Vă urez și eu la mulți ani! Vă mulțumim că ați rămas alături de noi prin blogul nostru și pagina noastră de Facebook și în acest an!

Spre deosebire de 2017, an mai sărac în cărți pe care să le și pot recomanda, 2018 a fost atât de plin de cărți bune, încât m-am străduit din greu să mă limitez la „o carte pe lună în 2019” –  și veți observa că nu am reușit 🙂
Anul acesta a fost marcat și de faptul că am început un curs de consiliere creștină, așa că veți vedea că unele dintre recomandări au ca temă consilierea, psihologia sau psihoterapia. Dar, mai întâi, voi începe cu prima carte pe care am citit-o în 2018:

1. Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

Tema acestei cărți pare inițial una de science fiction. Eroul povestirii, Innokenti, devenise obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr, fiind înghețat în azot lichid în 1920 și dezghețat din nou în 1999. Însă subiectul este folosit pentru a aborda alte teme mult mai profunde și chiar zguduitoare. Cât de mult ne definesc amintirile noastre? Poți redescoperi viața după traumă, după închisoare – fie ea chiar metaforică? Cât de mult se poate schimba lumea în 70 de ani și cum să povestești ororile trăite la început de secol XX cuiva care cunoaște doar confortul sfârșitului acestui secol?

2. Leac pentru suflete vătămate – Dr. David A. Seamands a predicat si scris despre vindecarea sufletului cu mult inainte sa se fi definit un limbaj de specialitate in acest domeniu, inainte ca preocuparea pentru acest subiect sa fi devenit un curent popular. Eu am apreciat și faptul că a fost probabil printre primele cărți creștine care au abordat tema depresiei nu drept consecință automată a vreunui păcat din viața omului, ci o boală în sine, care trebuie tratată ca oricare alta. Apărută inițial în 1981, cred că a fost pionieră în tratarea cu blândețe și empatie a rănilor sufletului.

3. În cartea „Limite”, Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend ne oferă răspunsuri biblice, arătându-ne cum să stabilim ganițe sănătoase în relațiile cu părinții, partenerul de viață, copiii, prietenii, colegii de muncă și cu noi înșine. Biblia spune clar care sunt parametrii noștri și cum să-i protejăm. Însă deseori familia noastră sau diferite alte relații din trecut ne induc o stare de confuzie cu privire la acești parametri. Cartea a fost una dintre revelațiile anului 2018 și m-a ajutat să dau un nume concret mulțimii de probleme în mijlocul cărora m-as fi pierdut, fără o țintă precisă sau un rezultat. Însă așa mi-am dat seama că multe probleme au la bază lipsa granițelor, mai ales incapacitatea sau teama mea de a le construi sau de a le menține. Așa că, dacă simțiți că ați pierdut controlul vieții în fața familiei, a serviciului, a prietenilor, dacă alții vă fac să vă simțiți vinovați atunci când construiți granițe sau priorități legitime, cartea aceasta este clar pentru voi!

4. Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit ca suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație profundă la întrebări precum: De ce merită traită viața? Ce este mintea noastră și cum ne face ea ceea ce suntem – este ea mai mult decât un creier pe care îl poți lua în palmă și niște impulsuri electrice transmise de neuroni? Ce inseamnă să ai un copil când nu mai ai șanse la viață? Povestea sa cu siguranță vă va impresiona și vă va pune pe gânduri.

5. Cartea curajului – Adina Rosetti a pregătit 10 povestioare cu tâlc pentru copii, inspirate din întâmplări adevărate în care au fost implicați oameni mari, care au trecut prin dificultăți cu mult curaj, iar Alexia Udriște a avut grijă ca aceste povestioare să fie și mai intersante datorită ilustrațiilor absolut minunate.
Cartea este realizată cu sprijinul Piraeus Bank, care a inițiat platforma Culegătorii de curaj, pe care o găsiți aici: https://www.rogalskidamaschin.ro/project/courage-book-launch/. Pe site puteți citi experiențele adevărate care au stat la baza povestioarelor din Cartea curajului. Și de ce nu, poate e bine uneori să căpătăm o altă perspectivă asupra vieții noastre, imaginând-o ca o poveste.

6. Anul acesta am descoperit stilul inedit, foarte personal, al psihoterapeutului Irvin Yalom, de a se apropia de pacienți deseori fără restricțiile impuse de rolul și meseria sa, punându-se în pielea pacientului și acceptând chiar provocări din partea lui, fiind sincer, trăind intens fiecare clipă a orei de terapie și aproape făcând schimb de roluri. El își povestește experiența în Darul psihoterapiei – Scrisoare deschisă către noua generație de psihoterapeuți și pacienții lor. De asemenea, i-am mai citit volumele  Efemeride, Mama și sensul vieții și Privind soarele în față, care abordează tema morții și a fricii de moarte. Deși nu are o perspectivă creștină, merită văzută și perspectiva lui seculară, pentru că așa putem înțelege și explica și oamenilor mai bine de ce credința în Dumnezeul veșnic, care a biruit moartea, este cea care dă o speranță pe care nimic altceva nu o poate da.

7. Anul trecut remarcam că în limba română nu există materiale creștine care săabordeze tema bolilor psihice, deși subiectul este destul de arzător și în societatea noastră. Parcă am fost auzită, pentru că la scurt timp după aceea, a fost lansat volumul Întunericul, singurul meu însoțitor, în care Kathryn Greene-McCreight povestește experiența ei cu tulburarea bipolară, trage un semnal de alarmă pentru biserici și slujirea pe care ar trebui să o facă în domeniul bolilor psihice, dar mai presus de toate, puterea cu care Dumnezeu lucrează chiar și în astfel de situații bizare și întunecate.
Titlul cărții este dat de ultimul verset al Psalmului 88, care în traducerea Book of Common Prayer (1979), spune: „Și întunericul îmi este singurul însoțitor”
„Elementul central al acestei cărți nu este experiența mea cu durerea”, scrie Kathryn, „ci mărturia modului cum Dumnezeul triunic lucrează prin durerea unui creștin ce suferă de o boală mintală.” Puteți citi mai multe despre această carte, dar și despre o abordare creștină a bolilor psihice în general, aici.

8. Tot anul acesta, l-am descoperit pe Fredrik Backman prin cărțile lui, Un bărbat pe nume Ove (care mi s-a părut cea mai înduioșătoare) și Scandalul (în care abordează foarte fin și atent psihologia abuzului și a intrigilor și presiunilor ascunse de ochii lumii într-un mic oraș de munte). Fredrik Backman te face să nu mai lași cartea din mână. Eu am citit aceste două volume în câte o noapte, și cu siguranță, în 2019, voi citi și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

9. După Jurnalul fericirii, am mai descoperit și în 2018 pagini din înțelepciunea lui Nicolae Steinhardt, în volumul Dăruind vei dobândi.  În loc de o descriere a cărții însă, vă las cu un pasaj dintr-o altă descoperire a anului 2018, cartea Cum să fii fericit în România, de la editura Humanitas, în care Monica Pillat, care se numără printre cei care au contribuit la acel volum, povestește din amintirile ei despre Steinhardt:

Omul iradia vioiciune, avea o prospețime copilărească în reacții, era gata să bată din palme cu încântare la auzul unei idei originale, în fața unei cești de ceai cu arome, la vederea unui cozonac. Acest bătrânel zvelt, cu pasul iute și cu ochii măriți de uimire, trăia cu frenezie fiecare clipă. Existența lui părea un continuu semn de exclamare în fața miracolului cotidian. Sub verva lui strălucitoare sălășluia un aisberg de taină. Se ferea să vorbească, dar exaltarea cu care participa la discuțiile celorlalți era atât de intensă, încât, deși nu scotea nici un cuvânt, îmi părea că nu tăcuse nici un moment. Avea harul de a înconjura destăinuirile ori descoperirile semenilor lui cu un nimb de solicitudine care-i făcea pe aceștia să se simtă pe neașteptate proiectați în centrul universului și să creadă, pentru un răstimp, că de judecata lor atârnă soarta întregii omeniri. Era, în fond, o strategie prin care ținea să ne atragă atenția asupra îndatoririi noastre de a spori, cum spunea Blaga, corola de minuni a lumii.

10. Dragostea are 11 dimensiuni – Viaţa mea cu Stephen Hawking
Deși nu am fost niciodată de acord cu perspectiva lui Stephen Hawking asupra universului și creației (sau Big Bang-ului, de fapt, cum credea el), totuși m-a atras viața geniului imobilizat într-un corp fragil și neputincios, și mi-au plăcut și poveștile pentru copii scrise de fiica lui, Lucy Hawking (precum George și cheia secretă a universului și cele care au urmat) la care a contribuit și el cu partea științifică. La 22 de ani, fiind diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, medicii i-au spus că mai avea de trăit foarte puțin timp, însă Stephen a trăit până anul acesta, ajungând la vârsta de 76 de ani și având atâtea reușite științifice. Dar prin cartea lui Jane Hawking, am descoperit cine a fost de fapt forța din spate, cea fără sacrificiul căreia Stephen n-ar fi ajuns așa departe. Povestea ei, cu frământările și zbaterile ei unice, dezvăluie o persoană puternică, gata de dragoste împletită cu sacrificiu, care a luptat până la capăt pentru familia ei specială.

11. Cum să oprești timpul. Matt Haig

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca sa imblanzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă.
Iată un pasaj reprezentativ, meditativ și poetic, din această carte: „Dacă aș putea iubi fără să mă tem că voi fi rănit? Dacă aș putea gusta dulceața zilei de azi fără să mă gândesc că mâine voi duce dorul acestui gust? Dacă aș avea pacea să nu-mi mai fie frică de trecerea timpului și de faptul că oamenii îl pot fura? Ce aș face? De cine mi-ar păsa? Ce lupte ar duce? Pe ce drumuri aș alege să pășesc? Ce bucurii mi-aș permite? Ce mistere interne aș rezolva?”

12. Neurotriburi. Povestea uitată a autismului. este cu siguranță cartea anului, pentru mine. Un subiect atât de fascinant merita o carte fascinantă care să îl abordeze, iar Steve Silberman a reușit din plin. Trecând prin istorie și descoperind figuri ilustre din știință din secolele trecute care prezentau trăsături specifice autismului, apoi prin perioada dramatică a celui de-al doilea război mondial în care persoanele cu autism, dar și cu alte boli neurologice sau psihice erau eutanasiate, neprezentând nici un avantaj pentru societate, redescoperind cercetările pierdute dar fascinante ale lui Hans Asperger cu privire la pacienții lui, „micii profesori”, cartea ne aduce apoi în prezent și abordează teme fierbinti ale discutiilor contemporane legate de autism: joacă vaccinurile vreun rol în declanșarea autismului? Cât de benefice sunt terapiile care își propun evacuarea oricărui simptom autist?
Și, până la urmă, autismul este o dizabilitate, sau doar un alt fel de normalitate? Nu cumva suntem cu toții o lume de neurotriburi? Cu siguranță veți medita la astfel de întrebări după ce veți citi cartea. Dacă îi dedicați suficient timp pentru a pătrunde cu adevărat în lumea neurotriburilor, îi veți privi cu mult mai multă empatie pe cei considerați „ciudați” de societatea neștiutoare.

Există acum și multe cărți de ficțiune cu personaje având tulburări de spectru autist, care par să aibă mult succes. Prima pe care am citit-o după ce mi-am început incursiunea în subiectul autismului a fost Pasăre cântătoare, o încercare de a pătrunde în mintea unei fetițe cu Asperger care abia descoperă lumea. Cu siguranță că în 2019 voi mai găsi și altele.

Mențiuni:

Aș vrea să vă recomand o carte care nu este tradusă în limba română încă, dar care merită citită dacă aveți prilejul să o comandați, fie în format fizic, fie e-book: Lost in the Middle, de Paul David Tripp (autorul cărții Instrumente în mâinile Răscumpărătorului – un ghid de consiliere creştină). Cum criza vârstei de mijloc afectează din ce în ce mai mulți oameni și chiar din ce în ce mai devreme, autorul atrage atenția asupra faptului că este, în final, o criză a identității extrase greșit din lucruri efemere precum familia, munca sau sănătatea și ne încurajează, printr-o abordare biblică, să ne găsim identitatea în Hristos.

De asemenea, vorbeam mai sus despre Cum să fii fericit în România, și, în contextul tumultuos în care ne aflăm, cred că merită citită. Vă las cu un alt pasaj, scris de Clotilde Armand, care mi-a plăcut foarte mult și care consideră că poți fii, într-adevăr, fericit în România:

Îmi place Bucureștiul, orașul în care trăiesc. Sunt multe lucruri cum nu ar trebui să fie, dar sentimentul sincer pe care-l am dimineața, când mă trezesc și mă uit la telefonul mobil să văd ceasul și agenda pe ziua respectivă, când mă duc apoi la bucătărie și găsesc coșul plin cu fructe pe masă și în frigider bunătăți simple, e un sentiment puternic de libertate. Simt același lucru când aterizez la Otopeni după decolarea dela acel aeroport parizian inuman, Charles-de-Gaulle, unde dacă nu vii cu patru ore mai devreme ratezi avionul și rămâi singur cu frustrarea ta în mijlocul a mii de oameni indiferenți, înghesuiți ca niște oi în dreptul filtrelor de securitate sau a altor barbarii. Poate părea paradoxal, dar resimt mult mai mult solidaritatea unei comunități în acest București, cu toate neajunsurile lui, decât într-o societate bine rodată și deja inumană, care se apropie încet, încet, de minunata lume nouă a lui Aldous Huxley.

Sper că v-au atras atenția câteva dintre recomandări, și vă doresc un an nou binecuvântat și plin de cărți bune