naturala imi spun ca tipul nu e deloc o domnisoara si nici vreun homosexual ca Gitenstein. Se vede ca a facut de toate la viata lui. In ciuda aparentelor e un tip dur si are niste obiective clare. Vorbeste deschis despre Rusia, despre evolutia zonala dupa asa zisa revolutie din ‘89, despre interesele americane in zona. Vorbeste deschis si direct fara diplomatie profitand ca nu exista urma de presa la aceasta intalnire.”

Extrasul de mai sus, în care este redat începutul unei întâlniri exclusiviste a noului ambasador al SUA la Bucureşti cu “elita” de “business” din România, este preluat de la unul dintre cele mai citite bloguri româneşti ale platformei wordpress – https://reportajelive.wordpress.com -, scris de un personaj anonim care susţine că ar fi participat la această reuniune. Relatarea este interesantă şi vă învităm să o parcurgeţi aici: Security isn’t free…

Într-o altă postare de succes, despre războiul cu mafia transpartinică şi transnaţională dus de DNA şi SRI, autorul blogului, care pretinde că face parte din elita numită, publică un rechizitoriu al clasei politice actuale oferind şi o sentinţă definitivă cel puţin la fel de interesantă:

“Indivizii acestia Iliescu, Basescu, Ponta, Videanu, Ghita, Udrea, Hrebencic, Vosganian, Tariceanu, Dragnea, Oprea, Nastase, Isarescu plus inca cateva mii de corupti si tradatori sunt sistemul despre care va spuneam in posturile mai recente sau mai vechi. Sunt sistemul care a controlat Romania de foarte multi ani. Sunt cancerul acestei tari. Din cauza lor ati plecat cu milioanele din tara, din cauza lor va mor copii in spitale, din cauza lor va dati peste 70% din venituri ca impozite directe si indirecte ca sa ii fure ei, din cauza lor Romania este cea mai saraca tara din Europa. Nu este vorba numai de furturile de peste 150 de miliarde de dolari din ultimii 25 de ani. Acesti indivizi trebuie judecati pentru inalta tradare si impuscati. Sunt multi care citesc acest blog si sper ca acest articol  va ajunge si la unul din ei”, scrie bloggerul anonim, care însă dă mai multe indicii despre persoana sa cu riscul de a fi depistat imediat de un observator mai atent al întrunirii cu noul ambasador al SUA. Daca acestea nu sunt false.

Ceausescu la Congresul al XIV-lea – 24 Noiembrie 1989 – Foto Bernard Bisson – Sygma – Corbis via Ziaristi Online

Revoluţia română din decembrie 1989 (IV): Evaluarea „celor mai bune dovezi“

de Larry Watts

Utilitatea oricărei probe de primă mână pentru evaluarea conducerii politice (fie că e vorba de stat, de guvern sau de partid) este direct dependentă de originea şi intenţia sa. Există deseori o diferenţă mare între politica declarată – produsă pentru consumul public şi exprimată în declaraţii oficiale şi rapoarte mass-media – şi politica reală reflectată de rapoarte interne, planificare şi implementare militară şi operaţiuni clandestine.

Orice comparaţie detaliată a celor două documente justificative în orice ţară arată că guvernele deseori nu vor să spună, de fapt, ceea ce spun. (Vezi şi J. L. Gaddis, „Expanding the Data Base: Historians, Political Scientists, and the Enrichment of Security Studies,” International Security, vol. 12, no. 1 (1987): 7, 9)

Istoricii clasează sursa primară conform exactităţii, acurateţii şi vulnerabilităţii lor la manipularea interesată. Cel mai puţin exacte şi de încredere sunt rapoartele media. Din cauza unor motive diverse, presa ca instituţie este cea mai vulnerabilă la manipulare internă şi externă.

Comunicatele publice stabilesc poziţii oficiale şi reacţii, şi chiar dacă sunt, de obicei, mai precise în ceea ce priveşte politica declarativă, sunt, de asemenea, o formă de publicitate politică conştientă de propria putere – o imagine a politicii pe care liderii o proiectează în mod intenţionat populaţiei autohtone, aliaţilor şi adversarilor – şi tocmai de aceea nu este o reflectare fidelă a politicii actuale.

Mult mai corecte sunt corespondenţele şi instrucţiunile diplomatice. Cu toate acestea, diplomaţii folosesc adesea declaraţii false, dezorientări intenţionate, şi subterfugii conform direcţiei date de superiorii lor în atingerea obiectivelor de stat şi naţionale. Şi, ocazional, liderii îşi conduc eronat propriii diplomaţi pentru a atinge aceste scopuri; astfel că diplomatul crede cu adevărat în direcţionarea greşită pe care o propagă şi, prin urmare, face acest lucru mult mai credibil.

Cele mai exacte şi mai sigure sunt deciziile executive, discuţiile interne şi instrucţiunile intra-guvernamentale care nu sunt destinate publicului larg. Aceste documente reflectă cel mai bine adevăratele intenţii şi politici. Planurile militare, planurile serviciilor de informaţii, precum şi deplasările forţelor acestora sunt considerate deseori indicatori foarte precişi ai intenţiei şi politicii. Cu toate acestea, astfel de instituţii sunt mai sensibile la inerţia birocratică şi pot reflecta politici defuncte ale foştilor lideri, regimuri şi situaţii internaţionale, mai degrabă decât politica actuală din timpul perioadelor de tranziţie. Planurile şi desfăşurările din epoca Brejnev-Andropov-Cernenko, care în cea mai mare parte au rămas în vigoare în armata sovietică şi în KGB, sub politica noua a lui Gorbaciov intitulată „Noua gândire în politica externă“ în timpul perioadei 1988-1991, oferă un exemplu în acest sens.

Ceteris paribus, deciziile executive şi discuţiile guvernamentale interne care nu erau menite consumului public depăşesc uşor rapoartele media în ceea ce priveşte acurateţea şi credibilitatea. Acestea sunt preferate rapoartelor din presa internaţională care, de obicei, sunt cel mai puţin probabile să reflecte cu exactitate deliberările interne, deciziile şi intenţiile unei conduceri străine. Acolo unde un raport media contrazice un raport intern actual, raportul intern constitutie de departe o dovadă mai bună – desigur, dacă nu se poate demonstra că a fost creat special pentru a fi „scurs“ publicului sau cu scopul de a dezinforma.

A fost sau nu Ceauşescu îngrijorat de „turiştii sovietici“?

În discuţiile sale despre revoluţia română din decembrie 1989, Richard Andrew Hall răstoarnă această ierarhie, respingând importanţa dezbaterilor interne documentate ale conducerii în favoarea rapoartelor presei internaţionale care îi validează argumentul, acceptând şi promovând afirmaţiile lor ca fapte adevărate. Având doar această bază slabă, Hall face apoi afirmaţii care depind de acestea, astfel încât cititorul neatent este condus într-un deşert de speculaţii şi autocontradicţie.

De exemplu, Hall susţine că regimul Ceauşescu nu a fost deosebit de preocupat în ceea ce-i privea pe „turiştii“ sovietici în decembrie 1989, conform unui raport al Agence-France Presse (AFP) din 19 decembrie, 1989. Potrivit jurnalistului francez, un grănicer român a declarat că „graniţa a fost închisă pentru toată lumea, mai puţin pentru sovietici!“ În peste 12 postări de blog, Hall insistă că acest lucru demonstrează că regimul nu a fost nici îngriijorat, nici nu a luat măsuri speciale împotriva „turiştilor“ sovietici (AFP 19/12/89 reprodus în Hall).

Spre meritul său, după prima sa utilizare a acestei probe în disertaţia scrisă în anii ’90, Hall a citat transcrierile publicate ulterior de la şedinţa Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român (PCR) din 17 decembrie 1989, în care Ceauşescu condamna „turiştii“ blocului sovietic şi ordonă să fie închis imediat.

„Am dat, de altfel, indicaţia să se întrerupă orice activitate de turism. Nu trebuie să mai vină niciun turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj. De asemenea, să se întrerupă micul trafic de frontieră imediat. Am dat ordin la Ministerul de Interne, dar trebuie chemaţi şi cei de la turism imediat, iar locurile neocupate să fie date la cetăţeni români. Nici din ţările socialiste să nu mai vină, în afară de Coreea, de China şi din Cuba. Pentru că toate ţările socialiste vecine nu prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi. Întrerupem orice activitate de turism. La toate judeţele se va declara stare de alarmă. Unităţile militare, ale Ministerului de Interne, ale Securităţii sunt în stare de alarmă. Să dăm la teleconferinţă indicaţia ca să se ia toate măsurile faţă de orice încercare, pentru că trebuie să apărăm independenţa patriei şi a socialismului împotriva oricăruia, indiferent cine este. Acestea sunt problemele care se pun acum.“ (Hall citează documentul aşa cum a fost publicat în M. Bunea „Praf în ochi“ (1994): 34. Originalul a fost găsit în arhivele curţii militare de către V. Roncea şi reprodus aici CPEX Transcript 12/17/89).

„Turismul“ blocului sovietic – singurul „turism“ semnificativ din acea perioadă – a fost de asemenea blamat în teleconferinţa care a urmat îndată după şedinţa PolExCom:

„Am stabilit să nu mai primim în perioada următoare turişti străini şi să nu mai aibă loc aşa-zisul mic trafic de frontieră. Îl suspendăm! Vom reveni mai târziu. Acum nu avem timp de mic trafic de frontieră! Fiecare să se ocupe de problemele lor! Nu trebuie să admitem, şi oricine, şi străinii, dar şi din ţara, care sînt prinşi că desfăşoară activitate antisocialistă trebuie loviţi fără cruţare, fără niciun fel de justificare şi trebuie să supunem poporului clar, nu să umblăm cu subînţelesuri! (Arhiva Naţională, fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 338/1989; Vezi şi pagina 8 din Teleconference 12/17/89)

Cum reuşeşte Hall să se descurce cu toate astea?

El insistă că Ceauşescu a fost pur şi simplu paranoic şi susţine că, din moment ce „Ceauşescu a ordonat nu doar ca turiştii sovietici, dar ca toţi turiştii, din est şi din vest“ să fie opriţi, dictatorul nu era îngrijorat în mod deosebit de prezenţa „turiştilor“ sovietici. (Hall, despre turiştii sovietici #1)

 

Problema cu raţionamentul lui Hall este faptul că acea plângere specifică a fost făcută doar împotriva „turiştilor“ sovietici. În afară de cei câţiva diplomaţi stabiliţi la Bucureşti care încercau să viziteze Timişoara, singurii din vest erau jurnaliştii care veniseră să asiste la plenara PCR în noiembrie şi nu mai plecaseră. Deşi Ceauşescu nu a menţionat niciodată „turiştii“ occidentali, el a făcut referire la ţările sovietice de trei ori. Prima dată, când a dispus ca niciunia dintre cetăţenii din blocul sovietic să i se permită intrarea în România, apoi să sublinieze că niciunul dintre ei nu este de încredere, şi în cele din urmă, că toţi „turiştii“ trimişi în România din ţările socialiste au venit ca agenţi de spionaj ostili. Şi trimiterea repetată la „micul trafic de frontieră“ se poate referi doar la traficul în România de la vecinii săi socialişti.

Turismul, oprit la graniţe de Ceauşescu

Hall respinge mai multe dovezi recente cu privire la preocuparea lui Ceauşescu pentru „turiştii“ sovietici într-un mod similar. Luaţi în considerare, de exemplu, corespondenţa dintre Bucureşti şi ambasada sa în Moscova, în decembrie 1989. (Reprodus iniţial în D.Preda şi M. Retegan, 1989: Principiul Dominoului (2000): 445-498. O parte din această corespondenţă este tradusă în M.Munteanu, „Noi dovezi ale crizei din 1989 din România“: 3-11, Munteanu – Corespondenţă despre turiştii sovietici)

Potrivit lui Hall, această corespondenţă diplomatică „nu menţionează niciodată“ şi nu protestează faţă de „prezenţa sau comportamentul <<turiştilor sovietici>> în România în timpul acestor zile haotice de criză pentru regimul ceauşist“. (Hall, despre Corespondenţa diplomatică română).

 

Unii se întreabă dacă Hall a citit cu adevărat corespondenţa diplomatică pe care o reproduce. Şedinţa PolExCom din 17 decembrie nu i-a identificat doar pe „turiştii“ sovietici ca agenţi care au intrat în ţară pentru a face spionaj ostil – ceea ce se califică sigur ca „menţionarea“ comportamentului sovietic în România şi „protestul“ faţă de el – a dispus, de asemenea, oprirea tuturor turiştilor din blocul sovietic (Telegrama nr. 20/016 750, 12/17/89). Raportând despre punerea în aplicare a ordinului din 17 decembrie a doua zi, ambasadorul român de la Moscova a menţionat că: „Începând din dimineaţa zilei de 18 decembrie a.c., cetăţeni sovietici au început să facă apeluri telefonice la Ambasadă, de la punctele de frontieră cu România, semnalând că sunt sute de maşini cărora nu li se permite intrarea în ţara noastră şi anticipăm că autorităţile sovietice vor solicita explicaţii în legătură cu decizia luată“. Apoi a cerut instrucţiuni despre cum să răspundă cererilor sovietice pentru a explica închiderea graniţelor. (Doc. 258 în Preda şi Retegan; Doc. 1 în Munteanu – Corespondenţă despre turiştii sovietici)

Explicaţii oferite Moscovei pentru închiderea graniţelor

Pe 21 decembrie, ambasadorul român i-a explicat Ministerului de Externe sovietic că închiderea graniţelor „pentru cetăţenii sovietici, îndeosebi turişti“ a fost o măsură „temporară“, „privind limitarea accesului unor grupuri de turişti străini“, aşa cum Moscova a impus „restricţii privind călătoriile turiştilor români“ către Georgia şi Armenia. Ambasadorul a sugerat ulterior legătura dintre „turiştii“ sovietici şi agenţii de spionaj urmând o reiterare a „hotărârii României de a respinge orice încercări de amestec în treburile interne şi de a întreprinde măsuri hotărâte împotriva oricăror acţiuni provocatoare şi diversioniste iniţiate de cercuri reacţionare, antiromâneşti, de serviciile speciale şi oficinele de spionaj străine“. (Doc. 278 în Preda şi Retegan; Doc. 4 in Munteanu – Corespondenţă despre turiştii sovieteici)

Într-un document aparent omis de Hall (şi de Munteanu), Ambasada României la Moscova a relatat despre transmisiunea televiziunii sovietice pe 19 decembrie, că „închiderea în mod unilateral de către ţara noastră a graniţei“ şi a prezentat comunicatele oficiale emise de „agenţia sovietica INTURIST şi agenţiile din RGD, privind încetarea temporară a turismului spre ţara noastră din aceste ţări“. De fapt, sursele media sovietice au confirmat interdicţia ridicată asupra turiştilor sovietici. Pe 20 decembrie noi confirmări au apărut în Pravda, Sovietskaia Rossiia, Izvestia, Selskaia Zhizni, Komsomolskaia Pravda, şi Sotsialisticheskovo Industriia, care purtau titluri de tipul: „Înăsprirea regimului de frontieră“, „Încordarea cu vecinii“ şi „Încordare la graniţele României“ (Document 276 în Preda şi Retegan).

În ciuda rapoartelor zilnice şi a preocupării evidente privind „turiştii“ sovietici care apar în documentele româneşti interne încă de când Ceauşescu a dispus să fie opriţi la graniţe pe 17 decembrie, Hall oferă o mai mare credibilitate raportului AFP susţinând că doi gardieni români la frontiera cu Iugoslavia i-au spus unui jurnalist: „Du-te înapoi acasă, numai ruşii pot trece!“ El reproduce des acest raport ca şi cum ar fi o dovadă mai bună decât plenara PCR din 17 decembrie, 1989. „De ce?“, se întreabă Hall retoric, „erau tocmai <<turiştii sovietici>>, care se care se întorceau acasă din excursiile de shopping în Iugoslavia, care au fost singurul grup declarat excepţie de la interdicţia „turiştilor“ dată în acea zi?“ (Hall, despre Turiştii sovietici #1) Este posibil, deşi nu plauzibil, ca jurnaliştii să fi auzit – şi ca grănicerii să fi făcut– astfel de afirmaţii.Totuşi, în niciun caz, nu pot fi priviţi ca o reflecţie fidelă a politicii româneşti de la acea vreme. Cele mai bune dovezi („best evidence”) indică faptul că o astfel de scutire de la regulă nu a fost dată vreodată.

Eroare de nuanţă

Bazându-se pe o traducere făcută de Mircea Munteanu (Doc. 5 în Munteanu – Corespondenţă despre turiştii sovietici) Hall atrage atenţia cititorilor către o pretinsă declaraţie a ambasadorului român adresată ministerului de Externe sovietic pe 21 decembrie, care sună aşa:

„restricţiile nu se aplică şi în cazul călătoriilor de afaceri sau turiştiilor care tranzitează România“ – ca dovadă a lipsei de interes al Bucureştiul pentru „turiştii“ sovietici.

Din păcate, traducerea lui Munteanu este eronată. De fapt, ambasadorul specifică o scutire doar pentru „cele în tranzit“ şi nu pentru „turiştii care tranzitează România“. Având în vedere că discuţia româno-sovietică din acel moment era întocmai despre „închiderea frontierei sovietice cu România“ pentru turişti, este logic să înţelegem că referinţa ambasadorului era către tranzitul cu scopuri non-turistice.

„În legătură cu problema turismului, am menţionat că nu dispun de o comunicare oficială privind închiderea frontierei soviet-române. Am arătat, totodată, că au fost adoptate unele măsuri temporare privind limitarea accesului unor grupuri de turişti străini, din considerente legate de dificultăţile de asigurare a hotelurilor şi a condiţiilor corespunzătoare. Aceste măsuri nu afectează călătoriile în interes de serviciu şi nici pe cele în transit.” (Doc. 278 în Preda şi Retegan)

Traducerea în engleză a lui Munteanu:

„With regard to the issue of tourists crossing the border in Romania, I said that I did not possess an official communication in this regard. I suggested that some temporary measures were adopted due to the need to limit access of certain groups of tourists [in the country]. [Those limitations were imposed] due to difficulties in assuring their access to hotel rooms and other related essential conditions. Those limitations do not apply to business travel or tourists transiting Romania.” (Doc. 5 in Munteanu – Correspondence on Soviet Tourists. Paranteze adăugate de Munteanu.)

„Cu privire la problema turiştilor care treceau graniţa în România, am spus că nu dispun de o comunicare oficială în aces sens. Am sugerat că unele măsuri temporare au fost adoptate din cauza nevoii de a limita accesul unor anumite grupuri de turişti [în ţară]. [Acele limitări au fost impuse] din cauza dificultăţilor în a le asigura camere de hotel şi alte condiţii corespunzătoare. Acele restricţii nu se aplică turismului în interes de afaceri sau turiştilor care tranzitează România.“

Traducerea în engleză a lui Watts:

„In connection with the issue of tourism, I mentioned that I did not dispose of an official communication regarding the closing of the Soviet-Romanian frontier. I explained, at the same time, that some temporary measures were adopted for limiting the access of some groups of foreign tourists, from considerations connected with the difficulties of assuring hotels and appropriate conditions. These measures do not affect travel for official purposes or those in transit.” (Doc. 278 în Preda şi Retegan)

„În legătură cu problema turismului, am menţionat că nu am dispus de o comunicare oficială cu privire la închiderea frontierei soviet-române. Am explicat, în acelaşi timp, că unele măsuri temporare au fost adoptate pentru a limita accesul unor grupuri de turişti străini, din considerente care ţin de dificultăţile de a asigura hoteluri şi condiţii corespunzătoare. Aceste măsuri nu afectează călătoriile în interese oficiale şi nici pe cei în tranzit.“

De fapt, câteva zile mai devreme, Bucureştiul a decis să continue o formă foarte specifică de tranzit non-turistic din Uniunea Sovietică. Această excepţie a fost descrisă de ambasadorul român în telegrama sa din 18 decembrie:

„În mod continuu, la Secţia consulară s-au acordat vize de tranzit pentru evreii din URSS, care au aprobare să se stabilească în Israel, precum şi pentru studenţii străini care învaţă în URSS. Întrucât şeful reprezentatei TAROM a primit orientarea de a continua traficul de tranzit în mod normal, rugăm să ni se comunice clarificări asupra modului cum acţionăm în astfel de cazuri.” (Doc. 258 în Preda şi Retegan)

În traducerea sa a aceluiaşi document, Munteanu intervine cu o notă proprie specificând că aprobările fuseseră date de Moscova: „În mod continuu, la Secţia consulară, am dat vize de tranzit evreilor sovietici care au aprobarea [guvernului sovietic] să emigreze în Israel“ (Doc. 1 în Munteanu –Corespondenţă despre turiştii sovieteici. Paranteză adăugată de Munteanu.)

Versiunea în engleză: „Continuously, at the Consular Section, we have given transit visas to Soviet Jews who have the approval [of the Soviet government] to emigrate to Israel.“ (Munteanu – Correspondenţă despre turiştii sovietici)

De data aceasta, eroarea este una de nuanţă. Dar nuanţa are implicaţii semnificative. Munteanu traduce „să se stabilească“ în „să emigreze“, dar „să se stabilească“ e sinonim cu „să imigreze“ şi nu cu „să emigreze“. Desigur, doar Tel Aviv putea decide cui îi dă aprobare Moscova pentru a se stabili sau a imigra în Israel.

Menţiunea pe care o face Munteanu în legătură cu aprobarea guvernului sovietic pentru un astfel de tranzit nu clarifică, ci, din contră, induce în eroare. Propoziţia descrie de fapt o practică stabilită a României de a garanta vize pentru evreii sovietici care plecau din URSS. Nu face nicio referire la autoritatea sovietică pentru că excepţia vizelor a existat ca urmare a cooperării pe termen lung a României cu Israel, nu din cauza iniţiativei sovietice. Reprezentantul TAROM a fost instruit de la Bucureşti să continue acestă practică, şi nu de la Moscova.

Relatările presei internaţionale din decembrie – un eşec jurnalistic

În dezbaterile de la şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, Ceauşescu a ordonat oprirea „întregului turism“ din „ţările vecine socialiste“ pentru că acei turişti operau ca „agenţi de spionaj“. El a subliniat, de asemenea, că URSS a avut responsabilitatea principală pentru a organiza „tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania [de Est], Cehoslovacia şi Bulgaria acum, şi în trecut în Polonia şi Ungaria“ (Vezi facsimilul redat mai sus, Bunea:34).

Ceauşescu a perceput SUA ca susţinând URSS în acest sens, dar Moscova a condus procesul. Corespondenţa diplomatică dintre Ministerul de Externe al României şi ambasada sa de la Moscova au identificat în mod explicit turismul sovietic ca o problemă pe care Bucureştiul a interzis-o. Împreună, deliberările interne ale executivului şi corespondenţa diplomatică a României discreditează puternic afirmaţiile făcute de AFP conform cărora turiştii sovietici aveau intrarea liberă şi nu tocmai invers.

 

Există, de asemenea, alte probleme de credibilitate cu AFP. Agenţia a raportat că „mii de oameni“ au fost ucişi în Timişoara, când numărul real al victimelor decedate era de 50-70. A scris că „cel puţin 1000“ din aceste presupuse decese erau amplasate într-un singur spital, când numărul total al pierderilor de vieţi din întregul oraş, pe parcursul revoluţiei, a fost sub 200 de oameni. Acestea sunt comparaţii sumbre şi nu au fost raportat numai de AFP sau de presa franceză, dar demonstrează cu exactitate problemele evenimentelor de atunci. Deşi Hall s-a concentrat pe declaraţia potrivit căreia interdicţia turismului s-a aplicat pentru toată lumea, mai puţin pentru sovietici, mai târziu, în acelaşi articol, AFP a contrazis declaraţia aceasta spunând că restricţia se aplică „tuturor turiştilor“. („Travelers Say ‘Hundreds’ Dead, Wounded” in FBIS-EEU-89-242, 19 December 1989: 85)

De fapt, relatările presei internaţionale din timpul revoluţiei române au fost manipulate atât de scandalos, încât reprezintă în prezent un studiu de caz despre eşecurile jurnalistice sau mass-media. Conform concluziilor unei anchete despre manipularea ştirilor din timpul evenimentelor din decembrie 1989, „relatarea eronată a evenimentelor din Timişoara de către media franceze“, inclusiv cea făcută de „agenţia franceză cu reputaţie – AFP“, va „rămâne în istorie“ ca „un exemplu de jurnalişti care au eşuat în a verifica, realmente, acurateţea ştirilor pe care le-au transmis“ (Failure of French Media Coverage in December 1989).

Metodologia de cercetare amănunţită poate să nu ofere rezultatele anticipate sau dorite, dar ne va aduce mai aproape de răspunsurile pe care dovezile, de fapt, le validează. Mărturiile după evenimente şi rapoartele mass-media fabricate pentru consumul public nu pot fi aproape niciodată mai credibile sau mai corecte decât dezbaterile interne, care nu sunt destinate publicului, sau decât deciziile luate pe parcursul evenimentelor. A te baza în continuare pe primele mai degrabă decât pe cele din urmă oferă prea puţine şanse de a răspunde sau a clarifica întrebările extraordinare puse în legătură cu revoluţia română din decembrie 1989.

Partea I: Revoluţia Română din decembrie 1989 (I): Istoria turismului sovietic

Partea a II-a: Revoluţia română din decembrie 1989 (II): Analiza intenţiilor sovieticilor

Partea a III-a: Revoluţia română din decembrie 1989 (III): Capcanele mărturiilor ca dovezi

---

Acest text a fost scris pentru comemorarea celor 25 de ani de la Revoluţia Română, dar din motive independente de autor, articolul a fost publicat de redacţie abia acum. Traducerea nu foarte reuşită aparţine redacţiei „Adevărul“.

Sursa: Adevărul via Ziaristi Online

Versiunea originală, în limba engleză, la LarryLWatts.blogspot.ro

NOI NU VACCINĂM! Un documentar extraordinar destinat salvării copiilor de la otravirea prin vaccinuri. VIDEO şi CARTE PDF: Dr. Christa Todea‑Gross – VACCINURILE: PREVENŢIE SAU BOALĂ

NOI NU VACCINĂM! Documentar despre mitul și realitatea campaniilor de vaccinare

V-ati injecta de bunăvoie copilul cu una din substanțele următoare?
Otrava celulară și neurotoxina numită aluminiu?
Sau neurotoxina cancerigenă numită formaldehidă?
Sau eventual compuși organici de mercur precum Thimerosal?
Sau o grămadă de microorganisme modificate genetic și cultivate pe celule embrionare sau pe piure de țânțari?
Chiar nu vreți?
Atunci, la urmatorul rapel, cereți de la medic prospectul și întrebați medicul despre ingredientele și adjuvanții vaccinurilor!

“Protecție față de boli periculoase? Vaccinarea este considerată cea mai bună metodă de prevenție a medicinei moderne. Cu toate acestea, tot mai multe dovezi arată că relația beneficiu-risc la vaccinuri nu vorbește deloc în favoarea beneficiilor.

Din 1976, numărul de doze de vaccin administrate bebelușilor a crescut de la 6 la 34 (sau chiar 36) în primul an de viață! Paralel a explodat numărul de boli cronice la copii: reumatism, diabet, astm bronsic, cancer, dar mai ales alergii, sensibilitate mărită la infecții, precum și tulburări comportamentale.

Cauzele sunt -printre altele- adjuvanții din vaccinuri, în special compușii de aluminiu. Calculat la greutatea corporală, un vaccin pentru bebeluși conține de 23 de ori mai mult aluminiu decât un vaccin pentru adulți!

Acest film arată cum se trișează în lumea vacciniștilor, de la punerea pe piață a vaccinurilor până la admiterea vătămărilor postvaccinale.

Pentru sănătatea copiilor nu este important un carnet de vaccinare plin, ci posibilitatea de a crește și a se dezvolta intr-un mediu cât mai natural, cu alimentație sănătoasă și echilibru sufletesc.”

Un film de Michael Leitner
Producția: Daniel Trappitsch
Traducerea și subtitrarea: Felicia Popescu
Narator: Gabriel Petrescu

Acest documentar a fost sponsorizat de peste 300 părinți.
Versiunea în limba română a fost finanțată de: Asociația pentru Protecția Consumatorilor, de Lion Mentor Association (Lion Mentor Association | Facebook) precum și de mulți părinți!

Mulțumim tuturor!

Informarea corectă este crucială!

Transmite-ţi mai departe!

Surse: Dan Tanasa şi Familia Ortodoxă via Ziaristi Online

CARTE PDF: Dr. Christa Todea‑Gross – VACCINURILE PREVENŢIE SAU BOALĂ

Citiţi şi: Vaccinezi sau rationezi?

Vaccinul anti-gripal recunoscut ca fiind ineficient de către autoritățile sanitare

„Premise şi soluţii în dezvoltarea atenţiei” – interviu cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe

Vedeţi şi:

Atentie! Pericolele Vaccinurilor – Documentar TV de ZiaristiOnlineTV

De ce nu a intrat Pamfil Şeicaru în masonerie: “Directivele ei nu se identificau cu comandamentele naţionale”. 121 de ani de la naşterea marelui ziarist

La 121 de ani de la naşterea marelui ziarist şi patriot român Pamfil Şeicaru, publicăm o scrisoare cu valoare istorică a acestuia, adresata medicului scriitor Ovidiu Vuia, şi semnalăm o recentă apariţie la Editura Militară: “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976“, lucrare a cercetătorului şi membrului Colegiului CNSAS Florian Bichir. „Aşa cum autorul a făcut deja public, Pamfil Şeicaru are în Arhiva Consi­liului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) mai multe dosare, inclusiv cel deschis de Siguranţă şi cel penal. Cel mai interesant ni se pare dosarul său personal, provenit de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), o lectură pasionantă care se întinde pe nu mai puţin de şase volume. Prin lucrarea de faţă, Florian Bichir lămureşte câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: graţierea lui Şeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu şi vizita incognito pe care acesta o efectuează la invitaţia şi sub protecţia Departamentului de In­formaţii Externe (DIE) Ia Bucureşti, în august 1976”, scrie comandorul dr. Marian Moşneanu, în prefaţa cărţii. Dacă în ceea ce priveşte vizita la Bucureşti, Florin Bichir consideră că Pamfil Şeicaru a urmărit în mod cert un interes naţional, şi anume independenţa României faţă de Rusia sovietică, în ce priveşte graţierea sa, noi observăm că Nicolae Ceauşescu a făcut ceea ce nu au întreprins personajele care i s-au succedat în aceeaşi funcţie cu ceilalţi mari români din “Lotul ziariştilor” (Radu Gyr, Nichifor Crainic, ş.a), condamnaţi la moarte sau închisoare grea de regimul de ocupaţie sovietic. “Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă”, avea să scrie marele şi regretatul istoric Gheorghe Buzatu. Iată si un fragment important din impresionanta corespondenţă purtată de Ovidiu Vuia cu Pamfil Şeicaru, celebrul ziarist anti-sovietic pur sânge:

Scrisoarea (6) din 20 Decembrie 1976, de la Pamfil Şeicaru

Va răspund scrisorii dv. lămurind chestia francmasoneriei în România, făcând un scurt istoric spre a înţelege mai bine unele atitudini de acum 60 de ani.

Toată generaţia de la 1848 în grade deosebite de raliere a aparţinut mişcării lui Mazzini. N. Bălcescu a fost membru al organizării carbonarilor. Francmasoneria ducea lupta împotriva absolutismului şi afirmarea principiului de libertate a naţiunilor. Prusia absolutistă, Austria catolică domina Italia, Rusia ţaristă salva pe Habsburgi în 1848. Pentru generaţia de la 1848, francmasoneria era un loc de unde puteau avea relaţii internaţionale care înţelegeau să sprijine aspiraţiile poporului român de a beneficia de dreptul de autodeterminare. Prima lojă francmasonă în România s’a format la Galaţi şi se numea „Steaua României”, exact titlul publicaţiei lui Kogălniceanu. Vei rămâne uimit când îţi voi scrie că maestrul suprem, gradul 33 al lojei francmasonice de la Galaţi a fost Cuza, domnitorul de mai târziu. Ai explicaţia operaţiei alegerii la Iaşi ca şi la Bucureşti. Nu uita că viitorul împărat al Franţei, Napoleon al III-lea, a fost carbonar. Dar francmasoneria a fost şi este incă puternică în ţarile catolice şi prea puţin importantă în ţările ortodoxe, în care Biserica nu reprezintă o forţă politică. Nu am aparţinut francmasoneriei care pentru spiritul meu de libertate însemna că accept directive de la centru care nu se identificau cu comandamentele naţionale. Ion C. Brătianu după 1866 s’a desprins de masonerie, de aici situaţia grea a lui Ionel Brătianu la conferinţa păcii. Clemenceau nu-i iertă refuzul de a se retrage cu familia regală, parlament şi armată în Rusia în iarna 1917 sau de a nu fi acceptat triunghiul morţii, o rezistenţă sinucigaşă în regiunea Vaslui, Bacău, nordul Tutovei. El a demisionat lăsând generalului Averescu conducerea şi negocierile de armistiţiu cu puterile centrale. La Conferinţa păcii, el a avut ţinuta dârză a ţării care fusese victima puterilor aliate. Atunci Al. Vaida Voevod care era secundul în reprezentarea ţării la Conferinţa păcii, a acceptat să intre într’o loja masonică, cred britanică. Rezultatul s’a văzut: succesul avut la Londra. Fidelitatea masonică a lui Al. Vaida Voevod: el a sprijinit Garda de fer şi a mărturisit-o la procesul Gărzii de fer, după asasinarea lui I.G. Duca. Îţi voi cita un caz menit să-ţi lămurească ce înseamnă francmasoneria română. C. Argetoianu urma să plece în Germania, prin 1926, spre a lua contact cu Stresemann, marele om, de Stat al Germaniei, din acea epocă. Ştia că era gradul 33 în masoneria germană, deci avea nevoie să se prezinte ca francmason. Între partizanii lui era şi Jean Pangal care era şeful masoneriei române, cerându-i să-l căftănească mason gradul 33. Pangal a răspuns că nu se poate, este nevoie de a avea trecute o serie de grade etc. Argetoianu enervat i-a replicat: tu crezi că îţi cer aceasta împins de o convingere? Nu, am nevoie de a fi mason cu gradul 33 ca să-l văd în condiţii de egalitate pe Stresemann. Atât şi nimic mai mult. Argetoianu, sceptic, zeflemist, să accepte disciplina masonică?

Cred că eşti lămurit şi de adeziunea oportunistă a lui Al. Vaida Voevod. Întrebarea este: actul oportunist al lui Al. Vaida Voevod a avut un efect favorabil intereselor României într’un moment decisiv pentru totalitatea neamului nostru? Categoric afirmativ. În activitatea politică rezultatele o valorifică. Intenţiile nu pot acoperi consecinţele dezastruoase. Citind „La Roumanie dans la grande guerre” veţi cunoaşte tragicul destin al Neamului românesc care încă nu a luat sfârşit. Prăbuşirea imperiului otoman a înlesnit independenţa României în 1877, prăbuşirea perfidei monarhii a Habsburgilor în Decembrie 1918 a înlesnit să dispară vechile hotare, cum prăbuşirea ţarismului ne-a redat Basarabia. Acum trebuie să aşteptăm prăbuşirea Rusiei sovietice ca să ne putem relua elanul. Şi va veni această explozie a naţionalităţilor din imperiul sovietic. Atunci România va fi de la Viena până la Athena, Statul cel mai puternic din Bazinul Dunării şi Balcani. Nu visez, ci îţi expun concluziile la care am ajuns studiind fără întrerupere evoluţia politicei internaţionale. Fireşte, România de mâine va fi alta decât aceea de azi şi cu atât mai mult ca aceea de ieri. Te felicit că te ţii în curent cu ceea ce se publică în România de azi. Pe mine mă interesează lucrările tinerilor istorici. Ei îmi indică orizontul şi sensibilitatea lor politică. Literatura? Fac rezerve totale. Este o gravă eroare a emigraţiei – fiindcă nu este exact termenul de exilat – de a-şi imagina că pot lua conducerea ţării mâine, cu bagajul ideologic de acum 40 de ani. Sunt aşa de mari mutaţii social-economice că este greu, dacă nu imposibil, unui emigrant din 1941 sau 1945, să poată intui mutaţiile psihologice, în continuare. Îţi mulţumesc pentru atenţiile medicale. Îmi recomanzi să consult medici români, existenţi în Bavaria. Unul singur dr. Tricoanu (?) care are cea mai modernă instalaţie de radiology, l-am cunoscut prin mijlocirea părintelui Zăpârţan, care avea inima în cel mai desăvârşit acord cu cele patru evanghelii. A fost cea mai mare pierdere. Ştiu că este un medic Apostolescu dar ştiu eu, dacă n’aş fi întâmpinat cu reticenţe ideologice. De acea caut să evit unele dureroase verificări. Peste patru luni voi avea 83 de ani. Am împlinit la 15 Noiembrie 1976 doi ani de când sunt în Munchen. Mi se cunoştea vârsta ca şi situaţia dar nici un medic nu s’a interesat de existenţa mea. Sper să pot consulta un laringolog german. Voi feri astfel pe medicii români de a avea probleme de conştiinţă ideologică. Sunt din firea mea deschis relaţiilor dar caut să evit unele verificări care m’ar mâhni. Experienţa emigraţiei mă face prudent, conform vârstei înaintate pe care o am. Ţin să-ţi mulţumesc pentru toate atenţiile dtale şi să-ţi urez de sărbători sănătate şi succes în cariera dtale

Cu o caldă strângere de mână şi urări de Sărbători,

Pamfil Şeicaru

Sursa: Ovidiu Vuia în corespondenţă cu Pamfil Şeicaru via Ziaristi Online

Vedeţi şi : Basarabia-Bucovina.Info publica o fotografie cu marele ziarist Pamfil Seicaru decorat pe front de Regele Ferdinand si Maresalul Averescu

O fotografie memorabila cu marele gazetar Pamfil Seicaru distins cu ordinul Mihai Viteazul in urma luptelor de la Oituz de catre Regele Ferdinand, alaturi de Regina Maria si generalul Alexandru Averescu, la 29 august 1917

Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Radu Gyr, condamnati la moarte si inchisoare de sotia lui Brucan, acuzatorul public Sidorovici. DOCUMENTE

Acuzatorul public Sidorovici: “Când un om de litere cunoscut, un scriitor se alătură unei asemenea mişcări, desigur aduce un aport moral. De acest lucru este acuzat Gyr. Eri s-a plâns amarnic acuzatul că a fost trimis pe front, că a suferit acolo, că a venit bolnav. Ei bine, dacă nu i-a plăcut să se ducă pe front, de ce a susţinut acel războiu care a trimis pe front mii şi milioane de tineri împotriva intereselor naţionale ale României?”

O bomba a la Florian Bichir: Celebrul ziarist nationalist Pamfil Seicaru, gratiat de Ceausescu, a venit in secret la Bucuresti escortat de Securitate. DOCUMENTE

EXCLUSIV Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS: Graţiat în secret de Nicolae Ceauşescu în 1966, celebrul gazetar vine incognito, însoţit de ofiţeri DIE, în perioada 20-28 august 1977 la Bucureşti. “Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1977!”

Cum l-a gratiat Ceausescu pe Pamfil Seicaru. Profesorul Gheorghe Buzatu si portalul Ziaristi Online publica DECRETUL

Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă.

Gheorghe Buzatu: Pamfil Seicaru a fost gratiat de Ceausescu in 1966. INEDIT

„Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe Curentul”.

 

Mareşalul Ion Antonescu la execuţie – 1 iunie 1946, Jilava – Arhiva SIS/SRI via Ziaristi Online

„În faţa morţii neclintit,
N-aveai ce o ruga,
Ai lăcrimat şi i-ai zâmbit
Ca şi la nunta ta”.

– Versuri de Adrian Păunescu despre Ion Victor Antonescu (2 iunie 1882, Piteşti – 1 iunie 1946, închisoarea Jilava)

“Antonescu n-a fost şi nu putea să fie…”criminal de război”. O asemenea etichetare nu are substanţa juridică şi istorică. Este cazul să mă întreb dacă nu cumva calificarea drept “criminal de război” a lui Antonescu nu este în măsură să ascundă pe cei care – evident, criminali – s-au opus (ori au sabotat) Războiul reunirii naţionale din 1941-1944, condus de Mareşal?”, ne scria profesorul Gheorghe Buzatu într-un text aniversar oferit, în exclusivitate, portalului Ziaristi Online, la 70 de ani de la declanşarea Războiului Sfânt împotriva bolşevismului ateu şi pentru recuperarea Basarabiei străbune.

Semnalăm aici studiului profesorului Gh. Buzatu, azi, la 69 de ani de la asasinarea “lotului Antonescu” şi la putin timp rămas până la împlinirea a 74 de ani de la declanşarea războiului de reîntregire a ţării: 22 IUNIE 1941: UNA DIN ZILELE ASTRALE ALE ISTORIEI NAŢIONALE

Amintim totodată la această dată comemorativă şi două articole importante şi bine de cunoscut: Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtăşanie Mareşalului Ion Antonescu înainte de execuţie: “La Jilava, soldaţii plângeau în curtea închisorii”. DOC şi Ultima scrisoarea a Mareşalului Ion Antonescu către soţia sa, Maria, o scrisoare olografă din Arhiva KGB, o poză de la execuţie din Arhiva SRI şi o serie de fotografii-document cu Ion şi Maria Antonescu. FOTO/DOC cât şi, mai jos, o filmare de arhivă de la procesul şi execuţia “lotului Antonescu”.

Regretatul profesor Gheorghe Buzatu a publicat peste 50 de cărţi de istorie în calitate de unic autor, fiind totodată coordonator şi coautor la alte 76 cât şi coordonator al prestigioasei colecţii “Românii în istoria universală”, care a ajuns la 163 volume. Profesorul Buzatu, care a previzionat cu glas tare sfârşitul comunismului într-o conferinţă care a avut loc în SUA în, a pătruns atât în Arhivele CIA cât şi în cele ale KGB şi a scris peste 500 de studii, articole, note de specialitate, care întregesc uriaşa sa operă lăsată românilor de azi şi, deopotrivă, generaţiilor viitoare, posterităţii. În 1981 şi 1983 a fost distins cu Premiul Academiei Române, în 1999 cu Premiul de excelenţă al UNESCO iar în anul 2007 a primit titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii “Ovidius” din Constanţa. Profesorul Gheorghe Buzatu a fost fondator al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei Iași a Academiei Române, care a pus la dispoziţie celor interasaţi, în regim gratuit, 13 lucrări de specialitate pe care le redăm mai jos, urmate de studiile Profesorului găzduite de portalul Ziaristi Online, cele mai multe în exclusivitate, pe tema istoriei zbuciumate a României de înainte şi de după căderea în ghearele bolşevicilor şi apoi revenirea, în ale progeniturilor lor, după 1989. În întreaga istoriografie românească de până acum, cazul Mareşalului Ion Antonescu a fost tratat de Profesorul Gheorghe Buzatu cu cea mai mare acuitate, după părerea noastră.

Dumnezeu să-i ierte!

LUCRĂRI GRATUITE PENTRU BIBLIOTECA TUTUROR ROMÂNILOR:

1. Gh. Buzatu, România sub imperiului haosului (1939-1945). Sudii şi documente, Bucureşti, Centrul de Istorie a Românilor “Constantin C. Giurescu”, RAO, 2007. (PDF) Descarcă

2. Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, vol. I, Ploieşti, Editura Societăţii Culturale “Ploieşti-Mileniul III”,2005.(PDF) Descarcă

3. Gh. Buzatu, George Roataru, Stalin, Hitler, Antonescu, vol. II, Piteşti, Rottarymond, 2007. (PDF) Descarcă

4. Gh. Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin, vol. III, Iaşi, Casa Editorială “Demiurg”, 2008. (PDF) Descarcă

5. Gh. Buzatu (coord.), România îm ecuaţia Războiului şi Păcii (1939-1947). Aspecte şi controverse, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2009. (PDF) Descarcă

6. Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu. Biobliografie, Iaşi, Casa Editorială Pro-Demiurg, 2010. (PDF) Descarcă

7. Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cârstea, editori, Pace şi război (1940-1944). Jurnalul Mareşalului Ioan Antonescu (comentarii, anexe, cronologie), vol. I, Preludii, Explozie, Revanşa (4.IX.1940 – 31.XII.1941), Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi, 2008. (PDF)Descarcă

8. Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Murusia Cîrstea, Corneliu M. Lungu, editori, Pace şi război (1940 -1944). Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu (comentarii, anexe, cronologie), vol. II, Succese şi eşecuri (1-I-1942 – 30-VI-1943), Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi, 2010. (PDF) Descarcă

9. Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, ediţia a II-a, revazută şi adăugită, Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi, 2009. (PDF) Descarcă

10. Gh. Buzatu, Mariusa Crsitea, Europa în balanţa forţelor, vol. II, 1939-1945, Iaşi, Tipo Moldova, 2010. (PDF) Descarcă

11. Gh. Buzatu, Mariusa Crsitea, Europa în balanţa forţelor, vol. III 1939-1989, Iaşi, Tipo Moldova, 2010. (PDF) Descarcă

12. Gh. Buzatu, Corneliu Bichineţ (coord.), România sub imperiului haosului (1919-1989), II, Iaşi, Tipo Moldova, 2011. (PDF) Descarcă

13. Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică. Politică şi ideologie,Iaşi, Tipo Moldova, 2009. (PDF) Descarcă

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava)

“Să nu uităm că istoria
nu va uita pe vinovaţi;
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii, pentru că am tăcut;
alţii, pentru că am greşit;
cu toţii, pentru că am suportat.”

General Ion Antonescu

(Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)

“Biografia Mareşalului Antonescu, care nu poate şi n-are cum decade în hagiografie, se întemeiază pe realităţi indiscutabile, verificate şi susţinute numai pe temeiul unei multitudini de documente, multe cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci apoi valorificate, numeroase în premieră, judecate şi relatate de specialişti sau de participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu ş.a., ş.a. Nu este lipsit de interes să precizez că biografia este populată de cel puţin o mie de personaje, fiecare ocupându-şi natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, desfăşurarea şi consecinţele faptelor examinate.

Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi de anvergură, precum personalităţi de excepţie ca Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, C. Piki Vasiliu, a devenit, prin voinţa excesiv brutală a învingătorilor din 1945-1946, exemplar… După cum, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără „modele” grozave pentru desfăşurările ulterioare din Istoria Românilor. Este un aspect sub care versul popular a surprins – precum de obicei în asemenea situaţii – similitudini extraordinare şi adevăruri esenţiale, pline de sens pentru cine e dispus a descifra învăţăminte:

Şi, din vreme-n vreme,
Practică barbară,
Capul ginţii noastre
Cade pentru Ţară!”

*

* *

Biblioteca Profesorului Buzatu

“Nu întrevăd, acum, după ce tumultuosul secol al XX-lea s-a încheiat, fără însă ca şi faptele pe care el le-a găzduit cu exagerată generozitate să fi încetat a-şi exercita consecinţele, cel mai adesea în chip negativ şi cu intensitate, de ce vreun istoric ar mai avea temei de a-l exclude pe Ion Antonescu din categoria iluştrilor bărbaţi de stat ai României contemporane, alături de I. I. C. Brătianu, N. Titulescu sau N. Iorga. În privinţa ierarhiei, nu are rost, desigur, să mă pronunţ, cât timp numai trecerea timpului, perspectiva justă a evenimentelor deja împlinite şi cercetările istoriografice temeinice de mâine îşi vor spune, cu greutate şi dreaptă măsură, cuvântul decisiv nimerit. La 23 iunie 1940, nimeni altul decât Nicolae Iorga, celebrul nostru polihistor, care prin creaţia sa de proporţii, varietate şi profunzimi rar întâlnite a acoperit practic întreg spaţiul spiritual românesc, şi nu numai, a observat cu numai câteva zile înainte de a fi intervenit tragedia românilor de pretutindeni şi de-a se fi declanşat procesul prăbuşirii României Mari, context în care savantul însuşi la scurt timp după catastrofă avea să-şi afle groaznicul sfârşit:”Neam părăsit în răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor. Aşa de puţini între aşa de mulţi. Cu fraţii la cellalt capăt al Europei şi cu străini de noi în toate părţile. Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi siliţi a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risipit în lume. Pentru mai puţin se părăsesc şi cele mai dulci patrii. Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oţelul, am întins brutalităţii arma subţire a inteligenţei noastre. Şi, iată, suntem tot acasă” . Este cu totul explicabil, drept consecinţă, că în 1942 îngrijitorii excelentului Album Spaţiul istoric şi etnic românesc, editat sub egida Academiei Române, a Institutului Cartografic Militar şi a Institutului Naţional Central de Statistică din Bucureşti, au inserat drept motto al capitolului III aceste cuvinte definitorii ale Mareşalului Ion Antonescu: „Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aşezaţi şi vom pleca cei din urmă”. În atare împrejurări, Ion Antonescu a reprezentat, sub cele mai multiple aspecte şi din cele mai multe cauze, mai mult decât un factor de decizie, un reazem pe măsură, un element de incontestabilă garanţie, chiar siguranţă, la „talpa” Ţării.

Numele Mareşalului Ion Antonescu a intrat în Istorie, cu sau mai degrabă fără voinţa unora sau a altora, încă din cursul vieţii. Mai presus de orice – Omul, cu toate calităţile şi defectele lui, pentru toate faptele sale, bune sau rele. Nu a fost fascist, după cum nici democrat, dar nici rasist ori criminal de război. Ci, înainte de orice, un bun naţionalist. Răstimpul care ne desparte de execuţia lui în 1946 este, totuşi, prea scurt la scara istoriei pentru a fi „văzut” total şi global, fără de greş, dar, netăgăduit, că dreptatea tot îşi va spune cuvântul. Deja unele sondaje de opinie, la nivel naţional, l-au situat pe Mareşal în rândul celor mai de seamă români de oricând şi de orişiunde.

Faptele trecutului, consumate, Antonescu n-ar mai avea cum interveni şi ce dovedi, sau ce … corecta măcar. Este, de-acum, rândul istoricilor şi şansa lor de-a afla şi dezvălui tot adevărul, despre toate cele care, câte şi cum au fost!”

Din scrierile Profesorului Gheorghe Buzatu

Republicare In Memoriam Profesorul Buzatu

Documentare Ziaristi Online:

Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”

INTERVIU. Profesorul Buzatu reaminteste versurile lui Paunescu despre Antonescu in fata plutonului de executie: „În faţa morţii neclintit, N-aveai ce o ruga, Ai lăcrimat şi i-ai zâmbit, Ca şi la nunta ta”

ANTONESCU, ALTFEL (1). „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

ANTONESCU, ALTFEL (4). Profesorul Gh. Buzatu prezinta pentru Ziaristi Online un document al Trupelor Romane pe Frontul de Est scos din Arhivele Speciale ale Moscovei

ANTONESCU, ALTFEL (5). Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu ii serveste o lectie istorica si de istorie lui Mihai de Hohenzollern

EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: 23 AUGUST 1944: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNIEI (1). Însemnările din celulă ale Mareşalului Ion Antonescu din seara de 23 august 1944. DOCUMENT OLOGRAF

EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNEI: 23 AUGUST 1944 (2). O lovitură de stat fatală pentru destinul României

EXCLUSIV ONLINE. Testamentul olograf al Maresalului Ion Antonescu, scris in celula, la Palatul Regal, in noaptea de 23 august 1944: “Istoria să judece”. DOCUMENT

INEDIT: Cum a intrat Ceausescu in posesia testamentului lui Antonescu din 23 august 1944

Lectia Profesorului Gheorghe Buzatu la comemorarea lui 28 iunie 1940: ATENŢIE LA ROMÂNIA!

Sa stim de ce suntem unde suntem. Romania sub imperiul haosului – de Prof Univ Dr Gh Buzatu. Carte cadou (PDF – Vol I si II) in memoriam ocuparea Ardealului (30 august 1940)

EXCLUSIV. La 200 de ani de la Raptul Basarabiei – Nicolae Iorga si Ion Antonescu. Un Studiu de Caz realizat pentru Conferinta Internationala BASARABIA – 1812 de Prof Univ Dr Ghe Buzatu

Haiducii Mortii: Armata Neagra. Rezistenta armata anticomunista si antisovietica din Basarabia. Studii de Elena Postica, Gheorghe Buzatu, Alexandru Moraru, Ion Varta, Nicolae Tibrigan

BASARABIA ŞI IAR BASARABIA! Profesorul Gheorghe Buzatu pentru Revista Romano-Americana si Ziaristi Online la aniversarea Unirii Basarabiei cu Tara

Ion Antonescu, Delirul si Cominternul. Profesorul Mihai Ungheanu despre executia lui Marin Preda

Ion Cristoiu prezinta Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Basarabiei. DOC

Talpes, Cristoiu, Basescu si Antonescu. Cum s-a spus în comunism adevărul despre Mareşalul Antonescu

Traian Basescu fata in fata cu Ion Cristoiu despre intelectualii lipsiti de caracter si regele Mihai. VIDEO INTEGRAL

Mareșalul Ion Antonescu și președintele Traian Băsescu, din nou în colimatorul Ucrainei, pentru… Holocaust

Apărarea lui Antonescu – de Cristian Negrea. Scrisoarea Maresalului catre Dinu Bratianu

Un român uitat, Ilie Lazăr – de Cristian Negrea

Ne puteam opri pe Nistru? O analiza de Cristian Negrea

Profesorul Gheorghe Buzatu, Xenopol, rusii, turcii si romanii. “Prea aproape de Rusia, prea departe de Dumnezeu”

Paradigme ale Tragediei Basarabiei. O magistrala lectie de istorie oferita de profesorul Buzatu trepadusilor Moscovei la ratificarea Tratatului Romano-Rus

Teșu Solomovici: Evreii din Romania ii datoreaza viata Maresalului Ion Antonescu. Emisiunea La Taifas cu Ion Cristoiu si istorici romani, evrei si masoni. VIDEO

“Transilvania noastră e vrăjită”. Diktatul de la Viena, 30 august 1940

Prof Gheorghe Buzatu: “Revolutia” de la 23 august 1944

Marea Tradare a Romaniei de la 23 August 1944. Documentare Ziaristi Online

Exclusiv: Romania – Stat de necesitate europeana. Enciclopedia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul

Maresalul Antonescu vroia sa imparta aurul BNR romanilor ca sa nu ajunga pe mana rusilor. Raportul Secret al agentului Intelligence Service AGG de Chastelain. PREMIERA

Negocierile Maresalului cu Aliatii si marea tradare de la 23 august 1944 relatate de un agent secret al Intelligence Service. Ivor Porter: Operation Autonomous

Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii. Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE

EXCLUSIV: Drepturile si interesele permanente ale Romaniei. Atlasul Spatiul Istoric si Etnic Romanesc al lui Antonescu reeditat cu prefata profesorului Buzatu

Semnal: Atlasul Spatiul Istoric si Etnic Romanesc al lui Antonescu, reeditat

Basarabia în război si Basarabia sub noaptea comunismului. Documente de Arhiva

16 iulie – 70 de ani de la eliberarea Chisinaului. “Traiasca Maresalul Desrobitor” – Fotodocument

De la erou pe Frontul de Est la “dusman al poporului”. Interviu-document cu eroul-sergent Gheorghe Lavric

Un interviu-bomba cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. VIDEO

2 iulie 1941 – Operatiunea Munchen. Luptele pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si distrugerea Armatei Rosii. FOTO/VIDEO/DOC

Faimosul Radu Theodoru despre Chestiunea secuiasca de la Mihai Viteazu la Maresalul Antonescu si Traian Basescu. VIDEO

Romania cu si fara Basarabia, intre Germania si Rusia, atunci ca si acum. Prof Ioan Scurtu: Dupa 70 de ani

23 AUGUST 1944 – DE TREI ORI TRADARE. Cuvantul lui Antonescu si noi documente secrete despre Regele Mihai. EXCLUSIV

Documentele secrete ale tradarii Regelui Mihai. De la Visinski la Stalin, Molotov si Beria. EXCLUSIV

Maresalul Ion Antonescu, erou national, Regele Mihai, sluga la rusi. VIDEO cu Traian Basescu la B1 TV

Primele acţiuni militare pe Frontul de Est – 22 iunie 1941. General Platon Chirnoaga: „Istoria politicã si militară a răsboiului României contra Rusiei sovietice”

70 de ani de la declararea Razboiului Sfant. Profesorul Buzatu: Maresalul Antonescu nu a fost “criminal de razboi”. EXCLUSIV

Lansare la Chisinau: Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Larry Watts: Unitatea sovinismului antiromanesc pe axa Moscova – Budapesta

Larry Watts despre deznationalizarea din Basarabia. De la Bucuresti la Chisinau, pentru lansarea istoriei sale secrete: 2 iunie, Ziua Eroilor, ULIM, Aula Magnifica, ora 15.00

Bustul Maresalului Antonescu, jos, bustul criminalului Wass Albert, sus!

Gheorghe I Bratianu: Geografia Istorica si Politica a Marii Negre

Integrala Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu – 27 de volume editate de prof univ dr Gh Buzatu si Victor Roncea pentru Civic Media. In loc de Incheiere

Avertismentul final al profesorului Gheorghe Buzatu din „Nicolae Ceauşescu – Strict Secret”: Romania pierde pe toate planurile sub dictaturi anacronice de tip Soros si GDS

Profesorul Gheorghe Buzatu omagiat pe ultimul drum de Presedintele Romaniei, Traian Basescu, Academia Romana si personalitati din intregul spatiu istoric si etnic romanesc. VIDEO/FOTO IN MEMORIAM

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

 

 

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române. ”Minte cu uşurinţa cu care respiră”, afirmă academicianul Buzura despre Patapievici într-un text cu care sunt perfect de acord, scrie cunoscutul jurnalist online Dan Tanasă.

Iată editorialul semnalat:

Tropăim, tropăim!

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Am urmărit cu tristeţe şi dezgust tirurile bine concertate asupra Academiei Române. Pretextul a fost Nicolae Breban care, bănuiesc, s-a obişnuit cu tentativele de linşaj mediatic încă de pe vremea Răposatului, tentative la fel de eficiente şi astăzi, când democraţia românească dă în clocot, când anticomuniştii „europeni“, prin cele mai comuniste metode şi-au luat, cum se zice, ţara înapoi. Nu mai există nimic sfânt, nimic drept, nimic curat decât interesul lor.
Cum să te aperi, când eşti intoxicat cu spectacole de proastă calitate, într-o lume fără legi, însetată de sânge, alimentată cu delaţiuni şi trădări? Fac fără să vreau o conexiune, amintindu-mi că în Japonia, ca şi în China, clădirile de importanţă istorică, muzeele, palatele foştilor împăraţi şi şoguni, templele sunt, în marea lor majoritate, înconjurate de un gard protector, cu înălţimea de cel mult un metru, pentru ca urina acidă a diverselor potăi sau a animalelor de companie să nu provoace daune greu sau chiar imposibil de reparat. Fireşte, fiinţele pomenite fac şi ele ce ştiu, ridică piciorul când trec pe lângă obiecte şi arbori, pentru a-şi marca prezenţa şi teritoriul, iar oamenii fac şi ei ceea ce trebuie să facă pentru a-şi proteja valorile şi mediul. La noi, acest obicei nu există – asta, dincolo de faptul că un asemenea gard nepăzit nu ar rezista locului mai mult de o noapte. Mai demult, respectul pentru istorie, tradiţii, cultură şi tot ce înseamnă civilizaţie era suficient pentru a le păstra pentru cei care vin. Din păcate, imediat după război, prostia şi incultura au ocupat locuri privilegiate şi au prins rădăcini adânci, trainice. A început ceea ce Marin Preda numea „era ticăloşilor“, pentru ca acum, în ultimul deceniu postrevoluţionar, o dorinţă sau o glumă atribuită lui Victor Eftimiu, să se materializeze: „M-am săturat de lichele, exclama poetul, vreau canalii!“ În ceea ce mă priveşte, nu am nici o îndoială că numărul acestora şi locul lor în actuala societate românească i-ar depăşi aşteptările cele mai optimiste.Academia a rezistat cu pierderi, adesea mari, numeroaselor asalturi ale veleitarilor şi neterminaţilor. Acum ne aflăm iar într-un asemenea moment, dar combatanţii sunt „vechi“, demult cunoscuţi, la fel şi manierele lor, tactica şi scopul urmărit. Ei cunosc foarte bine terenul pe care luptă, lenea şi ignoranţa celor ce s-au obişnuit cu năravurile penibile ale politicienilor şi ale slugilor  şi mercenarilor acestora.Unul dintre „maeştrii“ lui Nicolae Breban, Nietzsche, spunea undeva că vulturii nu trăiesc în cârduri, iar din câte îmi dau seama, ne aflăm în faţa celui mai vechi şi mai închegat cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. Acesta i-a  ales pe tovarăşii de crez, i-a numerotat şi, după modelul vechilor celule comuniste din ilegalitate, după o instrucţie rapidă, tovarăşii au trecut la fapte, orientarea politică a scriitorilor, a oamenilor de artă şi ştiinţă fiind, precum odinioară, după război, principalul criteriu de reevaluare. Nu ceea ce au scris era important, nu opera acestora, pentru că  şefii poliţiei culturale, la acest capitol nu stăteau prea bine, ci relaţia cu partidul comunist. Şi ei, poliţiştii, făcuseră parte din acelaşi partid, maestrul lor chiar din  ilegalitate, dar asta nu s-a pus nicicând  la socoteală. Şi atunci, au apărut „colaboraţioniştii“, precum Călinescu, Preda şi alţii de aceeaşi vârstă şi mărime, „expiraţii“, „dataţii“ şi cei cu dosare  de Securitate bune pentru a fi manevrate cu dibăcie. Aşa se face că, în locul celor dărâmaţi de pe socluri s-au urcat poliţiştii culturali, şi unii acolo au şi rămas.  Iar dacă-i citeşti „nu  cazi pe spate“, cum se spune azi, adică nu sunt cine ştie ce, în schimb, dacă citeşti ce se scrie despre ei, rămâi uimit: avem Kierkegaard-ul nostru… Iar Hegel, Schopenhauer, Cioran, Nietzsche, Eminescu, Caragiale şi Goga sunt puşi să stea în aceeaşi bancă alături de Patepievici. O sută de intelectuali de elită sunt gata oricând să iasă în stradă echipaţi cu portavoci, cu fulare, papioane şi lozinci pentru a susţine linşarea marilor noastre valori. Istoria, tradiţiile, religia şi modelele au fost treptat alungate din şcoli şi pentru presă, atâta cât mai există, n-are importanţă ce a scris Eminescu, ci faptul că l-a înşelat Veronica Micle tocmai cu Caragiale! Ion Barbu este pomenit pentru virilitatea sa exemplară şi aşa mai departe. A le aplica marilor clasici aceleaşi unităţi de măsură ca şi piţipoancelor şi masculilor ce populează diversele televiziuni la ceas de noapte nu ar fi semn de mare civilizaţie.

 

 

 

Ne aflăm într-un moment trist al istoriei, în care foştii internaţionalişti proletari au trecut de la Est la Vest devenind mari europeni, căci e mult mai rentabil. Aşa stând lucrurile, nu prea e trendy să spui că eşti român şi ţii la ţara ta şi la istoria ei. Iar Nicolae Breban are, printre multe altele, şi acest defect: îşi iubeşte naţia, istoria, civilizaţia românească şi scrie ceea ce simte, dar mai ales ceea ce crede că e obligatoriu de spus acum. Nicolae Breban este un mare scriitor, unul dintre cei mai importanţi din literatura română, iar romanele sale ar ocupa un loc de seamă în orice literatură. Evident, Breban nu a absolvit  şcoala de maici, nu a făcut vreun jurământ de supunere şi castitate, a decis să trăiască pentru a scrie, iar scriitorul care îşi respectă vocaţia consideră că nimic nu este interzis cunoaşterii. Dar, pentru a înţelege acest adevăr, trebuie să fii chiar scriitor. Sunt de acord că Breban nu este un ins comod, dar cine se simte deranjat de orgoliul său nu are decât să-l ocolească. Cert este că, aceiaşi, adică tot cei ce l-au „împrietenit“ cu generalul Pleşiţă, i-au făcut şi dosar de turnător. Dosar pe care, de altfel, l-am publicat în întregime pentru a le demonstra celor interesaţi cum arată o improvizaţie ordinară, o murdărie de la cap la coadă asupra căreia justiţia a spus ceea ce era şi firesc să spună. Detractorii de azi trec intenţionat cu vederea un fapt esenţial: acela că, protestând împotriva Minirevoluţiei culturale, Breban şi-a dat demisia din Comitetul Central al Partidului şi de la conducerea României literare, după care s-a întors în ţară. Vestea am aflat-o din Le Monde şi, recunosc, curajul lui excepţional ne-a uimit pe toţi cei care ştiam ce riscuri îşi asumase. Sigur, aş mai putea vorbi şi despre alte întâmplări în jurul acestui eminent confrate, căci curajul şi l-a dovedit nu numai în confruntarea cu oficialităţile comuniste, ci mai ales în încleştarea cu hârtia albă, scoţînd la lumină partea sa de originalitate.

Din păcate, nu pentru aceasta a ajuns sub tirul încrucişat al intelectualilor lui Băsescu. Aşa cum şi era de aşteptat, la conferinţa de presă prilejuită de instalarea sa la preşedinţia I.C.R., domnul Radu Boroianu a uitat  să mă invite,  ca nu cumva să-şi supere noul duhovnic care pare a fi nimeni altul decât domnul Horia-Roman Patapievici. Şi sunt convins că peste puţin timp pasiunea lor comună se va vedea cu ochiul liber. Prin urmare, nu ştiu decât din reproduceri ce a spus Nicolae Breban la ICR, dar l-am urmărit cu multă atenţie la Antena 3, dialogând cu gazetarul de mare valoare şi probitate morală care este domnul Radu Tudor, şi nu-mi amintesc să fi făcut vreuna dintre afirmaţiile care i se reproşează. Nu a vrut să împuşte pe nimeni, nici aici şi nici la Academie, unde domnului Liiceanu nu i s-a rostit numele nici măcar din întâmplare, dar potrivit obiceiurilor şi practicilor autointitulatei „elite“ nu putea să lipsească de niciunde, cu atât mai puţin dintre viitoarele victime. Dacă a supravieţuit din lupta disperată cu comunismul, măcar din cea cu Academia nu trebuia să lipsească sau să  iasă în lume fără răni.

Din păcate, intelectualii băsişti au găsit în domnul Boroianu un om slab, fără convingeri solide care se cere şi se lasă apărat. Marea lui admiraţie pentru Nicolae Breban a încetat brusc, la prima bătaie de vânt. Se vede că elita şi-a găsit fiinţa care s-o treacă strada. Fostul preşedinte al României trebuie să fie mândru că intelectualii lui se descurcă acum şi singuri. În aceeaşi ordine de idei, am urmărit şi interviul domnului Patapievici şi, recunosc, este demn de zilele noastre: minte cu uşurinţa cu care respiră. A spus că i-am lăsat moştenire doar trei institute culturale în străinătate,  ca fondator şi fost preşedinte al ICR, când, în realitate, au fost 16, cum lesne se poate vedea în Monitorul Oficial; că a tradus vreo 350 de cărţi în străinătate, dar nu spune ale cui, cât au costat traducerile, la ce edituri au apărut şi, mai ales, ce urme au lăsat ele în conştiinţa… Europei. A uitat să spună, bineînţeles, ce a desfiinţat sau îngropat. Mă refer la centre de cercetare, edituri, publicaţii. A mai afirmat că l-am criticat în editorialele mele şi mă grãbesc să recunosc. De pildă, atunci când tocmai în ziua alegerilor, a declarat în Spania, în ziarul La Vanguardia, că domnul Băsescu, candidatul la preşedinţia României pentru un nou mandat,  deţine o casetă în care contracandidatul său „primeşte sex oral“, casetă pe care însă încă nu o dă… Să-l laud pentru că a coborât sub nivelul unui agent electoral de cartier?

Pentru situaţia jenantă în care ne-a pus, nu-mi amintesc să se fi supărat nici un intelectual, nici unul din suta de suporteri care-i stau la dispoziţie nu a zis nimic. Nu doresc să mă mai refer şi la textele lui atât de cunoscute, dar încerc să înţeleg şi eu, cum poate un intelectual să facă aşa ceva şi să nu intre în pământ de ruşine? Aici a ajuns Kierkegaard-ul nostru? Dai lecţii Academiei, o tragi la răspundere, vorbeşti despre ura care, chipurile, ar putea duce la pogrom, dar uiţi că ura, în această ţară, a întreţinut-o cu măiestrie chiar sponsorul tău şi al celorlalţi poliţişti culturali, obiectul laudelor şi al admiraţiei tale nemãsurate şi a lor. Am aflat, de asemenea, cu această ocazie, că lui Andrei Marga i-a lăsat moştenire un BMW sau chiar un Mercedes, dar că acesta n-a ştiut să le mânuiască. Din păcate, la o cercetare chiar superficială, s-a văzut că nici una dintre maşini nu era nici măcar Dacie, ci un banal Trabant.

Înfruntarea cu Breban îmi aminteşte de o glumă şi de replica şoricelului vanitos care se plimba pe un pod alături de un elefant: „Tropăim, tropăim!“ Fiindcă războiul cu Breban a depăşit hotarele patriei, cred că totuşi putem avea o certitudine: flancul de Est al NATO nu are niciun motiv să se alarmeze deocamdată. Breban nu a făcut armata, nu cred că a tras vreodată cu praştia şi nici cu urechea. Un scriitor, când e mare, ştie – vin iar şi spun – că vulturii nu trăiesc în cârduri.

Cultura / NR. 522 din 2015-06-25

Sursa: Ziaristi Online

Monica Macovei înfrântă de Justiţie şi Libertatea presei. Jurnaliştii Victor Roncea, Radu Tudor şi Mihai Gâdea au câştigat procesul privind Mineriada din 13-15 iunie 1990Monica Luisa “Mandela” Macovei, fost procuror comunist implicat ulterior şi în Mineriada din 13-15 iunie 1990, a decis propagandistic să dea în judecată trei ziarişti care, conform actului de Chemare în judecată, ar fi regizat o “campanie de presă” prin “acuzaţii mincinoase” şi “declaraţii denigratoare şi defăimătoare” (sic, să mai pună mâna pe manualul de Limba română, şi ea şi avocata ei!). În Cererea de Chemare în judecată, înregistrată la Registratura Tribunalului Bucureşti pe 1 august 2014 se arată în ce consta aşa-zisa “campanie de presă” “defăimătoare şi denigratoare” (sic, din nou): Victor Roncea este “vinovat” ca a postat pe blog un Document folosit la procesul său de inculpatul Mihai Chiţac, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, în care acesta se apăra folosindu-se de o declaraţie a fostului procuror Monica Macovei, care afirma, textual, că la Unitatea de la Măgurele, unde a fost trimisă pentru anchetarea protestatarilor arestaţi în 13 – 15 iunie 1990, “nu a văzut nici un act de violenţă“; Radu Tudor era acuzat că a preluat acest document şi l-a însoţit de un mic comentariu (Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990); iar Mihai Gâdea că l-a prezentat într-o emisiune, scrie Victor Roncea pe blogul său.

Acestea fiind zise, în urma unui discurs elocvent al avocatului Mihai Mustăciosu, reprezentantul celor doi ziarişti Intact, şi a pledoariei mele, care m-am auto-reprezentat 🙂 procesul s-a încheiat, spre pronunţarea Doamnei Justiţii. Care a decis: Monica Macovei rămâne ceea ce este – fostă procuroare comunistă şi procuror-anchetator la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Instanţa a respins, ieri, 6 iulie 2015, acţiunea tovarăşei Monica Macovei, ca neîntemeiată. Încercarea acesteia de a-şi recosmetiza trecutul – ca în cazul Şova cu tatăl general care era “doar” colonel Secţia Militară a CC al PCR – a fost strivită. Speranţa ei de falsificare a adevărului a căzut la pământ. Libertatea presei a învins! S-a convins, oare, că s-a înşelat (dacă nu, sunt dispus să-i public “dreptul la replică” 🙂 )?, mai scrie Roncea, citat de NapocaNews.

Afacerea Monica Macovei contra Libertatea Presei este descrisă în detaliu la Roncea.Ro

Fatidica zi de 28 iunie, 1883: Deţinutul politic Mihai Eminescu, pus în cămaşă de forţă şi dus la nebuni. Un Remember de Ion Spânu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

În acea zi de 28 iunie 1883, la ora 19.00, Mihai Eminescu era pus în cămaşă de forţă şi internat abuziv la Spitalul „Caritatea” al dr. Alexandru Şuţu. Cel care aranjase totul încă din dimineaţa acelei zile a fost Titu Maiorescu, prezentat de istoricii literaturii române ca fiind „prietenul” marelui nostru poet. Oare aşa să fie?

Faptele, aşa cum arată documentele vremii, s-au petrecut într-un mod atît de ciudat, încît este de mirare că nici pînă azi nu s-a spus adevărul întreg, dovadă că şi în acea vreme jocurile de culise din politică aveau o mare influenţă în viaţa oamenilor. Ziua de 28 iunie 1883 este un episod dureros care ar trebui încă să ne cutremure, căci victima lui este tocmai cel fără de care nu ştiu ce limbă am vorbi astăzi şi, poate, cine ştie ce am mai fi!

„Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu”

În acea dimineaţă, la ora 6, Ecaterina Szöke Magyarosy, prima nevastă a lui Ioan Slavici, unde stătea în gazdă Mihai Eminescu, îi aduce acasă lui Titu Maiorescu un bileţel scris pe o carte de vizită, al cărui conţinut este cutremurător: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu”! Atît şi nimic mai mult. Episodul este redat chiar de către Titu Maiorescu în ale sale „Însemnări zilnice”:

Aşadar, imediat ce a citit bileţelul de la Ecaterina Szöke Magyarosy, Titu Maiorescu îl primeşte acasă pe Constantin Simţion, cu care, în mod neaşteptat, pleacă la „Casa de sănătate” a dr. Şuţu, unde, fără să-l vadă pe Eminescu, luînd de bune doar observaţiile „medicale” ale nevestei lui Slavici, „aranjează” la propriu internarea poetului, plătind în avans pentru o lună de zile!

MAIORESCU: „Numai, de s-ar face asta fără greutate!”

La ora 10, acasă la Maiorescu a venit însuşi Mihai Eminescu, avînd sub braţ ultimul număr al ziarului „Timpul”, în care, ca o ciudată premoniţie, publicase acel celebru articol despre „urâta pornire a guvernului asupra presei”, în care scria: „Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie”! Eminescu a zăbovit foarte puţin, cît a salutat gazdele şi a schimbat cîteva cuvinte cu Maiorescu.

Ca un alibi pentru planul său diabolic pe care deja îl pusese în aplicare prin internarea lui Eminescu la nebuni, Maiorescu vorbeşte despre „privirea fixă” şi „privirea în extaz” ale poetului şi despre faptul că l-ar fi îmbrăţişat „tremurînd”! Nici o vorbă despre ce se întîmplase în acea dimineaţă acasă la Slavici şi nici despre faptul că deja îl internase la Spitalul de nebuni! Ca o ultimă umilire, Maiorescu trece în jurnalul său şi faptul că i-ar fi dat 5 lei pentru trăsură, deşi Livia Maiorescu, fiica sa, care a fost de faţă, într-o scrisoare din 21 aprilie 1939 către I.E. Torouţiu, scrie: „Săracul de el, apoi a cerut 2 lei pentru birjă, a plecat şi de acolo l-au dus la Şuţu”!

Dar ultimele rînduri ale însemnării lui Maiorescu sînt de-a dreptul stupefiante şi nu este de înţeles cum de au fost ignorate de majoritatea istoricilor literari, de la Călinescu, pînă în ziua de azi. Din fericire, cîţiva eminescologi (Th. Codreanu, Călin L. Cernăianu, Constantin Barbu, Nicolae Georgescu, Ion Filipciuc şi, cu voia dvs., Ion Spânu) au deschis şi întreţinut subiectul acelei zile nefaste din viaţa lui Eminescu şi au scris cîteva cărţi de referinţă care demonstrează că în acea zi de 28 iunie 1883 poetul a fost internat cu forţa la Spitalul de nebuni al lui Şuţu, fără ca starea sa mentală să reclame necesitatea acestui demers halucinant!

Maiorescu însuşi scrie că l-a trimis pe Eminescu „la Simţion, pentru societatea „Carpaţii” şi că „de acolo e vorba să fie dus la Dr. Suţu”! Şi adaugă: „Numai, de s-ar face asta fără greutate!” Cu alte cuvinte, planul era foarte clar: Eminescu trebuia să ajungă la Societatea „Carpaţii”, unde chiar atunci se derulau percheziţii şi arestări, iar de acolo Simţion (cel cu care fusese Maiorescu la Şuţu în dimineaţa acelei zile pentru a-l interna pe Eminescu) trebuia să-l ducă la Spitalul de nebuni! O spune atît de clar Maiorescu, încît cine neagă existenţa acestui complot dovedeşte o ignoranţă crasă!

Eminescu, însă, nu se conformează „indicaţiilor lui Maiorescu” şi, într-un interval de timp destul de neclar, ajunge la Băile Mitraşevski, de unde, la ora 19, din motive necunoscute, este ridicat de poliţie din Băile Mitraşevski, anunţarea poliţiei fiind făcută de D. D Ocăşeanu şi V. Siderescu, ambii de la Societatea „Carpaţii”! Iată, în facsimil, „Procesul-verbal” întocmit în acel moment crunt din viaţa lui Mihai Eminescu:

 

Iată şi transcrierea acestui ”Proces-verbal”, pe care orice român nu-l poate citi decît cu ochii în lacrimi şi cu o durere neţărmurită în suflet:

„Douăzeci şi opt iunie orele 7 seara Anul 1883.

Noi C. N. Nicolescu comisarul secţiei 18 din Capitală fiind informat de D. D Ocăşeanu şi V. Siderescu, că amicul lor Dl. Mihail Eminescu Redactorul Ziarului „Timpul” ar fi fost atins de alienaţie mintală, că s-au dus la stabilimentul de băi din str. Poliţiei nr. 4 de acum 8 oreşi că încuindu-se în baie, pe dinăuntru refuză să deschidă.

Constatăm că la moment am mers la localitate în str. Poliţiei nr. 4 la stabilimentul de băi al casei Mitraşevski, unde am fost informat de oamenii de serviciu, că un Domn, se află închis în camera nr. 17 şi că le-a cerut 10 ouă crude. În urmă, ar fi rugat pe amicul său V. Siderescu să-i aducă o pereche de pantaloni negri, negri de tot – ceea ce se realizează acum.

Cu această ocaziune, întorcându-ne cu mai toţi amicii mai sus precizaţi aci, am găsit pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbrăcat, silindu-se să închidă uşa-i (ca) şi avea aerul de a fi speriat de vederea noastră în număr de 4-5 persoane, între care şi Dl. Constantin Simţion. Am zis numitului Eminescu, că n-are să sufere nici un dezagrament, că trebuie să se calmeze… şi drept răspuns, se repede la amicii săi, şi la servitoarea băii, îmbrâncindu-i pe uşă, apoi aruncându-se în baia plină cu apă, stropea pe oricine voia să-l scoată afară.

Am fost siliţi să-l îmbrăcăm în camisolul de forţă şi astfel l-am condus institutului „Caritatea” cu concursul D-lor Ocăşeanu şi Const. Simţion – luînd însă cheia de la uşa băii. La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Şuţu, rugându-l a-i da îngrijiri excepţionale.

Apoi revenind la stabilimentul de băi, împreună cu amicii săi, am constatat că toate hainele şi chiar ciorapii erau aruncaţi în apa din baie şi de tot ce s-a găsit acolo am făcut anexatul inventar, care la semnele acestea, începând de la numărul 9 pânâ la 32, indică obiectele găsite în baie. Acolo găsind o cheie – arătată la nr. 19 – şi după opiniunea amicilor săi, putând a fi uşa casei Dl. Eminescu situată în str. Piaţa Amzei nr. 6. Vom lua cuvenitele, dar cuvenitele dispoziţii.

Numitul Eminescu, are familia la Botoşani. Vom dispune să fie încunonştinţaţi.

De cele ce preced, am adresat acest proces-verbal semnat de toţi asistenţii:

Comisar,

C. N. NICOLESCU

Asistenţi:

CONST. SIMŢION

V. SIDERESCU

G. OCĂŞEANU

MARK DAVID

JOHAN PAULINA

ANA MITRAŞEVSKI

P. S Transportându-ne la camera ce ocupă Dl. Mihail Eminescu în str. Piaţa Amzei nr. 6, am găsit pe subînchirietoarea Dna Ecaterina Slavici şi faţă cu domnia sa şi cu Dl. Siderescu, deschizând uşa cu cheia găsită în baie, am aruncat în interior toate obiectele menţionate în inventarul anexat, şi la moment am închis uşa, încuind-o şi sigilând-o, iar cheia s-a luat de noi, spre a se înainta cu acest act.

Comisar C. N. NICOLESCU

ECATERINA SLAVICI

V. SIDERESCU”

Există în documentarul cazului şi o poveste fantasmagorică a lui Grigore Ventura (caricaturizat mai tîrziu de Caragiale în acel personaj Rică Venturiano) spusă lui Al. Ciurcu, care o va publica abia în 17 octombrie 1911 în ziarul „Adevărul”, însă nimic nu susţine prezenţa la prînz a lui Eminescu la Capşa, ameninţarea cu pistolul la adresa patroanei Marie Obeline Vautier, soţia lui Capşa, drumul la Cotroceni pentru a-l împuşca pe rege etc. În timp, s-au mai găsit şi alţi povestitori, fiecare croşetînd, pe marginea „auzitelor”, propriile varinate. Între ele, desigur, cea mai penibilă este a unui nepot al lui Slavici, care-şi amintea ce-i spusese tatăl său pe vremea cînd avea 9 ani!

Singura mărturie apropiată de evenimente, născută şi ea, din păcate, tot „din auzite”, este a lui Constantin Dimitriu, într-o scrisoare din 16 iulie 1883 către Mihai Brăneanu, în care se spune: „Eminescu, simţindu-se însuşi decăzînd, a simţit totodată că vor fi siliţi cei de lîngă el să-l asigure la Balamuc. Deci a fugit într-o baie unde a stat mai toată ziua ascuns. Îşi rupse toate hainele, aruncîndu-le în apă. Cînd s-au dus acolo cu autoritatea, doctori etc, el s-a luptat contra tuturor; a fost şi Ocăş; l-au pus în fine în cămaşa de forţă şi l-au dus la Şuţu, unde amicii au să plătească 300 fr. pentru el”! Ce să însemne oare că Eminescu a simţit cum cei de lîngă el vor să-l ducă la Balamuc, motiv pentru care „a stat mai toată ziua ascuns”?

DOSARUL DE INTERDICŢIE NU SE ÎNTOCMISE NICI DUPĂ O LUNĂ DE LA INTERNAREA LUI EMINESCU

Legislaţia din acea vreme prevedea, ca şi acum, o anumită procedură prin care cineva putea fi internat cu forţa la un Spital de nebuni, precum şi dreptul familiei de a decide asupra rămînerii sale acolo. Nimic din toate acestea n-au fost respectate. Din contră, cînd Matei Eminescu, fratele poetului, a încercat să facă toate demersurile pentru ca Mihai Eminescu să fie luat acasă, Maiorescu a făcut orice nu numai pentru a-l împiedica, ci chiar pentru a-l decredibiliza! Iată ce scria Maiorescu în „Însemnările…” sale din 14 august 1883:

„Duminecă 14/26 Aug.Acum 2 zile a fost la mine tatăl său (anecdote din societatea moldovenească de odinioară) şi după aceea fratele său, locotenentul, care s-a folosit de această ocazie spre a-şi anexa ceasornicul alienatului său frate”.

De fapt, Maiorescu fusese înştiinţat de Matei Eminescu de adevărata sa dorinţă, în scrisoarea trimisă încă din 18 iulie 1883, pe care o reproducem integral, în care spune explicit că VREA SĂ-L IA ACASĂ PE EMINESCU! Iată textul scrisorii:

 

Numai cu aceste documente în faţă şi oricine poate deduce că planul internări forţate a lui Eminescu la ospiciul lui Şuţu reuşise şi Maiorescu nu era dispus să lase familia să-l ia acasă. Oare de ce? Iată o întrebare care rămîne în continuare deschisă.

Culmea este că şi autorităţile vremii au fost complice la această „operaţiune”, căci, aşa cum rezultă dintr-o Adresă a Poliţiei Capitalei către Prefect, nici măcar în ziua de 23 iulie 1883, adică exact după o lună de la internarea lui Eminescu,nu se dăduse vreo Sentinţă a Tribunalului„pentru punerea sub interdicţie a fratelui Mihai Eminescu”! Iată conţinutul Adresei:

 

De altfel, documentele din acest „Dosar de interdicţie” aveau să fie publicate în facsimil abia recent de către eminescologul Constantin Barbu, cel ce a publicat pentru prima oară şi copia Autopsiei lui Eminescu din 1889. Vă prezentăm mai jos coperta acestui Dosar, precum şi o filă din incredibilul document care este Autopsia poetului:

Toţi cei care au îndrăznit să deschidă acest subiect în ultima vreme au fost puşi la zid de către cei ce vor să bată în cuie (din ce motive, oare?) teoria „nebuniei” lui Eminescu. Zeci de articole au fost scrise de oameni care n-au avut nici măcar curiozitatea să vadă documentele acestui Dosar. În schimb, aceiaşi îşi dau mîna pentru a-l caricaturiza pe Mihai Eminescu în fel şi chip. Un exemplu este acel număr sinistru din „Dilema” lui Andrei Pleşu, în care, sub coordonarea lui Nicolae Manolescu, au fost publicate vreo 10 articole scandaloase la adresa lui Eminescu, între semnatari aflîndu-se şi Mircea Cărtărescu. Ultima ispravă în acest sens este o culegere de texte intitulată „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, îngrjită de acad. Eugen Simion, în care se flutură din nou teoria „nebuniei” lui Eminescu. De acest volum, însă, ne vom ocupa pe îndelete altădată.

În această zi de 28 iunie, poate ar trebui să ne amintim cu durere despre ce s-a întîmplat acum 132 de ani, cînd, în noapte, o căruţă cu coviltir, căci aşa erau atunci ambulanţele, traversa Bucureştiul, avînd înăuntrul ei pe Mihai Eminescu în cămaşă de forţă! Era dus la Spitalul de nebuni, căci, aşa cum avea să scrie mai tîrziu Al. Vlahuţă: „Într-o ţară cu atîtea nulităţi triumfătoare, un poet atît de mare şi de cinstit nu putea să moară decît într-un spital de nebuni.”

P.S. Pentru cei care vor să ştie mai multe despre ce s-a întîmplat în acea zi, recomandăm următoarele cărţi fundamentale pentru acest subiect:

De asemenea, sînt de semnalat pe aceeaşi temă articolele fraţilor George şi Victor Roncea, care au contribuit într-o manieră însemnată la meţinerea acestui subiect extrem de important pentru lămurirea evenimentelor din ziua de 28 iunie 1883, cînd, din senin, s-a declanşat operaţiunea de internare forţată a lui Eminescu la Spitalul de nebuni.

P.P. Carp îi scrisese doar cu cîteva zile înainte lui Maiorescu: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Şi l-au potolit!

Ion SPÂNU

Sursa: Ziaristi Online via Cotidianul

CANALUL MORŢII. Executaţi în „Procesul sabotorilor şi diversioniştilor de la Canal”. Comunicare la Conferinţa internaţională INST

Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române a organizat în perioada 25-26 iunie 2015 conferinţa internaţională intitulată „1965. De la Gheorghiu Dej la Ceauşescu. 50 de ani de la schimbarea conducerii comuniste”. Cu acest prilej, au susţinut comunicări valoroase istorici şi cercetători din cadrul următoarelor asociaţii academice, universităţi şi institute specializate din România şi din Republica Moldova: Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, CNSAS, IICCMER, INST, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Biblioteca Metropolitană (Bucureşti); Universitatea Alexandru Ioan Cuza (Iaşi); Universitatea de Vest (Timişoara) şi Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Una dintre comunicări a fost dedicată “Canalului Morţii”, proiect  început şi abandonat sub Gheorghiu-Dej, unde s-a lucrat în principal cu deţinuţi politici sub control sovietic, proiect reluat şi finalizat ulterior de Ceauşescu, fără aportul URSS.

Vieţi furate. La Canal, i se spunea „Americanul”.

Cazul inginerului Nicolae Vasilescu – Colorado.

O stradă are două tăbliţe, una la intrare, alta la ieşire. Când dispar tăbliţele, dispare şi strada. Cam aşa se-ntâmplă lucrurile la Câmpulung-Muscel. Au dispărut „Haiducii Muscelului”! De ce ei şi nu alţii? O enigmă nedesluşită de luni de zile de autorităţile locale. Ar mai fi un răspuns. “C-aşa e-n tenis…”. Vorba lui Toma Caragiu. De ce în tenis? Pentru că aceleaşi autorităţi locale nu-şi bat capul să atribuie altei străzi numele unui biet jucător de tenis care n-a ajuns să câştige măcar un turneu de Mare Şlem. De-ar fi câştigat, poate i-ar fi dat vreo 500 metri pătraţi, să crape de invidie buştenarii. E vorba de inginerul câmpulungean ţărănist NICOLAE VASILESCU, zis Colorado. De ce Colorado? Pentru că acolo, în America, a devenit inginer minier, dar a învăţat şi să joace tenis de cânp. Minier ca să ajungă să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la începutul anilor ’50. Iar tenis ca să joace în timpul liber cu granguri precum dr. PETRU GROZA şi ION-GHEORGHE MAURER. Da’ nu i-a folosit la nimic când s-a pus problema „stârpirii sabotorilor şi diversioniştilor” de la Canal. Tot l-a „stârpit” în ‘52 Securitatea, din ordinul lui GHEORGHIU-DEJ, în modul descris pe-ndelete în broşura de partid şi de stat „Procesul sabotorilor şi diversioniştilor de la Canal”, plină de clişeele Războiului rece “cald”. Pe el şi încă doi: un inginer minier şcolit în Franţa şi un mecanic de locomotivă şcolit în Germania. Despre ultimii doi, aflăm mai multe din cărţile „Secante româneşti” (autor Adrian Irvin ROZEI) şi „Cazul NICHITA DUMITRU. Încercare de reconstituire a unui proces stalinist” (autor Doina Jela). Despre NICOLAE VASILESCU-COLORADO ştim mult mai puţin.

În eseul „Asimetrii dejisto-ceauşiste. NICOLAE VASILESCU-COLORADO, «Americanul» executat la Canal.” am analizat sumbrul destin al musceleanului NICOLAE VASILESCU-COLORADO, executat sub Gheorghiu-Dej şi reabilitat sub Ceauşescu. Stalin, “eliberatorul” Europei de Est, şi-a “marcat” teritoriul cu ajutorul marionetelor aduse la putere şi protejate de Armata Roşie. Între anii 1948-1952, imediat după anatemizarea lui Tito, în întreaga regiune s-a pus în practică „experienţa”acumulată în anii ’30 în Rusia. Procesele-spectacol au vizat iniţial „purificarea” activului superior de partid, dar şi crearea iluziei unităţii lagărului socialist. O unitate aparentă, bazată pe instalarea şi întreţinerea fricii şi urii: frica de arestare, frica şi ura faţă de sabotori, complotişti şi spioni, frica de Războiul Rece şi „cald”. În acest concert monstruos se încadrează şi procesele intrumentate la Canalul Dunărea-Marea Neagră, în 1952, de Securitatea autohtonă şi consilierii sovietici.

 

De regulă, prin procese de tip stalinist, aşa-numitele “procese-spectacol”, înţelegem procesele intentate liderilor opoziţiei încolţite (NIKOLA PETKOV în Bulgaria, IULIU MANIU şi ION MIHALACHE în România, “paralizarea” Partidului Micilor Agrarieni în Ungaria – n.a.). sau unor conducători ai partidului comunist însuşi, „canibalizaţi” de proprii lor camarazi, la sugestia “tătucului” STALIN, prin procese coordonate de consilierii sovietici trimişi de BERIA şi ABAKUMOV.

În primii ani postbelici, în principal datorită conflictului STALIN-TITO, o pletoră de astfel de “răfuieli interne”, soldate cu execuţii, au fost declanşate în ţările de “democraţie populară”: KOÇI XOXE / kɔtʃi dzɔdzɛ în Albania (1949 – nereabilitat, cu toate presiunile URSS şi Iugoslaviei, făcute după moartea lui STALIN), DONATH GYORGY şi LÁSZLÓ RAJK în Ungaria (executat în 1947 – foto -, respectiv 1949 – cel din urmă reabilitat la 6 octombrie 1956, înaintea contrarevoluţiei din 23 octombrie 1956), TRAICIO KOSTOV în Bulgaria (1949 – reabilitat în aprilie 1956), RUDOLF SLAŃSKY şi VLADIMIR CLEMENTIS în Cehoslovacia (1952 – reabilitat parţial de NOVOTNY în aprilie, respectiv decembrie 1963, şi integral de DUBCEK în mai 1968), LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU în România (arestat primul, în martie 1948, dar executat abia la 17 aprilie 1954, adică după moartea lui STALIN – reabilitat de CEAUŞESCU şi pentru a se debarasa de ALEXANDRU DRĂGHICI, pe baza Hotărârii Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968, reabilitare consfinţită de sentinţa de achitare emisă de Tribunalul Suprem la 28 mai 1968).

Pumnul greu al lui STALIN urma să lovească şi Polonia, ţară în care i se pregătea un astfel de proces lui WLADISLAW GOMULKA, arestat în perioada iulie 1951-aprilie 1955. L-au salvat doar ezitările lui BIERUT şi dispariţia fizică a lui STALIN. În timp ce stalinistul WALTER ULBRICHT, mână forte, abia în 1956 s-a simţit ameninţat de un “complot”, al foştilor propagandişti WOLFGANG HARICH şi WALTER JANKA, condamnaţi rapid la 10, respectiv 5 ani de închisoare.

Desigur, „răfuielile”pe linie de partid şi de stat din ţările totalitare, indiferent de coloratură, “brună” sau „roşie”, prezintă un interes aparte nu numai pentru istorici, ci şi pentru publicul larg.

Prin prezentul eseu încerc să onorez memoria altor victime ale regimului totalitar de timp comunist din România, victime despre care s-a vorbit şi s-a scris mai puţin. Cele din procesul primului lot de ingineri şi muncitori de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, soldat cu 5 condamnări la moarte (3 executări), după un simulacru de proces care se încadrează în aceeaşi tipologie, a proceselor de tip stalinist de care nu ne-a fost dat să scăpăm decât prin altul, soldat cu rapida executare a soţilor NICOLAE ŞI ELENA CEAUŞESCU în ziua de Crăciun a anului 1989, condamnaţi şi pentru „subminarea economiei naţionale”.

O mărturie a domnului RADU CIUCEANU scoate la iveală interesul lui GHEORGHIU-DEJ de a intra în istorie prin finalizarea unui proiect ambiţios antamat în anii ’30 cu un consorţiu britanic (Sir Alexander Gibb): realizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a unui port militar. Directorul general al lucrărilor urma să fie – în 1948 – unchiul domniei sale, profesorul universitar CRISTEA MATEESCU, creatorul şcolii româneşti de hidrotehnică. În acest scop, GHEORGHIU-DEJ i-a invitat la discuţii pe profesorul MATEESCU, însoţit de AUREL ROZEI, inginer la fel de experimentat, ambii cu studii în străinătate. Competentul profesor universitar i-a demonstrat că economia ţării nu dispune de resursele necesare (utilaje şi forţă de muncă specializată) pentru finalizarea rapidă a unui proiect atât de complex, de nivel european, existând riscul eşecului personal şi compromiterea socialismului.

În mai 1949, la sugestia lui STALIN, interesat, printre altele, nu numai de valorificarea unor utilaje „obosite” la alte lucrări gigantice de pe teritoriul U.R.S.S., ci şi de o viitoare bază secretă de submarine, conducerea de partid a decis începerea lucrărilor la acest proiect, parte integrantă a submarine, conducerea de partid a decis începerea lucrărilor la acest proiect, parte integrantă a „programului de reconstrucţie economică a ţării şi de construire a socialismului”, urmând să beneficiem acolo, „din plin”, de experienţa specialiştilor sovietici.

Într-un discurs rostit înaintea zilei de 23 august 1949, ANA PAUKER a accentuat: „Construim fără burghezie şi împotriva burgheziei”. Primul număr al ziarului de şantier „Canalul Dunăre-Marea Neagră”i-a publicat discursul, iar lozinca a fost scrisă pe o pancartă albă, cu litere roşii, aşa cum putem afla din voluminoasa creaţie a „răsfăţatului” scriitor proletcultist PETRU DUMITRIU, „Drum fără pulbere”, lăbărţată pe nu mai puţin de 666 pagini (semnul fiarei – n.a.). Coincidenţă bizară, ediţia electronică a „Raportului Tismăneanu” are tot 666 pagini!

Nu numai PETRU DUMITRIU şi-a format mâna pe şantierele Canalului, ci şi ziaristul SERGIU FĂRCĂŞANU, viitor scriitor SF, retras ulterior pe meleaguri israeliene, după ce transmis „Scânteii” corespondenţe pline de „ură proletară”.

Organismul abilitat pentru executarea activităţilor de proiectare şi construcţii-montaj era Direcţia Generală a Lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră (DGC – n.a.), subordonată direct Consiliului de Miniştri. Primul director general al Direcţiei Generale a Canalului, cu rang de ministru, a fost numit, în septembrie 1949, muncitorul agricol GHEORGHE HOSSU, urmat, în perioada 1951-1952, de inginerul MAYER GRÜNBERG, respectiv 1952-1953, de VASILE POSTEUCĂ (spionul sovietic MIŞA POVSTANSCHI, infiltrat la 23 august 1944 în Comandamentul Gardă al Formaţiunilor de Luptă Patriotică – n.a.), în timp ce iniginerul A. BECIN conducea grupul de experţi sovietici.

Ca forţă de muncă necesară executării lucrărilor, s-a recurs în principal la trei surse: 1) personal civil de profesii şi categorii sociale diferite, recrutat din întreaga ţară, 2) militari în termen (constructori şi servicii de pază) şi 3) deţinuţi – atât de drept comun, cât mai ales din deţinuţi politici (condamnaţi sau cu pedepse administrative). Deşi salariile de care beneficia personalul civil erau extrem de atrăgătoare, raportate la media pe ţară, condiţiile grele de muncă au impus o creştere masivă a ponderii deţinuţilor, de la circa 20% în septembrie 1949 la peste 80% în noiembrie 1952. Totul, conform principiului marxist, adică “după nevoi”. „Arestările se făceau după nevoile Canalului şi nu după vina anumitor elemente duşmănoase“ se arată în declaraţia din 16 martie 1968 a col. ILIE BĂDICĂ, directorul Unităţilor de Muncă în perioada 1950-1953:

Lucrările avansau greu, cu costuri enorme şi multe pierderi de vieţi, iar conducerea de partid a înţeles că şansele finalizării sunt mici. Nu a îndrăznit să ia vreo decizie până la producerea „miracolului”: la 5 martie 1953 a încetat din viaţă STALIN. Din „respect”, au lăsat să treacă trei luni, iar la 18 iulie 1953 au „înmormântat” şi proiectul, decretându-se încetarea lucrărilor printr-un HCM secret. „Delfinul” NICOLAE CEAUŞESCU le-a reluat în 1976, pe baza altui proiect, cu tăierea panglicii la 26 mai 1984. Fără ajutor sovietic şi fără baza secretă de submarine!

Pentru ca populaţia să nu creadă că este vorba de un eşec al noii orânduiri sociale, DEJ a identificat în 1952 – cu “binecuvântarea” lui STALIN – şansa de a se debarasa smultan de “aripa moscovită” a conducerii partidului şi, prin ricoşeu, de a acuza de toate relele intelectualitatea tehnică, insuficient de bine “dresată” să execute, obedientă, ordinele partidului.

De “aripa moscovită” (ANA PAUKER, VASILE LUCA, TEOHARI GEORGESCU) s-a servit iniţial pentru eliminarea lui LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU, fost ministru de justiţie, un potenţial concurent. În mai-iunie 1952 este trecut pe linie moartă VASILE LUCA (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe între 1947-1952). Mai întâi criticat ca deviaţionist, apoi arestat, judecat şi condamnat la moarte prin Sentinţa nr. 180 din 8 octombrie 1954 a Colegiului militar al Tribunalului Suprem pentru „subminarea economiei naţionale” şi „activitate intensă împotriva clasei muncitoare”. Prezidiul Marii Adunări Naţionale îi comută pedeapsa în muncă silnică pe viaţă şi va înceta din viaţă la Aiud, la 27 iulie 1963. Prompt, Sfatul Popular din localitate emite certificatul de deces numărul 1165 din 30 iulie 1963. Fusese vinovat, printre altele, de “numirea unor sabotori şi alte elemente ostile în sectorul financiar-bancar, vizând în mod deliberat întârzierea dezvoltării industriei grele”, dar şi „favorizarea chiaburilor şi a micilor capitalişti”. Odată cu VASILE LUCA au fost arestaţi ALEXANDRU IACOB, ministrul său adjunct şi DUMITRU CERNICICA, preşedintele Comitetului de Stat pentr Preţuri. În mod miraculos, ALEXANDRU IACOB şi DUMITRU CERNICICA supravieţuiesc închisorilor (CERNICICA, în perioada 1992-2004, a locuit în America!), iar în septembrie 1968, împreună cu nefericitul VASILE LUCA, sunt reabilitaţi de Tribunalul Suprem prin Decizia nr. 29/1968, care casează sentinţa iniţială şi îi achită de orice penalitate.

La 10 iulie 1952, ANA PAUKER, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, este demisă din funcţia de ministru de Externe şi pierde orice poziţie în partid, iar moartea sa, la 3 iunie 1960, va trece neobservată.

La Plenara din 28 mai 1952, DEJ îl îndepărtase şi pe TEOHARI GEORGESCU, fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne. Va fi arestat în februarie 1953, în aprilie 1955 şi reabilitat abia în 1968. Îl înlocuise imediat cu docilul ALEXANDRU DRĂGHICI, adjunct la Interne, care a preluat în septembrie şi funcţia de ministru al Securităţii Statului.

Este momentul în care „victoriosul” DEJ, responsabil pe linie de partid şi de stat de bunul mers al lucrărilor la Canal, ia decizia ca Securitatea să se ocupe şi de „sabotorii” de acolo.

“Ghinionul” inginerului AUREL ROZEI a fost nu doar faptul că era nevoie de “ţapi ispăşitori” pentru eşec, ci şi transferul său la Canal sub semnătura lui VASILE LUCA şi a lui ALEXANDRU IACOB, pe post de şef Sector Planificare.

Ca să se delimiteze de abuzurile epocii lui Dej şi să se debaraseze de “incomodul” DRĂGHICI, CEAUŞESCU impune formarea unei Comisii de anchetă, compusă din GHEORGHE STOICA, VASILE PATILINEŢ, NICOLAE GUINĂ ŞI ION POPESCU-PUŢURI, consiliată de ministul de Interne ION STĂNESCU. Cercetându-se, din noiembrie 1965 şi până în august 1968, modul în care s-au desfăşurat procesele de la Canal din toamna anului 1952, s-a aflat, de exemplu, din depoziţia lui MIŞU DULGHERU (MOISE DULBERGER), pe atunci colonel de Securitate, că în iunie sau iulie 1952 a avut loc o şedinţă în care IOSIF CHIŞINEVSCHI a informat că GHEORGHIU-DEJ înşusi “cere să se organizeze rapid un proces de sabotaj”. La şedinţă au luat parte ALEXANDRU DRĂGHICI, VLADIMIR MAZURU, GHEORGHE PINTILIE (TIMOFEI BODNARENKO, zis PANTIUŞA), ALEXANDRU NICOLSCHI (BORIS GRÜNBERG), GOGU POPESCU şi consilierii sovietici ŢIGANOV şi MAXIMOV. CHIŞINEVSCHI a condus şedinţa iar GOGU POPESCU a prezentat un dosar în care DULGHERU, solicitând să-l consulte, nu a găsit dovezi de sabotaj. DULGHERU s-a deplasat de mai multe ori la Constanţa, însoţit de ŢIGANOV şi MAXIMOV, pentru a organiza ancheta, iar indicaţiile privind mersul acesteia veneau de la POSTEUCĂ, un apropiat al lui GHEORGHIU-DEJ. Declaraţiile acuzaţilor şi ale martorilor erau traduse imediat pentru consilierii sovietici care le triau, rămânând care conţineau dovezi de vinovăţie în scopul alcătuirii dosarului de proces.

Depoziţia din 1968 a lui MAXIMILIAN VARDAN, şeful Direcţiei a II-a Contrasabotaj din Securitatea Statului este concludentă: „Conducerea Canalului, care nu are acces la planurile sovieticilor, aceştia refuzând să le dea, acoperă grave deficienţe de proiectare, printre altele porţiunea de nisip apţian a cărui betonare ar costa cât încă un canal […] S-a început pe bază de documentaţii incomplete şi greşite.” Dovada limpede a obstrucţiilor făcute de sovietici, de natură să amplifice dificultăţile insurmontabile cu care se confruntau la faţa locului, specialiştii români. Nemulţumit de conţinutul obiectiv al raportului, oportunistul ALEXANDRU DRĂGHICI îl destituie pur şi simplu pe VARDAN şi decide să meargă personal la faţa locului în vara anului 1952 pentru a impulsiona ancheta ordonată de DEJ prin CHIŞINEVSCHI şi urmărită prin POSTEUCĂ.

Prin “metode specifice”, de la verificarea dosarelor de cadre până la instaurarea unei atmosfere de teroare şi suspiciune generalizată pe şantiere, concentrând la faţa locului echipe de anchetatori „de succes” din întreaga ţară, organele de Securitate reuşesc să însăileze un complot pus la cale de „sabotori şi diversionişti”, formând două loturi de acuzaţi (inginerul GHEORGHE CRĂCIUN, fratele cunoscutei activiste de partid CONSTANŢA CRĂCIUN, a intrat în al doilea lot).

Primul lot includea opt inginer şi doi muncitori, arestaţi simultan în noaptea de 30 iulie 1952 şi anchetaţi cu sălbăticie pentru a fi apoi judecaţi – în zeghe şi cu ochelari de tablă la ochi în permanenţă – în marea Sala a Clubului Muncitoresc de la Poarta Albă în intervalul 29 august (vineri) – 1 septembrie (luni) de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, deplasat la faţa locului, asistat fiind de un Tribunal al Poporului format din 12 juraţi.

Prin Sentinţa nr. 1 din 1 septembrie 1952, inginerii AUREL ROZEI-ROSENBERG, VASILESCU NICOLAE zis COLORADO, PETRE CERNĂTESCU şi GEORGESCU GHEORGHE-TOPAZLĂU, împreună cu mecanicul de locomotivă DUMITRU NICHITA, au fost condamnaţi la moarte pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.” (art. 3 din Decretul nr. 199/1950). Dintre aceştia, VASILESCU NICOLAE zis COLORADO şi NICHITA DUMITRU au mai fost condamnaţi şi la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de „ameninţare a păcii popoarelor” (art. 2 din Legea nr. 9/1950) şi la 10 ani de închisoare corecţională pentru delictul de „încercări de agitaţie” (art. 327, alin. 5, Cod Penal)., urmând să execute pedeapsa cea mai grea. Adică execuţia!

Au mai fost condamnaţi:

Inginerul NICOLAE FRANGOPOL NICOLAE la muncă silnică pe viaţă pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.”, la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de „ameninţare a păcii popoarelor” şi la 10 ani de închisoare corecţională pentru „încercări de agitaţie.”

Inginerul MIRCEA CIORAPCIU la muncă silnică pe viaţă pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.”

Inginerul IONESCU OPRIŞAN la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.”, 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de „ameninţare a păcii popoarelor” şi la 10 ani de închisoare corecţională pentru „încercări de agitaţie.”

Inginerul CONSTANTIN NIŢESCU la 25 de ani de muncă silnică pe viaţă pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.”

Mecanicul de locomotivă PETRE VIERU la 20 de ani de muncă silnică pe viaţă pentru crimă de „sabotare a propăşirii economiei naţionale a R.P.R.”.

Toţi acuzaţii au fost condamnaţi la 10 ani de degradare civică.

Colegiul militar al Tribunalului Suprem al R.P.R., judecând recursurile sabotorilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, condamnaţi la moarte de către Tribunalul Teritorial Bucureşti a pronunţat Decizia nr. 27 din 4 octombrie 1952, respingând recursurile.

Ca urmare a primirii cererilor de graţiere, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a comunicat Ministerului Justiţiei, la 10 octombrie 1952, aprobarea comutării pedepsei cu moartea în muncă silnică pe viaţă pentru GHEORGHE GEORGESCU-TOPAZLĂU şi PETRE CERNĂTESCU şi respingerea cererilor de graţiere pentru VASILESCU NICOLAE zis COLORADO, AUREL ROZEI-ROSENBERG şi DUMITRU NICHITA.

Conform raportului medicului-legist, sentinţa a fost executată la 14 octombrie 1952, orele 0.3 (sic!).

Actul de acuzare respectă pe de-a întregul „clişeele” de politică internă şi externă valabile în perioada “caldă” a Războiului Rece de la sfârşitul anilor ‘40 – începutul anilor ’50.

„[…] ticăloşii de teapa bandiţilor din boxă se sprijină moral şi material pe ajutorul stăpânilor lor imperialişti, pe călăii poporului coreean, pe asasinii imperialişti americani şi englezi. Aceasta ne demonstrează că sfera LUPTEI DE CLASĂ DIN INTERIOR nu poate fi privită izolat de lupta lagărului păcii împotriva imperialiştilor aţâţători la război. […] Serviciile de spionaj AMERICAN, ENGLEZ ŞI TITOIST nu se dau în lături de la cele mai mârşave acţiuni de subminare a succeselor regimului nostru de democraţie populară, punând la dispoziţia agenţilor lor armamentul şi fondurile necesare desăvârşirii acţiunii lor criminale. Galeria odioşilor criminali imperialişti şi titoişti se complectează cu figurile bandiţilor din interiorul ţării de teapa lui VASILESCU-COLORADO, CERNĂTESCU, ROZEI, CIORAPCIU, TOPAZLĂU şi ceilalţi acuzaţi. Puţini şi netrebnici, aceste lepădături ale societăţii, punându-şi speranţele în război, propagau războiul aducător de jale şi lacrimi, de sărăcie, ruină şi moarte.”

Fără a intra în detalii tehnice, atrage atenţia modul în care Securitatea a încercat să construiască un scenariu apocaliptic din care să rezulte o acţiune coordonată între oameni legaţi prin „poziţia de clasă şi trecutul lor criminal”, care lucrau în „sectoarele-cheie”: PLANIFICARE, MECANIC şi TEHNIC DE EXECUŢIE ca să poată şubrezi, astfel, socialismul:

În Clubul Muncitoresc de la Poarta Albă se aflau sute de muncitori, tehnicieni, ingineri de la toate şantierele Canalului şi din întreprinderile dobrogene, printre care şi numeroşi agitatori care periodic strigau lozinci („Moarte bandiţilor!”, „Trăiască tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej!”, „Moarte sabotorilor!” etc.). În faţă trona o masă lungă, acoperită cu pânză roşie, iar pe peretele din spate se aflau la loc de cinste portretele lui STALIN şi GHEORGHIU-DEJ. La masă se aflau cei 12 juraţi, împreună cu şefii muncitorilor pe linie de partid şi sindicat. Pe laterale, completul de judecată ai Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti deplasat la Poarta Albă, format din general-maior de justiţie ALEXANDRU PETRESCU ca preşedinte, lt. col. COCIŞ GHEORGHE şi cpt. de rangul II BACIU TEODOR, ca membri. Procuror militar, cel care a susţinut rechizitoriul, era maiorul de justiţie TEODORESCU OVIDIU.

Celor aproape o mie de oameni prezenţi în incinta Clubului Muncitoresc li se alătura o altă mie de persoane aflate afară, care ascultau dezbaterile la megafoanele de pe camioanele-platformă.

Semnificativă mi se pare REGIA la care s-au dedat organele de partid cu prilejul procesului. A existat o repetiţie prealabilă în sala mare a Teatrului de Stat din Constanţa, cu şedinţe ţinute pe 5 şi 6 august 1952, între orele 18-24, la care au participat membrii Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor de pe întreg Canalul (ASIT). Scopul repetiţiei a fost „dresarea”participanţilor pentru demascarea „duşmanilor poporului” şi solicitarea de către aceştia ca Tribunalul, încă neconstituit atunci, să îi judece public şi să se obţină, prin presiuni populare, PEDEAPSA CAPITALĂ. Iar pentru ca spectacolul să fie deplin – pâine şi circ – imediat ce s-a pronunţat sentinţa, a avut loc mitingul de satisfacţie, tribuna fiind aceleaşi camioane-platformă, la care au luat cuvântul aceiaşi vorbitori ca şi la repetiţia preliminară (ex. fraţii GHEORGHE şi NICOLAE VASU, muncitori stahanovişti de la Uzinele “23 August”, respectiv „Mathias Rakosi”, viitori deputaţi; cu titlu anecdotic, strungarul NICOLAE VASU făcea parte din Comisia ARLUS aleasă pentru organizarea serbărilor de 7 noiembrie, alături de – pe lângă nelipsiţii conducători de partid şi de stat, de civili precum actriţa Lucia Sturdza Bulandra şi compozitorii Ioan Chirescu şi Sabin Drăboi, iar în 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului Democrat, i-a onorat pe oaspeţi cu un discurs înflăcărat – n.a.).

Faptul că inginerul AUREL ROZEI-ROSENBERG absolvise în perioada interbelică École Nationale Supérieure des Mines din Saint Etiénne, Franţa, preferând să revină în ţară pentru a-şi practica meseria, devenind între timp şi acţionar la renumita societate minieră „Mica”, nucleul unui puternic concern industrial, dar mai ales activitatea pe care a desfăşurat-o în cadrul Direcţiei de Livrări de pe lângă Comisia româno-sovietică însărcinată să trimită ruşilor datoria de război, au atras atenţia conducerii Ministerului de Finanţe, în primul rând ministrului VASILE LUCA şi a adjunctului său, ALEXANDRU IACOB. Aflaţi deja în vizorul Securităţii din ordinul luli GHEORGHIU-DEJ, chiar aceştia sunt cei care îi semnează ordinul de transfer la Canalul Dunăre-Marea Neagră în postul de şef al serviciului PLANIFICARE. Practic, condamnarea lui la moarte, după ce i s-a mai pus în cârcă şi acuzaţia de a fi SIONIST, în condiţiile în care nici nu se gândise vreodată la aşa ceva, aşa cum a şi punctat în pledoaria sa finală. În urma sa rămâneau, fără apărare, soţia LOLA (LEA) şi cei doi copii, ALEXANDRU şi ILEANA.

În nota informativă semnată cu numele de cod „Marga”, datată 30 iulie 1950, se afirmă că ROZEI ar fi spus următoarele:

„Noi suntem din altă lume şi, orice facem, regimului i se pare că noi suntem contra.”

O frază care spune totul. O asumare conştientă a tragediei ciobanului din balada „Mioriţa.”

Spre deosebire de AUREL ROZEI, NICOLAE VASILESCU-COLORADO, fiind conştient că va muri, îşi exprimă faţă de ADRIAN MARINO, în perioada în care se aflau amândoi în închisoarea de tranzit Jilava, gândul că nu va apuca vremuri mai bune, apropiate de „rapsodia” din perioada studiilor sale în Colorado .

“Nu-mi pare rău că mor, dar îmi pare rău că mor şi nu-i mai apuc pe Americani venind.”

O traiectorie oarecum asemănătoare a carierei inginerului minier şcolit în Franţa o întâlnim şi la inginerul NICOLAE VASILESCU-COLORADO, cel care, până în prezent, n-a avut şansa ca cineva să-i dedice o carte.

Născut la 27 februarie 1910, la Câmpulung-Muscel, fiul lui TEODOR şi al SMARANDEI, termină liceul “Dinicu Golescu” în 1927 şi intră la Politehnica din Bucureşti, ca student bursier. Politicianul ţărănist ION MIHALACHE, originar din acelaşi judeţ, Muscel, îi acordă sprijinul necesar pentru a putea studia în America în perioada 1934-1937, absolvind prestigioasa Colorado School of Mines Golden şi lucrând la mari concerne multinaţionale producătoare de echipamente miniere, precum Caterpillar. În campusul universitar, se remarcă în special prin activităţi extraşcolare de elită, tenis de câmp şi ansambluri corale. Cu o înfăţişare nu mult diferită de felul în care şi-l amintea muncitorul Florea Dimancea: „Trecea des prin şantiere, cu toate că era şef foarte mare şi om capabil, cu pregătire, inteligent. I se spunea «Americanul». Avea figură de american, înalt, sportiv, blond.”

Revine în ţară în 1938, fiind angajat imediat de societatea „Mica” pentru minele aurifere din perimetrul Gura Barza-Brad, unde a adus îmbunătăţiri pe linia protecţia muncii, asigurarea mesei calde la cantină, duşuri, îmbrăcăminte de lucru şi căşti de protecţie etc, fiind iubit de muncitori, dar acuzat de conducere de a fi “simpatizant comunist”. În 1941 a fost transferat la Bucureşti, apoi la Baia Mare şi Baia Sprie. Este autorul mai multor invenţii (recuperare nisipuri aurifere, răcitor tip Pinguin la uzinele Malaxa etc.).

Din devotament faţă de ION MIHALACHE, devine membru al Partidului Naţional-Ţărănist, fără să devină un militant politic.

La finele anului 1944, NICOLAE MALAXA îl angajează consilier tehnic pentru reconversia la producţia de pace a fabricii de muniţie de artilerie “TOHAN”. Marele industriaş îl aprecia enorm, contribuind financiar, în această perioadă la “asigurarea viitorului” fiicei acestuia, micuţa NICOLE.

În 1946, îl secondează pe ION MIHALACHE în convorbirile acestuia cu ziaristul MARK ETHRIDGE, delagetul special al preşedintelui HARRY TRUMAN trimis în misiune de sondare în Bulgaria şi România.

În 1946-1947 îl regăsim la Ploieşti ca reprezentant al Institutului de Proiectări Schele din Bucureşti, subordonat Sovrompetrol.

În 1947, încearcă să treacă ilegal graniţa în Iugoslavia (se pare că avea un frate cetăţean american – n.a., este arestat şi condamnat în 1948 la 5 ani de închisoare. După 2 ani i se promite libertatea, cu condiţia să lucreze la Canal ca inginer-şef.

Între timp, se căsătorise cu MARIA CLOTHILDA, născută MEŢIANU, provenită dintr-o renumită familie ardeleană, în cadrul căreia s-au remarcat mitropolitul ION MEŢIANU, medicul otorinolaringolog cu acelaşi nume, inginerul de mine şi petrol TRAIAN MEŢIANU, directorul societăţii „Steaua Română”, dar şi ofiţerul britanic SILVIU MEŢIANU (paraşutat în 1943 în cadrul misiunii de sabotaj SOE cu nume de cod „Autonomous”, împreună cu lt. col. ALFRED GARDYINE de CHASTELAIN şi IVOR PORTER).

Dumnezeu i-le-a binecuvântat căminul cu un băiat (DAN, inginer hidrotehnician) şi NICOLE (farmacistă).

După suferinţe de nedescris, fiindu-le confiscată şi locuinţa proprietate personală din Calea Victoriei nr. 101, mama şi cei doi copii reuşesc să părăsească ţara, stabilindu-se la Paris.

Este semnificativ faptul că VASILESCU-COLORADO, la un singur interogatoriu, imediat după arestare (30 iulie 1952), a menţionat numele lui MAURER. Mai mult ca sigur, anchetatorul său, renumitul căpitan LUDOVIC WEISZ, şeful Securităţii din Baia Mare, nu i-a mai permis să facă acest lucru, obţinând, în schimb, după bătăi crunte, “dovezile”: recunoaşte că “a fost o prostie construcţia canalului, poporul este jefuit şi suferă din pricina acestei construcţii, iar eşecul este din cauza utilajului folosit (de fabricaţie proastă) şi a tehnicei inferioare celei americane”.

Total diferită de mizeriile prezentate în “Scânteia” şi în ziarul de şantier „Canalul Dunăre-Marea Neagră”, pledoaria sa reală, energică, deşi fuseseră cu toţii drogaţi în prealabil şi “dresaţi” prin lovirea testicolelor cu creionul (metodă patentată, se pare, de securista NEDA VIDICI) să-şi prezinte “litaniile” învăţate pe de rost, aşa cum s-a întipărit ea în memoria unui martor ocular (doctorul NECULA).

„Sunt român din Banat, fiu de ţăran şi membru întemeietor al Partidului Naţional al Ţăranilor. N-am legături cu IULIU MANIU şi am încercat trecerea frontierei, fapt pentru care am fost condamnat la 5 ani închisoare. Am studiat ca bursier în România, după care am absolvit universitatea Denver Colorado. Ca român îmi iubesc ţara şi doresc ca această construcţie să fie terminată. Refuz acuzaţiile aduse. Ele sunt bazate pe supoziţii greşite şi consideră acest proces o mascaradă împotriva inteligenţei româneşti. Universităţile au fost golite pentru că aţi închis mii de studenţi, aţi omorât preoţi prin tortură, aţi omorât personalităţi culturale şi ofiţeri care şi-au făcut datoria luptând în stepa rusească şi în Munţii Tatra împotriva nemţilor. Ordinele de la Moscova sunt ascultate orbeşte. V-aţi pierdut demnitatea umană.”

Un murmur străbate sala. Agitatorii strigă: „Întrerupeţi mărturia. Noi, muncitorii, cerem moartea lui VASILESCU-COLORADO!” Un fel de „Noi muncim, nu gândim!”, reziduu valabil şi în 1990.

La 13 iulie 1968 s-a introdus recurs în supraveghere, solicitându-se plenului Tribunalului Suprem desfiiinţarea Sentinţelor nr. 1 din 1 septembrie 1952 99 din 14 octombrie 1952 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi Decizia nr. 27 din 4 octombrie 1952 a Colegiului militar al Tribunalului Suprem, învinuiţi de subminarea economiei naţionale, cu achitarea tuturor inculpaţilor din primul lot de la Canal. În paralel, Procuratura Generală – Direcţia Procuraturilor militare i-a comunicat văduvei MARIA CLOTHILDA VASILESCU, la 18 iulie 1968, printre altele, următoarea concluzie:

„Hotărârile pronunţate în cauză sunt neîntemeiate şi nelegale […] Instanţele s-au întemeiat, în pincipal, pe mărturisirile inculpaţior şi depoziţiilor unor martori obţinute ca urmare a unor presiuni fizice şi morale şi a altor abuzuri în cursul anchetei. Sentinţa de condamnare a constituit o formalitate, fiind pronunţată fără ascultareaasesorilor […].”

Interesantă motivare, mai ales în legătură cu “asesorii” Tribunalului Popular. Asta în condiţiile în care inginerul NICOLAE VASILESCU-COLORADO a refuzat asistenţa juridică din oficiu, absolut formală, preferând să se apere singur şi să atragă atenţia în pledoaria sa inclusiv asupracestui aspect.

“Cine sunt acesti 12 juraţi?” Cunoaşteţi legile acestei ţări, sancţionate de Constituţie. Posteritatea vă va judeca!”

Plenul Tribunalului Suprem a constatat nevinovăţia acestora, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor şi prin Decizia nr. 31/1968 a admis recursul în supraveghere, a casat aceste hotărâri şi i-a achitat de orice penalitate.

CICERONE IONIŢOIU consideră că executarea celor trei şi condamnarea celorlalţi şapte la muncă silnică a constituit o ripostă la condamnarea la moarte a soţilor JULIUS şi ETHEL ROSENBERG în aprilie 1951 şi execuţia lor ulterioară, în iunie 1953, pentru transmiterea secretelor bombei atomice către Uniunea Sovietică.

Spre deosebire de cei din America, CEI EXECUTAŢI LA NOI NU AU MORMINTE.

Cu siguranţă, ei au fost executaţi prin împuşcare în sediul Securităţii din Constanţa, pe fosta stradă Karl Marx nr. 19, actuala „Revoluţia din 22 Decembrie 1989”. În următoarea ordine: NICOLAE VASILESCU-COLORADO, NICHITA DUMITRU, AUREL ROZEI, cum precizează Ioan Ioanid, care i-a cunoscut, la Cavnic, pe cei doi graţiaţi, PETRE CERNĂTESCU şi GHEORGHE GEORGESCU-TOPAZLĂU. Prin împuşcare şi nu datorită „tensiunii arteriale”, aşa cum apare menţionată cauza decesului în certificatul de moarte pus la dispoziţia familei de Sfatul Popular al oraşului Constanţa ulterior înregistrării oficiale a decesului în evidenţele proprii (09.08.1957).

Ce-am putea face noi, cei de azi, pentru cei executaţi în cadrul procesului de la Canal?

Să încercăm să convingem autorităţile din localităţile în care s-au născut cei trei OAMENI că ei merită să aibă străzi eponime acolo. În ceea ce mă priveşte, am înaintat deja un memoriu în acest sens Primăriei Municipiului Câmpulung-Muscel şi Consiliului Local pentru a oferi CETĂŢENIA DE ONOARE şi a redenumi două străzi, în 2015, cu numele inginerului NICOLAE VASILESCU zis COLORADO şi al locotenent-colonelului GHEORGHE ARSENESCU, iniţiatorul şi conducătorul celor mai longevive nuclee de rezistenţă armată anticomunistă din ţară, cunoscute sub numele generic de „Haiducii Muscelului” (1948-1960).

Amândoi sunt născuţi la Câmpulung-Muscel.

Amândoi merită să reintre, astfel, în memoria colectivă.

Gesturi simbolice, de recunoştinţă, faţă de doi musceleni care nu şi-au dorit decât să-şi facă datoria faţă de Ţară, faţă de poporul român. Pentru libertate. Pentru demnitate.

Radu Petrescu-Muscel

membru SSIR, ARIP, UZPR, AFDRP, ANCE “Regina Maria”

Sursa: Ziaristi Online

 

VIDEO: “Hristos a Înviat!” cu Ioan Alexandru în Piaţa Universităţii. 11 iunie 1990: 25 de ani de la stabilirea violenţelor din 13 iunie de către Ion Iliescu şi Petre Roman

 

 

Piata Universitatii 1990 – Foto: Emanuel Parvu

Hristos a Inviat cu Ioan Alexandru in Piata Universitatii 1990 de ZiaristiOnlineTV

“Pe 11 iunie 1990 a avut loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat prim-vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a. In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului Mineriadei, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al lui Petre Roman, i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galati.” (Sursa AICI)

Vedeţi şi: INEDIT după 25 de ani. Revendicările protestatarilor din Piaţa Universităţii aflaţi în greva foamei: Un post de televiziune independent. Rompres şi Jurnalul Radio România din 11 iunie 1990

Sursa: Ziaristi Online

Discursul anti-homosexuali şi zoofili al lui Florin Călinescu, cenzurat de Realitatea TV. “Or să ajungă să ne împuşte ca în Planeta Maimuţelor!”

De Ziua Copilului, 1 iunie, Florin Călinescu a fost invitat la “Jocuri de Putere”, emisiunea lui Rareş Bogdan de la Realitatea Tv. Prezenţă şi verva lui Călinescu au ridicat audienţa postului la cote “alarmante” pentru alte televiziuni de ştiri. Cu toate acestea, postul Tv a decis să-i cenzureze discursul cunoscutului actor, eliminând din versiunea emisiunii postată online secvenţa cu referire la persoanele “gay”, un fragment destul de consistent şi suculent privind tema “drepturilor” homosexualilor în România şi în lume. “Nici nu ştiu de ce-şi zic “gay”, că eu am văzut mulţi homosexuali trişti”, a spus, printre altele, Călinescu. În esenţă, Florin Călinescu a subliniat că legiferarea unui “parteneriat” al homosexualilor ar permite, în timp, adopţiile de copii de către cuplurile de homosexuali dar şi scoaterea de sub incidenţa legii a pedofililor, zoofililor şi necrofililor, ba chiar poate duce la aberaţia ca fetişişti să ceară public “organelor” în drept să li se legalizeze “căsătoria” cu te miri ce. În ciuda declaraţiilor flamboiante ale actorului, un singur portal de ştiri a reprodus un mic extras din intervenţa dură a lui Florin Călinescu: ActiveNews, care oferă, din păcate, doar un citat, completat de noi, respectiv: “Fostul realizator Tv a declarat că peste 100 de ani oamenii normali, adepţii familiilor tradiţionale, vor fi scoşi în afara legii: “De ce să nu fac și eu dragoste cu o clanță, să mă mângâi în Piața Victoriei când trece premierul, oricare ar fi el? De ce să nu mă căsătoresc cu o capră? De se să nu fac sex cu un copil de 6 ani? De ce să n-am voie? Vă spun eu că în 100 de ani bărbații care se iubesc cu femei vor fi scoși în afara legii, vor fi ținuți în cuști. Vor fi considerați învechiți care se opun “progresului”…” La mirarea exprimată de Rareş Bogdan, Florin Călinescu a adăugat că peste 100-200 de ani heterosexualii vor ajunge să fie vânaţi de homosexuali ca oamenii din filmul “Planeta Maimuţelor”. Explicaţiile oferite de omul de teatru şi televiziune au continuat pe parcursul a circa 15 minute, cenzurate însă de Realitatea TV, televiziunea condusă de “consilierul” Cozmin Guşă, care a tăiat fără jenă finalul emisiunii din 1 iunie 2015.

Portalul Ziaristi Online oferă cel puţin o bere rece cui reuşeşte să procure fragmentul anti-homosexuali şi zoofili interzis de Realitatea Tv, transcris sau în format video.

 

(In cautarea doctoratului Ceausist…) Petru Romoşan: România plagiază, fură, se descompune şi se scufundă sub ochii nostril…(Prin grija Komunismului, adica al satanismului…)De unde vine “educaţia sexuală” în şcoli. Tătuca Lenin zâmbește voios din iad…;Lenin a fost un homosexual notoriu si a murit de sifilis. Bolile homosexualilor…Cristoiu: “Mircea Dinescu era prieten cu corespondentul TASS Nikolai Morozov de dinainte de 1989”;MAFIA ONG. Câte sute de mii de euro au mai încasat Alina Mungiu şi alţi agenţi Soros dintr-un Fond de 25.542.635 euro cu ţintă România. DOCUMENT; Testament aghiologic. Zestrea Sfinţilor închisorilor…

Testament aghiologic. Zestrea Sfinţilor închisorilor

 „Cu adevărat bogat eşti numai când ai ceea ce nu se poate fura”.

Pr. Gheorghe Calciu

Cu doar o generaţie în urmă, peisajul românesc era o pădure de lozinci în care nu credea nimeni şi o identitate naţională scârbită de valori uzurpate. Persoanele se „făureau” schizoid, jumătatea creştină pe ascuns, în societatea încă tradiţională, şi jumătatea anticreştină la vedere, în coşmarul comunist. Rezulta o ipostază sortită angoasei istorice şi metaistorice: copiii, cu simţul libertăţii încă neadormit, nu puteau pricepe, nici accepta nuanţa resemnării adulţilor, soluţia supravieţuirii prin abstragere din real; nici adulţii nu puteau pricepe drama bătrânilor, smulşi deodată dintr-o existenţă sacră milenară şi cuceriţi de păgâni.

Aceste trei feluri de strigăt lăuntric care sunt cum nu se poate mai reale – şi pe cât s-a putut de realizabile prin dizidenţe de o mare nobleţe – sunt complet ignorate de noua breaslă de istorici aghiografi caricaturişti ai Sfinţilor Români, care omit, printr-un malpraxis de maieutică, cel mai important aspect hermeneutic: lumina. Lumina taborică din sufletele Sfinţilor şi lumina sufletească din realitatea unui popor. Subliniind exclusiv ororile temniţelor, dar bagatelizând isihasmul lor, ei insinuează o prihănire asupra Sfinţilor. În timp ce-şi clădesc cariera pe cel mai sensibil tabu (lor accesibil!), lasă asupra generaţiilor ce vin sămânţa perfidei lor contra-mistificări, cu care se ajunge la aceeaşi concluzie cu cea dorită de mistificatori.

Diferenţa este că aceştia din urmă, prin vehemenţa negaţiei lor, confirmă sfinţenia, pe când ceilalţi, prin varietatea erorii, o stabilesc sub semnul îndoielii, exact cum străşnicia cu care iudaismul neagă Întruparea lui Hristos nu poate clătina convingerea creştinilor, dar amploarea propagandei catolice a ateizat până astăzi multe popoare creştinate. Propovăduitorii care nu văd decât delaţiuni, torturi, disperare, abjecţie şi interminabile convoluţii ale suspiciunii nu pot gândi altfel decât în parametrii prin care fără să vrea fac dovada cea mai clară a filiaţiei, formării şi rostului lor, cu totul altul decât cel evanghelic.

L-am întrebat de mai multe ori pe Părintele Justin dacă e de datoria Bisericii să recenzeze necruţător asemenea false aghiografii şi „activităţi martirologice”. Prima dată a răspuns: „nu e nevoie de pierdere de energie; cărţile lor vor arde cândva la fel cum au ars cărţile lui Ceauşescu, în piaţa publică”. Iar altă dată a răspuns: „poate se va găsi din când în când cineva să-i smerească…”. Şi ultima dată a zis: „cum se odihneşte conştiinţa, aşa trebuie făcut”.

De bună seamă, cuceritorii scriu istoriile oficiale, iar istoriile adevărate se păstrează în folclor. Din ce în ce mai mult după 1989, desprinşi cu migală din însemnările lor pe cătuşe, adevăraţii viteji soleau o tihnă luptătoare, o rezonanţă definitoriu românească. Aşa se ajunge la a înţelege cu inima „starea de religie”, prin oameni care o întruchipează, nu prin oameni care şi-o închipuie.

Clericii colaboraţionişti de atunci şi de acum, cu sufocanta lor prezenţă în prim-plan în timp ce-i ostracizează pe veritabili, erau şi sunt neînstare să predea, nici să realizeze vreo religie, alta decât cea dictată lor de la Partid. (Partid = unitate de gândire, limbaj, simţire, voinţă şi acţiune între persoane posedate de acelaşi duh, unitate observabilă în orice domeniu social din secolul XXI). Refuzând Ideea devin înşişi refuzaţi de ea; având singura reuşită că creează atei militanţi prevăzuţi cu pedanterii scolastice şi limbă de lemn. Se aşteptase toată lumea ca după Revoluţie iudele să se retragă din impostura Spiritului şi din activitatea de năpârci de profesie. Însă, profitând de faptul că singurul liant al românimii e credinţa, şi deci atacul la slujitorii credinţei, indiferent că sunt autentici sau mimi, siluieşte cumva şi integritatea naţională, au rămas aşadar ca mai nainte, ba s-au mai înmulţit cu tehnici noi, subiect care continuă a fi tabu (nu de pătruns, ci de articulat) pentru oricine are perspectivă. (Sigur, pe câte un zelot locvace şi vituperant mai călăreşte travestit vreun arhicon; dar cine mai ia seama, în vacarmul alienării?…) Delicateţea cu care la noi trebuie să se amâne momentul unei penitenţe publice ca-n soborul elen e speculată cu abitir de grobianismul caracteristic lingăilor de Partid, care caută şi Sfinţilor bube-n cap, mai ales când acestea izvorăsc mir.

Oricum, în general de lucrurile esenţiale nu se face tapaj, cum explica şi părintele Steinhardt despre diferenţa între credinţă autentică şi exaltare, sau între bunul simţ patriotic şi şovinismul paranoic uşor de remarcat (sau de stârnit) la cei care n-au încă trăiri identitare – fiindcă autenticul, atât în raport cu Divinul (credinţa), cât şi în raport cu Societatea (identitatea naţională) vine dintr-un firesc în care sublinierile sunt de prisos.

În zorii unei ere masonice în care dreptul de moştenire asupra Patriei şi Patrimoniului e din ce în ce mai disputat, zestrea pe care ne-au lăsat-o Sfinţii închisorilor, în calitatea lor de deţinuţi aruncaţi iar şi iar la groapa comună a revizionismelor, este inexpugnabilă: libertatea de conştiinţă, cuvintele lui Dumnezeu şi oasele lor sfinte.

Felul în care ei iubesc ne revelează stringenţa ascendentă a sensului de a fi român. O iubire care desfide lipsa de sens impusă ca dogmă modernă e o moştenire care ne salvează de sinucidere. Când obosim murind, ei pun înaintea minţii noastre strălucirile smereniei lor, acurateţea discernământului lor. Ei dau setei noastre cea mai temeinică alinare: nu modelul (peri)patetic al supravieţuirii, ci modelul de a exista creator prin categoriile Binelui. Precauţi şi discreţi, ni s-au arătat cu toată neputinţa lor omenească, făcând imposibilă idolatrizarea, pentru ca atunci când se vor arăta (şi s-au arătat deja!) în mesianica lor putere să zdrobească orice îndoială asupra sfinţeniei lor.

Deci ce poate să facă un cetăţean „de bine”, raţional şi cumpătat, asaltat şi în Stat, şi în Biserică, de imposturi şi ateo-uzurpisme?

Poate să înceapă prin a respinge în imanent şi în absolut factorul ce animă şi uneşte ambele tipuri de extremism manifest (nu cel acum pretextat de alogeni), şi anume materialismul dialectic de tip marxist, acest pseudo-filosofic sistem de anti-gândire care neagă existenţa gândirii, în timp ce o foloseşte diabolic pentru a o destructura. Se extaziază de forţa materiei, dar neagă puterea sufletească de a se extazia. O ideologie care urâțește, abrutizează şi întunecă tot ce atinge, lăsând pe omul care i se supune într-o stare de maximă trufie. Dacă e inteligent, urăşte calm, total, cu o cruzime atât de glacială că nu-şi permite savurarea nici faţă de sine; dacă e tâmp, urăşte maniacal, pe îndelete, tensionat. Apologetica modernă ar avea datoria unei analize lingvistice despre atare categorii, dacă n-ar fi rămasă atât de în urmă la capitolul eresuri noi, sau „derapaje” (ca să cităm trademarkul de condei al dlui Pleşu). Materialistul marxist, cel mai înverşunat dogmatist ateu, vrea ca toţi să-l slujească pe el sau să dispară, să moară, să agonizeze. Dovada – Statul Universal: o devălmăşie de noţiuni şi elemente (culturi, naţiuni, persoane, organe, toate devenite din „întreguri”, „părţi”) şi un şir de plăpânzi ciberantropi a-culturaţi şi a-cosmologizaţi. În medicină, anarhia şi nediferenţierea celulară sunt cele două clase de maladii tumorale.

Din nefericire, mai precis din lene, această „religie” le-a părut multora mai interesantă şi mai demnă de urmat decît religia pocăinţei şi jertfei de sine, propovăduită de Moisi şi de Iisus Hristos, Mesia şi Domnul. Nu e cazul românului (dacul hristic), altfel n-ar fi putut striga ca dintr-un singur piept: „Vom muri şi vom fi liberi!” Cu toate pârghiile spirituale, informaţionale şi tehnologice care se folosesc împotriva lui, el stăruie în nemurire.

Cum reuşeşte? Prin axiomaticul său anti-materialism: conştiinţa este liberă şi nu poate fi determinată de materie. Nu e o teorie. E o experienţă pe care Sfinţii Români din temniţe au demonstrat-o faptic, dar au şi explicat-o: chiar dacă se sting puterile sufleteşti şi puterile minţii, chiar dacă se stinge puterea voinţei, credinţa este o putere a conştiinţei care leagă existenţa umană de Creatorul ei cu o legătură indestructibilă.

Spun Noii Mărturisitori (pr. Felea, pr. Calciu, m. Marcu, Trifan, Ianolide, Bordeianu, B. Stănescu, ş.a.) că spre deosebire de credinţa imaginată, care se surpă şi la nivel de discurs, puterea reală de a crede nu este nici a voinţei, nici a raţiunii, nici a părerii sau a afectului; e o lucrare a energiei dumnezeieşti. Faptul că este dăruită dinafara Lumii, de la Dumnezeu, o ocroteşte de a putea fi stinsă dinăuntrul Lumii, oricâte presiuni informaţionale, spirituale sau fizice s-ar încerca asupra ei, inclusiv moartea. Impulsul cel mai lăuntric al fiinţei umane, din partea cea mai inviolabilă a inimii spirituale, cognoscibilă numai de către Dumnezeu, şi nici măcar de către om însuşi, face ca simpla năzuinţă de a crede Lui să fie imediat şi pentru totdeauna, dincolo de orice accidente existenţiale, adumbrit de o Putere de neînfrânt. Acesta e testamentul antropologic, gnoseologic şi soteriologic al Sfinţilor Români din secolul al XX-lea. El confirmă prin trăirea unor zeci de mii de oameni cea mai tainică învăţătură scripturistică, printr-o experienţa prorocită pentru vremurile dinaintea sfârşitului lumii.

Corolar 1: Taina Persoanei este simbolizată prin nume. De aceea este de importanţă esenţială dedicarea (afierosirea, închinarea) identităţii personale prin nume. Numele creştin asigură legătura de Har (descrisă mai sus) şi prin urmare, mântuirea. Numele „fiarei” (omul văzut ca obiect/animal), adică identitatea numerică taie legătura de Har – fiindcă este o dedicare a persoanei către non-persoană (prin urmare e o asumare liber aleasă, peste care Dumnezeu nu trece). De acolo începe imovabilitatea voinţei inimii, care face imposibilă mântuirea. De aceea Sfinţii închisorilor au subliniat monstruozitatea identităţii numerice şi faptul că acceptarea ei este ireversibilă, fiindcă implică participarea la toate anti-tainele. Dimpotrivă, oamenii care vor fi ales harul, nu-l vor mai pierde. Rugăciunea lucrează simţul harului, simţ fără de care raţiunea nu poate pricepe spectrul sau efectul nici unei decizii sub auspiciile absolutului.

Corolar 2: Taina Persoanei este scrisă în Apocalipsă, şi se desfăşoară pe mai multe planuri, simultan, dar cu intensităţi diferite, până ce planul duhovnicesc cu cel istoric se aliniază într-un paradox parabolic perfect: materialismul cu spiritualismul, adevărul cu neadevărul, sfinţenia cu drăcovenia, toate la apexul realizării lor. Aprinderea totală a ipostasului omenesc cu lumina Duhului Sfânt nu se cuvine să aştepte, lax, clipa în care e inevitabil, ba şi teribil, ci este datoria epectazei. Nu e o abstracţiune plenitudinea Crucii şi a Învierii în Clipa care s-a oprit ca să poată fi.

Corolar 3: Când înţelegerile se inversează, martiriul nu mai e la vedere; când se adânceşte suferinţa nevăzută, în duh, materia nu o mai poate reflecta. Teorema e valabilă şi reciproc. Lucrul metafizic, confirmat şi în fizică (homo faber dei la Geneva, „Trinity” a la Los Alamos, sau principiul bombei cu neutron) arată, prin perihoreză, o perpetuă translaţie a creaţiei umane din alteritară în identitară. Astfel creaţiile omeneşti se esenţializează, se contrag luând realitate din ce în ce mai în miezul fiinţei, acolo unde se asamblează conştiinţa şi întipăreşte Fapta în viaţa inimii. De aceea eshatonul e „ca prin foc”. De aceea şi Legea Divină, în istoria ei, odată adusă în ochiul omenesc, trece din afară tot mai în lăuntru. De aceea Primul Mucenic – Hristos – suferă întreaga suferinţă posibilă, iar urmând Suişul Lui (planul mântuirii), Mucenicii au suferit în primele veacuri mai întâi cu trupul (prigoanele romane), apoi şi cu sufletul-afectul (monahismul), apoi şi cu mintea (confruntarea cu eresurile), apoi şi cu voinţa (prigoana comunistă), apoi şi cu duhul (acum) – bineînţeles e vorba de accentul suferinţei, iar nu de un aspect singular al ei! – prin urmare în acele zile Crucea, ca semn al martiriului lăuntric şi al biruinţei spirituale, nu va fi văzută lumii care-şi închide ochii dinspre ea, ci lumii nevăzute, a cărei prezenţă „tot trupul” va şti. Tot palimpsestul simbolistic al lumii moderne nu face decât să contrasteze, prin complexitatea sa aiuristă, evidenţa unei axiome pe care Eliade n-a dus-o până la capăt: homo religiosus este doar reflecţia exoterică a peceţii hristice la temelia omului.

Prin mărturiile lor teologice, filocalice, isihaste şi mistagogice, Sfinţii Români din temniţele comuniste se constituie într-un Sobor unit în cugetare ortodoxă şi trăire ortodoxă; cunoaşterea lor de Dumnezeu, unirea lor cu El, unitatea lor cu pleroma Bisericii Triumfătoare, superbia fineţii lor sufleteşti în cele mai crunte şi îndelungate suplicii îi arată purtători de Dumnezeu într-o măsură până la care semiotica universală n-a suit s-o poată descrie.

la pomenirea Prorocului Ilie, 2015

Neonila

Mănăstirea Petru Vodă

http://www.ziaristionline.ro/2015/07/20/testament-aghiologic-zestrea-sfintilor-inchisorilor/

////////////////////////////

MAFIA ONG. Câte sute de mii de euro au mai încasat Alina Mungiu şi alţi agenţi Soros dintr-un Fond de 25.542.635 euro cu ţintă România. DOCUMENT

Alina Mungiu – incasatoarea de fonduri FOND ONG FDSC SOROS

Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a lui George Soros, distrugând România. Anul trecut am scris, de exemplu, despre cum a încasat Alina Mungiu, oficial, peste o jumătate de milion de euro. Din rândul cadrelor societăţii în civil numai Mircea Toma mai reuşeşte să o depăşească, în ciuda fizicului său firav, într-unul dintre anii trecuţi înregistrând sponsorizări de peste 1.000.000 de euro, prin contracte derulate direct sau prin asociaţii partenere. Acum, când auzim din guriţa mafaldei refugiată ca ante şi postmergător al tancurilor din fosta URSS, Alina Tatiana Mungiu Pipidi, şi a altor soroşişti de pripas, ca propagandistul PCR Cristian Preda sau fosta şefă Soros Renate Weber, că trebuie să ne luăm acasă câteva perechi de musulmani de căciulă, m-am gândit că, poate, din fondurile încasate de cei trei tovărăşei de la Soros şi Parlamentul European, ar putea să le amenajeze chiar ei “refugiaţilor” ISIS, în regim privat, câte un părculeţ de distracţie, la  Kötcse de exemplu, lângă Balaton, dacă cad la pace cu Viktor Orban.

Fără alte comentarii, prezint pentru opinia publică naivă noi contracte şi misiuni plătite gras de Reţeaua Soros, prin intermediul prepuşilor lor, romi, dar şi… atenţie!… unguri (apropo de “refugiaţi”). Este vorba de aşa numitul FOND ONG, “manageriat” de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), o suveică mamut autodescrisă drept o “organizaţie pentru organizaţii”, împreună cu Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, “o organizaţie neguvernamentală, independentă şi non-profit, fondată în anul 1999 de Fundaţia pentru o Societate Deschisă” (Soros), după cum se autoprezintă (reţineţi că majoritatea ong-urilor care conţin sintagma de “Centrul de Resurse” pentru orice fac parte din Reţeaua Soros), şi de Fundaţia maghiară “pentru Parteneriat”, un “hub” al intereselor ungureşti în România. Deşi Fondul ONG este înfiinţat de Comisia Europeană, cele trei organizaţii au reuşit să stabilească un monopul asupra sumelor imense, de zeci de milioane de euro, transferându-le către organizaţii cu aceleaşi deziderate ca ale lor, care formează “network”-ul soroşist din România.

Astfel, pentru “prima rundă” de sponsorizări din grantul Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, cu proiecte contractate anul trecut şi aflate în derulare acum, s-au oferit ONG-urile favorite nu mai puţin de 15.930.000 de euro! Iar pentru Runda 2 o altă pleaşcă de 9.612.635 euro. Aţi citit bine: e vorba de un total de 25.542.635 euro. Numai dintr-o singură sursă. Pentru că mai sunt şi altele, cum ar fi CEETrust-ul lui Soros şi ai lui (în cazul în care link-ul a fost blocat găsiţi detalii Aici) sau alte şi alte surse şi resurse “fără număr, fără număr”…

Beneficiarii acestor sume astronomice sunt, în cea mai mare parte, cei care se încadrează în sindromul de “1984” al corectitudinii politice, după cum puteţi desluşi uşor din limbajul de lemn folosit de monopoliştii “societăţii civile”:

“Mai mult de o treime din suma alocată pentru granturi acoperă domeniile esenţiale de finanţare privind democrația, drepturile omului, transparența și buna guvernare, democrația participativă, combaterea rasismului și xenofobiei, anti-discriminarea, inegalitățile sociale, sărăcia și excluziunea (inclusiv în zonele rurale), egalitatea de gen, violență bazată pe gen. În acord cu Memorandumul de Înțelegere pentru România, Programul se va adresa nevoilor specifice ale grupurilor minoritare, în mod special a populației de etnie romă, prin combaterea excluziunii sociale și promovarea implicării comunitare care generează soluții la problemele comunităţii. Mai mult de 20% din alocarea Programului este dedicată furnizării de servicii sociale și de bază grupurilor vulnerabile, iar o importantă alocare financiară este, de asemenea, prevăzută pentru domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice. Peste 10% din fonduri sunt alocate pentru proiecte adresate copiilor și tinerilor.

O alocare financiară separată este destinată activităților care combat discursul instigator la ură, domeniu care prezintă un interes special pentru Program.”, se afirmă pe site-ul fondong.

Aţi înţeles, desigur, cui se adresează aceste fonduri: minorităţilor de toate felurile, inclusiv sexuale.

Tinutul Secuiesc VerdeDeşi suntem în 2015, “câştigătorii” celei de-a doua “runde” nu au fost încă anunţaţi. Cu toate acestea, dintre fericiţii care au trecut de preselecţie cândva la finele anului trecut, remarcăm, nu fără amuzament, pe lista “granturilor mari”,  Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România, care va primi o sumă între  75.001 şi 150.000 euro pentru deschiderea unui “Help line” – “salvează liliecii, ajută oamenii” (Help, sunt şi eu un liliac! 🙂 ). Aceeaşi asociaţie, condusă de un domn cu numele de Szodoray-Parádi Farkas, a mai primit şi la prima rundă suma de 133,478.10 euro pentru salvarea liliecilor. Din aceeaşi categorie, Asociaţia “Tinutul Secuiesc Verde” a primit 64,226.82 euro pentru proiectul “Şcoală de furnici”. Curat ecologic!

Desigur, de pe “lista albă” a beneficiarilor selectaţi şi în runda a doua, nu lipsesc APADOR – CH, Romani CRISS, Freedom House Romania şi Fundaţia pentru o Societatea Deschisă (Soros) dar şi, evident, Societatea Academică din România (Mungiu) şi Centrul Independent pentru Jurnalism, cu proiectul “Predau diversitate* la orele mele şi elevilor le place” şi Asociaţia ACCEPT cu proiectul “E timpul pentru combaterea discriminarii LGBT in liceele din Romania!” (* unde “diversitate” a termenul mascat pentru altceva decât normalitate, recte pentru homosexualitate).

Dar haideţi să vedem cine sunt câţiva dintre vectorii anti-România care au avut “norocul” să primească sute de mii de euro pentru spălarea creierelor românilor, cu ţintă precisă – atenţie! – în rândurile “copiilor şi tinerilor”, în 2015 şi pe mai departe. Vom face doar o selecţie minimă, din rândurile celor mai cunoscuţi actori şi figuranţi ai “societăţii civile” soroşiste dar şi a celor mai perverşi, cum este primul exemplu:

Avem fiecare o poveste – Program prodiversitate si proincluziune in gradinite

Proiect realizat de: Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Nr. contract: RO2013_C1.3_04

Finantare: 200,000.00 EUR

Buget: 223,180.00 EUR

Oras: Bucuresti

Descrierea proiectului: Stereotipurile si prejudecatile sunt formate in copilaria timpurie (4-5 ani). Odata formate, ele devin rezistente la schimbare si creaza o baza solida pentru rasism, sexism, homofobie, etc Traduse in actiune acestea duc la inegalitate, discriminare si violenta sociala. Interventia timpurie in dezvoltarea copiilor este esentiala pentru a ne asigura ca vor deveni adulti echilibrati, care sa respecte diversitatea si drepturile fundamentale ale celorlanti (sic). Schimbarea cea mai importanta este necesar la nivelul cadrelor didactice si a sistemului de invatamant in ansamblu. Acest proiect isi propune sa constientizeze si sa pregateasca profesorii in tematicile de gen, minoritati si persoane cu dizabilitati, sa dezvolte si sa aplice metode de tip pro-diversitate si incluziune (Persona Dolls, Povesti de Viata, Jocul cu Nisip) si sa creeze materiale didactice, pentru a dezvolta o retea de resurse umane in vederea promovarii diversitatii in invatamantul prescolar (persoane de etnie roma, persoane cu handicap), pentru a sprijini gradinitele in implementarea proiectelor tematice despre diversitate, pentru pilotat un program educational complex pro-diversitate in 6 gradinite, pentru a initia actiuni de advocacy in vederea integrarii diversitatatii in sistemul de invatamant prescolar si primar.

Mungiu 1

Mobilizarea universitatilor pentru combaterea discriminarii

INIȚIAT DE: Societatea Academica din Romania (SAR)

FINANȚARE: 73,046.50 EUR

Mungiu 2

Dezvoltarea capacitatii de monitorizare a bunei guvernari prin Alianta pentru o Romanie Curata

INIȚIAT DE: Societatea Academica din Romania (SAR)

FINANȚARE: 200,870.17 EUR

Total Mungiu Fond Ong: 273,916 euro şi 67 de cenţi

$$$

Mircea Toma 1

Alina Tatiana Mungiu Pipiddi si Mircea Toma – FOND ONG – FDSC – SorosNet-rangeri impotriva intolerantei

INIȚIAT DE: Asociatia ActiveWatch

FINANȚARE: 117,673.30 EUR

Mircea Toma 2

Harta Interactiva a Libertatii de Exprimare

INIȚIAT DE: Asociatia ActiveWatch

FINANȚARE: 74,702.00 EUR

Mircea Toma 3

Decid pentru mine! Drepturi egale prin autoreprezentare pentru beneficiarii de servicii de sanatate mintala

INIȚIAT DE: Asociatia ActiveWatch

FINANȚARE: 72,270.00 EUR

Mircea Toma 4

Acces egal in spatiul public

INIȚIAT DE: Asociatia ActiveWatch

FINANȚARE: 66,382.20 EUR

Mircea Toma 5

Brigada civica Cojocna

INIȚIAT DE: Asociatia ActiveWatch

FINANȚARE: 72,242.00 EUR

Total Mircea Toma Fond ONG: “Fără număr!” sau 403.269 euro şi 50 de cenţi

$$$

La Cojocna, un sat de ţigani din Cluj, s-a înfipt şi Tudor Giurgiu, devalizatorul TVR, cu proiectul

Regizam viitorul: integrare prin educatie cinematografica si nonformala

Proiect realizat de: Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc

Nr. contract: RO2013_C2.1_26

Finantare: 72,000.00 EUR

Buget: 80,000.00 EUR

Descrierea proiectului: “Proiectul ”Regizam viitorul: integrare prin educatie cinematografica si nonformala” va fi implementat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, timp de 18 luni, in Cojocna, jud. Cluj, o localitate multi-etnica, cu 3360 de locuitori, din care 29,67 % romi. Problema identificata este integrarea romilor in societate, proiectul propunand o abordare diferita: este adresat copiilor, cei mai susceptibili de a accepta schimbarea, cu potential maxim de a dezvolta o dorinta proprie de integrare si se desfasoara in afara comunitatii, astfel incat copiii vor acumula noi experiente. Obiectivele principale sunt cresterea gradului de constientizare privind beneficiile integrarii, pentru 100 de copii, intre 7-14 ani, majoritatea romi, in cadrul unui program educativ de 10 luni format din 80 de ateliere de educatie cinematografica si dezvoltare psiho-emotionala; realizarea unei campanii de informare si sensibilizare a membrilor comunitatii cu privire la rolul si importanta educatiei.”

Acelaşi ONG este partener la proiectul de-ţi sta mintea-n loc:

Festivalul National de Film pentru Nevazatori

Proiect realizat de: Fundatia Cartea Calatoare

In parteneriat cu: Asociatia pentru promovarea filmului romanesc

Nr. contract: RO2013_C1.3_25

Finantare: 71,080.50 EUR

Buget: 79,078.50 EUR

Judet: Vrancea

Oras: Focsani

$$$

Tovarăşii lui Toma:

Competente media pentru liceeni in lupta contra discriminarii si a discursului incitator la ura in mass-media

INIȚIAT DE: Centrul pentru Jurnalism Independent

FINANȚARE: 141,358.50 EUR

Consolidarea Conventiei Organizatiilor de Media (COM)

INIȚIAT DE: Centrul pentru Jurnalism Independent

FINANȚARE: 74,315.00 EUR

$$$

Nicusor Dan 1

Instrumente pentru accesul la justitie al ONG-urilor

INIȚIAT DE: Asociatia Salvati Bucurestiul

FINANȚARE: 60,646.00 EUR

Nicu Şordan 2

Participare publica si actiune juridica pentru decizii de mediu mai bune in Bucuresti

INIȚIAT DE: Asociatia Salvati Bucurestiul

FINANȚARE: 61,576.20 EUR

$$$

Acces si remedii adecvate pentru persoanele care sunt victime ale discriminarii

INIȚIAT DE: Asociatia ACCEPT

FINANȚARE: 130,370.00 EUR

Voluntari pentru drepturi egale

INIȚIAT DE: Asociatia ACCEPT

FINANȚARE: 31,684.00 EUR

$$$

CRIM la Liceu – Puterea implicarii

INIȚIAT DE: Asociatia Miscarea Civica “Militia Spirituala”

FINANȚARE: 68,740.00 EUR

Iată şi descrierea agramată a proiectului depus şi aprobat pentru o clică de rataţi care vor să dea lecţii copiilor fără a putea măcar scrie în limba română: “Scopul proiectului este de a forma doua comunitati de elevi de liceu, cu un nivel ridicat de participare civica si rezultatele (sic) academice. Activitatile proiectului vizeaza o crestere (sic) tineri (sic) valorii de sine si tolerantei tinerilor, precum si recunoasterea rolului si putetii (sic) lor sociae.l (sic) Modelul va fi duplicat de catre grupul tinta in alte doua comunitati de liceu, intr-o a doua etapa a proiectului. Scopul este de a dezvolta responsabilitatea si de a imputernici elevii cu scopul ca acestia sa reuseasca sa rezolve o problema pe care o identificain cadrul scolii sau in imediata sa apropiere, prin activitati de organizare comunitarai (sic). Acest lucru va fi realizat de asemenea si prin implicarea, (sic) parintilor, a administratiei scolii, precum si a altor institutii similare. (?)”

$$$

Aplicarea standardelor de drepturile omului pentru romii din Romania

INIȚIAT DE: Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii – Romani CRISS

FINANȚARE: 191,803.90 EUR

$$$

Lagarele de langa tine

INIȚIAT DE: Fundatia Centrul de Resurse Juridice (Soros)

FINANȚARE: 243,972.00 EUR

$$$

FII SIR! – Student Implicat de Romania

INIȚIAT DE: Asociatia Pro Democratia

FINANȚARE: 73,475.67 EUR

$$$

Eco-Voluntariat in penitenciare

INIȚIAT DE: Asociatia Mai Mult Verde

FINANȚARE: 66,057.00 EUR

$$$

Campania Salvati Rosia Montana – solidaritate pentru comunitate

INIȚIAT DE: Asociatia Aurarilor Alburnus Maior

FINANȚARE: 62,440.50 EUR

$$$

Mining Watch Romania

INIȚIAT DE: Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu

FINANȚARE: 61,884.15 EUR

$$$

Tinerii ambasadori in lupta cu schimbarile climatice

INIȚIAT DE: Fundatia TERRA Mileniul III

FINANȚARE: 124,905.00 EUR

$$$

Bucurestiul civic – pentru cetateni cu simt critic

INIȚIAT DE: Fundatia Centrul de Resurse pentru participare publica

FINANȚARE: 67,931.21 EUR

$$$

Coalitia pentru date deschise

INIȚIAT DE: Fundatia pentru o Societate Deschisa

FINANȚARE: 46,866.05 EUR

Rapoartele societatii deschise – Date publice deschise in Romania

INIȚIAT DE: Fundatia pentru o Societate Deschisa

FINANȚARE: 72,766.00 EUR

ETC, ETC, ETC

Alte proiecte finanţate, la FONDONG.FDSC.RO. Puteţi descărca de aici în format PDF DOCUMENTUL care conţine toate proiectele.

Fondul Ong EEa grants asociatia aurarilor rosia montana si militia spirituala

Concluzia: LUPTĂM PENTRU PACE!

Victor Roncea / Ziaristi Online

http://www.ziaristionline.ro/2015/09/18/mafia-ong-cate-sute-de-mii-de-euro-au-mai-incasat-alina-mungiu-si-alti-agenti-soros-dintr-un-fond-de-25-542-635-euro-cu-tinta-romania-document/

/////////////////////////

Cristoiu: “Mircea Dinescu era prieten cu corespondentul TASS Nikolai Morozov de dinainte de 1989”

Mircea Dinescu TASS Ion CristoiuIon Cristoiu: “În septembrie 1989, a venit în România un ziarist pe nume Nikolai Morozov. Era corespondent al agenţiei ITAR-TASS (n.r. – agenţia naţională de ştiri din Uniunea Sovietică), căsătorit cu o româncă. El este cel care a transmis din Piaţa Universităţii, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, că au fost 5.000 de morţi. Ăsta a fost un mare moment al Revoluţiei. Vocea Americii şi Europa Liberă au preluat şi, din acest motiv, o mare masă de oameni a ieşit în stradă. Eu m-am împrietenit cu Morozov. L-am cunoscut la Mircea Dinescu acasă, că ei erau prieteni dinainte de decembrie ‘89. Am avut discuţii cu el, întrebându-l: „Colea, unde ai văzut tu 5.000 de morţi?“. El mi-a explicat că i-a văzut, mă rog. Şi la „Expres Magazin” am înfiinţat o rubrică numită „Corespondentul agenţiei TASS a văzut totul“. ”

Citeste mai mult la: adev.ro/nv1int

Gasiţi o cronică a cărţii rusului “Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul”, în Caietele Revoluţiei, nr. 38, pag. 68 – PDF

/////////////////////////////

Lenin a fost un homosexual notoriu si a murit de sifilis. Bolile homosexualilor

HKBD informeaza: Conform scrisorilor pastrate de KGB, Lenin a fost homosexual

1 Lenin in Bucharest 3 martie 1990 Foto Dinu LazarCautand pe net am dat de un subiect care m-a făcut să râd în hohote, aşa ca cei care “iubesc” Comunistii şi homosexualii să savureze din acest articol 😀 !

Nota mea: Daca Lenin ar fi citit cartea  Bolile homosexualilor – Speranţă şi vindecare pentru homosexuali oferita de Christiana si homosexualitate.ro, poate lumea ar fi fost mai buna. 🙂 Chiar si cea de azi, nu-i asa? Vedeti: Protest reusit impotriva mafiei si propagandei homosexuale de la Muzeul Taranului Roman. FOTO / VIDEO UPDATE. Contine si filmarea homosexualilor, lesbienelor, transexualilor si trisexualilor (*)

In acelasi sens, Razboi Intru Cuvant ne aminteste despre originile organizatorice ale “mafiei roz” a homosexualilor: The Pink Swastika! iar Parintele Marcel Radut Seliste informeaza in Adevarul despre problemele homosexualilor, cum ar fi Infecţia cu virusul HIV în comunitatea MSM din Statele Unite ale Americii.

Asa ca ce sa mai zic: Lectură plăcută !!! ???

Zinoviev catre Lenin: “Te pup pe tine si fun­dul tau marxist” 

Cotidianul bulgar “Trud” publica, intr-unui din numerele sale recente, un articol senzational despre viata amoroasa a liderului revolutiei bolsevice, Vladimir Ilici Lenin. Doctorul in istorie N. V. Sokolov a cautat mai mult timp prin arhivele rusesti, iar ceea ce a descoperit a meritat efortul depus: V. I. Lenin a fost homosexual! Istoricul rus afirma, in baza unor scrisori pe care le-ar fi gasit in arhive, ca amantul lui Vladimir Ilici a fost un lider de nadejde al comunistilor, Grigori Zinoviev. Va prezentam in intregime articolul publicat de Trud”.

Homosexualul LeninInainte de a se ocupa de materialele de arhiva, autorul articolului a cercetat cronica oficiala, publicata in editia din 1981 a scrierilor lui V. I. Lenin. Acolo putem citi: “Pe data de 8 iulie 1917, G. Aliluev si Stalin ii insoteau pe Lenin pana la Gara Razliv, unde Lenin s-a adapostit in sura muncitorului N. A. Emilianov. (Autoritatile il cautau pe Lenin, care era considerat un criminal.) Emilianov arendeaza cateva hectare de pamant la 5 km de lacul Razliv si mai tarziu ii duce pe Lenin si Zinoviev la coliba pe care a construit-o singur acolo…” intrebarea este, de unde apare Zinoviev?

In biografie se spune: “Lenin a avut mult de lucru. A scris articole”. Da, intr-adevar, Lenin a scris cateva articole pentru care i-au fost necesare 5-7 zile. Dar el sta in coliba pana la 5 august. Citim mai departe: “Lenin se plimba, facea plaja, inota in lac, pescuia”. Cu alte cuvinte, Lenin s-a odihnit o luna dupa care a plecat in Finlanda.

In aceste conditii, ce a facut acolo Zinoviev? De ce au locuit singuri? De ce in biografia lui Lenin putem gasi o sumedenie de amanunte, dar nu citim nici un rand despre coabitarea timp de o luna cu Zinoviev? La Razliv, relatiile dintre cei doi lideri comunisti capata o dezvoltare interesanta. Ei locuiesc singuri timp indelungat si aceasta aduce schimbari. In septembrie, Zinoviev i-a scris lui Lenin, care se afla in Finlanda:

“Draga Vova! Nu-ti poti inchipui cat imi este de trist fara tine, cat imi lipsesc mangaierile noastre… Poti sa fii sigur, de cand ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poti sa fii absolut sigur in sentimentele mele fata de tine si in loialitatea mea. Crede-ma, nu m-am atins de un barbat sau femeie si nu o voi face. Numai tu imi esti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregati totul in modul cel mai bun”.

Lenin nu raspunde la aceasta scrisoare si Zinoviev ii scrie din nou dupa o saptamana:

“Draga Vova! Tu nu mi-ai raspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregatit pentru noi un lacas frumos. Putem trai acolo cat dorim… Este o locuinta minunata, acolo ne va fi bine si nimeni nu va putea impiedica dragostea noastra. Va fi ca inainte. Imi amintesc ce are bucurie a fost intalnirea noastra, iti amintesti cum ia Geneva ne-am ascuns de aceasia femeie… Nimeni nu va putea intelege sentimentele noastre. Vino, cat mai repede. Te astept, floarea mea. Al tau, Ghersele”.

“Tu esti mare jucaus”

            Dupa complotul din octombrie, Lenin revine la Retrograd. Zinoviev insa pleca la Moscova de unde ii scrie, din nou, lui Lenin:

“Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu si complicat, dar ma incalzeste gandul ca dupa cateva zile ne vom revedea si ne vom imbratisa. Numai speranta ca-mi esti fidel ma incalzeste. Te sarut pe tine si fundul tau marxist. Al tau, Ghersele”.

            Aceste scrisori pun in prim-plan doua intrebari: de care femeie se ascund cei doi lideri comunisti si care din cei doi este pasiv si care activ.

In 1918, Zinoviev este mai concret: “Vova! De fiecare data cand sunt departe de tine devin trist. Tu esti mare jucaus. Te cunosc. Eu insa ma tin tare si nu-mi permit nimic. Inteleg cat de greu este sa te prefaci. Acum insa este mai bine. Nu trebuie sa ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a intamplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima data”.

Trebuie deci sa intelegem ca la Geneva, unde Lenin si Zinoviev s-au culcat impreuna pentru prima data, au fost prinsi de Krupskaia – sotia lui Lenin. Lenin recunoaste totul si ea nu-i mai face probleme.

Scrisoarea urmatoare este scrisa la Narva, in primavara lui 1918, cand Armata Rosie invinge fortele generalului Iudenici. Zinoviev triumfa. El scrie: “Vova! Voi sosi in curand si nu te voi lasa orice ar spune aceasta nesimtita. Asteapta-ma!”

In 1922, cand Lenin era grav bolnav, Krupskaia ii scrie lui Zinoviev: “Te rog sa nu-l mai deranjezi pe sotul meu cu cererile tale pentru intalniri. A sosit timpul sa va linistiti. Nerusinarea voastra nu se mai poate rabda. Ilici este bolnav”.

Spre finele anilor ’30, cand Zinoviev a fost executat, aceste scrisori au intrat in arhiva KGB. Fara indoiala, Stalin stia de ele. Ramane intrebarea: “De ce nu a ordonat distrugerea lor?”

Cosmin CORICIUC

Petio PETKOV

”””””””””””””””””””””””””””””””””

TRENUL SIGILAT

Capitolul 14

“O noapte rece, cerul instelta; mirosul de fan cosit,” scrie Zinoviev despre sederea lor in padurile de langa Razliv. “Fum de la un foc domol deasupra caruia fierbea niste carne de caprioara intro cratita mica. … Ne-am bagat in pat in aceasta mica magazie. Este frig. Ne invelim cu o patura veche pe care a gasit-o Emelyanov. Este ingusta si si fiecare dintre noi cauta sa lase cat mai mult celuilalt. Ilici (Lenin) imi spune ca el are o pufoaica si nu-i trebuie patura.

“Uneori nu pot sa adorm mai multa vreme, stau culcat intr-o tacere profunda. Pot sa aud bataile inimii lui Ilici. Dormim impreuna, lipiti unul de altul…”

(“Evenimentul zilei”, 26 februarie 1997)

https://yamaguchy.netfirms.com/pearson/pearson_14.html

In Engleza:

Michael Pearson

THE SEALED TRAIN – Chapter 14

“A Cool Night marked with stars;  the smell of the cut hay,” wrote Zinoviev of their stay in the woods near Razliv.  “Smoke from a small fire where venison simmered in a small pot. … We go to bed in the little shack.  It is cold.  We cover ourselves with an old blanket that Emelyanov found.  It is narrow and each of us tries to leave the larger part of it to the other.  Ilyich says he has a fufaika [an anorak type of padded coat] and does not need the blanket.

“Sometimes I cannot sleep for a long time, lying there in absolute silence.  I can hear the beating of Ilyich’s heart. We are sleeping closely, pressed against each other. … “

https://yamaguchy.netfirms.com/pearson/pearson_14.html

Istoricii căzuseră de acord pană acum că Vladimir Ilici Lenin a murit după o serie de atacuri cerebrale, aceasta fiind varianta oficială a decesului a fostului lider sovietic.Cele mai recente dovezi descoperite de cercetatoarea britanică Helen Rappaport arată că Lenin era bolnav de neurosifilis, boală contractată pe cale sexuala in timpul unei vizite la Paris, de la o prostituată de sex incert, potrivit celor publicate de Mail Online. Cercetătoarea britanică işi bazează teoria pe informaţii descoperite la Universitatea Columbia din New York, unde a cercetat documente aparţinand celebrului savant rus Ivan Pavlov.

Un argument in plus adus de Helen Rappaport este dat de desele accese de furie ale fostului lider sovietic, ea susţinand că Lenin a suferit de sifilis circa 20 de ani. Nu este prima cercetătoare care afirmă că Lenin ar fi murit de sifilis, deşi atacurile cerebrale au fost o certitudine. In mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A rămas parţial paralizat (pe partea dreaptă) şi rolul său in guvern a inceput să se diminueze. După al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcţiile politice. In martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas ţintuit la pat şi incapabil să mai vorbească.Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La puţin timp după deces, au inceput să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morţii lui Lenin a fost arteroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie.

Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolşevic a fost tratat de sifilis incă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era insărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a menţionat această boală in raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sange, paralizia şi alte incapacităţi pe care le-a citat sunt tipice pentru această boală. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă sau zone ale creierului, afectate in mod obişnuit de sifilis, nu au fost menţionate.In 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit in mod special pentru tratarea sifilisului, dar şi cu iodură de potasiu care era, de asemenea, folosită, in mod obişnuit, la tratarea acestei boli.Lenin intră astfel intr-o categorie selectă, suferinzi de sifilis fiind şi Nietzsche, Maupassant, Goethe sau Donizetti.

Z.O. / NapocaNews

Un remember Roncea.Ro

Foto cu cum era Lenin odata: Dinu Lazar / Fotografu

Foto Lenin mic: Uniunea Artistilor Poolii

3 Lenin in Bucharest 3 martie 1990 Foto Dinu Lazar

Share Tweet Pin Email

http://roncea.ro/2013/02/21/lenin-a-fost-un-homosexual-notoriu-si-a-murit-de-sifilis-bolile-homosexualilor/

////////////////////////////////

(Prin grija Komunismului, adica al satanismului…)De unde vine “educaţia sexuală” în şcoli. Tătuca Lenin zâmbește voios din iad… ANALIZĂ Provita Media

Lenin spunea: „Dati-mi un copil de 8 ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata”. Cam același lucru il spun și cele 67 de organizații progresiste/ a se citi comuniste din Romania in cererea lor “urgenta” catre Ministerul Educației de introducere a “educației sexuale” obligatorii in școli. Este lesne de inteles de ce ravnesc progresistele la acest auditoriu captiv: ele doresc formarea unui om deschis oricarei forme de exprimare sexuala posibila. Se incearca astfel reeducarea copiilor noștri, prin manipularea conștiințelor dar și a activitatilor educative. Comunistii, care aveau aceeasi viziune materialista asupra lumii, au incercat cu forța formarea „omului nou”, cu „constiinta socialista”. Organizațiile amintite vor sa impuna prin manipulare modelul unui om „nou”, idealizat la nivel social, și, mai presus de toate, un om lipsit de orice inhibitii in ceea ce priveste sexualitatea.

Limba de lemn – la datorie!

Ideologii acestei viziuni pun in aplicare deja de mai mulți ani un limbaj de lemn, binecunoscut, care indoctrineaza, manipuleaza si spala constiinte. In discursurile lor apar frecvent etichetari de genul „bigot”, „inapoiat”, „neinformat”, „necivilizat”, „neemancipat”, in contrast cu termeni precum: „contraceptie moderna”, „sex protejat”, „dreptate reproductiva”, „acces la serviciile moderne de contraceptie”. Diferenta este ca, in comunism, indoctrinarea se facea mai ales prin aplicarea fortei. Acum, noii ideologi folosesc metode perfide de manipulare prin limbaj. Ajutați din plin de mass-media, ei incearca sa-i faca pe copii și pe tineri sa accepte de buna voie toate aceste concepte noi, ca așa e „modern” și „civilizat” sau din teama de a nu fi etichetați sau excluși din grup.

Educația sexuala transmisa tinerilor in stil voios-licențios

Stimați profesori, stimați reprezentanți ai Ministerului Educației, membri ai Institutului de Științe ale Educației, dragi parinți, dragi jurnaliști, dragi psihologi, credeți ca educația sexuala inseamna pur și simplu informații științifice despre anatomia corpului? Va rugam sa intrați pe site-ul sexulvsbarza.ro (SvsB), ca sa ințelegeți ce fel de educație sexuala se dorește pentru copiii noștri.

Site-ul a fost  creat de asociația cu același nume, una dintre semnatarele de frunte ale cererii pentru educație sexuala obligatorie. Gasim aici proiecte create special pentru copii, cu precadere, „pentru copiii care se tem de sexualitatea altor copii” (orice ar insemna acest lucru),  „pentru cei care inca nu știu ca e ok și normal sa fii gay” etc. Menționez aici doar cateva dintre titlurile articolelor, care pe mine m-au facut sa ma intreb daca acesta este intr-adevar un site pentru copii. Ii intreb pe ziariștii care au sarit in sus atunci cand au auzit de promovarea castitații și a educației pentru familie in randul copiilor, daca ar oferi astfel de materiale copiilor lor:  „Cine nu vrea sa știi ce e masturbarea? Parlamentul roman”,  „Cum se folosește folia pentru sex oral”, „Prezervativul este sigur? Da, și simplu de folosit!”, „Sex oral – sarutat – sex oral: exista vreo posibilitate sa raman insarcinata?”,  „Culoarea vulvei – Mitul despre planta p*zda ț*gancii” Culoarea labiilor nu ține de etnie sau rasa”…

Amestecul de vulgaritati și ideologii dubioase cu noțiuni științifice despre aparatul reproducator uman, contracepție și sarcina de pe acest site nu-i ajuta pe copii cu nimic. Dimpotriva. Tinerii, in loc sa fie lamuriți, pot ieși de acolo și mai confuzi. Spre exemplu, in capitolul „Pubertatea baieților”, de la bun inceput, suntem avertizați:  „Daca ești persoana in corp de baiat, ți se vor intampla urmatoarele lucruri…”. Urgent, fara nici o introducere, copiilor li se pune in fața ideologia de gen. Ca brambureala sa fie completa, copiilor li se prezinta noțiunea de „sexualitate fluida” de catre o experta in studii de gen de pe SvsB.  O alta vajnica promotoare a acestui site afirma la tot pasul ca ceea ce trebuie sa știe copiii este ca ei „au dreptul la informații complete și exacte despre sexualitate”, adica, au dreptul la: instrucțiuni despre masturbare, sa știe cate feluri de sex oral exista, cum e cu sexul anal, apelarea la metode pentru controlul nașterilor și avort fara știrea parinților și alte lucruri cu care nu știu daca toți parinții sunt de acord.

Poate vreun psiholog, vreun expert in pedagogie sa ma lamureasca daca astfel de materiale pot fi promovate unor … copii? Copii … de cați ani? Pe site exista și jurnalul unei fetițe de 7 ani, care iși povestește, sa zicem in mod inocent, impresiile despre comportamentul mai intim sau mai puțin intim al parinților, ce vede la TV ș.a. Deci, copiilor de cați ani le este destinat acest site?

Minorii trebuie sa decida ei inșiși cand sunt gata pentru relații sexuale

Experta site-ului „SvsB” ii intreaba pe tineri și le da și raspunsul de-a gata, neintarziat: „Cand este cel mai bine sa-mi incep viața sexuala?” Raspuns: „Atunci cand tu sau partenerul sau partenera ta va simțiți pregatiți sau pregatite sa faceți primul pas. Dar cum știi cum stai tu in legatura cu asta? Ca sa poți sa afli, trebuie sa raspunzi la cateva intrebari pe care ți le voi pune acum. 1) Ce spune legea? Conform Articolului 220 din Codul penal, care se refera la actul sexual cu un minor, in Romania, varsta consimțamantului este 15 ani…”

Ce mai conteaza ca cervixul unei tinere de 15 ani este complet nepregatit pentru viața sexuala? Asemenea informație nu ai sa gasești pe SvsB. Da, ei spun: sa știi ca este doar decizia TA, daca nu vrei, nu iti impune nimeni, și urmeaza zeflemeaua: „poți sa nu faci sex 1000 de ani”… Și apoi, de ce le-ar oferi copiilor informații despre pericolele relațiilor sexuale precoce? Nu e in interesul lor, ca daca ar face-o, li s-ar darama șandramaua ideologica. Ei au grija sa insiste despre pericolele „sexului neprotejat”. In viziunea SvsB, „sexul protejat” e lipsit de orice pericole. Pentru asta e necesar doar sa-ți pui prezervativul, sa-ți iei pilula, sa-ți chestionezi partenerul: ești gata, ai avut vreodata boli cu transmitere sexuala,  faci sex pentru mine sau pentru tine, „ne dam consimțamantul cu un „Da!” entuziast?” etc., etc., urmand precis recomandarile SvsB. Și gata! Ai scapat de orice grija! Cum poți numi asta daca nu sex à la madam Kollontai?! A face sex e ca și cum ai bea un pahar cu apa – așa ii placea sa spuna fostei ambasadoare bolșevice. Carei grupe de varsta i se adreseaza site-ul SvsB???

In cartea „Ce anume il invațați pe copilul meu?” (Editura Provita Media, București 2015), dr. Miriam Grossman le cere parinților sa se bazeze pe „adevarurile biologice” atunci cand abordeaza problema sexualitații cu copiii lor. De pe site-ul SvsB, copiii noștri pot afla cate feluri de sex exista, ce tipuri de contracepție sunt, ca pot face avort fara sa ne spuna, pot afla despre placere și drepturi sexuale, despre persoane de alt gen decat cel barbatesc sau femeiesc, dar nu vor afla niciodata date concrete despre consecințele nefaste ale relațiilor sexuale devreme. Iata ce spun datele științifice, prezentate de dr. Miriam Grossman in cartea sa: organele reproducatoare ale unei fete adolescente sunt incomplet dezvoltate și de aceea sunt deosebit de sensibile la infecții. Colul uterin imatur este protejat de un singur strat de celule, in timp ce cervixul unei femei este protejat de un strat de 40 de celule. Mai exista inca o condiție periculoasa: relațiile sexuale precoce grabesc procesul maturizarii cervixului. Epiteliul incepe sa creasca intr-un ritm galopant. „Și ce e rau in asta? Protecția se va instala mai repede”, ar putea spune cineva.  Din pacate, nu. La debutul sexual precoce, cervixul este foarte fragil, iar o tanara se poate infecta cu HPV de la primul baiat cu care a avut relații sexuale.  Ceea ce inseamna ca atat celulele sanatoase ale epiteliului, cat și celulele bolnave se vor dezvolta intr-un ritm galopant. Așa ca pentru o tanara, in aceasta situație, maturizarea cervixului inainte de vreme poate insemna un diagnostic cumplit de cancer cervical. Riscul nu este indepartat complet prin vaccinul contra papilloma virusului uman, prin teste frecvente Papanicolau și prin prezervative. „Protecția”  data de vaccin și latex ii poate largi unei fete gama de riscuri, facand-o și mai vulnerabila. Ea se considera atat de „echipata”, „protejata”, incat poate sa-și asume riscuri tot mai mari.

E interesant insuși mecanismul de infectare. Colul uterin feminin este locul de atac a doi viruși cei mai intalniți, transmiși pe cale sexuala: virusul papilloma uman (HPV) și Chlamydia. HPV duce la dezvoltarea cancerului cervical, iar Chlamydia produce infecția organelor de la nivelul bazinului mic, putand cauza, in timp, sarcina ectopica, pierderi de sarcina și sterilitate. Atenție!, cele mai afectate de aceasta boala sunt tinerele sub 20 de ani.

Așa ca apelurile la relații sexuale timpurii, la „ruperea valului pudorii”, cum le place sa se exprime promotoarelor sexului liber, sunt indemnuri de a alege de buna voie sa faci mai tarziu cancer cervical sau sa fii sterila. „Intrebați orice virus sau bacterie care se respecta – spune glumeț dr. Grossman -, care-i scopul ei in viața și va va spune: sa gaseasca o gazda buna, unde poate sa creasca și sa se inmulțeasca.” Aceasta gazda nu este accesibila decat daca virusul razbate prin mai multe straturi de celule.  Cu cat e mai mare stratul de celule, cu atat e mai greu de patruns. Pe de alta parte, organismul nostru are „unitați de aparare” impotriva „agresorilor”. In oraș, ordinea e menținuta de poliție, iar in organismul uman, de celule și organe specializate. Aceasta zona este pazita de așa-numitele „celule Langerhans”. Cand celulele Langerhans depisteaza un agent suspect, se grabesc sa-l lichideze. Intr-un epiteliu subțire și fragil, doar de o singura celula grosime, asemenea celule care stau de paza sunt puține și, prin urmare, nu au nici o putere sa elimine virușii.

Kinsey, farul calauzitor al „Sexul versus Barza”, și ce spune știința de azi despre riscurile relațiilor homosexuale

Informația de pe site-ul SvsB este imbibata in zeama statuta a filozofiei lui Alfred Kinsey: omul este sexual de la naștere pana la moarte. (Pentru cine nu știe, studiile lui Alfred Kinsey, profesor american, parintele sexologiei, au fost dovedite ca fiind complet false de catre dr. Judith Reisman (vezi www.drjudithreisman.com) dar și de alți oameni de știința americani. Dr. Judith Reisman, care s-a documentat temeinic asupra acestor studii, se intreba, cu referire la ele: „Cum poți studia orgasmul la copiii de o luna, de doua luni sau de doi ani cu cronometrul in mana, cum a facut Kinsey, fara a-i molesta?”). Daca dvs. nu ați știut nimic pana acum despre filozofia lui Kinsey, despre modul cum definea el homosexualitatea, nu-i nimic,  puteți afla acest lucru direct de la copiii dvs. care se informeaza de pe SvsB: „In anii ’50, Alfred Kinsey, cu scara sa de la 0 (comportament exclusiv heterosexual) la 6 (comportament exclusiv homosexual) a revoluționat gandirea in ceea ce privește sexualitatea, pentru ca a demonstrat ca oamenii nu sunt doar heterosexuali sau gay, ci exista și multe alte comportamente intre cele doua nivele”… (Poate o persoana heterosexuala deveni homosexuala?)

Datele științifice de astazi cu referire la riscurile relațiilor sexuale anale sunt omise complet pe SvsB. Important e ca grija pentru drepturile omului este subliniata cu orice prilej pe acest site. Dar practicile homosexuale pun in pericol viața omului… Riscul de infectare cu SIDA prin astfel de relații nefirești este incredibil de mare. Cu mult mai mare decat printr-un act sexual obișnuit. Acest lucru era explicat inițial de epidemiologi prin fragilitatea barierei rectale: captușeala prea subțire și neelastica a rectului poate capata ușor leziuni. Cu toate acestea, in anii ʼ80, cercetarile științifice au aratat ca infecția se poate produce și fara leziuni rectale. Problema este ca pe suprafața captușelii rectale exista din abundența așa-numitele celule M, care au exact rolul pe care-l comporta celulele Langerhans din vagin. Celulele M sunt responsabile de depistarea microorganismelor și de lansarea unui lanț de reacții imune de aparare. Dar in cazul infecției cu HIV, aceste reacții nu se produc, deoarece acest virus folosește celulele M „in interese proprii”, ca pe un mijloc eficient de „transport” pentru a patrunde direct in fluxul sanguin.

John Potterat, epidemiolog american foarte cunoscut, care a condus timp de 30 de ani programul de lupta contra SIDA in Colorado Springs, a explicat acest lucru, in mod direct, fara nici un fel de ocolișuri, celor doi fii ai sai, fiicei sale și altor tineri ca ei: „Țineți minte, anusul este o ieșire, nu o intrare! Nu e Biblia, care spune asta. E știința. Captușeala anala are o grosime de doar o singura celula, exista peste tot celule M, nu exista lubricare, astfel ca microrupturile de țesut sunt frecvente, iar accesul catre fluxul sanguin este ușor. Spre deosebire de vagin, natura pune un sfincter la intrarea in anus. Dintr-un singur motiv: ferește-te!” Iar fostul chirurg general al SUA, C. Everett Koop, spunea: „Prezervativul iți ofera o anumita protecție, dar actul sexual anal este prea periculos de practicat”. (Miriam Grossman, „Ce anume..”)

Traumele psihice provocate de sexul liber

Despre traumele psihice ale bolilor cu transmitere sexuala la adolescenți nu vorbește nimeni. Dr. Grossman afirma: „Bunul simț ne spune, iar cercetarile confirma, ca pe langa calvarul descoperirii de inflamații și negi in locurile intime, diagnosticul cu una dintre infecțiile virale genitale, de obicei, herpes sau HPV este traumatic, din punct de vedere emoțional. Repercusiunile emoționale sunt cele mai dificile. Pentru majoritatea oamenilor, supararea și intrebarile raman inca mult timp dupa ce bașicile se vindeca.”

Oricat ar povesti promotorii educației sexuale ca pur și simplu trebuie sa te protejezi „conform instrucțiunilor”, sa mergi la analize programat, sa ceri de la parteneri informații daca a mai fost infectat etc., și chiar presupunand ca acest lucru se intampla, infecția tot se poate produce. Aceasta pentru ca multe dintre infecții se pot afla in stare latenta in organismul uman și un om poate sa nu știe ca este infectat.

Cat privește gradul de protecție prin prezervativ, afirma M. Grossman, acesta variaza de la 80 la 85% in infecțiile cu HIV-SIDA și scade la zero in infecțiile cu HPV. Totul depinde de virus. Virușii care provoaca HPV, herpes și sifilis se gasesc foarte bine pe pielea din jurul organelor sexuale, adica acolo unde prezervativul nu-ți ofera nici un fel de protecție.

Infecțiile cu boli cu transmitere sexuala sunt 100% evitabile!

Promotorii programelor de educație sexuala, dupa cum spune dr. Grossman in cartea sa, nu sunt interesați sa le spuna tinerilor și parinților lucrul cel mai important: infecțiile cu HPV, cu alte boli cu transmitere sexuala sunt 100% evitabile! Trebuie doar sa inveți sa aștepți – sa nu intri in relații sexuale inainte de casatorie, sa-ți faci o casnicie cu cineva care a putut sa aștepte și sa ai o casnicie fidela.

Nu numai fetele, ci și baieții ar trebui sa știe ca bolile sexuale de astazi nu trec așa ușor. Mitul antibioticelor care trateaza tot a trecut. „In general, nu cunoaștem foarte multe lucruri – scrie dr. Grossman. Nu cunoaștem, spre exemplu, in ce masura analizele pot sa identifice o infecție in stare latenta. Nu suntem siguri cu referire la antibiotice: care este mai bun și cat trebuie sa dureze tratamentul. Nu știm daca acest tratament distruge infecția complet sau nu.  In unele cazuri, tratamentul doar impiedica inmulțirea bacteriilor iar apoi aceasta iese iar la lumina. Nu ințelegem, la fel, de ce  crește riscul imbolnavirilor de cancer de col uterin la femeile infectate cu clamidioza”. Medicii, in special, stiu si inteleg cat de buna este preventia unei boli. Sa incercam sa prevenim – aceasta-i una din caile cele mai bune – si acest lucru ne revine noua, parintilor, in primul rand.

Influența parinților e uriașa

Mulți parinți nici nu banuiesc ce putere de influența au asupra copiilor lor.  Asta pentru ca, pe de o parte, li se induce permanent ideea ca autoritatea parinților este egala cu zero – sunt particularitațile varstei, ce sa faci? Unii parinți chiar se grabesc – oricat de paradoxal ar suna – sa scape de responsabilitați („Ce pot eu sa fac? Demult nu mai sunt ascultat/a”). Pe de alta parte, adolescenții se revolta cu adevarat, braveaza, fac lucruri extreme… Iar pentru mulți dintre parinți e mai simplu sa-și confirme ca fiul sau fiica e mare și știe sa-și poarte singur de grija.

Parinții trebuie sa ințeleaga un lucru, ne sfatuiește dr. Grossman, ca anume ei și nu mass-media, nu prietenii copiilor lor, și nici macar prietenul „romantic” sunt cei care ii influențeaza cel mai mult pe copiii lor in chestiunile vieții sexuale. „Cercetari multiple – scrie dr. Grossman –, arata ca influența parinților asupra adolescenților e uriașa”. Jumatate aproape (49%) din adolescenții americani intervievați intr-un sondaj de opinie au declarat ca sunt influențați de parinți din acest punct de vedere. Prietenii le influențeaza deciziile in proporție de 16%, mass-media, 11%, frații și surorile – 5%, „prietenul romantic” – 5%. Caldura, susținerea, așteptarile clare de la copii, exemplul personal, comunicarea și regulile clare sunt absolut necesare din partea parinților mai ales cand copiii lor ajung la varsta adolescenței.

Să nu ne facem iluzii

Argumente științifice pentru o viața cumpatata, iata, exista foarte multe și vor mai aparea. Dar sa fim sinceri și sa privim adevarul in ochi: fara un fundament temeinic in credința, fara ințelegerea importanței castitații și a Tainei casatoriei, nu știu cat ne pot ajuta. Taria sufleteasca ne este data de credința. Pana la urma, tot acolo ajungem: la ințelepciunea de veacuri, care nu e așa, de oriunde, ci vine de Sus.

Provita Media

Sursa: Cultura Vieţii via Ziaristi Online

Vedeţi si Lenin a fost un homosexual notoriu si a murit de sifilis. Bolile homosexualilor

http://www.ziaristionline.ro/2015/10/04/de-unde-vine-educatia-sexuala-in-scoli-provita-media-tatuca-lenin-zambeste-voios-din-iad/

//////////////////////////

(In cautarea doctoratului Ceausist…) Petru Romoşan: România plagiază, fură, se descompune şi se scufundă sub ochii noştri

de Petru Romoşan

În România postcomunistă se plagiază într-o veselie, în draci. Cine nu e plagiator azi pe fostul plai mioritic ? Fraierii şi expiraţii ! Miniştrii plagiază, deputaţii şi senatorii plagiază, generalii şi coloneii plagiază, directorii şi secretarele plagiază şi ei. Scriitorii şi ziariştii plagiază. Iar România e o ţară plină de doctori. Doctori în drept, în economie, în administraţie, în strategie, apărare şi informaţii, în literatură beletristică, în istorie, în agricultură, în ecologie etc. Doctori fraudatori, desigur.

Citeam chiar ieri în România liberă : „Teza de doctorat a fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezintă multe semne de incorectitudine ştiinţifică şi suspiciuni de plagiat. Fragmente din cărţile altor economişti se regăsesc în lucrarea acestuia, fără a fi citate potrivit regulilor academice. Mai mult, în anul în care Nicolăescu şi-a susţinut teza, coordonatorul său ştiinţific, prof. univ. dr. Eugen Ţurlea, îi era subaltern în Ministerul Sănătăţii.” Multcontroversatul profesor Ţurlea are un punct de vedere foarte original, fără îndoială românesc din epoca plagiatului : „Nu se foloseau ghilimelele, aşa cum se cere acum.” În plus, tot după România liberă, Eugen Nicolăescu este din anul 2010 lector universitar doctor titular la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate. „Doctorul” Nicolăescu îi învaţă şi pe alţii, fără ghilimele.

Al câtelea plagiator e fostul ministru Eugen Nicolăescu de la Victor Ponta încoace ? Mai ţine cineva socoteala ? Legătura dintre furtul intelectual pe scară largă şi furtul pur şi simplu, corupţia, traficul de influenţă practicate de presupuşii servitori ai statului ar trebui să fie evidentă, dar nu prea e. Plagiatul nu e decât dimensiunea intelectuală, culturală, profesională a practicilor comune politicienilor şi oamenilor de afaceri arestaţi sau trimişi deja în judecată. Dar mai e un detaliu, unul foarte concret şi încă ignorat. Toţi aceşti doctori fraudatori fură direct din bugetul statului. Pentru că doctoratul lor fals le permite, conform legislaţiei în vigoare, să urce în rang şi să primească retribuţii crescute. Iar aceşti bani sunt luaţi direct din buzunarele celorlalţi, ale celor care nu au doctorate false. De ce sunt remunerate doctoratele e o altă discuţie care ar trebui să aibă loc cândva. În orice caz, ţinând cont de flagelul plagiatului la doctorate, gaura din buget nu e deloc neglijabilă. Cine răspunde ?

Să cităm aici şi dintr-un forumist cu nickname-ul Dr Copy Paste Victor Viorel : „Revoluţia din Decembrie 1989 a fost făcută pentru a o înlătura de la putere pe Tovăraşa Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu, VicePrim Ministru al Guvernului României, şi aducerea în aceeaşi funcţie a Profesorului Doctor Docent, Generalul Colonel Gabriel Oprea !!!”

Dl Gabriel Oprea, cel care a acordat o grămadă de doctorate contestate deja unor celebrităţi din servicii, apărare şi politică, are şi el o reputaţie-beton de plagiator. Şi, la fel ca în cazul Elenei Ceauşescu, nu i se găseşte diploma de studii juridice.

România plagiază, fură, se descompune şi se scufundă sub ochii noştri.

Sursa: Ziaristi Online

N.N.: Care Românie?

http://www.ziaristionline.ro/2015/10/11/petru-romosan-romania-plagiaza-fura-se-descompune-si-se-scufunda-sub-ochii-nostri/

Despre avantajele cresterii vacilor de carne Angus

Animalele din aceasta rasa sunt foarte rezistente la boli, sunt nepretentioase, se adapteaza usor la exploatarea pe pasune, au o maturizare rapida si o conversie foarte buna a furajelor in carne.

Rasa de vaci Aberdeen Angus s-a format in Scotia. La inceputuri, rasa avea roba de mai multe culori, insa pe parcursul anilor a fost supusa selectiei pentru culoare neagra. Recent au fost acceptate in registrele genealogice si animale de culoare rosie.

Coarnele sunt absente. Sunt animale cu talie joasa, insa cu greutati mari. Capul este mic, scurt si larg, membre scurte si musculoase, cu osatura fina, trunchi foarte lung, cu toracele amplu si profund. Pielea este moale si elastica.

Talia medie a vacilor este cuprinsa intre 1,10 si 1,25 m, iar taurii au talia de circa 1,35 m. Greutatea medie a vacilor este de 550 – 650 kg, iar a taurilor de 900 – 1.000 kg.

Este o rasa de vaci de talie mica, membre scurte, trunchi larg, adanc, lung si rotund. Scheletul este in general fin si musculatura dezvoltata, astfel ca procentul oaselor in carcasa nu este mai mare de 15-16%. Se ingrasa foarte bine si dau un randament de 62-66% la taiere. Carnea cea mai buna se obtine de la tineretul ingrasat pana in 400 kg.

Raspandire

Este o rasa foarte raspandita in toata lumea: in Europa (Scotia, Anglia, Irlanda, Germania, Romania, Cehia), America de Nord (S.U.A. si Canada), America de Sud, Oceania (Australia, Noua Zeelanda), Asia (Japonia), Africa de Sud.

Taurii Aberdeen Angus sunt utilizati pe scara larga la incrucisarea industriala cu vaci din diferite rase de carne, mixte sau de lapte, produsii obtinuti manifestand aptitudini foarte bune pentru carne.

De asemenea, rasa Aberdeen Angus a fost folosita pentru formarea a numeroase rase noi cum ar fi: Brangus (3/8 Brahma; 5/8 Angus), Chiangus (Chianina x Angus), Red Brangus, Simangus (1/8 sau 7/8 Simmental; 7/8 sau 1/8 Angus), Murray Grey (Shorthorn x Angus).

Caractere de exploatare si de carne

Animalele din aceasta rasa sunt foarte rezistente la radiatiile solare si la boli (mai ales la cancerul ocular). Sunt nepretentioase, se adapteaza usor la exploatarea pe pasune, insa necesita pasuni de buna calitate.

Au un temperament bun si linistit, manifestand o buna precocitate atat pentru reproductie (prima fatare la 26 – 28 luni), cat si pentru productia de carne (la 18 luni, tineretul ingrasat in sistem intensiv poate sa ajunga la greutatea de 450 – 500 kg).

Are o viteza de crestere mare (1,1 – 1,2 kg/zi), cu un consum specific bun (6 U.N./kg spor).

In urma sacrificarii furnizeaza carcase mari, cu un randament la sacrificare ridicat (65 – 70%, in functie de varsta si starea de ingrasare), cu un raport carne oase favorabil (5:1), insa cu un indice mare de seu. La tineretul ingrasat, aceasta depunerea de seu apare destul de precoce.

Carcasa contine 70% carne de buna calitate (frageda, suculenta, perselata, marmorata si gustoasa), insa de culoare mai inchisa si uneori cu destul de multa grasime.

Avantajele cresterii vacilor din rasa Angus sunt:

• • Maturizare rapida, instinct maternal pronuntat
  • Foarte robusta si extrem de usor adaptabila la diferite conditii de mediu (frig excesiv, umiditate si caldura), rezista de la -40 de grade pana la +40 de grade
  • Aport zilnic crescut, bazat pe hrana verde in sistem extensiv
  • Usor de intretinut – nu necesita adaposturi sofisticate
  • Vaca de pasune – pasuneaza toata perioada anului iarba verde si uscata
  • Pasunat neselectiv. Vacile Angus au un tip de pasunat prin taiere (cositoare) care face ca iarba sa regenereze fata de pasunatul prin extragere (ripping) practicat de alte rase de bovine
  • Conversia furajelor in carne foarte buna
  • Rasa rustica cu trasaturi naturale alese
  • Temperament linistit, docila, blanda, prietenoasa
  • Productie buna de lapte, care permite o crestere rapida in greutate a viteilor
  • Precoce – varsta la prima monta de 14 – 15 luni (min 350kg)
  • Prolifica – 1 vitel pe an, cu fatari usoare 98,6%, desfasurate cu regularitate
  • Fara probleme – durata gestatiei de 9 luni, intarcarea viteilor intre 8 – 10 luni
  • Spor mediu zilnic ridicat, 1000 – 1300g
  • Profitabilitate ridicata
  • Longevitate
  • Acherata (fara coarne-caracter genetic ce se transmite la descendenti)
  • Greutatea la varsta de 16-17 luni=650kg. (greutatea de sacrificare) – rasa precoce
  • Randament ridicat la sacrificare in carcasa: 65-76%
  • Carne in carcasa 5/1 (cel mai mare randament)
  • Carne naturala, marmorata, (caracter genetic) suculenta, gustoasa o face a fi cea mai apreciata pentru gratar

Gulas cu galuste a la Szeged

Mancare traditionala din judetul Csongrad, Ungaria.

Ingrediente:

· 1,5 kg pulpa de vita

· 150 g untura,

· 500 g ceapa,

· 100 g usturoi,

· 5 buc boia,

· 250 g bulion,

· 200 g faina,

· 2 oua,

· 500 g legume pentru ciorba

· 2 kg cartofi,

· 30 g boia din Szeged,

· 2 legături frunza de patrunjel,

· 50 g sare, chimen macinat

Mod de preparare:

Se taie bulionul (rosiile consevate) in felii subtiri si se rumeneste putin in untura, se adauga boia si ceapa tocata dupa care se adauga carnea taiata in bucati potrivite. Se adauga sarea, usturoiul si chimenul, apoi se adauga legume pentru ciorba.

Separat, se freaca o lingura de unt, un ou, faina, putina apa si sare. Se amesteca totul bine. Se ia cu lingurita din pasta si se da drumul galustelor in apa clocotita. Cand carnea este aproape fiarta, adaugati cartofii taiati in cuburi marisoare, sarati delicat amestecul si daca este prea putin lichid mai completati. Serviti cu patrunjel tocat deasupra si cu ardei iute.

SIMA – SIMAGENA -Salonul mondial al furnizorilor din sectorul agriculturii si cresterii animalelor

SIMAGENA, locul de intalnire al profesionistilor din industria cresterii animalelor, se va desfasura in Parc des Expositions din Paris-Nord Villepinte. Peste 44 % dintre fermierii participanti la Salonul SIMA sunt crescatori de animale, insumand 200 de crescatori europeni de animale si peste 250 de vaci de lapte si carne.

In cadrul Salonului SIMA – SIMAGENA se vor desfasura si serie complexa de evenimente dedicate industriei cresterii animalelor, dintre care amintim:

• • Demonstratii de echipamente inovatoare pentru industria cresterii animalelor
  • Evenimente pentru schimburi de experienta intre crescatori de animale
  • Program comun SIMAGENA – Targul International Agricol de la Paris/CGA (concurs bovine)
    • • • Concursuri zilnice cu animale din rasele Limousine, Blonde d’Aquitaine, Aubrac, Salers si Charolaise, cu participanti din Franta, Luxemburg, Germania si Ungaria.
  • Licitatii europene transmise pe site-ul web al SIMA.
    • • • Vanzari de produse Simbeef: masculi si femele de prasila si animale sacrificate din rasele Limousin, Aubrac si Charolais. Recunoscut in toata Europa, acest eveniment reuneste mari cumparatori de pe intregul continent. Cei mai buni cumparatori – care cauta gene noi – vin la SIMAGENA pentru a achizitiona animale, embrioni si material seminal de cea mai inalta calitate.
        • Licitatii Holstein cu loturi din Franta si alte tari europene.
  • Prezentari de vaci fara coarne: animale nascute in mod natural fara coarne din rasele Limousin, Salers si Charolais.
  • Demonstratii de echipamente agricole inovatoare in ring.

O larga oferta de echipamente de crestere a animalelor

SIMAGENA va contine, de asemenea, o expozitie de echipamente proiectate pentru cerintele crescatorilor de animale. Toate solutiile sunt reunite intr-un cadru unic, care ofera crescatorilor de animale solutii concrete destinate optimizarii si facilitarii gestionarii fermelor de animale.

Produse, tehnologii si echipamente de crestere a animalelor (vitei, vaci de lapte si vaci de prasila)

• • Accesorii si asternuturi pentru tarcurile de animale
  • Componente si materiale
  • Cladiri si imprejmuiri
  • Monitorizarea si controlul zonelor de crestere a animalelor

Genetica si produse animaliere (selectie, reproducere, vanzari)

• • Produse si echipamente utilizate in cresterea animalelor
  • Centre de inseminare inregistrate
  • Crescatori

Furaje

• • Distributie furaje
  • Furaje si aditivi
  • Prepararea furajelor pentru animale
  • Echipamente de recoltare a furajelor

SIMA in centrul INOVATIEI!

O data la fiecare doi ani, SIMA ofera oportunitatea de a descoperi cele mai recente inovatii din sectorul agricol. In 2013, mai multi producatori din sectorul cresterii animalelor si-au adus o valoroasa contributie prin noile produse prezentate. Intre acestea se numara:

JEANTIL

Lant de hranire automata
Acest lant complet de hranire include o facilitate de pregatire a furajelor, o statie de mixare, un sistem de producere a ratiilor si un mecanism automat de distributie a ratiilor la animale cu ajutorul unui robot mobil. Module derivate din utilaje agricole de serie proceseaza, la inceputul lantului, toate tipurile de furaje, iarba insilozata, porumb, fan, faini, granule si diverse suplimente. Robotul mobil distribuie si colecteaza, in timp ce modulul de stocare/preparare proceseaza toate tipurile de furaje. In acest circuit pot fi integrate si alte module, precum separatoare pentru baloturi rotunde sau patrate, facilitati de depozitare si benzi transportoare, in functie de nevoi, pentru pregatirea hranei si alimentarea sistemului automat.

BELAIR

Sistem automat adaptabil de hranire
Montat la baza unui motostivuitor manual sau automat, sistemul automat de hranire “Aviso” poate fi utilizat in toate tipurile de cladiri existente fara a fi necesare modificari. Dotat cu un incarcator frontal de nutreturi, motostivuitorul incarca furaje din diverse silozuri orizontale si din containere cu actionare electrica, apoi distribuie furajele in jgheaburi sau pe sol. Sunt ghidate prin GPS la exterior si telecomenzi cu cablu sau mijloace vizuale in interiorul cladirilor. Motostivuitorul ramane un echipament versatil, care poate fi utilizat si pentru alte tipuri de sarcini.

Paris, locul de intalnire al agriculturii mondiale!

Targul International Agricol de la Paris si SIMA – SIMAGENA, vitrina experientei agricole franceze, va prezenta in 2015 progresele inregistrate in domeniul genetic si al cresterii animalelor, cele mai bune produse locale franceze si ultimele inovatii tehnice ale utilajelor agricole pentru o agricultura durabila si eficienta.

Datorita sinergiei intre Targul International Agricol de la Paris si SIMA-SIMAGENA, industria cresterii animalelor va beneficia de o prezenta formidabila pe durata Saptamanii Agricole Mondiale de la Paris. Acest eveniment va confirma inca o data rolul Parisului si Frantei ca centre istorice ale know-how-ului din acest sector, se va consacra ca jucator global de frunte si va asigura o scena mondiala pentru modelul francez mentionat de atat de multi specialisti.

Legatura intre cele doua centre de expozitii este asigurata de microbuze permanente si gratuite.

Expozanti la SIMA
AGRI VIDEO SYSTEM’, AGRITUBEL, ALTEC, ASEBAN, BVL – BERNARD VAN LENGERICH, CHAROLAIS EXPANSION, CHAROLAIS SAILLART, CHRISTENSEN, CK INDUSTRIES, COSNET – La Gée, COW HOUSE INTERNATIONAL, DIAMOND GENETICS FR, DYNAM’IS, ELECTRA, EMA EQUIPEMENTS MODERNES, EMILY, FENVIA SAS, GENES DIFFUSION, GIE PLANETE BLONDE, GUINET IMPORT, GUYENNE BLOND, GÖWEIL, JEULIN, JOSKIN, KBS GENETIC, KEENAN FRANCE, KROMEL MAKINA SANAYI, VE.TICARET A.S , KURTSAN MILKING MACHINES, LA BUVETTE, LA MAISON DE L’ELEVEUR, LAND ROVER, LUCAS, MIRO ET MAURY, OEHLER MASCHINEN, FAHRZEUGBAU, PLM PRODUCTION LAITIERE, MODERNE, PRIM’HOLSTEIN France, PROCROSS, REDROCK MACHINERY, SALERS POLLED, SCREB, SEMEX France, SILOFARMER, SUPERTINO, TRACTEUR PULLING FRANÇAIS, TATOMA, TENIAS, VANBOCKRIJCK BETON, VERVAEKE, ZAGO, ……. etc.

Oferta pentru profesionistii care viziteaza SIMAGENA:

• • Intampinare personalizata si o prezentare a SIMAGENA
  • Tur personalizat al expozitiei
  • Vizite la fermele participante (numai pe baza de solicitare inainte de inceperea expozitiei Participare la licitatii, spectacole in aer liber si prezentari in ring

Pentru mai multe informatii despre Salonul SIMA-SIMAGENA 2015 si participarea la acesta contactati:

Promosalons Romania
Tel 0771 638 393 / 031 425 65 39
tradingconsultbg@yahoo.fr

www.simaonline.com

Rasa Baltata Romanesca

Rasa Baltata Romanesca este o rasa locala de taurine mixta si s-a format prin incrucisarea de absorbtie a taurinelor de rasa Sura de stepa, varietatea transilvaneana cu rasa Simmental.
Incrucisarile nu s-au facut in mod sistematic, astfel in unele zone incrucisarea de absorbtie a mers numai pana la a doua si a treia generatie si s-au folosit la incrucisari tauri metisi, fapt ce explica variabilitatea materialului existent.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au importat din nou tauri din Elvetia si Austria pentru consolidarea insusirilor rasei. Este raspandita in toata Transilvania, exceptand partea nord-vestica a Maramuresului ocupat de rasa Bruna, zona muntilor Apuseni si sud-vestul Transilvaniei ocupat de rasa Pinzgau de Transilvania.

In nordul Moldovei se creste in partea de est a judetului Suceava si judetul Botosani. Este raspandita si in alte judete indeosebi in jurul centrelor populate. Ea formeaza impreuna cu metisii circa 33 -36 % din efectivul total de taurine ale tarii noastre.

Insusirile morfologice si productive ale rasei

Este de talie mare 130 -140 cm si o greutate de 550-700 kg. Culoarea baltata cu galben de diferite nuante este asemanatoare cu a rasei Simmental. Conformatia corporala este armonioasa, capul larg si potrivit ca lungime, gatul in general scurt si musculos, bine prins in trunchiul care este larg, lung si adanc. Linia superioara a trunchiului este dreapta, exceptand exemplarele care au coada prinsa sus. Greabanul, spinarea si salele sunt drepte cu musculatura bine dezvoltata, crupa lunga, larga si orizontala. Abdomenul este bine dezvoltat, voluminos, ugerul globulos, bine prins, cu sferturi simetric dezvoltate. Membrele sunt puternice cu osatura si musculatura dezvoltate si cu aplomburi corecte. Pielea este groasa, densa si elastica. Constitutie este robusta, uneori cu abateri spre grosolana si mai rar spre fina.

Rasa apartine tipului mixt de carne-lapte, dar exista frecvent in cadrul rasei exemplare care apartin tipului de lapte-carne. Vacile din populatia activa (supuse controlului oficial al productiei de lapte) in perioada 1960-1985 au realizat o productie medie de 2703 kg lapte cu 3,79 % (respectiv 103 kg) grasime.

Rasa Baltata Romanesca este foarte apreciata pentru productia de carne. Animalele se ingrasa usor, tineretul supus ingrasarii intensive atingand 400 de kg la varsta de 1 an. Randamentul la taiere este de 50-58% cu o carne de calitate superioara.

Calitatile rasei sunt:

• • precocitate mare in procesul de crestere manifestat prin greutate mare la 10-12 luni;
  • productii bune de lapte si de carne in conditii optime de hranire si intretinere;
  • o constitutie robusta si o conformatie armoniosa.

Printre defectele ce se intalnesc la acesta rasa mentionam:

• • greutatea nesatisfacatoare in zonele cu conditii de hranire mai putin corespunzatoare in perioada de crestere cum sunt: Nordul Moldovei si unele zone de munte din Transilvania;
  • precocitatea productiva este nesatisfacatoare, prima fatare avand loc la varsta de 29-30 de luni iar la lactatie vacile produc doar 62 % din producsie la lactatie maxima, care se obtine la lactatia a 5,6-a; consumul pentru un litru de lapte este ridicat la 1 -1,2 U.N.

Programul de ameliorare a taurinelor prevede extinderea acestei rase si ameliorarea ei, atat in directia productiei de lapte cat si de carne.

Productia de lapte variaza in functie de conditiile de exploatare fiind in medie intre 3500-4000 kg/lactatie, cu 3,8 % grasime. Manifesta precocitate, aptitudini pentru mulsul mecanic si economicitate mai putin bune, viteza de muls de 1,1 kg/min. si un consum de cea. 1,2 UN/kg lapte).

Productia de carne este foarte buna datorita aptitudinilor deosebite ale rasei materializate prin: pretabilitate foarte buna la sistemul intensiv de ingrasare, greutate corporala mare, precocitate buna, spor foarte bun de crestere, conversie buna a furajelor, economicitate buna si indici cantitativi si calitativi deosebiti ai carnii.

Astfel, taurasii, ingrasati intensiv, au un spor de crestere de peste 1200 g/cap/zi (realizand peste 550 kg la sacrificare – 16 luni), cu un consum specific de cca. 7 UN/kg spor si un randament la sacrificare de 53-58 %.

Carnea in carcasa are o pondere de peste 65 %, raportul carne-oase este de 4,2/1, iar carnea are insusiri tehnologice si organoleptice bune.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor

Pentru imbunatatirea performantei fermelor de crestere a taurinelor, a modernizarii si atingerii potentialului de productie se impune implementarea unor noi tehnologii de crestere a animalelor, care sa asigure adaptarea fermelor la cerintele pietei, respectiv sa se imbunatateasca performantele si sustenabilitatea exploatatiilor.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru LAPTE

Cresterea vacilor de lapte reprezinta stiinta dirijarii si optimizarii factorilor de mediu prin metode, mijloace tehnico-manageriale adecvate folosirii potentialului genetic de productie al animalelor. In esenta, cresterea vacilor de lapte urmareste obtinerea unei productii maxime, de calitate superioara si eficiente sub raport economic, utilizand verigi specifice (intretinere, hranire, muls).

Intretinerea vacilor de lapte se realizeaza in trei variante tehnologice, respectiv legata, libera si mixta.

Principalele cerinte pentru sistemul de intretinere a vacilor de lapte sunt urmatoarele:

• • asigurarea unor ritmuri biologice intense;
  • asigurarea unor performante superioare de productie si reproductie;
  • crearea unui confort tehnologic optim pentru toate activitatile comportamentale (ingestie, odihna, eliminarea dejectiilor, sexual etc.);
  • asigurarea unor fluxuri tehnologice optime;
  • mentinerea conditiilor optime de igiena si sanitar-veterinare;
  • asigurarea miscarii active a animalelor;
  • asigurarea reducerii consumurilor de materiale si de energie pentru adaposturi si pentru dotarile lor, in special a celor energo-intensive;
  • cresterea productivitatii muncii si reducerea efortului ingrijitorilor si mulgatorilor.

Intretinerea libera a vacilor de lapte reprezinta sistemul modern, unanim acceptat si utilizat in prezent pe o arie foarte mare. Cazarea vacilor de lapte se poate realiza in adaposturi inchise si in adaposturi semideschise. Spatiul interior de odihna poate fi compartimentat in cusete individuale sau spatiul de odihna poate fi comun, sistem denumit „asternut permanent”.

In sistemul de intretinere libera, vacile beneficiaza de un regim de miscare mai bun, cu efecte favorabile asupra productiei de lapte si a starii de sanatate. Folosirea intensa a mijloacelor de mecanizare si automatizare determina reducerea efortului fizic al lucratorului si cresterea productivitatea muncii de 1,5-3 ori. Regimul liber de miscare determina o activitate de reproductie mai buna (manifestare mai intensa a caldurilor, fecunditate mai ridicata, interval intre fatari mai redus).

O componenta foarte importanta a sistemului de intretinere este gradul de igiena, reflectat in igiena si sanatatea animalelor, dar si in calitatea igienica a laptelui. De aceea, dintre toate sistemele tehnologice de crestere a vacilor de lapte, acesta asigura cel mai inalt grad de igiena.

Hranirea vacilor de lapte

Hranirea vacilor de lapte reprezinta o activitate deosebit de riguroasa, care presupune evaluarea cerintelor nutritive de intretinere si productie (terminarea cresterii sau gestatiei) (tabelele 2 si 3).

Pe baza necesarului de substante nutritive, stabilit pentru fiecare animal in parte, se elaboreaza ratia de baza, folosind furaje de volum, ratie ce se distribuie tuturor vacilor dintr-un adapost, iar pentru completarea deficitului de nutrienti ai ratiei de baza se realizeaza amestecul de concentrate si se stabileste cantitatea ce urmeaza a fi distribuita fiecarui animal (sau grup de animale), in functie de productie.

Mulsul vacilor de lapte

Mulsul vacilor de lapte reprezinta o veriga tehnologica de exploatare de mare complexitate, ocupand 40-70% din timpul de lucru zilnic din fermele de vaci de lapte.

Prin aplicarea unui muls corect si rational se pot imbunatati cantitatea, calitatea si igiena laptelui. De asemenea, printr-o aplicare corecta a mulsului se pot influenta starea de sanatate a ugerului si durata de exploatare a vacilor.

Tehnologia de muls conditioneaza efortul, productivitatea muncii si costul productiei, tinand seama de faptul ca el detine 40% din totalul cheltuielilor de intretinere a animalelor.

Folosirea mulsului mecanic determina cresterea productivitatii muncii de 2,5-4 ori fata de cea intalnita la mulsul manual. Procesele de automatizare a mulsului reduc considerabil efortul fizic depus de mulgator si scad consumul de ore-om la 1,2-1,3 ore-om/hl lapte.

Din punct de vedere ergonomic, se diminueaza incidenta bolilor profesionale, se modifica caracterul muncii mulgatorului, aceasta devenind o varianta a muncii industriale.

S-a constatat ca prin muls mecanic sporeste cantitatea de lapte muls si, in special, creste continutul in grasime al laptelui cu 10-20%, deoarece prin mulsul mecanic se poate colecta si laptele de la sfarsitul mulsului, care este mai bogat in grasime. De asemenea, calitatea igienica a laptelui se imbunatateste considerabil, reducandu-se numarul de microorganisme nedorite.

In cazul intretinerii libere a vacilor de lapte, mulsul se realizeaza centralizat la platforma de muls.

Pentru realizarea mulsului, platformele de muls sunt dotate cu mai multe incaperi:

• • sala de muls propriu-zisa (constructii metalice pentru imobilizarea animalelor in timpul mulsului, instalatie de muls);
  • padocul de asteptare;
  • sala de racire si pastrare a laptelui;
  • generatorul de vacuum.

Comparativ cu mulsul in adapost, folosit in cazul intretinerii legate a vacilor de lapte, mulsul in sali speciale (platforme de muls) aduce un plus de confort pentru mulgator prin existenta culoarului in care acesta sta. De asemenea, scade efortul depus de angajat si consumul de ore-om/hl, iar productivitatea muncii creste de cateva ori.

Din punct de vedere tehnic, vacuumul se mentine constant cu mai multa usurinta pe durata mulgerii, deoarece conducta este mult mai scurta, iar efectivul de vaci poate fi marit in cadrul fermei, fara a se efectua investitii suplimentare pentru echipamentul de muls.

Clasificarea tehnologiilor de muls la platforma se bazeaza pe pozitia vacilor in timpul mulsului. Astfel, exista sali de muls cu pozitionarea animalelor in unghi de 300 fata de culoarul mulgatorului (platforma tip „bradulet”), cu pozitionarea animalelor unul in spatele celuilalt (platforma tip „tandem”) sau perpendicular pe culoarul mulgatorului (platforma tip „side by side”). De asemenea, se pot utiliza si platformele de muls mobile, cum ar fi platforma tip „rotolactor” sau „unilactor”.

O tehnologie de muls inovativa, care se va dezvolta in anii urmatori, este tehnologia robotizata de muls. Aceasta presupune cresterea productivitatii prin excluderea muncii umane din salile de muls si folosirea unor brate automatizate, care sa realizeze toate operatiile obositoare de rutina. In prezent, o astfel de tehnologie este costisitoare, dar cu trecerea timpului se va implementa in multe ferme, datorita sigurantei si a simplificarii mulsului.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru CARNE

Ingrasarea taurinelor pentru carne se poate realiza in trei sisteme, si anume: sistemul intensiv; sistemul semiintensiv; sistemul extensiv.

Sistemul intensiv de ingrasare impune realizarea unor investitii mai mari pentru procesul de productie (constructii, utilaje etc.) si necesita animale cu potential genetic ridicat. Este sistemul cu cea mai mare productivitate a muncii, care permite maximizarea parametrilor tehnici si economici. Astfel, indicatorii tehnici realizati sunt urmatorii: spor mediu zilnic de peste 1000 g/zi; consum specific de 7 UNC/kg spor; randament la taiere de peste 58%; ponderea carnii in carcasa de peste 67%; varsta de valorificare de 3-20 de luni; necesita personal calificat.

Sistemul semiintensiv de ingrasare presupune investitii mai reduse, insa si o productivitate a muncii mai mica. La acest sistem de ingrasare se preteaza rasele mixte si de lapte. Din punct de vedere productiv, valorificarea se realizeaza la varste diferite (18, 24, 27 de luni), sporul mediu zilnic este in medie de 900 g/zi, cu consumul specific de 8-10 UNC/kg spor. In acest sistem se realizeaza un randament mediu la taiere de 52-55%, cu o pondere medie a carnii in carcasa cuprinsa intre 60 si 65%.

Sistemul extensiv de ingrasare se practica in toate regiunile Globului, caracterizandu-se prin investitii reduse, prin folosirea resurselor furajere locale. Productivitatea muncii este foarte redusa, comparativ cu celelalte sisteme. Din punct de vedere tehnic, sporul de crestere este sub 700 g/zi, consumul specific de 10-14 UNC/kg spor, randamentul la taiere sub 52% la tineret, iar la animalele adulte sub 48%, iar ponderea carnii in carcasa sub 60%.

Tipurile de productie intalnite sunt urmatoarele:

• • vitel de carne usor si greu, care se sacrifica la 120 kg, respectiv 250 kg, la varsta de 2,5-5 luni, cu un spor mediu de crestere de 1100 g/zi si consumul specific de 2,5-2,7 UNC/kg spor;
  • tineret bovin ingrasat traditional, care se sacrifica la 250-450 kg, la varsta de 7-13 luni, cu un spor mediu de crestere de 1200-1100 g/zi si consumul specific de 3-5 UNC/kg spor;
  • tineret bovin mascul-precoce, care se sacrifica la 450-580 kg, la varsta de 12-20 luni, cu un spor mediu de crestere de 1200-900 g/zi si consumul specific de 4,5-6 UNC/kg spor;
  • tineret mascul castrat si vitele, care se sacrifica la 600-650 kg, la varsta de 24-27 luni, cu doua perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100-400-700 si 1000 g/zi si consumul specific de 7,0-7,2 UNC/kg spor;
  • boii si vitele in varsta, care se sacrifica la 650-750 kg, la varsta de 36-42 luni, trei perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100, 300, 400, 200, 600 si 1000 g/zi si consumul specific de 8-8,5 UNC/kg spor.

In sistemul intensiv de ingrasare, cea mai raspandita metoda de crestere este ingrasarea de tip baby-beef normal, care se intalneste cel mai frecvent, datorita cantitatilor mari de carne care se obtin si a eficientei sporite. Viteii sunt adusi in ferma de ingrasare conform unui grafic de populare la varsta de 12-15 zile.

Verigile tehnologice ale ingrasarii baby-beef normal sunt afluirea materialului biologic destinat ingrasarii, intretinerea si hranirea.

Proiectul Eurobeef: solutii interregionale pentru stimularea consumului de carne de vita

EUROBEEF PROJET este un proiect european care urmareste gasirea de solutii interregionale pentru stimularea consumului de carne de vita, constituit pe 8 nivele de actiune. Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine, membra a Uniunii Comerciale Europene de Comert cu Animale si Carne si a Federatiei PRO-AGRO, a fost invitata sa participe la acest proiect alaturi de organizatii si institutii puternice din Franta, Marea Britanie, Italia, Spania si Polonia, pentru a indeplini responsabilitatile nivelului WP1 NETWORKING.

Ce inseamna nivelulu WP1 – Networking?

Scopul acestui pachet de lucru este crearea unei retele de multi-actori pentru a alimenta cunostintele consumatorului despre imbunatatirea calitatii carnii de vita si cresterea performantelor economice, sociale si de mediu ale lanturilor de aprovizionare de carne de vita.

Activitatea de networking are ca obiectiv crearea unui dialog intre practicieni si cercetatori din toate regiunile implicate in proiect, care va permite transferul de cunostinte de la o regiune la alta.

Obiectivele specifice sunt:

• • Actori cheie ai grupurilor operationale si actori-cheie ai pietei unice intr-o singura retea tematica pentru inovare, in lanturile de aprovizionare cu carne de vita.
  • Facilitarea schimbului de cunostinte intre grupurile de lucru din statele care participa la proiect pentru a stimula adoptarea de inovatii.

Rezultate finale asteptate de la grupul de lucru interregional WP1 – Networking:

• • Raport care va descrie programele de lucru ale grupurilor regionale – axate pe diferite nivele ale carnii de vita.
  • Raport care va contine rezultatele atelierelor de lucru interregionale ce se vor desfasura incepand cu luna iunie.

Proiectul se va desfasura pe parcursul a trei ani si este bugetat de catre Comisia Europeana cu 2 milioane de euro.

A.C.E.B.O.P.
Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine din Roma

Cele mai valoroase animale de rasa din intreaga tara, premiate la Targul de zootehnie al Romaniei – ZEFA

Luni, 29 iunie, in cadrul primului targ de zootehnie al Romaniei – ZEFA, Expozitia Internationala de Animale de Rasa si Echipamente pentru Zootehnie, au fost decernate premiile pentru cele mai valoroase exemplare de animale de rasa. Un numar de 50 de crescatori de animale din intreaga tara au inscris in competitie peste 200 de animale de rasa prezentate la eveniment. In cadrul festivitatii de premiere au fost acordate 23 de premii la cele 6 categorii principale din concurs: categoria „Tauri”, categoria „Vaci de lapte”, categoria „Vaci pentru carne”, categoria „Ovine”, categoria „Caprine”, categoria „Cabaline”.

Evenimentul zootehnic al anului organizat de ABplus Events pe Aerodromul Floreni, in localitatea Dorna Candrenilor, in parteneriat cu Agentia Nationala pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” si Consiliul Judetean Suceava, a prezentat genetica de varf, exemplarele cele mai performante din rasele de bovine, ovine, caprine si cabaline. Premiul cel mare al Concursului de animale de rasa organizat cu acest prilej, „Miss ZEFA  ”, a fost adjudecat de Vaca cu numar matricol RO351001030030, rasa Abeerden Angus, exemplar din ferma Mihben Suisse. Premiul special pentru „rusticitate” a fost acordat unui exemplu tipic de rasa taurina de munte, Vaca cu numar matricol AT22 9583 922, rasa Grauvieh, aflata in proprietatea dr. veterinar Mihai Voloseniuc.

Comisia de bonitare si apreciere a animalelor inscrise in concurs a fost prezidata de dr.ing. Gheorghe NEATA, Director General Adjunct MADR, fiind formata din experti in domeniu: Dr. Ing. Iacob LELIOR, Director General ANARZ, Dr. ing. Ionel NISTOR, Sef Serviciu Serviciul inspectie in zootehnie, ANARZ, Dragos JURAVLE, Sef serviciu tehnic ANARZ- Biroul zonal Suceava, ing. Costea Doru NICOLAIE, consilier superior OARZ Suceava, ing. Iulian POPESCU, reprezentant ABplus Events.

Animalele de rasa de mare valoare genetica, cu performante ridicate privind productia de lapte sau carne, au fost prezentate in ring si s-au facut remarcate in cadrul festivitatii de premiere. Valoarea cumulata a premiilor acordate depaseste suma de 10.000 de euro, premiile in produse fiind oferite de IBNA Balotesti, Cow Genetics, Sano Furajare Moderna, Cargill, Semtest Craiova, Bovis Select, Bentley Romania, CTE Solution.

Locul I pe podium a revenit unor crescatori de animale cu vechime, competitia fiind foarte stransa la toate categoriile de premiere. Misiunea juriului de departajare a castigatorilor s-a dovedit a fi una grea, motiv pentru care au fost acordate mai multe premii II si III la cateva dintre categoriile din concurs si doua mentiuni.

Concursul de animale de rasa a completat seria de evenimente zootehnice organizate cu prilejul ZEFA editia 2015, alaturi de acesta si de expozitia de animale de rasa fiind prezentate fermierilor tehnici de crestere si hranire a animalelor, sisteme de furajare si pentru productia furajelor si noutati in materie de echipamente, utilaje si masini pentru fermele zootehnice. Prezenta animalelor din majoritatea speciilor si raselor exploatate in Romania a facut din ZEFA un punct de atractie pentru toate categoriile de public, in cele patru zile de eveniment targul inregistrand un numar record de 12.000 de vizitatori.

Expoziţia Internaţională de animale de rasă şi echipamente pentru zootehnie ZEFA este un eveniment aflat in portofoliul ABplus Events – Divizia Agribusiness. ABplus Events operează de 18 ani ca organizator profesionist de targuri şi expoziţii in Romania, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova. Informaţii suplimentare despre ZEFA se pot obţine de pe pagina web www.zefa-expo.ro

Targul de zootehnie al Romaniei – ZEFA a fost realizat in parteneriat cu: Agentia Nationala pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, Consiliul Judetean Suceava, GAL Valea Dornelor, FCBCR – Federatia Crescatorilor de Bovine Carne din Romania, AGCTR – Asociatia Generala a Crescatorilor de Taurine din Romania, ACBCR – Asociatia Crescatorilor de Bovine pentru Carne din Romania, Asociatia Angus.Ro, Asociatia Holstein.Ro, Asociatia Crescatorilor de Vaci „Baltata Romaneasca” Tip Simmental, CAPRIROM – Asociatia Nationala a Crescatorilor de Capre din Romania, Federatia Nationala a Crescatorilor de Ovine ROMOVIS, Asociatia Aberdeen Angus Romania, Asociatia Agricultorilor Maghiari din Romania, Federatia Oierilor de Munte din Romania, Asociatia Fermierilor din Romania, Federatia Agricultorilor de Munte „Vatra Dornei”, asociatiile judetene  ale crescatorilor de taurine si ovine din judetele limitrofe evenimentului.

CASTIGATORII CONCURSULUI DE ANIMALE DE RASA

ZEFA,   Expozitia Internationala de Animale de Rasa si Echipamente pentru Zootehnie

Premii acordate la categoria TAURI:

• Locul I: Taur cu numar matricol RO180000101629, Rasa Charolaise, Proprietar: Dumitru Grigorean;
• Locul II : Taur cu numar matricol DE 0665400127, Rasa Aberdeen Angus, Proprietar: SC Plant Extract SRL;

Premii acordate la categoria VACI DE LAPTE:

• Locul I: Vaca LILIANA cu matricol RO503001475470, Proprietar: PFA OPRE GEORGETA, Bistrita Nasaud;
• Locul II: Vaca cu numar matricol RO290000195145, rasa Bruna, Proprietar: Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Agricola Secuieni;
• Locul III: Vaca cu numar matricol AT47 3448 719, rasa Braunvich, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;
• Mentiune: Vaca cu numar matricol RO 351000044835, rasa Pinzgau, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;

Premii acordate la categoria VACI PENTRU CARNE:

• Locul I: Vaca cu numar matricol RO359001030005, rasa Red Angus, Proprietar: SC Mihben Suisse SRL;
• Locul II: Vaca cu matricol FR1827211524, rasa Charolaise, Proprietar: I.I.Cimbru Ciprian;
• Locul III: Vaca cu numar matricol RO505001917668, rasa Aberdeen Angus, Proprietar: Iashinovschi Petru;
• Premiu Miss ZEFA  : Vaca cu numar matricol RO351001030030, rasa Abeerden Angus, Proprietar: SC Mihben Suisse SRL;
• Premiul special “PENTRU RUSTICITATE”: Vaca cu numar matricol AT22 9583 922, rasa Grauvieh, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;

Premii acordate la categoria la categoria OVINE:

• Locul I: Rasa Turcana Bucalaie, Proprietar: Andresoiu Dumitru;
• Locul II: Rasa Turcana Bala de Bistrita, Proprietar: Asociatia Crescatorilor Montani de Ovine “Dealu Negru”;
• Locul II: Rasa Suffolk, Proprietar: SC Felix San SRL;
• Locul III: Rasa Ile de France, Proprietar: Constantin Tiron;
• Locul III: Rasa Karakul Brumariu, Proprietar: Ion Agafitei, Asociatia Crescatorilor de Ovine OVISMOLD Vaslui;

Premii acordate la categoria CAPRINE:

• Locul I: Rasa Alpina Franceza, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;
• Locul II: Rasa Carpatina, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;
• Locul III: Rasa Boer, Proprietar: Dr. Mihai Voloseniuc;

Premii acordate la categoria CABALINE:

• Locul I: Rasa Hutul, Proprietar: Herghelia Lucina, Regia Autonoma a Padurilor ROMSILVA;
• Locul II: Rasa Lipitan, Proprietar: Herghelia Beclean, Regia Autonoma a Padurilor ROMSILVA;
• Locul III: Rasa Semigreu Romanesc, Proprietar: Herghelia Beclean, Regia Autonoma a Padurilor ROMSILVA
• Mentiune: Rasa Shaghya Arab, Proprietar: Herghelia Radauti, Regia Autonoma a Padurilor ROMSILVA

Actiunile de securitate alimentara pe lantul de producere, procesare si valorificare a carnii

Carnea provenita de la diferite specii de animale, pasari, specii de acvacultura, etc. constituie un aliment cu importanta deosebita pentru buna functionare a organismului uman, mai ales in contextul unei vieti normale, datorita continutului crescut de proteine de calitate superioara si de substante minerale, insa trebuie sa se tina cont de calitatea si cantitatiile consumate zilnic pentru a nu deveni un agent nociv pentru sanatatea consumatorilor.

Din punct de vedere a clasificarii carnii, aceasta este reprezentata astfel:

• • carnea proaspata – care reprezinta carnea care nu a fost supusa nici unui tratament in vederea conservarii, cu exceptia refrigerarii, congelarii, inclusiv carnea ambalata prin vacuumare sau in atmosfera controlata;
  • carnea tocata – care reprezinta carnea dezosata care a fost supusa unei operatiuni de tocare si care contine mai putin de 1% sare;
  • preparatele din carne (carne preparata) – care reprezinta carnea proaspata, inclusiv carnea care a fost sectionata in fragmente, careia i se adauga produse alimentare, condimente sau aditivi sau care a fost supusa unei prelucrari insuficiente pentru a modifica in esenta structura fibroasa a muschilor si a determina astfel disparitia caracteristicilor carnii proaspete.

Producerea, procesarea si valorificarea carnii urmeaza un traseu bine definit incepand cu exploatatiile in care se cresc specii care asigura materia prima (carne rosie, carne alba) apoi unitatile de abatorizare, unitati de procesare (fabrici, carmangerii, macelarii) unitati de depozitare si in final unitati de distributie (magazine de specialitate, hale agroalimentare, hiper si supermarketuri).

Operatorii care activeaza in diferite segmente din lantul alimentar, dar si consumatorii, trebuie sa fie informati si sa cunoasca ca alimentul (materile prime sau produsele finite) are capacitatea si riscul cumularii de factori de contaminare, care se impart in:

• • contaminare chimica – substante poluante din mediu (contaminare intamplatoare) aportul suplimentar de compusi chimici proveniti din tehnologia agricola sau alimentara (contaminare deliberata) reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri.
  • contaminare biologica – bacterii, fungii, virusi sau paraziti.
  • intentia ilicita de falsificare a alimentelor prin:
    • • • substituirea totala sau partiala a uneia sau a mai multor componente ale materiei prime;
        • inlocuirea unor componente valoroase cu unele mai ieftine;
        • adaosul de substante naturale sau sintetice in vederea mascarii unor defecte;
        • utilizarea de ingrediente si aditivi alimentari neadmisi sau in doze mai mari decat cele recomandate;
        • punerea pe piata a unui produs de imitatie in locul produsului original.

Din acest motiv este absolut necesar ca securitatea si siguranta produselor alimentare sa poata fi realizata si controlata prin metode care sa asigure identificarea si inlaturarea pericolelor potentiale

Activitatea acestor categorii de obiective este in permanenta sub control sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, urmarindu-se ca piata de desfacere locala, nationala si globala sa fie asigurata cu carne si produse din carne, salubre si de calitate, care sa nu puna in pericol sanatatea populatiei, insa pentru mentinerea responsabilitatii fata de consumatori, a operatorilor din unitatiile care produc, proceseaza, depoziteaza, transporta si comercializeaza astfel de produse, se impun si evaluari periodice complexe, prin care se urmareste:

• • Verificarea asigurarii masurilor administrative din exploatatii, cu referire la, evidenta stricta a efectivelor, inregistrarea exploatatiei; identificarea si inregistrarea animalelor, tinerea registrului de exploatatie, contract cu specialisti din domeniu prin care sa se asigure tehnologia specifica, normele de biosecuritate, sanatate, igiena si bunastare animala.
  • Realizarea unei baze de date cat mai complete prin identificarea si autorizarea / inregistrarea, a tuturor obiectivelor functionale care au activitate de producere, procesare, de transport, de depozitare si comercializare produse alimentare de origine animala.
  • Asigurarea asistentei de specialitate in functie de cerintele legislative la unitatiile de specialitate din teritoriu si in unitatiile de procesare si desfacere cu produse alimentare.
  • Instruirea autoritatilor de control in domeniul sigurantei alimentare.
  • Implementarea legislatiei comunitare privind clasificarea obiectivelor identificate, in conformitate cu activitatile lor specifice, prin evaluari anuale, incadrarea in categoria de risc si monitorizarea progreselor acestora.
  • Monitorizarea implementatrii H.A.C.C.P (Analiza Riscurilor si Punctelor Critice de Control) si auditarea programelor implementate.
  • Efectuarea de controale si inspectii oficiale, corelate cu gradul de risc a unitatiilor, stabilit in urma evaluarii si luarea de masuri corective, urmarindu-se:
    • • • respectarea normelor de sanatate animala care reglementeaza productia, procesarea, depozitarea si distributia produselor de origine animala destinate consumului uman;
        • conditiile generale de functionare si de igiena a unitatilor de profil;
        • conditiile optime la receptie, la procesare, depozitare, expunere si desfacere a materiilor prime si a produselor finite;
        • existenta documentelor care atesta originea (trasabilitatea), cantitatea, calitatea produselor si efectuarea actiuniilo D.D.D;
        • etichetarea produselor, cu informarea corecta privind producatorul, denumirea corecta, componentele acestora, modul de pastrare si data expirarii;
  • Supravegherea calitatii si salubritatii, prin prelevari de probe la materii prime, semifabricate, produse finite, pentru examen microbiologic, fizico-chimic, pentru determinarea aditivilor, a contaminantilor, pesticide si alte rezidii, pentru organisme modificate genetic, gradul de radioactivitate, calitatea apei si teste de sanitatie pentru supravegherea starii de igiena a unitatilor.
  • Colaborare cu celelalte institutii implicate prin schimburi de informatii si mecanisme de verificare prin S.R.A.A.F, sistemul TRACES, sistemul CIS, sistemul SHIFT, prin asistenta reciproca intre administratiile, judetene, nationale si internationale, dupa caz, cat si prin tehnici si procedee de screening, statistice si de laborator.
  • Atentionarea agentiilor economici ca unitatile care nu vor aplica cerintele de igiena impuse de legislatia U.E. nu vor fi capabile sa realizeze produse alimentare sigure si vor fi eliminate de pe piata.

Conform regulamentelor europene, operatorul economic furnizor de produse alimentare este responsabil pentru calitatea acestora si certifica acest lucru prin document de conformitate emis pentru fiecare sortiment si lot de produs, precum si prin eticheta cu date informative privind sortimentul, compozitia retetei de fabricatie, valabilitatea, modul de pastrare, etc.

Aceste informatii au la baza buletine de analiza emise de laboratoare de referinta, in urma analizelor efectuate din probe de materii prime si produse preparate recoltate in cadrul programului de autocontrol a firmei respective.

Totodata regulile impuse de normele europene sunt insotite si de responsabilitatea personalului din reteaua sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor, prin intensificarea activitatii profesionale si implicare atenta in supravegherea evolutiilor unor evenimente la care suntem conectati concret in activitatea de zi cu zi.

Astfel personalul de specialitate (medici veterinari, medici umani, chimisti, biologi, ingineri tehnologi in chimia alimentra, ingineri zootehnisti) care activeaza in cadrul D.S.V.S.A. judetene si in laboratoarele de referinta, monitorizeaza in permanenta produsele alimentare care se comercializeaza pe teritoriul national si in activitati de import-export, prin actiuni de supraveghere, de control si expertiza de laborator, actiuni cuprinse in Programul strategic national, cu reprezentare in fiecare judet, actiuni care sunt defalcate pe fiecare unitate sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor teritoriala si pe obiective cu activitate in sectorul alimentar.

In laboratoarele de referinta, acreditate din cadrul retelei A.N.S.V.S.A. se efectueaza examene pentru supravegherea bolilor transmisibile la animale si de la animale la om, analize pentru determinarea speciei de provenienta, pentru proteina animala sau vegetala, expertizare privind incarcatura microbiana, a parametrilor fizici chimici, prezenta aditivilor alimentari, a rezidiilor, din materii prime, ingrediente, membrane si alte elemente care definesc produsele finite, prin tehnici avansate de analiza, executate de specialisti bine pregatiti profesional si cu experienta in dumeniu.

Intregul lant alimentar este monitorizat, supravegheat si verificat de personal de specialitate care activeaza la nivel de unitate din domeniul cresterii animalelor si din domeniul alimentar, la circumscriptii sanitare veterinare teritoriale si in cadrul compartimentelor de profil din cadrul D.S.V.S.A. judeteana.

In toate cazurile de neconformitati, in functie de gradul de risc, atunci cand au fost notificate situatii periculoase pentru sanatatea publica cu privire la alimente si furaje, specialistii din cadrul D.S.V.S.A.in colaborare cu operatorii economici retrag produsele de la consumul public, iau masuri pentru denaturarea lor si le dirijeaza catre o unitate de neutralizare a deseurilor.

De asemenea, toate probele, indiferent de natura acestora, la care sunt constatate substituiri, falsificari, depasiri ale limitelor specificate sau prezenta unor compusi interzisi, etichetare necorespunzatoare, sunt notificate Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor din judetul de provenienta al probelor pentru efectuarea investigatiilor si aplicarea de masuri asupra lotului de provenienta.

Implementarea acestor strategii si masuri confera populatiei consumatoare de produse alimentare de origine animala ca sanatatea nu le este pusa in pericol atunci cand se aprovizioneaza cu alimente din reteaua comerciala care functioneaza in cadrul legislatiei din domeniu, zona aflata permanrent sub controlul de specialitate…

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

România a ajuns țara cu a PATRA diasporă din lume!

De 26 de ani, o clasă politică incompetentă, coruptă și trădătoare a distrus o țară care în 1990 nu avea datorii, o țară cu resurse uriașe. Distrugând România, acești politicieni veroși, de care pare că este imposibil să scăpăm, au furat viitorul mai multor generații.

În acest context, peste 3,5 milioane de români au luat calea pribegiei, pentru o viață mai bună, pentru mai multe oportunități sau, pur și simplu, pentru a scăpa de sărăcie. Marea tragedie este aceea că majoritatea celor 3,5 milioane de români plecați peste hotare sunt oameni activi, care pot și doresc să muncească! Tragedia o să ni se pară și mai mare atunci când descoperim că un procent semnificativ dintre cei plecați sunt medici, ingineri, cercetători, nenumărați olimpici și alți intelectuali care ar fi putut să facă o treabă excelentă în România. Asta dacă guvernele României le-ar fi creat condiții pentru așa ceva! Dar nu, politrucii din Parlament și din toate celelalte structurile ale statului au avut doar grija jafului pentru a-și rotunji averile. Omeni lipsiți de patriotism, de viziune și conștiință națională, oameni fără moralitate și coloană vertebrală s-au cocoțat de 26 de ani pe structurile de putere ale țării, călcând în picioare milioane de destine. Una dintre consecințe este uriașa migrație a românilor, care au ales să își părăsească țara.

Iată ce putem citi despre această dramă pe ActiveNews.ro:

<<Potrivit unui raport ONU realizat cu date din anul 2015, 3.400.000 de cetățeni români locuiesc în altă țară. Este a doua cea mai mare creștere a diasporei unei țări, spun experții Națiunilor Unite, fapt ce duce România pe un nedorit loc 4 în lume.

Primele trei țări cu cea mai mare disporă sunt Marea Britanie (cu 4,9 milioane emigranți), Polonia (4,4 milioane) și Germania (4 milioane). Să nu uităm însă câți locuitori au aceste țări.

România a înregistrat o creștere de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc este Siria cu 13,1% , iar pe locul trei Polonia cu 5,1%. Experții ONU notează că este cea mai accelerată creștere a numărului de migranți într-un stat care nu s-a confruntat cu războiul.

Dacă ne raportăm la totalul populației, în România diaspora reprezintă 17%, în timp ce în Polonia doar 11%.

Experții se așteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populația României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050,  potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.>> (ActiveNews.ro)

Dar aceeași politicieni români, aserviți unor interese străine, au o soluție pentru această dramatică scădere demografică: vor aduce în loc imigranți musulmani și africani, de care vor avea grijă cu adevărat. Că pentru asta vor fi bani și sprijin european!!!

Daniel Roxin

sursa si foto:  http://www.cunoastelumea.ro

////////////////////////////////////////

Războaie Murdare (Dirty Wars) – Documentar

„Războaie murdare” (Dirty Wars) prezintă dedesubturile acțiunilor clandestine ale unității „Joint Special Operations Command (JSOC)”, o formațiune militară sub acoperire, ce răspunde direct și exclusiv președintelui SUA și ale cărei manevre în Orientul Mijlociu au condus la moartea mai multor civili decât vom ști vreodată cu adevărat.

Documentarul „Războaie murdare” este un exemplu de jurnalism adevărat și, totodată, o poveste fascinantă pe care ar trebui să o cunoaștem cu toții, în special acum, când „loviturile aeriene” și prezența militarilor noștri în „teatre de operațiuni” din țări cu care, aparent, nu avem nicio legătură fac parte din banalele știri zilnice.

Documentarul demonstrează complicitatea dintre guvernul și mass-media americane pentru mușamalizarea masacrelor și defăimarea jurnaliștilor a căror muncă nu se rezumă doar la datul de telefoane din birouri și reproducerea de comunicate de presă. Sursa: filme documentare

sursa si foto:  http://documentare.rightbe.com

/////////////////////////////////

Deputat din Maramureş în Mafia pădurilor pe filiera Holzindustrie Schweighofer

A pus mâna prin fals pe o suprafaţă de pădure echivalentă cu cea a Bucureştiului

Deputatul de Maramureş Nuţu Fonta este implicat în afacerile cu păduri din zona Borşa, unde a pus mâna pe o suprafaţă aproape egală cu cea a Bucureştiului, relevă o investigaţie Rise Project. Investigaţia scoate la iveală legăturile între familia lui Fonta şi clanul interlop Butanu lemnul tăiat din zona Parcului Natural din Munţii Maramureşului ajungând la compania austriacă Holzindustrie Schweighofer.

Nuţu Fonta a fost ales deputat PP-DD, mai apoi a trecut la UNPR şi în prezent este laPMP. Fiica deputatului a fost cununată de fostul vicepremier şi ministru de interne, Gabriel Oprea, care a venit la nunta de la Borşa cu elicopterul Ministerului de Interne creand un mare scandal.

Potrivit mărturiilor oamenilor din zonă, Nuţu Fonta ar fi pus mâna pe mai mult de 200 de hectare de pădure. O parte din terenuri au ajuns apoi la clanul Butanu condus de fraţii Grigore şi Toader Timiş din Borşa.

Pădurile care au ajuns la Nuţu Fonta şi la clanul Butanu aparţin însă în realitate altor persoane în baza unor decizii definitive ale justiţiei.

Între timp majoritatea au fost tăiate, după cum relevă reportajul realizat la faţa locului de Rise Project.

Defrişările masive au dus la inundaţii în zonă, iar efectul va dura 50-100 de ani.

Matei Mihaly, preşedintele Asociaţiei Compesorale Borşa, susţine că în cazul său ar fi vorba de 17.000 de hectare pe care le-a recâştigat în instanţă, dar din care a obţinut doar 20 la sută. Restul ar fi ajuns la deputatul Fonta şi la clanul Butanu.

O suprafaţă cât cea a capitalei României, Bucureşti, notează Rise Project.

Nimeni nu a intervenit până acum chiar dacă SRI a semnalat fenomenul şi a indicat clanul Butanu într-un raport trimis Parlamentului acum câţiva ani.

Alţi proprietari de terenuri au fost agresaţi de clanul Butanu, iar pădurile au fost luate pur şi simplu cu japca de Nuţu Fonta şi clanul Butanu.

În prezent majoritatea pădurilor sunt tăiate, lemnul ajungând la Holzindustrie Schweighofer.

Ioan Roman, un alt proprietar de drept, are inclusiv înregistrări video în care e ameninţat de fraţii Timiş, acestea fiiind prezentate în reportajul video Rise Project.

Intervievat de Rise Project, Nuţu Fonta neagă iniţial că ar avea legături cu afacerea pădurilor din zonă. Pus în faţa actelor recunoaşte că soţia sa a vândut terenuri clanului Butanu, dar dă vina pe şoferul său între timp decedat.

Şi din acest moment apar informaţii interesante.

Familia lui Nuţu Fonta a pus mâna pe păduri folosindu-se de o anume Maria Chirdiş. Aceasta recunoaşte că a fost doar un paravan şi că habar nu are de tranzacţie şi spune că ea doar a cedat pădurile şoferului deputatului. Mai apoi o parte din terenuri au ajuns la soţia lui Fonta care împreună cu nevasta soferului le-a vândut clanului Butanu. Soţia şoferului spune că nu a luat nici un ban. Fonta se face că plouă când e întrebat de bani dând vina pe şofer, care între timp a decedat.

Interesant este că, în 2005, Fonta a trecut pe numele şoferului său o companie de transport şi exploatări silvice în valoare de 44 milioane de dolari, spune Rise Project.

Localnicii spun că şi şoferul a fost doar un paravan pentru afacerile deputatului. Tot ei mai spun că Fonta ar mai avea 237 de hectare de pădure în zonă.

Legăturile lui Nuţu cu clanul Butanu au mai fost devoalate în 2009 când 450 de jandarmi şi 200 de politişti au descins la Borşa pentru a ancheta aşa-numita afacere Buldozerul când au fost descoperite utilaje furate din Occident. Cel puţin unul din utilajele furate descoperite la clanul Butanu a fost transportat de un camion de la firma lui Fonta.

Fraţii Grigore şi Toader Timiş au stat doi ani la închisoare şi acum îşi continuă nestingheriţi afacerile cu păduri. Pare-se tot cu sprjinul lui Nuţu Fonta.

MAI MULTE DETALII ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ BUNĂ ZIUA MARAMUREŞ

REPORTAJUL VIDEO INTEGRAL RISE PROJECT:

sursa, foto si video: https://youtu.be/aiSoYfPWuV8

//////////////////////

Primele două Războaie Mondiale nu au distrus România cât politicienii noștri în ultimii 25 de ani

SCRISOARE DESCHISĂ

Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș București. Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie.

Am muncit 42 de ani, din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației, de la care am sperat mult mai mult. Acum, sunt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am pricopsit. Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie, în primul rînd pentru plată facturilor.Știți și dumneavoastră, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilităţi publice indispensabile, cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele… Tot uitindu-mă prin facturi, am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră. Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească, deoarece, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța.

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.

Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă la Paris, să se integreze în UE. Telefonul, indiferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine. Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt, dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă mai e român sau european…

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștiul un PECO românesc! Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine, fiindcă în București, în afară de CEC, nu mai e nicio bancă românească. Deci, ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări, fiindcă marfa e aproape 90% de import.

Deci, cam astea sînt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 25 de ani. Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi sîntem plătiți în lei! Pe facturi, prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare dintre aceste companii de utilități.

Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țară. Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sînt uriașe!

Au dispărut, în ultimii 25 de ani, peste 1200 de mari întreprinderi productive: fabrici, uzine, combinate, cooperative, sisteme de irigații și cîte altele!

În România, primul război mondial, plus al doilea război mondial, plus cutremurul din 1977 nu au distrus 1.200 de întreprinderi. Politicienii ultimilor 25 de ani au reușit această performanță!

Nici bomba de la Hiroșima plus bomba de la Nagasaky nu au reușit performanța asta, e dovedit statistic. Deci, politicienii noștri din ultimii 25 de ani sînt mai răi ca bomba nucleară! Nu mai vorbesc de recordul de a crește datoria publică la o sumă uriașă în euro. I-au spus „datorie publica”, deși nu ne-au întrebat pe noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, doar ca să fie siguri că e datoria noastră, a poporului, și că noi o vom plăti… Noi și nepoții noștri!

Cît mai poate dura o asemenea situație? Ce fel de țară vom lasă noi moștenire copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de pe-acum să-și facă o situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4 milioane de tineri români muncesc în străinătate și, din generațiile care se ridică, mai toți vor să plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în țara ta!

Nimeni nu cere de pomană. Toată lumea dorește un loc de muncă! Fără producție autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii, și alea livrate de străini, vom pieri ca țară și ca neam în cîțiva ani de zile.

Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și recapete controlul asupra serviciilor publice și asupra întregii economii!

Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi. Ele trebuie să fie în mâna românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu prețuri din ce în ce mai mari!

Dumnezeu să ne lumineze mintea! În caz contrar, vom trage apa la București și vom face plata la Paris, ca și pînă acum!

Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe!

Cu drag,

Ilie Şerbanescu

sursa si foto:  http://www.identitatea.ro

///////////////////////////////////

Cum primea 5.000 de euro pe lună, la negru, CTP de la SOV

Sebastian Ghiță a lansat o bombă şi în ceea ce-l priveşte pe cunoscutul ziarist Cristian Tudor Popescu. El a declarat, la RTV, că CTP primea 5.000 de euro pe lună de la Sorin Ovidiu Vîntu, aflat în pușcărie, prin intermediul unui alt ziarist. Banii erau puși într-o carte care avea mijlocul scobit, în așa fel încât să încapă banii.

„Cristian Tudor Popescu e un Scaraoţchi al presei româneşti. Nu îl cred. Otrăveşte minţile românilor cu elucubraţii. Se preface că e îngrijorat. Se preface că e marele deontolog al presei româneşti. Există un jurnalist de la Realitatea, care acum e la RTV, care lună de lună îi dădea un omagiu lui CTP. Era vorba o carte şi în ea avea 5.000 de euro. Lua bani de la Vîntu, acum în puşcărie, în fiecare lună. România e malformată de ăsta. E turnător la Servicii Străine. Lua la negru, lună de lună, 5.000 de euro bani de la Vîntu. O să îi fac public numele.

Doamna Kovesi şterpeleşte puterea ajutată de acest Scaraoţchi al presei. E un simbol de neatins care se dă Albă ca Zăpada. Să explice CTP cum lua bani de la Vîntu.”, a spus Sebastian Ghiță la România TV. Cristian Tudor Popescu declarase marţi, la Digi24, că autodenunţul lui Sebastian Ghiţă privitor la doctoratul şefei DNA este de fapt o diversiune, o încercare de discreditare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

sursa :  http://www.evz.ro/

//////////////////////

Dosarul Bechtel, clasat. Cine a ramas cu cascavalul

Dosarul a ajuns initial la Parchetul Sectorului 1, apoi la Parchetul Sectorului 5, care l-a clasat acum pe motiv ca o parte dintre fapte s-au prescris. In acest controvesat caz, in care Romania a platit 1,4 miliarde de euro pentru 52 km din Autostrada Transilvania, de parca construiam drumuri pe Luna, s-au vehiculat nume foarte importante la acea vreme, adica prin 2003. Printre acestea se numara si cele ale lui Adrian Nastase si Miron Mitrea, iar din cele 1,4 miliarde de euro, o buna parte se pare ca s-au constituit intr-un parandarat fabulos. Revenind la dosar, in august 2013, Dan Sova, la acea vreme ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, a depus la DNA o plangere penala pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu privind protectia informatiilor clasificate, constand in lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire si finantare a autostrazii Brasov – Cluj – Bors, incheiat intre statul roman, prin CNADNR, si compania americana Bechtel International Inc. Ca un facut, nici compania Bechtel International Inc. nu avea contractul original in limba romana. Ca sa vezi ce miracole pot face 1,4 milioane de euro… In dosar erau vizati Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor, Sebastian Vladescu, fost ministru al Finantelor Publice, Monica Macovei, fost ministru al Justitiei, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor si Infrastructurii, precum si Cristian Duica, directorul general al CNADNR.

Simona Neagu, un personaj-cheie

Interesanta este si implicarea avocatei Simona Neagu in aceasta afacere de miliarde. Ea este avocata care a redactat contractul din partea CNADNR, de unde a incasat nu mai putin de 6 milioane de euro. IMPORTANT, ulterior, Neagu a trecut sa lucreze pentru firma Nestor-Nestor-Diculescu-Kingston-Petersen care reprezenta compania Bechtel in Romania. Din ambele pozitii, avocata ar fi putut “ajuta” la tergiversarea procesului, pana la prescrierea faptelor sustinuta acum de Parchetul Sectorului 5.

sursa si foto: http://www.national.ro

//////////////////////

Decizia senatorilor de a salva MAFIA doctoratelor provoaca o DEMISIE de rasunet ;  Presedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarand, marti, pentru News.ro ca a renuntat la functie in conditiile in care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea sa conduca o „institutie decorativa”.

„Mi-am dat demisia. Nu are rost sa raman in fruntea unei institutii decorative”, a declarat Viorel Barbu, pentru News.ro.

El a precizat ca a luat decizia de a demisiona din functia de presedinte al Consiliului National pentru Atestarea Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) dupa votul din Senat privind plagiatul.

Viorel Barbu era la conducerea CNATDCU din 16 iunie, cand a fost ales prin votul membrilor Consiliului. El a fost ales la conducerea CNATDCU dupa ce in 10 iunie ministrul Educatiei aprobase noua componenta a acestui for.

Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 impotriva si sase abtineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind plagiatul, fiind mentinute modificarile comisiei de invatamant, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi facuta de Senatul universitatilor, nu de ministrul Educatiei, CNATDCU ramanand o instanta de recurs. Proiectul a trecut de Senat, in calitate de for decizional, cu un raport de adoptare in forma initiala a legii, fiind respinsa cererea de reexaminare a sefului statului, dupa ce si la Camera Deputatilor cererea presedintelui a fost respinsa, nefiind intrunit numarul necesar de voturi.

Reprezentantul Guvernului, Laurentiu Vlad, secretar de stat in Ministerul Educatiei, a transmis ca ”modificarile legislative introduse, desi declarativ au ca scop descentralizarea, risca sa submineze calitatea invatamantului superior”.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni seara, ca decizia Senatului prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul „risca sa afecteze” verificarea impartiala a acuzatiilor in aceste cazuri si considera ca graba senatorilor de a opera modificari, fara dezbateri, este „suspecta”.

„In cazurile in care exista indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate dupa criterii transparente. Decizia de astazi a Senatului risca sa afecteze verificarea impartiala a acuzatiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese in ultimii ani. Este cel putin suspecta graba cu care s-a actionat pentru modificarea Legii educatiei, fara o discutie pe fond, intr-un moment in care toata lumea asteapta integritate si performanta”, afirma presedintele, intr-un mesaj pe Facebook.

SURSA SI FOTO:  http://www.aktual24.ro/

////////////////////////////

Ecaterina Andronescu a facut mai mult rau Romaniei decat un razboi

Ionut Popescu scrie ca: „Efectul toxic al Ecaterinei Andronescu împotriva învățământului românesc cred că nu are egal în istorie…”

Nu este o figura de stil sau exagerare. Femeia asta a facut mai mult rau Romaniei si poporului roman decat un razboi sau o invazie barbara. Distrugerea, dislocarea, blocarea, aneantizarea de capital uman (si implicit capital social si tehnic) abatute asupra Romaniei de individa asta si reteaua ei de parazitism si coruptie, au magnitudini formidabile.

Magnitudinea pierderilor -desi nu total cuantificabile, cine ar putea cuantifica acest dezastru national ce atinge si cele mai mici sate, comunitati si familii?!- este estimabla printr-o simpla consultare ochiometrica a unor modele de crestere economica sau de dezvoltare economica in care figureaza explicit variabila educatie sau alte forme de capital uman si intelectual. Femeia asta a parut maniacal determinata sa submineze cel mai important factor de productie al acestei tari, an de an, sistematic si cu metoda.

E greu de spus unde s-ar putea incadra aceasta fapta. Coruptie e prea putin spus. Ticalosie? E insuficient. Dusmanii acestei tari nu ar fi putut inventa o arma secreta mai letala intereselor acestui popor decat aceasta Andronescu Ecaterina. Nu merita doar o statuie in muzeul infamiei nationale. Merita mai mult: o sala intreaga dedicata ei si colaboratorilor ei in cea mai mare operatiune de distrugere economica indreptata asupra poporului roman in intreaga sa istorie.

PS

Sa sublinez ca nu e exagerare: Cu baza in dolari 1990: 5% din GDP ul actual al Romanei este echivalentul a aproximativ 50% din GDP-ul Romaniei Mici la 1910. 5% este o ultra-modesta estimare a aportului capitalului uman in ecuatia cresterii economice intr-o economie moderna.

Dragos Paul Aligica

sursa si foto:  http://inliniedreapta.net/

Ecaterina Andronescu a acoperit toate plagiatele și comisiile complice la furt academic

Ecaterina Andronescu și grupul de interese din universități distrug educația din temelii! PNL a votat împotriva legii de diluare a doctoratelor la Camera Deputaților! Din păcate, în Senat votul PNL nu a fost compact!

Cererea Președintelui de reexaminare a legii care aruncă doctoratele în derizoriu a fost ignorată total în Senatul României de o majoritate în jurul PSD şi a Ecaterinei Andronescu!

Protejarea plagiatorilor și ascunderea sub preș a plagiatelor nu face altceva decât să compromită viitorul Universităților din România și a tinerilor care doresc o carieră academică.

Există profesori cinstiți și muncitori. Există elevi, studenți și doctoranzi muncitori, cinstiți și care mai sunt convinși că un examen onest este o chestiune normală, nu o excepție – un concurs este luat pe merit, nu pe alte criterii – așa cum impune PSD, de 26 de ani, societății în care trăim.

Rușine, PSD! Rușine, Ecaterina Andronescu!

sursa si foto:  http://www.stiripesurse.ro/

//////////////////////

România, sursa de sclavi a Europei

De aici pornim! Aceasta şi nimic altceva trebuie să fie sursa şi punctul de plecare al oricărei discuţii despre democraţia şi capitalismul românesc, ca și despre binefacerile Uniunii Europene: România este cea mai mare sursă de sclavi a Europei.

Aceasta scrie în Global Slavery Index, un raport realizat de organizația australiană independentăWalk Free Foundation, organizație care încearcă să evalueze și să lupte împotriva fenomenului „sclaviei moderne” la nivel mondial. Ne-am putea cutremura și revolta, dacă între timp, același sistem politico-economico-social nu ar fi lucrat atât de profund și devastator, printre altele, și asupra sentimentelor noastre de solidaritate și unitate, de mândrie națională. Dacă nu reușim să facem aceste lucruri, măcar să discutăm subiectul cu adevărat, în contextul în care a devenit de actualitate, odată cu mult-discutatul caz de sclavie de la Berevoiești. Mâine îl vom uita oricum, odată ce mass-media ne va pune pe agenda de preocupări alte situații, cărora, la nevoie, le va căuta, de această dată, gravitatea și senzaționalul.

„Sclavii sunt persoane care sunt exploatate, dar nu pot să plece din cauza amenințărilor, a violenței, a forței sau a abuzului de putere folosite asupra lor. Tipurile de sclavi variază de la servitoare exploatate până la prostituate controlate de pești și fete forțate să se căsătorească cu bărbați cărora le sunt vândute pe viață.”

Global Slavery Index

România alimentează astăzi UE nu numai cu resursele sale, nu numai cu rodul pământului cumpărat de europeni, nu numai cu profituri sustrase ilegal, nu numai cu forța de muncă cea mai ieftină, dar și cu sclavi, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că este vorba despre o adevărată sclavie, așa cum astăzi mulți dintre noi ne-o mai putem imagina doar în istorie, în Roma antică sau sudul Statelor Unite înainte de Războiul civil. Sclavia modernă este definită de Walk Free Foundation drept o situație în care „o persoană controlează sau deține altă persoană privând-o de libertatea sa ca individ prin frică, violență, forță sau abuz de putere în scopul de a o exploata”.

România este a doua țară în UE ca număr de sclavi care trăiesc între granițele sale (cu 80.200 de oameni), după Polonia (cu 181.100 de oameni), dar furnizează cei mai mulți sclavi pentru țările UE (1.243.400 de oameni aflați în această situație). O spun astăzi rapoartele internaţionale, nu și mass-media românească.

O mică parte a presei europene înfățișează această situație, cea românească însă păstrează această sarcină în întregime pentru UE și furnizează pentru public doar o adulație ce depășește limitele raționalului. BaPro TV abordează subiectul cel „tare” al sclaviei în UE, citează și comentează larg raportul amintit, dar „omite” să treacă în revistă măcar „aspectul” sclaviei românești în UE. Deşi aceasta, şi nimic altceva, este una dintre concluziile analizei asupra sclaviei referitoare la Europa, cealaltă fiind numărul cel mai mari de sclavi care vieţuiesc în Polonia. Autocenzura este o caracteristică stabilă a altui tip de sclavi ai UE, a sclavilor intelectuali din interior…

România, curva Europei

Nu, nu va fi vorba după acest titlu de atitudinea „demnitarilor români” față de mai-marii UE, de slugărnicia jenantă și supunerea necondiționată, pe care au putut-o sesiza la ei și cei mai puțin atenți sau inteligenți dintre noi. Va fi vorba la propriu despre curvie, și nu despre cea din Palatul Parlamentului sau Victoriei, ci despre cea de pe bulevardele europene.

În raportul amintit, numele țării noastre este menționat de nu mai puțin de 21 de ori. Contextele în care este menționată România le puteți judeca singuri, cu „mândrie”.

„Printre cazurile care au fost identificate de autoritățile UE, cea mai mare parte a victimelor traficului de ființe umane înregistrate au fost femei, aproximativ 80% dintre victime. Cetățenii români, în special femei, constituie cea mai mare parte a victimelor acestui trafic, multe devenind subiect al exploatării sexuale comerciale. Femeile și fetele românce sunt deseori recrutate de către cunoștințe, prieteni sau rude, câteodată cu violență.”

Global Slavery Index

Cui datorăm această situație? Ne-o spune tot acest raport independent, după ce arată ce se întâmplă în țările vestice ale UE.

„Țările Europei de Vest au răspunsuri guvernamentale bine dezvoltate pentru sclavia modernă. Acestea reflectă o combinație între alocarea de resurse și voință politică care au determinat țările din regiune să adopte proceduri standard clare și să depună eforturi independente de monitorizare.”

Global Slavery Index

După acest paragraf, în următorul se va vorbi din nou despre România, de această dată despre curvele Europei la un mod figurat, prin propria voință… politică.

„Unele dintre țările Europei sunt afectate mai mult decât altele de corupție și complicitate. De exemplu, complicitate în aplicarea legii, indulgenţa regulilor judiciare şi lipsa măsurilor de protecţie destinate victimelor în România continuă să contribuie la exploatarea populaţiei vulnerabile.”

Global Slavery Index

Iar când este vorba despre ceea ce acest raport numeşte „populaţie vulnerabilă” în fața fenomenului de sclavie modernă, România se află pe locul fruntaş în UE, cu 39,26% din populaţie aflată într-un asemenea risc din punct de vedere al protecţiei civile şi politice, 25% – din punct de vedere al satisfacerii drepturilor sociale, economice şi de sănătate şi 31,83% – din punct de vedere al securităţii personale. Ar trebui, prin urmare, ca protecţia împotriva sclaviei moderne să fie o prioritate pentru orice guvernare în ţara noastră? Este nevoie de voinţă politică în România pentru combaterea traficului de fiinţe umane? Bineînţeles, mai mult decât în oricare altă ţară din UE. Unde se găseşte piedica pentru ca asemenea politici speciale să devină realitate, să fie aplicate pe măsura acestui flagel? O spune chiar acest raport: corupţia şi complicitatea!

O altă menționare a numelui ţării noastre dă măsura vinovăţiei autorităţilor româneşti, a inconştienţei criminale şi complicităţii tacite.

„În 2015, cetăţenii UE au reprezentat 65% din numărul victimelor identificate ale traficului de fiinţe umane. Potrivit raportului, 80% dintre victimele traficului sunt din România, urmată de Bulgaria, Lituania şi Slovacia.”

Global Slavery Index

80% dintre victimele traficului sexual din UE sunt din România. O arată acest raport, pe care o „prestigioasă” televiziune din România, Pro TV, își propune să-l aprofundeze și să-l expună publicului său român. Totuși, asemenea date statistice și informații, sau concluzia care arată explicit că România este cea mai mare sursă de sclavi a UE, reușesc să-i scape…

sursa si foto:  https://lupuldacicblogg.wordpress.com

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci,… Cum va fi în cer? Gândul veșniciei (partea 1); Orice lucru îşi are vremea lui; Ce spune Biblia despre preacurvie? Orice lucru își are vremea lui (fragment) de Karl Ove Knausgård; Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism; DUMNEZEU LE FACE PE TOATE LA TIMPUL LOR; ECLESIASTUL Chemarea veșniciei , de Daniel Brânzei 2; Cea mai mare dintre acestea este dragostea”Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri.”; IUBESTE SI ROAGA-TE PENTRU VRAJMASUL TAU; „Nu iubiţi lumea”; O viaţă ca a lui Hristos; Dumnezeu dă harul Său numai celor smeriţi, de  Zac Poonen

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Dumnezeu dă harul Său numai celor smeriţi, de  Zac Poonen

Există încă un motiv pentru care Dumnezeu vrea să ne smerim şi anume pentru ca să ne poată da harul Său. Dumnezeu nu poate încălca propriile Sale legi, şi una din legile prin care El S-a legat pe Sine este aceea de a sta împotriva celor mândri şi de a da har celor smeriţi (1 Petru 5:5). Oricât de mult ne-ar iubi, El nu ne poate da harul Său dacă suntem mândri, iar dacă nu obţinem har de la Dumnezeu, nu putem trăi în biruinţă. Puterea ispitei poate fi învinsă numai prin puterea harului lui Dumnezeu.

„Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:17). Sub Lege (Vechiul Legământ) oamenii se luptau din nou şi din nou împotriva ispitei din inimile lor, dar erau mereu învinşi.

În ce priveşte standardele exterioare ale legilor lui Dumnezeu, viaţa lui Saul din Tars era desăvârşită. În Filipeni 3:6 el mărturiseşte, în legătură cu propria-i viaţă, următoarele: „Cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, [eram] fără prihană”. Totuşi, el a constatat că era fără putere împotriva plăcerilor carnale şi a lăcomiei de avere din inima lui. El spune în Romani 7:8 că „păcatul a luat prilejul prin poruncă, şi a făcut să se nască în mine tot felul de pofte”.

Legea nu-i putea face pe oameni în stare să-şi păstreze curată inima de pofta carnală. Nu aceasta era menirea ei. Scopul Legii a fost să-i arate omului păcatul lui şi starea lui de om neajutorat împotriva poftelor trupeşti, precum şi să-l reţină de la păcate exterioare prin frica de pedeapsă. Un om putea avea, prin Lege, o conduită exterioară perfectă în ochii lumii, însă inima lui putea fi plină de murdăria păcatului, ca un cămin de canalizare! Atât era maximul utilităţii Legii.

Vestea bună a Noului Legământ prin Isus Hristos este că ceea ce n-a putut face Legea poate face harul. Harul lui Dumnezeu este favoarea Lui, nemeritată de noi, a iertării păcatelor noastre, şi nu numai. Harul este mai mult decât atât. Este puterea lui Dumnezeu care ne poate face capabili să învingem păcatul.

În 2 Corinteni 12:9 cuvântul „har” este egal ca înţeles cu „putere”, pentru că Domnul spune: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Acest har (putere) vine să ne ajute când suntem ispitiţi. În cartea Evrei, Scriptura spune: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16) şi „Căci este bine ca inima să fie întărită prin har”(Evrei 13:9). Astfel ne putem păstra inima neîntinată de poftele carnale şi de lăcomia de avere. Aceasta este vestea bună a Noului Legământ.

În Evrei 8:10 Dumnezeu spune: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor”. Sub Vechiul Legământ (Legea), Dumnezeu se adresa omului astfel: „Să faci…” şi „Să nu faci…”; dar observaţi (în versetul de mai sus) că sub Noul Legământ, Dumnezeu Însuşi îşi asumă responsabilitatea spunând: „Voi pune…” şi „Voi scrie…”. Dumnezeu îşi face lucrarea în mintea şi inima noastră prin Duhul harului. Prin har, „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Numai astfel poate „porunca Legii să fie împlinită în noi” (Romani 8:4). Acesta a fost scopul principal pentru care Dumnezeu a turnat Duhul Său în ziua Cincizecimii. Acesta a fost „Duhul de îndurare” pe care Dumnezeu a promis că Îl va „turna peste…locuitorii Ierusalimului” în ziua aceea (Zaharia 12:10).

Acel râu încă mai curge şi azi, ca o cascadă, din tronul lui Dumnezeu pe Pământ. Locuitorii Ierusalimului ceresc al lui Dumnezeu (Biserica), încă mai pot veni sub această cascadă pentru a fi îmbibaţi cu harul lui Dumnezeu. Atunci promisiunea din Romani 6:14, care spune: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”, va fi împlinită.

Exista o singură condiţie pentru a veni sub această cascadă şi anume condiţia smeririi propriei noastre fiinţe!

Harul ne poate înălţa deasupra păcatului, deasupra circumstanţelor în care ne găsim, deasupra depresiei, deasupra indispoziţiilor, deasupra lui Satan, deasupra amărăciunii, a urii, a invidiei, a poftelor carnale şi a tuturor celorlalte rele. „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe” (1 Petru 5:6).

Ce este „mâna tare a lui Dumnezeu” sub care trebuie să ne smerim? Este Mâna care rânduieşte toate circumstanţele şi oamenii care traversează drumul vieţii noastre de zi cu zi. A ne smeri propria fiinţă înseamnă a ne supune de bunăvoie tuturor tratamentelor aplicate de Dumnezeu asupra noastră – în toate circumstanţele – chiar şi atunci când El permite oamenilor să treacă călare, deasupra capetelor noastre.

Niciodată nu trebuie să ne temem că aceste tratamente ar putea deveni, la un moment dat, insuportabile pentru noi, deoarece Dumnezeu veghează asupra breşei din zidul de protecţie şi ştie cât de mult trebuie să o deschidă. El ştie şi când să o închidă.

Dacă suntem învinşi de vreun păcat, poate exista numai un singur motiv care a cauzat această cădere, şi acela este mândria noastră. Nu putem birui păcatul, dacă Dumnezeu nu ne dă har, iar Dumnezeu nu ne dă har când suntem mândri. De fiecare dată când ne vedem doborâţi, trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, arată-mi unde se ascunde în mine mândria care Te-a împiedicat să-mi dai har ca să pot birui.”

Dacă suntem prompţi în a ne judeca, în acest fel, pe noi înşine de fiecare dată când cădem, biruinţa poate fi a noastră într-un timp foarte scurt.

Biruinţa asupra păcatului este dreptul nostru pe care l-am dobândit prin naşterea în Noul Legământ. Nu-l lăsa pe Satan să te priveze de acest drept prin ignoranţă sau prin mândrie. Dacă ne ia mult timp până obţinem biruinţa, aceasta se datorează faptului că Îi ia mult timp lui Dumnezeu să ne smerească. Îi ia timp lui Dumnezeu să sfărâme acea încredere în propriile noastre puteri, de care noi, ca fii ai lui Adam, suntem plini.

O formă a mândriei este să gândim că avem tăria să biruim păcatul. Gândim că tot ce avem nevoie este încă un pic de hotărâre, încă un pic de autodisciplină, un pic mai multă rugăciune şi post şi încă nişte cunoştinţe biblice. Când citim despre biruinţă, într-o carte ca aceasta, putem gândi că dacă am înţeles clar doctrina, va fi uşor să biruim.

Înaintăm cu mare încredere, dar încă nu ne dăm seama că încrederea noastră este pusă tot în noi înşine şi nu în harul lui Dumnezeu. Şi ce să vezi, din nou cădem atât de îngrozitor!

Dar credeţi că învăţăm lecţia după prima cădere? Nu, n-o învăţăm. Aşa că Dumnezeu trebuie să ne lase să cădem din nou şi din nou – în mod repetat – până când, într-o zi, renunţăm la orice speranţă de a mai obţine vreodată biruinţa, pentru că am căzut de atât de multe ori, în ciuda tuturor hotărârilor noastre bune. Acesta este punctul zero, de la care Dumnezeu poate să ne conducă de-acum în ţara promisă a biruinţei.

În Vechiul Testament, la doi ani după ce au părăsit israeliţii Egiptul Dumnezeu i-a adus pe toţi cei ce ieşiseră din Egipt la hotarele ţării promise; dar ei nu au putut intra din cauza necredinţei lor (vezi Numeri capitolele 13 şi 14). Deci Dumnezeu i-a lăsat pe acei israeliţi mândri, încrezători în propriile puteri, să rătăcească în pustie „treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război” (Deuteronom 2:14); oamenii de război simbolizând tăria Eului. După această perioadă de rătăcire în pustie, israeliţii au ajuns la punctul zero şi abia atunci au putut intra în ţara promisă. Atunci zidurile Ierihonului au căzut înaintea lor fără vreun efort deosebit din partea lor.

Dumnezeu trebuie să ne reducă la zero înainte de a-Şi putea face lucrarea în noi şi prin noi. Aceasta nu trebuie să dureze patruzeci de ani. Tu poţi intra într-un an sau doi, cu condiţia să faci schimbări fundamentale şi să fii neclintit în hotărârea ta de a-ţi smeri propria fiinţă, oricare ar fi preţul de plătit.

Atâta timp cât vom continua să dăm vina pe circumstanţe şi pe alţi oameni, nu putem avea nădejdea biruinţei, dar, dacă ne smerim propriile fiinţe, crezând că Dumnezeu controlează toate circumstanţele noastre şi că nicio ispită nu este vreodată prea mare pentru a fi biruită, avem asigurată biruinţa.

http://www.cfcindia.com – Secretele biruinței

////////////////////

O viaţă ca a lui Hristos

Textul de memorat: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34)

Play / pause

O viaţă ca a lui Hristos

0:00

0:00   

volume

Porunca aceasta de a ne iubi unii pe alţii nu este consemnată pentru prima dată în Noul Testament, ci în Vechiul Testament. Dumnezeu le-a poruncit evreilor să îl iubească pe aproapele lor şi chiar pe străinii din mijlocul lor aşa cum se iubeau pe ei înşişi (vezi Leviticul 19:18,34).

Atunci de ce declară Domnul Isus că porunca Sa este nouă? Pentru că ne oferă un nou etalon: „Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Înainte de întruparea Sa, oamenii nu cunoşteau dragostea lui Dumnezeu decât parţial, pe când, după venirea Sa în lume, au cunoscut-o în mod real şi complet.

„Dragostea era mediul în care Hristos Se mişca, umbla şi lucra. El a venit ca să cuprindă lumea în braţele iubirii Sale. (…) Noi trebuie să urmăm exemplul lăsat de Hristos şi să Îl luăm ca model până când vom avea unii pentru alţii aceeaşi dragoste pe care a arătat-o El faţă de noi.” – Ellen G. White, Our Father Cares, p. 27

Săptămâna aceasta, pe măsură ce vom studia viaţa plină de bunătate, de tact şi de compasiune a Domnului Hristos, inimile noastre vor fi atinse şi modelate de acest principiu al dragostei, care este semnul distinctiv al creştinismului autentic.

_____________________

Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Hristos a fost amabil chiar faţă de persecutorii Săi; şi urmaşii Săi vor manifesta acelaşi spirit. Priviţi-l pe Pavel (…). Cuvântarea sa ţinută înaintea lui Agripa este atât o ilustrare a adevăratei politeţi, cât şi o lecţie de elocvenţă.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 463

Meditează, roagă-te şi acţionează!

__________&__________

Cum a trăit Domnul Isus?

Deşi S-a aflat în permanenţă sub atacurile furibunde ale lui Satana, Domnul Isus a dus o viaţă de slujire dezinteresată şi plină de iubire. Prioritatea Sa a fost întotdeauna omul. Din copilărie şi până la cruce, El S-a arătat mereu dispus să le slujească altora şi să le aline suferinţa. El le-a arătat consideraţie şi dragoste celor care erau socotiţi neimportanţi, precum copiii, femeile, străinii, leproşii şi vameşii. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20:28) şi, de aceea, El „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de Diavolul” (Faptele 10:38). El a aşezat preocuparea pentru bunăstarea altora mai presus de nevoia Sa de a mânca sau de a avea un adăpost. Chiar şi pe cruce, a avut mai multă grijă de mama Sa decât de propriile suferinţe (Ioan 19:25-27).

1. Ce atitudine a avut Domnul Isus faţă de oameni? Matei 9:36; 14:14; 15:32.

Domnul Isus a fost sensibil la nevoile oamenilor şi a fost preocupat în mod real de ei. El a dat dovadă de compasiune faţă de gloatele „necăjite şi risipite”. Lui I S-a făcut milă de cei doi orbi de lângă Ierihon (Matei 20:34), de leprosul care I-a cerut să-l vindece (Marcu 1:40,41) şi de văduva care îşi conducea singurul fiu la mormânt (Luca 7:12,13).

2. Care era principiul călăuzitor pentru Domnul Isus în relaţiile Sale cu oamenii? Marcu 10:21; Ioan 11:5.

Fiecare gest de compasiune, fiecare minune, fiecare cuvânt al Său – toate erau motivate de o iubire infinită, neschimbătoare şi nepieritoare. El i-a iubit pe oameni „până la capăt” (Ioan 13:1), dându-Şi viaţa pentru ei. Prin moartea Sa pe cruce, a demonstrat înaintea universului întreg că dragostea este mai tare decât egoismul. În lumina crucii Sale, înţelegem că principiul iubirii care renunţă la sine este unicul fundament valabil al vieţii pe pământ şi în cer.

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Ce înseamnă aceasta pentru viaţa ta zilnică? Cum îţi poţi „da” viaţa pentru prietenii tăi?

„Să iubeşti pe aproapele tău…”

A trăi cum a trăit Isus înseamnă a da dovadă de o dragoste ca a Lui. El a ilustrat acest tip de iubire prin pilda bunului samaritean (Luca 10:30-37), în cadrul discuţiei pe care a purtat-o cu un învăţător al Legii. Acesta prezentase cât se poate de corect datoria omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lui: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27), dovedindu-se un bun cunoscător al Scripturilor (a citat din memorie Deuteronomul 6:5 şi Leviticul 19:18). Dar probabil că se simţea mustrat de conştiinţă pentru că el nu dovedea iubire faţă de aproapele şi, ca să se justifice, a întrebat: „Şi cine este aproapele meu?” (Luca 10:29).

3. Cum a răspuns Domnul Isus la întrebarea aceasta? Luca 10:30-37. Cum aplicăm practic învăţătura Sa la viaţa noastră? Ce legătură există între porunca: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” şi regula de aur (Matei 7:12)?

La întrebarea învăţătorului Legii, Domnul Isus a răspuns că, în principiu, aproapele este orice om care are nevoie de ajutor. Aşadar, preocuparea noastră nu trebuie să fie: „Ce poate semenul meu să facă pentru mine?”, ci: „Ce pot eu să fac pentru semenul meu?”.

Domnul Isus a dat o formă pozitivă zicalei: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, punând accent, în primul rând, pe ceea ce suntem datori să facem, şi nu pe ceea ce trebuie evitat. De asemenea, este demn de subliniat faptul că îndemnul nu este să îi tratăm pe alţii aşa cum ne tratează ei, căci nu e greu să fii amabil cu cei care sunt amabili cu tine şi să fii răutăcios cu cei care sunt răutăcioşi cu tine. Din contră, creştinul este îndemnat să îi trateze pe toţi cu dragoste, indiferent de atitudinea lor faţă de el.

Gândeşte-te la o persoană care s-a purtat urât cu tine. Care a fost reacţia ta? Ce învăţăm din exemplul Domnului Hristos despre modul în care ar trebui să ne raportăm la cei care ne tratează urât?

Slujire din iubire

4. Care este ideea principală transmisă în Matei 25:31-46?

La revenirea lui Isus, cei care vor sta la dreapta Sa se vor arăta surprinşi de faptul că gesturile lor de iubire dezinteresată au fost atât de hotărâtoare pentru soarta lor. Domnul Hristos nu îi va lăuda pentru predicile lor elocvente sau pentru darurile lor generoase, ci pentru lucrurile mărunte prin care au arătat că le pasă de cei mai neînsemnaţi fraţi ai Săi.

Pe de altă parte, cei de la stânga Lui vor fi cel puţin la fel de surprinşi de verdictul Său, ba vor fi chiar revoltaţi şi vor spune: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” (Matei 7:22). Toate acestea sunt lucruri bune şi de dorit, dar, dacă nu sunt făcute din iubire, nu au nicio valoare. Oamenii aceştia s-au dat drept slujitori ai lui Hristos, dar Domnul nu i-a cunoscut niciodată (Matei 7:23), fiindcă nu L-au iubit nici pe El şi nici pe fraţii Săi. Ei nu au transpus în viaţa lor principiul religiei adevărate (vezi Iacov 1:27).

Însă întrebarea este: La cine se referă Isus atunci când vorbeşte despre „aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei” (Matei 25:40)? Este important să înţelegem cine sunt aceşti „fraţi” pentru a cunoaşte dimensiunile responsabilităţii noastre creştine. Unii comentatori susţin că din această categorie fac parte apostolii şi misionarii. Ei aduc ca argument pasajul din Matei 10:40-42 şi conchid că soarta tuturor oamenilor depinde de modul în care îi tratează pe misionarii creştini. Alţi cercetători susţin, pe baza pasajului din Matei 12:48-50, că din această categorie fac parte urmaşii lui Isus, în general. Este adevărat că ucenicii sunt fraţii lui Isus, dar, dacă luăm în considerare Matei 25, înţelegem că fraţii lui Isus sunt toţi oamenii. Hristos „Se identifică pe Sine Însuşi cu fiecare copil al omenirii. (…) El este Fiul omului şi, de aceea, este frate cu fiecare fiu şi cu fiecare fiică a lui Adam.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 638

Gândeşte-te la o situaţie în care aveai nevoie disperată de ajutor şi cineva te-a ajutat. Ce a însemnat gestul său pentru tine? Ce ai învăţat atunci despre dispoziţia de a-i ajuta pe cei în nevoie?

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”

Dovada supremă a creştinismului autentic este dragostea faţă de duşmani. Domnul Isus a stabilit acest standard înalt în condiţiile în care lumea în care trăia era dominată de ură. Unii chiar îşi justificau ura cu texte din Scriptură, susţinând că porunca: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” nu le interzicea să-şi urască duşmanii, ci se referea doar la atitudinea faţă de cei apropiaţi!

5. Ce modalităţi practice de manifestare a iubirii faţă de duşmani a amintit Domnul Hristos în Luca 6:27,28?

În general, duşmanii se manifestă în trei feluri: au o atitudine ostilă („vă urăsc”), rostesc cuvinte urâte („vă blestemă”) şi recurg la abuzuri („vă asupresc şi vă prigonesc” [Matei 5:44]). Domnul Hristos ne învaţă să răspundem la fiecare dintre acestea cu dragoste: să ne purtăm bine cu ei („faceţi bine”), să le vorbim frumos şi să le dorim binele („binecuvântaţi”) şi să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru ei („rugaţi-vă”). Reacţia creştinului în faţa urii şi a împotrivirii este biruirea răului prin bine.

Vedem că Isus ne cere mai întâi să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi apoi să le arătăm că îi iubim prin fapte bune, prin cuvinte amabile şi prin rugăciune de mijlocire. Dacă nu sunt caracterizate de dragoste cerească, toate aceste lucruri nu sunt decât o falsificare a creştinismului adevărat.

6. Cum a motivat Domnul Isus porunca de a ne iubi vrăjmaşii? Luca 6:32-35

Pentru a ne ajuta să înţelegem importanţa acestei porunci, Domnul ne-a dat trei argumente. Trebuie să-i iubim pe duşmanii noştri mai întâi fiindcă noi, în calitate de creştini, trebuie să ne ridicăm deasupra standardelor acestei lumi. În definitiv, şi păcătoşii se iubesc unii pe alţii, şi răufăcătorii se ajută unii pe alţii. Şi ce valoare ar mai avea viaţa creştină dacă nu ar fi cu nimic superioară modului de viaţă obişnuit? Al doilea argument este faptul că Dumnezeu ne va răsplăti pentru că îi iubim pe vrăjmaşii noştri (noi nu îi iubim totuşi din interes, ca să primim această răsplată). Cel din urmă argument, dar nu şi cel mai puţin important, este acela că dragostea faţă de duşmani este o dovadă a relaţiei strânse cu Tatăl ceresc care „este bun şi cu cei nemulţumitori, şi cu cei răi”.

Cum să trăim ca Isus?

Probabil că cei mai mulţi dintre noi ne simţim covârşiţi şi descurajaţi de acest ideal înalt al iubirii dezinteresate. Cum e posibil ca noi, nişte fiinţe egoiste din fire, să ne iubim semenii în mod neegoist? Cum e posibil să ne iubim duşmanii? Omeneşte vorbind, lucrurile acestea sunt cu neputinţă.

Dar să nu uităm că Domnul Isus ne oferă, împreună cu porunca de a-i iubi pe toţi oamenii, şi puterea de a împlini porunca Sa. „Standardul acesta nu este unul pe care nu putem să-l atingem. În fiecare poruncă şi cerinţă a lui Dumnezeu, există o făgăduinţă, cea mai încurajatoare, care stă la baza acelei porunci. Dumnezeu a luat toate măsurile necesare ca să putem deveni asemenea Lui şi Îşi va împlini făgăduinţa în dreptul tuturor celor care nu se opun printr-o voinţă rea, împiedicând astfel harul Său.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76

Ce făgăduinţă stă la baza poruncii de a ne iubi vrăjmaşii? Asigurarea că Dumnezeu este bun şi milos şi cu cei nerecunoscători şi răi (Luca 6:35,36), adică şi cu noi! Noi putem să ne iubim vrăjmaşii deoarece Dumnezeu ne-a iubit mai întâi, pe când eram vrăjmaşii Săi (Romani 5:10). Când ne reafirmăm zilnic dorinţa de a accepta personal jertfa Sa pe cruce, dragostea Sa pătrunde în viaţa noastră şi, pe măsură ce o înţelegem şi o simţim, ajungem să o şi manifestăm faţă de cei din jurul nostru şi chiar faţă de duşmanii noştri.

7. Care este legătura dintre a rămâne în Hristos şi a-i iubi pe vrăjmaşi? Ioan 15:4-12

Avem nevoie în fiecare zi să acceptăm jertfa Domnului Hristos şi să rămânem în El. Şi, după cum El nu a căutat să facă voia Lui, ci voia Tatălui (Ioan 5:30), tot la fel şi noi ne supunem lui Isus şi voinţei Sale. Fiindcă, despărţiţi de El, nu putem face nimic.

Pe măsură ce alegem zi de zi să ne supunem Lui, Domnul trăieşte în şi prin noi. Atunci putem spune împreună cu apostolul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Atunci, prin harul Său, atitudinile egoiste sunt înlocuite cu gesturi şi fapte pline de iubire.

Reciteşte Ioan 15:4-12. Despre ce bucurie vorbeşte Domnul Isus aici? Cum se manifestă ea?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Samariteanul milos”, p. 497-505, şi „Aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei”, p. 637-641.

„Pretutindeni în jurul nostru sunt suflete sărmane şi încercate care au nevoie de cuvinte de simpatie şi de fapte de ajutor. Sunt văduve care au nevoie de înţelegere şi de sprijin. Sunt orfani cu privire la care Hristos le-a făcut urmaşilor Săi invitaţia de a-i primi ca pe o responsabilitate din partea lui Dumnezeu. (…) Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, iar creştinii, în calitate de ispravnici ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. «Voi cere din mâna ta», spune El, «sufletele lor.»” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 386, 387

„Ceea ce câştigă aprobarea din partea Mântuitorului nostru nu este măreţia lucrării pe care o împlinim, ci dragostea şi fidelitatea cu care o împlinim.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 325

Întrebări pentru discuţie

1. La prima vedere, parabola despre oi şi capre pare a susţine mântuirea prin fapte. Totuşi reacţia de surprindere a celor mântuiţi este un semn că ei nu i-au iubit pe alţii ca să obţină merite. Domnul Isus a arătat clar că viaţa veşnică este urmarea credinţei în El (Ioan 3:15; 6:40,47; 11:25,26). Faptele adevărate de iubire izvorăsc tocmai din credinţa şi din iubirea faţă de Dumnezeu (Galateni 5:6). Ele sunt dovada că suntem mântuiţi şi nu motivul pentru care suntem mântuiţi. Ce putem face ca să nu cădem pradă ideii că am putea să ne câştigăm intrarea în Împărăţia cerului prin fapte bune? De ce trebuie să facem distincţie între roadele mântuirii şi mijlocul prin care suntem mântuiţi?

2. Una este să îţi iubeşti duşmanii când este vorba de nişte persoane mai antipatice (colegi de muncă dificili, cunoştinţe cu o purtare insolentă sau vecini arţăgoşi) şi e cu totul altceva să-i iubeşti pe duşmani, pe cei care îţi fac rău sau care intenţionează să-ţi facă rău ţie ori familiei tale. Cum poţi să iubeşti astfel de oameni? Ce consolare găsim în faptul că nu ni s-a poruncit să îi iubim ca pe noi înşine?

3. Oamenii ne pot contesta teologia, doctrina, stilul de viaţă, aproape totul. Dar cine poate tăgădui dovezile iubirii dezinteresate? Ea este mai puternică decât orice argument raţional. Cum putem să iubim aşa?

http://www.7adventist.com/studiu/o-viata-ca-a-lui-hristos/

/////////////////////////

///////

„Nu iubiţi lumea”

https://adevarprezent.org/nu-iubiti-lumea-vdm-27-5/

„Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine va vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Iacov 4:4.

R4765 W. T. 15 februarie 1911 (pag. 56-57)

Acest text ne aduce în minte altul cumva asemănător — „Nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Din aceste Scripturi nu trebuie să înţelegem că nu trebuie să avem ca prieteni oameni lumeşti, nici că ei să nu ne considere prietenii lor; altfel ar implica să fim vrăjmaşii lor şi ei vrăjmaşii noştri. Dar noi nu trebuie să fim vrăjmaşii nimănui, ci, prin urmare, să fim prietenii tuturor.

Cu greu ar putea cineva să citească sfatul de mai sus al celor doi apostoli ai Domnului fără să-i vină în minte o altă scriptură — iar aceasta chiar de pe buzele Domnului nostru — care la prima vedere ar putea părea contradictorie, şi anume: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Totuşi, cele două nu sunt contradictorii ci sunt în deplină armonie când sunt înţelese corect.

Atunci cum să înţelegem că nu trebuie să fim prieteni cu lumea şi totuşi să iubim lumea? Cheia se află în cuvântul „lume”. De exemplu, dacă cineva ar intra în politică ar găsi că politica este atât de întreţesută cu lucrurile rele, încât i-ar fi practic imposibil să se implice în ea fără să-şi compromită relaţia cu Dumnezeu. În trecut nimeni nu se putea asocia prea mult cu cineva din lume decât dacă era, mai mult sau mai puţin, implicat în politică. De aceea, aceasta ar însemna a fi de acord cu practicile păcătoase — probabil că nu în mod direct, ci indirect.

Foarte puţini oameni ştiu cum se fac afacerile politice. Un om în politică uită de conştiinţa sa; este aproape obligat să „dea şi să primească” de la alţii. Altfel, districtul, regiunea sau statul pe care îl reprezintă ar pierde proporţional reprezentarea, pentru că ar fi ignorat; şi orice ar fi înclinat el să spună ar rezulta în eliminarea lui din politică, ceea ce ar cauza daune regiunii sau districtului sau statului său. Astfel deci, gândul mai larg legat de acest text ar fi că poporul lui Dumnezeu va recunoaşte lucrurile lumii în general ca fiind în opoziţie cu slujirea lui Dumnezeu, şi că ei nu sunt în armonie cu şicanele şi metodele Prinţului acestei lumi.

Există o latură lumească în fiecare chestiune, în fiecare afacere; şi a ne conforma acestor aranjamente şi a coopera cu ele ar fi păcat din partea noastră. Totuşi, după cum spune apostolul, nu putem ieşi din lume, şi trebuie, mai mult sau mai puţin, să avem contact cu oamenii lumeşti. De aceea calea potrivită este, cum este indicat în Scripturi, ca poporul Domnului să umble cu băgare de seamă, căutând să se menţină loiali lui Dumnezeu şi tuturor principiilor Sale; căutând să se separe de lume şi să fie lumini arzânde şi strălucitoare, ca lumea să vadă faptele lor bune şi să slăvească pe Tatăl lor din ceruri.

Să facem bine la toţi, cât avem ocazie

Dacă Dumnezeu atât de mult a iubit lumea pe când oamenii erau încă păcătoşi (Rom. 5:8), încât să jertfească cea mai dragă comoară a inimii Sale ca să-i răscumpere şi să-i mântuiască, atunci o astfel de iubire şi o astfel de bunăvoinţă faţă de lume din partea noastră nu poate fi în dezarmonie cu voinţa Sa. Chiar aceasta este învăţătura directă a Cuvântului — „Aşadar, cât aveţi ocazie, faceţi bine la toţi;” „iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă insultă şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri: căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Gal. 6:10; Mat. 5:44-48.

A iubi lumea aşa cum o iubeşte Dumnezeu nu este sentimentul împotriva căruia apostolul previne Biserica. Aceea este o iubire mare şi înnobilatoare care, fără a avea nici cea mai mică părtăşie cu cei necuraţi, îi este milă de cei decăzuţi şi doreşte să vină timpul când vor putea fi salvaţi din degradarea lor. Iubirea care este vrednică să fie copiată de noi este cea care ignoră cu bunăvoinţă antagonismele şi animozităţile personale, şi, trecând peste toate considerentele egoiste şi simţămintele răzbunătoare, se gândeşte doar la posibilităţile, căile şi mijloacele pentru pace, reformare şi mântuire.

Dar iubirea lumii, prietenia lumii la care se referă apostolul este iubirea părtăşiei, care implică participarea la spiritul ei — la scopurile, ambiţiile şi speranţele ei, precum şi la metodele ei de urmărire a lor. Dacă cineva iubeşte lumea în acest sens, în mod sigur iubirea Tatălui nu este în el.

În calitate de copii ai lui Dumnezeu am fost chemaţi la o poziţie de mare favoare şi avantaj. Tatăl nostru Ceresc ne-a descoperit planurile şi scopurile Sale şi a binevoit să ne ia în părtăşie şi cooperare activă cu El; iar perspectiva viitorului este atât de măreaţă, grandioasă şi întinsă, încât noi putem să privim lucrurile acestei vieţi de acum într-o lumină foarte diferită de cea din care le priveşte lumea.

Aşa că noi nu trebuie să iubim ordinea şi aranjamentul actual, nici lucrurile care sunt parte integrantă din ele, se identifică cu ele; ci mai curând trebuie să iubim Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei pentru care ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta pe pământ”. Noi să iubim lumea doar în sensul de a avea compătimire faţă de ea, aşa cum are Tatăl nostru Ceresc, în timp ce nu suntem în armonie cu aranjamentele ei.

Potrivit aranjamentului lui Dumnezeu, noi trebuie să alegem între prietenia şi părtăşia Divină şi prietenia şi părtăşia lumească. Lucrurile pe care Domnul le iubeşte sunt neplăcute lumii; iar lucrurile pe care lumea le iubeşte — fapte rele şi gânduri rele — sunt o urâciune pentru Domnul, şi cei care iubesc şi practică astfel de lucruri trebuie să piardă părtăşia Domnului şi a spiritului Său, trebuie să meargă în întunericul de afară al acestei lumi.

////////////////////////////////

IUBESTE SI ROAGA-TE PENTRU VRAJMASUL TAU

Beniamin Andone

 Dar Eu vă spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc. Matei 5:43-45

Rugăciunea pentru vrăjmaşii noștri este una din cele mai adânci forme ale dragostei, pentru că ea înseamnă că doreşti cu adevărat să li se întâmple ceva bun.

– Apropo, știți ce înseamna vrăjmaș? Vrăjmași sunt oamenii care ţi se împotrivesc şi încearcă să te rănească.

Poţi face lucruri frumoase pentru vrăjmaşii tăi, dar rugăciunea este mijlocirea înaintea lui Dumnezeu pentru binele lor. Ar putea fi pentru convertirea lor. Ar putea fi pentru pocăinţa lor. Ar putea fi pentru trezirea lor astfel încât să-şi dea seama de duşmănia din inimile lor. Ar putea fi pentru oprirea alunecării lor pe spirala păcatului, chiar dacă pentru acesta va fi nevoie de o boală sau o calamitate. Dar rugăciunea la care se gândeşte Isus aici este întotdeauna pentru binele lor.

Aşa a făcut Isus în timp ce atârna pe cruce:

–       Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Luca 23:34)

Aşa a făcut Ştefan în timp ce era împroşcat cu pietre:

–       Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” (Fapte 7:60)

Acestea sunt exemple de ascultare a poruncii lui Isus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”

Într-un sat micuț, se aflau doi vecini. Unul dintre ei era Creștin celălant nu. Cel Creștin de fiecare dată când avea posibilitatea îi vorbea despre Cristos vecinului său și se ruga pentru el.Într-o zi cel Necreștin s-a gândit să îl pună la proba pe cel Creștin: a luat o coșarcă a umplut-o cu mizerie și a aruncat-o în grădina acestuia. Cel Creștin pentru-că avea Duhul Lui Dumnezeu peste el, a luat si el o coșarcă, a pus cele mai bune mere pe care le avea în gradină și a pus și un bilețel: Fiecare dă ce are!

Știți ce s-a întâmplat? Următoarea duminică au mers împreuna la biserica.

Isus ne cheamă nu doar să facem lucruri bune pentru vrăjmaşii noştri, cum ar fi să-i salutăm şi să ajutăm la împlinirea nevoilor lor; El ne cheamă şi să DORIM ce-i mai bun pentru ei, şi anume să cunoască și ei puterea Lui Dumnezeu.

Inimile noastre ar trebui să dorească mântuirea lor, să dorească prezenţa lor în cer şi să dorească fericirea lor veşnică. De aceea ne rugăm ca apostolul Pavel (în Romani 10:1) pentru poporul evreu, dintre care mulţi îi făceau lui Pavel multe greutăţi:

„Dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.”

DORINȚA ȘI RUGĂCIUNEA NOASTRĂ, DOAMNE ESTE CA VRĂJMAȘUL NOSTRU SĂ ÎȘI ÎNTOARCĂ ÎN TOTALITATE FAȚA CĂTRE TINE!

P.S. AI GRIJĂ SĂ NU FII TU VRĂJMAȘ !

https://bennyandone.wordpress.com/2013/12/29/iubestesi-roaga-te-pentru-vrajmasul-tau/

/////////////////////////////////////

Cea mai mare dintre acestea este dragostea

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri.” (Partea a doua)

(Matei 5:43-48)

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Introducere şi recapitulare

Când am privit la acest text duminica trecută, cel mai mult m-a interesat să înţelegem corect versetul 45: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri… ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Unul din motivele pentru care unii creştini evită Predica de pe Munte (Matei 5-7) este pentru că ea conţine afirmaţii condiţionale ca aceasta. „DACĂ iubiţi pe vrăjmaşii voştri (aşa cum Dumnezeu Îşi iubeşte vrăjmaşii), ATUNCI veţi fi copiii Lui.”

Am subliniat că asta nu înseamnă că ne putem câştiga locul în familia lui Dumnezeu iubindu-ne vrăjmaşii. Înseamnă mai degrabă că atunci când ne iubim vrăjmaşii, dovedim că facem parte din familia lui Dumnezeu. „Dacă iubeşti pe vrăjmaşii tăi aşa cum Dumnezeu Îşi iubeşte vrăjmaşii, atunci arăţi că EŞTI un copil al lui Dumnezeu. Eşti văzut ca un copil al lui Dumnezeu.” Iubirea vrăjmaşilor nu plăteşte pentru naşterea ta în familia lui Dumnezeu; ea dovedeşte că te-ai născut în familia lui Dumnezeu.

Am încheiat acel mesaj cu întrebarea: „Ei bine, cum a oferit Isus o relaţie cu El şi cu Tatăl Lui? Cum începe ea, ca să putem avea puterea să iubim şi să dovedim că Dumnezeu lucrează în noi?” Răspunsul a fost Matei 5:3:

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor.

Îl primim pe Isus şi Împărăţia Sa prin falimentul nostru, atunci când recunoaştem sărăcia duhului nostru. Răspunsul a fost Marcu 10:15:

Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!

Îl primim pe Isus şi Împărăţia Sa atunci când recunoaştem că suntem la fel de neajutoraţi ca un copilaş. Răspunsul a fost Marcu 2:17:

Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.

Îl primim pe Isus şi Împărăţia Sa atunci când recunoaştem că suntem bolnavi şi avem nevoie de un doctor spiritual, şi anume, de Isus.

În alte cuvinte, poruncile din Predica de pe Munte nu vin primele în relaţia noastră cu Isus şi cu Tatăl Său. Primele lucruri sunt promisiunile Evangheliei gratuite care spun că El va fi Iertătorul şi Vindecătorul bolii noastre cauzate de păcat, Tatăl neajutorării noastre şi Cel ce se îngrijeşte de inima noastră lovită de sărăcie. Toate acestea le primim prin credinţă. Isus i-a spus prostituatei care plângea la picioarele Sale:

Iertate îţi sunt păcatele!… Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace. (Luca 7:48,50)

Aşa începe viaţa creştină. Nu începe cu îndeplinirea anumitor cerinţe pentru a corespunde aşteptărilor. Ea începe cu înţelegerea faptului că niciodată nu vom corespunde. Suntem săraci lipiţi, neajutoraţi ca un copilaş, bolnavi de păcat care avem nevoie de un Mare Medic. Apoi auzim vestea bună a Evangheliei care ne spune că Isus „n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45); şi auzim oferta gratuită că încrezându-ne în El păcatele noastre vor fi iertate, Dumnezeu va fi Tatăl nostru iar puterea Împărăţiei va intra în vieţile noastre şi noi vom primi ajutorul de care avem nevoie ca să trăim Predica de pe Munte. Isus a spus:

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)

Suntem altoiţi în viţă prin credinţa în promisiunile pe deplin satisfăcătoare ale lui Hristos. Şi rămânem acolo prin credinţă – hrănindu-ne din puterea Sa şi din resursele Sale. Aşa că roadele pe care le producem, cum ar fi dragostea pentru vrăjmaşii noştri, nu sunt produse prin tăria noastră, ci prin tăria viţei. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.”

Astăzi vreau să ne gândim la cine sunt duşmanii noştri, ce înseamnă să îi iubim şi cum e posibil acest lucru.

Cine este duşmanul nostru?

În acest text, Isus răspunde unei interpretări greşite a poruncii din Vechiul Testament care spune să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19:18,34). Versetul 43:

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri.

Unul din motivele pentru care ştim că Isus a considerat că este greşit să interpretezi cuvântul „aproapele” ca fiind un prieten, frate sau tovarăş este acela că în Luca 10:29, atunci când a fost întrebat: „Cine este aproapele meu?”, El a răspuns cu pilda Bunului Samaritean. În acea pildă, omul care a iubit a fost un samaritean iar rănitul pe care l-a iubit a fost un evreu. Evreii şi samaritenii erau orice altceva, numai prieteni şi fraţi nu. Nu doreau să aibă nimic de-a face unii cu alţii. Între ei existau animozităţi religioase şi rasiale.

Aşa că Isus nu spune: „Am două porunci: prima este să iubeşti pe aproapele tău, iar a doua să iubeşti pe vrăjmaşul tău.” El spune: „Am o poruncă: să iubeşti pe aproapele tău, chiar dacă îţi este vrăjmaş.”

Dar ce înţelege El prin „vrăjmaş”? La ce fel de vrăjmăşie se gândeşte? Din context putem înţelege că se referă la o varietate de sentimente, de la opoziţia extrem de severă la neplăceri minore. Observaţi câteva dintre acestea. În timp ce facem acest lucru, gândiţi-vă la experienţele voastre, cine corespunde cel mai mult descrierii, şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să-Şi folosească Cuvântul, chiar acum, ca să vă dea o inimă care să-i iubească.

Primul înţeles al cuvântului „vrăjmaş” îl găsim în versetul 44:

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”

Deci, în mod clar, prin „vrăjmaşi” El înţelege oamenii care ţi se împotrivesc şi încearcă să te rănească. „Prigoană” înseamnă să urmăreşti cu intenţii rele. Ea poate include o împotrivire foarte severă, ca cea de care a avut parte Isus. De exemplu, un articol din numărul din decembrie al unei reviste relata următoarele:

În unele părţi ale lumii, creştinii sunt încă răstigniţi, la propriu. Agenţiile de ştiri transmit că, din iulie până acum, cinci creştini au fost răstigniţi în Sudan, dintre care unul era preot anglican. Se ştie chiar că pentru execuţie s-au folosit cuie lungi de 15 cm. În Wad Medani, doi convertiţi catolici au fost condamnaţi de un tribunal islamic la moarte prin răstignire. Episcopul anglican Daniel Zindo raportează că văduvele şi orfanii creştinilor ucişi sunt vânduţi ca sclavi în Sudanul de Nord şi în Libia pentru 15 dolari fiecare. (First Things, decembrie, 1994, p.82)

Un alt raport din februarie 1993 primit de la David Barett şi Todd Johnson (AD 2000 Global Monitor, Nr. 28, Feb. 1993, p. 2) descrie situaţia din China:

Există rapoarte de intensificare a persecuţiei, creştere a ostilităţilor şi restricţii guvernamentale împotriva religiei ca răspuns la rolul jucat de Biserică în căderea comunismului din Europa de Est. În Beijing, până la 60 de locuri de întâlnire creştine au fost închise forţat de autorităţi între ianuarie şi iunie 1992. Au fost efectuate numeroase arestări sub acuzaţia de distribuire şi primire de Biblii.

Isus spune: „Da, iubiţi-i. Iubiţi-i. Dacă vă ucid, iubiţi-i. Dacă vă despart de părinţii voştri, iubiţi-i. Dacă vă distrug casa, iubiţi-i. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Fiţi astfel de oameni. Fiţi atât de schimbaţi înăuntrul vostru încât acest lucru să fie cu adevărat posibil.”

Dar Isus se gândeşte şi la situaţii mult mai puţin dramatice decât acestea. Versetul 45b ne indică un alt fel de relaţii dificile în care trebuie să iubim. El spune:

El (Dumnezeu) face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Cei răi şi cei nedrepţi sunt oamenii care sfidează legile lui Dumnezeu. Ei se împotrivesc voiei Lui. Nu se supun autorităţii Lui. Mulţi dintre ei nu recunosc că sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Nu le place să li se spună că sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Dar Isus îi menţionează atunci când ilustrează dragostea lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii Lui. Şi dragostea noastră pentru vrăjmaşii noştri. Deci, prin „vrăjmaşii” din acest pasaj se pot înţelege şi oamenii care în mod repetat acţionează împotriva dorinţelor tale. Poate nu se consideră vrăjmaşii tăi. Nici tu poate nu-i consideri vrăjmaşi. Dar ei se împotrivesc voinţei tale. Sunt în opoziţie şi sunt antagonişti. În acest sens, vrăjmaşul poate fi un copil răzvrătit. Poate fi un soţ nepăsător, care nu ascultă, irascibil. Poate fi un vecin arţăgos care se plânge de orice faci în curtea ta. Isus spune: „Iubiţi-i. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Iubiţi-i.”

O altă ilustraţie a vrăjmaşului se găseşte în versetele 46-47:

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi?

Aici în versetul 46, „vrăjmaşul” este oricine nu te iubeşte. „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, voi nu iubiţi în felul în care tocmai v-am poruncit.” Iar în versetul 47, „vrăjmaşul” este oricine nu este fratele tău. „Dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, voi nu iubiţi în felul în care tocmai v-am poruncit.”

Deci, esenţa pare să fie: nu înceta să iubeşti pentru că cineva face lucruri prin care te ofensează, te dezonorează, îţi răneşte sentimentele, te supără, te dezamăgeşte, te frustrează, te ameninţă, sau te ucide. „Iubeşte-ţi vrăjmaşii” înseamnă să continui să-i iubeşti. Continuă să-i iubeşti.

În ce constă această dragoste?

Trebuie să ne întrebăm acum: În ce constă această dragoste? De data aceasta, haideţi să analizăm textul în sens invers, de la sfârşit către început. În versetul 47, iubirea pentru vrăjmaşi poate însemna ceva atât de simplu ca o primire călduroasă: „dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi?” Faptul că urezi un bun venit şi celor ce nu sunt fraţii tăi este o formă a dragostei la care se gândea Isus aici. S-ar putea ca acest lucru să pară complet nesemnificativ în contextul ameninţărilor şi uciderilor. Dar Isus intenţionează ca acest text să se aplice la întreaga viaţă.

Pe cine saluţi atunci când pleci de la biserică? Numai pe cei ce te salută? Numai prietenii apropiaţi? Numai pe cunoscuţi? Isus spune: Nu-i salutaţi numai pe cei pe care nu-i cunoaşteţi. Îmbrăţişaţi-i cu dragoste pe cei cu care sunteţi în conflict. Desigur, s-ar putea să fie nevoie de mai mult în caz că există tensiuni între voi. Dar Isus nu-ţi dă dreptul să tratezi pe cineva cu dispreţ sau răceală. Iubeşte-ţi vrăjmaşul poate însemna ceva atât de simplu ca: „Salută-l.”

În al doilea rând, versetul 45 ilustrează ce este dragostea:

[Dumnezeu] face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

În acest caz, dragostea constă în eforturi foarte practice de împlinire a nevoilor fizice ale unei persoane. Soarele şi ploaia sunt două lucruri de care plantele au nevoie ca să crească pentru a asigura hrana necesară vieţii umane.

La astfel de lucruri se gândea Pavel atunci când a citat Proverbe 25:21 şi următoarele versete în Romani 12:20:

Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. 21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

Iubirea pentru vrăjmaşi înseamnă acţiuni de ajutor practic în lucrurile obişnuite ale vieţii. Dumnezeu dăruieşte vrăjmaşilor Săi soare şi ploaie. Tu dăruieşte vrăjmaşilor tăi hrană şi apă.

În al treilea rând, versetul 44 oferă una din cele mai adânci semnificaţii pentru iubirea vrăjmaşilor. El spune:

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.

Rugăciunea pentru vrăjmaşii tăi este una din cele mai adânci forme ale dragostei, pentru că ea înseamnă că doreşti cu adevărat să li se întâmple ceva bun. Poţi face lucruri frumoase pentru vrăjmaşii tăi fără vreo dorinţă sinceră ca lucrurile să le meargă bine. Dar rugăciunea pentru ei este în prezenţa lui Dumnezeu, care îţi cunoaşte inima, şi rugăciunea este mijlocirea înaintea lui Dumnezeu pentru binele lor. Ar putea fi pentru convertirea lor. Ar putea fi pentru pocăinţa lor. Ar putea fi pentru trezirea lor astfel încât să-şi dea seama de duşmănia din inimile lor. Ar putea fi pentru oprirea alunecării lor pe spirala păcatului, chiar dacă pentru acesta va fi nevoie de o boală sau o calamitate. Dar rugăciunea la care se gândeşte Isus aici este întotdeauna pentru binele lor.

Aşa a făcut Isus în timp ce atârna pe cruce:

Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Luca 23:34)

Aşa a făcut Ştefan în timp ce era împroşcat cu pietre:

Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” (Fapte 7:60)

Acestea sunt exemple de ascultare a poruncii lui Isus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”

Isus ne cheamă nu doar să facem lucruri bune pentru vrăjmaşii noştri, cum ar fi să-i salutăm şi să ajutăm la împlinirea nevoilor lor; El ne cheamă şi să DORIM ce-i mai bun pentru ei, şi să exprimăm aceste dorinţe în rugăciuni atunci când vrăjmaşii nu sunt pe-aproape să ne audă. Inimile noastre ar trebui să dorească mântuirea lor, să dorească prezenţa lor în cer şi să dorească fericirea lor veşnică. De aceea ne rugăm ca apostolul Pavel (în Romani 10:1) pentru poporul evreu, dintre care mulţi îi făceau lui Pavel multe greutăţi:

Dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.

Cum putem face acest lucru? De unde vine puterea de a iubi în felul acesta? Gândiţi-vă la uimirea pe care o provoacă atunci când se arată în lumea reală! Există vreun lucru care ar putea demonstra adevărul, puterea şi realitatea lui Hristos mai mult decât aceasta?

Daţi-mi voie să vă ofer o parte a răspunsului în Matei 5:11-12:

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

Isus spune nu numai că poţi îndura tratamentul nedrept din partea vrăjmaşilor, dar te şi poţi bucura făcând astfel. De ce? Pentru că răsplata ta din ceruri este mare.

Asta înseamnă că porunca să iubeşti pe vrăjmaşii tăi este o poruncă să te gândeşti la lucrurile de sus, nu la lucrurile de pe pământ. Porunca să iubeşti pe vrăjmaşii tăi este o poruncă să-ţi găseşti speranţa şi satisfacţia în Dumnezeu şi în marea Sa răsplată – nu în felul în care te tratează oamenii. Dragostea statornică a Domnului preţuieşte mai mult decât viaţa (Psalmul 63:3).

Iubirea pentru vrăjmaşii tăi nu-ţi câştigă răsplata cerului. Preţuirea răsplăţii cereşti îţi dă puterea să-ţi iubeşti vrăjmaşii.

Copyright 1995 John Piper

Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.

Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:

Desiring God Ministries

720 13th Avenue South

Minneapolis, MN 55415

612.338-8611 X230

612.338-4372 FAX

mail@desiringgod.org

www.desiringgod.org

Tradus de Florin Vidu

https://www.rcrwebsite.com/greatest10.htm

//////////////////////////////

ECLESIASTUL Chemarea veșniciei  

Daniel Brânzei 2

Eclesiastul – chemarea veşniciei

 Cuprins

Cuvânt înainte 5 Câte ceva despre Solomon 11 Câte ceva despre cartea Eclesiastul 31 Dicționar de termeni 57 Eclesiastul în contextul filosofiei și Scripturii 67 O analiză a textului 83 Viața ca o enigmă Viața ca o farsă 151 Viața ca o investiție Viața ca un examen 169 Concluzia Eclesiastului 177 Anexe 180 Omul vetruvian 181 Puiul 183 Într-o gulie Albatrosul 197 Creștinism și filosofie Curente filosofice care repetă experiențele Eclesiastului 3

Daniel Brânzei 4

Eclesiastul – chemarea veşniciei Cuvânt înainte E clesiastul este “Evanghelia pentru o vreme ca aceasta“, cea mai bună veste dată celor care trăiesc în „post-modernismul“ contemporan. „Lumea e o scenă, noi suntem actorii“. Shakespeare a avut dreptate. Fiecare generaţie îmbracă aceleaşi costume şi „se dă în spectacol“. Solomon a ştiut însă aceasta cu mult înaintea geniului din Anglia: Ce a fost va mai fi, şi ce s‑a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s‑ar putea spune: „Iată ceva nou!“, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. (Eclesiastul 1:9‑10) În orice epocă am trăi, cu orice filosofie ne‑am confrunta, avem din partea lui Dumnezeu un îndrumător adecvat. Pentru veacul post‑modernismului şi pentru deruta generală în care trăieşte lumea de azi, cea mai potrivită carte pe care ne‑o recomandă Biblia este cartea Eclesiastul, scrisă de împăratul Solomon. Acest om a petrecut patruzeci de ani pe acoperişul lumii, plimbându‑se pe toate Everesturile ei ‑ bogăţie, faimă, dragoste, 5

Daniel Brânzei respect, înţelepciune. Totuşi, pe fiecare vârf de munte şi în ameţitoarele coborâri care le‑au urmat, Solomon a ajuns să‑şi dea seama că viaţa este stearpă nu numai la mari altitudini, ci şi în văile pe care le‑a văzut mai bine ca oricare altul. Ce‑ai găsit tu pe Everestul tău? Poate că eşti promovat acum în vârful piramidei sociale, ai câştigat lozul cel mare, te‑ai căsătorit cu persoana perfectă, ai fost în staţiunea de vacanţă mult dorită, ţi‑ai cumpărat vila mult visată sau ţi‑ai văzut în sfârşit cartea publicată! Şi acum… asta‑i tot? Fiecare împlinire de genul acesta este urmată invariabil de un sentiment de „dezumflare“. Ceva lipseşte… Ceva nu este aşa cum ai sperat. Ai sentimentul că ai crezut una şi ai căpătat alta sau poate că ai căutat într‑un loc greşit. „Dacă cerul ar încerca să vină pe pământ, scrie David Jeremiah, munţii n‑ar fi destul de înalţi şi oceanele n‑ar fi destul de adânci. Trebuie să‑l căutăm în altă parte.“ Vă invit să veniţi în cea mai importantă călătorie a vieţii dumneavoastră. La capătul ei, dacă sunteţi pământul care trebuie, vă va încolţi în suflet sămânţa unei vieţi nemuritoare, veţi găsi adevărata Stea a Nordului care să vă călăuzească, lumina care să vă umple sufletul de bucurie şi cărarea spre mult dorita fericire eternă. Impasul Pentru ca o carte să fie „bună“ ea are nevoie nu numai de un autor bun, ci și de un cititor pe măsură. În lipsa celui din urmă, ea rămâne: dificilă, neclară, greu de înțeles, confuză. Nu e de mirare că toate aceste lucruri s-au spus și despre cartea Eclesiastul. Eram examinat pentru ordinarea mea ca păstor la misiunea începută de Biserica Baptistă din Los Angeles în aria oraşului Hollywood. Ca să mă „încuie“, unul dintre cei prezenţi mi‑a pus o întrebare la care nici el nu ştia ce să răspundă: „Ce ne poţi spune despre cartea Eclesiastul?“ Am tăcut un timp, mi‑am adunat cunoştinţele căpătate în anii de Seminar şi de studii pasionate într‑ale filosofiei şi am început: „Eclesiastul este traducerea greacă a termenului Kohelet din ebraică. Cuvântul numeşte o persoană care „vorbeşte adunării“. 6

Eclesiastul – chemarea veşniciei Considerând sonoritatea caracteristică din limba greacă, am putea spune că Eclesiastul este «cel care vorbeşte Eclesiei», adică Bisericii, în sensul ei de adunare a copiilor lui Dumnezeu.“ „Te‑ai încurcat rău tinere, m‑a întrerupt cel care pusese întrebarea, Eclesiastul este din Vechiul Testament şi Biserica este din Noul Testament. Ai încurcat‑o rău de tot…“ Fratele Petru Popovici, blajin şi îngăduitor, a intervenit: „Lasă‑l să continue, că ştie el unde vrea să ajungă. Ai pus întrebarea, acum ai răbdare să auzi răspunsul. Continuă, frate Brânzei.“ Am continuat atunci și de atunci, tot continui … Eclesiastul este ca o groapă fără fund. Este foarte greu să vorbeşti sau să scrii despre Eclesiastul lui Solomon. Este ca şi cum ai încerca să cuprinzi un vas mai mare într‑unul mai mic. Dumnezeu l‑a destinat pe Solomon să fie „cel mai înţelept dintre oameni“: (Şi) Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n‑a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.“ (1 Împăraţi 3:11‑12) Cum să scrie un om obişnuit despre un geniu? Cum şi ce să spună „copilul lui Brânzei“ despre… Solomon? Ce şanse are cel obişnuit să‑l priceapă pe cel înţelept? Cum ar putea el să‑l explice apoi altor oameni obişnuiţi ca şi el? Se spune că un american privea mirat la tabloul Giocondei pictat de inegalabilul Leonardo da Vinci. Văzându‑l că stăruieşte atâta, paznicul s‑a apropiat de el şi l‑a întrebat: „Ce părere aveţi?“ „De ce mă întrebi?“ i‑a răspuns americanul. „Ca să aflu ceva despre dumneavoastră. Vedeţi, aici oricine vorbeşte despre Mona Lisa nu măsoară valoarea tabloului, ci dă pe faţă cât de priceput este el la pictură. Vorbele lui nu exprimă valoarea tabloului, ci propria lui valoare. Judecând‑o pe ea, el se judecă de fapt pe el însuşi. Nu noi ne uităm la Mona Lisa, ci ea se 7

Daniel Brânzei uită la fiecare dintre noi şi ne descoperă. Ăsta este motivul adevărat al surâsului ei misterios.“ Nu putem recunoaşte decât atâta valoare cât este în noi înşine. Soluţia propusă de mine În loc să caut să‑l explic pe Solomon, lucru care nu‑mi este la îndemână, cred că este mai potrivit să‑l las pe el să ne vorbească. Poate că vom înţelege împreună măcar câte ceva din ceea ce ne spune el. Eclesiastul este cea mai bună veste pentru postmod­ ernismul contemporan, în care fiecare caută adevărul în felul lui personal. Ea ne asigură că nu plictiseala şi resemnarea trebuie să fie predominante în viaţă, ci bucuria, plăcerea de a trăi şi de a înfăptui lucrări măreţe, împreună cu Dumnezeu şi în ascultare de Dumnezeu. Eclesiastul este o carte pentru cel căruia îi place să gândească. Solomon este frate cu „trestiile gânditoare“, cu toţi cei frământaţi de întrebările fundamentale ale vieţii: Cine sunt? De unde vin şi încotro mă îndrept? Ce rost are viaţa? Cum e mai bine: să fiu „mai neprihănit ca tine“ sau „mai nelegiuit ca tine“? Care este diferenţa? Există vreo a treia variantă pe care să o accepte şi lumea şi să‑I fie plăcută şi lui Dumnezeu în acelaşi timp? Eclesiastul este soluţia dată celui ce caută să grupeze toate aspectele aparent contradictorii ale vieţii într‑un „tot“ coerent, corect şi cu consecinţe veşnice. Cartea îi oferă omului nu numai perplexitatea căutătorului, ci şi părerea Creatorului despre rostul evenimentelor vieţii. Pentru scrierea acestei cărţi m‑am pregătit citind foarte multe scrise de alţii. Am rămas uimit să văd ce mulţi sunt cei care se declară „specialişti“ în Eclesiastul şi au iluzia că „l‑au băgat în buzunar“ pe cel mai mare gânditor al lumii… Trebuie să vă mărturisesc că pasiunea mea de a studia „filosofia“ încă din tinereţe m‑a familiarizat, măcar în parte, cu scrierile marilor gânditori greci şi latini ai antichităţii, precum şi cu o pletoră de gânditori semănaţi ca nişte verigi de lanţ de‑a lungul secolelor. Niciunul dintre ei însă, nici Socrate, nici Platon, nici Aristotel, nici Noica sau Shopenhauer 8

Eclesiastul – chemarea veşniciei nu pot fi puşi alături de autorul cărţii Eclesiastul. Unii încearcă să‑l „încadreze“ pe Solomon în diferite sisteme filosofice (agnostic, existenţialist, stoic, hedonist, materialist), dar Solomon este mult mai mare decât aceste „haine strâmte“ în care încearcă să‑l îmbrace ei. Ar fi bine să uităm de ceilalţi atunci când stăm de vorbă cu însuşi… Solomon! Vă propun să‑l ascultăm împreună pe înţeleptul căruia Dumnezeu i‑a făcut cinstea să‑l adăpostească în colecţia de cărţi sfinte ale Bibliei. În cea de a doua jumătate a anului 2007 l-am vegheat la Los Angeles pe tatăl meu în ultimele luni ale luptei lui cu cancerul. Dintr-o dorinţă copilărească, dar sinceră de a-l ajuta, am aşternut atunci pe hârtie ceea ce „dospeam“ de mult despre Eclesiastul. Am socotit că este cel mai bun lucru pe care‑l pot face pentru pregătirea tatălui meu pentru eternitate. Nu că ar fi avut nevoie, dar aştepta în fiecare zi paginile studiului acesta, care venea ca o confirmare a celor mai profunde convingerilor ale lui. „O să iasă o carte bună“, mi-a spus. Atunci şi acolo, studiul acesta ne-a folosit la amândoi. Sper să vă folosească şi vouă. 9

Daniel Brânzei 10

Eclesiastul – chemarea veşniciei 1. Câte ceva despre Solomon În original, cartea s‑a numit „Kohelet“. Acesta este un termen rar al limbii ebraice, folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1,2,12; 7:27; 12:8‑10). Termenul este un derivat al lui „kahal“ ‑ a convoca o adunare ca să-i spui ceva, a aduna o colecție. Sensul titlului este deci dublu: „cel ce se adresează unei adunări, cel ce are ceva de spus, predicatorul“, dar şi „cel ce adună, colecţionarul, cercetătorul“. Solomon putea să aleagă un alt termen, mai familiar sistemului religios evreiesc. Nu o face. El a intenţionat să‑şi grupeze materialul într‑o lucrare al cărei titlu, parafrazând, ar putea fi „Gâlceava înţeleptului cu lumea“! Traducerea greacă Septuaginta foloseşte titlul: Ecclesiaites, un derivat de la cuvântul folosit pentru „adunare“ şi prin extensie, pentru „Biserică“. Numirea românească este de fapt o „transliterare“. Dacă s‑ar fi preferat o traducere, ea ar fi trebuit să fie: „Cel ce vorbeşte adunării“. Eu aş rămâne însă la cea de a doua nuanţă a traducerii şi l‑aş numi pe Solomon: „Cercetătorul, colecţionarul de experienţe 11

Daniel Brânzei personale pornit conştient să adune într‑o carte toate răspunsurile posibile la întrebarea: «Ce este viaţa şi pentru ce se merită să trăieşti?»“ Ori de câte ori veţi întâlni în acest comentariu termenul „Kohelet“, vă rog să vă gândiţi la această semnificaţie. „Eu, Eclesiastul (Kohelet),… mi‑am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri … mi‑am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia … apoi când m‑am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile … m‑am uitat apoi la toate … m‑am apucat şi am cercetat toate lucrurile … şi am găsit … iată ce am găsit… Da, mi‑am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri şi am văzut …am mai văzut.“ (Eclesiastul 1:12‑13,17; 7:25; 9:1, 11, 13; 10:7) Cel ce scrie cartea se prezintă ca: „Fiul lui David“, prin urmare, fiul unui tată de excepţie. David a fost, de departe, cel mai strălucit, în adevăratul sens al cuvântului, împărat al lui Israel. Înaintea lui, Saul n-a fost un împărat adevărat. Fără capitală, fără sfetnici, fără tron, fără nici o structură administrativă cât de cât funcţională, Saul a fost mai mult un comandant militar chemat să mobilizeze oamenii în timp de război. Când trecea războiul, Saul se întorcea la viaţa obişnuită. David a fost geniul care a transformat Israelul dintr-o confederazie de triburi într-o naţiune adevărată. El şi numai el a fost geniul administrativ care a alcătuit structuri statale, rânduieli financiare şi unităţi militare temute de toate ţările din jur. Solomon a preluat de la David toate aceste moşteniri şi le-a propulsat la un şi mai înalt nivel, făcând astfel din Israel obiectul invidiei generale din lumea de atunci. Acest “fiu special al lui David“ a fost preferat tuturor celorlalţi şi închinat Domnului imediat după naştere. “David a mângâiat pe nevastă-sa Bat-Şeba, şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon, şi care a fost iubit de Domnul. El l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan şi Natan i-a pus 12

Eclesiastul – chemarea veşniciei numele Iedidia (iubitul Domnului), pentru Domnul“ (2 Samuel 12:24-25 David ştia că cei din familia mamei lui nu-l vor primi cu bunăvoinţă şi că nu va fi acceptat acasă la el. În Solomon, rudele lui vedeau progenitura ucigaşului care le îndoliase familia. Nu este de mirare că David “l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan “. Pentru că-l ştia neiubit de oameni, proorocul l-a alintat cu un nume care făcea compensaţie sentimentală: “Iedidia“, adică “iubitul Domnului“. Providenţial, şi această situaţie l-a favorizat pe Solomon. Este una sa creşti şn casa unui împărat, alta în casa unui preot şi cu totul altceva să creşti în casa unui profet! Un fel de vorbe asculţi în casa unui împărat, altfel de vorbe auzi în casa unui preot şi cu totul altele în casa unui profet. Ca emisar al lui Dumnezeu pe pământ, Natan a fost, de la naștere și până la întronare, mereu legat de viaţa şi activitatea acestui “Iedidia“. Solomon este fiul căruia i s-a promis tronul lui David. Deşi este cel de al zecelea în ordinea vârstei (1 Cronici 3:1-5), David este cel ales de Dumnezeu pentru domnie. Aceasta o aflăm direct din gura lui David: “David a chemat pe fiul său Solomon, şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. David a zis lui Solomon: “Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Tu ai vărsat mult sânge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace) şi voi aduce peste Israel pacea. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.“ (1 Cronici 22:6-11). 13

Daniel Brânzei În versetul 9, Dumnezeu foloseşte un joc de cuvinte ca să-i spună lui David care va fi numele fiului său: “va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace)“. În virtutea acestei predestinări, David îi promite Bat-Şebei că fiul ei va fi urmaşul lui la tron. Era cât pe aici să nu fie aşa, dacă Batşeba şi providenţialul Natan nu ar fi intervenit la vremea potrivită (1 Regi 1:1-53). Ea i-a răspuns: “Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicând: “Solomon, fiul tău va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie“ (1 Regi 1:17) Şi împăratul a jurat, şi a zis: “Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile, că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: “Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu“, aşa voi face azi.“ (1 Regi 17:29-30) Aşa a ajuns Solomon pe tron. Însă dacă ne‑am mulţumi să spunem doar că Solomon este… fiul lui David, n‑am înţelege decât la suprafaţă cine a fost acest om deosebit. Pentru o înţelegere mai bună va trebui să mergem cu câteva generaţii înainte şi să vedem că acest Solomon a fost strănepotul unuia dintre cele mai celebre şi mai controversate personaje din istoria lui Israel: Ahitofel! Şi cine a fost Ahitofel? Mi‑aduc aminte că eram în Chişinău prin anul 1989 împreună cu Petrică Lascău. Ne trimisese Societatea Misionară Română să ţinem o serie de seminarii şi cursuri pentru liderii lucrării de acolo. Faptul că eram tineri amândoi s‑a suprapus peste neîncrederea pe care „moldovenii“ o aveau faţă de creştinii veniţi din … lumeasca Americă. După câteva zile, în cadrul serviciului de seară, i-am spus fratelui traducător că aş vrea să vorbesc despre Ahitofel. El a aruncat spre mine o privire „incoloră“ şi m‑a sfătuit prieteneşte: „Frate, cred ca ar fi mai bine să vorbim din Biblie.“ Mi‑am dat seama că „moldovenii de peste Prut“ nu avuseseră Biblia la dispoziţie, aşa 14

Eclesiastul – chemarea veşniciei cum o avuseserăm noi în România, şi cunoştinţele lor, mai ales în Vechiul Testament, erau foarte … aproximative. Nu numai moldovenii n‑au idee despre Ahitofel. Sunt destui creştini şi în America şi România care nu i‑au dat niciun fel de atenţie. Dacă citiţi cartea a doua a lui Samuel, veţi afla din capitolele 11‑23 că Ahitofel a fost unul dintre cei mai renumiţi sfetnici de la curtea împăratului David. Sfaturile lui erau de calibrul unui „proroc“ sau „văzător“ (1 Samuel 9:6‑9): Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom. (2 Samuel 16:23) În criza provocată de lovitura de stat pusă la cale de Absalom, unul dintre fiii lui David, acest Ahitofel a comis un act de înaltă trădare şi l‑a părăsit pe David: Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom. (2 Samuel 15:12) Asocierea lui Ahitofel cu Absalom a înclinat balanţa în favoarea tânărului complotist şi a fost un semn determinant pentru tot Israelul. Chiar şi David s‑a îngrozit când a aflat că Ahitofel era acum sfetnicul fiului său: Au venit şi i-au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.“ Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!“ (2 Samuel 15:31) David ştia că Ahitofel nu greşeşte! Singura alternativă era ca Dumnezeu să intervină cumva în mod supranatural şi să‑l facă pe Absalom să nu‑i asculte sfaturile. Ceea ce s‑a şi întâmplat. Huşai, un alt sfetnic al lui David trimis de acesta să‑l spioneze pe Absalom şi să‑i dea de ştire prin nişte „curieri“, a reuşit să răstoarne tactica propusă lui Absalom de către Ahitofel, acordându‑i astfel 15

Daniel Brânzei împăratului răgazul necesar regrupării şi formării unei armate din oamenii care‑i rămăseseră loiali. În faţa acestui eşec personal, Ahitofel are o reacţie pe care am putea‑o socoti exagerată: s-a dus acasă şi s-a sinucis: Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n‑a fost urmat, a pus şaua pe măgar şi a plecat acasă în cetatea lui. Şi‑a pus casa în rânduială şi s‑a spânzurat. Când a murit, l‑au îngropat în mormântul tatălui său. (2 Samuel 17:23) Oricine a citit aceste întâmplări şi‑a pus cel puţin două întrebări foarte justificate. Cea dintâi, cum s‑a putut ca acest om să‑l trădeze pe David şi să‑l părăsească, ba mai mult, să‑şi depăşească limitele de sfetnic şi să se ofere să fie general în oastea pornită să‑l ucidă pe împărat? Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă‑mă să aleg douăspre­zece mii de oameni! Mă voi scula şi voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta. Îl voi lua pe neaşteptate, când va fi obosit şi va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta şi tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat şi voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care‑l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă şi tot poporul va fi în pace.“ (2 Samuel 17:1‑2) Observaţi diplomaţia cu care sfetnicul Ahitofel evită să folosească înaintea lui Absalom cuvântul care i‑ar fi putut înmuia inima: „tatăl tău“. Cu mare dibăcie, Ahitofel folosește expresie lipsită de orice încărcătură emoţională: „omul acela pe care‑l urmăreşti“, de parcă s‑ar teme ca nu cumva să trezească în inima lui Absalom sentimente filiale. Ahitofel vrea să profite de aprinderea ambiţioasă de care era stăpânit Absalom şi să‑l ucidă pe David înainte ca această aprindere să se potolească. Oare de ce? Cum de l‑a urât acest om aşa de mult pe David, pe care, aparent, l‑a slujit până atunci cu credincioşie? Cea de a doua întrebare este: De ce s‑a dus Ahitofel să se spânzure de îndată ce i‑a fost nesocotit sfatul? De ce n‑a avut 16

Eclesiastul – chemarea veşniciei răbdare să aştepte să vadă mai întâi ce avea să se întâmple? Cunoscându‑l pe David, de ce nu s‑a încrezut că David s‑ar putea să‑l … ierte? Răspunsul este ascuns în două versete care trebuiesc puse unul lângă altul, ca două jumătăţi de enigmă: David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i‑au spus: „Este Bat‑Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.“ (2 Samuel 11:3) …Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo. (2 Samuel 23:34) Ahitofel a fost nimeni altul decât tatăl lui Eliam şi bunicul Bat‑Şebei… femeia sedusă şi lăsată văduvă de pornirea păcătoasă a lui David! Se pare că Ahitofel nu l‑a putut ierta niciodată pe David pentru că intrase ca ucigaş păcătos în familia nepoatei sale. Din umbră, el pândea doar o ocazie potrivă pentru ceasul răzbunării. Când a văzut că sfatul lui ireproşabil a fost nesocotit în favoarea amânării propuse de Huşai, eu cred că Ahitofel a înţeles că Dumnezeu era şi de data aceasta de partea lui David. Numai aşa se explică sinuciderea lui. Gestul lui, aşezat în cuvinte ar suna cam aşa: „Refuz să mai trăiesc într‑o lume în care nu‑mi faci dreptate, Dumnezeule! Nu sunt de acord cu ce faci şi nu vreau să mai trăiesc să văd favoritismul pe care‑l arăţi faţă de acest om care mi‑a nenorocit nepoţii.“ De ce nu s‑a încrezut într‑o eventuală iertare din partea împăratului? Nu cred că aceasta a fost problema. Mai degrabă cred că mândria lui Ahitofel n‑ar fi putut accepta o asemenea situaţie. Cum? Un om ca el să‑şi plece genunchii şi să‑şi ceară iertare din partea celui care i‑a adus nenorocirea în casă? Ahitofel a fost un om genial! Se pare că avea acces la revelaţia dumnezeiască şi o împărtăşise cu dărnicie celor din jurul lui. A fost un om căruia i‑a prisosit înţelepciunea, dar geniul şi înţelepciunea nu l‑au putut salva. I‑au venit de hac încăpăţânarea, ura şi dorul de răzbunare. De ce este important să ştim că Solomon a fost strănepotul lui Ahitofel? Pentru că această relaţie explică fascinaţia tânărului Solomon pentru înţelepciune. Fără nicio îndoială, faima 17

Daniel Brânzei străbunicului său a lăsat o amprentă distinctă asupra acestui tânăr şi probabil că i‑a pus la dispoziţie şi moştenirea unor… gene de geniu. De ce spun asta? Pentru că numai un înţelept ştie să ceară înţelepciune! Eram în anul doi la Seminar şi fratele Taloş Vasile, profesorul nostru de Vechiul Testament, ne‑a promis că va da nota zece celui care îi va spune unde scrie că Solomon a fost „înţelept“ şi înainte de visul pe care l‑a avut. Trebuie să vă spun că n‑am luat niciunul nota promisă. Puţin supărat că n‑am citit cu atenţie, fratele Taloş ne‑a rugat să citim cu voce tare două versete din 1 Împăraţi: Fă după înţelepciunea ta şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se coboare în pace în locuinţa morţilor. (1 Împăraţi 2:6) Acum, tu să nu‑l laşi nepedepsit, căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să‑i cobori perii albi însângeraţi în locuinţa morţilor. (1 Împăraţi 2:9) David îl ştia bine pe Solomon… iar calificativul pe care îl dă el este suficient pentru cine vrea să înţeleagă. La această înzestrare naturală, Solomon a primit darul unei capacităţi supranaturale care l‑a făcut „cel mai înţelept“ dintre toţi pământenii care au trăit vreodată. Iată ce găsim scris despre el: La Gabaon, Domnul S‑a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i‑a zis: „Cere ce vrei să‑ţi dau.“ Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i‑ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i‑ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l‑ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească 18

Eclesiastul – chemarea veşniciei binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!“ Cererea aceasta a lui Solomon I-a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n‑a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.“ (1 Împăraţi 3:5‑12) Strănepotul lui Ahitofel şi fiul lui David a devenit astfel… fiul promisiunii: „Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău şi‑i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l‑am depărtat de la Saul, pe care l‑am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.“ (2 Samuel 7:12‑17) Deşi, ca vârstă, a fost cel de-al zecelea băiat al lui David, Solomon a fost ales să fie urmaşul lui la domnie. Ca să fie clar că nu este vorba despre un favoritism care ar urmări să o răsplătească cumva pe Bat- Şeba pentru nenorocirea pe care i‑o provocase împăratul, David explică alegerea divină cu ocazia procesului de întronare: David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii. Împăratul David s‑a sculat în picioare şi a zis: „Ascultaţi‑mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gând 19

Daniel Brânzei

să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru, şi mă pregăteam s‑o zidesc. Dar Dumnezeu mi‑a zis: «Să nu zideşti o casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sânge.» Domnul, Dumnezeul lui Israel, m‑a ales din toată casa tatălui meu, pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l‑a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales‑o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu pe mine m‑a pus să domnesc peste tot Israelul. Dintre toţi fiii mei, căci Domnul mi‑a dat mulţi fii, a ales pe fiul meu Solomon, ca să‑l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. El mi‑a zis: «Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile, căci l‑am ales ca fiu al Meu şi‑i voi fi Tată. Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rânduielilor Mele.» Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi‑vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi această bună ţară şi s‑o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi pe vecie. Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte-L pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte‑I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă‑L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă‑L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie. Vezi acum că Domnul te‑a ales ca să zideşti o Casă care să‑I slujească de locaş sfânt. Întăreşte‑te şi lucrează.“ (1 Cronici 28:1‑10) Ca autor al cărţii Eclesiastul, aceste două informaţii pe care le avem despre înţelepciunea lui Solomon sunt foarte importante. El a fost înţelept ca strănepot al lui Ahitofel şi cel mai înţelept din toată omenirea! Ce ştim despre această înţelepciune deosebită a lui? Aş vrea să vă atrag atenţia la două caracteristici. În primul rând, înţelepciunea lui n‑a fost raţională, ca a noastră, a tuturor, ci revelaţională. Una este 20