ALERTA! Credeţi că după Kyri-Putinizarea Ucrainei,vom scăpa de Papanizarea globalizarii?” Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam şi i -a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.„ (Luca 13/3-5); Astfel vom vedea cum arată lumea fără Dumnezeu (Rom.1/18-32), când omul, nu DOMNUL, se va “ocupa” şi de pulsul inimii, de asimilaţie, de produs ploi, respiraţie, diviziune celulară, de lumina soarelui, de anticorpi, de spălarea interioară, de mântuire şi de… celelalte bunătăţi dăruite gratis! În timp ce astfel îl răsplătim pe Dumnezeu, prima Fiară va bate palma cu a doua şi cu tot neamul lor de duhuri rele şi oameni nenăscuţi din nou-nepocăiţi (Ioan 8/44) ca să ajungă în groapa săpată pentru noi… “Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s’au săturat din carnea lor.” (Ap. 19/19-21)

Albert Einstein spunea ca: „Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait”…Mancăm surogat de miere, iar mierea noastră este vandută în alte țări; Citeva notiuni inedite despre polen si citeva tratamente cu acest „medicament”; Propolisul, un medicament miraculos, de Prof. Univ. Constantin Milică; Medicamentul vietii –  tezaur de vitamine si minerale; Mierea   …tratament naturist complet si complex; Mierea polifloră, aliment şi medicament dulce; Atentie la alimentele care-ti „mananca” din calciu! Ce boli risti? De ce sa fierbi lamaie in fiecare seara; Ce substante nocive se ascund in miezul de paine; Trei remedii pentru raceala;Ce beneficii pentru sanatate are vinul de soc; Cum se prepara tinctura de patlagina, leac pentru tuse, bronsita, enterocolite, hemoragii etcNu va fi nicio răpire secretă; Marea profeţie a Domnului nostrum-Bătălia Armaghedonului; Îndemn la veghere şi rugăciune; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma; Apocalipsa capitolul 7; Viziunea celor patru calareti (I); Apocalipsa, Capitolul 14:1-20 si Capitolul 16:1-21 de Walt Scott; Ce este bătălia de la Armaghedon în Biblie? Babilonul şi Armaghedonul; Ce reprezintă Armaghedonul? De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?Cum a fost răstignirea lui Isus diferită decât orice altă jertfă din Vechiul Testament? Fragmente – A.W. Tozer;  Un    Ultimatum si un Avertisment; Alin Lolos ––  Nu exista rock crestin, nu exista rap crestin, cum nu exista iluzionism crestin sau curvie crestina; Invazia iminentă a Israelului; Gog şi Magog; Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului-EŞECUL OMULUI,  de Zac Poonen; Cine sunt „proorocii mincinoși” ?Ce învață ei? și cum îi putem recunoaște? VIRUSUL IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS; Cine este fiara si cine i-a dat putere? Apocalipsa 17 – femeia, fiara, capetele, coarnele; 9 Semne Majore de identificare a fiarei – Dovezi / Fapte Biblice si Istorice (II); Curva cea mare șezând pe o fiară stracojie; Curva cea mare șezând pe o fiară stracojieDupa  ce una dintre cele  mai mari Statui  a  lui Vladimir Ilici Satan –  a fost ingropata-a (re)anviat…Statuia lui Lenin, dărâmată și decapitată la Kiev; Morţi şi manechine- Distrugerea statuilor…ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM- Gabriel Teodor GHERASIM; Mărturii despre torturi greu de imaginat din lagărele comuniste: „Voiau să ne ucidă viitorul, loveau numai în testicule“;„Ţipetele de moarte” ale planetelor care se dezintegrează – o altă teorie a emisiilor radio rapide; ~Puşcaş Cristina: „Ultimii supravieţuitori ai gulagului comunist“;Şerban Alexianu: „Guvernarea bolşevică a fost din nou instaurată în România, în decembrie 1989“;File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți ; ” STATUL ISRAEL este unica GARANȚIE pentru asigurarea viitorului poporului evreu „; ARMAGHEDONUL OLIGARHILOR; Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus? Ce spune o profeție evreiască veche de 300 de ani; Rusia spune că a testat cu succes racheta nucleară „Satan 2”…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6-1-1024x730.jpgPutin amenință din nou Occidentul; Japonia inovează în apărarea hipersonică. Program pentru detectarea rachetelor hipersonice cu ajutorul UAV-urilor; Ca si Trinitatea diabolica –idolatrii komunisti-kaghebisti aghezmuiesc oamenii cu false prorocii –demonii…Speculând latura spirituală a poporului rus, Putin se folosește de sărbătoarea Paștelui pentru a-și consolida ideologia; Președintele Ucrainei, imagini cu masacrul de la Bucha, în Parlamentul României: Peste 300 de oameni au fost torturați și uciși / Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic cei care dau ordine criminale… INVAZIA NOILOR NORMALI, de C.J. Jopkins… Sunt aici! Nu, nu plantele extraterestre din „Invazia jefuitorilor de trupuri”… (De rasul curcii sau…s.n.) DE LA BIOSECURITATE LA TOTALITARISM, de James ;Corbett;CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple; A-I PROTEJA PE OAMENI DE EI ÎNȘIȘI , de Theodore Dalrymple…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este rr.jpgComentariu: Putin şi umbrele lui Stalin…Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov; Un capitol din istorie care îl deranjează pe Putin: „Alianţa diavolilor“ sau colaborarea obscură dintre Hitler şi Stalin

 


 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gg.jpg

 

Nu va fi nicio răpire secretă; Marea profeţie a Domnului nostrum-Bătălia Armaghedonului; Îndemn la veghere şi rugăciune; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma; Apocalipsa capitolul 7; Viziunea celor patru calareti (I); Apocalipsa, Capitolul 14:1-20 si Capitolul 16:1-21 de Walt Scott; Ce este bătălia de la Armaghedon în Biblie? Babilonul şi Armaghedonul; Ce reprezintă Armaghedonul? De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?Cum a fost răstignirea lui Isus diferită decât orice altă jertfă din Vechiul Testament? Fragmente – A.W. Tozer;  Un    Ultimatum si un Avertisment; Alin Lolos ––  Nu exista rock crestin, nu exista rap crestin, cum nu exista iluzionism crestin sau curvie crestina; Invazia iminentă a Israelului; Gog şi Magog; Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului-EŞECUL OMULUI,  de Zac Poonen; Cine sunt „proorocii mincinoși” ?Ce învață ei? și cum îi putem recunoaște? VIRUSUL IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS; Cine este fiara si cine i-a dat putere? Apocalipsa 17 – femeia, fiara, capetele, coarnele; 9 Semne Majore de identificare a fiarei – Dovezi / Fapte Biblice si Istorice (II); Curva cea mare șezând pe o fiară stracojie’; Curva cea mare șezând pe o fiară stracojie

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

Inainte de a ocupa Tara Sfanta (ca sa faca “”dreptate””),zdrobeste Tara Evreului –UCRAINA…Invazia lui Gog, liderul Rusiei – studiu Apoc. #35 https://www.youtube.com/watch?v=2jHiavVeSBo

 

/////////////////////////////////////////////

 

Curva cea mare șezând pe o fiară stracojie

 

Autor: Szekely Carol 

 

https://www.resursecrestine.ro/studii/154363/curva-cea-mare-sezand-pe-o-fiara-stracojie

Versete de bază:”Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și a zis:Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari. Cu ea au curvit împărații pământului, și locuitorii pământului s-a îmbătat de vinul curviei ei. Și m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stracojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stracojiu, era împodobită cu aur,cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: Babilonul cel mare, mama curvelor și a spurcăciunilor pământului. Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus.Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Și îngerul mi-a zis: de ce te miri? Îți voi spune taina acestei femei și a fiarei care o poartă și care are cele șapte capete și cele zece coarne.Fiara pe care ai văzut-o era, și nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc și are să s ducă la pierzare. Și locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeiera lumii în cartea vieții, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este , și va veni.  Aici este mintea plină de înțelepciune. Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. Sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este,celălalt n-a venit încă, și când va veni, el va rămâne puțină vreme. Și fiara, care era , și nu mai este,  ea însăși este al optelea împărat, este din numărul celor șapte, și merge la pierzare.Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați, care n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu Fiara. Toți au același gând și dau Fiarei puterea și stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, deasemenea îi vor birui. Apoi mi-a zis: apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi.Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara vor urâ pe curvă, o vor pustii și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-i aducă la îndeplinire planul Lui:să se învoiască pe deplin și să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”(Apocalipsa 17:1-18)

 

 

 

În limbajul profețiilor din Scripturile  Sfinte cuvântul ”femeie” înseamnă o adunare, o cumunitate religioasă, o confesiune sau chiar o religie oarecare. Cel Atotputernic  trata poporul ales care îi slujea ca pe propria sa nevastă, Biserica creștină cea invizcibilă este Mireasa lui Hristos, iar confesiunile și religiile idolatre formează laolaltă Curva cea mare.(Isaia 54:6; 2Cor.11:2)

 

Cartea Apocalipsei conține o serie de descoperiri despre lucrurile viitoare, transmise de un înger sfânt din partea lui Dumnezeu-Tată și din partea lui Isus-Hristos.(Apoc.1:1) Ele privesc sfârșitul  actualei civilizații umaniste și liberale, care își exprimă  formal sau informal independența față de Creatorul revelat pe paginile Bibliei și în persoana Cuvântului întrupat, Isus din Nazaret.

 

Descoperirea judecatei Curvei celei mari vine din partea unuia dintre cei șapte îngeri care vărsaseră cele șapte pahare ale mâniei divine pe creația răsculată împotriva Creatorului. El s-a adresat astfel lui Ioan: ”Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari.”Însă, înainte de a trece la descrierea judecății ei, îngerul prezintă, în imagini sugestive, identitatea Curvei, anturajul său, culisele activitătii ei și sfîrlitul ei tragic. Îngerul aduce Curvei următoarea acuzație:”Cu ea au curvit împărații pământului,și locuitorii pământului s-a îmbătat de vinul curviei ei.” Așadar stricăciunea Curvei s-a extins asupra tuturor pătrurilor sociale, începând cu âmpăpații și sfârșind cu simplii locuitori ai planetei noastre. Ea răspândise atât prostituția trupească, cât și cea spirituală.

 

Deoarece prostituția trupească se datorează, de de-o parte,poftelor neînfrânate ale trupului, iar pe de altă parte, infidelității ca tresăsătură dominantă  a sufletului, nu pot scăpa de acest tip de prostituție decât cei ce sunt în stare să-și înfrâneze poftele și să se atașeză din toată inimă partenerului ales. Cât despre prostituția spirituală, ea este răspândită în rândul celor ce adoră și slujesc persoanele și lucrurile creată în locul Creatorului. Apostrofându-i pe idolatri, Pavel le-a și dat  o definiție:”S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit. Și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamnănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patrupicioare și târâtoare.De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimii lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slijit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci!Amin.”(Romani 1:22-25) Din acest pasaj reiese că idolatria merge mână-n mână cu dezmățul  trupesc, și deducem totodată că cei ce trăiesc în destrăbălare sunt idolatri.

 

Pavel a găsit de cuviință ca să-și încheie învățătura de mai sus cu o punere în gardă:”Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scrârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într- una care este împotriva firi;  tot astfel și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.”(Romani 1:26,27)Plata cuvenită o constituie bolile incurabile de tot felul ce îngrozesc pe  sodomiți.

 

Lui Ioan i s-a arătat o femeie șezând pe o fiară stracojie plină cu nume de hulă, având șapte capete și zece coarne. Femeia insăși era îmbrăcată în purpură și stracojiu, fiind împodobită cu aur, cu pietre scumpe și mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur  plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei.Pe frunte purta o inscripție tainică:Babilonul cel mare, mama curvelor și a spurcăciunilor pământului.

 

Această viziune asupra unor lucruri pur spirituale, invizibile ochilor carnali, are vocația să descopere  identitatea bisericii vizibile ce practică  idolatria. În esență, Curva cea mare este un duh invizibil ce pătrunde în trupurile celor ce slujesc idolilor ca să-și creeze un trup vizibil, precum și cei ce au fost adăpați de Duhul lui Hristos formează un singur trup, Biserica Creștină, Trupul lui Hristos. (1Cor.12:13)

 

În lumea duhurilor, Curva  are înfățișarea unei regine, fiind îmbrăcată în purpură și stracojiu și fiind împodobită cu aur, pietre scumpe și mărgăritare. Potirul de aur din mână,plin de necurățiile curviei ei, sugerează inclinația ei spre o beție pasională. Precum bețivii sunt legați de un consum neînfrânat de alcool, la fel și Curva se dedă fără frâu spurcăciunilor curviei sale. Inscipția de pe frunte ne trimite la epoca nașterii în trup a Prostituatei. Ea apăruse împreună cu Turnul din Babel, care marchează nașterea unei civilizații de oameni orgolioși, ce-și permit să se declare independenți de Creator.Apoi își mutase sediul  în diferite orașe din  Egipt, din Grecia etc.  ca în final să și-l fixeze în Roma.

 

Faptul că Prostituata apare călare pe o fiară stracojie cu șapte capete și zece coarne este plin de semnificații. Și Fiara este un duh  mai influent decât ”femeia” pe care o poartă. Cele șapte capete ale ei simbolizează resursele sale vitale crescute, dintre care inteligența desăvârșită, iar cele zece coarne arată  înalta sa autoritatea. Neîndoielnic, Fiara ridicându-se din Adânc  este un puternic  prinț al Întunericului. Numele de hulă pe care le poartă atestă apartenența sa la Satan.

 

În ciuda calității sale de regină călărind pe o fiară, Curva nu este stăpâna sa proprie. Ea este purtată după bunul plac al Fiarei pe care șade. Însă ele două își pun amprenta diabolică asupra vieții a milioanelor de oameni. Fiara reprezintă latura politică a stăpânirii, iar Prostituata, latura sa religioasă.

 

Ioan constată cu uimire că Femeia era îmbătată de sângele sfinților și de sângele ucenicilor lui Hristos.Unii comentatori iau această expresie numai  în accepțiunea că Femeia a chinuit și a omorât pe oamenii temători de Dumnezeu, care nu se lăsau duși de potopul desfrâului. Însă această semnificație figurată a expresiei o completez cu semnificația sa proprie. Curva cea mare își găsea și își găsește și actual plăcerea în vampirism. În unele organizații secrete făcând parte din trupul Prostituatei, cum este și francmasoneria , cei ce ating cele mai înalte grade de formare cunsumă regulat sânge omenesc. Și aceasta în ciuda faptului că Dumnezeu, prin Moise, a interzis ca sângele animalelor sacrificate să fie folosit ca aliment.(Genesa 9:4)Totodată a interzis și vărsarea sângelui omenesc.(Genesa 9:5)Însă rebelii fac totul contrar poruncilor divine. De aici se pot recunoaște.

 

Actele de rebeliune uimesc cu groază pe cei pioși. Deoarece Ioan se mira de faptul că Prostituata era îmbătată de sângele sfinților din vechime și de sângele ucenicilor lui Hristos, îngerul se hotărâ să-i explice taina Femeii și a Fiarei care o poartă.

 

Fiind duh rătăcitor care se întrupează din când în când, Fiara  apare și dispare în lumea noastră materială. Această idee, Ioan o exprimă în felul următor:”Fiara pe care ai văzut-o, era și nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc și are să se ducă la pierzare.”Fiara în calitatea sa de căpetenie satanică poate anima o împărăție întreagă pe pământ, dar se poate întrupa în același timp într-un anumit împărat. Să ne gândim numai la împăratul roman Nero, la führerul  german Hitler, la  Stalin și la sistemul închiziționar  al papalității de la Roma ce exterminase în masă  pe așa numiții ”eretici”. De fapt atunci, papa depășea ca autoritate orice împărat din Europa și-i umplea  pe toți  de groază. Așa lucrează duhul  de teroare al Fiarei care în vremurile din urmă se va întrupa în Anticrist.

 

Reapariția în vremea necazului celui mare  a acestui sistem oprimant  al papalității va umple cu mirare pe locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului. Însă cei care își au numele scris de la întemeierea lumii în cartea vieții nu se vor mira de apariția lui Anticrist și a sistemului său de opresiune.  Este trist însă faptul că mulți cercetători ai Bibliei nu cred că Dumnezeu a întocmit  lista celor mântuiți de păcat și de moarte,mai  înainte de întemeierea lumii.

 

A doua parte a textului nostru de comentat începe așa: ”Aici este mintea plină de înțelepciune”. Avem nevoie de minte și de înțelepciune ca să  distingem ce semnificație au cele șapte capete ale fiarei și cele zece coarne ale ei.

 

Îngerul explică lui Ioan că cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia.(Și orașul Roma este așezată pe șapte coline) Ele sunt totodată șapte  împărați dintre care cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă și, când va veni, va rămânea puțină vreme. ”Și Fiara, care era și nu mai este, ea însăși este al optelea împărat : este din numărul celor șapte, și merge la pierzare.” Aici avem a face cu un limbaj  ermetic  închis. Fiara face parte dintr-o pleiadă de șapte împărați dintre care cinci au căzut, curmânndu-li-se  viața. Al șaselea își exercită funcția, iar al șaptelea,care este însăși  Fiarea, rămână puțină vreme, ca să dispară și apoi să reapară ca al optelea împărat, detașat de cei șapte, și  sortit pieirii. Acest joc  este din partea Fiarei  o diversiune  care servește la umbrirea identității sale în fața lumii. Însă ea nu înșală decât pe cei ce n-au numele scris în cartea vieții Mielului.

 

Cele zece coarne sunt zece împărați de altă obârșie decăt cei șapte discutați anterior. Ei n-au primit încă împărăția, dar o vor primi timp de un ceas împreună cu Fiara. Deci acest ceas profetic reprezintă a doua perioadă de domnie a Fiarei, ca al optelea împărat, înfruntându-se cu Hristos la Meghido. (Apocalipsa :19:19,20; Ezechiel 38:18-23)

 

Cei zece împărați, reprezentați prin coarne, domnesc  împreună cu Fiara, având un singur gând:să dea  acesteia  puterea și stăpânirea lor. Ei realizează astfel o unitate quasi-perfectă în vederea războiului cu Mielul. Însă Mielul îi va birui cu sabia gurii sale,  și aleșii însoțind pe Miel  îi vor birui deasemenea.

 

Îngerul arată și o altă fațetă a Prostituatei, zugrăvind o femeie ce șade pe ape mari.Apoi ne dă și o explicație:”Apele pe care le-ai văzut, pe care șade Curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi.”Din această exprimare putem deduce că Prostituata își extinde influența asupra tuturor popoarelor,își crează fiice  în mijlocul tuturor națiunilor și triburilor. Nicio comunitate umană nu scapă de putrăziciunea ei.

 

Încă înainte de Armaghedon, când cei zece împărați și însăși Fiara vor fi nimiciți de Hristos și de suita Lui, acești împărați și Fiara(Anticristul) se vor umple de ură față de Curva cea mare și o vor pustii, carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc. Aceasta va fi deci soarta bisericii universale, inființată de papalitate în spiritul globalizării ce se impune tot mai mult  la ora actuală. Acum se pune întrebarea : Din ce pricină  cei zece și Fiara se întorc împotriva Curvei ca s-o nimicească? Răspunsul ni-l dă chiar îngerul:”Dumnezeu le-a pus în inimă să-l aducă la îndeplinire planul Lui.” Iată un aspect important al atotputerniciei divine. Ceatorul își pune propria sa intenție în inima creaturilor. Nu numai oamenii, ci chiar și îngerii decăzuți în frunte cu Satan sunt niște creaturi. Ei își au viața, mișcarea și ființa în Creator.(Fapte 17:28)Intenția de a nimici Curva cea mare, Dumnezeu a plantat-o în inima celor zece și în inima Fiarei. Însă, lucru uimitor, Dumnezeu poate determina chiar și pe vrăjmașii noștri să ne facă un bine, dacă căile noastre sunt plăcute Lui.(Prov.16:7)

 

În contrast cu Prostituata cea mare, Cuvântul Domnului ne vorbește  despre  și Mireasa Mielului, ferită de idolatrie și de spurcăciunile  adiecente. (Apoc.19:7,8)Hristos își va răpi Mireasa înainte de Marele Necaz al lui Iacov. ( Apoc.3:10; 1Tess.4:14-18) Adresându-se Bisericii din Corint, Pavel scrie următoarele cuvinte:”Căci sunt  gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.”(Tes.11:2) Da, Biserica lui Hristos este curată de idolatrie și de orice întinăciune a cărnii și  a duhului. Însă noțiunea de ”Casa lui Dumnezeu”  nu cuprinde numai Mireasa, ci și pe nunțași, care pot aparține Legii sau Harului, însă ceea ce îi leagă este credința în învierea morților.(Romani 4:16,17)Nu toți creștinii se învrednicesc să facă parte din Mireasă, însă mulți dintre ei vor avea harul să facă parte din alaiul de nuntă, potrivit principiului :” mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”.(Matei 20:16)

 

Este potrivit să încheiem prezenta medițatie cu o sentință:”Dar Hristos este credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Și Casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.”(Evrei 3:6)

 

                   Szekely Carol

 

 

/////////////////////////////////////////////

9 Semne Majore de identificare a fiarei – Dovezi / Fapte Biblice si Istorice (II)

 

 

Apoc. 13:5 – I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule. Si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.

 

Apoc. 13:3 – Unul din capetele ei parea ranit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecata. Si tot pamantul se mira dupa fiara.

 

Apoc. 13:7 – I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruie. Si i s-a dat stapanire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limba si peste orice neam.

 

Apoc. 13:18 – Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.

 

Papa face apel la o noua ordine mondiala: ,,Cetatea Vaticanului (AP) – Papa Ioan Paul al II-lea a facut un nou apel, in predica de Anul Nou tinuta joi, la.. crearea unei noi ordini mondiale, bazate pe respect pentru demnitatea umana si egalitate intre natiuni”. Joi 1 ianuarie 2004 Comunicat de presa: 9:21 AM EST (14.21 GMT).

 

,,Cea mai dominanta caracteristica a intregului sistem al AntiHristului – Noua Ordine Mondiala – este inselatoria flagranta. De fapt, autorii Noii Ordini Mondiale se mandresc cu inselatoriile lor planificate, pentru ca ei cred, cu aroganta care-i caracterizeaza, ca marea majoritate a populatiei lumii este prea stupida si lenesa pentru a sti ce este mai bine pentru ea. Numai Planificatorii Noii Ordini Mondiale stiu ce este mai bine pentru omenire si au stabilit ca-si pot atinge scopurile numai prin inselarea deliberata a maselor de saraci”. Bill Cooper, ,,Iata un cal palid”pagina 49.

 

  1. Biserica Romano-Catolica a condus fara indurare timp de 1260 de ani avand hegemonie absoluta asupra altor natiuni. Aceasta perioada are un punct de inceput clar si se sfarseste cu o ,,rana de moarte”: Biserica Romano-catolica a primit rana de moarte in 1798 cand Papa [Pius al VII-lea] a fost luat prizonier in Franta la ordinul lui Napoleon. ,,In 1798 Generalul Berthier si-a facut intrarea in Roma, a abolit guvernarea papala si a infiintat una seculara”. Enciclopedia Britannica, Editia 1941

 

Dupa ce am stabilit ca data de sfarsit a profetiei anul 1798, mergand inapoi 1260 de ani, ajungem la anul 538 d.Hr. Pentru ca papalitatea sa corespunda acestui semn de identificare, trebuie ca un eveniment important sa se fi petrecut in anul 538 d.Hr., care sa marcheze inceputul perioadei de 1260 de ani. Dovezile istorice ne dezvaluie ca in anul 533 d.Hr. imparatul roman Iustinian a recunoscut suprematia ecleziastica a papei drept ,,cap”al tuturor bisericilor din partea de est si de vest a Imperiului Roman. Totusi, abia in anul 538 d.Hr., cand papalitatea a fost eliberata efectiv de sub ultimul sau oponent arian, ostrogotii, (care in acea vreme stapaneau Italia), a putut papa sa apara in postura de figura centrala in Vest. Astfel, in anul 538 d.Hr. s-au stabilit bazele ascendentei treptate dar constante a papalitatii.

 

,,Vigilius… a urcat pe Scaunul Papal (538 d.Hr.) sub protectia militara a lui Belisarius”. Istoria Bisericii Crestine, vol. 3. pag 377 Pe masura ce puterea papalitatii crestea, aceasta ii subjuga nu numai pe adeptii sai, dar si pe conducatorii si regii Europei. In acest scop, papii au emis mai multe Bule Papale pentru a-si sustine autoritatea asupra regilor Europei: ,,Este datoria papalitatii sa tina sub ascultare regi si imparati”. J.H. Ignaz Dollinger, Papa si Conciliul, (Londra), pag. 35

 

,,Temeti-va deci de urgia si razbunarea noastra, pentru ca Isus Hristos ne-a desemnat pe noi [papii], cu propria Lui gura, drept judecatori supremi ai intregii omeniri si regii insisi se supun autoritatii noastre”. Papa Nicolae I-ul (858-867 d.Hr.) Prin Bula Papala data de Papa Grigorie al XI-lea, din anul 1372 d.Hr. si intitulata In Coena Domini, papa pronunta suprematia papala asupra intregii lumi crestine, atat seculare cat si religioase si ii excomunica pe toti cei care nu se supuneau papilor si care nu le plateau taxele. Aceasta Bula Papala a fost confirmata de papii care i-au urmat iar in anul 1568 d.Hr., Papa Pius al V-lea a facut legamant ca aceasta va ramane lege eterna. O demonstratie practica a afirmatiei de mai sus este reprezentata de tratamentul aplicat in anul 1077 d.Hr. de Papa Grigorie al VII-lea Regelui Henric al IV-lea, imparatul Germaniei. Cand comportamentul regelui a inceput sa dea impresia ca nu respecta autoritatea Papei, Papa l-a excomunicat si l-a detronat. Henric a decis sa faca pace cu papa si a trecut Alpii in miez de iarna, pentru a-si recunoaste vinovatia si a se spasi. Cand a ajuns la castelul Papei, Henric a fost lasat sa astepte permisiunea de a-l vedea pe papa in curtea exterioara, cu picioarele goale si capul descoperit, imbracat intr-o haina saracacioasa. Regele a trebuit sa posteasca trei zile si sa marturiseasca inainte ca Papa sa-i acorde iertarea. In prezent, aceasta pretentie de suprematie asupra liderilor lumii continua sa fie sustinuta de papalitate.           

 

,,Sfantul Scaun [papalitatea de la Roma] nu este judecat de nimeni. Este dreptul Pontifului Roman insusi sa-i judece singur… pe cei ce detin cele mai inalte functii de conducere in stat… Impotriva unei decizii sau decret al Pontifului Roman nu se poate face nici apel nici recurs”. (Presa Paulina, 1985) pag. 951, 271

 

  1. Biserica Romano-Catolica i-a persecutat pe crestini intr-o perioada de 1260 de ani. In aceasta perioada o istoriei (cunoscuta si sub numele de Evul Mediu), Biserica Romano-Catolica a exercitat o puternica dominatie asupra Europei si fiecarui cetatean i s-a impus sa devina romano-catolic. Tot ceea nu reprezenta o totala supunere fata de papa era pedepsit prin tortura sau moarte. Acest lucru a facut ca sistemul Romano-Catolic sa devina unul din cele mai oprimante sisteme religioase cunoscute vreodata in lume, conform lucrarii Loctiitorii lui Hristos: Fata Neagra a papalitatii, de Peter de la Rosa, pag. 180

 

,,Din cauza marturisirii unei credinte contrare Bisericii Romei, istoria a inregistrat martiriul a peste o suta de milioane de oameni„. Scurte Lecturi din Biblie. pag. 16

 

,,Ar trebui sa clasam Inchizitia… in randul celor mai negre pete din istoria omenirii”. Will Durant, Istoria Civilizatiilor, vol. 4, pag. 78 

 

,,Faptul ca Biserica Romei a varsat mai mult sange nevinovat decat orice alta institutie care e existat vreodata in lume nu va fi contestat de nici un Protestant bun cunoscator al istoriei. Este imposibil ca cineva sa-si poata forma o imagine completa asupra multimii victimelor sale si este aproape sigur ca puterea imaginatiei nu poate intelege pe deplin suferintele acestora”. W.E.H. Leeky, Istoria Ascensiunii si Influentei Spiritului Ratiunii in Europa, vol. 2:32, editia 1910 In Enciclopedia Catolica, vol. 12, pag. 266, cititorul va gasi un lung articol care descrie autoritatea Bisericii Romano-Catolice in pedepsirea ,,ereticilor” a caror singura vina era ca erau crestini fideli scripturilor biblice.

 

  1. Biserica Romano-Catolica se va vindeca de ,,rana de moarte” complet si intreaga lume va fi in admiratie: Cand Papa Pius al VI-lea a murit in captivitate in Franta in anul 1799, lumea se astepta la sfarsitul Bisericii Romano-Catolice. Si totusi, Dumnezeu ne-a spus cu circa 2000 de ani in urma ca fiara se va vindeca de rana de moarte. Iata cum descria The New York Times vindecarea fiarei, papalitatea: ,,RANA MORTALA VINDECATA: Roma, 7 iunie – Incepand din aceasta dimineata, ora 11.00, in lume a aparut un nou Stat suveran independent. La ora mentionata, Premierul Mussolini… a schimbat cu Cardinalul Gasparri, Secretarul de Stat al Papei, reprezentandu-l pe Papa Pius al XI-lea, documentele de ratificare a tratatelor semnate la Palatul Lateran in 11 februarie. Prin acest simplu act, se naste Statul suveran independent Cetatea Vaticanului”. New York, 7 iulie, 1929 Publicatia The San Francisco Chronicle anunta ,,insanatosirea” papalitatii astfel: ,,Mussolini si Gasparri (Cardinalul) semneaza Pactul istoric… si Vindeca Rana ce dateaza de multi ani”. The San Francisco Chronicle, 7 iulie 1929 Oare lumea de astazi ,,este in admiratie” fata de papalitate, asa cum a prezis Biblia?

 

,,Cea mai buna cale de a-l cinsti pe Papa Ioan Paul al II-lea, cu adevarat una din marile personalitati ale lumii, este de a-i prelua invatatura cu toata seriozitatea; de a-i asculta spusele si de a pune in practica, aici in America, invatatura si spusele sale. Aceasta este provocarea pe care trebuie sa o acceptam”. Presedintele George W. Bush, 21 martie 2001  ,,Papa Ioan Paul al II-lea este unul dintre cei mai mari lideri morali si spirituali ai acestui secol”. Billy Graham in The Saturday Evening Post ian-feb 1980 ,,Il admir extraordinar de mult pe Papa Ioan XXIII-lea. Simt ca el a adus lumii o noua era”. Billy Graham, Chicago Tribune, 8 iunie 1963 ,,Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat in spaniola o mesa in aer liber pentru peste un milion de oameni din Mexico City”.  The New York Times, 25 ianuarie 1999

 

,,Miercuri seara in timp ce Sfantul Parinte pasea alaturi de Vicepresedintele Gore pe pista aeroportului… pentru a se imbarca in aeronava ,,Shepherd I” pentru a reveni la Roma, oamenii plangeau, fluturau batiste si strigau ,,Ioan Paul al II-lea, te iubim!” … A fost o vizita scurta dar foarte emotionanta si importanta a Papei la St. Louis”. 28 ianuarie 1999 (EWT News)

 

,,Nu este nici o indoiala ca Paul al VI-lea, impreuna cu Ioan al XXIII-lea si Ioan Paul al II-lea vor ramane in memorie ca cei trei mari Papi al Pacii, pionieri ai unei transcendente majore a Bisericii Catolice in Noua Era”. Robert Muller, fost Asistent al Secretarului General ONU 

 

 

 

  1. Biserica Romano-Catolica poarta misteriosul numar 666: Titlul oficial al Papei este ,,Vicarius Filii Dei” care, tradus inseamna ,,Reprezentantul Fiului lui Dumnezeu pe pamant” . Pentru a confirma aceasta afirmatie, publicatia catolica Our Sunday Visitor din 18 aprilie 1915 scria: ,,Literele gravate pe Mitra Papala sunt urmatoarele: <Vicarius Filii Dei>” . Avand in vedere ca in latina anumite litere au valoare numerica, nu trebuie decat sa le adunam pentru a obtine 666.

 

9 Semne Majore de identificare a fiarei – Dovezi / Fapte Biblice si Istorice (II)

 

////////////////////////////////////////////

 

Apocalipsa 17 – femeia, fiara, capetele, coarnele

 

 CHRISTIAN SALCIANU

 

Cine sunt cei 7+1 împărați din Apocalipsa 17? Sunt regi, împărați, papi, imperii? (Și eventual, dacă poți, în contextul acesta, menționa succint și despre femeia în purpuriu: fiara din apă, fiara din pământ…). Mulțumesc.

Mulțumesc și eu de întrebare. Știi tu mai multe, altfel nu aduceai în discuție „papii” 🙂 Am auzit și eu tentativa de interpretare conform căreia împărații din acest text sunt papii, și, numărați de la o anumită dată, mai pe sărite (!), ar fi, pasă-mi-te, cam gata, adică… actualul papă e ultimul. Așadar, sfârșitul lumii e mai aproape decât planurile de pensionare ale pontifului Francisc… (Rămâne între noi, așa au zis și de Benedict, numărând cum să le dea mai bine.)

 

Hai să vedem cu ochii noștri ce spune textul, înainte de a-l citi cu ochelarii altcuiva. Te sfătuiesc să îți iei Biblia și un creion, ca să subliniezi câteva lucruri pentru a face conexiunile mai ușor. (Știi și Apocalipsa 13, că altfel nu spuneai de fiara din pământ, de fiara din apă…)

 

Personajele principale ale capitolului 17 sunt două:

 

o femeie cu o reputație îndoielnică (curvă – nu de sex e vorba, ci de relații nepotrivite, amestecul de religie cu politică și viceversa)

o fiară cu trăsături impresionante – șapte capete, zece coarne etc.

Merită să păstrăm clar această deosebire, fără să amestecăm trăsăturile personajelor, fără să le suprapunem – femeia călărește fiara, nu e fiara. În același timp păstrăm în minte faptul că cine se aseamănă se adună, cele două au multe în comun și în ținte.

 

Întrebarea ta are însă de-a face cu planul secund, care ține de descrierea fiarei (capete, coarne…). De aceea e mai bine ca, înainte de a putea analiza detaliul, să avem contextul, imaginea de ansamblu.

 

Personajele

Ce știm despre fiecare dintre aceste două personaje, la prima citire a textului?

 

Femeia este curva cea mare, care are relații ilegitime cu împărații pământului, care stă pe ape mari (popoare), îmbrăcată în culori împărătești și purtând podoabe impresionante. În mână are un potir plin de necurății cu care îi îmbată pe oameni, iar pe frunte are o etichetă fără echivoc: „Babilonul cel mare”. Este într-o stare de ebrietate, dată nu de alcool, ci de sângele urmașilor lui Isus. Acest ultim aspect ne arată că avem de-a face cu un personaj colectiv, instituțional, ce se împotrivește lui Isus și credincioșilor Lui.

 

Fiara este un animal aparte, fără a-i fi identificat soiul – are culoare stacojie, nume de hulă (deci pretenții tot din sfera religioasă), are o conformație ciudată, nenaturală, cu mai multe capete și cu un număr mai mare de coarne. Este evident o creatură ce nu poartă marca lui Dumnezeu, și ne aduce aminte mai mult de balaurul din Apocalipsa 12 sau de fiara din mare din Apocalipsa 13 cu care împărtășește o serie de trăsături (culoare, șapte capete, zece coarne, etc.).

 

Ioan se uimește când o vede pe femeia beată – ultima femeie pe care o văzuse fusese în Apocalipsa 12, dar acolo era totul alb, curat, stele, soare, lună, nu sânge, stacojiu și balauri. Îngerul îi atrage atenția că va urma explicația viziunii:

 

Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne. (v. 7)

 

Restul capitolului este deci explicația. Acolo ne concentrăm.

 

Ia de citește.

 

Dacă ești ca mine, ai fi așteptat poate o explicație mai clară, cam cum avem în Daniel 7:17-18, unde spune clar: “cele patru fiare sunt patru împărați/imperii din cadrul istoriei lumii, dar la finalul ei sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția…” Ei bine, aici explicația e mai degrabă o adăugare de detalii (zoom in), cu mai multe puncte de reper, și totuși o provocare de a cerceta mai departe, cu o minte plină de înțelepciune (v. 9). Hai să revedem!

 

Taina fiarei

„Fiara pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare” (v. 8). Înțelegem că personajul acesta este o entitate a cărei existență se întinde pe mult timp, care suferă o moarte undeva pe parcurs: era, nu mai este, se va ridica. (Re)nașterea ei este din Adânc (vezi și descrierea din 11:7), al cărui manager e Satana (vezi 9:11), și sfârșitul ei este menționat ca o dispariție pentru totdeauna, în același ton luciferic.

 

Ideea de trecut-prezent-viitor, „era, nu este, va veni” e repetată în partea a doua a versetului, și reapare, pentru a treia oară, în versetul 11. Dacă nu este subliniată aici o existență fragmentată, atunci sigur este o marcă specifică, accentuată prin repetare, și care vine în contrast cu imaginea lui Dumnezeu (Cel ce este, era și vine – vezi 1:4 sau 1:8). Simțim că este și o caricatură a învierii lui Isus. Reapariția fiarei este pricina de uimire a oamenilor, care sunt fascinați de o așa putere de revenire la viață. Parcă am mai citit undeva despre o rană de moarte dată unei fiare, despre vindecarea ei și forța uimitoare de mai apoi, despre uimirea oamenilor în fața unei asemenea reveniri pe scena mondială (vezi Apocalipsa 13:3).

 

Exprimarea din perspectiva trecerii timpului poate fi văzută deci aici ca una generică, și abia mai jos, la împărați, specificându-se exact că unii împărați au fost (trecut), altul este (prezent), altul nu a venit încă (viitor).

 

Simbolurile

Mai departe explicația e succintă: 7 capete = 7 munți (pe care șade femeia). Dintr-o altă perspectivă, dată de același înger, 7 capete = 7 împărați.

 

Pot fi șapte munți, și atunci mergem cu gândul la o descriere literală, geografică – și ne putem gândi imediat la care cetate e așezată pe șapte coline… Pentru unii e Roma. Pentru alții e Iașiul 🙂 Hai să nu mergem pe pista aceasta. În Biblie muntele este un simbol al cetății, al puterii, al centrului de comandă (și Satana voia să urce muntele lui Dumnezeu, vezi Isaia 14 și Ezechiel 28). Dacă îi vedem ca șapte împărați, citim mai departe o anume etapizare a domniei lor, care ne duce cu gândul spre aceleași trei faze – trecut, prezent și viitor.

 

Cinci împărați au fost (sunt la trecut pentru vremea lui Ioan),

unul este (în timpul lui Ioan),

și cel de-al șaptelea n-a venit încă (e în viitor față de Ioan).

Interesant, când avea să apară acest al șaptelea, nu avea să stea multă vreme. Încă o dată înțelegem că fiara are o viață extinsă pe o perioadă mare de timp, în care împărați/imperii se ridică, apoi cad, o existență începută înainte de Ioan, și continuată după el…

 

Un alt aspect interesant este că și fiara este un împărat. Ceea ce demonstrează că nu e vorba de un om, ci de o împărăție – astăzi am spune o „putere mondială”. Aflăm că este al optulea împărat, dar că e din numărul celor șapte. Cum adică? Este ca și cum am spune: vezi cei 7 împărați? Uite, cinci au trecut, unul este, și altul va veni. Iar unul dintre primii șapte va reapărea la finalul seriei și va fi al optulea. Dar nu uita, de fapt e tot unul dintre primii. Era mort, dar a’nviat. (Evident, nu e vorba de oameni – papi, împărați – care să se cloneze, ci de instituții, puteri.)

 

Desigur, ilustratorul divin putea să facă o fiară cu opt capete și rezolva situația mai ușor. Dar realitatea e mai complexă decât pare – în unele imperii puterile s-au amestecat (mezii cu persanii; fierul cu lutul), în altele s-au metamorfozat (fierul din picioare devine fier amestecat cu lutul, ca pamântul pe care stătea). Concret, fiara poate fi identificată atât de ușor după capetele ei, încât ori că te uiți la ea ori te uiți la un cap anume, vezi același lucru.

 

Să nu uităm că în peisaj mai sunt și 10 coarne. Din nou explicația e succintă: 10 coarne = 10 împărați. Lor le aparține viitorul. Din vremea lui Ioan se vedea că acești împărați „n-au primit încă împărăția”. Aici nu e vorba de imperii, ci de mai mulți împărați care împărățesc simultan. Textul spune că, atunci când urmau să primească puterea, nu aveau să stăpânească prea mult – un ceas. (Parcă e Belșațar în Daniel 5, care nu știa că va mai domni doar câteva clipe.) Acești împărați vor domni împreună cu fiara, dar de fapt îi vor da ei domnia lor. Fiara e în tot și în toate, se identifică deopotrivă cu capetele și cu coarnele.

 

Oricine ar fi acești împărați (coarne, capete, fiara), ei se luptă cu Isus Hristos. Și pierd în fața împărăției lui Hristos. Parcă citesc din Daniel 2:44

 

„Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.”

 

Explicația îngerului continuă, revenind la personajul „femeia”. Un detaliu care a fost menționat la început, dar neexplicat, este acum reluat: apele = noroade, gloate, neamuri și limbi. Este același public-țintă ca și al celor trei solii îngerești (Apocalipsa 14).

 

La finalul capitolului mai aflăm o serie de indicii: femeia = cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului. Tot capitolul 18 vorbește despre căderea Babilonului. Poporul lui Dumnezeu este chemat afară din Babilon! (18:4) E greu de crezut deci că Babilonul este o metropolă anume, simbolul este mai degrabă pentru întreaga lume care se opune lui Dumnezeu. Iar ieșirea nu e trecerea unei granițe concrete, ci părăsirea unei filosofii de viață cu marca lumii acesteia și acceptarea Evangheliei lui Dumnezeu.

 

Undeva la finalul istoriei, va fi o implozie în tabăra lui Satana, când femeia va fi doborâtă din poziția ei, când coarnele și fiara o vor urî… (v. 16), va fi mâncată de fiară și arse în foc rămășițele ei.

 

Să revedem identificarea simbolurilor:

 

Femeia = Babilonul, un sistem religios mondial de conducere și control al lumii prin mai multe mijloace (relații politice, comerciale, religioase – vezi capitolul 18), un sistem apostat, persecutor al poporului lui Dumnezeu.

Fiara = sistem mondial politic, administrativ și militar de conducere, condus de Satana, împotriva lui Dumnezeu, un sistem care susține femeia ce-l călărește

Capete = imperii mondiale, succesive prin care fiara a condus lumea

Coarne = împărați / lideri politici din momentele finale ale istoriei (să le zicem G10?)

Cine e ultimul împărat?

Revenind acum la întrebarea ta, cine sunt cei șapte plus unu împărați, reluăm textul.

 

Cinci împărați au fost (sunt la trecut pentru vremea lui Ioan),

unul este (în timpul lui Ioan),

și cel de-al șaptelea n-a venit încă (e în viitor față de Ioan).

Dacă cel de-al șaselea ERA pe vremea lui Ioan, atunci orice lider mondial actual, orice papă sau putere actuală NU reprezintă vreunul din primii șase împărați descriși aici. Uită interpretarea aia!…

 

Dacă rămânem la text, Ioan trăia în vremea celui de-al șaselea. Pe vremea lui Ioan era la putere Roma. Așadar, de la ea înapoi în istorie mergem cu alte cinci imperii. Și după ea căutăm un al șaptelea împărat – o putere mondială. Iar apoi revenirea unuia dintre cei șapte, ca un al optulea.

 

Imperiile dinaintea Romei ar (putea) fi: Grecia, Medo-Persia, Babilonul, Asiria, Egiptul. Fiecare dintre acestea apare în Scriptură ca puteri cu care poporul lui Dumnezeu sau îngerii lui Dumnezeu au avut de luptat. Egiptul a fost menționat de Dumnezeu încă din vremea lui Avraam ca un loc unde sămânța patriarhului avea să fie chinuită. Asiria a distrus regatul de nord, Israelul, cu toate semințiile lui. Babilonul a finalizat distrugerea a ce mai rămăsese, Iuda și Ierusalimul. Oricine citește Daniel capitolul 10 vede o bătălie a îngerilor lui Dumnezeu cu prinții persani și greci. Roma, de la Irod la Nero și mai departe a chinuit pe Isus, pe poporul lui Dumnezeu, evrei și mai târziu creștini.

 

Același punct de reper concret pentru trecut – capul al 6-lea este Roma – devine foarte important și pentru calculele viitorului.

 

Dacă citim 2 Tesaloniceni 2 („micul apocalips al lui Pavel”), vedem că și Pavel era conștient de acest lucru și le predase ucenicilor lui un astfel de… seminar de profeție. Astfel, el le spune că ziua Domnului nu va veni înainte să vină „lepădarea de credință”. (Oare vedem aici că Pavel profetiza o evanghelizare mondială și apoi o lepădare a credinței / o împotrivire mondială față de credința adevărată?) Pavel vorbește despre un viitor sistem mondial religios apostat. Și apoi le spune că acel sistem va veni cu siguranță – mai ales că era deja „under construction” -, doar că mai era ceva ce-l ținea în loc.

 

Ce-l ținea în loc? Nu putea spune tare: fraților, întâi trebuie să cadă Roma! L-ar fi arestat imediat. Nici să spună că împăratul “se face sectant” (pardon, creștin). Nu l-ar fi crezut nimeni. Așa că o spune mai cu taină, pentru care trebuie „minte cu înțelepciune”: fraților, după Roma pagână, persecutoare a poporului lui Dumnezeu (nu uităm că în vremea romană a fost răstignit Isus, că în vremea aceea ei înșiși erau persecutați), are să vină o altă putere, o Romă creștină, care va apostazia, și care în final se va metamorfoza ca un Antihrist.

 

Nu-i așa că e de mirare? Da, de-aia s-a mirat și Ioan, minune mare…

 

Răspuns final: Cel de-al șaptelea împărat este Roma în manifestarea ei politică, puterea creștină (apostaziată), care a condus lumea secole de-a rândul, de la căderea Romei imperiale până la finalul Evului Mediu.

 

(Istoric vorbind nu ai alt împărat care să împlinească toate detaliile profeției la punctul acesta.)

 

Ce va fi mai departe?

 

Cine va fi și când va apărea al optulea împărat?

 

Trecând apogeul puterii ei, care a fost întunericul Evului Mediu, fiara va primi o rană de moarte. Istoria a confirmat profeția – unul din capetele ei, acesta, al șaptelea, a fost lovit (Apocalipsa 13). Știm ce a însemnat arestarea papei de către generalul lui Napoleon – breaking news, de fapt… breaking history.

 

Revenirea miraculoasă a fiarei, în forță, în postura de al optulea împărat, se va face mai târziu, la vremea sfârșitului. Personal cred că trăim în perioada de revenire a ei, când se fac pași mici dar siguri spre învierea unui sistem politic-militar-informațional care să controleze întreaga lume. El va fi călărit la propriu (e o imagine plastică) de o putere religioasă care-l va mâna cum va dori ea.

 

Câțiva pași mici dar uriași… asta așa, ca să revin la niște papi sau lideri mondiali monitorizați de zor de unii. Dacă citești istoria vezi cum Mussolini a reînviat statul papal – Vaticanul. Astăzi are miniștri, ambasadori… Dacă citești ediția din februarie 1992 a revistei Time vezi cum papa și președintele american au pus la cale căderea comunismului. Dacă vezi cum se închină lideri religioși actuali înaintea papei, poți să-ți imaginezi cum va fi când liderii politici vor face același lucru. Deocamdată un titlu de ziar precum „Președinți îngenunchează și se roagă înaintea papei” sună ireal. Dar a fost istorie, la moartea lui Ioan Paul al II-lea. Ce va fi când o vor face în timpul vieții unui pontif? La comanda lui!

 

Hai să rămânem veghetori. Nu cu ochii la fiare, ci la Miel. La fiare mai tragem așa, cu coada ochiului 😉

 

P.S. Fă-ți timp să citești cartea “Marea luptă” (Tragedia veacurilor) și vei vedea acolo istoria marii lupte între poporul lui Dumnezeu și capetele fiarei, pe numele lor din Apocalipsa 17 – împărații Antihrist al VI-lea, Antihrist al VII-lea și Antihrist al VIII-lea ai acestei profeții.

Apocalipsa 17 – femeia, fiara, capetele, coarnele

//////////////////////////////////////////////

 

Cine este fiara si cine i-a dat putere?

 

 

Am vazut în prelegerea trecuta cum inspiratia divina ne-a zugravit în capitolul 13 o fiara, o fiara nespus de hidoasa, o combinatie de elemente foarte semnificative care apartineau altor trei fiare: leu, urs si leopard. Aceste trei fiare sînt de fapt fiarele prin care inspiratia divina a vrut sa-i înfatiseze proorocului Daniel cu multe secole înainte de apostolul Ioan natura si caracterul marilor imperii mondiale ale lumii prin care Satana vroia sa lucreze la nimicirea poporului lui Dumnezeu.

Si aceste trei imperii au fost Babilonia, Medo-Persia si Grecia. Dar atît în cartea lui Daniel cît si în Apocalipsa mai apare si aceasta a patra fiara despre care citim în Apocalipsa 13,2 ca „Satana i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o mare stapînire”. Aceasta este fiara prin care Satana a lucrat si va continua sa lucreze pîna la încheierea timpului. Ea este, daca vreti, paravanul, camuflajul lui Satana si în realitate unealta lui preferata. Aceasta fiara reprezinta cel de al patrulea imperiu mondial, Imperiul Roman, atît în faza lui imperiala cît si în faza lui papala.

Despre aceasta fiara, atît proorocul Daniel cît si apostolul Ioan spun în esenta aceleasi lucruri cînd o descriu, însa, interesant este faptul ca apostolul Ioan atunci cînd descrie la începutul capitolului 12 pe Satana, pe balaurul, vrajmasul lui Iisus si al adevaratei Sale biserici, si apoi, în capitolul 13 pe fiara, stabileste între balaur si fiara niste asemanari. Atît balaurul cît si fiara au zece coarne si sapte capete si aceeasi ura contra lui Dumnezeu si contra sfintilor Sai credinciosi.

Fara nici o discutie ca între a patra fiara si Satana este o relatie foarte strînsa. Evident ca planurile criminale ale lui Satana nu au cunoscut succesul scontat de el prin celelalte trei fiare de mai înainte, de aceea acum, în cea de a patra fiara el a investit totul – puterea lui, scaunul lui de domnie si o mare stapînire. Dar Imperiul Roman de altadata care parea ca s-a stins odata cu invazia popoarelor barbare venite dinspre rasarit a continuat sub ceea ce istoria avea sa comnsemneze ca fiind Imperiul Romei papale.

În prelegerea trecuta, pentru cei interesati am aratat cum a avut loc aceasta trecere de la Roma imperiala la Roma papala. Aparent, toate au fost un fel de joc al istoriei, un fel de concurs de împrejurari, un fel de conjunctura, însa nu uitati ca în spatele acelei fiare statea marele maestru al raului, Satana. În aceasta privinta a trecerii de la Roma imperiala la Roma papala, se pare ca profetia din capitolul 7 din cartea lui Daniel este mai deslusita. Ea arata ca, la un moment dat, din rîndul celor zece coarne ale celei de a patra fiare s-a ridicat un corn mic care a crescut putin cîte putin, nespus de mult pîna cînd a ajuns mai mare decît toate celelalte coarne si a smuls trei din cele zece. Observati ca din rîndul celor zece coarne a iesit acel corn mic si acest corn mic se afla pe capul aceleiasi fiare. Dar în spatele acestor manevre pur istorice, militare si politice era Satana.

Vorbind despre aceasta trecere de la puterea pagîna imperiala a Romei de altadata, la puterea politico religioasa a Romei papale, James Conry, un autor catolic a scris în articolul intitulat „Doua Rome”, publicat în The American Catholic Quarterly Review din aprilie 1911, la pagina 194, urmatoarele (notati va rog cu atentie, sînt declaratiile unui catolic, care apar într-o revista catolica de prestigiu): „Cu multe veacuri în urma cînd Roma, datorita neglijentei împaratilor de apus a fost lasata la bunul plac al hoardelor barbare, locuitorii Romei si-au întors privirea spre altcineva pentru ajutor si protectie, si i-a cerut acestuia sa stapîneasca peste ei.

Si astfel a început suveranitatea politica, civila a papilor. Urcînd în umilinta treptele spre tronul cezarilor, vicarul lui Hristos a pus mîna pe sceptrul în fata caruia împaratii si regii Romei aveau sa se închine plini de respect timp de veacuri”. Daca ati urmarit citatul cu atentie ati putut trage o concluzie clara si dreapta. De la primul papa care s-a instalat pe tronul Romei, în anul 538 si pîna azi, cu actualul papa, adevaratul scaun al papei a fost si este vechiul scaun al Romei pagîne.

Roma pagîna i-a dat Romei papale scaunul ei, dar în realitate Satana a dat fiarei puterea si scaunul ei de domnie. Fara îndoiala ca aceste afirmatii daca vor fi auzite de urechile unui frate crestin catolic vor provoca niste reactii foarte negative, vor tulbura si vor rani niste sentimente, niste convingeri deosebit de scumpe. Desigur ca nimeni nu ar accepta cu placere ca asemenea afirmatii sa fie asezate în contul bisericii sale. Numai ca aceste afirmatii vedem bine ca sînt facute de profetie, sînt verificate de istorie si sînt acceptate ca fiind niste adevaruri istorice chiar si de persoane influente din biserica Catolica.

În ce ma priveste doresc sa asigur pe oricare dintre cititori ca eu am cultivat si am promovat totdeauna un respect deosebit fata de toti crestinii seriosi si credinciosi cu adevarat indiferent de numele bisericii în care sînt membri. Dar, pe de alta parte, eu cred ca daca este cazul sa oferim un adevar, sa acceptam un adevar si sa-l aparam, ceea ce are suprema importanta nu este numele bisericii care va fi afectata de acel adevar ci adevarul în sine, la care trebuie sa luam cu totii seama. Stînd de vorba cu multi crestini sinceri asupra acestui subiect, chiar necatolici fiind, acestia s-au aratat foarte interesati sa primeasca raspuns la o întrebare care evident, nu le da pace. Iata întrebarea lor: „Vedeti, toata lumea de azi priveste spre papa de la Roma cu ochi plini de interes, cu respect, cu apreciere.

Cum puteti dovedi cu Scriptura ca fiara din Apocalipsa 13 este chiar papalitatea de iari si de azi?” Trebuie sa va marturisesc ca la o asemenea întrebare n-as fi putut raspunde daca afirmatiile profetiei biblice nu mi-ar fi venit în ajutor. Eu am socotit lucrurile astfel: Daca profetiile din Daniel si Apocalipsa ne duc spre o aceeasi concluzie, atunci tot aceste profetii ar trebui sa ne ofere elementele necesare pentru o corecta identificare a fiarei.

Va invit pentru aceasta sa verificati împreuna cu mine profetia si sa trageti concluziile care se cuvin. De pilda, în capitolul 13 din Apocalipsa, la versetul 3 citim: „Si tot pamîntul se mira dupa fiara”. Ce va spun aceste cuvinte? Nu-i asa ca fiara reprezinta o putere mondiala asupra careia sînt îndreptati toti ochii lumii de azi? De fapt acesta a fost rolul mult placut al bisericii Catolice dintotdeauna – sa fie în centrul atentiei lumii, sa primeasca onorurile lumii, sa dispuna de dreptul de a împarti ea favorurile, de a fi la masa tratativelor cu marile puteri.

De curînd am gasit o carte extrem de interesanta, de actualitate si plina de fapte. Numele ei este semnificativ: Moscova, Washington, Vatican. Ideea cartii, bazata pe fapte reale, desigur ca nu a placut bisericii Catolice, drept pentru care sfîntul scaun papal a interzis circulatia acestei carti în rîndul bisericii catolice, trecînd-o pe lista neagra. Cartea vorbeste despre rolul politic pe care biserica Romano-Catolica l-a jucat si prefera sa-l joace între cele doua superputeri. Roma, cu cele peste 80 milioane de adepti, desigur ca reprezinta o forta mult rîvnita, atît de Moscova cît si de Washington.

A fost o vreme cînd „mingea” sa sa zicem asa, s-a jucat pe terenul Moscovei, pe tronul papal tinînd mîna pe sceptru un papa pro-sovietic. Dupa cîteva eliminari subtile, misterioase, de papi, din ultima vreme, se pare ca azi balonul se joaca pe terenul Washingtonului. Dar, oricum, ramîne un adevar simplu si clar ca tot pamîntul s-a mirat si va continua sa ramîna plin de uimire privind spre aceasta fiara plina de putere si stapînire. Unde se va opri aceasta foame si goana dupa influenta si putere?

Daca vreti, coborîti putin privirea pe textul capitolului 13, cinci versete mai jos, la versetul 8 si cititi ce scrie: „Si toti locuitorii pamîntului i se vor închina„. Desigur ca mai departe versetul arata clar ca vor fi si exceptii. Toti se vor închina, însa cu exceptia acelora al caror nume a fost scris în cartea vietii Mielului. Aceasta înseamna ca oamenii nu se vor mai juca la nesfîrsit de-a baba oarba cu chestiunea închinarii si a slujirii. Lucrurile se vor pune deosebit de clar si de frontal: ori cu Mielul, ori cu fiara. Ori esti scris între adevaratii urmasi ai Mielului, ori înregistrat între cei ce se mira si apoi se închina fiarei.

Dar sa ne întoarcem acum la versetul 5 pentru a continua investigatia noastra. Cuvîntul din acest verset ne spune despre fiara astfel: „I s-a dat o gura care vorbea vorbe mari si hule”. Versetul 6 cauta sa precizeze care era tinta hulelor fiarei. Aceasta tinta era Dumnezeu. „Ea si-a deschis gura„, ne spune versetul 6, „si a început sa rosteasca hule împotriva lui Dumnezeu, sa-I huleasca numele, cortul si pe cei ce locuiesc în cer”. Fiara s-a asezat pe tronul cezarilor ca o putere politica în lumea de ieri si de azi, dar gura fiarei racneste hule nu împotriva oamenilor ci împotriva lui Dumnezeu aratînd prin aceasta ca ea este nu numai o forta cu caracter civil ci si religios.

Poate ca aici este cazul sa prezentam mai pe larg în ce constau hulele fiarei adresate lui Dumnezeu. Dupa cum stiti Sfintele Scripturi ne învata ca Domnul Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Golgota este Mîntuitorul nostru. Dar, dupa înaltarea Sa la cer, Iisus a luat asupra Sa ca o continuare a actului suprem savîrsit la Golgota, o noua raspundere, aceea de Mijlocitor între om si Dumnezeu. Despre aceasta slujba apostolul Pavel scrie în 1 Timotei 2,5 astfel: „Caci este un singur Dumnezeu si este un singur Mijlocitor între Dumnezeu si oameni, Omul Isus Hristos”.

De aceea, în epistola catre Evrei sîntem invitati la capitolul 4 versetele 15 si 16 astfel:„Caci n- avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina încredere de scaunul harului ca sa capatam îndurare si sa gasim har pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie”.

Aceasta invitatie de a ne apropia de tronul de har al lui Dumnezeu si a ne folosi de privilegiul lucrarii de Mijlocitor a Domnului Hristos pe lînga Dumnezeu, este totodata si o asigurare ca intrarea noastra în ceruri este sigura. Iisus, Domnul nostru are continuu acces pe lînga inimile noastre, iar noi avem continuu acces la El prin Duhul Sfînt.

Acesta este un alt adevar care trebuie subliniat. Duhul Sfînt este inelul de legatura între noi si Domnul Iisus. „Daca n-are cineva Duhul lui Hristos”, ne spune apostolul Pavel, „nu este al Lui”. Înainte de înaltarea Sa la cer, Domnul Iisus, ne-a fagaduit trimiterea Duhului Sau ca înlocuitor al Sau. „Si Eu voi ruga pe Tatal”, a zis Domnul Iisus, „si El va va da un alt Mîngîietor care sa ramîna cu voi în veac; si anume Duhul adevarului, pe care lumnea nu-l poate primi pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi îl cunoasteti pentru ca va fi în voi si va fi cu voi. Iata ca nu va voi lasa orfani”.

Duhul Sfînt promis de Domnul Hristos urmasilor Sai credinciosi, trebuia sa fie deci reprezentantul personal al Domnului Hristos pe pamînt de la înaltarea Sa si pîna la încheierea tuturor lucrurilor. Însa, în 2 Tesaloniceni 2,4 apostolul Pavel ne avertizeaza cu privire la aparitia unei puteri lumesti care avea sa încerce sa înlocuiasca în mod fraudulos lucrarea Duhului Sfînt în biserica pretinzînd a fi vicarul sau reprezentantul Domnului Hristos pe pamînt. „Asa ca se va aseza în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu”.

Referitor la aceasta putere apostolul Ioan a vazut-o ca fiind o fiara cu sapte capete si pe capete avînd nume de hula. Aruncîndu-ne o privire scurta si asupra textului profetiei din Daniel 7,20 cuvîntul ne spune despre cornul cel mic al acestei fiare ca vorbea cu trufie rostind vorbe de hula împotriva Celui Prea Înalt. Poate ca vi se va parea ceva de necrezut ca un om, o fiinta obisnuita, odata instalata pe scaunul papal sa vorbeasca cu trufie si sa se declare ca fiind loctiitorul Domnului Hristos pe pamînt, vicarul Sau,în timp ce toata lumea crestina stie ca loctiitorul Domnului Hristos pe pamînt nu este altcineva decît Duhul Sfînt. Dar, oricît de necrezut vi s-ar parea acest fapt, el este deja un fapt împlinit. Toata lumea stie, si aceasta nu de ieri sau de azi, ca papa de la Roma, în ocaziile cele mai solemne, poarta o întreita coroana pe care stau scrise exact cuvintele acestea: Vicarius Filii Dei, care în limba noastra înseamna Loctiitorul Fiului lui Dumnezeu.

Iata aici o declaratie care a aparut în 1922 în editia din octombrie a revistei The Bool Work, la pagina 104: „Vicarius Filii Dei înseamna Loctiitorul Fiului lui Dumnezeu, cineva care tine locul lui Hristos. Papa Pius al Xl-lea vorbind din sala tronului Vaticanului catre un grup de cardinali, episcopi, preoti, calugari, baieti si fete îngenunchiati înaintea sa, a afirmat urmatoarele: „Voi stiti ca eu sînt sfîntul Parinte, reprezentantul lui Dumnezeu pe pamînt, Vicarul lui Hristos, ceea ce înseamna ca eu sînt Dumnezeu pe pamînt”. Se cade ca un sarman om muritor sa ia locul lui Hristos pe pamînt? Desigur ca nu. Dumnezeu a rînduit ca Duhul Sfînt, una din cele trei Persoane ale Dumnezeirii sa ocupe locul Domnului Hristos pe pamînt.

Desigur ca as putea aduce mult mai multe declaratii în acest sens, declaratii pe care în diferite timpuri papii de la Roma le-au facut cu privire la ei. Spatiul însa nu permite acest lucru, însa daca este cineva interesat de mai multe date le poate obtine. Dar, oricît de multe ar fi dovezile, ele ar conduce spre o singura concluzie: aceasta este cea mai mare hula pe care fiara a putut sa o scris pe capul ei, hula împotriva persoanei lui Dumnezeu. Dar, daca ne aducem aminte ca Satana este cel ce i-a dat fiarei puterea, atunci va dati seama de unde a primit fiara atîta spirit de ura, de batjocura si de trufie. În declaratia papei ca este Dumnezeu pe pamînt, auzim de fapt ecoul acelei vechi ambitii ale Satanei dupa locul acela dupa care a rîvnit atît de mult cînd era un înger purtator de lumina în preajma Creatorului sau. El îsi propusese atunci sa uzurpe tronul divin pentru ca el sa fie Dumnezeu si sa se aseze pe tronul lui Dumnezeu.

Dar, dupa cum se stie, un rau nu vine niciodata singur. Papalitatea si-a permis sa faca nu numai schimbari cu privire la cine este vicarul Domnului Hristos; ea a mai facut schimbari si în ceea ce priveste lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos. Ea a instituit sistemul preotiei, prin care preotia Domnului Hristos a fost calcata în picioare, hulita. Iata o declaratie a sfîntului Alfonso de Liguri extrasa din cartea sa cu titlul Demnitatea si datoriile unui preot, la pagina 33, 34: „Maretia demnitatii unui preot este de asemenea apreciata în raport cu locul înalt pe care acesta îl ocupa. Preotii sînt numiti vicarii lui Hristos pentru ca ei tin locul Sau pe pamînt. Cînd S-a înaltat la cer, Iisus a lasat pe preoti în urma Sa pentru a detine pe pamînt slujba de mijlocitor între Dumnezeu si oameni în special la altar”.

Iata cum, vorbind cu trufie, papalitatea care s-a asezat pe tronul cezarilor s-a asezat si în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu, arogîndu-si o misiune care nu apartine omului, uzurpînd astfel nu numai numele lui Dumnezeu ci si lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos.

Dar, ridicarea fiarei avea sa duca la schimbari si în ceea ce priveste credinta. Cînd oamenii îsi pun încrederea în preotia omeneasca si în niste ritualuri vizibile ca si cum acele ritualuri ar sluji spre mîntuire, ne dam seama cît de usor a putut aluneca lumea crestina si în erezia cautarii mîntuirii prin faptele de penitente, prin diferite posturi, în aprinderea de lumînari, în pomeni si prin spovedanii sau prin primirea de indulgente. Marele reformator protestant al secolului 16, revoltîndu-se împotriva acestor erezii a condamnat papalitatea cu urmatoarea declaratie pur biblica: „Cel neprihanit va trai prin credinta!”. „Nu”, a spus Luther, „harul lui Dumnezeu nu va putea fi cîstigat niciodata prin fapte bune, sau cumparat pe aur sau pe argint sau acordat prin bunavointa vreunui preot, a unei ierarhii sau biserici.

El poate fi experimentat într-o întîlnire personala si imediata a omului cu Dumnezeu, atunci cînd omul se prabuseste în disperarea sa, dar si într-o încredere copilareasca, în bratele Viului Dumnezeu”. Convingerea biblica a lui Luther ca mîntuirea este un act divin, o întîlnire personala a omului cu Mîntuitorul său Iisus, aceasta convingere a fost adevarul maret care a stralucit prin reformatiunea protestanta. Aceasta, de fapt, a fost cheia de bolta a credintei apostolice pe care papalitatea a ascuns-o asezînd în locul ei o alta cheie, aceea a îndreptatirii prin fapte. Reformatiunea protestanta nu a facut altceva decît sa redescopere adevarata cheie si s-o aseze în mîna oamenilor dornici de mîntuire.

O alta hula pe care a rostit-o gura fiarei a fost aceea ca ea poate ierta pacatele aceluia care le marturiseste, ca ea ar avea puterea de a ierta. Dar, despre aceasta hula, cît si despre alte hule pe care fiara le-a aruncat asupra numelui lui Dumnezeu, asupra cortului Sau si al celor ce locuiesc în cer vom continua în prelegerea viitoare. Datoria noastra este sa strîngem orice raza de lumina pe care Dumnezeu ne-o trimite si astfel sa umblam în lumina fetei Sale. Fie ca si cu noi sa se împlineasca acum cuvintele de fericire ale psalmistului din Psalmul 89,15: „Ferice de poporul care cunoaste sunetul trîmbitei, care umbla în lumina fetei Tale Doamne”. Amin !

Octavian Cureteu

Cine este fiara si cine i-a dat putere? .

/////////////////////////////////////////////////////////////////

VIRUSUL IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS

 

 

Pe la jumatatea lunii martie am aratat într-un articol cum Vaticanul s-a implicat activ în crearea unui virus letal, propagarea unei pandemii si acapararea mijloacelor profilactice sanitare europene. Întreit a fost scopul jandarmului universal:

  1. Reducerea populatiei neproductive care genereaza mari pierderi guvernelor (persoanele vârstnice, bolnavii cronici, persoanele cu handicap, debilii…);

(„Ati osândit, ati omorât pe cel neprehanit, care nu vi se împotrivea!” Iacov 5:6)

  1. Destabilizarea economiilor tarilor afectate si generarea unei crize fara precedent în istoria omenirii dupa care va prelua controlul total si definitiv al lumii;

( „Si toti locuitorii pamântului i se vor închina, toti aceia al caror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vietii Mielului care a fost înjunghiat. Apocalipsa 13:9)

  1. Obtinerea de venituri uriase din comercializarea produselor sanitare, dezinfectante, paleative etc., asupra carora detine controlul absolut.

(„…V-ati saturat inimile chiar într-o zi de macel.” Iacov 5:5)

Reducerea populatiei planetei este obiectivul principal pe care iezuitii, armata tacuta, nevazuta si sângeroasa a Vaticanului o duce la capat cu tenacitate si precizie.

SARS COVID 19, este un virus mortal, creat în laborator. Cu fiecare mutatie suferita devine mai agresiv, mai virulent si cu mortalitate crescuta în grupe de bolnavi care practic pâna acum au fost imuni ori faceau o forma usoara de boala. Asa a fost programat.

Un vaccin nu protejeaza împotriva unui virus mutant. La sfârsitul anului viitor vaccinul actual Pfizer BioN Tech va fi total inadecvat. Atunci pentru ce se insista atât în campaniile de vaccinare?

Pentru ca suspensia lichida a vaccinului contine nanosubstante. Introduse în corpul uman, într-un anumit interval de timp, în mod programat, acestea vor face „explozie”, iar efectele vor fi mortale pentru receptorii de vaccin.

Oamenii vor dezvolta forme de cancer galopant, boli nemaiîntâlnite si cu durata scurta, fara tratament, infarcte, atacuri subite… Dar principalul simptom nefast va fi sterilitatea definitiva.

Ce sunt aceste substante? Cocteluri mortale din materiale radioactive si metale grele „lipite” pe o secventa moleculara de acid ribonucleic. O data inoculate, nu mai pot fi întoarse din drum, principiul One Way va conduce la exitus (moarte) în mod invariabil, care se va produce mai devreme ori mai târziu, în functie de rezistenta fiecarui organism…

Reclama „comerciala” în favoarea vaccinarii este covârsitoare. Mass-media manipuleaza masele cu stiri „pro” într-o intoxicare aproape supranaturala, asezând gruparile „negativiste” la stâlpul infamiei culpabilizându-le de un eventual insucces al campaniei miliardare de vaccinare. Nu întâmplator guvernele transmit amenintari voalate si fac presiuni asupra populatiei incluzând accesul la locuri de munca, negot, calatorii, sanatate, educatie sau ajutoare sociale etc.

 

bartolome-papa

 

Bisericile sunt cutia de rezonanta în aria vaccinarii asasine, pe care o cânta guvernele care servesc Noua Ordine Mondiala. Ani de zile Miscarea Ecumenica, pusa pe roatele sale mârsave de catre cardinalul iezuitul Agustin Bea, prin anii ´60, si care a condus la anihilarea protestantismului în lume bagându-l sub sutana papei, îsi arata astazi roadele. Practic nu mai exista glas religios care sa se ridice si sa se împotriveasca acestui genocid global. Toti sunt supusii „omului faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare…”

Ted Wilson, presedintele Conferintei Generale AZS, nu este o exceptie. Într-un comunicat adresat oilor sabatariene si care a fost publicat în retelele de socializare prin grija unor trepadusi gen Florin Laiu, cotarla de paza on-line în Facebook si iezuit infiltrat, îsi asigura fierbinte turma, ca vaccinarea anti-COVID 19, este sigura, dulce si de dorit!

Poate acest Iuda sa spuna altceva decât ceea ce se glasuieste la Vatican? Oare nu seamana glasul acestui tradator, frate cu nefericitul Cain, cu cel al Prorocului Mincinos?

 

 

Fata monstrului „illuminat” care a conceput necesitatea reducerii populatiei albe din Europa: Richard Nikolaus von Coudenhove Kalergi, „europeistul” parinte al Uniunii Europene. Planul care-i poarta numele se pune în aplicare cu putere astazi, sub obladuirea bisericii catolice. „Colorarea” Europei si Americii cu imigranti din Africa, Orientul Apropiat si America de Sud, docili si putin pretentiosi este numai partea vizibila a icebergului geopolitic al Noii Ordini Mondiale…

Un alt latrator la luna, broscoiul prezentator, teolog de buzunar „în direct” la un post de televiziune ruinat”a7tv”, Cornel Darvasan, a iesit din caverna în care îsi pritoceste vrajitoriile, scheunându-si parerea favorabila asupra vaccinarii, fara sa tina seama ca raspândirea de vesti neadevarate este încalcare de Lege si o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Ca si Laiu dealtfel, rotofeiul iubitor de masoni Darvasan a trecut prin teribila boala. Însa în loc sa ia aminte si unul si celalalt la avertismentul divin, au iesit din încercare mult mai naraviti la rele si în turbarea lor se dau sa muste în stânga si în dreapta, scuipând venin si minciuna.

De la potlogarul Ted Wilson, trecând pe la trogloditul Darvasan, si pâna la licheaua batrâna Laiu, toti cei care mint în favoarea vaccinarii anti-COVID 19, fac jocul murdar al stapânului lor. Dar acesta este altul decât Isus Hristos! Domnul sa-i judece cu toata asprimea caci sunt complicii unui genocid…

 

VIRUSUL IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS

 

//////////////////////////////////////////////\

 

Cine sunt „proorocii mincinoși” ?

Ce învață ei? și cum îi putem recunoaște?

 

Întâi aș vrea să vă întreb ceva. Prin cine Dumnezeu a rostit prorocia:

”Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” ?

Nu Isaia… Nici Ieremia… Nici Iezechiel…

Hai să vă ajut… Pe acest proroc, Moise l-a ucis cu sabia.

Moises-Sword

Cine, cine ?

Această prorocie despre Cristos, a rostit-o – Balaam. Numeri 24:17, Numeri 31:8

Nu ați știut? Nu mă mir. Protestanții, se feresc de acest caz.

De ce? Ca nu cumva creștinii aflând ce exact a făcut ”Balaam” din VT, să facă o paralelă, și să înțeleagă pe cine Isus îl numește Balaam în Apocalipsa 2:14.

Vreți să facem o paralelă? – E simplu.

 

  1. Balaam s-a dus în misiune, ca să facă rău poporului lui Dumnezeu, dar pe drum a fost oprit de un înger și de frică s-a pocăit.

 

  1. Îngerul nu l-a omorât, dar i-a poruncit să nu zică nimic de la el, ci să prorocească numai ce îi va zice Domnul.

 

  1. Balaam acceptă și prorocește ce i-a zice Domnul și pleacă acasă. Astfel în Numeri 24, ai impresia ca Balaam a făcut numai lucruri bune.

 

  1. Dar în Numeri 31 Dumnezeu poruncește lui Moise să îl omoare pe Balaam, deoarece după cuvântul lui copii lui Israel au crezut că ”a mânca carnea jertfită idolilor nu este păcat.”

Un singur verset, destul de greu de observat, dar care face toată diferența. Numeri 31:16

(problema era că această învățătura ce contrazicea Legea dată prin Moise)

Exod 34:15

Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, CURVIND înaintea dumnezeilor lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine şi SĂ MĂNÂNCI DIN JERTFELE LOR.

 

Dumnezeu numește CURVIE – mâncatul din jertfele idolilor. Un lucru despre care habar nu au, cei care nu cunosc Legea lui Moise. De aceea la fel cum Sabia lui Moise a ucis fizic pe Balaam, tot așa și Legea lui Moise ucide spiritual – învățătura lui Balaam.

 

Scriptura are răspunsurile, dacă știi să o citești…

torahApostol Petru a zis „Nu pentru ei înșiși, ci PENTRU VOI spuneau ei aceste lucruri”

(1-Petru 1:12)

Hai să vedem ce lucruri, ei spuneau pentru noi, despre „proroci mincinoși”

 

În 1-Împărați 12:25- găsim un caz MEGA important, pe tema prorocilor mincinoși!

Când țara s-a împărțit în Iuda și Israel, Ieroboam – împăratul Israelului a interzis poporului să meargă se închine la Templu din Ierusalim, căci era capitala celuilalt împărat. Astfel el a înlocuit Templul cu doi ”Viței de aur” și a inventat o altă zi de sărbătoare, ca și cea a Iudeilor.

 

Ca și reacție, Dumnezeu trimite un om în -1 Împărăți 13

Omul lui Dumnezeu, a venit la Betel, tocmai când Ieroboam ardea tămâie (vițelului de aur) și a strigat împotriva altarului o prorocie… Împăratul i-a zis: „Intră cu mine în casă, să iei ceva de mâncare.” Omul lui Dumnezeu a răspuns împăratului:

„Nu” căci iată ce poruncă mi-a fost dată, prin Cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să bei apă acolo”

 

Vedem că omul lui Dumnezeu, a primit o poruncă prin Cuvântul Domnului și o păzește întocmai! Dar iată că pe scenă apare „prorocul mincinos”

 

În Betel locuia un proroc bătrân. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea…

El s-a dus după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit stând sub un stejar. Şi i-a zis: „Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.”

Atunci el i-a zis: „Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci.”

Dar el a răspuns: „Nu pot, căci mi s-a spus prin Cuvântul Domnului (Yehowah): „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.”

Şi el i-a zis: „Şi eu sunt proroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit Cuvântul Domnului (Yehowah) şi mi-a zis: „Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă.” Îl minţea.

 

Opa…

Întrebare, ce faci atunci, când Cuvântul Domnului a zis una, dar apoi, vine un proroc, și zice că prin Cuvântul Domnului, acum tu trebuie să faci alta (sau exact opusul) ?

Ce faci? Cum împaci pe cele două? De care alegi să asculți?

– „Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci” Știu că ți-i foame, nu ai mâncat nimic toată ziua, ai un „jug” prea greu, eu am venit să îl fac mai ușor.

Creștinii de azi, ar numi acest mesaj „revelația Nouă” „lumina ce vine crescând”

Nu? Atâta timp cât Prorocul nu îndemna la imoralitate, care-i problema?

 

Probabil așa a crezut și omul nostru. 1 Împărați 13:19

Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el şi a mâncat pâine şi a băut apă în casa lui. Pe când stăteau ei la masă, Cuvântul Domnului A VORBIT prorocului, care-l adusese înapoi.

 

Şi el a strigat: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că n-ai ascultat porunca Domnului şi N-AI PĂZIT PORUNCA pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău; pentru că te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă – în locul despre care îţi spusese: „Să NU mănânci pâine şi să NU bei apă acolo” – trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi.” Omul a plecat și pe drum l-a omorât un leu.

 

Neascultare de Dumnezeu se plătește scump…

 

Omul nostru ȘTIA CLAR – Cuvântul Domnului, dar s-a lăsat amăgit…

Între Ierusalim și Betel sunt 15km. Cu viteză de 6km/oră (pe jos), în 6 ore omul nostru făcea lejer drumul Dus-Întors, și mânca acasă. Cât de greu e să nu mânci 6 ore? Să fim serioși. E o poruncă FOARTE ușoară!

Spuneți-mi voi dacă această istorie, nu seamănă izbitor cu cea a lui Adam și Eva?

 

Întâi Dumnezeu le dă o poruncă, (o Lecție) Simplă și Clară  ”Să nu mănci din Pom”

După care vine un EXAMEN. (ca la școală). Să vadă ce va alege omul liber.

  1. a) Să asculte de Cuvântul Domnului – sau –
  2. b) Să asculte de Oricine altcineva, care CONTRAZICE – Cuvântul Domnului.

Lecție – Examen – Răsplată.

 

…Omul lui Dumnezeu a plecat și pe drum l-a omorât un leu. Când a auzit lucrul acesta prorocul (mincinos), a zis: „Este n-a ascultat de Porunca Domnului, şi Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâşiat.” bătrânul proroc a adus trupul în cetate l-a pus în mormânt şi l-au jelit, zicând: „Vai, frate!”

 

:))))) Acesta e cel mai haios moment din povestire!

După ce l-a amăgit, acum ”prorocul mincinos” îl jelește cu  „Vai, frate”…

 

CONCLUZIA:

 

  1. Proorocul mincinos va zice că a fost trimis de Dumnezeu și vorbește Adevărul!

(altfel dacă ar zice ”eu te mint” cine l-ar mai asculta?)

 

  1. Proorocul mincinos NU arată ca o BESTIE, ce are ca scop, să ne corupă LA MAXIM, învățându-ne: să ucidem, violăm și furăm. Din contra, el poate fi un om bun, care să ne îndemne să ducem o viață morală, paşnică şi liniştită. (toate religiile false a lumii predică moralitate)

 

  1. Prorocul mincinos poate fi condus de motive, ce i se par lui – BUNE. El poate Sincer să creadă că prin aceasta, el ajuta la creșterea Împărăției lui Dumnezeu. (scopul scuză mijloacele)

 

  1. Ca mesajul lui să fie mai popular, Prorocul mincinos iți va face viața mai UȘOARĂ,

anulând anumite porunci date de Dumnezeu, care nu-i afectează negativ pe oameni din jur. Mesajul prorocului mincinos va fi: (toată Legea se cuprinde într-O SINGURĂ poruncă – să iubești pe omul.) El va omite/ignora sau chiar anula poruncile cu privire la dragostea față pe Dumnezeu. (Geneza 17, Exod 20, Levitic 11, Levitic 23).

Pe când Isus zice în Marcu 12:30 „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată PRIMA porunca. și numai a doua e să iubești pe aproapele tău…

 

  1. Prorocului mincinos, va Contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, pe baza unei ”Descoperiri Noi” primite DOAR DE EL, direct de la Dumnezeu/Isus. (așa s-au născut majoritatea sectelor false, numai Mohamed a auzit vocea îngerului, numai Mormon a primit revelația, numai Buda a fost contactat) pe când cele 10 porunci s-au dat în auzul întregului popor, peste 1.000.000 de izraeliți au auzit vocea lui Dumnezeu.. Exod 20:17-19 și Isus a învățat în auzul întregului popor.

 

  1. Prorocului mincinos, obligatoriu va predica Moralitatea! De ce? Pentru că doar așa el va putea înșela ”pe cei aleși”. (altfel ”aleșii”, imediat ar respinge orice mesaj imoral și misiunea lui de înșelăciune ar falimenta!)

 

Știați că:

Otravă pentru șoareci are 99,9% mâncare Bună și Sănătoasă și doar 0,1% otravă?

De aceea șoarecii și mușcă din ea! E 99,9% BUNĂ! și totuși se numește „OTRAVĂ” pentru că omoară.

Așa este și cu prorocul mincinos, care spune în 99% lucruri Bune, Morale și Adevărate, din care doar 1%, e Minciună, care te omoară.

Credeți că Diavolul și-a schimbat tactică în Noul Testament? Ia să vedem:

 

Matei 4:5

Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâinie.”

Ce rău îi propune Diavol lui Isus?… Nimic rău! Din contra, e chiar ceva bun!

-Ții foame? Fa o minune și mâncă!… Fă-ți viața mai ușoară! Nici un om nu se supară…

Atunci DE CE Isus refuză?

Isus i-a răspuns: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’”

Cu care cuvânt? Cu Vechiul Testament trăiește omul? Da!

În timpul celor 40 de zile, Isus s-a apărat împotriva ”mesajelor” ”ideilor” ”revelațiilor” ”minciunilor”  Satanei, citind o singură carte, din VT – Deuteronom! Capitolele 6, 8 și 10.

(cartea pe care creștinii de azi, nu o citesc deloc)

 

Dar de ce Dumnezeu permite ca, copiii Lui să fie încercați ?

Răspunsul îl găsim în același Deuteronom Capitolul 13

Dacă se va ridica în mijlocul tău un ”proroc” care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi Elohim” – Elohim pe care tu nu-i cunoşti – „şi să le slujim!” să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Elohym Yehowah al vostru, VĂ PUNE LA ÎNCERCARE CA SĂ ȘTIE DACĂ IUBIȚI pe Elohym Yehowah al vostru, din Toată inima voastră şi din Tot sufletul vostru. Voi să mergeţi după Elohym Yehowah al vostru şi de El să vă temeţi; PORUNCILE  LUI  SĂ  LE  PĂZIȚI!

 

De ce? – Ca să știe dacă ÎL IUBIM.

Cum? – Dacă PĂZIM PORUNCILE LUI.

(Deut 13:4 și Ioan 14:15)

Lecție – Examen – Răsplată.

 

Conform lui Isus, semnele și minunile NU sunt o dovadă a unui proroc adevărat.

Matei 7:22

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi Multe MINUNI în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi TOȚI care lucraţi Fără-de-Lege.”

 

Dacă nu Minunile, atunci CE este o dovada că prorocul e adevărat?

Conform Scripturii există una singură:

– Păzirea Poruncilor lui Dumnezeu, umblarea pe Calea lui Yehowah.

Vă place sau nu, acesta este Adevărul Absolut… și alt nu există

Matei 12:39

Fariseii au zis: Am vrea să vedem un semn de la tine.

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.

„vicleni” pentru că cer un semn? De ce?

Pentru că nu acolo ei trebuiau să se uite. Ci la viață sfântă a lui Isus! (100% conform Poruncilor Legii date de Yehowah). Ioan 17:19

Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.

 

ASTA E TESTUL !!!

Dumnezeu prin Moise ne-a lăsat o Sabie! Atât de ascuțită, încât și Isus a folosit-o (când a trăit pe pământ) și o va folosi (când va judeca în cer)

 

Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi Fără-de-Lege.”

sword

 

Deuteronom 13 e foarte ascuțit ! aveți grijă…

 

Cuvântul tradus ca ”fărădelege” în greacă e ”anomia”

”a” este prepoziția de negare (de ex ”ateu” un om care neagă existența lui Dumnezeu)

”nomos” este cuvântul grecesc -”legea”

 

Practic ”anomia” este acțiunea de Contrazicere, Negare și Anulare a Legii.

Este unicul test ce îl avem împotriva Prorocilor Mincinoși.

 

În Apocalipsa 2:2 Isus laudă biserica din Efes, că ei au pus la încercare pe ”cei” ce ZIC că sunt Apostoli și i-a găsit Mincinoși.

 

Două întrebări:

  1. Cum biserica din Efes i-au pus la încercare ? Ce Test au folosit ei?
  2. Cine erau ei acei care ziceau Efesenilor că sunt Apostoli ?

 

Toate răspunsurile sunt în Scriptură, pentru cei ce au ochi.

 

O singură întrebare de rămas bun:

Cum ai reacționa dacă în biserica ta, ar veni un proroc, ce ar face minuni, și ar zice că a fost personal învățat de Cristos că:  ”botezul cu apă” a fost anulat? acum trebuie doar să crezi că ai fost botezat în apă și gata.

Iar despre cei care totuși vor să se boteze în apă

– Prorocul ar scrie: Dacă cineva primește botezul cu apă – a căzut din har și s-au lepădat de Cristos și a căzut din har!  Să se înece o dată cei ce vă tulbură cu botez în apă!

 

L-ai crede?

Nu te grăbi cu răspunsul, mai bine analizați atent religia…

 

Matei 24:5

„Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.

Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu (în numele lui Isus) şi vor zice: „eu sunt uns, eu sunt ales!” Şi vor înşela pe MULȚI.

 

https://cinesuntproorociimincinosi.wordpress.com/

 

////////////////////////////////////////////

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

EŞECUL OMULUI,  de Zac Poonen

Cuprins

Introducere

  1.  

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

  1.  

Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut

Aceasta nu înseamnă că niciodată nu vei mai cădea în păcat. Dar, niciodată nu va mai fi vreo înşelătorie sau viclenie în viaţa ta. Niciodată nu va mai fi nici o şiretenie în viaţa ta.

 

Apoi, Dumnezeu i-a mai spus lui Iacov: „de azi înainte te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu, sau: Prinţ al lui Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor”. Ce transformare! Dintr-un înşelător un prinţ al lui Dumnezeu! Şi aceasta a fost complet săvârşită numai când Iacov a fost zdrobit.

 

Aceasta este şi chemarea noastră, de a fi înscăunaţi ca prinţi, împreună cu Hristos, pe tronul Lui, exercitând

 

autoritate spirituală peste Satan şi eliberând bărbaţi şi femei care au fost înrobiţi de el. Ca membri ai trupului lui Hristos, noi suntem chemaţi să avem putere să biruim cu Dumnezeu şi cu oameni. Suntem chemaţi să fim o binecuvântare pentru toţi oamenii. Dar acestea pot avea loc numai când suntem zdrobiţi. Şi putem fi zdrobiţi, numai când suntem sinceri cu Dumnezeu, în legătură cu făţărnicia şi viclenia noastră.

 

Cu multe secole după aceea, când Domnul Isus s-a întâlnit cu un descendent al lui Iacov, şi anume cu Natanael, „a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug”(Ioan 1:47). „Iată un Israel (prinţ al lui Dumnezeu) adevărat, în care nu este nimic din Iacov (nici o şiretenie, şmecherie, înşelătorie)”‼ Apoi, El a reamintit lui Natanael de scara pe care a văzut-o Iacov la Betel şi i-a spus că şi el era un „Israel”, nu pentru că Natanael ar fi fost perfect, ci pentru că nu era în el nici o viclenie sau prefăcătorie.

 

Iacov a numit acel loc „Peniel”, pentru că, acolo, a văzut în sfârşit faţa lui Dumnezeu. La Betel el a fost fascinat de casa lui Dumnezeu. Tu poţi fi în casa lui Dumnezeu de mulţi ani şi încă n-ai văzut faţa lui Dumnezeu. Atunci tu ai nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, în care vei vedea faţa Lui.

 

Iacov a exclamat plin de emoţie: „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 32:30).

 

”Acum văd faţa Ta, o Doamne, şi totuşi rămân în viaţă‼”

 

„ „Trebuia să fiu dat afară din companie, dar mi s- a triplat salariul‼”

„Trebuia să ajung în Iad, dar, în loc de aceasta, El

 

m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt‼ Halleluiah‼”

 

Cred că acum ne putem da seama de justeţea faptului că mulţi credincioşi nu sunt umpluţi cu Duhul

 

Sfânt. Ei încearcă să câştige această umplere. Ei încearcă să o merite, să fie vrednici de a o poseda. În acelaşi mod, o mulţime de oameni sinceri, în multe religii, caută iertarea păcatelor lor. De ce nu obţin siguranţa iertării? Pentru că ei încearcă să câştige această iertare prin fapte.

 

Cum ai primit iertarea păcatelor tale? Ai obţinut-o pe bună dreptate, ca răsplată pentru munca ta? Nu. A venit o zi în viaţa ta când ai realizat că nu vei fi niciodată vrednic de iertarea lui Dumnezeu. Atunci ai venit la Isus, nu ca un creştin, ci ca un păcătos. Şi păcatele tale au fost imediat iertate. În acelaşi mod, trebuie să venim şi pentru a primi plinătatea Duhului.

 

Sunt mulţi credicioşi în zilele noastre care postesc, se roagă şi stăruiesc timp îndelungat, pentru a primi plinătatea Duhului Sfânt. Nu este nimic rău în a face oricare din aceste lucruri. Toate acestea sunt bune. Dar, dacă tu faci oricare din acestea pentru a deveni vrednic de a primi plinătatea Duhului, atunci ai intrat pe un făgaş greşit.

 

Dacă nu primeşti plinătatea Duhului, poate chiar întrebi pe Dumnezeu spunând: „Doamne, am postit şi m-am rugat şi am aşteptat în stăruinţă. De ce nu m-ai umplut?” Însă tu nu poţi să câştigi prin muncă, sau să-L meriţi pe Duhul Sfânt, la fel cum nu poţi câştiga prin merite iertarea păcatelor tale. Ambele le primim cadou de la Dumnezeu. Şi tu nu poţi plăti pentru niciunul din acestea. Trebuie să le primeşti ca pe daruri nemeritate, sau, dacă nu, nu le vei primi deloc.

 

Toate darurile lui Dumnezeu sunt fără plată. Dar omul face greşeala de a încerca să plătească lui Dumnezeu pentru ele şi, astfel, nu primeşte niciunul din aceste daruri. Dacă încerci să te faci vrednic pentru a merita darurile lui Dumnezeu, nu le poţi avea.

 

Acesta poate fi principalul motiv pentru care încă nu ai

 

fost umplut cu Duhul Sfânt.

 

Când a fost Isus pe pământ, fariseii considerau că sunt cei mai vrednici dintre toţi ca să aibă păcatele iertate. Dar, ei n-au obţinut această iertare şi au mers în Iad. Pe de altă parte, păcătoşi notorii, ca Maria Magdalena, au primit imediat, în dar, iertarea păcatelor lor. Un tâlhar, care a trăit o viaţă plină de hoţii şi crime, a fost iertat într-o clipă şi a mers în Paradis, chiar în noaptea care a urmat după crucificare.

 

Dumnezeu dă darurile Sale cele mai bune acelora care nu le merită. Aceia care au venit să lucreze în vie la ceasul al unsprezecelea, erau cunoscuţi de toţi ca fiind cei care nu merită nimic, aşa că Stăpânul i-a plătit pe ei întâi. Dar cei ce veniseră cel mai devreme, care simţeau că-şi meritau salariul, au fost retribuiţi ultimii.

 

În pilda fiului risipitor citim că tatăl avea un inel în deget. Într-o zi, el şi-a dat jos inelul şi l-a dat fiului mai tânăr, care irosise toţi banii lui. De ce nu l-a dat fiului mai mare? Pentru că acesta era auto-îndreptăţit. În ochii oamenilor el era fiul mai mare care merita acel inel. Dar tatăl l-a dat fiului mai tânăr.

 

Aceasta e calea lui Dumnezeu. El face astfel de lucruri pentru a smeri trufia omului, astfel ca, nimeni să nu se poată lăuda în prezenţa Lui. Căile Lui nu sunt căile noastre, iar gândurile Lui nu sunt gândurile noastre.

 

Dacă aţi înţeles acest adevăr, pe care încerc să vi-l scot în evidenţă, atunci aţi înţeles un principiu fundamental al modului în care Dumnezeu tratează cu omul.

 

A fost bunăvoinţa lui Dumnezeu că m-a condus pe mine primul la pocăinţă. Şi toată bunăvoinţa, de care Dumnezeu a dat dovadă în continuare după aceea, m-a condus numai la pocăinţă, şi pocăinţă tot mai mare.

 

Lasă bunăvoinţa lui Dumnezeu să te conducă şi pe tine la pocăinţă. Nu abuza de bunătatea Lui, prin faptul că-ţi avantajezi firea pământească. Dumnezeu este bun cu noi în multe feluri. Dar, n-ar trebui să ne imaginăm că El e şi mulţumit de noi, deoarece este bun cu noi. Nu! El este bun cu toţi oamenii. Bunătatea Lui ne este dată numai pentru a ne conduce la pocăinţă. Când ne întoarcem la El, fără nici o falsitate sau viclenie, El va pune inelul Său şi pe mâna noastră. El a păstrat acel inel, în mod special, pentru păcătoşi ca noi.

 

Isus le-a spus odată, usturător, fariseilor, că: „Voi toţi sunteţi sănătoşi şi n-aveţi nevoie de doctor. Cei ce au nevoie de doctor sunt oamenii bolnavi. Şi Eu pentru ei am venit” (Matei 9:12). „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi…căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Dorind să-i trezească la realitate, El a fost caustic cu ei, dar motivat pe deplin de dragoste.

 

Isus nu a venit să cheme pe cei ce se consideră virtuoşi, ci pe cei ce recunosc că sunt păcătoşi. E foarte posibil că mulţi dintre cei care staţi aici şi mă ascultaţi să fiţi la fel de bolnavi cum erau acei farisei, şi nici măcar să nu vă daţi seama de aceasta. Bolnavi de prefăcătorie, înfumurare şi auto-îndreptăţire. Aceste boli sunt mai periculoase decât SIDA şi cancerul, şi pot să vă distrugă! Comparativ cu acestea, alte păcate, cum ar fi crimele sau adulterul, sunt numai ca o răceală sau o febră. Poate că ai reuşit să înţelegi că ucigaşul şi curvarul sunt bolnavi. Dar voi puteţi fi mai bolnavi decât amândoi la un loc‼

 

Dumnezeu vrea să ne dea viaţa Lui, puterea Lui şi autoritatea Lui. De aceea ne lasă să cădem din nou şi din nou, până când, în final, are loc zdrobirea noastră.

 

În relatarea despre Iov, vedem cum Dumnezeu l-a adus până la nivelul cel mai scăzut, lăsând să-şi piardă proprietăţile, copiii şi sănătatea. Într-un anumit sens el

 

îşi pierduse chiar şi soţia, (care a devenit cicălitoare şi-l îndemna la răzvrătire) şi a pierdut trei prieteni (care l-au înţeles greşit şi l-au criticat). Prietenii lui, transformaţi în predicatori auto-îndreptăţiţi, se întreceau în a-l „călca în picioare” prin cuvântările lor. Ei au continuat să „dea cu picioarele”,, până când Dumnezeu, în îndurarea Lui, a intervenit El însuşi şi a pus capăt lucrurilor. În mijlocul tuturor acestor presiuni, Iov s-a dezvinovăţit pe sine în mod repetat. În final, când Dumnezeu i-a vorbit, Iov a văzut putreziciunea propriei auto-îndreptăţiri şi s-a pocăit.

 

Într-adevăr, Iov „era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Aceasta era bine. Însă era mândru de neprihănirea lui. Aceasta era rău. Dar, după ce Dumnezeu s-a socotit cu el, a devenit un om zdrobit. Din acel moment a slăvit numai pe Dumnezeu. Aşa că scopul lui Dumnezeu pentru Iov s-a împlinit.

 

Reţineţi ce a spus Iov lui Dumnezeu când a fost zdrobit: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6). Aceasta a fost Peniel-ul lui Iov! Şi el a văzut faţa lui Dumnezeu, şi totuşi a rămas în viaţă. Şi care a fost rezultatul? S-a pocăit în praf şi cenuşă. Dumnezeu, printr-o descoperire a bunătăţii Lui, a săvârşit în Iov, într-o clipă, ceea ce predicatorii aceia n-au putut face nici chiar după zile întregi de predicare. Ceea ce l-a zdrobit pe Iov şi l-a condus la pocăinţă a fost bunăvoinţa lui Dumnezeu.

 

Cei mai mulţi dintre noi auzim despre Dumnezeu de la predicatori, în adunări. Însă, ceea ce avem nevoie este o întâlnire faţă-n faţă cu Dumnezeu, unde vedem bunătatea Lui îndreptată spre noi şi revărsându-se înspre noi; şi prin aceasta suntem zdrobiţi. Aceasta s-a

 

întâmplat şi cu Petru. Vă amintiţi ce s-a întâmplat imediat după ce Petru s-a lepădat de trei ori şi a cântat cocoşul? El a văzut faţa Domnului. Şi Petru a avut Peniel-ul lui! Citim că: „Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru.” (Luca 22:61). Şi care a fost rezultatul:

 

„(Petru) a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:62).

 

Acea privire a lui Isus, plină de bunătate şi iertare, a zdrobit inima aceea aspră de pescar.

 

Sub Vechiul Legământ, Dumnezeu a promis lui Israel sănătate, bogăţie şi orice binecuvântare materială. Dar era o binecuvântare, care era cea mai mare dintre toate, şi anume, cea descrisă în Numeri 6:22-26. Aici, citim că i s-a poruncit lui Aaron să binecuvânteze poporul astfel: „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!”

 

Nu e regretabil faptul că mulţi credincioşi din zilele noastre caută binecuvântările inferioare ale sănătăţii şi bogăţiei materiale (pe care necredincioşii le obţin fără rugăciune) şi experienţe emoţionale (dintre care multe nu sunt autentice), în loc de a căuta cea mai mare binecuvântare, care le poate transforma în totalitate viaţa, şi anume, întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu?

 

Chiar dacă n-am deveni niciodată bogaţi şi niciodată nu ne-am vindeca, dacă vedem faţa Domnului, avem împlinirea tuturor nevoilor noastre.

 

Când s-a întâlnit cu Dumnezeu, trupul lui Iov era plin de furuncule, dar, nu L-a întrebat pe Dumnezeu despre vindecarea lui. Întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu e de aşa natură încât omul, care are parte de ea, spune:

 

„Am văzut faţa Domnului şi aceasta este îndeajuns pentru mine”. Cei trei predicatori, care pretindeau să aibă

 

„judecată limpede” şi „un cuvânt de la Dumnezeu”, au spus lui Iov că el era pedepsit pentru ceva păcate secrete din viaţa lui. Există şi astăzi profeţi autoproclamaţi, care

 

vin cu mesajele lor false de genul: „aşa vorbeşte Domnul”, care condamnă şi rănesc oamenii lui Dumnezeu, aidoma celor care-l necăjeau pe Iov. Dar Dumnezeu nu l-a ameninţat pe Iov cu judecata, aşa cum au făcut acei trei predicatori.

 

Dumnezeu nu a vorbit cu Iov despre căderile lui şi nici nu i-a reamintit de lamentările şi reclamaţiile (împotriva lui Dumnezeu) pe care le făcuse când era sub presiune. Dumnezeu doar şi-a descoperit bunătatea înaintea lui Iov, bunătate relevată în universul minunat pe care L-a creat pentru desfătarea oamenilor şi relevată, de asemenea, în animale, care sunt subordonate oamenilor. A fost acel gen de descoperire a bunătăţii Lui, aşa cum ştie Dumnezeu s-o dea, încât aceasta l-a condus pe Iov la pocăinţă. Mulţi profită de bunătatea lui Dumnezeu, avantajându-şi firea pământească şi abuzând de favoarea acestei bunătăţi. Cât despre Iov, bunătatea lui Dumnezeu l-a condus la pocăinţă. Şi apoi, Domnul l-a binecuvântat pe Iov, cu dublul a tot ceea ce a avut înainte.

 

Scopul final al lui Dumnezeu, cu zdrobirea noastră, este să ne facă fericiţi, aşa cum citim în Iacov 5:11. Obiectivul pe care l-a avut Dumnezeu în minte, pentru Iov, a fost spulberarea auto-îndreptăţirii şi mândriei lui şi transformarea lui într-un om zdrobit, astfel încât Domnul să-I poată arăta faţa Lui şi să-l poată binecuvânta din abundenţă. Dacă nu vedem faţa Lui în spatele tuturor acestor lucruri, tocmai binecuvântările materiale şi fizice pe care ni le dă Dumnezeu pot să ne ruineze, prin faptul că ne abat direcţia de la El. Cât de mulţi credincioşi au deviat de la Dumnezeu prin prosperitatea materială!

 

O viziune a feţei lui Dumnezeu ne poate elibera de pofta nestăvilită după toate lucrurile pe care ni le poate oferi lumea:

 

„Arată-mi faţa Ta, o întrezărire doar a frumuseţii Tale divine;

 

Şi niciodată nu mă voi gândi şi nu voi visa la o altă iubire în afară de a Ta.

Toate luminile mai slabe se vor întuneca, orice

glorie mai mică va intra-n declin.

 

Frumuseţea pământului nu va mai apărea frumoasă niciodată”.

 

Petru a văzut faţa Domnului şi a plâns cu amar. Acum, ne-am putea închipui că Petru a fost zdrobit definitiv. Dar nu a fost aşa. Înainte ca el să fie gata pentru Peniel-ul lui, Domnul avea să-l mai conducă printr-o experienţă de eşec.

 

În Ioan 21:3 citim că Petru a spus colegilor lui apostoli: „Mă duc să prind peşte”. Prin aceasta, el n-a vrut să spună că mergea la pescuit doar în seara aceea. El se întorcea la slujba lui de pescar, renunţând la apostolia lui, deoarece eşuase ca apostol.

 

Cu câţiva ani în urmă, când a fost chemat de Domnul, Petru renunţase la ocupaţia lui de pescar. El a abandonat totul şi L-a urmat sincer pe Domnul, în cel mai bun mod pe care l-a ştiut el. Însă a eşuat. Acum, el simţea că această ocupaţie, de a fi un apostol, nu era pentru el. După trei ani şi jumătate de audiere a celor mai minunate mesaje care s-au predicat vreodată, venite de la cel mai mare predicator care a trăit vreodată, el, Petru, s- a lepădat de Isus categoric şi în public, nu numai o dată, ci de trei ori. Se săturase să tot încerce să fie un apostol.

 

Dar exista un lucru pe care încă ştia să-l facă bine: pescuitul. A practicat aceasta din copilărie şi era un expert în domeniu. Aşa că a decis să fie din nou un pescar. Unii din ceilalţi apostoli au simţit şi ei la fel. Şi ei

 

Îl părăsiseră pe Domnul chiar în ceasul nevoii Lui, au evadat de lângă El şi s-au ascuns. Aşa că şi ei s-ar fi întors la pescuit, pentru că eşuaseră în a fi „apostoli”‼

 

Ei erau oameni sinceri; apreciaseră mesajele lui Isus şi inimile lor ardeau în ei când Îl ascultau. Ei au vrut din toată inima să fie ucenicii Lui. Dar au căzut!

 

Experienţa ta poate fi similară cu a lor. Poate ai auzit mesaje pline de putere şi ai fost mişcat de ele. Poate că inima ta ardea în tine când ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Poate ai lăsat totul şi ai căutat în mod sincer să-L urmezi pe Domnul. Poate şi tu te-ai străduit, plin de speranţă, luând decizii din nou şi din nou, după ce auzeai acele mesaje pline de viaţă. Ai mers poate chiar mai departe de atât, şi, după căderi repetate, îţi spuneai din timp în timp: „de data aceasta chiar că-s hotărât să reuşesc”. Dar, ai căzut din nou şi ai simţit că te-ai epuizat. Azi, dacă te uiţi înapoi în timp, poate că poţi vedea doar o mulţime de eşecuri, cădere peste cădere, poate un morman format din mii de nereuşite. „Nu ies la liman. Tot aşa de bine m-aş putea retrage. Această Evanghelie poate că funcţionează la alţii. Dar, în cazul meu, nu s-ar părea că merge. Lucrurile s-au stricat prea tare la mine. Niciodată nu voi reuşi”.

 

Te simţi cumva astăzi aşa? Ai decis să nu mai încerci niciodată, pentru că nu e de niciun folos să mai încerci? Ai decis să mergi înapoi în lume, să-ţi cauţi acolo norocul sau ceva plăceri deşerte? Simţi că ar fi mai bine pentru tine să devii o persoană lumească, pământească în carne şi sânge, cu viaţă mondenă, care trăieşte clipa cu adevărat şi care nu are pretenţia de a fi un creştin? Ar fi mai bine decât să afirmi că eşti un ucenic al Domnului Isus?

 

Ei bine, exact aşa s-au simţit acei apostoli, când au decis să se întoarcă la ocupaţia de pescar. Şi Domnul i-a lăsat să plece, ca şi cum ar fi zis: „Daţi-i drumul înainte.Încercaţi să pescuiţi şi vedeţi dacă veţi izbuti în asta”. Aşa că Petru şi prietenii lui au încercat toată noaptea să prindă peşte şi au eşuat îngrozitor. Niciodată înainte, în toată viaţa lor, n-au avut aşa o noapte urâtă.

 

Odată ce Dumnezeu te-a chemat să fii al Lui, nu te va putea despărţi nimic de dragostea Lui. El se va asigura că tu eşuezi la pescuit şi la orice altceva ai încerca să faci! Poţi încerca cât de mult vrei, dar vei eşua. Iubirea lui Dumnezeu nu-ţi va permite să-ţi iroseşti viaţa în banalităţi. Aşa că, dacă încerci să o iei în sensul depărtării de El, frânghia dragostei Lui se va tensiona şi vei fi un ratat, pe oriunde vei merge, în orice vei încerca, până când te vei întoarce la El.

 

Dar aceasta nu se aplică la cei pe care Domnul nu i-a chemat. Sunt mulţi oameni de afaceri şi politicieni necinstiţi, care au făcut o mulţime de bani „negri”, care continuă să trăiască sănătoşi, fără Dumnezeu. De ce permite Dumnezeu asta? Pentru că ei nu sunt copiii Lui. Dar nu vorbesc despre ei acum. Îţi vorbesc ţie, pe care Dumnezeu te-a chemat dinainte de întemeierea lumii, ca să fii al Lui personal.

 

Oricât ar părea de ciudat, erau mulţimi de peşti în lacul Galileii, şi sunt sigur că alţi pescari au prins belşug de peşte în noaptea aceea. Acei peşti au mers în jurul altor bărci. Dar Dumnezeu i-a ţinut departe de barca lui Petru, aşa că niciun peşte nu s-a apropiat. Acei alţi pescari, poate chiar au vâslit aproape de barca lui Petru, spunându-i ce pescuire bogată au avut. Şi aceasta i-a făcut, probabil, pe Petru şi pe prietenii lui să se mire şi mai mult de faptul că ei nu prindeau nimic!

 

Te-ai mirat vreodată de ce n-ai putut niciodată să faci bani la bursa de valori, în timp ce alţii din jur făceau? Te-ai mirat de ce afacerea ta nu pare să vâneze

 

„milioane”, ca afacerile altora? Oamenii din jurul tău par să se îmbogăţească din ce în ce, dar prosperitatea nu pare

 

să vină deloc pe calea ta. E din cauza chemării pe care o are Dumnezeu pentru viaţa ta; El vrea ceva mai bun pentru tine decât ceea ce au oamenii din lume.

 

Petru a păşit în afara chemării pe care o avea Dumnezeu pentru viaţa lui şi Dumnezeu l-a lăsat să cadă, pentru că trebuia să-l zdrobească încă o dată. Acei apostoli au început să pescuiască cam pe la ora 6 seara. Dar Isus n-a venit la ei până în ziua următoare, pe la 5 dimineaţa. Domnul ştia că Petru nu va prinde niciun singur peşte în noaptea aceea. De ce nu a venit la ei mai devreme, de îndată ce au ieşit la pescuit, astfel încât să nu-şi mai piardă vremea? De ce nu a venit la ei, în seara aceea, să zicem pe la ora 9? De ce a aşteptat chiar până la 5 dimineaţa? De ce a aşteptat până când ei erau sleiţi de puteri, după ce s-au zbătut 11 ore şi n-au prins nimic?

 

În răspunsul la această întrebare descoperim schema după care ne lasă Dumnezeu să cădem. Aici vom vedea scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Vom înţelege de ce n-a venit niciodată să ne ajute în acele situaţii critice, pe care ni le amintim din trecut, când noi ne trudeam din greu, cu toate că strigam în mod repetat după ajutor, şi de ce unele din cererile noastre rămân încă fără răspuns.

 

Când Petru şi prietenii lui au ieşit în seara aceea la pescuit, pe la ora 6, încă nu erau nişte eşuaţi. Ei erau plini de speranţa reuşitei pe care o vor avea în curând. Pe la ora 9 seara n-aveau niciun peşte prins şi probabil erau puţin descurajaţi. Dar, nici acum încă, expediţia lor nu se putea numi un „eşec”. Pe la miezul nopţii, probabil că erau deja foarte deprimaţi. Pe la 4 dimineaţa, au început să-şi piardă orice speranţă de reuşită. Dar ei urmau să devină total falimentari. Pentru aceasta trebuia să mai cadă de câteva ori. Graficul încrederii în ei înşişi a început să coboare vertiginos. Dar trebuia să continue căderea până la zero, până la capătul de jos. Şi aceasta s-a

 

întâmplat numai la ora 5 dimineaţa. Atunci erau gata să abandoneze. Acum erau nevoiţi să spună: „N-are niciun rost să mai încercăm. Să mergem acasă!”…………………………………………………………………………..Cont . aici : https://romanian.cfcindia.com/books/the-purpose-of-failure-3

 

/////////////////////////////////////////////////

 

  1. Ezechiel – Gog și Magog – Barzilai en Dan

 

https://barzilaiendan.com/2013/08/21/16-ezechiel-gog-si-magog/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Gog şi Magog

 

 

GOG ŞI MAGOG. În Ezechiel 38:2 ne este prezentat „Gog, din ţara lui Magog, domnul *Meşecului şi Tubalului”. LXX a interpretat Magog ca un popor şi nu o ţară. Singura identificare rezonabilă a lui Gog este cu Gyges, regele din Lydia (cca. 660 î.Cr.) – asir. Gugu; Magog ar fi putut fi cuvântul asirian ma(t) gugu, „ţara lui Gog”. Legătura cu popoare de la extremităţile lumii cunoscute în vremea aceea (Ezechiel 38:5-6; cf. Apocalipsa 20:8), sugerează că trebuie privite ca personaje escatologice şi nu ca nişte regi care pot fi identificări în istorie. Aceasta este interpretarea în Apocalipsa 20:8 şi în literatura rabinică. Identificarea obişnuită a lui Roş cu Rusia, Meşec cu Moscova şi Tubal cu Tobolsk în Siberia nu are nici o valoare hermeneutică, deşi unele dintre triburile mai sălbatice din Rusia s-ar fi putut încadra în explicaţia dată.

 

Întrucât nu trebuie să interpretăm Ezechiel 38-39 ca fiind evenimente care au loc în timp înainte de cele din Ezechiel 40-48, iar tradiţia rabinică îl plasează pe Gog după zilele lui Mesia, nu este necesar să vedem o contradicţie între Ezechiel şi Apocalipsa, dacă interpretăm „mileniul” în sensul pe care l-au dat rabinii „zilelor lui Mesia”.

 

H.L.E

 

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2011/11/gog-si-magog.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Invazia iminentă a Israelului

 

 

Capitolele 38 și 39 din Ezechiel prezintă o profeție uimitoare despre vremurile din urmă, când va avea loc o invazie masivă a Israelului pornită din nord, condusă de către Rusia și căreia i se vor alătura un număr de națiuni islamice, inclusiv Iranul. Această invazie masivă va avea drept rezultat una dintre cele mai mari intervenții divine cunoscută vreodată, moment în care Dumnezeu va porni la judecată. Toate aceste lucruri vor avea ca rezultat schimbări masive la nivel mondial: politice, religioase și spirituale. Toate lucrurile s-au așezat la locul lor, gata pentru desfășurarea acestor evenimente, sunt iminente! E esențial pentru credincioși să fie pregătiți pentru momentul în care Dumnezeul Bibliei Își va arăta puterea în toate națiunile, împlinind într-un mod evident această profeție, acesta fiind un moment oportun pentru noi de a-i conduce pe mulți la Hristos.

 

orientul mijlociu scurta istorieARTICOL: Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină

Profeția precizează trei mari războaie ce vor zgudui pământul în perioada apocaliptică, cunoscută ca fiind „zilele din urmă”. Primul război (cel al lui Gog și Magog), descris de Ezechiel, va fi invazia ruso-islamică împotriva Israelului. Al doilea război, ce va avea loc șapte sau mulți ani mai târziu, este descris în Ioel, Zaharia și Apocalipsa 16:16 ca fiind bătălia Armaghedonului. Acest conflict devastator va cuprinde armatele de pe tot cuprinsul pământului împotriva lui Isus Hristos. Apocalipsa 20:8 ne spune despre un al treilea război, războiul final ce va avea loc o mie de ani mai târziu, la sfârșitul mileniului. Însă războiul lui Gog și Magog constituie evenimentul principal ce va pregăti scena pentru derularea completă a programului profetic al lui Dumnezeu.

 

implinirea profetiei evreii se intorc in israel headerARTICOL: Implinirea profeției – Evreii se întorc în număr tot mai mare în Israel, ajutați de creștini.

Fundalul și cadrul evenimentelor descrise în Ezechiel 38-39 confirmă că ele sunt gata să se întâmple în orice moment. Ce e menționat în acest material e urmarea celor descrise în Ezechiel 36 și 37, adică revenirea evreilor în țara lor, proces ce a avut loc în mod progresiv în ultimii 100 de ani, culminând cu renașterea națiunii Israel în anul 1948.

 

Ezechiel 38:1-6: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre GOG din ţara lui MAGOG, spre domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul DUMNEZEU: „Iată, am necaz pe tine, GOG, domnul ROȘULUI, MEȘECULUI şi TUBALULUI! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din PERSIA, ETIOPIA şi PUT, toţi cu scut şi coif: GOMERUL cu toate oştile lui, ţara TOGARMEI, din FUNDUL MIAZĂNOAPTEI, cu oştile sale, POPOARE multe ÎMPREUNĂ CU TINE!”

 

sfarsitul vremurilor islam escatologie crestina islamicaARTICOL: Sfârșitul vremurilor în islam O paralelă între escatologia islamică și cea creștină.

Vedem aici o coaliţie impresionantă, condusă de un lider numit GOG. În original, Gog înseamnă „munte”, sau „conducător puternic”. Acesta este titlul său, asemănător cu „faraon” sau „cezar”. El este un dictator plin de putere, care va urzi „un plan malefic” de a invada și distruge Israelul (38:10). Dumnezeu îl confruntă pe Gog spunându-i: „Iată, am necaz pe tine, GOG”. Când Dumnezeu are necaz pe tine, înseamnă că ai dat de bucluc! Dumnezeu vine numai împotriva acelora care se ridică plini de mândrie împotriva Lui. Vom putea înțelege de ce Dumnezeu are necaz pe prințul conducător Gog după ce vom arăta că acesta este prințul Rusiei. Încă din anul 1917, statul comunist rus a îmbrățișat și promovat un ateism militant, nu doar respingându-L pe Dumnezeu, ci și persecutându-i și ucigându-i pe oamenii lui Dumnezeu, atât creștini, cât și evrei.

 

Chiar dacă națiunile implicate sunt descrise după numele vechi, se pot identifica echivalentele moderne ale acestora. Dumnezeu îi va judeca pe Gog și pe națiunile care i se alătură pentru ostilitatea și ura lor față de Dumnezeu și față de poporul Său Israel (lumina ochilor Lui). El va face acest lucru zdrobindu-i cu putere de nicovala Israelului, căci: „cei ce vor binecuvânta Israelul vor fi binecuvântați şi cei ce vor blestema Israelul vor fi blestemați” (Geneza 12:3).

 

islamul apocaliptic vremuri din urmaARTICOL: Islamul apocaliptic – ce cred musulmanii despre vremurile din urmă

Dumnezeu judecă națiunile potrivit atitudinii și faptelor acestora față de poporul Său, îndeosebi Israelul, iar în vremurile din urmă, judecata aceasta se va manifesta în special atunci când națiunile se vor porni împotriva Israelului.

 

Zaharia 12:1-3: „Aşa vorbeşte Domnul ce a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele dimprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.”

 

Dumnezeu va judeca aceste națiuni în mod suveran „punându-le un cârlig în fălci” și coborându-i împotriva Israelului. Aceasta descrie, în mod literal, ceea ce cuceritorii obișnuiesc să-i facă unui dușman învins, capturat, conducându-l exact spre locul unde au dorit să-l aducă. Realizăm așadar că Dumnezeu deține controlul suprem asupra națiunilor.

 

Originea multora din invadatori se găsesc în lista națiunilor apărute după potop, în Geneza 10:2-5: „Fiii lui IAFET au fost: GOMER, MAGOG, Madai, Iavan, TUBAL, MEŞEC şi TIRAS. Fiii lui GOMER: Aşchenaz, Rifat şi TOGARMA. Fiii lui Iavan: Elişa, TARŞIŞ, Chitim şi Dodanim. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.”

 

GOG vine de la „țara lui MAGOG” și este „domnul ROȘULUI, MEȘECULUI și TUBALULUI” (Ezechiel 38:2, 3). Acestea sunt consemnate în arhivele istoriei ca fiind triburi străvechi ce s-au stabilit în zona fostei Uniuni Sovietice și Turciei (Herodot, Josephus și Plinius). Numele Gog este titlul oferit conducătorului țării Magog. Ezechiel ne oferă numele țărilor implicate în invazia Israelului, condusă de Gog. Înșirate în ordine, acestea sunt: Magog, Meșec, Tubal, Persia, Cuș, Put, Gomer și Casa Togarma, precum și „popoare multe împreună cu tine”.

 

MAGOG. Istoricul roman Josephus din secolul I a spus despre „magogeni” că sunt oamenii pe care grecii îi numesc „sciți”, o civilizație feroce ce s-a stabilit la nord de Marea Neagră în locul ocupat azi de Rusia, mai cu seamă de actualele republici islamice ale fostei Uniuni Sovietice, posibil și TURCIA. Acest teritoriu poate include și Afganistanul din zilele noastre.

 

ROȘUL. Întrucât, în limba ebraică, ROȘUL înseamnă CONDUCĂTOR, unele traduceri l-au numit mai degrabă „prințul conducător” (v.2, 3), decât „domnul Roșului”. Oricum, „rușii” sunt un popor binecunoscut, iar Gesenius spune că aceștia reprezintă fără îndoială poporul rus, prin urmare este mai bine și mai natural să-l traducem prin „domnul Roșului”. RUSIA a dovedit fără urmă de îndoială un trecut puternic de antisemitism, iar, în prezent, relațiile dintre Israel și Rusia au de suferit, Rusia trebuind să le facă pe plac aliaților ei islamici, incluzând cele mai multe dintre republicile fostei Uniuni Sovietice (de menționat totodată faptul că a treia parte din națiunea rusă sunt musulmani, procent în creștere datorită ratei natalității). De asemenea, ROȘ a fost identificat și cu sarmații antici – cunoscuți sub numele de Rashu, Rasapu, Ros și Rus, locuind în zona Rusiei.

 

Opiniile sunt împărțite între MEȘEC și TUBAL. Una dintre posibilități ar fi că ei au fost stabiliți în partea de sud a Rusiei, având în vedere faptul că Roșul este partea de nord a Rusiei. Apoi, denumirile contemporane care descind din acestea ar fi următoarele: ROȘ = Rusia, Meșec = Moscova, Tubal = Tobolsk. O altă posibilitate ar fi localizarea lor în Turcia contemporană. Meșec se poate referi la vechii muski și muscu situați în Cilicia și Capadocia (Turcia de azi), și respectiv la vechii tubalu în Capadocia, ambele popoare migrând mai târziu spre centrul/estul Rusiei.

 

Alți membri ai acestei coaliții sunt GOMER (cimerienii antici, TURCIA de azi) și TOGARMA (Armenia antică, teritoriu aflat mai cu seamă în Turcia de azi) – v6. Concluzionăm așadar că TURCIA va fi cu siguranță o parte semnificativă din această coaliție!

 

Identificarea Rusiei ca lider al acestei invazii este confirmată într-o mai mare măsură de faptul că de trei ori este descrisă invazia ca pornind din PĂRȚILE ÎNDEPĂRTATE ALE NORDULUI sau, potrivit altei versiuni biblice, „din fundul miazănoaptei”. Aceasta trebuie calculată față de poziția Israelului. (Ezechiel 38:6, 38:15, 39:2). Libanul (Hezbollah) se află situat exact la nord de Israel. Într-un cadru mai îndepărtat se află TURCIA, iar în altul și mai îndepărtat se află RUSIA. În consecință, „fundul miazănoaptei” nu poate fi altul decât Rusia. Moscova e amplasată exact la nord de Ierusalim. Până și rabinii susțin că Rusia va fi liderul coaliției menționate de Ezechiel.

 

Ezechiel 38:5,6 menționează alte națiuni aliate Rusiei: Împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put… Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei… popoare multe împreună cu tine.

 

introducere in islam 1500ARTICOL: Introducere în Islam

(1) Cea mai importantă națiune menționată a fi alături de Rusia este PERSIA = IRAN. În 1935, numele oficial al Persiei s-a schimbat în Iran. În prezent, Iranul nu ar ezita să se alăture coaliției. Iranul e un aliat apropiat al Rusiei, aceasta protejându-l de sancțiunile drastice care vin peste el. Până la revoluția islamică, Iranul a fost pro-Israel și pro-Occident, acum însă se află în extrema cealaltă. Șeful statului a declarat că cea mai mare dorință este de a vedea Israelul distrus complet. Dacă Iranul ar dobândi arme nucleare, ar putea să recurgă la distrugerea Israelului, fie direct, fie pasându-le mai departe teroriștilor. Iranul dorește să unească și să conducă națiunile islamice împotriva Israelului. Putem vedea o dată în plus că situația actuală a lumii se aliniază perfect celor descrise în Ezechiel 38.

 

(2) ETIOPIA era ținutul din sudul Egiptului, numit acum SUDAN, un alt stat fundamental islamic, foarte ostil Israelului.

 

(3) PUT = LIBIA, un alt stat islamic care are o poziție anti-Israel, aflat în vestul Egiptului.

 

(4) După cum am menționat deja, GOMERUL și TOGARMA reprezintă ceea ce astăzi sunt cunoscute ca fiind ținuturile TURCIEI, o națiune majoritar musulmană. Vechii cimerieni, din sec. al VII-lea până în sec. I d.H. au fost situați în centrul/vestul Anatoliei, în Turcia de azi. TOGARMA, Til-garimmu, se situa între vechiul Carchemiș și Haran (sudul Turciei).

 

TURCIA, chiar dacă e majoritar musulman, este un stat secular și face parte din NATO, făcându-l astfel să fie un aliat al Occidentului și un aliat strategic al Israelului în trecut. Totuși, în ultima vreme, lucrurile s-au schimbat cu repeziciune. Din momentul în care partidul fundamentalist islamic a venit la putere, în special după 2009-2010, politica externă a Turciei s-a schimbat în favoarea unei relații mai apropiate cu Iranul și Siria. Cel mai semnificativ este faptul că relația Turciei cu Israelul se află într-un declin constant. Este cât se poate de realist faptul că Turcia, prin animozitatea pe care o manifestă în prezent față de Israel, ar accepta să se alăture acestei invazii.

 

Schimbările de situație din TURCIA, alături de o criză iminentă declanșată de faptul că IRANUL este foarte aproape să intre în posesia armelor nucleare, mă determină să avertizez că evenimentele din Ezechiel 38 ar putea să aibă loc în prezent!

 

islam crestinism iudaismARTICOL: Islamul și alte religii. Înțelegând ura Iranului pentru Israel

Patru dintre cele nouă națiuni invadatoare menționate în Ezechiel ocupă Turcia de azi și unele regiuni sudice ale Rusiei, lângă Munții Caucaz, precum și câteva dintre popoarele turce aflate în Asia Centrală. Nu e de mirare faptul că Dumnezeu a considerat Turcia o națiune importantă. Alte 3 națiuni menționate, Libia, Sudan și Iran, formează alături de Turcia un cerc perfect în jurul Israelului. Turcia acoperă întregul orizont la nord de Israel, în timp ce Iranul este așezat la est de Israel, Sudanul la sud, iar Libia, la vest. Israel este înconjurat din toate cele patru părți ale sale de aceste națiuni islamice, care vor fi conduse de către Rusia, țară aflată în părțile îndepărtate ale nordului.

 

Situația politică se aliniază, iar în prezent, lucrurile privind situația Iranului se agravează. Un atac anticipativ asupra instalațiilor nucleare ale Iranului ar putea declanșa invazia prezentată în Ezechiel 38, sau ar putea fi vorba de o combinație între scăderea popularității Israelului vizavi de problema Palestinei și slăbirea puterii SUA de a susține Israelul, cadru ce oferă coaliției ruse oportunitatea de a invada Israelul. Alegerea Rusiei de a forma o coaliție de națiuni pentru a nu acționa de una singură îi asigură acesteia nu doar o cale netedă de a străbate cu armata sa teritoriile ce o despart de Israel, dându-i totodată oportunitatea de a-și crea o armată imensă, ci și aerul unei justificari morale în fața restului lumii, altora fiindu-le tot mai greu să i se împotrivească.

 

situatia siria irak headerARTICOL: Situația din Siria și Irak – originea războiului civil și a SIIL

Rusia va trebui să treacă prin IRAN și TURCIA pentru a ajunge în Israel. De asemenea, va trebui să străbată LIBANUL și SIRIA, situate la granița de nord cu Israelul (IORDANIA constituind un bonus la această acțiune). Chiar dacă aceste națiuni nu sunt menționate în mod direct, datorită poziționării lor, au toate șansele să devină parte din coaliție. Dumnezeu i-a spus lui Gog de două ori că vor fi: „popoare (națiuni) multe împreună cu tine” (v. 6, 9).

 

Lucrul acesta implică faptul că mai sunt și alte națiuni alături de cele numite. Alinierea SIRIEI cu IRANUL, cât și creșterea puterii de control a Iranului asupra organizației Hezbollah în LIBAN, asupra organizației HAMAS în GAZA, arată probabil că atunci când Dumnezeu menționează PERSIA (IRAN), include de fapt sub această denumire și SIRIA, LIBAN și GAZA. Poate include și alte națiuni islamice, ca Irak, Siria, Iordania și Egipt.

 

Alfa Omega TVARTICOL: Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină.

În concluzie, Ezechiel 38 prezintă o profeție potrivit căreia, la sfârșitul vremurilor, după ce Israel va fi adus din nou împreună dintre națiuni în țara lui, va avea loc o invazie masivă din nord a mai multor națiuni conduse de Rusia, compus din multe republici ale fostei Uniuni Sovietice (multe din cele islamice), Turcia, Iranul și celelalte state aflate sub aripile lui, cum ar fi: Siria, Hezbollah și Hamas, Sudanul și Libia.

 

Privind azi la aceste națiuni, remarcăm două lucruri: (1) Toate aceste națiuni sunt într-o relație bună cu Rusia și se află în sfera ei de influență, putând deveni candidate potrivite la coaliție. (2) Toate aceste națiuni (excepție Rusia) au un puternic caracter islamic, cu ură față de Israel. Ele ar dori cu orice preț să vadă Israelul distrus. Acesta este un motiv în plus ce le face candidate excelente în a sprijini invazia Rusiei pentru distrugerea Israelului.

 

Cu siguranță că celelalte țări vor vedea și înțelege care e adevărata motivație a Rusiei (aceea de a prelua controlul asupra bogățiilor din Orientul Mijlociu) și ce se întâmplă de fapt, motiv pentru care vor recurge la proteste, însă se vor limita doar la acestea. Mai mult ca sigur că nu vor declara război împotriva Rusiei și aliaților ei.

 

Ezechiel 38:13: „SEBA ŞI DEDAN (statele arabe, care în prezent sunt aliate cu Occidentul și a căror existență ar putea fi amenințată de preluarea controlului Rusiei și Iranului asupra Orientului Mijlociu), negustorii din TARS (Europa vestică, îndeosebi Marea Britanie. Acestea sunt popoarele fenicienilor de la mare care făceau comerț cu vestul îndepărtat, inclusiv Spania și insulele britanice) şi TOŢI puii lor de LEI (coloniile istorice, inclusiv SUA, Australia, Canada și altele) îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare (prăzile de război)?”

 

orientul mijlociu scurta istorieARTICOL: Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină

Este interesant și uimitor în același timp să vedem cum aceste națiuni, care se opun acestei invazii, se aliniază perfect în momentul de față la profeția din Ezechiel, dovedind astfel că timpul împlinirii ei este aproape.

 

În această profeție, rostită cu 2.600 de ani în urmă, Dumnezeu vorbește despre un război în care El va distruge armatele rusești și ale aliaților ei islamici atunci când aceștia vor încerca să invadeze Israelul. Astăzi suntem martorii multor semne care arată că scena pentru acest război este pregătită. Scena internațională se aliniază perfect în acest moment la cele descrise în Ezechiel 38 cu privire la invazia Israelului. Momentul acestei invazii se poate declanșa oricând. Descrierea lui Ezechiel, atât a invaziei cât și a principalelor națiuni implicate în aceasta, are sens în lumina situației și politicii actuale ale lumii. Toate acestea pot fi foarte ușor subiectele de pe paginile ziarelor de mâine.

 

Alfa Omega TVARTICOL: Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină.

  1. red.: Alți comentatori ai pasajului din Ezechiel exclud Rusia din această coaliție, identificând pe Roș-Magog cu Turcia și națiunile turcice din Asia Centrală, această interpretare indicând spre o invazie exclusiv din partea țărilor musulmane, o posibilitate reală. De asemenea, unele voci spun că războiul Gog-Magog va fi precedat de un alt război al Israelului cu vecinii săi direcți, descris în Ps. 83. Să ne rugăm fiecare pentru înțelepciune, și să studiem în continuare. De remarcat faptul că războiul lui Gog și Magog apare și în escatologia islamică, cu o desfășurare similară.

 

Material extras din cartea Invazia iminentă a Israelului, scrisă de Derek Walker, pastor din Anglia. Comandă cartea, preț 15 lei, la 0256.284.913, comenzi@alfaomega.tv sau din libraria noastră online

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5507-invazia-iminenta-a-israelului

////////////////////////////////////////////

 

Alin Lolos ––  Nu exista rock crestin, nu exista rap crestin, cum nu exista iluzionism crestin sau curvie crestina

 

Dati-mi voie sa va zic ca nu exista asa ceva, biblic vorbind, iar voi stiti asta si nu puteti dovedi biblic. Exista pentru unii, dar pentru Biserica lui HRISTOS nu va exista niciodata aceste genuri de muzica. Referitor la ceea ce citim in Biblie, nu exista rap crestin sau rock crestin asa cum nu exista iluzionism crestin. Am cantat rap, stiu lucrurile, dar ceea ce inteleg acum din Biblie, mai ales din Psalmi, vad un alt fel de muzica. Daca Dumnezeu S-a folosit vreodata de unele lucruri pe care noi le-am facut, de iluzionism sau rap-rock cu tenta crestina, S-a folosit in ciuda slabiciunii noastre, NU CA ESTE BIBLIC, iar noi trebuie sa ne pocaim, sa vedem, sa recunoastem asta si sa predicam Evanghelia asa cum este si sa cantam cum trebuie.

 

Pentru cei care canta si asculta rock crestin si rap crestin, cum ar putea sa va numeasca lumea, rock-eri crestini si rap-eri crestini ? Unde mai este deosebirea dintre lume si Biserica, pentru ca si in lume si in Biserica, de multe ori gasim aceleasi genuri de muzica, doar ca versurile nu mai sunt lumesti, ci din Biblie. Acum sincer, daca eu care am cantat rap inainte sa IL cunosc pe DOMNUL SLAVEI HRISTOS, as face o melodie, as posta-o pe internet si m-ati vedea, ce ati spune despre mine ? Cand am fost mantuit, DOMNUL ISUS m-a convins ca rap-ul este lumesc, ca iluzionismul este lumesc. Nu as fi putut oare ca sa folosesc aceste lucruri pentru Dumnezeu ? Chiar am si incercat, dupa nasterea mea din nou, sa continui sa mai practic iluzionismul, dar EL, DOMNUL VIETII, nu m-a lasat, ci mi-a zis “HARUL MEU ITI ESTE INDEAJUNS !” Ganditi-va ca acum, oriunde predic, daca as fi continuat cu iluzionismul sau rap-ul, cati din cei care m-au intrebat daca inca mai practic aceste lucruri, nu s-ar fi poticnit si ar fi gasit in mine o asemanare cu ei ?

 

Dar multi dintre voi, imi ziceti: “tu Aline numai sa critici stii”. Nu critic, ci pentru mine lucrurile sunt clare, Biblia este clara, DOMNUL HRISTOS este foarte clar, Apostolii sunt clari. Cum puteti sa va imaginati pe PETRU sau pe PAVEL cantand rap sau rock crestin ? Tot ce vreau este sa intelegeti Invatatura Sanatoasa care este scrisa; luati Biblia si vedeti !

 

Posibil ca cei care nu vreti sa va lasati de unele obiceiuri din trecut, de rap, rock sau chiar de iluzionism, posibil ca aceste lucruri pentru voi sa fi devenit idoli, asa cum odata iluzionismul era pentru mine, iar inima voastra este posibil sa fie cuprinsa de o asa mare profunzime ale acestor lucruri, incat ziceti prin articolele voastre, prin comment-urile si parerile voastre, ca Alin e legalist sau “dus”. Din nou va zic si sunt gata sa stau in fata oricarei peroane sa dau socoteala de nadejdea care este in mine, dar cu Biblia deschisa, nu dupa parerile oamenilor. Stiu ca este greu sa va lasati de aceste lucruri, dar va intreb: exista posibilitatea sa fi devenit idoli ? Daca Avraam l-a adus pe Isaac ca jertfa, tot ceea ce avea mai scump, va intreb, veti lasa aceste obiceiuri si genuri de muzica daca Dumnezeu va va spune ? Mie mi-a zis clar, ca trebuie sa ma las de tot (Luca 14:33 – 2Corinteni 4:2), nimeni nu este scutit de lepadarea de sine si lepadarea de lucrurile lumesti. Mi-a fost greu sa renunt la iluzionism, dar prin HARUL DOMNULUI HRISTOS, EL m-a ajutat sa ma lepad de iluzionism, pentru ca era ceva lumesc si idolatru.

 

Imaginati-va ceva, numai fiti atenti ce va scriu acum, e grav tare. Cum este posibil ca dupa 1-2 ore de rugaciune sa incepeti sa ascultati sau sa cantati rap sau rock crestin ? Cum ? Sau o si mai mare iesire din minti, este ca dupa ce ne rugam, sa ne ridicam si sa va fac un truc. E absolut ridicol ! Imaginati-va ceva, acolo in Glorie, in fata DOMNULUI SLAVEI, credeti ca ingerii canta rap sau rock cu tenta crestina ? ESTE RIDICOL si ceva atat de absurd, incat nu pot sa exprim ceea ce gandesc.

 

1Petru 4:3 Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

 

Inca ceva, in Marcu 14:26 spune asa: “După ce au cântat cântările de laudă, au ieşit pe Muntele Măslinilor.” Va intreb, DOMNUL ISUS HRISTOS cu Apostolii, ce tip de cantari de lauda au cantat, rap sau rock crestin ? Sincer acum sa ne gandim, oare cum au cantat ei acolo ? Am ajuns atat de lumesti, incat in Bisericile noastre se canta genuri de muzica, nu cantari… Biblia e clara din nou…

 

Am o intrebare foarte clara: Biserica persecutata sau mai bine zis, cei care erau in arene si urmau sa moara din pricina marturiei lor pentru HRISTOS DOMNUL, ce melodii cantau, rap si rock crestin ? MA INTELEGETI CE SPUN ?

 

Sa nu ne mai mintim ca aceste genuri de muzica, rock sau rap crestin sunt moduri de a ajunge la inima oamenilor sau sunt o forma de inchinare. Adevarata inchinare este in duh si in adevar, iar adevarata lauda data DOMNULUI este total diferita fata de niste cuvinte dure, ritm dinamic sau alte lucruri lumesti imprumutate din lume. Tristeta mea este ca in loc ca lumea sa imprumute lucrurile Bisericii, unii din Biserica adopta lucrurile lumesti, si incearca sa le increstineze, aparand aceste lucruri, mai bine decat ar trebui sa lucreze la apararea si intarirea Evangheliei (Filipeni 1:7,16). Ce sa mai zic ca multi dintre ei au si niste freze care nu se cuvin deloc unor crestini !

 

Tinerii se expun in evindenta cu darurile lor si isi folosesc talantul cum nu trebuie. Amos 6:5 “Aiurează în sunetul lăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.”

 

Celor care sunteti de acord cu aceste genuri de muzica si ziceti ca nu putem sa-L punem pe Dumnezeu intr-un tipar, dati-mi voie sa va contrazic. Dumnezeu este Sfant, Drept, Dragoste, iar tiparul Lui il gasim clar in Biblie.  EL iti da un cuget curat si diferit de lume, cum puteti sa va intinati cugetul cu aceste lucruri lumesti ?

 

Crestinismul nu inseamna doar sa faci fapte bune si sa fii o persoana buna, crestinismul este si a fost mereu paralel cu lumea si a tot ce este lumesc, este impotriva lumii si niciodata nu va fi prieten cu obiceiurile si lucrurile lumesti. Iacov 4:4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Intreb, daca adoptam din lucrurile lumii, oare cum devenim inaintea lui Dumnezeu ? Sa nu uitam ca Crestinismul este radical si transant impotriva obiceiurilor lumii.

 

Multi sunt influientati de aceste genuri de muzica, dar Biblia e clara. Atunci cand ai o viata intensa cu Dumnezeu, esti sensibil si nu mai poti sa fii ca lumea sau sa imprumuti lucrurile lumii.

 

Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit, EL apreciaza tot ce este ca EL, nu ceea ce este lumesc sau imprumutat din lume. “Fiti sfinti caci El este Sfant !” 1 Petru 1:16.

 

Post modernismul i-a cuprins pe multi tineri si acesta este doar inceputul. Unii s-au pocait cu adevarat de aceste genuri zise “crestine”, dar cei mai multi isi hranesc mintea cu rap sau rock crestin, iar in loc ca atunci cand sunt tristi, deznadajduiti sau in timpul liber sa alerge la MARELE MIEL, ei isi iau “doza” de muzica, hranindu-se cu o minciuna, inselandu-se ca traiesc cu pasiune pentru Dumnezeu si ca sunt bine.

 

Nu ca eu sau multi dintre noi nu acceptam aceste lucruri, ci sunt clar scrise, ca nimic lumesc sa nu locuiasca in noi si sa ne pastram neintinati de lume. ( Romani 12:1-2, Iacov 1:27).

 

1Ioan 5:21 Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.

 

In Vechiul Testament daca poporul Israel adopta unele obiceiuri ale neamurilor, Dumnezeu era maniat si pedepsea aceste lucruri (Deuteronomul 18:9) După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.

 

  1. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul Dumnezeul tău nu-ţi îngăduie lucrul acesta.

Cont aici   http://www.faracompromis.ro/alin-lolos-nu-exista-rock-crestin-nu-exista-rap-crestin-cum-nu-exista-iluzionism-crestin-sau-curvie-crestina/

 

 

  Un    Ultimatum si un Avertisment

 

In viata crestina, Domnul Hristos si Evanghelia nu sunt o parte din viata vesnica, ci este viata vesnica. Hristos este totul. Cand Evanghelia si invatatura ei este proclamata asa cum este si cum trebuie si totusi oamenii o resping, ceea ce trebuie sa stiti este ca ei nu resping o religie sau niste principii, ci resping o Persoana.

Daca esti aici astazi si respingi ceea ce este adevarat cu privire la Evanghelie si la cine este Dumnezeu, poate citesti acest articol ca sa vezi ce-am mai scris, poate ca altii ti l-au recomandat, dar inima ta nu este aici si poate nu-L vrei pe Hristos asa cum este El revelat in Biblie, sa stii aceasta: nu respingi o religie sau un set de principii, a face aceasta era foarte periculos, pentru ca cei ce respingeau Legea lui Dumnezeu data prin Moise erau omorati.

Dar vreau sa stii ceea ce faci de fapt daca respingi Evanghelia, esti indiferent fata de Persoana pe care Dumnezeu o iubeste mai mult decat pe toata Creatia la un loc si anume pe Fiul Sau. Cand respingi crestinismul si Evanghelia sa stii ca respingi pe Cel pentru care toata lumea a fost creata. Cand zic crestinism ma refer doar la ceea ce este scris in Biblie si invatatura ei, nu la religii, culte sau denominatiuni. Sa stii de asemenea ca daca iL respingi pe Hristos asa cum este revelat in Biblie, Dumnezeu te va pedepsi sever pentru aroganta ta fata de Fiul Sau. In umanismul tau, in tineretea ta, poate in trairea ta, ti-ai impietrit inima fata de mesajul Evangheliei si nimic din ceea ce spun nu te face sa tremuri. Inima ta mandra demonstreaza numai rebeliunea ta. Dar sa stii ca Creatia marturiseste impotriva ta si chiar si tu insuti stii in sinea ta ca acest Dumnezeu pe care-L respingi este Cel in fata caruia vei sta. Vreau sa stiti ca mereu sunt doua grupuri de oameni in lume, chiar si cei care citesc acest articol: sunt unii care iL iubesc pe Hristos si care vor sa creasca in sfintenie si maturitate pentru ca sa-I fie placuti lui Dumnezeu asa cum este revelat in Biblie, si sunt altii care nu le pasa de sfintenie si motivul este pentru ca nu le pasa de Hristos, nu le pasa ca El a suferit pentru ei si astfel acest lucru in care se afla acesti oameni este cel mai periculos.

Adevaratul Crestin nu inseamna pasivitate, ci intotdeauna promoveaza o ravna in adevarul Biblic. Chiar si ceea ce scriu aici ar trebui sa-ti provoace o ravna pentru Dumnezeu si o realitate ca tu sa recunosti pe Domnul Isus, sa te prosterni la pamant si sa accepti pe acest Dumnezeu prin credinta in Fiul Sau Hristos ca nu cumva El Marele Cel ce Este sa-si manifeste Mania si Dreptatea asupra ta. Mereu am zis si repet: cea mai mare manifestare de Dragoste a lui Dumnezeu pentru om este ca El L-a omorat pe Hristos Domnul pentru pacatele noastre. Accepta-L si nu mai trai oricum, ca El nu se lasa batjocorit si nu iarta oricum.

 

Am observat ca ceea ce spune Domnul Isus in Matei 22:29 este valabil chiar si pentru multi dintre cei care se numesc evanghelici, citez: “Drept raspuns, Isus le-a zis: “Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Deci cu toate ca multi se numesc crestini si nascuti din nou, conform Bibliei acestia se impart in doua categorii, unii sunt maturi si vor sa creasca mereu in umblarea cu Domnul Isus si in invatatura Lui, iar altii sunt imaturi care nicidecum nu vor aprofundarea in Cuvantul Domnului printr-o traire matura. Conform textelor din 1 Corinteni 3:1-3 si Evrei 5:12-14, ni se spune ca sunt multi imaturi spiritual, priviti textele: “1 Corinteni 3:1 “Cat despre mine, fratilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti, ci a trebuit sa va vorbesc ca unor oameni lumesti, ca unor prunci in Hristos.

  1. V-am hranit cu lapte, nu cu bucate tari, caci nu le puteati suferi; si nici acum chiar nu le puteti suferi,
  2. pentru ca tot lumesti sunteti. In adevar, cand intre voi sunt zavistii, certuri si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti voi in felul celorlalti oameni?”
  3. Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Isus Hristos.
  4. Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie,
  5. lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia.
  6. Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea ramane in picioare, el va primi o rasplata.
  7. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc.

 

Te intreb, tu ce cladesti? Iti vei pierde cumva rasplata? Traiesti in sfintenie? Esti matur?

 

Evrei 5:12 “In adevar, voi, care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare.

  1. Si oricine nu se hraneste decat cu lapte nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc.
  2. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul.”

 

Ei bine avand in vedere aceste lucruri, ca unii sunt maturi si altii imaturi, vreau sa te intrebi tu din ce categorie faci parte?

 

Ceea ce spun aici in acest articol cuprinde esenta Evangheliei pe care daca cineva nu o crede nu poate fi mantuit.

 

In Ioan 17:3 spune clar ca “Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

Daca este asa si daca viata vesnica inseamna de fapt cunoasterea personala de Dumnezeu, inseamna ca trebuie sa iL cunoastem pe Dumnezeu si pe Domnul Isus Hristos. Cine nu iL cunoaste pe El nu are viata vesnica, nu este iertat si nu ajunge in Rai. 1 Ioan 4:6 “Noi insa suntem din Dumnezeu; cine cunoaste pe Dumnezeu ne asculta; cine nu este din Dumnezeu nu ne asculta. Prin aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii.”

Intrebarea este: cine este El ca noi sa putem sa-L cunoastem sa credem in El si sa-L ascultam si astfel sa primim ceea ce spune Ioan 17:3 si anume, viata vesnica? Multi se inchina lui Dumnezeu, dar cei mai multi nu iL cunosc. Si cand zic asta ma refer la toti care nu au Duhul Sfant in ei, pentru ca numai cei cu Duhul Sfant iL pot cunoaste pe Dumnezeu cu adevarat, se pot inchina Lui si pot trai pentru El. Nu o religie si nu un cult te poate duce la cunoasterea de Dumnezeu si cine este El, ci numai Duhul Sfant potrivit Scripturii care este infailibila si este Cuvantul Divin 100% direct de la Dumnezeu. Conform Bibliei, un om care este iertat de Dumnezeu, automat primeste Duhul Sfant, iar Duhul Sfant este primit numai prin credinta in Hristos care iL schimba pe om din pacatos in voia lui Dumnezeu traind in sfintenie potrivit cu unica invatatura din Biblie. Majoritatea zic ca ei cunosc Evanghelia si cine este Dumnezeu, dar atunci cand le arati verset cu verset cine este Dumnezeu sau ce cuprinde Adevarata Evanghelie, ei refuza si neaga sa creada ceea ce vede scris, repet, cu toate ca le arati verset cu verset. Unul dintre motivele pentru care refuza sa creada este ca o viata intreaga ei au crezut o evanghelie diluata pe care si-au format-o multi in mintea lor sau le-a fost prezentata de cei care ori nu au stiut sa prezinte Evanghelia, ori au vrut mereu sa nu deranjeze pe nimeni predicand doar ca Dumnezeu este dragoste. Va spun asta din experienta mea, am fost in multe adunari si in multe locuri, si atunci cand am inceput sa prezint cine este Dumnezeu cu atributele Lui si care este adevarata Evanghelie ca omul sa o poata crede ca sa fie mantuit, cei mai multi, repet, cei mai multi au refuzat sa creada iar altii au ramas socati si surprinsi, iar altii chiar au fost eliberati pentru ca au inteles Evanghelia si au crezut-o. Desi cu toate ca le aratam verset cu verset ca ceea ce spun este scris, multi au refuzat sa creada Cine este Acest Dumnezeu si ce cuprinde Adevarata Evanghelie, chiar si dintre cei care se numesc evanghelici. Ma intreb cum vei reactiona tu care citesti acest articol, vei crede ceea ce este clar scris in Biblie sau vei ramane la statura de dat cu parerea ca multi altii? Intrebarea este, tu care citesti iL ai ca Dumnezeu pe Dumnezeul din Biblie asa cum este revelat in ea sau un dumnezeu prezentat de religia ta si cultul tau?

Ca omul sa fie iertat, mai intai trebuie sa ii prezinti Evanghelia asa cum este ea de la Dumnezeu si asta m-a preocupat mereu pentru ca doar pe baza Evangheliei omul este mantuit (Romani 1:16-17). Va dati seama, cu toate ca arat verset cu verset Evanghelia si cine este Dumnezeu si ei vad cu ochii lor ce este scris, cu toate acestea ei refuza sa accepte ce vad clar scris si incearca prin explicatiile lor ca sa devieze si sa contrazica ceea ce este scris, numai si numai ca sa nu creada. Te intreb din nou pe tine care citesti, ce vei face? Unul din motivele pentru care ei nu cred, este ca o viata au fost invatati de cultul lor tot felul de invataturi si practici care nu sunt Biblice. Ochelarii cultului lor i-au orbit si refuza sa creada cine este Dumnezeu sau care este adevarata Evanghelie si despre asta vreau sa vorbesc acum. Revin la ceea ce Domnul Isus a zis in Marcu 1:15 “El zicea: “S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”

 

Ei bine sa nu uitam ca atata timp cand scriu in acest articol verset cu verset la ceea ce sustin, vreau sa va zic ca Scriptura nu poate fi desfiintata si Evanghelia nu este de obarsie omeneasca, ori crezi ceea ce este clar scris, ori te conduce parerea ta si cultul tau cu invataturile lor reci, iar tu vei ramane in aceeasi stare de lene, rutina si putreziciune in care te afli. Pocaieste-te omule, crede ceea ce este scris doar in Biblie, lasa cultul tau cu invataturile lui nebiblice, accepta Adevarata Evanghelie si cine este Dumnezeu si astfel vei fi plin de ranva si cu inima curata datorita Sangelui Marelui Miel Isus Hristos Domnul. Priviti un text in care spune clar Domnul Isus ca Scripturile nu pot fi desfiintate, crezi tu ca daca nu le crezi vei fi bine? Ioan 10:35 “Daca Legea a numit “dumnezei” pe aceia carora le-a vorbit cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata”.

 

Iar Apostolul Pavel scrie in Galateni 1:11 urmatorul lucru infailibil legat de Evanghelie: “Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine nu este de obarsie omeneasca;

  1. pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.”

 

Va spun legat de aceste texte ca oricine nu vrea sa creada aceasta descoperire a Apostolilor cu privire la Evanghelia Infailibila, va spun ca veti ramane niste purtati de vant incolo si incoace de orice vant de invatatura. Ba mergeti la aia, ba credeti aia, ba va mai dati cu parerea si niciodata astfel nu veti fi statornici si maturi in credinta. Credeti EVANGHELIA si traiti in lumina ei ca sa fiti iertati. Credeti ceea ce cuprinde ea si veti intelege cine este Dumnezeu. Nu conteaza daca ai crescut cu nu stiu ce invataturi si nu conteaza daca tatal tau este pastor sau prezbiter, ci ceea ce conteaza este sa fii in Hristos cum cere El, sa-L urmezi pe Hristos dupa unica invatatura a Lui chiar daca cei mai apropiati tie practica lucruri nebiblice. Pune-i pe toti la incercare, chiar si pe tatal tau daca este predicator sau pastor si vezi daca ceea ce predica este potrivit cu Invatatura lui Hristos Domnul. De fapt chiar Dumnezeu iti zice in 1 Ioan 4:1 sa “cercetezi duhurile sa vezi daca vin de la Dumnezeu”.

 

Cine este Dumnezeu?

Desi nu mi-ar incapea in acest articol sa scriu cine este Dumnezeu in adevaratul sens al cuvantului, totusi vreau sa va arat cateva din atributele pe care le sustine Biblia cu privire la cine este El, iar pentru o detaliere mai mare, va rog sa cititi Biblia si sa-L acceptati pe Dumnezeu ca Domn si Mantuitor bineinteles prin Hristos Domnul ca altfel fara Hristos nu putem sa ne apropiem de Dumnezeu. Voi sustine in acest articol lucrurile pe care nu le auziti prea des in locurile unde mergeti.

Sunt multi care nu stiu cine este Dumnezeu conform Scripturilor. Vreau sa spun apasat acest lucru ca cu toate ca IL avem pe Dumnezeu prezentat in Biblie, omul are nevoie de o revelatie directa de la Dumnezeu ca sa stie cine este El cu adevarat. Va spun acest lucru amintindu-va ca in Matei 16:17 scrie asa: “Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.”

 

Deci Petru care stia cine este Hristos, a avut nevoie de o revelatie directa de la Tatal. Tot asa orice om care este mantuit, are o revelatie directa de la TATAL conform si potrivit Bibliei bineinteles, o revelatie care IL arata pe Hristos ca Dumnezeul Cel Atotputernic intrupat in om, o revelatie care arata cine este TATAL si cine este Duhul Sfant si ce cuprinde adevarata Evanghelie cu invataturile ei. Deci cu toate ca multi au citit din Biblie, sa nu uitam ca lucrurile trebuie judecate duhovniceste, altfel nu intelegi nimic si ca sa poti judeca duhovniceste ai nevoie de Duhul Sfant. Priviti 1 Corinteni 2:14 “Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste.”

 

Priviti un text din Fapte 8:30 citez “Filip a alergat si a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: “Intelegi tu ce citesti?”

  1. Famenul a raspuns: “Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?” Si a rugat pe Filip sa se suie in car si sa sada impreuna cu el.”

 

Ca famenul sa poata intelege Evanghelia, a avut nevoie de Filip ca sa-i explice Evanghelia asa cum este, iar Filip avea Duhul Sfant in el, pentru ca exact Duhul Sfant i-a spus sa ajunga carul etiopianului si vedem asta in tot pasajul din Fapte 8:27-40.

Evanghelia trebuie crezuta si inteleasa cu toata fiinta ta, iar ca sa poti intelege si sa poti crede in detaliu ce cuprinde Evanghelia cu toate atributele lui Dumnezeu ai nevoie de lepadare de tine si sa crezi exact tot ceea ce sustine Biblia nu cultul tau sau religia ta care posibil sa iti spele creierul cu practicile lor nebiblice. Asta de fapt i-a explicat Filip etiopianului, i-a explicat din Scripturi Scripturile si tot asta le-a explicat Domnul Isus Apostolilor, le-a explicat Evanghelia Adevarata, priviti Luca 24:25 “Atunci Isus le-a zis: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii!

  1. Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slava Sa?”
  2. Si a inceput de la Moise si de la toti prorocii si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
  3. Apoi le-a zis: “Iata ce va spuneam cand inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Proroci si in Psalmi.”
  4. Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile.”

 

Biblia este data de la Dumnezeu asa ca pana nu vei crede ceea ce sustine doar Biblia si nu cultul tau sau parerea ta nu vei putea fi eliberat din pacatele tale si nici nu poti ca sa-i slujesti lui Dumnezeu cum cere El, in duh si adevar (Ioan 4:23-24). Cand vei intelege cu adevarat Evanghelia si cine este Dumnezeu, asta te va duce la o reverenta si supunere totala fata de Dumnezeu si vei stii atunci ca ceea ce practica multi e nebiblic pentru ca tu te vei baza 100% doar pe ceea ce este scris in Biblie, iar altii sunt condusi si dupa invataturile culturilor lor nebiblice. Nu ai inteles EVANGHELIA si ce cuprinde ea cu invataturile ei, nici nu o poti crede ca sa fii mantuit. In Luca 24:45 spune ca Domnul ISUS le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile, haideti si noi pe genunchi ca sa ii cerem Domnului ISUS ca sa ne deschida mintea ca sa intelegem ceea ce este scris in Biblie si sa si credem ca viata noastra sa fie cu adevarat schimbata, implinind Cuvantul Lui cu ravna si pasiune.

Am spun acest lucru ca desi ca in toate articolele mele vorbesc verset cu verset, si in acest articol voi spune cine este Dumnezeu verset cu verset, intrebarea este daca veti crede Biblia?

 

Ca sa stii cine este cu adevarat Dumnezeu, Domnul Isus Hristos si Duhul Sfant trebuie sa fi avut o revelatie de la EL, dar nu orice revelatie, ci o revelatie ca sa intelegi Scripturile care iL reveleaza pe El. Deci nu iL poti cunoaste pe Dumnezeu dupa parerea ta sau dupa experientele tale, sau dupa cultul tau, ci DOAR dupa ceea ce este scris in Biblie. Daca cineva a avut o revelatie, un vis sau o vedenie care nu este potrivita cu acuratetea Bibliei, acea revelatie nu este de la Dumnezeu. Asa ca testeaza-ti experientele si cultul tau dupa ceea ce este scris in Biblie. Repet, oricine spune ca a avut o revelatie de la Dumnezeu care nu este potrivita cu acuratetea Bibliei, aceasta revelatie nu este de la Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus le-a deschis mintea Apostolilor ca sa inteleaga Scripturile Lui si conform Scripturilor Lui nu dupa alte scrieri.

Ca sa stii cine este El trebuie mai intai sa te duci in Vechiul Legamant.

Ei bine conform textului din Evrei 13:8 “Isus Hristos este acelasi ieri, azi si in veci!”. Deci cine a fost EL ACUM MII DE ANI, este si azi la fel fara ezitare, si cine este El azi va fi si in vecii vecilor fara ezitare. Credeti acest Adevar? Ei bine daca credeti, va rog sa continuati sa cititi atenti si veti sti de ce am numit acest articol un “Ultimatum si un Avertisment”.

 

Imaginea pe care v-ati format-o sau v-au prezentat-o unii lideri precum Dumnezeu este doar Dragoste, este o manipulare sau o inselare pe care unii o folosesc fie ca sa nu deranjeze lumea, fie ca nici ei nu stiu cine este Dumnezeu si Evanghelia Sa ca s-o poata prezenta.

 

In majoritatea adunarilor nu sunt prezentate atributele lui Dumnezeu, decat doar acesta: Dumnezeu este Dragoste, si nici macar acest atribut de multe ori nu este prezentat bine. In Romani 5:8 spune ca “Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi Hristos a murit pentru pacatele noastre”, dar intrebarea este cine l-a omorat pe Hristos in adevaratul sens al cuvantului si cine a randuit ca Hristos sa moara? Spun acest lucru ca daca nu credeti ca Dumnezeu l-a omorat pe Hristos atunci nu puteti fi mantuiti si vom vorbi in curand si despre asta.

 

De ce am numit acest articol “ un Ultimatum si un Avertisment” pentru ca Hristos Domnul a zis, pocaiti-va sau pieriti (Luca 13:3,5). Pentru cei care cititi va spun, ori sunteti gata sa credeti si sa acceptati cuvintele din Biblie asa cum sunt, ori va tot dati scuze ca lucrurile nu sunt chiar atat de radicale. Va spun ca sunt extrem de radicale si cu acest Dumnezeu Creator nimeni nu se joaca pentru ca El nu se lasa batjocorit (Galateni 6:7).

 

Dumnezeu mereu si mereu vrea reabilitarea pacatosului si isi doreste ca sa accepte pe oricine dar numai in termenii Lui. El mereu doreste ca sa-si manifeste Dragoastea Lui fata de noi, dar vedeti voi, conform spuselor Lui, Dumnezeu iarta numai cum cere El si pentru toti care nu vor iertarea cum cere El, vor fi judecati, vor fi neiertati si chinuiti vesnic. Va dati seama ce inconstienta, sa afli ca El te iarta si sa refuzi aceasta iertare?

 

Conform Bibliei si ma uit doar la pasajul din Romani 12:19 sau Romani 14:11, acest Dumnezeu se va razbuna in curand si chiar El zice ca razbunarea este a Lui, ba mai mult, orice genunchi sa va pleca inaintea Lui si orice limba va da slava lui Dumnezeu, unii in adorare, altii in groaza, intrebarea este din ce categorie vei fi? Priviti textele. Romani 12:19 “Preaiubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: “Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati”, zice Domnul.”

Deci nu mai spuneti ca Dumnezeu nu este razbunator pentru ca chiar si in Naum 1:2 spune ca “ Domnul este un Dumnezeu gelos si razbunator; Domnul Se razbuna si este plin de manie; Domnul Se razbuna pe potrivnicii Lui si tine manie pe vrajmasii Lui.”

Cine sa fie vrajmasii Lui decat cei care nu au vrut iertarea Lui.

 

Romani 14:11 “Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea si orice limba va da slava lui Dumnezeu.”

 Cont aici….. http://www.faracompromis.ro/un-ultimatum-si-un-avertisment/

 

////////////////////////////////////////////

 

Fragmente – A.W. Tozer

 

Cu toţii ne naştem datori faţă de lume şi această datorie creşte pe măsură ce îmbătrânim. Dacă suntem înţelepţi în Duhul, vom avea grijă să inversăm rolurile şi să îndatorăm lumea faţă de noi. Putem face aşa ceva doar slujindu-ne generaţia după voia lui Dumnezeu înainte de a fi prea târziu.

Pacea inimii câştigată prin refuzul de a purta jugul comun al compasiunii omeneşti este o pace nevrednică de un creştin. A căuta liniştea astupându-ne urechile la strigătele durerii umane înseamnă a deveni nu creştini, ci un fel de stoici degeneraţi care nu au nicio legătură nici cu stoicismul, nici cu creştinismul.

Mărturia unui urmaş adevărat al lui Hristos poate suna cam aşa: Plăcerile şi comorile lumii nu mă mai atrag de acum înainte. Mă consider răstignit faţă de lume şi consider lumea răstignită faţă de mine. Dar mulţimile care i-au fost atât de dragi lui Hristos nu mi vor fi mai puţin dragi. Dacă nu pot preveni sinuciderea lor morală, îi voi boteza cel puţin cu lacrimile mele omeneşti. Nu vreau nicio binecuvântare pe care să nu o pot împărţi. Nu caut nicio spiritualitate pe care trebuie să o câştig cu preţul uitării faptului că oamenii sunt pierduţi şi fără nădejde. Dacă, în ciuda a tot ceea ce pot face eu, ei vor păcătui împotriva luminii şi vor aduce asupra lor mâhnirea unui Dumnezeu sfânt, atunci nu trebuie să-i las să meargă pe drumul lor trist fără a plânge pentru ei. Nu pot suferi o fericire pe care trebuie să o cumpăr cu ignoranţă. Resping un cer în care trebuie să intru închizându-mi ochii la suferinţele semenilor mei. Aleg mai degrabă o inimă zdrobită, decât orice fericire care ignoră tragedia vieţii umane şi a morţii umane. Chiar dacă eu, prin harul lui Dumnezeu în Hristos, nu mai sunt sub păcatul lui Adam, tot voi simţi o obligaţie de a fi plin de compasiune pentru întreaga rasă nenorocită a lui Adam şi sunt hotărât să cobor până în mormânt sau să urc până în cerul lui Dumnezeu, plângând pentru cei pierduţi, care pier. Şi astfel voi face prin puterea pe care mi-o va da Dumnezeu. Amin.

Niciun om nu are dreptul de a muri, până când nu a îndatorat omenirea faţă de el. Niciun om nu are vreun drept moral de a se culca în pământ, până când nu s-a trudit să îndepărteze o parte din pământul din inimile oamenilor, până când nu a ajutat la eliberarea oamenilor de sub tirania aceluiaşi pământ şi până când nu i-a îndreptat spre acea împărăţie care va dăinui după ce pământul şi cerurile nu vor mai fi.

Nimeni, din nicio perioadă, nu a avut parte de vreun har spiritual de care noi să nu ne putem bucura acum, dacă îndeplinim condiţiile date. Dacă aceste vremuri sunt mai întunecate din punct de vedere moral, ele nu fac decât să creeze un context în care noi să putem străluci mai puternic. Dumnezeul nostru este Dumnezeul zilei de azi, cât şi al zilei de ieri, şi putem fi siguri că oriunde ne-ar duce zilele noastre de mâine, Dumnezeul nostru credincios va fi cu noi aşa cum a fost cu Avraam, cu David şi cu Pavel.

Adesea suntem tentaţi să ne întrebăm cum poate Dumnezeu să ne iubească, dar chiar dacă acest sentiment este unul sincer, totuşi este rezultatul unui mod greşit de a privi lucrurile. Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că noi suntem greu sau uşor de iubit; El ne iubeşte pentru că El este Dumnezeu, nu pentru că noi suntem buni sau răi, mai atractivi sau mai puţin atractivi. Dragostea lui Dumnezeu nu este scoasă din El de către obiectul ei; ea curge din Dumnezeu ca un râu constant pentru că El este dragoste.

Slujirea creştină, ca să fie acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie curată şi sinceră. Tot ceea ce se face din obişnuinţă nu este primit; orice lucru făcut într-un mod superficial este sub nivelul calităţii care se aşteaptă de la noi. Cântecul cântat uşuratic, predica spusă fără un motiv mai înalt decât faptul că a venit din nou ziua de duminică, zeciuiala azvârlită în coş, mărturia dată pentru că aşa trebuie – nimic din toate acestea nu va rămâne în picioare sub privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu.

Mândria şi curiozitatea omenească se combină adesea pentru a ne face să încercăm să înţelegem acte ale lui Dumnezeu care sunt cu totul în afara înţelegerii umane. Nu ne place să admitem că nu ştim ce se întâmplă, aşa că ne torturăm minţile încercând să pătrundem căile misterioase ale Celui Omniscient. Este greu de conceput o sarcină mai inutilă.

Obiceiul de a merge mai întâi la Dumnezeu va preveni multe situaţii neplăcute. Un tânăr se îndrăgosteşte şi, fără să caute sfatul lui Dumnezeu, intră în căsnicie. Câţiva ani mai târziu află că a făcut o mare greşeală. Apoi se duce la Dumnezeu să caute o cale de ieşire, şi descoperă că s-a dus prea târziu. Dumnezeu tot îl va ajuta chiar şi în astfel de circumstanţe, dar jurămintele sfinte au fost spuse şi zarurile au fost aruncate. Ar fi fost mai bine dacă ar fi mers mai întâi la Dumnezeu.

Noi suntem trimişi să binecuvântăm lumea, însă niciodată nu ni se spune să ne compromitem cu ea. Slava noastră stă într-o retragere spirituală de la tot ceea ce se construieşte pe nisip. Albina nu găseşte miere când mişună în jurul stupului. Mierea se găseşte în floarea de departe, unde este linişte, pace, soare şi un izvor curat; acolo trebuie să meargă albina ca să o găsească. Creştinul va găsi doar câteva firimituri acolo unde credincioşii declaraţi se joacă şi se roagă toţi într-un suflet. Câteodată poate fi constrâns să meargă singur sau cel puţin împreună cu cei câţiva ostracizaţi. A face parte din minoritatea dispreţuită poate fi preţul pe care să trebuiască să-l plătească pentru putere. Însă puterea este ieftină oricare ar fi preţul.

După o privire la Ghetsimani sau la Calvar, creştinul nu mai poate să creadă vreodată că drumul lui este unul greu. Să nu îndrăznim să ne comparăm durerile neînsemnate cu patima sublimă îndurată pentru mântuirea noastră. Orice comparaţie ar fi ea însăşi argumentul suprem împotriva plângerilor noastre, căci ce durere este ca a Lui?

Te va costa ceva să mergi încet în marşul veacurilor, în timp ce oameni entuziaşti ai timpurilor noastre se agită încoace şi încolo, confundând mişcarea cu progresul. Dar, în cele din urmă, se va merita – iar creştinul adevărat nu este interesat de nimic altceva mai puţin de atât.

O biserică hrănită cu entuziasm nu este o biserică nou testamentară. Dorinţa după o stimulare de suprafaţă este o urmă sigură a naturii căzute, este tocmai lucrul de care Hristos a venit să ne elibereze prin moartea Sa. O mulţime bizară de oameni lumeşti botezaţi care aşteaptă în fiecare duminică o împunsătură cvasi-religioasă care să le ridice [moralul] nu are absolut nicio legătură cu o adunare adevărată de creştini credincioşi. Şi faptul că membrii acesteia declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie nu schimbă cu nimic lucrurile. „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Autorul

Despre A.W. Tozer

 

O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „Viaţa lui A.W.Tozer – în urmărirea lui Dumnezeu”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici ale Alianţei Creştine şi Misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „Urmărirea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – mistici şi puritani, oameni ai credinţei.

„I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu”, mărturiseşte Tozer, „pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: ‘Ştii, mă gândesc la tine… mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine’. I-am răspuns: ‘Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta’. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: ‘Veniţi la Mine!’, şi rugăciunea păcătosului: ‘Ai milă de mine!’. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri – remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă – care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu”.

„Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor ‘ism’-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră – să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale”.

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”.

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: „Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. „Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?” Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: „Depărtează-te de astfel de oameni”.

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine ‘copilaşilor’, dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic.”În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!”

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în „Părtăşia inimii arzătoare”. Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

 

http://credinta-naomi.blogspot.com/2012/08/fragmente-aw-tozer.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?

Cum a fost răstignirea lui Isus diferită decât orice altă jertfă din Vechiul Testament?

  Milenko van der Staal

 

De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?

 

 

 

 

 

Dumnezeu este sursa vieții; El este lumină și în El nu există întuneric. (1 Ioan 1:5). Opusul lui Dumnezeu este Satan, al cărui tărâm este întunericul și păcatul. De la început Dumnezeu a spus cu putere că păcatul va duce la moarte. (Geneza 2:17, Romani 6:23).

 

Păcatul ne separă de Dumnezeu

Când Satan cu decepțiile lui a reușit să o înșele pe Eva, iar Adam a fost neascultător, păcatul a intrat în natura lor. Acest păcat a intrat între Dumnezeu și ei, ca un voal, separându-i de sursa vieții. Spiritual vorbind, ei au devenit morți prin păcatul lor. (Efeseni 2:1). Păcatul intrase în lume, care era blestemată, și împreună cu ea, toate creaturile vii au fost nevoite să suporte o moarte fizică.

 

Păcatul care a intrat în natura lui Adam și Eva a fost transmis descendenților. Acest „păcat din fire,” nu reprezintă vină pentru păcat înfăptuit, ci o înclinație puternică de a face voia noastră și nu voia lui Dumnezeu. Dacă urmăm această tendință, atunci păcătuim când suntem ispitiți. Pentru a-și ajuta oamenii de a sta pe calea corectă, Dumnezeu le-a dat legi – le-a scris voia Lui pe table de piatră.

 

Din păcate, oamenii erau incredibil de slabi și nicio persoană nu a reușit să se păzească curată de păcat. De fapt, chiar și cei mai evlavioși dintre ei păcătuiau în gând, cuvinte sau fapte. Cu alte cuvinte, toți oamenii erau vinovați, iar Satan folosea acest lucru împotriva lor, cerând ca ei să moară. (Romani 5:12). În templu – casa simbolică a lui Dumnezeu pe pământ, atârna o perdea groasă și mare în fața locului Preasfânt, simbolizând păcatul din fire care îi separa pe oameni de Dumnezeu. Oricine trecea de acea perdea murea instantaneu, căci niciun păcat nu putea suporta prezența lui Dumnezeu.

 

Iertare prin sacrificiu

Dumnezeu, în răbdarea Lui, a dat oamenilor o șansă: prin sacrificarea unui animal fără vină, oamenii puteau primi iertare. O dată pe an, marele preot intra în locul preasfânt, cu sângele jertfei, pentru a obține înpăcare pentru oameni. Prin vărsarea sângelui unui animal inocent, plata păcatului putea fi plătită. (Leviticul 17:11; Evrei 9:22)

 

Totuși, sângele animalelor nu putea înlătura rădăcina problemei – păcatul din natura umană. După ce păcatele le erau  iertate, oamenii continuau să păcătuiască, ceea ce însemna că ei erau nevoiți să se întoarcă din nou cu jertfa lor, an după an. Nici măcar marele preot nu putea să-i ajute, căci și el era un păcătos, și jertfa era și pentru el, la fel de mult cât era și pentru oameni. (Evrei 10:1-4)

 

Dumnezeu ura această stare în care erau lucrurile. Dorința Lui era să aibă părtășie cu oamenii și să-i salveze. El a căutat pe cineva care să-i poată conduce pe oameni afară din acest cerc vicios: păcat și iertare la nesfârșit. Dar, deși au fost mulți oameni drepți de-a lungul istoriei, niciunul nu era fără pată, și nimeni nu putea „sta în spărtura” dintre Dumnezeu și om. Așa că Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu ca să îndeplinească cea mai mare sarcină din toată istoria. (Ezechiel 22:30, Isaia 41:28, Isaia 60:16, Ioan 3:16-17).

 

Isus: un om în tot sensul cuvântului

Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar de bună voie „S-a smerit și a devenit Fiul Omului” – un om în tot sensul cuvântului, cu aceeași natură umană ca noi toți. Aceasta a însemnat că Isus era ispitit ca noi toți, dar El era născut și din Duhul lui Dumnezeu, iar Duhul L-a însoțit în toată viața Lui, dându-i putere să ducă la îndeplinire sarcina care i-a fost dată. (Luca 1:30-35; Filipeni 2:5-8; Isaia 61:1-3)

 

„La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:8. Isus a trebuit să învețe ascultare, ca om, pentru că, odată devenit om, El a primit o voie proprie, sau păcat în fire, și a fost ispitit. Acolo El a învățat să Se nege pe Sine, să-Și ia crucea în fiecare zi” și să omoare păcatul. Rezultatul a fost că nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:15, Evrei 5:7-8).

 

Când Isus a vorbit împotriva păcatului și a ipocriziei conducătorilor religioși din acel timp, a vorbit cu autoritate și convingere. Dar, datorită faptului că moartea păcatului avea loc în omul lui interior, ascuns de privirea oamenilor, a fost neînțeles de aproape toți contemporanii Lui, până acolo încât, la final, a fost arestat și răstignit. Acel bărbat pur, drept, fără vină a murit ca un criminal, pedepsit pentru păcate pe care nu le comisese niciodată. De ce?

 

Împăcare – și o cale de urmat

Isus a fost singurul care S-a putut „pune în spărtură”, singurul pe care Satan nu l-a putut revendica pentru că era fără pată și curat. El a fost singurul care nu a meritat moartea, nici fizică și nici spirituală. Dar, pentru a îndeplini scopul pentru care venise pe pământ, Isus S-a jertfit. El a fost jertfa supremă – fără vină și fără cusur. El a murit ca Mielul lui Dumnezeu, jertfa de împăcare pentru toată omenirea; a purtat pedeapsa pentru toate păcatele noastre, și a murit – un drept pentru cei nedrepți. (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 3:18) Nu doar că a murit o moarte fizică, dar a experimentat și separarea de Dumnezeu cât timp a stat atârnat pe cruce. (Matei 27:46; Marcu 15:34) Prin jertfa Sa, toți cei care cred în El, pot primi iertare.

 

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota, deși unul dintre cele mai semnificative și grandioase evenimente ce au avut loc pe pământ vreodată, este, de fapt, doar o parte din povestea creștinismului. Prin puterea Duhului Sfânt care a fost în El de la naștere, Isus a „suferit în fire,” prin aceea că a negat păcatul și nu a cedat în fața tendințelor spre păcat care locuiau în natura lui omenească. Astfel, păcatul din firea Lui a fost condamnat și El „a omorăt” sau „răstignit”, poftele și plăcerile, iar astfel, deși a fost ispitit în toate ca noi, nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:16).

 

Când Isus a murit pe cruce, a strigat: „S-a terminat!” În acel moment, orice rămășiță din păcatul pe care-l moștenise în natura lui omenească a fost răstignită, și lucrarea Lui de pe pământ a fost terminată. Când Isus a murit, perdeaua groasă din templu s-a rupt de sus până jos. Datoria fusese plătită; calea înapoi către Tatăl fusese deschisă.

 

Victoria lui Isus asupra păcatului a fost și o biruință asupra morții. El nu a rămas în mormânt, ci S-a ridicat din moarte cu un trup de slavă, în care era toată plinătatea din natura lui Dumnezeu. Patruzeci de zile mai târziu El S-a ridicat la cer, iar acum stă la dreapta Tatălui Său. (Filipeni 2:5-11, Coloseni 2:9).

 

Frații lui Isus!

Deci cum a fost răstignirea și sacrificiul lui Isus diferit față de jertfele de animale din Vechiul Testament? Cum poate moartea lui Isus de pe cruce să ne îndepărteze păcatele din firea noastră? De ce suntem încă ispitiți? Motivul este că iertarea nu era scopul final al vieții lui Isus, și nici scopul final al vieții unui creștin. De fapt, iertarea este doar începutul. Însuși Isus a indicat foarte clar: „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23.

 

Scopul lui Isus nu era doar să ispășească păcatele oamenilor. El dorea ucenici, oameni care să-L urmeze. Noi nu-L putem urma la moartea de pe crucea de la Golgota, dar putem să ne luăm crucea zilnic!

 

Urmându-L pe această cale, noi devenim ucenicii Lui, și El Își trimite Duhul Sfânt ca să ne dea aceeași putere pe care El a avut-o când a biruit păcatul. Și noi suferin în fire, și noi răstignim firea cu poftele și dorințele ei, și noi omorâm „faptele trupului” prin Duhul.  Noi nu mai păcătuim, noi devenim „mădulare în trupul Său”, devenim frații lui Isus și primim parte în natură divină” (1 Petru 4:1-2; Galateni 5:24; Romani 8:13; 1 Corinteni 12:12-14; Evrei 2:11; 2 Petru 1:2-4)

 

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota a fost puncrul culminant al unei lucrări incredibile a dragostei pentru noi, oamenii. Prin moartea Sa, El a împăcat cu Dumnezeu pe cei care cred în El, iar prin viața Lui, a deschis o cale înapoi către Tatăl pentru cei care-L urmează. Prin moartea asupra păcatului, Isus a biruit moartea. (Evrei 2:14-15) Prin viața Sa, El ne-a dat viață.

Să nu fie sacrificiul Lui în zadar, ci El să primească mulți ucenici, oameni de care nu se va rușina să-i poată numi frați!

 

https://crestinismactiv.ro/de-ce-trebuit-isus-sa-moara-pe-cruce

/////////////////////////////////////////////

 

Ce reprezintă Armaghedonul?

 

 

 

 

„Armaghedon”. . . Însuși cuvântul a ajuns să însemne UN RĂZBOI CARE PUNE CAPĂT TUTUROR RĂZBOAIELOR, haos total, și distrugere. Armaghedonul este mult mai mare decât o singură bătălie, sau decât un război nuclear de șapte ani de la sfârșitul timpului.

 

What is Armageddon?Cuvântul „Armaghedon” vine din Biblie, astfel că Biblia trebuie să ne spună ce înseamnă. Scriptura arată că „Armaghedon” cuprinde întregul conflictul cosmic între Creator și principalul-răzvrătit, Lucifer. Cuvântul în ebraică arată că acest război este dus pe câmpul de luptă al minții; este pentru toți cei care se închină.

 

„Și i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:16)

 

Armaghedon provine din două cuvinte ebraice: har (H2022) mo’ed (H41501). Har înseamnă pur și simplu „munte”. În Scriptură, munții sunt simboluri ale guvernelor sau împărățiilor. (Vezi Daniel 2:34-35, 44-45) Mo’ed (mo’edim) este folosit în Scriptură pentru a se referi la timpul si locul desemnat pentru adunările de închinare ale sfinților. Astfel, Armaghedon, har mo’ed, înseamnă Muntele Adunărilor(Sărăbătorilor) stabilite pentru închinare. – Ziua de Lună Nouă, Sabatul Zilei a Șaptea, Paștele, Sărbătoarea Azimilor, Snopul de Legănat, Cinzecimea, Sărbătoarea Trâmbițelor, Ziua Ispășirii, Sărbătoarea Corturilor.

 

Creatorului Cerului și al Pământului îi pasă când ne închinăm. El a proiectat un sistem de păstrare a timpului pentru a marca zilele de închinare. Yahuwah a hotărât:

 

„Să fie niște luminători în . . . ceruri, ca să despartă ziua de noapte;… ei să fie semne care să arate vremurile[mo’edim, timpul de închinare], zilele și anii.” (Geneza 1:14)

 

„El a făcut luna ca să arate vremurile [mo’edim].” (Psalmul 104: 19)

 

Lui Moise i-a fost spus:

 

“Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: ‘Iată sărbătorile [mo’edim] ale lui Yahuwah, pe care le veți vesti ca adunări sfinte [adunări sfinte], iată sărbătorile Mele [mo’edim]. Șase zile să lucrați:… dar ziua a șaptea este Sabatul de odihnă, cu o adunare sfîntă, acestea sunt sărbătorile [mo’edim] ale lui Yahuwah „…. (Leviticul 23: 2-4)

 

Războiul prelungit, milenii la rând, între Creator și Lucifer se adreseaza tuturor celor care doresc să se închine. Totul a început în cer, când Lucifer s-a lăudat că va fura închinarea datorată singurului Creator.

 

„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor. Tu ziceai în inima ta:”Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul meu de domnie mai sus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării [har mo’ed] dumnezeilor, la capătul miază-noapte, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”” (Isaia 14: 12-14)

 

Bătălia finală de la Armaghedon, ca și războiul de lungă durată al Armaghedonului, este dusă pe câmpul de luptă al închinării. Acest conflict este mult mai mare decât orice război mondial. Se ajunge la fiecare persoană care trăiește la sfârșitul timpului. Lucifer a vrut să fure închinarea care aparține numai Atotputernicului Creator. Daniel 7:25 dezvăluie cum a făcut acest lucru:

 

„El va rosti cuvinte de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile (calendarul) și legea (poruncile)…” (Traducere Knox)

 

Calendarul luni-solar stabilit la Creatiune utilizează soarele pentru măsurarea zilelor și anilor. . . și luna pentru stabilirea lunilor calendaristice. Atât luna cât și ciclului săptămânal, repornesc cu primii zori după conjuncția Lunii. Apoi după ziua de Lună Nouă urmează șase zile de lucru urmate de o zi de odihnă, Sabatul zilei a șaptea, la final.

 

contemplative youn man sitting against a wallAtunci când te închini, calendarul pe care-l utilizezi, dezvăluie dacă închinarea ta se adresează Creatorului sau vrășmașului Său. Ziua în care te închini este angajamentul tau de loialitate față de unul sau celălalt.

 

Aceasta este bătălia de la Armaghedon, conflictul final în războiul pentru închinare. Întreaga lumea va lua parte la acest conflict. Toate cultele folosind calendarul solar păgân făcut de către reprezentantul pământesc al lui Lucifer, Papa Grigorie al XIII-lea, se îndreaptă către închinarea la Lucifer. Toți cei care doresc cu adevărat să-și onoreze Creatorul vor folosi calendarul Său cu lunile lunare și cu începerea anului în primăvară. Acesta este angajamentul de credință față de Creator: închinarea în ziua Lui stabilită.

 

Care sistem de timp veți folosi? Cui vă închinați? De care parte a bătăliei de la Armaghedon vă aflați? Armaghedonul este aici!

 

 

1 Unii cred că cea de a doua parte a cuvântului Armaghedon vine de la H4023: Meghido, care a fost un loc în Palestina. Problema cu această interpretare este că, atunci când se merge în locul unde era Meghido, acolo nu există munte! De fapt, există doar o vale: „Valea Meghido” (vezi 2 Cronici 35:22).

https://www.worldslastchance.com/romanian/end-time-prophecy/ce-reprezint-armaghedonul.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Babilonul şi Armaghedonul

 

STUDIUL 12  

Textul de memorat: „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5) 

„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5)

 

Cum am afirmat deja, cartea Apocalipsa abundă în imagini şi expresii preluate direct din Vechiul Testament. De exemplu, ea foloseşte de şase ori numele „Babilon”. Dar nu se referă la imperiul lui Nebucadneţar din Antichitate, care nu mai exista pe scena lumii de sute de ani. Ci Ioan întrebuinţează imagini din Vechiul Testament pentru a exprima un adevăr. În acest caz, Babilonul – o mare putere politică şi religioasă care asuprise poporul lui Dumnezeu – reprezintă aici marile puteri religioase şi politice care vor urmări acelaşi scop în timpul sfârşitului.

 

În mod similar, cuvântul Armaghedon, care apare doar în Apocalipsa, derivă dintr-o expresie care se pare că are sensul „muntele din Meghido”, o referire la un loc din vechiul Israel. S-au făcut numeroase speculaţii cu privire la Armaghedon, mulţi oameni aşteptând ca, la sfârşitul lumii, să aibă loc un mare conflict armat în Meghido.

 

Săptămâna aceasta vom studia despre Babilon şi despre Armaghedon şi vom încerca să aflăm ce ne spune Biblia despre ele.

 

Duminică, 17 iunie – „Vinul mâniei ei”

  1. Ţinând cont de istoria Babilonului consemnată în Vechiul Testament, ce ne învaţă Apocalipsa despre Babilon, în contextul evenimentelor finale? Apocalipsa 14:8; 16:19; 17:5; 18:2,10,21

 

În Biblie găsim istoria a două cetăţi-simbol: Ierusalimul şi Babilonul. Ierusalimul era simbolul cetăţii lui Dumnezeu şi al poporului Său (Psalmii 102:21; Isaia 52:9; 65:19; Apocalipsa 3:12), iar Babilonul era simbolul oprimării, al violenţei, al religiei false şi al răzvrătirii făţişe împotriva lui Dumnezeu.

 

Gândeşte-te la Turnul Babel (Geneza 11:9). Din termenul ebraic pentru „Babel” derivă şi numele Imperiului Babilonian. În 1 Petru 5:13, Petru le trimite credincioşilor salutări din partea bisericii „care este în Babilon”, ceea ce se consideră a fi o referire nu la vechiul imperiu, aflat în ruine în Irakul de astăzi, ci la Roma, cea care avea să devină în timp scurt asupritoarea bisericii. Denumirea aceasta este interesantă din perspectiva cărţii Apocalipsa şi din perspectiva rolului pe care declară că avea să-l joace Roma.

 

  1. Ce ne descoperă profeţia despre influenţa nefastă exercitată de Babilon asupra lumii şi asupra poporului lui Dumnezeu? Apocalipsa 14:8; Apocalipsa 18:3

 

Nu încape nicio îndoială că puterea pe care o reprezintă Babilonul, aşa cum este descrisă în cartea Apocalipsa, este foarte coruptă, influenţa ei corupătoare extinzându-se, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toată lumea. Expresia „vinul mâniei curviei ei” (Apocalipsa 14:8) face referire evidentă la doctrina falsă, la practici corupte şi la urmările acestor practici. Babilonul este o forţă care răspândeşte răul la „toate neamurile”. Toţi trebuie să fie atenţi să nu se lase corupţi de el.

 

În lumea contemporană, peste tot există corupţie, confuzie, oprimare. Ce ne spune aceasta despre nevoia de a fi ancoraţi în Isus şi în Cuvântul Său?

 

Luni, 18 iunie – A căzut Babilonul!

  1. Ce ne spune pasajul din Apocalipsa 18:1-10 despre „Babilonul cel mare”?

 

A doua solie îngerească (Apocalipsa 14:8) cu privire la căderea Babilonului este repetată în Apocalipsa 18:2 pentru a sublinia cât de corupt a ajuns. „Biblia declară că, înainte de venirea Domnului, Satana va acţiona prin «tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii». Cei care «n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi» vor fi lăsaţi să accepte «o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună» (2 Tesaloniceni 2:9-11). Până când nu se va ajunge la acest nivel şi nu se va realiza unirea deplină a bisericii cu lumea în toată creştinătatea, căderea Babilonului nu va fi completă. Schimbarea este progresivă, iar împlinirea perfectă a profeţiei din Apocalipsa 14:8 este încă în viitor.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 320)

 

Dacă a venit deja „împlinirea perfectă” a acestei profeţii, doar Dumnezeu ştie. Ce ştim noi este că, potrivit acestor texte, Babilonul spiritual va fi judecat într-o zi de Dumnezeu pentru faptele sale foarte rele. „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:5). Cuvintele acestea reflectă limbajul folosit în Vechiul Testament cu referire la Babilonul antic (Ieremia 51:9) şi arată că şi Babilonului modern îi va veni, cu siguranţă, timpul de judecată. Şi Babilonul de odinioară a fost judecat (Daniel 5). Scriptura arată foarte clar în mai multe locuri că, într-o zi, toţi vor da socoteală pentru faptele lor.

 

Noi, creştinii, avem un Mijlocitor care ne va reprezenta la această judecată (1 Ioan 2:1; Daniel 7:22). Cât de încurajator este gândul acesta! Altfel, nici soarta noastră nu ar fi deloc mai bună decât a Babilonului!

 

Ce înseamnă pentru tine faptul că toate nedreptăţile şi nelegiuirile care rămân nepedepsite acum vor fi pedepsite de Dumnezeu la sfârşit?

 

Marţi, 19 iunie – Armaghedonul

Oamenii în general, dar, din păcate, şi mulţi creştini, nu cunosc bine cartea Apocalipsa, dar au auzit totuşi, măcar în treacăt, despre Armaghedon. În cultura secularizată, Armaghedonul a devenit simbolul conflictului final, în care atârnă în balanţă soarta întregului pământ. De pildă, în filmul hollywoodian Armageddon, un asteroid uriaş ameninţă să distrugă planeta. Într-o anumită măsură, ideea de sfârşit al lumii le este cunoscută maselor.

 

Mulţi creştini familiarizaţi cu cartea Apocalipsa şi care cred în ea consideră că bătălia de la Armaghedon se referă la un conflict armat efectiv care va avea loc în Orientul Mijlociu la sfârşitul lumii. O astfel de interpretare susţine că o armată de două sute de milioane de asiatici va invada nordul Israelului. Alţii fac o obsesie din diversele conflicte militare şi politice desfăşurate în acea zonă a lumii care, potrivit lor, vor pregăti terenul pentru lupta armată finală de la Armaghedon, undeva în zona Meghido.

 

Biblia ne spune însă cu totul altceva. Armaghedonul va constitui, într-adevăr, apogeul conflictului, dar nu va fi o înfruntare între naţiuni inamice, ci între cele două tabere între care se dă marea luptă. Nu va fi un conflict economic sau politic, ci unul religios, cu unele aspecte economice şi politice.

 

  1. Ce descoperim în Apocalipsa 16:12-16 despre Armaghedon?

 

Limbajul folosit aici este figurat: nişte duhuri necurate care seamănă cu nişte broaşte ies din gura balaurului, din gura prorocului mincinos şi din gura fiarei (puterile din Apocalipsa 13). Bătălia decisivă se dă când nişte „duhuri de draci” (Apocalipsa 16:14) îi strâng pe toţi împăraţii pământului pentru „războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”. Însă aici este vorba de un conflict cosmic desfăşurat între forţele lui Hristos şi forţele lui Satana. Nu este o bătălie limitată la zona Meghido, după cum nici Babilonul din Apocalipsa nu se limitează la Irakul modern.

 

Ce implicaţii are această luptă pentru fiecare dintre noi?

 

Miercuri, 20 iunie – Armaghedonul şi muntele Carmel (1)

Ce reprezintă totuşi acest loc numit „Armaghedon”? Numele pare a însemna „muntele din Meghido”. Însă, în zona cunoscută sub numele Meghido, nu există niciun munte. Doar în vecinătatea ei se află muntele Carmel. Unii cercetători au dedus astfel că expresia „muntele din Meghido” ar face referire la Carmel. Mai mult, cercetătorii Bibliei au văzut în experienţa lui Ilie de pe muntele Carmel un simbol al evenimentelor descrise în Apocalipsa 13.

 

După cum am remarcat ieri, Apocalipsa 16:13, cu referirea lui la balaur, fiară şi prorocul mincinos, arată către evenimentele din Apocalipsa 13.

 

În Apocalipsa 13, acţiunea începe să se intensifice în versetele 13 şi 14, unde se spune că fiara a doua făcea lucruri supranaturale – „făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor” (vers. 13). Evenimentele acestea duc apoi la confruntarea dintre cei care I se închină Dumnezeului adevărat şi cei care se închină „icoanei fiarei” (vers. 14).

 

  1. Ce eveniment relatat în 1 Împăraţi 18:1-18 reflectă parţial evenimentele finale descrise în cartea Apocalipsa?

 

Evenimentul prezentat aici are un element comun cu marea luptă – recunoaşterea autorităţii Dumnezeului creator. Ilie arată care este problema: oamenii au părăsit Legea lui Dumnezeu şi se închină dumnezeilor falşi şi ascultă de ei. N-a fost aceasta problema dintotdeauna a oamenilor, în diferitele forme pe care le-a luat ea de-a lungul istoriei? Noi ne închinăm fie „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7), fie altcuiva sau la altceva. În cazul descris în Apocalipsa 13, oamenii se închină fie Domnului, fie fiarei şi icoanei ei. Nu există decât două posibilităţi. Suntem fie de partea lui Dumnezeu, fie de partea lui Satana. Este o chestiune extrem de importantă în prezent, dar va fi mai ales în conflictul final, unde, aşa cum s-a întâmplat pe muntele Carmel, linia de demarcaţie dintre cele două categorii va deveni foarte clară.

 

Joi, 21 iunie – Armaghedonul şi muntele Carmel (2)

  1. Ce s-a întâmplat în continuare pe Carmel, care a fost deznodământul şi (fără a forţa textul) ce aspecte întâlnite aici se vor repeta, la scară mai mare, la sfârşitul timpului, când marea luptă va atinge punctul culminant? 1 Împăraţi 18:18-40

 

Controversa de pe muntele Carmel a fost între Ilie, profetul lui Dumnezeu, şi sutele de preoţi ai lui Baal. (Reprezentanţii răului erau mult mai numeroşi decât reprezentanţii binelui.) Ea a constat dintr-un test prin care se urmărea să se vadă cine este Dumnezeul adevărat – Dumnezeul care a creat cerul şi pământul sau Baal, un alt chip al „balaurului” şi al mijloacelor prin care el încearcă să înşele lumea (Apocalipsa 12:9).

 

Preoţii i-au cerut lui Baal să trimită foc ca să ardă animalul de jertfă. Au strigat la el de dimineaţă până la amiază. „Strigaţi tare”, le-a spus Ilie cu sarcasm. „Poate că doarme” (1 Împăraţi 18:27). Preoţii au intrat în delir şi şi-au făcut tăieturi cu săbiile, până le-a curs sânge. În cele din urmă, la momentul jertfei de seară, au renunţat epuizaţi.

 

  1. Citeşte Apocalipsa 16:13; 19:20,21 şi compară cu textele care vorbesc despre soarta profeţilor mincinoşi ai lui Baal. Ce concluzie putem trage de aici?

 

Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem, cel puţin deocamdată, despre Armaghedon, însă ştim care va fi deznodământul: anihilarea duşmanilor lui Dumnezeu şi scoaterea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui de sub acuzare.

 

Citeşte 1 Corinteni 15:1,2. Pasajul acesta nu tratează despre Armaghedon, dar are legătură cu pregătirea noastră pentru evenimentele viitoare. Ce îndemn al apostolului Pavel este relevant pentru noi aici? Citeşte şi Apocalipsa 16:15, care vorbeşte despre Armaghedon. Care este mesajul comun al acestor texte pentru noi astăzi?

 

Vineri, 22 iunie – Un gând de încheiere

„În câteva locuri din relatarea bătăliei de la Armaghedon, creaturile hidoase şi evenimentele urâte se refugiază pentru o clipă în culise şi ne este oferită o frântură de adevăr personal. După cum am văzut, un asemenea loc este Apocalipsa 16:15: «Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea.» Textul acesta, situat în centrul singurului pasaj din Biblie în care apare numele Armaghedon, reia în ecou numeroasele pasaje din Noul Testament legate de pregătirea personală pentru revenirea lui Isus şi pentru evenimentele finale.

 

Un alt text este Apocalipsa 17:14: «Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.» în acest mare război de la sfârşit este implicată o armată de oameni al cărei scop principal nu este distrugerea altor oameni cu arme, ci credincioşia faţă de chemarea şi alegerea divină. Este o luptă foarte diferită de cele pe care le poartă astăzi naţiunile şi rebelii. După cum am afirmat în mod repetat, bătălia de la Armaghedon este o bătălie pentru cucerirea minţii. Este şi o bătălie pentru cucerirea inimii – o chemare la credinţa sinceră în Mielul care a fost înjunghiat (Apocalipsa 5:9,10,12; 13:8).” (Jon Paulien, Armageddon at the Door, ed. 2008, p. 193)

 

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

 

Biblia: 1 Corinteni 1-7

  1. Cum sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc?
  2. Cu privire la cine le-a vorbit Pavel „în icoană de vorbire”?
  3. Despre ce fel de om le-a scris Pavel corintenilor că nici nu trebuia să mănânce împreună?
  4. Cu privire la ce subiect a scris Pavel, folosind expresia „după părerea mea”?

 

Istoria mântuirii, capitolul 17

  1. În ce privinţă nu este Domnul mai puţin meticulos astăzi?

 

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

 

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

 

Babilonul şi Armaghedonul

 

////////////////////////////////////////////

 

Ce este bătălia de la Armaghedon în Biblie?

 

Este un termen biblic care înseamnă locul unde va avea loc bătălia, între forțele binelui și răului. Cuvântul armageddon în spaniolă este armageddon. … Și în acest sens ei analizează Armaghedonul nu ca pe un loc, ci ca pe un eveniment în care toate puterile politice se adună pentru a se confrunta cu Dumnezeu.

 

Cum va fi Armaghedonul conform Bibliei?

Potrivit „Cărții Apocalipsei”, bătălia de la Armaghedon va avea loc la Megiddo, la 90 de kilometri nord de Ierusalim, când va sosi sfârșitul timpului. 9 мая 2020 г.

 

Unde se va duce bătălia de la Armaghedon?

Distribuie: Potrivit „Cărții Apocalipsei”, Megiddo – o așezare la 90 de kilometri de Ierusalim – va fi locul ales pentru bătălia de la Armaghedon. În ea, Dumnezeu va înfrunta națiunile oamenilor.

 

Ce este Armaghedonul sau Mileniul mai întâi?

Dar sunt evenimente total diferite; întrucât unul are loc înainte de mileniu (Armagedon), iar celălalt (bătălia de la Gog și Magog), după acesta.

 

 

Ce înseamnă Megiddo în Biblie?

Expresia greacă Har Mage·don, împrumutată din ebraică (Har Megiddo) și transliterată Armaghedon de mulți traducători, înseamnă „Muntele Megiddo” sau „Muntele adunării trupelor”.

 

ESTE INTERESANT:  Cel mai bun răspuns: Cum se spune rugăciunea în latină?

Ce este Armaghedonul conform Bisericii Adventiste?

Armaghedonul este termenul biblic care apare în cartea Apocalipsei, capitolul 16, versetul 16. Deși termenul este de origine creștină, diverse religii și culturi îl folosesc pentru a se referi în general la sfârșitul lumii sau la sfârșitul timpului prin catastrofe.

 

Ce este mai întâi răpirea sau Marea Necaz?

Ei cred că răpirea va avea loc după manifestarea lui Antihrist și înainte de Marele Necaz (2 Tesaloniceni 2:1-4). După această perioadă, a doua venire a lui Hristos avea să domnească fizic pe Pământ timp de o mie de ani.

 

Unde este situată valea Armaghedonului?

Este situat la marginea de sud a Câmpiei Isahar (cunoscută și sub numele de Câmpia Esdraelon și Valea Izreelului). Era un oraș fortificat, la 90 km de Ierusalim, care proteja trecerea strategică către zona Muntelui Carmel. Astăzi ruinele sale sunt considerate un sit al Patrimoniului Mondial.

 

 

Ce este Marele Necaz?

Necazul cel mare desemnează un concept de doctrină creștină care se referă la o perioadă din istoria umanității care, potrivit lui Isus Hristos, va avea loc când se va apropia Apocalipsa.

 

Unde se află Muntele Megiddo?

Megiddo (în ebraică, מְגִדּוֹ ،, în arabă, المجیدو, în urdu, مجیدو) este un kibbutz din nordul Israelului. Situat în Valea Jezreel, care intră sub jurisdicția Consiliului Regional Megiddo.

 

Ce se va întâmpla la Armaghedon?

Cuvântul Armaghedon provine din expresia „Har-Magedon” care înseamnă „Muntele Megiddo” – un oraș situat la aproximativ 30 km sud de Nazaret-. Este un termen biblic care înseamnă locul unde va avea loc bătălia, între forțele binelui și răului.

 

ESTE INTERESANT:  Ai întrebat: Ce înseamnă cuvântul dospit în Biblie?

Cât durează filmul Armageddon?

 

 

 

Ce este un ALE în Biblie?

Inițial, o măsură egipteană de capacitate adoptată de evrei pentru cerealele (uscate). Efa ebraică (Jdg 6:19; Eze 45:11; etc.) era o unitate de bază și egală cu baia * ca volum; Era echivalent cu aproximativ 22 de litri. Numele desemnează atât instrumentul de măsurare, cât și măsura în sine (Ez 5:6-10).

 

Ce înseamnă mejido?

Adjectiv. Acest cuvânt este definit ca un gălbenuș de ou bătut cu zahăr și este amestecat sau dizolvat în apă fierbinte sau lapte și este folosit în general ca medicament, numit și [[:yema]] mejida sau ou mejido.

 

Ce s-a întâmplat în Valea Izreelului?

Valea Izreel a fost un loc important al multor bătălii istorice, inclusiv prima bătălie înregistrată din istorie. În anii 1920, o asociație sionistă, American Zion Commonwealth, a cumpărat mult teren în vale și a fondat orașul modern Afula. Orașul principal de până atunci a fost Zerin.

Источник: https://alsina-sa.com/biblia/respuesta-rapida-que-es-la-batalla-del-armagedon-en-la-biblia.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 Ce este bătălia de la Armaghedon?

 

Răspuns: Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Magedone, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3, 7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.

 

Locația exactă a văii Armaghedon este neclară, pentru că nu există niciun munte cu numele Meghido. Totuși, pentru că „Har” poate însemna și deal, cel mai probabil locația este în zona deluroasă din jurul câmpiei Meghido, la aproape 100 de km nord de Ierusalim. Mai mult de două sute de bătălii au fost date în această regiune. Câmpia Meghido și câmpia alăturată a Esdraelonului vor fi punctele centrale ale bătăliei Armaghedonului, care se va dezlănțui pe toată lungimea Israelului până în sud la cetatea edomită Boțra (Isaia 63:1). Valea Armaghedon a fost faimoasă pentru două victorii mărețe în istoria Israelului: 1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) și 2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7). De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii: 1) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și 2) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22).

 

Datorită istoriei sale, valea Armaghedon a devenit un simbol al conflictului final dintre Dumnezeu și forțele răului. Cuvântul „Armaghedon” apare doar în Apocalipsa 16:16: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avdea loc în câmpia Meghido.

 

sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/batalia-armaghedon.html

 

////////////////////////////////////////////

Apocalipsa – Capitolul 14:1-20

 Walter Scott

 

Studiile de până acum ne-au arătat că dezvoltarea de pe pământ a condus la o stare deosebit de rea. »Adevărul s-a poticnit pe stradă« (Isaia 59:14 ), sângele sfinţilor lui Dumnezeu este vărsat ca apa, provocarea publică a lui Dumnezeu şi fala plină de mândrie se văd şi se aud, binele este nimicit aproape complet de pe pământ (Psalmul 4:6 ) şi adevărata credinţă în Dumnezeu aproape că nu se mai găseşte (Luca 18:8 ). »Omul care este din pământ« (Psalmul 10:18 ), anticristul, se dezlănţuie printre sfinţii din Palestina, se glorifică pe sine însuşi şi se face pe sine dumnezeu în Ierusalim şi în Templu. El amăgeşte şi înşală lumea şi transformă întreaga scenă pământească într-un teren de joc al lui satan. Prima fiară, în mândria ei, cu prigonirile şi hulele ei este administratorul puternic al lui satan în teritorii vaste, pe care el i le-a dat. În această situaţie se aude mereu strigătul repetat al rămăşiţei iudaice, care are de suferit mai mult decât toţi ceilalţi sub povara mare a necazului. Ei strigă către Dumnezeu: »Până când?« Acest strigăt emoţionant loveşte în inima noastră o coardă de compasiune, deoarece prin duhul noi ne punem în situaţia lor: »De ce, Doamne, stai departe, Te ascunzi în timpuri de necaz?« (Psalmul 10:1 ). Acest capitol 14 din cartea Apocalipsa este răspunsul la strigătul rămăşiţei. El ne arată intervenţia lui Dumnezeu în har şi în judecată. Am văzut influenţa uimitoare a lui satan în triumful lui aparent asupra creştinătăţii şi a iudaismului, câmpul lui deosebit de acţiune. De aceea s-ar putea presupune, că Dumnezeu ar fi indiferent şi a dat pradă cruzimii duşmanului pe poporul Său. Dar nicidecum nu este aşa, după cum o dovedeşte convingător conţinutul acestui capitol.

 

Am observat deja că capitolele 12, 13 şi 14 constituie o profeţie interdependentă. S-a arătat că balaurul este izvorul ascuns al răului, şi Copilul de parte bărbătească este omul după hotărârile lui Dumnezeu; mai departe, că Israel, mama Copilului de parte bărbătească, va fugi dinaintea balaurului. Acestea sunt temele principale din capitolul 12, care nu ne prezintă evoluţia istorică, ci ne prezintă lucrurile şi evenimentele aşa cum sunt ele văzute în cer. În capitolul 13 sunt descrise trăsăturile de caracter, istoria şi activitatea celor două fiare, prin care satan îşi va desfăşura pe pământ planurile lui rele. În continuare, pe baza unui şir de evenimente, ni se prezintă mâna lui Dumnezeu. Capitolul 14 conţine şapte subiecte diferite; noi vedem în ele

 

  1. rămăşiţa păstrată din Iuda pe muntele Sionului (versetele 1-5),

 

  1. ultima mărturie a lui Dumnezeu, Evanghelia veşnică (versetele 6-7),

 

  1. anunţarea căderii Babilonului (versetul 8),

 

  1. soarta îngrozitoare a acelora care se vor închina fiarei (versetele 9-11),

 

  1. fericirea acelora care vor muri în Domnul (versetul 13),

 

  1. recolta pământului, o judecată distinctivă (versetele 14-16),

 

  1. recoltarea mâniei lui Dumnezeu, o judecată necruţătoare (versetele 17-20).

 

Prin aceasta aceste trei capitole reprezintă o intercalare foarte importantă. Locul lor între judecăţile anunţate prin trâmbiţe şi judecăţile anunţate prin vărsarea potirelor merită atenţie. Ele arată cine este adevăratul iniţiator al nedreptăţii îngrozitoare şi al păcatului pe pământ, prin ce uneltele umane vor fi ele exercitate şi în cele din urmă intervenţia lui Dumnezeu în aceste evenimente. În continuarea acestora, după ce am văzut josnicia şi răutatea fiarei, ni se arată şi judecata ei grea prin vărsarea potirului mâniei lui Dumnezeu. Capitolele 12, 13 şi 14 iniţiază prin aceasta aceste judecăţi grele, executate în succesiune rapidă şi cu asprime, care vor încheia judecăţile providenţei lui Dumnezeu. După aceea vor urma numai judecăţile, pe care Domnul le va exercita personal.

 

  1. Rămăşiţa iudaică ocrotită

 

Mielul împreună cu rămăşiţa pe Muntele Sion

 

  1. »Şi am văzut: şi iată Mielul stând pe Muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii având Numele Său şi Numele Tatălui Său scris pe frunţile lor.« – Numele Sion apare o singură dată în cartea Apocalipsa. În Sfânta Scriptură însă el este amintit deseori, şi de cele mai multe ori în legătură cu marea dragoste a Domnului şi a intereselor Sale faţă de acest loc cu importanţă deosebită. La prima lui numire, când David a luat cetatea Sion de la Iebusiţi (2. Samuel 5:7 ), este foarte remarcabil, că scriitorul sfânt al istoriei adaugă: »Aceasta este cetatea lui David«. Saul, înaintaşul lui David pe tron, era omul după inima poporului, un tablou al „împăratului” care va domni înainte de venirea Domnului în Ierusalim, anticristul. David, adevăratul împărat al lui Israel, era alesul Domnului şi Sion era reşedinţa guvernării lui. În privinţa aceasta este un tablou al Domnului nostru, care va domni »ca Împărat pe Muntele Sion şi în Ierusalim« (Isaia 24:23 ). Pentru un iudeu Sionul este bogat în amintiri sfinte. El este ţinta speranţei lui. El este şi cetatea aleasă de Dumnezeu. »Pentru că Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui, şi a zis: „Acesta este odihna Mea pentru totdeauna, aici voi locui, pentru că l-am dorit.”« (Psalm 132:13-14) »Frumos în înălţimea sa, bucuria întregului pământ este muntele Sionului, în părţile de nord, cetatea Marelui Împărat.« (Psalm 48:2) El va fi reşedinţa guvernării asupra întregului pământ şi locul cel mai important în timpul Împărăţiei de o mie de ani (Isaia 2 ). El este locul unde Dumnezeu, potrivit cu hotărârea Lui, va unge şi va aşeza pe Împăratul Său (Psalmul 2:6 ). Deci trei gânduri diferite stau în legătură cu muntele Sion: el este reşedinţa puterii regale, locul intervenţiei lui Dumnezeu în har şi locul domniei neîngrădite a Domnului. La toate acestea Israel stă în prim plan.

 

Viziunea, pe care Ioan o vede (versetele 1-5), este luminoasă şi prietenoasă şi potrivită să bucure inimile, ca liniştea după o furtună. Ea este, ca şi unele alte viziuni, îndreptată spre viitor şi arată evenimente, care pe parcursul întâmplărilor viitoare vor avea efectiv loc abia mai târziu. În Apocalipsa 7:9 este văzută mulţimea oamenilor mântuiţi dintre naţiuni şi în Apocalipsa 11:15 şi Apocalipsa 12:10 este vestită Împărăţia de o mie de ani ca şi cum ar fi venită; şi acestea sunt priviri spre viitor, în timpul venirii Domnului cu putere. Cu toate că Hristos în timpul la care se referă această viziune nu Şi-a luat încă domnia pe muntele Sion, El este văzut aici mai dinainte ca Mielul care stă alături de aleşii Lui pe muntele Sion. Înainte să se împlinească aceasta, trebuie să se verse potirele mâniei lui Dumnezeu. – Această pârgă de 144.000 din acest capitol sunt din seminţia lui Iuda, cei 144.000 pecetluiţi din Apocalipsa 7:4 sunt din toate seminţiile lui Israel. Aceşti mântuiţi poartă scris pe frunţile lor Numele Mielului şi Numele Tatălui Lui (nu al lor). Orice adorator al fiarei va primi semnul fiarei. Numele Mielului şi al Tatălui Său va fi purtat dimpotrivă de fiecare mărturisitor adevărat al Domnului pe fruntea lui ca semn clar de recunoaştere. Aceşti martori vor veni din încercarea grea pricinuită de fiară. Sunt iudei, care în timpul încercărilor au susţinut cu statornicie drepturile lui Dumnezeu şi ale Mielului şi după aceea vor primi şi recunoaşterea publică din partea Lui. Mulţi dintre fraţii lor vor muri chiar şi mărturia lor o vor pecetlui cu sângele lor. Aceştia de aici vor fi păziţi în timpul îngrozitor al necazului cel mare. Presupunem că mulţimea nenumărabilă dintre naţiuni (Apocalipsa 7:9 ) sunt aceleaşi persoane cu oile şi neprihăniţii amintiţi în Matei 25 , care vor intra în viaţa veşnică (Matei 25:31-34,46 ) şi că »a treia parte«, curăţită ca argintul şi încercată ca aurul (Zaharia 13:8-9 ), sunt aceiaşi cu cei 144.000 de sfinţi iudei, care în teritoriul pământesc vor ocupa un loc deosebit în timpul Împărăţiei de o mie de ani. Ei vor sta împreună cu Mielul pe muntele Sion, reşedinţa împărăţiei. Ce schimbare! De la tirania fiarei la părtăşia cu Mielul, de la locul suferinţei la locul puterii şi slavei!

 

Cântăreţi la harfă şi cântăreţi cu gura

 

2-3 »Şi am auzit un glas din cer ca un glas de ape multe şi ca un glas de tunet mare. Şi glasul pe care l-am auzit era ca al cântăreţilor cu harfa care cântă la harfele lor; şi cântau o cântare nouă înaintea tronului şi înaintea celor patru făpturi vii şi a bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, decât cei o sută patruzeci şi patru de mii, cei răscumpăraţi de pe pământ.« – Ioan a văzut cerul în mişcare şi a auzit cântări şi cântece cu harfa. Odinioară s-a auzit pe pământ cântecele Babilonului (Daniel 3:5 ), deseori strigăte de biruinţă, amestecate cu plângerile de durere ale celor înfrânţi. Am văzut mai înainte fiara, cum fără nici un simţământ cu brutalitate bestială calcă în picioare pământul şi-l zdrobeşte (Daniel 7:23 ) şi tovarăşul ei la rău, anticristul, cum întunecă lumea din punct de vedere moral şi o duce în rătăcire. Dar acum o altă privelişte veseleşte ochiul, şi alte sunete şi cântări ajung la ureche. Vedem aici o altă oştire în cer, care se deosebeşte de fiinţele vii şi de bătrâni, căci ei cântă cu harfele lor şi cântă »înaintea tronului şi înaintea celor patru făpturi vii şi a bătrânilor«. Harfele sunt amintite de trei ori în cartea Apocalipsa şi de fiecare dată în legătură cu cântarea (Apocalipsa 5:8 ; 14:2 ; 15:2 ). Ele acompaniază cântarea de laudă cântată în cor de oştirea cerească a răscumpăraţilor. Bătrânii, reprezentanţii simbolici ai răscumpăraţilor din trecut şi din prezent, preamăresc cu harfele lor şi cu cântările lor pe Miel şi marea Lui lucrare de răscumpărare (Apocalipsa 5:8-10 ). Aici biruitorii din seminţia lui Iuda, care au suferit moartea de martir şi privind în viitor sunt văzuţi deja ca înviaţi, fac cunoscut în mod asemănător bucuria lor şi triumful lor (Apocalipsa 14:2-3 ; 15:2-3 ). După înţelegerea noastră în aceste două locuri din Scriptură se vorbeşte despre aceiaşi cântăreţi cu harfa. Cântarea cu gura şi cântarea cu harfa se contopesc aşa fel, că se aud ca »o voce«, maiestetică ca »un glas de ape multe« şi puternică ca »un glas de tunet mare«. Cântăreţii cu harfa cântă »o cântare nouă«, care are ca temă răscumpărarea şi stă în legătură cu Mielul, care i-a răscumpărat. »Cântarea lui Moise« şi »cântarea Mielului« (Apocalipsa 15:3 ) leagă acţiunea cu putere a lui Dumnezeu cu Israel în trecut cu harul Său actual, în care El îi întâmpină pe ei şi ne întâmpină şi pe noi. – Ioan a văzut marea mulţime a celor răscumpăraţi dintre naţiuni, care va constitui „nucleul” locuitorilor din timpul Împărăţiei de o mie de ani pe pământ, stând »înaintea tronului« (Apocalipsa 7:9 ). Tot aşa aici aceşti răscumpăraţii cântă »înaintea tronului«. Însă primii vor fi pe pământ, iar ultimii în cer; ei vor ocupa deci poziţii diferite. Cei răscumpăraţi dintre naţiuni vor sta în sens figurat sau moral/spiritual înaintea tronului, în timp ce grupa de martiri dintre iudei vor ocupa realmente un loc în legătură cu tronul.

 

  1. »Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, decât cei o sută patruzeci şi patru de mii, cei răscumpăraţi de pe pământ.« – Este evidentă o legătură strânsă şi concordanţă între cele două grupe de cântăreţi în cor în cer şi cei o sută patruzeci şi patru de mii, care stau împreună cu Mielul pe muntele Sion. Mai întâi ei vor constitui împreună realmente o grupă pe pământ, iudei după descendenţă, în sens spiritual comuniune de sfinţi. Ei vor fi tovarăşi în lucru şi osteneală, în mărturia lor şi în suferinţa lor sub asuprirea din partea fiarei şi a lui anticrist. Mulţi dintre ei vor pecetlui mărturia lor cu sângele lor, ceilalţi, despărţiţi de stricăciunea mediului din jurul lor, vor trece prin necaz. Primii vor fi după aceea cântăreţii cu harfele din cer, ultimii vor fi cei păstraţi din Iuda pe muntele Sion. De aceea legătura strânsă dintre cele două grupe este uşor de înţeles. Ea se va arăta prin aceea că numai cei salvaţi şi eliberaţi din Iuda de pe muntele Sion vor putea pe pământ să înveţe cântarea şi să cânte împreună cu fraţii lor »dinaintea tronului« din cer. Pe pământ ei vor trebui s-o înveţe, răscumpăraţii din cer o vor cunoaşte (1. Corinteni 13:12 ).

 

Cei salvaţi de pe muntele Sion sunt biruitori asupra fiarei, cei care stau împreună cu Mielul şi au voie să ocupe împreună cu El locul Împărăţiei. Dar pentru a arăta fundamentul binecuvântării lor, se spune despre ei, că ei au fost »răscumpăraţi de pe pământ«. Toţi sfinţii din cer şi de pe pământ au fost răscumpăraţi şi salvaţi. Răscumpăraţi sunt însă toţi oamenii şi toate lucrurile, salvaţi sunt numai credincioşii adevăraţi.

 

Biruitorii de pe muntele Sion

 

4-5 »Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, pentru că sunt feciori; aceştia sunt cei care urmează Mielul oriunde ar merge El. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel: şi în gura lor nu s-a găsit minciună, pentru că sunt fără vină.« – În versetele 1-5 vedem trei grupe de oameni răscumpăraţi:

 

  1. Bătrânii, sfinţii din timpul trecut şi din prezent;

 

  1. Câtăreţii cu harfa, martirii iudei din cer;

 

  1. Biruitorii din Iuda, care trec prin necazul cel mare şi rămân în viaţă.

 

Aceşti biruitori vor fi uniţi cu Mielul în triumful Său şi vor sta cu El pe muntele Sion, pe locul care este în legătură cu Împărăţia şi cu harul nemărginit. Despre ei se spune aici, că au rămas neîntinaţi în mijlocul celei mai mari stricăciuni, al unei slujiri vădite la idoli, al lăudăroşeniei plină de mândrie, al blasfemiei îndrăzneţe şi al ateismului. Ei vor trece deci, fără să se întineze, printr-un mediu dedat în totul lui satan. În acest timp rău vor trăi şi vor umbla (2. Corinteni 11:2 ) într-o curăţie* de fecioară şi »se vor păstra neîntinaţi de lume« (Iacov 1:27 ). Însă viaţa lor nu va fi caracterizată numai de o curăţie ca de fecioară, ci şi de o dragoste de fecioară, o simpatie a inimii neîmpărţită pentru Miel. Atât curăţia lor, cât şi ascultarea lor deplină şi necondiţionată va fi confirmată; ei »urmează pe Miel oriunde merge El«. Prin aceasta ei vor dovedi că sunt ucenici adevăraţi.

 

* Să atribui cuvintele Scripturii »Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, pentru că sunt feciori« la o literalmente inocenţă arată o lipsă regretabilă în înţelegerea spirituală. În afară de aceasta o astfel de interpretare eronată ar limita în mod necesar mulţimea de pe muntele Sion numai la bărbaţi.

 

Despre aceşti sfinţi se mai spune, că ei »au fost răscumpăraţi dintre oameni« şi »au fost răscumpăraţi de pe pământ« (versetul 3). Aceasta înseamnă cu Dumnezeu în harul Său pe de o parte îi va scoate din mijlocul unui neam de oameni stricat şi pe de altă parte dintr-un mediu necurat. Răscumpărarea este privită ca un act deosebit al harului liber.

 

Ei vor fi »ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel«, prevestitori ai binecuvântării vaste care va veni pe pământ. Dumnezeu şi Mielul vor culege o recoltă bogată şi deplină, şi aceştia sunt totodată o probă, un prim rod. Expresia rodul dintâi arată un proces temporal dintr-o binecuvântare de acelaşi fel (Romani 8:23 ; 1. Corinteni 15:20-23 ; Iacov 1:18 ).

 

  1. »Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, pentru că sunt fără vină.« – Veridicitatea în cuvintele lor îi va caracteriza. Ei vor mărturisi şi adevărul, că Isus este Hristosul, că El este adevăratul Mesia (1. Ioan 2:21-27 ), în opoziţie cu mulţimea, care va fi dată să creadă minciuna şi să recunoască şi să primească pe falsul Mesia şi pe anticrist. (2. Tesaloniceni 2:11 ; 1. Ioan 2:22 ).

 

Cu recunoaşterea că ei sunt fără vină se încheie descrierea frumoasă a celor 144.000 de pe muntele Sion. Aceasta înseamnă că în umblarea lor practică şi în toată comportarea lor ei vor fi fără vină. Ei vor refuza să asculte de dispoziţiile batjocoritoare şi ostile ale fiarei, nu se vor mira de fiară şi nu se vor închina ei. Cu oroare sfântă vor respinge ademenirile anticristului, care vor conduce mulţimea în rătăcire. În aceste lucruri ei vor fi fără vină. Dacă ar fi vorba de sfinţenia absolută a lui Dumnezeu, de cerinţele tronului Său şi naturii Sale, atunci nu s-ar putea spune despre nimeni de pe pământ că este fără vină. Dar nu acesta este gândul din acest verset; el arată aprecierea divină a comportării lor practice în timpul domniei fiarei.

 

Privire retrospectivă

 

În această primă parte a acestui capitol vedem Mielul stând pe muntele Sion, scurt timp înainte de a-Şi lua puterea de Împărat al lui Israel. Unit cu El vedem un anumit şi deplin număr de iudei, care au venit din necazul cel mare. Aceştia poartă public vizibil Numele Mielului şi Numele Tatălui Său, care în lumina strălucirii depline a slavei Împărăţiei de o mie de ani exprimă că ei sunt recunoscuţi public de Dumnezeu. După aceea se aude un glas puternic, maiestuos şi plin de autoritate. Este unglas în care se uneşte cântecul cu harfa şi cântarea multora. Aceşti cântăreţi şi cântăreţi la harfă se află în cer. Ei sunt diferenţiaţi ca o grupă deosebită de sfinţi faţă de bătrâni, faţă de cei care au adormit şi înviat şi faţă de sfinţii rămaşi în viaţă (1. Tesaloniceni 4:15-17 ). Cântăreţii cu harfa sunt fraţii celor care se văd pe muntele Sion. Ei şi-au dat mai bine viaţa, decât să se supună fiarei, slujitorilor ei şi celor care o ajută, care stăpâneşte conştiinţa mulţimii de oameni. Numai în această viziune ei sunt văzuţi ca înviaţi; întreaga viziune este realmente o privire mai dinainte asupra timpului Împărăţiei de o mie de ani. Numai fraţii lor de pe pământ, care mai înainte au fost tovarăşii lor în mărturisirea adevărului şi în suferinţele legate de aceasta, pot să înveţe această cântare cântată în cer. Cât de aproape este cerul de pământ, în mod deosebit în acele zile! Cât de adevărată, reală şi practică este părtăşia sfinţilor din cer cu cei de pe pământ! Este ziua despre care se vorbeşte în Osea 2:21-22 şi în Ioan 1:51 .

 

De două ori este numit fundamentul pe baza căruia cei mântuiţi de pe pământ pot să stea în părtăşie sfântă cu Mielul pe muntele Sion. Ei au fost răscumpăraţi cu preţul sângelui Mielului. După aceea sunt amintite 4 caracteristici ale umblării lor practice (nu ale stării lor lăuntrice), care ar trebui să caracterizeze principial umblarea tuturor oamenilor lui Dumnezeu din toate timpurile:

 

  1. Despărţirea radicală şi necondiţionată de fărădelege şi de închinarea la idoli din jurul lor. Despărţiţi de rău, ei păstrează o curăţie ca de fecioară şi o simpatie ca de fecioară faţă de Hristos.

 

  1. Ascultarea şi ucenicia ca semne caracteristice evidente. Într-un timp şi într-un necaz, în care toţi, cu excepţia celor aleşi, urmează pe fiară, ei urmează pe Miel, oriunde merge El. Ei Îl urmează în lepădarea Lui şi tot aşa ei Îl vor urma în slava Sa. Verbul a urma este la timpul prezent.

 

  1. Veridicitatea în cuvintele lor şi în mărturisirea lor. Ea este o altă caracteristică a comportării practice a acestor sfinţi. Dacă creştinătatea ca întreg a fost lăsată pradă, ca ea să creadă minciuna satanică (2. Tesaloniceni 2:11 ), atunci aceşti sfinţi temători de Dumnezeu dintre iudei se ţin cu tărie de adevărul Sfintei Scripturi şi de învăţăturile ei referitoare la adevăratul Mesia şi Profet.

 

  1. Fără vină în comportarea lor exterioară şi în umblarea lor înaintea oamenilor. Aceasta este o descriere rezumativă şi nimerită a vieţii lor practice. Ei sunt întâiul rod al recoltei, care va fi adusă din Israel, o bucurie pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

 

  1. Vestirea Evangheliei veşnice

 

6-7 »Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având o Evanghelie eternă de vestit celor care locuiesc pe pământ şi oricărei naţiuni şi seminţii şi limbi şi popor, spunând cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, pentru că a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor!”« – De la versetul 6 şi până la sfârşit, capitolul arată succesiunea efectivă a evenimentelor. Prima viziune (versetele 1-5) este o privire mai dinainte spre timpul fericit în care, după ce s-au retras norii întunecaţi ai judecăţii, licărirea luminoasă a zilelor care vor veni umple pământul cu bucurie. Prima grupă fericită eliberată de pe scena robiei lui satan sunt cei 144.000, care sunt văzuţi în siguranţă deplină şi părtăşie sfântă cu Mielul stând pe muntele Sion. Ei reprezintă rămăşiţa credincioasă din Iuda. Cu privire la timp, trebuie diferenţiată viziunea (versetele 1-5) de împlinirea ei. Succesiunea evenimentelor, care conduc spre sfârşit, începe cu versetul 6, care ne arată că lumii întregi i se va vesti Evanghelia veşnică.

 

  1. »Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având o Evanghelie eternă.« – Cuvintele »un alt înger« nu stau în legătură cu cei şapte îngeri (Apocalipsa 11:15 ) şi nici cu Mihail şi îngerii lui (Apocalipsa 12:7 ), ci cu vulturul care zboară în mijlocul cerului şi vesteşte judecăţile vai (Apocalipsa 8:13 ). S-ar putea pune la îndoială această legătură, deoarece unul este un vultur, celălalt un înger, dar această contradicţie este numai aparentă. Expresia „înger” nu desemnează în sine un anumit fel de fiinţe sau o anumită natură, ci o lucrare şi ea se foloseşte atât pentru fiinţe spirituale cât şi pentru oameni. Contextul, şi nu numai cuvântul este decisiv pentru folosirea ei cu privire la oameni sau cu privire la duhurile slujitoare. Cuvântul înger înseamnă de fapt mesager. Atât vulturul, cât şi îngerul sunt mesageri. Ambii au fost văzuţi de Ioan, cum zboară în mijlocul bolţii cereşti, aşa că ei pot să privească pământul până în cele mai îndepărtate colţuri ale lui, şi să vestească tare mesajul lor. Vulturul care zboară este un prevestitor al judecăţii, îngerul care zboară este un mesager al harului.

 

Va fi deci Evanghelia veşnică vestită literalmente printr-un înger? Va zbura realmente o fiinţă-duh în mijlocul cerului şi va vesti Vestea bună? Înainte şi în timpul Împărăţiei de o mie de ani vor fi folosiţi îngeri în multe feluri pentru împlinirea voii lui Dumnezeu potrivit cu providenţa şi cu guvernarea Sa. Dar predicarea Evangheliei, fie ea Evanghelia Împărăţiei sau Evanghelia harului şi a gloriei lui Dumnezeu, este o misiune care a fost încredinţată oamenilor şi nu îngerilor. Aceasta este desigur valabil şi cu privire la Evanghelia veşnică. Însă fără îndoială îngerii vor sprijini şi vor încuraja în ultimele zile ale ultimei săptămâni-an lucrarea de vestire a vestei bune potrivit cu providenţa lui Dumnezeu. Noi presupunem că predicatorii Evangheliei veşnice vor fi în principal iudei întorşi la Dumnezeu, şi rezultatul lucrării lor va fi strângerea unei mulţimi numeroase de oameni mântuiţi dintre naţiuni, care vor avea parte de binecuvântările Împărăţiei de o mie de ani. De mai multe ori cuvintele din Isaia 66:19-21 sunt aduse în legătură cu vestirea Evangheliei veşnice, dar aceasta este o greşeală. Aşa cum arată clar versetele anterioare, trimiterea din Isaia 66:19 va avea loc atunci când Domnul va veni personal, ca să facă judecata peste orice făptură. Evanghelia veşnică, dimpotrivă, va fi vestită naţiunilor,înainte să vină Domnul. Îngerul care zboară prin mijlocul cerului arată că de jur împrejur şi extinzându-se rapid va fi vestită o mărturie despre har şi o atenţionare cu privire la judecată întrucâtva în seara dinaintea »zilei de răzbunare a Dumnezeului nostru« (Isaia 61:2 ). Numai în viziune îngerul vesteşte Evanghelia veşnică.

 

Evanghelia vestită astăzi este Evanghelia harului bogat şi neîngrădit al lui Dumnezeu faţă de păcătoşii vinovaţi (Faptele Apostolilor 20:24 ; 1. Corinteni 15:1-4 ; Romani 1:16 ) şi Evanghelia slaveilui Hristos (2. Corinteni 4:4 ). Evanghelia Împărăţiei a fost vestită înainte de moartea şi învierea lui Hristos (Matei 4:23 ; 9:35 ; 10:7 ) şi după răpirea Adunării va fi iarăşi vestită (Matei 24:14 ). Mesajul din versetul 7 este numit Evanghelia veşnică, deoarece este un adevăr cu valabilitate eternă, că adorarea se cuvine numai Creatorului sublim şi nu unei creaturi. Numai în locul acesta se vorbeşte despre Evanghelia veşnică. Noi gândim că Evanghelia veşnică va face parte oamenilor, care în acele zile rele o vor primi prin acţiunea Duhului Sfânt, de binecuvântările Împărăţiei; în această privinţă există o paralelă cu Evanghelia Împărăţiei*. – Prima veste bună este conţinută în sentinţa judecăţii divine asupra şarpelui în Geneza 3:15 , în care Dumnezeu după căderea omului a vorbit şi despre sămânţa femeii, care va zdrobi capul şarpelui. În această înştiinţare despre Mântuitorul s-a revelat harul lui Dumnezeu, şi pe parcursul secolelor întunecate şi pline de transformări ale istoriei omului această Evanghelie a rămas neschimbată în conţinutul ei esenţial, căci Dumnezeu rămâne neschimbat în harul Său, şi de la intrarea păcatului în lumea aceasta până la judecarea lui la venirea Domnului, speranţa creaturilor Sale poate să se sprijine numai pe Dumnezeu şi acţionarea Sa în har.

 

* Alţi comentatori de renume sunt de părere, că Evanghelia veşnică în esenţă este aceeaşi cu Evanghelia Împărăţiei.

 

Prin cinci expresii sunt enumeraţi oamenii cărora le va fi vestită Evanghelia veşnică. În primul rând sunt numiţi cei care »locuiesc pe pământ«. Oameni de acelaşi fel şi aceeaşi ţinută morală sunt amintiţi în diverse locuri (Apocalipsa 3:10 ; 6:10 ; 11:10 şi altele) ca aceia »care locuiesc pe pământ«*. Sunt creştini decăzuţi, care resping chemarea cerească (Evrei 3:1 ) şi conştient aleg pentru ei pământul şi interesele lui. În continuare se spune că acest mesaj va fi vestit şi »oricărei naţiuni şi seminţii [parte a unei naţiuni sau a unui popor] şi limbi [grupe de popoare cu aceeaşi limbă şi acelaşi dialect] şi popor [organizat statal sau nu]«. Ultimele patru expresii cuprind împreună întreaga omenire; ele se folosesc repetat ca o formulă pentru denumirea tuturor oamenilor (Apocalipsa 7:9 ; 11:9 ). Deci tuturor acestora li se va vesti Evanghelia veşnică. Aici nu se spune nimic despre primirea sau respingerea acestui mesaj de către oameni; informaţii în privinţa aceasta trebuie căutate în alte locuri din Scriptură.

 

* Este foarte îndoielnic, dacă vreuna din persoanele din aceste grupe se vor smeri pe baza vestirii Evangheliei şi vor primi Vestea bună. Când ne sunt prezentate rezultatele acestei lucrări mari şi extinse a harului (ca în Apocalipsa 7:9 ), nu găsim nici o menţionare a acelora »care locuiesc pe pământ«. Aici avem cinci expresii pentru desemnarea acelora cărora li se va vesti Evanghelia; în Apocalipsa 7:9 , unde se văd rezultatele, sunt numai patru (vezi şi 2. Tesaloniceni 2:10,12 ).

 

  1. »„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, pentru că a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor!”« – Acesta este conţinutul mesajului, care va fi vestit în continuare. El conţine numai cerinţele minimale, pe care Dumnezeu trebuie să le pună oamenilor. Prima obligaţie a creaturii este să se teamă de Dumnezeu, ceea ce în realitate este »începutul înţelepciunii«, aşa cum se spune de două ori în Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 111:10 ; Proverbe 9:10 ). Această somaţie este totodată o chemare la întoarcere de la fiară spre Dumnezeu, de la creatură spre Creator. Marea mulţime va glorifica un om, care a făcut pe satan Dumnezeu. Acestuia i se vor închina mulţi. Dar totdeauna numai Dumnezeu se cuvine să fie glorificat pe baza Fiinţei Sale, a lucrării Sale şi a căilor Sale. Lumii i se aduce aminte de acest adevăr uitat, dar mare şi de bază: »Daţi-I lui Dumnezeu glorie!« Apoi este numit motivul serios pentru a face aceasta: »Pentru că a venit ceasul judecăţii Lui.« Ce moment decisiv a fost atins în istoria omenirii! Dumnezeu stă gata să intervină cu judecata şi nicio putere nu este în stare să reţină loviturile judecăţii Sale. Ele vor lovi în curând lumea păcătoasă şi creştinătatea decăzută şi pe oamenii şi popoarele iudaice. – În cele din urmă se face solicitarea: »Şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor!« Adevărul de bază, că Dumnezeu – în Persoana Fiului – este Creatorul tuturor lucrurilor, a celor văzute şi celor nevăzute (Coloseni 1:16 ), s-a pierdut şi se va pierde tot mai mult din ochi. Omul îşi arogă locul lui Dumnezeu, şi dreptul Creatorului la omagiere din partea creaturilor Sale a fost aproape alungat din conştiinţa omului. Adevărul despre creaţie este însă primul subiect şi de bază al revelaţiei divine (Geneza 1 ; Psalmul 33:6-9 ; Evrei 11:3 ). Cu vestirea Evangheliei veşnice, ţinând seama de judecata gata să înceapă, acesta este readus în amintire şi accentuat categoric. Adorarea Creatorului este o poruncă la care nu se renunţă, adresată oamenilor şi îngerilor. – Aşa cum întreaga omenire este rezumată în cele patru expresii, naţiuni, seminţii, limbi şi popoare, tot aşa totalitatea creaţiei poate fi văzută în patru expresii, cer, pământ, mare şi izvoarele de apă.

 

Cât de bun şi de îndurător este Dumnezeu, că El, înainte ca răsplata Sa dreaptă să ajungă pe vinovaţii de pe pământ, trimite omenirii întregi acest ultim mesaj prin cuvinte serioase şi insistente! Este momentul potrivit, căci aproape orice gând cu privire la Creator va fi atunci dispărut de pe pământ. Toţi vor adora fiara, cu excepţia celor aleşi, care însă vor fi o minoritate slabă şi neînsemnată.

 

  1. Căderea Babilonului

 

  1. »Şi un alt înger, al doilea, a urmat, spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mâniei curviei lui!”« – În versetele 6 până la 9 găsim trei comunicări deosebite făcute prin îngeri. Prima şi a treia comunicare sunt făcute cunoscut »cu glas tare«, aceasta a doua nu. – În istorisirea biblică Babilonul joacă un rol important ca putere statală şi religioasă. Fie că îl vedem ca stat (Ieremia 51 ) sau ca sistem religios (Apocalipsa 14:8 ; 17 ; 18 ), în ambele cazuri este un sistem puternic şi consolidat, care ţine în robie pe poporul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament Babilonul a fost prima şi singura putere păgână căreia Dumnezeu nemijlocit i-a încredinţat puterea de guvernare (Daniel 2:37 ). Sfârşitul puterii Babilonului sta în legătură directă cu eliberarea iudeilor din captivitatea de şaptezeci de ani. Tot aşa va fi şi în timpul din urmă. Fiara din cartea Apocalipsa, care va „moşteni” puterea statală a vechiului imperiu babilonian, va fi nimicită la venirea Domnului (Apocalipsa 19 ), şi poporul lui Dumnezeu va fi eliberat. – Aici însă vedem Babilonul simbolic, acest sistem uriaş, caracterizat prin curvie spirituală şi stricăciune şi care va domina un timp scena profetică. Este aproape de neimaginat că un sistem aşa de puternic şi de stricat va fi primit cu plăcere de naţiunile care odinioară se numeau creştine. Dar aşa se va întâmpla. În acest Babilon putem vedea deplina dezvoltare şi maturizare a stării care s-a arătat deja în Adunarea (Biserica) din Tiatira (Apocalipsa 2:18-23 ). Protestantismul ca sistem îşi va găsi sfârşitul la venirea Domnului (Apocalipsa 3:3 ); Babilonul va cădea înainte de venirea Lui (Apocalipsa 17 ).

 

Vechiul Babilon a stăpânit şi a subjugat naţiunile. El era centrul şi bastionul mândriei ţărilor din vest şi a închinării la idoli. Satan şi-a imprimat trăsăturile lui de caracter asupra lui. Potrivit cu gândurile lui Dumnezeu Israel şi capitala lui renumită Ierusalim trebuia să fie poporul şi oraşul din care să pornească cunoaşterea Domnului şi domnia asupra naţiunilor. Însă Israel, care a fost pus pe pământ să fie cap peste naţiuni, ca să facă o guvernare dreaptă, nu a corespuns acestei misiuni. Şi în mod deosebit cu privire la misiunea de a face cunoscut aici Fiinţa singurului şi adevăratului Dumnezeu, el s-a dovedit necredincios. De aceea a trebuit să fie pus deoparte. Babilon este opusul a ceea ce Israel trebuia odinioară să fie şi ceea ce va fi realmente cândva sub noul legământ (Ieremia 31 ). Biserica sau Adunarea trebuie să fie pe pământ o mărturie a Fiinţei lui Dumnezeu, care este lumină şi dragoste, dar ea s-a dovedit a fi un administrator necredincios al adevărului şi a eşuat în mărturia pentru Dumnezeu şi pentru Domnul Isus Hristos. Prin aceasta, ca urmare al eşecului şi ruinei morale şi spirituale a Bisericii, s-a pregătit baza pe care satan poate să introducă Babilonul simbolic, pervertitorul pământului. El va conduce naţiunile, care s-au îmbătat cu vinul curviei şi stricăciunii lui, la robie spirituală. Vrăjitoriile lui ademenitoare vor fi ca lanţuri aurite. Naţiunile se vor dărui ademenirilor lui şi pofticioase vor bea din paharul lui aurit. – Aici se anunţă cu cuvinte clare căderea lui. Reluarea cuvântului »a căzut« nu trebuie văzută ca o simplă particularitate de exprimare. Căderea vechiului Babilon a fost vestită în acelaşi fel ca şi a Babilonului simbolic (Isaia 21:9 ; Apocalipsa 18:2 ).

 

În acest verset se face cunoscut numai că Babilonul a căzut. Judecata este privită ca şi cum ar fi executată, detalii nu sunt date. Caracterul Babilonului, sentinţa asupra lui şi uneltele umane folosite pentru distrugerea lui sunt descrise mai detaliat în capitolele 17 şi 18; în primele trei versete din capitolul 19 se anunţă maiestos în cer nimicirea deplină şi veşnică, şi anume înainte de nunta Mielului. După ce curva a fost nimicită este prezentată mireasa.

 

Toate naţiunile vor bea »din vinul mâniei curviei lui«. Aceasta este o expresie foarte neobişnuită, mai severă decât afirmaţiile asupra cetăţii vechi de pe râul Eufrat (Ieremia 51:7 ). Babilonul din cartea Apocalipsa, curva cea mare, prin ispitele ei, prin ademenirile ei nesfânte şi prin incitările ei la rău, va vrăji naţiunile şi va pune stăpânire pe ele. Patimile lor vor fi trezite apoi într-un chip îngrozitor, şi ele vor fi nu numai nestăpânite, ci legăturile nepermise ale curvei cu ele le va îmbăta din punct de vedere spiritual şi le va conduce la acte de nebunie. Dar când va fi atins punctul culminant al nelegiuirii şi nebuniei legăturii nesfânte dintre biserica stricată şi naţiunile tot la fel de stricate, atunci se va auzi mesajul: »A căzut, a căzut Babilonul!«

 

  1. Soarta îngrozitoare a adoratorilor fiarei

 

9-12 – »Şi un alt înger, al treilea, le-a urmat, spunând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi chipului ei şi primeşte un semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este pregătit neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se înalţă în vecii vecilor; şi nu vor avea nicidecum odihnă, nici zi, nici noapte, cei care se închină fiarei şi chipului ei şi cine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus.« – În mesajul anterior a fost făcută cunoscut căderea Babilonului. Imperiul roman, împreună cu cei zece împăraţi, care îi aparţin, cu un gând şi cu puterea lor unită vor fi unealta pentru nimicirea Babilonului (Apocalipsa 17:16,17 ). Cele zece coarne şi fiara vor lucra împreună în intenţia comună de a nimici curva, Babilonul. După aceea fiara va putea înainta nestingherită pe drumul ei de păcat şi defăimare. Mai înainte fiara poartă curva, prin care se face aluzie că ea va fi sprijinită de fiară. Însă după aceea o ură şi aversiune mare vor înlocui admirarea de la început a aroganţei ei spirituale. Fiara trebuie să domnească fără rivali şi să aibă singură puterea, aceasta este ţinta ei. Ea se va dovedi apoi mai clar, că este un sistem cu autoritate brutală, ale cărei dispoziţii vor fi impuse riguros. După nimicirea Babilonului fiara se va arăta în caracterul ei cel mai rău. Când curva va fi înlăturată, dezvoltarea deplină a răului va fi repede atinsă. Printr-un demers aspru şi intransigent se va obţine prin constrângere ca toţi, bogaţi şi săraci, mari şi neînsemnaţi să se umilească şi să adore fiara. Supunerea absolută sub fiară va fi prescripţia severă în timpul de necaz care va veni. În timpul acestor împrejurări îngrozitoare se îndreaptă strigătul de atenţionare spre adoratorii fiarei. Soarta îngrozitoare anunţată aici va fi în greutatea ei neîntrecută corespunzătoare mărimii vinei şi nedreptăţii înfiorătoare, care va fi atunci exercitată public.

 

Având în vedere pedeapsa ameninţătoare cu moartea, fiara şi chipul ei vor trebui adorate şi semnul ei va trebui primit pe frunte sau pe mână, ocolirea nu va fi posibilă. Cine nu vrea să se închine fiarei, alege inevitabil moartea, probabil în formele ei cele mai rele. În afară de aceasta va fi strict interzisă orice profesie şi va fi strict interzis orice comerţ sau schimb de mărfuri tuturor celor care refuză să recunoască cerinţele ei (Apocalipsa 13:17 ).

 

Însă aici sunt atenţionaţi sever adoratorii fiarei. Ei sunt ameninţaţi cu o pedeapsă aşa de îngrozitoare, că simpla ei menţionare este suficientă ca oamenii să fie cuprinşi de fiori de groază. Ce fel de pedeapsă va fi aceasta? Îngerul al treilea a vorbit cu glas tare, aşa că toţi puteau auzi şi de aceea sunt fără scuză: »va bea şi el [cel care s-a închinat fiarei şi a primit semnul ei] din vinul mâniei lui Dumnezeu«. Naţiunile vor fi băut din paharul curvei (versetul 8); apoi într-o dreptate de răzbunare vor trebui să bea din paharul mâniei lui Dumnezeu (versetul 10). În acest pahar nu se vor găsi componente de alinare (Psalmul 75:8 ), el va conţine numai mânia curată, neamestecată. »Şi va fi chinuit în foc şi pucioasă« – acest chin îngrozitor va lovi pe fiecare, fiecare personal va suferi chinul veşnic. »Focul şi pucioasa« (Isaia 30:33 ; Apocalipsa 20:10 ) sunt simbolul chinurilor de nedescris. O stare mai agravată va fi, că fiecare adept al fiarei va trebui să sufere aceste chinuri amare înaintea sfinţilor îngeri (în prezenţa lor) şi înaintea Mielului. Din locul lor în înălţime, sfinţii îngeri vor fi martorii nelegiuirii detestabile a fiarei şi a slujitorilor ei şi a adepţilor ei. Apoi ei vor vedea şi răzbunarea divină, şi fiecare din cei chinuiţi vor şti că îngerii privesc în jos spre scena chinurilor de nedescris1. Ei vor fi chinuiţi şi înaintea Mielului2, căruia ei I s-au împotrivit public şi al cărui sânge ei L-au călcat în picioare cu răutate. Această conştienţă va face ca amărăciunea chinurilor lor să fie mult mai intensă.

 

1 În timpul acela, în mod deosebit la început, îngerii vor fi folosiţi în mare măsură la executarea judecăţilor date (Matei 13:40-42,49,50 ; Apocalipsa 20:1-3 ). Citim şi despre »mânia Mielului« producătoare de groază. Atât Mielul cât şi îngerii vor participa la executarea răzbunării lui Dumnezeu asupra fiarei şi asupra acelora care o urmează.

 

2 „Chinul deosebit amintit aici, al acelora care vor primi semnul fiarei, este chinul »cu foc şi pucioasă … înaintea Mielului«. În aceste cuvinte pare să se exprime asprimea blestemului în mod asemănător ca în Apocalipsa 6:15-17 , unde este descrisă groaza care va cuprinde pe cei păcătoşi, când vor vedea »Faţa Celui ce stă pe tron«” („Notes on the Revelation” de Brodie)

 

  1. »Şi fumul chinului lor se înalţă în vecii vecilor; şi nu vor avea nicidecum odihnă, nici zi, nici noapte.« – Cuvântul »el«, folosit de două ori în versetul 10 deosebit de sever, arată că se vorbeşte de fiecare om în parte. Acum însă este văzută colectivitatea, şi de aceea se spune »fumul chinului lor«. Ce tablou sumbru al unei judecăţi copleşitoare şi totale (Geneza 19:28 ; Isaia 34:10 )! În mod asemănător va fi judecată curva (Apocalipsa 19:3 ).

 

Expresia »în vecii vecilor« (sau »din veşnicie în veşnicie«) se foloseşte pentru a exprima:

 

  • existenţa* veşnică a lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:9-10 ; 10:6 ; 15:7 );

 

  • slava veşnică a Mielului (Apocalipsa 5:13 );

 

  • domnia veşnică a celor sfinţi (Apocalipsa 22:5 );

 

  • chinul veşnic al diavolului, al fiarei şi al profetului mincinos (Apocalipsa 20:10 );

 

  • chinul veşnic al celor pierduţi (Apocalipsa 14:11 ).

 

* „În veşnicie nu există nimic trecut sau viitor, ci totul este prezent.” (Philo)

 

»Nu vor avea nicidecum odihnă, nici zi, nici noapte«, aşa spune sentinţa aspră din Apocalipsa 14:11 şi »vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor«, aceasta este explicaţia clară din Apocalipsa 20:10 . Chinul celor pierduţi şi al diavolului va fi veşnic, fără sfârşit, fără alinare, neîncetat. Acest chin fără sfârşit al adoratorilor fiarei depăşeşte orice imaginaţie omenească. Dar pedeapsa veşnică a celor pierduţi este scrisă în însemnările de neşters ale cărţii Apocalipsa. Păcatul şi pedeapsa lui trebuie măsurate după etalonul mărimii, slavei şi veşniciei lui Dumnezeu. Numai El poate revela cine şi ce este El. Păcatul împotriva Celui nesfârşit şi veşnic trebuie în mod necesar să aducă cu sine urmări nesfârşite şi veşnice.

 

  1. »Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus.« – În aceste împrejurări, care sunt fără asemănare în istoria omenirii, numai sfinţii pot să stea neclintiţi şi statornici. Lor nu le este permis, chiar dacă ar fi în stare, să se opună folosind sabia (Apocalipsa 13:10 ). Dar credinţa şi perseverenţa, oricât de greu încercate ar fi ele, vor obţine în cele din urmă victoria. Moartea va sta înaintea lor, dar credinţa le va da certitudinea, că este mai bine să fi omorât prin fiară decât să fi chinuit împreună cu fiara. Sfinţii asupriţi vor păzi poruncile clare ale lui Dumnezeu şi credinţa în Isus. În Apocalipsa 17:6 martirii sunt numiţi »martorii lui Isus«. Acest Nume, care este mai presus de orice nume, nu este frecvent amintit în cartea Apocalipsa, dar legăturile, în care El este amintit, au înţelesuri mult mai adânci (Apocalipsa 1:9 ; 12:17 ; 14:12 ; 17:6 ; 19:10 ; 20:4 ; 22:16 ).

 

  1. Fericirea celor morţi, a celor care mor în Domnul

 

  1. »Şi am auzit un glas din cer spunând: „Scrie: Ferice de morţii care mor în Domnul de acum încolo!” „Da”, spune Duhul, „ca să se odihnească de ostenelile lor, pentru că lucrările lor îi urmează!”« – Solicitarea de a scrie apare de douăsprezece ori în cartea Apocalipsa şi arată lucruri deosebit de importante. Glasul unuia care vorbeşte, al cărui nume nu este făcut cunoscut, a ajuns la urechea vizionarului. Însă mesajul a fost adresat nu numai lui Ioan, ci este valabil pentru toţisfinţii, cu toate că el va trebui să aducă, şi va aduce, mângâiere şi încurajare în mod deosebit sfinţilor din timpul de strâmtorare şi necaz premergător venirii Domnului. Totdeauna este adevărat, că oamenii, care mor în Domnul, sunt fericiţi. Dar de ce este trimis acest mesaj tocmai în acest moment critic din istoria omenirii, şi de ce sunt adăugate cuvintele »de acum încolo«? Răspunsul la această întrebare este simplu şi mulţumitor. Cuvintele »de acum încolo« arată că sfârşitul este aproape şi acum va veni timpul binecuvântărilor.

 

În Apocalipsa 20:4 sunt complet enumeraţi sfinţii cereşti, care vor domni o mie de ani împreună cu Hristos. Acestora le vor aparţine trei grupe diferite:

 

  1. O grupă de sfinţi deja cunoscută, care stau pe scaune de domnie. Sunt morţii înviaţi şi sfinţii vii, care au fost transformaţi, care vor întâmpina în văzduh pe Domnul la venirea Lui (1. Tesaloniceni 4:16-17 ; 1. Corinteni 15:51-54 ). După răpirea lor ei sunt văzuţi în cartea Apocalipsa de la capitolul 4 şi până la capitolul 19:4 ca »bătrâni«.

 

  1. »Sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu.« Aceşti martiri constituie o grupă în sine; ei vor fi ucişi înainte de apariţia fiarei ca putere prigonitoare (Apocalipsa 6:9-11 ).

 

  1. »Aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor.«

 

Între moartea de martir a celor două ultime grupe va trece un timp, probabil câţiva ani. Dacă deci în cele trei grupe amintite se vede totalitatea sfinţilor, care vor domni împreună cu Hristos  (Apocalipsa 20:4 ), cărei grupe aparţin »morţii care mor în Domnul de acum încolo«?  Fără îndoială în grupa a treia, grupa celor care vor suferi moartea în timpul domniei fiarei.

 

Şi gândurile următoare ar putea să fie de ajutor. Dacă ultimele două grupe de martiri cuprind toţisfinţii care vor muri după răpirea Adunării, atunci este clar că niciunul din sfinţii din timpul necazului de şapte ani nu va muri de moarte naturală. Toţi, cei care »vor muri în Domnul«, vor fi ucişi (Apocalipsa 13:15 ). De aceea nu este corect ca cuvintele acestui verset să fie gravate pe pietrele de mormânt ale scumpilor noştri adormiţi. Toţi care »mor în Domnul de acum încolo« vor muri ca martiri. Dar deja la scurt timp după aceea vor avea parte de fericirea primei învieri (Apocalipsa 20:6 ). Ceea ce ei primesc va depăşi cu mult felul şi dimensiunea binecuvântărilor pe care le primesc cei care au supravieţuit timpul de necaz. Cei înviaţi vor ocupa un loc deosebit în slava cerească, cei care vor supravieţui vor ocupa locul cel mai înalt de pe pământ. Primii vor domni împreună cu Hristos, ultimii vor trăi sub domnia lui Hristos; primii vor fi împăraţi, ultimii vor fi supuşii.

 

Duhul răspunde glasului din cer şi adaugă cuvinte de mângâiere bogată: »Da, ca să se odihnească de ostenelile lor, pentru că lucrările lor îi urmează.”« Probabil că şi »în norul de martori« nu este nimeni care să fi umblat în energia credinţei ca aceştia şi probabil că nu este niciunul care să fi lucrat şi să fi suferit în împrejurări aşa de îngrozitoare. Însă după aceea aceşti martori, »de care lumea nu era vrednică«, vor intra în odihna lor veşnică. Necazul şi suferinţa vor fi trecut pentru totdeauna. Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrările lor şi dragostea cu care au lucrat. Când aceşti sfinţi vor fi înviaţi şi luaţi, lucrările lor vor apărea împreună cu ei, ele nu îi urmează, ci vor fi »cu ei«. Lucrările lor vor fi apreciate corespunzător adevăratei lor valori de către Judecătorul drept, care va răsplăti pe fiecare după lucrarea lui. Odihna şi plata va fi în curând partea acelora care vor muri atunci în Domnul.

 

  1. Recolta pământului

 

14-16 – »Şi am văzut: şi iată un nor alb, şi pe nor stând Unul asemenea Fiului Omului, având pe capul Său o cunună de aur şi în mâna Sa o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas tare Celui care stătea pe nor: „Trimite secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul secerişului, pentru că s-a uscat secerişul pământului”. Şi Cel care stătea pe nor Şi-a pus secera pe pământ, şi pământul a fost secerat.«- Judecăţile divine trebuie acum, vorbind simbolic, să măture pământul vinovat cu mătura distrugerii şi să-l curăţe de rău. Secerişul şi culesul viei sunt tablourile cunoscute, pe care Dumnezeu le foloseşte, ca să prezinte acţiunea Sa în timpul din urmă. Recolta este o judecată caracteristică şi deosebită, în culesul viei devine activă mânia necruţătoare şi furia lui Dumnezeu. La seceriş se desparte grâul de pleavă; culesul viei se ocupă numai cu aceia care sunt prezentaţi în alt simbol prin pleavă şi care apoi primesc de la Domnul răsplata meritată.

 

Cuvintele »şi iată« sunt folosite numai atunci când sunt prezentate lucruri de o importanţă neobişnuită. În acest capitol sunt două evenimente de o importanţă deosebită, asupra cărora atenţia noastră este îndreptată prin cuvântul »iată« (versetul 1 şi 14).

 

»Norul alb« este aici o caracteristică deosebită, tot aşa cum este tronul alb la judecata celor morţi (Apocalipsa 20:11 ). Norul simbolizează prezenţa lui Dumnezeu (Ezechiel 10:3-4 ; Matei 17:5 ; Apocalipsa 10:1 ), culoarea albă reprezintă curăţia şi dreptatea absolută, care caracterizează şi însoţeşte acţiunea judecătorească.

 

  1. »Şi pe nor stând Unul asemenea Fiului Omului, având pe capul Său o cunună de aur şi în mâna Sa o seceră ascuţită.« – Despre Domnul ca Fiu al Omului se spune, că El va veni »în nor« (Luca 21:27 ), dar şi că El va veni »pe nori« (Matei 24:30 ). În primul caz Persoana Sa este învăluită, în cel de-al doilea El va fi văzut public. Aici Ioan a văzut, că El sta pe nor, ceea ce arată o judecată ponderată, făcută în linişte, fără grabă şi fără precipitare şi el L-a văzut »asemenea unui Fiu al Omului«. Domnul sub titlul de »Fiu al Omului« se va ocupa cu situaţiile de pe pământ şi va judeca pe păcătoşi (Matei 25:31 ; Ioan 5:27 ). Ca Fiu al lui Dumnezeu acum El dă viaţă celor morţi spiritual (Ioan 5:21,25 ) şi în viitor va da viaţă celor morţi trupeşte (Ioan 5:28,29 ). Ca Fiu al Omului El va veni şi Îşi va impune dreptul de domnie asupra tuturor. În acest titlu se exprimă legătura Lui cu omenirea şi cu lumea în general, dar tocmai ca Fiu al Omului El are caracteristicile şi slăvile unui »îmbătrânit de zile« (compară Daniel 7:9,13 cu Apocalipsa 14:14 şi Apocalipsa 1:13-14 ). Fără îndoială vizionarul a văzut în această viziune pe Fiul Omului, dar lipsa articolului hotărât în textul original arată că aici trebuia să se vadă în principal ceea ce caracterizează slava Fiinţei Sale. Articolul ar face afirmaţia acestui verset determinată şi personală, s-ar referi la El ca Persoană (bine definită).Dar în această secţiune ni se arată, că acţiunea Fiului Omului va corespunde în totul însuşirilor Lui deosebite, şi de aceea privirile noastre sunt îndreptate asupra acestora – spre ceea ce caracterizează aceste însuşiri, şi mai puţin asupra Persoanei Sale.

 

»Cununa de aur« de pe capul Său este semnul demnităţii regale (Apocalipsa 4:4 ; 6:2 ). Pe capetele lăcustelor erau »ca nişte cununi asemenea aurului« (Apocalipsa 9:7 ). La ele înfăţişarea autorităţii regale era neautentică. Însă aici demnitatea regală este autentică, dată de Dumnezeu. În afară de aceasta cununa de aur arată dreptatea divină în acţiunea Sa ca Judecător.

 

El avea »în mâna Sa o seceră ascuţită«. Secera nu vorbeşte de executarea unei judecăţi, nici a unei judecăţi morale prin judecarea gândurilor şi simţurilor inimii (Evrei 4:12 ) şi nici a unei judecăţi corporale (Apocalipsa 19:15 ). Judecata este simbolizată printr-o sabie. Secera este folosită pentru tăierea şi strângerea recoltei. Secera Lui era ascuţită, pentru ca să poată face cu ea o lucrare temeinică. Secerătorul o avea în mâna Sa, ca să facă procesul de despărţire şi ca apoi să lege neghina în mănunchi, ca s-o ardă şi să strângă grâul în grânar (Matei 13:30 ).

 

  1. »Şi un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas tare Celui care stătea pe nor: „Trimite secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul secerişului, pentru că s-a uscat secerişul pământului”.« – Acest înger este un alt înger decât cel amintit mai înainte în acest capitol (versetele 6.8.9). De pe tronul din cer şi din templul din cer pornesc judecăţile pe pământ. Judecăţile care pornesc de pe tron le găsim în prima parte mare a cărţii, care se încheie cu Apocalipsa 11:18 , judecăţile care pornesc din templu le găsim începând cu Apocalipsa 11:19 până la vărsarea potirelor mâniei lui Dumnezeu (capitolul 16). La al şaptelea şi ultimul potir al mâniei lui Dumnezeu vedem însă judecăţi care pornesc din templu şi de pe tron (Apocalipsa 16:17 ). Tronul (Apocalipsa 4:5 ) vorbeşte simbolic despre exercitarea guvernării divine, templul (Apocalipsa 11:19 ) vorbeşte despre prezenţanemijlocită a lui Dumnezeu. În partea a doua a cărţii Apocalipsa începând cu Apocalipsa 11:19 , judecăţile sunt de natură mai grea decât judecăţile anterioare, deoarece şi răul care trebuie judecat este în natura sa mai evident şi mai obraznic, provocator şi batjocoritor în caracterul lui lumesc-religios. De aceea aceste judecăţi vin din prezenţa imediată a lui Dumnezeu, din templu. Natura lui Dumnezeu în caracterul ca lumină trebuie să facă o răzbunare dreaptă asupra răului.

 

Îngerul din templu a strigat cu glas tare, ca Secerătorul divin să-Şi facă lucrarea. »Trimite secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul secerişului, pentru că s-a uscat secerişul pământului«. El a numit două motive pentru ca Fiul Omului să înceapă să strângă recolta. În primul rând este ceasul stabilit al judecăţii de încheiere, în al doilea rând recolta pământului »s-a uscat« (răscopt). Citim în versetul 7 că a sosit ceasul judecăţii, aici se spune acelaşi lucru despre ceasul recoltării. Ambele stau în strânsă legătură una cu alta.

 

»Trimite secera Ta şi seceră.« Fiul Omului nu va strânge personal recolta. El va folosi pentru aceasta pe slujitorii şi uneltele Lui, dar El Însuşi va conduce şi supraveghea recoltarea. Îngerii vor fi secerătorii (Matei 13:30,39 ).

 

O »recoltă a pământului« va fi în domeniul politic şi în domeniul religios. În prorocia lui Ioel este vorba de o judecată a recoltei şi o judecată a teascului făcută duşmanilor politici ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, care va lovi pe naţiunile duşmane în valea Iosafat după venirea Domnului (Ioel 3:2.9-14 ). În sens religios vedem »recolta pământului« în pilda neghinei din ţarină (Matei 13:24-30,36-43 ). În aceasta câmpul de recoltat va fi mult mai extins şi va cuprinde »lumea« (Matei 13:38 ), cel puţin întregul teritoriu al creştinătăţii.

 

  1. »Şi Cel care stătea pe nor Şi-a pus secera pe pământ, şi pământul a fost secerat.« – Strigătul îngerului va primi imediat răspuns, dar numai în viziune. Aici nu trebuie să ne gândim la exercitarea de o clipă a puterii divine. În diversele viziuni unele evenimente, care în realitate se extind pe o perioadă mai îndelungată şi pot necesita folosirea a numeroase unelte, sunt văzute aşa ca şi cum într-o clipă s-ar încheia; deci rezultatele definitive sunt rezumate foarte concis. Deseori în alte părţi ale Scripturii sunt descoperite detalii, a căror cunoaştere este de asemenea importantă. Cât de îndurător este Dumnezeu, că El ne dăruieşte certitudinea, că toate planurile Sale cu siguranţă vor ajunge la îndeplinire. Viziunile din cartea Apocalipsa ne confirmă aceasta.

 

Am văzut deja că recoltarea este un proces de sortare, care desparte neghina de grâu. »Culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul Meu« (Matei 13:30 ). Aceasta este deci lucrarea de recoltare. Este acelaşi principiu al sortării, după ce peştii buni au fost adunaţi în vase şi cei răi au fost aruncaţi (Matei 13:48,49 ). Această despărţire va avea loc »la împlinirea timpului«. Deci în recoltă nu trebuie văzută exercitarea propriu-zisă a judecăţii; aceasta este rezervată culesului viei (sau judecata teascului). Această recoltă de aici nu este nici strângerea numărului deplin din Israel, ai căror cele dintâi roade din versetul 4 sunt văzuţi în curăţia lor ca de fecioară. Recolta aceea va fi binecuvântată din belşug şi va fi strânsă când va fi instaurată Împărăţia de o mie de ani. Recolta de aici serveşte selecţionării judecătoreşti şi despărţirii, înainte să fie instaurată Împărăţia. Ea are loc cu privire la judecata care va veni.

 

  1. Via pământului şi judecata ei

 

17-20 »Şi un alt înger a ieşit din templul care este în cer, având şi el o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din altar, având autoritate asupra focului, şi a strigat cu glas tare celui care avea secera ascuţită, spunând: „trimite secera ta cea ascuţită şi culege ciorchinii din via pământului, pentru că strugurii ei sunt copţi.” Şi îngerul şi-a pus secera pe pământ şi a cules via pământului şi a aruncat ciorchinii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu; şi teascul a fost călcat afară din cetate şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o mie şase sute de stadii.« – În viziunile din acest capitol sunt amintiţi în total şase îngeri (versetele 6,8,9,15,17,18). După numerele de ordine din versetele 8 şi 9 se constituie evident o grupă de trei îngeri, care trebuie diferenţiaţi de următorii trei îngeri. Primii trei îngeri anunţă evenimente deosebite, care sunt în legătură unele cu altele. Îngerul al patrulea şi al cincilea ies din templu (versetele 15,17), din care se vor vărsa şi cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 16:1 ); al şaselea iese din altar (versetul 18).

 

Acest înger al şaselea avea »autoritate asupra focului«. El venea din altarul din faţă, altarul judecăţii. Strigătul tare şi insistent al sufletului martirilor de sub altar după o dreaptă răzbunare (Apocalipsa 6:9-11 ) va fi împlinit numai parţial până în momentul acela. Însă după aceea judecata deplină va lovi pe duşmanii lor. Altarul din faţă vorbeşte despre plăcere înaintea lui Dumnezeu şi despre primire (Levitic 1 ); el vorbeşte şi despre iertare, prin sângele stropit pe coarnele lui (Levitic 4:25,26,30,31 ). El este însă un altar sfânt, şi de aceea el cere judecarea păcatului; aceasta este şi baza iertării divine. Aici trebuie deci să ne gândim la o judecată necruţătoare, nealterată, o judecată divină exercitată asupra viei pământului (compară cu Ezechiel 9:2 ). Îngerul din altar a strigat »cu glas tare«. Era un strigăt tare, poruncitor şi urgent, care nu tolera amânare.

 

  1. – »Culege ciorchinii din via pământului, pentru că strugurii ei sunt copţi.« – Israel era viţa, care a fost adusă din Egipt (Psalm 80:8); ea trebuia să fie mărturia aducătoare de roadă a lui Dumnezeu pe pământ. După secole de îngrijire şi ocrotire, viţa şi via lui Israel a adus numai struguri sălbatici (Isaia 5:2-4 ). Viţele nobile plantate de Domnul oştirilor s-au transformat în zilele lui Ieremia, „profetul care plânge”, »în mlădiţe stricate ale unei viţe străine« (Ieremia 2:21 ). De aceea Israel a fost pus deoparte, şi Hristos, adevărata viţă, a luat locul acesteia. Numai El putea să aducă roadă şi El a adus roadă (Ioan 15 ). – Caracteristica unui ucenic adevărat este nu numai să fie o mlădiţă în viţă (şi Iuda a fost aşa), ci să fie o mlădiţă aducătoare de roadă. Expresia »via pământului« semnifică întreg sistemul religios din timpul de necaz care va veni, nu numai iudaismul. Ciorchinii lui vor fi atunci copţi pentru judecată. Strugurii vor fi culeşi şi vor fi aruncaţi în teascul mare al mâniei lui Dumnezeu. Decăderea religioasă detestabilă de pe pământ va fi atunci judecată fără cruţare. Va fi timpul în care neghina va fi aruncată în cuptorul de foc (Matei 13:40-42 ) şi mlădiţele neroditoare vor fi arse (Ioan 15:6 ). »Teascul a fost călcat afară din cetate.« În timpul culesului nu va mai fi har, nicio judecată de diferenţiere, ci numai răzbunare totală. Aceasta o arată clar teascul. »Ziua răzbunării Dumnezeului nostru« (Isaia 61:2 ) va fi venită atunci şi totodată timpul din Isaia 63 : »De ce Îţi este haina roşie şi veşmintele Tale ca ale celui care calcă în teasc?« Aşa întreabă profetul şi Mesia răspunde: »Am călcat singur în teasc şi nimeni dintre popoare nu era cu Mine; da, le-am călcat în mânia Mea şi le-am zdrobit în furia Mea; şi sângele lor este stropit pe hainele Mele şi Mi-am pătat toată îmbrăcămintea. Pentru că ziua răzbunării era în inima Mea şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.« (Isaia 63:2-4 ) Cei decăzuţi şi duşmanii dintre iudei şi naţiuni aparţin »viei pământului«; despre judecăţile, care îi aşteaptă, vorbesc şi alte locuri din Scriptură (Psalm 83; 85:5; Isaia 34:1-8 ; Ieremia 25:15,16 ; Ioel 3 ).

 

  1. »Şi teascul a fost călcat afară din cetate.« – Cetatea, despre care este vorba aici, este Ierusalimul. Valea Iosafat este în afara Ierusalimului şi acolo va veni judecata lui Dumnezeu în toată dimensiunea ei asupra duşmanilor: »teascul este plin« (Ioel 3:12,13 ). Recolta şi culesul se găsesc realmente în profeţia lui Ioel; aici în cartea Apocalipsa este însă extins domeniul de aplicare. Prin cuvintele »afară din cetate« trebuie să ne gândim la toată Palestina.

 

  1. »Şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o mie şase sute de stadii.« – Sânge, nu vin sau suc de struguri, ci ceea ce acestea reprezintă simbolic, s-a vărsat din teasc până la zăbalele cailor – un râu de sânge cu o lungime de aproximativ 300 km. Aceasta corespunde întrucâtva cu întreaga întindere de la nord la sud a ţării sfinte, de la Dan şi până la Cades-Barnea. Ceea ce vrea să se spună prin aceasta este o nimicire uriaşă a vieţii umane pe un teritoriu vast. Această baie de sânge îngrozitoare va întrece cu siguranţă tot ce a avut loc până atunci. Suntem siguri că profetul Ioel vorbeşte despre teritoriul în care va avea loc judecata nemiloasă a teascului (Ioel 3:9-14 ), că în acelaşi teritoriu va avea loc şi bătălia de la Armagedon (Apocalipsa 16:14-16 ) şi tot în acest teritoriu va avea loc şi judecata descrisă în Apocalipsa 19:19-21 . Toate aceste evenimente vor avea loc în Palestina. Acolo se va arăta păcătoşenia pământului în cea mai pregnantă formă. Fiara şi prorocul mincinos, anticristul, vor fi prinşi acolo şi vor fi predaţi judecăţii veşnice; toţi, cei care îi vor urma, vor cădea acolo. Şi Gog »şi toată mulţimea lui şi popoarele care sunt cu el« vor fi judecaţi în Palestina şi acolo îşi vor găsi sfârşitul (Ezechiel 38 ; 39 ); acelaşi lucru este valabil şi pentru împăratul nordului, asirianul, duşmanul politic şi asupritorul lui Israel (Isaia 14:25 ; Daniel 11:45 ). Acţiunea finală a lui Dumnezeu de la sfârşitul timpurilor, aşa cum este ea prezentată în recoltă şi culesul viei, va avea loc în principal în Palestina. Însă ea nu se va limita la Israel, care s-a încărcat cu cea mai mare vină, ci va ajunge la cele mai îndepărtate margini ale creştinismului şi naţiunilor. Desigur nu susţinem părerea că este literalmente vorba de valea Iosafat şi ţinutul Armaghedon, deoarece ambele sunt absolut insuficiente ca să servească ca loc de strângere pentru multele naţiuni, care se vor strânge în imediata apropiere a Ierusalimului şi vor face din Iudeea un câmp de măcel.

 

Fie ca Dumnezeu în harul Său să păzească pe poporul Său iubit de principii nesfinte şi de duhul care caracterizează aşa de mult timpul nostru!

 

Capitolul 16:1-21

 Walter Scott

 

Porunca ieşită din templu

 

  1. »Şi am auzit un glas tare, care venea din templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”« – Cuvintele glas, glasuri, glas tare şi glas puternic îşi au de fiecare dată însemnătatea lor proprie deosebită. Cuvântul glas este folosit în legătură cu Hristos, cu Dumnezeu, cu îngerii, cu fiinţele vii, cu altarul, cu scaunul de domnie. Oriunde apare cuvântul în cartea Apocalipsa, ori la cine sau ori la ce s-ar referi, totdeauna prin aceasta se arată o prezentare clară a situaţiei respective sau a lucrului respectiv. Folosirea simbolică a cuvântului (ca de exemplu în Apocalipsa 9:13 ) nu face nici o excepţie în privinţa aceasta.

 

Pluralul glasuri apare de şapte ori şi stă, cu o singură excepţie (Apocalipsa 11:15 ) în directă legătură cu judecăţile. Cuvântul glasuri aparţine semnelor de atenţionare, care vestesc judecăţile ce urmează să aibă loc (Apocalipsa 4:5 ; 8:5,13 ; 10:3 ; 11:19 ; 16:18 ). Aşa cum printr-un glas se exprimă gânduri clare, ele arată că demersul judecătoresc nu este o simplă exercitare samavolnică, necontrolată, a puterii, ci ea este coordonată cu pricepere şi chibzuinţă.

 

Citim şi despre un glas puternic (Apocalipsa 18:2 ) şi despre un glas tare (Apocalipsa 5:2 ; 10:3 ; 16:1 ; 21:3 şi alte locuri). Cuvintele puternic şi tare descriu fiecare felul glasului, care la rândul lui corespunde exact felului şi conţinutului înştiinţării.

 

Vizionarul a auzit »un glas tare, care venea din templu«. Din însuşi locul sfânt, din cel mai sfânt domeniu din univers, porneşte chemarea de a acţiona. Chemarea la judecarea oamenilor păcătoşi nu porneşte de la scaunul de domnie, ci din Locul Preasfânt. Mânia lui Dumnezeu se va aprinde puternic şi puterea ei va corespunde cerinţelor naturii Lui sfinte (Isaia 6 ). Dacă ne gândim la sfinţenia locului şi la majestatea Vorbitorului, înţelegem că era o voce tare, care s-a auzit din templu.

 

Numărul şapte, care apare cel mai frecvent în cartea Apocalipsa, arată plinătatea slujirii, care a fost conferită acestui înger al judecăţii. Însă aceste unelte ale mâniei divine, cu toate că sunt echipate de Dumnezeu şi primesc misiunea de la El, nu pot face nimic de la sine însăşi, până când Dumnezeu nu le dă porunca categorică de a acţiona. »Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!« Aceste vase (simbolice) cu marginea lată sunt umplute în Locul Sfânt, dar aici nu cu tămâie, ci cu mânia dreaptă a lui Dumnezeu. – Acelaşi glas, care a poruncit vărsarea celor şapte potire, anunţă mai târziu şi sfârşitul celor şapte plăgi, când toate potirele au fost vărsate (versetul 17).

 

Porunca dată celor şapte îngeri este: »Vărsaţi!« Ei nu trebuiau să stropească, ci să verse întreaga plinătate a mâniei divine. Fiecare vas este complet plin şi trebuie vărsat complet, unul după altul, până s-au golit toate. Un mod asemănător de exprimare nu este neobişnuit în Vechiul Testament (Psalm 69:24; Ieremia 10:25 ; Ţefania 3:8). Aceste şapte plăgi apar ca un răspuns la implorarea rămăşiţei iudaice suferinde în timpul necazului care va veni: »Întoarce vecinilor noştri în sânul lor de şapte ori batjocurile pe care Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!« (Psalm 79:12).

 

Scena acestor plăgi va fi »pământul«, aici fiind vorba de întreg ţinutul cu care se ocupă comunicările profetice; de aceea judecăţile anunţate prin vărsarea potirelor se extind pe un teritoriu mai vast decât judecăţile anunţate prin trâmbiţe (capitolul 8). Răzbunarea Dumnezeului mânios va lovi nu numai imperiul roman complet păcătos, ci totalitatea oamenilor vinovaţi din interiorul ţinutului, cu care se ocupă profeţia.

 

În continuare se văd aceste cu adevărat pedepse grozave ale mâniei lui Dumnezeu, care pornesc din Locul Preasfânt. Potirele sunt vărsate unul după altul, acelea care au fost sfinţite pentru slujirea în templu, dar care atunci vor fi consacrate exercitării judecăţilor.

 

Primul potir

 

  1. »Şi cel dintâi s-a dus şi şi-a vărsat potirul pe pământ; şi o rană rea şi chinuitoare a venit peste oamenii care aveau semnul fiarei şi peste cei care se închinau chipului ei.« – La enumerarea îngerilor cu trâmbiţele în capitolul 8 se spune (în afară de primul) de fiecare dată: »al doilea înger«, »al treilea înger« şi aşa mai departe. Aici este altfel. Prezentarea este mai scurtă, sunt date numai numerele de ordine (»cel dintâi«, »al doilea« …) şi cuvântul înger este lăsat la o parte. „Potirele procedează fără menajamente”, a spus cineva în privinţa aceasta.

 

Plaga, care aici este descrisă ca »o rană rea şi chinuitoare«, aminteşte de plaga a şasea din Egipt (Exod 9:10-11 ). Era prima plagă care a lovit pe oamenii din Egipt în propriul lor trup, o boală dezgustătoare şi respingătoare (vezi şi Deuteronom 28:27,35 ), de care au suferit în mod deosebit învăţaţii Egiptului. În Noul Testament sunt alte două locuri, în care sunt amintite aceste abcese dureroase. La a cincea judecată provocată prin vărsarea potirului al cincilea ele sunt amintite în legătură cu alte plăgi (versetul 11), şi din Luca 16:20-21 deducem, că Lazăr, pe când zăcea muribund pe stradă printre câini, era acoperit cu aceste abcese dureroase şi în mod normal nevindecabile. Dar îngerii lui Dumnezeu slujeau sufletului suferindului şi l-au dus în sânul lui Avraam, acest loc deosebit de binecuvântare pentru un iudeu.

 

Pentru unii este chestiune litigioasă, dacă plăgile din acest capitol trebuie înţelese literalmente. S-a argumentat, că plăgile din Egipt au fost plăgi în adevăratul sens al cuvântului şi drept urmare şi aceste plăgi de aici, din cauza asemănării lor generale, trebuie interpretate ca plăgi în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate că noi respingem hotărât gândul, că puterii şi nemărginirii lui Dumnezeu s-ar putea pune unele îngrădiri, noi înţelegem în sens simbolic plăgile din acest capitol, aşa cum acest înţeles corespunde caracterului general al cărţii Apocalipsa. Abcesul rău reprezintă un rău spiritual/moral care provoacă groaznice dureri spirituale/sufleteşti. Fără îndoială durerile trupeşti vor contribui la chinurile oamenilor, dar preponderent va fi o judecată, care loveşte sufletul şi conştiinţa şi dă naştere la suferinţe, care sunt mult mai rele decât chinurile trupeşti. Este numită »o rană rea şi chinuitoare«, deci un abces purulent, care aduce cu sine o senzaţie bolnăvicioasă, care se descarcă în modul cel mai grav. – Sub această judecată provocată de vărsarea primului potir vor suferi oamenii care poartă semnul fiarei, se închină chipului ei şi susţin activ puterea statală păcătoasă, care atunci va sta sub influenţa directă a lui satan. Aceasta va aduce mânia lui Dumnezeu asupra adepţilor şi închinătorilor fiarei în tot domeniul pământului.* – Această judecată grea va preceda căderea Babilonului, amintită mai târziu în acest capitol (versetul 19), dar numai după căderea Babilonului închinătorii fiarei vor fi daţi chinurilor veşnice (Apocalipsa 14:8-11 ). Din aceasta rezultă că vărsarea primului potir este ca să zicem aşa o gustare anticipată a soartei groaznice anunţată în secţiunea a patra a importantului şi interesantului capitol 14.

 

* Pământul stă aici iarăşi în opoziţie cu marea şi desemnează ţinuturile în care mai există încă un rest de ordine consolidată.

 

O comparaţie a judecăţilor declanşate prin trâmbiţe cu judecăţile declanşate prin potire

 

Pe lângă o asemănare generală a celor şapte plăgi din acest capitol cu plăgile din Egipt, există concordanţe uimitoare între judecăţile declanşate prin trâmbiţe şi judecăţile declanşate prin vărsarea potirelor. Primele patru judecăţi ale acestor două serii lovesc fiecare acelaşi domeniu, şi anume pământul, marea, râurile şi izvoarele de apă şi soarele. La judecăţile prin trâmbiţe domeniul afectat se limitează însă la a treia parte, deci la partea vestică a imperiului roman. Efectul judecăţilor declanşate prin vărsarea potirelor va fi altul şi mult mai grav decât al judecăţilor declanşate prin trâmbiţe. Şi la judecăţile următoare, a cincia, a şasea şi chiar a şaptea, sunt unele asemănări cu ultimele trei judecăţi declanşate prin vărsarea potirelor. La judecăţile prin potire domeniul de acţiune al diverselor plăgi nu se va limita la a patra parte (Apocalipsa 6:8 ) sau la a treia parte (capitolul 8) a „pământului”. Răul va fi depistat, oriunde ar fi el, şi nimeni nu va putea scăpa.

 

Potirul al doilea

 

  1. »Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea a devenit sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie care era în mare.« – După versetul 1 toate potirele sunt vărsate pe pământ. Judecăţile prin potire vor veni deci peste tot domeniul cu care se ocupă prorocia. Însă pământul în versetul 2 şi marea în versetul 3 sunt o parte a ţinutului profetic, care în versetul 1 este denumită pământ. De aceea cuvântul pământ din versetul 1 cuprinde un domeniu mult mai extins decât acelaşi cuvânt din versetul 2. Pământul în versetul 2 stă în opoziţie cu marea şi semnifică simbolic partea deosebită a pământului întreg, în care mai există o oarecare ordine exterioară, în timp ce marea semnifică simbolic domeniile din ţinutul evenimentelor profetice, în care mulţimea oamenilor trăieşte în nelinişte şi dezordine, marea popoarelor neliniştite. Este important să se înţeleagă sensul acestor simboluri şi aplicarea lor în fiecare caz în parte. Deosebit de necesar este însă, să se înţeleagă şi să se reţină cu mintea şi sufletul principiile morale şi spirituale şi învăţăturile cărţii. O interpretare mai exactă, oricât de interesantă şi mai captivantă ar fi pentru unele suflete, ar trebui permanent să ţină seama de prioritatea învăţăturii morale, care se adresează conştiinţei şi Îl introduce pe Dumnezeu în toate evenimentele. Marile principii morale ale adevărului, care străbat întreaga Scriptură, trebuie să stăpânească inimile noastre şi să ne conducă în toată viaţa noastră.

 

Faptul că marea a devenit sânge, nu trebuie înţeles aici literalmente, ca la prima plagă din Egipt (Exod 7:17-25 ), când Nilul, pe drept fluviul renumit al Egiptului, cu toate canalele sale şi afluenţii săi a fost transformat realmente în sânge. Marea devenită sânge vorbeşte mai degrabă simbolic despre o stare de moarte morală şi spirituală. Atunci oamenii vor fi renunţat la orice urmă a credinţei creştine şi a adevărului. Marea, devenită sânge, »ca sângele unui om mort«, arată foarte clar decăderea totală de la Dumnezeu. Vedem aici oameni, care au viaţa naturală şi totuşi sunt »de două ori morţi« (Iuda 12 ). În primul rând ei sunt morţi spiritual în păcatele şi fărădelegile lor (Efeseni 2:1,5 ) şi în al doilea rând morţi în decăderea lor de la Dumnezeu, prin renunţarea categorică, publică, la orice relaţie exterioară cu Dumnezeu.

 

»Şi a murit orice făptură vie care era în mare.« Orice mărturisitor cu numele va eşua în ceea ce priveşte credinţa, conştiinţa şi adevărul şi va renunţa la orice rămăşiţă a unei mărturisiri religioase. Îndepărtarea şi decăderea de la Dumnezeu va fi totală, nu va rămâne nimeni în afară de adevăraţii şi veritabilii mărturisitori, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului.

 

Unii afirmă, că cuvântul sânge se referă aici la o moarte corporală violentă, dar după părerea noastră această interpretare este greşită. O moarte violentă, fie ea provocată prin război sau crimă, este prezentată simbolic printr-o sabie (Apocalipsa 6:4,8 ; 19:15,21 ) şi aceasta nu este amintită aici. A doua judecată provocată prin potire va prăbuşi popoarele şi mulţimea de oameni (prezentată simbolic prin marea neliniştită) într-o stare de totală stricăciune şi decădere totală de la Dumnezeu, şi va conduce şi la decăderea publică a fiecăruia în parte. Am auzit şi am citit despre o lume păgână cu toate practicile ei hidoase şi murdare. În trecut a existat o Europa papală, învăluită în adânc întuneric moral şi spiritual. Dar o lume total decăzută de la Dumnezeu, umplută cu hule, cruzime şi suferinţe îngrozitoare, părăsită de Dumnezeu şi dată lui satan – acesta este tabloul înspăimântător, pe care îl găsim aici în cartea Apocalipsa. Însă această evoluţie este inevitabilă şi va avea loc în curând. Semnele timpului arată foarte clar în această direcţie.

 

Potirul al treilea

 

4-7 »Al treilea a vărsat potirul în râuri şi în izvoarele apelor. Şi ele au devenit sânge. Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: „Drept eşti Tu, care eşti şi care erai, Cel sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta! Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge; şi sunt vrednici.” Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale”!« – La trâmbiţa a treia, la care potirul al treilea are anumite paralele, râurile şi izvoarele apelor vin de asemene sub judecată, şi ele devin amare (Apocalipsa 8:11 ); aici ele devin sânge. La judecata a treia vestită prin trâmbiţă, sunt otrăvite viaţa naţională, izvoarele spirituale, principiile morale, care călăuzesc gândirea şi activitatea. Stricăciunea naţională este aici mai profundă, rezultatele ei fiind moartea morală şi spirituală, îndepărtarea totală de Dumnezeu. Râurile, care în mod normal aduc înviorare, reuşită şi bunăstare, şi izvoarele apelor – originile, de unde pornesc influenţele şi principiile care guvernează viaţa oamenilor – ele sunt transformate toate simbolic în sânge. Vrem să mai remarcăm încă o dată, că cu toate că există anumite paralele între judecăţile pricinuite prin trâmbiţe şi judecăţile pricinuite prin vărsarea potirelor, acestea din urmă lovesc un domeniu mult mai larg şi efectul lor este mai grav şi mai pătrunzător decât la primele.

 

Expresia »îngerul apelor« pare ciudată la prima vedere. Dar dacă ne gândim la rolurile multiple, pe care îngerii le ocupă în economia răscumpărării moştenirii, atunci această expresie primeşte o însemnătate explicabilă. Expresii asemănătoare găsim în alte părţi ale cărţii. Aproape orice lucru în cartea Apocalipsa îşi are îngerul sau îngerii lui. Un înger a fost transmiţătorul sau mijlocitorul între Hristos şi Ioan (Apocalipsa 1:1 ); fiecare din cele şapte Adunări are îngerul ei sau reprezentantul responsabil, care în acest caz nu este o fiinţă cerească (capitolul 2 şi 3); un înger cheamă întreg universul, să prezinte pe unul, care este capabil să îndeplinească planurile lui Dumnezeu cu privire la pământ (Apocalipsa 5:2 ); mulţimea uriaşă de îngeri adoră Mielul (Apocalipsa 5:11-12 ); îngerii au autoritate asupra elementelor (Apocalipsa 7:1 ); un înger pune pecetea pe robii lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:2-3 ); fiecare trâmbiţă este sunată de câte un înger şi fiecare potir este vărsat de câte un înger (capitolul 8 şi 16); îngerii sunt luptătorii la lupta din cer (Apocalipsa 12:7 ); un înger vesteşte Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6 ); un înger vesteşte căderea Babilonului (Apocalipsa 14:8 ); un înger face cunoscut soarta îngrozitoare a adoratorilor fiarei (Apocalipsa 14:9-11 ); un înger iese din Templu (Apocalipsa 14:15 ) şi un alt înger, care are autoritate asupra focului, iese din altar (Apocalipsa 14:18 ). Aşa cum vânturile şi focul au îngerii lor, tot aşa şi apele au îngerii lor. Chiar şi popoarele şi naţiunile, reprezentate simbolic prin »apele multe« (Apocalipsa 17:1,15 ), sunt influenţate şi conduse prin îngeri, dar toate au loc prin mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu.

 

Îngerul apelor este de acord cu judecata divină. Ar fi fost de înţeles, dacă el ar fi încercat să îndepărteze acţiunea de judecare şi pedepsire a domeniului încredinţat lui. Dar dimpotrivă, el exprimă consimţământul lui deplin, spunând: »drept eşti Tu«. Nici cât un fir de păr plaga nu depăşeşte măsura stabilită, pe care trebuie s-o ceară o dreptate severă. În afară de aceasta, prin cuvintele »care eşti«, ei accentuează, că Dumnezeu în Fiinţa Lui este Cel veşnic şi Cel care nu se schimbă; relaţia Lui cu oamenii şi cu îngerii în trecut o aminteşte prin cuvintele »care erai«. În cele din urmă el confirmă, că acest Dumnezeu este »Cel sfânt«. Acest cuvânt deosebit este folosit numai de două ori în Noul Testament cu privire la Dumnezeu sau la Hristos, aici şi în Apocalipsa 15:4 ; a se vedea comentariul la acest verset.

 

  1. »Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi prorocilor, le-ai dat şi tu să bea sânge; şi sunt vrednici.« – Acest verset dovedeşte convingător caracterul simbolic al plăgilor. Naţiunile şi popoarele decăzute de la Dumnezeu sunt văzute simbolic ca „ape”. Cu răutate şi neînfrânat ele vor vărsa sângele sfinţilor şi prorocilor. – În Apocalipsa 11:18 ordinea este proroci şi sfinţi, aici este invers. Acolo (Apocalipsa 11:18 ) este vorba de recunoaşterea publică a slujbei şi credincioşiei; de aceea în primul rând sunt numiţi cei care poartă responsabilitatea cea mai mare şi stau pe prim plan. Aici dimpotrivă, este vorba de moartea de martir a tuturor celor care sunt de partea lui Dumnezeu şi depun mărturia lor, una negativă, prin respingerea fermă din partea lor a oricărui rău, şi una pozitivă, prin mărturisirea clară. Potrivit principiului din Luca 11:50-51 , Dumnezeu va da răsplata cuvenită celor vinovaţi. Cuvântul »sfinţi« se foloseşte deseori în ambele Testamente, ca să desemneze pe adevăraţii credincioşi. »Prorocii« sunt aceia care în zile întunecate şi rele mărturisesc pentru Dumnezeu.

 

Apa este necesară menţinerii vieţii, şi ea înviorează. Vinul este simbolul bucuriei pământeşti. Sângele – în afara vieţii – vorbeşte despre moarte. Ca dreaptă răsplătire, Dumnezeu va da prigonitorilor alor Săi să bea sânge, pentru ca ei să cunoască moartea în propria lor conştiinţă şi propriul lor suflet. Pedeapsa va fi îngrozitoare. Băutul sângelui nu înseamnă moartea trupului, ci o judecată grea, care va fi tot aşa de îngrozitoare şi de dreaptă, un gust anticipat al groazei iazului de foc. Însă îngerul adaugă: »sunt vrednici«. Judecata va fi deci nu numai dreaptă, ci aceşti păcătoşi au meritat-o pe deplin. Ei sunt vrednici să primească această judecată grea a morţii morale şi spirituale, totodată să bea moartea şi în felul acesta să aibă parte de toată amărăciunea ei.

 

  1. »Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale.« – Aici vorbeşte (simbolic) altarul din faţă, altarul judecăţii nimicitoare. Viaţa sfinţilor şi martorilor lui Dumnezeu va fi jertfită pe altar (aşa o priveşte Dumnezeu), şi după moartea lor sufletele lor de sub altar (Apocalipsa 6:9 ) vor striga la Dumnezeu după răzbunare asupra prigonitorilor lor setoşi de sânge. Şi Dumnezeu a auzit permanent strigătul. Şase mii de ani s-a părut că Dumnezeu ar dormi sau ar fi indiferent cu privire la tratarea cruntă şi fără inimă a poporului Său îndelungul timpului. Dar nu este aşa. Răbdarea îndelungată, şi care aşteaptă întoarcere, a Dumnezeului nostru se va sfârşi atunci, şi răzbunarea reţinută va fi revărsată asupra prigonitorilor. Sentinţa altarului justifică pe Dumnezeu, când El acţionează apoi în mânia Lui. El preamăreşte caracterul sfânt, adevărat şi drept al acestor judecăţi de răsplătire. În prima carte a Sfintei Scripturi (Geneza 4:10 ) citim despre strigătul sângelui primului martir; aici în ultima carte a Bibliei auzim cuvintele altarului, care într-o oarecare măsură este un martor al sacrificării sfinţilor lui Dumnezeu începând din zilele lui Abel. Altarul însuşi se mai adresează lui Dumnezeu scurt înainte de îndeplinirea judecăţii prin vărsarea celui de-al şaptelea potir. Este atât o chemare a lui Dumnezeu la judecată cât şi o îndreptăţire a lui Dumnezeu în judecăţile Sale, care totdeauna sunt adevărate şi drepte (Apocalipsa 15:3 ; 19:2 ).

 

Potirul al patrulea

 

8-9 »Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi i s-a dat să dogorească peste oameni cu foc. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare; şi au hulit Numele lui Dumnezeu care are stăpânire peste aceste nenorociri şi nu s-au pocăit, ca să-I dea slavă.« – Îndreptăm încă odată atenţia spre unele asemănări şi unele diferenţe între primele patru trâmbiţe şi primele patru potire. În ambele serii de judecăţi succesiunea este aceiaşi. Marile domenii ale naturii, şi anume pământul, marea, râurile şi izvoarele de apă şi soarele, desemnează simbolic domeniile şi ţinta acestor judecăţi. Însă judecăţile prin potire se revarsă asupra întregului domeniu, cu care Dumnezeu a intrat deja într-o anumită legătură şi cu care de aceea se preocupă prorocia, în timp ce judecăţile prin trâmbiţe vor lovi în principal partea vestică a împărăţiei romane.

 

Lovirea soarelui, care simbolic reprezintă guvernarea cea mai înaltă, conduce în Apocalipsa 8:12 la un adânc întuneric moral şi spiritual, dar care însă va fi limitat la împărăţia romană reînfiinţată. Dar judecata prin trâmbiţa a patra nu se va ridica în gravitatea şi extinderea ei la grozăvia mare a judecăţii prin potirul al patrulea. Acolo vine întuneric, aici chinuri insuportabile; acolo un ţinut limitat vine sub judecată, aici se extinde până la cele mai îndepărtate margini ale creştinătăţii decăzute, acolo este vorba de condiţiile de viaţă ale oamenilor, aici chinurile provocate prin judecată lovesc oamenii în propria lor persoană.

 

  1. »Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare; şi au hulit Numele lui Dumnezeu care are stăpânire peste aceste nenorociri şi nu s-au pocăit, ca să-I dea slavă.« – Puterea soarelui va fi întărită într-o măsură aşa de mare, că oamenii vor fi pârjoliţi de arşiţa lui. Desigur aceasta nu trebuie înţeles literalmente. Noi trebuie să încercăm să înţelegem înţelesul simbolic al acestor cuvinte. Soarele este un simbol al autorităţii supreme de guvernare (vezi Apocalipsa 6:12 ; 8:12 ; 9:2 ; 12:1 ). Drept urmare, vedem aici că marea putere de guvernare pe pământ va aduce atunci chinuri mari şi oribile peste oameni. Prin cuvântul »pârjoliţi« sau »dogoriţi« se arată clar aceste chinuri (compară cu Deuteronom 32:24 ; Maleahi 4:1 ).

 

Aici ni se arată şi efectul acestor plăgi îngrozitoare asupra conştiinţei oamenilor. Se vor smeri ei prin aceasta şi se vor pocăi? Vor fi ei zdrobiţi în duhul lor prin repetatele lovituri ale judecăţii şi asprimea lor crescândă? Nu, ei »au hulit Numele lui Dumnezeu«. Ce răspuns al oamenilor la mânia descoperită a Celui Atotputernic! Cât de incorigibil de rea şi de total de stricată este voinţa omului! Dacă ar fi avut loc o pocăinţă potrivit voii lui Dumnezeu, atunci furtuna mâniei lui Dumnezeu ar fi putut fi oprită, căci Dumnezeu »are stăpânire« peste aceste plăgi. Totul este în mâna Lui şi El posedă autoritatea supremă. De la El pornesc aceste judecăţi. Noi nu trăim într-o lume a hazardului, ci într-o lume, care aparţine lui Dumnezeu şi este condusă de El, chiar şi în cele mai mici împrejurări ale vieţii. Judecăţile nu duc la pocăinţă, ci la o împietrire crescândă a inimilor; nu conduc, să se dea onoare lui Dumnezeu, ci la batjocorirea Numelui Lui sfânt. La această plagă se vede foarte clar duşmănia omului faţă de Dumnezeu.

 

Potirul al cincilea

 

10-11 »Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia ei s-a întunecat. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor lor şi din cauza rănilor lor, şi nu s-au pocăit de faptele lor.« – Şapte Adunări (capitolul 2 şi 3), şapte peceţi (Apocalipsa 6 şi Apocalipsa 8:1 ), şapte trâmbiţe (Apocalipsa 8 ; 9 ; 11:15 ) şi şapte potire (capitolul 16) sunt fiecare clar subîmpărţite în două grupe. Cele şapte Adunări sunt subîmpărţite în trei şi patru, judecăţile sunt fiecare împărţite în patru şi trei. Totalul de şapte arată caracterul complet sau desăvârşirea (divină). Dacă elementele particulare sau evenimentele unei serii sunt prezentate la rând ca întâiul, al doilea, al treilea …, atunci vedem caracteristicile lor deosebite şi diferenţele. Dar pe lângă aceasta sunt caracteristici comune ale evenimentelor unei grupe (aici de patru sau de trei judecăţi), spre care este îndreptată atenţia noastră.

 

Potirele de până acum au fost vărsate simbolic asupra celor patru domenii mari ale naturii, asupra pământului, mării, râurilor şi soarelui. Aici însă domeniul naturii este părăsit, şi subiectul deosebit al acestei judecăţi este împărăţia fiarei, care este lovită în tronul ei, punctul central şi reşedinţa puterii ei. Fiara însăşi, capul personal al împărăţiei, va fi păstrată încă un timp împreună cu aliatul ei la rău, antihristul, şi după aceea va fi predată soartei ei groaznice (Apocalipsa 19:20 ). Dar puterea politică de pe pământ susţinută de satan (Apocalipsa 13:4 ; 17:8 ) va simţi lovitura judecăţii divine prin vărsarea potirului al cincilea în centru ei. În primul rând şi nemijlocit va fi lovită conducerea împărăţiei, iar după aceea şi subalternii. Această judecată va fi vărsată peste »scaunul de domnie al fiarei«, sediul puterii şi slavei împărăţiei. Provocării păcătoase, arogante şi nebune »Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?« (Apocalipsa 13:4 ) i se răspunde aici, dar şi ceva mai târziu – atunci definitiv (Apocalipsa 19:19-21 ) – clar.

 

  1. »Şi împărăţia ei s-a întunecat. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.« – Fără îndoială aceasta este o aluzie la Exod 10:21-23 . Acolo însă a fost literalmente întuneric, aici trebuie să ne gândim la un adânc întuneric moral şi spiritual. Este greu să ne imaginăm întrucâtva groaza unei asemenea lovituri cu judecată. O parte esenţială a necazului, care va trebui suportat în locul de chin veşnic, în iazul de foc, va fi provocat de întunericul îndepărtării de Dumnezeu (Matei 25:30 ); şi despre acest întuneric vor simţi oamenii aici un gust anticipat. Ce urmări va avea aceasta vedem din exprimarea: »Oamenii îşi muşcau limbile de durere«. W. Ramsay a scris în privinţa aceasta: „Această formă de exprimare este unică în felul ei în Cuvântul lui Dumnezeu şi arată durerile cele mai mari şi mai chinuitoare.”

 

11.- »Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor lor şi din cauza rănilor lor, şi nu s-au pocăit de faptele lor.« – În necazul provocat prin vărsarea celui de-al cincilea potir, oamenii vor huli »Numele lui Dumnezeu«; citim aici, că ei hulesc »pe Dumnezeul cerului«, ceea ce pare să arate un progres în rău. Oamenii din împărăţia întunecată moral vor fi chinuiţi de mustrările conştiinţei, dar chiar şi cunoaşterea, că un Dumnezeu din cer prin judecăţile Lui drepte este urzitorul necazului lor, nu-i va face să-şi plece inimile prin pocăinţă. Voinţa lor încă nu va fi zdrobită. »Nu s-au pocăit de faptele lor«, ei se lăudau tocmai cu faptele lor, la care Dumnezeu trebuie să răspundă cu judecată. Ei iubesc faptele rele ale întunericului. De aceea vor urma lovituri şi mai aspre.

 

Potirul al şaselea

 

12-16 »Şi al şaselea şi-a vărsat potirul pe râul cel mare, Eufrat; şi apa lui a secat, ca să poată fi pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui. Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura falsului profet trei duhuri necurate, ca nişte broaşte; pentru că sunt duhuri de demoni, care fac semne, care merg la împăraţii întregului pământ locuit, ca să-i adune pentru războiul acelei zile mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. („Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cine veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”). Şi i-a adunat la locul numit în evreieşte Armaghedon.«

 

Eufratul

 

Marele fluviu Eufrat1este cel mai lung şi mai important râu în partea de Vest a Asiei şi joacă un rol deosebit în istoria şi în profeţia biblică. Prima dată este amintit în Geneza 2:14 şi ultima dată în acest loc. În cartea Apocalipsa el este numit de două ori cu acest nume (Apocalipsa 9:14 ; 16:12 ). Eufratul a constituit graniţa de răsărit a cuceririlor romane şi în viitor va constitui graniţa de răsărit a Palestinei2 extinse. El a fost totdeauna o graniţă naturală de despărţire între răsărit şi apus. Potirul de aur al îngerului al şaselea va fi vărsat peste acest fluviu mare3, aşa că apa lui va seca. Deci prin această acţiune de judecată va fi înlăturat obstacolul, ca astfel popoarele din răsărit să-şi poată duce fără greutate armatele în Palestina.

 

1 Vezi explicaţiile de la Apocalipsa 9:14 .

 

2 »În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avraam, zicând: „Am dat ţara aceasta seminţei tale, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat.« (Geneza 14:18 ) În felul acesta Dumnezeu a hotărât Nilul în Vest şi Eufratul în Ost ca graniţe ale ţării făgăduite. David şi Solomon şi-au extins cuceririle în partea de răsărit a imperiului până la malurile Eufratului, dar nu i-a reuşit lui Israel să aibă de durată aceste ţinuturi. De aceea promisiunea din Geneza 15:18 îşi va avea împlinirea de durată abia în viitor.

 

3 Aici trebuie date unele informaţii despre acest fluviu remarcabil şi interesant. Lungimea lui totală, de la izvoarele lui în munţii din partea de răsărit a Turciei şi până la Golful Persic este de aproximativ 2000 km. Adâncimea şi lăţimea lui este diferită, în funcţie de regiune şi anotimp. Din luna Martie şi până în luna Mai nivelul apei creşte în mod considerabil prin topirea zăpezilor pe munţi şi din cauza ploilor multe. Fluviul are două izvoare, care la rândul lor izvorăsc la distanţă mare unul de altul. Ele se unesc în apropierea localităţii Kebben Maden. Aici fluviul are o lăţime de aproximativ 100 de metri. Pe ultimii 1200 km înainte de vărsarea lui, el străbate o câmpie aluvionară, unde are o lăţime de aproximativ 800 de metri. În timpurile de demult Eufratul era o parte importantă a căilor comerciale spre India. Faţă de ţărmul Mării Mediterane el este în locul cel mai apropiat la o distanţă de aproximativ 160 km. La 150 km de vărsarea în Golful Persic se uneşte cu fluviul Tigru; fluviul unit se numeşte Şatt-el-Arab şi prin Golful Persic are legătură cu Oceanul Indian. În timpurile de demult fluviile Tigru şi Eufrat erau unite prin canale circulabile cu corăbiile, care contribuiau ca Ninive şi Babilon să devină centrele comerciale cele mai mari ale lumii de răsărit şi de apus. Erau şi numeroase şanţuri, canale şi apeducte (conducte de apă deschise amplasate pe poduri) şi alte instalaţii artificiale pentru irigarea terenului sărac şi neroditor, care erau o mărturie despre inteligenţa şi iscusinţa inventatorilor şi constructorilor lor. Alexandru cel Mare a preţuit aşa de mult privilegiile naturale şi cele create artificial ale fluviului, că el personal a supravegheat reparaţiile şi extinderea acestor instalaţii măreţe, care au contribuit în mare măsură la înflorirea economică a imperiului babilonian.

 

Din rezultatul intenţionat şi care va fi obţinut, deducem că Eufratul cel puţin pe o porţiune va seca realmente – fără îndoială pe cale supranaturală. O judecată asemănătoare va fi în Vest (Isaia 11:15 ). Nu va fi greu să înţelegem în sensul deplin, textual, afirmaţia din textul nostru. Viitorul va fi plin de minuni şi evenimente surprinzătoare şi dacă fluviul desparte răsăritul de apus, această despărţire trebuie în mod necesar în mare măsură îndepărtată, pentru ca armatelor de răsărit sub conducerea împăraţilor sau căpeteniilor lor să li se permită străbaterea ţării şi strângerea lor în Palestina. Scopul judecăţii divine asupra fluviului este, »ca să poată fi pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui«. Prin aceşti împăraţi nu se poate înţelege iudei; o astfel de presupunere ar fi ciudată. Mulţimea poporului iudeu va ajunge în ţară din partea de vest, în timp ce Efraim (sau cele zece seminţii) vor fi readuse în principal din nord şi din sud.

 

Un exemplu pentru strângerea armatelor duşmane în ţara sfântă găsim deja în Geneza 14 . În viitor Dumnezeu va strânge naţiunile şi imperiile în Iudeea şi în jurul Iudeii, ca să verse asupra lor urgia Sa şi aprinderea mâniei Sale (Ţefania 3:8). Persia, Etiopia şi celelalte popoare vor sta sub influenţa Rusiei şi într-un moment viitor vor lua parte la invazia armată a Gogului, ultimul domnitor peste popoarele Rusiei (Ezechiel 38:2-6 ). Grecia va juca probabil în timpul necazului un rol de independenţă (Zaharia 9:13 ), dar toate aceste puteri vor avea o atitudine duşmănoasă faţă de Iuda reinstaurat (Psalm 83; Zaharia 12 ; 14 ). Egiptul va sta în legătură cu fiara şi în felul acesta va fi ţinta atacurilor împăratului nordului, duşmanul declarat al lui Israel (Daniel 11:25,29,42-44 ). Fiara şi Gog vor fi puteri adversare, care prin politica lor urmăresc scopuri total diferite. Fiara se pare să fie apărătorul poporului iudeu; Gog va încerca s-o jefuiască şi s-o nimicească.

 

O triunitate satanică

 

13-14 »Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura falsului profet trei duhuri necurate, ca nişte broaşte; pentru că sunt duhuri de demoni, care fac semne, care merg la împăraţii întregului pământ locuit, ca să-i adune pentru războiul acelei zile mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.« – Ca să se pregătească calea puterilor asiatice, pentru ca ele să poată să-şi joace rolul destinat lor în conspiraţia împotriva lui Gog şi în războiul din ultimele zile, sunt înlăturate nu numai obstacolele naturale şi graniţele. Şi satan însuşi va întreprinde o activitate mondială ca să dea naştere la unitatea cea mai puternică a forţelor, în fond duşmane una altora, pe care lumea a văzut-o vreodată. Judecata prin cel de-al şaselea potir nu se încheie odată cu secarea Eufratului. »Trei duhuri necurate«, »duhuri de demoni«, ca nişte broaşte – dezgustătoare, respingătoare, ieşite din mocirlă şi mizerie şi din stricăciunea totală a unei scene dominată de rău – sunt trimise să stea la dispoziţia oamenilor. Ele trebuie să influenţeze prin cuvinte şi semne şi minuni pe împăraţii şi popoarele pământului şi să-i atragă la »războiul acelei zile mari a Dumnezeului Celui Atotputernic«. Intenţia lui Dumnezeu este ca scurt înainte de aceasta să aşeze pe Împăratul Său pe muntele Sion (Psalm 2), şi de aceea puterile întregului pământ locuit sunt chemate să se strângă, ca să se aşeze împotriva acestui plan divin şi să împiedice împlinirea lui. O triunitate a răului, concentrarea influenţelor nimicitoare ale lui satan, va interveni pentru a strânge pe împăraţii pământului. Trei duhuri necurate vin »din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura falsului profet«. Gura este privită ca punct de plecare şi unealtă a puterii nimicitoare (Apocalipsa 1:16 ; 2:16 ; 9:17,18 ; 19:15,21 ; Isaia 11:4 ). Nu numai balaurul va face eforturi mari să-şi impună planurile, ci şi cei doi slujitori importanţi ai lui, fiara şi profetul fals, vor acţiona energic. Fiara este puterea politică păcătoasă şi impunătoare a Romei. Profetul fals este a doua fiară din Apocalipsa 13 ; ea este numită aici pentru prima dată »profetul fals«, deoarece prin minciunile şi influenţele ei rătăcitoare poate să influenţeze puternic popoarele. Prin aceasta vedem aici o conlucrare a puterii satanice directe, autoritatea brutală a unei puteri statale şi influenţa vicleană a profetului fals. Ele toate vor conlucra în această lucrare aducătoare de nimicire (compară cu 22:10-23 ).

 

Armaghedon

 

  1. »Şi [El] i-a adunat la locul numit în evreieşte Armaghedon.« – Pronumele se referă fără îndoială la Dumnezeu. El stă înapoia evenimentelor şi a forţelor participante şi hotărăşte derularea evenimentelor – şi la această judecată. Este Dumnezeu, Cel Atotputernic, care pricinuieşte această strângere imensă a naţiunilor pentru răzbunarea dreaptă. El foloseşte pe balaur, pe duşmanul declarat al poporului lui Dumnezeu, şi cele două căpetenii păcătoase, pentru împlinirea planului Său pe pământ, şi El strânge pe împăraţi la Armaghedon. Acolo s-au luptat odinioară împăraţii Canaanului împotriva lui Israel, dar Dumnezeu S-a luptat pentru poporul Său, şi victoria extraordinară acordată lui Israel a fost vestită de Debora, profetesa, prin cuvinte înflăcărate şi triumfătoare (Judecători 5:19-20 ). Tot aşa atunci scopul mare al naţiunilor adunate va fi să distrugă şi să nimicească pe Israel (Psalm 83:3-5), dar Dumnezeu va interveni, va nimici pe deplin pe duşmani şi va elibera pe ai Săi, aşa cum El a făcut în zilele de odinioară ale judecătorilor. Şi acea victorie de odinioară este văzută aici ca o arvună şi asigurare a victoriei viitoare. Locul nu trebuie înţeles aşa, că un munte adevărat sau că valea Meghido ar fi locul de strângere al tuturor naţiunilor; acest ţinut limitat nu ar fi suficient. Înţelesul simplu este însă, că Dumnezeu va strânge în Palestina multe din naţiunile pământului prin acţiuni satanice; ţinta lor va fi biruirea şi nimicirea lui Israel, ca apoi ei cu puterile lor unite să se ridice împotriva Domnului. Dar ei vor face aceasta numai spre propria lor nimicire. Potrivit cu prorociile profeţilor Ioel şi Ţefania, Dumnezeu Îşi va revărsa mânia asupra naţiunilor adunate. S-a spus că Armaghedon va fi locul Adunării (Bisericii) şi valea Iosafat va fi locul de nimicire a naţiunilor. Însă ambele locuri sunt numite pentru a prezenta anumite evenimente ale zilelor din urmă. Ambele arată o strângere viitoare a împăraţilor şi popoarelor în Palestina şi probabil în apropiere de Ierusalim. Acolo trebuie să se decidă, şi se va decide, marea întrebare referitoare la guvernarea şi stăpânirea asupra pământului prin înfrângerea totală a naţiunilor duşmane şi instaurarea »împărăţiei Domnului nostru şi a Hristosului Său«. În afară de aceasta Israel îşi va primi ţara ca posesiune veşnică şi va fi capul şi va avea întâietatea între naţiuni în timpul împărăţiei de o mie de ani.

 

O atenţionare şi un îndemn

 

  1. »Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cine veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!« – Noi trebuie să mergem un pas înapoi în studiul nostru. Versetul 16 se încadrează în ce priveşte conţinutul la sfârşitul versetului 14 şi completează această afirmaţie. Drept urmare versetul 15 este o înserare, dar care are o importanţă practică mare. »Iată Eu vin ca un hoţ.« În momentul succesului lor aparent şi victoriei aparente, împăraţii adunaţi şi popoarele adunate prin acţiunea satanică vor fi deodată surprinşi de venirea Domnului în slavă (1. Tesaloniceni 5:2-3 ). Întreaga lume va dormi în întunericul moral adânc şi se va felicita cu cuvintele „pace şi siguranţă!”. Însă atunci Domnul va apărea vizibil pe neaşteptate, ca un hoţ noaptea. Această venire a Domnului nu este pentru noi nici un subiect de speranţă şi nici un motiv de frică (1. Tesaloniceni 5:4 ). Noi nu suntem din noapte şi nici din întuneric şi de aceea niciodată nu putem fi surprinşi în felul acesta. Pentru noi El va apare ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă, înainte să vină ziua. – Intercalarea se termină cu un cuvânt serios de atenţionare, care în timpul acela va fi foarte necesar, însă în mod deosebit în timpul şi în împrejurările din acele ultime zile. Credinciosul, care atunci »veghează şi îşi păzeşte hainele«, este numit fericit. Aici nu este vorba de viaţa veşnică sau de mântuire, ci de umblare. Cât de important este în orice timp să fi cu grijă la propria umblare, pentru ca noi să nu stăm goi înaintea ochilor duşmanului şi goliciunea noastră morală să fie privită spre ruşinea noastră.

 

O comparaţie a potirului al şaselea cu trâmbiţa a şasea

 

La încheierea studiului nostru asupra potirului al şaselea dorim să arătăm unele concordanţe între acesta şi trâmbiţa a şasea. În ambele cazuri este amintit Eufratul, în ambele joacă un rol important şi puterea Asiei. Cititorul atent va constata şi alte asemănări. În legătură cu potirul al şaselea nu se vorbeşte despre ducerea unui război prin puterile numeroase şi de vărsare generală de sânge. Aici vedem mai degrabă marea strângere a popoarelor din toate părţile pământului, aşa că ele vor fi în ţara Israel, atunci când Domnul va veni cu putere (Apocalipsa 19 ). Din alte locuri din Scriptură putem afla detalii în această privinţă. Să reţinem unele constatări ale Cuvântului profetic. Iudeea, în mod deosebit ţinutul din jurul Ierusalimului, va fi în ultimele zile locul de strângere al naţiunilor şi popoarelor pământului. Cele mai multe din naţiuni, în mod deosebit cele din nord şi din răsărit, vor veni cu intenţia să distrugă statul iudeu, care atunci va fi în exterior reinstaurat şi într-o oarecare măsură sprijinit de puterile vestice. Însă toate naţiunile vor fi mai mult sau mai puţin una în ura lor permanentă împotriva lui Dumnezeu şi a Hristosului Său, şi ele toate vor fi judecate la venirea Domnului în putere (Apocalipsa 19 ; Isaia 66 ; Zaharia 14 ).

 

Potirul al şaptelea

 

17-21 »Şi al şaptelea şi-a vărsat potirul peste văzduh; şi a ieşit un glas puternic din templul cerului, de la tron, spunând: „S-a sfârşit!” Şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete; şi a avut loc un cutremur mare, cum nu a mai fost de când sunt oamenii pe pământ, un asemenea cutremur atât de mare. Şi cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi; şi cetăţile naţiunilor au căzut şi Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului furiei mâniei Sale. Şi orice insulă a fugit şi munţii nu s-au mai găsit; şi grindină mare cât un talant cădea din cer peste oameni; şi oamenii L-au hulit pe Dumnezeu din cauza plăgii grindinii, pentru că plaga ei era foarte mare.« – Evenimentele care stau în legătură cu vărsarea celui de-al şaselea potir (versetele 12-16) sunt o pregătire pentru vărsarea ultimului potir al mâniei lui Dumnezeu asupra puterilor statale fără Dumnezeu şi asupra »marelui Babilon«, sistemul bisericesc, care poartă vină mai mare, deoarece el a condus pământul în stricăciune religioasă. Am văzut efectul judecăţii lui Dumnezeu asupra »marelui râu Eufrat« şi strângerea naţiunilor întregului pământ prin puterea uimitoare a lui satan, care lucrează în cele trei duhuri de demoni »ca nişte broaşte«. Lumea este atenţionată prin vestirea: »Iată, Eu vin ca un hoţ«; sfinţii sunt serios sfătuiţi să umble cu haine nepătate. Prin judecata pornită prin vărsarea potirului al şaselea totul este pregătit pe deplin. De aceea nu va mai fi nicio amânare. Judecata care urmează după vărsarea potirului de aur al şaptelea va întrece în greutate şi asprime tot ce omul în istoria lui tristă a trăit până atunci în afara sfârşitului.

 

  1. »Şi al şaptelea şi-a vărsat potirul peste văzduh; şi a ieşit un glas puternic din templul cerului, de la tron, spunând: „S-a sfârşit!”« – Această judecată va lovi suflarea de viaţă morală şi spirituală a lumii. Aerul este indispensabil pentru menţinerea vieţii naturale. El este domeniul de acţiune al lui satan (Efeseni 2:2 ), şi peste acesta se varsă potirul al şaptelea. În această profeţie despre judecăţile finale ale sistemului instituit al răului, judecata asupra văzduhului (aerului) însemnă înlăturarea oricărui principiu spiritual/moral sănătos şi drept şi oricărei influenţe, care acţionează asupra oamenilor, şi prin aceasta distrugerea oricărui fundament sănătos al vieţii personale, sociale, religioase şi politice. Este deci cu adevărat o judecată pătrunzătoare cu efecte mari.

 

Vedem aici templul şi tronul unite, şi Cel ce locuieşte în templu şi stă pe tron, anunţă cu glas puternic: »S-a sfârşit!« Cele şapte plăgi sunt ultimele; în ele se desăvârşeşte mânia lui Dumnezeu. În următoarele două capitole se dau detalii despre prăbuşirea Babilonului; aici el este numai scurt amintit. Judecăţile providenţei lui Dumnezeu se termină odată cu vărsarea potirului al şaptelea. Ceea ce urmează după aceea sunt ultimele şi cele mai grele stări de judecată, care vor fi făcute de Domnul Însuşi la venirea Lui.

 

  1. »Şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete; şi a avut loc un cutremur mare, cum nu a mai fost de când sunt oamenii pe pământ, un asemenea cutremur atât de mare.« – Despre aceste trei semne ale atotputerniciei divine în judecată citim de patru ori. Ele sunt potrivite pentru a umple inima oamenilor cu groază. Cuvântul glasuri arată că exercitarea judecăţilor se face în mod raţional. Suplimentar acestor semne ale mâniei lui Dumnezeu asupra lumii vinovate se aminteşte aici »un cutremur mare«. Prin efectele lui grele, el va întrece toate cutremurele de până atunci; aceasta o arată cuvintele: »cum nu a mai fost de când sunt oameni pe pământ, un asemenea cutremur de mare«. În diverse locuri vor fi şi cutremure naturale (Marcu 13:8 ). Dar schimbarea radicală, uriaşă şi fără egal, care va avea loc sub judecata prin potirul al şaptelea, nu va fi o zguduire naturală. Ea simbolizează mai de grabă distrugerea violentă a oricărui guvern, prăbuşirea totală a oricărei autorităţi publice, de la cele mai înalte şi până la cele mai de jos. Prin ea se vor clătina şi se vor prăbuşi scaune de domnie, se vor sfărâma coroane şi sceptre şi întreaga structură a societăţii se va prăbuşi. Aceste evenimente vor fi fără precedent în istoria omenirii. Faptul că aceste zguduiri puternice sunt numite în mod deosebit alături de expresiile frecvent folosite »fulgere şi glasuri şi tunete«, dovedeşte însemnătatea lor extraordinară.

 

  1. »Şi cetatea cea mare* a fost împărţită în trei părţi; şi cetăţile naţiunilor au căzut.« – Efectele devastatoare ale marelui cutremur sunt prezentate aici pe scurt. Puterea romană mare şi consolidată va fi împărţită mai întâi în trei părţi, de la centru ei în Roma, cetatea celor şapte coline de pe Tibru, şi până la ultimele ei periferii; distrugerea ei definitivă va veni la timpul ei. Aici este arătată desfiinţarea şi fărâmiţarea împărăţiei în componentele ei politice şi sociale. Puternica confederaţie de state a lui satan va fi sfărâmată.

 

* Cetatea cea mare este Roma, de fapt imperiul roman, care atunci va fi marele sistem statal de pe pământ. Roma reprezintă sistemul statal iar Babilonul sistemul religios al timpului acela, ambele dirijate de satan.

 

Şi »cetăţile naţiunilor«, centralele economice şi politice ale restului de naţiuni ale imperiului roman vor fi incluse în prăbuşirea generală a tuturor asociaţiilor şi înţelegerilor omeneşti. De la construirea turnului Babel (Geneza 11:1-9 ) şi până în ziua vărsării celui de-al şaptelea potir, progresul omenesc în civilizaţie, religie, conducerea politică şi socială, artă, ştiinţă şi literatură a fost totdeauna ţinta spre care s-a năzuit. Aici vedem judecata asupra a tot ce omul a făcut în acest domeniu al vieţii, şi în alte domenii, începând din zilele lui Cain (Geneza 4 ), când a fost introdus sistemul lumii fără Dumnezeu, şi din zilele când a fost construit turnul Babel (Geneza 11 ) şi au început înţelegerile religioase şi lumeşti între oameni. Ce lovitură împotriva mândriei şi ambiţiei omului!

 

  1. »Şi Babilonul* cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului furiei mâniei Sale.« – Subiectul principal al judecăţii, care pentru Dumnezeu este mult mai dezgustător decât toate celelalte, este abordat aici în mod deosebit. Babilon este un nume cu înţeles sinistru. În Babilon vedem dezvoltarea pe deplin maturizată a tuturor trăsăturilor caracteristice anticreştine, a tot ce este împotriva lui Dumnezeu, şi de asemenea confluenţa tuturor religiilor pur omeneşti. Cetatea şi turnul, care odinioară au fost construite de oameni în câmpia Şinear – cetatea fiind punctul central statal, turnul fiind punctul de strângere religioasă fără Dumnezeu – vor atinge, vorbind simbolic, în zilele Apocalipsei punctul culminant al mărimii lor. Nu se poate spune simplu, că papalitatea este Babilonul, dar ea aparţine acestuia. Marele Babilon va întrece în vinovăţie pe toate celelalte, însă judecata lui va corespunde măsurii păcatelor lui. Fără îndoială aici se vorbeşte despre Babilonul simbolic şi nu de vechea, mare cetate de la Eufrat, care va deveni o pustie veşnică (Ieremia 51:62-64 ). Babilonul este biserica falsă, înşelătoarea pământului, mama sau originea a tot ce strică ce este pe teritoriul religios şi este rău. Tocmai Numele lui Hristos, pe care ea Îl poartă, şi aroganţa ei, de a fi trupul Lui şi mireasa Lui, măreşte vina. Denumirea »marele Babilon« arată că ea şi-a însuşit o uriaşă putere religioasă. Mânia lui Dumnezeu asupra acestei falsificări oribile şi desfigurări a ceea ce ar fi trebuit să prezinte pentru El bunătate şi sfinţenie şi mărturie despre adevăr se va aprinde violent.

 

* Ierusalimul pământesc, în sensul strict al cuvântului, în starea lui restaurată este descris în mod impresionant în Isaia 60 , noul Ierusalim simbolic este subiectul din Apocalipsa 21:9 – 22:5 . Soarta Babilonului, în sensul strict al cuvântului, este descrisă în Ieremia 51 , Babilonul simbolic îl vedem în capitolele 17 şi 18 din cartea Apocalipsa. În orice privinţă atât Babilonul în sensul strict al cuvântului cât şi Babilonul simbolic este în opoziţie clară cu Ierusalimul corespunzător (pământesc sau simbolic).

 

  1. »Şi orice insulă a fugit şi munţii nu s-au mai găsit.« – În judecata a şasea provocată prin ruperea peceţii a şasea, »toţi munţii şi insulele s-au mutat din locurile lor« (Apocalipsa 6:14 ), aici marea asprime a judecăţii este arătată prin dispariţia totală a munţilor. »Munţii nu s-au mai găsit.« Chiar şi cercurile independente sau speciale, regiuni şi ţinuturi, care se aseamănă cu insulele despărţite de continent, vor fi cuprinse de catastrofa generală. Scaunele puterii, comparate cu munţii şi văzute totdeauna ca fiind stabile, vor dispare. În toate locurile se vor prăbuşi toate rânduielile şi elementele puterii ridicate de oameni, oricât de tari şi stabile ar părea ele. Tot ce nu a ridicat Dumnezeu va cădea pradă nimicirii generale. Acestea vor fi efectele cutremurului puternic.

 

  1. – »Şi grindină mare cât un talant1 cădea din cer peste oameni; şi oamenii L-au hulit pe Dumnezeu din cauza plăgii grindinii, pentru că plaga ei era foarte mare.« – Groaza generală va fi mărită printr-un uragan al judecăţii divine, care vine asupra oamenilor cu o putere irezistibilă, distrugătoare. Chiar şi lumea păcătoasă va trebui să recunoască, că această furtună a mâniei lui Dumnezeu este trimisă din cer. Despre o grindină citim deja în Apocalipsa 8:7 ; 11:19 ; aceasta însă va întrece în greutatea şi putere cu mult mai mult pe cea anterioară. Această judecată va fi asemenea unei grindine naturale grele, care cade din cer, deodată, furtunos, pustiitoare în efectele ei. Nu ni se face cunoscut, sub ce formă va fi, dar din această profeţie se deduce clar, că va fi foarte grea şi va veni din cer.2

 

1 După constatările învăţaţilor un talant cântărea aproximativ 35 kg. Prin aceasta se poate imagina ce caracter impresionant şi nimicitor va avea această judecată.

 

2 Sunt puţini oamenii care pot să-şi imagineze corect puterea devastatoare a unei grindine mari. În continuare prezentăm relatarea unui martor ocular la o cădere de grindină în anul 1831 în Constantinopol şi împrejurimi: „După o noapte neobişnuit de înăbuşitoare, dimineaţa la ora şase au venit nori ameninţători, şi un zgomot între tunete şi furtună, şi totuşi incomparabil cu acestea, a crescut mereu, şi locuitorii oraşului, treziţi brusc din somn, cuprinşi de frică aşteptau deznodământul acestei arătări ameninţătoare. Incertitudinea lor nu a fost de lungă durată. Bucăţi de ghiaţă de mărimea tălpii piciorului unui om au căzut la început mai rar iar apoi au devenit ca o lovitură densă de pietre, care a distrus totul. Nici oamenii în vârstă nu puteau să-şi amintească să fi văzut vreodată asemena pietre de grindină. Unele din ele au fost adunate după aproximativ o jumătate de oră şi cântăreau mai mult de o jumătate de kilogram. Această furtună îngrozitoare a trecut peste Constantinopol şi, dealungul Bosforului, s-a întins peste un ţinut mare. Ce era cel mai frumos, nu, singura speranţă a acestei făşii de pământ frumoase şi roditoare, culesul viilor, tocmai începuse şi prin aceasta a fost distrusă într-o singură zi. Diverse specii de animale, şi chiar şi unii oameni, au murit, şi nenumăraţi oameni au fost răniţi. Pagubele făcute clădirilor erau inestimabile. Puterea cu care loveau blocurile de ghiaţă care cădeau era aşa de mare, că au sfărâmat toate ţiglele de pe acoperişuri şi au străpuns chiar scânduri, trecând prin ele ca gloanţele din puşcă.” Ce ar fi fost, dacă blocurile de ghiaţă ar fi fost de cincizeci sau şaptezeci de ori mai grele?

 

Va conduce la pocăinţă acest fel de încoronare a judecăţilor divine? Va fi zdrobită încăpăţânarea, vor fi inimile înfrânte sub mâna puternică a lui Dumnezeu? Nu! Omul rămâne neschimbat, dacă Duhul lui Dumnezeu în harul Său puternic şi liber nu-l conduce la pocăinţă şi la primirea salvării oferite. Efectul moral al acestei judecăţi îngrozitoare este constatat în cuvinte simple. În loc să glorifice cu teamă pe Dumnezeu, văzând descoperirea puterii Lui neîngrădite, oamenii vor huli pe Dumnezeu din cauza plăgii mari prin grindină. Cât de răbdător este Dumnezeu şi cât de greşit este omul!

 

https://comori.org/noul-testament/apocalipsa/apocalipsa/capitolul-161-21

 

///////////////////////////////////////////////

  Viziunea celor patru calareti (I)

 

Sa ne unim din nou glasurile si inimile noastre cu ale universului întreg, si prosternati si noi în fata Domnului divin sa spunem din adîncul fiintei noastre, în semn de adorare, închinare, recunostinta si lauda: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapînirea în vecii vecilor”.

       Se spune despre marele reformator protestant Martin Luther ca, pe cînd era calugar într-una din zile, inima lui a fost cuprinsa de o disperare de moarte gîndindu-se la propria sa stare pacatoasa. Si în aceasta stare s-a adresat staretului Staupietz, cerîndu-i un sfat. Dar, singurul sfat pe care acel staret evlavios a ales sa i-l dea lui Luther a fost: „Martin, priveste spre ranile lui Christos”. Ce sfat minunat! Da, Iisus Christos, Mielul divin junghiat a fost singurul care a putut sa aduca speranta si curaj în inima milioanelor de fiinte omenesti înfrînte de povara pacatului. De aceea, nu-i de mirare de ce pe paginile Apocalipsei, Mielul divin, Iisus Christos este punctul central catre care îsi îndreapta atentia întreg universul. „Vrednic este Mielul”, este tema vesnica de lauda a cerului.

       De curînd am recitit Apocalipsa si inima mea a tresaltat de bucurie cînd am vazut cum pretutindeni pe paginile acestei carti profetice, cel ce apare mereu în prim plan este Mielul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Christos.

       Astazi vom studia prima parte a capitolului 6, care ne prezinta momentul solemn si mult asteptat de întreg universul, cînd Mielul divin care a fost gasit vrednic sa deschida cartea începe sa-i rupa pecetile. Dar, stati putin, dati numai pagina, si veti vedea în capitolul 7 o scena si mai solemna, aceea de la Marea de Cristal, cu gloata celor mîntuiti stînd înaintea Mielului, cu hainele lor spalate curatite în sîngele Mielului. Mai dati apoi înca doua pagini si la capitolul 12 versetul 11, veti afla cui datoreaza cei mîntuiti biruinta lor asupra lui Satana. Ei l-au biruit prin sîngele Mielului. Pe pagina urmatoare, la capitolul 13, aflam despre cei mîntuiti ca si-au asigurat numele lor în ceruri, în cartea vietii Mielului, iar în capitolul 14, într-o scena de rapitoare frumusete, vedem pe Mielul divin stînd pe Muntele Sionului si împreuna cu El sînt cei 144000 reprezentînd cel dintîi rod pentru Dumnezeu si pentru Miel. Si pe masura ce ne apropiem de încheierea cartii, Mielul lui Dumnezeu este din ce în ce mai prezent, mai în prim plan. La capitolul 15 Mielul este subiectul imnului special al celor biruitori, pentru ca, aflam din capitolul 17, Mielul este Cel ce a purtat razboaiele cerului si ale bisericii si a biruit, pentru ca El este Domnul domnilor si împaratul împaratilor. Si, o data încheiate aceste razboaie urmeaza marea sarbatoare, nunta Mielului, despre care ne vorbeste capitolul 19. În capitolul 21, ni se descopera cine este mireasa Mielului. Aceasta este biserica Sa, cei mîntuiti din toate veacurile. În acelasi capitol, aflam ca pe temeliile cetatii de aur ale locuintei Mirelui si miresei Sale stau scrise numele celor 12 apostoli ai Mielului, si ca în acea cetate Dumnezeu cel Atotputernic si Mielul sînt templul, iar lumina, sau faclia cetatii este Mielul. Si ultimul capitol al Apocalipsei, capitolul 22, aseaza în prim plan acelasi scaun de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului în fata caruia ne gasim astazi în studiul nostru. Cu adevarat, Apocalipsa este o descoperire a Domnului Christos, a Mielului lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Puterea sîngelui Sau ispasitor a umplut biserica Sa de pe pamînt si va umple si cerul de oameni care au pornit sa cucereasca lumea pentru Iisus, facînd din Miel mai mult decît un simbol al mîntuirii. Ei au gasit în Mielul divin un sens al propriei lor existente, o destinatie spre care au ales sa-si îndrepte viata. De aceea, „a Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapînirea în vecii vecilor”.

       Acum, ne gasim cu studiul nostru, la capitolul 6, la acel moment suprem al celei de a doua viziuni, cînd Mielul rupe primele patru peceti ale cartii si cînd deodata cortina istoriei se ridica si ochii apostolului Ioan vad patru cai galopînd unul dupa altul pe întinderea cerului. Dar, sa citim mai întîi primele 8 versete ale capitolului 6:

       „Cînd a rupt Mielul cea dintîi din cele 7 peceti, m-am uitat si am auzit pe una din cele patru fapturi vii zicînd cu glas tare ca de tunet: ‘Vino si vezi’. M-am uitat si iata ca s-a aratat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc. I s-a dat o cununa si a pronit biruitor ca sa biruiasca. Cînd a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua faptura vie zicînd: ‘Vino si vezi!’ Si s-a aratat un alt cal, un cal ros. Cel ce sta pe el a primit puterea sa ia pacea de pe pamînt, pentru ca oamenii sa se junghie unii pe altii; si i s-a dat o sabie mare. Cînd a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia faptura vie zicînd: ‘Vino si vezil ‘ M-am uitat si iata ca s-a aratat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mîna o cumpana; si în mijlocul celor patru fapturi vii am auzit un glas care zicea: ‘O masura de grîu pentru un leu. Trei masuri de orz pentru un leu. Dar sa nu vatami untdelemnul si vinul’. Cînd a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul fapturii a patra zicînd: ‘Vino si vezi’. M-am uitat si iata ca s-a aratat un cal galbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea; si împreuna cu el venea dupa el Locuinta mortilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pamîntului ca sa ucida cu sabia, cu foamete, cu molima si cu fiarele pamîntului.”

      Ce reprezinta cele sapte peceti, si mai ales aceste prime patru peceti?, este întrebarea care se pune si la care dorim sa cautam un raspuns. Sa ne gîndim putin. Sa încercam sa ne aducem aminte ca aceasta scena cu ruperea pecetilor face parte din cea de a doua viziune a apostolului Ioan care a început de fapt odata cu capitolul 4, cu acel moment cînd un glas ca de trîmbita i s-a adresat lui Ioan cu invitatia: „Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se întîmple dupa aceste lucruri”. Si privirea apostolului Ioan a cuprins niste scene ceresti nespus de impresionante, cu tronul lui Dumnezeu, cu sala tronului, cu cei 24 de batrîni stînd pe scaunele lor de domnie, cu cele patru fapturi vii si cu miriadele ostirilor ceresti. Apoi au urmat scenele din capitolul 5, cu acea carte pecetluita din mîna Celui Atotputernic, cu aparitia Mielului înjunghiat si a uralelor acelui cor al universului întreg intonînd un imn de lauda Celui ce sade pe tron si Mielului. Oare acestea erau lucrurile din viitor pe care glasul divin l-a invitat pe Ioan sus ca sa i le aduca la cunostinta? Fara îndoiala ca nu, sau cel putin acestea erau doar o parte din ele, doar un fel de preludiu la cele ce Dumnezeu intentiona sa-i descopere proorocului Sau. Vedeti dumneavoastra, chiar interesul si nerabdarea cu care însisi cei 24 de batrîni, cele patru fiinte vii, toate ostile îngeresti si în special apostolul Ioan asteptau ruperea pecetilor si descoperirea tainelor cuprinse în acea carte ne face sa credem ca în acea carte din mîna Mielului se afla raportul acelor evenimente viitoare, iar ruperea pecetilor simboliza declansarea lor, împlinirea lor pe scena lumii noastre. Aceste evenimente trebuiau aduse la cunostinta proorocului Ioan, de care Dumnezeu se folosea acum ca de o unealta pentru ca sa le aduca în final la cunostinta bisericii Sale.

       Ruperea pecetilor, care este de fapt miezul celei de a doua viziuni, are loc imediat dupa prima viziune a celor sapte epistole trimise de Iisus bisericii Sale de pe parcursul istoriei tuturor veacurilor crestine. Cele sapte peceti aveau în vedere aceeasi perioada de timp si împartita în aceleasi sapte etape, despre care am vorbit în studiile precedente. Însa aceste sapte peceti aveau un alt caracter. Cele sapte epistole s-au adresat bisericii facînd apel la simtul auzului, la spiritul de ascultare. „Cine are urechi sa asculte ce zicfe bisericilor Duhul”. De data aceasta, cele sapte peceti sînt destinate sa faca o impresie puternica asupra vazului. Evenimentele cuprinse în aceste peceti cauta sa zugraveasca lucrurile care vor avea un efect asupra evolutiei bisericii lui Christos.

       Unii comentatori biblici, citind superficial acest capitol, au ajuns la concluzia ca aceste peceti contin raportul judecatilor ce urmeaza sa fie îngaduite de Dumnezeu sa vina asupra bisericii Sale, în vederea desavîrsirii sfintilor. Si aceasta, numai pentru ca în ele gasim anumite elemente ca violenta, foamete si molime. însa privite mai atent, evenimentele prezise, prin cele sapte peceti stau ca un simbol al istoriei dispensatiunii harului în care ne gasim. O istorie cu toate aspectele ei majore dar care se îndreapta ca un torent spre singurul scop al istoriei planului de mîntuire si anume, desavîrsirea împaratiei lui Dumnezeu. Toate evenimentele istoriei, toti factorii si toate elementele care la un loc se asambleaza pentru a da continut si viata istoriei, toate urmaresc aceeasi tinta – venirea în slava a împaratiei ceresti. De fapt, daca ne gîndim bine ca tema fundamentala a Apocalipsei este Iisus, împaratul nostru care vine, si împlinirea si statornicirea împaratiei Sale, atunci, evenimentele cuprinse în cele sapte peceti trebuie privite ca o reprezentare simbolica a etapelor prin care adevarata biserica a lui Christos avea sa treaca în confruntarea ei cu împaratia Satanei si cu acel crestinism lumesc, formal si fals. Aceste sapte peceti, mai mult decît cele sapte epistole din primele capitole, aveau drept scop sa descopere bisericii drumul ei primn

istorie, un drum greu, sinuos si plin de greutati, dar al carui capat trebuie sa se sfîrseasca, potrivit cu planul divin, sus, la Marea de Cristal.

       Întorcîndu-ne atentia acum asupra primelor patru peceti, despre care am citit, primul lucru pe care-l remarcam este ca ele formeaza un grup foarte distinct în rîndul celor sapte peceti. Ele se disting prin faptul ca în fiecare apare acelasi element alegoric, un cal si un calaret. Apoi, în fiecare din cele patru peceti, înainte de a se petrece vreo miscare pe arena profetiei, se aude mereu invitatia „vino si vezi”. Aici as dori sa fac o paranteza si sa precizez ca în textul original nu apar cuvintele „si vezi”. Daca invitatia ar fi sunat „vino si vezi”, atunci s-ar întelege ca aceasta invitatie era adresata lui Ioan, dar Ioan era deja în cer în rapire spirituala si el nu avea de fapt nevoie de o asemenea invitatie. Nu lui, ci întelegem ca mai degraba fiecarui calaret care sta sa intre pe scena îi era adresata chemarea „Vino!”. Atît caii cît si calaretii care apar astfel la auzul poruncii divine „vino”, sînt un simbol al luptei bisericii. Calul, prin excelenta, este un animal de lupta, caracterizat prin curaj, tarie, vioiciune, cooperare si acel simtamînt tainic al misiunii pe care o îndeplineste, al contributiei pe care o aduce în cîstigarea biruintei. Caii din aceasta profetie nu simbolizeaza cine stie ce forte salbatice si nestapînite. Dimpotriva, fiecare din ei au cîte un calaret care îi conduce dupa propria sa vointa. Aceasta înseamna ca puterile reprezentate prin acesti cai nu pot si nici nu li se îngaduie sa faca mai mult decît li se porunceste. Ele sînt niste forte care sînt stapînite, limitate si conduse de o vointa înteleapta spre o tinta bine stabilita. Daca aparitia lor este direct legata de cartea din mîna Mielului si declansata de abia atunci cînd Mielul rupe pecetea, aceasta ne inspira si mai multa încredere ca aceste forte nu sînt niste forte oarbe sau independente, iar galopul lor nu este la întîmplare. Ca sa întrebam cine este calul si cine este fiecare calaret, cred ca nu este cazul, pentru ca în aceasta viziune atît calul cît si calaretul constituie un întreg, reprezinta o singura idee, ideea unor forte puternice, tumultuoase, de nepotolit, gata de lupta si conduse fara gres de cineva stapîn pe situatie. Imaginea celor patru calareti pe caii lor vrea sa spuna ca istoria întregei dispensatiuni a bisericii se afla cu totul sub directa stapînire a Mielului Caruia i-a fost data toata puterea în cer si pe pamînt.

       În ce priveste culoarea cailor ne dam seama ca aceasta este o referinta clara la starea spirituala a bisericii din fiecare din primele patru etape ale erei crestine. Culoarea primului cal este alba, un simbol al biruintei. Cei credinciosi si biruitori vor aparea în cele din urma în fata tronului divin îmbracati în haine albe. În capitolul 19 cu versetul 11 din Apocalipsa, avem o ultima descriere a marei lupte de la Armaghedon în urma careia Iisus apare ca biruitor calarind pe un cal alb în toata slava puterii Sale. În armonie cu acea culoare alba a calului, mai sînt si alte elemente descrise în prima pecete. Calaretul tine în mîna un arc, simbolul neprihanirii si al adevarului. Vorbind profetic în Psalmul 45,3-5 împaratul David vorbea astfel despre Domnul Christos: „Razboinic viteaz, încinge-Ti sabia, podoaba si slava, da slava Ta. Fii biruitor, suie-te în carul Tau de biruinta, apara adevarul, blîndetea si neprihanirea; si dreapta Ta sa straluceasca prin ispravi minunate. Sagetile Tale sînt ascutite. Sub Tine vor cadea popoare si sagetile Tale vor strapunge inima vrajmasilor împaratului”. Si pe lînga arc, calaretul de pe calul alb mai avea o cununa care i-a fost data. Nu cununa împarateasca, ci cununa biruintei. Ideea biruintei este ideea primei peceti subliniata chiar prin ultimele ei cuvinte, „si a pornit biruitor ca sa biruiasca”.        Culoarea celui de al doilea cal este rosie, culoarea mîniei si urii, a pasiunilor aprinse, a violentei si razbunarii, a sângelui si razboiului. Calaretul de pe acest cal a primit o sabie mare, simbolul distrugerii si mortii. Acest cal primeste puterea de a retrage pacea de pe pamînt dînd loc pasiunilor dezlantuite si violentei. Al treilea cal este negru. Asa cum apare în cuvîntul Sfintelor Scripturi în diferite locuri, aceasta culoare este simbol al saraciei si foametei. Prin aceasta pecete, calaretul este zugravit ca tinînd în mîna o cumpana si masurînd cu grija grîul si orzul. O masura de grîu era la vremea aceea ratia pe zi a unui om, necesara ca sa-si duca existenta. Dar în cadrul unei tranzactii si mai saracacioase, trei masuri de orz. Un leu era plata pe o zi a unui lucrator. Relatia dintre salariul pe o zi si ceea ce se putea cumpara cu acel salariu, si anume atîta hrana cît cineva sa nu moara de foame, ne lasa sa întelegem proportia saraciei, a lipsei de hrana. Însa aceeasi voce care s-a auzit anuntînd pretul hranei si cantitatea corespunzatoare, este auzit poruncind acum ca untdelemnul si vinul sa nu fie vatamate. Untdelemnul si vinul erau niste simboluri ale belsugului, ale luxului, ale ospatului. Ele nu aveau sa fie vatamate, ele trebuiau sa existe. Iata dar ca în imaginea celui de al treilea cal si calaret vedem prezent un contrast izbitor între saracie si belsug, între o existenta amenintata de foamete si un trai îmbelsugat.

        Si acum, si cel de al patrulea cal. Acesta este de culoare galbuie, culoarea palorii mortii. Aceasta culoare, nu avem nici un dubiu cu privire la ce avea sa simbolizeze. Ea este simbolul mortii, al descompunerii. Chiar si numele calaretului de pe acest cal, Moartea, cît si al Locuintei Mortilor care vine în urma mortii, pregatita sa primeasca în hotarele ei pe toti aceia ucisi de acest calaret, sînt cu totul concludente. Misiunea precisa a celui de al patrulea calaret este de a distruge si omorî o patrime din locuitorii pamîntului prin sabie, molime si prin fiarele pamîntului.       Cunoscînd acum semnificatia acestor simboluri, sper ca nu ne va fi dificil sa gasim întelesul fiecaruia dintre ele si sa descoperim ce anume aveau sa reprezinte aceste simboluri pentru istoria dispensatiunii crestine.

       Luptatorul biruitor pornit ca sa biruiasca, de pe calul cel alb, reprezinta evident, progresul triumfator al cauzei împaratiei lui Christos din prima etapa a dispensatiunii crestine, etapa apostolica. Acest cal nu avea sa alerge la întîmplare pe tot pamîntul ci el avea sa porneasca din Ierusalim, sa înainteze în toata Iudeea, în Samaria si apoi pîna la marginile pamîntului. Biruintele Evangheliei în teritoriile pagîne, cîstigate de urmasii lui Christos, care au marsaluit pretutindeni sub flamurile Printului Emanuel au facut ca în rapoartele vremii sa ramîna aceasta concluzie: „Evanghelia a fost propovaduita oricarei fiinte de sub cer”. Dupa cele mai conservatoare calcule ale istoricilor se crede ca numarul crestinilor din aceasta perioada sa se fi ridicat la 5 milioane, si aceasta numai între hotarele Imperiului Roman; dar cîte mii sau zeci de mii de crestini mai erau si în afara lor…

       Al doilea cal, calul rosu cu calaretul lui, stau împreuna ca un simbol al razboiului, al violentei. Sa nu uitam ca Iisus este Cel ce rupe aceasta pecete si ca la porunca Lui porneste calul cel rosu. Sa nu pierdem din vedere ca nici acest cal nu galopeaza la întîmplare, fara nici o directie. El ne asigura în cel mai profund sens al cuvîntului, ca daca asupra bisericii lui Christos urmau sa se abata vremuri de martiraj, de suferinte din pricina credintei, adevarata mîna care tinea haturile acelui cal era mîna Domnului. Dar culoarea rosie mai este si un simbol al pacatului si al începatorului ei. „Daca vor fi pacatele voastre rosii cum e cîrmîzul”, zice Domnul, El fagaduieste ca le va curati asa încît viata noastra se va face alba ca zapada. Culoarea rosie este culoarea balaurului care s-a aratat în cer dupa cum ne scrie apostolul Ioan în Apocalipsa 12,3. Calul rosu, într-un sens, reprezinta perioada de tranzitie a istoriei crestine de la pagînism la Roma papala, timp în care biserica a devenit mai degraba un fel de pagînism botezat. Cînd Iisus Printul Pacii Si-a luat ramas bun de la ucenicii Sai le-a spus: „Va las pacea Mea, va dau pacea Mea; nu v-o dau cum v-o da lumea”. Dar aceasta pace era fagaduita sa fie primita si sa dureze pe baza unei conditii, si anume, „mare pace au cei ce iubesc Legea Ta, si nu li se întîmpla nici o nenorocire”. Pentru calcatorii Legii lui Dumnezeu din aceasta etapa a bisericii nu avea sa mai fie pace. Cînd biserica a întors spatele lui Christos si cînd conducerea ei a cazut în mîinile murdare ale celor ce au îmbratisat viata lumii, atunci pacea pe care o fagaduise Iisus Printul pacii s-a departat din rîndurile bisericii si un spirit de confuzie si de lupta a luat locul în biserica. Crestinii doar cu numele au început sa se omoare între ei si biserica a devenit cel mai mare persecutor al celor cu adevarat credinciosi pîna cînd ea a ajuns sa se îmbete cu sîngele sfintilor.

        Bisericii i s-a dat o sabie mare. Aceasta nu mai era însa sabia Duhului ci sabia Cezarului, a statului. Desi initial crestinismul a intrat pe arena lumii ca o religie a pacii si a bunei învoiri, curînd el a devenit promotorul spiritului violent al statului roman. Facîndu-se vinovat de mari compromisuri cu pagînismul si cu viata stricata a lumii, crestinismul a pierdut sabia Duhului cu care initial pornise sa biruiasca si pentru ca sa se ascunda lipsa ei, adica lipsa ei de putere si autoritate, ea a acceptat sa ia în mîna sabia cezarului prin care de aici înainte avea sa impuna cu forta decretele si învataturile ei. Aceasta avea sa deschida calea celui de al treilea cal, calul cel negru, epoca întunericului spiritual al Evului Mediu.

Viziunea celor patru calareti (I)

 

/////////////////////’’’’’’’’’’’’’’’’’/////////////

 

Apocalipsa capitolul 7

 

7:1 Dupa aceea am vazut patru îngeri, cari stateau în picioare în cele patru colturi ale pamîntului. Ei tineau cele patru vînturi ale pamîntului, ca sa nu sufle vînt pe pamînt, nici pe mare, nici peste vreun copac.

2 si am vazut un alt înger, care se suia dinspre rasaritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, carora le fusese dat sa vatame pamîntul si marea,

3 zicînd: ,,Nu vatamati pamîntul, nici marea, nici copacii, pîna nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!„

4 si am auzit numarul celor ce fusesera pecetluiti: o suta patru zeci si patru de mii, din toate semintiile fiilor lui Israel.

5 Din semintia lui Iuda, douasprezece mii erau pecetluiti; din semintia lui Ruben, douasprezece mii; din semintia lui Gad, douasprezece mii;

6 din semintia lui Aser, douasprezece mii; din semintia lui Neftali, douasprezece mii; din semintia lui Manase, douasprezece mii;

7 din semintia lui Simeon, douasprezece mii; din semintia lui Levi, douasprezece mii; din semintia lui Isahar, douasprezece mii;

8 din semintia lui Zabulon, douasprezece mii; din semintia lui Iosif, douasprezece mii; din semintia lui Beniamin, douasprezece mii, au fost pecetluiti.

9 Dupa aceea m-am uitat, si iata ca era o mare gloata, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbracati în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;

10 si strigau cu glas tare, si ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!„

11 si toti îngerii stateau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul batrînilor si împrejurul celor patru fapturi vii. si s’au aruncat cu fetele la pamînt în fata scaunului de domnie, si s’au închinat lui Dumnezeu,

12 si au zis: ,,Amin.„ ,,A Dumnezeului nostru, sa fie lauda, slava, întelepciunea, multumirile, cinstea, puterea si taria, în vecii vecilor! Amin.„

13 si unul din batrîni a luat cuvîntul, si mi-a zis: ,,Acestia, cari sînt îmbracati în haine albe, cine sînt oare? si de unde au venit?„

14 ,,Doamne„, i-am raspuns eu, ,,Tu stii„. si el mi-a zis: ,,Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit în sîngele Mielului.

15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie, îsi va întinde peste ei cortul Lui.

16 Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo alta arsita.

17 Caci Mielul, care sta în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pastorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor.„

 

  1. Dupa. Vezi cap. 4:1. Pentru legatura dintre capitolele 7 si 6 vezi cap. 6:17.

 

Am vazut. Vezi cap. 4:1.

 

Patru îngeri. Acesti îngeri reprezinta agentii divini prezenti în lumea noastra retinând fortele raului pâna la momentul în care lucrarea lui Dumnezeu în inimile oamenilor este completa, iar poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunte (vezi cap. 6:17).

 

Patru colturi. Compara cu Isa. 11:12; Eze. 7:2. Aceasta înseamna ca întreg pamântul este amenintat.

 

Patru vânturi. Adesea în Scriptura cele “patru vânturi” reprezinta cele patru puncte cardinale (vezi Dan. 8:8; Mar. 13:27). Aici cele patru vânturi sunt evident forte distructive (vezi v. 3). Probabil cea mai apropiata paralela este de gasit în Dan. 7:2, unde ele apar a fi fortele conflictuale din care vor rasari marile natiuni.

S-a sugerat ca, întrucât Apoc. 7 apare a fi un raspuns întrebarii finale a cap. 6 (vezi cap. 6:17), aceasta tinere a celor patru vânturi este o retinere temporara a urgiilor descrise în cap. 6, pâna când cei ce vor sta drept în furtuna se vor pregati pentru aceasta.

Vazute în lumina marii lupte dintre Hristos si Satana, aceste forte distructive reprezinta eforturile Satanei de a raspândi ruina si distrugerea pretutindeni. În viziune simbolica Ioan a vazut patru îngeri; de fapt sunt nenumarati îngeri angajati în misiunea de a retine si a împiedica planurile dusmanului. Acesti îngeri înconjoara “lumea. … Ei opresc armatele Satanei pe loc pâna când sigilarea poporului lui Dumnezeu va fi îndeplinita… Lor li s-a dat lucrarea de a opri violenta putere a celui ce s-a coborât ca un leu furios, cautând pe cine sa înghita” (Ellen G.White, Material suplimentar la cap. 5:11). Când lucrarea sigilarii va fi îndeplinita, atunci Dumnezeu va spune îngerilor Sai “‘Nu mai tineti piept lucrarilor Satanei în eforturile lui de a distruge. Lasati-l sa-si duca la îndeplinire rautatea asupra fiilor neascultarii; caci paharul nelegiuirii lor este plin’” (Ellen G.White, RH Sept. 17, 1901; cf. 6T 408).

Când cei patru îngeri vor lasa libertate si vor înceta sa mai retina planurile rele ale Satanei si “vânturile puternice ale dorintelor omenesti, toate elementele furtunii vor fi slobozite. Întreaga lume va fi lovita de o ruina mult mai teribila decât cea venita asupra Ierusalimului din vechime” (GC 614).

 

Pe pamânt. Cele trei elemente mentionate aici – pamântul, marea si copacii – accentueaza natura universala a distrugerii amenintatoare.

 

  1. Un alt înger. Adica, înca unul adaugat celor patru ce tineau cele patru vânturi (vezi v. 1).

 

Dinspre rasaritul soarelui. În vremurile antice estul era punctul cardinal central al busolei. Celelalte directii erau mentionate din punctul de vedere al unei persoane ce privea spre rasarit (vezi Exod. 3:1). Din aceeasi directie a vazut si Ezechiel slava lui Dumnezeu intrând în templu (cap. 43:2–5). Semnul Fiului omului va aparea la rasarit (Mat. 24:30; cf. GC 640, 641). Directia din care vine acest înger poate sugera deci faptul ca vine ca trimis din partea lui Dumnezeu.

Unii prefera luarea literala a expresiei “dinspre rasaritul soarelui”, si cred ca accentul nu este pus pe localizare ci pe modul de înfatisare, adica apropierea îngerului este asemeni soarelui ce se înalta în splendoarea sa. Vezi cap. 16:12.

 

Pecetea. Din îndepartata antichitate pecetile erau folosite în Orientul apropiat asemeni semnaturilor de astazi. Astfel ele atestau autoritatea unui document, indicau proprietarul obiectului pe care era imprimata pecetea, sau asigurau obiecte precum cufere, cutii, morminte împotriva deschiderii sau profanarii. O inscriptie indica faptul ca pecetea este a lui “Shema  Slujitorul lui Ieroboam” (David Diringer, The Biblical Archaeologist, XII [1949], p. 84). O alta reda “Apartinând lui Asayau fiul lui Yauqim (Yoqim)” (W. F. Albright, Journal of Biblical Literature, LI [1932], p. 81).

Ideea punerii semnului lui Dumnezeu asupra poporului Sau merge înapoi pâna la viziunea lui Ezechiel cu privire la omul cu calimara la brâu caruia îi fusese poruncit sa puna “un semn pe fruntea oamenilor care suspina si gem din pricina tuturor urâciunilor care se savârsesc” în Ierusalim.

În virtutea semnului ei urmau sa fie feriti de distrugere. (Eze. 9:2–6.) Conceptul sigilarii este aplicat si în alte circumstante. Pavel a facut referire la acest simbol vorbind despre experienta primirii Duhului Sfânt în legatura cu convertirea si botezul (vezi 2 Cor. 1:22; Efes. 1:13; Efes. 4:30). Isus a vorbit despre Sine ca fiind sigilat de Tatal, fara îndoiala cu referire la atestarea facuta de Tatal prin Duhul Sfânt la botezul Sau (vezi Ioan 6:27).

Simbolismul sigilarii gaseste o paralela interesanta în gândirea escatologica ebraica. Unul din Psalmii lui Solomon (o lucrare pseudoepigrafa de la jumatatea secolului I î.Hr.) declara despre cel neprihanit ca “flacara focului si mânia împotriva celui nedrept nu-l vor atinge atunci când vor iesi dinaintea Domnului împotriva pacatosilor pentru a distruge în întregime pe pacatosi, caci semnul lui Dumnezeu este asupra neprihanitilor pentru a fi mântuiti” (15:6–8; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 646). Evreii gândeau astfel despre semnul pus asupra celor neprihaniti ca protejându-i de necazurile vremurilor când Mesia urma sa vina.

În mod asemanator pasajul de fata arata catre o sigilare a poporului lui Dumnezeu care îi pregateste pentru a sta drept în timpul înfricosatoarelor vremuri de necaz ce vor preceda a doua venire (vezi Apoc. 7:1). Ca si în vremurile din vechime când o pecete pusa asupra unui obiect certifica cine era proprietarul acestuia, tot la fel pecetea lui Dumnezeu pusa asupra poporului Sau proclama faptul ca El îi recunoaste ca fiind ai Sai (vezi 2 Tim. 2:19; cf. TM 446).

Pecetea ce urmeaza a fi pusa asupra slujitorilor credinciosi ai lui Dumnezeu este “semnul distinct al adevarului”, “semnul aprobarii” Sale (3T 267). Ea certifica “asemanarea cu Hristos în caracter” (Ellen G.White, Material suplimentar la v. 2). “Sigiliul lui Dumnezeu, simbolul sau semnul autoritatii Sale, este gasit în porunca a patra” (Ellen G.White, ST Nov. 1, 1899; cf. GC 640). Pentru o discutie detaliata asupra sigiliului vezi Eze. 9:4.

 

Dumnezeului celui viu. Vezi cap. 1:18.

 

  1. Pâna nu vom pune pecetea. Vezi v. 2.

 

Fruntea. Ioan a vazut probabil în viziune o pecete reala pusa asupra slujitorilor. Sigiliul certifica calitatea caracterului (vezi Eze. 9:4; cf. 2 Tim. 2:19).

 

Slujitorilor. Gr. douloi, “robi”. Cei pecetluiti sunt robii lui Dumnezeu, iar sigiliul pus asupra lor este certificarea Sa ca ei apartin într-adevar Lui.

 

  1. Am auzit. Informatia a ajuns la Ioan pe cale orala. Profetia nu spune nimic cu privire la posibilitatea ca la acest moment el sa fi vazut si multimea celor pecetluiti.

 

O suta patruzeci si patru de mii. Cu privire la acest numar au fost sustinute doua puncte de vedere: (1) ca este literal; (2) ca este simbolic. Unii din cei ce sustin ca numarul este literal scot în evidenta faptul ca numaratoarea poate fi facuta pe baza sistemului folosit în numaratoarea celor 5.000 hraniti prin minune, când au fost socotiti numai barbatii, nu si femeile si copiii (vezi Mat. 14:21).

Cei ce sustin ca numarul este simbolic scot în evidenta ideea ca viziunea este cu adevarat simbolica, si întrucât celelalte simboluri nu trebuie interpretate literal, nici acesta nu va fi literal. Numarul “doisprezece” este considerat de catre multi cercetatori ai Bibliei drept un numar semnificativ al Scripturilor, fara îndoiala pentru ca în Israel erau doisprezece triburi (vezi Exod. 24:4; 28:21; Lev. 24:5; Num. 13; 17:2; Iosua 4:9; 1 Împ. 4:7; 18:31; Mat. 10:1; Apoc. 12:1; 21:12,14,16,21; 22:2). O înmultire cu doisprezece a numarului 12.000 (Apoc. 7:5–8) poate sugera ca tinta principala a acestui pasaj nu este aceea de a desemna un numar fix al celor sigilati, ci sa arate distributia celor sigilati între triburile Israelului spiritual.

Cei 144.000 sunt prezentati aici ca fiind cei ce vor putea “sta în picioare” în fata teribilelor evenimente descrise în cap. 6:17 (vezi comentariile respective). Ei au “pecetea Dumnezeului celui viu” (cap. 7:2) si sunt protejati în timpul distrugerii universale, asa cum au fost protejati cei ce aveau pecetea în viziunea lui Ezechiel (Eze. 9:6). Ei sunt primiti de catre Cer, caci Ioan îi va vedea mai târziu alaturi de Miel pe Muntele Sionului (Apoc. 14:1). Despre ei se spune ca nu s-a gasit minciuna în gura lor si sunt lipsiti de vina (Apoc. 14:5). Ioan îi aude cântând o cântare pe care “nimeni nu putea sa o învete” (Apoc. 14:3). EI sunt pusi deoparte ca “cel dintâi rod pentru Dumnezeu si pentru Miel” (Apoc. 14:4).

Exista diferente de opinie cu privire la o discriminare precisa a celor din ultima generatie de sfinti care vor constitui numarul celor 144.000. Lipsa unor informatii mult mai consistente, cum ar fi cele necesare ajungerii la unele concluzii dogmatice cu privire la anumite chestiuni, a condus pe multi sa puna accentul nu asupra problemei identitatii celor 144.000 (cine sunt), ci asupra calitatii lor (ce sunt) – adica a felului caracterului pe care Dumnezeu asteapta ca ei sa aiba – si a importantei pregatirii apartenentei la acea multime fara vina. Urmatorul sfat se înscrie pe aceeasi linie de idei: “Nu este dorinta Sa [a lui Dumnezeu] ca ei sa intre în controverse cu privire la probleme ce nu îi ajuta spiritual, cum este: Cine va face parte între cei 144.000? Acest lucru va fi stiut cu siguranta într-un timp scurt de cei ce sunt alesii lui Dumnezeu” (Ellen G.White, Material suplimentar la cap. 14:1–4; cf. PK 189).

 

Din toate semintiile. Doisprezece semintii sunt prezentate aici (vs. 5–8), dar nu sunt cu totul identice cu enumerarea gasita în Vechiul Testament (vezi Num. 1:5–15; Deut. 27:12, 13; cf. Gen. 35:22–26;  49:3–28; 1 Cron. 2:1, 2). Listele Vechiului Testament încep de obicei cu Ruben, în timp ce enumerarea de fata începe cu Iuda, probabil pentru ca Hristos a venit din tribul lui Iuda (vezi Apoc. 5:5). În Vechiul Testament Levi nu este întotdeauna inclus ca trib, desi este bineînteles numit între fiii lui Iacov. Aceasta este fara îndoiala datorata faptului ca Levi nu a primit mostenire între triburi (vezi Iosua 13:14). Aici este numarat tribul lui Levi, dar nu este cel al lui Dan. Socotirea lui Levi si mentinerea numarului de 12 a facut necesara omiterea unui trib, întrucât Iosif este prezentat ca fiind doua triburi, numite Efraim (probabil numit “Iosif” în Apoc. 7:8) si Manase. Probabil Dan a fost exclus din pricina reputatiei acestui trib vizavi de idolatrie (Jud. 18:30,31).

Ordinea enumerarii triburilor de aici este diferita de oricare alta lista din Vechiul Testament. Unii au indicat ca daca versetele 7 si 8 sunt asezate între versetele 5 si 6, triburile urmeaza în ordinea fiilor Leei, ai Rahelei, ai roabei Leei si ai roabei Rahelei – cu exceptia lui Dan în locul caruia apare Manase. În orice caz nu se câstiga nici o idee semnificativa prin aceasta rearanjare.

Numele unor triburi nu sunt scrise întocmai ca în Vechiul Testament. Acest fapt se întâmpla din pricina ca numele din Noul Testament sunt transliterate din greaca, în timp ce cele din Vechiul Testament sunt transliterate din ebraica. Transliterarile numelor ebraice sunt adesea inexacte pentru ca alfabetul grec nu are anumite sunete obisnuite ale ebraicii.

 

Israel. Cei care insista ca cei 144.000 sunt evrei literali sustin ca aplicatia la crestini ca fiind Israelul spiritual nu poate fi împacata cu împartirea în 12 triburi anume. În orice caz, daca “fiii lui Israel” trebuie luati literal, ce motiv ar fi sa nu luam de asemenea literal si vs. 5–8 si cap. 14:1–5 ? Dincolo de faptul ca evreii si-au pierdut demult deosebirile dintre triburi, absurda probabilitate, si de o minima credibilitate, ca un numar anumit si identic de mântuiti sa fie din fiecare trib – si nici macar un singur suflet din tribul lui Dan – alaturi de conditia ca ei sa fie cu totii celibatari (cap. 14:4), ar pune la grea încercare crezarea oricui. Daca însa, cei 144.000 nu sunt evrei literali ci simbolici, un Israel spiritual, biserica crestina, atunci diviziunile tribale si celelalte detalii sunt de asemenea simbolice, iar dificultatile se risipesc.

Acesti israeliti astfel sigilati sunt de vazut deci ca apartinând Israelului spiritual, biserica crestina (vezi Rom. 2:28,29; 9:6,7; Gal. 3:28,29; 6:16; cf. Gal. 4:28; 1 Petru 1:1; vezi Fil. 3:3). Israelul spiritual, în simbolul biblic, este reprezentat ca fiind si el divizat în 12 triburi, caci portile Noului Ierusalim au înscrise pe ele numele celor 12 triburi ale lui Israel (vezi Apoc. 21:12).

 

  1. Dupa aceea. Vezi cap. 4:1.

 

O mare gloata. Din cele mai timpurii vremuri ale erei crestine comentatorii au fost disputat relatia dintre aceasta mare gloata si cei 144.000. Trei puncte de vedere principale au fost sustinute.

Un punct de vedere sustine ca cei 144.000 si “marea gloata” din versetul de fata descriu un acelasi grup, dar vazut în diferite circumstante, versetele 9–17 descoperind adevarata identitate a celor 144.000. Conform acestui punct de vedere, vs. 1–8 descriu sigilarea celor 144.000 ce îi va pregati sa stea în picioare în fata urgiilor ce vor însoti venirea lui Mesia, în timp ce vs. 9–17 îi arata dupa aceea, bucurându-se la tronul lui Dumnezeu în pace si biruinta. Cei care sustin acest punct de vedere cred ca diferentele evidente dintre descrierea “marii gloate” si cea a celor 144.000 nu sunt contradictii, ci explicatii: astfel faptul ca “marea gloata” nu poate fi numarata, este privit ca sugerând ca numarul celor 144.000 este mai degraba simbolic decât literal. Faptul ca gloata este formata din oameni din toate neamurile, si nu doar din Israel, asa cum sunt prezentati ca fiind originari cei 144.000, este înteles de acestia ca însemnând ca Israelul din care vin cei 144.000 nu este Israelul literal, ci cel spiritual, format din toate popoarele neamurilor.

Un al doilea punct de vedere accentueaza deosebirile dintre multimea   celor 144.000 si “marea gloata”. Una poate fi numarata, cealalta nu. Una reprezinta un grup special, “cel dintâi  rod pentru Dumnezeu si pentru om” care “urmeaza pe Miel oriunde merge El” (cap. 14:4), cealalta, toti ceilalti sfinti biruitori din toate timpurile.

Un al treilea punct de vedere descrie “marea gloata” ca fiind întregul numar al celor mântuiti, incluzându-i pe cei 144.000.Adventistii de ziua a saptea au favorizat în general cel de-al doilea punct de vedere prezentat aici.

 

Scaunului de domnie. Vezi cap. 4:2.

 

Mielului. Vezi cap. 5:6.

 

Haine albe. Vezi cap. 6:11; cf. cap. 7:13.

 

Ramuri de finic. Acestea erau simboluri ale bucuriei si biruintei (vezi 1 Mac. 13:51; 2 Mac. 10:7; Ioan 12:13).

 

  1. Mântuirea este a Dumnezeului nostru. Aceasta este o recunoastere a gloatei nenumarate pe care Dumnezeu si Mielul au mântuit-o. Atribuirea mântuirii deopotriva lui Dumnezeu si Mielului este o dovada semnificativa a egalitatii Lor (vezi cap. 5:13).

 

Care sade. Vezi cap. 4:2.

 

  1. Batrânilor. Vezi cap. 4:4. Desi diferite scene au fost interpuse de la momentul scenei din cap. 4, cadrul general este în mare acelasi.

 

Patru fapturi. Vezi cap. 4:6.

 

S-au aruncat. Vezi cap. 5:8.

 

  1. Amin. Vezi cap. 5:14.

 

Lauda. Aceasta este o doxologie înseptita ca si în cap. 5:12 (vezi comentariile respective si cele de la v. 13). Si aici, ca si în cap. 5:8–14, este o viziune a razbunarii lui Dumnezeu si a lui Hristos. Pe baza marturiei celor mântuiti, ostilor ceresti li se reaminteste ca Dumnezeu este întelept si neprihanit. Ele I se închina aducându-I lauda, slava, multumire si cinste.

 

  1. Unul din batrâni. Vezi cap. 4:4.

 

A luat cuvântul. Batrânul pune în cuvinte întrebarea care se nascuse deja, fara îndoiala, în mintea lui Ioan.Cine sunt oare? Întrebarea care se poate pune este la care grup facea referire batrânul, la cei 144.000 sau la “marea gloata”. Doua puncte de vedere cu privire la aceasta chestiune sunt sustinute: (1) Ca referirea este facuta cu privire la cei 144.000. Cei ce sustin acest punct de vedere avanseaza ideea ca Ioan deja stia identitatea “marii gloate”, caci deja afirmase despre ea ca erau oameni din “orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba”.

De aceea ei sustin ca pentru ca întrebarea ridicata de batrân sa fie distincta, el trebuie sa se fi referit la cei 144.000. (2) Ca referirea este facuta cu privire la “mare gloata”. Cei care sustin acest punct de vedere avanseaza ideea ca începând cu v. 9 o scena cu totul diferita a viziunii se deschide, iar o referire înapoi la o scena trecuta ar fi cu greu de presupus atâta timp cât nu se face nici o indicatie specifica cu privire la acest lucru. Ei sustin, mai mult decât atât, ca “marea gloata” nu a fost identificata mai deslusit decât cei 144.000.

În final ei atrag atentia asupra faptului ca batrânul vorbeste cu deosebire despre cei “îmbracati în haine albe”; în context “marea gloata” fiind descrisa ca fiind îmbracata în “haine albe” (v. 9). Acest punct de vedere poate fi sustinut si în presupunerea ca “marea gloata” cuprinde pe toti cei mântuiti, incluzând aici si pe cei 144.000, sau exclusiv mântuitii din acest grup. Vezi AA 602; GC 649; MH 507.

 

  1. Necazul cel mare. Cei care sustin ca vs. 13–17 se aplica celor 144.000 (vezi v. 13) înteleg necazul ca având loc în timpul încercarilor ce preced a doua vedere a lui Hristos mentionate în Dan. 12:1. Cei care sustin ca vs. 13–17 se refera la marea gloata aplica “necazul cel mare” în general la diferitele perioade ale încercarilor pe care sfintii le-au experimentat de-a lungul secolelor, sau, cu o si mai mare specificitate, încercarilor descrise prin simbolurile din Apoc. 6 (cf. Mat. 24:21). Compara cu Apoc. 3:10.

 

Le-au albit. Este dat motivul curatirii acestor haine. Sfintii sunt biruitori, dar nu prin ei însisi, ci prin biruinta câstigata de Hristos pe Calvar (cf. cu cap. 6:11). Legatura strânsa între neprihanire si biruinta – ambele simbolizate de hainele albe (cf. cap. 3:4; cf. cap. 1:5) – este demonstrata aici. Lupta se duce  împotriva pacatului; neprihanirea este biruinta; neprihanirea lui Hristos a câstigat biruinta; pe baza acceptarii neprihanirii Sale pacatosii pot deveni deopotriva neprihaniti si biruitori.

 

  1. Pentru aceasta. Starea de neprihaniti, de biruitori a acestor binecuvântati face posibil pentru cei ce formeaza acest grup sa stea în permanenta în prezenta lui Dumnezeu. Daca hainele lor nu ar fi fost albe, ei nu ar fi putut ramâne în prezenta Sa.

Înaintea scaunului de domnie. Vezi cap. 4:2. Acest grup sta în permanenta în prezenta lui Dumnezeu. A lor este bucuria de a fi întotdeauna cu Cel care i-a mântuit.

 

Slujesc. Cea mai profunda bucurie a celor mântuiti este a face voia lui Dumnezeu.

 

Zi si noapte. Vezi cap. 4:8.

 

Templul. Gr. naos, un cuvânt ce subliniaza templul ca fiind locul de sedere al lui Dumnezeu (vezi cap. 3:12).

 

Va întinde. Gr. skenoo (vezi Ioan 1:14). Punând verbul la timpul viitor batrânul priveste spre erele fara de sfârsit ale vesniciei, în care cei mântuiti pot fi siguri ca Dumnezeu va locui într-adevar în mijlocul lor. Ei nu vor fi lipsiti niciodata de prezenta Sa, de sustinerea Sa, de bunatatea Sa. A fi fara prezenta lui Dumnezeu înseamna a pierde totul; a-L avea în mijlocul nostru înseamna mântuire pentru totdeauna.

  1. Nu le va mai fi foame. Acest verset pare sa fie o aluzie la Isa. 49:10, unde abundenta a fost promisa exilatilor reîntorsi. Fagaduinta îsi va gasi împlinirea finala în experienta Israelului spiritual.

 

17.Mielul. Vezi cap. 5:6.

În mijlocul scaunului de domnie. În cap. 5:6 Mielul este descris ca fiind cel mai aproape dintre toti de tronul lui Dumnezeu.

Va fi pastorul. Gr. poimaino, “a pastori” (cf. cu cap. 2:27). Desi de obicei mielul este pastorit, aici Mielul este descris ca fiind adevaratul Pastor (cf. Ioan 10:11). Gândul pasajului de fata este probabil preluat din Isa. 40:11.

 

Izvoarele apelor vietii. Pentru acest simbol vezi Ier. 2:13; Ioan 4:14; Apoc. 22:1.

 

Va sterge orice lacrima. Aceasta este o figura de stil semnificând ca în lumea viitoare nu va mai fi nici un motiv de a  plânge. Unii au interpretat acest simbol mai degraba literal, însemnând ca pentru un timp vor mai fi motive de a plânge din pricina absentei celor iubiti. Acest lucru nu poate fi dovedit. Concluziile dogmatice asupra acestui subiect trebuie bazate pe ceva mai mult decât pe o expresie simbolica.

Traducere Christian Salcianu

Apocalipsa capitolul 7

 

///////////////////////////////////////////

Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma

 

In general, contestatarii Sfintei Scripturi sustin ca ea a fost scrisa de oameni, fara vreo inspiratie divina. Exista insa dovezi ca lucrurile nu stau deloc asa. Revelatia biblica a celor 70 de saptamani din cartea Daniel este unul dintre cele mai consistente argumente in acest sens. Haideti acum sa privim cu atentie la legatura dintre profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24.

 

de Norbert Lieth, Strigătul de la Miezul Nopții

 

Atunci cand vorbeste despre vremea sfarsitului, Daniel face referire la intoarcerea evreilor in patria lor, la necazul cel mare, la restaurarea spirituala a Israelului si la revenirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. Sa privim in acest sens la Daniel 9,26: «Dupa aceste saizeci si doua de saptamani, Unsul va fi starpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea si Sfantul Locas, si sfarsitul lui va fi ca printr-un potop; este hotarat ca razboiul va tine pana la sfarsit si impreuna cu el si pustiirile.» Conflictele care vor avea loc pana la sfarsit vor culmina cu o ultima pustiire anticristica. si in textul din Daniel 11,35.40.45 se vorbeste despre vremea sfarsitului, vreme in care va aparea Anticrist. imparatul sudului si imparatul nordului se vor intoarce impotriva Israelului. Initial, domnul anticristic al lumii va sustine Israelul in lupta, dar dupa aceea il va ocupa. in continuare, in Daniel 12,1.4.9 se spune ca aceasta vreme a sfarsitului va fi o perioada de stramtorare cum nu a mai fost pentru Israel, perioada in care tara va fi insa mantuita si multi evrei vor ajunge in sfarsit la cunostinta adevarului.

 

Unul dintre cei doi ingeri care apar in viziunea lui Daniel se intreaba cand se vor incheia «aceste minuni» (Dan. 12,5-6) si primeste urmatorul raspuns: «O vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme, si toate aceste lucruri se vor sfarsi cand puterea poporului sfant va fi zdrobita de tot» (Dan. 12,7). in final, lui Daniel i se spune: «Iar tu, du-te pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor» (Dan. 12,13). in Noul Testament, ucenicii I-au adresat Domnului Isus o intrebare similara, deschizand astfel discutia despre zilele de pe urma: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). Ucenicii erau interesati de aceeasi perioada pe care a descris-o Daniel: de implinirea ultimei saptamani pentru Israel, de vremea sfarsitului. Prin urmare, si raspunsul Domnului Isus din Matei 24 si 25 la intrebarea ucenicilor este in esenta o relatare privind etapa zilelor de pe urma.

 

Daniel a vorbit despre un legamant de 7 ani, pe care domnul anticristic al lumii il va incheia «cu multi» din popor: «El va face un legamant trainic cu multi (adica cu marea masa a poporului evreu) timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat» (Dan. 9,27). in loc sa se aduca jertfe, va fi ridicata uraciunea pustiirii. Isus a spus acelasi lucru in cuvantarea Sa despre zilele din urma: «Din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci» (Matei 24,12). Personal consider ca Domnul S-a referit in primul rand la poporul evreu. Masa poporului a fost imprastiata in toata lumea dupa anul 70 d.Cr. Domnul Isus a prevazut si acest eveniment, spunand: «Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,24). Anticrist va face un legamant cu Israelul, ceea ce inseamna ca poporul evreu va fi reasezat in tara parintilor sai.

 

Daniel a scris despre uraciunea pustiirii la mijlocul necazului celui mare: «La jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste» (Dan. 9,27). Potrivit textului din Daniel 12,1.4.7.9.11, uraciunea pustiirii este plasata in zilele din urma, in ultima saptamana a istoriei omenirii. Domnul Isus a prorocit acelasi lucru ca Daniel: «Cand veti vedea uraciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, asezata in Locul Sfant …» (Matei 24,15). Domnul a facut legatura intre aceasta uraciune a pustiirii si zilele de pe urma cand a spus: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21); «indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,29-30). Prin urmare, nu este vorba de evenimentele din anul 70 d.Cr., ci de uraciunea care va aparea cu putin timp inainte de revenirea Sa.

 

Evanghelistul Luca a redat in Evanghelia sa cuvantarea Domnului Isus legata de distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Cr. Domnul Isus Cristos a facut urmatoarea profetie despre Templul din Ierusalim: «Vor veni zile cand nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata» (Luca 21,6). Auzind aceasta, ucenicii au intrebat plini de ingrijorare: «invatatorule … cand se vor intampla toate aceste lucruri? si care va fi semnul cand se vor intampla aceste lucruri?» (Luca 21,7). in raspunsul Sau, Domnul nu a amintit despre uraciunea pustiirii sau despre marea stramtorare, dar s-a referit in mod clar la textul din Daniel 9,26 spunand: «Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el si cei de prin ogoare sa nu intre in el. Caci zilele acelea vor fi zile de razbunare, sa se implineasca tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi insarcinate si de cele ce vor da tata in acele zile! Pentru ca va fi o stramtorare mare in tara si manie impotriva norodului acestuia. Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,20-24).

 

Matei a pus accentul pe marele necaz din zilele de pe urma. in relatarea sa, intrebarea ucenicilor legata de sfarsitul veacului este una mai directa: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). in raspunsul Sau cu privire la zilele din urma, Domnul a amintit si de uraciunea pustiirii: «De aceea, cand veti vedea „uraciunea pusti irii“, despre care a vorbit prorocul Daniel, „asezata in Locul Sfant“ – cine citeste sa inteleaga …» (Matei 24,15).

 

Daniel a descris acest necaz ca pe o vreme de stramtorare cum nu a mai existat vreodata: «in vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau, caci aceasta va fi o vreme de stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta. Dar in vremea aceea, poporul tau va fi mantuit, si anume oricine va fi gasit scris in Carte» (Dan. 12,1). Domnul Isus a vorbit despre acest mare necaz la fel ca profetul Daniel: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21).

 

Si in Apocalipsa 12 observam paralele clare la cartea Daniel. Vedem: – cum poporul evreu se afla din nou in centrul istoriei mantuirii; – cum apare arhanghelul Mihail si ii alunga din sferele ceresti pe Satan si pe demonii sai; – cum Satan isi dezlantuie mania pe acest pamant; – cum Satan persecuta poporul evreu; – cum in aceasta perioada o ramasita a Israelului fuge in pustie si este ocrotita de Dumnezeu; – cum in final Israelul este salvat.

 

Vremea stramtorarii face astfel parte din perioada in care poporul evreu va fi mantuit, lucru care nu s-a intamplat inca pana astazi. Aceasta este cu siguranta o explicatie pentru faptul ca necazul cel mare, despre care vorbesc Daniel si Domnul Isus, apartine perioadei dinainte de revenirea Fiului lui Dumnezeu, perioada descrisa in Apocalipsa si in Evanghelia dupa Matei.

 

Daniel a vazut revenirea Fiului omului pe nori: «M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului, a inaintat spre Cel imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui» (Dan. 7,13). Domnul Isus a vorbit in acelasi fel despre sosirea Sa ca Fiu al omului: «Cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului … Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,27.29-30).

 

Denumirea «Fiul omului» este luata din profetia lui Daniel (vezi Dan. 7,13). Expresia aceasta le este familiara evreilor. in cele patru evanghelii o gasim de 80 de ori; de 30 de ori doar in Evanghelia dupa Matei (Evanghelie pentru evrei) si o data in Epistola catre Evrei 2,6, acolo fiind vorba despre un citat din Psalmul 8,4. Sa nu uitam ca si Epistola catre Evrei le-a fost adresata in primul rand evreilor. in schimb, in epistolele apostolului Pavel, adresate neamurilor, expresia «Fiul omului» nu apare nici macar o data. Abia in cartea Apocalipsa ea este folosita din nou. Ultima carte a Sfintei Scripturi incepe introductiv cu acest Nume pentru Domnul Isus, iar pe baza aceasta stim si ce descrie apostolul Ioan in Apocalipsa: restaurarea Israelului si revenirea Fiului omului; implinirea ultimei saptamani: «Cand m-am intors am vazut sapte sfesnice de aur si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva care semana cu Fiul omului» (Apoc. 1,12-13). Lui Daniel i s-a spus foarte clar ca a 70-a saptamana se refera exclusiv la poporul sau: «saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte» (Dan. 9,24). Afirmatiile Domnului nostru Isus Cristos cu referire la zilele din urma se indreapta in aceeasi directie: «Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci …» (Matei 24,30). Alte traduceri mai adauga: «… si se vor bate in piept.»

 

Cu siguranta in expresia «toate semintiile pamantului» se face referire si la semintiile lui Israel, dupa cum este scris in textul din Apocalipsa 1,7: «Iata ca El vine pe nori. si orice ochi Il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin!» Gasim acest bocet al tuturor semintiilor si in cartea profetului Zaharia: «Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum il plange cineva pe singurul lui fiu si-L vor plange amarnic cum il plange cineva pe un intai-nascut. in ziua aceea, va fi jale mare in Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon in Valea Meghidonului. tara se va jeli, fiecare familie deosebit» (Zah. 12,10-12). Cel care vorbeste in acest pasaj este insusi Dumnezeul atotputernic (Iahve). Numai El are puterea de a turna Duhul lui Dumnezeu (cititi in acest sens Ioan 15,26; Fapte 1,7-8; Ioel 3,1). Acest Dumnezeu vorbeste in primul rand despre Sine si spune ca Israelul va privi catre El, Cel pe care L-a strapuns, si in acelasi timp catre «singurul Fiu». Aceasta este o dovada a faptului ca Dumnezeu Iahve si Fiul sunt una. Este ceea ce spune clar Apocalipsa: «Iata ca El vine pe nori! si orice ochi il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin! „Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si Sfarsitul“, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic» (Apoc. 1,7-8; cititi si 21,3). Domnul Isus va reveni pe nori (vezi Dan. 7,13; Matei 24,29-30), iar atunci Il vor vedea si cei care L-au strapuns. Cel care va reveni Se va arata ca fiind Cel Atotputernic, Cel care este, a fost si va fi. Domnul Isus este din vesnicie, El a fost o vreme ca Om printre noi si va reveni in glorie.

«A se bate in piept» este o exprimare a durerii, a jalei si a caintei, asa cum a facut vamesul din Luca 18,13: «Vamesul sta departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer, ci se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!“»

 

«De la smochin invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape … Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta pana se vor intampla toate aceste lucruri» (Matei 24,32.34).

 

«Neamul acesta» poate insemna semintie, rasa, natiune, popor sau generatie. Majoritatea comentatorilor biblici considera ca aceasta expresie se refera la popor. intelegem astfel ca Israelul nu va pieri, in ciuda condamnarii pentru o vreme si a blestemului (vezi exemplul smochinului).

 

Mentionarea smochinului de trei ori in evanghelii este un mesaj cert cu privire la istoria si viitorul Israelului. Smochinul din Luca 13,6-9 scoate in evidenta nerodnicia Israelului, dupa ce Domnul si-a exercitat lucrarea timp de trei ani in mijlocul acestui popor. Smochinul din Matei 21,19, uscat in urma blestemului Domnului, subliniaza condamnarea generatiei de atunci a Israelului, pentru care nu mai exista intoarcere. Smochinul trezit din nou la viata din vorbirea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24,32 se refera la redesteptarea Israelului la sfarsitul veacului acestuia, cu putin timp inaintea intemeierii imparatiei mesianice.

 

«El a sezut jos pe muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“»

 

(Matei 24,3). intrebarea ucenicilor nu era legata de problema sfarsitului lumii, dupa cum a tradus in mod eronat Luther, ci despre semnul sfarsitului veacului acestuia si intemeierea unui nou veac, respectiv a imparatiei mesianice. Alte traduceri spun: «sfarsitul epocii» sau «sfarsitul perioadei acesteia». Trezirea Israelului este un semn ca ne indreptam catre un nou veac si ca Domnul Isus va reveni in curand pentru a-si intemeia imparatia pe acest pamant. Charles Haddon Spurgeon (1834-1892) a atras atentia: «Trebuie sa acordam mai multa importanta restaurarii poporului evreu. Nu ne gandim suficient la aceasta. Biblia vorbeste insa clar despre acest lucru si stim ca Domnul va duce la indeplinire tot ce promite.»

 

Lui Daniel i s-a spus la inceputul revelatiei celor 70 de saptamani: «Cand ai inceput tu sa te rogi a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc, caci tu esti preaiubit si scump. Ia aminte dar la cuvantul acesta si intelege vedenia … Sa stii dar si sa intelegi» (9,23.25). in urma primei sale rugaciuni, Daniel a primit un raspuns in care i s-a cerut sa vegheze si sa inteleaga.

 

Unii teologi considera in mod eronat ca daca suntem crestini trebuie sa credem orbeste. Ceea ce era valabil pentru Daniel, este valabil si pentru noi – trebuie sa ne rugam, sa veghem si sa pricepem. Domnul ne-a dat minte. Trebuie sa citim Scriptura, sa meditam, sa cercetam. De asemenea, trebuie sa «impartim drept» Cuvantul (sa il vestim si sa il aplicam corect), dupa cum spune indemnul din 2 Ti mo tei 2,15. Daca nu facem acest lucru, devenim vulnerabili in fata invataturilor false. Trebuie sa invatam sa folosim Sfanta Scriptura, sa comparam pasaje biblice, sa observam contextul, sa cercetam, sa veghem, sa fim atenti la semnele vremii.

 

si Domnul Isus a chemat la rugaciune, veghere, atentie si cunoastere cu privire la zilele din urma. Cand le-a revelat ucenicilor Sai desfasurarea evenimentelor din zilele de pe urma, El a spus: «Bagati de seama sa nu va insele cineva» (Matei 24,4); «Cine citeste sa inteleaga » (Matei 24,15); «Rugati-va» (Matei 24,20); «stiti ca vara este aproape» (Matei 24,32); «Vegheati … Sa stiti ca daca ar sti stapanul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa» (Matei 24,42-43). in continuare, Domnul a spus: «Ferice de robul acela pe care stapanul sau, la venirea lui, il va gasi facand asa» (Matei 24,46).

 

in ceea ce priveste nevoia de a veghea in zilele de pe urma, Eugen Schmid a scris: «A veghea inseamna a observa cu exactitate ce se intampla in jurul nostru. Biblia ne ofera explicatii referitore la situatia politica actuala si la dezvoltarea ei viitoare. Gasim acestea atat in cartile vechi-testamentare, cat si in cele noutestamentare. Daca tinem cont de ele si le examinam cu atentie, vom observa cat de exact se potrivesc aceste explicatii la evenimentele de astazi. Pentru a interpreta realitatea asa cum trebuie si a o judeca avem nevoie de anumite criterii. Din acest motiv este necesara profetia, pentru a putea sesiza diferentele.»

 

Avand in vedere faptul ca in ziua de azi au loc atat de multe evenimente care vestesc apocalipsa viitoare, este cu atat mai important sa veghem si sa fim pregatiti. Autorul englez C. W. Bullinger a facut urmatoarea observatie cu privire la zilele din urma: «intreaga atmosfera este impregnata de elementele unei furtuni si distrugeri viitoare.»3 Dr. Fritz Laubach a afirmat cu convingere: «Doar daca urmarim cu atentie evenimentele lumii si le apreciem in lumina profetiei biblice vom scapa de pericolul de a ajunge noi insine in vartejul ispitirii zilelor de pe urma.»4 Evanghelia este explicata, completata si imbogatita de profetia biblica.

 

Pe baza textului din 2 Petru 1,19 («Avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre»), dr. Fritz Laubach a scris: «Nu este o problema atat de grava daca in studiul personal al Bibliei, in loc sa ne preocupam de cuvantul profetic il evitam, din cauza ca este greu de inteles. Este insa un semn de neglijenta serioasa cand, in bisericile lor, vestitorii exclud invatatura biblica despre vremurile din urma si limiteaza Evanghelia la chemarea la pocainta si la un mod de a actiona corect in problemele cotidiene ale vietii.»

 

Teologul C. W. Bullinger a scris legat de textul din Apocalipsa 1,3 («Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise in ea, caci vremea este aproape»): «Deoarece aceasta carte este adesea neglijata, s-ar putea crede ca aici este scris: „Ferice de cine nu citeste!“ Din pacate, aceasta binecuvantare este respinsa de multi, iar unii chiar se lauda cu aceasta!»

 

Observam o concordanta uimitoare intre afirmatiile lui Daniel in legatura cu cea de-a 70-a saptamana a sfarsitului si cuvantarea Domnului de pe Muntele Maslinilor despre zilele din urma. Aceasta cuvantare, la fel ca Apocalipsa, descrie in principal evenimentele din timpul ultimilor 7 ani. Afirmatiile din Daniel 9 sunt atat de exacte, incat nu putem decat sa ramanem uimiti. Ne-am putea pune intrebarea de ce oare poporul evreu din vremea Domnului Isus nu a crezut in El, de vreme ce calculele din Daniel 9 indica atat de clar venirea Sa ca Mesia? Chiar si astazi evreii ar putea sa constate pe baza acestor date ca Domnul Isus a fost Mesia cel asteptat. Am gasit un raspuns la aceasta intrebare in cartea Der verheissene Erlöser (Mantuitorul promis, n.trad.), de dr. Roger Liebi: «Rabinul Mose Ben Maimon (Moses Maimonides, 1135-1204), unul dintre cei mai mari invatati evrei ai Evului Mediu, care prin prisma influentei sale extraordinare asupra gandirii teologice a iudaismului a fost desemnat „al doilea Moise“, s-a exprimat extrem de clar in epistola sa, Iggereth Hatheman, in legatura cu calcularea saptamanilor: „Profetul Daniel ne-a explicat profunda stiinta a vremii in care va veni Mesia, dar pentru ca aceasta ne este ascunsa, inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, ne-au interzis sa calculam vremurile viitorului (a venirii lui Mesia), pentru ca oamenii de rand ar putea fi cuprinsi de necaz si ar ajunge sa se insele daca ar vedea ca vremurile au trecut, iar Mesia inca nu a venit. De aceea inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, spun ca Duhul ar trebui sa ii distruga pe cei care calculeaza vremurile pentru ca aduc necaz poporului. Din cauza aceasta inteleptii s-au rugat impotriva unor astfel de oameni, ca inima lor sa plesneasca, iar calculele lor sa se transforme in nimic.“»

 

Poporul evreu nu citeste Daniel 9 si cu atat mai mult Isaia 53 (peste acest capitol se sare la citirile din sinagoga). Astfel poporul este in necunostinta despre mantuire si despre faptul ca Mesia a fost deja pe pamant. Abia la sfarsitul veacului, Israelul se va intoarce la Sfanta Scriptura, o va cerceta si va ajunge la cunostinta (cititi in acest sens Dan. 12,4; Apoc. 22,10).iulie_7

 

Dumnezeu ne-a spus prin Cuvantul Sau: «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri; dati mana Domnului, veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie si slujiti Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» (2 Cron. 30,8). «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri!» = Nu fiti ca alti oameni, ca generatiile dinaintea voastra, ca Israelul din vremea Domnului Isus! «Dati mana Domnului!» = impacati-va! impaca-te si tu cu Dumnezeu! Apuca mana Sa intinsa! Nu o respinge! «Veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie!» = Acesta este Golgota, Isus Cristos, oferta iertarii pacatelor. «Slujiti Domnului, Dumnezeului vostru!» = Puneti-va la dispozitia Lui, asa cum au facut-o credinciosii din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1,9-10)! «Pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» = Astfel te vei impaca cu Dumnezeu, vei fi mantuit si folosit de El.

 

Am discutat despre cele 70 de saptamani care se refera numai la Israel.7 si ultima saptamana de 7 ani, care urmeaza sa vina, se refera tot la poporul evreu. Noi, ca si Biserica a Domnului Isus, care am fost intercalati in istoria mantuirii (Pavel ne numeste «altoiti», vezi Rom. 11,17-24), putem astfel sa avem parte de rapire. Avem toate motivele sa ne preocupam intensiv de profetia biblica si sa dobandim atitudinea si felul de a gandi pe care le avea Daniel. 69 de saptamani s-au implinit, iar ultima saptamana bate la usa. Domnul Isus va veni in curand!

 

Sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/1879-profetiile-lui-daniel-si-cuvantarea-domnului-isus-despre-zilele-din-urma

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Îndemn la veghere şi rugăciune

Autor: Corneliu Livanu

 

“Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21.36)

 

Evanghelistul Luca prezinţă în cap. 21 din cartea sa discursul profetic al Domnului Isus pentru a-i chema nu numai pe primii ucenici, ci de fapt pe toţi credincioşii de-a lungul veacurilor, la veghere şi rugăciune pentru ca ei să se delimiteze de lumea ostilă şi necredincioasă Cuvântului lui Dumnezeu. Ţinuta lor morală şi spirituală trebuie să fie una impecabilă şi plină de sfinţenie pentru a putea fi primiţi înaintea Fiului Omului. În limbajul apostolului Pavel din 1 Tesaloniceni 5.4-6 aceasta înseamnă o viaţă trăită ca “fii ai luminii şi fii ai zilei”. După cum ziua se deosebeşte total de noapte, tot astfel trebuie să fie în lumea aceasta viaţa creştinului veghetor şi rugativ. Îndemnul apostolului având drept scop să facă din copiii lui Dumnezeu nişte “fecioare înţelepte” sună astfel: “De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” (vers. 6) După ce Domnul Isus trece în revistă, folosind legea dublei referiri, evenimentele viitoare, mai mult sau mai puţin apropiate de primul secol (vers. 5-11), El arată că pe lângă conflictele între naţiuni vor mai fi şi cristoşi mincinoşi, zvonuri false, războaie şi răscoale, dar şi cataclisme ale naturii, cum ar fi: cutremure de uscat sau marine, foamete şi ciumă, terorism şi semne mari în lumea galaxiilor cereşti. Dar înaintea sfârşitului de veac până la Marea Strâmtorare, urmaşii lui Cristos s-ar putea să fie persecutaţi pentru credinţa lor în Dumnezeu. Atunci Dumnezeu le va da înţelepciune în aşa fel încât răspunsurile lor să-i pună în dificultate pe adversari. Înainte de venirea a doua oară a Fiului Omului se vor produce perturbaţii vizibile în clima şi ecosistemul pământului. Soarele, luna şi stelele vor suferi transformări. E posibil ca acestea să producă o modificare a unghiului de înclinaţie a axei pământului şi o schimbare a polilor magnetici, aşa cum se crede că s-ar fi întâmplat în timpul potopului lui Noe. În acest timp probabil că o mare suprafaţă a uscatului va fi inundată de valurile mării şi oceanelor prin flux şi reflux. Biblia, prin pana doctorului Luca, dă o speranţă binecuvântată celor credincioşi: “Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21.27,28) Ceea ce urmăresc scriind aceste rânduri, iubiţi cititori, este ca folosind îndemnul Domnului Isus la veghere şi rugăciune, să privim cu credinţă spre Cel ce vine în curând ridicându-ne capetele din ţărâna pământului spre Patria cerească de unde Mirele nostru va veni cu mare slavă. Biblia ne arată în mod clar că înaintea Răpirii, Cristos va coborî din cer pentru Biserica Sa, şi se va produce atunci învierea celor “morţi în Cristos” (1 Tes. 4.16). Acest eveniment nu este acelaşi cu învierea descrisă în Apoc. 20.4, când vor învia martirii morţi în timpul marelui necaz din vremea dictatorului mondial numit Anticrist. Împreună cu învierea celor morţi în Cristos credincioşii care vor fi găsiţi în trup, treji şi veghind în rugăciune, vor fi transformaţi “într-o clipeală de ochi” (1 Cor. 15.52) şi vor fi răpiţi împreună cu sfinţii înviaţi care formează Biserica sau Mireasa Mielului. În atmosfera dintre cer şi pământ Biserica se va întâlni cu Mirele Isus Cristos, aşa după cum Rebeca l-a întâlnit pe mirele Isaac în câmpul plin de flori unde era aşteptată. Următorul popas ceresc al lui Cristos cu Mireasa Sa va fi în casa Tatălui unde se vor vedea şi se vor cunoaşte în dragoste toţi credincioşii lui Isus care au trăit pe pământ între Cincizecime şi Răpire. Ei se vor uni în mod vizibil cu Cristos, Îl vor vedea aşa cum este El şi vor fi asemenea Lui în toate privinţele. (1 Tes. 4.13-18) Nu vor mai fi atunci suferinţele, prigoanele sau încercările pe care credincioşii le-au cunoscut în pribegia vieţii lor pământeşti. Este evident că Răpirea îi va scăpa pe credincioşi de “mânia viitoare” chiar dacă până atunci ei nu vor fi scutiţi totalmente de necazuri şi încercări. Să ne mângâiem unii pe alţii cu această speranţă binecuvântată a revenirii lui Isus, veghind în post şi rugăciune, ca să fim gata pentru El, ca atleţii care nu trebuie să rateze momentul începerii cursei. Chiar trecând prin valea plângerii, când suntem trişti şi apăsaţi, noi ştim că ziua şi clipa aceea minunată nu sunt departe. El este chiar la uşă. Modul în care s-a exprimat apostolul Pavel, folosind pronumele “noi”, în relatarea despre revenirea lui Isus, nu este o greşeală fiindcă El ştia că acest măreţ eveniment ar fi putut avea loc chiar în timpul vieţii sale. De aceea noi toţi trebuie să-L aşteptăm pe Isus în permanenţă, cu stăruinţă în rugăciune, ca nişte străjeri puşi să vegheze pe zidurile Ierusalimului: “Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte. Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” (Isaia 62.6) Duhul Sfânt ne cere tuturor să fim întotdeauna veghetori şi plini de nădejde în revenirea lui Isus, care ne va lua din această lume şi ne va duce cu Sine în Patria iubirii eterne. Cât despre cei din Biserică care vor fi găsiţi asimilaţi de lume, cu toate farmecele ei iscusite, aceştia vor rămâne în necazul cel mare sub chipul bisericii apostate şi infidele lui Cristos. După Răpire va urma mult prevestita Zi a Domnului care va aduce suferinţă şi mânie pentru toţi cei răi şi necredincioşi. Ziua Domnului va fi marcată de a doua fază a revenirii în glorie a Domnului Isus, Răpirea fiind prima fază numită şi faza secretă. În Apocalipsa lui Ioan cap. 19, vers. 11-16, ne este descrisă a doua venire a lui Cristos pentru poporul Israel şi pentru întreaga omenire: “Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă “Cel credincios” şi “Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este “Cuvântul lui Dumnezeu.” Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: “Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor!”

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/196124/indemn-la-veghere-si-rugaciune

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Marea profeţie a Domnului nostru

Bătălia Armaghedonului – Studiul XII

 

Marea profeţie a Domnului nostru

Matei 24; Marcu 13; Luca 21:5-36; 17:20-37

 

Importanţa acestei profeţii — Condiţiile şi cele trei întrebări care au determinat-o — Atenţie la Cristoşii mincinoşi — O scurtă privire istorică la cele optsprezece secole — Necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu şi cel de la sfârşitul Veacului Evanghelic, combinate în cuvintele tuturor evangheliştilor — Urâciunea pustiirii — Fugiţi la munte — Cele însărcinate etc. — Înainte de iarnă şi de sabat — Iată-L aici! Iată-L acolo! Să nu-i credeţi — Necazul din zilele acelea — Întunecarea soarelui şi a lunii ca semne — Căderea stelelor — Împliniri simbolice de asemene — Semnul Fiului Omului — Ce vor vedea seminţiile pământului — Smochinul — „Generaţia aceasta” — Vegheaţi! — „Cum a fost în zilele lui Noe, ei n-au ştiut nimic” — „Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot” — Unul luat şi altul lăsat — Cei aleşi vor fi adunaţi la Adevăr — Casa lui Satan va fi stricată — Pregătiri pentru hrănirea casei credinţei

 

DOMNUL nostru a rostit una din cele mai remarcabile profeţii din Sfintele Scripturi cu privire la „Timpul Sfârşitului” — epoca de încheiere a acestui Veac Evanghelic. Aceasta a fost rostită aproape de încheierea slujirii Sale pământeşti, când se străduia să-Şi pregătească treptat ucenicii pentru noua dispensaţie, care urma să fie deplin introdusă după tragedia de la Calvar. El dorea ca ei să înţeleagă că nu trebuiau să aştepte imediat onorurile şi gloriile Împărăţiei, de care, potrivit făgăduinţei Sale, vor avea parte credincioşii Săi. Înaintea acestor glorii şi binecuvântări vor veni încercări şi suferinţe. El, Învăţătorul ((564)) lor, Împăratul, trebuia să fie respins de Israel şi să fie răstignit, în armonie cu declaraţiile profetice; apoi Israelul va fi predat vrăjmaşilor, iar cetatea lor sfântă şi templul lor scump vor fi distruse complet: mai mult, ucenicii Săi nu trebuiau să se aştepte să fie mai presus de Învăţătorul lor, scutiţi de ocările şi suferinţele care au căzut peste El; ci credincioşia faţă de El şi de învăţăturile Lui îi va face să fie urâţi de toţi oamenii din pricina Lui; dar că în final, deşi după multă strâmtorare, cei credincioşi până la moarte vor fi răsplătiţi, când El va veni din nou să-i primească la Sine şi la o parte din gloria Sa.

 

Domnul nostru a păstrat învăţătura în legătură cu acestea până aproape de încheierea slujirii Sale. La început ucenicii au fost înclinaţi să se împotrivească şi să insiste (cum fac unii astăzi) că această cauză a Domnului trebuia să cucerească lumea ca rezultat al propovăduirii lor; şi Petru a mers până acolo încât să exprime dezacordul cu Domnul nostru zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!

 

[moartea şi risipirea poporului Tău şi triumful răului peste tot]” (Mat. 16:22; Marcu 8:31, 32). Dar Domnul nostru l-a mustrat aspru pe Petru; şi toţi ucenicii se pare că au ajuns treptat la înţelegerea că gloriile Împărăţiei erau îndepărtate şi că Învăţătorul trebuia să plece, şi după ce-i va lăsa, va trimite Mângâietorul, Spiritul sfânt, ca să-i conducă şi să-i păstreze până va veni din nou în slava Împărăţiei Tatălui.

În această atitudine a minţii şi cu ultimele cuvinte ale Domnului nostru în legătură cu Templul, care le sunau încă în urechi, ucenicii au cerut de la Învăţătorul informaţii clare asupra acestor puncte care nu erau încă desluşite în mintea lor.

 

Cele trei întrebări

 

„Şi cum stătea El jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: «Spune-ne: (1) când se ((565)) vor întâmpla aceste lucruri [dărâmarea Templului etc.]? (2) Şi care va fi semnul prezenţei* Tale şi (3) al sfârşitului veacului?»” Mat. 24:3.

 

*Cuvântul grecesc parousia, folosit aici, înseamnă invariabil prezenţă, şi nu venire. Vezi Versiunea Revizuită — margine (engleză — n. e.); de asemenea Emphatic Diaglott.

 

Fără îndoială că ocazia şi întrebările au fost prin providenţă divină; căci desigur profeţia a fost destinată mai mult pentru instruirea poporului lui Dumnezeu care trăieşte în acest timp de „seceriş”, decât a acelora care au pus întrebările. Când studiem această profeţie este foarte necesar să avem în minte întrebările al căror răspuns este inspirat. Profeţia este dată foarte asemănător de către trei dintre evanghelişti: Matei, Marcu şi Luca; dar fiindcă a lui Matei este cea mai completă şi mai sistematizată, urmăm relatarea ei în general, prezentând orice modificări observate în celelalte relatări.

 

Atenţie la Cristoşii mincinoşi

 

„Vedeţi să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi în numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” Mat. 24:4, 5.

 

Gamaliel menţionează pe doi dintre aceşti Cristoşi mincinoşi în vorbirea sa din Fapte 5:36, 37; şi istoria ne spune despre alţii câţiva care au înşelat pe mulţi evrei. Cel mai vestit dintre aceştia a fost Sabbathai Levi din Smirna, care s-a prezentat în anul 1648 d. Cr. Acest Sabbathai Levi sa numit el însuşi „Fiul întâi-născut al lui Dumnezeu, Mesia, Mântuitorul lui Israel”, şi a promis o restabilire a împărăţiei şi a prosperităţii. Sabbathai, spune istoricul, „a triumfat acolo [în Smirna] în aşa măsură încât unii dintre urmaşii lui profeţeau şi cădeau într-un extaz straniu: patru sute de bărbaţi şi femei au profeţit despre împărăţia lui în creştere. Oamenii s-au purtat o vreme ca acei stăpâniţi de ((566)) spirite; unii cădeau în transă, făceau spume la gură, vorbeau de prosperitatea lor viitoare, de viziunile despre Leul lui Iuda şi de triumfurile lui Sabbathai”. Fără îndoială că aceasta a fost contrafacerea lui Satan a împlinirii profeţiei lui Ioel (2:29) — o contrafacere a Spiritului sfânt văzută şi în reînsufleţirile religioase din timpurile mai recente. Au existat probabil în total cam cincizeci sau mai mulţi Cristoşi mincinoşi, bărbaţi şi femei, şi mulţi dintre ei fără îndoială demenţi — stăpâniţi de spirite rele. Dar despre nici unul dintre aceştia, nici despre toţi împreună, nu se poate spune că au „înşelat pe mulţi”. Dar împotriva acestui fel de Cristoşi mincinoşi care „vor înşela pe mulţi” ne previne Domnul nostru aici, şi apoi, mai târziu în profeţia Sa, în legătură cu aceştia vom examina mai în amănunt anticriştii care au înşelat pe mulţi.

 

Istoria a optsprezece secole prezisă pe scurt

— Matei 24:6-13; Marcu 13:7-13; Luca 21:9-19 —

 

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie [ameninţări, intrigi]: vedeţi să nu vă tulburaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un popor se va scula împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocuri vor fi foamete, epidemii şi cutremure de pământ. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor.” Mat. 24:6-8.

 

Astfel Domnul nostru a rezumat pe scurt istoria laică şi ia învăţat pe ucenici să nu aştepte foarte repede venirea Sa a doua şi Împărăţia glorioasă. Şi ce potrivit este: în mod sigur istoria lumii este tocmai aceasta — un şir de războaie, intrigi, foamete şi epidemii — nu prea este altceva. Domnul nostru separă istoria Bisericii adevărate şi o declară cu o concizie similară astfel:

 

„Atunci [în aceeaşi perioadă, în Veacul Evanghelic] vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate popoarele [neamurile] pentru numele Meu. Atunci [în aceeaşi perioadă] mulţi se vor poticni, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci [învăţători] mincinoşi şi vor ((567)) înşela pe mulţi. Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci”. Mat. 24:913.

 

În lumina istoriei, ar fi oare posibil să se descrie în mai puţine cuvinte calea Bisericii adevărate a lui Dumnezeu? În mod sigur nu. Asemănarea este perfectă. „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi” este declaraţia apostolului; şi oricine nu are parte de ea, are toate motivele să se îndoiască de relaţia sa cu Dumnezeu ca fiu (Evr. 12:8). Şi la fel este cu Biserica în ansamblu, când na fost persecutată de clasa Ismael şi Esau, motivul a fost că a existat atât de mult din spiritul lumii sau atât de mult din „dragostea rece” faţă de Domnul şi faţă de adevărul Său încât n-a fost vrednică de persecuţie. Dar judecate lucrurile după acest standard şi după profeţia Domnului nostru, au existat unii credincioşi până la moarte de-a lungul întregului Veac Evanghelic — o „turmă mică”.

 

Evanghelia ca mărturie în toată lumea

— Matei 24:14; Marcu 13:10 —

 

„Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci va veni sfârşitul.”

 

Şi aici Domnul nostru le-a arătat clar ucenicilor că sfârşitul veacului era mult mai departe decât au presupus ei; că mesajul Împărăţiei Sale urma să fie o veste bună, nu numai pentru Israel, ci pentru toate popoarele. Dar aceasta nu însemna că alte popoare vor primi evanghelia pe care Israelul o respinsese. Mai degrabă să ne aşteptăm exact la ceea ce găsim, că aşa cum dumnezeul acestei lumi a orbit pe Israel, la fel va orbi şi pe marea majoritate din celelalte popoare, şi le va împiedica să vadă în Cristos puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu — şi el le-a orbit (1 Cor. 1:24). Dacă numai o rămăşiţă din Israel (în mod special instruit timp de secole sub Lege) a fost găsită vrednică să fie din „preoţia împărătească”, ce s-ar putea aştepta în mod raţional mai mult de la popoarele păgâne, multă vreme „fără nădejde şi fără Dumnezeu”?

 

((568))

 

Este bine să observăm cu atenţie cuvintele Domnului nostru — că evanghelia nu trebuia să fie propovăduită popoarelor pentru a converti popoarele, ci ca mărturie pentru popoare, şi să cheme, să desăvârşească şi să adune din toate popoarele pe „cei aleşi”. Mai târziu „aleşii”, ca Împărăţie, vor binecuvânta popoarele, deschizând urechile lor surde faţă de evanghelie şi ochii lor orbi faţă de Lumina Adevărată.

 

Mărturia a fost dată deja: cuvântul Domnului, evanghelia Împărăţiei a fost publicată pentru toate popoarele pământului. Nu fiecare individ a auzit-o; dar nu aceea este declaraţia profeţiei. Trebuia să fie, şi a fost, o vestire naţională. Şi sfârşitul a venit! „Secerişul este sfârşitul veacului” a explicat Domnul nostru (Mat. 13:39). Unii sunt înclinaţi să pună sub semnul întrebării dacă această prezicere a fost sau nu împlinită deja, fiindcă misionarii care au mers în ţările păgâne în mod foarte general au ştiut puţin, sau n-au ştiut nimic despre veştile bune specificate în mod deosebit de Domnul nostru — „veştile bune ale Împărăţiei”. Dar noi răspundem: evangheliile tipărite ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan au mers la ei pline de veştile Împărăţiei, întocmai cum le avem noi.

 

Astfel a rezumat Domnul nostru pe scurt cele optsprezece secole de încercări şi persecuţii asupra Bisericii Sale şi rodul muncii ei în mărturia reuşită pentru toate popoarele, şi S-a grăbit să răspundă la întrebarea importantă în privinţa modului în care cei în viaţă vor şti despre timpul şi faptul prezenţei Sale a doua. El a ignorat întrebarea în legătură cu timpul când pietrele din templu vor fi răsturnate, ca nu cumva ei să asocieze acel eveniment cu a doua venire a Sa, şi fiindcă El a dorit să asocieze astfel necazul peste Israelul trupesc, prin răsturnarea statului lor naţional, cu necazul peste Israelul spiritual nominal la sfârşitul acestui veac, ca tip şi antitip.

 

Cu intenţie evidentă din partea lui Dumnezeu, deşi necunoscută de către evanghelişti, mărturia profeţiei ((569)) Domnului nostru la acest punct este dată pe fragmente — aici o parte, dincolo alta; aici o referire la necazul tipic asupra Israelului tipic la încheierea secerişului tipic, dincolo o referire la necazul asemănător, dar mai general şi mai mare la sfârşitul acestui veac asupra Israelului antitipic — creştinătatea. Într-adevăr, profeţii au spus despre Domnul nostru că vorbea în pilde şi cuvinte misterioase şi „nu le vorbea deloc fără pildă”. Totuşi, în armonie cu intenţia divină, cuvintele misterioase şi pildele devin acum luminoase pentru toţi ai căror ochi sunt unşi cu adevărata alifie pentru ochi.

 

Necazul de la sfârşitul veacului Iudeu

 

Relatarea lui Luca despre necazul asupra Israelului trupesc care a culminat în anul 70 d. Cr. este cea mai clară, aşa că o prezentăm aici:

 

„Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta în acele zile! Pentru că va fi strâmtorare mare pe pământ şi mânie împotriva poporului acestuia. Vor cădea sub ascuţişul săbiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor”. Luca 21:20-24.

 

Această parte a profeţiei Domnului nostru evident se referă la evenimente venite asupra Israelului trupesc; şi istoria ne spune că s-au împlinit exact în fiecare amănunt în scenele tulburi cu care s-a sfârşit veacul şi statul naţional iudeu. „Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.”

 

Dar cuvintele Domnului nostru citate de Matei şi de Marcu se deosebesc de cele de mai sus şi evident se aplică la ((570)) strâmtorarea asupra Israelului spiritual la sfârşitul Veacului Evanghelic. Fără îndoială Domnul nostru a rostit ambele declaraţii, dar evangheliştii neştiind că vor fi două secerişuri şi două timpuri de strâmtorare, le-au considerat practic repetări şi nu le-au consemnat pe ambele — Domnul conducând astfel lucrurile cu scopul de a acoperi sau a ascunde faptele în privinţa acestui seceriş până la timpul potrivit să le descopere.

 

Necazul de la sfârşitul Veacului Evanghelic

 

Relatările lui Matei şi Marcu sunt aproape identice aici. Matei spune:

 

„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» (cine citeşte să înţeleagă!) atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate”. Mat. 24:15-22; Marcu 13:14-20.

 

Patru puncte din această relatare arată că deşi ea poate să fi avut o aplicare tipică la necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu, aplicarea ei reală şi cea mai importantă aparţine de necazul cu care se termină Veacul Evanghelic. (1) Referirea la „urâciunea pustiirii” menţionată în profeţia lui Daniel. (2) Declaraţia că necazul va fi cel mai sever pe care l-a avut sau îl va avea lumea vreodată. (3) Că, dacă acest măcel n-ar fi scurtat, nimeni n-ar scăpa. (4) Contextul care urmează descrie desigur evenimentele de la sfârşitul Veacului Evanghelic — evenimente care nar ((571)) putea fi aplicate la sfârşitul secerişului Veacului Iudeu şi care nu s-au împlinit atunci. Două din aceste puncte merită o cercetare deosebită.

 

Profetul Daniel (9:27) a consemnat că după ce Mesia va fi „stârpit” la jumătatea săptămânii a şaptezecea a favorii legământului, El, prin stabilirea jertfelor antitipice ale ispăşirii, va face să înceteze jertfele şi darurile legii: şi că apoi, fiindcă urâciunile vor predomina, va vărsa nimicire peste cel pustiit (naţiunea respinsă), cum hotărâse Dumnezeu mai înainte.

 

Toate acestea şi-au avut împlinirea prin nimicirea statului naţional al Israelului trupesc. De când Domnul nostru a spus: „Iată, vi se lasă casa pustie” — „nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: «Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului!»”, religia lor a devenit o urâciune, o formă goală, un semn al respingerii de către ei a acelei jertfe pentru păcate pe care o pregătise Dumnezeu; şi rămânând sub blestemul pe care l-au provocat asupra lor (orbire — Mat. 27:25), calea lor spre nimicire a fost rapidă, aşa cum decretase şi prezisese Dumnezeu.

 

Dar profeţia lui Daniel are multe de spus despre o Urâciune care Pustieşte în Israelul spiritual nominal; care a fost stabilită în putere în mod reprezentativ prin papalitate, şi care a exercitat o mare şi dăunătoare influenţă de pustiire spirituală în casa spirituală sau în Templul lui Dumnezeu, Biserica lui Cristos. Acest sistem abominabil al erorii trebuia să continue până la curăţirea clasei sfântului locaş; şi în afară de aceasta trebuia să prospere mult şi să-i facă pe mulţi din Israelul spiritual nominal să respingă jertfa de răscumpărare, dată o dată pentru toţi; şi rezultatul influenţei sale întinse va fi pustiirea creştinătăţii respinse. Vezi Daniel 11:31; 12:11; Studii în Scripturi, Vol. III, cap. 4.

 

Marea urâciune a pustiirii, a cărei temelie este doctrina Liturghiei (care pune realizările umane în locul marelui ((572)) sacrificiu de la Calvar, pentru curăţirea păcatului) este acum suplimentată de teoriile ispăşirii prin sine, şi aceste urâciuni care se întind pretutindeni sunt sprijinite de astfel de influenţe şi sofisme care vor înşela pe mulţi — „dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”, şi vor fi precursoarele nimicirii creştinătăţii.

 

Privind în urmă vedem în aceasta o altă paralelă între sfârşitul secerişului iudaic şi sfârşitul secerişului evanghelic. Respingerea de către Israelul trupesc a adevăratului sacrificiu pentru păcate şi păstrarea sacrificiilor tipice care nu mai erau plăcute lui Dumnezeu, ci o urâciune, a fost un eveniment important în legătură cu căderea lor naţională şi eclesiastică. La fel aici, respingerea doctrinei răscumpărării şi acceptarea în locul ei, fie a liturghiilor, fie a faptelor bune sau a penitenţelor, este o urâciune în ochii lui Dumnezeu şi este un eveniment important în legătură cu căderea creştinătăţii, civile şi eclesiastice.

 

După cum s-a arătat deja, urâciunea pustiirii care a pângărit locul sfânt sau adevăratul Templu al lui Dumnezeu, Biserica, a fost cea papală, a cărei piatră unghiulară este doctrina blasfematoare a Liturghiei. Urâciunea, pângărirea şi pustiirea sunt vechi; dar atât de dens a fost întunericul erorii în secolele trecute, încât puţini, sau nimeni n-a putut să vadă. Că Liturghia n-a fost văzută că este urâciunea, nici chiar de către reformatori, este evident: căci deşi Biserica Angliei în Articolele ei neagă puterea preoţilor de a-L crea pe Cristos din pâine şi vin, de a-L sacrifica din nou, totuşi noi navem nici un indiciu că enormitatea acestei practici păcătoase este văzută. Şi Luther, în timp ce a denunţat din plin multele păcate şi falsităţi ale papalităţii, n-a văzut că marea urâciune a pustiirii este Liturghia. Dimpotrivă, Luther, la întoarcerea în biserica sa, după ce a stat la palatul Wartburg, aflând că Liturghia, precum şi icoanele ((573)) şi lumânările fuseseră scoase din uz fiindcă erau fără autoritate scripturală, a restabilit Liturghia.

 

Având în vedere această situaţie, există o mare semnificaţie în cuvintele Domnului nostru — „Când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit profetul Daniel, «aşezată în locul sfânt» (cine citeşte să înţeleagă!) atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi”. Aici trebuie să ne amintim paralela între cele două secerişuri, între cele două timpuri de strâmtorare şi între cele două fugi; şi trebuie să ne gândim că Iudeea reprezintă creştinătatea de astăzi.

 

Cuvântul grecesc tradus „munţi” poate fi redat la fel de potrivit sau mai potrivit şi la singular — munte: şi aşa este redat în majoritatea cazurilor în Versiunea Comună. Întradevăr, a fugi din Iudeea (literală), fie la un munte sau la mai mulţi munţi, pare un lucru ciudat, fiindcă Iudeea este de fapt „o regiune deluroasă”, iar despre Ierusalim se spune că este aşezat pe vârful munţilor. Dar dacă aplicăm cuvintele Domnului nostru la prezent şi la poporul Său din creştinătate, care acum în lumina adevărului prezent vede Urâciunea aşezată unde n-ar trebui să fie — în locul sfânt — în locul adevăratului sacrificiu, chestiunea este foarte simplă. Ei ar trebui să fugă imediat de influenţa urâciunii şi de sistemul care se numeşte el însuşi pe nedrept Împărăţia (muntele) lui Cristos, la adevăratul munte sau Împărăţie, pentru care Cristos S-a întors acum s-o stabilească în glorie şi putere.

 

Dar părăsirea creştinătăţii, respingând templele ei, formele ei de evlavie, farmecele ei sociale, măgulirile şi onorurile ei, şi înfruntarea curajoasă a denunţărilor, anatemelor şi diferitelor ei puteri de boicot, şi fuga la Domnul şi la adevărata Împărăţie, respinsă, ignorată şi negată de către cei înţelepţi şi buni în felul lumii, este desigur o mare fugă, o mare călătorie; şi puţini în afară de „sfinţi” se vor gândi măcar să o înceapă. Pericolele căii sunt descrise de ((574)) Domnul nostru într-un mod care pare exagerat şi contrar felului Său obişnuit dacă se aplică numai la suferinţele fizice ale credincioşilor care au fugit din Iudeea la sfârşitul secerişului iudaic: dar cuvintele Sale sunt în mod vădit potrivite pentru fuga spirituală şi pentru încercările din acest timp de seceriş. Într-un cuvânt, această poruncă să fugă şi descrierea încercărilor fugii, pot fi înţelese în mod potrivit numai în legătură cu porunca din Apocalipsa 18:4: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!”

 

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”

 

„Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă săşi ia haina.” Mat. 24:17, 18.

 

Aceste afirmaţii arată că este potrivit ca fiecare să fugă „din Babilon” imediat ce vede urâciunea pustiirii. Cuvântul Domnului este că orice temporizare sau discuţie sau argumentare umană vor fi periculoase; nu trebuie pierdut deloc timp în privinţa ascultării imediat ce El ne face să vedem urâciunea Babilonului şi relaţia acestuia cu toţi cei care s-au numit cu numele Lui. Vai! câţi, nedând atenţie cuvântului Învăţătorului, au îngăduit să fie legaţi de mâini şi de picioare, aşa încât acum fuga este aproape imposibilă. Dar Învăţătorul spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu … şi ele vin după Mine”.

 

Există încă o lecţie în aceste versete: ele arată că unii din poporul Domnului sunt într-un loc sau stare, iar alţii în altele. Unii sunt în „câmp”, adică în lumea din afara oricăror organizaţii umane: aceştia să nu creadă că este potrivit să se alăture mai întâi bisericilor nominale, ci folosindu-şi libertatea, să fugă de la poziţia lor din lume, să devină una cu Domnul ca membri ai Împărăţiei Sale — muntele Său.

Unii din poporul Domnului se află în casele sau sistemele bisericii Babilonului — dar cum s-a dat aici de înţeles, ei sunt sfinţi care se află pe acoperişul casei, care au o viaţă, o experienţă şi o credinţă mai înalte decât membrii bisericii doar nominale. Aceştia în fuga lor să nu coboare în casă (sistemele bisericii nominale) să caute să ducă cu ei „lucrurile”; ceea ce au de valoare în ochii oamenilor, cum ar fi titlurile, demnităţile, respectul, laudele în privinţa situaţiei lor bune şi regulate etc., ci să părăsească totul pentru Cristos şi să fugă la adevărata Împărăţie.

 

Greutăţile fugii

 

„Vai de cele însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea!” Mat. 24:19.

 

Există „copii” spirituali şi copii trupeşti, precum şi copii nelegitimi şi fii. Apostolul Pavel descrie interesul său pentru lucrarea Evangheliei ca acela al unei mame în durerile naşterii. El spune: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până când Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4:19). La fel toţi slujitorii credincioşi ai lui Cristos, toţi care muncesc sârguincios pentru suflete sunt ca acei descrişi în acest text, ca „însărcinate”. Sarcina spirituală după exemplul apostolic este cea mai onorabilă slujire şi angajează atenţia unora dintre cei mai devotaţi copii ai lui Dumnezeu. Dar, vai! după cum dorinţa lui Avraam şi a Sarei de a ajuta la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu a dus la o metodă neautorizată şi a produs o clasă Ismael, care, născut după trup, a persecutat pe sămânţa născută legitim, tot aşa este cu mulţi dintre aceştia care acum sunt „însărcinaţi”; ei ajută la producerea „copiilor lui Dumnezeu” nelegitimi. Toţi trebuie să-şi amintească însă că numai mijloace legitime trebuie să fie folosite: toţi copiii lui Dumnezeu sunt concepuţi prin cuvântul şi spiritul adevărului, şi nu prin teorii umane şi prin spiritul lumii.

 

Opiniile false despre planul divin (presupunerea că toţi în afară de Biserica aleasă vor fi veşnic chinuiţi) aşa au stimulat în unii dorinţele de a naşte „copii”, încât au recurs la diferite planuri umane pentru a-i concepe — trecând cu vederea faptul că toţi cei care nu sunt „concepuţi de Dumnezeu”, toţi cei care nu sunt concepuţi „de cuvântul adevărului” — (nu numai de litera Cuvântului, ci „concepuţi de spiritul” adevărului) sunt falşi, şi nu sunt socotiţi ca fiind ai lui Dumnezeu şi nu sunt trataţi ca fii (Evr. 12:8). Ca o consecinţă, Biserica nominală de astăzi „oferă un spectacol frumos în trup” — numeric, financiar, intelectual — şi are mult din „forma de evlavie” fără adevăratul ei spirit şi putere care să controleze inima. Este plină de „copii”, unii întradevăr copii în Cristos, dar mulţi, mulţi copii nelegitimi, nu fii ai lui Dumnezeu; concepuţi de eroare în locul adevărului — „neghină”. Şi efortul constant este să nască încă mai mulţi urmaşi falşi — sperând astfel să-i salveze de la chinul veşnic, sentinţa nedreaptă a unui presupus Dumnezeu nemilos.

 

Vai! ce greu este pentru aceşti copii dragi ai lui Dumnezeu care, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru, sunt astfel în mod figurat „însărcinaţi”, să fugă din sistemul bisericii nominale cu feluritele lui mecanisme de concepere falsă şi rapidă, cu care au învăţat să se mândrească şi să se laude. Da, va fi greu pentru aceştia să lase totul şi să fugă la Domnul şi la muntele Său (Împărăţie). Va fi greu pentru ei să creadă că Domnul este într-adevăr bun şi drept şi îndurător, şi că El are un plan îndurător care face deplină pregătire pentru fiecare membru al rasei lui Adam — toţi răscumpăraţi prin marea „răscumpărare pentru toţi”.

 

Clasa care „alăptează” în aceste zile de asemenea conţine mulţi copii ai lui Dumnezeu nobili, buni, bine intenţionaţi. Ea cuprinde mulţi slujitori bisericeşti şi învăţători în şcoala duminicală, a căror lucrare religioasă constă în administrarea „laptelui”; însă nu întotdeauna a „laptelui ((577)) curat al Cuvântului”, căci în general ei îl diluează şi-l combină cu tradiţia, cu filosofia şi cu narcoticele înţelepciunii lumeşti, carei ţin pe „copiii” lor supuşi, somnoroşi, „buni”, şi le împiedică creşterea în cunoştinţă şi har, pe care au ajuns s-o considere periculoasă.

 

Unii dintre aceşti învăţători se străduiesc într-adevăr să dea „laptele curat al cuvântului” pentru ca „copiii” lor să poată creşte prin el şi să înveţe să mănânce şi să asimileze hrana tare şi să ajungă la starea de bărbat în Cristos, dar ei declară că experienţele repetate le dovedesc faptul că nici măcar „laptele curat al cuvântului” nu este prielnic pentru majoritatea „copiilor” lor; şi de aceea ei consideră ca o datorie să amestece laptele ca nu cumva „copiii” lor să se îmbolnăvească şi să moară. O! ei nu recunosc faptul că majoritatea „copiilor” lor, nefiind concepuţi de spiritul adevărului, nu vor fi niciodată capabili să asimileze „laptele” spiritual; fiindcă „omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte” (1 Cor. 2:14, 12). Ei nu văd nici că această neputinţă de a deosebi înfometează, opreşte dezvoltarea şi otrăveşte pe adevăraţii „copii” spirituali aflaţi în grija lor — care „de mult trebuiau să fie învăţători”. Evr. 5:12.

 

Atâţia din această clasă care sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu vor auzi chemarea „ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”, şi de asemenea vor avea mare greutate în această zi. Ajungând să vadă adevărul prezent, ei se vor teme nu numai să-l dea celor aflaţi în grija lor, ci se vor teme şi să se conformeze lui, ca nu cumva să-i separe de responsabilităţile lor. Ei se vor teme să fugă în această zi, dându-şi seama că numai puţini dintre „copiii” lor vor fi în stare sau dispuşi să fugă şi ei; şi într-adevăr numai cei spirituali vor putea îndura suferinţa. Unii vor trece în siguranţă prin criză ca „biruitori”, în timp ce alţii, temători, vor fi lăsaţi să treacă prin marea strâmtorare.

 

Fugiţi înainte de iarnă

 

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din cauza celor [prin cei] aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” Mat. 24:20-22.

 

Adunarea Bisericii are loc în timpul numit „seceriş”, la sfârşitul verii de favoare. Domnul nostru a explicat (Mat. 13:30, 37-43) că în acest seceriş El va aduna grâul Său şi va arde neghina într-un timp de mare strâmtorare care va urma. Există încă obiceiul în localităţile de la ţară să se lase arderea resturilor până iarna. Înţelegem că Domnul nostru vrea să spună deci, că trebuie să căutăm ajutor şi putere să scăpăm din Babilon înainte de a veni peste el iarna strâmtorării lui.

 

Să ne amintim că sunt două clase de grâu mântuite în acest seceriş — oricât de contrar naturii ar fi. (1) Cei „biruitori”, cei credincioşi şi care se supun prompt, care ies înainte de „iarnă” şi sunt „socotiţi vrednici să scape de toate acestea care se vor întâmpla” (Luca 21:36). (2) Acei copii ai lui Dumnezeu loiali dar care nu se supun prompt, care sunt îngreunaţi, care au zel dar nu potrivit cunoştinţei şi sunt mai mult sau mai puţin contaminaţi de spiritul lumii. Aceştia vor fi ajutaţi să iasă din Babilon când acesta va cădea; şi vor fugi iarna, spunând în cuvintele profetului: „Secerişul a trecut, vara s-a dus [a sosit iarna] şi noi tot nu suntem mântuiţi!” (Ier. 8:20). Domnul foarte îndurător arată că toţi cei loiali cu adevărat dintre aceştia vor „veni din necazul cel mare” în cele din urmă, şi vor fi în faţa tronului (nu pe tron cu „turma mică”, cei care moştenesc Împărăţia ca moştenitori împreună cu Cristos), după ce şi-au spălat hainele în sângele Mielului (Apoc. 7:14, 15). Să ne rugăm şi să lucrăm în consecinţă, pentru a ne sfârşi fuga înainte de venirea „iernii” strâmtorării.

 

Trebuie să ne rugăm şi să ne străduim ca fuga noastră să nu fie nici chiar în ziua de Sabat. Care este ziua de Sabat? Nu este a Şaptea zi a săptămânii, nici Prima zi a săptămânii; căci „lunile noi sau Sabatele” desigur nu s-ar dovedi o piedică pentru creştini într-o fugă fizică (Col. 2:16). Sabatul la care se face referire este marele sabat antitipic — Mileniul, sabatul din a şaptea mie de ani. Dacă am pornit în fuga noastră înainte de începerea acestuia din punct de vedere cronologic, cu atât este mai favorabil pentru noi: şi cu cât înaintăm mai mult în sabat, cu atât mai greu va fi să abandonăm Babilonul, chiar la timpul când acesta va avea nevoie cel mai mult de ajutor şi ne va solicita să-l susţinem. Dar Dumnezeu a declarat că Babilonul trebuie să cadă şi nici o putere nu-l poate susţine: şi nimeni care-şi dă seama ce imperfectă este lucrarea lui şi ce bună şi îndurătoare va fi lucrarea Domnului după ce Babilonul va fi îndepărtat iar Biserica adevărată glorificată, n-ar putea dori să împiedice lucrarea Domnului nici un moment.

 

Marea strâmtorare din acest timp de „iarnă” va fi fără precedent; şi asigurarea Domnului nostru este că nimic comparabil cu ea n-a mai venit şi nu va mai veni peste lume vreodată. Aceasta identifică în mod clar cuvintele Lui cu strâmtorarea de la sfârşitul acestui Veac Evanghelic despre care profetul spune: „În timpul acela se va scula [va prelua controlul] marele prinţ Mihail [Cristos] … căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Dan. 12:1). Le identifică de asemenea cu perioada menţionată în Apocalipsa (11:17, 18) când „neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi”. Atât de mare va fi această strâmtorare, încât dacă n-ar interveni o putere ca să-l oprească, toată rasa ar fi exterminată în cele din urmă. Dar Dumnezeu a pregătit puterea care va interveni — Împărăţia Sa, Cristos şi Biserica Sa — „cei aleşi”. Cei aleşi vor interveni la timpul potrivit şi vor face ordine în confuzia de pe pământ.

 

Mesia mincinoşi şi învăţători mincinoşi

 

„Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Mesia este aici sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Mesia mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus mai dinainte.” Mat. 24:23-25.

 

Înşelătorii descrişi aici nu sunt desigur fanaticii care din când în când au pretins că sunt Cristos şi care au înşelat doar puţini dintre cei care aveau o măsură de bun simţ şi de judecată. Noi l-am indicat deja pe Anticrist, marele înşelător, papalitatea*, care timp de secole a şezut în templul spiritual, prezentându-se ca singurul reprezentant al lui Cristos — locţiitorul Lui — despre care Domnul nostru a prezis în mod corect, că toată lumea se va minuna de el, cu excepţia celor ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului (Apoc. 13:8). În mod asemănător, Biserica Angliei nu numai că este o biserică sau un „corp”, ci ea are şi un cap pământesc în persoana suveranului civil, regina. Biserica Greco-Catolică în mod foarte asemănător, deşi nu atât de deosebit, îşi are capul în persoana ţarului Rusiei — care exercită totuşi mai multă putere. Dacă papalitatea este Anticrist, un pseudoCristos sau Cristos mincinos, nu sunt celelalte corpuri mincinoase cu capete mincinoase de asemenea Cristoşi mincinoşi sau Anticrişti — oricât de mulţi sau de puţini dintre sfinţii adevăraţi ai lui Dumnezeu ar putea fi în ele?

 

*Vol. II, cap. 9

 

Diferitele denominaţii protestante, chiar dacă ele nu recunosc nici un cap decât pe Cristos, totuşi ele fac din sinoadele, conferinţele şi conciliile lor capi, de la care îşi iau legile, uzanţele şi confesiunile de credinţă, în locul singurului Cap al adevăratei Biserici.

 

Pentru o lungă perioadă şi într-o măsură mai mare sau mai mică, aceste sisteme ale oamenilor au falsificat pe ((581)) adevăratul Mesia (cap şi corp), aşa încât în parte au înşelat pe mulţi. Dar acum, în ultimul secol, aceste înşelări îşi pierd puterea. Puţini prezbiterieni, dacă mai sunt, cred acum că biserica lor este acea unică Biserică adevărată; nici metodiştii, baptiştii, luteranii şi alţii nu gândesc aşa despre sistemele lor; chiar şi anglicanii, greco şi romano-catolicii se eliberează de iluzia că Biserica lor este singura adevărată, că în afara ei nu există aleşi. Dar în profeţia pe care o analizăm, Domnul nostru ne previne asupra pericolului Cristoşilor mincinoşi „atunci” — adică acum. În armonie cu aceasta găsim în Apocalipsa (13:14-18) o profeţie despre o combinaţie specială de influenţe prin care denominaţiile protestante vor fi unificate şi, deşi separate, vor fi totuşi aduse la o cooperare cu papalitatea, într-o manieră care le va da ambilor puteri sporite şi-i va înşela pe mulţi ca să creadă că noua combinaţie va fi mijlocul lui Dumnezeu pentru îndeplinirea lucrării prezise despre Mesia — şi că aceasta este astfel reprezentanta Lui.

 

„Soarele dreptăţii va răsări”

 

„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese fulgerul [Soarele] de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi la prezenţa [greceşte parousia] Fiului Omului.” Mat. 24:26, 27.

 

Că amăgiri mari, „lucrări de rătăcire” din partea lui Satan sunt acum chiar în faţa noastră este mărturisit nu numai aici prin cuvintele Domnului nostru, ci şi de către apostolul Pavel (2 Tes. 2:10-12). Dacă ar fi fost prezis exact ce formă vor lua înşelările, aceasta ar fi împiedicat întrucâtva puterea lor înşelătoare. Dumnezeu permite aceste înşelări tocmai cu scopul de a separa pe „biruitori” de toţi ceilalţi, şi doar ne garantează că „aleşii” vor fi păziţi de cădere. Şi totuşi, este foarte posibil ca unele din aceste încercări, cerneri şi înşelări să vină cel mai sever asupra celor care posedă cea mai mare ((582)) măsură de lumină a adevărului prezent. Cât este de important să „rămânem în dragostea lui Dumnezeu”, să nu avem numai o cunoştinţă a adevărului care singură ne-ar îngâmfa, ci să avem şi spiritul lui Cristos pe care cunoştinţa trebuie să-l producă — iubire faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul şi compătimire pentru toţi oamenii; căci „dragostea zideşte” caracterul în asemănarea Domnului nostru.

 

Pretenţia „Iată-L în cămăruţe interioare” este deja ridicată de către spiritişti* — că ei pot avea convorbiri faţă în faţă cu Domnul în unele dintre şedinţele lor; şi că toţi cei care sunt în acord cu vederile lor pot avea acelaşi privilegiu etc. Dar dacă se va găsi că această prevenire, că ar înşela chiar şi pe cei aleşi dacă ar fi cu putinţă, înseamnă că chiar „cei aleşi” vor fi supuşi celor mai severe încercări în această zi rea? Atunci „cine poate să stea în picioare?” (Apoc. 6:17). Răspunsul prin profet este: „Cel care are mâinile nevinovate [o viaţă onestă] şi inima curată [o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor] … va putea să se suie la muntele [Împărăţia] Domnului … şi va sta în locul Lui cel sfânt”. Ps. 24:3, 4.

 

*Ce spun Scripturile despre spiritism? Dovezi că este demonism

 

Dar cum va şti poporul Domnului în mod sigur că aceste manifestări nu sunt adevărate? El ne-a învăţat că ziua Lui va veni ca un hoţ noaptea, că El va fi prezent nevăzut de lume supraveghind lucrarea secerişului — adunând pe aleşii Săi etc. Cum ştim că El nu Se va arăta poporului Său veghetor, aşa cum pretind aşa-zişii spiritişti creştini, în „camere interioare” — în şedinţele lor?

 

Ştim că El nu ni Se va arăta aşa, pentru că — (1) informaţia Sa este că vom fi „schimbaţi”, „făcuţi ca El” şi astfel „Îl vom vedea aşa cum este”; şi (2) El ne-a prevenit împotriva acestor înşelări care ne vor propune să ni-L arate în starea noastră ((583)) neschimbată sau de carne, spunând: „Dacă vă vor zice: «IatăL în pustie» … «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi!” pentru că nu Se va arăta în nici un astfel de mod. Dimpotrivă, „aşa cum iese strălucitorul [Soareleş de la răsărit îşi nu poate fi limitat la un loc ascuns sau într-o odaie] şi luceşte [pretutindeni] până la apus [apusul îndepărtat], aşa va fi şi la prezenţa Fiului Omului”.

 

Descoperirea Domnului nostru la a doua prezenţă a Sa nu va fi într-o cameră, nici unei comunităţi într-o pustie sau loc deşert; nici chiar unei naţiuni, ca la prima venire, ci va fi o manifestare generală, în toată lumea — „Va răsări Soarele dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui”. Raza pătrunzătoare a adevărului de la marele Soare al Dreptăţii este cea care cauzează deja atâta confuzie printre oameni, luminând în locurile întunecate şi descoperind eroarea şi corupţia de orice fel. Lumina este cea care descoperă. Şi marea Lumină a lumii, Cristos (şi în cele din urmă şi Biserica Sa asociată), va binecuvânta omenirea aducând la lumină toate lucrurile ascunse ale întunericului; deoarece nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit. „Ziua va face cunoscut”; şi n-ar putea fi ziuă fără Soarele care să strălucească de la răsărit până la apus. Aceasta este „adevărata lumină … care, venind în lume, luminează [la timpul potrivit] pe orice om”.

 

(Vom examina Matei 24:28, ca o concluzie a versetului 41 pentru a stabili corespondenţa între relatările lui Marcu şi Luca.)

 

Întunecarea Soarelui şi a Lunii

 

„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate” Mat. 24:29; Marcu 13:24, 25.

 

Necazul din „acele zile” trebuie să fie clar deosebit de necazul de la sfârşitul acelor zile, în care se vor sfârşi acest ((584)) veac şi acest seceriş: dar în relatările lui Matei şi Marcu acest lucru nu este atât de clar vizibil ca în relatarea lui Luca — care pare să rezume pe scurt evenimentele Veacului Evanghelic, şi omiţând „necazul din acele zile” se referă numai la celălalt necaz cu care se va încheia veacul. El spune:

 

„Vor cădea [evreii] sub ascuţişul sabiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor. Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pămînt”. Luca 21:24-26.

 

Este o realitate că tot Veacul Evanghelic a fost o perioadă de strâmtorare despre care se vorbeşte în Matei 24:9-12, şi acum în versetul 29. (1) Biserica primară a fost persecutată de Roma civilă, în timp ce mai târziu, când Roma papală a preluat stăpânirea, toţi cei care au refuzat să aprobe urâciunile ei au fost persecutaţi în mod direct de ea (Izabela), sau în mod indirect prin puterile civile (Ahab) cu care a fost căsătorită. Şi aceştia au fost predaţi puterii ei şi ea a zdrobit pe sfinţii Celui Preaînalt un timp, timpuri şi jumătate de timp — 1260 de ani — până în 1799 d. Cr. Şi această persecuţie lungă, în care „mulţi au fost curăţiţi, albiţi şi lămuriţi”, şi în care Mama Desfrânatelor „a fost îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus” (Apoc. 17:6), s-a sfârşit, după cum am arătat deja, practic în 1776 şi în realitate în 1799 când papa cu autoritatea lui a fost umilit în faţa lumii.*

 

*Vol. II, cap. 9 şi Vol. III, cap. 4.

 

Înţelegând clar deci, că Domnul nostru Se referă la semnele care urmează necazului „din acele zile”, întrebăm în privinţa semnelor foarte clar descrise — întunecarea soarelui şi a lunii ((585)) şi căderea stelelor. Aceste semne trebuie să fie privite ca literale sau ca simbolice? Şi au fost ele deja împlinite?

 

Răspundem că ele au avut o împlinire literală, iar acum au o împlinire simbolică mult mai importantă.

 

La 19 mai 1780 (încă „în acele zile”, în timpul celor 1260 de ani ai puterii papale, dar după ce acea putere începuse să scadă şi greul strâmtorării trecuse) a avut loc o întunecare fenomenală a Soarelui, pe care oamenii de ştiinţă de atunci şi de atunci încoace n-au putut-o explica. Că acesta n-a fost un eveniment obişnuit este suficient stabilit de mărturia competentă care urmează —

 

Renumitul astronom Herschel spune:

 

„Ziua întunecoasă din America de Nord a fost unul din acele minunate fenomene ale naturii despre care se va citi întotdeauna cu interes, dar pe care filosofia nu-l poate explica”.

 

Dicţionarul Webster, ediţia din 1869, sub titlul Vocabularul Numelor Renumite, spune:

 

„Ziua întunecoasă, 19 mai 1780 — numită aşa datorită remarcabilei întunecimi din acea zi, care s-a lăsat peste tot statul New England. În unele locuri oamenii nau putut vedea să citească sub cerul liber timp de câteva ore texte tipărite obişnuit. Păsările şi-au cântat cântecele lor de seară, au dispărut şi au devenit tăcute; păsările de casă au mers la culcare; vitele au căutat grajdurile şi în case s-au aprins luminile. Întunecarea a început pe la ora zece dimineaţa şi a ţinut până la miezul nopţii următoare, dar cu deosebiri în gradul duratei în diferite locuri”.

 

Legislativul din Connecticut era în sesiune în ziua aceea şi s-a suspendat. Jurnalul Camerei observă chestiunea după cum urmează:

 

„O umbră solemnă de întuneric neobişnuit înainte de ora zece — un nor încă mai întunecos rostogolindu-se sub perdeaua neagră de la nord şi de la vest înainte de ora unsprezece — a oprit lumina aşa încât nimeni din Cameră n-a putut vedea să citească sau să scrie, nici chiar la ferestre, ((586)) sau n-a putut distinge vreo persoană de la mică distanţă, sau observa vreo deosebire în îmbrăcămintea din cercul celor prezenţi; de aceea, la ora unsprezece Camera a fost suspendată până la două dupămasă”. Vineri, 19 mai 1780.

 

Un predicator din timpul acela, şi martor ocular, Rev. Elam Potter, predicând în data de 28 din acea lună, la nouă zile după aceea, se spune că a folosit următoarele cuvinte:

 

„Dar eu menţionez în special uimitorul întuneric de pe 19, luna în curs. Atunci, ca în textul nostru, Soarele s-a întunecat; un astfel de întuneric cum probabil nu s-a cunoscut de la răstignirea Domnului nostru. Oamenii şi-au lăsat lucrul în casă şi în câmp; călătorii s-au oprit; şcolile sau închis la ora unsprezece; oamenii au aprins lumânări ziua la amiază şi focul strălucea ca noaptea. Unii oameni, mi s-a spus, s-au întristat şi s-au gândit dacă nu venise Ziua Judecăţii. Mare parte din noaptea următoare a fost de asemenea neobişnuit de întunecată. Luna, chiar dacă era plină, n-a dat nici o lumină, ca în textul nostru”.

 

Broşura nr. 379, publicată de Societatea americană de Tratate, Viaţa lui Edward Lee, spune:

 

„În luna mai 1780 a fost o zi înspăimântător de întunecată, când toate feţele păreau negre şi oamenii erau plini de frică. Satul în care trăia Edward Lee era cuprins de tulburare; oamenii îşi dădeau sufletul de groază că Ziua Judecăţii era aproape; şi toţi vecinii s-au adunat în jurul acestui om sfânt, căci lampa lui era curăţată şi strălucea mai tare ca oricând în mijlocul întunericului supranatural. Fericit şi vesel în Dumnezeu, el lea indicat singurul refugiu de mânia viitoare, şi a petrecut ceasurile întunecate în rugăciune serioasă pentru mulţimea tulburată”.

 

Cităm după cum urmează din cele spuse de judecătorul R. M. Devins, în Primul nostru secol:

 

„Aproape, dacă nu cu totul unic, ca cel mai misterios şi până acum cel mai inexplicabil fenomen de acest fel, din şirul variat al evenimentelor naturii din ultimul secol, stă ziua de 19 mai 1780; o întunecare cu totul inexplicabilă a ((587)) întregului cer şi atmosfere vizibile a statului New England, care a produs alarmă intensă şi tulburare pentru multe minţi umane, precum şi spaimă pentru creaţia inferioară — păsările de curte fugind nedumerite în adăpostul lor, iar vitele în grajdurile lor. Întradevăr, mii de oameni buni din ziua aceea au ajuns să fie deplin convinşi că sfârşitul tuturor lucrurilor terestre venise, mulţi au renunţat, pentru acel timp, la scopurile lor laice şi s-au dedicat devoţiunilor religioase. A fost o zi întunecată uimitoare”.

 

Judecătorul Samuel Tenney, LL. D., a scris în 1785 despre această „zi întunecoasă” pentru Societatea istorică, spunând:

 

„Câţiva domni cu capacitate literară s-au străduit să rezolve fenomenul, dar eu cred că veţi fi de acord cu mine, că n-a apărut nici o soluţie satisfăcătoare”.

 

Noah Webster, LL. D., a scris în 1843, în Herald de New Haven, în privinţa acestei zile întunecoase şi a spus: „Am stat şi am privit fenomenul. Nu i s-a atribuit încă nici o cauză satisfăcătoare”.

 

Rev. Edward Bass, D. D., prim-episcop de Vermont, în jurnalul său pentru 19 mai 1780 scrie: „Această zi este cea mai remarcabilă din câte îşi aminteşte omul, pentru întunecimea ei”.

 

Întunecarea lunii pline în noaptea următoare pare să fie ceva mai puţin remarcabilă decât această întunecare a Soarelui; un martor, judecătorul Tenney, din Exeter, N. H., este citat după cum urmează:

 

„Întunericul din seara următoare a fost probabil aşa de mare cum nu s-a mai văzut de când Atotputernicul a dat naştere luminii. N-am putut să nu mă gândesc atunci că dacă fiecare corp luminos din univers ar fi fost învăluit în întuneric impenetrabil, sau scos din existenţă, întunericul nu putea fi mai complet. O foaie de hârtie albă ţinută la distanţă de câţiva centimetri de ochi era la fel de invizibilă ca o catifea neagră”.

 

Această zi care nu poate fi explicată altfel decât ca un semn de la Domnul, se socoteşte că s-a întins peste 320.000 de mile pătrate — o zonă cam de douăzeci şi cinci de ori mărimea ((588)) Palestinei, la care au fost limitate semnele primei veniri. Întradevăr, faptul că aceste semne au fost în principal limitate la New England şi la Statele Centrale nu trebuie să ne surprindă, când ne amintim că prima mişcare printre „Fecioare”* (Mat. 25:1-5) a fost în principal în acelaşi loc. Şi faptul că Dumnezeu a folosit „ţara libertăţii” pentru trimiterea mesajului acestor semne către lume, nu este mai uimitor decât faptul că El a binevoit să trimită din aceeaşi parte multe din binecuvântările, invenţiile şi lecţiile moderne, recunoscute de întreaga lume şi în mod potrivit simbolizate prin darul marelui artist francez, Bartholdi, făcut portului New York — statuia „Libertatea luminând lumea”.

 

*Vol. III, pag. 87-90

 

Stelele căzătoare

 

A trecut o jumătate de secol până când a apărut semnul următor, căderea stelelor din cer, ca atunci când un smochin îşi scutură fructele necoapte când este clătinat de un vânt puternic. Cuvintele Domnului nostru Isus şi-au găsit împlinirea (deşi nu completa şi singura împlinire, după cum vom vedea mai târziu) în minunata ploaie meteorică din zorii zilei de 13 noiembrie 1833. Celor care sunt înclinaţi să găsească vină susţinând că „n-au căzut stele fixe”, le amintim că Domnul nostru n-a spus nimic despre căderea stelelor fixe, şi că stelele fixe nu pot cădea; căderea lor ar dovedi că n-au fost fixe. Scripturile nu fac deosebire între stele şi meteori cum se face în mod obişnuit în zilele noastre.

 

Stelele căzătoare, şi chiar ploile meteorice, sunt obişnuite în fiecare an, şi în unii ani mai mult decât în alţii. S-a calculat că pe pământul nostru cad anual 400.000 de meteori mici. Dar aceştia nu sunt nimic în comparaţie cu marea ploaie din 13 noiembrie 1833, când au căzut milioane peste milioane.

 

Prof. Kirkwood, în lucrarea sa intitulată Meteorologia, spune: „Până la sfârşitul ultimului secol, acestea [ploile meteorice] n-au atras niciodată atenţia oamenilor de ştiinţă”.

 

((589))

 

Prof. Olmstead, LL. D., de la Colegiul Yale, a scris:

 

„Cei care au fost atât de norocoşi încât să vadă minunata ploaie de stele din dimineaţa de 13 noiembrie 1833, probabil au văzut cel mai mare spectacol de foc de artificii ceresc, văzut vreodată de la crearea lumii, sau cel puţin în analele consemnate în paginile istoriei. … Acesta nu mai trebuie privit ca un fenomen pământesc, ci ca unul ceresc, iar stelele căzătoare nu mai trebuie privite acum ca fenomene întâmplătoare din zonele superioare ale atmosferei, ci ca vizitatori din alte lumi, sau din spaţiile planetare”. New Haven Press.

 

D-nul Henry Dana Ward, pe timpul acela negustor în New York, mai târziu autor şi predicator episcopal, a scris:

 

„Nici un filosof sau nici un învăţat n-a spus sau n-a consemnat un eveniment, presupun eu, ca acela de ieri dimineaţă. Cu o mie opt sute de ani în urmă un profet l-a prezis exact, dacă vom avea dificultăţi să înţelegem că stele căzătoare înseamnă stele căzătoare. … Cu adevărat stelele din cer au căzut pe pământ ca în Apocalipsa. Limbajul profetului a fost întotdeauna acceptat ca metaforic; ieri a fost împlinit literal”. Journal of Commerce, 14 noiembrie 1833.

 

Cităm relatarea următoare, din American Cyclopaedia, Vol. XI, pag. 431:

 

„Anul 1833 este memorabil pentru cel mai magnific spectacol cunoscut. Acesta a avut loc în noaptea de 12 noiembrie şi a fost vizibil deasupra tuturor Statelor Unite şi deasupra unei părţi a Mexicului şi a Insulelor Indiei de Vest. Împreună cu stelele căzătoare mai mici, care au căzut ca fulgii de zăpadă şi au lăsat în urma lor dâre fosforescente, erau amestecate mingi de foc mari, care izbucneau la intervale, descriind în câteva secunde un arc de 30 sau 40 de grade. Acestea lăsau în urmă trene luminoase, care rămâneau vizibile câteva minute, iar uneori o jumătate de oră sau mai mult. Una dintre ele, văzută în Carolina de Nord, părea mai mare şi mai strălucitoare decât Luna. Unele dintre corpurile luminoase aveau formă neregulată şi rămâneau staţionare un timp considerabil, emiţând şuvoaie ((590)) de lumină. La Niagara spectacolul a fost în mod special strălucitor şi probabil nici un spectacol atât de grozav de mare şi de sublim n-a fost privit vreodată de om ca acela al firmamentului coborând în torenţi de foc peste cascada întunecoasă şi mugindă. S-a observat că liniile tuturor meteorilor, dacă erau trasate înapoi, erau convergente întro parte a cerurilor, care era Leonis Majoris; şi acest punct însoţea stelele în mişcarea lor aparentă spre apus, în loc să se mişte cu Pământul spre răsărit. S-a văzut astfel că sursa din care au venit meteorii era independentă de relaţia Pământului şi exterioară atmosferei noastre”.

 

Prof. Von Humboldt dedică acestui fenomen cincisprezece pagini în lucrarea sa, Istorie personală, şi declară că a fost vizibil deasupra unei suprafeţe de unsprezece milioane de mile pătrate.

 

D-nul Beupland, un savant francez, care a văzut fenomenul în tovărăşia lui Humboldt, spune despre el: „N-a existat pe firmament un spaţiu de mărimea a trei diametre ale lunii care să nu fie umplut în fiecare moment cu bolizi şi stele căzătoare”.

 

Fenomenul a fost repetat într-o măsură limitată în 1866, dar evenimentul din 1833 pare să fi realizat scopul semnului; şi într-adevăr, în legătură cu semnul precedent, a avut evident mult de-a face cu prima mişcare a Fecioarelor ca săL întâmpine pe Mire, profeţită în capitolul următor. Mat. 25:15.

 

Împliniri simbolice

 

În timp ce aceste semne literale au servit scopului intenţionat, atrăgând atenţia generală asupra Timpului Sfârşitului, noi credem că împlinirile simbolice sunt tot aşa de izbitoare şi chiar mai interesante pentru cei ale căror capacităţi de percepţie mentală şi spirituală sunt trezite aşa încât să-i ajute să le aprecieze.

 

Soarele ca simbol reprezintă lumina Evangheliei, adevărul — şi astfel pe Cristos Isus. Luna ca simbol reprezintă lumina Legii Mozaice. După cum Luna reflectă lumina Soarelui, tot aşa Legea a fost o umbră sau o reflexie anticipată a ((591)) Evangheliei. Stelele ca simboluri reprezintă pe învăţătorii inspiraţi ai Bisericii — pe apostoli. Cerurile, după cum s-a arătat deja, reprezintă puterile eclesiastice ale creştinătăţii. O combinaţie a acestor simboluri se află în Apocalipsa (12:1) unde „femeia”, care simbolizează Biserica primară, este înfăţişată ca fiind învăluită în Soare, adică, strălucitoare în lumina deplină, clară a Evangheliei neacoperite. Luna sub picioarele ei reprezintă faptul că Legea care o susţine nu este totuşi sursa luminii ei. Cele douăsprezece stele din jurul capului ei, ca o cunună, îi reprezintă pe învăţătorii ei stabiliţi şi inspiraţi divin — cei doisprezece apostoli.

 

Cu această schiţă a sensului acestor simboluri în mintea noastră, să examinăm din nou acest aspect al marii profeţii a Domnului nostru despre semnele care trebuie să indice sfârşitul acestui veac.

 

Oriunde ne uităm putem recunoaşte faptul că în timp ce oamenii consacraţi ai lui Dumnezeu sunt în mod special hrăniţi şi luminaţi în prezent, totuşi cu biserica nominală nu este aşa. Soarele ei se întunecă; luna ei se preface în sânge; şi stelele ei cad. Centrul luminii Evangheliei a fost de la început crucea lui Cristos, răscumpărarea; şi oricât de îndrăzneţ a aşezat papalitatea jertfa concurenţială a Liturghiei, sfinţii lui Dumnezeu s-au ţinut strâns de acest centru binecuvântat al tuturor promisiunilor lui Dumnezeu şi al tuturor speranţelor poporului Său. Ei au stat lângă el, chiar dacă filosofia lui a fost aproape în întregime ascunsă vederii lor.

 

Este adevărat, tot timpul au fost unii care, neînţelegând răscumpărarea şi fiind incapabili s-o pună în armonie cu alte adevăruri, şi în special cu erorile lor, au respins-o. Aceştia însă au fost excepţii rare de la regulă. Dar de la 1878 — chiar punctul timpului de încercare indicat în Scripturi — paralela cu timpul respingerii lui Cristos la prima venire, când crucea lui Cristos a devenit pentru evrei o piatră de poticnire — poticnirea aici a făcut mare progres, până când astăzi numai o mică minoritate de slujitori declaraţi ai crucii recunosc valoarea ei şi o propovăduiesc. ((592)) Dimpotrivă, mare parte din învăţătură ţinteşte acum să nege şi să conteste că „am fost cumpăraţi cu preţ”, „sângele scump al lui Hristos”, şi înlocuieşte aceasta cu teoria Evoluţiei, pretinzând că valoarea lui Cristos pentru păcătos constă numai în cuvintele şi în exemplul Lui.

 

Astfel lumina soarelui Evangheliei devine tot mai întunecată; şi chiar dacă această negare a valorii sângelui preţios ca preţul nostru de răscumpărare nu s-a extins aşa de general de la amvon la strană, totuşi, doctrine false de mult considerate sacre, împreună cu reverenţa faţă de conducători şi faţă de învăţătură, au făcut calea atât de uşoară încât o mare majoritate a celor care se trezesc suficient să analizeze subiectul cad pradă uşoară acestei doctrine a Evoluţiei, care neagă doctrina scripturală a unei căderi iniţiale şi a unei răscumpărări din ea. Scripturile ne previn în diferite moduri atât în legătură cu această mare cădere, cât şi în legătură cu această întunecare a credinţei Bisericii în timpul de acum; aşa încât Fiul Omului când vine găseşte credinţa pe pământ foarte puţină (Luca 18:8). Un psalm care descrie această perioadă spune: „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine [sfinţii credincioşi, membrii corpului lui Cristos, membrii aleşi care se vor completa curând] nu se va apropia”. Ps. 91:7.

 

După cum lumina soarelui răscumpărării se întunecă, tot aşa trebuie neapărat să se întunece şi lumina lunii Legii Mozaice, care în sacrificiile ei a preumbrit răscumpărarea. Nu mai este un lucru neobişnuit ca învăţătorii publici să spună că sacrificiile sângeroase ale lui Israel, cerute de Lege, au fost barbare. Odată, când au văzut prin adevărata lumină a Cuvântului lui Dumnezeu, ei au apreciat declaraţia apostolului că sacrificiile lui Israel au fost preumbriri ale „jertfelor mai bune” pentru păcat; dar acum, refuzând antitipul, răscumpărarea, şi negând păcatul originar şi prin urmare orice nevoie de sacrificii pentru el — sacrificiile tipice sunt de asemenea respinse şi considerate barbare. Astfel ((593)) întunecarea luminii soarelui Evangheliei duce la întunecarea luminii lunii. „Luna se va preface în sânge”. Şi Ioel (2:10) adaugă: „stelele îşi pierd strălucirea”, ceea ce înseamnă că atunci când lumina Evangheliei se va întuneca, iar Legea va ajunge să fie privită numai ca o ceremonie sângeroasă, fără sens şi barbară, atunci învăţăturile celor douăsprezece stele ale Bisericii stabilite de Dumnezeu (apostolii) de asemenea vor dispărea din vedere — vor înceta să mai fie recunoscute drept îndrumători sau lumini.

 

După cum am văzut, Dumnezeu a recunoscut sau a stabilit pentru Biserică douăsprezece stele apostolice. De la acestea, de la lună şi de la soare urma să iasă toată iluminarea Bisericii. Şi de la acestea a ieşit adevărata lumină care a binecuvântat Biserica adevărată. Dar papalitatea, asumându-şi stăpânirea eclesiastică a pământului, a pus sau a „rânduit” diferite stele, lumini, „autorităţi”, „teologi”, pe firmamentul ei; iar diferitele denominaţii protestante au făcut la fel, până când mulţimea lor nu se poate număra. Dar Dumnezeu, în timp ce a prevăzut ajutoare, evanghelişti şi învăţători pentru Biserica Sa adevărată, nu i-a rânduit cu autoritate de lumini sau stele. Dimpotrivă, toţi urmaşii Săi credincioşi sunt instruiţi să accepte ca lumină numai acele raze de adevăr care sunt văzute că vin de la soare, de la lună şi de la cele douăsprezece stele rânduite pentru acest scop.

 

Toţi ceilalţi din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie lumini aprinse şi strălucitoare şi să nu-şi pună lumina sub baniţă, ci aşa să strălucească încât să slăvească pe Tatăl lor din ceruri. Cuvântul stea (greceşte aster) nu este folosit în privinţa vreunuia dintre credincioşi (în afara apostolilor) când se referă la ei în viaţa de acum; ci este folosit cu referire la cei care se depărtează de adevăr şi devin „încrezuţi”, învăţători mincinoşi, „umflaţi de mândrie deşartă”, care aspiră să fie consideraţi autorităţi în acelaşi sens ca apostolii ((594)) şi care sunt denumiţi „stele rătăcitoare” şi „apostoli mincinoşi”. 2 Cor. 11:13; Apoc. 2:2; Iuda 13.

 

Dimpotrivă, Scripturile evidenţiază peste tot făgăduinţa că luminătorii credincioşi, smeriţi din timpul actual, vor fi în curând împreună cu Cristos sămânţa glorioasă şi onorată a lui Avraam — „ca stelele cerului”. Dar aceştia nu vor străluci în „cerurile” actuale care vor trece curând cu mare zguduire — nu, ci în „cerurile noi” — noua împărăţie eclesiastică a Veacului Milenar. Despre această clasă şi despre acest timp al învierii profetul Daniel (12:3) spune: „Cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor îndruma pe cei mulţi spre dreptate vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci”. Apostolul Pavel vorbeşte de asemenea despre gloria viitoare a Bisericii la prima înviere, spunând că gloria acestora se va deosebi după cum „o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea”.

 

Ei bine, dacă Dumnezeu a rânduit numai douăsprezece stele ca lumini pentru Biserica Sa, după cum este reprezentat în Apocalipsa (12:1), nu este oare o mare greşeală ca papii şi episcopii să se considere succesorii apostolilor — de asemenea stele? Şi nu este oare un fapt că unii dintre aşazişii „critici radicali” se consideră şi sunt consideraţi de alţii ca fiind egali sau chiar superiori apostolilor, ca luminători, stele? Şi nu arată ei şi alţii acest lucru prin propovăduirea propriilor idei, prin răspândirea propriilor lumini asupra diferitelor subiecte, fără a considera necesar să consulte sau să dea ca dovadă cuvintele apostolilor inspiraţi? Şi dacă mai citează sau se mai referă cumva la lumina adevăratelor stele, învăţăturile celor doisprezece apostoli, nu este aceasta numai ca să-şi confirme vederile sau lumina lor, mai degrabă decât să arate că învăţătura este lumină de la stelele apostolice? Şi într-adevăr lumina acestor stele false, „stele rătăcitoare”, este de obicei atât de opusă celei ((595)) a celor doisprezece apostoli inspiraţi, încât cu greu pot găsi în scrierile acestora un text care să le convină.

 

În profeţia Domnului nostru aceste lumini adevărate ale stelelor sunt socotite ca parte din Lumina Soarelui Evangheliei, care s-a întunecat, şi-a pierdut strălucirea; în timp ce stelele false, înţelepţii în felul lumii, luminile rânduite de oamenii din cerurile actuale, sunt reprezentate ca făcând un mare spectacol în coborârea lor la stările pământeşti — abandonându-şi proeminenţa care odată a fost întrucâtva spirituală, şi în coborârea învăţăturilor lor la nivelul moraliştilor şi filosofilor pământeşti — la nivelul politicii de cetăţenie creştină.

 

Clătinarea cerurilor eclesiastice simbolice menţionată în aceeaşi relaţie contextuală, are într-o măsură de-a face cu aceste lumini ale creştinătăţii care coboară pe un plan de învăţare publică mai scăzut. Această clătinare ar însemna tocmai ceea ce vedem în toate părţile — o clătinare a crezurilor şi dogmelor creştinătăţii, care, din cauza amestecului cu erori, produc confuzie ori de câte ori se face referire la ele — ca, de exemplu, doctrina copilaşilor aleşi şi nealeşi; doctrina chinului veşnic pentru toţi cei care nu sunt sfinţi, biruitori etc.

 

Ca o consecinţă, mulţi dintre cei înţelepţi în felul lumii care strălucesc în faţa publicului fac deja toate eforturile să distragă atenţia de la toate aceste subiecte. Ce alte subiecte pot găsi ei decât fie adevărata, fie falsa doctrină despre alegere, şi fie adevărata, fie falsa idee despre prevederile lui Dumnezeu pentru viaţa viitoare a omenirii? Necunoscând adevăratul plan divin al veacurilor şi nedorind să trezească controversă în privinţa iadului şi a osândirii pruncilor, ce pot predica aceşti predicatori-stele, ca să atragă atenţia lumii asupra lor?

 

Ei pot abandona în întregime temele spirituale şi să coboare la nivelul omului natural, la probleme de reformă ((596)) morală şi politică. Pot vizita cartierele sărace şi să predice Evanghelia împotriva sărăciei. Se pot alătura cruciadelor pentru cetăţenie creştină etc. Iar aceste lucruri vor angaja tot mai mult pe aceste stele ale amvonului; în timp ce alţii vor crea senzaţie întrecând pe cei mai iluştri necredincioşi în declaraţii despre ceea ce ei nu cred; ridiculizând relatarea Bibliei despre căderea adamică în păcat şi despre ideea de a fi mântuit din ceva ce este un mit, potrivit teoriei evoluţiei.

 

Cine nu poate vedea aceste semne împlinindu-se astăzi peste tot! Dar soarele, luna şi cele douăsprezece stele sunt numai parţial întunecate până acum; cu toate acestea, multe din stelele false au căzut de la orice pretenţie a strălucirii Evangheliei la nivelul înţelegerii maselor în faţa cărora ele strălucesc.

 

În acelaşi timp, Luca (21:25, 26) adaugă şi alte semne ale acestui timp: „Şi pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor [elementele agitate şi nelegiuite]. Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pământ [în societate], căci puterile cerurilor vor fi zguduite”.

 

Marea şi valurile urlânde simbolizează masele agitate ale omenirii, strunite dar nu restrânse complet, prin legile şi reglementările societăţii. În ultimii douăzeci de ani fiecare a auzit ceva din acest „urlet”, cu ocazionale izbucniri furtunoase izbind ca valurile seismice uriaşe pământul [ordinea socială] şi căutând să-l înghită. Reţinute un timp, aceste valuri cresc în greutate şi forţă; şi, după cum este arătat profetic, este numai o chestiune de câţiva ani până când toţi munţii [împărăţiile] se vor „zgudui în inima mărilor”, în anarhie (Ps. 46:1, 2). Toate ziarele, care nu sunt sub controlul bogăţiei, dau glas urletului clasei „mării” agitate; iar celelalte, deşi fără să vrea, trebuie să transmită ecoul urletelor, ca o chestiune de ştiri. Aceasta este, într-o perioadă de pace relativă, ((597)) ceea ce cauzează „strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă”.

 

Şi fiindcă oamenii încep să înţeleagă că urletul mării şi neliniştea se datorează în mare măsură declinului superstiţiei şi al influenţei eclesiastice, şi pe măsură ce văd tot mai mult puterile cerurilor (crezurile şi sistemele sectare) clătinându-se, inimile lor sunt cuprinse de frică — de frica lucrurilor care vin pe pământ (societate); dar sforţările încordate care se fac acum pentru restabilirea şi unificarea puterii şi influenţei sectare vor avea succes în mare măsură numai pentru un timp scurt; pentru că în mod sigur acestea se vor dezintegra complet.

 

„Atunci [în acelaşi timp] se va arăta în cer semnul [mărturia, dovada] Fiului Omului”, adică dovada sau mărturia celei de-a doua veniri a Fiului Omului.

 

Să nu pierdem din vedere faptul că toată această profeţie este dată ca răspuns la anumite întrebări, una dintre ele fiind: „Care va fi semnul prezenţei Tale” la a doua venire? Având în minte faptul că puţini L-au recunoscut pe Mesia la prima Sa venire, şi că chiar aceia au avut îndoieli şi temeri asupra acestui subiect o perioadă considerabilă de timp, ei au dorit să ştie cum vor fi siguri că Îl vor recunoaşte. La prima venire Domnul S-a arătat şi a fost atestat prin semne — prin cuvintele şi lucrările Sale minunate şi de către Ioan Botezătorul. Ce semn trebuiau ei să aştepte ca indiciu al celei de-a doua prezenţe ale Sale, a fost întrebarea lor punctuală.

 

Răspunsul Domnului nostru i-a asigurat că poporul Său nu va fi lăsat fără un semn potrivit şi suficient; dar despre caracterul acestui semn n-a zis nimic. „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului.” Acesta va fi suficient pentru cei credincioşi, veghetori ai lui Dumnezeu, dar nu este intenţionat pentru alţii. Această clasă a văzut şi a înţeles semnele sau dovezile primei Sale veniri, în timp ce masele ((598)) Israelului nominal n-au putut discerne semnele timpurilor lor; şi Dumnezeu n-a vrut ca alţii să le discearnă; ca atare multe din cuvintele minunate ale vieţii au fost spuse în pilde şi în limbaj tainic, pentru ca văzând să nu poată vedea şi auzind să nu poată înţelege, fiind nevrednici de lumina care atunci era cuvenită numai pentru cei credincioşi. Tot aşa va fi şi în privinţa semnului sau dovezii prezenţei a doua a Domnului. Nu va fi vădit pentru toată omenirea: poate fi recunoscut numai de israeliţii adevăraţi, şi ei trebuie să fie oneşti — fără prefăcătorie.

 

Cuvântul semn (Matei 24:30) în greacă este seemion şi are semnificaţia de dovadă sau mărturie, aşa cum este ilustrat în următoarele cazuri:

 

„Isus a mai făcut … multe alte semne.” Ioan 20:30.

 

„Domnul … dând să se facă semne şi minuni prin mâinile lor [Pavel şi Barnaba].” Fapt. 14:3.

 

„Limbile sunt un semn … pentru cei necredincioşi.” 1 Cor. 14:22.

 

„Într-adevăr, dovezile unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne” etc. 2 Cor. 12:12.

 

Prin urmare, „Se va arăta …semnul Fiului Omului” nu înseamnă că ucenicii Domnului care vor fi atunci în viaţă Îl vor vedea, ci ei vor avea un indiciu sau o mărturie a prezenţei Sale la vremea aceea. Semnele prezenţei a doua a Domnului nostru vor fi găsite în armonie cu mărturia profeţilor* şi vor fi confirmate de ea, aşa cum a fost cazul şi la prima venire. Luca 24:44-46.

 

*Vol. II. cap. 5, 6, 7.

 

„În cer”: Semnul sau dovada parousiei Sale va fi dată în cer. Nu în cerul prezenţei Tatălui şi în faţa sfinţilor îngeri, ci în cerul simbolic, cerul eclesiastic, acelaşi cer despre care versetul precedent ne spune că va fi atât de tare clătinat încât stele vor cădea din el. În acest cer — clasa spirituală ((599)) declarată — va fi vizibilă mai întâi mărturia prezenţei Domnului nostru. Unii vor „vedea” împlinirea declaraţiilor profetice în privinţa acestei zile a prezenţei a doua, în desfăşurarea minunată a planului divin al veacurilor, şi o vor recunoaşte ca unul din semnele prezenţei Sale (Luca 12:37). Judecata Babilonului, a creştinătăţii, socială şi eclesiastică, este încă un semn că Judecătorul a venit şi Se socoteşte mai întâi cu cei cărora, în calitate de administratori, le-a încredinţat averile Sale (Mat. 25:19; Luca 19:15). „Judecata începe de la casa lui Dumnezeu”; şi aceasta înseamnă confuzie şi consternare printre doctorii şi preoţii de seamă de acum, când încearcă să-şi reconcilieze doctrinele, practicile şi credinţa, cum a însemnat pentru fariseii, preoţii de seamă şi doctorii în Lege la prima prezenţă a Domnului nostru — chiar dacă prezenţa a fost negată atunci, ca şi acum.

 

Dar la prima prezenţă, umilii israeliţi adevăraţi, pe care Dumnezeu i-a socotit vrednici, n-au fost încurcaţi, ci luminaţi, aşa încât Domnul nostru le-a putut spune: „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi şi nu le-au auzit” (Mat. 13:16, 17). La fel acum în a doua prezenţă a Fiului Omului, clarificarea Cuvântului divin, discernerea planului divin care arată şi timpurile şi perioadele divine, şi confuzia peste „Babilon”, sunt dovezi satisfăcătoare ale prezenţei Împăratului.

 

„Atunci toate popoarele pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului.” Mat. 24:30.

 

Popoarele pământului nu vor vedea semnul sau dovada prezenţei Domnului dată numai în „ceruri”, în acelea cel puţin nominal spirituale — în biserici — şi apreciată numai de către cei fără prefăcătorie dintre ei. Ele nici ((600)) nu-L vor vedea pe Domnul Însuşi prin vederea naturală, căci El nu mai este din carne şi să poată fi văzut de către cei din carne*. Trebuie să ne amintim cuvintele Domnului nostru: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Cuvintele apostolului către Biserică de asemenea trebuie reţinute — că toţi trebuie să fim „schimbaţi” şi făcuţi fiinţe spirituale ca Domnul nostru, înainte de a-L putea „vedea aşa cum este” (1 Cor. 15:51-53; 1 Ioan 3:2). Popoarele pământului, dimpotrivă, vor vedea norii strâmtorării şi confuziei care vor însoţi clătinarea „cerului” şi îşi vor da seama că este o furtună care va clătina şi „pământul” (vezi Evr. 12:26, 27) şi în acel timp va fi şi o mare bocire a tuturor, legată de acel mare timp de strâmtorare, iar în cele din urmă toată omenirea, la terminarea furtunii, va discerne, va recunoaşte pe noul Împărat cu ochii înţelegerii şi oamenii vor plânge pentru păcatele lor, şi că în orbirea lor L-au respins — mai întâi evreii. Vezi Zah. 12:10-12.

 

*Vol. II, cap. 5

 

„El va trimite pe îngerii Săi cu un răsunet puternic de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” Mat. 24:31.

 

Această lucrare va fi în progres în acest interval — în „seceriş”. Îngerii (mesagerii noului Împărat al pământului), vor face o lucrare de separare, nu între biserică şi lume, ci o lucrare de separare în biserica nominală — printre cei mărturisiţi cu numele, „cerul” actual. Această lucrare este reprezentată prin diferite descrieri simbolice — adunarea în grânar a grâului dintre neghină (Mat. 13:30); adunarea peştilor buni în vase şi aruncarea în mare a peştilor nepotriviţi prinşi în năvodul Evangheliei (Mat. 13:47-49); adunarea mărgăritarelor (Mal. 3:17); chemarea „poporului Meu” afară din Babilon ((601)) (Apoc.18:4); strigătul de la miezul nopţii către fecioare, care desparte pe cele înţelepte de cele neînţelepte (Mat. 25:6); iar în această profeţie este adunarea „celor aleşi” dintre toţi nealeşii din creştinătate, din cele patru vânturi — din toate punctele cardinale.

 

Noi nu trebuie să aşteptăm să apară îngeri spirituali cu aripi şi să zboare prin aer sunând dintr-o trâmbiţă mare, şi răpind de ici şi de colo pe unii dintre sfinţi — aşa cum nu trebuie să aşteptăm nici să devenim peşti literali şi să fim puşi în coşuri literale, sau boabe literale de grâu care să fie puse în grânar. Îngerii sau mesagerii folosiţi de Domnul nostru în această adunare a secerişului vor fi, credem noi, mesageri aşa cum a folosit în serviciul Său în tot veacul acesta — servitori pământeşti, concepuţi de Spiritul Său sfânt — „creaţii noi în Hristos Isus”.

 

Înţelegem că „trâmbiţa” răsunătoare este „trâmbiţa jubileului” antitipică, „a şaptea trâmbiţă”, tot atât de simbolică precum sunt şi cele şase precedente (Apoc. 11:15-18), care n-au scos, nici una dintre ele, nici un sunet literal. Aceasta sună simbolic începând din octombrie 1874 şi va continua până la sfârşitul Mileniului. Cu începutul acestei trâmbiţe a început „secerişul” şi adunarea şi separarea, care trebuie să continue până când „cei aleşi”, „grâul”, vor fi adunaţi toţi din cerurile actuale (sistemele eclesiastice) — la Domnul. „Îngerii” (mesagerii) sunt cei ce duc mesajul Cuvântului Domnului care produce separarea şi adună pe aleşii Săi la El.

 

Privilegiul poporului credincios al lui Dumnezeu care în prezent este transferat din întuneric în lumina minunată — al celor cărora li se permite să vadă şi să audă lucrurile pe care alţii nu le văd şi nu le aud, este să fie lucrători împreună cu Domnul lor ca îngeri ai Săi — mesagerii sau servitorii Săi — în acest aspect şi în toate celelalte aspecte ale lucrării, de-a lungul veacului. Prin harul Său, aceştia ((602)) au arat, au semănat, au grăpat şi au udat, iar acum aceeaşi clasă poate să şi secere cu Secerătorul Principal.

 

Cât de aproape este Împărăţia lui Dumnezeu

 

„De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi îi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara* este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că El [Împărăţia lui Dumnezeu — Luca 17:21] este aproape, la uşi. Adevărat vă spun, nu va trece generaţia aceasta până nu se vor întâmpla toate acestea. Cerul şi pământul [ordinea eclesiastică şi socială de astăzi] vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece nicidecum.” Mat. 24:32-35.

 

*Evreii împărţeau anul lor în două sezoane: vara şi iarna.

 

Necredincioşii s-au agăţat de acest pasaj pretinzând că în mod evident n-a fost împlinit, şi ca atare dovedeşte că Domnul nostru a fost un profet mincinos. Ei aplică profeţia în întregime la necazurile legate de căderea statului naţional Israel, în anul 70 d. Cr., şi remarcă dispreţuitor că generaţia aceea şi multe altele au trecut fără a vedea împlinirea „tuturor acestor lucruri”. Răspunsul nostru la aceasta este, desigur, că profeţia Domnului nostru nu este înţeleasă — că ea s-a referit numai în parte la strâmtorarea asupra Israelului, care a culminat în anul 70 d. Cr.

 

Dar pentru a răspunde la obiecţie, anumiţi scriitori creştini au ajuns să susţină că cuvintele „generaţia aceasta” înseamnă de fapt acest neam, evreii, nu va trece până când toate aceste preziceri se vor împlini.

 

Dar noi trebuie să contestăm această interpretare din câteva motive:

 

(1) Deşi se poate spune că cuvintele „generaţie” şi „neam” vin dintr-o rădăcină sau punct de plecare comun, totuşi ele nu sunt identice; şi în utilizare scripturală cele două cuvinte sunt cu totul distincte.

 

((603))

 

Să observăm că în Noul Testament, când cuvântul generaţie este folosit cu sensul de neam sau urmaşi, este întotdeauna din cuvântul grecesc gennema (ca în Matei 3:7; 12:34; 23:33; Luca 3:7) sau din genos (ca în 1 Petru 2:9). Dar în cele trei relatări ale acestei profeţii, Domnului nostru I se atribuie folosirea unui cuvânt grecesc cu totul diferit (genea), care nu înseamnă neam, ci are aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul nostru generaţie. Alte utilizări ale acestui cuvânt grecesc (genea) dovedesc faptul că nu este folosit cu semnificaţia de neam, ci cu referire la oameni care trăiesc în acelaşi timp, contemporani. Cităm ca dovadă: Mat. 1:17; 11:16; 12:41; 23:36; Luca 11:50, 51; 16:8; Fapt. 13:36; Col. 1:26; Evr. 3:10.

 

(2) Domnul nostru nu S-a putut referi la neamul evreiesc şi ar fi fost nepotrivit să folosească un cuvânt grecesc cu semnificaţia de neam, deoarece neamul evreiesc n-a fost subiectul întrebării apostolilor şi nici al profeţiei Domnului ca răspuns la ea. Israelul de abia că este menţionat în profeţie, şi dacă ar fi spus: Acest neam nu va trece până nu se vor împlini toate, ar fi lăsat problema deschisă pentru întrebarea la care sau la ce neam Se referea, deoarece nu este indicat nici un neam anume. De aceea, dacă cuvântul ar însemna neam, ar fi tot atât de potrivit să se spună că se referă la neamul omenesc, cum ar fi şi să se spună că se referă la neamul evreiesc.

 

Dar înţelegând că genea aici, ca şi în alte locuri, înseamnă generaţie, şi recunoscând că cuvintele Domnului nostru au fost o profeţie care cuprinde tot Veacul Evanghelic, nu avem nici o dificultate să înţelegem că declaraţia înseamnă: „Această generaţie [care va fi martora semnelor de care sau interesat apostolii şi care tocmai au fost enumerate de către Domnul nostru — şi anume: întunecarea soarelui, a lunii şi căderea stelelor] — această generaţie nu va trece până nu se vor împlini toate acestea”. Cu alte cuvinte, semnele menţionate se vor întâmpla în perioada unei generaţii la încheierea veacului.

 

((604))

 

Înmugurirea smochinului poate să fi fost o remarcă întâmplătoare, dar noi înclinăm să credem că n-a fost. Împrejurarea specială relatată, în care Domnul nostru a blestemat un smochin care nu avea roade şi care s-a uscat imediat (Mat. 21:19, 20), ne face să credem că se poate înţelege că smochinul din această profeţie semnifică naţiunea iudee. Dacă este aşa, acest semn se împlineşte vizibil; pentru că, nu numai că mii de israeliţi se întorc în Palestina, ci, aşa cum ştim cu toţii, mişcarea sionistă a luat acum aşa proporţii încât să justifice convenţiile reprezentanţilor din toate părţile lumii de a se întâlni an de an pentru a pune într-o formă practică propunerea de reorganizare a unui stat evreu în Palestina. Aceşti muguri vor prospera, dar nu vor face roade perfecte înainte de octombrie 1914 — sfârşitul deplin al „timpurilor neamurilor”.

 

O „generaţie” poate fi socotită ca echivalentul unui secol (practic limita prezentă) sau o sută douăzeci de ani, viaţa lui Moise şi limita scripturală (Gen. 6:3). Socotind o sută de ani din 1780, data primului semn, limita ar ajunge la 1880; şi, după înţelegerea noastră, fiecare punct prezis a început să se împlinească la acea dată; timpul „secerişului” sau strângerii începând din octombrie 1874; organizarea Împărăţiei şi luarea de către Domnul nostru a marii Sale puteri ca Împărat, în aprilie 1878; şi timpul de strâmtorare sau „ziua mâniei” care a început în octombrie 1874 şi se va sfârşi în jurul lui 1915; şi înmugurirea smochinului. Cei care doresc pot spune fără a fi nepotrivit că secolul sau generaţia s-ar putea socoti tot aşa de potrivit de la ultimul semn, căderea stelelor, ca şi de la primul, întunecarea soarelui şi a lunii: şi un secol care ar începe la 1833 ar fi încă departe de a fi sfârşit. Mulţi sunt în viaţă care au fost martorii semnului căderii stelelor. Cei care umblă cu noi în lumina adevărului prezent nu aşteaptă să vină lucrurile care sunt deja aici, ((605)) ci aşteaptă terminarea evenimentelor care sunt deja în desfăşurare. Or, deoarece Învăţătorul a spus, „Când veţi vedea toate aceste lucruri”, şi deoarece „semnul Fiului Omului în cer”, înmugurirea smochinului şi adunarea „aleşilor” sunt socotite printre semne, n-ar fi nepotrivit să socotim „generaţia” de la 1878 până la 1914 — 36 de ani şi jumătate — cam media vieţii umane astăzi.

 

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni, nici chiar îngerii din ceruri, ci numai Tatăl” (Mat. 24:36, manuscrisul sinaitic. Compară cu Marcu 13:32, 33). „Luaţi seama: vegheaţi şi rugaţi-vă căci nu ştiţi când va fi timpul acela.”

 

Pentru mulţi, aceste cuvinte par să implice mult mai mult decât exprimă ele: ei se gândesc la ele ca şi cum ar pune un lacăt şi ar face inutile toate profeţiile Bibliei — ca şi cum Domnul nostru ar fi spus: „Nimeni nu va şti niciodată”, în timp ce El a spus doar, „Nimeni nu ştie [acum]”, referinduSe numai la persoanele care-L ascultau — cărora nu era potrivit să le fie revelate timpurile şi perioadele exacte. Cine se poate îndoi că „îngerii din cer” şi „Fiul” ştiu acum, pe deplin şi clar, lucrurile care au înaintat atât de aproape de împlinire? Şi dacă ei nu sunt acum împiedicaţi de a cunoaşte, după declaraţia din acest verset, nici sfinţii Domnului acum nu sunt împiedicaţi sau restrânşi de acest verset să caute o înţelegere a întregului adevăr „scris mai înainte pentru învăţătura noastră”. Într-adevăr, deoarece în mare măsură n-a fost voinţa Tatălui ca poporul Lui atunci, nici până la vremea când au fost rupte* „peceţile”, să cunoască data, de aceea Domnul nostru a descris mersul evenimentelor şi i-a asigurat că dacă vor veghea şi se vor ruga şi vor continua astfel să fie credincioşi, la timpul potrivit ei nu vor fi lăsaţi în întuneric, ci vor vedea şi vor şti.

 

*Vol. II, cap. 2 şi 3

 

((606))

 

Dumnezeu, prin profetul Daniel, a arătat că în acest timp „cei înţelepţi vor înţelege” viziunea şi profeţia, şi „nici unul din cei răi nu va înţelege” (Dan. 12:9, 10). Apostolul Pavel adaugă la aceasta: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ”, deşi în acest fel va veni peste toată lumea. „Vegheaţi deci tot timpul [pentru ca la timpul cuvenit să puteţi şti] şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla.”

 

Ca în zilele lui Noe, „n-au ştiut nimic”

 

„Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la prezenţa [greceşte parousia] Fiului Omului. Căci, aşa cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic … tot aşa va fi şi la prezenţa Fiului Omului.” Mat. 24:37-39.

 

Punctul real al acestei ilustraţii este trecut cu vederea de către mulţi care, fără nici o autoritate din cuvintele Învăţătorului, presupun că aici este evidenţiată asemănarea între răutatea din zilele lui Noe şi răutatea din zilele prezenţei lui Cristos. Dar în timp ce o astfel de comparaţie ar putea fi admisă şi potrivită, faptul este că o astfel de comparaţie n-a fost făcută, ci evitată. Comparaţia făcută este în privinţa neştiinţei.

 

Numai Noe şi familia lui au ştiut, poporul n-a ştiut, ci a continuat ca de obicei — căsătorindu-se, sădind, construind, mâncând şi bând. Tot aşa, în timpul prezenţei lui Cristos la sfârşitul acestui veac şi în timp ce marele timp de strâmtorare este iminent, singurii care vor şti despre prezenţa Lui sau vor avea o înţelegere clară despre ceea ce vine, sau de ce, sau despre rezultat, vor fi poporul Domnului. Ceilalţi „nu vor şti”.

 

În Luca (17:26-29) se dă aceeaşi învăţătură; şi atât cei din jurul lui Noe cât şi cei din jurul lui Lot sunt indicaţi a fi fost ((607)) în neştiinţă de strâmtorările iminente din zilele lui Noe şi din zilele lui Lot, aşa cum oamenii de acum vor fi în neştiinţă de strâmtorarea care vine în zilele Fiului Omului — după ce El a venit şi este prezent. Noi vedem acest lucru împlinit astăzi în jurul nostru. Lumea este fricoasă şi nedumerită, dar ea nu-şi dă seama de prezenţa Fiului Omului şi de socotelile „secerişului” care se desfăşoară acum. Chiar dacă pot presupune cu aproximaţie strâmtorarea care vine, ei nu pot bănui binecuvântarea care o urmează.

 

„La fel va fi şi în ziua când Se va arăta [Se va face cunoscut — întâi «fecioarelor» veghetoare, mai târziu în strâmtorare tuturor oamenilor] Fiul Omului [deja prezent]. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, iar bunurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; şi cine va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot. Cine va căuta să-şi scape viaţa [prin compromisuri ale conştiinţei şi rămânere în Babilon], o va pierde; şi cine o va pierde [va sacrifica interesele vieţii actuale], o va păstra” — veşnic. Luca 17:30-33.

 

Astfel aplică Evanghelia lui Luca aceste cuvinte (deja analizate mai sus) la încheierea Veacului Evanghelic — la „ziua când Se va arăta Fiul Omului”.

 

„Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot”, este prevenirea clară a Domnului nostru. Ce puţin potrivit ar fi acest îndemn dacă s-ar aplica la cei care au fugit din Iudeea în anul 70 d. Cr.; dar ce plin de forţă este ca o prevenire pentru poporul lui Dumnezeu de acum, la încheierea Veacului Evanghelic. Când aflăm că Babilonul este condamnat şi auzim mesajul Domnului, „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!”, este într-adevăr ca vocea mesagerilor care i-au zorit pe Lot şi pe familia lui să iasă afară din Sodoma, zicând: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri!” Gen. 19:17.

 

((608))

 

Ilustraţia este întărită când ne amintim că creştinătatea este „cetatea cea mare [Babilonul], care în înţeles duhovnicesc se numeşte Sodoma”. Apoc. 11:8.

 

Soţia lui Lot, după ce a început să fugă aşa cum a fost îndrumată, „s-a uitat înapoi”, regretând lucrurile lăsate în urmă: şi la fel este cu unii care fug acum din Babilon la muntele (Împărăţia) Domnului; ei sunt mai în armonie cu lucrurile din urmă decât cu lucrurile din faţa lor. Numai aceia care îşi fixează afecţiunea pe lucrurile de sus şi nu pe cele de jos vor alerga alergarea până la sfârşit. Perseverenţa sfinţilor izvorăşte dintr-o deplină consacrare a inimii; ceilalţi nu vor reuşi să alerge aşa încât să obţină marele premiu.

 

Unul va fi luat şi altul va fi lăsat

 

„Vă spun că în noaptea aceea doi inşi vor fi în acelaşi pat: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Luca 17:34; omis de Matei.

 

Domnul ne informează prin profet că deşi dimineaţa milenară se apropie, odată cu ea se apropie şi o noapte (Isa. 21:12). Aceasta va fi o noapte de strâmtorare, iar în prima parte a ei sfinţii vor fi scoşi din Babilon. „Patul” de aici, în armonie cu folosirea acestui cuvânt de către Isaia (28:20), poate fi interpretat că simbolizează crezurile omeneşti care sunt destul de lungi pentru „pruncii” în Cristos, dar prea scurte pentru ca un „bărbat” dezvoltat să se întindă în el. Acest lucru este adevărat în legătură cu diferitele „învăţături ale oamenilor”, care înlocuiesc, dar care sunt foarte diferite de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, ale căror lungimi şi lăţimi depăşesc cunoştinţa omenească. De exemplu, doctrina Alegerii, aşa cum este învăţată de prietenii noştri calvinişti, este un „pat” cu totul suficient pentru odihna multora care sunt numai „prunci” în Cristos, ale căror simţuri n-au fost niciodată bine deprinse; dar cum în lumina cunoştinţei zilei prezente pruncii se trezesc şi cresc în har şi cunoştinţă, ei vor găsi cu siguranţă vechiul pat al crezului lor prea scurt pentru confort; şi cum ((609)) fiecare încearcă să se învelească în promisiunile lui Dumnezeu îngustate printr-o teologie eronată, acesta nu se poate acoperi în mod satisfăcător; îndoielile se strecoară şi-l înfioară de teamă că la urma urmei nu este sigur că el şi toţi prietenii lui sunt printre „aleşi”, şi curând astfel de creştini dezvoltaţi găsesc o uşurare să iasă dintro astfel de situaţie neplăcută; şi acestora Dumnezeu le trimite în general lumina adevărului prezent ca să-i conducă la un „loc larg” de odihnă adevărată, prevăzut cu învelitori din abundenţă pentru toţi cei care caută să cunoască şi să facă voia Tatălui. Alţii însă, marea majoritate, rămân cu totul satisfăcuţi şi se simt confortabil în diferitele lor pătuţuri, pentru că ei sunt „prunci” şi nu „bărbaţi” în cunoştinţa şi experienţa creştină. „Unul va fi luat, şi altul lăsat.”

 

„Atunci, doi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Mat. 24:40.

 

„Ţarina este lumea”, a explicat Domnul nostru; şi în acest discurs reprezintă o stare din afara „casei” nominale — din afara Babilonului. Astfel suntem învăţaţi că nu toţi „care vor ieşi” vor fi „adunaţi”, ci că „mărgăritarele” vor fi căutate oriunde s-ar găsi ele — „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”, şi în această strângere a secerişului El Îşi adună mărgăritarele — strângând pe „aleşii” Săi, pentru a fi comoştenitori în Împărăţia Sa.

 

„Două femei vor măcina la moară: una va fi luată şi alta va fi lăsată.” Mat. 24:41; Luca 17:35.

 

O moară este un loc unde se pregăteşte hrana: slujitorii bisericeşti şi şcolile teologice macină hrana spirituală pentru „Babilon” şi produc un măciniş foarte sărac — nu un „nutreţ sărat”. Este în creştere plângerea că hrana furnizată este în mare măsură coji şi pleavă, care nu vor susţine viaţa şi puterea spirituală: şi fiecare măcinător este obligat să prepare ceea ce i se dă lui de către propria sa denominaţie, şi nu poate să-şi păstreze poziţia şi totuşi să dea „hrană la timpul potrivit”, „nutreţ sărat” pentru casa credinţei. În consecinţă, „adevărul pe care-l avem” îi adună pe unii dintre măcinători şi-i lasă pe ((610)) alţii — unul este luat, iar altul lăsat. Cei care sunt loiali lui Dumnezeu şi turmei Sale vor fi luaţi; toţi ceilalţi vor fi lăsaţi. În timp ce lumea şi bisericile nominale declară că acesta este un timp de unire şi de „alianţă”, Dumnezeu declară că acesta este un timp de separare. Isa. 8:12.

 

Unde sunt adunaţi — atracţia

 

„Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: «Unde, Doamne?» [Unde vor fi luaţi aceştia?] Iar El le-a spus: «Unde va fi trupul [stârvul, hrana], acolo se vor strânge şi vulturii».” Mat. 24:28; Luca 17:37.

 

Lecţia este că în ziua aceea, când Domnul va aduna pe „aleşii” Săi din cele patru vânturi ale cerului — din toate părţile Bisericii — El îi va atrage aşa cum vulturii sunt atraşi de hrană, pentru care ei au ascuţime a văzului şi a apetitului; că la timpul cuvenit Domnul va da hrana potrivită, şi poporul Său adevărat o va recunoaşte şi se va aduna la ea; cei pregătiţi şi vrednici vor fi luaţi, iar ceilalţi lăsaţi.

 

Hrana „adevărului pe care-l avem” dată acum de Domnul nostru şi adunarea sfinţilor Săi prin ea şi la ea, corespund exact cu descrierea acestei profeţii. Chemarea actuală nu este să iasă dintr-o „moară” pentru a intra în altă „moară”; nici să iasă dintr-un „pat” pentru a intra în altul cam de aceeaşi mărime. Nu este adunarea de către un om sau de către mai mulţi oameni la el sau la ei, într-o nouă denominaţie; ci o strângere împreună la Cristos Însuşi, adevăratul şi singurul Stăpân şi Învăţător. Unde şi când a existat vreodată înainte o astfel de recunoaştere publică a tuturor celor care se încred în sângele preţios al lui Cristos şi care sunt consacraţi Lui, ca o singură casă a credinţei — toţi fraţi — şi un singur Legiuitor, Cristos, indiferent de crezurile şi dogmele umane asupra altor subiecte? Niciodată şi nicăieri, din zilele apostolilor, în măsura în care putem noi judeca.

 

Mai mult, este vrednic de remarcat faptul că în legătură cu alte mişcări a existat mare abilitate umană, oratorie etc., dar nu cu actuala strângere la Domnul. Aici toată atracţia este adevărul, hrana spirituală pe care o dă Domnul; înfloriturile ((611)) şi oratoria umană îşi găsesc puţin loc de exercitare aici; ele lipsesc dar nu este o pierdere. Cei adunaţi şi cei care adună se strâng împreună pentru că „flămânzesc şi însetează după dreptate”: şi ei găsesc partea satisfăcătoare pe care Însuşi Domnul a dat-o; şi fiecare mănâncă din ea pentru sine.

 

Vegheaţi dacă vreţi să ştiţi

 

„Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru. Să ştiţi [să înţelegeţi motivul pentru care timpul hotărât este atât de ascuns în simboluri şi pilde] că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.” Mat. 24:42, 43.

 

„Stăpînul casei” sau „gospodarul” dispensaţiei actuale nu este Domnul nostru, ci Adversarul nostru, diavolul, „dumnezeul veacului acestuia”, „domnul puterii văzduhului”, „stăpânitorul lumii acesteia”, care stăpâneşte acum pe fiii neascultării, orbind mintea tuturor celor care nu cred — ai căror ochi pentru înţelegere n-au fost unşi cu alifia pentru ochi a Domnului (2 Cor. 4:4; Efes. 2:2; Apoc. 3:18). Acest adversar este viclean şi foarte iscusit; şi foloseşte prompt orice cunoştinţă ar avea despre timpuri, perioade şi aranjamente divine ca să se opună planului divin, după cum spune Domnul nostru în declaraţia anterioară.

 

Metoda Tatălui ceresc faţă de Satan a fost să-l lase să meargă pe calea lui, în afară de cazurile în care ar veni în conflict cu planul divin, şi astfel să stăpânească uneltirile lui rele încât să le folosească pentru înaintarea planului divin. Ca atare Satan, deşi a cunoscut Biblia de mult, doar puţin a înţeles din ea, pentru acelaşi motiv pentru care n-a înţeleso nici omul; pentru că este scrisă în pilde, simboluri şi figuri de stil. Iar acum că acestea îşi au timpul să fie înţelese, înţelegerea lor este limitată la cei ce au conducerea Spiritului sfânt, care, după cum a promis Domnul nostru, „vă va călăuzi în tot adevărul”, dar pe care lumea nu-l poate primi. Satan nu are Spiritul sfânt şi nu este condus de el, şi, prin urmare, mare parte din Cuvântul divin este o nebunie pentru el. Dar fără îndoială el a învăţat, aşa cum a învăţat şi lumea într-o oarecare măsură, că — „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El” (Ps. 25:14). ((612)) De aceea, putem presupune că reprezentanţii lui, îngerii decăzuţi, sunt adesea prezenţi în micile adunări şi la studiile biblice etc. ale poporului cu adevărat consacrat, ca să afle câte ceva despre planul divin.

 

În ce mod şi-ar fi condus Satan afacerile diferit dacă ar fi ştiut mai devreme mai mult despre planul divin, putem numai presupune; dar avem mărturia clară a Domnului nostru că astfel de cunoştinţă din partea lui Satan ar fi făcut necesar un alt fel de sfârşit al Veacului Evanghelic şi un alt fel de început al Veacului Milenar decât a intenţionat şi a declarat Dumnezeu. Dar în loc să ştie şi să-şi pună casa în ordine, el a fost luat prin surprindere de parousia Domnului în 1874 şi de lucrarea „secerişului” începută atunci; aşa că, cu toate vicleşugurile şi înşelările lui, cu toate simulările luminii adevărate etc., „casa” lui, instituţiile actuale, vor suferi o prăbuşire completă. Pe măsură ce îşi dă seama de aceasta, el depune cele mai încordate eforturi să înşele — chiar recurgând, prin servitorii săi amăgiţi, la miracolele vindecării fizice, deşi el este prinţul bolii, suferinţei şi morţii (Evr. 2:14). Dar o casă dezbinată astfel împotriva ei înseşi va cădea în mod sigur; şi mare va fi căderea Babilonului: va cădea ca o mare piatră de moară aruncată în mare. Apoc. 18:21.

 

„De aceea şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Mat. 24:44.

 

Aici „şi voi”, cei care cred, credincioşii Domnului, sunt menţionaţi în contrast cu Satan şi casa lui. Timpul prezenţei Domnului n-a putut fi cunoscut dinainte nici chiar de către sfinţi. Nici faptul prezenţei Domnului n-a fost recunoscut până după aproape un an din octombrie 1874, când bătaia Sa la uşă, prin cuvântul profeţilor şi apostolilor, a fost recunoscută. De atunci există nenumărate semne exterioare, dovezi ale prezenţei Fiului Omului; iar cei devotaţi Lui, pe măsură ce sunt adunaţi din cele patru vânturi ale cerului, sunt luaţi în casa Lui de ospăţ şi puşi să se aşeze la o masă aşa cum lumea n-a mai cunoscut, şi sunt serviţi, mai întâi de către Învăţătorul Însuşi, şi suplimentar unii de către alţii. Vezi Luca 12:37.

 

((613))

 

Distribuirea hranei la casa credinţei

— Matei 24:45-51; Luca 12:42-46 —

 

„Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, să le dea hrana la timp? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.” Mat. 24:45-51; Luca 12:42-46.

 

Aluzia pare să fie aici că la timpul anumit indicat de profeţie — şi anume în timpul prezenţei Domnului, în timpul adunării celor aleşi — Domnul nostru, marele Servitor al poporului Său, va alege un canal pentru a distribui hrana la timpul cuvenit, chiar dacă şi alte canale sau „robi împreună cu el” vor fi folosiţi pentru a duce hrana la „casă”. Dar robul este numai un administrator, şi ar fi posibil să fie îndepărtat în orice moment dacă n-ar recunoaşte în mod deplin şi cuvenit, în toate amănuntele, pe Stăpân — pe marele Servitor al lui Dumnezeu şi al poporului Său — „Solul legământului” — Cristos.

 

Credincioşia din partea acestui administrator (atât faţă de „Stăpân” cât şi faţă de „robii împreună cu el” şi de „casă”) va fi răsplătită prin menţinerea lui ca administrator; atâta timp cât serveşte cu credincioşie poate continua şi poate servi casa credinţei cu lucruri noi şi vechi — hrană la timp potrivit — până la sfârşit, scoţând toate lucrurile preţioase din proviziile divine. Dar dacă va fi necredincios, va fi destituit cu totul şi trimis în întunericul de afară, în timp ce probabil altul îi va lua locul, supus aceloraşi condiţii.

 

După înţelegerea noastră, aceasta n-ar însemna că „robul acela” sau administratorul folosit drept canal pentru distribuirea „hranei la timp”, ar fi autorul acestei hrane, nici n-ar fi inspirat, nici infailibil. Dimpotrivă, putem fi siguri că oricine ar fi acela pe care Domnul îl va folosi ca agent de distribuire a adevărului, acesta va fi foarte umilit şi modest, precum şi foarte zelos pentru gloria Stăpânului; aşa că el nu se va gândi să pretindă calitatea de autor sau de proprietar al adevărului, ci doar îl va distribui cu zel, ca darul Stăpânului său, „servitorilor” Stăpânului său şi „casei”.

 

((614))

 

Orice alt spirit şi curs ar duce desigur la schimbarea administratorului. Acest lucru este arătat în detaliu de către Domnul nostru după cum urmează:

 

„Dar dacă acel rob [devine] rău [pierzându-şi credinţa] zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi va începe să bată pe cei care sunt robi împreună cu el şi să mănânce şi să bea cu beţivii [din doctrinele lor false], stăpânul robului aceluia va fi prezent în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi-i va da partea împreună cu făţarnicii: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Mat. 24:48-51.

 

* * *

 

Domnul nostru a fost cel mai mare dintre toţi profeţii, şi profeţia Lui este de asemenea cea mai remarcabilă. Profeţiile lui Moise, ale lui Ieremia şi alte profeţii tratează mai ales despre respingerea şi readunarea Israelului trupesc. Profeţiile lui Isaia, pe lângă faptul că tratează despre Israelul trupesc, Îl arată pe Isus Cristos, Cel care a suferit pentru păcatele noastre şi de asemenea Cel care este o lumină pentru neamuri, şi despre deschiderea în final a tuturor ochilor orbi ai omenirii faţă de „adevărata lumină”. Daniel prezice venirea şi suprimarea lui Mesia, ungerea de la Cincizecime a sfântului sfinţilor, istoria puterilor neamurilor până la sfârşitul lor şi stabilirea Împărăţiei lui Mesia sub toată întinderea cerului. El arată de asemenea puterea persecutoare a micului corn papal, zdrobirea sfinţilor de către el în decursul veacului şi zilele aşteptării Împărăţiei etc. Dar nici un alt profet în afară de Domnul nostru nu ne-a dat detaliile necesare despre acest timp de „seceriş”, legându-le pe acestea de evenimentele proeminente observate de alţi profeţi.

 

Profeţia Domnului nostru, ca şi ale celorlalţi, este sub vălul unui limbaj simbolic şi parabolic, şi pentru acelaşi scop; ca „nici unul din cei răi să nu înţeleagă”, ci numai cei blânzi, oneşti şi credincioşi din poporul lui Dumnezeu — la timpul şi în modul cuvenit al lui Dumnezeu.

 

„Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde [„lucruri ascunse”], ca «măcar că văd, să nu vadă şi, măcar că aud, să nu înţeleagă».” Luca 8:10.

Marea profeţie a Domnului nostru

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Nu va fi nicio răpire secretă

https://evangheliavesnica.ro/tag/profetiile-din-daniel/

 

Pe la începutul anilor 1500, imperiul aztec era unul dintre cele mai puternice şi sofisticate civilizaţii din emisfera de vest. Cu toate acestea, în decursul unui an, această naţiune puternică de peste 2 milioane de oameni, a fost cucerită şi subjugată de doar 600 de oameni. Cum s-a putut aşa ceva?

 

Aztecii aveau o profeţie despre Quetzalcoatl, un rege-zeu, îmbrăcat cu pene care avea pielea albă şi barbă. În ea se prezicea că el se va întoarce în Mexic, de pe mare şi că va veni ca să-i salveze, pe nori, de la răsărit. Ei bine, în 1519, galioane spaniole au sosit în Mexic aducând un grup de conchistadori, conduşi de Hernando Cortez. Când aztecii au văzut aceste vase, au crezut că velele lor umflate arătau ca nişte nori. Cortez a auzit despre legenda aztecă de la unii indieni care locuiau pe mal şi s-a hotărât s-o folosească în avantajul lui. Punându-şi presupusa manta a unei zeităţi, a sperat să-l păcălească pe superstiţiosul rege Montezuma II.

 

În timp ce regele aştepta să-l primească cu onoruri pe vizitatorul care avea pielea deschisă, Cortez intră în marş cu armata chiar în centrul capitalei aztece. Când în cele din urmă, locuitorii şi-au dat seama că nu Cortez este salvatorul pe care îl aşteptau, era prea târziu. Conchistadorii au început să-i prădeze, să-i ia robi, şi să-i omoare pe azteci. O naţiune întreagă a fost înşelată şi distrusă – în parte pentru că profeţiile despre întoarcerea zeului lor erau aşa de neclare, încât aproape oricine ar fi putut deveni salvatorul lor.

 

În curând, Satana va încerca să-L personifice pe Isus şi să falsifice revenirea Sa pe pământ. Dar poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se lase înşelat. Când ucenicii I-au cerut lui Isus un semn despre revenirea Sa si sfârşitul acestei lumi, primul lucru de care i-a avertizat să se ferească a fost de impostori. El le-a spus: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:4, 5).

 

Apoi Hristos a continuat să le dea urmaşilor o bogăţie de cunoştinţe cu privire la cea de-a doua venire a Sa, aşa ca să nu existe nicio îndoială cu privire la cum va reveni El. Domnul Isus nu vrea să ştim doar că El vine şi că vine în curând, ci vrea să şi înţelegem modul cum va veni El.

 

Motivul pentru care acest lucru este atât de important este că Satana va încerca în curând să ia chipul lui Isus şi să-I imite revenirea. Ca să-şi pregătească drumul, Satana a introdus o înşelătorie puternică în lumea creştină care a fost aproape universal acceptată de bisericile majoritare. Mă refer la învăţătura acceptată sub numele de „răpirea secretă”. Teoria răpirii secrete a fost realizată ca să-l amăgească pe poporul lui Dumnezeu printr-un fals simţământ de siguranţă şi să-l pregătească pentru cea mai mare înşelătorie finală.

 

Diavolul ştie că Isus vine din nou şi că timpul care i-a mai rămas este foarte scurt (Apocalipsa 12:12). El şi-a perfecţionat arta de a înşela timp de 6000 de ani, iar ultima lui înşelăciune va fi capodopera sa. De fapt, Dumnezeu ne-a avertizat că Satana va fi aşa de convingător, încât dacă va fi cu putinţă, chiar şi cei aleşi să fie înşelaţi. Isus le-a spus ucenicilor: „Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24:23, 24).

 

Satana nu este o fiinţă urâtă, grotescă, cu aripi de liliac îmbrăcat în roşu ca un balerin. Este un înger – un înger frumos şi puternic! Iar Biblia clarifică ideea că el se poate transforma şi poate lua diferite chipuri. „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:13, 14). Nu ar trebui să subestimăm cât de convingătoare şi extraordinar de puternică va fi ultima înşelăciune a lui Satana. Sunt sigur că va cita chiar din Scriptură, aşa cum a făcut-o atunci când L-a ispitit pe Domnul Hristos în pustie (Matei 4:1-6).

 

Diavolul are şi abilitatea să lase impresia că face minuni. Amintiţi-vă că atunci când Moise a mers înaintea lui Faraon ca să-l roage în favoarea copiilor lui Israel, magicienii Egiptului au reuşit să imite primele semne de la Dumnezeu (Exodul 7 şi 8). Satana se ocupă de înşelăciune, şi ştim că îşi rezervă cea mai mare înşelăciune dintre toate pentru ultimele zile. Trebuie să ştim cum va reveni Isus ca să nu fim înşelaţi.

 

Biblia spune foarte clar că la revenirea Sa, Domnul Isus nu va atinge de loc pământul cu picioarele. Biblia declară că neprihăniţii vor fi luaţi ca să-L întâmpine în văzduh (1 Tesaloniceni 4:17). De aceea Domnul Isus stăruieşte în a ne avertiza: „Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! ‚Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:26, 27).

 

Satana nu poate imita un eveniment universal, de mărime cataclismică, aşa cum va fi adevărata a doua venire. Cu toate acestea, dacă poate să-i facă pe creştini să creadă teoria răpirii secrete, nici nu va mai fi nevoie să imite asta. Nu are de făcut decât să se arate în diferite locuri din jurul lumii, să facă mari minuni, să se arate pe la televizor şi prin aceasta să înşele întreaga lume.

 

Orice general ştie că într-o luptă cheia victoriei este să păstreze un element de surpriză. Multe bătălii au fost câştigate datorită unei tactici diversioniste, înţelepte. În timp ce atenţia unei armate era distrasă şi îndreptată spre diversiune, inamicul a venit pe la spate să-i cucerească. În asaltul final, şi Satana va face la fel. Arhiamăgitorul a vrut întotdeauna să fie Dumnezeu. Acum ştie că este condamnat la pieire, dar ultimul lui gest de dispreţ va fi să-L personifice pe Isus şi astfel să obţină închinarea întregii lumi.

 

Amăgirile lui Satana vor fi puternice şi convingătoare, dar Hristos ne-a dat destule învăţături care să ne ajute să discernem adevărul de minciună.

 

Nu este niciun secret

Va avea loc o răpire la cer? Da. Va fi secretă? NU!

 

Răpire înseamnă „să fii luat la cer cu putere” şi este adevărat că atunci când va reveni Domnul Isus, drepţii în viaţă vor fi luaţi la cer ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh (1 Tesaloniceni 4:17). Dar mulţi au ajuns să creadă că această răpire va avea loc în secret – că toţi credincioşii creştini din toată lumea vor dispărea subit şi că viaţa aici pe pământ va mai continua timp de şapte ani de necazuri. În acest timp, susţin ei, mulţi se vor converti şi vor avea o „a doua şansă” la mântuire înainte de ultima venire a lui Hristos. Cu toate că scenariul răpirii secrete s-ar părea liniştitor la prima vedere, nu există nicio bază biblică pentru el. Biblia învaţă cu claritate că la a doua venire a lui Isus, fiecare simţ al nostru va fi bombardat de dovezi!

 

Venirea Lui va fi literală

„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: «Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.»” (Faptele apostolilor 1:9–11).

 

Mesagerii trimişi de cer le-au spus ucenicilor că Isus va reveni pe acest pământ în acelaşi fel cum a plecat. Domnul Hristos S-a înălţat la cer pe nori şi va reveni tot pe nori. A fost văzut când S-a înălţat şi va fi văzut când va reveni. A avut un corp real când S-a înălţat şi va reveni în acelaşi fel.

 

Venirea Lui va fi vizibilă

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.” (Apocalipsa 1:7)

 

„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:27).

 

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:30).

 

Când va reveni Hristos, nu va fi o apariţie doar locală sau un eveniment izolat, ci se va vedea în întreaga lume.

 

Se va auzi de venirea Lui

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16, 17).

 

„Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului.”(Ieremia 25:30).

 

„Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică.” (Psalmi 50:3).

 

După cum vedeţi din versetele precedente, a doua venire a lui Isus va fi răsunătoare! Vor fi strigăte şi trâmbiţe şi tot felul de sunete. Nimănui nu-i va scăpa evenimentul ca apoi să citească despre el în ziar, a doua zi, cu totul întâmplător.

 

Venirea Lui va fi emoţionantă

„Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.” (Luca 21:26, 27).

 

„În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne înveselim, şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9).

 

Ziua în care Se va întoarce Domnul Hristos va fi o zi emoţionantă atât pentru cei răi cât şi pentru cei drepţi. Cei pierduţi vor suferi o groază şi o durere de nedescris, în timp ce cei mântuiţi vor trăi bucuria desăvârşită a mântuirii veşnice.

 

Venirea Lui va deschide mormintele

„Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:40).

 

„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:22, 23).

 

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16, 17).

 

Astfel descrie Biblia răpirea. Morţii în Hristos vor învia prin puterea Lui şi Îl vor întâmpina în văzduh. Apoi cei credincioşi, care vor fi în viaţă, vor fi de asemenea luaţi la cer. Nu va fi niciun secret!

 

Venirea Lui va distruge Pământul

„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.” (Isaia 24:19, 20).

 

„Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” (Apocalipsa 6:14).

 

„Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.” (Apocalipsa 16:18-20).

 

Lumea aceasta nu va mai fi locuită de oameni după venirea lui Hristos. Venirea Lui va cutremura chiar temeliile pământului.

 

Venirea Lui va însemna Judecata Finală

„Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27).

 

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12).

 

La revenirea lui Hristos ne vom primi cu adevărat răsplata. Orice om va fi luat deja o decizie; nu va mai exista o a doua şansă pentru convertire. Timpul de a lua decizia de a-L urma pe Hristos este acum!

 

Temeiul confuziei

Cu atât de multe dovezi în Biblie cu privire la modul în care va reveni Hristos, de unde a apărut ideea aceasta cu privire la o răpire secretă? Asemenea majorităţii erorilor, teoria răpirii secrete se bazează pe câteva texte care au fost scoase din context. S-au folosit două concepte principale din Scriptură ca să se susţină o răpire „secretă”. Prima este că Isus va veni „ca un hoţ noaptea.” Teoria răpirii secrete susţine că aceasta înseamnă că Hristos va veni în secret ca să-i fure pe cei drepţi şi să-i ducă liniştiţi la cer.

 

Venirea lui Hristos este descrisă ca venirea „unui hoţ”, de câteva ori în Noul Testament. Să ne uităm la unul dintre aceste pasaje şi să vedem dacă descrie o răpire secretă. „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:10). Nu sună ca un eveniment secret, nu-i aşa?!

 

Descriindu-Şi revenirea ca un hoţ, Hristos nu a intenţionat să o prezinte ca fiind în taină, ci că va fi subită şi pe neaşteptate – că cei răi vor fi luaţi prin surprindere. El a declarat: „Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Luca 12:39, 40). Asemănător, Pavel le-a spus creştinilor din Tesalonic următoarele: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” (1 Tesaloniceni 5:4). Dumnezeu nu doreşte ca urmaşii Săi să fie luaţi prin surprindere. El doreşte ca noi să veghem şi să fim gata.

 

Continuând să ilustreze acest adevăr, Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.” (Marcu 3:27). Puteţi să vă imaginaţi ca cineva să uite un jaf după ce hoţul a pătruns în casa lui, l-a legat şi l-a aruncat într-o cămară, iar apoi a întors casa pe dos căutând lucrurile de valoare? Desigur că nu! Tot la fel, ziua şi ceasul celei de-a doua veniri este un secret, dar când evenimentul va avea loc, toţi vor şti despre el!

 

Al doilea concept folosit pentru susţinerea unei reveniri „secrete” se găseşte în Luca 17:34-36: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Susţinătorii răpirii secrete consideră că acest pasaj dovedeşte că sfinţii vor dispărea subit de pe pământ când va reveni Isus. Dar haideţi să ne uităm cu onestitate la dovezi şi să vedem ce ne învaţă de fapt aceste versete. În Luca 17:34-36, Domnul Isus Se foloseşte de unele din simbolurile Lui preferate ca să ilustreze acest adevăr. La sfârşitul timpului, vor exista doar două grupe de oameni în viaţă pe pământ – cei pierduţi şi cei mântuiţi.

 

„Doi oameni într-un pat.” În general, patul semnifică somn, iar Isus a folosit cuvântul somn ca un simbol pentru moarte. El le-a zis ucenicilor: „După aceste vorbe, le-a zis: «Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn.»” „Atunci Isus le-a spus pe faţă: «Lazăr a murit.»” (Ioan 11:11, 14). La învierea din ziua de apoi, vor exista două feluri de morţi: cei pierduţi şi cei salvaţi.

 

„Două femei vor măcina împreună.” În profeţia biblică, femeia reprezintă biserica (Ieremia 6:2). Măcinarea grâului reprezintă să lucrezi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Când Hristos va veni în slavă, vor exista două tipuri de biserici – cea falsă şi cea adevărată. Amândouă vor face acelaşi lucru, văzut din afară, dar numai una va fi mântuită.

 

„Doi bărbaţi vor fi la câmp.” Câmpul reprezintă lumea (Matei 13:38). Când va reveni Isus, vor exista două feluri de misionari care vor lucra în câmpuri – cei falşi şi cei adevăraţi. Iată de ce a zis: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’” (Matei 7:22, 23).

 

Nelăsat în urmă pe pământ

O altă concepţie greşită, conţinută de aceeaşi teorie a răpirii secrete, este că oamenii vor continua să trăiască aici pe pământ câţiva ani după revenirea lui Isus. Cu toate acestea, Biblia ne învaţă cu claritate că atunci când va reveni Isus, nu va mai fi nimeni în viaţă pe planeta aceasta.

 

Spre exemplu, în profeţia Sa despre sfârşitul timpului, Ieremia scria: „Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este nici un om; şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!” (Ieremia 4:23-26, sublinierea autorului).

 

În alt loc el a declarat: „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.” (Ieremia 25:33). Profetul Isaia descrie aceleaşi condiţii dezolante în profeţia lui cu privire la starea pământului după cea de-a doua venire. „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.” (Isaia 24:1, 3 sublinierea autorului).

 

În ultimă instanţă şi nu mai puţin important, urmăriţi pasajul acesta din Scriptură: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17;26-30, sublinierea autorului).

 

Remarcaţi că cei răi au fost distruşi în aceeaşi zi în care a venit potopul pe vremea lui Noe şi în aceeaşi zi în care a căzut focul peste Sodoma. Domnul Isus a accentuat atât la începutul cât şi la sfârşitul acestui pasaj că aceste judecăţi, care i-au distrus pe toţi cei răi, au fost pilde despre ceea ce se va întâmpla la a doua Sa venire. Biblia lămureşte deplin că viaţa pe pământ nu va mai continua nici pentru oameni, nici pentru animale după venirea lui Isus.

 

În timpul strâmtorării alături de Hristos

Ideea că cei drepţi vor fi răpiţi din lume, chiar înainte de timpul strâmtorării şi, numai cei răi vor fi lăsaţi în urmă să îndure şapte ani de strâmtorare, poate fi foarte atrăgătoare. Probabil acesta este motivul pentru care această învăţătură a câştigat o popularitate atât de mare. Dar, Biblia ne învaţă cu claritate altfel.

 

Expresia „şapte ani de strâmtorare” nu apare nicăieri în Scriptură. Cu toate acestea, Isus a declarat totuşi că pe pământ chiar înainte de revenirea Sa va veni o vreme de strâmtorare grozavă care va fi mai intensă decât oricare alta din istoria acestui pământ. În marea Sa predică profetică de pe Muntele Măslinilor, Isus a făcut următoarea declaraţie: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:21, 22).

 

Dacă cei aleşi nu ar fi pe pământ în timpul marii strâmtorări, nu ar fi nevoie ca zilele să fie scurtate! De-a lungul întregii Scripturi, vedem exemple de oameni pe care Domnul i-a salvat în mijlocul încercării, nu din ea.

 

Noe nu a fost salvat de la potop, ci prin potop.

 

Daniel nu a fost salvat de la groapa cu lei, ci din groapă.

 

Şadrac, Meşac şi Abednego nu au fost salvaţi de la cuptorul cu foc, ci prin cuptor. De fapt, Isus a trecut prin el cu ei şi El va trece prin marea strâmtorare şi cu noi!

 

Copiii lui Israel nu au fost salvaţi din Egipt înainte de căderea plăgilor, ci după aceea. Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea şi puterea prin faptul că i-a păstrat nevătămaţi în Egipt, de-a lungul celor zece plăgi. Tot la fel, neprihăniţii se vor afla pe pământ la căderea celor şapte plăgi (Apocalipsa, capitolul 16), dar Dumnezeu îi va păstra nevătămaţi.

 

Dumnezeu nu ne promite niciodată că traiul nostru va fi întotdeauna uşor. Hristos S-a rugat Tatălui pentru ucenicii Săi: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:15). La fel, în 2 Timotei 3:12 Pavel declară: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” Pavel i-a mai spus unui grup de ucenici că „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”. (Fapte 14:22).

 

În pilda Sa despre cele două case, Isus ne-a învăţat că furtuna vine asupra înţeleptului care şi-a zidit casa pe stâncă tot atât de sigur cum vine şi asupra neînţeleptului care şi-a zidit-o pe nisip. (Matei 7:24-27). Furtuna vine asupra tuturor. Vestea bună este că toţi copiii lui Dumnezeu vor trece cu bine prin strâmtorarea viitoare. Ei vor rezista dacă vor folosi aceleaşi metode de supravieţuire ca şi pinul din Marele Bazin. Se crede că este cel mai bătrân copac ce încă mai trăieşte pe planetă. Poate trăi peste 4000 de ani. Aflat pe vârfuri singuratice de munte, unii dintre aceşti brazi au suferit mii de ani de vânturi îngheţate, ploi furtunoase, soare torid şi furtuni electrice violente.

 

Cum reuşesc ei să supravieţuiască în condiţii atât de adverse? Îşi înfig rădăcinile adânc în pământ, şi le înfăşoară cu tenacitate în jurul unei stânci solide şi se ţin tare de ea. Tot la fel, copiii lui Dumnezeu vor trebui să-şi ancoreze rădăcinile credinţei adânc în Cuvântul lui Dumnezeu şi să se agaţe cu tenacitate de atotputernica Stâncă a Veacurilor. Reţineţi că deşi Dumnezeu nu aduce întotdeauna scăpare din necazuri, El ne-a promis să ne dea putere şi tărie să trecem cu bine prin ele. “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

 

Timpul de strâmtorare

Când discutăm despre marea strâmtorare care va avea loc chiar înainte de revenirea lui Isus, să nu uităm că, în trecut, au mai fost câteva „vremuri de strâmtorare” pentru poporul lui Dumnezeu. Spre exemplu, poporul Israel a îndurat 400 de ani de necaz chiar înainte de Exod (Fapte 7:6). Primii creştini au trecut şi ei printr-o perioadă de strâmtorare imediat după omorârea cu pietre a lui Ştefan. (Fapte 8:1). De la 303-313, d. Hr., în timpul perioadei reprezentate de biserica Smirna (Apocalipsa 2:10), poporul lui Dumnezeu a suferit o perioadă de necaz de 10 ani. Dar, probabil cel mai lung timp de strâmtorare au reprezentat cei 1260 de ani de persecuţie intensă asupra creştinilor adevăraţi, în timpul Evului Întunecat. „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.” „Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.” (Apocalipsa 12:6, 13).

 

Oricât de întunecat a fost fiecare din aceste timpuri pentru poporul lui Dumnezeu, niciunul nu se va compara cu marea strâmtorare care va avea loc la sfârşit. Marea strâmtorare corespunde cu timpul când vor cădea ultimele şapte plăgi din Apocalipsa capitolul 16. „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 15:1). Mânia lui Dumnezeu se va îndrepta împotriva celor care nu ascultă de legea Sa, Îi schimbă adevărul şi îi asupresc pe copiii Săi. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18).

 

Marea strâmtorare coincide şi cu războiul de la Armaghedon. Amândouă au loc imediat înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos. „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: «S-a isprăvit!»” (Apocalipsa 16:16, 17). Convingerea mea este că marele timp de strâmtorare va dura doar o lună sau două. Iată câteva texte care arată că va fi o perioadă scurtă de timp. Apocalipsa 18:8 ne spune: „Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea.” O „zi”, în profeţia biblică, reprezintă un an literal (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34; Luca 13:32). Aşa că atunci când Apocalipsa zice că „într-o singură zi vor veni urgiile ei”, înseamnă într-un an sau în mai puţin de un an.

 

Mai mult, chiar natura celor şapte plăgi – râurile şi mările se vor transforma în sânge şi planeta va fi arsă de mare căldură – va face imposibil ca neamul omenesc să supravieţuiască mai mult de o lună sau două. De aceea a spus Isus: „Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:22).

 

Chiar înainte de plăgi

Întrucât experienţa copiilor lui Israel chiar înainte ca plăgile să cadă asupra Egiptului reprezintă un simbol a ceea ce se va întâmpla poporului lui Dumnezeu înainte de căderea celor şapte plăgi, descrise în Apocalipsa capitolul 16, haideţi să examinăm mai îndeaproape întâmplarea aceasta.

 

După 400 de ani de sclavie, israeliţii ajunseseră să fie influenţaţi de religia Egiptului şi pierduseră din vedere legea lui Dumnezeu. Astfel, chiar înainte ca Moise şi Aaron să se întâlnească cu Faraon, ei s-au întâlnit mai întâi cu conducătorii lui Israel, pentru a încuraja o reînviorare în păzirea legii lui Dumnezeu – incluzând Sabatul creaţiunii (Exod 4:29-31). Poporul a răspuns din toată inima, din care pricină s-a înfuriat Faraon şi le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” (Exod 5:5). Amintiţi-vă că poporul Israel ştia că Sabatul făcea parte din legea lui Dumnezeu cu mult înainte ca ei să vină la Muntele Sinai. (Exod 16:22-28).

 

Tot la fel, înainte de începerea marii strâmtorări, o atenţie deosebită se va acorda din nou subiectului închinării şi a poruncii Sabatului. În Apocalipsa 14:7, un înger cheamă poporul lui Dumnezeu să se închine „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”! Este clar că îngerul citează din porunca Sabatului care spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exod 20:11).

 

O vastă redescoperire a legii lui Dumnezeu, incluzând adevărul despre Sabat, va fi semnalul care îl va întărâta pe balaur la mânie. Diavolul urăşte Sabatul pentru că ştie că toate relaţiile de iubire se bazează pe timp. Dacă ar putea distruge ziua care a fost pusă deoparte pentru poporul lui Dumnezeu, ca să petreacă un timp deosebit cu Creatorul lor, atunci poate să distrugă relaţia dintre ei. Vedem lucrul aceasta întâmplându-se iar şi iar, între soţi şi soţii, părinţi şi copii. Dacă doi oameni nu-şi mai petrec timpul împreună, în curând relaţia se va destrăma.

 

Când copiii lui Israel au răspuns la chemarea lui Dumnezeu ca să sfinţească Sabatul zilei a şaptea, Faraon s-a înfuriat mult. El ştia că atâta vreme cât poporul nu făcea decât să muncească şi iarăşi să muncească, nu aveau timp să se gândească la libertate. Diavolul foloseşte aceeaşi strategie şi astăzi. Ţelul lui este să îi ţină pe oameni aşa de ocupaţi cu lucrul şi aşa de preocupaţi cu grijile acestei vieţi încât să nu aibă timp să se închine Creatorului lor. El ştie că dacă îi poate face pe oameni să neglijeze odihna Sabatului, nu vor avea niciodată vreme să se gândească cu seriozitate la mântuirea lor.

 

Privind de-a lungul istoriei până la sfârşitul vremii, Domnul a ştiut că poporul Său credincios va ţine Sabatul poruncii a patra. De aceea, Isus Îşi sfătuieşte urmaşii, cu privire la strâmtorare: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Matei 24:20). Un alt mod prin care scurtul timp de strâmtorare se va asemăna cu perioada chiar dinainte de căderea plăgilor, în Egipt, este că poporul lui Dumnezeu va fi chemat să îndure o perioadă de amare greutăţi. Pe vremea lui Moise, Faraon cel înfuriat a încercat să întoarcă inimile sclavilor esraeliți împotriva Dumnezeului lor, silindu-i să producă acelaşi număr de cărămizi, fără să le ofere şi paiele necesare.

 

Tot astfel, înainte de marea strâmtorare, guvernul va folosi sancţiuni politice şi economice, pentru a sili poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului să primească semnul fiarei. În acest timp, sfinţii vor fi chemaţi să-şi facă cunoscută credinţa în faţa unei împotriviri tenace sociale, politice şi religioase. „Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13:17). Când nu vor reuşi să oblige poporul lui Dumnezeu să se supună, se va da un decret final, de moarte. Biblia spune: „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” (Apocalipsa 13:15). În perioada aceasta începe marea strâmtorare şi încep să cadă ultimele şapte plăgi. Timpul strâmtorării începe cu mânia diavolului împotriva copiilor ce ascultă de Dumnezeu (Apocalipsa 12:17) şi se sfârşeşte cu mânia lui Dumnezeu împotriva celor care ascultă de fiară (Apocalipsa 14:9-10).

 

Nicio a doua şansă

Motivul principal pentru care această ultimă perioadă va fi aşa de intensă este că ea va veni după ce se va fi încheiat timpul de probă pentru cei pierduţi. Dumnezeu i-a dat prima profeţie despre acest timp servului Său Daniel, care a scris: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” (Daniel 12:1). Remarcaţi că atunci când începe marea strâmtorare, cazurile tuturor oamenilor vor fi fost decise pentru veşnicie.

 

Uşa mântuirii şi a harului se va închide pentru lume – exact cum s-a închis uşa corabiei lui Noe cu şapte zile înainte de începerea Potopului. Atunci Isus va declara: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:11, 12).

 

Pentru prima oară în istoria lumii, Duhul lui Dumnezeu va fi pe deplin retras de la cei pierduţi. Cei nemântuiţi vor fi lăsaţi întru totul sub stăpânirea demonilor. Cei mântuiţi vor fi sigilaţi pentru veşnicie şi cei pierduţi vor fi pierduţi pentru veşnicie. Nu va mai fi nicio schimbare!

 

Dumnezeu la judecată

Dacă nimeni nu se va mai converti prin plăgi, atunci de ce le îngăduie Domnul? Timp de mii de ani, Duhul lui Dumnezeu a lucrat la inima oamenilor. Dar El i-a avertizat că nu va fi aşa la infinit (Geneza 6:3). Satana trebuie să aibă ocazia să demonstreze cum ar arăta lumea, dacă ar fi totalmente sub puterea lui. Aşa că, în cele din urmă, Dumnezeu va îngădui vânturilor să bată nestingherite – dar nu înainte ca slujitorii Săi să fie sigilaţi (Apocalipsa 7:1-3).

 

Marea strâmtorare va dovedi universului că nimic – nici condiţiile cele mai rele din istoria lumii – nu ar mai schimba caracterele celor care vor fi încă în viaţă, pe pământ. Poporul lui Dumnezeu se va încrede în El cu orice preţ, iar duşmanii Lui se vor răzvrăti împotriva Lui cu orice preţ. Uneori, încercarea conduce un suflet la pocăinţă, dar când vor cădea ultimele şapte plăgi, cei răi vor arăta că nu mai există nicio brumă de bunătate în ei care să-i ducă la salvare. Următoarele trei versete dovedesc această afirmaţie:

 

„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Apocalipsa 16:8, 9).

 

„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.” (Apocalipsa 16:11).

 

„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.” (Apocalipsa 16:21).

 

Nu trebuie să ne temem

Probabil că imaginea pe care o aveţi despre marea strâmtorare s-a asemănat întotdeauna cu această reţetă îngrozitoare:

 

„Turnaţi întregul conţinut al Armaghedonului într-o oală sub presiune, apoi amestecaţi încet cele şapte plăgi cu o sticlă plină de strâmtorarea lui Iacov şi un întreg Babilon zdrobit. Apoi, amestecaţi bine două cutii de mânie – una de la Dumnezeu şi una de la Satana. Acoperiţi ermetic şi fierbeţi la temperatură foarte mare.”

 

Când ne gândim la marea strâmtorare, se pare că toţi suntem copleşiţi de imagini înfricoşătoare. Mai bine încercaţi să vi-L imaginaţi pe Isus într-o barcă mică şi nesigură, pe o mare întunecată, cu valuri înfuriate şi un vânt puternic. Marcu 4:38-40 redă astfel scena: „Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: «Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?» El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: ‚Taci! Fără gură!’ Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.”

 

Apoi (Hristos) le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” Domnul Isus Se odihnea cu pacea unui copilaş deoarece trăia prin credinţa în Tatăl Său ceresc. O solie pe care a dat-o în repetate rânduri cât a trăit pe pământ a fost „Nu vă temeţi”. În Ioan 16:33, Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim cu frică, ci mai degrabă prin credinţă. „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:18). În timpul celei mai întunecate ore ale pământului şi celei mai mari încercări, Dumnezeu ne va da cea mai mare pace şi credinţă. Nu trebuie decât să ne amintim că Isus Se află cu noi, în corabie. Deşi cuptorul este încălzit de şapte ori mai tare, putem să trecem cu siguranţă prin el dacă Isus este alături de noi.

 

Psalmul 91 conţine promisiuni deosebite pentru cei care vor trece prin ultima mare strâmtorare. El spune: „Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.” (Psalmi 91:5-8). Psalmistul arată clar că noi ne vom afla în mijlocul lumii, în timpul plăgilor, însă vom rămâne neatinşi, dacă Dumnezeu va fi adăpostul nostru. „De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.” (Psalmi 91:10).

 

Izbăvire din cer

Vineri, 2 iunie 1995, Căpitanul Scott O’Grady zbura într-un F-16 deasupra Bosniei, când aparatul a fost rupt în două de focul forţei antiaeriene sârbeşti. Repede s-a catapultat din aparatul de zbor şi a ajuns cu paraşuta pe pământ. Dintr-odată s-a aflat într-o lume diferită şi ostilă, cu întreaga armată sârbă cercetând fiecare centimetru de teren ca să dea de el. Timp de şase zile s-a rugat, adesea ascunzându-şi faţa în noroi ca să nu fie văzut de soldaţii inamici, care treceau doar la câţiva metri de el. Şase zile lungi a supravieţuit, fiindu-i frig, ud, obosit, flămând, hrănindu-se cu insecte şi bând apă murdară, cerând ajutor de sus, în fiecare noapte, prin micul lui radio, fugind de duşmani şi ascunzându-se prin tufişuri.

 

Apoi a venit o salvare impresionantă din ceruri. Patruzeci de avioane, sute de soldaţi, sateliţi şi toată tehnologia combinată a NATO au fost toate angajate în salvarea unui soldat urmărit. Oare Dumnezeu va face mai puţin pentru copiii Săi? Când Căpitanul Scott O’Grady s-a întors în Statele Unite, a fost primit ca un erou. De ce? Pentru că scăpase dintr-o mare strâmtorare. S-ar putea să fie nevoie ca şi noi să trecem printr-un scurt timp de necaz, care va părea nesemnificativ în comparaţie cu momentul glorios al revenirii lui Isus, când El va străpunge norii cu oştirea Sa îngerească şi va veni să-Şi răscumpere copiii. „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18).

 

Nu va fi nicio răpire secretă

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

 

Dupa  ce una dintre cele  mai mari Statui  a  lui Vladimir Ilici Satan –  a fost ingropata-a (re)anviat…Statuia lui Lenin, dărâmată și decapitată la Kiev; Morţi şi manechine- Distrugerea statuilor…ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM- Gabriel Teodor GHERASIM; Mărturii despre torturi greu de imaginat din lagărele comuniste: „Voiau să ne ucidă viitorul, loveau numai în testicule“;„Ţipetele de moarte” ale planetelor care se dezintegrează – o altă teorie a emisiilor radio rapide; ~Puşcaş Cristina: „Ultimii supravieţuitori ai gulagului comunist“;Şerban Alexianu: „Guvernarea bolşevică a fost din nou instaurată în România, în decembrie 1989“;File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți ; ” STATUL ISRAEL este unica GARANȚIE pentru asigurarea viitorului poporului evreu „; ARMAGHEDONUL OLIGARHILOR; Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus? Ce spune o profeție evreiască veche de 300 de ani; Rusia spune că a testat cu succes racheta nucleară „Satan 2”. Putin amenință din nou Occidentul; Japonia inovează în apărarea hipersonică. Program pentru detectarea rachetelor hipersonice cu ajutorul UAV-urilor; Ca si Trinitatea diabolica –idolatrii komunisti-kaghebisti aghezmuiesc oamenii cu false prorocii –demonii…Speculând latura spirituală a poporului rus, Putin se folosește de sărbătoarea Paștelui pentru a-și consolida ideologia; Președintele Ucrainei, imagini cu masacrul de la Bucha, în Parlamentul României: Peste 300 de oameni au fost torturați și uciși Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic cei care dau ordine criminale… INVAZIA NOILOR NORMALI, de C.J. Jopkins… Sunt aici! Nu, nu plantele extraterestre din „Invazia jefuitorilor de trupuri”… (De rasul curcii sau…s.n.) DE LA BIOSECURITATE LA TOTALITARISM, de James ;Corbett;CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple;A-I PROTEJA PE OAMENI DE EI ÎNȘIȘI , de Theodore Dalrymple…etc 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////

/////

 

A-I PROTEJA PE OAMENI DE EI ÎNȘIȘI , de Theodore Dalrymple

 

În ultimii ani am remarcat ceva foarte ciudat la hoteluri. Își tratează oaspeții ca și cum ar fi cu toții niște sinucigași potențiali, ca și cum primul lor gând când ajung în camera de hotel este să sară pe geam. Pentru a se asigura împotriva acestei manii suicidare de proporții, hotelurile au instalat ferestre care nu se deschid mai mult de câțiva cm, de unde rezultă niște camere de hotel prăfuite și fără aer.

Această manie a protejării oaspeților de ei înșiși a atins apogeul în Anglia, acolo unde am stat la camera de la parter a unui hotel de acolo de unde puteam privi parcarea. Dacă aș fi sărit pe geam, care era cam la doi metri distanță de pământ, în cel mai rău caz mi-aș fi putut suci glezna. Mai mult, chiar lângă parcare  era o cale ferată și un canal cu apă, ambele mult mai potrivite pentru un sinucigaș. Lângă fereastra care nu se deschidea pentru a lăsa aerul înăuntru se găsea o avertizare:

„Pentru confortul și siguranța dumneavoastră, această fereastră are o deschidere limitată. Vă rugăm să nu o forțați.”

 

Pentru confortul meu? Eu sunt una dintre acele persoane pentru care o cameră neaerisită este ceva foarte inconfortabil. Spre deosebire de Dr. Chasuble, care era foarte predispus să-l tragă curentul, eu urăsc o atmosferă de interior cu temperatură controlată și stagnantă. Nu doar că o găsesc a fi inconfortabilă, ci foarte inconfortabilă. Întotdeauna îmi vin în minte gânduri despre totalitarism, despre o autoritate superioară care își impune voința asupra mea, pentru binele meu chipurile, dar în principal pentru plăcerea pură de a-și exercita asupra mea o putere de care nu pot scăpa. Ce poate fi mai autoritarist decât a nu-mi permite să am puțin aer în cameră?

 

Mica minciună din cuvintele „pentru confortul dumneavoastră” m-a iritat, deși recunosc că înclinația mea pentru iritare (nu întru totul lipsită de plăceri, deoarece mă face să mă simt superior moral) s-a accentuat odată cu vârsta. Văd astfel de minciuni peste tot unde mă duc, de exemplu într-un hotel luxos în care s-a întâmplat să stau deunăzi, pe cheltuiala altcuiva, desigur.

 

Recepționista mi-a dat cheile alături de un pliant pe care se găseau instrucțiuni detaliate legate de ce să trebuie să faci în cazul unui incendiu. Îmi venea să întreb: „deci, aveți parte de multe incendii?”, dar nu am făcut-o. În schimb, mi-au venit în minte alte trei întrebări: Citește cineva instrucțiunile acestea? Dacă le citește cineva își aduce aminte de ele în cazul unui incendiu? Dacă și le aduce aminte, atunci le urmează cineva care s-ar fi comportat altfel în cazul în care nu le-ar fi citit? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este „nu”, întrebarea care urmează este „atunci, care este scopul acestui pliant?”

 

Ei bine, scopul pliantului nu este atât să salveze vieți, cât să prevină procese. Toți cei care livrează un serviciu publicului trăiesc cu o frică de procese încât trebuie să gândească la fel ca un maestru de șah. Adică, cu câteva mișcări înainte. Un mic pliant poate ocoli o mulțime de probleme legale.

 

Consecința rezultată din această lume a micilor pliante este că ne închipuim că trăim în niște vremuri periculoase, pline de încercări, când de fapt trăim în cele mai sigure timpuri. În trenul care mă ducea spre hotel, eu și toți ceilalți pasageri am fost rugați prin intermediul sistemului de sonorizare să citim cu atenție instrucțiunile de siguranță pentru a ști ce să facem în cazul unui accident. Accidentele de tren sunt foarte rare și mă îndoiesc că a existat măcar o viață salvată de informațiile din pliantul de tren. Dar cel puțin nu este vina companiei dacă pasagerii nu știu ce se facă sau cum să se comporte când vagoanele zboară de pe șină cu 100 de km la oră. Cel puțin au fost avertizați.

 

De asemenea, pasagerilor li s-a cerut să denunțe autorităților pe oricine sau orice le pare suspect. În noua noastră lume lașă, toate pachetele conțin bombe și toți străinii sunt teroriști. Slavă Domnului că avem autorități care să ne apere! Fără vigilența lor veșnică și binevoitoare, am fi cu toții spulberați în bucăți de mai multe ori pe zi!

La hotel, pe prosoapele de la baie am găsit următoarea notiță mieroasă, nesinceră, relativ intruzivă, ba chiar amenințătoare:

„Ție îți pasă, nouă ne pasă…

Tuturor ne pasă de mediu și de amprenta de carbon. Te rugăm să ai grijă și să pui prosoapele la spălat doar când e nevoie.”

 

Nu trebuie decât să ieși afară din hotel pentru a vedea că „nouă” nu ne pasă deloc de mediu. Mulți dintre noi aruncă murdării. Mulți dintre noi aruncă gumă. Mulți dintre noi fac zgomote inutile. Mulți dintre noi fac lumea un pic mai urâtă decât e cazul prin apariția lor neîngrijită în public Mulți dintre noi, de fapt majoritatea, consumă cu mult mai mult decât au nevoie. Mulți dintre noi fac călătorii inutile deoarece nu știm ce altceva să facem. Mulți dintre noi nu sunt în stare să definească amprenta de carbon, ce să mai vorbim că le pasă.

 

Expresia cheie „îți pasă” are acum o nuanță pecksniffiană, datorită folosirii sale în astfel de mesaje ipocrite. „Să fim morali” spunea domnul Pecksniff. „Să contemplăm existența”. Ideea că acelui „noi” – adică lanțului de hotel – îi pasă și trebuie să îi pese mai mult de mediu decât de, să zicem, reducerea facturii la spălătorie și mărirea marjei de profit (un lucru perfect respectabil și rezonabil de făcut pentru hotel) mi se pare absurdă și respingătoare.

 

Îi disprețuim pe victorieni pentru obiceiul lor de a moraliza lipsiți de onestitate, dar noi trăim într-o epocă de ipocrizie ultramoralizatoare,  în care toată lumea, fără a ști mare lucru despre ceva, pretinde că-i pasă foarte tare de orice, mai puțin de ceea ce ar trebui să o îngrijoreze cel mai tare.

 

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” apărut la Editura Contra Mundum

 

https://contramundum.ro/2020/08/10/a-i-proteja-pe-oameni-de-ei-insisi/

 

CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple

Evaluat la 4.75 din 5 pe baza a 4evaluări de la clienți

30,00 lei

 

Theodore Dalrymple scrie cu umor, vervă și talent despre decadența culturală a modernității. Eseurile sale, indiferent că discută despre barbarii Parisului, despre demența educatorilor sexuali, despre nihilismul Virginiei Woolf sau permanența lui Shakespeare, sunt pe cât de accesibile pe atât de inteligente, astfel încât cititorul trăiește o plăcere a lecturii pe care o vrea fără sfârșit.

 

„Theodore Dalrymple este un Edmund Burke al zilelor noastre.  Cultura noastră ce a mai rămas din ea nu este doar o carte importantă, ci o carte necesară” (Roger Kimball)

 

„Onestitatea penetrantă și brutală a gândirii sale, alături de proza sa strălucitoare fac din Theodore Dalrymple un George Orwell al zilelor noastre” (Denis Dutton, Editor Arts and Letters Daily)

 

Cantitate CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple

1

 

FacebookTwitterPartajare

Recenzii 4

4 recenzii pentru CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple

Evaluat la 5 din 5

Joița Cristina – 04/11/2020

 

Foarte frumos!

 

Evaluat la 5 din 5

Alin (proprietar verificat) – 21/01/2021

 

Mă bucur că l-am descoperit pe Dalrymple. Scrie la obiect, fără brizbizuri și are darul să ilustreze în mod briliant decadența culturii contemporane. Cu o erudiție uriașă dar care nu e apăsătoare, el are darul de a ilumina esența ipocriziei ideologice care erodează bazele civilizației și ale ordinii naturale. Neapărat de citit dacă vreți să scăpați de cloaca ideologică de platitudini de pe facebook.

 

Evaluat la 4 din 5

Ana – 18/11/2021

 

Demult nu am citit ceva asemănător. Pur și simplu

m-a șocat curajul și onestitatea acestui autor.

Nu trebuie ratata!

 

Evaluat la 5 din 5

fashymexican (proprietar verificat) – 12/12/2021

 

O carte care te va pune pe ganduri si care te va face sa te indoiesti de „maretia” secolului 21, deschizand ochii cititorului in fata declinului Civilizatiei Occidentale, asa cum a fost anticipat de o multime de istoriei si filosofi, de la Spengler pana la autorul volumului curent.

 

Adaugă o recenzie

 

CULTURA NOASTRĂ: CE A MAI RĂMAS DIN EA – Theodore Dalrymple

 

////////////////////////////////////////////

(De rasul curcii sau…s.n.) DE LA BIOSECURITATE LA TOTALITARISM

de James Corbett

Așadar, știți despre „temele de securitate”, nu-i așa? Adică absurditățile acelea dă-ți-jos-pantofii-și-cureaua instituite după 9/11 pentru a le da pasagerilor impresia că guvernul îi protejează de teroriști.

 

Bineînțeles că aceste măsuri nu fac în fapt nimic pentru a preveni terorismul. Chiar și portavocea MSM a fost forțată să admită că TSA nu a capturat niciodată un terorist cu astfel de metode.

 

Dar nu despre asta vorba. Aceste metode sunt puse în aplicare doar pentru a da impresia că agenții guvernamentale precum TSA se ocupă de siguranța oamenilor.

 

Ei bine, ghiciți ce se întâmplă acum? Pe măsură ce trecem de la paradigma „siguranța” post 9/11 la paradigma „biosecurității” post-Covid, avem și un echivalent al temelor de securitate și anume tema de biosecuritate.

 

Știu că ați observat deja. Abțibilduri pe podeaua magazinelor care vă spun exact unde să stați la coadă. Culoarele cu sens unic care vă spun pe unde să vă faceți cumpărăturile. Termometrele cu infraroșu îndreptate sugestiv tocmai spre capul vostru în timp ce intrați într-o clădire publică.

 

Bineînțeles că aceste instrumente și proceduri nu au rolul de a opri împrăștierea vreunui patogen infecțios. Ele există doar pentru a-i face pe oameni să se simtă mai bine.

 

Până și The Bezos Post este conștientă cât de caraghioase sunt toate acestea. După cum a remarcat Anna Fifield, recent, într-un articol despre felul în care se descurcă Beijingul cu „noua normalitate”, măsurile de biosecuritate adoptate în prezent de capitala chineză sunt în mod evident inutile.

 

„Paznici cu termoscanere la intrarea în magazine și în ansambluri rezidențiale îndreptându-le spre oricine vrea să intre. În linii mari este o formalitate, din moment ce aparatele adesea nu reflectă realitatea.”

 

Exact asta este esența biosecurității: „În linii mari este o formalitate” și „nu reflectă realitatea”.

 

Dar oricât de caraghios este tot acest teatru al biosecurității, tocmai a devenit de 1000 de ori mai caraghios.

 

Începând cu 1 august, statul Wisconsin le cere tuturor angajaților care lucrează la stat să poarte măști în clădirile oficiale. Dar Departamentul Resurselor Naturale merge cu un pas mai departe și îi obligă pe angajați să poarte mască în timpul teleconferințelor… chiar și atunci când angajații sunt singuri acasă.

 

Cum ați auzit! Oameni care stau acasă singuri în fața unui calculator fără nicio posibilitate teoretică de a răspândi virusul trebuie să poarte mască. De ce? Pentru că după cum le-a explicat angajaților președintele departamentului „ei trebuie să dea un exemplu de siguranță, ei sunt cei cărora le pasă de siguranța și sănătatea celorlalți.”

 

Nici măcar nu mai pretind că este vorba de sănătate și de siguranță în acest moment. Cheia acestui exercițiu este (în cuvintele lor) de a modela așteptările publicului cu privire la comportamentul „acceptabil” în noua paradigma de biosecuritate.

 

Dar există un nivel mai adânc în toată această poveste. Temele de securitate post 9/11, de pildă, nu era doar pentru a justifica bugetul unor agenții umflate precum TSA. Era, de asemenea, pentru a consolida povestea oficială.

 

„Ce e cu zdrahonii aceștia blindați din aeroporturi care îi înspăimântă pe octogenarii în scaune cu rotile, îi forțează pe oameni să-și golească pungile de colostomie și în general îi tratează pe pasagerii ca și cum ar fi niște deținuți în timpul unei carantine impuse la pușcărie? Trebuie că amenințarea teroristă este reală! Slavă Domnului pentru acești agenți simpatici de la TSA că ne păzesc de sperietoarea teroriștilor mari și răi.”

 

În același fel, Noua Ordine Covid și tema biosecurității există pentru a consolida povestea Virusului Mare și Rău.

 

„Așadar de ce este dintr-o dată toată lumea obligată să poarte mască (chiar și în întâlnirile de pe Zoom de acasă)? De ce trebuie să stăm la distanță fizică indicată de abțibilduri la coadă la supermarket? De ce sunt băncile elevilor despărțite de perspex?” De ce paznicii cu termometre controlează pe oricine intră în spațiile aglomerate? Ei bine, trebuie că motivul îl reprezintă amenințarea reală a coronavirusului! Slavă Domnului pentru acei funcționari guvernamentali care ne păzesc de amenințarea virusului mare și rău.”

 

Dar e chiar mai rău decât atât.

 

În paradigma teroristă, cel puțin „teroriștii” erau oameni răi identificabili cu intenții rele. Potrivit poveștii oficiale, aceștia erau oameni care și-au propus în mod conștient să producă moarte și distrugeri. Agenții de securitate pot și îi tratează pe toți oamenii ca și cum ar fi potențial teroriști deoarece ei pot pretinde că nu cunosc intențiile oamenilor până nu se face o analiză amănunțită. Dar noi știm că nu suntem teroriștii iar dacă am fi acuzați de terorism ar fi o acuzație falsă.

 

Însă în paradigma biosecurității oamenii sunt acuzați că împrăștie un virus. Potrivit autorităților sanitare, nu există nicio cale de a ști dacă ești un „purtător asimptomatic” cu excepția cazului în care ești testat (de mai multe ori chiar). Așadar, poate ești o amenințare la adresa biosecurității.

 

Dacă un agent al statului face o analiză și te consideră că ești purtător al letalului virus SARS-Cov-2 (sau a orice speră Gates și ciracii lui pentru „Pandemia II”) cum poți respinge această afirmație? În cazul acesta, intențiile nu contează. Poți să-ți susții inocența cât vrei, dar testele nu mint, vor spune ei.

 

Bineînțeles, însă, că testele mint. Dar exact aici se află cheia. Este la fel ca în vechiul teatru de securitate: detectoare de metal pe care operatorii le pot acționa pentru a nu semnaliza nimic, sau căței care miros droguri și care pot da alarme false. Când autoritățile vor în viitor să închidă pe cineva, tot ce au de făcut este să susțină că ținta lor „ a fost testată pozitiv” pentru „introduceți voi aici numele unui virus care sună înfricoșător”. Iar acest lucru va fi suficient pentru a încarcera oamenii.

 

În final, tema biosecurității nu este atât de nevinovată pe cât este numele, ci reprezintă o parte din condiționarea socială la care suntem supuși. Inginerii sociale speră ca prin această condiționare să ne dreseze pentru:

a crede în seriozitatea amenințării reprezentate de SARS-Cov-2 (sau ce alt virus vor găsi cu care să ne mai sperie apoi)

a ne supune agenților statului sau altor autorități când vor să ne testeze sau să ne scaneze pentru a intra în orice spațiu

a crea incertitudine prin aceea că fiecare dintre noi – chiar și noi – poate fi, fără să știe măcar, o gravă amenințare la adresa siguranței publice

Iar acum, după cum vedem în Melbourne, în Auckland și în alte locuri din lume unde lumea pare înnebunită de  „amenințarea existențială” pe care o ridică „acest virus ucigaș”, există mult prea mulți oameni dispuși să facă pasul de la tema biosecurității la totalitarismul biosecurității. Publicul este fezandat. Iar ce este mai rău abia urmează să vină.

 

De la biosecuritate la totalitarism

////////////////////////////////////////////

 

INVAZIA NOILOR NORMALI, de C.J. Jopkins

Sunt aici! Nu, nu plantele extraterestre din „Invazia jefuitorilor de trupuri”…

 Nu suntem colonizați de un fruct extraterestru uriaș. Mi-e teamă că e ceva mai grav de atât. Mințile oamenilor sunt copleșite de o forță mult mai distructivă, dar mult mai puțin extraterestră… o forță care îi transformă peste noapte în totalitari agresivi, paranoici, obedienți față de dictate, în papagali ai propagandei.

 

Știți despre cine vorbesc. Unii probabil că sunt prieteni sau fac parte din familie, oameni pe care îi știați de ani de zile și care păreau a fi mai mereu complet raționali; dar care acum consideră că trebuie să schimbăm radical structura societății umane din cauza unui virus care provoacă simptome slabe-moderate de gripă (sau chiar absolut niciun fel de simptom) în peste 95% dintre cei infectați, iar 99,6% supraviețuiesc; ceea ce este, nu mai trebuie să o spunem, o nebunie completă.

 

I-am denumit „coronatotalitariști”, dar o să le spun de acum încolo „Noii Normali”, deoarece le descrie mai bine ideologia patologic-totalitară pe care o răspândesc sistematic. Ajunși în acest punct, cred că este important să facem asta deoarece în mod evident programul lor ideologic nu are nimic de-a face cu vreun virus actual, sau cu orice altă amenințare la adresa sănătății publice. După cum este uimitor de evident pentru oricine care nu are mintea copleșită, „apocaliptica pandemie de coronavirus” a fost de la bun început doar un cal troian, o modalitate de a introduce „Noua Normalitate”, ceea ce au făcut de la bun început.

 

Propaganda oficială a început în martie și a turat motoarele la maxim la începutul lui aprilie. Dintr-odată, referințele la „Noua Normalitate” au ajuns peste tot, nu doar în media corporatistă (CNN, NPR, CNBC, The New York Times, The Guardian, The Atlantic, Forbes, et al.), FMI și Banca Mondială, Forumul Economic Mondial, ONU, OMS, CDC (și lista continuă), dar și pe blogurile organizațiilor sportive, ale firmelor de consultanță, pe siteurile școlilor și pe clipuri de youtube.

 

Lozinca a fost repetată fără încetare (ca într-un manual de totalitarism) în ultimele șase luni. Am auzit-o repetată de atâtea ori încât mulți dintre noi am uitat cât de dementă este această idee de a schimba drastic și irevocabil structura fundamentală a societății din cauza unui virus care nu prezintă niciun fel de pericol pentru vasta majoritate a speciei umane.

 

Să nu vă faceți iluzii! Tocmai acest lucru încearcă să îl facă „Noua Normalitate”.  Este o mișcare clasic totalitară (chiar dacă are o miasmă patologică). Acesta este de altfel scopul fiecărui curent totalitar: să transforme complet societatea, să remodeleze lumea după imaginea sa monstruoasă.

În asta constă totalitarismul, dorința de a avea controlul complet asupra oricărui lucru și om, asupra fiecărui gând, sentiment și interacțiune umană. Tema ideologiei se schimbă (i.e., Nazism, Stalinism, Maoism, etc.) dar această dorință de control total asupra oamenilor, societății și în cele din urmă asupra vieții înseși, reprezintă esența totalitarismului… și este ceea ce a câștigat mințile Noilor Normali.

 

În Noua societate Normală pe care vor să o clădească, la fel ca în fiecare societate totalitară, frica și conformismul vor fi generalizate. Ideologia lor este o ideologie patologică (spre deosebire de exemplu de ideologia rasială a naziștilor), așa că simbologia sa va fi patologică. Frica de boală, de infecții, de moarte și atenția obsesivă la probleme de sănătate va domina fiecare aspect al vieții. Propaganda paranoică și condiționarea ideologică vor fi omniprezente și constante.

Toată lumea va fi forțată să poarte măști medicale pentru a menține un nivel constant al fricii și o atmosferă de boală și moarte, ca și cum lumea întreagă ar fi un mare pavilion al bolilor infecțioase. Toată lumea va purta aceste măști fără oprire, peste tot: la muncă, acasă, în mașină va fi bătut și arestat de poliție sau armată, sau va fi înghesuit de gloate de Noi Normali.

 

Orașe, regiuni și țări întregi vor fi supuse unor carantine marțiale justificate pe baza amenințării infecției. Oamenii vor fi închiși în casele lor 23 de ore pe zi, lăsați să iasă afară doar pentru motive „esențiale”. Poliția și armata vor patrula străzile, vor opri oamenii, le vor verifica actele, îi vor bate și aresta pe cei care nu au la ei documentele legale, sau stau prea aproape de alți oameni, cum s-a întâmplat recent la Melbourne în Australia.

 

Amenințarea „infecției” va fi folosită pentru a justifica dictate din ce în ce mai nebunești și autoritariste, iar în cele din urmă pentru a elimina orice formă de dizidență. La fel cum naziștii credeau că duc un război împotriva „raselor subumane”, Noii Normali vor purta un război contra „bolii” și a tuturor celor care „pun în pericol sănătatea publică” contestându-le povestea ideologică. La fel ca în orice altă mișcare totalitară, în cele din urmă vor face tot ceea ce este necesar pentru a curăța societatea de „influențe degenerate” (i.e., oricine le chestionează sau nu este de acord cu ei, sau care refuză să se supună tuturor dictatelor). Deja cenzurează agresiv internetul și interzic protestele politice ale adversarilor. Liderii politici și media corporatistă îi stigmatizează pe aceia dintre noi care au curajul să se îndoiască de povestea oficială: „extremiști”, „naziști”, „conspiraționiști”, „covidioți”, „negaționiști”, „antivacciniști”, ciudați „esoteric”. Un oficial german a mers până într-acolo încât a cerut ca dizidenții să fie deportați … probabil cu trenurile undeva prin est.

 

În pofida tendinței tot mai accentuate spre totalitarism și a patologizării practic a tot ceea ce există, Noii Normali își vor duce viețile ca și cum totul ar fi… cum să zic… complet normal. Vor merge la restaurante și la filme cu mască. Vor munci, mânca și dormi cu mască. Familiile vor merge în vacanță cu mască. Vor ajunge la aeroport cu opt ore mai devreme, se vor așeza în pătratele lor mici și colorate, după care vor urma săgețile pentru a ajunge la „oficialii responsabili cu sănătatea”, îmbrăcați în costumele de cosmonauți, care le vor lua temperatura și le vor băga un tampon de zece cm în nas. Părinții care nu vor să treacă prin asta vor avea opțiunea de a se vaccina preventiv, pe ei şi copiii lor, cu cel mai recent vaccin experimental (după ce semnează, desigur, o declarație că nu vor da în judecată compania farma) cu o săptămână înainte de zbor, iar apoi le vor arăta oficialilor dovada vaccinării pe pașapoartele lor digitale sau pe cipurile biometrice.

Ca de obicei, copiii vor suferi cel mai mult. Vor fi terorizați și amețiți din momentul în care se nasc, de părinții lor, de profesori și de societate. Vor fi condiționați ideologic prin personaje de desene animate care poartă măști, cărți pentru copii care au imagini paranoice și cu ritualuri de „distanțare socială” nebunești. Această condiționare (sau tortură) va avea loc acasă, deoarece nu vor mai exista școli, sau cel puțin nu școli publice. Copiii bogați vor merge la școli private unde pot fi „distanțați social” eficient din punct de vedere al costurilor. Ceilalți copii vor sta acasă, singuri, uitându-se la ecrane, purtând mască, hiperactivitatea și neliniștea lor urmând a fi tratate cu medicamente antidepresive.

 

Și așa mai departe … Cred că vă dați seama ce urmează. Sper cel puțin, pentru că nu mai am forță să continui.

 

Sper că această privire aruncată spre viitorul Noii Normalități v-a îngrozit și v-a mâniat destul încât să faceți ceva înainte de a fi prea târziu. Prieteni, nu e de glumit. Noii Normali sunt foarte reali. Dacă nu vă dați seama încotro se îndreaptă, înseamnă că nu înțelegeți totalitarismul. Odată ce ajunge la stadiul acesta, nu mai dă înapoi fără luptă. Merge spre concluzia logică. Felul în care se petrec lucrurile este că oamenii își spun că nu se întâmplă nimic anormal sau că nu ni se întâmplă nouă. Își spun asta în timp ce totalitarismul se implementează pas cu pas. Se conformează deoarece la început miza nu este mare, iar conformismul lor duce la și mai mult conformism, iar următorul lucru pe care îl spun nepoților este că nu au nici cea mai mică idee încotro se duc trenurile.

 

Dacă ați răzbit până la sfârșitul acestui eseu, atunci mintea nu v-a fost preluată încă … Noii Normali s-au oprit la al doilea paragraf. Asta înseamnă că aveți responsabilitatea să vorbiți și să faceți tot ceea ce puteți pentru a opri viitorul Noii Normalități să devină o realitate. Nu veți fi recompensați. Veți fi ridiculizați și prigoniți. Noua voastră familie Normală vă va uita. Noua poliție Normală s-ar putea să vă aresteze. Oricum ar fi, este responsabilitatea voastră să o faceți… după cum, desigur, este și a mea.

 

https://contramundum.ro/2020/08/25/invazia-noilor-normali/

 

////////////////////////////////////////////

 

Președintele Ucrainei, imagini cu masacrul de la Bucha, în Parlamentul României: Peste 300 de oameni au fost torturați și uciși / Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic cei care dau ordine criminale

HotNews.ro

Preşedintele Ucrainei şi-a început discursul din Parlamentul României cu imagini cu victimele masacrului făcut de armata rusă la Bucha, spunând că peste 300 de oameni au fost torturați, împușcați în cap sau în ochi: „Îmi cer scuze pentru imaginile dure, dar aceasta este realitatea, la fel de dură”. Volodimir Zelenski a făcut referire în discursul său la Revoluţia din decembrie 1989: „Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic cei care dau ordine criminale”.

Duscursul lui Zelenski în Parlamentul României, transmis prin videoconferință, cu traducere simultană, a început cu probleme tehnice, neputând fi auzite primele zeci de secude.

 

 

Președintele Ucrainei și s-a adresat românilor, spunând că împreună trebuie opriți cei care vor genocid în Europa, pentru că Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii rusești.

 

„De la Odesa este doar un pas până în Moldova. De aceea este fundamental să apărăm și independența Moldovei. Acum, în Ucraina se decide soarta Europei de Est”, a afirmat Zelenski.

 

 

 

Prezentăm mai jos desfășurarea ședinței Parlamentului:

 

Primit cu aplauze, Volodimir Zelenski proiectează imagini cu ororile din orășelul Bucha de lângă Kiev – cadavre împrăștiate pe străzi, unele dintre ele carbonizate, gropi comune, oameni uciși cu mâinile legate la spate.

 

Până acum, ştim de peste 300 de oameni torturaţi, legați cu mâinile la spate, împuşcaţi în ceafă sau în ochi

Dragi prieteni! Drag popor român! Sunt recunoscător pentru această oportunitate de a mă adresa dumneavoastră.

Acum câteva ore m-am întors din orașele eliberate din regiunea Kiev – din apropierea capitalei noastre. Din teritoriile din care i-am alungat pe ocupanții ruși și am văzut ce făceau pe pământul nostru cu ucrainenii. Și vreau să vedeți aceasta acum. Ceea ce ocupanții au lăsat în urma lor. Îmi pare rău – videoclipul este dur, dar aceasta este realitatea…

Numele orașului nostru Bucha este acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor.

Până în prezent, se cunoaște despre peste 300 de civili torturați, împușcați sau uciși în alt mod la Bucha. Locuitori obișnuiți ai unui oraș obișnuit din apropiearea Kyivului. Încătușați la spate, împușcați în ceafă sau în ochi și uciși pe străzi. Zdrobeau vehiculele civile cu echipamente militare. Cu oameni în ele! Violau femei și fete…

Și aceasta este doar începutul anchetei. Nu toate dovezile au fost strânse încă. Nu toate mormintele au fost încă descoperite. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruși au torturat oamenii.

Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor uciși din Bucha și din alte orașe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaștem astăzi.

De ce militarii ruși au comis aceasta?

În aceeași zi, 3 aprilie, când lumea a fost îngrozită să vadă cadavrele celor uciși la Bucha, pe site-ul agenției de știri de stat ruse RIA Novosti a fost publicat un articol care justifică genocidul ucrainenilor.

Numele acestuia este destul de elocvent, citez: „Ce trebuie să facă Rusia cu Ucraina”. Nu este doar un text. Aceasta este una dintre dovezile pentru viitorul tribunal împotriva criminalilor de război ruși.

Articolul descrie o procedură clară și calculată de distrugere a tot ceea ce face din ucraineni ucraineni și poporul nostru însuși. Pe cei pe care nu-i vor putea înfrânge și îngenunchea.

S-a spus că trebuie efectuată „de-ucrainizarea” și „de-europenizarea” Ucrainei. Se spune că până și numele statului nostru trebuie șters.

De fapt, se spune că uciderea cât mai multor dintre oamenii noștri în război este doar binevenită.

Vreau să subliniez încă o dată: acesta este site-ul agenției de știri de stat din Rusia, unde, în condițiile cenzurii de stat deschise, poate fi publicat doar ceea ce corespunde poziției ideologice oficiale privind războiul împotriva Ucrainei. Orice lucru care nu corespunde unei astfel de poziții pur și simplu nu ar fi trecut prin filtrul de cenzură.

Adică vreau să mă înțelegeți: ei nici măcar nu se ascund. Ei vorbesc deschis despre scopul invaziei pe teritoriul Ucrainei.

Dacă armata noastră nu ar fi rezistat, dacă poporul nu s-ar fi ridicat în apărarea statului, aceștia ar fi făcut ceea ce au făcut la Bucha – dar pe tot teritoriul Ucrainei.

Cunoaștem despre uciderea deliberată a profesorilor și educatorilor în teritoriile temporar ocupate. Cunoaștem despre teroarele deliberate împotriva tuturor celor pe care ocupanții i-au văzut ca activiști, ca oameni conectați cu armata.

Chiar și simpla prezență în apartamentul unei persoane a simbolurilor naționale ale Ucrainei, steaguluiu statului și stemei, prezentau deja un motiv pentru ca ocupanții să ucide această persoană sau cel puțin s-o amenințe că o vor ucide.

Dar de ce ei nu se ascund? De ce chiar și acum, când totul este clar pentru lume, spun deschis cum vor să distrugă poporul întreg?

Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic cei care dau ordine criminale

Există două răspunsuri la această întrebare. Pe primul îl veți înțelege foarte bine.

În 1989, Nicolae Ceaușescu și-a încheiat în sfârșit viața. De mulți ani a fost limpede că acest om își pierduseră adecvarea.

Era clar că el, soția lui, cei apropiați de el, „Securitatea” lui trag țara voastră și oamenii în jos – spre suferință, spre sărăcie, spre izolare nu doar de lume, dar și de tot cel mai avansat din lume.

Acel regim se baza doar pe intimidare și represiune, brutalitate și înșelăciune. Nu era nimic luminos în acesta. Poporul român s-a revoltat și s-a apărat, s-a salvat. După ce a răsturnat puterea inadecvată.

Pentru că aceasta era singura cale. Ceauşescu, soţia, cei apropiați de el şi Securitatea lui nu au putut fi convinşi.

De asemenea, este imposibil să-i convingi pe cei care promovează războiul în Rusia acum. Pe cei care dau ordine criminale. Pe cei care elaborează planuri pentru genocidul poporului ucrainean și distrugerea Statului Ucrainean.

Acești oameni sunt inadecvați. Au pierdut orice legătură cu realitatea și sunt dispuși să sacrifice milioane de vieți pentru a-și realiza ideile sale nebune.

Iar al doilea motiv pentru care Rusia apelează în mod deschis la genocid și din cauza căruia crimele ocupanților, pe care le-a văzut toată lumea la Bucia sunt posibile, este încrederea oficialilor de vârf ai Rusiei că liderii europeni sunt slabi. Că Europei îi lipsește un leadership. Și că națiunile europene nu sunt capabile să apere valorile care au unit continentul.

De la Odesa este un pas până în Moldova. Acum în Ucraina se decide soarta Europei de Est

Doamnelor și domnilor! Drag popor român! Împreună trebuie să-i oprim pe acești oameni inadecvați care sunt obișnuiți cu impunitatea și, prin urmare, au decis că li se permite absolut totul. Împreună, trebuie să-i oprim pe cei care vor genocid în Europa.

De ce ar trebui să facem aceasta împreună? Fiecare dintre voi înțelege că Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii ruse.

Trupele ocupanților încearcă cu încăpățânare să ocolească orașul nostru Mykolaiv pentru a încerca să captureze Odesa. Și de la Odesa este un pas până în Moldova.

Propagandiștii de stat ruși au spus de multă vreme că Moldova este și ea o țintă pentru expansiunea Rusiei.

Prin urmare, apărarea de către ucraineni a propriului stat este o condiție fundamentală pentru securitatea și independența Republicii Moldova. Și deci o condiție prealabilă pentru pace în întreaga regiune mare a Dunării.

Acum pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de Est și Centrală și a regiunii Mării Negre. Astfel, de a apăra libertatea Ucrainei și a ucrainenilor înseamnă a garanta securitatea Europei.

Ce trebuie făcut? Da, au fost impuse sancțiuni Rusiei pentru acest război. Dar războiul pentru libertatea noastră durează de 40 de zile deja. După 8 ani de război în Donbas. Aceasta înseamnă că doar sancțiuni nu este suficient.

Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu întreaga Europă. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să fie lipsită de toate resursele. În primul rând, financiar și economic.

Uniunea Europeană trebuie să ajungă în sfârșit la o decizie de principiu și să închidă porturile pentru navele rusești.

Să oprească tranzitul de mărfuri și orice activitate economică cu Rusia. Limitarea fluxului de bani pentru sursele de energie rusești nu are o alternativă.

Se poate discuta care ar trebui să fie formatul: un embargo complet asupra proviziilor sau un program precum „petrol în schimbul produselor alimentare” – dar aceasta este necesar.

Dar nu numai aceasta. Fiecare politician dintr-o lume democratică trebuie să apere necesitatea de a oferi Ucrainei toate armele necesare. Pentru că pe câmpul de luptă se decide cine va fi învingător în acest război – libertatea sau tirania.

Sunt convins că România va participa la refacerea Ucrainei după război

Toți cei de care depinde acest lucru trebuie să facă tot posibilul pentru a aduce rapid și inevitabil în fața justiției pe toți militarii ruși și liderii lor care sunt vinovați de comiterea crimelor împotriva civililor pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.

Astăzi, am convenit cu Uniunea Europeană acordarea unui sprijin financiar și tehnic echipei de investigare Eurojust, a statelor membre ale UE și Curții Penale Internaționale.

Cred că leadership-ul României va fi unul dintre factorii decisivi în restabilirea dreptății și protejarea vieții normale atât în regiunea noastră, cât și în Europa în ansamblu.

Sunt încrezător că România și companiile românești vor participa și la programul de reconstrucție postbelică al Ucrainei. Invităm partenerii noștri din Europa să preia patronajul asupra unui oraș, regiune sau industrie care a suferit în urma agresiunii Rusiei.

Potențialul vostru, puterea voastră interioară pot crea un nou exemplu de leadership în construirea unei vieți civilizate și pașnice.

Sunt sincer recunoscător întregului popor român pentru atitudinea amabilă fața de ucrainenii deplasați care și-au găsit siguranța pe pământul dumneavoastră. Sper că împreună vom reuși să creăm cât mai curând astfel de condiții, când Rusia va renunța la război și astfel poporul nostru se va putea întoarce acasă, în Ucraina.

Și această experiență de asistență în situații extreme, respect reciproc, bunăvoință între oamenii noștri a devenit deja o bază a unei și mai mari apropieri a statelor noastre.

Promite deschiderea unui dialog pentru protecția minorității românești din Ucraina: Viitorul nostru este împreună

De îndată ce situația va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecția absolută și dezvoltarea cuprinzătoare a minorităților noastre naționale – comunității ucrainene din România și comunității române din Ucraina.

Pentru că destinul nostru este să fim atât de aproape cât de mult putem. Destinul nostru este să fim apărători ai libertății în regiunea noastră. Destinul nostru este să fim împreună în Familia Europeană.

Și cred că foarte curând mă voi putea adresa către dumneavoastră și cu cuvinte de recunoștință pentru sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Slavă României! Slavă Ucrainei!

19:26

Premierul Nicolae Ciucă, după intervenția lui Zelenski:

 

Ciucă: Sunt convins că, aşa cum noi avem grijă de cetăţenii dumneavoastră, la fel veţi avea grijă şi dumneavoastră grijă de cetăţenii de etnie română

Sunteți liderul unei națiuni care luptă pentru libertate în acest război neprovocat

Atrocitățile de la Bucha ne-au cutremurat pe toți

Aceste acțiuni trebuie sancționate de instanțele penale internaționale, iar noi vom sprijini acest demers

Folosesc acest prilej pentru a-mi manifesta admiraţia pentru tenacitatea, determinarea şi curajul poporului ucrainean în a-şi apăra ţara, valorile democratice şi modul lor de viaţă

Noi, românii, suntem solidari cu poporul ucrainean, ne-am deschis porţile şi sufletele pentru vecinii ucraineni veniţi la noi în ţară şi, în acelaşi timp, i-am sprijinit şi pe ceilalţi cetăţeni străini plecaţi din Ucraina spre casele lor

Solidaritatea noastră faţă de cei peste 650.000 de vecini şi prieteni veniţi în România s-a manifestat nu doar la nivelul instituţiilor statului, ci şi la nivelul organizaţiilor neguvernamentale, dar cel mai important, la nivelul românilor, al cetăţenilor simpli care au simţit drama vecinilor ucraineni şi şi-au dorit din tot sufletul să îi ajute

Vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca cetăţenii ucraineni care au ajuns în România să poată avea o viaţă normală şi un trai decent. Cetăţenii ucraineni ajunşi în România beneficiază de servicii de sănătate în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români şi îşi pot găsi un loc de muncă

Am modificat legislaţia în acest sens şi peste 1.100 deja lucrează la firme româneşti

Cei peste 30.000 de copii veniţi din Ucraina pot merge la şcoală, în cele 50 de şcoli şi 7 licee cu predare în limba ucraineană, precum şi folosind celelalte facilităţi puse la dispoziţie de către Ministerul Educaţiei din România

Vom continua să îi ajutăm atât pe ucrainenii rămaşi să îşi apere ţara, cât şi pe cei strămutaţi intern, cu ajutor umanitar, combustibil şi resurse necesare pentru a putea supravieţui

Am înfiinţat hub-ul umanitar european de la Suceava prin care transferăm ajutoarele venite de pretutindeni. Suntem gata să ducem până la capăt acest efort de durată, cu sprijinul Uniunii Europene, al ONU şi Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi şi al altor state partenere

Sunt convins că, aşa cum noi avem grijă de cetăţenii dumneavoastră, la fel veţi avea grijă şi dumneavoastră grijă de cetăţenii de etnie română

Trăiască România! Slava Ucraina!

19:00

Ședința Parlamentului a început, fiind deschisă de către preşedintelui Senatului, Florin Cîţu.

 

Vorbește reprezentantul minorității ucrainene, Nicolae-Miroslav Petrețchi:

 

Rugăminte în limbile ucraineană și română -Urmare a agresiunii Rusiei în Ucraina, în urma căreia au murit mii de oameni nevinovați, să ținem un moment de reculegete

Florin Cîțu:

 

Domnule președinte Zelenski, este o onoare să vă ascultăm astăzi

Sunteți un erou în toate statele care respectă principiile democratice

Curajul dvs ne motivează să fim uniți

Vladimir Purtin este un criminal care sfidează orice lege

Masacrul de la Bucha nu trebuie să rămână nepedepsit

Dle președinte, prin faprul că ați mers la Bucha ați arătat că sunteți un adevărat lider

Avem datoria de a nu rămâne pasivi. Toată Europa trebuie să facă mai mult

Rusia trebuie să fie izolată complet din punct de vedere economic

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu:

 

Din 24 februarie ne confruntăm cu cea mai gravă criză de securitate de la finele celui de-al Doilea Război Mondial

Ne alăturăm vocilor care exprimă sprijinul ferm pentru independența Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional

Cerem încetarea imediată a acțiunii militare împotriva Ucrainei și retragerea forțelor ruse

Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile, care ne-au copleșit și revoltat pe toți

Autorii acestor masacre trebuie să ajungă cât mai rapid în fața justiției

Cetățenii care fug din calea războiului vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România

Românii din Ucraina luptă în aceste ziile pentru libertatea țării în care trăiesc și asta reprezintă cea mai sinceră legătură dintre națiunile noastre

Victoria Ucrainei e o victorie necesară, succesul Ucrainei înseamnă succesul democrației

Ședința Parlamentului s-a încheiat la ora 19:33, după discursul premierului Ciucă.

 

Volodimir Zelenski a vorbit în plenul reunit al Parlamentului României de la ora 19.00. La ședința Parlamentului au participat și premierul Nicolae Ciucă și membrii Guvernului.

 

Înainte de a se adresa Parlamentului României, Zelenski a mers în orașul Bucha, unde după retragerea forțelor ruse cadavrele a sute de civili au fost găsite împrăștiate pe străzi sau înhumate în gropi comune. A fost pentru prima dată de la începerea războiului, în 24 februarie, când președintele ucrainean a ieșit din Kiev.

 

De la invazia Rusiei în Ucraina, Volodimir Zelenski a avut intervenții în parlamentele a numeroase state occidentale, cerând ajutor pentru țara sa. El a vobit în parlamentele din Marea Britanie, Canada, SUA, Germania, Italia, Israel, Polonia, precum și în Parlamentul European. De asemenea, el a avut o intervenție și la summitul extraordinar al NATO la care a luat parte și președintele american Joe Biden.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25477381-live-presedintele-ucrainei-volodimir-zelenski-discurs-parlamentul-romaniei-ora-19-00.htm

 

 

///////////////////////////////////////////

Ca si Trinitatea diabolica –idolatrii komunisti-kaghebisti aghezmuiesc oamenii cu false prorocii –demonii…Speculând latura spirituală a poporului rus, Putin se folosește de sărbătoarea Paștelui pentru a-și consolida ideologia

 

Cătălin Costea  

 

 

Aflat într-o adevărată ofensivă ideologică purtată pe frontul spiritual deschis asupra propriului popor, Vladimir Putin i-a felicitat pe ruși de Paște și a elogiat excesiv rolul Bisericii Ortodoxe Ruse, mesajele transmise vorbind în mod cinic despre bunătate, dreptate și valoarea vieții umane.

 

 

 

„Vă felicit din suflet pentru sărbătoarea de Paște. Această mare sărbătoare îi unește pe creștinii ortodocși, toți cetățenii Rusiei care sărbătoresc Învierea lui Hristos, în jurul unor idealuri și valori morale înalte, trezește în oameni cele mai strălucitoare sentimente, credința în triumful vieții, bunătatea și dreptatea”, se arată în mesajul de felicitare.

 

Mesajul conține, de asemenea, elemente de atragere a societății civile ruse și de menținere a acesteia în jurul cauzei Kremlinului, recunoscând în același timp că Rusia trece prin momente grele.

 

„Cea mai sinceră recunoaștere merită activitățile sociale, caritabile ale organizațiilor religioase creștine, dorința lor de a oferi asistență eficientă celor care în timpul nostru dificil au nevoie de îngrijire și sprijin”, a transmis președintele rus.

 

Putin a subliniat eforturile Bisericii Ortodoxe Ruse și a altor confesiuni creștine „care au ca scop păstrarea celor mai bogate tradiții istorice, culturale și spirituale ale noastre, întărirea instituției familiei și educarea generației tinere”.

 

 

 

Putin l-a felicitat și pe Patriarhul Kiril, controversatul conducător al Bisericii ruse care susține invazia împotriva Ucrainei

 

 

Nu în ultimul rând, Putin l-a felicitat în mod direct pe Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii.

 

„Este îmbucurător să realizezi că sub conducerea ta, Biserica dezvoltă o interacțiune fructuoasă cu statul, aducând o contribuție uriașă la promovarea valorilor tradiționale spirituale, morale, familiale în societate, la creșterea tinerei generații și, în timpul nostru dificil, îi pasă de întărirea armoniei și a înțelegerii reciproce între oameni”, se precizează printre altele în mesajul de felicitare.

 

Patriarhul Kiril, cu numele laic Vladimir Mihailovici Gundiaev, consideră războiul o luptă necesară, cu „semnificaţie metafizică”, pentru ca omenirea să urmeze legile lui Dumnezeu. „Ceea ce se întâmplă astăzi în sfera relaţiilor internaţionale nu are doar semnificaţie politică. Vorbim despre ceva diferit şi mult mai important decât politică. Vorbim despre mântuirea omului”, declara acesta în urmă cu o lună.

 

 

 

 

https://www.defenseromania.ro/speculand-latura-spirituala-a-poporului-rus-putin-se-foloseste-de-sarbatoarea-pastelui-pentru-a-si-consolida-ideologia_616131.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Japonia inovează în apărarea hipersonică. Program pentru detectarea rachetelor hipersonice cu ajutorul UAV-urilor

 

Gheorghiță Orjanu

 

Având în vedere amenințările cu rachete de foarte mare viteză din partea Chinei și Rusiei, Japonia ar putea apela la drone pentru a fi avertizată din timp în cazul unui atac.

Ministerul japonez Apărării intenționează să folosească vehicule aeriene fără pilot (UAV) echipate cu senzori în infraroșu pentru a identifica din timp (avertizare timpurie) atacurile cu rachete hipersonice.

 

Informații recente indică faptul că un sistem de detectare bazat pe drone a fost propus ca un răspuns la dezvoltarea de către China și Rusia a armelor de foarte mare viteză și, în mod specific, pentru a contracara o nouă clasă de rachete balistice, care transportă vehicule cu planare hipersonică.

 

Potrivit publicației ”The War Zone”, care citează cotidianul nipon Sankei Shinbun, Ministerul Apărării Japoniei a anunțat proiectul, pe 7 august, site-ul japonez de presă descriind demersul ca „graba Tokyo de a dezvolta capabilități pentru a contracara dezvoltarea armelor hipersonice”.

 

Vehiculele aeriene fără pilot vor fi echipate cu aparatură de detectare în infraroșu existentă, concepută inițial pentru identificarea atacurilor cu rachete balistice. „Verificare tehnologică” a aparaturii de detecție a fost finalizată în 2019. Dronele vor opera într-un spațiu aerian cât mai apropiat de inamic și vor putea să rămână în aer pentru perioade lungi de timp.

 

 

 

Elementul cheie: drone de mare anduranță

 

 

Acest sistem japonez de detectare ar presupune UAV-uri multiple, care monitorizează continuu spațiul aerian și transmit datele colectate către stațiile terestre, apreciază publicația The War Zone.

 

Tipul de dronă prevăzut pentru această misiune de supraveghere nu este specificat, dar zborul fără pilot este un domeniu în care armata japoneză investește din ce în ce mai mult. Apărarea antiaeriană niponă a comandat trei drone de supraveghere la mare altitudine RQ-4B Global Hawk Block 30, prima fiind deja testată la Palmdale, California, în aprilie anul acesta. Capabilă să zboare la o altitudine de până la 18.300 m și să rămână în aer mai mult de 32 de ore, RQ-4 ar fi un candidat potrivit pentru detectarea rachetelor hipersonice, dar o flotă de trei vehicule pare insuficientă să ofere gradul de acoperire necesar, consideră The War Zone.

 

 

 

Deplasându-se cu viteze de peste 5 Mach, armele hipersonice zboară la viteze similare cu rachetele balistice

 

 

Deplasându-se cu viteze de peste 5 Mach, armele hipersonice zboară la viteze similare cu rachetele balistice, dar spre deosebire de acestea, nu urmează o traiectorie previzibilă și sunt capabile să facă manevre evazive în timp ce se îndreaptă spre țintă, făcându-le mai greu de detectat și de lovit cu  mijloace cinetice.

 

Abordarea SUA, privind avertizarea timpurie despre atacurile cu rachete hipersonice, este oarecum similară cu cea japoneză. Agenția de Apărare împotriva Rachetelor (MDA) a conceput un sistem bazat tot pe UAV-uri, care să detecteze rachetele balistice ostile, inclusiv pe cele care transportă vehicule cu glisare rapidă (vehicule hipersonice). MDA a efectuat teste ale senzorilor în infraroșu și cu laser utilizând drone MQ-9 și algoritmi de urmărire și discriminare (detecție) de mare precizie. Într-un test din 2016, care a avut loc în Hawaii, o pereche de MQ-9 au detectat și urmărit cu succes o țintă balistică.

 

Cotidianul nipon Sankei Shinbun precizează că amenințările hipersonice sunt reprezentate de vehiculele cu glisare rapidă DF-ZF chinezesc și Avangard rusesc. Primul folosește racheta balistică DF-17 pentru a fi ridicat la mare altitudine și pentru a atinge viteza corespunzătoare, iar cel de-al doilea este transportat de rachetele balistice intercontinentale grele SS-19 Stiletto, SS-18 Satan și viitoarele SS-X-29 / SS-X-30.

 

Raportul din presa niponă subliniază că guvernul de la Tokyo își propune să construiască și o constelație cu un „număr mare” de sateliți de dimensiuni reduse pe o orbită joasă a Pământului, ca parte a acestei rețele mai mari de supraveghere. Efortul ar putea fi paralel cu cel american, iar Japonia ar primi date de avertizare timpurie și din partea SUA.

 

Comentariul autorului: Într-un mod oarecum paradoxal, dar explicabil, protecția antihipersonică este cu un pas înainte față de rachetele hipersonice, cel puțin din partea SUA.

 

Datorită, sistemului antirachetă AEGIS, proiectat să neutralizeze amenințările balistice, care în ultima fază a traiectoriei ating viteze foarte mari, adaptarea la rachetele hipersonice de tip ”vehicul cu glisare rapidă” (Glide Vehicle – GV) se va face rapid, dacă nu cumva, s-a făcut deja.

 

Ar mai fi de menționat că rachetele hipersonice rusești Khinzhal și Avangard, alături de cele DF-ZF ale Chinei, nu au încă o confirmare operațională, toate informațiile despre acestea provenind doar din cele două țări.

 

Pe de altă parte, provocarea cea mai mare pare să fie interceptarea rachetelor de croazieră, care zboară la viteze hipersonice, cunoscute sub denumirea de HAW (Hypersonic Air-breathing Weapon), deoarece dacă GV, zburând la înălțime foarte mare, pot fi identificate din timp, la HAW nu există această oportunitate.

 

Dar, deocamdată, nu există încă nicio rachetă de croazieră hipersonică funcțională, în lume. Rusia pare cea mai avansată în domeniu, efectuând, conform comunicatelor Ministerului rus al Apărării, mai multe teste cu racheta Zirkon. Nu se știe, când acest tip de rachetă va intra oficial în dotarea Forțelor Armate ruse.

 

 

 

Rusia nu ar deține încă capabilitățile necesare să ghideze astfel de rachete

 

 

În plus, s-a speculat că deși Rusia va avea racheta Zirkon operațională, nu deține încă capabilitățile necesare să ghideze acest tip de rachetă către ținte, datorită lipsei unui sistem de control prin satelit a rachetei.

 

Datorită vitezelor foarte mari, apare un fenomen de ionizare în jurul rachetelor hipersonice, care duce la întreruperea comunicației. De aceea, pe timpul zborului este practic imposibil să faci corecții de la bază asupra traiectoriei acesteia în cazul țintelor mobile, racheta bazându-se doar pe ce are stocat în memorie, iar senzorii de detecție putând și ei să fie afectați de această ionizare. Acest fenomen de întrerupere a comunicațiilor (radio blackouts) este prezent la reintrarea în atmosferă a navetelor și capsulelor spațiale, când vitezele atinse sunt extrem de mari.

 

În aceste condiții de imposibilitate a dirijării rachetei hipersonice, țintele predilecte vor fi cele fixe, cu coordonate geografice bine cunoscute, cum ar fi scutul antirachetă de la Deveselu, din România.

 

 Traiectoriile balistice clasice, chiar dacă sunt parcurse la viteze hipersonice sunt la îndemâna sistemelor americane antirachetă, iar traiectoriile cu manevre evazive, pot fi descifrate, cu algoritmi de analiză și predicție, la care se lucrează în prezent.

 

Avansul tehnologic pe partea de apărare antirachetă rămâne în continuare de partea SUA, care au demonstrat în repetate rânduri performanța tehnologiei, în timp ce Rusia încă are probleme cu sistemele simple de apărare antiaeriană bazate doar pe senzori, fapt reieșit din recentul conflict din Nagorno-Karabah, din toamna anului 2020. În cazul sistemelor antirachetă bazate pe algoritmi, decalajul tehnologic ar putea fi și mai mare.

 

https://www.defenseromania.ro/japonia-inoveaza-in-apararea-hipersonica-program-pentru-detectarea-rachetelor-hipersonice-cu-ajutorul-uav-urilor_612305.html

 

////////////////////////////////////

 

Rusia spune că a testat cu succes racheta nucleară „Satan 2”. Putin amenință din nou Occidentul

 

Ministerul rus al Apărării a publicat miercuri imagini cu lansarea unei rachete balistice intercontinentale „Sarmat”, cunoscută sub denumirea de „Satan 2”. Lansarea a fost făcută de pe cosmodromul „Plesețk” și potrivit autorităților ruse a fost „un succes”. Este primul test efectuat de Rusia cu o astfel de rachetă.

După lansare, Putin a avertizat Occidentul spunând că racheta „le va da de gândit” celor care încearcă să amenințe Rusia.

 

Putin a apărut la televiziuni, fiind informat de către armată că racheta a fost lansată cu succes de la Plesețk, în nord-vestul țării, și a lovit ținte în peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat, scrie Reuters.

 

„Această armă cu adevărat unică va întări potențialul de luptă al forțelor noastre armate, va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și le va da de gândit celor care încearcă să ne amenințe țara”, a spus Putin.

 

 

Racheta cu rază lungă de acțiune este în dezvoltare încă din anii 2000. Aceasta urmează să înlocuiască rachetele mai vechi dezvoltate în anii 1970. Aceasta poate transporta până la 16 focoase nucleare, iar rușii susțin că ar putea distruge o suprafață de mărimea Franței.

 

Lansarea test de miercuri nu este o surpriză pentru Occident, racheta fiind în dezvoltare de mulți ani, însă vine într-un moment de tensiune geopolitică extremă din cauza războiului Rusiei în Ucraina, mai notează Reuters.

 

Potrivit unui material video publicat de ministerul Apărării din Rusia, racheta este lansată dintr-un siloz subteran.

 

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-spune-ca-a-testat-cu-succes-racheta-nucleara-satan-2-putin-ameninta-occidentul-sa-se-gandeasca-de-doua-ori-inainte-1912617

 

/…………./////////////////////////////////////////////////

 

Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus? Ce spune o profeție evreiască veche de 300 de ani

 

 Năstase Mirabela

Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus?

Războiul dintre Rusia și Ucraina ar duce la „venirea lui Mesia”, spune o profeție evreiască veche de 300 de ani, potrivit unui articol publicat de The Sun, în aprilie, anul trecut. Un rabin spune că s-ar îndeplini profeția veche de secole a faimosului Vilna Gaon, considerat drept unul dintre cei mai influenți lideri evrei din istoria modernă.

 

Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus?

Conflictul în estul Ucrainei controlat de rebeli pro-ruși amenință să izbucnească într-un război total. Vladimir Putin a trimis tancuri și artilerie grea la graniță, iar aliații NATO se tem că Rusia plănuiește o invazie. Astfel, analiștii au avertizat că în acest conflict ar putea fi atrase SUA și națiunile europene.

 

Creșterea îngrijorătoare a tensiunii militare a fost menționată de savanți ca fiind împlinirea profeției lui Vilna Gaon, care a fost făcută în secolul al XVIII-lea.

 

Clericul, cunoscut și sub numele de rabinul Ilie din Vilna, a fost un interpret de top al textelor religioase, dar și una dintre cele mai influente figuri evreiești încă din Evul Mediu.

 

Se spune că i-a transmis fiului său o profeție care spunea: „Când auzi că rușii au cucerit orașul Crimeea, să știi că vremurile lui Mesia au început, că pașii lui se aud. Și când auzi că rușii au ajuns în orașul Constantinopol, ar trebui să-ți îmbraci hainele de Shabat și să nu le dai jos, pentru că înseamnă că Mesia este pe cale să vină în orice clipă”.

 

Ce spune profeția lui Vilna Gaon

În timp ce creștinii cred că Isus Hristos a fost Mesia, evreii cred că salvatorul promis care va transforma națiunile Pământului încă urmează să vină.

 

 

 

BOMBĂ! Amanta lui Vladimir Putin a apărut în public. Ce detaliu a afișat Alina Kabaeva…

 

 

ȘOC TOTAL! Joe Biden îi intoarce spatele lui Volodimir Zelenski. Mesajul transmis de Casa Albă,…

Forțele ruse nu au intrat încă în Constantinopol, acum numit Istanbul, deși au intrat în conflict cu forțele turcești din Siria. Iar trupele lui Putin au anexat peninsula Crimeea în 2014, după izbucnirea războiului civil în regiunea rusofonă Donbas din estul Ucrainei.

 

 

Profeția lui Vilna Goan a fost scoasă la lumină de strănepotul său, rabinul Pinchas Winston, un autor specializat în teorii despre sfârșitul zilelor.

 

El spune că situația alarmantă din Europa de Est pare să fie paralelă cu războiul lui Gog și Magog, oponenții lui Dumnezeu menționați în unele texte biblice apocaliptice.

 

„Se știe că Gog și Magog vor veni din nord”, a spus rabinul Winston.

 

„Cuvântul ebraic pentru „nord” implică și „ascuns”.

 

El a menționat, de asemenea, că războiul dintre Turcia și Rusia era prezis să aibă loc înaintea lui Gog și Magog.

 

„Cele două națiuni s-au mai confruntat înainte”, a spus el. Poate părea că evenimentele mici au declanșat conflicte majore, dar, în fiecare caz, toate condițiile erau la locul lor, așteptând ca o scânteie să le declanșeze”.

 

Alți savanți au legat Rusia și de invadatorul biblic, Gog.

 

La începutul secolului al XIX-lea, unii rabini hasidici au identificat invazia Rusiei de către Napoleon ca fiind „Războiul lui Gog și Magog”. Alții, în secolul al XX-lea, au sugerat că Uniunea Sovietică este figura lui Gog care ar putea declanșa sfârșitul lumii.

 

 

Războiul dintre Rusia și Ucraina va duce la venirea lui Iisus? Ce spune o profeție evreiască veche de 300 de ani

 

///////////////////////////////////////////

 

ARMAGHEDONUL OLIGARHILOR

“Luati mana de pe controlul politic al tarii!” 

 

Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat vreme de aproape doua decenii. Traian Basescu a intrat intr-un conflict ireconciliabil cu membrii acestei grupari “care se bate cu institutiile statului democratic in incercarea de a-si mentine dominatia pe care a avut-o timp de 15 ani”, “oameni care controleaza discretionar viata economica si viata politica”. In acest mesaj public Traian Basescu, definea practic criza structurala a Romaniei. Totodata, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, precum si membrii Guvernului din 1990, implicati in dosarul „Mineriada ‘90“, sunt la un pas de trimiterea in judecata in urma administrarii unor noi probe. Alaturi de acestia, toti magnatii Romaniei ale caror dosare au fost reevaluate dupa urcarea la putere a lui Traian Basescu risca pierderea averilor si ani buni dupa gratii. In actualul razboi al puterii din Romania, lui Ion Iliescu si lui Petre Roman li se imputa fapte care le pot atrage condamnarea pe viata. Fostul sef al tarii pe vremea celebrei descinderi a minerilor din ‘90, Ion Iliescu, este acuzat de comiterea a 13 infractiuni grave, printre care genocid, subminarea puterii de stat si a economiei nationale, riscand inchisoarea pe viata. Pentru aceleasi fapte, Ceausescu a fost executat. Iliescu, Roman, Magureanu si toti ceilalti au un motiv in plus sa incerce debarcarea lui Basescu, acum cand instrumentarea dosarelor evenimentelor din decembrie 1989 si ale mineriadei din 1990 se apropie de finalizare. 

 

Replica Oligarhiei 

 

Coalitia retelelor subterane, s-a constituit rapid, contra unui fost membru al familiei care a hotarat sa rupa angajamentele tacite cu interesele grupului asumandu-si un angajament total cu interesele poporului. Asaltul Oligarhiei a culminat prin lansarea unei adevarate lovituri de stat indreptate impotriva presedintelui, suspendarea nefiind decat o etapa a operatiunii. Puciul celor 322, marionete ale mini-parlamentului privat al Oligarhiei dezvaluie faptul ca “democratia originala” (impostoare) lansata de Ion Iliescu si-a epuizat resursele. Democratura si-a demonstrat adevarata fata. Pentru a-si asigura victoria impotriva lui Basescu s-au luat (si se mai iau) tot felul de masuri care sfideaza atat legile cat si elementarul bun simt. Legea referen dumului de exemplu a fost astfel modificata incat permite demiterea presedintelui cu majoritatea votantilor (art. 10) dar (art. 5) a fost modificat astfel incat referendumul sa fie invalidat, in caz ca presedintele castiga, daca nu “participa majoritatea celor inscrisi pe listele electorale”. S-a creat un dublu standard fara precedent in istoria juridica a Romaniei ceea ce arata ca faradelegea a ajuns stapana in Parlamentul celor 322. Sistemul politic din Romania a intrat intr-o grava criza de legitimitate care ince pe cu legitimitatea institutiei Parlamentului, devenita reduta a pseudo-politicienilor arondati grupurilor de interese transpartinice. Conceptul de partid si-a pierdut orice sens. Au iesit la iveala aliantele incre dibile intre grupari care si-au clamat ani de zile adversitatea. UDMR si PRM se afla pe aceeasi lista. PNL, care se proclama in alegerile trecute drept ireductibilul adversar al PSD a batut palma cu “dusmanul”. Minoritatile Romaniei oligarhice si etnice au ajuns, pe fata, dominante. Se lamuresc acum lucruri care erau ascunse sub patura deasa a minciunii si dezinformarii, se impart apele! 

 

UDMR, creatia lui Iliescu 

 

UDMR a fost dintotdeauna aripa maghiara a FSN-FDSN-PDSR-PSD, tot astfel cum PRM a fost dintotdeauna o anexa a aceluiasi nucleu dominat si controlat de Ion Iliescu. Adevaratul fondator al UDMR a fost Iliescu, baza organizatiei fiind stabilita inca din primul “document” al Frontului, in care Iliescu anunta drepturi speciale pentru minoritatea maghiara. PRM-ul a fost practic fondat de Petre Roman si Andrei Plesu, cel care a oferit logistica lansarii revistei Romania Mare, din fondurile Ministerului Culturii. Revista condusa de cuplul Vadim – Barbu avea un singur obiectiv initial – nimicirea oricarei grupari opozabile Frontu- lui condus de Ion Ilici Iliescu. Din revista, creata in urma aprobarii acordate de Petre Roman s-a cladit Partidul. Pe fond PRM nici nu este un partid in adevaratul sens al cuvantului, ca si UDMR-ul care este de fapt un ONG cu un singur obiect de activitate – opozitia fata de institutia Sta tului Roman. PRM-ul este mai degraba o asociatie de locatari ai “sentimentului romanesc” cuplati la viziunea excentrica, si definita de umorile personale, a unui singur personaj, care s-a dovedit a fi, la randul sau, nimic altceva decat extensia politica a “carpei caghebiste” Ion Iliescu. Grupul revistei “Romania Mare” si-a asumat explicit atacarea si desfiintarea grobiana a oricarei forme de Opozitie politica fata de FSN. Ulterior Alianta Civica, mosita de Mihnea Berindei, agent cu acte in regula, a preluat aceeasi misiune – faramitarea oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii “partidelor istorice”. 

 

Colegiile invizibile 

 

FSN-ul si arhitectii sai cu studii si legaturi la Moscova au creat un curent anarhizant, un curent contraorganizational al mediului vietii colective care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspatii, in timp, au determinat actualul „razboi subnational” dintre carteluri si institutiile statului national. Deriva institutionala de acum, lipsa de legitimitate a formelor de organizare politica pune in primejdie atat Statul cat si Na tiunea, ale carei trasaturi dominante sunt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Roman, contraelita care are ca tinta demolarea efigiilor nationale si a reperelor identitare. „Structuri alternative” au format retele ale “colegiilor invizibile”, create pentru a captura centrul puterii in Ro mania. Cadrele recrutate din zone periferiale au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie, de la Guvern la Parlament si nu in ultimul rand in “societatea civila”. 

 

Criza structurala a Romaniei 

 

Lansarea cu putere in spatiul public si politica grupului de interese a realizat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al Romaniei. Conform hartii politice de azi a Romaniei, frontierele interne au fost strapunse, guvernul care controleaza teritoriul este format din persoane care se autoidentifica drept alogeni asociati cu o lumpenburghezie care maimutareste boieria. Parghiile statului au fost preluate si folosite de carteluri si mafii organizate intr-o masinarie a infractiunilor, care au reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii romanesti. Patriciu este exponentul si expresia unei forte a rasturnarii axei, o miscare descendenta a traseului Romaniei – de la energia descatusarii din 1989 la cea a inrobirii totale de catre exponentii Noii Ordini Oligarhice. Lupta nu s-a incheiat. Referendumul este doar o etapa. Referendumul nu va schimba fondul problemelor cu care se confrunta Romania de azi. Razboiul se va acutiza. Are loc o incercare, pe viata si pe moarte, de conversie a puterii politice a statului – in putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si – vadit – antinational. Obtinerea controlului Romaniei nu este o intreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. “Partida Oligarhiei” este sustinuta prin mii de fire nevazute, dar si prin miscari vizibile de catre “arhitectii” de la Moscova. 

 

Afacerea Kondiakov-GRU 

 

Tot scandalul din ultima vreme din jurul numelui lui Kondiakov a fost deliberat impins pe o directie cat mai indepartata de misiunea reala a fostului ofiter GRU. Kondiakov nu a venit la Bucuresti impreuna cu Mihalkov, cum ar veni pe rezon cultural, sau pentru a participa la Conventul Masonic. Generalul Kondiakov a venit sa ia pulsul colegilor sai ofiteri. Cea mai importanta intalnire a cadrului GRU, nementionata de Presedinte, s-a petrecut intr-un restaurant din Bucuresti, sub ochii echipelor de filaj ale serviciilor romanesti. Kondiakov s-a intalnit cu prietenul sau bun, Generalul de corp de armata Gheorghe Carp. Generalul Carp a sesizat prezenta echipelor de filaj si i-a comunicat rusului pozitionarea acestora. Discutia dintre cei doi a insemnat lansarea unui semnal catre autoritatile romane. Tariceanu urmareste sa ajunga la Moscova cu orice pret, iar Moscova ii arata care este pretul pe care trebuie sa il plateasca Statul Roman. Moscova cere practic imunitate pentru oamenii sai din sistem, pentru cadrele pe care s-a sprijinit de-a lungul anilor. Kondiakov Alexandr Vladimirovici s-a nascut la 15 octombrie 1948 la Moscova. A terminat institutul poligrafic, facultatea de redactare si activitate editoriala. A ocupat functii de conducere in agentia TASS, la Academiei de stiinte a URSS in Comitetul organizatiilor de tineret a URSS. A fost unul dintre fondatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”, membru al Forumului mondial al luptei impotriva crimei organizate si a terorismului, academician RAEN, membru al asociatiilor europene si internationale a consultantilor politici. 

 

NOVOCOM si acapararea sectoarelor strategice 

 

La sfarsitul anilor ’80 – inceputul anilor ’90 reprezentanti ai noii generatii de caghebisti, care s-au unit in anul 1991 in cadrul NOVOCOM, au fost initiatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”. Astazi multi dintre ei ocupa pozitii strategice in conducerea economiei, in viata politica si sociala a Rusiei. Din anul 1999 NOVOCOM-ul se afla in primele trei locuri ale celor mai importante companii ruse din domeniul consultantei politice si a business-PR-ului in rating-ul Centrului independent de sociologie ROMIR (Opinia societatii ruse si cercetarea pietei). Firma ofera consultanta atat administratiei prezidentiale a Rusiei cat si satelitilor ori supusilor Moscovei, printre acestia numarandu-se si presedintele Voronin. Kondyakov este nu doar consilier al presedintelui Moldovei, ci si director executiv al RIA Novosti. Expertii, specialistii si managerii NOVOCOM-ului au participat activ in elaborarea si realizarea programelor pe termen lung, incluzand si pe top-managerii lor, printre care sunt „Grupul Baltik”, „Aluminiul Siberiei”, „Motoarele Rabinskului” si un sir intreg de mari firme rusesti. In portofoliul de comenzi a NOVOCOM-ului exista elaborarea programelor de pozitionare a corporatiilor straine in anumite regiuni ale Rusiei. Presedintele companiei NOVOCOM este Alexei Yuryevici Trubetkoi, unul dintre cei mai mari specialisti si savanti din Rusia contemporana in domeniul psihologiei politice, lobby-ului si business consulting-ului.  Alexei Yurievici Trubetkoi (Alexei Kosmarov) – presedintele companiei NOVOCOM, s-a nascut la Moscova la 13 august 1954. A terminat facultatea de psihologie a Universitatii din Moscova „M.V.Lomonosov”. Cariera lui a inceput in Komsomol si mai tarziu a devenit presedintele Comitetului International al Organizatiilor de Tineret, organizatie mostenitoare a Comitetului URSS al Organizatiilor de Tineret. A fost fondatorul si prin cipalul participant in procesul de dezvoltare a ideologiilor si a muncii de organizare pentru a pune bazele Miscarii pentru Reforme Democratice. De asemenea, este fondatorul si presedintele miscarii rusesti “Viitorii Lideri ai Noului Mileniu”. Specialistii companiei au participat activ la crearea structurilor Miscarii Ruse pentru Reforme Democratice si a Partidului democratic al Rusiei, au fost creatorii miscarii „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”, au realizat programe de PR pentru partidele „Rusia casa noastra”, KPFR, DPR, „Patria-intreaga Rusie” . Unul dintre marile proiecte politice a NOVOCOM-ului a fost crearea partidului unit al Rusiei „RUSI”. Se intelege cu usurinta din descrierea activitatilor si competentelor membrilor acestei institutii ca avem de-a face cu o “organizatie de front”, de fatada, a stucturilor inteligente ruse, care au nevoie de o interfata civila “respectabila”. 

 

Legatura cu Masoneria 

 

In data de 28 septembrie 2002, la Moscova, a avut loc o adunare anuala a Marii Loje a Rusiei. In cadrul acesteia au fost alesi: Mare Maestru – Dimitri Denisov si mare Secretar – Alexandr Kondyakov. La aceasta intanire a participat si Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht. Desi oficial venirea acestuia in Rusia a fost prezentata ca o vizita turistica, Consiliul Suprem al Rusiei a organizat in tacere un program separat care cuprindea intalniri semioficiale intre Kleinknecht si mai multi lideri guvernamentali si culturali. Aceste intalniri prezentau un mare potential pentru dezvoltarea Masoneriei Ruse. Printre participantii rusi la aceste intalniri au fost si Alexei Kosmarov, Prim Mare Comandor, Consiliul Suprem al Rusiei; George Dergachev, Locotenent Mare Comandor; Alexandr V. Kondiakov, Mare Ministru de Stat. Imediat dupa asezarea sa intr-o postura de varf in cadrul masoneriei, Kondiakov a vizitat Romania, in 2003, pentru a sprijini candidatura lui E.O. Chirovici in functia de lider al masonilor romani din Marea Loja Nationala din Romania. La intalnirea cu liderii Marii Loje Masonice din Romania, Kondiakov a declarat: “Sarcina noastra principala o reprezinta crearea noii elite a Rusiei”. “Aprinderea luminii” la Bucuresti de catre Kondiakov a insemnat, nu doar la nivel ritualic, subordonarea fata de Loja Rusiei. 

 

Filiera din Romania 

 

Chirovici a fost ministru in cabinetul Nastase, iar in 2004 a trecut de partea lui Voiculescu. Marele Trezorier, Ion Tanasie, este una dintre figurile de varf prinse in organigrama ROMPETROL. Mihaela Chirovici, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, Eugen Ovidiu Chirovici, este director financiar in holdingul patronat de Dinu Patriciu. ROMPETROL este conectat puternic la sfera de interese rusesti. In vara anului 2006 (iunie) Kondiakov, Marele Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei a revenit in Romania, unde s-a intalnit cu Eugen Ovidiu Chirovici si Calin Popescu -Tariceanu. La intalnirea recenta dintre rus si premierul Tariceanu, acestuia i s-a fagaduit sprijin economic (energie, gaze) din partea Rusiei. Nu s-a precizat care va fi pretul si cine il va plati. 

 

Miza militara 

 

Este necesara largirea cadrului de analiza pentru a aseza in contextul potrivit imprejurarile ultimelor evenimente. Miza actuala politica are si componente militare, strategice, de mare importanta, deoarece bazele americane vor inchide linia istmului ponto-baltic si vor realiza o „impresurare” sau mai de graba o „indiguire” a Avanpostului rusesc. Romania va deveni un fel de portavion fix de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se intinde de la Caucaz pana la muntii Iranului. La proiectele si mizele de tip militar comanda „ostilitatilor” este preluata nemij locit de structurile aferente. Mai exact, de o buna bucata de timp serviciile militare rusesti sunt cele care „lucreaza” prioritar zona noastra. De altfel, GRU a avut o insertie mult mai puternica decat KGB in spatiul romanesc. Un mare numar de cadre de comanda ale Armatei au fost recrutate in perioada anilor ‘60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice. Aceste cadre au condus mari unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, in anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta s-a imbogatit prin preluarea „disidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989. 

 

Cadre tradatoare in servicii 

 

Dupa Revolutie si serviciile romanesti au avut parte de o adevarata inflatie de cadre provenite din Armata care au fost rotite in aproape toate institutiile de informatii. Ceea ce putina lume a observat in primul interviu acordat de la inceperea campaniei de catre presedintele Basescu este referinta la cei 28 de generali din SRI dati afara. Si mai multi au fost eliminati din SIE si MApN. Un numar important de ofiteri superiori din sistemul militar si de informatii au trebuit sa plece deoarece nu corespundeau standardelor NATO si mai ales celor americane. La comanda institutiilor s-au perindat ofiteri cunoscuti de catre serviciile vestice pentru legaturi mai mult sau mai putin apropiate cu ofiteri ai serviciilor speciale estice. Americanii i-au cerut afara pe cei care au mai ramas in sistem. Pana in august anul acesta vor “zbura” toti cei care au mai ramas in servicii si care provin din vechea garda. Cei care au inlocuit insa Vechea Garda din Armata si DSS, actualii sefi de sectii, birouri etc au fost recrutati, crescuti si plasati in posturi de control de catre „epurati”. 

 

Razboiul nevazut sub Constantinescu si Basescu 

 

Se desfasoara chiar acum un episod din lupta geopolitica de la frontiera NATO cu CSI-ul si Rusia, episod care cuprinde si confruntarea pe „ramura”, in cazul de fata pe „frontul nevazut”. Americanii nu-si pot permite plasarea bazelor militare si aducerea ofiterilor si a soldatilor americani intr-un mediu nesecurizat. Marea Curatenie a inceput imediat dupa ce Basescu a ocupat Cotroceniul. Americanii s-au fript o data cu Constantinescu, cel care s-a plans ca a fost izgonit de la Cotroceni de Conjuratia Securistilor „care l-au invins”. O buna parte dintre aceste cadre au fost avansate si protejate chiar de catre Emil Constantinescu. Una dintre cele mai proeminente figuri – totodata un caz scandalos – a fost cea a generalului Gheorghe Aghachi Carp, cel cu care s-a afisat Kondiakov inainte de a trece si pe la ceilalti amici ai Rusiei din Guvernul Romaniei si de la PSD. 

 

“Corbii” KGB Si GRU 

 

In anul 1986, maiorul Gheorghe Carp era comandatul Regimentului 2 Mecanizat din Bucuresti si era cunoscut pentru foarte bunele sale referinte (si relatii) pe linie de Partid. Gheorghe Carp a fost aghiotant al secretarului C.C. al P.C.R., Ion Coman, iar sotia sa era ofiter de securitate. Contraspionajul militar il avea in atentie pe Carp si numele sau a fost vehiculat in dosarul „Corbii” (in Dosarul “Corbii” au fost lucrati generalii Ion Ionita, Nicolae Militaru, Stefan Kostyal, Dumitru Pletosu – legaturile acestuia de la Directia Generala a Inzestrarii Armatei, generalii Vasile Ionel, Atanasie Stanculescu si Nicolae Spiroiu, au fost lucrate selectiv sau folosite informativ – Cico Dumitrescu, Gheorghe Logofatu, Constantin serb, de la graniceri, si legaturile lor politice din activul P.C.R. – Virgil Magureanu si Ion Iliescu. Dupa 1989, in timpul lui Iliescu, generalul-maior Gheorghe Carp a ocupat functia de consilier prezidential detasat de la Ministerul de Interne la Presedintia Romaniei. Dupa 1994, Carp este evacuat de la presedintie si ocupa un deceniu pozitii importante in cadrul Ministerului de Interne, mai ales in guvernarea Constantinescu-CDR. Generalul Carp, Dumitru Iliescu, fost sef la SPP si actualul General-locotenent Ionel Marin, adjunct al directorului SRI, lucrau cu totii in Armata si au fost implicati in dosarul cercetarii penale a represiunii din 1989. Ionel Marin, subordonatul lui Carp si cercetas diversionist la baza a devenit secund al granicerului Radu Timofte, la SRI. Ionel Marin a fost capitan in Regimentul 2 Mecanizat Bucuresti si in aceasta calitate a participat la misiunea de represiune. Ionel Marin a fost numit adjunct al Directorului SRI la data de 16 iulie 2001, prin Decretul numarul 624, semnat de Ion Iliescu. 

 

Credibilitatea SRI, stirbita 

 

Cei trei au scapat pana acum datorita recursurilor fostilor procurori generali din timpul lui Ion Iliescu. Nu au fost trimisi in judecata pana acum desi Stanculescu si Chitac au fost intre timp condamnati la 15 ani de inchisoare. Ii asteapta insa si pe ei decizii similare. Recent, numele lui Ionel Marin a fost pomenit in presa de investigatii si dat ca autor sigur al furtului notelor prim adjunctului SRI, Florian Coldea, folosite apoi de Mircea Geoana pentru a proba asa zisa implicare a lui Basescu in acte de politie politica. “Biletelele” lui Geoana nu au reusit sa probeze nimic, dar au ridicat mari semne de intrebare referitoare la credibilitatea SRI, scotand la iveala un mare viciu care poate fi devastator pentru o institutie a carei menire este protejarea secretelor. Toti acesti comandanti si ofiteri superiori au motive serioase pentru a se grupa impotriva presedintelui deoarece ar avea de executat ani grei de inchisoare, pedepse similare celor lui Chitac si Stanculescu.  Pe langa acesti ofiteri mai sunt si multi altii, prinsi in dosarele lui Dan Voinea. Aceasta elita ofitereasca are toate motivele pentru a lupta din rasputeri. Deja pe culoarele Parchetului se vorbeste despre inlocuirea lui Voinea cu Joarza, cel care a avut, de fapt, rolul de a bloca dosarele revolutiei si mineriadelor. Daca in cazul Monicai Macovei si a pro cu rorului Ciprian Nastasiu, dar si a altora de la DIICOT care au anchetat cazuri de spionaj, tradare si mare infractionalitate economica, ce implicau nume grele ca Seres, Nagy, Patriciu, miza a fost evidenta pentru marele public, in cazurile ce privesc justitia militara acest temei a ramas in umbra, aproape invizibil pentru cei care nu au avut acces la informatii. 

 

Masoneria kaki……………………………………………………………………………………………Cont. aici http://www.armaghedon-oligarhie.8m.net/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

” STATUL ISRAEL este unica GARANȚIE pentru asigurarea viitorului poporului evreu ”

 

 

Intr-un discurs evocator de „Ziua internațională în memoria victimelor Holocaustului”,  în această dimineață, al ambasadorului Israelului la ONU, facut de Ron Prosor la Națiunile Unite din New York, a spus că „statul Israel este singura garanție pentru a asigura viitorul poporului evreu.”

 

Prosor, de asemenea, a exprimat regretul pentru faptul că „au trecut aproape 70 de ani de la Holocaust, si lumea continuă cu ciuma de anti – semitism. Sunt barbati si femei care sunt persecutati din cauza aspectului lor, pentru ceea ce le place de a fi iudei.”

 

De asemenea, el sa referit la cuvintele celebre ale lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel, el, de asemenea, supraviețuitor al Holocaustului:. „Cel mai mare dintre toate păcatele este de a păstra tăcerea și indiferența”.

 

Ceremonia de deschidere a fost rostita de Steven Spielberg, de renume mondial și – premiat regizor, cunoscut prin filmul laureat ” Lista lui Schindler „, care, de asemenea, face referire la evenimentul Holocaustului cu aceste cuvinte : ” Gropile comune nu au nevoie de a fi deschise pentru ca sa actionam.”

 

El a continuat : ” Este o mare realizare a speciei noastre, pentru ca mărturiile supraviețuitorilor sa poata sa fie auzite în camerele superioare ale societății.”

 

Schindler, de asemenea, a declarat că Holocaustul rămâne cu noi astăzi și victimele ale genocidului trecut au devenit” profesori ai victimelor recentelor genociduri.”

 

O delegație de 54 de membri a Holocaustului din Israel au vizitat în această dimineață lagărul de concentrare de la Auschwitz – Birkenau, pentru a comemora 69 ani de la eliberarea din lagărul morții de către trupele rusești. Delegația a inclus, de asemenea, zeci de supraviețuitori ai Holocaustului, precum și de alte personaje renumite israelite.

 

Membrii delegației au vizitat cazarma deținuților și Muzeul Field din blocul 27, și apoi s-au deplasat la Birkenau, la aproximativ 3 km, pentru a efectua o ceremonie specială. Shalom Israel !!!

 

Etichete:Elie Wiesel, Hitler, Holocaust, Israel, Lista lui Schindler, Masacrarea evreilor in cel de al doilea razboi mondial, Memorial Holocaust, Steven Spielberg

 

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/category/memorial-holocaust/

 

//////////////////////////////////////////////

File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți

 

duminică, 3 iulie 2016

 

Marius Florian

 

  Canalul românesc al morții, numit și Dunăre-Marea Neagră, cea mai mare lucrare de inginerie din istoria recentă a României. Acum 66 de ani, începea infernal pentru disidenţii comunismului, obligaţi să muncească pe vreme neprielnică, cu utilaje și instrumente rudimentare, dar și cu patul puștii la cap, gardienii care se asigurau că „dușmanii poporului” și „clasa exploatatoare” se vor pierde, la propriu, în construcţia celui de-al treilea cel mai mare canal din lume. În mare parte, au reușit. De la Cernavodă și până la Capul Midia, locul în care apa se varsă în mare, malurile acestui Canal sunt pline de osemintele celor care și-au pierdut viața și care nu au fost niciodată îngropați creștinește sau identificați de familiile lor. Un muzeu pentru „cei prigoniți pentru dreptate” Duminică, 3 iulie, în ziua în care Biserica Ortodoxă Română se află în Duminica a 2-a după Rusalii, care, în Patriarhia Română, este numită Duminica Sfinților Români, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sosit la mânăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu, care își serbează hramul. De la primele ore ale dimineții, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a monumentului dedicat victimelor din lagărele de muncă forțată ale Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de un cuvânt de învățătură despre importanța sfinților români. „Atunci oamenii erau mai curajoși și, aflând că Hristos este prigonit, a trimis vorbă să vină la Sine cei prigoniți pentru Hristos și, iată, Biserica, pe aceștia care au fost prigoniți și au murit ca mucenici, i-a așezat în calendarul său, cuvioși, ierarhi și drepți! Pe cei care au pătimit în secolul al XX-lea, noi îi pomenim în general, dar trebuie să ne aducem aminte de jertfa lor, ei sunt fermentul care au ținut aprinsă flacăra credinței! (…) Ne spune Mântuitorul: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci aceia vor primi Împărăția Cerurilor!” Așa nădăjduim și noi, că va veni vremea… că unii dintre ei au trădat, au cârtit, dar mulți dintre ei au rămas statornici, au rămas vii cu sufletele lor și, iată Dumnezeu, a ales dintre toți pătimitorii înțelepți și jertfelnici care să aducă în actualitate acea jertfă a tuturor celor din închisori și prigoniri!”, a spus IPS Teodosie. Potrivit înaltului ierarh, printre planurile sale se regăsește și ridicarea unui muzeu, dedicat victimelor de la fosta colonie de muncă forțată, Galeșu. „Satana, pentru că a văzut aici oameni dârji, puternici, și-a întețit planul său și a inspirat întunericul său prin mulți călăi ai săi de aici. Este una din cele mai urâte și grele chinuri pe care le-au suportat oamenii de aici, de la Periprava, Aiud, Pitești, Râmnicu Sărat, Jilava, din atâtea părți… Ce-au însemnat acești oameni care au suferit: flori ai credinței și a intelectualității, a demnității românești! Aceștia au suferit și au salvat neamul nostru!”, a mai spus IPS Teodosie. Monumentul dedicat victimelor din lagărele de muncă forțată ale Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari a fost inaugurat duminică, iar la baza crucii din marmură este inscripționat un citat al părintelui Justin Pârvu: „Pământul acestei ţări este sfânt prin martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc”. Mănăstirea este ridicată pe locul fostelor barăci de pe malul Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari. Unul dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste a fost părintele arhimandrit Justin Pârvu, cel care a și participat la prima slujbă de hram a mănăstirii. La evenimentul de duminică au participat sute de persoane, printre care și zeci de basarabeni, sosiți ca turiști la Constanța. Nu au ezitat să participe la emoționantul eveniment, iar patriotismul celor de peste Prut nu s-a lăsat așteptat. Au participat la slujba inițiată de arhiepiscopul Tomisului și au ascultat cu atenție mărturiile unor foști deținuți politici. În ciuda soarelui arzător și a faptului că duminică a fost ultima lor zi de ședere pe litoralul românesc, s-au plimbat în toată zona pentru a culege informații despre sistemul politic care și-a lăsat amprenta torționară și în regiunea lor. Aceștia au avut parte și de un ghid, jurnalistul constănțean Codruț Burdujan, un bun cunoscător al regimului de detenție din perioada fostului regim. Doi supraviețuitori ai regimului de teroare comunist, Nae Nicolau (DREAPTA) și Mirel Stănescu (STÂNGA), vizibil emoționați, și-au amintit despre vremurile de atunci. „Erau 10-15 cazărmi, cu pază organizată, cadre MAI și care stabileau un program de colonie de muncă foarte riguros și, în același timp, cu scopul de distrugere, de desființare a ființelor umane. Mulți erau nepregătiți, neîmbrăcați, numai într-o cămașă, scoși și ținuți cu burta la pământ ore întregi. Regim atât de sever și de distructiv… era politica regimului de lichidare a păturii intelectuale în special, pe durata a nouă ani, începând cu 1949”, a spus Nae Nicolau. „Au mâncat broaște vii și câinele comandantului. Se aruncau în sârma ghimpată ca să fie împușcați” Mirel Stănescu a trecut, pe lângă Poarta Albă, pe la Gherla și pe la Periprava. A susținut în preajma unor colegi de școală că nu susține regimul comunist și că vrea să fugă din țară, iar în 1957, la vârsta de doar 16 ani, a fost încarcerat! „Un omagiu al răstimpurilor terorii comuniste: Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost unul din primele mari proiecte comuniste pentru exterminarea elitelor și a adversarilor regimului comunist. Lucrările la Canal au început în 1949, primele organizări de șantier de la Poarta Albă și s-au terminat în 1953, din motive necunoscute, a fost un faliment major al regimului comunist. Canalul a fost inspirat de sovietici, pentru a-și anihila adversarii politici. Imediat după instalarea regimului comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, într-o vizită la Stalin i s-a plâns de opoziția care încă era destul de puternică și Stalin l-a sfătuit: „Am auzit că între Dunăre și Marea Neagră e lipsă de apă și poți să faci acolo un Canal! O să-ți dăm noi niște oameni, utilaje pe care le-am folosit la Volga-Don, Baikal ș.a. Acolo ai să anihilezi toți adversarii politici”. Au fost aduși deținuți politici din toate temnițele comuniste. Primul șantier a fost la Poarta Albă, apoi la Galeșu, unde erau majoritari preoții; la Noua Culme, la Midia Năvodari – ultima parte a Canalului. S-a muncit în condiții îngrozitoare. Oamenii au fost striviți de malurile de pământ care se prăbușeau peste ei, călcați de vagonete… Cei mai mulți au murit înghețați, iarna 1950-1951 a fost îngrozitoare, oamenii erau foarte prost echipați, mâncarea era îngrozitoare, o alimentație de subnutriție. Mulți nu au rezistat și s-au sinucis. Normele (de muncă – n.r.) erau imposibil de realizat”, a spus Mirel Stănescu. Mărturiile fostului deținut politic sunt cutremurătoare. Și-a amintit că în lagărul de la Poarta-Albă exista o secție în interior, practic un lagăr în interioriul lagărului, destinat preoților sau adversarilor politici ai regimului comunist: legionari, țărăniști sau liberali. Aceștia aveau un regim „special”, caracterizat prin înfometare. Descrierea vieții acestor deținuți de către Mirel Stănescu este zguduitoare: „Pur și simplu, se aruncau în fața vagonetelor sau în sârma ghimpată ca să fie împușcați de santinele. Au fost niște metode îngrozitoare! La Capul Midia se afla un călău, care se numea Liviu Borcea, un căpitan. Era de o cruzime și de o ferocitate greu de imaginat. În interiorul lagărului mai era încă un lagăr, acolo erau foștii demnitari, care au luptat pe Frontul de Răsărit, foști legionari, cei mai educați! Erau supuși unui regim de înfometare. Li se dădea o felie de pâine și un terci. Vietățile care traversau sârma și ajungeau la acești oameni, insecte, șerpi, broaște, toate erau mâncate! A fost o dată o ploaie torențială și a adus acolo mai multe broaște, ca niște sălbatici le-au mâncat de vii! O dată, călăul ăsta, Liviu Borcea, avea un câine, o cățelușă, pe care o botezase Mida, după numele lagărului. Se distra cu ea. Și o dată, câinele a intrat în incinta unde se găseau oamenii aceștia înfometați, de care vorbeam. Au omorât acest câine și l-au mâncat, de foame! Călăul a ordonat apoi percheziții, torturi”, a mai spus Mirel Stănescu. „Nevasta l-a așteptat 23 de ani” Fostul deținut politic, Mirel Stănescu, își amintește că mama sa organiza parastase, fiind convinsă că el a murit! Deținuții nu aveau dreptul la pachete sau vizite, iar rudele lor, neștiind nimic de ei, începeau să creadă că sunt morți. După eșecul primului proiect Canalul Dunăre-Marea Neagră, nomenclatura comunistă a încercat să găsească vinovați. „Șeful Canalului a încercat să găsească niște „țapi ispășitori” și s-au înscenat niște procese unor salariați. Cu unul dintre ei am locuit pe acea stradă. Au fost anchetați, li s-au înscenat două procese, au fost aduși muncitori din toată țara ca să asiste! Au mai asistat și niște reprezentanți sovietici. Eu aveam 12 ani când a fost arestat, Nichita Dumitru se numea, a fost executat. Au fost toți găsiți ca sabotori ai economiei naționale, că au denigrat regimul comunist. Fiica lui este inginer în București, o cunosc personal, nici astăzi nu poate să aprindă o lumânare pentru tatăl ei, nu știe unde a fost îngropat. Sunt mii și mii de asemenea cazuri”, a mai spus Mirel Stănescu. Fostul deținut politic și-a mai amintit de cazul unui coleg de cazarmă, care a primit o pedeapsă cruntă: 23 de ani de închisoare. Stănescu a precizat că, la ieșire, acesta a fost așteptat de soția sa! La lagărul de la Poarta Albă a activat şi torţionarul Ion Ficior, cel de-al doilea torţionar acuzat de genocid, pentru crimele comise la Periprava. Mirel Stănescu a precizat că, recent, a fost martor în instanță în cazul torționarului Ion Ficior. Fostul comandant de la Periprava este acuzat de crime împotriva umanității, după ce sub comanda sa ar fi murit 103 deținuți politic, iar în luna martie a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Sistem politic bazat pe moartea planificată. Și pe „cosorul lui Moceanu” Valul de arestări a început în 1947, odată cu crearea Republicii Populare România, când închisorile au fost înţesate cu legionari, dar şi cu monarhişti (țărăniști, liberali) şi preoţi, ingineri, medici, profesori, militari, practic oricine nu întâmpinase cu suficient entuziasm venirea marxism-leninismului, instaurată cu tancurile. Canalul Dunăre-Marea Neagră are o adâncime de 6-7 metri, o distanță de 63 de kilometri, iar deținuții erau obligați să sape câte patru metri cubi fiecare, iar cine nu reuşea, nu primea de mâncare. Pământul trebuia spart cu târnacopul, încărcat cu roaba şi ridicat pe movila care creştea. În mijlocul terorii, nebunia închisorilor năştea şi situaţii comice, ca atunci când autorităţile au oferit cursuri de alfabetizare: medici, avocaţi, profesori – toţi s-au înscris la cursuri, pentru a scăpa de munca extenuantă. Mulți dintre noi ne aducem aminte de secvența din volumul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, în care personajul principal, filosoful Victor Petrini, participă la lecția despre „cosorul lui Moceanu”. Ideea a fost imbecilă până și pentru comuniști, care au renunțat ulterior la ea. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în urma cercetării registrelor de stare civilă, un fost deţinut politic a extras un număr de 844 de certificate de deces ale deţinuţilor de la Canal: 23 în 1950; 35 în 1951; 305 în 1952; 481 în 1953. O anchetă a Securităţii din 1967 cu privire la decedaţii de la Canal arată că pentru 1.034 de decese nu s-au întocmit niciun fel de acte şi nu au fost trecute în registrul de stare civilă. Conform aceluiaşi raport, în ianuarie 1953 muriseră 133 de deţinuţi. Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au început în iunie 1949 și peste 11 lagăre de muncă forţată au fost înfiinţate pe traseu. În iulie 1953, după un proces răsunător al sabotorilor de la Canal (august-septembrie 1952), conducerea comunistă decide să închidă şantierul, pentru care nu mai avea resurse financiare. Intuind importanța proiectului, dar cu altă abordare, Nicolae Ceaușescu a reluat în 1975 cea de-a doua etapă a lucrărilor, care s-au finalizat în 1984, apoi în 1987 a fost finalizată cea de-a treia etapă, prin inaugurarea ramificaţiei Poarta Albă-Midia Năvodari.

 

File de istorie uitată și înviată: martirii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, comemorați ca sfinți

 

///////////////////////////////////////////////

 

Şerban Alexianu: „Guvernarea bolşevică a fost din nou instaurată în România, în decembrie 1989“

 

 

Declaraţia dlui Şerban Alexianu pe marginea sentinţei dată de Curtea Supremă la cererea sa de a se admite revizuirea procesului prin care tatăl său, George Alexianu, a fost condamnat şi executat în 1946

 

„Am cerut atât de puţin : să mi se dea voie să deschid o acţiune juridică prin care să aduc în faţa justiţiei măcar o parte din noianul de argumente pe care istoricii de pretutindeni le-au adunat din 1946 şi până azi pentru a se dovedi adevărul că România lui Ion Antonescu, în 1941, a pornit la un război care pe drept cuvînt a fost numit de propaganda vremii Cruciada împotriva comunismului. Căci pentru români cel de al II-lea razboi mondial a fost un război împotriva barbariei bolşevice, a primejdiei proliferării comunismului, primejdie pe care toată societatea românească a conştientizat-o şi a reacţionat solidară cu Mareşalul. Participarea Armatei Române pe frontul de Răsărit a fost unanim apreciată, în primul rând de inamicul sovietic, ca o demonstraţie de cavalerism şi omenie. Poporul român poate fi mândru de comportamentul soldatului român într-un război în care ceilalţi beligeranţi au dat atâtea dovezi de sălbăticie, de neomenie, de barbarie. >>>>

 

Şerban Alexianu: „Guvernarea bolşevică a fost din nou instaurată în România, în decembrie 1989“

 

//////////////////////////////////////////////

~Puşcaş Cristina: „Ultimii supravieţuitori ai gulagului comunist“

Câţiva dintre supravieţuitorii temniţelor comuniste din România s-au reunit ieri pentru a-şi comemora colegii de detenţie care au murit şi suferit pentru idealurile şi credinţa lor. Printre cei care au depus o coroană la troiţa ridicată în scuarul din faţa Şcolii cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea l-am remarcat şi pe Lucian Silaghi, cel mai tânăr dintre cei 300 de membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor… Din cei 300 de membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor, doar 20 au participat la slujba de pomenire a martirilor perioadei comuniste, oficiată la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” Oradea.

 

Potrivit informaţiilor oferite de către preşedintele AFDP Bihor, Constantin Nistorică, aproximativ 2.000 de bihoreni au luat calea închisorilor şi coloniilor de muncă instituite de către noul regim democrat-popular instaurat în România după Al Doilea Război Mondial. La umbra faimosului articol 209 din Codul Penal al acelor vremuri au fost condamnaţi sute de deţinuţi la câte 25 de ani muncă silnică. Însă, majoritatea dintre ei au fost privaţi de libertate în baza unor măsuri administrative. În ceea ce priveşte fostele elemente ostile principiilor socialiste, acestea proveneau din toate categoriile sociale: de la elevi, studenţi, cadre militare, preoţi la agricultori.

 

Orice pretext era bun pentru a arunca în temniţă o persoană care nu răspundea pozitiv mesajelor de propagandă. Ascultarea unor emisiuni de radio, citirea unor cărţi interzise, răspândirea de cărţi religioase, întâlnirile cu prietenii, oficierea unor slujbe religioase, dar şi ajutarea fugarilor din munţi sau atacarea unui convoi de securişti care transportau deţinuţi politici sunt câteva dintre capetele de acuzare care au stat la baza condamnării foştilor deţinuţi politici bihoreni.

 

Opozanţii bihoreni ai regimului comunist au cunoscut reeducarea de la Piteşti, dar şi cumplitele închisori de la Aiud, Gherla, Sighet şi, nu în ultimul rând, Oradea. „Penitenciarul Oradea avea celule groaznice. Pe jos era doar ciment. O celulă avea 3 pe 3 şi era pentru două – trei persoane. Nu erau paturi, numai o rogojină răpciugoasă. Nu era nicio sursă de căldură. Primeam doar terci, o mămăligă subţire”, ne-a declarat Elena Suciu, care a petrecut un an prin Penitenciarul Oradea, Jilava şi Mislea doar pentru vina că ar fi avut printre cunoştinţe membrii unei organizaţii subversive.

 

Universul concentraţionar românesc s-a „remarcat” prin cele mai cumplite metode aplicate deţinuţilor. Fiecare închisoare avea o „neagra” unde deţinuţii care nu se supuneau rigorilor din interior erau închişi zile în şir, fără mâncare, lumină, în această celulă nu exista pat, iar în interior era în permanenţă apă. Existau dulapuri care, din exterior spre interior, aveau bătute cuie, iar deţinuţii recalcitranţi erau închişi în aceste morminte de lemn. Imaginaţia torţionarilor nu avea limite, pentru a-i determina să semneze mărturiile confecţionate de către securişti, deţinuţilor li se prindeau între degetele de la mâna stângă creioane, după care li se aplicau o mănuşă care le strângea falangele până la strivire. La cei 17 ani pe care îi avea, Ioan Lascu îşi aminteşte de celebra torţionară de la Penitenciarul Timişoara, lt. maj. Nedici Vidosava. „Era o femeie frumoasă, însă am auzit că avea metode cumplite de torturare a bărbaţilor. Printre metodele favorite era bătaia la testicule”, ne-a povestit Ioan Lascu.

 

Ororile prin care au trecut foştii deţinuţi politici bihoreni nu se opresc aici. După eliberare au fost urmăriţi până în 1989, nu au mai putut profesa în domeniul în care s-au pregătit, fiind mereu hărţuiţi pentru a deveni informatori.

 

Mulţi dintre ei au decedat în închisori, pentru ei foştii lor colegi de carceră au ţinut ieri un moment de reculegere. În prezenţa preotului Aurel Puşcaş, parohul Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime”, s-a oficiat un Te Deum, după care cei prezenţi la manifestare au depus o coroană la troiţa ridicată în scuarul din faţa Şcolii cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea.

 

CRISTINA PUŞCAŞ

 

http://www.crisana.ro

~Puşcaş Cristina: „Ultimii supravieţuitori ai gulagului comunist“

 

////////////////////////////////////////////

 

„Ţipetele de moarte” ale planetelor care se dezintegrează – o altă teorie a emisiilor radio rapide

 

În radioastronomie, o emisie radio rapidă (Fast Radio Burst / FRB – în limba engleză) este un impuls radio tranzitoriu de lungime, cuprins între o fracțiune de milisecundă și câteva milisecunde, cauzat de un proces astrofizic cu energie mare, încă neînțeles. Deși extrem de energic la sursă, puterea semnalului care ajunge pe Pământ a fost descrisă ca fiind de 1.000 de ori mai slab decât de la un telefon mobil de pe Lună. Primul FRB a fost descoperit de astrofizicianul Duncan Lorimer în 2007, după ce au fost studiate datele arhivate din 2001 ale telescopului Observatorului Parkes din Australia. De atunci au fost înregistrate multe FRB-uri, inclusiv câteva care au fost detectate ca repetându-se în moduri aparent neregulate.

 

Într-un nou studiu publicat în revista „Astrophysics Journal”, autorul principal al studiului, astronomul Yong-Feng Huang, a emis noi ipoteze pentru a explica emisiile radio rapide, care apar în mod neașteptat și rapid, dar uneori într-un model care se repetă. În timp ce alte studii recente spune că magnetarii (stele neutronice magnetice) ar fi cauza lor, Huang crede că un alt obiect spațial trebuie să fie implicat pentru ca un FRB să se repete. Astfel, stelele cu neutroni, care sunt stele gigantice prăbușite, pot avea în continuare planete în jurul lor. Dacă planeta se apropie – posibil atrasă de forța gravitațională uriașă – ea poate fi dezintegrată uşor, trimițând bucăţi uriaşe în steaua cu neutroni. Aceste bucăţi dezintegrante ale planetei sunt atrase de vântul de radiații și de particulele care ies din steaua neutronică aflată pe moarte. Această ciocnire poate produce emisii radio rapide foarte puternice. Destul de puternice pentru a trimite un FRB către Pământ? E posibil că da – spune studiul ştiinţific.

 

 

 

Dovada pentru a susține această teorie a venit de la primul FRB (FRB 121102, descoperit în 2007) care se repetă la fiecare 160 de zile, precum şi de la un FRB mai recent (FRB 180916), care se repetă la fiecare 16 zile. Un model al unui scenariu de fragmentare a planetei a arătat că ambele ar putea crea FRB-uri prin „țipetele de moarte” ale unei planete care se dezintegrează.

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): iopscience.iop.org

////////////////////////////////////////////

Mărturii despre torturi greu de imaginat din lagărele comuniste: „Voiau să ne ucidă viitorul, loveau numai în testicule“

 

Supravieţuitorii temniţei comuniste relatează regimul atroce de bătăi, înfometare şi muncă forţată la care erau supuşi în lagărele conduse de Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu, în Balta Brăilei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Mărturii cutremurătoare din lagărele conduse de torţionarii Boştină şi… Doi torţionari, demascaţi de IICCMER. Gheorghe Boştină şi Marian Petre… Cum a fost avansat în grad un torţionar atroce al regimului comunist. … Supravieţuitorii lagărelor comuniste conduse de torţionarii Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu în Balta Brăilei dau mărturii despre cruzimea regimului aplicat de cei doi. Boştină şi Petrescu, ultimii torţionari demascaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), au condus colonii de muncă forţată în timpul comunismului, făcând sute de victime printre deţinuţii politici. Boştină, mai ales, a avut o relaţie specială cu Constanţa, unde a fost şef al Poliţiei în anii 1979-1989. Din postura sa, torţionarul era la curent cu urmărirea foştilor deţinuţi politici care încercau să-şi reconstruiască viaţa. Cercetătorii IICCMER au depus actele doveditoare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând sesizare penală pentru comiterea de crime politice în timpul regimului comunist. Dar istoricul terorii instaurate în lagărele de exterminare este mai teribil decât şi-l poate închipui cineva; altcineva în afara celor care au fost acolo. „Demascarea este doar o diversiune“ Paul Andreescu (77 ani) este liderul filialei Constanţa a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. A fost săltat de comunişti în anul 1956, pe când era licean la „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa. Vina sa: împreună cu 3 prieteni voia să protesteze la adresa instaurării regimului stalinist. Asta i-a pecetluit soarta. La vârsta de 17 ani, Paul Andreescu a devenit duşman al poporului, care merita 8 ani de temniţă grea pentru că opusese rezistenţă. A urmat un periplu prin închisori şi lagăre ca Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti sau Grădina. Paul Andreescu Foto Sînziana Ionescu „Fără semnătura unuia ca Boştină sau Petrescu nu se întâmpla nimic, pentru că şefii îşi dădeau avizul pentru nemerniciile subalternilor. Regimului îngrozitor de detenţie i se adăugau ideile crude ale torţionarilor despre cum să ne umilească, bată, extermineze. Pe tineri îi loveau numai în testicule, să ne ucidă viitorul. Aveau mână liberă la ucis oameni. Pentru cum serveau sistemul, torţionarii au fost răsplătiţi bine, cu funcţii înalte, cu grade. Iată acum cum trăiesc ei astăzi cu pensii grase şi cu recunoştinţă din partea Statului român, în special a regimului Iliescu, care l-a înaintat pe Boştină în grad la Revoluţie, făcându-l general-maior de securitate“, este indignat Andreescu. Paul Andreescu este conştient că n-o să mai apuce dreptatea pe lumea asta. Pentru că nu mai are încredere că, vreodată, toată crima împotriva umanităţii, pusă la cale cu sânge rece de comunişti, va fi pedepsită. „Diversiunea continuă. Demascarea asta este doar o mascare a dimensiunilor crimei comuniste, pentru că niciun membru al conducerii PCR nu a fost tras la răspundere. Conducerea IICMER ne promitea acum 2 ani că vor fi 34 torţionari demascaţi şi daţi pe mâna justiţiei. Iată că sunt doar 4 torţionari cu funcţii de răspundere expuşi în public. Iar despre creierul crimelor comuniste, despre CPEX, nu vorbeşte nimeni! Despre cei din Guvern, din Ministerul de Interne, nimeni nu spune nimic. Aşa erau ei avansaţi, cu cât erau mai cruzi îşi meritau gradele şi funcţiile? Unde sunt restul torţionarilor, procurorii militari, judecătorii militari? Trăiesc bine-mersi“, se revoltă Andreescu. „Dacă nu urlai de durere, se enervau şi mai tare“ Alexandru Mihalcea era student la Ziaristică la Bucureşti în 1959, când i s-a comunicat că a devenit un exemplar demn de tot dispreţul făuritorilor „omului de tip nou“: citea literatură, scria poezii, mergea la Înviere, lipsea de la cursurile care nu-i plăceau. Şi mai punea şi întrebări la seminarii, ceea ce nu făcea cinste unui tânăr comunist care nu trebuia să gândească, ci doar să muncească. A fost aruncat în închisoare pentru toate aceste vini, devenind indezirabil pentru orânduirea socialistă. Jilava, Salcia, Stoeneşti, Giurgeni sunt câteva dintre temniţele închise sau în aer liber unde şi-a ispăşit vina de a fi altfel decât turma. „Mizeria cruntă făcea prăpăd printre deţinuţi politici. Făceam boli care fuseseră eradicate în Europa din secolele trecute, cum ar fi leptospiroza, din cauza şobolanilor care umblau pe mâncare. Ne dădeau ciorbă de murături de 2 ori pe zi sau ciorbă de ceapă putrezită, fiartă cu tot cu foi, de făceam dizenterie pe capete. Iar bătăile erau atroce, te băteau până oboseau ei şi dacă nu scoteai un sunet, mai tare se enervau. Au fost comise atrocităţi inimaginabile în acele lagăre de exterminare. Regimul era absolut înfiorător, l-am relatat şi în scrierile mele şi sunt gata oricând să depun mărturie pentru ceea ce s-a întâmplat acolo“, relatează ziaristul Alexandru Mihalcea, la aproape 80 ani de viaţă. Alexandru Mihalcea Sursa foto Sfinţii Martiri Brâncoveni Cu mâinile goale şi cu cârca, deţinuţii politici au construit edificii prezentate apoi drept realizări măreţe ale epocii comuniste. La Salcia, cei 1.200 deţinuţi politici au ridicat un dig de 120 kilometri, ce a modificat ecosistemul Insulei Mari a Brăilei. „Era, de fapt, o moşie clandestină a MAI, iar noi eram sclavii pe moşie. A fost infernal“, spune Mihalcea. Boştină, făcut general-maior în primele zile de după Revoluţie General-maiorul de securitate Gheorghe Boştină s-a născut la 6 aprilie 1930, în Ciuperceni, Gorj. Avea doar 4 clase şi lucra ca strungar când a fost recrutat în MAI. A fost trimis la şcolile de pregătire a cadrelor de nădejde, ajungând în anii `50 locţiitor politic la Regimentul de securitate Bucureşti, apoi locţiitor politic la Colonia de Muncă Dăeni. În iulie 1957 a fost promovat locţiitor politic al Penitenciarului Galaţi. În februarie 1960 a fost numit locţiitor politic al Formaţiunii 0957 Ostrov şi organizator de partid la Gospodăria MAI Salcia. La Constanţa a ajuns şeful secţiei politice a Brigăzii de pază Constanţa. Apoi a devenit şef de Secţie la Direcţia Informaţii Externe – UM 0544 Bucureşti din DSS (din 1979), şef al Inspectoratului Judeţean Constanţa al MI (din 1979), membru în CJ Constanţa al PCR şi în Biroul CJ Constanţa al PCR (1979-1984), deputat în Consiliul popular al judeţului Constanţa. Între 25 decembrie 1989 şi 1990 a îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Prin Decretul 23 din 28 decembrie 1989, colonelul Boştină D. Gheorghe este înaintat la gradul de general maior. Colonelul Marian Petrescu Ventura (Bonaventura) s-a născut la 12 noiembrie 1931, în Bucureşti. Era mecanic ajustor în uzina Laminorul din Capitală când a fost recrutat şi trimis la şcolile de ofiţeri. În 1954 devine şef secţie şi regim la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă, apoi locţiitor al şefului Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Închisori şi Penitenciare (UM 0618 Bucureşti). În octombrie 1956 este numit comandant al Coloniei de Muncă Roznov/formaţiunea 0692, apoi a condus Colonia de Muncă Bârcea Mare/formaţiunea 0691 (1957-1958), Colonia de Muncă Berteşti/formaţiunea 0935 (1958-1959), Penitenciarul Galaţi (1959-1966); Serviciul Pază şi Regim din Direcţia Pază şi Regim a DGPCM/DGP (1966-1972), Penitenciarul de Minori Bucureşti (1972-1973), Penitenciarul Ilfov (1973-1977), devenind locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Penitenciarul Bucureşti (1977-1979). A fost decorat cu mutiple distincţii în anii 1963-1972, inclusiv cu Ordinul „Pentru Servicii Deosebite Aduse în Apărarea Orânduirii Sociale şi de Stat“ (1964). Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu Sursa foto Miliţia Spirituală Apel public pentru demascare Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat joi, 30 iunie, o conferinţă de presă în care a făcut publice rezultatele celor mai recente acţiuni de investigaţii speciale şi situaţia sesizărilor penale formulate de Institut. „A fost lansat un apel public referitor la prelevarea de probe ADN de la rudele directe ale victimelor deshumate în campania de săpături derulată de IICCMER la Periprava, în perioada 2015 – 2016. De asemenea, sub rezerva prezumţiei de nevinovăţie, au fost dezvăluite două noi nume din lista de persoane suspectate pentru comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist. Este vorba despre: Petrescu Marian, fost comandant al unor colonii de muncă şi penitenciare în timpul regimului comunist, responsabil de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a 104 de deţinuţi politic; Boştină Gheorghe, fost locţiitor politic, responsabil de decesul a 100 de deţinuţi politic. Pe numele acestora, IICCMER a depus sesizări penale. În cadrul conferinţei de presă a fost prezentată situaţia la zi a sesizărilor penale înaintate de Institut. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon +40 21 316 7565“, a transmis IICMER. Investigaţiile IICCMER În aprilie 2013, IICCMER a anunţat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964. Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de lt.-col. (r) Alexandru Vişinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal. Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, col. (r) Ioan Ficior, pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. Pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava. Pe 16 ianuarie a.c., IICCMER a făcut public rezultatul investigaţiilor în cazul lt.-maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013 şi suspectat de comiterea unor crime şi abuzuri politice în perioada în care a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru pază şi regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla (Formaţiunea 0606). Pe 11 februarie 2014, IICCMER a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva cpt. (r) Florian Cormoş, fost comandant al coloniei de muncă Cernavodă, pentru infracţiuni contra umanităţii. Pe 8 iulie 2014, IICCMER a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva lui Constantin Istrate, fost locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la colonia de muncă Oneşti, respectiv locţiitor al comandantului pentru pază şi regim / comandant la Penitenciarul Gherla pentru infracţiuni contra umanităţii. Pe 11 februarie 2015, IICCMER a solicitat începerea urmăririi penale împotriva lui Tilici Neculai, fost comandant de penitenciar, Fizula Refic, ofiţer politic, şi Sârbu Teodor, subofiţer de Securitate. Pe 10 februarie 2016, Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, iar pe 30 martie 2016 Ioan Ficior a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii printr-o decizie care nu este însă definitivă. Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc. Periprava, cimitirul din Deltă La începutul anilor ’50, Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localităţile Periprava şi Sfiştofca pentru a proteja de inundaţii terenurile care urmau să fie defrişate de stuf şi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduşi inclusiv mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea  brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi. Groapa comună În octombrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public raportul arheologic privind investigaţiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Diagnosticul arheologic confirma existenţa unei gropi comune cu rămăşiţe umane aparţinând unor victime de la colonia de muncă. În urma investigaţiilor întreprinse în septembrie 2013, IICCMER a identificat un loc de înhumare a deţinuţilor decedaţi în perioada 1958-1963 în colonia de muncă Periprava. Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localităţii, într-o zonă lipsită de morminte ale comunităţii locale de ruşi lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 metri pătraţi, fiind identificate rămăşiţe umane aparţinând unor defuncţi depuşi în modalităţi diferite, înhumaţi în mai multe perioade. Raportul privind diagnosticul arheologic efectuat în cimitirul de la Periprava (comuna C.A. Rosetti, jud. Tulcea) conţine detalii cu privire la stabilirea locului de înhumare a deţinuţilor din colonia de muncă şi la modalitatea în care s-au practicat aceste înhumări. Potrivit raportului, practica de înhumare iese din tiparele tradiţionale şi arată cruzimile la care au fost supuşi deţinuţii înainte de a muri. De exemplu, unul dintre schelete avea picioarele încrucişate şi legate (probabil cu o sârmă), iar poziţia nefirească a capului, aplecat într-o parte, împreună cu vertebrele cervicale (dislocate), denotă o introducere forţată a cadavrului. În alte cazuri, morţii erau depuşi în lăzi din lemn sau înfăşuraţi în rogojini din material organic. O particularitate anatomică interesantă a fost constatată la un alt defunct: mâna dreaptă era îndoită, cu palma adusă sub bărbie, iar laba piciorului drept lipsea. „Probele materiale analizate de arheologi arată că rămăşiţele umane aparţin unor foşti deţinuţi de la colonia de muncă de la Periprava. Datele din raportul arheologic susţin ipotezele noastre şi arată brutalitatea şi primitivismul administraţiei coloniei.  În perioada următoare, vom analiza toate probele şi vom extinde investigaţiile. E important ca în acest caz să avem inclusiv analize antropologice şi ADN pentru a stabili identitatea celor îngropaţi la Periprava. IICCMER va transmite Parchetului General toate aceste noi informaţii”, au declarat cercetătorii IICCMER. Mormintele de sub apă Într-un colţ al cimitirului din Periprava s-au descoperit 11 morminte ale foştilor deţinuţi politici care au murit în lagărul de muncă din localitate. Primele 5 morminte au fost descoperite în 2013, de către arheologi din Constanţa. Patru dintre defuncţi au fost înmormântaţi în sicrie din lemn, iar unul direct în pământ. Zona a fost conservată şi în momentul în care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru continuarea campaniei, o echipă de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a continuat investigaţiile pentru căutarea, descoperirea şi deshumarea cadavrelor. Săpăturile care s-au întins pe o suprafaţă de 700 metri pătraţi au avut loc în mai 2015. „Am făcut arheologie sub apă. Locul unde au fost înmormântaţi morţii din lagăr, de la marginea cimitirului lipovenesc, este sub cota de 90 de centimetri. Am lucrat cu pompa lângă noi“, spune arheologul Gheorghe Petrov, de 52 de ani, din Cluj. Munca lor a fost cu atât mai grea cu cât solul din deltă este nisipos. Arheologii au mai descoperit încă şase morminte în aceaşi zonă indicată de localnici, de foşti gardieni ai lagărului de la Periprava. „De data aceasta, cercetarea s-a făcut în prezenţa unui medic legist şi a unui procuror. Scheletele vor fi duse la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti pentru a fi identificate. Ulterior, or fi anunţaţi urmaşii lor pentru o probă de ADN“, spune arheologul. Mărturiile spun că unii deţinuţi morţi erau nveliţi în trestie de zahăr şi legaţi cu sfoară şi aruncaţi peste gardul lagărului. Apoi, cadavrele erau înmormântate într-un colţ al cimitirului, fără nicio cruce. Este posibil, spune arheologul, ca multe trupuri să fi fost înmormântate în Pădurea Letea şi pe marginea Dunării. Lagărul este situat la o distanţă de aproximativ trei kilometri de sat, unde mai sunt aproximativ 150 de gospodării. Din fostul lagăr au mai rămas doar câteva ziduri. Digul construit cu atâtea sacrificii de deţinuţi, de 16 kilometri, mai poate fi văzut şi el. Clădirea fostului comandament al lagărului s-a transformat într-un hotel de patru stele – „Ultima frontieră“. Fostul comandant de la Periprava, deferit justiţiei Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior (85 de ani), pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. În aceeaşi zi, Ministerul Public a anunţat că a înregistrat denunţul formulat de Institut. IICCMER informa că din investigaţiile întreprinse a reieşit că Ioan Ficior a impus şi a întreţinut un regim de exterminare a deţinuţilor politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncă Periprava, în virtutea funcţiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de deţinere, în perioada 1958-1963. Pe aceeaşi temă: Mărturii cutremurătoare din lagărele conduse de torţionarii Boştină şi Petrescu: „Închisoarea era o biserică plină de rahat, cu sfinţi cu ochii scoşi“ Victoria „Calculatorului“. Paul Andreescu este primul deţinut politic din România despăgubit pe noul Cod Civil Cum a fost avansat în grad un torţionar atroce al regimului comunist. A primit distincţia chiar la 28 decembrie 1989 Periprava, colonia de muncă unde au murit 124 de deţinuţi. Arheologi şi experţi caută rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost îngropaţi aici Crimele din lagărul de la Periprava: morţii erau îngropaţi în cimitirul lipovenesc fără nicio cruce. Arheologii au descoperit 11 morminte Mărturia unui deţinut nenorocit pe viaţă de torţionarul Ion Ficior: „Un făţarnic recompensat de statul român pentru abuzurile făcute“ Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani închisoare. Torţionarul chefuia cu colegii şi întreţinea relaţii intime cu soţia locţiitorului

 

 

https://adevarul.ro/locale/constanta/marturii-despre-torturi-greu-imaginat-lagarele-comuniste-voiau-ucida-viitorul-loveau-numai-testicule-1_578238eb5ab6550cb8b9e28e/index.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM / Gabriel Teodor GHERASIM

 

 

În 2017 s-au împlinit 100 de ani de când comunismul s-a înfiripat pe banii Occidentului, bazat pe sistemul elitist al Occidentului (eugenics) de a distruge oamenii şi naţiunile inconvenienţe dictaturilor naţional-socialiste şi democratic-socialiste şi prin acţiunile de grotească barbaritate a sălbaticilor din Est (ruşii, chinezii, coreenii, s.a.).

 

Pentru poporul român a însemnat sfârtecarea unităţii daco-romane dintre Nistru şi Tisa, genociduri, deportări, gulaguri, puşcării şi moartea a peste 10% din populaţia daco-romana a vechii Dacii.

 

În plus, a însemnat deformare, amnezie şi înlocuirea valorilor autentice româneşti cu împărţirea în “limbi şi etnii” fanteziste (limbile “moldovenească” – între Nistru şi Prut – cu “valahă” din Balcani), şi redenumirea monştrilor… în eroi (Ceauşescu, Lenin, Stalin, Partidul Comunist/Socialist, naţionalizare, tribunalul poporului, origine sănătoasă, etc.).

 

Copii şi adulţi au murit din lipsa îngrijirii medicale, a foamei, a frigului, a serviciilor sociale criminale în “raiul proletar,” cu milioanele, în aceşti 100 de ani, când guvernul comunist aresta şi omora lent sau brutal populaţiile civile, în timp ce ţările capitaliste au ajuns să dea asigurări medicale, libertate de mişcarea, încurajarea clasei mijlocii, maximalizarea de beneficii pentru inventatori şi în general, au creat destinaţii de invidiat pentru refugiaţii din ţările (neo) comuniste. Comuniştii au insistat să interzică gândirea liberă, mişcarea liberă şi libertatea cuvântului şi de acţiune în populaţiile subjugate, până când au fost îndepărtaţi şi după omorârea masivă a luptătorilor pentru libertate.

 

Comunismul este o mişcare satanistă după cum păstorul şi supravieţuitorul puşcăriilor comuniste Richard Wurmbrand a detailat în cartea sa Marx şi Satana (1). Scopul satanismului este sacrificiul de vieţi umane lui lucifer. În timp ce în Creştinism, Isus s-a sacrificat pentru oameni, în satanism se aşteaptă sacrificarea oamenilor lui Lucifer. Sub egida ateismului, comunismul a folosit simbolismele satanice precum cel al stelei roşii, falsul Mesia (Lenin), falsul mormânt “sfânt” (mumia lui Lenin din Kremlin), şi distrugerea de locaşuri religioase cu coruperea celor care au supravieţuit în numele “clasei muncitoare” (în special al locaşurilor creştine).

 

Pentru că satanismul solicita de la credincioşii săi “ordine prin haos” şi sadism, sacrificul de tip genocid de vieţi umane este o constantă precedată de abuz mintal, emotiv, fizic/sexual, duse până la exacerbare.

 

Astfel vedem ceremonii satanice de “reeducare” a oamenilor pe sistem satanic, de la puşcăriile şi gulagurile comuniste (fenomenul Piteşti), la şcolile cu îndoctrinare bazată pe ura, turnătorie şi îndoctrinarea spre genocid a copiilor, adolescenţilor şi a adulţilor, sub titulatura inocentă de “revoluţie.” Ori revoluţie/revolver, înseamnă întoarcerea cu fundul în sus a omenirii, care implică înainte de orice, distrugere.

 

Mai puţin cunoscut este faptul că şi naziştii lui Hitler ca şi comuniştii lui Stalin şi Mao au folosit etichete simpliste pentru oamenii pe care au vrut să-i distrugă, chemându-i “inferiori” şi “duşmani.” Atât Hitler cât şi dictatorii comunişti s-au inspirat din lucrările bazată pe falsele biologii şi sociologii ale lui Karl Marx (2).

 

Iar Karl Marx a venit dintr-o familie satanică şi a aplicat strategia de minciună: Cea mai bună strategia a diavolului este ca să ne convingă că nu există (ateismul). Scrierile, agenda, şi acţiunile generate de scrierile sale au arătat în schimb exact opusul: comunismul este un cult satanic bazat pe sacrificiu (3).

 

Occidentul nu numai că tace, dar îi protejează pe comunişti şi pe crimele lor, etichetându-i nici mai mult nici mai puţin decât “eliberatori.” Băncile globaliste au finanţat şi profitat după crimele comuniste, de la Lenin la China comunistă a anului 2017. Guvernele, companiile şi elitele miliardarilor din Vest, au făcut pact cu şi au profitat din crimele comunismului în mod continuu (4).

 

Datorită acestor interesuri, Vestul laudă pe comunişti, minimalizează, neagă şi/sau acuză însăşi victimele comuniştilor de crimele comuniştilor. Mai mult, produc maculatură de predare la copiii din şcolile din Vest despre comunism, prezentându-l în termeni de povestioare, de timpul cărţuliilor gen “micul Leninist” al anilor ’50 din secolul trecut (5), publicate în ţările ocupate de comunişti. Pentru adolescenţi au creat moda “comunist chic,” unde este un lucru ‘modern’ de a purta simboluri cu secera şi ciocanul, sau alte însemne comuniste, de la chiloţii de damă, la tricouri şi ca nume de baruri şi băuturi alcoolice (6).

 

Casa Alba a lui Obama a considerat normal ca să aibă globuri de Crăciun cu faţa ucigaşului Mao (7). Iar americanii au ridicat statuie lui Stalin în acelaşi an când Gruzia demola statuile acestui psihopat ucigaş (8).

 

A fost surprinzător să văd zilele trecute câteva panouri uriaşe la Times Square în New-York, cu afişuri care comemorau victimele comuniştilor de-a lungul celor 100 de ani de dominaţie, inclusiv informând trecătorii că 1:5 indivizi din lume încă trăieşte într-o dictatură deschis comunistă (numărul ţărilor cu guverne neo-comuniste deghizate drept ‘democratice, ’ ridica numărul omenirii sub dictaturi de stânga la peste 20%).

 

A fost surprinzător nu pentru că nu era normal comemorarea victimelor comuniştilor după 100 de ani de dictatură, ci pentru că aceste panouri s-au afişat în aceeaşi ţară unde la Georgia Stones, este chiar săpată în stâncă intenţia de a reduce (distruge) populaţia pământului la 500,000,000 – deci de a omorî 6.5 miliarde din 7 miliarde – (9).

 

Rămâne la discreţia urmaşilor victimelor comuniştilor de a ţine candela memoriei sacrificiului lor aprinsă în perpetuitate, pentru că “cine uită crimele trecutului este condamnat ca să le repete.”

 

Memorie eternă martirilor noştrii care au fost persecutaţi şi care au fost sacrificaţi de către mişcarea satanică chemată comunism.

 

Adaug mai jos resurse acestor acţiuni de propagare şi mistificare a comunismului cu… faţă muncitorească.

 

Gabriel Teodor GHERASIM, New York

 

ROMÂNIA: MARTIRII ŞI SUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM / Gabriel Teodor GHERASIM

//////////////////////////////////////////////////

Morţi şi manechine            

Andrei Pippidi

 

 

…Distrugerea statuilor din motive politice şi înlocuirea lor cu altele pentru a imprima în memorie o altă ideologie au fost inventate de Revoluţia franceză. În 1792, Adunarea Legislativă a decretat înlăturarea statuilor de regi, care erau expuse în locuri publice, şi topirea celor de bronz, ca să fie turnate tunuri. În 1793, a fost instituit cultul Raţiunii în scopul de a descreştina Franţa. Catedrala Notre-Dame a fost transformată în templu al noii divinităţi. În Piaţa Bastiliei, acolo unde fusese închisoarea dărîmată de revoluţionari, s-a ridicat o statuie colosală a zeiţei Raţiune în faţa căreia corul cînta un Imn Libertăţii. O amintire a acelui cult patriotic era probabil în intenţia lui Daniel Rosenthal în 1848, cînd, la Filaret, a înălţat o statuie a „României deliverate“, un ghips care a durat numai cîteva zile.

 

Lectura cărţii Bucureşti. Materie şi istorie. Monumentul public şi distopiile lui (ed. Anca Benera şi Alina Şerban), pe care ICR a publicat-o anul trecut, cu o traducere engleză şi ilustraţii (foarte bine alese), mi-a adus aminte acest precedent istoric. Frumosul volum este constituit din contribuţiile unor eminenţi istorici ai artei şi muzeografi români şi străini care şi-au ales să comenteze 13 monumente dispărute. Toate îndeplinind o misiune politică, au fost suprimate fiindcă misiunea lor era perimată. Nici unul n-a ţinut mai mult de 60 de ani: istoria, la români, se grăbeşte. Cele mai longevive au fost monumente omagiale şi comemorative dinainte de Primul Război Mondial, mărturii ale unui regim care, împărţit între liberali (I.C. Brătianu, Eug. Carada, Pake Protopopescu) şi conservatori (Lascăr Catargiu), a construit societatea românească într-o simbioză de tradiţie organică plus modernitate de împrumut. Take Ionescu care, într-o carieră de 30 de ani, trăise 25 ca ministru al vechiului regim, nu şi-a avut statuia decît tîrziu şi momentul pentru care era imortalizat a fost acţiunea sa din vremea războiului („Cred în victoria Aliaţilor aşa cum cred în lumina soarelui“ erau cuvintele înscrise pe placa de bronz aplicată pe soclu, ca exemplu de elocvenţă patriotică). În ordine cronologică, urmează două monumente (al Infanteriei şi Eroii Corpului Didactic) care exprimau recunoştinţa naţiunii pentru jertfele ce au răscumpărat apoteoza din 1918. Statuile regale (Carol I şi Ferdinand) simbolizau şi ele respectul pentru fantome ilustre: prezenţa şi puterea lor erau destinate să rămînă un timp nelimitat, cît trebuia să dureze statul pe care l-au creat cei doi călăreţi de bronz. Pînă aici această serie de morţi era coerentă. Din ultima zi a anului 1947 au început să cadă statuile, odată cu monarhia. Stalin şi Lenin reprezentau o lume nouă, chezăşia unui viitor etern al omenirii întregi. Ei şi, lîngă ei, provincial, Petru Groza.

 

Ar mai fi fost de adăugat un monument care n-a mai apucat să fie realizat, în onoarea greviştilor de la Griviţa din 1933, un episod al luptei pentru acea ţară viitoare: uitată în iarba spaţiului verde din faţa Gării de Nord, o piatră cu inscripţie anunţă şi astăzi că acolo va fi monumentul. Este forma minimală pe care o ia comemorarea.

 

După patru decenii, sîntem la o răscruce şi trecutul recent este iarăşi incompatibil cu prezentul. În cartea pe care o închid acum am găsit un citat care-mi place. La radio Erevan, un ascultător întreabă dacă se poate prezice viitorul şi primeşte răspunsul: „Da, nici o problemă, ştim exact cum va arăta viitorul. Problema este cu trecutul, căci se tot schimbă“. Deci, este necesară o selecţie a trecutului, pentru care trebuie să ne păstrăm voinţa de luciditate.

 

Deocamdată, intrăm în viitor de-a-ndăratelea. Lenin în iarbă la Mogoşoaia parcă sărută pămîntul. La Budapesta au avut ideea de a aduna la un loc pe toţi Leninii şi alte figuri de soldaţi sovietici sau muncitori într-un panoramă foarte apreciată de turiştii occidentali care n-au mai văzut aşa ceva. La Bucureşti, statuia lui Carol I era de Mestrovic, acum e de Florin Codre. Bolborea i-a refăcut pe Jalea, cu Monumentul Infanteriei, şi pe Antonin Mercié, cu Lascăr Catargiu. Cel puţin pe Groza, pe care Ladea îl făcuse cam fălos, am auzit că familia l-a dus acasă în Ardeal: foarte bine.

 

Între fotografiile din volum, o defilare de 1 Mai şi o manifestaţie a Frontului Renaşterii Naţionale arată că oficializarea peisajului urban a influenţat mentalitatea oamenilor. Sînt, ici şi colo, unele greşeli, nu doar de tipar: Arthur Verona n-a fost sculptor, Pake Protopopescu era doctor în drept de la Geneva, nu de la Genova, Victoriile înaripate de la Şosea făceau parte din monumentul lui Ferdinand, nu erau „dedicate reginei Maria“, un ministru sîrb se numea Ciolac Antici, nu Ciolan, şi un cunoscut colecţionar şi critic de artă era Cioflec, nu Ciofleac!

 

În ansamblu, lucrarea dă de gîndit. Convenţiile politice impuse de regimul comunist au produs doar manechine, pe cînd statuile vechi erau expresia unui act de conştiinţă, omagiul cuvenit marilor morţi din istoria naţională. A imita astăzi mecanic ceea ce era atunci în sufletul unei epoci care nu se mai întoarce nicăieri şi niciodată este o greşeală. Dovadă, o statuie a lui Traian după două mii de ani!

 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

 

ADEVARUL.RO

https://dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-si-obiceie/articol/morti-si-manechine

///////////////////////////////////////////

 

Dupa  ce una dintre cele  mai mari Statui  a  lui Vladimir Ilici Satan –  a fost ingropata-a (re)anviat…Statuia lui Lenin, dărâmată și decapitată la Kiev

 

 

(((((((((( Statuia lui Lenin revine în Henichesk, oraș ucrainean ocupat … https://www.aradon.ro/mapamond/statuia-lui-lenin-revine-in-henichesk-oras-ucrainean-ocupat-de-rusi-1523661/ )))))))))))))))))

 

  Câțiva protestatari de la Kiev au dărămat statuia lui Vladimir Lenin și au decapitat-o.

 

Mesajul unei mame pentru Putin: Uită-te la mine, ticălosule!

Refugiați în propria țară

Război și rezistență feminină în Ucraina

Papa, mesaj pentru Ucraina de Înviere

O mamă și-a găsit într-o fântână fiul ucis de ruși

Diaconescu, după declarația lui Zelenski: România nu e în pericol

Ultimele mișcări ale trupelor ruse la granița cu Ucraina

Localnicii din Harkov găsesc bombe peste tot

Putin s-a întâlnit cu Lukașenko

Piaţa Independenţei, punctul central al manifestaţiile faţă de actuala putere de la Kiev, s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de mii de oameni veniţi la protest. La mitingul pro-european şi-au anunţat participarea şi ucraineni din alte state.

 

„Este un moment istoric pentru că acum nu se decide doar soarta poporului ucrainean, ci a întregii Europe de Est”, a spus un protestatar venit din Belarus.

 

„Nu am putut să stau în Suedia să văd ce se întâmplă cu ţara mea şi cum ei distrug tot ceea ce este important pentru mine”, a spus un ucrainean stabilit în Suedia.

 

 

Protestele nu mai contenesc în Ucraina de mai bine de două săptămâni.

 

„Sunt în stradă pentru viitorul meu şi al copiilor mei”, a spus unul dintre protestatari.

 

„Vrem ca omul aflat la putere să ne asculte şi să tragă concluziile necesare. Şi mai vrem ca el să demisioneze”, a spus un altul.

 

Protestatarilor li s-au alăturat şi doi susţinători din afara graniţelor: fostul preşedinte georgian Mihail Saakashivili şi fostul premier moldovean, Vlad Filat.

 

„El (n.red. – Vladimir Putin) vrea în mod clar să îndepărteze Ucraina de Europa. Când Ucraina va fi despărţită de Europa, orice se poate întâmpla. Te pot şantaja mai bine, pot pune mai multă presiune, politicienii pot fi cumpăraţi şi pot manipula mai bine opinia publică”, a susținut Mihail Saakaşhivili, fostul preşedinte al Georgiei.

 

Mesajul fostului preşedinte georgian a fost susţinut şi de mai mulţi lideri ai opoziţiei ucrainene, dar şi de oficiali europeni care acuză actuala conducere de la Kiev că ar fi compromis cu bună ştiinţă parcursul european al ţării.

 

„Din start, Ianukovici negocia Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană cu o atitudine nepotrivită. El nu a intenţionat niciodată să semneze, a vrut doar să se aşeze deoparte şi să mulgă două vaci: Bruxelles-ul şi Moscova. Acest lucru nu va funcţiona”, a a afirmat Jacek Saryusz-Wolki, vicepreşedintele PPE.

 

În tot acest timp, oamenii continuă să îndure frigul şi rămân în piaţă şi ziua şi noaptea. Ei sunt hotărâţi să continue protestele până când preşedintele Viktor Ianukovici şi actualul guvern îşi vor da demisia

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/video-statuia-lui-lenin-daramata-si-decapitata-la-kiev-165308

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

Comentariu: Putin şi umbrele lui Stalin

Politicienii care falsifică istoria păcătuiesc împotriva propriului popor. Pericolul ca oamenii să nu înveţe din experienţele anterioare sporeşte – lucru valabil şi pentru ruşi, este de părere Miodrag Soric. 

    
Moscova, Zidul Tristetii

 

Moscova, „Zidul Tristetii”

La aproximativ 40 de minute de mers pe jos depărtare de Piaţa Roşie, preşedintele Vladimir Putin a inaugurat un monument închinat victimelor represiunilor politice – „Zidul Tristeţii”. Remarcabil! Până acum, declaraţiile lui Putin referitoare la Stalin au fost contradictorii. Întâi, şeful Kremlinului l-a numit pe dictatorul sovietic gruzin „un lider capabil”. În luna septembrie a permis dezvelirea bustului lui Stalin în faţa unui muzeu militar. Acum, Vladimir Putin condamnă, fără doar şi poate, abuzurile erei staliniste. Milioane de oameni nevinovaţi au fost ucişi, au fost încarceraţi sau exilaţi în Siberia.   

Prin recentele declaraţii Putin se distanţează de Stalin. Era şi timpul! Nu există nimic de cosmetizat sau de iertat în acţiunile reprobabile ale lui Stalin şi Lenin sau ale succesorilor lor. Iar vorbele lui Putin ar avea şi mai multă greutate dacă ar fi urmate de fapte. Fiindcă preşedintele Rusiei nu poate compătimi victimele violenţei politice şi, în acelaşi timp, să vâneze opoziţia sau să închidă gura presei.

Soric Miodrag Kommentarbild App

 

Miodrag Soric, DW

Dilema lui Putin: cum să abordeze istoria tragică a poporului său fără a-şi periclita propria putere, acum, cu numai câteva luni înaintea următoarelor alegeri prezidenţiale?

În caz de vreo îndoială, Putin s-a decis mereu pentru păstrarea puterii. Fiindcă mantra lui este: „stabilitate”. Este adânc înrădăcinat în mediul forţelor de securitate.

Apusul Uniunii Sovietice – în opinia sa un stat funcţional – a fost perceput de el ca o catastrofă. Iar turbulenţele din anii ’90 – ca o umilire a Rusiei. Obiectivul acestui şef al Kremlinului este să împiedice o repetare a istoriei recente. Crimele comise sub Stalin sau Lenin i se par prea îndepărtate, nu-l ating pe el. Pentru Putin este un subiect care ar trebui să-i preocupe numai pe istorici sau pe militanţii pentru drepturile omului.

Cu toată critica la adresa lui Putin, îndreptăţită de altfel, este bine că a inaugurat „Zidul Tristeţii”. Poate că centenarul revoluţiei bolşevice va reaprinde o discuţie pe marginea abordării propriei istorii. Oglinda viitorului poate fi, dar nu trebuie neapărat, trecutul.

Autor: Miodrag Soric / CS

https://www.dw.com/ro/comentariu-putin-%C5%9Fi-umbrele-lui-stalin/a-41184927

Un capitol din istorie care îl deranjează pe Putin: „Alianţa diavolilor“ sau colaborarea obscură dintre Hitler şi Stalin 

Data de 9 mai este pentru Vladimir Putin un prilej de aduceri de ode pentru Stalin şi de atribuire în dreptul dictatorului sovietic a unui rol major în învingerea lui Hitler şi prăbuşirea celui de-al Treilea Reich. Elogiindu-l pe Stalin şi repudiindu-l pe Hitler, preşedintele rus şi acoliţii săi uită mereu un aspect important al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial: angajarea celor doi lideri totalitari în răspândirea terorii în lume. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ce fel de Rusie conduce Putin şi ce loc îşi face în istorie? Mark Gale… Mark Galeotti, despre represiunea lui Putin: „Marea întoarcere la auto… În tentativa sa de a rescrie istoria, Vladimir Putin depune eforturi pentru eliminarea oricărei paralele între dictatorul nazist Adolf Hitler şi dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin. Practic, preşedintele rus insistă pentru uitarea unui capitol sumbru al istoriei secolului XX, prezentat de istoricul britanic Roger Moorhouse ca o „alianţă între diavoli”. Actualul lider de la Kremlin nici nu vrea să audă că Stalin a ucis la fel de mulţi oameni ca Hitler, sau poate mai mulţi. Prin urmare, el a decis că istoricii nu trebuie să menţioneze acest lucru. În acord cu această idee, omul aflat de peste 20 de ani la putere în Rusia a cerut în ianuarie Dumei de Stat să dea o lege de interzicere a egalizării rolurilor Uniunii Sovietice şi Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, Kremlinul intenţionează să se doteze cu o pârghie legală pentru a pedepsi scrierile care se abat de la linia sa ideologică. Însă istoria rămâne aşa cum s-a petrecut, indiferent de ingerinţele politicului. Înainte de a fi duşmani, Hitler şi Stalin au fost buni colaboratori din interes. Au împărţit prin clauze secrete estul Europei şi au agresat împreună Polonia. Au permis chiar şi organizarea unei parade comune într-un teritoriu ocupat pentru a sărbători invazia din septembrie 1939. Iosif Stalin şi Adolf Hitler sunt întruchipările celor mai sângeroase regimuri din prima parte a secolului XX: comunismul sovietic şi naţional-socialismul german. Antinomiile regimurilor lor totalitare îi făceau duşmani naturali. Cu toate acestea, cei doi au avut şi puncte comune, cum ar fi dispreţul faţă de democraţii şi capitalişti. Acest lucru le-a permis să coopereze pe unele chestiuni şi pentru un interval de timp, dar cu consecinţe nefaste până în zilele noastre. Un simbol al acestei alianţe contra naturii este fără îndoială Pactul Ribbentrop-Molotov. Ziua în care Stalin şi Hitler şi-au strâns mâna prin intermediari La 23 august 1939, ministrul german de Externe Joachim von Ribbentrop şi omologul său sovietic Veaceslav Molotov au semnat la Kremlin, în prezenţa lui Stalin, un pact diplomatic şi militar de neagresiune. Acest tratat i-a luat în acele zile prin surprindere pe occidentali şi a stârnit mai târziu un gust amar printre est-europeni. Motivul gustului amar: protocolul secret adăugat pactului, prin care Stalin împărţea Polonia cu Hitler şi îşi exprima interesul de a prelua sub control ţările baltice şi o parte a României, şi anume Basarabia. Astfel, Hitler câştiga o parte din spaţiul pe care îl considera vital pentru regimul său, în timp ce Stalin recucerea teritorii luate cândva cu forţa şi stăpânite pentru o vreme de ruşi. Veaceslav Molotov şi Joachim von Ribbentrop dând mâna la Moscova FOTO Wikipedia Complice la invadarea Poloniei La o săptămână de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, Hitler a ordonat invadarea Poloniei. Blitzkrieg-ul lansat de dictatorul nazist împotriva Poloniei la 1 septembrie 1939 a marcat începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Atacată de Hitler din Vest, Polonia s-a trezit imediat asaltată şi din Est. La 17 septembrie 1939, Armata Roşie intra în teritoriul polonez şi înfăptuia marea împărţeală de la Moscova.  În ziua invaziei sovietice în Polonia, Times scria: „Singurii care pot fi dezamăgiţi sunt cei cred în mod naiv că Rusia este diferită de vecinul său nazist”. Sfâşiată, Polonia a fost prima ţară europeană supusă concomitent ororilor naziste şi sovietice, în special cu lagăre de concentrare pe de o parte şi deportări pe de altă parte. Potrivit istoricului Alison Rowley, citat de Métro, deportările sovietice din Polonia nu sunt prezentate suficient în cărţile despre cel de-al Doilea Război Mondial şi sunt complet ignorate în Rusia, „ca şi cum nu s-a întâmplat niciodată”. Lagăre de exterminare şi deportări Halina Babinska este o victimă a deportărilor Armatei Roşii. Avea doar zece ani în septembrie 1939. Pe atunci, locuia în estul Poloniei, împreună cu părinţii, fratele şi cele două surori ale sale. „În acel an, revenirea la şcoală era diferită faţă de ceilalţi ani. Ne vorbeau despre autoapărare şi măsuri de precauţie în timpul unui atac. Eram în clasă şi am auzit explozii, bombardamente din avioane. Atunci şcoala s-a încheiat”, îşi aduce aminte ea. Apoi, continuă femeia, mai mulţi soldaţi sovietici au venit să-l ia pe tatăl său, membru al armatei poloneze. Nu s-a mai întors niciodată acasă. A fost arestat şi trimis într-o închisoare din Rusia. Câteva luni mai târziu, în februarie 1940, toată familia Halinei Babinska a fost deportată în Kazahstan. „Au venit, au găsit două valize şi i-au zis mamei mele că doar atât putea lua cu ea. Ne-au urcat într-un tren şi ne-au trimis în Kazahstan”, spune ea pentru Métro. În tren, mărturiseşte Halina Babinska, bebeluşi, copii şi femei mureau de hipotermie, iar soldaţii îi aruncau pur şi simplu pe unde nimereau. „Era o epurare etnică. Este foarte greu de imaginat atâta cruzime, era aproape ireal”, spune Halina Babinska. Familia Halinei Babinska înainte de cel de-al Doilea Război Mondial FOTO osmopolitanreview.com Lech Andrzej Czerwinski, fost membru al rezistenţei poloneze, îşi aminteşte la rândul său despre anihilarea intelectualilor, mai ales de partea germană. De altfel, subliniază el pentru Métro, primele lagăre de concentrare erau destinate intelectualilor polonezi. Hitler a vânat apoi milioane de evrei, la fel cum a procedat şi Stalin, dar relatările istorice sunt încă sărace în privinţa antisemitismului dictatorului sovietic. „Măsurile adoptate împotriva inamicului rasial într-o jumătate a Poloniei (adică împotriva evreilor în Vest) erau aproape imposibil de diferenţiat de măsurile aplicate împotriva inamicului de clasă în cealaltă jumătate (adică împotriva anticomuniştilor în Est)”, remarcă Roger Moorhouse. În timp ce Berlinul îşi asumă trecutul şi denunţă constant crimele nazismului, Moscova continuă să conteste probele şi să minimizeze uciderile în masă din dreptul ei. În primăvara anului 1940, în pădurea Katyn, peste 20.000 de soldaţi, intelectuali şi alţi membri ai elitei poloneze au fost asasinaţi de poliţia politică sovietică. Mii de români au fost ucişi de trupele sovietice în aprilie 1941 la Fântâna Albă doar pentru că au vrut să fugă din Bucovina de Nord ocupată în România. În toamna anului 1939, occidentalii au tot sperat să negocieze cu Stalin, mizând pe ceea ce îl îndepărta de Hitler, şi anume pe vederile ideologice. Dar dictatorul sovietic era mânat înainte de toate de interese de moment şi continua să colaboreze economic şi militar cu omologul său nazist. Parada de la Brest-Litovsk Un simbol al fraternizării sovieto-naziste în perioada de început a celui de-al Doilea Război Mondial rămâne defilarea militară comună de la Brest-Litovsk, care a avut loc la 22 septembrie 1939. Este oraşul în care în martie 1918 Puterile Centrale şi Rusia bolşevică au semnat un tratat de pace. Întâlnindu-se la Brest, astăzi în Belarus, soldaţii nazişti şi cei sovietici s-au îmbrăţişat şi au făcut schimb de mâncare şi ţigări. Apoi au defilat braţ la braţ sub privirile generalilor Guderian şi Krivoşein. Înainte de a pleca, după o masă bogată, Krivoşein i-a invitat pe jurnaliştii germani să viziteze Moscova după obţinerea „victoriei împotriva Albionului capitalist”. Imagine din timpul paradei sovieto-naziste de la Brest-Litovsk FOTO Wikipedia Putin nu a spus niciodată nimic despre acest moment, în schimb l-a apărat mereu pe Stalin, susţinând, în stilul propagandei sovietice, că s-a comportat ca un lider de război şi insinuând că occidentalii ar fi colaborat cu Hitler, nu el. În plus, a acuzat ţara invadată Polonia că ea ar fi de vină pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial prin încheierea unei înţelegeri cu Hitler înaintea lui Stalin. Acuzaţie care i-a stârnit o replică pe măsură din partea Poloniei, Varşovia reproşându-i preşedintelui rus că „reia propaganda stalinistă“ şi „zădărniceşte“ atât „efortul comun al experţilor polonezi şi ruşi”, cât şi „reuşitele predecesorilor săi, Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn” în a găsi „o cale a adevărului şi a reconcilierii în relaţiile polonezo-ruse”. Într-un final, diferenţele ideologice au ieşit la iveală. Hitler era un obstacol pentru ambiţiile lui Stalin şi viceversa. Hitler îşi dorea spaţiul vital, în timp ce Stalin spera la răspândirea comunismului în lume cu Moscova în frunte. La 22 iunie 1941, Stalin şi Hitler au devenit duşmani pe faţă. Anume această dată este reţinută de propagandiştii comunişti ca moment al intrării URSS-ului în cel de-al Doilea Război Mondial, prezentat ideologic ca „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Pactul nazisto-sovietic a durat doar 22 de luni, o treime din durata celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar suficient cât să aibă consecinţe până în zilele noastre, în cazul României prin pierderile teritoriale suferite.

 

Citeste mai mult: adev.ro/qstktq

https://adevarul.ro/international/rusia/uncapitol-istorie-deranjeaza-putin-alianta-diavolilor-saucolaborarea-obscura-hitler-stalin-1_60969db55163ec4271d42a66/index.html

 

Martori oculari ai crimelor din 13 – 15 iunie 1990 vorbesc: VIDEO cu profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov

 
 

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990.

După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din inima Capitalei, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția face parte acum din Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 – ediția “Război și pace” – și este disponibilă spre vizitare între 18 – 26 iulie în Piața Unirii din Râșnov și între 27 iulie – 30 august 2020 chiar în Cetatea Râșnov, transmite EVZ.

Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile.

Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, informează Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni.

Expoziția organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 se desfășoară sub auspiciile Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Primăriei orașului Râșnov, publică și ziarul Bursa.

Martori oculari ai crimelor din iunie 1990

Prof Nae Constantinescu de Cristina Nichitus Roncea

Crimele de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 au fost dezvăluite și rememorate dureros la vernisajul de la București al expoziției „Fenomenul Piața Universității – 30 de ani”, de către arh. Tomnița Florescu, profesor la Arhitectură, prof. dr. Nicolae Constantinescu, medicul care a primit la Spitalul Colțea morții și răniții evenimentelor, Corneliu Vlad, pe atunci jurnalist la România liberă, George Roncea, organizator al Pieței Universității, arestat în Arhitectură și încarcerat de mineri și organe la Măgurele, Miron Manega, maltratat brutal alături de poetul Cezar Ivanescu, Eugen Negrea, fotograf și autorii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, prin cuvinte și fotografii. VIDEO AICI:

Cine sunt și ce cred cei trei. Un Video cu Expoziția și două interviuri la Trinitas și Radio România Cultural urmate de biografiile și crezul lor:

Nic Hanu și cum „Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”

Nic Hanu in Piata Universitatii 1900

Autorul Nic Hanu este absolvent cu Diplomă al Facultății de Electronică, Inst. Politehnic București.
Practică fotografia ca freelancer. Este distins cu titlul de „Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică”. A publicat numeroase articole pe teme fotografice și a efectuat expertize tehnice și testări de materiale și tehnică foto pentru Azomureș, I. O. R. și Ministerul Comerțului.
A primit distincții pentru lucrări fotografice atât în Romania cât și în străinătate în urma expozițiilor sale. Lector de fotografie la Universitatea Cultural Științifică, susține seminare cu profil fotografic.
Cărți publicate: – Fotografia și fotoaparatele Orizont, Ed. Tehnică, București;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 1 – partea de tehnică fotografică, Editura Tehnică;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 2 – partea de exprimare artistică, Editura Tehnică
„Temeiurile Imaginii cu maeștrii fotografiei” – 354 pagini. editată în regie proprie, 2016
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și a fost primul președinte al acesteia după 1989.

Piața Universității 1990 și România lui 2020

Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990 a reprezentat cu adevărat readucerea la București a axei lumii, extirpate din spațiul public al României după ocupația bolșevică a Rusiei sovietice. Nicicând nu se mai văzuse în Agora țării o asemenea manifestare de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate, nicicând nu s-a mai văzut de atunci un astfel de fenomen ingenuu. Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Constantin Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată de studentul la Arte Plastice, viitorul ziarist George Roncea, într-un portal de comunicare directă cu românii. Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu dar reușită din baza de la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regim în care conspiratorul GRU/KGB Nicolae Militaru, afirma în sediul CC al PCR, către fiul de agent NKVD Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.

„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați – au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori bestial.

Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Va rog sa-l informati pe domnul presedinte: dam foc la toate autobuzele. Aceasta a fost intelegerea”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise – care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției.

Ce a urmat, până azi, se știe, se vede cu ochiul liber și se simte, din păcate, pe spatele bietului român și în dauna resurselor pământurilor lui dumnezeiești milenare: menținerea României, conform înțelegerilor secrete de la Malta, în sfera de influență sovietică, atunci, ruso-germană, acum. Doar un cutremur venit de la Washington, pe care îl așteptau și manifestanții din Piața Universității 1989 – 1990, urmat de un vulcan a cărui lavă să topească toate nodurile rețelei planetare anti-umane comunist-progresiste, mai poate surpa, poate, acest eșafodaj nefast pentru România.

Victor Roncea, Iunie 2020

Victor Roncea, „Golan” pentru toate regimurile din România

Victor Roncea in Piata Universitatii 1900

Victor Roncea era în 1990 elev la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și, din pasiune, fotograf la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților. A debutat în presă chiar în timpul Fenomenului Pieței Universității, cu fotografii în săptămânalul „Expres” și, apoi, ca reporter la ziarul „România liberă”. A înregistrat fotografic din Institutul de Arhitectură intrarea minerilor în Piața Universității și spargerea ușilor Facultății de Geologie cu topoarele dar filmele au fost ulterior confiscate în timp ce se număra printre primii cetățeni ai României maltratați, răpiți, arestați și încarcerați ilegal, alături de studenții de la Arhitectură și Universitate. În timpul manifestației a contribuit la organizarea ei prin crearea și montarea lozincilor din spațiul Pieței și înregistrarea fotografică a fenomenului cultural și civic, totodată îndeplinind funcția de liant între cele două grupuri organizatorice, Liga Studenților și Asociația Studenților Arhitecți. A emigrat ca refugiat politic în Statele Unite ale Americii unde a studiat și lucrat în domeniul fotografiei și a revenit definitiv după 5 ani, pentru a contribui la răsturnarea democratică a regimului Iliescu. Din nefericire pentru România, rezultatul a fost doar schimbarea unei gărzi de agenți sovietici cu o alta, ceea ce tinerii anilor ’90 nu au mai putut controla. În continuare lucrează în presă, la ziarele ZIUA, Curentul, Bursa, Evenimentul Zilei, revistele Tribuna și Evenimentul Istoric și portalul ZiaristiOnline.Ro, unde este reporter special, corespondent în zone de conflict și Basarabia, redactor, Șef Departament Externe, editorialist, Senior Editor, Redactor Șef Adjunct, publicist. A fost corespondent ocazional pentru BBC World Service și BBC Scotland, a primit burse și a participat la cursuri de jurnalism și fotojurnalism în SUA, Europa Centrală și Occidentală, Consiliul Europei, Parlamentul European și NATO și a fost declarat persona non grata în Ucraina pentru articolele sale. A primit numeroase premii de presă și este fondator, membru și membru de onoare al mai multor organizații civice și profesionale, naționale, europene și internaționale. Preocupat de devoalarea rețelelor „deschise” ex-sovietice din România a câștigat mai multe procese de presă cu membri ai acesteia din societatea în civil.
Autor, co-autor, coordonator și editor al unor lucrări despre România și amenințările Rusiei la Marea Neagră, Dictatura Biometrică, Dosarele distrugerii elitei româneşti, Corneliu Zelea Codreanu în Arhiva CNSAS (împreuna cu Gheorghe Buzatu), Mihai Eminescu și Părintele Justin Pârvu.
Expoziții de fotografie la New York, Stanford University, California, Chicago Public Library, SUA; Cottbus Film Festival, Germania; Galeriile Teatrului National – ArtExpo, România.
Detalii pe Roncea.wordpress.com și Roncea.Ro.

Unde sunt românii?

Nu știa nici necuratu’ în aprilie ’90, sper să fiu iertat că pornesc atât de abrupt, însă e strigătul meu de durere, că acea formă de protest care începea era împotriva unui dușman care apoi se va fi dovedit a fi reprezentantul unei dictaturi mult mai ticăloase și nenorocite decât cea care se terminase cu câteva luni mai înainte. Dușmanul dictatorial era tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară, criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască, să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea speranță.
Așadar, nu puteam ști atunci că marșul de protest de la care a pornit totul, pe care îl fotografiam, însoțindu-l de la sediul televiziunii din Dorobanți până în Piața Universității (am evitat sintagma mincinoasă de televiziune liberă) se va transforma într-un model unic de rezistență împotriva oricărei forme de totalitarism, în ciuda tuturor manifestărilor de fanatism fesenist de pe toată durata manifestației. De la aruncarea în prima zi, la acel marș de protest, a unui ghiveci cu pământ în coloana cu manifestanți pașnici de pe Calea Dorobanți – femeia lovită grav în creștetul capului a supraviețuit, la fel ca gestul acelui criminal necunoscut în conștiința și memoria celor care au văzut și auzit totul- și până la violențele de neimaginat din iunie, ale forțelor de represiune polițienească, civile (imeghebiști coordonați de foști securiști, viitori sereiști), și culminând cu atrocitățile minerilor.
Ziarul “România liberă”, pentru care lucram atunci, a fost singurul loc din presa centrală unde se spunea și se arăta, prin imagini netrucate, adevărul. Arăta ce se întâmplă în Piața Universității. TVR și Radioul public mințeau și dezinformau. Ziarul meu era incendiat sau era aruncat din trenurile care îl distribuiau în țară. Adevărul nu trebuia să fie cunoscut. Dictatura se instala, o dictatură a trădării, hoției și jafului de țară instituționalizat, a mitocăniei, a manipulării celor cu creiere manipulabile (pentru că manipularea, trebuie să spunem clar, se face în principal la mințile leneșe și chiar lipsite de orice activitate), a înjosirii poporului român și a distrugerii sale planificate.
După aproape două luni de rezistență anticomunistă, dictatura fesenistă abjectă a învins și s-a perpetuat în diferite forme. A reușit în deceniile următoare să transforme o țară cu oameni civilizați și buni într-una cu cea mai mare rată a emigrației din lume în timp de pace, într-una cu oameni răi, mânioși, egoiști, hoți și mitocani, conform modelului conducătorului emanat de partid. Și a mai reușit (sau va reuși) distrugerea unei națiuni prin inhibarea ei demografică, astfel încât prognozele au ajuns să estimeze că doar peste două-trei decenii poporul român nu va mai fi majoritar în România.
Oare, dacă ați fi știut, în aprilie-iunie 1990 ați fi fost mai mulți în Piața Universității?

Pascal Ilie Virgil, Iunie 2020

Pascal Ilie Virgil – regizor, scenarist și producator independent

Pascal Ilie Virgil in 1990

Pascal Ilie Virgil are Studii de Regie film, UNATC (cu un an doctoral) și Filosofie, Universitatea București, și este regizor, scenarist și producător independent (http://www.imdb.com/name/nm5381307).
A regizat filmele de lung metraj Desperate Ghosts (2018) și Delfin Pentagon (co-regizor)(2018). A scris scenarii pentru: The Jester from Transylvania (2020, post-producție); Desperate Ghosts (2018); Delfin Pentagon (2018); Femeia cu cravată neagră (2016); Crimă inocentă (2015); Brâncuși, din eternitate (2014)(2009, Moondance Atlantis Award); Toți copiii Domnului (2012); Liceenii în 53 de ore și ceva (2011);
Ca Regizor, Scenarist și Director de imagine (ficțiune, docudrame) a realizat: Transilvania – Istorie, legendă și mister (2001), 52 min.; Pontus Euxinus (1999), 47 min.; Kogaion (1998), 35 min.; București (1997), 42 min.; Pelerinaj în Țara Sfântă (1996), 35 min.; Trezirea (1996), 26 min.; Tismana și Prislop (1995), 26 min.; Mănăstiri din Moldova (1995), 30 min.
A fost Regizor secund (2006-2011) pentru: Puzzle – Brâncuși din eternitate; Se caută o mamă; Liceenii în 53 de ore și ceva; Luna verde; Schimb valutar; Logodnicii din America (asistent regie).
În perioada 2005 – 2007 a fost Asistent universitar la Universitatea Media, catedra Arta Regiei.
A lucrat în presă ca Reporter special și fotoreporter la “România liberă” și a fost corespondent de razboi în fosta Iugoslavie pentru BBC si Europa Libera (1990-1994), Director de știri Amerom TV – actuala Prima TV (1995-1997), Reporter special „Cotidianul” (1994-1995) și Șef secție Religie și Minorități la Agenția de stiri Mediafax (1994-1995).
Expoziţii personale de fotografie: Roma, Florenţa şi Bucureşti.
Înainte de 1989 a fost Asistent scenograf la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti (1985-1989).
Premii: ”Brâncuși, din eternitate”, cel mai bun scenariu de film de ficțiune, Moondance Atlantis Award, SUA, 2009;
“Transilvania”, premiul ziarului “România liberă” – EcoTourIndFilm, 2001;
“Pontus Euxinus”, premiul special al Filmservice International – EcoTourIndFilm, 1999
“Kogaion”, premiul special – EcoTourIndFilm, 1998.
Căderea unui imperiu ateu

Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau Axa lumii la București

Căderea unui imperiu ateu, cum a fost cel sovieto-kominternist, a fost dorită dar neprevăzută. Toate semnele sunt că puterile lumii acesteia n-au anticipat o atât de radicală întorsătură a lucrurilor, dar mai ales n-au prevăzut că la Bucureşti seria „revoluţiilor de catifea” (gândite de marile servicii) se va preschimba într-o mare insurecţie religioasă. În acest punct am identificat noi încă din 1990 sensul de mare surpriză al fenomenului Pieții Universității, datorat Ligii Studenților bucureșteni, consituită prin inițiativa tinerilor din jurul lui Marian Munteanu.
În toate discuţiile pe care le-am avut atunci cu profesori şi studenţi occidentali de pe ambele versante ale Atlanticului am constata nedumerirea lor, surpriza lor în legătură cu întorsătura de 180 grade a atitudinii celui ce devenise liderul Ligii și al manifestărilor din Piața Universității, în care presa occidentală văzuse un exponent al triumfului rapid al doctrinei Fukuyama a „sfârşitului istoriei” şi a instaurării unei ere liberal democratice fără naţiuni şi fără biserici. Faptul că la Bucureşti „tinerii lui Marian Munteanu” începuseră brusc a-şi face cruce, a merge la biserici, că au pus la balconul Universităţii dinspre Piaţa demonstraţiilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt şi portretul lui Eminescu, pe toată durata „Pieţei Universităţii”, a fost ca un șoc electric pentru minţile „triumfaliştilor” coborâtori din doctrina lui Fukuyama. Şi deşi respingeau din toată fiinţa lor lucrul acesta, deşi au făcut tot ce le-a stat în putere să creeze grupări şi reviste ale curentului internaţionalist antinaţional şi necreştin, iar uneori chiar anticreştin, totuşi mareea religioasă care-i înălţase pe tinerii Pieţei pe un promontoriu naţional şi religios n-a mai putut fi oprită de nimic! Le-a rămas „internaţionaliştilor” acestora să mai strângă rămăşiţe ale acelei împotriviri în momentul al doilea, cel al „refluxului religios”, care a venit şi el spre a reda insului obişnuit cadrul religiozităţii liniştite, diferit, evident, de acela al religiozităţii de insurecţie, prin care se propagase „evenimentul mistic”, „lucrarea cea neprevăzută” şi imposibil de oprit. Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuşi Iisus Hristos. Meritul acelor tineri și al Pieței Universității este unul major și trebuie memorat ca atare. S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării. Și atunci „când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei” (W. Thomas).

Ilie Bădescu, Iunie 2020

Membru corespondent al Academiei Române
Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST)

Sursa: Ziaristi Online

Mulțumiri speciale: Florin Roștariu de la Istorie în Culori și ColoRostariu B&W RetouchEvenimentul IstoricEvenimentul Zilei, Ziarul Bursa și Revista Q Magazine, din care preluăm și relatarea de mai jos

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei

Articol scris de

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei” data-url=”https://www.qmagazine.ro/13-15-iunie-1990-zilele-negre-in-care-romania-a-fost-intoarsa-din-drumul-ei/” data-title=”13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei”

Sâmbătă, 13 iunie 2020, în curtea Muzeului Municipiului București a avut loc vernisajul expoziției de fotografie-document Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani. Autorii celor 52 de fotografii istorice, realizate în condiții tehnice excepționale, sunt Nic Hanu, Victor Roncea și Pascal Ilie Virgil. Evenimentul a fost organizat de jurnalistul Victor Roncea cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane (INST).

Victor Roncea

De la bun început, Victor Roncea si-a declarat solidaritatea cu poporul american, prezentându-se și cu o șapcă Donald Trump 2020, afirmând totodată că America trece printr-o Mineriadă la scară mare dar care, după părerea lui, are aceiași organizatori din umbră ca cei ai Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, de la București. El a mai povestit, ca unul dintre cei implicați în organizarea Fenomenului Piața Universității 1990, că acesta se menține ca o demonstrație unică în istoria României, culturală, de credință și cu valențe morale profunde, anticomuniste, ce nu poate fi comparată cu alte mișcări de trupe civile organizate de serviciile puse în slujba Rețelei Soros.

În deschiderea vernisajului, președintele AAFR a prezentat activitatea și contribuția lui Nic Hanu la istoria fotografiei românești, subliniind că acestea sunt o garanție temeinică a valorii de document a fotografiilor expuse. Eugen Negrea a publicat o serie de fotografii de la eveniment, însoțite și de descrierea acestuia, din care redăm:

„Despre evenimentele care au avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a vorbit dna arh Tomnița Florescu, un vice-primar al Capitalei care se zbate neîncetat să redea Bucureștiului binemeritata sa strălucire. Despre victimele violențelor din acele zile a vorbit prof. dr. Nicolae Constantinescu, eminent chirurg la Spitalul Colțea care a operat atunci, fără nici o clipă de răgaz, zeci de tineri mutilati sau aduși în spital cu plăgi împușcate. Însă minerii nu au venit cu arme de foc la ei, nu-i așa ?
Cu același respect pentru cuvântul rostit ca și pentru cel scris, maestrul Corneliu Vlad a evocat vizita de curtoazie a minerilor în redacția ziarului România Liberă și amenințările adresate tipografilor care tipăreau ziarul. Un ziar foarte influent în acea perioadă, cu un tiraj ce atingea 1 milion de exemplare zilnic.

 

Despre ziariștii care și-au asumat riscul de a depune mărturie scrisă și cinstită și despre modul barbar în care a fost eliberată Piața Universității a povestit dl. Miron Manega, actualul purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Participant activ în Zona liberă de comunism a Romaniei, George Roncea a creionat, cu precizie și mâhnire deopotrivă, concluziile cristalizate de-a lungul anilor. Speranțele pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani au fost curmate cu cinism de bâtele minerilor și de gloanțele forțelor de ordine.
Azi, cei ce au pus la calea odioasa ucidere a firavei democrații ce părea să rodească după deșertul comunist, trăiesc, da, cu bodyguarzi la poartă, pensii speciale și mașini de lux. Cei care au executat cu mândrie proletară ordinele primite își îneacă acum amarul vieții la gura minelor închise din toată Valea Jiului.
Toate acestea nu pot fi nicicând uitate: fotografiile expuse pe gardul Muzeului nu ne lasă”.

ARHITECTURA ȘI UNIVERSITATEA ÎMBIBATE DE SÂNGELE STUDENȚILOR

Victor Roncea și Tomnița Florescu și-au mărturisit istoriile din acele zile și în relatările lor de pe Facebook.

„Evenimentul Istoric al zilei de 14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în București, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineața: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții noștri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operațiunii securistice-militaro-polițiste. Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Drăgan, redactorul șef al ziarului Ligii StudentilorGlasul, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au înfipt o șurubelniță de mână în picior, ca sa nu mai alerge, probabil.

Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care își făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu. Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreună cu fetele și ne-a băgat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Măgurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectură nu am scăpat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era sa alunecăm pe sângele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter. În Piață, fetele le-au lăsat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am rămas fără aproape toate filmele foto, după ce au descoperit câteva dintre cutii și au început să strige isteric „droguuri!”…

Tipii, pe care îi vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectați și se suiseră efectiv pe Dacia cu stație la bord, ca un ciorchine de libărci, dacă vă puteți imagina, încercând să ne scoată pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. În timp ce mașina demara în trombă, cu un colț de ochi i-am văzut pe frații de la Ligă aruncați în fântâna de la Arhitectură, roșie de sânge. Senzația era că parcă trăiam într-un film în care așteptam să văd dacă personajul meu mai trăiește sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a plăcut filmul ăsta. Așa că m-a mai lăsat, ca să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reușit performanța de a-mi ascunde ultimul film într-un loc absolut secret 🙂 – acum pot să-l dezvălui : lenjeria intimă – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagărul de la Măgurele, unde am fost dispuși pe ciment, cu distanța socială regulamentară respectată, desigur, „în genunchi, cu mâinile la ceafă și fața la perete” (cât puteți rezista așa? încercați și dvs, că face bine la ținută). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteți vedea în Expozitia deschisă azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”, a spus Victor Roncea.

VICEPRIMARUL CAPITALEI: „DOUĂ STUDENTE AVEAU GURILE SPARTE CU PATUL PUȘTII”

Tomnița Forescu: „Așa este dragă Victor, eu, după telefonul primit de la soțul meu, Alexei, care era deja la spital la Urgență (era psiholog în secția de ATI) și care mi-a spus să vin repede căci sunt studenți internați cu răni grave, am ajuns acolo unde am văzut măcelul produs de niște brute conduse, este clar, de miliție și securitate …
Lui Bogdan îi înfipseseră o bâtă în spate și avea plămânul perforat, Marian era carne vie cu capul umflat, nea Ilie avea cred vreo 40 de fracturi căci îl călcaseră în picioare pe platoul miliției din Eforie, două studente aveau gurile sparte cu patul puștii …o oroare, am stat două trei zile acolo la Urgență căci mă căutaseră minerii acasă??? …cu poza mea în mână ???
Nea Ilie a murit puțin după aceea …
Așa este, urmele de sânge de pe treptele de la Arhitectură au rămas mult timp căci minerii au mai rămas în facultate …totul era vandalizat, spart cu topoarele …
Șase luni am adunat probe ca să-i dăm în judecată …și așa a rămas.”.

După eveniment, participanții au luat parte la o slujbă de pomenire susținută de Părintele Tudor Peiu, fost “golan-teolog”, la Crucile de la Universitate:

Citiți și

Arde America, așa cum ardea Bucureștiul acum 30 de ani

Cum erau acum 30 de ani protestele

Protestatar: Pentru umanitate va fi o cădere în iadul Experimentului Pitești și al lumii terifiante a controlului total

Mai multe fotografii, realizate de Ștefania Nicolescu și Eugen Negrea, cărora le mulțumim în mod deosebit, aici:

 

 

 

Martori oculari ai crimelor din 13 – 15 iunie 1990 vorbesc: VIDEO cu profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov

 

 

Albert Einstein spunea ca: „Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait”…Mancăm surogat de miere, iar mierea noastră este vandută în alte țări; Citeva notiuni inedite despre polen si citeva tratamente cu acest „medicament”; Propolisul, un medicament miraculos, de Prof. Univ. Constantin Milică; Medicamentul vietii –  tezaur de vitamine si minerale; Mierea   …tratament naturist complet si complex; Mierea polifloră, aliment şi medicament dulce; Atentie la alimentele care-ti „mananca” din calciu! Ce boli risti? De ce sa fierbi lamaie in fiecare seara; Ce substante nocive se ascund in miezul de paine; Trei remedii pentru raceala;Ce beneficii pentru sanatate are vinul de soc; Cum se prepara tinctura de patlagina, leac pentru tuse, bronsita, enterocolite, hemoragii etc

 

 

Albert Einstein spunea ca: „Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait”

Polenizarea realizata de albine determina asemenea sporuri la recolte, incat valoarea acestei activitati exterioare stupului, ignorata oficial astazi, depaseste de 30 de ori valoarea mierii si a productiei de ceara inauntrul stupului. Prin viata lor, albinele sunt implicate covarsitor in existenta a sute de mii de specii din flora Terrei. Pe drept cuvant, Albert Einstein spunea ca: „Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait”.
Cum plantele produc cu multa generozitate polenul, iar albinele il folosesc ca hrana, o buna parte este transportata la stup. Intr-o familie de albine indatoririle sunt bine stabilite. Unele ingrijesc puietul, altele formeaza suita reginei, altele asigura paza stupului, unele recolteaza nectarul, altele polenul, iar cele mai experimentate culeg rasinile pentru propolis. Albinele care aduc polen, la plecarea din stup, isi incarca gusa cu nectar. Dupa trecerea pe la flori, ele amesteca pudra fina de polen cu acest nectar, spre a forma grauncioarele pe care le transporta in cosuletele de pe picioare. Atunci cand aterizeaza la urdinis, fiecare albina intra in stup incarcata cu cate doua grauncioare de polen.

Cate flori, atatea tipuri de polenwww

Fiecare tip de planta in parte are polenul sau specific, ca aroma, gust, culoare, forma, compozitie. Cum albinele viziteaza toate florile de primavara, vara sau toamna, grauncioarele de polen care ajung in stup vor reproduce diversitatea florala a anotimpului si locului unde traieste acea familie de albine. Ca atare, si polenul recoltat de apicultor are culori, gusturi si arome diferite si, totodata, si principii de vindecare deosebite. Ar fi ideal ca in perioada aceasta de vara, cand natura explodeaza in mii de flori, sa adaugam in hrana noastra cotidiana feluri de polen cat mai deosebite, adevarate daruri de sanatate.
Pe langa polenul poliflor, care provine de la mai multe tipuri de flori si care este si cel mai raspandit si comercializat in farmacii si magazinele naturiste, atunci cand albinele sunt duse intr-un loc unde predomina anumite plante (salcam, paducel, salvie) se obtine un polen predominant al acelei specii. Este greu de garantat ca polenul respectiv este monoflor, caci nimeni nu poate obliga albinele sa viziteze doar anumite flori. De regula, ele zboara la mai multe specii, insa florile care sunt mai abundente sunt si mai frecvent vizitate, deci polenul lor va fi cel mai mult adus la stup.

Polenul albinelor nu produce alergii

Este important de stiut diferenta intre polenul recoltat de albine (numit si entomofil) si polenul purtat de vant (anemofil). Albinele aduna doar polenul care este bun pentru hrana lor, fara a produce efecte nedorite. Ele nu recolteaza polenul care nu este nutritiv. Acele plante care produc polen nedorit nu sunt fertilizate de albine. De aceea, pentru a se putea realiza polenizarea lor, ele folosesc vantul care le poarta polenul de la o planta la alta. Aceste polenuri sunt de dimensiuni foarte mici, sunt usoare si au forme adaptate, incat sa poata fi duse de vant. Polenurile anemofile sunt cele care determina vestitele alergii, in timp ce polenurile recoltate de albine sunt buni nutrienti, fara sa determine alergii, mai mult decat orice alt aliment. In plus, polenul albinelor contine atat vitamina E cat si seleniu, cele doua elemente care actioneaza sinergic contra alergiilor. Asadar, la consumatorii de polen crud in doze de intretinere, reactiile alergice din sezonul febrelor scad cu 20 pana la 40%.

Un panaceu universal – polenul crud
Faptul ca albina amesteca pudra de polen cu nectar regurgitat, spre a forma granulele, este esential pentru sanatate. S-a descoperit prin cercetarile de laborator din ultimul timp ca polenul crud reechilibreaza flora bacteriana normala a intestinelor. Din acest punct de vedere, putem considera polenul crud similar cu iaurtul de cea mai buna calitate, protejeaza intestinele contra bacteriilor patogene, carora le inhiba dezvoltarea, scade absorbtia de colesterol din intestine, ofera protectie contra cancerelor hormonodependente (cancer de san, cancer de prostata).

Raiul albinelor – o pajiste inflorita
De asemenea, flavonoidele din polen contribuie la diminuarea pierderii de calciu din oase, prevenind osteoporoza, in vreme ce calciul si vitamina D, pe care le contine in cantitati importante, sunt implicate in intretinerea tesutului osos.
Polenul imbunatateste si activitatea creierului. Este foarte util pentru persoanele care desfasoara munca intelectuala, deoarece le creste capacitatea de lucru si scade fenomenele de oboseala, reduce efectele stresului, diminueaza depresia psiho-emotionala. Acei oameni care obisnuiesc sa ia polen sunt mai voiosi si mai optimisti.

Precautii de administrare

Polenul reprezinta una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, atat cantitativ, cat si calitativ. Toti aminoacizii esentiali sunt prezenti in polen. Mare parte dintre proteinele polenului sunt sub forma de aminoacizi, adica direct absorbabili in tubul digestiv, fara a mai necesita vreun efort digestiv. Continutul ridicat de proteine impune o mica precautie la administrare, necesara pentru confortul pacientului. Proteinele, odata ajunse in stomac, stimuleaza secretia gastrica. Din acest motiv, daca persoana nu a mancat nimic, daca are deja o sensibilitate gastrica si este incepatoare in folosirea polenului, poate aparea o senzatie de arsura; manifestarea este mai frecventa daca se foloseste polen uscat. Spre a evita aceasta neplacere, este indicat ca cei care nu au mai luat polen, atunci cand incep administrarea lui, pentru o vreme sa il ia dupa ce au mancat si sa inceapa cu doze mai mici. Daca a trecut o vreme si s-au obisnuit, pot trece la administrarea pe stomacul gol, adica asa cum el se absoarbe cel mai bine. Chiar si cei care au avut gastrite sau ulcere isi pot permite acest lucru, intrucat polenul crud hraneste si intretine mucoasa gastrica.
Un tezaur de vitamine si minerale

In polen se gasesc toti micronutrientii atat de importanti pentru sanatate care lipsesc, de regula, din alimentele moderne, datorita supraprocesarii lor. In polenul crud sunt prezente atat vitamine lipo-solubile (A, cu carotenoizi numerosi, D, E, K), cat si vitamine hidro-solubile (C, B1, B2, B3, B5, B6, B12). Toate mineralele prezente in corpul omenesc sunt prezente si in polen; intre ele sunt de mentionat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul. De asemenea, contine enzime si pro-enzime. Un organism care are orice carenta de micronutrienti si-o poate compensa din polen. Si diabeticii pot lua polen, desi acesta contine si glucide (in medie 20-30%). S-a demonstrat ca administrarea a 2-3 lingurite de polen pe zi, la diabetici, ajuta la obtinerea si intretinerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor functiilor corpului si obtinerea unei stari generale de bine.

Pasunile naturale ale Romaniei fac ca mierea noastra sa fie de exceptie

 

Prin continutul de proteine de calitate, fier si vitamina B12, polenul le este indicat si persoanelor cu anemie sau astenie, in special asociat cu laptisorul de matca. Este util in oboseala cronica (chiar si pentru reducerea nedoritelor cearcane), la persoane debilitate, copii hipotrofici, subponderali, la cei cu retarduri de la nastere.
Foarte importanta este prezenta in polen a rutinei, numita si rutozid sau vitamina P. Ea are rol de trofic al peretelui vascular si antiagregant plachetar. Astfel, polenul se face util persoanelor cu afectiuni cardio-vasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, infarcte miocardice acute sau cronice, arteriopatii cronice obstructive, afectiuni diverse ale vaselor mici, cat si ale sistemului venos, cu risc de tromboze. Prin bogatia sa in proteine si vitamine, polenul este si un excelent trofic hepatic.
Din punct de vedere hormonal, unele persoane se tem de incarcatura polenului in hormoni masculini. De fapt, aceasta este o idee invechita, ce porneste de la faptul ca polenul reprezinta celula sexuala masculina a plantei. Practic, aceasta idee a fost infirmata de cercetarile biochimice asupra plantelor. In fapt, prin efectele sale nutritive profunde si complexitatea sa, stimularea este mai mult functionala decat hormonala. Polenul ajuta la intretinerea potentei si la recuperarea functiei reproducatoare masculine, fiind util in infertilitatea masculina. Dar se foloseste si la femeile cu infertilitate, deoarece hraneste bine toate tesuturile reproducatoare.

Polenul si laptisorul de matca: unde-s doi, puterea creste

Daca polenul este administrat impreuna cu laptisorul de matca crud, toate efectele polenului sunt amplificate, iar cele ale laptisorului sunt desavarsite. Polenul si laptisorul actioneaza sinergic, se sustin unul pe celalalt, completandu-se si imbunatatind intreaga lucrare asupra organismului aceluia care le consuma, orice problema ar avea acesta.
Pentru barbati, este foarte important efectul asupra prostatei. Sunt deja numeroase studii facute in laboratoare din multe parti ale lumii, prin care s-a dovedit eficienta lui in tratarea atat a adenoamelor de prostata, cat si a cancerelor de prostata. La barbatii sanatosi, care il iau in mod curent, polenul intretine buna functionare a prostatei, prevenind hipertrofierea si imbolnavirea acesteia.

Polen crud – polen uscat

Polenul crud este acela care imediat dupa ce a fost luat din recoltatorul atasat stupului este trecut in congelator, pentru pastrare.

 

Pana in ultimii ani, modalitatea uzuala de pastrare peste an era sa fie uscat. Nimeni nu pune la indoiala beneficiile pe care le aduce, dar atunci cand se usuca la caldura, se distrug lactobacilii, bifidobacilii, drojdiile, o mare parte din vitamine, enzime, pro-enzime, deci actiunile polenului sunt reduse. La polenul crud, tinut in congelator, aceste proprietati sunt conservate, iar gustul si aromele sunt mult mai placute. Scos din congelator, nu se degradeaza foarte repede, poate rezista aproximativ 10 zile.
Administrarea polenului este ideal sa se faca dimineata, dar uneori se poate imparti in mai multe portii. Cand sunt probleme de sanatate, se pot administra doze de 4-6 lingurite obisnuite pe zi sau mai mult, in functie de problemele fiecarei persoane. Este bine sa se inceapa cu 2 lingurite pe zi si sa se creasca progresiv, pana la doza optima, care se pastreaza constanta o vreme. Dupa ce s-au acoperit posibilele carente si s-au echilibrat functiile corpului, se poate trece la doza normala de intretinere a unei persoane sanatoase.
Cantitatea utila pentru cei sanatosi este considerata de 15 g/zi, adica aproximativ 3 lingurite obisnuite. La copiii mai mici, ajung 2 lingurite pe zi, iar la cei sub un an, 1/2-1 lingurita pe zi. Ar fi suficient sa se ia cate 5 zile, in fiecare saptamana. Barbatii pot lua chiar si zilnic, toata viata. E ideal ca polenul sa fie dublat de laptisorul de matca, mai ales pentru intretinere la femei, de exemplu, cate 1-3 ml/zi, 5-7 zile pe luna.
Ca modalitate de administrare, in general, polenul este bine sa fie dizolvat. Daca este luat simplu sau doar amestecat cu miere, tubul digestiv nu reuseste sa absoarba intregul continut nutritiv (mai ales in cazul polenului uscat) si o parte se elimina odata cu fecalele, ceea ce constituie o nefericita pierdere. Daca este pus la dizolvat, cu 20-30 minute inainte de administrare, el se va absorbi 100%. Se poate dizolva bine in mai multe feluri de fluide: apa cu suc proaspat de lamaie, iaurt (kefir, sana, lapte prins), bors, sucuri proaspete din fructe si/sau legume. Pentru placerea gustului poate fi adaugata miere.

Tratamentul tumorilor

In privinta pacientilor cu tumori, am mai amintit despre triada de aur propolis – zeolit – laptisor de matca, care are efecte terapeutice foarte puternice. Iar polenul in combinatie cu ele aduce suportul nutritiv cu micronutrienti si cu hranire functionala, asa de necesara intr-o afectiune atat de grea. La acesti pacienti, in special la cei care urmeaza chimioterapie, combinatia numita sustine ficatul greu incercat, moduleaza imunitatea, energizeaza.
Unele persoane se intreaba daca polenul nu hraneste si tumorile. Raspunsul e clar: nu, polenul nu hraneste tumora, la fel cum nici alimentele sanatoase nu o fac. Doar alimentele denaturate, superprocesate si aditivate chimic sunt surse de producere si de intretinere a tumorilor. Din teama exagerata de a nu hrani tumora, nu trebuie sa spoliem intreg corpul de principiile nutritive necesare, caci va fi slabit in fata bolii, care il poate dobori.
Polenul este un nutrient functional, ca si laptisorul de matca. Lipsit practic de toxicitate, el este deja recunoscut drept aliment in unele tari, precum Franta, Belgia, Uruguay. In apiterapia internationala, este deja faimos experimentul facut in 2009, pe propria persoana, de catre Antonio Couto, un apifitoterapeut experimentat din Portugalia. El a tinut o api-dieta, constand din polen si miere in principal, alaturi de putin laptisor de matca, propolis si sucuri proaspete de fructe. A mancat timp de 6 luni de zile cate 250 grame de polen crud pe zi, repartizat la cele 3 mese, impreuna cu cele mentionate mai sus. In acest timp, analizele de sange si functiile corpului au fost normale, greutatea a scazut cu 6-7 kg (de mentionat ca pornise de la o greutate normala), se simtea foarte bine din toate punctele de vedere, era energic si lucra normal. A oprit aceasta dieta nu fiindca nu ar mai fi rezistat, ci deoarece a considerat ca scopul a fost atins, anume – de a demonstra ca se poate trai la parametri normali chiar si numai cu produse apicole.
Eu insami, impreuna cu sotul meu, trecand in acest an printr-o lunga perioada de munca de mare intensitate, am luat din ianuarie si pana in iulie cate 50 grame de polen pe zi si cate 8-10 grame de laptisor de matca. Efectul a fost ca am reusit sa ne desfasuram normal activitatea, cu energie, fara probleme de sanatate sau oboseala. Si fara nici o reactie secundara.
La administrarea de durata a polenului si laptisorului am mai observat la pacientii nostri cum se normalizeaza, pas cu pas, aspecte care nu erau in prim-planul atentiei de la inceput. De exemplu, parul de pe cap s-a indesit si si-a recapatat vigoarea. Parul de pe corp, la femei, a crescut mai putin si mai rar, iar la barbati s-a fortifiat, in cazurile in care era necesar.
Din punct de vedere genetic, polenul, ca celula tanara reproducatoare, aduce acizi nucleici de cea mai buna calitate, integri in intreaga lor structura informationala, cat si la capete (numite telomeri). Degradarea telomerilor in orice organism viu este asociata cu procesele de imbatranire. Acelora care il consuma, polenul le aduce telomeri noi spre sustinerea celor depreciati din celulele proprii. Mai mult, aduce informatie naturala proaspata, nealterata, cat si energie vitala curata, regeneratoare. Pastreaza tineretea la cei sanatosi si ii ajuta pe cei care au afectiuni genetice.
Viata plantelor nu ar fi posibila fara polen. Viata omului nu ar fi posibila fara plante. Polenul genereaza viata in toate sensurile cuvantului, in ciclurile naturale ale globului terestru, cat si in randurile acelora care il consuma drept aliment. O albina viziteaza peste 300 de flori pentru a colecta o granula. Cata ravna le-a daruit Dumnezeu, ca sa ne daruiasca o singura lingurita de polen

 

Strigătul de disperare al unui apicultor român: Am ajuns să mancăm surogat de miere, iar mierea noastră să fie vandută în alte țări. Copiii noștri mănancă miere cu pesticide

 

Dacă în 2015 s-a vorbit despre o producție record de miere în România, țara noastră fiind numărul unu în Europa, anul trecut a fost unul dezastruos.

2016 a fost cel mai slab an pentru apicultura româească din ultimii 35 de ani, sectorul confruntandu-se cu un nivel ridicat al ratei de mortalitate în randul familiilor de al­bine, datorită factorilor climaterici nefavorabili, dar și pe fondul tratării culturilor cu pes­ticide sau cu alte substanțe nocive albinelor, după cum a declarat Dănuț Puișoru, președintele sindicatului apicultorilor din România.

„În ultimii ani, la noi în țară au intervenit schimbări climaterice importante, iar fer­mierii a trebuit să adopte tehnologii de tratare a solului cu diferite substanțe, pentru a putea avea producție.  Acest lucru a avut însă un impact negativ asupra vieții albinelor și asupra calității produselor stupului”, a spus acesta pentru Ziarul financiar.

„Sectorul apicol se confruntă cu probleme deosebite. Nu mai putem continua așa. Am ajuns în situația ca noi să mancăm surogat de miere și mierea noastră să fie vandută în alte țări. Copiii noștri mănancă miere cu pesticide”, a mai adăugat Dănuț Puișoru.

În UE există la ora actuală aproximativ 16 milioane de stupi și 600.000 de apicultori. Cu 1,7 milioane de familii de albine, Romania deține 10% din stupii Uniunii Europene, nu­mărul apicultorilor din țară ridicandu-se la 45.000.

 

Medicamentul vietii – Mierea De Albine

Medicamentul vietii - Mierea De Albine (I)

 

Contine peste 400 de substante organice, care ii confera o valoare terapeutica uriasa.

Mergeti acum, in luna lui august, la marginea padurii, unde cresc milioane de flori salbatice. Inchideti ochii si ascultati: se aud fosnetul vantului printre frunze, cantecul cosasilor imbatati de soare si inca ceva: un zumzet greu, fara oprire, cu abia perceptibile schimbari de ton si de ritm. Este sunetul albinelor care strang fara odihna nectarul de pe flori, pentru a-l transforma in miere.
Cum incepe ziua pentru albine? Prin munca, asa cum se si termina, ati putea crede… Nici vorba! Ziua lor incepe cu un dans. Intai ies din stup albinele cercetase, care cauta florile cele mai incarcate de nectar, cu parfumul cel mai ademenitor. Dupa ce le gasesc, cercetasele se intorc in stup si le spun lucratoarelor unde se afla „comorile”. Poate de bucurie, aceasta comunicare se face printr-un fel de dans ritualic, pe care il fac albinele inainte de a pleca la cules. Apoi, ghidate de pozitia soarelui, harnicele culegatoare imbracate in uniforme „de firma” – dungi negre si aurii – pornesc la strans nectarul. Ce rezulta? Unul din cele mai gustoase alimente si, totodata, medicamente naturale de pe pamant: mierea.

Ce Este Mierea De Albine?

– Un medicament natural absolut –

Este rezultatul unei munci uriase a stupului, care transforma zaharurile gasite pe florile si pe frunzele plantelor intr-o pasta semilichida, cu o compozitie chimica extrem de complexa. O lingurita de miere contine peste 400 de substante organice, care nu ar putea fi reproduse cu aparatura sofisticata a secolului Xxi. Pe langa apa biologica si zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai contine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o valoare terapeutica uriasa. Pe drept cuvant, putem spune ca mierea este alimentul vietii. Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C, A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod. Extrem de important este laptisorul de matca, bogat in hormoni naturali, care favorizeaza regenerarea celulara si normalizarea activitatii unor glande endocrine (gonadele si suprarenalele, in special). Si numaratoarea continua: acizi organici (ajuta in procesul de digestie si asimilare), enzime (stimuleaza procesele de sinteza a vitaminelor in organism, ajuta la metabolismul grasimilor si al proteinelor ori favorizeaza neutralizarea unor toxine). Dar sa vedem la ce foloseste aceasta farmacie din borcanul cu miere.

Care Sunt Proprietatile Medicinale Ale Mierii De Albine?

– Cel mai puternic energizant cunoscut –

In primul rand, mierea este cel mai rapid si puternic energizant natural cunoscut. Substantele pe care le contine sunt extrem de usor de asimilat de catre organism, care primeste prin miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci si mineralele, vitaminele si enzimele. Apoi, mierea este un puternic antiinfectios natural, care actioneaza asupra principalelor sisteme si aparate din organism, de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Acest produs al stupului este si un puternic stimulent al digestiei si al metabolismului, favorizeaza tranzitul intestinal, ajutand la eliminarea prompta a toxinelor din organism. Nu in ultimul rand mierea este utila in mentinerea echilibrului endocrin, ajutand la reglarea activitatii principalelor glande din corp producatoare de hormoni.

Principalele Tipuri De Miere

Pe langa efectele generale ale mierii, exista si proprietati particulare ale acesteia, in functie de provenienta sa:

 

Medicamentul vietii - Mierea De Albine (I)

 

mierea de mana – este obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are proprietati laxative mult mai puternice decat celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din corp.

mierea de tei – are aroma cea mai placuta si cea mai puternica dintre toate tipurile de miere. Este recunoscuta drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac.

mierea de floarea-soarelui – este cumva la polul opus fata de cea de tei. Are proprietati tonice psihice si tonice generale, este afrodiziaca, stimuleaza imunitatea.

mierea de salcam – se pastreaza lichida in mod natural, fiind foarte bogata in fructoza. Are, ca si cea de tei, proprietati calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca.

mierea de brad si de alte conifere – este foarte rara, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Are proprietati exceptionale asupra plamanilor si sistemului respirator, beneficiind de proprietati antiinfectioase, expectorante, antitusive si, atunci cand este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.

mierea de zmeura – face parte dintre asa-numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasa, specifica, dupa care poate fi recunoscuta. Regleaza activitatea ovarelor, este reintineritoare, previne aparitia unor afectiuni ca osteoporoza, sclerodermia.

mierea de menta – este culeasa de albine din culturile de menta intinse pe zeci de hectare. Se foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Usureaza digestia, combate balonarea.

mierea de trifoi – este obtinuta de albine, atunci cand sunt tinute in pastorala, in preajma lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o actiune diuretica foarte buna, ajutand la eliminarea apei in exces din tesuturi si, de asemenea, are o actiune estrogena, adica ajuta la fixarea calciului in oase, iar la femei favorizeaza accentuarea caracterelor feminine si are efect intineritor puternic.

mierea de mac – are un efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuala) puternic. Are adesea o nuanta mai inchisa, din cauza ca are in compozitie si mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.

mierea poliflora – proprietatile sale difera foarte mult in functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu, mierea de la campie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase inalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza in special aparatului respirator, iar efectul sedativ este inlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea ingloband nectarul de la cateva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si imprumutand ceva din proprietatile terapeutice ale fiecareia dintre ele.

Mierea Ca Mijloc De Prevenire A Bolilor

Diabetul – studii recente, facute in mai multe tari ale lumii, arata ca inlocuirea totala a zaharului in alimentatie cu miere duce la o scadere cu 60-70% a ratei aparitiei diabetului. Mai ales in alimentatia copiilor si tinerilor este recomandata folosirea mierii ca unic indulcitor, deoarece ajuta la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale.

Obezitatea – se recomanda, de asemenea, inlocuirea totala a zaharului cu miere, care nu da aceeasi dependenta ca si zaharicalele obisnuite. Cercetari recente arata ca peste 60% din obezii din intreaga lume sunt, practic, dependenti de zahar si, mai ales, de produsele care il contin (ciocolata, prajituri, sucuri, bomboane, inghetata). La miere, aceasta dependenta nu apare.

Caria dentara – are drept cauza nu doar bacteriile fixate la nivelul smaltului dintilor, ci si anumite tulburari metabolice produse, conform mai multor studii, de catre consumul de zahar. De la aparitia zaharului in alimentatie, in urma cu 200 de ani, rata aparitiei unor boli cum ar fi caria dentara, diabetul, obezitatea a crescut exponential. In prezent, caria dentara este cea mai raspandita boala din lume, 98% din populatia planetei suferind de ea. Daca vreti sa franati fenomenul aparitiei acestei probleme, inlocuiti complet zaharul cu mierea de albine.

Constipatia – se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doza care se ia in fiecare zi este de doua lingurite de miere, pe cat posibil lichida si proaspata (obtinuta in anul respectiv).

Medicamentul vietii - Mierea De Albine (I)

 

Osteoporoza – apare atunci cand in organism nu mai sunt sintetizati suficienti hormoni estrogeni, hormoni care au un rol crucial in fixarea calciului in oase. Toate tipurile de miere contin in cantitati mici laptisor de matca, cea mai bogata substanta naturala in acest tip de hormoni. Asadar, consumul zilnic de miere furnizeaza sistematic organismului acest ajutor hormonal, ajutand la prevenirea acestei boli.

Menopauza prematura – nu poate aparea la femeile care consuma zilnic miere, legume si fructe crude. Aceste alimente sunt un puternic reintineritor, stimuland in mod armonios activitatea ovarelor si intarziind aparitia menopauzei, cu pana la zece ani.

Lipsa de calciu si de magneziu – nu este combatuta direct de miere, care contine totusi cantitati destul de reduse din aceste minerale. In schimb, inlocuirea zaharului cu miere impiedica aparitia carentelor in aceste substante, deoarece spre deosebire de „otrava alba” (cum este denumit zaharul), mierea nu consuma si nu perturba asimilatia acestor doua minerale esentiale.

Tulburarile de crestere si de dezvoltare la copii – pot fi extrem de eficient prevenite prin consumul sistematic de miere de albine si de polen de albine. Ambele produse stimuleaza in mod armonios procesele de crestere si de dezvoltare, atat la nivel fizic, cat si psihic sau mental.

Cata Miere Trebuie Sa Consumam Zilnic

Copiilor sub un an nu li se administreaza deloc miere de albine, acestia fiind extrem de sensibili la anumite microorganisme care se pot dezvolta in miere – e drept, in cazuri extrem de rare – si care produc boli grave (la care adultii sunt imuni). l Copiilor intre 1 si 3 ani li se administreaza 2-4 lingurite de miere pe zi, iar celor intre 3 si 6 ani li se dau 4-6 lingurite de miere pe zi. l Copiii peste sase ani pot consuma pana la 8 lingurite de miere de albine, adolescentii pana la 15 lingurite de miere (echivalentul a 70 de grame), iar adultii – 20 de lingurite pe zi (echivalentul a 100 g)

 

Mierea polifloră, aliment şi medicament dulce

 
 

 

De la egiptenii antici şi babilonieni au rămas primele mărturii care descriu modul de recoltare şi de folosire al mierii, ca aliment, medicament şi element nelipsit în cadrul unor ritualuri.

Despre mierea de albine şi beneficiile ei pentru organismul uman s-au scris biblioteci întregi şi încă se vor mai scrie pentru că mierea continuă să ne uimească şi cercetătorii îi vor descoperi noi valenţe.

Istoria ne spune că mierea de albine a fost primul îndulcitor pe care l-a folosit omul pentru hrană, dar şi pentru producerea unor băuturi alcoolice rafinate.
După provenienţă, mierea este florală, obţinută din prelucrarea nectarului şi polenul florilor melifere, şi extraflorală, cum e mierea de mană obţinută din alte părţi ale plantei.
Cred că numai din lipsă de informaţie multe persoane îşi imaginează că mierea monofloră, din salcâm, tei, izmă, floarea-soarelui, ar fi cea mai bună. Mierea monofloră este adunata din nectarul unei singure flori, având în compoziţia sa principiile active ale unei singure plante.

Mierea poliflora este produsul multor plante de pe câmp şi are în compoziţia sa diverse minerale, vitamine şi principii active pe care plantele le transmit, prin albine, mierii şi, prin miere, omului.

Cu siguranţă că apicultorii care vând miere ştiu ca mierea polifloră este mult mai bogată în nutrienţii necesari omului, dar mizează pe lipsa de informare a clientului şi vând mierea monofloră mai scump, deşi preţul nu se justifică în compoziţie.

Un alt lucru pe care mulţi consumatori, fideli sau ocazionali, nu-l ştiu e că mierea polifloră se cristalizează tocmai pentru că este naturală, şi nu pentru că i s-ar fi adăugat zahăr în compoziţie. Trebuie să se ştie că zahărul adăugat artificial nu se mai cristalizează.

Mierea polifloră este un aliment complet, poate cel mai complet aliment natural din câte există. Este compusă din zaharuri simple, fructoză, glucoză, vitamine din complexul B, vitamina C, enzime şi minerale.

Mierea polifloră stimulează pofta de mâncare, îmbunătăţeşte digestia, ajută funcţiile ficatului şi creşte procentul de hemoglobină în sânge. Una-două linguriţe de miere luate dimineaţa, pe nemâncate, cu un pahar de apă la temperatura camerei, uşurează digestia.

În bolile ficatului, medicina populară recomandă un sirop din miere de albine şi lămâi. Se spală bine câteva lămâi, eventual cu o periuţă de dinţi nouă, se usucă într-un prosop de bucătărie şi se taie în cuburi mici, cu tot cu coajă. Se pun cuburile într-un borcan, fără să se îndese, şi se adaugă miere de albine care să acopere lămâia în întregime.

Din siropul care rezultă, după câteva ore sau o zi, depinde de căldura din încăpere, se ia câte o lingură de trei ori pe zi înainte cu o jumătate de oră de mesele principale.

Tot pentru bolile de ficat se face un amestec din miere şi grapefruit. Seara, se curăţă un grapefruit, se taie cuburi şi se pune într-un castron. Dacă este cristalizată, se adaugă o lingură de miere, dacă nu – două linguri, se amestecă bine, se acoperă vasul şi se lasă până dimineaţă.

Acest amestec poate fi şi un mic dejun delicios, puternic vitaminizat pentru oricine doreşte să-şi refacă stocul de minerale şi vitamine. Copiii ar adora să mănânce dimineaţa aşa un mic dejun – dulce, parfumat şi energizant.

Trebuie să se ştie că mierea de albine, ca medicament, nu are proprietăţi miraculoase, dar consumul constant ca aliment de sine stătător ori îndulcitor pentru cafea, ceai, sucuri preparate în casă are beneficii incontestabile asupra întregului organism.

 

Propolisul, un medicament miraculos

În zilele însorite de vară, dacă stăm în faţa unui stup de albine, putem observa, cu admiraţie, organizarea impecabilă a activităţii fiecărei albinuţe, cu călătorii febrile în căutarea florilor. După circa 12-16 minute de zbor din floare în floare, zburătoarele harnice se întorc la stup transportând încărcături masive de polen şi nectar pe care le depun, cu măiestrie, în celulele fagurelui. După o prelucrare de neegalată specializare, albinele lasă în stup o gamă largă de produse: miere, propolis, păstură, ceară, polen,venin şi lăptişor de matcă.

Astăzi încercăm să prezentăm propolisul ca un produs de o valoare terapeutică excepţională, fiind apreciat ca unul dintre cele mai eficiente medicamente găsite în natură.Propolisul, numit şi „clei de albine“ sau „penicilină rusească“, este un produs apicol extrem de preţios. Constă dintr-un amestec de substanţe răşinoase, lipicioase, de culoare verde-brună sau cafenie, cu aromă plăcută de răşină şi balsamuri. Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puţin 20 de specii de arbori care produc secreţii răşinoase şi anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini şi ramuri tinere, peţiolul frunzelor şi scoarţă (salcie, prun). La această materie răşinoasă, albina adaugă secreţiile glandelor salivare care conţin enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici.Atât culoarea, cât şi aroma şi compoziţia chimică a propolisului diferă în funcţie de speciile vegetale de pe care s-au colectat materiile prime. Culesul se face în zile călduroase, cu temperaturi mai mari de 200C, când produsul finit devine plastic.De la un stup, apicultorii iscusiţi pot recolta o cantitate de 100-400 grame de propolis, în funcţie de zonă. Lucrarea constă din răzuirea de pe pereţii stupului a stratului de propolis care se păstrează, ulterior, sub forma unor bulgăraşi sau ca tinctură alcoolizată.Efectele tămăduitoare ale propolisului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În Egiptul antic, preoţii sacerdoţi îl foloseau la îmbălsămarea morţilor, asigurând păstrarea nealterată a mumiilor de-a lungul mileniilor.În Grecia, filosoful Aristotel considera că propolisul este o „purificare a cerii“ şi îl recomanda ca remediu pentru contuzii şi plăgi supurânde.Treptat, preparatul a intrat în folosinţa medicinii populare, deşi explicaţiile concrete asupra efectelor terapeutice au ajuns insuficient cunoscute de marele public, fiind păstrate în secret.Propolisul conţine un puternic bactericidCompoziţia chimică a fost studiată de multe instituţii ştiinţifice, care au căutat să explice proprietăţile terapeutice şi efectele manifestate într-o multitudine de afecţiuni maladive.Analizele biochimice au pus în evidenţă un amestec complex de substanţe provenite din sursele vegetale care au fost colectate de albine. În propolis ar exista 55% răşini şi balsamuri, 25-30% ceruri, 10% uleiuri eterice şi aromatice, 5% polen. În cantităţi mai mici există aminoacizi, enzime, vitamine (A, B, D, E, PP), hormoni naturali, flavone, flavonoizi, acizi organici (cinamic, cafeic, ferulic), precum şi un complex de săruri minerale în care predomină Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, Ca, siliciu, bariu, vanadiu, elemente care sunt implicate în desfăşurarea optimă a proceselor fiziologice ale organismelor umane şi animale. Merită amintit faptul că acidul ferulic este un puternic bactericid, distrugând germenii Gram-pozitiv şi Gram-negativ.Cât priveşte efectele terapeutice ale propolisului, primele observaţii şi cercetări au urmărit să explice motivaţia pentru care albinele îl colectează din flora spontană.S-a constatat că acest preparat este utilizat de albine pentru căptuşirea pereţilor stupului cu un strat lucios şi etanş care evită formarea curenţilor de aer în interior. Astfel se astupă toate crăpăturile din stup, se dezinfectează ramele destinate creşterii puietului şi se acoperă, cu un strat aseptic, corpurile unor dăunători intraţi în stup şi ucişi prin injectarea veninului de la albine.Stratul de ceară care îmbălsămează cadavrele musafirilor nepoftiţi va feri stupul de infecţii şi va asigura o perfectă igienă a stupului datorită proprietăţilor antibiotice, antibacteriene şi cicatrizante. De altfel, cuvântul „propolis“ derivă din limba greacă şi înseamnă „partea din afara cetăţii“, legat de faptul că această substanţă are rol de pavăză împotriva agresorilor din afară, stupul fiind asemuit cu o adevărată cetate.Datorită componentelor chimice multiple, propolisul este considerat cel mai preţios produs apicol, cu o mare diversitate de acţiuni terapeutice: bactericide, antiseptice, antivirale, antitoxice, antiparazitare, epitelizante, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, analgezice, antitumorale, anticanceroase, regeneratoare şi stimulatoare ale sistemului imunitar. Prin aceste proprietăţi intervine pozitiv în ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni maladive, fizice şi psihice.Acţiunea bactericidă şi bacteriostatică a fost dovedită prin culturi pe diferite bacterii (streptococi, stafilococi, Trichomonas, Klebsiella, Salmonella, Shigella, Proteus, Candida, Helicobacter pilori). Intervine şi în distrugerea unor paraziţi intestinali (Giardia). Prin studii moderne s-a testat sensibilitatea la propolis a circa 80 de microorganisme demonstrând că sunt distruse 21 specii de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite şi 30 tipuri de virusuri. Pentru aceste efecte, propolisul este apreciat ca cel mai puternic medicament antiinfecţios.De remarcat că propolisul îşi păstrează nealterată capacitatea antimicrobiană spre deosebire de antibioticele de sinteză faţă de care bacteriile dezvoltă o rezistenţă treptată ceea ce face necesară introducerea periodică a unor noi produse. Alte cercetări au dovedit efectele anestezice excepţionale, de 3,5 ori mai mari decât ale cocainei şi de 5,2 ori mai mari decât ale novocainei.Şedinţe de aerosoli cu tinctură de propolis pentru astmaticiDatorită proprietăţilor antibacteriene, antitoxice şi antiinflamatoare, propolisul s-a dovedit eficient în cel puţin 200 afecţiuni, fiind considerat ca cea mai puternică armă din arsenalul terapiei naturale. Prin efectele biostimulatoare şi bioregulatoare acţionează, în special, la nivelul nucleilor hipotalamici.În tratarea bronşitei acute, broşietaziei, a astmului infecţios şi abcesului pulmonar se utilizează tinctura de propolis (30%) din care se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte sau apă călduţă, într-o cură care durează până la vindecare. În astmul bronşic sunt deosebit de benefice şedinţele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apă în proporţie de 1 : 1; zilnic se fac câte 2 şedinţe cu o durată de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, într-o cură de 15-30 de zile.În gripă, răceală, guturai, traheită şi laringită cronică se utilizează tinctura de propolis 20%, cu acţiune antivirală (20-30 picături diluate într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese cu o oră). Cu această tinctură se face gargară, după care se înghite sau se fac inhalaţii dimineaţa şi seara.Efecte deosebite se obţin în tratamentul emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoză, tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară. Se foloseşte tinctura de propolis 20% (câte 30 picături de 3 ori pe zi), inhalaţii de 2 ori pe zi sau un extract alcoolic de propolis cu miere de salcâm şi macerat de usturoi (125 g căţei tocaţi în 125 ml alcool 900 şi maceraţi timp de 10-15 zile).Rol de reducere a colesterolului din sângeS-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilităţii şi refacerea elasticităţii vaselor sanguine periferice datorită acţiunii vasodilatatoare produsă de prezenţa flavonozidelor naturale.În cardiopatia ischemică şi angină pectorală, cu aritmii şi insuficienţă cardiacă, se recomandă tinctura de propolis (30%) luată intern de 2-3 ori pe zi, câte 10 picături, după mese, timp de 15 zile pe lună.În tratarea hipertensiunii arteriale şi a aterosclerozei, cu reducerea cantităţii de colesterol din sânge este eficientă tinctura de propolis (20% în alcool 800) din care se iau câte 30 picături în puţină apă, în fiecare dimineaţă pe nemâncate, până la completa ameliorare a bolii.Pâine cu propolis pentru tratarea ulceruluiLa gastrite hiperacide şi ulcere (gastric şi duodenal) se pun 30 picături tinctură de propolis (20%) pe o felie de pâine albă şi uscată care se mestecă bine în gură şi se înghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, având efecte cicatrizante şi de reglare a secreţiei sucurilor acide (de aceea nu se consumă fără pâine).Efecte favorabile au fost menţionate în enterite, colite acute şi cronice, steatoză hepatică, colecistite cronice, hepatită, ciroze, boli virotice ale stomacului şi în stimularea secreţiei biliare. Se foloseşte tinctura de propolis (20%), dimineaţa pe stomacul gol, câte 30-40 picături. În durerile de stomac se iau câte 30 de picături tinctură în 100 ml lapte cald, dimineaţa pe stomacul gol. Se poate lua şi pulberea de propolis brut, măcinată fin, în doze de 10-20 g pe zi, cu o oră înainte de mese, până la vindecarea completă.Efecte bune în afecţiunile maligneÎn cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon şi în metastazele pulmonare se ia tinctura de propolis (20-30%) în doză de 30-50 picături înainte de mese, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de lungă durată. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, măreşte capacitatea sistemului imunitar şi restabileşte echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.În cancerul de piele se aplică o compresă cu tinctură de propolis care se ţine 60 de minute pe locul afectat după care se lasă pielea la aer timp de 30 minute şi se completează cu un strat subţire de unguent, aplicat pe plăcile canceroase.În bolile reumatice, propolisul acţionează favorabil în reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide şi spondilită anchilozantă.Alte indicaţii terapeutice– În boli renale şi genitaleLa tratarea prostatei şi a adenomului de prostată se suge propolis brut (câte 5 grame pe zi), timp de 30 de zile.În uretrită cronică se utilizează tinctura de propolis (20%), luând câte 40 picături, de două ori pe zi, cu o oră înainte de mese.În tumori vezicale, infecţii urinare şi tulburări de menopauză se foloseşte tinctura de propolis (20%), câte 10 picături dimineaţa pe nemâncate, într-o cură de lungă durată, chiar un an de zile.În vaginite, leucoree, metrite ulceroase, eroziuni cervicale şi plăgi postoperatorii se foloseşte tinctura de propolis (20%) pentru tamponări zilnice, timp de 10-15 zile consecutiv.- În boli ale cavităţii bucale şi ORL (nas, gât, urechi)Propolisul este eficient în gingivite purulente şi sângerânde, stomatită, abcese paradontale, paradontoză incipientă, dureri de dinţi sau după extracţii, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite, otită sclerozantă hipoacuzivă, rinite şi ozenă. Se recomandă propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat în gură sau sugere), unguent în nas, spray-uri, aerosoli şi gargarisme.La otită se aplică tinctura (câte 10 picături de 3 ori pe zi) în urechea bolnavă.- În tratarea viermilor intestinaliPrezenţa protozoarului Giardia lamblia şi a altor paraziţi intestinali poate fi tratată cu tinctură de propolis (30%) timp de 20 de zile, luând câte 30 picături pe o felie de pâine, de 4 ori pe zi, înainte de mese. După o pauză de 10 zile se reia tratamentul pentru alte 20 de zile.- Boli glandulareGuşa tiroidiană endemică se vindecă cu propolis brut (25 g pe zi luat pe nemâncate).- În afecţiunile dermaticePropolisul s-a dovedit un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni vechi, eczeme, abcese, tăieturi, arsuri, acnee, coşuri, striviri, degerături, înţepături de insecte, răni provocate de arme de foc precum şi pentru cicatrizarea operaţiilor. Aceste efecte sunt datorate conţinutului bogat în flavonoizi. Se aplică tamponări locale sau comprese cu tincturi de propolis 20% (chiar dacă produce usturimi), precum şi unguent de propolis (20% în vaselină).La herpes, furuncule şi ulcere varicoase situate pe gambă se fac comprese zilnice cu tinctură de propolis 20%, folosind un tampon de vată sau pulverizare fină în zona ulcerată. Spre periferia rănii se aplică unguentul de propolis (20% în vaselină) timp de 4-12 săptămâni, până la cicatrizarea şi vindecarea completă.La bătături şi negi se aplică, sub formă de pansament, o bucată de propolis topită la foc mic, astfel ca după câteva zile să cadă atât scoarţa rănii, cât şi rădăcina.În alopecie se fac frecţii zilnice cu tinctură urmate de masaje energice cu unguent (30%) timp de 10-15 zile.În tratarea fisurilor anale şi hemoroizilor se utilizează unguent de propolis cu care se unge zona respectivă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, astfel ca după circa două săptămâni să dispară durerea, mâncărimea sau sângerarea.Tuberculoza pielii se tratează cu alifie salicilată care conţine 50% propolis înlocuită, treptat, cu alifie pură de propolis, aplicată sub leucoplast sau sub hârtie cerată, astfel ca după 1-2 luni să aducă vindecarea.În legătură cu afecţiunile pielii s-a constatat că diferite forme de propolis protejează organismul uman împotriva radiaţiilor Roentgen şi a altor radiaţii.▲ Preparatele din propolisÎn funcţie de natura afecţiunilor maladive, propolisul se utilizează sub diverse forme:- tinctura de propolis: se iau 20-30 g propolis brut la 100 ml alcool 900, se lasă la macerat, în întuneric, cu agitare zilnică timp de 7 zile, se strecoară în sticluţe de culoare închisă şi se consumă câte 30-50 picături puse pe o felie de pâine sau în miere, de 2-4 ori pe zi, cu o oră înainte de mese. Nu se recomandă diluarea cu apă deoarece anumite substanţe din compoziţia propolisului precipită în contact cu apa devenind insolubile şi trec prin organism fără efect;- extract alcoolic de propolis: se iau 150 g propolis brut pulverizat fin care se pune la macerat, în întuneric, cu un litru alcool 900, agitând zilnic. După 7 zile se strecoară prin tifon şi se trece în sticluţe brune pentru păstrare timp îndelungat. Se consumă câte 20-40 picături în 100 ml lapte sau apă caldă, cu o oră înainte de mese. Are efecte în reglarea tensiunii arteriale. Pusă pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată alină durerea şi împiedică infecţia;- apa de propolis: se prepară din 5 linguriţe tinctură de propolis la 200 ml apă rece; are efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a cariei dentare (prin clătirea gurii) şi în tratarea unor afecţiuni genitale la femei (leucoree, cervicită);- spray de propolis: se pulverizează de la distanţa de 10-15 cm în tratarea unor afecţiuni externe (ulcer varicos de gambă, plăgi, eczeme, arsuri, leziuni cutanate, keratodermii, leziuni);- miere propolizată: se combină o linguriţă de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de miere. Se recomandă la copii câte ½ lingură de 3 ori pe zi pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru combaterea infecţiilor respiratorii şi intestinale. Adulţii anemici vor lua câte o lingură de 3 ori pe zi ca biostimulator, mărind rezistenţa fizică şi înlăturând oboseala;- sirop de propolis: se prepară dintr-o linguriţă propolis brut mărunţit în 250 ml apă care se fierbe până când lichidul scade la jumătate; se strecoară, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se consumă cu mare eficacitate în combaterea tusei (3 linguriţe pe zi);- unguent de propolis: peste 50 grame untură încinsă la foc mic se pun 3 linguri tinctură de propolis şi o bucată de ceară de mărimea unei alune; se amestecă bine timp de 10 minute, se ia de pe foc şi se amestecă în continuare până la întărire. Preparatul se păstrează în frigider şi se foloseşte în tratament extern pentru vindecarea unor răni uşoare, eczeme, arsuri şi contuzii;- propolis brut: o bucată de propolis de mărimea unei alune se suge în gură, ca pe o bomboană sau gumă de mestecat, astfel ca principiile active să aibă efect local. Se recomandă în infecţii la nivelul gurii, în faringite şi amigdalite. Faptul că aderă puternic pe dantură este un inconvenient şi necesită o spălare repetată;- pulberea de propolis: se obţine prin răzuirea propolisului brut şi se păstrează într-o cutie închisă ermetic pentru a fi utilizată în tratarea rănilor şi arsurilor mari.▲ Clei pentru lustruirea instrumentelor muzicaleSub forma unui clei se foloseşte la prepararea unor produse medicamentoase (unguente, paste, extracte, emulsii, tincturi) şi a unor lacuri superioare folosite pentru lustruirea instrumentelor muzicale din lemn (viori, violoncele) şi a mobilei. Domeniile de aplicare sunt foarte diverse: chirurgie, dermatologie, stomatologie şi ginecologie datorită proprietăţilor bactericide, bacteriostatice, anestezice, cicatrizante şi antiradiante.

 

Mierea De Albine …tratament naturist complet si complex

Dar al naturii cu gust divin, valoarea alimentara a mierii e mult depasita de calitatile ei medicale.

Remediu pentru o multime de boli, ea este si un aparator de nadejde al sanatatii, de la nastere si pana la moarte.

Afectiunile digestive

Constipatia, colita de putrefactie – cel mai bun remediu in cazul acestor doua afectiuni este mierea de mana, din care se consuma 2-6 linguri pe zi. Substantele active din acest tip de miere au efecte puternic laxative, favorizeaza normalizarea florei intestinale, neutralizeaza bacteriile de putrefactie. In cazurile de constipatie atona, se pun suplimentar, pe fiecare lingura de miere, 20 de picaturi de tinctura de pelin.

Arsuri la stomac (pirozis) – efectul mierii de albine in cazul acestei tulburari digestive este foarte diferit de la o persoana la alta. Asupra unor pacienti, mierea are un efect calmant gastric, in timp ce asupra altora, din contra, are efecte agravante. Singura metoda de a verifica daca vi se potriveste acest leac este sa-l incercati. Cand apar arsurile luati doua linguri de miere de tei sau de salcam, si imediat dupa aceea beti o cana de apa calduta.

Ulcere, gastrite, diaree – in toate aceste afectiuni, efecte foarte bune are mierea poliflora in care s-a dizolvat putina tinctura de propolis (5 picaturi la o lingurita de miere). Aceasta miere propolizata nu se administreaza niciodata pe stomacul gol, ci dupa ce s-a mancat putina paine si, eventual, s-a baut un pahar de apa. Se iau 4-6 lingurite pe zi, in cure de trei-sase saptamani. Efectul mierii in aceste afectiuni se explica prin puternica sa actiune antibacteriana (combate inclusiv bacteria Helicobacter pylori, care produce ulcerul). Apoi, mierea protejeaza mucoasa gastrica, datorita efectului sau antiinflamator si datorita faptului ca stimuleaza circulatia sanguina in zona si ajuta la regenerarea celulelor epiteliale.

Afectiunile cardiovasculare

Recuperare dupa infarct sau dupa accident vascular – se foloseste mierea ca aliment in primele zile. Ea contine nu doar vitamine, minerale si enzime, ci si calorii foarte usor asimilabile, care trec usor din tubul digestiv in circulatia sanguina, fara a mai lua, prin procesul digestiv, din energia organismului, si asa slabit. Pentru un bolnav ce a suferit un atac de cord recent ori a avut un accident vascular in urma caruia se confrunta cu o paralizie mai mult sau mai putin grava, mierea aduce o binefacere extraordinara. Se consuma zilnic 1-6 linguri (18-110 grame), in functie de gravitatea bolii si in functie de capacitatea de asimilare a pacientului.

Boli degenerative ale vaselor de sange, ischemie cardiaca – se cumpara de la apicultori asa-numita capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis). Aceasta se mesteca indelung (intocmai ca guma de mestecat), chiar si dupa ce s-a terminat mierea din ea. Odata asimilata prin tubul digestiv, aceasta combinatie are un efect „lubrifiant” asupra vaselor de sange, ajutand la redobandirea elasticitatii si permeabilitatii lor. De asemenea, ajuta la normalizarea ritmului cardiac si are efect tonic cardiac.
Hipertensiune, insuficienta circulatorie – se achizitioneaza din magazinele apicole miere poliflora cu laptisor de matca 2%. Se administreaza cate doua lingurite pe zi, in cure de 1 luna, cu doua-trei saptamani de pauza. Acest tratament are, in timp, un excelent efect vasodilatator, ajutand la reglarea presiunii sanguine si deblocand circulatia periferica.

Ulcer varicos, arterita obliteranta – se foloseste, extern, miere de albine poliflora, care trebuie sa fie cat mai proaspata. Daca leziunile sunt infectate, se pot adauga la o suta de grame miere 5 grame de tinctura de propolis si 10 picaturi de ulei volatil de ienupar. Ungerile se fac pe zona afectata de doua ori pe zi, sub supraveghere medicala competenta. Experienta a aratat ca vindecarea apare cel mai adesea dupa 60 de zile, durata mai lunga sau mai scurta de vindecare depinzand si de alti factori (regim alimentar, tratamente interne cu plante medicinale luate in paralel etc.).

Afectiunile respiratorii

Guturai, dureri de gat – se consuma zilnic 6-12 lingurite de miere de floarea-soarelui cat mai proaspata. Mierea de floarea-soarelui are efecte imunostimulente, dar si antiinfectioase directe, pentru ca in nectarul acestei plante, la fel ca si in glandele albinelor care il culeg, sunt prezente substante cu efect antibiotic.

Mierea De Albine (II)

Sinuzita – se face un tratament intensiv pe parcursul unei zile, timp in care, la intervale de timp de 15-20 de minute, se mesteca, timp indelungat, cate o bucatica de fagure cu miere, de marimea unei lame de guma de mestecat. Nu s-a putut explica stiintific deocamdata acest efect, desi apare fara exceptie: caile respiratorii, inclusiv cele superioare, sunt decongestionate, infectiile se retrag, iar respiratia devine mai libera. Tratamentul se aplica vreme de cateva zile, nu doar impotriva sinuzitei si rinitei, ci si a bronsitelor, a astmului si chiar impotriva pneumoniei.

Tuse – se consuma zilnic 6-10 lingurite de miere de tei sau de salcam. Are efecte emoliente in tusea iritativa, efecte expectorante in tusea umeda, ajuta la refacerea epiteliilor lezate de infectiile respiratorii. Un remediu extrem de puternic impotriva tusei este o ceasca de cafea foarte concentrata (4 lingurite la 100 de ml), in care se pun 2-3 linguri de miere poliflora. Nu se bea, ci se administreaza cu lingurita, ca un medicament. La copiii pana la sase ani, se administreaza 1/2-1 lingurita mica din cafeaua cu miere, la cei pana la doisprezece ani, 1-2 lingurite, iar la adulti, o lingura mare (o lingura de supa). Doza se administreaza de sase ori pe zi. In trei-patru zile, accesele de tuse se estompeaza si apoi dispar. Este un tratament eficient mai ales in cazul persoanelor care de obicei nu consuma cafea, si la care organismul nu este desensibilizat, partial, la actiunea cofeinei.

Adjuvant in pneumonie, tuberculoza – se consuma zilnic sase linguri mari de miere de brad amestecate cu doua galbenusuri de ou. Mierea de brad, pe langa proprietatile sale energizante, este un excelent antiseptic pulmonar si stimulent al imunitatii la nivelul aparatului respirator.

Bronsita cronica (in special alergica) – se fac inhalatii cu vapori de apa cu miere. Pentru aceasta, vom pune la un litru de apa clocotita 4 linguri de miere de brad sau de tei, dupa care vom sta cu nasul deasupra vasului si vom inspira. Daca aveti posibilitatea sa va cumparati un aparat care produce aerosoli din comert, faceti inhalatii cu aerosoli cu apa de mare, in care a fost pusa miere de albine (4 linguri la litru).Eficienta este cu totul deosebita.

Afectiunile pielii

Acnee – se consuma zilnic sase lingurite de miere de trifoi sau de miere de mana. Mierea de trifoi are un excelent efect reglator asupra gonadelor, fiind foarte utila in tratarea acneei care apare pe fond hormonal. Mierea de mana este laxativa si depurativa, fiind indicata in acneea care apare la persoanele constipate sau care au acumulari masive de toxine in corp.

Arsuri de gravitate mica si medie – se acopera leziunea, imediat dupa producere, cu miere. Intr-o prima faza, mierea are efect calmant si impiedica aparitia basicilor. Aplicata in continuare pe arsura, ea impiedica infectarea, ajuta la o vindecare rapida si estetica. Cea mai eficienta in acest sens este mierea propolizata, pentru obtinerea careia se pun 5 ml de tinctura de propolis, la 50 de grame miere.

Rani – se aplica miere de albine curata pe rana dezinfectata in prealabil cu alcool sanitar. Peste mierea aplicata se pune un tifon steril. Mierea se foloseste pe ranile de gravitate mica si medie, pentru a asigura dezinfectia, pentru a stimula refacerea tesuturilor. Prin vascozitatea si aderenta ei la piele, mierea protejeaza ranile de microbi si grabeste vindecarea. Se utilizeaza mierea neprocesata, nediluata si pe cat posibil lichida (dar nu lichefiata prin incalzire la peste 50 de grade Celsius).

Afectiunile oftalmologice

Conjunctivite, inflamatii oculare – se fierbe, vreme de cinci minute, o lingurita de miere de albine poliflora in jumatate de pahar (100 ml) de apa. Se lasa apoi sa se raceasca, iar cateva picaturi din solutia rezultata se pun, cu ajutorul unei pipete, in colturile ochiului. Se face acest tratament vreme de 10-14 zile. Aceasta aplicatie produce pe moment o usoara iritatie urmata de lacrimare. Are efecte antiinflamatoare, antiseptice oculare.

Mierea De Albine (II)

Adjuvant in blefarita – se ung de una-doua ori pe zi pleoapele cu miere de salcam. Se lasa mierea astfel vreme de minimum 15 minute, dupa care se spala cu infuzie de albastrele sau de silur. Tratamentul are, de asemenea, efecte antiinflamatoare si antiinfectioase.

Afectiunile hormonale la femei

Infertilitate – se elimina complet zaharul din alimentatie si se consuma in schimb miere de floarea-soarelui (minimum 6 lingurite pe zi). Stimuleaza activitatea hormonala si are un misterios efect reglator al activitatii ovarelor. La femeile cu insuficienta ovariana, se recomanda mierea de floarea-soarelui sau poliflora cu laptisor de matca 2%, care se gaseste in magazinele apicole specializate.

Dismenoree – se consuma miere de zmeur lichida, cate patru lingurite pe zi. Ajuta la reglarea ritmului de aparitie a menstrelor, reduce simptomele sindromului premenstrual, diminueaza anumite fenomene neplacute din timpul menstrelor (stari de nervozitate, spasme, dureri de sani). In medicina populara, femeile care au dureri ovariene si abdominale puternice la ciclu se ung pe pielea abdomenului inferior cu miere de albine, pun deasupra o bucata de bumbac si pe ea o sticla cu apa cat mai calda. Se face aceasta aplicatie vreme de o ora, dupa care durerile dispar numaidecat.

Frigiditate – cel mai eficient remediu natural este hidromelul, o bautura slab alcoolizata pe baza de miere, pe care o vom prezenta pe larg la sfarsitul acestui articol.

Bolile nervoase

Insomnie – inainte de culcare, se iau 1-2 linguri mari de miere de tei sau de mac. Suplimentar, se poate bea si un pahar de lapte cald. Este un tratament simplist in aparenta, dar care in multe cazuri s-a dovedit a fi extrem de eficient. „De vina” – se pare – sunt anumite vitamine, minerale si enzime continute de miere, care favorizeaza secretia de serotonina si melatonina, doi neurotransmitatori care induc o stare de calm si de relaxare profunda, ce favorizeaza o regenerare nervoasa si psihica completa.

Epuizare nervoasa – se face un tratament de 12 zile cu miere cu laptisor de matca 2%. Are efecte tonice psihice miraculoase, favorizand refacerea capacitatilor psihice si intelectuale. Este si un foarte bun remediu contra depresiilor.
Hiperexcitabilitate nervoasa – se elimina pentru o perioada de 6 luni din alimentatie zaharul, faina alba, cafeaua si alimentele cu conservanti. Zaharul va fi complet substituit de mierea de tei si de salcam, din care se vor consuma minimum 6 lingurite pe zi. Acest regim, nu foarte usor de tinut pentru persoanele care nu au o vointa puternica, are in timp efecte miraculoase, acolo unde neurolepticele de sinteza au dat gres.

Frumusete

Mierea De Albine (II)

Ten cu pori – se aplica pe obraji, pe nas si pe frunte o solutie obtinuta din 6 linguri de miere de albine combinata cu 4 linguri de infuzie de coaja de salcie (se fierb 20 grame de coaja de salcie in 100 ml de apa vreme de 10 minute). Se obtine o solutie semilichida, care se intinde si se lasa sa actioneze vreme de jumatate de ora – o ora, dupa care se indeparteaza cu putina apa carbogazoasa. Tratamentul se reia 7 seri la rand, iar efectele – veti vedea – merita din plin efortul.
Ten ofilit, imbatranit prematur – se intinde pe tot tenul o masca simpla, din miere de salcam, care se tine vreme de o jumatate de ora – o ora. Apoi fata se curata cu lapte, dupa care se aplica o crema adecvata tipului dvs. de ten. Tratamentul extern se va face in fiecare seara, vreme de 30 de zile, in paralel fiind insotit de o cura interna cu miere poliflora cu laptisor de matca 2% (se administreaza conform prospec-tului). Efectele sunt cu adevarat spectaculoase.

Pletora – se rade coaja de la o lamaie si se amesteca bine cu 2 lingurite de miere de albine, pasta rezultata intinzandu-se in strat gros pe locurile afectate. Se tine amestecul vreme de o ora, dupa care se spala cu un tampon de vata inmuiat in suc proaspat de lamaie. In paralel, se face o cura interna cu miere de mana, din care se iau cate patru lingurite pe zi, seara.
Precautii si contraindicatii la tratamentele cu miere de albine Mierea nu va fi consumata de persoanele bolnave de diabet, decat dupa consultarea prealabila a medicului si sub indrumarea acestuia. De asemenea, copiilor sub un an le este contraindicata mierea. Acest produs al stupului poate contine germeni de Clostridium botulinum, o bacterie care nu imbolnaveste persoanele de varsta adulta, cu o flora intestinala normala, dar care poate declansa botulismul la copiii sub un an. Consumul mierii este interzis si persoanelor cu alergie la produse apicole.

Hidromelul – elixirul tineretii
si al bucuriei de viata

Este unul din cele mai vechi remedii stimulente, reintineritoare si afrodiziace cunoscute. Dupa unii cercetatori, licoarea isi are originea in Babilon, fiind cunoscuta de acum 4.000 de ani. In acele vremuri se spunea ca cei care beau acest elixir preparat din miere de albine intineresc si chiar devin… nemuritori. Se mai stia ca licoarea grabeste vindecarea ranilor, ajuta la redobandirea poftei de mancare si a poftei de viata in general, fiind un remediu si contra sterilitatii. Dupa alti cercetatori, hidromelul provine din India, fiind mai vechi de 6.000 de ani. In medicina Ayurveda, este unul din principalele remedii reintineritoare, facandu-se referiri chiar la o tinerete vesnica, obtinuta prin consumarea de hidromel combinat cu unele ierburi care cresteau la poalele muntilor Himalaya. In timpurile noastre aceasta bautura pe baza de miere a cunoscut o noua celebritate, datorata unor studii realizate de cercetatorii unui institut londonez, care au ajuns la concluzia ca hidromelul este mult mai mult decat o bautura slab alcoolizata. Este un adevarat cocktail de vitamine, enzime si hormoni naturali, care au ca efect relansarea activitatii hormonale si o actiune reintineritoare certa. Si daca v-am facut suficient de interesati de hidromel, sa va oferim si reteta.

Mierea De Albine (II)

Cum se prepara hidromelul

Intr-o sticla de un litru, se pun 6-8 linguri de miere poliflora (preferabil lichida), o jumatate (nu mai mult!) de lingurita de polen de albine si se completeaza restul cu apa plata sau de izvor. Se inchide sticla ermetic si se lasa la macerat timp de 2 zile, la temperatura camerei, agitandu-se de 3-4 ori pe zi. Rezulta o licoare cu un gust placut, acrisor si acidulat, slab alcoolizat, cu efecte stimulente nervoase, tonice si chiar euforizante, cu totul deosebite. Se consuma 2-3 pahare pe zi, de preferinta pe stomacul gol.

Cateva efecte si intrebuintari
terapeutice ale hidromelului

Frigiditate – se consuma 1-3 pahare de hidromel inaintea actului amoros. Ajuta la relaxare, favorizeaza aparitia unei stari de spirit vioaie, jucause, euforice. Este printre putinele afrodiziace feminine cu eficienta dovedita, avand in plus si un gust si o aroma agreabile, element extrem de important.

Impotenta – se aplica acelasi tratament ca la frigiditate. In cazul barbatilor, hidromelul are efecte usor vasodilatatoare (inclusiv in zona pelviana), de stimulent hormonal si, prin efectul sau tonic nervos, ajuta la depasirea anumitor bariere si blocaje psihice.

Menopauza prematura – se face o cura de 60 de zile cu hidromel. Se consuma pe stomacul gol, cate un pahar dimineata, la pranz si seara. In paralel, se tine un regim alimentar cu multe legume si fructe crude.

Inapetenta, digestie dificila – se bea o jumatate de pahar de hidromel, cu 15-20 de minute inainte de fiecare masa. Favorizeaza secretia de sucuri digestive, stimuleaza peristaltismul digestiv.

Carente de minerale si oligoelemente – se face o cura de 20 de zile, timp in care se bea jumatate de litru de hidromel pe zi. Pe langa faptul ca are in compozitia sa toate mineralele mierii si ale polenului, ajuta la o mult mai buna asimilare a acestor elemente si din alimentele obisnuite

Atentie la alimentele care-ti „mananca” din calciu! Ce boli risti?

 
Imagini pentru alimente care consuma calciul din organism


Probabil ai auzit si tu ca nessul sau cafeaua „mananca” din calciu, dar nu stii daca sa crezi sau nu asa ceva. Realitatea este ca exista alimente, ingrediente, dar si medicamente care micsoreaza absorbtia de calciu din organism sau care antreneaza eliminarea acestuia.

 
Dar sa o luam cu inceputul. Calciul este mineralul cel mai raspandit in organismul uman, intrand in compozitia oaselor si dintilor in proportie de 99%, restul de 1% gasindu-se sub forma de calciu liber ionizabil in fluidele corpului.
 
In afara formarii oaselor si a dintilor, calciul intervine in functionarea sistemului nervos, contractarea muschilor, coagularea sangelui si buna functionare a inimii. Este important in metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor si intr-o serie de mecanisme de eliberare si activare enzimatica, explica pentru ziare.com nutritionistul Camelia Olteanu.
 
Printre alimentele, bauturile sau medicamentele incriminate pentru pierderea calciului se afla:
 
– Cafeaua: consumatorii de cafea au observant efectul diuretic al acesteia, efect ce favorizeaza excretia calciului in defavoarea absorbtiei. Se pare ca la fiecare ceasca de cafea pierdem 6 mg de calciu, ceea ce nu ar fi o nenorocire, avand in vedere faptul ca necesarul zilnic pentru adulti este de 1000 mg, pentru femeile insarcinate si tineri 1200 mg/zi, iar pentru varstnici 1500 mg/zi. Nu se recomanda depasirea a 2500 mg/zi decat la recomandarea medicului. Folosirea ocazionala si in doze mici de cofeina nu reprezinta un pericol pentru sanatate. Din pacate, cafeaua duce la dependenta si, in cantitati mari, suprastimuleaza sistemul nervos, tulburand somnul si conducand la anxietate, depresie, iritabilitate.

 

De ce sa fierbi lamaie in fiecare seara

 
Imagini pentru lamai fierte


Fierbeti lamaie seara si beti lichidul imediat cum va treziti. Veti fi socati de efecte!

 
Lamaile sunt citrice bogate in vitamina C care iti sporesc frumusetea prin reintinerirea pielii dinauntru spre inafara, aducand stralucire fetei tale.
 
Valoarea nutritiva a lamailor
Un pahar cu suc de lamaie contine mai putin de 25 de calorii. Este o bogata sursa de nutrienti precum calciul, potasiul, vitamina C si fibra respectiv pectina. Pe deasupra mai are si valoare medicinala si proprietati antibacteriene si contine chiar fier si vitamina A.
 
Lamaia, un fruct popular pentru proprietatile sale terapeutice, ajuta la intretinerea sistemului imunitar, si te protejeaza astfel de inclestarile majoritatii tipurilor de infectii.
 
Reteta
Se fierb lamaile fara sa se stoarca sucul,deoarece in acest mod veti obtine toate substantele nutritive din lamai.Astazi, va prezentam un super elixir care va spori beneficiile oferite de apa cu lamaie.
 
Ingrediente:
– 6 lamai
– 2 litri de apa
 
Preparare:
Dati lamaile pe jumatate si adaugati-le in apa pe care o puneti la fiert. Lasati sa fiarba timp de 3 minute,apoi lasati sa se raceasca 10-15 minute.
 
Scoteti lamaile si pulpa din apa. Turnati lichidul fierbinte intr-o ceasca de ceai si beti-l ca atare. Puneti restul de apa cu lamaie intr-o sticla pentru o reutilizare ulteriora. Pentru un gust mai bun, adaugati miere in ceasca de ceai.
 
Avantaje :
– Imbunatateste sistemul imunitar
– Ajuta la raceala
– Va ofera un impuls incredibil de energie
– Ajuta digestia si controleaza metabolismul
– Va curata de numeroasele contaminatii
– Balanseaza nivelul ph-ului din organism
– Ajuta pielea sa arate mai frumos
– Imbunatateste respiratia
– Ajuta la pierderea in greutate
– Evita anxietatea
– Hidrateaza sistemul limfatic
– Are proprieteti de vindecare
 
Aceasta ceasca de ceai de lamaie va ajuta sa incepeti ziua cu bine,va hidrateaza,va mentine sanatosi si multumiti,plini de energie si bine dispusi.
 
Nu trebuie sa reincalzesti apa in fiecare diminetata. Puteti de asemenea,sa beti lichidul rece. Toate substantele nutritive sunt in interior lamailor atunci cand le fierbeti.
 
Cu toate acestea,asigurati-va ca lichidul nu este prea rece.Daca vreti il puteti incalzi putin in cuptorul cu microunde daca nu il puteti bea rece.

Ce substante nocive se ascund in miezul de paine

 
Imagini pentru miez de paine


Painea este un aliment de baza nu doar în Romania, ci peste tot în lume. Unii producatori recurg însa la tot fel de tertipuri pentru ca ea sa reziste mai mult pe piata, iar ingredientele pe care le folosesc pentru conservarea ei sunt nocive pentru sanatate. Tu stii ce poate contine cu adevarat painea?

 
Ce poti gasi în paine
În ultimii 5 ani, importul de produse de panificatie s-a dublat în tara noastra, cu toate ca producem suficienta faina de grau încat sa hranim jumatate din Europa. De la granarul Europei, Romania a ajuns tara care exporta grau, faina de grau si chiar si paine si covrigi. Painea proaspata din comert, în special cea din export, poate sa contine elemente care distrug încet si sigur organismul.
 
În multe magazine se vinde paine din aluat congelat de peste 6 luni, în special asa-zisa paine toast. Specialistii în boli metabolice si nutritie spun ca acest aluat congelat contine multe E-uri periculoase pentru organism.
 
În paine se pot gasi emulgatori si surfactant, esteri ai sorbitolului (E491, 492, 493, 494, 495), sucrogliceride, poliglicerinesteri, esteri ai propilenglicolului, guma garruba, amidonuri modificate genetic si carboximetilceluloza.
 
În paine se pot gasi si acidifianti care afecteaza creierul intervenind în modificarea substantelor chimice din scoarta cerebrala. E vorba despre acidul acetic, acidul fumaric, acidul tarctruc si enzime exogene amilaze, fungice ori batceriene, lipoxigenazp si amiloglucozitaze.

Ce beneficii pentru sanatate are vinul de soc

 
Imagini pentru vin de soc


Socul este una dintre putinele plante de la care putem utiliza atat florile, cat si frunzele sau radacina. Florile de suc puse în vinul fiert sunt recomandate pentru femeile care au dureri menstruale cumplite sau pentru persoanele care vor sa elimine toxinele într-un timp record.

 
Vin cu soc, boala ioc
Pune 30 de grame de flori si frunze de soc la macerat într-un litru de vin alb sau în timp ce fierbi vinul rosu. Strecoara amestecul de resturile de frunze si petale de soc si pune licoarea în frigider.
 
Se pot bea si doua cesti pe zi, asta daca ai rinichii bolnavi. Bautura este recomandata pentru persoanele care au probleme articulare, bronsita, constipatie, hemoroizi, furunculoza sau gripa severa.
 
Floarea de soc este denumita în termeni populari „farmacia naturala” întrucat are o serie de compusi chimici si alte substante naturale folosite în o serie de medicamente.
 
Fructele socului contin vitamina C, vitaminele din complexul vitaminic B, acid tanic si acid malic, aldehide glicolice, aminoacizi, zaharuri sanatoase. Ceaiul de soc este recomandat persoanelor care vor sa slabeasca. Este o bautura care tine de foame alungand pofta de mancare nesanatoasa.
 
Perioada în care se culeg florile de soc este aceasta. Din mai si pana iunie puteti culege aceste flori daca doriti sa preparati licorile descrise mai sus. Atat sub forma de ceai cat si împreuna cu vinul alb sau rosu, socul este un aliat de nadejde în lupta cu bolile.

 

Cum scapi de durerea in gat in cateva ore

 
Imagini pentru durere in gat


Unul dintre cele mai bune remedii contra durerii in gat este aspirina, dar si mierea si produsele care contin mentol, deasemenea au efecte calmante, conform unuei noi cercetari.

 
Durerea in gat poate fi redusa in doar cateva ore, daca se face gargara cu o solutie din cateva tablete de aspirina dizolvate in apa, arata un studiu realizat de cercetatorii de laUniversity of Cardiff Common Cold Centre.
 
Durerea in gat este ameliorata, prin aceasta metoda, timp de peste sase ore.
 
O alta metoda de calmare a durerii in gat este inhalarea de produse care contin mentol.
 
Durerea in gat poate fi ameliorata foarte bine si de miere, care poate trata infectiile la nivelul gatului, deoarece contine peroxid de hidrogen, care are proprietati antibacteriene, potrivit expertilor de la Universitatea Waikato din Noua Zeelanda.
 
Mierea administrata copiilor inainte de culcare a actionat mai bine in a calma tusea si durerea in gat pe parcursul noptii decat multe siropuri specifice, spun cercetatorii de la Universitatea din Maryland.
 
Un remediu mai putin obisnuit, dar care s-a dovedit a fi eficient pentru durerea in gat, este acupunctura la nivelul urechii. „S-ar putea sa fie un efect placebo, dar functioneaza”, spun cercetatorii.

 

Am putea scapa de gripa si raceala pentru totdeauna

 
Imagini pentru gripa si raceala


Oamenii de stiinta au reusit sa dezvolte un medicament care poate opri transmiterea virusului gripei sau raceala si ajuta in acelasi timp la vindecarea bolnavilor.

 
Acest medicament poate fi folosit si impotriva altor boli grave, care au simptome similare gripei sau racelii, de exemplu febra aftoasa umana si poliomielita.
 
Exista multe tratamente pentru gripa, dar niciunul din astea nu este eficient impotriva intregii game de virusi, sustine Profesorul Dave Stuart, de la Universitatea Oxford, care a condus echipa de cercetatori.
 
Acesta ar putea fi primul medicament cu adevarat eficient in cazul racelii sau a gripei.
 
Cu ajutorul acestui medicament, virusul EV71, cel care provoaca febra aftoasa la om, a fost paralizat si nu s-a mai putut raspandi, pentru a provoca alte imbolnaviri. Deci, tratamentul va fi util nu doar bolnavilor, ci si ca masura de preventie, pentru a opri transmiterea virusului.
 
Testele au fost extinse apoi pentru alti virusi asemanatori cu EV71, cum este virusul care provoca raceala. Concluzia cercetatorilor a fost ca medicamentul are efect si in cazul acestor virusi.
 
Chiar daca raceala sau gripa este considerata o boala banala si nu foarte grava, efectele ei sunt negative, pentru ca multe persoane sunt nevoite sa-si ia concediu medical. in plus, cei care sufera de alte boli, cum ar fi astmul, pot face complicatii daca racesc.
 
Deocamdata cercetarea este in faza initiala si inca nu au inceput testarile pe oameni. Medicamentul pentru gripa sau raceala va fi aprobat numai daca se va demonstra ca nu are efecte secundare.

Trei remedii pentru raceala

Imagini pentru extract din radacina de muscata


1. Extract din radacina de muscata (Pelargonium sidoides)

Este folosit de germani ca un remediu pentru probleme respiratorii. Efectele benefice și tolerabilitatea acestui extract au fost demonstrate prin studii clinice efectuate in Germania intre 1993-1994 de profesorii dr. Herbert Koodzwj si dr. Oliver Kayser de la Institutul farmaceutic de la Universitatea din Berlin. Aceste studii clinice insotite de studii farmacologice certifica efectul antimicrobian si imunomodulator fiind o alternativa la tratamentele cu antibiotice in cazul infectiilor respiratorii superioare si inferioare.
 
Pelargonium sidoides are efect antibacterian (creste activitatea macrofagelor si inhiba multiplicarea bacteriana prin atacul membranei celulare), antiviral, expectorant (se elimina mucusul creandu-se astfel conditii mai putin favorabile pentru multiplicarea bacteriilor si virusurilor).
 
2. Ceai de ghimbir
Este folosit in medicina traditionala chineza pentru a calma durerile gatului si a usura durerile de stomac. Se crede, de asemenea, ca ghimbirul poate actiona ca un decongestionant pentru a curata pasajele nazale.
 
3. Suc de coacaze negre
Poti vindeca mai repede o raceala daca te folosesti de puterea coacazelor negre. Sucul acestor fructe este un veritabil medicament folosit de catre finlandez pentru a opri stranutul si a calma tractul respirator. Coacazele negre sunt bogate in vitamina C si alti antioxidanti care ajuta la stimularea sistemului imunitar pentru combaterea infectiilor.

 

Cum se prepara tinctura de patlagina, leac pentru tuse, bronsita, enterocolite, hemoragii

Imagini pentru tinctura de patlagina


Patlagina creste spontan pe marginea drumurilor, pe langa garduri, in pasuni si luminisuri, pe campie, la deal si la munte. Nu este o planta pretentioasa si, daca ai nevoie de ea, o gasesti si iarna, cu frunza tot verde, sub stratul gros de zapada. In scop medicinal se folosesc frunzele bogate in vitamina A, C si K, in mucilagii si tannin, dar si in minerale: calciu, fier, zinc, magneziu.

 
Pentru a prepara tinctura de patlagina, ai nevoie de frunze tinere bine spalate si tuica naturala, preparata in casa.
 
Mod de preparare
Se pun frunzele intr-un borcan, fara sa le indesam, pana se umple borcanul. Peste ele se toarna tuica pana cand sunt acoperite total de alcool. Se inchide bine borcanul si se lasa la macerat timp de 15 zile. Zilnic, se agita borcanul din cand in cand. Dupa 15 zile, se strecoara continutul borcanului, printr-un tifon, iar lichidul obtinut se toarna in sticle mai mici, de culoare inchisa, care se vor pastra la rece si intuneric. Tinctura poate fi folosita timp de 2 ani de la preparare.

 

 

Mod de administrare:
Se dilueaza 10 picaturi, intr-un pahar cu apa.
Indicatii terapeutice: 
– intern – (se pun 10 picaturi intr-un pahar cu apa). Se foloseste, in combaterea tusei, bronsitei, diareei, enterocolitei, colitei, hemoragii, infectiilor urinare.
– extern – (se dilueaza o lingurita de tinctura intr-un pahar cu apa). Se foloseste ca spalaturi bucale, in cazul stomatitelor, aftelor si durerilor de dinti. De asemenea se utilizeaza sub forma de comprese in cazul furunculilor, hemoroizilor, acneeii, intepaturilor de insecte si ranilor superficiale.

 

 

 

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.