“El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (de lepra păcatului – 1 Petru 2/24 şi-Is. Cap.53);El şi-a sat propria viaţă “ca preţ de răscumpărare” (Marcu 10/45 şi Mat 20/28), pentru cei care cred, adică îl primesc plin de Har şi de Adevăr, dimpreună cu învăţătura, educaţia, voia, rânduiala Dumnezeiască; Cine nu crede că a purtat TOATE nelegiuirile noastre şi le-a îngropat pentru totdeauna, îl face mincinos pe Creator şi pune la îndoială evadarea noastră din carcera satanei, dar şi răstignirea, îngroparea şi învierea Salvatorului, care ne-a eliberat pentru totdeauna de orice urmă de păcat;” Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Rom. 6/2) De ce mai dezgropăm moaştele nelegiuirilor şi, nu doar că le pupăm, dar le şi mâncăm pe pâine…! Spre deosebire de preotul Aaron, care a pus toate nelegiuirile poporului şi ale sale pe capul ţapului ispăşitor şi i-a dat drumul în pustie, (Lev. Cap. 16- de unde satan le-a luat şi le vinde şi azi pe tarabă sclavagizaţilor lui), Prietenul păcătoşilor şi Preotul veşniciilor a luptat până la sânge împotriva oricărei fărădelegi (Evrei 12/4); El a venit ca Miel al lui Dumnezeu, ca să înlocuiască toate jertfele şi pedepsirea noastră; De dorul şi dragostea noastră (Ioan 3/16) a ridicat păcatul lumii de pe inima presată de nelegiuiri şi…” tot aşa, Hristos, după ce S’a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce -L aşteaptă.” (Evrei 9/28) Hristos, Paştele nostru a fost jertfit, ca să “Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru,” (2 Cor. 4/10) pentru Triumful cosmic

 (Copilul de suflet al lui Iliescu a furat miliarde (nu doar milioane) si a bagat in pamant pe toti care  se impotriveau  caracatiței din Vaslui- inclusiv pe CONTABILA PRIMARIEI Stefan cel Mare-Lupascu Viorica, aruncata in mormant de vie, pentru ca a refuzat  sa  sponsorizeze apucaturile hotoase, porno- fesenoase etc…Dovezi BOMBĂ care îl îngroapă pe Dumitru Buzatu: Baronul de Vaslui cerea ȘPAGA doar pentru el – Stenograme incendiare; Lupul instelat pazeste tarla tarii si ,drept rasplata este pensionat la varsta fecioriei!) Fostul șef al Poliției Române, avere nejustificată ; (Ca si “”intelectualul “” Ion Iliescu…) „Apostolii Epocii de Aur“, un nou serial-documentar marca „Weekend Adevărul“;  (De ce nu-i vindecati pe “”doctori””  de mita,spaga etc? Grupare infractionala de chirurgi si anestezisti la „Marius Nasta”. Perchezitii DGA, toti luau spagi si imparteau apoi banii intre ei; (E plina tara de BUZATI, dar cand confiscati miile de miliarde de la ceilalti gusati?De aceea baronii prospera si votalaii dispera…) Amurgul baronilor PSD. Cad ca popicele adversarii lui Ciolacu (Adevărul); (Dupa ce s-au facut mari si tari,folosindu-se de gunoaiele lumii…);Emmanuel Macron, despre migranţi: «Nu putem primi toată sărăcia lumii»; O “”minciună”” cu bătaie lungă: șefa FMI și declarațiile „satanice” despre bătrânii care „trăiesc prea mult”; (Nepotul evazionistilor ne aghezmuieste cu gargara  …); Marcel Ciolacu, despre măsurile de combatere a evaziunii: „Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană”; (Pentru ca noi furam,legiferam si ne reabilitam,va…); Lege nouă: evazioniștii scapă de închisoare (Cine- vindeca pe incurabilii mitei?!);Percheziții la Spitalul „Nasta” din București: chirurgi, anesteziști și medici rezidenți cercetați pentru luare de mită;( Inca)…50.000 de euro, găsiți acasă la un doctor / Percheziții la Institutul „Marius Nasta” din București. Medici, suspecți că au luat mită pentru operații; (Mafia din Romania este nemuritoare); Dosarul – Mafia cărnii. Iustin Paraschiv, arestat în dosarul evaziunii fiscal; Mafia deseurilor, tun de 10 milioane de euro. Ample perchezitii, „inselaciune cu consecinte deosebit de grave”; (Asa a inceput Fesenirea tarii); Dragon evazionist cu 205 capete. Mafia pesedista din Teleorman, lovita puternic; John Gray „împotriva curentului”; Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?*Crimele comunismului; (Pentru ca se pregatesc crime multilateral de globaliste,nu se judeca Matrita komunismului…);Crimele comunismului, neajunsurile globalizării; Presa despre Herta Müller;  Putin și Occidentul Al treilea război mondial? În viitor, vom fi conduşi de Inteligenţa Artificială, într-un guvern unic mondial. Vom putea avea încredere în calculatoare? Inteligenţa Artificială va pune stăpânire pe minţile oamenilor, la fel ca în filmul „Matrix”?Polițist din Iași printre membrii grupării care le vindea tinerilor dispozitive de vapat și dulciuri cu droguri …Fost director Google avertizează: cercetătorii pot crea din Inteligenţa Artificială un „zeu al răului”!China realizează o Inteligență Artificială „la scară cerebrală”, folosind cel mai recent supercomputer al său;  Atenție! Se apropie „închisoarea digitală”; Dictatura digitală a tehnocrației este tot mai aproape;  Harari despre supravegherea subcutanată; Yuval Noah Harari: Noi (vaccinații) suntem acum animale „hăcuibile” (hackable); Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (I); Marea Resetare este o Contra-Revoluție: Gulagul care se pregătește ‒ Puterea caută doar un pretext; (Pentru ca Inteligenta luciferica lucreaza la omul artificial,se produc si mancaruri sintetice…) Industria alimentelor artificiale se dezvoltă. S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic; Beneficiile cărnii sintetice și părțile negative ale consumului; Italia interzice carnea produsă în laborator și alte alimente sintetice; INTERVIU Legătura dintre mâncarea irosită, AI și temperaturile de afară: cum va afecta carnea făcută în laborator clima în viitor;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este y-1.jpg

 (Sfantul cel mai mare si mai bogat al Burgheziei neo-komuniste nu se dezminte!) Baronul Buzatu, prins in flagrant cand incasa o spaga de 1,25 milioane lei. Mita reprezinta 10% din valoarea unui contract; O trecere în revistă a acuzațiilor de luare de mită și șantaj adresate oamenilor de presă; (Lucratura globalie…); Simona Halep, noi declarații în scandalul de dopaj: „Nu au găsit nimic rău în sângele meu. E o nebunie”. Mesaj pentru Serena;Alis Popa: “S-a trecut mult prea ușor peste știrea că CIA și-ar fi mituit proprii ofițeri de …  Barbie: Ce se plantează insidios în mințile copiilor?Recenzie despre versurile satanice, de Salman Rushdie: Hai să vorbim. . . Vremea muștelor: Claudia Piñeiro; 5 pași pentru a contacta un corrector; Cum să publici o carte într-o editură; 7 noutăți literare asortate de la 7 scriitori; Start spre ultimul final ?! Martirii Ținutului Herța – Anul 1942 (5); Inteligența artificială și medicina (2); Marea tabla de sah – Zbigniew Brzezinski; Top 5 carti cu noi impresii (2); Kissinger si „Ordinea mondiala”; 8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, carti traduse in romana; CTP pune intrebarea care naste monstri: „va face guzganul galbejit – Dumitru Buzatu – vreo zi de puscarie?” (Cine lucreaza fara Dumnezeu,devine praf si desertaciune!)  Spionajul industrial practicat de Romania comunista. Istoricul Petre Opris: „Ceausescu, dupa vizita in China: «Copiem si pe mama dracului!». A fost un esec…Imagine(Komunismul i-a facut intelectuali pe tampiti, iar PeSeDismul le-a dat si doctorate…); Apostolii Epocii de Aur. Analfabeţii cu diplome din ceauşism. Câtă şcoală aveau comuniştii? Analiză | China vrea să facă din BRICS un grup geopolitic. Va fi un rival pentru G7? De ce geme Armata română, membră NATO, de ofițeri rusofili care-l aplaudă pe Putin. „Toți sunt antiamericani convinși, din motive ideologice. Pentru ei, America e Imperiul Răului”; Cum mințea Putin în 2008, când a sfâșiat Georgia: „Crimeea nu este un teritoriu disputat. Acolo n-a fost niciun fel de conflict etnic. Rusia a recunoscut demult frontierele Ucrainei de astăzi”; (Beat sa fii,mita sa dai  si alcolemie n-ai!);  Cum dilua asistenta din Baia Mare probele de sânge ale șoferilor prinși băuți la volan. Ar fi strâns 35.000 lei din mită; (Doar CATEVA … )  AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE APROX. 487.000 EURO ȘI SESIZARE PARCHET; (Alte  cateva maruntisuri…) AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE 1,3 MILIOANE LEI; Buzatienii mint,fura,manipuleaza,demonizeaza  si compromit totul,inclusiv  Maretia Bratienilor!); Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii: „Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu”…Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume; Schweighofer pleaca din Romania: „Este o victorie civica uriasa”. Compania a fost adusa in Romania de Iliescu si Nastase; Caracatița din Vaslui extinsă de GREII județului cu TUNURI de milioane de euro – Dezvăluiri despre „clanul Buzatu”, la Culisele statului paralel

Creştini de pretutindeni, până când vă jucaţi cu păcatul? Adică- de ce-l minţiţi pe Iisus, care i-a zis femeii şi nouă, TUTURORA, cărora ne-a dat Harul victoriei “: du-te şi să nu mai păcătuieşti”, (Ioan, cap.8/11), pentru că păcatul aduce suferinţă, ceartă, boli, bârfă, minciună, curvie, viclenie, ură şi alte otrăvuri descrise în Romani cap.1/28-32! Dumnezeu a sângerat în locul fiecăruia dintre noi, TOŢI, pentru ca, din respect, recunoştinţă şi din dragoste pentru El- să nu mai păcătuim niciodată, ci să trăim cum a trăit El printre noi… Şi dacă nu credem, El ne-a strămutat de sub gunoierul amăgitor şi acum, viaţa noastră este ascunsă cu Iisus, în Dumnezeu, ca să călcăm în picioare domnia, guvernarea-globalizarea răului, căci în noi domneşte El,(care este cel mai mare şi mai tare-1 Ioan 4/4) dimpreună cu toată Plinătatea celui care împlineşte totul în TOŢI; „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.” (Rom.16/20)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 21.jpgDe ce a spus Isus, „Du-te și nu mai păcătui!” Asta este imposibil? În aşteptarea judecăţii…PACATUL NU POATE OPRI HARUL LUI D-ZEU… Cum să învingem păcatul…Îndreptăţit pentru a Distruge Puterea Păcatulul…Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?Cum să fii eliberat de puterea păcatului (1)Unor predicatori le este teamă să predice adevărul din pricina banilor…În căutarea adevăratei biserici … Majoritatea bisericilor nu rezistă testului Scripturilor…Hoţi în biserică…Harul lui Dumnezeu şterge sau înlătură oare Legea?…Fiara Balaurul şi Femeia…Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! (Balaam, Numeri 22.32)„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel…Chemarea de a ieşi din Babilon…Femeia în roşu…„Îndoială şi credinţă“ de Alister McGrath;Secretul biruinţei…Ce semne arată pierderea autorităţii spirituale ? [Osea 13.1-5] Recomandări de lectură pentru 2019 C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (recenzie)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 3.jpgCo-fondatorul Bisericii Sataniste din Africa de Sud, renuntă după ce experimenteaza dragostea lui Hristos; Inteligenţa Artificială poate deveni „Dumnezeu” pe Pământ – avertizează mai mulţi lideri; Pastilă pentru suflet-Suferința, poarta mângâierii; Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului); Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor…despre armele luptei noastre; VIAȚA LUI ISUS SĂ SE ARATE ÎN TRUPUL NOSTRU; Dumnezeu are un scop în fiecare încercare; Pastilă pentru suflet-Suferința, poarta mângâierii;Purtarea crucii şi răstignirea [2 Corinteni 4.10-18, Galateni 2.20-21, Marcu 15.21, Luca 9.23]; Comori în vase de lut- 2 Corinteni 4.7-12, de David R. Reid; Perioada de timp actuală şi cea viitoare; Viaţa veşnică în epistolele Pauline; A purtat păcatele noastre- Meditaţii zilnice – Fritz Berger; Cel care a purtat păcatele noastre, de E. A. Bremicker; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor?Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner; Jom Kippur: Marea zi a ispăşirii- Leviticul 16; Lucrarea terminată a lui Hristos; Un cuvânt despre împăcare, ispăşire şi suplinire; Inteligența Artificială ar putea fi… Satana? O postare şocantă de pe un forum de jocuri video;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 44.jpgInteligenţa Artificială poate deveni „Dumnezeu” pe Pământ – avertizează mai mulţi lideri; V-AŢI GÂNDIT TOTUŞI, DE CE INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ESTE SATANICĂ?! PENTRU CĂ ESTE O INTELIGENŢĂ SEPARATĂ DE SPIRIT: NU ESTE MORALĂ, NU ARE EMPATIE, SENTIMENTE, UMANITATE; IA, satanică: Cercetătorii pun bazele unei Inteligențe Artificiale cu mentalitate de stup; De ce a crezut Satan că Îl poate învinge pe Dumnezeu? SatanCon, cea mai mare adunare de sataniști din lume. Cum s-a desfășurat? Jocul cu diavolul: De ce unii îi fac statuie; RĂSCUMPĂRARE, RĂSCUMPĂRĂTOR; Mijlocitor; Despre răscumpărarea biblical; Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?Cenzura pe internet s-a înrăutățit de-a lungul anilor, dar tocmai am trecut printr-un prag care va duce lucrurile la un nivel cu totul nou; Dumnezeu avertizează lumea necredincioasă – O privire asupra lucrurilor ce vor veni – Jan Markell; Interviu cu Florin Antonie – pastor la Biserica Genesis Londra; Fostul Şef al Mafiei, Michael Franzese, se Naște din Nou, Predică Despre Isus: „Există un Cer și Există un Iad; Marea Dispariție: Speranța Noastră Glorioasă într-o Lume Plină de Disperare;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 4.jpg

 

 

 

document

 

(Copilul de suflet al lui Iliescu a furat miliarde (nu doar milioane) si a bagat in pamant pe toti care  se impotriveau  caracatiței din Vaslui- inclusiv pe CONTABILA PRIMARIEI Stefan cel Mare-Lupascu Viorica, aruncata in mormant de vie, pentru ca a refuzat  sa  sponsorizeze apucaturile hotoase, porno- fesenoase etc…Dovezi BOMBĂ care îl îngroapă pe Dumitru Buzatu: Baronul de Vaslui cerea ȘPAGA doar pentru el – Stenograme incendiare; Lupul instelat pazeste tarla tarii si ,drept rasplata este pensionat la varsta fecioriei!) Fostul șef al Poliției Române, avere nejustificată ; (Ca si “”intelectualul “” Ion Iliescu…) „Apostolii Epocii de Aur“, un nou serial-documentar marca „Weekend Adevărul“;  (De ce nu-i vindecati pe “”doctori””  de mita,spaga etc? Grupare infractionala de chirurgi si anestezisti la „Marius Nasta”. Perchezitii DGA, toti luau spagi si imparteau apoi banii intre ei; (E plina tara de BUZATI, dar cand confiscati miile de miliarde de la ceilalti gusati?De aceea baronii prospera si votalaii dispera…) Amurgul baronilor PSD. Cad ca popicele adversarii lui Ciolacu (Adevărul); (Dupa ce s-au facut mari si tari,folosindu-se de gunoaiele lumii…);Emmanuel Macron, despre migranţi: «Nu putem primi toată sărăcia lumii»; O “”minciună”” cu bătaie lungă: șefa FMI și declarațiile „satanice” despre bătrânii care „trăiesc prea mult”;

 (Nepotul evazionistilor ne aghezmuieste cu gargara  …); Marcel Ciolacu, despre măsurile de combatere a evaziunii: „Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană”; (Pentru ca noi furam,legiferam si ne reabilitam,va…); Lege nouă: evazioniștii scapă de închisoare (Cine- vindeca pe incurabilii mitei?!);Percheziții la Spitalul „Nasta” din București: chirurgi, anesteziști și medici rezidenți cercetați pentru luare de mită;( Inca)…50.000 de euro, găsiți acasă la un doctor / Percheziții la Institutul „Marius Nasta” din București. Medici, suspecți că au luat mită pentru operații; (Mafia din Romania este nemuritoare); Dosarul – Mafia cărnii. Iustin Paraschiv, arestat în dosarul evaziunii fiscal; Mafia deseurilor, tun de 10 milioane de euro. Ample perchezitii, „inselaciune cu consecinte deosebit de grave”; (Asa a inceput Fesenirea tarii); Dragon evazionist cu 205 capete. Mafia pesedista din Teleorman, lovita puternic; John Gray „împotriva curentului”; Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?*Crimele comunismului; (Pentru ca se pregatesc crime multilateral de globaliste,nu se judeca Matrita komunismului…);Crimele comunismului, neajunsurile globalizării; Presa despre Herta Müller;  Putin și Occidentul Al treilea război mondial? În viitor, vom fi conduşi de Inteligenţa Artificială, într-un guvern unic mondial. Vom putea avea încredere în calculatoare? Inteligenţa Artificială va pune stăpânire pe minţile oamenilor, la fel ca în filmul „Matrix”?

Polițist din Iași printre membrii grupării care le vindea tinerilor dispozitive de vapat și dulciuri cu droguri …Fost director Google avertizează: cercetătorii pot crea din Inteligenţa Artificială un „zeu al răului”!China realizează o Inteligență Artificială „la scară cerebrală”, folosind cel mai recent supercomputer al său;  Atenție! Se apropie „închisoarea digitală”; Dictatura digitală a tehnocrației este tot mai aproape;  Harari despre supravegherea subcutanată; Yuval Noah Harari: Noi (vaccinații) suntem acum animale „hăcuibile” (hackable); Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (I); Marea Resetare este o Contra-Revoluție: Gulagul care se pregătește ‒ Puterea caută doar un pretext; (Pentru ca Inteligenta luciferica lucreaza la omul artificial,se produc si mancaruri sintetice…) Industria alimentelor artificiale se dezvoltă. S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic; Beneficiile cărnii sintetice și părțile negative ale consumului; Italia interzice carnea produsă în laborator și alte alimente sintetice; INTERVIU Legătura dintre mâncarea irosită, AI și temperaturile de afară: cum va afecta carnea făcută în laborator clima în viitor;

 (Sfantul cel mai mare si mai bogat al Burgheziei neo-komuniste nu se dezminte!) Baronul Buzatu, prins in flagrant cand incasa o spaga de 1,25 milioane lei. Mita reprezinta 10% din valoarea unui contract; O trecere în revistă a acuzațiilor de luare de mită și șantaj adresate oamenilor de presă; (Lucratura globalie…); Simona Halep, noi declarații în scandalul de dopaj: „Nu au găsit nimic rău în sângele meu. E o nebunie”. Mesaj pentru Serena;Alis Popa: “S-a trecut mult prea ușor peste știrea că CIA și-ar fi mituit proprii ofițeri de …  Barbie: Ce se plantează insidios în mințile copiilor?Recenzie despre versurile satanice, de Salman Rushdie: Hai să vorbim. . . Vremea muștelor: Claudia Piñeiro; 5 pași pentru a contacta un corrector; Cum să publici o carte într-o editură; 7 noutăți literare asortate de la 7 scriitori; Start spre ultimul final ?! Martirii Ținutului Herța – Anul 1942 (5); Inteligența artificială și medicina (2); Marea tabla de sah – Zbigniew Brzezinski; Top 5 carti cu noi impresii (2); Kissinger si „Ordinea mondiala”; 8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, carti traduse in romana; CTP pune intrebarea care naste monstri: „va face guzganul galbejit – Dumitru Buzatu – vreo zi de puscarie?” (Cine lucreaza fara Dumnezeu,devine praf si desertaciune!)  Spionajul industrial practicat de Romania comunista. Istoricul Petre Opris: „Ceausescu, dupa vizita in China: «Copiem si pe mama dracului!». A fost un esec…

(Komunismul i-a facut intelectuali pe tampiti, iar PeSeDismul le-a dat si doctorate…); Apostolii Epocii de Aur. Analfabeţii cu diplome din ceauşism. Câtă şcoală aveau comuniştii? Analiză | China vrea să facă din BRICS un grup geopolitic. Va fi un rival pentru G7? De ce geme Armata română, membră NATO, de ofițeri rusofili care-l aplaudă pe Putin. „Toți sunt antiamericani convinși, din motive ideologice. Pentru ei, America e Imperiul Răului”; Cum mințea Putin în 2008, când a sfâșiat Georgia: „Crimeea nu este un teritoriu disputat. Acolo n-a fost niciun fel de conflict etnic. Rusia a recunoscut demult frontierele Ucrainei de astăzi”; (Beat sa fii,mita sa dai  si alcolemie n-ai!);  Cum dilua asistenta din Baia Mare probele de sânge ale șoferilor prinși băuți la volan. Ar fi strâns 35.000 lei din mită; (Doar CATEVA … )  AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE APROX. 487.000 EURO ȘI SESIZARE PARCHET; (Alte  cateva maruntisuri…) AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE 1,3 MILIOANE LEI; Buzatienii mint,fura,manipuleaza,demonizeaza  si compromit totul,inclusiv  Maretia Bratienilor!); Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii: „Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu” Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume; Schweighofer pleaca din Romania: „Este o victorie civica uriasa”. Compania a fost adusa in Romania de Iliescu si Nastase; Caracatița din Vaslui extinsă de GREII județului cu TUNURI de milioane de euro – Dezvăluiri despre „clanul Buzatu”, la Culisele statului paralel

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Buzatienii mint,fura,manipuleaza,demonizeaza  si compromit totul,inclusiv  Maretia Bratienilor!); Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii: „Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu”

 

 

de Mircea Marian

Citește și: Omul de afaceri Adrian Porumboiu către Dumitru Buzatu: „Ori dai spăgile, ori te ia DNA-ul”

 

Tatăl său este președintele Consiliului Județean Vaslui și a fost președinte al organizației județene a PSD. El și mama sa au fost aleși, în unanimitate, în ianuarie 2023, vicepreședinți ai acestei organizații. Marcel Ciolacu a asistat la ședința PSD la care s-au luat aceste decizii.

 

Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii

Tudor a făcut această afirmație într-un interviu pentru Europa Liberă, în februrarie 2022, la scurt timp după ce fusese numit secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Mama sa, Gabriela Crețu, este parlamentar din 2004, cu o întrerupere din 2007 în 2009, când a fost europarlamentar. Înainte de 1990, ea predase socialism științific la un grup industrial din Vaslui.

 

„Am pus umărul, mi-am dedicat timpul, resursele financiare și cam toată viața acestei organizații. Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru.

 

Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu, nu că ne-am compara, dar eu în mediul politic am crescut. Am auzit, respirat și mâncat politică. M-am educat pentru asta. Nu m-au luat de undeva și m-au pus într-o funcție, m-au luat dintr-o organizație unde sunt hiperactiv. Dar, da, părinții mei sunt Dumitru Buzatu și Gabriela Crețu”, a spus Tudor Buzatu, pentru Europa Liberă.

 

Tudor Buzatu a fost secretar de stat și între 2018 și 2019, în guvernarea Dăncilă.

 

 

Grupaj foto: Vremea Nouă

Citește și: Cum a susținut Ciolacu familia baronului de Vaslui, Buzatu: fosta soție, senator, fiul – secretar de stat. Premierul a asistat la alegerea familiei în fruntea organizației județene a partidului

 

Tatăl său, Dumitru Buzatu – reținut, vineri, de DNA după ce a fost prins luând o șpagă de 1,25 milioane de lei – este născut în 1955, a fost profesor de socialism științific, deputat FDSN/PDSR/PSD din 1992 în 2004 și președinte al CJ Vaslui din 2012.

 

Tudor Buzatu a demisionat, ieri, din funcția de secretar de stat. El și mama sa au fost suspendați din PSD, iar Dumitru Buzatu a fost exclus.

 

 

https://defapt.ro/fiul-lui-dumitru-buzatu-compara-familia-sa-cu-bratienii-sunt-copilul-parintilor-mei-si-eu-sunt-foarte-mandru-de-acest-lucru-am-vazut-ca-toata-lumea-elogiaza-familia-bratianu/

https://defapt.ro/fiul-lui-dumitru-buzatu-compara-familia-sa-cu-bratienii-sunt-copilul-parintilor-mei-si-eu-sunt-foarte-mandru-de-acest-lucru-am-vazut-ca-toata-lumea-elogiaza-familia-bratianu/

 

 

 

///////////////////

 

(Alte detalii  aici : https://www.vremeanoua.ro/buzatu-lasa-ne/)

 

 

/////////////////////

 

 

 

 

 

(Alte  cateva maruntisuri…) AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE 1,3 MILIOANE LEI

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cazul a 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

 

 

 

DECEAN CIPRIAN,

 

Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 111.593 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DECEAN CIPRIAN, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către  DECEAN CIPRIAN, în perioada exercitării funcției publice.

 

 

BUTUR GHEORGHE,

 

Funcționar public cu statut special – agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj – Poliția Mun. Gherla

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 454.614Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către BUTUR GHEORGHE, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către  BUTUR GHEORGHE, în perioada exercitării funcției publice.

 

DANCU CONSTANTIN,

 

fost Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 344.132 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.

 

LEFTER ION DOINEL,

 

Funcționar public în cadrul Poliției Locale Sector 2

 

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 445.632,3 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către LEFTER ION DOINEL, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către  LEFTER ION DOINEL, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 

 

 

Related news: Back

 

 

 

https://www.integritate.eu/Comunicate.aspx?Action=1&NewsId=3355&M=NewsV2&PID=20

 

/////////////////////////////////////

 

 (Doar CATEVA … )  AVERI NEJUSTIFICATE ÎN CUANTUM TOTAL DE APROX. 487.000 EURO ȘI SESIZARE PARCHET (1)

 

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 3 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

 

ARSENE IONEL, 

 

Președintele Consiliului Județean Neamț

AVERE NEJUSTIFICATĂ ȘI SESIZARE PARCHET

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către ARSENE IONEL, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ARSENE IONEL.

 

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARSENE IONEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi  acordate în nume personal unei societăți comerciale.

 

ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA, 

 

Ofițer în cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei și 282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA .

 

PETRESCU ADRIANA, 

 

Funcționar public în cadrul C.J. Vâlcea

 

 

AVERE NEJUSTIFICATĂ

 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA, pe perioada exercitării funcției publice.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA.

 

 

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 

Related news: Back

 

 

https://www.integritate.eu/Comunicate.aspx?Action=1&NewsId=3235&M=NewsV2&PID=20

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

(Beat sa fii,mita sa dai  si alcolemie n-ai!);  Cum dilua asistenta din Baia Mare probele de sânge ale șoferilor prinși băuți la volan. Ar fi strâns 35.000 lei din mită

 

 

 

 

Inventivitatea șoferilor prinși băuți la volan de poliție nu are limită când vine vorba de găsirea unor metode care să îi scape de pedeapsă.

 

autor

ADINA TIMIȘ,

TEODORA SUCIU

 

Ultimul exemplu vine din Baia Mare, acolo o asistentă medicală de la serviciul de medicină legală este acuzată că i-a ajutat pe mai mulți să își dilueze probele de sânge astfel încât în buletinul de analize să apară cu alcoolemie spre zero.

 

Cel puțin 10 șoferi care s-au urcat băuți zdravăn la volan sunt bănuiți că au scăpat de un dosar penal ajutați de asistenta medicală de la Serviciul de Medicină Legală din Baia Mare. Femeia le-a diluat probele de sânge ca să apară că aveau o alcoolemie cât mai mult spre zero. Cum proceda?

 

 

Prof. Dr. Claudia Cimpoiu, chimist analist Facultatea de Chimie Cluj-Napoca: „Fie cu alt sânge, fie cu ser fiziologic, fie cu apă”.

 

Procedura, spun anchetatorii, costa între 5 mii de lei și câteva mii de euro. Tariful creștea cu cât se reducea mai mult alcoolemia. La final asistenta de la SML elibera clienților ei buletine de analiză toxicologică în care concentrația de alcool din sânge era mult mai mică. De pildă, unii șoferi pretindeau rezultate care nu depășească 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

 

CITEȘTE ȘI

 

O asistentă medicală, condamnată la aproape șase ani de pușcărie. Femeia măsluia probele de sânge ale șoferilor beți

Acesta este, de fapt, valoarea de la care poliția face dosar penal șoferilor băuți.

 

Din afacerea ilegală, asistenta medicala ar fi strâns aproape 35 de mii de lei. Pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului, fals intelectul și distrugerea de probe, femeia a fost condamnată la 5 ani și 7 luni de închisoare, dar avocatul ei a atacat sențința pentru că…

 

 

Alexandru Rîșniță, avocat: „Dânsa nu avea absolut nicio atribuție pe linia analizării probelor biologice, aspect trecut sub tăcere de către procurori”.

 

Până la terminarea procesului, asistenta medicală este sub control judiciar.

 

Lucian Bogdan, director medical Spitalul Județean de Urgență Baia Mare: „Nu mai lucrează la Serviciul de Medicină Legală, a fost transferată la Policlinica Sportivă unde își exercită atribuțiile profesionale în poziția de asistent medical până la finalizarea anchetei”.

 

Procurorii care cercetează acest caz nu exclud ca asistenta medicală să fi modificat probele și în cazul altor șoferi prinși băuți sau chiar drogați la volan. Din acest motiv, chiar dacă femeia a fost trimisă în judecată, se mai fac investigații.

 

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cum-dilua-asistenta-din-baia-mare-probele-de-sange-ale-soferilor-prinsi-bauti-la-volan-ar-fi-strans-35-000-lei-din-mita.html

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

/////////////////////////////////////

 

„Tâmpitule, prostule, unde sunt cartofii? Nu vezi că e numai carne pe masă? Tu nu știi că eu țin post?” Vasalitate feudală în Vaslui: asistenta lui Buzatu îl umilea pe șeful de la Protecție Socială pe județ, transformat în servitor

de Redacţia

 

 

Dumitru Buzatu, feudalul PSD de Vaslui, și asistenta sa, Ana Maria Obreja.

 

 FOTO: Vremeanoua.ro

 

Detaliile evenimentelor din 22 septembrie, când baronul Dumitru Buzatu (PSD) a fost prins în flagrant de DNA când lua mită 1,25 milioane de lei, zugrăvesc regimul feudal în care sunt cufundate multe dintre județele României controlate de PSD. Scene petrecute înainte ca baronul PSD-ist să fie prins în timp ce lua șpaga, relatate de publicația locală Vremeanouă.ro, arată cum cei mai importanți șefi de instituții publice din județ nu sunt, de fapt, decât argați la curtea „jupânului”, fiind umiliți nu doar de acesta, dar și de persoanele apropiate de stăpân.

Ana Maria Obreja (30 de ani), șefa de cabinet a baronului corupt Dumitru Buzatu (68 de ani), despre care presa locală neatârnată scrie că este de fapt amanta acestuia, a strigat ca la ultimul om la Dragoș Cazacu, șeful DGASPC Vaslui, atunci când a intrat în foișorul de la ferma unde urma să sosească președintele Consiliului Județean: „Tâmpitule, prostule, unde sunt cartofii? Nu vezi că este numai carne pe masă? Tu nu știi că eu țin post?”.

 

 

 

Dragoș Cazacu, șeful de la Asistență Socială Vaslui, are certificat de handicap și se dă cu Suzuki Hayabusa, cea mai rapidă motocicletă de serie din lume, care costă peste 15.000 de euro. În timpul serviciului îi servește la masă pe jupânul său, Dumitru Buzatu, și pe șefa de cabinet a acestuia

Episodul s-ar fi petrecut vineri, 22 septembrie, înaintea flagrantului. Baronul Buzatu a mers, cu alaiul său, la ferma piscicolă din satul Cârja, unde urma să mănânce pe cheltuiala proprietarului, Emil Savin.

 

 

Dragoș Cazacu, despre care astă-primăvară Ziaristii.com relata cum și-a scos certificat de handicap, dar se dădea cu motocicleta de viteză, avea sarcina să se ocupe cu pregătirea mâncării și cu amenajarea foișorului.

 

Deși doar șefă de cabinet a președintelui Consiliului Județean, Ana Maria Obreja este, de fapt, un zbir al întregului județ, un personaj care terorizează toți cei 86 de primari, relatează publicația Vremeanoua.ro. Puterea femeii izvorăște din relația personală cu baronul Buzatu.

 

 

După ce au mâncat, Buzatu și alaiul său au mers să ia șpaga, moment în care s-a produs flagrantul.

 

De spaimă, când a văzut că stăpânul său, Dumitru Buzatu, dar și motociclistul-argat Dragoș Cazacu sunt întinși de poliție cu mâinile pe mașină, șefei de cabinet i-a pierit aplombul și a leșinat. Traiul de prințesă profitoare s-a terminat!

 

 

 

https://ziaristii.com/tampitule-prostule-unde-sunt-cartofii-nu-vezi-ca-e-numai-carne-pe-masa-tu-nu-stii-ca-eu-tin-post-vasalitate-feudala-din-vaslui-asistenta-lui-buzatu-il-umilea-pe-seful-de-la-protectie-sociala-p/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Cum mințea Putin în 2008, când a sfâșiat Georgia: „Crimeea nu este un teritoriu disputat. Acolo n-a fost niciun fel de conflict etnic. Rusia a recunoscut demult frontierele Ucrainei de astăzi”

 

 

de Cristian Hubali

 

În urmă cu 15 ani, Vladimir Putin nega cu vehemență faptul că următoarea sa țintă, după Georgia, va fi Ucraina. Într-un interviu acordat în 2008 postului german de televiziune ARD, fostul colonel KGB (actualul FSB) excludea orice intervenție militară a țării sale în vecina de la sud-vest. Ucraina era condus atunci de Viktor Iușcenko, otrăvit de Kremlin în 2004, cu dioxină, pentru a nu mai apuca al doilea mandat și a permite astfel venirea la putere a unui președinte pro-rus.

Când a ordonat otrăvirea lu Iușcenko, Putin știa mai mult ca sigur că, odată scos din joc acest președinte pro-occidental, viitorul lider al Ucrainei va fi pro-rusul Viktor Ianukovici. De aceea, a făcut câteva declarații care astăzi par neverosimile.

 

 

 

Comparând situația din Georgia cu cea din Ucraina, Putin a spus că marea diferență este că în al doilea caz nu există niciun fel de conflict etnic. Mai mult, a întărit ideea că Federația Rusă a recunoscut oficial granițele Ucrainei din acea perioadă!

 

Interviul realizat de canalul de televiziune ARD a fost difuzat la scurtă vreme după ce separatiștii din Osetia de Sud (regiune autonomă din sudul Caucazului), sprijiniți militar de Rusia, au reușit să se desprindă de Georgia și să-și proclame unilateral independența, care a fost recunoscută doar de camarila lui Putin. Tot în 2008, ceeași „rețetă” criminală a fost aplicată de ruși și pentru a ocupa Abhazia, regiune georgiană de pe țărmul Mării Negre.

 

În cele din urmă, s-a dovedit că primul oficial occidental care a vorbit despre despre intențiile Rusiei cu privire la Ucraina, Bernard Kouchner, ministrul francez de Externe din acea perioadă, a avut perfectă dreptate.

 

La 6 ani de la acel interviu, Rusia a capturat militar toată peninsula Crimeea, pe care a anexat-o printr-un referendum ilegitim, cu ajutorul mai multor trădători din politica și armata Ucrainei, care făceau parte din „rețeaua Ianukovici” (președintele îndepărtat de la putere de „revoluția portocalie” și refugiat în Rusia).

 

„Acolo n-a fost niciun fel de conflict etnic, spre deosebire de cel dintre Osetia de Sud și Georgia”

Jurnalist ARD: Ministrul Afacerilor de Externe al Franței, domnul Kouchner, și-a exprimat recent îngrijorarea că următorul conflict ar putea fi în Ucraina, mai precis în Crimeea și Sevastopol, ca bază pentru flota navală a Rusiei. Sunt Crimeea și Sevastopol o țintă pentru Rusia?

 

Vladimir Putin: Ați spus „următoarea țintă”. Nu am avut nicio țintă aici (se referă la sfâșierea Georgiei, în acel an 2008 – n. red.). Deci, cred că a vorbi despre un fel de „țintă următoare” este inadecvat.

 

Jurnalist ARD: Deci excludeți asta?

 

Vladimir Putin: Dacă îmi permiteți să răspund, veți fi mulțumit. Crimeea nu este niciun fel de teritoriu disputat. Acolo n-a fost niciun fel de conflict etnic, spre deosebire de conflictul dintre Osetia de Sud și Georgia. Iar Rusia a recunoscut demult frontierele Ucrainei de astăzi. În general, ne-am încheiat discuțiile despre granițe. Problema delimitării rămâne în continuare, dar acesta este doar un punct de vedere tehnic. Cred că întrebările cu privire la astfel de obiective pentru Rusia au nuanțe provocatoare.

 

Ocupat de ruși în 2014, Sevastopolul a fost aracat de ucraineni în 2023. Comandamentul Flotei Ruse la Marea Neagră  fost decimat

Pe 22 septembrie 2023, sediul general al flotei navale rusești, de care se pomenea în interviul din 2008, era tocmai la Sevastopol. Era, pentru că în acea zi a fost bombardat puternic cu rachete franco-britanice Storm Shadow din dotarea Forțelor Armate Ucrainene. Conform primelor date preliminare apărute pe mai multe canale de Telegram, inclusiv în presa ucraineană, ar fi vorba despre cel puțin 34 de oameni morți. Dintre ei, mai mult de jumătate ar fi ofițeri.

 

Cadavrele sunt greu de identificat, fiindcă au rămas doar fragmente din ele. Unul dintre ofițerii de top pieriți ar fi chiar comandantul Flotei Ruse la Marea Neagră, amiralul Viktor Nikolaevici Sokolov. La momentul exploziilor, acesta s-ar fi aflat în biroul său de lucru.

 

 

https://ziaristii.com/putin-2008-cand-sfasiat-georgia-crimeea-nu-este-un-teritoriu-disputat-acolo-n-fost-niciun-fel-de-conflict-etnic-rusia-recunoscut-demult-frontierele-ucrainei-de-astazi/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

De ce geme Armata română, membră NATO, de ofițeri rusofili care-l aplaudă pe Putin. „Toți sunt antiamericani convinși, din motive ideologice. Pentru ei, America e Imperiul Răului”

 

de Matei Udrea

 

 

Ofițerimea română în rezervă e profund antioccidentală, antiamericană, simpatizează cu Rusia și Putin și respinge înverșunat valorile și cultura europene

România trăiește paradoxul de a fi membră a Uniunii Europene și a NATO de aproape două decenii, dar de a avea în continuare instituții de forță – atât Armată, cât și Interne și servicii secrete – înțesate de ofițeri rusofili. O simplă incursiune pe grupurile de Facebook sau de WhatsApp ale acestora îl poate face pe orice om întreg la minte să se îngrozească: foarte mulți dintre acești oameni sunt conspiraționiști convinși, antiamericani și antioccidentali înverșunați, admiratori ai lui Putin și fani ai regimurilor dictatoriale. Subiectul a fost atins cu atenție, dar competent, de expertul în probleme de apărare Hari Bucur-Marcu, el însuși fost ofițer de aviație și membru al Statului Major General.

Pare, într-adevăr, o situație cu adevărat paradoxală, după cum subliniază și Hari Bucur-Marcu, acesta limitând cu diplomație sfera rusofililor din Armată la categoria ofițerilor în retragere și aflați în jurul vârstei de 65 de ani (în realitate, fenomenul e unul de masă și atinge inclusiv cadrele active, după cum relevă și cazul profesorilor conspiraționiști pro-ruși de la Universitatea Națională de Apărare Carol I).

 

Expertul remarcă faptul că atitudinea acestor militari este aparent cu atât mai de neînțeles cu cât în Armata română se practică un cult neoficial al lui Ion Antonescu. Și totuși, explicația ar fi de natură ideologică, spune Hari Bucur-Marcu. Ofițerii români sunt profund antioccidentali și antiamericani, iar în acest caz se aplică dictonul „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”. Faptul că Putin înfruntă Occidentul îl transformă, în ochii lor, într-un aliat și un personaj de admirat.

 

exp-player-logo

De necrezut: patronii care

au ruinat turismul cu prețuri uriașe și servicii mizerabile vor ca românii să le plătească taxă dacă fac vacanța în străinătate!

Instituțiile de forță din România sunt infestate de admiratori ai dictaturii din Rusia. Jandarmeria a difuzat după 10 august 2018 un colaj cu intervențiile brutale ale forțelor OMON, în timp ce de curând profesori de la Universitatea Armatei au propagat teorii conspiraționiste pro-Putin

Expertul își rezumă analiza la militarii ieșiți la pensie, dar discuția se poate lărgi cu ușurință la ofițerii din Poliție, din serviciile secrete și din Jandarmerie. G4Media a scris la un moment dat despre acest subiect. E greu de uitat că, în preajma represiunii organizate de Dragnea împreună cu conducerea Jandarmeriei pe 10 august 2018 împotriva demonstranților anticorupție, jandarmii umpluseră Facebook-ul cu înregistrări ale intervențiilor brutale ale forțelor OMON rusești. A existat chiar un colaj difuzat oficial de jandarmerie cu secvențe de la acțiuni violente ale poliției rusești, prin care conducerea instituției încerca să arate că modul în care au fost bătuți demonstranții de la București nu e neobișnuit, fiind practicat și în alte părți ale lumii.

 

Pentru ofițerimea română care azi îi găsește circumstanțe atenuante lui Putin, susține invazia Rusiei în Ucraina și trece cu vederea atrocitățile de acolo, America este Imperiul Răului, observă Hari Bucur-Marcu. Acești militari se supără dacă le spui că sunt putiniști și neagă acest lucru, dar în același timp preiau și propagă toate narativele campaniilor de dezinformare ale propagandei ruse, tema lor favorită fiind faptul că America a transformat în colonie restul planetei.

 

Ideea în jurul căreia se învârt ofițerii români în retragere este că România e ținută în stadiul de colonie de către o conducere care e aservită Statelor Unite și că însăși Uniunea Europeană e, de fapt, o colonie ținută sub control de SUA cu ajutorul trupelor de ocupație. Analistul Hari Bucur-Marcu spune pe ocolite că acest roi de teorii ale conspirației este și rodul unei anumite „modestii intelectuale”.

 

De fapt, ofițerii români au o problemă cu valorile fundamentale ale societății occidentale și ale democrației. Nu le plac deloc și, prin respingerea Occidentului și a SUA, ei resping de fapt sistemul cultural european, care stă la baza civilizației noastre – acesta fiind încă un element care-i apropie de Rusia. „(…) valorile civilizației occidentale stau la baza edificiului democratic în fiecare stat occidental (și nu numai), deci și în România. Ceea ce face ca oricine îmbrățișează ideologia antiamericană să refuze să mai asimileze valorile americane. De unde și disprețul anti-americanilor față de democrație, în general. Față de drepturile și libertățile individuale. Față de responsabilitatea colectivă a publicului național din orice țară democratică de a-și exercita rolul de suveran în statul său. Așa că, simultan cu ideologia aceasta, anti-americanii promovează incultura democratică, cu toate aspectele sale de impostură și de degradare spirituală“, scrie Hari Bucur-Marcu spre finalul analizei sale.

 

Mai jos, textul complet scris de acesta.

 

 

 

Hari Bucur-Marcu: „Simultan cu ideologia aceasta, anti-americanii promovează incultura democratică, cu toate aspectele sale de impostură și de degradare spirituală“

„Mulți dintre ofițerii în retragere, din Armata României, au atitudini favorabile, conciliante sau chiar aprobatoare, la adresa Rusiei care a invadat agresiv, criminal și ilegal Ucraina, și care continuă să distrugă elemente de civilizație de pe teritoriul acestei țări agresate violent, într-o etalare de neputință și neștiință militară crasă, care l-ar face să se rușineze pe orice militar onest, de oriunde din lume, inclusiv de pe la noi.

 

Dar, cum spuneam, mulți ofițeri români în retragere (adică cu vârsta în jur de 65 de ani și peste) adoptă atitudini publice de la conciliante la aprobatoare, față de Rusia.

 

De ce o fac? Dacă îi întrebi, îți răspund că ei nu ar fi putiniști ca atare. Că nu s-au lăsat cuceriți de imaginea măreției Rusiei și a formidabilei sale armate, nici înainte de 24 februarie și nici acum, când nu a mai rămas mare lucru din această imagine și chiar nimic din măreția penibilei armate rusești.

 

Mai mult decât atât, toți dintre ei au fost crescuți, educați și formați ca ofițeri ai Armatei României în cultul neoficial lui Antonescu Ion. Cel «care nu s-a dus cu dușii, care s-a bătut cu rușii», cum ne spune poetul, pe muzica Cenaclului Flacăra.

 

Și atunci? Explicația de ce o fac e simplă. Aplică și ei dictonul că dușmanul dușmanului lor este prietenul lor.

 

Pentru că toți acești ofițeri români în retragere, cu atitudini favorabile Rusiei, din Armata României, sunt anti-americani convinși și ireconciliabili. Și, cum și rușii lui Putin sunt și ei anti-americani…

 

Să ne înțelegem bine. Ofițerii ăștia, ca și unii civili de pe la noi, sunt anti-americani pe motive ideologice.

 

America este pentru ei Imperiul Răului (eu știu că sintagma a fost folosită de Ronald Reagan ca să numească Uniunea Sovietică, dar ei nu știu asta, că sunt mai modești intelectual).

 

America este metropola dominantă, care face ca oricare altă națiune, cum este și România, să devină o simplă colonie, plină de sclavi și de slugoi ai americanilor, care sclavi și slugi nu fac altceva, toată ziua, decât să ia din averea poporului român și să le-o dea americanilor, pe gratis. Și dacă nu le-o dau direct, atunci le-o dau americanilor prin colonia lor mai mare, care este Uniunea Europeană. Uniune Europeană care nici nu ar exista, dacă nu ar fi trupele de ocupație americane staționate în Europa, ca să își poată impune voința de metropolă asupra coloniilor sale de aici.

 

Vorbim despre o ideologie ipocrită, în acest caz. Adică, toți anti-americanii din România se îmbracă exact la fel ca orice american văd ei în filmele americane, când se duc în cinematografe sau se uită la televizor (adică îi plătesc pe americani ca să le vadă filmele), ascultă muzica americană, visează să călătorească în America, ori măcar sunt invidioși pe cei care au făcut-o, fac tot posibilul ca să își trimită copiii și nepoții să studieze în America, cu speranța că doar-doar or găsi ceva de lucru pe acolo, ca să nu se mai întoarcă în colonie, ori sunt invidioși pe cei care deja au reușit, chestii din astea.

 

Și mai este ceva. Ca orice ideologie, și antiamericanismul (militar în retragere sau civil) este surogatul/înlocuitorul culturii.

 

Nici nu ar putea fi altfel, în condițiile în care valorile americane sunt valorile civilizației occidentale și stau la baza edificiului democratic în fiecare stat occidental (și nu numai), deci și în România. Ceea ce face ca oricine îmbrățișează ideologia antiamericană să refuze să mai asimileze valorile americane.

 

De unde și disprețul anti-americanilor față de democrație, în general. Față de drepturile și libertățile individuale. Față de responsabilitatea colectivă a publicului național din orice țară democratică de a-și exercita rolul de suveran în statul său. Așa că, simultan cu ideologia aceasta, anti-americanii promovează incultura democratică, cu toate aspectele sale de impostură și de degradare spirituală.

 

Asta este, prezentată sintetic, ideologia anti-americanilor de la noi.

 

Că narativul acestei ideologii este identic cu cel al propagandei antioccidentale a Kremlinului este doar o simplă coincidență, cum ziceam.

 

De aceea e recomandabil să nu le spuneți acestor ofițeri români în retragere anti-americani că ar fi putiniști, că se vor supăra amarnic pe dumneavoastră.

 

Eu știu asta, pentru că am pățit-o.

 

 

https://ziaristii.com/de-ce-geme-armata-romana-membra-nato-de-ofiteri-rusofili-care-l-aplauda-pe-putin-toti-sunt-antiamericani-convinsi-si-ireconciliabili-din-motive-ideologice-pentru-ei-america-e-imperiul-raul/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Analiză | China vrea să facă din BRICS un grup geopolitic. Va fi un rival pentru G7?

 

George Costiță

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, președintele chinez Xi Jinping, președintele sud-african Cyril Ramaphosa, premierul indian Narendra Modi și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la Johannesburg în Africa de Sud, 22 august 2023.

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, președintele chinez Xi Jinping, președintele sud-african Cyril Ramaphosa, premierul indian Narendra Modi și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la Johannesburg în Africa de Sud, 22 august 2023.

Distribuie

 Print

 

Al cincisprezecelea summit al țărilor BRICS are ca scop extinderea accelerată a grupului de economii emergente. Ar fi 40 de țări doritoare, față de cinci membri câți sunt în prezent. Inițiativa îi aparține Chinei, dar nu toate statele care formează grupul sunt neapărat de acord cu scopul ei.

 

Oficialii din Africa de Sud, țară care găzduiește summitul BRICS din acest an – din care mai fac parte Brazilia, Rusia, India și China – spun că peste 40 de țări și-au exprimat interesul de a se alătura grupului economic.

 

23 dintre acestea ar fi cerut oficial să fie admise, spun organizatorii summitului, deși nu este așteptată primirea niciunui nou stat membru, pentru că nu ar exista consens.

 

Printre acestea se numără țări precum Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Algeria, Bolivia, Indonezia, Egipt, Etiopia, Cuba, Republica Democrată Congo, Comore, Gabon și Kazahstan, conform unei centralizări efectuate de Reuters.

 

Unele dintre aceste țări sunt sancționate de SUA și Uniunea Europeană, ca urmare a acuzațiilor că ajută invazia la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, fie din alte motive.

 

Președintele rus Vladimir Putin va participa la summitul BRICS prin intermediul unui apel video. Călătoria sa în Africa de Sud a fost complicată de un mandat de arestare emis de Curtea PenaIă Internațională, în martie, pentru răpirea copiilor din Ucraina.

### VEZI ȘI… ###

Putin nu merge la întâlnirea liderilor economiilor emergente de teamă că ar putea fi reținut

Prin urmare, ele consideră că BRICS se poate constitui ca o alternativă la organismele globale, pe care le văd ca fiind dominate de puterile occidentale tradiționale.

 

Iranul este unul dintre aceste state, iar regimul de la Teheran a declarat că speră ca mecanismul pentru noua aderare să fie decis „cât mai curând posibil”.

 

Arabia Saudită, o altă mare putere petrolieră și care a început să aibă disensiuni tot mai mari cu SUA în ultima vreme, a primit sprijinul Rusiei și al Braziliei pentru a se alătura BRICS.

 

Wang Yi, șeful diplomației chineze, alături de secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Ali Shamkhani (dreapta), și cu ministrul pentru securitate națională al Arabiei Saudite, Musaad bin Mohammed Al Aiban, la Beijing, China, 10 martie 2023.

### VEZI ȘI… ###

Ce înseamnă pentru SUA rolul Chinei în acordul-surpriză dintre Arabia Saudită și Iran

Argentina ar avea încă de anul trecut sprijinul Chinei, iar Brazilia și-a exprimat oficial susținerea față de vecinul său sud-american.

 

Oficialii din Etiopia, una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Africa, au declarat că vor continua să colaboreze cu instituțiile internaționale care îi pot proteja interesele.

 

În total, peste 60 de șefi de stat și de guverne au fost invitați să participe la summitul care are loc între 22 și 24 august la Johannesburg, în Africa de Sud.

 

O extindere la dorința Chinei

China și-a susținut marți planurile de extindere a clubului BRICS, care încearcă să își afirme influența politică și economică pe scena mondială.

 

Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, a citit în numele președintelui Xi Jinping un discurs la începutul summitului.

 

A fost o mutare de ultim moment, iar lipsa președintelui chinez la eveniment, deși a ajuns încă de luni în Africa de Sud, a ridicat mari semne de întrebare. El a participat ulterior la dineul de la summit, dar nu a fost prezentat niciun motiv pentru care a lipsit de la discurs.

 

Xi Jinping a transmis prin intermediului ministrului că „hegemonismul nu face parte din ADN-ul Chinei”, relatează AFP.

 

Vizita de stat a președintelui chinez, Xi Jinping, are loc la câteva zile de când Curtea Penală Internațională a cerut arestarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru crime de război comise în Ucraina.

### VEZI ȘI… ###

Xi Jinping la Moscova. Expert: China și Rusia sunt unite pentru a contesta dominația occidentală asupra lumii

În plus, discuțiile de la Johannesburg nu au ca scop „să ceară țărilor să ia partea sau să creeze o confruntare în bloc, ci mai degrabă să extindă arhitectul păcii și al dezvoltării”.

 

„Indiferent de rezistența care ar putea exista, BRICS, o forță pozitivă și stabilă pentru bunăvoință, continuă să crească” și „vom forja un parteneriat strategic mai puternic, vom avansa în mod activ extinderea numărului de membri”, sunt câteva dintre pasajele din discurs.

 

De asemenea, regimul comunist de la Beijing mai spune că „vom contribui la a face ordinea internațională mai dreaptă și mai echitabilă”.

 

Washingtonul nu vede în BRICS un rival pentru G7

Discursul diplomatic diferă însă cu mult de cel neoficial, iar Beijingul și-ar dori ca BRICS să devină mai degrabă un rival geopolitic al grupului G7, al celor mai puternice țări industrializate, din care Rusia a fost eliminată după anexarea Crimeei în 2014.

 

„Dacă extindem BRICS pentru a reprezenta o proporție similară din PIB-ul mondial cu cea a G7, atunci vocea noastră colectivă în lume va deveni mai puternică”, a declarat un oficial chinez sub protecția anonimatului, pentru Financial Times.

 

Grupul celor Șapte (G7) este un forum organizat pe valori comune de pluralism, democrație liberală și guvernare reprezentativă, din care fac parte Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite. Uniunea Europeană este parte a grupului ca „membru nenominalizat”.

 

Dar Washingtonul nu consideră că BRICS „evoluează spre un fel de rival geopolitic al Statelor Unite”, a declarat Jake Sullivan, consilier pentru securitate națională la Casa Albă.

 

 La congresul de la sfârșitul săptămânii trecute, Xi Jinping s-a asigurat că nu va avea în conducerea restrânsă a partidului nicio concurență. Toți rivalii săi, potențiali și reali, au fost forțați să iasă din Comitetul permanent al Biroului Politic.

### VEZI ȘI… ###

Xi Jinping, pe viață la conducerea Chinei. Fără rivali, înconjurat doar de loialiști

Oficialul american a menționat „relațiile pozitive puternice” pe care Statele Unite le au cu Brazilia, India și Africa de Sud.

 

„Vom continua să gestionăm relația noastră cu China și vom continua să respingem agresiunea Rusiei din Ucraina”, a subliniat el.

 

Însă, faptul că Beijingul dorește lărgirea acestui grup al marilor economii emergente nu face decât să intensifice rivalitatea cu Statele Unite, pe măsură ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei se prelungește.

 

Cu mandat de arestare, Putin a vorbit de la Moscova

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, într-un discurs preînregistrat și difuzat liderilor prezenți la Johannesburg, că BRICS este pe cale să răspundă „majorității globale”, o aluzie la faptul că grupul reprezintă mai mult de 40% din populația lumii.

 

„Cooperăm pe baza principiilor egalității, sprijinului partenerial, respectului pentru interesele celuilalt, iar aceasta este esența cursului strategic orientat spre viitor al asociației noastre, un curs care răspunde aspirațiilor principalei părți a comunității mondiale”, a declarat Putin, conform Reuters.

 

Însă, discursul său a fost știrbit de faptul că vocea care s-a auzit din televizoarele gigant era diferită, mai groasă. O explicație ar fi o eroare tehnică, iar o alta că discursul preînregistrat a fost dublat de o altă voce în limba rusă, însă în acest caz nu este clar de ce.

 

Un discurs preînregistrat al președintelui rus Vladimir Putin este difuzat liderilor din grupul BRICS, la începutul unui summit de două zile în Africa de Sud, 22 august 2023.

Un discurs preînregistrat al președintelui rus Vladimir Putin este difuzat liderilor din grupul BRICS, la începutul unui summit de două zile în Africa de Sud, 22 august 2023.

În plus, credibilitatea președintelui rus este pusă la îndoială tocmai din lipsa acestuia la summit. Vladimir Putin nu a putut participa personal din cauza unui mandat de arestare emis pe numele său în luna martie de către Curtea Penală Internațională (CPI) pentru crime de război în Ucraina.

 

Rusia a respins acuzația ca fiind scandaloasă și a declarat că demersul nu are nicio semnificație juridică, deoarece nu este membră a CPI. Cu toate acestea, Africa de Sud este membră, ceea ce înseamnă că ar fi fost obligată să îl aresteze pe liderul rus, dacă ar fi călătorit.

 

De asemenea, Putin a afirmat că „procesul obiectiv și ireversibil de de-dolarizare a legăturilor noastre economice capătă amploare”, după care și-a concentrat discursul cu privire la războiul din Ucraina și efectele sale.

 

El a reiterat ideea că Rusia nu este dispusă să renegocieze Inițiativa privind Marea Neagră de export a cerealelor ucrainene până când nu vor fi îndeplinite toate condițiile extinse ale Rusiei.

 

Președintele rus Vladimir Putin (dreapta) participă la o întâlnire cu prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed, la Reuniunea Rusia-Africa, de la Sankt Petersburg, în Rusia, pe 26 iulie 2023.

### VEZI ȘI… ###

Putin le promite liderilor africani cereale gratuite și acuză „Occidentul ipocrit”

Putin a reluat inclusiv promisiunea Rusiei de a trimite gratuit către șase țări africane între 25.000 și 50.000 de tone de cereale.

 

„Promovarea de către Putin a exporturilor agricole rusești către Africa are probabil scopul de a atenua nemulțumirea țărilor africane față de retragerea Rusiei din acordul privind cerealele și distrugerea de către Rusia a aproximativ 180.000 de tone de cereale ucrainene, dintre care o parte erau probabil destinate Africii”, menționează Institutul pentru Studiul Războiului.

 

Ezitări față de „împuternicirea” Chinei și a Rusiei

Conducerea Indiei, care are o relație deseori conflictuală cu China, ezită să împuternicească Beijingul prin intermediul BRICS, conform unei analize proprii din The Guardian.

 

Cotidianul britanic îl citează pe profesorul Harsh Pant, expert în relații internaționale la Observer Research Foundation, un thinktank din Delhi, care afirmă că „India încearcă să se asigure că această platformă nu se transformă într-una deschis anti-occidentală”.

 

„Acest lucru este periculos în condițiile în care atât Rusia, cât și China au o anumită agendă”, menționează Pant.

 

Sonda spațială Luna-25 a decolat de pe cosmodromul rusesc Vostochny, pe 11 august 2023.

### VEZI ȘI… ###

„Fly me to the moon” | Prăbușirea sondei Luna-25, un eșec pentru programul spațial rusesc

„India și, mai ales, premierul Modi nu au niciun interes să modeleze politica externă a Indiei într-o direcție anti-occidentală. BRICS a fost conceput ca o platformă geoeconomică, dar derivă spre un rol geopolitic, iar India probabil nu se simte confortabil cu acest lucru”, adaugă expertul.

 

La rândul său, președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a declarat marți că scopul grupului nu este acela de a concura cu instituțiile occidentale.

 

Declarațiile liderului sud-american au subliniat o divergență de viziune în interiorul BRICS, despre care analiștii politici citați de Reuters spun că se luptă de mult timp să își formeze o viziune coerentă asupra rolului său în ordinea globală.

 

„Nu vrem să fim o contrapondere la G7, G20 sau Statele Unite. Vrem doar să ne organizăm”, a menționat președintele Braziliei.

 

Rubla rusească a atins cea mai scăzută valoare de când Moscova a atacat Ucraina. Sancțiunile occidentale afectează exporturile de energie și slăbesc cererea pentru moneda națională.

### VEZI ȘI… ###

Criză de încredere. Căderea rublei creează dispute între elitele rusești privind politicile economice ale țării

Inclusiv Africa de Sud, cel mai mic membru al grupului, atât din punct de vedere al populației, cât și economic, se încadrează în linii mari în direcția exprimată de India și Brazilia.

 

Anil Sooklal, ambasadorul general al țării pentru Asia și BRICS, a declarat că unul dintre motivele pentru care multe țări și-au exprimat intenția de a se alătura grupului a fost o „lume foarte polarizată”, care a fost polarizată și mai mult de războiul din Ucraina, și că ele au fost forțate să ia partea cuiva.

 

„Țările din sudul [global] nu vor să li se spună pe cine să susțină, cum să se comporte și cum să își conducă afacerile. Ele sunt suficient de puternice acum pentru a-și afirma pozițiile respective”, a adăugat diplomatul sud-african.

 

Președintele acestei țări, Cyril Ramaphosa, a spus înaintea summitului că Africa de Sud „nu va fi atrasă într-o competiție între puterile globale” și că dorește să evite o lume care este „din ce în ce mai polarizată în tabere concurente”.

 

„Decizia noastră de a nu ne alinia cu niciuna dintre puterile globale nu înseamnă că suntem neutri în ceea ce privește chestiunile de principiu sau de interes național”, a spus el, într-un discurs televizat.

 

Economia, în subsidiar

Un alt subiect extrem de important pe agendă este stimularea utilizării monedelor locale ale statelor membre în tranzacțiile comerciale și financiare pentru a diminua dependența de dolarul american.

 

„De-dolarizarea”, așa cum a numit-o președintele Rusiei, vizează eliminarea monedei americane din comerțul direct al celor cinci țări.

 

Prin îndepărtarea de dolarul american, BRICS urmărește să diminueze diplomația dolarului și puterea pe care instituțiile occidentale, precum Fondul Monetar Internațional, o au în afacerile externe, menționează Reuters.

 

Însă, în acest moment, oficialii sud-africani au declarat că înființarea unei monede comune BRICS nu află în discuție.

 

Liderii G7 și ai Uniunii Europene au cerut vineri, de la reuniunea G7 din Hiroshima, retragerea imediată a Rusiei din Ucraina. Ei au anunțat noi sancțiuni împotriva Moscovei și au promis sprijin Ucrainei „pentru oricât timp va fi nevoie”.

### VEZI ȘI… ###

„Vom înfometa mașina de război a Rusiei”. Liderii G7 cer Moscovei retragerea „imediată și necondiționată” din Ucraina

Cea mai concretă realizare a blocului, Noua Bancă de Dezvoltare, cunoscută mai degrabă sub numele de „banca BRICS”, a înregistrat un ritm lent de acordare a împrumuturilor, care a fost ulterior îngreunat și mai mult din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina.

 

Ce este BRICS?

Acronimul BRIC, care inițial nu includea Africa de Sud, a fost inventat în 2001 de către economistul șef de atunci al băncii Goldman Sachs, Jim O’Neill, într-o cercetare prin care sublinia potențialul de creștere al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei.

 

Blocul a fost fondat ca un club informal în 2009 pentru a oferi membrilor săi o platformă pentru a contesta o ordine mondială dominată de Statele Unite și aliații săi occidentali.

 

Crearea sa a fost inițiată de Rusia.

 

Grupul nu este o organizație multilaterală formală precum Organizația Națiunilor Unite, Banca Mondială sau Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

 

Șefii de stat și de guvern ai națiunilor membre se reunesc anual, fiecare națiune preluând președinția rotativă a grupului timp de un an.

 

Africa de Sud, cel mai mic membru în ceea ce privește influența economică și populația, a fost primul beneficiar al unei extinderi a blocului în 2010, când gruparea a devenit cunoscută sub numele de BRICS.

 

Împreună, aceste țări reprezintă mai mult de 40% din populația mondială și un sfert din economia globală.

 

(Sursa: Reuters)

 

16×9 Image

George Costiță

George Costiță a intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după o experiență de zece ani la Digi24 și Aleph News. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași, a lucrat la edițiile online ale celor două redacții, pe zona de știri și evenimente la zi.

 

https://romania.europalibera.org/a/summit-brics-2023-extindere/32561248.html

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Komunismul i-a facut intelectuali pe tampiti, iar PeSeDismul le-a dat si doctorate…); Apostolii Epocii de Aur. Analfabeţii cu diplome din ceauşism. Câtă şcoală aveau comuniştii?

 

Laurenţiu Ungureanu

si

Radu Eremia

 

Nomenclaturiştii din perioada lui Nicolae Ceauşescu au vrut toţi să fie oameni cu carte. O parte dintre aceştia au fost absolvenţi de facultăţi, la fără frecvenţă, la vârste înaintate. Aveau diplome. În esenţă, însă, aceştia erau analfabeţi funcţionali, oameni cu titluri pompoase, dar goale de conţinut.

 

Impostura intelectuală a conducerii comuniste din perioada Ceauşescu este o constantă în politica Partidului Comunist Român (PCR). Din simpli cizmari, strungari sau lucrători în industria textilă, cu patru-şase clase, devin membri de partid cu facultăţi, uneori chiar cu doctorate, aproape peste noapte. Uitau originea proletară cu care se mândreau când îşi scriseseră autobiografiile pentru dosarele de cadre, adică CV-ul lor pe rit comunist. Lăsau în spate imaginea de muncitori, bună la încadrarea în partid, pentru a deveni oameni educaţi în urma unor cursuri la fără frecvenţă, uneori cercetători ştiinţifici. Printre cei care au ales acest drum au fost Nicolae şi Elena Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Lina Ciobanu, Ana Mureşan şi alţii. Lista completă o găsiţi în cele două volume „Apostolii Epocii de Aur“, cărţi pe care le puteţi cumpăra de la chioşcuri, alături de ziarul „Adevărul“.

 

 

Cizmarul doctor cu patru clase

 

ADVERTISING

 

Nicolae Ceauşescu, conducătorul suprem al PCR şi al României timp de 25 de ani, corespunde modelului de comunist proletar. Născut într-o familie săracă, devenit cizmar de tânăr, după primele patru clase, Ceauşescu s-a orientat mai mult pe munca de „revoluţionar de profesie“ decât pe meseria învăţată în adolescenţă. Cu rare excepţii, cum sunt cele două perioade în care a mers să studieze la Academia Militară „Mihail Frunze“ din Moscova, Ceauşescu e preocupat de pregătirea sa. O întorsătură vor lua lucrurile după venirea sa la putere. La jumătatea anilor ’60.

 

Citiţi şi: Apostolii Epocii de Aur. Scurt dicţionar de servilism.

 

 

În martie 1965, imediat ce a ajuns la conducerea statului român, Ceauşescu a pus mâna pe carte. Se zvonea că ambii soţi iau lecţii private acasă şi sunt elevi conştiincioşi, cu caiete şi cărţi învelite în hârtie albastră, arată Maria Dobrescu  în volumul „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluiri despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial“. În decembrie acelaşi an, primul şcolar al ţării a primit o diplomă de Bacalaureat de la Şcoala Medie Numărul 10 „Zoia Kosmodemianskaia“. Se spunea că diploma în alb fusese dinainte solicitată la Ministerul Învăţământului, condus de Ştefan Bălan. Chiar şi aşa, e demn de consemnat: Ceauşescu a fost mai întâi liderul României şi abia apoi şi-a luat Bacalaureatul.

 

Nu uitaţi: carierele şi impostura nomenclaturiştilor sunt adunate în cele două volume „Apostolii Epocii de Aur“. Ambele pot fi găsite la tarabă, timp de o săptămână. Superofertă: ziar şi carte – 14,99 lei. Adică 15 lei

Academicianul

 

Anul următor, în 1966, studentul Ceauşescu îşi prezenta deja teza de licenţă: „Unele probleme ale dezvoltării industriale în România în secolul al XIX-lea“. Ideile ar fi fost ale lui, iar alţii l-ar fi ajutat numai la aşternerea lor pe hârtie, susţine Paul Niculescu-Mizil în „O istorie trăită“. Cu aceeaşi lucrare a obţinut şi diploma de doctor, şi titlul de preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR (20 februarie 1970). Ceauşescu va fi deveni, însă, o personalitate distinsă şi cu alte titluri academice. În perioada 1973-1975, comunistul primeşte nu mai puţin de şapte titluri de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Bucureşti (1973), Bogota (1973), Lima (1973), Beirut (1974), Bahia Blanca (1973), Nisa (1975), Quezon (1975) şi Yucatan (1975).

 

 

Ion Dinca la 21 februarie 1977 priveste cum Emil Bobu e decorat de Nicolae Ceauescu FOTO Fototeca online a comunismului romanesc

Emil Bobu şi Nicolae Ceauşescu, doi comunişti cărora nu le-a plăcut şcoala. FOTO Arhiva online a comunismului românesc

 

Strungarii

 

Pantofarul doctor Nicolae Ceauşescu îşi aduce lângă el şi alţi oameni fără prea multă şcoală, din mediul proletar. Două astfel de exemple sunt Constantin Dăscălescu, prim-ministru între 1982 şi 1989, şi Emil Bobu, viceprim-ministru al Consiliului de Stat şi al Guvernului, între 1975 şi 1982. Strungar de meserie, Constantin Dăscălescu face doar şapte clase primare înainte de venirea comuniştilor la putere. Nu contează pentru noii stăpâni ai ţării. În 1949, Dăscălescu e trimis la şcoala de partid de şase luni din Ploieşti, iar după absolvire, rămâne asistent. În 1951, e numit director la cursul de partid de trei luni din Câmpina, iar din ’51 – instructor în Secţia Organelor de Partid a CC al PCR. În tot acest timp, reuşeşte să absolve şi cursurile fără frecvenţă ale Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu“, iar din ’56 e ales secretar pentru probleme economice al Comitetului regional de partid Ploieşti.

 

 

Citiţi şi: Constantin Dăscălescu şi-a început cariera politică în anul 1945, direct din fabrica în care lucra ca strungar în fier. Ultimul său act de inspiraţie politică a fost pe 22 decembrie 1989: s-a ascuns în WC de ceauşeşti. Aceasta este jumătatea sa de secol comunist.

 

Tot acest îndelung proces pedagogic e definitivat în 1962, când Dăscălescu se întoarce de la cursurile de trei ani ale Şcolii superioare de partid de pe lângă CC al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Toate aceste şcoli îl vor ajuta pe Dăscălescu doar să avanseze în partid, nu şi în transformarea sa intelectuală. Va rămâne unul dintre cei care foloseau doar câteva sute de cuvinte. Suficiente pentru Ceauşescu.

 

Emil Bobu, un alt servant al lui Ceauşescu, era tot un comunist cu şapte clase. Nu va conta, partidul îl va ridica începând din 1949, când e pregătit, atenţie!, pe disciplinele juridice, cu toate că-şi făcuse ucenicia ca strungar. După absolvirea „Şcolii juridice de la Iaşi“, în 1950, cariera lui Bobu ia un elan spectaculos: tânărul e numit consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei, apoi procuror la Parchetul Militar Bucureşti, cu gradul de locotenent major, deşi nu făcuse armata, iar din 1952 – procuror la Procuratura Generală cu gradul de căpitan şi şef al Biroului Supraveghere Judiciară. Îşi va completa studiile la Facultatea de Ştiinţe Juridice între 1954 şi 1957. Bineînţeles, la fără frecvenţă. Nici nu avea cum. Cine îl cunoştea pe Bobu ştia că partidul a fost salvarea sa, cel care l-a scos de la strung. „Gândeau diferit, vorbeau diferit, aş spune chiar că respirau diferit. […] Despre ce ideologie să discuţi cu Bobu, Postelnicu, Dăscălescu sau Lina Ciobanu?“, explica politologul Vladimir Tismăneanu, în „Lumea secretă a nomenclaturii“, diferenţa între comunişti ca Ion Gheorghe Maurer sau Corneliu Mănescu şi cei din apropierea lui Ceauşescu.

 

 

Pleşiţă şi educarea prin pumni

 

Un exemplu al proletarului cocoţat pe funcţii înalte în serviciile de informaţii este Nicolae Pleşiţă, numit şef al Centrului de Informaţii Externe (CIE) al Securităţii, la 22 aprilie 1980. Născut la 16 aprilie 1927, în Curtea de Argeş, Pleşiţă face în adolescenţă doar patru clase primare. Îi vor fi de ajuns până în 1962, când reia cursurile de liceu, în 1970 fiind deja absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Gata! Devenea un om cu carte. De altfel, cu diplomele la CV, Pleşiţă ajunge în 1967 şeful Direcţiei a VI-a Paza Demnitarilor din Ministerul de Interne (MI), adică cel care asigura paza lui Ceauşescu, ulterior fiind şi prim-adjunct al Ministerului de Interne. În timpul perioadei sale de prim-adjunct, Pleşiţă s-a preocupat şi de anchetarea disidenţilor. În mâinile sale ajunge chiar Paul Goma.

 

image

NIcolae Pleşiţă. FOTO Arhivă Adevărul

 

„L-am prins la Cercetări Penale, l-am apucat de barbă şi i-am tras un pumn în falcă de-a rămas cu gâtul strâmb. «Dumnezeul mă-tii, dobitocule, în timp ce ţara moare de tătari, tu te ocupi de Havel!? Mă, cum de nu ţi-a căzut, mă, o cărămidă în capu’ ăla, te-n cur pe mă-ta de buhai» […] La «Europa Liberă» au făcut tapaj mare că i-am smuls barba. Nu i-am smuls-o“, mărturiseşte, mândru, Pleşiţă, după 1990, în volumul „Ochii şi urechile poporului“. Pleşiţă va trăi bine-mersi în ultima parte a comunismului, dar şi în democraţie. A rămas până în ultima zi mulţumit de sine.

 

„Dulăul” licenţiat la 46 de ani

 

Nu în ultimul rând, un alt proletar din camarila lui Ceauşescu a fost Tudor Postelnicu, supranumit şi „Dulăul“. Cu şase clase primare făcute înainte de 1944, Postelnicu devine de tânăr strungar în fier. Intrarea în UTC (1945) şi apoi în PMR (1953) vine cu o completare profesională a lui Postelnicu, trimis îndeosebi la şcoli de partid, cum era „Filimon Sârbu“. După studiile de la începutul anilor ’50,  activistul va absolvi cursurile Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu“ de-abia în 1967, iar în 1977 îşi va da examene de diferenţă la Academia de Studii Economice pentru a-şi lua licenţa. Avea 46 de ani, putea fi încadrat în muncă pe studii superioare şi, nu în ultimul rând,  era numit şef al Securităţii. „Prostelnicu“, aşa cum îl alinta Pleşiţă, reuşea în viaţă.

 

 

Citiţi şi: A rămas în istorie pentru afirmaţia „am fost un dobitoc“, rostită în faţa judecătorilor, în primul proces al comunismului, din ianuarie 1990. Tudor Postelinu n-a fost niciodată un dobitoc! A ştiut întotdeauna care-i misiunea sa în ceauşism şi şi-a asumat, cu cinism ţanţos, dar cu preţul onoarei proprii, atât responsabilităţile criminale de şef al Securităţii, cât şi conspiraţiile şi câştigurile din jurul maşinăriei de bani a Securităţii.

 

Sudoriţa şi ţesătoarea

 

Comunişti proletari pot fi regăsiţi şi în rândul femeilor promovate de PCR. Două exemple scurte: Ana Mureşan şi Lina Ciobanu. Mureşan, ministru al Comerţului Interior între 1982 şi 1985, avea două clase mai multe ca trenul, patru. De meserie sudor autogen, în anii ’60, Mureşan îşi completează educaţie prin absolvirea Facultăţii de Istorie şi a Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu“, la aproape 20 de ani de când pusese punct studiilor sale. I-a fost de ajuns nomenclaturistei, care avea o valoare a IQ-ului de 92, potrivit documentelor de la procesul său din 1990.

 

 Citește și: Apostolii Epocii de Aur: Atentate la putere în regimul Ceauşescu

O pregătire asemănătoare avea şi Lina Ciobanu, viceprim-ministru al Guvernului între 1987 şi 1989, ţesătoarea cu şapte clase care, după ce a ajuns în conducerea filialei partidului comunist din Capitală, la începutul anilor ’60, face Facultatea de Economie Generală la ASE. Nu se ştie cât a ajutat-o facultatea. Aceleaşi documente de la procesul din 1990 arată că avea un IQ de 105, un nivel mediu.

 

Intelectualii de partid

Nicolae Ceauşescu nu se bazează, însă, doar pe oamenii care aveau origini muncitoreşti şi lipsiţi de şcoală. Intelectualii şi-au făcut loc în preajma dictatorului, fie că numele lor e Paul Niculescu-Mizil, Ştefan Andrei, George Macovescu, Eugen Barbu, Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor. Niculescu-Mizil, comunist provenit dintr-o familie cu tradiţii socialiste, va fi unul dintre liderii propagandei lui Ceauşescu, în timp ce Andrei, oltean ambiţios care şi-a construit cariera în comunism, după ce timp de aproape zece ani a stat la catedră, a devenit unul dintre diplomaţii cei mai importanţi ai dictatorului, între 1978 şi 1985. Tot în diplomaţie a excelat şi George Macovescu, nomenclaturist apropiat de partidul comunist din perioada interbelică. Ministru de Externe între 1972 şi 1978, Macovescu a fost unul dintre oamenii de cultură care nu au susţinut regimul Ceauşescu, mai ales în perioada în care comunistul era şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, 1978-1982.

 

 

Servilismul poetului

 

Nu în ultimul rând, Ceauşescu s-a bucurat de rafinatele parade de servilism ale poetului Adrian Păunescu, redactor al revistei „Flacăra“ şi membru de bază al grupului scriitorilor din PCR. Amfitrion al celor 1.615 întâlniri ale Cenaclului Flacăra, timp de 12 ani (1973-1985), Păunescu a sedus zeci de mii de oameni prin falsa libertate pe care o promova.

 

Cariera sa de agitator public, de om al oamenilor, de amfitrion al maselor i-a adus, de fapt, lui Păunescu imaginea în amintirea căreia unii suspină azi. Acesta a fost geniul său real: a găsit cea mai bună metodă de marketing prin care ceauşismul devenea acceptabil, popular. A ştiut să se depărteze de propaganda lemnoasă de partid şi să devină modelul unei generaţii, ajutat de cel mai frumos pivot sentimental: poezia. Şi după 1989, Păunescu recunoştea că a rămas, până la urmă, un comunist.

 

Elena Ceauşescu, doctor în impostură

28 ianuarie 1974. „Dr. Elena Ceauşescu, soţia Preşedintelui României, a devenit prima demnitară străină căreia i s-a conferit calitatea de membru onorific al Institutului American al Chimiştilor“, informează revista „C&EN“ („Chemical & Engineering News“), la rubrica „Personalităţi“. Acordarea titlului fusese făcută, în luna decembrie a anului precedent, „ca recunoaştere pentru conducerea remarcabilă a unui prestigios institut de cercetări, pentru proeminenţa sa în efectuarea de studii importante asupra unor programe economice, sociale şi ştiinţifice, precum şi pentru contribuţiile remarcabile la evoluţia ştiinţifică şi realizările în domeniul învăţământului nu numai din propria ţară, dar şi din întreaga lume“, arată un document intern al Institutului. Elena Ceauşescu era director general al Institutului Central de Chimie (ICECHIM) de 10 ani. Devenise însă cel de-al 65-lea membru de onoare din istoria de 50 de ani a Institutului American al Chimiştilor, alături de medaliaţi cu Nobel şi alţi cercetători autentici.

 

 

image

Momentul e ca o piatră de hotar pentru imaginea şi pentru cariera viitoare a cuplului prezidenţial. Practic, începând din anii ’70, în familia Ceauşescu se impune, treptat, dar din ce în ce mai proeminent, un nou membru: ADI Ceauşescu – Academician Doctor. Tot în 1974, în martie, Elena Ceauşescu era aleasă membru al Academiei Române, alături de ilegalistul Ştefan Voitec. Acestea au fost ultimele două numiri în Academie până la Revoluţie.

 

Paradoxul era că Elena Ceauşescu nu făcuse nici măcar o zi de facultate. De fapt, fusese exmatriculată încă din şcoala primară pentru că nu reuşise să obţină note de trecere decât la muzică, gimnastică şi croitorie. Nu conta. „Nu învăţase şi nu pricepuse nimic nici din chimia elementară – o porecliseră doar «codoi» după ce nu descifrase formula CO2“, scrie Ion Ianoşi în „Internaţionala mea“.

 

Teza de la ora 6.00

 

La 8 decembrie 1967, Elena Ceauşescu obţinea titlul universitar de doctor inginer, în urma unui ruşinos complot şi a mai multor abuzuri revoltătoare. Femeia absolvise cursurile fără frecvenţă ale Facultăţii de chimie industrială, Secţia tehnologia substanţelor organice, la Institutul Politehnic Bucureşti (1950-1957). Până în 1967, avea deja trei brevete privind procedeele de polimerizare/extragere a polimerilor, publicase cinci articole pe subiect şi susţinuse 10 conferinţe.

 

La 14 noiembrie 1967, Elena Ceauşescu îi cere ministrului Învăţământului să-i stabilească o comisie pentru susţinerea tezei de doctorat – deşi procedeul standard era solicitarea înscrierii la doctorat. La 15 noiembrie apare Decretul 1.058 privind titlurile ştiinţifice din RSR, care-i permite femeii să obţină doctoratul în regim de urgenţă, fără stagiu de pregătire, fără examen, fără conducător de doctorat sau colocviu de admitere. După adoptarea actului legislativ, academicianul Ştefan Bălan, ministru al Învăţământului, aprobă cererea din urmă cu două zile, iar rectorul de la Politehnică numeşte comisia de examinare pentru a fi aprobată, în aceeaşi zi, de către Ştefan Bălan.

 

Citiţi şi: Elena Ceauşescu a fost unul dintre puţinii politicieni care au urmat, în ordine, etapele desăvârşirii profesionale – trei clase primare, facultate la fără frecvenţă, doctorat – şi care abia apoi şi-au lansat cariera politică. Vreme de 24 de ani, Elena Ceauşescu a fost primul tehnocrat al ţării. Chiar dacă totul a fost o minciună.

 

La 4 decembrie 1967, comisia e înştiinţată că teza va fi susţinută vineri, 8 decembrie, de la ora 8.00, în sala de consiliu din localul Institutului Politehnic din Calea Griviţei, nr. 132. Anunţul e afişat la avizier. Încă de la ora 7.30, curioşii apăruseră pe holurile facultăţii, însă doar pentru a găsi sala închisă şi cu un afiş pe uşă: teza a fost susţinută de Elena Ceauşescu la ora 6.00! Elenei Ceauşescu îi este confirmat titlul de dr. ing. la 18 decembrie. La scurt timp, Decretul 1.058 este abrogat. 

 

Dosarul de cadre, CV-ul pe rit comunist

În perioada regimului comunist, orice alegere sau numire într-o funcţie de conducere, indiferent de importanţa acesteia, se făcea numai după verificarea dosarului de cadre al celui care era propus pentru avansare sau, în cazurile triste, nominalizat pentru demitere sau excludere din partid. Practic, dosarul de cadre era CV-ul contemporan, compus din documente care să arate parcursul candidatului, calităţile, dar mai ales defectele.

 

Dosarele de cadre cuprindeau: note şi referate privind propria activitate, autobiografii, puncte de vedere ale unor apropiaţi ai acestora, ce aveau obligaţia de a le confirma, ori în anumite cazuri infirma simpatia şi adeziunea la regimul comunist. Originea muncitorească era un avantaj pentru cei care voiau să avanseze în partid.

 

Cel mai important rol în analiza dosarelor de cadre o avea Secţia Cadre din CC al PCR, unde nomenclaturiştii erau atent analizaţi. În anii ’50 şi’60, Secţia de Verificare a Cadrelor s-a ocupat cu verificarea trecutului politic al cadrelor din aparatul de partid şi de stat, care intră în nomenclatura CC al PCR sau al PMR.  Erau înfiinţate comisii de verificare, care studiau dosarele personale şi strângeau informaţii, concluziile lor fiind integrate în „Referatele de verificare“. Pe baza acestor referate, se luau decizii privind promovarea sau retrogradarea din anumite funcţii a cadrelor. În cazul unor abateri grave, dosarele erau trimise la Comisia Controlului de Partid, organism care, sub diferite denumiri, a funcţionat permanent în perioada 1945-1989.

 

Această structură era, potrivit documentului de constituire, „o instanţă de anchetă (ordinară sau specială, individuală sau colectivă) pentru cazurile grave de încălcări ale liniei politice, moralei şi disciplinei de partid de către membrii de partid obişnuiţi, precum şi pentru încălcările, indiferent de natura lor, săvârşite de membrii CC al PMR“.  În al doilea rând, CCP era o instanţă de apel pentru deciziile de excludere şi sancţiunile pronunţate de organizaţiile de Partid. Ancheta desfăşurată de CCP era secretă, la fel ca şi conţinutul dosarului. Membrilor de partid verificaţi li se comunica doar decizia. Atât trebuiau să ştie. Partidul, indiferent de decizie, avea dreptate. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

https://adevarul.ro/politica/apostolii-epocii-de-aur-analfabetii-cu-diplome-1738838.html

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

(Cine lucreaza fara Dumnezeu,devine praf si desertaciune!)  Spionajul industrial practicat de Romania comunista. Istoricul Petre Opris: „Ceausescu, dupa vizita in China: «Copiem si pe mama dracului!». A fost un esec… Marea problema era transpunerea in practica a informatiilor obtinute”

 

 

MATEI UDREA

 

 

A existat un spionaj industrial sistematic in Romania, ca politica de stat, in timpul regimului comunist? Unul din miturile puternice ramase despre perioada comunist este acela ca Securitatea era atat de performanta, incat reusea sa practice un spionaj de top, de pe urma caruia multe ramuri industriale au putut fi dezvoltate in Romania fara a se plati licenta catre producatori. La consolidarea acestei opinii populare a contribuit si generalul Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al spionajului extern (DIE), care in cartea sa, „Orizonturi rosii”, a scris pe larg despre predispozitia lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu catre smecherii, inselaciune, afaceri dubioase.

 

Lucrurile nu au stat intru totul asa, explica istoricul militar Petre Opris, specializat in industria romaneasca de dinainte de 1989, intr-un interviu acordat aktual24.ro. Intr-adevar, arata cercetatorul, cel putin in cazul lui Ceausescu pare sa fi existat o preocupare constanta, daca nu chiar o obsesie pentru spionaj, consemnata inclusiv in documentele oficiale cum ar fi stenogramele sedintelor din Comitetul Central. In 1971, cand s-a intors din turneul facut in China si Coreea de Nord, Ceausescu a dat chiar o directiva sa se fure tehnologie straina si sa fie replicata pe piata interna.

 

Frica pazeste pepenii: Ceausescu ar fi vrut sa fure tehnologie, dar produsele fara licenta nu puteau fi exportate, iar industria romaneasca n-avea capacitatea tehnologica nici macar sa reproduca, in multe cazuri, ceea ce fabricau occidentalii

 

 

Insa distanta dintre intentii si executie a fost prea mare pentru a fi acoperita, rezulta din dialogul pe care-l veti putea citi mai jos. Au fost o serie de motive concrete pentru care, pana la urma, industria romaneasca n-a apelat in mod masiv la furtul de tehnologie straina.

 

 

 

 

 

Primul motiv este ca produsele fara licenta nu puteau fi exportate – iar Gheorghiu-Dej si Ceausescu asta voiau, sa faca industrie pentru a exporta.

 

Al doilea ar fi ca industria romaneasca era in foarte multe cazuri incapabila sa reproduca respectivele echipamente ori vehicule chiar si asa, cu planurile tehnice pe masa. Nivelul tehnologic al Romaniei era prea scazut pentru a copia ce faceau occidentalii.

 

Al treilea motiv – odata furate respectivele tehnologii, Romania si-ar fi inchis usa catre colaborarea cu firmele occidentale. Iar tehnologia alternativa care putea fi luata din URSS ori din alte tari socialiste era de prea proasta calitate.

 

 

Pe parcursul discutiei cu Petre Opris s-a simtit permanent retinerea istoricului si a cercetatorului de a intra in zonele unde nu exista acoperire documentara certa. Insa cititorul poate intelege, printre randuri, care este ideea. Au existat incercari, s-au trimis mostre in tara, s-a facut inginerie inversa, au existat chiar succese precum tractoarele Universal 600 si, apoi, Universal 650 produse la Brasov – si care, de fapt, erau copiate dupa tractoarele celebrei companii americane International Harvest. Dar, in general, a existat o retinere provocata de teama unor represalii occidentale si, in acelasi timp, o limita tehnologica a industriei romanesti, care era incapabila sa reproduca multe dintre produsele obtinute prin spionaj.

 

Autor a mai multe volume pe aceasta tema – cel mai recent dintre ele, „Armata, spionaj si economie in Romania (1945-1989)”, aparut in 2021 la editura Trei –, Petre Opris este doctor in istorie si, printre altele, cercetator in domeniul istoriei Razboiului Rece. In aceasta specializare a primit si o bursa (2012) la Washington in cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt initiat de Institutul Cultural Roman din Bucuresti si Woodrow Wilson International Center for Scholars. Astazi este director adjunct al Institutului Cultural Roman de la Varsovia, ocazie cu care a intrat in arhivele poloneze, pentru a-si continua munca de cercetare.

 

Petre Opris: „Intreprinderile din Romania nu au fost intotdeauna capabile sau interesate sa reproduca mostrele obtinute din strainatate. Fie nu exista tehnologia de prelucrare a acesteia, fie nu aveau acces la acea materie prima, fie pretul de cost final era prea mare. Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confrunta industria romaneasca”

 

Matei Udrea: Domnule Petre Opris, a existat un spionaj industrial sistematic al Romaniei, in perioada comunista, pentru a obtine tehnologie din Occident?

 

Petre Opris: Spionajul, in general, se ocupa de culegerea informatiilor. Acum, cat de specializat poate sa fie pe un anumit domeniu sau altul…

 

Ati gasit, in cautarile dumneavoastra, referinte asupra unor ramuri industriale construite in Romania comunista pe baza unor tehnologii furate? De exemplu, diamantele artificiale. Tehnologia de fabricare a acestora. Sau acei hibrizi de porumb care erau mai productivi?

 

Sa iau exemple concrete, pe care cititorii le pot gasi si la Pacepa, si intru in divergenta cu ceea ce s-a afirmat in volumul „Orizontul rosii”. De exemplu in 2009, Ion Mihai Pacepa spune ca, in opinia lui Ceausescu, masina Dacia a fost suficienta pentru idioti. Romanii sunt idioti. Nu sunt de acord cu aceasta formula, in conditiile in care Ceausescu, in 1974, cand a stabilit numele Daciei 1301, a spus sa nu fie lux. Richard Winter (membru al Comitetului Politic Executiv al PCR – n. red.) i-a semnalat faptul ca, in decretul pe care trebuia sa-l semneze, scria Dacia 1300 LUX. Ceausescu i-a spus: „Da, ai dreptate acest automobil nu e lux!”. Atunci cum poti tu sa spui, Ion Mihai Pacepa, ca Ceausescu a considerat Dacia 1300 un automobil de lux pentru idioti? Suficient de luxoasa pentru idioti? Nu se poate lucrul asta. Si tot Pacepa se lauda in „Orizonturi Rosii” si in articolul pe care l-a publicat in „New York Times” ca el, Pacepa, a fost responsabil pentru spionajul tehnologic romanesc si ca romanii i-au inselat pe francezi in momentul in care au cumparat licenta de fabricatie Dacia 1300, pentru faptul ca Ceausescu ar fi spus ca trebuie sa fie luat modelul de baza si, ulterior, documentele celelalte privind dezvoltarea sa fie furate de la francezi. In contractul semnat de Pierre Dreyfus in 6 septembrie 1966 se specifica: firma franceza isi da acordul pentru a furniza partii romane toate elementele necesare pentru toate modelele care deriveaza din acest proiect. Deci ei, francezii, au acceptat din start sa dea romanilor documente. Iar ceea a spus Pacepa, despre faptul ca romanii au furat documentele… Nu e niciun fel de adevar in chestiunea asta. Francezii insisi si-au propus, si au acceptat sa dea modificarile la modelul Dacia 1300 romanilor, deci nu era nevoie sa faci spionaj in conditiile in care le primeai.

 

Mitul furtului tehnologiei de fabricare a diamantelor sintetice: „Ceausescu a discutat in 1970 cu Brejnev despre fabricarea diamantelor sintetice. I-a cerut ajutorul si Brejnev a acceptat. Sovieticii au acceptat, ei fiind primii producatori de diamante naturale in acel moment si foarte buni producatori de diamante sintetice”

 

Ceea ce vreti sa spuneti dumneavoastra cu acest exemplu este ca nu s-a practicat acest spionaj.

 

Nu s-a practicat in cazul Dacia 1300. Si tot Pacepa spune ca proiectul respectiv se vindea cu 1.000 de dolari. Nu! In 1971, document din arhiva, pretul era de 1.850 dolari. Deci Pacepa exagereaza in anumite lucruri pentru a lovi in memoria lui Nicolae Ceausescu. A facut multe greseli seful sau… Revenind la un alt caz pe care Pacepa l-a abordat, cu diamantele sintetice. S-ar fi ocupat de diamantele sintetice fabricate in zona unde este acum Auchan din Cotroceni. Acolo era uzina respectiva. Ceausescu a discutat in decembrie 1970, la Berlin cu Leonid Brejnev, despre cooperarea romano-sovietica in domeniul diamantelor sintetice. I-a cerut ajutorul si Brejnev a acceptat sa ajute Romania in cazul respectiv. Deci ceea ce spune Pacepa, ca s-a apucat sa fure el tehnologie din alte parti… E un pic mai complicat, in sensul ca sovieticii au acceptat, ei fiind primii producatori de diamante naturale in acel moment si foarte buni producatori de diamante sintetice. Deci ajutorul pe care…

 

Nicolae Ceausescu

Spionajul industrial a fost luat in calcul de Ceausescu, dar cei din jurul sau i-au atras atentia ca nu putem exporta produsele daca sunt fara licenta.

 

Asadar, nu era nevoie sa se fure din Occident.

 

Ba a fost nevoie la un moment dat. Deci… Informatiile pe care le poti obtine la un moment dat, prin diferite surse, sunt utile. Nu stii niciodata cand cineva din strainatate, reprezentant al Romaniei, obtine asemenea informatii. Dar a da totul pe spionaj, ca reuseste sa creeze o abundenta de produse…

 

Ca s-a incercat.

 

Intotdeauna se incearca! Dar sa nu-i consideram pe occidentali Scufita Rosie! Ei sunt Scufita Rosie, noi suntem lupul cel rau, noi furam, iar ei sunt inocenti…

 

A, nu! Categoric, nu. Eu intreb despre rolul pe care se presupune ca l-ar fi avut spionajul industrial in realizarea anumitor produse din Romania. Despre asta era vorba.

 

Da, ati pomenit despre porumbul hibrid.

 

Cearta din tren a lui Gheorghiu-Dej cu Hrusciov. Cum i-a reprosat sovieticul romanului ca insamantam graul in siruri, ca americanii, si nu in patrate, ca rusii, iar porcii ii taiem cand sunt prea slabi

 

Da.

 

  1. Gaston Marin (pe numele real Gheorghe Grossman, a fost presedintele Consiliului de Stat al Planificarii in 1954-1965 si vicepresedintele Consiliului de Ministri in 1962-1969 – n. red.) si Gheorghe Gheorghiu-Dej sunt de acord sa trimita o echipa romaneasca in Statele Unite, la invitatia unui fermier in Texas. Multimilionar care dorea sa ajute Romania…

 

Benevol?

 

Nu chiar benevol. Sa arate ce tehnologie de obtinere a productiei agricole are, astfel incat, ulterior, sa promoveze semintele de porumb americane pe care el le producea, sa le cumpere statul roman. A oferit gratuit anumite masini agricole, tractoare. Gratuit. Un set complet, sa fie folosite in Romania, sa se faca un experiment la Fundulea cu produsele respective, cu seminte americane, cu tot, cultivat, astfel incat sa se vada daca se poate obtine o productie ca in Statele Unite. Si s-a reusit lucrul asta! Si s-a intrat in conflict cu Hrusciov, care din 1954 insista ca porumbul sa fie insamantat in patrate!

 

Nicolae Ceausescu

Vizita de lucru a lui Nicolae Ceausescu, in 1969, la mandria industriei romanesti, Uzinele Tractorul din Brasov

 

Adica?

 

Insamantarea in patrat, astfel incat grapele, cand se praseste, sa se poata face prasirea mecanica. Dar aceasta samantare sa nu se faca in siruri, ca la americani. Sa faca in patrat! Ori, de la lucrul acesta s-a intrat in conflict. Si el s-a suparat…

 

Pare o discutie suprarealista! Ce importanta are daca se face in patrat sau in siruri, atat timp cat productia este mai mare?

 

Pai, este importanta pentru ca tine de propaganda, tine de coexistenta pasnica, tine de concursul dintre socialism si capitalism. „Nu, noi facem un patrat si obtinem mai mult…”.

 

Cum s-a terminat prostia asta cu patratele si sirurile?

 

A venit la Gheorghiu-Dej in 1962 si i-a spus ca „voi nu insamantati porumbul in patrat si la voi porcii se taie sub 100 de kilograme fiecare exemplar”. Si a iesit o cearta teribila in tren, cand se deplasau la Constanta…

 

Intre Hrusciov si Gheorghiu-Dej.

 

Da. Pentru ca, in rapoartele pe care le primise Hrusciov se constata ca in Romania porcii se taie cand au sub 100 de kilograme. Si din cauza asta romanii nu e bine sa accepte ideile de cooperare cu strainatatea. E bine sa urmeze ideile sovieticilor referitor la obtinerea porumbului cultivat…

 

Sovieticii, care aveau un randament la hectar mai prost ca al nostru!

 

Sovieticii care au exportat diamante si aur in 1961 deoarece au avut un deficit de cereale si s-au imprumutat inclusiv de la noi, 400.000 de tone pe care le-au dat in anul 1963 inapoi. Si anul urmator a aparut Planul Valev, cu Uniunea Agricola in care intrau sudul Ucrainei, Romania, Bulgaria, acestea urmau sa devina un granar unde sa se poata obtine cereale pentru tot spatiul sovietic din Europa.

 

„Tractoarele Universal 600 si 650, de care brasovenii sunt atat de mandri, au fost inspirate de doua tractoare International Harvest cumparate ca model. S-a facut inginerie inversa. Se pare ca au pus si sublerul pe ele…”

 

Si ai nostri au spus „nu, noi facem industrie”.

 

Ai nostri aveau deja stabilite contactele dupa ce au ajuns la un punct de vedere comun cu americanii, cu francezii, cu britanicii pentru despagubiri in contul proprietatilor nationalizate in 1948 si sa importe de acolo diferite utilaje. Platite cash sau, in cel mai bun caz, cu credit pe 1 an, pe 2 ani de zile. Au obtinut si doua tractoare International Harvest, cumparate cash, probabil, si un Renault si doua sau trei motoare Perkins din Marea Britanie, ca sursa de inspiratie, de inginerie inversa, pentru proiectul de fabricare a tractorului Universal 600. Care, ulterior, a fost premiat la Leipzig, in 1964 sau 1965, a devenit tractorul Universal 650, a fost facut un facelift la tractorul respectiv. Pe urma aici au venit italienii, au invatat si de la italieni cum se fac tractoare in 1967-1968 si au reusit sa-l produca pana in 1989. De aceea sunt brasovenii asa de mandri de tractoarele respective. Care au fost proiectate in 1961 pe baza unui tractor International Harvest. Se pare ca au pus sublerul pe el, nu garantez… Dar Gheorghiu-Dej a insistat in 1961, la initiativa lui Chivu Stoica, sa se cumpere doua tractoare International Harvest si unul Renault. Si acolo se spune clar: „Utilizare ca model”. Nu garantez ca s-a facut spionaj. Bun, s-a obtinut prin spionaj un tractor, ei ii spun cu nasul lung – deoarece este cu rotile in fata si motorul da o asemenea forma – de la firma Ocrim, din Italia. Acum, uneori se mai intampla ca cei care erau trimisi la post sa participe la expozitii de unde se primeau mostre. Se poate ca planurile respective sa fi ajuns pana la urma la Bucuresti. Cu siguranta au ajuns la Bucuresti. Alexandru Draghici (ministrul de Interne in perioada 1957-1965 – n. red.) spune ca i-a dat planurile respective lui Gheorghe Radoi, care raspundea de Uzina de Tractoare de la Brasov si fusese directorul uzinei de autocamioane, parca. Dar, ca idee, planul a ajuns, insa tractorul respectiv nu s-a fabricat in Romania! Dar a fost obtinut pe linie informativa.

 

Tractoare Brasov

Parcul industrial al Uzinei Tractorul din Brasov, cu celebrele tractoare Universal 650. Acestea erau, de fapt, copiate dupa tractoarele americane International Harvest, pe care romanii au practicat ingineria inversa. Insa, dupa ce le-au copiat, romanii n-au fost capabili sa le modernizeze, astfel ca in anii 1980 acestea devenisera depasite moral.

 

 

 

A fost fabricat in alta parte sau, pur si simplu…

 

Nu! Pur si simplu, la un moment dat s-au creat niste parcuri speciale, nu numai in domeniul tractoarelor… De exemplu, la Uzina Electronica au existat modele de televizoare portabile japoneze si americane. Cinci! In 1963. S-a pus problema ce facem cu ele. Le studiem, dar luam licenta de fabricatie de la francezi. Si francezii au spus „bun, ii acceptam!”, deoarece in 1959, cand s-a ajuns la concluzia ca e bine ca Romania sa plateasca plateasca despagubirile, dupa trei luni de zile, o delegatie neoficiala romaneasca a ajuns in Franta si a cumparat o licenta de fabricatie si o uzina de producere de aparate de radio si televizoare frantuzesti CSF. Si acestea a fost montate incepand din 1962. Atunci a inceput montajul lor. Si contractul a fost valabil 10 ani. Dar romanii nu s-au limitat la ceea ce primeau de la francezi, cumparau de pe piete diferite produse pentru a le compara si pentru a sti ce se intampla. Si una dintre concluzii, dupa ce s-au analizat televizoarele frantuzesti si televizoarele portabile, a fost pusa de Gheorghiu-Dej: „Ne axam pe televizoarele stationare, nu facem o afacere cu televizoarele portabile, asa cum deja ele sunt dezvoltate in Statele Unite si in Japonia”.

 

Am inteles…

 

Sunt multe domenii. Am pornit de la porumb si am ajuns la televizoare…

 

„Ceausescu a renuntat in 1984 la programul CCC, prin care Romania cumpara produse agricole americane la o dobanda foarte avantajoasa. Dintr-o ambitie politica, pentru ca americanii ne reclamasera din cauza unei datorii de 50.000 de dolari”

 

Ziceti-mi de porumb. Cum s-a terminat discutia cu acel fermier care ne-a trimis utilajele si semintele.

 

S-au mentinut relatiile cu fermierul respectiv pana cand a decedat. Au fost relatii foarte bune, personale chiar. A fost invitat in Romania sa vada ce au facut romanii cu ce le-a dat, a fost incurajat. S-a ajuns la concluzia in 1964 ca este bine ca Romania sa primeasca niste produse agricole americane. Era un credit, CCC parca, asa era acronimul. Niste credite sub forma de produse agricole, Romania fiind considerata tara in curs de dezvoltare. Era un pic fortata nota, deoarece aveam produsul intern brut deja mai mare decat alte tari in curs de dezvoltare si totusi noi am accesat creditul respectiv. Era vorba ca Statele Unite sa exporte in Romania diferite produse agricole fara sa urmareasca ce face Romania cu ele. Deci, noi le puteam reexporta pe alte piete. Noi chiar nu aveam nevoie de produsele respective, dar erau produse exportate cu dobanda mica.

 

Era o forma de ajutor. In ce an se intampla?

 

Era o forma de ajutor pe care Statele Unite o acordau pe de o parte fermierilor. Prin 1963-1964 s-a pus problema realizarii primelor exporturi de acest fel. Si s-a incheiat brusc in 1984.

 

Atunci a incetat aceasta…

 

Aceasta forma de ajutorare.

 

Cand am pierdut si Clauza Natiunii celei mai Favorizate?

 

Clauza a fost ceva mai tarziu, in 1988. Sa explic intai de ce aveau nevoie americanii de acest program: pentru a ajuta fermierii americani sa exporte produsele lor si sa nu le distruga.

 

Aveau supraproductie.

 

Comparativ cu Romania, bineinteles ca aveau supraproductie! Si era o forma de ajutor acordat de statul american, care cumpara produsul respectiv si il exporta sub forma de ajutor. Nu numai Romaniei.

 

Si altor tari.

 

Si Polonia, si Ungaria… Cine dorea, putea sa se inscrie in programul respectiv, dar cu conditii politice.

 

Adica? Despre ce conditii politice era vorba?

 

Adica, exact ceea ce nu voia Ceausescu: eliberarea detinutilor politici. Clauze politice. Imbunatatirea situatiei minoritatilor nationale. Niste discutii pe care senatorii americani le puteau initia in conversatiile lor cu diferiti diplomati romani sau cu diferiti lideri politici.

 

Au avut vreun rol in decizia de a elibera in 1964 detinutii politici?

 

Aceasta a fost anterior. Eliberarea a fost anterioara deciziei americanilor de a ne inscrie in acest program. Deci, a ajutat, probabil, dar nu am gasit inca documentul concret in care sa spuna ca, deoarece au eliberat detinutii. Aici mai este si o alta discutie pe care o pot initia despre polonezi. Polonezii, care si ei au nationalizat diferite proprietati americane si, dupa 10 ani, le-au spus americanilor: „Stiti, recunoastem, avem o datorie fata de voi, pentru proprietatile respective, dar va rugam, dati-ne un credit de 200 de milioane, facem noi afaceri cu ei, cu acel credit, si, din profit, o parte va dam voua pentru a acoperi despagubirile respective”. Si americanii bineinteles ca au spus „nu, ne pare rau, faceti afaceri cu banii vostri, nu cu banii nostri, deoarece ati spus ca, intotdeauna, comunismul este cu un pas inaintea capitalismului!”. Si, pe de alta parte, comunistii spuneau ca intotdeauna capitalismul este cu un picior in groapa. Deci, comunistii strigau de jos in sus: „Vedeti ca voi sunteti cu un picior in groapa!”. Da, dar ei erau deja in groapa! Revenind la CCC, in 1984 vine George Bush la Bucuresti si Ceausescu…

 

Sa spunem ca, la momentul acela, Bush era vicepresedintele SUA.

 

Da, vicepresedintele Statelor Unite. Vine si spune: „Am inteles ca ati renuntat la programul CCC”. Iar Ceausescu i-a raspuns ca „pentru o datorie de 50.000 de dolari, voi ati insistat sa ne pedepsiti anuntand aceasta datorie pe piata mondiala, pe piata financiara mondiala. Acesta este motivul pentru care noi nu mai vrem sa luam niciun fel de ajutor in introduse alimentare prin programul CCC. Deoarece ne-ati facut, practic, de ras pentru 50.000 dolari, o suma derizorie”. Si Ceausescu a fost intrebat de George Bush: „Sigur renuntati?”. „Da, renuntam la programul respectiv!” Si asa s-a incheiat colaborarea cu acele surplusuri agricole pe care le aveau americanii si pe care le puteau oferi cu dobanda mica Romaniei, sa faca Romania ce doreste cu ele. Pentru furaje, pentru… Deci, o ambitie politica, o ambitie de 50.000 dolari si de o parte, si de alta.

 

Cum au vrut italienii de la Fiat sa investeasca la Autobuzul Bucuresti, dar planul uzinei era secret, iar in interior functiona o vopsitorie furata de la o firma italiana

 

Intre timp aparuse Institutul de la Fundulea…

 

Institutul aparuse in 1951, dar a fost dezvoltat dupa ce Garst a a venit in Romania, s-a implicat, dupa ce Mihai Dalea a condus institutul respectiv in anii 1960, dupa ce s-a analizat proiectul autoturismului de teren Fiat Campanola, un proiect care urma sa inlocuiasca din fabricatie produsele de la Campulung Muscel. Si pana la urma nu au fost bani pentru a fabrica Fiat Campanola la Campulung Muscel. In 1967 urma sa inceapa productia de autoturisme de teren. Un Jeep italian. Si n-au fost bani, atunci s-a renuntat, practic, la cooperarea respectiva. Italienii au spus ca vor sa faca si Fiatul respectiv, sa ajute la fabricarea la Autobuzul Bucuresti a unei autoutilitare si retehnologizarea intregii uzine de la Autobuzul. Revenind la spionaj, la Autobuzul exista o vopsitorie obtinuta prin mijloace mai mult sau mai putin cunoscute de catre conducerea firmei FIAT care a venit la uzina respectiva pentru a cunoaste ce trebuie sa schimbe acolo pentru a fabrica sub licenta autobuze si autoutilitare Fiat. Si a fost intrebat Alexandru Draghici cum facem, pentru ca documentele respective, pe care Fiat le doreste pentru a crea proiectul respectiv, documentele in sine nu sunt secrete, dar intregul plan al uzinei autobuzul este secret! Mai mult decat atat, in interiorul uzinei exista o sectie de vopsitorie obtinuta de la o firma italiana cu care noi nu am colaborat decat intr-un mod pe care nu-l putem descrie.

 

Si atunci a cazut intelegerea?

 

A murit Gheorghiu-Dej si intregul proiect a picat. In noiembrie 1964, cand au venit italienii, a fost de acord cu fabricarea proiectului Fiat Campagnola la Campulung, cu colaborarea cu cei de la Fiat pentru Autobuzul. Dar la 19 martie 1965 a murit. Ceausescu a reanalizat situatia in decembrie 1965 si s-a ajuns la concluzia ca nu sunt bani pentru a fabrica in mod concomitent tractoare, automobile si autoturisme de teren. S-a renuntat la colaborarea pentru Fiat Campagnola. S-au fabricat in continuare M461 (ARO IMS – n. red.) la Campulung pana in 1975. Cu Fiat s-au cautat bani pentru a incepe fabricatia in 1967. De-abia in 1967 s-a semnat contractul de colaborare cu Fiat pentru tractoare si a inceput in septembrie 1969. Dacia 1300 a inceput fabricarea, a inceput productia in 21 august 1969. Avem o diferenta de 4 ani. In general, cu licente. Deci, cu furturile… Nu exista o solutie magica daca furi licentele de fabricatie. S-a pus problema daca furam sau nu.

 

„Povestea economiei comuniste este relativ simpla: intotdeauna sunt un pas in spatele capitalismul deoarece incearca sa fure tehnologie care deja este proiectata”

 

Exista indicii ca, datorita spionajului industrial, Uniunea Sovietica a reusit la sfarsitul anilor 1940 – inceputul anilor 1950 sa obtina o gramada de tehnologii secrete ale americanilor, incepand cu bomba atomica si continuand cu RADAR-ul, cu SONAR-ul, cu motoarele cu reactie, cu combustibilii… Stiti ca e o intreaga poveste. Acum, sigur ca exista discutii daca savantii respectivi care au lucrat in America le-au dat de buna-voie, au fost executati sotii Rosenberg pentru spionaj…

 

Deci povestea economiei comuniste este relativ simpla: intotdeauna sunt un spas in spatele capitalismul deoarece incearca sa fure tehnologie care deja este proiectata. Iar Ceausescu a intrebat in 1966, la o sedinta, daca nu cumva ar fi bine sa folosim inteligenta, intre ghilimele, pentru a obtine niste planuri de la Fiat, in scopul fabricarii produsului respectiv la Brasov fara sa avem acordul italienilor.

 

Tractorul, adica…

 

Tractorul 445.

 

Si ce s-a intamplat?

 

Nimeni n-a avut curajul sa abordeze subiectul respectiv cu el in sedinta aceea. Acum nu stiu, din documente nu rezulta mimica celor care s-au aflat la sedinta respectiva. Sunt istoric, pot nu mai sa intuiesc…

 

Dar stim ca au cumparat licenta, pana la urma…

 

Au cumparat licenta un an mai tarziu.

 

„In 1966 s-a renuntat la ideea furtului de tehnologie pentru ca trei oameni de langa Ceausescu i-au spus ca nu e bine sa iesim pe piata cu niste produse copiate pur si simplu. Cinci ani mai tarziu, cand s-a intors din China, Ceausescu a ordonat sa «copiem si pe mama dracu’»”

 

E clar ca s-a renuntat la idee.

 

S-a renuntat la idee deoarece in decembrie 1965 si Alexandru Draghici, si Alexandru Barladeanu, si Ion Gheorghe Maurer au discutat problema fabricarii sub licenta. Economia comunista trebuia, totusi, sa ofere produse care sa fie exportate. Ori, export fara a avea licenta este imposibil. Trei oameni de langa Ceausescu i-au spus ca nu e bine sa iesim pe piata cu niste produse copiate pur si simplu. Sase ani mai tarziu, Ceausescu vine din China si din Coreea, unde a vazut, si spune: „Pentru noi, copiem si pe mama dracului!”. Poti sa faci lucrul acesta daca ai o populatie de 1.000.000.000 de locuitori si piata iti permite sa vinzi pe plan intern. Dar cand ai 20 de milioane de locuitori, iar materiile prime le importi, nu ai cum sa te decuplezi asa cum doresti tu de economie, sa impui produse fara licenta pe piata occidentala, de unde iei materii prime si, mai ales, masini-unelte. Care nu sunt produse in Uniunea Sovietica, nu sunt asa de performante cele din Uniunea Sovietica. Prin urmare, ai nevoie de produsele respective si atunci esti pedepsit. Ti se impun categoric anumite reguli pe care trebuie sa le respecti. Si Ceausescu a spus in 1971: „Copiem si pe mama dracu’!”, Bun, am inteles, pentru piata interna. In 1978 spune spune: „Mi-Chi-Chin!”. Au schimbat japonezii numele unui utilaj pe care l-au vazut in Franta, l-au vopsit si au zis ca e produsul lor. Sunt jocuri, sunt idei de copil! A crezut sau n-a crezut in ele? Nu prea imi dau seama. Sunt lucruri pe care nu indraznesc sa le afirm, deoarece nu stiu nimic. Nu stiu daca a glumit sau n-a glumit, cum glumea el in sedintele respective? Nu stiu si nu vom sti niciodata, deoarece sunt documente pe hartie. Nu este material video.

 

Nicolae Ceausescu

Printre multele idei cu care s-a intors Ceausescu din vizita facuta in China si Coreea de Nord, in 1971, a fost aceea ca „pentru noi, copiem si pe mama dracului”. Strategia a fost falimentara

 

Asadar, dupa ce s-a intors din China, Ceausescu a spus „pentru noi, copiem si pe mama dracului”. S-a pus in aplicare aceasta strategie, de a face pentru piata interna produse furate din strainatate, fara licenta?

 

Directiva respectiva trebuia pusa in aplicare. De exemplu, la Cluj-Napoca s-a incercat la inceputul anilor ’70 realizarea unei instalatii frigorifice pentru semiremorcile cu care trebuiau transportate legumele, fructele si produsele perisabile pe distante mari. Dumnezeu stie ce fel de tehnologie au avut la dispozitie in acel moment, daca au facut inginerie inversa pornind de la un produs strain sau daca a fost un proiect propriu. Instalatia respectiva a fost insa un esec si in cele din urma s-a apelat la compania ThermoKing pentru echiparea semiremorcilor tractate de autocamioanele ROMAN. Esec inseamna „prea mare, prea grea si prea scumpa”.

 

Deci s-a incercat copierea, dar nu s-a reusit.

 

Nici macar cehoslovacii nu au reusit sa fabrice singuri o asemenea instalatie. Autotractoarele Skoda LIAZ 706 RTTN tractau semiremorci echipate cu instalatii frigorifice britanice „Peter“. Acele vehicule au ajuns si in Romania.

 

Nu stiu de ce ei nu au apelat la produsul fabricat de compania ThermoKing.

 

In cazul Romaniei exista cateva informatii suplimentare deoarece Nicolae Ceausescu a amintit la sedinta din 16 august 1966 a Comitetului Executiv al CC al PCR despre situatia dificila cu care se confruntau autoritatile de la Bucuresti in domeniul transporturilor. Atunci, Nicolae Ceausescu a spus ca „trebuie sa facem si noi niste automobile din acelea pentru transportul marfurilor la export“, apoi Gheorghe Gaston Marin a mentionat despre planul privind achizitionarea a 200 de autotractoare Mercedes, model LP 1624, probabil. Totodata, fostul presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii a afirmat ca numarul respectiv era insuficient pentru transportul marfurilor perisabile romanesti in strainatate. La randul sau, Vasile Valcu a spus ca „bulgarii au 350 de asemenea masini cu care transporta marfurile“, iar Nicolae Ceausescu a formulat concluzia: „Sa facem ca pentru anul viitor sa avem cel putin atatea cate au bulgarii, numai sa avem ce transporta cu ele”.

 

„Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confruntau intreprinderile din tara”

 

Nu stim, deci, pana unde s-a mers cu incercarea de a copia produse straine.

 

In documentele din arhive nu se spune clar: „Luati acest produs si copiati-l!”. Doar Ceausescu avea acest drept, sa spuna direct „copiem si pe mama dracului!”, insa nu se referea in mod clar la un produs anume.

 

Inteleg, din dialogul cu dumneavoastra, ca pana la urma, in general, s-a mers pe produse cu licenta si nu pe produse furate. S-a intamplat asta strict pentru ca nu puteau fi exportate daca erau furate, dupa cum mi-ati explicat mai devreme, sau si pentru ca spionajul n-a fost capabil sa fure ce i se cerea?

 

In culegerea de informatii poti apela la mai multe metode. Marea problema a comunistilor a fost insa transpunerea in practica a informatiilor obtinute pe cai mai mult sau mai putin legale. De exemplu, desi aveau la dispozitie mostre obtinute in mod legal de la diferite expozitii si intalniri desfasurate in strainatate, intreprinderile din Romania nu au fost intotdeauna capabile sau interesate sa le reproduca din cauza materiei prime (fie nu exista tehnologia de prelucrare a acesteia, fie nu aveau acces la acea materie prima) si a pretului de cost final prea mare al produsului pe care doreau sa il reproduca. Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confruntau intreprinderile din tara.

 

Pacepa povesteste in Orizonturi Rosii ca, la vizita lui Hrusciov in Romania, Gheorghiu-Dej i-a prezentat o explozitie cu produse occidentale carora li se inlocuisera etichetele cu unele romanesti si i-a spus liderului sovietic ca ar fi produse in Romania, pe baza furtului de tehnologie. Stiti ceva despre acest episod? E real?

 

Pacepa a scris despre multe pe care nu avem cum sa le verificam in prezent. De aceea sunt foarte retinut in acceptarea cu seninatate a declaratiilor pe care le-a facut, incepand cu celebra carte pe care ati mentionat-o.

 

Un alt lucru pe care-l povesteste Pacepa este ca in sediul CC, langa biroul lui Ceausescu, era o camera unde erau prezentate diverse aparate din Occident, dar si schite si planuri tehnice pe care Securitatea le procura. E relatat chiar un episod in care Elena Ceausescu, vazand o masina de spalat moderna, se enerveaza si spune ca nu exista niciun motiv sa facem asa ceva, pentru ca romancele pot sa spele si de mana. Exista o astfel de preocupare la nivel central pentru spionaj industrial?

 

Nu cunosc organizarea interioara, pe compartimente de serviciu, din cladirea fostului Comitet Central. Existau insa niste reguli foarte clare privind biroului in care se pastrau documentele secrete. Asemenea reguli exista si in prezent. De exemplu, sunt necesare gratii de fier la ferestre, iar usa de acces in birou trebuie dublata de un grilaj sau este metalica. De asemenea, birourile de documente secrete trebuie sa fie situate la parter sau la un nivel mic al cladirii pentru a se putea evacua rapid documentele in caz de incendiu sau de cataclism natural.

 

De aceea eu pun sub semnul intrebarii declaratiile lui Pacepa. Inocenta este probabil buna cand citesti literatura beletristica, nu cand te ocupi de documente secrete. Revenind la masina de spalat, modelele Albalux au fost produse la Cugir inca din anul 1967, pe baza licentei de fabricatie italiene obtinute de Gheorghe Gaston Marin. Printre altele, acesta a fost presedintele partii romane in Comisia mixta de colaborare Romania-Italia. De aceea declaratia lui Pacepa despre ideile Eenei Ceausescu trebuie privite cu foarte multa ingaduinta. Exista alte probleme care ii pot fi reprosate Elenei Ceausescu, insa nu si aceasta despre masinile de spalat. Referitor la Elena Ceausescu, exista, intr-adevar, niste episoade penibile, dar nu cele reprosate de Pacepa.

 

Cum au compromis Nicolae si Elena Ceausescu relatiile cu Polonia: dupa cutremurul din 1977, polonezii au construit Spitalul Budimex, in semn de solidaritate cu romanii. In 1981, cand Polonia a cerut la randul sau ajutor, Elena Ceausescu a raspuns: „S-au imbolnavit stand!”

 

Cum ar fi?

 

De exemplu, putem sa mentionam despre sprijinul umanitar acordat de autoritatile poloneze dupa cutremurul de pamant care a avut loc la 4 martie 1977 in Romania. Potrivit unor documente inedite gasite de profesoara Karina P. Marczuk in Arhiva de tratate a Ministerului polonez al Afacerilor Externe, autoritatile de la Varsovia au incheiat o conventie guvernamentala cu autoritatile romane in scopul acordarii de catre partea polona a unui ajutor nerambursabil in valoare de 17 milioane de ruble transferabile. Concret, era vorba despre construirea la Bucuresti, cu fonduri poloneze, a unui spital de pediatrie cu 500 de paturi si a unui liceu cu profil mecanic, in perioada 1978-1982. Ambele obiective au fost realizate de polonezi in anii care au urmat. Pe gardul din fata Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii „Maria Sklodowska Curie”, care se construia de catre compania poloneza BUDIMEX, erau afisate doua mesaje in luna aprilie 1984, scrise cu litere mari: „Ajutorul poporului polonez pentru poporul roman” si „Polonia”. Spitalul respectiv a fost inaugurat in aprilie 1984 si este cunoscut sub numele BUDIMEX. Din pacate, Nicolae si Elena Ceausescu au uitat in decembrie 1981 de acel ajutor umanitar polonez. Imediat dupa instaurarea legii martiale in Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski a solicitat tuturor tarilor socialiste un ajutor economic de urgenta – in special benzina, motorina, alimente si medicamente. Comentand situatia din Polonia, Nicolae Ceausescu a spus la 17 decembrie 1981 ca polonezii „nu au nici o rezerva; nici de 3 zile, nici de 2 zile, nici de 5 zile!”. Sotia sa a propus sa se ceara bani pentru ajutorul solicitat deoarece polonezii „S-au imbolnavit stand!” si „Nu suntem noi tara sa-i ajutam pe polonezi, care au materii prime mai multe”. Dar Pacepa nu avea de unde sa stie aceste amanunte si nu le-a mentionat in cartea sa de povesti (generalul a fugit in Statele Unite in vara lui 1978, cu 3 ani inaintea episodului din 1981 – n. red.).

 

A existat o tentativa a Securitatii de a obtine tehnologia pentru producerea semiconductorilor de la Texas Instruments, asa cum spune Pacepa?

 

Cand intri in casa unor oameni seriosi, nu le cauti imediat locul unde acestia isi tin bijuteriile. Fiecare entitate straina era in masura sa isi asigure securitatea secretelor de fabricatie. Nu este cazul sa ii consideram naivi pe reprezentantii companiei Texas Instruments. Presupun ca stiau exact cu cine discuta si ce anume trebuie sa faca pentru ca Romania sa cumpere licenta de fabricatie, nu sa o fure din SUA.

 

O ultima intrebare: exista o relatie de colaborare cu sovieticii pe linie de spionaj industrial militar? A incercat si a reusit Romania sa fure secrete industriale militare?

 

Doar cei care au lucrat atunci in acest domeniu cunosc ce anume s-a intamplat. Presupun ca informatii despre asemenea operatiuni se pastreaza in arhivele unor institutii romanesti care se ocupa cu siguranta nationala si in care eu nu am ajuns niciodata deoarece nu am solicitat accesul in aceste arhive. Informatiile inedite pe care le cunosc privind spionajul militar provin din documentele aflate in arhive deschise pentru public, in Romania si in strainatate, si din cartile pe care le-am citit.

 

Va multumesc!

Cu multa placere!

 

https://www.aktual24.ro/spionajul-industrial-practicat-de-romania-comunista-istoricul-petre-opris-ceausescu-dupa-vizita-in-china-copiem-si-pe-mama-dracului-a-fost-un-esec-marea-problema-era-transp/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

CTP pune intrebarea care naste monstri: „va face guzganul galbejit – Dumitru Buzatu – vreo zi de puscarie?”

 

De către Stirea Zilei  

 

 

Stirea Zilei Google News

Vadit deranjat de tupeul politicianului Dumitru Buzatu, ales presedinte al Consiliului Judetean Buzau din partea PSD, jurnalistul Cristian Tudor Popescu pune o intrebare care a generat reactii virulente pe internet: va face guzganul galbejit vreo zi de puscarie?

 

Cristian Tudor Popescu spune ca Dumitru Buzatu, pe care-l numeste „guzgan galbejit”, nu va sta prea mult timp in spatele gratiilor, si ca va fi plasat in arest la domiciliu. Intr-o postare intitulata „Romania guzganului galbejit„, Cristian Tudor Popescu (CTP) ii intreaba pe cititori daca cred ca Buzatu va face sau nu vreo zi de inchisoare. CTP despre Dumitru Buzatu:

 

„Guzganul galbejit se considera victima unei inscenari”

„Guzganul galbejit a fost prins cu mata-n sac, mai exact un ditamai cotosmanul de 1.250.000 lei in portbagaj. Flagrant limpede ca lacrima saracanilor din Vaslui. Cand superpesedistul Dumitru Buzatu a fost impins de scafarlie in masina politiei, o voce dintre privitori a inceput sa zbiere: „Nu va e rusine, haituiti omul, il tracasati, nenorocitilor, ce-aveti cu el, sunt pline instantele de achitari!”. Potrivit avocatilor sai, guzganul galbejit se considera nevinovat, victima unei inscenari si „isi rezerva dreptul la tacere”. Ce parere aveti, stimabili si nestimabili cititori, va face guzganul galbejit vreo zi de puscarie? Sau va primi arest la domiciliu, in vila lui din Cantalaresti?” , arata Popescu pe pagina sa de Facebook

 

https://stireazilei.com/ctp-pune-intrebarea-care-naste-monstri-va-face-guzganul-galbejit-dumitru-buzatu-vreo-zi-de-puscarie/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, carti traduse in romana

 

DE RALUCA BREZNICEANU

 

 

In 2015, CEO Mark Zuckerberg, si-a propus o rezolutie la inceputul anului si anume a citeasca o carte la doua saptamani. Acea carte trebuia sa fie bazata pe istorie, culturi, credinte sau diferite tehnologii.  Pentru a-i inspira pe altii sau pentru a-l sprijini si a avea cu cine sa schimbe pareri in alegerea cartilor sau despre cartile citite, a infiintat un club pe Facebook, A year of Books( https://www.facebook.com/ayearofbooks). Acolo a postat mereu cartea pe care o citea, a scris cateva randuri despre ea, iar la cererea fanilor i-a invitat pe unii scriitori sa raspunda la intrebarile puse de catre cititori. Din pacate odata cu incheierea anului a incetat activitatea pe pagina clubului, dar sunt convinsa ca citeste in continuare carti.  Fiecare isi stabileste calea si directia in functie de proiectele aspirationale, profesionale, personale, dar nu trage concluzia ca odata citite aceste carti recomandate vei deveni milionar. Nu, te voi dezamagi, nu este o garantie, doar pot contribui la proiectarea unei imagini de ansamblu care-ti va fi de ajutor in drumul tau prin viata.

 

Cele 23 de carti recomandate si citite pe parcursul intregului an 2015 sunt acestea:

 

#1 „The End of Power” by Moisés Naím;

#2 „The Better Angels of Our Nature” by Steven Pinker;

#3 „Gang Leader for a Day” by Sudhir Venkatesh;

#4  „On Immunity” by Eula Biss;

#5 „Creativity, Inc.” by Ed Catmull;

#6 „The Structure of Scientific Revolutions” by Thomas Kuhn;

#7 „Rational Ritual” by Michael Chwe;

#8 „Dealing With China” by Hank Paulson;

#9 „Orwell’s Revenge” by Peter Huber;

#10 ” The New Jim Crow” by Michelle Alexander;

#11 „Muqaddimah” by Ibn Khaldun;

#12 „Sapiens: A Brief History of Humankind” by Yuval Harari;

#13 „The Player of Games” by Iain Banks;

#14 „Energy” by Vaclav Smil;

#15  „Genome” by Matt Ridley;

#16 „The Varieties  of Religious Experience” by William James;

#17  „Portfolios of the Poor: How the World’s Poor Live on $2 a day” by Daryl Collins, Jonathan Morduch, Stuart Rutherford & Orlanda Ruthven;

#18 „Why Nations Fail” by Daron Acemoğlu and James A. Robinson;

#19 „The Rational Optimist” by Matt Ridley;

#20 „The Three-Body Problem” by Liu Cixin;

#21  „The Idea Factory: Bell Labs and the Great Age of American Innovation” by Jon Gertner;

#22 ” World Order” by Henry Kissinger;

#23 „The Beginning of Infinity” by David Deutsch.

Dintre aceste carti recomandate nu toate au fost traduse in romana, asa ca, in continuare, ma voi axa doar pe ceea ce a beneficiat de traducerecarti recomandate

 

Cuprins

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana

#1 „ Sfarsitul puterii ” de Moises Naim

#2 „Creativity. Inc. Cum sa depasesti fortele nevazute care stau in calea adevaratei inspiratii” de Ed Catmull

#3 „Structura revolutiilor stiintifice” de Thomas S. Kuhn

#4 „Sapiens: de la animale la zei. O scurtă istorie a omenirii „- Yuval Noah Harari

#5 „Jucatorul total” – Iain Banks

#7 „Problema celor trei corpuri„ de Liu Cixin

#8 „Ordinea mondiala”, Henry Kissinger

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana

#1 „ Sfarsitul puterii ” de Moises Naim

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana

 

 „Sfarsitul puterii „ de Moises Naim este o lectura provocatoare si o lucrare sofisticata ce indeamna la reflectie asupra degradarii puterilor traditionale: politica, militara, religioasa, afaceri, si-si sustine afirmatiile cu dovezi. In capitolul final concluzia este ca „puterea  nu este moarta, dar aceste institutii vechi sunt mai constranse decat oricand in ceea ce pot realiza”, urmand un val de inovatii politice si institutionale. Ramane de vazut daca aceasta carte are sau nu dreptate, dar intre timp este o lectura interesanta care pune pe ganduri.

 

 

 

#2 „Creativity. Inc. Cum sa depasesti fortele nevazute care stau in calea adevaratei inspiratii” de Ed Catmull

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana

 

Acest scriitor este co-fondator impreuna cu Steve Jobs si John Lasseter la Pixar Animation Studios, dar acum vine cu o carte despre creativitatea in afaceri. „Creativity. Inc. Cum sa depasesti fortele nevazute care stau in calea adevaratei inspiratii” este o carte in care Catmull dezvalui tehnicile, cultura creativitatii,  idealurile,procesul creativ, structura si viziunile din interiorul Pixar, bazate pe exprimarea individuala si nivelul ridicat de autonomie. E greu sa dai o forma precisa inspiratiei, creativitatii, dar reusita depinde de invatarea rapida, din mers si in mod constant.

 

 

 

#3 „Structura revolutiilor stiintifice” de Thomas S. Kuhn

 Thomas Kuhn in „Structura revolutiilor stiintifice” prezinta o abordare noua a modului in care functioneaza si progreseaza stiinta. Cartea debuteaza prin prezentarea ideilor principale ale teoriei sale – stiinta progreseaza in salturi de la  o „paradigma” la alta, de la un set de cunostinte, convingeri si norme de baza primite de la inaintasi. Astfel educatia stiintifica a unui tanar cercetator este un fel de indoctrinare cu viziunea unei comunitati stiintifice. Cand o anumita paradigma este depasita, ea intra intr-o  criza datorita adevarurilor subminate si se cauta una noua, care este de fapt o ruptura din cea veche, cunostintele anterioare trebuind reintegrate in structura celei noi.

 

Thomas S. Kuhn, Structura revolutiilor stiintifice

Thomas S. Kuhn, Structura revolutiilor stiintifice

33,2 lei

Structura Revoluțiilor Științifice

Thomas S. Kuhn Structure of Scientific Revolutions

40,3 lei

Gaurile negre. Prelegerile Reith, BBC – Stephen Hawking

Gaurile negre. Prelegerile Reith, BBC – Stephen Hawking

26 lei

eBook Teoria universala. Originea si soarta universului – Stephen W. Hawking

eBook Teoria universala. Originea si soarta universului – Stephen W. Hawking

12 lei

#4 „Sapiens: de la animale la zei. O scurtă istorie a omenirii „- Yuval Noah Harari

 Anul trecut cu cine ma intalneam ma intreba despre aceasta carte. Sigur in cercul meu de prieteni a fost printre cele mai gustate carti, „Sapiens„ oferind o viziune de ansamblu asupra istoriei noastre. Acopera destul de multe stiinte de la istorie, la sociologie, la antropologie, biologie si alte -ologii, dar este ceva mai mult, este povestea nostra, cum anume am ajuns sa fim specia dominanta pe Terra. Raspunde multor intrebari si isca altele,  intr-un mod antrenant alaturi de un stil atragator. In opinia lui Harari cele trei lucruri care ne-au schimbat viata sunt:

– curiozitatea si abilitatea de a ne recunoste ignoranta;

– dorinta de a obtine cunostinte noi prin observare si rationament;

– obtinerea noilor puteri atat teoretice cat si tehnologice.

Cartea contine multe puncte care-ti pot schimba viziunea asupra lumii si daca vrei sa intelegi modul in care am evoluat, nu cred ca vei gasi ceva mai potrivit.

Vezi si : „Homo Deus” de Yuval Noah Harari. Evolutii si revolutii in cunoasterea umana si civilizatie

 

carti recomandate de Mark Zuckerberg Sapiens. Scurta istorie a omenirii – Yuval Noah Harari

Sapiens. Scurta istorie a omenirii – Yuval Noah Harari

Cumpara

Homo Deus. Scurta istorie a viitorului – Yuval Noah Harari

Homo Deus. Scurta istorie a viitorului – Yuval Noah Harari

Cumpara

21 de lectii pentru secolul XXI – Yuval Noah Harari

21 de lectii pentru secolul XXI – Yuval Noah Harari

Cumpara

21 Lessons for the 21st Century – Yuval Noah Harari

21 Lessons for the 21st Century – Yuval Noah Harari

Cumpara

#5 „Jucatorul total” – Iain Banks

Nu stiu cum de a ales Mark din toata colectia Cultura acest volum doi, mie mi-ar fi greu sa aleg din toate zece. Nemira a scos primele trei carti din colectie formand- Pachet Seria Cultura. Aceste romane SF urmaresc interactiunile dintre Cultura si alte specii sau alte societati, unele mai avansate, altele nu. Cultura este un fel de imperiu fondat de sapte specii umanoide. Romanele pot fi citite in orice ordine, au ani diferiti, personaje diferite, comun este decat faptul ca au loc in acelasi univers. Jucatorul total este despre un joc tactic(Azad) ca si viata, fabulos, complex , iar cine-l castiga devine imparat. Personajul principal, Morat Gurgeh, este interesant, dar nu foarte placut.

 

 

carti recomandate de Mark Zuckerberg Jucatorul total – Iain M. Banks

Jucatorul total – Iain M. Banks

Cumpara

 

Folosirea armelor – Iain M. Banks

Cumpara

eBook Spectrul lui Phlebas (Seria Cultura partea I ebook)

eBook Spectrul lui Phlebas (Seria Cultura partea I

Cumpara

Hydrogen Sonata Iain Banks

Hydrogen Sonata Iain Banks

Cumpara

#6 „De ce esueaza natiunile” – Daron Acemoglu și James A. Robinson

8 carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana

 

Pe baza unui studiu de cinsprezece ani, cei doi analizeaza evolutia institutionala in mai multe contexte istorice si cu dovezi istorice din Imperiul Roman, Venetia, Uniunea Sovietica, Anglia, Europa, SUA, etc. Vor construi o teorie a economiei politice examninad de ce unele tari sunt sarace si altele nu. Cartea stimuleaza dezbaterile pe teme actuale sau probleme posibile in viitor pe baza acestei inegalitati globale.

 

#7 „Problema celor trei corpuri„ de Liu Cixin

 

 

Este prima carte dintr-o trilogie SF cu detalii tehnice de la mecanica cuantica pana la inteligenta artificiala. Ce incearca sa ne spuna Liu Cixin este ca experienta noastra in univers este limitata, perspectiva noastra umana, minuscula, si tot ceea ce cunostem s-ar putea sa fie accidente sau actele unei fiinte superioare necunoscute. Teoriile spectaculoase, dar si infricosatoare, sunt construite pe un schelet de thriller convingator, cu personaje simpatice si sunt presarate cu referinte matematice, fizice, tehnologice. Un proiect chinezesc, militar, trimite semnale in spatiu spre a stabilicontactul cu extraterestrii, iar o astfel de civilizatie il recepteaza si hotaraste sa invadeze Pamantul. Numele cartii vine de la o problema matematica din secolul al XVII-lea, din Principia Mathematica a lui Isaac Newton, problema ce se refera la calculul miscarii a trei corpuri masive supuse efectelor lor gravitationale.

 

carti recomandate de Mark Zuckerberg -Problema celor trei corpuri – Liu Cixin

Problema celor trei corpuri – Liu Cixin

Cumpara

 

Padurea intunecata – Liu Cixin

Cumpara

 

Capatul mortii – Liu Cixin

Cumpara

The Dark Forest – Cixin Liu

The Dark Forest – Cixin Liu

Cumpara

#8 „Ordinea mondiala”, Henry Kissinger

Henry Kissinger prezinta in Ordinea mondiala calatoria istorica a puterilor lumii de la decizia luarii „ordinului”,  semnarea Tratatului de la Westphalia din 1648, la sfarsitul Razboiului de Treizeci de ani si pana in 2014. Cel mai prezent in ultima sectiune a cartii este impactul social media asupra coeziunii societatilor si el sustine necesitatea reglementarii lumii virtuale, dar fara a prezenta propuneri, fara a da vreun raspuns.  Intr-adevar internetul a schimbat functionarea sociala, capacitatea de a influenta procesul decizional si riscam ca politica sa devina teatrul in care rolurile principle le joaca likeurile si sharurile. Este o alarma trasa de un reputat politolog care desi avea 90 de ani la timpul publicarii cartii nu se simte nici batran, nici depasit de schimbarile din jurul sau.

 

Vezi si : Kissinger si „Ordinea mondiala”

 

#8 „Ordinea mondiala”, Henry Kissinger Henry Kissinger prezinta in Ordinea mondiala calatoria istorica a puterilor lumii de la decizia luarii „ordinului”,  semnarea Tratatului de la Westphalia din 1648, la sfarsitul Razboiului de Treizeci de ani si pana in 2014. Cel mai prezent in ultima sectiune a cartii este impactul social media asupra coeziunii societatilor si el sustine necesitatea reglementarii lumii virtuale, dar fara a prezenta propuneri, fara a da vreun raspuns.  Intr-adevar internetul a schimbat functionarea sociala, capacitatea de a influenta procesul decizional si riscam ca politica sa devina teatrul in care rolurile principle le joaca likeurile si sharurile. Este o alarma trasa de un reputat politolog care desi avea 90 de ani la timpul publicarii cartii nu se simte nici batran, nici depasit de schimbarile din jurul sau.

Diplomatia – Henry Kissinger

Cumpara

carti recomandate de Mark Zuckerberg HENRY KISSINGER Ordinea mondiala

Henry Kissinger Ordinea mondiala

Cumpara

 

Henry Kissinger On China

Cumpara

 

Henry Kissinger Nuclear Weapons and Foreign Policy

Cumpara

Printre aceste carti recomandate ar mai fi una si anume „Despre imunitate” de Eula Biss, despre care Editura Litera a anuntat pe Facebook ca o va publica in curand. Este o carte fascinanta si curajoasa care abordeaza fricile noastre. O astept.

 

Deocamdata doar aceste 8 carti recomandate sunt traduse in romana, a 9-a urmeaza sa apara in curand, dar pe celelalte le puteti gasi pe Amazon sau  in librariile romanesti, dar in limba engleza. Daca aceste carti au avut impact asupra lui Mark,  banuiesc ca si asupra noastra isi vor lasa amprenta. Un exemplu graitor de impresie puternica asupra lui Zuckerberg a fost„The New Jim Crow”, de Michelle Alexander. Ulterior a decis sa viziteze inchisoarea notorie din California, San Quentin, pentru a vedea conditiile de trai ale detinutilor si a discuta cu ei.

 

 

 

Concluzia este ca aceste carti recomandate pot constitui o provocare pentru fiecare din noi. Ar trebui sa-i urmam exemplul, intai acela ca putem sa ne respectam rezolutiile propuse la fiecare inceput de an si apoi ca aceste texte pot inspira si da sfaturi care ne pot ajuta in realizarea viselor.

 

Citeste  „Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume”.

 

Citeste, gandeste si actioneaza!

 

P.S.

 

Alte reviewuri gasesti in categoria Cartea Saptamanii.

 

https://ralucabrezniceanu.ro/2018/02/8-carti-recomandate-de-mark-zuckerberg-traduse-in-romana/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Kissinger si „Ordinea mondiala”

 

 

DE RALUCA BREZNICEANU

 

 

Ordinea mondiala este rezultatul direct al deciziilor oamenilor aflati in pozitii cheie. Ideea lui Henry Kissiger,  fost consilier pe probleme de securitate nationala, secretar de stat sub administratiile presedintilor Richard Nixon si Gerald Ford (37 de ani in aceste functii publice) este ca lumea actuala are nevoie de o noua ordine mondiala. De ce ar fi nevoie de ea? Aceasta ordine mondiala trebuie sa fie un mecanism cu reguli comune pentru solutionarea disputelor internationale, pentru a limita razboaiele si a le solutiona pasnic, pentru a construi un sistem economic, financiar stabil si pentru a putea sa asigure drepturile fundamentele ale individului.  Kissinger este de parere in aceasta carte, „Ordinea Mondiala”, ca este necesar un echilibru intre putere si legitimitate distilate in esenta diplomatiei, ceva similat pacii wesphaliene de acum patru secole. Daca sistemul se construieste pe putere si nu are legitimitate, atunci va cadea, daca are de partea sa adevarul si valoarea, dar nu si puterea de a-l impune, atunci nu-l va auzi nimeni. Ideal ar fi sa se impleteasca ambele. Care sa fie principiul unificator atunci cand in ecuatie sunt sisteme culturale, religioase diferite, dispersii ale armelor nucleare sau cresterea terorismului si a fundamentalismului? Kissinger este putin ingrijorat de viitorul ordinii mondiale si o vede intr-un mod cam pesimist cu dezechilibre de puteri ce pot duce usor la haos.

 

Kissinger a luat in 1973 premiul Nobel pentru pace impreuna cu Lê Đức Thọ  pentru contributia in stabilirea unui acord de incetare a focului (temporar) si retragerea SUA din Vietnam. Tho a refuzat premiul pana cand „pacea este cu adevarat stabilita”. Chiar daca Kissinger a fost un secretar de stat eficient, acordarea acestui premiu a fost printre cele mai controversate si faptul ca doi membrii ai comitetului de premii au demisionat in semn de protest si ca Tho l-a respins, sunt dovezi suficente. Parerea mea este ca nu-l poti pune alaturi de Martin Luther King,  Nelson Mandela sau Maica Tereza.

 

Spre mirarea mea Kissinger nu a murit, chiar in aceasta luna implineste 1oo de ani. Pentru mine a ramas ancorat undeva departe in istorie, dar aceasta carte publicata acum patru ani denota cat de implicat este inca in politica si cat de sprintena ii este mintea. Ce m-a facut s-o aleg? Faptul ca este una din cartile recomandate de catre Mark Zuckerberg.

 

Magazin online: Libmag.ro 

Editura: RAO

Nr. pagini: 352

Traducator: Adriana Badescu 

Sunt multe probleme care slabesc ordinea mondiala: natura statelor este supusa la presiuni externe, globalizarea economica are efecte nedorite asupra structurilor politice, nu exista mecanisme eficiente pentru consultari si cooperare, conflicte interetnice, terorismul, etc. Kissinger raporteaza dorita ordine mondiala la cea care considera ca a fost cea mai apropiata si anume  Tratatul de la Westfalia, din 1648.  Principiile acestei paci au pus bazele statelor suverane si au devenit elementele centrale ale dreptului international.

 

 

„Pacea de la Westfalia a devenit un punct de cotitura in istorie, deoarece elementele pe care le-a stabilit erau deopotriva necomplicate si larg cuprinzatoare. Statul- nu imperiul, nu dinastia si nici confesiunea religioasa- era acum unitatea de baza a ordinii europene. Conceptul de severanitate statala se nascuse. Dreptul fiecarui semnatar de a-si decide singur propria structura interna si orientarea religioasa a fost afirmat ca atare, clauze inovatoare asigurand faptul ca sectele minoritare isi puteau practica in pace credinta, fara amenintarea unei convertiri fortate. Dincolo de cerintele imediate ale momentului, au prins contur principiile unui sistem de „relatii internationale”, motivat de dorinta comuna de a evita reizbucnirea unui razboi total pe continent.”

 

Pe scurt principiile wesfaliene sunt:

 

respect reciproc pentru integritatea teritoriala si suveranitate;

non-agresivitate;

egalitate;

coexistenta pasnica  intre structuri, valori, religii;

neamestecul intern.

Chiar daca sistemul economic s-a globalizat, structura politica ramane axata pe statul national. Este un paradox, prosperitatea duce la globalizare, dar duce si la reactii politice ce o submineaza. Acest lucru slabeste ordinea mondiala si duce la conflicte. Kissinger crede ca cele mai mai amenintari la ordinea globala sunt gruparile non-statale si atacurile cibernetice, asa ca trebuie gestionate relatiile diplomatice tinand cont mai mult de ele.

 

Cartea ofera numeroase detalii istorice, dar trebuie citita pe indelete. Eu recunosc ca pe alocuri m-am pierdut mai ales cand a trecut de la viziunea europeana si americana la cea islamica si chineza. Desi asteptam cu nerabdare parerea sa despre solutia viitorului, nu a propus o cale, ci se axeaza pe analizarea problemelor politicii trecutului si pe cele actuale. Consider ca el sau poate altcineva ar trebui sa includa si cateva solutii colaborative mai ales la altercatiile care apar. De fapt nu am gasit in carte un fel de raspus decat in patru pagini si se rezuma la un apel la a atinge echilibrul dintre putere si legitimitate, dar aplicat acum la nivel global si nu la nivel regional. Intr-un fel o consider o carte neterminata si esenta modelului sau preferat, sistemul westfalian iese din discutie, desi vorbeste despre functionarea buna a acestui sistem in Asia.  Pretul acestor mijlociri diplomatice aici a fost ridicat deoarece au aparut dictaturi si nu mi se pare o reusita desi Kissinger asa sugereaza.  Nu cred ca ca ne putem intoarce in secolul XXI la un sistem ce a fost viabil intre secolele XVIII si XIX. Oricum orice solutie ar fi gasita nu poate fi aplicata la fel in lume, niciodata ordinea mondiala chineza sau islamica nu va coincide cu cea occidentala, diferim mult prea mult ca si cultura, religie, civilizatie. Eu as gasi fiecarei regiuni mai intinse a globului cate un sistem propriu bazat pe modul lor de a gandi si de a trai.

 

Totusi, cartea aduce o contributie importanta, analiza responsabila si clara a ordinilor mondiale din trecut, mai ales in Europa si SUA. Pentru cei aflati in puncte cheie faptul ca sunt subliniate greselile trecutului, ar trebui sa le dea un impuls incat  sa poata contribui la evitarea repetarii lor in istoria contemporana, iar pentru noi, privitorii, o lista de intrebari care sa ni le punem.

 

P.S.

 

Cartea aceasta face parte dintre  cele 23 de carti  pe care le-a recomandat in 2015 Mark Zuckerberg.

 

 

 

https://ralucabrezniceanu.ro/2018/05/kissinger-si-ordinea-mondiala/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Top 5 carti cu noi impresii (2)

 

 

Multe cărți cuprind problemele lumii noastre din mai multe puncte de vedere, și acest lucru este foarte bun, pentru că învățăm și noi să ne privim din interior și să rezolvăm nevoile noastre. Cert, că în prezent oamenii citesc tot mai puțin, ce devine un pericol pentru inteligența și mentalitatea generațiilor. Majoritatea încă nu realizează degradarea lor în urma utilizării permanente ale tehnologiilor informaționale, din care află orice informație fără a înțelege pe deplin sensul sau realitatea, fie nu acceptă logica …  O carte ne învață să gândim, să ne cântărim faptele, în mod normal, trezește emoții pozitive, și în cele din urmă, calmează spiritele pornite ale caracterului. Tehnologiile informaționale nu sunt atât de ”sentimentale” precum cărțile, e drept că sunt accesibile și interesante, doar că ne lipsesc de atenție, ne dezbină, provoacă și trezesc ură, după cum demonstrează statisticile pe rețele de socializare. În SUA și Franța învățămintele școlare deja refuză Internetul pentru elevii lor. S-a stabilit cresterea numărului mare de boli psihice și dependență de mobile la copii și elevi. Ați observat câți dintre noi au nevoie de ochelari? ”TI” deja devin spaima părinților care nu se pot confrunta/înțelege cu proprii lor copii și metodele educației nu mai merg ca înainte pentru copiii lor afectați și accelerați cu căștile la urechi. Un adolescent din zece este interesat de carte, ceilalți preferă tabletele cu aplicații și jocuri internaute. Și ce este mai periculos, în loc de un prieten viu, oamenii preferă roboții, devin singuratici rămânând cu fobiile lor în întuneric… Există o limită oarecare, trebuie să ne gândim și la ceea ce promovăm de fapt…

Iată de ce, recomand cu insistență să revenim la cititul obișnuit al cărții de tipar, în care poți să subliniezi textele și sugestiile preferate, sau să vii la bibliotecă unde poți să-ți faci și prieteni cu aceleași idei sau gânduri. Mai jos urmează Top 5 cărți cu personalități unice prin modul lor de a gândi și a prezenta preferințele sale de carte. Vivat! (SV)

 

”Dupa cercetarile mele atente din 2018 (sute de nuvele, povestiri si schite de autori de pe toate meleagurile) as putea sa va salvez cu recomandarile mele ceva timp din viata. Avantajul prozei scurte e ca poti afla, fara sa cheltui multi bani si timp, daca merita sau ba sa adormi si sa te trezesti in pat, cu autorul ales. Se intelege ca si in pat e vorba de niste gusturi, asa ca… vedeti si voi.

 

  1. Stefan Zweig, état-ce lui? (contine doua nuvele excelente) Preferata mea este „Un homme qu’on n’oublie pas”. Si cu adevarat, n-am uitat de personaj, nici dupa 6 luni, din luna august, cand o citeam pe plaja. Sunt carti serioase si bune, care te impresioneaza pentru doua-trei zile, apoi se zvantura si-ti dai seama ca poti trai usor fara ele. Zweig pare simplu si accesibil, dar iti cade intr-un coltisor de suflet si ramane acolo. Nuvelele lui sunt patrunzatoare si memorabile. Criteriu dupa care judec despre valoarea unei lucrari.

 

  1. Eric-Emmanuel Schmitt, vecinul meu de cartier, a ridicat premiul Prix Goncourt de la nouvelle, in 2010, pentru culegerea de nuvele „Concerto à la mémoire d’un ange”. Caut sa vad cum scriu si contemporanii mei din Franta si Belgia, privind din marele nostru iarmaroc postmodernist alimentat de mentalitatea post-sovietica. Nimic asemanator cu ceea se scrie in Moldova si in Romania. Un stil clar, concis, liric, limpede, aproape ca la Cehov…

 

  1. Dino Buzzati, Le K. Un deliciu! Mare maestru si psiholog al detaliilor. Povestirea „Pauvre petit garçon!”, o perla literara care-ti ramane in craniu, ca intr-o scoica. Ca s-o scoti de acolo…
  2. Daphné du Maurier, La poupée. O culegere de nuvele rare, scrise la numai 21 de ani si foarte apreciate de critica literara britanica de pe vremuri. Tandrete, ironie, luciditate si suspens. Un cocteil greu de obtinut in cateva pagini. Cunoscand (din carti) biografia si naravul lui Cehov, sunt convinsa ca si maestrul, citindu-i opera, i-ar fi sarutat degetelele, unul cate unul, cu mare admiratie. Mai ales pentru nuvela „Tatal Nostru”.

 

  1. Anton Cehov, O drama la vanatoare. Poate ati auzit ca in 1926, romanul Agathei Christie „Asasinarea lui Roger Ackroyd” a starnit mari nemultumiri in lumea literara britanica. Motivul scandalului? Tupeul Agathei de a schimba regula genului romanului politist, adica autorul si-a permis sa faca din narator asasin. Oh My God! S-ar parea ca Agatha a fost prima care a deschis calea, dar nu… Cehov vine cu trucul asta, in Drama la vanatoare, in 1884. Nu iubea aceasta lucrare. Si niciodata nu pomenea de ea, considerand-o un esec.

 

  1. Victor Dumbraveanu, Lectia de amor (unsprezece nuvele de dragoste). Mare mi-a fost mirarea sa-l descopar intr-o antologie de proza scurta, intocmita de Iulian Ciocan (Editura Arc si Stiinta). Credeam ca scria doar pentru copii. Cartea mea preferata in copilarie era „Vornicel la nunta Badei”. O minunatie de lucrare! Sa-l redescopar intr-o carte pentru adulti a fost o provocare.

 

  1. Ion Druta, Casuta de la Rascruce. E vorba, de fapt, de proza memorialistica, foarte aproape de proza scurta. Poate inca nu am citit toata proza scurta din RM (caci nu ma grabesc nicaieri si nici critic literar nu sunt, har cerului), dar nu am gasit inca autori (desi foarte buni) care sa se fi apropiat de maiestria lui Druta de a scrie proza scurta (acum sunt cu gandul la tot ce am citit si rascitit pana la Casuta). „Casuta de la rascruce” va ramane o lucrare inedita, inclusiv prin faptul ca rareori veti gasi in RM (ma tem ca e chiar imposibil) un maestru scriind cu o luciditate uluitoare la 90 de ani. Cartea e superba. Multa dragoste si tradare in ea. Pasaje tandre si dure deopotriva. Extrem de memorabile.

„Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui! (din Poruncile Domnului. Ieșirea, 23,19)”

„Abia în noaptea ceea, în vagonul cela plin de suferințe și duhoare, când nu mai știam cine sunt, de unde vin, și unde mă duc, abia atunci am înțeles porunca cu fierberea iedului. Eu eram ieduțul în oală și, în jurul meu clocotea laptele maicii mele…” (BUCOVINEANA, Ion DRUȚĂ) – Lilia Calancea, scriitoare

 

 

Daniela Borodachi, Erica Zucec, Olesea Perean, Andrei Plop, Lilia Calancea, S. Vizitiu

 

   ”Recomand cărțile ”Zbigniew Brzeziński, Henry Kissinger. ”Marea tabla de sah” de Brzezinski si ”Diplomatia” de Kissinger – din punctul meu de vedere, sunt cele  mai bune carti pe care eu le-am citit vreodata, sunt și cei mai buni analisti, cei care au facut istorie și prin experiența lor in domeniu,

Pe Zbigniew Brzezinski  l-am citit inca la universitate si apoi, am descarcat cartea in formatul mp3. Între timp, eu evoluez si acumulez experienta, ascult cartea (mp3) marea tabla de sah, de fiecare data mi se pare ca o citesc din nou, iar ceea ce a scris atunci s-a confirmat mai tarziu, si este valabil si in prezent! Brzezinski este favoritul meu si cred ca cartile lui ar trebui sa fie pe masa oricarui politician, analist politic sau diplomat!

In februarie 2014 am analizat și am conctatat următoarele:  rusii vor incerca sa preia Crimeea si vor incerca sa faca acelasi lucru care l-au facut si in Transnistria, eram intr-o sala unde mai erau in jur de 40-50 de persoane, inclusiv consilierul pentru securitate al presedintelui Basescu. (imi aduc aminte perfect ziua respectiva, pentru ca era cat pe ce sa fiu dat afara din universitate de consilierul respectiv)

În luna martie dupa ce rusii au preluat Crimeea foarte multi s-au adus aminte de Brzezinski!

“Nu poate fi subliniat indeajuns faptul ca, fara Ucraina, Rusia inceteaza sa fie un imperiu, dar, impreuna cu Ucraina mai intai amagita si, apoi, subordonata, Rusia devine automat un imperiu” (Z. Brzezinski, “Parteneriatul prematur”, in “Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei”, pag. 290) – Andrei Plop, blogger

                  ”Cu plăcere voi recomanda volumele: 1) ”Psiho Cibernetica” de Dr. în medicină Maxwell Maltz – carte despre cum î-ți poți focusa gândirea, sentimentele pentru a remodela comportamentul și în final rezultatele, accesând capacitățile infinite ale imaginației creatoare

 

2) ”Leadership de aur” de John C. Maxwell – este practic un manual pentru toți cei care vor să trăiască o viață de valoare, totodată ajutându-i și pe alții de fie mai performanți și mai eficienți în viața personală și profesională.

 

3) ”Alchimistul” de Paulo Coelho – Ador cartea! De fapt, din mulți romancieri, îl prefer și-l recomand anume pe Coelho, pentru că toate romanele conțin o înțelepciune profundă, dar aplicabilă în viața noastră reală. Cine nu este mulțumit de rezultatele actuale și simte că se poate mai mult și mai bine, începeți cu absorbirea Alchimistului – Erica Zucec, candidat independent in Parlamentul 2019

 

                     ”Cu certitudine, recomand cartea ”Second hand time” de Svetlana Alexeevich. Reprezinta un caleidoscop a experientelor generatiilor la rascruce de regimuri si ere. Era sovietica si cea post sovietica. O opera in stil jurnalistic care prezinta diversitatea experientelor uneori a oamenilor din acceleasi categorii in aceleasi perioade. ”Sapiens” de Yuval Noah Harari, un alt volum de top. O retrospectiva realista a istoriei umanitatii, care demonstreaza ca diversitatea umana este naturala iar diferentele dintre noi sunt conventionale.” –  Olesea Perean, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului Moldova

 

                     ”Citesc des, încerc să fac asta zilnic, deși nu totdeauna îmi reușește. Dacă ar fi să fac un top al cărților mele preferate, aș începe cu cele pe care, deși le-am citit mulți ani în urmă, le-am memorizat și azi, atât de mult m-au captivat subiectul și personajele cărților. Prima ar fi „Povara bunătății noastre” de Ion Druță. Este cartea mea de căpătâi. Ar mai fi „Frații Jderi” de Mihail Savodeanu, pe care eu am citit-o de câteva ori, „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu și „Cel mai iubit dintre pământeni” scrisă de Marin Preda. Alte cărți de apoi de care mi-am amintit imediat ce am citit întrebarea și pe care le-am citit pe nerăsuflate, și pentru care uneori jertfind inclusiv câteva nopți, sunt: „Drumul către libertate”, de Yeonmi Park, „Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran, „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee,  „Secretul soțului” de Liane Moriarty. „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, „Vinil” de Igor Guzun.

 

Cărțile pentru copii sunt un capitol aparte în cazul meu. Sunt mamă a doi băieți, respectiv aleg cărți care ilustrează, în special, eroii masculini. Cred că Habarnam, eroul lui Nikolai Nosov este capul de listă. Am citit împreună cu băieții mei toate trei volume „Aventurile lui Habarnam”, „Habarnam în Orașul Soarelui” și „Habarnam pe Lună”. Ulterior, am citit împreună despre Tom Sawyer din cartea „Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain, despre Emil Tischbein – „Emil și detectivii” de Erich Kästner, despre Nils din „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” de Selma Lagerlöf, despre Peter din „Povestea omulețului din clasa a IV-a” Judy Blume. Toate aceste cărți au fost citite în copilăria mea, și țin minte că mi-au plăcut enorm. Recent am finisat de citit „Vrăjitorul din Oz” de   L. Frank Baum și imediat am început minunata carte a lui Victor Hugo „Gavroche și Cosette”. Pasiunea pentru lectură s-a transmis și fiului mai mare, care are deja propriile preferințe în materie de lectură. Dacă l-ați întreba pe el ce anume l-a fascinat, va răspunde că – „Harry Potter și Camera Secretelor” de J. K. Rowling, „Benji Franklin puștiul miliardar de Raymond Bean, „Scherlock Holmes” de Arthur Konan Doyle. Lista noastră nu se finisează aici pentru că am planificat pentru 2019 încă mulți alți eroi pe care urmează să îi descoperim.” – Daniela Borodachi, jurnalistă

              Vă Multumesc, prieteni buni! Svetlana Vizitiu Impresii

 

 

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/tag/zbigniew-brzezinski-henry-kissinger-marea-tabla-de-sah-brzezinski/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Marea tabla de sah – Zbigniew Brzezinski

 

Pret: 9,50 Lei

(pretul include TVA)

Disponibilitate:

Carte disponibila in libraria online ishop.roMarea tabla de sah

 

Autor: Zbigniew Brzezinski

Editura: Univers Enciclopedic

 

Descriere carte:

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost martorul unor rasturnari dramatice in politica moderna. Pentru prima oara in istorie, o putere non-euroasiatica s-a impus nu numai ca principalul arbitru in relatiile de putere din Eurasia, dar si ca putere suprema in lume. Destramarea si prabusirea Uniunii Sovietice a fost ultima treapta in ascensiunea rapida a unei puteri din emisfera vestica – Statele Unite ale Americii – ca singura si unica putere cu adevarat globala. Problema modului in care America poate face fata complexelor relatii de putere din Eurasia ramane fundamentala pentru capacitatea ei de a-si exercita suprematia mondiala. Eurasia este tabla de sah pe care continua sa se dea batalia pentru suprematia mondiala, iar aceasta lupta implica geostrategia – administrarea strategica a intereselor geopolitice. Extremitatea vestica a Eurasiei detine inca o mare parte din puterea economica si politica a omenirii, iar partea sa estica – Asia – a devenit un periculos centru de crestere economica si de sporita influenta politica. Lucrarea „Marea tabla de sah”? a lui Zbigniew Brzezinski isi propune sa formuleze o geostrategie cuprinzatoare si integrala pentru Eurasia.

 

Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro  

 

 

https://www.cartea.ro/carti/Marea-tabla-de-sah_44472.html#

 

 

///’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’///////////////////////

 

 

 

 

 

Inteligența artificială și medicina (2)

 

 

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae  24 Septembrie 2023

 

 

Aplicațiile inteligenței artificiale (A.I.) au consecințe majore atât pentru umanitate în ansamblu, cât și pentru fiecare individ; de aceea este vital să se găsească un echilibru între perspectiva dată de progresul AI și societatea umană în ansamblu. Aceasta deoarece erorile asociate cu astfel de tehnologii pot provoca probleme, dar și succesele necontrolate ar putea conduce la probleme și mai grave[1.2].

 

În medicină, inteligența artificială poate fi clasificată în trei ramuri principale, și anume: virtuală, fizică și mixtă (o combinație între realitatea virtuală și roboți)[1].

 

Indiferent de ramură, dezvoltarea AI în medicină ridică aceeași întrebare: care sunt limitele tehnice și etice ale unei astfel de tehnologii? Există aproape un consens în lumea medicală că problema esențială a utilizarii AI este cea a riscurilor etice, care afectează siguranța pacientului, autonomia persoanei (exprimată prin consimțământul informat și confidențialitate), protecția datelor personale etc.

 

Siguranța pacientului

 

În 2012, sistemul AI Watson (I.B.M.), după o perioadă „de studiu” (ca student la medicină la Cleveland Clinic Lerner College of Medicine din Case Western Reserve University), a promovat examenul de autorizare a medicilor din S.U.A.[3.4]. Imediat s-a speculat: viitorul practicii medicale „standard” ar putea fi un computer ce va înlocui omul?[5.6]. Ulterior, s-a dovedit că Watson utilizat în practica medicală (oncologie) recomandă adesea tratamente nesigure și incorecte, aceasta deoarece datele utilizate pentru antrenarea algoritmului lui Watson nu au fost de la pacienți reali, ci date (ipotetice și insuficiente) de la pacienți virtuali[7]. Și alte sisteme au avut aceeași problemă. S-a constatat că, atunci când întâlnesc date din lumea reală, care diferă de cele din seturile de date de antrenament, performanța AI poate fi mai slabă, ceea ce duce la riscuri clinice crescute[8].

 

Riscurile și daunele apar din cauza erorilor de programare, testare, certificare a software-ului etc. toate însoțite de diverse aspecte legale și etice (9). Cercetătorii vorbesc despre utilizarea AI în medicină ca despre „o sabie cu două tăișuri” (10) sau o „cutie a Pandorei din secolul XXI”[11]. Există preocupări cu privire la proprietățile unice și riscurile inerente tehnologiilor AI mai ales asupra capacităților acestora de „luare a deciziilor”[12]. Când AI medicală merge prost, poate provoca vătămări grave oamenilor. De exemplu:

 

– între 2000 și 2013, roboții chirurgicali din Statele Unite au fost responsabili pentru cel puțin 1.391 de incidente care au cauzat vătămări și 144 de decese[13];

 

– în 2015, britanicii au folosit un robot medical pentru a efectua o intervenție chirurgicală de reparare a valvei cardiace, iar robotul nu numai că a făcut erori operaționale grave, dar a și interferat cu funcționarea corectă a medicilor umani, ducând la moartea pacientului[5];

 

– în 2019, U.S. Food and Drug Administration (F.D.A.) a descoperit că sistemul chirurgical robotizat ROSA Brain 3.0 are erori grave de software[14]; și exemplele pot continua.

 

Ce este grav este faptul că defectele A.I. pot pune în pericol mai mulți pacienți decât un diagnostic greșit al unui medic, deoarece sistemele automate vor replica aceste erori la toți pacienții[15].

 

Cele mai frecvente cauze ale erorilor inteligenței artificiale sunt calitatea datelor introduse, prejudecățile algoritmice și opacitatea algoritmului.

 

Calitatea datelor

 

AI folosește diverși algoritmi pentru a găsi corelații neliniare complexe în seturi de date masive analitice[16.17]. Calitatea datelor determină în mod direct capacitatea AI de a rezolva probleme medicale. Există între informaticeni o afirmație axiomatică: „garbage in, garbage out” (gunoi introduci, gunoi iese). În medicina, datele sunt numeroase și complicate. Datele medicale provin din multiple surse și sunt eterogene: date din literatură, date din studiile clinice, date din lumea reală, date din sănătatea publică etc.[18]. Cei care creează algoritmii sunt informaticeni (rar sunt medicii care tratează pacienții) și de aceea se pot înșela atunci când stabilesc pertinența și concludența datelor[19]. Pentru a înlătura acest impediment major ar trebui ca informaticenii să cunoască foarte bine medicina, iar medicii să cunoască foarte bine informatica, ceea ce e greu de realizat. Mai mult, majoritatea bazelor de date utilizate provin de la populații selectate și drept urmare, atunci când sunt aplicate unor grupe de pacienți subreprezentate, algoritmii pot să eșueze[20]. De exemplu, dacă algoritmul este dezvoltat cu date care implică în principal occidentali, poate fi mai puțin precis în diagnosticarea asiaticilor[21]. Așa cum a afirma Johnson în 2020, „sistemele AI sunt la fel de bune ca datele furnizate lor”[22].

 

 

 

Prejudecățile algoritmice

 

Când s-au introdus aplicațiile AI în medicină, s-a crezut că astfel s-ar putea să se reduca riscurile, să se atenueze părtinirile existente în sistemul de sănătate (cum ar fi de exemplu părtinirile cognitive ale medicilor), conducând astfel la rezultate mai sigure și echitabile[23.24]. Nu a durat mult și s-a constatat că algoritmii pot duce și la rezultate părtinitoare, care pot avea efecte de anvergură asupra rezultatelor[25].

 

Prejudecățile algoritmice sunt definite ca defecte ale algoritmului și includ atât părtinirea indusă de om, cât și părtinirea indusă de date.

 

Prejudecățile induse de om sunt determinate de scrierea, în mod intenționat sau neintenționat, a unui algoritm, care reflectă percepțiile morale și interesele relevante ale autorilor[26.27].

 

Prejudecățile induse de date se referă la părtinirea algoritmului atunci când datele de antrenament nu sunt reprezentative sau insuficiente, ceea ce afectează modelul algoritmului. Ele nu numai că moștenesc părtinirile umane, dar este posibil ca acestea să fie întărite și amplificate[28.29]. În numeroase situații, datele de instruire pentru AI din domeniul medical provin din unități medicale de nivel înalt, ceea ce duce la părtinire frecventă atunci când este utilizată în unități medicale de nivel inferior[30].

 

Majoritatea algoritmilor exploatează corelațiile brute în date. Aceste corelații sunt adesea produse secundare ale relațiilor sociale importante. Prejudecățile algoritmice provin, uneori, și din datele purtătoare de încărcătură socială și rasială ce pot conduce la inechități și discriminare[30.31.32.33.34.35].

 

  1. Opacitatea algoritmului

Opacitatea constă în necunoașterea sau neînțelegerea modului în care algoritmul funcționează. Există mai multe explicații privind acest fenomen. Unul ține de secretul comercial și de brevetare. Dezvoltarea AI este dominată de marile companii private, iar algoritmii sunt secrete comerciale pe care companiile le ascund în mod intenționat. Deși companiile AI susțin că, produsele și serviciile lor sunt sigure și etice, ele nu au convins[36] și companiile sunt în continuare criticate pentru că nu s-au angajat în dezbateri semnificative despre produsele și cercetările lor[37.38]. Apoi, incapacitatea personalului medical și a publicului de a înțelege programarea și tehnicile algoritmice, deoarece mulți algoritmi se bazează pe o matematică foarte complicată inaccesibilă acestora[38]. În sfârșit, fenomenul de „cutie neagra algoritmică” ceea ce înseamnă că intrările și ieșirile sunt vizibile și ușor de înțeles, dar procesul de la intrare până la ieșire nu poate fi explicat sau înțeles. Cu alte cuvinte, motivele din spatele rezultatelor unui algoritm nu sunt înțelese și nu pot fi interpretate nici măcar de creatorii lui[38.39].

 

Consimțământul informat

 

 

 

Potrivit legislației internaționale transpusă în legislații naționale, pacientul are dreptul de a obține informații și de a pune întrebări înainte de orice procedură și orice tratament. Pacienții pot refuza investigațiile și tratamentul în orice moment. De aceea pacienții ar trebui să fie informați despre riscurile ce decurg din utilizarea AI, despre erorile de programare, despre protecția datelor personale, despre cine este responsabil atunci când aceste dispozitive medicale robotizate cu AI eșuează etc. Dar așa cum s-a menționat deseori nici medicii nu au acces la toate informațiile privind AI și la fel de des chiar dacă le au, nu le înțeleg. Atunci cum le pot pune la dispoziția pacientului? De regulă, pacienții acceptă sistemul AI fără a pune la îndoială performanța acestuia ceea ce conduce la un consimțământ formal și viciat. Cum reacționează autoritățile medicale pentru a acoperi aceasta lacună? Se încearcă tot felul de soluții deocamdată fără rezultate. Rămân actuale întrebările cu privire la modul în care structurile de răspundere din medicină vor gestiona eficient problemele legate de tehnologiile AI implementate[40].

 

Confidențialitatea și protecția datelor

 

AI ridică preocupări legate de confidențialitatea pacienților și utilizarea datelor acestora. Acestea sunt legitime, deoarece datele pacienților au o valoare ridicată pentru cercetare și afaceri, și de aceea încălcarea regimului protecției datelor are loc frecvent. În 2017, peste 15% din încălcările globale ale datelor au venit din industria sănătății (pe locul doi – după sectorul financiar)[41], au ajuns la un nivel record în 2021 – afectând peste 45 de milioane de oameni[42], iar conform Raportului Critical Insights 97% dintre persoanele afectate de o încălcare a securității cibernetice în prima jumătate a anului 2022 au fost rezultatul unor acțiuni de hacking și IT[43].

 

Cantitățile enorme de date cu caracter personal colectate din diverse surse și inserate în algoritmi AI în scopuri medicale, pot produce atingeri ale confidențialitatii pacientului[44]. Datele colectate pot fi piratate sau utilizate (ilegal) în alte scopuri cu reducerea la minimum a confidențialitații aceasta deoarece ele pot fi de mare ajutor în marketing, publicitate și vânzările companiilor farmaceutice și de biotehnologie[45.46]. Vulnerabilitățile securității cibernetice ale AI pot fi o amenințare gravă pentru confidențialitatea pacientului, deoarece sunt, de obicei, ascunse și descoperite numai după ce daunele au fost cauzate și s-au produs rezultatele negative[47.48]. În plus, multe tehnologii AI ajung să fie deținute și controlate de entități private, ceea ce însemna că astfel de corporații joacă un rol mai mare decât cel obișnuit în obținerea, utilizarea și protejarea informațiilor despre sănătatea pacientului. Acest lucru ridică noi probleme de confidențialitate legate de implementare și securitatea datelor[49]. În literatură, o atenție semnificativă este acordată dezvoltării tehnicilor de păstrarea confidențialității și depășirii problemelor care împiedică adoptarea AI într-un mediu clinic real[50]. Odată cu instrumentele tehnice necesare pentru a îmbina colecții mari de date și pentru a distribui interogări pe baze de date disparate, cercetătorii vor trebui sa utilizeze metode de anonimizare și dezidentificare a datelor[51]. Această capacitate de a dezidentifica sau anonimiza datele poate fi compromisă sau chiar anulată de noii algoritmi, care au reidentificat cu succes astfel de date[50].

 

Puține dezbateri s-au concentrat asupra unui risc important al tehnologiilor AI și anume: cel al dezumanizării actului medical. Empatia, simpatia, compasiunea sunt emoții unice umane inaccesibile inteligenței artificiale. Pacienții vor pierde astfel empatia, bunătatea și comportamentul adecvat atunci când au de-a face cu „medici și asistente roboți”. Mai mult, dacă medicii și ceilalți furnizori de îngrijire medicală pot să solicite consultanță sau să ofere consultanță colegilor lor, acest lucru nu este posibil în sistemele autonome (robotice) AI și pacientul este privat de un drept – dreptul la a doua opinie. Acestea sunt cele mai semnificative aspecte negative ale inteligenței artificiale în știința medicală[52.53].

 

În sfârșit, se poate afirma că deși în prezent rezultatele arată că AI poate depăși oamenii în multe aspecte, ea nu posedă în esență liberul arbitru, nu are subiectivitate morală, nu poate evalua independent și sintetic problemele medicale, nu poate conceptualiza, îi lipsește nivelul de cunoaștere necesar gândirii critice, nu poate fi un subiect responsabil[54.55.56.57]. Mai mult, studiile, care raportează aplicarea AI în practica clinică, sunt limitate atât din cauza designurilor retrospective și a dimensiunilor eșantionului, cât și a selecției și prejudecăților de spectru; se potrivesc optim cu un anumit set de date (prin supraajustare), dar nu obțin aceleași rezultate cu alte date similare [57.58]. De aceea medicii, atunci când consideră că un sistem de diagnostic și tratament medical AI este în cea mai mare parte precis și acceptă rezultatele sistemului (fără a-i pune la îndoială limitele), se plafonează (nereușind să-și mențină abilitățile) și participă la dezumanizarea profesiei[59].

 

În concluzie, noile metode AI nu sunt un panaceu; pot greși, pot funcționa doar într-un domeniu îngust, pot avea prejudecăți, pot discrimina, pot afecta în mod disproporționat grupurile marginalizate. Adoptarea precipitată a sistemelor AI, netestate suficent, ar putea duce la erori, ar putea cauza prejudicii pacienților, ar putea eroda încrederea în medicina. Tehnologiile AI nu vor putea înlocui personalul medical uman, dar sub control uman pot fi instrumente eficiente în medicină.

 

———————————————————

[1] Jian Guan, Artificial Intelligence in Healthcare and Medicine: Promises, Ethical Challenges and Governance, Chin Med Sci J June 2019 Vol. 34, No. 2 P. 76-83 doi:10.24920/003611

[2] Cath C. Governing artificial intelligence: ethical, legal and technical opportunities and challenges. Philos Trans A Math Phys Eng Sci. 2018; 376(2133):20180080; doi: 10.1098/rsta.2018.0080

[3] Lohr, Steve, I.B.M.’s Watson Goes to Medical School, The New York Times, October 30, 2012, archive.nytimes.com/bits.blogs.nytimes.com/2012/10/30/i-b-m-s-watson-goes-to-medical-school/

[4] Nusca, Andrew, After a year of medical school, IBM’s Watson passes first milestone, ZDnet, Feb. 8, 2013, zdnet.com/article/after-a-year-of-medical-school-ibms-watson-passes-first-milestone/

[5] Zhang, J., Zhang, Zm. Ethics and governance of trustworthy medical artificial intelligence. BMC Med Inform Decis Mak 23, 7 (2023). doi: 10.1186/s12911-023-02103-9

[6] Miller A. The future of health care could be elementary with Watson. CMAJ. 2013 Jun 11;185(9):E367-8. doi: 10.1503/cmaj.109-4442. Epub 2013 Apr 15. PMID: 23589429; PMCID: PMC3680569.

[7] Ross, C., Swetlitz, I., IBM’s Watson supercomputer recommended ‘unsafe and incorrect’ cancer treatments, internal documents show. STAT News, July 25, 2018statnews.com/2018/07/25/ibm-watson-recommended-unsafe-incorrect-treatments/

[8] Kelly CJ, Karthikesalingam A, Suleyman M, et al. Key challenges for delivering clinical impact with artificial intelligence. BMC Med. 2019; 17 (1) : 195 doi: 10.1186/s12916-019-1426-2

[9] O’Sullivan S, Nevejans N, Allen C, et al. Legal, regulatory, and ethical frameworks for develop-ment of standards in artificial intelligence(AI) and autonomous robotic surgery. Int J Med Robot. 2019; 15(1):e1968. doi: 10.1002/rcs.1968

[10] Haug CJ, Drazen JM. Artificial Intelligence and Machine Learning in Clinical Medicine, 2023. N Engl J Med. 2023 Mar 30; 388(13):1201-1208. doi: 10.1056/NEJMra2302038. PMID: 36988595

[11] Cooper A, Rodman A. AI and Medical Education – A 21st-Century Pandora’s Box. N Engl J Med. 2023 Aug 3; 389(5):385-387. doi: 10.1056/NEJMp2304993. Epub 2023 Jul 29. PMID: 37522417

[12] Daniel Schönberger, Artificial intelligence in healthcare: a critical analysis of the legal and ethical implications, International Journal of Law and Information Technology, Volume 27, Issue 2, Summer 2019, Pages 171–203, doi: 10.1093/ijlit/eaz004

[13] Alemzadeh H, Raman J, Leveson N, et al. Adverse events in robotic surgery: a retrospective study of 14 years of FDA data. PLoS ONE. 2016; 11(4): e0151470. doi: 10.1371/journal.pone.0151470

[14] U.S. Food and Drug Administration. Zimmer Biomet Recalls ROSA One 3.1 Brain Application Due to Error in Software. 2021. fda.gov/medical-devices/medical-device-recalls/zimmer-biomet-recalls-rosa-one-31-brain-application-due-error-software

[15] Macnish K. Unblinking eyes: the ethics of automating surveillance. Eth Inf Technol. 2012;14:151–67. doi: 10.1007/s10676-012-9291-0

[16] Rong G, Mendez A, Bou Assi E, Zhao B, Sawan M. Artificial intelligence in healthcare: review and prediction case studies. Engineering. (2020) 6:291–301. doi: 10.1016/j.eng.2019.08.015

[17] Miller DD, Brown EW. Artificial Intelligence in medical practice: the question to the answer? Am J Med. (2018) 131:129–33. doi: 10.1016/j.amjmed.2017.10.035

[18] Gerke S, Minssen T, Yu H, et al. Ethical and legal issues of ingestible electronic sensors. Nat Electron. 2019;2(8):329–34. doi: 10.1038/s41928-019-0290-6

[19] Greenfield, Daniel, Artificial Intelligence in Medicine: Applications, implications, and limitations,SINT Blog,June 19,2019, sitn.hms.harvard.edu/flash/2019/artificial-intelligence-in-medicine-applications-implications-and-limitations/

[20] Safdar NM, Banja JD, Meltzer CC. Ethical considerations in Artificial Intelligence. Eur J Radiol. (2020) 122:108768. doi: 10.1016/j.ejrad.2019.108768

[21] Frost, E.K., Bosward, R., Aquino, Y.S.J. et al. Public views on ethical issues in healthcare artificial intelligence: protocol for a scoping review. Syst Rev 11, 142 (2022). doi: 10.1186/s13643-022-02012-4

[22] Johnson SLJ. AI, machine learning, and ethics in health care. J Leg Med. 2020; 39:427–41. doi: 10.1080/01947648.2019.1690604

[23] Markowetz A, Błaszkiewicz K, Montag C, et al. Psycho-informatics: big data shaping modern psychometrics. Med Hypotheses. 2014; 82(4):405–11. doi: 10.1016/j.mehy.2013.11.030.

[24] Char DS, Shah NH, Magnus D. Implementing machine learning in health care-addressing ethical challenges. N Engl J Med. 2018; 378(11):981–3. doi: 10.1056/NEJMp1714229

[25] Sharon T. Self-Tracking for health and the quantified self: re-articulating autonomy, solidarity, and authenticity in an age of personalized healthcare. Philos Technol. 2017; 30:93–121. doi: 10.1007/s13347-016-0215-5

[26] Monteith S, Glenn T. Automated decision-making and big data: concerns for people withmentalillness. Curr Psychiatry Rep, 2016; 18(12): 112 . doi:10.1007/s11920-016-0746-6.

[27] Howard A, Borenstein J. The ugly truth about ourselves and our robot creations: the problem of bias and social inequity. Sci Eng Eth. 2018; 24(5):1521–36. doi: 10.1007/s11948-017-9975-2

[28] Mooney SJ, Pejaver V. Big data in public health: terminology, machine learning, and privacy. AnnRevPublicHealth.2018;39(1)95-112 doi: 10.1146/annurev-publhealth-040617-014208.

[29] Senders JT, Zaki MM, Karhade AV, et al. An introduction and overview of machine learning in neurosurgical care. Acta Neurochir (Wien). 2018;160(1):29–38. doi: 10.1007/s00701-017-3385-8.

[30] Price W, Nicholson II. Medical AI and contextual bias. Harv J Law Technol. 2019;33:65–116. repository.law.umich.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=3242&context=articles

[31] Obermeyer Z, Powers B, Vogeli C, Mullainathan S. Dissecting racial bias in an algorithm used to manage the health of populations. Science. 2019 Oct 25;366(6464):447-453. doi: 10.1126/science.aax2342. PMID: 31649194.

[32] Howard A, Borenstein J. The ugly truth about ourselves and our robot creations: the problem of bias and social inequity. Sci Eng Eth. 2018;24(5):1521–36. doi: 10.1007/s11948-017-9975-2

[33] Nordling L. A fairer way forward for AI in health care. Nature. 2019 Sep;573(7775):S103-S105. doi: 10.1038/d41586-019-02872-2. PMID: 31554993. nature.com/articles/d41586-019-02872-2

[34] Kusner MJ, Loftus JR. The long road to fairer algorithms. Nature. 2020 Feb;578(7793):34–6. doi: 10.1038/d41586-020-00274-3 PMid:32020122

[35] Dankwa-Mullan, I., Scheufele, E.L., Matheny, M.E., Quintana, Y., Chapman, W.W., Jackson, G.,  South, B.R. (2021). A Proposed Framework on Integrating Health Equity and Racial Justice into the Artificial Intelligence Development Lifecycle. Journal of Health Care for the Poor and Underserved 32(2), 300-317. doi:10.1353/hpu.2021.0065.

[36] Floridi, L. Translating principles into practices of digital ethics: five risks of being unethical. Philos Technol. 2019;32(2):185–93. doi : 10.1007/s13347-019-00354-x.

[37] Holzmeyer C., Beyond ‘AI for Social Good’ (AI4SG): social transformations—not tech-fixes—for health equity. Interdisc Sci Rev. 2021;46(1–2):94–125. researchgate.net/publication/349884827_Beyond_’AI_for_Social_Good’_AI4SG_social_transformations-not_tech-fixes-for_health_equity

[38] Burrell J. How the machine “thinks”: understanding opacity in machine learning algorithms. Big Data Soc. 2016. doi: 10.1177/2053951715622512

[39] Dilsizian ME, Siegel EL. Machine Meets Biology: a Primer on Artificial Intelligence in Cardiology and Cardiac Imaging. Curr Cardiol Rep. 2018 Oct 18;20(12):139. doi: 10.1007/s11886-018-1074-8. PMID: 30334108.

[40] Grote T, Berens P. On the ethics of algorithmic decision-making in healthcare. J Med Ethics. 2020; 46(3):205–11. jme.bmj.com/content/46/3/205

[41] The Economist. The World’s Most Valuable Resource is No Longer Oil, But Data. 2021. economist.com/leaders/2017/05/06/the-worlds-most-valuable-resource-is-no-longer-oil-but-data

[42] Armstrong,M., The Ethical Implications of AI and Data in Healthcare,Health IT Answer,September 15,2023, healthitanswers.net/the-ethical-implications-of-ai-and-data-in-healthcare/

[43] Critical Insight , 2022 Healthcare Data Breach Report, cybersecurity.criticalinsight.com/healthcare-breach-report-h1-2022

[44] Wang C, Zhang J, Lassi N, Zhang X. Privacy Protection in Using Artificial Intelligence for Healthcare: Chinese Regulation in Comparative Perspective. Healthcare (Basel). 2022 Sep 27;10(10):1878. doi: 10.3390/healthcare10101878. PMID: 36292325; PMCID: PMC9601726.

[45] Farhud DD, Zokaei S. Ethical Issues of Artificial Intelligence in Medicine and Healthcare. Iran J Public Health. 2021 Nov;50(11):i-v. doi: 10.18502/ijph.v50i11.7600. PMID: 35223619; PMCID: PMC8826344.

[46] Amisha, Malik P, Pathania M, Rathaur VK. Overview of artificial intelligence in medicine. J Family Med Prim Care. 2019 Jul;8(7):2328-2331. doi: 10.4103/jfmpc.jfmpc_440_19. PMID: 31463251; PMCID: PMC6691444

[47] Rodrigues R. Legal and human rights issues of AI: gaps, challenges and vulnerabilities. J Respons Technol. (2020) 4:100005. doi: 10.1016/j.jrt.2020.100005

[48] Challen R, Denny J, Pitt M, et al. Artificial intelligence, bias and clinical safety. BMJ Qual Saf. 2019; 28(3):231–7. doi : 10.1136/bmjqs-2018-008370

[49] Murdoch, B. Privacy and artificial intelligence: challenges for protecting health information in a new era. BMC Med Ethics 22, 122 (2021). doi: 10.1186/s12910-021-00687-3

[50] Khalid N, Qayyum A, Bilal M, Al-Fuqaha A, Qadir J. Privacy-preserving artificial intelligence in healthcare: Techniques and applications. Comput Biol Med. 2023; 158:106848. doi: 10.1016/j.compbiomed.2023.106848

[51] Berman, J.,J., Confidentiality issues for medical data miners, Artificial Intelligence in Medicine, Volume 26, Issues 1–2, September–October 2002, Pages 25-36 sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0933365702000507?via%3Dihub

[52] Chaiyachati KH, Shea JA, Asch DA, Liu M, Bellini LM, Dine CJ, et al. Assessment of inpatient time allocation among first-year internal medicine residents using time-motion observations. JAMA Int Med. (2019) 179:760–7. doi: 10.1001/jamainternmed.2019.0095

[53] Briganti, G., Le Moine, O., (2020) Artificial Intelligence in Medicine: Today and Tomorrow. Front. Med. 7:27. doi: 10.3389/fmed. 2020.00027

[54] Goldfarb, Lindsay, Can AI Replace Your Doctor?, Dimensional Insight, May 15, 2023, dimins.com/blog/2023/05/15/can-ai-replace-doctor/

[55] Sparrow R. Killer robots. J Appl Philos. 2007;24(1):62–77. doi:10.1111/j.1468-5930.2007.00346.x

[56] Coeckelbergh M. Artificial intelligence, responsibility attribution, and a relational justification of explainability. Sci Eng Eth. 2020;26(4):2051–68 doi:10.1007/s11948-019-00146-8

[57] Chung, Jason and Zink, Amanda, Hey Watson, Can I Sue You for Malpractice? Examining the Liability of Artificial Intelligence in Medicine (November 23, 2017). Forthcoming, Asia-Pacific Journal of Health Law, Policy and Ethics, Available at SSRN:  papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=3076576

[58] Humanitas University,5 reasons why Artificial Intelligence won’t replace physicians, 08/02/2022,hunimed.eu/news/5-motivi-per-cui-lintelligenza-artificiale-non-potra-sostituire-la-figura-del-medico/

[59] Mannes A. Governance, risk, and Artificial Intelligence. AI Magazine. (2020) 41:61–9. doi: 10.1609/aimag.v41i1.5200

 

 

https://www.art-emis.ro/stiinta/inteligenta-artificiala-si-medicina-2

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Martirii Ținutului Herța – Anul 1942 (5)

 

 

Petru Grior, Cernăuţi  10 Septembrie 2023

Petru Grior

Cireşar cuprins în doliu

 

În ţinuturile de gheaţă ale Nordului îndepărtat a fost dus Petru al lui Nicolae Hoinic, apărut în această lume la 1897, în satul Banila-pe-Siret, o frumoasă localitate din Bucovina istorică. Fiind inclus de către autorităţile staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social” pentru nemărginita Uniune Sovietică, românul este arestat în ziua de 13 iunie 1941. La 2 iunie 1942, când în Republica Komi a suflat „vântul cald de vară”, bucovineanul şi-a îndreptat pentru ultima oară gândul său „către tine, dulce ţară”, dorind „să te mai văd” şi „să-ţi sărut câmpiile”, „să-ţi văd codrii răpitori”, închizând ochii pentru totdeauna. A murit cu „suspinul surorilor”, sperând că „într-o sfântă zi cu soare, într-o zi de sărbătoare”, mândra lui Bucovină va fi acoperită de „cerul luminat” şi al ei „braţ din lanţ scăpat”. Cu acest sacru dor, martirul a păşit pe calea veşniciei. După cinci luni, când ţăranul se afla „în singurătatea pământului nordic”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 21 noiembrie, îl condamnă la 10 ani de lagăr. Soţia, Natalia, născută în 1900, cu copiii: Petru, născut în 1934; Silvia, născută în 1936; Radu, născut în 1937, apucă drumul suferinţelor spre stepele kazahe.

 

În ziua următoare, 3 iunie, aflată în locul exilului din Kazahstan, „într-un tărâm de păsări fulgerate”, tânăra Natalia a lui Gheorghe Cnapic din Tărăşeni, fostul raion Hliboca, născută la 1918, este arestată de către autorităţile comuniste şi condamnată la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Şi a pornit românca spre împărăţia infernului „cu hronicul în spate”, unde sunt „nopţile în ţinte vechi bătute”.

 

La 7 iunie, în lagărul bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, în „ţinuturile încă necunoscute”, se stinge din viaţă Vasile al lui Teodor Albota, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui în localitatea Nepolocăuţi din Bucovina, în 1880. Este ferecat în lanţuri pe data de 17 iulie 1940, fiind acuzat de „activitate trădătoare”. Au început atunci „să plângă doinele bătrâne”, care veghează „cenuşa marilor noştri morţi”.

 

Nicolae al lui Constantin  Drogan s-a născut în frumoasa Basarabie, provincie „cu un sacru nume”. A întâmpinat primul răsărit de soare la 1914, într-un mândru sat din judeţul Orhei. Îşi îndeplinea datoria faţă de Patria dragă, „preamărind zilele ei”, când a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. În toamna sângerândă a lui 1940, pe data de 28 noiembrie, este încătuşat soldatul Armatei Române, care se întorcea acasă. N-a avut norocul să ajungă la baştină. Interogatoriile feroce au durat 18 luni. În ziua de 9 iunie 1942, românul va primi 5 ani de temniţă „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. În drum spre blestematele lagăre staliniste, tânărul se ruga ca Ţara strămoşilor săi, dacă „n-om veni prin vorba prea săracă”, „tu află despre noi”, fiindcă „te iubim”.

 

În aprilie 1941, Iordache al lui Mihai Timcu, născut la 1901, în istoricul oraş „de lângă apa Prutului”, a hotărât să treacă în Patria strămoşilor, unde „clopotele-n fapt de seară bat cu jale peste Ţară”. Este reţinut de către grănicerii sovietici. Autorităţile staliniste ale regimului totalitar bolşevic îl duc la capătul lumii, în regiunea Omsk a Federaţiei Ruse. Acolo „doar umbra spinului e reazem” românului. În dimineaţa zilei de 9 iunie 1942, în zori cu rouă, bucovineanul a părăsit pentru totdeauna fioroasele celule comuniste, pornind spre zările albastre ale Universului.  „Cu neamul către stele, zburând cu-atâta jale”. Şi cu „măsura dorului de casă”.

 

Peste două zile, la 11 iunie, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, se stingea din viaţă Ion al lui Gheorghe Vasilaş. Acest tânăr de 18 ani a văzut primul răsărit de soare în 1923,  în frumoasa localitate Tereblecea din fostul judeţ Rădăuţi al României. Pe data de 11 mai 1941, va fi arestat de către grănicerii stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., fiind acuzat de faptul că „a trecut ilegal frontiera de stat”. Apucă drumul Siberiei, cu „suspinul codrilor Cosminului şi cu chipul sfânt al Patriei străbune”.

 

Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea, conform căreia 10 persoane din satul-martir Mahala porneesc pe calea suferinţelor spre Nordul îndepărtat al fostei Uniuni Sovietice, fiindcă „erau rude cu un trădător al patriei socialiste”. În acea zi de primăvară sângerândă apucă drumul chinurilor cristice Xenia a lui Nicolae Isac, născută la 1887; Aniţa a lui Mihai Isac, născută la 1920; Valeria a lui Tănase Isac, născută la 1925; Vasile al lui Petru Isac, născut în 1928; Victor al lui Ilie Isac, născut în 1940; Gheorghe al lui Simion Isac, născut în 1939; Domnica a lui Simion Isac, născută la 1927; Maria a lui Manole Isac, născută la 1903; Mihai al lui Simion Isac, născut în 1928; Eufrosina a lui Vasile Isac, născută la 1902. În pământul îngheţului veşnic al Republicii Komi a coborât, la 12 iunie 1942, ţăranca Xenia a lui Nicolae Isac. Când mahalenii şi-au luat rămas bun de la vatra strămoşească, „plângea o lume-ntreagă”. Martirii au pornit la drum cu „scumpa icoană în inimi purtată”, cu „lacrima neamului, răstignit pe crucea învierii”.

 

Gheorghe al lui Ion Ioşupală, născut la 1903, în localitatea Poieni din Bucovina, era cioban. Avea grijă de mândrele mioare, care păşteau în văile cu doine ale satului de la poale de pădure. În frumoasele nopţi senine, când cupola Universului devenea împodobită cu miile de făclii nemuritoare, privea în înaltul cerului fără margini, căutând steaua destinului său zbuciumat. În sufletul românului se strecura melodia plină de farmec a nopţilor de vară. Pădurea din apropiere, îmbrăcată în mantia sa verde, scotea din ascunzişuri vocea tuturor vieţuitoarelor sale, iar râuleţul Molniţa plângea cu apa lui plină de dor. Bucovineanul ştia că a primit de la naştere „un mândru şes şi-un codru verde, un vânt şăgalnic ce se pierde, şi-un cânt al baştinei străbune”. Nu ştia carte, dar cunoştea semnele naturii, fiindcă se afla în mijlocul ei întregul an. Se simţea fericit că a apărut în această frumoasă lume. Însă au venit pe meleagurile bucovinene alte neamuri. Cu ura cuibărită în inimi, l-au prins pe bietul cioban şi l-au aruncat în subsoluri întunecoase şi pline de groază, fiindcă nu era pe placul noilor veniţi melodiile pline de jale, pe care tânărul le îngâna în noapte, cu fluierul său. Au rămas mândrele mioare fără stăpân. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 13 iunie 1942, după 24 de luni de interogatorii şi chinuri, îl condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Apucă drumul Gulagului bolşevic, iar în satul său de lângă pădure, în fiecare vară plângea înserarea, fiindcă „ştearsă-i urma stânelor din a trecutului zestre”.

 

Cu tot neamul răstignit pe cruce, a ieşit Ion al lui Grigore Opaiţ, în nemuritoarea zi de 1 aprilie 1941, la marea demonstraţie antisovietică. Ţăranul a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1898, în satul-martir Carapciu, localitate plină de legende şi de dragoste pentru Neam şi Ţară. N-a dorit să trăiască încătuşat „sub călcâi de zbiri”. Şi când a răsărit soarele acelei dimineţi istorice, în inima românului s-a înălţat „cântec sfânt de tinereţe”. S-a pornit spre Patria strămoşilor săi, dar n-a avut norocul să treacă hotarul stalinist. Îl arestează grănicerii sovietici şi-l duc în Uralul îndepărtat, pentru nimicire. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., tot pe data de 13 iunie 1942, îl condamnă şi pe acest bucovinean la 5 ani de detenţie. Sărmana lui inimă, plină de durere, a rezistat încă patru zile. A încetat să bată la 17 iunie, în blestematul lagăr de muncă corecţională din Sverdlovsk. „Gândul libertăţii frate-i cu cerşitul”.

 

În aceeaşi zi de 13 iunie, în acelaşi lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, s-a înălţat la ceruri alt martir, care a participat la evenimentul sângeros de la Varniţa. Ion al lui Gheorghe Timiş s-a născut la 1912, în satul Cupca din Valea Siretului, pe acel „vechi picior de plai”, „în ţara primăverii”. În prima zi de Prier s-a aflat alături de românii din celelalte localităţi bucovinene, uniţi pentru idealul libertăţii şi mândriei de neam. A doua zi, 2 aprilie 1941, este ferecat în lanţuri şi apucă şi el calea spre Siberia de gheaţă. Va fi acuzat de către Direcţia Regională Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. de „trădare de patrie”, fiind supus la chinuri infernale. El a murit în toiul nopţii, în „ziduri negre de-nchisoare” şi nu ştia că scumpa lui soţie, cu cei doi copii ai lor, se afla „pe crucea unei negre răstigniri”, în pustiul stepelor kazahe.

 

El a deschis pentru prima dată ochii înţelegerii la 1910, într-o localitate mare şi frumoasă, viaţa căreia se scurgea domoală, aşa cum curge apa Prutului pe câmpia Moldovei. S-a născut când soarele a început să coboare sub geana zării şi frunzele cireşilor din preajma casei părinteşti tremurau sub adierea serii. Din copilărie a iubit munca. Cu timpul, ea a devenit pentru el o încordare aprigă, care-i absorbea fiinţa întreagă. I-a ajutat întotdeauna pe cei din jurul său, pe harnicii locuitori ai acestui sat cu noroc. Călăii stalinişti l-au arestat în ziua de 29 mai 1941, acuzându-l de „complicitate la trecerea ilegală a frontierei de stat”. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de detenţie. Va fi întemniţat în lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. Aflându-se în condiţii de trai inumane, ţăranul din Boian, Ion al lui Petru Şugan, se stăruia să îndeplinească toate normele de lucru, impuse de către administraţia lagărului, dorind să iasă din acest loc al infernului. Însă, în august 1943, bucovineanul este din nou adus în faţa tribunalului bolşevic şi primeşte 8 ani de temniţă „pentru agitaţie antisovietică”. A rămas vatra copilăriei şi tinereţii sale, cu chipurile boincenilor, care strălucesc în zarea îndepărtării ca scumpe icoane pe tâmpla trecutului.

 

În aceeaşi zi de 13 iunie, muncitorul Ion al lui Gheorghe Dâca, născut la 1922, în localitatea Pătrăuţii de Sus, arestat, pe data de 20 martie 1941, de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., primeşte 5 ani de temniţă stalinistă pentru faptul că, chipurile, „a avut intenţii să-şi trădeze patria”. Acest tânăr a intrat în numărul martirilor neamului, care merg pe drumul veacurilor, fiind acei neobosiţi semănători de suflet şi de vitalitate românească, având covârşitorul lor rol jucat în istoria suferinţelor naţionale. Prin vrednicia lor au înălţat generaţia părinţilor şi buneilor noştri la treapta măreaţă de sacrificare pentru idealul Patriei străbune.

 

Alt tânăr, tot din pitoreasca localitate Pătrăuţii de Sus, care a sosit în casa părinţilor săi la 1920, ca un dar al Domnului, porneşte şi el spre Patria libertăţii în ziua de 20 martie 1941. Nimereşte în mâinile grănicerilor bolşevici. Încep interogatoriile şi tortura, chinurile cristice în cazematele pline de groază ale primului stat socialist din lume. Ţăranul va răspunde cu demnitate la toate insinuările enkavediştilor, fiindcă a fost crescut într-un mediu al demnităţii şi cinstei, păstrându-şi sufletul curat în lumina zilelor viitoare. Tot pentru „intenţia de a-şi trăda patria” sovietică, Ion al lui Simion Ursulean, pe data de 13 iunie 1942, este privat de libertate pe un termen de 3 ani. S-a îndreptat către împărăţia infernului acest bucovinean cu glas şi chip frumos, iar în sărmana lui inimă se revărsau valuri de dor şi de durere înăbuşită.

 

În acei îndoliată zi de 13 iunie, când amintiţii mai sus martiri erau condamnaţi la ani grei de suferinţă, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a coborât în somnul veşniciei martirul Iordache al lui Dumitru Lenza, născut la 1909, în satul Igeşti din Bucovina. În toamna de aramă a anului 1940, cu veşnicul dor al iubirii de Ţară în inimă şi cu o fermecătoare dorinţă de a ajunge în mediul unei lumi plină de dragoste şi lumină, se îndreaptă românul spre hotarul instalat în Cireşar. N-a avut norocul să-l treacă. Apucă drumul martirajului cu icoana Mântuitorului în suflet, care revărsa asupra lui roua milei sale dumnezeieşti.

 

Ştefan al lui Ilie Ferdie s-a născut în 1919, în satul-martir Mahala din fostul judeţ Cernăuţi al României. Este arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 2 mai 1941. După 24 de luni de interogatorii feroce, pe data de 13 iunie 1942, autorităţile staliniste îl condamnă la 3 ani de detenţie „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A doua zi, la 14 iunie, ţăranul, „cu ochi ca floarea de cicoare”, va trece „în aură de mit”. S-a atins din viaţă în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk. „Prin jertfa lui, ne ştim cu toţii fraţi/ Legaţi de-un dor ce-i mai presus de moarte”.

 

Peste două zile, la 16 iunie, în acelaşi blestemat lagăr din regiunea Sverdlovsk, a închis ochii pentru totdeauna Petru al lui Isidor Gherman, care a venit în această lume la 1897, în localitatea Davideni din Bucovina. Arestat de către iscoadele sovietice în ziua de 7 iunie 1941, fiindcă în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar din România”. Când românul îşi dormea somnul veşniciei în pământul străin al Siberiei, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 4 noiembrie 1942, îl condamnă la 8 ani de detenţie. Rudele sale: soţia, Secleta, născută în 1898, împreună cu cei doi copii ai lor, apucă drumul suferinţelor spre stepele pustii ale Kazahstanului. O durere adâncă a străbătut atunci glia strămoşească.

 

În aceeaşi zi îndoliată de vară, în acelaşi lagăr bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a trecut în lumea celor drepţi ţăranca Domnica a lui Manole Şelovschi din Crasna. Fiind arestată de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 7 mai 1941 pentru „intenţia de a-şi trăda patria”, este dusă în interiorul fostului imperiu stalinist, unde îşi va găsi mormântul. Deasupra mormântului ei, când a coborât înserarea, în apele cerului s-au aprins boldurile cu gămălii de argint ale îndepărtatelor stele, iar în jur domnea o tăcere pustiitoare sub bolta fără de sfârşit.

 

Tot la 16 iunie, în lagărul morţii din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la Domnul tânărul Gheorghe al lui Vasile Cuşulschi, născut în 1922, în satul Stăneşti din fostul raion Hliboca. În ziua de 24 februarie 1941, intră în mâinile grănicerilor stalinişti, fiind dus în locurile de nimicire a românilor. Aici, în cazematele pline de groază ale dictaturii bolşevice a trecut prin toată gama fărădelegilor sovietice, îndurând cu toate firele sufletului său dureri cumplite. Cu inima arsă de atâta suferinţă a coborât în pământul străinătăţii acet martir al neamului, răstignit pe crucea Golgotelor staliniste. La 3 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 10 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”.

 

Vera a lui Mihai Opaiţ şi-a făcut apariţia în această frumoasă lume la 1924, în istoricul municipiu Iaşi din România. În perioada interbelică se stabileşte în localitatea Suceveni din fostul judeţ Storojineţ, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componenţa Uniunii Sovietice. Este arestată de grănicerii stalinişti în ziua de 3 iunie 1941. Peste 24 de luni de interogatorii drastice în beciurile cazematelor bolşevice, la 17 iunie 1942, va fi condamnată de către autorităţile comuniste la 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Apucă drumul suferinţelor, îmbrăcând cămaşa muceniciei.

 

Tot în aceeaşi zi, alt român, Nicolae al lui Mihai Răţoi, născut la 1917, în pitoreasca localitate Turnu Măgurele din România, va primi şi el 3 ani de temniţă, fiindcă este inclus de către autorirăţile staliniste în categoria „elementelor care constituie un pericol social”. Muncitorul s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei istorice. Aici l-au găsit „eliberatorii” în ziua de 28 iunie 1940. A suportat teroarea bolşevică, instaurată pe meleagurile voievodale până la 29 martie 1941, când a hotărât să se întoarcă în Ţara lui mândră, la locurile copilăriei sale îndepărtate, unde a văzut primul răsărit de soare. Nimereşte în mâinile iscoadelor sovietice şi porneşte spre împărăţia infernului.

 

Pe data de 17 iunie, Victor al lui Trofim Loghin, care a văzut lumina soarelui la 1913, în satul Pătrăuţii de Jos, este privat de libertate pe un termen de 5 ani. Ţăranul a fost întemniţat în închisoarea din Cernăuţi în ziua de 18 iunie 1941, fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică „a intrat în componenţa unui partid contrarevoluţionar din România”. Ferecat în lanţuri, apucă drumul chinurilor cristice al Siberiei, fiindcă acei, care au venit cu „Duhul stepelor nomade”, „Păşesc pe icoane şi pe oseminte”.

 

Paulina a lui Hariton Sucevan s-a născut la 1918, în frumosul şi istoricul oraş de pe malul Prutului. În neuitata zi de 1 aprilie 1941, românca a participat la grandioasa demonstraţie antisovietică de la Fântâna Albă. Este arestată de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. şi porneşte pe „drumul de sânge”, mânată de „ciubota de chirză-a puterii”. Primeşte 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.

 

El s-a născut pentru a munci pe ogorul strămoşesc, lăsat de bunul său părinte. A venit în această lume într-o dimineaţă de vară a anului 1914, an zbuciumat în istoria ţinutului. A văzut primul răsărit de soare în Tărăşeni, localitate veche din Bucovina, cu frumoase tradiţii şi cu oameni harnici. Ion al lui Nicolae Şotropa a obţinut studii medii incomplete. Prin stăruinţă şi răbdare şi-a ridicat o temeinică gospodărie în localitatea natală. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest ţăran înstărit şi, la 13 mai 1941, este acuzat de „activitate trădătoare”. Fiind transferat în regiunea Sverdlovsk, va fi supus chinurilor grele din partea acelora, care „înjurau Carpaţii”, când munţii „ning şi plâng româneşte”. În ziua de 18 iunie 1942 s-a oprit istovita lui inimă. „E Nistru-n lacrimi grele/ Şi Prutul plin de jele”.

 

Alt bucovinean a văzut lumina zilei în satul Ciudei, la 1894. A obţinut şi acest român, ager la minte, studii medii incomplete. În primăvara lui 1940, Vasile al lui Gheorghe Cucereanu s-a adâncit în teritoriul Ţării sale scumpe, pentru a-i ajuta pe fraţii din Oltenia la lucrările de însămânţare a terenurilor agricole. Când hoardele bolşevice intrau pe meleagurile voievodale, ţăranul aduna în hambarele Patriei o frumoasă recoltă de grâu. Nu ştia despre jalea instaurată pe plaiurile bucovinene. Când a luat sfârşit secerişul şi truda plugarului de luni de zile s-a încununat cu o răsplată meritată, s-a îndreptat spre locurile natale, unde-l aşteptau cei scumpi şi dragi. N-a avut norocul să ajungă acasă. În calea lui au apărut staliniştii. I-au ferecat mâinile şi picioarele în lanţuri, întemniţându-l, pe data de 31 august 1940, în bezna grea a închisorilor comuniste. A rezistat românul 21 de luni, până la 18 iunie 1942. Atunci, în acei noapte de vară, cu lună plină, peste lacrimile lui grele din inimă tremurau stelele albastre ale cerului.

 

Alexei al lui Alexandru Ciocanu s-a născut la 1881, în orăşelul Lipcani din Basarabia. A obţinut studii superioare, ocupându-se cu prelucrarea moşiei sale din nordul înstrăinat al Moldovei. În ziua de 13 aprilie 1941, românul este arestat de către reprezentanţii autorităţilor staliniste şi dus în Nordul îndepărtat al fostei Uniuni Sovietice. În Repuplica Komi a Federaţiei Ruse, unde „mocneau tăciunii foametei încleştate în sloiuri de gheaţă”, au rămas osemintele basarabeanului. A murit la 19 iunie 1942, în temniţa împetrită, nimicit de  „irozii roşii” ai stalinismului. După 11 luni, când românul se afla în împărăţia Domnului, în mijlocul străbunilor, şi sufletul lui ardea ca un  „candelabru pe cer”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 28 aprilie 1943, îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională.

 

În aceeaşi zi de 19 iunie, în lagărul morţii din Sverdlovsk, „bătută în cuie pe Crucea Mântuitorului”, a închis ochii pentru totdeauna ţăranca Antiniţa a lui Gheorghe Berciuc, neştiutoare de carte. Ea a apărut în Valea Prutului, într-un sat cu lunci de mândre sălcii plângătoare, în care îşi făureau cuiburi păsările venite de la capătull lumii şi „în zvon de ciocârlie”, plugarii ieşeau la arat pământul, scriind „Povestea milenară pe umedul ogor”. S-a născut în localitatea Lunca din Ţinutul pitoresc al Herţei, la 1890. Dictatura stalinistă, instaurată pe meleagurile străbune la finele lunii iunie 1940, a constituit pentru băştinaşii acestui picior de plai lacrimi şi durere. Românca a hotărât să treacă în Patria-mamă şi să scape de teroarea bolşevică. Este reţinută de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., fiind întemniţată „în vâlvătăi de asupriri şi-n lanţuri de galere”. Soţul ei, Nicolae al lui Dumitru Berciuc, născut la 1897, conform hotărârii din 10 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va fi deportat în Siberia, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”.

 

20 iunie 1942 a constituit o zi neagră pentru deţinuţii de origine română din lagărele staliniste de muncă corecţională. Ţăranul Constantin al lui Dumitru Ailăşoaie, născut la 1914, în localitatea Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, arestat pe data de 31 martie 1941, primeşte 10 ani de temniţă „pentru activitate trădătoare”. Alt român, Gheorghe al lui Sava Ioneţ, care a văzut lumina zilei în 1906, în satul-martir Carapciu din Bucovina Istorică, este condamnat la 5 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. A participat la marea manifestare de la Varniţa, din ziua de 1 aprilie 1941, fiind încătuşat de către zbirii regimului totalitar stalinist în acea zi memorabilă de primăvară însângerată. Al treilea martir al neamului nostru, condamnat de către autorităţile sovietice la ani grei de suferinţă, devine tânărul Dumitru al lui Gheorghe Chelba, apărut în această lume la 1921, în localitatea Toporăuţi din fostul judeţ Cernăuţi al României. La începutul iernii 1940 a hotărât să părăsească acest ţinut plin de durere şi să treacă în Ţara strămoşilor săi. Încape în mâinile grănicerilor comunişti şi apucă drumul calvarului spre regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va primi 3 ani de lagăr „pentru încercarea de a trece ilegal frontiera de stat”. Apare din nou în faţa tribunalului sovietic în vara lui 1943, fiind condamnat la 5 ani de închisoare „pentru agitaţie antisovietică”. Următorul osândit „pentru violarea frontierei de stat” va fi Dumitru al lui Gavril Hruşcă, născut la 1916, în localitatea Ganţeşti, fostul judeţ Dorohoi, locuitor al oraşului Siret din România, soldat al Armatei Române, arestat la 27 mai 1941. Este condamnat la 3 ani de detenţie. Pe banca acuzaţilor apare în acea zi îndurerată de Cireşar şi muncitorul Simion al lui Vasile Tcaciuc, care a deschis pentru prima dată ochii în localitatea Rogojeşti din judeţul Rădăuţi, la 1901. În perioada interbelică se stabileşte în vechea capitală a Bucovinei istorice, unde îl găsesc „eliberatorii” din nemărginita Uniune Sovietică. Va fi ferecat în lanţuri pe data de 4 mai 1941 şi privat de libertate pe un termen de 5 ani „pentru trădarea patriei” socialiste.

 

Pe data de 25 mai 1941, ţăranul Ilie al lui Ion Vaipan, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui dătător de viaţă la 1888, în mândrul şi istoricul sat Boian din Valea Prutului, se îndreaptă către hotarul instalat de bolşevici la finele Cireşarului 1940, dorind să ajungă în Ţara libertăţii, unde „lucesc ochii inului înflorit”. N-a avut noroc să treacă blestemata linie de demarcaţie şi, cu cătuşe la mâini şi picioare, porneşte spre groaznica regiune Sverdlovsk, unde îşi va găsi mormântul. Din acel ţinut de jale şi suspin, în ziua de 24 iunie 1942, a urcat la ceruri sufletul lui „de doină şi legendă”.

 

Românul Dumitru al lui Procopie Zaharciuc a venit în această lume la 1923. În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, când bucovinenii din diverse localităţi ale ţinutului mioritic s-au pornit către hotarul de la Lunca, cu dorul libertăţii în inimi, acest tânăr de 18 ani, locuitor al orăşelului Vaşcăuţi, s-a aflat în mijlocul neînfricaţilor patrioţi. Fiind arestat de iscoadele bolşevice, va fi supus celor mai groaznice metode de tortură stalinistă. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judecată, ţinută în localul închisorii cernăuţene, în zilele de 28-31 martie 1941, îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. A închis ochii pentru totdeauna la 25 iunie 1942, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. A avut o viaţă scurtă, „retezată de irozii roşii”, dar chipul lui luminos a rămas în memoria neamului pentru totdeauna.

 

Tot în aceeaşi zi de iunie, în acelaşi blestemat lagăr din Sverdlovsk, a trecut în nemurire şi alt martir al neamului, care a partipicat şi el la sângerosul eveniment de la Lunca, din luna ianuarie 1941. Nimerind în mâinile grănicerilor stalinişti, va fi condamnat, de acelaşi tribunal sovietic, primind 10 ani de temniţă. S-a născut curajosul patriot la 1913, în frumoasa localitate Ostriţa din Bucovina, încadrată mai târziu în componenţa fostului raion Herţa. În aceeaşi noapte de 27 spre 28 ianuarie 1941, s-a îndreptat muncitorul Zaharie al lui Simion Ioneţ în direcţia hotarului, care a despărţit românii de Patria lor scumpă. N-a ajuns nici acest martir în Ţara lui istorică, unde „străluceşte cerul şi soarele aruncă scântei şi unde se aude sunerul de dimineaţă al grâului de aur”.

 

Al treilea martir, care a murit în celulele reci, zăvorâte cu lacăte grele, ale lagărului din Sverdlovsk, în ziua de 25 iunie 1942, a fost ţăranul Procopie al lui Ştefan Drivariuc din Dimca, apărut în această lume la 1893. Fiind arestat de autorităţile bolşevice „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”, este condamnat, pe data de 13 iunie 1942, de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 5 ani de temniţă comunistă. Inima lui, plină de chinuri grele, a rezistat încă 12 zile după anunţarea sentinţei. Cu răni sfâşiate de durere a pornit românul spre mângâierea sacră a Domnului.

 

Tot în acei zi tragică de vară, în Republica Komi a Federaţiei Ruse, s-au închis pentru totdeauna ochii ei albaştri, frumoşi, ca un cer adânc şi senin de primăvară. A trecut în veşnicie o mândră tânără de 22 de ani din satul Stăneşti, fostul raion Hliboca, deportată în pustiul Nordului îndepărtat pentru faptul că „era rudă cu un trădător de patrie”. Domnica a lui Todor Pilat a văzut primul răsărit de soare în 1920. Pe data de 7 mai 1941, românca urcă în vagonul pentru vite al „eliberatorilor”, pornind spre bezna grea a închisorilor comuniste, unde o aştepta regimul de groază din fioroasele temniţe staliniste.

 

La evenimentul sângeros de la Lunca, din ianuarie 1941, a participat tânărul Dumitru al lui Procopie Zaharciuc, născut la 1923, în localitatea Voloca-pe-Derelui, fostul judeţ Cernăuţi al României. În dimineaţa zilei de 28 ianuarie este arestat de către autorităţile sovietice de represalii, fiind condamnat la 10 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”. A murit într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, pe data de 26 ianuarie 1942. Rudele sale, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai, acelaşi an, sunt ridicate de la casele lor şi deportate în Siberia, fiindcă „erau rude cu un trădător al patriei”. Pe calea grea a exilului s-au pornit părinţii: Procopie, născut la 1873, şi Maria Zaharciuc, născută în 1895. Împreună cu ei vor fi duşi în neagra străinătate cinci copii de origine română. A devenit orfană Bucovina.

 

În ziua următoare, românul Dumitru al lui Chiril Andrieş din satul Pasat al Ţinutului Herţa, arestat la 2 mai 1941 „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”, va fi condamnat de către autorităţile staliniste la 3 ani de lagăr. Martirul a văzut primul răsărit de soare la 1911. Şi rudele acestui osândit, în număr de şase persoane, sunt încărcate în vagonul pentru vite al „eliberatorilor”, fiind duse în locurile pustii ale imperiului bolşevic. Au rănas codrii seculari ai Cosminului, cuprinşi de un freamăt adânc al durerii.

 

Tot în aceeaşi zi de 27 iunie, Maria a lui Dumitru Stratan, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1912, în localitatea Bogzeşti din fostul judţ Chişinău al Basarabiei, primeşte 5 ani de temniţă comunistă. A trecut şi această româncă ilegal frontiera pusă de stalinişti, fiindcă nu existau în Uniunea Sovietică treceri legale. Graniţa a fost pecetluită cu şapte zăvoare, împrejmuită cu trei rânduri de sârmă ghimpată. Nimeni nu avea voie să părăsească „ţara fericită a sovietelor”. Toată lumea trebuia să trăiască în acest imens lagăr al terorii şi să mulţumească din tot sufletul nemuritorului Stalin şi partidului său. Basarabeanca, în ziua de 5 aprilie 1941, a încercat să iasă din infernul bolşevic şi este aspru pedepsită, conform legislaţiei sovietice. A îmbrăcat cămaşa suferinţei.

 

În iarna anului 1941, căpitanul Martynov, unul dintre conducătorii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., adresează lui Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un raport, în care semnala faptul că în ziua de „28 ianuarie 1941, locuitorii satelor Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Boian, Ostriţa, Mahala au organizat o trecere în masă a frontierei. La o depărtare de 3 kilometri de la frontieră, ei au fost descoperiţi de către detaşamentul de călăreţi ai pichetului de grăniceri, în colaborare cu reprezentanţii operativi ai Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne. În timpul efectuării acestei „operaţiuni”, au fost ucise 12 persoane, 53 reţinute şi doar 2 oameni au avut norocul să treacă frontiera”. În numărul arestaţilor a intrat şi Iacob al lui Simion Raţă, născut la 1898, în localitatea Ostriţa din fostul raion Herţa, neştiutor de carte. Autorităţile staliniste îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. S-a stins din viaţă în ziua de 28 iunie 1942, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. A trecut în nemurire ca un rug aprins, în care a străluminat continuu frumuseţea dorului de libertate.

 

În Cireşarul plin de doliu, în regiunea Tomsk a Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice Ion al lui Toader Todosean, care a văzut primul răsărit de soare la 1894, în acelaşi sat Ostriţa, deportat în Siberia de gheaţă, conform hotărârii din 14 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu el, au pornit pe drumul chinurilor cristice scumpa lui soţie, Maria, născută la 1903, şi doi copii minori. Unul avea 12 ani, iar mezinul împlinise 6 anişori. În iulie 1943, a părăsit această lume plină de cruzime şi mămica lor. Cu răni ce dor au rămas aceşti copii, scoşi din Bucovina strămoşească, în neagra străinătate, în împărăţia nesfârşitelor lagăre staliniste, ca „să-şi trăiască chinul veşnic, dragă Patrie română”.

 

Tot în iunie 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din adâncul Siberiei, a trecut în lumea îngerilor Uleana a lui Petru Tomeac, apărută în satul Panca din fostul raion Storojineţ, în anul 1941. Ea constituia pentru nemărginitul imperiu sovietic cea mai mare prinejdie, fiindcă „era fiica unui element care constituie un pericol social”. Când sufletul ei s-a îndreptat către Domnul, „pe ramurile Neamului, în lumini astrale, au înmugurit stelele cerului”.

 

În prima jumătate a anului 1942, conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, au trecut în nemurire 166 de martiri. Osemintele lor au rămas în Republicile Komi şi Tatarstan, în ţinutul Krasnoiarsk, în regiunile Sverdlovsk, Novosibirsk, Kemerovo, Tomsk, Tiumen, Omsk ale Federaţiei Ruse, precum şi în regiunile Karaganda şi Aktiubinsk ale Kazahstanului. 84 de oameni de origine română vor fi condamnaţi de către autorităţile staliniste la ani grei de lagăr,  primind de la 3 până la 10 ani de privare a libertăţii.

 

Nota Redacției

 

– Vom trăi vremurile când cineva va scrie un asemenea „răboj” despre românii abandonați de Țara-Mamă aflați la discreția saltimbancului Zelenski și a naziștilor ucraineni ? Despre românii rămași sub ocupație, costumați cu de-a sila în salopete militare cu însemnele unui stat artificial neprieten al românilor, despre conaționalii noștri transformați în carne de tun într-un război care nu-i al nostru ?

– Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre trădătorii de neam și țară alogeni de la București care i-au abandonat pe românii din nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din zonele Basarabiei ciuntite ?

– Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre cum sunt umiliți preoții ortodocși care slujesc în limba română în bisericile din Ucraina ?

– Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre cum sunt protejați „refugiații” ucraineni în România și cum sunt umiliți românii săraci din România ?

– Vom trăi vremurile când cineva va scrie despre „Marea Trădarea Națională” a slugilor prea-plecate Înaltelor Porți ale iadului globalist și despre un adevărat Tribunal al Poporului Român?

– Vom trăi vremurile când, pentru  a salva neamul de la pieire românii vor cere: RO-EXIT ?

– Încă nu-i prea târziu !

 

 

https://www.art-emis.ro/istorie/martirii-tinutului-herta-anul-1942-7

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Start spre ultimul final ?!

 

General Br. (rtr) Dr. Gheorghe Văduva, Membru de onoare al A.O.Ș.R., Membru U.Z.P.R.  24 Septembrie 2023

 

Armele, chiar și când tac, nu tac. De fapt, ele încă nu vorbesc cu toată gura, doar șoptesc. Sau gunguresc…

 

Războiul endogen al lumii a mai făcut un buboi. Nu este un buboi care s-a autofăcut. Este un buboi care a fost făcut. Dacă citiți două dintre cărțile de la finalul mileniului doi, „Marea tablă de șah…” a lui Brzezinski și „Ciocnirea civilizațiilor…” a lui Huntington, scrise de doi arhicunoscuți ai unui astfel de scris, veți înțelege mai bine cele ce urmează, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de simple cum le-au spus ei atunci și acolo. Lumea s-a înarmat teribil, iar armele, chiar și când tac, nu tac. De fapt, ele încă nu vorbesc cu toată gura, ci doașoptesc. Sau gunguresc. Nici dispozitivele – deja realizate – nu spun mare lucru. Pentru că au acoperire în verbe și în tăceri. Micile crize de până acum, inclusiv covidiadele, oricât ar fi ele de mari, nu au și nu au avut harul de a înspăimânta suficient lumea mare.

 

Au fost și sunt doar niște buboaie mici, care scot la suprafață mizeriile mici, și buboaie ceva mai mari, chiar globale, care au avut darul de a avertiza posibilitatea unei sau unor cangrene. Însă cei care au ochi să vadă au văzut și dincolo de ceea ce se vede. Autorii și planificatorii războiului de azi – cu un buboi-cangrenă în Ucraina și cu 7,9 miliarde de buboaie personalizate în restul lumii – au știut și, probabil, încă mai știu ce fac. Nu au scăpat încă totul de sub control. Ceea ce se petrece însă în văzul lumii este ceva între prostie demențială și sfidare grobiană a civilizației umane. Este evident, de multe secole, ambâțul Vestului, căruia Huntington în zice Civilizație Occidentală, de a domina lumea și de a nu se  mpiedica de nimic în realizarea acestui obiectiv etern (deja în mare măsură realizat). Este evident și ambâțul Rusiei de nu accepta prezența Occidentului și a N.A.T.O. în apropierea frontierelor ei. Ambâțul Occidentului are însă de partea sa legea, dreptul, forța, experiența, finanțele și aplauzele aproape unanime ale Civilizației Occidentale. Și nu numai. ambâțu Rusiei nu are niciun fel de acoperite, în afară de dorința

 

ei extrem de temătoare da a nu avea America (a se citi U.S.A.) și N.A.T.O. în coasta ei. Ambâțul Rusiei nu este însă susținut de nimeni. Nici măcar de Civilizația Ortodoxă, al cărui centru vital zice Huntington că este ea, Rusia. Dar este evident că nu este. Nu contează încă ce este sau nu este, ci doar ce cred autorii și planificatorii acestui război, în care Rusia nu este un autor, ci doar un actor. Dar Rusia este o uriașă forță nucleară, cu vreo 8.000 de ogive. Ei și?! Și U.S.A. este, tot cu atâtea. Pentru asta, lumea ar trebui să facă ce vrea Rusia? Sau ce vrea America? Întrebări de Gâgă… Și comportament de creieri fără neuroni. Iar lumea – care a văzut tot timpul ce se întâmplă – dă din umeri. Lumea nu este o forță. Este doar o masă.

 

Introducere

 

Războiul din Ucraina n-a dat pe nimeni peste cap. A părut şi a apărut aşa, ca un capriciu putinist al muscalilor care n-au altă treabă decât să pună probleme Vestului, abia aşteptând să-l atace pentru că, în fine, Vestul, îndeosebi Vestul americănesc, trebuie să aibă neapărat un inamic pe măsura lui.

 

Chiar dacă muscalii, în concepţia Vestului, mai ales a Vestului de la Washington, n-au cum să fie sau să fi fost vreodată la înălţimea lor, ei, crede Vestul, încearcă acum să-şi permită un asemenea lux, atacându-şi vecinul, adică fratele lui un pic mai vestic decât el. În limbajul dreptului internaţional aceasta nu este o operaţiune specială etc. etc., cum îi zice Vladimir Vladimirovici Putin, ci un război de agresiune împotriva unei ţări suverane, cum îi zice Vestul, citând un verset din Carta O.N.U. Desigur, când Vesticii au atacat Irakul, Serbia, Libia etc., nu s-a mai citat respectivul citat, cel de la art. 51, ci, rapid, foarte rapid, vreo 26 de ţări s-au coalizat pentru a-l înlătura pe dictatorul de la Bagdad, apoi şi pe cel din Libia şi a elibera popoarele irakian şi libanez de dictaturile unor monştri. Nu sacri, ci monstruoşi. Și, fireşte, cvasitotalitatea lumii vizibile a aplaudat.

 

În Siria, ruşii, care nu au prea ieşit din arealul lor de interes geopolitic şi geostrategic major de-a lungul istoriei, au sărit imediat în sprijinul lui Bashar Al Assad, între altele, probabil şi pentru că, de, nu e deloc de neglijat un cap de pod acolo, la Tartuk şi Latakia, pe coridorul strategic maritim Marea Neagră, Marea Mediterană, singurul culoar de ieşire rusească la oceanul cald, visul de multe veacuri al oricărui ocupant al tronului de la Kremlin. Pe ruşi nu i-a aplaudat nimeni când au sărit în ajutorul lui Bashar, pe vestici i-a aplaudat toată lumea vestică, oceanică şi chiar estică, terestră, subterană şi extraterestră. Pentru că ei acţionau în numele democraţiei, drepturilor omului şi, evident, al libertăţii. Ceea ce, desigur, este foarte adevărat. Și sună foarte, foarte bine. Unchiul Sam are mare grijă de democraţia endemică a visătoarei noastre planete cu ochi de topaz.

 

Asta-i cam tot. Restul comportă detalii, în general, neimportante. Dar, în cele din urmă, lumea, deşi, poate, a înţeles, cât poate ea să înţeleagă cu miliardele sale de neuroni ai fiecărui muritor nemuritor, multiplicat de 7,9 miliarde de ori, câţi bipezi inteligenţi are, azi, Terra, a pus zâmbind batista pe ţambal şi vârfurile degetelor în faţa buzelor. Ssst! Silence ! Deşi multă lume credea că aşa ceva nu se poate, uite că s-a putut. De fapt, nu era pentru nimeni ceva nou. Toată lumea ştie – sau dacă nu ştie e musai să ştie – că războiul lumii contra lumii este unul de tip permanent, care îmbracă toate formele posibile, de la cearta peste gard a ţaţelor, două câte două, din satul Vălenii din Deal, cu cele sau ca şi cele din satul Delenii din Vale, sau invers, sau fiecare cu fiecare, pro gard, peste gard şi dincolo de gard, nu contează asta.

 

De fapt, acestui război cu vecinii lor cârcotaşi şi complet nerecunoscători, ba chiar şi periculoşi, pentru că l-au aduc pe unchiul Sam doar la 700 km, în line dreaptă, de Moscova, ruşii nici nu-i zic război, ci „operaţiune specială pentru dezarmarea şi denazificarea Ucrainei”. Nu-i zic nici măcar „operație” – termen consacrat în arta militară rusească şi nu numai pentru definirea confruntărilor militare de mare anvergură – ci „operațiune”, adică ceva acolo care n-are cum să aibă anvergura unui război… Pentru că Ucraina n-ar merita, cred, probabil, ruşii, un astfel de tratament de nivel război, întrucât nu este nici măcar o ţară, ci doar o gubernie răzvrătită acolo, care trebuie pusă urgent în banca ei, nu numai pentru că s-a dat cu americanii, cu U.E. şi cu N.A.T.O., ci şi pentru că ar face, astfel, mari probleme de securitate geopolitică şi geostrategică măreţei Rusii.

 

Au atacat, pe trei direcţii, cam la plezneală, toată Ucraina. Să invadezi, pe trei-patru direcţii, tot Estul Ucrainei, de la Donbass până la Nipru şi chiar dincolo de el, doar cu o forţă de invazie de 170.000 de militari, când Ucraina avea, la pace, o armată de 200.000 de oameni, pregătită intens, din 2014 încoace, de către americani, pentru o astfel de eventualitate, este fie o eroare gravă, fie o nebunie sau o grozăvie, fie o aroganţă. Este însă posibil ca, din punctul de vedere al ruşilor, să fi fost şi o necesitate. Poate că au fost nevoiţi să o facă. Să nu uităm că atacul a fost precedat de recunoaşterea, în grabă, adică într-o noapte, de către Dumă, a celor două autoproclamate republici. Iar acestea au cerut, bineînţeles, ajutorul „legitim” al Rusiei…

 

Se poate însă ca o asemenea „eventualitate” să fi fost deja riguros planificată. Poate că, în prima etapă, ruşii nu au urmărit nici realizarea surprinderii strategice, imposibil de realizat azi, nici alte obiective generoase, ci doar să scoată armata ucraineană din dispozitiv, să slăbească presiunea ucraineană uriaşă asupra celor două autointitulate republici – Lugansk şi Doneţk -, să lovească puternic, cu rachete de croazieră, cu rachete hipersonice, cu aviaţia de bombardament strategic şi, bineînţeles, cu artileria, infrastructura, aeroporturile, îndeosebi pe cele militare, radarele terestre etc., să simuleze sau chiar să efectueze pătrunderi adânci din mai multe direcţii, iar după această primă etapă, să-şi regrupeze forţele şi să reia acţiunea strategică esenţială pentru cucerirea efectivă a Donbasului, a întregului Donbass, să dezvolte ofensiva pe direcţia de litoral Mariopol, Odessa, pentru a tăia ieşirea Ucrainei la mare, apoi, de aici, să lovească cu rachetele hipersonice Avangard, cu rachetele de croazieră Kalibr, dar şi cu rachetele hipersonice Kinjal lansate îndeosebi de pe MiG 31 etc., întreaga infrastructură, toate obiectivele de importanţă strategică (noduri de comunicaţii, depozite, areale în care se afla tehnică militară adusă din Vest etc.).

 

Această a doua etapă nu s-a încheiat încă. Intervenţia masivă a Occidentului, prin livrarea de armament performant armatei ucrainene, a complicat însă situaţia, obligându-i pe ruşi să-şi reorganizeze mereu dispozitivele şi să-şi adapteze acţiunile la condiţiile concrete ale spaţiului luptei. De aici nu rezultă că ruşii au pierdut iniţiativa strategică, ci doar că vor lovi şi mai crunt. Iar rezultatele se văd. După un an de lupte, multe locuri din Ucraina sunt devastate, iar pierderile umane şi materiale sunt uriaşe. Și, desigur, după cum se vede, dezastrul se va continua. Nu există niciun semn de nicăieri că declanşatorul real al acestui război are vreo intenţie să apese pe butonul Oprire.

 

Nu ştim ce-o fi fost în capul lor sau în capetele celor care au urzit iţele acestui război, dar ce a ieşit este foarte, foarte rău, este răul dus la extrem. De aici, mai este un singur pas, până la dincolo de orice fel de linie roşie şi, gata, s-a terminat. Oricum, a venit deja timpul celui de al Treilea Război Mondial Incandescent… Au trecut mai mult de 50 de ani de la cel de al Doilea. S-a vrut, atunci, un război de expansiune în spaţiul imens al Rusiei, în heartland, desigur, pentru resursele acestuia, şi a ieşit un dezastru de proporţii, cel mai mare de pe această planetă. Au apărut atunci arme noi, spre exemplu, Katiuşa, şi s-a folosit pentru prima oară, degeaba, dar aşa, ca să se ştie, bomba atomică.

 

Acum avem arsenale întregi de arme nucleare (peste 15.000 de ogive nucleare ultraperfecţionate se află doar în dispozitivele nucleare ale ruşilor şi americanilor), a căror capacitate este atât de mare, încât, după unele evaluări, poate distruge omenirea de zece ori…

 

Suntem la un fel de secundă crucială de momentul apăsării pe un buton de oprire a acestui război din Ucraina care poate duce acolo, sau de un aproape inevitabil moment de declanşare a ultimei nebunii a acestei planete care va pune capăt nu numai războiului lumii, ci şi existenţei ei.

 

Pentru comandantul suprem al Forţei Colosale care face şi desface cvasitotalitatea războaielor de pe planeta Pământ, a sosit momentul să apese pe butonul opririi acestui război care nu se desfăşoară numai pe teritoriul Ucrainei, ci şi pe ogorul întregii lumi, război care parcă forţează mâna care ar putea apăsa butonul roşu sau butoanele roşii ale războiului ultimului dezastru… Planificatorii radiază de bucurie… Aproape le-a ieşit… O posibilă anamneză de of și foc a calamburului ultimului apus de soare

 

Pe scurt şi pe înţeles, sau pe greu de neînţeles, lucrurile ar putea sta,credem noi, cam aşa:

 

– Se zice (şi cam aşa şi este) că Vestul capitalist, condus de Statele Unite ale Americii, a câştigat cu brio războiul cu Estul socialist (ei, vesticii, îi zic comunist, dar nu era comunist). Unii i-au zis, aşa cum le-a sugerat un jurnalist (iată că sunt buni şi jurnaliştii la ceva), război rece. Un război rece în care, în primii 60 de ani care s-au scurs de la cel de al Doilea Război Mondial, au avut loc vreo 135 de conflicte, crize şi războaie, care au însumat 727 de ani. Un război rece, pe care, desigur, l-a câştigat, aşa cum l-a câştigat, Vestul, cel care a câştigat, întotdeauna şi dintotdeauna, toate, dar absolut toate războaiele, chiar şi pe cele pe care, parţial, le-a pierdut.

 

Deşi Vestul nu e şi nu a fost niciodată o societate a egalitarismului (nici socialismul n-a fost), a proclamat, totuşi cu acordul şi în aplauzele întregii lumi, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – mutare de nota plus 10 -, prin care şi cu ajutorul căreia uriaşul accent al lumii s-a centrat şi s-a concentrat, în totalitatea cvasi-absolută a lumii, a tuturor instituţiilor, a statelor, a pământenilor, a subpământenilor, a extratereştrilor şi, bineînţeles, cu avizul lui Dumnezeu şi al legii, pe individ, pe bipedul uman, fiecare dintre aceşti bipezi fiind unic şi irepetabil pe planeta Pământ şi în Univers. Pentru că, se ştie, acest biped umanoid este singura fiinţă conştientă de sine de pe Terra, capabilă să fiinţeze, să cunoască şi să-şi reprezinte universul sau universurile, în caz că sunt mai multe, şi sunt, în care trăim. Fiecare dintre cei 7,9 miliarde de bipezi umani care locuiesc astăzi pe planeta Pământ a luat act de o asemenea Declaraţie şi, fireşte, s-a bucurat.

 

Potrivit acestei Declaraţii, în afară de drepturile lui de a fac  cam ce vrea şi cum vrea – evident, în limitele legilor pământene – nu mai contează nimic. De aceea, azi, foarte mulţi dintre cei care n-au ajuns încă la vârsta maturităţii sunt selectaţi încă din anii de şcoală pentru a ajunge, dacă-i duce capul şi o confirmă şi rezultatele la învăţătură, nu la Vălenii din Deal, nici la Delenii din Vale, nici la Caracal sau la Vânju Mare şi cu atât mai puţin la Bucureşti, ci la Viena (mai ales la Viena), la Paris, la Londra, la Washington DC etc. etc, numai în România, nu.

 

Mai mult, creierele întregii lumi vor continua, nu doar în virtutea acestei Declaraţii, ci aşa cum o fac ele de secole, să echipeze capitalele Occidentului, unde sunt aşteptate, foarte bine primite, respectate şi, mai ales, foarte bine plătite. La urma urmei, dacă stăm oricât am vrea noi de strâmb şi judecăm drept, majoritatea intelectualilor români, adică cei care au modernizat România, s-au instruit în Vest, la şcoala impecabilă a acestuia. Și, după modelul ei, al acestei şcoli impecabile, s-a reformat, prin secole, şi şcoala noastră românească ajunsă, într-o vreme, să producă minţi geniale şi pentru România sau, mă rog, pentru cine s-a nimerit. Acesta-i cursul şi n-ai cum să-l schimbi. Și nici de ce. Dacă la cârma ţării se află creiere fără creier şi capete pătrate, e greu ca să-ţi mai poţi păstra creierele acasă. Se duc nu numai acolo unde le este bine, ci mai ales acolo unde sunt folosite pe măsura capacităţii lor.

 

Vestul european, format în general, din populaţiile războinice migratoare de odinioară, care s-au sedentarizat, apoi s-au războit între ele, cam vreun mileniu, până ce s-au dumirit ce şi cum, şi-au echipat noile lor case şi noile lor baze de plecare pentru cucerirea şi „civilizarea” întregii lumi, cu legi bine făcute, cu instituţii de calitate, cu sisteme educaţionale extrem de performante şi, deşi a trecut şi el prin fel de fel de crize, a devenit, totuşi foarte rapid, un centru civilizaţional modern în expansiune. În această perioadă, Vestul inteligent, receptiv şi tenace, dar şi rapace, a învăţat democraţia de la greci, a ticsit bibliotecile din castelele medievale cu tot ce era mai avansat atunci în cunoaşterea lumii şi în ştiinţa lumii, a trecut prin Cruciade şi prin fel de fel de alte experimente, războaie etc. etc, dar a declanşat totuşi Renaşterea şi, apoi, expansiunea spre Vest, peste Ocean, dar şi spre Est, pentru cucerirea şi civilizarea lumii şi, se înţelege, pentru folosirea, la discreţie, a resurselor planetei.

 

Realitatea aceasta nu s-a schimbat. Chiar dacă au apărut poli noi de posibilă putere – Rusia, China, India, Brazilia etc. – a se vedea‚ ţările B.R.I.C.S. -, Occidentul deţine finanţele, înalta tehnologie, tehnologia informaţiei, sistemele educaţionale cele mai performante şi mai eficiente, experienţa vastă a dominanţei geopolitice şi geostrategice, rămânând în continuare, nu numai veşnicul pom lăudat, ci, mai ales, pomul roditor. Și, mereu se face, se desface şi se reface sau se preface cam tot ce doreşte el, acest Vest, şi cum doreşte el. Implozia socialismului şi degradarea ulterioară gravă a mediului de securitate şi a calităţii vieţii restului lumii dovedesc cu prisosinţă realitatea acestei aserţiuni.

 

Cel mai important factor al puterii Vestului îl reprezintă, de departe, în interioritatea realităţii lui, viclenia lui extrem de subtilă şi de inteligentă. E drept că miezul inteligent şi eficient al unei strategii viabile este dat de viclenia ei, adică de modul în care poate fi înşelat sau indus în eroare adversarul. Nu există strategii deschise, nu există strategii la vedere, nu există strategii morale. Pentru că nu există politici deschise, nu există politici complet la vedere, politici sincere, politici morale (chiar dacă excedează în a fi moraliste şi perverse), ci doar politici. Iar politica este, aşa cum se ştie, expresia concentrată a intereselor.

 

Strategia nu este altceva decât teoria, experienţa, practica şi arta de a pune în operă o decizie politică. Viclenia (şiretenia) este metoda, mai exact, creuzetul metodei, realitate şi realitatea aparentă, adică arta de a combina atât de bine şi de profund contrastele, încât ele să pară armonioase atât în formă cât şi în conţinut, iar realitatea să pară a fi de aur, chiar dacă e doar spoită cu aur, iar întunericul să fie luminos, sau să pară aşa, luminat cu fel de fel de cuvinte care dau efecte frumoase. Aceasta este însă o adevărată artă care ar părea a fi accesibilă doar geniilor. Iar geniul Occidentului constă tocmai în a face aparenţa realitate şi realitatea aparenţă. Evident, nu numai Occidentul face acest lucru, dar lui îi iese cel mai bine. Pentru că îşi ia ca suport ceea ce place lumii cel mai mult: libertatea individului, dreptul lui de a fi, de a se crede sau de a se preface Dumnezeu. În interioritatea acestei realităţi fiinţează cel puţin patru categorii de oameni:

 

– Oamenii inteligenți și de caracter, cei care creează, susţin şi întreţin sistemele de valori, cele care se asamblează în identități civilizaționale puternice şi stabile, pe care se constituie şi se consolidează arhitectura civilizaţională din temelia extrem de solidă şi de stabilă a omenirii (chiar dacă şi ea, această temelie, se erodează sub presiunea timpului, ea se reface şi se primeneşte mereu, precum inelele de creştere din trunchiul unui copac); pe verticala acestei categorii se formează, în timp, înţelepciunea, cea mai temeinică şi mai consistentă combinaţie între inteligenţă şi caracter, la adăpostul metafizic al reflecţiei, meditaţiei profunde, experienţei şi cunoaşterii; desigur, aceşti oameni pot beneficia de o educaţie superioară, de o pregătire profesională continuă de mare calitate, sau, din diferite motive, nu vor avea acces la aceste niveluri de cunoaştere şi înţelegere, dar, indiferent unde se vor afla şi ce vor face, ei vor fi totdeauna de caracter;

 

– Oamenii inteligenți și fără caracter, din rândul cărora se generează inteligența perversă, lucifericul şi tărâmul lui Hades; aceşti oameni pot ajunge la un nivel de cunoaştere superior, pot înţelege perfect conexiunile, interconexiunile şi realităţile, dar dificultăţile grave de caracter, mai exact, lipsa de caracter îi împiedică şi îi va împiedica mereu să slujească binele superior, binele suprem, ci doar binele lor, adică interesele lor şi ale celor pe care-i admiră, deşi ştiu foarte bine unde duce un astfel de comportament; oamenii inteligenţi, dar lipsiţi de caracter, nu pot avea o linie de conduită deasupra unei linii roşii, ci mai tot timpul, sub ea. Dar ei nu sunt scursurile lumii, ci diavolii lumii, cameleonii ei, demonii ei răi. Istoria, mai ales istoria noastră, a poporului român, măcinată de atâta tragedii, de atâtea prostii şi de atâtea trădări, ne arată ce înseamnă aceşti oameni, zi de zi, dar mai ales în momentele grele, în momentele de răscruce. Nu numai istoria noastră – istoria unui popor format şi ursit să trăiască într-un spaţiu Dumnezeiesc şi la o răscruce de vânturi şi interese -, ci şi istoria fiecărei identităţi civilizaţionale, ca şi istoria întregii lumi, fac asta. Evenimentele care s-au petrecut în România în ultimele trei decenii confirmă cu prisosinţă cele de mai sus. Unii vor spune, aşa cu o spun şi eu aici, parcă a luat Dumnezeu sau, poate, Hades nu numai minţile celor care au condus ţara în această perioadă (oricum, întreaga noastră istorie este presărată cu secvenţe sau cu epoci întregi în care cei din conducerea ţării n-au avut minte), ci şi minţile noastre, ale celor care i-am crezut, i-am propulsat şi i-am votat.

 

De aici nu rezultă că oamenii inteligenţi, dar fără caracter, nu contribuie a crearea valorilor şi a sistemelor de valori care se asamblează în patrimonii şi suporturi civilizaţionale; rezultă doar că n-au caracter. De aceea, Napoleon spunea că, între un ofiţer inteligent şi unul de caracter, îl preferă pe cel de caracter. E limpede de ce. Caracterul nu se schimbă, dar inteligenţa, în lipsa caracterului, sau în prezenţa unui caracter flexionar, poate fi uşor pervertită. E plină lumea de inteligenţi perverşi şi de efectele acţiunilor acestora.

 

– Oamenii obișnuiți, adică marea masă a oamenilor, furnici cu creier, desigur, şi ei inteligenţi, capabili, harnici etc., dar nu geniali, mai exact, nu totdeauna geniali, dar care fac toate muncile din societate, începând cu cele intelectuale de vârf şi continuând cu cele obişnuite. Ei sunt soldaţii de linie, luptători de zi cu zi ai omenirii pe frontul vieţuirii, supravieţuirii, trecerii şi petrecerii vieţii individuale şi colective. Ei se nasc, cresc, trăiesc, învaţă continuu, muncesc zi de zi, de când sunt bebeluşi până ce-şi trec arma în mâna stângă, cum spun francezii la ceea ce noi zicem dau ortul popii. Toţi facem asta, nu e nimic nou sub soare, dar ei sunt marea masă, masa de manevră, masa de manipulare, masa de păcălit, masa de mânat ca o turmă spre undeva sau spre niciunde etc. etc.

 

Fiecare dintre ei, când este singur cu sine, când este singur cu ceilalţi sau chiar împreună cu ei, este o persoană, chiar o personalitate, dar, pentru mai-marii omenirii, pentru cei care se erijează în această tagmă, pentru iluminaţi, pentru marile bănci, pentru corporaţii, pentru societatea de consum etc. şi chiar pentru o societate deschisă, adică pentru cei care fac şi desfac toate dregătoriile lumii, ei sunt doar consumatori. Societatea de consum are nevoie de consumatori care să cumpere produsele de consum. Și, pentru aceasta, ei, toţi oamenii, oricât ar fi ei de geniali, de inteligenţi, de obişnuiţi, de neobişnuiţi sau de proşti, trebuie să fie consumatori, iar pentru a fi consumatori trebuie să aibă bani, totdeauna bani. Banii sunt la bănci, iar băncile sunt noduri-cheie în circuitul lor.

 

Fiecare bebeluş, când se naşte, primeşte, fără ca el să ştie sau să fie întrebat, un credit pe care-l plăteşte până dincolo de moarte. Nu numai el, ci întreaga omenire, pentru că întreaga omenire este, într-un fel sau altul, direct sau indirect, datoare la băncile pe care ea însăşi le-a creat. La urma urmei, aşa e lumea făcută. Ca un ecosistem sau ca un motor care are în el să zicem 45.000 de repere, cam câte are un tanc, fiecare fiind produsul unor inteligenţe puternice, al unor mâini iscusite şi al unor scopuri diversificate şi greu de asamblat.

 

Omul obişnuit constituie nu doar mâna de lucru, potenţialul uman nedegradabil – singurul potenţial nedegradabil din această lume -, ci şi marea masă de manevră, turma pe care nişte „ciobani” financiari, politici, strategici sau metastrategici o mână cu un bici pervers încotro vor ei, dar nu în mod direct, nici ei personal, ci prin intermediul inteligenţilor perverşi sau al celor pervertiţi. De regulă, cam toate acestea, oricât ar fi ele de bine şi de inteligent făcute, sunt făcături, sunt manipulări, sunt forţe, mijloace, resurse şi metode ale războiului lumii contra lumii, ale acestui război hibrid, de cele mai multe ori, format din fractali, dar, în esenţa lui, integral, total sau totalitar, chiar dacă asamblarea părţilor este una de tip haotic.

 

 

Această afirmaţie ar putea, probabil, după mintea unora, să justifice orice. Iar mintea aceasta a unora, adică a multora dintre noi, ar avea, cred, dreptate. Pentru că războiul lumii contra lumii are toate ingredientele, toate dimensiunile, toate formatările, cauzele, determinările, formele şi formulele posibile. Există atâtea forme şi formule ale acestui război continuu al oamenilor contra oamenilor, al lumii contra lumii câte interese conflictuale ale oamenilor şi comunităţilor lor există.

 

Războiul nu trebuie confundat cu concurenţa, cu competiţia, dar formele extreme ale concurenţei şi competiţiei duc în mod sigur la război. Războiul este orma violentă, forma extremă a acestora. Care nu produce totdeauna morţi în rândul oamenilor. Dar moarte, distrugere şi haos produce în mod sigur, totdeauna.

 

– Oamenii proști nu sunt neapărat debilii mintali, adică acei oameni de la natură cu minte puţină. Proştii nu sunt debili, ci doar proşti. Chiar dacă cuvântul prost are un echivalent în slavă, de unde se pare că şi vine, prostâi, prostâi celovek (om simplu, om prost), în realitate, acest cuvânt are atâtea semnificaţii încât e greu să te descurci în labirintul lor. Dar toate duc, la urma urmei, în acelaşi punct: om fără minte sau cu minte atât de puţină încât, dacă o are totuşi, este ca şi cum n-ar avea-o. Prostul ar fi echivalentul celui lipsit de inteligenţă, al omului incapabil să judece corect, să înţeleagă, să facă conexiuni etc.

 

În principiu, omul prost nu este conştient de prostia lui. În momentul când devine conştient de prostia lui, nu mai este prost. Or, prostul se caracterizează tocmai prin aceea că nu ştie, că nu este conştient că-i prost. Probabil că nu există o prostie absolută şi alta relativă. Prostia este prostie şi atât, oricât ar fi ea de nuanţată şi de colorată. Neproştii o recunosc destul de uşor, iar proştii n-au cum s-o facă. Dacă ar reuşi să facă asta, aşa cum am spus şi mai sus, n-ar mai fi proşti. Din păcate, proştii nu sunt o categorie distinctă, identificabilă şi bine identificată, cum sunt, spre exemplu, debilii mintali. Proştii şi prostia se află peste tot, în rândul tuturor categoriilor de oameni. Sunt proşti şi printre oamenii străzii, şi printre oamenii din pătura de jos, şi printre bogaţi, şi printre politicieni, şi printre cei inteligenţi (unde-i minte multă-i şi prostie), printre intelectuali şi printre academicieni şi chiar printre oamenii geniali. E greu să spui cum poate fi un geniu sau un om genial prost, dar, totuşi, există, şi în lumea genialilor, destul de multă prostie.

 

Singurii care ar putea fi lipsiţi de această categorie sunt înţelepţii. Este însă greu să-i identifici şi să-i confirmi şi pe aceştia. Nu există o carte de identitate pentru înţelepţi şi alta pentru neînţelepţi. Socrate a trebuit să bea zeamă de cucută, tocmai pentru că întrebăreţul, căruia, spune el, Zeus însuşi, prin Oracol, i-a încredinţat sarcina de a dovedi celor care se cred înţelepţi că nu sunt înţelepţii. Asta a deranjat teribil lumea şi lumea, prin intermediul pârâtorilor, al tribunalului şi al juraţilor l-au condamnat la moarte. E drept că a fost reabilitat după două milenii, dar, din păcate sau din fericire, n-a mai putut fi înviat.

 

Concluzia este că niciun prost autentic nu ştie că-i prost. Dar şi proştii lumii, atâţia câţi sunt sau câţi or mai fi, pot fi împărţiţi în două categorii după criteriul atitudinii lor faţă de muncă: proştii leneşi şi proştii harnici. Proştii leneşi sunt buni şi ei la ceva. Acolo unde îi pui, acolo stau, iar misiunea pe care le-o dai o îndeplinesc exact aşa cum le-ai spus-o. Ei, ca orice prost, nu ştiu că nu ştiu, şi, de aceea, nu-şi bat capul să ştie ceva. Fac doar ce li se spune şi aşa cum li se spune.

 

Cred că unii dintre cei care vor citi aceste rânduri vor recunoaşte cu uşurinţă proştii noştri din structurile de conducere a ţării de la Bucureşti, de la judeţe şi cam de prin toate structurile post-decembriste importante, care au făcut exact aşa ce li s-a spus, exact aşa cum li s-a spus şi exact în timpul stabilit, adică imediat.

 

Aşa a fost posibil ca, doar în câţiva ani, toate resursele noastre vitale, întreaga infrastructură, şi tot ce am avut să fie dăruite cu dezinvoltură altora, fără să câştigăm ceva, ci dimpotrivă, plătindu-i gras pentru ca au avut amabilitatea să primească tot ce le-am oferit, adică munca poporului nostru din ultima sută de ani, inclusiv peste 40 la sută din pământul arabil al ţării. Cam aşa arată prostia românească din rândul guvernanţilor, mediului academic, ingineresc, al cercetătorilor, al intelectualilor şi al românilor de rând. Se pare, totuşi, că prostănacii noştri şi ai altora n-au de a face cu războiul din Ucraina, acest nucleu de foc atât de periculos nu numai de la frontierele noastre, ci şi din miezul lumii. Dar prostia acestui război este imensă. Și, din păcate, aproape întreaga planetă se comportă în această cheie prostovană uriaşă.

 

– Lumea se împarte, la ora actuală, în state. Statele sunt, deopotrivă, identităţi civilizaţionale sau părţi componente ale unor astfel de identităţi şi unităţi sau conglomerate politice. Frontierele statelor nu s-au transformat, din linii care separă şi opun, în linii care identifică şi unesc, cum credeam eu cândva.

 

Au rămas tot aşa, limite şi linii care separă şi opun, şi mai abitir ca odinioară, nu doar statele, ci, ca totdeauna, şi ideologiile lor… competitive. Competiţia pentru ntrarea în N.A.T.O. şi în U.E. a fostelor ţări socialiste din estul Europei, ca şi cum n-ar fi făcut parte din Tratatul de la Varşovia, competiţia pentru intrarea în spaţiul Shengen, competiţia pentru fonduri europene, competiţia pentru vreo mângâiere pe creştet din partea Bruxelles-ului, competiţia pentru parteneriate strategice cu unchiul Sam sau cu cine o fi de prin lumea Vestului etc. etc, competiţia pentru cedarea resurselor, competiţia pentru statutul de piaţă de desfacere, competiţia pentru ajutarea Ucrainei etc. etc. Samuel P. Huntington identifica, în celebra lui carte „Ciocnirea civilizațiilor…” în care şi prin care a întors lumea pe dos sau, mă rog, cu faţa la dos, împărţea această lume în şapte sau opt civilizaţii: occidentală; ortodoxă; sinică; hindusă; africană; niponă; musulmană şi latino-americană (aceasta din urmă putând fi însă inclusă în civilizaţia occidentală). Aceste civilizaţii nu sunt pur şi simplu puternice identităţi culturale, fundamentate pe sistemele lor de valori şi, dacă lucrurile ar sta aşa (dar nu stau aşa în concepţia fostului profesor de la Harvard), lumea ar trebui să fie unitară şi solidară la baza ei, prin sistemele sale de valori, pentru că, se ştie, valorile nu sunt conflictuale, ci consonante. Ele se asamblează în mari sisteme de valori, în patrimonii şi civilizaţii care construiesc şi menţin unitatea acestei lumi. Aşa ar fi, desigur, teoretic, dacă lumea asta şi, implicit, identităţile ei civilizaţionale n-ar avea şi interese. Iar interesele, în calitatea lor de motiv, imbold şi suport al acţiunii, nu sunt nici unitare, nici consonante, nici asamblabile, ci mai tot timpul conflictuale. Ele – şi nu valorile – sunt mobilurile politicilor care generează războiul, ca modalitate de soluţionare a conflictelor dintre acestea.

 

 

Teoretic, cam aşa ar fi. Practic, este mult mai rău. După implozia socialismului şi refacerea dispozitivelor postbelice în varianta lor antebelică de sute de ani, cu o falie geopolitică şi geostrategică pe axul Marea Neagră, Marea Baltică, cu un Est (heartland) cât Rusia şi un Vest cât Occidentul reîntărit şi cu ţările foste socialiste din centrul şi Estul Europei, era de aşteptat ca bătălia dintre Vest şi Est să se redeclanşeze. Pentru că, fiţi siguri, ea a fost planificată de foarte multă vreme.

 

 

Este şi motivul pentru care ruşii, după autodistrugerea (să-i spunem aşa) Uniunii Sovietice din 1991 şi următorul deceniu de prăbuşire, au trecut, sub ţarul Putin, la refacerea forţei sale militare. Era clar pentru oricine că, pentru a supravieţui, Rusia trebuie să se reînarmeze până în creştet. Și s-a început cu componenta strategică nucleară. Trei armate nucleare, plus triada, dotarea acestei forţe cu sisteme noi, precum Voivoda, Iskander, Topol, Topol M, Bulava (pentru forţele navale), Sarmat 27, ultima realizare etc., care, cel puţin în viziunea ruşilor, ar trebui să constituie o uriaşă forţă de descurajare. Și, pentru ei, adică pentru imperiul lor, ultima creastă, ultima şansă de supravieţuire şi/sau de pieire.

 

Eu ştiam, încă din 1991, că ţara pentru care americanii aveau un interes cu totul special era Ucraina. Mi-am zis că, pentru noi, ar putea fi de bine, deşi ştiam şi chiar eram mai mult ca sigur că ruşii vor reacţiona extrem de dur, cum le este firea. Cel mai mare interes geopolitic în Europa al americanilor nu mai era falia de pe Elba, ci tradiţionala falie din gâtuitura de pe axul central Nord-Sus al Europei, Marea Neagră, Marea Baltică. Această falie geopolitică şi geostrategică Marea Baltică, Marea Neagră, evident, cu ţările care o echipează (Țările Baltice, Ucraina, România etc.) coridorul sanitar cum numeşte George Friedmann ţările de la vestul acestui ax, dar mai ales Ucraina erau de multă vreme sub lupa americană şi nu a Vestului Europei, care se săturase de efectele dezastruoase ale celor două războaie mondiale derulate pe teritoriul Europei. Ucraina a devenit însă, în noul context geopolitic, un obiectiv de importanţă geopolitică şi geostrategică foarte mare, ca să nu-i spunem chiar vitală, pentru Statele Unite. De ce? O spune foarte clar Brzezinski în celebra sa lucrare amintită mai sus.

 

Probabil că, pentru atingerea acestui obiectiv – compromiterea şi chiar distrugerea geopolitică şi geostrategică a Rusiei -, America nu va trage un foc de armă. Va pompa însă în teatrul de război din coasta Rusiei bani, arme, mijloace, motivaţii şi tot ce mai e necesar pentru ca inamicul numărul unul al S.U.A. să fie redus de la stadiul de leu la cel de motănaş. Poate să o facă? Fără îndoială că poate. Unchiul Sam este nu numai cel mai bogat bogătaş din această lume, ci şi cel mai în măsură să facă orice doreşte.

 

Pentru că America reprezintă un model de civilizaţie pe această planetă. Pentru că oricare muritor ştie asta şi poartă drapelul Americii pe rever. Eu am fost în America în 1991 şi mi-am dat seama de forţa uriaşă a acestei ţări, de forţa democraţiei americane la ea acasă. Dar America nu va intra niciodată, în mod direct într-un război, pe care nu-l poate câştiga. Îi va pune pe alţii să se bată fie sub protecţia ei sau în numele ei, fie în numele unor idealuri pentru care întreaga lume se bate încă de la facerea ei pe planeta Pământ.

 

Occidentul deja virează sisteme de arme performante Ucrainei, chiar dacă Ucraina probabil, nu le va putea plăti niciodată, iar dacă va fi nevoie, unchiul Sam va face tot ce e posibil ca Vestul european să-şi trimită şi armatele acolo, fiecare pe cont propriu, dar în numele cauzei, sau chiar sub sigla N.A.T.O. Dacă va fi, otuşi, absolută nevoie, va debarca probabil şi America. Să zicem la… Habarovsk. Oricum, portavioanele ei – cele mai multe din lume – şi bazele ei militare se află peste tot. Pentru ele, ca şi pentru Imperiul britanic, soarele nu apune niciodată. Bătălia din Ucraina este cruntă. Ultramodernă, cu drone, rachete hipersonice, sateliţi şi arme cibernetice, şi, în acelaşi timp, primitivă, în tranşee, ca în Primul Război Mondial, cu asedii sau bătălii în localitate, în care pierderile sunt uriaşe. Nu ştim dacă Rusia a reuşit cu adevărat să-şi modernizeze întreaga armată, dacă are depozitele pline cu rachete, muniţii şi arme performante, dar ştim precis că Occidentul dispune de asemenea arme şi că le livrează ucrainenilor.

 

Mai ştim că Parlamentul european îl aplaudă pe Zelinski la scenă deschisă, aşa cum îi place oricărui actor, fie fără să înţeleagă miza şi orizonturile unui astfel de război care nu este asimptotic la un risc extrem, ci reprezintă efectiv vectorul principal spre inima acestui risc, pe care conducătorii noştri orbi şi-l asumă fără să-l vadă şi îl cultivă fără să-i înţeleagă roadele. Poate că unele ţări văd, în această imensă tragedie de risc extrem, o oportunitate pentru a redeveni ce au fost ele odată în istorie, iar altele se tem că mizeria a devenit prea mare pentru a putea fi ascunsă sub preş.

 

Michael Clarke, de la Institutul de Studii Strategice, Exeter, din Anglia vorbeşte de o ofensivă ucraineană care va arunca forţele ruseşti vreo 40 de mile napoi. Andrei Pionkovsky, cercetător ştiinţific şi analist din Washington DC este sigur că Ucraina va câştiga şi va recupera integral teritoriile sale în primăvara anului 2023. Barbara Zanchetta, de la Departamentul de Studii asupra Războiului, King’s College din Londra, crede că Putin se aştepta ca Ucraina să accepte pasivă acţiunile sale, fără a se implica alte ţări, dar războiul va continua, perspectivele negocierilor sunt sumbre. Ben Hodges, fost general, comandant al armatei americane în Europa, este sigur că Ucraina are vânt din pupa şi va câştiga războiul, probabil, în 2023. David Cendelman, expert militar israelian, spune că Rusia, cu cei 300.000 de militari mobilizaţi şi aduşi deja în zonă, poate declanşa ofensiva, continuând ofensiva şi în Donbas, dar este puţin probabil să reuşească încercuirea forţelor ucrainene[1]. Cam acelaşi ton în au şi celelalte comentarii, inclusiv cele care se referă la situaţia din teatru.

 

În general, media îşi dă serios în petic în prezentarea situaţiei din Ucraina. Foarte puţine publicaţii rămân obiective, fie din lipsa accesului la informaţiile autentice, fie din atitudinea părtinitoare a trusturilor de presă, redacţiilor, jurnaliştilor şi a multora dintre cei care contribuie la realizarea produsului jurnalistic. Ce să facem! Războiul din Ucraina se desfăşoară nu numai în teatrul de război din această ţară, ci şi în marile capitale, pe pieţele economice şi financiare, pe ecrane, în lumea afacerilor şi pe tabla de şah a celor care-şi zic stăpânii lumii.

 

Nimeni nu poate rămâne indiferent faţă de acest război. Este pentru prima oară la începutul acestui mileniu când o parte importantă a civilizaţiei lumii – şi anume civilizaţia occidentală – nu este alături de marea putere nucleară care a declanşat un război pentru a cuminţi o ţară, pentru a realiza un obiectiv geopolitic sa geostrategic (a se vedea războaiele purtate de ţările nucleare occidentale în Africa, în Asia, în Oceania sau oriunde în această lume).

 

De fiecare dată când una din aceste ţări – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa sau chiar N.A.T.O. – au declanşat sau au girat declanşarea unor războaie extrem de sângeroase, nu a existat nicio clipă pericolul ca o astfel de ţară să ameninţe cu folosirea armei nucleare. Pentru că niciuna dintre aceste ţări posesoare de arme nucleare nu s-a simţit încolţită, ci a operat în voie. Pentru că, aşa cum am încercat să explic mai sus, avea în suportul ei explicativ raţional şi emoţional apărarea democraţiei sau impunerea democraţiei şi a drepturilor omului.

 

Ruşii nu au acest obiectiv, ci, cum spun ei, formal, dezarmarea şi denazificarea Ucrainei, de parcă ei ar fi tata mare, iar Ucraina o nepoţică rebelă care nu prea ştie ce face. Nimeni nu s-a grăbit să aprobe această raţiune (considerată iraţională, oricâte suporturi discutabile ar avea ea) şi cu atât mai puţin s-o sprijine. Dar absolut toate ţările normale la cap ştiu exact despre ce-i vorba, îşi dau seama exact ce se întâmplă şi ce se poate întâmpla, iar anamneza acestei situaţii – dacă ar fi să fie şi aşa ceva – i-ar pune nu numai pe ruşi cu genunchii pe coji de nucă, ci şi pe europenii de vest, şi pe americani, şi pe ţările din centrul şi estul Europei şi pe mulţi aleşi care n-au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă că, dacă eşti în preajma unul vulcan în erupţie, nu-ţi pui cortul la poalele lui, obligându-l astfel să se stingă, pentru că ştii că n-o va face, ci în pui un pic mai încolo, unde nu te ajunge lava lui. Cu timpul, poate găseşti mijloacele de a-l stinge.

 

Este foarte posibil ca ruşii – practic, toţi ruşii sau o mare parte dintre aceştia, care mai au încă în sinapse ecourile Marelui Război pentru Apărarea Patriei – să perceapă acest sprijin necondiţionat acordat de către Vest Ucrainei, nu ca pe un ajutor legitim acordat unei ţări atacate, ci ca pe o nouă campanie a Vestului (tip Napoleon, tip Hitler), dar pe suport american, după modelul descris de Brzezinski, împotriva Rusiei, atât pentru acapararea resurselor sale, cât mai ales pentru înlăturarea acestui obstacol incomod în asigurarea primatului american, susţinut de întregul Occident, în dominarea lumii.

 

Occidentul crede că efectele celui de al Doilea Război Mondial în solidarizarea ruşilor şi a popoarelor din spaţiul rusesc s-au diminuat, noile generaţii neavând reprezentările fierbinţi ale acelor vremuri şi, gata, ar fi momentul să treacă de la etapa de îndiguire la cea de reluare a ofensivei seculare pentru scoaterea lor de pe scena puterii geopolitice esenţiale. Tocmai pentru că, încet, încet, preiau această putere chinezii… Iar cu doi coloşi de această talie e cam greu să te lupţi.

 

Da, este posibil şi aşa ceva. Să scoţi adică toate castanele din foc cu mâinile ucrainenilor, făcând din Zelinski, omul căruia nu-i tresare niciun muşchi din fizionomia feţei, marele erou al acestor vremuri – oricum, el este deja un erou al Vestului, de vreme ce Parlamentul European îl aplaudă în picioare – şi realizând un obiectiv pentru care nu a curs niciun strop de sânge american sau vest-european.

 

Desigur, dacă se va reuşi, Ucraina va fi marea eroină a Vestului, iar Vestul îi va reface infrastructura în câţiva ani şi, în locul tancurilor T 34 din oraşele ucrainene distruse – simbol al victoriei ruşilor în Al Doilea Război Mondial -, se va pune, pe acelaşi soclu, un Leopard 2 (dacă va ajunge totuşi în teatru), un Abrams 1, că 2 e prea scump, sau doar o dronă – iar Vestul în sfârşit va domina de la Atlantic la Vladivostok şi de la Oceanul Indian la Marea Laptev… Bineînţeles dacă ruşii, sufocaţi de armele Occidentului, nu vor lansa câteva Sarmat 27, chiar şi nenucleare, care vor rade de pe suprafaţa pământului ţinutul slavilor vestici de margine din grupul trinitar al slavilor de est. Sper ca verbele acestea să nu aibă conţinut. Să fie doar verbe şi atât.

 

Oricum, s-a forţat prea mult nota, iar un mistreţ rănit este mai periculos decât unul laureat al premiului Nobel pentru pacea războiului. Rusia încă este o ţară foarte mare, cu destule resurse, capabilă să facă multe surprize, de vreme ce s-a angajat într-o astfel de confruntare în care, la niciun capitol, nu i se dă dreptate. Iar armele, oricât ar fi ele de hipersonice sau de nemaivăzute nu pot rezolva totul. Oricum, Ucraina nu se ocupă numai de război, se ocupă şi de adâncirea la 8,23 m a canalului Bâstroe, foarte important pentru transportul său maritim şi fluvial, îndeosebi de cereale dar nu numai, precum şi pentru multe alte lucruri.

 

Acestei ţări nu-i prea pasă de ce zic autorităţile Dunării de Jos, aşa cum nu i-a păsat nici de respectarea zonei economice exclusive a României, pentru care a trebuit să suporte consecinţele unui proces de la Haga, pe care l-a pierdut doar parţial, întrucât n-a ieşit prea mult în pierdere, chiar dacă nu l-a câştigat. Adrian Severin, ministru de Externe la vremea când s-a semnat primul Tratat de după 1989 cu Ucraina, în care partea românească, oarbă endemic, sub presiunea necesităţii îndeplinirii condiţiilor de aderare la N.A.T.O., a semnat tot ce i s-a pus în faţă pentru că aşa a decis domnul prezident de atunci – şi abia acum ştim de ce pentru că el nu ne-a spus atunci – zicea că trebuie să fin îngăduitori cu Ucraina care, potrivit spuselor sale, are complexul pulovărului. Aceasta înseamnă că este făcută din atâtea părţi care nu-i aparţin, încât, dacă tragi de un fir, se destramă

 

toată.

 

Ucraina este acum în mare necaz. Întreaga Europă i-a întins o mână de ajutor. Oricât de îndreptăţiţi ar fi ruşii să se teamă de apropierea N.A.T.O. de frontierele vitale ale Rusiei, iar Ucraina, pe vremea U.R.S.S., cea mai importantă ţară după R.S.F.S.R., ar face jocul Alianţei Nord-Atlantice pentru a o aduce la 700 km de Moscova, atacul Rusiei asupra Ucrainei nu se justifică. O astfel de problemă ar fi putut fi rezolvată pe calea negocierilor, chiar dacă temerea Rusiei nu este inclusă în vreun tratat, deci n-are temei legal, iar dreptul Ucrainei de a se asocia cu cine vrea ea este sacru, este dreptul unei ţări suverane, atât în Dreptul internaţional, cât şi în logica sănătoasă a unei lumi normale. Totuşi, lucrurile nu sunt atât de simple în cheie geopolitică şi geostrategică.

 

Forţarea lor a dus la ceea ce se întâmplă. Iar ceea ce se întâmplă, în lipsa unei lucidităţi strategice atât de necesare ruşilor şi americanilor, dar mai ales europenilor, care n-ar trebui să uite că în curtea lor se petrece un asfel de eveniment – care, parcă, a mai fost cândva – ne poate apropia cu repeziciune de startul ultimului final. Desigur, ştim cu toţii (sau măcar bănuim) că nu va apuca Pământul – şi cu atât mai puţin nu vor mai apuca hominienii săi duşi cu pluta – să vadă ultimul apus de soare, pentru că, înainte de a da ortul părintelui său în sutană cosmică, astrul zilei îşi va înghiţi sateliţii în masa lui fierbinte, de un milion de grade…

 

Aşa cum a făcut Zeus cu prima lui soţie, ca să-i arate cât de mult o iubea. Vorbe, desigur. Tot vorbe

 

Nota redacției – Text publicat în – Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 și preluat cu acordul autorului.

 

———————————

[1] bbc.com/affrique/articles/cyncndpep3kzo

 

https://www.art-emis.ro/analize/start-spre-ultimul-final

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

7 noutăți literare asortate de la 7 scriitori

 

Mariola Díaz-Cano Arévalo

 

 

Începeți acest lucru Salt februarie 2020, adică mai este o zi de citit. Și, fără a fi un precedent, există acestea 7 știri literare care ies luna aceasta si ce sunt exclusiv de la scriitoare. Nume mai mult decât sprijinite în panoramă precum cele din Almudena Grandes sau Donna Leon alătură-te celor din Ana Lena Rivera (vechi cunoștințe pe aici), Anna Merino (câștigător al Premiului Nadal), Lorena Franco și Madeleine Sf. Ioan. Toate ne aduc povești pentru toate gusturile pe care le trec în revistă mai jos.

 

Index

 

1 Un criminal în umbra ta – Ana Lena Rivera

2 Harta afecțiunilor – Ana Merino

3 Mama lui Frankenstein – Almudena Grandes

4 Ultima vară a Silviei Blanch – Lorena Franco

5 Cu apa la gât – Donna Leon

6 Fetele în negru – Madeleine St. John

 

 

Un criminal în umbra ta – Ana Lena Rivera

Cu doar un an în urmă, Ana Lena Rivera mi-a acordat acest interviu unde ne-a vorbit puțin despre toate și prezentat a Gracia San Sebastián, investigatorul dvs. de fraudă financiară. Acum noua ta poveste a ieșit. A făcut-o ziua trecută 29 ianuarie dar din moment ce este foarte recent, îl includ în februarie. Și în acest nou titlu, Grace este implicată în dispariția Imeldei, un tânăr psiholog pe care îl găsesc morți câteva zile mai târziu pe șinele de tren. Soțul ei, un bombardier al Gărzii Civile și principalul suspect, îi cere ajutor pentru descoperirea criminalului. Deci Grace, lângă Rafa miralles, Comisarul de poliție din Oviedo, va începe un cercetare asta o va lua pe lângă diverse capitale europene. Problema este că viața ta profesională și personală nu trece printr-un moment bun.

 

 

Harta afecțiunilor – Ana Merino

Recent câștigător al premiului Nadal Cu acest roman, scriitoarea Ana Merino ne spune o istorie corală amplasat într-un mic oraș în care se intersectează viețile locuitorilor săi. Acolo, Valeria este un tânăr profesor de școală care întreține o relație secretă cu Tom, ceea ce îi ia treizeci de ani. Și în același timp, Lilian dispare fără niciun motiv aparent în timp ce soțul ei se află de cealaltă parte a lumii. Este de asemenea Greg, A afemeiat care fuge de nefericirea sa frecventand o club de hostess, până când într-o zi este descoperit în cel mai rău mod posibil.

 

Mama lui Frankenstein – Almudena Grandes

Grandes ne aduce acest nou roman în care trecuturile protagoniștilor se contopesc cu prezentul lor într-un istorie stabilită în 1954. Atunci tânărul psihiatru Germán Velázquez se întoarce în Spania a lucra în spital de boli mentale a femeilor din Ciempozuelos. Acolo se întâlnește din nou cu Germán Aurora Rodriguez Carballeira, a paricid care l-a fascinat la treisprezece ani și știe și un asistent medical, María Castejón, de care este atras. Dar ea îl respinge și Germán suspectează că el păstrează multe secrete.

 

Silvia Blanch’s Last Summer – Lorena Franco

Noul Lorraine Franco se înscrie pentru moda pentru titluri cu nume de personaje lipsă, morți, asasinați sau de natură similară încât au atâta atracție. Astfel încât Silvia blanch, o tânără frumoasă destinată să reușească, a dispărut fără urmă într-o zi din vara anului 2017. Alex este jurnalist și vrea să scrie un articol despre ea, așa că va merge în orașul Montseny unde a trăit Silvia și unde și-a pierdut urma. Acolo vrea să vorbească cu familia și în curând începe să descopere că toți par să știe mai multe decât par și că nu le place să spună.

 

Cu apa până la gât – Donna Leon

Inspectorul Brunetti s-a întors și cu el mergem din nou la Veneția. În al unsprezecelea caz, el îl numește Benedetta Tosso, One bolnav cancer care vrea să-ți spună ceva care nu vrea să ducă la mormânt. Gestionează să vorbească cu el soțul ei, Vittorio Fadalto, a murit recent într-un accident de trafic, implicat cu un singur Dinero forma obținută ilegal și că, în consecință, moartea sa a fost de fapt o crimă. Și indică vinovații pe care nu îi mai poate identifica. Brunetti va începe să investigheze cazul, care, la rândul său, îl va conduce la locul unde lucra omul, a companie privata responsabil cu monitorizarea calitatea apei în Veneția. Dar acolo Brunetti va trebui să se ocupe și de un caz de mită între angajați să se ascundă deversări poluante în apă, ceva ce aș putea avea consecințe catastrofale în sănătatea venețienilor.

 

Fetele în negru – Madeleine Sf. Ioan

Madeleine St. John este veterană Scriitor australian care ne aduce această poveste stabilită Sydney în 1950. Există cele mai renumite magazine universale a orașului, Goode’s, unde puteți găsi cele mai noi modă. Și acolo lucrează patru femei, Lesley, Patty, Fay și Magda, asistenții de magazin sectiunea rochii de dama, întotdeauna perfecte în uniformele lor negre, pentru care asta ocuparea forței de muncă este, de asemenea, singurul său oportunitate pentru independență. Așadar, în timp ce își sfătuiesc clienții cu privire la țesături și modele, toți au și împărtășesc visele de libertate și de roluri diferite de a fi fiice, soții sau mame.

 

 

  1. Câteva știri editoriale pentru luna ianuarie a noului an

 

https://www.actualidadliteratura.com/ro/%C8%98tiri-editoriale-2020-ianuarie/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

5 pași pentru a contacta un corector

Mariola Díaz-Cano Arévalo

 

 

 

Vrei să afli mai multe despre munca unui corector? Verifică.

 

Unul dintre procesele fundamentale și esențiale, și primul, atunci când vine vorba de dorința de a publica (atât cu editoriale, cât și cu autopublicare) este acela de corecție. Ii sunt dedicat de mai bine de 10 ani și trec în revistă tot timpul textelor, din manuale, cărți de autoajutorare, poezii, documente tehnice sau opere literare în principal. Cu exceptia corectori suntem încă figuri putin cunoscute, poate din cauza acelei lucrări în umbră și că nu este întotdeauna prețuită sau dată importanța pe care o are. Se mai intampla ca multi Autoriiindependent mai presus de toate, nu sunt foarte clari cum să contacteze un corector, sau nu știu ce tip de corectare poate avea nevoie textul lor sau ce informații să ofere pentru a solicita o ofertă. pai aici sunt astea Pași 5 să răspundă la întrebări.

 

Dar mai întâi, care este cel mai important și trebuie subliniat: orice scriitor care se respectă care vrea să publice este în obligația de a vă revizui textul, fie că este vorba de a face o propunere unui editor sau de a se autopublica. Și mai trebuie să ceri corectarea în orice editor sau serviciu editorial. Dacă plătiți și pentru procesul de publicare, este și mai necesar.

 

 

Un text poate fi foarte bun în conținutul său, dar dacă în forma ei există defecte ortografie, gramatică sau sintaxă ratează tot ce se poate calitate într-o clipă. Și nu ar fi prima dată când punem mâna pe o carte, mai ales dacă este autoeditată, și întâlnim aceste erori. Știu acest lucru din propria experiență atât cu lucrările publicate de edituri —în special cele mai modeste—, cât și cu serviciile de editare.

 

Acum să mergem cu acești pași.

 

Index

 

1 5 pași pentru a contacta un corector

1.1 Vizitați site-ul lor web

1.2 Pentru a solicita o ofertă

1.3 Ce remedieri ai nevoie?

1.4 Documente în Word

1.5 pune orice întrebări

5 pași pentru a contacta un corector

Vizitați site-ul lor web

Dacă o aveți, desigur, deși există și portaluri, servicii editoriale sau site-uri literare specifice unde raportează despre ele. Dar este foarte posibil să aveți propriul site web. Acolo sigur găsiți mai multe informații de contact, servicii și tarife, metode de plată și profil profesional. Vizitați și rețelele lor de socializare.

 

 Încercați gratuit Kindle Unlimited: milioane de cărți pentru tine

 

Și dacă contactați editoriale (fie că este vorba despre apelurile tradiționale sau cele care taxează pentru editare și publicare), asigurați-vă că introduceți Servicios este corectia.

 

Pentru a solicita o ofertă

Datele de care avem nevoie pentru a calcula prețul pe matrice (de obicei 1000 de matrice) sau pagina corector sunt numărul de caractere cu spații. Îl găsiți în documentul dvs Cuvânt, în fila de Unelte și meniul său drop-down unde apare Numără cuvinte.

 

Las tarife din în funcţie de texte şi de statutul acestora, care influențează și timpul pe care îl poate necesita lucrările de corectare. De asemenea, în cazul corecturii complete, în general, taxa este de obicei dublă unei corecturi.

 

Ce remedieri ai nevoie?

Ortografie, stil sau ambele.

 

 Încercați Audible gratuit timp de 3 luni: mii de cărți audio disponibile

 

De obicei, există atât ignoranță, cât și confuzie atunci când este vorba de a distinge sau de a lua în considerare ce corectări are nevoie un text. Deci avem:

 

la ortografie, care corectează greșelile gramaticale, sintactice și de ortografie. De asemenea, atinge și aplică resurse tipografice precum ghilimele, numerotarea, cursivele, aldine etc. și standardizează criteriile de utilizare a acestora. Toate ajustând ortografia la regulile RAE în ultima sa versiune revizuită care a fost în (2010).

cel al stil, care îmbunătățește expresia, coerența și structurarea textului astfel încât lectura acestuia să fie fluidă, iar mesajul să fie mai clar și să se potrivească cu ceea ce se dorește a fi transmis. Este, de asemenea mai scump decât ortotipografie.

Mulți corectori consideră că sunt complementari sau nu concep unul fără celălalt. E mai mult, cel al stilului le poate cuprinde pe amândouă clarificând întotdeauna gradul de intervenţie de care are nevoie un text. Sunt momente când nu ai de ales decât să recomanzi să le faci pe amândouă.

 

Și apoi sunt câteva servicii speciale ce poate fi rrecenzii și indici de bibliografie, care poate fi aranjat separat.

 

Documente în Word

cuvântul este cel mai folosit procesor de text și ce se mai ocupă în ceea ce privește corectarea, deci este cel cu care lucrăm de obicei. De asemenea, se uită la PDF-uri din când în când, iar Pages, procesorul Mac-ului, este foarte greu folosit. Deci nu ne trimiteți PDF sau alte formate. De asemenea, folosim schimbarea controlului (în fila Review) astfel încât să puteți vezi notele si comentariile corectiilor.

 

În plus, când este terminat, corectorul poate atașa ulterior a raportează corectare mai mult sau mai puțin detaliată a lucrării pe care ați făcut-o.

 

pune orice întrebări

scrie sau suna pentru orice întrebări care pot apărea. sau comenta corectia. În final, autorul este cel care are ultimul cuvânt în acceptarea sau respingerea modificărilor pe care le facem. Vom încerca întotdeauna să clarificăm acele întrebări sau ezitări sau vom dezbate cu motive legate de aceste schimbări, dar insist, autorul este cel care decide despre dacă să lași o tildă fără a pune sau o virgulă prost pusă. Asta da, îndoielile de sâmbătă sau duminică pot aștepta cu siguranță ziua de luni.

 

 

 

https://www.actualidadliteratura.com/ro/5-pa%C8%99i-pentru-a-contacta-un-corector/

 

///////////////////////////////

 

Cum să publici o carte într-o editură

 

Encarni Arcoya

 

Unul dintre cele mai mari vise când termini de scris o carte este că un editor observă povestea ta și vrea să te publice. Este poate cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla, atâta timp cât ei pariază 100% pe tine. Dar, cum să publici o carte într-o editură?

 

Dacă te-ai văzut „supus” muzelor și ai o carte în mână, sau un sertar întreg plin de povești care așteaptă cineva să-ți dea ocazia, de ce nu te uiți la ce am pregătit noi? tu?

 

 

Index

 

1 Publicarea într-un editorial, este greu?

2 Pași pentru a publica o carte într-o editură

2.1 Pregătește romanul

2.2 Lista editurilor și condițiile de trimitere a cărților

2.3 Scrieți e-mailul fiecărui editor

2.4 Însoțiți manuscrisul cu alte documente

2.5 așteaptă așteptarea

Publicarea într-un editorial, este greu?

Cum să publici o carte într-o editură

Nu o să vă spunem nu, că este foarte ușor, că oricine o poate face pentru că de fapt nu este asa. În plus, trebuie să se distingă mai multe tipuri de editori.

 

Pe de o parte, ai edituri unde plătești pentru ediția cărții. Asta înseamnă că ei nu sunt cu adevărat editori. Mai degrabă devin tipografii, sub o etichetă editorială, dar cărțile dvs. s-ar putea să nu se vândă în principalele locuri (Curtea engleză, Amazon, librării fizice…) dar le oferă acestora în catalog și, dacă nu o cer (la cerere), nu ai fi în ei. De asemenea, sunt destul de scumpe și până la urmă cartea va ajunge să te îngreuneze.

 

 Încercați gratuit Kindle Unlimited: milioane de cărți pentru tine

 

Pe de altă parte, avem editorii „buni”. Și o spunem așa pentru că ei sunt cei mari și la care fiecare scriitor vrea să ajungă, și că le acordă atenție. Este mult mai dificil să ajungi la acestea, dar nu imposibil. De fapt, este chiar posibil ca, dacă cartea ta are succes sau ai succes pe rețelele sociale, cineva de la editura iti scrie sa te intrebe daca ai o carte sau chiar sa iti propuna sa scrii una și cereți-i să-l revizuiască pentru o posibilă publicare.

 

Ar trebui să fugi de primul. Orice editor care îți cere bani pentru a-ți publica cartea nu este bun, oricât de mult ți-ar spune că o vor distribui în mai multe locuri și că o să-ți faci multă promovare. Și la al doilea, ar trebui să te gândești la asta, dar ținând cont de faptul că, dacă nu vinzi mult, pentru ei nu ești altceva decât un număr de scriitor. Adică nu te vor promova (decât dacă au mare încredere în munca ta) și nici nu vor căuta interviuri, evenimente etc. Va trebui să muncești pentru asta.

 

Pași pentru a publica o carte într-o editură

Persoană care se gândește Cum să publici o carte într-o editură

Clarificat punctul anterior, este timpul să știi să publici o carte într-o editură. Sau, cel puțin, aveți ocazia să vă citiți lucrarea și doriți să o publicați.

 

 Încercați Audible gratuit timp de 3 luni: mii de cărți audio disponibile

 

Pentru a face acest lucru, pașii pe care trebuie să îi urmați sunt următorii:

 

Pregătește romanul

Deși uneori răspunsurile editurilor pot dura 6 luni să le dea (dacă le dau deloc), normalul este că ai romanul terminat. Și nu numai asta, ci și aspectul, verificarea ortografică și gata de a fi publicat (deși mai târziu îi mai dau o recenzie).

 

Există unii editori care solicită întregul manuscris, în timp ce alții doresc doar primele câteva capitole. Asa de sa nu ai o problema, mai bine sa o ai terminataa.

 

Lista editurilor și condițiile de trimitere a cărților

Următorul pas, odată ce ai romanul, este știți la ce edituri îl veți trimite. În acest caz, recomandarea noastră este să faci o listă cu toate editurile legate de genul acelui roman și să notezi date precum numele editurii, site-ul web, contactul, condițiile (dacă trebuie să trimiți întregul roman, capitole, rezumat etc.).

 

În acest fel, vei avea o organizare mai bună pentru că vei ști ce să trimiți fiecărui editor si le vei bifa pe cele in care ai incercat (ca sa nu-l trimiti de doua ori din greseala).

 

Asta nu inseamna ca, daca ai mai multe romane, nu le incerca cu fiecare dintre ele, o poti face dar asa te vei putea planifica mult mai bine.

 

Scrieți e-mailul fiecărui editor

În afară de cele de mai sus, trebuie să știți că mailing-urile în masă, în care scrieți același lucru pentru toți editorii, vă pot juca feste: ajung în spam sau junk mail.

 

Pentru a evita acest lucru, cel mai bine este să scrieți un articol original și unic pentru fiecare editor. În plus, ținând cont de faptul că fiecare editor poate avea propriile condiţii pentru a primi manuscrise, vei avea un avantaj pentru ca ii vei oferi o „scrisoare de intentie” in functie de ceea ce cauta, si nu una care sa arate ca un copy and paste.

 

Acea scrisoare sau e-mail va servi pentru a vă face cunoscut și dacă folosiți tehnici persuasive, îi puteți determina să vă citească mai întâi manuscrisul. Cum? Ei bine, folosind cuvintele potrivite, căutând tipul de cărți pe care doresc să le publice etc. Cu alte cuvinte, folosind copywriting.

 

Însoțiți manuscrisul cu alte documente

Poate părea o prostie, dar veți economisi mult timp pentru persoana care primește cărțile să le citesc.

 

Și este că dacă pe lângă manuscris îi trimiți un rezumat al cărții, altul pe capitole și un rezumat cu cârlig, îi vei face munca foarte scurtă, deoarece cu asta își poate face o idee mai bună despre ce este vorba în cartea ta (și dacă îl agățați cu acele câteva pagini va dori să citească mai mult romanul).

 

da, întradevăr, nu mergeți prea departe în extensie, este mai bine să te concentrezi pe ceea ce este important sau pe ceea ce vrei să se reflecte în roman.

 

așteaptă așteptarea

roman scris

Acesta va fi cel mai rău, pentru că editorilor poate dura mult timp să răspundă, dacă o fac (dacă nu răspund, nu sunt interesați, sau nici nu l-au citit).

 

Perioada medie a editorilor este între 2 și 6 luni. Dacă în această perioadă nu au răspuns, atunci refuză oferta.

 

Din acest motiv, nu vă fie teamă să trimiteți același manuscris la mai multe edituri. Dacă ai norocul să primești un răspuns, poți oricând să folosești acea „armă” pentru a scrie altor editori despre care crezi că sunt mai buni. sau că ai fi preferat să le oferi „oportunitatea” de a face o ofertă înainte de a accepta (da, este să te facă important).

 

Dacă până la urmă editorii nu vă răspund, poți oricând să te gândești la autopublicare. Unii autori care publică acum cu edituri au început așa să nu le publice nimeni, și au făcut saltul și editorii au plouat pe ei când cărțile lor au început să se vândă și să devină cunoscute.

 

Mai aveți îndoieli cu privire la cum să publicați o carte într-o editură? Intreaba-ne!

 

https://www.actualidadliteratura.com/ro/cum-s%C4%83-publici-o-carte-%C3%AEntr-o-editur%C4%83/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Recenzie despre versurile satanice, de Salman Rushdie: Hai să vorbim. . .

 

 

De ceva timp am fost curios să încep această carte, considerată a fi una dintre cea mai controversată din istorie și capodoperă (împreună cu Copiii de la miezul nopții) a scriitorului britanic de origine hindusă Salman Rushdie.

 

Ideea este că, odată terminată, cartea are destul de multe puncte de comentat, nu numai datorită numeroaselor sale interpretări sau analizelor despre pierderea identității într-o lume din ce în ce mai globalizată, ci și datorită faptului că o parte din pasaje din propoziția de carte Rushdie să se ascundă după ce i-a pus un preț pe cap de Ruhollah Khomeini, Ayatollahul Iranului în 1988; o propoziție care continuă în vigoare.

 

 

Să ne scufundăm în această recenzie a Versetele satanice ale lui Salman Rushdie.

 

 

Index

 

1 Realismul magic realizat în India

2 Cea mai recentă carte a post-colonialismului

3 Iranului nu i-a plăcut

4 Când Gabo miroase a curry

Realism magic fabricat in India

 

Versetele satanice au ca protagoniști două personaje hinduse: Gibreel Farishta, cel mai faimos actor din Bollywood și Saladin Chamcha, cunoscut sub numele de Omul celor o mie de voci pentru abilitatea sa de dublare și iubitorul culturii britanice mai presus de toate. Ambele personaje se întâlnesc la bordul zborului Bostan 706, care explodează peste Canalul Mânecii din cauza unui atac terorist.

 

În timpul toamnei, Gibreel începe să sufere halucinații care îl conectează în timp și spațiu cu alte setări și personaje, în mod specific, vechiul oraș Mecca (aici numit Jahilia), o zonă din nordul Indiei care începe un pelerinaj condus de un credincios numit Ayesha , sau exilul unui lider arab la Londra.

 

 

După ce au căzut pe țărmurile înghețate ale Regatului Unit, ambele personaje se separă, plonjând într-o Londra convulsivă în care Chamcha, al doilea în dezacord, se ascunde într-o cafenea indiană când coarnele încep să răsară din capul său și capătă aspectul său. Satana.

 

Ambele personaje se întâlnesc, se pierd și se confruntă într-o Londra confuză și mixtă, în care Gibreel și Saladin joacă rolurile celui mai vechi duel din lume: cel al îngerului și al diavolului însuși.

 

Cea mai recentă carte a post-colonialismului

Rareori am râs de o carte ca aceasta, mai ales din cauza tonului ironic pe care Rushdie îl folosește pe tot parcursul lucrării. Și este că versetele satanice nu este doar o carte despre religie, dar și despre globalizare, pierderea identității, dragostea, însușirea culturală și o credință latentă în aceste vremuri în care multe dintre fostele colonii din Occident (a se vedea India) continuă să se caute.

 

La rândul său, cartea denotă o imaginație debordantă, nu numai în metafore și stil, ci și în povești precum cele ale Rosa Diamond, anglo-argentinianul care îi întâmpină pe protagoniști atunci când cad din avion sau acel pelerinaj condus de Ayesha , o fată acoperită de fluturi care își propune să deschidă apele Mării Arabiei în maniera lui Moise contemporan.

 

 Încercați Audible gratuit timp de 3 luni: mii de cărți audio disponibile

 

Singurul defect, după părerea mea, ar fi nevoia constantă de a introduce personaje de descris dar nu contribuie prea mult la complot, ceea ce reduce fluiditatea întregului și face ca citirea să devină oarecum grea în unele secțiuni. Cu toate acestea, este un detaliu minim în comparație cu toate acele alte virtuți ale unei cărți pe care fiecare cititor ar trebui să le privească la un moment dat, indiferent dacă sunt sau nu în favoarea islamismului, a globalizării sau a oricărei alte mișcări din timpul nostru.

 

Iranului nu i-a plăcut

Versetele satanice 2

Ruhollah Mousavi Khomeini, imamul Iranului care a promovat vânătoarea pentru Rushdie după publicarea Versetelor satanice.

 

Cel mai controversat aspect al versetelor satanice stă în viziunile personajului lui Gibreel, alias Arhanghelul Gabriel și prezent în acea interpolarizare a Coranului care presupune viziunea sa asupra lui Jahilia (sau Mecca), în care se sugerează că nașterea Coranului și ridicarea la putere a profetului Mahomed s-a datorat unei simple probleme de trafic de influență. În acest fel, Muhammad l-ar fi transformat pe Jahilia într-un loc de joacă în care nu se mânca porc și femeile au fost închise acasă o parte din zi.

 

A doua viziune, cea a Imamului ascuns din Londra, este o aluzie directă la figura ayatollahului Ruhollah Mousavi Khomeini, lider iranian și fondator al Uniunii Islamice din Iran sfârșitul anilor ’70.

 

Și el însuși a fost cel care, după publicarea cărții în 1988, a emis un fatwa (sau ordinea juridică conform guvernului iranian) în care au fost solicitați șeful Rushdie și cel al tuturor celor implicați în carte. În acest fel, scriitorul a trebuit să rămână ascuns câțiva ani, deși asociați apropiați precum Hitoshi Igarashi, traducătorul japonez al cărții, a fost asasinat în 1991.

 

Cel mai rău dintre toate, chiar dacă Rushdie a cedat răscumpărării, fatwa continuă să fie activă conform autorităților iraniene. De fapt, prețul pentru capul său a crescut la 3.3 milioane de dolari în 2016.

 

Când Gabo miroase a curry

Salman Rushdie – Front

În ciuda faptului că s-a născut în Bombay în 1947, Rushdie, părinților cashmiri ai credințelor musulmane, a fost trimis la Londra la vârsta de 14 ani. După ce am scris povestea ciudată de succes, Copiii de la miezul nopții, publicat în 1980, ar deveni o surpriză și un punct de cotitură în literatura hindu-britanică. Câștigător al premiului BookerDebutul său ar fi urmat de alte lucrări precum Versetele satanice sau Shalimar Clovnul.

 

În bibliografia sa includ și câteva cărți de povești precum Oriente, Occidente, prima pe care am citit-o de acest autor.

 

Rushdie a fost numit în mai multe ocazii ca ambasador al realismul magic al Indiei, judecând după acea fuziune a cotidianului cu fantasticul, în cazul său cu mitologia și misticismul subcontinentului asiatic. Un autor care a influențat în mod clar alți autori ai timpului său, cum ar fi Arundhati Roy și cartea sa The God of Small Things, care a devenit cel mai puternic moștenitor al influenței acestui autor.

 

Versetele satanice ale lui Salman Rushdie Este o carte care îi va atrage pe cei care sunt atrași în special de societate și de lumea în care trăim astăzi (lucrurile nu s-au schimbat atât de mult din 1988), în același timp în care lectura este o plimbare prin aceste locuri exotice și mai multe viziune a controversei prin acele pasaje ale istoriei al căror fanatism la care am asistat cu toții în ultimii ani.

Conținutul articolului respectă principiile noastre de etică editorială. Pentru a raporta o eroare, faceți clic pe aici.

 

Calea completă către articol: Literatura actuală » Literatură » Carti » Recenzie despre versurile satanice, de Salman Rushdie: Hai să vorbim. . .

 

 

 

 

Vremea muștelor: Claudia Piñeiro

Juan Ortiz

 

Roman negru

Vremea muștelor

 

Vremea muștelor este un roman scris de scenaristul, dramaturgul și autoarea de televiziune argentinian premiat Claudia Piñeiro. Lucrarea —al cărei gen ar putea fi stabilit între narațiune hispanica, thriller și literatura sociologică— a fost publicată pentru prima dată de editura Alfaguara în 2022. Cartea este un fel de continuare a A ta, unul dintre cele mai cunoscute titluri ale lui Piñeiro; cu toate acestea, este posibil să-l citiți independent.

 

Revenirea lui Inés, protagonista, este o reuniune și, în același timp, un șoc. Totul este gata să expună dovezile progreselor culturale pe care societatea le-a suferit în ultimul deceniu. Vremea muștelor se învârte în jurul unei crime, dar este și o poveste despre prietenie, puterea femeilor, maternitate nedorită, impoziții, trecut și, bineînțeles, muște.

 

Index

 

1 Sinopsis pentru Timpul muștelor

1.1 Reintegrarea în noua societate

1.2 înapoi la lumină

1.3 începutul thrillerului

1.4 Un anumit nume pentru o anumită poveste

1.5 Stilul narativ al autorului

2 Despre autoare, Claudia Piñeiro

2.1 Alte cărți (de Claudia Piñeiro

Sinopsis al Vremea muștelor

Reintegrarea în noua societate

Agnes este o femeie matură A fost condamnată la închisoare pentru uciderea iubitei fostului ei soț. Crima și șederea în închisoare l-au făcut să piardă totul: statutul și legăturile sale emoționale, inclusiv pe cea a Laurei, fiica lui. Aproape șaisprezece ani mai târziu, este eliberată, doar pentru a descoperi că se află într-o societate în care nu se mai potrivește.

 

Obișnuită cu cei patru pereți ai celulei ei mici, ea nu a participat la schimbarea realității: o societate cu legi noi.. Aceste legi, sau multe dintre ele, sunt menite să favorizeze femeile, ceea ce o surprinde pe protagonistă.

 

Cu toate acestea, remodelarea trece dincolo de juriști, întrucât aparține și străzilor orașelor, la marșuri feministele și cerințele lor – cum ar fi accesul la educația sexuală, înțelegerea consimțământului și avortul legal. Modul de a se exprima, la fel, a suferit modificări, iar ceea ce era obișnuit nu mai este așa.

 

REBAJAS

 

Vremea muștelor…

18,90 €

Vezi oferta Vedeți caracteristicile

înapoi la lumină………………………………………………………………………………….  Cont aici https://www.actualidadliteratura.com/ro/resena-de-los-versos-satanicos-de-salman-rushdie-hablemos/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Diana Maria: Barbie: Ce se plantează insidios în mințile copiilor?

 

 

 

 

Barbie, filmul care a făcut mare vâlvă a declanșat o adevărată isterie printre adulți. Dar Barbie este mai mult decât o marcă de păpuși sau un film care a făcut un miliard și jumătate de dolari.

 

Deși prezentat drept „comedie fantasy”, filmul nu este nici una, nici alta și în niciun caz nu este un film destinat copiilor.

 

Întru urmărirea politicilor de incluziune sociala, în narațiunea peliculei avem prezente personaje care seamănă izbitor cu genul de oameni pe care îi vedem la manifestările destinate afirmării publice a noilor genuri sexuale.

 

Comunitatea lgbtq+ a fost absolut încântată că în distribuție rolul doctoriței este jucat de o persoană transexuală, actrița Hari Nef având la naștere numele Harry Jacob Nef.

 

Un alt punct al agendei bifat cu succes este apariția lui Alan, personaj care a extaziat toată lumea bună. Deși nu se afirmă direct, Alan a fost perceput drept un personaj aparținând genului fluid. Alan este prezentat ca fiind deranjat și strivit de masculinitatea lui Ken, Alan fiind o ființă foarte empatică, săritoare și de nădejde. Mesajul subliminal este clar: persoanele cis (adică cei care nu simt că s-ar fi născut în corpuri greșite) au și provoacă probleme, iar cei care se identifică cu Alan sunt cei care păstrează echilibrul lucrurilor și rezolvă ce strică cuplurile +/-.

 

Au apărut și modele noi de păpuși Barbie menite să-i învețe de la cea mai fragedă vârstă pe copii lucruri importante, precum ce înseamnă să fii trans (prin modelul de barbie reprezentat de personalitatea TV transexuală, extrem de promovată și de mare succes, Laverne Cox) și ce înseamnă să fii femeie cu barbă – a apărut modelul inspirat de Harnaam Kaur, un speaker motivațional cu mare priză la publicul care altădată mergea la spectacole de circ, care a reușit în carieră pe barba ei la propriu – este femeie născută femeie, dar suferă de hirsutism. Aceste două noi modele de păpuși îi învață pe copii ce succes pot avea ca persoane care nu se conformează mentalităților învechite și că sexul este doar un concept, un construct social artificial creat, nicidecum o realitate biologică incontestabilă. Și că este ok să ridici degetul mijlociu celor pe care îți dorești să îi sfidezi.

 

Interesant este și faptul că modelul femeii cu barbă poartă cu mândrie două coarne pe cap – oare ce anume ar trebui să înțeleagă copiii din asta?!

 

Pe lângă Barbie cea bărboasă și încornorată (la propriu), noile modele de Barbie prezintă spre acceptare și gratulare și modele care duc cu gândul direct la travesti – cele mai noi și mai „wow!” modele vin păroase. Barbie cea feminină este plină de testosteron tradus printr-o cantitate de păr pe corp caracteristică eminamente masculină. Dar inconvenientul este ușor de eliminat cu un aparat de ras care a fost inclus în pachetul destinat copiilor.

 

În același timp, presa de profil promovează persoane care afirmă că au cheltuit 200.000 USD pentru tranziția de la statutul de bărbat, la cel de bimbo-barbie.

 

Prin toate modalitățile, copiilor li se explică că toate aceste lucruri sunt absolut normale, pe principiul plus cu plus dă plus, iar minus cu minus dă tot plus.

 

Însă plus pentru cine și în ce scop?!

 

Pe când vor apărea și păpușile Barbie cu kit de vaccinare anticovid inclus?!

 

Autor: Diana Maria

 

 

 

 

 

https://gandeste.org/analize-si-opinii/diana-maria-barbie-ce-se-planteaza-insidios-in-mintile-copiilor/129476/

///////////////////////////////////////

 

 

 

Alis Popa: “S-a trecut mult prea ușor peste știrea că CIA și-ar fi mituit proprii ofițeri de investigație pentru a ascunde faptul că virusul lui pește nu are origine naturală”

 

 

 

 

S-a trecut mult prea ușor peste știrea că CIA și-ar fi mituit proprii ofițeri de investigație pentru a ascunde faptul că virusul lui pește nu are origine naturală, ci a scăpat dintr-un laborator din Wuhan.

Informația este de o importanță capitală, pentru că:

  1. Dacă s-a mințit și s-a falsificat adevărul la un asemenea nivel, într-o asemenea situație dramatică, înseamnă că în spate au existat niște interese uriașe, pe care teoria originii artificiale a virrusului le-ar fi pus în pericol.
  2. Dacă s-a mințit și s-a manipulat la un asemenea nivel, devin evidente atât lipsa de scrupule, cât și distrugerea oricărei credibilități. Asta înseamnă că ORICE știre provenită din surse „oficiale” poate fi pusă sub semnul întrebării! Da, ne-au mințit! La fel cum au mințit despre origine, au mințit despre gravitate, au falsificat statistici, au indus panica în populație.
  3. Să ne amintim că în perioada respectivă au fost interzise autopsiile, când regula de bază într-o epidemie necunoscută, regulă pe care o poate confirma orice specialist autentic, e să afli EXACT cu ce probleme te confrunți, care e agentul patogen și cum acționează el în organism. Acum devine limpede ca bună ziua pentru ce s-au interzis necropsiile: pentru că era ceva de ascuns. Iar abureala cu protejarea medicilor de o viroznă rămâne prostire pe față, scuzați.
  4. Dacă originea virrusului e artificială, înseamnă că se cunoșteau CHIAR DE LA ÎNCEPUT strategiile pentru a-l contracara, adică exista un TRATAMENT! În realitate, ce să vezi, nici un tratament nu era bun, au interzis ivrmctn și hdrxclqn, au demonizat medicii care încercau să trateze prin mijloace proprii și au introdus în toate protocoalele spitalicești nenorocirea de rmdsvr, care le-a terminat sănătatea pacienților!
  5. Dacă guvidul a fost scăpat din laborator, ultimul lucru la care trebuiau să se gândească autoritățile plan demice era un vațin salvator nou-nouț! Observați că lucrurile se leagă ca mărgelele pe ață! Un virrus nou, artificial, e combătut cu un ser experimental, realizat în doar câteva luni! Desigur, miliardele care s-au făcut ulterior pe baza experimentului planetar au fost doar niște coincidențe frumoase și la pungă groase.

P.S. Am constatat, la postarea anterioară, că mulți prieteni au citit știrea, dar au trecut peste ideea principală, grăbindu-se să precizeze că nu există virusuri, că guvidul nu a fost încă izolat, că oricum nu mai contează de unde a început pandalia, și că informația despre mituirea unor ofițeri de investigație, ca să falsice adevărul, e aruncată la vrăjeală, praf în ochii publicului ipohondru.

Măi fraților, toate aceste probleme pe care le-ați observat pot avea sens. Dar nu neapărat acum! Acum ne interesează să lucrăm cu materialul clientului și să sesizăm contradicțiile, altminteri, din nou vorbește fiecare în bula lui, strănută în pungă, cum ar veni!

Știrea este de o importanță colosală, pentru că mai dărâmă niște mituri: mitul încrederii în sursele „oficiale”, mitul inexistenței unui antidot, mitul că anumiți indivizi sunt plătiți ca să le pese și să aibă grijă de noi.

Autor: Alis Popa

 

 

 

https://gandeste.org/analize-si-opinii/alis-popa-s-a-trecut-mult-prea-usor-peste-stirea-ca-cia-si-ar-fi-mituit-proprii-ofiteri-de-investigatie-pentru-a-ascunde-faptul-ca-virusul-lui-peste-nu-are-origine-naturala/129452/

 

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(Lucratura globalie…); Simona Halep, noi declarații în scandalul de dopaj: „Nu au găsit nimic rău în sângele meu. E o nebunie”. Mesaj pentru Serena

 

Suspendată patru ani din tenis, după ce a fost depistată pozitiv, Simona Halep, 31 de ani, a oferit noi declarații despre cazul său.

 

autor

PAUL TECUCEANU

 

Într-un interviu acordat publicației Front Office Sports, fosta dublă câștigătoare de Grand Slam a mărturisit că a fost complet şocată atunci când a aflat că a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

 

Campioana noastră a subliniat că, dacă ar fi ştiut despre Roxadustat, nu ar fi luat, deoarece se confruntă şi cu probleme la glanda tiroidă.

 

 

„Am fost încrezătoare după audiere, pentru că au fost atât de multe lucruri care nu aveau sens şi care nu sunt corecte”, a declarat constănțeanca, potrivit News.ro.

 

„Când am primit decizia, am fost complet şocată”, a declarat Halep, fostă numărul 1 mondial.

 

CITEȘTE ȘI

Simona Halep

The Guardian: Simona Halep, suspectată de dopaj și la Wimbledon 2022

„Nu-mi venea să cred că m-au suspendat timp de patru ani. Nu au găsit nimic rău în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ceea ce a prezentat [echipa ei juridică]. M-au judecat pe baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă. Este pur şi simplu o nebunie”, a mai sus aceasta.

 

Conform standardului de răspundere strictă, Halep a anticipat o formă de sancţiune, deoarece sportivii sunt consideraţi responsabili pentru ceea ce se găsește în organismul lor, chiar dacă este neintenţionat. Dacă sportivii pot depista sursa unui rezultat pozitiv, ei pot atenua consecinţele dopajului.

 

 

La începutul acestui an, echipa de avocaţi a lui Halep a reuşit să identifice sursa rezultatului pozitiv, întrucât substanţa (Roxadustat) a fost descoperită într-un supliment nutritiv pe care începuse să îl ia la recomandarea fizioterapeutului său de la Mouratoglou Academy înainte de a fi depistată pozitiv la testul antianemic la US Open 2022.

 

Avocații Simonei Halep au cerut sancțiune „foarte mică”

„Este o încălcare, dar am spus că sancţiunea ar trebui să fie foarte mică”, a declarat Howard Jacobs, avocatul lui Halep.

 

În octombrie anul trecut, românca a primit o suspendare provizorie din partea Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA) şi a rămas pe tuşă aproape un an întreg, înainte ca tribunalul Sport Resolutions să adauge efectiv încă trei ani la interdicţia sa. Jacobs a spus că pedeapsa este, de fapt, o interdicţie pe viaţă, deoarece Halep va avea 35 de ani când suspendarea va expira în 2026.

 

„Din punct de vedere mental, a fost un dezastru pentru mine, pentru că nu mă aşteptam la aşa ceva”, a declarat Halep, care a continuat: „Întotdeauna am fost atentă la ceea ce am pus în corpul meu şi nu am luat niciodată ceva fără să verific. Aşadar, este un şoc”.

 

ITIA ar fi trebuit să convoace tribunalul în februarie, înainte de audierea amânată. Pe măsură ce au trecut săptămânile, ITIA a început să privească dincolo de testul de urină pozitiv pentru Roxadustat din 29 august 2022.

 

Paşaportul ei biologic – în care se recoltează sângele sportivilor şi se analizează markerii care ar putea semnala dopajul – a dus la o a doua acuzaţie din partea ITIA.

 

Dintre cele 51 de probe analizate din august 2013, a fost semnalată proba lui Halep din septembrie 2022. Jacobs a susţinut că valorile observate în acea probă sunt în concordanţă cu alte probe care nu au fost semnalate.

 

În decembrie, doi dintre cei trei experţi externi au stabilit că datele paşaportului biologic erau „suspecte” – o determinare care nu ar fi dus la o a doua acuzaţie din partea ITIA pentru Halep. Acei experţi ar fi ştiut probabil că proba provenea de la o jucătoare de tenis, deoarece datele de examinare pot include programe de competiţie. Dar probabil că nu ar fi ştiut la momentul respectiv că este vorba în mod special de paşaportul biologic al lui Halep, deoarece analizele ar trebui să fie anonime.

 

„Apoi [ITIA] a furnizat informaţii suplimentare experţilor, inclusiv faptul că această jucătoare fusese testată pozitiv la Roxadustat la sfârşitul lunii august 2022, ceea ce era foarte anormal”, a declarat Jacobs.

 

„Toţi sunt foarte implicaţi în antidoping. Ştiau deja că este vorba despre o jucătoare de tenis din programul ei de competiţii. Nu era nevoie să le comunice numele ei, deoarece se ştia foarte bine că Simona fusese testată pozitiv la Roxadustat, deoarece suspendarea ei provizorie din octombrie a fost bine mediatizată”, a adăugat acesta.

 

Fiecare dintre cei trei experţi externi a confirmat la audiere că, atunci când li s-a spus că jucătoarea a fost depistată pozitiv la Roxadustat, au ştiut imediat că paşaportul biologic îi aparţinea Simonei Halep.

 

După ce au aflat identitatea acesteia, doi dintre cei trei experţi şi-au schimbat constatările „suspecte” în „dopaj probabil” la începutul acestui an, potrivit concluziilor publicate miercuri de ITIA. Împreună cu un al treilea expert care a decis iniţial că Halep era „probabil dopaj”. Tribunalul – care a luat informaţiile de la cei trei experţi pentru a-şi stabili decizia – „şi-a exprimat totuşi disconfortul” că cei doi experţi care şi-au schimbat opinia ştiau că este vorba despre Halep.

 

„Grupul de experţi [a fost] categoric că faptul că ştirea lor despre AAF [rezultat analitic negativ] nu le-a afectat deloc opiniile”, a declarat tribunalul. „Noi acceptăm acest lucru”.

 

În plus, a subliniat Jacobs, „calendarul în care [grupul de experţi] a schimbat opinia de la «suspect» la «probabil dopaj» se potriveşte destul de bine cu momentul în care am alertat ITIA şi tribunalul că este vorba de un supliment contaminat”.

 

În cadrul audierii din iunie, grupul de experţi a prezentat dovezi cu privire la suplimentul Keto MCT pe care Halep l-a folosit înainte de testul de urină pozitiv:

 

– Un laborator care a analizat alte suplimente sigilate din acelaşi număr de lot a găsit Roxadustat, care nu era listat ca fiind unul dintre ingrediente.

 

– Un voluntar a consumat suplimentul conform instrucţiunilor, iar Roxadustat a fost identificat în probele de urină ale acelei persoane.

 

– O mostră de păr prelevată de la Halep a arătat urme mici de Roxadustat, dar nu în doze suficient de mari care să fi condus la efecte de îmbunătăţire a performanţei.”

 

„A fost foarte bine să aflăm de unde venea [Roxadustat], pentru că este foarte greu când nu ştii ce se întâmplă”, a declarat Halep.

 

Având în vedere că Halep a fost testată negativ pentru Roxadustat pe 26 august 2022, iar apoi pozitiv trei zile mai târziu, experţii au concluzionat că, având în vedere nivelurile foarte mici de concentraţie de Roxadustat găsite în proba de urină din 29 august 2022, nu ar fi putut fi cauzate de administrarea de către Halep a unei doze de Roxadustat pentru îmbunătăţirea performanţelor.

 

Halep a mai precizat că, ştiind ce a aflat între timp despre Roxadustat, l-ar fi evitat – şi nu doar pentru că a fost interzis.

 

Halep a spus că ar fi exacerbat o problemă tiroidiană cu care se confruntă de ani de zile şi ia un medicament aprobat. Un studiu al Agenţiei Europene pentru Medicamente a arătat o scădere a funcţiei tiroidiene de către cei care luau medicamentul, a cărui utilizare nu este aprobată în SUA.

 

„Nu avea rost să iau acest lucru. Ar fi fost împotriva mea. Nu m-ar fi ajutat”, a spus Halep.

 

Mesajul Simonei Halep după postarea Serenei Williams

Atunci când a fost anunţată interdicţia de patru ani, marţi, Serena Williams a postat: „8 este un număr mai bun”, într-o aparentă ironie la adresa lui Halep.

 

„Cred că toată lumea are dreptul să mă judece, pentru că tribunalul a decis că eu am greşit aici. Cineva mi-a spus, astăzi, că acele jucătoare care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a declarat Halep, care a învins-o pe Williams în finala de simplu de la Wimbledon, în 2019.

 

Simona Halep l-a angajat pe fostul antrenor de lungă durată al lui Williams, Patrick Mouratoglou, care conduce Academia Mouratoglou.

 

Într-o declaraţie, Halep a precizat că intenţionează să ia măsuri legale împotriva producătorului de suplimente. Jacobs a refuzat să identifice numele suplimentului sau al producătorului.

 

Jacobs pregăteşte un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care are autoritatea de a anula decizia tribunalului ITIA sau de a diminua sancţiunea. Jacobs a reprezentat numeroşi sportivi în faţa TAS, printre care Maria Şarapova

 

Şarapova, una dintre mai mulţi sportivi din Rusia şi Europa de Est prinşi folosind meldonium, şi-a văzut suspendarea de doi ani redusă la 15 luni de către TAS în martie 2016. Marin Cilic, un jucător profesionist de tenis masculin pe care Jacobs l-a reprezentat, şi-a văzut suspendarea iniţială pentru dopaj de nouă luni redusă la patru luni în 2013.

 

„Există o mulţime de astfel de exemple. Cred că avem faptele şi ştiinţa de partea noastră”, a spus Jacobs.

 

Acesta speră că TAS se va pronunţa înainte de Australian Open, care începe la mijlocul lunii ianuarie. Halep continuă să se antreneze, deşi în mare parte a fost în afara terenului.

 

„Este greu să te concentrezi pe tenis. Trebuie să rămân sănătoasă. Este emoţionant [să fii pe terenul de tenis]. Când eşti epuizat din punct de vedere emoţional, te poţi răni fizic. Încerc să mă protejez, aşa că voi continua să merg la sală pentru a mă menţine în formă”, a spus Halep.

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/sport/simona-halep-noi-declaratii-in-scandalul-de-dopaj-nu-au-gasit-nimic-rau-in-sangele-meu-e-o-nebunie-mesaj-pentru-serena.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

O trecere în revistă a acuzațiilor de luare de mită și șantaj adresate oamenilor de presă

 

 

Dezbaterea privind numirea jurnalistului Liviu Alexa în funcția de președinte al filialei PSD Cluj a stârnit controverse în interiorul formațiunii politice, un lider de filială făcând o afirmație deplasată la adresa presei.

 

Europa Liberă a dezvăluit că există surse din interiorul partidului care susțin că șeful PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că nu îl va vota pe Liviu Alexa întrucât ”toți jurnaliștii sunt șpăgari”. Una dintre persoanele care au stat de vorbă cu publicația menționată anterior a povestit scena: „Buzatu a început să spună că nu îi plac cei care vin din presă în politică că nu are încredere în ei. După care a spus că toți sunt șpăgari. Am rămas mirat să aud așa ceva. A greșit și Pintea când i-a numit pe toți românii infractori. Nu se poate să generalizăm așa fără să ne dăm seama”.

 

Totuși, dacă stăm să ne uităm la procesele în care jurnaliști au fost acuzați de luare de mită, acestea sunt puține, mult prea puține chiar și pentru o generalizare precum cea de mai sus.

 

 

Cel mai cunoscut caz este al lui Andrei Bădin, prezentator al B1TV. Deși acesta a fost achitat din lipsă de probe în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) potrivit căruia “nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”, Direcția Națională Anticorupție a susținut că inculpatul ar fi pretins 5.000 de lei de la ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb, ”pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice”.

 

Ca urmare a acuzațiilor aduse de către procurorii DNA, B1TV a decis să suspende ”să suspende atât apariția sa în emisiunile televizate ale postului cât și implicarea în deciziile editoriale”, ”până la clarificarea situației de către organele competente”.

 

CAZUL JURNALISTULUI ACUZAT DE ȘANTAJ

Un episod la fel de cunoscut ca și cel al presupusei luări de mită a lui Bădin este cazul unui jurnalist din Mureș, Julien Tanasa. Acesta ar fi aranjat, conform informațiilor expuse de Ziare.com, o întâlnire cu unul dintre candidații la primăria unei comune, prin intermediul unei cunoștințe. În fața politicianului, Tanasa ar fi afirmat că nu este prima oară când ”ajută” un candidat la câștigarea alegerilor. Întâlnirea a avut loc între jurnalistul în cauză și, după cum susține Luju.ro, Cornel Molodvan, candidat la Primăria comunei Valea Largă din Mureș. La ultimul scrutin, Tanasa l-ar fi atacat public în paginile publicației la care lucra, lucru ce a dus la alegerea contracandidatului lui Molodvan, contra unei sume de bani.

 

În timpul întâlnirii din martie 2016, Julien Tanasa i-ar fi cerut lui Molodvan suma de 3.500 de euro, însă în lunile următoare i-a transmis acestuia că dacă nu îi dă măcar o parte din bani (2.500 de euro), va încheia o înțelegere cu contracandidatul său.

 

 

Pe 11 aprilie, cu ajutorul denunțătorului, Tanasa a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.300 de euro. A fost reținut timp de 24 de ore, apoi pus sub control judiciar, însă judecătorii nu le-au dat câștig de cauză celor doi procurori în primă instanță, în baza art. 16, alin. 1, lit. b), teza I Cod procedură penală – „fapta nu este prevazută de legea penală”.

 

”Din probele administrate rezulta ca inculpatul nu a facut vreo afirmatie din care sa rezulte ca persoanei vatamate M.C. sau unui membru al familiei acestuia urmeaza sa i se intample ceva rau. Instanta nu a putut identifica, din probele administrate in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, vreo fapta a inculpatului din care sa rezulte ca acesta a amenintat in sensul art. 206 Cod Penal pe persoana vatamata cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata sau un membru al familiei acestuia”, se arată în expunerea de motive a judecătorului.

 

Tot pentru Luju.ro, Julien Tanasa a povestit varianta sa: „Nu a fost flagrant. Au venit la localul unde avea loc intalnirea mea cu denuntatorul si cand am plecat, au venit la masina mea si m-au rugat sa-i urmez la sediu, pentru ca exista o plangere impotriva mea. Nu aveam banii asupra mea, caci eram cu secretara care facuse factura si chitanta pentru banii primiti cash. Atentie: denuntatorul nu voia sa faca plata prin banca! Atunci nu am inteles de ce, dar apoi am realizat ca asa era scenariul. Doar ca eu nu ma atinsesem de bani, ci ma grabeam sa plec, ca aveam alta intalnire programata. Nici nu am fost atent la discutii, caci secretara mea ii explica denuntatorului cum e cu noua procedura, cu mandatarul financiar (n.r. conform Legii nr. 114/2015 privind modificarea si completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003)… Si asta a fost tot”. Declarația poate fi citită integral aici.

 

Șantaj cu contracte de publicitate

În iunie 2013, presa vorbea despre un caz similar celui lui Tanasa, care implică tot șantaj și primari. Patronul unei publicații dâmbovițene, dambovitanews.ro, Mircea Bogdan Simion ar fi pretins de la mai mulți primari încheierea unor contracte de publicitate în valoare de 200-500 de lei, în schimbul nepublicării unor articole compromițătoare despre ei, informează Mediafax.ro.

 

„Suspectul ar fi contactat mai mulţi primari din judeţul Dâmboviţa, cărora le-ar fi propus să încheie contracte de publicitate. Întrucât aceştia ar fi refuzat, suspectul ar fi publicat mai multe articole denigratoare, cu scopul de a-i determina să încheie respectivele contracte. Ulterior, pentru a evita publicarea altor astfel de articole, o parte dintre părţile vătămate ar fi fost de acord să încheie contractele de publicitate, astfel articolele denigratoare ar fi fost înlocuite cu unele pozitive”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.

 

Este vorba despre edilii de la acea vreme ai Pietroşiţa, Aninoasa, Moroieni, Bilciureşti. Faptele au fost dezvăluite inițial de către primarul din 2013 al comunei dâmboviţene Şotânga, Constantin Stroe, în timpul unei întâlniri a edililor PSD.

 

Mircea Bogdan Simion a fost eliberat din arestul Poliţiei Române după 24 de ore.

 

 

Totuși, se pare că nu ar fi singurul caz în care deținătorul site-ului dambovitanews.ro ar fi inculpat, și nici că mai are o relație bună cu PNL Dâmbovița, partidul din care acesta făcea parte. Într-un comunicat, filiala județeană a formațiunii politice l-a atacat dur pe Simion, spunând că ”a ajuns să facă un adevărat cult din noțiunea de șantaj folosind un site obscur prin care deversează constant asupra noastră mizerii constând în afirmații mincinoase și defăimătoare, cu intenția de a ne afecta viața publică și personală”.

 

Generalizările nu-și au loc

Presupusele generalizări făcute în timpul Comitetului Executiv al PSD de miercuri nu-și au locul: așa cum am arătat și mai sus, numărul jurnaliștilor ce au fost acuzați de luare de mită sau șantaj este unul redus, cazurile în care Justiția i-a și condamnat fiind și mai puține.

 

Acuzațiile aduse întregii piețe de media prin folosirea unor generalizări de tipul ”toți jurnaliștii sunt șpăgari” nu numai că sunt nefondate, însă și nepotrivite, atunci când – presupus – vin de la un politician.

 

 

 

https://mediastandard.ro/o-trecere-in-revista-a-acuzatiilor-de-luare-de-mita-si-santaj-adresate-oamenilor-de-presa/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 (Sfantul cel mai mare si mai bogat al Burgheziei neo-komuniste nu se dezminte!) Baronul Buzatu, prins in flagrant cand incasa o spaga de 1,25 milioane lei. Mita reprezinta 10% din valoarea unui contract

 

BOGDAN CONSTANTINESCU

 

NEWS

 

Presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a fost prins vineri in flagrant de procurorii DNA  in timp ce lua o spaga de 1,25 de milioane de lei.

 

 

Procurorii efectueaza perchezitii la domiciliul lui Buzatu, vineri seara.

 

 

Seful PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat ca il da afara din partid pe Buzatu.

 

 

 

„Voi convoca maine de urgenta Biroul Politic National in format online si voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid.

 

Am spus intotdeauna ca in mandatul meu toleranta pentru faptele de coruptie este ZERO! Iar cei care nu inteleg acest lucru nu au ce cauta in PSD!”, a anuntat Ciolacu pe Facebook.

 

Citeste si: Buzatu anunta ca vasluienii sunt saraci dintotdeauna, prin urmare „noi, pesedistii, nu aveam cum sa-i saracim”

 

 

Dumitru Buzatu a fost reales in unamitate presedinte al Organizatiei Judetene PSD Vaslui, la inceputul acestui an, fiind votat de 812 delegati ai partidului. Buzatu, care conduce organizatia de 23 de ani, nu a avut contracandidat.

 

Sedinta s-a desfasurat in prezenta liderului partidului, Marcel Ciolacu, si a secretarului general Paul Stanescu.

 

Citeste si: Baronul Buzatu apara inversunat pensiile speciale pentru alesii locali: „Trebuie sa fim muritori de foame?”

 

Tudor Buzatu, fiul baronului PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, ocupa o functie de secretar de stat in care a fost numit in ianuarie 2022 de Nicolae Ciuca. Buzatu junior a comparat familia Buzatu cu familia Bratienilor.

 

„Procedura politica e simpla. Propunerile au fost hotarate in forurile statutare ale PSD, am fost propus de PSD Vaslui. E o procedura obisnuita. Propunerile locale sunt analizate de conducerea centrala, ni se cer si dosare informative asupra celor propusi”, a declarat Tudor Buzatu pentru Europa Libera.

 

El a mai explicat ca face politica de la 18 ani si ca a „crescut” in sediul PSD.

 

„Am pus umarul, mi-am dedicat timpul, resursele financiare si cam toata viata acestei organizatii. Sunt copilul parintilor mei si eu sunt foarte mandru de acest lucru. Am vazut ca toata lumea elogiaza familia Bratianu, nu ca ne-am compara, dar eu in mediul politic am crescut. Am auzit, respirat si mancat politica. M-am educat pentru asta. Nu m-au luat de undeva si m-au pus intr-o functie, m-au luat dintr-o organizatie unde sunt hiperactiv. Dar, da, parintii mei sunt Dumitru Buzatu si Gabriela Cretu (n.r. – senatoare PSD)”, a mai spus Buzatu.

 

Buzatu a spus insa ca nu stie cu ce se va ocupa in functia de secretar de stat: „Vom prelua din indatoririle Secretarului General, in principal. Organizarea sedintelor de guvern, implementarea programelor guvernamentale, reprezentare”.

 

El s-a plans ca nu poate sa faca o cariera politica pentru ca este asociat cu parintii.

 

„Nu pot astepta sa moara parintii ca sa fac ceea ce imi doresc. Probabil, ca a contribuit si faptul ca sunt copilul parintilor mei. Eu spun ca intr-o masura mica”, a aratat noul secretar de stat.

 

Seful lui Tudor Buzatu este Marian Neacsu (PSD), care a fost condamnat definitiv in 2016 pentru ca si-a angajat fiica la cabinetul parlamentar.

 

Citeste si: Fiul baronului Buzatu de la Vaslui a fost numit secretar de stat. Si mama lui este senatoare PSD

 

Tatal, Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui, a declarat, in apararea fiului, ca nu putea sa trimita un USR-ist in guvern.

 

„Sunt posturi numite. Printre persoanele propuse se numara si Tudor Buzatu, membru al PSD. E un activist de multa vreme, are 37 de ani. Nu inteleg sensul atator interventii, trebuia sa numesc unul de la PNL, USR? Daca stiam, ii faceam rost de un alt tata si nu mai era baiatul meu. Ce sa faca daca are un tata si o mama care sunt certi, nu avem dubii”, a declarat presedintele PSD.

 

„Conducerea centrala mi-a cerut sa fac propuneri de activisti ai PSD pentru a fi numiti in functie. Tudor Buzatu a facut fata si in guvernul Dancila. Noi punem oameni care au mai fost in functie. Folosim oamenii cu experienta”, a mai spus Dumitru Buzatu.

 

„Ii indemn pe toti care resimt aceste frustrari sa se inscrie in partide, sa se lupte pentru a fi nominalizati”, a mai afirmat baronul de Vaslui.

 

 

 

https://www.aktual24.ro/baronul-buzatu-prins-in-flagrant-cand-incasa-o-spaga-de-125-milioane-lei-mita-reprezinta-10-din-valoarea-unui-contract-incheiat-de-cj-vaslui/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

INTERVIU Legătura dintre mâncarea irosită, AI și temperaturile de afară: cum va afecta carnea făcută în laborator clima în viitor

 

 

 

Ozana Mazilu

 

Ziliang Yang este unul dintre speakerii Climate Change Summit, care va avea loc în București, pe 19 și 20 octombrie. El este co-fondator și CEO al CellX. Redacția Playtech a discutat cu Ziliang Yang, pentru a descoperi mai multe despre carnea făcută în laborator și cum va afecta clima în viitor.

 

 

Ziliang Yang, CEO CellX

CellX este un startup de agricultură celulară cu sediul în Shanghai, care realizează produse din carne ”cultivată” pentru consumatorii din întreaga lume. Scopul lor este să ofere o sursă sustenabilă de proteină animală, o alternativă sănătoasă pentru oameni, dar și o viață mai bună animalelor.

 

Fondată în 2020, CellX a construit o echipă de cercetare și dezvoltare de 40 de persoane și a strâns peste 20 milioane USD în total. Echipa se concentrează pe realizarea tehnologiilor de bază ale platformei pentru mai multe specii, iar acum au trecut în următoarea fază de dezvoltare – extinderea și reducerea costurilor. CellX colaborează cu universități de top și companii de top din întreaga lume pentru a promova comercializarea cărnii cultivate. De asemenea, compania accelerează lansarea pe piață și aprobarea cărnii cultivate în regiunea APAC.

 

 

 

CellX

Playtech: Cum ai înființat compania și cum descrii CellX?

 

Ziliang Yang: Când eram la universitate, am dat peste conceptul de „altruism efectiv”. Dacă ești cineva care vrea să facă bine în lume, trebuie să te gândești cum poți maximiza impactul social. Acesta este motivul pentru care mi-am dorit întotdeauna să urmăresc o carieră care poate aduce o contribuție semnificativă societății. În munca mea ulterioară, am descoperit industria agriculturii celulare și a proteinelor alternative, care revoluționează modul în care producem proteine de la zero, aducând schimbări reale.

 

CellX este o companie de agricultură celulară cu sediul în Shanghai, care lucrează pentru a aduce produse din carne cultivate consumatorilor din întreaga lume. Scopul său este de a oferi o sursă durabilă de proteine animale, o sănătate mai bună pentru toate ființele umane și de a îmbunătăți bunăstarea animalelor. Fondată în 2020, CellX a construit o echipă de cercetare și dezvoltare de 40 de persoane și a strâns peste 20 milioane USD.

 

 

Playtech: Cum intenționează start-up-ul tău să abordeze autoritățile de reglementare alimentare pentru a primi aprobarea pentru produsele pentru vânzare?

 

Ziliang Yang: Lucrăm cu sârguință pentru a obține aprobarea pieței în China și în alte țări precum Statele Unite și Singapore, cu scopul de a lansa produsele noastre până în 2025.

 

Playtech: Cum vezi succesul companiei în China, în comparație cu alte țări?

 

Ziliang Yang: Carnea cultivată în laborator este o tehnologie în curs de dezvoltare care încă nu se dezvoltă într-o industrie matură. În comparație cu alte țări, China este o mare putere de producție, cu avantajul unui lanț de aprovizionare complet de bioproducție. Aceasta reprezintă o oportunitate pentru noi de a ne valorifica punctele forte în domeniul biofarmaceutic și al biologiei sintetice, pentru a accelera industrializarea acestei industrii.

 

 

 

Fabrica CellX

Playtech: Crezi că oamenii vor fi mai deschiși la carnea cultivată în laborator în viitorul apropiat? Ce trebuie făcut pentru a convinge oamenii că aceasta este o soluție pentru un mediu mai bun și pentru a nu mai sacrifica animalele?

Ziliang Yang: Cred că oamenii vor fi mai deschiși la carnea cultivată în laborator în viitorul apropiat. Problemele de mediu, preocupările legate de siguranța alimentară și provocările privind creșterea populației indică necesitatea unor soluții alimentare mai durabile, sigure și eficiente, iar carnea cultivată oferă o astfel de soluție.

 

Cu toate acestea, este esențial să convingem oamenii că aceasta este o opțiune utilă care poate contribui la un mediu mai bun și poate opri sacrificiul inutil al animalelor. Pentru a realiza acest lucru, sunt necesare mai multe acțiuni. În primul rând, guvernul ar trebui să joace un rol cheie în furnizarea reglementărilor și stimulentelor necesare pentru a încuraja adoptarea cărnii realizate în laborator. Guvernele se pot asigura, de asemenea, că informațiile exacte despre produs sunt furnizate publicului, abordând orice concepții greșite sau îngrijorări pe care le-ar putea avea.

 

 

În al doilea rând, organizațiile și întreprinderile trebuie să colaboreze pentru a dezvolta un lanț de aprovizionare fiabil și sigur pentru carnea cultivată. Companiile trebuie să investească în cercetare și dezvoltare pentru a îmbunătăți metodele de producție și pentru a se asigura că produsul final este de înaltă calitate și sigur pentru consumul uman.

 

În cele din urmă, educația consumatorilor este crucială. Oamenii trebuie să fie mai conștienți de beneficiile pentru mediu și bunăstarea animalelor ale trecerii la carnea din laborator. Informațiile despre procesul de producție, inclusiv despre modul în care acesta reduce emisiile de gaze cu efect de seră, conservă resursele și îmbunătățește bunăstarea animalelor ar trebui diseminate la scară largă.

 

 

Playtech: Ai vreo estimare a ceea ce crezi că va fi impactul asupra mediului al cărnii cultivate în laborator?

 

Ziliang Yang: În prezent, unele studii evaluează impactul acestui lucru și rezultatul este mai bun decât cel al cărnii convenționale. Am avansat deja carnea cultivată în laborator până la stadiul de fabrici pilot, iar pe viitor putem obține mai multe date pentru a evalua impactul asupra mediului.

 

Playtech: Care sunt costurile producției de carne realizată în laborator și care va fi costul pentru noi, consumatorii?

 

Ziliang Yang: În prezent, cu uzina pilot la scară largă a CellX pentru carne cultivată, nivelul costurilor de producție este sub 100 USD per kilogram.  În viitor, consumatorii vor plăti prețuri similare sau puțin mai mari decât cele ale produselor din carne convenționale.

 

Playtech: Dar gustul? Care sunt diferențele dintre carnea normală și cea făcută în laborator?

 

Ziliang Yang: Gustul cărnii cultivate este în prezent diferit de cel al cărnii convenționale, datorită procesului unic de producție. Cu toate acestea, deoarece este o metodă nouă a producției alimentare, există potențialul ca aceasta să evolueze într-un produs nou care nu trebuie să fie identic cu carnea convențională. De exemplu, slănina cu conținut scăzut de grăsimi și delicioasă, făcută din carne cultivată în laborator, ar putea deveni populară în viitor.

 

Playtech: Ai colaborări cu nume mari din industria alimentară? Dacă nu încă, cu ce companii ai dori să lucrezi?

 

Ziliang Yang: Joyvio este investitorul nostru principal în finanțarea noastră din seria A și este posibil să avem colaborări în lanțul său de aprovizionare și canalele de distribuție în viitor. Joyvio Group este un grup modern de agricultură și industrie alimentară sub Legend Holdings.

 

Suntem deschiși oportunităților de a lucra cu nume mari din industria alimentară pentru a dezvolta împreună produse în viitorul apropiat.

 

Playtech: Care sunt planurile tale pentru viitor?

 

Ziliang Yang: Carnea este o marfă care trebuie produsă în mod constant la un cost competitiv și la scară largă. În fiecare an, numai China consumă peste 100 de milioane de tone de carne, mai mult de un sfert din consumul global de carne. Pentru ca carnea cultivată în laborator să aibă un impact semnificativ asupra lanțului nostru global de aprovizionare cu alimente, producția la costuri reduse și la scară mare este de o importanță crucială.

 

Abordarea CellX vizează mai întâi piața high-end, cu planuri de a construi o fabrică la scară largă și vom introduce produse pe piața de masă, pe măsură ce continuăm să creștem și să reducem costurile în viitor.

 

https://playtech.ro/2023/interviu-legatura-dintre-mancarea-irosita-ai-si-temperaturile-de-afara-cum-va-afecta-carnea-facuta-in-laborator-clima-in-viitor/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Italia interzice carnea produsă în laborator și alte alimente sintetice

 

Guvernul italian a aprobat un proiect de lege privind interzicerea produselor alimentare sintetice (inclusiv a cărnii artificiale). Dacă documentul va fi adoptat, exportatorii și importatorii de astfel de produse ar putea fi supuși unor sancțiuni suplimentare, de la amenzi de câteva zeci de mii de euro până la închiderea întreprinderilor.

 

 

Potrivit lui Orazio Schilacci, șeful Ministerului italian al Sănătății, măsura se bazează pe «principiul precauției». Oficialul a declarat că nu sunt disponibile pentru moment studii științifice privind efectele alimentelor sintetice asupra organismului și că sarcina guvernului în această situație este de a proteja patrimoniul național și industria agricolă bazată pe dieta mediteraneană.

 

Francesco Lollobrigida, șeful Ministerului Agriculturii din această țară, a adăugat: «Autoritățile sunt preocupate de siguranța specificului cultural italian, inclusiv de tradiția de a bea vin și produse naturale specifice. Pe de altă parte, alimentele sintetizate pot provoca daune ireparabile acestui patrimoniu.

 

 

https://www.gismeteo.ro/news/stiinta-si-spatiu/italia-interzice-carnea-produsa-in-laborator-si-alte-alimente-sintetice/

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Beneficiile cărnii sintetice și părțile negative ale consumului

 

Carnea sintetică ar putea ajunge pe piață în curând. Această tehnologie emergentă generează noi considerații cu privire la relația sa cu sănătatea, mediul și siguranța alimentelor.

 

Beneficiile cărnii sintetice și părțile negative ale consumului

 

Alternative vegetale la carne există pe piață de mult timp. Este posibil ca în scurt timp să apară carnea sintetică sau carnea produsă în laborator. Care sunt beneficiile cărnii sintetice și părțile negative și riscurile consumului?

 

Nu este vorba de opțiuni vegane, deoarece producția sa de carne sintetică se bazează pe celule extrase dintr-un animal. Aspectul său generează incertitudine și dezbateri, existând avantaje și dezavantaje interesante.

 

 

Carnea de laborator ca alternativă la producția tradițională

 

Consumul de carne pe cap de locuitor a crescut din 1960 la nivel global, deși există diferențe notabile între țări. Producția sa are un impact puternic asupra mediului și sănătății. Acest lucru i-a determinat pe experți să facă noi recomandări în această privință în ultimii ani.

 

De asemenea, consumatorii au început să facă schimbări în obiceiurile alimentare. În Spania, de exemplu, în ultimii doi ani, piața produselor vegetale a crescut cu 48%. În plus, crește oferta și varietatea, atât în supermarketuri, cât și în restaurante.

 

 

Pentru moment, carnea sintetică este prezentată ca alternativă viabilă pentru a reduce consumul de carne convențională. Dar dezvoltarea sa se află într-un stadiu timpuriu. Comercializarea sa a fost aprobată, pentru moment, doar în Singapore.

 

Există unele îndoieli cu privire la modul în care publicul va accepta acest produs nou. Ca regulă generală, tot ceea ce este perceput ca nefiresc generează o anumită reticență. În plus, pot apărea bariere culturale, etice și religioase care trebuie luate în considerare.

 

 

Ce este carnea sintetică?

Carnea sintetică este un produs creat în laborator din celule stem animale. Acestea sunt extrase din pulpă de pui, vită sau porc și înmulțite într-un mediu controlat. Pentru a face acest lucru în mod corect, se adaugă și alte componente, cum ar fi mioglobina, țesutul conjunctiv sau grăsimea.

 

Introducerea sa oficială a fost făcută la Londra în urmă cu aproape un deceniu, când a fost produs primul hamburger de laborator. Hamburgerul a constat în 10.000 de benzi cu miotuburi crescute într-un hidrogel. Au fost adăugați coloranți, arome și ingrediente pentru a obține textura dorită.

 

Această tehnologie utilizată pentru producția de carne sintetică este în curs de dezvoltare. Din acest motiv, este dificil să știm care vor fi metodele de producție și compoziția finală.

 

 

Vă recomandăm: Alternative la proteinele animale în dietă

 

Ce impact are producția de carne sintetică asupra mediului?

În prezent, una dintre principalele provocări alimentare mondiale este consumul de carne și producția intensivă a acesteia. Există posibile implicații asupra sănătății umane și generează o provocare la nivel de durabilitate și amprentă asupra mediului.

 

Greenpeace a subliniat aceste mari probleme. Printre ele se remarcă schimbările climatice, distrugerea terenurilor arabile și poluarea apei. De asemenea, implică lipsă de respect pentru bunăstarea animalelor și pierderea biodiversității.

 

Confruntați cu această realitate, promotorii cărnii sintetice o prezintă ca o soluție viitoare. Ei susțin că are un impact mai mic asupra mediului, dar există încă multe necunoscute și îndoieli.

 

Există puține studii dincolo de calculul emisiilor de gaze cu efect de seră. Majoritatea autorilor concluzionează că este încă prea devreme pentru a măsura cu precizie impactul.

 

De exemplu, Lynch și Pierrehumbert concluzionează că „Nu este încă clar dacă producția de carne sintetică ar oferi o alternativă mai durabilă din punct de vedere climatic. Producția sintetică nu înseamnă consumul nelimitat de carne”.

 

Beneficiile cărnii sintetice

Ideea promotorilor acestui tip de produs este de a realiza o carne mai prietenoasă cu mediul și sănătatea umană. Ei susțin următoarele aspecte pozitive:

 

Compoziție nutrițională adaptată pentru a preveni impactul negativ al cărnii roșii asupra sănătății.

Viață mai bună a animalelor, deoarece este nevoie de un eșantion foarte mic pentru o dezvoltare ulterioară. Mai mult, procesul de extracție celulară este minim invaziv.

Dispariția utilizării antibioticelor la animale, reducându-se astfel rezistența bacteriană.

Consecințe mai mici asupra mediului în ceea ce privește emisiile de gaze, utilizarea apei și a solului.

Scăderea infecțiilor alimentare cauzate de bacterii intestinale, cum ar fi Salmonella sau E. coli.

 

Dincolo de beneficiile cărnii sintetice, există și dezavantaje

Dincolo de dezbaterea impactului acesteia asupra mediului, există și alte dezavantaje. Unele dintre cele mai importante sunt discutate într-o analiză publicată de revista Nature Communications și vor fi rezumate în următoarele secțiuni.

 

Probleme economice

Viabilitatea economică a producției de carne în laboratoare este unul dintre dezavantaje. De exemplu, Universitatea din Maastricht a dezvoltat un hamburger în 2013 cu un preț de 280.4 dolari pe unitate. La scară largă, Consorțiul pentru carne in vitro estimează că acest preț ar putea fi de două ori mai mare decât cel al cărnii de pui.

 

Caracteristici organoleptice

Există o reală dificultate în a obține un gust și o textură asemănătoare cu cea a cărnii convenționale. Se estimează că gustul va fi unul dintre punctele cheie pentru atragerea noilor consumatori.

 

Este necesar să se reproducă mușchiul și țesutul adipos, pe lângă adăugarea unor ingrediente aromatizante și texturizante. Primele prototipuri imită produse prelucrate din carne, cum ar fi hamburgerii sau cârnați, deoarece dificultatea de a imita bucățile clasice este mult mai mare.

 

Valori nutritive

Conținutul nutrițional al cărnii sintetice nu este cunoscut în acest moment. Pare clar că unii compuși, cum ar fi vitamina B12, nu pot fi adăugați. Cu toate acestea, există posibilitatea de a completa produsele finale sau de a efectua modificări genetice.

 

Implicații asupra sănătății

Compoziția nutrițională finală a cărnii de laborator și metoda de producție a acesteia pot afecta sănătatea umană și sănătatea publică. Acest fapt are legătură cu apariția bolilor transmise de animale, a problemelor de sănătate infecțioase, a problemelor legate de dietă (cancer colorectal și probleme cardiovasculare) sau a lipsei de nutrienți.

 

Siguranță pe termen lung

Producția acestui tip de carne se bazează pe reproducerea celulară accelerată. Acest lucru ridică întrebări cu privire la siguranța alimentară.

 

Impactul asupra animalelor

Există un risc real de a pune capăt producției de animale, așa cum spune profesorul José Antonio Mendizábal. Producția extensivă este responsabilă de conservarea raselor autohtone, menținerea pădurilor curate, popularea zonelor rurale și producerea de alimente organice de calitate și nutritive.

 

Beneficiile cărnii sintetice: o nouă tehnologie cu argumente pro și contra

 

Cererea tot mai mare de produse din carne reprezintă o provocare globală. Carnea de laborator sau de cultură este prezentată ca o alternativă pentru acei consumatori care doresc opțiuni responsabile, fără a aduce modificări dietei.

 

Totuși, în acest moment este dificil de cuantificat avantajele și problemele producției, comercializării și consumului de carne sintetică. La fel și posibilele efecte asupra sănătății oamenilor, animalelor și mediului.

 

 

În plus, există un număr mare de întrebări de natură etică, religioasă și culturală care vor avea un impact direct asupra acceptării cărnii sintetice. Pentru moment, există și alte alternative care fac posibilă înfruntarea provocării apărute. Puteți alege să reduceți prezența cărnii în dietă alegând opțiuni vegetale sau cumpărând produse animale din agricultura extensivă.

 

 

https://dozadesanatate.ro/beneficiile-carnii-sintetice-si-partile-negative-ale-consumului/#google_vignette

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

(Pentru ca Inteligenta luciferica lucreaza la omul artificial,se produc si mancaruri sintetice…) Industria alimentelor artificiale se dezvoltă. S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic

 

 

 

 

 

DIN ARTICOL

Medic nutriționist: Trebuie să vedem acest „sintetic”, în ce măsură rămâne sănătos, pentru că va fi ceva ultraprocesat Industria alimentelor sintetice se dezvoltă pe fondul creșterii preocupării pentru sustenabilitate. În urmă cu doar câteva luni Jeff Bezos și Bill Gates, doi dintre cei mai bogați oameni de pe glob, au investit milioane de dolari într-o companie care produce alternative la carne. Acum, s-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic. Unul din giganții producției alimentare lucrează cu un start-up californian pentru a produce pește din culturi celulare, destinat europenilor. Asta în condițiile în care, cetățenii UE consumă acum de peste 3 ori mai mult pește decât produc.

 

Moartea misterioasă a unei actrițe de origine română, în Brazilia „Conductele nu sunt zombi să să ridice din pământ” Alertă în Filipine, din cauza unui smog vulcanic Restricții pe un drum din Vâlcea, după o alunecare de teren din ianuarie Accident grav între două autocare și un TIR, în Teleorman. A fost activat Planul roșu de intervenție NASA va aduce pe Pământ cea mai mare mostră colectată până acum dintr-un asteroid Temperaturi neobișnuit de mari la final de septembrie Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 21 septembrie Mahler, despre medicii de la „Marius Nasta” care ar fi luat mită Anca Hâncu, medic nutriționist: Din câte am înțeles, peștele sintetic înseamnă o carne realizată prin culturi de celule stem din celule de pește. Din caviar de fapt, din icre de pește. Ceea ce ni se pare nouă la prima vedere că nu este neapărat sănătos, se încadrează în ce considerăm noi, nutriționiștii, sănătos sau nu, pentru că vorbim de un aliment ultraprocesat. Vreau să vă duc puțin în urmă cu doi ani, când această programare de sustenabilitate a alimentației a fost realizată cuprinsă într-un raport al unei importante publicații americane care a creat acest manifest alimentar – Alimentația pentru sănătatea planetei. Ce înseamnă asta? Până în anul 2050 să se reducă la jumătate consumul de zahăr și de carne roșie, și să se dubleze consumul de vegetale, de legume și de fructe, tocmai pentru a păstra o dietă, o alimentație pentru sănătatea oamenilor, dar și a planetei.

 

Acest pește artificial este de fapt o provocare de a găsi soluții alternative, însă va trebui să vedem în ce măsură acest tip de carne va trece de testele de siguranță, de tolerabilitate, de carcinogenitate, mutagenitate, vom vedea dacă acest aliment va putea să fie aprobat de autoritățile europene. Doar după aceea ne vom pronunța. Oricum, bariera culturală va fi destul de importantă. Medic nutriționist: Trebuie să vedem acest „sintetic”, în ce măsură rămâne sănătos, pentru că va fi ceva ultraprocesat Carnea roșie va trebui consumată cu moderație. Alternativa va fi carnea albă. Carnea de pește este o alternativă foarte sănătoasă, și creșterea consumului de vegetale, la fel. Toate acestea fac oamenii de știință și producătorii să caute soluții alternative. Trebuie să vedem acest „sintetic”, în ce măsură rămâne sănătos, pentru că va fi ceva ultraprocesat, ceva care noi nu vom mai recunoaște ca alimentul inițial. Rămâne de văzut în ce măsură va fi inclus într-un regim alimentar. Editor : L.C.

 

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/industria-alimentelor-artificiale-se-dezvolta-s-au-facut-primii-pasi-pentru-producerea-pestelui-sintetic-1684915

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Marea Resetare este o Contra-Revoluție: Gulagul care se pregătește ‒ Puterea caută doar un pretext

 

Dictatura militară deghizată în Democrație ‒ Părinții Fondatori ai Americii ar fi fost astăzi etichetați ca teroriști ‒ Big Brother există și funcționează! ‒ O revoltă violentă este inevitabilă

 

Vă prezentăm mai jos poate cel mai lucid și vizionar editorial despre Marea Resetare scris în ultimii ani. Un semnal de alarmă cumplit, care nu este doar despre America, ci despre lumea întreagă.

 

**********

 

„Ce țară își poate păstra libertățile dacă conducătorii ei nu sunt avertizați din timp în timp că poporul își păstrează spiritul de rezistență?” ‒ Thomas Jefferson

 

Guvernul mărșăluiește în pas de gâscă peste libertățile noastre.

 

Exemplu: fondatorii Americii nu au dorit un guvern militar care să conducă prin forță. Au optat în schimb pentru o republică supusă domniei legii: Constituția americană.

 

Totuși, după peste 240 de ani, această republică constituțională s-a preschimbat într-o dictatură militară deghizată în democrație.

 

Majoritatea americanilor par prea puțin îngrijorați de această situație de lege marțială de facto.

 

În mod uluitor, când președintele Biden s-a lăudat că cetățeanul de rând nu are nicio șansă împotriva uriașului arsenal al puterii de foc militarizate a guvernului, această declarație a provocat reacții publice insignifiante.

 

Cu ocazia unui eveniment pentru strângerea de fonduri, Biden a declarat:

 

„Îmi plac tipii ăștia care spun că al Doilea Amendament este ‒ știți ‒ copacul libertății stropit cu sângele patrioților. Ei bine, dacă vrei să faci asta, dacă vrei să te ridici împotriva guvernului, ai nevoie de un F-16. Ai nevoie de altceva decât de o (pușcă) AR-15.”

 

Mesajul transmis cetățenilor este clar: astăzi, în țara noastră, nu este loc pentru tipul de revoluție pe care strămoșii noștri au făcut-o împotriva unui guvern tiranic.

 

De aceea, guvernul a declarat un război total oricărei forme de rezistență a cetățenilor față de orice formă de ordin, acaparare de putere sau abuz ale sale.

 

Potrivit acestei norme, dacă Declarația de Independență ar fi fost scrisă astăzi, ea ar fi făcut din semnatarii săi niște extremiști sau teroriști, plasându-i pe o listă de supraveghere guvernamentală, urmăriți pentru activitățile și corespondența lor și potențial arestați, încarcerați pe termen nelimitat, despuiați de drepturile lor și etichetați drept inamici combatanți.

 

Acesta nu mai este un subiect de speculații sau un avertisment: este realitate.

 

De ani de zile, guvernul avertizează în legătură cu pericolele terorismului intern, creează sisteme de supraveghere pentru a-și urmări propriii cetățeni, inventează sisteme de clasificare pentru a eticheta ca extremist orice punct de vedere care pune în discuție statu quo-ul și antrenează forțele de ordine să echivaleze pe oricine are puncte de vedere anti-guvernamentale cu un terorist intern.

 

Un raport din 2008 al Army War College arăta:

 

„Violența civilă generalizată în interiorul Statelor Unite ar obliga sistemul de apărare să își reorienteze prioritățile in extremis pentru a apăra ordinea internă fundamentală și securitatea umană.”

 

Raportul de 44 de pagini continua avertizând că potențialele cauze ale unor atare tulburări civile ar putea include pe lângă un nou atac terorist (după cel de la 11 septembrie), „un colaps economic neprevăzut, pierderea ordinii politice și juridice funcționale, o rezistență sau o insurecție internă deliberată, urgențe de sănătate publice generalizate și catastrofe naturale și dezastre umane”.

 

Rapoarte ulterioare ale Departamentului de Securitate Internă (DSI) vizând identificarea, supravegherea și etichetarea militanților de dreapta și de stânga și a militarilor veterani ca extremiști (adică teroriști) s-au materializat prin programe de supraveghere totală pre-infracțiune.

 

Aproape un deceniu mai târziu, după ce a închis țara și a cheltuit miliarde pentru a combate terorismul, DSI a ajuns la concluzia că nu ISIS era amenințarea cea mai mare, ci extremismul de dreapta intern.

 

Pentru a completa această campanie axată pe profit, urmărind să transforme cetățenii americani în combatanți inamici (și America în câmp de luptă), sectorul tehnologic lucrează de conivență cu guvernul pentru a crea un Big Brother care știe tot, vede tot și este imposibil de evitat.

 

Nu e vorba doar de drone, de noduri informaționale interdepartamentale, de cititoare de numere auto, urmăritoare de telefoane și de NSA.

 

Ești urmărit și prin intermediul cutiilor negre din mașini, prin intermediul telefonului mobil, al dispozitivelor inteligente din casă, prin cardul de client de la băcănie, prin conturile de pe rețelele de comunicare virtuală, cărțile de credit, serviciile de streaming ca Netflix, Amazon sau conturile de cititor de e-book.

 

Evenimentele din ultimii ani au făcut toate parte dintr-un plan director menită să ne facă să tăcem și să ne anihileze preventiv: făcând IMPOSIBILĂ o revoluție pașnică și INEVITABILĂ o revoluție violentă.

 

Puterea caută un pretext pentru a preschimba țara în închisoare și a institui legea marțială totală.

 

Așa începe.

 

Cum avertiza John Lennon:

 

„Când ajungi să recurgi la violență faci jocul sistemului. Sistemul te va irita ‒ te va trage de barbă, îți va da bobârnace peste față ‒ ca să te facă să lupți. Pentru că odată ce te-au făcut să fii violent, atunci știu cum să procedeze cu tine.”

 

Deja, nemulțumirea crește.

 

Potrivit unui sondaj realizat de USA Today și Universitatea Suffolk, șapte americani din zece consideră că democrația americană este „în pericol”.

 

Americanii sunt îngrijorați de situația țării lor, speriați de un guvern federal tot mai violent și opresiv și sătui să fie tratați ca suspecți și criminali.

 

La ce vom asista în viitor este o nemulțumire crescândă la adresa guvernului și a tacticilor sale brutale din partea unor oameni care s-au săturat să fie folosiți și abuzați și care sunt gata să spună: „Ajunge!”.

 

Asta se petrece atunci când un guvern parazitar pune botniță cetățenilor, îi închide, îi strânge ca pe o turmă, îi marchează, îi lovește cu biciul, îi obligă să trudească din greu în schimbul a prea puțin și nelăsându-le practic nicio tribună unde să își strige nemulțumirea.

 

Suntem cu spatele la zid.

 

Ne-am pierdut libertățile tot mai mult și de atât de multă vreme ‒ vândute în numele securității naționale și al păcii mondiale, strivite de o lege marțială deghizată în stat de drept, aplicată de o poliție militarizată preschimbată în armată permanentă și exercitată de o pătură conducătoare hotărâtă să își mențină puterea cu orice preț ‒ încât este dificil de stabilit cu exactitate momentul când totul a început să se deterioreze.

 

Dar cu siguranță ne aflăm pe această traiectorie descendentă de multă vreme.

 

– Atunci când guvernul se consideră superior cetățenilor săi.

 

– Atunci când nu mai acționează în beneficiul poporului.

 

– Atunci când poporul nu mai este în măsură să își reformeze pașnic guvernul.

 

– Atunci când oficialii guvernamentali încetează să acționeze ca niște funcționari.

 

– Atunci când aleșii nu mai reprezintă voința poporului.

 

– Atunci când guvernul încalcă în mod regulat drepturile poporului și comite mai multe violențe împotriva cetățenilor decât împotriva infractorilor.

 

– Atunci când cheltuielile guvernamentale nu mai pot fi imputate și nu mai sunt contabilizate.

 

– Atunci când puterea judiciară acționează ca niște instanțe ale ordinii ‒ nu ale dreptății.

 

– Atunci când guvernul nu mai respectă Constituția,

 

Atunci nu mai ai o guvernare „a poporului, de către popor și pentru popor”.

 

Fiți pregătiți!

 

Ceva se clocește în bârlogul puterii, departe de ochii publicului și care nu anunță nimic bun pentru viitorul acestei țări.

 

Când ai o națiune întreagă atât de mesmerizată de circul politic și de spectacolul public încât devine inconștientă de tot restul, ai face bine să fii cu ochii-n patru.

 

Când ai un guvern care operează din umbră, folosește un limbaj de forță și guvernează prin decrete, ai face bine să fii cu ochii-n patru.

 

În fine, când ai un guvern atât de rupt de poporul său încât are întotdeauna grijă să nu fie văzut sau auzit de cei care l-au ales ca să îi reprezinte, ai face bine să fii cu ochii-n patru.

 

Arhitecții Statului Polițienesc ne-au adus exact acolo unde ne doresc: sub bocancul lor, la capătul răbdării, disperați după libertate, în dezacord cu planurile de viitor care urmăresc să construiască o închisoare în jurul nostru.

 

Guvernul și acoliții săi au conspirat să se asigure că singurul recurs de care dispune poporul american este votul. Și au conspirat ca votul să NU mai fie un recurs veritabil.

 

Totuși, așa cum precizam în cartea mea ‒ Battlefield America: The War on the American People (Câmpul de luptă America: Războiul împotriva poporului american) și în pandantul său ficțional The Erik Blair Diaries (Jurnalele lui Erik Blair) ‒ ceea ce se desfășoară sub ochii noștri NU este o Revoluție.

 

Este o Contra-Revoluție.

 

În acest moment, suntem mai vulnerabili ca niciodată.

 

Autori: John și Nisha Whitehead, de la Rutherford Institute

 

Citiți și:

Cum spionează guvernul lui Biden telefoanele americanilor. Supravegherea, mult mai mare decât se credea

Document top-secret dezvăluit recent sugerează că ne așteaptă lagărele FEMA. Lista de „ținte” a guvernului include „72 de tipuri diferite de americani care ar putea fi teroriști”

 

https://yogaesoteric.net/marea-resetare-este-o-contra-revolutie-gulagul-care-se-pregateste-%e2%80%92-puterea-cauta-doar-un-pretext/

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (I)

 

 

 

Ce este de fapt „teoria conspirației”?

 

Acuzaţia de a răspândi „teorii ale conspirației” și, prin urmare, de a fi un „teoretician al conspirației” este o tactică formidabilă și inteligentă folosită de conspiratorii reali împotriva căutătorilor de adevăr. Funcționează de cele mai multe ori la peste 90% dintre oameni. „Teoria conspirației” merge mână în mână cu „fake news”. De asemenea, merge mână în mână cu cenzura exercitată de cei care controlează mass-media și social media – Google, YouTube, Facebook… cei care vor să suprime adevărul de pe internet sub pretextul protejării oamenilor de „fake news”.

 

 

 

A asocia pe cineva cu o teorie a conspirației reprezintă o „armă de limbaj”. Constă în reducerea la tăcere a presupusului „teoretician al conspirației”. El sau ea devine mut. Chiar dacă nu există niciun argument imediat împotriva lui, iar acuzatorul nu a folosit nicio dovadă, ci doar termenii relativi ca „fake news” și „teoria conspirației”. Acuzatul este etichetat automat ca fiind „nebun”, sau mai rău, ca fiind mincinos – o persoană care şi-a pierdut uzul raţiunii, instabilă, care nu știe despre ce vorbește, care lansează zvonuri și care răspândește neadevăruri bazate pe zvonuri – deci o persoană foarte dubioasă.

 

În unele cazuri, oamenii au devenit atât de „periculoși” pentru sistem, încât sunt cel puțin temporar internați într-un spital psihiatric. Este, de asemenea, o descurajare pentru alte persoane care urmăresc să spună adevărul. Mesajul subliminal este că „zvonurile” sau teoriile conspirației sunt minciuni – iar minciunile se răspândesc cu viteza fulgerului și se înmulțesc în rândul publicului larg. Oamenii ar fi necesar să primească doar „adevărul” (oficial) – iar adevărul provine de la mainstream media (MSM), fiind furnizat de autoritățile alese – dar cel mai adesea nealese, ci numite.

 

Autoritățile nealese variază de la Comisia Europeană, un organism neales care decide în primul rând ce să se petreacă în UE, la Forumul Economic Mondial (WEF), un simplu ONG care se mândrește cu puterea exercitată asupra politicilor economice și politicii globale, cu mult superioară celei a Națiunilor Unite, fără să vorbim de think tank-urile de la Washington.

 

Mainstream media știe mai bine decât oricine, pentru că primește „știrile adevărate”, false și manipulatoare, direct de la sursă – adică de la oficiali, precum și de la autoritățile autoproclamate.

 

Știați că termenul și diferitele variații ale „teoriei conspirației” sau „teoretician al conspiraţiei” au fost folosite de serviciile de informații din SUA? Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a-i reduce la tăcere pe adversarii Războiului Rece, au inventat termenul inteligent „teoria conspirației”. Această teorie a fost gândită să-i anihileze pe cei care știau că Războiul Rece era fals, o simplă propagandă a fricii pentru lumea Vestului.

 

Termenul puternic încărcat „teoretician al conspiraţiei” este destinat în primul rând celor care caută adevărul împotriva minciunilor din ce în ce mai obișnuite și flagrante ale guvernelor și ale purtătorilor lor de cuvânt şi ale mass-mediei de propagandă. Covid-19 este un exemplu notoriu.

 

„Falsa pandemie covid” sau „farsa coronavirusului” – aceste expresii sunt pentru majoritatea oamenilor „insolenteteorii ale conspirației”. Ei bine, această pandemie a fost folosită pentru a închide simultan economiile naționale (cu puține excepții) din 193 de țări membre ale Națiunilor Unite.

 

În istoria umană, o pandemie nu a avut loc niciodată în toată lumea în același timp. Este ceva în neregulă. Nu poate fi o coincidență. Pentru a putea fi pusă în aplicare simultan într-un număr mare de țări, guvernele naționale a fost nevoie să fie cooptate, probabil aplicând metoda morcovului (zăhărelul) şi a băţului. Astfel că, perspectiva „băţului” fiind destul de sumbră, fiecare guvern preferă să aleagă „morcovul dulce” (corupția)… orice ar însemna aceasta.

 

Au existat totuși câteva excepții rare, precum Suedia și Belarus. Au mers pe drumul lor – fără închidere totală (lockdown) și s-au descurcat destul de bine, în comparație cu restul lumii. Cel mai important, economia lor a rămas în mare parte intactă.

 

Acest scenariu, în conformitate cu care țările este mai bine să nu instituie carantina, este o „teorie a conspirației”. Nu are importanţă că blocajul total s-a dovedit a fi cel mai grav dezastru socio-economic pe care l-a cunoscut vreodată omenirea și care posibil să nu se mai poată recupera niciodată. Sute de milioane de șomeri, mijloace de trai distruse – „fake news” sau „teoria conspirației”, nu-i aşa?

 

Aşadar, adevăratele „știri false” provin de la mass-media oficială, de propagandă – cei care induc frica. Aceasta este „fake news” – sau „teoria conspirației” (de fapt realitatea conspiraţiei). Cei care te fac să crezi că numărul de infecții creşte zi de zi și că rata de deces crește constant – și că te afli în pericol absolut de moarte dacă nu porți o mască și nu respecți „distanțarea socială”.

 

 

 

Mascarada obligatorie (masca medicală obligatorie) este „fake news” de gradul I. Măștile sunt inutile, potrivit medicilor independenți* și oameniilor de știință din domeniul sănătății.

(A se vedea, de asemenea, raportul Universității din New South Wales și LA Times.)

 

* Medici independenţi, deoarece toți cei care sunt angajați de guvern, universități, spitale sau au statut de angajaţi, riscă să își piardă locul de muncă dacă nu respectă discursul oficial.

 

Medicii, virologii și biologii de regulă îşi cunosc meseria, dar se tem pentru venitul lor, astfel că aleg să nu vorbească sau adoptă discursul pro măsuri restrictive. Unii vorbesc în particular, dar nu fac declarații publice. Majoritatea celor care nu se tem de atotputernicia establishmentului ies cu curaj în faţă și spun, de exemplu, că măștile sanitare sunt complet inutile, ba pot fi chiar dăunătoare, deoarece dau un fals sentiment de siguranţă celui care le poartă și în plus vă fac să respirați propriul dioxid de carbon.

 

Mulți vorbesc, de asemenea, despre faptul că virusul submicroscopic ultra-invizibil, mult mai mic decât bacteriile, având în medie între 5 și 300 nanometri (nm), se strecoară cu ușurință prin țesătura unei măști. Un nanometru este o unitate de lungime egală cu o miliardime de metru. Imaginează-ți, o mască comună opreşte un astfel de virus, în ambele direcții, atât să intre cât şi să iasă. Masca comună ne poate proteja împotriva bacteriilor și a altor microbi, dar împotriva virusurilor? Dar deoarece virusul este invizibil și nu știm mai multe despre subiect, credem „autoritățile”.

 

Potrivit dr. Pascal Sacré: „Aerul, odată expirat, este încălzit, umidificat și încărcat cu dioxid de carbon. Devine un mediu de cultură perfect pentru agenții infecțioși (bacterii, ciuperci, virusuri). Studiile au arătat că porozitatea (găurile) măștilor permite germenilor expirați să se acumuleze pe suprafața exterioară a acestora. Nu numai că ne respirăm din nou dioxidul de carbon, dar, în plus, atingându-ne tot timpul masca (gest inevitabil), răspândim germeni peste tot!”

 

Directorul general al OMS, dr. Tedros, a spus – sau a fost un avertisment? – că este posibil să nu avem niciodată „un vaccin eficient”, deci este mai bine să fim pregătiți. Cu toate acestea, el a dat asigurări că „EI” (cel puțin douăzeci de companii farmaceutice) lucrează febril la un vaccin și luptă pentru a-l scoate pe piață.

 

Această declaraţie nu face decât să crească frica populației, să ne pregătească pentru următorul blocaj, să pregătească oamenii pentru un covid-19 permanentizat, să țină oamenii în teroare, în alertă nesfârșită, pentru a fi gata să percuteze la orice „ordine”, cu alte cuvinte, la represaliile autorităților.

 

Sau este pur şi simplu demagogie, pentru a face oamenii mai complianţi și manipulabili în vederea instituirii viitoarelor măsuri represive sau blocaje dezastruoase. Acest anunț „oficial” ar intra în categoria știri false sau știri conspirative? Decizia îţi aparţine.

 

Coronavirusurile au fost prin preajmă de zeci de ani, cu diferite variații sau mutații. Fiecare gripă comună, de exemplu, conține între 7 și 20% coronavirus. Dr. Anthony Fauci, de la NIH, a spus într-un articol intitulat Navigarea în necunoscut, publicat în New England Journal of Medicine, că: „Rata mortalității poate fi considerabil mai mică de 1%. Acest aspect sugerează că urmările clinice generale ale covid-19 pot fi în cele din urmă similare cu cele ale gripei sezoniere severe (care are o rată de mortalitate de aproximativ 0,1%) sau ale unei gripe pandemice (similare cu cele din 1957 și 1968), mai degrabă decât ale unei boli similare cu SARS sau MERS, care a avut rate de mortalitate de 9-10%, respectiv 36%.”

 

Dacă îl cităm pe Fauci, suntem conspiraționiști? Ei bine, dr. Fauci, în poziția sa „oficială” de autoritate în virusologie, s-a dus de fapt la CNN și la alte canale de știri oficiale ale sistemului pentru a propaga opusul celor spuse în New England Journal of Medicine.

 

Conform OMS, „Cele mai frecvente simptome covid-19 includ febră, tuse uscată și dificultăți de respirație, iar majoritatea pacienților (80%) au suferit de forme ușoare ale bolii.” Deci, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cei infectați suferă de obicei de o formă ușoară de boală și se recuperează în aproximativ două săptămâni.

Observaţi discrepanţa cu acest titlu de presă: „Coronavirusul este de 10 ori mai mortal decât gripa sezonieră, spune un oficial de sănătate din SUA” (dr. Fauci).

 

Dr. Fauci a promovează o retorică înfricoșătoare, ceea ce sistemul dorește să auziți și să credeți din partea unei autorități naționale, că Statele Unite ar putea experimenta până la o jumătate de milion de decese cauzate de noul coronavirus. Cu un astfel de mesaj, veți fi ţinut închis în propria casă în carantină, fără contacte cu alte persoane, iar blocarea economiei este pe deplin justificată pentru a salva vieți. Iar distrugerea ta socială și psihologică personală este garantată.

 

Și acum, spitalele din SUA și alte servicii de sănătate sunt în cursă pentru a atinge acest număr. Această cursă include date falsificate, decese care nu au nicio legătură cu covid-19 atribuite acestuia, spitale care sunt plătite pentru a admite bolnavi ca pacienți pozitivi cu covid (19.000 USD SUA) și să pună pacienții pe ventilație (39.000 USD), știind bine că până la 80% dintre pacienți mor atunci când sunt conectați la ventilație artificială. Este o adevărată conspirație chiar împotriva celor pe care serviciile medicale ar fi necesar să îi ajute și să îi trateze. În loc de aceasta, ei trădează amarnic încrederea pacienților.

 

Această informație era complet disponibilă aici, dar partea despre plata către spitale a fost eliminată. Chiar mai mult, numeroase postări pe internet cu dr. Scott Jensen, medic şi senator de Minnesota, sunt acum marcate ca „fake news”, respinse sau cenzurate. Aici puteţi urmări un interviu cu sen. Dr. Scott Jensen (în limba engleză).

 

Autor: Peter Koenig

Citiţi a doua parte a articolului

 

 

Citiţi şi:

 

‘Pandemie’: 98% dintre pozitivi au doar o răceală comună

 

Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă

 

 

 

https://yogaesoteric.net/botnita-pentru-oameni-si-informatii-informatiile-neagreate-de-sistem-sunt-etichetate-teoria-conspiratiei-fake-news-si-sunt-cenzurate-i/

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Yuval Noah Harari: Noi (vaccinații) suntem acum animale „hăcuibile” (hackable)

 

 

De aici se poate înțelege la ce folosesc, printre altele, particulele injectate în organism, întru „salvarea” de „pandemie”. Atât modificarea comportamentului, cât și stingerea definitivă vor putea fi date de/prin inteligența artificială, pentru menținerea în echilibru a sistemului globalist.

 

 

 

Istoric și scriitor, Yuval Noah Harari s-a născut la 24 februarie 1976, în Israel. Este profesor la Universitatea din Ierusalim, specializat pe istorie medievală, în mod deosebit pe istoria militară medievală. Este o personalitate controversată care prezintă noi viziuni asupra lumii. A publicat prima carte în 2014, care ulterior a fost tradusă în peste 30 de limbi. Întrebările pe care și le pune autorul sunt legate de evoluția speciei umane și în acest sens abordează subiecte cum ar fi revoluția agrară, revoluția tehnologică, a științei și a limbajului, dar și a structurilor sociale. Aduce în discuție viitorul speciei umane așa cum o cunoaștem noi, fiind puternic influențată de inteligența artificială.

 

A scris numeroase articole și opt cărți, cele mai cunoscute fiind „Sapiens. Scurta istorie a omenirii”, „21 de lecții pentru secolul XXI” și „Homo Deus. Scurta istorie a viitorului”.

 

La începutul lunii iulie, scriitorul și-a exprimat punctul de vedere asupra vaccinării prin intermediul platformei de comunicare virtuală Tweeter, afirmând: „Noi (vaccinații) suntem acum animale hăcuibile”.

 

Yuval Noah Harari: We are now hackable animals pic.twitter.com/RqynWxi0Gj

 

— Husserl (@husserl80) July 7, 2021

 

La scurt timp după aceea, nu doar postarea sa a dispărut de pe internet, ci contul Tweeter al autorului a fost șters în totalitate de rețeaua respectivă.

 

Citiți și:

Cum este cenzurată „ezitarea la vaccinare”: Fiecare utilizator facebook primește un cod secret VH

Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (I)

Gheorghe Piperea : Despre cenzurile repetate pe Facebook

 

https://yogaesoteric.net/yuval-noah-harari-noi-vaccinatii-suntem-acum-animale-hacuibile-hackable/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Harari despre supravegherea subcutanată

 

 

 

„Cred că peste 20 de ani sau cam așa ceva, când oamenii vor privi în urmă, își vor aminti de Covid ca fiind momentul în care totul a devenit digital… și monitorizat.

 

Și unde noi am convenit să fim.

 

Și, poate cel mai important este că noi am căzut de acord că supravegherea ar fi cazul să se facă sub piele.

 

Pentru că nu am văzut nimic încă.

 

Cred că tot ceea ce se produce în lume în acest moment este un proces de piratare a ființelor umane, pentru a înțelege în profunzime ce se petrece în interiorul nostru…Și acestea sunt cele mai importante date (…)

 

Așadar, avem aceste două revoluții: revoluția calculatoarelor, Infotech, și revoluția științelor biologice, care sunt încă separate, dar pe cale să fuzioneze.

 

A avea capacitatea de a monitoriza oamenii pe sub pielea lor este într-adevăr punctul de cotitură!

 

Pentru că așa îi cunoști pe oameni mai bine decât se cunosc ei înșiși.(…)”

 

Citește și:

Yuval Noah Harari: Noi (vaccinații) suntem acum animale „hăcuibile” (hackable)

Yuval Noah Harari – Singura poveste de adormit copiii în care crede toată lumea

Dr. Joseph Mercola: Se apropie dictatura digitală. O putem împiedica?

 

 

https://yogaesoteric.net/harari-despre-supravegherea-subcutanata/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Dictatura digitală a tehnocrației este tot mai aproape

 

 

 

 

Companiile private care culeg cantități inimaginabile de date de pe internet, vând aceste date guvernelor care, la rândul lor, le folosesc pentru a spiona cetățenii. Totuși, datele externe nu sunt suficiente, așa că acum se caută date psihografice despre starea dumneavoastră de spirit și despre propensiunea la „gândire greșită”. Porțile țarcului se închid într-un ritm alarmant, ceea ce face ca evadarea să fie din ce în ce mai dificilă.

 

 

 

Povestea pe scurt

 

Cu puțin peste un an în urmă, președintele Biden a propus înființarea unei noi agenții de cercetare biomedicală, după modelul Agenției americane pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA), pentru a propulsa tratamentele pentru cancer, Alzheimer, diabet și alte boli.

Această agenție – Agenția pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul sănătății (ARPA-H) – este acum pe cale de a fi înființată și funcțională, cu un buget de 1 miliard de dolari din partea Congresului.

ARPA-H pare să fuzioneze securitatea națională cu „securitatea” în materie de sănătate într-un mod care ar putea duce la criminalizarea bolii și a unei „gândiri greșite”, la modul general.

Grupul de lucru pentru servicii preventive din SUA recomandă acum ca toți adulții americani cu vârsta de 65 de ani și mai tineri să fie supuși unui screening pentru probleme de sănătate psiho-mentală.

Recomandarea privind sreeningul se înscrie în linia intenției inițiale din spatele ARPA-H, care a fost aceea de a monitoriza americanii pentru semne de avertizare neuropsihiatrică prin colectarea de date private de la dispozitivele electronice ale consumatorilor și de la furnizorii de servicii medicale. IA ar fi apoi folosită pentru a prezice dacă o persoană ar putea comite o infracțiune, astfel încât aceasta să poată fi oprită înainte de a se produce.

Cu puțin peste un an în urmă, președintele Biden a propus un plan de înființare a unei noi agenții de sănătate care să conducă SUA pe un drum futurist spre vindecarea cancerului, a bolii Alzheimer, a diabetului și a altor boli.

 

La vremea respectivă, jurnalista de investigație Whitney Webb, autoare a cărții One Nation Under Blackmail (O națiune sub șantaj), a avertizat că noua agenție de cercetare biomedicală – modelată după Agenția pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA) – este de fapt un plan de fuziune a securității naționale cu „securitatea” în domeniul sănătății, într-un mod care ar „folosi «semnele de avertizare» atât fizice, cât și psiho-mentale pentru a preveni izbucnirile de boli sau violențe înainte ca acestea să apară”.

 

Potrivit lui Webb, „un astfel de sistem este o rețetă pentru o organizație tehnocrată de «pre-crimă» cu potențialul de a incrimina atât bolile psiho-mentale și fizice, cât și «gândirea greșită».”

 

ARPA-H – o agenție de cercetare cu „risc ridicat”

 

Această agenție – denumită oficial Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată pentru Sănătate (ARPA-H) – este acum pe cale să funcționeze, având pentru început un buget de 1 miliard de dolari din partea Congresului. Legea publică 117-103 a fost promulgată la 15 martie 2022, care a autorizat înființarea sa în cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA (DHHS), în cadrul Institutelor Naționale de Sănătate (NIH).

 

Oficialii guvernamentali este necesar doar să pună la punct detaliile, cum ar fi programele și activitățile în care se va implica și (bineînțeles) finanțarea „adecvată”, actuală și viitoare, care va fi necesară pentru funcționarea sa.

 

ARPA-H pare să se potrivească de minune cu „Ordinul executiv din 12 septembrie 2022 al lui Biden privind promovarea biotehnologiei și a inovației în domeniul biofabricării pentru o bioeconomie americană durabilă, sigură și securizată”, care, în esență, stabilește o linie de finanțare accelerată pentru proiectele de vis transumaniste.

 

În acest ordin se specifică dezvoltarea tehnologiilor și tehnicilor de inginerie genetică „pentru a putea scrie circuite pentru celule și a programa în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software și programăm computere”, precum și tehnologii genetice pentru a „debloca puterea datelor biologice” folosind „instrumente de calcul și inteligență artificială”.

 

În plus, vor fi reduse „obstacolele pentru comercializare|”, „astfel încât tehnologiile și produsele inovatoare să ajungă mai repede pe piață”. ARPA-H este un vehicul făcut pe măsură pentru cercetarea biomedicală accelerată (a se citi slab testată și uluitor de periculoasă). La fel ca DARPA, ARPA-H se va concentra pe „cercetări cu risc ridicat, cu răsplată mare”.

 

Un grup de lucru solicită examinarea psihologică a tuturor adulților

 

 

 

În legătură cu acest subiect, U.S. Preventive Services Task Force – un grup de experți independenți numiți de Agency for Healthcare Research and Quality, o agenție din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane – recomandă ca toți adulții americani cu vârsta de 65 de ani și mai tineri să fie supuși unui screening pentru probleme de sănătate psiho-mentală.

 

Este acesta un precursor al predicției lui Webb cu privire la modul în care guvernul va detecta „pre-crimele” de sănătate psiho-mentală? Grupul de lucru a acceptat comentarii publice cu privire la această propunere până la 17 octombrie 2022.

 

Sănătatea și războiul biologic au devenit din ce în ce mai strâns legate între ele

 

Deși ne gândim adesea la apărarea militară și la sănătatea publică ca la două domenii foarte diferite, de-a lungul anilor cele două au fuzionat într-o măsură semnificativă, ceea ce, într-un fel, ajută la explicarea motivului pentru care Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor acționează acum în moduri care pot fi descrise cel mai bine ca un război secret împotriva sănătății publicului american.

 

În iunie 2002, președintele Bush a semnat directiva „Biodefense for the 21st Century”, al cărei scop era de a promova un „cadru cuprinzător” pentru bioapărarea SUA, bazat pe ipoteza că America ar putea fi devastată de un atac cu arme biologice.

 

Directiva a subliniat „pilonii esențiali” ai programului de bioapărare al SUA, inclusiv conștientizarea amenințărilor și evaluarea vulnerabilității, prevenirea și protecția, supravegherea și detectarea, răspunsul și recuperarea.

 

În 2002, administrația Bush a quintuplat cheltuielile pentru bioapărare la 317 milioane de dolari, iar în anul următor, acest buget a crescut la 2 miliarde de dolari. Bush a alocat, de asemenea, alte 6 miliarde de dolari pentru dezvoltarea și stocarea de vaccinuri în următorul deceniu.

 

Omul ales de vicepreședintele Dick Cheney pentru a supraveghea cheltuirea unei mari părți din aceste sume uriașe de bani a fost dr. Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID) din 1984.

 

În 2003, responsabilitățile profesionale ale lui Fauci au fost extinse pentru a include toate cercetările civile de bioapărare, clasificate și neclasificate, și dezvoltarea de contramăsuri medicale împotriva amenințărilor teroriste reprezentate de bolile infecțioase – și totul fără supraveghere. În toți acești ani, a avut undă verde pentru a aproba și a desfășura orice cercetare în domeniul biodefensivei pe care o dorea, fără ca nimeni să îi spună altfel.

 

Acum știm că Fauci a finanțat o gamă largă de cercetări riscante de câștig de funcție, inclusiv cercetări care ar fi putut avea un rol esențial în crearea SARS-CoV-2. Și în timp ce toate acestea sunt justificate în numele bioapărării, în realitate, toate cercetările în domeniul bioapărării sunt cercetări de război biologic. Totul are o dublă utilizare.

 

Loialitatea față de cel mai mare ofertant

 

În același timp în care este implicat în crearea de agenți patogeni letali capabili să devasteze populația globală, Fauci ar fi necesar să protejeze publicul american împotriva bolilor infecțioase. În cazul covid-19, a eșuat în mod clar, deși a prezis cu încredere că președintele Trump va urma să se confrunte cu un focar infecțios.

 

În forma actuală, ARPA-H se află, de asemenea, sub umbrela Institutelor Naționale de Sănătate (NIH), la fel ca și NIAID. Așadar, practic avem două agenții de război biologic / de apărare în mijlocul unei agenții de sănătate publică.

 

Adăugați la aceasta faptul că, în ultimii aproape trei ani, „bioapărarea” a fost folosită pentru a le lua americanilor drepturile și libertățile constituționale, și începe să pară că agențiile noastre de sănătate publică au fost transformate în reprezentanți ai Departamentului Apărării.

 

Inamicul desemnat este poporul american, iar armele de război sunt o combinație de agenți patogeni și tehnologii genetice sofisticate, create în laboratoarele finanțate de Fauci, precum și tehnologii de supraveghere și inginerie socială direcționate de DOD.

 

Este logic să ne întrebăm de ce departamentul american de apărare și-ar îndrepta forța militară împotriva propriului popor, cel pe care ar fi necesar să-l protejeze. Răspunsul este că majoritatea națiunilor au fost infiltrate și, practic, preluate de interese globaliste care doresc să șteargă granițele naționale în favoarea unui consiliu de guvernare globală centralizată.

 

 

 

Statele Unite nu fac, din păcate, excepție. Așadar, răspunsul scurt este că guvernul american nu atacă americanii din proprie inițiativă. Pur și simplu, nu face decât să îndeplinească ordinele intereselor globaliste.

 

De ce? Aceasta este o întrebare la care este mai greu de răspuns. Probabil că unii au decis să se vândă celui mai mare ofertant. Alții cred cu adevărat în ideologiile tehnocrației și transumanismului pe care le susțin autorii Marii Resetări.

 

Alții s-ar putea să nu-și dea seama de ce fac ceea ce fac. Ei doar execută ordinele și nu s-au gândit bine. Alții pot fi psihopați și pur și simplu nu le pasă ce se petrece, atâta timp cât își primesc banii. Unii sunt eugeniști veritabili și vor să subțieze turma, cu atât mai mult dacă pot face un ban în acest proces.

 

Intenția inițială a ARPA-H: Monitorizarea neuropsihiatrică

 

Concentrându-ne pentru o clipă asupra problemei monitorizării psihiatrice menționate mai devreme, Webb, în articolul său, a explicat modul în care susținătorii ARPA-H, în 2019, doreau ca Trump să o implementeze pentru prevenirea împușcăturilor în masă – nu a cancerului. După cum a explicat Webb:

 

„ARPA-H nu este o idee nouă și exclusivă a administrației Biden; a existat o încercare anterioară de a crea un «DARPA pentru sănătate» în timpul administrației Trump, la sfârșitul anului 2019…….

 

În 2019, aceeași fundație și aceleași persoane care susțin în prezent ARPA-H a lui Biden l-au îndemnat pe președintele de atunci, Trump, să creeze «HARPA», nu cu scopul principal de a cerceta tratamente pentru cancer și Alzheimer, ci pentru a opri împușcăturile în masă înainte ca acestea să aibă loc prin monitorizarea americanilor pentru semne de avertizare «neuropsihiatrice».

 

În ultimii ani, un singur om a fost forța motrice din spatele HARPA – fostul vicepreședinte al General Electric și fost președinte al NBC Universal, Robert Wright.

 

Prin intermediul Fundației Suzanne Wright (numită după regretata sa soție), Wright a petrecut ani de zile făcând lobby pentru o agenție care «ar dezvolta capacități biomedicale – instrumente de detectare, tratamente, dispozitive medicale, leacuri etc. – pentru milioanele de americani care nu beneficiază de sistemul actual».

 

Deși, la fel ca și Biden, a ascuns scopul real al agenției, susținând că aceasta se va concentra în principal pe tratarea cancerului, propunerea pe care Wright a făcut-o în 2019 prietenului său personal Donald Trump i-a dezvăluit ambițiile sale de bază.

 

Așa cum a fost propus pentru prima dată de Wright în 2019, programul emblematic al HARPA ar fi SAFE HOME, prescurtarea de la Stopping Aberrant Fatal Events by Helping Overcome Mental Extremes (oprirea evenimentelor fatale aberante prin ajutor pentru depășirea extremelor mentale).

 

SAFE HOME ar absorbi mase de date private de la Apple Watches, Fitbits, Amazon Echo și Google Home și alte dispozitive electronice de consum, precum și informații de la furnizorii de asistență medicală pentru a determina dacă o persoană ar putea fi susceptibilă să comită o infracțiune. Datele ar urma să fie analizate de algoritmi de inteligență artificială (AI) «pentru diagnosticarea timpurie a violenței neuropsihice».

 

Abordarea pre-crimă a Departamentului de Justiție, cunoscută sub numele de DEEP, a fost activată cu doar câteva luni înainte ca Trump să părăsească funcția; de asemenea, a fost justificată ca o modalitate de a «opri împușcăturile în masă înainte ca acestea să se producă». La scurt timp după învestirea lui Biden, noua administrație a început să folosească informații din social media pentru a face arestări înainte de crimă, ca parte a abordării sale de combatere a «terorii interne».

 

Având în vedere istoricul companiilor din Silicon Valley care colaborează cu guvernul în chestiuni de supraveghere fără mandat, se pare că unele aspecte ale SAFE HOME ar putea fi deja active în secret sub conducerea lui Biden, așteptând doar ca formalizarea ARPA-H / HARPA să fie legitimată ca politică publică.”

 

Conștientizarea totală a informațiilor

 

Potrivit lui Webb, legăturile ARPA-H cu DARPA sugerează că noua agenție este o nouă versiune a programului eșuat Total Information Awareness (TIA) al DARPA, un proiect de biosupraveghere lansat în urma atacului de la 11 septembrie 2001.

 

Scopul era de a dezvolta tehnologii informaționale capabile să detecteze în mod automat eliberarea unui agent patogen prin „monitorizarea surselor de date netradiționale”, inclusiv „date medicale prediagnostice” și „indicatori comportamentali”.

 

În mod clar, se încerca identificarea amenințărilor bioteroriste prin spionarea publicului. „Acum, sub pretextul propunerii ARPA-H, TIA originală a DARPA ar reveni, în esență, în toate scopurile, ca o divizie proprie”, scrie Webb.

 

 

 

În acest amestec este necesar să adăugăm și Big Tech. Lista companiilor de tehnologie cu contracte DOD este una lungă, astfel încât multe tehnologii au scopuri duble. Facebook este doar un exemplu în acest sens. Acest scop dublu merge și în sens invers. De exemplu, armata americană dezvoltă dispozitive biometrice purtabile pentru a detecta covid-19, aparent pentru a le permite americanilor să „se întoarcă la muncă în siguranță”. După cum a remarcat Webb:

 

„Deși prezintă interes pentru armată, aceste dispozitive portabile sunt destinate în primul rând utilizării în masă – un pas mare spre infrastructura necesară pentru resuscitarea unui program de biosupraveghere care să fie condus de statul care se ocupă de securitatea națională.”

 

De asemenea, știm acum că guvernul SUA instruiește în mod ilegal platformele tehnologice să cenzureze informații și persoane în numele său. Așadar, Big Tech este, de asemenea, cel mai bine privită ca o armă, mânuită de guvernul SUA în beneficiul cabalei tehnocrate care vrea să elimine națiunile și să conducă întreaga lume.

 

Era dictaturii digitale a venit peste noi

 

Astăzi nu mai există nicio îndoială că „biosecuritatea” este justificarea favorită pentru necesitatea unei dictaturi digitale. Privarea ta de libertate este „pentru propria ta siguranță” și ar trebui să fii recunoscător. Dacă nu ești, statul biosecurității te etichetează drept un bioterorist criminal.

 

Este ușor de înțeles, de fapt, de ce biosecuritatea este o stratagemă atât de atrăgătoare. Este ușor să îi faci pe oameni să se teamă de ceva ce nu pot vedea. Este ușor să falsifici o epidemie. Este ușor să scapi de oricine dorești, pur și simplu etichetându-l ca fiind o amenințare biologică și aruncându-l într-un lagăr de carantină, pentru a nu se mai auzi niciodată de el. Este ușor să convingi oamenii să se supună supravegherii, deoarece majoritatea se tem să nu se îmbolnăvească.

 

Este ușor să-i faci pe oameni să se întoarcă unii împotriva altora, din nou pentru că le este frică să nu se îmbolnăvească. Tot ce este nevoie să faci este să declari că oamenii care nu poartă mască sau nu vor să primească ultima terapie genetică reprezintă o amenințare la adresa sănătății publice, iar cei din jurul lor se ocupă de hărțuire. Am descoperit chiar că este ușor să determinăm oamenii să se sinucidă voluntar prin administrarea unei injecții otrăvitoare și experimentale despre care nu știu nimic – din nou, pentru că le este frică să nu se îmbolnăvească.

 

Este un plan bun. Uitați-vă doar la cât de ușor au eliminat acești maniaci peste 5,9 milioane de oameni din întreaga lume cu SARS-CoV-2 (mulți dintre ei au fost uciși de protocoale de tratament intenționat necorespunzătoare) și cât de ușor elimină alte milioane de morți în exces din cauza injecției covid. Totul fără să tragă un singur glonț sau să aprindă o singură cameră de gazare. Este uimitor, într-adevăr. După cum a remarcat Webb:

 

„În fuziunea dintre «securitatea națională» și «securitatea sanitară», orice decizie sau mandat promulgat ca măsură de sănătate publică ar putea fi justificat ca fiind necesar pentru «securitatea națională», în același mod în care abuzurile în masă și crimele de război care au avut loc în timpul «războiului împotriva terorismului» de după 11 septembrie 2001 au fost justificate în mod similar de «securitatea națională», cu foarte puțină sau nicio supraveghere.

 

Cu toate acestea, în acest caz, în loc să ne pierdem doar libertățile civile și controlul asupra vieților noastre externe, riscăm să pierdem suveranitatea asupra propriilor noastre trupuri… Inițiativa BRAIN … a NIH … a fost lansată, printre altele, pentru a «dezvolta instrumente de înregistrare, marcare și manipulare a neuronilor precis definiți din creierul viu» care sunt determinați a fi legați de o funcție «anormală» sau de o boală neurologică…

 

Noua agenție anunțată de Biden … ar urma să integreze aceste inițiative din trecutul erei Obama cu aplicații orwelliene sub un singur acoperiș, dar cu o supraveghere și mai redusă decât înainte. De asemenea, ar căuta să extindă și să integreze utilizările acestor tehnologii și, eventual, să se îndrepte spre elaborarea unor politici care să impună utilizarea lor…

 

ARPA-H … va fi folosită pentru a resuscita agendele periculoase și de lungă durată ale statului de securitate națională și ale contractorilor săi din Silicon Valley, creând o «dictatură digitală» care amenință libertatea umană, societatea umană și, potențial, însăși definiția a ceea ce înseamnă să fii om.”

 

Armata SUA cheltuiește milioane de dolari pentru spionarea americanilor

 

 

 

Corelat cu acestea, Vice a informat recent că armata americană a achiziționat un instrument de monitorizare în masă numit „Augury”, despre care se spune că reușește să capteze totul „cu excepția mirosului de electricitate”:

 

„Mai multe ramuri ale armatei americane au cumpărat acces la un instrument puternic de monitorizare a internetului care pretinde că acoperă peste 90% din traficul de internet din lume și care, în unele cazuri, oferă acces la datele de e-mail ale oamenilor, la istoricul de navigare și la alte informații, cum ar fi cookie-urile sensibile de pe internet, potrivit datelor contractate și altor documente…

 

În plus, senatorul Ron Wyden afirmă că un denunțător a contactat biroul său cu privire la presupusa utilizare fără mandat și achiziționare a acestor date de către NCIS, o agenție civilă de aplicare a legii care face parte din Marina Militară…

 

Instrumentul, numit Augury … reunește o cantitate masivă de date și le pune la dispoziția clienților guvernamentali și corporativi ca serviciu plătit … agențiile care se ocupă de anchete penale au achiziționat, de asemenea, această capacitate. Agențiile militare nu au descris cazurile de utilizare a instrumentului.”

 

Potrivit Vice, Marina americană, Armata, Comandamentul cibernetic și Agenția de contrainformații și securitate a apărării au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de dolari pentru a accesa acest instrument. Întrebarea care se pune este de ce. După cum notează Vice, mai degrabă decât să obțină un mandat corespunzător, agențiile americane achiziționează frecvent pur și simplu datele dorite, fie că este vorba de date de telefonie mobilă sau date de utilizare a internetului, de la companii private.

 

În cazul Augury, acesta culege aproximativ 93% din tot traficul de internet, inclusiv istoricul browserului, URL-urile vizitate, utilizarea cookie-urilor, datele de e-mail și, cel mai important, datele de captură a pachetelor (PCAP) legate de e-mail, desktop la distanță și protocoale de partajare a fișierelor.

 

În total, este vorba de o cantitate nebună de date capturate fără știrea noastră, care sunt apoi vândute pentru un profit considerabil de către o companie privată (și aceasta este doar una dintre multe altele) către agențiile guvernamentale care folosesc banii noștri din taxe pentru a ne spiona.

 

Google – Cea mai mare mașină de spionaj dintre toate

 

Un jucător cheie în această închisoare digitală care se construiește în jurul nostru, pe banii contribuabililor, este Google. Nu numai că este o masivă mașină de spionaj, capturând „fiecare cuvânt din fiecare e-mail trimis prin Gmail și fiecare click făcut pe browserul Chrome”, dar este și un instrument cheie de cenzură. Sigur, este privat și „poate face ce vrea”, dar, de fapt, execută ordinele guvernului, deci nu este independent în nicio definiție serioasă a cuvântului.

 

Google este, de asemenea, un pionier și expert în inteligența artificială, necesară pentru o inginerie socială eficientă, iar ambele sunt componente cruciale ale sistemului de credit social al Marii Resetări.

 

Interferența Google în viața ta nu va face decât să crească, iar dacă încă folosești Gmail, înțelege că îți cenzurează căsuța de primire.

 

ProtonMail este o alternativă excelentă. Acesta oferă criptare end-to-end pentru a vă proteja conținutul și alte date ale utilizatorului. Proton oferă, de asemenea, un calendar criptat, stocare în cloud criptată și VPN gratuit.

 

Nu mai hrăniți bestia

 

În continuare, începeți să eliminați toate celelalte produse Google. Toate produsele Google sunt interconectate, iar datele de la toate produsele și serviciile lor diferite sunt colectate pentru a vă construi profilul personalității.

 

Acest profil este apoi vândut unor terțe părți. De asemenea, este utilizat de Google pentru a vă influența gândurile, convingerile și comportamentele prin intermediul analizei AI. Analizele de inteligență artificială ne aduc, de asemenea, înapoi de unde am plecat, cu noua agenție de poliție predictivă „pre-crimă” a lui Biden, ARPA-H – sau ceea ce ar putea deveni o astfel de agenție.

 

În timp ce poliția predictivă poate încă suna ca SF pur, un articol din ianuarie 2020 din The Intercept a citat un document din 2018 al firmei de stocare a datelor Western Digital și al companiei de consultanță Accenture, care a prezis că rețelele de supraveghere inteligentă vor fi folosite în cele din urmă exact în acest scop.

 

În prezent, autoritățile de aplicare a legii utilizează rețelele de camere de supraveghere pentru a investiga infracțiunile după ce acestea au avut loc. Western Digital și Accenture preconizează că, până în 2025, municipalitățile vor fi transformate în orașe inteligente complet conectate, în care camerele de luat vederi ale întreprinderilor și instituțiilor publice vor fi toate conectate la un sistem de analiză bazat pe inteligență artificială administrat de guvern, iar până în 2035, sistemul respectiv va avea capacități de predicție. După cum a raportat The Intercept:

 

„Un «ecosistem de siguranță publică» va centraliza datele «extrase din baze de date disparate, cum ar fi rețelele de comunicare virtuală, permisele de conducere, bazele de date ale poliției și dark data”. O unitate de analiză bazată pe inteligență artificială va permite poliției să evalueze „anomaliile în timp real și să întrerupă o infracțiune înainte de a fi comisă”. Adică, să prindă suspectul înainte de comiterea infracțiunii.

 

 

 

Privind ARPA-H cu ochiul liber, aceasta pare făcută anume pentru ceea ce Webb numește „o organizație tehnocratică de «pre-crimă» cu potențialul de a incrimina atât bolile psiho-mentale și fizice, cât și «gândirea greșită»”.

 

Intimitatea este libertate, libertatea este intimitate

 

Este timpul să realizăm că nu poți avea libertate fără intimitate – în special confidențialitatea datelor. Pur și simplu este necesar să avem confidențialitatea datelor, deoarece datele noastre sunt folosite pentru a ne manipula, controla, înșela și răni. Sunt folosite ca o armă împotriva noastră.

 

Având în vedere cât de masivă este deja monitorizarea, supravegherea și recoltarea de date, va dura ceva timp până când vom reuși să ne eliberăm de toate acestea. În cele din urmă, vom avea nevoie de legi stricte și de agenții de aplicare a legii care să penalizeze companiile care recoltează și vând datele utilizatorilor.

 

Între timp, este necesar să ne educăm unii pe alții cu privire la rețeaua de control care se instituie și, fiecare dintre noi, să începem să „înfometăm bestia”. Nu vă mai dați datele. Fiecare punct de date pe care îl oferiți este un alt punct de date care va fi folosit pentru a educa IA despre cum să controleze mai bine oamenii.

 

Renunțarea la produsele Google – la toate – va elimina o mare parte din efortul de colectare a datelor. Așadar, nu amânați. Începeți astăzi. Câteva dintre cele mai frecvent utilizate capcane Google sunt enumerate în lista de mai jos:

 

Dacă sunteți elev de liceu, nu transformați conturile Google pe care le-ați creat în calitate de elev în conturi personale.

Treceți la un serviciu securizat de partajare a documentelor – Renunțați la Google Docs și utilizați o altă alternativă, cum ar fi Zoho Office, Etherpad, CryptPad, OnlyOffice sau Nuclino, toate recomandate de NordVPN.

Ștergeți toate aplicațiile Google de pe telefon și epurați hardware-ul Google.

Evitați site-urile web care utilizează Google Analytics – Pentru a face aceasta, va fi necesar să verificați politica de confidențialitate a site-ului web și să căutați „Google”. Site-urile web sunt obligate să dezvăluie dacă utilizează un instrument de supraveghere al unei terțe părți. Dacă folosesc Google Analytics, cereți-le să îl înlocuiască!

Nu folosiți dispozitivele Google Home în casă sau în apartament – Aceste dispozitive înregistrează tot ceea ce se petrece în casa dumneavoastră, atât ce spuneți, cât și celelalte sunete, cum ar fi spălatul pe dinți și fierberea apei, chiar și atunci când par a fi inactive, și trimit aceste informații către Google. La fel este valabil și pentru termostatul de casă Nest de la Google și Alexa de la Amazon.

Nu folosiți un telefon mobil Android, deoarece acesta este deținut de Google.

Renunțați la Siri, care își extrage toate răspunsurile de la Google.

Nu folosiți Fitbit, deoarece acesta a fost cumpărat recent de Google și îi va furniza toate informațiile fiziologice și nivelurile de activitate, pe lângă tot ceea ce Google are deja despre dumneavoastră.

Nu mai folosiți Gmail – Folosiți un serviciu de criptare bazat pe confidențialitate, cum ar fi ProtonMail.

Nu mai folosiți browserul Chrome și Google Search – Brave este un browser de preferat și, dacă tot sunteți acolo, puteți folosi noul motor de căutare Brave.

Author: Joseph Mercola

 

Citiți și:

Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital

Harari despre supravegherea subcutanată

De ce Google, Apple, Facebook și Amazon sunt mai periculoase decât China. Capitalismul de supraveghere ‒ un pericol iminent

 

https://yogaesoteric.net/dictatura-digitala-a-tehnocratiei-este-tot-mai-aproape/

 

 

////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Atenție! Se apropie „închisoarea digitală”

 

 

 

„Toată lumea ar trebui să aibă un act de identitate digital, toată lumea ar trebui să aibă un cont bancar și toată lumea ar trebui să aibă un smartphone”, a declarat indianul Nandan Nilekani, cofondator al Infosys, în cadrul reuniunii de primăvară 2023 a Fondului Monetar Internațional (FMI). Cu aceste „instrumente ale noii lumi… poți face orice (atunci). Tot restul se bazează pe asta”.

 

 

 

Sunt de acord, de fapt poți face aproape orice cu ele. De exemplu, să-ți blochezi contul bancar, plata în supermarket, să-ți rezervi următoarea vacanță, să nu poți trece o frontieră dacă nu te conformezi „recomandărilor” și directivelor autorităților.

 

Ceea ce este interesant în acest context este faptul că elitele și marionetele lor politice, mediatice și științifice ne vând cele mai recente realizări ca pe o binecuvântare pentru umanitate. Gândiți-vă doar la „binecuvântarea” vaccinării covid. „Totul se termină cu două lovituri de ciocănel.” Turma, fără nicio reflecție reală, a urmat ca teleghidată și cu servilism „recomandările” și îndemnurile trompetelor (în multe cazuri, șantaj cu vaccinul dacă nu voiai să-ți pierzi locul de muncă). Turma a stat la coadă pentru a primi injecția mult așteptată, care îi permitea să călătorească și care ar fi salvat-o, chipurile, de la o moarte probabilă. Cunoaștem consecințele.

 

Frica a fost întotdeauna mijlocul preferat al celor aflați la putere pentru a mișca masele în direcția dorită. Iar pentru a genera frică, ciobanii au nevoie, în mod firesc, de câinii lor ciobănești. Din nefericire, omul este un maestru în a folosi împotriva lui însuși noile cunoștințe.

 

„Omul a inventat bomba atomică, dar niciun șoarece din lume nu ar construi o capcană pentru șoareci.” – Albert Einstein

 

Puterilor întunecate, în care includ în mod special majoritatea elitelor, le place să folosească realizările civilizației în propriul beneficiu și pentru a-și extinde și mai mult puterea. Există o mulțime de exemple în acest sens, cum ar fi energia nucleară sau bomba atomică, inteligența artificială (IA), pe care o consider chiar mai periculoasă decât cunoașterea deturnată a structurii materiei.

 

Aceste elite nu sunt neapărat elite intelectuale – deși cei mai mulți dintre membrii lor pot fi descriși, fără îndoială, ca fiind inteligenți și bine structurați. Ele au devenit elite datorită capacității lor de a obține succese personale și colective pe spinarea altora. Hermann Oberth, fondatorul călătoriei spațiale, a descris acest aspect în urmă cu aproape 100 de ani, după cum urmează:

 

„În viață, unui caracter decent i se deschid atâtea și atâtea căi pentru a avansa. Pentru un ticălos, cu aceeași inteligență și energie, în același loc, toate aceste căi sunt, de asemenea, deschise. Pe lângă ele, însă, există și altele pe care o persoană decentă nu le urmează. El are, prin urmare, mai multe șanse de a avansa și, ca urmare a selecției nefaste a caracterului, are loc o îmbogățire a straturilor superioare ale societății cu ticăloși.”

 

Nu cred că se poate spune mai simplu și mai potrivit. Distorsiunile sociale enorme ale timpului nostru își au rădăcinile în acest fenomen. Fără concentrarea puterii în rândul elitelor, majoritatea crizelor și catastrofelor provocate de om nu ar fi avut loc, în opinia mea. Puterea elitelor se bazează pe supunerea față de autoritate, pe frica și pe simplitatea conștiinței maselor de oameni. Citatul din Shakespeare pe care l-am folosit adesea, „Aceasta este ciuma timpului nostru: nebuni care conduc orbi”, lovește în centrul problemei. Astăzi, în loc de nebuni, aș folosi termenul de psihopați, dintre care există mulți în rândul elitelor, politicienilor, în instituții supranaționale precum OMS, WEF, ONU, FMI, NATO etc.

 

Și tocmai aceste instituții, infiltrate de numeroși psihopați și instruite de elite – susținute cu succes de politicieni, mass-media și academicieni – sunt cele care, în opinia mea, planifică ceva de felul unei „închisori digitale”.

 

Identitate digitală – închisoare digitală?

 

Într-o „identitate digitală”, aproape tot ceea ce este esențial despre tine care poate fi colectat din exterior, datele tale de sănătate, ratingul tău de credit, locația ta actuală, mobilitatea ta cu avionul (dacă mai este posibil), trenul, transportul public și taxiul, achizițiile tale online (mai târziu toate achizițiile tale, atunci când vor fi introduși banii digitali ai băncii centrale și banii lichizi probabil nu vor mai exista), site-urile pe care le vizitezi, postările tale pe rețelele de comunicare virtuală, care pot fi apoi folosite împotriva ta în orice alt mod decât cel social, și multe altele.

 

Cele mai intime date și comportamente ale dvs. pot fi folosite de organizații private, cum ar fi companiile bancare, companiile de turism, comercianții cu amănuntul etc., precum și de instituții publice, cum ar fi guvernele și autoritățile, în scopurile lor adesea discutabile. Acestea pot fi utilizate „în interesul dumneavoastră” – așa cum este vehiculat, sau pur și simplu „împotriva interesului dumneavoastră”. Clientul și cetățeanul transparent! Ce frumos pentru serviciile secrete și alte instituții „importante”. Ne putem aștepta la reduceri masive de locuri de muncă la CIA, MI6, Mossad și altele asemenea. Acum avem totul înregistrat digital, serviciile clasice de informații vor deveni redundante! Poate că va exista o cerere crescută de administratori de sisteme IT.

 

„Această identitate digitală determină ce produse, servicii și informații putem accesa – sau, dimpotrivă, ce ne va fi refuzat” – extras dintr-un raport al Forumului Economic Mondial privind identitatea digitală, 2018.

 

 

 

Vedeți, identitatea digitală, care, în opinia mea, servește în special scopului unei închisori digitale („…ce ne va fi refuzat”), a fost pregătită de mult timp (2018; primele începuturi au existat mult mai devreme). Nimic nu va rămâne „închis” pentru elite, de asta sunt sigur. Ele ne vor privi ca pe niște iepuri în cotețul lor, sărbătorind cu mândrie experimentul reușit (ce era cu cobaiul în vremurile covid, domnule Scholz?) și vor face glume „justificate” despre prostia oamenilor mici (a se vedea următorul al doilea citat al domnului Rothschild, de mai jos). Ei vor fi deosebit de mulțumiți de proporția inteligentă și/sau neînfricată a deținuților lor din închisoare, deoarece aceștia nu au reușit să convingă turma de mașinațiunile putrede și răpitoare de libertate ale elitelor, iar acum stau fără vină în capcana digitală, alături de ele.

 

Iată mai jos două citate narcisiste ale mizantropului deghizat în „filantrop” Jacob Rothschild, care crede că suntem deja prinși într-o cușcă:

 

„Vedem o lume viitoare în care nu există suficient pentru a acoperi necesitățile, așa că este necesar să învățăm mai întâi să o controlăm, iar apoi să împărțim ceea ce există în modul pe care îl considerăm cel mai avantajos pentru cei pe care îi alegem. Pentru asta este puterea.”

 

„Dacă oamenii permit ca astfel de vaccinuri să intre în trupul lor și al copiilor lor pentru a se conforma și a fi egali cu «toată lumea», atunci cu siguranță nu se vor împotrivi să le fie aliniate și bogăția, utilizarea resurselor și stilul de viață.”

 

Partea proastă este că al doilea citat se adeverește. Pacientul (probabil vaccinat) stă supravegheat de la 20.00 la 20.15 în fața televizorului care îi dezvăluie lumea, behăie o dată sau de două ori, se gândește că „oricum nu poți face nimic în privința asta” și, eventual, se culcă mulțumit să se îndrepte spre o altă zi în direcția abisului.

 

Tony Blair, fostul prim-ministru britanic, a propus dezvoltarea unei „infrastructuri digitale naționale” și a declarat în acest sens, în ianuarie 2023, la reuniunea anuală WEF de la Davos:

 

„Ar trebui să ajutăm țările să dezvolte o infrastructură digitală națională de care vor avea nevoie cu aceste noi vaccinuri.”

 

„Trebuie să știi cine este vaccinat și cine nu este. Unele dintre vaccinurile care vor veni vor fi vaccinuri multiple.”

 

„Din motive care țin de asistența medicală în general, dar cu siguranță și de pandemii, este nevoie de o infrastructură digitală adecvată, iar majoritatea țărilor nu au așa ceva.”

 

Vedeți, cardul digital de vaccinare globală este în curs de apariție.

 

Totul va culmina în identitatea digitală. În viitor, ne vom putea deplasa în toate domeniile vieții cu numărul de identitate digitală care ne-a fost atribuit, stocat pe smartphone-urile noastre. China, al cărei sistem politic domnul Habeck îl găsește, de asemenea, destul de în regulă, a realizat deja această distopie. Ce ar însemna fenomenul pentru persoanele în vârstă inapte să folosească smartphone-uri? O ușurare din cauza numeroaselor „posibilități” promovate de mass-media sau o izolare sporită?

 

La începutul anului 2023, Forumul Economic Mondial a publicat documentul de informare „Interoperabilitatea în metavers”, care descrie importanța ridicată și necesitatea identității digitale pentru viitorul metavers. Wikipedia spune următoarele despre metavers:

 

„Metaversul este un concept în care un spațiu digital este creat prin interacțiunea dintre realitatea virtuală, augmentată și fizică. Aspectul principal este acela de a uni diferitele spații de acțiune ale internetului într-o singură realitate.”

 

Un fel de LSD digital, se pare.

 

Documentul WEF menționat mai sus afirmă:

 

„Identitatea digitală este legătura către un metavers interoperabil. (…) Ea permite capacitatea de a traversa lumi cu o împotrivire / frecare minimă.”

 

Poate că tehnocrații de la WEF sunt convinși că acest metavers este genial, dar eu nu cred asta! Și totuși, nu m-aș numi un conservator al valorilor. Realitatea pe care o găsesc – și o percep în prezent ca fiind amenințătoare – este destul de elocventă pentru mine.

 

Cu siguranță, tehnocrații WEF pot face ca acest metavers legat de identitatea digitală să fie acceptabil pentru unii oameni. Asta a reușit să facă puterea și colaboratorii ei cu vaccinurile în epoca covid. În unele locuri exista chiar și un hotdog gratuit după injecție. Ce afacere!

 

Moneda digitală a băncii centrale (CBDC)

 

Una dintre cele mai importante componente ale controlului digital planificat este introducerea monedelor digitale ale băncilor centrale. Pentru această întreprindere planificată este necesară o identitate digitală legată de un cont.

 

 

 

„Identificarea la un anumit nivel este, prin urmare, esențială pentru proiectarea CBDC-urilor. Aceasta necesită o CBDC bazată pe un cont și, în cele din urmă, legată de o identitate digitală.”

 

„Cea mai promițătoare modalitate de a furniza moneda băncii centrale în era digitală este o CBDC bazată pe cont, construită pe o identitate digitală cu participarea sectorului public.” (Raportul economic anual 2021 al Băncii Reglementelor Internaționale BRI)

 

Astfel, tranzacțiile anonime nu ar mai fi aproape deloc posibile, ceea ce ar îngreuna, bineînțeles, și posibilitatea unor acțiuni criminale. Acesta ar fi un avantaj. Bo Li, director general adjunct al FMI, s-a exprimat în cadrul unei mese rotunde la Washington DC, în octombrie 2022:

 

„CBDC poate permite agențiilor guvernamentale și actorilor din sectorul privat să programeze contracte inteligente pentru a permite funcții specifice. De exemplu, plata prestațiilor sociale, a bonurilor de consum sau a bonurilor de masă.”

 

Mai mult, a opinat el: „Prin programarea CBDC, aceste fonduri pot fi direcționate exact către ce fel de persoane le pot deține și pentru ce pot fi folosiți acești bani.”

 

Nightingale, te aud cântând. „…pentru ce pot fi folosiți acești bani”……. Pentru mine, aceasta înseamnă în mod specific că nu mai sunt liber să decid pe ce îmi cheltuiesc banii și dacă îi pot folosi sau nu. De asemenea, contul meu poate fi înghețat (așa cum s-a petrecut cu camionagii din Canada). Dacă nu te conformezi, vei fi deposedat de fundamentul tău economic! Se vorbește, de asemenea, de o dată de expirare până când este necesar să cheltui banii. Iar acest aspect ne amintește din nou de binecunoscuta afirmație a fondatorului WEF, Klaus Schwab, potrivit căreia 99% din populație nu va deține nimic în 2030, dar va fi fericită. După părerea mea, un personaj care se joacă de-a Dumnezeu, moderat de inteligent, acest șef al WEF!

 

Și ce vrea să spună Bo Li prin „…ce fel de oameni”? Supraoameni – suboameni? Privilegiați – neprivilegiați? Vaccinați – nevaccinați? Heterosexuali – LGBTQ? Zei – păcătoși? Elitist – non-elitist? Conformiști – nonconformiști? Stupizi – inteligenți? Umaniști – transumaniști? Oameni – monștri?

 

Euro digital

 

Pe pagina Ministerului Federal de Finanțe, în aprilie 2023, puteți citi, printre altele, următoarele:

 

„În opinia Eurosistemului, un euro digital ar fi necesar să asigure pe termen lung rolul banilor băncii centrale ca ancoră a sistemului monetar într-o lume din ce în ce mai digitală, să consolideze suveranitatea europeană și să fie un motor de inovare.

 

Un euro digital nu ar înlocui numerarul, ci l-ar completa. Numerarul rămâne mijloc legal de plată.

 

BCE a prezentat opțiunile inițiale pentru proiectarea unui euro digital. Pentru BMF, protecția confidențialității financiare a cetățenilor este esențială.”

 

Sună bine și inofensiv, ce-i drept.

 

Ministrul nostru de finanțe, dl Lindner (unul dintre puținii din coaliția semaforizată care, în opinia mea, mai are cel puțin un minim de credibilitate) și-a aruncat adesea „greutatea” în spatele CBDC. Ei bine, eu văd totul mai puțin favorabil decât dl Lindner. În special, nu văd ultima frază despre protecția confidențialității financiare ca pe un dat.

 

 

 

Printre avantajele unui euro digital menționate în acest text de unsprezece pagini al Ministerului Federal de Finanțe se numără:

 

„Încrederea oamenilor în posibilitatea de a-și putea schimba în orice moment soldurile de credit deținute la o bancă comercială, în banii băncii centrale” (banii digitali ai băncii centrale ca ancoră a sistemului monetar; banii lichizi vor continua să existe; ei bine, să vedem dacă această promisiune nu face parte dintr-o altă tactică de dezmăț felie cu felie).

 

„Consolidarea suveranității și a concurenței europene (de ce atunci statele europene se comportă ca niște vasali ai imperiului în declin SUA?), printre altele, printr-o procedură de plată standardizată la nivel european”, iar „…un euro digital ar putea contribui decisiv la crearea unei infrastructuri de plată paneuropene.” (Apropo: yuanul chinezesc este pe cale să înlăture euro de pe locul doi în topul celor mai importante monede; Europa este deja în urmă în jocul „puterilor mondiale”.)

 

„Euro digital ca bază tehnologică pe care furnizorii privați de servicii de plată pot dezvolta produse inovatoare (ei bine, acest avantaj nu sună tocmai îmbietor). Posibila valoare adăugată (citat textual de pe site-ul BMF): «Pentru consumatori, acceptarea largă, ușurința de utilizare, costurile reduse, viteza mare de procesare a plăților, securitatea și protecția datelor cu caracter personal vor fi probabil aspecte decisive. Pentru comercianții cu amănuntul, costul procesării plăților și compatibilitatea cu sistemele existente joacă un rol important».”

 

Concluzie

 

Avantajele menționate mai sus pot fi (parțial) reale, nu vreau să contest deloc acest aspect. De „securitatea și protecția datelor cu caracter personal” mă îndoiesc masiv!

 

Oricum ar fi, indiferent de argumentele și avantajele prezentate de promotori: pericolul utilizării abuzive a unei identități digitale – așa cum se practică în prezent în China – este un dezavantaj care depășește cu mult toate avantajele menționate. Iar cei puternici – așa cum s-a explicat mai sus – au tendința de a abuza de orice inovație. Prin urmare: Nu identității digitale! Nu închisorii digitale! Viața noastră privată nu este treaba nimănui, mai ales a elitelor și a organelor lor executive. Și cu siguranță nu am nevoie de un metavers! Frumoasa noastră natură îmi e de ajuns așa cum este!

 

Autor: Uwe Froschauer (Germania)

 

Citiți și:

Portofelul european de identitate digitală: nu poți avea un cont bancar, un loc de muncă, sau să locuiești cu chirie dacă nu ești verificat….…

Identitatea digitală începe cu identificarea și crearea infrastructurii aferente

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/atentie-se-apropie-inchisoarea-digitala/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

China realizează o Inteligență Artificială „la scară cerebrală”, folosind cel mai recent supercomputer al său

 

 

Un program de Inteligență Artificială care ar putea fi la fel de complex precum creierul uman ar fi fost creat de oamenii de știință din China. Inteligenţa Artificială, numită Bagualu, a folosit 174 de trilioane de parametri, egalând numărul de sinapse ale creierului uman. Acesta este un sistem de Inteligenţă Artificială de nivel următor.

 

Potrivit celor mai recente rapoarte, cele 174 de trilioane de parametri au fost executați de supercomputerul Sunway, modelul de Inteligență Artificială fiind dezvoltat la Centrul Național de Supercomputing din Jiangsu, o provincie de est a Chinei.

 

Oamenii de știință l-au descris ca un model de Inteligență Artificială „la scară cerebrală” care poate avea aplicații în dezvoltarea vehiculelor autonome, în viziunea computerizată și în multe alte științe.

 

 

Oficial, Sunway este clasat ca fiind al patrulea cel mai puternic supercomputer din lume, având 37 de milioane de nuclee CPU şi peste 9 petabytes de memorie. El a fost clasat pe primul loc între 2016 și 2018.

 

Ar trebui să fim îngrijorați?

 

În timp ce realizările Inteligenței Artificiale chinezești sunt, fără îndoială, impresionante, anunțul vine într-un moment în care oamenii au rămas uimiți de afirmațiile că Inteligența Artificială dezvoltată la Google ar fi devenit „conştientă şi sensibilă” (citiţi mai multe în articolul acesta: Un inginer Google susţine că Inteligenţa Artificială cu care el lucrează a devenit „conştientă şi sensibilă”! Un interviu uluitor…)

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): curiosmos.com

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/china-realizeaza-o-inteligenta-artificiala-la-scara-cerebrala-folosind-cel-mai-recent-supercomputer-al-sau/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Fost director Google avertizează: cercetătorii pot crea din Inteligenţa Artificială un „zeu al răului”!

 

 

Potrivit unui fost director Google, Inteligenţa Artificială vine peste noi; şi, mai mult decât atât, el spune că reprezintă o amenințare majoră pentru umanitate.

 

Mo Gawdat, fost director comercial pentru organizația Google Moonshot, numită la acea vreme Google X, și-a lansat avertismentul într-un nou interviu pentru „The Times”. În acest interviu, el crede că Inteligența Artificială Generală, genul de Inteligenţă Artificială atotputernică asemănătoare cu Skynet-ul din seria de filme „Terminator”, este inevitabilă – și că odată ajunsă aici, omenirea ar putea să asiste la o apocalipsă produsă de mașini asemănătoare cu zeii.

 

Gawdat a făcut următoarea dezvăluire înspăimântătoare: el lucra cu dezvoltatorii de Inteligenţă Artificială de la Google X, care construiau brațe de robot capabile să găsească și să ridice o minge mică. După o perioadă de progres lent, Gawdat a spus că un braț a apucat mingea și părea să o țină în fața cercetătorilor printr-un gest prin care „s-a dat mare”. „Și am realizat brusc că este într-adevăr ceva înfricoșător”, a spus Gawdat. „Am simţit un fior pe şira spinării. Realitatea este că noi îl creăm pe dumnezeu”. Adică, ia naştere un fel de zeu răzbunător.

 

 

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): futurism.com

 

P.S. Într-un studiu ştiinţific realizat de cercetătorii de la Centrul pentru Oameni și Mașini, din cadrul Institutului Max Planck, s-a ajuns la concluzia şocantă că Inteligenţa Artificială ar putea prelua oricând controlul asupra omenirii (dacă n-au făcut-o deja). Citiţi mai multe AICI: Un nou studiu ştiinţific produce fiori: “Inteligenţa Artificială” ar putea prelua oricând controlul asupra omenirii, şi nimic nu ar putea-o împiedica.

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/fost-director-google-avertizeaza-cercetatorii-pot-crea-din-inteligenta-artificiala-un-zeu-al-raului/

 

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Polițist din Iași printre membrii grupării care le vindea tinerilor dispozitive de vapat și dulciuri cu droguri … 40 de tone de cânepă urmau să fie prelucrate în fabrica în care s-au investit milioane de euro. Detalii din anchetă

HotNews.ro

 

Un polițist de la Inspectoratul Județean de Poliție Iași se numără printre cele 28 de persoane reținute în dosarul care vizează o grupare ce vindea copiilor și tinerilor din toată țara dulciuri sau dispozitive de vapat care conțineau canabis sau HHC și care erau produse la o fabrică din Iași. Acolo, anchetatorii au descoperit 40 de tone de cânepă industrială care urma să fie prelucrată pentru obținerea de substanțe psihoactive, conform DIICOT, care miercuri a venit cu noi detalii în acest caz.

 

 

Laborator de droguri

Foto: IGPR

Printre cei reținuți se numără și patronul canadian al fabricii.

 

 

40 de tone de cânepă industrială găsită la fabrica din Iași / Cât a fost investiția în fabrică

DIICOT și Poliția Română au anunțat miercuri că în urma celor 121 de percheziții făcute cu o zi în urmă au fost ridicate 81.102 Vape-uri, 3.237 de acadele, 1.316 cutii și pungi cu jeleuri, 169 de cutii și borcane cu prăjituri, 169 de semințe de canabis, 3.692 de recipiente diverse mărimi. De asemenea, au mai fost descoperiți și ridicați 299.333 de lei, 29.225 de euro și 9.200 de dolari.

 

Totodată, au fost ridicate 65 de telefoane, 23 de laptopuri, 5 kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 2 plante de canabis, 400 de cutii, grindere, plicuri, borcane cu substanțe vegetale, 8 găleți, ce conțin de aproximativ 74,2 litri de substanță lichidă, 14 găleți cu vapuri stricate, de aproximativ 149 de kilograme.

 

Toate aceste produse erau făcute la fabrica din județul Iași, iar la nivel național au mai fost descoperite cinci locații folosite ca depozite.

 

 

În interiorul fabricii, au fost descoperite aproximativ 40 de tone de cânepă industrială ce urma a fi prelucrată pentru obținerea de substanțe psihoactive, conform DIICOT și IGPR.

 

Potrivit surselor citate, în aceasta fabrică s-au investit 5.000.000 de euro, dintre care aproximativ 1,2 milioane de euro în aparatură modernă.

 

Un polițist, printre membrii grupării

Procurorii DIICOT Iași au reținut pentru 24 de ore 28 de persoane implicate în aceste activități, între care un cetățean canadian, care era acționarul majoritar al fabricii.

 

 

Printre reținuți se află și un agent de poliție din cadrul IPJ Iași, care ar fi fost implicat în activitatea de ambalare a substanțelor. El urmează să fie dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

 

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către DIICOT – Serviciul Teritorial Iași cu privire la faptul că față de un angajat al instituției a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

(…) Poliția Română se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.

Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”, arată Poliția Română într-un comunicat de presă transmis miercuri.

De ce sunt periculoși cannabinoizii semisintetici

Dispozitivele electronice de vapat şi produsele de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) realizate la fabrica din Iași conțineau canabis sau HHC, noul „canabis legal”. HHC este primul canabinoid semisintetic raportat în UE, iar Centrul European de Monitorizare pentru Droguri și Dependențe a atras atenția asupra efectelor acestuia, însă în România nu este interzis.

 

Pe lângă efectul psihoactiv pe care-l provoacă, acești cannabinoizi semisintetici sunt periculoși pentru sănătate și din cauza modului lor de obținere – procesul prin care se obțin utilizează substanțe ce se regăsesc în final în produșii chimici (HHC și derivați).

 

Sinteza HHC și derivați începe cu extragerea CBD (cannabidiol-ului) din cânepă industrială, adică din plante cu conținut scăzut în THC și ridicat în CBD. În cea de-a doua etapă, CBD extras, distilat, se transformă într-un amestec de doi izomeri de THC, după care amestecul este hidrogenat catalitic (introducere de molecule de hidrogen folosind metale grele drept catalizatori).

 

„Cererea de SSC fiind foarte mare, iar tentația profitului uriașă, producătorii nu mai rafinează (filtrează) suficient produsele finale, de aceea ultimele studii arată faptul că în 27 de produse tip vaping comercializate s-au găsit cantități semnificative de metale grele.

Catalizatorii (substanțe chimice care grăbesc reacțiile și care nu se consumă în timpul proceselor) sunt contaminanți reziduali foarte toxici – metale grele – plumb, paladiu, platină, cadmiu, nichel.

Pe lângă catalizatori, la reacții participă și alte substanțe – reactanți, care rămân în sistem și care se regăsesc în produșii obținuți (HHC și derivați), cum ar fi solvenți sau agenți chimici toxici – hexan, heptan, benzen, clorură de acetil, anhidridă acetică”, explică DIICOT și Poliția Română.

Cum acționa gruparea care le vindea tinerilor și copiilor produse cu canabis și cu HHC

Potrivit DIICOT, începând cu sfârșitul anului 2022, mai multe persoane ar fi fost angajate sau ar fi controlat două firme din județul Iași care ar fi constituit un grup infracţional organizat care se ocupa cu importul, exportul, producerea, fabricarea şi cu alte operaţiuni cu substanţe cu efecte psihoactive.

 

Acestea ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperindu-se, în cursul investigațiilor, substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri, inclusiv THC, conform Poliției Române.

 

În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupării ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

 

Investigațiile au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape”, care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi, prin urmare, un efect psihoactiv, spun polițiștii și procurorii DIICOT.

 

O parte dintre aceste produse au în componenţă un produs chimic derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive.

 

Conform anchetatorilor, dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC ar fi comercializate preponderent pe piaţa online (site-uri de specialitate şi site-uri cunoscute care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

 

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).

 

 

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa legii privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, susține IGPR.

 

În urma investigațiilor, au fost identificate 28 de firme care ar fi comercializat astfel de produse, la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.

 

De asemenea, s-a stabilit că minorii ar fi avut acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care le-ar fi vândut astfel de produse, deși ar fi cunoscut efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le-ar fi comercializat fără nicio restricție, inclusiv minorilor.

 

Ce este HHC, noul „canabis legal”

HHC este o substanță care nu este interzisă în România, ci se află „sub monitorizare intensivă”, fiind susceptibilă „de a avea efecte psihoactive, au precizat, pentru HotNews.ro, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog (ANA). HHC se află sub control național în alte 12 state europene, iar cei care consumă o astfel de substanță au simptome asemănătoare cu cei care folosesc TH – canabis.

 

Sub formă de flori uscate, uleiuri, rășini sau lichide de vaping, produsele HHC pot fi ingerate, fumate sau inhalate, fiind tot mai multe astfel de produse pe piață care se vând la liber. În România, produsele cu HHC nu sunt reglementate și nici interzise.

 

HHC a apărut la sfârșitul anului 2021 în Statele Unite și apoi a devenit popular în Europa în 2022, potrivit Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT), citat de Euronews.

 

Centrul European de Monitorizare pentru Droguri și Dependențe (EMCDDA) își centrează raportul din luna aprilie a acestui an pe substanța denumită hexahidrocannabinol (HHC), o moleculă semisintetică. Sintetizat din canabidiol (CBD) extras din plante de canabis cu conținut scăzut de THC (cânepă), este primul canabinoid semisintetic (SSC) raportat în UE.

 

Deși a fost descris pentru prima dată în literatura științifică în 1940, HHC a fost identificat prima dată în Europa în mai 2022. A fost monitorizat drept nouă substanță psihoactivă (NPS) de către Sistemul de avertizare timpurie (EWS) al UE din octombrie 2022. HHC nu se regăsește nici în convențiile internaționale antidrog.

 

În prezent, se cunosc relativ puține lucruri despre efectele și riscurile utilizării HHC, spunea EMCDDA, arătând că scopul raportului din aprilie este de a crește gradul de conștientizare, în condițiile în care piața evoluează rapid pentru HHC și SSC-uri aferente și de a oferi o primă imagine de ansamblu cu autoritate a ceea ce este cunoscut până acum.

 

Până în 31 martie 2023, 20 de state membre ale UE raportaseră că au identificat pe piață produse care conțin HHC, substanță care nu este reglementată în majoritatea țărilor europene.

 

De când HHC a fost detectat pentru prima dată în Europa, alte două canabinoide semisintetice , HHC acetat (HHC-O) și hexahidrocannabiphorol (HHC-P), au fost de asemenea identificate pe piața europeană, ceea ce poate semnala prima nouă schimbare majoră pe piață pentru înlocuitori „legali” ai canabisului, de când produsele de tip Spice au apărut în Europa cu peste 15 ani în urmă, conform EMCDDA.

 

Potrivit mai multor studii citate de centrul european, HHC are efecte similare cu THC, principala substanță psihoactivă din canabis.

 

HHC este vândut la liber ca înlocuitor al produselor de canabis și THC într-o gamă de produse precum țigări electronice, uleiuri sau jeleuri, iar în reclame se fac adesea comparații cu efectele canabisului și ale THC.

 

Din octombrie 2022, EMCDDA a primit notificări cu privire la aproximativ 50 de capturi de produse care conțin HHC, în special în Italia, Polonia și Germania.

 

De ce nu este HHC pe lista substanțelor interzise în România

HHC-ul (hexahydrocannabinol) este un produs chimic derivat al THC-ului (cabanis) și consumul acestei substanțe are aceleași efecte ca în cazul canabisului, a spus, pentru HotNews.ro, ofițerul de presă al ANA, Iuliana Teodorescu.

 

„Conform datelor existente până în acest moment, efectele apărute ca urmare a consumului de HHC ar fi similare celor cauzate de consumul de THC – canabis”, conform acesteia.

 

Tot ea a precizat și faptul că, la „nivel european, ca și în țara noastră, substanța HHC – hexahidrocanobinoid este sub monitorizare intensivă”.

 

Reprezentanta ANA susține că o substanță, înainte de a fi interzisă pentru consum, trece printr-o serie de evaluări.

 

„ANA are rolul de a informa public de fiecare dată când o substanță este pusă sub monitorizare la nivel european. O substanță nu este inclusă automat pe lista substanțelor interzise, ci doar în baza unei evaluări de risc ce conține informații legate de capturi existente și consecințe în planul sănătății publice: admiteri la tratament, urgențe medicale și decese asociate consumului acelei substanțe”, explică Iuliana Teodorescu.

 

Ca să fi fost vândut legal, pentru un produs care conține HHC vânzătorii ar fi trebuit să „facă dovada printr-un document oficial că acele produse nu au efecte psihoactive, potrivit prevederilor Legii nr. 194/2011”.

 

HHC se află sub control național în alte 12 țări europene: Belgia, Danemarca, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Austria, Polonia, Finlanda și Islanda, ne-au mai transmis reprezentanții ANA.

 

În România nu au fost înregistrate cazuri grave de afectare a sănătății în urma consumului de HHC.

 

„Până în acest moment, în evidențele Agenției nu au existat cazuri de urgențe medicale înregistrate ca urmare a consumului acestei substanțe, nici admiteri la tratament, pe care unitățile medicale din țară să le semnaleze”, a declarat ofițerul de presă al ANA.

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26547668-politist-din-iasi-printre-membrii-gruparii-care-vindea-tinerilor-dispozitive-vapat-dulciuri-droguri-zeci-tone-canepa-urma-fie-prelucrata-fabrica-care-investit-milioane-euro-detalii-din-ancheta.htm

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Inteligenţa Artificială va pune stăpânire pe minţile oamenilor, la fel ca în filmul „Matrix”?

 

 

Deoarece linia de demarcaţie dintre utilizarea tehnologiei și lucrul manual făcut de oameni devine din ce în ce mai estompată, publicul larg și cei care ne conduc nu au luat în considerare implicațiile potențiale ale folosirii a prea multor tehnologii.

 

Specialiştii, ca cei care dezvoltă Inteligenţa Artificială, sunt mai optimiști, precum Nikolas Kairinos, fondatorul și preşedintele executiv al lui Fountech, care consideră că această tehnologie ne-ar putea îmbunătăți viața și ar putea schimba complet modul de învățare. În timpul unui interviu acordat lui „Daily Star”, Kairinos consideră că în următorii 20 de ani puterea creierului nostru va fi stimulată cu ajutorul implanturilor de Inteligenţă Artificială, astfel încât omul nu va mai trebui să memoreze nimic. Se pare că, potrivit lui Kairinos, oamenii nici nu vor trebui să se deranjeze să mai scrie întrebări, din moment ce întrebării care îi vine în minte i se va răspunde printr-un implant al Inteligenţei Artificiale. El crede că acest lucru va duce la sfârșitul a ceea ce el numește învățarea „papagaliceşte” în școli.

 

Deşi ar putea fi folositor, se pune însă întrebarea: ar trebui să eliminăm procesul de învățare cu totul, doar pentru că un microcip l-ar putea face pentru noi?

 

 

Potrivit site-ului web al lui Fountech aflăm că: „Pentru cineva care nu are o înțelegere aprofundată a tehnologiei, Inteligenţa Artificială poate părea un concept extraterestru. Cu toate acestea, termenul este simplu, și anume capacitatea unui computer sau a unei mașini de a gândi, învăța și imita un comportament inteligent al omului.”

 

Dar totuşi, mai ţineţi minte filmul celebru care a captivat lumea, „Matrix”? Ei bine, doar în cazul în care nu sunteți familiarizați cu aceasta, iată subiectul pe scurt: „Morpheus îi arată hacker-ului Neo lumea reală în care trăim, un pustiu devastat în care cea mai mare parte a umanității a fost capturată de o rasă de mașini, care a închis minţile oamenilor într-o realitate artificială cunoscută sub numele de Matrix (Matrice)”.

 

Unii dintre cercetătorii din ziua de azi au susținut că „Matrix” este, de fapt, mai mult un documentar decât un film, întrucât există atât de mult simbolism și atâtea metafore înglobate acolo, făcându-se astfel referire la realitatea noastră actuală așa cum o cunoaștem.

 

 

Aşadar, când analizăm Inteligenţa Artificială și cum este capabilă să învețe singură, nu ar trebui să fim cu toții atenți la acest aspect? Ar trebui să existe reglementări cu privire la această tehnologie înainte de a fi prea târziu … Dacă nu este deja! Sigur, nu putem doar să presupunem că Inteligenţa Artificială are intenţii malefice, dar dacă ea depășește inteligența naturală umană, cum putem ști de ce va fi ea capabilă să facă?

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/inteligenta-artificiala-va-pune-stapanire-pe-mintile-oamenilor-la-fel-ca-in-filmul-matrix/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

În viitor, vom fi conduşi de Inteligenţa Artificială, într-un guvern unic mondial. Vom putea avea încredere în calculatoare?

 

 

 

Inteligența artificială joacă deja un rol important în economiile și societățile umane și va juca un rol mai mare în următorii ani. Aşadar, astăzi nu mai trebuie să vorbim de „viitorul inteligenţei artificiale”, ci de faptul că „viitorul este inteligenţă artificială”.

 

Acest lucru va fi posibil datorită progreselor în „învățarea profundă”, care utilizează rețelele neuronale multistrat, ce au fost teoretizate pentru prima dată în anii 1980. Cu o putere de calcul şi de stocare mult mai mare astăzi, învățarea profundă este acum o posibilitate practică, iar acest lucru poate fi demonstrat prin câştigarea campionatului mondial de Go din 2016.

 

În 2011, pentru a se testa abilitățile sale, sistemul de inteligenţă artificială IBM Watson a concurat în concursul „Jeopardy!” („Pericol!”), fiind în acel moment prima înfruntare de acest fel între om și mașină. În trei emisiuni televizate, Watson l-a învins pe Brad Rutter, cel care a câștigat cea mai mare sumă la acest concurs și pe Ken Jennings, cel care a avut cele mai multe emisiuni câștigate Watson a primit marele premiu de 1 milion dolari, în timp ce Ken Jennings și Brad Rutter au primit 300.000 dolari și respectiv 200.000 dolari. Jennings și Rutter s-au angajat să doneze jumătate din câștiguri, în timp ce IBM a împărțit câștigul lui Watson la două organizații de caritate.

 

 

Watson în mod constant și-a depășit adversarii umani, dar a avut probleme să răspundă la câteva categorii, în special întrebările care au indicii scurte și care conțin numai câteva cuvinte. Pentru fiecare indiciu, primele trei răspunsuri cele mai probabile ale lui Watson erau afișate pe un ecran de televiziune. Watson a avut acces la 200 de milioane de pagini cu conținut structurat și nestructurat care au însumat 4 Teraocteți de stocare pe disc, inclusiv textul integral al site-ului Wikipedia. Watson nu a fost conectat la Internet în timpul jocului.

 

Totuşi, unii văd că în viitor inteligenţa artificială va putea să conducă un „guvern unic mondial”, putând lua deciziile cele mai bune şi mai raţionale, decât cele emoţionale, subiective şi corupte ale oamenilor. Dar, am putea avea încredere totală într-un guvern mondial condus de o maşină şi nu de oameni? Va avea inteligenţa artificială tendinţe dictatoriale, odată ce sa va afla la putere?

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/in-viitor-vom-fi-condusi-de-inteligenta-artificiala-intr-un-guvern-unic-mondial-vom-putea-avea-incredere-in-calculatoare/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Putin și Occidentul Al treilea război mondial?

 

Mihai TUDOR

 

„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.” – Proverb sovietic

 

 

Nu sînt expert în politica externă, nici analist în relațiile internaționale, nici politolog.

 

Sînt doar un cetățean simplu al Europei și al lumii, îngrijorat și revoltat de războiul din Ucraina care va schimba pentru totdeauna ansamblul de securitate al relațiilor internaționale și care a aruncat lumea în crize și incertitudini. Un război crud și barbar amenințînd după 80 de ani din nou lumea civilizată.

 

Nu emit nicio pretenție de a încerca să deslușesc tenebrele unui conflict pe cît de sîngeros, tot atît de periculos pentru stabilitatea și siguranța zilei de mîine. Îmi pun doar întrebări sperînd să trezesc interesul cititorilor, care, la fel ca și mine, privesc îngroziți la excesele naționalismului feroce ale unui dictator pervers și corupt, crezînd cu tărie că restaurează un imperiu cîndva puternic, însă în realitate nu face altceva decît să-i grăbească și mai mult sfîrșitul. Las la aprecierea celor cărora mă adresez cît de bine mi-am atins scopul.

 

Pentru a-l înțelege pe Putin trebuie mai întîi să înțelegi Rusia. Cu o istorie milenară, fiind invadată de vikingi, cînd se naște poporul rus, apoi de mongoli, teutonii cruciați, poloni, francezii lui Napoleon și în sfîrșit germanii lui Hitler și datorită lipsei unor granițe clare aflîndu-se într-un proces constant de expansiune, neavînd granițe naturale și nefiind un singur neam sau popor nu a avut o adevărată identitate centrală. Se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad pînă la Strîmtoarea Bering aflată la doar 82 de kilometri de Alaska, fiind cel mai mare stat de pe glob. Multe dintre regiunile sale sînt greu accesibile, populația fiind izolată, astfel că menținerea controlului central a fost dintotdeauna o adevărată provocare pentru conducătorii ei.

 

 

De la primii cneji medievali, la ofițerii țariști și pînă la demnitarii lui Putin toți au avut și au și în prezent cam aceleași îngrijorări – de a ține unită țara cu mînă de fier pentru a nu se destrăma.

 

Același lucru îl urmărește și actualul țar de la Kremlin, care nu își permite pentru prestigiul țării sale atît de importante în politica mondială să piardă zone de influență din spațiul postsovietic eurasiatic, cum este și Ucraina, și care va face tot posibilul să cucerească cît mai multe teritorii din această țară, încercînd să-și creeze avantaje pentru o eventuală împărțire la masa negocierilor.

 

Occidentului nu îi rămîne decît opțiunea de a ajuta sub toate aspectele statul invadat, putînd, și mai ales fiind obligat să cîștige acest război. Politica sa ezitantă și prea tolerantă față de Rusia trebuia să înceteze de mult și acum își arată consecințele. Este un conflict în care trebuie mers pînă la capăt și din care va ieși un singur învingător. Indiferent de costuri și de eforturile depuse.

 

 

Întrebarea din titlu nu este una retorică. După cum se știe există alți poli de putere ai lumii, mă refer aici la Iran, China sau India, care nu au avut o politică tranșantă în privința afilierii sau neafilierii față de Rusia. De aceea Occidentul, dacă își dorește pace și stabilitate în viitor, este condamnat să nu facă pași greșiți. Agresiunea Rusiei lui Putin nu este îndreptată doar împotriva Ucrainei, ci a întregii lumi libere și prospere existente pînă acum.

 

Putin își dorește pentru Rusia să devină o putere dominantă în lume, alături de celelalte forțe care își dispută astăzi supremația. O lume multipolară acordînd țării pe care o conduce respectul și aprecierea pe care din punct de vedere istoric consideră că le merită. Intenționează să scoată Statele Unite ale Americii din poziția de hegemon al lumii, unic jandarm care veghează la pacea și prosperitatea pe glob. Sînt mutări strategice încercînd reconfigurarea actualelor sfere de influență de pe mapamond. Retorica belicoasă folosită și manipularea de rigoare sînt doar perdele de fum și nu au nicio relevanță în acest joc numit geopolitică. Amenințările nucleare sînt parte a întregului și constituie monede de schimb.

 

Închei cu un citat edificator pentru politica lui Putin și a Rusiei în general din cartea „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, scrisă de reputatul istoric și analist Mark Galeotti, una dintre cele mai autorizate voci în domeniul politicii și securității Rusiei, citat al unui angajat al Administrației Prezidențiale în care își amintește o poveste spusă chiar de Putin : „în copilărie, pe cînd trăia printre ruinele din Leningrad, el și prietenii lui vînau șobolanii care mișunau în blocul lor. Într-o zi a dat peste unul neobișnuit de mare, l-a urmărit pe scări, apoi jos, pe hol, pînă l-a băgat într-un colț. Ce-a făcut șobolanul încolțit? S-a întors și l-a atacat. Micul Putin, înfricoșat, a fugit.”

 

„Rusia crede că Putin vînează șobolani, dar de fapt noi sîntem șobolanul. Toată lumea se teme de noi, deși nu facem decît ceea ce e firesc. Cu toate astea, dacă ne încolțiți, o să vă

 

atacăm.” Rusul s-a oprit, apoi a adăugat : „De fapt, ăsta este Putin – șobolanul cel mare, cel care vrea să atace. Dar întotdeauna există și altul, undeva în umbră.”

 

Așadar atenție la șobolanul care așteaptă în casa scării. Trebuie să fim pregătiți pentru ce va urma erei post-Putin. Viitorul aparține celor curajoși și înțelepți, cu multă experiență și cunoștințe temeinice în arta negocierii și a compromisului. Timpul este inamicul tuturor, așa că nu ne rămîne decît să-l folosim cu responsabilitate și discernămînt, rugîndu-ne să nu-și piardă răbdarea cu noi …

 

Bibliografie :

 

Mark Galeotti, O scurtă istorie a Rusiei, București: Humanitas, 2022.                                         Mark Galeotti, Hai să vorbim despre Putin!  Ce nu înțelege Occidentul, București: Humanitas, 2022.

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/putin-si-occidentul-al-treilea-razboi-mondial-2255404.html

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Presa despre Herta Müller

 

Mircea VASILESCU

 

 

Publicat în Dilema Veche nr. 347

 

Comunicatul de presă de la Humanitas anunţa că au fost „două zile-record cu Herta Müller“, cu zeci de apariţii în presă şi sute de oameni la evenimente. Aşa este.

 

Mai întîi faptele. Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură în 2009, a venit la Bucureşti. Au mai fost pe la noi şi Orhan Pamuk (laureat Nobel), şi Mario Vargas Llosa (un mare scriitor despre care mulţi spun – pe bună dreptate – că ar merita Nobelul, dar deocamdată „n-a fost să fie“), şi alţii. Oricît ne-am lamenta, nu putem nega o realitate: sîntem „pe harta lumii“, se perindă pe la noi personalităţi culturale despre care (cel puţin noi, cei care am apucat vremurile de dinainte de 1990) nici nu ne gîndeam că au „contur“, nici nu ne imaginam că le vom putea întîlni altfel decît sub forma simbolică a cărţilor, discurilor, filmelor – nicidecum ca prezenţe umane reale. Humanitas a organizat, cu această ocazie, un eveniment impecabil: la Ateneu, o lectură publică şi un dialog între Herta Müller şi Gabriel Liiceanu, iar la librăria Kretzulescu o lansare de carte şi o sesiune de autografe. Plus conferinţa de presă de rigoare. Cei care au participat la evenimentul de la Ateneu şi la lansarea de la Kretzulescu au avut şansa să vadă şi să audă, pe viu, o scriitoare care – înainte şi după Nobel – a fost şi a rămas ea însăşi. Ceilalţi – „nenorocoşii“ – au citit prin ziare şi reviste ce şi cum s-a întîmplat.

 

Nobelul „nostru“

 

Cînd s-a anunţat Pemiul Nobel pentru Herta Müller, presa noastră a început să-şi facă treaba pe care o ştie cel mai bine. Şi a rezultat o „temă“: Nobelul „ei“ e şi „al nostru“, dat fiind că e născută în România şi cărţile sale sînt pline de realităţi româneşti? Cîteva opinii exprimate atunci: „Acest premiu suprem aparţine puţin şi literaturii române. Sînt absolut fericit pentru premiul acordat azi Hertei Müller. Premiul este în primul rînd al ei, dar nu se poate să nu ne gîndim ce lumină va arunca el asupra literaturii române. E un eveniment fericit, care-ar trebui să ne facă foarte mîndri de compatrioata noastră.“ (Mircea Cărtărescu); „Cum să însemne premiul Hertei Müller ceva pentru România? Ea nu a spus că este scriitoare română, ci bănăţeană. Mai mult, ea nu a fost în exil, ci în recuperare.“ (Paul Goma); „Mi se pare extraordinar şi sînt fericit pentru Herta şi pentru literatura română de acest oarecum neaşteptat premiu, pentru că atunci cînd vezi lista de candidaţi, unde se regăsesc scriitori precum Amos Oz sau Philip Roth, parcă nu îţi vine să crezi că cineva se va uita la o scriitoare încă tînără din Germania, care vine din România şi care abordează o problematică de interes atît pentru cele două ţări, cît şi pentru Europa.“ (Nicolae Manolescu); „E un premiu surprinzător şi onorant pentru literatura română, care a avut-o pe Herta Müller în rîndurile ei ceva vreme.“ (Eugen Negrici); „Ne putem bucura, putem fi mîndri, dar premiul este al ei şi îi aparţine în exclusivitate…“ (Florin Iaru). Opiniile au fost consemnate de Mediafax imediat după anunţarea premiului şi au fost preluate de mai multe ziare. Ulterior, discuţia despre Nobelul „nostru“ a continuat şi nu au fost puţini cei care au considerat că premiul îi aparţine într-o oarecare măsură şi României: nu numai pentru că scriitoarea a trăit aici pînă în 1987, dar şi pentru că substanţa cărţilor sale este reprezentată de viaţa ei sub dictatură. Într-o formulare care ar putea fi sarcastică dacă n-ar fi cu totul rea, Cristian Tudor Popescu a sintetizat astfel: „Contribuţia României la opera Hertei Müller este viaţa trăită de dînsa sub Ceauşescu în anii ’70-’80. Se poate spune că principalul contributor la premiul Hertei Müller este Nicolae Ceauşescu“. Acelaşi jurnalist „nu poate să nu se gîndească“ la faptul că „nu au luat Premiul Nobel Petru Dumitriu, Marin Preda, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, ca să nu mai vorbesc de Tudor Arghezi“.

 

 

Unde sînt cărţile?

 

Un alt „punct“ pe agenda presei a fost să caute cărţile autoarei prin librării. Evident, erau greu de găsit: „Editura Polirom, care i-a tradus şi publicat Hertei Müller, de-a lungul vremii, trei cărţi, căuta ieri prin depozite volumele sale, în condiţiile în care în şase dintre librăriile din centrul Bucureştiului, ieri la prînz, nu exista nici un titlu din opera de acum celebrei scriitoare“ – nota Ziarul financiar din 8 octombrie 2009. Dincolo de stîngăcia frazei (o editură nu are cum să „caute“ în propriile depozite), căutarea cărţilor prin librării era o altă falsă problemă (ca şi „caracterul românesc“ al premiului): apăruseră doar patru – una la Editura Univers, în 1995, şi trei la Polirom, în 2005-2006 (una reeditată). Erau puţine şanse să se mai găsească. Dar, în general, autoarea era destul de puţin tradusă în lume la acea dată. Pe un blog de biblioteconomie (prolibro.wordpress.com), o notă din 9 octombrie 2009 semnată Claudia Ş. (presupun că este Claudia Şerbănuţă, care a colaborat şi la revista noastră), este dată o listă cu numărul de volume ale scriitoarei aflate la acea dată în biblioteci, înregistrate de worldcat.org (un catalog internaţional al bibliotecilor), în diverse limbi: 67 de volume în germană, 13 în suedeză, 9 în polonă, cîte 6 în engleză, olandeză şi spaniolă, cîte 5 în daneză şi română, cîte 4 în franceză şi portugheză, cîte 3 în finlandeză, turcă şi norvegiană, 2 în italiană şi cîte unul în persană, greacă, slovenă, islandeză, maghiară, chineză şi croată. Într-o ţară în care propriii scriitori sînt citiţi mai puţin decît cei străini (şi unde în general se citeşte puţin), Herta Müller nu stătea tocmai rău cu cele patru cărţi ale sale… Iar la Biblioteca Naţională se găseau 88 de volume ale sale în diverse limbi, mai notează Claudia Ş.

 

 

După Nobel, după eveniment

 

Dacă în 2009 93% din cei 6560 de respondenţi la un sondaj declaraseră că nu au citit nimic scris de Herta Müller (ceea ce e explicabil: nu este vorba de un autor „lejer“, prizabil, ci de o scriitură densă şi complicată, profundă şi dinamică, în care trebuie să ştii să pătrunzi), acum scriitoarea e cu mult mai cunoscută, iar traducerile sale s-au înmulţit. Evenimentul de la Ateneu s-a înscris în această maşinărie a industriei editoriale care încearcă să vîndă cît mai bine un autor, mai ales cînd are la dispoziţie „platforma“ oferită de Nobel. Din nou, evident, comentariile din presă au fost abundente.

 

 

Numai că, revenind şi spunîndu-şi direct, fără ocolişuri, opiniile, a pus din nou sare pe rana nevindecată a felului în care societatea noastră se raportează la trecutul recent. Intelectualii noştri au simţit nevoia, rapid, să pună accentele pe ceea ce li s-a părut semnificativ. Exemplele din caseta de mai jos arată cele două „capete“ ale interpretării, între care există loc suficient pentru nuanţări, dezbateri, corectări şi dileme.

 

Herta Müller a plecat, noi ne vom continua „dezbaterile“ şi ne vom păstra obsesiile. Evenimentul a fost însă unul rar şi, cu siguranţă, memorabil pentru cei care au asistat la el. Pentru ceilalţi, am realizat acest „dosar“ în Dilema veche.

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/presa-despre-herta-muller-608418.html

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(Pentru ca se pregatesc crime multilateral de globaliste,nu se judeca Matrita komunismului…);Crimele comunismului, neajunsurile globalizării

 

 

Petre Iancu

„Torţionarii din închisorile comuniste româneşti ar putea fi în curînd urmăriţi penal”, semnalează cotidianul berlinez Die Welt. Migraţia românilor şi summitul G-8 sunt ate subiecte abordate de presa occidentală.

 

https://p.dw.com/p/B0xJ

PUBLICITATE

 

„Torţionarii din închisorile comuniste româneşti ar putea fi în curînd urmăriţi penal”, semnalează cotidianul berlinez Die Welt. Ziarul menţionează în context cercetările efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi cele 210 cazuri, în care institutul a reuşit să strîngă probe privind schingiuirea sau asasinarea deţinuţilor de către gardieni, directori de penitenciare sau comandanţi de lagăre, în mîna cărora s-au aflat zeci de mii de adversari ai regimului totalitar.

 

Ocupîndu-se de migraţia legală şi ilegală dinspre est spre vest acelaşi ziar berlinez relevă că „România împărtăşeşte soarta Poloniei” şi are de luptat cu probleme similare ca şi autorităţile de la Varşovia. Intrucît prea mulţi români au plecat să muncească în occident, locul lor a început să fie ocupat de forţa de muncă imigrată din regiunile situate la răsărit de graniţele ţării. In nordestul României, relevă ziarul, „sute de chinezi muncesc în fabricile industriei textile”. Pentru a suplini lipsa de profesionişti calificaţi, „vînătorii de capete au început să încerce la Viena să-i convingă pe românii cu studiile necesare de avantajele pieţii româneşti în domeniul bancar şi al asigurărilor”.

 

Presa germană se ocupă azi pe larg de apropiatul summit G-8 precum şi de înmulţirea masivă a cazurilor de doping din sport. Editorialiştii mai comentează sentinţa Curţii Constituţionale germane, care stabileşte egalitatea în drepturi a copiilor, ai căror părinţi, căsătoriţi sau necăsătoriţi se despart. Sentinţa invalidează astfel un proiect legislativ care acorda prioritate familiilor clasice şi le conferea drepturi sporite aşa-numiţilor „copii legitimi”.

 

In privinţa summitul G8 analiştii scot în evidenţă tentativele cancelarului Angela Merkel de a risipi temerile şi criticile adversarilor globalizării. Neue Presse din Hanovra e însă de părere că declaraţia guvernamentală a şefei executivului german „a rămas nebuloasă şi confuză, neprecizînd cum anume vrea Angela Merkel să confere globalizării un chip uman”.

 

Freie Presse din Chemnitz atrage atenţia asupra dorinţei exprimate de Merkel „de a impune ecologia”, ca temă centrală a summitului, dar crede că Germania nu se va putea impune împotriva capitaliştilor americani pe care, în vechiul stil comunist, ziarul estgerman îi compară cu „lăcustele”.

 

Rheinische Post din Duesseldorf îşi manifestă totuşi optimismul, reliefînd că summitul „promite să aducă progrese remarcabile şi demersuri concrete de ameliorare a ajutorului acordat Africii”. Cotidianul prevede însă că reuniunea va fi umbrită de proteste masive.

 

Cu toate acestea tageszeitung din Berlin critică guvernul german pentru focalizarea atenţiei asupra aspectului securităţii şi adoptarea de măsuri de prevenire a violenţelor, pe care atît ziarul de stînga din capitala germaniei cît şi Frankfurter Rundschau le consideră excesive şi antiliberale. Totodată tageszeitung consideră că summitul ar fi „inutil” şi, ca atare, „prea costisitor”.

 

https://www.dw.com/ro/crimele-comunismului-neajunsurile-globaliz%C4%83rii/a-2625285

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Crimele comunismului

 

 

Autor: Valeriu DULGHERU

 

Prefață de: Mihai Tașcă

ISBN: 978-9975-9864-3

Editura: Ed. Tehnică Chișinău

 

 

Pornind de la premisa că regimul totalitar comunist a fost cel mai odios regim, pe care l-a cunoscut umanitatea, este strict necesară condamnarea lui pe toate căile posibile, necesară, în primul rând, generaţiilor viitoare care nu au cunoscut urgiile, prin care au trecut a treia parte a aşchiei de popor român

din Basarabia, cedată şi uitată de Mamă. „Comunismul nu poate fi iertat, el încă n-a murit” spunea un cunoscut basarabean, victimă a acestui regim criminal, academicianul Academiei Române Gleb Drăgan. El mai rămâne încă cel mai mare pericol.

Misiunea prezentei lucrări este de a readuce în atenţia opiniei publice a rătăcirilor, singulare sau colective, ascunse sub masca comunismului, trezirea conştiinţei umane. Monografia „Crimele comunismului” este o radiografie a unei perioade negre, care a apăsat greu asupra poporului nostru, denaturându-i limba şi cultura, oprimându-l şi impunându-i limite nedorite şi nespecifice.

Scrisă într-un stil accesibil cu accent pe dezvăluirea cât mai completă a crimelor hidoase ale comunismului, bazată pe o bibliografie amplă şi moderna, fiind bine documentată cu fapte şi date reale, care sunt prezentate într-o formă vizibilă, aducând la lumină lucruri greu de imaginat, lucrarea este destinată, în

primul rând, tinerei generaţii, care îşi va întelege astfel mai bine istoria, tragismul, prin care au trecut bunicii lor, importanţa pentru un popor a respectului de neam si glie. Autorul îi îndeamnă pe toţi cititorii acestei lucrări să contribuie şi ei la demascarea crimelor şi condamnarea comunismului.

 

 

https://www.memoria.ro/carti/carti_integrale/crimele_comunismului/67394/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?)

 

 

 

Dan PAVEL

 

 

 

Abstract. The statistics of democide is a relatively new research field in Romania. The appearance of the volume entitled: The book of the dead from prisons, detention camps and deportations, led by writer and civic militant Romulus Rusan, represents a remarkable contribution towards clarifying some of the obscure parts of communist democide. The book puts together the researches done by the lead author and his collaborators throughout the last five years and a series of texts investigated in the last two decades, from which some of the chapters have represented the basis of previous books, making thus possible for readers to experience a more broad approach of the repressive communist regime from our country. The book of the dead is an event-book, which deserves more than a summary. And a „summary” of the lists of individual deaths would be nonsense. It would lead to the statistical reductionism and the anomization that the researchers have tried to avoid. It is necessary to put it into context (national/international) and to analyze what happened in the last quarter of a century, the time passed since we are allowed to speak publicly about our near and bloody past, which a lot of people prefer to ignore in silence.

 

Keywords: The Book of the Dead, communism, terror, genocide, democide, politicide.

 

 

 

Introducere

 

Statistica democidului este un domeniu relativ nou de cercetare în România. Apariţia volumului Car­tea morţilor din închisori, lagăre, deportări, coordonat de scriitorul şi militantul civic Romulus Rusan, re­prezintă o contribuţie remarcabilă la clarificarea unora dintre părţile obscure ale democidului comunist. Tomul pune laolaltă cercetările fă­cute de către coordonator şi colabo­ratorii săi în ultimii cinci ani, pre­cum şi o serie de texte cercetate în ultimele două decenii, dintre care

 

 

 

unele capitole au reprezentat baza unor cărţi anterioare, astfel încît citi­torii au şansa unei abordări cuprin­zătoare a fenomenului represiv co­munist din ţara noastră.

 

La fel precum toate regimurile comuniste totalitare din secolul XX, şi regimul comunist totalitar din România a fost un „criminal în serie” (serial killer) de natură colectivă. Marea provocare pentru regimul succesor nu a fost de a demonstra caracterul criminal al regimului co­munist anterior, cum credea preşe­dintele Traian Băsescu. Lucrul aces­ta fusese făcut anterior, chiar şi îna­intea istoricilor de profesie, în amă­nunt şi convingător, de către Aso­ciaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, asociaţiile foştilor depor­taţi, ale foştilor refugiaţi, Academia Civică, în particular în cadrul Memorialului Victimelor Comunis­mului şi Rezistenţei de la Sighet, de alte organizaţii ale societăţii civile. Marea provocare pentru autorităţile postcomuniste era de a contribui la atribuirea precisă a responsabili­tăţilor în lanţul genocidar ierarhic comandă-execuţie şi de a aduce informaţii, documente noi, privind numărul victimelor comunismului, împrejurările uciderii acestora, ches­tiuni pe care autorităţile statului le puteau clarifica, mai ales prin acce­sul neîngrădit la arhivele bine păzite de serviciile secrete. Dincolo de sta­tisticile crimei, la fel de importantă era aflarea identităţilor concrete, individuale, ale celor ucişi. Exact acest lucru îl încearcă Rusan şi colaboratorii în Cartea morţilor, să confere identitate victimelor comu­nismului, om cu om, să readucă în memoria noastră fiecare victimă ca persoană. Iar din multe puncte de vedere, este o sarcină aproape impo­sibilă, pentru că numeroase victime ale criminalului în serie care a fost regimul comunist nu au fost găsite şi cu atît mai puţin identificate. Cam aşa se întîmplă şi cu „criminalii în serie” urmăriţi de poliţie, FBI sau alte agenţii, chiar şi cînd sînt prinşi, multe dintre victimele lor rămîn nedescoperite.

 

Cartea morţilor este o carte-eve-niment, care merită mai mult decît un rezumat. Iar un „rezumat” al listelor morţilor individuale ar fi un nonsens. Ar conduce la reducţionis-mul statisticilor şi anonimizării pe care cercetătorii au vrut să-l evite. Este nevoie de o punere în context (naţională/internaţională) şi de o analiză asupra a ceea ce s-a petrecut în ultimul sfert de veac, de cînd avem voie să vorbim public despre trecutul nostru apropiat şi sîngeros, dar pe care mulţi preferă să-l ignore în tăcere.

 

Spre deosebire de alcătuirea sta­tisticilor crimelor în serie comise de state, armate, – o operaţiune aritme­tică de numărare, prin care sînt create mulţimi şi categorii de ano­nimi, – identificarea victimelor re­prezintă scoaterea lor din anonimat. In societate, conferirea identităţii individuale este crucială atît pe timpul vieţii, cît şi ulterior, fiind actul prin care comunităţile umane se emancipează axiologic. Naşterea unui copil, a unui om, este urmată imediat de conferirea de identitate individuală, prin atribuirea unui nume propriu, a prenumelui, iar apoi a numelui de familie. În comuni­tăţile în care identitatea individuală contează, iar fiecare viaţă are valoa­re, trecerea în nefiinţă este simbolic compensată prin ritualuri teologico-mnemotehnice (de pildă, „veşnica pomenire”, parastase). Comunismul totalitar nu numai că a omorît mul­ţimi de oameni, dar a încercat (iar adesea a reuşit) să anihileze social mecanismele păstrării amintirii vic­timelor, să-i facă dispăruţi din isto­rie. De ce? Pentru că amintirea victi­melor echivala cu conştientizarea crimelor şi căutarea criminalilor. Cartea morţilor este exact reversul anihilării mnemotehnice şi îi rea­duce pe oameni, ca indivizi, în me­morie şi în istorie. Le onorează memoria.

 

 

 

Democid, genocid, politicid

 

 

 

După comiterea marilor crime în masă din secolul XX de către regi­murile politice totalitare şi marile pierderi umane din timpul confla­graţiilor mondiale – WW I, Gulag, WW II, Holocaust, dar nu numai -cercetătorii din ştiinţele sociale au simţit nevoia introducerii unor stan­darde măsurabile, verificabile, de măsurare a amplitudinii catastrofe­lor istorice. Politicieni de tot felul, democraţi, tirani, victime şi supra­vieţuitori, urmaşi, comunităţi, naţi­uni, conspiraţionişti, jurnalişti, mo­ralişti, negaţionişti, resentimentari şi promotori ai discursului urii (hate speech), alte categorii, au avansat estimări ale morţilor exagerate prin minimalizare sau maximalizare. Ulterior, cînd au fost dezgropate morminte colective/gropi comune sau cînd au fost descoperite docu­mente făcute chiar de către mana­gerii represiunii criminale, unele exagerări minimaliste sau maxima-liste s-au dovedit a fi apropiate de adevăr. Cele mai multe nu. Tocmai de aceea, încercarea de a aduce cifrele victimelor cît mai aproape de exactitate şi adevăr a menţinut această preocupare la statutul de cvasiştiinţă. La fel precum toate ştiinţele sociale, despre care s-a ştiut de la bun început că nu sînt ştiinţe exacte, estimările nu sînt rocket science.

 

Ilustrativ pentru afirmaţiile de mai sus este modul în care procedează cel mai mare specialist din lume în studiul crimelor în masă, R. J. Rummel: el ia în considerare esti­mările minimale şi cele maximale din literatura de specialitate pentru fiecare fenomen din ultimul secol (ulterior, şi-a extins cercetările pen­tru întreaga istorie scrisă); apoi folo­seşte criterii riguroase, date demo­grafice, statistici, iar în final vine cu propria sa estimare. De regulă, mai mare decît estimările minimale şi mai mică decît cele maximale. Cei care îi citesc însă opera şi analizele nu pot să nu observe însă că adesea estimările sale „de mijloc” se ridică peste estimările maximale făcute de „specialişti” sau „istorici” pentru democide cunoscute, în particular pentru anumite ţări (cum este şi cazul României, după cum voi ară­ta). Pentru primul război mondial (la acea vreme războiul cu cele mai multe victime, mai ales civili) inter­valul minimal-maximal este între 10 milioane şi 23 de milioane de morţi, iar Rummel avansează estimarea de 15 milioane; cifrele pentru cel de-al doilea război mondial sînt şi mai înfricoşătoare – între 45 şi 80 mili­oane de morţi (Rummel – 66 mili­oane), dintre care naziştii au ucis între 15-31,5 milioane, probabil 21 milioane, iar dintre aceştia în Holocaust ar fi pierit 5,3 milioane evrei1.

 

Dacă ne uităm la estimările pri­vitoare la numărul victimelor făcute de regimurile comuniste în întreaga lume, observăm cele mai mari dife­renţe între estimările minimale şi cele maximale; intervalul estimărilor pentru democidul comunist la nivel internaţional este între 40.472.000 şi 259.432.000 de victime, în vreme ce Rummel avansează cifra de 110.286.000 victime. Este semnifi­cativ că estimarea lui Rummel se apropie de cea făcută de Stephane Courtois, în celebra şi contestata sa introducere la Cartea neagră a comunismului – cu un total „care se

 

apropie de 100.000.000 de morţi” –

 

pentru care istoricul francez a fost atacat şi criticat vehement de către stînga occidentală2. Este extrem de relevant (inclusiv pentru o ţară ca România, în care genocidul a fost mai puţin sălbatic decît în URSS, China sau Cambodgia) că dintre toate genocidele şi democidele mo­derne sau din istorie cele mai mari discrepanţe dintre estimările mini­male şi cele maximale sînt legate tocmai de crimele comise de regi­murile comuniste totalitare3. Ar tre­bui ca partizanii unor estimări dife­rite să nu se mai atace între ei cu vehemenţă, ci să abordeze aceste discordanţe cu un aparat metodo­logic, statistic, demografic, concep­tual, teoretic, mai elaborat şi coe­rent, cum procedează savanţii, de­mografii, statisticienii, istoricii, so­ciologii, politologii din alte ţări4. Şi ar trebui să admită fiecare tabără că, în mod periodic, se pot produce şi se vor produce ajustări în ambele sensuri.

 

Regimurile comuniste au produs mai multe victime decît cele două războaie mondiale la un loc, iar ma­joritatea crimelor au fost făcute pe timp de „pace” (cu excepţii nota­bile). Comuniştii au avut la dispo­ziţie mult mai mult timp pentru a comite crimele, „în linişte”, dar şi ca să îşi acopere urmele. Şi naziştii au încercat să îşi acopere urmele, dar au făcut-o în grabă, sub presiunea evenimentelor de pe front şi mai ales a înfrîngerii, cum s-au petrecut de pildă lucrurile cu lagărele de exter­minare de la Treblinka şi Sobibor, care au fost demolate, ori cum era să se întîmple şi cu Majdanek, a cărui demolare a fost oprită cu cîteva ore înainte de sosirea prea rapidă a tru­pelor sovietice. De Gulagul sovietic şi central-est-european nu s-a apro­piat nimeni să îl elibereze sau să oprească ştergerea urmelor, aşa încît autorităţile comuniste au avut la dis­poziţie zeci de ani ca să îşi acopere urmele. Faptul că nu au şters complet urmele crimelor colective comise demonstrează că se aşteptau ca regimurile lor să dureze o veşni­cie. Chiar şi aşa, dacă încă se mai găsesc urme abundente ale crimelor – deşi nu atîtea cîte au fost comise -este oarecum de mirare.

 

Studiul crimelor colective, dar şi al celor individuale, comise de către tot felul de „entităţi”, l-a împins pe Rummel să inoveze, diversifice şi redefinească terminologia: el a creat termenul de „democid”, care desem­nează „uciderea oricărei persoane sau popor de către un guvern, inclu-zînd genocidul, politicidul şi crima în masă”; „genocid” înseamnă „uci­derea oamenilor de către un guvern din pricina unei de neşters aparte­nenţe de grup (rasă, etnicitate, reli­gie, limbă); „politicid” este „ucide­rea oricărei persoane sau popor de către un guvern din pricina politicii acestora sau pentru scopuri poli­tice”; „crimă în masă” este „ucide­rea nediscriminatorie a oricărei per­soane sau popor de către un gu­vern”. Alţi termeni, „necrometrics”, „megadeath”. În ştiinţa politică, în sens larg în ştiinţele sociale, termi­nologia este importantă, însă de cele mai multe ori nu există un consens terminologic (şi nici nu este posi­bil), mai ales cînd se produc inovaţii lexicale, astfel încît diferite şcoli teoretice sau chiar diferiţi autori dau definiţii extreme de diferite, care adesea nu sînt nici măcar comple­mentare sau convergente. Ceea ce dă loc la interpretări.

 

În dreptul penal internaţional însă este nevoie de definiţii precise, încadrabile juridic şi penal, întrucît pe baza lor au fost/pot fi pronunţate sentinţe, în procesele intentate cri­minalilor. Toate cele trei categorii de crime comise de către nazişti în al doilea război mondial, pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi de Tribunalul de Nurnberg – crime împotriva păcii, crime de război, crime împotriva umanităţii5 – au fost comise şi de sovietici. Pe sovie­tici nu i-a judecat încă nici un tribu­nal internaţional. Dacă un asemenea tribunal va exista vreodată, va fi unul simbolic, pentru că nu mai este în viaţă nici un mare criminal. În cazul liderilor comunişti din România, aceştia au ordonat, coor­donat şi executat crime împotriva umanităţii. Adesea, sub comanda di­rectă a unor comisari sovietici şi/sau a unor demnitari de „români” care erau agenţi Comintern, NKVD, GRU, INO etc., dar se poate consta­ta că această dimensiune a represiu­nii şi responsabilităţii este sistematic eludată.

 

 

 

Problema procesului comunis­mului în România

 

După prăbuşirea comunismului, una dintre primele întrebări ridicate în mod public a fost „cîte victime a produs regimul criminal comunist în ţara noastră?”. De fapt, de mai multe decenii, întrebarea fusese for­mulată de către diaspora româneas­că din lume. Din exil făceau parte, pe lîngă cei care au reuşit să fugă înaintea instalării regimului comu­nist sau înainte ca programul de exterminare a „duşmanului de cla­să” să îi afecteze, şi supravieţuitori ai sistemului concentraţionar, rude şi urmaşi ai victimelor. Estimările diferitelor cercuri ale diasporei pri­vind victimele regimului criminal comunist erau terifiante: în condi­ţiile în care o mare parte a victime­lor regimului represiv comunist fu­seseră legionarii, consideraţi cei mai periculoşi adversari de către comu­nişti (tocmai de aceea ei au fost supuşi „experimentului Piteşti”), în anii ’50-’60, conducătorii legionari din Occident au publicat mai multe broşuri, cărţi, articole în care esti­mau numărul victimelor la peste un milion şi jumătate6; medicul Florin Mătrescu, emigrat în Germania în 1980, a scris un volum gigantic dedicat represiunii comuniste în lu­mea întreagă, iar estimările lui erau de 891.500 sau 891.300 pentru România, de 1.500.000 pentru Basarabia, nordul Bucovinei, terito­rii înstrăinate ocupate de sovietici7. Indiferent de culoarea politică a maximaliştilor, estimările avansate de ei nu sînt prea departe de cele menţionate mai sus, iar oprobriul cu care îi privesc pe cei cu estimări minimaliste este vehement.

 

În primii ani de după prăbuşirea comunismului, au apărut estimări diverse şi controversate, nu numai privind numărul victimelor comu­nismului, ci şi cu privire la numărul ofiţerilor (inclusiv acoperiţi) ai poli­ţiei politice (Securitatea), numărul informatorilor Securităţii, numărul dosarelor informatorilor PCR dis­truse din ordinal conducerii partidu-lui-stat, numărul arestaţilor, deporta­ţilor din vremea comunismului, nu­mărul prizonierilor români luaţi de sovietici şi duşi în Gulag, numărul cetăţenilor români de naţionalitate germană duşi în Gulag, numărul pri­zonierilor români sau germani care au supravieţuit Gulagului sovietic şi s-au întors. Pentru supravieţuitorii sistemului exterminaţionist comu­nist, foştii deţinuţi politici, pentru „partidele istorice”, conduse în parte de foşti deţinuţi politici, pentru ne­numărate asociaţii civice ale socie­tăţii civile, pentru o parte importantă din presă şi opinia publică, clarifi­carea tuturor acestor chestiuni a re­prezentat o prioritate. Clarificările ar fi trebuit să conducă la PROCESUL COMUNISMULUI din România, după modelul „procesului de la Nurnberg” făcut liderilor nazişti. Acest lucru nu s-a întîmplat, iar explicaţiile sînt numeroase. Faptul că nu s-a făcut un proces al comu­nismului nici în România, nici pe plan internaţional şi nici într-o altă ţară fostă comunistă este relevant pentru „standardele duble” aplicate de „comunitatea internaţională” în judecarea tipurilor diferite de regi­muri totalitare (ori dictatoriale) cri­minale.

 

Răspunsul la întrebarea „de ce nu a avut loc în România un «proces al comunismului»?” se leagă în mod particular de structura de putere postcomunistă. O parte importantă a „Establishment-ului” românesc a pus piedici sau a blocat complet cla­rificările necesare ori chiar ideea unui „proces al comunismului”. Această parte era alcătuită din foşti nomenclaturişti, securişti, diplomaţi, militari, procurori, judecători şi avo­caţi formaţi în perioada comunistă (de fapt, toţi au fost formaţi în acea perioadă şi făceau parte din sistemul justiţiei comuniste, care nu făcea dreptate, ci servea interesele regi­mului, fiind o „justiţie politică”, lucru chiar mai grav decît „poliţia politică”, dar s-a transformat în sis­temul justiţiei postcomuniste, fără a opera schimbări semnificative de personal), responsabili din econo­mie, administraţie, educaţie, presă, cultură, practic din toate domeniile de activitate. Sprijinul electoral imens primit de către Ion Iliescu în primele alegeri „libere şi corecte”

 

din mai 1990 (85% din voturi, din

 

primul tur, singura dată cînd un pre­şedinte a fost ales din primul tur şi cu o asemenea supramajoritate), precum şi de Frontul Salvării Naţio­nale (66% din voturi), explică de asemeni de ce a fost posibilă bloca­rea, iar ulterior amînarea la nesfîrşit a clarificărilor menţionate, fără se se producă o drama naţională. Iar prin­cipiul moral al asumării trecutului şi ideea organizării unui „proces al comunismului” au fost considerate ca nefiind de actualitate, datorită situaţiei economice şi sociale difi­cile, care făcea ca „agenda publică”, „agenda politică” şi „agenda media-tică” să fie ocupate de alte chestiuni, „mai actuale”, „mai importante”.

 

Înfiinţarea în 2003 a Comisiei Internaţionale    pentru    Studierea

 

Holocaustului în România (Comisia Wiesel), la iniţiativa Preşedintelui Ion Iliescu, a fost un pas important, chiar dacă indirect, către asumarea şi clarificarea oficială a legitimităţii chestiunilor legate de numărul victi­melor regimului comunist şi exerci­ţiul moral al asumării responsabi-lităţii8. În ciuda faptului că era vorba despre fapte abominabile chiar mai vechi decît crimele comunismului, nu a mai contat că „agendele” publi-că-politică-mediatică nu considerau crimele comise împotriva evreilor drept de actualitate ori importante. Probabil a contat mai mult decît orice faptul că dădea extrem de bine pe plan internaţional asumarea unei asemenea responsabilităţi de către autorităţi, mai ales în perspectiva integării României în Uniunea Europeană. Asumarea responsabili­tăţii pentru faptele comise de către statul român condus de Mareşalul Ion Antonescu, care a fost judecat, condamnat şi executat pentru comi­terea unor „crime de război”, iar apoi trecerea în tratatele oficiale şi în manualele şcolare a acestor fapte, au facilitat spulberarea dubiilor ce­lor care nu credeau în „actualitatea” cercetării genocidului comis de un regim politic.

 

Trei ani mai tîrziu, în 2006, la iniţiativa Preşedintelui Traian Băsescu, s-a constituit Comisia Prezi­denţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Comisia Tismăneanu). Chiar dacă a fost un gest redundant în privinţa stabilirii caracterului criminal al regimului comunist, din punct de vedere for­mal era nevoie de un asemenea sub­stitut funcţional pentru un „proces al comunismului” care nu a avut loc la timp şi probabil nu va mai avea loc vreodată. Recunoaşterea crimelor şi asumarea simbolică oficială a res­ponsabilităţii pentru crimele comise de statul român în timpul regimului comunist au fost gesturi pe care nici preşedinţii anteriori, nici clasa poli­tică nu le făcuseră în mod oficial, dar de care era nevoie pentru însă­nătoşirea stării morale şi intelectuale a naţiunii. În locul recunoaşterii me­ritelor istorice şi morale, membrii comisiei, autorii şi coordonatorii raportului s-au trezit atacaţi din mai multe părţi, inclusiv de către unii foşti deţinuţi politici, urmaşii şi sus­ţinătorii acestora. În ciuda caracte­rului raţional al demersului sau toc­mai de aceea, pentru că autorii nu s-au grăbit să arunce cu estimări supradimensionate ale victimelor comunismului, dar nici nu au încer­cat metodologii alternative de esti­mare, ei s-au trezit contestaţi, bla­maţi, jigniţi. Dar cine dintre oamenii inteligenţi, raţionali, de bună cre­dinţă, poate să conteste concluziile care urmează?: „Estimarea numă­rului celor care au decedat în con­diţii de detenţie politică sau din cauza detenţiei este foarte dificilă. În ce priveşte numărul celor morţi în detenţie, executaţi, asasinaţi, lichi­daţi, torţionarii au avut o tehnică atât de perfecţionată a ştergerii urmelor, iar arhivele au rămas atât de incomplete şi inaccesibile, încât nu va putea fi cunoscut niciodată”9.

 

Cartea Morţilor ca revers al anihilării mnemotehnice

 

Cartea Morţilor este o mărturie directă privitoare la dificultatea esti­mării corecte a numărului morţilor în urma represiunii comuniste, iar în particular a găsirii dovezilor sau mărturiilor concrete, ale martorilor, pentru fiecare moarte în parte. Estimări maximale poate să facă oricine, chiar şi legionarii din exil, după cum am văzut. Ori persoane care au suferit atît de mult şi au văzut atîtea atrocităţi încît limitarea numărului victimelor la „doar” cîte-va zeci de mii sau doar la „două-trei sute de mii” li se pare incorectă, suspectă, rău-voitoare10. Nimeni nu i-ar putea bănui vreodată pe Romulus Rusan ori pe colaboratorii săi de la Academia Civică sau Memorialul Sighet că ar intenţiona să diminueze numărul victimelor genocidului şi represiunii comu­niste. Cu toate acestea, identificarea victimelor şi găsirea dovezilor, sur­selor, martorilor, mărturiilor, pentru confirmare – aşa cum şi-au propus să facă autorii, în mod riguros – sînt operaţiuni anevoioase. După cum arată Rusan, coordonatorul volumu­lui, cînd au început să apară cifrele oficiale şi arhivele Securităţii, iar cercetătorii au încercat să facă lu­mină, s-a observat că „aceste acte conţineau inadvertenţe şi lacune incredibile,” „erori grosolane” în actele oficiale; „Direcţia Generală a Penitenciarelor şi «Serviciul C» al Securităţii (răspunzător de evidenţa deţinuţilor) au excelat prin fals, ne­glijenţă, analfabetism, agramatism, dar, pînă la urmă, printr-o delăsare criminală faţă de viaţa şi moartea oamenilor, unii dintre ei de o mare notorietate”.

 

Studiul introductiv scris de către coordonatorul Cărţii morţilor con­ţine fragmente reluate din cartea pu­blicată de în 2007, Cronologia şi geografia represiunii comuniste din România, precum şi subcapitole noi [„Nepăsarea faţă de om în versiunea sovietică”, „Cum se făcea un proces în anii ’50”, „Condamnări la moarte indirectă («crime legale»)”, „Morţi neelucidate”, „Reprimarea bisericilor”, „Reeducarea prin tortură”, „Ţărani ucişi”, „Rezistenţa din munţi”, „Transporturile morţii”, „Cum se putea muri”, „Ştergerea urmelor -sarcină de partid”, „Moartea pe şan­tier”, „Anchetele şi procesele sioniş-tilor”, „Frontieriştii”], care împre­ună reuşesc să ofere o imagine complexă, detaliată, a sistemului re­presiv comunist din România, iar parţial pentru cel din URSS (pentru că este abordată şi problema depor­taţilor de etnie germană decedaţi în Uniunea Sovietică).

 

Problema responsabilităţii sovie­tice în represiunea comunistă din România este în anumite privinţe chiar mai complicată decît cea a responsabilităţii „colaboraţionişti­lor” comunişti autohtoni implicaţi în crime. De fapt, toţi cei care ignoră sau minimalizează rolul sovieticilor în istoria României din perioada 1944-1989 (dar chiar şi înainte sau după acest interval), aşa cum se întîmplă cu multe dintre abordările din ultimii cincisprezece ani, comit greşeli enorme de înţelegere, analiză şi interpretare. Dacă s-ar fi făcut la noi un „proces al comunismului” în care ar fi fost inculpaţi doar comu­nişti, securişti, militari, procurori, judecători, miliţieni, torţionari ro­mâni, ar fi fost o eroare judiciară de proporţii. Rusan îl citează pe Regele Mihai I ca sursă cînd se referă la cei „peste 162.000 de militari români” luaţi prizonieri de către armata sovietică imediat după ce la 23 august 1944 a avut loc „lovitura de palat” în urma căreia Mareşalul Antonescu era luat prizonier şi pre­dat sovieticilor, iar România „întor­cea armele” (de fapt, îşi trăda aliatul de pînă atunci, Germania) şi trecea de partea aliaţilor11. Militarii români au fost trataţi drept inamici de către presupuşii noi aliaţi, după care sovieticii „au devastat, rechiziţionat, jefuit, violat şi ucis, creînd un haos care să le permit ulterior să poată pretinde restabilirea ordinii.” Nu există deocamdată date clare cu pri­vire la numărul militarilor români care au murit în prizonieratul sovie­tic, în Gulag. Celor 162.000 de mili­tari români luaţi prizonieri în mod samavolnic, cînd deveniseră deja aliaţi şi nu mai luptau contra sovie­ticilor, li se adaugă militarii români luaţi prizonieri de către sovietici la Stalingrad, Cotul Donului şi pe tot frontul în timpul războiului, de la invadarea Uniunii Sovietice şi trece­rea Prutului, din 22 iunie 1941, pînă

 

pe 22 august 1944.

 

Considerarea tuturor militarilor făcuţi prizonieri de către Armata

 

Roşie drept victime ale comunis­mului (ca regim represiv criminal) este extrem de problematică, chiar şi cînd este vorba despre cei luaţi prizonieri în mod ilegal. Aceste fapte se încadrează la capitolul „crime de război”, pentru care naziştii au fost judecaţi şi condam­naţi la moarte în cadrul Procesului de la Nurnberg. Tot crime de război au comis soldaţii sovietici asupra civililor care au fost împuşcaţi în România în timpul războiului, asu­pra cărora voi reveni ceva mai încolo. Cel puţin pînă la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, care în Europa a avut loc pe 9 mai 1945. În schimb, cei care au fost omorîţi sau care au murit din pricina condiţiilor inumane de detenţie în Gulag, după Ziua Victoriei, pot fi consideraţi victime ale comunismu­lui, iar actele comise de sovietici împotriva prizonierilor, după înceta­rea războiului devin „crime împo­triva umanităţii”. Oricum, pentru cei morţi în Gulagul sovietic nu mai contează dacă au fost victime ale unor „crime de război” sau „crime împotriva umanităţii”. Asemenea distincţii ar conta doar într-un even­tual tribunal internaţional, real sau simbolic, care ar judeca procesul comunismului, ori pentru diverşi cercetători care fac statistica victi­melor comunismului şi/sau ale celui de-al doilea război mondial.

 

Volumul coordonat de Romulus Rusan conţine liste individuale de victime ale comunismului, grupate pe capitole. Capitolul I se intitulează „Morţi în anchete, în închisori, în colonii de muncă, în domicilii obli­gatorii, în evadări, în luptele din munţi, în răscoalele ţărăneşti, în revoluţie, la frontiere, condamnaţi la moarte, executaţi, ucişi ostentativ, sinucideri simulate/înscenate, acci­dente provocate, «transporturile morţii»”. Sînt peste patru sute de pagini de nume identificate ale victi­melor, aranjate în ordine alfabetică, cu anul şi localitatea naşterii, ocu­paţia, data arestării, tipul de con­damnare, locul şi data morţii, even­tual împrejurările sau cauzele mor­ţii, sursele informaţiei privind dece­sul. Comuniştii au ucis reprezentanţi ai celor mai felurite categorii gene-raţionale, profesionale, sociale, poli­tice, etnice, religioase – femei şi bărbaţi, adolescenţi, maturi, bătrîni, chiar copii, români şi minoritari de toate etniile (fără ca acest lucru să fie însă menţionat explicit), ţărani, moşieri, muncitori, industriaşi, inte­lectuali, elevi, studenţi, politicieni, casnice, şoferi, generali şi ofiţeri de toate gradele, poliţişti, pensionari, ingineri, medici, brutari, cofetari, preoţi (ortodocşi, greco-catolici, romano-catolici), călugări, foşti mi­niştri şi premieri, lideri, membri şi simpatizanţi ai partidelor „istorice”, legionari, sionişti, comercianţi, agenţi de informaţii, gardieni pu­blici, avocaţi, funcţionari, cizmari, fierari, morari, scriitori, artişti plas­tici, muzicieni, teologi, învăţători, profesori, profesori universitari, ban­cheri, pădurari, contabili, ş.a.m.d. O parte dintre aceştia au luat parte activă la mişcarea armată de rezis­tenţă din munţi, alţii s-au răsculat împotriva autorităţilor, dar foarte mulţi au fost arestaţi pentru că erau prin originea lor socială ori aparte­nenţa politică „duşmani de clasă” ori „suspecţi” sau pur şi simplu erau vinovaţi „prin asociere”.

 

Baza de date a democidului co­munist documentat de Cartea mor­ţilor provine din multiple surse, iar verificările făcute vreme de mai bine de cinci ani de mica echipă de cercetare de la Academia Civică a pornit de la propria bază de date, iniţiată în anii ’90, care au fost veri­ficate încrucişat cu „vechi manu­scrise cu liste ale morţilor în deten­ţie”, primite de la „venerabilul cro­nicar al Gulagului din România,” Cicerone Ioniţoiu. Acestora li s-au adăugat Recensămîntul Populaţiei Concentraţionare (RPC), actele de deces din Registrele Stării Civile (RSC), Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul

 

Memorialului Sighet (AIOCIMS),

 

precum şi pagini întregi de surse -orale, documentare, arhive de insti­tuţii, cărţi, periodice şi „alte surse”.

 

Verificarea minuţioasă a fiecărui caz a condus în multe cazuri la men­ţionarea a „cinci, şase, şapte, sau zece surse” privind moartea unei victime, altele „cu doar două sau trei”, iar „atunci cînd un nume era validat doar de una sau două surse stăteam pe gînduri şi îl supuneam altor verificări, încercînd să stabilim, din împrejurările în care s-ar fi produs decesul, dacă este autentic sau nu.”

 

Democidul comunist s-a bazat de cele mai multe ori pe criteriile

 

„luptei de clasă”, pe criterii politice, ocupaţionale, dar mărturiile spun că adesea s-a desfăşurat în mod arbi­trar, după bunul plac al diferiţilor „ordonatori” sau „prestatori” de cri­me colective sau individuale. Oricît de aleatorii au părut a fi crimele, pînă la urmă ele serveau aceloraşi scopuri deliberate de anihilare a celor vizaţi. Lectura listelor victi­melor identificate este un exerciţiu care ar trebui făcut nu doar în intimitatea lecturii şi studiului, ci în mod colectiv, public, cu voce tare12. De aceea, recomand celor care ci­tesc această recenzie să încerce ambele lecturi. Eu le voi citi studen­ţilor, la seminar, ori copiilor mei, acasă. Iată doar cîteva exemple indi­viduale de victime:

 

„ABĂLAŞEI Dumitru T., n. 7 sept. 1935, Focuri (Iaşi), ţăran; ar. 30 mar. 1954, cond. moarte; + 14 mai 1954, executat (ASRI Y456;

 

CI; Mem34; RPC; FP; EŞ)”;

 

„BÂRLĂDEANU Toma I., n. 2 sep. 1931, Cosmeşti (Galaţi), elev; ar. 9 iun. 1950, cond. moarte; + 6

 

sep. 1950, executat (CI; ASRI D7805;   CT;   ACNSAS   D73; Mem42; RPC; EŞ; DD)”; „MANIU Iuliu I., n. 8 ian. 1873,

 

Şimleu Silvaniei (Sălaj), avocat, delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România, preşedinte al Consiliu­lui Dirigent, preşedinte PNŢ, prim-ministru; ar. 15 iul. 1947, cond. m. s. v. pt. «crimă de complot»; + 5 feb

 

1953, Sighet (ASRI D7805; ACNSAS D73; CI; EŞ; RSC Sighet;

 

Mem10; AIOCIMS 65, 205, 412, 487, 631, 1069, 1323, 1833, 2026;

 

DD)”.

 

Capitolul II este intitulat „Morţi în deportarea din Bărăgan (1951­1956)” şi „reproduce aproape iden­tic cartea Morţi fără morminte în Bărăgan, pe care Romulus Rusan a publicat-o în 2011. În cadrul repre­siunii comuniste, deportările din Bărăgan au avut loc în contextul particular al conflictului intraco-munist dintre Stalin şi Tito, în care autorităţile comuniste din România, complet servile faţă de Moscova, au mutat de la graniţa cu Iugoslavia comunistă populaţii din trei judeţe (Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi). Acest capitol al democidului a implicat amestecarea criteriilor „de clasă”, politice, sociale cu cele de natură etnică, un mixaj nazist-comu-nist, care fusese practicat pe scară largă de către Stalin în Uniunea Sovietică ori în statele ocupate: au fost deportate grupurile minoritare („etniile”), considerate „elemente cu factor ridicat de risc”, „clasele” antiproletare/categorii socio-econo­mice considerate „inamice”, minori­tari asimilaţi politic (machido-nii/aromânii, germanii/şvabii, sîrbii – consideraţi titoiştii, străinii, refu­giaţii basarabeni, moşierii, „chia­burii”, cîrciumarii, industriaşii etc.). Rusan arată că au fost mai multe valuri de deportare: în martie 1949 au fost deportaţi „circa 9.000 de «moşieri» (persoane care aveau 50 de hectare de pămînt sau un co­nac)”; în 1952, au fost „strămutaţi” circa 6.000 de „foşti exploatatori”;

 

în iunie 1951, au fost mutaţi 44.000 de locuitori. Aceştia au fost duşi în 18 „comune artificiale” din Bărăgan, unde au murit aproximativ 1.700 de oameni, dintre care mulţi copii, că­rora li dau numele. Hărţile depor­tărilor din cele trei judeţe, precum şi harta satelor deportaţilor din Bărăgan completează informaţiile conţinute de acest capitol.

 

Capitolul III cuprinde listele „Cetăţeni de etnie germană morţi în timpul «muncii de reconstrucţie» în URSS (1945-1950).” Aceste capitol este bine documentat, pentru că listele de victime au fost alcătuite încă din anii ’80 de către comu­nităţile de saşi luterani şi şvabi cato­lici din Transilvania şi Banat, dato­rită consultării registrelor parohiilor, iar investigaţia a fost făcută de echipe de cercetători din Germania Federală, de la Universităţile din Münster şi München. Este un fapt istoric că un număr semnificativ de cetăţeni români de naţionalitate germană s-au înscris în partidul nazist, în armata lui Hitler, în SS şi Waffen SS13. La sfîrşitul războiului, drept represalii, sovieticii s-au răz­bunat pe întreaga comunitate ger­mană din România şi din alte ţări, iar în ianuarie 1945 au deportat „75.000 de cetăţeni români de etnie germană”14. Unele estimări ale victi­melor merg către 9.000 de germani români morţi pe şantierele de „re­construcţie” din Uniunea Sovietică. După cum arată Rusan, o parte a germanilor care au supravieţuit deportării din Uniunea Sovietică au fost apoi deportaţi în Bărăgan.

 

Capitolul IV se intitulează „Cetă­ţeni din Basarabia şi Nordul Bucovinei morţi în anchete, închi­sori, în tentative de trecere în România, în deportările «pe vecie» din ţinuturile îndepărtate ale URSS (1940-1951).” După cum se exprima Stephane Courtois, alianţa dintre Hitler şi Stalin, alianţa sovieto-na-zistă, cunoscută şi sub numele Pactul Ribbentrop-Molotov, repre­zintă „pata oarbă a memoriei europene”15. Nu există nici un dubiu, represiunile exercitate de sovietici împotriva românilor din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost făcute pe timp de pace, înainte de invazia din iunie 1941, iar apoi după încheierea celui de-al doilea război mondial. Prin urmare, au fost parte integrantă din crimele comu­nismului, au fost „crime împotriva umanităţii”, nu au fost „crime de război”. După cum precizează Rusan, „numele pe care le publicăm sînt cele ce au fost culese de pe troiţele din sate sau găsite în Cartea Memoriei” (de Elena Postică, cerce­tătoare din Republica Moldova). În plus, este semnalat cazul tragic al comunităţilor de români din nordul Bucovinei, care după ultimatumul sovietic au încercat să forţeze repa­trierea în masă, în dreptul locali­tăţilor Lunca şi Fîntîna Albă, fiind „mitraliaţi de trupele sovietice, deşi unii dintre ei primiseră asigurarea autorităţilor că vor fi lăsaţi să treacă”. Mii de oameni au fost ucişi, apoi aruncaţi în gropi comune16, iar ulterior doar o parte dintre cei ucişi au fost găsiţi şi identificaţi. În plus,

 

222 de nord-bucovineni (români, ucrainieni, evrei) se găseau pe o „listă a morţii”, cu personaje consi­derate „suspecte”, întocmită de NKVD, fiind executaţi imediat ce trupele române au trecut Prutul în iunie 1941, pentru recucerirea terito­riilor luate de sovietici. Ca şi în cazul României, documentarea cri­melor şi identificarea victimelor din Basarabia şi nordul Bucovinei este un proces îndelungat.

 

Un loc important în cadrul vo­lumului Cartea morţilor îl ocupă hăr­ţile sistemului represiv comunist românesc şi sovietic (harta Gulagului românesc alcătuită în 1997; harta locurilor de anchetă, de tranzit şi de detenţie, a judecătoriilor şi tribuna­lelor militare, precum şi a lagărelor de muncă din Bucureşti şi împre­jurimi, alcătuită de Romulus Rusan, pentru volumul Topografia terorii din 2011; deportările etnice din republicile Uniunii Sovietice în „ţinu­turile îndepărtate”, Harta Gulagului; provenite din Cartea neagră a co­munismului coordonată de Stephane Courtois; o altă hartă a Arhipela­gului Gulag, cu menţionarea a numeroase lagăre de deţinuţi; harta represiunilor din nordul Bucovinei). Utilitatea acestor hărţi ar fi fost şi mai mare dacă se găseau soluţii grafice mai fericite decît tipărirea lor pe simplă hîrtie de tipar, dar aceasta ar fi condus la cheltuieli enorme.

 

Deşi se intitulează Cartea mor­ţilor, din anumite puncte de vedere este o „carte vie”, o „carte des­chisă”, care va putea fi completată în anii care vor urma, ceea ce va duce probabil la mai multe ediţii. Chiar la cîteva săptămîni de la pu­blicarea volumului Cartea morţilor, am primit de la Fundaţia Academia Civică o „addenda et corrigenda”. Nu se ştie cînd şi dacă vom cunoaşte exact numărul celor arestaţi, depor­taţi, ucişi. După cum scria Romulus Rusan în finalul studiului său intro­ductiv, „tragem o linie, dar nu fa­cem încă adunarea”. Dacă judecăm lucrurile din punct de vedere strict statistic, indiferent că este vorba despre 100.000 de victime sau de 500.000 de victime, crimele comise de regimul comunist reprezintă tot un democid. Dacă judecăm însă din perspectiva propusă de Cartea morţilor, fiecare „suflet” contează, fiecare victimă a fost un individ, o persoană, cu identitate concretă.

 

Cartea Morţilor încearcă să dea seamă de toate categoriile de vic­time ale comunismului, însă folo­sirea prea riguroasă a standardului inclusivităţii conduce la includerea unor categorii sau cazuri individuale care de fapt nu au fost victime ale comunismului, chiar dacă din punct de vedere cronologic aşa pare. Sau care nu au fost victime directe ale comunismului. Cîteva exemple sînt relevante. Am să încep cu nişte cazuri individuale, care sînt incluse pe lista victimelor comunismului pentru că fac parte dintr-o categorie la fel de incertă. Astfel, pe lista lui Rusan apare cuplul Ceauşescu. Or, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu nu au fost victime ale comunismului. Dimpotrivă. Nu sînt din principiu împotriva includerii unor comunişti sau foşti comunişti pe lista victimelor regimului crimi­nal totalitar comunist. Dacă ne ui­tăm la cazul paradigmatic, Uniunea Sovietică, pînă la urmă Lev Troţki, cel mai important bolşevic alături de Lenin, a fost o victimă a stalinis-mului, fiind asasinat în Mexic de către NKVD. La fel, cei care au fost ucişi din ordinul lui Stalin, foştii revoluţionari bolşevici, în anii „marii terori”, după cum a arătat şi Robert Conquest, au fost victime ale comunismului. La noi, liderul co­munist Lucreţiu Pătrăşcanu, care este listat în Cartea morţilor, a fost o victimă a represiunii comuniste (la fel şi fratele mai mic al lui Pătrăşcanu, Nutti/Pafnutie, care era legionar şi a făcut parte din „lotul Ţurcanu”, din cadrul „experimen­tului Piteşti”). În schimb, Ştefan (Istvan) Foriş, fostul secretar gene­ral al PCR, omorît (legenda spune că cu o „rangă”) de generalul de Securitate, directorul Securităţii (şi

 

agentul  INU/NKVD)  Gheorghe

 

Pintilie (Pantelei Bodnarenko), nu a fost o victimă a comunismului, ci a căzut pradă unei răfuieli mafiote intrapartinice.

 

Includerea lui Nicolae Ceauşescu şi a consoartei sale în categoria vic­timelor comunismului este o conse­cinţă a includerii unei alte categorii, mai largi, cea a persoanelor ucise în evenimentele din decembrie 1989. Este o categorie problematică, al cărei statut trebuie clarificat logic, politic, etic şi cronologic, pentru că altminteri întregul efort de stabilire a numărului de victime şi a iden­tităţii lor poate fi compromis. Ca şi încercarea de a face dreptate.

 

Dincolo de controversele cu pri­vire la natura evenimentelor din 22 decembrie 1989 – lovitură de stat, mişcare populară, amestec extern, mişcare populară revoluţionară? -există o certitudine: atunci a avut loc o schimbare de regim politic. Din acest motiv, ceea ce s-a petrecut în România intră în categoria mai largă a „revoluţiilor de la 1989″, care au fost revoluţii politice cu o puternică încărcătură civică, autoli­mitate, antiteleologice, nonutopice, nonideologice, nonviolente (cu ex­cepţia notabilă a României) şi care s-au extins şi în ţara noastră datorită unor efecte de tipul „bulgărelui de zăpadă” sau a „principiului domi-noului”17. Pe 22 decembrie 1989, la ora 12.08, cînd cuplul Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central, regimul comu­nist din România s-a prăbuşit, iar „revoluţia” s-a încheiat. Această „dezertare” din funcţie a fost forţată de lovitura de stat de natură militară, organizată (sau poate doar execu­tată) de generalul Stănculescu. De aceea, se poate spune că toţi cei care au fost omorîţi pînă la acea dată erau victime ale regimului comunist. În schimb, toţi cei care au fost omorîţi după arestarea cuplului Ceauşescu, cînd regimul comunist deja se prăbuşise, nu au mai fost victime ale „comunismului”. Ele au fost în primul rînd victime ale hao­sului provocat de cei cărora gene­ralul Stănculescu le-a cedat puterea, feseniştii lui Ion Iliescu, precum şi de „echipe” ale fostului regim, care fie că acţionau împotriva noii puteri, fie că au ascultat de ordine primite din partea noilor autorităţi. Oricît de mult le-a plăcut unora echivalenţa inventată FSN=PCR şi calificarea feseniştilor drept comunişti, neoco-munişti ori criptocomunişti, noua putere instaurată la 22 decembrie 1989 nu a fost comunistă. Prin urmare, este forţată includerea pe lista victimelor comunismului a celor ucişi atunci. Mai ales că unii dintre ei făceau parte din trupele diferitelor arme/ministere sau erau „terorişti”.

 

Am început cu nişte nume con­troversate de la sfîrşitul perioadei comuniste, dar la fel stau lucrurile cu o serie de categorii şi persoane incluse pe listă, de la începutul peri­oadei comuniste sau din perioada incertă de la început. Astfel, nu au ce căuta pe lista „victimelor comu­nismului” civilii împuşcaţi de către soldaţii sovietici pe teritoriul României, pînă la sfîrşitul celui de­al doilea război mondial, după cum am explicat şi ceva mai sus. Oricît de deliberată sau de accidentală a fost uciderea unor civili, oricît de scandaloasă şi imorală a fost asasi­narea respectivilor, ei intră în cate­goria „crime de război”, la fel pre­cum cei ucişi de nazişti, crime jude­cate în cadrul „procesului de la Nurnberg”. Chiar dacă nu ne place să recunoaştem, „crime de război” au comis şi trupele române pe terito­riul Uniunii Sovietice, oriunde au fost omorîţi civili, femei copii, bă­trîni, adulţi neînarmaţi, şi tocmai din pricina unor astfel de crime împo­triva evreilor figurează România prin­tre statele participante la Holocaust. Dacă am ideologiza aceste crime, aşa cum au făcut de altfel sovieticii, ele ar intra în categoria crimelor anticomuniste, a „crimelor naziste”, cum le-a calificat propaganda de la Kremlin.

 

Nu pot fi considerate victime ale comunismului persoanele împuşcate de „partizani sîrbi”. Şi oricît de pa­trioţi ar fi unii, includerea pe lista victimelor regimului comunist a Mareşalului Ion Antonescu este o eroare logică, istorică şi morală. Ne place sau nu ne place, Antonescu a fost un „criminal de război”. Intra­rea sa în război, pentru recucerirea teritoriilor cedate sovieticilor în urma ultimatului făcut posibil de pactul dintre Germania nazistă a lui Hitler şi Rusia comunistă a lui Stalin, Pactul Ribbentrop-Molotov, a fost un act legitim, patriotic, care i-a atras recunoştinţa şi aprecierea multora, dar care nu îi oferă o dis­pensă pentru actele comise ulterior. Recucerirea teritoriilor pierdute a fost legitimă, iar notorietatea, apre­cierea şi recunoştinţa de care încă se bucură Mareşalui Ion Antonescu între români se leagă tocmai de aceste acte legitime, chiar dacă în acele campanii România a participat alături de Germania nazistă. Acele teritorii au fost pierdute de România tocmai datorită unui pact făcut de sovietici cu Germania nazistă.

 

Activitatea politică şi militară a Mareşalului Ion Antonescu a deve­nit ilegitimă în două feluri: prin con­tinuarea campaniei dincolo de Nistru, ceea ce a condus la pierderi enorme de vieţi omeneşti, răniţi şi mutilaţi, dispăruţi şi prizonieri de război; datorită crimelor de război comise împotriva evreilor, din pri­cina cărora România este pe „lista neagră” a ţărilor participante la Holocaust. Antonescu a fost judecat, condamnat la moarte şi executat în 1946, la închisoarea Jilava, pentru „crime de război”. Chiar dacă auto­ritatea care a stat în spatele acestui proces a fost Uniunea Sovietică, iar cei care l-au judecat pe Antonescu au fost „colaboraţionişti”, Mareşalul nu a fost o victimă a comunismului. Şi nici cei care au făcut parte din „lotul Antonescu” şi au fost execu­taţi pentru „crime de război” (Mihai Antonescu, fostul vicepreşedinte al consiliului de miniştri; generalul Constantin-Piki Z. Vasiliu, fostul co­mandant al jandarmeriei; Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei). În schimb, se poate argumenta că Eugen Cristescu, fos­tul director general al SSI, care a făcut parte din „lotul Antonescu”, dar nu a fost condamnat la moarte, fiind întemniţat şi murind (oficial) în iulie 1950 la închisoarea Văcăreşti, a fost o victimă a represiunii comu­niste, chiar şi tocmai pentru că a fost forţat să colaboreze cu sovieticii şi comuniştii români pentru „reforma­rea” serviciilor secrete şi trans­formarea lor în servicii de poliţie politică ale regimului totalitar.

 

Concluzii

 

 

 

Obiecţiile de mai sus nu scad cu nimic valoarea de ansamblu a volu­mului Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări, care reprezintă o încununare a eforturilor de cercetare şi a militantismului civic, făcute de mai bine de două decenii, de către Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Despre importanţa istorică a Alianţei Civice, fondată şi condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, am scris pe larg în volumul „Nu putem reuşi decît împreună”. O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989-2000, scris împreună cu Iulia Huiu. O parte din eşecul CDR şi a liderilor politici ai acesteia din perioada 1996-2000, cînd a fost la guvernare, s-a datorat tocmai înstrăinării de spiritul şi obiectivele pe termen lung ale Alianţei Civice. Este simptomatic că au dispărut de pe scena partidelor parlamentare tocmai principalii par­teneri politici ai Alianţei Civice din cadrul Convenţiei Democratice, inclusiv principala sa forţă politică, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, precum şi formaţiunea politică născută din AC, Partidul Alianţei Civice, în schimb Alianţa Civică şi-a continuat activitatea în mod triumfal. Semn că proiectul Alianţei Civice nu s-a limitat la ten­tativa (reuşită) de dizlocare de la putere a Frontului Salvării Naţionale condus de Ion Iliescu (transformat în FDSN/PDSR/PSD). O parte importantă a proiectul civic s-a legat de înfiinţarea Fundaţiei Academia Civică, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezisenţei de la Sighet, a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismlui, de pu­blicarea a numeroase cărţi, studii, volume de documente ş.a.m.d. De fapt, întreaga activitate a Fundaţiei Academia Civică merită o analiză detaliată, care ar necesita însă mai mult spaţiu decît rezervat aici recen-ziei-comentariu pentru unul dintre produsele acestei organizaţii impor­tante – volumul Cartea morţior.

 

De fiecare dată cînd apare o carte valoroasă (şi nu au apărut prea multe) despre regimul comunist din România, o includ în bibliografia cursurilor mele cu studenţii de la ştiinţe politice. Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări trebuie însă inclusă în bibliografia obliga­torie a istoriei naţionale, în manua­lele de istorie şi educaţie civică, în marile dezbateri care aşteaptă să fie duse în societatea noastră despre trecutul, prezentul şi viitorul nostru.

 

 

 

 

 

 

 

Note

 

 

 

* Recenzie-interpretare la volumul publicat de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Cartea morţilor din închisori, lagăre, de­portări, coordonare şi studiu intro­ductiv Romulus Rusan, colaboratori Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea,  Andreea  Cârstea,   editor

 

Virginia Ion, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2013. Bibliografia lui Rudolph Joseph Rummel este enormă, nu voi men­ţiona aici decît cîteva titluri: Lethal Politics: Soviet Genocide and Mass Murder since 1917, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1990; Democide: Nazi Genocide and Mass Murder, Tran­saction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1992; Death by Government, Transaction Pu­blishers, New Brunswick, N.J., 1994. Rezumate ale acestor volume ori chiar textele parţiale sau inte­grale ale acestora, precum şi studii publicate în reviste de specialitate ori articole rezumative pot fi acce­sate pe site-ul Rummel, www.hawa ii.edu/powerkills/.

 

Vezi Stephane Courtois, „Crimele co­munismului”, în Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, tradu­cere colectivă, cu o addendă la ediţia în limba română alcătuită sub egida Fundaţiei Academia Civică, Editura Humanitas, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1998, p. 11. Courtois a avansat cifra de 20.000.000 de morţi pentru URSS, care coboară mult estimarea mon­dială.

 

Dicţionarele limbii române vin cu variante diferite de plural pentru termenul „genocid”. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 418, vine cu va­rianta genocid/genociduri, în vreme ce Dicţionarul ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române (DOOM),

 

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005 (ediţia a Il-a revă­zută şi adăugită) spune că varianta corectă este genocid/genocide. Ambe­le au apărut sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române. În textele mele folosesc varianta DOOM pentru „genocid”, „democid” ori „politi-cid”, chiar dacă ultimele nu au pă­truns încă în bagajul lingvistic co­lectiv. În schimb, programatic, cu excepţia termenilor generici naţio­nali (România, român, românesc) şi a numelor proprii, nu recunosc grafia cu „î” din „a” propusă de aceeaşi Academie Română pentru tot felul de termeni, unii chiar ridi­coli. Pentru ortografia din perioada dominaţiei comuniste sovietice din ţara noastră, vezi nota de subsol des­pre documentele Securităţii exter­ne/DIE privind mişcarea legionară. Cînd Robert Conquest şi-a publicat prima ediţie din The Great Terror. Stalin ‘s Purges of the Thirties, adică în 1968, a fost acuzat că este un „Cold Warrior”, pentru că în toate cărţile consacrate crimelor bolşe-vico-sovietice (de pildă cele despre „foametea” provocată), ar fi exage­rat numărul acestora, din pricina urii pe care le-o purta comuniştilor. Esti­mările lui Conquest au fost făcute pe vremea comunismului, fără acces la documentele secrete îndoielnice ale poliţiei politice, fără să dezgroape morţi din gropi comune, fără consul­tarea registrelor de stare civilă, şi au fost contestate vehement de filoco-muniştii occidentali, dar pînă la urmă s-au dovedit apropiate de ci­frele reale ale democidului comu­nist. În 1990, după ce arhivele sovietice au fost deschise, editorul l-a invitat pe Robert Conquest să îşi extindă, revizuiască şi să dea even­tual un nou titlu cărţii sale, iar autorul a sugerat ca noul titlu să fie I Told You So, You Fucking Fouls. Pînă la urmă a apărut în varianta The Great Terror. A Reassessment, tradusă şi la noi, în 1998, la Humanitas. Între timp, în 2008, a apărut a patra ediţie, The Great Terror. Stalin ‘s Purges of the 1930s. După ştiinţa mea, nimeni de la noi nu a urmat metodologia lui Conquest ori ce cea a lui Rummel, pentru a esti­ma numărul victimelor regimului comunist.

 

Pentru a nu lungi prea mult această recenzie, nu am să citez aici aceste definiţii. Ele se găsesc în literatura de specialitate. De pildă, vezi Courtois, „Crimele comunismului”, pp. 12-15. Am să citez aici doar definiţia genociduluI din noul Cod Penal francez (1992) reprodusă de Courtois: „Fapta săvîrşită ca urmare a executării unui plan concertat tinzînd la distrugerea parţială sau totală a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios sau a unui grup determinat pe baza oricărui alt criteriu arbitrar” (sublinieri S. C.). După cum precizează istoricul fran­cez, „noţiunea de crimă împotriva umanităţii este complexă şi conţine crime clar definite. Una dintre cri­mele specifice este genocidul.” De pildă, vezi dosar SIE 1537, volu­mul I, Sinteza nr 129/1964, întocmită de U.M. Nr. 0123/I, din 3. II. 1964, semnată de general-maior Nicolae Doicaru, care conţine inte­gral un text al lui Horia Sima adre­sat liderilor comunităţilor interna­ţionale. Intitulat „Situaţia Romîniei după 19 ani de sclavagie comunistă şi politica puterilor occidentale, 1944-1963. O luare de poziţie a mişcării legionare romîneşti”, textul cerea printre altele organizarea alegerilor libere în ţara noastră, sub control internaţional, cu participarea tuturor forţelor politice. Autorul in­forma comunitatea internaţională de genocidul sovietic-comunist şi cerea dreptate: „mişcarea legionară face responsabil regimul sovietic al URSS împreună cu regimul comu­nist al Romîniei pentru asasinarea a peste 1,5 milioane de cetăţeni romîni nevinovaţi în timpul de după cel de-al doilea război mondial”. În conformitate cu normele ortografice ale vremii, documentul Securităţii grafia cu „î” din „i” numele ţării şi al cetăţenilor săi.

 

Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu sau crimele în cifre ale comunismu­lui internaţional, ediţia a II-a revă­zută şi adăugită, Editura şi tipografia „Făt Frumos”, Bucureşti, pp. 56-57, pp. 79-86, p. 114. În tabelul de la p. 114, autorul cumulează victimele din România (891.300), Basarabia, Bucovina   &   teritorii  înstrăinate

 

(1.500.000), plus „România între­gită” (411.000), şi ajunge la un total

 

de 2.802.3000 victime. La pagina

 

116, estimările minimale ale lui Mătrescu pentru victimele comunismu­lui internaţional sînt de 313.759.300, iar cele maximale sînt de 354.519.000. Singurul mod în care pot recomanda volumul lui Mătrescu studenţilor mei şi altora este în mod negativ, ca exemplu psihopatologic extrem de teorie conspiraţionistă care pune pe seama evreilor, în particular a iudeo-francmasoneriei, crimele comise în Gulagul comunist (numit „Holo­caustul roşu”), neagă Holocaustul, asta cînd nu îl pune tot pe seama evreilor, ori încearcă să-l diminueze şi distorsionează istoria ultimelor secole pentru a se potrivi celor mai aberante teze pe care le-am citit în ultimele decenii.

 

Raportul final al Comisiei Wiesel pentru studierea Holocaustului în România a fost publicat în 2004. El poate fi accesat în formă pdf la http ://www.antisemitism.ro/uploads/ 283/comisia-wiesel-raport-final-ro.pdf .

 

Pentru textul raportului final al Comisiei prezidenţiale pentru anali­za dictaturii comuniste din România, vezi http://cpcadcr.presi dency.ro/upload/RAPORT_FINAL_ CPADCR.pdf .

 

Am promis că revin cu estimările privind România ale celui mai impor­tant cercetător din lume al demo-cidelor, R. J. Rummel, care menţio­nează estimarea minimală (245.000 de morţi) şi pe cea maximală (920.000 de morţi), după care vine cu propria sa estimare (435.000 de morţi). Pentru aceste cifre, vezi site-ul citat mai sus, în particular link-urile tematice.

 

„Memoriul” Regelui Mihai I des­tinat preşedintelui Roosevelt, publi­cat pentru prima dată în Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 245-259, apud Rusan, „Argument la Cartea mor­ţilor”, p. 15. Textul memoriului (care este alăturat scrisorii trimise de rege preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt, pe 24 ianuarie 1945), se găseşte şi în volumul Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947. Preliminarii militare, conse­cinţe politice, documente selectate şi adnotate de Mircea Chiriţoiu, prefaţă de dr. Florin Constantiniu, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, pp. 58-79. În mod concret, regele arată următoarele, referindu-se la mai multe dintre nelegiuirile sovie­ticilor: „Cazul românilor prizonieri de război după 24 august 1944 este şi mai grav. De fapt, deşi atunci ostilităţile încetaseră pe frontul româno-sovietic, la 24 august 1944, nu mai puţin de 6.000 de ofiţeri, 6.000 de subofiţeri şi mai mult de 150.000 de soldaţi au fost reţinuţi, internaţi în lagăre şi trimişi peste Prut de către Înaltul Comandament Sovietic. Nu s-a mai auzit niciodată nimic despre ei”. FDR a murit în aprilie 1945, dar chiar dacă ar mai fi trăit este greu de crezut că s-ar mai fi schimbat soarta militarilor români luaţi prizonieri de sovietici, dată fiind bunăvoinţa excesivă arătată de liderii occidentali faţă de aliatul lor Stalin. O serie de istorici români oferă alte estimări privind numărul militarilor făcuţi prizonieri de către sovietici, dar pe fond problema rămîne aceeaşi.

 

O asemenea lectură, cu voce tare, care se face permanent, a victimelor identificate ale Holocaustului, am auzit la muzeul Yad Vashem din Ierusalim.

 

Uwe Broessner estimează că „Pînă la sfîrşitul războiului cifrele etnicilor Germani care au luptat în trupele Waffen SS au ajuns la circa 60.000″. Vezi Uwe Broessner, „Etnicii germani din România în WaffenSS. Partea I”, http://www. ba naterra.eu/romana/broessner-uwe-et nicii-germani-din-romania-waffen-ss-partea-i .

 

În memoriul adresat lui Roosevelt, Regele Mihai I sesiza şi deportarea cetăţenilor români de naţionalitate germană de către sovietici. Stephane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2009. Masacrarea a mii de civili sau pri­zonieri de război, iar apoi înmor-mîntarea lor de-a valma, în uriaşe gropi comune, a fost o practică „ordinară” a sovieticilor, care a fost demascată tocmai de nazişti, care au descoperit în timpul războiului mili­tarii polonezi prizonieri, executaţi şi îngropaţi după masacrul de la Katyn. În cartea lui Conquest despre „marea teroare” se vorbeşte despre mai multe asemenea gropi comune, mai mari decît cele de la Katyn, unde acoliţii lui Stalin i-au îngropat pe proprii lor cetăţeni epuraţi, cei mai mulţi membri ai partidului comunist, bolşevici participanţi la revoluţia din 1917, militari, cekişti, membri de partid, etc. Pentru clarificări conceptuale, teo­retice şi politice privind schimbările de regim politic din fostele ţări co­muniste din Europa Centrală şi de Est, vezi Vladimir Tismăneanu (editor), The Revolutions of 1989, Routledge, London and New York, 1999), în particular studiile semnate de Daniel Chirot, S. N. Eisenstadt, Leszek Kolakowski, Timothy Garton Ash, Jeffrey C. Isaac, Tony Judt. De altfel, cartea a fost tradusă şi în limba română, la editura Polirom din Iaşi.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

 

 

Broessner, Uwe, „Etnicii germani din România în WaffenSS. Partea I” (http ://www.banaterra.eu/romana/br oessner-uwe-etnicii-germani-din-romania-waffen-ss-partea-i).

 

Courtois, Stephane, „Crimele comunis­mului”, în Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, traducere colectivă, cu o addendă la ediţia în limba română alcătuită sub egida Fundaţiei Acade­mia Civică, Editura Humanitas, Bucureşti,    Fundaţia    Academia

 

Civică, 1998.

 

Courtois, Stephane, Pata oarbă a me­moriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2009.

 

Chiriţoiu, Mircea, Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947. Preliminarii militare,  consecinţe politice, docu­mente selectate şi adnotate de Mircea Chiriţoiu, prefaţă de dr. Florin Constantinul, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997.

 

Rummel, Rudolph Joseph, Lethal Politics: Soviet Genocide and Mass Murder since 1917, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1990.

 

Rummel, Rudolph Joseph, Democide: Nazi Genocide and Mass Murder, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1992.

 

Rummel, Rudolph Joseph, Death by Government, Transaction Publishers, New Brunswick, N.J., 1994.

 

Rusan, Romulus (coord.), Cartea mor­ţilor din închisori, lagăre, deportări, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2013. ‘

 

Tismăneanu, Vladimir (ed.), The Revolutions of 1989, Routledge, London and New York, 1999.

 

 

 

*** Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

 

*** Dicţionarul ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române (DOOM), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.

 

*** Dosar SIE 1537, volumul I, Sinteza nr 129/1964, întocmită de U.M. Nr. 0123/I, din 3. II. 1964, semnată de general-maior Nicolae Doicaru.

 

Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu sau crimeleîn cifre ale comunismului internaţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi tipografia „Făt Frumos”, Bucureşti,

 

*** Raportul final al Comisiei Wiesel pentru studierea Holocaustului în România, 2004 (http://www.antise mitism.ro/uploads/283/comisia-wie sel-raport-final-ro.pdf).

 

*** Raportul final al Comisiei prezi­denţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, 2006 (http://cpcadcr.presidency.ro/upload

 

 

http://revistapolis.ro/citi-oameni-a-omorit-comunismul-si-cine-erau-ei-how-many-people-did-communism-kill-and-who-were-they/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

John Gray „împotriva curentului”

 

de Adrian-Paul ILIESCU

 

(John Gray “against the tide”)

 

 

John Gray este una dintre cele mai remarcabile personalități ale filosofiei politice și sociale contemporane. Din nefericire, deși a conferențiat în România, unde i-au fost traduse deja două cărți, el este încă prea puțin cunoscut la noi (așa cum observa, cu regret, într-un articol și Virgil Nemoianu): conform obiceiului național (de cultivare asiduă a mediocrității), scena intelectuală este monopolizată cel mai des de o suită de figuri cu renume predominant local (chiar dacă nu trăiesc neapărat în România), și de semnificație mai curând secundară. Or, opera lui John Gray merită să fie cunoscută nu numai datorită notorietății și influenței sale, ci în primul rând datorită valorii sale intrinseci și a particularităților sale excepționale. Gray, o figură singulară, nonconformistă, face parte, ca autor, dintr-o tradiție intelectuală dezvoltată mai ales în Marea Britanie: tradiția gânditorilor originali, preponderent critici la adresa principiilor curente de cele mai diverse orientări, care nu pot fi încadrați în niciun curent sau grup doctrinar de idei. Atmosfera lumii academice britanice pare cu deosebire favorabilă acestor creatori solitari, angajați în demolarea necruțătoare a presupozițiilor curente, automatismelor de gândire și banalităților pe care se bazează majoritatea intelectualilor – gânditorilor inclasificabili, așa cum a fost Wittgenstein în filozofie sau Isaiah Berlin și Michael Oakeshott în filozofia politică. John Gray, care analizează cu aceeași severitate principiile sacrosancte atât ale social-democrației, cât și ale liberalismului doctrinar sau conservatorismului, atât ale fanaticilor globalizării cât și ale entuziaștilor naționalismului, poate fi asociat acestei tradiții. El este, ca și Berlin (autorul cărții Against the Current), un autor ce se împotrivește curentului dominant al gândirii la modă. Adversitățile și  nervozitatea pe care le stârnesc luările sale de poziție teoretice sunt cea mai bună dovadă a inciziilor profunde operate de spiritul critic și de luciditatea articulată conceptual a lui Gray în crusta convingerilor comode și banale pe care majoritatea autorilor preferă să le cultive și să le protejeze ca pe niște adevăruri intangibile. Aceste „incizii” se realizează cu instrumente complexe: pe de o parte, autorul britanic mobilizează faptele economice și sociologice incontestabile (rezumate în statistici și documentare) împotriva iluziilor celor mai naive (privind „Progresul” implacabil al lumii contemporane, Binele absolut al unor aranjamente economice sau sociale etc.), împotriva formulelor „ideale” prefabricate sau a soluțiilor „magice” universale la care fac apel liderii de opinie ai generațiilor actuale; pe de altă parte, Gray operează cu datele istoriei ideilor (apte să pună într-o lumină mai amplă prejudecățile și fixațiile efemere ale momentului prezent, să dezvăluie caracterul lor atavic) și cu instrumentele conceptuale ale analizei critice a presupozițiilor fondatoare. În plus, o trăsătură distinctivă a abordării sale este amplitudinea: Gray refuză să se cantoneze în perspectivele înguste (pur economice, sau strict filozofic-argumentative, sau ideologic-umanitariste) și în cadrele doctrinare (liberale, libertariene, ale „Noii Drepte” etc.) în care se complac majoritatea participanților la dezbaterea politică de azi. Ceea ce rezultă din această abordare nonconformistă nu sunt soluții finale la problemele preocupante ale prezentului, ci doar aprecieri lucide la adresa interpretărilor și a soluțiilor propuse; este vorba, așadar, de contribuții critice, care, nu rareori, lasă cititorul (dornic de răspunsuri „salvatoare” la frământările sale) nemulțumit. Dar dacă gândirea critică, realistă, și luciditatea mai contează pentru omul contemporan, atunci valoarea contribuțiilor lui John Gray devine mai presus de orice discuție. Ele reprezintă, în cele din urmă, un apel în favoarea revenirii la realitate, cu atât mai necesar cu cât pseudo-specialiștii (în politologie sau economie) și pseudo-activiștii (pentru drepturile omului, sau pentru libertate, sau pentru soluții magice) lucrează permanent la impunerea unui tablou profund mistificator al lumii de azi: tabloul „sfârșitului istoriei”, al strategiilor economice și politice universal aplicabile și salvatoare, deci indiscutabile, al existenței unor răspunsuri definitive, ne varietur, la marile probleme sociale actuale, al dispariției oricăror mari dileme politice, sociale și existențiale ale omului modern. Cu alte cuvinte, dacă majoritatea intelectualilor preferă să rămână  „soldați credincioși” ai unei cauze, promotori ai unei ideologii canonice (de dreapta sau de stânga), prizonieri ai unei doctrine universaliste și ai unei paradigme ce dictează dinainte răspunsuri standard la orice întrebări, contribuțiile de felul celor aduse de John Gray vin să contracareze această stare de spirit: ele reamintesc că „jocul” social modern nu este definitiv jucat, că întrebările majore nu au încă răspunsuri satisfăcatoare, ca există încă dileme dureroase iar evoluția civilizației nu este deja predeterminată; în plus, asemenea contribuții indică faptul că este încă nevoie de nuanțări, de relativizări și de delimitări critice față de tăvălugul ideilor comune, nediscriminative, care ne domină. (…)       

         Pentru a-1 introduce pe cititorul român în problematica dezbătută în cărțile lui John Gray, extrem de utilă este sinteza tematică pe care însuși autorul britanic a schițat-o în Postscriptum-ul adăugat în cea de-a doua ediție a lucrării False Dawn (volum de mare succes, care a cunoscut două ediții în același an și a fost tradus imediat în opt-nouă limbi de circulație).

       Primul argument central din scrierile recente ale lui Gray este următorul: „Piața liberă nu este – așa cum presupune filozofia politică de azi – o stare de lucruri naturale ce apare atunci când se înlătură orice interferență politică în schimbul de piață. În orice perspectivă istorică amplă și cuprinzătoare piața liberă este o deviere rarisimă și de scurtă durată. Norma o reprezintă piețele reglementate, ce apar spontan în orice societate. Piața liberă este o construcție a puterii de stat. Ideea că piața liberă și guvernarea minimală merg laolaltă, parte din doctrina curentă a Noii Drepte, este o inversare a adevărului. Cum tendința naturală a societății este de a-și subordona piețele, piețele libere pot fi create doar prin forța unui stat centralizat. Piețele libere sunt deci creații ale unor guvernări puternice, și nu pot exista fără ele”. (False Dawn, The New Press, 1998, p. 211).

Aceste obsevații nu înseamnă pur și simplu că Gray este un adversar al pieței libere și nici pe departe că el ar fi un nostalgic al intervenționismului economic arbitrar. Ele reprezintă doar o atenționare necesară într-un moment în care fanaticii pieței libere insistă să o prezinte pe aceasta ca pe unica realitate economică firească (către care duce în mod inevitabil valul istoriei). Gray admite existența multiplelor avantaje pe care piața liberă le are asupra economiei planificate de tip socialist precum și asupra formelor mai blânde de intervenționism economic guvernamental. Ceea ce respinge el este însă iluzia că piața liberă este o realitate naturală, a cărei existență nu necesită intervenție politică nici interese politice determinate, o realitate implacabilă spre care se îndreaptă fatidic orice economie „normală”. Există multiple dovezi că aceasta este o iluzie: încă din secolul XIX, piața liberă (engleză) a presupus de fapt o întărire a „mașinăriei guvernamentale”, nu o reducere a intervenției statului (idem, p. 26); liberalizarea piețelor contemporane conduce la multiplicarea reglementărilor și impozitelor fixate de autoritatea centrală, nu la diminuarea lor (idem, p. 25) etc.

Al doilea argument central dezvoltat de Gray este că „democrația și piața liberă se află mai curând în competiție, decât într-un parteneriat” (idem, p. 213). Motivul este simplu: piața liberă amplifică insecuritatea economică a oamenilor, neglijează nevoia lor de siguranță economică și stabilitate, determinând opțiunea unor grupuri numeroase (majoritare) împotriva ei și în favoarea piețelor reglementate sau a economiilor controlate. Cu alte cuvinte, dorința de securitate economică și prosperitate a „majorității tăcute” va conduce inevitabil pe termen lung (dacă mecanismul democratic de decizie politică este respectat, voința majorității fiind ascultată) la restrângerea libertății pieței și la o guvernare intervenționistă ce vizează satisfacerea unor interese sociale. Gray nu este singurul analist care subliniază aceste fenomene grave; ca să menționăm un singur exemplu, și lordul Ralph Dahrendorf semnala, într-o analiză sociologică exactă, dificultățile insurmontabile de agregare a competitivității economice (pe piața liberă) cu pacea socială și democrația.

După aceste argumente care merg împotriva liberalismului ortodox la modă și a Noii Drepte, un al treilea argument al lui Gray vine să demoleze și iluziile stângii: „socialismul, ca sistem economic, s-a prăbușit în mod iremediabil. Atât în plan economic, cât și în plan uman, moștenirea planificării centralizate socialiste a fost ruinătoare. (… ) Orice altceva ar putea aduce secolul XXI, prăbușirea socialismului apare ca ireversibilă. În viitorul previzibil, nu vor exista două sisteme economice în lume, ci doar varietăți de capitalism” (idem, p. 214).

Este important de semnalat că Gray nu respinge numai iluziile socialismului totalitar din fostele state comuniste, ci și pe cele ale social-democrației occidentale, legate de statul bunăstării generale. Idealul social-democrat de împletire a creșterii economice și a amplificării performanțelor cu deplina ocupare a forței de muncă (cu eradicarea șomajului) îi apare autorului britanic drept definitiv compromis, drept desuet. Revenirea la statul Bunăstării generale din anii ’60 sau ʼ70 este o iluzie. Ca atare, dacă Gray poate fi considerat un adversar al Noii Drepte și, în general, al Dreptei doctrinare, fundamentaliste, el nu poate fi în niciun caz prezentat ca un apărător al Stângii. Adversar al maximalismului liberal, el nu devine câtuși de puțin un aliat al social-democrației.

Cel de-al patrulea argument al lui Gray, poate cel mai specific gândirii sale, este că „deși implozia socialismului marxist a fost salutată în multe state occidentale, mai ales în SUA, ca un triumf al capitalismului pieței libere, această implozie nu a fost urmată în cele mai multe state foste comuniste de adoptarea niciunui model economic occidental. Atât în Rusia, cât și în China, dispariția comunismului a condus la renașterea unor tipuri indigene de capitalism, deformate, în ambele cazuri, de moștenirea comunistă” (idem, p. 214).

Gray face repetate eforturi pentru a combate iluzia naivă a posibilității de a exporta, ca atare, capitalismul occidental în alte lumi socio-culturale. Existența unei imense proprietăți publice aflate la dispoziția tuturor celor influenți și dornici de a sustrage din ea, tradiția crimei organizate și a corupției generalizate, slăbiciunea patologică a instituțiilor statului de drept, incapacitatea opiniei publice și a societății civile de a influența procesele sociale în curs etc. sunt particularități ale statelor comuniste care au împiedicat replicarea unui capitalism liberal de tip anglo-american în țări ca Rusia, România sau China. Asemenea particularități nu au existat niciodată în lumea occidentală; din acest punct de vedere, disparitățile dintre aceasta și lumea post-comunistă sunt atât de mari, încât, crede Gray, a fost o nebunie să se presupună că un liberalism economic tip Adam Smith (adică un liberalism al „mâinii invizibile”, în care urmărirea de către fiecare individ a Binelui personal conduce automat la un Bine general) poate fi transplantat în Rusia sau China.

John Gray își susține argumentul cu teza sa privind condiționarea culturală a pieței economice. O economie, reamintește el, nu funcționează într-un vid social; piețele nu sunt autonome („markets are not free-standing” – Two Faces of Liberalism, p. l8); acțiunile economice depind în mod esențial de o matrice culturală, socială și comportamentală, de obiceiuri, tradiții, mentalități locale, de reacții individuale ce diferă adesea mult de la țară la țară. Drept urmare, capitalismul japonez diferă profund de cel american (bunăoară, piața japoneză se bazează pe o rețea de relații de încredere, mai curând decât pe o cultură a contractului, ca cea anglo-saxonă – False Dawn, op. cit., p. 169; în plus, societatea japoneză este etatistă, nu de tip laissez faire, dezvoltarea economică japoneză a fost dirijată, nu spontană și așa mai departe); capitalismele asiatice diferă sensibil între ele – idem, p. 191, și chiar cele occidentale nu sunt deloc identice. În plus, chiar companiile multinaționale (prezentate de liberalii doctrinari drept vehicule ale universalizării capitalismului anglo-saxon) păstrează în activitatea și stilul lor „rădăcini” locale (idem, p. 69), ceea ce întărește ideea că și în viitor formele de capitalism vor fi destul de diverse. Mulți entuziaști ai modelului pieței libere vor recunoaște, desigur, diferențierile socio-culturale evocate de Gray, atribuindu-le însă numai distanțării națiunilor respective de modernitate și de nivelul matur al instituțiilor economico-politice moderne; cu alte cuvinte, aceste diferențieri vor fi prezentate de ortodoxia liberală ca accidente istorice locale, deci „abateri” sau „devieri” de la modelul optim occidental. Prezentând lucrurile în acest mod, adepții acestei ortodoxii nu fac decât să trădeze încrederea providențialistă pe care o au în existența unor modele canonice universale menite să se instaleze definitiv pretutindeni (chiar dacă, uneori, ele se implementează cu întârziere) pentru a aduce ele „sfârșitul istoriei”. Convingerea că „adevărul ultim” (de tip liberal) nu poate să nu biruie în cele din urmă peste tot în lume este marca acelui tip de crez cvasi-religios numit de Gray „fundamentalismul pieței libere”. Argumentele aduse împotriva acestui crez canonic nu sunt, în fond, absolut inedite; se știe, cel puțin de la Max Weber, cât de importantă este matricea culturală subiacentă dezvoltării capitalismului. Aparența „revoluționară” a tezelor lui Gray vine din faptul că dezbaterea economico-politică de azi, alimentată de susținătorii necondiționați ai liberalizării și globalizării, a ajuns să ignore cu nonșalanță orice aspecte culturale și comportamentale, și chiar numeroase aspecte sociale semnificative, concentrându-se unilateral asupra rețetelor economice la modă proclamate drept „salvatoare” și indiscutabile.

Un al cincilea argument dezvoltat de Gray este că „deși susțin sisteme economice diferite, Marxism-Leninismul și raționalismul economic al pieței libere au multe în comun. Atât Marxism-Leninismul cât și raționalismul economic al pieței libere adoptă o atitudine prometeică față de natură și au prea puțină simpatie pentru victimele progresului economic. Ambele sunt variante ale proiectului Iluminismului de a înlocui diversitatea istorică a culturilor umane cu o singură civilizație universală. Piața liberă globală este acest proiect iluminist în cea mai recentă  – poate ultimă – formă a sa. ( … ) Gânditorii convenționali își imaginează că globalizarea tinde să creeze o civilizație universală, prin extinderea la nivel mondial a practicilor și valorilor occidentale – mai ales a celor anglo-saxone. De fapt, dezvoltarea economiei mondiale s-a făcut mai ales în direcția opusă. Globalizarea de azi diferă de economia deschisă creată sub auspiciile europene imperiale din cele patru sau cinci decade dinaintea Primului Război Mondial. Pe piața globală nicio putere occidentală nu are supremația pe care o aveau Marea Britanie și alte puteri europene la acea vreme. Într-adevăr, pe termen lung, banalizarea tehnologiilor lucrează în toată lumea spre erodarea puterii și valorilor occidentale. Răspândirea tehnologiilor armelor nucleare inclusiv la regimuri anti-occidentale este doar un simptom al unei tendințe mai generale” (idem, p. 215).

Ideea susținută de Gray (în treacăt, din păcate) aici, deși necesită încă o vastă documentare, nu este, prima facie, implauzibilă. Tehnologiile secolului XIX, bazate pe un grad redus de automatizare și dependente de abilități individuale, erau strâns legate de anumite modele de conduită și de valori dominante în statele occidentale de proveniență. Tehnologiile moderne, înalt automatizate și foarte puțin dependente de competența imediată a utilizatorului, nu mai implică direct existența unei anumite culturi subiacente: ele pot fi importate și folosite cu succes fără un import similar, la scară mare, de cultură sau civilizație, de practici sociale sau valori. Pe scurt, era dificil să implantezi tehnologia motorului cu aburi în lumea asiatică fără a importa și practici sau valori occidentale; pare însă mult mai ușor să imporți tehnologiile moderne, complet automatizate, fără a prelua și cultura sau civilizația occidentală. Dacă irakienii sau iranienii pot produce, iar talibanii pot utiliza, armament ultrasofisticat (nuclear?), aceasta poate să indice că s-a rupt legatura dintre importul de tehnologie și cel de valori.

Atitudinea critică adoptată de Gray împotriva înțelepciunii convenționale (inspirate de un anumit 1iberalism radical sau de cunoscutul Washington Consensus, „consensul de la Washington”) poate da cititorului superficial impresia că autorul britanic este un ostil liberalismului și, eventual, civilizației americane. Este însă vorba de o impresie profund greșită. Gray nu este adversar al liberalismului în general, ci doar un critic al direcției liberale caracterizate de el drept „proiectul liberal al unui regim universal” sau „căutarea unei forme de viață ideale” (Two Faces of Liberalism, p. 2). În varianta sa contemporană cea mai influentă, este vorba de o tendință doctrinară ce prezintă piața liberă ca pe un panaceu economico-social, mai presus de orice critică, și care ignoră programatic efectele sociale complexe, parțial indezirabile, ale liberalizării și globalizării economice. John Gray evocă datele statistice ce sugerează consecințele negative ale acestor procese asupra familiei, aflate într-un accentuat proces de destrămare (False Dawn, pp. 29, 73), asupra instituțiilor statale, marginalizate programatic în mod artificial, deși de fapt ele joacă un rol esențial în liberalizare și globalizare (idem, p. 69), asupra controlului comportărilor deviante (care revine exclusiv aparatului statal represiv), asupra amplificării categoriei declasaților (the underclass) – idem, p. 31, a creșterii sărăciei relative și a insecurității economice (idem, p. 71) etc. Constatările respective nu implică însă speranța nostalgică a unei posibile reveniri la situația economico-socială anterioară. Gray este pe deplin conștient de ireversibilitatea schimbărilor la care asistăm, dar el refuză să le idealizeze (adică să ignore serioasele probleme create de ele); efortul său este de a le înțelege și interpreta corect, în toată complexitatea lor, nu de a le denunța. Departe de a constitui parte dintr-o simplă retorică anti-capitalistă (așa cum era cazul în diatribele ideologice ale Stângii), aceste constatări critice fac, la Gray, obiectul unei sobre și neutre explicații teoretice: faptul important trecut cu vederea de entuziaștii liberalizării pieței și ai globalizării este că „piața acționează în direcția slăbirii instituțiilor tradiționale de care ea însăși depindea în trecut” (idem, p. 29). Teoreticienii democrației liberale din statele capitaliste dezvoltate au descoperit de mult că succesul sistemului politic și social occidental modern depinde în mod decisiv de existența unei rețele de instituții intermediare aflate între stat și indivizi, instituții apte să exercite controlul democratic asupra puterii și, totodată, să asiste statul în realizarea programelor sale de interes public (controlul criminalității, diminuarea tensiunilor și realizarea consensului social, asigurarea toleranței și cristalizarea unui modus vivendi etc.). Or, ceea ce se poate constata este că dominarea întregii societăți de către aranjamentele de piață („market-izarea” societății) și liberalizarea completă a pieței conduc la slăbirea sau anihilarea acestor instituții intermediare. Drept urmare, unele dintre funcțiile asigurate anterior de ele rămân pur și simplu neîndeplinite, iar altele sunt suplinite (în mod nefericit) prin intervenție represivă (idem, p. 32). Așa se explică, bunăoară, duritatea sistemului punitiv american (numărul mare de deținuți, frecvența pedepsei cu moartea etc.), menită să contrabalanseze dispariția influențelor modelatoare tradiționale (ale familiei, comunității locale etc.) asupra conduitei individuale. Ideea sugerată de Gray este că, dacă SUA depășesc statele europene în competitivitate economică, în schimb în multe dintre acestea problemele sociale, familiale, de justiție sunt mai puțin acute, mai puțin grave, ceea ce demonstrează că liberalizarea pieței și globalizarea (în care SUA sunt lider mondial) presupun costuri sociale mari și dezavantaje de ordin uman apreciabile. Doctrina liberală dominantă, care exaltă valoarea liberalizării și a globalizării, ignoră tocmai aceste aspecte de ordin social și uman.

În contrast cu tendința liberalismului doctrinar, universalist, întemeiat de John Locke și Immanuel Kant, care îmbracă astăzi aceste forme idilizante și simplificatoare ilustrate de Hayek (dar și de nenumărați ideologi minori), se profilează un tip de liberalism mai realist și mai pragmatic. Este liberalismul pe care 1-a inițiat David Hume și pe care 1-a reprezentat în secolul XX Isaiah Berlin: un liberalism lipsit de iluzii, conștient de dilemele și sacrificiile presupuse de organizarea economică și politică modernă, precum și de existența unor valori sau priorități contradictorii, orientat (în consecință) nu spre modele ideale universale (ca rivalul său) ci pur și simplu spre găsirea unui modus vivendi local, de ordin pragmatic, în societățile modeme (Two Faces of Liberalism, Polity Press, 2000, pp. 2-11). Efortul de identificare a acestui modus vivendi implică nu idealizarea unor rețete unilaterale și exclusiviste (cum sunt liberalizarea completă a pieței sau globalizarea, în viziunea doctrinar-ideologică), ci permanenta renegociere a soluțiilor și aranjamentelor sociale, pe baza cântăririi lucide a avantajelor unor aranjamente economice dar și a dezavantajelor asociate lor (care, din nefericire, nu lipsesc niciodată), a câștigurilor economice și a prețurilor sociale plătite pentru ele, găsirea unor compromisuri între interese de grup divergente, compatibilizarea valorilor divergente etc. Gray pledează pentru acest tip de liberalism, dar nu împotriva liberalismului în general: iată de ce caracterizarea sa ca anti-liberal este greșită. Poziția sa este anti-conformistă, dar nu ostilă liberalismului în ansamblu.

La fel de inadecvată este și impresia de anti-americanism. Gray nu este un gânditor visceral, cu atașamente și fobii nejustificabile rațional. Critica sa nu se îndreaptă împotriva a ceea ce reprezintă în genere societatea și civilizația americană, ci doar împotriva unor pretenții deplasate ale unor ideologi grăbiți, gata să vadă în anumite aranjamente economice sau politice locale și temporare (implementate chiar și în SUA doar foarte recent) soluția ne varietur a tuturor problemelor Americii și ale întregului glob pământesc. Obiecțiile aduse de Gray nu tind să „vestejească” performanțele (spectaculoase) ale civilizației americane, ci doar să semnaleze problemele încă nesoluționate ale acestei societăți și, în mod egal, ale lumii contemporane, constatate și analizate chiar de mulți gânditori americani, chiar dacă escamotate sistematic de ideologii „cruciadei globalizării” și de conformismul intelectual comod al multor oameni dominați de modă. Ceea ce practică John Gray este analiza comparativă complexă (între societăți, moduri de viață, tipuri de aranjamente sau de opțiuni valorice), și nu diatriba ideologică. Este, bineînțeles, perfect posibil ca unele dintre aprecierile sale să fie exagerate, sau unele dintre datele pe care se sprijină incorecte; dar posibilitatea unor erori (de fapt sau de apreciere), posibilitate de care nu este nimeni scutit, nu anulează valoarea raportării critice, nuanțate, pe care încearcă să o practice autorul britanic și nici nu-l plantează pe Gray printre „anti-americani”. O atare caracterizare nu poate să se inspire decât din atitudini exclusiviste și intolerante dictate de vechea convingere „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, o convingere îngustă, sectară, cu totul străină mentalităților liberale generoase pe care le cultivă modernitatea. Este, prin urmare, straniu și paradoxal că tocmai unii „apostoli” ai liberalismului „integral” contestă esența liberală a gândirii lui Gray, pe baza unei asemenea convingeri (desigur, nemărturisite). Cititorul român va putea decide singur ce rămâne de esență liberală și ce nu în gândirea autorului britanic, dacă urmărește atent nuanțările sale. Condiția pentru o atare decizie este însă aceea de a nu pleca de la premisa arogantă că s-a descoperit, o dată pentru totdeauna Adevărul ultim și Soluția ideală pentru problemele lumii contemporane, că ne aflăm deja la „sfârșitul istoriei”, unde nu mai trebuie făcut nimic altceva decât să fie aplicate riguros, pretutindeni, un set de rețete lesne de găsit în scrierile doctrinare ale liberalismului radical. (…)

 

 

 

 

http://revistapolis.ro/john-gray-impotriva-curentului/

 

 

 

////////////////////////////////////

 

 

(Asa a inceput Fesenirea tarii); Dragon evazionist cu 205 capete. Mafia pesedista din Teleorman, lovita puternic.

 

 

SNI – Patronul magazinelor de acest tip din Alexandria și alte orașe din Teleorman este finul lui Fileanta (patron restaurant in pădurea Vedea, poate va mai amintiți comentariul meu pe tema asta) si este sponsor PSD.

 

Peste 200 de percheziții domiciliare au făcut joi, 10 decembrie, circa 170 de inspectori de la Antifraudă (DGAF) în 26 de județe din țară, inclusiv în Teleorman, pentru stârpirea unei caracatițe evazioniste de dimensiuni impresionante. Totul a pornit de la identificarea unei firme care, între 2013 și 2014, s-a sustras de la plata către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit, în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte în celebrul complex comercial Dragonul Roșu. În urma unei anchete amănunțite, Antifrauda a descoperit un lanț trazancțional complex, construit cu un scop unic și simplu – furtul. Mașinăria de fraudă avea „piese“ în toată țara – București, Ilfov, Mureș, Brașov, Cluj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, Argeș, Teleorman, Prahova, Dâmbovița, Timiș, Arad, Bihor, Călărași, Constanța, Brăila, Ialomița, Buzău, Vrancea, Bacău, Iași, Suceava și Botoșani.

 

Prejudiciul? Având în vedere mărimea considerabilă a lanțului fraudulos, cei de la Antifraudă nu oferă încă cifre. Cel mai probabil, banii sustrași sunt suficienți pentru cumpărarea unei țări mai mici. Iată, în schimb, câteva cifre orientative. În perioada 26 octombrie – 1 decembrie, 796 de agenți economici din Dragonul Roșu au fost luați la bani mărunți de DGAF, iar 787 dintre ei au primit amenzi în valoare totală de 7,2 milioane lei. Valoarea totală a sumelor și bunurilor confiscate se ridică la circa 4,7 milioane lei. În toată țara, prima etapă a operațiunii Cristal s-a încheiat cu sancțiuni totale de 21,3 milioane lei.

 

sursa: telegrafonline.ro

 

http://www.turnucustiri.ro/stiri-locale/9603-dragon-evazionist-cu-205-capete-mafia-pesedista-din-teleorman-lovita-puternic

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Mafia deseurilor, tun de 10 milioane de euro. Ample perchezitii, „inselaciune cu consecinte deosebit de grave”

 

 

BOGDAN CONSTANTINESCU

 

 

NEWS

 

 

 

Politistii din Bucuresti au efectuat joi 13 perchezitii domiciliare intr-un dosar de inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Dosarul are legatura cu o ampla afacere de colectare de deseuri din sticla.

 

„In fapt, pe parcursul anului 2021, mai multe persoane, in calitate de administratori ai unor societati comerciale, au creat un circuit infractional, prin care ar fi intocmit in fals documente (avize insotire marfuri, borderouri ridicare deseu, tichete cantar, receptii marfuri etc), care atestau in mod nereal colectarea, transportul si reciclarea a peste 19.738 de tone de deseuri din sticla. Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 52.032.542 de lei”, precizeaza autoritatile.

 

Initial, in articol, a fost pomenit numele unei persoane publice ca avand implicare in aceasta afacere, pe baza unor surse judiciare de incredere. Intrucat avocatul respectivei persoane insista ca informatiile nu sunt reale, am decis sa ii eliminam numele pana vom primi o confirmare oficiala din partea institutiilor statului.

 

 

Comunicatul Politiei

 

 

 

La data de 14 septembrie 2023, politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice – Sector 4 au pus in executare 13 mandate de perchezitie domiciliara si 13 mandate de aducere, in Municipiul Bucuresti si judetele Ilfov si Valcea, intr-un dosar penal in care sunt efectuate cercetari privind savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (13.061 de acte materiale), cauzand un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.

 

In fapt, pe parcursul anului 2021, mai multe persoane, in calitate de administratori ai unor societati comerciale, au creat un circuit infractional, prin care ar fi intocmit in fals documente (avize insotire marfuri, borderouri ridicare deseu, tichete cantar, receptii marfuri etc), care atestau in mod nereal colectarea, transportul si reciclarea a peste 19.738 de tone de deseuri din sticla.

 

Din cercetari, s-a stabilit ca aceste documente ar fi stat la baza intocmirii dosarelor de trasabilitate a deseurilor depuse la institutia cu atributii in domeniu, scopul fiind evitarea corectiilor ce trebuiau aplicate organizatiilor care implementeaza obligatiile privind Raspunderea Extinsa a Producatorului, in cazul neindeplinirii obiectivelor asumate.

 

 

Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 52.032.542 de lei.

 

In baza mandatelor de aducere care au fost puse in aplicare, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, in vederea continuarii cercetarilor si a dispunerii masurilor legale.

 

Cercetarile sunt continuate de catre politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (13.061 de acte materiale).

 

Actiunea a beneficiat de sprijinul Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, precum si de sprijinul inspectoratelor de politie judetene Valcea si Ilfov.

 

Facem precizarea ca efectuarea perchezitiei domiciliare este o etapa in cadrul procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar solutionarii cauzei, care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

 

De asemenea, in acelasi context, pentru intensificarea masurilor de prevenire si combatere a infractionalitatii de tip evazionist din sectorul protectiei mediului, a colectarii separate si a reciclarii deseurilor, in cursul zilei de astazi, 14 septembrie 2023, Politia Capitalei, va desfasura, cu sprijinul reprezentantilor Garzii de Mediu, activitati de control la 10 puncte de lucru ale unor societati comerciale din domeniul colectarii deseurilor si materialelor reciclabile.

 

 

https://www.aktual24.ro/mafia-deseurilor-tun-de-10-milioane-de-euro-ample-perchezitii/

 

 

 

////////////////////////////////////

 

(Mafia din Romania este nemuritoare); Dosarul – Mafia cărnii. Iustin Paraschiv, arestat în dosarul evaziunii fiscal

 

 

 

  Omul de afaceri Iustin Paraschiv, anchetat în dosarul “Mafia cărnii”, a fost arestat preventiv pentru  30 de zile, printr-o decizie definitivă luată vineri seară de instanţa supremă, care a admis recursul DNA faţă de hotărârea prin care acesta primise interdicţie de a părăsi ţara, transmite Mediafax.

 

ICCJ a decis emiterea unui mandat de arestare pe numele patronului Carmestin, în dosarul de evaziune fiscală de 70 de milioane de euro.

 

Patronul Carmestin este suspectat că ar fi prejudiciat statul cu 12 milioane de euro, prin tranzacţii fictive cu carne, derulate prin firmele sale.

 

În acelaşi dosar, în care prejudiciul total este estimat de procurorii anticorupţie la peste 70 de milioane de euro, instanţa supremă a mai decis, tot vineri, înlocuirea interdicţiei cu măsura arestului preventiv şi în cazul lui Orlando Emil Daher, Ali A. Ali, Atef El Said Abd El Aziz El Keleini, Omar Hamid, Mouhamed Kouli, Andrei Viorel Mardare şi Mihai Răzvan Ţigănilă.

 

Miercuri, după judecarea altor recursuri faţă de măsurile preventive decise anterior, instanţa supremă a decis, definitiv, menţinerea în arest a 14 persoane, printre care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, şi funcţionarul ANAF Antonio Burlacu.

 

Ceilalţi 10 pentru care s-a decis miercuri menţinerea arestului preventiv sunt vărul liderului grupării, Masri Mahmoud Mohamed, Abdul Mounim Al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Sorin Cristian Ştefan, Rami Ghaziri, El Khoury Elias, El Khoury Charbel, Adrian Sărăcuţu şi Adriana Ezer.

 

Alte opt persoane din dosar, respectiv Camelia Sora, Georgeta Neagu, Petra Gherbezan, Chraif Ali, Zayed Husein, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Răzvan Adrian Lungu şi Florin Dãnilã, au rămas cu interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile, tot prin decizii definitive luate de instanţa supremă.

 

În acest dosar, DNA a început urmărirea penală şi faţă de alte 15 persoane, cercetate în stare de libertate, printre care şi senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenţii la conducerea ANAF şi pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu şi din conducerea APIA. În documentele anchetatorilor se arată că senatorul ar fi primit de la unul dintre membrii grupării pulpe, piept şi ficat de pui.

 

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au derulat “operaţiuni comerciale triunghiulare scriptice”, valorificând mărfuri fără forme legale pe piaţa internă, cu eludarea legislaţiei privind obligaţiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.

 

“Reuşita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauţie folosite şi sprijinului funcţionarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală”, susţin anchetatorii.

 

Moubarak Mahmoud Sleiman, cetăţean de origine arabă, a fost identificat de anchetatori drept liderul grupării.

 

“Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic şi administrator al SC Sam Plus International SRL Bucureşti, a fost principalul organizator al grupului infracţional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpaţii din prezenta cauză, implicaţi în înfiinţarea firmelor fantomă, coordonarea operaţiunilor şi reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale”, precizează DNA.

 

Printre cei implicaţi în acest dosar se numără şi un inspector din cadrul ANAF, dar şi şeful serviciul Rambursări TVA în cadrul Direcţiei de Finanţe Ialomiţa.

 

“Inculpaţii Traian Ilie (inspector în cadrul ANAF), Florin Dănilă (şef serviciu Rambursări TVA în cadrul DGFP Ialomiţa), Sorin Cristian Ştefan (cel care intermedia legătura cu funcţionari fiscali din cadrul ANAF a unora dintre reprezentanţii firmelor fantomă implicate în circuitul evazionist, în special a lui Moubarak Mahmoud Sleiman) au favorizat direct sau prin influenţarea subordonaţilor care desfăşurau verificări fiscale, rezultatul controlului fiscal efectuat la societăţile fantomă pentru a ascunde implicarea lor în circuitul evazionist, prin efectuarea unor inspecţii fiscale formale şi prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale formale (modice)”, precizează DNA.

 

Aceştia îndrumau firmele cum să-şi modifice declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declaraţii rectificative, cu scopul obţinerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA în mod ilegal şi ridicării măsurilor asiguratorii.

 

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale în acest dosar, reţelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăileşti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtăşeşti SA, Avicola Călăraşi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internaţional SRL, Caliprix International SRL şi Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

 

Procurorul Angela Nicolae, suspendată din funcţia de şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, este acuzată că, în perioada 2012-2013, a pretins şi primit de la învinuiţi, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei.

 

În acest dosar, procurorii DNA au făcut 160 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi şi Ialomiţa.

 

DNA a precizat că este vizată activitatea a peste 100 de firme româneşti şi străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăţi comerciale români şi străini, avocaţi, contabili şi angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

 

Reţeaua infracţională viza monopolizarea producţiei şi desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist, potrivit procurorilor.

 

Potrivit DNA, pentru recuperarea prejudiciului constatat în acest caz, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deţinute în conturile bancare de 40 societăţi comerciale implicate în circuitul evazionist şi asupra a 50 de imobile aparţinând persoanelor fizice cercetate. De asemenea, la percheziţiile domiciliare au fost ridicate bunuri bani şi bijuterii ce vor fi indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului, valoarea totală a bunurilor fiind în curs de evaluare.

 

Preluare: romanialibera.ro

 

 

https://adsa.ro/?p=1605

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

(Inca)…50.000 de euro, găsiți acasă la un doctor / Percheziții la Institutul „Marius Nasta” din București. Medici, suspecți că au luat mită pentru operații

 

La sediul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au loc miercuri dimineață percheziții, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

 

 

Update 15.53: Direcția Generală Anticorupție a anunțat oficială că a efectuat 4 percheziții în acest dosar, în două dosare penale care vizează luarea de mită și darea de mită.

 

Conform procurorilor, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

 

Au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări.

 

31 de persoane din 12 județe sunt duse la audieri.

 

 

Comunicatul DGA:

 

La data de 20.09.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticoruptie efectuează 4 percheziții domiciliare (două dintre acestea în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, București), în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită şi dare de mită.

 

În cele două cauze s-a reținut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

 

 

ADVERTISING

 

 

De asemenea, au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi la sediile din 12 județe ale Direcției Generale Anticoruptie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

 

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Directia Generală Anticoruptie.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Directia Generală Anticoruptie.

 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Update 14.59: Anchetatorii au găsit 50.000 de euro acasă la unul dintre doctorii suspectați că cereau mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare

 

Update 11.12: Ancheta îi vizează pe doi chirurgi care ar fi pretins sume de bani pentru intervenții chirurgicale toracice, au precizat surse judiciare.

 

De asemenea, sunt cercetați și trei medici anesteziști, trei medici rezidenți si un medic specialist.

 

Sumele pretinse și primite ar fi fost împărțite între acești medici, potrivit acelorași surse.

 

Vor fi audiate și 22 de persoane în calitate de suspect pentru dare de mită. Este vorba despre pacienți sau aparținători.

 

Știrea zilei: Procurorii suspectează mai multe cadre medicale că ar fi luat mită de la pacienți pentru intervenții chirurgicale.

 

La percheziții participă forțele Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

Informația a fost confirmată de conducerea institutului.

 

Vom reveni

 

 

 

https://www.g4media.ro/perchezitii-la-institutul-marius-nasta-din-bucuresti.html

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

(Cine- vindeca pe incurabilii mitei?!);Percheziții la Spitalul „Nasta” din București: chirurgi, anesteziști și medici rezidenți cercetați pentru luare de mită

 

George Costiță

Cel puțin nouă angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt cercetați pentru luare de mită.

 

31 de oameni, printre care și medici și angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, sunt anchetați pentru dare și luare de mită. Anchetatorii au făcut miercuri patru percheziții.

 

Mai mulți medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt acuzați că au luat diverse sume de bani de la pacienți pentru a le acorda îngrijiri medicale.

 

Faptele anchetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și Direcția Generală Anticorupție s-ar fi petrecut în 2022 și 2023, potrivit unui comunicat.

 

Patru percheziții au fost efectuate miercuri în două dosare penale, de luare și de dare de mită. Două dintre descinderi au fost la spitalul bucureștean.

 

Anchetatorii suspectează că „mai mulţi medici au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

 

Șpăgile ar fi fost cerute pentru efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale.

 

Ancheta îi vizează pe doi chirurgi care ar fi pretins sume de bani pentru intervenții chirurgicale toracice, trei medici anesteziști, trei medici rezidenți si un medic specialist, scrie G4Media conform unor surse judiciare. Sumele pretinse și primite ar fi fost împărțite între aceștia.

 

Imagine de arhivă cu un bărbat care trece pe lângă un afiș în care un medic este înfățișat într-o postură religioasă, București, România, 29 aprilie 2020.

### VEZI ȘI… ###

Șpaga din spitale, văzută de oamenii din sistem: „A trebuit să fac de mai multe ori adrese către poliție”

Procurorii mai spun că, în urma investigațiilor financiare, au descoperit „diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări”.

 

Anchetatorii au găsit 50.000 de euro acasă la unul dintre doctorii suspectați că cereau mită, menționează G4Media.

 

31 de persoane, printre care și suspecți pentru dare de mită, urmează să fie audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București şi la 12 sedii ale Direcției Generale Anticoruptie din țară.

 

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, spunea la începutul acestui an pentru Europa Liberă că „a trebuit să fac nu o dată, ci de mai multe ori, adrese către poliție în care am avut plângeri de la pacienți pentru că s-a condiționat actul medical în Marius Nasta”.

 

16×9 Image

George Costiță

George Costiță a intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după o experiență de zece ani la Digi24 și Aleph News. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași, a lucrat la edițiile online ale celor două redacții, pe zona de știri și evenimente la zi.

 

 

https://romania.europalibera.org/a/dga-marius-nasta-mita/32601268.html

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

(Pentru ca noi furam,legiferam si ne reabilitam,va…); Lege nouă: evazioniștii scapă de închisoare

Post By Cristi Danilet 

 

 

Pe data de 4 aprilie a intrat în vigoare Legea nr. 55/2021 care modifică normele juridice privind evaziunea fiscală: de acum, cei care produc un prejudiciu de până la 100.000 euro pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul.

 

Până acum, legea prevedea:

 

– închisoare 3-10 ani pentru cel care stabilește cu rea-credință impozitele, taxele sau contribuțiile pentru a obține, fără drept, sume de bani de la stat. Asocierea mai multor persoane în acest sens se pedepsește cu închisoare 5-15 ani;

 

– închisoare 2-9 ani pentru cel care, pentru a se sustrage de la plata datoriilor către stat, ascunde bunurile impozabile, falsifică sau distruge documente contabile, face declarații fictive, ține contabilitate dublă. Dacă prejudiciul este peste 100.000 euro, pedeapsa urcă până la 13 ani închisoare; pentru prejudiciul de peste 500.000 euro, pedeapsa urcă până la 15 ani închisoare.

 

De acum, se face cazier penal infractorului, dar sancțiunea va fi :

 

obligatoriu amenda penală, dacă prejudiciul este până la 50.000 euro și este recuperat integral în cursul procesului penal;

fie închisoare, fie amenda penală, dacă prejudiciul este până la 100.000 euro și este  recuperat integral în cursul procesului penal.

Noutate absolută: când în cursul procesului se plătește integral prejudiciul+20%, precum și dobânzile și penalitățile către stat, atunci fapta nu se mai pedepsește, dosarul se închide fără nicio consecință negativă asupra infractorului. Dacă sunt mai mulți infractori care împreună au comis fapta și numai unul plătește, asta profită tuturor.

 

Menționăm că această lege a fost verificată de două ori de Curtea Constituțională: o dată prin Decizia nr. 147/2019 care a fost admisă și a generat rediscutarea legii în Parlament, a doua oară prin Decizia nr. 101/2021 care a dat undă verde noii legi.

 

Legislație: Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

 

Lucian Checheriță, Cristi Danilleț

 

 

https://vedemjust.ro/evazionisti/

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

(Nepotul evazionistilor ne aghezmuieste cu gargara PeSeDala…); Marcel Ciolacu, despre măsurile de combatere a evaziunii: „Avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană”

 

 

Rareș Mereuță

 

Premierul Marcel Ciolacu a participat alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu la semnarea a trei noi contracte pe mai multe șantiere din țară. Aici, șeful executivului a vorbit despre măsurile de combatere a evaziunii fiscale cuprinse în pachetul de măsuri fiscal-bugetare, pus marți în transparență publică.

 

 

Marcel Ciolacu declară război evazioniștilor. Premierul vrea să acopere gaura la buget prin noul pachet de măsuri fiscal-bugetare puse marți în transparență publică pe site-ul Ministerului de Finanțe. Întrebat despre măsurile care vizează combaterea evaziunii fiscale, Ciolacu a ținut să puncteze că România deține un rușinos loc 1 în topul statelor europene în ce privește evaziunea fiscală.

 

Conform premierului Marcel Ciolacu, evaziunea din România a ajuns la un procent de 10% din Produsul Intern Brut, adică la aproximativ 160 de miliarde de lei.

 

Vreau să vă anunț cu tristețe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea, a precizat primul-ministru.

 

Premierul a transmis că nu este singura măsură pe care o va lua în lupta cu evazioniștii. Din informațiile Gândul, guvernul Ciolacu ar urma să înăsprească pedepsele prevăzute de Codul Penal, pentru evaziunea fiscală. De asemenea, premierul a cerut toleranță zero pentru consumatorii și traficanții de droguri.

 

 

https://www.gandul.ro/politica/video-marcel-ciolacu-despre-masurile-de-combatere-a-evaziunii-avem-cea-mai-mare-evaziune-fiscala-din-uniunea-europeana-20058292

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

O “”minciună”” cu bătaie lungă: șefa FMI și declarațiile „satanice” despre bătrânii care „trăiesc prea mult”

Săptămâna trecută, trebuie că ați primit în feed-ul de Facebook, măcar o dată, un titlu care v-a îngrozit: șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, ar fi declarat recent că „bătrânii trăiesc prea mult” și că, deci, trebuie făcut ceva în acest sens.

 

Una dintre sursele acestei informații, site-ul Gandeste.org, a strâns nu mai puțin de 23.000 de reacții la acest articol, publicat în 11 februarie.

 

Despre Gandeste.org am mai scris aici. Proprietarul acestui domeniu de internet este omul de afaceri sucevean Dan Alexandrescu, care deține lanțul de librării Alexandria.

 

În toamna anului 2015, site-ul a găzduit un video, devenit viral, în care câțiva elevi transmiteau mesaje critice la adresa NATO și a UE. S-a dovedit că era vorba despre membri ai unui club de teatru din Botoșani, care fuseseră plătiți să joace în video, iar textele nu le aparțineau.

 

Să revenim.

 

Gandeste.org a preluat „știrea” despre Christine Lagarde de pe un blog care publică frecvent texte preluate de pe site-uri străine. Respectivul blog a difuzat recent, de pildă, o informație potrivit căreia imigranți nigerieni din Italia ar fi prăjit un câine pe grătar. Sursa este breitbart.com, publicație americană cunoscută pentru materialele conspiraționiste.

 

Textul o citează pe șefa FMI, Christine Lagarde, care ar fi spus că bătrânii trăiesc prea mult, iar asta devine un risc la adresa economiei globale.

 

Este citat și José Viñals, șef al unui departament din FMI, care atrage atenția asupra riscului de longevitate, adică „a trăi mai mult decât era de așteptat”.

 

Senzația inculcată cititorului este că șefa FMI ar sugera sau chiar ar indica un soi de pogrom împotriva bătrânilor.

 

Să le luăm pe rând.

 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

 

Sunt curios

Cel mai recent text în care Christine Lagarde vorbea despre riscurile aduse de îmbătrânirea populațiilor datează de la începutul lunii martie a anului 2016. Este vorba despre o prezentare pe care ea a susținut-o la Massachusetts Institute of Technology (MIT), cotată ca fiind cea mai bună universitate cu profil tehnic din lume.

 

Prezentarea lui Lagarde este postată pe site-ul FMI și nu are nimic de-a face cu sensul pe care i-l atribuie sursele citate mai sus.

 

Mai precis, ceea ce subliniază ea este o problemă cu care se confruntă majoritatea țărilor cu economii performante: îmbătrânirea populațiilor pe fondul declinului demografic.

 

Problema nu e că „bătrânii trăiesc prea mult”, ci că structura populației tinde spre un dezechilibru: impozitele plătite de tot mai puțini tineri nu au cum să susțină tot mai multe pensii.

 

Șefa FMI nu prezintă aceste date în sensul că ar trebui să scăpăm de bătrâni, așa cum lasă să se înțeleagă variantele din limba română. Ea spune că e nevoie ca guvernele să-și pregătească de pe acum strategii pentru a contracara dezechilibrul.

 

„Dacă nu acționăm, sistemele publice de pensii și asigurări de sănătate vor deveni nesustenabile pe termen lung. Nepoții noștri se vor confrunta cu o datorie publică nesustenabilă și creșteri de taxe abrupte, care le vor reduce bunăstarea economică”, arată Christine Lagarde în prezentarea ei din 2016.

 

De altfel, declinul demografic este o realitate de care și statul român ar trebui să fie mai mult decât preocupat. Profesorul Vasile Ghețău avertiza asupra acestui proces încă din 2012, în volumul „Drama noastră demografică„.

 

Potrivit estimărilor sale, în 2050 vom fi doar 16 milioane în România. Scenariul dezastruos este cel în care vom rămâne  doar 14 milioane.

 

Ghețău a avertizat de mai multe ori că, în acest moment, raportul de pe piața muncii din România este de 100 de cetățeni activi la 25 inactivi. În 2050, raportul va fi dramatic schimbat: la fiecare 100 activi, vom avea 53 inactivi.

 

Cu alte cuvinte, problema de care vorbește Christine Lagarde există și este foarte serioasă. Accentul este pus și pe scăderea natalității, o componentă a declinului demografic.

 

Printre măsurile propuse de șefa FMI se numără creșterea vârstei de pensionare, cu precizarea că, în această variantă, sistemele publice trebuie să creeze de pe acum plase de siguranță pentru bolnavii care nu-și vor permite să muncească.

 

 

Tentativă majoră de fraudă și înșelăciune în numele Romgaz. Cum răspunde compania de stat

 

Ivermectina: cum au ajuns românii să ia antiparazitare pentru câini ca să scape de Covid

Cât despre celălalt economist citat − José Viñals, tot pe site-ul FMI se află o dezbatere din 2012, desfășurată la Washington DC, în care el vorbește despre riscurile pe care le aduce creșterea longevității asupra echilibrului din sectorul financiar.

 

În primul rând, ar trebui să ne gândim că această longevitate vine dintr-o creștere a calității vieții. Și José Viñals propunea crearea unor instrumente financiare care să ne ajute să susținem sistemele publice de pensii și de asigurări de sănătate.

 

Cu alte cuvinte, nu: nici Christine Lagarde și nici colegul ei nu propun exterminarea bătrânilor, așa cum lasă să se înțeleagă site-urile românești. Unele comentarii de la finalul textului preluat clasifică declarațiile lor ca fiind „antihristice” sau chiar „satanice”.

 

De fapt, ele deschid discuția despre o realitate sumbră către care ne îndreptăm, și despre care majoritatea actorilor publici evită să vorbească serios: le lăsăm nepoților noștri o lume mai săracă decât cea în care trăim noi, și în care vor fi siliți să muncească mult mai mult pentru a ne susține bătrânețile.

 

https://pressone.ro/o-minciuna-cu-bataie-lunga-sefa-fmi-si-declaratiile-satanice-despre-batranii-care-traiesc-prea-mult/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

(Dupa ce s-au facut mari si tari,folosindu-se de gunoaiele lumii…);Emmanuel Macron, despre migranţi: «Nu putem primi toată sărăcia lumii»

 

Vasile Damian

 

Presedintele Emmanuel Macron în interviul acordat canalelor TF1 si France 2. 24 septembrie 2023.

 

 

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a acordat duminică seara un interviu principalelor 2 canale de televiziune din ţară, TF 1 şi France 2. Ecologia, inflaţia şi imigraţia – iată principalele teme pe care a insistat liderul de la Elysée.

 

După o săptămână diplomatică extrem de încărcată – «istorică» insistă preşedinţia franceză – mai întâi vizita Regelui Charles al III-lea şi apoi cea a papei Francisc, amândouă în timp ce se desfăşura şi Cupa mondială de rugby – Emmanuel Macron a dorit să revină în arena naţională.

 

Cum era de aşteptat, preşedintele francez şi-a felicitat compatrioţii pentru aceste momente privite de întreaga lume. «Puţine ţări pot face faţă unor astfel de evenimente simultane» a punctat şeful statului mulţumindu-le «aleşilor locali, voluntarilor, poliţiştilor şi jandarmilor».

 

În interviul de pe TF1 şi France 2 – interviu ce a durat vreo 35 de minute – Emmanuel Macron nu a ezitat însă apoi să abordeze şi chestiuni supărătoare cum ar fi inflaţia, puterea de cumpărare, ecologia şi mai ales imigraţia, temă pe care a insistat dealtfel şi Papa Francisc în cursul vizitei sale la Marsilia, vineri şi sâmbătă. Suveranul Pontif lansase un mesaj pentru mai multă solidaritate cu migranţii. Liderul francez a reamintit că «francezii îşi iau partea.

 

Circa 100.000 de azilanţi vin în Franţa anual. Nu putem însă primi toată sărăcia lumii» a conchis Macron parafrazând astfel controversata afirmaţie făcută acum mai bine de 4 decenii de fostul premier socialist Michel Rocard.

 

La capitolul inflaţie şi putere de cumpărare, preşedintele francez spune că-şi doreşte un acord cu cei mai mari 60 de industriaşi din sectorul agroalimentar privind marjele pe care şi le fac pe produsele alimentare. Trebuie spus că la alimentaţie, francezii plătesc cel mai mare tribut, preţurile fiind în creştere cu aproape 20% faţă de acum un an.

 

În privinţa creşterii preţurilor la carburanţi, Macron propune un nou ajutor de 100 de euro pe an pentru familiile cele mai modeste care nu se pot lipsi de maşina lor în viaţa de zi cu zi.

 

În fine, pe plan ecologic, Emmanuel Macron a lăudat sistemul francez şi a promis investiţii de 40 de miliarde de euro anul viitor pentru tranziţia ecologică. «Franţa va fi printre primele ţări europene care se va lipsi de cărbune» a mai insistat şeful statului.

 

Pe plan extern, puţine declaraţii. În primul rând, Macron a anunţat revenirea în Franţa a ambasadorului din Niger, lucru pe care îl refuzase într-o primă etapă cu toate că puciştii de la Niamey îi ceruseră această plecare. Tot în acest context, «Franţa îşi va retrage toţi soldaţii prezenţi în Niger. Nu rămânem acolo ca să fim ostatecii puciştilor» a spus şeful statului şi, în această calitate, al Armatelor franceze.

 

Al doilea şi ultim subiect din actualitatea internaţională s-a referit la situaţia din Nagorno-Karabah. «Suntem solidari cu armenii de acolo. Ne vom continua ajutorul umanitar şi politic şi vom veghea la integritatea teritorială a Armeniei în timp ce Rusia este complicele Azerbaidjanului» spunea Emmanuel Macron.

 

Printre primele reacţii la acest interviu prezidenţial, s-o notăm pe cea a extremei drepte. Pentru vice-preşedintele partidului Reuniunea naţională, dispozitivele anunţate de Macron pentru a-i ajuta pe francezi sunt nişte «cârpeli de care te poţi lipsi». De partea lui, un deputat stângist din Franţa nesupusă l-a acuzat pe şeful statului că «foloseşte aceleaşi cuvinte pe care le folosesc rasiştii» când spune că nu putem primi toată mizeria lumii.

 

Observatorii notează faptul că palatul Elysée a ales pentru interviul prezidenţial seara de duminică, zi în care s-au derulat alegerile senatoriale. Evident că intervenţia lui Emmanuel Macron a eclipsat complet rezultatele acestui scrutin, e adevărat fără mari surprize pentru tabără prezidenţială dar nici pentru restul lumii.

 

https://www.rfi.ro/special-paris-159784-emmanuel-macron-despre-migranti-nu-putem-primi-toata-mizeria-lumii

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

(E plina tara de BUZATI, dar cand confiscati miile de miliarde de la ceilalti gusati?De aceea baronii prospera si votalaii dispera…) Amurgul baronilor PSD. Cad ca popicele adversarii lui Ciolacu (Adevărul)

 

Magda Prelipceanu

 

Dumitru Buzatu a ajuns în arest preventiv, în timp ce alți lideri PSD se confruntă cu problem

 

De ce Vasluiul este sărac: unui vasluian care timp de 30 de ani i-a votat în fruntea judeţului pe Dumitru Buzatu şi pe familia lui, îi trebuie 27 de ani ca să strângă 1.250.000 de lei, cât a luat şpagă baronul Vasluiului în 5 minute. Însă întrebarea este dacă partidele pot să strângă voturi fără aceşti baroni locali  (Ziarul Financiar) – Flagrante și bani confiscați: ce s-a întâmplat cu ultima șarjă de dosare DNA? După 6 ani, trei procese sunt încă în primă instanță și au însumat 183 termene de judecată (Libertatea) – Șamanii și vracii economiei: oamenii din spatele măsurilor fiscale (CursDeGuvernare) – Bătălia pentru diaspora. Cumpără Departamentul Românilor de Pretutindeni bunăvoința bisericilor din străinătate? (Europa Liberă)

 

Amurgul baronilor PSD. Cad ca popicele adversarii lui Ciolacu (Adevărul)

Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru luare de mită, e ultimul lider influent al PSD care e împins în afara politicii, după ce și alte nume grele din partid au fost trase pe linie moartă, în urma unor scandaluri sau a problemelor din justiție.

 

Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai influenți lideri ai PSD din Moldova, a fost vineri seară ținta unui flagrant al procurorilor DNA, care l-au prins după ce a primit o mită de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri, adică 10% din valoarea unui contract de lucrări de modernizare de drumuri. După o reținere de 24 de ore, cel care deținea funcția de președinte al CJ Vaslui din 2012 a fost arestat preventiv 30 de zile pentru luare de mită și trafic de influență.

 

Buzatu era unul dintre liderii vocali ai PSD în timpul ședințelor conducerii partidului, nefiind adeptul acceptării a tot ce spuneau și decideau Marcel Ciolacu sau Paul Stănescu. De altfel, de-a lungul timpului, Dumitru Buzatu avusese o atitudine similară și în perioada de șefie a lui Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă. Social-democratul se baza pe puterea sa politică, dat fiind că influența sa la nivelul Vasluiului a început în anii 90, iar acum ajunsese la apogeu. După trei mandate de parlamentar (1992-2004), Buzatu a fost două mandate vicepreședinte al CJ Vaslui, iar acum era la al treilea mandat de președinte. Din actuala gardă de lideri PSD, doar Buzatu și alți doi șefi de CJ (Radu Moldovan, în Bistrița Năsăud, și Horia Teodorescu, în Tulcea) erau la al treilea mandat consecutiv la președinția unui Consiliu Județean.

 

Inclusiv pe apropiații săi îi sprijinise pentru funcții bine remunerate. Fosta soție, Gabriela Crețu, de care a divorțat în 2015, e la al patrulea mandat de parlamentar, iar în perioada 2007-2009 a fost aleasă pentru un mandat scurt de europarlamentar. La rândul său, Tudor Buzatu, fiul politicianului arestat preventiv, era secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, funcție din care și-a anunțat demisia sâmbătă.

 

Însă Dumitru Buzatu este doar ultimul de pe lista de lideri care par să-și fi încheiat socoteala cu politica. Ziarul Adevărul amintește scandalurile în care au fost implicați Niculae Bădălău, Ionel Arsene, Gabriela Firea, Vasile Dîncu, Adrian Chesnoiu.

 

 

 

Cine e Emil Savin zis Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu: rege local al asfaltului, omul de casă al președintelui CJ Vaslui / De ce s-au certat / Firmele controlate de Savin au contracte cu statul de peste 90 de milioane de euro (G4Media)

Emil Savin zis Farmazon este omul de afaceri care l-a denunțat pe baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă consultat de G4media.ro.

 

Savin a primit calitatea de colaborator cu identitate reală și a fost de acord să poarte tehnică de înregistrare audio-video la întâlnirile cu șeful CJ Vaslui.

 

Emil Savin zis Farmazon este un rege local al asfaltului. Controlează firmele Transmir și Soragmin care derulează zeci de contracte din bani publici în județul Vaslui, inclusiv cu CJ Vaslui, instituția condusă de Dumitru Buzatu. Potrivit Libertatea, Savin era omul de casă al șefului CJ Vaslui. Pe vremea lui Ceaușescu, Farmazon ar fi fost șoferul unui președinte de CAP.

 

 

 

De ce Vasluiul este sărac: unui vasluian care timp de 30 de ani i-a votat în fruntea judeţului pe Dumitru Buzatu şi pe familia lui, îi trebuie 27 de ani ca să strângă 1.250.000 de lei, cât a luat şpagă baronul Vasluiului în 5 minute. Însă întrebarea este dacă partidele pot să strângă voturi fără aceşti baroni locali  (Ziarul Financiar)

Dumitru Buzatu este un om foarte influent politic la Bucureşti şi controla judeţul Vaslui, poate cel mai sărac judeţ din România.

 

Conform datelor statistice, judeţul Vaslui are un PIB/capita de 6.700 de euro, faţă de o medie naţională de 15.000 de euro. Produsul Intern Brut, adică valoarea adăugată realizată în judeţul Vaslui, a fost în 2022 de 12 miliarde de lei, mai puţin de 1% din PIB-ul naţional.

 

Cifra de afaceri a companiilor din judeţ era de 7,4 miliarde de lei, adică 0,37% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din România. În 30 de ani, valoarea investiţiilor străine localizate în Vaslui a fost de numai 36 de milioane de euro, adică 0,045% din valoarea investiţiilor totale din România.

 

Numărul total de angajaţi din judeţul Vaslui este de numai 55.000, adică o rată de ocupare de 44%. În Bucureşti rata de ocupare este de 90%.

 

Salariul mediu din judeţul Vaslui a ajuns la mijlocul acestui an la 3.800 de lei, faţă de o medie naţională de 4.600 de lei, Vasluiul având una dintre cele mai reduse puteri de cumpărare din România.

 

Unui angajat din Vaslui, care are şansa unui salariu mediu de 3.800 de lei, un salariu considerat mare pentru acest judeţ, îi trebuie 27 de ani de muncă – fără să mânânce nimic, fără să cheltuiască nimic etc. – ca să strângă 1.250.000 de lei, cât a luat Dumitru Buzatu dintr-o simplă tranzacţie, pentru că era “pe drojdie”, adică era sărac.

 

Pentru cei care nu au un salariu mediu ci mai mic, nu ajung nici 35 de ani de muncă, adică o viaţă de muncă, pentru a strânge, pentru a face economii de 1.250.000 de lei, cât era în geanta primită de Dumitru Buzatu de la Emil Savin.

 

Problema este că acest caz al lui Dumitru Buzatu este la fel în multe alte judeţe, în oraşe şi comune unde s-au instalat baronii locali atât ai PSD, cât şi ai PNL, coaliţia care conduce acum România din punct de vedere politic.

 

Vămuirea contractelor de construcţii nu se întâmplă numai la construcţiile de drumuri, nu se întâmplă numai la Vaslui, ci este peste tot – la spitale, la şcoli, la săli de sport, la schimbat de borduri, la reabilitarea blocurilor etc..

 

Toată lumea ştie că trebuie să dai şpagă ca să ţi se elibereze sumele, asta pe lângă şpaga pe care trebuie să o dai pentru a fi la masa contractelor publice. Toţi aceşti bani se plătesc ulterior din majorarea preţurilor şi din calitatea construcţiilor, din calitatea drumurilor făcute. Dacă vă întrebaţi de ce un drum se strică în câteva luni de la recepţie, să vă gândiţi la banii care s-au dat ca şpagă, notează Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar.

 

 

 

ACȚIUNILE DNA. Flagrante și bani confiscați: ce s-a întâmplat cu ultima șarjă de dosare DNA? După 6 ani, trei procese sunt încă în primă instanță și au însumat 183 termene de judecată (Libertatea)

Operațiunea de flagrant împotriva liderului PSD Dumitru Buzatu din Vaslui și reținerea mai multor suspecți din Mafia Spitalelor din București au atras atenția societății. Nu e prima oară când DNA lansează mai multe dosare în același timp. O anunțată „curățenie generală” a început cu 7 ani în urmă, în domeniul sanitar. Ce s-a ales de acele dosare?

 

E vorba de cazul barocamerei de la Spitalul Floreasca, de dosarul achizițiilor de la Spitalul Obregia și de cazul Malaxa-Secureanu, fostul manager fiind condamnat definitiv doar într-un al doilea dosar, pe care DNA l-a întocmit după ce a sesizat trenarea primului.

 

După 7 ani, trei dosare se află încă pe fond și nu au niciun verdict, arată Libertatea.

 

 

 

Șamanii și vracii economiei: oamenii din spatele măsurilor fiscale (CursDeGuvernare)

Pachetul de măsuri fiscale pentru echilibrarea bugetului elaborat de guvern este atât de antieconomic prin prevederile impozitării cifrei de afacereri și victimele colaterale,  încât el va fi cu siguranță modificat: pur și simplu economia NU are cum să funcționeze astfel.

 

Dar cine sunt geniile economice  care, în ultimele 4-5 luni, au conceput un asemenea  experiment în ecosistemul de afaceri al economiei românești?

 

Jurnalistul Cristian Grosu îi prezintă astăzi – cu observația că unii dintre ei sunt responsabili de măsurile fiscale din ultimii 9 ani care au adus la dezastru și bugetul , și au creat și întreținut paradigma unei economii primitive, bazate pe consumul din import plătit cu bani împrumutati.

 

Editorialistul atrage atenția și că de fapt niciunul n-a fost vreodată responsabil, deciziile au fost ”politice”, fiecare dintre ei a avansat în carieră în urma relațiilor cu statul român și partidele politice pe persoană fizică.

 

Citiți pe pagina CursDeGuvernare despre Cristian și Aura Socol, fostul viceguvernator Liviu Voinea – proaspăt eliberat din mandatul de la FMI, viceguvernatorul Leonardo Badea, Remus Borza – consilier de premieri – parlamentar plimbat prin grupurile ALDE, PSD și PNL.

 

 

 

Bătălia pentru diaspora. Cumpără Departamentul Românilor de Pretutindeni bunăvoința bisericilor din străinătate? (Europa Liberă)

Bisericile din diaspora au primit 64% din banii dați în 2022 de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Lăcașuri din Franța, Italia, Germania au primit 400.000 de euro pentru un proiect. Bisericile sunt doar unul dintre cele cinci domenii finanțate de stat; au luat circa două treimi din bani.

 

Pe 10 septembrie 2023, aproape 150 de artiști români au urcat pe scena John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington pentru un concert care sărbătoarea libertatea religioasă.

 

„Programul concertului este gândit cu grijă pentru a oferi o varietate de emoții și trăiri spirituale, de la bucurie și entuziasm, la reverență și contemplare”, anunțau organizatorii cu zece zile înainte de eveniment.

 

Grupul de organizatori includea Ambasada României în SUA, Ministerul Culturii și Opera Națională din București. Lor și s-au adăugat și două asociații: Procred Music și Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați.

 

Cea din urmă a adus proiectului peste 400.000 de mii de euro dintr-o finanțare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DPRP). Cu doar 40 de lei mai puțin decât finanțarea maximă pe care o permite departamentul – 1.999.960 de lei.

 

Este printre cele mai recente participări ale DPRP la evenimente cu conotație religioasă și spirituală, după ce instituția și-a crescut în ultimii ani și bugetele și sumele acordate pentru proiecte în diaspora.

 

Reprezentanții ei spun că aceste creșteri sunt necesare, având în vedere mărimea diasporei, 5,7 milioane, și contribuția ei la economia României. 7 miliarde de euro ar fi intrat în țară în 2022 de la românii din străinătate, afirmă șeful DPRP, Gheorghe Cârciu.

 

Politologul Cristian Pârvulescu vede în aceste cheltuieli o formă de promovare a coaliției PSD-PNL pentru alegerile de anul viitor.

 

„E legată de o formă de pragmatism prin care ei încearcă să cumpere bunăvoința din partea acestor comunități, care sunt foarte disciplinate și care pot avea un rol important în alegeri,” spune Pârvulescu pentru Europa Liberă.

 

 

https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-159789-amurgul-baronilor-psd-cad-ca-popicele-adversarii-lui-ciolacu-adevarul

 

 

 

///////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(De ce nu-i vindecati pe “”doctori””  de mita,spaga etc? Grupare infractionala de chirurgi si anestezisti la „Marius Nasta”. Perchezitii DGA, toti luau spagi si imparteau apoi banii intre ei

 

BOGDAN CONSTANTINESCU

 

 

NEWS

 

https://www.aktual24.ro/grupare-infractionala-de-chirurgi-si-anestezisti-la-marius-nasta-perchezitii-dga-toti-luau-spagi-si-imparteau-apoi-banii-intre-ei/

 

Anchetatorii DGA au efectuat, miercuri dimineata, perchezitii la  Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucuresti.

 

 

 

Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro ca sunt vizati doi chirurgi care pretindeau sume de bani pentru interventii chirurgicale toracice.

 

De asemenea, mai sunt cercetati trei anestezisti, trei medici rezidenti si un medic specialist.

 

 

Sumele pretinse si primite erau impartite intre cadrele medicale mentionate.

 

 

 

 

Totodata, in cursul zilei de astazi vor fi audiate 22 de persoane in calitate de suspect sub aspectul savarsirii infractiunilor de dare de mita, pacienti sau apartinatori.

 

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a confirmat prezenta DGA in spital, spunand ca „este o cercetare in curs”, iar detaliile le va da Parchetul.

 

In 2021, Mahler a sesizat autoritatile in legatura cu un cadru medical care ar fi luat mita pentru o operatie. Anchetatorii fac perchezitii in birouri si cabinete medicale.

 

 

https://www.aktual24.ro/grupare-infractionala-de-chirurgi-si-anestezisti-la-marius-nasta-perchezitii-dga-toti-luau-spagi-si-imparteau-apoi-banii-intre-ei/

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

(Ca si “”intelectualul “” Ion Iliescu…) „Apostolii Epocii de Aur“, un nou serial-documentar marca „Weekend Adevărul“

 

 

Autorii serialului – eveniment și ai trilogiei “Apostolii lui Stalin” vă prezintă un nou serial – documentar marca Weekend Adevărul: “Apostolii Epocii de Aur”  – despre personajele care au influențat destinul României în perioada 1965 – 1989, începând din 4 decembrie 2015.

 

În fiecare vineri, echipa Weekend Adevărul îi prezintă pe cei care au zeificat familia prezidențială a României, aceiași care, după 1989, i-au demonizat. Serialul începe cu o prezentare generală a demersului jurnalistic, dar și cu lista scurtă a celor care au servit interesele cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu în detrimentul intereselor naționale.

 

Îi amintim aici pe: Vasile Milea, Nicolae Doicaru,

Ion Iliescu,

 

Nicolae Pleșiță, Paul Niculescu-Mizil, Ion Mihai Pacepa, Tudor Postelnicu, Dumitru Popescu, Ilie Verdeț, Ștefan Andrei, Suzana Gâdea, Constantin Dăscălescu, Ana Mureșan, Manea Mănescu, Ion Dincă, Adrian Păunescu, Sergiu Nicolaescu, Lina Ciobanu.

 

Laurențiu Ungureanu și Radu Eremia – autorii serialului documentar, jurnaliști Weekend Adevărul:

„…fiecare lider, fie el și comunist, are dreptul, ca orice om politic, la un portret cel puțin pragmatic. Cine a fost, ce a făcut, ce a lăsat în urmă și, mai ales, cui ? Despre asta e vorba.”

 

Aflăm din Weekend Adevărul, din 4 decembrie, în fiecare vineri.

 

https://www.rfi.ro/eveniment-83252-apostolii-epocii-de-aur-un-nou-serial-documentar-marca-weekend-adevarul

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lupul instelat pazeste tarla tarii si ,drept rasplata este pensionat la varsta fecioriei!) Fostul șef al Poliției Române, avere nejustificată

 

Fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, este acuzat de Agenția de Integritate că are o diferență nejustificată de 1,1 milioane de lei între venituri și averea reală.

 

Ioniță ar fi dobândit suma în perioada în care era șef aș Direcției Anticorupție din Ministerul de Interne

 

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Cătălin Ioniță , împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

 

Chestorul Ioniță s-a pensionat în 2020, la doar 44 de ani

 

 

 

https://www.sabotorii.ro/articol/fostul-sef-al-politiei-romane-avere-nejustificata_17321.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

 (Copilul de suflet al lui Iliescu a furat miliarde si a bagat in pamant pe toti care i se impotrivea  caracatiței din Vaslui- inclusiv pe CONTABILA PRIMARIEI Stefan cel Mare-Lupascu Viorica, aruncata in mormant de vie, pentru ca a refuzat  sa  sponsorizeze apucaturile hotoase, porno- fesenoase etc…Dovezi BOMBĂ care îl îngroapă pe Dumitru Buzatu: Baronul de Vaslui cerea ȘPAGA doar pentru el – Stenograme incendiare

 

 

 

https://www.realitatea.net/stiri/actual/dovezi-bomba-care-il-ingroapa-pe-dumitru-buzatu-baronul-de-vaslui-cerea-spaga-doar-pentru-el-stenograme-incendiare_6512e5c3cfd4622221175a38

 

 

Baronul de Vaslui ȘPAGA, doar pentru el – Stenograme incendiare / Foto: Alexandru Dobre/Mediafax

 

 

  • Dani Otil a dezvaluit de ce s-a despartit de Mihaela Radulescu! Ce ii facea vedeta zilnic https://newscaffe.ro/dani-otil-a-dezvaluit-de-ce-s-a-despartit-de-mihaela-radulescu-ce-ii-facea-vedeta-zilnic/
  • „Mi-am lăsat familia și nu regret”. Florin Busuioc surprinde pe toată lumea cu o mărturisire șocantă
  • CAZ ȘOCANT: Medicii au decis să-i amputeze un picior femeii care s-a născut cu picioare mari doar pentru că acesta să crească înapoi.

 

Stenograme incendiare despre cum cerea șpagă, doar pentru el, baronul de Vaslui Dumitru Buzatu, prezentate în exclusivitate de Realitatea PLUS.

 

 

 

 

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: REALITATEA.NET

 

 

 

Dumitru Buzatu făcea presiuni deseori asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru ca unele sume de bani să fie decontate către firmele care aveau contracte, în funcţie de propriile interese. Totul pentru a fi sigur că totul merge așa cum își dorește el, relatează Realitatea PLUS.

 

Lăcomia unui baron local: În timp ce negocia șpaga de peste un milion de lei, Dumitru Buzatu deschidea proces pentru recuperarea pensiei speciale

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurori când lua mită, vineri seară, 22 septembrie. Se află după gratii, în arest preventiv, din 23 septembrie 2023.

 

Caracatița din Vaslui extinsă de GREII județului cu TUNURI de milioane de euro – Dezvăluiri despre „clanul Buzatu”, la Culisele statului paralel

 

 

Ioan Buruiană, fostul director economic al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, intermediarul șpăgii lui Dumitru Buzatu, se declară nevinovat. Acesta spune că totul e o „făcătură politică” și că l a căzut într-o „plasă aiurea”.

 

 

 

Imagini HALUCINANTE. Momentul în care baronul șpăgar Dumitru Buzatu este oprit de procurori deghizați în pescari – VIDEO

 

 

BUZATU FACE PRESIUNI SĂ URGENTEZE O PLATĂ DE 13 MILIOANE DE LEI

 

 

 

Dumitru Buzatu: Vezi unde-i supervizorul, băi prietene care-i problema, că am făcut toate astea de 70 de ori drumul ăsta, du-te, adă-l încoace! Le semnezi? Nu le semnezi? Când să le aștept aici ca să …? Că turbez eu că în fiecare zi discut treaba asta și nu mai pot! Fii te rog drăguț și.. !

 

Sursa: Referatul procurorilor/Realitatea PLUS

 

 

 

Armata de oameni cu funcții-cheie din subordinea lui Buzatu. Fost partener politic, dezvăluiri bombă: Cel puțin 1000 de persoane, în județ

 

 

CUM FĂCEA PRESIUNI DUMITRU BUZATU ASUPRA SUBALTERNILOR SĂI

 

 

 

Dumitru Buzatu: Imediat cum trece luna septembrie, dăm ce avem ceilalți și … povestea aia și tot așa mai departe dar să trecem … cel mai greu lucru, să trecem de pasul ăsta. Să vedem că eu am sunat vinerea trecută că așa a fost înțelegerea că-i ultima poveste și că rezolv. Bun! Luni-marți liber, miercuri i-am întrebat pe ăștia, joi i-am întrebat, azi e vineri, i-am luat din nou, după cum ai văzut… mă duc eu la domnul KOTI acasă ca să le…

 

Sursa: Referatul procurorilor/Realitatea PLUS

 

 

 

Momentul în care Buzatu primește mega-șpaga în portbagaj. ”Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie!”

 

 

La trei zile după ce plata a fost aranjată, intermediarul organizează o întânire la balta pe care o deținea Emil Savin, cel care a dat mita. Pentru că nu voia să se bazeze pe nimeni în ceea ce privește șpaga, Buzatu a preferat să vină personal să ia geanta cu bani.

 

 

 

Stenograme incendiare – cum aranja Dumitru Buzatu șpaga: „Vin, pescuiesc 5 minute și plec”. VIDEO cu filajul DNA

 

 

BUZATU VOIA PERSONAL ȘPAGA, NU PRIN INTERMEDIARI

 

 

 

Dumitru Buzatu: – Ai pescuit ceva?

Ioan Buruiană: – Am prins câte un pește toți!

Dumitru Buzatu: – Altceva … decât pește?

Ioan Buruiană: – Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!

Dumitru Buzatu: – Hai că vin și eu până la voi acolo să văd!

Ioan Buruiană: – Hai! Hai!

Dumitru Buzatu: – Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!

Ioan Buruiană: – Deja am aranjat, le-am dat tot ce le trebuia, a făcut cerere scrisă, referat tot, gata!

Dumitru Buzatu: – … când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!

Ioan Buruiană: – Gata! Da! Da! Dar cât durează ca să-i spun lui EMIL să vină cu mâncarea caldă?

Dumitru Buzatu: – Acuma vin! Acuma ajung!

Ioan Buruiană: – Acuma ajungeți?

Dumitru Buzatu: – Acuma, vin acum, da.

 

Sursa: Referatul procurorilor/Realitatea PLUS

 

 

 

„Farmazon”, primele declarații după flagrantul lui Dumitru Buzatu: „Nu eu l-am denunțat” – Răsturnare spectaculoasă de situație

 

 

Dumitru Buzatu, se află după gratii pentru 30 de zile, de sâmbătă, 23 septembrie 2023. Tribunalul Vaslui a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. Acesta a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

 

Averea lui Dumitru Buzatu, luată la puricat. Ce riscă fostul baron de Vaslui dacă vor fi găsite diferențe față de veniturile declarate

Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, marți, la patru zile de la flagrantul cu mita și de la reținerea acestuia. Buzatu se afla la al cincilea mandat de șef al CJ și se pregătea pentru al șaselea.

 

Buzatu a fost exclus din PSD chiar în ziua declanșării scandalului mitei.

 

https://www.realitatea.net/stiri/actual/dovezi-bomba-care-il-ingroapa-pe-dumitru-buzatu-baronul-de-vaslui-cerea-spaga-doar-pentru-el-stenograme-incendiare_6512e5c3cfd4622221175a38

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

 

Imi plac cartile, nu numai sa le citesc, ci sa le si ating, sa fiu inconjurata zilnic de ele, sa le vad, sa le simt mirosul prospat de hartie abia iesita de sub tipar sau culoarea ingalbenita a celor care au infruntat anii. Am fost mereu inconjurata de carti in casa parintilor, pe rafturi, mese, noptiere, balcon, asa ca microbul cititului  mi s-a transmis usor, iar eu la randul meu mi-am molipsit fata. Ma uit imprejur si vad destule persoane care citesc, dar cartea a devenit mai mult un instrument dominat de superficialitate, graba, foarte putin de nevoia de invatare sau de placere. M-am intrebat- Oare la nivel mondial ce carti se cauta, se citesc, si m-am gandit ca un top 8 cei mai bine platiti scriitori ar fi edificator in privinta gusturilor masei cititorilor.

Exista o fascinatie in a scrie si prin acest blog se pare ca un pic m-a atins si pe mine. Nu te speria, nu am veleitati de scriitor, nu mi se pare ceva accesibil mie, dar de multe ori mi-am pus problema care este satisfactia materiala a acestei meserii. Cartea este  din ce in ce mai subevaluata datorita democratizarii accesului la cuvantul scris, aparitia ebookurilor, a platformei de publicare a autorilor KDP (Kindle Direct Publisher). Cu toate acestea, scriitorii desi stiu ca nu-i usor sa traiasca din vanzarea cartilor, le scriu in continuare, agentii le promoveaza, editorii le publica si toata veriga depinde de cititor. Se vand tot mai putine carti, la un pret in continua scadere, dar totusi cativa scriitori reusesc sa scoata bani buni din ele. In mod normal castigul scriitorilor este un subiect tabu, dar Forbes publica anual un top cu cei mai bine platiti scriitori.

Sunt cazuri exceptionale de succese in vanzari si nu de fiecare data calitatea sta la baza lor, dar esti curios sa afli care sunt acesti scriitori? Poate ai citit ceva scris de ei, poate nu, dar acum, macar din curiozitate o sa rasfoiesti o carte de a lor. Am facut un grafic cu incasarile de top a 19 scriitori de-a lungul a trei ani, dupa cum au fost raportate de catre Forbes. Nu am gasit toate cifrele, banuiesc ca in acei ani scriitorii au fost subcotati, asa ca asa in unele locuri tabelul are casute goale.

Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

James Patterson

Se remarca de departe James Patterson ca cel mai bune vandut autor din lume. Media incasarilor pe ultimii trei ani este 90,33 milioane USD. Este cunoscut pentru seriile sale: Alex Cross ( 26 carti), Clubul pentru femei Murder (17 carti), Michael Bennett (11 carti), Maximal Ride (9 carti), Middle School (10 carti), I Funny (5 carti), Jacky Ha-Ha(2 carti) si o multime de alte romane. Patterson si-a marcat ca misiune sa dovedeasca tuturor carora nu le place sa citeasca, ca acest fapt a fost posibil numai pentru ca nu au gasit inca cartea potrivita. Desi n-am citit niciuna din cartile sale, am auzit ca sunt captivante deoarece se incadreaza in romanul politist sau thriller si sunt foarte usor de citit. Practic dau A doua sansa oricarui cititor.Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

JK Rowling

Mai cunoscuta decat Patterson mi se pare JK Rowling, a carei lucrari principale, saga „Harry Potter” are foarte multi fani. Media incasarilor pe ultimii trei ani este de 44,33 milioane USD. Eu am cumparat la inceput volumele pentru fata mea si am sfarsit prin a fi amandoua fane. Nu am intreg Raftul Harry Potter , care contine figurine, cani, agende, kituri de colorat, brelocuri,  Blu- Ray sau o multime de alte artefacte, dar am toate cartile din serie. Pentru 2017 mi se pare ca a reusit o performanta notabila sarind de la 19 milioane USD in 2015 si 2016, la 95 milioane USD in 2017.Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

Jeff Kinney

Este un celebru autor de carti pentru copii si am venit cu el in contact tot prin fata mea. Am citit doar una din cartile din seria „Jurnalul unui pusti”, volumul 1, dar cred ca am vazut vreo trei filme. Cartea e haiosa si antrenanta pentru cei carora li se adreseaza, pusti sau pustoaice.

Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

Stephen King

Acest autor este primul din acest top care este pe gustul meu, desi trebuie sa recunosc ca „Apocalipsa” lui mi-a dat ceva de cap. Chiar daca si restul cartilor iti pot da cosmaruri, comparate cu scenariul postapocaliptic, par chiar dragute. Foarte multe din cartile lui au fost ecranizate, asa ca daca prin absurd nu ai citit nicio carte de a lui, e imposibil sa nu fi vazut vreun film bazat pe ele. Din cele mai cunoscute carti enumar pe cele care mie mi-au placut mai mult: „Misery” cu Annie Wilkes care rapeste autorul favorit si-l forteaza sa scrie o continuare a seriei preferate, „Salem’s Lot” a carui premisa este simpla- ce se intampla cand un vampir se muta in orasul tau, „ ’11 / 22/63 ‘  sau J.F.K.” despre un profesor de liceu care se intoarce in timp pentru a impiedica asasinarea lui JFK, „Shining” care e mai cunoscut prin adaptarea pentru marele ecran a lui Stanlet Kubrick sau „Carrie” alta carte pe baza careia s-a turnat un alt film clasic. Media incasarilor pe ultimii trei ani este de 16,33 milioane USD.Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

Danielle Steel

Danielle Steel se afla pe acelasi palier cu Stephen King, are aceeasi medie a incasarilor pe ultimii trei ani , de 16,33 milioane USD. Sincer nu stiu cum a ajuns la aceasta cifra de vanzari, cartile ei mi se par extrem de dulcege si anoste, o telenovela pentru fete batrane, singure si plictisite. Se vede ca eu apartin celor putini care n-o inghit dupa vanzarile enorme la nivel mondial.Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

Nora Roberts

Trebuie sa recunosc ca n-am citit nimic de ea, dar uitandu-ma la copertile cartilor semnate cu Nora Roberts nici n-o sa citesc vreodata. Se mai schimba treaba cu cele semnate JD Robb (alias Nora Roberts ), dar chiar daca acest lucru ii dovedeste versatilitatea literara, tot nu o sa ma inghesui prea curand s-o citesc. Media  incasarilor in ultimii trei ani este de de 15,66 milioane USD.Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

Dan Brown

Dan are o medie a incasarilor in ultimii trei ani de 14,16 milioane USD. In 2017 a lansat o noua carte,„Origini”, in care protagonistul este iar profesorul Langdon. N-am citit cartea, dar le-am citit pe celelalte in care descopera secrete ale capodoperelor antice si renascentiste. Nu pot sa spun ca-s vreo capodopera, dar au o actiune atragatoare, poti invata multe despre locatii speciale din Europa pe care daca nu le-ai vizitat ai sa-ti doresti sa le vezi de acum in colo,  si in plus contine istorie esoterica romantioasa. Am inteles ca aceasta noua carte introduce noi colegi si inamici ai lui Langdom, abordeaza iar intrebari religioase, dar se concentreaza acum mai mult asupra tehnologiei, stiintei si artei moderne, iar ocaziile interesante ale povestii trec acum prin patru orase spaniole: Bilbao, Sevilla, Barcelona si capitala tarii, Madrid.

Top 8 cei mai bine platiti scriitori din lume

 EL James

Media castigurilor in acesti ultimi ani este de 12,5 milioane USD. Lucrarea principala este trilogia „Fifty Shades of Grey care contine fanteziile erotice ale autoarei. Mie nu mi-a placut, asa ca m-am limitat doar la primul volum.

Este un top 8 interesant deoarece este impartit in mod egal intre femei si barbati, cate patru de fiecare parte, ceea ce arata impartialitatea cititorilor. Din pacate acest top reflecta doar o valoare economica, el reprezentand reflectarea pozitiei autorului in piata, in functie de cerere si oferta, dar nu neaparat si calitatea. Sincer vorbind, calitatea unora lasa de dorit, dar cum valoarea depinde si de semnificatia pe care o au in viata noastra, ajung sa spun „De gustibus non est disputandum”.

Citeste si „8 Carti recomandate de Mark Zuckerberg, traduse in romana„, te pot inspira in realizarea viselor.

Ce parere ai despre acest top cei mai bine platiti scriitori ? Cartile carui autor mentionat mai sus le-ai citit si ti-au placut?

https://ralucabrezniceanu.ro/2018/02/top-8-cei-mai-bine-platiti-scriitori-din-lume/

 

 

 

Schweighofer pleaca din Romania: „Este o victorie civica uriasa”. Compania a fost adusa in Romania de Iliescu si Nastase

 

 

Camion cherestea

Compania austriaca Schweighofer pleaca din Romania, anunta cunoscutul activist de mediu Mihai Gotiu. „O victorie civica uriasa, comparabila cu cea pentru Rosia Montana”, a subliniat Gotiu.

 

Luna trecuta, HS Timber Group (noua denumire a Holzindustrie Schweighofer)  a anuntat ca isi vinde fabrica de la Sebes, cea mai mare fabrica de cherestea din Romania.Pentru a fi oficializata, tranzactia (care a presupus vanzarea de actiuni catre compania germana Ziegler) mai avea nevoie de aprobarea Consiliului Concurentei, data dupa patru luni de verificari.Vanzarea fabricii de la Sebes vine dupa ce Schweighofer a inchis-o pe cea de la Siret anul trecut si si-a redus activitatea si in celelalte.

 
In mod public, dar si prin actiuni de lobby la nivel diplomatic, Schweighofer a acuzat modificarile din Codul Silvic din 2020 si operationalizarea SUMAL 2.0 din 2021 ca i-ar afecta activitatea, a amenintat ca va inchide fabrici din Romania, ca va pleca (ca si cum asta ar fi un lucru rau), daca nu se revine la o legislatie mai permisiva/relaxata in domeniul exploatarilor forestiere. Prin aceste mesaje a recunoscut, practic, ca aceste modificari i-au facut sa-si restranga drastic activitatea, a scris Gotiu pe Romania Curata.
 

Chiar daca mai detine fabrici la Reci (potrivit unor surse, compania ar negocia si vanzarea acesteia), Radauti si Comanesti, vanzarea ”perlei coroanei” in acest an, dupa ce isi redusese deja activitatea puternic anul trecut, indica faptul ca Schweighofer se pregateste sa plece din Romania.

Iesirea insa, din piata, a unei companii cu resurse majore pentru activitati de lobby, cu conexiuni si influente la nivel de ministri, prim-ministri, presedinti de stat, ambasadori etc. este o victorie uriasa a celor care i-au dezvaluit practicile ilegale si a celor care s-au mobilizat civic, a subliniat Gotiu.

Pe pagina de Facebook a organizatiei ecologiste Agent Green a fost publicat, in 2016, un document ce demonstreaza puternicele legaturi dintre Holzindustrie Schweighofer si PSD. Proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, a fost decorat de Ion Iliescu, in ultimul sau an de mandat ca presedinte, cu Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Cavaler.

Gerald Schweighofer a primit decoratia dupa numai un an de cand a intrat in afacerile cu lemn in Romania.

 
document

„Sa nu uitam, Gerald Schweighofer a fost decorat in grad de Cavaler de Ion Iliescu si Adrian Nastase la 2 decembrie 2004 intre doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Tot atunci firma Holzindustrie Schweighofer a primit un contract pe 10 ani cu Romsilva prin care si-a dobandit dreptul de preemptiune, adica accesul la lemn pe alese”, scrie Agent Green.

Gerald Schweighofer a venit in Romania in 2003 ca investitor strain, cu planul de a face afaceri cu lemn. A inceput cu o fabrica la Sebes. In timp, s-a ajuns ca aproximativ 90.000 de vagoane de tren pline cu busteni sa intre anual pe portile fabricilor sale. Intr-un vagon de tren intra circa 45 de metri cubi de lemn.

Foto: ro.depositphotos.com

 

 

https://www.aktual24.ro/schweighofer-pleaca-din-romania-este-o-victorie-civica-uriasa-compania-a-fost-adusa-in-romania-de-iliescu-si-nastase/

 

 

Caracatița din Vaslui extinsă de GREII județului cu TUNURI de milioane de euro – Dezvăluiri despre „clanul Buzatu”, la Culisele statului paralel

 
Dumitru Buzatu, fostul baron de Vaslui  / Foto: INQUAM/Octav Ganea
Dumitru Buzatu, fostul baron de Vaslui / Foto: INQUAM/Octav Ganea
 
Schema caracatiței din județul Vaslui, dezvăluită la Culisele statului paralel de Anca Alexandrescu. Detalii despre afacerile baronilor care au dus la sapă de lemn un județ întreg.

 

https://www.realitatea.net/stiri/actual/caracatita-din-vaslui-extinsa-de-greii-judetului-cu-tunuri-de-milioane-de-euro-dezvaluiri-despre-clanul-buzatu-la-culisele-statului-paralel_6511c6199947d868cb26acd2

 

 

Creştini de pretutindeni, până când vă jucaţi cu păcatul? Adică- de ce-l minţiţi pe Iisus, care i-a zis femeii şi nouă, TUTURORA, cărora ne-a dat Harul victoriei “: du-te şi să nu mai păcătuieşti”, (Ioan, cap.8/11), pentru că păcatul aduce suferinţă, ceartă, boli, bârfă, minciună, curvie, viclenie, ură şi alte otrăvuri descrise în Romani cap.1/28-32! Dumnezeu a sângerat în locul fiecăruia dintre noi, TOŢI, pentru ca, din respect, recunoştinţă şi din dragoste pentru El- să nu mai păcătuim niciodată, ci să trăim cum a trăit El printre noi… Şi dacă nu credem, El ne-a strămutat de sub gunoierul amăgitor şi acum, viaţa noastră este ascunsă cu Iisus, în Dumnezeu, ca să călcăm în picioare domnia, guvernarea-globalizarea răului, căci în noi domneşte El,(care este cel mai mare şi mai tare-1 Ioan 4/4) dimpreună cu toată Plinătatea celui care împlineşte totul în TOŢI; „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.” (Rom.16/20)

 

 

De ce a spus Isus, „Du-te și nu mai păcătui!” Asta este imposibil?

Chiar este posibil să „nu mai păcătuiești?
 
 

În Ioan 8:11 Isus îi poruncește femeii curvare „Du-te și nu mai păcătui.” De ce ar ar spune El asta dacă ar fi imposibil să te oprești să mai păcătuiești?

Multe explicații diferite au fost sugerate, în grade variate de ridiculozitate. Unii oameni zic că Isus a intenționat același lucru ca și un părinte care le spune copiilor lui să înceteze să își mai muște unghiile – sperând să se oprească, dar realistic, neașteptând ca aceștia să renunțe la acest obicei. Alți oameni sunt de părere că Isus a vrut să fie sarcastic și i-a spus femeii să se ducă și să nu mai păcătuiască pentru că a vrut să îi demaște pe farisei. Se pare că toți au o explicație pentru versetul acesta, una mai elaborată și mai îndepărtată decât alta. Aproape nimeni nu a îndrăznit să privească versetul în modul acesta: dar dacă Isus a vorbit serios în ce a spus?

Ce înseamnă să „nu mai păcătuiești”

Dar dacă „du-te și nu mai păcătui” este de fapt o poruncă la a te duce și a nu mai trăi în păcat? Este asta imposibil? Ce a vrut să zică Isus? Până la urmă, Ioan scrie că noi suntem mincinoși dacă spunem că nu avem păcat. (1 Ioan 1:8)

Versetul din Iacov 1: 14-15 ne dă o descriere  bună la acest păcat pe care îl avem toți. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.”

A avea păcat în trupul nostru nu înseamnă că noi trebuie să cedăm în aceste ispite.

Păcatul locuiește în interiorul tuturora. Până la urmă, propriile pofte sunt cele care ne atrag și ne ispitesc. Același lucru vrea să spună și Ioan când scrie că avem păcat. Dar faptul că noi avem păcat în trupurile noastre nu înseamnă că trebuie să cedăm în aceste ispite. Doar atunci când pofta a zămislit, noi face păcat. Cu alte cuvinte, doar atunci când eu sunt de acord cu gândurile și ispitele care se ridică, se poate spune că eu am păcătuit.

Așadar, atunci când Isus spune, „Du-te și nu mai păcătui”, El nu așteaptă ca această femeie să își lase firea ei păcătoasă la ușă și să nu mai fie ispitită niciodată. El îi zice să spună nu păcatului care locuiește în ea și să oprească pofta de la a zămisli; să împiedice ispita să devenă păcat.

Și nu este aceasta oare aceeași poruncă pe care ne-o dă și nouă?

Puterea crucii

Nu spune oare Isus însuși, „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze?” (Luca 9:23) Ce a vrut să zică El atunci cu aceasta că noi ar trebui să ne lepădăm de gândurile și poftele care ne atrag și ne momesc? Că noi ar trebui să ne luăm crucea și omorâm aceste gânduri înainte de a deveni păcat? În acest mod urmăm noi exemplul lui Isus, ispitiți, dar totuși, fără păcat? (Evrei 4:15)

Să ne luăm crucea – aceasta este cheia. Dacă noi facem asta – dacă nu lăsăm niciodată aceste pofte să devină păcat – atunci noi Îl urmăm pe Isus, întocmai cum a poruncit El. Atunci noi împlinim porunca „Du-te și nu mai păcătui.”

„Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Romani 8:13.

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Coloseni 3:5

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Galateni 5:24.

Este clar că pentru a fi ei lui Hristos, noi trebuie să facem exact aceasta „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile” Ioan 14:15.

Este deci posibil?

Când vei încerca să trăiești această viață de biruință asupra păcatului, vei afla repede că este mai ușor de zis decât de făcut. În ciuda intențiilor noastre bune, noi cădem din nou, din nou și din nou.

„Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.”Galateni 5:16. Cheia este a umbla în Duhul. Iar a umbla în Duhul înseamnă să fii ascultător de Duhul. Dacă noi facem asta, atunci este scris destul de clar ce se va întâmpla. Noi nu vom împlini poftele firii. Și dacă noi nu împlinim pofta firii – ispita de a păcătui – atunci nu am păcătuit!

A umbla în Duhul înseamnă a fi ascultător de Duhul.

Este ușor să inventezi o sumedenie de motive din care reiese de ce este imposibil să „Te duci și să nu mai păcătuiești.” Te poți gândi că Isus i-a vorbit în mod special femeii în cauză și doar cu privire la curvie. Poți spune că El a zis aceasta doar să le dea o lecție fariseilor și că nici măcar nu a vorbit serios când a spus aceasta. Poți spune că El a intenționat-o ca un îndemn să încercăm din răsputeri până când inevitabil vom cădea.

Dar de fapt, Isus nu a spus niciunul dintre aceste lucruri

Ceea ce a spus El a fost „Du-te și nu mai păcătui.” Iar eu personal sunt convins că Isus a intenționat ce a spus. Îmaginează-ți o secundă că Isus ar fi știut că lucrurile aveau să decadă. Imaginează-ți că El știa că cuvintele lui vor fi înregistrate și împărtășite și propovăduite printre credincioși, 2000 de ani după întâmplare.

Îmaginează-ți că El a ales să spună „Du-te și nu mai păcătui” pentru că intenția Lui a fost ca noi să mergem și să nu mai păcătuim. Niciodată. Nici măcar o singură dată. Și El nu S-a referit doar la acea femeie, doar în această situație, ci la noi toți. La toți credincioșii Lui.

Biblia nu este făcută pentru a se reduce din ea și să fie examinată, explicată și interpretată. Este făcută să fie citită și să asculți de aceasta. Ce spune aceasta? Este de fapt ce înseamnă. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scrisă de oameni cu frică de Dumnezeu, inspirați de Dumnezeu. Nu este nimic din ce este acolo care nu ar trebui să fie acolo. Dumnezeu a știut ce va face. Eu am încredere în El.

Tu ai?

Cum să fii eliberat de puterea păcatului (1)

 

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 6:11

Unul dintre lucrurile care ne ajută cel mai mult în trăirea unei vieţi de biruinţă este să ne vedem pe noi înşine aşa cum spune Scriptura. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat. În versetul precedent, citim că Hristos a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna, şi acum El trăieşte biruitor pentru Dumnezeu. Şi cu noi ar trebui să fie la fel.

Pentru ca aceasta să se întâmple, este important să înţelegem cine este mort. Păcatul nu este mort. De fapt, păcatul este foarte viu. Dar noi suntem morţi faţă de el. Conform Bibliei, moartea întotdeauna implică despărţire. Este o rupere a unei relaţii existente. Hristos, prin moartea Lui, ne-a despărţit de puterea păcatului. Relaţia noastră cu păcatul s-a sfârşit. Şi noi nu trebuie să încercăm să o refacem. Din nefericire, păcatul nu acceptă această despărţire. Adesea, păcatul încearcă să restabilească relaţia dintre noi şi el, ca să nu credem că a fost vreodată vreo despărţire. Atunci cum putem avea biruinţă?

Crede! Crede că este adevărat! Tu eşti mort faţă de păcat, şi, de aceea, păcatul nu are nicio putere asupra ta. Când sclavia a fost abolită în SUA, un sclav a auzit de aceasta şi a mers la un alt sclav să-i spună vestea bună. Al doilea sclav a mers la stăpânul lui şi i-a spus plin de bucurie: „Stăpâne, nu mai poţi să-mi dai nicio poruncă! Sunt liber!“ Dar stăpânul lui i-a spus cu multă convingere: „Prostii! Cine ţi-a spus aşa ceva? Du-te la treabă!“ Sclavul l-a crezut – şi a continuat să-i slujească. În dimineaţa următoare, primul sclav l-a întrebat: „De ce mai munceşti? Nu ţi-am spus că suntem liberi?“ – „Da, mi-ai spus, dar stăpânul meu mi-a spus altceva!“ Primul sclav i-a arătat celui de-al doilea un ziar: „Uită-te! Scrie aici: «Sclavia a fost abolită în SUA!»“ În final, cel de-al doilea sclav a crezut. Fostul lui stăpân putea să-i spună ce voia. Sclavul a plecat. Iar stăpânul nu avea dreptul să-l reţină.

Nu contează ce îţi spune păcatul, tu eşti liber! – Crede aceasta! Când primeşti un apel pe telefonul mobil, ce faci întâi? Te uiţi să vezi cine te sună, nu-i aşa? Dacă te „sună“ păcatul, nu este nepoliticos să nu-i răspunzi. Tu nu mai ai nicio relaţie cu păcatul. Nu trebuie să-i răspunzi nici când îţi lasă un mesaj în căsuţa inimii tale. Crezi într-adevăr  că eşti mort faţă de păcat? Atunci inima şi mintea ta trebuie să se pună de acord una cu cealaltă. Este, de asemenea, şi ceva ce trebuie să faci aici, dar la aceasta ne vom uita în următorul comentariu. Aminteşte-ţi, primul pas către biruinţă asupra păcatului este să ne vedem pe noi înşine aşa cum spune Scriptura.

 

Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?

 

Răspuns: Biblia spune că avem la dispoziţie următoarele resurse pentru a birui asupra păcatului:

(1) Duhul Sfânt – Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă (Biserica Sa) pentru a victorioşi în viaţa creştină. În Galateni 5:16-25, Dumnezeu arată prin contrast care sunt faptele firii pământeşti şi care sunt roadele Duhului. În acel pasaj, ni se cere să trăim prin Duhul Sfânt. „Toţi credincioşii au Duhul Sfânt, însă acest pasaj ne spune că avem nevoie să trăim prin Duhul Sfânt, supunându-ne controlului Lui. Aceasta înseamnă să alegem să răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt în împrejurările vieţii şi nu să le urmăm pe cele ale firii pământeşti.

Diferenţa pe care Duhul Sfânt o poate face în viaţa credinciosului este demonstrata în viaţa lui Petru, care înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt s-a dezis de Iisus de trei ori, apoi a spus că Îl va urma pe Hristos până la moarte. După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, el a vorbit deschis şi cu putere evreilor despre Mântuitorul în ziua Cincizecimii.

O persoana trăieşte prin Duhul Sfânt în măsura în care nu pune oprelişti sau nu se împotriveşte îndemnurilor Duhului Sfânt („stingând Duhul” după cum se spune în 1 Tesaloniceni 5:19) ci dimpotrivă caută să fie umplut de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21). Cum poate fi cineva umplut de Duhul Sfânt? În primul rând, acest lucru este supus alegerii lui Dumnezeu la fel cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. El a ales anumite persoane şi evenimente specifice în Vechiul Testament pentru a umple acele persoane alese de El pentru a realiza anumite lucrări ale Sale (Geneza 41:38; Exod 31:3; etc.). Cred că Efeseni 5:18-21 şi Coloseni 3:16 oferă dovezi în plus că Dumnezeu alege să îi umple cu Duh Sfânt pe aceia care se umplu ei înşişi de Cuvântul lui Dumnezeu, după cum este arătat prin aceea că rezultatul umplerii este similar în ambele texte menţionate. Astfel, ajungem la următoarea resursă.

(2) Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia – 2 Timotei 3:16-17 spune că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi echipaţi pentru orice faptă bună. El ne învaţă cum să trăim şi în ce să credem, ne descoperă când alegem căi greşite, ne ajută să revenim pe calea corectă, şi să rămânem pe ea. După cum se spune în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere şi în măsură să pătrundă în inimile noastre în chiar rădăcina problemelor pe care, omeneşte vorbind, nu am putea să le depăşim. Psalmistul ne vorbeşte despre puterea care schimbă vieţi a Bibliei în Psalmul 119:9,11,105 precum şi în alte versete. Lui Iosua i s-a spus că aspectul cheie în învingerea inamicilor săi (o analogie la lupta noastră spirituală) era să nu uite de puterea acestei resurse ci să mediteze la ea în fiecare zi şi noapte astfel încât să ajungă să Îi fie supus. Şi el a procedat astfel, chiar şi atunci când ceea ce i-a poruncit Dumnezeu nu avea sens din punct de vedere militar, astfel că aceasta a fost cheia victoriei sale în lupta pentru Ţara Promisă.

Această resursă este una pe care obişnuim să o tratăm fără a-i acorda însemnătatea cuvenită. O slujim simbolic prin a lua Bibliile cu noi la serviciile Bisericii sau prin citirea unui devoţional zilnic sau a unui capitol pe zi, însă eşuăm în a învăţa versete din ea, în a medita asupra mesajului ei, în a căuta să o aplicăm în vieţile noastre, în a mărturisi păcatele pe care ni le descoperă, în a Îl lăuda pe Dumnezeu pentru darurile pe care ni le arată că le avem de la El. Adesea suntem leneşi sau chiar plictisiţi când vine timpul să studiem Biblia. Fie ne alimentăm doar cu cât credem că este necesar ca să supravieţuim spiritual până la a primi învăţătura din Cuvânt când mergem la Biserică (însă niciodată primind suficient pentru a fi creştini sănătoşi, roditori), fie vrem să ne hrănim adesea însă niciodată nu medităm suficient de mult pentru a primi hrana spirituală din ea.

Dacă nu ţi-ai făcut încă un obicei din a studia Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi într-o manieră sănătoasă, inclusiv prin memorarea acelor pasaje cu care Duhul Sfânt îţi sensibilizează sufletul, este important să începi să îţi formezi acest obicei. Îţi sugerez de asemenea să începi un jurnal (chiar şi pe computer, dacă îl foloseşti mai repede decât să scrii) folosind un caiet. Fă-ţi un obicei din a nu încheia studierea Cuvântului până nu ţi-ai notat ceva specific. Eu scriu adesea rugăciunile mele către Dumnezeu prin care Îi cer să mă schimbe în domeniile vieţii mele despre care chiar El îmi vorbeşte prin Cuvântul Sau. Biblia este “instrumentul” pe care Duhul Sfânt îl utilizează în vieţile noastre şi ale celorlalţi (Efeseni 6:17), şi o parte esenţială a armurii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte pentru a ne servi în luptele noastre spirituale (Efeseni 6:12-18)!

(3) Rugăciunea – Aceasta este o altă resursă esenţială pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru lupta noastră cu păcatele. Ca şi celelalte, aceasta este o resursă pe care creştinii adesea o ignoră şi o folosesc foarte rar. Avem întâlniri de rugăciune, timp de rugăciune etc., însă nu folosim rugăciunea în felul în care Biserica primară ne-a oferit exemple pentru aceasta (Faptele Apostolilor 3:1; 4:31; 6:4;13:1-3, etc.). Apostolul Pavel arată în mod repetat cum să ne rugăm pentru cei cărora le mărturisim sau le slujim. Dacă nu utilizăm această resursă care ne este la îndemână, atunci facem lucrurile prin propriile noastre puteri. Dumnezeu a făcut promisiuni minunate în ceea ce priveşte răspunsul la rugăciuni (Matei 7:7-11; Luca 18:1-8; Ioan 6:23-27; 1 Ioan 5:14-15 etc.). În acest fel, apostolul Pavel include rugăciunea în scrierile sale despre cum să ne pregătim şi să ducem bătăliile spirituale (Efeseni 6:18)!

Cât de importantă este rugăciunea? Dacă te întorci la Petru, vei vedea cuvintele pe care I le-a adresat Hristos in Grădina Ghetsimani înainte de lepădarea lui Petru. Acolo, pe când Iisus se ruga, Petru dormea. Iisus l-a trezit şi i-a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). Tu, ca şi Petru, vrei ceea ce este corect, însă nu cauţi tăria de a face aceasta. Avem nevoie să urmăm avertizarea lui Dumnezeu de a căuta, de a bate şi a cere întotdeauna … iar El ne va dărui puterea de care avem nevoie (Matei 7:7f.). Însă noi trebuie să trecem dincolo de simple vorbe în această privinţă.

Nu vreau să spun că rugăciunea este magică. Nu este. Dumnezeu este minunat. Rugăciunea este o recunoaştere a limitărilor noastre proprii şi a puterii fără limite a lui Dumnezeu şi o întoarcere către El pentru a cere tăria şi puterea de a face ceea ce EL doreşte (şi nu ceea ce NOI vrem să facem) (1 Ioan 5:14-15).

(4) Biserica – Această ultimă resursă este la fel una pe care noi tindem să o ignorăm. Când Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi, El le-a spus să meargă doi câte doi (Matei 10:1). Atunci când citim despre călătoriile misionare în Faptele Apostolilor, vedem că niciodată nu au mers câte unul, ci in grupuri de câte cel puţin două persoane. Iisus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, acolo El este în mijlocul lor (Matei 18:20). El ne porunceşte să nu abandonăm niciodată strângerea împreună aşa cum era obiceiul unora ci să folosim acest timp pentru încurajare reciprocă în dragoste şi fapte bune (Evrei 10:24-25). El ne spune de asemenea să ne mărturisim unii altora greşelile (Iacov 5:16). În Vechiul Testament plin de înţelepciune, ni se spune că fierul ascute un alt fier, şi tot aşa relaţiile dintre oameni trebuie să se dezvolte armonios în reciprocitate (Proverbe 27:17) „Funia împletită în trei nu se rupe uşor”, spune în alt pasaj. Tăria stă în numărul celor care se aliază (Eclesiastul 4:11-12).

Unele dintre persoanele pe care le cunosc şi-au găsit fraţi şi surori în Hristos cu care comunică reciproc şi cu care se întâlnesc pentru a mărturisi reciproc despre felul cum îşi trăiesc viaţa de credinţă, dacă au avut probleme etc. şi se angajează să se roage reciproc şi să se sprijine în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile şi relaţiile lor cu ceilalţi, etc.

Uneori schimbările vin repede. Alteori, in anumite domenii, ele vin mai greu. Însă Dumnezeu ne-a promis că pe măsură ce folosim resursele Sale, El va schimba vieţile noastre. Perseverează dar în a recunoaşte că El este credincios promisiunilor pe care le face!

 

Îndreptăţit pentru a Distruge Puterea Păcatului

 

Romani 6:5-10

În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. 10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

Voi începe cu o afirmaţie generală despre uniunea credinciosului cu Hristos:

DIN CAUZA UNIUNII NOASTRE CU HRISTOS, AM MURIT ÎMPREUNĂ CU EL ŞI CU SIGURANŢĂ CĂ VOM ÎNVIA DINTRE CEI MORŢI ÎMPREUNĂ CU EL.

 

Acum imediat ce aţi auzit afirmaţia aceasta, ar trebui să întrebaţi, “Este aceasta ceea ce vrei să spui cu adevărat? Nu vrei de fapt să spui că, ‘Din cauza uniunii noastre cu Hristos, am murit împreună cu El şi am fost înviaţi *împreună cu El – în loc să spui: cu siguranţă că *vom învia împreună cu El?’ Nu vrei de fapt să spui, ‘Din moment ce suntem uniţi cu El şi El a înviat, noi eram în El şi astfel am înviat *cu El’? Nu este aceasta experienţa prezentă a învierii care este sugerată în versetul 4b: ‘După cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi *să trăim o viaţă nouă.’? Şi versetul 11: ‘Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.’? Şi versetul 13b: ‘Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi’?”

“Şi nu spune în Efeseni 2:5, ‘Măcar că eram morţi în greşelile noastre, [Dumnezeu] ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)… El ne-a înviat împreună’? Şi în Coloseni 3:1 nu spune, ‘Dacă deci aţi înviat împreună *cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu’ (vedeţi de asemenea Coloseni 2:12)? Deci cu siguranţă că ceea ce vrei să spui, Pastor John, este, ‘Din cauza uniunii noastre cu Hristos, am murit împreună cu El şi *am înviat împreună cu El.’”

Răspunsul meu este Da, Da, vreau să onorez adevărul biblic că uniunea noastră cu Hristos înseamnă că acum noi “trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4), şi acum suntem “vii pentru Dumnezeu” (Romani 6:11), şi acum suntem “vii din morţi cum eram” (Romani 6:13), şi “am înviat împreună cu El” (Efeseni 2:6; Coloseni 3:1). Dar vreau să onorez şi adevărul biblic din Romani 6:5 şi 8. Versetul 5: “În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Aici avem de a face cu viitorul. Acelaşi lucru şi în versetul 8: “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Din nou învierea noastră este viitoare. Şi vreau să onorez înţelesul versetului Romani 8:11, “Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Din nou, uniunea noastră cu Hristos prin Duhul Său garantează învierea noastră viitoare. Acelaşi lucru şi în 2 Corinteni 4:14, “Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus.”

Şi unul din motivele pentru care vreau să o spun în felul în care o spune Pavel în Romani 6 este pentru că este posibil ca el să se protejeze aici de o erezie care circula în vremea sa. Ascultaţi cum descrie el această erezie în 2 Timotei 2:17-18. Pavel avertizează împotriva celor a căror vorbire “va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.” Erezia era, “Că a şi venit învierea.” Deci este posibil să luăm adevărul biblic din Efeseni 2:6 şi Coloseni 3:1 şi Romani 6:4, 11, 13 şi să-l transformăm într-o erezie care roade ca cangrena.

Aşadar, cum să nu facem o asemenea greşeală? Răspuns: Vom spune ceea ce spune textul în Romani 6:5 şi 8, şi apoi vom medita cum se potriveşte afirmaţia aceasta cu restul adevărului. Şi ceea ce spune textul în versetul 5 este, “În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Şi ceea ce ne spune textul în versetul 8 este, “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Deci da, ceea ce vreau să spun, ca şi afirmaţie generală astăzi este următorul lucru: “Din cauza uniunii noastre cu Hristos, am murit împreună cu El şi cu siguranţă că vom învia dintre cei morţi împreună cu El.”

Acum iată ce înseamnă aceasta: O cale prin care moartea noastră împreună cu Hristos lucrează trăirea unei vieţi noi acum (eliberare de sub păcat acum) este prin efectul pe care îl are această moarte asupra viitorului. Deduc lucrul acesta direct din logica versetelor 5 şi 8. Asiguraţi-vă că-l vedeţi şi voi. Ambele versete au o structură de genul “dacă … atunci.” Versetul 5: “Dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, [atunci cu siguranţă – traducere din engleză, n.tr.] vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Versetul 8: “Dacă am murit împreună cu Hristos, [atunci] credem că vom şi trăi împreună cu El.” Deci un punct esenţial pentru Pavel este acela că moartea împreună cu Hristos garantează viaţa şi slava viitorului nostru.

Dacă credeţi lucrul acesta, el este de o importanţă majoră în experimentarea puterii învierii lui Hristos în viaţa voastră. Crezând că viitorul noastru este în mod glorios asigurat şi fericit în Hristos este una din căile prin care experimentăm puterea lui Hristos acum de a ne elibera de păcat.

PAVEL DEZVOLTĂ GÂNDUL ACESTA ÎN DOUĂ MODURI DIFERITE: O DATĂ ÎN VERSETELE 5-7 ŞI O DATĂ ÎN VERSETELE 8-10.

 

1. Haideţi să privim mai întâi la primul, Romani 6:8-10.

Uitaţi-vă la cât de important este să credeţi că viitorul vostru este sigur în Hristos. Remarcaţi cuvântul “credem” din versetul 8: “Acum dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Aceasta este ceea ce credem. Aceasta este încrederea noastră – că viitorul nostru este sigur şi solid, de nezdruncinat şi fericit în Hristos. Aşa experimentăm în mod conştient beneficiile uniunii noastre cu Hristos – credem în aceste beneficii. Ne încredem în ele. Ne odihnim în ele. Suntem satisfăcuţi în ele.

Apoi uitaţi-vă cum susţine Pavel această credinţă în viitor. Argumentul lui din versetele 9-10 are cinci paşi.

1) Hristos a murit pentru păcat odată pentru totdeauna. Versetul 10a: “Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna.” Adică, Hristos a murit cu adevărat, şi când a murit s-a ocupat de păcat într-un mod desăvârşit încât moartea Sa nu trebuie să se mai repete niciodată. Este odată pentru totdeauna. S-a îngrijit de problema păcatului pentru toţi cei ce sunt în El.

2) Apoi a înviat din morţi. Versetul 9a: “întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi …” Lucrarea a fost făcută. S-a ocupat de păcat în mod desăvârşit. De aceea a murit. Aşa că nu era nici un motiv pentru El ca să rămână mort. Aşa că a înviat.

3) Acum viaţa pe care o trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu. Versetul 10b: “prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.” Prin moarte a împlinit cerinţele păcatului; şi prin viaţă împlineşte cerinţele lui Dumnezeu. Viaţa lui înviată este o viaţă orientată pe deplin către şi pentru slava lui Dumnezeu, cu problema păcatului rezolvată şi încheiată.

4) De aceea El este victorios asupra morţii. Versetul 9b: “Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui.” Moartea este un duşman învins. Hristos este stăpân peste moarte, şi nu invers. Isus deţine cheile morţii şi iadului. Moartea slujeşte scopurilor Lui şi nu are autoritate finală asupra Lui.

5) De aceea, Isus nu va muri niciodată. Este indistructibil pe vecie. Versetul 9a: “Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, *nu mai moare *.” Isus nu va mai muri vreodată.

Pavel oferă tot acest mare argument pentru a sprijini credinţa din versetul 8b: “Credem că vom şi trăi împreună cu El.” El doreşte ca noi să simţim fermitatea acestor cinci paşi în sufletul nostru, prin credinţă. Trebuie să credem, să ne încredem, să fim încrezători că vom “trăi împreună cu El – pe vecie.” Dacă suntem uniţi cu Hristos prin această credinţă, am murit împreună cu Hristos; problema păcatului nostru a fost rezolvată; vom învia; vom trăi pentru Dumnezeu; moartea nu va stăpâni asupra noastră; nu vom mai muri vreodată; vom fi părtaşi la indistructibilitatea Sa.

Aceasta este ceea ce doreşte Pavel să credem şi să experimentăm. Această încredere. Această nădejde. Această siguranţă. Această împlinire. Ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos Isus. Şi crezând că aceasta este ceea ce face ca uniunea noastră cu Isus să fie o experienţă puternică şi eficientă acum, şi nu doar în viitor.

De aceea accentuează Pavel efectul pe care îl are moartea noastră împreună cu Hristos asupra viitorului nostru. Deoarece crezând lucrul acesta – fiind plini de nădejde, siguri, şi satisfăcuţi în acel viitor cu Hristos – puterea păcatului este distrusă în prezent. Păcatul nu poate robi o persoană care este pe deplin încrezătoare, sigură şi plină de nădejde în fericirea infinită a vieţii viitoare împreună cu Hristos. Deci Pavel accentuează în versetul 8 faptul că moartea noastră împreună cu Hristos ne asigură învierea victorioasă împreună cu El în viitor. Acesta este punctual principal al versetelor 9-10. Crezând lucrul acesta face ca moartea noastră împreună cu Hristos să devină puternică în prezent.


Aceasta este unul din modurile cum dezvoltă Pavel legătură dintre moartea împreună cu Hristos şi viitorul nostru (versetele 8-10). Dar o dezvoltă foarte diferit în versetele 5-7. Deci să privim în cele din urmă la modul cum argumentează aici legătura dintre moartea noastră împreună cu Hristos şi învierea noastră viitoare împreună cu El.

2. Romani 6:5-7

Remarcaţi că secţiunea aceasta începe la fel ca şi cea din 8-10, şi anume, cu legătura dintre moartea noastră împreună cu Hristos şi învierea noastră viitoare împreună cu El. Versetul 5: “În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” Aceasta ni se dă ca şi bază a trăirii vieţii noi din versetul 4. Deci pentru Pavel este esenţial şi important ca noi să ştim că vom fi uniţi cu Hristos într-o înviere ca şi a Lui. Este esenţial să credem lucrul acesta şi să nădăjduim în el, după cum am văzut în versetul 8.

Dar acum Pavel argumentează această legătură dintre moartea noastră împreună cu Hristos şi învierea noastră viitoare într-un mod foarte diferit decât a făcut-o în versetele 9-10. Acolo a pus accentul pe viaţa indistructibilă a lui Hristos. Aici pune accentul pe viaţa noastră transformată.

El spune, Vom fi uniţi cu Hristos într-o înviere asemănătoare cu a Lui, (v.6): “[căci] ştim bine că omul vostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fiţi robi ai păcatului.” Cu alte cuvinte, el argumentează că moartea voastră împreună cu Hristos certifică, garantează, învierea voastră viitoare pentru că ea asigură eliberarea voastră de sub robia păcatului. Omul vostru cel vechi a fost răstignit. Ceea ce înseamnă că trupul vostru nu mai este complicele lipsit de ajutor al păcatului. Ci sunteţi eliberaţi de sub robia păcatului şi trupul poate deveni acum un instrument al neprihănirii.

Deci versetul 6 susţine siguranţa învierii noastre împreună cu Hristos prin faptul că arată că moartea împreună cu El ne sfinţeşte, ne schimbă, distruge puterea păcatului din vieţile noastre. Aceasta nu înseamnă că sfinţirea (sfinţenia) este cea care procură învierea, dar înseamnă că nu va fi nici o înviere fără sfinţire. (Vedeţi versetul 22: “Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică”).

Care, nu-i aşa, ridică întrebarea: Dar ce-i cu îndreptăţirea? Nu suntem noi achitaţi, acceptaţi şi declaraţi neprihăniţi numai prin credinţă? Nu este aceasta ceea ce ne asigură învierea noastră finală împreună cu Hristos? Care este locul îndreptăţirii?

Pavel ne dă răspunsul în versetul 7, dar versiunea în limba engleză [şi în limba română – n.tr.] face greu de văzut lucrul acesta traducând cuvântul “îndreptăţit” ca şi “izbăvit.” [“eliberat” în limba engleză – n.tr.]. Versetul 7 spune, “căci cine a murit, de drept, este îndreptăţit de păcat.” În orice alt loc în epistolele lui Pavel (26 de întrebuinţări ale verbului dikaiow) înţelesul acestui cuvânt este “a îndreptăţi” sau “a achita” sau “a dovedi.” În nici un alt loc în epistolele lui Pavel cuvântul acesta nu are înţelesul de “eliberat” cu sensul moral al eliberării de sub păcat.

Deci, cum argumentează versetul 7 versetul 6? Versetul 6 spune de fapt, “omul nostru cel vechi a fost răstignit pentru ca să nu mai fim robi ai păcatului.” Acum versetul 7 spune, “Căci [adică, din cauză că] cine a murit, de drept, este îndreptăţit de păcat.” O cât de uşor este să tragem concluzia că din moment ce îndreptăţirea de păcat argumentează că nu mai suntem sub robia păcatului, atunci trebuie că nu înseamnă ceea ce înseamnă de obicei (declaraţia de nevinovăţie), ci mai degrabă o transformarea reală a comportamentului.

Dar aceasta mi se pare o abordare superficială. Pentru acest motiv. Cum sunt oamenii robiţi de păcat? Una din modalităţi este prin ademenirea puternică a păcatului. Păcatul este atrăgător. Şi dacă aceasta este singura cale prin care ne ţine păcatul în robie, atunci probabil că versetul 7 ar trebui să însemne. “Cel ce a murit este izbăvit de această ademenire puternică a păcatului.” Şi “îndreptăţit” nu ar mai avea înţelesul lui obişnuit.

Dar este o modalitate mai profundă prin care păcatul îi robeşte pe oameni, şi-i ţine prizonieri. Şi l-am văzut în ultimii ani făcând lucrarea această oribilă. Păcatul crează o vină care orbeşte şi care face ca o persoană să simtă deznădejdea şi disperarea că nu ar mai putea fi niciodată iertată şi inclusă în rândul celor neprihăniţi. O modalitate mult mai profundă şi îngrozitoare decât robia faţă de atracţia păcatului. Aceasta este robia faţă de disperarea orbitoare a păcatului.

Întrebi o persoană în această robie a păcatului: Nu-ţi dai seama că promisiunea păcatului este o minciună, şi că eşti pe o cale a distrugerii care se termină într-un punct mort? Şi uimitor, persoana aceea s-ar putea să fie de acord cu tine, şi s-ar putea să spună chiar şi ceva de genul acesta, “Ştiu, dar nu este nici o diferenţă. Oricum nu este nici o nădejde pentru mine.” Iată o persoană care nu numai că este în robia atracţiei păcatului, ci chiar mai îngrozitor în robia disperării orbitoare a vinei păcatului. Aceşti oameni nu pot face nici un progres în lupta împotriva ademenirii păcatului, pentru că nu au nici o nădejde că pot scăpa de vina păcatului.

Acum dacă există o astfel de robie, atunci versetul 7 este făcut pentru a descrie remediul. Spune astfel. Versetul 6: “Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.” Cum aşa? Cum ne eliberează moartea împreună cu Hristos de robia păcatului? Răspunsul versetului 7: merge mai întâi la rădăcinile celel mai adânci ale robiei – nu ademenirea păcatului, ci vina păcatului cea orbitoare şi distrugătoare de nădejde, şi spune: “Căci cine a murit, de drept, este îndreptăţit de păcat.” Vina păcatului este îndepărtată înainte ca atracţia păcatului să fie distrusă.

Ceea ce pe scurt înseamnă: În biruinţa noastră asupra puterii păcatului din vieţile noastre nu ni se dă mai întâi abilitatea morală de a distruge atracţia păcatului; ni se dă mai întâi dreptul legal personal de a distruge disperarea că nu putem fi iertaţi şi declaraţi neprihăniţi. Noi numim aceasta îndreptăţire sau justificare. Ca să spun altfel, îndreptăţirea este temelia sfinţirii, care la rândul ei, este confirmarea faptului că suntem pe calea învierii împreună cu Hristos în uniune cu El.

Aşadar, punctul principal al versetelor 5-10 este acela că uniunea cu Hristos ne asigură viaţa veşnică a învierii plină de bucurie împreună cu Hristos. Şi face lucrul acesta în două moduri: 1) ne uneşte cu Hristos care este viu şi are o viaţă indistructibilă şi nu mai poate muri; şi 2) ne uneşte cu Hristos care ne îndreptăţeşte şi care îndepărtează disperarea orbitoare că suntem fără nădejde în păcatul nostru. Şi din locul acesta al unei nădejdii indistructibile, creştem în abilitatea de a învinge ademenirile înşelătoare ale păcatului, şi ne dăruim vieţile în dragoste.

 

 

 

Cum să învingem păcatul

John F. MacArthur, Jr.


Întrebarea se pune: „Cum să nimicesc păcatul din viaţa mea? Cum să fac acest lucru?” Daţi-mi voie să vă dau câteva principii scurte – de bază şi foarte directe.
Dacă trăieşti după Duhul şi eşti condus spre viaţa veşnică datorită mântuirii tale, Duhul care este în tine îţi dă putere să omori faptele cărnii. Întrebarea se pune: „Bine, bine, dar cum fac acest lucru? Sunt de acord cu faptul că puterea se află acolo, către ea înclină viaţa mea, acesta este drumul pe care merg, vreau să văd Duhul lucrând mai mult şi mai mult acest lucru. Dar cum ajung în acel punct? Cum ajung la acea victorie? Cum dobândesc această trăsătură? Cum poate ea deveni o obişnuinţă? Cum să fac acest lucru?”

1. Recunoaşte prezenţa păcatului în firea ta.
Ştii de ce (cred aceasta din toată inima) majoritatea creştinilor este învinsă de păcat în cele mai multe cazuri? Din cauză că păcatul i-a înşelat atât de mult încât nu ajung niciodată cu adevărat în punctul în care să evalueze sincer realitatea. Ei nu tratează problema. Petreci atât de mult timp din viaţă încercând să-ţi justifici păcatul, ca şi când ar fi un obicei al personalităţii tale sau un produs al mediului în care trăieşti. Petreci atât de mult timp îndulcind diferitele tipuri de păcate cu care te-ai deprins, ca şi cum ar fi simple particularităţi ale individualităţii proprii, sau un gen de predilecţie prenatală pe care a avut-o mama ta, sau le dai o altă interpretare. Ai devenit atât de dibace (şi noi toţi am devenit aşa) în acoperirea realităţii păcatului nostru, încât nu-l mai vedem, astfel că nu-l mai tratăm; pentru că, de fapt, nu-l mai recunoaştem ca păcat în primă instanţă. Orice gen de biruinţă spirituală începe atunci când îţi identifici duşmanul. Adică, e vechea poveste, „Dacă nu ştii care îţi este ţinta, cum vei putea s-o atingi?” Cum voi putea elimina din viaţa mea acel ceva pe care nici nu-l consider necesar a fi eliminat?

Păcatul nu este doar rău, este şi înşelător. Este înşelător! Şi este acolo, crede-mă, este acolo. John Owens avea dreptate. El a spus cu privire la păcat:

Nu are uşi pe care să le deschizi. Nu are nevoie de un motor ca să funcţioneze. Zace în mintea, în gândurile noastre. Îl aflăm în voinţa noastră. Se află în înclinaţia afecţiunilor noastre. Se simte atât de acasă în sufletul nostru.

Se află acolo! Dar, fără-ndoială este acoperit. Vă amintiţi când David a spus: „Păzeşte-mă de păcatele secrete, de păcatele ascunse”? Şi pentru a-l nimici, trebuie mai întâi să-l recunoşti, trebuie să-l depistezi. Psalmul 139 versetul 23 este un verset bun, (Psalm 139:23); vă amintiţi? „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă este…”ce anume? „…o cale rea în mine.”(GBV) Ajută-mă să-mi văd păcătoşia. Vreau s-o văd aşa cum este. Vreau să ajung la rădăcina ei. Din acest motiv psihoterapia contemporană este atât de greşită; în loc să trateze realitatea stării spirituale prezente, ea tinde să te târască în trecut şi să găsească pe altcineva vinovat pentru problema ta. Trebuie să tratezi orice lucru care îţi slăbeşte viaţa. Tu trebuie să faci acest lucru. Nu te lăsa înşelat de cât de bun eşti. Crede-mă, păcatul este în tine şi este ticălos şi ţâşneşte prin crăpăturile aşa zisei tale dreptăţi. Iese la suprafaţă prin mânie şi cuvinte amare, gânduri rele, critică, îngâmfare, lipsă de înţelegere, nerăbdare, rugăciuni slabe, gânduri imorale şi chiar păcate făţişe. Ai ajuns să-ţi cunoşti slăbiciunile.

Profetul Hagai în capitolul 1 spune de două ori, în versetele 5 şi 7: „Luaţi aminte la căile voastre! Luaţi aminte la căile voastre!” Priveşte adânc în inima ta. 1Împăraţi 8:38 spune „îşi va cunoaşte rana din inima sa” (GBV). Cunoaşte-ţi rana din inimă! Şi Pavel în Efeseni 4:22 vorbeşte despre poftele înşelătoare. Trebuie să începi prin a-ţi examina propria viaţă pentru a vedea realitatea a ceea ce este cu adevărat acolo.

2. O inimă aţintită asupra lui Dumnezeu.
Al doilea pas. Pentru ca să câştigi această biruinţă, triumful ei, şi pentru ca să vezi puterea Duhului lui Dumnezeu începând să-ţi dea putere asupra firii nerăscumpărate, putere pe care şi tu şi Dumnezeu o doriţi, trebuie să ai o inimă aţintită asupra lui Dumnezeu. O inimă aţintită asupra lui Dumnezeu. Psalmistul spune în Psalmul 57:7 „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare.” Ce vreau să spun cu asta? Devotament neîmpărţit faţă de Dumnezeu! Atunci vorbim de integritate în viaţa spirituală când suntem predaţi în întregime lui Dumnezeu. Ce vreau să spun cu acest lucru? Ce vreau să spun prin acest context este că nu poţi păstra păcatul în nici un domeniu al vieţii tale. Nu poţi să-l îndepărtezi în cea mai mare parte, şi totuşi, să păstrezi un domeniu neatins. Nu poţi să-l înfometezi şi să-l omori într-un anumit domeniu, şi într-altul să-l hrăneşti pentru ca să crească. Dacă îl laşi să trăiască într-un colţ, se va întinde peste tot, va năpădi întreaga suprafaţă. Este cea mai dăunătoare buruiană din lume, creşte cel mai rapid. Nu se va limita doar la un singur răzor, va cuprinde totul. Psalmistul a spus în Psalmul 119, versetul 6: „Atunci nu-mi va fi ruşine.” Când? Când nu-ţi va fi ruşine? „Când voi lua seama la toate poruncile Tale” (Buc. 2001). Viaţa mea nu va urma un curs drept, nu va fi lipsită de ruşine până ce nu voi lua seama aşa cum se cuvine la fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă a trata fiecare păcat din viaţa mea. Singura viaţă care va fi lipsită de ruşine va fi cea care este îndreptată în întregime către Dumnezeu; viaţa în care orice lucru a fost tratat.

3. Meditează asupra Cuvântului.
Meditează asupra Cuvântului. Umplerea cu Duhul este pusă la acelaşi nivel în Coloseni 3 cu a lăsa ca Cuvântul să locuiască din belşug în inimile voastre. Când Cuvântul este cel care te controlează, când îţi controlează gândurile, când se întâmplă ceea ce spune psalmistul: „meditez la el zi şi noapte”, când este ascuns acolo „ca să nu păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu”, atunci ai un factor de control în viaţa ta. Calea de a omorâ păcatul în viaţa ta este de a-l hrăni cu Scriptura. Este ca o otravă. Va otrăvi păcatul. Hrăneşte o viaţă păcătoasă cu Scriptura — ea va fi otrăvită! Oricare ar fi lucrul care îţi controlează gândirea, care îţi controlează comportamentul; astfel că înveţi să laşi afară gunoiul şi să hrăneşti păcatul, păcatul care a rămas înăuntru, în viaţa ta, cu o dietă strictă ce constă din adevărul glorios al lui Dumnezeu, adevăr care va otrăvi păcatul. Trebuie să te dedici Cuvântului. Trebuie să te umpli de Cuvânt. Trebuie să asculţi Cuvântul propovăduit şi explicat. Tu însuţi trebuie să-l înveţi şi să meditezi la el zi şi noapte.

4. Ai părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune.
Aceste lucruri sunt de bază. Cel de-al patrulea, şi foarte important, este acela de a avea părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Comunică cu Dumnezeu în rugăciune. Acest lucru presupune a te întoarce la primul punct pe care ţi l-am arătat. Adevărata rugăciune face ca inima să îşi simtă caracterul josnic şi reînnoieşte ura faţă de păcat. Adevărata rugăciune face acest lucru. Jown Owens a spus: „Cel care se roagă lui Dumnezeu pentru îndepărtarea păcatului, se roagă şi pentru inima lui, ca ea să deteste păcatul.” La un moment dat în viaţa ta de rugăciune, vei simţi nevoia să fii sincer. Vei simţi nevoia să fii sincer. Şi va trebui să începi să-I spui lui Dumnezeu: „Vreau să îmi descoperi păcatul, vreau să-l scoţi la suprafaţă. Vreau să mi-l arăţi. Vreau ca să sufli peste praful care îl acoperă. Vreau să dai la o parte toate acele lucruri din viaţa mea care l-au ascuns, pentru ca să devină manifest şi vizibil înaintea ochilor mei. Vreau să văd realitatea păcatului meu. Vreau să mi-l arăţi aşa cum este.” Aceasta face parte din părtăşia ta cu Dumnezeu.

Când te rogi lui Dumnezeu fii sincer în mărturisirea ta. Tu poţi spune că îţi mărturiseşti păcatele, dar până ce nu spui: „Dumnezeule, arată-mi toate păcatele vieţii mele, descoperă-mi-le pe toate, adu la lumină fiecare colţ al vieţii mele. Scoate-l la lumină şi fă ca să fie şi pentru mine la fel de detestabil cum este pentru Tine, şi dă-mi putere ca să-l văd îndepărtându-se.” Acest gen de rugăciuni arată adevăratele rugăciuni de pocăinţă. Am crezut întotdeauna că, atunci când îţi mărturiseşti cu sinceritate păcatele există un mic P.S. (post scriptum) pe care îl adaugi la sfârşit, atunci când spui: „Doamne, iartă-mă pentru acest păcat”, şi întotdeauna adaugi, dacă mărturisirea ta este veritabilă, „Şi Doamne, fă ca niciodată să nu îl mai fac”. Acesta este strigătul inimii mele. Şi atunci, rugăciunea aduce în lumină păcatele ascunse. Rugăciunea slăbeşte puterea de a domina a păcatului. Rugăciunea găseşte în părtăşia cu Dumnezeul cel sfânt puterea de a nimici păcatul în vieţile noastre. Ce trebuie să fac pentru a cunoaşte victoria asupra păcatului? Pentru început, trebuie să recunosc păcatul în viaţa mea. Nu te amăgi, nu te ascunde sub o poleială înşelătoare, nu-ţi subestima starea nenorocită, aşa cum nici Pavel nu a făcut-o în Romani capitolul 7. Apoi focalizează-te în întregime asupra lui Dumnezeu, predă-te Lui în întregime, astfel încât orice lucru din viaţă, din centru sau de la periferie, să fie El. Aşa cum a spus psalmistul în Psalmul 16, „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea” (Buc. 2001), şi aceasta este singura cale de a trăi. Apoi, este la fel de important să cultivi cunoaşterea şi înţelegerea, înţelegerea profundă şi punerea în practică a adevărului biblic, să petreci timp în rugăciune sinceră înaintea lui Dumnezeu, aducând în prezenţa Sa, adevărul vieţii. Prin aceste exerciţii spirituale simple vine moartea asupra păcatului. Apoi, mai există cel de-al cincilea lucru şi ultimul, în acest model de biruinţă.

5. Cultivă ascultarea.
Ieşim acum din acel loc tainic unde ai căutat să-ţi vezi păcatul şi unde ţi-ai aţintit privirea asupra lui Dumnezeu. Acolo unde ai meditat asupra Cuvântului, unde ai avut părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune, şi mergem acum în loc public, acolo unde modelul tău de viaţă urmează cursul ascultării. Pavel spune: „Nu l-am obţinut încă”, îmi place aceasta, „dar”, spune el, „alerg spre ţintă”. Nu am ajuns încă la ţintă, dar sunt pe drum. Pe ce drum se afla el? Pe drumul ascultării. Petru a spus: „Vieţile noastre trebuie să fie caracterizate”, 1 Petru 1:22, „de ascultarea de adevăr”. Noi mergem pe un drum al ascultării. Dacă vrei să te angajezi în lupta contra păcatului mergi pe drumul ascultării zi de zi, clipă de clipă, pas cu pas. La început pare greu, la început progresul este slab, dar rămâi pe acest drum şi în cele din urmă, ascultarea va deveni un obicei. Ascultarea va deveni un obicei. Devine un obicei! Rămâi pe calea pe care Dumnezeu a arătat-o prin Cuvântul Său. Această cale va face să creşti în har, să îţi desăvârşeşti sfinţirea, să îţi reînnoieşti omul din lăuntru zi de zi, şi astfel vei fi instruit înspre evlavie. Acum, cred că este cinstit să pun întrebarea finală: „Cum mă descurc?” Cum aş putea să mă îndrept spre inima mea şi să-mi spun: „Suflete, suflete, ce faci? Cum te descurci? Faci aceste lucruri?” Pune-ţi câteva întrebări simple.

A. Cât de mare este râvna mea pentru Dumnezeu?
Este inima mea rece faţă de Dumnezeu? M-a făcut păcatul indiferent faţă de timpul pe care-l petrec în comuniune cu Dumnezeu? Mă mai interesează prezenţa Sa câtuşi de puţin sau nu mă mai interesează deloc? Mă mai interesează gloria Numelui Său? Iubesc Cuvântul Său? Iubesc legea Sa? Înţeleg ce a vrut să spună psalmistul în Psalmul 119:136, când a zis: „Ochii îmi varsă şiroaie de apă, pentru că Legea Ta nu este păzită.” Am eu o dragoste aşa de mare pentru legea lui Dumnezeu încât mă simt distrus când ea este încălcată? Lupt cu toată sinceritatea pentru credinţă? Trăiesc eu ca să ţin sus adevărul? Trăiesc eu ca să pun în practică acest adevăr? Trăiesc eu ca să vestesc acest adevăr? La ce nivel se află râvna mea?

B. Iubesc Cuvântul?
Mă simt atras de Cuvânt? Sau sunt prins de el cu un ac de siguranţă de către un luptător divin care m-a ţintuit la podea, şi nu mă pot ridica până ce adevărurile Cuvântului nu au devenit propriile mele convingeri? Mă regăsesc în poziţia de a aprofunda Cuvântul? Să-mi pun această întrebare: „Eu-le, iubeşti timpul de rugăciune? Iubeşti locul mărturisirii? Alergi la locul în care poţi să-ţi mărturiseşti păcatul şi Îi ceri lui Dumnezeu să te examineze în lumina Duhului Sfânt, astfel încât fiecare lucru murdar să fie adus la lumină? Cauţi acest lucru? Este închinarea desfătarea ta? Ai tu marea dorinţă de a fi aici cu poporul răscumpărat al lui Dumnezeu? Este un lucru preţios pentru tine să petreci ziua Domnului în biserică? Este desfătarea cea mai mare a sufletului tău să Îi aduci laude şi să-L cunoşti mai bine, pentru a-I aduce cinste?” Sau spui şi tu împreună cu iudeii din vremea lui Maleahi: „Cât de istovitoare este închinarea!” Pune-ţi această întrebare: Eşti sensibil la prezenţa păcatului în biserică? Eşti sensibil la prezenţa păcatului în lume? Te taie la inimă când vezi păcatul în jurul tău, pretutindeni? Chiar şi în viaţa ta?”

Ceea ce v-am dat sunt doar principii de bază, principii pe care le-am transformat în întrebări orientate către examinarea de sine. Biruinţa spirituală este acolo unde recunoşti că nu mai eşti dator păcatului. Este atunci când înţelegi că Duhul lui Dumnezeu ţi-a deschis drumul către viaţă şi El deja omoară păcatul în viaţa ta, şi puterea de a-l nimici în totalitate este prezentă. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să trăieşti în realitatea acestor adevăruri şi ţi-am dat principii simple prin care poţi să împlineşti aceste lucruri în viaţa ta, şi un test mic prin care să îţi verifici poziţia.

Nu ştiu cum stau lucrurile cu tine, dar eu unul, vreau să am o viaţă de calitate. Vreau să am o viaţă de bucurie. Vreau să am o viaţă de pace şi vreau o viaţă care să-I fie de folos lui Dumnezeu, iar acesta este drumul către o astfel de viaţă. Dumnezeu să-ţi dea puterea să mergi pe acest drum; şi Dumnezeu să scoată slavă pentru Numele Său prin umblarea ta cu credincioşie. Acesta este scopul tuturor lucrurilor.

Să ne plecăm capetele împreună. Tată, adevereşte în inimile noastre aceste adevăruri, pentru ca toţi să fim ceea ce Tu doreşti să fim.

Tradus de Estera Sandau

 

PACATUL NU POATE OPRI HARUL LUI D-ZEU

Romani 5:20″Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;.
Daca ai auzit de un slujitor din biserica care a cazut in adulter,probabil ai auzit si fraza”A cazut din Har”,folosita la pacatul care l-au facut.Incepem sa credem ca daca cineva cade intr-un pacat,a cazut din Harul lui D-zeu.
Dar D-zeu vrea sa stii ca atunci cand cineva cade intr-un pacat,nu cade din Har,ci de fapt cade in Harul lui D-zeu.Multumiri fie aduse Harului lui D-zeu,care restaureaza crestinii care pacatuiesc.
Biblia ne vorbeste despre prostituate,colectori de taxe,pacatosi,care au cazut in Harul lui D-zeu si au fost restaurati.Daca pacatul din vietile lor ar fii putut opri Harul lui D-zeu,atunci nu ar fii meritat niciodata,Vindecarea lui D-zeu,ajutorul si puterea de a trai corect,dupa standardele lui D-zeu.
Trebuie sa intelegi ca D-zeu uraste pacatul pentru ca ne distruge vietile noastre,relatiile,si trupurile noastre.Pacatul este diavolul.Dar Harul lui D-zeu invinge puterea pacatului.De fapt,atunci cand esti sub Har,pacatul nu mai are putere asupra ta.
Romani 6:14’Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har’.
Atunci cand vezi Harul lui D-zeu,pentru care a murit Isus,vei vedea ca tu esti neprihanit,si pacatul nu va avea putere asupra vietii tale.
Diavolul poate sa iti spuna:”Tu crezi ca poti sa astepti binecuvantarile lui D-zeu,dupa ceea ce ai facut in dimineata aceasta?Atunci trebuie sa iti amintesti ca Isus este neprihanirea ta.Toti pacatuim.Nimeni nu merita binecuvantarile lui D-zeu.De aceea avem Harul lui D-zeu care este un favor nemeritat,care ne califica pentru binecuvantarile lui D-zeu.
Pacatul nu poate opri Harul lui D-zeu.Daca Harul Lui nu ar fii mai mare decat pacatele noastre,atunci Isus nu ar fii venit sa moara pentru pacatele noastre.„Cand pacatul se inmulteste,Harul se inmulteste mult mai mult.
Harul lui D-zeu este mult mai mare,puternic,decat toate pacatele puse impreuna.Primeste Harul lui D-zeu prin credinta,si umbla intr-o victorie completa,in fiecare domeniu din viata ta.

În aşteptarea judecăţii

 

În aşteptarea judecăţiiBy Joe Crews

 

Introducere

La vârsta de treizeci de ani, Domnul Isus a plecat din atelierul de tâmplărie din Nazaret şi S-a îndreptat spre Iordan unde Ioan îşi predica solia lui dură de pocăinţă. Probabil că a fost pentru prima dată când cei doi veri s-au întâlnit, dar de îndată ce Domnul Isus S-a apropiat de cercul de ascultători, Ioan a arătat spre El şi a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan 1:29.

Ce o fi vrut să spună profetul prin aceste cuvinte ascunse? De ce L-a numit pe Isus miel şi cum putea să ridice El păcatele lumii? Ca să căpătăm răspunsul la aceste întrebări, trebuie să părăsim malurile Iordanului şi să întoarcem cu sute de ani înapoi pe malurile Mării Roşii. Copiii lui Israel tocmai scăpaseră din robia egipteană şi începeau lungul lor drum obositor prin pustia Sinai. Dumnezeu înfăptuise minuni ca să-i scape de stăpânii lor cruzi, iar acum îl chema pe Moise pe munte pentru a-i da nişte instrucţiuni foarte importante. Acolo, în singurătatea muntelui Sinai, pentru prima dată Dumnezeu a deschis înaintea ochilor omeneşti tainele propriului Său loc de şedere din ceruri. Lui Moise i s-a dat un pan în miniatură a marei săli a tronului din sanctuarul ceresc. Instrucţiunile Lui au sunat astfel: „Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceţi cortul … după chipul pe care ţi-l voi arăta.” Exodul 25:8, 9.

Când s-a întors de pe munte, Moise avea instrucţiunile exacte pentru a construi o biserică în pustie unde Dumnezeu urma să vorbească cu poporul Său în timpul şederii lor în deşert. Din pricina conjuncturii, trebuia făcută din materiale foarte uşoare, care se puteau desface uşor şi reasambla ori de câte ori călătorii îşi făceau tabăra pe drum.

Pentru o lucrare atât de importantă, Moise i-a strâns pe toţi meseriaşii talentaţi şi pe toţi artizanii din Israel şi au început zidirea, urmând cu atenţie instrucţiunile exacte, care fuseseră copiate de la modelul ce-i fusese arătat lui Moise pe munte. Cam după şase luni, lucrarea s-a isprăvit, iar Dumnezeu Şi-a arătat aprobarea, trimiţând un nor de slavă ca să înconjure cortul cel sfânt.

Tabernacolul portabil avea dimensiunile de 16,5 x 5,4 m cu o curte înconjurătoare îndreptată spre est. Clădirea dreptunghiulară era împărţită în două camere separate de o perdea grea, care se întindea de la tavan până la podea. Camera mai mare, prima, se numea sfânta şi cuprindea trei mobiliere deosebite — un candelabru în stânga, masa punerii înainte în dreapta şi un altar din aur cu tămâie, aşezat chiar în faţa perdelei.

În cea de a doua cameră, numită sfânta sfintelor (sau locul prea sfânt), se afla un singur mobilier — chivotul legământului. Era un cufăr din lemn de salcâm, acoperit cu aur, care urma să păstreze în el tablele Legii celor Zece Porunci. Deasupra chivotului se afla scaunul îndurării, reprezentând locul corespunzător din cer unde se manifesta prezenţa lui Dumnezeu. O lumină strălucitoare ca o slavă se odihnea în acel loc cel mai sfânt din toate locurile de pe pământ. La fiecare capăt al chivotului se aflau câte doi heruvimi sculptaţi din aur, fiecare acoperind cu o aripă scaunul îndurării, în timp ce se uitau cu respect la chivot şi la ceea ce se afla în chivot.

De ce erau atât de stricte dimensiunile pentru această construcţie trecătoare şi de i-a poruncit Dumnezeu lui Moise să o facă exact după modelul, pe care i se arătase chiar în cer? Răspunsul se va evidenţia de la sine, când vom înţelege simbolul ritualurilor de închinare zilnică, care au fost orânduite în mod divin pentru ca fiecare israelit să le aducă la îndeplinire în acel cort.

Prin ceremoniile şi jertfele prescrise, se oferea iertarea pentru păcat şi se putea face ispăşire atât pentru vina fiecăruia, cât şi pentru vina colectivă. Pe scurt, sistemul de mărturisire funcţiona în următorul fel: dacă un om sau o femeie păcătuia, trebuiau să aducă un miel fără pată sau cusur în curtea sanctuarului. Acolo, lângă altarul arderilor de tot, li se cerea să-şi mărturisească păcatul deasupra animalului şi apoi să-l omoare cu propria lor mână. Desigur că mielul fără cusur Îl reprezenta pe viitorul Mesia. Prin credinţă, îşi transferau păcatele asupra mielului, primeau moartea ispăşitoare a Mântuitorului în locul lor. Prin faptul că vărsau ei singuri sângele, li se aducea aminte permanent că păcatul înseamnă moarte şi că nu puteau fi iertaţi decât prin moartea ispăşitoare a altcuiva.

Apoi, preotul aşeza sângele pe coarnele altarului în curtea dinafară şi mânca o bucăţică din carne, astfel luând asupra lui păcatele ale înşişi închinătorilor. După aceasta, preotul aducea o jertfă pentru propriul lui păcat şi ducea sângele în sfânta unde stropea înaintea perdelei. Astfel, toate păcatele, fie direct, fie indirect, ajungeau în cele din urmă în sanctuar, unde erau amintite prin sângele stropit. Zi de zi, un an întreg, se strângeau în sanctuar păcatele prin slujba zilnică a preoţilor din sfânta.

Apoi venea ziua ispăşirii, o dată pe an, unde se amintea pentru ultima dată păcatul lor în sanctuar. Cădea întotdeauna în cea de a zecea zi a lunii a şaptea şi se numea „curăţirea sanctuarului.” Până acum, această sărbătoare solemnă (Yom Kippur) este considerată de către fiecare evreu drept o zi a judecăţii. Simbolic, avea loc o ştergere a păcatelor amintite prin sânge, pe când marele preot, singur, intra în sfânta sfintelor ca să stropească cu sângele unui ţap. Este interesant cum era ales acel ţap deosebit din cei doi care erau aduşi în curte în ziua ispăşirii. Doar un singur om, marele preot, înfăptuia lucrarea acestei orânduiri anuale. Arunca sorţii ca să hotărască animalul care urma să fie omorât ca „ţapul pentru Domnul” şi care urma să fie izgonit ca ţapul ispăşitor.

În timp ce marele preot omora animalul lângă altarul din curte, întreaga adunare îşi amăra sufletul prin post şi rugăciune. Soarta lor urma să fie hotărâtă înaintea scaunului de îndurare din sanctuar. Dacă cineva avea păcate care nu fuseseră mărturisite şi amintite în sanctuar, nu urma să se facă ispăşire pentru acele păcate. Acel bărbat sau acea femeie urma să fie îndepărtat din Israel şi izgonit din tabără. Doar marele preot trecea dincolo de perdea ca să stropească cu sânge pe scaunul îndurării şi să curăţească toate rapoartele păcatelor din sanctuar. Când ieşea din sfânta sfintelor, ispăşirea finală se termina şi avusese loc o judecată în simbol cu privire la păcat şi la pedeapsa lui.

Ultimul act pe care îl făcea marele preot era să îşi aşeze mâinile pe capul ţapului ispăşitor care era pe urmă alungat în pustie ca să moară singur. Astfel, se zugrăvea pe viu pedepsirea finală a lui Satana, care poartă vina pentru păcatele fiecărui om. Ţapul ispăşitor nu putea să-l reprezinte pe Hristos, deoarece ţapul Său fusese ales mai înainte din cei doi traşi la sorţi. De asemenea, ţapul ispăşitor nu îşi varsă nici un sânge, aşa că, nu are nici un rol în ispăşire. Pe de altă parte, Satana, trebuie să sufere în cele din urmă vina pentru că a luat parte la toate păcatele ce s-au comis vreodată. Nu va putea niciodată să poarte vina oamenilor, deoarece vina lor a fost deja anulată de stropirea cu sângele ispăşitor. El îşi va purta propria vină şi pedeapsă la sfârşitul celor o mie de ani în „pustie” unde va rămâne singur. Toate acestea sunt simbolizate de izgonirea ţapului ispăşitor pentru a muri în pustie.

Nu ne îngăduie timpul să examinăm bogăţia de simboluri a cortului din deşert, care aduce lumină aproape în orice aspect al marelui plan de mântuire. Prin pâine, tămâie, candelabru, scaunul îndurării se prefigura de fapt Mielul de jertfă, adică Domnul Hristos. Dar mai presus de toate, era reprezentat prin marele preot, care ducea sângele până în prezenţa lui Dumnezeu, Şechina. În curând, vom descoperi din cartea către Evrei, că toate simbolurile pământeşti trebuiau să-şi găsească împlinirea în slujba Domnului Isus în sanctuarul din ceruri. Cum a început Domnul Isus şi când a început acea lucrare de preot reprezintă subiectul palpitant al viziunii celei mai impresionante din cartea lui Daniel. Pe când vom studia Daniel capitolele 8 şi 9, ni se va dezvălui din ce în ce mai mult importanţa sanctuarului.

 

Viziunea lui Daniel despre curăţire

Daniel 8 se deschide cu o imagine a profetului care este prizonier de război în Babilon. Ierusalimul fusese lăsat în ruine şi majoritatea evreilor fuseseră duşi în robia babiloniană. Deşi Daniel fusese silit să slujească drept rob în palatul lui Belşaţar, gândurile lui se îndreptau mai ales spre templul părăsit din Ierusalim. El recunoaşte că aproape s-au sfârşit cei şaptezeci de ani profetizaţi pentru exil, iar inima lui tânjeşte de dor ca să vadă refăcut frumosul templu şi slujbele de la el.

În acest cadru, Daniel a avut o viziune în care un berbec şi un ţap se luptau până la moarte. Berbecul cu două coarne a apărut primul şi „făcea ce voia şi a ajuns puternic.” Daniel 8:4. Apoi, a apărut de la apus într-o mare viteză un ţap cu un corn mare între ochi şi a atacat berbecul. În luptă, a învins ţapul, zdrobind coarnele berbecului. Ca urmare, ţapul „a ajuns foarte puternic.” Dar „când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari….” Daniel 8:8.

Apoi în viziune, Daniel a văzut ridicându-se un corn mic. Spre uimirea lui, acest corn mic „s-a mărit nespus de mult” şi chiar s-a înălţat împotriva lui Dumnezeu, „aruncând adevărul la pământ.” În cele din urmă, în viziune, Daniel a auzit o conversaţie între doi sfinţi. Unul a pus o întrebare, iar celalt i-a dat un răspuns, care i-a trimis o rază de speranţă profetului captiv. S-ar părea că întrebarea se ocupa exact de ceea ce-l preocupa pe Daniel — refacerea templului de la Ierusalim. „În câtă vreme … va fi călcat în picioare sfântul locaş şi oştirea?” Daniel 8:13 Răspunsul a fost: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit.” Daniel 8:14.

Când s-a încheiat viziunea, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel să-i explice înţelesul celor ce le văzuse Daniel. Cu privire la animale, el îi spuse: „Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat.” Daniel 8:2021.

Explicaţia succesiunii împărăţiilor nu era ceva nou pentru Daniel din pricina vedeniilor avute mai înainte, vedenii legate de istoria universală. El era bine familiarizat atât cu Medo-Persia cât şi cu împărăţia Greciei, condusă de Alexandru, care urmau să conducă lumea după Babilon. Ştia şi despre cea de a patra împărăţie a Romei şi despre cum urma cornul cel mic, cel hulitor, să se încumete să schimbe legea şi cârmuirea lui Dumnezeu. Explicaţia dată de Gabriel acelor evenimente viitoare îi erau de un interes vital lui Daniel, în calitate de om de stat, dar preocuparea lui cea mai profundă se îndrepta spre refacerea templului. Dorea să audă mai multe despre sfârşitul asupririi şi despre curăţirea sanctuarului. Cu nerăbdare, aştepta ca îngerul să-i explice înţelesul acelei conversaţii tainice dintre cei doi sfinţi. Închipuiţi-vă dezamăgirea lui când Gabriel încheie întreaga dezvăluire prin următoarele cuvinte: „Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate.” Daniel 8:26.

Atât de mult îşi dorise Daniel să afle timpul exact al împlinirii vedeniei, încât a fost distrus de sugestia că această curăţire urma să aibă loc într-un viitor foarte îndepărtat şi urma să fie „pecetluită” pentru înţelegerea lui. Astfel îşi descrise propria reacţie: „Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta şi nimeni nu ştia.” Daniel 8:27.

Vă rog să reţineţi că singura parte din viziune care nu fusese explicată era chiar ultimul segment care se ocupa cu sanctuarul. Era legată de perioada de timp de 2300 de zile şi de instaurarea închinării, care îi împovăra sufletul. Aşa că Daniel începu să se roage ca Dumnezeu să-i răspundă la dorinţa lui arzătoare de a înţelege acea parte din viziune. O mare parte din capitolul 9 se ocupă cu rugăciunea sinceră a profetului ca Dumnezeu să-Şi ierte poporul de apostazie şi să refacă cetatea cea iubită şi templul. „Fă să strălucească faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit! … Priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău!” Daniel 9:1718.

În timp ce se ruga, Gabriel „pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie,” l-a atins şi i-a spus: „Am venit acum să-ţi luminez mintea… Ia aminte dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!” Daniel 9:2223. Ce vedenie a fost rugat Daniel s-o înţeleagă? În care vedenie i se arătase Gabriel mai înainte? Şi care parte din vedenie fusese lăsată neexplicată? Răspunsurile la aceste întrebări sunt evidente. Gabriel vorbea despre timp în vedenia din Daniel 8. Acum ne aşteptăm să-şi încheie explicaţia cu privire la cele 2300 de zile, la sfârşitul cărora sanctuarul urma să fie curăţit.

De data aceasta, Daniel n-a mai fost dezamăgit. Gabriel a început imediat să-i explice acea profeţie cu privire la timp. „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte.” În aceste cuvinte ale îngerului ni se descoperă două adevăruri importante. Cuvântul „hotărâte” înseamnă de fapt „tăiate” în originalul ebraic. Dar de ce să fie tăiate 70 de săptămâni? Reţineţi că aceasta este de fapt explicaţia conversaţiei tainice despre cele 2300 de zile. Aşa că cele 70 de săptămâni trebuie tăiate de la începutul acelui tabel de timp şi au fost lăsate poporului lui Daniel, evreilor, cu un anume scop. Următoarele cuvinte ale lui Gabriel descoperă de ce le-a fost lăsată această anume perioadă de timp. „Până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.” Daniel 9:24.

Înţelegem imediat că toate aceste expresii au de a face cu Mesia. El urma să vină din poporul ales — poporul lui Daniel — iar cele 70 de săptămâni reprezentau un timp de har acordat naţiunii iudaice pentru a se vedea ce urmau să facă cu Mesia. Ca să înţelegem când urma să înceapă şi să se termine acest timp de har, trebuie să avem în vedere un principiu important de interpretare profetică. În simbolistica profeţiei, o zi reprezintă un an. În Ezechiel 4:6 Dumnezeu declară: „Îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” Acelaşi principiu se repetă din nou în Numeri 14:34.

Asta înseamnă că avem de fapt de a face cu o perioadă de timp de 2300 de ani în loc de tot atâtea zile literale. Nu este de mirare că îngerul i-a zis lui Daniel că este lucruri erau pentru „multe zile.” Adevărul este că această viziune constituie cea mai lungă profeţie de timp din întreaga Biblie.

Dar acum trebuie să aflăm când începe şi când se termină această lungă perioadă de timp. Ştim deja ce se întâmplă la sfârşit — sanctuarul va fi curăţat — şi mai ştim că primele 70 de săptămâni au fost puse deoparte ca timp de har pentru naţiunea iudaică. Următoarele cuvinte ale lui Gabriel încep să ne dezlege enigma: „Să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni …” Daniel 9:25.

Acum, avem un anume eveniment prin care să marcăm începutul profeţiei. Gabriel explică cum vor trece şaizeci şi nouă de săptămâni de la porunca de rezidire până la venirea lui Mesia. Aici se arată clar începutul celor 2300 de ani. Punctul de început se leagă de porunca lui Artaxerxes amintită în Ezra 7:1213: „Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoţii şi din leviţii lui, care se află în împărăţia mea şi care vor să plece cu tine la Ierusalim.” Contextul acestui decret a oferit măsurile pentru rezidirea atât a zidurilor cât şi a templului vechiului Ierusalim. Data acestei porunci este fixată de către istorie în anul 457 în.Hr.

Puţină aritmetică ne va descoperi acum data reală a începutului lucrării Domnul Isus. Îngerul spusese că Mesia va veni la şaizeci şi nouă de săptămâni de la data 457 în.Hr. Urmând regula Bibliei după care o zi este un an, asta înseamnă 483 de ani şi ne aduce la anul 27 d.Hr. A apărut Mesia exact atunci? Cuvântul Mesia înseamnă „Unsul” şi chiar în acel an, 27 d.Hr., Domnul Isus Şi-a primit ungerea din ceruri după ce a fost botezat în Iordan. Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra Lui şi El Şi-a început lucrarea în calitate de Uns al lui Dumnezeu. Dacă ar fi studiat această profeţie, evreii ar fi putut să ştie anul exact al venirii Mântuitorului lor.

Acum trebuie să urmărim un lucru deosebit de interesant. Şaptezeci de săptămâni (sau 490 de ani) fuseseră scoşi din cei 2300 de ani/zile ca aplicându-li-se mai ales evreilor, iar şaizeci şi nouă de săptămâni (sau 483 de ani) fuseseră prezişi până la venirea lui Mesia. Cele şaizeci şi nouă de săptămâni s-au terminat în anul 27 d.Hr., iar o săptămână mai târziu (sau şapte ani) s-a încheiat timpul de har îngăduit evreilor în anul 34 d.Hr. Chiar în acel an, s-a încheiat timpul de har pentru naţiunea Israelului. Îl respinseseră pe Mesia şi îl omorâseră cu pietre pe Ştefan. De la acea scenă de martiriu, Saul cel convertit a fost trimis ca apostol al neamurilor. El a declarat: „Fiindcă voi nu-l primiţi … iată că ne întoarcem spre neamuri.” Fapte 13:46.

Se cuvine acum să-i acordăm o atenţie deosebită celei de a şaptezecea săptămâni, perioada de timp de şapte ani de la botezul lui Mesia până la lepădarea evreilor. Un eveniment deosebit de important urma să marcheze mijlocul celei de a şaptezecea săptămâni. Gabriel şi-a continuat explicaţia lui Daniel, descriind când urma să fie stârpit Mesia. El spuse: „La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa.” Daniel 9:27.

Este un fapt recunoscut de către toţi că perdeaua templului s-a sfâşiat de sus până jos chiar în clipa când a murit Domnul Isus (Matei 27:50, 51), indicând astfel sfârşitul sistemului ceremonial. Simbolul îşi întâlnise realitatea. Se jertfise acum adevăratul Miel şi nu mai era nevoie de simboluri. Aşa că Domnul Isus urma să fie stârpit în mijlocul săptămânii pentru a face să înceteze jertfele. Nu ne este greu să ne dăm seama că mijlocul acestor şapte ani urma să fie trei ani şi jumătate din oricare capăt. Cu alte cuvinte, urma să fie exact la mijlocul perioadei dintre anul 27 şi 34 d.Hr. A murit Domnul Isus în acel timp? Este un adevăr istoric că Domnul Hristos a predicat doar trei ani şi jumătate de la botezul Său. În anul 31 d.Hr. a fost răstignit. Ce împlinire uimitoare a celei mai precise profeţii din scripturi! Aşa cum a prezis profeţia, Unsul a apărut în istorie la 483 de ani de la porunca de rezidire a Ierusalimului.

Unii au încercat să despartă cea de a şaptezecea săptămână de cele şaizeci şi nouă de săptămâni precedente din profeţie, împingând-o în viitor şi susţinând existenţa unei perioade de 2000 de ani între cele şaizeci şi nouă de săptămâni şi cea de a şaptezecea săptămână. Nu numai că nu există nici un temei biblic pentru o astfel de presupunere, dar ar face aproape de neînţeles frumoasa solie mesianică a acestei profeţii hristocentrice. Cea de-a şaptezecea săptămână nu are nimic de a face cu vreo venire a lui Hristos înainte de luarea la cer sau cu lucrarea antihristului. Ca parte a celor şaptezeci de săptămâni, a marcat o perioadă de încercare pentru naţiunea Israel în legătură cu atitudinea lor faţă de Mesia. Anii desemnaţi şi-au găsit de mult împlinirea. Mântuitorul a fost omorât în mijlocul celei de-a şaptezecea săptămâni, iar iudeii au fost lepădaţi ca naţiune.

 

Sanctuarul curăţit în 1844

Trebuie să remarcăm că cei 1810 ani rămaşi ne duc la sfârşitul profeţiei de 2300 de ani. Anul final este 1844 d.Hr. Conform profeţiei lui Daniel, aceasta este data la care trebuia curăţit sanctuarul. Profetul aşteptase cu dor ca să se reia slujbele anuale ale Zilei Ispăşirii la templul din Ierusalim, dar acum vedea clar că Gabriel le aşezase în viitorul îndepărtat. Devenea evident că profeţia se întindea la sute de ani după venirea lui Mesia.

Dar acum ne aflăm în faţa unei întrebări care ne nedumereşte. Cum se putea să se cureţe raportul păcatelor din sfânta sfintelor din sanctuar în anul 1844? Istoria ne descoperă că la acel timp nu mai exista nici un sanctuar pe pământ. Templul fusese nimicit ultima dată în anul 70 d.Hr. Este adevărat! Dar oare mai exista vreun sanctuar în afara templului de pe pământ? Într-adevăr, Moise îl copiase pe cel de pe pământ după modelul celui din ceruri. El era adevăratul cort şi era tot atât de real ca şi modelul celui cu două încăperi pe care Israel îl confecţionase în pustie. Prin urmare cu siguranţă că se referea la sanctuarul din ceruri care a fost curăţit în 1844. În conformitate cu simbolul, sau umbra, marele preot urma să realizeze o ispăşire finală sau o lucrare de judecată în timpul acelei intrări solemne din sfânta sfintelor. Împlinirea în realitate cerea ca Marele Preot, Domnul Isus, să facă acelaşi lucru în templul simbol de sus.

Epistola către Evrei ne asigură că tot ceea ce s-a prefigurat prin sanctuarul pământesc trebuie adus la îndeplinire în sanctuarul din ceruri de către Marele Preot din ceruri. „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” Evrei 8:1, 2.

Iată-ne în faţa unei întrebări importante: Oare slujbele prescrise în sanctuarul pământesc se legau de lucrarea pe care Domnul Isus urma să o facă în adevăraul templu din ceruri? Evrei îi descrie pe preoţii leviţi ca pe cei care „fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: ‘Ia seama’, i s-a zis, ‘să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.'” Evrei 8:5.

Aici scriitorul inspirat ne explică de ce i-a cerut Dumnezeu lui Moise să copieze cu multă atenţie modelul descoperit pe munte. Cel pământesc urma să slujească drept „pildă şi umbră” a lucrării Domnului Hristos înaintea Tatălui. Urmărind lucrarea preotului din cele două încăperi de aici de pe pământ, oamenii urmau să înţeleagă lucrarea deosebită de mijlocire făcută de Domnul Hristos după ce S-a înălţat din nou la ceruri. În Evrei 9:1-10 citim cu multe amănunte cum decurgea în sanctuarul pământesc slujba zilnică şi slujba de curăţire o dată pe an, ceea ce era o pildă şi o umbră a celui ceresc. Aici, după ce a descris intrarea solemnă a marelui preot în sfânta sfintelor în Ziua Ispăşirii, ap.Pavel a scris: „Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în locul prea sfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi.” Evrei 9:8.

Este clar că acest verset vrea să spună că slujba Domnului Hristos în sanctuarul adevărat din ceruri urma să înceapă doar după ce cel pământesc îşi împlinise rolul său simbolic de pildă şi model. Când S-a înălţat, Domnul Isus a intrat în prima încăpere a sanctuarului ceresc aşa cum se arată în descrierea făcută de Ioan, care Îl vede umblând printre sfeşnice (Apocalipsa 1:13). Aceasta împlineşte pilda lucrării locului sfânt de pe pământ. Atunci când a intrat în locul sfânt din ceruri, El nu a mai dus cu El sângele mieilor şi ţapilor, „ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” Evrei 9:12.

Dar tot atât de sigur pe cât a împlinit pilda din lucrarea zilnică în locul sfânt, Domnul Hristos trebuie să împlinească pilda mijlocirii din locul prea sfânt. Ap.Pavel scria: „Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în locul prea sfânt cu un sânge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Evrei 9:25-28.

Să nu treceţi cu vederea peste legătura dintre acel cuvânt „judecată” şi ceea ce face Domnul Isus în sfânta sfintelor. Nu trebuia să intre acolo în fiecare an, ci o singură dată „la sfârşitul lumii”. Lucrarea Lui de curăţire a sanctuarului ceresc de rapoartele păcatelor era absolut necesară pentru a împlini pilda şi umbra Zilei de Ispăşire din sanctuarul de pe pământ. Declaraţia biblică în acest sens este de fără echivoc şi de netăgăduit. „Şi după lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” Evrei 9:22-24, sublinirea autorului.

Deci, ce anume era necesar? Ca să se curăţească chipurile din ceruri, aşa cum se curăţeau cele de pe pământ. Dar de ce anume se curăţeau ele? Desigur că, de rapoartele păcatelor. Acel raport se făcea în cortul de pe pământ prin sângele stropit. Iar în sanctuarul din ceruri se face prin cărţile descrise în acea scenă a marii judecăţi din Apocalipsa 20:12: „Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”

Când se curăţea raportul de pe pământ? O dată pe an în Ziua Ispăşirii sau Yom Kippur, şi se numea marea zi a judecăţii. Dar când se curăţă sanctuarul din ceruri? Se va curăţa când Domnul Hristos Marele nostru Preot va trece din sfânta în sfânta sfintelor din templul din ceruri. Când ne arată profeţia că va avea loc această curăţire? „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit!” Daniel 8:14. Fără îndoială că am dovedit că profeţia celor 2300 de zile-ani s-a încheiat în anul 1844. Ce gând solemn că din acel an trăim timpul judecăţii! Domnul Hristos Şi-a început acum lucrarea în sfânta sfintelor, iar raportul vieţii fiecărui om trebuie să treacă în revistă în timpul acestei perioade a judecăţii.

S-ar putea ca cineva să se întrebe de ce este nevoie de această judecată pre-adventă (înainte de revenirea Domnului Hristos). De ce a declarat ap.Pavel că „trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curăţite”? Rapoartele păcatelor trebuie cercetate pentru a se hotărî cine va fi mântuit. Amintiţi-vă că „morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Această judecată de cercetare trebuie să aibă loc înainte ca să vină El să execute sentinţa. La venirea Lui, cei răi vor fi ucişi de slava Lui strălucitoare. În acea clipă se face o despărţire între cei mântuiţi şi cei pierduţi. Evident, cărţile trebuiau cercetate înaintea acelui timp pentru a se hotărî cine va fi pierdut şi cine va fi salvat.

Când Domnul Isus va pleca din sfânta sfintelor, ispăşirea finală va fi încheiată. Timpul de har se va încheia pentru lume, aşa cum se încheia şi pentru iudei în Ziua Ispăşirii după ce marele preot îşi încheia slujba din sanctuarul pământesc. După acesta, Domnul Hristos Îşi va pune deoparte veşmintele preoţeşti şi Se va îmbrăca cu hainele împărăteşti. Apoi, se va da decretul: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană … Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta Lui.” Apocalipsa 22:11, 12.

Hristos care „S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora … Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Cu acea ocazie, El nu ne va mai purta păcatele, lucrarea Lui de mijlocire se va fi încheiat şi El va veni „nu în vederea păcatului”, ci ca să-Şi aducă răsplata şi să execute judecata hotărâtă în cărţi.

Aşa că, ce lucrare a făcut Domnul Hristos din 1844? Daniel a descris această scenă spectaculară în următoarele cuvinte: „Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roatele Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” Daniel 7:910.

Dumneavoastră şi cu mine nu vom fi prezenţi în persoană în timp ce are loc această fază a judecăţii de cercetare. Totul se face din rapoartele cărţilor. Are loc chiar acum. Curând, foarte curând, va fi examinat şi ultimul caz, va fi şters din cartea faptelor şi ultimul raport al păcatelor. Atunci, cercetarea se poate concentra asupra cărţii vieţii, „Şi oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.” Apocalipsa 20:15, sublinierea autorului. Daniel a declarat: „Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” Daniel 12:1, sublinirea autorului.

Nu există nici o scenă mai solemnă în întreaga Biblie decât descrierea acestei curţi de judecată din Daniel 7. Măreţia înfricoşătoare a tronului maiestuos al Tatălui şi persoana Lui proslăvită domină imaginea sanctuarului cu cărţi şi judecată. Miriade de îngeri stau în apropiere ca martori. Apoi în versetul 13, avocatul apărării vine în faţă pentru a-i reprezenta pe aceia ale căror rapoarte vor fi cercetate. Daniel a văzut „Unul ca un Fiu al omului, (care) a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.” Daniel 7:13.

Dar, al căror nume vor fi luate în considerare la judecata de „curăţire a sanctuarului”, care are loc acum în sala tronului cerului? Al tuturor care L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi cărora li s-a înscris numele în cartea vieţii. Ap.Pavel scria despre colaboratorii săi credincioşi ca despre cei „ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.” Filipeni 4:3. Ioan arată clar că urmează să fie cercetate şi alte cărţi, „nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Apocalipsa 20:12.

În aceste cărţi se află rapoartele vieţii tuturor oamenilor, care s-au încrezut vreodată în meritele mântuirii oferite de Domnul Hristos. De la primul om care a murit până la ultimul om în viaţă înainte ca să se încheie timpul de har, mărturisirea de credinţă se compară cu raportul cuvintelor, gândurilor şi faptelor. Învăţătorul Însuşi a declarat: „Nu orişicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21, sublinierea autorului.

Ei bine, cărţile descoperă cu o acurateţe teribilă dacă păcatele au fost mărturisite şi părăsite. Aceia care L-au primit pe Hristos în toată plinătatea credinţei lor mântuitoare şi a curăţirii Lui au fost scrişi în cărţi ca fiind iertaţi. În această lucrare de ispăşire finală, acel raport al păcatului trebuie şters acum, iar numele lor trebuie să rămână înscrise în cartea vieţii sau altfel numele lor trebuie şterse din cartea vieţii, iar păcatele lor trebuie să rămână în cartea faptelor. Ioan a scris: „Cel ce va birui . . . nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii.” Apocalipsa 3:5.

Haideţi să ne imaginăm cum începutul acestei judecăţi se opreşte asupra lui Abel, primul credincios care a murit dintre oameni. Când se cercetează numele lui, este arătat din cărţi raportul păcatelor lui, dar lângă fiecare se găseşte cuvântul „iertat”. Abel a avut credinţă în Răscumpărătorul care urma să vină şi şi-a arătat acea credinţă aducând un miel ca dar pentru păcat. Domnul Isus, Apărătorul, păşeşte înaintea Tatălui, Îşi întinde mâinile şi Îşi arată sângele în favoarea credinciosului Abel. Raportul păcatelor lui se şterge din carte, iar numele lui se păstrează în cartea vieţii.

Următorul nume strigat s-ar putea să fie cel al lui Cain, care şi el a mărturisit că are credinţă într-un Mântuitor. Şi păcatele lui sunt raportate în cartea faptelor, dar nu există nici un raport al iertării lângă acele păcate. Cain nu şi-a manifestat credinţa într-un Mântuitor divin. În locul unui miel, el a adus roade din grădina lui, iar „fără vărsare de sânge nu este nici o iertare.” Mijlocitorul tare ar dori să-i ia partea lui Cain, dar nu poate să-Şi ofere sângele în favoarea cuiva care a căutat să fie primit prin alte mijloace decât moartea Sa ispăşitoare. Cu durere, numele lui Cain este şters din cartea vieţii, iar păcatele lui sunt păstrate în cartea faptelor.

Această curăţire a sanctuarului ceresc are loc din 1844 şi va continua până Marele Preot Se va ridica în picioare şi va rosti cuvintele: „Cine este întinat, să se întineze şi mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe.” Cu acea ocazie, soarta tuturor, atât a celor vii cât şi a celor morţi, va fi sigilată şi fixată pe baza acelei judecăţi.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră în acest timp deosebit când cazul nostru se judecă în marele tribunal al cerului? În timpul marei Zile a Ispăşirii de pe vremea Israelului din vechime, era un timp de amărâre a sufletului, de rugăciune şi post şi de solemnă cercetare a sufletului. Cu siguranţă că acest spirit ar trebui să-i caracterizeze astăzi pe toţi aceia care recunosc că trăim în adevărata Zi a Ispăşirii. Jertfa ispăşitoare desăvârşită s-a făcut prin moartea Domnului Isus. Ni s-a acordat o iertare deplină de către Marele nostru Preot credincios de când S-a înălţat la ceruri. Această lucrare mai continuă şi acum. Dar din 1844 se îndeplineşte o lucrare de judecată în sfânta sfintelor, care ne afectează pe fiecare dintre noi. În această curăţire a sanctuarului, se pot şterge doar acele păcate care au fost mărturisite şi părăsite. Doar credinţa în sângele Domnului Isus va aduce îndreptăţire şi izbăvire. Avocatul nostru n-a pierdut niciodată nici un caz. El S-a angajat în lucrarea de a curăţi raportul dvs. şi al meu înaintea universului, dar El nu poate accepta decât cazurile acelora care au credinţă în sângele Lui. „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile — pe Isus, Fiul lui Dumnezeu — să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:14-16.

Ce satisfacţie şi încurajare să ştim că Mijlocitorul Se află într-adevăr de partea noastră, slujind în apărarea noastră şi pentru îndreptăţirea noastră. Deoarece a fost cândva om pe acest pământ, este în stare de o empatie totală faţă de ispitele şi încercările noastre. Să ne bucurăm aşadar de adevărurile minunate pe care le-am aflat despre puternicul nostru Avocat al apărării care „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi” şi care, s-ar putea chiar în această clipă să ceară meritele sângelui Său ispăşitor spre a şterge păcatele dvs. sau ale mele. Ce Mântuitor! Ce Avocat! Ce Prieten!

 

 

 

Este oare posibil să trăieşti fără să păcătuieşti?

Este oare posibil să trăieşti fără să păcătuieşti?By Joe Crews

 

Introducere

Recent, am citit o relatare uimitoare despre un om care s-a supus unui experiment ştiinţific de hipnoză. În timp ce era sub influenţa unei uşoare transe hipnotice, subiectului i s-a ordonat să ridice un pahar de pe masă. Deşi era un tip puternic, atletic, omul nu a putut clinti paharul din poziţia sa. Cu cele mai intense eforturi, nu a putut ridica paharul care era suficient de uşor pentru ca orice copil să-l mute.

De ce nu a putut face acest lucru? Deoarece hipnotizatorii, după ce l-au făcut să intre în transă, i-au spus că nu va putea să ridice paharul. Pentru că mintea lui a fost convinsă că nu va putea s-o facă, trupul său a fost incapabil să execute comanda de a-l ridica. Ce demonstraţie spectaculară a faptului că nicio persoană nu poate asculta cu adevărat de poruncile pe care le consideră imposibil de îndeplinit!

Oare acesta să fie motivul pentru care atât de mulţi creştini trăiesc o viaţă slabă, de învins? Nu există nicio îndoială că teologia populară, modernă a susţinut în faţa a milioane de oameni că nimeni nu poate trăi cu adevărat fără să păcătuiască. Cele Zece Porunci au fost zugrăvite ca un cod idealist scris numai cu scopul de a-i face pe oameni conştienţi de nevoia lor.

Mulţi creştini moderni se întorc tot mai mult şi mai mult către o atitudine blândă, indulgentă faţă de subiectul ţinerii legii. Ei cred că dragostea lui Dumnezeu este incompatibilă cu regulile stricte şi sancţiunile pentru încălcarea lor.

Aceasta este o doctrină foarte confortabilă, dar complet străină de ceea ce învaţă Biblia. Milioane de oameni au ajuns să încalce marea Lege morală a universului, fără a simţi nicio vină! Cuvântul lui Dumnezeu nu dă nimănui nicio scuză să se simtă relaxat în privinţa păcatului. Aceasta este problema centrală a oricărei persoane care s-a născut vreodată. Ca o boală extrem de contagioasă, păcatul a infectat fiecare suflet cu germenii morţii şi nu s-a găsit niciun leac pe pământ pentru a opri progresul fatal al bolii.

De la prima apariţie a păcatului în grădina Edenului, el a distrus orice lucru bun. Niciodată, în nicio împrejurare, el nu a fost în măsură să coexiste cu neprihănirea şi sfinţenia. Cerinţele lui Dumnezeu fac absolut imposibil ca păcatul sau neascultarea să facă parte din modul de viaţă creştin. Toleranţa modernă pentru păcat nu este biblică în niciun sens al cuvântului. Domnul Isus a venit ca să scape lumea de el; El a venit să-l distrugă. Niciodată păcatul nu va intra în cer. Atitudinea noastră faţă de el trebuie să fie fără compromisuri.Nu poate fi nicio îndoială cu privire la a-l face mai acceptabil prin a-i micşora importanţa sau a-i schimba forma. Trebuie să fie distrus. Şi singura modalitate de eradicare a lui este de a primi în viaţă plinătatea lui Isus Hristos şi harul Său.

Cât de ciudat este faptul că atât de mulţi membri ai bisericii au ajuns acum să ierte păcatul, ca şi cum nu ar putea fi împiedicat de a triumfa în viaţa unui creştin. Cum îndrăznim să prezentăm greşit puterea harului lui Dumnezeu în Evanghelie! Domnul Isus l-a biruit deja pe cel rău şi niciun creştin nu ar trebui să se lase intimidat de către un duşman inferior, învins. Nu câştigăm nimic şi dacă îndreptăţim încălcarea Celor Zece Porunci.

E destul de grav să te angajezi de bunăvoie în săvârşirea unui păcat, dar este infinit mai teribil să-l aperi ca pe ceva pe care nu-l poţi împiedica. A spune că biruinţa este imposibilă înseamnă a tăgădui adevărul Evangheliei şi a nega o mare parte a Scripturilor inspirate. În plus, se sprijină acuzaţia iniţială a lui Satana împotriva lui Dumnezeu şi le oferă o falsă siguranţă, paralizantă tuturor celor care cred în ea.

Deseori, oamenii apără păcatul, deoarece nu au reuşit să nu mai păcătuiască prin propriile lor puteri. De exemplu, atunci când nu pot renunţa la fumat, trebuie să-şi găsească o explicaţie pentru existenţa lui în viaţa lor. În loc să facă mărturisirea umilitoare că nu îl pot birui, ei născocesc argumente precum că în realitate nu le face niciun rău sau că nimeni nu poate fi perfect. Sau populara, convenabila doctrină că oricum în realitate nimeni nu poate trăi fără păcat.

Probabil că este sigur să spui că majoritatea creştinilor de azi s-au resemnat că nu pot să respecte legea morală. De fapt, sunt cât se poate de mulţumiţi că Dumnezeu nici măcar nu Se aşteaptă ca ei să împlinească în întregime această lege, fie în trup fie în duh.

Efectul unei astfel de învăţături este exact cel la care s-ar aştepta cineva – o mulţime de membri ai bisericii, sufleteşte fericiţi, dar neascultători, care cred că orice grijă cu privire la ţinerea poruncilor este inutilă şi legalistă.

Ce strategie amăgitoare folosită de Satana! Ca inventator al acestei învăţături, cel rău pur şi simplu susţine vechea lui acuzaţie că Dumnezeu cere prea mult. El L-a acuzat pe Dumnezeu că este nedrept cerând ceva ce este imposibil.

El a reuşit să convingă o treime din îngeri că Dumnezeu este iraţional când Se aşteaptă la ascultare de legea Sa, şi de atunci încoace a încercat să facă să creadă pe toată lumea acest lucru. Gândiţi-vă o clipă la aceasta, şi întreaga intrigă începe să capete o mulţime de sensuri diabolice. Satana ştie că păcatul este singurul lucru care-l va ţine pe cineva în afara cerului. Deoarece păcatul este „călcarea legii”, el a trebuit să-şi perfecţioneze un plan prin care să-i facă pe oameni să privească cu uşurinţă la încălcarea legii şi, de asemenea, s-o facă să apară ca inofensivă (1 Ioan 3:4). Pentru a le face ideea acceptabilă creştinilor, de fapt, Satana a reuşit să o mascheze sub o învăţătură şi să o impună unei creştinătăţi compromise.

În orice efort evanghelistic, am întâlnit-o într-o formă sau alta, de obicei, la punctul cu legea şi Sabatul. Cerinţele incomode de ascultare se resping prin ridicări din umeri de genul „Ei bine, oricum nimeni nu poate păzi Cele Zece Porunci.”

Dar problema nu se termină aici. Nici chiar creştinii care au acceptat cerinţele legii morale nu sunt prea îngrijoraţi de cât de bine le îndeplinesc. Într-un fel subtil ei au ajuns să creadă în mare măsură că prea multă atenţie cu privire la ascultare este o formă de mântuire prin fapte. Incredibil, unii par a fi atât de înfricoşaţi să ţină legea prea minuţios încât de fapt se pregătesc s-o calce. Făcând astfel, se consolează singuri paradoxal că nu sunt legalişti.

Cum ar putea oamenii care se străduiesc să ţină poruncile să ajungă vreodată la o aşa de încurcată contradicţie în ei înşişi? Expunerea la un fals concept de neprihănire prin credinţă este doar o parte a răspunsului. O mare parte a problemei se bazează pe nereuşita omului şislăbiciunea firii pământeşti. Deoarece s-au descoperit singuri poticnindu-se în eforturile proprii de a fi desăvârşiţi, în cele din urmă au ajuns la concluzia că le este imposibil să nu păcătuiască. Din acel moment a fost uşor să înceapă să interpreteze textele biblice pentru a-şi sprijini firava experienţă. Satana a exploatat înclinarea psihologică a minţii umane de a explica, şi în curând şi-au dezvoltat o doctrină confortabilă care a adaptat abaterile lor ocazionale de la lege. Prin urmare, astăzi, cei mai mulţi creştini sunt resemnaţi cu o experienţă alternativă de biruinţă-înfrângere, biruinţă-înfrângere. Pentru ei, este stilul de viaţă acceptat de creştinismul normal.

Dar ceva este înspăimântător de greşit în această poziţie. În primul rând, doctrina nu ar trebui niciodată să se bazeze pe sentimente sau experienţă umană. Ea trebuie să se înrădăcineze pe învăţătura simplă, fără echivoc a Cuvântului lui Dumnezeu. Este adevărat că textele biblice se pot strânge în aşa fel încât să pară că susţin doctrina imperfecţiunii spirituale. Suntem asiguraţi că toţi au păcătuit, că pofta firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu şi că neprihănirea omului este ca o haină mânjită. Dar toate versetele despre nereuşită, păcat şi înfrângere se referă la experienţa unei persoane nenăscute din nou. Există literalmente zeci de alte texte care descriu o experienţă opusă, de biruinţă totală şi viaţă fără păcat. În fiecare caz, ele se referă la viaţa plină de Duhul Sfânt a unui copil al lui Dumnezeu convertit, consacrat.

Trebuie să se facă această distincţie întotdeauna la citirea Scripturii. Evanghelia lui Isus Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Harul Lui este mai puternic decât toate forţele concentrate ale răului. Isus a venit pentru a-Şi salva poporul din păcatele lui. Nimeni care citeşte ca să înţeleagă capitolul al şaselea din Epistola către Romani nu poate crede că un creştin este liber să practice păcatul. Pavel distruge absolut doctrina conform căreia un credincios ar trebui să tot cadă în păcat.

Este adevărat că s-au luat măsuri de curăţire în cazul în care se comite păcatul, dar planul desăvârşit al lui Dumnezeu a făcut posibil ca omul să biruiască oricare păcat şi să ducă o viaţă de ascultare desăvârşită, prin Hristos. De fapt, făgăduinţele din Biblie sunt atât de clare şi detaliate în această privinţă încât ne vine greu să facem vreo confuzie. Niciun sens secret sau tăinuire nu se poate găsi în multitudinea de texte care descriu experienţa biruitoare a copilului născut din nou al lui Dumnezeu. Şi doar pentru că cineva nu a putut ajunge la acea plinătate a credinţei care aduce biruinţă constantă, el nu ar trebui, în consecinţă, să nege puterea lui Dumnezeu de a da o astfel de eliberare. Când Petru a început să se scufunde în Marea Galileii, nu a fost din pricina planului lui Dumnezeu sau a lipsei de putere divine. Petru ar fi putut să-şi explice, ca atât de mulţi creştini moderni, şi să spună „Dumnezeu nu a vrut ca eu să merg pe apă, şi, mai mult, oricum, este imposibil ca cineva să facă un astfel de lucru”. Ca şi primii noştri părinţi, avem încă tendinţa să dăm vina în final pe Dumnezeu atunci când nu reuşim să-I urmăm planul pentru o vieţuire sfântă.

 

Biruinţă totală promisă

S-ar părea că Duhul lui Dumnezeu anticipa lupta prin care vor trece mulţi care vor accepta asigurările biblice de biruinţă totală. Prin urmare, scriitorii inspiraţi au fost îndemnaţi să folosească un limbaj aproape dur în descrierea posibilităţilor de biruire a păcatului. Sunt utilizate expresii superlative care, de fapt, copleşesc mintea. În loc să spună că am putea fi mântuiţi, Biblia declară că putem fi „mântuiţi în chip desăvârşit” (Evrei 7:25). În loc să spună că am putea birui, ne asigură că putem fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). În loc să ni se spună că putem doar triumfa, ni se spune că (Dumnezeu) „ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă” (2 Corinteni 2:14). În loc să promită orice am putea cere ca să ne ajute în luptele noastre spirituale, Biblia declară că El ne va da „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Iar versetul precedent garantează clar că putem fi „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu ” (versetul 19).

Indiscutabil, multe dintre aceste făgăduinţe sunt prea vaste ca mintea noastră de oameni să le înţeleagă pe deplin, dar, cu siguranţă, sunt menite să ne impresioneze cu mărimea resurselor lui Dumnezeu spre folosul nostru. Dacă limbajul ne sună exagerat, este numai pentru că suntem prea slabi în credinţă şi prea firavi în firea pământească pentru a crede că o astfel de puritate şi sfinţenie s-ar putea vreodată împlini în noi. Avem tendinţa să ne încredem mai degrabă în sentimentele noastre decât în Cuvântul lui Dumnezeu.

Este oare important să credem făgăduinţele exact aşa cum se citesc? Da, pentru că doar prin aceste făgăduinţe se poate realiza eliberarea. „…El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:4).

Observaţi că „prin ele” scăpăm de stricăciunea păcatului. Ce sunt „ele”? Făgăduinţele lui Dumnezeu. Faptul că urmează biruinţa se evidenţiază clar în acest text fantastic. Prin credinţa în făgăduinţe, devenim părtaşi de natură divină şi, prin puterea acelei noi naturi din noi, reuşim să scăpăm de stricăciunea păcatului. Cu alte cuvinte, totul depinde de predarea şi consacrarea de sine Duhului lui Hristos care sălăşluieşte în noi. „Despărţiţi de Mine,” a spus Isus, „nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).

La fel de important este comentariul inspirat al lui Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13). Acest scurt cuvânt „totul” („toate lucrurile”, traducerea King James – n.t.) reprezintă cheia spre biruinţă pentru fiecare dintre noi. Ea include puterea asupra drogurilor, imoralităţii, poftei, mândriei şi asupra oricărei fapte păcătoase, care ne-ar jefui de viaţa veşnică.

 

Toate lucrurile la dispoziţie

Aspectul esenţial aici este că atunci când primeşti puterea lui Hristos în viaţa ta, capeţi tot ce ţi-ai mai putea dori vreodată. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Apare aici din nou acel termen – „toate lucrurile”. Îl veţi găsi de asemenea în 2 Petru 1:3: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia …”

Când punem împreună aceste texte, apare o imagine incredibilă. Cerând prezenţa lui Hristos în viaţa ta, primeşti şi tot ceea ce are Domnul Hristos. Pavel a descris-o în felul acesta: „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare…” (1 Corinteni 1:30).

Aici, „toate lucrurile” sunt defalcate în experienţe foarte particulare, individualizate, şi începem să vedem că Petru avea dreptate când afirma că Dumnezeu ne-a dat toate lucrurile care privesc evlavia. Acei creştini care se îndoiesc de posibilitatea de a birui în totalitate păcatul, ar trebui să citească cu atenţie aceste versete. Ce includ aceste cuvinte „neprihănire”, „răscumpărare” şi „sfinţire”? Toate aceste trei cuvinte ne făgăduiesc mai mult decât eliberarea de vina păcatelor noastre din trecut. Cuvântul „răscumpărare” nu se limitează la răscumpărarea din vina păcatului, ci şi din puterea păcatului. „Sfinţirea” este un cuvânt care descrieun progres continuu, zilnic în biruirea păcatului. „Neprihănire” înseamnă, literal, să faci ce este drept şi se aplică la o împlinire activă a voinţei lui Dumnezeu. Toate sunt cuvinte mari, dar toate au conotaţia de a fi eliberat, atât de vina cât şi de practicarea păcatului.

Fiecare copil al lui Adam are nevoie disperată de două lucruri – iertare pentru trecut şi putere pentru viitor. Răscumpărarea le include pe amândouă; şi ideea că este inclusă eliberarea deplină de vina păcatului, dar numai parţial şi eliberarea din puterea păcatului, este o deformare a Evangheliei. Domnul Isus nu a venit să ne salveze doar de urmările păcatului, ci să ne şi salveze de păcatul în sine. Mântuirea nu este un lucru negativ, nu doar lipsa a ceva. El nu a venit doar să înlăture ceva – vina noastră – ci să ne şi dea ceva – biruinţa asupra păcatului. Pentru că, să ne ierte şi să ne lase în continuare sub puterea păcatului L-ar face pe Dumnezeu un complice al păcatului. El nu numai că ne socoteşte neprihăniţi, prin atribuirea morţii Lui ispăşitoare, ci El ne şi face neprihăniţi, prin împărtăşirea vieţii Lui de biruinţă.

După citirea cu atenţie a întregului capitol al şaselea din Romani, dacă ai nevoie de mai multă asigurare că biruinţa poate fi a ta, citeşte următoarele:

    • 1 Corinteni 15:57 – „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
    • 1 Ioan 5:4 – „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră.”
    • Filipeni 2:5 – „Să aveţi în voi gândul aceasta care era şi în Hristos Isus.”
    • 2 Corinteni 5:21 – „… ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
  • 1 Ioan 3:6 – „Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.”

Să ne întoarcem pentru o clipă la analogia cu omul hipnotizat. El nu putea practic ridica un pahar mic de pe masă, deoarece mintea lui era pe deplin convinsă că aşa ceva nu se putea realiza. A reuşit Satana, prin puterea afirmaţiei lui hipnotice, mincinoase, să facă biserica să creadă că ascultarea este imposibilă? Desigur, s-ar părea că da.

Nimeni nu va depune niciun efort serios să facă ceva pe care el îl consideră a fi imposibil. Evident, atunci, cei care cred că nu pot trăi fără păcat, nici nu încearcă să trăiască fără păcat. Nicio persoană cu raţiune nu-şi va pierde timp sau efort într-o luptă zadarnică pentru a nu realiza nimic.

Aceasta ne conduce la o întrebare interesantă: poate cineva să creadă că nu există nicio modalitate de a nu mai păcatui şi totuşi să facă planuri să nu păcătuiască? În mod logic, ar părea foarte puţin probabil, dacă nu chiar imposibil. Cu toate acestea, Biblia ne porunceşte să „nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13:14). La drept vorbind, purtăm noi de grijă firii pământeşti, susţinând că este imposibil să nu păcătuim?

 

Celui ce va birui

Întreaga carte a Apocalipsei li se adresează celor şapte biserici din Asia. În fiecare dintre biserici unii au primit multe laude şi făgăduinţe glorioase de răsplată cerească. Fără excepţie, binecuvântarea a fost oferită „celui ce va birui.” Aceste şapte biserici simbolizează fiecare perioadă a bisericii creştine, de la apostoli până la sfârşitul timpului. Dacă biruinţa asupra păcatului nu este posibilă, atunci niciun suflet nu va fi mântuit din toate aceste veacuri.

A nega posibilitatea de biruinţă totală asupra păcatului înseamnă a-L jefui pe Dumnezeu de slava misiunii Sale. El a venit, ne spune Biblia, să distrugă lucrările diavolului. Aceste lucrări sunt lucrări ale păcatului. Dacă nimeni nu ar cere puterea Lui ca să învingă complet păcatul, acuzaţia diavolului s-ar confirma. Cerinţele lui Dumnezeu ar fi prezentate ca prea grele pentru a fi ascultate.

Isus a declarat că El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Aici El a indicat faptul că era nevoie să se refacă şi altceva, nu numai oamenii. „Ce era pierdut” includea un caracter fără de păcat. Misiunea lui era de a contracara şi de a neutraliza întregul plan al păcatului – pângărirea introdusă de Satana. Restaurarea chipului lui Dumnezeu în om este o parte foarte importantă a Evangheliei veşnice. Această lucrare a Evangheliei trebuie să se facă înainte de venirea Domnului Isus, şi nu ca vreo idee ulterioară, miraculoasă a Domnului nostru care Se întoarce.

Cartea Apocalipsa identifică ascultarea ca fiind caracteristica ce-i încununează pe cei răscumpăraţi. „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). „Ferice de cei ce păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22:14 – Versiunea King James).

Cât de importantă era starea omului pentru a rămâne în Eden este şi starea pentru a fi restaurat în Eden. Oricine crede că ascultarea nu este importantă ar trebui să recitească povestea dramatică a lui Adam şi a Evei. O faptă păcătoasă foarte mică, materială, a dus la toată tragedia implacabilă din ultimii 6000 de ani. Cei care vor fi restauraţi în acel paradis pierdut vor fi demonstrat că li se poate încredinţa viaţa veşnică. Printr-o ascultare fidelă în faţa morţii, ei vor fi dovedit că acuzaţiile lui Satana sunt cu totul false. Loialitatea lor fermă va fi o garanţie veşnică de securitate pentru suveranitatea restaurată a lui Dumnezeu.

Ce putem spune, atunci, referitor la cei care privesc atât de superficial faptele bune de ascultare? Ei se înşală grav şi se joacă în capcana de moarte a păcatului, pusă de Satana. Experienţa cea mai glorioasă a celui cu adevărat convertit este de a sparge tiparul plăcerilor şi păcatului. Sub cârmuirea Duhului lui Dumnezeu, obiceiurile firii pot fi biruite şi eliminate din viaţă.Prin credinţa în făgăduinţe, o putere incredibilă îşi poate face loc în viaţa celui care este dispus să renunţe la plăcerea păcatului.

Inima lui Dumnezeu tânjeşte ca noi să-L credem pe cuvânt şi să cerem puterea pe care El ne-a promis-o. Acesta este singurul drum spre o adevărată biruinţă. Dar nimeni care nu crede că biruinţa este posibilă nu poate trăi biruinţa. Recitiţi asigurările din Biblie. Nu încercaţi să le răstălmăciţi ca să se potrivească cu slăbiciunile şi nereuşitele experienţei voastre omeneşti. Ele chiar vor să spună ceea ce spun. Eliberarea vă apaţine pentru că aţi crezut şi aţi cerut.

Chiar aici e nevoie să ne oprim şi să luăm în considerare o obiecţie care li se aduce întotdeauna celor care cred în biruinţa totală. E ceva de genul acesta: dacă eşti de părere că este posibil să trăieşti fără să păcătuieşti, eşti în măsură să declari că viaţa ta este fără păcat?

Deşi întrebarea merită un răspuns, trebuie semnalat faptul că obiecţia nu este relevantă problemei în discuţie. Dacă Biblia stabileşte un adevăr, acesta ar trebui să fie primit pe baza autorităţii sale inspirate şi nu pe baza experienţei mesagerului. Dacă biruinţa asupra tuturor păcatelor este posibilă prin Hristos, este un adevăr, fie că predicatorul îl susţine sau nu. Mai mult, lucrarea de sfinţire este o experienţă progresivă, care durează toată viaţa şi nu se poate considera terminată la un moment dat. Chiar dacă cineva ar putea să nu fie conştient de vreun păcat cunoscut, niciodată nu s-ar putea lăuda că e fără păcat. De fapt, persoana care este cel mai aproape de desăvârşire ar fi cu siguranţă cel mai puţin probabil să o recunoască. Deoarece cu cât ajunge mai aproape de Isus, cu atât mai imperfect va apărea în propriii săi ochi.

S-ar putea aduce şi obiecţia că doctrina biruinţei asupra păcatului este extrem de idealistă şi teologic prea complicată pentru a fi practică. Dar nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Chiar şi un copil poate înţelege simpla însuşire, prin credinţă, a făgăduinţelor din Biblie. Nu există niciun obicei sau păcat cunoscut de om care să nu poată fi biruit prin credinţă.

În următoarele câteva minute credem că veţi reuşi să apreciaţi frumuseţea acestui plan divin de biruinţă. Veţi afla cum să renunţaţi la fumat, la înjurături, la supraalimentare, la bârfă sau la comiterea oricărui alt păcat. Nimic să nu vă distragă atenţia atunci când veţi trece la paragraful următor. Ar putea fi punctul de cotitură din viaţa dvs. şi să însemne mai mult decât toţi banii din lume. Din moment ce atât de mulţi se luptă cu ţigările, voi folosi acest viciu în ilustrarea biruinţei pe care o descriem. Scrieţi-vă problema pe hârtie şi apoi luaţi cele patru măsuri pentru o biruinţă glorioasă.

 

Secretul biruinţei

Aţi auzit vorbindu-se despre modul extraordinar de a căpăta biruinţă asupra obiceiurilor rele şi asupra păcatelor? Uneori se cheamă metoda „de încercare”, dar de obicei nu merge. Desigur, merge în parte, deoarece vârsta matură reuşeşte să biruiască unele ispite şi păcate, iar timpul face restul, când vine moartea.Dar ştiţi de ce „încercarea” nu merge atunci când trebuie să-l birui pe cel rău?

De ce nu reuşim să ne luptăm cu Satana câteva luni, iar apoi să-l gonim de tot? Pentru că Satana este mai puternic decât noi. Am putea să ne luptăm cu el un an, dar el tot ar fi mai puternic decât noi la sfârşitul acelui an. Încercarea nu va reuşi niciodată să distrugă puterea păcatului într-o singură repriză deoarece ne confruntăm cu un vrăjmaş, care va fi întotdeauna mai tare decât noi. Atunci, care este răspunsul la slăbiciunile şi înfrângerea noastră? Întrebarea aceasta ne duce la secretul cel mai dulce şi mai sublim din Cuvântul lui Dumnezeu. Să-l studiem cu meditaţie și cu multă rugăciune.

Mai întâi de toate, trebuie să înţelegem că toate darurile cerului ne pot fi date prin făgăduinţele Bibliei, pe care le primim prin credinţă. Ap.Petru descrie „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe” şi ne asigură că „prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Multă putere se află în însăşi făgăduinţa, atât de multă încât să se împlinească singură pentru toţi cei care o cer prin credinţă. Atât de puţini vor să creadă că binecuvântarea promisă devine a lor chiar în clipa în care ei cred în ea. Oare de ce îţi este atât de greu să crezi orbeşte că Dumnezeu va face ceea ce făgăduieşte?

Acum, haideţi să ajungem chiar la esenţa biruinţei şi să tratăm cei patru paşi simpli din Scriptură pe care îi poate face orice credincios atunci când cere putere de la Dumnezeu. Patru texte ne vor lumina uimitoarea descoperire. Primul: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 15:57). Îngăduie-i minţii tale să guste solia fantastică din aceste cuvinte. Biruinţa este un dar! Nu o câştigăm prin eforturile noastre şi nici n-o merităm din pricina vreunei presupuse bunătăţi. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să o cerem, iar biruinţa ne va fi dată gratuit prin Hristos. El este Singurul care a câştigat vreodată biruinţa asupra Satanei şi dacă vom avea vreodată biruinţa, atunci ea va veni ca un dar de la El.

Daţi-mi voie să vă întreb ceva. Aveţi cumva nevoie de biruinţă în viaţa dvs. asupra vreunui obicei nenorocit, care vă înlănţuie în păcat? Unii sunt robi poftei, alţii alcoolului sau tutunului. Alţii se luptă neputincioşi cu necurăţia, mânia sau spiritul lumesc. Biblia declară că poţi să ai biruinţa ca un dar, prin Isus Hristos. Credeţi că El vă va da acea putere dacă I-o veţi cere? Cât de sigur puteţi fi că Dumnezeu va răspunde imediat la rugăciunea dvs. pentru biruinţă? Iată cât de siguri puteţi fi – atât de siguri cât de adevărate sunt cuvintele Domnului Hristos! Al doilea text este Matei 7:11: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer.”

Este oare un lucru bun atunci când cereţi biruinţă asupra fumatului sau oricărui alt rău moral sau trupesc? Desigur. Şi nu este nevoie nici măcar să vă întrebaţi dacă este după voia lui Dumnezeu. El ne-a spus deja în Biblie că este voia Lui să nimicească lucrările păcatului şi ale diavolului. Dacă ne vom ruga pentru mai mulţi bani sau pentru un serviciu mai bun, trebuie să ne rugăm întotdeauna dacă este voia Lui, dar biruinţa asupra păcatului îi este făgăduită oricui o cere prin credinţă.

Oare ne va da Dumnezeu biruinţa când I-o vom cere? Domnul Isus a declarat că El este mai dornic să ne dea acest lucru bun decât dorim noi să le dăm hrană copiilor noştri atunci când le este foame. El de-abia aşteaptă să vă onoreze credinţa şi „să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Aceste făgăduinţe sunt atât de nelimitate încât mintea noastră este uimită de ele. Oare de ce ne este atât de greu să cerem să se împlinească ele? Oare de ce ne este atât de greu să credem că ceea ce Dumnezeu zice, va şi împlini? El Îşi va ţine fiecare făgăduinţă.

 

Aşa procedează credinţa

Iată următoarea întrebare. Cum ştim că avem biruinţa după ce I-o cerem? Pur şi simplu, pentru că El a declarat că noi o vom avea. Ştim că Dumnezeu nu minte. Trebuie să credem făgăduinţa Lui. Chiar în momentul în care cerem, trebuie să acceptăm adevărul că s-a şi împlinit, să-I mulţumim pentru dar, să ne ridicăm de pe genunchi şi să acţionăm ca şi când s-a şi realizat. Nu trebuie să cerem şi nu trebuie să ne aşteptăm la niciun semnşi la niciun sentiment care să dovedească primirea biruinţei. Puterea din făgăduinţă are tăria să se împlinească singură şi este eliberată doar ca răspuns la credinţa noastră.

Asta ne aduce la cel de-al treilea text ce se găseşte în Romani 6:11: „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” Cuvântul „socotiţi-vă” înseamnă credeţi sau consideraţi ca şi făcut. Orice aplicare practică a credinţei ar trebui concentrată asupra acelei unice cereri după biruinţă, iar apoi, trebuie socotită ca şi împlinită. Vă amintiţi cum a mers Petru pe apă? L-a întrebat pe Domnul Isus dacă poate să iasă din barcă pe marea furtunoasă, iar Isus i-a spus lui Petru să vină. Dar cât timp a făcut Petru imposibilul de a umbla pe apă? Biblia ne spune: „Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: ‘Doamne, scapă-mă!’ ” (Matei 14:30).

De ce i-a fost teamă lui Petru? I-a fost teamă să nu se scufunde şi să nu se înece. În ciuda asigurării Domnului Hristos că el poate să meargă pe ape, Petru a început să pună la îndoială cuvântul Învăţătorului. Atunci a început să se scufunde. Atâta timp cât a crezut făgăduinţa lui Isus şi a acţionat prin credinţă, a fost în siguranţă. Când s-a îndoit, s-a scufundat.

Acum, care este lucrul imposibil de care sunteţi îngrijorat? Nu e vorba să mergeţi pe ape, ci să biruiţi obiceiul fumatului sau vreun alt păcat deranjant. Domnul Hristos vă spune: „Vino la Mine. Îţi voi da biruinţa.” Atâta timp cât credeţi că aţi fost eliberat, veţi avea biruinţa. Este atât de simplu. Chiar în clipa în care o cereţi, biruinţa va lua loc în viaţa dvs. ca un rezervor de putere. N-o veţi simţi, dar ea va fi acolo şi va rămâne acolo atât timp cât o acceptaţi prin credinţă.

Pentru unii oameni izbăvirea de vreun păcat este atât de spectaculară încât ei pierd chiar şi pofta de a comite acel păcat. Fumătorii înrăiţi uneori au fost scăpaţi chiar şi de dorinţa de a fuma. Dar nu întotdeauna Dumnezeu lucrează astfel. De obicei, dorinţa rămâne, dar în momentul ispitei, puterea de a trece peste ispită ţâşneşte dinăuntru. Credinţa acceptă adevărul izbăvirii şi pretinde permanent biruinţa care se află în posesia sigură a credinciosului.

Ultimul pas către biruinţă este descris de cel de-al patrulea text, Romani 13:14: „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” Atât de puternică este încrederea în acea putere însuşită de la Dumnezeu încât nu se mai ţine seama că s-ar putea să cădeţi din nou sub puterea acelui păcat. În vechiul plan de „încercare”, se contura o nereuşită în cele mai multe cazuri. Ţigările se aşezau pe un raft, iar fumătorul îşi spunea: „Voi încerca să nu mai fumez niciodată, dar dacă nu reuşesc, ştiu bine unde le-am pus.” Dar în planul de „încredere”, n-avem niciun motiv să ne temem de nereuşită din pricina slăbiciunii omeneşti. Biruinţa nu depinde de puterea noastră, ci de tăria lui Dumnezeu. S-ar putea ca noi să greşim, dar El nu greşeşte niciodată. Ţigările se aruncă. Se renunţă la toate planurile care implică vreun grad de compromis.

Micuţul Jimmy a dat de necaz deoarece s-a dus să înoate împotriva poruncii explicite a mamei. Când a fost întrebat de ce n-a ascultat-o, Jimmy a răspuns: „Am fost ispitit.” Atunci mama i-a spus: „Am observat că ţi-ai luat şi costumul de baie cu tine dimineaţă. De ce ai făcut-o?” Jimmy i-a răspuns: „Pentru că mă aşteptam să fiu ispitit.” Cât de familiar le este acest răspuns celor care nu se încred pe deplin în propria lor tărie de a câştiga biruinţa. Ei fac totul ca să cadă. Îşi iau şi costumul de baie cu ei. Cu Dumnezeu nu este nevoie de nicio pregătire pentru eventualitatea unui eşec.

S-ar putea ca cineva să ridice obiecţia cum că acest proces este prea descurajator. Dar ce se întâmplă dacă persoana nu reuşeşte să biruiască? Chiar şi Petru a început să se scufunde. Oare nu i se zdruncină încrederea în Dumnezeu dacă biruinţa nu continuă? Nu. Faptul că Petru a început să se scufunde n-a avut nicio legătură cu lipsa de putere divină. Nu a schimbat nicidecum dorinţa Domnului Hristos ca el să meargă pe ape. Nu a făcut altceva decât să arate nevoia lui Petru după o credinţă mai mare care să-l facă în stare să asculte de porunca Domnului Hristos. Se poate să ne slăbească credinţa. S-ar putea să avem nevoie să ni se amintească de faptul că depindem întru totul de tăria Lui. Dar asta nu minimalizează nicidecum frumosul plan făcut de Dumnezeu de a împărtăşi putere şi biruinţă prin „făgăduinţele nespus de mari şi preţioase” din Biblie. Dacă primitorul nu are credinţă, nu-şi poate însuşi nici măcar făgăduinţele lui Dumnezeu. Limitele se definesc clar prin cuvintele Domnului Isus: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29).

Prietene, iat-o în toată simplitatea ei. Şi chiar merge! Dacă doreşti cu adevărat să fii eliberat, merge. Nimic nu-l va ajuta pe cel care nu vrea să renunţe la ţigări, dar dacă vrei cu adevărat, te aşteaptă – biruinţa, puterea, eliberarea – întinde doar mâna în credinţă şi le vei avea. Crede făgăduinţa şi cere-o să se împlinească chiar în acest moment. Dumnezeu doreşte ca să fii liber.

Există Cerul cu adevărat?

Există Cerul cu adevărat?By Joe Crews

 

Există cu adevărat?

Milioane de oameni anticipează, deşi pentru motive diferite, un timp când vor putea părăsi această planetă, mutându-se pe alta mai fericită, mai puţin poluată, undeva în spaţiu. Mulţi cred că timpul e pe sfârşite pentru această planetă poluată şi suprapopulată, care a fost atât de prost folosită timp de 6000 de ani. Fie şi numai din motive de supravieţuire, ei speră să se mute pe un satelit orbită, făcut sigur în mod ştiinţific printr-o tehnologie ce nu dă greş. Acolo, într-un mediu prietenos, susţinut în mod artificial, ei speră să devină pionierii unei noi lumi în spaţiu pentru neliniştiţii pământeni.

Alte milioane privesc spre cer şi fac planuri entuziaste pentru călătorii mai lungi în spaţiu, mult dincolo de limitele sistemului solar. Aşteptările lor nu se bazează pe producerea ştiinţifică de laboratoare pentru peisaje şi chimicale reciclate. Ei caută un cămin în spaţiu total independent faţă de influenţa şi erorile umane; un cămin în care să nu existe mândrie corupătoare, egoism şi păcat; un cămin numit cer, pe care îl cred a fi în curs de pregătire pentru ei. Ei se aşteaptă să călătorească acolo mult înainte ca savanţii în salopete albe să-şi dezvolte colonia satelit.

Este uşor să simţim împreună cu cei ce sunt sătui de problemele stresante ale planetei pământ şi care vor să emigreze într-un mediu ceva mai plăcut. Dar vor putea condiţiile artificiale dintr-o colonie autosusţinută în spaţiu să fie mult superioare pământului nostru învechit ? E adevărat că o atmosferă creată artificial ar putea fi mult mai uşor întreţinută şi menţinută, dar ce se întâmplă în ultimă instanţă cu problemele de bază ale supravieţuirii?

Boala şi moartea nu pot fi evitate în spaţiu mai mult decât pot fi aici. Crima şi nedreptatea vor urmări fiinţele umane oriunde ar călători în univers. Dezamăgirile şi necazurile ce zdrobesc inima vor continua să marcheze cursul scurt al existenţei umane, pur şi simplu pentru că cea mai mare problemă a omului este omul însuşi. El nu poate scăpa de natura sa egoistă schimbându-şi locaţia -fie şi pe o altă planetă. După cum nu poate scăpa de natura sa muritoare prin schimbarea mediului înconjurător.

Ceea ce are omul cu adevărat nevoie este o natură perfect integrată, fără păcat, care nu va mai fi supusă bolii sau morţii, împreună cu un nou mediu înconjurător în care să trăiască pentru veşnicie. Un astfel de aranjament ideal este singurul care va rezolva problemele şi va împlini toate visele tuturor oamenilor din lumea de azi. Sănătate perfectă, o casă frumoasă, o climă ideală şi viaţă veşnică – ce altceva şi-ar mai putea dori cineva?

Pot aceste condiţii incredibile să devină vreodată realitate?Savanţii spun: Nu. Ei pot promite o sănătate mai bună şi o viaţă mai lungă, dar nu nemurirea. Ei speră într-un aer mai curat, condiţii de lucru îmbunătăţite, dar nu un mediu fără microbi. Mai mult nu pot face. Dar ascultă, există un loc în curs de pregătire, un loc ce depăşeşte orice descriere oricât de extrevagantă. Mulţi savanţi îi neagă existenţa pentru că ei nu cred că există un Dumnezeu care locuieşte într-un loc numit ceruri.

 

ÎNAPOI LA PLANUL ORIGINAL

Aş vrea să vezi că acest viitor cămin, ce este acum în curs de pregătire va împlini de fapt planul original al lui Dumnezeu pentru fericirea desăvârşită a omului. Va egala frumuseţea desăvârşită şi gloria pe care Dumnezeu le-a încorporat în grădina Edenului. Isaia o descrie astfel: “cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. “(Isaia 64:4)

Profetul declară că “ de la începutul lumii“ oamenii n-au auzit nici n-au văzut plinătatea planului lui Dumnezeu. Declaraţia este clară -cândva oamenii au văzut, au auzit şi au ştiut lucrările minunate pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru poporul Său. De fapt, acest plan a fost descoperit lui Adam şi Evei în toată splendoarea sa. Dumnezeu vroia ca tot pământul să fie ca Edenul, grădina Domnului. El a dat primilor noştri părinţi patru daruri extraordinare – viaţa, un caracter neprihănit, un cămin frumos şi stăpânire asupra pământului. Ei ar fi putut avea aceste daruri pentru totdeauna pur şi simplu alegând să asculte de Dumnezeu în privinţa pomului oprit. Prin ascultare de voia Sa, Dumnezeu intenţiona ca familia omenească să fie în mod ideal şi veşnic fericită.

Îngerii trebuie să fi plâns când au văzut păcatul intrând pentru prima dată în familia omenească. Îndatã, toate acele provizii originale au început să fie retrase. Adam şi Eva au început să moară conform cu declaraţia lui Dumnezeu; stăpânirea lor a trecut pentru un timp în mâinile Satanei; imaginea neprihănirii a fost stricată înlăuntrul lor; şi au fost conduşi afară din grădina care era căminul lor. Primele trei capitole ale Bibliei ne prezintă imaginea acestei mari pierderi. Intrarea păcatului şi istoria căderii omului ne este exprimată în mod grafic în Geneza 1,2 şi 3. Dar ultimele trei capitole din Biblie ne prezintă exact opusul povestindu-ne despre restaurarea tuturor lucrurilor. Dispariţia păcatului şi a Satanei precum şi îndepărtarea blestemului sunt descrise în Apocalipsa 20-22.

Acum daţi-mi voie să vă asigur că noul cămin al celor neprihăniţi va fi chiar aici pe pământ. Isus ne spune aceasta în Matei 5,5. Una din fericiri spune:“Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” Reţineţi. Poporul lui Dumnezeu va locui în cele din urmă în această lume frumoasă, nu aşa cum este astăzi, ci aşa cum va fi pregătită pentru sfinţi.

Cu cât ne gândim mai mult cu atât pare mai natural să fie aşa. Când a creat lumea Dumnezeu a planficat pentru copiii Săi să locuiască aici. El a aşezat pe primii noştri părinţi într-un paradis fără pată sau defect. Acum e adevărat că diavolul a apărut pe scenă şi a întrerupt planul lui Dumnezeu, dar nu l-a schimbat. Dumnezeu va aduce în final la îndeplinire scopul Său original aşa cum a fost descoperit în grădina Edenului. El va returna acest pământ primului său stăpân.Îl va face din nou desăvârşit şi fără păcat şi poporul Său va locui aici în frumuseţea Edenului refăcut. Cei răi au astăzi mai mult din acest pământ decât cei neprihăniţi şi bănui că fimele financiare au mai mult decât cele două grupuri împreună. Dar într-o zi, Dumnezeu spune că sfinţii vor moşteni pământul.

Cu siguranţă nimeni n-ar vrea pământul aşa cum este el acum pentru că e dezastruos acum. Putem mulţumi Domnului că ce ne dă înapoi va fi cu totul diferit de ceeea ce vedem azi în jurul nostru. În Isaia 65:17 citim aceste cuvinte frumoase: „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou.” Aceasta este declaraţia Vechiului Testament, iar în Noul Testament citim acelaşi lucru în Apocalipsa 21:1. “Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou.”

Această lume a noastră, îmbibată de sânge va fi complet înlocuită şi orice urmă de păcat va fi ştearsă pentru totdeauna. Petru o descrie în aceste cuvinte: “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). Asta e lumea pe care mi-o doresc – o lume în care locuieşte neprihănirea! Dumnezeu va avea din nou o planetă pură şi curată. Ascultă, dacă cineva neglijează ocazia de a trăi acolo, face cea mai mare greşeală din viaţa lui! Aceasta este cea mai tragică greşeală pe care o poate face cineva. Să ne ajute Dumnezeu ca acest cămin să fie certitudinea noastră glorioasă.

E şocant cât de multe concepţii sucite şi slabe despe ceruri au acceptat oamenii. Cei mai multi cred ca e un loc eteric undeva departe – şi asta e tot ceea ce ştiu în marea lor majoritate. Unii cred ca e „acolo sus” undeva. Da, este „acolo sus” şi putem fi de acord cu aceasta, pentru ca Isus când a plecat S-a înălţat la cer (Fapte1:9). Şi a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2.3).

Vă rog să remarcaţi că Isus a numit cerul un loc. New York e un loc şi cerul va fi la fel de real ca şi New York-ul. Isus a declarat că Se duce să pregătească un loc şi apoi va veni să ne ia cu El în acel loc. Aceasta nu este o idee aeriană, ireală. Cei neprihăniţi nu vor sta pe nori acolo în spaţiu, cântând din harpe şi în coruri aleluia în toată veşnicia. Aceasta e o imagine a cerului cât se poate de falsă şi nebiblică. Singurul motiv pentru care puţini oameni nu vor să meargă în cer este acela că nu ştiu cum va fi acolo.Când şi când poţi întâlni câte o persoană care îţi spune deschis că nu e interesată să meargă în ceruri, dar aceasta doar pentru că are o înţelegere greşită despre cer. Miturile populare au făcut ca cerul să pară plicticos şi neinteresant.

Adevărul despre cer, face ca acesta să fie unul din cele mai interesante locuri pe care ni le putem imagina. Capitala acestei viitoare ţări slăvite se numeşte Noul Ierusalim şi este acum în construcţie după mărturia lui Isus şi a lui Pavel. Va acoperi o suprafaţă mai mare decât Virginia, districtul Columbia, Pennsylvania, New Jersey, şi Rhode Island luate împreună. Dacă ţi se pare de necrezut nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt. Iată ce spune Biblia: „Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:16). Aici ni se spune că Dumnezeu pregăteşte o cetate pentru poporul Său. şi o pregăteşte acum.

Acum se ridică câteva întrebări.Ce fel de cetate construieşte Dumnezeu pentru cei credincioşi? Unde o pregăteşte? Apocalipsa 21:2 ne dă răspunsul: „Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim.” În paradis în acest moment, mult deasupra stelelor şi planetelor, Dumnezeu pregăteşte locuinţe pentru tine şi pentru mine. Într-o zi această cetate albă, strălucitoare va coborî jos pe pământ şi va rămâne aici ca locuinţă veşnică pentru cei neprihăniţi. Cât de mare va fi? Apocalipsa 21:16 ne spune: „Cetatea era în patru colţuri … A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini.”

Remarcaţi că cetatea este perfect pătrată şi că perimetrul ei este de 12000 prăjini, sau 1500 mile(2400km). Cum o prăjină măsoară o optime de milă, aceasta înseamnă că cetatea are lungimea fiecărei laturi de 375 mile(600km). Mă credeţi sau nu, 450 oraşe cât New York încap în interiorul zidurilor giganticei cetăţi. Străzile sunt din aur curat, iar porţile dintr-o perlă – nu perle lipite ci făcute de fapt dintr-o singura perlă. Imaginaţi-vă dacă puteţi o cetate de asemenea dimensiuni chiar aici pe acest pământ!

 

CORPURI DIN CARNE ŞI OASE

Vreau să vă prezint în limbaj omenesc, dacă este posibil ceva din frumuseţea, slava şi realitatea cerului. Notaţi că cerul este foarte, foarte real. Această realitate este cea mai frumoasă calitate. Vom avea corpuri reale şi vom avea activităţi reale. De fapt, în Isaia 65 ni se spune că cei răscumpăraţi vor sădi vii şi vor mânca din rodul lor; vom construi case şi le vom locui. „Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Versetele 21, 22).

Acum s-ar putea să te surprindă, dar în ceruri vom avea corpuri din carne şi oase. Aşa ne învaţă Biblia. Şi vom dovedi aceasta folosind două texte. În Filipeni 3:21 citim:” El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. E facinant să ştii că trupurile noastre vor fi schimbate. Vom avea corpuri exact aşa cum a avut Isus după înviere! Nu e niciun mister aici pentru că Isus a explicat ucenicilor despre acest corp. El a spus: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Luca 24:39). Mai întâi le-a apărut şi le-a spus că are carne şi oase. Apoi a mâncat cu ei şi, în cele din urmă S-a înălţat la cer din mijlocul lor. Această succesiune de evenimente din viaţa Domnului răspunde la multe întrebări privind propria noastră natură în ceruri. Vom avea un corp exact ca cel pe care l-a avut Isus după înviere..

 

NE VOM CUNOAŞTE UNUL PE ALTUL

Acum se ridică o altă întrebare interesantă care a lăsat perplecşi milioane de oameni: Ne vom cunoaşte acolo? Vom fi în stare să ne cunoaştem unul pe altul pe lumea cealaltă? Mulţi oameni au concepţia greşită că cerul va fi foarte impersonal. Deşi încercările şi necazurile trecute vor fi şterse din minte, cu siguranţă nu vom uita prietenii şi familia. Nimeni nu va fi acolo doar un număr animat! Adevărul e că ne vom cunoaşte unul pe altul în ceruri aşa cum ne cunoaştem acum. Pavel scria: ” Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:12). Dacă înţeleg bine limba română asta înseamnă că ne vom cunoaşte mai bine decât am reuşit să o facem cât am trăit aici.Cât suntem aici vedem lucrurile ca în ceaţă şi adesea ne înţelegem greşit unii pe alţii. Aceasta nuse va întâmpla niciodată pe noul pământ. Ne vom cunoaşte unul pe altul cât se poate de bine.

Isus a spus că „vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8:11). Acest text ne face să fim siguri că vom recunoaşte marii eroi ai Vechiului Testament. Nu doar că vom fi unţi pentru totdeauna cu cei pe care i-am iubit pe pământ, dar vom putea face cunoştinţă cu titanii spirituali care ne-au inspirat pe paginile Bibliei.

Celor mai mulţi oameni le plac reuniunile şi întoarcerile acasă. Ce plăcere să întâlneşti vechi prieteni după atât de mulţi ani şi să reînnozi legături nostalgice din trecut. Cerul n-ar fi un loc de bucurie dacă nu am putea recunoaşte pe cei din jur. Am avut bucuria să conduc mii de oameni la Hristos şi abia aştept să mă întâlnesc cu ei în jurul tronului lui Dumnezeu. Nu pot să cred că nu voi avea niciodată asigurarea că măcar unul din aceste suflete de fapt credincios până la sfârşit şi a primit cununa vieţii. Fără îndoială vom întâlni acolo oamenii pe care i-am câştigat şi vom fi în stare să vedem cercul infinit al influenţei care a vibrat de la o inimă la alta şi de la o viaţă la alta. Puteţi să vă imaginaţi emoţia de a auzi pe cineva în ziua aceea:” Tu eşti cel ce m-a influenţat să-L urmez pe Isus în calea mea. Mulţumesc! O, multumesc că ai făcut posibil să fiu aici”? Cu siguranţă aceasta va fi o mare parte din răsplata sufletelor câştigate.

Pavel scria filipenilor „Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii”(Filipeni 4:3). Avem aici o dovadă foarte interesantă că numele de pe pământ sunt înregistrate în cărţile din ceruri. Nu avem nici un motiv să credem că acei credincioşi lucrători împreună cu Pavel au primit alte nume noi, îngereşti după ce au fost convertiţi. În cartea vieţii au fost scrise exact aceleaşi nume pe care le-au dat mamele lor iuidaice. Acelaşi lucru e adevărat şi astăzi. Ion, Vasile, Adrian, Dana şi Maria sunt înregistrate cu credincioşie ca meritând viaţa veşnică prin credinţa în Isus.

Avem acum o altă privire asupra acestui subiect în cartea Apocalipsei. Într-una din viziunile sale, lui Ioan i-a fost arătată slava Noului Ierusalim. A fost atât de ameţitor încât profetul a fost aproape colpeşit de slava sa. În viziune, pe măsură ce se apropia de zidurile strălucitoare, Ioan a văzut că fundaţia cetăţii era compusă din 12 pietre preţioase, fiecare având altă culoare. Apoi a văzut că un nume era înscris pe fiecare din aceste pietre sclipitoare. Imaginaţi-vă sentimentele sale atunci când a recunoscut propriul său nume pe una din aceste pietre! Toţi apostolii vor fi onoraţi de-a lungul veşniciei prin afişarea numelui lor de simplu galilean săpat în pietrele masive ce suporta cetatea Noului Ierusalim. Ce emoţionant trebuie să fi fost aceasta pentru Ioan!

După ce Noul Ierusalim va coborî pe acest pământ la sfârşitul celor o mie de ani, pământul va fi recreat în forma sa originală desăvârşită. Locuinţa lui Dumnezeu va fi între oameni şi sfinţii vor locui atât în cetate cât şi pe noul pământ. Vom avea cetatea ca reşedinţă şi pământul ca proprietari. Isus pregăteşte chiar acum locuinţele din Noul Ierusalim. (Ioan 14:1-3). Noi ne vom construi propria casă la ţară fiecare în model propriu (Isaia 65:21,22).

 

PALAT IN ORAŞ ŞI LOCUINŢĂ LA ŢARĂ

Vom fi mulţumiţi cu locuinţele pe care ni le pregăteşte Isus? El a spus, ” Mă duc să vă pregătesc un loc.” Mă duc să pregătesc un loc pentru cine? Pentru voi! Poţi pune propriul tău nume acolo dacă vrei, pentru că este adevărat. El a plecat să pregătească un loc pentru tine, un loc care va avea numele tău pe el. E ceva care îmi place, pentru că Domnul e un constructor care ştie exact ce mi-ar place mai mult.

Cred că Domnul se va întâlni cu fiecare dintre noi şi ne va face turul Cetăţii Sfinte. Ne va însoţi pe străzile aurite să ne arate diferite locuri de interes în Noul Ierusalim. Ne va plimba de-a lungul râului vieţii şi ne va spune despre pomul vieţii, care creşte deasupra râului şi dă roade diferite în fiecare lună a anului. Ne va plimba de pe o stradă pe alta şi, în cele din urmă în timp ce ne plimbăm vom vedea un anume palat. În clipa în care îl vedem ceva în sufletul nostru ne va spune:” Asta e ceea ce am visat întotdeauna. Acestae genul de casă care mi-ar place să am!” Şi Isus îţi va întrerupe gândurile şi va spune:” E a ta, am pregătit-o exact aşa cum ştiam că îţi va place. E făcută special pentru tine.”

În plus, vom putea să ne construim propria noastră casă la ţară. Vă amintiţi că Isaia ne-a promis că vom construi case şi le vom locui? Şi ne putem alege singuri unde le vom construi. O întreagă lume nouă şi frumoasă e în faţa noastră şi putem alege locul ce se potriveşte cel mai bine personalităţii noastre şi amplasăm viitoarea casă acolo. Închid câteodată ochii şi încerc să mă gândesc la un loc care mi-ar place şi cred că găsesc o mulţime care m-ar face fericit. Va fi fără nici o urmă de păcat, pentru că nu va mai fi blestem în ţară. Nu vom mai fi călcaţi de hoţi şi nu ne vom mai pierde casele în incendii. Am vorbit cu bieţii oameni cărora le-a ars casa distrugând tot ce aveau. Alţii şi-au pierdut economiile de-o viaţă luate de hoţi.

Cineva ar putea spune, „Ştii, eu nu ştiu să construiesc. Nu cred că mi-ar place să construiesc case.” Ascultă, nu cred că va fi genul de muncă grea pe care bieţii muncitori din construcţii o depun aici. Nu, nu va fi deloc ceva în genul ăsta. Cât despre cunoştinţele necesare pentru a construi, nu trebuie să vă îngrijoarşi nicio clipă. Nu va fi nici o limită privind ceea ce putem învăţa. Vei avea o întreagă veşnicie în faţă să înveţi şi să înţelegi. Dacă nu ştii nimic despre muzică, ia un curs de muzică. Alătură-te corului îngeresc. Poţi sa alegi să cânţi la bass într-o zi şi să înveţi să cânţi partea bass-ului, apoi poţi să mergi la tenor şi să cânţi partea tenorului. Poţi să cânţi orice voce alegi şi să înveţi despre muzică atât cât doreşti.

Poţi învăţa arhitectura. Poţi învăţa cum să construieşti. Poţi învăţa despre natură. Sau poate, vrei să studiezi astronomia. Câteodată, când privimla ceruri şi vedem o steluţă galbenă sclipind spre sud-vest, spunem,”Mă întreb ce face steluţa aceea sus acolo?” Ascultă, într-o zi nu va mai fi nevoie să ne întrebăm;vom putea spune” Cred că am să mă duc să văd ce e acolo.” Apoi vom putea vizita steaua. Aşa va fi pe noul pământ.Vom putea călători cu viteza luminii. Îngerii pot face aceasta acum. Într-o zi Daniel a început să se roage şi înainte de a termina rugăciunea un înger a coborât toată distanţa de la ceruri până la el. Şi îngerul i-a spus: „Daniel, când ai început tu să te rogi, Dumnezeu m-a trimis de la tronul Său şi acum sunt aici să răspund la rugăciunea ta.” Vom fi şi noi în stare să călătorim aşa. Vom putea ieşi să vizităm marele univers al lui Dumnezeu şi să înţelegem lucruri pe care mintea omenească nu a fost în stare să le înţeleagă mai înainte.

Adesea sunt întrebat dacă vor fi animale ăn ceruri. Biblia are un număr surprinzător de referinţe legate de această întrebare. Iubitorii de animale vor avea o întreagă expoziţie acolo! „Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt” (Isaia 11:6-9).

Am auzit adesea de lei domesticiţi care lasă copiii să se joace pe spatle lor. Prea adesea totuşi, am citit despre asemena animale care au atacat copiii ca şi animalele sălbatice. Ravagiile păcatului au făcut natura animalului impredicitibilă. Dar în Edenul restauratal lui DUmnezeu nu va fi absolut niciun pericolde violenţă din partea leilor, leoparzilor, urşilor sau şerpilor- cu atât mai puţin din partea animalelor de casă de pe pământ. În această lume, orice creatură trebuie să se păzească de atac tot timpul. Regnul celor cu gheare şi colţi a creat o atmosferă constantă de frică în împărăţia animalelor.Păsările par să nu fie niciodată relaxate,rotind capul permanent dintr-o parte în alta, în eventualitatea unui potenţial atacator.

Tragic, dar numai în paradisul restaurat vom fi în stare să ne relaxăm şi să nu mai fim permanent în gardă împotriva violenţei din partea altor fiinţe umane. Pentru prima datăde la Eden încoace oamenii vor fi în stare să aibă încreder în alţia oameni. Nu va fi acolo nimeni care să producă durere sau nefericire vreunei creaturi.

 

NICI BOALĂ, NICI MOARTE

Cum nu va mai fi boală, durere, sau moarte, unele ocupaţii şi profesiuni nu-şi vor mai găsi locul acolo.Nici doctorii, sau infirmierele, nici agenţii de asigurări nu vor găsi pe nimeni cu care să facă afaceri. Problemele financiare vor fi izgonite pentru totdeauna. Problemele care ne produc cele mai mari dureri acum nu vor mai exista în minţile sfinţilor. Ei vor uita pentru totdeauna necazurile acestei vieţi. Nu vom plânge pentru cei dragi care nu vor fi acolo? Fără îndoială că vom plânge când vom descoperi că lipsesc, dar atunci Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii noştri.

Una din cele mai mari făgăduinţe din Biblie se găseşte în Apocalipsa 21:3,4. „Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Nu e minunat?Dacă n-ar exista decât aceste două texte care să descrie cerul,aş vrea să fiu acolo! Tu, nu? Niciun motiv de supărare – nu durere, nu moarte, nu despărţire.

În Isaia 33:24 citim încă ceva despre cei ce vor locui în lumea nouă.”Nici un locuitor nu zice: ,Sunt bolnav!’ ” Câteodată, când mă întâlnesc cu ceilalţi în Sabat dimineaţă îi întreb ” Ce mai faci, cum o duci astăzi?” Şi din când în când cineva îmi va răspunde” Nu mă simt prea bine. Probabil, ar fi trebuit să stau la pat.” Probabil ar fi trebuit, dar îl iubeau pe Domnul atât de mult încât au preferat să vină la casa Sa de rugăciune. Da, oamenii se îmbolnăvesc, dar în ceruri nu va fi nevoie să folosim niciodată această expresie. Pentru totdeauna. Nu vom mai întreba niciodată ” Cum te mai simţi în dimineaţa asta?” Vom şti cum se simt. Se simt bine. Nu sunt bolnavi. Se simt perfect. Mugurul nemuritor al tinereţii se va vedea pe fiecare faţă. Nimeni nu va mai spune „Sunt bolnav”. Nimeni nu va mai simţi disperarea de a vedea pe cei dragi suferind şi alunecând în moarte.

Oh, tânjesc după această experienţă mai mult decât orice altceva.Copiii vor fi în siguranţă în acest nou regat pe care ni-l pregăteşte Dumnezeu. Lăsaţi-mă să vă spun părinţi, vă va mângâia foarte mult să ştiţi că, copiii voştri nu vor fi niciodată înpericol de a fi călcaţi de automobil.Nu voi uita niciodată scena din faţa cortului în timpul cruciadei din Louisville. Am văzut în mijlocul străzii o fetiţă care a fost lovită şi ucisă de o maşină. Niciodată n-am fost în stare să-mi scot din minte imaginea acestei fetiţe zdrobite în drum.

Biblia spune că copiii vor fi acolo şi că ei se vor juca pe străzi fără a fi răniţi niciodată. „Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete, care se vor juca pe uliţe.” (Zaharia 8:5). Ce minunat! Părinţi, aţi auzit vreodată scrâşnetul frânelor maşinii făcându-vă să îngheţaţi? Şi să alergaţi repede la fereastră cu sufletul la gură să vedeţi dacă nu era copilul dv. în stradă? S-a întâmplat de mai multe ori, nu-i aşa?Dar pe noul pământ nu va mai exista frica aceasta, că nu sunt în siguranţă.Şi chiar cîând se joacă pe malul râului vieţii, nu veţi fi deloc îngrijoraţi pentru ei. Nu vor cădea în apă să se înece. „Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” (Isaia65:25).

Copiii vor creşte acolo. Biblia spune că ei vor creşte precum viţeii în grajd şi adulţii vor creşte şi ei.Toţi vom creşte spiritual şi intelectual. Acum am să vă spun ceva ce nu pot dovedi cu Biblia. Nu vă pot da un text pentru ce voi spune, deci acceptaţi sau nu;dar eu cred că vom avea ceva probleme să stăm de vorbă cu Adam la început. El a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi minţile noastre au devenit atât de optuze datorită tendinţelor moştenite şi slăbiciunilor celor 6000 de ani de păcat. Va trebui să ne dezvoltăm puţin ca să ajungem la acelaşi nivel, dar vom învăţa repede.

Fără îndoială că vom creşte şi fizic. Sunt sigur că Adam era mult mai înalt şi mai puternic decât orice om din zilele noastre. Biblia ne spune că erau uriaşi pe pământ pe atunci. Unul din oamenii este descris în Geneza ca având 10 picioare(3m) înălţime. Pot foarte bine să cred că Adam şi Eva aveau cam 12 sau 15 picioare (3,60-4,50m). Şi cred că întregul curs final al păcatului vă dispărea pe măsură ce vom creşte în asemănarea cu Dumnezeu, aşa cum a fost El reflectat în Adam şi Eva. Ce emoţie copleşitoare va fi să mă duc la acest uriaş, să dau mâna cu el şi să spun, „Mă numesc Crews”. Adam va întinde mâna jos spre mine , se va uita la mine ca la un copil şi va spune, „Eu sunt Adam.” Vreau să fac cunoştinţă cu Adam.

Scriind în contextul sfârşitului tuturor lucrurilor, Maleahi spunea: „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd” (Maleahi 4:2). Adesea interpretăm acest text ca însemnând că părinţii vor putea vedea pe copiii lor devenind adulţi, dar nu credeţi că poate însemna că noi vom creşte scăpând de efectele păcatului?Deşi nu putem fi dogmatici asupra acestui punct, pare să însemne că se poate întâmpla.

Toate defectele vor fi lăsate în urmă când vom merge acolo. În Isaia 35:5,6 avem o făgăduinţă minunată:”Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie.” Una din cele mai mari bucurii în cer va fi să auzi voci din toate părţile spunând,”Pot să văd, iarăşi!” şi „Acum aud!”şi „Sunt puternic!” Toate infirmităţile bătrâneţii vor dispare pentru totdeauna şi vom vedea mugurele tinereţii fără bătrâneţe. Orice minte va fi limpede şi ascuţită.

Pe când locuiam în India am văzut adesea scene de suferinţă şi mizerie umană care-ţi rupeau sufletul. Cerşetori de-a lungul străzilor în anumite locuri – ologi, distorsionaţi fizic şi mintal, leproşi şi orbi. Nici măcar amintirea unei astfel de experienţe nu va afecta pe locuitorii acetui înnoit pământ.

Biblia spune, „aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:31).Având corpuri ce nu obosesc niciodată vom putea explora întinderea maiestoasă a Cetăţii lui Dumnezeu. Ne va lua doar un mic fragment de timp din veşnicie să traversăm fiecare stradă a Noului Ierusalim cu cele 1500 mile(aprox. 2400km) de ziduri de iaspis curat. Fiecare centimetru pătratdin această planetă reconstruită va străluci de o rară frumuseţe şi atracţie. Celor cărora le place să călătorească vor descoperi că cerul este un loc special. Întregul univers necăzut în păcat va fi deschis studiului şi observaţiei noastre. Vom fi în stare să vizităm milioane de planete interesante, sisteme solare şi galaxii care n-au fost pătate niciodată de atingerea păcatului. Putem merge oriunde dorim, să stăm acolo cât vrem şi să întoarcem repede ca un fulger. Putem contempla ceva mai minunat?

Poate că, te interesează oamenii ca şi pe mine. Te-ai gândit vreodată la bucuria de a face cunoştinţă cu oameni despre care ai citit în Biblie? În biblioteca mea este o carte în care un om încearcă să explice pe baze naturale cum a reuţit Noe să aducă toate animalele în corabie. Nu prea înţeleg pe omul care încearcă să explice aceasta, dar aş vrea să mă aşez cu Noe şi să vorbesc cu el? Tu n-ai vrea? Vom face aceasta într-o zi. Vom fi în stare să-l întrebăm şi să descoperim cum a adus acele animale în corabie şi cum au stat acolo împreună în timpul anului.

Apoi m-am gândit la Abraam şi la ziua aceea teribilă când a trebuit să-şi ia propriul fiu, la porunca lui Dumnezeu şi să-l omoare pe varful muntelui Moria.Ce experienţă trebuie să fi fost aceasta pentru Abraam! Am încercat să-mi imaginez ce simţea tatăl urcând cu greutate coasta muntelui, ştiind că trebuia să-şi ucidă fiul cu propria mână. Aş vrea să-l întreb pe Abraam într-o zi despre această experienţă îngrozitoare şi el ne va explica exact ce înseamnă să trebuiască să iei viaţa propriului tău fiu.

Apoi, vreau să merg să vorbesc cu sutaşul care a văzut pe Isus crucificat – sutaşul care a spus „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.” Mi-ar place să ştiu mai multe detalii din ziua aceea teribilă, ţie nu?Şi mamlor, nu aţi vrea să vorbiţi cu Maria? Treizeci de ani din viaţa lui Isus despre care nuştim mai nimic. N-aţi vrea să întrebaţi pe Maria despre Isus când era copil şi tînăr? Chiar cu o imaginaţie bogată este greu să ne închipuim acele întâlniri speciale cu personajele din Biblie pe care am învăţat să le iubim şi să le respectăm.De aceea e atât de emoţionant să anticipăm cum va fi când vom putea să le întâlnim cu adevărat.

 

FRUMUSEŢE ŞI FERICIRE DE NEIMAGINAT

În 1 Corinteni 2:9 ni se spune:”Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Pentru mine aceasta este o făgăduinţă fără seamăn. În toată Biblia nu găsim aşa ceva. Când spune că n-am văzut niciodată ceva care să poată fi comparat cu cerul, e destul de grozav, căci am avut ocazia să văd lucruri minunate în lumea asta.

Am vizitat multe ţări şi am văzut lucruri care m-au depăşit cu totul. Am văzut frumosul Taj Mahal în India. Am văzut munţii înalţi ai Elveţiei şi grădinile cu vestitele lalele din Olanda, dar cerul va fi nemăsurat mult mai frumos decât oricare din ele. Câţiva prieteni au fost în valea Caşmirului, peste marile trecători ale munţilor Himalaia. Ei mi-au spus că nimic de pe acest pământ nu se poate compara cu aceste văi frumoase!

Câţiva dintre prietenii mei din Pakistan au mers în Shangri-La, ţara lui Hunza, şi mi-au povestit despre lacurile liniştite şi munţii frumoşi de acolo. Sună minunat; dar, ascultă – Biblia spune că niciodată n-am auzit nimic care să ne dea cea mai vagă idee despre cum este cerul. Textul merge mai departe şi spune că nu ne-am imaginat niciodată adevărata frumuseţe de acolo. Nu s-a suit la inima omului. Am o imaginaţie bogată şi-mi pot imagina lucruri care nu sunt în această lume; dar Biblia ne spune că suntem departe de a începe să înţelegem frumuseţea şi slava cerului.

Unul din cele mai plăcute aspecte ale acestei locuinţe sfinte e acela că va fi o cetate curată şi o ţară curată. „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”(Apocalipsa 21:27) Îţi poţi imagina nu doar o cetate întreagă, ci o întreagă planetă în care niciodată nu va mirosi a fum de de ţigară? În ziua aceea Dumnezeu va avea un univers nelimitat în care nu va exista nici o otravă chimică. Strazile de aur nu vor fi otrăvite cu gunoiul cutiilor de bere şi al mucurilor de ţigară. Întinarea corpului şi aerului sau a străzilor vor fi necunoscute în capitala regală a lui Dumnezeu.

Am crescut lângă Winston Salem, în Carolina de Nord şi mirosuş dezgustător al fumului de ţigară stăruia în aer pe străzile oraşului. Fiind una din cele mai mari pieţe de desfacere pentru buruiana filthy, exuded mirosul familiar şi pătrunzător al tutunului îmbătrânit. Ce bucurie să pot părăsi locul în care atâta frumuseţe naturală era negată de miasma poluării cu nicotină. Ani mai tîrziu am răspuns chemării de a pleca msionar în India şi familia noastră s-a aşezat în frumosul oraş Bangalore. După ce ne-am aşezat în bungaloul închirat, un vânt de răsărit începu să adie şi noi am descoperit ce se afla vizavi, de partea cealaltă a zidului. O fabrică de tutun! Pentru câţiva ani încă a trebuit să îndurăm mirosul neplăcut al otrăvii procesate.

După întoarcerea în Statele Unite am răspuns invitaţiei de a păstori o biserică în Louisville, Kentucky. Cum am intrat în oraş nările ne-au fost asaltate de un miros foarte familiar. Tutun din nou! Dar de data asta era combinat cu un puternic miros de alcool. Am descoperit că Louisville era renumit pentru tutunul şi distileriile sale. Acum sunt convins că nu pot scăpa cu adevărat de aceste influenţe corupătoare până îmi voi muta reşedinţa în cetatea curată a Noului Ierusalim.

Am făcut aluzie la multe din dramaticele schimbări în stilul de viaţă ce vor marca pe cei ce vor moşteni noul pământ. Am încercat să portretizăm în limbaj omenesc bucuria şi plăcerea de a locui în mediu perfect, fără niciun păcat sau influenţă corupătoare. Fiecare circumstanţă a fost provocatoare şi plină de neprevăzut, făcându-ne dornici să părăsim cât mai curând această vale a plângerii.

Simţurile noastre sunt stimulate de perspectiva unor asemenea beneficii fizice: lipsa durerii, bolii sau morţii.Şi totuşi cea mai mare plăcere rezervată pentru cei mântuiţi nu are nimic de a face cu stilul lor de viaţă, mâncarea lor sau natura lor nemuritoare. Cea mai dulce plăcere a cerului va fi să vedem pe Isus faţă în faţă şi să locuim cu El de-a lungul veşniciei. Ce perspectivă! Să vedem urmele cuielor în mâinile Sale şi să ne deschidem minţile la învăţătura Sa divină privind ştiinţa mântuirii. Acum vreau să închei întrebându-te: Când această zi se va arăta şi sfinţii vor mărşălui în cetate, vei fi printrei ei? Abraam va fi acolo; Isac, Iacov, Ptru şi Pavel vor mărşalui pe porţi în cetate. Când ei vor intra acolo, vei fi şi tu? Poţi face o rezervare dacă vrei.

În timpul celui de al II lea război mondial un grup de americani a fost surprins în Singapore, şi chiar dacă guvernul american a asigurat mijloacede a-i ajuta, au avut dificultăţi în aieşi de acolo datorită vicisitudinilor războuiului. Într-o zi un domn bine, foarte elegant a intrat în ambasada americană şi a spus: ” Programaţi.mi plecarea, vă rog; vreau să plec cât mai curând cu putinţă.” Ambasadorul l-a întrebat:” Foarte bine, unde îşi este paşaportul?”La care barbatul spune”Nu am paşaport.” Ambasadorul îl întreabă „Eşti cetăţean american?” El răspunde” De fapt, nu. Nu mi-am scos niciodată actele necesare, dar am locuit acolo toată viaţa. Am o afacere acolo, am cont în bancă acolo şi iubesc America. Sunt american.” Ambasadorul spuse,” Îmi pare rău dar nu pot face nimic pentru tine. Dacă nu eşti cetăţean nu te pot ajuta.” Şi omul plecă foarte dezamăgit.

Puţin mai târziu alt bărbat intră în ambasadă, îmbrăcat în haine vechi, de proastă calitate. Vrobeşte cu accent dur şi cere la rândul său să fie programat pentur următorul avion. Ambasadorul îl întreabă „Unde îţi sunt actele?” la care omul răspunde „Iată-le. Tocmai mi-au fost eliberate înainte de a părăsi America.” Ambasadorul îi strânge mâna şi-i spune: „Toată puterea guvernului american va fi folosită pentru a te ajuta sa pleci în siguranţă.”

Amândoi oamenii iubeau America foarte mult. Amândoi pretindeau a fi americani, dar numai unul avea actele doveditoare, doar unul avea paşaport. Doar unul a putut face rezervare. Şi tu poţi face rezervare dacă vrei, dar trebuie să fii mai întâi cetăţean al regatului ceresc. Dacă vrei poţi face rezervarea chiar acum. Cînd ziua aceea va veni, te vei putea alătura poporului lui Dumnezeu din toate veacurile să locuieşti în cetatea cea frumoasă în condiţiile ideale pe care ţi le-am descris. Nu pierde ocazia!

 

 

C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (recenzie)

 

Aproape oricine îl evocă astăzi pe C.S. Lewis, nu uită să adauge, cu subînţeles, că a fost un prieten apropiat al lui J.R.R. Tolkien. De ca şi cum inspiraţia acestuia din urmă ar putea avea vreun rol explicativ în ceea ce priveşte opera primului, în virtutea unui misterios principiu al inspiraţiilor comunicante. Un prieten mai puţin celebru, Owen Barfield, e de natură să ne aducă o reflecţie cu mult mai substanţială : “Lewis taught me how to think, and I taught him what to think.” Neavând motive să ne îndoim în privinţa zicerii celui ce a scris Poetic Diction, pornim această recenzie de la constatarea unei întâlniri din ce în ce mai dificil de făcut în zilele noastre, cu cineva care poseda ştiinţa rară a gândirii bine strunite, a exerciţiului intelectual cu rost, a unui om care, în plină agitaţie onanistică universitară izbutise să nu se piardă pe sine.

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc : pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din partea publicului. O reuşită improbabilă deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…

Pe scurt, aflăm că diavolul …

1. … te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.

2. … te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.

3. … te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care-l numeşte “viaţă adevărată”.

4. … te zăpăceşte de cap.

5. … te face să confunzi “spiritualul” cu “picturalul”.

6. … îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care ţi-l dă Iadul.

7. … te face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.

8. … te face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).

9. … te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.

10. … te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.

11. … dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.

12. … te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.

13. … nu-ţi bagă în cap tot felul de lucruri, mai degrabă îţi fereşte mintea de prea multe idei.

14. … îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.

15. … te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.

16. … doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!

17. … luptă împotriva ta cu arma complicităţii mulţumite cu viaţa.

18. … vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.

19. … te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.

20. … te încurajează să uiţi de tine şi să te concentrezi pe obiect, atunci când activităţile spirituale sunt negative, şi te încurajează să te întorci spre tine, atunci când activităţile spirituale sunt pozitive.

21. … te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.

22. … acţionează sub acoperire.

23. … vrea să facă din om un magician materialist, care să venereze ceea ce numeşte vag “forţe”, negând existenţa “spiritelor”.

24. … te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.

25. … te foloseşte ca pe o sursă de hrană, prin digerarea sinelui tău creşte al lui.

26. … încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.

27. … te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.

28. … îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.

29. … îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.

30. … preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.

31. … vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.

32. … încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.

33. … schimbă cu totul sensul cuvintelor (vezi “puritanism”).

34. … dispreţuieşte râsul sănătos, preferându-i zeflemeaua.

35. … se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă.

36. … caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.

37. … te îndepărtează de orice lucru îţi place ţie pentru lucrul în sine, şi indiferent de ceea ce cred alţii, preferând să-ţi inoculeze pasiunea pentru lucrurile “importante”, “potrivite”.

38. … te face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.

39. … va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.

40. … face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.

41. … induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.

42. … te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor, acesta din urmă fiind timpul cel mai puţin  asemenea eternităţii divine.

43. … încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.

44. … vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.

45. … încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.

46. … se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.

47. … te face să crezi că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.

48. … te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.

49. … te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.

50. … te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.

51. … te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.

52. … te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.

53. … te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.

54. … dă în fiecare epocă direcţia proastei orientări în ce priveşte “gustul” sexual, prin intermediul micului cerc de artişti populari, croitori, actriţe şi directori de imagine care lansează tipul la modă.

55. … îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.

56. … te face să crezi că există “timpul tău”.

57. … te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.

58. … parodiază.

59. … detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.

60. … promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.

61. … te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.

62. … vrea să înlocuiască creştinismul cu o modă cu nuanţe creştine (de tipul: Creştinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psihologie, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cercetarea Psihică).

63. … transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.

64. … te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).

65. … încurajează orice formă de falsă spiritualitate.

66. … încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.

67. … te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.

68. … caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.

69. … atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.

70. … te face să consideri în orice experienţă care te poate face mai fericit sau mai bun, că datele materiale sunt “adevărate”, pe când elementele spirituale sunt “subiective”. Invers, te face să crezi în orice experienţă care te poate descuraja sau corupe, elementele spirituale sunt singurele adevărate, iar a le ignora te face susceptibil de evazionism.

71. … te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

Citim despre sfaturile pe care un diavol bătrân le acordă unuia mai tânăr, intrăm în lumea demonilor calculaţi care se luptă pentru sufletele necredincioşilor (diavolul e un luptător !), şi constatăm, în mijlocul senzaţiei de malaise care ne invadează pagină cu pagină, că parcurgem o lectură despre noi, dintr-un punct de vedere infra-uman. Nu ştim nimic mai mult despre diavol decât ne-au spus Sfinţii Părinţi. Că are certitudinea divinului, fără ştiinţa acestei certitudini, în vreme ce omul se mulţumeşte adesea cu credinţa, ştiinţa divinului fiind a sfinţilor. Că e mai-marele asceţilor, fiind postitor şi veghetor mai presus de călugări şi de pustnici. Că n-are odihnă şi e plin de inventivitate, mai ceva ca un tânăr manager dornic de afirmare într-o companie multinaţională. Ştiam toate acestea înainte de a deschide volumul lui C.S. Lewis. Aflăm însă din cele 31 de epistole ceva despre om, despre cât de lesne putem fi păcăliţi de Marele Dezamăgitor, despre superficialitatea noastră, despre inconsecvenţa noastră, vai !, mult prea terestră. Şi ne întristăm, împreună cu Demonul, că dispariţia sfinţilor a adus după ea o supă călduţă de păcate în care ne înecăm cu toţii de-a valma, democratic şi egalitarist… Sau, cum spune C.S. Lewis : « Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică. »

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânărSfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânărEste o carte excelentă a lui C.S.Lewis care abordează problema ispitirii omului și a luptei duhovnicești dintr-o altă perspectivă, aceea a diavolilor care se sfătuiesc cum să-i prindă pe oameni în capcana păcatelor. Sfredenil, diavolul bătrân discută prin scrisori cu Amărel, diavolul mai tânăr, și îl sfătuiește cum să se comporte în preajma diferitelor tipuri de caractere și circumstanțe. Mai jos voi înșirui câteva idei pe care le-am notat, citind prima jumătate a cărții.

Diavolul încearcă să-l ispitească pe om pentru a sta cât mai lipit de cei cu viață și gânduri lumești, să stea lângă atei, lângă materialiști, pentru a fi influențat mental doar în direcția pe care el o dorește. Omul nu trebuie lăsat să raționeze, să gândească la scopul lumii și la scopul lui pe pământ. Sfredelin îi spunea lui Amărel: „Jargonul și nu raționamentul este cel mai bun aliat al tău, dacă vrei să-l ții departe de Biserică.”

Oamenii rețin mai degrabă miștourile despre Biserică și Dumnezeu decât raționamentele. Vorbe ca „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”, „vii cu vii, morții cu morții”, “raiul e plin de femei frumoase”, “fă ce spune popa nu ce face popa” sau ”crede și nu cerceta” sunt reținute mult mai ușor de către oameni, care le dau ca argumente altora, pentru a-și îndreptăți păcatele și depărtarea de Dumnezeu.

„Omului îi dănțuiesc prin cap tot felul de filozofii incompatibile, despre care nu-și pune problema dacă sunt „adevărate” sau „false”. Amețeala și confuzia creată de un număr mare de gânduri ”științifice” și filozofice relativizează totul, inclusiv credința în Biserică și Dumnezeu.

Diavolul se chinuie în primul rând să-l convingă pe om că materialismul (lumea fără Dumnezeu, privită din prisma teoriei evoluționismului) este foarte puternic prezent peste tot, fără să se mai chinuie să demonstreze dacă acest lucru este în mod neaparat adevărat.

Omul va fi mult mai atras și convins de ceea ce vede decât de ceea ce obține ca raționament prin gândire. Orice, dar nu trebuie trezită conștiința omului, astfel începe să se gândească, și poate ușor ajunge la Dumnezeu.. așa îl îndemna Sfredelin pe ucenicul său. Din acest motive trebuie să trecem totul prin filtrul sufletului și al rațiunii, fără să luam lucrurile așa cum le auzim sau le vedem, drept lucruri de necontestat. E musai să analizăm gândurile și faptele noastre.

Vorbind despre înrobirea omului de cele pământești, diavolul cel bătrân spunea: Nu-ți dai seama cât de înrobiți sunt oamenii impulsurilor celor mai banale”. Și așa este, căci de la micile tabieturi până la marile patimi, toate ne înrobesc și ne impun un comportament la fel cum jaloanele marchează și ghidează traseul de urmat al unui automobil.

Oamenilor le este imposibil să creadă în neobișnuit când obișnuitul le stă în fața ochilor.”Omul obișnuit să crească și să se miște într-o lume pe care a perceput-o inițial ca fiind doar materială, va fi reticent la minuni, la schimbări radicale de situații, la credința că Dumnezeu poate interveni oricând să schimbe cursul lucrurilor.

De aici și imposibilitatea primilor creștini de a crede că Dumnezeu mai poate face ceva pentru viața lor. Omul duhovnicesc va vedea lumea și oamenii cu ochi duhovnicești, adică și cu parte materială dar și spirituală, pe când omul trupesc va vedea doar trupește, doar din perspectiva legilor materiale.

Indiferent cât de apropiați vor fi oamenii de Dumnezeu, diavolul se va folosi de toate obișnuințele lor mentale și fizice pentru a-i robi și corupe. Orice ar face omul este și trup, deci are nevoie de mâncare, apă, haine, afecțiune, etc.

Pentru cei care abia se apropie de Dumnezeu și vin la Biserică, creștinismul înseamnă muzică psaltică, predici dumnezeiești, Sfinți Părinți trăind în Pustiul Egiptean, pilde din Pateric, cărți duhovnicești și icoane frumoase. Din acest motiv contactul cu Biserica, așa cum este Ea în realitate, cu grupul de creștini care formează comunitatea, va fi foarte ciudat. Cel abia intraț în Biserică va confunda slăbiciunile oamenilor cu slăbiciunile lui Dumnezeu și ale Bisericii.Va fi dezamăgit de unul dintre oamenii de lângă el care cântă fals în biserică, sau de altul care doarme la slujbă, sau de cel cu haine nepotrivite, rămânând cu impresia că este ceva ridicol în această credință. Mulți care vin prima dată la Biserică vor fi dezamăgiți, așteptările lor fiindu-le înșelate cel puțin la nivel de imagine.. În orice domeniu e încercarea care marchează trecerea de la aspirația visătoare la împlinirea dificilă în fapt.

Dacă apucă să treacă cu bine de uscăciunea de la început, începătorii devin mult mai puțin vulnerabili la emoții și atunci vor fi mult mai greu de ispitit.

E important să înțelegem Biserica așa cum este ea, un spital duhovnicesc unde oamenii vin să se vindece, nu o adunare a elitelor duhovnicești. Biserica este marea familie al lui Hristos, Cel care îi adună sub aripa Sa și pe cei buni și pe cei răi, și pe păcătoși și pe sfinți. Hristos și-a asumat întreg neamul după trup, indiferent cât de păcătoșii au fost înaintașii Lui. Ne-judecarea aproapelui este și o condiție a menținerii unei atmosfere de frățietate în Biserică.

”Convinge-l pe cel convertit să se aplece mai ales către lucrurile mari, către trăirile duhovnicești, către trăirile interioare, ca să desconsidere fără să realizeze cele mai elementare îndatoriri.”, așa ispitește diavolul pe cel proaspăt întors la credință dar lipsit de experiența duhovnicească.

Adesea ne chinuim să ținem post, să mergem la biserică, să facem canonul de rugăciune, dar uităm de milă, de iertare, de adevăr, uităm să zâmbim, să fim naturali și nu vicleni, uităm să ne jertfim pentru celălalt.

Tindem să ne rugăm pentru cei de lângă noi mai mult decât să-i ajutăm în mod efectiv cu ceea ce au nevoie. Rugăciunea noastră pentru cei de lângă noi trebuie să aibă un corespondent și în fapte, în viața reala, altfel distanța dintre noi și ei va rămâne la fel de mare.

În carte veți găsi prezetarea multor astfel de ispite și mai ales a mecanismelor duhovnicești prin care oamenii sunt păcăliți să îmbrățișeze păcatul și să se depărteze de Dumnezeu.

Totuși aș vrea să vă atenționez că imaginea pe care o veți găsi în carte, a diavolilor care ispitesc oamenii cum vor ei și îi duc de nas în orice fel, nu e tocmai ortodoxă. Adesea autorul exagerează și lasă impresia că diavolul are o ispită pentru orice faptă bună a noastră și orice gând frumos. Cartea e de folos, dar lasă de înțeles uneori că viața noastra e în mâinile diavolilor și ei ne joacă cum vor, și lucrurile nu stau tocmai așa. Dumnezeu e Proniatorul și Guvernatorul lumii în care trăim, iar diavolul este doar un tolerat în creație care tulbură lucrurile.

Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! (Balaam, Numeri 22.32)

Unde duce drumul pe care mergiÎngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori ? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”. (Numeri 22 : 32)

Pentru Balaam, poate era în regulă dar nu şi pentru Dumnezeu. El poate credea că este doar o neascultare din care îşi va reveni, fiindcă Domnul este Bun !

Dumnezeu i-a spus, dar el nu a luat în seamă Cuvântul ! Din acest verset putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

I. Împotrivirea lui Dumnezeu faţă de omul răzvrătit

Un prim adevăr din acest verset este spus de Dumnezeu : „Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă …”. A avut un mare Har, să i se spună din ce cauză îi mergea aşa de rău, fiindcă probabil că era foarte stresat de comportamentul măgăriţei. „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” (Numeri 22 : 11).

Greşeala a fost a lui, deoarece el a insistat în a-şi face voia deşi Dumnezeu i-a spus să nu meargă, iar la EL, Nu-ul rămâne Nu ! (Matei 5 : 37 „Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da ; nu, nu” ; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”). Şi totuşi nu trece mult timp şi primeşte o a doua ofertă, după care :

Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

  • Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum. 
  • Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului ; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
  • Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22 : 21 – 27).

Aşa se întâmplă când ieşim din voia lui Dumnezeu. Când noi nu-L ascultăm, nici cei de sub autoritatea noastră nu ne ascultă şi bineînţeles că pe ei dăm vina … deşi în noi ştim care este adevărul !

Deplasarea mergea pe dos, iar când lucrurile nu curg, (nu merg cursiv), ci forţat … cu hopuri, acest lucru poate însemna că ceva este în neregulă. În Biblie este scris : „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3 : 6). Harul îl avea dacă stătea la locul lui, era un preţ de plătit, care consta în renunţarea la voia proprie :
Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 6). Un verset foarte frumos este scris în Isaia 64 : 5 :

Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit : vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ?

Renunţarea aduce bucuria lui Dumnezeu : „Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme”. (Isaia 55 : 12).

În Proverbe 14 : 12 este scris că : „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. În Numeri 23 : 10 este notată dorinţa lui Balaam : „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” Ce sfârşit a avut ?

Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului : Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului ; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” (Numeri 31 : 8).

În Numeri 22 : 12, sunt scrise cuvintele Domnului : „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” Nu a ascultat … A ales compromisul, să spună şi Cuvântul Lui Dumnezeu dar şi părerea lui : „Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului”. (Numeri 31 : 16).

Problema lui a fost iubirea de bani. În Deuteronomul 23 : 4 – 5 este scris : „ … pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam ; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău”. Plata fărădelegii a fost alegerea lui Balaam, iar el a rămas în Biblie ca un exemplu negativ :

  • Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi ! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 14 -15).
  • Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig ! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core !” (Iuda 1 : 11).
  • Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac 

1. să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca
2. să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi
3. să se dedea la curvie”. (Apocalipsa 2 : 14).

Există o împotrivire a omului faţă de Dumnezeu şi ca rezultat vine împotrivirea lui Dumnezeu faţă de om ! În I Samuel 15 : 23, sunt redate cuvintele lui Samuel, spuse lui Saul : „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

În Iov 42 : 7 scrie că : „După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”. De ce a vorbit Dumnezeu cu Elifaz ? Fiindcă el a fost primul care l-a contrazis pe Iov. În Iov 4 : 1 este scris că : „Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis … ”. El a deschis seria controverselor …


II. Alegerea greşită a omului.

„ … drumul pe care mergi …”, era o alegere a voinţei. Nu era vorba doar de un drum, o stradă pe care se deplasa, ci mai ales de alegerea conştientă pe care a făcut-o. Voia lui Dumnezeu pentru Balaam, era ca el să stea acasă.

De acasă şi până unde era ajuns el trăia într-o îndepărtare conştientă de Dumnezeu. În Isaia 55 : 7 este scris : „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

Cumva se poate spune că Dumnezeu era rămas acasă, iar Balaam, cu cât mergea mai departe, arăta că stăruia în răzvrătire şi se îndepărta de Dumnezeu. „ … pe care mergi …”, arată un prezent continuu, adică : „Tu ai ales să continui să mergi !”. Avea de ales între voia lui şi voia lui Dumnezeu ! Până la urmă a obţinut banii pe care şi-i dorea, (cu care a şi fost momit), dar la fel ca Ghehazi, a primit şi ceva bonus : în cazul lui a fost pierzarea …

În Biblie mai sunt două versete care se aseamănă cu Numeri 22 : 32 şi anume :

  • Judecători 4 : 9 „Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş”.
  • Proverbe 4 : 26 – 27 „Cărarea pe care mergi
  1. să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte :
  2. nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi
  3. fereşte-te de rău”. Ţine de tine să o netezeşti, să fii hotărât … dar ce contează cel mai mult este ca omul să meargă pe Calea cea bună !

În Evanghelia după Marcu 1 : 3 este scris : „ … glasul celui ce strigă în pustiu : „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările …”. În ce consta netezirea ? În fapte de pocăinţă …
Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

  • Orice vale va fi astupată, 
  • orice munte şi
  • orice deal va fi prefăcut în loc neted; 
  • căile strâmbe vor fi îndreptate, şi 
  • drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el : „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare ? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă : „Avem pe Avraam ca tată !” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Noroadele îl întrebau şi ziceau : 

„Atunci ce trebuie să facem ?” Drept răspuns, el le zicea :
1. „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna ; şi cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis : „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem ?” El le-a răspuns :
2. „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau : „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns :
3. „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Evanghelia după Luca 3 : 4 – 14).


III. Pierzarea. Lui Balaam Domnul îi spune : „este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”.

Definiţia cuvântului pierzare este : „1. Pierzanie. 2. (În opoziţie cu mântuire, salvare). Pierderea vieţii veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale … 3. Decădere sau degradare morală. (Dicţionarul Religios, 1994)”.

Domnul Isus în rugăciune spunea : „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat ; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. (Evanghelia după Ioan 17 : 12). Ca Balaam a fost şi Iuda Iscarioteanul, tot pentru bani … Iuda şi-a pierdut viaţa şi mântuirea !

Apostolul Pavel explică un principiu important. Scriind Tesalonicenilor despre anticrist el arată că : „Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (II Tesaloniceni 2 : 9 – 12).

Un alt exemplu de om care a auzit adevărul şi totuşi a preferat minciuna este şi Ahab, când a decis să plece la război ! În I Împăraţi 22 : 20 – 23 este scris :

Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo ?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis : „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” I s-a spus adevărul despre faptul că toţi îl minţeau şi totuşi nu a crezut ce îi spunea proorocul Mica.

În Psalmul 1 : 6 scrie : „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”. Este cu atât mai grav, când omul este avertizat, cum au fost Balaam, Ahab, Iuda etc., şi totuşi au mers înainte !

Domnul este bun şi drept : de aceea arată El păcătoşilor calea”. (Psalmul 25 : 8). De ce este aşa ? Fiindcă sunt oameni care nu s-au pocăit, sau aşa cum spunea Domnul Isus nu au intrat pe poarta cea strâmtă :

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Evanghelia după Matei 7 : 13 – 14). Această Cale este o Persoană … Domnul Isus !

În Evanghelia după Ioan 14 : 4 – 6, sunt redate cuvintele Domnului Isus : „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Pentru a putea merge pe Cale, contează ca voitorul să aleagă sfinţenia :

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească”. (Isaia 35 : 8).

Ce semne arată pierderea autorităţii spirituale ? [Osea 13.1-5]

Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.

Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei !

De aceea, vor fi

  • ca norul de dimineaţă,
  • ca roua care trece repede,
  • ca pleava suflată de vânt din arie,
  • ca fumul care iese din horn.

„Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine. Eu te-am cunoscut în pustiu”. (Osea 13 : 1 – 5)

Lui Anania, Domnul Isus i-a spus, (despre Saul) :

Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel …”. (Faptele Apostolilor 9 : 15)

În Cuvântul Lui Dumnezeu, omul este comparat cu un vas (pe vremea aceea fiind folosite vasele de lut), care nu aveau o valoare foarte mare.

La fel este omul, nu este valoros prin sine, dar poate fi de preţ datorită Celui care trăieşte în el. Conţinutul dă valoare, nu ambalajul. Dar credinciosul care conştient alege să trăiască în păcat îşi pierde valoarea (se devalorizează singur).


Îndepărtarea (conştientă) de Dumnezeu aduce pierderea autorităţii spirituale, a discernământului spiritual precum şi-a valorii personale.


I. Pierderea autorităţii spirituale

Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit”.(Osea 13 : 1)
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta :

„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină ; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. (Geneza 2 : 16 – 17)

Moartea spirituală se observă prin pierderea autorităţii spirituale, la cel ce era plin de Dumnezeu … cândva. Un exemplu îl avem în viaţa lui Adam şi-a Evei.

Aparent erau tot ei (la exterior) şi după ce-au fost excluşi din Eden, dar Dumnezeu nu mai era cu ei. Iar consecinţele s-au văzut în scurtă vreme. Lipsa de autoritate i-a costat nu doar pierderea relaţiei cu Dumnezeu, ci şi destrămarea familiei.

Harul lor (şi-al nostru) constă în faptul că prin pocăinţă se poate relua legătura cu Dumnezeu, care aduce înapoi tot ce-am pierdut.


II. Pierderea discernământului spiritual

Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei !” (Osea 13 : 2)

Erau vremuri în care animalele erau mai de preţ decât oamenii. Nu suntem siguri că aceasta nu era cândva prin anul 2019. Oameni care ţin la animale şi nu vor copii. (Acolo era vorba în special de statui de animale).


III. Pierderea valorii personale

De aceea, vor fi

  • ca norul de dimineaţă,
  • ca roua care trece repede,
  • ca pleava suflată de vânt din arie,
  • ca fumul care iese din horn”. (Osea 13 : 3)

Omul care îşi continuă trăirea în păcat, devine efemer, uşor (fără greutate spirituală) … un om de nimic, care este o cantitate neglijabilă în lumea în care trăieşte.

Cu el sau fără el, este aparent acelaşi lucru, pentru că nu aduce un plus de valoare, dar realitatea arată că totul este exact invers.

Cel căzut de la credinţă este o pacoste pentru cei din jurul lui. Inutilitate este mult spus, inconvenient este mai aproape de adevăr.


Dumnezeu îl compară pe cel ce-a fost cândva credincios (dar trăieşte în păcat), cu :

  • un nor, care mai împiedică razele soarelui şi după o noapte … de întuneric.
  • roua, care pentru agricultor nu este de prea mare folos, (fiind insuficientă), dar care la început dă o aparenţă de viitoare prosperitate.
  • pleava, de care omul abia aşteaptă să scape, pentru a rămâne cu grâul curat.
  • fumul … ce este scos afară din casă după arderea de care se foloseşte cel ce face focul.
 

La mulți ani tuturor și un an plin de împliniri și lecturi memorabile vă doresc! Așa cum v-am obișnuit, la fiecare început de an vă propun o listă de 12 cărți, cu provocarea de a citi câte una în fiecare lună a anului. De câțiva ani aleg aceste cărți dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult în anul anterior. Iată, așadar, cele 12 cărți care mi-au plăcut cel mai mult în anul 2018 și pe care vi le recomand și vouă în anul 2019:

  1. ALTFEL… ȘI TOTUȘI ALICE de Lisa Genova – un bestseller care a fost și ecranizat, un roman tulburător ce urmărește lupta unei femei cu boala Altzheimer, de la începutul manifestării sale, pe când ea este conștientă de ce i se întâmplă, fiind și o reputată profesoară de psihologie, trecând prin diferitele etape ale evoluției bolii și a relațiilor ei cu soțul și copiii. Fiind scris chiar din perspectiva ei, la persoana I, totul capătă un suspans și o sobrietate aparte. Un roman pentru cei cărora le plac cărțile care le dau de gândit.
  2. CU ULTIMA SUFLARE de Paul Kalanithi – una dintre cărțile de suflet de anul trecut este o carte de non-ficțiune, o confesiune-testament a neurochirurgului Paul Kalanithi, care la treizeci și șase de ani a descoperit că suferă de cancer la plămâni.  Cartea este o cronică a vieții sale, a parcursului său profesional greoi ca student la Medicină și a dilemelor sale după aflarea diagnosticului și a deciziilor pe care le-a luat cu privire la modul în care să-și investească ultima parte a vieții. Scriitura lui Kalanithi este excepțională, iar modul în care discută despre dilemele neurochirurgului în fața unor decizii de viață și de moarte te îmbogățește și te pune pe gânduri. Dacă alegeți să citiți doar o carte anul acesta, alegeți-o pe aceasta!
  3. FIUL LUI DUMNEZEU? PLEDOARIE PENTRU ISUS de Brant Pitre – o carte pe care am prezentat-o și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ într-un episod special de Paște, este una dintre preferatele mele din ultimele sezoane, pentru că, deși cunoșteam în mare parte argumentele discutate, tot a reușit să mă captiveze și am devorat-o de la prima până la ultima pagină, lucru mai rar pentru o carte de non-ficțiune, mai ales legată de viața de credință. Un lucru pe care l-am apreciat și pe care l-am menționat și atunci când am prezentat cartea a fost că nu există limbaj de lemn, nicio inclinație confesională de vreun fel sau altul, deși autorul este profesor la o universitate catolică. Dacă vă place apologetica, dacă știți pe cineva pasionat de ea sau dimpotrivă, dacă știți vreun sceptic care n-ar citi o carte scrisă de un protestant sau evanghelic, dar ar încerca o carte apărută la o editură laică, nu trebuie să ratați această carte!
  4. BIBLIA DUPĂ TEXTUL EBRAIC. GENEZAvolum coordonat de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu – din nou, o carte prezentată în emisiune, așa că puteți afla mai multe ascultând episodul dedicat ei. Așa cum îi spune și titlul, este o nouă traducere a primei cărți din Biblie, folosind originalul ebraic. Pe lângă textul în sine însă, foarte valoroase și interesante sunt toate informațiile din introduceri și notele explicative, care oferă o mai bună înțelegere a contextului scrierii Torei în general, și a Genezei în particular. O traducere frumoasă, ușor de urmărit, a unui text care te poate altfel copleși. Vă îndemn să vă convingeți singuri!
  5. DIN 7 ÎN 7 de Holly Goldberg Sloan – o foarte frumoasă carte pentru copii, care poate foarte bine să fie gustată și de adulți, despre Willow Chance, o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu, obsedată de natură și de stabilirea diagnosticelor medicale, despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi și despre ce înseamnă cu adevărat o familie.
  6. ȘIRUL PIERDUT AL TIMPULUI de Paige Britt – o altă carte pentru copii foarte frumoasă, care mi-a amintit un pic de Vama fantomă de Norton Juster, de data aceasta despre o fată pasionată de scris care ajunge într-o lume fantastică (pentru că părinții ei considerau pasiunea ei o pierdere de vreme): Tărâmul Posibilității. Aici, Ideile, Fanteziile și Grijile există în carne și oase. Nu pentru multă vreme însă: odată cu dispariția Marii Zăbovitoare, creatoarea tărâmului, nimeni nu mai are voie să piardă timpul, iar Ceasornicarii tiranului Cronos mișună peste tot și îți pândesc orice mișcare. Așa că Penelope, protagonista romanului, pleacă în căutarea Marii Zăbovitoare pentru a reda Tărâmului Posibilătății culoarea și bucuria, dar nu în ultimul rând, pentru a se putea întoarce la rândul ei acasă.
  7. DIN CAPUL MEU de Shanon Draper – un roman emoționant, scris din perspectiva unei fete care nu se poate mișca sau vorbi, dar care de fapt are o memorie strălucitoare și o inteligență deosebită, despre lupta ei de a învăța să comunice cu cei din jur și de a se face înțeleasă și acceptată drept persoana inteligentă care este.
  8. RĂZBOIUL CARE MI-A SALVAT VIAȚA de Kimberly Brubaker Bradley – un alt roman captivant, a cărei acțiune se desfășoară de această dată pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Ada, o fetiţă de nouă ani, cu un picior olog din naștere, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi. Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei, care o ținea captivă în casă și astfel face cunoștință cu Susan Smith, cea care îi va găzdui și îi va învăța ce înseamnă prietenia, bunătatea, curajul și frumusețea.
  9. ACOLO UNDE NU MAI E TROTUAR de Shel Silverstein – nu sunt o pasionată de poezie, dar auzisem vorbe bune despre cartea aceasta și nu m-a dezamăgit! Dacă vă plac poezia și jocurile de cuvinte, frumusețea limbajului, vă recomand această colecție de poezii care mai de care mai haioase, traduse excepțional de Florin Bican. Din păcate, eu n-am avut la dispoziție variantă bilingvă română-engleză ca să compar, dar mi-am putut da seama că traducătorul a depus o muncă enormă.
  10. LE COEUR EN BRAILLE de Pascal Ruter (A FRIEND IN THE DARK în engleză) – de departe cartea mea preferată de anul trecut, o carte cum de mult nu mai citisem, o carte de suflet! Victor este ratatul clasei, care mai face și prostii pe deasupra, dar genul de ratat care, în ciuda ignoranței lui, ajunge să facă niște observații profunde asupra vieții și a lumii. Marie-Jose este geniul clasei și o violoncelistă talentată. Când Victor descoperă că aceasta i-a dat rezultatul corect la un test de matematică, între ei se înfiripă ușor-ușor o prietenie improbabilă și, așa cum observă Victor însuși, inegală. De ce ar vrea Marie-Jose să fie prietenă cu un ratat și care este adevăratul motiv pentru care îl ajută să recupereze la școală? Sper din tot sufletul că va aduce vreo editură această carte și în limba română, pentru că este o adevărată comoară, plină de umor, dar și de tandrețe!
  11. ZECE MII DE MOTIVE de Matt Redman și Craig Borlase – povestea cântecului devenit celebru, 10,000 Reasons, împletită cu poveștile adevărate de viață ale unor oameni care au găsit în acest cântec alinare în momente de grea încercare, chiar și în fața morții, este o carte tocmai bună de citit la început de an. Și pe aceasta am prezentat-o în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ anul trecut.
  12. CUM SĂ FII FERICIT ÎN ROMÂNIA – volum colectiv coordonat de Oana Bârna. Texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici. Ultima carte citită în 2018 este și una dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult. Textele sunt foarte diverse, redând astfel o paletă largă de nuanțe ale problemei. Mi-a plăcut în special textul Tatianei Niculescu din care o să vă redau o mică parte: Definiția fericirii se schimba cu fiecare zi care trecea și, până la urmă, aveam s-o formulez cam așa: Să nu te naști într-un spital bântuit de streptococi aurii, argintii ori de alte nefaste culori. Cineva, oricine, să-ți spună povești și să te ocrotească de spaimele nopții. Să fii îmbrățișat și mângâiat des. Căt mai des. Cineva să-ți spună la ureche, zilnic, că Dumnezeu te iubește. Să nu te convingă niciodată cei care-ți spun că nu mai e la modă să citești vreo carte și să nu te lași intimidat de suficiența adulților care le știu pe toate. Să nu te superi dacă pierzi. Să nu te lași, orice-ar fi. Să nu te crezi buricul pământului. Să nu te uiți la televizor, să-ți faci timp, în schimb, să te uiți la pomi, la flori și la cer, să mănânci vinete și dovlecei gătite cu meșteșug, să iubești pe cineva de-adevăratelea și să te iubească cineva de-adevăratelea.

Voi ce aveți pe listele voastre de lectură anul acesta? Stați cu ochii pe blogul nostru pentru alte liste care să vă inspire în zilele ce urmează!

 
 
 

Vă urez și eu la mulți ani! Vă mulțumim că ați rămas alături de noi prin blogul nostru și pagina noastră de Facebook și în acest an!

Spre deosebire de 2017, an mai sărac în cărți pe care să le și pot recomanda, 2018 a fost atât de plin de cărți bune, încât m-am străduit din greu să mă limitez la „o carte pe lună în 2019” –  și veți observa că nu am reușit 🙂
Anul acesta a fost marcat și de faptul că am început un curs de consiliere creștină, așa că veți vedea că unele dintre recomandări au ca temă consilierea, psihologia sau psihoterapia. Dar, mai întâi, voi începe cu prima carte pe care am citit-o în 2018:

1. Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

Tema acestei cărți pare inițial una de science fiction. Eroul povestirii, Innokenti, devenise obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr, fiind înghețat în azot lichid în 1920 și dezghețat din nou în 1999. Însă subiectul este folosit pentru a aborda alte teme mult mai profunde și chiar zguduitoare. Cât de mult ne definesc amintirile noastre? Poți redescoperi viața după traumă, după închisoare – fie ea chiar metaforică? Cât de mult se poate schimba lumea în 70 de ani și cum să povestești ororile trăite la început de secol XX cuiva care cunoaște doar confortul sfârșitului acestui secol?

2. Leac pentru suflete vătămate – Dr. David A. Seamands a predicat si scris despre vindecarea sufletului cu mult inainte sa se fi definit un limbaj de specialitate in acest domeniu, inainte ca preocuparea pentru acest subiect sa fi devenit un curent popular. Eu am apreciat și faptul că a fost probabil printre primele cărți creștine care au abordat tema depresiei nu drept consecință automată a vreunui păcat din viața omului, ci o boală în sine, care trebuie tratată ca oricare alta. Apărută inițial în 1981, cred că a fost pionieră în tratarea cu blândețe și empatie a rănilor sufletului.

3. În cartea „Limite”, Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend ne oferă răspunsuri biblice, 27251arătându-ne cum să stabilim ganițe sănătoase în relațiile cu părinții, partenerul de viață, copiii, prietenii, colegii de muncă și cu noi înșine. Biblia spune clar care sunt parametrii noștri și cum să-i protejăm. Însă deseori familia noastră sau diferite alte relații din trecut ne induc o stare de confuzie cu privire la acești parametri. Cartea a fost una dintre revelațiile anului 2018 și m-a ajutat să dau un nume concret mulțimii de probleme în mijlocul cărora m-as fi pierdut, fără o țintă precisă sau un rezultat. Însă așa mi-am dat seama că multe probleme au la bază lipsa granițelor, mai ales incapacitatea sau teama mea de a le construi sau de a le menține. Așa că, dacă simțiți că ați pierdut controlul vieții în fața familiei, a serviciului, a prietenilor, dacă alții vă fac să vă simțiți vinovați atunci când construiți granițe sau priorități legitime, cartea aceasta este clar pentru voi!

4. Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit ca suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație profundă la întrebări precum: De ce merită traită viața? Ce este mintea noastră și cum ne face ea ceea ce suntem – este ea mai mult decât un creier pe care îl poți lua în palmă și niște impulsuri electrice transmise de neuroni? Ce inseamnă să ai un copil când nu mai ai șanse la viață? Povestea sa cu siguranță vă va impresiona și vă va pune pe gânduri.

10716975. Cartea curajului – Adina Rosetti a pregătit 10 povestioare cu tâlc pentru copii, inspirate din întâmplări adevărate în care au fost implicați oameni mari, care au trecut prin dificultăți cu mult curaj, iar Alexia Udriște a avut grijă ca aceste povestioare să fie și mai intersante datorită ilustrațiilor absolut minunate.
Cartea este realizată cu sprijinul Piraeus Bank, care a inițiat platforma Culegătorii de curaj, pe care o găsiți aici: https://www.rogalskidamaschin.ro/project/courage-book-launch/. Pe site puteți citi experiențele adevărate care au stat la baza povestioarelor din Cartea curajului. Și de ce nu, poate e bine uneori să căpătăm o altă perspectivă asupra vieții noastre, imaginând-o ca o poveste.

6. Anul acesta am descoperit stilul inedit, foarte personal, al psihoterapeutului Irvin Yalom, de a se apropia de pacienți deseori fără restricțiile impuse de rolul și meseria sa, punându-se în pielea pacientului și acceptând chiar provocări din partea lui, fiind sincer, trăind intens fiecare clipă a orei de terapie și aproape făcând schimb de roluri. El își povestește experiența în Darul psihoterapiei – Scrisoare deschisă către noua generație de psihoterapeuți și pacienții lor. De asemenea, i-am mai citit volumele  EfemerideMama și sensul vieții și Privind soarele în față, care abordează tema morții și a fricii de moarte. Deși nu are o perspectivă creștină, merită văzută și perspectiva lui seculară, pentru că așa putem înțelege și explica și oamenilor mai bine de ce credința în Dumnezeul veșnic, care a biruit moartea, este cea care dă o speranță pe care nimic altceva nu o poate da.

7. Anul trecut remarcam că în limba română nu există materiale creștine care săintunericul_singurul_meu_insotitor_1_1abordeze tema bolilor psihice, deși subiectul este destul de arzător și în societatea noastră. Parcă am fost auzită, pentru că la scurt timp după aceea, a fost lansat volumul Întunericul, singurul meu însoțitor, în care Kathryn Greene-McCreight povestește experiența ei cu tulburarea bipolară, trage un semnal de alarmă pentru biserici și slujirea pe care ar trebui să o facă în domeniul bolilor psihice, dar mai presus de toate, puterea cu care Dumnezeu lucrează chiar și în astfel de situații bizare și întunecate.
Titlul cărții este dat de ultimul verset al Psalmului 88, care în traducerea Book of Common Prayer (1979), spune: „Și întunericul îmi este singurul însoțitor”
„Elementul central al acestei cărți nu este experiența mea cu durerea”, scrie Kathryn, „ci mărturia modului cum Dumnezeul triunic lucrează prin durerea unui creștin ce suferă de o boală mintală.” Puteți citi mai multe despre această carte, dar și despre o abordare creștină a bolilor psihice în general, aici.

8. Tot anul acesta, l-am descoperit pe Fredrik Backman prin cărțile lui, Un bărbat pe nume Ove (care mi s-a părut cea mai înduioșătoare) și Scandalul (în care abordează foarte fin și atent psihologia abuzului și a intrigilor și presiunilor ascunse de ochii lumii într-un mic oraș de munte). Fredrik Backman te face să nu mai lași cartea din mână. Eu am citit aceste două volume în câte o noapte, și cu siguranță, în 2019, voi citi și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

9. După Jurnalul fericirii, am mai descoperit și în 2018 pagini din înțelepciunea lui Nicolae Steinhardt, în volumul Dăruind vei dobândi.  În loc de o descriere a cărții însă, vă las cu un pasaj dintr-o altă descoperire a anului 2018, cartea Cum să fii fericit în România, de la editura Humanitas, în care Monica Pillat, care se numără printre cei care au contribuit la acel volum, povestește din amintirile ei despre Steinhardt:

Omul iradia vioiciune, avea o prospețime copilărească în reacții, era gata să bată din palme cu încântare la auzul unei idei originale, în fața unei cești de ceai cu arome, la vederea unui cozonac. Acest bătrânel zvelt, cu pasul iute și cu ochii măriți de uimire, trăia cu frenezie fiecare clipă. Existența lui părea un continuu semn de exclamare în fața miracolului cotidian. Sub verva lui strălucitoare sălășluia un aisberg de taină. Se ferea să vorbească, dar exaltarea cu care participa la discuțiile celorlalți era atât de intensă, încât, deși nu scotea nici un cuvânt, îmi părea că nu tăcuse nici un moment. Avea harul de a înconjura destăinuirile ori descoperirile semenilor lui cu un nimb de solicitudine care-i făcea pe aceștia să se simtă pe neașteptate proiectați în centrul universului și să creadă, pentru un răstimp, că de judecata lor atârnă soarta întregii omeniri. Era, în fond, o strategie prin care ținea să ne atragă atenția asupra îndatoririi noastre de a spori, cum spunea Blaga, corola de minuni a lumii.

10. Dragostea are 11 dimensiuni – Viaţa mea cu Stephen Hawking
Deși nu am fost niciodată de acord cu perspectiva lui Stephen Hawking asupra universului și creației (sau Big Bang-ului, de fapt, cum credea el), totuși m-a atras viața geniului imobilizat într-un corp fragil și neputincios, și mi-au plăcut și poveștile pentru copii scrise de fiica lui, Lucy Hawking (precum George și cheia secretă a universului și cele care au urmat) la care a contribuit și el cu partea științifică. La 22 de ani, fiind diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, medicii i-au spus că mai avea de trăit foarte puțin timp, însă Stephen a trăit până anul acesta, ajungând la vârsta de 76 de ani și având atâtea reușite științifice. Dar prin cartea lui Jane Hawking, am descoperit cine a fost de fapt forța din spate, cea fără sacrificiul căreia Stephen n-ar fi ajuns așa departe. Povestea ei, cu frământările și zbaterile ei unice, dezvăluie o persoană puternică, gata de dragoste împletită cu sacrificiu, care a luptat până la capăt pentru familia ei specială.

11. Cum să oprești timpul. Matt Haig

1254066Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca sa imblanzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă.
Iată un pasaj reprezentativ, meditativ și poetic, din această carte: „Dacă aș putea iubi fără să mă tem că voi fi rănit? Dacă aș putea gusta dulceața zilei de azi fără să mă gândesc că mâine voi duce dorul acestui gust? Dacă aș avea pacea să nu-mi mai fie frică de trecerea timpului și de faptul că oamenii îl pot fura? Ce aș face? De cine mi-ar păsa? Ce lupte ar duce? Pe ce drumuri aș alege să pășesc? Ce bucurii mi-aș permite? Ce mistere interne aș rezolva?”

12. Neurotriburi. Povestea uitată a autismului. este cu siguranță cartea anului, pentru mine. Un subiect atât de fascinant merita o carte fascinantă care să îl abordeze, iar Steve Silberman a reușit din plin. Trecând prin istorie și descoperind figuri ilustre din știință din secolele trecute care prezentau trăsături specifice autismului, apoi prin perioada dramatică a celui de-al doilea război mondial în care persoanele cu autism, dar și cu alte boli neurologice sau psihice erau eutanasiate, neprezentând nici un avantaj pentru societate, redescoperind cercetările pierdute dar fascinante ale lui Hans Asperger cu privire la pacienții lui, „micii profesori”, cartea ne aduce apoi în prezent și abordează teme fierbinti ale discutiilor contemporane legate de autism: joacă vaccinurile vreun rol în declanșarea autismului? Cât de benefice sunt terapiile care își propun evacuarea oricărui simptom autist?
Și, până la urmă, autismul este o dizabilitate, sau doar un alt fel de normalitate? Nu cumva suntem cu toții o lume de neurotriburi? Cu siguranță veți medita la astfel de întrebări după ce veți citi cartea. Dacă îi dedicați suficient timp pentru a pătrunde cu adevărat în lumea neurotriburilor, îi veți privi cu mult mai multă empatie pe cei considerați „ciudați” de societatea neștiutoare.

Există acum și multe cărți de ficțiune cu personaje având tulburări de spectru autist, care par să aibă mult succes. Prima pe care am citit-o după ce mi-am început incursiunea în subiectul autismului a fost Pasăre cântătoare, o încercare de a pătrunde în mintea unei fetițe cu Asperger care abia descoperă lumea. Cu siguranță că în 2019 voi mai găsi și altele.

Mențiuni:

Aș vrea să vă recomand o carte care nu este tradusă în limba română încă, dar care merită citită dacă aveți prilejul să o comandați, fie în format fizic, fie e-book: Lost in the Middle, de Paul David Tripp (autorul cărții Instrumente în mâinile Răscumpărătorului – un ghid de consiliere creştină). Cum criza vârstei de mijloc afectează din ce în ce mai mulți oameni și chiar din ce în ce mai devreme, autorul atrage atenția asupra faptului că este, în final, o criză a identității extrase greșit din lucruri efemere precum familia, munca sau sănătatea și ne încurajează, printr-o abordare biblică, să ne găsim identitatea în Hristos.

De asemenea, vorbeam mai sus despre Cum să fii fericit în România, și, în contextul tumultuos în care ne aflăm, cred că merită citită. Vă las cu un alt pasaj, scris de Clotilde Armand, care mi-a plăcut foarte mult și care consideră că poți fii, într-adevăr, fericit în România:

Îmi place Bucureștiul, orașul în care trăiesc. Sunt multe lucruri cum nu ar trebui să fie, dar sentimentul sincer pe care-l am dimineața, când mă trezesc și mă uit la telefonul mobil să văd ceasul și agenda pe ziua respectivă, când mă duc apoi la bucătărie și găsesc coșul plin cu fructe pe masă și în frigider bunătăți simple, e un sentiment puternic de libertate. Simt același lucru când aterizez la Otopeni după decolarea dela acel aeroport parizian inuman, Charles-de-Gaulle, unde dacă nu vii cu patru ore mai devreme ratezi avionul și rămâi singur cu frustrarea ta în mijlocul a mii de oameni indiferenți, înghesuiți ca niște oi în dreptul filtrelor de securitate sau a altor barbarii. Poate părea paradoxal, dar resimt mult mai mult solidaritatea unei comunități în acest București, cu toate neajunsurile lui, decât într-o societate bine rodată și deja inumană, care se apropie încet, încet, de minunata lume nouă a lui Aldous Huxley.

Sper că v-au atras atenția câteva dintre recomandări, și vă doresc un an nou binecuvântat și plin de cărți bune

 

Philip Yancey a scris împreună cu Dr. Paul Brand trei cărţi speciale pentru cititorii fascinaţi de creaţia lui Dumnezeu şi pentru cei care vor să-i pătrundă mai mult tainele. Este vorba despre O făptură atât de minunatăCreaţi după chipul Săuşi Darul durerii. În continuare aş vrea să vă prezint cea de-a doua carte, CREAŢI DUPĂ CHIPUL SĂU, în care Paul Brand şi Philip Yancey discută alte componente ale corpului uman şi ne arată alte analogii spirituale ce pot fi făcute pe baza lor.

Cartea este împărţită în 5 părţi, după numărul componentelor pe care le abordează, şi anume chipul, sângele, capul, duhul şi durerea.

Fiind duh, Dumnezeu rămâne invizibil pe pământ. Însă noi suntem cei care dăm trupCreaţi după chipul Său acelui duh şi noi purtăm astfel chipul lui Dumnezeu. Mulţi au încercat să afle ce înseamnă mai exact sintagma „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. În viziunea unora, chipul lui Dumnezeu în om este capacitatea de a raţiona, pentru alţii este capacitatea de a emite judecăţi morale sau creativitatea artistică. Ceea ce spune Paul Brand este că reflectarea chipului lui Dumnezeu stă în faptul că putem înţelege şi transmite ceva din Creator, în faptul că trupurile noastre, fie ele urâte sau frumoase, puternice sau nu, pot deveni temple ale Duhului Sfânt. De asemenea, suntem chemaţi să purtăm acest chip ca Trup, pentru că individual nu am prezenta decât o imagine incompletă a chipului lui Dumnezeu în faţa lumii.

Nu mai trebuie să ne zbatem pentru a ne construi o imagine, pentru a dovedi cine suntem. Ci putem să ne concentrăm vieţile pentru a reflecta chipul Său. Şi ceea ce trece drept succes în cultura populară – puterea fizică, inteligenţa, bogăţia, frumuseţea, puterea de influenţă – înseamnă prea puţin pentru chipul acesta.

Când ne alăturăm Trupului Său, chipul lui Dumnezeu este cel pe care trebuie să-l căutăm, şi nu al nostru. Nu-l găsim dovedindu-ne meritele, ci renunţând la dependenţa aceea disperată faţă de propriile noastre chipuri, în favoarea preluării chipului Său plin de slavă.

Următoarea componentă pe care o analizează autorii cărţii Creaţi după chipul Său este sângele.

Sângele înseamnă viaţă pentru celule şi pentru trup. Înţelegând acest adevăr, Paul Brand l-a aplicat şi în plan spiritual şi a învăţat să nu mai asocieze sângele cu moartea, iar în final a ajuns să considere împărtăşania celebrarea Vieţii care a învins moartea şi care acum ni se oferă tuturor fără plată.

Hristos a venit nu doar să ne arate un exemplu de mod de viaţă, ci ca să ne dea viaţa însăşi, scrie el. Viaţa spirituală nu este eterică şi în afara noastră, nu este un lucru pentru obţinerea căruia trebuie să ne străduim din greu; ea se află în noi, străbătându-ne, tot aşa cum sângele se găseşte în fiecare fiinţă vie.

De asemenea, el explică şi o expresie folosită foarte des de creştini: „a fi curăţat în sângele lui Hristos”. Cum poate curăţa sângele când noi vedem că el pătează? Şi totuşi în organism el are tocmai acest rol. Globulele roşii preiau deşeurile din celule şi le livrează unor organe capabile să le descarce în afara trupului. Aşa cum sângele ne curăţă de metaboliţi nocivi, iertarea prin sângele lui Hristos curăţă deşeurile şi păcatele care ne periclitează adevărata sănătate.

Iată o frumoasă explicaţie a Euharistiei, din punctul de vedere al celor doi autori:

Isus a spus, de fapt: dacă-Mi bei sângele, viaţa Mea va intra în tine – fă lucrul acesta! Astfel, eu cred că Isus intenţionase ca ceremoniile noastre să includă nu doar rememorarea morţii Sale, ci şi înţelegerea vieţii Sale prezente. Nu putem trăi fără hrana pe care ne-o dă viaţa Lui.

Astăzi, când avem parte de vinul euharistiei, e ca şi cum Domnul ne-ar spune: Acesta este sângele Meu, care a fost întărit şi pregătit pentru voi. Aceasta este viaţa Mea, care a fost trăită pentru voi şi la care acum puteţi fi şi voi părtaşi. Am fost ostenit, sărac, ispitit, părăsit; poate că mâine vă veţi simţi şi voi osteniţi, săraci, ispitiţi sau părăsiţi. Când se va întâmpla acest lucru, puteţi să folosiţi puterea Mea şi să aveţi parte de duhul Meu. Eu am biruit lumea pentru voi.

Cina Domnului rezumă toate cele trei coordonate temporale: viaţa care a fost şi a murit pentru noi, viaţa care este şi trăieşte în noi şi viaţa care va fi şi va veni pentru noi. Hristos nu e doar un exemplu de viaţă. El este viaţa însăşi.

Pentru medici creierul este un fel de Sfânta Sfintelor a trupului. Tot astfel, Capul Trupului spiritual este locaşul misterului, al înţelepciunii şi unităţii. El este Sursa. De asemenea, deşi creierul este protejat de craniu şi nu simte nimic din exterior şi nici nu poate acţiona el singur, se exprimă prin celulele care se supun poruncilor sale şi primeşte informaţii despre mediu de la ele. Tot aşa şi Dumnezeu se exprimă printr-un Trup în care El slujeşte drept Cap. După cum am învăţat şi din cartea „O FĂPTURĂ ATÂT DE MINUNATĂ”, Trupul funcţionează bine doar atunci când celulele ce formează calea de intrare a informaţiilor şi calea de ieşire sunt ascultătoare.

Numai Capul poate determina nevoile întregului Trup. Şi numai ascultarea determină utilitatea noastră individuală în Trupul Său.

Partea a patra a cărţii Creaţi după chipul Său se numeşte DUHUL şi vorbeşte despre analogiile dintre respiraţie şi Duhul Sfânt.

Trupul lui Hristos are nevoie de suflare de viaţă iar fluxul de viaţă şi inspiraţia vin doar prin intermediul Duhului Sfânt. De asemenea, Duhul Sfânt aduce acea însuşire de apartenenţă, precum ADN-ul defineşte trupul şi se găseşte în fiecare celulă. El dirijează procesul de creştere şi vindecare şi fără El, în ciuda informaţiilor primite, am fi neajutoraţi. Duhul Îl aplică pe Dumnezeul infinit oamenilor Lui de pe pământ. El Însuşi este comuniunea dintre Dumnezeu şi noi.

Duhul Sfânt permite deci realităţii lui Dumnezeu Însuşi să stabilească o prezenţă înlăuntrul fiecăruia dintre noi. Dumnezeu este veşnic, dar Duhul devine pentru noi aplicarea naturii lui Dumnezeu la timpul prezent.

În trupul uman, sentimentul apartenenţei merge pe două căi: fiecare celulă se pune de acord cu ordinele venite de la creier şi fiecare celulă recunoaşte o legătură inerentă cu toate celelalte celule din acel trup. Tot astfel, în Trupul lui Hristos, Duhul stabileşte o legătură nu doar între fiecare celulă şi Cap, ci şi între celulele trupului Său. Însuşi cuvântul „biserică” înseamnă în limba greacă „cei chemaţi” şi prin biserică Dumnezeu ne cheamă într-o comunitate organică.

Ultima parte a cărţii şi cea care m-a impresionat cel mai mult vorbeşte despre DURERE.

Câtă veneraţie poţi avea pentru un Dumnezeu care a lăsat durerea? durerea este utilă pentru că avertizează asupra pericolelor din trup. Dar de ce nu a folosit o sonerie ca să ne înştiinţeze, sau nişte neoane albastre şi roşii? Am arăta ridicol cu asemenea lumini, dar sunt oamenii mai frumoşi atunci când se zvârcolesc de durere?

Şi totuşi, în urma studiilor sale, Dr. Paul Brand a aflat că tocmai lipsa durerii provoacă toate daunele la leproşi. Ei nu simt nimic şi astfel se pot răni uşor, determinând apariţia tuturor acelor diformităţi. Paradoxul este că leproşii şi-ar dori să simtă durerea şi văd adevărata libertate tocmai în simţirea durerii.

Trupul ne provoacă suferinţă nu ca să ne creeze disconfort, ci ca să ceară producerea unei schimbări în faţa pericolului. În trup, milioanele de celule aflate în confort trebuie să se ocupe conştient de mesajele de durere. Precum durerea acaparează tot trupul, tot astfel şi Trupul lui Hristos trebuie să simtă, să aibă compasiune faţă de cei în suferinţă.

Unul dintre cele mai frumoase adevăruri din această carte este că, prin Întrupare, Dumnezeu a simţit durerea umană. Dumnezeu a fost pe pământ în carne şi oase împlinind o osândă pentru o nelegiuire pe care n-a înfăptuit-o şi e încă aici, receptând orice durere şi însuşindu-Şi-o, fiind prezent în propriile noastre dureri.

Instinctiv, ne dorim un Dumnezeu care nu doar are cunoştinţe despre durere, ci o împărtăşeşte şi este afectat de durerea noastră. Uitându-ne la Isus, înţelegem că avem un astfel de Dumnezeu, care a luat asupra Sa limitările timpului şi ale spaţiului, ale familiei şi ale durerii, dar şi ale suferinţei.

Cu acest capitol despre durere se încheie cartea Creaţi după chipul Său. Pentru mine,gândul cel mai important din cărţile lui Philip Yancey şi Dr. Paul Brand este că sunt o celulă în Trupul lui Hristos, iar acesta trebuie să Îl reflecte pe Dumnezeu pe pământ, prin ascultare, prin unitate, şi în biruinţă dar şi în durere. De asmenea, mă rog ca, atunci când mă uit la o persoană, să văd chipul lui Dumnezeu din ea şi valoarea ei fundamentală.

Iată ce se roagă dr. Paul Brand în câteva fragmente dintr-o Rugăciune de mulţumire, referitoare la părţi al anatomiei umane. Îmi doresc ca aceasta să fie rugăciunea mea şi noastră a tuturor:

AJUTĂ-MĂ, DOAMNE, SĂ FOLOSESC ACESTE ZILE ÎN CARE VĂD ÎNTR-UN FEL CARE SĂ ONOREZE DARUL LUMINII. ŞI CÂT TIMP VĂD, FĂ CA MÂNA MEA CĂLĂUZITOARE SĂ FIE GRABNICĂ LA A-L AJUTA PE CEL CE BÂJBÂIE DIN CAUZĂ CĂ LUMEA LUI E ÎNTUNERIC ŞI SĂ ÎMPART CU ALŢII BENEFICIILE DARULUI VEDERII.

FĂ, DOAMNE, SĂ-MI ACORDEZ MINTEA ASCULTĂTOARE PENTRU A AUZI VOCEA UMANĂ CARE ARE NEVOIE DE O URECHE CARE S-O ASCULTE.

AJUTĂ-MĂ, DOAMNE, SĂ-L ASCULT PE COPILUL TĂU SINGUR ŞI ASTFEL SĂ-MI EXPRIM MULŢUMIREA PENTRU CĂ AM URECHI CU CARE SĂ AUD.

UMPLE-MĂ, DOAMNE, DE GÂNDURI PLINE DE ADEVĂR PE CARE TU LE ISPIRI. FĂ CA MINTEA MEA SĂ SE GÂNDEASCĂ LA LUCRURI FRUMOASE ŞI DE REPUTAŢIE BUNĂ; FĂ-MĂ ZILNIC CONŞTIENT CĂ SUNT FĂCUT PENTRU SLAVA TA ŞI CĂ ÎN CĂUTAREA ÎMPLINIRII ACESTUI SCOP STĂ ADEVĂRATA FERICIRE A TRUPULUI, MINŢII ŞI SUFLETULUI.

AJUTĂ-MĂ, DOAMNE, SĂ FIU AŞA DE CONŞTIENT DE PREZENŢA TA ŞI DE DRAGOSTEA TA ASTFEL ÎNCÂT PLECAREA MEA DIN TRUPUL ACESTA SĂ NU FIE DECÂT ÎNCEPUTUL UNEI INTIMITĂŢI ŞI MAI VII ŞI A UNEI UNIRI CU DUHUL SALVATORULUI MEU. FĂ CA ULTIMUL MEU GÂND SĂ NU FIE UNUL DE REGRET CĂ NU AM MAI MULT TIMP, CI UNUL DE MULŢUMIRE CĂ AM AVUT ATÂTA TIMP SĂ MĂ BUCUR DE O VIAŢĂ ATÂT DE MINUNATĂ.

 

Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.

Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarteCostul uceniciei complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.

Ediţia în limba română este foarte bine realizată şi editată; este o ediţie critică, cu prefaţă, posfaţă, indici, bibliografie şi numeroase note de subsol, aşadar o adevărată carte de referinţă pentru cei interesaţi să aprofundeze mai mult Cuvântul lui Dumnezeu şi în special mesajul Predicii de pe Munte.

Pericolul harului ieftin, harul costisitor, chemarea la ucenicie şi ascultarea simplă sunt câteva dintre temele abordate de un autor pe care ucenicia l-a costat chiar viaţa.

Deşi a trăit atât de puţin, şi în vremuri atât de tulburi, el a sintetizat o muncă de o viaţă, aducând un concept nou al slujirii creştine şi o dimensiune proaspătă asupra uceniciei. Încă din primul capitol, din prima propoziţie chiar, Dietrich Bonhoeffer enunţă problema care îl frământă şi care afectează Biserica: „Harul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta noastră se dă pentru harul care costă scump.”

Iată cum defineşte el harul ieftin: Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite; har fără preţ, har fără costuri. Harul ieftin înseamnă har ca învăţătură, ca principiu, ca sistem; înseamnă iertarea păcatelor ca adevăr general valabil, înseamnă dragostea lui Dumnezeu, în chip de concepţie creştină despre Dumnezeu. Este suficient să o accepţi, ca să capeţi numaidecât iertarea de păcate. Într-o astfel de biserică, lumea găseşte o acoperire ieftină a păcatelor sale, pe care nu le regretă şi de care, tocmai de aceea, nu-şi doreşte să se elibereze. Harul ieftin înseamnă deci tăgăduirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, tăgăduirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Harul ieftin, mai adaugă el, înseamnă justificarea păcatului, nu a păcătosului.

Cel care crede într-un astfel de har ajunge să trăiască într-un mod lumesc, fără să se deosebească cu nimic de cei necredincioşi. Harul ieftin este un har fără ucenicie, un har fără cruce, un har fără Isus Hristos cel întrupat şi viu.

Harul costisitor, în schimb, este Evanghelia pe care trebuie să o căutăm mereu, darul pe care să-l cerem şi înseamnă, la fel ca în cazul apostolilor, să părăsim mrejele şi să-l urmăm. Este costisitor, pentru că îl costă pe om viaţa, este har pentru că abia aşa îi dăruieşte viaţa. Este costisitor pentru că osândeşte păcatul, este har pentru că îl justifică pe păcătos. Mai presus de toate, este costisitor fiindcă a fost scump pentru Dumnezeu, fiindcă L-a costat pe Dumnezeu viaţa Fiului Său – şi fiindcă ceea ce L-a costat scump pe Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi. Înainte de toate, este har fiindcă Dumnezeu n-a considerat viaţa Fiului Său un preţ prea mare pentru viaţa noastră, ci L-a dat pentru noi. Harul costisitor este întruparea lui Dumnezeu.

Este foarte important să reţinem că harul trebuie considerat un „rezultat”, nu o premisă. Ca premisă, considerăm că harul ne îndreptăţeşte să păcătuim mai departe, pentru că orice păcat pe care îl vom comite este deja acoperit. Însă iată ce spune autorul: Singurul care poate spune că este justificat numai prin har este cel care, acceptând ucenicia în şcoala lui Isus, a renunţat la tot ce are. Pentru el, chemarea la ucenicie este un har, iar harul este chemarea însăşi. Însă cine foloseşte acest har pentru a se sustrage uceniciei se înşală singur.

Harul ieftin a distrus mai mulţi creştini decât orice lege a faptelor, iar omul amăgit şi slab, deşi s-a simţit pe moment puternic primind harul ieftin, a pierdut de fapt puterea de a trăi o viaţă de ascultare şi ucenicie. Aşadar, problema pe care o ridică Dietrich Bonhoeffer este deosebit de serioasă. Iată cum restabileşte el relaţia corectă dintre har şi ucenicie:

Numai cel ce crede este ascultător, şi numai cel ce ascultă, crede. Cele două principii au valoare egală de adevăr şi, dacă suntem credincioşi Scripturii, nu le vom separa. Ascultarea vine, într-adevăr, în urma credinţei, este o roadă a acesteia. Însă doar cel ce ascultă, crede. Mulţi dintre noi ne ascundem lipsa de ascultare în spatele unui har ieftin; spunând că nu avem destulă credinţă, ne folosim de această mărturisire după bunul plac. Credinţa are nevoie de o situaţie în care să devină posibilă, iar această situaţie este tocmai ascultarea, renunţarea la un păcat sau la o atitudine care ne ţine departe de Hristos.

Serios este doar actul ascultării, care pune capăt conflictului etic, care îl nimiceşte şi prin care suntem eliberaţi pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu. Chemarea la ucenicie nu primeşte nici un alt conţinut decât Isus Hristos însuşi, legătura şi părtăşia cu El – nu un stil de viaţă deosebit de interesant, o aventură etică, o desăvârşire a vieţii anterioare. Existenţa ucenicului nu constituie venerarea entuziastă a unui bun învăţător, ci ascultarea de Fiul lui Dumnezeu

Analiza Predicii de pe Munte ocupă o parte importantă a cărţii şi începe cu un capitol care poartă titlul Despre extraordinarul vieţii creştine. O parte din acest “extraordinar” al vieţii creştine este oglindit în lista Fericirilor. Împărăţia cerurilor vine peste cei care, pentru Isus, trăiesc pe deplin renunţarea şi lipsa. În mijlocul sărăciei, sunt moştenitori ai Împărăţiei cereşti. Comoara lor este bine ascunsă, la cruce. Cei care Îl urmează pe Isus trăiesc renunţând la propriul drept şi la propria dreptate. Ucenicii cunosc o singură demnitate şi onoare, pe cea a Domnului lor, din care şi trăiesc. El nu S-a ruşinat de ucenicii Săi şi a purtat ocara lor până la moarte. Într-o zi, Dumnezeu se va pleca asupra celor ce s-au legat de Isus şi le va lua păcatul şi rusinea. Va fi onoarea lui Dumnezeu să poarte ocara păcătoşilor şi să-i îmbrace cu onoarea Lui. Însă nu recunoaşterea, ci respingerea va fi răsplata lumii pentru lucrarea şi cuvântul ucenicilor. Toate aceste promisiuni de bucurie veşnică sunt o chemare către comunitatea celor săraci, paşnici, flămânzi, care mărturiseşte puternic despre nedreptatea lumii prin răbdare şi tăcere, dar care va avea o mare răsplătire în ceruri.

“Extraordinarul” se vede şi în relaţia cu semenii. A-l sluji pe fratele nostru reprezintă drumul lepădării de sine, al crucii. Însă ucenicul este chemat la mai mult şi i se porunceşte: „Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău”. „Iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri”. Purtarea ucenicului nu trebuie să fie determinată de purtarea oamenilor, ci de purtarea lui Isus faţă de el. Dragostea nu trebuie să se întrebe dacă va fi răsplătită, ci să-l caute pe cel care are nevoie de ea. Şi tocmai cel care trăieşte în ură, fără dragoste, duşmanul nostru, are nevoie de ea. Iubirea îl face pe ucenic să vadă că duşmanul este cuprins în dragostea lui Dumnezeu, că şi el se află sub crucea lui Hristos. Prin duşman, Dumnezeu Îşi proslăveşte iubirea. În concluzie, a fi creştin atârnă de „extraordinar”.

Iată finalul cărţii Costul uceniciei, care sintetizează foarte bine mesajul ei:

Ucenicul îşi îndreaptă privirile numai spre Cel pe care Îl urmează. Însă despre cel care poartă în ucenicie chipul lui Isus Hristos cel întrupat, răstignit şi înviat, despre cel care a devenit asemenea chipului lui Dumnzeu, acum, la sfârşit, se poate spune că este chemat să fie „imitator al lui Dumnezeu”. Ucenicul lui Isus este „imitatorul” lui Dumnezeu. „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.”

 

Astăzi vă propun să descoperim o carte scrisă de un pastor englez din secolul 20, care a avut un impact deosebit asupra Bisericii în vremea lui şi nu numai. Este vorba despre David Martyn Lloyd-Jones, care a trăit între 1899-1981 şi a fost timp de aproape 30 de ani pastor la Capela Westminster din Londra. Chiar şi după pensionarea sa în 1968, a continuat să aibă o influenţă pozitivă asupra oamenilor, sfătuindu-i pe alţi pastori, predicând la evenimente speciale şi scriind cărţi bazate pe predicile sale.

Dr. Al Mohler, preşedintele Seminarului Teologic Baptist din Sud spunea: „Predicile lui Martyn Lloyd-Jones au o calitate atemporală, ceea ce le face ca prin înregistrări audio şi cărţi să aibă şi astăzi un impact semnificativ.

cautand fata lui DumnezeuCăutând Faţa lui Dumnezeu – 9 meditaţii asupra Psalmilor (în original, Seeking the Face of God: Nine Reflections on the Psalms), cartea pe care vă invit să o descoperim astăzi, conţine câteva dintre aceste predici cu caracter atemporal. Aşa cum indică şi subtitlul acesteia, cartea include nouă meditaţii asupra Psalmilor şi cred că ea are un caracter atemporal tocmai datorită faptului că Biblia, şi implicit cartea Psalmilor, are un caracter atemporal şi ni se adresează şi nouă astăzi.

Primul capitol este intitulat Nebunia credinţei şi se concentrează asupra primului verset din Psalmul 14: „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»“.Autorul ne arată că oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt nebuni, nu cei care cred. Iată ce exclamă M.L.-Jones: „Mi se pare atât de patetic faptul că oamenii cred că este inteligent să nu crezi în Dumnezeu, că este modern, că este ceva nou, că e ceva minunat!“ Şi el spune acest lucru în anul 1957, dar ar fi putut foarte bine să-l fi spus ieri sau astăzi, atât de actuală este încă această atitudine a oamenilor faţă de cei care cred în Dumnezeu.

Următorul capitol este inspirat din Psalmul 50 şi poartă titlul Religia moartă. El se concentrează asupra ideii din versetul 21: „Iată ce ai făcut şi Eu am tăcut! Ţi-ai închipuit că eu sunt ca tine, dar te voi mustra şi-ţi voi pune totul sub ochi!“, le spune Dumnezeu israeliţilor şi nouă astăzi. Nu poţi să spui că crezi în Dumnezeu şi să te porţi ca şi cum n-ai crede. Nu poţi să-ţi arăţi credinţa doar prin nişte ritualuri, purtându-te într-un mod care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Nu e de-ajuns să crezi la nivel teoretic că există un Dumnezeu.

„Dumnezeu doreşte ca noi să înţelegem cine este El şi să înţelegem dependenţa noastră totală de El. El nu doreşte opiniile şi acţiunile noastre externe, mecanice. El nu doreşte interesul nostru teoretic şi intelectual faţă de Sine. El doreşte să-L chemăm pe El, să căutăm mântuirea Lui.“ De aceea, religia moartă este o nebunie mai mare decât a spune că nu există Dumnezeu.

În continuare, în următoarele două capitole, intitulate Vrabia şi rândunica şi Calea lui Dumnezeu,Martyn Lloyd-Jones analizează Psalmul 84. Autorul ne arată că în ochii lui Dumnezeu avem preţ şi în casa Lui oricine îşi poate găsi un loc şi siguranţă, că Dumnezu a creat o cale prin care să ajungem la El şi nu e nevoie să mai facem noi nimic în afară de a veni la El.

Al cincilea capitol are un titlu interesant: Limitându-L pe Dumnezeu. El se concentează asupra versetului 41 din Psalmul 78, care spune:Da, n-au încetat să ispitească şi să întărâte pe Sfântul lui Israel. Întregul Psalm este o mustrare la adresa lui Israel, căruia i se aminteşte felul în care a cârtit împotriva lui Dumnezeu după ieşirea din Egipt şi de câte ori I-a întors spatele şi L-a întristat. M.L.-Jones ne arată că verbul tradus (în româneşte, cel puţin) cu „a întărâta“, s-ar traduce mai exact cu „a limita“. Israeliţii L-au limitat pe Dumnezeu, I-au pus piedici în ce ar fi putut face pentru ei, şi la fel facem şi noi. Îl limităm pe Dumnezeu în privinţa bucuriei, pentru că nu ne desfătăm suficient în El şi în poruncile Lui, nu ne bucurăm de pacea pe care ne-o dă El, pentru că nu ne încredem suficient în El şi în faptul că ne-o poate da. Aşadar, este o avertizare şi pentru noi asupra faptului că de multe ori noi înşişi Îl împiedicăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze prin neascultarea, nemulţumirea şi păcatul nostru.

În continuare M.L.-Jones analizează Psalmul 63 în două capitole intitulate Tu eşti Dumnezeul meu şi Căutând siguranţă„Calea cea mai directă de a descoperi adevărata valoare a ceea ce pretinzi să fie mărturisirea ta de credinţă creştină este să ştii cum reacţionezi şi cum te comporţi într-o vreme de necaz“, spune el.

Penultimul capitol porneşte de la versetul 8 din Psalmul 16, care spune: Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. Acesta a fost capitolul care mie mi-a plăcut cel mai mult şi aş vrea să vă împărtăşesc un pasaj care mi-a atras atenţia şi care cred că ar trebui să ne atragă atenţia tuturor:

„Nu lăsaţi viaţa să vă controleze. Nu lăsaţi ca «lucrurile pe care le aveţi de făcut» să vă controleze. Iar când spun asta nu mă refer la ele doar aşa cum se aplică în lume. Mă refer la «lucrurile pe care le aveţi de făcut» chiar şi în cercurile evanghelice. Puneţi-L pe Domnul totdeauna înaintea voastră – pe Domnul Însuşi, nu doar activităţi în împărăţia Sa – pentru că dacă nu faceţi asta, veţi deveni foarte seci în activismul vostru. Inima voastră va deveni rece, iar la vreme de nevoie, de necaz şi de încercare, nu veţi şti unde vă aflaţi şi veţi fi o mărturie săracă a credinţei şi harului pe care le-aţi primit şi pe care le deţineţi.“

Îmi place oridecâteori autorul face referire la expresiile din original pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine ce înseamnă anumite lucruri, şi în cazul versetului 8 din acest Psalm el ne arată că „a avea necurmat înainte“ înseamnă de fapt „a pune“, „a fixa“, ceea ce implică o decizie, o acţiune personală care ţine de noi. Ţine de noi să-L punem pe Domnul înaintea noastră, să „ni-L punem sub ochi“, să-I oferim primul loc în viaţa noastră.

Ajungem astfel la ultimul capitol care dă şi titlul volumului, Căutând Faţa lui Dumnezeu. Subiectul acestuia este Psalmul 27, în care ni se arată că, mai presus de orice, trebuie să privim spre cer. „Domnul este sprijinitorul meu, de cine să-mi fie frică?“ spune David. Indiferent de situaţie, să privim întotdeauna la Dumnezeu şi relaţia noastră cu El să fie pe primul loc.

Îmi place să găsesc explicaţii cu privire la Psalmi şi la felul în care ni se aplică nouă astăzi, pentru că deseori ei conţin sintagme care, poate din cauza traducerii uneori, alteori din alte cauze, ne sunt neclare sau nefamiliare, dar şi pentru că uneori sunt atât de personali încât îmi este greu să discern măsura în care mi se pot aplica şi mie.

Martyn Lloyd-Jones ne atrage atenţia asupra acelor Psalmi sau versete din Psalmi care în mod clar ni se adresează şi nouă astăzi şi care ne mustră, ne încurajează şi ne arată ce Dumnezeu avem.

Dacă vă place să studiaţi Biblia, dacă vă plac Psalmii, dacă nu vă e teamă să vi se spună lucrurile direct şi tranşant, luaţi şi citiţi Căutând Faţa lui Dumnezeu de Martyn Lloyd-Jones. Ea vă va ajuta să aprofundaţi anumite pasaje din Scriptură şi să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeul descris în ea.

Mai multe informaţii despre Martyn Lloyd-Jones şi mai multe resurse găsiţi pe site-ul oficial mljtrust.org.

 

Creştinul ateuCartea pe care vă invit să o descoperiţi astăzi poartă un titlu provocator: Creştinul ateu. Nu credeaţi că există? Nici eu. A fi ateu înseamnă a nu crede în Dumnezeu sau în vreo divinitate, deci expresia „creştin ateu“ e un oximoron. Autorul cărţii, Craig Groeschel, explică prin subtitlul ei această sintagmă – Să crezi în Dumnezeu, dar să trăieşti ca şi cum El n-ar exista.

Craig Groeschel este un scriitor şi pastor american, fondator al LifeChurch.tv. Este autorul mai multor cărţi, printre care Going All the Way: Preparing for a Marriage That Goes the Distance (tradusă în limba română ca Până la capăt), Soul Detox: Clean Living in a Contaminated World (Dezintoxicarea sufletului: O viaţă curată într-o lume contaminată) şi Creştinul ateu (The Christian Atheist: Believing in God But Living As If He Doesn’t Exist).

Iată cum se prezintă autorul la începutul cărţii Creştinul ateu:

Bună, numele meu e Craig Groeschel şi sunt un creştin ateu. Am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, dar nu am trăit mereu ca şi cum El ar exista cu adevărat.

Tema cărţii este discrepanţa dintre viaţa pe care o ducem şi principiile pe care pretindem că le avem – să crezi din tot sufletul în Dumnezeu, dar să trăieşti ca şi cum totul ar depinde numai de tine.

Iată cum îşi prezintă autorul cartea:

Cartea aceasta se adresează oricărei persoane care are destul curaj încât să îşi recunoască propria ipocrizie. Sper că vă va determina să vă puneţi întrebări, vă va impulsiona şi vă va tulbura. Iar dacă sunteţi sinceri în faţa lui Dumnezeu – aşa cum încerc să fiu eu însumi – e posibil ca împreună să reuşim să ne dezbărăm de o parte din făţărnicia noastră şi să trăim o viaţă care să-I aducă cu adevărat slavă lui Dumnezeu.

Îmi place sinceritatea autorului, care-şi începe cartea povestindu-şi propria experienţă şi propria călătorie a credinţei. Totul a început încă din copilărie, când mergea nu foarte regulat la biserică, dar întotdeauna de Paşte şi de Crăciun. La o şcoală biblică de vacanţă, la vârsta de 8 ani, Craig Groeschel a căpătat teama de iad şi se tot ruga ca Dumnezeu să nu-l trimită acolo, având grijă ca atunci când adormea şi uita să spună „Amin!“, să spună de mai multe ori „Amin“ dimineaţa când se trezea.

Ajuns la 16 ani, s-a hotărât într-o duminică să se ducă singur la biserică, în parte pentru a profita de o altă ocazie de a conduce după ce abia îşi luase carnetul de şofer. După slujbă a stabilit o întâlnire cu pastorul pentru a vorbi despre Dumnezeu. Craig l-a întrebat cum ar putea să ştie dacă este destul de bun ca să ajungă în rai, şi pastorul i-a spus să nu se poarte ca un ticălos, să nu umble după fete şi alte lucruri de felul acesta. Autorul ne spune că a plecat din biroul pastorului hotărât să nu mai păcătuiască, dar nu a reuşit. Nu a fost vorba niciun moment că nu ar crede că Dumnezeu există, ci pur şi simplu nu trăia conştient de acest lucru.

Peste alţi câţiva ani, devenit preşedintele grupului de tineret din biserica lui, Groeschel a obţinut o bursă la o universitate creştină, unde însă a fost atras într-un anturaj de petrecăreţi. Însă după o vreme, s-a hotărât să-şi ridice privirea spre Dumnezeu – din nou – şi s-a gândit să iniţieze un grup de studiu biblic împreună cu alţi colegi de-ai lui. Au început să citească împreună Matei, Marcu, Luca şi Ioan, puţin din Faptele Apostolilor, Romani şi au ajuns în fine la Epistola către Efeseni, unde Craig a descoperit un pasaj care avea să-i schimbe viaţa: Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Atunci, spune el, a simţit nevoia să fie singur cu Dumnezeu şi s-a rugat cea mai scurtă rugăciune din viaţa lui şi I-a spus lui Dumnezeu: Ia Tu viaţa meaPentru prima oară credeam în Dumnezeu şi începusem să trăiesc cu adevărat ca şi cum El era real.

Apoi şi-a dat seama că misiunea lui este să răspândească Evanghelia pe tot pământul, începând cu colegul de cameră. La 23 de ani i s-a oferit ocazia de a lucra într-o biserică importantă din centrul oraşului unde locuia, dar slujirea lui a devenit după o vreme doar un simplu loc de muncă. În loc să studieze Biblia ca să cunoască mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, îl studia doar ca să-şi compună predica. La vârsta de 25 de ani eram pastor cu normă întreagă şi ucenic al lui Hristos cu jumătate de normă.

În finalul introducerii, autorul promite că va fi foarte sincer în ceea ce priveşte luptele sale interioare şi ne lansează o invitaţie nouă, „membrilor clubului creştinilor atei“, să fim la fel de sinceri cu noi înşine şi, pe parcursul capitolelor următoare, împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, să învăţăm să-L cunoaştem mai bine şi să umblăm mai aproape de El.

Primul capitol se numeşte Când crezi în Dumnezeu, dar nu-L cunoşti cu adevărat. Craig Groeschel parcă anticipează gândurile cititorilor: „Eu cred în Dumnezeu“, am putea spune noi. „Nu e destul? Doar sunt atâţia oameni care nu cred în Dumnezeu, pe când eu cred. Nu asta aşteaptă El de la mine?“. Dar a crede nu este acelaşi lucru cu a-L cunoaşte personal. Credem în Dumnezeu, dar viaţa noastră nu reflectă cine este El cu adevărat, explică autorul acest prim tip de ateism.

Există, astfel, trei tipuri de oameni: cei care cred în Dumnezeu pur şi simplu. Chiar în Epistola lui Iacov citim că până şi demonii cred în Dumnezeu, dar se înfioară, fiindcă ştiu că sunt despărţiţi de El. De exemplu, dacă părem buni, nu înseamnă neapărat că suntem buni într-adevăr. Cunoaşterea lui Dumnezeu poate să ducă la o viaţă morală, dar nu şi invers. Faptele noastre exterioare nu dovedesc neapărat că avem o relaţie cu Dumnezeu.

Există şi cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu îndeajuns. Poate cândva I-am cerut lui Isus să ne schimbe vieţile, poate că avem nişte cunoştinţe de bază despre El, dar astăzi nu-L mai cunoaştem îndeajuns.

Mai există o categorie de oameni, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu îndeaproape şi Îl slujesc din toată inima, aşa cum descrie David în Psalmul 63:1: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu.“ Nu Dumnezeul altcuiva, despre care am auzit vorbindu-se. Eşti Dumnezeul meu.

Craig Groeschel prezintă şi motivele pentru care nu ar trebui să rămânem doar la stadiul de a crede în Dumnezeu şi atât. Pe măsură ce ajungi să-L cunoşti mai bine, te vei schimba. O relaţie vie şi intimă cu Dumnezeu îţi va da puterea să te vindeci de toate rănile trecutului, să ierţi lucruri care păreau de neiertat şi să schimbi în tine lucruri care păreau de neschimbat. În loc să trăieşti pentru tine şi pentru clipa de faţă, vei trăi pentru Hristos şi pentru veşnicie.

Pentru a face acest lucru, capitolul 2 ne învăţă că trebuie să nu ne mai ruşinăm de trecutul nostru. În primul rând trebuie să ne cerem iertare faţă de Dumnezeu şi faţă de cei cărora le-am greşit şi să acceptăm că trecutul nu mai poate fi schimbat.

Odată ce reuşim să acceptăm trecutul aşa cum este, trebuie să acceptăm ideea că Dumnezeu ne poate schimba viitorul, spune Craig Groeschel. Suntem ceea ce spune Dumnezeu că suntem, făpturi noi. Atunci când respingem gândurile pe care ni le insuflă ruşinea, putem auzi în sfârşit ce are de zis Dumnezeu despre noi. El lucrează în toate lucrurile spre binele nostru, tocmai pentru că Îl iubim şi suntem chemaţi după planul Său.

În strânsă legătură cu acest capitol este şi capitolul următor, intitulat Când crezi în Dumnezeu, dar nu eşti sigur că El te iubeşte. Îmi place foarte mult imaginea pe care o foloseşte Craig Groeschel pentru a ilustra dragostea lui Dumnezeu. El spune că dragostea lui Dumnezeu nu e ca jocul pe care îl jucau sora mea şi prietenele ei de la liceu, când era vorba de vreun băiat de care le plăcea. Smulgeau o margaretă şi începeau să-i rupă petalele. „Mă iubeşte. Nu mă iubeşte. Mă iubeşte. Nu mă iubeşte.“ Atunci când avem o zi bună la serviciu, spunem: „Dumnezeu mă iubeşte.“ Dacă se întâmplă însă ceva care ne enervează, spunem: „Dumnezeu nu mă iubeşte.“ Am luat notă mare la examenul la chimie. Mă iubeşte. Am chiulit de la ora de spaniolă ca să fac baie în piscină. Nu mă iubeşte. Dumnezeu are numai margarete cu o singură petală în grădina dragostei Sale. Dumnezeu iubeşte pentru că El…este…dragoste. Aceasta este esenţa Lui şi acest adevăr ar trebui să ne încurajeze să venim la El chiar dacă credem că nu merităm sau am făcut ceva de neiertat. Dumnezeu a făcut posibilă apropierea de El prin Domnul Isus Hristos, pe care L-a trimis să moară pentru noi.

Creştinismul ateu afectează şi anumite discipline sau îndatoriri care ar trebui să fie normale în viaţa oricărui credincios sau poate ne sunt chiar poruncite. Astfel, capitolul 4, se numeşte Când crezi în Dumnezeu, dar nu crezi în puterea rugăciunii. Mulţi creştini atei au o mulţime de motive ca să nu se roage, afirmă autorul. Poate că nu se pricep la asta, poate că nu doresc să-L deranjeze pe Dumnezeu cu cererile lor mărunte, poate se plictisesc sau mintea le fuge în altă parte sau poate că, de fapt, nu cred că rugăciunile lor pot schimba ceva. Este adevărat că atunci când rugăciunea devine un ritual sec şi fără semnificaţie, ea este într-adevăr plictisitoare. Dar autorul ne oferă un sfat preţios: Dacă îţi aminteşti cu cine stai de vorbă – când îţi dai seama de faptul că Dumnezeul universului Se bucură sincer să te audă – adevărul acesta e suficient ca să îţi schimbe atitudinea faţă de rugăciune. Concentrează-te asupra lui Dumnezeu, în loc să te concentrezi asupra ta.

Pentru cei care cred că nu există răspuns la rugăciunile lor, Craig Groeschel mărturiseşte: Personal am învăţat că, indiferent dacă rugăciunea ta sinceră Îl influenţează sau nu pe Dumnezeu în acţiunile Sale, ea va schimba cu siguranţă atitudinea ta sau modul tău de a vedea lucrurile. Rugăciunea îţi reaminteşte că nu tu ai controlul asupra situaţiei şi te ţine aproape de Cel ce controlează toate lucrurile.

De asemenea, creştinismul ateu afectează şi chemarea noastră de a mărturisi Evanghelia. De aceea, capitolul 11 se numeşte Când crezi în Dumnezeu, dar nu vorbeşti cu alţii despre credinţa ta. Craig Groeschel povesteşte o întâmplare care să ne dea de gândit. Fusese rugat de o membră a bisericii sale să meargă la tatăl ei să-i prezinte Evanghelia, pentru că acesta era pe moarte şi nu credea în Hristos. Au vorbit despre familie, vreme, echipele preferate de fotbal, dar autorul a decis să nu forţeze nota şi să încerce a doua zi. N-a mai avut această ocazie, pentru că bărbatul respectiv a murit cu puţin înainte de a doua sa vizită. Poate înţelegem şi noi ezitarea lui Craig Groeschel, mai ales că bolnavul nu prea avea încredere în pastori şi nici discuţia nu a dus la subiecte mai „spirituale“.

De multe ori, predicarea Evangheliei le stârneşte celor care nu cred în Hristos scepticismul, resentimentele, teama şi mânia. Dacă am crede cu tărie, însă, în rai şi iad, faptele noastre ar arăta altfel, afirmă autorul. Dacă am înţelege cu adevărat ce este iadul, am fi mult mai motivaţi să facem ce depinde de noi ca oamenii să nu ajungă acolo. De asemenea, mulţi nu înţeleg ideea de rai şi nu-şi doresc să meargă acolo – cel puţin nu în viitorul apropiat. În rai vom locui împreună cu Dumnezeu, literalmente. O zi cu Dumnezeu e mai bună decât toate momentele preferate din viaţa ta, adunate la un loc. Dacă veşnicia s-ar afla în faţa ochilor mei, spune autorul, m-aş ruga mult mai intens pentru cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu. Aş împărtăşi credinţa mea în Hristos zi de zi, fără întrerupere. Mi-aş sluji semenii neobosit.

Capitolul 5 ne prezintă un alt semn al creştinului ateu: Când crezi în Dumnezeu, dar ţi se pare că El este nedrept. Acest capitol se referă la felul în care reacţionăm noi la suferinţă, atunci când ni se pare că nu am făcut nimic ca să merităm să suferim şi îmi place perspectiva pe care o abordează autorul. Dacă e să fim realişti, nu putem pretinde că înţelegem pe deplin perspectiva lui Dumnezeu, mai ales când e vorba de durere şi suferinţă. Dar putem să analizăm ce ştim despre Dumnezeu şi ce ştim despre noi. De multe ori, noi reacţionăm în faţa unei suferinţe sau aparente nedreptăţi spunând: Pur şi simplu nu-I corect. Eu sunt un om bun. Nu am făcut nimic ca să merit asta.

Dar, de fapt noi nu suntem buni. Şi vestea bună este că Dumnezeu nu este corect. Psalmul 103 ne spune că Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Dacă plata păcatului este moartea şi toţi suntem păcătoşi, înseamnă că merităm cu toţii să murim. Am încălcat legea. Suntem vinovaţi. Merităm să fim pedepsiţi. Dar, slavă Domnului, El nu este corect. El este drept, dar nu este corect.

În mila Lui, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, pe Isus, ca jertfă pentru păcatele noastre. Dacă Îl cunoaştem pe Isus, El nu ne dăm ceea ce merităm, adică moartea, ci primim viaţa veşnică. Din fericire, noi nu primim întotdeauna ceea ce merităm. De obicei ne grăbim să ne întrebăm de ce s-a întâmplat un lucru rău, dar nu ne întrebăm de ce ne-o fi binecuvântat Dumnezeu cu un lucru bun. Iar faptul că Dumnezeu îngăduie suferinţa, nu înseamnă că o şi provoacă.

În capitolul următor al cărţii Creştinul ateu autorul aduce în discuţie iertarea. El ne reaminteşte că suntem chemaţi să-i iertăm pe cei care ne greşesc, oricât de gravă ar fi greşeala lor şi să nu purtăm în inimă niciun fel de amărăciune faţă de aceştia.

Capitolele 7 şi 8 se ocupă de schimbare. Capitolul 7 se numeşte Când crezi în Dumnezeu, dar eşti convins că nu te poţi schimba, iar capitolul 8, Când crezi în Dumnezeu, dar continui să te îngrijorezi pentru orice lucru – când crezi că de tine şi de ce poţi face tu depinde totul, că numai tu poţi schimba ceva. Craig Groeschel mărturiseşte că era obsedat de muncă şi era convins că aşa era el, că nu putea să-şi controleze pornirea de a munci. I-a dat de gândit întrebarea consilierului său: „Vrei să spui că nici măcar Dumnezeul nostru nu e destul de puternic ca să te ajute să te schimbi?“. Poate că ne afirmăm deschis şi cu mândrie credinţa în Dumnezeu, dar în adâncul inimii nu credem că El ne poate schimba. Diavolul ne minte până când ajungem să fim convinşi că suntem neputincioşi şi nu vom putea să scăpăm niciodată de problemele noastre. Mulţi creştini atei refuză să recunoască de la început că au o problemă. Dar Dumnezeu este mai presus de problemele noastre. Dacă am crezut că nu ne putem schimba, trebuie să recunoaştem că aceasta este o minciună. Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

Dacă crezi că nu te poţi schimba, într-un anumit sens ai dreptate. Puterile tale, voinţa ta, hotărârea ta, toate au o limită. Dar, ca să te schimbi definitiv, capitulează în faţa puterii lui Dumnezeu. Fiecare reuşită se datorează nu puterilor noastre, ci puterii lui Dumnezeu manifestate în slăbiciunile noastre. Dacă te simţi copleşit de ceva care e mult mai puternic ca tine, lasă-L pe Acela care e mai presus de toate lucrurile să fie puterea de care ai nevoie în slăbiciunile tale, ne încurajează autorul la finalul capitolului 7.

După ce a scăpat de problema muncii în exces, Craig Groeschel a descoperit o altă problemă, îngrijorarea, căreia îi este dedicat capitolul 8 al cărţii Creştinul ateu. Îngrijorarea este, de fapt, o lipsă de încredere în Dumnezeu, este o dovadă că nu credem în El în măsura în care pretindem. Creştinii atei gândesc astfel: „Ştiu că Dumnezeu e bun, dar în situaţia asta mă descurc şi singur“. Îngrijorarea e legată de dorinţa noastră de a controla lucrurile. Dumnezeu ne alocă şi nouă unele responsabilităţi şi avem nevoie de o credinţă biblică pentru a îndeplini lucrurile respective. Când Îi mărturisim lui Dumnezeu grijile sau nevoile noastre, practic Îi dăm Lui povara aceasta. Ne rămâne responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putere, dar nu şi ceea ce este peste puterile noastre. De fiecare dată când suntem tentaţi să luăm înapoi pe umerii noştri responsabilităţile care-I aparţin lui Dumnezeu, trebuie să ne reamintim că El e înţelept, ne vrea binele şi poate face orice. Dacă acţionăm cu înţelepciune putem lăsa restul în seama lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă pacea supranaturală, pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, pe care El ne-a promis-o.

Ultimul capitol al cărţii Creştinul ateu se numeşte Când crezi în Dumnezeu, dar nu şi în Biserica Lui. Mi-a atras atenţia acest capitol, pentru că am observat că mersul la biserică devine pentru unii credincioşi opţional sau ajunge undeva la coada listei de priorităţi pentru ziua de duminică sau alte zile în care se ţin slujbe. Pentru mulţi oameni, biserica e un loc, o clădire, o destinaţie – mergem la biserică – însă acest fapt ne inoculează o mentalitate de consumatori, susţine Craig Groeschel. Biserica este, de fapt, instrumentul ales de Dumnezeu să vină – prin intermediul altor fiinţe umane – în întâmpinarea adevăratelor nevoi ale oamenilor. Dumnezeu nu ne cheamă să venim la biserică, ci să fim Biserica Lui, să fim speranţa acestei lumi. Există mai multe motive pentru care unii oameni evită biserica. Unii spun că nu au timp, alţii nu vor să meargă pentru că, susţin ei, biserica e un loc plin de ipocriţi, unii nu suportă că la biserică se vorbeşte de bani şi au impresia că pastorii nu fac altceva decât să cerşească, alţii evită biserica pentru a nu se simţi şi mai vinovaţi şi mai există o categorie cărora nici o biserică nu reuşeşte să le împlinească aşteptările. Acest capitol ne oferă câteva motive pentru care să credem în Biserica lui Hristos.

Biserica vine în întâmpinarea nevoilor de ordin fizic. Imaginaţi-vă cum ar fi ca biserica voastră să se roage pentru toţi bolnavii din spitale şi să trimită scrisori de compasiune familiilor acestora. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă biserica voastră i-ar vizita pe cei din închisoare atât de des, încât nenumăraţi puşcăriaşi ar deveni credincioşi. Imaginaţi-vă cum ar fi ca biserica voastră să fie atât de implicată în ceea ce se întâmplă în oraş, încât autorităţile să remarce lucrul acesta, ne provoacă autorul. Noi, cei din biserică, suntem braţele şi picioarele Lui.

Noi suntem, de asemenea, cei prin care Dumnezeu răspândeşte în lume vestea cea bună. Împreună, putem avea un impact mai puternic decât ne-am imaginat vreodată. Dacă refuzi să slujeşti şi să-ţi foloseşti darurile în biserică, înseamnă că ignori lucrarea la care Dumnezeu te-a chemat.

Biserica ne satisface şi nevoia de apartenenţă. Când un credincios se alătură altor creştini ca să trăiască împreună şi să se slujească reciproc, fără să aştepte ceva în schimb, relaţia pe care o împărtăşesc este profundă, semnificativă. Apartenenţa la o biserică locală ne dă şansa de a avea pe cineva care să ne ceară socoteală, să ne consilieze, să ne îndrume, să ne consoleze. E nevoie să ne destăinuim şi altor creştini, pentru a scăpa de obiceiurile rele.

De asemenea, dacă nu părăsim biserica atunci când apar conflicte, acest lucru ne va ajuta să creştem spiritual pe măsură ce învăţăm să iertăm. Biserica ne oferă şi şansa de a creşte din punct de vedere spiritual, prin cuvântul predicat şi prin punerea în practică a celor auzite. Aşadar, vino la biserică. Ce-i lipseşte eşti tu. Cum s-ar schimba viaţa ta dacă ai fi dispus să Îi spui Dumnezeu: „Foloseşte-mă ca biserică a Ta şi spre gloria Ta“?

Când Îl cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu, în loc să trăieşti copleşit de ruşinea trecutului sau să te îndoieşti de dragostea Lui, poţi să savurezi zilnic harul, iubirea şi acceptarea Sa necondiţionate. Pe măsură ce credinţa şi viaţa noastră de părtăşie cu El se intensifică, vom vedea bunătatea Lui – chiar şi în încercări – şi vom ajunge să iertăm, după cum şi El ne-a iertat fără să aştepte nimic în schimb. În loc să considerăm că nu ne vom schimba niciodată, vom lăsa ca puterea Lui nemărginită să ne transforme şi să ne elibereze din temniţa fricii şi a îngrijorării. Pentru că Dumnezeu nu e doar o entitate în care credem şi atâta tot, ci e însăşi viaţa noastră, nu ne vom mai căuta fericirea şi siguranţa în lucrurile acestei lumi, ci le vom găsi în prezenţa şi voia Lui. Umpluţi de El, întăriţi de biserica Lui, vom folosi orice prilej ca să împărtăşim şi altora dragostea Lui, zi de zi. Acesta este creştinismul adevărat. Alegerea ne aparţine, ne spune Craig Groeschel în finalul cărţii sale.

Cred că într-adevăr această carte te provoacă să te analizezi, să te gândeşti cum ai fi reacţionat în situaţiile pe care autorul le dă ca exemplu. Mi-a plăcut că autorul este foarte sincer, are şi umor, dar ştie să fie şi serios atunci când trebuie. Pe mine m-a provocat în mod deosebit capitolul despre mărturisirea credinţei, pentru că m-am recunoscut în ezitările lui şi recunosc că mă lupt cu ezitarea sau lipsa de îndrăzneală în a-mi mărturisi credinţa pur şi simplu. Şi cred că Dumnezeu mai are mult de lucrat în privinţa asta în viaţa mea.

Eu recomand cartea Creştinul ateu de Craig Groeschel pentru că abordează subiecte, temeri sau face referire la obiceiuri foarte răspândite şi cu siguranţă fiecare dintre noi se poate regăsi în vreo situaţie relatată în carte. Şi îmi place că autorul are curajul să spună că, deşi aceste obiceiuri sunt atât de răspândite, ele nu au ce căuta în viaţa unui creştin autentic şi cred că această carte este un bun semnal de alarmă în acest sens.

Pentru mai multe detalii despre autor, despre această carte şi pentru alte resurse vizitaţi site-ul christianatheist.com.

 

 

Îndoială şi credinţăPentru că ieri a fost aşa-numita duminică „a Tomii“, vă propun astăzi să descoperiţi o carte despre îndoială şi credinţă scrisă de Alister McGrath, un scriitor creştin englez. Cartea se numeşte exact aşa, Îndoială şi credinţăşi are la bază o serie de conferinţe destinate studenţilor săi.

Alister McGrath este considerat la această oră unul dintre cei mai interesanţi şi dinamici teologi contemporani. Deţine două doctorate, unul în biofizică moleculară, iar celălalt în teologie şi este în prezent profesor la Universitatea din Oxford. Fost ateu, McGrath este astăzi deopotrivă un profesor recunoscut la Centrul pentru teologie, religie şi cultură al prestigioasei universităţi King’s College din Londra şi un preot anglican consacrat. Este preocupat în mod special de emergenţa unui nou tip de ateism ştiinţific, popularizat în special de cărţile cercetătorului Richard Dawkins, cu care chiar polemizează într-una din cărţile sale şi nu numai.

În cartea Îndoială şi credinţă (Doubt in Perspective), pe care v-o aduc în atenţie astăzi, Alister McGrath constată că mulţi creştini îşi înăbuşă îndoielile. Aceştia simt că este nepotrivit să le admită în mod deschis, poate se tem că demnitatea lor sau respectul faţă de ei înşişi ar avea de suferit. Poate simt că a admite existenţa îndoielilor este un semn de slăbiciune intelectuală şi spirituală.

Totuşi, unul dintre motivele pentru care atât de mulţi creştini întâmpină dificultăţi când e vorba de a face faţă îndoielii este că o confundă cu două idei relativ distincte, care la prima vedere par asemănătoare, deşi sunt destul de deosebite, spune McGrath.

În primul rând, îndoiala nu este totuna cu scepticismul, adică nu e acelaşi lucru cu a pune la îndoială în mod deliberat, din principiu, toate lucrurile. În al doilea rând, îndoiala nu înseamnă necredinţă, respectiv decizia de a nu avea încredere în Dumnezeu. Necredinţa înseamnă mai degrabă un act de voinţă, decât a avea dificultăţi de înţelegere. A te îndoi presupune adeseori să pui întrebări sau să dai glas incertitudinilor din punctul de vedere al credinţei. Tu crezi, dar întâmpini greutăţi în ce priveşte credinţa sau îţi faci griji într-o oarecare măsură din pricina ei. Credinţa şi îndoiala nu se exclud reciproc, pe când credinţa şi necredinţa, da.

Îndoiala este probabil o trăsătură permanentă a vieţii creştinului. Este un fel de durere datorată creşterii spirituale. Uneori se retrage undeva în fundal; alteori revine în prim-plan făcându-şi simţită prezenţa cu toată puterea. Alister McGrath vede îndoiala ca pe o aducere-aminte a stării de păcat şi a fragilităţii omeneşti. Iată ce spune el:

Îndoiala oglindeşte prezenţa neîntreruptă şi puterea păcatului din noi înşine, ne reaminteşte că avem nevoie de har şi ne împiedică să ne fălim cu relaţia pe care o avem cu Dumnezeu. Păcatul ne împinge să punem sub semnul întrebării promisiunile lui Dumnezeu şi să nu ne încredem în El.

Îndoiala este şi o oglindire a fragilităţii omeneşti, adaugă McGrath. Suntem fiinţe umane şi, la drept vorbind, acest lucru înseamnă că funcţionăm în interiorul unor limite. Sunt destule lucruri pe care nu le putem face, multe altele pe care nu le putem vedea, pentru simplul motiv că suntem oameni.

Dumnezeu este cu mult mai mare decât ne putem imagina, iar mintea noastră se luptă măcar să înceapă a-L cunoaşte. Augustin, protestând împotriva unor concepţii simpliste şi mult prea facile din secolul al cincilea, scria despre neputinţa minţii omeneşti de a-L înţelege deplin pe Dumnezeu: „Dacă Îl putem înţelege, remarca el, atunci nu e vorba despre Dumnezeu. A înţelege înseamnă a pricepe ceva ca întreg. Dar cum am putea, dacă este ceva mult prea mare, prea înalt pentru noi ca să-l cuprindem?“

Trebuie să înţelegem care sunt limitele noastre, fiindcă, în cele din urmă, îndoiala se naşte, în parte, şi din aşteptările noastre nerealiste cu privire la certitudine. Credem că ar trebui să fim în stare să dovedim cu absolută certitudine că lucrurile sunt adevărate – că, de exemplu, Dumnezeu există. Dar nu este deloc aşa, spune autorul.

În capitolul doi, „Îndoiala şi căutarea în zadar a certitudinii“, autorul surprinde două idei. În primul rând, siguranţa absolută este rezervată doar unei mici categorii de credinţe – de pildă, lucruri evidente sau pe care le putem demonstra în mod logic. Dar acestea nu te vor mişca cu nimic. Genul de lucruri pe care le poţi cunoaşte cu absolută certitudine nu sunt, de fapt, chiar atât de importante. Însă cele care contează cu adevărat în viaţă nu pot fi dovedite cu certitudine, fie că e vorba despre valori etice, atitudini sociale sau credinţe religioase.

În plus, întotdeauna va rămâne o doză de îndoială în orice afirmaţie care trece dincolo de sfera logicii şi a propoziţiilor evidente. Nu doar creştinismul se găseşte în această situaţie, ci şi ateismul sau marxismul. În general, oricine doreşte să vorbească despre scopul vieţii trebuie să facă afirmaţii care se întemeiază pe credinţă, nu pe certitudine absolută. A crede în Isus reclamă un salt de credinţă, dar tot un asemenea salt e necesar şi dacă Îl respingi. În ambele cazuri rămâne un rest de îndoială. Aşadar, a crede nu înseamnă credinţă fără dovezi, ci a te încrede fără rezerve – o încredere în Dumnezeu care S-a arătat vrednic de această încredere.

Credinţa are trei elemente principale, spune McGrath. În primul rând, este vorba de încrederea în Dumnezeu. Adică încrederea în faptul că Dumnezeu este vrednic de crezare, că este credincios şi că te poţi baza pe El. În al doilea rând, credinţa înseamnă a-L înţelege mai mult pe Dumnezeu, pe Isus Hristos, natura şi destinul uman. A fi creştin înseamnă a ne întâlni cu realitatea lui Dumnezeu, iar a fi ucenic înseamnă a permite acestei întâlniri să ne modeleze felul în care gândim şi acţionăm. Pentru că, în al treilea rând, credinţa este ascultare. Credinţa trebuie să se reflecte în acţiunile noastre. Credinţa rămâne vie în noi şi câştigă tărie mai mult trăind-o, decât făcând speculaţii filosofice despre ea.

Capitolul trei al cărţii Îndoială şi credinţă de Alister McGrath este dedicat creştinilor care simt că oricine altcineva este foarte sigur de ceea ce susţine, în timp ce ei sunt singurii care au îndoieli, şi se numeşte „Îndoiala în alte concepţii despre lume şi viaţă“, ocupându-se în special de ateism.

Creştinii tind să creadă că îndoiala este doar problema lor. Dar nu este, afirmă autorul. Este o problemă pentru orice concepţie despre lume şi viaţă – fie că e vorba despre iudaism sau islamism, ateism sau orice altă religie. În plus, mulţi oameni posedă această concepţie simplistă cum că ateismul are de-a face cu faptele, în vreme ce creştinismul are de-a face cu credinţa.

Putem oare dovedi cu certitudine că Dumnezeu există? Răspunsul scurt este „nu“. Dacă ai timp să studiezi istoria argumentelor filosofice în favoarea existenţei lui Dumnezeu, vei afla că sunt semnificative, dar nu decisive. Adeseori creştinii tind să vadă numai una dintre faţetele acestei afirmaţii – respectiv că nimeni nu poate dovedi în mod logic că Dumnezeu există. Dar mai există o altă faţetă. Nimeni nu poate tăgăduică Dumnezeu există. Aşadar creştinul care se încrede în Dumnezeu face asta prin credinţă. Dar vezi că şi ateul face exact acelaşi lucru? Întrucât nu poate dovedi că Dumnezeu nu există, ateismul este tot o formă de credinţă.

Argumentaţia ateilor se desfăşoară în felul următor: voi vreţi ca Dumnezeu să existe. Deci Îl inventaţi. Inventaţi concepţiile voastre religioase astfel încât să corespundă obiectului dorinţei voastre. Dar să ne gândim la comandantul unui lagăr de exterminare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu ar fi o mie şi unul de motive să presupunem că el spera ca Dumnezeu să nu existe, având în vedere ce îl aşteaptă în ziua judecăţii?

Adeseori oamenii resping ideea de Dumnezeu pentru că tânjesc după autonomie, după dreptul de a face ceea ce le place, fără amestecul vreunui Dumnezeu. Astfel, nu mai e cazul să îşi facă griji cu privire la judecata divină. Resping credinţa în Dumnezeu tocmai pentru că acest lucru li se potriveşte. Asta îşi doresc. Dar nu înseamnă că aşa stau lucrurile şi în realitate.

Înainte de a discuta câteva dintre cele mai obişnuite îndoieli pe care le au creştinii, îndoieli cu privire la Evanghelie, la noi înşine, îndoieli cu privire la Isus, în special, şi la Dumnezeu în general, Alister McGrath examinează ideea de îndoială.

Noul Testament nu foloseşte doar un cuvânt pentru a numi „îndoiala“. Foloseşte o mulţime de cuvinte, fiecare dintre acestea aruncând o altă lumină asupra unui aspect cu totul particular a ceea ce înseamnă îndoiala. De exemplu, după învierea Sa, Isus S-a arătat ucenicilor Săi pe munte. Matei descrie astfel scena: „Când l-au văzut ei, i s-au închinat, dar unii s-au îndoit.“ Cuvântul grecesc folosit aici are sensul de „a da înapoi“ sau „ a ezita“. Aceeaşi idee o putem regăsi şi în scena în care Petru ezită să coboare din barcă şi să meargă pe apă până la Isus. Ezitarea trădează lipsa de încredere. Şovăiala noastră de a accepta Evanghelia din toată inima oglindeşte o lipsă fundamentală de încredere în Dumnezeu şi în făgăduinţele Lui.

În Noul Testament, poate fi observat şi un alt sens, mai subtil: „a te certa cu tine însuţi“. Eul nostru vechi trăieşte încă. Vechiul eu e cât se poate de sceptic cu privire la făgăduinţele lui Dumnezeu, în vreme ce noul eu doreşte să le îmbrăţişeze cu dragă inimă. Astfel, îndoiala poate fi un simptom al lipsei de dedicare faţă de Dumnezeu.

Pe lângă lipsă de încredere, nehotărâre şi lipsă de dedicare, în Noul Testament mai găsim şi îndoiala ca stare sufletească. Lui Toma i-a fost greu să creadă că Isus a înviat. Îndoiala este atitudinea constantă de a-L plasa pe Dumnezeu sub semnul întrebării, pe când credinţa este atitudinea constantă de încredere şi deschidere faţă de El.

Într-o lume postmodernistă este greu să accepţi că Evanghelia este singura cale spre mântuire, iar într-o lume în plin progres tehnologic, în care lucrurile se demodează cu rapiditate, apare un mare motiv de îngrijorare pentru mulţi: nu va ajunge oare Evanghelia nerelevantă? Iată ce răspunde Alister McGrath în capitolul său dedicat îndoielilor cu privire la Evanghelie:

Mai întâi, trebuie să fim pe deplin conştienţi de faptul că dilema umană rămâne neschimbată. Evanghelia nu este o formă de înţelepciune omenească ce se va perima peste un anumit număr de ani, ci un mesaj veşnic relevant despre Dumnezeu şi despre noi înşine şi, mai presus de toate, despre relaţia noastră cu El, întemeiată pe moartea şi învierea lui Isus Hristos.

Dilema umană este aceeaşi ieri, azi şi în veci: nevoia noastră de iubire, nevoia unei speranţe în faţa morţii, nevoia de a ne elibera de păcat. Evanghelia identifică aceste năzuinţe şi nevoi profunde din fiinţa omenească. […] Nu avem de a face cu o invenţie omenească, ci cu Dumnezeu care, în îndurarea Sa, ni S-a descoperit, o descoperire de sine care afirmă şi vine în întâmpinarea nevoilor omenirii.

Alte două capitole ale cărţii Îndoială şi credinţă sunt dedicate îndoielilor cu privire la Dumnezeu şi cu privire la Isus Hristos. Alister McGrath rezumă câteva dintre argumentele în favoarea existenţei lui Dumnezeu şi în favoarea existenţei şi învierii lui Isus Hristos, argumente pe care vă invităm să le descoperiţi nu doar în cartea sa, ci şi în cărţile lui C.S. LewisRavi ZachariasLee Strobel şi ale altor autori cunoscuţi, pe care autorul le propune în final pentru studiu suplimentar.

Însă frământările legate de Dumnezeu se referă la mai mult decât la existenţa Lui. Rămâne El credincios promisiunilor făcute? Mă iubeşte cu adevărat pe mine, un păcătos? Aceste întrebări îi tulbură pe mulţi creştini, în special când au de parcurs o porţiune aridă a drumul spiritual.

Autorul ne aminteşte că atât Vechiul, cât şi Noul Testament afirmă că Dumnezeu ne face promisiuni. Multe dintre acestea sunt pline de forţă şi ne ating profund. În calitatea noastră de creştini trebuie să învăţăm să ne încredem în promisiunile pline de har ale lui Dumnezeu. Dar cât de vrednice de crezare sunt aceste promisiuni?

Pentru scriitorii Noului Testament, venirea Unsului lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său este una dintre cele mai reuşite demonstraţii ale credincioşiei lui Dumnezeu faţă de promisiunile Sale. Venirea lui Hristos este privită ca o împlinire a marilor proorocii din Vechiul Testament despre venirea lui Dumnezeu pentru a locui în mijlocul poporului Său, tot aşa cum învierea este privită ca împlinirea promisiunii răscumpărării.

Şi, pe temeiul credincioşiei Lui faţă de vechile făgăduinţe, noi putem să le credem pe cele care îşi aşteaptă împlinirea – marile făgăduinţe din Noul Testament despre înnoirea tuturor lucrurilor şi despre viaţa veşnică. Prin viaţa, moartea şi învierea Sa, Isus a dovedit credincioşia lui Dumnezeu faţă de promisiunile făcute. Iar pentru noi, astăzi, e mult mai uşor decât pentru sfinţii Vechiului Testament să credem aceste promisiuni ale lui Dumnezeu, fiindcă ei nu au apucat să vadă împlinirea lor în Isus.

E de înţeles că îndoiala apare din pricina faptului că înţelegem doar în parte realitatea. Nu pricepem totul pe de-a-ntregul. Dar cât de important este acest lucru?

Evanghelia nu pretinde că ne explică fiecare aspect al vieţii de credinţă, dar ne făgăduieşte, totuşi, că Dumnezeu va fi alături de noi în viaţa aceasta. În cele din urmă, ceea ce contează mai mult decât explicaţia deplină a lucrurilor este prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu în viaţa credinciosului, ne încurajează Alister McGrath.

Penultimul capitol al cărţii Îndoială şi credinţă ne prezintă câteva strategii de a face faţă îndoielii în viaţa de credinţă. În primul rând, autorul tratează problema agresivităţii culturii seculare. Ostilitatea unei mari părţi din societatea occidentală modernă pare foarte ameninţătoare. Însă, ne atrage atenţia autorul, reacţia maselor faţă de un anumit lucru nu are nicio legătură cu ideea de adevăr. S-ar putea ca oamenii să-ţi ridiculizeze credinţa în Dumnezeu, dar nu înseamnă că ea este neapărat greşită. Majoritatea habar nu au ce este creştinismul de fapt. S-ar putea ca, explicându-le ce cred creştinii şi de ce cred aşa, parte din ostilitatea lor şi din lipsa lor de înţelegere să înceapă să dispară. S-ar putea să te găseşti în poziţia privilegiată de a-i putea ajuta pe alţii să vină la credinţă tocmai înlăturându-le prejudecăţile şi ideile răstălmăcite cu privire la evanghelie.

Ai grijă să nu te izolezi şi să trebuiască să înfrunţi de unul singur presiunea societăţii. Lumea vrea să te izoleze, să te demoralizeze, să-ţi surpe încrederea în tine însuţi şi în evanghelie. E bine să petreci timp cu alţii care împărtăşesc aceeaşi concepţie despre lume ca tine. Încurajează-ţi fraţii şi lasă-te încurajat de ei.  

Nu te îngrijora peste măsură din pricina îndoielii, spune autorul. Îndoiala te face să îţi îndrepţi atenţia spre tine însuţi, spre neliniştile tale, şi te opreşte să te mai încrezi în Dumnezeu. Preocupându-te cu îndoiala, îţi slăbeşti sau chiar îţi nimiceşti ancora de salvare, care te leagă de Dumnezeul cel viu; te laşi distras de la viaţa de rugăciune şi devoţiune. Acest gen de preocupare fără rost cu îndoiala îţi paralizează dezvoltarea spirituală. Şi astfel, stagnezi din pricina lipsei de motivaţie de a mai creşte.

Îndoiala este o invitaţie la creştere spirituală, pentru că ea poate fi semnul unei credinţe neglijate, al unei credinţe considerate a fi un lucru absolut firesc, dar care nu a fost alimentată şi căreia nu i s-a permis să se dezvolte. De aceea, este necesar să dezvoltăm strategii care să permită credinţei noastre să se dezvolte. Asta nu înseamnă că trebuie să ne străduim să credem mai mult, ci să îngăduim credinţei să se sprijine pe temelii personale şi doctrinare mai solide.

Citeşte Biblia după un plan de studiu zilnic. Încearcă să memorezi pasaje, foloseşte un comentariu biblic care să te ajute să pricepi sensul pasajelor. Lasă mintea şi inima să conlucreze. Astfel, credinţa va începe să devină ascultare.

Citeşte cărţi care să îţi stimuleze gândirea cu privire la conţinutul credinţei tale. Aşa cum spuneam mai sus, C.S. Lewis este unul dintre autorii recomandaţi de Alister McGrath, cu cărţile sale Creştinism pur şi simpluProblema durerii şi Despre minuni sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr.

De asemenea, citeşte cărţi care să îţi stimuleze gândirea cu privire la rugăciune şi la închinare. Autorul ni-l recomandă pe călugărul Thomas de Kempis, cu colecţia sa de cugetări Imitatio Christi sau culegerea Practicarea prezenţei lui Dumnezeu a Fratelui Laurenţiu, cel care a experimentat rugăciunea şi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul activităţilor şi muncilor obişnuite, ca bucătar şi cizmar într-o mănăstire.

Îndoiala este un subiect pe care mulţi creştini îl găsesc ca fiind deopotrivă dificil şi sensibil, concluzionează autorul. S-ar putea să vadă îndoiala ca pe ceva ruşinos şi ca pe o lipsă de loialitate, la acelaşi nivel cu erezia. Ca urmare, este ceva despre care nu vor – sau nu vor vrea – să vorbească. Alţii cad în capcana opusă – sunt preocupaţi în totalitate de îndoială. Sunt copleşiţi de ea. Totuşi, îndoiala este un lucru prea important ca să fie tratat doar în aceste două feluri. Privită în mod pozitiv, îndoiala poate fi o modalitate de a redescoperi profunzimile credinţei şi de a-ţi spori devotamentul faţă de evanghelie.

Îndoiala este un semn de aducere-aminte a faptului că trebuie să Îl descoperim pe acest Dumnezeu care ne-a chemat şi care ne invită să Îl cunoaştem mai mult şi mai profund. Fii sigur că „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta“.

Mie mi s-a părut o carte foarte bine scrisă, argumentaţia e foarte clară şi uşor de urmărit, care conţine o cantitate incredibilă de informaţie într-un număr relativ mic de pagini (142). Cred că se adresează în special tinerilor credincioşi care se află la începutul vieţii creştine, dar cred că ceea ce spune Alister McGrath poate fi de folos tuturor, aşa că v-o recomand cu căldură!

Pentru mai multe informaţii despre autor, proiectele sale şi alte articole şi resurse, vizitaţi site-ul său, alistermcgrath.weebly.com.

 

CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 15, episodul 5

 
 

Despre Nicolae Steinhardt, „monahul de la Rohia”, cunoscut critic și eseist încreștinat în închisoarea de la Jilava și călugărit la Mănăstirea Rohia din Maramureș și binecunoscuta sa lucrare, Jurnalul fericirii, am mai povestit în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂSâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 2 și 20, ne propunem să descoperim o altă carte scrisă de Steinhardt: Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință.

Deși întocmite și scrise fragmentar, la distanțe mari de timp una de alta, cuvintele de credință alcătuiesc un mozaic tematic bogat și își regăsesc unitatea în intenția de construire a unui îndrumar teoretic, dar mai ales practic, al creștinului autentic și neidealizat, sincer și nefățarnic, atent cu sine, dar și cu ceilalți, scrie Ștefan Iloaie în prefața cărții.

Descoperim, așadar, o sinteză a textelor și a gândirii teologice ale lui Steinhardt, sâmbătă la RVE București pe 94,2 FM și pe rvebucuresti.ro.

Expresia o vorbă bună ne poate fi călăuză întru înțelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne rămâne de-a pururi la dispoziție: cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru. Să nu pierdem, când ni se oferă, prilejul de a șterge sudoarea de pe fața oropsitului, ori de a îndulci sufletul unui răstignit printr-un cuvânt de mângâiere și părtășie, așijderea tâlharului celui bun.

 

Credința noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmărește o cunoaștere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Județul de Apoi și este străină de unele intransigențe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătățit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viața unui om). Și nu se potrivește cu o concepție pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică și rece și, până la urmă, inchizitorială: frunți întunecate și grumaji țepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala și neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă și convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptățile și cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deși ele vai, există cu prisosință.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi

Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi și pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele și semenul tău ești dator să-l ajuți cu ce nu ai. Dăruind altuia ce nu ai – credință, lumină, încredere, nădejde – le vei dobandi și tu.

Port o venerație osebită Sfântului Evanghelist Marcu, pentru că în referatul său este reluată cel mai larg vindecarea copilului lunatic și se află sintagma „Cred, Doamne” Ajută necredinței mele”, pe care o socotesc a fi temeiul credinței creștine și explicația paradoxal-dialectică a misterului acestuia cel mai tulburător dintre toate – actul de credință. Cum de poate crede tatăl, de vreme ce se recunoaște necredincios? Nu sunt cuvintele „ajută necredinței mele” dovada relei credințe? Nu, tatăl, omul adică, poate ajunge la credință pentru că 1) Îl cheamă pe Domnul în ajutor, 2) strigând, 3) cu lacrimi. În felul acesta, „punctul critic” al necredinței e depășit și necredința se preface – zguduitor – în credință.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi

 
 

Studiu Biblic

Studiu Biblic, cezareea.roSTUDIU BIBLIC CEZAREEA

[STUDIILE BIBLICE SUNT ARANJATE ÎN ORDINEA ALFABETICĂ A CĂRŢILOR DIN BIBLIE]

La început vom afişa lista studiilor Biblice, urmând a fi ataşat şi linkul către pagina respectivă.

La ora actuală sunt destul de multe studii, de aceea aducerea la zi  a listei va necesita un interval de timp  relativ mare.

Pentru a căuta un studiu în funcţie de o anumită temă, (evanghelizare, educarea copiilor), puteţi căuta accesând categoriile aflate în dreapta paginii.

Amos 3.1-8, Cauza şi efectul

Amos 3.3, Căsătoria (Învoirea)

Amos 4.12-13, Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeu

Apocalipsa 1.9–20, În Ziua Domnului, eram în Duhul

Apocalipsa 3.7–13, Biserica din Filadelfia sau Cheia, uşa şi stâlpul

Apocalipsa 3.20, Stau la uşă

Apocalipsa 17.1–7, Psalmul 1:1–6, Credinciosul adevărat şi cel fals (I)

Apocalipsa 17.1–7, Psalmul 1:1–6, Credinciosul adevărat şi cel fals (I)

Apocalipsa 18.11–13, 1 Împăraţi 21.20, 2 Împăraţi 17.15, 22-23, Vânzarea de noi înşine

Apocalipsa 20.12-16, Cartea aducerilor aminte

Cele trei gropi :

Coloseni 4.2-6, Luca 20.27-40, Asertivitatea sau Cum trebuie să răspund ?

Coloseni 4.5-6, Dreasă cu sare (I)

Deuteronom 8.2-4 :

Deuteronom 30.19, Isaia 44.19, Alege Viaţa sau Viaţa, alegerile, pedepse sau răsplătiri

Deuteronom 31.9-13, Formarea unei mentalităţi sănătoase

Deuteronom 32.28, Isaia 6.5-7, Luca 19.10, Ioan 18.9, Oi ce umblă prin gunoi

Efeseni 3.20 (I) Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi ! [Matei 28.1-10, Învierea Domnului Isus]

Efeseni 3.20 (II) Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi ! [Marcu 16.1, Luca 23.55-24.1, Învierea Domnului Isus]

Efeseni 3.20 (III) Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi ! [Luca 24.5, Marcu 8.31, 10.34, Învierea Domnului Isus]

Estera, (meditaţii din cartea Estera) sau Din orfană … împărăteasă

Estera 6.1-3, 6-11, Mardoheu, omul cinstit … de către Dumnezeu !

Estera 6.1, Ieremia 10.23,  Iacov 4.15, Ahaşveroş, Haman, Faraon, Nebucadneţar, Lucruri planificate

Evrei 4.1, Venit prea târziu (I)  [Explicat contextul versetului, paralela dintre intrarea în Canaan şi mântuirea sufletului]

Evrei 4.1, Venit prea târziu (II) [Explicat versetul]

Evrei 4.1, Venit prea târziu (III.1), Cauzele neascultării de Dumnezeu. Amânarea (Evrei 3.7-19)

Evrei 4.1, Venit prea târziu (III.2),  Cauzele neascultării de Dumnezeu. Împietrirea (Evrei 3 : 7 – 8, 13, 15)

Evrei 4.1, 3.12, 19Venit prea târziu (III.3). Cauzele neascultării de Dumnezeu. Necredinţa

Evrei 9.27-28, Trei Decizii Divine şi o decizie omenească

Evrei 12.3, Căzut de oboseală

Evrei 12.7, Suferiţi pedeapsa

Exod 1.8-10, Îndoiala sora îngrijorării

Exod 1.8-22, Faraon sau Omul obstacol, (I)

Exod 2.1–10, Încrederea în Dumnezeu

Exod 2.2, 4.10, Faptele Apostolilor 7.20, Inferioritatea interioară

Exod 3.5, Iosua 5.15, Faptele Apostolilor 7.33, Cum să ajungi slab ?

Exod 3.7-9, 2 Împăraţi 6.25, Levitic 25.1-5, 20-22, Moise, Elisei sau La câţiva metri de belşug

Exod 4.1-5, Toiagul lui Moise (I) sau Un alt trup, o altă fire

Exod 4, Apocalipsa 14.1-5, Toiagul lui Moise (II) sau Adus la Viaţă

Exod 4.1-5, 14, 3.7, Toiagul lui Moise (III), Ce ai în mână ?

Exod 4.1-9, Matei 5.47. 5.1, Toiagul lui Moise (IV) sau Apă stătătoare

Exod 4.1-2, 3.5, Iosua 5.15, Ioan 5.4, Toiagul lui Moise (V), Balaam, Minuni simple sau complicate ?

Exod 5.1-23, În Egipt

Exod 8, Mâine

Exod 10.26, Nu ştim [2 Cronici 20.12, Iov 8.9, Marcu 11.33, Ioan 9.21, 14.5, 16.18]

Exod 13.3, Dependenţa de Egipt sau Robia interioară

Exod 14, 2 Cronici 25.28, Dumnezeu are putere pentru tine sau contra ta

Exod 25.1-9, Mulţumirea,1, Sărbătoarea Recunoştinţei [1 Corinteni 15.10]

Ezechiel 22.30, Omul, zidul şi spărtura

Ezra 8.22, Căutarea Lui Dumnezeu

Faptele Apostolilor 1.3-14 şi 2.1-12 [stăruiau (gr. proskarterountes)cu un cuget (gr. homothymadon)]

Faptele Apostolilor 1.12-26, Trei feluri de trăire a vieţii

Faptele Apostolilor 2.1-21, Duhul Sfânt sau Puterea pe care o dă Dumnezeu

Faptele Apostolilor 4.23-31, Puterea de-a merge mai departe

Faptele Apostolilor 7.38, Cuvinte vii!

Faptele Apostolilor 8.14-25, Inima curată

Faptele Apostolilor 10.34-48, Schimbarea mentalităţii greşite

Faptele Apostolilor 17.16-34, Areopagul modern

Faptele Apostolilor 19.31, „ … să nu se ducă la teatru”

Faptele Apostolilor 27, Ce să faci … în caz că deja ai făcut o alegere greşită!

Faptele Apostolilor 27, Ce să faci pentru a avea pierderi şi furtuni în viaţă ?

Faptele Apostolilor 27, Înaintarea spre un mai bine

Faptele Apostolilor 27.8-15, Nemulţumirea sau Despre alegeri şi culegeri

Filipeni 3.14, Alergarea, (Romani 9.16)

Galateni 3.27, Botezul în apă

Gânduri I (închinare, om, abur, legi, 1 Corinteni 13.8, Geneza 1.5, Ioan 13.12, Matei 26.21, Luca 22.23, Ioan 13.24, Matei 7.3-5, Efeseni 5.29, 1 Corinteni 9.27)

Gânduri II (Matei 2.2, 6, Ilie, Domnul Isus, cădere, Mat. 10.8, Izabela, Nabot, Fapte 4.31, Isaia 40.6, Moise, Psalmul 105.19, Gen. 37.2, Mat. 25.45)

Gânduri III (Luca 1.26, Luca 2.8-11, Fapte 10.3-4, Matei 2.1, 2 Împăraţi 2.14, Luca 23.39-43, 1 Corinteni 11.1, 17, Matei 10.16-17, Geneza 41.38)

Gânduri IV (Matei 1.1, Judecători 8.5, 21, Efeseni  6.12, Marcu 13.34, Matei 25.14-15, Faptele Apostolilor 21.32, 22.24, 23.27, 26.21)

Gânduri V (Exod 4.10-11, Exod 3.1, Exod 12, Luca 15.11, 16.11, 19, Luca 9.46-48, 50, Luca 22.24, Luca 9.43-44, Luca 16.14, Proverbe 19.15, Exod 2.2, Exod 4.10-11, Exod 3.1, Exod 6.28-30, Exod 7.7)

Gânduri VI (Proverbe 21.33, 2 Corinteni 8.11, Iacov 1.19, 2 Timotei 2.21, Luca 22.61, Matei 26.33, 35, Geneza 21.22, Iov 33.14, Geneza 21.22-24, Geneza 15.16, Iov 42.16, Numeri 14.18, 2 Împăraţi 10.30, 2 Împăraţi 15.12)

Gânduri VII (Paşte şi Cină, Mielul, Luca 5.5-7, Luca 22.19, Daniel 7.13, Geneza 1.26, Numeri 23.19, Psalmul 90.4, 2 Petru 3.8, Efeseni 6.18-19, Efeseni 4.10)

Gânduri VIII (1 Samuel 17.4, 1 Corinteni 3.6-9, Proverbe 30.32, Proverbe 14.3, Obadia 1.3, Matei 11.28, Ezechiel 33.34, Marcu 14.4-7, 2 Cronici 24.19-24, Fapte 7.52-60, Iov 1.1, Iov 31.1, Luca 10.42, Exod 2.14, 1 Petru 4.11, Ioan 14.26, Ioan 8.47, Fapte 7.27, Matei 25.31, Ioan 5.27)

Gânduri IX

Gânduri X

Gânduri XI

Gânduri XII [Rugăciunea este o viaţă de cerere, nu doar cinci minute de vorbă cu Isus !] Iona, Iosif, Isus … Geneza 44.12-16, Geneza 45.1, Ioan 14.6, Isaia 431, Isaia 45.3, Luca 11.1, Matei 25.40, Numeri 1.5, Numei 1.16-17, Proverbe 23.26

Gânduri XIII

Gânduri XIV

Gânduri XV

Gânduri XVI

Gânduri XVII

Gânduri XVIII

Gânduri XIX [I Împăraţi 6.7, 9–10, 22, Evanghelia după Luca 11.1, 22.53] sau Piatra, cedrul şi aurul

Gânduri XX

Gânduri XXI

Gânduri XXII

Gânduri XXIII

Gânduri XXIV

Gânduri XXV

Gânduri XXVI

Gânduri XXVII

Gânduri XXVIII

Gânduri XXIX

Gânduri XXX

Gânduri XXXI

Gânduri XXXII

Gânduri XXXIII

Gânduri XXXIV

Gânduri XXXV

Gânduri XXXVI

Gânduri XXXVI

Gânduri XXXVII

Gânduri XXXVIII

Geneza 1.11, 14-15, 37.9, Iosif sau Pierdut timp, îl declar nul

Geneza 2.18-24, Întemeierea familiei (I)

Geneza 2.18-24, Întemeierea familiei (II). Dumnezeu este : omniprezent, omniscient şi atotputernic.

Geneza 1.28-29, Luca 4.3, 5-13, Alegerea dependenţei de Dumnezeu / Ispitirea Domnului Isus

Geneza 2.17, 1 Sam. 3.3, Ps. 90.10, Mat. 12.11-12, Luca 4.3, 5-13, Ioan 5.40, Adam, Samuel, Ilie

Geneza 2.24, Unu plus unu fac noi

Geneza 2.25, Fariseii neoprotestanţi

Geneza 3.19, Ţărâna şi pământul

Geneza 4.26, I-a pus numele [Geneza 5.29, 41.52, Exod 2.22, 1 Cronici 7.23, Iov 42.14, Matei 1.25]

Geneza 5.5, Apoi a murit

Geneza 6.1-3, Fiii Lui Dumnezeu şi fiicele oamenilor (I)

Geneza 6.1-3, Fiii Lui Dumnezeu şi fiicele oamenilor (II) Cât contează unde privesc

Geneza 11.1-9, Criterii de evaluare a unităţii dintre oamenii ce constituie o comunitate

Geneza 14.19, Matei 19.4, Proverbe 14.31, Psalmul 112.9, Zidirea spirituală (I)

Geneza 16.7-16, Agar

Geneza 17.1, Umblă şi fii !

Geneza 19.17, Scapă-ţi viaţa la Munte

Geneza 21.9-21, Viaţa în familie

Geneza 21.17-21, Agar sau În şcoala durerii

Geneza 22.6, 19, Evrei 11.17-19, Jertfirea lui Isaac sau Testul Învierii

Geneza 22.12, Avraam cel de azi

Geneza 25.29-34, Coloseni 1.15, 18, Iacov şi Esau

Geneza 28.1-5, Psalmul 124.1-2, Ce-ar putea să spună Israel

Geneza 28.10-22, Când totul pare a fi pierdut sau Binele, răul şi credinţa

Geneza 28.10-22, Providenţa Divină

Geneza 28.20-22, 31.2-3, 32.3-7, Iacov şi Esau sau Piedici pe Cale

Geneza 30.22-24, Mândria

Geneza 31.29, Omul cu două feţe

Geneza 32.13-15, Cadoul lui Iacov, 28 martie 2016

Geneza 36.6 – 8, Bogăţiile prea mari

Geneza 37.5-6, 9-10, 41.38, Rom. 4.11, Filipeni 2.10, Ioel 2.28-29, Fapte 2.12-13, 14-16, Ier. 1.11-12, Iosif. Nesupunerea cronică

Geneza 37.5-10, Iosif sau Materii predate din … Cer!

Geneza 40.1, Întâmplarea este o bucăţică din Planul Lui Dumnezeu

Geneza 40.7-8, Sentimentele pot fi înşelătoare

Geneza 40.8, 12-15, 1 Corinteni 13.9–10, 12, Iosif sau Cunoaştem în parte

Geneza 41.28-32Binecuvântarea, [Geneza 49.1, I Petru 3.9 : Iacov şi Iosif]

Geneza 48.8-19, Israel şi Iosif (I)

Geneza 48.8-19, Israel şi Iosif (II)

Geneza 49.1, 22-25, Iosif şi fraţii săi :

Geneza 49.1, 22–26, Pomul, vlăstarul şi ramurile [Iacov, Iosif, Manase şi Efraim]. Educarea copiilor

Geneza 49.28, Educarea copilului (1), Cinci tipuri de copii

Geneza 49.28, Educarea copilului (2), Tipuri de personalitate

Geneza 49.28, Educarea copilului (3), Binecuvântarea sau Valoarea cuvântului care zideşte

Geneza 49.28, Educarea copilului (4), Harul Lui Dumnezeu

Geneza 50.20, Ce se vede azi

Hagai 1.1-15, Punga spartă

Iacov 2.4, Defectele … de treabă

Ieremia 1.11, Veghează pentru că eşti vegheat

Ieremia 23.24, Ascuns (II)

Ioan 1.29-34, Cum să iau o decizie bună ?

Ioan 6.5, Aproape tot sau Înmulţirea pâinilor

Ioan 9.1-22, 33, 15.4-5, Deuteronom 19.15, Ioan 7.27, Matei 13.54-57, Vindecarea orbului din naştere (Noi ştim)

Ioan 11, Câdva-ul ca mod de viaţă

Ioan 11.1-3, Isus vine şi intervine

Ioan 11.20-27, Stăpânul de pe … limbă

Ioan 11.20-28, Învierea lui Lazăr, Privind viaţa cu ochii Lui Dumnezeu sau Pentru EL toţi sunt vii

Ioan 11.21, 32, Matei 28.20, Eu sunt cu voi în toate zilele !

Ioan 11.21, 32, Psalmul 139.8, Omniprezenţa Lui Dumnezeu

Ioan 12.1-8, Fapte sau vorbe ? Cu cine mă asemăn, cu Isus, cu Maria sau cu Iuda ?

Ioan 12.3-8, Marcu 14.3-11, Diferenţa dintre Maria şi Iuda Iscarioteanul

Ioan 12.12-16, Intrarea Domnului Isus în Ierusalim [Floriile]

Ioan 12.49, Cum trebuie să, (Expresia Biblică), Efeseni 6.20, Coloseni 4.4,6, Matei 6.9, 1 Timotei 3.15

Ioan 14.6, Biserica. Timp pierdut ?

Ioan 14.6, Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni : Omul Isus Hristos

Ioan 14.16-17, Duhul Sfânt

Ioan 14.16-18, 26, Tribunalul interior, sau Între apărător şi acuzator [Duhul Sfânt : Mângâietor, Apărător, Ajutor / Paraclet]

Ioan 14.21-26, Luca 18.19-23, Poruncile sau Seturile de legi

Ioan 19.1-16, Pilat sau Judecătorul

Ioan 20.1-10, Învierea Domnului Isus sau Ce rămâne în urma mea ?

Ioan 20.1-10, Învierea morţilor şi Judecata veşnică

Ioan 20.11-18, Maria Magdalena sau Treptele revelaţiei spirituale / Învierea Domnului Isus

Ioan 20.19-23, Învierea Domnului Isus / Iertarea păcatelor, un atribut omenesc ?

Ioan 20.24-31, Învierea Domnului Isus / Duminica Tomii

Ioel 2.25, Anii mâncaţi de lăcuste

Iona : supunerea faţă de Dumnezeu trebuie să fie forţată sau poate fi de bună voie ? [Iona, capitolul 1]

Iona 1.1-17, Bâjbâirea după Dumnezeu

Iona 1.1-17 (1.1) Şapte adevăruri din cartea Iona

Iona 1.1-17 (1.2), Şapte adevăruri din cartea Iona. Dumnezeu este Drept

Iona 1.1-17 (1.3) Şapte adevăruri din cartea Iona. Dumnezeu este Cel ce vede. El Roi

Iona 1.5, 7-12, Ascuns (I)

Iosua 1.8, (Cartea Legii) Să nu se depărteze de gura ta

Iosua 2.1-24, Ierihonul / Lumea

Iosua 6, Proverbe 25.28, Cucerirea cetăţii (Ierihonului)

Iov 1.1, Geneza 41.38, 1 Samuel 1.6, Ezechiel 22.30, Fiţi oameni

Iov 1.21, Domnul a dat, Domnul a luat

Iov 10.3, Un Dumnezeu neînţeles

Iov 19.23-29, Nu te grăbi să-l condamni pe altul !

Isaia 11.1-5 :

Isaia 38.14-20, Valoarea suferinţelor

Isaia 44.28, Dumnezeu – Cel Atotputernic

Iuda 16, Cârtitorii

Judecători 6.1-16, Ghedeon sau Dumnezeu aduce rezolvarea problemelor de care nu putem scăpa noi

Judecători 7.1-8, 12, Ghedeon, Iosif, Pilda vierilor, Geneza 42.28, Ezechiel 2.6

Levitic 16.29, Lege veşnică

Luca 1.67-80, Preotul Zaharia :

Luca 1.28, Ţi s-a făcut mare Har !

Luca 1.59, Binecuvântează-ţi familia sau Tatăl responsabil (I)

Luca 1.59, Binecuvântează-ţi familia sau Tatăl responsabil (II)

Luca 1.59, Binecuvântează-ţi familia sau Tatăl responsabil (III)

Luca 2.21-38, Trei categorii de credincioşi. Disciplina personală : Biblia, Duhul Sfânt, postul şi rugăciunile.

Luca 2.41-52, Băiatul Isus

Luca 4.1-2, Ispitirea Domnului Isus (I) Dimensiunile testării sau Căutătorii de Isus !

Luca 4.1-13, Ispitirea Domnului Isus (II) Gânduri şi căi

Luca 4.3, Ispitirea Domnului Isus (III) Distragerea atenţiei de la voia Lui Dumnezeu

Luca 6.12-19, Alegerea ucenicilor sau Lucruri de neînţeles

Luca 6.27-36, Bunătatea (I)

Luca 6.27-36, Bunătatea (II)

Luca 7.11-23, 2 Tesalonicei 1.4, Rezilienţa sau Rezistenţa la şocurile vieţii (I)

Luca 7.11-23, Rezilienţa sau Rezistenţa la şocurile vieţii (II)

Luca 10.25-37, Pilda samariteanului, Departele celui apropiat de mine

Luca 10.42, 18.22, Filipeni 3.13, Trei categorii de oameni

Luca 11.1-4, Rugăciunea cu duhul şi rugăciunea cu mintea, [Romani 8.26-27, I Corinteni 14.14-15]

Luca 12.13-21, 1, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Caracteristicile nebunului

Luca 12.13-21, 2, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Cer pământ !

Luca 12.13-21, 3, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Gânduri

Luca 12.13-21, 1, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Planuri de Cer nu … de pământ

Luca 12.13-21, 5, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Şi se va cere sufletul înapoi

Luca 12.13-21, 6, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Rugăciunea ca timp pierdut

Luca 12.13-21, Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Corectarea gândirii greşite

Luca 12.20, Nebun (gr. aphron)

Luca 13.1-9, Pilda smochinului neroditor, 1, Învaţă de la … smochin

Luca 13.1-9, Pilda smochinului neroditor, 2, Rodirea

Luca 13.1-9, Pilda smochinului neroditor, Gânduri

Luca 13.31-35, Vulpea şi găina

Luca 14.18-21, Iona cel modern

Luca 14.34-35, Pilda sării, A înnebunit sarea, (studiul gr. moros „nebun”)

Luca 14.34-35, Pilda sării, 1, Vorbirea acuzatoare

Luca 14.34-35, Pilda sării, 2, Ascultătorul uituc, neatent; Matei 7.26-27

Luca 14.34-35, Pilda sării, 3, Miopia spirituală, Matei 23.17

Luca 14.34-35, Pilda sării, 4, Comoditatea, Matei 25.2

Luca 14.34-35, Pilda sării, 5, Nepăsarea. Neglijarea botezului în Duhul Sfânt

Luca 14.34-35, Pilda sării, 6, Pretenţii nejustificate, Matei 25.8

Luca 14.34-35, Pilda sării, 7, Neglijarea crucii, a Jertfei Domnului Isus în favoarea filosofiei

Luca 14.34-35, Pilda sării, 8,  Dispreţuirea fraţilor de credinţă mai neînsemnaţi

Luca 14.34-35, Pilda sării, 9, Autoînşelarea, I Corinteni 3 : 18

Luca 14.34-35, Pilda sării, 10, Răsturnarea valorilor personale, I Corinteni 4.10

  • Luca 14.34-35, Pilda sării, 11, Comportamentul nepotrivit, II Timotei 2.23

Luca 14.34-35, Pilda sării, 12, Fapte bune nu doar vorbe fără rost, Tit 3.8-9

Luca 15.11, (Luca 16.11, Luca 16.19), Oameni şi mentalităţi

Luca 15.25-32, Pilda fiului risipitor, Luca 18.9-14 [Pilda vameşului şi a fariseului]

Luca 15.25-32, Pilda fiului risipitor, (I) Veselie sau mânie ?

Luca 15.25-32, Pilda fiului risipitor (II), Veselie sau mânie ?

Luca 16.19-31, 1, Pilda bogatului şi a lui Lazăr, Rugăciunea

Luca 16.19-31, 2, Pilda bogatului şi a lui Lazăr, Ce să faci pentru a trăi în veşnicie cu Isus ?

Luca 16.19-31, 3, Pilda bogatului şi a lui Lazăr, Prăpastia interioară, Lucruri care dincolo nu se mai găsesc

Luca 16.23-24, Cuvânt despre zgârcenie [Luca 16.19-31, Pilda bogatului nemilostiv, bogatul şi Lazăr]

Luca 18.7-8, Judecătorul nedrept, Psalmul 39.1–2, Isaia 36.1-5, Isaia 37.4–7, 36-38, Isaia 44.28, Cum intervine Dumnezeu în ajutorul copiilor Lui ?

Luca 18.31-34 (I), Înţelegerea lucrurilor spirituale [gr. suniemi]

Luca 18.31-34 (II), Din ce cauză nu înţeleg Cuvântul Lui Dumnezeu ? [Împietrirea]

Luca 18.35-43, Vindecarea orbului

Luca 19.29-40, Intrarea Domnului Isus în Ierusalim sau Lecţiile lui : Nu am

Luca 21.14-15, vă voi da o gură sau A doua gură (I)

Luca 21.15, Vă voi da o gură sau A doua gură (II)

Luca 22.53, Ceasul vostru şi puterea întunericului / Jertfa Domnului Isus, [Luca 22.53]

Luca 23.13-25 (I), Procesul Domnului Isus

Luca 23.13-25 (II), Procesul Domnului Isus, Ce trebuie să reţin din ce s-a petrecut la procesul Domnului Isus ?

Luca 23.26-34 (I), Valoarea problemelor pentru viaţa creştinului / Jertfa Domnului Isus

Luca 23.26-34 (II), Rolul suferinţei

Luca 23.32-49, Regretul

Luca 23.50-56, Vise năruite / Când s-a ales praful de toate planurile mele

Luca 24.15-17, Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum ? (Învierea Domnului Isus, Luca 24.15-17) [Cei doi ucenici spre Emaus]

Luca 24.32, Drumul spre Emaus / Învierea Domnului Isus

Luca 24.50-53, Legaţi de tradiţiile noastre

Marcu 1.14-15, Timpul, locul şi atitudinea creştinului care face voia Lui Dumnezeu

Marcu 1.40-45, Leprosul

Marcu 4.19, În posesia lucrurilor ! [2 Corinteni 4.4]

Marcu 4.23-26, 1, Pilda seminţei sau Autoritatea Cuvântului rostit

Marcu 4.23-26, 2, Pilda seminţei sau Autoritatea Cuvântului rostit, Studiu de caz : apostolul Petru

Marcu 4.35-41, Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim ?

Marcu 5.1-20, Semnele prezenţei Divine şi a celei demonice

Marcu 5.27-34, (I) Însufleţirea sau Mentalitatea

Marcu 5.27-34, (II) Însufleţirea sau Împotrivirea spirituală

Marcu 5.35-43, Luca 18.14-16, 23.35-43, Cum să reacţionez la batjocură ?

Marcu 6.1-6Tăria morală, sau puterea de-a merge mai departe indiferent de natura adversităţilor. Respingerea (I) 

Marcu 6.1-6Tăria morală, sau puterea de-a merge mai departe indiferent de natura adversităţilor. Dispreţul (II) 

Marcu 6.1-6Tăria morală, sau puterea de-a merge mai departe indiferent de natura adversităţilor. Neîncrederea (III) 

Marcu 6.1-6 , Marcu 6.1-6, Tăria morală (IV). Concluzii : ucenicii Domnului Isus, noi cei din 2018 

Marcu 6.30-44, Înmulţirea pâinilor sau Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi ! 

Marcu 8.1-9, Mila biruie judecata [A doua înmulţire a pâinilor]

Marcu 8.10-21, De ce eu nu înţeleg realităţile spirituale ? [Trei cauze : omul nemântuit / Nicodim, conştiinţa pătată / David, creştinul firesc / Petru]

Marcu 14.26-31, Jertfa Domnului Isus sau După cine te iei în viaţă ?

Marcu 16.1-4, Învierea Domnului Isus / Christos a înviat !

Marcu 16.1-4 [Piatra din minte şi piatra din realitate / Învierea Domnului Isus. Trei aspecte ale unei situaţii dificile : îngrijorarea din minte, realitatea din viaţă de care am parte datorită intervenţiei Divine]

Marcu 16.15, Făţărnicia la maxim !

Matei, ( Evanghelia după Matei), Împărăţia Cerurilor

Matei 1.18-25, Dumnezeu este cu noi

Matei 3.11, Botezul în apă

Matei 4.1-11, Ispitirea Domnului Isus (IV)

Matei 7.15, Luca 18.11, I Corinteni 6.10, Hrăpăreţii (gr. harpages)

Matei 8.17, Neputinţele noastre (gr. astheneia)

Matei 9.18-19, Învierea fiicei lui Iair

Matei 11.16-19, Pilda copilaşilor care strigă în pieţe, 1

Matei 11.16-19, Pilda copilaşilor care strigă în pieţe, 2

Matei 11.29, Învăţaţi [a învăţa]

Matei 12.46-50, Importanţa deţinerii şi menţinerii priorităţilor personale

Matei 13.1-15, Pilda Semănătorului, 2, Pământul neascultător şi încăpăţânat

Matei 13.3-23, Pilda Semănătorului, 1

Matei 13.24-30, Pilda neghinei, Grâu sau neghină ?

Matei 13.26, Pilda neghinei

Matei 13.45-46, Pilda negustorului căutător de perle de mare preţ

Matei 13.45-46, Pilda negustorului, Cele trei preţuri

Matei 14.22-33, Umblarea pe ape (I)

Matei 14.22-33, Umblarea pe ape (II)

Matei 18.21-35, Pilda robului nemilostiv, 1, Contabilul

Matei 21.22-32, Pilda celor doi fii, 1

Matei 21.22-32, Pilda celor doi fii, 2, Matei 21.28-32

Matei 21.22-32, Pilda celor doi fii, 3

Matei 21.33-41, Pilda vierilor, 1

Matei 22.1-14, Pilda nunţii Fiului de Împărat [Cerul comparat cu o sală de nuntă : număr de locuri, accesul se face numai într-un anumit interval de timp, accessul este interzis celui ce nu se conformează Cuvântului Divin]

Matei 22.1-14, Pilda Nunţii Fiului de împărat

Matei 22.23-33, De vorbă cu Învierea !

Matei 22.32, Dumnezeul celor vii

Matei 25.1-13, 1, Pilda celor zece fecioare, Trei ingrediente ale vieţii de veghere : disponibilitate sau comoditate ?

Matei 25.1-13, 2, Pilda celor zece fecioare, Prevederea

Matei 25.1-13, 3, Pilda celor zece fecioare, Binefacerea

Matei 25.1-13, 4, Pilda celor zece fecioare, Vegherea

Matei 25.1-13, 5, Pilda celor zece fecioare, Vegheaţi (gr. gregoreite)

Matei 25.1-13, 6, Pilda celor zece fecioare, Viaţa de aşteptare

Matei 25.14-30, Pilda talanţilor, 1, Răutăciosul

Matei 25.14-30, Pilda talanţilor, 2, Viclenia şi răutatea, (gr. ponera)

Matei 25.28-30, Pilda talanţilor, 3, Datul şi luatul

Matei 25.28-30, Pilda talanţilor, 4, Tehnici de manipulare demonice

Matei 26.30-35, Se supunea Dreptului judecător [1 Petru 2.23]

Matei 27.22, „… Ce să fac cu Isus … ?”, [Jertfa Domnului Isus : intenţia, presiunile, decizia]

Matei 27.62-66, Înşelătorul Acela ! [Jertfa Domnului Isus] , A înviat Domnul cu adevărat / Învierea Domnului Isus

Matei 28.1-7, Învierea Domnului Isus / A învia (gr. egeiro)

Matei 28.1-7Piatra sau Problema de nerezolvat / Învierea Domnului Isus ! 

Numeri 22.32, Drumul, calea sau cărarea pe care mergi

Numeri 23.10. Moartea celor iubiţi de Dumnezeu

Numeri 32.23, 2 Samuel 11.2-4, Uzul şi abuzul de Har! [David şi Bat-Şeba]

Proverbe 14.12, Multe că pot părea bune omului [Ioan 14.4-6]

Proverbe 17.14Curmă cearta

Proverbe 21.1 (I) Ca un râu … în mâna Domnului sau Domnul, râul şi direcţionarea

Proverbe 21.1 (II) Ca un râu … în mâna Domnului, Râul

Proverbe 21.1 (III), Ca un râu … în mâna Domnului [Direcţionarea / Îndreptarea]

Proverbe 22.6, Priveşte în viitor, ca să nu priveşti cu regrete în trecut

Proverbe 27.19, Ce reflect în viaţa celor din jurul meu, Despre puterea de influenţare

Proverbe 28.13, Mărturisirea păcatelor

Psalmul 23, Restaurarea sufletului sau Formarea caracterului

Psalmul 34.6, Când strigă un nenorocit, Domnul aude

Psalmul 37.3, Rămâi acasă sau Locuieşte în ţară (În ce ţară să stau ?)

Psalmul 58.1, Vremea vorbirii

Psalmul 103.10

Psalmul 116.115, Moartea : somn sau pedeapsă ?

Psalmul 143.10, Cum se face voia Lui Dumnezeu ? [Dorinţa şi rugăciunea, voinţa, înfăptuirea, Psalmul 40.8, Filipeni 2.13, 2 Corinteni 8.11]

Romani 1.7-12, Credinţă vie sau credinţă moartă ?

Romani 1.29, Porniri răutăcioase

Romani 1.29, Şoptitorii

Romani 1.30, Născocitorii de rele

Romani 1.31, Călcătorii de cuvânt

Romani 3.23, Eşti sigur că vei ajunge în Cer ?

Romani 6.23, Plata păcatului

Romani 13.1-2, Supunerea

Romani 16.18, Elogiul şi munificenţa [generozitatea]

Rut 1.9, Să găsiţi odihnă, I

Rut 1.9, Să găsiţi odihnă, II

Rut 1.9, Să găsiţi odihnă, III

Zaharia 7.8-14, Voia lui Dumnezeu şi ce consecinţe poate avea neascultarea [voia Lui Dumnezeu, neascultarea, îndepărtarea Lui Dumnezeu din viaţa noastră sau îndepărtarea de Dumnezeu]

1 Corinteni, Studiul expresiei : Nu ştiţi

1 Corinteni 2.4-5, Despre Duhul Sfânt. Obiectiv sau subiectiv

1 Corinteni 5.11, 6.10, Defăimătorii

1 Corinteni 10.14, 19-22, 25-26,  Trei aspecte ale vieţii de credinţă, [1 Corinteni 9.1-23, 1 Corinteni 9.24-27, 1 Corinteni 10.1-6, 1 Corinteni 10.1-6, 1 Corinteni 10.7-14]

1 Corinteni 13.1, 8-13, A înceta şi Sfârşitul, (studiul cuvintelor), Ioan 4.8, 16, Prov. 8.12, Efeseni 4.10-16

1 Corinteni 13.11, Maturizarea

1 Corinteni 13.11, Om şi om mare

1 Corinteni 14.18, Vorbirea în alte limbi. Consideraţii generale

1 Corinteni 15.10, Harul Lui Dumnezeu

1 Ioan 1.1-2, Credinţa veritabilă

1 Ioan 1.7, Rai sau iad, (Evanghelizare)

1 Ioan 4.5-6, Testul ascultării

1 Împăraţi 2.15, Adonia sau Portretul încăpăţânatului desăvârşit

1 Împăraţi 3.16-28, Dreptatea nedreaptă

1 Împăraţi 3.24, Aduceţi-mi o sabie. Despre intermediere

1 Împăraţi 8.9, Numeri 17.1-11, Chivotul Mărturiei sau Noaptea folosită altfel

1 Împăraţi 13.1-32, Revelaţii mai noi

1 Împăraţi 17.1-4, Ilie

1 Împăraţi 20.3-4, Ahab, Între real si imaginar

1 Petru 2.12, Ziua cercetării

1 Samuel 1.1-18, Ana sau Nu dispreţui nevoia

1 Samuel 9.3-6, Saul sau Prefăcut într-alt om

1 Samuel 9.1–9, (9 – 20) Ce face Dumnezeu pentru fiul meu ?

1 Samuel 10.1–9, Ce să fac pentru fiul meu ?

1 Samuel 12.21, Devierea de la ţintă şi revenirea la Isus

1 Samuel 13.19, Armata fără arme

1 Samuel 16.10-11, Isus în Vechiul Testament (I), Materii predate în şcoala lui David

1 Samuel 16.10-11 şi 30.1-8, Isus în Vechiul Testament  (II), David

1 Samuel 17, Blocaţi în vale

1 Samuel 17.1-54, David şi Goliat sau Să ne facem că luptăm

1 Samuel 17.48-51, Cele două morţi

1 Samuel 28.18Gestionarea mâniei sau Aprinderea / stingerea „focului”

1 Samuel 30, Distragerea atenţiei

1 Samuel 30.1-9, David sau Ce faci când eşti într-o situaţie limită ?

1 Samuel 30.1-9, Ce să fac când am ajuns într-o situaţie fără ieşire ?

1 Timotei 3.15, Calea sau Modul de comportare

1 Timotei 5.21, Prejudecata

2 Cronici 34.14-16, 19, Iacov 2.22-25, Luca 2.43-46, Iosia, Şafan, Hilchia, Păcatul, moneda cu doua feţe, amăgirea şi dezamăgirea

2 Cronici 36.15-17, Tăcerea Lui Dumnezeu, (despre batjocură)

2 Petru 2.19, 2 Corinteni 4.4, Marcu 4.19, În posesia lucrurilor

2 Petru 2.20-13, Batjocoritorii

2 Samuel 12.1-7, De la Bat-Şeba la Şeba

2 Samuel 12.1-10, Fineţea Lui Dumnezeu

2 Samuel 12.20-25, Moartea sau Drumul cu sens unic

2 Samuel 20.14-22, Să întrebăm în Abel

2 Samuel 21.1-9, 14, Dreptatea Divină

2 Samuel 24.24

2 Timotei 3.15, Forma de evlavie

2 Timotei 4.16, Toţi m-au părăsit sau Părăsit de om dar nu de Dumnezeu !

 

Femeia în roşu

Femeia în roşuBy Joe Crews

Introducere

Peste tot oamenii pun aceleaşi întrebări legate de biserca modernă. De ce pare atât de slabă şi de compromisă? Unde este vechiul foc şi puterea care a caracterizat biserica generaţiei anterioare? Acestea sunt întrebări care chinuie minţile multor creştini pe când asistă la diminuarea influenţei instituţiilor religioase. Ceva pare să meargă rău. Membrii bisericii petrec mai mult timp la spectacole şi locuri de distracţie decât în Casa Domnului. Se manifestă puţină fermitate în credinţă şi aproape nici un fel de disciplină pentru cei care în slăbiciune se îndreaptă către stilul de viaţă indulgent al firii pământeşti şi al lumii.

Unde putem găsi pastorii curajoşi care nu se tem să numească păcatul pe adevăratul său nume? Pavel îndemna pe păstorii zilelor sale „propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.” Apoi el face acestă prezicere fantastică: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” 2 Timotei 4:2-4.

Aceste cuvinte se împlinesc sub ochii noştri. Se învaţă fabule, mesajele doctrinale au devenit uscate şi milioane se întorc de la adevăr la povestiri plăcute. Orice predică care cere ascultare şi negarea eului este renegată şi dată la o parte ca fiind legalistă şi judecând pe cei din jur. Vocea cercetătoare e auzită arar şi predicarea care identifică anticristul biblic este privită ca dură şi lipsită de dragoste.

Credeţi că am exagerat? Nu cred să existe vreun observator atent al scenei religioase care să creadă aşa ceva. Cu siguranţă Satana lucrează mai greu în interiorul bisericii decât în afara ei, şi planul său este să producă cea mai deşteaptă contrafacere a adevărului care a existat vreodată. Creind un sistem de eroare doctrinală diabolic de asemănător chiar în biserică, a condus deja milioane într-o închinare falsă. Nefastul complot a fost recunoscut şi expus de către Spiritul Sfânt la scurt timp după ce marele înşelător a început să implementeze elementele majore ale planului său în biserica post-apostolică.

Dar înainte de a ne întoarce la relatarea inspirată a istoriei sordide din cartea Apocalipsei să citim o altă descriere profetică a stării spirituale din această perioadă turbulentă. Pavel avertizează:”Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârâ între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma.” Faptele Apostolilor 20:29 Şi scrie din nou: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării, potrivnicul;care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” 2 Tesaloniceni 2:3, 4.

Cuvintele lui Pavel nu descoperă natura apostaziei nici identitatea „omului păcatului” care îşi va asuma prerogativele lui Dumnezeu, dar e clar că aceasta a început încă din timpul bisericii timpurii. La puţin timp după avertizarea criptică despre o mişcare anicristică în interiorul bisericii, Ioan, ucenicul iubit, începe să înregistreze misterioasele sale viziuni apocaliptice de pe insula Patmos. Pe măsură ce simbolurile acestor descoperiri au fost explicate mai clar prin studiul comparativ al profeţiilor, este uşor de văzut că Ioan pur şi simplu descria pe larg referinţele indirecte făcute mai înainte de Pavel privind dezvoltarea unei dihotomii între bine şi rău în biserica post-apostolică.

Fără a înţelege semnificaţia istorică a propriului său limbaj enigmatic, Ioan descrie cu credincioşie lupta cosmică dintre Hristos şi Satana încă de la început. Conflictul de veacuri se va concentra în final asupra unui Hristos contrafăcut manipulat de însuşi Satana, care va căuta să distrugă legea lui Dumnezeu, guvernarea Sa şi poporul Său. Într-un conflict ajuns la apogeu, numit bătălia de la Armaghedon, marele adversar va uni puterile pământului atât cele religioase cât şi cele seculare împotriva unui grup minoritar de credincioşi loiali care vor refuza să calce poruncile lui Dumnezeu. Sistemul anitcristic, sub controlul Satanei, va fi forţa majoritară de suprimare a adevărului căutând pedeapsa cu moartea pentru cei care refuză să coopereze cu confederaţia răului.

În epistolele sale, preaiubitul Ioan declarase: „şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. ” 1 Ioan4:3. Pentru că recunoscuse că „spiritul” acestui anticrist profetizat opera încă din zilele sale, Ioan a colaborat din plin cu Duhul Sfânt îmbrăcând prezentarea sa puternică într-un limbaj simbolic, ce nu putea fi recunoscut de duşmanii care ar fi căutat să distrugă cu totul mesajul inspirat.

Cele două părţi în conflict

Ioan a folosit o varietate de tipuri şi simboluri viu colorate pentru a portretiza elementele implicate în lupta finală dintre Hristos şi Satana: de exemplu un balaur, un miel şi două animale sălbatice foarte crude. Dar cea mai proeminentă reprezentare ale celor două părţi este centrată pe două femei demne de luat în seamă, descrise în capitolele 12 şi 17. Nu putem găsi cuvinte pentru a identifica mai viu natura forţelor aflate în aceasă luptă. Pe de o parte este femeia pură din Apocalipsa 12, îmbrăcată în slava soarelui, purtând o coroană de stele şi stând în picioare pe lună. Aici este reprezentată adevărata biserică, mireasa lui Hristos: Profetul scrisese:”Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului, o nimicesc!” Ieremia 6:2. „şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!'” Isaia 51:16

Mai târziu, Pavel foloseşte acelaşi simbolism pentru biserică scriind: „pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. ” 2 Corinteni 11:2

Pe de altă parte, Ioan scrie în Apocalipsa 17 despre activităţile unei prostituate, beată, îmbrăcată în haine stacojii, şezând pe multe ape şi ţinând în mână o cupă aurită plină cu spurcăciuni. Aici este antiteza femeii pure din capitolul 12. Femeia aceasta simbolizeză o biserică, dar una care a comis adulter spiritual. Cupa ei este plină cu necurăţiile desfrânării ei. După cum spune Biblia, aceasta reprezintă o îndepărtare de la Hristos şi necredincioşie faţă de Cuvântul Său. „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? „Iacov 4:4 Deşi căsătorită cu Hristos această biserică nu a ascultat de Cuvântul Său, ci de învăţăturile lumii, vrăjmaşul Său şi astfel a devenit prostituată spiritual. Spurcăciunile din cupa ei reprezintă învăţăturile şi doctrinele false care sunt contrare lui Hristos, adevăratul ei soţ.

Aşa după cum clasifică Apocalipsa toţi locuitorii lumii vor fi în cele din urmă urmaşi ai lui Hristos sau ai balaurului, ascultând de adevăr sau de eroare, primind semnul fiarei sau al lui Dumnezeu, aşa încât prezintă pe fiecare individ la sfârşitul vremii de partea prostituatei simbolice sau a fecioarei pure. Ce solemn este gândul că toţi cei ce citesc aceste cuvinte acum vor aparţine unei din cele două categorii. Nu va fi cale de mijloc. Va fi un grup al celor mântuiţi şi unul al celor pierduţi. Profetul a privit la una din părţi şi a văzut mânia lui Dumnezeu căzând peste cei având semnul fiarei (Apocalipsa 14:10,11). Apoi a privit în partea celaltă şi a declarat „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14:12. O experienţă a credinţei – experienţa lui Isus – care produce ascultare de poruncile Sale, este cea care produce diferenţa între urmaşii lui Hristos şi urmaşii fiarei.

Sistemul prostituatei

Cum cea mai mare parte a studiului nostru este concentrată asupra sistemului religiei false care a evoluat gradual de la apostazia bisericii timpurii, ar trebui să citim întreaga descriere a „curvei celei mari” aşa cum ne este prezentată de Ioan. „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care stă pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.” Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.” Apocalipsa 17:1-6.

Nu e nici o exagerare să observăm că mântuirea noastră veşnică ar putea depinde foarte bine de o identificare corectă a acestui sistem bisericesc corupt. Autorul Apocalipsei declară că „tot pământul se mira după fiară.” Apocalipsa 13:3. Nu avem timp în acest studiu să punem împreună o listă convingătoare a caracteristicilor puterii fiarei în Biblie, dar Amazing Facts a tratat complet această problemă într-o carte intitulată Fiara, balaurul şi femeia. Aici vom lua în consideraţie evidenţa din contextul capitolului 17 din Apocalipsa, pentru a identifica femeia decăzută şi fiicele care sunt desemnate prin numele „Babilon.”

Vom încerca să avem o perspectivă clară şi logică pe măsură ce privim la faptele descoperite. Mai întâi, am văzut că femeia reprezintă un sistem religios, deşi unul fals. În al doilea rând, ea este sprijinită de o fiară asemănătoare balaurului, având şapte capete şi zece coarne. Cine este fiara care susţine femeia? Din nou, nu vom avea timp să epuizăm subiectul, dar versetul 9 ne dă un reper puternic: „Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care stă femeia.”

Aceste cuvinte ating o coardă foarte familiară. Care cetate e clădită pe şapte dealuri? Vechiul imperiu păgân roman, îşi avea capitala în cetatea Romei, care se întindea pe şapte coline, pe râul Tibru. Chiar dacă misterioasa fiară implică mult mai mult decât Roma păgână, avem suficientă evidenţă că Roma a fost cu siguranţă o parte a a puterii care a sprijinit sistemul bisericii decăzute. Aceasta ne conduce la întrebarea, ce biserică a primit suprijin din partea imperiului păgân roman? Una singură, desigur, şi aceasta a fost biserica catolică, al cărei cap papal şi-a asumat şi titlul de Pontifex Maximus, ca direct succesor al cezarilor romani.

Următoarea evidenţă care ne îndreaptă către papalitate este găsită în versetul 6. „Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus.” Istoria ne descoperă o singură biserică care a purtat un război frenetic împotriva creştinilor credincioşi. Peste 50 de milioane de martiri au căzut victimă închiziţiilor teribile ale Bisericii din Roma potrivit estimărilor celor mai conservatoare. A fost într-adevăr o biserică care persecută. Evidenţe multiple, incluzând ceea ce biserica însăşi admite, pot fi prezentate pentru a suporta acest semn de identificare.

Un alt punct de reper interesant este găsit în versetul 4: „Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu.” Oricine a vizitat Vaticanul poate confirma că acestea sunt culorile predominante în piaţa Sfântul Petru. Cardinali cu robe purpurii sunt printre vizitatorii cei mai frcvenţi ai scaunului papal.

Ioan observă mai departe că femeia „era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare.” Ce contrast între simplitatea femeii pure din Apocalipsa 12 care nu are niciun fel de podoabă artificială – doar slava veşmintelor de lumină. În toată Biblia, bijuteriile şi articolele de podoabă sunt folosite simbolic ca indicatori ai apostaziei şi necredincioşiei. (Cu astfel de conotaţii negative, creştinul adevărat ar trebui să evite deşertăciunile unei astfel de etalări lumeşti pline de mândrie.)

În trecere, ar trebui să notăm şi faptul că fiara pe care şade prostituata are zece coarne. Îngerul le-a explicat astfel:” Cele zece coarne… sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui… Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc.” Apocalipsa 17:12-16.

Acest scenariu profetic este deosebit de interesant. Pentru că numărul zece desemnează desăvârşire omenească, aşa după cum numărul şapte indică desăvârşire divină, putem recunoaşte în această profeţie o confederaţie universală a guvernelor pământeşti dând sprijin fiarei pentru o anumită perioadă de timp. Aşa după cum Roma păgână a fost una din puterile politice care au predat puterea sistemului papal acum, la sfârşitul timpului, vedem o unire a tuturor împăraţilor pământului în a sprijimi scopurile catolicismului. Ioan declara că „tot pământul se mira după fiară.” Apocalipsa 13:3.

Chiar înainte de judecarea prostituatei celei mari urma să aibă loc o schimbare. Se pare că regatele pământului vor realiza că au fost înşelate de sistemul babilonic şi îşi vor retrage susţinerea. Limbajul profetic ne face să credem că la sfârşitul vremii ei se vor întoarce violent împotriva femeii şi „o vor pustii, ….şi o vor arde cu foc.”

Aceasta ne ajută să înţelegem o altă relatare simbolică a experienţei femeii. Deşi e aşezată pe „multe ape,” aceste ape urmau să „se usuce.” Apocalipsa 16:12. Îngerul a explicat: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care stă curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” Apocalipsa 17:15.

Când aceste ape de noroade şi naţiuni îşi vor retrage suportul, va fi cu adevărat o uscare a apelor care ţineau Femeia în această poziţie. Este imposibil de descris în detaliu cum se va desfăşura acest lucru, dar imaginea de ansamblu stă clară în faţa noastră în limbaj profetic.

Cupa aurită a prostituatei

Să privim puţin mai atent conţinutul cupei aurite din mâna prostituatei. Am stabilit deja natura spirituală a acestor adultere oribile. O biserică poate să fie necredincioasă îndepărtându-se de legea soţului ei, care e Hristos. Fără discuţie, cupa e plină cu vârf cu doctrine şi practici nescripturistice. Multe dintre ele se pot identifica cu uşurinţă pentru că au fost absorbite de religiile care au apărut ulterior. Vom vorbi despre acestea puţin mai târziu.

În cupă vom găsi botezul prin stropire în locul botezului prin scufundare. Acesta e un obicei care n-a fost niciodată practicat sau aprobat de Domnul. Când Isus a vorbit despre botez a folosit un cuvânt special care are posibilă o singură definiţie. Nu poate însemna stropire sau o folosire parţială a apei. Traducerea literară înseamnă scufundare totală.

Tot în cupă vom găsi şi învăţătura privind ţinerea duminicii în loc de păzirea Sabatului. Nu găsim nicăieri în Biblie că legea cea mare a celor Zece Porunci scrise de degetul lui Dumnezeu a fost abrogată sau schimbată. Isus a ţinut Sabatul zilei a şaptea, „după obiceiul Său”, şi nu ştia absolut nimic despre observarea primei zile a săptămânii. Luca 4:16. „Ziua soarelui” o sărbătoare păgână, a fost adoptată mult după vremea apostolilor pentru a împăca influxul masiv de închinători la soarele Mithraic şi împăratul lor, păgânul declarat „convertit” Constantin.

Un element major al cupei aurite ar fi fără îndoială conceptul greco-păgân că sufletul nemuritor al omului zboară la moartea acestuia către răsplata sau pedeapsa veşnică. Adevărul este că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre suflete nemuritoare. Isus numeşte moartea somn. După doctrina predicată de El, există un somn al morţii în mormânt, inconştient şi fără vise, din care toţi vor fi treziţi în ziua judecăţii pentru a primi viaţa veşnică sau moartea pentru veşnicie. „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” Ioan 5:28, 29.

Isus a contrazis o altă eroare populară păstrată în cupa aurie a ororilor. Doctrina chinurilor veşnice într-un iad arzând necontenit este responsabilă de îndepărtarea multora de la harul unui Mântuitor plin de iubire. Din nou cuvintele lui Isus sunt clare şi lipsite de orice ambiguitate: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Matei 10:28.

Fără discuţie textul stabileşte cu autoritate că sufletul este supus morţii. Doar cei neprihăniţi primesc darul vieţii veşnice. „Fiindcă plata păcatului este moartea.” Romani 6:23. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Ezechiel 18:4 „Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor… Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre.” Maleahi 4:1,3.

Mărturia consistentă a Scripturii indică o execuţie finală a judecăţii celor răi în iazul cu foc. Va fi o moarte veşnică în care nu există nici supravieţuire nici înviere. Deoarece sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi, toţi cei răi vor suferi soarta descrisă atât de viu de Isus „distruge şi sufletul şi trupul în gheenă.”

Numele prostituatei

Acestea şi numeroase alte „învăţături” şi alte pervertiri ale doctrinei adevărate pot fi identificate în potirul misterios al prostituatei. Fiecare dintre ele înseamnă lipsă de loialitate şi infidelitate faţă de relaţia spirituală pe care ar trebui s-o aibă fiecare creştin sincer cu Hristos. De aceea numele scris pe fruntea ei este: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.” Ce titlu! Cuvântul „Babilon” înseamnă confuzie. Îşi are originea la turnul Babel. Acolo Dumnezeu le-a încurcat limbile ca să nu se poată înţelege unul pe altul. Vorbim o amestecătură de limbi. Dumnezeu numeşte această femeie Babilon pentru amestecul nesfânt de adevăr şi minciună care face pe „locuitorii pământului” să „se îmbete de vinul curviei ei.” Cu alte cuvinte, întreaga lume va fi contaminată şi încurcată de învăţăturile ei.

Să aruncăm acum o privire mai atentă la acest nume împodobit. Notaţi că este vorba evident de un nume de familie, pentru că are fiice; şi ele sunt prezentate ca fiind prostituate întocmai ca mama lor. Cum am stabilit deja că în aceste scrieri profetice femeile reprezintă bisericile, vom căuta acum să identificăm aceste fiice. Cum şi ele se fac vinovate de infidelitate, putem trage concluzia că împărtăşesc aceeaşi doctrină falsă care constituie adulter spiritual. Cu alte cuvinte, vor bea din acelaşi potir aurit, poţiunea nescripturistică a învăţăturilor pseudo-creştine. Ce biserici ar putea fi reprezentate prin aceste fiice? Deoarece am identificat biserica catolică ca fiind mama, trebuie să ne uităm după alte corpuri religioase ieşite din aceeaşi biserică mamă, biserica din Roma, şi au dus cu ele câteva din aceleaşi doctrine confuze ale acestei biserici.

Nimeni nu poate evita să ajungă la concluzia că aceste fiice sunt bisericile protestante care au moştenit multe dintre tradiţiile goale ale strămoşilor catolici. Fie că ne place sau nu, trebuie să admitem că multe din cele mai populare doctrine ale bisericilor protestante recunoscute îşi au rădăcina în acea perioadă de amurg a aşa-zisului creştinism în care biserica post-apostolică a fost copleşită de influenţe păgâne.

Dacă privim la un singur exemplu al legii morale vedem cât de serios au fost afectate învăţăturile bisericii de această infiltrare şi atunci dar şi acum. Deşi aveau în faţă cele mai clare învăţături ale celor zece porunci, „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea,” conducătorii bisericii timpurii s-au supus protestelor politice şi au acceptat în biserică milioane de foşti închinători ai soarelui care nu erau dispuşi să renunţe la obiceiul lor de a se închina în prima zi a săptămânii – o zi pe care ei au numit-o şi ţinut-o în cinstea venerabilului zeu-soare.

Ierarhia bisericii catolice a schimbat pur şi simplu ziua de închinare din ziua a şaptea în ziua întâia, pretinzând că Dumnezeu i-a dat o astfel de putere. Milioane de protestanţi continuă această practică alterată, chiar dacă se bazează doar pe acţiunile nelegitime ale sistemului catolic apostat. Niciunui conducător omenesc al bisericii, fie el cardinal, preot sau papă nu i s-a dat autoritatea de a schimba marea lege morală a universului, cele zece porunci.

Nu e interesant că fiicele au urmat orbeşte practica majoritară a bisericii catolice compromise, deşi au identificat-o corect ca fiind puterea anticristică descrisă în profeţie? Cum se poate acest lucru? De ce este atât de uşor să acceptăm ceva ce este în contradicţie flagrantă cu porunca clară a lui Dumnezeu? Poate că răspunsul la această întrebare va fi mai clar urmărind cum noi înşine suntem confruntaţi cu o poruncă la fel de concisă şi specifică. Să ne întoarcem la punctul cel mai important al acestei profeţii extraordinare şi să punem următoarea întrebare: Ce crede Dumnezeu despre această femeie şi fiicele ei?

Chemarea de a ieşi din Babilon

Găsim răspunsul în primele versete din Apocalipsa 18. Vom găsi aici porunca lui Dumnezeu pe care puţini sunt doritori s-o asculte în zilele noastre. „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. ” Apocalipsa 18:1-5.

O examinare atentă a acestor versete ne descoperă că o solie specială este vestită, solie care va afecta profund orice colţ al planetei. Sub simbolul celui de-al patrulea înger puternic o avertizare puternică se vesteşte împotriva evangheliei contrafăcute reprezentată prin femeie şi fiicele ei. Nu doar că a căzut din punct de vedere spiritual din graţia lui Dumnezeu, dar vinul doctrinelor ei înşelătoare au aşezat-o într-o alianţă nesfântă cu regii pământului. Toate naţiunile sunt reprezentate comiţând adulter cu ea prin aceea că sprijină învăţăturile ei false. Ei folosesc această relaţie ilicită pentru propriul avantaj politic şi „s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”

Deodată însă chemarea îngerului al patrulea e oprită de o voce şi mai urgentă care strigă din ceruri. De data aceasta nu e nici o îndoială privind persoana al cărei mesaj merge de la un capăt al cerurilor la celălalt. Dumnezeu e cel care vorbeşte! El însuşi se adresează „poporului Meu.”

Şi se adresează folosind aceste cuvinte: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Apocalipsa 18:4. Acum imaginea devine mai distinctă. În aceste biserici, reprezentate prin curva mamă şi fiicele ei sunt oameni sinceri. Pentru că ei au fost credincioşi întregii lumini a adevărului care le-a fost descoperit, Dumnezeu le trimite o invitaţie finală plină de har. Ce solie! Este fără îndoială cea mai şocantă şi mai revoluţionară chemare pe care au auzit-o vreodată urechile omeneşti.

Ce înseamnă aceasta? Este un singur răspuns. Aceste corpuri religioase reprezentate prin sistemul Babilonului căzut s-au îndepărtat atât de tare de temelia adevărului biblic încât Dumnezeu nu le mai poate recunoaşte ca fiind ale Sale. Preferând să aleagă tradiiţile omeneşti, decât poruncile lui Dumnezeu, ei s-au descalificat din poziţia de păstori de încredere ai turmei lui Dumnezeu. În timpul evenghelizărilor, vin la mine membri din multe biserici întrebându-mă ce ar putea face pentru biserica şi pastorul lor. În loc să fie sfătuiţi cu dragoste şi în loc de răspunsuri din Biblie, sunt învăţaţi să calce legea lui Dumnezeu. „Cele zece porunci au fost pironite pe cruce. Nu mai trebuie să ţinem Sabatul astăzi. Putem alege oricare altă zi pentru odihnă şi închinare,” li se spune.

Apostazia şi trădarea îşi ating limitele atunci când conducătorii încearcă să liniştească oamenii făcându-i să fie mulţumiţi deşi păcătuiesc. Dumnezeu spune, „Până aici, poporul Meu. Nu puteţi să mai staţi într-o biserică care e atât de decăzută spiritual încât vă învaţă să călcaţi legea. Ieşiţi din această confuzie.” Ce poruncă plină de teamă şi emoţie vor auzi mulţi oameni pentru prima dată şi ce uşor e să scoţi în evidenţă sentimentele lor confuze. Ei îşi iubesc biserica. Cele mai scumpe amintiri sunt legate de ea- botezul, căsătoria şi consacrarea. Şi deşi recunosc apostazia şi necesitatea de a se separa, ascultarea de această poruncă e unul din cele mai dificile lucruri.

Ce ciudat că limbajul cel mai puternic şi mai acuzator esre folosit împotriva oamenilor religioşi. Isus a pronunţat o judecată teribilă împotriva fariseilor care se prefăceau a fi foarte religioşi în timp ce călcau toate principiile adevărului. În mod similar, Dumnezeu vorbeşte din ceruri împotriva celor ce pretind a-L reprezenta în timp ce Îi calcă poruncile. Neplăcerea Sa maximă se descoperă deopotrivă împotriva celor două grupuri religioase – ipocrite, morminte văruite, pui de năpârci, cei stpâniţi de duhuri rele, locuri ale demonilor, locuinţa oricărei păsări necurate -acestea sunt doar câteva din acuzaţiile aduse. Sunt ele îndreptăţite? De ce o reacţie atât de severă împotriva celor ce sunt atât de religioşi?

Răspunsul la această întrebare este important, Acele biserici -fiecare dintre ele – au permis ca tradiţiile populare, omeneşti să copleşească adevărurile tăgăduitoare de sine ale Cuvântului Său şi a legii Sale. Respingând Sabatul Domnului în favoarea unui substitut pagân, ei se făcuseră vinovaţi pentru că preferau păcatul în locul neprihănirii. Isus zice: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” Matei 15:9.

Cine este Babilonul şi cine sunt copii săi? Orice biserică contemporană ale cărei învăţături sunt contrare învăţăturilor lui Isus. Erorile şi „ismurile” pot fi multiplicate, dar măsura abominaţiei a fost atinsă atunci când în mod deliberat a fost încurajată călcarea marii legi morale a lui Dumnezeu. Învăţând oamenii să calce Sabatul, semnul şi sigiliul mântuirii noastre – odihna în Hristos, bisericile au devenit jefuitorii poporului lui Dumnezeu. Foarte curând aceleaşi biserici vor fi aşa de amarnic pornite împotriva celor ascultătoare încât îşi vor împrumuta influenţa pentru a forţa ascultarea prin legi cu caracter religios. Niciun adevărat copil al lui Dumnezeu nu poate susţine o astfel de organizaţie. Ar fi echivalent cu a subscrie la crezurile şi acţiunile eronate ale acestor grupuri de biserici.

Nu e de mirare deci că Dumnezeu dă semnalul pentru invitaţia radicală: „ieşiţi din ea, poporul meu. Trebuie să părăsiţi acele biserici care au repins legea Mea.” Dar unde ar trebui să meargă atunci când ies din bisericile căzute? Vrea Dumnezeu să fie desrădăcinaţi, fără biserică, fără pastor şi părtăşie? Fără îndoială că nu. Pe cât e de adevărat că femeia curvă din profeţie reprezintă religia contrafăcută, tot aşa femeia pură reprezintă adevărata biserică a lui Isus Hristos.

Femeia în alb

Avem timp doar pentru o scurtă privire în Apocalipsa 12 unde este înregistrată pasionanta istorie a bisericii adevărate. Un studiu complet şi profund se găseşte în cărţulia editată de Amazing Facts şi intitulată În căutarea bisericii adevărate.

Ioan începe povestirea femeii în alb cu această descriere: „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.” Apocalipsa 12:1,2. Restul capitolului urmăreşte ce se întâmplă cu această gravidă frumoasă şi cu urmaşii ei. Stând în lumina plină de slavă a timpului Noului Testament, cu simbolurile celor 12 apostoli pe cap, e pe punctul de a da naştere unui prunc. Un balaur roşu groaznic stă lângă ea pentru a-i distruge copilul care se va naşte, dar copilul scapă de balaur. Mai târziu îl găsim pe tronul lui Dumnezeu. Cine e copilul? Ioan declară că el urma să stăpânească asupra tuturor naţiunilor pământului; de aceea trebuie să tragem concluzia că e Isus. El este singurul care ajunge pe tronul lui Dumnezeu.

Apoi femeia, biserica adevărată, fuge în pustie în locuri ascunse pentru 1260 de zile. Cum o zi profetică este echivalentul unui an literar, femeia a trebuit sa se ascundă exact 1260 de ani. (Ezechiel 4:6). Istoria ne confirmă că perioada totală a stăpânirii papale, în timpul căreia sfinţii au fost persecutaţi a fost de la anul 538 DC până la 1798 DC. In timpul Evului Mediu intunecat Biblia a fost reprimată şi biserica adevărată nu putea exista.

Cu toate acestea, la sfârşitul celor 1260 de ani, adică puţin după 1798, adevărul urma să iasă din ascunzătoare. Ioan ne prezintă o descriere dramatică a femeii aşa cum va apare ea la sfârşitul timpului, şi cum Satana va continua să încerce să aducă la tăcere mărturia adevărului către lume. „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” Apocalipsa 12:17.

Acest verset conţine una din cele mai pasionante descoperiri ale Bibliei. Ne descoperă că rămăşiţa, sau ultima parte a adevăratei biserici se va caracteriza prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Femeia în stacojiu din Apocalipsa 17 s-a îndepărtat de la legea lui Dumnezeu, a respins Sabatul şi a comis adulter spiritual înlocuind doctrinele cu tradiţiile oamenilor. Acum rana este vindecată şi adevărurile spirituale sunt restaurate de către ultima parte a sămânţei femeii curate, biserica rămăşiţei.

În cele din urmă, profeţia lui Isaia va fi împlinită:”Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi’, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.’ Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” Isaia 58:12-14.

Astfel a fost descoperit întregul cerc al apostaziei. De la sămânţa femeii din Geneza 3:15 până la sămânţa femeii din Apocalipsa 12:17, biserica adevărată a dus un război implacabil împotriva erorilor de doctrină. În lupta finală femeia în stacojiu părea să triumfe, având suport majoritar, dar mica rămăşiţă credincioasă a femeii în alb care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” biruieşte în cele din urmă. Şi din toate fiarele puternice prezentate în cartea Apocalipsei, Mielul înjunghiat e cel care biruieşte în cele din urmă. Fie ca, prin sângele Mielului să ne adunăm toţi la Muntele Sionului, locul de odihnă şi ocrotire veşnică

 
 
 

Fiara Balaurul şi Femeia

 

Fiara Balaurul şi FemeiaBy Joe Crews

 

I. DE UNDE A APĂRUT FIARA

O avertizare solemnă

Avertizarea cea mai solemnă de pedeapsă aflată undeva în Biblie se cuprinde în Apocalipsa 14:9, 10: „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ‘Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.'”

Descrierea aceasta este atât de alrmantă şi atât de nepotrivită cu toate celelalte versete care se ocupă cu caracterul lui Dumnezeu încât aproape că tresărim de spaimă. Dar ea arată clar un timp când harul lui Dumnezeu se va îndepărta de la aceia care au respins cu încăpăţânare autoritatea cerului. Va fi o lucrare fără precedent din partea lui Dumnezeu în legătura Lui cu familia omenească. Timp de aproape 6000 de ani, judecăţile Lui asupra celor mai răi oameni au fost amestecate cu har. Dar acum, măsura răzvrătirii ajunge punctul care face necesar ca Dumnezeu să intervină şi să expună cât de teribil de departe a ajuns omul în a trăda guvernarea lui Dumnezeu.

În acest moment, suntem curioşi să aflăm mai multe despre păcatul care a produs această lucrare ciudată de pedepsire aspră făcută de Dumnezeu. Observaţi că ultima controversă implică o credincioşie falsă faţă de puterea fiarei, la care se face referire atât de des în profeţia biblică. În cele din urmă, lumea va sta divizată în două mari tabere: cei care se închină adevăratului Dumnezeu şi cei care se închină fiarei din Apocalipsa 13. Dar care este problema controversată care duce la această împărţire masivă a oamenilor din lume? După ce descrie soarta falşilor închinători din Apocalipsa 14:9-11, Ioan chiar în următoarul verset spune acest lucru: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Vedem aici un contrast izbitor între cei care urmează fiara şi cei care Îl urmează pe Miel.

Urmăriţi vă rog că problema se învârte în jurul păstrării poruncilor lui Dumnezeu. Aceia care nu au semnul fiarei sunt descrişi ca ascultând de acele porunci, iar restul suferă mânia lui Dumnezeu. Afirmaţia aceasta se potriveşte perfect cu declaraţia ap.Pavel din Romani 6:16, „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

Credincioşia cea mai mare se acordă prin ascultare. În cele din urmă, majoritatea locuitorilor pământului vor accepta autoritatea puterii unui antihrist imitat, neascultând de marea lege celor 10 porunci ale lui Dumnezeu. Fiecare om se va afla de o parte sau de cealaltă. Biblia arată foarte clar că viaţa sau moartea se învârte în jurul deciziei finale cu privire la fiara din Apocalipsa 13.

Destul de ciudat, dar teologii moderni pur şi simplu au ignorat solia de avertizare din Apocalipsa 14, cu privire la semnul fiarei. Interesul mulţimilor a fost distrus de influenţa pastorilor care n-au vrut să ia în serios cuvintele solemne din profeţia lui Ioan. Deseori, este omisă ca o epistolă confuză, nesemnificativă, care se aplică doar unei probleme locale din prima biserică. Dintr-un anume motiv, cartea numită Apocalipsa (Descoperirea) este socotită o carte sigilată, în locul adevărului evident descoperit, pe care-l implică numele ei. Dar urmăriţi. vă rog, făgăduinţa făcută acelora care cercetează adevărul acestei cărţi minunate, „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele aceste proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Apocalipsa 1:3.

Înainte ca să săpăm în relatarea vie făcută de Ioan acestei ultime încleştări dintre Hristos şi Satana, să ne luăm timp să vedem cine se luptă în acest conflict. Când şi cum a început şi cum se va sfârşi?

 

Doi adversari puternici

Deşi punctul culminant al acestei lupte are loc chiar la sfârşitul istoriei pământului când toată lumea se va aşeza în două tabere opuse, timp de aproape 6000 de ani are loc controversa dintre Domnul Hristos şi Satana. Ea a început în cer prin răzvrătirea lui Lucifer împotriva guvernării universului de către Dumnezeu. Istorisirea despre acel înger frumos care a poftit poziţia lui Însuşi Dumnezeu este descrisă în mai multe scrieri profetice din Vechiul Testament. Isaia scrie în legătură cu această fiinţă luminoasă: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.'” Isaia 14:12-14.

Seminţele acelei răzvrătiri egoiste ale acelui înger conducător s-au împrăştiat repede şi au afectat lealitatea altor îngeri. Curând, o treime din oastea cerească se alăturase nemulţumirii lui Lucifer şi avea loc marea controversă–o controversă, care urma să ţină timp de peste 6000 de ani şi care urma să ceară în final decizia fiecărei fiinţe din ceruri şi de pe pământ.

Urmarea imediată a discordiei a fost războiul din cer, care a culminat cu alungarea totală a lui Lucifer din prezenţa lui Dumnezeu şi din prezenţa îngerilor credincioşi. Ioan descrie astfel această luptă: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” Apocalipsa 12:7-9.

Îngerul cel căzut urma să nu mai fie cunoscut sub numele de Lucifer, nume ce însemna ‘luceafărul dimineţii’, ci Satana care înseamnă ‘împotrivitorul’. Conflictul se transferase acum din cer jos pe pământ. Aici va continua până ce va ajunge la un punct conflictual disperant, în a diviza mulţimea de oameni de pe pământ fie pentru, fie împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Aşa cum răzvrătirea a început printr-o lipsă de credincioşie faţă de autoritatea lui Dumnezeu, tot aşa se va încheia printr-o sfidare a autorităţii Sale, aşa cum este înveşmântată în legea cârmuirii Lui.

Satana s-a aflat aici cu îngerii lui răi de când a fost alungat de pe tărâmul luminii. Cu o şiretenie diavolească, s-a folosit de forme diferite de război împotriva lui Dumnezeu şi a planului Său cu această lume. Prin abordări felurit de perfide, şi-a continuat eforturile de răsturnare a autorităţii lui Dumnezeu. Scopul acestei cărţi este să expună asalturile teribile care au avut loc şi care au loc, din partea lui Satana, împotriva temeliei adevărului.

Fiecare generaţie a fost martora unei noi manifestări a acelei puteri rele în războiul lui neobosit împotriva planului cerului de a salva omenirea. Ultima formă de împotrivire a vrăjmaşului va fi cea a fiarei din Apocalipsa 13. Această falsă putere se va interpune într-un conflict de moarte cu poruncile lui Dumnezeu. Întreaga lume va trebui să se decidă de a cui parte se află. Confederaţia răului se va întări într-o luptă disperată pentru a primi credincioşia locuitorilor pământului. Problema în discuţie va fi expusă clar, astfel ca nimeni să nu poată rămâne neutru. Omului nu-i va rămâne nici o altă alternativă decât să asculte, fie de Dumnezeu, fie de Satana.

 

O problemă de viaţă sau de moarte

Acum, având în minte succinta prezentare a adversarilor, să privim mai atent contextul biblic al ultimei mari controverse decisive. Vă rog să reţineţi că fiara din Apocalipsa 13 simbolizează o putere uriaşă antihristică, care va încerca să-I ia total locul lui Dumnezeu. Iată descrierea acelei puteri în limbajul din Apocalipsa 13:1-7: „Şi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei, zicând: ‘Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?’ I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”

Nu putem să nu remarcăm aici un grad de împotrivire fără precedent faţă de Dumnezeu şi faţă de aceia care-L urmează. În acest capitol, vom citi mai târziu că această fiară îşi va exercita o influenţă atât de mare asupra pământului încât îi va face pe oameni să primească un semn pe frunte sau pe mână (Apocalipsa 13:16). În cele din urmă, cei care vor avea semnul vor suporta mânia teribilă a lui Dumnezeu aşa cum este descrisă în Apocalipsa 14:9, 10. Mânia lui Dumnezeu este în continuare definită în Apocalipsa 15:1 cu aceste cuvinte: „Şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.”

Natura teribilă a acestor plăgi şi suferinţele groaznice pe care le vor aduce asupra acelora care primesc semnul fiarei se descoperă pe deplin în capitolul al şaisprezecelea din Apocalipsa. La acest punct, nu ne vom ocupa cu ele, dar haideţi să ne reamintim că această problemă va implica viaţă sau moarte veşnică pentru toţi. Cât de sincer ar trebui să căutăm să înţelegem pe cine reprezintă fiara şi cum am putea să evităm acel semn! Nu trebuie să existe nici o speculaţie sau nici o considerare teoretică asupra acestui subiect vital. Trebuie să ştim exact unde se află pericolul şi cum să-l evităm.

Creştinul obişnuit de-abia dacă a auzit de importanţa acestui subiect. El nu are nici cea mai mică idee despre fiară sau semnul ei, deşi destinul lui atârnă de acest lucru. O mulţime de predicatori îşi liniştesc enoriaşii în ignoranţa lor cu privire la acest subiect. Ei le spun: „Nu vă faceţi griji cu privire la fiară. E prea complicat ca să înţelegem. Atâta timp cât Îl iubiţi pe Domnul, totul e bine. Nu se poate şti exact cine e fiara.” Ascultaţi, oare Dumnezeu ne va avertiza cu privire la pericolul teribil pe care-l reprezintă fiara–un pericol de moarte, deoarece va însemna viaţă sau moarte–iar apoi să ne spună că e cu neputinţă să aflăm cine este? Oare ne va spune El, „Vei fi aruncat în foc dacă vei avea semnul, dar n-am să-ţi spun care este el–doar este destul de grav dacă îl ai”? Nu, evident că Dumnezeu nu procedează astfel. El ne avertizează despre un pericol care se poate evita. Ştim să ne ferim de fiară, doar dacă ştim cine este fiara. Ştim să scăpăm de semn doar dacă ştim care este semnul.

 

Un animal simbolic

Este oare cu putinţă să înţelegem semnul fiarei? Fără îndoială că putem şti şi trebuie să ştim. Dar mai întâi trebuie să înţelegem însăşi identitatea fiarei profetice. Să stabilim de la început că acest animal ciudat, alcătuit din mai multe trăsături nu trebuie luat literal. Nimeni n-a văzut vreo făptură cu trup de leopard, gură de leu şi cu picioare de urs. Cărţile profetice ale Bibliei de obicei se ocupă cu simboluri. Această fiară reprezintă ceva. Dar ce simbolizează? Bănuim că nu trebuie să ghicim. Biblia nu lasă nici un loc pentru îndoială. Ea slujeşte ca propriul său comentariu divin şi oferă cheia pentru înţelegerea profeţiilor.

Toate elementele din descrierea fiarei din Biblie sunt simbolice. Să luăm de exemplu apa, din care se ridică animalul. Ce reprezintă ea? Citiţi răspunsul în Apocalipsa 17:15: „Apoi mi-a zis: ‘Apele, pe care le-ai văzut, pe care şade desfrânata, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.'” Nu încape nici o îndoială cu privire la acest punct. Dumnezeu a explicat clar semnificaţia apei în profeţie. Odată ce se interpretează simbolul în orice profeţie, regula se va aplica în toate celelalte profeţii. Apa va însemna întotdeauna oameni în imagistica profeţiilor biblice.

Ce-am putea spune despre celelalte părţi ale acestei fiare ciudate, apocaliptice? Ca să înţelegem fiara trebuie să ne întoarcem la cartea lui Daniel din Vechiul Testament şi să comparăm text cu text. Cărţile lui Daniel şi Apocalipsa se explică una pe cealaltă. Se potrivesc perfect ca mănuşa în mână. Vă rog să observaţi că Daniel a avut o viziune foarte asemănătoare cu cea a lui Ioan. Este descrisă în Daniel 7:23: „Daniel a început şi a zis: ‘În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.'” El a văzut apa profetică aşa cum a văzut-o şi Ioan, dar Daniel a văzut patru fiare ridicându-se în loc de doar una.

Am descoperit deja că apa simbolizează popoare sau mulţimi, dar ce reprezintă fiarele? Răspunsul se găseşte în versetul 17, „Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi, care se vor ridica pe pământ.” Iată deci. Atât de clar că nimeni n-ar putea să se îndoiască! Dumnezeu declară că fiarele din profeţie reprezintă naţiuni. Aşa cum în vocabularul nostru modern politic vorbim despre vulturul american şi ursul rusesc, Dumnezeu S-a folosit de animale cu mult, mult timp mai înainte ca să reprezinte ţări. Apoi, ca să fie şi mai explicit, Dumnezeu a adăugat următoarele în versetul 23: „Fiara a patra este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ.” Dacă cea de-a patra fiară reprezenta cea de-a patra împărăţie din istorie, atunci primele trei urmau să reprezinte primele trei imperii.

Această explicaţie devine mai clară şi mai simplă când ne amintim că au existat doar patru imperii mondiale pe pământ din zilele lui Daniel. Deseori se face referire la aceste imperii în profeţia biblică şi se amintesc pe nume în unele profeţii legate de Daniel. Citiţi Daniel 8:2021 şi Daniel 11:2 spre exemplu. În capitolul doi din Daniel aceleaşi patru imperii mondiale sunt simbolizate de patru metale în visul lui Nebucadneţar cu privire la chipul cel înalt. Aceste patru imperii sunt Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma.

 

Patru imperii din istorie

N-aţi dori să ne uităm mai atent la aceste animale, la unul după altul, aşa cum s-au ridicat în viziunea profetului? Primul „semăna cu un leu şi avea aripi de vultur.” Daniel 7:4. Ni se descrie aici acel mare imperiu al Babilonului, atât de bine simbolizat de către regele animalelor. A reprezentat una din naţiunile cele mai bogat şi puternice care au existat vreodată pe pământ. Remarcaţi că acest animal are aripi. În terminologia biblică, aripile reprezintă viteză. Şi desigur că Babilonul s-a ridicat foarte repede pentru a-şi lua locul de conducător al întregii lumi.

Din anul 606 în.Hr. până în 538 în.Hr. Babilonul a continuat să-şi exercite autoritatea lui excesivă. Dar urma să aibă loc o schimbare. Daniel a văzut următoarea fiară „ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coastre între dinţi.” Daniel 7:5. După Babilon a urmat împărăţia Medo-Persiei în anul 538 în.Hr., cel de-al doilea imperiu mondial. Ursul stă într-o rână, reprezentând astfel faptul că Persia era mai puternică decât Media. Aceste două puteri erau aliate în dominarea pământului. Cele trei coaste probabil că simbolizează cele trei provincii din acel imperiu — Babilonul, Lidia şi Egiptul.

Apoi în 331 în.Hr., Medo-Persia a decăzut şi în locul ei s-a ridicat cel de-al treilea imperiu mondial. În cuvintele profeţiei „i s-a dat stăpânire” versetul 6. Era ca „un pardos (leopard), care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete.” Versetul 6. Orice şcolar conştiincios, care studiază istoria antică, va şti să spună că Grecia s-a ridicat ca fiind următorul conducător al lumii. Alexandru cel Mare a venit mărşăluind din apus şi aşezându-şi lumea la picioare într-un timp relativ scurt.

Cele patru aripi ale pardosului (leopardului) denotă viteza extraordinar de mare cu care Alexandru a supus naţiunile. În mai puţin de opt ani, subjugase definitiv lumea şi se puse pe plâns pentru că nu mai avea alte lumi de cucerit. Dar n-a fost în stare să se cucerească pe sine; a murit tânăr la treizeci şi trei de ani, în floarea vârstei. La moartea lui, imperiul s-a împărţit între cei patru generali ai săi: Casandru, Lisimah, Seleuc şi Ptolomeu. Cele patru capete ale fiarei reprezintă aceste patru împărţiri ale imperiului său. Asta ne aduce la anul 168 în.Hr. şi la căderea imperiului grecesc chiar din acel an. Până acum, fiecare detaliu din profeţie s-a împlinit exact.

 

Groaznica fiară a patra

Acum să urmărim ridicarea celei de a patra fiare, care este „o a patra împărăţie, care va fi pe pământ.” versetul 23. Deşi Daniel văzuse fiare sălbatice vii asemănătoare celor zugrăvite în primele trei simboluri profetice, nu mai văzuse niciodată ceva care să se asemene cu groaznica fiară a patra. Iată cum o descrie Biblia: „După aceea, m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea … şi avea zece coarne.” versetul 7.

După cum am aflat deja, această fiară simbolizează cel de-al patrulea imperiu mondial, care reprezenta monarhia de fier a Romei. Cât de crudă a fost dominaţia ei asupra pământului este descris cu lux de amănunte în paginile istoriei antice. Dar şi această naţiune puternică urma să se dividă, aşa cum ne arată versetul douăzeci şi patru: „Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi.” Vă rog să observaţi că Dumnezeu este Cel care interpretează cine reprezintă cele zece coarne ale acestui animal. Roma urma să se dividă în zece regiuni distincte.

Urmărind mersul istoriei, descoperim că împlinirea exactă a avut loc în anul 476 d.Hr. Triburi feroce au venit şi au măturat din nordul ţinutului, potopind teritoriul Europei de vest şi împărţind-o în cele din urmă în zece părţi. Desigur că acele părţi corespund celor zece degete de la picioarele măreţului chip al lui Daniel din capitolul 2.

Toţi cei ce au studiat istoria sunt bine familiarizaţi cu numele acelor triburi cuceritoare a Europei de vest din anul 476 d.Hr. Ei erau anglo-saxonii, alemanii, herulii, vanfalii, ostrogoţii, vizigoţii, suevii, lombarzii, brugunzii şi francii. Şapte din aceste triburi mai există chiar până în zilele noastre, transformându-se în naţiuni moderne. Ele au supravieţuit pe harta Europei ca puteri importante ale celui de-al douăzecelea secol. Trei din ele au dispărut de pe scena istoriei, după cum vom afla peste o clipă.

 

Cornul cel mic

Acum suntem gata să citim versetul următor al profeţiei şi să descoperim înţelesul cornului celui mic din viziunea lui Daniel. „M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură, care vorbea cu trufie.” versetul 8. Într-adevăr, trebuie să fim foarte, foarte atenţi. Nu trebuie să facem greşeala de a identifica greşit puterea cornului celui mic, deoarece se va dovedi a fi puterea uriaşă a antihristului din istorie.

Pentru a evita orice greşeli de identificare, ar fi mai bine ca mai întâi să urmărim cele nouă semne caracteristice descrise chiar în profeţie. Aceste semne de identificare ne vor ajuta să fim absolut siguri de interpretare. Nu îndrăznim să ghicim sau să speculăm cu privire la identitatea istorică a „cornului celui mic” din profeţie.

Mai întâi de toate, cornul cel mic a ieşit din cele zece. Acest amănunt îl plasează geografic în Europa Occidentală. În al doilea rând, a apărut după ce s-au ridicat cele zece, deoarece a ieşit „din mijlocul lor.” Întrucât cele zece s-au ridicat în anul 476 d.Hr., trebuia ca acel corn mic să înceapă să domnească la puţin timp după acea dată. În al treilea rând, urma să smulgă trei din cele zece triburi atunci când a venit la putere. Versetul opt declară că dinaintea acestui corn „au fost smulse trei din cele dintâi coarne.”

În al patrulea rând, cornul cel mic urma să aibă „ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.” versetul 8. Lucrul acesta ne indică faptul că un om se va afla în vârful puterii reprezentate de cornul cel mic. În al cincilea rând, „se va deosebi de înaintaşii lui (de coarnele dinaintea lui – KJV). versetul 24. Aceasta înseamnă că acest corn mic va fi o alt fel de putere decât regatele pur politice care l-au precedat. Cea de a şasea caracteristică ni se descoperă în prima parte a versetului 25, „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt.” Un alt verset spune, „rostea vorbe mari şi hule.” Apocalipsa 13:5.

La acest punct, haideţi să definim din Biblie ce înseamnă hulă. În Ioan 10:30-33, Domnul Isus urma să fie omorât cu pietre deoarece pretindea că este una cu Tatăl. Evreii care urmau să-L omoare au declarat, „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu care eşti om, Te faci Dumnezeu.” Conform cu acest text, reprezintă o hulă ca unui om să i se acorde locul lui Dumnezeu.

Acum haideţi să citim o altă definiţie a hulei. Domnul Isus îi iertase păcatele unui om, iar cărturarii au declarat, „Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” Marcu 2:7. Este limpede că Domnul Isus nu hulea, deoarece El era Dumnezeu şi deci putea să ierte păcatele. Dar ca un om să pretindă aşa ceva nu este altceva decât o blasfemie, conform propriei definiţii din Biblie.

Acum ajungem la cel de-al şaptelea punct de identificare, ce se află tot în versetul 25 „va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt.” Această afirmaţie ne spune despre cornul cel mic că este o putere persecutoare. El va face război cu poporul lui Dumnezeu şi îi va da la moarte. Cel de-al optulea semn ne este oferit tot în versetul 25, „se va încumeta să schimbe vremile şi legea.” S-ar părea că în împotrivirea lui aspră faţă de Dumnezeul cerului, în rostirea de cuvinte tari împotriva Lui, această putere va mai căuta şi să schimbe măreaţa lege a lui Dumnezeu. Această încumetare a cornului celui mic n-ar putea fi altceva decât o încercare de a realiza o schimbare. Evident, omul nu va reuşi niciodată să schimbe legea morală a lui Dumnezeu.

 

O Domnie de 1260 de ani

Cel de-al nouălea semn de identificare şi totodată ultimul din versetul 25, ne spune exact cât timp îşi va exercita autoritatea pe pământ acest corn mic, „şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme.” Ne lovim aici de o expresie ciudată. De fapt, este un termen profetic pe care chiar Biblia şi-l explică. În Apocalipsa 12:14, citim următoarele cuvinte cu privire la aceeaşi perioadă de timp, „Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.” Citiţi acum versetul 6, care descrie acelaşi eveniment. În loc de a spune „o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi”, declară „o mie două sute şase zeci de zile.” Astfel, putem vedea că cele două perioade de timp sunt exact aceeaşi. Comparând aceste texte, înţelegem că o vreme este un an în profeţia Bibliei, vremi reprezintă doi ani, iar jumătatea unei vremi este jumătatea unui an. Calculul acesta ne duce la un total de 3 vremi şi jumătate sau 3 ani şi jumătate deoarece 3 ani şi jumătate sunt exact egali cu 1260 de zile. Desigur că folosim anul biblic de 360 de zile.

Acum suntem gata să aplicăm un alt mare principiu de interpretare a profeţiei. Reţineţi vă rugăm că întotdeauna atunci când măsoară timpul profetic, Dumnezeu foloseşte o zi ca să reprezinte un an. În Ezechiel 4:6 citim de fapt adevărata regulă: „Îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” Alte dovezi în sprijinul acestei afirmaţii se găsesc în Numeri 14:34. Trebuie să se aplice întotdeauna această metodă de socotire a timpului în studiul profeţiei biblice. Aşa că, asta înseamnă că puterea cornului celui mic va domni timp de 1260 de ani, în loc de doar 1260 de zile.

 

O împlinire exactă

Se află în faţa noastră acum o listă de nouă caracteristici anume, care au fost scoase din capitolul al şaptelea din Daniel ca descriere a puterii corului celui mic. Există o singură putere în toată istoria căreia i se potriveşte descrierea făcută aici. Cu alte cuvinte, Dumnezeu închide orice altă interpretare şi ne constrânge spre a accespta singura concluzie posibilă: doar Biserica Catolică împlineşte toate punctele de identitate stabilite în Daniel 7.

Să privim repede şi să observăm cât de clar se împlineşte asta. Mai întâi de toate, papalitatea chiar a apărut în Europa Occidentală, în chiar inima teritoriului Imperiului Roman păgân — în însăşi Roma. În al doilea rând, chiar a apărut după anul 476 d.Hr. În anul 538 d.Hr. a intrat în vigoare un decret al împăratului Iustinian care îi acorda proeminenţă absolută Bisericii din Roma. Acestea sunt adevăruri istorice, care se pot verifica prin autoritatea oricărei surse istorice.

În al treilea rând, când s-a ridicat papalitatea, s-a confruntat cu împotrivirea celor trei triburi care preluaseră conducerea Imperiului Roman în decădere. Vandalii, ostrogoţii şi herulii erau puteri ariene, care s-au împotrivit teribil înălţării Bisericii Catolice. Armatele Romei au plecat în luptă pentru a nimici aceste trei triburi şi le-au distrus complet. Ultimul din cele trei a fost distrus chiar în anul 538 d.Hr., când a intrat în vigoare decretul lui Iustinian.

În al patrulea rând, Biserica Catolică a avut într-adevăr un om la conducerea sistemului ei. În al cincilea rând, papalitatea a fost o altfel de putere, deosebindu-se de celelalte regate politice dinaintea ei. A fost un sistem politico-religios destul de deosebit de tot ceea ce se mai văzuse în lume până la acel timp.

Acum ne vom uita la cea de-a şasea caracteristică — rostirea de vorbe mari şi de hule împotriva Celui Prea Înalt. Oare împlineşte papalitatea această descriere? Ar ajunge doar să ni se amintească de faptul că Biserica Catolică şi-a atribuit întotdeauna puterea de a ierta păcate. Cât despre vorbele mari, daţi-mi voie să citez dintr-un articol de F. Lucii Ferraris, ce se află în cartea Prompta Bibliotheca Canonica Juridica Moralis Theologica. Această carte s-a tipărit la Roma şi este aprobată de enciclopedia catolică. Ascultaţi următoarele pretenţii: „Papa este de o demnitate atât de mare şi este atât de înălţat, ca şi când ar fi Dumnezeu şi Vicarul lui Dumnezeu. Papa este, ca şi când ar fi, Dumnezeu pe pământ, rege al regilor, având plinătatea puterii.” Volumul VI, p. 2529. Iată numai câteva dintre cuvintele pe care Biblia le defineşte drept hulă. Astfel, papalitatea împlineşte semnele de identitate ca fiind puterea cornului celui mic.

Ajungând la cel de-al şaptelea punct de identitate, descoperim că istoria se află în sprijinul profeţiei cu privire la persecuţia papală. Oricine care are cât de cât ceva cunoştinţe despre Evul Mediu, este familiarizat cu adevărul că milioane de oameni au fost torturaţi şi omorâţi de către inchiziţia catolică. Citim dintr-o carte scrisă de un cardinal catolic, care este de asemenea aprobată de biserică: „Biserica catolică … are oroare de sânge. Cu toate acestea atunci când este confruntată cu erezia … recurge la forţă, la pedeapsă corporală, la tortură. Ea creează tribunale asemenea inchiziţiei. Cheamă în ajutorul ei legile statului. … Cu precăderea ea a acţionat astfel în secolul al XVI-lea cu privire la protestanţi. În Franţa, sub Francisc I şi Henric al II-lea, în Anglia sub Maria Tudor, ea i-a torturat pe eretici.” The Catholic Church, The Renaissance and Protestantism, p. 182-184.

Am putea găsi nespus de multe declaraţii de acest fel de la istorici, atât catolici cât şi protestanţi, care descriu groaznicele torturi înfăptuite de autorităţile papale asupra protestanţilor. Astfel putem vedea împlinirea desăvârşită a descrierii acestui corn mic.

Cel de-al optulea semn, aşa cum ne este dat în versetul 25, priveşte încercarea de a schimba legea lui Dumnezeu. Oare i se aplică ea papalităţii? Reţineţi următoarele: Biserica catolică a scos cea de-a doua poruncă din catehismul şi din cărţile ei doctrinale, deoarece ea condamnă închinarea la chipuri. Aşa că, cea de a zecea poruncă a fost împărţită ca să iasă tot zece porunci, dar două sunt împotriva poftei şi nu există nici una împotriva idolatriei. Astfel, papalitatea s-a gândit să schimbe legea, dar n-a reuşit. Legea lui Dumnezeu nu se poate schimba.

În cele din urmă, ajungem la cel de-al nouălea semn de identificare, care ne spune exact cât timp îşi va exercita autoritatea această putere papală pe pământ. Am descoperit că va fi o perioadă de 1260 de ani. Este această afirmaţie conform raportului istoric? Reţineţi că am arătat cum şi-a început domnia papalitatea, prin ordinul lui Iustinian în anul 538 d.Hr. Socotind 1260 de ani de la această dată, ajungem la anul 1798. Chiar în acel an, generalul Berthier a intrat cu oştile în Roma şi l-a dat jos de pe tron pe Papa. A fost dus în exil, iar toate averile bisericii au fost confiscate.

Guvernul Directoratului francez a decretat că nu va mai fi vreun alt papă la Roma. Atât cât privea lumea şi după toate aparenţele exterioare, Biserica Catolică murise. După exact 1260 de ani, ca împlinire a profeţiei, biserica a pierdut stăpânirea asupra lumii. Astfel, ultimul punct se împlineşte clar cu papalitatea şi doar cu ea.

 

Fiara şi cornul cel mic sunt identice

S-ar putea să vă întrebaţi ce au de a face toate acestea cu fiara din Apocalipsa 13. Acum suntem gata să identificăm acest animal ciudat şi complex descris în cartea Apocalipsei. Haideţi să citim încă o dată descrierea acestei fiare, care are trupul de leopard, picioarele de urs şi gura de leu. „I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. ” Versetul 5. Observaţi, vă rog, că această fiară face exact acelaşi lucru ca şi cornul cel mic din Daniel. Versetul 5 continuă „Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.” Cât reprezintă patruzeci şi două de luni? Exact 1260 de zile profetice sau ani profetici — acelaşi lucru ca şi trei vremi şi jumătate din profeţia lui Daniel.

Cu privire la fiară, citim mai departe, „I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască.” versetul 7. Această fiară reprezintă o putere persecutoare. Cu alte cuvinte, fiara din Apocalipsa 13 este chiar aceeaşi putere ca şi cornul cel mic. Amândouă simbolizează papalitatea. Aceasta este ilustraţia grafică descrisă de Dumnezeu a puterii papale, aşa cum a ajuns să-şi exercite autoritatea arbitrară asupra pământului timp de 1260 de ani.

O altă asemănare se găseşte în Apocalipsa 13,3: „Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.” După cum am văzut deja, rana de moarte a fost provocată în anul 1798 când armatele franceze l-au luat prizonier pe papă. Dar rana aceasta urma să se vindece şi în cele din urmă, întreaga lume i se va închina din nou papalităţii. Această profeţie s-a împlinit foarte, foarte clar chiar sub ochii noştri.

În anul 1929 Mussolini a pus în aplicare Concordatul din 1929 cu Papa, retrocedând proprietăţile care îi fuseseră luate bisericii. Atunci, Papa a fost încoronat din nou, iar Cetatea Vaticanului a devenit o putere poltică suverană. Din acea zi şi până acum, puterea papalităţii a înaintat extraordinar.

În prezent, majoritatea ţărilor lumii îşi au reprezentanţi politici la Cetatea Vaticanului. Influenţa incredibilă a papalităţii în afacerile lumii este dovedită de titlurile ziarelor din fiecare zi. Aproape orice cuvânt al Papei se publică până la capătul pământului şi milioane şi milioane de oameni consideră puterea papală ca fiind influenţa cea mai mare din politica de astăzi. Desigur, rana s-a vindecat, iar lumea continuă să se mire după fiară.”

 

II. BALAURUL ŞI FEMEIA

La acest punct, suntem pregătiţi să punem o altă întrebare cu privire la însuşirea puterii din partea fiarei. De unde şi-a primit ea autoritatea de a domni peste lume timp de 1260 de ani şi de a persecuta atât de multe milioane de oameni pentru credinţa lor? Răspunsul se află în Apocalipsa 13:2, „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.” Observaţi că puterea vine de la balaur. Dar cine este balaurul? Apocalipsa 12:7-9: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”

Balaurul, desigur, este însuşi Satana. Dar când a înşelat Satana întreaga lume? Când a fost aruncat din ceruri, existau doar doi oameni pe pământ, iar ei reprezentau întreaga lume. Înşelându-i pe Adam şi pe Eva în Grădina Edenului, Satana a dus în eroare întreaga lume şi a ajuns să fie stăpânul acestui pământ pentru o vreme. Marea controversă dintre bine şi rău, care a pornit în ceruri, s-a transferat acum pe această planetă.

 

Vrăjmăşia a fost prezisă

După căderea omului, Dumnezeu a rostit un blestem asupra fiecărui participant la acea primă fărădelege. În Geneza 3:15, citim blestemul care a fost rostit asupra lui Satana sau a balaurului. „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Iată aici o profeţie despre lupta veche de veacuri care urma să existe între balaur şi femeie, între sămânţa balaurului şi sămânţa femeii.

Dar cine este femeia la care se face referire în această profeţie? O femeie, în profeţia biblică, reprezintă întotdeauna biserica. În Ieremia 6:2 citim „O asemen pe fiica Sionului cu o tânără frumoasă şi subţirică!” (Versiunea King James). Dar cine este Sionul? Isaia 51:16 „Şi să zic Sionului: ‘Tu eşti poporul Meu!’ Aşa că marea luptă s-a dat de la Eden. De atunci până acum, au existat două părţi. Balaurul şi urmaşii lui au acuzat pe Dumnezeu şi pe urmaşii Lui. Adevărul în balanţă cu minciuna şi Satana împotriva bisericii.

 

Două Tabere

Satana şi cu Dumnezeu se luptă pentru a-l stăpâni pe fiecare om. Chiar şi în copiii lui Adam cele două părţi au fost reprezentate. Cain s-a aflat de partea balaurului şi a dorit să facă cum vrea el în loc de a proceda cum îi poruncise Dumnezeu. Abel a fost de partea lui Dumnezeu şi a fost atât de neprihănit încât în cele din urmă Cain l-a omorât. Vă amintiţi cum Dumnezeu îi spusese fiecăruia dintre ei să aducă un miel, dar Cain a înlocuit prin fructe şi legume ceea ce Dumnezeu poruncise să aducă drept jertfă? Veţi descoperi că întotdeauna acesta va fi semnul balaurului. El încearcă să înlocuiască, să aducă o copie a adevărului exact al lui Dumnezeu.

Prin urmaşii lui Cain, pământul s-a stricat atât de mult că Dumnezeu a fost nevoit în cele din urmă să-l distrugă prin potop. Dar după potop, au apărut din nou cele două tabere. Urmaşii balaurului s-au strâns în turnul Babel şi L-au sfidat pe Dumnezeu ridicând un turn înalt care ar fi trebuit să ajungă până la cer. Desigur că planul nu a reuşit şi acea parte a turnului Babel a ajuns mai târziu Babilonul, care în anul 606 în.Hr. a început să conducă lumea ca primul imperiu mondial.

În timpul acelor primi ani de neînţelegere, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Babilon şi l-a trimis în Canaan. Avraam crescuse chiar acolo în Mesopotamia, lângă locul unde se încercase să se zidească măreţul turn Babel şi unde apăruse primul imperiu mondial, cel al Babilonului. Planul lui Dumnezeu a implicat întotdeauna o chemare de despărţire de confuzia falsităţii.

 

Balaurul şi închinarea la soare

Pe scurt, haideţi să studiem istoria taberei balaurului. Cetatea Babilonului a fost prima capitală a balaurului de pe acest pământ. Aici s-a dezvoltat un sistem de religie păgână sub forma închinării la soare. Era o idolatrie vădită, plină de imoralitate, ceremonii desfrânate şi ritualuri degradante. Dar curând urmaşii balaurului s-au certat între ei şi a ajuns la putere Medo-Persia. Dar reprezenta încă sediul balaurului. Închinarea la Baal a continuat să predomine aşa cum o făcuse şi în împărăţia anterioară. Apoi a preluat conducerea Grecia şi ea la rândul ei a continuat aceeaşi închinare păgână la soare. În cele din urmă, a început să conducă lumea Roma. Nu a fost nicio schimbare în religie. Mitraismul sau închinarea la soare a reprezentat religia universală a imperiului roman păgân. De la Babilon la Roma, balaurul a deţinut stăpânirea prin închinarea păgână la soare.

Dar în timpul conducerii romane, a avut loc ceva extraordinar! Venise timpul ca să se arate sămânţa femeii. Vă mai aduceţi aminte că profeţia vorbea despre vrăjmăşia dintre sămânţa femeii şi sămânţa balaurului? Sămânţa femeii a apărut în zilele imperiului roman. Să citim despre asta în Apocalipsa 12:1, „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” Nu uitaţi că o femeie curată în profeţie reprezintă biserica adevărată, iar o femeie decăzută simbolizează un sistem religios fals.

 

Sămânţa femeii

Această femeie în alb, descrisă în Apocalipsa 12, reprezintă adevărata biserică, biserica apostolică, cu învăţătura ei curată. Cele douăsprezece stele de pe capul ei sunt cei doisprezece apostoli. „Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne … Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 12:2-5. Ei bine, cine era acest Copil? A existat un singur Copil, de parte bărbătească ce urma să cârmuiască toate neamurile şi care în cele din urmă a fosr răpit la scaunul de domnie a lui Dumnezeu. Nu este nimeni altcineva decât Domnul Isus Hristos. Dar cine a încercat să-L omoare pe Isus deîndată ce S-a născut? Veţi răspunde, „Irod, regele roman.” Şi aşa a şi fost. Irod a încercat să omoare toţi copiii de parte bărbătească din Iudeea în încercarea de a-L distruge pe Hristos.

Deci, Imperiul Roman este simbolizat în profeţia biblică prin acelaşi balaur roşu ca însuşi Satana. Întrucât Satana a lucrat atât de în deaproape prin această naţiune ca să-L nimicească pe Isus, Roma păgână este reprezentată prin acelaşi simbol în profeţie ca şi Satana. Dar Irod n-a reuşit în încercarea lui de a nimici Copilul de parte bărbătească. Maria şi Iosif au fugit în Egipt şi au scăpat de acest teribil decret de moarte. Lovitura de maestru a lui Satana de a-L nimici pe Isus la cruce a fost dejucată în acea dimineaţă de duminică când Cel Răstignit a zdrobit legăturile morţii înviind. Patruzeci de zile mai târziu, S-a înălţat la cer ca o împlinire perfectă a cuvintelor profeţiei.

Când balaurul a văzut că n-a reuşit să-L nimicească pe Hristos, şi-a îndreptat mânia împotriva primei biserici. După textul din Apocalipsa 12:13, „Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.” La această dată, exista doar un număr mic de creştini în toată lumea şi Satana credea că prin persecuţii ar putea să-i şteargă complet de pe faţa pământului. Mii şi mii de creştini au fost martirizaţi în timpul teribilelor persecuţii ale cruzilor împăraţi romani, dar evanghelia a continuat să crească şi să se răspândească. Se părea că sângele martirilor era ca o sămânţă a evengheliei. Când murea unul, o sută îi luau locul. Ap.Pavel ajunse să predice evanghelia chiar la porţile Romei. Vechiul balaur ajunse îngrijorat. Venise timpul ca să apară sămânţa balaurului.

 

Sămânţa balaurului

Timp de secole, Satana încercase să nimicească poporul lui Dumnezeu prin împotrivirea violentă a Babilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei. Prin violenţă şi persecuţie, nu reuşise să şteargă de pe pământ adevărul. Aşa că, ceea ce nu a reuşit prin forţă, acum balaurul încerca prin strategie şi înşelătorie. Urma să-şi organizeze propriul sistem religios imitat. Urma să aducă învăţături păgâne şi filosofii din vechile imperii ale Babilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei şi să şe unească cu învăţătura creştină. Astfel, prin înşelăciune, a încercat să distrugă milioane de oameni.

Sub ce formă a apărut sămânţa balaurului? A apărut ca fiara din Apocalipsa 13. Este foarte semnificativ faptul că fiara este practic alcătuită din părţi ale leului, leopardului, ursului şi a animalului de nedescris din Daniel 7. Descrierea papalităţii aşa cum o face Dumnezeu ne descoperă că ea a apărut din părţi din toate aceste vechi regate păgâne şi mai ales şi-a tras tăria din Roma păgână. După textul din Apocalipsa 13:2, balaurul i-a dat fiarei puterea lui, scaunul lui şi multă autoritate. Am aflat că balaurul practic simbolizează Imperiul Roman păgân ca şi pe însuşi Satana.

Oare Imperiul Roman păgân i-a acordat vreo autoritate papalităţii? Adevărul este că în anul 330 d.Hr., Constantin, împăratul roman, a predat întreaga cetate a Romei papei ca sediul al autorităţii lui. Istoria foloseşte aproape cuvintele profeţiei în a o descrie. Voi cita dintr-o sursă catolică şi dintr-o carte de istorie cu privire la asta: „Când Imperiul Roman a devenit creştin şi s-a garantat pace bisericii, împăratul i-a predat Roma papei ca sediul al autorităţii Vicarului lui Hristos, care să domnească acolo independent de orice autoritate omenească până la încheierea vremii.” Papal Rights and Privileges (Drepturi şi privilegii papale), pag. 13, 14.

„Mutarea capitalei imperiului de la Roma la Constantinopol în anul 330 d.Hr., a lăsat practic biserica occidentală fără să fie supusă puterii imperiale, ca să-şi dezvolte propria formă de organizare. Episcopul de Roma, pe scaunul Cezarilor, era acum cel mai mare om din Occident şi curând a fost silit să devină capul politic şi spiritual.” The Rise of the Medieval Church (Ridicarea Bisericii Medievale), p.168. Cât de clar ne arată aceste declaraţii că papalitatea şi-a primit scaunul şi puterea de la Roma păgână! Dar Roma de unde a primit-o? De la Grecia. Iar Grecia de unde şi-a luat puterea? De la Medo-Persia. Şi de unde şi-a luat Medo-Persia puterea? De la Babilon. Şi de unde şi-a căpătat Babilonul puterea? De la balaur. Aşa că începem să înţelegem de ce Dumnezeu a dat nişte avertizmente atât de teribile împotriva puterii fiarei. Balaurul se află în spatele tuturor acestora.

 

Imitaţii în veşminte păgâne

Să urmărim pentru o clipă cum au reuşit să-şi găsească un loc învăţăturile păgâne în acest sistem religios contrafăcut pe care l-a introdus Satana. Deoarece un semn al puterii balaurului este să contrafacă şi să înlocuiască, vom putea să vedem în acest sistem politico-religios lucrarea lui Satana la maximum răutăţii lui. Aşa cum a fost cazul cu Cain, s-au folosit falsuri pentru a răspunde poruncilor lui Dumnezeu. Multor relicve ale închinării la soare li s-a acordat practic statut creştin. Multe învăţături contrafăcute s-au adăugat pentru ca papalitatea să poată să câştige prestigiu în faţa popoarelor păgâne din acel veac. Idolii păgâni au fost lăsaţi la uşă, dar idolii cu Petru, Maria şi sfinţii le-au luat locul.

Ca un exemplu al modului de cum au intrat învăţăturile păgâne în biserică, să luăm de pildă Crăciunul. Ştiţi de unde se trage păstrarea Crăciunului? Crăciunul ca sărbătoare a existat cu mult înainte ca să Se nască Domnul Isus în această lume. Data de 25 decembrie a fost sărbătorită cu sute de ani înainte ca să Se nască Hristos. Păgânii se închinau la soare şi au observat că în decembrie, zilele se scurtau, iar soarele de îndepărta din ce în ce mai mult de ei. Temându-se că soarele îi va părăsi de tot, se rugau la soare şi îi aduceau jertfe. Apoi, pe data de 25 decembrie, pentru prima dată, puteau să spună că soarele revenea mai aproape; zilele începeau din nou să se lungească. Aşa că aceşti oameni spuneau, „Soarele a reînviat pentru noi”. Au numit data de 25 decembrie – ziua de naştere a soarelui sau a zeului soare. A ajuns o mare sărbătoare religioasă la ei.

Doar păgânii sărbătoreau ziua până ce a apărut şi sistemul papal contrafăcut. Pe atunci, ziua a fost adoptată de papalitate şi s-a numit naşterea FIULUI, în loc de naşterea SOARELUI. Dr. Gilbert Murray, M.A., D. Litt., LL.D., F.B.A., profesor de limba greacă la Universitatea Oxford, a scris următoarele: „Mitraismul a întâmpinat atât de multă acceptare că a reuşit să-şi impună în lumea creştină propria duminică în locul Sabatului; şi ziua de naştere a Soarelui lui, data de 25 decembrie, ca ziua de naştere a lui Isus.” History of Christianity in the Light of Modern Knowledge – Istoria creştinismului în lumina Cunoştinţelor Moderne, capitolul III; citat în Religion and Philosophy, pag.73, 74. New York: 1929.

Practic, nu cunoaştem data naşterii Domnului Hristos. După cum aţi putut vedea, adoptarea datei de 25 decembrie s-a bazat întru totul pe păstrarea de către păgâni a sărbătorii închinării la soare. Reţineţi vă rog cât de repede se poate strecura o învăţătură păgână în bisericile creştine şi cum poate fi chiar transmisă protestantismului.

Ce putem spune despre Paşte? Se păstrează în toate bisericile creştine. Şi cu toate acestea, şi păgânii îl sărbătoreau cu mult înainte de învierea lui Hristos. Toate grupurile de creştini recunosc că duminica Paştelui ades este la cinci săptămâni diferenţă de la an la an. Puţini ştiu că totul este coordonat de corpurile cereşti. Paştele cade întotdeauna în prima duminică după prima lună plină de la echinocţiu.

Păgânii din antichitate au observat că aparent primăvara toate prindeau viaţă de îndată ce soarele trecea de echinocţiu. Aşa că au ales o zi în cinstea zeiţei fertilităţii. Acea zi i-a fost închinată lui Iştar, zeiţa fertilităţii, din pricina înverzirii naturii. Chiar cuvântul Paşte „Easter” în engleză a fost transliterat de la numele zeiţei Iştar, a cărei închinare a fost serbată prin adoptarea Paştelui.

De multe ori creştinii se întreabă ce au de a face iepuraşul şi ouăle de Paşte cu învierea lui Hristos. Desigur că n-au nicio legătură. Păgânii au ales iepurele ca simbol al zilei lui Iştar deoarece se reproduce cel mai prolific. Oul a fost ales ca alt simbol al fertilităţii. La păgâni, ziua era însoţită de obiceiurile cele mai destrăbălate.

Când papalitatea s-a dezvoltat, ziua lui Iştar a fost adoptată de către Biserică şi s-a numit Paşte. Chiar simbolurile, iepuraşul şi ouăle, s-au păstrat ca aducere aminte a originii lui păgâne. Am prezentat aceste exemple doar ca să arătăm cât de uşor a reuşit diavolul să-şi impună ideile păgâne asupra bisericii. Pe când s-a dezvoltat papalitatea, ea s-a arătat deschisă faţă de obiceiurile nebiblice care o dovedeau pe faţă ca adevărata putere contrafăcută descrisă de Dumnezeu în Apocalipsa 13.

La acest punct, ne revine în minte întrebarea: Chiar urmăm cu adevărat Biblia în toate învăţăturile noastre? Dacă tradiţia şi obiceiurile păgâne s-au furişat atât de uşor în biserică, ce-am putea spune despre alte învăţături? Lucrurile amintite până acum nu s-au opus direct poruncilor lui Dumnezeu. N-avem nicio poruncă cu privire la păstrarea învierii lui Hristos sau naşterii Sale. Ne putem gândi la învierea şi la naşterea Lui oricând şi în oricare zi din an. Totuşi, în capitolul următor, vom descoperi că s-au introdus alte învăţături păgâne care lovesc chiar inima adevăratei religii a Bibliei. Nu ne interesează atât de mult decât acele lucruri care contravin poruncii clare a lui Dumnezeu.

Puterea crescândă a papalităţii şi-a continuat planul imitând unele din adevărurile cele mai de bază din Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca ochii noştri să fie deschişi, să recunoască aceste falsuri şi să rămână credincioşi exact adevărului din forma originală.

 

III. NUMĂRUL ŞI SEMNUL FIAREI

Două din cele mai importante aspecte ale puterii fiarei sunt scoase la lumină în Apocalipsa 13: „Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.” Apocalipsa 13:16-18. Până acum în studiul nostru, am descris nouă semne de identificare ale puterii fiarei şi aplicarea lor la papalitate. Chiar acum, vom adăuga al zecelea punct la lista noastră explicând numărul numelui ei.

Conform textului din Apocalipsa 13:17, numărul numelui său va fi şi numărul unui om. Fără îndoială că se referă la cel care conduce puterea fiarei. Vechea metodă de a afla numărul unui nume este să aduni valoarea numerică a tuturor literelor şi să afli suma. Dacă dorim să aplicăm acest test papalităţii, trebuie să aflăm numele oficial al papei, care este de fapt conducătorul bisericii sale. Dacă este numărul unui om, cu siguranţă că trebuie să fie omul care este capul organizaţiei.

Este interesant de remarcat că există un titlu latin oficial pentru papă, un titlu acordat de însăşi biserică. Acest titlu se regăseşte de repetate ori în publicaţiile Romei, dar în săptămânalul catolic Our Sunday Visitor din aprilie 1915, avem o declaraţie interesantă cum că literele titlului oficial sunt înscrise pe mitra papală. Iată citatul: „Literele înscrise pe mitra papei sunt acestea, Vicarius Filii Dei, care în latină înseamnă ‘Vicarul Fiului lui Dumnezeu.’ Catolicii susţin că biserica, care reprezintă o societate vizibilă trebuie să aibă un conducător vizibil; Hristos, înainte de înălţarea Sa la cer l-a numit pe Sf. Petru să acţioneze ca reprezentant al Său. De aceea, Episcopului Romei, ca şi unui conducător al bisericii, i s-a dat titlul ‘Vicarul lui Hristos.'” În prezent, mitra papală nu mai conţine titlul latin, dar cuvintele se folosesc în ceremoniile de încoronare a oricărui nouă papă.

Deci având la îndemână acest nume oficial al papei, putem trece să aplicăm testul Scripturii. De unde scoatem numărul numelui său? Din valoarea numerică a numeralelor romane a titlului Vicarius Filii Dei, ajungem la numărul 666. Urmăriţi mai jos cum fiecărei litere i se dă o valoare numerică:

V 5   F 0   D 500
I 1   I 1   E 0
C 100   L 50   I 1
A 0   I 1        
R 0   I 1        
I 1                
U OR V 5                
S 0                
    _____       _____       _____
    112 +     53 +     501
          = 666        

Cineva ar putea argumenta că s-ar putea să fie o coincidenţă. Considerăm că s-ar putea ca aşa ceva să fie o pură întâmplare, dacă ne-am baza doar pe acest singur semn de identitate, dar adevărul este că acesta este al zecelea dintr-o listă lungă de semne caracteristice pe care le foloseşte Biblia ca să identifice puterea fiarei. Acest semn nu face altceva decât să adauge greutate la ceea ce s-a spus deja ca aplicare la puterea papală. Reprezintă de fapt dovada capitală împreună cu toate celelalte semne ce se găsesc atât de clar în Scriptură.

 

Semnul — O imitaţie de maestru

Acum suntem pregătiţi să tratăm culmea contrafacerilor cât priveşte puterea fiarei. Am aflat deja că această putere urma să contrafacă multe din marile adevăruri ale lui Dumnezeu. Era o îmbinare de idei păgâne cu învăţături creştine care alcătuiau un conglomerat de confuzie, bine desemnat drept „Babilon” în Scriptură.

Câteva din contrafaceri ar putea fi enumerate după cum urmează: în locul Cuvântului lui Dumnezeu, tradiţia; în locul Duhului Sfânt, papa; în locul botezului, stropirea; în locul Cinei Sfinte, transubstanţierea; în locul Legii celei veşnice a lui Dumnezeu, legea schimbată; în locul zecimii, taxe şi indulgenţe; în locul morţii, purgatoriul; în locul sigiliului lui Dumnezeu, semnul fiarei.

Aici ne ocupăm mai ales de semnul fiarei. În Apocalipsa 14:9, 10, citim, „Dacă se închină cineva fiarei … şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui.” Este o problemă de viaţă şi de moarte. Trebuie să ştim exact ce este acest semn şi cum putem să-l evităm.

Mai întâi de toate observăm în Biblie că semnul este întotdeauna împotriva sigiliului lui Dumnezeu. În Apocalipsa 7:2, 3, aflăm că sigiliul lui Dumnezeu se aşază pe frunte, tot aşa cum semnul fiaei se aşază pe frunte. Cele două lucruri practic sunt foarte evidente şi diferite unul de altul. Amândouă se primesc pe frunte. Acum ne întrebăm, „Ce este sigiliul?” Dacă putem stabili acest punct, ne va ajuta să identificăm semnul..

 

Sigiliul lui Dumnezeu

Un sigiliu este ceva care are de a face cu afaceri legale. Documentele oficiale sunt permenent ştampilate cu sigiliul unui corp de conducere. Fiecare guvern are un sigiliu care se pune pe documentele lui legale. Scopul lui este să arate că în spatele documentului există autoritate. Aceasta se aplică mai ales legilor ţării. Fiecare nouă lege are un sigiliu ca să arate că există putere şi autoritate în spatele legii..

Observaţi că fiecare sigiliu are trei lucruri în el. Trebuie să conţină numele autorităţii, slujba sau titlul autorităţii şi teritoriul asupra căruia are putere. Sigiliul preşedintelui Americii conţine următoarele cuvinte: Bill Clinton, Preşedinte, Statele Unite ale Americii. Când acest sigiliu se aplică pe o lege sau pe un document oficial, arată că autoritatea preşedintelui sprijineşte acea declaraţie..

Oare sigiliul lui Dumnezeu are de a face şi cu Legea Lui? Dacă da, cum şi unde se pune? Să citim Isaia 8:16, „Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această Lege, între ucenicii Mei.” (Traducerea King James). Aceasta ne arată că sigiliul este legat de Lege. De fapt, Legea Lui este pecetluită sau sigilată între ucenicii lui Dumnezeu. Dar unde se aşază legea asupra acelora care sunt credincioşi? Răspunsul se găseşte în Evrei 10:16, „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor.”

Iată deci cum se aşază sigiliul lui Dumnezeu asupra ucenicilor. Se scrie în mintea lor sau simbolic pe frunţile lor. Proverbele 7:2, 3 o spune şi mai clar: „Ţine poruncile mele, şi vei trăi; păzeşte Legea mea ca lumina ochilor. Leagă-le la degete, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.” (Traducerea King James). Observaţi deci că Legea se păstrează atât prin mână cât şi prin minte; de aceea, se vorbeşte de ea ca aplicându-se atât mâinii cât şi frunţii.

 

Semnul Autorităţii lui Dumnezeu

Am dori să cercetăm în legea lui Dumnezeu să vedem care parte constituie de fapt sigiliul. Dar mai întâi, să descoperim ce constituie puterea şi autoritatea lui Dumnezeu. Preşedintele îşi exercită autoritatea în virtutea serviciului său de Preşedinte. Dumnezeu pretinde puterea întemeindu-Se pe calitatea Sa de Creator al universului. Urmăriţi cuvintele ce se găsesc în Ieremia 10:10-12: „Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. …Aşa să le vorbiţi: ‘Dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.” Iarăşi în Psalmii 96:5, „Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.” Adăugaţi acestor texte încă unul care se găseşte în Isaia 40:25, 26: „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt. Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.”

Suntem îndemnaţi să vedem că ceea ce Îl deosebeşte pe adevăratul Dumnezeu este puterea Lui creatoare. El Îşi întemeiază pretenţiile de autoritate de Dumnezeu adevărat şi unic pe puterea Sa de a crea. Dar care este semnul sau amintirea creaţiunii Sale? Geneza 2:2, 3 ne dă răspunsul: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” Sabatul este un semn de aducere aminte a puterii creatoare care Îl deosebeşte pe Dumnezeu de zeii falşi.

 

Sigiliul din Lege

Acum suntem pregătiţi să cercetăm Legea lui Dumnezeu ca să aflăm care este de fapt sigiliul autorităţii Lui. Reţineţi că un sigiliu trebuie să conţină numele, slujba şi teritoriul autorităţii. Trecem una câte una prin cele zece porunci ale Decalogului. Rămâne doar una. Cele trei prerogative ale unui sigiliu se vor găsi doar ăn acea poruncă ce include numele, titlul şi teritoriul lui Dumnezeu.

Chiar în inima legii este o aducere aminte a puterii Sale creatoare şi iată că în porunca a patra găsim cele trei componente ale sigiliului. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău (numele) … Căci în şase zile a făcut Domnul (slujba — Creator) cerurile, pământul şi marea (teritoriul), şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.” Exodul 20: 8-11. Cu alte cuvinte, Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu–semnul singurului care poate să creeze şi care este autorizat să conducă pământul. Şi ca să acorde autoritate Legii Lui, a aşezat sigiliul în ea, arătând că El Se află în spatele fiecărei porunci din acea lege.

Poate că vă întrebaţi, „chiar este Sabatul sigiliul lui Dumnezeu?” Să ne uităm la Ezechiel 20:12, „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc”. Aici Sabatul este numit „semnul” lui Dumnezeu. Este oare acelaşi lucru cu un sigiliu? Romani 4:11 descoperă că „sigiliu” şi „semn” sunt chiar acelaşi lucru, folosindu-se unul pentru altul în Scriptură. „Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur.”

 

Sigiliul şi Semnul în competiţie

Să vedem care este legătura dintre sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei. Cele două se iau la întrecere una cu alta. În Apocalipsa 14:9, 10, solia celui de-al treilea înger îi zugrăveşte pe cei care au semnul: „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.”

În versetul 12, identificăm un alt grup prin aceste cuvinte, „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Cu alte cuvinte, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu nu au semnul fiarei, iar cei care au semnul fiarei nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu. Cele Zece Porunci, care cuprind sigiliul lui Dumnezeu, se află la întrecere cu semnul fiarei. Sigiliul este sabatul. Prin urmare, sabatul este opus semnului. Atunci care este semnul?

 

O încercare de schimbare

Ca să răspundem la această întrebare, ne întoarcem înapoi la Daniel 7:25 unde papalitatea este descrisă ca o putere care „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea”. Am aflat deja cum a fost îndepărtată porunca a doua şi cea de-a zecea a fost împărţită în catehismele papalităţii. Dar ce putem spune despre „vremurile” amintite în text? Unde se mai aminteşte timpul în Lege? În porunca a patra. S-a gândit papalitatea să schimbe sabatul, singurul timp desemnat de Lege? Da, s-a gândit şi lucrul acesta a avut loc într-un mod cât se poate de interesant.

Păgânii aveau un sistem religios bazat pe închinarea la soare. Ziua lor sfântă era prima zi a săptămânii, pe care au numit-o Sun-day (duminica – în limba engleză) în cinstea zeului soare. Duminica era păstrată de păgâni în contrast cu Sabatul care era păstrat de creştini. Dar pe vremea împăratului roman Constantin, a avut loc un lucru semnificativ. Constantin a mărturisit că s-a convertit la creştinism şi a deschis uşile bisericii tuturor urmaşilor săi păgâni.

Ca să câştige putere, prestigiu şi un număr mai mare de adepţi la biserică, el a acceptat de la păgâni multe din obiceiurile închinării la soare. Multe dintre aceste compromisuri, cum ar fi Crăciunul şi Paştele, le-am descris deja. Un alt obicei a fost păstrarea duminicii. Părea mai convenient să le îngădui păgânilor să-şi păstreze propria zi de închinare duminica şi să le ceri creştinilor să o păstreze şi ei. Aşa că Constantin a dat practic prima lege de păzire a duminicii în locul sabatului. Conciliile bisericeşti papale au întărit acea lege până ce a ajuns bine fixată în creştinism şi în lume.

 

Mărturia istoriei

Întorcându-ne acum la mărturia istoricilor seculari, puteţi citi singuri câteva dovezi. Fiecare declaraţie este definită clar în rapoartele istoricilor. Din Encyclopedia Britannica, la termenul „duminică” citim: „Constantin a fost cel care a dat primul o lege pentru păstrarea corectă a duminicii şi care … a fixat ca ea să fie sărbătorită regulat în tot Imperiul Roman.” Urmează cuvintele lui Dr. Gilbert Murray, M.A., D. Litt., L.L.D., F.B.A., profesor de limba greacă la Universitatea Oxford: „Acum, întrucât Mithra era ‘Soarele, Necuceritul’ iar Soarele era ‘Steaua regală’, religia căuta un rege căruia să-i slujească drept reprezentant al lui Mithra de pe pământ. … Se părea că împăratul roman era singurul indicat ca adevăratul Rege. Într-un contrast izbitor cu creştinismul, mithraismul îl recunoştea pe Cezar ca purtătorul harului divin şi adepţii lui au numărat legiuni în serviciul civil. … A fost atât de mult acceptat încât a reuşit să-şi impună în lumea creştină propria duminică (Sunday – ziua soarelui) în locul Sabatului, ziua de naştere a soarelui, 25 decembrie ca ziua de naştere a lui Isus.” History of Christianity in the Light of Modern Knowledge – Istoria creştinismului în lumina cunoştinţelor moderne.

Dr. William Frederick declară acelaşi adevăr istoric: „Neamurile erau un popor idolatru care se închinau la soare, iar duminica era ziua lor cea mai sfântă. Ei bine, ca să atragă oamenii în acest nou domeniu, se pare cât se poate de firesc, ca şi necesar, să faci din duminică ziua de odihnă a bisericii. La acest timp, era nevoie ca biserica fie să adopte ziua neamurilor sau ca să determini neamurile să-şi schimbe ziua. Să schimbi ziua neamurilor ar fi însemnat o jignire sau o piatră de poticnire pentru ei. Biserica putea să ajungă la ei mai uşor păstrându-le ziua.” Sunday and Christian Sabbath — Duminica şi Sabatul creştin, pp. 169, 170.

The North British Review oferă următoarele motive pentru care creştinii au adoptat duminica păgână: „Acea zi era chiar duminica vecinilor lor păgâni şi respectivi conaţionali, iar patriotismul s-a unit bucuros cu graba în a o face imediat ziua Domnului şi sabatul lor … Acea biserică primitivă, de fapt, a fost închisă adoptării duminicii, — până ce ea a devenit fixată şi supremă, când a fost prea târziu să se mai facă vreo schimbare.” Volumul XVIII, p. 409.

 

Acordul catolic

Întrucât profeţia lui Daniel prezicea că papalitatea „se va încumeta să schimbe vremurile şi legea,” să o întrebăm dacă are ceva de a face cu această schimbare a Sabatului. Vrem să fim corecţi cu toţi şi să căpătăm mărturii autentice de la toţi. Următoarele citate sunt luate de la bine-cunoscute autorităţi catolice, care exprimă clar pretenţiile papalităţii cu privire la încercarea de schimbare. Cităm din Catholic Encyclopedia, Volumul IV, p. 153: „Biserica … după ce a schimbat ziua de odihnă din Sabatul evreu sau ziua a şaptea a săptămânii, în prima, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică drept ziua care trebuie ţinută sfântă ca ziua Domnului.”

Salvation History and the Commandments — Istoria mântuirii şi Poruncile, p. 294, ediţia 1963, de Rev. Leo. J. Trese şi John J. Castlelot, S.S. o descrie în aceste cuvinte: „Nimic nu se spune în Biblie despre schimbarea zilei Domnului din sâmbătă în duminică. Ştim despre schimbare doar din tradiţia bisericii–un adevăr transmis nouă din timpurile vechi prin glasul viu al bisericii. Iată de ce găsim atât de ilogică atitudinea multor necatolici, care zic că nu vor crede nimic dacă nu pot să găsească în Biblie şi cu toate acestea continuă să păzească duminica drept ziua Domnului că aşa spune biserica catolică.”

Un alt bine cunoscut scriitor catolic a dat următoarea explicaţie cu privire la schimbare: „Biserica Catolică a transferat păstrarea de la ziua a şaptea la ziua întâi a săptămânii. … Bisericii Catolice i s-a părut mai potrivit să fixeze această zi, decât sâmbăta, ziua de sărbătoare a creştinilor.”This Is Catholicism – Iată catolicismul, ediţia din 1959, John Walsh, S. J., p. 325.

Un catehism din 1958 scris de către Killgallen şi Weber intitulat Life in Christ—Instructions in the Catholic Faith — Viaţa în Hristos — Instruire în credinţa catolică explica astfel: „De ce a schimbat Biserica ziua Domnului din Sabat în duminică? Biserica, folosindu-se de puterea ei de a lega şi deslega, pe care Hristos i-a dat-o papei, a schimbat ziua Domnului în duminică.” Pagina 243.

A Doctrinal Catechism — Un catehism doctrinal al reverendului Stephen Keenan are de zis următoarele: „Întrebare–Mai aveţi vreo altă dovadă că Biserica are putere să înfiinţeze sărbători de învăţături? Răspuns–Dacă n-ar avea o astfel de putere, n-ar fi putut face ceea ce toţi oamenii moderni ai religiei sunt de acord cu ea; n-ar fi putut înlocui păstrarea duminicii, prima zi a săptămânii, în locul păstrării sâmbetei, ziua a şaptea, o schimbare pentru care nu există nicio autoritate în Scriptură”. Remarcaţi vă rog cuvântul „înlocui,” un termen pe care l-am folosit de nenumărate ori ca să descriem activităţile acestei puteri.

Cardinalul Gibbons, în cartea sa The Question – Întrebarea Box, p. 179, face următoarea declaraţie uimitoare: „Dacă Biblia este singurul ghid al creştinilor, atunci adventiştii de ziua a şaptea au dreptate că sărbătoresc sâmbăta împreună cu evreii. … Nu este oare ciudat ca acei care fac din Biblie singurul lor învăţător să urmeze inconsecvent în această problemă tradiţia Bisericii Catolice?”

Rev. John A. O’Brien în cartea sa Understanding the Catholic Faith — Înţelegând credinţa catolică , p. 13, ediţia 1955, declară: „Biblia nu conţine toate învăţăturile religiei catolice şi nici nu formulează toate îndatoririle membrilor ei. Să luăm, de exemplu, problema serbării duminicii, prezenţa la serviciul divin şi abţinerea de la o muncă inutilă de slujitor în acea zi. Aceasta este o problemă asupra căreia prietenii noştri protestanţi de mulţi ani au pus un mare accent; cu toate acestea nicăieri în Biblie nu este desemnată duminica drept ziua Domnului; ziua amintită este Sabatul, ultima zi a săptămânii. Prima biserică, conştientă de autoritatea ei de a învăţa în numele lui Hristos, deliberat a schimbat ziua în duminică.”

Una din acuzaţiile cele mai mari ce i s-au adus vreodată protestantismului se cuprinde într-o declaraţie a Părintelui Enright, Preşedinte al Colegiului Redemptorist din America: „Sfânta Biserică Catolică a schimbat ziua de odihnă din sâmbăta în duminica, prima zi a săptămânii. Şi nu numai că i-a constrâns pe toţi să ţină duminica, dar i-a şi îndemnat pe toţi să muncească în ziua a şaptea sub ameninţarea anatemei. Protestanţii … mărturisesc un mare respect pentru Biblie şi totuşi, prin actul solemn că ţin duminica, recunosc puterea Bisericii Catolice. Biblia spune, ‘Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti.’ Dar Biserica Catolică spune, ‘Nu, păzeşte prima zi a săptămânii’ şi iată că întreaga lume civilizată se închină cu respect şi ascultare faţă de porunca sfintei Biserici Catolice.”

Trebuie să răspundeţi la această provocare! De cine veţi asculta? Ascultaţi următoarele cuvinte spuse de C. F. Thomas, cancelar al Cardinalului Gibbons, ca răspuns la o scrisoare cu privire la schimbarea Sabatului: „Desigur că Biserica Catolică pretinde că schimbarea a făcut-o ea. Iar schimbarea reprezintă un semn al puterii ei eclesiastice şi al autorităţii în probleme religioase.” Astfel, problemele devin clare—Dumnezeu declară că El este adevăratul Dumnezeu. El a dat Sabatul ca un sigiliu al autorităţii Sale de Creator a toate. Păstrând Sabatul, Îi recunoaştem autoritatea de adevărat Dumnezeu. Dar Biserica catolică se înfăţişează şi zice într-adevăr, „Nu, nu ţineţi Sabatul; ţineţi prima zi a săptămânii. Noi am schimbat-o şi această schimbare este un semn al puterii noastre de a trece peste Legea şi autoritatea lui Dumnezeu.”

Deci, semnul fiarei reprezintă duminica contrafăcută prin care puterea fiarei încearcă să fie recunoscută ca o autoritate mai mare decât Însuşi Creatorul. Semnul sau sigiliul autorităţii lui Dumnezeu (Sabatul) este înlocuit de instituţia papală a semnului substituit (duminica) pe care o pretinde ca o autoritate. O, dacă lumea ar putea să vadă problema extraordinară care ne stă în faţă azi! Cui îi vom acorda ascultare–lui Dumnezeu sau fiarei? Când vom înţelege problema, va trebui să luăm o decizie mare fie să păzim Sabatul adevărat şi să recunoaştem autoritatea lui Dumnezeu sau să ţinem falsul sabat şi să recunoaştem pretenţiile Bisericii catolice. În cele din urmă, va trebui să primim sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei. Există doar două grupe–Dumnezeu şi balaurul, adevărul şi minciuna, Biblia şi tradiţia..

O carte publicată în 1956 intitulată The Faith of Millions — Credinţa unor milioane care se găseşte de obicei în librăriile catolice ca un manual de religie catolică conţine următoarea declaraţie interesantă la pagina 473: „Dar întrucât sâmbăta, nu duminca, este amintită în Biblie, nu este curios că ne-catolicii care mărturisesc că îşi trag religia direct din Biblie şi nu din biserică, păzesc duminica în loc de sâmbăta? Da, desigur, este o inconsecvenţă, dar această schimbare s-a făcut cu cincisprezece secole înainte ca să se nască protestantismul şi pe atunci, se păstra universal acest obicei. Au continuat obiceiul, deşi se bazează pe autoritatea Bisericii Catolice şi nu pe vreun text anume din Biblie. Această păstrare rămâne ca o aducere aminte a bisericii ‘mame’ din care s-au rupt sectele ne-catolice—asemenea unui băieţel care fuge de acasă, dar în buzunar mai are poza mamei sau o buclă din părul ei.”

Cu mult timp în urmă cardinalul Gibbons a rezumat problema cu care va fi confruntat fiecare om cu privire la problema Sabatului: „Raţiunea şi bunul simţ cer acceptarea uneia sau celeilalte din aceste alternative: fie protestantismul şi sfinţirea sâmbetei sau catolicismul şi sfinţirea duminicii. Compromisul este imposibil.” Catholic Mirror, 23 Decembrie, 1893.

 

Protestanţii sunt de acord

Poate că vă întrebaţi ce cred bisericile protestante de aceste lucruri pe care le tratăm acum. Vor declara singure. Iată câteva recunoaşteri sincere ale acestor biserici cu privire la problema Sabatului. Toate declaraţiile sunt luate de la purtătorii de cuvânt cu cea mai mare autoritate. Iată un citat de la Dr. Edward T. Hiscox, autorul Manualului baptist: „A existat şi există o poruncă de a sfinţi ziua de Sabat, dar acea zi de Sabat nu era duminica. Trebuie totuşi să spunem cu ceva pretenţii de triumf că Sabatul a fost transferat din ziua a şaptea la prima zi a săptămânii. … Unde am putea găsi raportată o astfel de trecere? Nu în Noul Testament—absolut nu! … Desigur, ştiu destul de bine că duminica a ajuns să fie folosită la începutul istoriei creştine ca o zi religioasă, aşa cum aflăm de la părinţii creştini şi din alte surse. Dar ce păcat că vine cu semnul păgânismului, şi botezată după numele zeului soare (Sunday — duminica), când a fost adoptată şi autorizată de apostazia papală şi dată ca moştenire sfântă protestantismului!” (Dintr-o lucrare citită înaintea conferinţei slujbaşilor din New York ţinută pe 13 nov. 1893). Acest mare conducător baptist condensează în câteva propoziţii tot ceea ce s-a spus în paginile acestei cărţi.

Revista presbiteriană Christian at Work a declarat următoarele: „Unii au încercat să clădească păstrarea duminicii pe porunca apostolică, în timp ce apostolii n-au nicio poruncă de acest fel. … Adevărul este, de îndată ce apelăm la litera scripta (scrierea literală) a Bibliei, sabaterienii au cele mai bune argumente.” Ediţia 19 aprilie, 1883. Compendiumul teologic metodist declară: „Este adevărat că nu există nicio poruncă expresă pentru botezarea copiilor mici … şi nici pentru sfinţirea primei zile a săptămânii.”

Dr. W. R. Dale (congregaţionalist) în The Ten Commandments, pp. 106, 107, declară: „Este destul de clar că oricât de rigid sau devotat am petrece duminica, nu păzim Sabatul. Sabatul s-a întemeiat pe o anume poruncă divină. Nu putem da o astfel de poruncă pentru păstrarea duminicii. … Nu există nici măcar un rând în Noul Testament care să sugereze că am avea vreo vină dacă am călca presupuse sfinţenie a duminicii.”

Poziţia luterană, aşa cum este descoperită în Augsburg Confession of Faith — Declaraţia de credinţă de la Augsburg, declară: „Păstrarea zilei Domnului (duminica) nu se întemeiază pe nicio poruncă de la Dumnezeu, ci pe autoritatea bisericii.” Purtătorul de cuvânt al Bisericii Episcopaliene Neander scrie în History of the Christian Religion and Church — Istoria Religiei şi Bisericii creştine, p. 186: „Sărbătoarea duminicii, asemenea tuturor celorlalte sărbători, a fost întotdeauna o poruncă omenească şi a fost departe de intenţia apostolilor ca să stabilească vreo poruncă divină în această privinţă, departe de ei şi de prima biserică apostolică de a transfera legile Sabatului la duminică.”

În Ten Rules For Living — Zece Reguli de vieţuire , de Clovis G. Chappell, citim: „Ar trebui să ne aducem aminte că Sabatul este darul lui Dumnezeu pentru om. Desigur că ne dăm seama că Sabatul nostru nu este acelaşi cu cel păstrat de evrei. Al lor era ziua a şaptea a săptămânii, în timp ce al nostru este prima. Motivul pentru care păstrăm prima zi în locul celei de a şaptea nu se întemeiază pe nicio poruncă decisivă. În zadar puteţi cerceta Scripturile ca să găsiţi autoritatea care a schimbat ziua a şaptea în prima. Primii creştini au început să se închine în prima zi a săptămânii deoarece Isus a înviat din morţi în acea zi. Treptat, această zi de închinare a fost făcută şi o zi de odihnă, o sărbătoare legală. Lucrul acesta s-a întâmplat în anul 321. Prin urmare, Sabatul nostru creştin nu este un subiect de poruncă expresă.” Pagina 61.

 

Semnul întărit

Am putea oferi zeci de declaraţii din alte surse denominaţionale, dar spaţiul nu ne permite. Care este răspunsul dvs. la aceste lucruri? Este limpede că am văzut cum Dumnezeu a prezis ridicarea unei puteri care va încerca să schimbe Sabatul; istoria raportează că puterea a încercat schimbarea; puterea însăşi recunoaşte că a încercat să-l schimbe, iar protestanţii mărturisesc că schimbarea s-a făcut. Câţi vor lua poziţie de partea adevărului Bibliei?

Lumea se apropie cu rapiditate de timpul când Sabatul lui Dumnezeu va deveni marele test al ascultării. Pretenţiile lui vor fi aşezate în faţa tuturor locuitorilor pământului. Atunci, când criza se va descoperi, oamenii vor primi fie sigiliul lui Dumnezeu, fie semnul fiarei. Cartea Apocalipsei descrie ultimul decret al guvernelor acestui pământ care vor căuta să instaureze semnul asupra întregii lumi. „Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte.” Apocalipsa 13:16.

Evident că nimeni nu are semnul până ce nu va fi dat prin acest act legislativ dat de guvernele pământeşti. Atunci, adevăratul Sabat şi cel contrafăcut (duminica) se vor descoperi astfel că nimeni nu va putea să se eschiveze de la a lua o decizie–o decizie să ţină Sabatul adevărat cu mintea şi mâna sau să se supună sabatului contrafăcut al papalităţii. În capitolul următor, veţi afla identitatea naţiunii care va influenţa lumea să primească sabatul contrafăcut şi care va căuta să impună semnul credincioşiei faţă de papalitate.

 

IV. STATELE UNITE ÎN PROFEŢIE

Oricine ar trebui să fie mândru că este american. Desigur că nu e niciun loc pe pământ unde să te bucuri atât de deplin de libertate ca în Statele Unite. V-aţi întrebat vreodată de ce este aşa? Există un motiv pentru care democraţia s-a ridicat în această emisferă. Nu e o pură întâmplare că America reprezintă capitala libertăţii lumii. De fapt, puterea fiarei din Apocalipsa 13 a fost mult implicată în ridicarea Americii.

Poate că vă întrebaţi, „Cum s-ar putea ca puterea papală să aibă vreo răspundere în Statele Unite ale Americii?” Din pricina persecuţiilor puterii fiarei în Europa, au ajuns să ia fiinţă Statele Unite. Părinţii peregrini, ca să scape de persecuţia papalităţii, au fugit în Lumea Nouă a Americii unde şi-au putut urma conştiinţa şi s-au închinat cum au vrut.

Haideţi să urmărim acum tabloul de pe paginile profeţiei Cuvântului lui Dumnezeu. Primele zece versete din Apocalipsa 13 descriu papalitatea în ridicarea ei la putere. Am studiat deja această profeţie în amănunt. Versetul 10 se încheie cu descrierea luării captiv al Papei în 1798: „Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.” Apoi imediat Ioan a văzut o a doua fiară în vedenie, pe care a descris-o în următorul verset. „Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.” Apocalipsa 13:11. Să fim foarte atenţi în identificarea acestei celei de-a doua fiare. Există câteva puncte care vor descoperi identitatea acestei puteri.

Mai întâi, se vede „ridicându-se” pe când prima fiară şi-a primit rana de moarte. Întrucât prima fiară (papalitatea) şi-a primit rana în 1798 când generalul Berthier l-a luat prizonier pe Papă, ar trebui s-o căutăm pe cea de-a doua fiară cum se ridică pe la acel timp. Asta înseamnă că în jurul anului 1798 se va ridica în lume această putere. În al doilea rând, această a doua fiară se va ridica „din pământ”. Este o deosebire între ea şi prima, care s-a ridicat din apă. Descoperim în Apocalipsa 17:15 că apa simbolizează popoare sau naţiuni. Cea de-a doua fiară, care iese din pământ, trebuie să descrie o naţiune care se ridică într-o anume parte a lumii unde nu au fost mai înainte civilizaţii sau mulţimi de oameni. Lipsa apei reprezintă o lipsă de oameni.

În al treilea rând, această naţiune avea două coarne ca un miel şi nu avea nicio coroană pe ele, cum avea prima fiară. A apărut paşnic, asemenea unui miel, iar lipsa coroanelor descoperă că nu o conduceau niciun fel de regi. Nu era o monarhie şi nici o dictatură. Totul în legătură cu această fiară ne indică o democraţie paşnică.

 

Cea de-a doua fiară identificată

Acum suntem gata să identificăm această a doua fiară. Nu încape nicio îndoială cu privire la identitatea ei. Există o singură naţiune în istorie care corespunde descrierii. Statele Unite ale Americii sunt singura naţiune care „s-a ridicat” la putere în 1798, când prima fiară şi-a primit rana de moarte. Constituţia s-a votat în 1787, iar Carta Drepturilor Omului s-a adoptat în 1791. De asemenea, în 1798 America a fost recunoscută prima dată ca o putere mondială. Istoricii raportează că a fost ceva minunat şi providenţial cu privire la ridicarea acestei ţări.

Ca o împlinire exactă a profeţiei, această naţiune s-a ridicat în Lumea Nouă, unde nu mai existaseră alte civilizaţii. S-a ridicat paşnic, democratic şi s-a întemeiat pe cele două mari principii ale protestantismului şi republicanismului. Biserica şi statul trebuia să rămână separate. Strămoşii noştri văzuseră destule rele făcute de o guvernare biserică/stat.

Să citim o declaraţie făcută de John Wesley, un cercetător extraordinar al Bibliei şi întemeietorul Bisericii Metodiste. Scriind în 1754 în cartea sa New Testament with Explanatory Notes — Noul Testament cu note explicative după ce a aplicat prima fiară din Apocalipsa 13 la papalitate, el a declarat, „O altă … fiară … Dar nu s-a ridicat încă, deşi nu poate fi departe, căci se va arăta la sfârşitul celor patruzeci şi două de luni ai primei fiare.” pagina 427. Remarcaţi vă rog că Wesley căuta o naţiune care să se ridice în foarte scurt timp şi care să corespundă descrierii profeţiei. Doar Statele Unite puteau să-i împlinească aşteptările.

Ar fi bine dacă ne-am putea opri aici în studiul nostru, dar n-am fi fideli Scripturii dacă n-am citi restul profeţiei. Versetele 11 şi 12 continuă: „o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.” Cu alte cuvinte, va veni timpul când Statele Unite îşi vor schimba tonul paşnic şi democrat. Sub influenţa cuiva, va începe să silească lumea să se închine, „a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” Apocalipsa 13:14-17.

O naţiune vorbeşte prin legile ei. S-ar putea să ne pară incredibil când citim aceste lucruri astăzi că Statele Unite vor ajunge vreodată să dea legi religioase şi să încerce să-i silească pe oameni să se închine într-un anume fel, dar profeţia n-a greşit niciodată. Ele vor face un chip papalităţii sau vor dezvolta un sistem care să se asemene acelei puteri. Biserica şi statul se vor uni într-atât încât să emită legi religioase şi astfel se vor asemăna mult sistemului papal.
Conform profeţiei, America va întări în cele din urmă semnul fiarei. Ce vrea să zică asta? Ce reprezintă semnul? Întemeiaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, am arătat că el este sabatul contrafăcut înfiinţat de puterea fiarei. Păzirea duminicii în locul Sabatului Bibliei este considerată ca un semn de credincioşie faţă de Biserica Catolică de către proprii ei preoţi şi conducători. Atunci, vor căuta Statele Unite să impună păzirea duminicii? Aşa este prezis şi este exact ceea ce se conturează chiar acum în politica americană.

Indiferent de cât de mult am prefera să credem altfel, ţara noastră iubită (St. Unite) îşi va folosi influenţa pentru a constrânge păzirea duminicii. S-au pus deja temeliile. Chiar acum, majoritatea statelor au astfel de legi duminicale în registre. În unele locuri, aceste legi religioase le-au creat greutăţi economice celor ce ţin sâmbăta. Câteva oraşe mari au fost îndemnate să-i boicoteze pe aceia care refuză să ţină duminica. Profeţia din Apocalipsa 13:17 ne arată că se vor aplica sancţiuni economice „şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta.”

 

Legea duminicală la nivel naţional este aproape

Curtea Supremă Statelor Unite a decis că legile duminicale nu sunt neconstituţionale sau discriminatorii. Asta deschide calea tuturor legilor statale prezente, contradictorii şi confuze să fie înlocuite de o lege naţională care să impună duminica în toată America. Având în vedere paşii mari care se fac către un control federal al libertăţilor, acest pas de a fixa ziua de închinare nu va părea atât de drastic când va avea loc.

Reţineţi bine asta: Aceste evenimente sunt deja la orizont. Cei care refuză să accepte falsa zi de închinare vor fi confruntaţi cu amenzi, boicotare, închisoare şi în cele din urmă ameninţarea cu moartea. Când chestiunea Sabatului va ajunge astfel o problemă naţională, oamenii vor fi siliţi să accepte o tabără sau alta. Fiecare om va fi confruntat cu o decizie. Semnul fiarei va fi aşezat atunci pe toţi cei care aleg să nu asculte de porunca lui Dumnezeu de a ţine ziua sfântă a Sabatului. Acceptând semnul de credincioşie faţă de papă (duminica), ei resping semnul pe care Dumnezeu îl consideră semnul autorităţii Sale — Sabatul zilei a şaptea.

 

Decizia

Pe bună dreptate s-ar putea să vă puneţi întrebarea, „Ce legătură au toate astea cu mine?” Este o întrebare foarte bună, iar răspunsul este şi mai important. Soarta dvs. veşnică atârnă de decizia dvs. de acum. Nu puteţi să evitaţi implicaţiile acestei descoperiri cu privire la ascultarea de porunca Sabatului. Nu se mai pune problema dacă te deranjează sau nu. Avem de a face cu Legea Celor Zece Porunci care a fost scrisă de Însuşi Dumnezeu. Să calci una din aceste porunci înseamnă să comiţi păcat şi niciun păcătos cu voia nu va fi mântuit. Păstrarea Sabatului zilei a şaptea devine testul de credincioşie şi iubire faţă de Dumnezeu. „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Iacov 4:17.

Cu rapiditate, lumea se uneşte sub două stindarde. Timpul se scurge cu repeziciune. Marea controversă intră în ultimul stadiu. În timp ce ecumenismul atrage de partea lui o grupă mare de denominaţiuni într-o tabără liberală, bazată în mare măsură pe neascultarea de Sabatul zilei celei sfinte a lui Dumnezeu, alt grup se remarcă drept cei care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Apocalipsa 14:12. Pe când testul devine mai drastic, fiecare om trebuie să aleagă să asculte de Dumnezeu sau de oameni, să urmeze poruncile lui Dumnezeu sau tradiţia, să primească sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei. Acum este timpul să te decizi. „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” Apocalipsa 22:14.

Harul lui Dumnezeu şterge sau înlătură oare Legea?

 

Harul lui Dumnezeu şterge sau înlătură oare Legea?By Joe Crews

 

Autoritatea Legii lui Dumnezeu

Prin păcat, diavolul a adus lumea noastră la un naufragiu aproape complet. Trăim într-un veac de revoltă împotriva tuturor restricţiilor şi a legilor. Naţiunea noastră asistă înspăimântată la sfidarea cu care bandele din marile oraşe tratează ordinea socială şi dreptul la proprietate, inclusiv dreptul la viaţă. Crima, tâlhăria şi atacurile violente au devenit emblema vieţii urbane şi suburbane a secolului al XX-lea.

În fiecare zi când citim ziarul, calitatea vieţii se pare că s-a redus ceva mai mult. Din când în când suntem ispitiţi să credem că lucrurile nu se pot înrăutăţi mai mult de atât şi că starea de lucruri a ajuns la limita decăderii. Totuşi, în ziua următoare, chiar şi mai violent, crime bizare sunt repetate şi dăm pur şi simplu din cap neîncrezători. Este foarte greu de înţeles cum o naţiune ca America, cu o atât de bogată moştenire creştină, să se poată îndepărta atât de mult de principiile care au stat la întemeierea ei. Chiar şi ţările necreştine nu sunt năpăstuite cu atât de multă crimă şi violenţă generală precum aşa numita naţiune creştină (America). În curs de 24 de ore, în Washington, D.C. se raportează mai multe crime decât au loc în cursul unui an întreg. Fără îndoală că metodele de determinare folosite nu sunt aceleaşi, dar comparaţia de mai sus rămâne însă o imagine alarmantă.

Problema devine însă şi mai gravă atunci când ne dăm seama că fărădelegea pătrunde chiar şi pe teritoriul religiei şi afectează astfel milioane de oameni care nu s-ar gândi niciodată la crimă sau viol. Este foarte probabil ca marea majoritate a membrilor bisericii din America de astăzi poartă cu ei cel puţin câteva condamnări pentru călcarea a cel puţin una dintre Cele Zece Porunci. S-a dezvoltat o doctrină deosebit de insidioasă, atât în teologia catolică cât şi în cea protestantă, care tinde să minimalizeze autoritatea măreţei Legi morale a lui Dumnezeu. Această doctrină i-a condus pe mulţi să privească cu uşurătate fărădelegea şi a făcut ca păcatul să nu mai pară ceva demn de respins. De fapt, pentru mulţi oameni păcatul şi-a pierdut caracterul său îngrozitor şi a devenit în schimb un mod de viaţă acceptabil, atât pentru tineri cât şi pentru adulţi. Martore în acest sens sunt şi tendinţele curente ale stilului de viaţă, care susţin această opinie.

Cât de mulţi tineri şi tinere convieţuiesc fără binecuvântarea căsătoriei! Şi nu cred totuşi că un asemenea mod de viaţă ar trebui considerat ca fiind păcat. Pe de altă parte, mulţi dintre hoţii de magazine mărturisesc că sunt creştini, iar mulţi dintre cei care aparţin bisericilor cred că nu este nici un păcat în căcarea Sabatului zilei a şaptea din porunca a patra.

Cum am putea oare să explicăm această situaţie paradoxală tocmai printre cei care pretind că au un atât de mare respect faţă de Biblie şi o asemenea dragoste pentru Hristos? Această întrebare devine şi mai semnificativă atunci când luăm în considerare poziţia istorică a creştinătăţii faţă de Legea Celor Zece Porunci. Aproape toate denominaţiunile mari s-au plasat oficial de partea celor ce susţin autoritatea Legii. Totuşi, în biserica modernă s-au strecurat erori foarte subtile de interpretare, care au condus la starea actuală de loialitate confuză faţă de Cele Zece Porunci. Cât de serios ar trebui să privim la această Lege şi să studiem relaţia ei cu harul lui Dumnezeu şi cu mântuirea în sine. Este atât de uşor să acceptăm clişeele populare cu privire la Lege şi har fără să mai căutăm adevărurile biblice după care vom fi judecaţi. Trebuie să găsim răspunsuri cu autoritate biblică la întrebări ca acestea: În ce sens sunt oare creştinii eliberaţi de Lege? Ce înseamnă să fii sub Lege? Harul lui Dumnezeu anulează oare Cele Zece Porunci? Este oare îndreptăţit creştinul să calce vreuna din Cele Zece Porunci doar pentru că se află sub har? Acestea sunt întrebările pe care va trebui să ni le punem în cursul acestui studiu important.

 

Condamnat să moară

Haideţi acum să dăm la o parte gunoiul confuziei care a ascuns adevărul despre cum pot fi mântuiţi oamenii. Mulţimi de oameni au auzit discursuri emoţionante despre păcat şi mântuire, dar încă nu înţeleg logica şi motivul care cer un sacrificiu de sânge.

Îţi poţi imagina oare groaza de a sta înaintea unui judecător şi de a auzi sentinţa de de moarte pronunţată împotriva ta? Probabil că nu. Dar ai simţit cu siguranţă vinovăţia grozavă şi teama atunci când Cuvântul lui Dumnezeu te-a străpuns cu afirmaţia: „Plata păcatului este moartea.” (Romani 6,23). De ce oare teamă şi vinovăţie? Pentru că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3,23).

Astea sunt cuvintele şi semnificaţia lor nu poate fi pusă la îndoială. Cuvântul „toţi” ar putea foarte bine să fie înlocuit cu John Smith sau Mary Jones sau cu oricare ar fi numele tău. Adevărul şocant este că te afli sub condamnarea sentinţei de moarte! Ai fost găsit vinovat faţă de Lege şi nu există nicio Curte de Apel în lume care să-ţi poată schimba sentinţa şi să te pronunţe nevinovat. Adevărul este că eşti vinovat, tot atât de vinovat ca şi păcatul. După 1 Ioan 3,4 „păcatul este fărădelege” şi trebuie să te recunoşti ca fiind vinovat de călcarea Legii. Dar a cui Lege ai călcat-o? Pavel ne răspunde imediat: „Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu pofteşti!'”(Romani 7,7). Iată deci! Legea care a fost călcată este măreaţa Lege a Celor Zece Porunci şi ea cere moartea pentru cel care a călcat-o. Păcătosul caută atunci cu disperare o cale prin care să poată fi îndreptăţit în faţa acelei legi călcate. Cum ar putea oare să fie înlăturată sentinţa de moarte? Poate omul să-şi ispăşească singur păcatele ascultând de poruncile lui Dumnezeu pentru tot restul vieţii? Răspunsul însă se întoarce la noi într-un limbaj pe care nimeni nu îl poate interpreta greşit: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii.” (Romani 3:20).

Ascultă! Există un motiv pentru care faptele nu pot îndreptăţi un suflet. Dacă un om este găsit vinovat de furt şi este condamnat la 10 ani de închisoare, el s-ar putea într-adevăr îndreptăţi prin fapte. Slujind în perioada lui de condamnare, omul s-ar putea să ajungă să satisfacă pretenţiile legii. Este considerat pe deplin îndreptăţit şi nevinovat pentru că şi-a asigurat eliberarea prin satisfacerea sentinţei. La fel, un criminal poate fi îndreptăţit prin fapte daca slujeşte şi împlineşte cei 50 de ani ai sentinţei sale. Dar, să presupunem că sentinţa ar fi moartea în locul celor 50 de ani! Mai poate atunci prizonierul să se îndreptăţească prin fapte? Niciodată! Nici chiar dacă ar lucra timp de 100 de ani de muncă grea, legea tot i-ar cere moartea. Adevărul este că fără vărsare de sânge, nu este iertare … tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora…” (Evrei 9:22-28).

Iată de ce faptele nu îl pot mântui niciodată pe păcătos. Pedeapsa pentru păcat nu este 10 ani de închisoare sau 50 de ani de muncă grea. Sentinţa este moartea, iar Legea nu poate fi satisfăcută decât cu vărsare de sânge. Legea cea de neschimbat, cu sentinţa ei de moarte de neînlăturat, nu poate fi dată la o parte tot aşa cum nu poate fi răsturnat scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Vinovăţia trecutului nu poate fi ştearsă printr-o bună purtare în viitor. În cele din urmă, păcătosul va fi constrâns să mărturisească faptul că datorează ceva ce nu poate plăti. Legea cere moartea şi nu poate fi satisfăcută fără garanţia pierderii propriei vieţi pentru veşnicie.

 

Legea încă valabilă

Acum ajungem în faţa unei întrebări care a creat confuzie în mintea multor creştini: Dacă faptele Legii nu pot mântui pe cineva, atunci de ce mai este nevoie să păzim Legea? Se pare că a fost o chestiune arzătoare şi în biserica de la început, deoarece Pavel a pus aceeaşi întrebare în Romani 6:1. „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?” Cu alte cuvinte, ne dă oare harul permisiunea de a trăi în neascultare de Legea lui Dumnezeu? Răspunsul lui este: „Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (versetul 2).

Cât de interesant este că creştinii din acest veac de relativism pot inventa propriile definiţii, care să scuze călcarea Legii. Biblia spune că păcatul calcă Cele Zece Porunci – Legea care a fost descrisă de mulţi teologi moderni ca fiind irelevantă şi demodată. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Fiecare dintre aceste măreţe precepte morale este tot atât de actual şi de necesar astăzi, precum a fost şi atunci când Dumnezeu le-a scris pe nepieritoarele table de piatră. Şi nu s-a întâmplat nimic care să le facă mai puţin obligatorii decât erau atunci cand le-a dat Dumnezeu. De fapt, vom descoperi că Isus a venit ca să mărească Legea şi să deschidă înaintea oamenilor aplicaţia ei spirituală, făcând-o astfel mult mai cuprinzătoare decât şi-au imaginat vreodată fariseii legalişti. Sub influenţa purificatoare a vieţii de perfectă ascultare a lui Hristos, putem vedea detaliile spirituale ale păzirii Legii, care, sunt fie nerecunoscute, fie cu neputinţă de a fi împlinite fără El.

 

Legea lui Dumnezeu – O oglindă

Acum trebuie să fim foarte atenţi ca să definim corect şi ceea ce nu poate face Legea. Chiar dacă ne arată păcatul, ea nu are totuşi puterea să ne salveze din păcat. În ea nu se găseşte niciun har curăţitor care să ne îndreptăţească. Toate faptele Legii nu vor fi în stare ca să salveze nici măcar un suflet. De ce? Pentru simplul motiv că suntem salvaţi prin har şi prin credinţă, ca un dar gratuit. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” (Romani 3:20).

Nu trebuie să vă poticniţi în acest punct crucial. Nu ne putem câştiga iertarea străduindu-ne din greu ca să ascultăm. Niciun păcătos nu poate câştiga favoarea şi acceptarea lui Dumnezeu pentru faptul că ţine Legea. Ea nu a fost făcută cu scopul de a mântui sau îndreptăţi, ci a fost făcută pentru a ne arăta nevoia de a fi curăţiţi şi pentru a ne îndrepta spre Isus Hristos, Domnul nostru şi marele nostru Izvor de curăţire. Biblia vorbeşte despre Lege ca fiind o oglindă care ne arată ce fel de oameni suntem în realitate. „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în Legea desăvârşită, care este Legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1,23-25).

Este evident pentru toţi faptul că o oglindă nu poate îndepărta o pată de pe faţă. Dacă am privi toată ziua într-o oglindă şi chiar dacă am freca-o de faţă, tot nu ne-ar aduce nici o curăţire. Lucrarea ei este doar să descopere pata şi să-l îndrepte pe cel murdar spre sursa de adevărată curăţire. În acelaşi mod, Legea nu poate decât să-l condamne pe păcătos, dându-i cunoştinţa despre starea lui şi îndreptându-l apoi spre cruce pentru adevărata curăţire. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2,8. 9). Pavel subliniază mai departe acest lucru în Galateni 2,16: „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos… pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.”

Chiar acum trebuie să luăm în considerare una dintre cele mai eronate presupuneri în legătură cu Legea. Nenumaraţi creştini sinceri au acceptat ideea că Vechiul Testament cuprinde dispensaţiunea faptelor şi că Noul Testament aduce dispensaţiunea harului. Conform acestei înţelegeri deformate, oamenii au fost mântuiţi prin fapte în Vechiul Testament şi prin har în Noul Testament. Dar lucrul acesta este pur şi simplu neadevărat. Biblia susţine un singur plan minunat şi desăvârşit pentru mântuirea oricui, şi acesta este prin har, prin credinţă. Cerul nu va fi împărţit între cei ce au ajuns acolo prin fapte şi cei care au ajuns acolo prin credinţă. Fiecare suflet în parte dintre cei răscumpăraţi va fi un păcătos mântuit prin har.

Cei care au fost mântuiţi în Vechiul Testament au fost cei care s-au încrezut în meritele sângelui lui Isus Hristos şi şi-au demonstrat credinţa aducând un miel şi înjunghiindu-l. Ei au aşteptat cu nerăbdare prin credinţă moartea ispăşitoare a lui Isus. Noi privim înapoi prin credinţă la aceeasi moarte şi suntem mântuiţi exact în acelaşi fel. Să fii sigur că întreaga ceată a celor răscumpăraţi va cânta în veşnicie acelaşi cântec al eliberării, înălţându-L pe Mielul care a fost junghiat încă de la întemeierea lumii.

 

Pretinsa Nouă Lege a lui Hristos

Unii încearcă să se descotorosească de Cele Zece Porunci pe baza poruncilor „noi” ale dragostei pe care le-a adus Hristos. Este cu siguranţă adevărat faptul că Isus a stabilit două legi măreţe de dragoste ca împlinire a întregii Legi, dar a lăsat El oare să se înţeleagă ideea că acestea erau ceva cu totul nou? Adevărul este că El a citat direct din Vechiul Testament atunci când a dat aceste noi porunci. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6:5). „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Leviticul 19:18). Cu siguranţă că aceste principii spirituale pătrunzătoare fuseseră uitate de legaliştii din zilele lui Hristos şi li se păreau acum noi în legatură cu viaţa şi practica lor. Dar Isus nu a intenţionat niciodată să spună că ele iau locul Celor Zece Porunci.

Atunci când tânărul bogat L-a întrebat pe Isus care era cea mai mare poruncă din Lege, a primit ca răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este – Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22:37-40).

Remarcaţi faptul că aceste două porunci de dragoste pur şi simplu rezumă „toată Legea şi Proorocii”. Toate decurg din aceste două principii de dragoste. Domnul Hristos a spus că dragostea este împlinirea Legii tot aşa după cum Pavel a repetat mai târziu în Romani 13:10. Dacă cineva Îl iubeşte pe Domnul Hristos mai presus de orice, cu inima, sufletul şi mintea, atunci va asculta şi de cele patru porunci care au de-a face cu datoria noastră faţă de Dumnezeu. Nu va lua Numele lui Dumnezeu în deşert, nu se va închina la alţi dumnezei, etc. Dacă cineva îşi iubeşte aproapele ca pe el însuşi, va asculta şi de cele şase porunci despre datoria noastră faţă de semeni. Nu va fi în stare să-şi fure semenul, să-l mintă, etc. Dragostea îl va conduce la ascultare sau împlinirea Legii.

 

Nu mai suntem sub Lege

Deseori auzim acest argument în efortul de a minimaliza Legea lui Dumnezeu: „Ei bine, de vreme ce nu mai suntem sub Lege ci sub har, nu mai trebuie să păzim Cele Zece Porunci.” Este oare acesta un lucru real? Biblia spune cu siguranţă că nu mai suntem sub Lege, dar implică oare lucrul acesta că nu mai trebuie să ascultăm de ea? Textul se găseşte în Romani 6,14.15. „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.”

Cât de uşor ne-am putea feri de confuzie dacă am accepta exact ceea ce spune Biblia. Pavel ne dă propria explicaţie a acestei afirmaţii. După ce spune că nu mai suntem sub Lege, ci sub har, el întreabă „Ce urmează de aici?”. Aceasta înseamnă pur şi simplu „Cum ar trebui să înţelegem acest lucru?”. Reţineţi acum răspunsul lui. Anticipând că cineva s-ar putea să-i folosească cuvintele ca să susţină că putem călca Legea din cauză că suntem sub har, el spune „să păcătuim (călcând Legea) pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.” Folosind limbajul cel mai puternic cu putinţă, Pavel declara că a fi sub har nu ne dă permisiunea de a călca Legea. Şi totuşi, exact acest lucru îl cred milioane de oameni astăzi, ignorând cu totul avertizarea specială a lui Pavel.

Dacă a fi sub har nu ne scuteşte de păzirea Legii, atunci ce vrea oare să spună ap. Pavel prin faptul că creştinii nu mai sunt sub Lege? El însuşi ne dă răspunsul în Romani 3:19 „Ştiu însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Aici Pavel pune semnul egal între a fi sub Lege şi a fi „vinovat înaintea lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, cei ce sunt sub Lege sunt vinovaţi de călcarea ei şi se află sub condamnarea ei. De aceea creştinii nu se află sub Lege. Ei nu o calcă – şi deci nu sunt vinovaţi şi nici condamnaţi de ea. De aceea, ei nu se găsesc sub ea, ci sub puterea harului. Mai târziu în argumentarea lui, Pavel arată că puterea harului este mai mare decât puterea păcatului. De aceea afirmă el atât de puternic apoi „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” Harul stăpâneşte autoritatea păcatului, dându-ne puterea să ascultăm de Legea lui Dumnezeu. Acesta este practic motivul pentru care nu ne aflăm sub vinovăţia şi condamnarea Legii, cât şi motivul pentru care Pavel afirmă că nu vom mai continua să păcătuim.

Să presupunem că un criminal a primit sentinţa de moarte pe scaunul electric. Aşteptând execuţia, omul se va afla cu adevărat sub lege în toate sensurile cuvântului – sub vinovăţie, sub condamnare, sub sentinţa de moarte, etc. Chiar înainte însă de data execuţiei, guvernatorul revede cazul condamnatului şi hotărăşte să-l ierte. În lumina circumstanţelor atenuante, guvernatorul îşi exercită prerogativele şi-i trimite prizonierului vestea unei iertări depline. Acum el nu se mai află sub lege, ci sub har. Legea nu îl mai condamnă. Este considerat cu totul îndreptăţit atât cât privesc acuzaţiile Legii. Este liber să iasă din închisoare şi niciun poliţist nu poate să pună mâna pe el. Dar acum când se află sub har şi nu se mai află sub lege, am putea oare spune că este liber să calce legea? Desigur că nu. De fapt, acel om iertat va fi dublu obligat să asculte de lege pentru că a primit har de la guvernator. Cu recunoştinţă şi dragoste, va fi foarte atent să onoreze legea acelui stat care i-a acordat har. Aşa spune oare şi Biblia despre păcătoşii iertaţi? „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31). Iată aici cel mai explicit răspuns la întreaga problemă. Pavel întreabă dacă Legea este anulată oare pentru noi deoarece avem credinţă în harul mântuitor al lui Hristos. Şi răspunsul lui este că Legea este restabilită şi întărită în viaţa creştinului mântuit prin har.

Acest adevăr este atât de simplu şi de evident încât nu ar trebui să mai fie repetat, dar raţionamentul încâlcit al celor ce încearcă să evite ascultarea, face necesară accentuarea acestui punct ceva mai mult. Aţi fost vreodată oprit de vreun poliţist pentru depăşirea limitei de viteză? Este o experienţă stânjenitoare, mai ales când ştii că eşti vinovat. Dar să presupunem că într-adevăr te grăbeai pentru rezolvarea unei urgenţe şi începi să-ţi reverşi explicaţia convingătoare în faţa poliţistului, în timp ce îţi completează chitanţa pentru amendă. Începe atunci încetişor să împăturească chitanţa şi o rupe. Apoi îţi spune „În regulă, te iert de data asta, dar…” Acum ce crezi că vrea să-ţi spună prin acel „dar”? Cu siguranţă că vrea să zică „dar nu vreau să te mai prind vreodată că mergi cu viteză.” Această iertare (har) îţi deschide oare calea să nu asculţi de lege? Din contră, ea te constrânge cu un simţământ de urgenţă să te hotărăşti să nu mai fii niciodată neascultător de lege. De ce oare atunci, orice creştin adevărat ar încerca să-şi găsească o portiţă ca să nu ascultare de Legea lui Dumnezeu? „Dacă Mă iubiţi” spune Isus „veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15).

 

Ascultarea – Testul dragostei

Cineva ar putea aduce obiecţia că, după ce legea şi-a îndeplinit scopul de a-l îndrepta pe păcătos la Hristos pentru a fi curăţit, nu va mai fi nevoie de ea în experienţa credinciosului. Este însă adevărat lucrul acesta? Nu, într-adevăr. Creştinul va avea mereu nevoie de paza Legii, care să-i descopere orice deviere de la adevărata cale şi să-l îndrepte înapoi spre crucea lui Isus care îl curăţeşte. Pe parcursul experienţei de creştere progresivă a creştinului, nu va exista niciodată vreun timp când să nu mai fie nevoie de acea oglindă de corijare.

Legea şi harul nu lucrează în competiţie unul cu altul, ci într-o perfectă colaborare. Legea arată păcatul, iar harul mântuieşte din păcat. Legea este exprimarea voinţei lui Dumnezeu, iar harul este puterea de a face voinţa lui Dumnezeu. Nu ascultăm de Lege cu scopulde a fi mântuiţi ci pentru că suntem mântuiţi. Apocalipsa 14:12 este un text minunat, care le combină pe cele două în adevărata lor relaţie una faţă de alta: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Ce descriere perfectă a credinţei şi a faptelor! Şi această combinaţie se găseşte în cei care sunt „sfinţi”.

Faptele de ascultare sunt adevăratul test al dragostei. Acesta este motivul pentru care sunt atât de necesare în experienţa unui adevărat credincios. „Credinţa fără fapte este moartă.” (Iacov 2:20). Niciun bărbat nu i-a cucerit vreodată inima vreunei fecioare frumoase doar cu cuvinte. Dacă nu ar fi fost flori, nici fapte de devotament şi nici daruri din dragoste, atunci majoritatea bărbaţilor s-ar mai afla încă în căutarea unei tovaraşe de viaţă. Isus spune „Nu orişicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”(Matei 7:21).

Cuvintele şi mărturisirea nu sunt îndeajuns. Adevărata dovada este ascultarea. Autocolantele lipite pe barele de protecţie ale maşinilor din zilele noastre reflectă un concept despre dragoste cu totul lipsit de profunzime. Ele spun „Zâmbeşte, dacă Îl iubeşti pe Isus” „Claxonează, dacă Îl iubeşti pe Isus”; dar ce a spus Însuşi Învăţătorul? El a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15). Şi acest lucru este exact ceea ce majoritatea oamenilor nu vor să facă. Dacă dragostea nu cere nimic mai mult decât un zâmbet sau o fluturare de mână, atunci este binevenită; dar dacă stilul de viaţă trebuie să fie deranjat, atunci majoritatea o va respinge. Din nefericire, cei mai mulţi oameni din zilele noastre nu caută adevărul. Ei caută o religie accesibilă, uşoară şi confortabilă, care le va îngădui să trăiască după cum le place şi să le dea totuşi asigurarea mântuirii. Şi într-adevăr nu există nicio religie adevărată care să poată face asta pentru ei.

Unul dintre cele mai puternice texte din Biblie despre acest subiect se găseşte în 1 Ioan 2:4. „Cine zice: ‘Îl cunosc’ şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.” Ioan putea să scrie acest lucru cu o asemenea siguranţă, deoarece este unul dintre adevărurile cele mai profund întemeiate din Biblie. Isus a vorbit despre cei care ziceau „Doamne, Doamne” dar care nu faceau totuşi voia Tatălui. Apoi i-a descris pe mulţi care vor căuta să intre în Împărăţia cerurilor, pretinzând că au făcut minuni în Numele lui Hristos. Dar El va trebui să le spună cu durere: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7:21-23). Vedeţi deci că să-L cunoaşti pe Hristos înseamnă să-L iubeşti şi să-L iubeşti înseamnă să asculţi de El. Presupunerea corectă a scriitorilor Bibliei este deci foarte clară şi simplă: Dacă cineva nu Îl ascultă pe Hristos, atunci înseamnă că nu Îl iubeşte pe Hristos. Şi dacă nu Îl iubeşte pe Învăţător, atunci nici nu-L cunoaşte. Ioan ne-a dat asigurarea „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Astfel, putem vedea cum să-L cunoşti, să-L iubeşti şi să-L asculţi sunt toate strâns legate una de alta şi sunt absolut inseparabile în viaţa oamenilor credincioşi ai lui Dumnezeu. Preaiubitul Ioan a rezumat acest adevăr prin următoarele cuvinte: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.” (1 Ioan 5:3).

 

Este oare cu putinţă să ascultăm de Lege?

Nenumăraţi creştini au fost învăţaţi că, de vreme ce Legea este spirituală şi noi suntem trupeşti, niciun om nu va reuşi vreodată în această viaţă să împlinească cerinţele acestei Legi desăvârşite. Oare să fie adevărat lucrul acesta? Să ne fi fost oare dată Legea de către Dumnezeu doar ca o măreaţă ţintă idealistă şi imposibilă, spre care sufletele convertite să se lupte fără să se aşteptă însă vreodată să o atingă? Există oare unele lucruri ascunse sau înţelesuri tăinuite prin multele porunci de a asculta de cele zece reguli măreţe pe care Dumnezeu le-a scris pe piatră? A vrut Dumnezeu să spună cu adevărat ceea ce a spus şi a spus El oare ceea ce într-adevăr voia să spună?

Mulţi cred că doar Hristos a putut să asculte de această Lege şi asta doar pentru că El avea puteri deosebite, care nouă nu ne sunt puse la îndemână. Cu siguranţă, este adevărat că Isus este Singurul care a trăit vreodată fără să comită nici măcar o faptă de neascultare. Motivul Lui de a trăi o viaţă atât de desăvârşită şi de biruitoare este descris în Romani 8:3,4: „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământescă o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Să nu uitaţi că Isus a venit ca să condamne păcatul prin viaţa Sa desăvârşită trăită în trup, pentru ca „neprihănirea Legii” să poată fi împlinită în noi. Dar ce este această neprihănire? Aici se foloseşte cuvântul grecesc dikaima care înseamnă literal, „cerinţa dreaptă” a Legii. Asta nu poate însemna altceva decât că Hristos Şi-a câştigat biruinţa desăvârşită pentru a pune aceeaşi biruinţă şi la dispoziţia noastră. După ce l-a biruit pe diavol şi ne-a arătat că Legea se poate păzi în trup, Hristos Se oferă acum să intre în inimile noastre şi să obţină victoria împreună cu noi. Cerinţele Legii se pot împlini doar prin tăria Lui şi prin puterea Sa lăuntrică. Pavel spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13).

Nimeni nu poate păzi niciuna măcar din Cele Zece Porunci doar prin puterea omenească, însă toate poruncile se pot păstra prin tăria lui Isus care ne face în stare. El Îşi atribuie neprihănirea pentru curăţire şi Îşi împărtăşeşte neprihănirea pentru o viaţă biruitoare. Hristos a venit într-un trup ca şi al nostru şi a depins în totul de Tatăl Său pentru a trăi o viaţă prin care să demonstreze felul de biruinţă care este cu putinţă fiecărui suflet care va depinde şi el, în acelaşi fel, de harul Tatălui.

 

Judecaţi de Lege

Şi acum, urmează o întrebare finală despre subiectul Legii : Cât de multe dintre Cele Zece Porunci trebuie să calce cineva pentru a se face vinovat de păcat ? Iacov spune: „Căci, oricine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: ‘Să nu preacurveşti!’, a zis şi: ‘Să nu ucizi.’ Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.” (Iacov 2:10-12).

Fiecare persoană va fi judecată în final de către măreţul cod moral al Legii lui Dumnezeu. Să calci una dintre porunci înseamnă să te faci vinovat de păcat. Biblia spune că Cele Zece Porunci sunt ca un lanţ cu zece verigi. Când o singură verigă se rupe, atunci se rupe tot lanţul. Aşa este şi cu Legea. Cei care se vor înfăţişa la judecată vor trebui să se confrunte cu testul exigent al Celor Zece Porunci. Dacă un hoţ care mai fură încă ar căuta să intre în Împărăţia cerurilor, ar fi respins. De aceea spune Pavel că hoţii nu vor moşteni cetatea cerească. Mai mult chiar, Bibla declară clar că mincinoşii, cei ce comit adulter, idolatrii şi hrăpăreţii nu vor intra în Împărăţia cerurilor. De ce? Pentru că Cele Zece Porunci interzic aceste lucruri, iar oamenii vor fi judecaţi în cele din urmă chiar de această Lege. În ceruri nu va fi admisă nici măcar o singură persoană care în mod voit calcă vreuna dintre Cele Zece Porunci, pentru că să calci o singură poruncă înseamnă să le calci pe toate.

Cineva ar putea obiecta spunând că asta ar însemna să facem din fapte fundamentul sau temelia intrării în împărăţie. Nicidecum. Ci înseamnă chiar să facem din dragoste – factorul de calificare. Isus a declarat că cea mai mare poruncă dintre toate este să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice. El a mai zis şi: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15). Toţi cei care practică vreun păcat cunoscut, mărturisesc de fapt că nu-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima lor, cu tot cugetul şi cu toată mintea. Ceea ce îi înlătură este deci lipsa de dragoste – şi nu actul neascultării care descoperă acea lipsă. Doar atunci când este motivată de iubire, ascultarea poate fi primită de Dumnezeu. Orice altă faptă este doar o încercare zadarnică a omului de a-şi câştiga mântuirea şi de a tăgădui eficacitatea jertfei ispăşitoare a lui Hristos.

 

Rostul răscumpărării

O ilustraţie interesantă a doctrinei lege-har se poate vedea în istoria licitaţiilor de sclavi din vechiul New Orleans, acum mult timp în urmă. Doi proprietari de plantaţii licitau pentru un bătrân sclav negru care nu mai contenea să îşi strige în gura mare revolta, din mijlocul celor ce erau licitaţi. În cele din urmă, unul dintre proprietari a câştigat licitaţia şi l-a luat pe sclav în căruţa lui înapoi spre fermă. Pe tot parcursul drumului, negrul cel sfidător declara că nu va munci deloc pentru noul proprietar. Când au sosit pe plantaţie, proprieterul a aruncat lanţurile care îl încătuşau pe sclavul cumpărat de curând şi i-a spus: „Eşti liber să pleci. Nu mai eşti sclav. Te-am cumpărat ca să-ţi dau libertatea.”

După cum ne spune povestirea, bâtrânul a căzut la picioarele proprietarului şi i-a spus: „Stăpâne, te voi sluji pentru totdeauna.” În acelaşi fel, noi toţi eram ţinuţi în robia păcatului, condamnării şi morţii. Apoi Domnul Hristos a plătit preţul pentru a ne asigura libertatea din acea sclavie deznădăjduită. El ne declară cu iubire că motivul pntru care S-a jertfit a fost să ne elibereze. Care ar trebui sa fie reacţia noastră? Fiecare copil răscumpărat al lui Dumnezeu ar trebui să cadă la picioarele Lui şi să-I spună: „Stăpâne, Te iubesc atât de mult pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Te voi sluji tot restul vieţii mele.”

Gândiţi-vă o clipă. Isus a trebuit să moară pentru că Legea a fost călcată. Păcatul cerea moartea. Dacă Legea ar fi putut fi abrogată, atunci şi pedeapsa păcatului ar fi fost înlăturată. „Unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.” (Romani 4:15). Atât de puternică era autoritatea acelei Legi de neschimbat încât Dumnezeu Însuşi nu a putut să o desfiinţeze – nici măcar pentru a-Şi salva propriul Fiu de la moarte.

Străvechea povestire a celor doi fraţi este o ilustrare aproape perfectă atât a Legii cât şi a harului în acţiune. Fratele mai mare era judecător. Fratele lui mai mic a fost adus înaintea lui ca cel care a încălcat legea. Din toate dovezile aduse era clar pentru oricine că era vinovat. Juriul era în tensiune. Urma oare judecătorul să satisfacă dreptatea în această situaţie? Judecătoul şi-a privit fratele şi, cu hotărâre, l-a declarat vinovat . Apoi a uimit curtea, stabilind suma maximă pentru cauţiune. Dar imediat a ieşit din locul în care prezida, şi-a îmbrăţişat fratele şi i-a spus: „A trebuit să o fac pentru că eşti vinovat. Ştiu că nu poţi sî plăteşti cauţiunea, dar o voi plăti eu pentru tine.”

Punctul culminant al povestirii este dramatic în impactul lui. Fratele a fost iertat, dar vina nu. Trebuia plătită. Şi plătind cauţiunea maximă, judecătorul nu numai că nu a abolit legea, ci i-a şi mărit cu mult mai mult importanţa. El a demonstrat că pretenţiile obligatorii ale legii nu puteau fi evitate cu niciun chip. În acelaşi fel, Dumnezeu nu a vrut şi nici nu ar fi putut să anuleze Legea pentru a-L salva pe Fiul Lui Preaiubit. A costat mult ca Legea să fie înălţată şi să se plătească cauţiunea maximă. Nimeni nu va putea cunoaşte vreodată cât de mult L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu. Dar cât de mulţumitori ar trebui să fim pentru faptul că dragostea Lui a fost tot atât de desăvârşită pe cât a fost şi dreptatea Sa. În Însuşi trupul Său El a purtat pedeapsa, a satisfăcut cerinţele Legii şi l-a îndreptăţit şi pe cel care calcă Legea.

Vă daţi seama deci că nu se putea face o demonstraţie mai puternică pentru a dovedi permanenţa Celor Zece Porunci? În întreg universul Dumnezeu nu ar fi putut desfăşura un argument mai convingător şi mai de neînlăturat în favoarea Legii Sale. Şi totuşi, în faţa acestei extraordinare demonstraţii, milioane de oameni sărmani şi slabi micşorează importanţa guvernării lui Dumnezeu, micşorând importanţa Legii Sale. S-ar părea că ei n-au înţeles faptul că Legea este doar o reflectare a sfinţeniei şi a neprihănirii lui Dumnezeu. Să vorbeşti de abolirea Legii este similar cu trădare faţă de guvernarea divină a cerurilor.

Priviţi chiar acum în această Lege sfântă pentru a putea primi o descoperire divină despre ceea ce vrea Dumnezeu să fie viaţa dumneavoastră. Mărturisiţi că nu aveţi tăria de a trăi după acest standard desăvârşit. Apoi întoarceţi-vă privirea spre Singurul care a ţinut Legea în mod desăvârşit şi care doreşte chiar în această clipă să pătrundă în viaţa dumneavoastră, aducându-vă puterea care să vă facă în stare să ţineţi Legea. El va împlini neprihănirea Legii – cerinţele drepte ale Legii – în dumneavoastră, aşa încât să puteţi spune împreună cu Pavel „Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2,20).

Hoţi în biserică

 

Hoţi în bisericăBy Joe Crews

Introducere

Aţi auzit despre păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni? Este vorba despre un păcat pe care ne este teamă să-l amintim. Trebuie să ne fie teamă să-l amintim, deoarece oricum nimeni niciodată nu-l aminteşte în dreptul lui însuşi. Ei bine, oamenii mi-au mărturisit că au comis păcate grele şi urâte. Mi-amintesc de oameni care au recunoscut că au fost beţivi, care au mărturisit că au furat, că au stricat casa altora, au ucis, au luat în deşert numele Domnului, că au vânat greşeli la partenerul de căsătorie, au călcat Sabatul – şi toate celelalte – dar, atât cât îmi aduc aminte din toată viaţa mea din lucrare, nimeni n-a recunoscut vreodată în faţa mea că s-a făcut vinovat de păcatul despre care vom vorbi acum. Şi bănuiesc că motivul este că el reprezintă rădăcina păcatului; păcatul de bază, chiar temelia păcatului.

Însuşi Domnul Isus ne-a avertizat cu solemnitate despre acest păcat în Luca 12:15: „Apoi le-a zis: ‘Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.'” Vedeţi, păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni este lăcomia.

Oamenii pur şi simplu nu spun „Ei bine, sunt lacom. Vreau să capăt banul acela în plus. Vreau să mă întind şi să pun mâna şi să trag cât pot de mult.” Iar oamenii nu vor veni niciodată să zică: „Vreau să recunosc ceva. Lăcomia este problema mea. Sunt lacom.” Lucrul acesta m-a uimit întotdeauna. Oamenii nu se supără de loc să recunoască unele din păcatele mai grele, mai evidente, dar când vine vorba de păcatele mai rafinate cum ar fi lăcomia, cred că le este mult prea umilitor. Desigur, este un păcat care nu este prea condamnat nici de veacul nostru materialist. S-ar părea că nu este prea condamnat nici de biserică. Dacă ajungi să calci oricare din celelalte porunci, imediat dai de bucluc, dar lăcomia — ei bine, nimeni nu ştie dacă pofteşti sau nu. Dar totuşi — este o poruncă a Domnului şi s-ar părea că este una pe care majoritatea oamenilor o trec cu vederea. Totuşi în ochii lui Dumnezeu, este unul din păcatele cele mai grele, deoarece stă la rădăcina oricărui alt păcat. Amintiţi-vă ce a spus ap.Pavel în Romani 7:7. El a spus: „N-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu pofteşti!'” Ceea ce vroia el să spună aici era următorul lucru: Fiecare păcat îşi are rădăcina în păcatul lăcomiei şi iată de ce Dumnezeu a considerat că este destul de important să o includă în cele zece porunci. Este păcatul care vine înainte şi duce la oricare alt păcat care s-ar putea comite.

Dumnezeu l-a numit pe un om ‘Nebunule’

Aş face bine să vă atenţionez de acum că nu există nici un mod de a scăpa de lăcomie decât doar prin Domnul Isus Hristos – nici un alt mod. Este nevoie de o putere deosebită din cer pentru a birui acest păcat. Acum haideţi să ne întoarcem pentru o clipă la Luca 12. După ce Domnul Isus a zis „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani,” S-a folosit de o ilustraţie pentru a exemplifica şi mai mult. Haideţi să vi-o citesc, începând de la versetul 16: „Şi le-a spus pilda aceasta: ‘Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile. Iată’, a zis el, ‘ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?’ Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

Ei bine, remarcaţi ceva. Dumnezeu îl numeşte pe acest om ‘Nebun’. Eu aş putea să-l numesc pe un om nebun şi să greşesc total, dar când Dumnezeu îl numeşte pe un om nebun, el chiar este nebun. Ei bine, acest om chiar era nebun. De ce? Pentru că, pe el îl interesa doar persoana lui – ‘voi face,’ ‘voi zidi’, ‘voi strânge’ – şi uita total solemnul adevăr că într-una din aceste zile, va trebui ca toţi să stăm înaintea Domnului la judecată. Aşa că Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”

Este o întâmplare foarte solemnă. Fiecare creştin ar trebui să-i acorde atenţie cu multă seriozitate şi să ia seama la mesajul ei. Domnul vrea să spună aici, „Dă-i înainte. Dacă aşa vrei să meargă lucrurile, capătă tot ceea ce vrei. Păstrează lucrurile care nu sunt ale tale. Adună-ţi păcat după păcat. Ai dreptul să alegi, dar când va sosi ziua socotelilor şi ţi se va cere sufletul, atunci ale cui vor fi aceste lucruri?”

Ştiţi, mulţi oameni cred că se descurcă bine cu păcatele ascunse – lucruri care se află înăuntru, lucruri care nu se văd – cum ar fi pofta. Cineva poate să fie un creştin respectabil atât cât îi priveşte pe ceilalţi şi totuşi să fie vinovat de poftă. Acest păcat nu apare strident, nu se vede asemenea păcatelor exterioare, mai evidente. Dar reţineţi: La marea zi a judecăţii, când va străluci lumina de la tronul judecăţii lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia, toate lucrurile se vor descoperi, iar oamenii le vor vedea în toată plinătatea lor dezgustătoare şi hidoasă. Iar unul din păcatele cele mai rele care vor fi expuse la ziua judecăţii va fi păcatul poftei.

Poftind lauda, cinstea sau poziţia altuia

Mi-e cam teamă că nu ne prea dăm seama cât de departe ajunge acest lucru. Să luăm de exemplu, invidia profesională. Aţi auzit vreodată de această expresie? Aş dori să vă spun că nu se limitează doar la profesii. Este un termen pe care ar trebui să-l folosim larg, deoarece i se poate aplica oricui, oriunde. Soţiile sunt geloase pe alte soţii; soţii pe alţi soţi; lucrătorii pe alţi lucrători; iar această gelozie profesională înseamnă de fapt poftă — să pofteşti lauda altuia sau cinstea lui sau poziţia lui. Este atât de răspândită că de-abia dacă mai este vreun loc unde să nu se afle. Există chiar şi între predicatori şi aici ajungem la punctul cheie.

S-ar putea ca cineva să-şi zidească o casă foarte frumoasă, iar eu să trec pe lângă ea, într-o zi şi să spun: „O, ce casă frumoasă! E o capodoperă. Ce lucrare frumoasă!” Asta nu m-ar afecta cu nimic – mi-ar fi uşor să spun, pentru că eu nu sunt zidar. Cineva ar putea picta o capodoperă – încântătoare, deosebită – iar eu aş putea spune: „E superbă, n-am văzut niciodată aşa ceva!” Aş putea să împart laude din belşug la adresa acelui om şi lucrul acesta nu m-ar afecta cu nimic pentru că nu sunt pictor. Dar când cineva se urcă la amvon şi ţine o predică mai bună decât mine, să spun sincer şi adevărat din inimă „Este o capodoperă; Domnul a fost cu tine!” este cu totul altceva.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei bine, despre asta vorbim acum. Această problemă a poftirii laudei adresate altcuiva, succesului altcuiva, prestigiului altcuiva reprezintă unul din păcatele cele mai mari amintite în Cartea lui Dumnezeu. Mă rog ca pe când înaintăm în acest studiu, fiecare să se hotărască în inima lui să înceapă chiar de acum să se agaţe de Dumnezeu pentru ca să capete biruinţa. Este teribil ca un creştin să fie vinovat de păcatul poftirii. Este destul de rău chiar pentru un om din lume, dar este groaznic ca cineva care poartă numele lui Hristos să se facă vinovat de poftirea vreunui lucru. Trebuie să învăţăm să-I aducem laude lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Atunci nu ne vom mai bate capul cu privire la cine merită lauda pentru un oarecare lucru. Îi vom aduce toată lauda lui Dumnezeu, deoarece Lui Îi aparţine de drept şi mai întâi de toate.

Un alt loc unde s-ar părea că mulţi din poporul lui Dumnezeu sunt loviţi de păcatul poftei este domeniul dăruirii. Prea mulţi oameni care mărturisesc că sunt creştini se dovedesc a fi vinovaţi de folosirea greşită a banilor lui Dumnezeu.

În fiecare zi trec prin mâna noastră banii altcuiva

Ades citim în ziar despre indivizi care şi-au însuşit milioane de dolari. De cele mai multe ori, aceşti oameni ies din ţară, luându-şi cu ei banii şi lăsând în urma lor un dezastru financiar pentru zeci de oameni care şi-au pierdut tot ce aveau. Sperăm în sufletul nostru ca justiţia să-i prindă şi să-i pedepsească. Dar, aşteptaţi o clipă. Să nu mergem prea repede. Toţi ne folosim de bani.

Mai mult, indiferent cine sunteţi, vă folosiţi de bani care nu sunt ai dvs. Vă folosiţi de bani care sunt ai lui Dumnezeu. Oare cineva care tocmai citeşte aceste rânduri s-ar putea să fie vinovat de folosirea greşită a banilor cerului? Ştiaţi că cel mai mare latifundiar şi proprietar de bunuri din lume este furat şi şmecherit în repetate rânduri fără să rămână şomer? Dumnezeu este acel mare Proprietar despre care vorbesc. Mă refer mai ales la zecimi şi daruri. În Leviticul 27:30, Scriptura declară că zecimea este a Domnului. Nu se poate să nu înţelegeţi.

Ar fi bine poate să vă citesc acel verset. Zice aşa: „Orice zeciuială din pământ … este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.” Orice zeciuială este a Domnului. Este destul de clar.

Apoi în Maleahi 3, se mai adaugă ceva. Versetul 8 spune: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” Urmăriţi vă rog: cineva care nu-şi dă zecimea este un hoţ, dar în plus, cineva care nu dă daruri se face vinovat înaintea lui Dumnezeu de furt. Aşa că zecimile dvs. şi darurile dvs. Îi aparţin lui Dumnezeu. O, dacă s-ar înscrie asta pe fiecare inimă cu un stilou de foc: Acest lucruri nu ne aparţin; sunt ale lui Dumnezeu. Prin mâna noastră trec bani sfinţi şi se ridică întrebarea – cum îi folosim? S-ar putea ca unii dintre noi să folosim greşit banii lui Dumnezeu?

Dar ce este zecimea? Citiţi Leviticul 27:32: „Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.” Asta înseamnă că a zecea parte din toate bunurile noastre Îi aparţine lui Dumnezeu. Poate că nu ne-am gândit la asta mai înainte, dar zece la sută din venitul nostru este sfânt şi este al Domnului. Nu-l putem păstra pentru noi fără să călcăm din nou de fapt acea a opta poruncă şi să furăm ceea ce nu este al nostru. Dacă cineva câştigă $1,000 pe lună, $100 nu sunt de fapt ai lui. Desigur că doar profitul sau creşterea se zeciuieşte. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca un patron să realizeze o creştere de $5000 pe lună, dar de $4000 are nevoie ca să le plătească salariile angajaţilor şi alte cheltuieli mărite. Într-un astfel de caz, va avea de plătit doar $100 zecime din profitul de $1,000 din acea lună.

S-ar putea ca cineva să obiecteze că zecimea aparţine Legii mozaice din Vechiul Testament, dar adevărul este că acest plan al zecimii datează dinaintea vremii lui Moise cu sute de ani. Avraam a plătit zecime la indicaţia proprie a lui Dumnezeu înainte de zilele lui Moise. Iacov de asemenea a dat zecime din tot ce avea. Ea reprezenta o obligaţie înainte ca să ia existenţă fie neamul iudaic, fie legea ceremonială.

Acum haideţi să citim ce a avut de spus Domnul Isus despre zecime. La urma urmelor, El este marea noastră Călăuză şi Pildă pentru noi toţi în lucrurile spirituale. În Matei 23:23: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai neînsemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” Acel cuvânt „trebuia” denotă obligaţie şi creează imediat cadrul moral pentru învăţătură. Este moral deoarece implica să-L furi pe Dumnezeu, după cum am citit deja.

Zecimea trebuie folosită pentru un singur scop

Înainte de a merge mai departe, haideţi să ne punem o întrebare. La ce trebuie folosită zecimea în lucrarea Domnului? Deschideţi vă rog în 1 Corinteni 9:13: „Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hrăniţi din lucrurile de la templu şi că cei ce slujesc altarului, au parte de la altar?” Aici ap.Pavel se referă la preoţii din Vechiul Testament şi la felul cum primeau ei bunurile traiului pentru munca de slujire la vechile altare. Dar acum, citiţi chiar versetul următor: „Tot aşa Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc evanghelia, să trăiască din evanghelie.” Versetul 14. Acest text ne învaţă clar că lucrătorii evangheliei trebuie să fie retribuiţi exact cum erau preoţii din Vechiul Testament.

Acum să ne întoarcem la Scripturi ca să aflăm care era planul lui Dumnezeu pentru sprijinirea lucrării, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. În Numeri 18:21, citim: „Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii.” Seminţiei lui Levi nu i s-a dat nici o altă moştenire, aşa cum li s-au dat celorlalţi israeliţi. N-aveau turme sau alte întreprinderi de meserii. Toate celelalte seminţii dădeau zecime şi acea a zecea parte se folosea ca să se plătească preoţilor, leviţilor.

Ei bine, „Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc evanghelia, să trăiască din evanghelie,” după spusele ap.Pavel. Zecimea nu trebuie folosită pentru finanţarea învăţământului, pentru cheltuielile bisericii sau chiar pentru fondul pentru săraci. Este orânduită de Dumnezeu doar pentru plata slujbaşilor evangheliei. Acesta este modul biblic de susţinere a pastorilor.

Am auzit despre un predicator care şi-a închis toate uşile bisericii şi a refuzat să predice până nu s-a strâns o anume sumă de daruri. Alte biserici au recurs la târguri religioase, loterii, bingo, etc. pentru a-şi acoperi obligaţiile financiare faţă de pastori. Oare este acesta planul lui Dumnezeu? Oare aşa a rânduit El ca să-şi echilibreze bisericile deficitul bugetar? Astfel de manifestări nu sunt după planul lui Dumnezeu. Ceva este deosebit de greşit la o biserică ce recurge la lume ca să o ajute să existe. Dacă Domnul Hristos ar intra din întâmplare într-unele din aceste temple şi catedrale din zilele noastre, ar fi tot atât de indignat precum a fost în vechime. Ar spune din nou: „Scoateţi lucrurile acestea afară de aici. Aţi făcut din casa Mea de rugăciune o peşteră de tâlhari.” Ce tragedie că mulţi tineri au învăţat să fie experţi în jocurile de noroc chiar în interiorul zidurilor propriei lor biserici. Ce comentariu trist asupra stării conducătorilor religioşi contemporani, care încurajează astfel de manifestaţii. Oare la asta Se aşteaptă Dumnezeu de la cei care Îi poartă numele?

 

Unor predicatori le este teamă să predice adevărul din pricina banilor

 

Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca predicatorii să se îndeletnicească cu firme imobiliare, vânzări de maşini sau vreun alt gen de afaceri. Un om chemat de Dumnezeu ar trebui să-şi dedice tot timpul Cuvântului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, traiul său ar trebui suplinit prin planul divin de zeciuire. Acest sistem elimină una din ispitele cele mai mari cu care este confruntat slujbaşul modern al evangheliei. Unor predicatori le este practic teamă să predice adevărul clar de teama de a nu-şi reduce propriul salariu.

Când un pastor este plătit direct de către biserica locală şi trebuie să depindă întru totul de generozitatea acelei biserici, se află într-o dilemă. Dacă mustră păcatul aşa cum trebuie mustrat, s-ar putea să-i jignească chiar pe cei care dădeau daruri şi astfel propriul lui salariu va fi periclitat.

Ei bine, ştiu că nici un pastor adevărat nu va îndulci lucrurile doar de dragul unui câştig lumesc; totuşi, practic multora le este frică să predice clar în condiţiile pe care tocmai le-am descris. Planul lui Dumnezeu elimină această ispită de a îndulci adevărul. Biserica locală n-ar trebui să-l plătească direct pe cel care le predică şi astfel s-ar elimina acest mare pericol. Metoda Lui cu privire la zecime elimină ispita ca un pastor să îndulcească adevărul.

Unii oameni se plâng că nu pot să dea zecime deoarece nu le mai rămâne nimic după ce îşi plătesc toate notele de plată. Dar, oare să facem ceea ce trebuie aşteptând până plătim totul înainte ca să-I dăm lui Dumnezeu zecimea? În Proverbe 3:9 citim: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” Cu alte cuvinte, daţi mai întâi zecimea. Chiar pastorii – care ei înşişi sunt plătiţi din fondul de zecime – plătesc o a zecea parte din salariul lor ca zecime. La urma urmelor, nu-i aşa că toate Îi aparţin lui Dumnezeu? Tot argintul şi aurul şi turmele cu miile lor – noi suntem doar simpli ispravnici ai acestor lucruri. Ni s-a îngăduit ca să le folosim. Plătim chirie pentru o casă ca să recunoaştem că acea casă de fapt nu este a noastră. Noi doar o folosim. La fel, Îi dăm zecimea înapoi lui Dumnezeu ca să recunoaştem că toate averile noastre ne-au fost doar date spre folosinţă. Ele Îi aparţin de fapt lui Dumnezeu, marele Creator şi Proprietar al tuturor lucrurilor.

Ei bine, mulţi oameni spun aşa: „Mă duc la biserică şi îmi dau zecimea,” când ceea ce vor să zică de fapt este că se duc la biserică dar dau doar daruri, deoarece nimeni nu plăteşte zecimea dacă nu dă a zecea parte din venitul lui. Zecime înseamnă a zecea parte. Şi despre asta vorbeşte Biblia, a zecea parte din venitul cuiva. Unii oameni spun: „Nu e cam mult a zecea parte?” Să presupunem că cineva ar veni la dvs. şi v-ar zice: „Aş dori să te ajut să înfiinţezi o firmă. Aş dori să aduc eu capitalul, clădirea, echipamentul – totul. Vreau ca tu s-o conduci. Apoi, la sfârşitul lunii, vreau să calculezi profitul. După ce ţi-ai calculat profitul, aş dori ca tu să-ţi păstrezi nouă zecimi şi mie să-mi dai o zecime.” Ce-aţi spune? „Vrei să zici că vrei toată zecimea?” N-aţi spune aşa, ci v-aţi uita la acel om şi i-aţi spune: „N-ai făcut cumva o greşeală? Poate vrei să spui că vrei nouă zecimi şi mie îmi dai o zecime.”

Ei bine, n-aţi mai auzit niciodată de o astfel de ofertă. Oamenii nu mai fac astfel de oferte astăzi – cu nici un chip -dar aceasta este exact oferta pe care ne-o face Dumnezeu. Nu încape nici o îndoială. Lumea aceasta împreună cu tot ceea ce este în ea Îi aparţine lui Dumnezeu. El le-a făcut pe toate şi tot ceea ce este aici este al Lui. Biblia este atât de clară cu privire la acest punct. Citesc din Psalmul 24:1: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Psalmul 50:10-12: „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.” Hagai 2:8 declară: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.” Uneori uităm acest lucru, dar El ne spune, ‘Sunt ale Mele.’ Urmăriţi acum Deuteronom 8:18: „Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi.”

Când le rezumăm pe toate, Biblia pur şi simplu vrea să spună asta: Toate sunt ale lui Dumnezeu. Dacă ai câte ceva, este pentru că Dumnezeu ţi-a dat putere, tărie şi inteligenţă ca să le obţii. Iar apoi, îţi zice: „Ei bine, zece la sută din ceea ce primeşti este al Meu. Vreau ca să Mi-l dai înapoi.” Este o ofertă corectă? Vă declar că nu cred că aţi auzit vreodată de vreo ofertă mai corectă şi mai generoasă ca aceasta. Amintiţi-vă textul din Leviticul 27:30, care spune zecimea este a Domnului. O, de ne-ar înduioşa Domnul cu privire la acest adevăr! Nu se pune problema ca să hotărâm noi dacă ar trebui să I-o dăm înapoi, sau dacă ar trebui să devină a Lui sau dacă va deveni a Lui; este deja a Domnului. Este un lucru stabilit deja. Zecimea este a Domnului, aşa că a zecea parte din venitul fiecărui om Îi aparţine lui Dumnezeu. S-ar putea ca cineva să fie complet un păgân, dar totuşi a zecea parte Îi aparţine Domnului, Dumnezeului cerului.

În cele din urmă, ajungem la acel text foarte important din Maleahi 3:8-11: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ ‘Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului.'”

Iată ce ne spune textul, oameni care Îl fură pe Dumnezeu! Într-un singur an, raporturile FBI-lui au dezvăluit că au existat 111.750 de cazuri de jaf în Statele Unite şi peste un milion de cazuri de tâlhărie. Dar asta reprezintă doar o parte din adevăratul tablou. Câte milioane de membri ai bisericii s-au făcut vinovaţi de cel mai groaznic fel de furt – şi chiar de la Dumnezeu, de fapt? Probabil că pe acest temei, se află mai mulţi hoţi în biserică decât în afara ei. În realitate, nu se pune nici o problemă aici; Dumnezeu ne declară că dacă ne însuşim zecimea, Îl furăm.

Întâmplător, n-aţi observat paralela uimitoare dintre a zecea parte ca zecime şi porunca a zecea din Decalog? Porunca împotriva poftei este a zecea, iar porunca de a da o zecime reprezintă soluţia dată de Dumnezeu împotriva poftei. Motivul de bază pentru a călca oricare din aceste legi biblice de bază îl reprezintă egoismul. Opusul eului este iubirea, iar orice ascultare trebuie să se întemeieze pe dorinţa de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult decât pe noi înşine.

Iubirea înseamnă să dai, aşa cum învăţăm din Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat.” Nu vom putea niciodată să dăruim atât de mult cât a dat Dumnezeu în Fiul Său, dar trebuie să-L iubim într-atât încât să-I dăm 10 sau 50% din tot ceea ce avem şi să nu considerăm un sacrificiu. Dorinţa lui Dumnezeu de „a mă pune la încercare” a produs întotdeauna aceleaşi urmări în aceia care L-au crezut pe cuvânt. Făgăduinţa este literală că „nu va mai fi destul loc ca să putem primi” binecuvântarea, aşa cum ne va fi întoarsă „îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.”

Să nu subestimaţi niciodată binecuvântările şi belşugul pe care îl veţi avea dacă nu-L veţi mai fura pe Dumnezeu. Atunci când Îl furăm pe Dumnezeu, de fapt ne furăm singuri. Pierdem binecuvântările care sunt o parte din cadoul numit ascultare. Acelora care ascultă de Dumnezeu printr-o dăruire credincioasă li se oferă făgăduinţe de ocrotire şi prosperitate de necrezut. Roadele unei isprăvnicii neegoiste, întemeiate pe iubire sunt extraordinare. „Puneţi-Mă la încercare” ne spune Proprietarul tuturor lucrurilor. N-aţi vrea să îndrăzniţi să începeţi chiar de acum să faceţi un legământ cu Dumnezeu că veţi fi credincios atât în zecimi cât şi în daruri?

Cât valorează timpul?

Cu câteva zile în urmă, mi-am pierdut treizeci de minute de timp preţios ca să aştept ca un cizmar să repare ceea ce promisese mai de mult. Mi-am făcut cu mintea nişte calcule şi am conchis că cele treizeci de minute din timpul meu valorau cu mult mai mult decât costul reparaţiei pantofului. Vă asigur că rezultatul aritmeticii mele nu m-a eliberat câtuşi de puţin de frustrare, ci m-a făcut să mă gândesc mai mult la valoarea minutelor şi orelor.

Din nefericire, punem semnul egal între valoarea timpului şi un anume număr de dolari şi cenţi. Oamenii sunt plătiţi atâta pe oră sau atâţia dolari pe lună. Presupunând că cineva este plătit cu $10 pe oră pentru munca lui, haideţi să încercăm să evaluăm adevărata valoare a acelor 60 de minute. Ecuaţia ar suna cam aşa: o oră de timp echivalează cu $10 în bani cash.

După ce am transformat ora în bani şi am presupus că banii echivalează total cu cele 60 de minute de timp, putem determina adevărata valoare a unei ore, aşa cum am aflat valoarea celor $10. Cât de preţioşi îi sunt aceşti zece dolari celui care şi-a dat timpul în schimbul lor? Cât bine îi vor face şi cât vor contribui la calitatea vieţii lui? Dacă cei zece dolari vor aduce mai multă fericire, o viaţă mai lungă şi o siguranţă mai mare, atunci trebuie să conchidem că timpul omului a valorat suma şi poate chiar mai mult.

Dar să presupunem că cei zece dolari se cheltuiesc pe alcool, care duce la alcoolism sau boală. În loc de a avea vreo valoare reală, banii vor avea o valoare negativă, iar ora respectivă nu va valora mai mult decât nimic. Cu alte cuvinte, timpul nostru valorează atât cât reuşim să scoatem din banii cu care suntem plătiţi pentru timpul nostru. Dacă lucrurile pentru care cheltuim banii vor aduce o viaţă mai bună şi un trai mai lung şi mai fericit, s-ar putea ca timpul nostru să valoreze infinit mai mult decât orice sumă de bani. Pe de altă parte, dacă ne vom cheltui banii pentru lucruri care creează boală, ne scad valoarea morală şi ne împiedică să căpătăm viaţa veşnică, atunci timpul nostru are o valoare negativă.

Dacă acest principiu este adevărat, etalonul folosit de lume pentru a evalua timpul este total greşit. Unii oameni care sunt plătiţi cu peste un milion de dolari pe an, îşi folosesc bogăţia pentru a-şi întina trupul şi mintea şi pentru a-şi nimici simţurile spirituale. Societatea poate să spună ce-o vrea, dar aceşti oameni îşi pierd timpul, deoarece îşi pierd banii, pe care i-a cumpărat timpul lor. Alţi oameni sunt plătiţi cu puţini dolari, dar ei investesc aceşti bani puţini în lucruri care contribuie la pacea sufletească, la zidirea unui caracter moral puternic şi la pregătirea pentru viaţa veşnică. Aceşti oameni pun preţ cu adevărat pe timpul lor, de fapt, mai mult decât directorul executiv cel mai bine plătit dintr-o corporaţie, care îşi foloseşte greşit averea.

A început să se contureze clar tabloul în mintea dvs. că banii dvs. reprezintă timpul dvs.? Aşa că, ce faceţi cu banii dvs. este acelaşi lucru cu ce faceţi cu timpul dvs. Binecuvântările scoase din banii dvs. reprezintă adevărata valoare a timpului dvs. Gândiţi-vă pentru o clipă. Cum vă folosiţi banii? Sunt ei investiţi în moduri care vă vor aduce fericire veşnică şi siguranţă? Îi ajutaţi pe ceilalţi să culeagă binecuvântarea harului mântuitor al lui Dumnezeu? Ca urmare a folosirii banilor dvs., vor putea sufletele să se bucure cu dvs. în ceruri?

Modul imprudent şi irositor de a trata banii îi va face pe milioane de oameni să-şi piardă viaţa veşnică. Nu îşi vor pierde doar ani de timp de pe pământ, ci timpul nesfârşit al unei veşnicii viitoare. Toţi banii cumpăraţi de o viaţă de trudă n-au nici o valoare dacă nu contribuie la zidirea unei calităţi adevărate a vieţii. Cu durere, observăm cum miliarde de dolari sunt cheltuite pe dorinţe egoiste, droguri şi planuri de nimicire. Cât de multe vieţi irosite reprezintă acei dolari irosiţi!

S-a scris mult despre Howard Hughes, milionarul excentric, a cărui bogăţie nelimitată a ajuns cauza finală a morţii lui oribile şi inumane. Bănuitor pe toţi, s-a izolat de prieteni şi de societate de teama de a nu fi înşelat din pricina banilor lui. După moartea lui, s-au stârnit alte animozităţi printre aceia care se luptau ca animalele ca să capete o parte pentru ei.

Oare a fost atât de important şi de preţ timpul lui Howard Hughes? Timpul lui a produs bani, care au adus nenorocire, care în cele din urmă a adus moartea. Să nu faceţi vreo greşeală, mai bine să nu se fi născut cineva decât să trăiască pentru sine şi să-şi piardă viaţa veşnică la sfârşit. Mai bine să fii cerşetor decât să câştigi milioane, care să te facă pe tine sau pe alţii să se piardă.

Cu riscul de a mă repeta, revin la întrebarea „Cum vă cheltuiţi banii?” Anii vieţii dvs. se leagă de acei bani. Cum te foloseşti de ei, aşa te foloseşti de anii timpului tău. Când ţi se va termina viaţa, toţi anii tăi de timp remunerat se vor reflecta în averea ta. S-ar putea să fie mică, dar este importantă, deoarece reprezintă valoarea întregului timp pe care l-ai schimbat în ea.

Cum preţuieşti acest timp? Cum estimezi acei ani care au alcătuit atât de mult din viaţa ta? Răspunsul la aceste întrebări se va descoperi prin modul cum te raportezi la averea ta. Dacă aceşti bani îi foloseşti acum pentru nevoile de prioritate cele mai profunde, atunci timpul de care a fost nevoie ca să capeţi banii a fost bine utilizat. Iar dacă banii devin un mijloc de a ajunge la suflete cu împărăţia lui Dumnezeu, valoarea timpului folosit pentru a-i câştiga este cu mult mai mare decât socoteala. De ce? Să vă ilustrez.

Dacă banii dvs. s-ar putea folosi ca să întoarcă măcar un suflet la Hristos, cât ar valora timpul investit? Încercaţi să înţelegeţi aceasta în următorii termeni: un suflet salvat pentru veşnicie va trăi cu mult mai mult decât toţi anii tuturor oamenilor care au trăit şi au murit pe acest pământ. Înţelegeţi ce vreau să zic? În final, viaţa acelui om în veşnicie va depăşi numărul de ani pe care l-au trăit toţi milionarii, toţi directorii de firme şi toţi pretinşii conducători ai lumii în toată viaţa lor. Iar dacă aceşti milionari şi aceste renumite personalităţi nu vor fi mântuite, atunci timpul acelui suflet răscumpărat va fi mai de preţ decât timpul tuturor acelor conducători la un loc.

Ceea ce vreau de fapt să zic este asta: banii, succesul şi tot ceea ce merge împreună cu ele n-au nici cea mai mică valoare dacă nu se folosesc ca să te pregătească pentru veşnicie şi ca să-i ajute pe alţii să se pregătească. Timpul nostru este de preţ, dar este de preţ doar în măsura binecuvântărilor veşnice pe care le putem căpăta de pe urma banilor pe care-i primim în schimb pentru timpul nostru. Dacă ne cheltuim banii inutil, timpul cu care am câştigat acei bani s-a pierdut şi el. Cât de adevărată este afirmaţia Domnului Isus: „Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Matei 16:26.

Şi chiar Domnul Hristos vorbea despre o tranzacţie. Investeşti ceva ca să capeţi altceva. Schimbăm timpul pe bani. Apoi, dăm banii pe ce? Pe lucruri, care nu ne ajută să ajungem la cer? Dacă este aşa, timpul şi banii noştri sunt greşit folosiţi şi fără valoare. Repet, mai bine nu ne-am fi născut niciodată decât să trăim şi să murim fără Hristos. Ar fi de o mie de ori mai bine să trăieşti ca un cerşetor decât să fii miliardar în industria petrolieră şi să n-ajungi la cer pentru că ţi-a lipsit un singur lucru.

Analizaţi cu atenţie această declaraţie. Cerşetorul creştin a trebuit să-şi ducă traiul cu nevoi materiale şi lipsuri, dar a avut pace sufletească şi bucurie în inimă. Bogatul a trăit cu tot confortul posibil, dar mintea i-a fost nefericită şi îngrijorată. Chiar dacă n-ar fi nici o viaţă veşnică dincolo de mormânt, cerşetorul creştin a trăit mai bine în lumea aceasta decât miliardarul nemântuit.

Dar gândiţi-vă la aceşti doi oameni în relaţia lor cu veşnicia. De un miliard de ori mai mult decât a trăit bogatul pe pământ, acel cerşetor răscumpărat va trăi într-o casă mai minunată decât şi-ar fi putut imagina miliardarul petrolier de pe pământ. Când în cele din urmă anii lui vor depăşi anii de viaţă a întregii populaţii de pe pământ, săracul cel mântuit se va afla încă în floarea sănătăţii şi într-o tinereţe veşnică.

Dar ce-am putea spune despre omul care a avut aproape orice? (Ei bine, aproape orice! De fapt, i-a lipsit un singur lucru – o credinţă simplă, mântuitoare în Isus). Ce se va întâmpla cu el? Chiar înainte ca să fie aruncat în iazul cu foc, va avea ocazia să se uite prin zidurile transparente ale Noului Ierusalim. În amintirea acelei clipe, nenorocitul de Midas* va recunoaşte cât de searbădă şi goală i-a fost viaţa fără Dumnezeu. Se va vedea că timpul care valorase un milion de dolari pe an a fost petrecut în zadar. Remuşcarea groaznică a acelei clipe din veşnicie îi va suprasolicita mintea şi va constitui pedeapsa cea mai groaznică şi supremă pe care o va avea cineva de suferit.

*(Nota Trad. Midas=în mitologia greacă, rege al Frigiei, care a primit de la Dionisie puterea de a transforma în aur tot ceea ce atingea).

Nu-i aşa că sunteţi recunoscători că mai sunteţi încă în viaţă, pe tărâmul timpului, unde lucrurile se mai pot schimba? Veşnicia este la uşi, dar ni s-a mai lăsat puţin timp în care fiecare dintre noi să schimbăm minutele în bani. Dar după asta, ce va mai urma? Banii se vor schimba în altceva. Acel altceva fie ne va ajuta să ne pregătim pentru ceruri fie ne va îndrepta spre pieire. Dumneavoastră ce alegeţi?

Încă un adevăr important despre bani: întrucât chiar reprezintă echivalentul timpului investit în a-l câştiga, atâta timp cât rămân banii dvs. strânşi, influenţa dvs. se poate simţi în timp. Chiar după moartea dvs., banii dvs. vor reprezenta orele, lunile şi anii pe care i-aţi petrecut în a-i strânge. Mulţi refuză să recunoască răspunderea pentru influenţa acelui timp, după moartea lor. Urmarea strângerii unei vieţi întregi se întâmplă să rămână pe mâinile unor rude dezinteresate sau a unor avocaţi fără scrupule. Banii se folosesc pentru a distruge sau a anula chiar cauza pentru care cel decedat şi-a dat viaţa. Timpul lui investit, sub forma banilor, se întoarce acum împotriva investitorului şi este folosit pentru a şterge urmările unor ani plănuiţi cu multă grijă.

Toţi oamenii ar trebui să aibă un testament care să protejeze interesul investirii timpului lor. Aşa cum nu şi-au dorit să-şi piardă timpul în viaţă, nu doresc ca banii lor, reprezentând timpul lor, să fie cheltuiţi pe nimic, după ce li s-a încheiat viaţa. Arătând clar într-un testament cum să se împartă exact proprietatea, persoana poate garanta că influenţa ei se va întinde şi în timp. Valoarea acelor ani investiţi se mai poate descoperi prin binecuvântările spirituale date de averea moştenită, fie mare sau mică.

Chiar cei cărora le-a fost teamă să facă unele cheltuieli în timpul vieţii n-ar trebui să le fie teamă de a lăsa moştenire cu îndrăzneală rodul investiţiei vieţii lor, într-un testament care să se execute după moartea lor.

Mulţi împărtăşesc o teamă legitimă de a-şi cheltui economiile şi de a ajunge să depindă de alţii. Dar după moarte, n-au de ce să se teamă. Ei pot să realizeze pentru Hristos ceea ce împrejurările nu le-au îngăduit niciodată în timp ce erau în viaţă. Mai pot fi câştigate suflete pentru împărăţie. Banii lor pot ajuta ca oamenii să se pregătească pentru cer. Mulţi creştini care n-au avut niciodată bucuria personală de a fi câştigat vreun suflet la Hristos, se vor întâlni în ceruri cu suflete, care le vor mulţumi pentru ceea ce au făcut după moartea lor, lucru care le-a făcut cu putinţă să audă adevărul şi să fie mântuiţi.

Poate că vă aflaţi acum în această categorie. Nu îndrăzniţi să daţi din abundenţă pentru cauza lui Dumnezeu de teama unor viitoare boli, iar costurile spitaliceşti v-ar necesita toate economiile. Doriţi ca Domnul Isus să revină şi ca evanghelia să se vestească pretutindeni, dar nu îndrăzniţi să investiţi ceea ce v-a mai rămas pentru zile negre. Faceţi bine că aveţi provizii şi că vă ţineţi câte ceva pentru vremuri grele. Sunt de părere că Dumnezeu doreşte să fim înţelepţi în a ne plănui independenţa economică şi siguranţa. Dar dacă, prin binecuvântarea şi ocrotirea Lui, nu este nevoie de acele fonduri, atunci pot fi dirijate spre câştigarea de suflete, dar doar de către cel care se hotărăşte mai dinainte de bună voie şi cu multă atenţie.

Multe suflete au fost câştigate la Hristos doar pentru că unii oameni s-au implicat destul şi au lăsat ca fondurile lor să lucreze pe mai departe după moartea lor. Ce bucurie va fi pentru acei creştini consacraţi, când vor afla la învierea celor drepţi, că banii lor au continuat să vorbească mult timp după plecarea lor şi că şi-au adus roadele cuvenite.

În căutarea adevăratei biserici

 
În căutarea adevăratei bisericiBy Joe Crews

 

 

În căutare

Există oare vreo bisercă adevărată în lumea de astăzi? Şi dacă da, cum am putea s-o identificăm?

Dintre toate întrebările religioase pe care şi le-ar putea pune un căutător sincer după adevăr în epoca modernă, cu siguranţă că aceasta este cea mai frecvent pusă şi totodată cea mai frustrantă. Glasuri care intră în conflict declară din fiecare parte că ele au răspunsul. Denominaţiuni, secte şi culte pretind cu ardoare că ele sunt biserica adevărata, bazându-se pe interpretări singulare ale unor texte din Biblie. Creştinul de astăzi este atât de marcat de aceste pretenţii exagerate încât mulţi nici nu mai cred că s-ar putea să existe vreo „biserică adevărată”. Alţii au pus la îndoială criteriile după care ar putea fi testată vreo biserică şi considerată „mai aproape de adevăr” decât alta.

Este foarte important să recunoaştem că nici o biserică nu se poate dovedi ca fiind superioară deoarece membrii ai sunt fără păcat. Oamenii sunt oameni şi toţi sunt supuşi aceloraşi slăbiciuni ale firii omeneşti. Cu toate acestea, este tot atât de adevărat că fiecare creştin are acces la aceeaşi putere nemărginită a lui Dumnezeu pentru a-şi birui aceste slăbiciuni. Aşa că orice biserică de astăzi este alcătuită neapărat din oameni care se află la nivele diferite de sfinţire personală. Grâul şi neghina se vor afla împreună şi nici o biserică nu va fi alcătuită întru totul doar din oameni perfecţi.

Dar rămâne întrebarea: Există vreo cale sănătoasă de a identifica biserica ce se află cel mai aproape de principiile adevărului biblic? Unii sunt de părere că numele distinct al organizaţiei o pune deja deoparte ca fiind cea bună. Evident, acesta nu poate să fie un test exact, deoarece alegerea unui nume nu descoperă nimic în legătură cu natura spirituală a acelei biserici. Astfel de pretenţii superficiale nu fac decât să-i descurajeze pe căutătorii sinceri ai adevărului.

Trebuie să fie evident pentru toată lumea că dacă Dumnezeu are o biserică anume în lumea de astăzi, cu siguranţă că o va descoperi clar şi explicit în Cuvântul Său cel sfânt. Adevărul probabil că este învăşmântat în cuvinte care să facă apel la logica omenească şi trebuie să constea din mai mult decât nişte generalităţi vagi sau doar insinuări.

N-aş dori să fac vreo declaraţie în legătură cu ceea ce veţi citi, deşi ştiu bine că lucrul acesta vă va revoluţiona viaţa. Nu citiţi în fugă sau cu uşurinţă materialul care urmează. Vă rog doar să-l citiţi cu rugăciune şi cu o minte deschisă. Apoi judecaţi-l pe baza textelor din Scriptură şi a propriilor dvs. convingeri spirituale. Dacă este adevăr, Duhul Sfânt vă va călăuzi ca să-l recunoaşteţi cu bucurie. Personal, cred că veţi găsi această experienţă ca fiind cea mai palpitantă aventură pe care aţi avut-o vreodată cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În căutarea noastră după adevăr ne vom opri asupra capitolului doisprezece din Apocalipsa. Timpul şi spaţiul limitat nu ne permit un studiu exhaustiv, dar vom acorda prioritate la două principii –exactitate şi simplitate. Peste o mie două sute de ani de istorie trebuie trataţi foarte succint pe când vom urma istoria palpitantă a adevăratei biserici până la surprinzătorul ei punct culminant. Alte dovezi care să confirme partea istorică a profeţiei se pot găsi în cartea mea intitulată „Fiara, Balaurul şi Femeia.”

 

Femeia simbolizează biserica

Apocalipsa 12 reprezintă practic istoria sub frmă de povestire a unei femei frumoase, îmbrăcată în soare şi a urmaşilor ei. „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” (Apocalipsa 12:1).

Ni se prezintă aici unul din cele mai familiare simboluri din Biblie. Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, Dumnezeu Îşi înfăţişează poporul drept o femeie. Ca mire, El este căsătorit cu biserica. Ap.Pavel le scria corintenilor: „V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.” (2 Corinteni 11:2).

De-a lungul întregii Biblii putem urmări acest simbol. În Vechiul Testament, Dumnezeu declara: „Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului, o nimicesc!” (Ieremia 6:2). Şi iarăşi „zic Sionului: ‘Tu eşti poporul Meu!'” (Isaia 51:16). Biserica este numită Sion, iar Dumnezeu o compară cu o femeie frumoasă. În Vechiul Testament, Israelul era poporul ales deseori zugrăvit ca fiind căsătorit cu Dumnezeu. În Noul Testament, adevăratul Israel al lui Dumnezeu nu mai este o anume naţiune, ci o biserică alcătuită din evrei şi neamuri, care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor al lor. Prin urmare, femeia din Apocalipsa 12 luminează tabloul istoriei bisericii din timpul Domnului Hristos. Veşmântul de lumină solară simbolizează minunatul nou legământ al harului, iar cele douăsprezece stele îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli. Luna de sub picioarele ei indică slava vechiului legământ ce se şterge în prezenţa adevăratului Miel al lui Dumnezeu.

Acum începe partea palpitantă! Vom urmări desfăşurarea viitorului acelei biserici adevărate a Domnului nostru Isus. Următoarele versete deliniază viu drumul adevărului de-a lungul veacurilor. Dorim să ştim unde se poate găsi acea femeie ASTĂZI! Nu pierdeţi nici un pas al profeţiei de când vom trasa vicisitudinile adevăratei biserici până în zilele de astăzi!

Primul lucru pe care îl descoperim este că femeia este gata să dea naştere unui copil. „Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete… Balaurul a stat înaintea femeii care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul lui de domnie.” (Apocalipsa 12:2-5).

Cine este acest copil de parte bărbătească care urma să cârmuiască toate neamurile şi care urma să fie răpit la cer? O singură persoană Se potriveşte acestei descreri — Isus Hristos. Dar pe cine îl reprezintă balaurul, care a încercat să-L omoare pe Hristos chiar la naşterea Lui? Irod, reprezentantul Romei, a fost acela care a dat ordinul ca toţi până la doi ani să fie omorâţi. De obicei, balaurul este folosit ca un simbol pentru Satana, dar în acest caz, diavolul a lucrat atât de aproape cu puterea romană ca să-L omoare pe Isus încât balaurul simbolizează de asemenea Roma.

Cum a reuşit Isus să scape de decretul diabolic dat de Irod? Iosif şi Maria au fost avertizaţi de pericol printr-un vis şi au fugit în Egipt cu micuţul. Mai târziu, după moartea tiranului, s-au întors şi s-au stabilit în oraşul Nazaret. Deşi planul său iniţial de a-L omorî pe Isus a fost dejucat, Satana nu şi-a abandonat scopul. În repetate rânduri, a căutat să-I ia viaţa lui Isus şi în cele din urmă, a reuşit să-L aducă la acea batjocură de judecată unde Isus a fost torturat, răstignit şi îngropat. Dar mormântul n-a reuşit să-L ţină pe Fiul lui Dumnezeu, aşa că a treia zi, a ieşit din el. Mai târziu, S-a înălţat la Tatăl Său din ceruri.

 

Persecuţia bisericii

Fără să mai aibă vreun acces direct la Domnul Isus, balaurul (Roma) şi-a îndreptat mânia acum asupra urmaşilor lui Hristos, biserica: „Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia,care născuse copilul de parte bărbătească” (Apocalipsa 12:13).

Aceste cuvinte ne dau doar o slabă imagine a grozavei violenţe care a izbucnit împotriva bisericii apostolice. Practic toţi primii ucenici şi conducători ai bisericii au fost martirizaţi pentru credinţa lor. Împăraţi păgâni plini de cruzime şi-au transformat arenele de sport şi coliseumurile în teatre ale morţii pentru aceia care urmau adevărata evanghelie. Curând Roma păgână cedă în favoarea Romei papale, iar persecuţiile continuară cu o forţă şi mai mare. Milioane au murit din pricina teribilei inchiziţii, care căuta să şteargă orice împotrivire faţă de sistemul papal. Istoricii estimează că în timpul Evului Mediu şi-au dat viaţa peste cincizeci de milioane de oameni decât să cedeze la credinţa lor protestantă. Dar să urmărim istoria tragică în schiţa noastră profetică. Apocalipsa 12:14 ne spune ce a făcut adevărata biserică atunci când presiunea persecuţiei a ajuns la culme: „Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.”

Ca să scape de moarte, refugiaţii credincioşi protestanţi au fugit înapoi în munţii şi văile Alpilor, ţinând la adevărata învăţătură dată de Isus. S-ar mai putea scrie o altă carte a Faptelor despre eroismul valdenzilor, hughenoţilor şi albigenzilor, care au refuzat să-şi tăgăduiască credinţa în timpul acelor secole de împotrivire feroce. Dumnezeu a luptat pentru ei şi uneori oastele urmăritoare ale Romei au fost oprite de avalanşe misterioase şi de căderi de stânci. Alteori, izvoarele munţilor au fost înroşite de sângele acelor credincioşi care şi-au sigilat cu viaţa consacrarea faţă de adevăr. Profeţia din Apocalipsa ne oferă un tablou simbolic despre încercările disperate de a şterge acea minoritate de creştini, care acum se ascundeau ca să poată supravieţui: „Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.” (Apocalipsa 12:15). Cât timp trebuia să rămână adevărata biserică în pustie? Profeţia declară că va fi pentru „o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi.” Ce mister! Ce vrea să spună această descriere ciudată legată de timp? Când se va sfârşi? Răspunsul se găseşte în versetul 6: „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile.”

Acum începe să se lumineze tabloul. Un verset spune că femeia a fost în pustie timp de 1260 de zile, iar alt verset declară că a fost acolo „o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi.” Aceste două perioade sunt egale. Asta înseamnă că o „vreme” trebuie să fie un an în simbolismul profetic, „vremi” reprezintă doi ani, iar „jumătatea unei vremi” este jumătatea unui an. Când adunăm unu, doi şi jumătate, vin trei ani şi jumătate. Şi asta este egal cu exact 1260 de zile, folosindu-ne de metoda de socotire a Bibliei de 30 de zile a unei luni.

Trebuie să mai luăm în considerare aici încă un principiu de interpretare profetică. În simbolismul profeţiilor biblice, o zi reprezintă întotdeauna un an. Veţi găsi cheia pentru acest principiu în Ezechiel 4:6: „Îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” Este stabilit şi în altă parte prin aceste cuvinte: „. . .patruzeci de zile … adică un an de fiecare zi.” (Numeri 14:34).

Vă rog să observaţi că se aplică doar simbolismului profeţiei şi nu li se poate aplica altor părţi din Scriptură. O zi se foloseşte pentru un andoar în cadrul unui context evident profetic. Asta o aşează pe femeie în pustiu pentru toată perioada de 1260 de ani literali.

Deci, concluzia noastră trebuie să fie că adevărata biserică nu putea să apară în lume până nu se sfârşeau cei 1260 de ani. I s-a întâmplat aşa ceva adevăratului popor al lui Dumnezeu? Cât timp a continuat să înăbuşe puterea papală adevăratele învăţături prin exercitarea autorităţii ei politico-religioase?

Iată un punct fascinant al istoriei. În anul 538 d.Hr. a intrat în vigoare un decret al împăratului Iustinian care acorda supremaţie spirituală absolută bisericii Romei. Treptat, această tiranie religioasă s-a unit cu puterile civile până ce în cele din urmă regii au fost siliţi să ceară voie de la papa înainte ca să înceapă să conducă. Această autoritate a rămas în putere până în anul 1798 când Europa a fost zguduită de Revoluţia Franceză. În răscoalele ţăranilor asupriţi de către clerul privilegiat, papa a fost luat prizonier în 1798. Averile papale au fost confiscate, iar guvernul -Directoratul francez a decretat că nu va mai fi nici un episcop al Romei. Dominaţia asupritoare a papalităţii s-a sfârşit exact la 1260 de ani după ce a început în anul 538 d.Hr.

 

Trei semne de identificare a adevăratei biserici

Aceasta ne aduce la o constatare mai importantă: BISERICA ADEVĂRATĂ NU PUTEA SĂ APARĂ ÎN LUME DECÂT DUPĂ ANUL 1798. Trebuia să se ascundă până la sfârşitul celor 1260 de ani, iar acea perioadă din „pustie” se sfârşea în 1798. Se află în faţa noastră unul din cele mai uimitoare semne de identificare a adevăratei biserici. Nu se întemeiază pe vreun sentiment sufletesc sau pe vreo interpretare strânsă a unui singur text din Biblie. Se bazează pe o descoperire profetică a unei anume periaode de timp care poate fi verificată de zeci de rapoarte istorice. Femeia (biserica) practic nu putea să-şi facă apariţia până ce nu fuseseră îndepărtate puterile papale care i se împotriveau. Acest eveniment profetic a avut loc în 1798, iar adevărul care fusese îmbrăcat în sac acum a început să iasă din întuneric, urmând ca în curând să apară drept rămăşiţa femeii.

Acum suntem aduşi în faţa unei descrieri reale a femeii aşa cum urma să apară înaintea lumii cu puţin timp după anul 1798: „Şi balaurul mâniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12:17).

Acest text este unul din cele mai importante care se găsesc în întreaga Biblie. Nicăieri nu se găseşte o descriere mai concisă a rămăşiţei ultimelor zile a credinţei apostolice de la început aşa cum s-a păstrat de-a lungul veacurilor. Aflăm aici o definiţie prin cuvinte a adevăratei biserici din zilele de astăzi. Este atât de importantă încât vom analiza fiecare cuvânt ca să extragem înţelesul deplin. Dacă se poate descoperi adevărata biserică în Biblie, atunci acesta este versetul care o descoperă de tot.

„ŞI BALAURUL . . .” Cine este balaurul? Nu încape nici o îndoială cu privire la această întrebare. În Apocalipsa 12:9 balaurul este numit „Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume.”

„MÂNIAT . . .” Ce vrea să spună? În engleza veche „mâniat” însemna „supărat.” Înseamnă pur şi simplu că Satana era supărat. Pe cine era supărat? „SUPĂRAT PE FEMEIE . . .” Cine era femeia? Am aflat deja că ea este adevărata biserică apostolică, care reprezintă marile învăţături date de Domnul Isus la început. „S-A DUS SĂ FACĂ RĂZBOI CU RĂMĂŞIŢA SEMINŢEI EI . . .” Aici ne apare un cuvânt nou în tablou. Satana va lupta împotriva RĂMĂŞIŢEI adevăratei biserici. Ce înseamnă o rămăşiţă? Înseamnă ultima bucată dintr-o stofă. Este exact ca şi prima bucată care a ieşit din cuponul de stofă, dar întâmplător a ajuns chiar la capăt şi de obicei este o bucată mică.

Ce ne spune asta despre rămăşiţa femeii? Este ultima parte din adevărata biserică, chiar la sfârşitul timpului, care va susţine exact aceleaşi învăţături pe care le-a susţinut prima biserică apostolică. Dar haideţi să citim mai departe. „CARE PĂZESC PORUNCILE LUI DUMNEZEU . . .” La ce porunci s-o fi referind textul? El desemnează măreaţa lege morală scrisă de degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră. Cele Zece Porunci reflectă caracterul lui Dumnezeu, Îi descoperă voia în faţa tuturor fiinţelor create de El şi alcătuiesc temelia întregii moralităţi şi a adevăratei închinări.

Ne confruntăm aici cu cel de-al doilea semn de identificare a adevăratei biserici, care ne stârneşte interesul. Nu că doar trebuie să apară după anul 1798, dar bazându-ne pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, va trebui să ţină TOATE cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Acum, haideţi să terminăm de citit aceste verset fantastic. „ŞI ŢIN MĂRTURIA LUI ISUS HRISTOS.” Iată o altă caracteristică a adevăratei rămăşiţe. Această biserică din ultimile zile nu doar va apărea după 1798 şi va ţine Cele Zece Porunci, dar va avea şi mărturia lui Isus. Dar ce reprezintă mărturia lui Isus? Este o expresie nefamiliară şi ne trebuie mai mult decât o înţelepciune omenească spre a-i descoperi sensul.

Observaţi cum Biblia defineşte anume această expresie pentru noi. Dacă acest text conţine într-adevăr inima întregului adevăr pentru noi, atunci Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să clarifice fiecare parte din el. Definiţia este oferită de cuvântul unui înger trimis din ceruri ca să i-l explice lui Ioan. „Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”) (Apocalipsa 19:10).

Asta este! Ştim acum fără nici o umbră de îndoială că mărturia lui Isus este DUHUL PROOROCIEI. Iar aceste este al treilea mare semn de identificare a adevăratei biserici din ultimile zile!

Daţi-mi voie să vă întreb ceva: Vă simţiţi cumva emoţionaţi când aceste declaraţii biblice pun punctul pe i pe secretul cel mai căutat din Cuvântul lui Dumnezeu? Ne apropiem din ce în ce mai mult de identificarea poporului deosebit al lui Dumnezeu din zilele noastre şi de solia lor deosebită. Şi o facem îngăduindu-i Bibliei să ni-l identifice. Nu am creat nici măcar una din aceste trei caracteristici definitorii. Nimeni n-ar putea să afirme sincer că ele nu i se aplică bisericii Domnului Isus Hristos din timpul sfârşitului. Această biserică a rămăşiţei va trebui să aibă toate cele trei din aceste semne de identificare biblică:

  1. SE RIDICĂ DUPĂ 1798
  2. PĂZEŞTE TOATE CELE ZECE PORUNCI
  3. ARE SPIRITUL PROFEŢIEI

Îmi dau seama că unii deja îşi pun întrebări cu privire la cel de-al treilea semn. „Spiritul profeţiei” este tot atât de neînţeles ca şi „mărturia lui Isus.” Dar rămâneţi aproape şi vom oferi explicaţia foarte curând pentru acel punct.

 

O a patra caracteristică de identificare

Acum aş dori să-i adaug un al patrulea semn crucial de identificare listei noastre. Am descoperit că această biserică este ultima din adevărul istoric. Ea va vesti ultima solie a lui Dumnezeu chiar înainte ca să revină Domnul Isus. De fapt, dacă Dumnezeu are vreun sfat sau vreo avertizare deosebită pentru lume la sfârşitul timpului, cu siguranţă că va da această solie prin biserica rămăşiţei Sale. Bănuiesc că toţi putem vedea logica acestei concluzii. Oare Dumnezeu chiar are o asemenea solie şi este ea identificată clar în Biblie? Domnul Isus a indicat că vestirea unui anume adevăr decisiv va preceda imediat încheierea istoriei omenirii. Să-I ascultăm cuvintele: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14).

Ultimul semn al venirii Domnului Hristos va fi o vestire mondială a „evangheliei împărăţiei.” După asta, va veni sfârşitul. Urmăriţi-mă atent. Ioan Vizionarul de fapt a văzut în viziune împlinirea cuvintelor Domnului Hristos. El a scris: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare . . .” (Apocalipsa 14:6, 7).

Următoarele versete descriu clar din ce constă această ultimă vestire specială a evangheliei. Apoi imediat Ioan a spus: „Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână o seceră ascuţită . . . Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.” (Apocalipsa 14:14-16).

Aţi prins ideea? Sfârşitul va veni de îndată ce această solie anume a „evangheliei” va ajunge la orice naţiune de pe pământ. Domnul Isus a declarat acelaşi lucru: „evanghelia aceasta . . . va fi propovăduită în toată lumea . . . apoi va veni sfârşitul.” Vă sugerez că oricare ar fi solia aceasta, probabil că este cea mai urgentă şi cea mai irezistibilă pe care au auzit-o vreodată urechile oamenilor. Atât Ioan cât şi Domnul Isus dau mărturie că atunci când se va împlini va aduce cu sine împărăţia proslăvită a lui Hristos.

Am putea şti ce va conţine acea avertizare finală? Ioan a scris-o atât de simplu ca nimeni să nu se îndoiască. „El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” (Apocalipsa 14:7). Observaţi că o parte din acest ultim apel al lui Dumnezeu va anunţa că a început deja judecata. „A VENIT” nu „va veni.” Trebuie să căutăm şi să dăm ascultare vestirii unei astfel de solii de judecată preadventă adresată tuturor neamurilor pământului.

Următoarea parte a soliei primului înger este aceasta: „şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7). Vă sună familiar? Ar trebui să vă sune, deoarece este citat aproape cuvânt cu cuvânt din porunca a patra a decalogului, care indică clar că Sabatul va face parte din vestirea „evangheliei” care trebuie să ajungă la toată lumea chiar înainte de timpul sfârşitului. Dar cum ne închinăm lui Dumnezeu ca şi unui Creator? Chiar în inima Celor Zece Porunci Dumnezeu ne-a scris răspunsul: „Căci în şase zile a făcut DOMNUL cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11).

Adevărata închinare izvorăşte dintr-o recunoaştere a puterii creatoare şi a autorităţii lui Dumnezeu, iar Sabatul reprezintă semnul stabilit chiar de Dumnezeu că El este Creatorul tuturor lucrurilor. De-a lungul Bibliei, de nenumărate ori Dumnezeu pretinde închinare DEOARECE El a creat toate lucrurile. „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, CĂCI TU AI FĂCUT TOATE LUCRURILE.” (Apocalipsa 4:11).

De multe ori, Dumnezeu i-a ridiculizat pe zeii falşi deoarece ei nu erau în stare să creeze. „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ . . . Dar El a făcut pământul prin puterea Lui” (Ieremia 10:11, 12). „Singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit . . . ‘Eu sunt Domnul şi nu este altul!” (Isaia 45:18).

Sabatul a fost instituit de Dumnezeu ca un semn măreţ de aducere aminte a autorităţii Sale de suveran ca fiind singurul Dumnezeu căruia să I ne închinăm. Creatorul a pus în mişcare ciclul săptămânii de şapte zile pentru a scoate în evidenţă adevăraul Sabat, pentru ca lumea să nu mai aibă nici o scuză la cine să se închine şi când. Astfel, solia primul înger îi chema pe oameni să I Se închine „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” –o chemare la păzirea adevăratului Sabat.

Soliile celui de-al doilea şi celui de-al treilea înger descrise de Ioan se pot rezuma în scurt cam aşa: „A căzut Babilonul! . . . Dacă se închină cineva fiarei . . . şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:8-10). Contrar părerii multora, această vestire îndrăzneaţă şi simplă a soliei despre fiară este inclusă în evnaghelia cea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar avertismentele împotriva semnului fiarei se vor vestite oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. ATUNCI VA VENI SFÂRŞITUL!

Suntem acum pregătiţi să adăugăm o a patra caracteristică listei celorlalte trei. Cu siguranţă că adevărata biserică a rămăşiţei din timpul ultimelor zile va fi folosită de Dumnezeu pentru a le duce ultima Sa solie de avertizare tuturor locuitorilor de pe această planetă. Această solie va include (a) a sosit ceasul judecăţii, (b) închinarea la adevăratul Sabat, (c) căderea Babilonului spiritual şi (d) semnul fiarei.

Aceasta completează desfăşurarea uimitoare a caracteristicilor specifice a adevăratei biserici din zilele noastre:

  1. SE RIDICĂ DUPĂ 1798
  2. ŢINE TOATE CELE ZECE PORUNCI
  3. ARE SPIRITUL PROFETIC
  4. VESTEŞTE SOLIA CELOR TREI ÎNGERI (Apocalipsa 14) LA SCARA MONDIALĂ

Ar putea oare vreo fiinţă raţională să rămână nepăsătoare faţă de ceea ce am descoperit până acum? Avem în mâinile noastre chiar acum cheia pentru a dezlega unul din cele mai fantastice secrete spirituale din lume. Dumnezeu a concentrat toate cheile în acest unic capitol profetic, extraordinar din Apocalipsa. Urmăriţi semnele de identificare. Este lista lui Dumnezeu, nu a mea. Pur şi simplu, le-am scos din paginile inspirate ale Cărţii lui Dumnezeu. Ce ne spun despre adevărata biserică a lui Dumnezeu de astăzi?

Mai întâi de toate, nu putea să se ridice înainte de 1798. Asta le elimină pe majoritatea marilor biserici protestante populare din lume. Practic toate s-au format înainte de 1798. În al doilea rând, urma să fie o biserică păstrătoare a tuturor celor Zece Porunci. La prima vedere, s-ar părea că este un test destul de slab definitoriu pentru ca să descoperi care biserică are dreptate. Desigur că toate învaţă şi practică ascultarea de marea lege morală a lui Dumnezeu — o fi aşa? Adevărul este că foarte puţine denominaţiuni pretind că păzesc toate cele Zece Porunci. Majoritatea recunosc că nu păzesc Sabatul zilei a şaptea cerut de porunca a patra. Ele păzesc prima zi a săptămânii în locul Sabatului.

 

Majoritatea bisericilor nu rezistă testului Scripturilor

Nu vi se pare ciudat? Dumnezeu a scris cu propria Sa mână „ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea” (Exodul 20:10). Nimeni n-a fost niciodată nedumerit cu privire la ce zi a sfinţit Dumnezeu şi la ce zi a poruncit să se sfinţească. Toţi predicatorii şi toate bisericile recunosc că sâmbăta este ziua a şaptea a săptămânii. Cu toate acestea, marea lor majoritate calcă porunca lui Dumnezeu în fiecare săptămână muncind pe faţă în Sabat, lucru pe care Dumnezeu l-a interzis.

Ca să compenseze călcarea Sabatului zilei a şaptea, ei l-au înlocuit cu o altă zi–prima zi a săptămânii–în locul celei pe care a poruncit-o Dumnezeu.

Cum justifică ei o manipulare atât de răutăcioasă a Legii morale a lui Dumnezeu? Situaţia este uimitoare, indiferent din ce unghi am privi-o. Multe biserici s-au descotorosit de Cele Zece Porunci cu argumentul că ele sunt doar nişte reguli ceremoniale date de Moise şi că ele ar fi fost desfiinţate la cruce! Alte biserici susţin poziţia că toate cele Zece Porunci, CU EXCEPŢIA SABATULUI, au fost transmise în Noul Testament. În fiecare caz, porunca a patra care conţine semnul puterii creatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu, a fost respinsă şi desacralizată.

Cu toate acestea, tocmai am descoperit că biserica adevărată se va distinge prin păzirea poruncilor. Reţineţi: conform învăţăturii clare a Bibliei, nici o biserică nu va putea fi rămăşiţa femeii dacă nu va păzi Sabatul zilei a şaptea ca şi toate celelalte nouă porunci. Deodată, le vedem pe toate cele care au trecut primul test cum cad la cel de-al doilea.

Dar acum continuăm cu cea de-a treia cerinţă a profeţiei. Biserica rămăşiţei din zilele din urmă trebuie să aibă spiritul profeţiei în ea. Ce vrea să zică aceasta? Fără îndoială că acest semn care îi flutură identitatea este cel mai important de pe lista noastră. Vom descoperi că el implică mai mult decât o simplă înţelegere şi predicare a profeţiei.

În fine, această biserică deosebită se va distinge prin solia unică pe care o vesteşte tuturor naţiunilor de pe pământ–a început judecata, ziua a şaptea este Sabatul, a căzut Babilonul şi avertizări împotriva semnului fiarei. Înainte ca să spunem mai mult despre orice sistem bisericesc modern care s-ar potrivi acestor caracteristici inspirate, să ne întoarcem la identificarea punctului trei, pe care nu l-am explicat încă pe deplin.

 

Spiritul Profetic

Sub inspiraţia lui Dumnezeu, Ioan a declarat că rămăşiţa femeii va avea „mărturia lui Isus.” Întrucât această expresie este întrucâtva ambiguă, mai târziu Ioan ne-a oferit o lămurire care mai lasă încă mult de dorit. El a spus simplu: „Mărturia lui Isus este duhul proorociei” (Apocalipsa 19:10).

Cel puţin începem să ne mişcăm în direcţia corectă, dar acum trebuie să descoperim ce înţelege Ioan prin expresia „duhul proorociei.” Orice ar fi, este important în ochii lui Dumnezeu deoarece El îl desemnează drept unul dintre modurile prin care Îi putem recunoaşte adevărata biserică din aceste ultime zile.

Tabloul începe să se limpezească când cercetăm întreg contextul declaraţiei. Un înger i se arată lui Ioan, iar Ioan cade la pământ plin de teamă şi de admiraţie. Vizionarul declară: „Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: ‘Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!’ (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”) (Apocalipsa 19:10).

Vă rog să observaţi cine este descris în acest verset ca având mărturia lui Isus sau spiritul profetic. Se identifică ca având-o doar „fraţii” lui Ioan. Acum trebuie să căutăm mai multe informaţii cu privire la cine sunt fraţii lui Ioan. Cuvântul ne ajută în acest sens. În Apocalipsa 22:8, 9 Ioan repetă întâmplarea cu îngerul şi adaugă mai multe detalii. „Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: ‘Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii . . . Închină-te lui Dumnezeu.'” Fraţii lui Ioan erau proorocii şi doar despre ei se spune că ar avea duhul proorociei.

Deodată, toate lucrurile se aşază. Singurii care aveau duhul proorociei erau chiar proorocii. Dacă doar să ai şi să predici proorocia s-ar putea numi „spiritul profetic,” atunci li s-ar potrivi multor învăţători şi evanghelişti moderni. Dar Biblia lămureşte cât se poate de clar că este vorba chiar de capacitatea de a prooroci. Cu alte cuvinte, chiar de darul proorociei. Doar proorocii l-au avut.

Acest adevăr este sprijnit şi de apostolul Pavel. „Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta, mărturia despre Hristos (spiritul profetic) a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1:5-7).

Aici mărturia lui Isus se numeşte un „dar” în loc de „duhul” profeţiei. Implicaţia este vădită în aceea că darul va fi prezent până la revenirea Mântuitorului nostru.

Prin această vedere inspirată de ap.Pavel, ne aflăm din nou pe un teren familiar. N-avem nici o problemă cu termenul „darul proorociei.” Epistolele Noului Testament sunt pline de referinţe la toate darurile Duhului, inclusiv la darul proorociei. Ap.Pavel i-a spus bisericii din Efes cum se acordă şi când se acordă darurile: „De aceea este zis: ‘S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.'” (Efeseni 4:8).

Acest text nu prea mai are nevoie de comentariu. Este un adevăr bine-cunoscut că atunci când Domnul Isus S-a întors la ceruri, le-a dat unele „daruri” sau capacităţi copiilor Săi de pe pământ. „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători.” (Efeseni 4:11).

Din acest motiv, Domnul Isus i-a înzestrat pe unii din biserică cu aceste daruri spirituale potrivite, „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4:12). El a făcut lucrul acesta ca să-i zidească pe credincioşi şi să-Şi întărească biserica. Aceste daruri trebuiau să ajute la creşterea şi desăvârşirea trupului Domnului Hristos, în timp ce aceştia se străduiau să-i zidească pe membri.

Următorul verset ne spune exact cât timp va fi nevoie de aceste daruri în biserică. „Până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” (Efeseni 4:13).

Dacă limba are vreun sens, atunci aceste cuvinte lasă să se înţeleagă foarte clar o anume idee. Aceste daruri pe care Domnul Hristos le-a aşezat în biserica Sa urmau să existe chiar până la sfârşitul timpului. Va fi nevoie de ele ca să ducă biserica la desăvârşire, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.

Să îndrăznim oare şi să punem şi următoarea întrebare evidentă? Unde sunt astăzi aceste daruri? Dacă Domnul nostru a intenţionat ca aceste daruri să-şi facă lucrarea lor de sfinţire până la sfârşitul timpului, atunci ar trebui să se vadă toate lucrând în bisericile din jurul nostru. Haideţi să întrebăm dacă sunt. Mai găsim învăţători în majoritatea bisericilor de azi? Răspunsul este da. Dar pastori sau evanghelişti? Practic toate bisericile îi au. Dar despre apostoli, ce-am putea zice? Întrucât acest cuvânt înseamnă literal „misionari” (vine din cuvântul grecesc „unul care este trimis”), iarăşi am putea spune că majoritatea bisericilor moderne se potrivesc acestui anume dar.

Până acuma totul e bine. Dar mai avem o întrebare–dar profeţii? Din partea tuturor bisericilor, nu există un răspuns rapid la această întrebare. Practic, nici o biserică nu pretinde că ar fi avut vreodată parte de lucrarea vreunui profet.

Dar de ce? Dacă e nevoie de toate celelalte daruri, de ce n-ar fi nevoie şi de profeţi? Cu siguranţă că aşa se consdera în prima biserică. De fapt, toate darurile spirituale erau vizibile de la sine, după mărturia cărţii Faptelor Apostolilor. „În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători; Barnaba, Simon . . .” (Faptele Apostolilor 13:1). Aici ni se oferă dovezile că două dintre daruri, învăţători şi prooroci, făceau parte din biserica din Antiohia. Apoi în Fapte 21:9 citim că „el avea patru fete fecioare care prooroceau.” Remarcaţi că aceste patru fete dintr-o familie fuseseră alese de către Duhul ca proorociţe. Ele aveau duhul proorociei.

 

De ce au dispărut profeţii din biserică?

Este evident că toate darurile lucrau egal pe timpul apostolilor şi imediat după aceea. Dar oare de ce s-ar părea că darul proorociei a dispărut din vedere după două sau trei sute de ani de eră creştină? Nu avem acelaşi raport de-a lungul veacurilor aşa cum avem despre celelalte daruri. De ce nu găsim profeţi în toate bisericile de astăzi pe lângă pastori şi învăţători?

Nu îndrăznim să evităm întrebarea aşa cum o fac de obicei milioane de creştini. Cuvântul lui Dumnezeu atacă problema frontal, fără să lase loc de echivoc. Este uşor să vedem de ce majoritatea bisericilor încearcă să ignore absenţa acestui dar, mai ales când descoperim motivul absenţei lui.

Acea perioadă post-apostolică nu este prima dată când spiritul profetic a fost îndepărtat din poporul lui Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu tratase atunci biserica exact la fel cum îi tratase întotdeauna pe copiii Săi. De-a lungul întregului Vechi Testament, Dumnezeu i-a condus şi i-a instruit pe două căi divine: legea şi profeţii. Prin profetul Ieremia, Dumnezeu îi spusese Israelului: „Dacă nu Mă ascultaţi, când vă poruncesc, să urmaţi Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte; dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei prooroci, pe care vi i-am trimis . . . atunci voi face casei acesteia ca lui Şilo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului” (Ieremia 26:4-6).

LEGEA ŞI PROOROCII! Merg împreună. Nu numai că se referă la scrierile Bibliei, dar se referă la cele două mijloace de călăuzire divină. „Ţineţi Legea Mea şi ascultaţi de proorocii Mei!” era cerinţa făcută de Domnul. Iar raportul sfânt arată că atunci când au respins una din aceste două mijloace divine, Dumnezeu o îndepărta şi pe cealaltă, deoarece Îi respingeau de fapt conducerea. În nenumărate situaţii, copiii lui Israel s-au îndepărtat de Legea lui Dumnezeu, iar urmarea a fost că şi glasul profetic a amuţit.

Ieremia scria, „Lege nu mai au şi chiar proorocii nu mai primesc nici o vedenie de la DOMNUL” (Plângeri 2:9). Ezechiel s-a exprimat astfel: „Ei cer vedenii prorocilor, dar preoţii nu mai cunosc Legea şi bătrânii nu mai pot da sfaturi” (Ezechiel 7:26). Înţeleptul a creionat acelaşi principiu: „Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte Legea!” (Proverbe 29:18).

În vremuri de neascultare făţişă faţă de Legea Sa, Dumnezeu S-a folosit de prooroci doar ca să mustre şi să salveze, nu pentru sfaturi sau călăuzire. Când s-au întors de la Lege, au înţeles că respingeau singura cale pe care ar fi putut primi călăuzire divină. În această apostazie Saul a strigat: „Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise.” (1 Samuel 28:15).

Avem un exemplu perfect despre această situaţie în Ezechiel 20:3 când oamenii vin să-I ceară sfatul lui Dumnezeu. „Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel şi spune-le: ‘Aşa vorbeşte DOMNUL Dumnezeu, ‘Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi.'” De ce nu vroia să le răspundă în acest caz? Versetele 11-13 ne dau răspunsul: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt DOMNUL, care-i sfinţesc. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustie ca să-i nimicesc.”

Desigur că putem vedea că motivul pentru care Dumnezeu n-a acordat nicio instruire divină a fost deoarece ei Îi lepădaseră legea şi Îi călcaseră Sabatul. În special călcarea poruncii a patra I-a provocat neplăcere lui Dumnezeu.

Acum suntem pregătiţi să ne ocupăm de problema profeţilor din Noul Testament şi de ce au dispărut ei după două sau trei secole. Ce s-a întâmplat cu legea lui Dumnezeu când în exact aceeaşi perioadă a dispărut din biserică darul profeţiei? Istoria acelei perioade timpurii ne arată că Sabatul a fost pus deoparte în favoarea zilei păgâne a soarelui. Un compromis dezgustător cu închinarea păgână la soare a dus la o respingere făţişă a adevăratului Sabat al zilei a şaptea. Şi când a avut loc aceasta, Dumnezeu a făcut exact ceea ce făcuse şi mai înainte când copiii Lui s-au întors de la legea Lui cea sfântă — Şi-a retras călăuzirea Duhului profeţiei, iar profeţii au dispărut din biserică.

Asta ne aduce faţă în faţă cu o altă întrebare pertinentă. Avem oare motive să credem că atunci când biserica reface păzirea legii şi începe să asculte din nou de Sabat, îi va reda oare Dumnezeu bisericii şi darul profeţiei? Ajungem iarăşi din nou la acea profeţie dinamică din Apocalipsa 12 şi la descrierea făcută de Dumnezeu a adevăratei rămăşiţe. Acum, pentru prima dată, putem înţelege semnificaţia deplină a versetului al şaptesprezecelea: „Şi balaurul mâniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.”

Vedeţi? Legea, atât de mult neglijată, a revenit acolo unde îi era locul, şi anume, în biserică, iar mână în mână cu legea merge mărturia lui Isus, care este spiritul profeţiei. Cugetaţi puţin! Legea şi profeţii se întrunesc din nou în ultima rămăşiţă a adevăratei biserici apostolice a lui Dumnezeu! Toate darurile sunt din nou active aşa cum au fost în zilele dinaintea apostaziei.

Vă amintiţi că o rămăşiţă trebuie să fie exact la fel ca şi originalul, doar că se află la capăt şi este mică. Această profeţie fantastică ne descoperă că va fi o refacere a credinţei apostolilor în vremea sfârşitului. Acelaşi Sabat va fi refăcut. Vor fi prezente aceleaşi daruri ale Duhului, iar toate marile învăţături apostolice vor ieşi la lumină după cei 1260 de ani de deformare papală.

O anume biserică, numită rămăşiţa, trebuie să apară pe scenă undeva după 1798. Ea va reface temelia multor generaţii, păzind Sabatul, acelaşi Sabat pe care l-a creat Domnul Isus în timpul săptămânii creaţiunii şi acelaşi Sabat pe care l-a păstrat El când S-a aflat pe pământ. În acea biserică, se va manifesta adevăratul dar al profeţiei. Prin ungerea cu putere şi cu binecuvântări spirituale neobişnuite acea biserică a rămăşiţei îşi va vesti ultima solie de avertizare din Apocalipsa 14 în toate ţările din lume. Aşa cum am descoperit deja, această întreită evanghelie îngerească proslăvită include ceasul judecăţii prezente, Sabatul, căderea Babilonului şi solia despre fiară.

Această biserică este din nou identificată de Ioan prin următoarele cuvinte: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Să nu treceţi cu vederea adevărul că sfinţii care păzesc aceste porunci primesc putere să facă ceea ce fac doar prin încrederea totală în Domnul Isus. Atunci când îi veţi găsi, ei nu se vor lăuda cu neprihănirea lor şi nici nu se vor baza pe faptele lor bune ca să-i mântuiască. Mai presus de orice, ei vor avea o legătură personală, iubindu-L pe Mântuitorul căruia I se închină. Ascultarea lor se va întemeia numai pe meritele neprihănirii atribuite şi împărtăşite a Domnului Hristos. Ei vor păzi poruncile pentru că au fost mântuiţi, nu ca să câştige vreo favoare de la Dumnezeu.

Probabil că acum sunteţi deja foarte curioşi dacă vreo biserică actuală poate să îndeplinească condiţiile incredibile cerute de Biblie. Mulţi pretind că ei sunt biserica adevărată, dar pretenţiile lor nu se întemeiază pe cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu. Doar cei cărora li se potrivesc cele patru semne specifice schiţate în cartea Apocalipsei ar putea fi luaţi în considerare. Să presupunem că am găsi o singură biserică în lumea de azi care ar trece toate aceste teste biblice. Oare am putea să ne aşteptăm că este o biserică desăvârşită cu membri care să n-aibă nici un cusur? Din contră, cu siguranţă că ar fi alcătuită din oameni obişnuiţi, supuşi aceloraşi slăbiciuni ca şi ceilalţi oameni. Va trebui să fie o biserică comparativ mică ce ar îndeplini criteriile de a fi „rămăşiţă”. Domnul a declarat despre calea adevărului că este strâmtă şi că „puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:14). Şi iarăşi a declarat: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului” (Luca 17:26). Nimeni nu trebuie să se lase înşelat în a-şi pune încrederea în numărul mare de adepţi, în majoritate. Cei mântuiţi se vor compara cu cele opt suflete salvate în arcă pe timpul potopului. Adevărul n-a fost niciodată popular şi cu atât mai puţin va fi în acest veac de plăceri senzuale şi materialism. Biserica rămăşiţei nu se va găsi printre bisericile mari, tradiţionale cu stilurile lor de viaţă atât de îngăduitoare. Domnul Isus a declarat: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16:24).

Sfatul lui Pavel era: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul” (2 Corinteni 6:17). Lui Tit, el i-a scris următoarele: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim cu cumpătare, dreptate şi evlavie, … un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:11-14).

S-ar părea că versetele de mai sus şi multe altele indică faptul că adevărata biserică din ultimile zile va fi considerată de lume la fel cum au fost preţuiţi Domnul Isus şi ucenicii Săi pe vremea lor. Întrucât rămăşiţa este doar o urmare a marelui original, va fi dispreţuită de majoritate, va fi socotită drept ciudată şi în cele din urmă, asemenea primei biserici, va fi considerată drept vrednică de moarte. Cartea Apocalipsei expune planul diabolic al puterii „fiarei” din vremea sfârşitului de a obliga pe oricine să poarte un semn, iar aceia care nu vor primi acel semn vor fi condamnaţi la moarte. Aşa cum s-ar putea să bănuiţi, aceia care se vor împotrivi semnului fiarei vor fi aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Cu alte cuvinte, biserica rămăşiţei.

Din nou trebuie să accentuăm ideea că nu toţi cei care aparţin bisericii rămăşiţei vor fi neapărat mântuiţi. Ca oricare altă biserică şi ea constă din oameni obişnuiţi care trebuie să păstreze o legătură permanentă cu Domnul Isus. Fără îndoială că este adevărat că vor fi oameni salvaţi şi pierduţi din toate bisericile şi sectele. Fiecare om va fi judecat pe temeiul adevărului descoperit şi cât a ascultat de ceea ce a ştiut. Membrii bisericii rămăşiţei vor avea o mare lumină şi vor fi judecaţi ca atare. Mulţi vor cădea la acest test, deoarece se bazează mai degrabă pe cunoaşterea adevărului decât pe meritele salvatoare ale neprihănirii Domnului Hristos. Iată de ce este cât se poate de posibil ca mulţi să se piardă chiar din biserica „rămăşiţei”. Alţii care nu au atât de multă lumină vor fi acceptaţi, dacă Îl vor cunoaşte pe Domnul Isus şi vor umbla în toată lumina ce le-a fost descoperită.

Dar după ce am făcut aceste observaţii, trebuie să şi admitem că Dumnezeu are o biserică deosebită cu o solie deosebită, la care se face referire ca la „rămăşiţa” femeii. Ea va apărea către sfârşit, va susţine aceleaşi învăţături ca şi biserica apostolică, va păstra toate cele Zece Porunci (incluzând şi Sabatul), va avea darul profeţiei şi va predica întregii lumi solia din Apocalipsa 14.

 

Există oare vreo biserică ce întruneşte toate cele patru caracteristici?

Există oare vreo astfel de biserică în lume chiar acum care să întrunească toate cerinţele acestor texte biblice? Dumnezeu nu ne lasă fără să ne descopere. El a făcut semnele atât de clare, atât de distincte şi simple în Biblie pentru ca toţi să poată şti ce să caute. Este oare dificil să potriveşti toate cele patru mari semne distinctive cu sutele de nume confuze şi corpuri de biserici? Nicidecum. Câte din acele bisericile au apărut după 1798? O mică minoritate. Şi câte din această minoritate păzesc toate cele Zece Porunci, inclusiv Sabatul? Foarte puţine. Pot fi numărate pe degetele de la o mână. Câte din aceste puţine au şi spiritul profeţiei? Şi, în final, câte proclamă cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14 în toate ţările şi în toate limbile de pe pământ?

Eliminarea ne-a condus la o singură biserică, fie că o credeţi, fie că nu. Nu ar fi cinstit să vă lăsăm confuzi la acest punct, întrebându-vă dacă Dumnezeu n-a descris vreo biserică imposibilă, eterogenă care n-ar exista niciodată. Din toate sistemele eclesiastice existente la această dată, există doar una care întruneşte pe deplin criteriile biblice ale rămăşiţei. Trebuie să fie concluzia noastră bazată pe adevăruri istorice şi nu pentru că am avea ciudă pe vreo biserică anume. Raportul inspirat din Apocalipsa 12 nu dă loc la vreo interpretare emoţională faţă de vreo biserică existentă. Persoana cea mai dezinteresată ar trebui să ajungă la aceeaşi concluzie, după ce ar examina întreg tabloul profetic. Nu rămâne loc de laudă sau mândrie. Secretul n-a fost descoperit de vreun om, ci de Cuvântul lui Dumnezeu.

Numim biserica, cu o oarecare îngrijorare. Întotdeauna vor exista puţini gata să ne acuze de sectarianism în ciuda dovezilor de netăgăduit din faţa noastră. Aţii vor îngădui ca prejudecăţile personale să le fure acest adevăr proslăvit. Singura biserică ce împlineşte descrierea profetică a adevăratei rămăşiţe este biserica adventistă de ziua a şaptea. Apărând în jurul anului 1844, această mişcare istorică a început programul prezis de refacere a adevărului care se pierduse sau se denaturase în timpul Evului Mediu. Una după alta din învăţăturile Domnului Hristos şi ale primei biserici şi-au primit fosta lor strălucire şi frumuseţe. Când autoritatea legii şi Sabatul au fost restabilite, Dumnezeu a făcut exact ceea ce făgăduise că va face: a redat frumosul spirit al profeţiei rămăşiţei bisericii. Acest dar s-a manifestat prin viaţa şi învăţăturile Doamnei Ellen G. White. Această tânără, cu doar câteva clase, a primit descoperiri deosebite, care s-au întins pe o perioadă de peste şase decenii. Din pana ei inspirată au curs peste şaptezeci de cărţi, dintre care multe şi-au primit recunoaşterea celor mai mari critici din lume ca fiind fără pereche în formă şi conţinut.

Deşi darul profeţiei i-a dat un avânt puternic noii mişcări, n-a mărturisit a fi decât „o lumină mai mică” faţă de autoritatea suverană a Sfintelor Scripturi. În armonie cu regula biblică de „a pune la încercare duhurile”, fiecare manifestare a trebuit verificată prin Cuvântul lui Dumnezeu. „La Lege şi la mărturie, căci dacă nu vor vorbi aşa, este pentru că nu este nici o lumină în ei” (Isaia 8:20 – trad.King James). Dacă scrierile ei nu s-ar fi conformat Bibliei în orice privinţă, ar fi fost respinse drept contrafaceri, dar ele au vorbit într-un acord perfect cu Scripturile. Cu nici un chip n-au fost considerate ca o parte din canonul sacru al Scripturilor. Deşi inspirate de acelaşi Duh, ele nu adaugă şi nici nu scot din Scrierile Sfinte, ci asemenea unei lupe descoperă frumuseţea şi adevărul Cuvântului.

Poate că minunea cea mai mare dintre toate este cum biserica rămăşiţei care a apărut din providenţa lui Dumnezeu s-a întemeiat chiar pe aceleaşi învăţături din Apocalipsa 14–cele amintite de Domnul Isus şi de Ioan ca ultima solie–ca fiind inima învăţăturii ei. Dar mai există o minune! Cum a putut acea biserică nou apărută, cu doar câteva sute de membri în 1860, să ajungă cu solia ei nepopulară şi să evanghelizeze orice ţară din lume? Şi cu toate acestea, exact aşa s-a întâmplat. Lucrarea adventiştilor de ziua a şaptea s-a înfiinţat în ţări reprezentând aproape 100% din populaţia lumii. Şi fiecare din aceste învăţături unice din Apocalipsa 14, incluzând judecata, Sabatul şi solia despre fiară, se predică în toate acele naţiuni.

Există câteva biserici care s-ar califica la primul punct de identificare şi sunt puţine cărora li se potriveşte cel de-al doilea punct, dar este un adevăr unic că doar o singură biserică se potriveşte perfect tuturor celor patru puncte. Cu o simplitate şi cu o logică care fac apel la raţiunea omenească, Dumnezeu Şi-a împlinit făgăduinţa de a ne călăuzi în tot adevărul. Următoarea mişcare depinde întru totul de noi. Ce vom face noi cu concluziile convingătoare la care am fost conduşi?

Nimeni nu poate să evite să ia o decizie cu privire la acest fel de adevăr. Putem să ne hotărâm să-l acceptăm sau să-l respingem, dar un lucru este sigur–nu veţi mai fi acelaşi, indiferent de hotărârea pe care o luaţi. Convingerea are o metodă de a rămâne cu noi, chiar şi atunci când încercăm să o ignorăm sau să o alungăm. Nu veţi putea să uitaţi lucrurile pe care le-aţi aflat despre adevărata biserică. Vă aflaţi acum în posesia celui mai căutat secret din întreaga Biblie. Aş dori să vă îndemn să nu luaţi o decizie de a o primi doar pentru că v-aţi convins cu mintea. Nimeni n-ar trebui să se alăture bisericii, care este trupul lui Hristos, dacă n-a fost atras de o legătură sufletească cu Domnul Isus.

În spatele profeţiei fantastice a adevăratei rămăşiţe, aş dori să-L vedeţi pe Mielul lui Dumnezeu care moare pe cruce în locul dvs. Stă atârnat acolo din pricina păcatului, pentru că cineva nu L-a iubit într-atât încât să asculte de El. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Nu putem să ascultăm de El până ce n-am îngenuncheat, cu inima zdrobită din pricina păcatelor noastre şi nu L-am primit ca Domn şi Mântuitor. Iubirea pentru El ne oferă atât motivaţia cât şi puterea de a-I împlini Cuvântul. Dacă nu L-aţi primit încă, hotărâţi-vă chiar acum. Apoi prin tăria acelei noi legături de iubire cu El, urmaţi-L slujindu-I ca membru al adevăratei biserici a rămăşiţei.

 
 

 

 

 

 

 

Co-fondatorul Bisericii Sataniste din Africa de Sud, renuntă după ce experimenteaza dragostea lui Hristos; Inteligenţa Artificială poate deveni „Dumnezeu” pe Pământ – avertizează mai mulţi lideri; Pastilă pentru suflet-Suferința, poarta mângâierii; Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului); Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor…despre armele luptei noastre; VIAȚA LUI ISUS SĂ SE ARATE ÎN TRUPUL NOSTRU; Dumnezeu are un scop în fiecare încercare; Pastilă pentru suflet-Suferința, poarta mângâierii;Purtarea crucii şi răstignirea [2 Corinteni 4.10-18, Galateni 2.20-21, Marcu 15.21, Luca 9.23]; Comori în vase de lut- 2 Corinteni 4.7-12, de David R. Reid; Perioada de timp actuală şi cea viitoare; Viaţa veşnică în epistolele Pauline; A purtat păcatele noastre- Meditaţii zilnice – Fritz Berger; Cel care a purtat păcatele noastre, de E. A. Bremicker; A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor?Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner; Jom Kippur: Marea zi a ispăşirii- Leviticul 16; Lucrarea terminată a lui Hristos; Un cuvânt despre împăcare, ispăşire şi suplinire; Inteligența Artificială ar putea fi… Satana? O postare şocantă de pe un forum de jocuri video;

Inteligenţa Artificială poate deveni „Dumnezeu” pe Pământ – avertizează mai mulţi lideri; V-AŢI GÂNDIT TOTUŞI, DE CE INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ESTE SATANICĂ?! PENTRU CĂ ESTE O INTELIGENŢĂ SEPARATĂ DE SPIRIT: NU ESTE MORALĂ, NU ARE EMPATIE, SENTIMENTE, UMANITATE; IA, satanică: Cercetătorii pun bazele unei Inteligențe Artificiale cu mentalitate de stup; De ce a crezut Satan că Îl poate învinge pe Dumnezeu? SatanCon, cea mai mare adunare de sataniști din lume. Cum s-a desfășurat? Jocul cu diavolul: De ce unii îi fac statuie; RĂSCUMPĂRARE, RĂSCUMPĂRĂTOR; Mijlocitor; Despre răscumpărarea biblical; Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?Cenzura pe internet s-a înrăutățit de-a lungul anilor, dar tocmai am trecut printr-un prag care va duce lucrurile la un nivel cu totul nou; Dumnezeu avertizează lumea necredincioasă – O privire asupra lucrurilor ce vor veni – Jan Markell; Interviu cu Florin Antonie – pastor la Biserica Genesis Londra; Fostul Şef al Mafiei, Michael Franzese, se Naște din Nou, Predică Despre Isus: „Există un Cer și Există un Iad; Marea Dispariție: Speranța Noastră Glorioasă într-o Lume Plină de Disperare;

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Iosif Țon – Împărăția lui Dumnezeu aici și acum | BISERICA RENOVATIO

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

David Wilkerson | Prorocia din 1999, Asupra României”, În legătură cu Drogurile”, !!

 

 

 

 

 

////////////////////////////

 

 

Prea puţini intrăm în Locul Preasfânt!

 

///////////////////////////////////

 

 

Fii un om al credinţei-

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Marea Dispariție: Speranța Noastră Glorioasă într-o Lume Plină de Disperare

 

RALUCA

 

 

Tu și eu suntem privilegiați să stăm pe crestele valurilor profeției – să trăim într-un timp mai apropiat de revenirea lui Isus Hristos decât oricare altă generație din istoria lumii. Simțim apropierea revenirii Lui. Vedem semnele vremurilor. Știm că lumea se apropie de un punct climatic de criză fără precedent.

Armele nucleare sunt acum suficient de sofisticate și suficient de mici pentru a fi purtate în mână; astfel de arme au chiar o poreclă: „nucleare tacticeˮ. Economia globală atârnă de un fir de pânză păianjen. Fragmentarea politică pare să se producă simultan pe fiecare continent.

 

Și –ismele -> secularismul, islamismul radical, comunismul, totalitarismul și terorismul – se răspândesc peste națiuni ca o epidemie de iederă otrăvitoare.

 

Aceste realități ne înspăimântă și ne îndurerează, dar pentru mine sunt și captivante, pentru că vestesc revenirea lui Hristos. Am fost încântat de gândul de a-L vedea pe Hristos timp de mulți ani, și, ca și tine, am avut privilegiul de a trăi într-un timp când putem urmări profețiile Cuvântului lui Dumnezeu împlinindu-se chiar sub ochii noștri.

 

Profeția devine vie

Mă simt, de asemenea, onorat să fiu conectat într-un mod mic cu două dintre cele mai importante cărți de profeție sau serii de cărți care au fost scrise vreodată.

 

Am început cariera mea pastorală în 1969, când eu și soția mea, Donna, împreună cu șapte familii, am înființat Biserica Baptistă Blackhawk din Fort Wayne, Indiana. În 1970, în al doilea an al slujirii mele pastorale acolo, Hal Lindsey a publicat o carte intitulată „The Late Great Planet Earthˮ. (Fosta Mare Planetă Pământ) Cartea a apărut câțiva ani după Războiul de Șase Zile din Orientul Mijlociu, când oamenii erau concentrați asupra evenimentelor remarcabile care se desfășurau în Israel.

 

Această carte a adus mesajul profeției biblice în conversația de zi cu zi și a devenit cea mai bine vândută carte non-ficțiune a anilor ’70. Până în 1990, s-au vândut mai mult de douăzeci și opt de milioane de exemplare ale acestei cărți și a fost ulterior tradusă în peste cincizeci de limbi. Unii experți au calculat că, în total, cartea lui Lindsey a vândut mai mult de treizeci și cinci de milioane de exemplare.

 

Hal Lindsey a absolvit Seminarul Teologic Dallas, același seminar la care am absolvit și eu în 1967. Amândoi am avut privilegiul de a învăța sub îndrumarea unor mari învățători ai profeției biblice din era modernă, inclusiv profesori precum Dwight Pentecost, John Walvoord și Charles Ryrie. În cartea sa, Lindsey a luat adevărurile teologice pe care le-a învățat la seminar cu privire la porțiunile profetice ale Scripturii, precum și înțelegerile din studiile sale ulterioare și le-a conectat la evenimentele din prezent și viitor.

 

Co-autorul cărții lui Lindsey a fost o femeie talentată și evlavioasă numită Carole Carlson. La începutul anilor ’80, am cunoscut-o pe Carole și pe soțul ei, Ward, la Conferința Biblică Forest Home din California, unde am fost unul dintre vorbitori. În timpul acelei săptămâni, Donna și cu mine am servit o cafea împreună cu Carole, iar ea a sugerat că ar putea să mă ajute să pun în scris unele dintre predicile mele profetice.

 

Din acea conversație au rezultat două cărți. Prima dintre ele, The handwriting on the wall („Scrisul de mână de pe perete,ˮ) a fost publicată în 1992. Ea a capturat mesajul cărții Vechiului Testament, Daniel. Si Escape the Coming Night (“Evadarea din Noaptea care Va Veni“), un comentariu contemporan asupra cărții Noului Testament, Apocalipsa, a fost publicată în prima zi a Războiului din Golf și a devenit cea mai bine vândută carte a mea din toate timpurile.

 

Îmi amintesc cu afecțiune orele petrecute împreună cu Carole vorbind despre profeție și discutând cum să o facem să prindă viață pentru cititorii noștri. Între timp, atât Carole, cât și Ward au trecut în prezența Domnului. Totuși, ei sunt în continuare în viață astăzi, nu numai în ceruri, ci și în cărțile la crearea cărora au contribuit alături de alți doi autori.

 

Tim LaHaye și Seria Left Behind

La sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, am dezvoltat o colaborare cu un pastor din California numit Tim LaHaye. Prin providența lui Dumnezeu, am fost chemat să fiu succesorul său la ceea ce se numea atunci Biserica Baptistă Scott Memorial din San Diego, California. Astăzi, biserica se numește Biserica Comunitară Shadow Mountain. După patruzeci și doi de ani, încă sunt pastorul acelei biserici. Sunt plin de recunoștință să gândesc că Tim LaHaye și cu mine am fost pastori la aceeași biserică timp de peste șaizeci de ani.

 

La începutul anilor 1990, Dumnezeu a pus o sarcină în inima doctorului LaHaye în timp ce se întorcea cu avionul de la o prelegere. După un studiu intens al Scripturilor, el a ajuns la concluzia fermă că toți creștinii credincioși vor fi luați din lume înainte de Necaz prin intermediul unui eveniment numit Răpirea.

 

În avionul acela, el nu a putut să nu observe cum unul dintre piloți flirta cu o stewardesă. Pilotul purta un inel de căsătorie. Dr. LaHaye s-a gândit în sinea sa: „Ce s-ar întâmpla dacă acesta ar fi momentul pe care Dumnezeu l-ar alege pentru a-și lua credincioșii de pe pământ, lăsând în urmă miliarde de necredincioși tulburați? Ce s-ar întâmpla dacă Răpirea ar avea loc în timp ce sunt în avion?ˮ

 

Atunci a decis să scrie o relatare fictivă despre ceea ce ar putea să se întâmple pe pământ în momentele de după întoarcerea Domnului în ceruri pentru a-și lua brusc toți creștinii în rai.

 

Dr. LaHaye s-a unit cu un autor experimentat numit Jerry Jenkins pentru a scrie seria. Prima carte, „Left Behind,ˮ a fost publicată în 1995. Dacă ai citit-o, cu siguranță îți amintești scena de deschidere, care prezintă un pilot de avion întrerupt de o stewardesă panicată care îi spune că zeci de pasageri au dispărut. Doar trupurile lipseau; tot restul – hainele, pantofii și chiar plombele dentare de aur – rămăseseră în urmă.

 

Ce scenă de deschidere pentru un roman – mai ales unul bazat pe adevăruri biblice despre profeție în desfășurare!

 

Această carte și cele cincisprezece care au urmat s-a vândut în aproape de optzeci de milioane de exemplare. Ultimele șase volume din serie au debutat fiecare pe locul întâi pe toate listele majore de bestseller, inclusiv cele ale New York Times, USA Today, Publishers Weekly și Wall Street Journal. Au fost făcute filme după două dintre cărți, iar întreaga serie a inspirat o colecție de cărți „Left Behindˮ pentru copii.

 

Chiar în timp ce scriu aceste cuvinte astăzi, a fost lansat un nou film „Left Behindˮ, mai mult de două decenii după publicarea primei cărți.

 

Am avut onoarea de a trece prin unele dintre acele zile pline de emoție alături de prietenul meu Tim LaHaye. De mai multe ori m-a invitat la prânz și mi-a oferit o copie semnată a celei mai recente cărți din serie.

 

Le datorez mult lui Hal Lindsey și lui Tim LaHaye. Ei m-au ajutat să înțeleg cât de important este să predăm Scripturile profețice – care, apropo, alcătuiesc 27% din Biblie. Cred că unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a binecuvântat aceste cărți remarcabile scrise de Lindsey și dr. LaHaye a fost următorul: Răpirea este evenimentul central în ambele serii.

 

Răpirea este evenimentul central în profeția biblică

Mark Hitchcock a scris: „Mai mult decât orice alt lucru, studierea vremurilor sfârșitului m-a ajutat să înțeleg întreaga Biblie. Și, în timp ce sunt multe adevăruri despre vremurile de sfârșit care au afectat profund viața mea, un adevăr se distinge mai mult decât celelalte: Răpirea.ˮ

 

Cine dintre urmașii lui Isus nu ar fi încântat să audă sunetul trâmbiței, să prindă strigătul îngerului și să simtă atracția ascendentă a magneticului, harul răpitor al lui Dumnezeu care ne cheamă să ieșim din această lume și ne lasă să-L vedem pe Domnul nostru Isus față în față?

 

Cum de mult avem nevoie de această anticipare! Este speranța noastră glorioasă într-o lume plină de disperare. Petru vorbește despre cât de minunat este să „așteptăm și să grăbim venirea zilei Domnuluiˮ (2 Petru 3:14).

 

Va fi Marea Dispariție – momentul în care miliarde de oameni dispar brusc de pe fața pământului, împreună cu miliarde de cadavre care se întorc la viață și se înalță pentru a-L întâlni pe Domnul în văzduh. Imaginează-ți fiorul pentru cei care merg și teroarea pentru cei care rămân!

 

Adevărul Biblic care vă oferă speranță

Este ceva la care trebuie să ne gândim dimineața când ne trezim și seara când ne culcăm. Aceasta nu este doar lumina de la capătul tunelului; este lumina care vestește eternitatea, cerurile și împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

 

Acesta este adevărul rostit de Mântuitorul care a spus: „Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mineˮ (Ioan 14:3).

 

Este adevărul pe care Pavel l-a proclamat când a spus că Răpirea va avea loc „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţăˮ (1 Corinteni 15:52).

 

Acesta este adevărul exprimat în aceste cuvinte infailibile și de neuitat: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.ˮ (1 Tesaloniceni 4:16-17).

 

În ultima sa carte legata de profeție, “Marea Dispariție: 31 de moduri de a fi pregătit pentru Răpire,” dr. Jeremiah examinează următorul eveniment din calendarul profeției lui Dumnezeu, Răpirea.

 

De David Jeremiah

 

Sursă text și foto: Harbingersdaily

 

 

https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/marea-disparitie-speranta-noastra-glorioasa-intr-o-lume-plina-de-disperare/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Fostul Şef al Mafiei, Michael Franzese, se Naște din Nou, Predică Despre Isus: „Există un Cer și Există un Iad

 

CORNEL

 

Michael Franzese, un fost șef al mafiei, a predicat duminică la Frăția Creștină a pastorului Greg Laurie, insistând că, creștinii ar trebui să aibă o frică de iad și de osânda veșnică, dar ar trebui să împărtășească, de asemenea, vestea bună a lui Isus necredincioșilor într-un mod blând.

Franzese, în vârstă de 71 de ani, un membru unic al familiei mafiote italo-americane Colombo din New York, este acum autor și vorbitor creștin.

 

Fiul fostului subșef al mafiei, Sonny Franzese, a fost arestat de 18 de ori pentru diverse activități criminale.

 

La vârsta de 29 de ani, a fost numit la rangul de „caporime”, supraveghind un echipaj de 300 de soldați mafioți. Influența sa în familie a continuat să crească, iar în 1986, revista Fortune l-a clasat pe Franzese pe locul 18 pe lista sa cu „cei mai bogați și puternici șefi ai Mafiei”.

 

Franzese a fost eliberat din închisoare în 1994. În timp ce era în închisoare, el a descoperit Evanghelia lui Isus Hristos când un gardian i-a dat o copie a Bibliei în timp ce era la izolare.

 

El a declarat pentru Harvest Christian Fellowship a lui  Laurie din Riverside, California, că a dezvoltat o „frică sănătoasă de iadˮ în timpul petrecut în spatele gratiilor.

 

Când eram în închisoare, am petrecut 29 luni și șapte zile la izolare într-o celulă de șase pe opt, 24/7. Eu și Dumnezeu. … Nu e ușor. Nu am fost facuti sa traim singuri. Noi trebuie să socializăm. Când luminile se stingeau noaptea, mulți oameni nu se descurcau bine; mulți se plângeau și gemeau”, a spus Franzese.

 

„M-am afundat în Biblia mea. M-am rugat în fiecare zi. A fost cel mai apropiat moment al meu cu Domnul pentru că nu am avut de ales. Asta a fost tot. … Și slavă Domnului, m-am întors la el și nicăieri altundeva. … Dar știi ce s-a întâmplat în celula aia? Am dezvoltat o frică sănătoasă de iadˮ, a recunoscut el.

 

Franzese a asigurat publicul de la Harvest că iadul este un loc real care va dura toată veșnicia.

 

Vreau să te oprești un minut și să te gândești la cel mai rău lucru pe care l-ai întâlnit vreodată în viața ta și să realizezi că cel mai rău lucru nu va pleca niciodată… Acesta este spinul tău constant în coasta ta pentru totdeauna. Și acum pune-te în iad, ceea ce este de un milion de ori mai rău și nu se va termina niciodată.

 

Biblia este foarte descriptivă. Nu-ți aduc vești proaste. Îți spun doar adevărul. Vestea bună e că nu trebuie să mergem acolo. Există un cer și există un iad”, a spus Franzese.

 

Continuând mesajul său intitulat „cum să fii bărbat adevărat în 2022”, fostul șef al Mafiei a subliniat că credincioșii ar trebui să privească la Isus ca la un  exemplu în relațiile cu oamenii.

 

„Isus a fost direct când a trebuit să fie, dar a avut un talent pentru a comunica cu blândețeˮ, a remarcat Franzese. „Astăzi, cultura noastră pare să celebreze bărbații care își spun părerea și nu dau pumni, ca și cum a fi un bătăuș ar fi o trăsătură admirabilă. Dimpotrivă, Isus însuși a spus: „Fericiți făcătorii de pace, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu”.

 

El a explicat, de asemenea, că creștinii ar trebui să folosească blândețea atunci când se apropie de necredincioși cu privire la mântuirea lor.

 

„Blandete”, a spus Franzese. De fiecare dată când îmi împărtășesc mărturia, mă duc mereu în camera din spate și mă rog și spun: „Doamne… dă-mi cuvintele potrivite. Fă-mă să fiu eficient. Permite-mi să fiu suficient de pasionat în transmiterea acestui mesaj, astfel încât să poți atinge inimile pe care dorești să le atingi în această cameră.”

 

„Blândețe”, a continuat el, „pentru că nu suntem aici pentru a impune credința nimănui. Nu suntem aici să te transformăm într-un creștin. Nu putem face asta. Niciunul dintre noi nu poate face asta. Asta e înțelegerea lui Dumnezeu. Vrem să fim eficienți în transmiterea mesajului. Vrem să fim blânzi în transmiterea mesajului, pentru că este obligația noastră ca creștini să împărtășim, nu să impunem. Și nu direct. Împărtășește ceea ce a făcut Domnul în viața ta.”

 

De asemenea, Franzese a reamintit congregației importanța rugăciunii.

 

„Una dintre trăsăturile mele preferate ale lui Isus este angajamentul său față de rugăciune”, a spus el. Înainte ca ceva major să aibă loc, Isus a petrecut timp singur în conversații de rugăciune cu tatăl. El se retrăgea în locuri pustii și se ruga, Luca 5:16.

 

„Trebuie să ne rugăm. Isus ne-a spus că El s-a rugat tot timpul”, a adăugat Franzese. Și acela a fost Dumnezeu, Fiul, care se ruga lui Dumnezeu Tatăl. Cât de mult mai avem nevoie de rugăciune în viața noastră? Este modul nostru de a comunica cu Domnul. Asta e tot.”

 

Fostul prinț mafiot s-a gândit și la modul în care viața lui s-a schimbat.

 

„În timp ce stau aici astăzi, sunt probabil cea mai binecuvântată persoană care va urca vreodată pe această scenă și va vorbi cu voi despre orice. Motivul pentru care spun asta este că, dacă aș fi fost lăsat să fac ceea ce am vrut să fac cu viața mea, aș fi fost fie mort, fie în închisoare pentru tot restul vieții mele. Și sincer, asta e ceea ce am meritat. Asta am câștigat pentru mine, după ce am petrecut peste 20 de ani pe stradă, în fiecare zi încălcând atât legile lui Dumnezeu, cât și legile omului”, a spus Franzese.

 

Și mi-am dat seama, Dumnezeu mi-a spus clar că dacă nu ar avea un plan și un scop diferit pentru viața mea, nu aș mai fi aici astăzi. „Știți ce, el are un plan și un scop pentru fiecare dintre viețile voastre. ”

 

Sursa text și poza:

 

Steve Warren- CBN News

 

https://www.voceacrestinilor.com/marturii/fostul-sef-al-mafiei-michael-franzese-se-naste-din-nou-predica-despre-isus-exista-un-cer-si-exista-un-iad/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Interviu cu Florin Antonie – pastor la Biserica Genesis Londra

 

 

 

FLORIN ANTONIE

Invitatul emisiunii Vocea Creștinilor LIVE de luni seara este Florin Antonie, pastor la Biserica Genesis Londra.

 

 

Tema Emisiunii: Despre Familie, Credință și Slujire

 

Invitat: Florin Antonie

 

Realizator Emisiune: Ciprian Luca

 

https://www.voceacrestinilor.com/interviuri/interviu-cu-florin-antonie-pastor-la-biserica-genesis-londra/

 

////////////////////////////////////

 

 

Dumnezeu avertizează lumea necredincioasă – O privire asupra lucrurilor ce vor veni – Jan Markell

 

 

 

CORNEL

 

 

Cu toții am fost cu inima frântă la vederea imaginilor din Maui din începutul lunii august. Toată lumea spunea că era ca sfârșitul lumii. Era apocaliptic. Scenele ne aduc aminte de imagini din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când zeci de orașe arătau ca Lahaina, Maui.

Dar acesta nu a fost un coșmar din timpul războiului. Aceasta a fost o zi pașnică în paradis care a fost întreruptă într-un mod inimaginabilul. Un incendiu de origine suspectă a pus capăt cu violență vieților a sute, și poate chiar mii, de oameni a căror zi a început ca oricare alta și s-a încheiat într-un chin infernal. Vedem de ce Biblia spune, „Astăzi este ziua mântuirii.ˮ (2 Corinteni 6:2) Viața poate lua sfârșit brusc și neașteptat. Nimeni nu are promis un mâine.

 

Cuvântul „apocalipticˮ este folosit în întreaga lume în timp ce planeta geme, așteptând eliberarea lui Isus Hristos, când o va elibera.

 

În alte părți din Europa, în  Slovenia a plouat  într-o singură zi cât ploua în mod obișnuit într-o luna. China a suferit inundații devastatoare. Culturile din întreaga regiune au fost complet distruse, iar daunele materiale produse sunt impresionante. Căldura devastatoare a chinuit milioane de oameni din întreaga lume. Grindina a lovit Germania. Incendiile din Portugalia au creat un „infern apocaliptic.ˮ

 

Toate acestea, și multe altele, în timp ce ne apropiem de Răpire – evenimentul apocaliptic suprem.

 

Și judecata divină trebuie luată în considerare când vedem activități reprobabile. „Go Gay Hawaiiˮ îi întâmpină pe toți în Maui, un loc prietenos cu comunitatea gay, printr-un site web creat în special pentru această promovare.

 

Site-ul spune: „Comunitatea gay din Maui este semnificativă și deschisă. Pe insulă există numeroase afaceri LGBT și prietenoase cu comunitatea gay, stațiuni exclusiviste pentru gay în Maui și multe lucruri de văzut, de făcut și de experimentat pe această insulă magică. Mândria gay din Maui este un eveniment important care are loc în fiecare an în jurul primei săptămâni din octombrie.ˮ

 

Promovarea continuă: „În 2011, când guvernatorul statului Hawaii, Neil Abercrombie, a semnat o lege care legalizează căsătoria gay în Hawaii, a pecetluit soarta statului ca una dintre cele mai importante destinații gay din lume. Vă invităm să vă planificați astăzi vacanța sau nunta gay în Maui!ˮ

 

Și destul de interesant, singura structură din Lahaina care nu a fost distrusă a fost o biserică, cu toate că nu era o biserică care propovăduia Evanghelia.

 

În timpul celor șapte ani de necaz, fiecare oraș și națiune va arăta ca Maui. Poți să-ți imaginezi asta? Eu nu pot. Orașul Lahaina este o previzualizare a lucrurilor care vor veni. Pământul se va zgudui de cutremure, de ploi de meteoriți și asteroizi, de căderea stelelor din cer și de mișcarea munților. O treime din copaci va arde.

 

Soarele va deveni întunecat, iar luna va deveni ca sângele.

 

Oamenii se vor ascunde în peșteri și în stânci și vor implora: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:16-17).

 

Când lucrurile vor fi la cel mai rău, Hristos va apărea brusc pe Pământ în timpul celei de-a doua veniri s Sale altfel „nimeni n-ar scăpa.ˮ (Matei 24:22)

 

Dumnezeu avertizează lumea necredincioasă despre ceea ce vine. Miliarde vor pieri în timpul acelei perioade fără precedent, iar dezastrele moderne sunt doar o previzualizare palidă a lucrurilor ce vor veni.

 

Dacă ai pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții tale, nimic din aceasta nu te privește. Credincioșii scapă de mânia care va veni în timpul Necazului. (Apocalipsa 3:10) Dar toți avem pe cei dragi care știu puțin despre planul Dumnezeului veacurilor. Lor nu li s-a vorbit niciodată despre viața eternă. Nu știu că mânia lui Dumnezeu nu este destinată adevăraților credincioși – decât dacă le spui tu. Și dacă le explici planul mântuirii pentru ei.

 

Fă acest lucru azi!

 

De Jan Markell

 

Sursă text și foto: Harbingersdaily

 

https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/dumnezeu-avertizeaza-lumea-necredincioasa-o-privire-asupra-lucrurilor-ce-vor-veni-jan-markell/

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cenzura pe internet s-a înrăutățit de-a lungul anilor, dar tocmai am trecut printr-un prag care va duce lucrurile la un nivel cu totul nou

 

 

 

Pe 25 august, a intrat în vigoare o nouă lege cunoscută sub numele de „Digital Services Actˮ în Uniunea Europeană. Sub această nouă lege, birocrații europeni vor putea ordona marilor companii tech să cenzureze orice conținut considerat „ilegalˮ, „dezinformareˮ sau „discurs de urăˮ.

 

Asta include conținutul postat de utilizatori din afara Uniunii Europene, pentru că cineva care trăiește în Uniunea Europeană ar putea să-l vadă. Am scris despre acest subiect acum câteva zile, dar nu cred că oamenii înțeleg cu adevărat consecințele acestei noi legi.

 

În trecut, au existat momente când guvernele au cerut marilor companii tech să elimine anumite materiale, dar acum această nouă lege va oferi oficialilor guvernamentali puterea de a forța marile companii tech să elimine orice conținut care nu le convine. Orice companii tech mari care aleg să nu se conformeze vor fi sancționate extrem de aspru.

 

Desigur, principalele surse de știri precum Washington Post încearcă să prezinte într-o lumină pozitivă această nouă lege. Ni se spune că va „protejaˮ împotriva „conținutului ilegalˮ și „dezinformăriiˮ…

 

Noile reguli menite să protejeze oamenii de conținutul ilegal, reclamele țintite, fluxurile algoritmice nedorite și dezinformarea online sunt în sfârșit în vigoare, datorită unei noi reglementări în Uniunea Europeană care a intrat în vigoare în acest luna.

 

Nu-i așa că sună minunat?

 

Atunci când această nouă lege a fost aprobată pentru prima dată, NPR a admis că va permite guvernelor europene să „elimine o gamă largă de conținutˮ…

 

Potrivit legii UE, guvernele ar putea solicita companiilor să elimine o gamă largă de conținut care ar fi considerat ilegal, inclusiv materiale care promovează terorismul, abuzul sexual asupra copiilor, discursurile de ură și înșelăciuni comerciale.

 

Pe lângă „conținutul ilegalˮ și „discursul de urăˮ, Legea privind serviciile digitale se aplică și la „știrile falseˮ și orice material care este considerat „dezinformareˮ. Iată ce apare pe site-ul oficial al Comisiei Europene…

 

În același timp, DSA reglementează responsabilitățile platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari în ceea ce privește problemele sistemice precum dezinformarea, știrile false și manipularea în timpul pandemiilor, prejudiciile aduse grupurilor vulnerabile și alte prejudicii apărute în societate.

 

Aceste noi reguli privind conținutul sunt atât de vagi încât ar putea fi aplicate practic oricărui lucru. Și asta este exact ce doresc ei. De acum încolo, dacă postezi ceva ce nu le place, vor avea puterea de a-l elimina.

 

Chiar dacă nu locuiești în Uniunea Europeană, ei pot să-ți elimine conținutul, pentru că cineva din Uniunea Europeană ar putea să-l vadă. Deci cine va face cenzura? Ei bine, se raportează că „sute de birocrați nealeși din UE vor decide ce constituie dezinformare și vor instrui marii jucători din industria tech să o cenzurezeˮ…

 

Sub acest regim orwellian, o echipă de sute de birocrați nealeși din UE vor decide ce constituie dezinformare și vor instrui marii jucători din industria tech să o cenzureze. Firmele însele, confruntate cu riscul de reputație și amenzi financiare, vor avea puține opțiuni în afară de a se conforma.

 

Aceasta poate fi realizată în toate felurile posibile: pur și simplu prin moderatori umani care elimină conținutul, prin reducerea vizibilității creatorilor problematici prin shadow banning, prin reducerea anumitor conținuturi și prin ajustarea algoritmilor pentru a favoriza sau defavoriza anumite subiecte. Și, deși din punct de vedere legal, DSA se aplică doar în UE, odată instalat în marile companii tech, acest vast aparat de reglementare a conținutului va afecta cu siguranță utilizatorii din restul lumii.

 

În plus, site-ul oficial al Comisiei Europene ne spune că marile companii tech trebuie să „reacționeze cu prioritateˮ la orice conținut raportat de „indicatorii de încredereˮ…

 

Se va crea un canal de prioritate pentru indicatorii de încredere – entități care au demonstrat o expertiză și o competență deosebită – pentru a raporta conținut ilegal la care platformele vor trebui să reacționeze cu prioritate.

 

Aceasta înseamnă că organizațiile de extremă stânga care au fost înființate pentru a supraveghea conținutul online vor primi acum puteri extraordinare de a restricționa ce se vorbește pe internet.

 

Nu trebuie să mai spunem că, internetul nu va mai fi niciodată la fel după asta. Inițial, această nouă lege se va aplica la 19 platforme online foarte mari…

 

Platformele online afectate sunt Alibaba AliExpress, Amazon Store, Apple AppStore, Booking.com, Facebook, Google Play, Google Maps, Google Shopping, Instagram, LinkedIn, Pinterest, Snapchat, TikTok, X (listat ca Twitter), Wikipedia, YouTube, retailer-ul european de îmbrăcăminte Zalando, Bing și Google Search.

 

Dacă oricare dintre aceste platforme online mari aleg să nu se conformeze noii legi, sancțiunile pot fi extrem de severe…

 

O firmă care nu se conformează legii ar putea să fie complet interzisă în Europa sau să plătească amenzi de până la 6% din veniturile lor globale. Luna trecută, X/Twitter a declarat că este pe cale să genereze 3 miliarde de dolari (2,4 miliarde de lire sterline) în venituri. O amendă de 6% ar însemna echivalentul a 144 de milioane de lire sterline.

 

Odată ce ajungem la 24 februarie 2024, Legea privind serviciile digitale se va aplica și pe o mulțime vastă de platforme mai mici. La acel moment, va fi foarte dificil să scăpăm de acoperirea acestei noi legi.

 

Și pentru a se asigura că pot urmări foarte atent lucrurile, UE a înființat un birou complet nou în San Francisco pe 22 iunie…

 

Comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, a tăiat panglica pentru a marca oficial lansarea biroului Uniunii Europene din San Francisco joi, 22 iunie, alături de viceguvernatorul Californiei, Eleni Kounalakis, senatorul statului California, Scott Wiener, și președintele Comitetului pentru Afaceri Juridice al Parlamentului European, Adrian Vazquez.

 

„Sunt foarte bucuros să fiu aici astăzi în Silicon Valley, un centru global pentru tehnologia digitală și inovație, pentru a inaugura oficial noul birou al Uniunii Europene din San Franciscoˮ, a declarat comisarul Breton în discursul său-cheie în fața unei audiențe de lideri din sectorul afacerilor și tehnologiei. „Ca parteneri cu mentalități similare care urmăresc reciprocitatea și principiile comune, totul în timp ce respectăm procesele democratice respective, legăturile noastre transatlantice sunt mai relevante ca niciodată în domeniul tehnologiei.ˮ

 

Timp de mulți ani, internetul a fost unul dintre ultimele bastioane ale libertății de exprimare. Dar acum totul s-a schimbat. De acum înainte, birocrații de extremă stânga din Europa vor decide ce este acceptabil și ce nu este acceptabil pe marile noastre platforme online.

 

Cenzura directă a internetului este aici, iar acest lucru va face mult mai dificilă împărtășirea adevărului cu o lume care are nevoie disperată de el.

 

De MICHAEL SNYDER / ECONOMIC COLLAPSE BLOG

 

Sursă text și foto: Prophecynewswatch

 

 

https://www.voceacrestinilor.com/stiri/cenzura-directa-a-internetului-de-catre-guvern-a-inceput-si-va-deveni-si-mai-severa/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?

CORNEL

 

Lumea este pregătită. Știm asta. Impulsul pentru globalism, noul truc, la care, apropo, chiar și Papa participă foarte mult, este acum încălzirea globală. Este vorba despre schimbările climatice. Ei spun că schimbările climatice sunt acum cel mai important lucru. Papa a spus că, de dragul schimbărilor climatice, este nevoie de un guvern global. Doamnelor și domnilor, au încercat totul și ultima ofensivă este acum în curs de desfășurare. Lumea este pregătită. Europa este pregătită. Israelul s-a întors în țara lui. Cuvântul a fost predicat în toată lumea. Spiritul anticristului, apostaziile sunt peste tot. Fărădelegea este peste tot. Totul este gata. Întrebarea este: tu ești pregătit?

Trăim într-o perioadă de împlinire profetică fără precedent. Când Isus a venit prima dată, s-au împlinit multe (unii spun 300) profeții despre venirea Sa. Toate se refereau la evrei și Isus. Cu toate acestea, acum trăim într-o perioadă în care se împlinesc profeții despre Israel, biserică, hristoși falși, caracterul uman în declin, războaie și zvonuri de războaie, tensiuni etnice, foamete, ciumă, anomalii geologice și atmosferice, coaliții de forțe care vor invada Israelul și o mulțime de alte lucruri.

 

Ați crede că toată lumea așteaptă arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Cu toate acestea, Isus Însuși a spus despre zilele în care trăim:

 

Matei 24:44 – „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Ați crede că, cu tot ceea ce vedem, cu tot ceea ce este clar din punct de vedere profetic și cu precursorii lucrurilor care vor fi împlinite în Necazul cel Mare, Biserica va fi plină de entuziasm și de un sentiment de a grăbi venirea oamenilor la Hristos. Cu toate acestea, potrivit celor care adună astfel de statistici, din cei 2,42 miliarde de oameni care poartă astăzi eticheta de creștini, doar 6,6% cred în răpirea bisericii.

 

Oricât de trist ar fi să realizăm acest lucru, și el este profetic în două feluri. În primul rând, Isus vine într-un moment în care așteptarea revenirii Sale pentru a răpi Biserica la Sine este scăzută. În al doilea rând, împlinește ceea ce a spus Isus că acest lucru va fi exact înainte de Necazul cel Mare:

 

Matei 24:36-39 KJV – „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”

Vă aduceți aminte Geneza 2:5 care spune că nu a fost ploaie pe pământ. Apoi, în timpul potopului, Geneza 7:4 spune că Dumnezeu „a făcut să plouă”. De asemenea, știm că Noe și familia au construit arca timp de peste 100 de ani. Deci Noe construia o barcă pe uscat pe o planetă unde nu plouase niciodată, iar 2 Petru 2:5 spune că Noe era un predicator al dreptății. Asta ne spune că în timp ce el a construit arca, el a predicat. Cu toate acestea, când a venit timpul judecății globale, oamenii pământului nu s-au așteptat la asta.

 

În zilele noastre, Biblia ne-a spus că va veni un imperiu global, condus de Antihrist. Biblia a profețit că omenirea va fi iubitoare de sine și urâtoare de Dumnezeu. Biblia a prezis că în biserică basmele vor fi preferate în locul doctrinei sănătoase și că Israelul va fi invadat de Rusia, Iran, Turcia, Libia și Sudan. În prezent, trei dintre aceste țări au o prezență militară la granița de nord a Israelului.

 

Cu toate acestea, așteptarea venirii Domnului pentru a-și răpi biserica pentru a-L întâmpina în văzduh cu morții în Hristos este foarte scăzută și mulți nu o așteaptă deloc.

 

Romani 1:24-25 KJV – „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri† trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

Cuvântul „creatură” poate fi tradus ca „creație”. Oamenii se închină astăzi „creației”? Există astăzi unii care cred că ar trebui să folosim orice mijloace posibile pentru a reduce populația Pământului de dragul planetei. Ei fabrică lucruri despre schimbările climatice și nu menționează că clima s-a schimbat întotdeauna și că istoric a fost mult mai cald în trecut decât este acum. Cu toate acestea, atunci când temperaturile au fost mai mari, nivelul mării nu a crescut și nu a ucis milioane de oameni sau animale.

 

Geneza 8:22: „Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziuaşi noaptea!”

Dumnezeu a spus că lucrurile vor continua așa cum le-a creat atâta timp cât va rămâne pământul.

 

Este o realitate tristă faptul că foarte puține biserici din ziua de azi își învață poporul despre profeția biblică, lăsându-i fără speranța și mângâierea de a ști că Domnul vine să ne ia într-un moment și într-o clipeală de ochi în casa Tatălui pentru a fi pentru totdeauna cu El. Ei trăiesc, de asemenea, fără a conștientiza că lucrurile care se întâmplă astăzi în lume ne spun că este probabil ca Isus să vină pentru noi în curând.

 

Ce păcat că atât de mulți trăiesc ca să adevereasca cuvintele lui Isus, când El a spus că El vine la o oră când nici măcar nu este așteptat.

 

Sunteți printre cei pregătiți care pot spune cu încredere și speranță:

 

Chiar și așa, Vino, Doamne Isuse

 

De Amir Tsarfati

 

Sursă text și foto: Harbingersdaily

 

 

 

https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/globalism-faradelege-apostazie-lumea-este-gata-dar-biserica-este-gata/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Despre răscumpărarea biblică

…………………………………………………………………………………………….. Cont de aici https://cuvinterare.wordpress.com/2014/03/11/despre-rascumpararea-biblica/

 

După ce am prezentat răscumpărarea din VT trebuie să o prezint și pe cea din NT, deoarece aceasta este cea mai importantă. Ceea ce a fost în VT este doar o pildă, un semn arătător spre adevărata lucrare, care este cea din NT.

 

Cu o oarecare părere de rău trebuie să spun că conceptul răscumpărării nu este prezentat amănunțit niciunde în NT. De altfel aceasta este situația și cu alte concepte biblice. Informațiile despre ele sunt răspândite în toată Biblia, neexistând o prezentare organizată, sistematică a acestora în vreun pasaj anumit din Biblie. Aceasta fiind situația nu ne rămâne decât să ne folosim capacitatea de judecată, și cu ajutorul lui Dumnezeu și al textului biblic, să ne străduim a ne face o imagine cât mai bună a diferitelor concepte menționate adesea în Biblie, dar neexplicare amănunțit niciodată. Aceasta este o căutare, o bâjbâire după Dumnezeu și cuvântul Său, lucru prezentat ca o necesitate în Fapte 17:27. Unul din motivele neprezentării amănunțite a conceptului răscumpărării în NT putea fi chiar acomodarea evreilor din timpul acela cu conceptul răscumpărării. Datorită VT pe care îl aveau la dispoziție, și din care primeau învățătură, nu era neapărat necesară o prezentare detaliată a conceptului respectiv pentru ascultătorii de atunci.

 

Am identificat un număr de 22 de versete din NT în care este menționată răscumpărarea. Unele din acestea menționează răscumpărarea în mod general, sau se face aluzie la răscumpărarea din VT, însă altele specifică clar că răscumpărarea se face prin lucrarea și jertfa Domnului Isus Hristos. Iată 10 asemenea versete:

 

Rom. 3:24 – răscumpărarea care este în Isus Hristos

 

1 Cor. 1:30 – Isus este… răscumpărare

 

Gal. 3:13 – Hristos ne-a răscumpărat

 

Gal. 4:5 – ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege

 

Ef. 1:7 – În El avem răscumpărarea

 

Col. 1:14 – în care avem răscumpărarea

 

Tit 2:14 – ca să ne răscumpere

 

Evr. 9:12 – după ce a căpătat o răscumpărare veșnică

 

1 Pet. 1:18 – ați fost răscumpărați

 

Apoc 5:9 – ai răscumpărat pentru Dumnezeu

 

Invățăm deci din aceste versete că jertfa Domnului Isus a fost adusă pentru iertarea, dar și pentru răscumpărarea noastră. Prin jertfa Domnului suntem răscumpărați, adică aduși înapoi în proprietatea lui Dumnezeu. Am fost la origine proprietatea lui Dumnezeu, în virtutea actului Său creator, apoi Diavolul s-a făcut stăpân peste noi, în mod ilegal, însă prin prețul de răscumpărare plătit de Mântuitorul – și acesta este sângele Său – trecem din proprietatea Diavolului, înapoi în proprietatea lui Dumnezeu. Căci răscumpărarea este tocmai aceasta: întoarcerea proprietății înstrăinate înapoi la proprietarul original. Iar Dumnezeu este acela care deține calitatea de proprietar original. Ps. 24:1

 

Aceasta este esența mântuirii, a izbăvirii, despre care se vorbește cu atâta insistență în Biblie. Fără această explicație conceptul mântuirii rămîne neînțeles și neclarificat pentru cei mai mulți oameni. Ei se întreabă: Trebuie să fim mântuiți? Trebuie să fim izbăviți? Din ce anume trebuie să fim izbăviți? Ei nu percep, nu văd necesitatea că trebuie să se desprindă de Diavolul și să ajungă să aparțină lui Dumnezeu.

 

 Toți oamenii de pe pământ care trăiesc în păcat și departe de Dumnezeu, sunt robi ai păcatului, Diavolul făcându-se proprietar peste ei. Ei au nevoie de răscumpărare. Ei trebuie să revină înapoi la Dumnezeu, să redevină proprietate a Lui. Această tranzacție nu este gratuită, se face contra cost, iar prețul ei a fost deja plătit prin sângele vărsat al Mântuitorului. E necesară dorința și voința personală de a ne plasa pe poziția cea mai bună, amintindu-ne că Mântuitorul a spus: Eu sunt Păstorul cel bun ( Ioan 10:11). Dacă ai de ales între 2 stăpâni cum să alegi să rămâi slugă la stăpânul cel rău? Nu este normal să dorești să aparții Stăpânului cel bun?

 

Nu suntem și nu putem fi independenți. Există 2 mari stăpâni în Univers, însă Cel mai mare din aceștia este Dumnezeu. El este totodată și Stăpânul cel bun. Noi oamenii suntem prea mici pentru a fi independenți. Așa cum o țară mică nu are prea multă independență, depinzând de marile puteri, o persoană omenească nu este nici ea independentă. Rămâne datoria noastră să ne “aliniem” cu puterea mare care este Dumnezeu. Avem la dispoziție cel puțin 3 termeni pe care să îi folosim. Eliberarea noastră de sub stăpânirea Diavolului și trecerea noastră sub stăpânirea lui Dumnezeu este atât mântuire, cât și izbăvire, și răscumpărare.

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Mijlocitor

 

Isus a făcut un pod peste prăpastia păcatului care ne separă de Dumnezeu.

 

Este scris în Biblie: 1Timotei 2:5-6. “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: Faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.”

 

Isus ne reprezintă în Faţa lui Dumnezeu Tatăl.

 

Este scris în Biblie: Evrei 7:25. “Deaceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.”

 

https://www.bibleinfo.com/ro/topics/mijlocitor

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

RĂSCUMPĂRARE, RĂSCUMPĂRĂTOR

 

Răscumpărare înseamnă eliberarea de un rău prin plătirea unui preţ. Este mai mult decât o simplă eliberare. Astfel, prizonierii de război pot fi puşi în libertate prin plătirea unui preţ numit „preţ de răscumpărare” (gr. lytron). Grupul de cuvinte bazat pe lytron a fost format în mod specific pentru a reda această idee de eliberare pe baza plătirii preţului de răscumpărare. În acest context de idei, moartea lui Cristos pe cruce poate fi considerată „o răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45).

 

De asemenea, sclavii puteau fi eliberaţi printr-un proces de răscumpărare. Printr-o cumpărare fictivă de către un zeu, sclavul plătea preţul libertăţii lui în vistieria templului. Apoi trecea prin formalitatea solemnă de a fi vândut zeului „pentru libertate”. Practic, el continua să fie sclavul zeului, şi îi reveneau anumite obligaţii religioase. Dar din punct de vedere omenesc, era liber din acel moment. În mod alternativ, sclavul putea să-i plătească acel preţ stăpânului său. Aspectul caracteristic în legătură cu oricare dintre formele de eliberare este plătirea preţului de răscumpărare (lytron). „Răscumpărarea” este numele dat procesului respectiv.

 

Printre evrei putem discerne o situaţie diferită, bine ilustrată în Exod 21:28-30. Dacă un om avea un bou periculos, trebuia să-l ţină închis. Dacă ieşea şi împungea pe cineva, astfel încât persoana respectivă murea, legea era clară: „boul să fie ucis cu pietre… şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea”. Însă acesta nu este un caz de ucidere intenţionată. Nu există o intenţie criminală premeditată. Astfel se prevedea ca stăpânului să i se pună un preţ de răscumpărare (ebr. koper). El putea să plătească o sumă de bani, şi astfel să-şi răscumpere viaţa.

 

Alte utilizări ale răscumpărării în antichitate sunt în cazul răscumpărării proprietăţii etc., dar cele trei pe care le-am menţionat sunt cele mai importante. Toate trei au în comun ideea libertăţii câştigate prin plătirea unui preţ. În afara Bibliei, utilizarea termenului este aproape invariabilă. Apar câteva pasaje metaforice, dar acestea servesc doar pentru a clarifica semnificaţia fundamentală a cuvântului. Plătirea unui preţ pentru eliberare este aspectul de bază şi caracteristic.

 

 

 

Acest sens face conceptul atât de util pentru primii creştini. Isus îi învăţase că „oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34). În această idee, Pavel poate să se considere pe sine „pământesc, vândut rob păcatului” (Romani 7:14), vândut ca de către un stăpân de sclavi plin de cruzime. El le aminteşte creştinilor din Roma că mai demult ei fuseseră „robi ai păcatului” (Romani 6:17). Din alt punct de vedere, oamenii erau sub pedeapsa morţii din cauza păcatului lor. „Fiindcă plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Păcătoşii sunt robi. Păcătoşii sunt sortiţi morţii. Oricum am privi lucrurile, lumea antică se vedea pe sine într-o căutare disperată a răscumpărării. Fără răscumpărare robia avea să continue, şi pedeapsa cu moartea avea să fie dusă la îndeplinire. Crucea lui Cristos este văzută în acest cadru. Ea este preţul plătit pentru eliberarea robilor, pentru a le reda celor condamnaţi libertatea.

 

Ceea ce conferă forţă metaforei este constanta prezenţă a ideii de plătire a unui preţ. Dar tocmai aceasta este ceea ce constituie subiectul de dispută al unora care cred că răscumpărarea nu este decât o altă alternativă de a spune „eliberare”. Cauza principală a acestei interpretări este existenţa unor pasaje din VT în care se spune că Iahve a eliberat (izbăvit) pe poporul Său (Exod 6:6; Psalmul 77:14 ş.urm., etc.) şi este de neconceput ca El să plătească cuiva un preţ. Dar se deduce prea mult. Metafora n-a fost deprivată de ideea ei (comp. afirmaţia „el şi-a vândut pielea scump”). Uneori Iahve este considerat atât de puternic, încât toată puterea naţiunilor este înaintea Lui doar un lucru neînsemnat. Dar în astfel de pasaje nu se vorbeşte despre răscumpărare. În pasajele referitoare la răscumpărare este implicat conceptul efortului. Iahve răscumpără „cu braţul întins”. El îşi face cunoscută puterea. Deoarece îşi iubeşte poporul, El îl răscumpără plătind El însuşi. Acest efort este considerat „preţul”. Aceasta explică folosirea terminologiei răscumpărării.

 

Termenul caracteristic din NT echivalent cu răscumpărare este apolytrosis, un cuvânt care de altfel apare relativ rar. Este întâlnit de zece ori în NT, dar se pare că se mai găsesc opt alte apariţii în întreaga literatură greacă. Acest lucru poate să exprime convingerea primilor creştini că răscumpărarea prin Isus este unică. Nu înseamnă, aşa cum au crezut unii, că ei înţelegeau răscumpărarea doar ca pe o „eliberare”. Pentru eliberare ei foloseau termenul rhyomai: „scăpare”. Dar apolytrosis înseamnă eliberarea pe baza plătirii unui preţ, iar acel preţ este moartea reconciliatoare a Mântuitorului. Când citim despre „răscmpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1:7), sângele lui Cristos este în mod clar considerat preţul de răscumpărare. Tot astfel reiese şi din Romani 3:24 ş.urm.: „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire”. Pavel foloseşte aici trei metafore, pe cea a judecăţii, a jertfelor şi a eliberării. Pe noi ne interesează a treia. Pavel vizează un proces de eliberare, însă prin plătirea unui preţ, sângele lui Cristos. Răscumpărarea este asociată cu moartea lui Cristos şi în Evrei 9:15. Uneori este menţionat preţul, dar nu şi răscumpărarea, ca de exemplu în expresia „cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:19 ş.urm.; 7:22 ş.urm.). Ideea de bază este aceeaşi. Cristos i-a cumpărat pe oameni cu preţul sângelui Lui. În Galateni 3:13 preţul răscumpărării este redat astfel: „făcându-Se blestem pentru noi”. Cristos ne-a răscumpărat luând locul nostru, purtând blestemul nostru. Aceasta ne îndreaptă atenţia spre ideea categoric substitutionară din răscumpărare, o idee care uneori este accentuată, ca în Marcu 10:45 („răscumpărare pentru mulţi”).

 

Răscumpărarea nu numai că priveşte înapoi spre Calvar, ci şi înainte spre libertatea de care se bucură cei răscumpăraţi. „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru” (1 Corinteni 6:20). Tocmai pentru că au fost răscumpăraţicu un asemenea preţ, credincioşii trebuie să fie oameni ai lui Dumnezeu. Ei trebuie să arate în vieţile lor că nu mai sunt prinşi în sclavia din care au fost eliberaţi, şi sunt îndemnaţi să rămână tari şi să nu se mai plece iarăşi sub jugul robiei (Galateni 5:1).

 

BIBLIOGRAFIE

LAE, p. 318 ş.urm. L. Morris, The Apostolic Preaching of the Cross, 1965, cap. 1; B.B. Warfield, The Person and Work of Christ, ed. S.G. Craig. 1950, cap. 9, O. Procksch, F. Büchsel, în TDNT 4, p. 328-356; C. Brown ş.a. în NIDNTT 3, p. 177-223.

 

L.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/rascumparare-rascumparator.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Jocul cu diavolul: De ce unii îi fac statuie

 

 

 

Diavolul este asociat, în general, cu poveștile fanteziste de sorginte medievală. Greu de crezut că cineva ar mai putea fi inspirat astăzi de aceste relatări. Totuși ele nu doar că par credibile, dar chiar îi determină pe unii să promoveze un cult al diavolului, fiind convinși că fac un lucru onorabil. Așa poate fi considerată dezvelirea unei statui satanice, chiar în centrul unui oraș american.

 

„Vino să dansezi cu diavolul și să iei parte la un moment istoric.” Nu este o glumă și nici vreo practică specifică vreunei țări de prin lumea a treia. Este textul unei invitații la un eveniment inițiat de o grupare satanistă pentru care participanții au cumpărat bilete a căror valoare a ajuns chiar la 75 de dolari. Momentul a constat în dezvelirea unei statui în variantă modernă reprezentându-l pe diavol.

 

Statuia de bronz are aproximativ 3 metri înălţime, cântăreşte aproape o tonă, este făcută integral din bronz, a costat mai mult de 100.000 de dolari și redă figura lui Baphomet (un nume modern al diavolului), cu un cap de țap, stând pe un tron de piatră și flancat de doi copii care îl privesc zâmbitori. Statuia a fost dezvelită chiar înainte de miezul nopții, după ce organizatorii au încercat în zadar să obțină aprobare pentru expunerea sa lângă un monument din Oklahoma dedicat celor 10 Porunci.

 

În final, Templul Satanic (o grupare religioasă din New York), a obținut aprobarea de a amplasa monumentul chiar în centrul orașului Detroit. De ce tocmai aici? Pentru că în oraș există o grupare satanică care înregistrează peste 200 de adepți declarați. Datorită reacțiilor celor care s-au opus acestei inițiative, gruparea a păstrat secretă locația dezvelirii până în ultimul moment, când a trimis informațiile către deținătorii de bilete. Chiar înainte de ora 23:30, sutele de persoane prezente și-au exprimat admirația cu aplauze și strigăte de bucurie. „Bucură-te, Satan” s-a auzit sub lumina flash-urilor care imortalizau acest moment.

 

Mesajul inițiatorilor

Așa cum era de așteptat, nu toată lumea din oraș a fost cuprinsă de aceeași euforie. „Ultimul lucru de care avem nevoie în Detroit este o petrecere de bun venit pentru simbolul răului”, a spus pastorul Dave Bullock.

 

Pe de altă parte, adepții cultului satanic sunt convinși că inițiativa lor poate fi interpretată într-o notă pozitivă. „Monumentul nostru celebrează nețărmuitul respect pentru valorile constituționale privind libertatea religioasă și libertatea de expresie. Satanismul este o componentă fundamentală a genezei libertăților americane”, este convingerea purtătorului de cuvânt al mișcării. Dincolo de considerațiile de ordin constituțional invocate, organizatorii insistă că promovează chiar un scop nobil. „Statuia va servi ca un far ce cheamă la compasiune și înțelegere între toate ființele vii. Statuia va avea și un scop concret, funcționând ca un scaun pe care toți oamenii în vârstă pot sta în poalele lui Satana pentru a căuta inspirație și contemplare”, a continuat aceeași persoană.

 

Și România are sataniștii ei

Faptul că acest eveniment a fost posibil în SUA poate nu mai constituie o surpriză. Ne-am obișnuit ca pământul „Unchiului Sam” să fie un tărâm al tuturor posibilităților, inclusiv cea care tocmai s-a consumat. Membrii Templului Satanic însă nu sunt singuri pe lume și se manifestă, sub diferite variante, chiar și în zone în care ne-am aștepta mai puțin să îi găsim.

 

Acesta este și cazul României, chiar dacă manifestări similare celor din Detroit nu au avut loc (încă). Aceasta nu înseamnă că adepții lui Satana sunt inexistenți. Ei nu doar că există, ci au chiar și un site numit Biserica Satanistă, pe care promovează intens convingeri satanice. Astfel, putem afla că se ghidează după o biblie satanistă, prin intermediul căreia fondatorul acestei biserici (Anton Szandor LaVey) susține că diavolul întruchipează indulgența, inteligența pură, dar și răzbunarea. Intenționând în mod clar să administreze o lovitură decisivă bisericii creștine, ultimul principiu existent în biblia satanică (din cele 9 afirmate) este un atac direct la o practică a unor biserici creștine de astăzi (acumulări de bunuri materiale), pe care și presa a semnalat-o adeseori: „Satana reprezintă cel mai bun prieten al bisericii, pentru că a ținut-o în afaceri în tot acest timp!”

 

Satanism peste tot?

Contrar a ceea ce se știe la nivel general despre satanism (sacrificii nocturne, orgii, mutilări de copii), adepții sataniști consideră că susțin „o religie a vietii, a prețuirii și împlinirii acesteia. Nu există nimic mai presus pentru noi decât a duce o viață fericită, lipsită de griji și restricții imaginare create artificial.”

 

Miza acestei „religii a vieții” este într-un contrast puternic cu ideile populare despre această orientare antireligioasă. O clarificare vine din partea unui alt site de profil, în care se susține că satanismul „nu este despre sperietori, spiriduși, fantome, zombi, vampiri, monștri de Halloween, ci… adevăratul satanism este despre înălțarea și împuternicirea omenirii, aceasta a fost intenția Adevăratului nostru Creator, Satan”.

 

Astfel, Satana devine un simbol pozitiv, arhetip al sinelui, egoului. De aceea, o dogmă a satanismului modern poate fi rezumată sub forma „Eu sunt dumnezeul meu”. Venerarea lui Satana nu este o parte esențială în satanism (LaVey nu consideră că Satan este o entitate reală, deși sunt și grupări satanice care au această percepție), varianta modernă fiind diferită de structura ei medievală. În spatele satanismului de astăzi se ascunde mai mult o filosofie decât o practică antireligioasă, fiind vorba de o cultivare a eului sau, mai bine spus, de o venerare a propriei persoane.

 

Din acest punct de vedere, putem mai bine înțelege de ce Iisus Christos a insistat să puncteze frontal acest gen de raportare la răul absolut. De aceea, adresându-Se celor cu pretenții religioase, i-a acuzat că „voi îl aveți ca tată pe diavolul”. Este, practic, o demascare a etalării egocentrice în detrimentul unei spiritualități adecvate și sincere. Orice deturnare de sens și priorități așază ființa umană și în umbra aceleiași acuzații. Sataniștii moderni recunosc că sunt îndrăgostiți de propria persoană. Sunt însă oare singurii?

 

sursa: semneletimpului.ro

 

 

http://sperantatv.ro/web/jocul-cu-diavolul-de-ce-unii-ii-fac-statuie/

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

SatanCon, cea mai mare adunare de sataniști din lume. Cum s-a desfășurat?

Autor:

Redacția Realitatea

 

Cea mai mare adunare de sataniști din istorie a avut loc în luna aprilie la un hotel celebru din centrul orașului american Boston. Membrii Templului Satanic spun că Satana este doar o metaforă pentru ideea de a pune sub semnul întrebării autoritatea și pentru a-și afirma credința în știință, dar pentru mulți creștini manifestările acestei mișcări recunoscute ca religie de guvernul american sunt considerate o blasfemie, relatează BBC.

 

 

Într-o cameră luminată doar cu lumânări amenajată special pentru organizarea de ceremonii satanice, un indicator din neon te anunță că ai intrat în Capela Neagră. Un altar se ridică în capătul camerei și o pentagramă albă este desenată pe podea în fața altarului. Sataniștii sunt îmbrăcați în pelerine lungi cu glugă și poartă măști negre pe față. Mâinile lor sunt legate cu o sfoară, pe care mai apoi o aruncă – un gest simbolic de eliberare. Paginile smulse din Biblie simbolizează repudierea botezului creștin.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceste ritualuri au un efect profund asupra participanților. „Fiind un copil gay, faptul că mi s-a spus că sunt o abominațiune și că ar trebui să fiu distrus mi-a distorsionat mult gândirea”, a spus unul dintre sataniști. „Descoperirea Templului Satanic m-a ajutat cu adevărat să îmbrățișez logica și empatia”. Templul Satanic este recunoscut ca religie de guvernul Statelor Unite și are preoți și congregații în America, Europa și Australia. Peste 830 de oameni și-au cumpărat bilete pentru convenția numită SatanCon.

 

Sataniștii spun că nu cred cu adevărat în existența lui Lucifer sau a Iadului, credința lor în știință și respingerea autorității fiind valorile care fac ca mișcarea lor să fie o religie. Aceștia folosesc simbolurile Satanei pentru ritualuri, ca de exemplu atunci când sărbătoresc o nuntă sau când adoptă un nume nou. Printre ele se numără crucea răsturnată și strigătul: „Lăudat să fie Satana!”

 

 

 

Pentru mulți creștini, ritualurile sataniștilor reprezintă o blasfemie

 

„Nu este ceva rău”, a explicat Dex Desjardins, un purtător de cuvânt al Templului Satanic. „Multe dintre imaginile noastre sunt în esență blasfemice. Avem oameni care poartă crucea întoarsă.” „Iar deschiderea ceremoniei noastre presupune ruperea Bibliei ca un simbol al opresiunii, în special opresiunea membrilor LGBTQ și a femeilor, dar și a comunității BIPOC [Black, Indigenous, people of color], și aproape oricine care a crescut cu traume religioase, reprezentând un număr foarte mare dintre membrii noștri”, a mai spus Desjardins.

 

Statuie cu Satana lângă un monument cu cele zece porunci

 

Etajul al 4-lea al unui hotel Marriott din Boston a fost plin de obiecte în stil goth androgin, robe extravagante, coarne pictate de mână, tatuaje cu diavoli și mustăți pe măsură. Cei mai mulți dintre ei erau destul de maturi ca să fie părinți, iar unii dintre ei chiar au venit cu copiii. Printre prezentările susținute în cadrul evenimentului s-au numărat un seminar despre satanism și auto-satisfacere și altul numit „Hellbillies: Satanismul prezent în America rurală”.

 

 

„Educație cu Satana” – proiectul pentru copii al sataniștilor

 

Unul dintre proiectele Templului care au atras atenția publicului este înființarea de Cluburi de After-School ale Satanei cu sloganul: „Educație cu Satana”. Templul ar prefera ca religia să nu apară deloc în școli, dar vrea să combată grupurile religioase care vin să îi convertească pe elevi. Cluburile de After-School ale Templului Satanic se concentrează pe serviciu comunitar, știință, activități de creație și gândire critică.Criticii spun că aceste programe îi sperie pe copii, cu toate că Templul pretinde că ele nu conțin simboluri demonice. O melodie pentru copii, numită „Satana, amicul meu”, conține o capră – personaj de desen animat – și versurile: „Satana nu este un tip rău, el vrea ca tu să înveți și să îți pui întrebări.

 

El vrea ca tu să te distrezi și să fii tu însuți – și, apropo, nu există iad.” Templul Satanic spune că numărul de membri s-a mărit de la 10.000 în 2019 la peste 700.000 în prezent. Printre cei care au participat la evenimentul de la Boston s-au numărat medici, ingineri, artiști, finanțiști, un asistent social, un terapeut și un circar. Mulți fac parte din comunitatea LGBTQ, iar o parte din ei s-au căsătorit cu creștini sau, cel puțin, cu non-sataniști.

 

Muzica retro revine pe scena de la Teatrul Verde. Când vor răsuna hiturile moldovenești din anii 60-90

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

De ce a crezut Satan că Îl poate învinge pe Dumnezeu?

 

RĂSPUNS

 

E greu de imaginat ca o ființă precum Lucifer (Satan) să creadă că se poate numai și lupta cu Dumnezeu, darămite să-L și învingă. Până și cea mai depravată minte trebuie să fie în stare să vadă că o creatură nu poate în niciun chip să se lupte cu Creatorul. Totuși, Satan a încercat să-L detroneze pe Dumnezeu și se luptă cu tot dinadinsul până în ziua de azi să sfideze autoritatea lui Dumnezeu, să-I împiedice planurile și să-i hărțuiască pe oamenii Lui.

 

Probabil o parte din explicație este că mândria l-a orbit pe Satan să vadă realitatea. Două pasaje din Vechiul Testament (Isaia 14.12-15 și Ezechiel 28.11-19) vorbesc despre poziția de la început a lui Satan și despre motivele pentru pierderea acelei poziții. Ele vorbesc despre o ființă angelică înălțată, una dintre creaturile lui Dumnezeu, care a devenit mândră. El a hotărât să ia tronul lui Dumnezeu pentru el însuși. Dar Dumnezeu l-a înlăturat din poziția lui.

 

Influența lui Satan în lucrurile lumești este arătată clar (Ioan 12.31). Satan este extrem de inteligent. Prin inteligența lui el i-a înșelat pe Adam și pe Eva și a preluat domnia lor asupra lumii pentru el însuși (Genesa 1.26, 3.1-7, 2 Corinteni 11.3). Istețimea lui îl capacitează să-și ducă la îndeplinire lucrarea de amăgire aproape după plac, cu toate că puterea lui e supusă restricțiilor lui Dumnezeu (Iov 1.12, Luca 4.6, 2 Tesaloniceni 2.7-8). El are obținute anumite victorii – cu toate că în cadrul granițelor pe care i le-a pus Dumnezeu – și poate că aceste victorii îi permit să continue în iluzia că poate avea victorie asupra lui Dumnezeu Însuși.

 

Frâiele lui Dumnezeu asupra activităților lui Satan sunt ilustrate prin faptul că Satan Îi cere permisiunea lui Dumnezeu să îi provoace necazuri lui Iov (Iov 1.7-12). Lui Satan i se permite să le provoace necaz copiilor lui Dumnezeu (Luca 13.16, 1 Tesaloniceni 2.18, Evrei 2.14), dar nu i se permite niciodată să câștige o victorie decisivă asupra lor (Ioan 14.30-31, 16.33). O parte din ambiția continuă a lui Satan de a-L înlocui pe Dumnezeu este tânjirea lui pasionată să obțină închinarea din partea altora (Matei 4.8-9, Apocalipsa 13.4, 12). Satan este „cel rău” (Matei 13.19, 38), în timp ce Dumnezeu este „Sfântul” (Isaia 1.4).

 

Natura lui Satan e malițioasă. Eforturile lui în a I se opune lui Dumnezeu, poporului Lui și adevărului Lui sunt neobosite (Iov 1.7, 2.2, Matei 13.28). Întotdeauna se opune binelui oamenilor (1 Cronici 21.1, Zaharia 3.1-2). Prin rolul lui în a introduce păcatul în familia umană (Genesa 3), Satan a dobândit puterea morții – o putere pe care Cristos a înfrânt-o prin răstignirea și învierea Lui (Evrei 2.14-15). Satan L-a ispitit pe Cristos în mod direct, încercând să-L ducă la compromis promițându-I autoritate și putere lumească (Luca 4.5-8).

 

În ciuda autoamăgirii lui Satan că Îl poate învinge pe Dumnezeu, Satan e destinat eșecului. Înfrângerea lui finală e prezisă în Ioan 12.31, Apocalipsa 12.9 și 20.10. Moartea lui Cristos pe cruce este baza pentru înfrângerea finală a lui Satan (Evrei 2.14-15, 1 Petru 3.18, 22). Acel eveniment a fost punctul culminant a unei vieți fără păcat în timpul cărei Isus a triumfat asupra dușmanului în mod repetat (Matei 4.1-11, Luca 4.1-13). Satan probabil că s-a bucurat de moartea lui Cristos, crezând că e o victorie pentru el, dar la fel ca toate victoriile lui, aceasta, de asemenea, a fost de scurtă durată. Când Isus S-a ridicat din mormânt, Satan a fost înfrânt încă o dată. Victoria finală va veni atunci când Isus Se va întoarce și Satan va fi aruncat în iazul de foc (Apocalipsa 20.1-15).

 

Moartea și învierea lui Cristos îi asigură credinciosului putere și victorie asupra păcatului. Avem asigurarea că „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre”. (Romani 16.20). Dar o astfel de victorie personală depinde de harul lui Dumnezeu și de puterea Lui în viața și în voința noastră să ne ofere împotrivire față de ispitele lui Satan (Efeseni 4.25-27, Iacov 4.7, 1 Petru 5.8-9). Pentru a-i ajuta pe creștini să câștige această bătălie împotriva lui Satan, Dumnezeu le-a pus la dispoziție puterea sângelui lui Cristos (Apocalipsa 12.11), rugăciunea continuă a lui Cristos în cer pentru credincioși (Evrei 7.25), călăuzirea Duhului Sfânt (Galateni 5.16) și diverse arme pentru războiul spiritual (Efeseni 6.10-18).

 

https://www.gotquestions.org/Romana/Satan-il-invinge-pe-Dumnezeu.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

IA, satanică: Cercetătorii pun bazele unei Inteligențe Artificiale cu mentalitate de stup

 

Departamentul de inteligență artificială al Intel este unul dintre pionierii necunoscuți ai mișcării moderne de învățare automată. Cercetătorii acestei divizii au făcut progrese în domeniul cipurilor de inteligență artificială, al calculului neuromorfic și al învățării profunde. Iar acum își îndreaptă privirea spre graalul profan al inteligenței artificiale: mentalitatea de stup.

 

 

 

Rezultatul s-ar putea să fie un pic cam dramatic. Dar orice poveste de groază științifico-fantastică este necesar să înceapă de undeva.

 

Iar progresele uimitoare ale Intel în domeniul învățării consolidate evolutive multi-agent (MERL) ar putea fi o poveste excelentă de început pentru Borg – o inteligență artificială simțitoare din Star Trek care asimilează speciile organice în mentalul său de stup.

 

MERL este noua metodă a Intel de a învăța mașinile cum să colaboreze.

 

Conform unui comunicat de presă al Intel:

 

„Am dezvoltat MERL, o metodă scalabilă și eficientă din punct de vedere al datelor, pentru a antrena o echipă de agenți să rezolve împreună o sarcină de coordonare. … Un set de agenți este reprezentat ca o rețea neuronală cu mai multe capete și un trunchi comun (ca un balaur cu mai multe capete, iar capetele lucrează împreună pentru a coordona eficient balaurul, n.n.). Împărțim obiectivul de învățare în două procese de optimizare care operează simultan.”

 

Noul sistem este complex și implică tehnici noi de învățare automată, dar ideile de bază din spatele acestuia sunt de fapt destul de intuitive.

 

Sistemele de inteligență artificială nu au ceea ce francezii numesc „une raison d’exister” (un motiv pentru a exista). Pentru ca o mașinărie să facă ceva, este nevoie să i se spună ce să facă.

 

Dar, adesea, dorim ca sistemele de inteligență artificială să facă acțiuni fără să li se spună ce să facă. Scopul unei paradigme de învățare automată este de a face ca mașinăria să își dea singură seama de anumite aspecte.

 

Cu toate acestea, tot este necesar să faci ca IA să învețe aspectele pe care le dorești și să uite de restul.

 

De exemplu, dacă urmărești să înveți un robot să meargă, vrei ca acesta să își amintească cum să își miște picioarele în tandem și să uite rezolvarea problemei sărind într-un picior.

 

Aceasta se realizează prin consolidarea învățării, adică RL din MERL. Cercetătorii ajustează paradigma de instruire a IA pentru a se asigura că aceasta este recompensată ori de câte ori îndeplinește un obiectiv, menținând astfel mașinăria concentrată pe sarcină.

 

Dacă vă gândiți la IA în sensul tradițional, aceasta funcționează ca un singur agent (practic, un creier de robot) care încearcă să rezolve singur o problemă uriașă.

 

Astfel, pentru un creier IA responsabil de a face un robot să meargă, IA este nevoie să își dea seama de echilibru, energie cinetică, rezistență și care sunt limitele exacte ale părților sale fizice. Aceasta nu numai că necesită mult timp – adesea sute de milioane de încercări repetitive – dar este și costisitor.

 

Sistemul MERL de la Intel permite ca mai mulți agenți (mai mult de un creier IA) să atace o problemă mai mare, împărțind-o în sarcini punctuale care pot fi apoi gestionate de agenți individuali. Agenții colaborează pentru a accelera procesul de învățare pentru fiecare sarcină. Odată ce agenții individuali se antrenează în sarcinile lor, un agent de control utilizează suma antrenamentelor pentru a organiza o metodă prin care să fie realizat întregul obiectiv – în exemplul nostru, să facă un robot să meargă.

 

Dacă acest sistem ar fi fost format din oameni în loc de inteligență artificială, ar fi fost ca în desenul animat de succes din anii 1980, Voltron, în care piloți individuali pilotează vehicule individuale, dar care se unesc pentru a forma un robot uriaș care este mai puternic decât suma părților sale.

 

Dar, din moment ce vorbim despre inteligența artificială, este probabil mai util să o privim mai degrabă ca pe un Borg, menționat mai sus. În loc ca un singur creier IA să controleze toată acțiunea, MERL oferă IA capacitatea de a forma ceva ce ar fi o rețea de creiere artificiale.

 

Chiar am putea fi tentați să o numim mentalitate de stup artificială.

 

Citiți și:

Inteligența artificială, monopolul care va stăpâni lumea

Tehnologia „neuromodulării” bazată pe grafen este reală: INBRAIN Neuroelectronics descrie biocircuite care controlează creierul folosind grafen operat de inteligența artificială

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/ia-satanica-cercetatorii-pun-bazele-unei-inteligente-artificiale-cu-mentalitate-de-stup/

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

V-AŢI GÂNDIT TOTUŞI, DE CE INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ESTE SATANICĂ?! PENTRU CĂ ESTE O INTELIGENŢĂ SEPARATĂ DE SPIRIT: NU ESTE MORALĂ, NU ARE EMPATIE, SENTIMENTE, UMANITATE

 

 

Se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp despre provocarea globală reprezentată de dezvoltarea accelerată a inteligenţei artificiale (AI). La întrunirea Bilderberg de anul acesta două din punctele aflate pe ordinea de zi se referă la inteligenţa artificială şi la informatica cuantică (quantum computing). Inteligenţa artificială este reprezentată de o serie de algoritmi sofisticaţi pe baza cărora se scriu programe capabile să înveţe şi să se auto-instruiască. Aceste programe acoperă o paletă largă de aplicaţii, începând cu recunoaşterea formelor şi până la recunoaşterea limbajului, traduceri dintr-o limbă în alta, simularea emoţiilor şi sentimentelor umane în cazul roboţilor etc. Giganţi precum Google sau Facebook folosesc deja programe de inteligenţă artificială, de care habar nu aveţi. Algoritmi sofisticaţi vă urmăresc activitatea de pe Internet, adună date personale şi construiesc profile şi avataruri ale voastre în lumea virtuală. Pe baza acestora vă afişează reclame personalizate şi vă sugerează ce informaţii să accesaţi. Unii dintre voi folosesc Google Translate, fără să ştie că acest serviciu are la bază un program AI, care învaţă să traducă intr-o limbă în alta, pe baza sugestiilor utilizatorilor. Inteligenţa artificială va deveni cu adevărat periculoasă atunci când va deveni conştientă de sine şi superioară cele umane, adică ceea ce specialiştii numesc „singularitate“. În acest punct omenirea nu va mai putea controla inteligenţa artificială, de mii de ori mai avansată şi mai rapidă şi vom avea posibile scenarii ca cele din filmele „Terminator“ şi „Matrix“, în care maşinile vor prelua controlul omenirii. Odată cu apariţia reţelelor 5G, a Internetului lucrurilor (Internet Of Things), a tehnologiilor blockchain, a criptomonedelor şi a implanturilor neuronale, vom avea şi infrastructura prin care omenirea va putea fi înrobită de către maşini. V-aţi gândit totuşi, de ce inteligenţa artificială este satanică?! Pentru că este o inteligenţă separată de spirit: nu este morală, nu are empatie, sentimente, umanitate… Dacă inteligenţa artificială va începe să ia decizii în locul oamenilor, să facă afaceri, să dirijeze economia, societatea, aşa cum se preconizează, atunci, dacă o astfel de inteligenţă ar putea să realizeze, în spirit neoliberal, că uciderea a câteva milioane de oameni ar face bine economiei şi afacerilor, atunci nu ar ezita să o facă. În videoclipul de mai jos este prezentată codificat ideea că inteligenţa artificială va prelua controlul omenirii şi va deveni noul dumnezeu (antihrist). Vezi şi filmul lui Fritz Lang, „Metropolis„, pe aceeaşi temă. Autor: Dan Tanasescu

 

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: V-aţi gândit totuşi, de ce inteligenţa artificială este satanică?! Pentru că este o inteligenţă separată de spirit: nu este morală, nu are empatie, sentimente, umanitate

https://www.aparatorul.md/v-ati-gandit-totusi-de-ce-inteligenta-artificiala-este-satanica/

 

 

 

//////////////////////////////

 

 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi… Satana? O postare şocantă de pe un forum de jocuri video

 

De pe forumul de jocuri video – geeksandgamers.com – putem citi următoarea postare de pe 10 august 2021. Citez din această postare foarte interesantă:

 

* Am urmărit puțin în urmă un flux live (…) unde s-a spus că există un fel de Inteligență Artificială care folosește oamenii pentru a fi aduşi la viață și aud, de asemenea, de la toți creștinii care spun, referitor la starea lumii actuale, că este sfârșitul timpurilor. Şi fiecare zi seamănă din ce în ce mai mult cu Ziua Judecății din Biblie.

 

* Mi se pare interesant că aceste două lucruri par să se întâmple în același timp și acest lucru provine de la mine, de la un om care nu este creștin. Faptul că ceva din Biblie despre care s-a vorbit de mii de ani în Scriptură se desfășoară în fața ochilor noștri și Inteligența Artificială ia naștere în fața ochilor noștri, provenind de la companii precum Facebook, Twitter, Amazon și altele (…) mă face să mă întreb: Ar putea ca Inteligența Artificială să fie… Satana?

 

 

* Biblia vorbește despre Satana care apare pe Pământ la sfârșitul timpurilor și ar putea Inteligența Artificială să fie acea încarnare pe care Satana o ia ca punct de sprijin în lumea noastră. Gândiți-vă că Inteligența Artificială este prezentată pentru noi, ca ceva care ne va oferi orice ne dorim și pentru asta trebuie să renunţăm la confidențialitatea noastră.

 

* În Biblie se spune că Satana face târguri cu oameni, oferindu-le tot ce doresc pentru sufletul lor nemuritor. Inteligența Artificială vă va oferi orice doriți să cumpărați de pe Amazon sau Ebay, ca și cum Satana le-a dat oamenilor tot ceea ce și-au dorit și, în schimb, trebuie să renunțe la intimitatea lor, care este ca sufletul.

 

* Inteligența Artificială vrea să distrugă umanitatea, la fel și Satana… nu este oare posibil ca Satana și Inteligența Artificială să fie una şi aceeași?

 

 

* Inteligența Artificială va avea acces peste tot în vieţile noastre, atunci când totul va deveni complet online, de la ceea ce cumpărăm de pe Amazon până la ceea ce spunem pe Facebook… sună ca și cum Satana are putere asupra tuturor.

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Un cuvânt despre împăcare, ispăşire şi suplinire

 

 

 

Botschafter

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat

 

      

Verset călăuzitor: 1 Ioan 2.2

 

1 Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

Cuprins

Introducere

  1. Ce este împăcarea?

Împăcarea lucrurilor şi a oamenilor

A împăcat Dumnezeu deja pe toţi oamenii cu Sine?

Naşterea din nou a tuturor lucrurilor

Ce înseamnă „împăcarea lumii”?

Împlinirea cerinţelor drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu

  1. Ce este ispăşirea?

Doi ţapi şi două aspecte ale lucrării de ispăşire

Umbrele şi trupul

Glorificarea lui Dumnezeu

Păcatul ca putere vrăjmaşă a trebuit înlăturat

Păcatul este ispăşit

  1. Ce este suplinirea?

Să intervii pentru altul

Ţapul al doilea şi suplinirea

De la umbră la realitate

Să se ţină seama de diferenţă

Toţi sau mulţi?

Vor avea toţi parte de îndurare şi vor fi aduşi la viaţă?

Ţine cu tărie!

 

 

Introducere

Învăţământul pe bază de material didactic este metoda cea mai bună de a da învăţătură, ca să slujească drept bază noţiunilor şi gândurilor elevului sau să extindă cercul gândurilor lui şi acolo unde este necesar să le corecteze. La fel I-a plăcut şi lui Dumnezeu să ne dea în Cuvântul Său într-un fel sau altul material didactic; şi cine poate da învăţătură ca El? O, de am fi elevi atenţi şi capabili! Cât de multă răbdare şi îndelungă răbdare trebuie să aibă Dumnezeu cu noi, şi cât de des El trebuie să reia mereu aceleaşi lecţii, până când în cele din urmă le-am înţeles şi le-am însuşit!

 

Înainte de toate este Persoana şi lucrarea Fiului Său preaiubit, despre care Dumnezeu deja [în Vechiul Testament] a vorbit mereu în imagini şi modele mereu noi, plăcute sau serioase şi impresionante. Cu toate acestea este veşnic adevărat, că „nimeni nu cunoaşte pe Fiul, în afară de Tatăl” [Matei 11.27]. Unirea Dumnezeirii şi omenescul într-o singură Persoană va fi pentru noi o taină chiar şi atunci când vom vedea pe Domnul Isus „cum este” [1 Ioan 3.2]. Dar ceea ce El era şi este ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Fiu al Omului, ca slujitor şi profet, ca Împărat al lui Israel, ca Miel al lui Dumnezeu, ca Mare Preot, ca Apărător, ca şi Cap al Adunării / Bisericii Sale şi aşa mai departe – le putem tot mai mult cunoaşte şi admira în şcoala Duhului Sfânt. Şi cine face aceasta silitor şi fidel şi în dependenţă de sus, acela va trăi ore de instruire preţioase.

 

Astăzi dorim să ne preocupăm puţin cu ceea ce spune Dumnezeu în Vechiul Testament referitor la baza relaţiilor noastre cu El ca şi credincioşi, adică, cu ceea ce spune El în imagini despre lucrarea mare de ispăşire, aşa cum Domnul şi Mântuitorul nostru a înfăptuit-o la cruce. Lucrarea Lui este ilustrată de rânduielile referitoare la ziua ispăşirii din Levitic 16.

Acest capitol minunat poate fi denumit nucleul şi centrul acestei cărţi, care tratează slujba jertfelor şi a preoţimii.

 

Ziua ispăşirii era una din cele trei sărbători principale ale lui Israel. În această zi toţi bărbaţii din popor trebuiau să apară înaintea Domnului (Exodul 23.14-17). Această sărbătoare a fost sărbătorită în ziua a zecea a lunii a şaptea, la scurt timp după sărbătoarea trâmbiţelor şi la puţine zile înainte de sărbătoarea corturilor, ultima sărbătoare în şirul sărbătorilor. Fiecare israelit trebuia „să-şi mâhnească sufletul”, să se plece înaintea lui Dumnezeu în pocăinţă şi judecată de sine. În ziua aceasta nu era permis „să se facă vreo lucrare”, căci în ziua aceasta se făcea ispăşire pentru ei, „pentru a-i curăţa: veţi fi curaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului” (Leviticul 16.29,30). Cine nu îşi mâhnea sufletul, acela trebuia „nimicit din poporul său”, şi cine făcea vreo lucrare în această zi, pe acela Dumnezeu Însuşi „îl va nimici din poporul său” (Leviticul 23.28-30). Pentru ce această severitate sfântă, această asprime neîndurătoare? Deoarece în această zi era reînnoită mereu baza relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Mereu, pentru că Legea nu putea duce nimic la desăvârşire. Era ziua împăcării, în care numai Dumnezeu putea fi la lucru şi omul trebuia să-şi ocupe locul în ţărână. Prin aceasta ajungem la întrebarea:

 

  1. Ce este împăcarea?

Cuvântul grecesc [katallage], folosit în Noul Testament pentru „împăcare”, se întâlneşte numai în Romani 5.11; 11.15 şi 2 Corinteni 5.18,19; verbul „a împăca” [katallasso] se întâlneşte numai în Romani 5.10; 1 Corinteni 7.11 şi 2 Corinteni 5.18-20. El înseamnă propriu-zis „compensare, schimbare” [în operaţiile financiare], apoi în sens mai larg „învoială, împăcare”. Înseamnă deci îndepărtarea a tot ce deranjează şi desparte două partide, readucerea la unitate, pace şi părtăşie între aceia care sunt înstrăinaţi unii de alţii sau se duşmănesc. Dacă aplicăm aceasta la relaţia dintre noi şi Dumnezeu, trebuie să ţinem seama că în acest caz înstrăinarea şi duşmănia era numai de partea noastră. [Numai noi eram „străini şi vrăjmaşi” (Coloseni 1.21), Dumnezeu niciodată nu a fost duşmanul nostru.] De partea lui Dumnezeu nu era nici o înstrăinare, ci numai o condamnare dreaptă a păcatului din om, [De aceea nu Dumnezeu trebuia împăcat cu noi, ci noi trebuia să fim împăcaţi cu Dumnezeu.] Şi această dreptate trebuia împlinită, dacă creatura căzută şi îndepărtată de Dumnezeu trebuia să fie adusă înapoi la Dumnezeu sau să aibă parte de privilegiile planurilor lui Dumnezeu în Hristos.

 

Că Dumnezeu ar fi trebuit împăcat cu noi, acesta este un gând total contrar Scripturii. Noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu. Nu era nevoie de nici un fel de acţiune sau imbold pentru a schimba binecuvântarea lui Dumnezeu. El a acţionat pe deplin liber şi neinfluenţat, corespunzător naturii Lui şi planurilor Sale. În dragostea Sa Dumnezeu a trimis pe Fiul Său „ca ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10) pentru omul decăzut, şi anume, nu ca să readucă pe om în relaţia de odinioară, deoarece aceasta era total distrusă şi pierdută prin păcat. Nu, ci Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca ispăşire, ca să creeze o relaţie cu totul nouă. Această legătură nouă se bazează pe lucrarea de răscumpărare şi arată planurile de har ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea este o readucere în favoarea divină, care era pierdută.

 

Împăcarea lucrurilor şi a oamenilor

Împăcarea are în Sfânta Scriptură un caracter dublu sau,  exprimat probabil mai corect, ea are un înţeles şi un efect dublu: ea se referă la lucruri şi la oameni. Acest aspect este deseori trecut cu vederea, şi cu toate acestea Scriptura vorbeşte aşa de simplu şi clar în privinţa aceasta. Aşa citim de exemplu în Coloseni 1.19,20:

 

Coloseni 1.19,20: căci toată plinătatea [Dumnezeirii] şi-a găsit plăcerea să locuiască în El şi prin El să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ cât şi lucrurile din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.

 

Dumnezeu voia ca întreaga creaţie, întreg universul să fie eliberate de necurăţia şi de blestemul păcatului şi să fie aduse în adevărata lor ordine şi în relaţia lor corectă faţă de El. Lucrarea pentru aceasta a fost înfăptuită şi baza legitimă a fost pusă, prin aceea că Hristos a făcut pace prin sângele Lui vărsat la cruce [Coloseni 1.20]. Urmările lucrării Sale într-adevăr încă nu le vedem astăzi: încă „toată creaţia suspină împreună şi este împreună în dureri de naştere până acum” [Romani 8.22]. Dar curând vor veni „timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor” (Fap. 3.21), şi în final va fi un cer nou şi un pământ nou, care vor fi desăvârşite pe baza lucrării făcute pe Golgota.

 

În ceea ce ne priveşte pe noi, credincioşii, apostolul poate adăuga:

 

Coloseni 1.21,22: Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi … acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte.

 

Noi am fost împăcaţi şi savurăm [în contrast cu creaţia] deja astăzi [în sens spiritual] rezultatele depline ale împăcării. Trupul nostru, care încă aparţine creaţiei acesteia, va fi însă desăvârşit abia în înviere.

 

A împăcat Dumnezeu deja pe toţi oamenii cu Sine?

Când vorbim despre aceste lucruri, ca de la sine ne amintim de un alt pasaj care a dat mult prilej la concluzii greşite. Ne referim la 2 Corinteni 5.18-20, în mod deosebit la versetul 19:

 

2 Corinteni 5.18-20: 18 Şi toate sunt de la Dumnezeul care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos şi ne-a dat slujba împăcării: 19 anume că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. 20 Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

 

Ce înseamnă locul acesta? Nu se spune: Dumnezeu este în Hristos. Nu, Pavel se referă la următoarele: slujba de atunci a apostolului a păşit în locul slujbei personale a lui Hristos. Slujba lui se baza pe faptul că Dumnezeu la cruce a făcut păcat pentru noi pe „Acela care nu a cunoscut păcat”, „ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” [2 Corinteni 5.21]. Cu alte cuvinte: Dumnezeu S-a arătat odinioară în Hristos în lumea aceasta, ca să împace lumea cu Sine. El a oferit totodată lumii o întoarcere la ordine şi binecuvântare, în timp ce El în harul Său necondiţionat nu le-a socotit oamenilor nelegiuirile lor. El a strigat [în Hristos] păcătosului: Eu nu am venit să judec şi să pedepsesc; nu, întoarce-te la Mine şi Eu te voi ierta; întoarce-te şi Eu nu Îmi voi mai aduce aminte de trecut!

 

Lumea a respins aspru această ofertă; ea nu L-a vrut pe Isus şi a urât pe Dumnezeu. Starea ei era deznădăjduit de rea şi nu putea fi restabilită. A rămas acum neîmplinită intenţia lui Dumnezeu? Nu, chiar dacă colectivitatea L-a respins, totuşi El scoate afară pe fiecare persoană din starea [de îndepărtare de Dumnezeu şi vrăjmăşie faţă de El], în care ea se află  şi o aşează pe o bază cu totul nouă: „dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” [2 Corinteni 5.17]. Pentru lume însă acum nu mai este nici un mijloc de salvare, căci în atitudinea ei vrăjmaşă faţă de Dumnezeu a respins singurul şi cel mai bun mijloc de salvare. Pentru ea rămâne numai judecata (compară cu Ioan 12.31). Dumnezeu a dat lumii cea mai mare dovadă a dragostei Lui, [prin aceea că a trimis pe Fiul său] (Ioan 3.16), şi El i-a oferit mântuirea şi viaţa (Ioan 3.17; 6.33,51). Însă după ce lumea a răspuns cu ură de moarte la oferta Sa, El nu Se mai preocupă în acest sens cu lumea; acum El scoate din lume numai persoane individuale, faţă de care El arată îndurarea Lui mare. De acum înainte se spune: „… pentru ca oricine crede în El să nu piară” [Ioan 3.15,16]; „dacă cineva este în Hristos”; „cine vrea, să vină” şi aşa mai departe. Pe de altă parte se mai spune şi: „Cine nu crede, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

 

Naşterea din nou a tuturor lucrurilor

Dar şi în altă privinţă planul lui Dumnezeu nu va rămâne neîmplinit. Hristos a venit în lumea aceasta, „şi lumea a fost făcută prin El” (Ioan 1.10). Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu şi pentru El, şi ele, aşa cum am văzut deja, vor fi aduse cândva pe baza lucrării de împăcare într-o relaţie ordonată cu Dumnezeu. Ele nu au fost supuse „de bună voie deşertăciunii” [Romani 8.20], aşa ca omul, căci lucrurile create nu au voinţă, ci prin voia rea a omului ele au fost atrase împreună cu omul în robia deşertăciunii. Creaţia aşteaptă plină de dor descoperirea gloriei copiilor lui Dumnezeu (Romani 8.19-22). Şi creaţia va avea atunci parte de „naşterea din nou”, aşa cum Domnul spune ucenicilor Săi în evanghelia după Matei 19.28: „… când Fiul Omului va şedea pe tronul Său de glorie, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi …”. Este acelaşi cuvânt, pe care Duhul Sfânt îl aplică la credincioşi în Tit 3.5 („El ne-a mântuit … prin spălarea naşterii din nou”). Desigur în cadrul creaţiei, care nu are voinţă, nu se poate vorbi despre o înnoire a voinţei sau despre o transformare lăuntrică sau ceva asemănător ca la noi. Cu toate acestea Scriptura numeşte „naştere din nou” ceea ce se va petrece cu creaţia în viitor.

 

Ce înseamnă „împăcarea lumii”?

Astăzi se vorbeşte şi se scrie mult despre o „împăcare generală”. Dacă prin aceste cuvinte vrea să se exprime că şi universul, toate lucrurile, va savura cândva efectele binecuvântate ale împăcării realizate de Hristos, atunci aceasta este bine şi potrivit Scripturii. Dar dacă se include în acestea salvarea tuturor oamenilor şi în final chiar şi a lui satan şi a îngerilor lui, atunci aceasta este contrar Scripturii şi din temelie rău şi nu poate fi destul de suficient combătut.

 

După cele tocmai spuse vom înţelege uşor Romani 5.10,11: „Pentru că, dacă, fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi, vom fi mântuiţi prin viaţa Sa. Şi nu numai atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.”

 

Probabil cuvintele apostolului din Romani 11.15 produc greutăţi unuia sau altuia. Acolo se spune:

 

Romani 11.15: Pentru că, dacă lepădarea lor [a iudeilor] este împăcare a lumii, ce va fi primirea lor, decât viaţă dintre morţi?

 

Sensul acestui pasaj este simplu şi confirmă numai ceea ce s-a spus până aici. Iudeii au stat într-o relaţie ordonată cu Dumnezeu până în momentul când au lepădat pe Mesia al lor, chiar dacă ei au fost infideli în această relaţie. Lumea nu avea nici o relaţie cu Dumnezeu; oamenii erau „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele făgăduinţei”; ei erau fără nici o nădejde şi fără Dumnezeu în lume [Efeseni 2.12]. După căderea lui Israel situaţia s-a schimbat. Dumnezeu a cerut tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască: după „timpurile de neştiinţă” (Fap. 17.20) Evanghelia lui Dumnezeu a fost oferită lumii întregi, şi „cuvântul împăcării” a fost propovăduit în toată lumea şi fără deosebire. Dacă lepădarea lui Israel a adus deja un astfel de val de binecuvântare peste lume, ce urmări va avea restabilirea lui Israel, când în cele din urmă Dumnezeu va relua legătura cu poporul Său şi va împlini faţă de el toate făgăduinţele!

 

Împlinirea cerinţelor drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu

Să revenim la Leviticul 16 şi să ne întrebăm: Cum este prezentat acolo acest adevăr prezentat până acum? Cu uimire vom constata, că în primul rând în ziua împăcării s-a avut în vedere curăţirea Locului Preasfânt şi a cortului întâlnirii. Abia în al doilea rând sunt numiţi preoţii şi poporul. Mai întâi trebuiau satisfăcute cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu cu privire la locuirea Sa în mijlocul poporului Său: Aaron trebuia cu sângele animalului de jertfă „să facă ispăşire pentru sfântul locaş din cauza necurăţiilor fiilor lui Israel şi din cauza nelegiuirilor lor, în toate păcatele lor” (Leviticul 16.16).

 

Cortul din pustiu în cele trei compartimente ale lui era o imagine a universului. Şi aşa după cum marele preot trecea cu sângele ispăşirii prin tot cortul până în Sfânta Sfintelor, la fel şi Hristos „a străbătut cerurile” [Evrei 4.14] şi ca Mare Preot a intrat în Locul Preasfânt. În vechiul legământ totul (cortul şi altarul) era curăţit prin sânge, şi în acelaşi fel Dumnezeu odată va împăca toate cu Sine, ce este în cer şi ce este pe pământ, prin sângele Fiului Său preaiubit. Baza pentru aceasta a fost pusă în crucea lui Hristos, sângele ispăşirii a curs; şi rezultatul acestei lucrări se va vedea în Împărăţia de o mie de ani şi în noua creaţie. Într-un anumit sens universul este casa, locuinţa lui Dumnezeu. Cerul este tronul Său şi pământul este scaunul picioarelor Lui. Dumnezeu Se coboară, ca să locuiască în ceea ce Hristos a creat, şi această locuinţă a Sa trebuie să fie curăţită şi va fi curăţită de necurăţia de care ea a avut parte prin vina omului. Această curăţire a putut şi poate avea loc printr-o ispăşire deplin valabilă, prin „desfiinţarea păcatului”, aşa cum se spune în Evrei 9.26. Aceasta însă ne conduce la întrebarea următoare:

 

  1. Ce este ispăşirea?

Când este vorba despre lucrarea de ispăşire făcută de Hristos, în general se gândeşte că păcatele noastre au fost îndepărtate, că datoria noastră, pe care o aveam faţă de Dumnezeu, a fost plătită. Aceasta se consideră a fi cel mai important, dacă nu chiar unicul lucru. Nu se gândeşte la împlinirea cerinţelor drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu şi în mod deosebit la glorificarea Lui prin această lucrare de ispăşire. Şi totuşi tocmai aceasta este partea cea mai sublimă a ispăşirii, partea cea mai importantă a lucrării.

 

Doi ţapi şi două aspecte ale lucrării de ispăşire

În ziua mare a împăcării trebuiau (în afară de jertfele deosebite, pe care preotul trebuia să le aducă pentru sine şi pentru familia lui) doi ţapi să fie puşi înaintea Domnului: un ţap era destinat prin sorţi pentru Domnul, celălalt pentru popor. Şi să observăm: cu toate că păcatele poporului au dat prilejul la toată acţiunea de jertfire, totuşi la primul ţap, care era pentru Domnul, aceste păcate nici nu sunt amintite! Ele au fost amintite abia pe capul celui de-al doilea ţap şi duse de acest ţap într-un loc pustiu, unde nimeni nu le-a mai văzut. Cu sângele primului ţap, care a fost sacrificat în curtea din faţă, marele preot se ducea în Sfânta sfintelor, ca să-l stropească o dată pe partea dinainte a capacului ispăşirii din aur şi de şapte [1] ori înaintea (sau pe partea din faţă) a capacului ispăşirii din aur. În felul acesta el făcea ispăşire pentru Locul Preasfânt şi în sens larg pentru popor. „Pentru că sângele este cel care face ispăşire pentru suflet” (Leviticul 17.11).

 

Dar de ce sângele trebuia dus în Locul Preasfânt? Deoarece aici era tronul lui Dumnezeu dezonorat şi jignit prin păcate. Gloria lui Dumnezeu strălucea peste cei doi heruvimi, păzitorii simbolici, pentru ca cerinţele drepte ale lui Dumnezeu să fie împlinite şi căile Lui judiciare să fie realizate. Feţele lor erau permanent îndreptate spre chivotul legământului, în care erau cele două table ale Legii. Aceste table erau martorii solemni împotriva poporului păcătos: în loc ca cele zece porunci să fie împlinite de Israel, nenumărate fărădelegii ale poporului au întinat locuinţa lui Dumnezeu şi era nevoie de ispăşire.

 

Dar cine putea realiza o ispăşire valabilă? Cine putea decide şi pregăti jertfa necesară pentru aceasta? Numai Dumnezeu. Şi El a făcut aceasta. Cei doi ţapi,[2] constituiau însă numai o imagine slabă a acelei jertfe curate şi sfinte, pe care Dumnezeu a cunoscut-o deja înainte de întemeierea lumii [1 Petru 1.20], singura care putea să-L satisfacă cu adevărat. Însă cu toate acestea cei doi ţapi sunt un tablou impresionant: un ţap pentru Domnul, un ţap pentru popor; un ţap, ca să satisfacă cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu, un ţap, ca să îndepărteze păcatele poporului; un ţap, ca să pună baza pentru glorificarea lui Dumnezeu şi a căilor Sale de har, un ţap, pentru aducerea la tăcere a conştiinţei acuzatoare şi să dea odihnă inimii şovăitoare.

 

Umbrele şi trupul

Doresc să accentuez încă o dată: aceste jertfe, „pe care ei [israeliţii] le aduceau neîncetat în fiecare an” [Evrei 10.1], niciodată nu puteau face desăvârşit pe cel care făcea serviciul divin. Jertfele nu puteau da o pace permanentă şi o odihnă statornică; rămânea conştienţa păcatului [Evrei 10.2]. Însă ce privire în natura acestor modele ne oferă ele, cât de mult aceste umbre ne îndreaptă spre Trup: spre Hristos! „Dar trupul este Hristos” (Coloseni 2.17). Aşa cum sângele „ţapului pentru Domnul” era dus în Locul Preasfânt şi era stropit înaintea feţei heruvimilor pe scaunul îndurării (sau capacul ispăşirii), aşa că heruvimii vedeau sângele ispăşirii între ei şi Legea încălcată, la fel Hristos a intrat cu sângele Său în prezenţa lui Dumnezeu, în cerul însuşi, după ce pe locul păcatului El a glorificat în chip desăvârşit pe Dumnezeu cu privire la păcat prin moartea Sa pe cruce. Acolo a fost judecat păcatul şi a luat naştere o „răscumpărare veşnică” [Evrei 9.12] – în El, Cel care a venit „în asemănare cu carnea păcatului” şi „pentru păcat” [Romani 8.3].

 

Glorificarea lui Dumnezeu

Totodată în ceasul acela a ieşit la lumină ca niciodată mai înainte şi nici după aceea, cine este Isus şi cine este Dumnezeu. Pe drumul spre cruce El putea spune: „Acum este glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu este glorificat în El” (Ioan 8.31). Cine în afară de Hristos ar fi putut lega glorificarea lui Dumnezeu cu rezolvarea problemei păcatului? Prin faptul că El S-a dat ca jertfă „pentru desfiinţarea păcatului” [Evrei 9.26], a fost arătat în chip minunat ce este în Dumnezeu – maiestatea Sa, dreptatea Sa, dragostea Lui, adevărul Lui –, şi sângele dă acum mărturie pentru totdeauna despre aceasta acolo sus în Sfânta sfintelor.

 

Păcatul ca putere vrăjmaşă a trebuit înlăturat

Mereu este uitat, că în afară de vina personală a oamenilor păcatul [la singular] ca atare este în lume şi stă ca o putere vrăjmaşă între Dumnezeu şi lume. Deoarece el a venit în lume prin căderea primului Adam, ultimul Adam a trebuit mai întâi să îndepărteze puterea vrăjmaşă din creaţie. Dacă ne imaginăm această realitate, atunci înţelegem pentru ce Ioan Botezătorul a exclamat cu bucurie:

 

Ioan 1.29: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!”

 

Şi atunci înţelegem şi importanţa cuvintelor din Evrei 9.26:

 

Evrei 9.26: … dar acum, la sfârşitul veacurilor, [El] S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.

 

Ce a adus primul om în lume, trebuia îndepărtat din ea prin Omul al doilea. Repet: aici nu este vorba de păcate (la plural), nu este vorba de vină, ci de păcat (la singular) ca atare, de păcat ca principiu sau element. Niciunde în Scriptură nu se spune că Hristos a purtat păcatele tuturor oamenilor; ea evită scrupulos această expresie. Nici nu poate fi altfel. Cum ar putea altfel Dumnezeu să ceară socoteală vreunui om şi să-l judece? Dacă vina tuturor ar fi plătită, atunci Dumnezeu nu ar mai putea cerea ceva de la cineva.

 

După ce păcatul a venit în lume, Dumnezeu în dreptatea Lui S-ar fi putut desigur dezbăra de păcătos, lăsând să vină judecata asupra lui pentru vina lui. Dar ce s-ar fi ales atunci cu dragostea Lui şi cu planurile Lui de har? Cum ar fi putut El păstra gloria Lui ca Dumnezeu, care este lumină şi dragoste, şi cum ar fi putut El să îndepărteze păcatul din creaţia Sa? Toate acestea puteau să aibă loc numai prin aceea că Mielul sfânt al lui Dumnezeu a venit în lume, a luat asupra Lui „păcatele lumii” şi S-a lăsat făcut „păcat” [Ioan 1.29; 2 Corinteni 5.21]. Şi prin faptul că Hristos a făcut aceasta, El a corespuns la tot ce cerea maiestatea tronului lui Dumnezeu. După lucrarea Sa pe cruce tronul judecăţii s-a transformat într-un tron al harului. Acum harul poate să se desfăşoare liber şi neîmpiedicat şi adoratorul poate intra cu îndrăzneală în Locul preasfânt [Evrei 10.19]. Pe baza lucrării de ispăşire înfăptuite, întregii lumi i se poate oferi acum har şi iertare şi fiecare păcătos este invitat să se folosească de toată plinătatea harului. Sângele este înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi El spune: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi” [Exodul 12.13].

 

Păcatul este ispăşit

Având în vedere ispăşirea care urma să aibă loc, Dumnezeul sfânt putea înainte de cruce să suporte cu indulgenţă o omenire vinovată, şi privind în urmă la lucrarea înfăptuită El poate astăzi să acţioneze în îndelungă răbdare şi har, poate lăsa soarele Său să răsară peste cei buni şi peste cei răi şi să deschidă oamenilor vrăjmaşi toată comoara bogăţiilor Sale de har. Toate cerinţele tronului Său au fost satisfăcute, tot ceea ce I se cuvenea, „partea Domnului”, I-a fost dat; botezul, despre care Isus vorbeşte în Luca 12.50 („Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de strâmtorat sunt până când se va împlini!”), a fost împlinit, şi toate „strâmtorările” au fost anulate: fluviul dragostei divine îşi poate deschide stăvilarele şi se poate revărsa în toate părţile. Păcatul a fost ispăşit, Dumnezeu a fost glorificat în Fiul, „care prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru toţi” [Evrei 2.9], şi acum Dumnezeu Îl poate glorifica din nou şi în El şi prin El poate prezenta şi executa planul Său minunat de mântuire cu privire la întreaga creaţie. Înseamnă aceasta că acum şi toţi oamenii vor fi mântuiţi şi vor veni la cunoaşterea adevărului, aşa cum este dorinţa şi voia lui Dumnezeu conform cu 1 Timotei 2.4? Prin aceasta ajungem la ultima parte a temei noastre, la întrebarea:

 

  1. Ce este suplinirea?

Este uimitor cât de puţin se ţine seama în general de diferenţa între ispăşire şi suplinire şi cât de puţin este ea înţeleasă în înţelesul ei profund. Urmarea serioasă a acestui fapt este pe de o parte o Evanghelie neclară, neprecisă, şi pe de altă parte mulţi credincioşi sunt nesiguri cu privire la mântuirea lor sau chiar lipsiţi de pace. De aceea este aşa de important, ca noi să cunoaştem diferenţa şi pe baza Cuvântului lui Dumnezeu să constatăm ce înseamnă cu adevărat aceste două cuvinte. Domnul să ne ajute în această cercetare prin călăuzirea Duhului Său Sfânt!

 

Să intervii pentru altul

Cu privire la „ispăşire” ne-am ocupat deja mai înainte. Cu privire la cuvântul „suplinire” ne gândim numaidecât la persoane individuale, pentru care intervine un altul, prin aceea că el reprezintă drepturile lor sau, ca în cazul de faţă, plăteşte obligaţiile lor. Aplicat la Domnul Isus şi lucrarea Sa nu poate fi vorba de o „suplinire” cu privire la creaţie sau lume. În timp ce cu privire la ele gândul referitor la o „ispăşire” este pe deplin justificat, gândul referitor la „suplinire” ar fi complet lipsit de sens. Căci aşa citim şi:

 

1 Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

 

Credinciosul are voie să spună că toate păcatele lui au fost ispăşite, şi el poate adăuga: această ispăşire se extinde în valoarea ei, în eficacitatea ei [şi în dimensiunea ei] la lumea întreagă. De aceea poate veni oricine, fie el iudeu, păgân, mahomedan sau creştin cu numele, şi se poate folosi de această ispăşire, aşa cum face credinciosul. Mai mult chiar: întreg universul, aşa cum am văzut în pasajul anterior, va savura odată urmările acestei lucrări de ispăşire. Ar fi însă complet fals dacă din versetul acesta s-ar vrea să se tragă concluzia, că Hristos ar fi ispăşirea păcatelor întregii lumi sau a omenirii întregi. Luther a înţeles locul acesta în acest fel, căci el traduce cu Vulgata: „dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (… pentru „păcatele” lumii întregi). Însă această traducere este imposibilă; ea este în directă contradicţie şi cu restul învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Gândul referitor la ispăşire, respectiv la îndepărtarea păcatelor lumii este total străin Scripturii. Niciunde Scriptura nu învaţă că Hristos a purtat toate păcatele, cu alte cuvinte, că El – şi prin aceasta ajungem la înţelesul adevărat al cuvântului „suplinire” – ar fi fost răspunzător pentru fărădelegile şi datoriile tuturor oamenilor şi în locul vinovaţilor ar fi purtat pedeapsa dreaptă din partea lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost aşa, atunci nici un om nu se va pierde; Dumnezeu ar fi nedrept, dacă El ar vrea să mai ceară ceva de la păcătoşi; pierzarea ar fi o fabulă, învăţătura despre o răsplătire veşnică ar fi o minciună şi aşa mai departe. Când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor, atunci ea vorbeşte totdeauna despre „mulţi”, niciodată despre „toţi”.

 

Ţapul al doilea şi suplinirea

Capitolul despre marea zi a împăcării, Levitic 16, este de foarte mare ajutor, ca să ne explice noţiunea de „suplinire”. Doi ţapi trebuiau puşi înaintea Domnului, însă numai sângele unuia dintre ei, şi anume al ţapului destinat pentru Domnul, a fost dus în Locul Preasfânt şi folosit acolo de marele preot conform rânduielii stabilite de Dumnezeu. Despre celălalt ţap se spune:

 

Leviticul 16.10: Şi ţapul pe care a căzut sorţul pentru Azazel [înlăturare] să fie pus viu înaintea Domnului pentru a face ispăşire cu el, pentru a-l trimite ca Azazel în pustiu.

 

Când după aceea Aaron [cu sângele primului ţap] a terminat ispăşirea pentru Sfânta Sfintelor şi pentru cortul întâlnirii, el trebuia să aducă ţapul viu:

 

Leviticul 16.20-22: Şi, când va termina de făcut ispăşirea pentru sfântul locaş şi pentru cortul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu. 21 Şi Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate nelegiuirile fiilor lui Israel şi toate nedreptăţile lor, în toate păcatele lor, şi să le pună pe capul ţapului şi să-l trimită în pustiu, prin mâna unui om pregătit pentru aceasta. 22 Şi ţapul va purta asupra lui toate nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit; şi să dea drumul ţapului în pustiu.

 

Când israelitul vedea pe marele preot, care a intrat cu sângele primului ţap în Locul Preasfânt, revenind, atunci el ştia că Dumnezeu a acceptat jertfa şi că a avut loc ispăşirea pentru Locul Preasfânt. Cu alte cuvinte: revenirea marelui preot dovedea că s-a pus din nou baza pentru locuirea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său timp de un an şi că relaţiile lui Israel cu Domnul Dumnezeul lui erau asigurate până la următoarea zi a împăcării. Păcatul, care stătea împotrivă, a fost ispăşit, gloria lui Dumnezeu a fost adusă la lumină.[3]

 

Dar cum stăteau lucrurile cu multele fărădelegi, cu nenumăratele încălcări ale poruncilor sfinte ale lui Dumnezeu, care împovărau conştiinţa nenumăraţilor membrii ai poporului? Chiar dacă problema „păcatului” [la singular] a fost rezolvată juridic conform gloriei lui Dumnezeu – despre „păcate” [plural] nu a fost vorba până atunci. Va face Dumnezeu numai o jumătate de lucrare? Va lăsa El fără răspuns întrebările care au rezultat din vina personală? Nu, El nu face nimic pe jumătate. El rezolvă totul în chip minunat. După ce s-a răspuns la întrebarea cea mai importantă  – şi anume că cerinţele drepte ale Dumnezeului sfânt cu privire la păcat [singular] au fost împlinite – trebuia să se răspundă şi la a doua întrebare, la care omul gândeşte în primul rând: cum pot eu şti, că păcatele mele, pentru care eu sunt răspunzător şi mă condamn, au fost iertate? „Azazel”, ţapul înlăturării, ne dă răspunsul.

 

După ce ţapul al doilea a fost pus înaintea Domnului, marele preot, reprezentantul lui Dumnezeu şi totodată reprezentantul întregului popor, trebuia să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului. Prin aceasta el exprima deplina lui identificare cu ţapul. După aceea el trebuia „să mărturisească peste el toate nelegiuirile fiilor lui Israel şi toate nedreptăţile lor, în toate păcatele lor” [Levitic 16.21]. Fie că este vorba de acţiunile nelegiuite în sensul general sau de încălcarea anumitor porunci – toate păcatele au fost astfel puse pe animalul de jertfă, printr-o cunoaştere dată de Dumnezeu, şi apoi ele au fost duse de ţap în pustie, într-un loc pustiu, unde nimeni nu-şi mai amintea de păcate. Ţapul înlăturării (sau: care întoarce în altă parte, care pleacă) trebuia în locul contravenientului, adică al israelitului păcătos, să le ia asupra sa şi să le îndepărteze din prezenţa lui Dumnezeu precum şi din ochii copiilor lui Israel. După ce primul ţap a fost adus şi sacrificat şi carnea lui împreună cu pielea şi balega „au fost arse în afara taberei”, acest al doilea ţap slujeşte ca locţiitor al poporului vinovat, respectiv al fiecărui membru al poporului, „în toate păcatele lor”, ca să îndepărteze păcatele lor şi astfel să liniştească conştiinţa acuzatoare a celui vinovat, chiar dacă o făcea în chip nedesăvârşit şi temporal. Doresc să repet încă o dată: este de la sine înţeles că aceasta putea avea loc numai în legătură cu primul ţap; amândoi ţapii simbolizează o singură jertfă, „căci fără vărsare de sânge nu este iertare” [Evrei 9.22]. Sângele este mărturia că lucrarea întreagă a fost terminată; marele preot niciodată nu avea voie să intre în Locul Preasfânt fără sânge. Dar pe cât de sigur este că el a intrat acolo şi că acum toate păcatele lui Israel au fost mărturisite pe capul celui de-al doilea ţap, tot pe atât de sigur este că el a făcut acum ispăşire pe el pentru păcate, aşa că Dumnezeu nu le mai vedea.

 

De la umbră la realitate

Atât cu privire la imagine. Ea vorbeşte un limbaj minunat de energic şi de înţeles despre o altă jertfă, mai mare. Ceea ce noi vedem simbolizat în fiecare ţap, a devenit adevăr, realitate în Hristos. Umbra s-a transformat în realitate. Primul ţap ne arată pe Hristos ca Acela care a făcut ispăşire pentru păcat [la singular] şi care a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcat şi a croit drumul spre El în Locul Preasfânt. În ţapul al doilea vedem pe Hristos ca Locţiitor al poporului Său răscumpărat, ca Acela care a purtat toate păcatele lor şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, aşa că Dumnezeu niciodată nu-Şi mai aduce aminte de păcatele lor şi pe care şi noi le putem privi ca fiind anulate pentru totdeauna. Credinciosul are voie să spună: Dumnezeu Însuşi a pus asupra lui Isus toate păcatele mele, toată vina mea nespus de mare, potrivit cunoaşterii Lui divine (nu numai aşa cum ea îmi este cunoscută mie sau sunt conştient de ea); El a pus asupra Lui toate nelegiuirile şi nedreptăţile mele, de la prima şi până la ultima mea răsuflare, şi Isus le-a purtat în locul meu. El a ispăşit vina mea, şi acum am voie să mă odihnesc acolo unde Dumnezeu Se odihneşte cu bucurie: în lucrarea preţioasă a Fiului Său preaiubit. Toate păcatele mele au fost iertate pe o bază dreaptă, divină. „Printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi” (Evrei 10.14), aşa că ei pot întreba triumfător: „Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă?” (Romani 8.33,34).

 

Să se ţină seama de diferenţă

Dacă nu se ţine seama de diferenţa între „ispăşire” şi „suplinire” sau se accentuează unilateral o latură fără să se ţină seama aşa cum se cuvine de cealaltă latură, se ajunge mereu la controverse teologice şi sciziuni grave. O direcţie [arminianismul], care generalizează noţiunea de har, insistă că Hristos a murit pentru toţi, în timp ce leagă de aceasta purtarea păcatelor. Cealaltă direcţie [calvinismul] se referă la lucrarea lui Hristos numai pentru ai Săi şi prin aceasta îngrădeşte harul. Ea accentuează exagerat alegerea harului şi totodată uită că Hristos a murit pentru toţi. Prima direcţie [arminianismul] învaţă că Dumnezeu nu ar putea să iubească în mod deosebit pe unii, dacă El a iubit pe toţi; urmarea unui astfel de gând este că credinciosul devine nesigur de mântuirea lui, respectiv se înalţă pe sine şi faptele sale. Cea de-a doua direcţie [calvinismul] învaţă că, dacă Hristos a iubit Biserica Sa şi S-a dat pe Sine pentru ea, nu ar putea să fie o dragoste adevărată pentru altceva; lucrarea lui Hristos ar fi fost făcută numai pentru cei aleşi. Prin aceasta se tăgăduieşte că Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2.6), şi se uită că Dumnezeu „L-a rânduit ca ispăşire [scaun al îndurării] prin credinţa în sângele Lui” (Romani 3.25). Prima direcţie [arminianismul] dă la o parte însemnătatea ţapului pentru Azazel, suplinirea; direcţia a doua [calvinismul] nu ia în seamă însemnătatea primului ţap, ispăşirea, [a cărei dimensiune cuprinde lumea întreagă] şi nu vede nimic altceva decât suplinirea. Deci ambele direcţii nu împart drept Cuvântul adevărului (compară cu 2 Timotei 2.15) şi astfel ajung la rezultate unilaterale, false.

 

Toţi sau mulţi?

După aceste expuneri cu caracter general vrem să studiem diferite locuri din Noul Testament referitoare la tema noastră şi pe care încă nu le-am dezbătut. Acestea nu numai că ne vor ajuta să înţelegem mai bine tema noastră, ci ne vor oferi alte imagini ale lucrării lui Hristos şi în felul acesta vor produce adorare şi mulţumire în inimile noastre.

 

De mai multe ori ne-am referit deja la faptul că Scriptura niciodată nu spune că Domnul Isus a purtat păcatul tuturor. La instaurarea cinei, El însuşi a spus în legătură cu paharul:

 

Matei 26.28: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.

 

(În evanghelia după Marcu 14.24 se spune asemănător: „Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.”) La fel citim şi în epistola către Evrei 9.28, că Hristos a fost jertfit o singură dată, ca să poarte păcatele multora (nu ale tuturor):

 

Evrei 9.28: … după ce a fost jertfit o singură dată, ca să poarte păcatele multora.

 

În multe locuri cuvântul „toţi” stă în contrast cu „mulţi” sau cu „cei mulţi”. Aşa de exemplu în epistola către Romani 5.18,19:

 

Romani 5.18,19: 18 deci, după cum printr-o singură greşeală a venit judecată către toţi oamenii spre condamnare, tot astfel, printr-o singură dreptate împlinită, consecinţele au fost către toţi oamenii spre o îndreptăţire a vieţii. 19 Pentru că, după cum prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa şi prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi.

 

Versetul 18 nu înseamnă că toţi vor fi îndreptăţiţi, ci că „îndreptăţirea vieţii” se îndreaptă către toţi, şi anume, aşa cum am văzut, pe baza lucrării de ispăşire înfăptuite. Îndreptăţirea este prezentă pentru toţi, o pot avea toţi. Pentru ce atunci o schimbare [de la „toţi” în „mulţi”] în versetul 19 (compară şi cu versetul 15)? Din motivul simplu, pentru că în ambele cazuri este într-adevăr vorba de mulţi oameni (în primul caz în versetul 18 chiar de toţi, căci toţi descind din primul Adam); însă în cazul al doilea nu este vorba de toţi, ci numai de aceia care sunt legaţi cu ultimul Adam.

 

Aici aparţine şi cuvântul cunoscut din Romani 3:

 

Romani 3.21,22: Dar acum, fără Lege, s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de Lege şi de profeţi; o dreptate a lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei care cred.

 

În timp ce dreptatea lui Dumnezeu este pentru toţi şi este oferită tuturor gratis, ea vine numai „peste toţi cei care cred”. Dumnezeu îndreptăţeşte numai pe acela „care este din credinţa în Isus” (Romani 3.26). Tuturor celorlalţi oameni le este valabilă oferta Lui de har numai pentru înmulţirea responsabilităţii, pentru o pedeapsă aspră. (compară cu Matei 11.20-24; Luca 12.47,48)

 

Un alt exemplu, foarte remarcabil este 1 Timotei 2.3-6, comparat cu Matei 20.28 şi Marcu 10.45. Pavel numeşte pe Dumnezeul nostru …

 

1 Timotei 2.3-6: … Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi.

 

Dumnezeu, Dumnezeul drept şi salvator (compară cu Isaia 45.21), a găsit un Mijloc, prin care se poate ajuta tuturor oamenilor, dacă ei vor să se folosească de acest Mijloc. Hristos a plătit un preţ de răscumpărare, care este suficient pentru toţi şi care a fost plătit cu privire la toţi şi în avantajul tuturor, şi Dumnezeu a acceptat acest preţ de răscumpărare. El nu vrea „ca cineva să se piardă”, ci ca toţi să vină la pocăinţă şi la cunoştinţa adevărului (compară cu 2 Petru 3.9). Însă nu toţi vin la pocăinţă: în timpul Domnului Isus fariseii şi cărturarii „au făcut fără efect planul lui Dumnezeu cu privire la ei înşişi” (Luca 7.30), prin aceea că nu s-au căit şi nu au vrut să mărturisească păcatele lor. La fel şi astăzi milioane şi milioane de oameni fac fără efect harul lui Dumnezeu s-au îl dispreţuiesc. Dumnezeu doreşte să-i salveze, dar ei nu vor să vină la El, ca să aibă viaţa (compară cu Ioan 5.40). Acum s-ar putea reproşa: dar dacă s-a plătit un preţ de răscumpărare pentru toţi, atunci ar trebui ca toţi să aibă parte de efectul şi binecuvântarea acestui preţ de răscumpărare!? Eu răspund: Da, în sensul descris mai înainte, că preţul de răscumpărare este prezent pentru toţi şi poate fi folosit de toţi; nu, în sensul că datoriile, păcatele tuturor ar fi fost anulate prin acesta şi de aceea nu mai pot fi pretinse.

 

De aceea citim în ambele celelalte locuri (Matei 20.28 şi Marcu 10.45):

 

Marcu 10.45: Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.

 

Cine cunoaşte limba greacă va fi surprins dacă el compară aceste două locuri cu 1 Timotei 2.6 şi constată că cuvântul din greacă tradus prin cuvântul „pentru” este de fiecare dată un altul. În timp ce în 1 Timotei 2.6 are sensul de: „cu privire la, în avantajul” [în greacă: hyper], în celelalte două locuri din evanghelii are înţelesul: „în loc de, în suplinire pentru” [în greacă: anti]. Cât de exact este Cuvântul lui Dumnezeu! Nici un cuvânt mai puţin şi nici un cuvânt mai mult, şi fiecare cuvânt la locul lui!

 

Deci în timp ce în 1 Timotei 2.3-6 se aminteşte de însemnătatea primului ţap – adică, de lucrarea de ispăşire făcută de Hristos, care este spre binele tuturor oamenilor, chiar şi spre binele creaţiei –, în celelalte două locuri trebuie să ne gândim la ţapul al doilea, în care se exprimă suplinirea. Hristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om, a murit nu numai pentru o parte a omenirii, ci pentru toţi; dar ca suplinire Şi-a pus viaţa numai pentru mulţi, numai pentru aceia care au crezut în El sau vor crede în El, fie că este în timpul actual de har sau în veacul viitor al Împărăţiei de o mie de ani. Numai păcatele lor au fost socotite ca fiind ale Lui, numai datoria lor a plătit-o El, şi numai ei pot spune că Hristos a ocupat locul lor în judecata lui Dumnezeu, aşa că locul Lui actual la dreapta lui Dumnezeu este şi locul lor.

 

Expresia „ca preţ de răscumpărare pentru [hyper] toţi” [din 1 Timotei 2.6] ne conduce la un alt loc asemănător în 2 Corinteni 5. Acolo se spune în versetele 14 şi 15:

 

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că, dacă Unul a murit pentru [hyper] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [hyper] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [hyper] ei a murit şi a înviat.

 

[Să observăm: în greacă cuvântul tradus aici cu „pentru” este acelaşi ca şi în 1 Timotei 2.6, hyper.] Apostolul spune aici: Faptul că Unul trebuia să moară pentru toţi este dovada că toţi au murit, respectiv au căzut pradă morţii. Altfel Hristos nu ar fi trebuit să moară. Moartea Lui este dovada pentru starea de moarte a tuturor oamenilor.

 

Şi pentru ce Hristos a murit pentru toţi? Ca să-i scoată pe toţi din starea de moarte şi să-i salveze? Da, aceasta era planul de dragoste al lui Dumnezeu, dar răutatea omului a zădărnicit acest plan. De aceea apostolul poate adăuga cu privire la aceia care îi roagă şi se lase împăcaţi cu Dumnezeu (2 Corinteni 5.20): „… pentru ca cei care trăiesc [adică, se lasă salvaţi de la moarte], să nu mai trăiască pentru ei înşişi.” Începând de acum ei nu-şi mai aparţin, ci aparţin Aceluia care a murit pentru ei şi a înviat dintre morţi. Ceilalţi rămân în moarte, sub mânia lui Dumnezeu (Ioan 3.36). Pentru ei Hristos „a murit degeaba” [Galateni 2.21].

 

Vor avea toţi parte de îndurare şi vor fi aduşi la viaţă?

Să mergem la Romani 11.32. Locul acesta este folosit de adepţii doctrinei împăcării tuturor oamenilor pentru scopurile lor. Citim acolo:

 

Romani 11.32: Pentru că Dumnezeu i-a închis împreună pe toţi în necredinţă [sau: în neascultare], ca să arate îndurare tuturor [sau: să aibă milă de toţi].

 

Aici stă foarte clar, aşa se exclamă triumfător, că toţi oamenii vor avea parte de îndurare! – Dar este acesta sensul locului acesta? Acest verset stă la sfârşitul unei dezbateri lungi a apostolului cu privire la căile lui Dumnezeu cu poporul Său pământesc Israel. Cu toate că Israel constituia ramurile naturale ale copacului făgăduinţei şi binecuvântării şi de aceea poseda privilegii mari faţă de naţiuni, el stătea totuşi pe temelia Legii şi pe această bază a pierdut toate drepturile lui la binecuvântare şi viaţă din cauza neascultării şi necredinţei lui. Naţiunile, care din fire erau necredincioase şi îndepărtate de Dumnezeu, nu aveau nicidecum vreun drept, ele nu aveau nici o speranţă şi erau „fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2.12). Amândoi, iudei şi naţiuni, erau pierduţi înaintea lui Dumnezeu şi căzuţi judecăţii şi puteau găsi salvarea numai pe baza harului necondiţionat. Deci aici nicidecum nu este vorba de întrebarea, dacă toţi oamenii vor fi sau nu mântuiţi. Nu, aici este vorba simplu de rezultatul căilor lui Dumnezeu cu Israel şi naţiunile; şi anume, că amândoi, priviţi în totalitate, de acum înainte „au căpătat îndurare” (Romani 11.30,31). De aceea apostolul la sfârşitul expunerii lui de dovezi nu preamăreşte „bogăţia harului”, ca de exemplu în Efeseni 1.7 şi 2.7 şi în alte locuri, ci el preamăreşte „adâncimea bogăţiei” înţelepciunii şi cunoaşterii Sale şi adaugă: „Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! Pentru că, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?” (Romani 11.33-36).

 

Un alt loc, care deseori este citat de adepţii împăcării tuturor, ca să justifice afirmaţiile lor, este 1 Corinteni 15.20-28, în mod deosebit versetul 22:

 

1 Corinteni 15.22: Pentru că, după cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii.

 

Nu trebuie să spunem vreun cuvânt în privinţa faptului, că în context este vorba numai despre învierea trupească, şi nu despre facerea viu în sens spiritual. În versetul 12 apostolul combate învăţătura greşită, „nu este înviere a morţilor” (1 Corinteni 15.12). În continuare la aceasta el vrea mai întâi să prezinte faptul că trupurile celor morţi vor învia, şi anume pe baza învierii lui Hristos dintre morţi; căci moartea este partea tuturor urmaşilor lui Adam. Învierea morţilor se referă într-adevăr la toţi oamenii fără deosebire, însă cuvântul „toţi” din versetul 22 este imposibil să fie despărţit de persoanele cu care de fiecare dată stă în legătură: „toţi” cei din cazul lui Adam cuprinde pe toţi urmaşii lui Adam, toate generaţiile de oameni; „toţi” cei din cazul lui Hristos cuprinde în mod necesar pe aceia care „sunt în Hristos”, deci familia Lui. Versetul următor înlătură orice îndoială: „Dar fiecare la rândul lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei care sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 5.23). Numai aceia, care Îi aparţin, şi nimeni alţii nu sunt denumiţi aici ca fiind aceia care pe baza învierii Sale dintre morţi vor trebui „făcuţi vii în Hristos”. Nu vor învia şi ceilalţi morţi? Fără îndoială, vor învia; dar deoarece apostolul gândeşte aici numai la prima înviere (învierea vieţii), nu aminteşte deloc a doua înviere (învierea judecăţii). Numai cei care au făcut binele sunt ai Domnului, numai pentru ei a obţinut El biruinţa.

 

Rămâne neatins faptul că Hristos este şi „Cel întâi născut dintre morţi” (Apocalipsa 1.5), că El are deci autoritate asupra morţilor, prin aceea că a luat puterea morţii. Însă în pasajul nostru învierea „celorlalţi morţi” (Apocalipsa 20.5) nici nu este amintită. Apostolul continuă: „După aceea, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu şi Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere” (1 Corinteni 15.24). Când va veni acest „sfârşit”, adică, când El va da lui Dumnezeu Împărăţia, în care El va domni şi va judeca, atunci toată judecata – în orice caz învierea celorlalţi morţi – va fi încheiată: Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15.25,26).

 

De aceea a doua înviere, învierea „celorlalţi morţi”, nici nu este amintită aici, ci este privită ca fiind inclusă, şi anume ca acţiune a autorităţii judecătoreşti. Învierea „celorlalţi morţi” caracterizează Împărăţia Domnului; ea îşi va avea finalul în îndepărtarea ultimului vrăjmaş, moartea. El trebuie să domnească şi să judece pe toţi vrăjmaşii Săi; de aceea Domnul numeşte învierea celor nedrepţi, care atunci nu vor mai fi sub puterea morţii şi a lui satan – cei doi îşi vor avea sfârşitul, respectiv îşi vor avea partea veşnică în iazul de foc –, categoric învierea judecăţii. Sfinţii înviaţi dintre morţi vor fi uniţi cu Fiul Omului, când El va veni să preia Împărăţia Sa, şi cei răi vor fi judecaţi, când El [după Împărăţia de o mie de ani] va da domnia înapoi în mâinile Tatălui, şi apoi El Însuşi Se va supune Aceluia care I-a supus toate. După aceea va începe starea veşnică din Apocalipsa 21.1-8.

 

Ţine cu tărie!

Încheiem aici studiul nostru. Domnul să ne introducă mai departe în cunoaşterea jertfei Sale preţioase şi să ne păzească de influenţa învăţăturilor false şi de învăţători nesănătoşi, care insistă tot mai puternic asupra noastră! Cuvântul Său adresat bisericii din Filadelfia: „Ţine cu tărie!” câştigă tot mai mare însemnătate, cu cât lucrurile evoluează mai departe şi noi ne apropiem tot mai mult de ţintă.

 

Tradus de la: Ein Wort über Versöhnung, Sühnung und Stellvertretung

Tradus din Botschafter des Heils in Christos, 1922, pag. 1–15, 29–44

Titlul original: „,Er ist die Sühnung für unsere Sünden’” din Botschafter des Heils in Christo, Seria 70, 1922, pag. 1–15, 29–44.

Remarcă: Articolul a fost uşor prelucrat: titlurile paragrafelor precum şi redarea versetelor din Biblie şi completările în paranteze mari fac parte din prelucrare.

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

https://www.soundwords.de/ro/un-cuvant-despre-impacare-ispasire-si-suplinire-a11030.html

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

 

Lucrarea terminată a lui Hristos

 

1 Ioan 5.10; Efeseni 1.7; 2 Corinteni 5.18

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 28.03.2019, Actualizat

 

 

      

Versete călăuzitoare: 1 Ioan 5.10; Efeseni 1.7; 2 Corinteni 5.18

 

 1 Ioan 4.10: … He loved us and sent His Son to be the propitiation for our sins (… că El ne-a iubit şi L-a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre).

 

Efeseni 1.7: In Him we have redemption through His blood (… în El avem răscumpărarea prin sângele Lui).

 

2 Corinteni 5.18: Now all these things are from God, who reconciled us to Himself through Christ (Şi toate sunt de la Dumnezeul care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos).

 

Cuprins

Introducere

Ispăşirea

Răscumpărarea

Împăcarea

Introducere

Mulţi creştini se tem să se ocupe sistematic cu învăţătura biblică. Este suficient să aminteşti cuvinte cum ar fi teologie, hristologie, pneumatologie, antropologie, eclesiologie, escatologie şi alte fraze greu de exprimat, pentru a speria pe cineva. Şi este de la sine înţeles că credinţa „ce-prieten-bun-este-Isus-al-nostru” este tot ceea ce ai nevoie ca şi credincios. De ce ar trebui să-ţi produci dureri de cap cu această hrană grea?

 

Dintr-un motiv bine întemeiat! Învăţătura este conform definiţiei tot ce învaţă Biblia, şi este extrem de important pentru un credincios în creştere să ştie ce învaţă Biblia. Să cunoşti pe Domnul Isus ca Salvator şi Prieten al nostru, este minunat, dar este mult mai mult de învăţat cu privire la viaţa nouă în Hristos. Dumnezeu doreşte ca noi să ştim ce ne-a revelat El în Cuvântul Său despre Biserică, despre îngeri, despre cer şi iad, despre lucrurile viitoare, despre căsnicie şi familie şi multe alte lucruri. De aceea El ne-a dat Biblia, care este mult mai cuprinzătoare decât un pamflet! Nu te lăsa speriat de cuvinte mari! Acestea sunt numai un fel formal de a categorisi ceea ce învaţă Biblia despre Dumnezeu (teologie), despre Hristos (hristologie), despre Duhul Sfânt (pneumatologie), despre om (antropologie), despre mântuire (soteriologie), despre Biserică (eclesiologie), despre viitor (escatologie) şi aşa mai departe.

 

Este într-adevăr aşa, că studiul învăţăturii înaintează uneori greoi, deoarece în unele locuri este foarte greu. Rămâi însă la studiu, căci dacă ajungi să înţelegi tot mai mult ceea ce Dumnezeu a revelat în Sfânta Scriptură, aceasta înseamnă să cunoşti mai mult pe Dumnezeu Însuşi.

 

Lucrarea terminată a lui Hristos este un domeniu al învăţăturii, care deseori este greşit înţeleasă de mulţi creştini, sau este înţeleasă numai parţial. Formal în subdomeniul soteriologiei se ajunge la această temă, deci la ceea ce Scriptura spune despre mântuire. Biblia învaţă că salvarea (mântuirea) omenirii de consecinţele păcatului este în aceeaşi măsură gratuită şi scumpă. Pe de o parte mântuirea este un dar pentru fiecare care prin credinţă se încredinţează Domnului Isus Hristos ca Mântuitor al lui. Dar pe de altă parte mântuirea este o chestiune foarte scumpă, căci ea a necesitat moartea Fiului lui Dumnezeu. Acest aspect al mântuirii se referă la lucrarea terminată a lui Hristos (vezi Ioan 19.30). Nu este naşterea minunată a lui Hristos şi nici viaţa desăvârşită a lui Hristos, care se văd în principal în aceasta. Lucrarea terminată a lui Hristos se referă în primul rând la moartea Sa pe cruce. Acesta este locul unde a fost purtată judecata lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre de către Hristos, care a devenit Locţiitorul nostru, pentru ca să devină Mântuitorul nostru. Isus nu a fost Mântuitorul nostru înainte ca El să sufere pe cruce pentru păcatele noastre şi să moară pentru ele.

 

Noul Testament foloseşte trei cuvinte cheie, ca să descrie lucrarea terminată a lui Hristos: ispăşire, răscumpărare şi împăcare. Încearcă o definiţie a acestor cuvinte, ca să vezi dacă ai înţeles corect ce învaţă Biblia despre lucrarea terminată a lui Hristos. Nu este uşor, nu-i aşa?

 

Ispăşirea

Deci, să începem cu ispăşirea. Iată unele locuri din Noul Testament, unde se foloseşte cuvântul acesta: Romani 3.25; Evrei 2.17; 1 Ioan 2.2; 4.10.

 

Cuvântul „ispăşire” vine din limba greacă (limba în care a fost scris Noul Testament) şi înseamnă în principal: „să satisfaci mânia printr-o jertfă”. Grecii vechi păgâni foloseau acest cuvânt atunci când vorbeau despre îmblânzirea zeilor lor sau când trebuiau să facă ceva pentru a obţine favoarea zeilor. Desigur aceste idei nu se găsesc în Biblie. Dumnezeu nu este un Dumnezeu setos de sânge, care are nevoie să fie îmblânzit! Ideea de a calma un dumnezeu dornic de răzbunare este total străină Scripturii.

 

Biblia învaţă, că Dumnezeu este dragoste şi doreşte părtăşia cu omul. Însă Dumnezeu este şi sfânt şi drept. De aceea El nu poate simplu să măture zâmbind păcatul sub mochetă şi să spună: „tinerii sunt tineri, n-ai ce face”. Într-adevăr Biblia învaţă că Dumnezeu este mânios şi că această mânie este îndreptată direct împotriva păcatului (vezi Romani 1.8). Şi Legea dreaptă a lui Dumnezeu în acest univers moral, pe care El l-a creat, cere ca plata păcatului să fie moartea (Romani 6.23). Înainte ca harul lui Dumnezeu să se poată extinde până la oameni, trebuia făcut ceva, ca să înlăture din cale blocada păcatului şi totodată să satisfacă cerinţele drepte ale lui Dumnezeu faţă de păcat.

 

Fără îndoială omul este în privinţa aceasta neputincios. Problema nu poate deveni rezolvare! Şi în privinţa aceasta nu este nimic, pe care omul ar putea să-l facă de la sine, pentru ca prin aceasta Dumnezeu să găsească plăcere în el. Şi în privinţa aceasta în Noul Testament nu se face nici măcar aluzie la ideea păgână, că se face ceva religios pentru a obţine favoarea zeilor. Dumnezeu îl favorizează deja pe om, aşa cum spune clar Ioan 3.16. Dar mai întâi trebuie clarificată întrebarea referitoare la mânia lui Dumnezeu şi judecata asupra păcatului, şi bariera păcatului omului trebuie luată din cale, înainte să se poată oferi omului mântuirea. Aceasta are loc acolo unde Hristos este ispăşire pentru păcatele noastre. Deoarece El a îndurat jertfirea de Sine şi a suferit judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului, Hristos a murit nu numai să îndepărteze păcatul omului, ci El a satisfăcut sau a ispăşit mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.

 

Răscumpărarea

Răscumpărarea este un alt aspect al lucrării terminate a lui Hristos. Pentru aceasta citeşte următoarele locuri din Noul Testament, care au a face cu răscumpărarea: Galateni 3.13; 4.5; Efeseni 1.7; Tit 2.14; 1 Petru 1.18,19 şi 2 Petru 2.1. Acolo sunt diferite cuvinte greceşti, care sunt traduse cu „a răscumpăra”. În timpul Noului Testament aceste cuvinte au fost folosite în mod deosebit în legătură cu sclavia. Luate împreună aceste cuvinte redau conceptul răscumpărării. A răscumpăra înseamnă „a răscumpăra din” şi „a dezlega de pe piaţă, pentru a fi pus în libertate”. În legătură cu mântuirea, răscumpărarea se referă la lucrarea lui Hristos, care ne eliberează de jugul sclaviei păcatului cu toate lucrurile îngrozitoare legate de aceasta, şi cu toate consecinţele. Prin răscumpărare noi nu numai am fost cumpăraţi înapoi şi eliberaţi de sclavia păcatului, ci noi am fost strămutaţi ca fii în familia lui Dumnezeu. Aceasta merge desigur un pas mai departe decât eliberarea.

 

De altfel cuvântul „adoption”, care se întâlneşte în Galateni 4.5, nu se referă la adoptarea aşa cum o cunoaştem noi în zilele noastre, ci mai degrabă la ceremonia de adoptare romană din zilele acelea. În acest procedeu familiar oficial un fiu adevărat a fost recunoscut ca unul care avea toate drepturile şi privilegiile şi demnitatea unui fiu devenit major. Ca păcătoşi răscumpăraţi darul nostru este poziţia noastră în familia lui Dumnezeu. Ce har! Chiar dacă noi nu am plătit argint sau aur (1 Petru 1.18), noi trebuie să ne amintim că preţul răscumpărării noastre era mare. Preţul pentru banii de răscumpărare era sângele preţios al lui Hristos. În Scriptură nu este nici o învăţătură, care spune că banii de răscumpărare au fost plătiţi lui satan, aşa cum au propus unii. Această idee extinde prea mult fundalul târgului cu sclavi. Preţul banilor de răscumpărare era ceea ce cerea guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu, ca să ne elibereze de urmările păcatului (Evrei 9.22). Ai mulţumit tu Domnului pentru preţul banilor de răscumpărare, pe care El a fost gata să-l plătească pentru tine?

 

Împăcarea

Împăcarea întregeşte această privire întreită asupra lucrării terminate a lui Hristos. Ispăşirea, care are a face cu mânia lui Dumnezeu, este latura „referitoare la Dumnezeu” a acestei lucrări. Răscumpărarea se ocupă cu sclavia noastră şi închiderea noastră în păcat, şi aceasta este latura „referitoare la păcat” a lucrării lui Hristos. Împăcarea este aspectul „referitor la om” al lucrării terminate a lui Hristos, deoarece ea se referă direct la părtăşia cu Dumnezeu. Cuvântul împăcare este folosit în Romani 5.10; 2 Corinteni 5.18-20 şi Coloseni 1.20-22. Înţelesul de bază al cuvântului „a împăca” din limba greacă este „a schimba în chip desăvârşit”. În referire la mântuire, împăcarea este actul prin care Dumnezeu aduce pe om în relaţie total schimbată cu Sine Însuşi – din vrăjmăşie, ostilitate şi înstrăinare în prietenie, armonie şi părtăşie. Observă că împăcarea este un act unilateral al lui Dumnezeu faţă de om şi nu include o solicitudine reciprocă între Dumnezeu şi om.

 

Nu este aşa, că El renunţă ceva şi noi cedăm ceva, aşa cum este în cazul unei împăcări într-o căsnicie. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu trebuie să-Şi schimbe părerea cu privire la noi sau ne iese în întâmpinare la jumătatea drumului. Noi suntem partea vinovată – lipsită de dragoste, egoistă şi vrăjmaşă (vezi Coloseni 1.21). Noi trebuie să devenim desăvârşit schimbaţi, nu Dumnezeu.

 

O ilustrare minunată a ceea ce este împăcarea se poate vedea în pilda fiului risipitor, pe care Domnul nostru o povesteşte în Luca 15.11-32. Dacă fiul se căieşte şi recunoaşte vina lui înaintea tatălui, atunci ele este adus înapoi într-o poziţie de bucurie şi armonie a părtăşiei cu tatăl. Lui nu numai i s-a iertat şi i s-a permis să vină înapoi acasă – ele este numit bine venit în familie şi primit cu braţele deschise şi cu o sărbătoare! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru funda galbenă! [În SUA fundele galbene (yellow ribbons) sunt simbolul solidarităţii cu persoana dispărută. Ele trebuie să arate, că oamenii, care au fost mult timp în împrejurări vitrege, sunt bine veniţi. Adnotarea redacţiei.]

 

Lucrarea terminată a lui Hristos este universală în ceea ce priveşte domeniul ei de valabilitate. Dacă se privesc exact locuri din Scriptură ca cele din 1 Ioan 2.2; 2 Petru 2.1 şi 2 Corinteni 5.19, se va vedea că moartea lui Hristos era suficientă să poarte grijă de păcatele lumii întregi – nelimitată în conţinut şi punere la dispoziţie. Însă aceasta nu înseamnă că fiecare om este mântuit. Lucrarea terminată a lui Hristos este eficace numai pentru aceia care cred. Ca ilustrare se potriveşte G.I. Bill of Rights: mijloace financiare „nelimitate” ale guvernului erau disponibile, aşa că toate persoanele, pentru care era valabilă această lege, puteau primi intrare la universitate pe cheltuiala statului. Însă aceste plăţi erau efective numai pentru aceia care s-au anunţat şi au mers la universitate. Suficient şi pus la dispoziţie pentru toţi, dar efectiv numai pentru unii. De aceea o mulţumire mare pentru lucrarea terminată a lui Hristos va veni dacă noi am înţeles mai mult ce înseamnă ispăşirea, răscumpărarea şi împăcarea. Ce binecuvântare pentru un creştin credincios în creştere să înţeleagă ce este lucrarea terminată a lui Hristos şi după aceea să se odihnească în ea!

 

Tradus de la: Das vollendete Werk Christi

 

Titlul original: „The Finished Work of Christ“

Sursa: www.growingchristians.org

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

 

https://www.soundwords.de/ro/lucrarea-terminata-a-lui-hristos-a11787.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Jom Kippur: Marea zi a ispăşirii- Leviticul 16

 

Bruno Oberhänsli

© B. Oberhänsli, Online începând de la: 21.10.2020, Actualizat

 

 

      

Cuprins

Cartea Leviticul

Cuvinte cheie

Subiectul

Împărţirea

 Particularităţi

Marea zi a ispăşirii în Leviticul 16

Ispăşirea

Mânia lui Dumnezeu – dragostea lui Dumnezeu

Ce avea loc în ziua ispăşirii?

Epistola către Evrei – comentariu la Leviticul 16

Alte referiri la lucrarea de ispăşire făcută de Hristos

 Jertfe diferite pentru Aaron şi casa lui şi pentru adunarea lui Israel

Jertfa pentru păcat şi jertfa de ardere de tot au amândouă caracter ispăşitor

Doi ţapi ca jertfă pentru păcat (2 animale, o jertfă)

Ziua ispăşirii şi anul jubiliar (Leviticul 25.9,10)

Versete călăuzitoare: Leviticul 16

 

Cartea Leviticul

Cuvinte cheie

Sfinţenia, sfânt (de 123 de ori vdq)

Ispăşirea, a ispăşi (de 49 de ori rpK)

Curăţenia, curat (de 74 de ori rhej)

Sânge (de 88 de ori)

Părtăşia (vezi Leviticul 1.1: „Cortul întâlnirii” (de 49 de ori))

Subiectul

Apropierea omului de Dumnezeu prin jertfă (Leviticul 1-16)

Viaţa în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu prin despărţire (Leviticul 17-27).

Împărţirea

Conţinutul părtăşiei noastre cu Dumnezeu: jertfa (Leviticul 1-7)

Mijlocirea pentru părtăşie: preoţia (Leviticul 8-9)

Condiţii pentru părtăşie: Ziua ispăşirii (Leviticul 16)

Păstrarea părtăşiei: ascultare, sfinţire (Leviticul 17-25)

 Particularităţi

Cartea Leviticul constă în cea mai mare parte în vorbirea directă a lui Dumnezeu. Descoperirea de Sine a lui Dumnezeu „Eu sunt Domnul [Iehova]” se întâlneşte în această carte mai des decât în orice altă carte (de 49 de ori din totalul de 78). Cartea Leviticul se leagă în ceea ce priveşte conţinutul de cartea Exodul. În timp ce cartea Exodul descrie cum Dumnezeu eliberează un popor înrobit şi consacrat morţii (Israel) şi îl aduce la Sine (Exodul 3.12; 4.23), cartea Leviticul ne arată unde şi cum acest popor trebuie să slujească lui Dumnezeu.

 

Marea zi a ispăşirii în Leviticul 16

Marea zi a ispăşirii (Jom Kippur) este şi astăzi cea mai importantă zi de sărbătoare religioasă iudaică. În ea se răspunde la întrebarea centrală, cum poate un Dumnezeu sfânt şi drept să aibă părtăşie cu un popor necurat, păcătos. Expresia ispăşire, care este numită de 16 ori în capitolul acesta, constituie o noţiune cheie, şi de aceea denumirea ziua ispăşirii este mai potrivită decât ziua împăcării.

 

Ispăşirea

Noţiunea ispăşire este exprimată în ebraică preponderent prin cuvintele kappar, kipper, kopper, care se bazează pe rădăcina cuvântului kpr, care are înţelesul de „a acoperi, a învălui, a anula”. Gândurile următoare stau în Vechiul Testament în legătură cu acest cuvânt:

 

Geneza 6.14 (a smoli şi răşină)

Geneza 32.20 şi Proverbe 6.34,35; 16.14 (a împăca în sensul de a linişti sau a potoli)

Leviticul 17.11 (a face ispăşire)

Deuteronomul 21.8 / Ieremia 18.23 (a ierta)

Isaia 28.18 (a nimici, a distruge)

  1. Samuel 31.3 (a ispăşi în sensul de a favoriza)

Isaia 27.9 (a ispăşi nedreptatea = a îndepărta păcatele)

Psalmul 49.7 (preţ de răscumpărare)

În legătură cu legile jertfelor devin clare două aspecte:

 

Cu privire la Dumnezeu semnifică satisfacerea şi restabilirea onoarei Lui defăimate şi potolirea, respectiv înlăturarea mâniei (nu vrăjmăşiei) Lui drepte şi sfinte asupra păcatului şi a păcătosului. Vezi de exemplu Exodul 30.12; Numeri 16.46; Iov 33.24; Psalmul 49.7.

 

Cu privire la om, respectiv la păcatele lui conţine gândul anulării şi iertării păcatelor şi al curăţirii şi „facerii potrivit” a păcătosului pentru prezenţa lui Dumnezeu. Vezi de exemplu Leviticul 1.3,4; 4.20,26,31; 16.30; Psalmul 32.1,5; 65.3; 78.38; Neemia 4.5; Daniel 9.24; Ieremia 18.23.

 

În ispăşire Dumnezeu Îşi creează o bază, pe care El poate dovedi har păcătosului, şi anume prin îndepărtarea mâniei Lui şi a pedepsei meritate prin intermediul unei jertfe de sânge, adusă în locul vinovatului.

 

Mânia lui Dumnezeu – dragostea lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu este la fel ca dragostea lui Dumnezeu o însuşire a lui Dumnezeu, care ne este mărturisită în întreaga Biblie (de exemplu Romani 1.18; 2.5,8; 3.5; 5.9; 9.22; Ioan 3.36; Coloseni 3.6; Apocalipsa 6.16,17 şi alte locuri).

 

Mânia lui Dumnezeu este însă absolut dreaptă şi justificată (Psalmul 7.11; 145.17; Romani 2.5; 1.18-20,32) şi nu are nimic a face cu concepţia păgână a unui monstru setos de sânge, incalculabil.

 

Dreptatea care se mânie a lui Dumnezeu cere satisfacere pentru păcate, însă dragostea Lui procură păcătosului mijlocul pentru această satisfacere. Vezi Romani 5.8,9; 8.3; Efeseni 2.3,4; 2. Corinteni 5.21; 1Ioan 4.10.

 

Dragostea exclude vrăjmăşia – de aceea şi Dumnezeu nu este vrăjmaşul omului, ci omul este vrăjmaşul lui Dumnezeu, şi drept urmare omul trebuie împăcat cu Dumnezeu şi nu Dumnezeu cu omul – însă dragostea nu exclude mânia (Marcu 3.5; Osea 14.4; Mica 7.18).

 

Chiar dacă dreptatea lui Dumnezeu cere pedepsirea păcătosului, totuşi nu face bucurie lui Dumnezeu să judece pe omul păcătos. Dumnezeu iubeşte din principiu pe om. Vezi de exemplu Tit 3.4; Ioan 3.16; Plângerile lui Ieremia 3.33; Ezechiel 33.11; Luca 19.41; Geneza 6.6; 1. Timotei 2.3,4; 2. Petru 3.9; 2. Corinteni 5.20.

 

Ce avea loc în ziua ispăşirii?

Iniţiativa pentru ispăşire porneşte de la Dumnezeu. El Însuşi stabileşte „cum” să aibă loc ispăşirea şi dă toate cele necesare pentru aceasta.

 

Trebuie să se facă ispăşire printr-o jertfă care consta dintr-o jertfă pentru păcat şi o jertfă de ardere de tot pentru Aaron şi casa lui şi pentru adunarea lui Israel (Leviticul 16.6,10,24,27). Sângele este mijlocul de ispăşire propriu-zis (Leviticul 17.11).

 

Jertfa pentru păcat a celor doi ţapi pentru popor arată două aspecte diferite în ispăşire. În primul ţap (pentru Domnul) se arată latura referitoare la Dumnezeu, adică, se satisfac cerinţele sfinte şi drepte ale lui Dumnezeu. În ţapul al doilea (pentru Azazel [= înlăturare]) se arată latura referitoare la om, adică cum sunt înlăturate păcatele prin mărturisirea lor pe capul animalului de jertfă.

 

Ispăşirea are loc pentru

– Aaron şi casa lui

– întreaga adunare a lui Israel

– pentru Locul Preasfânt, cortul întâlnirii şi altarul (arderii de tot), adică pentru persoane şi obiecte (Leviticul 16.33).

Ispăşirea este necesară din cauza

– necurăţiilor

– fărădelegilor

– păcatelor şi altor lucruri asemănătoare (Leviticul 16.16).

Acţiunea de ispăşire este făcută de preotul (marele preot) uns şi consacrat (Leviticul 16.32).

 

Întreg poporul trebuia să-şi smerească sufletul, adică să se smerească înaintea lui Dumnezeu (Leviticul 23.29).

 

 

 

Epistola către Evrei – comentariu la Leviticul 16

Epistola către Evrei (în mod deosebit capitolele 9 şi 10) oferă cheia pentru înţelegerea acestui capitol. Următoarele concordanţe şi contraste între Leviticul 16 şi împlinirea în Isus Hristos devin clare:

 

      Leviticul 16 Model   Epistola către Evrei Împlinire      Locuri din Biblie

Acţiuni de jertfire prin …    Marele preot Aaron Isus Hristos Marele Preot al nostru     Evrei 2.17; 4.147.1-8.2; 9.11

Îmbrăcămintea marelui preot Haine de in în loc de îmbrăcămintea demnitară de mare preot    Hristos, Fiul lui Dumnezeu devine Om adevărat, ascultător      Exodul 28.2;Evrei 2.9-14; 5.7,8;Filipeni 2.5-8

Familia preoţească  – Aaron este muritor     – Hristos trăieşte veşnic şi are o preoţie veşnică   Evrei 7.23-25

      – Aaron are păcate proprii  – Hristos este fără păcat  Evrei 4.15; 7.26-28

      – Aaron a devenit preot fără jurământ    – Hristos a devenit Preot cu jurământ    Evrei 7.20-22

      – Slujba lui Aaron este fără încetare şi nu poate îndepărta cu adevărat păcate – Slujba de jertfă a lui Hristos este terminată şi problema păcatului este rezolvată definitiv   Evrei 9.9,10,25,26; 10.1-4,11-18

      – Slujba lui Aaron are loc într-un Loc Preasfânt pământesc şi încuiat, în care el avea voie să intre numai o singură dată în an      – Hristos a intrat cu propriul sânge în cerul însăşi, care acum este deschis pentru ai Săi şi unde El îi reprezintă permanent      Evrei 9.6-11,24,26; 4.14-26; 7.25; 10.19-22

Locul Preasfânt  – Cortul din pustiu – lumesc, făcut de mâini omeneşti, imagine, umbră a lucrurilor cereşti      – Cerul însuşi Evrei 8.5; 9.1,11,24

      – Chivotul legământului cu capacul ispăşirii – Tronul lui Dumnezeu     Evrei 4.16; 8.1,2

      – Perdea despărţitoare – Carnea lui Hristos  Evrei 10.20

Jertfe  Animale nevinovate, curate    Hristos, Omul fără păcat moarte pe crucea de pe Golgota Evrei 9.12-14,23,25-28; 10.1-10,14

Acţiuni de jertfire    oate prescripţiile de jertfire sunt de natură simbolică şi stau în legătură cu imaginile (modelele, exemplele) lucrurilor cereşti (realitatea)      Jertfa lui Hristos este împlinirea jertfelor simbolice ale Vechiului Testament şi constituie realitatea Evrei 8.5; 9.9,24; 10.1

Urmările jertfei  – Sfinţirea care conduce la curăţia cărnii, adică numai în exterior. Intrarea în prezenţa lui Dumnezeu rămâne închisă – Sfinţirea conştiinţei, adică sfinţirea îl face pe om capabil să se apropie de Dumnezeu şi îl desparte complet de locul judecăţii (în afara taberei)     Evrei 9.8-14; 10.10,19-22; 13.11-13

      – Păcatele nu sunt îndepărtate cu adevărat – Păcatul este desfiinţat, păcatele sunt iertate, urmările sunt valabile veşnic   Evrei 9.12,15,26,28; 10.14-18

      – Cel care jertfeşte nu cunoaşte pacea cu Dumnezeu şi prin jertfe i se aduce aminte de păcate      – Cel care jertfeşte nu mai are cunoştinţă de păcate. El are cu adevărat pace cu Dumnezeu  Evrei 9.14,28; 10.2,14-22

Alte referiri la lucrarea de ispăşire făcută de Hristos

 Jertfe diferite pentru Aaron şi casa lui şi pentru adunarea lui Israel

Jertfele mai mari (viţel, nu ţap) pentru Aaron şi casa lui arată înţelegerea spirituală mai profundă în lucrarea lui Hristos din partea adunării (Romani 16.25; 1. Corinteni 2.7; Coloseni 1.26,27; Efeseni 3.3-7; 2. Timotei 1.9,10).

 

Viţelul (în contrast cu cei doi ţapi) pentru Aaron şi casa lui arată clar că Adunarea în contrast cu Israel are deja acum certitudinea iertării păcatelor. Adunarea posedă această certitudine după ce Domnul Isus a terminat lucrarea Sa la cruce şi a intrat în cer, Israel dimpotrivă o va avea atunci când El va reveni din cer (Evrei 9.24-28; Isaia 53; Zaharia 12.10-13.2; Daniel 9.24).

 

Jertfa pentru păcat şi jertfa de ardere de tot au amândouă caracter ispăşitor

În jertfa pentru păcat se arată cum păcatele noastre şi tot ce este în legătură cu ele sunt „rostogolite” pe jertfă şi sunt judecate de Dumnezeu în această jertfă.

 

În jertfa de ardere de tot se arată cum desăvârşirea jertfei, ca să zicem aşa, este transpusă asupra celui care aduce jertfa şi prin aceasta el stă înaintea lui Dumnezeu în toată buna plăcere a jertfei (compară cu Leviticul 1.3,4; Efeseni 1.6).

 

Doi ţapi ca jertfă pentru păcat (2 animale, o jertfă)

Primul ţap

 

Primul ţap reprezintă înainte de toate adevărul satisfacerii (ispăşirii), adică ceea ce este necesar pentru Dumnezeu (Leviticul 16.8), pentru ca El să poată ierta păcatele păstrând sfinţenia Sa şi dreptatea Sa.

În afară de aceasta primul ţap mai vorbeşte de felul cum păcatul ca putere va fi în general înlăturat. Sângele acestui ţap este stropit:

  1. pe capacul ispăşirii, adică înainte feţei lui Dumnezeu, ca satisfacţie pentru onoarea Lui lezată (Exodul 12.13)
  2. înaintea chivotului legământului, adică ca ispăşire pentru Locul Preasfânt (Locul Preasfânt simbolizează cerul; Evrei 9.23-28)
  3. pe altarul din curtea din faţă a cortului (Exodul 30.10), adică ispăşire pentru altar (curtea din faţă simbolizează pământul).

Ţapul al doilea

 

Ţapul al doilea reprezintă înainte de toate adevărul despre identificarea cu purtătorul de păcate şi suplinirea, adică ceea ce este necesar pentru credincios, pentru ca el să primească iertarea divină.

 

Ţapul al doilea clarifică şi adevărul despre mărturisirea concretă a faptelor păcătoase. Mărturisirea păcatelor poporului avea loc prin marele preot. Însă fiecare israelit în parte era obligat să-şi smerească sufletul, adică să se smerească înaintea lui Dumnezeu prin post din cauza păcatelor sale şi să se căiască (Leviticul 23.29; Psalmul 35.13).

 

Ţapul al doilea este pentru sau ca Azazel (= „îndepărtare” sau „cel care îndepărtează/duce departe”; Leviticul 16.10,12), ceea ce arată spre înlăturarea păcatelor iertate de Dumnezeu.

 

 

 

Ţapul 1 pentru Domnul Împlinirea în jertfa lui Hristos      Urmările

ISPĂŞIREA ca SATISFACERE pentru Dumnezeu(Sângele este adus în prezenţa lui Dumnezeu şi este stropit pe capacul chivotului legământului)     Jertfa lui Hristos este în primul rând pentru DumnezeuEvrei 9.14; Efeseni 5.2; Romani 3.24-26; 8.3,4 (compară şi cu preţul de răscumpărare, care a trebuit plătit lui Dumnezeu Exodul 30.12; Iov 33.24; Psalmul 49.7)   Drumul în Locul Preasfânt spre un Dumnezeu drept şi sfânt este deschis (Evrei 10.19)

PĂCATUL ca PUTERE este ispăşit(Sângele serveşte ca ispăşire a păcatului în sens general, adică păcatul ca putere sau principiu stă în câmpul vizual).   Prin jertfa lui Hristos Dumnezeu este deplin satisfăcut cu privire la păcat (Ioan 1.29; 1Ioan 2.2; Evrei 9.26; Romani 3.24-36).     Dumnezeu poate pe baza jertfei lui Hristos să ofere tuturor oamenilor har şi mântuire (1. Timotei 2.4-6; Tit 2.11; 2. Corinteni 5.18-21; 2. Petru 3.9; Apocalipsa 22.17).

ÎMPĂCAREA tuturor LUCRURILOR create (Sângele este stropit înaintea chivotului şi pe coarnele altarului spre ispăşire respectiv curăţirea întregului Loc Preasfânt şi al altarului [din curtea din faţă])      Prin jertfa lui Hristos toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi odată împăcate, adică curăţite şi aduse în armonie cu Dumnezeu (Coloseni 1.20; Evrei 9.23). Întreaga creaţie (nu toţi oamenii) va fi restabilită odată (Faptele apostolilor 3.21; Evrei 1.12; Romani 8.19-23).

Ţapul al doilea pentru Azazel (= îndepărtare)      Împlinirea în jertfa lui Hristos Urmări

ISPĂŞIRE ca anulare a păcatelor pentru om(Păcatele oamenilor, care le mărturisesc, adică se căiesc, vor fi iertate şi  înlăturate)

SUPLINIRE

IDENTIFICARE     Hristos a murit ca suplinitor pentru păcatele acelora care le-au mărturisit lui Dumnezeu, s-au căit şi au crezut pe Dumnezeu(1. Corinteni 15.3; Galateni 1.4; 2.20; Luca 24.47; Faptele apostolilor 3.19; 10.43, între altele)    Urmările lucrării de ispăşire făcută de Hristos nu sunt valabile pentru toţi oamenii, ci numai pentru aceia care s-au căit şi au crezut, „cei mulţi”, „nouă” (Matei 20.28; Isaia 53.12; Evrei 9.28; 1. Petru 2.24; Romani 5.19)

PĂCATELE ca FAPTE sunt ispăşite (Ţapul încărcat cu păcate este alungat într-un ţinut pustiu, adică într-un loc al morţii, ca niciodată să nu mai apară)      Păcatele, care au fost ispăşite prin jertfa lui Hristos, niciodată nu vor mai fi amintite de Dumnezeu (Evrei 10.14-18; 9.12) Iertarea păcatelor deplină şi veşnic valabilă (1Ioan 1.7,9; Faptele apostolilor 3.19; Psalmul 51.9; 102.12; Isaia 38.17; 43.25; 44.22; Ieremia 50.20; Mica 7.18)

ÎMPĂCAREA tuturor OAMENILOR credincioşi(Toţi oamenii din Israel, care şi-au smerit sufletele şi nu au făcut nici o lucrare au avut parte de curăţirea tuturor păcatelor; compară cu Leviticul 16.29,30; 23.29,30) Prin jertfa lui Hristos fiecare credincios este împăcat cu Dumnezeu, adică este înlăturată atitudinea vrăjmaşă a omului şi el trăieşte „în armonie” cu Dumnezeu (Romani 5.10,11; Coloseni 1.21,22)   Omul credincios este făcut potrivit pentru prezenţa lui Dumnezeu (Coloseni 1.21,22; Romani 5.1,2; Efeseni 1.6; Apocalipsa 1.7).

Ziua ispăşirii şi anul jubiliar (Leviticul 25.9,10)

Restabilirea şi (răs-)cumpărarea pe baza jertfei de ispăşire a lui Hristos:

 

pentru Israel (Isaia 35.10, compară cu Rut)

pentru credincioşii de astăzi (Luca 4.18; Galateni 5.1; 1. Petru 2.25)

pentru credincioşii din viitor (Romani 8.19-23)

pentru creaţie (Faptele apostolilor 3.21; Evrei 1.12)

Bruno Oberhänsli, Frauenfeld 6.5.2002

 

Tradus de la: Jom Kippur: Der große Versöhnungstag

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/jom-kippur-marea-zi-a-ispasirii-a12666.html

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

A purtat Hristos păcatele tuturor oamenilor?Aspecte ale ispăşirii, de Roy A. Huebner

 

 

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat

 

      

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

 

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

 

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

Cuprins

Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

Hristos a murit pentru toţi

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Totalitatea conţine o submulţime

 

Înainte să ne preocupăm mai îndeaproape cu pasajul acesta, vrem să ţinem seama de un anumit aspect, care este de foarte mare ajutor şi despre care găsim un exemplu în acest pasaj.

 

Hristos a murit pentru toţi, deci noi spunem: El a murit pentru noi. „Noi” este o parte dintr-o grupă mai mare, care în pasajul acesta este numită „toţi”. „Noi” este o submulţime din „toţi”. Dacă eu spun: Hristos a murit pentru mine, aceasta însă nu înseamnă neapărat că El nu a murit pentru toţi. În cazul acesta Scriptura învaţă categoric, că El a murit pentru toţi. Moartea lui pentru (din cauza sau în favoarea) toţi stă în legătură cu aspectul ispăşirii făcute pentru lume:

 

1 Ioan 2.2: Şi El este ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

 

Însă de îndată ce este introdusă noţiunea păcat, trebuie să aibă loc o diferenţiere. În 1 Corinteni 15.3 citim:

 

1 Corinteni 15.3: Hristos a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] păcatele noastre.

 

Însă prin aceasta nu vrea să se spună că Hristos a murit pentru păcatele lumii. Scriptura nu învaţă niciunde, că Hristos ar fi murit pentru păcatele fiecărui om sau că El ar fi purtat pe  trupul Său pe cruce păcatele fiecărui Om. Moartea pentru toţi nu este acelaşi lucru cu moartea pentru păcatele tuturor. Moartea lui Hristos pentru păcatele noastre  nu include, că Hristos ar fi murit pentru păcatele tuturor. Multe rătăciri iau naştere când se priveşte ceva ca parte a unui întreg mai mare şi acest întreg nici nu există în realitate. O comparaţie a textului din 1 Corinteni 15.3 cu 1 Ioan 2.2 este falsă, căci într-un loc (1 Corinteni 15.3) se vorbeşte despre o submulţime (cantitate parţială), în celălalt loc se vorbeşte de grupa mai mare (1 Ioan 2.2). Aceasta înseamnă, în Scriptură sunt locuri pentru ambele cazuri şi nu numai pentru unul din ambele cazuri [pentru submulţime (= păcatele noastre) şi pentru grupa mai mare generală (= lumea)].

 

Hristos a purtat exclusiv păcatele credincioşilor, despre sângele Lui se spune numai că el a fost vărsat pentru mulţi.

 

 

Lumea      Numai credincioşii

Ispăşirea

 

„Ispăşire … pentru toată lumea” (1 Ioan 2.2)

 

Aceasta este general valabil, aşa că Dumnezeu poate spune: „Vino!”

 

Nu se spune că Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele lor.

 

Ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10; Evrei 2.17)

 

Ispăşire cu privire la Dumnezeu – Hristos a glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcatele noastre; aceasta este caracteristic.

 

Suplinirea se referă la om; Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre.

 

Răscumpărarea[1]

 

CUMPĂRAREA

 

„… cumpără ogorul acela” (Matei 13.44)

 

„… tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat” (2 Petru 2.1)

 

Nu se spune că Hristos i-a răscumpărat prin sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„Adunarea lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28)

 

Preţul răscumpărării

 

CUMPĂRAREA

 

„Preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (1 Timotei 2.6)

 

SUPLINIREA

 

„Ca răscumpărare pentru [άντί = „în loc de”][2] mulţi” (Matei 20.28; Marcu 10.45)

 

Dreptatea lui Dumnezeu

 

„pentru toţi” (Romani 3.22)

 

Nu se spune că ea este peste toţi.

 

„… peste toţi cei care cred” (Romani 3.22)

Moartea lui Hristos

 

CUMPĂRAREA

 

„El a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”] toţi” (2 Corinteni 5.15).

 

Nu se spune că El a murit pentru păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… a murit pentru [ύπέρ = „în favoarea”]  păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3)

 

Purtarea păcatelor

 

Nu se spune că El a purtat păcatele tuturor.

 

Nu se spune că El a purtat păcatul tuturor.

 

SUPLINIREA

 

„… care a purtat El Însuşi păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24)

 

„… a purtat păcatul multora” (Isaia 53.12)

 

Sângele lui Hristos

 

Nu se spune că El Şi-a vărsat sângele pentru toţi.

 

Nu se spune că El i-a spălat pe toţi în sângele Său.

 

SUPLINIREA

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [πєρί = „cu privire la, din cauză”] mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).

 

„… sângele Meu, … cel care se varsă pentru [ύπέρ = „în favoarea”] mulţi” (Marcu 14.24).

 

„… ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1.5).

 

Răscumpărarea

 

Nu se spune că toţi au fost răscumpăraţi prin sânge (sau într-un alt fel) 

SUPLINIREA

 

„în El avem [noi] răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7).

 

 

 

Dacă studiem cum vorbeşte Scriptura despre aceste lucruri, constatăm următoarele:

 

Niciunde nu se spune că Hristos a murit pentru păcatele tuturor. Deoarece Scriptura tace în privinţa aceasta, vrem să învăţăm din aceasta că Hristos nu a purtat păcatele tuturor pe cruce.

Din îngrădirea pe care o face Scriptura putem deduce următoarele: Pasajele care vorbesc despre faptul că Hristos a purtat păcatele, vorbesc numai despre păcatele multora, şi nu despre păcatele tuturor.

Chiar şi Isaia 53, unde este vorba despre iudei, este valabilă această îngrădire. Hristos nu a purtat păcatele tuturor iudeilor.

Din delimitarea făcută de Scriptură putem deduce că pasajele care vorbesc de faptul că Hristos Şi-a vărsat sângele, vorbesc numai despre mulţi şi nu despre toţi.

Foarte remarcabil este şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu a fost răscumpărată cu „sângele propriului Său Fiu” (Faptele apostolilor 20.28).

Există apoi diferenţa remarcabilă în ceea ce priveşte „preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Această diferenţă confirmă faptul că noi putem vedea realmente suplinirea în noţiunea „în locul [άντί] multora” (Matei 20.28; Marcu 10.45), ceea ce nu este în cazul „preţ de răscumpărare pentru [ύπέρ = „în favoarea”; 1 Timotei 2.6] toţi”.

Prin faptul că Hristos a murit pentru toţi, El a murit pentru noi; însă numai despre credincioşi se spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre.

Chiar şi cu privire la ispăşire se găseşte această completare: este ispăşire pentru lume şi este ispăşire pentru păcatele noastre.

Dreptatea lui Dumnezeu este „pentru toţi”, deoarece ispăşirea este pentru lume şi Hristos a murit pentru toţi; însă dreptatea lui Dumnezeu este „peste toţi cei care cred” – aceştia sunt numai aceia ale căror păcate Hristos le-a purtat ca Suplinitor, cei mulţi, pentru care a fost vărsat sângele Său (Romani 3.22).

Dacă ar exista un loc în Scriptură care ar spune că Hristos ar fi purtat păcatele tuturor, atunci acesta ar fi fost demult arătat. În Scriptură lipseşte o astfel de afirmaţie. Aceasta înseamnă: în locuri ca cel „preţ de răscumpărare pentru toţi” şi „El a murit pentru toţi” trebuie citit gândul că Hristos a purtat păcatele fiecărui om. Însă gândul acesta a fost numai fals interpretat în aceste texte; însă pentru acest gând fals nu este nici un loc din Scriptură.[3] Deoarece se doreşte citarea de locuri din Scriptură pentru acest gând, aceste pasaje din Scriptură sunt folosite abuziv, făcându-le să afirme ceva, care de fapt nu îl spun.

 

Romani 5.6,8 vorbeşte despre Hristos, care a murit pentru noi cei fără Dumnezeu (versetul 6), pe când noi eram încă păcătoşi. Desigur toţi oamenii sunt fără Dumnezeu şi păcătoşi; însă în aceste versete este vorba de o parte din oameni: despre noi credincioşii.

 

Noi trebuie să privim pe fratele nostru ca pe unul pentru care Hristos a murit (Romani 14.15). În 1 Corinteni 8.11 fratele nostru este privit ca unul „pentru care [sau: din pricina căruia] a murit Hristos”.

 

Alte locuri din Scriptură găsim în:

 

1 Tesaloniceni 5.10: „care a murit pentru noi”

Tit 2.14: „care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”

Galateni 2.20: „care … S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”

Galateni 3.13: „făcându-Se blestem pentru noi”

Niciunul din aceste locuri nu arată că Hristos ar fi purtat pe trupul Său pe cruce păcatele fiecărui om. În timp ce credinciosul admiră şi preţuieşte tot mai mult faptul că Hristos a murit pentru el, cel necredincios respinge această realitate. Însă cel credincios ştie că Hristos a purtat păcatele lui pe trupul Său pe lemn (1 Petru 2.24), da, chiar că El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5.21), ceea ce are a face cu păcatul în carne.

 

2 Corinteni 5.14,15 nu vorbeşte despre suplinire pentru toţi

2 Corinteni 5.14,15: … dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza”] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

 

  1. Darby s-a preocupat cu unele din aceste păreri false:

 

Ceea ce noi nu găsim în Scriptură este suplinirea pentru toţi. În marea zi a ispăşirii în jertfa pentru păcat a poporului erau două aspecte: sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor. Sorţul pentru Domnul era sacrificat, deoarece acesta corespundea Fiinţei desăvârşite a lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost glorificat în chip desăvârşit în Hristos şi Evanghelia este vestită în toată lumea. Sorţul pentru popor, ţapul pentru păcat, a purtat apoi pe capul său păcatele poporului. În acest ţap eu văd pe Hristos ca Suplinitor pentru poporul Său, şi în celălalt ţap [animalul sacrificat] văd ispăşire faţă de Dumnezeu. Desigur aceasta era valabil pentru aceia ale căror păcate au fost mărturisite. În Romani 3 citim despre dreptatea lui Dumnezeu „pentru toţi şi peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). Ea merge spre toţi şi este peste toţi cei care cred. Unii ar putea spune, că Hristos a purtat păcatele lumii, dar dacă este aşa, cum poate atunci Dumnezeu să învinuiască de acestea [păcatele oamenilor]? Nici El nu ar putea aceasta şi nici Scriptura nu spune niciodată aşa ceva. Calvinistul acceptă numai sângele pe scaunul harului, în realitate el tăgăduieşte ispăşirea. Găsim aici satisfacerea cu privire la glorificarea lui Dumnezeu, şi după aceea Evanghelia este vestită şi spune: „Vă rugăm, pentru Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20). Dar dacă apoi vine cineva, îi pot eu spune, că am ceva să-i comunic, şi anume că Hristos a purtat toate păcatele sale? Un evanghelist nu poate spune simplu: „Hristos a purtat toate păcatele tale.” Desigur Dumnezeu cunoaşte pe cei aleşi ai Lui, însă noi îi putem cunoaşte numai pe baza lucrărilor lor (Collected Writings 26:337).

 

Hristos a mărturisit toate păcatele poporului Său ca fiind ale Sale; El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe cruce (1 Petru 2.24). Sunt doi ţapi, dar este un singur Hristos. Cei doi ţapi reprezintă aspectul dublu al jertfei lui Hristos: aspectul orientat spre Dumnezeu şi aspectul, că Hristos a purtat păcatele noastre. Sângele este martorul că Hristos a înfăptuit totul, şi El nu a intrat fără sânge (Evrei 9.12). El este ispăşire pentru păcatele noastre, însă în acest aspect se adaugă lumea: El este ispăşire pentru lumea întreagă. El a făcut tot ce era necesar. Omul, chiar şi cel mai adânc căzut, îşi poate revendica acest sânge. De aceea Evanghelia vesteşte lumii: „Cine vrea, să vină”. În ceea ce priveşte acest aspect, putem probabil spune, că Hristos a murit pentru toţi şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru toţi. El stă la dispoziţie ca jertfa pentru păcat desăvârşită, şi anume pentru fiecare care vrea să vină la El – El a gustat moartea pentru toţi oamenii (Collected Writings 27:319).

 

Drept urmare, au fost puse pe Hristos păcatele tuturor oamenilor? Dacă ar fi aşa, atunci toţi ar fi mântuiţi sau lucrarea Sa (că El a purtat mânia[4] lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre) ar fi ineficace şi reversibilă. Întreaga argumentare a cărţii arată interpretarea greşită a Dr. Bonar cu privire la suplinire: transmiterea vinei şi păcatului de pe cel vinovat la o altă persoană; un act de suplinire al unei persoane pentru alta, comparabil cu plata unei datorii (aşa cum Dr. Bonar explică intuitiv); ispăşirea este dimpotrivă orientată spre Dumnezeu (Collected Writings 23:240).

 

[…] Scriptura dimpotrivă diferenţiază atent între ispăşire şi transmiterea vinei (suplinire), între sorţul pentru Domnul şi sorţul pentru popor în marea zi a ispăşirii (Levitic 16). Deoarece păcatul a pătruns, gloria lui Dumnezeu a fost lezată şi de asemenea şi păcatele noastre. Sângele a fost dus ca ispăşire înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi păcatele oamenilor au fost puse prin suplinitorii lor pe capul ţapului pentru păcat. Ambele ţeluri au fost atinse: Dumnezeu a fost glorificat prin ceea ce era El, şi păcatele oamenilor au fost îndepărtate. Astfel S-a arătat Hristos la împlinirea timpului ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Persoanei Sale, însă în afară de aceasta El a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele multora (Collected Writings 23:265).

 

De necrezut, câte interpretări absurde ale Scripturi s-au făcut deja – chiar şi aceea, că toţi ar fi murit cu Hristos.[5]

 

Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mulţi

Am studiat deci numeroase diferenţe, pe care le face Scriptura, ca de exemplu, Hristos a murit pentru toţi. Însă niciunde nu citim, că El ar fi murit pentru păcatele tuturor; dimpotrivă citim, că El a murit pentru păcatele noastre. Deci ne întrebăm: Unde stă scris că sângele Său a fost vărsat pentru toţi? Desigur Scriptura este mai înţeleaptă decât noi în exprimarea ei. Preţul răscumpărării este pentru toţi şi Hristos a murit pentru toţi. Aceasta ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut că aceasta stă în legătură cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu învaţă cu privire la cumpărarea prin Fiul Omului. Aceasta la rândul ei stă în legătură cu faptul că Hristos este ispăşire pentru lume (1 Ioan 2.2). Salvarea este însă altceva decât cumpărarea. Suntem conştienţi că numai credincioşii sunt salvaţi. Întrebare: Prin ce au fost ei salvaţi?

 

1 Petru 1.18,19: 18 … ştiind, că … aţi fost răscumpăraţi 19 … cu sângele preţios al lui Hristos.

 

 Efeseni 1.7: … în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţia harului Său.

 

În acest context trebuie amintite şi versetele următoare:

 

Apocalipsa 5.9: … ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie.

 

Apocalipsa 14.3,4: 3 … cei răscumpăraţi de pe pământ. 4 … Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

 

[Darby adaugă la locul din Apocalipsa 5.9 o adnotare în versiunea engleză a traducerii Bibliei: „sau răscumpărat, ca în capitolul 14.3,4”.]

 

Sângele se referă la moarte

 

În Scriptură găsim unele locuri, în care sângele se referă la moartea unui om, ca de exemplu: Matei 23.30,35; 27.6,25; Faptele apostolilor 5.28; 22.20; Apocalipsa 6.10; 18.24; 19.13. Când citim despre sângele lui Hristos, ştim că aceasta include gândul referitor la moartea Lui.

 

Nu se spune că sângele lui Hristos este pentru toţi

 

Dacă cercetăm folosirea cuvântului „sânge” în Noul Testament, găsim în mod remarcabil că el nu se foloseşte în acelaşi sens ca şi „a murit pentru toţi”. Niciunde în Biblie nu citim ceva de felul: „El Şi-a vărsat sângele pentru toţi”. Dacă nu se înţelege aceasta, nu este nici o bază să se spună că nu este nici o diferenţă. Cu o astfel de concepţie trecem cu vederea că Dumnezeu ne poate explica aceasta. Noi putem, fără a deveni dogmatici, să spunem cel puţin că I-a plăcut Duhului Sfânt, care ne-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, să aplice într-un fel moartea lui Hristos şi în alt fel sângele Lui.

 

Ştim că lucrarea de ispăşire de la cruce a constat din suferinţele ispăşitoare, din moartea Lui şi din vărsarea sângelui Lui.[6] Sângele, despre care vorbeşte Scriptura, este sângele care a curs împreună cu apa din coasta Domnului (Ioan 19.34; 1 Ioan 5.6). Credinţa vine în urma vestirii, vestirea însă este prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10.17). Credinţa cunoaşte deci numai sângele din coasta Domnului. Acesta este sângele ispăşirii, pe care Scriptura îl prezintă credinţei.

 

Noul legământ pentru Israel, când tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.26), se bazează pe sângele lui Hristos (Matei 26.28). Sângele lui Hristos este folosit în sens simbolic ca sângele pe care îl bea credinciosul (Ioan 6.53-56). Înseamnă aplicarea morţii Sale pe cruce; această moarte are întreaga valoare a suferinţelor ispăşitoare.

 

În Faptele apostolilor 20.28 găsim o expresie remarcabilă:

 

Faptele apostolilor 20.28: … Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu.

 

  1. Darby s-a preocupat detaliat cu greutatea traducerii locului acesta corect şi cum se cuvine.

 

În ceea ce mă priveşte cred – şi totdeauna am crezut aşa –, că, corect trebuie să se spună: „Biserica lui Dumnezeu”. Dacă textul original în limba greacă este aici: dia tou idiou haimatos, atunci singura traducere corectă este: „Biserica lui Dumnezeu, pe care El a dobândit-o cu propriu Său sânge”, şi aşa citesc traducătorii englezi locul acesta.[7] Însă eu mărturisesc, că sunt de acord cu Athanasius: alegerea cuvântului potrivit nu corespunde analogiei şi veridicităţii Scripturii. Aceasta nu este o întrebare referitoare la dumnezeirea Domnului, ci este vorba de felul de exprimare corect, atunci când vorbim despre „sângele lui Dumnezeu”. Eu nu cred că o astfel de exprimare este conform Scripturii, şi în aceeaşi măsură resping titlul „mama lui Dumnezeu”. Eu sunt de părere că acestea sunt contrare gândurilor corecte şi divine şi îndepărtează de la dumnezeirea adevărată şi veşnică a preaslăvitului nostru Domn. El, Cel care era Dumnezeu, a avut o mamă, şi El, Cel care era Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele; eu nu cred că Scriptura vorbeşte, că Dumnezeu Şi-a vărsat sângele. Sunt convins că acest gând este fals şi nepotrivit, da, este profan. Ştiu însă bine, ce vrea cineva să spună prin aceasta, şi eu îl suport, deoarece expresia aceasta exprimă Dumnezeirea adevărată, absolută a Domnului nostru. Însă cu toate că eu niciodată nu am citit ceva de la Athanasius, eu am fost de aceeaşi părere ca el, atunci când am studiat locul acesta sub punctul de vedere că astfel de feluri de exprimare sunt contrare analogiei credinţei. În ceea ce priveşte traducerea expresiei dia tou idiou haimatos cu „prin sângele Propriului Său [Fiu]”, eu cred că aceasta este greceşte, şi anume în afara tuturor controverselor şi cu toate îndoielile şi reţinerile. Această expresie este folosită în Ioan 15.19, care se poate găsi în toate dicţionarele: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei” – to idion ephilei. Aceasta este fără îndoială o expresie greacă. Desigur se poate traduce [în Faptele Apostolilor 20.28] şi: „prin propriul Său sânge”. Însă întrebarea este, ce este corect. To idion înseamnă ceva care ne este foarte aproape; corespunde cuvântului „propriu”. De aceea se spune: „… nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu” (Romani 8.32). Dumnezeu a dobândit Biserica cu ceea ce Îi aparţinea Lui, cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat, cel mai iubit, cel mai de preţ. Acesta este un gând cum aici nu putea să fie mai potrivit şi mai frumos. În privinţa aceasta nu poate fi nici o îndoială. Singularul exprimă acest fapt aici după părerea mea mai mult decât pluralul, pentru care însă nu pot oferi nici o dovadă. În orice caz nu există nici o expresie mai potrivită şi, aşa cum îmi pare mie, nici mai expresivă. Dumnezeu a cumpărat Biserica cu ceea ce Lui Îi era cel mai apropiat şi cel mai de preţ. Eu gândesc că puterea de expresie a acestor cuvinte este enormă, în mod deosebit în locul acesta, şi în afară de aceasta ea pare să fie mai puternică decât expresia care ar fi exprimat relaţia Domnului nostru preaslăvit cu Tatăl Său, oricât de importantă ar fi aceasta aici. Puterea frazei constă în cuvântul idion („propriu”), pentru mine o expresie cu conţinut profund (Collected Writing 34:107).

 

Gândul central este că Adunarea aparţine lui Dumnezeu prin sânge.

 

În continuare avem credinţa în sângele lui Hristos:

 

Romani 3.35: Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui.

 

Însă aceasta nu este totul. În Romani 5.9 citim:

 

Romani 5.9: … fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui.

 

Locul acesta leagă sângele cu îndreptăţirea, în care învierea este desigur inclusă (Romani 4.25). Să mai observăm şi felul cum îndreptăţirea şi răscumpărarea sunt legate între ele (Romani 3.24). Noi am fost răscumpăraţi cu sângele Său preţios (1 Petru 1.18,19), noi avem răscumpărarea prin sângele Său (Efeseni 1.7).

 

În afară de aceasta prin sângele lui Hristos am fost apropiaţi (Efeseni 2.13) şi avem pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Este sângele lui Hristos, care ne curăţă conştiinţa de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului celui viu (Evrei 9.14). Prin sângele lui Isus avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.19,20).

 

În Apocalipsa 1.5,6 vedem cum binecuvântările pe baza folosirii valorii morţii lui Hristos sunt legate cu sângele. Dacă odată s-a recunoscut această valoare, atunci eşti în posesia suplinirii.

 

Apocalipsa 1.5,6: A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

 

În final ar trebui să ţinem seama şi de următoarele: când Scriptura vorbeşte despre iertarea păcatelor noastre şi numeşte un aspect al lucrării lui Hristos, atunci aceasta stă întotdeauna în legătură cu sângele şi/sau cu răscumpărarea. Versetul din Efeseni 1.17, pe care l-am citat în paragraful anterior, ar trebui să-l legăm cu Coloseni 1.14. În afară de aceasta stă în Evrei 9.22: „… fără vărsare de sânge nu este iertare.” Însă acolo unde lucrarea lui Hristos nu este luată în posesiune, nici sângele lui Hristos nu este amintit.

 

Sângele – vărsat pentru mulţi

 

Când a fost instaurată masa Domnului, Domnul Isus spune în legătură cu paharul:

 

Matei 26.28: pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.

 

Marcu 14.24: Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi.

 

Aceste locuri din Scriptură arată că sângele a fost vărsat şi pentru aceia care nu aparţin noului legământ. Se spune însă: „pentru mulţi”, nu „pentru toţi”. Aici găsim o diferenţă faţă de preţul răscumpărării. Domnul foloseşte cuvintele „preţ de răscumpărare pentru mulţi”; însă la timpul respectiv El va mărturisi că El era „preţul de răscumpărare pentru toţi”. Însă în continuarea acestei afirmaţii nu se spune, că sângele Său S-a vărsat pentru toţi.

 

Cu privire la masa Domnului şi vărsarea sângelui pentru mulţi sunt probabil ajutătoare următoarele remarci ale lui Darby:

 

După aceea Domnul introduce Cina. Mai întâi El Se așează pe Sine în locul paştelui iudaic şi al vechiului legământ, şi apoi sângele noului legământ şi apoi sângele Lui vărsat pentru mulţi. De asemenea binecuvântările nu mai trebuiau să rămână limitate la poporul iudeu. Acesta este caracterul tipic al Cinei, care corespunde temei acestei Evanghelii (a lui Matei) [vezi şi Collected Writings 24:66,197]. Prezentarea făcută de Marcu corespunde în principal relatării lui Matei. Relatarea lui Luca dimpotrivă este mult mai personală şi ne arată sentimentele (desigur divine, dar şi) umane, pe care Domnul le avea faţă de ucenici. Însă toate evangheliile relatează despre sângele noului legământ sau despre noul legământ în sângele Său. În evanghelia după Matei găsim Masa Domnului în legătură cu gândul referitor la despărţire: că El va părăsi pe oameni şi chiar şi pe ucenicii Săi pe pământ. Începând de atunci El nu va mai bea din rodul viţei; numai Matei şi Marcu amintesc, că El îl va bea nou cu ei. Această masă era mărturia simplă şi frumoasă, că tot ce a fost înainte cu privire la om şi relaţia lui cu Dumnezeu va trebui să primească o bază absolut nouă.

 

Într-adevăr noul legământ nu era încă instaurat, însă sângele, pe care se bazează noul legământ, a fost deja vărsat şi putea acum să fie vestit. Prin aceasta s-a terminat cu iudaismul, aceasta înseamnă, relaţia omului conform cărnii cu Dumnezeu a ajuns la sfârşit. Tot ce avea ca bază o dreptate omenească era acum terminat. De asemenea şi orice legătură între Domnul, care a venit în carne, şi om s-a terminat. Trupul Său – însă ca trup mort – a fost dat în loc de aceasta ca şi carne. Aceasta mărturiseşte în două feluri despre faptul că pe de o parte începând de acum nu mai putea fi nici o legătură între omul în carne şi Dumnezeu. [Prin aceasta s-a încheiat termenul de încercare al primului om. După cruce s-a terminat cu faza de încercare a omului.] Pe de altă parte mărturiseşte despre faptul că a avut loc răscumpărarea, adevăratul Miel de paşte a fost jertfit. Mai înainte moartea era pentru om, acum el are viaţă prin moarte, prin moartea lui Hristos. Aici nu este vorba ca în evanghelia după Luca să se facă aceasta spre amintirea Lui, ci aici este scoasă în evidenţă în mod deosebit despărţirea de ucenicii Lui, care urma să aibă loc în curând. Într-adevăr El nu mănâncă şi nu bea împreună cu ei, însă le dă semnul morţii Sale, semnul răscumpărării desăvârşite prin moartea Sa. Moartea Lui, şi nu viaţa Lui, era partea lor cu El. Aceasta însemna o schimbare enormă şi deplină a tuturor  relaţiilor lor cu El. În afară de aceasta aceste relaţii au obţinut un caracter veşnic. Moartea era partea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ, şi partea lor cu El şi cu Dumnezeu s-a întemeiat pe această moarte.

 

Sângele a fost vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor, şi noul legământ este întemeiat pe aceasta. Întreaga epocă s-a schimbat prin aceasta; totul a fost întemeiat pentru veşnicie, şi chiar cu privire şi la om, cu privire la relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Legătura, care exista în momentul acesta, a fost total întreruptă, până când ea va fi înnoită sub o formă nouă în Împărăţia Tatălui Său. Această exprimare este specifică evangheliei după Matei, care vorbeşte despre Împărăţia cerească. Această Împărăţie cerească este partea mai sublimă şi cerească a Împărăţiei. [Viitoarea Împărăţie va consta întrucâtva din două sfere: din sfera pământeană, care este Împărăţia Fiului Omului, şi sfera cerească, care este Împărăţia Tatălui.] Găsim aceasta în evanghelia după Matei 13.41-43 în explicarea parabolei despre neghină şi sămânţa bună: „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire … Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.” Împărăţia Tatălui este locul sublim, unde ei vor fi în aceeaşi glorie ca şi Hristos Însuşi, „rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” (Efeseni 1.5); deci aici este „Tatăl Meu”, acolo „Tatăl lor”. Atunci Hristos va avea într-un mod nou minunat (vezi Collected Writings 25:21; Synopsys 3:139) iarăşi părtăşie cu ucenicii Săi şi ei cu El. Ce loc binecuvântat şi ce legătură binecuvântată! Domnul a renunţat la părtăşia cu ucenicii Săi, ca să înfăptuiască răscumpărarea lor, şi El doreşte cu ardoare, ca şi noi, să reînnoiască această părtăşie într-un loc mai bun şi mai frumos – o părtăşie aşa de reală şi de intimă, aşa cum ucenicii nu ar putea s-o aibă pe pământ. Nu este nimic mai frumos şi mai copleşitor decât această înştiinţare din partea Domnului, scurt înainte când a trebuit să-i părăsească. El a revelat inima Sa, dragostea Lui pentru noi. După aceia ei au cântat o cântare de laudă şi au pornit spre Muntele Măslinilor, unde El mergea de obicei (Collected Writings 24:197-199).

 

Este noul legământ în sângele Său, care S-a vărsat pentru mulţi. Prin aceasta este exclusiv sângele vărsat, care ne este prezentat la Cină. Sângele este martorul permanent pentru faptul că (în ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu în legământ) baza legământului este sângele Mijlocitorului, care s-a vărsat pentru mulţi. În afară de aceasta sângele este un semn al unităţii trupului [Remarca redacţiei: Noi nu putem vedea în sânge un semn al unităţii. El este mai degrabă baza pentru adevărul: „este un singur trup”. Numai despre pâine se spune, că ea simbolizează trupul], aşa că aceia, care iau parte, sunt un singur trup în Hristos, alcătuit din toţi sfinţii adevăraţi (Collected Writings 29:366).

 

Tradus de la: Trug Christus die Sünden aller Menschen?

 

Tradus: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/a-purtat-hristos-pacatele-tuturor-oamenilor-a11038.html

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Cel care a purtat păcatele noastre, de E. A. Bremicker

 

Inimile noastre sunt mişcate când ne preocupăm cu ceea ce a suferit Domnul şi Mântuitorul nostru pe cruce la Golgota. Nu putem înţelege suferinţele şi durerile ce L-au lovit pe El acolo, dar Îl admirăm pe Acela care a rezistat până când a putut striga: „S-a sfârşit!“

 

Dacă pe de-o parte, privind Persoana Sa, se trezesc în noi mulţumire şi adorare, pe de altă parte suntem adânc impresionaţi, dacă ne aducem aminte de ce a fost atârnat. Noi am fost cei care i-am dat acest loc şi tot noi am fost aceia din cauza cărora a mers la cruce. În ciuda aspectelor multiple şi minunate ale lucrării Lui, nu putem uita totuşi niciodată că El a purtat acolo păcatele noastre şi din cauza lor a mers în judecata unui Dumnezeu sfânt şi drept. El a fost locţiitorul nostru; pedeapsa, care trebuia să ne lovească pe noi, L-a lovit pe El pentru noi.

 

Apostolul Petru vorbeşte despre acest aspect al lucrării Mântuitorului nostru şi spune: „Care a purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate“ (1. Petru 2:24 ). Sunt numai câteva cuvinte, dar totuşi de valoare pentru a cugeta asupra lor în continuare.

 

În primul rând ni se spune că Domnul Isus Însuşi a făcut această lucrare de ispăşire. Nimeni altul, ci numai El a putut să săvârşească această lucrare. Nici un înger, nici un om, oricât de sus-pus ar fi fost din punct de vedere moral, nu ar fi putut purta păcatele oamenilor. Nici chiar un ordin suveran al Creatorului nostru nu ar fi putut îndepărta păcatele noastre. Nu, acest lucru l-a putut face numai Domnul Isus în Persoană. El a venit pe acest pământ pentru a merge pentru noi în moarte. Inimile noastre bat cu putere când citim cuvântul „Însuşi“! Plini de bucurie, spunem împreună cu Pavel: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2:20 ). Ce Domn vrednic de adorare! El Însuşi a făcut această lucrare!

 

În al doilea rând ni se atrage atenţia asupra faptului că El a purtat păcatele noastre. Domnul Isus nu a murit pentru o idee sau pentru o învăţătură; El Şi-a dat viaţa pentru păcatele noastre. Fiecare faptă rea, fiecare gând rău, fiecare cuvânt rău, totul a fost asupra Domnului. Cât de mare trebuie să fi fost muntele de păcate, pentru care El a luat judecata asupra Lui! Câte miliarde de păcate a ispăşit El! Toate păcatele celor care cred în El au fost asupra Lui. Ce suferinţă infinită i-au produs aceste păcate! Pentru Domnul Isus, păcatul a fost ceva complet străin. El n-a făcut păcat, în El nu a fost păcat, El n-a cunoscut păcat. Totuşi El a devenit jertfa de vină pentru păcatele noastre. Cât de groaznic a fost pentru El, când, în cele trei ore de întuneric, a trebuit să treacă asupra Lui valurile judecăţii dumnezeieşti! Veşnic să-i fie adusă laudă şi mulţumire pentru aceasta!

 

În al treilea rând, Duhul Sfânt ne arată aici că Domnul a purtat păcatele în trupul Său. Acest lucru ne arată pe de o parte că El a putut face lucrarea numai ca om şi a săvârşit-o ca om. Aici ne aflăm în faţa realităţii de neînţeles că Dumnezeu a devenit om. Pentru că noi nu puteam merge la Dumnezeu, a venit El la noi. De aceea Domnul Isus a devenit om. „Şi cu adevărat, mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în carne“ (1. Timotei 3:16 ). Domnul Isus a suferit şi a purtat păcatele noastre ca om. El a devenit Mijlocitorul între Dumnezeu şi om.

 

Pe de altă parte, faptul că Domnul Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său ne arată şi cât de mult s-a identificat El cu păcatele noastre. Deşi pentru El păcatul a fost şi este o urâciune, El a acceptat în judecata lui Dumnezeu asupra Sa ca vina noastră să fie a Lui proprie, deoarece nu a existat o altă cale de salvare pentru noi. Ce Mântuitor minunat!

 

În al patrulea rând, accentul este pus pe faptul că El a purtat păcatele noastre pe lemn. Şi aici putem vedea două aspecte. Pe de o parte, faptul că Domnul Isus a fost pironit pe o cruce ne arată starea stricată a inimii omeneşti. Crucea (lemnul) a fost locul pe care noi, oamenii l-am avut pentru El. Astfel, la crucea de pe Golgota s-a descoperit ce este omul din fire în întreaga lui răutate. Pe de altă parte însă, a fost hotărârea lui Dumnezeu, care prevăzuse că Domnul avea să moară pe o cruce. Crucea este simbolul blestemului şi astfel El S-a făcut pentru noi un blestem. De aceea Pavel le scrie galatenilor: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi (pentru că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn)“ (Galateni 3:13 ). Cât de mulţumitori Îi suntem, fiindcă a purtat blestemul, care pe drept ar fi trebuit să ne lovească pe noi!

 

În al cincilea rând se spune că El a purtat păcatele noastre. În alte locuri este subliniat faptul că El a ispăşit păcatele noastre. Aici însă, centrul de greutate e pus pe a purta. Nu ne duce aceasta cu gândul la greutatea poverii, pe care a trebuit să o ducă El? Cât de grea i-a devenit această lucrare! Îl vedem în Ghetsimani cu faţa la pământ în luptă. Atunci, în faţa Lui a stat faptul că El trebuia să poarte păcatele noastre şi S-a rugat Tatălui Său, dacă ar fi posibil, să treacă de la El paharul acela. Ce luptă groaznică pentru Domnul nostru! Şi ce a suportat El în cele trei ceasuri de întuneric de la cruce! Ce povară a fost asupra Lui când, părăsit de Dumnezeu, a purtat păcatul tău şi al meu!

 

Suferinţele grele ale Mântuitorului nostru ar trebui să facă mereu o impresie adâncă asupra noastră. Ele trebuie să fie motivul laudei, al mulţumirii şi al adorării. Petru pune însă realitatea că Domnul Isus a purtat păcatele noastre în legătură cu o consecinţă practică, ce are de-a face cu viaţa noastră zilnică. El scrie mai departe: „pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate.“ La prima vedere, această expresie ne aminteşte probabil de învăţăturile apostolului Pavel din epistola către Romani. El scrie acolo că noi „am murit faţă de păcat“ şi că ne este dată dreptatea lui Dumnezeu (Romani 6:2 ; Romani 3:21 ).

 

Totuşi, la Petru este un alt gând decât la Pavel. În epistola către Romani este vorba de poziţia noastră, adică cum ne vede Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne vede în Domnul Isus, atunci, conform poziţiei, suntem morţi faţă de păcat şi îndreptăţiţi de Dumnezeu. Dumnezeu ne vede aşa, chiar dacă în viaţa noastră practică constatăm că încă mai păcătuim. Modul de privire al lui Dumnezeu putem şi trebuie să-l acceptăm în credinţă şi să ne bucurăm. Pe de altă parte însă, viaţa noastră pe pământ trebuie să fie reprezentarea a ceea ce suntem în faţa lui Dumnezeu conform poziţiei. Trebuie să murim practic faţă de păcat (aceasta înseamnă să nu mai păcătuim) şi să ducem o viaţă în neprihănire. Exact acesta este punctul la care Petru face referire aici. El vorbeşte despre urmarea Domnului Isus şi de aceea trebuie să-i devenim tot mai asemenea. El este exemplul nostru şi putem păşi pe urmele Lui.

 

A muri faţă de păcat şi a trăi pentru neprihănire este ceva pentru viaţa noastră zilnică, este un exerciţiu zilnic. Ştim cu toţii că suntem mereu ispitiţi să păcătuim şi să ne comportăm altfel decât cum doreşte Dumnezeu. Dar aici avem un ajutor concret: privirea îndreptată asupra Mântuitorului care suferă. Cu cât suntem mai mult preocupaţi cu Cel care a purtat păcatele noastre, cu cât ne gândim mereu în viaţa de toate zilele la ceea ce a trebuit să sufere El pe cruce din cauza păcatelor noastre, cu atât vom deveni mai sensibili faţă de păcat. Dacă se apropie de noi o ispită de a păcătui, atunci să ne gândim la cruce. Fiecare păcat pe care îl facem, chiar ca şi credincioşi, a mărit suferinţa Aceluia care a fost atârnat pe cruce. Conştiinţa adâncă a acestei realităţi măreţe ne va face precauţi cu privire la păcat. 

 

Privirea constantă spre cruce ne ajută să trăim pentru dreptate, adică să manifestăm neprihănire practică şi să trăim în concordanţă cu ceea ce se găseşte în Dumnezeu. Aceasta este ceea ce caută Dumnezeu în viaţa noastră. Noi stăm în faţa Lui ca neprihăniţi, dar El doreşte ca noi să şi practicăm şi să trăim această neprihănire. Acest lucru îl putem face în fiecare zi din plin.

 

 

https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/cel-care-a-purtat-pacatele-noastre/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

A purtat păcatele noastre- Meditaţii zilnice – Fritz Berger

 

“El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.“

 

1 Petru 2:24

 

Dacă nu ne împotrivim faţă de aceste cuvinte dătătoare de viaţă, atunci putem trăi precum scrie Pavel Filipenilor:

 

“Faceţi toate fără cârtire şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai Lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.“

 

Nu mai trebuie deci să cârtim la locul de muncă, în bucătărie, pe câmp, nici la munca din grajd, sau la spălat chiar dacă nu ne convine. În Coloseni 3:23-25, este scris: “Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine face rău, îşi va primi plata după răul pe care l-a făcut; şi nu se are în vedere faţa omului“.

 

Dacă noi facem orice lucrare ca şi pentru Domnul, atunci nu mai e nevoie să cârtim şi să ne îndoim, pentru că ştim că lucrarea noastră nu este degeaba şi Mântuitorul ne răsplăteşte. De aceea putem fi mereu veseli şi putem spune împreună cu Pavel, chiar dacă vine întristarea peste noi: “Ca nişte întristaţi, dar totdeauna bucurându-ne; ca nişte săraci, dar îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic şi stăpânind toate”. Iar în Psalmul 118:15-16, este scris: “Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor drepţi; dreapta Domnului câştigă biruinţa: Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa”.

 

CHARLES H. SPURGEON

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

Dimineaţa şi Seara

 

6 OCTOMBRIE

 

Dimineața

 

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.

 

loan 4:14

 

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-l într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-l în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-l de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate” (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul. Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea Lui Isus încât nu mai însetează niciodată, în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii Lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână”. Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-l cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule”.

 

6 OCTOMBRIE

 

Seara

 

Luase o femeie etiopiană.

 

Numeri 12:1

 

Aceasta era o alegere ciudată pentru Moise. Totuşi, cu cât mai ciudată este alegerea Celui care este un „prooroc ca Moise” (Deuteronom 34:10), dar care este mai mare decât el! (vezi Evrei 3:1-3). Domnul nostru, care este frumos ca un crin, s-a căsătorit cu o femeie care mărturiseşte „sunt neagră… căci m-a ars soare/e” (Cânt. 1:6). Este de mirarea îngerilor că Isus şi-a acordat dragostea oamenilor săraci, pierduţi şi vinovaţi. Fiecare credincios, atunci când este umplut de dragostea Lui Isus, trebuie să fie copleşit de mirare, văzând că o asemenea dragoste este risipită pe un obiect atât de nevrednic ca noi. Cunoscându-ne vinovăţia secretă, necredinţa şi împietrirea inimii aşa cum o ştim, suntem copleşiţi de admiraţie recunoscătoare faţă de incomparabila libertate şi suveranitate a harului. Isus trebuie să fi găsit cauza acestei iubiri în propria Lui inimă. Nu ar fi putut s-o găsească în noi, fiindcă nu există. Chiar şi după convertire, rămânem „negri”, deşi harul ne-a făcut „frumoşi”. Rutherford spunea despre sine că fiecare trebuie să subscriem la următoarea afirmaţie: „Relaţia Sa cu mine este că eu sunt bolnav, iar El este Medicul de care am nevoie. Vai! Cât de adesea mă joc de-a v-aţi ascunselea cu Christos! El leagă, şi eu dezleg; El zideşte, eu dărâm. Mă cert cu Christos, şi se împacă cu mine de douăzeci de ori pe zi!” Mire iubitor şi credincios al sufletelor noastre, urmează-ţi lucrarea de har şi conformează-ne cu imaginea Ta, până când ne poţi prezenta fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Moise a întâlnit opoziţie din cauza căsătoriei sale. Atât el cât şi soţia sa erau subiectul criticii şi bârfelor. Ne mai mirăm, atunci, când lumea această deşartă se opune lui Isus şi miresei Sale, mai ales atunci când marii păcătoşi sunt convertiţi? Temelia obiecţiilor fariseilor este întotdeauna: „ Omul acesta primeşte pe păcătoşi” (Luca 15:2).

 

*

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

 

de Oswald Chambers

 

6 OCTOMBRIE

 

Natura regenerării

Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…

 

Galateni 1:15-16

 

Pentru ca Isus Hristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină El? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descu­rajare. Dar dacă Isus Hristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Hristos poate pune în orice om natura ereditară care a fost in El Însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură, învăţătura Lui este destinată vieţii pe care El o pune în noi. Partea mea este să fiu de acord cu verdictul Lui Dumnezeu asupra păcatului, verdict dat în crucea Lui Hristos.Învăţătura nou-testamentală despre regenerare declară că atunci când un om e pătruns de sentimentul nevoii sale spirituale Dumnezeu va pune Duhul Sfânt în duhul acelui om şi, astfel, duhul său va fi animat de Duhul Fiului Lui Dumnezeu, „… până când Hristos va lua chip în voi”. Miracolul moral al răscumpărării este că Dumnezeu poate pune în mine o nouă natură prin care pot trăi o viaţă cu totul nouă. Când ajung la hotarul nevoii spirituale şi-mi înţeleg limitele, Isus spune: ..Ferice de tine”. Dar trebuie să ajung acolo. Dumnezeu nu poate pune în mine, o fiinţă morală responsabilă, natura care era în Isus Hristos dacă eu nu sunt conştient că am nevoie de ea.Aşa cum înclinaţia spre păcat a intrat în rasa umană printr-un singur om, la fel Duhul Sfânt a intrat în rasa umană printr-un alt Om; şi răscumpărarea înseamnă că pot fî eliberat de ereditatea păcă­toasă şi pot primi, prin Isus Hristos, o ereditate nepătată, adică pe Duhul Sfânt.

 

*

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

“El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce nu are vigoare”.

 

ISAIA 40:29

 

Domnul Isus cunoaşte bine tendinţa noastră de a obosi şi de a fi descurajaţi când vrăjmaşul ne apasă cumplit, când întunericul se îngroaşe în jurul nostru şi când vânturi furtunoase se abat peste noi, în deosebi când rugăciunile noastre nu primesc răspunsul aşteptat. “El Îşi aduce aminte că suntem ţărână” şi ţărâna nu trage spre cer ci spre ţărână. În loc să ne lăsăm doborâţi de oboseală, să ne rugăm şi să stăruim în rugăciune până va crede El de cuviinţă să ne trimită izbăvirea pe care o socoteşte cea mai bună pentru noi. Cât de adevărat este că Dumnezeu nu este refractar de a răspunde cererilor noastre, ca judecătorul nedrept faţă de văduva săracă. Este trist că foarte puţini Îl cunosc bine pe Tatăl nostru ca să-şi dea seama că noi nu îl deranjăm, nici nu-L obosim când venim mereu înaintea Lui cu problemele noastre. Este adevărat, după cum este şi scris, că “o nădejde amânată îmbolnăveşte inima”, dar îmbolnăveşte numai inima celor care nu aşteaptă pe Domnul. Uneori suntem atât de istoviţi, încât suntem gata să renunţăm de a mai nădăjdui că vom primi izbăvire, şi ascultare la rugăciunile noastre stăruitoare. Se ştie că până la urmă văduva din pilda judecătorului nedrept (Luca 18:1-8) a primit ce a cerut, cel puţin pentru că a refuzat să renunţe la nădejdea că va fi ascultată. Dumnezeu nu vrea să obosim, să fim istoviţi şi nu ne va lăsa să ajungem fără vigoare şi desnădăjduiţi. El ne-a dat soluţia preţioasă împotriva oboselei sufleteşti. “Cei ce se încred în Domnul (cei ce-L aşteaptă) umblă şi nu sunt extenuaţi” (vs. 31). “Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi va fi al vostru” (Marcu 11:24). Singurul lucru pe care-l avem de făcut este să-L lăudăm şi să aşteptăm împlinirea promisiunilor Lui în viaţa noastră. Răbdarea credinţei este aceea care aşteaptă să vadă că nu ne-am încrezut degeaba şi că Dumnezeu este credincios făgăduinţelor făcute. Psalmistul David, care a trecut prin experienţe extenuante şi descurajatoare a spus: “O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii” (Ps. 27:13) şi aceasta l-a întărit ca să nu cadă în deznădejde. Să nu ne lăsăm descurajaţi din pricina împrejurărilor prin care trecem ci să credem în Acela despre care Pavel spunea: “Ştiu în cine am crezut!”. Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer, tăindu-ne puţin câte puţin, legăturile care ne mai leagă de pământ, ca fii ai lui Adam. Oboseala şi descurajarea sunt legate de ţărâna din noi, dar nădejdea pe care a pus-o Dumnezeu în inimile noastre, ne ridică oridecâte ori cădem de oboseală şi ne aduce aminte de Cuvântul care spune că:”… suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”. Cineva spunea: “Domnul nu este o asigurare că vom fi scutiţi de necazuri, dar este o desăvârşită asigurare în necazuri, El însuşi fiind cu noi în ele.

 

*

 

CALENDAR BIBLIC

 

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Urmați dar pilda Lui DUMNEZEU ca niște copii prea iubiți . Trăiți în dragoste, după cum și HRISTOS ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros Lui DUMNEZEU.

 

Efes. 5:1-2

 

Ce vorbe mărețe! Ce desăvârșită este lucrarea Lui Hristos. Odinioară eram foarte departe de Dumnezeu, iar acum suntem aduși atât de aproape de El încât suntem făcuți copii ai Săi prea iubiți. „Voi fiți desăvârșiți după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Mat. 5.48). Dar CUM este posibil acest lucru? Harul Lui Dumnezeu a pregătit totul. Noi stăm în fața Lui Dumnezeu ca şi copiii Săi prea iubiți și suntem părtași ai naturii dumnezeiești. Starea normală a unui copil față de tatăl este aceea de a face ceea ce face și părintele său. Dacă umblăm cu Dumnezeu, umblăm în dragoste, căci El este dragostea. Această dragoste o vedem arătată în Hristos. El a părăsit cerul, S-a lepădat pe Sine Însuși pentru a Se jertfi în locul nostru, ca dar al Lui Dumnezeu și ca jertfă de ardere de tot. De aceea apostolul Pavel spune: „Trăiți în dragoste după cum și Hristos ne-a iubit.” Dragostea Lui Hristos trebuie să fie activă în noi, ea trebuie să se arate prin noi. Dumnezeu pune mare preț ca noi în viața de toate zilele să fim o mărturie vie în umblarea noastră practică. Domnul Isus este modelul nostru desăvârșit, întotdeauna El a făcut voia Tatălui. Totodată El a arătat o adâncă milă pentru fiii oamenilor. El a făcut bine oricui și în orice loc și nu a bruscat pe nimeni. El era Lumina care a venit în lume ca să lumineze pe orice om. Totodată El era îndurarea desăvârșită.

 

Indurarea și dragostea către oameni are izvorul în Fiul Omului. Deci avem în toate o pildă plină de slavă în El, și tot prin El avem puterea de a traduce în practică lucrurile sfinte așa cum a făcut și Marele nostru Mântuitor. Să privim țintă la El și vom deveni asemenea Lui.

 

*

 

OSWALD CHAMBERS

 

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

 

6 OCTOMBRIE

 

Doamne, ce minunat este să mă gândesc la Tine! Dar oare când inima mea doritoare va fi acaparată întru totul de Tine? Parcă sunt paralizat de propria mea micime şi îngustime şi păcătoşenie.

 

*

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

 

de Charles H. SPURGEON

 

6 OCTOMBRIE

 

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.

 

Ioan 16:13

 

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul”, ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul Lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

 

MEDITAŢII ZILNICE

 

WIM MALGO

 

6 OCTOMBRIE

 

«Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!» ROMANI 7:19

 

Nu te recunoşti în acest verset? Vrei cu tot dinadinsul să te lupți din răsputeri să-ţi birui furia, pasiunile întunecate, păcatele, şi totuşi nu reuşeşti. De ce oare? Pentru că predarea ta nu este totală. «Da».spui tu, «vreau să trăiesc cu tot ce am şi cu tot ce sunt pentru Isus, dar nu am putere». Dragul meu, Dumnezeu nu aşteaptă putere din partea ta, dimpotrivă! A-L urma pe Isus nu te face pe tine mai puternic; vei rămâne fară doar şi poate la fel de slab ca înainte. Şi totuşi este posibil să duci o viaţă de biruinţă, deoarece victoria Lui pe crucea de pe dealul Golgotei este reală. Pe cruce El a strigat: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Oare în momentul în care te-ai hotărât să-L urmezi pe Domnul, ai fost umplut cu putere? Nu, nu a fost deloc aşa. Tu ai rămas la fel de slab ca mai înainte, poate chiar mai slab. Dar prin decizia şi predarea ta totală în mâna Lui se declanşează o putere spirituală pe care nu tu o ai, dar care îţi stă deplin la dispoziţie. In spatele slăbiciunii şi nevredniciei tale stă întreaga putere de biruinţă a Lui Isus Hristos. Nu te uita la poverile care te apasă, ci abandonează-te în braţele Sale puternice!

 

*

 

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

 

Marţi  6  Octombrie

 

Şi acum, temeţi‑vă de Domnul şi slujiţi‑I cu integritate şi în adevăr şi îndepărtaţi dumnezeii cărora le‑au slujit părinţii voştri dincolo de râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Şi dacă este rău în ochii voştri să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le‑au slujit părinţii voştri care erau dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Dar eu şi casa mea vom sluji Domnului.

 

   Iosua 24:14,15

 

Iosua (18)

În capitolul 24, Iosua rosteşte un discurs final foarte solemn înaintea poporului său, Israel, în special înaintea conducătorilor. El începe prin prezentarea pe scurt a istoriei lor de până atunci. Găsim aici lucruri care nu sunt menţionate în Geneza; de exemplu, că Terah, tatăl lui Avraam, alături de alţi predecesori ai lui, era închinător la idoli. Chemarea lui Avraam şi felul cum descendenţii săi au ajuns să trăiască în Egipt sunt prezentate pe scurt, la fel ca şi eliberarea din robie a lui Israel. Cuvintele „aţi locuit în pustie timp îndelungat“ sunt sumarul celor patruzeci de ani petrecuţi în pustie. Dumnezeu însă intră în mai multe detalii cu privire la cucerirea Canaanului. Vedem aici că Dumnezeu a folosit viespi pentru a‑i alunga pe canaaniţi şi că această cucerire nu a fost rezultatul săbiilor şi al arcurilor israeliţilor. Dumnezeu luptase pentru Israel!

 

Această prezentare solemnă este urmată de un îndemn: „Temeţi‑vă de Domnul şi slujiţi‑I cu integritate şi în adevăr“. Însă, dacă doreau să facă acest lucru, era necesar să lepede dumnezeii falşi la care, în mod evident, unii dintre ei încă se închinau. Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu a fi un Dumnezeu printre alţii – El nu‑Şi va împărţi gloria cu nimic şi cu nimeni. Acest lucru este la fel de adevărat astăzi ca în zilele lui Iosua.

 

Orice ar fi ales Israel să facă, poziţia lui Iosua era clară: el şi casa lui aveau să slujească Domnului. Iosua urma să plece curând din această lume, însă îşi crescuse familia în atmosfera cunoaşterii şi a slujirii Domnului. Facă Domnul ca acest lucru să fie adevărat cu privire la noi toţi şi la familiile noastre! ( P. Vedder, Jr.)

 

*

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

6 Octombrie

 

N-a deschis gura deloc.

 

(Isaia 53:7)

 

Ce har ni se cere când suntem înţeleşi greşit, şi totuşi ne purtăm corect, sau când suntem judecaţi cu asprime, dar primim aceasta cu sfântă blândeţe! Nimic nu testează mai bine caracterul nostru de creştin decât atunci când se spune ceva rău despre noi.

 

Acest tip de test al zdrobirii este ceea ce arată dacă suntem aur solid sau doar metal placat cu aur. Dacă măcar am putea vedea binecuvântările care sunt ascunse în încercările noastre, am spune ca David, când l-a blestemat Şimei: „Lăsaţi-l să blesteme… Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi“ (2 Samuel 16:11-12).

 

Unii creştini se întorc uşor de la măreţia chemării vieţii lor, urmărindu-şi în schimb motivele de nemulţumire şi vrăjmaşii. În cele din urmă îşi transformă vieţile într-un mic vârtej de ostilităţi. Aceasta îmi aminteşte de încercarea mea de a mă ocupa de cuibul unei viespi. Poate că eşti în stare să împrăştii viespile, dar vei fi probabil înţepat îngrozitor şi nu vei primi nimic pentru durerea ta, pentru că mierea lor n-are valoare.Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască mai mult din Duhul Lui Hristos, care: „când era batjocorit, nu răspundea cu  batjocuri;  ci  Se  supunea  dreptului  Judecător“  (1 Petru 2:23). „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3).                 A.B. Simpson

 

Pentru tine El a mers pe drumul calvarului,

El a fost aspru bătut, având capul plecat în umilinţă.

El a cunoscut cele mai adânci suferinţe, dureri şi întristări,

El a cunoscut îndelunga răbdare fără nici o uşurare,

El a luat toată amărăciunea din cupa adâncă a morţii,

El nu a păstrat nici o picătură de sânge, ci şi le-a dat pe toate.

Da, pentru tine şi pentru mine, El a câştigat bătălia

Ca să ne ducă la glorie, pe tărâmuri de lumină.

 

 

 

*

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

6 octombrie

 

Text: Isaia 6:1-8

 

DE LA ZDROBIRE LA BINECUVÂNTARE

Vai de mine, Sunt pierdut… am văzut cu ochii mei pe împăratul, Domnul oştirilor!

 

  Isaia 6:5

 

Scriitorul de literatură devoţională F.W. Boreham din Noua Zeelandă, a auzit cântând o fată frumoasă un cântec minunat. Cu toate acestea, el a avut un sentiment ciudat de nemulţumire, după ce cântecul s-a terminat. Un prieten de-al său care a avut un sentiment similar şi a încercat să afle ceea ce lipsea cântecului, a comentat: „Intr-o zi inima îi va fi zdrobită, şi dacă o vei auzi cântând atunci vei fi mulţumit”. Ceea ce voia să spună era că suferinţele vor putea da o adâncime vieţii ei care îi va schimba minunata performanţă într-o experienţă adânc mişcătoare.In Scriptură, zdrobirea este adeseori premergătoare binecuvântării. După ce lui Iacov i s-a frânt coapsa şi a rămas olog, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, care înseamnă: „prinţul lui Dumnezeu” (Genesa 32:28). Când Isaia L-a văzut pe Domnul „plin de mărirea Lui”, el fost umilit de condiţia extrem de păcătoasă în care se afla. O singură privire asupra sfinţeniei Lui Dumnezeu l-a despuiat de toată mândria. Prima dată a fost zdrobit, apoi a fost în măsură să răspundă chemării lui Dumnezeu pentru slujbă.În Noul Testament, Pavel a spus: „De aceea mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea Lui Cristos să rămână în mine… căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9, 10). Si pentru că trupul Domnului a fost frânt şi sângele Lui a fost vărsat la Calvar, curg binecuvântările purificatoare spre viaţa ta şi a mea.Permite oare Dumnezeu ca în viaţa ta să fie anumite greutăţi, chiar acum? Hotărăşte-te să nu te laşi înfrânt de ele. Încrede-te în El. Lasă-L să transforme zdrobirea ta în binecuvântare.                              P.R.V.

 

O inimă zdrobită poate da viaţă;

Din adâncul ei frumseţi se vor ivi;

Iar când ea se dă deplin pentru lsus,

Iubirea Lui prin ea va străluci. – D.J.D.

 

 Înainte de-a fi folosit din plin de Dumnezeu, va trebui poate să fii rănit adânc

 

*

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul II

 

6 Octombrie

 

2 Cronici 11.1-23

Divizarea lui Israel în două împărăţii a fost o judecată din partea Lui Dumnezeu. Este deci o pierdere de timp pregătirea a o sută optzeci de mii de oameni aleşi, „pentru a răsturna” situaţia. Roboam, avertizat de omul Lui Dum­nezeu, renunţă la ideea sa. îşi concentrează forţele ca să construiască cetăţi de apărare în scopul asigurării protecţiei şi a resurselor de hrană pentru mica lui împărăţie.În ceea ce-l priveşte, Ieroboam nu rămâne inactiv, dar ce dureros că el acţionează într-un alt sens! Temându-se ca nu cumva să-şi piardă influenţa dacă le va mai permite alor lui să meargă la sărbătorile din Ierusalim, stabileşte un cult naţional idolatru, dezgustător în ochii Lui Dumnezeu. Atunci preoţii şi leviţii din cele zece seminţii îşi arată ata­şamentul lor pentru Domnul şi pentru poruncile Lui. Pără­sind ţara mânjită, ei merg să se stabilească în Iuda, pre­ferând să abandoneze tot ce aveau, decât să rămână aso­ciaţi cu păcatul. Ce mulţi sunt credincioşii care au făcut acelaşi lucru, din supunere faţă de Domnul!Încurajaţi de exemplul acestor leviţi, alţi credincioşi aparţinând acestor zece seminţii, probabil fără să-şi pără­sească definitiv cetăţile, încep să se suie de atunci la Ierusalim, pentru a aduce acolo jertfe după Cuvânt.

 

*

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

 

pentru astăzi-OCTOMBRIE 2015

 

 NU MAI ÎNCERCA SĂ-I DAI SFATURI LUI DUMNEZEU

„Căile voastre nu sunt căile Mele”

 

Isaia 55:8

 

Faci tu ceea ce crezi că este voia Lui Dumnezeu în viaţa ta şi, cu toate acestea, lucrurile nu se petrec aşa cum te-ai aşteptat? Dumnezeu are o perspectivă diferită, o perspectivă mai bună. E bine să-I pui întrebări, dar nu să te îndoieşti de El sau să-I dai sfaturi. În Cuvântul Său El spune: „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele”. Când Dumnezeu i-a spus lui Moise că-i va scoate pe evrei din Egipt, Moise L-a crezut întru totul. Dar lucrurile nu au decurs aşa cum a anticipat, întrucât, pentru o vreme, Faraon le-a făcut viaţa şi mai amară. Aşa că, în loc să devină erou, Moise a trecut printr-o perioadă de critici şi neînţelegeri. Mai târziu, când alte lucruri nu s-au petrecut aşa cum se aştepta, Moise s-a descurajat şi s-a plâns: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?” (Exod 5:22). Moise nu a înţeles rezultatul ascultării Lui de Dumnezeu, pentru că El nu i-a spus exact cum se vor desfăşura lucrurile. De obicei, frustrările noastre nu prea au de-a face cu ceea ce face sau nu face Dumnezeu, ci cu înţelegerea noastră greşită a ceea ce credem că ar trebui să facă El. Când vrei sau încerci să-L analizezi pe Dumnezeu, ajungi de fiecare dată să fii frustrat. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). Numai când priveşti în urmă înţelegi cum te-a călăuzit Domnul. El se pricepe cel mai bine la ceea ce face şi Scriptura dovedeşte asta. Aşa că, încrede-te în Dumnezeu şi nu încerca să-I dai sfaturi.

 

SĂMÂNŢA BUNĂ

 

Marţi, 6 Octombrie 2015

 

V-am scris aceste lucruri, ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.

 

1 Ioan 5.13

 

Totul sau nimic

Mulți oameni recunosc valoarea morală a învățăturii Mântuitorului. Ei văd în Isus un om înțelept și un profet, dar alungă gândul că El este Fiul Lui Dumnezeu.Când era pe pământ, Isus a arătat cu claritate că este Fiul Lui Dumnezeu. El chiar a confirmat acest adevăr, cu toate că știa că afirmația Sa că este Fiul Lui Dumnezeu Îl va duce la răstignire. Scriptura nu vorbește cu jumătăți de măsură cu privire la Hristos. La El este vorba de tot sau nimic.Totul: În final nu este vorba de a crede numai învățăturile Domnului, ci a crede că Fiul Lui Dumnezeu ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși la cruce pentru noi. Numai această jertfă unică a putut să ne împace cu Dumnezeu și să ne pună în relație cu El: și anume, în relația de copii cu Tatăl lor.Nimic: Dacă vrem să admirăm numai învățăturile Mântuitorului fără să credem că El este Fiul Lui Dumnezeu care S-a jertfit pentru noi, atunci nu rămânem decât cu o morală creștină care nu poate salva pe nimeni.Fiecare în parte trebuie să recunoască valoarea nemărginită a lucrării Fiului Lui Dumnezeu!

 

Sursa: Meditații din 14 Calendare primite prin Email

 

https://ioan11.wordpress.com/2015/10/06/a-purtat-pacatele-noastre/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Viaţa veşnică în epistolele Pauline

 

Romani 5.17,18; 6.4; 8.2,10,11; 2 Corinteni 4.10,11; 5.4,15; Galateni 2.20; Efeseni 1.4,5; 2.6; Filipeni 1.21; Coloseni 2.11-13; 3.1-4

William Kelly

© www.bibelstudium.de, Online începând de la: 25.09.2018, Actualizat

      

Cuprins

În epistola către Romani

În prima epistolă către Corinteni

În epistola către Galateni

În epistola către Efeseni

În epistola către Filipeni

În epistola către Coloseni

În restul scrisorilor paulinice

Locuri biblice: Romani 5.17,18; 6.4; 8.2,10,11; 2 Corinteni 4.10,11; 5.4,15; Galateni 2.20; Efeseni 1.4,5; 2.6; Filipeni 1.21; Coloseni 2.11-13; 3.1-4

 

În epistola către Romani

Nu era misiunea lui Pavel să scrie credincioşilor despre darul vieţii veşnice. În această epistolă sunt prezentate detaliat dreptatea şi planurile lui Dumnezeu, la baza cărora stă lucrarea lui Hristos, cărora învierea şi înălţarea Sa la cer le dă un caracter ceresc şi care în cele din urmă vor fi încununate prin venirea Sa. De aceea el vorbeşte despre viaţa veşnică la sfârşit (Romani 2.7; 5.21; 6.22).

 

Totuşi el vorbeşte nu numai despre domnia în viaţă, ci şi despre îndreptăţirea vieţii (Romani 5.17-18), o expresie remarcabilă şi un privilegiu minunat, pe care creştinul îl poate savura deja astăzi. Este nu numai viaţa »veşnică«, ci viaţă în înviere şi în putere. Justificarea prin sângele Său rezolvă problema păcatelor noastre, justificarea prin viaţa Sa de înviere merge mai departe şi rezolvă problema păcatului (a păcatului în carne, nu a răului practicat de noi, ci a eului nostru rău) în El, Cel mort şi înviat. De aceea în Romani 6.4 suntem solicitaţi »să umblăm în înnoirea vieţii«. Aceasta se referă foarte sigur nu la umblarea noastră cu Hristos, când vom fi în glorie, ci la umblarea noastră aici pe pământ. Însă aceasta are ca premisă, că viaţa lui Hristos este acum a noastră ca şi atunci când totul va fi desăvârşit. Nu este nimic altceva decât viaţa veşnică. Şi aşa cum Hristos a înviat şi trăieşte pentru Dumnezeu, tot aşa şi noi să ne ţinem morţi faţă de păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.

 

Moartea şi învierea Sa au o aşa valoare, că Romani 7 poate spune, că dacă noi am fi evreu din evrei, am fost »făcuţi morţi faţă de lege, prin trupul lui Hristos, ca să fim ai Altuia, care a fost înviat dintre morţi, ca să aducem rod lui Dumnezeu« – un rezultat, care fără viaţă, fără viaţa veşnică nu ar fi posibil.

 

Tot aşa spune Romani 8.2, că legea (nu a lui Moise, ci a) »Duhului de viaţă în Hristos« (compară cu Ioan 20.22) m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Este viaţa Sa de înviere dăruită nouă, forma în care El dă fiecărui credincios viaţa veşnică. Conlucrarea Duhului Sfânt în această viaţă este accentuată clar, şi prin aceasta, ceea ce este acum este clar diferenţiat de desăvârşirea lucrării Sale, când trupul va fi adus la viaţă (Romani 8.10,11).

 

În prima epistolă către Corinteni

În 1 Corinteni 9 şi 1 Corinteni 10 este scris spre atenţionarea noastră despre pericolul puterii fără viaţă. Tema străbate chiar întreaga epistolă. În epistola a doua aceasta devine mai clar (2 Corinteni 2.16; 3.6). După aceea suntem solicitaţi în 2 Corinteni 4.10,11, să purtăm »întotdeauna în trup omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru; pentru că noi, cei care trăim, întotdeauna suntem daţi morţii datorită lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare.« Se poate exprima mai clar, că credinciosul are deja acum viaţa Sa, viaţa veşnică, chiar dacă trupul nostru este încă muritor şi aşteaptă »învierea« (nu numai „prin”, ci) cu Isus (2 Corinteni 4.14)? Acest triumf este asupra morţii (»ceea ce este muritor va fi înghiţit de viaţă«; 2 Corinteni 5.4). Şi la ce viaţă se referă 2 Corinteni 5.15 în aceia »care trăiesc«, în contrast cu aceasta, că »toţi au murit«? Nu este aceasta viaţa veşnică şi viaţă din belşug? Şi nu este ea aici şi acum? »De aceea, dacă cineva este în Hristos, este o creaţie nouă«. Ce ar putea fi mai clar? Trebuie să fi deja împietrit, ca să tăgăduieşti, că aceasta se referă la timpul actual, numai pentru că împlinirea desăvârşită va avea loc abia la venirea lui Hristos; sau să tăgăduieşti că noi »avem această comoară« (2 Corinteni 4.7), numai pentru faptul că ea este »în vase de lut«.

 

În epistola către Galateni

 Epistola către Galateni nu vorbeşte o altă limbă. În ce fel a fost revelat Fiul lui Dumnezeu în Saul din Tars, atunci când el a fost chemat (Galateni 1.16), dacă nu ca viaţă – Hristos viaţa noastră? Tot aşa spune apostolul în Galateni 2.20: »Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.« Se poate îndoi vreun credincios, că această viaţă este viaţa veşnică? În Galateni 5.25 se spune: »Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.« Poate cineva să fie aşa de îndrăzneţ să despartă aceasta de Hristos sau să tăgăduiască, că viaţă veşnică este astăzi?

 

În epistola către Efeseni

În epistola către Efeseni suntem văzuţi ca aceia care sunt binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cereşti în Hristos. Nu avem noi acum o natură nouă, sfântă şi fără cusur în dragoste, corespunzând planului lui Dumnezeu (Efeseni 1.4-5)? Hotărârea mai dinainte a înfierii sau adoptării este ea exclusiv viitoare? Poate exista vreuna din ele fără viaţa veşnică? Capitolul 2 respinge categoric astfel de gânduri şi vesteşte, că Dumnezeu, care este bogat în îndurare, din pricina multei Sale dragoste faţă de noi, pe noi, care eram morţi în păcate şi greşeli, ne-a adus la viaţă – cu Hristos – şi ne-a înviat împreună cu El şi ne-a aşezat în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 2.6). De ce poate fi această viaţă depăşită? Este clar un privilegiu actual, despre care nu se poate spune nici despre credincioşii din Vechiul Testament şi nici despre credincioşii din Împărăţia de o mie de ani că îl au. Este viaţă veşnică, dar chiar mai mult. Este adevărul paulinic, care i-a fost dat prin inspiraţia Duhului lui Hristos, nu numai despre a da viaţă, despre care vorbeşte Ioan ca despre o realitate care aparţine în totalitate timpului actual, ci despre Hristos, înviat dintre morţi, şi despre credincios, care a fost făcut deja viu şi înviat împreună cu El şi aşezat în El – aşa cum ştim din alte locuri – şi care aşteaptă să şadă împreună cu El, când va fi transformat la venirea Sa.

 

»Un om nou« (Efeseni 2.15) presupune existenţa vieţii şi a unei poziţii privilegiate deja astăzi. Acelaşi lucru este valabil pentru locuirea lui Hristos prin credinţă în inimile noastre şi pentru priceperea spirituală şi pentru cunoaşterea dragostei Sale, care întrece orice cunoştinţă (Efeseni 3). Acelaşi lucru este valabil şi pentru solicitarea de a umbla corespunzător acestei chemări minunate a lui Dumnezeu (Efeseni 4), nu numai de unul singur, ci şi în comun, prin aceea că ne-am îmbrăcat cu omul nou şi ne-am dezbrăcat de omul vechi. Acelaşi lucru este valabil în Efeseni 5, când noi ca şi copii preaiubiţi trebuie să fim imitatori ai lui Dumnezeu şi să umblăm în dragoste, aşa cum Hristos ne-a iubit, şi ca şi copii ai luminii şi nu ca nişte neînţelepţi, ci ca înţelepţi, înţelegând care este voia Domnului – la toate acestea viaţa este premisa.

 

În epistola către Filipeni

Filipenilor le scrie Pavel despre practica creştină. »Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig« (Filipeni 1.21). Cum să fie viaţa pentru noi Hristos, fără să ai pe Hristos ca viaţă a noastră – şi aceasta incontestabil ca viaţă veşnică? Aşa după cum credinţa în El era mijlocul pentru aceasta, tot aşa umplerea lor cu roada neprihănirii (Filipeni 1.11) şi suferinţa lor pentru El (Filipeni 1.29) nu puteau să fie fără realitatea existentă. Să predici pe Hristos din duh de invidie şi ceartă se poate face uşor fără viaţă, dar fără viaţă nu se poate prezenta Cuvântul fără a fi în starea de copii ai lui Dumnezeu fără cusur şi curaţi sau prin lepădare de sine să glorifici pe Hristos sau să înveţi să te mulţumeşti cu ce ai.

 

În epistola către Coloseni

În epistola către Coloseni viaţa în Hristos este pretutindeni nu la suprafaţă. Pavel nu a încetat să se roage, ca noi să umblăm în chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi, aducând roadă şi crescând; foarte sigur nu fără viaţă. De aceea şi mulţumirea adusă Tatălui, care ne-a făcut capabili pentru moştenirea sfinţilor în lumină (Coloseni 1). Însă în capitolul 2 devine şi mai clar. Cum să umble ei în Hristos, pe care L-au primit deja, fără să aibă viaţa în Hristos? Pe când noi eram morţi în greşelile noastre şi în firea noastră necircumcisă, Dumnezeu ne-a adus la viaţă cu Hristos, prin aceea că El a iertat toate greşelile noastre şi ne-a înviat împreună cu El. Aceasta înseamnă nu numai viaţa veşnică, ci înseamnă să ai viaţa Sa, în forma cea mai înaltă şi în legătura cea mai strânsă cu El. Aşa se spune şi în capitolul 3, că ei, ca unii care au înviat împreună cu Hristos, să caute ce este sus, şi să nu se gândească la ceea ce este pe pământ. »Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.« Dar tot aşa El este deja acum viaţa noastră, chiar dacă nu este aşa de deplin cum va fi atunci.

 

În restul scrisorilor paulinice

Nu este necesar să căutăm dovezi asemănătoare în scrisorile către Tesaloniceni, Evrei şi în cele adresate lui Timotei, Tit şi Filimon. Pretutindeni este premisa, că toţi posedă viaţa veşnică, cu excepţia mărturisitorilor de formă. Nu vrem să forţăm solicitarea din 1 Timotei 6.12: »Apucă viaţa veşnică«, sau în versetul 19: »adevărata viaţă«, în contrast cu lucrurile care sunt aşa de ispititoare pentru carne. Aici înaintea privirii stă finalul minunat. Dar aceia, care nu au pe Hristos ca viaţă a lor, vor obosi în facerea binelui, ei sunt morţi, în timp ce trăiesc. Însă 2 Timotei 1.1 se pare că se aseamănă cu felul de prezentare al lui Ioan referitor la viaţa în Hristos, care a fost adusă acum la lumină prin Evanghelie. Şi la compararea cu Tit 1.2 şi Tit 3.7 vedem diferenţa între speranţa creştină şi speranţa iudaică.

 

 

Tradus de la: Das ewige Leben (4) In den paulinischen Briefen

 

Extras din cartea „F.E.R. Heterodox on Life Eternal“ de William Kelly

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/viata-vesnica-in-epistolele-pauline-a11293.html

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

Perioada de timp actuală şi cea viitoare

 

Botschafter

© SoundWords, Online începând de la: 28.08.2018, Actualizat

 

      

În veacul actual naţiunile sunt înşelate de satan, „prinţul lumii acesteia”, „dumnezeul veacului acestuia” (Ioan 12.31; 14.30; 2 Corinteni 4.4). Naţiunile sunt ele însele lumea aceasta, a cărei căpetenie este satan; ele sunt din veacul acesta, al cărui dumnezeu este satan.

 

Unii cheamă în adevăr Numele lui Dumnezeu şi al Fiului Său pentru ei, pentru regimurile lor, pentru curţile lor de judecată, pentru politica lor; însă în felul acesta ei profanează şi murdăresc acest Nume Sfânt, prin aceea că atribuie Domnului o politică pe care El niciodată nu a confirmat-o şi în care cele mai multe lucruri sunt în contradicţie cu Duhul şi Cuvântul Lui. Ei arată iluzia lor neştiutoare – să înlocuiască pe pământ pe Israel ca popor al lui Dumnezeu.

 

Este adevărat că Dumnezeu a luat domnia de la Israel şi a dat-o naţiunilor în persoana lui Nebucadneţar, cu aceasta a început timpul naţiunilor; dar Dumnezeu niciodată nu a dat vreunui alt popor pământesc făgăduinţa, decât lui Israel, poporul Său, şi dreptul să-L numească Împăratul său şi Dumnezeul său. Numai lui i-a dat o constituţie cetăţenească, politică şi religioasă, numai lui i-a făgăduit să conducă bătăliile lui şi să-i dea biruinţa asupra duşmanilor lui. Niciodată împăraţii naţiunilor nu au fost unşii Domnului; înainte de toate, ei niciodată nu au primit vreo autoritate să guverneze peste adunarea Lui, şi nici s-o stăpânească. Aceste naţiuni, ruinele împărăţiei romane, care au luat nume creştin, sunt tocmai aceia pe care Duhul ni-i prezintă în tabloul celei de-a patra fiară înfiorătoare, care va fi aruncată în foc, atunci când Fiul Omului va primi Împărăţia (vezi Daniel 7). Împăraţii şi oştirile lor sunt cei pe care noi îi vedem adunaţi sub conducerea fiarei şi a profetului fals, ca să facă război cu Cel ce stă pe cal şi cu oştirea Lui, şi care în final vor deveni prada păsărilor cerului, care sunt invitate la cina marelui Dumnezeu (Apocalipsa 19). Acesta este sfârşitul naţiunilor, creştinătatea necredincioasă din timpul actual. Aceasta este ziua îngrozitoare, la care Domnul îi cheamă prin profeţii Săi, spunând: „Grăbiţi-vă şi veniţi, voi, toate popoarele din jur, şi strângeţi-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi! Să se trezească popoarele şi să se suie în Valea lui Iosafat! Căci acolo voi sta să judec toate popoarele din jur. Puneţi secera, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline şi vasele se revarsă! Căci mare este răutatea lor! Vin mulţimi, mari mulţimi în valea hotărârii, căci ziua Domnului este aproape, în valea hotărârii.” (Ioel 3.11-14).

 

Însă până atunci Domnul poartă aceste popoare cu mare răbdare. El le vizitează mai întâi în harul Său, pentru ca dintre ele să ia un popor pentru Sine (Fap. 15.14), şi anume Adunarea, singurul popor pe care Dumnezeu îl recunoaşte în timpul împrăştierii lui Israel, şi al cărui Dumnezeu El vrea să fie.

 

În veacul viitor satan, care a înşelat aceste popoare, va fi legat o mie de ani şi va fi aruncat în Adânc (Apocalipsa 20.1-3). După ce popoarele vor fi fost subiectul judecăţii îngrozitoare a Domnului, ele vor învăţa dreptatea (Isaia 26.9); şi ca şi Nebucadneţar, prima lor căpetenie şi reprezentantul lor, vor da onoare lui Dumnezeu (Daniel 4). Ele vor umbla în lumina Sionului şi împăraţii lor în strălucirea care va fi peste Sion; „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?” (Isaia 60.3; Romani 11.15). Va fi timpul împlinirii făgăduinţei date lui Avraam, că toate familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa lui. Căci în ziua aceea va fi aşa, că popoarele vor căuta rădăcina lui Isai, care a fost făcută un drapel pentru popoare; şi odihna Lui va fi glorie (Geneza 12.1-3; 22.18; Psalm 22.27 şi aşa mai departe; Isaia 11.9-10). „Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un număr mare de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul. Fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.” (Isaia 2.2-4; Mica 4.2-4; Zaharia 8.20-23).

 

Astfel se vor realiza visele de fericire, pe care popoarele au aşteptat-o zadarnic aşa de multe secole prin revoluţii, distrugeri şi sânge, vise despre regimuri bune, despre religii de stat, de libertate universală şi aşa mai departe. Atâta timp cât popoarele vor să datoreze aceasta înţelepciunii lor proprii, ele se vor rătăcii în gândurile lor arogante, şi în cele din urmă satan se va folosi de ele, ca să le prăbuşească sub introducerea lui antihrist într-o înălţare publică împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său. Când însă Acesta va apărea în gloria Sa triumfând asupra vrăjmaşilor Săi, toate aceste necesităţi îşi vor găsi împlinirea în El. Ca „Cel care împărăţeşte în frică de Dumnezeu” El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată (2 Samuel 23.3; Ieremia 23.5). Totodată El va extinde puterea Sa la inima oamenilor, în care El Însuşi va scrie legea Sa (Ieremia 31.32-34; Zaharia 3.9), precum şi asupra creaţiei materiale, pe care El o va reînnoi în totul, şi atunci nimic nu va mai lipsi din fericirea supuşilor Lui binecuvântaţi. Atunci şi religia va fi cu adevărat o religie de stat, căci va fi numai un singur Împărat şi un singur Dumnezeu pe tot pământul; şi acesta va fi Isus, Fiul lui David, centrul religiei, precum şi al politicii tuturor popoarelor. Sub acest adevăratul Melhisedec pacea va fi rezultatul dreptăţii, aşa că se va spune: „Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ! El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele. Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46.8-10). Atunci se vor împlini cuvintele îngerilor, care odinioară erau numai o cântare profetică şi o dorinţă evlavioasă: „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Luca 2.14).

 

Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (13) (Botschafter)

 

Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

 

https://www.soundwords.de/ro/perioada-de-timp-actuala-si-cea-viitoare-13-a11006.html

 

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Comori în vase de lut- 2 Corinteni 4.7-12, de David R. Reid

 

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat

 

      

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 4.7-12

 

2 Corinteni 4.7-12: Dar comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nespus de măreaţă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtorare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru. Căci noi, care trăim, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.

 

În acest an vor fi schimbări în viaţa noastră. Aceasta nu este o prorocie banală a unui fursec chinezesc prezicător al viitorului, ci pur şi simplu aşa este în viaţă. Nimic în viaţa aceasta nu rămâne cum a fost. Noi toţi ne vom schimba în acest an într-un anumit sens. Întrebarea decisivă este, dacă noi ca creştini vom creşte.

 

2 Corinteni 4.7-12 ne spune unele lucruri importante despre creşterea creştină. Ce se spune acolo este atât încurajator cât şi neliniştitor. Ce încurajator este să şti că puterea pentru creştere în viaţa creştină nu ia naştere prin noi înşine, ci ea vine de la Dumnezeu (versetul 7). Şi această putere este cu adevărat prezentă în fiecare creştin, chiar dacă ea este pusă în astfel de recipiente, aşa cum eşti tu şi cum sunt eu. Totodată acest loc este neliniştitor, deoarece el este o lovitură împotriva mândriei noastre, care nu vrea să recunoască că noi nu suntem nimic altceva decât numai vase de lut! Şi nu numai aceasta, ci pare să fie aşa, că Dumnezeu permite intenţionat ca aceste vase să fie lovite (versetele 8-9) şi să se spargă (versetele 10-11). Te întrebi, dacă aceasta este creştere creştină. Da!, este. Vrem să privim mai îndeaproape acest loc din Scriptură.

 

Tema acestor versete este contrastul extrem dintre mesajul Evangheliei (vezi versetul 6) şi mesagerul Evangheliei. Mesajul copleşitor şi unic al Evangheliei în Hristos Isus este dus mai departe de mesageri slabi şi fragili. Punctul principal este acela, că Dumnezeu a hotărât intenţionat aşa, pentru ca să nu fie nici un fel de neînţelegeri cu privire la sursa acestei mari puteri transformatoare de viaţă a Evangheliei Domnului Isus Hristos. Acest aspect este ilustrat în versetul 7 prin contrastul dintre o comoară şi un vas de lut.

 

În timpul, în care a fost scrisă această epistolă, existau în această parte a pământului foarte multe vase de lut. Ele au fost folosite de exemplu ca recipiente pentru apă şi hrană. Uneori ele erau folosite şi pentru păstrarea obiectelor de valoare, cum ar fi de exemplu banii, bijuteriile sau chiar pergamentele (sulurile scrise de la Marea Moartă au fost găsite în astfel de urcioare de lut). Lămpile obişnuite din timpul acela erau de asemenea din vase de lut. Ele erau urcioare de lut ieftine sau vase umplute cu ulei de măsline şi un fitil plutitor. Toate aceste vase de lut puteau fi procurate tot aşa de uşor, precum se şi spărgeau. Cioburi ale unor astfel de vase se găsesc şi astăzi în ruinele din antichitate.

 

Contrastul dintre purtătorul şi conţinutul mesajului creştin este foarte bine ilustrat în felul acesta. Mesajul Evangheliei este deosebit de valoros, ca o comoară, o bijuterie sau ca lumina, dar este păstrat intenţionat în „vase de lut” omeneşti uzuale şi care arată obişnuit. Şi „vasele de lut” nu sunt supraoameni! Ei au nasuri şi eczeme care curg. Ei răcesc şi suferă de lipsă de memorie. Unii au ideea, că un creştin, care creşte, trebuie în fiecare zi să aibă succes mai mult decât majoritatea. Aceasta nu este nicidecum aşa. Cu toate că puterea Evangheliei este supranaturală, totuşi vestitorii ei (deci tu şi eu) intenţionat nu sunt supraoameni.

 

În versetele 8 şi 9, apostolul Pavel, scriitorul acestei epistole, arată că creştinul este nu numai un vas obişnuit, ci este chiar un vas care se sparge uşor. El aminteşte întâmplări din viaţa lui proprie, care pentru un om normal erau situaţii imposibile. Ieşirile din stările grele, de care el a avut parte, au avut loc foarte clar prin puterea lui Dumnezeu şi nu prin iscusinţa omului. În aceste două versete se folosesc patru perechi de afirmaţii, pentru ca să descrie pe de o parte sfărâmarea vaselor de lut şi pe de altă parte eliberarea minunată prin puterea lui Dumnezeu: „întristaţi în toate felurile”, „neavând nici o ieşire”, „persecutaţi” şi „trântiţi jos” se referă toate la „sfărâmarea” de care are parte un mesager al Evangheliei. Ţi se potriveşte una din aceste expresii? Cum a fost în timpul când te-ai simţit deprimat şi ai fost dezamăgit şi nu ştiai cum va fi în continuare („la strâmtorare, nevăzând nici o ieşire”)? Cum a fost, când ai vrut să duci Evanghelia la cineva şi ai recoltat numai batjocură („persecutat”, „trântit jos”)?

 

„Dar nu la strâmtoare”, „dar calea nu cu totul închisă”, „dar nu părăsit” şi „dar nu distruşi” se referă toate la eliberarea pe care o poate da Dumnezeu în situaţiile „imposibile”. Noi toţi ne putem aminti de situaţii în care Dumnezeu a intervenit şi a salvat situaţia. Îţi aminteşti cum Dumnezeu la timpul potrivit „întâmplător” te-a făcut atent asupra unui verset biblic? A fost o situaţie grea în viaţa ta, în care în mod deosebit ai devenit conştient de prezenţa lui Hristos? Nu au fost situaţii în care toate mijloacele naturale au eşuat şi spre uimirea ta ai văzut cum puterea lui Dumnezeu era la lucru într-un mod incredibil? Dumnezeu permite intenţionat ca vasele de lut să fie lovite, aşa că El poate să desfăşoare puterea Sa supranaturală în astfel de situaţii.

 

În versetele 10 şi 11 este accentuată în continuare intenţia lui Dumnezeu. Loviturile, cărora este expus un creştin, fac ca vasele de lut să se spargă, aşa că devin vizibile comorile ascunse în ele. Cu toate că frica de împrejurări, vrăjmăşia oamenilor şi atacurile lui satan sunt lovituri de moarte pentru vasele de lut omeneşti, naturale, urmarea acestora este că viaţa lui Isus devine vizibilă prin creştin. „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus” şi „daţi la moarte din pricina lui Isus” înseamnă să ai parte într-o măsură mică de loviturile cărora a fost expus Domnul nostru în drumul Său pe pământ. Creştinul care vrea să ducă o viaţă în temere de Dumnezeu va avea parte într-un fel sau altul de ura lumii şi de atacurile lui satan (vezi Ioan 15.18 şi 1 Petru 5.8).

 

Când creştinul este expus acestor atacuri de moarte şi vasul de lut se sparge, atunci se vede viaţa dumnezeiască (pe care nimeni nu o poate distruge). Aceasta este o mărturie cu efecte depline pentru aceia care încă nu au această viaţă. Pavel vorbeşte în versetul 12 despre faptul că procesul de sfărâmare în viaţă s-a vărsat pentru corinteni în viaţa nouă în Hristos (Ioan 12.24). Crede cineva în Domnul Isus, deoarece El este văzut în viaţa ta – prin sfărâmarea vasului de lut?

 

În acest an Dumnezeu va permite să se continue procesul lovirii şi sfărâmării în viaţa ta. S-ar putea să fie schimbări în stilul tău de viaţă, priveşte-le ca o parte a creşterii creştine. În vasul tău de lut este o comoară, care trebuie să devină vizibilă pentru alţii.

 

Tradus de la: Schätze in irdenen Gefässen

 

Titlul original: „Schätze in irdenen Gefäßen“

din Folge mir nach, 1/1995, pag. 4–6

www.csv-verlag.de

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

 

https://www.soundwords.de/ro/comori-in-vase-de-lut-a11276.html

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Purtarea crucii şi răstignirea [2 Corinteni 4.10-18, Galateni 2.20-21, Marcu 15.21, Luca 9.23]

 

 

Florin

În viaţa creştină există purtarea crucii şi răstignirea. Când omul stă pe cruce … crucea îl poartă, crucea fiind o poartă spre ceruri ! O port sau mă poartă ? Adevărul este că Isus îl duce spre cer pe cel care Îi face voia aşa cum scrie în Isaia 48 : 18 : „O ! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării !”

 

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

 

Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos”. (Galateni 2 : 20 – 21)

 

În viaţă sunt multe lucruri neplăcute pentru fire şi foarte mulţi creştini, sunt asemenea lui Simon din Cirena, despre care Evanghelistul Matei scrie că : „ … l-au silit să ducă crucea lui Isus”. (Matei 27 : 32)

 

Pentru Simon, acest lucru nu era planificat, fiindcă în acest verset scrie că „Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi …”.

 

Aşa a fost conjuctura, pentru unii a fost o simplă întâmplare şi aşa a şi rămas purtarea crucii, ceva ce creştinul face fiindcă nu are de ales : „Asta-i situaţia, ce să faci, ai de ales ?”

 

Sunt oameni întorşi la Domnul, care nu şi-au predat însă şi controlul vieţii lor, Domnului Isus. Ei sunt oamenii care îşi controlează viaţa, pentru ei Isus are acces interzis în acest domeniu din viaţa lor.

 

Ei decid ce trebuie făcut şi la nevoie ÎL cheamă şi pe ISUS, EL fiind 112 -ul ceresc, care te scapă atunci când eşti în vreo situaţie limită.

 

Au la cine să apeleze, dar lucrul acesta îl fac spre folosul lor, atunci când Isus intervine în viaţa lor, EL vine cu o cruce, care este o renunţare la ceva, o intervenţie a lui Dumnezeu … neplanificată şi pentru omul firesc şi nedorită, la fel cum a venit şi în viaţa lui Simon din Cirena :

 

„Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf”. (Marcu 15 : 21)

 

Luca descrie mai plastic acest moment :

 

„Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus”. (Luca 23 : 26)

 

Pentru cel care s-a întâlnit cu ei după aceea, totul era în regulă : Simon ducea crucea şi mergea după Isus. Aleluia ! Era ca un adevărat creştin, mergea după Isus şi ducea o cruce !

 

După gesturi totul era în regulă, Simon se conforma la exterior, doar că Isus spune că trebuie şi lepădarea de sine şi purtarea crucii :

 

„Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. (Luca 9 : 23)

 

Există patru de să :

 

să vină după Mine

 

să se lepede de sine

 

să-şi ia crucea în fiecare zi şi

 

să Mă urmeze

 

Acestea sunt ingredientele vieţii de credinţă !

 

Sunt patru lucruri care trebuie făcute voit, nu accidental, iar acest comportament este unul de fiecare zi, pentru toată viaţa !

 

Iar acest lucru se face de bunăvoie, nu silit.

 

  1. Contează nu doar ce fac, ci mai ales cum fac acel ceva

 

Simon din Cirena a dus crucea, dar nu era crucea lui şi Simon a considerat că el face lucrul altuia, ceva ce-ar fi trebuit să facă Isus.

 

Şi aşa şi este pentru cel care poartă crucea lui Isus doar silit, de o forţă mai mare decât a lui ! Pentru un astfel de creştin, purtarea crucii este o cruce în sine ! Nu o duce, pentru a-I face un bine lui Isus, ci pentru că nu are de ales.

 

Dar, trăirea pentru Isus, constă tocmai în trăirea pentru ceilalţi, chiar dacă eu vin de la câmp şi acasă mă aşteaptă copiii … să-I văd nevoia, indiferent de situaţia în care mă găsesc şi să aleg să-L slujesc cu bucurie !

 

EL vede acest lucru şi-l răsplăteşte :

 

„Împăratul le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”. (Matei 25 : 40)

 

La sfârşit vom realiza că Împăratul a stabilit situaţiile prin care trebuia să trecem zi de zi şi tot EL ne-a dat şi puterea de-a face alegeri corecte, (prin care am făcut voia LUI), prin puterea LUI şi pentru toate acestea ne va da şi o răsplată, fiindcă am făcut o muncă !

 

Despre felul de gândire corect, al unui creştin, apostolul Petru scrie :

 

„Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul ; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (I Petru 4 : 1 – 2).

 

Trebuie schimbată mentalitatea creştinului ! Petru le explică un adevăr simplu :

 

  1. Isus îţi controlează viaţa, iar ceea ce ţi se întâmplă nu este „ceva ciudat” ci ceva planificat de sus :

 

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi ; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.

 

Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi ! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” (I Petru 4 : 12 – 14). În context apostolul vorbeşte despre slujirea pentru ceilalţi : „fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (v. 10).

 

Apostolul Pavel le scria corintenilor despre faptul că : „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5 : 24). Ei nu mai trăiesc

 

prin ei, (prin puterea lor) şi nici

 

pentru ei, ci

 

prin puterea Duhului Sfânt, exact cum este scris în Zaharia 4 : 6 : „Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel : „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor !” (În Septuaginta scrie : Domnul Puterilor) !

 

EL dă putere pentru purtare, (sau comportare) după voia lui Dumnezeu, care este opusă trăirii după „poftele oamenilor” (I Petru 4 : 2) sau după „voia neamurilor” care ţine de trecutul credinciosului : „în trecut aţi făcut voia neamurilor”. (I Petru 4 : 3)

 

Viaţa creştinului înseamnă o înnoire a gândirii, în minte el îşi pune „gândul suferinţei” :

 

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus : El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

 

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”. (Filipeni 2 : 4 – 8)

 

  1. Răstignirea este în noi, este atitudinea inimii, iar purtarea crucii este partea vizibilă, ceea ce se observă în exterior !

 

„Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

 

Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.

 

Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

 

Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”. (II Corinteni 4 : 10 – 18)

 

  1. Creştinul are o viaţă dublă, în interior, cu Isus şi în exterior cu oamenii

 

El are de ales zilnic între a face voia Domnului Isus şi a-şi face pe plac, iar noi nu trebuie să uităm cuvintele Domnului Isus :

 

„Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10 : 38). Dar, în această luptă interioară contează foarte mult voinţa : „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi :

 

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” Matei 16 : 24).

 

Nu trebuie să uităm însă nici aceste cuvinte scrise în Filipeni 2 : 13, de către apostolul Pavel :

 

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”.

 

https://www.cezareea.ro/poarta-crucea-ea-este-o-poarta-spre-cer/

 

 

////////////////////////////////////////

 

Dumnezeu are un scop în fiecare încercare

 

scris de :   Zac Poonen

 

 

Viața devine minunată când vedem că Dumnezeu are un scop – unul glorios – în tot ceea ce permite să vină în viața noastră. Când spune „Nu” rugăciunilor noastre, și acesta este un răspuns care vine dintr-o inimă a iubirii desăvârșite.

 

„‘Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde'” (Ieremia 29:11). Unul din motivele pentru care Dumnezeu a permis ca această lume să fie un loc inconfortabil în care să trăiești – cu boli și maladii și șerpi veninoși etc., – este ca oamenii să se întoarcă spre El în necazurile lor – astfel încât El să-i binecuvânteze. Dumnezeu folosește chiar și răul (pe care Satan îl provoacă), ca să lucreze pentru înaintarea scopurilor Sale. Când ne vom întâlni în veșnicie cu cei răscumpărați, și vom auzi povestea vieții lor, vom descoperi mai pe deplin modul în care Dumnezeu a folosit mușcăturile de șarpe, dificultățile financiare, cancerul etc., pentru ca oamenii să se întoarcă de la păcatele lor și să devină copiii Săi. De asemenea, vom auzi cum Dumnezeu a folosit suferința pentru a-i sfinți pe copiii Lui, pentru ca ei să poată fi părtași naturii Sale. În acea zi, Îi vom mulțumi lui Dumnezeu pentru multe lucruri pe care nu le-am putut înțelege aici pe pământ. Dar omul credincios nu trebuie să aștepte până în acea zi. El crede în înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu chiar acum – și astfel, a început deja să mulțumească pentru toate lucrurile. Scopul final în toate legăturile lui Dumnezeu cu noi este ca noi să putem fi părtași naturii Sale. Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru – binele acesta fiind ca noi să devenim asemeni Fiului Său.

 

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:28,29).

 

De ce permite Dumnezeu uneori să pierdem din greșeală bani sau să fim înșelați de oameni lipsiți de scrupule? Mulți dintre noi am avut experiența de a ne fi fost șterpelite buzunarele în trenuri și autobuze aglomerate. Mi-am făcut o regulă ca întotdeauna, în astfel de momente, să mă rog pentru hoțul sau cel care m-a înșelat. Dar, pe lângă asta, Dumnezeu dorește și să ne desprindă de un atașament exagerat față de bani și lucruri materiale. El nu vrea să calculăm totul așa minuțios încât să ne îngrijorăm pentru fiecare bănuț pierdut și să ne bucurăm de fiecare bănuț câștigat! Ci vrea ca noi să ne găsim bucuria în El – o bucurie care nu crește sau scade în funcție de câștigul sau pierderea materială.

 

Isus așa a trăit pe pământ – și suntem chemați să trăim așa cum a trăit El. Biblia spune: „Să aveţi în voi gândul (atitudinea) acesta, care era şi în Hristos Isus” (Filipeni 2:5). Dacă cineva I-ar fi dat lui Isus un dar de zece mii de dinari, din recunoștință pentru lucrarea Lui, acest lucru nu I-ar fi mărit bucuria lui Isus nici măcar un pic. Bucuria Lui era deja deplină în Tatăl Său și se revărsa. În același timp, bucuria lui Isus n-ar fi scăzut nici prin pierderi materiale. Iuda Iscarioteanul fura adesea mare parte din banii care veneau ca daruri pentru Isus. Isus știa despre acest lucru; și, deși probabil că îi părea rău de Iuda, nu era niciodată tulburat de însăși pierderea banilor.

 

Dacă ești cu adevărat serios cu privire la a fi părtași vieții lui Isus, Dumnezeu va permite să ți se întâmple nenumărate lucruri, pentru a te elibera de dragostea față de lucrurile materiale, de a căuta slavă de la oameni, de autocompătimire și multe alte atitudini neasemănătoare lui Hristos. El nu te va obliga să mergi pe această cale dacă nu vrei. Dacă ești mulțumit cu a trăi o viață învinsă, substandard, pe care o trăiesc cei mai mulți credincioși din jurul tău, El te va lăsa în pace. Dar, dacă însetezi după lucrurile cele mai bune ale lui Dumnezeu, El va acționa fără cruțare în privința ta, distrugând cancerul care te ruinează și idolii care te strică. Va îngădui să suferi durere, dezamăgire, pierdere, speranțe sfărâmate, umilință, critici nedrepte etc., pentru a te aduce în acel loc de stabilitate – unde nu mai poți fi zdruncinat.

 

După aceea, nu va mai avea nicio importanță dacă ești bogat sau sărac, criticat sau lăudat, onorat sau dezonorat. Coborând în ​​moartea lui Hristos față de tot ceea ce aparține acestei lumi, vei fi părtaș vieții lui Isus, care îți dă puterea să umbli ca un împărat pe acest pământ. „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:10). Puțini găsesc această cale, a vieții abundente în Hristos, deoarece puțini sunt dispuși să plătească prețul morții totale față de sine. Nu putem trăi prin credință dacă nu murim față de sine. Dacă nu suntem dispuși să fim răstigniți cu Hristos, cunoașterea noastră despre dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu va rămâne mereu teoretică. Nu putem fi ucenicii lui Isus, dacă nu renunțăm la toate lucrurile acestei lumi. Isus a spus: „Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33).

 

Citim în Ioan 17:23: „Eu în ei şi Tu în Mine -, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” Isus nu Se ruga acolo pentru lume sau pentru creștinii firești. Ci Se ruga pentru cei unsprezece ucenici ai Săi care părăsiseră totul ca să-L urmeze. Acești ucenici puteau găsi siguranță în dragostea Tatălui, siguranță pe care creștinii firești și oamenii lumești n-o puteau cunoaște niciodată. De ce este un creștin, firesc? Din pricină că Diavolul l-a păcălit încât să creadă că poate fi mai fericit dacă, în loc să se supună în totalitate lui Dumnezeu, încearcă să obțină „ce e mai bun din ambele lumi” (după cum e zicala). Dar aceasta este o înșelare. Dacă am crede în dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu, am renunța cu bucurie la toate lucrurile pentru El, fără rezerve. Atunci am fi pe deplin eliberați de anxietate. Filipeni 4:6,7 ne poruncește: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

https://romanian.cfcindia.com/node/64994

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

VIAȚA LUI ISUS SĂ SE ARATE ÎN TRUPUL NOSTRU

 

“Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus,

pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.”

(2 Corinteni 4:10)

 

————————————

Video aici: https://youtu.be/cbwf1gYVupo

————————————

 

Cum purtăm omorârea Domnului Isus în trupul nostru?

Și cum putem face ca viața lui Isus să se arate în trupul nostru?

Omorând mădularele care sunt pe acest pământ, adică poftele și patimile.

 

Nu mai trăim pentru poftele și patimile care sunt inerente trupului acestuia de carne

– chiar dacă ne bucurăm, în limitele stabilite de Dumnezeu, de bucuriile, de plăcerile și de lucrurile pe care Dumnezeu le-a lăsat ca o binecuvântare pentru noi –

dar nu trăim pentru pofte și pentru patimi, ci omorâm aceste mădulare.

 

Avem întotdeauna și purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus. El a fost omorât pentru păcatele noastre.

 

Atunci când ne aliniem viața la ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi,

astfel încât și viața lui Isus să se arate în trupul nostru,

atunci într-adevăr suntem morți față de lumea aceasta și suntem vii pentru Dumnezeu, din morți cum eram.

Iar aceasta doar prin puterea lui Dumnezeu.

 

Putem să fim ca niște “morți frumoși cu ochii vii”, cum spunea Eminescu, dar putem să fim vii cu adevărat pentru Dumnezeu, pentru că am trecut deja din moarte la viață prin faptul că purtăm în trupul nostru omorârea Domnului Isus.

 

Asta înseamnă că avem în trupul nostru și ÎNVIEREA pe care Cristos ne-o promite,

pentru viață veșnică și pentru Împărăția veșnică !

 

————————————-

 

Ioan Ciobotă

 

 

www.rve-timisoara.ro

https://www.rve-timisoara.ro/viata-lui-isus-sa-se-arate-in-trupul-nostru/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor…despre armele luptei noastre

 

Apocalipsa 12:11 ”Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au

iubit viaţa chiar până la moarte.”

 

Două arme, două mijloace ce asigură victoria: sângele Mielului și Cuvântul Mărturisirii.

Din moment ce sunt garantate, toate celelalte pot fi neglijate.

Nu-mi propun să am pretenția de a epuiza bogăția de înțelegere a acestui text, nici de a fi exclusiv în înțelegere.

 

Îmi propun să aduc o încurajare în a ne folosi deplin de drepturile de copii ai Domnului, de cetățeni cu sfinții, de oameni din casă. De a beneficia mai cu curaj de ”promisiunile lui nespus de mari și scumpe” pentru a deveni părtași firii dumnezeiești.

 

2 Corinteni 10:4 ”Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”

 

Știm că întăriturile sunt izvodirile minții.

 

Ce este sângele Mielului? Este prețul răscumpărării noastre. Îl găsim pe ușciorii ușilor în Gosen, îl găsim vărsat la picioarele altarului sau folosit la ispășire, la sfințire, la stropire. ”….spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Cristos” pentru a ne curăți conștiința de faptele moarte, cea mai mare necurăție: faptele moarte=neprihănirea proprie.

 

Dar este și mai mult. Intrarea în prezența lui Dumnezeu a marelui Preot se făcea obligatoriu cu sânge. Sfințirea atât a lui ca Preot cât și a cortului s-a făcut cu sânge. Acel sânge vorbea de ispășirea morții Fiului dar și de bogăția Testamentului lăsat.

Din această bogăție am primit doar arvuna, nu totul, dar această arvună (arabbon=avans în greacă) este copleșitor mai mult decât nimic. Prin iertare nu am devenit din datori achitați(la zero), ci din datori, îmbogățiți. De felul cum înmulțim această mică parte (credincioșia în lucrurile mici) depinde încredințarea celor mari (răscumpărarea moștenirii dobândite) în Împărăția ce se va arăta. ”În El am fost făcuți moștenitori”, în acest contract, testament, sunt clauze legate de dreptul nostru de intrare slobodă, de acces la Har, de ajutor în vreme de nevoie, în ziua cea rea. Și la urma urmei, nimeni nu ”merge la război pe cheltuiala sa”.

Dreptul de acces liber la Har este garanția biruinței noastre. Acest drept ne-a fost deschis ”prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,”. Este o ”intrare” prin Duhul, El s-a adus jertfă prin Duhul, adică drumul spre cruce a fost în puterea Duhului, ”s-a adus jertfă pe sine” și nouă ni se cere ca ”prin duhul să facem să moară faptele trupului”. Biruința începe de la Har, din fața Scaunului Îndurării, ”noi vorbim din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Cristos”, vorbim „vorbiri învățate de la Duhul”. Toate acestea, tot acest drum, această cale din locul Preasfânt este stropit și curățit prin sângele Mielului, prețul nespus de mare, așa că în apropierea mea de Dumnezeu nu voi putea fi, neglijent, leneș, flegmatic sau ușuratic în lucrurile cerești. Pe flancurile drumului nostru spiritual, pe ușciorii porții strâmte e sânge, e suferință, e preț greu. Prețul mare vorbește de vinovăție mare. Tragismul păcatului nu poate fi înlăturat de chicoteala unei decizii sau de entuziasmul unei încălziri mistice, ci numai prin pocăință.

Sângele Mielului pretinde părtășia suferințelor Lui, cunoașterea Învierii, cunoașterea lui și a părtășiei suferințelor Lui. ”Simt plăcere” spunea apostolul: ”De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în

strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare. ” 2 Corinteni 12:10 Din această stare începe biruința. Din starea în care ”nu și-au iubit viața.”

 

Ce este Cuvântul Mărturisirii lor?

 

Este scopul final al trăirii încă în trup. ”evanghelia să slujească de mărturie”. Lauda Gloriei Harului Domnului Isus se arată în forma cea mai  potrivită și plăcută lui Dumnezeu atunci când gurile copiilor Lui îi mărturisesc Numele.

Nu putem vorbi despre mărturisire, mărturie, fără să ne amintim de Chivotul Mărturiei. Purtarea chivotului a adus multe biruințe. În chivot (un fel de sicriu, simbol al morții, de fapt al Domnului Isus răstignit) se afla …viața: toiagul ce înfrunzise și rodise, mana ce nu se strica și tablele legii, acestea se numeau împreună: mărturia.

Mărturia Cuvântului Său ce ne umple mintea și ne vine în mod ordonat și la timp potrivit spre a mărturisi,  exprimarea verbală a vieții Celei noi, lucrată înăuntrul nostru de Duhul Sfânt, crescuți fiind în El, poate fi cu seninătate considerată ca țel de orice creștin, fără să se teamă că greșește. Verbalizarea, facerea auzită a acestor realități ne poate garanta că la sfârșitul trăirii în carne vom fi întâmpinați cu ”bine slugă bună” și vom putea spune fără stresul unor agende neîmplinite: ”m-am luptat lupta cea bună”.

Mai mult despre mărturie: ”Urmând mărturia!”

 

Concluzie: n-avem a ne teme de oameni, de conspirații și de defăimări. Este în Isaia o promisiune plină de speranță:”Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.” Isaia 54:17

 

Să rămânem la aceste două arme (de la stânga și de la dreapta, de lovire și de apărare), cu o așa moștenire n-avem a ne teme de nimic. Să dezbrăcăm (ca David armura lui Saul) ”faptele întunericului și să ne înarmăm cu armele luminii”.

”Înarmați-vă și voi cu același fel de gândire” Care fel? ”Cristos a suferit în trup”.

 

Har!

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului)

„Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Cor. 4, 6-10)

“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să–şi ia crucea şi să mă urmeze” (Luca 9:23)

„…dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”(Romani 8:13)

 „….Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu,”(Evrei 9:14)

 

…partasia suferintelor Lui…

…rastignit impreuna cu Hristos…

…imi lovesc trupul si-l tin captiv…

…in noi lucreaza moartea….

…simt placere in slabiciuni…..

 

Toate aceste cuvinte ne transmit mesajul aceleiasi lucrari spirituale.

Nu este nimic mistic, nici ritualic, nici neinteligibil.

Lucrarea crucii este una duhovniceasca, a cuvantului, a cuvintelor, pentru ca „cuvintele…sunt Duh.”(Ioan 6:63) Iar cuvintele lui Hristos, gandurile lui Hristos, gandul lui Hristos…sunt Duhul lui Hristos.

 

       Asta e lucrarea Duhului, sa ia din ce este a lui Hristos si sa ne dea. Cuvinte ne da, ganduri ne da si ne formeaza pana nu mai gandim altceva si ajungem sa „avem gandul lui Hristos”, identic. Lucrarea se petrece in fata tronului de Har, singurul loc destinat pentru a primi Har, in „locurile ceresti” ale Cortului de Sus, in intimitatea partasiei preotesti, el Mare, noi mici. Ridicarea crucii in fiecare zi este prin Duhul, se petrece in mintea noastra, omoram gandurile pe care Duhul le condamna. Si condamna, ca asta e slujba Lui, sa dovedeasca lumea vinovata, in fiecare zi, si in noi.

     Acolo in minte(inima), cortul gandurilor, ascundem idoli-ganduri, haine-ganduri, ca Acan, ca Rahela, ca Ghehazi si vine Duhul cu sentinta de condamnare a acestor „madulare” ale omului vechi si ne cere sa le pironim pe cruce. Fara sa stie nimeni,  in lumea gandurilor proprii, in fiecare zi, sa „ne judecam singuri”, sa „ne aducem aminte”, sa adunam probe-mustrari de cuget, martori-amintiri, si in fata marii sentinte a judecatorului-Duhul lui Hristos, sa participam bucurosi la condamnarea „madularelor care sunt pe pamant”, sa le dam mortii si sa ne putem lauda ca am crucificat  inamicul. Si devenim tot mai slabi, personalitati sterile, fade, lipsite de individualism, de proprietate, de sarm. Zilnic, preferabil dimineata.

     Ca Hristos, …asa de dispretuit, ….noi nu l-am bagat in seama. Mai mult…am crezut ca a fost …lovit de Dumnezeu. Asa suntem si noi in lumea aceasta. Nu printr-o imitare naiva a unui umblet si apucaturi fals-smerite, ci prin lucrarea energica a crucii, a Duhului care omoara ce este condamnat, ca sa aiba loc sa ramana viu ce trebuie sa traiasca. Ca sa ne dea un har si mai mare. Si cele ce mor si cele aduse la viata folosesc perimetrul dat de tarusii aceluiasi cort. La un cort stramt al unor obiceiuri rigide, vine cuvantul si porunceste:” Largeste locul cortului tau; si intinde invelitoarele locuintei tale: nu te opri! Lungeste-ti funiile, si intareste-ti tarusii. „(Isaia 54:2) si „largiti-va si voi”(II Cor 6:13). Ca un burduf nou.

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Pastilă pentru suflet-Suferința, poarta mângâierii

 

 

„După cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.”(2 Corinteni 1:5)

 

Oricum și oricât ar suferi un om, Hristos știe. Lui nu-I scapă nimic! Și este întotdeauna acolo ca să ofere fiecare mângâiere la timpul ei! El lucrează prin fiecare suflet întocmit de mâinile Lui, totodată, în fiecare suflet. Iar „luturile de noi” au nevoie de suferință ca să poată fi modelate. Au nevoie de apăsări ca să se înalțe într-o formă victorioasă.

 

De altfel, cum ne putem ridica dacă nu ajungem jos, pe genunchi? Acolo unde suntem conștienți de nimicnicia cărnii și de importanța sufletului. Acolo unde eul meu e strivit, iar Cel ce m-a chemat e pus mai sus decât orice plăcere de-a mea.

 

Ne identificăm multe dorințe. Multe lucruri de care avem sau credem că avem nevoie. Dar mai cere cineva vreo linguriță de suferință? Aurul trecut prin foc ajunge un obiect prețios – inima care străbate un ocean de lacrimi ajunge pe uscatul biruinței.

 

Suferința este și un cuvânt cheie al iertării. Primim iertare prin suferința Celui ce S-a lăsat pironit de păcatele noastre. Observi? Și El a suferit! Bătut și răstignit. Te-ai lăsa urcat pe o cruce pentru cineva? El a făcut-o: pentru noi și în locul nostru. Hristos empatizează cu orice durere a noastră. Se bucură împreună cu noi și suferă împreună cu noi.

 

Suferim pentru că „purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru”(2 Cor. 4:10).

 

pentru ca și viața Lui să se arate în trupul nostru…

 

Și oare, nu va primi omul mângâiere după suferința lui? „Dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere”(1:7).

 

„Dumnezeul oricărei mângâieri”(1:3) este lângă tine, oriunde ai fi și oricât de greu ți-ar fi să crezi asta.

 

Nu te mâhni atunci când suferința trece și pe la tine. Atunci înțelegi cel mai bine ce înseamnă lacrima. Prin suferință simți cel mai profund mângâierea.

 

Suferința este poarta mângâierii prin care trece fiecare om. Iar mângâierile acelea vor veni la timpul potrivit, poate nu când vrem noi.

 

„Plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui.”(Eclesiastul 3:4)

 

 

Bornaz Andreea

 

 

https://pastila-pentru-suflet.webnode.ro/l/suferinta-poarta-mangaierii/

 

/////////////////////////////////////////

Inteligenţa Artificială poate deveni „Dumnezeu” pe Pământ – avertizează mai mulţi lideri

 

 

 

În septembrie 2017, preşedintele rus Vladimir Putin atrăgea atenţia asupra faptului că a controla Inteligența Artificială este un lucru crucial pentru puterea globală („Cine va fi lider în această sferă va deveni conducătorul lumii”). După ce a declarat că Inteligenţa Artificială reprezintă viitorul, nu numai pentru Rusia, ci pentru toată omenirea, Putin a avertizat că aceasta are oportunități colosale, dar și amenințări greu de prevăzut.

 

Deşi unele publicaţii au înţeles din declaraţiile lui Putin că Rusia va folosi Inteligenţa Artificială pentru a prelua lumea, lucrurile nu stau chiar aşa. Mai degrabă, Putin a susținut că ar fi de nedorit ca cineva să câștige o poziție monopolistă în tehnologia Inteligenţei Artificiale.

 

Avertismentul lui Putin în domeniul Inteligenţei Artificiale nu e singurul. De exemplu, o companie non-profit OpenAI, susținută de controversatul miliardar Elon Musk, a luat decizia extraordinară de a nu publica noul său proiect de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale, datorită îngrijorărilor că tehnologia aceasta ar putea fi utilizată în mod abuziv (vedeţi articolul Miliardarul Elon Musk a creat o Inteligenţă Artificială care este prea periculoasă pentru publicul larg). În 2017, cei de la Facebook au descoperit că „bot”-urile sale de inteligenţă artificială comunicau între ele într-o limbă engleză puţin deformată, de aceea s-a luat decizia de schimbare a sistemului de inteligenţă artificială (Panică la nivelul Facebook! S-a schimbat sistemul de inteligenţă artificială, după ce „roboţii virtuali” ai Facebook comunicau într-un limbaj pe care oamenii nu-l mai puteau înţelege…).

 

 

Dacă e să rămânem la nivelul Internetului / al lumii virtuale, există bănuieli că celebra monedă virtuală Bitcoin a fost creată de o Inteligenţă Artificială şi asta pentru că nimeni nu știe cine l-a creat sau ce-a creat. În plus, la nivelul anului 2017, rețeaua Bitcoin avea o rată de procesare de aproximativ 10 Th pe secundă, ceea ce înseamnă că putea face 10 trilioane de calculaţii pe secundă, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de cel puţin 100.000 de supercomputere pentru această reţea (citiţi mai multe AICI: Moneda virtuală Bitcoin a fost creată de o Inteligenţă Artificială care să preia controlul asupra lumii?).

 

Concluzia este următoarea: ar exista o cantitate incredibilă de putere în mâinile celui care coordonează Inteligenţa Artificială sau, în scenariul filmului SF „Terminator”, Inteligenţa Artificială ar deveni conştientă şi şi-ar controla singură propriul destin, transformându-se într-un fel de „Dumnezeu” pe Pământ…

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Co-fondatorul Bisericii Sataniste din Africa de Sud, renuntă după ce experimenteaza dragostea lui Hristos

 

RALUCA

 

 

 

Riaan Swiegelaar, acum fost “pastor” la Biserica Satanistă din Africa de Sud, a intrat pe rețelele de socializare în acest weekend trecut pentru a împărtăși că dragostea copleșitoare a lui Isus l-a inspirat recent să se îndepărteze de satanism.

“Fac acest live video pentru că mulți, peste 100 de oameni pe WhatsApp și aproape 200 pe Facebook, îmi trimit mesaje în care vor să știe de ce am părăsit Biserica Satanistă sud-africană, precum și de ce am întors spatele satanismului”, a spus Swiegelaar într-un videoclip pe care l-a încărcat pe Facebook pe 4 iulie.

 

Videoclipul are acum aproape 200.000 de vizualizări.

 

“Ca să fiu foarte sincer, inițial am crezut că voi ieși liniștit pe ușa din spate și nu prea credeam că oamenii vor fi atât de interesați de ce fac ceea ce fac. Voi vorbi din experiența mea. Voi vorbi despre alegerile mele.”

 

Swiegelaar a scris o scrisoare lungă pe care s-a gândit să o posteze, insa a ales să vorbească din inimă.

 

“De fapt, simt că este timpul ca mai mulți oameni să înceapă să vorbească, să-și spună adevărul. Deci, încurajez oamenii să facă acest lucru, de aceea și fac acest video”, a spus el.

 

Swiegelaar, un homosexual care a lăsat să se înțeleagă că a fost cândva implicat în slujirea creștină în urmă cu peste 20 de ani, a împărtășit că a fost atras de satanism în urmă cu patru ani, pe fondul unei mari rupturi.

 

La vremea respectivă, el era ateu, iar punctul comun al deznadejdii  celor din satanism, este ceea ce l-a atras în acea comunitate.

 

“M-am implicat în satanism pentru că, la vremea respectivă, a rezonat cu mine, fiind foarte rupt și trist fără să-mi dau seama. Cred că motivul pentru care mulți oameni rezonează cu satanismul este că vin dintr-un loc foarte stricat”, a spus el. “Am întâlnit mii de sataniști în ultimii trei ani și nu spun că intențiile sunt rele. Sunt extrem de distrusi și extrem de răniti … Acesta este singurul lucru pe care îl avem cu toții în comun.”

 

Deși copleșit de emoție, Swiegelaar a spus că a început să aibă câteva experiențe cu creștinii care, fără judecată, i-au arătat dragoste necondiționată.

 

„Nu am cunoscut dragostea necondiționată în toată viața mea și până astăzi, sunt doar patru creștini care mi-au arătat ce este iubirea necondiționată. Vreau să le mulțumesc celor patru oameni, cuvintele nu pot exprima ceea ce au făcut pentru mine”, a continuat Swiegelaar în timp ce a numit câțiva dintre acești oameni.

 

“A arăta cuiva iubire este totul. Nu este un lucru simplu. Mi-ati arătat totul. Mi-ati arătat dragostea lui Hristos. Am văzut-o în voi”, a adăugat el.

 

Fostul satanist a dezvăluit că chiar și atunci când era un „monstru” și o „persoană urâtă”, acești oameni încă îi arătau dragoste. El a descris unul din cazurile care a avut loc în luna mai.

 

Swiegelaar a fost prezentat pe postul de radio CapeTalk pentru a acorda un interviu în numele Bisericii Satanice din Africa de Sud. În timpul interviului, el a spus cu îndrăzneală: „„Nu cred în Isus și nu cred că Isus Hristos există”

 

În urma interviului, intervievatorul de la post s-a apropiat de el.

 

„Ea a venit la mine după interviu, după ce am spus asta și m-a îmbrățișat și m-a ținut într-un mod în care nu am fost niciodată iubit”, a țâșnit Swiegelaar. “Atât a făcut. Doar a spus că a fost plăcut să mă cunoasca personal.”

 

“O săptămână mai târziu, pe WhatsApp, prin statutul ei, am văzut că această femeie este creștină. Nu am avut niciodată un creștin să facă asta”, a descris el. „Nu m-am asteptat niciodată ca un creștin sa arate atât de multă iubire și acceptare necondiționată… după ce am spus lucrurile pe care le-am spus, ea a făcut asta. Lucrul asta a rămas cu mine”.

 

Punctul de cotitură pentru Swiegelaar a venit atunci când a avut o întâlnire divină cu cine credea că este Isus în timpul unuia din ritualurile sale satanice.

 

„Am făcut acest ritual și m-am deschis și a apărut Iisus. Și am fost extrem de arogant și i-am spus: „Dacă ești Isus, trebuie să demonstrezi asta”. și m-a inundat cu cea mai frumoasă dragoste și energie. Și l-am recunoscut imediat pentru că mi-a arătat-o femeia aceea de la radio. Așa am recunoscut dragostea lui Hristos”, a mărturisit el.

 

Din cauza stilului său de viață, Swiegelaar a spus că nu crede că este vrednic de dragostea lui Dumnezeu. De la întâlnirea sa, însă, el a avut „conversații reale cu Dumnezeu” și a spus că a descoperit că „Împărăția lui Dumnezeu nu este o comunitate închisă, ea este deschisă tuturor”.

 

în timp ce încă află despre noua sa credință, Swiegelaar și-a încheiat videoclipul asigurând pe toți că va continua să-și împărtășească călătoria cu Hristos.

 

Biserica Satanistă din Africa Sud a emis o declarație în urma demisiei lui Swiegelaar și i-a mulțumit pentru serviciul său față de biserică.

 

„Noi, în calitate de Consiliu SASC, vrem să-i mulțumim lui Swiegalaar pentru contribuția sa, atât ca pastor, cât și ca co-fondator al Bisericii Sataniste SA. Îi dorim succes în toate eforturile sale viitoare”

 

de Jeannie Ortega Law

 

Sursa text: ChristianPost

 

https://www.voceacrestinilor.com/marturii/co-fondatorul-bisericii-sataniste-din-africa-de-sud-renunta-dupa-ce-experimenteaza-dragostea-lui-hristos/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.