Publicat la:
Septembrie 19, 2023
Cel puțin jumătate dintre înalții ierarhi din cadrul Sf. Sinod sunt homosexuali, pedofili, simoniaci, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria…MOASTELE, INCHINAREA LA SFINTI SI LA ICOANE: IDOLATRIA INTRATA IN CRESTINISM…Iosif Ţon- SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE…IMPARATIA LUI DUMNEZEU, UN SUBIECT FIERBINTE…Hotia,idolatria,masoneria,pornografia si alte roade satanice din Galateni 5/20, pun temelia Fesenismului Globalist, intrupat din homosexualii care au ca tata pe diavol- Ilycescu, liber cugetator, fiind matricea Neomarxismului Engelsist, Nazist si homoxist…Oare esti pregatit pentru Judecata de Apoi?Judecata de apoi in Evangheliile dupa Matei si Luca… DESPRE LUCRARILE VIETII DE APOI – A DOUA VENIRE ȘI JUDECATA DE APOI… Biblia si vremurile din urma – Studiu Apocalipsa…Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic……“Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.” (Osea, cap.10/12, b), vă spun nu eu, care nu sunt nici Ioan Botezătorul, nici ecoul Glasului său care ne cheamă la pocăinţă; Dar când am fost răpit în carul de foc, dimpreună cu Ilie, am fost trimis înapoi,cand mi-a spus: De ce vin singur? Du-te şi spune tuturora să se pregătească pentru Venirea şi Întâmpinarea Mea, (ca să ne scape de mânia– văpaia viitoare)… Pentru că nouă ni s-a dăruit, nu doar botezul în Marea Rosie şi în CUPTORUL încins de 7 ori mai tare ci, prin Credinţa care duce la Credintă- botezul în Sângerarea/Moartea si Invierea Lui (Rom. cap.6) ca să devenim una cu Duhul lui Dumnezeu şi să trecem Marea păcătuirilor– pe valuri, spre Ierusalimul Ceresc… Trebuie să se ştie, că toţi care vor neglija invitaţia ,” vor zice munţilor: „Acoperiţi-ne!”, şi dealurilor: „Cădeţi peste noi!” (Osea,cap.10/8 b ;Ap. 6/16 si 9/6)
Icoana vorbitoare a antihristului;Forumul Economic Mondial vrea o singură religie globală și să rescrie Biblia cu ajutorul inteligenței artificiale; Forumul Mondial: Scripturile să fie”rescrise” de inteligența artificială pentru a crea o noua Biblie ;Inteligența Artificială folosită să predice, să rescrie Biblia și la diagnosticarea pacienților; Revista Romania Mare –Editorial- Ne conduc niște nebuni! Forumul Economic Mondial cere să se interzică Biblia și să emită o versiune “verificată” rescrisă de inteligența artificială; „Am creat o clonă AI a lui Iisus” – ce-a descoperit „robotul” educat doar cu Biblia; Ce spune Biblia despre roboți;PETA se aliază cu inteligența artificială pentru a rescrie Biblia’; În timp ce alții văd dezastre și haos – noi vedem dureri ale nașterii – Viziune asupra lumii, cu Amir Tsarfati; Harul lui Dumnezeu – Tit 2:11-13; Romani 6:22 – Eduard Magyar; Vizarea copiilor: Walker Art Center organizează o „Ceremonie de invocare și împrietenireˮ cu demonii;„Iisus” cu inteligență artificială; Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital; (Dictatura demonica a creat…) Orașe mai „sigure”. China folosește inteligența artificială ca să-și spioneze cetățenii; Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”; Scopul noii (religii) ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID; Cartea profetului Mica (1 si 2)-„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu…”; …, Pînă când Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi -l voi nimici, dar pe tine te…” (Numeri 14/11-12); Omule, poporule, oricare ai fi…
Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci;J.C. Ryle – Formalismul (I); ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism? CREȘTINISMUL DE AZI, UN CREȘTINISM SUPERFICIAL – SPUNE GEORGE BARNA; ”DUMNEZEU ESTE ROȘU”; (Ca si la romani-cate bordeie,atatea obicee); GEORGE BARNA: 310 MILIOANE DE RELIGII PENTRU 310 MILIOANE DE AMERICANI; „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare!” a)- Invitaţie DUMNEZEIASCĂ trimisă oricărui păcătos –pentru a nu se inneca în Potopul de păcate înflăcărate până la Cer, precum în timpul lui Noe; Cine intră în “Corabia” Isuss, fără bani şi faţa plată… Ne închinăm lui Dumnezeu sau ne cântăm nouă? Cinci fundamente care vor conduce la compromisuri in etica sexuala… Eşti o povară sau un purtător de poveri? Crucea veche si crucea nouă-(modernă); (O lectie pentru Vesnicie…) Coco Gauff mulțumește lui Dumnezeu pentru victoria de la US Open; Provocările Inteligenței Artificiale: Terminator – Science fiction sau realitate? Mai multe companii lucrează la un microcip care, implantat în creier, ar „actualiza sistemul de operare” al omului; „Soarele artificial” al chinezilor este funcțional. Reactorul de fuziune nucleară, alimentat cu success; (Globalizarea chinezariilor indoapa Fiara si pe Anticrist);China se folosește de temerile COVID-19 pentru a lansa un sistem global de urmărire a populației; Invatatura satanei are picioare scurte…);Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă Apologetică; (Darwinism-involutionism-)Despre adevăr și Darwinism; Pastor din Rusia este urmărit pentru că se opune vehement războiului din Ucraina; Mihail Neamțu: “Sfârșitul cumințeniei. Moartea bunului simț”… Biserica Anglicană a decis că va binecuvânta uniunile homosexual; Indemn la pocainta
Guvernarea din umbra : Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial; Interesul PUTINIST poarta fesul Schengenist… );Austria joacă în continuare cu rușii și dă cu flit apelului UE de a ridica veto-ul la Schengen; (Astfel sunt terminati dusmanii de clasa!); Cine i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat cu roxadustat. „Antrenorul i-a spus că e sigur de folosit”; NECĂJIȚII DE LA PERIFERIA SOCIETĂȚIi; Putin anunță “prioritatea absolută” a Rusiei, din acest secol; Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”;FAKE NEWS: Un grup de cercetători a creat un om artificial; Putin nu e interesant ca personaj literar, e un criminal cu dezvoltare morală infantilă, care se enervează că victima rezistă – Interviu cu scriitoarea ucraineană Oksana Zabușko; Încă o țeapă marca PSD: Ieftinirile imense anunțate de Consiliul Concurenței, de până la 49%, s-au evaporat! 10 exemple în care teoria conspirației s-a adeverit;Rețeaua minciunilor. Cine răspândește propaganda pro-Kremlin, conspirațiile și dezinformările în România; (Piloiul lui Nastase si Iliescu ne scufunda in Oceanul rusesc…) Milionarul român care transporta petrol rusesc pe mare în plin război în Ucraina; Statul român protejează datele oligarhilor ruși;
(Din tata in fiu aschia nu sare departe…) Familia Bădălău a prins 110 milioane de lei de la stat. Fiul, cercetat și el pentru șpagă… Cine sunt Illuminati? 10 lucruri interesante despre Illuminati; Ordinul Iluminaților – Noua Ordine Mondială; Cronică de film: Matrix – între lumea reală şi lumea virtuală; Denis McQuail : Teoria Comunicarii de masa; Ploaia de stele. Basm de Frații Grim; (De peste 30 de ani PROPAGANDISTI ai clanului Iliescu taie frunze la dulai, pe banii contribuabililor,in timp ce importan si usturoi de la greci si rosii de la turci si boi de la africani …etc); Reorganizare fără precedent la Ministerul Agriculturii. Vor dispărea 300 de posturi de directori și aproape 90 de instituții; Sute de spioni ruşi şi chinezi activează în Bruxelles; Corupție și Crimă Organizată Globală: Cum spionează Rusia din inima capitalelor europene, zeci de colegi din toată lumea continuă munca unui jurnalist mexican ucis în urmă cu șase luni; Care au fost cei mai mari spioni din istorie ?Spionii israelieni au spionat spionii ruși care spionau spionii americani; Politico- Putin vrea mai multe teritorii, dar UE încearcă să-i ia fața. „Să luăm Ucraina și Republica Moldova cu totul în echipa noastră”; Al doilea cel mai mare oraș din Marea Britanie și-a declarat falimentul; Declarație fără precedent a Mitropoliei Basarabiei: „Mitropolia Moldovei este o structură de ocupație, infiltrată de agenți KGB”; 10 semne că cineva te manipulează; Manipulare psihologică;
Manipularea genetică (I) şi … (II) ;O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale; Crize financiare,sclavie,mafie,masonerie,coruptie etc – Noua Dezordine Mondială; Ce ii impiedica pe oameni sa vada adevarul, de ce nu inteleg romanii realitatea din jur: Sclavia moderna, Noua Ordine Mondiala si Sistemul de exploatare in care suntem neo-sclavi muncitori; Tehnici de Manipulare – Simon si George K (1996). Se folosesc la TV, in Presa, Filme, Politica; Nume grele pe ‘lista rusinii’ publicata de ANAF; Descoperire a Gazetei Sporturilor: Frederic Lefebvre, fostul preparator fizic personal al Serenei Williams, i-a recomandat suplimentul dopant Simonei Halep… Adevăratul Donald Trump; În umbra lui Stalin; Asistăm la apariția unei noi ordini mondiale? (Liviu Mureșan);Chiar daca ii imbracam in mantia euroilor,tot ne omoara cu zile…); Studiu mortal: unul din zece pacienti este in pericol. Neglijenta medicala este a 14-a cauza de deces! (Asta-i la altii, caci la noi este dezastru…); (Mituirea in Romania este o REGULA ,nu o exceptie!);Fostul manager al Spitalului Municipal Timişoara, trimis în judecată după ce a luat mită de la zeci de personae; Lista rușinii: judecători, procurori, avocați…(Hotii striga hotii si… s-a rezolvat…Şeful Fiscului din Mehedinţi, vizat de mafia evazioniştilor;(Cum se spala zdrentele in familii mafiote,indopate de politrucii din umbra…)Inculpații din dosarul “Mafia facturilor”, salvați de prescripție! Au obținut milioane de lei, prin firmele introduse în circuitele evazioniste
Guvernarea din umbra : Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial; Interesul PUTINIST poarta fesul Schengenist… );Austria joacă în continuare cu rușii și dă cu flit apelului UE de a ridica veto-ul la Schengen; (Astfel sunt terminati dusmanii de clasa!); Cine i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat cu roxadustat. „Antrenorul i-a spus că e sigur de folosit”; NECĂJIȚII DE LA PERIFERIA SOCIETĂȚIi; Putin anunță “prioritatea absolută” a Rusiei, din acest secol; Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”;FAKE NEWS: Un grup de cercetători a creat un om artificial; Putin nu e interesant ca personaj literar, e un criminal cu dezvoltare morală infantilă, care se enervează că victima rezistă – Interviu cu scriitoarea ucraineană Oksana Zabușko; Încă o țeapă marca PSD: Ieftinirile imense anunțate de Consiliul Concurenței, de până la 49%, s-au evaporat! 10 exemple în care teoria conspirației s-a adeverit;Rețeaua minciunilor. Cine răspândește propaganda pro-Kremlin, conspirațiile și dezinformările în România; (Piloiul lui Nastase si Iliescu ne scufunda in Oceanul rusesc…) Milionarul român care transporta petrol rusesc pe mare în plin război în Ucraina; Statul român protejează datele oligarhilor ruși;
(Din tata in fiu aschia nu sare departe…) Familia Bădălău a prins 110 milioane de lei de la stat. Fiul, cercetat și el pentru șpagă… Cine sunt Illuminati? 10 lucruri interesante despre Illuminati; Ordinul Iluminaților – Noua Ordine Mondială; Cronică de film: Matrix – între lumea reală şi lumea virtuală; Denis McQuail : Teoria Comunicarii de masa; Ploaia de stele. Basm de Frații Grim; (De peste 30 de ani PROPAGANDISTI ai clanului Iliescu taie frunze la dulai, pe banii contribuabililor,in timp ce importan si usturoi de la greci si rosii de la turci si boi de la africani …etc); Reorganizare fără precedent la Ministerul Agriculturii. Vor dispărea 300 de posturi de directori și aproape 90 de instituții; Sute de spioni ruşi şi chinezi activează în Bruxelles; Corupție și Crimă Organizată Globală: Cum spionează Rusia din inima capitalelor europene, zeci de colegi din toată lumea continuă munca unui jurnalist mexican ucis în urmă cu șase luni; Care au fost cei mai mari spioni din istorie ?Spionii israelieni au spionat spionii ruși care spionau spionii americani; Politico- Putin vrea mai multe teritorii, dar UE încearcă să-i ia fața. „Să luăm Ucraina și Republica Moldova cu totul în echipa noastră”; Al doilea cel mai mare oraș din Marea Britanie și-a declarat falimentul; Declarație fără precedent a Mitropoliei Basarabiei: „Mitropolia Moldovei este o structură de ocupație, infiltrată de agenți KGB”; 10 semne că cineva te manipulează; Manipulare psihologică;
Manipularea genetică (I) şi … (II) ;O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale; Crize financiare,sclavie,mafie,masonerie,coruptie etc – Noua Dezordine Mondială; Ce ii impiedica pe oameni sa vada adevarul, de ce nu inteleg romanii realitatea din jur: Sclavia moderna, Noua Ordine Mondiala si Sistemul de exploatare in care suntem neo-sclavi muncitori; Tehnici de Manipulare – Simon si George K (1996). Se folosesc la TV, in Presa, Filme, Politica; Nume grele pe ‘lista rusinii’ publicata de ANAF; Descoperire a Gazetei Sporturilor: Frederic Lefebvre, fostul preparator fizic personal al Serenei Williams, i-a recomandat suplimentul dopant Simonei Halep… Adevăratul Donald Trump; În umbra lui Stalin; Asistăm la apariția unei noi ordini mondiale? (Liviu Mureșan);Chiar daca ii imbracam in mantia euroilor,tot ne omoara cu zile…); Studiu mortal: unul din zece pacienti este in pericol. Neglijenta medicala este a 14-a cauza de deces! (Asta-i la altii, caci la noi este dezastru…); (Mituirea in Romania este o REGULA ,nu o exceptie!);Fostul manager al Spitalului Municipal Timişoara, trimis în judecată după ce a luat mită de la zeci de personae; Lista rușinii: judecători, procurori, avocați…(Hotii striga hotii si… s-a rezolvat…Şeful Fiscului din Mehedinţi, vizat de mafia evazioniştilor;(Cum se spala zdrentele in familii mafiote,indopate de politrucii din umbra…)Inculpații din dosarul “Mafia facturilor”, salvați de prescripție! Au obținut milioane de lei, prin firmele introduse în circuitele evazioniste
(Cum se spala zdrentele in familii mafiote,indopate de politrucii din umbra…)Inculpații din dosarul “Mafia facturilor”, salvați de prescripție! Au obținut milioane de lei, prin firmele introduse în circuitele evazioniste
Săptămâna trecută arătam că unul din dosarele “Mafia facturilor”, instrumentate de DIICOT, în care au fost inculpate 9 persoane, a ajuns recent la final, după 9 ani de judecată, inculpații scăpând de gratii din cauză că a intervenit prescripția faptelor. Cum au acționat membrii grupării pentru a pune mâna pe milioane de lei, citiți mai jos.
Într-un au fost inculpați Farkas Janos, Epure Gabriel, Fustos Miklos, Jeler Liviu SorinHuzum Ghiță, Voicilă Daniel Tudor, Pap Irimie, Jakab Tibor și Galamboși Claudiu, acuzați de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de influență, dare de mită, fals și uz de fals.
Capul grupării infracționale era Farkas Janos, cel care în 2009, era prezentat de presa naţională ca fiind proprietarul uneia dintre firmele cu cea mai mare creştere a cifrei de afaceri din ţară. Potrivit publicaţiei „Ziarul Financiar”, în ianuarie 2009, Timber Group SA – firma lui Farkas Janos a ajuns în doar trei ani de la o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro la 254 milioane de euro. Farkas se lăuda în cadrul acelui articol că majorarea cifrei de afaceri se datora diversificării activităţilor pe care le desfăşura firma, şi că în cursul anului 2007, societatea pe care o conducea a absorbit alte 33 de companii. Însă, poliţiştii de la Fraude economice au scos la iveală alte proceduri ale acestuia, aflate în afara legii. Totodată el mai preciza că aproape jumătate din rulajul anual al companiei sale era asigurat de activitatea de producţie şi comerţ cu minereuri şi cărbuni energetic, Timber Group deţinând o exploataţie de cărbune energetic în Georgia, care era vândut ulterior în special în Turcia.
Zeci de firme folosite în circuitul infracțional
Printre firmele achiziţionate de Farkas Janos se numără şi Renegade SRL cu sediul în Sângeorz Băi, prin intermediul căreia, în 2007, el achiziţionează unu la sută din acţiunile SC Sasquatch Impex SRL, la care acţionar majoritar era Claudiu Vasile Harosa, originar din Năsăud. La acea vreme, SC Sasquatch Impex SRL figura cu sediul în comuna Şieu Odorhei, iar după asocierea lui Harosa cu Farkas sediul acesteia este mutat în oraşul Sângeorz Băi. În 2008, sediul social al Sasquatch Impex se schimbă din nou, la Bistriţa, ca la scurt timp să îşi mute sediul în Bucureşti, avându-l ca asociat unic pe Gabriel Epure.
În acelaşi an, Timber Group SA a lui Farkas Janos fuzionează prin absorbţie cu peste 30 de firme, toate cu sediul în Sângeorz Băi. Tot atunci, Gabriel Epure, apare ca acţionar în Timber Group SA, cu 48 de acţiuni, echivalentul a 0,02% din capitalul social, în timp ce Farkas Janos era acţionarul majoritar, cu peste 99,83% din capitalul social.
Tot în 2008, Renegade SRL fuzionează şi ea prin absorbţie cu circa 30 de firme care aveau sediul social în acelaşi oraş de pe Someş – Sângeorz Băi.
Epure şi Farkas apar ca asociaţi în alte două firme – Akela Imobiliare SRL, din Sângeorz Băi, şi Akela Goldeneye International SA din Bucureşti.
La un an după ce SC Sasquatch Impex SRL şi-a mutat sediul în Capitală, deci în 2009, aceasta figura cu datorii imense la stat, de peste 300 de milioane de lei, fiind printre primele zece companii restanţiere la nivel naţional, și astfel, procurorii au demarat ancheta.
Cu documente false, au pus mâna pe milioane de lei
Așa cum am precizat, capul grupării a fost Farkas Janos, iar ceilalți inculpați aveau calitatea de membrii, astfel încât fiecăruia dintre ei le reveneau diferite atribuţii pentru crearea unui circuit evazionist, prin evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive ce rezultau din mai multe înscrisuri fictive întocmite de aceștia sub forma unor circuite comerciale fictive, prin omisiunea, în tot sau in parte, a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, dar și prin stabilirea cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate de firmele pe care le administrau având ca rezultat deducerea fără drept a unor cheltuieli, obţinerea ilegală a unor sume de bani cu titlu de rambursări/restituiri ori compensări de la Bugetul General Consolidat al statului.
“În urma cercetărilor efectuate în dos.nr.24D/P/2009 s-a stabilit că inculpaţii Farkas Janos şi Epure Gabriel Gheorghe au întocmit singuri sau împreună cu unii dintre membrii/sprijinitorii grupului infracţional organizat, în numele firmelor pe care le administrau diferite înscrisuri (acte comerciale ori fiscale) fictive cu ajutorul cărora au comis infracţiuni de înşelăciune prin inducere în eroare a reprezentanţilor unor instituţii financiare nebancare de tipul unor firme de leasing şi factoring pe care i-au determinat să le acorde diferite finanţări pentru cumpărarea unor utilaje sau achitarea unor facturi fără a-şi onora ulterior obligaţiile contractuale”, a reținut instanța din rechizitoriul procurorilor.
Iată și un exemplu cu privire la modul în care acționa Farkas. Trebuie să menționăm că, din cauza lipsei de spațiu, ne oprim doar la acesta, însă modul de acțiune este similar în mai multe dintre cazurile prezentate în rechizitoriu de către procurori.
Astfel, în 2007, una dintre firmele care le-au căzut victimă lui Farkas si Epure este TBI Leasing IFN SA, ai cărei reprezentanți au fost induși în eroare de cei doi, prin depunerea unor acte false, virându-le în conturile firmelor peste 2,1 milioane lei, pentru achiziția unor utilaje.
“(…) la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie 2007, în calitate de reprezentanţi ai SC Akela Bom SRL Bistriţa, SC Timber Group SA Bucureşti şi respectiv SC Sasquatch Impex SRL Sîngeorz-Băi, inculpații i-au indus în eroare pe reprezentanţii SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti cu ocazia încheierii a două contracte de leasing financiar prin darea unor declaraţii neadevărate privind operaţiunile comerciale şi veniturile firmelor pe care le administrau, precum şi prin întocmirea şi depunerea unor documente false (fictive) privind derularea unor tranzacţii și activități comerciale (ca de ex. contracte, facturi, scrisori de transport ş.a), şi i-au determinat astfel pe reprezentanţii SC TBI să acorde firmei Akela Bom SRL, administrată de Farkas Janos, finanţări în valoare de cca. 2.198.000 lei noi pentru achiziţia unor utilaje de construcţii care nu existau și care ar fi trebuit livrate de către firma lui Epure Gabriel Gheorghe, SC Sasquatch Impex SRL Şieu Odorhei, firmei inculpatului Farkas Janos, după care inculpaţii, fără a mai achita contravaloarea ratelor eşalonate pe durata a 5 ani de zile, și-au însuşit cea mai mare parte din banii astfel obţinuţi.
Cu privire la aceste învinuiri, prin rechizitoriul nr. 24D/P/2009 din 1.08.2011 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor 2 inculpaţi, s-a reţinut că la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie 2007, inculpatul Farkas Janos, în calitate de administrator al SC Akela Bom SRL Sîngeorz Băi şi Timber Group SA Bucureşti, s-a înţeles cu inculpatul Epure Gabriel Gheorghe (administrator al SC Sasquatch Impex SRL Şieu-Odorhei) să obţină în mod fraudulos sume mari de bani prin induerea în eroare a reprezentanţilor părţii civile SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti pe care să-i determine, folosindu-se de mijloace frauduloase, să încheie două contracte de leasing financiar prin care să acorde finanţări de valori mari pentru achiziţia în sistem leasing a unor utilaje de construcţii care nu existau cu plata în rate, pentru ca după achitarea avansului şi plata câtorva rate de la începutul perioadei, inculpaţii să înceteze să mai plătească restul ratelor şi să-şi însuşească sumele de bani astfel obţinute.
Conform înţelegerii dintre inculpaţii Farkas Janos şi Epure Gabriel Gheorghe l-a acceptat, inculpatul Farkas Janos și-a asumat rolul de a solicita de la partea civilă SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti – care era specializată în finanţarea achiziţiei de către terţe firme a unor utilaje sau autovehicule de mare valoare prin încheierea unor contracte de leasing financiar- în numele SC Akela Bom SRL pe care o administra, o finanţare pentru achiziţia mai multor utilaje de construcţii de la SC Sasquatch Impex SRL Şieu-Odorhei, pretins importate din străinătate”, se arată în documentul instanței.
După discuţiile purtate de Farkas Janos cu reprezentanţii TBI Leasing, în cursul cărora acesta a prezentat situaţia, el i-a determinat să creadă că este administratorul unei firme cu o situație financiară foarte bună, care execută lucrări de construcţii atât în România cât şi în străinătate, convenind ca în lipsa lichidităţilor din partea SC Akela Bom SRL pentru plata utilajelor, către furnizorul SC Sasquatch Impex SRL, acestea urmau să fie facturate de către SC Sasquatch Impex SRL firmei TBI Leasing IFN SA, care trebuia să achite contravaloarea lor şi care la rândul ei urma să le pună la dispoziţie în sistem „leasing” societăţii comerciale Akela Bom SRL în calitate de „utilizator” pentru a le folosi la executarea unor pretinse lucrări de construcţii pe teritoriul României, iar din veniturile obţinute să achite lunar ratele de leasing pentru ca la finalul perioadei contractuale firma de leasing să îi transmită „utilizatorului” proprietatea asupra utilajelor la valoarea reziduală.
Însă, Farkas și Epure aveau în realitate alte gânduri.
“Cei doi inculpaţi s-au înţeles ca după ce banii ajungeau în contul SC Sasquatch Impex SRL, o parte să fie viraţi de Epure Gabriel Gheorghe în contul SC Timber Group SA, iar o altă parte să fie retraşi în numerar şi utilizaţi de inculpaţi potrivit nevoilor lor, ei convenind ca după achitarea la început a câtorva rate de către SC Akela Bom SRL către SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti, să înceteze plata ratelor eşalonate pe durata a 5 ani de zile.
Trecând la punerea în aplicare a înțelegerii prealabile și a planului pe care l-au conceput, după ce inculpatul Farkas Janos a depus la punctul de lucru din mun. Cluj Napoca al SC TBI Leasing SA București în numele SC Akela Bom SRL cererea de finanțare în sistem leasing a 5 utilaje de construcții, pentru inducerea în eroare respectiv menţinerea inducerii în eroare a reprezentanţilor SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti, inculpatul Epure Gabriel Gheorghe a emis în numele SC Sasquatch Impex SRL Şieu-Odorhei mai multe facturi pro-forma în valoare totală de 696.150 euro- precum şi mai multe facturi fiscale – a căror valoare totală de 2.198.995,87 Ron reda echivalentul în lei al sumei în euro – către firma finanţatoare SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti reprezentând contravaloarea mai multor utilaje industriale (de tip încărcător frontal, buldozer ş.a.) inexistente, pe care pretindea că le-a predat direct firmei Akela Bom SRL administrate de inc. Farkas Janos, care urma „să le cumpere”, în sistem leasing de la SC TBI Leasing IFN SA și care în calitate de utilizator îşi asuma obligaţia să folosească utilajele ca să presteze lucrări de construcţii pe durata a 5 ani, timp în care să achite ratele lunare de leasing, pentru ca la expirarea duratei contractului, aceste utilaje să treacă din proprietatea finanţatorului T.B.I. Leasing IFN SA Bucureşti în proprietatea utilizatorului SC Akela Bom SRL la valoarea lor reziduală.
În acelaşi scop al inducerii în eroare şi al menținerii în eroare a reprezentanţilor SC T.B.I. Leasing IFN SA Bucureşti, inculpatul Epure Gabriel Gheorghe a semnat cele două contracte de vânzare-cumpărare a unor utilaje inexistente, iar după plata de către Farkas Janos, în numele SC Akela Bom SRL, a avansului stabilit de finanţator și a primelor de asigurare, a semnat în fals, împreună cu Farkas Janos, procesele-verbale fictive de predare–primire a utilajelor întocmite de acesta, de către SC Sasquatch Impex SRL direct către SC Akela Bom SRL. În acest fel inculpații au evitat prezenţa pe acest circuit a reprezentanţilor SC T.B.I. Leasing IFN SA Bucureşti, cărora Farkas Janos le-a prezentat actele false încheiate privind predarea utilajelor de către furnizor direct firmei SC Akela Bom SRL, astfel că nu a mai putut fi descoperită inexistenţa utilajelor şi nici cunoscută fictivitatea încrisurilor folosite de inculpaţi. În acest mod, inculpaţii Epure Gabriel Gheorghe şi Farkas Janos au reuşit să obţină în mod fraudulos de la SC TBI Leasing IFN SA Bucureşti suma totală de 2.198.995,87 Ron, care a fost virată în contul SC Sasquatch Impex SRL Sieu-Odorhei, de unde banii au fost retraşi sau viraţi pe rând, prin câteva operaţiuni, de către Epure Gabriel Gheorghe și folosiți ulterior de acesta și de Farkas Janos, deși știau că provin din comiterea de infracțiuni.
La începutul anului 2008, când au încetat plata ratelor către firma de leasing, pentru a ascunde inexistanța utilajelor, Farkas Janos și Epure Gabriel Gheorghe au convenit să susțină în fața reprezentanților SC TBI Leasing IFN SA că utilajele de construcții au fost închiriate unei firme în Ungaria, sens în care Farkas Janos a completat în fals mai multe formulare de transport tip CMR, prin care crea aparența că a transferat utilajele firmei maghiare Schwab Fem KFT Cegled, bazându-se pe faptul că în schimbul unor mici sume de bani pe care el le dădea din când în când cetățeanului maghiar Fekete Attila, director la această firmă, acesta îi semna orice înscrisuri pe care Farkas Janos i le indica, pentru a confirma susținerile inculpatului Farkas Janos”, se mai arată în documentul instanţei.
S-au folosit și de exporturi false
Farkas și Epure au creat și alte circuite cu operațiuni comerciale fictive, în vederea deducerii TVA, cât şi pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale şi diminuarea veniturilor impozabile prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, prin întocmirea şi utilizarea de documente fiscale falsificate, precum şi în înregistrarea lor în evidenţele contabile aparţinând firmelor folosite de membrii grupului infracțional.
În 2005, Farkas a achiziționat, pe hârtie, evident, câteva zeci de CD-uri cu soft-uri și proiecte de la firme din Sibiu, Oradea și Constanța, pe care ulterior le-a vândut cu circa 200.000 de euro unor firme din Turcia și Ungaria, folosind declarații vamale false. În baza documentelor false, membrii grupării au dedus TVA și impozit pe profit, creând astfel un prejudiciu de peste 2 milioane lei.
În 2007, în baza unor documente fictive ce atestau livrări de tablă, prin circuitul Renegade SRL – Sasquatsch Impex – Zsolt Impex – Timber Group SA – TVA, s-a creat un prejudiciu de peste 820.000 lei TVA dedus în favoarea Timber Group SA.
Lista faptelor comise de Farkas și acoliții săi poate continua, însă așa cum am precizat nu avem spațiu suficient pentru a le cuprinde în totalitate.
Salvați de prescripție
Ceea ce este important, după 5 ani de anchetă, procurorii DIICOT a trimis grupul infracțional condus de Farkas în judecată, în 2014. Până la pronunțarea unei sentințe a fost nevoie de 9 ani de procese, iar la final instanța a constatat că faptele s-au prescris.
Totuși, inculpații sunt obligați de instanță să plătească despăgubiri civile în sumă totală de 8.858.821 lei. Asta dacă statul vor avea ce să le ia din averea acestora.
https://gazetadebistrita.ro/inculpatii-din-dosarul-mafia-facturilor-salvati-de-prescriptie-au-obtinut-milioane-de-lei-prin-firmele-introduse-in-circuitele-evazioniste/
(Hotii striga hotii si… s-a rezolvat…Şeful Fiscului din Mehedinţi, vizat de mafia evazioniştilor
Cosmin Durac spune că reprezentanţii unor grupuri de interese de tip mafiot fac presiuni asupra sa pentru a-l îndepărta din funcţie
Autor:
Directorul Finanţelor Publice Judeţene Mehedinţi, Cosmin Durac, crede că a deranjat persoane influente ale judeţului, motiv pentru care s-a creat o adevărată coaliţie împotriva sa. Durac spune că nu va ceda acestor presiuni şi acuză “existenţa unei adevărate mafii, cu implicaţii financiare importante”, de cele mai multe ori cu bani de la bugetul de stat. „Faptul că aceste grupuri de interese folosesc în lupta pe care o duc împotriva mea şi politicieni cu interese clare este foarte grav. Politicienii ar trebui să găsească soluţii pentru crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economiei judeţului, nu să se transforme în organ de presiune şi intimidare cu scopul clar de a-i reduce la tăcere pe cei care se opun neregulilor. Îi anunţ public, însă, că nu sunt omul care să renunţe şi să cedeze acestor presiuni”, a declarat Cosmin Durac.
A încurcat interesele afaceriştilor parteneri cu ţiganii
Pe de o parte, Durac şi-a pus în cap mafia ţigănească de la Strehaia cu încrengături în lumea de afaceri locală, mafie care a alimentat în ultimii ani toţi afaceriştii din Drobeta Turnu Severin cu facturi fictive, în baza cărora aceştia au decontat ilegal TVA-ul prejudiciind bugetul de stat cu sume colosale. Procurorii DIICOT Mehedinţi şi Dolj instrumentează la această oră mai multe dosare în care sunt anchetaţi o serie de oameni de afaceri din Mehedinţi, dar şi din alte judeţe ale ţării, care au făcut “afaceri” cu ţiganii de la Strehaia. Aproximativ 80 de societăţi din Strehaia, în cursul anului 2012, au avut o cifră de afaceri de peste 280.000.000 lei (65 milioane de euro) şi un profit de aproape 100.000 lei. Odată cu intensificarea acţiunilor DIICOT în zonă, firmele din Strehaia şi-au mutat domiciliul într-un alt paradis fiscal, în Iaşi, la Grajduri, în Dolj şi în Ilfov. Pe de altă parte, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi a deranjat interesele unei grupări infracţionale atunci când a solicitat schimbarea din funcţie a şefului adjunct de la contribuabili mijlocii. „S-a tot vorbit în ultima perioadă de o posibilă detaşare a mea în alt judeţ şi aducerea altcuiva la conducerea A.J.F.P. Mehedinţi. Eu sunt în concediu, dar nu am cunoştinţă de aşa ceva, de altfel nici nu cred într-un astfel de scenariu. De ce ar încerca cineva să mă detaşeze la câteva zile de la descinderile de la Strehaia? Mai degrabă cred că este vorba de o detaşare pentru şefa adjunctă de la contribuabili mijlocii, ridicată anul trecut de DIICOT, care într-adevăr trebuia mutată conform legii”, a declarat Cosmin Durac.
Cine este Violeta Crăciun?
Şefa adjunctă de la contribuabili mijlocii este nimeni alta decât Violeta Crăciun, cea care în 5 iunie 2013, pe când se afla la conducerea Finanţelor Publice Mehedinţi ca director executiv, a fost săltată de acasă de mascaţi şi adusă la sediul DIICOT Craiova pentru audieri într-un dosar de evaziune fiscală de 2,2 milioane de euro. La acea dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Craiova, anunţau destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 20 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând mai multe societăţi comerciale, controlate direct sau prin persoane interpuse, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi fiscale aferente unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care au dedus în mod ilegal TVA şi au diminuat impozitul pe profit. DIICOT preciza într-un comunicat de presă că „activitatea infracţională a fost sprijinită de către un comisar şef din cadrul Gărzii Financiare Mehedinţi şi un director executiv în cadrul DGFP Mehedinţi”. Prejudiciul cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat depăşeşte suma de 2.200.000 de euro. Violeta Crăciun mai este cercetată şi într-un alt dosar penal, instrumentat de această dată de procurorii DIICOT Mehedinţi, pentru „acces neautorizat la bazele de date”.
Firmele lui Duducea, la “Contribuabili Mijlocii”
„Faptul că aceste grupuri de interese folosesc în lupta pe care o duc împotriva mea şi politicieni cu interese clare este foarte grav. Politicienii ar trebui să găsească soluţii pentru crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economiei judeţului, nu să se transforme în organ de presiune şi intimidare.”, Cosmin Durac
Suspect în acest dosar de evaziune fiscală este şi omul de afaceri Sorinel Duducea, supranumit „Regele asfaltului”, fost director al Direcţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi, a cărui firmă de construcţii, „Via Vita Construcţii“, a derulat în ultimii ani contracte cu mai multe administraţii locale din Mehedinţi pentru asfaltarea drumurilor. Cele două firme administrate de familia Duducea, Via Vita şi Via Vita Construcţii, s-au aflat până luni, 24 martie, sub directa observaţie a doamnei Violeta Crăciun la “Contribuabili Mijlocii”.
Violeta Crăciun, detaşată la Biroul Vamal Alba
Cosmin Durac a solicitat de mai multă vreme schimbarea din funcţie a Violetei Crăciun pe motiv că „acest funcţionar public ar putea împiedica bunul mers al anchetei”, dar abia luni, 24 martie, dimineaţa, la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Mehedinţi a ajuns Ordinul numărul 514/21.03.2014 al preşedintelui ANAF care precizează că fostul director al instituţiei, Violeta Crăciun, care ocupă în prezent funcţia de şef Administraţie adjunct – Colectare Contribuabili Mijlocii în cadrul AJFP Mehedinţi este detaşată pe o perioadă de maximum şase luni la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov. Potrivit documentului, Violeta Crăciun urmează să ocupe funcţia publică de conducere vacantă de şef al Biroului Vamal la Biroul Vamal de interior Alba. Tot luni, fosta şefă a Finanţelor Publice Mehedinţi a mai primit o lovitură: ANAF i-a respins contestaţia formulată de ea în luna ianuarie, atunci când a primit calificativul “satisfăcător” din partea conducerii instituţiei pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2013.
“Este clar că devii incomod”
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi crede că se doreşte îndepărtarea sa din fruntea acestei instituţii cu tot dinadinsul pentru ca cei interesaţi “să-şi vadă liniştiţi de afaceri ilegale cu bani de la bugetul de stat”. „Când te pui cu greii judeţului şi depistezi evaziuni fiscale de sute de miliarde de lei vechi în care aceştia sunt implicaţi sau când stârpeşti evaziuni fiscale în zona de risc fiscal Strehaia şi nu numai este clar că devii incomod. Dacă mai adăugăm şi faptul că am dorit să schimb din funcţiile de conducere ale A.J.F.P. Mehedinţi persoane care au servit unui anumit grup de interese şi care au de decontat în continuare diferite servicii, lucrurile devin şi mai clare. Faptul că nu am cedat şantajului mediatic şi scenariilor denigratoare văd că i-a înverşunat şi mai mult pe aceşti indivizi din grupurile de interese din judeţ. Poate că toate acestea se datorează şi neînregimentării mele într-un anumit partid şi faptului că nu am răspuns unor comenzi politice”, a mai spus Cosmin Durac.
https://saptamana.net/articol/5590-seful-fiscului-din-mehedinti-vizat-de-mafia-evazionistilor
Fostul manager al Spitalului Municipal Timişoara, Octavian Mazilu, aflat sub control judiciar, a fost trimis în judecată, luni, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru luare de mită.
autor
PAUL TECUCEANU
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, notează Agerpres.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
//////////////////////////////////////
Chiar daca ii imbracam in mantia euroilor,tot ne omoara cu zile…); Studiu mortal: unul din zece pacienti este in pericol. Neglijenta medicala este a 14-a cauza de deces! (Asta-i la altii, caci la noi este dezastru…)
De către Stirea Zilei
Stirea Zilei Google News
Cu ocazia Zilei Pacientilor Organizatia Mondiala a Sanatatii a atras atentia ca unul din 10 pacienti are de suferit in timpul unui act medical, iar neglijenta medicala este a 14-a cauza de mortalitate in lume.
In multe cazuri, oamenii nu primesc toate informatiile legate de riscurile pe care le poate implica o anumita procedura medicala. Aceasta sustine ca de multe ori, pacientilor nu le sunt prezentate posibilele efecte secundare ale medicamentelor care le sunt administrate. Ieri, cu ocazia Zilei Internationale a Pacientilor, marcate in fiecare an pe 17 septembrie, OMS a pledat pentru implicarea directa in actul medical a pacientilor si a familiilor acestora.
https://stireazilei.com/studiu-mortal-unul-din-zece-pacienti-este-in-pericol-neglijenta-medicala-este-a-14-a-cauza-de-deces/
/////////////////////////////////////
Asistăm la apariția unei noi ordini mondiale? (Liviu Mureșan)
Autor: Dr. Liviu Mureșan
Lunile de vară au fost deosebit de bogate în evenimente – Summit-ul BRICS de la Johannesburg, Summit-ul SCO (Shanghai Cooperation Organization) din New Delhi, Summit-ul ASEAN de la Jakarta, celebrarea unui deceniu de la lansarea Inițiativei Belt-and-Road (BRI) desfășurată în mai multe locații, Summit-ul G20 tot la New Delhi – pentru a numi doar câteva dintre ele. La o privire mai atentă, sunt în curs de desfășurare noi evoluții, care semnalează schimbări majore în mediul internațional geopolitic, așa cum a menționat, de exemplu, și Washington Post: „În umbra rivalității SUA-China, apare o nouă ordine mondială”. (Washington Post, 8 septembrie 2023).
După cum se știe, BRICS reunește cinci țări: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Conceptul „BRIC” a fost creat în 2001 de economistul Jim O’Neill de la Goldman Sachs, iar „S” a fost adăugat după primirea Africii de Sud în 2010. Între timp, mai multe țări au devenit interesate să se alăture acestei grupări: Afganistan, Algeria, Argentina, Bahrain, Bangladesh, Belarus, Egipt, Indonezia, Iran, Kazahstan, Mexic, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Arabia Saudită, Senegal, Sudan, Siria, Emiratele Arabe Unite, Thailanda, Tunisia, Turkye, Uruguay, Venezuela, Zimbabwe.
Anil Soklal, ambasadorul Africii de Sud la BRICS, a anunțat că au primit mai multe solicitări din partea țărilor din Asia, America Latină, Europa, precum și Africa. Cu toate acestea, acest interes din ce în ce mai mare pentru proiectul BRICS se bazează, probabil, pe diverse motivații, de care trebuie să se țină cont, mai ales în condițiile provocărilor actuale la adresa securității internaționale. La Summit-ul de la Johannesburg, extinderea BRICS a început cu acceptarea a șase noi membri: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Iran și Etiopia, ca cinci țări producătoare de petrol, plus Argentina.
Fair Observer (8 septembrie 2023) consideră că „noul BRICS îmbunătățit nu este o revoluție. Este o accelerare a unei ordini deja existente.” În același timp, Financial Times anunță „bun venit în lumea à la carte (…), vechea epocă în care țările trebuiau să-și aleagă alianțele dintr-un ‘meniu cu preț fix’ se transformă acum într-o ordine mai fluidă”.
„Nimeni nu a vrut să înceapă BRICS… acest lucru s-a întâmplat din cauza folosirii ca armă a dolarului și a politicii noastre externe”, a spus Robert Kennedy Jr., candidat democrat la președinție.
Cunoscutul analist american Fareed Zakaria consideră că politica externă a Americii și-a pierdut flexibilitatea și că este coordonată de o elită „incapabilă să înțeleagă că lumea se schimbă și destul de rapid”. Pe de altă parte, Fiona Hill, fost înalt diplomat al SUA, atrage atenția asupra fenomenului „America fatigue” și asupra deziluziilor tot mai mari cu privire la rolul său de hegemon global.
Ultimele evoluții aduc din ce în ce mai multe dovezi că formula unipolară bine stabilită care a fost paradigma predominantă până acum, cu SUA ca lider global, se apropie de sfârșit, deschizând ușa unei lumi multipolare în evoluție. La nivel internațional, noi relații prind contur și noi organizații iau naștere sau sunt deja în funcțiune.
De exemplu, Inițiativa Belt-and-Road (BRI) sărbătorește a zecea aniversare de la lansare și cuprinde în prezent 150 de țări, cu mii de proiecte în valoare de trilioane USD. În același timp, după extinderea cu șase noi membri începând cu 1 ianuarie 2024, BRICS își va consolida poziția de competitor al G7 și G20, în timp ce SUA și UE le este din ce în ce mai dificil să controleze dezvoltarea economică la scară globală şi să impună valori occidentale.
Astfel, rețele precum BRICS, SCO, BRI generează o forță de atracție pentru o cooperare consolidată cu Uniunea Economică Eurasiatică, ASEAN, ș.a. Ele au, de asemenea, potențialul de a deveni o rețea de rețele, cu implicații mai largi la scară globală.
În plus, mai multe dintre țările care sunt actuale sau viitoare membre ale rețelelor de mai sus au cunoscut atât creștere economică, cât și demografică. În contextul geopolitic actual, acești factori au scos la lumină nemulțumirea țărilor în curs de dezvoltare față de subreprezentarea lor actuală în principalele organizații internaționale. Presiunea de a obține recunoașterea a dus la un prim pas important anul acesta la Summitul G20, când Uniunea Africană a fost acceptată ca cel mai recent (al 21-lea) membru al acestui forum interguvernamental.
În același timp, noile tendințe din peisajul geopolitic sunt mai complexe decât ar putea părea la o primă vedere. De exemplu, India, aflată în prezent la președinția SCO și G20, și-a dezvăluit propria agendă, care pare să nu mai fie în concordanță cu cea a altor țări BRICS, în principal a Chinei. La Summit-ul SCO care a avut loc în India în această vară, țara gazdă a refuzat să semneze declarația finală de sprijin pentru proiectul BRI, nava amiral a președintelui Xi Jinping. Lansarea la Summit-ul G20 a inițiativei de construire a unui coridor de tranzit din India către Orientul Mijlociu și Europa ar putea fi, de asemenea, văzută ca o provocare pentru proiectul chinezesc Belt-and-Road.
Pe de altă parte, absența președintelui Xi Jinping alături de președintele Vladimir Putin la Summitul G20 de la New Delhi ar putea semnala intenția celor două puteri globale de a spori relevanța BRICS și de a o diminua pe cea a G20. Dintr-o perspectivă chineză, „Beijing-ul poate considera că G20 are o utilitate limitată pentru impulsionarea narațiunii chineze sau că nu trebuie să investească atât de mult în acest forum… deoarece are alte platforme multilaterale prin care China poate exercita o influență mai mare și poate controla agenda și rezultatul – de exemplu SCO și BRICS.” (The Guardian, 8 septembrie 2023).
Toate cele de mai sus sunt doar câteva dintre evoluțiile multidirecționale în curs de desfășurare care ne atrag atenția pentru a încerca să înțelegem corelațiile și să fim pregătiți pentru cele ce urmează.
„Sistemul post-Război Mondial conceput și condus de SUA a cunoscut una dintre cele mai durabile perioade de pace și prosperitate globală din istoria modernă. Dar nimic nu durează pentru totdeauna. SUA ar trebui să ia în serios preocupările și să analizeze cum să refacă, sau cel puțin să modifice, ordinea multilaterală actuală, colaborând cu aliații și partenerii pentru a aborda provocările majore de astăzi. Dacă nu, alte puteri vor interveni, probabil în moduri care nu promovează interesele SUA. În ciuda diviziunilor dintre membrii BRICS, există un consens că ordinea internațională nu funcționează și este nevoie de una nouă.” (Raportul Institutului pentru Pace al Statelor Unite ale Americii „De ce Summit-ul BRICS ar putea fi o mare afacere”, 23 august 2023).
Asistăm la apariția unei noi ordini mondiale? (Liviu Mureșan)
///////////////////////////////////////////
În umbra lui Stalin
Mă gândesc ca într-un podcast viitor să discut și cartea „În umbra lui Stalin” scrisă de Valentin Berejkov, unul dintre foștii traducători ai acestuia. Am găsit informații foarte interesante. De exemplu multă lume a auzit despre procentele de influență în Europa de Est discutate de Churchill în octombrie 1944 la Moscova. Mai puțini știu însă că propunerile au venit din partea britanicilor. Când i-a înmânat hârtia cu propunerile engleze Churchill a spus:
„- Am la mine un document care exprimă punctul de vedere al ANUMITOR CERCURI de la Londra…”. Care anume erau cercurile respective?
O altă poveste interesantă: la finalul lui 1934, după ani de foamete feroce, în URSS s-a anunțat că de la 1 ianuarie 1935 nu vor mai exista cartele pentru alimente. La început toată lumea a fost sceptică, s-au format cozi, după care văzând cu ochii lor că magazinele sunt pline, oamenii au început să se comporte normal. Prosperitatea asta a durat până în ajunul războiul și a revenit în 1947, odată cu reforma monetară. Cum s-a putut așa ceva?! Aș menționa că autorul, Berejkov, e anti-stalinist. A fost îndepărtat din proximitatea lui Stalin în 1945 sub suspiciunea că familia lui ar fi fugit în vest odată cu ocupația nazistă a Kievului. Suspiciunea a fost confirmată ulterior, părinții lui Berejkov ajungând în cele din urmă în SUA. Berejkov însuși a murit în America după ce ajunsese profesor invitat la o universitate din California. Înainte de aceasta fusese reactivat de către Iuri Andropov și numit secretar 1 la ambasada URSS din Washington.
Foarte multe de discutat.
https://bogdanherzog.ro/in-umbra-lui-stalin/
////////////////////////////////////////
Adevăratul Donald Trump
de Sylvain Laforest (traducere aproximativă cu Google Translate)
Este momentul potrivit pentru ca toată lumea să înțeleagă ce face Donald Trump și să încerce să decripteze ambiguitatea modului în care o face. Controversatul președinte are o agendă mult mai clară decât își poate imagina oricine atât în politica externă, cât și în afacerile interne, dar din moment ce trebuie să rămână la putere sau chiar să rămână în viață pentru a-și atinge obiectivele, strategia sa este atât de rafinată și subtilă, încât aproape nimeni nu o poate distinge. Obiectivul său general este atât de ambițios, încât trebuie să urmeze trasee eliptice aleatorii pentru a ajunge din punctul A în punctul B, folosind tiparele care-i induc în eroare pe majoritatea celor care îl urmăresc. Aceasta include majoritatea jurnaliștilor independenți și așa-numiții analiști din media alternativă, la fel de mult ca și promotorii de știri false din occident și o mare majoritate a populației.
În legătură cu strategia lui, aș putea face o analogie rapidă și precisă cu medicația: majoritatea pastilelor sunt concepute pentru a vindeca o problemă, dar vin cu o serie de efecte secundare. Ei bine, Trump folosește medicamentele doar pentru efectele lor ulterioare, în timp ce prima intenție a pastilei este de a-l menține la putere și în viață. Până la sfârșitul acestui articol, veți vedea că această metaforă se aplică pentru aproape orice decizie, mutare sau declarație pe care a făcut-o. După ce veți înțelege despre ce este vorba, veți putea aprecia președinția extraordinară pe care Trump o conduce, precum niciun alt predecesor.
Pentru a începe, lămurim un aspect al misiunii sale, care este extrem de important și de direct: este primul și singurul președinte american care a diagnosticat cel mai grav defect colectiv al umanității, completa sa ignoranță asupra realității. Deoarece mediile și educația sunt controlate de o mână de miliardari care conduc planeta, nu știm nimic despre istoria noastră reală care a fost răstălmăcită complet de către câștigători și nu avem un indiciu despre lumea noastră actuală. Pe măsură ce pășea pe arena politică, Donald a popularizat expresia „fake news” pentru a-i convinge pe cetățenii americani și pe populația mondială, că media îi minte. Expresia a devenit ceva obișnuit, dar vă dați seama cât de profund șocant este faptul că aproape tot ceea ce credeți că știți este total fals? Minciunile mass-media nu acoperă doar istoria și politica, ci v-au modelat percepția falsă asupra unor subiecte precum economie, alimente, climă, sănătate, despre orice. Ce ați spune dacă v-aș informa că știm cu exactitate cine l-a împușcat pe JFK, faptul că atacul de la Pearl Harbor a fost cunoscut de dinainte este deja dovedit în instanță, că efectul de seră CO2 este o absurditate științifică, că banii noștri sunt creați prin împrumuturi de către bănci care nici măcar nu au fonduri sau că știința dovedește cu o certitudine de 100% că 11 Septembrie a fost un atac înscenat? Ați auzit vreodată despre un jurnalist, un documentar PBS sau un profesor universitar care vă povestească despre așa ceva? 44 de președinți au venit și au plecat fără să scoată măcar un cuvânt despre această problemă uriașă înainte de a veni al 45-lea. Trump știe că eliberarea oamenilor din această ignoranță este primul pas către libertatea generală, așa că a început să-i numească pe jurnaliști principali și sursele de știri pentru ceea ce sunt: mincinoși patologici.
„Mii de profesioniști din domeniul sănătății mintale sunt de acord cu Bob Woodward și editorialistul din New York Times: Trump este periculos.”
– Bandy X. Lee, The Conversation 2018
„Întrebarea nu este dacă președintele este nebun, ci dacă este nebun ca o vulpe sau nebun ca nebun.”
– Masha Gessen, The New Yorker 2017
Haideți să lămurim un lucru: pentru conformitate, Trump nu este debil, dar cu siguranță a fost văzut ca un pericol pentru lumea lor. De când s-a mutat la Casa Albă, Trump a fost înfățișat ca narcisist, rasist, sexist și sceptic în ceea ce privește climatul, încărcat de povești tenebroase din trecut și suferind de probleme mentale. Chiar dacă aproximativ 60% dintre americani nu mai au încredere în mass-media, mulți au cumpărat povestea că Trump ar putea fi puțin nebun sau incapabi să se stăpânească, iar statistica urcă și mai mult atunci când ieșiți din SUA. Desigur, Donald nu face nimic special pentru a schimba percepția profund negativă pe care o au atât de mulți jurnaliști și oameni deopotrivă despre el. Este în mod deschis scandalos și provocator pe Twitter, sună impulsiv și prostănac de cele mai multe ori, acționează irațional, minte zilnic și aruncă sancțiuni și amenințări ca și cum ar fi bastoane de bomboane din geanta laterală a unui elf într-un mall în decembrie. Imediat putem distruge un mit mediatic persistent: imaginea pe care Trump o proiectează este autodistructivă și este exact opusul modului în care acționează narcisiștii patologici, deoarece aceștia încearcă să fie iubiți și admirați de toată lumea. Pur și simplu, lui Donald nu-i pasă dacă îți place sau nu, ceea ce îl face mai degrabă anti-narcisist, ca profil psihologic. Și asta nu este nici măcar o opinie, ci este un fapt destul de simplu și incontestabil.
Planul său general este exprimat într-unul din motto-urile sale preferate: „Vom da puterea înapoi oamenilor”, deoarece Statele Unite și rețeaua sa imperialistă țesută în întreaga lume au fost în mâinile câtorva bancheri globalisti, ca complexului militaro-industrial și a multinaționalelor pentru mai mult de un secol. Pentru a-și atinge planul, el trebuie să pună capăt războaielor în străinătate, să readucă militarii acasă, să demonteze NATO și CIA, să obțină controlul asupra Rezervei Federale, să taie fiecare legătură cu aliații străini, să desființeze sistemul financiar Swift, să demoleze puterea de propagandă a media , să asaneze mlaștina statului paralel care conduce agențiile de spionaj și să dezactiveze guvernul din umbră constituit din Council on Foreign Relations și Comisia Trilaterală. Pe scurt, el trebuie să distrugă Noua Ordine Mondială și ideologia ei globalistă. Sarcina este uriașă și periculoasă pentru a ne exprima moderat. Din fericire, nu este singur.
Înainte de a ne apuca de tehnici și tactici, trebuie să știm puțin mai multe despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume.
Rusia cea puternică
De la Petru cel Mare, întreaga istorie a Rusiei este o demonstrație permanentă a voinței sale de a-și menține independența politică și economică față de băncile internaționale și de imperialism, împingând această mare națiune spre a ajuta multe țări mai mici care luptă să-și păstreze independența. De două ori Rusia a ajutat Statele Unite împotriva Imperiului Britanic / Rothschild; în primul rând, susținându-i deschis în Războiul de Independență și, din nou, în Războiul Civil, când Rothschilzii i-au finanțat pe confederați pentru a descompune politic națiunea americană și pentru a o readuce în interiorul Imperiului Colonial Britanic. Rusia i-a distrus, de asemenea, pe Napoleon și naziștii, care au fost finanțați de băncile internaționale ca instrumente de zdrobire a națiunilor independente din punct de vedere economic. Independența este în ADN-ul lor. După aproape un deceniu în care oligarhia occidentală care a preluat conducerea economiei rusești după căderea URSS în 1991, Putin a cucerit puterea și a asanat mlaștina rusă. De atunci, fiecare mișcare pe care a făcut-o urmărește să distrugă Imperiul American, sau entitatea care a înlocuit Imperiul Britanic în 1944 și care este numele non-conspiraționist al Noii Ordini Mondiale. Noul Imperiu este practic aceeași schemă bancară centrală, doar cu un set ușor diferit de proprietari care au schimbat armata britanică pentru NATO, ca Gestapo al noi lor ordini mondiale.
Până când a venit Trump, Putin a luptat singură cu Noua Ordine Mondială, a cărei obsesie veche de un secol este controlul pieței mondiale a petrolului, deoarece petrolul este sângele care trece prin venele economiei mondiale. Petrolul este de o mie de ori mai valoros decât aurul. Navele de marfă, avioanele și armatele nu rulează pe baterii. Prin urmare, pentru a contracara forțele globaliste, Putin a dezvoltat cele mai bune sisteme de rachete ofensive și defensive, cu rezultatul că Rusia poate proteja acum fiecare producător de petrol independent, precum Siria, Venezuela și Iran. Bancherii centrali și guvernul din umbră al SUA încă se agață cu disperare de planul lor muribund, deoarece, fără victorie în Siria, nu există un Israel extins, iar acest lucru pune capăt fanteziei vechi de un secol de a uni producția de petrol din Orientul Mijlociu în mâinile Noii Ordine Mondiale . Întrebați-l pe Lordul Balfour dacă aveți vreo îndoială. Aceasta este adevărata miză a războiului din Siria. Ori la bal ori la spital!
Un secol de minciuni
Trebuie să înțelegem că deoarece un guvern din umbră dă ordine directe către CIA și NATO în numele băncilor și industriilor, Trump nu are control asupra armatei. Statul profund este un rozariu al oficialilor permanenți care conduc Washington și Pentagonul, care nu răspund decât la ordinele lor. Dacă mai credeți că „comandantul șef” este responsabil, explicați de ce de fiecare dată când Trump a ordonat să scoată Siria și Afganistanul, au intrat mai multe trupe? În timp ce scriu acest text, trupele americane și NATO au evacuat zonele kurde, au plecat în Irak și au revenit cu echipamente mai grele în jurul rezervelor de petrol din Siria. Donald mai are multe asanări de mlaștină de făcut înainte ca Pentagonul să asculte de fapt ceea ce spune. Trump ar trebui să fie indignat și să denunțe cu voce tare că militarii nu-i ascultă ordinele, dar acest lucru ar aprinde un haos inimaginabil și poate chiar ar genera un război civil în SUA, dacă cetățenii care dețin aproximativ 393 de milioane de arme ar afla că armata națională se află în serviciul unor forțe private. Aceasta ar duce, de asemenea, la o întrebare foarte simplă, dar dramatică: „Care este exact scopul democrației?” Aceste arme sunt singura protecție în fața unui stat totalitar de tip Big Brother.
Mai întâi trebuie să conștientizăm prin câte probelme au trecut armata americană și agențiile de spionaj timp de mai bine de un secol, pentru a crea pretexte (operațiuni false flag) astfel încât intervențiile lor să pară întotdeauna drepte, în numele promovării democrației, drepturilor omului și al justiției. Au aruncat în aer nava Maine în 1898 pentru a intra în Războiul Hispano-American, apoi Lusitania în 1915 pentru a intra în Primul Război Mondial. Au împins Japonia să atace Pearl Harbor în 1941, deși știau despre atac cu 10 zile înainte și nu transmis nimic bazei hawaiene. Tot ei au înscenat o torpilare nord-vietnameză a navele americane în Golful Tonkin pentru a justifica trimiterea de militari pe frontul vietnamez. Aceleași forțe au alcătuit o poveste despre soldații irakieni care distrugeau incubatoare de copii pentru a invada Kuweitul în 1991. Au inventat povestea armelor de distrugere în masă pentru a ataca Irak din nou în 2003 și au organizat atacurile din 11 Septembrie pentru a distuge Constituția din 1789, pentru a ataca Afganistanul și a lansa un Război Împotriva Terorii. Această mască de virtute total falsă trebuie păstrată pentru a controla opinia cetățenilor americani și arsenalul lor intern. Ei trebuie să creadă că poartă pălăriile de cowboy albe ale democrației.
U.S. President George W. Bush addresses U.S. Army soldiers and their families at Fort Hood, Texas, January 3, 2003. Bush addressed the rising tensions with North Korea and the possiblity of military action against Iraq. Pictures of the month January 2003. Pictures of the Year 2003 REUTERS/Jeff Mitchell PP03110073 NKRA JM/jm – RTRG34S
Deci, cum a reacționat Trump când a aflat că trupele americane reintră în Siria? El a repetat din nou și în fiecare interviu că „ne-am asigurat câmpurile petroliere din Siria” și chiar a adăugat „Mă gândesc să trimit Exxon în regiune pentru a avea grijă de petrolul sirian”. Neoconii, sioniștii și băncile au fost încântați, dar toți ceilalți sunt jigniți, deoarece marea majoritate nu înțelege că Trump înghite această pilulă doar pentru efectele sale. Pe această singură sticlă este scris cu litere fine că „utilizarea acestui medicament ar putea să forțeze trupele americane/NATO să plece din Siria sub presiunea opiniei publice mondiale unite și a populației americane exasperate.” Trump a făcut ca situația NATO în Siria să devină nesustenabilă și deoarece repetă această poziție profund șocantă, incorectă din punct de vedere politic, arată clar care e intenția sa reală. El a distrus peste un secol de virtute falsă într-o singură propoziție.
Trump este o anomalie istorică
Trump este doar al patrulea președinte din istoria SUA care a luptat de fapt pentru oameni, spre deosebire de cei 41 de alții, care au canalizat în principal banii oamenilor într-o conductă de dolari care ajunge în băncile private. Mai întâi a fost Andrew Jackson care a fost împușcat după ce a distrus a doua Banca Națională pe care a acuzat-o deschis că a fost controlată de Rothschild și The City din Londra. Apoi, a fost Abraham Lincoln, care a fost ucis după ce a imprimat „banii verzi”, banii naționali pe care statul i-a emis pentru a plăti soldaților, deoarece Lincoln refuzase să împrumute bani de la Rothschild la dobândă de 24%. Apoi, a fost JFK, care a fost ucis din zeci de motive, care au fost în mare parte împotriva profiturilor băncilor și industriilor militare, iar acum este Donald Trump, care a strigat că va „da America înapoi oamenilor”.
Ca majoritatea oamenilor de afaceri, Trump urăște băncile, pentru puterea formidabilă pe care o au asupra economiei. Aruncați o privire la singura carte a lui Henry Ford, „Evreul internațional” pentru a afla cât de profundă a fost neîncrederea și ura sa față de băncile internaționale. Afacerile lui Trump au suferit foarte mult din cauza acestor instituții care, practic, vă vând o umbrelă, doar pentru ca să o ceară înapoi imediat ce începe ploaia. Controlul băncilor private asupra creării de bani și a ratelor dobânzii, prin fiecare bancă centrală din aproape fiecare țară este o putere permanentă asupra națiunilor, mult peste ciclul efemer al politicienilor. Până în anul 2000, acești jefuitori ai națiunilor erau la doar câțiva pași de visul lor totalitar planetar, dar câteva detalii rămâneau nemișcate: Vladimir Putin și 393 de milioane de arme americane. Apoi a apărut Donald cu fața portocalie, ultima piesă din puzzle-ul de care noi, oamenii, aveam nevoie să încetăm 250 de ani din imperiul bancar.
Tehnici și tactici
La începutul mandatului său, în mod naiv Trump a încercat abordarea directă, înconjurându-se de rebeli împotriva establishmentului ca Michael Flynn și Steve Bannon, enervându-i pe toți și pe aliații săi străini, aruncând la gunoi tratatele de liber schimb, impunând taxe vamale pe importuri și insultându-le liderii în față la ședințele G7 din 2017 și 2018. Reacția a fost puternică și toți inamici s-au aruncat asupra absurdei Russiagate, întrucât părea unica opțiune de a opri omul pe cale să distrugă globalismul. În mod previzibil, abordarea directă nu a dus nicăieri; Flynn și Bannon au fost nevoiți să plece, iar Trump s-a trezit încurcat într-o serie de audieri care l-au făcut să-și dea seama că nu va obține nimic prin transparență. A trebuit să găsească o cale de a anihila cei mai periculoși oameni de pe planetă, dar, în același timp, să rămână la putere și în viață. A fost nevoit să devină mai abil.
Atunci geniul lui a explodat. Și-a schimbat complet strategia și abordarea și a început să ia decizii absurde și să emită declarații scandaloase pe Twitter. Oricât de amenințătoare și periculoase ar părea unele dintre aceste mesaje, Trump nu le-a folosit în sensul lor primar, ci a urmărit efectele secundare. Nu i-a păsat de ce au crezut oamenii despre el, ci doar de rezultatul final. A jucat chiar și rolul de bufon pe Twitter, a părut naiv, lunatic sau de-a dreput idiot, probabil cu speranța că va reuși să lase impresia că nu știe ce face si că nu poate fi chiar atât de periculos. În mod intenționat a devenit incorect politic cu scopul de a arăta adevărata față pe care Statele Unite o au în spatele măștii.
Primul test al noii sale abordări a fost acela de a încerca să oprească pericolul tot mai mare de atac și invazie a Coreei de Nord de către NATO. Trump l-a insultat pe Kim Jung-Un prin Twitter, l-a numit Rocket Man și l-a amenințat că va rade de pe fața pământului Coreea de Nord bombardând-o nuclear. Incorecta sa politică înfiorătoare a continuat săptămâni întregi, până când în mintea tuturor s-a trezit ideea că nu există motive temeinice pentru a ataca țara. El a paralizat NATO. Trump s-a întâlnit apoi cu „Rocket Man” au mers în parc ca într-un început de frumoasă prietenie, râzând împreună. Nu au realizat absolut nimic în negocierile lor, deoarece nu au nimic de negociat. Mulți vorbeau despre prețul Nobel pentru pace, pentru că mulți nu știu că, de obicei, aceste distincții sunt înmânate pentru a spăla imaginea unor criminali de război, precum Obama sau Kissinger.
Apoi a venit Venezuela. Trump și-a împins tactica cu un pas mai departe, pentru a se asigura că nimeni nu poate susține un atac asupra acestei țări libere. El a alocat cazului cei mai feroce neoconi disponibili: Elliott Abrams, condamnat anterior pentru conspirație în afacerea Iran-Contras din anii 80 și John Bolton, faimos pentru agresivitate. Ulterior, Trump l-a confirmat pe Juan Guaido drept alegerea sa pentru președintele Venezuelei; o marionetă goală, atât de prost încât nici măcar nu realiza cât de mult este folosit. Din nou, Trump a amenințat că va pune țara la pământ. În timp ce comunitatea mondială urmărea cu uimire lipsa totală de subtilitate și diplomație din comportamentul lui Trump, rezultatul a fost că Brazilia și Columbia s-au sucit și au spus că nu doresc să aibă nimic de-a face cu un atac asupra Venezuelei. Medicamentul administrat de Trump a avut ca efect că doar 40 de țări satelit la nivel mondial, au avut președinți și prim-miniștrii atât de idioți încât să-l susțină timid pe Guaido. Donald a bifat căsuța din dreptul Venezuelei pe lista lui și a continuat să defileze.
Apoi au venit cele două daruri către Israel: Ierusalimul drept capitală, și confirmarea posesiei Israelului asupra platoului sirian Golan. Netanyahu, care nu este cel mai ascuțit creion din cutie, a sărit de bucurie și toată lumea a strigat că Trump este un sionist. Adevăratul rezultat a fost că întreg Orientul Mijlociu s-a unit împotriva Israelului, pe care nimeni nu îl mai poate susține. Chiar și complicele lor istoric Arabia Saudită a trebuit să respingă în mod deschis această palmă imensă în fața Islamului. Cele două cadouri ale lui Trump au fost de fapt înjunghieri din spate pentru Israel, al cărui viitor nu pare prea luminos în zilele noastre, deoarece NATO va trebui să se mute din regiune. Bifat din nou.
Pe măsură ce realitatea devine evidentă
Dar sunt mai multe de discutat! Prin lipsa sa de control asupra NATO și a armatei, Trump este foarte limitat în acțiunile sale. La prima vedere, înmulțirea remarcabilă a sancțiunilor economice asupra unor țări precum Rusia, Turcia, China, Iran, Venezuela și alte națiuni pare dură și fără milă, însă realitatea a fost că sancțiunile au împins acele țări în afara sistemului financiar Swift conceput pentru a le menține înrobite în zona de hegemonie a dolarului și a băncilor internaționale. Sancțiunile au forțat Rusia, China și India să creeze un sistem alternativ de plăți comerciale bazat pe monedele naționale, în locul atotputernicului dolar. Realitatea bipolară a lumii este oficială, iar odată cu sancțiunile sale viitoare, Trump va împinge mai multe țări din sistemul Swift să se alăture celeilalte părți, în timp ce băncile importante încep să cadă în Europa.
Chiar și în uraganul politic în interiorul căruia se găsește, Trump tot găsește timp ca să-și afișeze umorul arogant aproape copilăresc. Priviți la batjocorirea lui Hillary Clinton și Barrack Obama, în timp ce se așeza cu cei mai drepți generali pe care i-a putut găsi, pentru a face o poză într-o așa-numită „situation room”, pretinzând că urmăresc monitorizarea morții lui Baghdadi într-un loc în care acesta nu se putea găsi, exact așa cum făceau predecesorii săi criminali cu mult timp în urmă în cazul falsei ucideri a lui Bin Laden. El a împins chiar farsa mai departe adăgând detaliile unui câine care-l recunoaște pe falsul calif al Daesch, după ce îi mirosise lenjeria. Acum că ați înțeles ce este cu adevărat Trump, veți putea, de asemenea, să apreciați spectacolul, în toată splendoarea și adevăratul său sens.
«Am asigurat câmpurile petroliere din Siria». Într-adevăr, cu această scurtă frază, Trump și-a unit vocea cu cea a generalului Smedley Butler care a zguduit lumea în urmă cu 80 de ani cu o carte minusculă numită „Războiul este o escrocherie”. Jaful și furtul de petrol nu sunt cu siguranță la fel de virtuoase ca promovarea democrației și a justiției. Ceea ce mă uimește sunt acei numeroși jurnaliști și analiști „alternativi”, care cunosc pe vârful degetelor fiecare problemă tehnică despre 11 Septembrie sau realitatea științifică despre povestea absurdă a încălzirii globale, dar încă nu au nicio idee despre ceea ce face Trump. După 3 ani de mandat, încă nu realizează ce se întâmplă pentru că au cumpărat mesajul mass-mediei mainstream care i-a convins pe toți că Trump este retradat mental.
Cei care încă mai păstrați îndoieli cu privire la agenda lui Trump, credeți cu adevărat că implozia evidentă a imperialismului american pe planetă este o coincidență? Mai credeți că, din cauza influenței ruse asupra alegerilor din 2016, CIA, FBI, întreaga mass-media, Congresul american, Rezerva Federală, partidul democrat și jumătatea războinică a republicanilor lucrează împotriva lui încercând să-l pună sub acuzare? Ca majoritatea materialelor care provin din mass-media, realitatea este exact opusul a ceea ce vi se spune: Trump ar putea fi omul cel mai dedicat care a pus vreodată piciorul în biroul Oval. Și cu siguranță cel mai ambițios și incorect din punct de vedere politic.
Concluzie
Lumea se va schimba drastic între 2020 și 2024. Al doilea și ultimul mandat al lui Trump coincide cu ultimul mandat al lui Putin în funcția de președinte al Rusiei. Este posibil să nu existe niciodată o altă coincidență de genul acesta pentru o lungă perioadă de timp și amândoi știu că este acum sau poate niciodată. Împreună, trebuie să pună capăt NATO, Swift și Uniunea Europeană ar trebui să se prăbușească. Terorismul și încălzirea globală antropică vor sări în vortex și vor dispărea odată cu creatorii lor. Trump va trebui să asaneze mlaștina din CIA și Pentagon, și să naționalizeze Rezerva Federală. Alături de Xi și Modi, Trump și Putin ar putea pune capăt intervenției băncilor private în afacerile publice, refuzând să plătească un singur ban din datoriile lor și resetând economia mondială prin trecerea la monedele naționale produse de guverne, deoarece băncile private vor cădea ca un joc de domino, fără ca un servitor asemănător cu Obama care să-i salveze pe cheltuiala voastră. Odată făcut acest lucru, o pace și o prosperitate insuportabilă ar putea stăpâni planeta, deoarece impozitele noastre ar plăti pentru dezvoltarea țărilor noastre în loc să cumpere echipamente militare inutile și să plătească dobânzi la împrumuturi de către bancheri care nici măcar nu aveau bani în primul rând.
Dacă tot nu-l înțelegeți pe Donald Trump după ce ați citit cele de mai sus, sunteți de nesalvat. Sau puteți fi Trudeau, Macron, Guaido sau orice alt idiot util, fără să știți că covorul de sub picioarele dvs. a alunecat deja.
Apărut pe Oriental Review
About Trump
http://bogdanherzog.ro/adevaratul-donald-trump/?fbclid=IwAR1sn7Dj46BUt6XhcOYr6QN-7yfd3Y9lJwvSkvJzcPYmEp8TXMgrxC0B5qM
/////////////////////////////////////////
Descoperire a Gazetei Sporturilor: Frederic Lefebvre, fostul preparator fizic personal al Serenei Williams, i-a recomandat suplimentul dopant Simonei Halep
Specialistul de la Academia Mouratoglou din Franța, despre care chiar tribunalul spune că i-a recomandat suplimentul contaminat Simonei Halep, se numește Frederic Lefebvre. El a fost preparatorul fizic personal al Serenei Williams în 2015-2017, scrie Gazeta Sporturilor joi seara.
Citeşte întreaga ştire: Descoperire a Gazetei Sporturilor: Frederic Lefebvre, fostul preparator fizic personal al Serenei Williams, i-a recomandat suplimentul dopant Simonei Halep
Preparatoarea fizică Gohier și antrenorul Mouratoglou personal i-au garantat Simonei că preparatul Schinoussa Keto MCT (Colagen) produs de firma Quantum Nutrition, din Toronto, Canada, este sigur, susține tribunalul care a suspendat-o 4 ani pe româncă. Dar recomandarea către Gohier și, implicit, către Simona Halep, a făcut-o un alt angajat al Academiei Mouratoglou. Numele lui apare în documentele oficiale ale tribunalului: Frederic Lefebvre.
Cine e Frederic Lefebvre, omul de încredere al lui Patrick Mouratoglou Frederic Lefebvre este directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou. Din această calitate, specialistul francez a colaborat cu Serena Williams, în intervalul noiembrie 2015-2017, lucru pe care preparatorul și l-a trecut și pe LinkedIn. Pe baza unei recomandări a lui Frederic Lefebvre (care era directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou) pentru Candice Gohier, aceasta i-a recomandat Simonei 3 produse de la un producător. Halep nu auzise înainte de acele suplimente. A întrebat dacă Gohier le-a verificat și i s-a răspuns că da. Tribunalul care a suspendat-o pe Simona Halep: Tribunalul a protejat numele suplimentului și al firmei, dar Gazeta Sporturilor le-a aflat. Aparțin producătorului canadian Quantum Nutrition. Detalii despre substanță aici.
Explicația Simonei și a oamenilor de la Academia Mouratoglou a fost aceea că lotul de colagen din Canada a fost contaminat. Dar tribunalul a spus că e imposibil ca această contaminare să explice întreaga cantitate descoperită în organismul Simonei.
RECOMANDĂRI Șeful ASF e mai bine plătit decât primarul din New York. Cât a încasat Nicu Marcu în 2022 Mai multe despre circumstanțele dopajului și despre pe cine pregătește astăzi Frederic Lefebvre puteți citi pe GSP.
Citeşte întreaga ştire: Descoperire a Gazetei Sporturilor: Frederic Lefebvre, fostul preparator fizic personal al Serenei Williams, i-a recomandat suplimentul dopant Simonei Halep
///////////////////////////////////////////
Nume grele pe ‘lista rusinii’ publicata de ANAF
Autor: Conso
Persoane importante apar pe lista restantierilor la fisc, persoane fizice, publicata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) dupa mai multe amanari. Aceasta cuprinde 187.230 de contribuabili, care detin, impreuna obligatii fiscale restante de 3,4 miliarde de lei, rezultate inclusiv din activitati economice independente sau profesii libere.
Primul pe lista este primarul Sectorului 3 din Capitala, Robert Negoita, cu o restanta in suma de 232 de milioane de lei. Pe locul doi este Florin Mateiu, din orasul Victoria, cu o datorie totala de aproximativ 102 milioane de lei, iar pe locul trei este Bogdan Mihai Ciortea, din Cluj Napoca, cu 21,7 milioane de lei.
Lista ”rusinii” contine si persoane cu notorietate in spatiul public. Este vorba despre George Becali si Silviu Prigoana, cu datorii de aproape patru milioane de lei fiecare, dar si omul de afaceri Cristian Tantareanu, cu 2,7 milioane lei.
Fost ministru al Finantelor, restantier la buget
Interesant este faptul ca si fostul ministru al Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, figureaza in baza de date a ANAF cu o datorie de 73.702 lei.
De asemenea, Daciana Sarbu, sotia fostului premier Victor Ponta, are o datorie restanta de aproximativ 48.000 de lei. Totodata, avocatul poporului, Victor Ciorbea, impreuna cu sotia, au datorii la stat de peste 570.000 de lei.
Potrivit ANAF, din totalul restantelor persoanelor fizice se pot recupera, la aceasta data, circa 2,3 miliarde de lei (67,6%). ”Situatia juridica a restului de creante de 1,1 miliarde de lei (insolvabilitate fara bunuri sau venituri urmaribile, existenta unor hotarari judecatoresti de suspendare a executarii silite, etc) opreste ANAF de la initierea sau continuarea masurilor de executare silita”, se mentioneaza intr-un comunicat al ANAF.
Lista debitorilor care inregistreaza obligatii fiscale restante se publica in baza art. 162 din Codul de procedura fiscala, aprobat prin Legea nr. 207/2015.
Potrivit Fiscului, contribuabilii cu restante fiscale inregistrate la data de 31 martie 2016 (de peste 1.500 de lei in cazul persoanelor fizice) au primit notificari prealabile si li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificarii situatiei fiscale, iar in cazul in care astfel de situatii sunt constatate de contribuabili dupa publicare, listele vor fi actualizate la cererea acestora.
Pe de alta parte, ANAF precizeaza ca ”nu fac obiectul publicarii confiscarile dispuse prin sentinte civile sau penale, atragerea raspunderii in procese civile de insolventa sau in faza penala, alte creante bugetare etc. Sunt exceptate de la publicare obligatiile fiscale pentru care s-au acordat si sunt in derulare inlesniri la plata si cele a caror executare este suspendata”.
ANAF a publicat si restantele firmelor si institutiilor publice la stat
Inainte de publicarea listei cu persoanele fizice, ANAF a publicat si restantele inregistrate, tot la 31 martie 2016, de contribuabilii mari, mijlocii si mici.
La categoria contribuabili mari, pe lista sunt 186 de entitati, cu restante totale de 2,6 miliarde de lei, din care 769 de milioane de lei reprezinta obligatii de plata contestate.
Contribuabilii mijlocii, 2.486, au obligatii fiscale restante in cuantum total de 3,8 miliarde de lei, din care 316 milioane de lei reprezinta sume contestate.
A treia lista publicata de ANAF contine contribuabili mici si institutii publice, in numar total de 144.829, care inregistreaza obligatii fiscale totale de 77,11 miliarde de lei, din care 19% (14,65 miliarde de lei) sunt recuperabile, iar 81% (62,46 miliarde de lei) reprezinta arierate nerecuperabile.
https://www.conso.ro/banii-economia/nume-grele-pe-lista-rusinii-publicata-de-anaf-
/////////////////////////////////////////////
Tehnici de Manipulare – Simon si George K (1996). Se folosesc la TV, in Presa, Filme, Politica
by Emilian
Orice persoana care se expune canalelor informationale detinute de Mafia Internationala este PACALIT prin diferite tehnici de inselare perfectionate in mii de ani si aplicate asupra popoarelor prin tehnologia moderna aparuta in ultimii 150 de ani.In special cei care se expun programelor Radio, TV si Filme (cele mai eficiente canale de intoxicare mentala ale mafiei) sunt cei mai pacaliti oameni de pe planeta, convingerile si credintele telespectatorilor fiind NU ale lor, ci cele implantate in mintea lor prin Radio, TV si Filme. Ei, telespectatorii, traiesc cu credinta ca inteleg ce se petrece in jurul lor, dar nu inteleg mai nimic din realitatea inconjuratoare. Sunt atat de pacaliti incat actioneaza in viata lor contra propriei persoane si contra propriului popor, conform convingerilor plantate de mafioti in capul lor prin Radio, TV si Filme, in timp ce ei cred cu tarie ca actioneaza corect si patriotic.
Omul de buna credinta, si in special omul departat de Biserica Ortodoxa (de unde ar fi primit CUNOSTINTE despre rau, TEHNICI de aparare, HAR pentru a se apara in fata mafiotilor) este prea slab ca sa faca fata avalansei de INSELARE si VICLENIE care se gaseste la Radio, TV si Filme. Astfel, cine se expune, este inselat. Cine vrea sa aiba mintea limpede, NU SE EXPUNE acestor canale de intoxicare mentala.
Mai jos preiau de pe internet o lista cu CATEVA dintre tehnicile de inselare aplicate la Radio, TV si in Filme, si in general, in orice program de pacalire folosit de mafioti:
Simon[1] a identificat urmatoarele Tehnici manipulative:
Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii manipulatori sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.
Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.
Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.
Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin.
Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.
Atenția sau neatenția selectivă: Manioulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.
Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.
Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui.
Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese).
Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.
Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă.
Jucarea rolului de victimă (“sărmanul/a de mine”): Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.
Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.
Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.
Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.
Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat.
Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală.
Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.
Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie, pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.
Braiker[2] a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează victimele:
Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială (lacrimi de crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică.
Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare, amenințări, înjurături, șantaj emoțional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe victima.
Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde în total.
Pedeapsa
Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a altui comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator.
Vulnerabilitatile exploatate de manipulatori
După Simon[1], manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea victimele:
naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți și nemiloși sau e în negare când e victimizată.
conștiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă.
încredere în sine scăzută – victima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede.
intelectualizare – victima încearcă din greu să înțeleagă manipulatorul și crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa.
dependență emoțională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării sau exploatării.
După Kantor[3], oamenii care prezintă următoarele carecteristici sunt cei mai vulnerabili în fața manipulatorilor:
încredere exagerată – oamenii onești presupun adesea că și ceilalți sunt onești. Se bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competența etc. Aceștia se îndoiesc rareori de așa-zișii experți.
altruism exagerat – opusul manipulatorului, prea onești, prea corecți, prea empatici.
impresionabilitate – sunt seduși repede de cei cu șarm superficial. De exemplu, votează pentru politicianul mincinos care pupă copiii.
naivitate – nu pot crede că în lume există oameni necinstiți pentru că dacă ar fi, nu ar fi lăsați să acționeze.
masochism – le lipsește respectul de sine și îi lasă inconștient pe manipulatori să profite de ei, crezând că o merită din cauza unui sentiment de vinovăție.
lăcomie – cei lacomi și neonești pot cădea pradă unui manipulator care îi convinge ușor să facă ceva imoral.
imaturitate – au o judecată defectuoasă, cred afirmațiile exagerate ale reclamelor.
materialism exagerat – o pradă ușoară pentru cămătari sau cei care se ocupă cu scheme de îmbogățire rapidă.
dependență psihologică – cei dependenți simt nevoia să fie iubiți și prin urmare sunt predispuși să accepte ceva ce ar trebui să refuze.
singurătate – oamenii singuri pot accepta orice formă de contact cu oamenii. Un străin manipulator poate oferi companie umană, dar cu un anumit preț.
narcisism – narcisiștii sunt înclinați să cadă pradă laudelor nemeritate.
impulsivitate – aceștia iau decizii în grabă, de exemplu ce să cumpere sau cu cine să se căsătorească, fără a-i consulta pe ceilalți.
frugalitate exagerată – nu pot refuza o afacere chiar dacă cunosc motivul pentru care ies atât de ieftin.
bătrânețea – cei în vârstă pot deveni istoviți și mai puțin capabili de a se ocupa de mai multe lucruri odată. Când primesc o ofertă, e mai puțin probabil să se gândească că ar putea fi o înșelătorie. Sunt predispuși să ofere bani unei persoane care are o poveste tristă. Vezi abuzul de bătrâni.
[1] Simon, George K (1996). In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People
[2] Braiker, Harriet B. (2004). Who Is Pulling Your Strings ? How to Break The Cycle of Manipulation
[3] Kantor, Martin (2006). The Psychopathology of Everyday Life
Sursa: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Psihopatie
////////////////////////////////////////////
Ce ii impiedica pe oameni sa vada adevarul, de ce nu inteleg romanii realitatea din jur: Sclavia moderna, Noua Ordine Mondiala si Sistemul de exploatare in care suntem neo-sclavi muncitori
Şi oamenii “orbi” pot înțelege realitatea din jur dacă sunt dispuși să caute și să citească adevărul…
În acest text vom prezenta ce anume îi împiedică pe români (şi pe majoritatea oamenilor de pe planetă) să vadă şi să înţeleagă adevărul şi realitatea reală din jurul lor, adică ce îi împiedică să vadă Noua Ordine Mondială şi Sistemul de exploatare în care suntem ţinuţi pe post de sclavi muncitori moderni (neo-sclavi). Despre ce se întâmplă în jurul nostru şi care este adevărul privind lumea în care trăim am mai scris și în alte texte pe acest blog. Pe scurt, este vorba de cei mai puternici – influenţi şi bogaţi oameni de pe planetă, cei pe care nu îi vedem niciodată, nu ştim cine sunt şi unde se află, dar care conduc lumea din umbră (vedem efectele deciziilor lor, mecanismele prin care conduc lumea și instrumentele lor – oameni, institutii, corporații, companii etc). Aceştia încearcă (şi în mare măsură au reuşit) să instaureze o Nouă Ordine Mondială, în care oamenii să fie SCLAVI muncitori docilizaţi, care doar muncesc (muncă modernă, nu pe câmp), oameni care habar nu au şi cărora nu le pasă că sunt sclavi. Scopul este exploatarea maselor de oameni (popoarelor) de către o Elită profitoare (cei care conduc lumea), care să aibă controlul total al omenirii prin nenumărate metode şi intrumente subversive, malefice, mai mult sau mai puţin ascunse, aplicate toate în cadrul Sistemului de exploatare din fiecare țară. De ce nu pot vedea oamenii ce se petrece cu adevărat în jurul lor? Detalii concrete în continuare:
Ce îi împiedică pe români şi pe ceilalţi oameni de pe planetă să vadă adevărul, realitatea reală din jur:
– Distrugerea mentală (premeditată şi continuă) – oamenii sunt supuşi continuu unui proces de distrugere mentală premeditată, adică unor tehnici şi metode prin care creierul omului să fie pur şi simplu distrus, limitat, îndobitocit. Fără un creier “dăştept” nu te poţi prinde în legătură cu ce se întâmplă în jurul tău. Aşa că trebuie să fii distrus mental. Distrugerea creierului are loc în plan fizic – adică se lucrează la râncezirea creierului, la limitarea capacităţii biologice/anatomice a creierului de a funcţiona la capacitate optimă şi în plan psihic / mental / intelectual / gândire etc – pentru a limita capacitatea de a înţelege lumea în care trăim, pentru a te înregimenta în nişte tipare nocive de funcţionare prestabilite și ideale pentru Sistemul de exploatare, pentru a nu-ţi pune întrebări, pentru a nu căuta răspunsuri, pentru a nu face faţă psihic adevărului, pentru a respecta autoritatea, pentru a fi obedient etc. Pe scurt, pentru a fi sclavul perfect.
Pentru cei care refuză să înțeleagă că suntem folosiți pe post de sclavi, sau le este greu să înțeleagă acest lucru, am scris acest text cu mai multe detalii: Sclavia modernă.
Metodele de distrugere mentală sunt multiple, cele mai importante fiind următoarele:
ŞCOALA (educaţia formală) – îndoctrinare, înregimentare, obedienţă faţă de autorităţi, tipare de funcţionare, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, distrugerea potențialului, pierdere de timp, pregătirea pentru viața de sclav etc – de citit detalii aici: Educația pentru turme.
MASS MEDIA (principalele ziare, site-uri de ştiri, posturi radio şi în special Televizorul) – îndobitocire, lipsa prezentării adevărului istoric, lipsa prezentării adevărului despre lumea reală, dependență, manipulare, pierdere de timp, distrugerea creierului etc – de citit detalii aici: Ce învățăm de la TV.
(despre Şcoală şi Mass media găsiți detalii şi aici: Romanii sunt distrusi mental premeditat. Cum se obtine distrugerea mentala a popoarelor)
Poluarea (apă, aer) – fluor toxic, metale grele, noxe auto, chemtrails etc
Mâncarea otravă din supermarket – chimicale, pesticide, aditivi, E-uri, conservanţi, arome, MSG (monoglutamat de sodiu), hormoni, OMG (organisme modificate genetic), dulciuri, ciocolată, bomboane, jeleuri chimice, acadele, sucuri colorate, mezeluri, salam, parizer, margarină, branză topită, ketchup, supă la plic, delicat, zahăr în exces, sare în exces, grăsimi, prăjeli, gumă de mestecat şi alte dulciuri cu aspartam etc etc etc; – detalii în textele din categoria MÂNCARE OTRAVĂ.
Probabil VACCINURILE (nu ştim ce conţin, dar ştim că fac rău) – detalii aici: Vaccinuri pt copii – o minciuna! Afacerea profitabila ” Vaccinarea copiilor “
Probabil Pastilele (nu ştim exact ce conţin și ce efecte au pe termen lung, dar știm că nu prea funcționează și țintesc doar SIMPTOMEle, nu cauzele bolii) – câteva detalii aici: Prezentare interviu Dr Russell Blaylock.
Chiar şi Biserica într-o anumită măsură – detalii imediat mai jos, la “Mulţumirea cu puţin”.
Distrugerea mentală duce la multiple fenomene/caracteristici care ne împiedică să vedem Sistemul de exploatare în care suntem sclavi moderni:
– Mulţumirea cu puţin – suntem prostiţi să credem că dacă trăim în sărăcie şi suntem amărâţi, e cumva bine şi moral. Aici o mare parte din vină o are Biserica, care te invită la NON acţiune împotriva Sistemului de exploatare care îi foloseşte pe oameni drept SCLAVI. Biserica ne învaţă ”să ne mulţumim cu puţin”, “toţi avem o cruce, să ne ducem crucea”, “să fii bogat este de rău” (deci e de bine să fii sărac – fii sărac!, acceptă sărăcia ca pe ceva bun!), “nu partea materială contează, ci sufletul” – deci ignoră orice ţine de “lumesc” că nu e important! Biserica ne invită la răbdare veşnică şi rezistenţă veşnică, “fiecare să-şi poarte crucea!” . Fiţi săraci! Fiţi umili! Mulţumiţi-vă cu puţin! Acceptaţi relele care vi se întâmplă! Purtaţi-vă crucea! Veţi ajunge în Rai! Toate astea invită omul la NON acţiune! Îl invită să fie docil, să respecte autoritatea, să fie SUPUS, să accepte tot ce i se întâmplă, SĂ FIE SCLAV! Eu nu sunt de acord cu asta deloc, aşa că VĂ ROG, TREZIREA DIN „DOAR RUGĂCIUNE”! Dacă ne mulţumim cu puţin -> nu ne interesează să ducem o viaţă mai bună, deci -> acceptăm viaţa mizeră pe care o avem acum, adică -> ne acceptăm condiția de sclavi muncitori în Sistemul de exploatare. Împăcarea cu sclavia nu ne mai oferă niciun motiv să căutăm să înţelegem Sistemul de exploatare, pentru că ne mulţumim să trăim în el ca nişte sclavi. Astfel de oameni sunt PERFECŢI pentru cei care conduc lumea din umbră…
– Renunţarea la banul public – dacă nu ne interesează ce se întâmplă cu banii munciţi de noi care ajung la bugetul statului, atunci logic că nu ne interesează nici cine şi cum îi foloseşte, deci implicit, nu ne interesează faptul că PE MUNCA ŞI SPINAREA NOASTRĂ ESTE ALIMENTAT SISTEMUL DE EXPLOATARE – detalii despre această mare problemă a românilor (renunțarea la banul public) găsiți la punctul 10, aici: De ce nu sunt interesați românii de Noua Ordine Mondială.
– Obedienţa faţă de autoritate, Încrederea în autoritate şi Nepunerea la îndoială a informaţiilor primite de la autoritate şi nici a bunei credinţe a autorităţii – “Statul îţi vrea binele”, “Nu gândi cu propriul creier, gândim noi pentru tine! Stai liniştit! Ai încredere în noi că îţi vrem binele!”, ”FNI veghează!” etc – detalii aici: De ce au românii încredere în autorități + tipuri de autorități.
– Gândirea pe termen scurt – noi, cei mai mulţi români şi ceilalţi oameni care se află într-un astfel de Sistem de exploatare se luptă să supravieţuiască de pe o zi pe alta, de la o lună la alta. Aşa este gândit sistemul. Din cauza asta, noi NU suntem învăţaţi, setaţi să gândim pe termen lung. Noi gândim pe termen scurt: ”ce gătesc când ajung acasă?”, ”cu ce mă îmbrac diseară?”, ”am ce să mănânc mâine?”, ”am cu ce să plătesc salariile angajaţilor săptămâna viitoare?”, “am bani de concediu luna viitoare?”, ”am bani să plătesc rata / chiria luna viitoare?”, “am bani să plătesc taxa la facultate semestrul viitor?” etc etc etc. Noi gândim în termeni de ZILE, SĂPTĂMÂNI, LUNI şi maxim maxim UN AN – DOI înainte. Doar PRIN EXCEPŢIE există oameni – sclavi în Sistemul de exploatare care îşi planifică viaţa pe mai mult de un an. Noi, oile care gândim pe termen scurt, suntem “educaţi” să gândim pe termen scurt încă din şcoală. ÎN CONTRADICŢIE CU NOI, se află cei care conduc lumea din umbră, cei care au pus în aplicare Sistemul de exploatare, care l-au gândit şi care îl gestionează în prezent. EI GÂNDESC TOT TIMPUL PE TERMEN LUNG, adică în ANI, ZECI DE ANI şi SUTE DE ANI înainte !!! Ei fac ceva AZI, AICI pentru ca peste 10, 20 de ani se se întâmple ceva ÎN ALTĂ PARTE. Ei gândesc pe termen lung şi foarte lung. Total diferit față de noi! Noi gândim pe termen scurt şi foarte scurt. DIN CAUZA ACESTEI DIFERENŢE NOUĂ NE ESTE GREU SĂ PRICEPEM LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIM, pentru că ea FUNCŢIONEAZĂ după regulile LOR, celor care acţionează din umbră şi gândesc pe termen LUNG. Din cauza asta noi nu putem pricepe că ne aflăm într-un Sistem de exploatare şi că suntem sclavi. Pentru că pur și simplu nu-l putem înțelege, cuprinde, cu mintea noastră distrusă premeditat. Din cauza asta adevărul din jurul nostru nu ne este clar, pentru că suntem limitaţi în gândire, în înţelegere a ceea ce se întâmplă, pentru că gândim pe termen scurt. E o mare problemă. Dacă vrem să pricepem cum acționează cei care conduc lumea din umbră trebuie să începem să ”ne punem în papucii lor”, să ne imaginăm că suntem ei și să vedem imaginea de ansamblu și cum funcționează lucrurile/lumea, PE TERMEN LUNG! Detalii despre gândirea pe termen scurt găsiţi şi aici: Cum sa te ajuti PE TINE din viitor. Gandirea pe termen scurt si lung. Binele din prezent si binele din viitor.
– Lipsa de interes – din cauza distrugerii mentale oamenii nu conştientizează ce este relevant pentru viaţa lor şi ce nu, aşa că nu sunt interesaţi de subiecte precum Noua Ordine Mondială, conspiraţii planetare, conducători din umbră, guvernul mondial, cip-uri, supravegherea totală a omului, sclavia modernă etc etc etc, pentru că au impresia că nu îi vizează, DEŞI, ÎN REALITATE, ACESTE LUCRURI LE AFECTEAZĂ VIAŢA ENORM! Lipsa de interes apare şi din cauza fenomenului numit disonanţă cognitivă. Este vorba despre faptul că oamenii nu pot face faţă psihic adevărului, aşa că îl ignoră – detalii despre asta aici: Cea mai mare problemă a omenirii.
– Egoism – în mod premeditat Sistemul de exploatare în care trăim este făcut de aşa natură încât oamenii să se lupte pentru binele lor şi eventual al familiei lor, dar ATÂT! Restul nu mai contează, pe restul oamenilor trebuie călcat în picioare ca să ajungi tu cât mai sus şi să-ţi fie ţie cât mai bine. Se cheamă Legea junglei şi reglementează viaţa noastră a românilor în prezent. Din păcate unii oameni bogaţi sunt atât de cretini încât cred că pe ei nu îi afectează Sistemul de exploatare (de citit textele Sclavia modernă şi Şi bogaţii sunt afectati). Ceva despre altruism şi fapte bune aici: Ce mi s-a întâmplat azi.
– Valori morale distruse şi Lipsa de patriotism – fără valori morale societatea o ia razna şi este mai uşor de exploatat, controlat, distrus. În mod premeditat ne sunt atacate Biserica, religia şi credinţa, ne este atacată familia tradiţională, iar patriotismul dispare o dată cu distrugerea identităţii naţionale. Detalii despre toate acestea aici: Credinta stramoseasca, identitatea nationala si familia traditionala impiedica distrugerea mentala, psihica si spirituala a omului.
– Nevoie de dovezi clare negru pe alb – oamenii distruşi mental nu mai pot gândi cu propriul creier, nu mai pot lega informaţiile, nu le mai pot pune cap la cap, nu mai pot rezolva singuri puzzle-ul ca să priceapă imaginea de ansamblu – ei au nevoie de “ajutor” extern, de dovezi concrete, ceva palpabil, dar nu sunt dispuşi nici măcar să caute (e greu să citeşti pe internet). De multe ori însă, privind realitatea reală în care trăim, dovezile nu sunt CLARE, pentru că lucrurile relevante se întâmplă PE ASCUNS, deciziile se iau din umbră, iar efectele se simt pe termen lung, nu imediat. Din păcate însă, mulţi dintre oamenii care au nevoie de dovezi concrete, hârtii semnate, contracte clare, ştampile, înregistrări video, audio etc ca să creadă ceva anume, NU VOR CREDE nici măcar când sunt puşi în faţa dovezilor clare – vezi, de exemplu, filmuleţul cu Băsescu care îi dă o palmă unui copil (+ prima lui reacţie la filmuleţ) şi pe românii naivi care l-au crezut pe mincinosul Băsescu în loc să creadă ce le spun ochii şi creierul: un ins dă un dos de palmă unui copil. Oamenii ăştia care au nevoie de dovezi sunt cei care susţin chestii de genul “conspiraţiile sunt doar teorii”, fără să fie dispuşi să caute să citească mai multe detalii ca să vadă dacă sunt doar teorii sau sunt pe bune. Sunt aceiaşi oameni care spun “şi ce, dacă mă supraveghează ăia şi ştiu totul despre mine, care e problema? Atâta timp cât nu fac nimic rău…”. Perfect! Şi din păcate sunt mulţi care gândesc aşa… Ehe.
– Renunţarea la luptă şi demoralizarea – “nimic nu se mai poate face!”, “nu poţi schimba lumea!”, “nu poţi tu să schimbi Sistemul, îţi pierzi timpul degeaba!” etc – toate aceste concluzii la care ajungem pentru că suntem distruşi mental în fiecare zi, sau care ne sunt inoculate în creier prin mass media au un singur scop: să renunţăm la luptă încă dinainte de a începe cu adevărat – exact ce-şi doresc cei care patronează Sistemul de exploatare – să nu ne răsculăm niciodată. Faptul că ”nimic nu se mai poate face” este doar una dintre multele ILUZII în care trăiesc românii astăzi. Detalii în textul ăsta: Iluziile românilor.
Alte detalii despre efectele distrugerii mentale aici: Exemple de comportamente care denotă distrugerea mentală.
Alte chestii care ne împiedică să vedem adevărul dur din jurul nostru:
– Lupta zilnică pentru supravieţuire – nu ai timp/chef să te ocupi de chestii de ansamblu, de binele cetăţii când tu eşti muritor de foame. Primează interesul individului în faţa a orice. Ordinea priorităţilor e ceva de genul ăsta: Bunăstarea Individului – Bunăstarea familiei lui – Bunăstarea grupului din care face parte – Bunăstarea Comunităţii din care face parte – Bunăstarea Patriei din care face parte – Bunăstarea omenirii – Bunăstarea Planetei şi a întregii creaţii. Cei mai mulţi oameni de pe planetă sunt ţinuţi premeditat la nivelul la care să se chinuie să îşi asigure Bunăstarea Individului și a familiei, dar fără să o obţină vreodată ca să treacă la nivelele următoare pentru că atunci ar deveni periculos pentru Sistem. Aici de bază este SĂRĂCIA – dacă ţii oamenii săraci le tai orice elan de a lupta împotriva Sistemului. D’asta românii sunt ţinuţi aşa săraci (şi popoarele în general, nu doar românii). Ca să se lupte non stop (eventual între ei) ca să supravieţuiască de la o zi la alta. O astfel de situaţie este ideală pentru cei care conduc lumea din umbră.
Lupta pentru supravieţuire duce la alt fenomen care ne împiedică să vedem adevărul:
Lipsa de chef şi mai ales LIPSA DE TIMP pentru a te informa, pentru a căuta ADEVĂRUL – timpul este printre cele mai importante elemente de care trebuie să profităm. Şi cei mai mulţi dintre români AU TIMP, doar că nu îl folosesc în mod util. PIERDEREA DE TIMP şi RISIPA TIMPULUI sunt ideale pentru cei care conduc lumea din umbră, aşa că ei ne “oferă” nenumărate moduri prin care să ne irosim timpul, ORICE ca să nu căutăm adevărul despre Sistemul de exploatare. ORICE CA SĂ NU ÎNŢELEGEM CE SE PETRECE ÎN JURUL NOSTRU şi să rămânem ignoranţi.
Iată câteva moduri prin care TIMPUL românilor şi, în general, al oamenilor de pe planetă este IROSIT PREMEDITAT:
– gunoi mediatic la TV, pe internet, în ziare şi reviste, programe tv cretine, emisiuni imbecile, sport de proastă calitate, filme, cărţi şi muzică de relaxat (“anesteziat”) creierul, pornografie, site-uri socializare, băutură, pariuri, jocuri calculator etc etc etc – de astea se scapă relativ uşor, dacă eşti conştient că sunt lăsate să existe în jurul nostru special ca să ne pierdem timpul şi să ne disturgem creierul (şi viaţa de familie);
– BIROCRAŢIE, mii de acte ca să primeşti ceva, dosare peste dosare necesare pentru un rahat, ANI DE ZILE CA SĂ ÎŢI REZOLVI O PROBLEMĂ ÎN INSTANŢĂ, mii de taxe şi impozite, mii de controale de la mii de instituţii, COZI la orice – la instituţii publice, la plata impozitelor şi taxelor, la plata facturilor, la bănci, la supermarketuri, la benzinării, AMBUTEIAJE în trafic, aglomeraţie în trafic – vezi Bucureşti, LIPSĂ LOCURI DE PARCARE – pierzi timp până găseşti unde să laşi maşina etc etc etc – de astea se scapă greu, pentru că ele sunt adânc înrădăcinate în Sistem, putând fi schimbate doar după eliberarea funcţiilor de conducere ale statului de mafioţii criminali care ne conduc acum, şi înlocuirea lor cu oameni de bună credinţă patrioţi.
Alt motiv din cauza căruia românii nu pot vedea adevărul:
– Bunătatea nativă a poporului român– faptul că suntem un popor foarte vechi (de peste 7000 de ani pe acelaşi teritoriu) ne-a făcut să avem astăzi dezvoltată în noi o BUNĂTATEA NATIVĂ şi nişte caracteristici (genetice) de OAMENI BUNI, sedentari, statornici, care zic “treacă de la mine” când cineva le greşeşte şi sunt dispuşi să ierte foarte mult doar ca să nu fie ceartă şi să fie pace. Alte caracteristici dezvoltate de poporul nostru statornic, sedentar: cooperare, colaborare, ÎMPĂRŢIREA RESURSELOR – de aceea când noi muncim şi alţii se bucură şi ei de munca noastră, nu ne supărăm aşa uşor (“treacă de la mine”). Bunătatea nativă, treacă de la mine, împărţirea resurselor etc au dus la o rezistenţa pe termen lung la nedreptăţi şi greutăţi + acceptarea lor – poporul român este veşnic răbdător. În plus, bunătatea nativă ne face să fim NAIVI şi să credem că şi ceilalţi oameni din jurul nostru sunt tot aşa, buni ca şi noi, când de fapt unii sunt nişte LUPI MALEFICI care abia aşteaptă să ne sfâşie dacă le oferim ocazia. Iar noi…le oferim ocazia în fiecare zi (prin lipsa de reacţie)…iar ei…PROFITĂ! Pentru că noi suntem buni, ne este greu să vedem RĂUL în alţi oameni, mai ales atunci când aceştia se dau drept “de-ai noştri” (vezi politicienii care sunt la conducerea României și care NU sunt ai nostri! Detalii în textul Iluziile românilor). NOI OAMENII BUNI NU PUTEM CONCEPE SĂ FACEM CRIME, RELE, CHESTII GRAVE, SĂ FACEM COMUNITĂŢI ÎNTREGI DE OAMENI SĂ SUFERE, SĂ FURĂM FĂRĂ JENĂ DE LA UN POPOR ÎNTREG etc. DIN CAUZA ASTA NE ESTE GREU SĂ CONŞTIENTIZĂM CĂ ASTFEL DE LUCRURI CHIAR SUNT FĂCUTE PREMEDITAT DE CĂTRE ALŢI OAMENI. NOI NU PUTEM SĂ ÎNŢELEGEM CĂ UNII OAMENI SUNT CHIAR ÎNTR-ATÂT DE RĂI, PENTRU CĂ NOI NU SUNTEM AŞA ŞI AVEM IMPRESIA GREŞITĂ CĂ TOŢI OAMENII SUNT CA NOI. NOI NU PUTEM PRICEPE CĂ SUNTEM CONDUŞI DE OAMENI PUR ŞI SIMPLU RĂI, CRIMINALI (la propriu!), noi le acordăm o şansă, şi încă o şansă şi încă o şansă, chiar şi după multe multe greşeli şi crime împotriva poporului. Noi pentru că suntem BUNI și NAIVI subestimăm GRAVITATEA lucrurilor pe care conducătorii politici le fac – “lasă mă, o fi greşit şi el” / “n-o fi ştiut şi el ce se întâmplă în subordinea lui” / “eh, nu cred că a furat chiar aşa mult” / “eh, a mai făcut şi lucruri bune” etc etc etc. Mare greșeală să acorzi atâtea șanse și atâta bunăvoință acestor CRIMINALI care ne conduc astăzi…… (De ce sunt criminali, vezi AICI) (Despre bunătatea nativă a românilor vorbește și un profesor sârb aici: Originea ungurilor si istoria lor in Transilvania si Europa)
RECAPITULARE:
Acestea sunt principalele lucruri care îi împiedică pe oameni să vadă LUMEA REALĂ din jurul lor: şcoala, mass media, televizorul, poluarea, mâncarea otravă, vaccinurile, pastilele, biserica (într-o anumită măsură), distrugerea mentală, mulţumirea cu puţin, renunţarea la banul public, obedienţa faţă de autoritate, încrederea în autorităţi, gândirea pe termen scurt, lipsa de interes, egoismul, valori morale distruse, lipsa de patriotism, nevoia de dovezi clare, renunţarea la luptă şi demoralizarea, lupta zilnică pentru supravieţuire, lipsa de chef pentru a te informa, lipsa de timp pentru a căuta adevărul, gunoi mediatic, birocraţie, cozi, aglomeraţia din trafic şi… BUNĂTATEA NATIVĂ A POPORULUI ROMÂN – o calitate minunată a românilor, dar care parcă ne sapă mormântul în prezent…
////////////////////////////////////////////
Crize financiare,sclavie,mafie,masonerie,coruptie etc – Noua Dezordine Mondială
Publicat de searchnewsglobal
Faptul că se face atâta tamtam în ultimii ani despre globalizarea pusă la cale de Noua Ordine Mondială, adică de nişte şmecheri ce s-au gândit că n-ar fi rău deloc ca peste încă vreo 50 de ani să conducă ei Planeta cu totul, n-ar trebui să ne sperie deloc pe noi românii. În această epocă a globalizării, opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni diferite forme de mistificare, ca o pânză de păianjen uriaşă ce permite mascarea condiţiei de „sclav al sistemului”. A arăta lucrurile aşa cum sunt în realitate, nu cum sunt prezentate de cei ce conduc lumea, este un lucru dificil datorită faptului că oamenii sunt orbi, nu pot vedea adevărul chiar când acesta îi loveşte în faţă. La ora actuală, cei peste 6 miliarde de oameni, cât are Terra, trăiesc şi mor, fără a cunoaşte realitatea din această lume, într-o adevărată sclavie economică, politică şi spirituală.
Cei mai mulţi dintre oameni, miliarde, privesc şi participă la spectacolul vieţii de zi cu zi. Pentru ei problemele vieţii sunt frica de sărăcie, frica de moarte şi de boală, frica de dictatură şi de terorism. Ei trăiesc într-o supunere totală producând şi consumând. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni mor în această treaptă a cunoaşterii.
Alţi oamenii, şi aceştia de ordinul miliardelor, trec la a doua treaptă a cunoaşterii, care este lumea politică. Ei au încredere în liderii politici, acceptă că democraţia constă în a vota şi a fi votat, pentru ei părerile guvernului, oficialilor şi mass-mediei sunt lege.
A treia grupă de oameni, care este mult mai mică faţă de spectacolul vieţii şi lumea politicii, încearcă să înţeleagă şi lumea istoriei umane, să înţeleagă relaţia dintre om şi cei ce guvernează, să înţeleagă relaţiile de producţie, să înţeleagă că ei depind de acest mod de viaţă.
A patra grupă de oameni, care sunt din ce în ce mai puţini, îşi dau seama că resursele pământului şi oamenii sunt în mâna unor familii extrem de bogate de pe pământ: Rockefeller, Rothschild şi multe alte nume cunoscute, dar şi mai recente, ca de exemplu Soros sau Gates. De cele mai multe ori îşi pun la un loc bogăţia, inventând instituţii transnaţionale ca: Banca Mondială, FMI-ul şi multe altele.
A cincia grupă de oameni sunt foarte deştepţi şi îşi dau seama că există foarte multe organizaţii secrete care conduc lumea, ca Francmasoneria, Illuminati – creaţie a iezuiţilor cu sediul central în New York, Organizaţia Bilderberg şi multe altele. Aceştia posedă o tehnică ştiinţifică extraordinară, pot controla chiar şi moartea şi condiţiile meteorologice, putând provoca furtuni sau cutremure. Se vorbeşte foarte mult de controlul absolut al omului cu ajutorul paşaportului biometric, a implantului intradermic. Se vorbeşte foarte mult de micşorarea numărului de oameni pe Terra, care se face cu ajutorul companiilor farmaceutice ce produc diferite tipuri de vaccinuri periculoase sau testează medicamente pe populaţia săracă a globului, prin otrăvirea atmosferei terestre cu dârele morţii – chemtrail ce conţin substanţe toxice de tipul bariului pudră ce blochează sistemul imunitar. Se vorbeşte de codex alimentarius, despre care se crede că prin substanţele numite E-uri de conservare, de emulsionare, devine foarte periculos şi cancerigen.
Dacă umanitatea mai are o speranţă de schimbare în bine, dacă România mai are o speranţă de a ieşi din criza economică, aceasta nu va veni nici de la americani, nici de la preşedintele Barack Obama, „Marele licurici”, nici de la Uniunea Europeană (UE), ci va veni din noi înşine.
David Rockefeller definea Noua Ordine Mondială ca un sistem complex de guvernare a lumii care să deservească elitele bancare mondiale, care să deservească în fond Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care sunt conduse de 125 de oameni, cei mai bogaţi de pe planetă.
Aceşti oameni construiesc o falsă realitate percepută de masele populare „ca o minune”, pentru ca lumea nouă pe care o construiesc cu grijă şi cu multă viclenie să adere de bună voie la Noua Ordine Mondială. Noţiunea aceasta este, de fapt, o sintagmă mult mai plăcută a Imperiului anglo-american şi este o dominaţie planetară a Washington-ului şi a Londrei, conduse de „preşedintele providenţial”, Barack Obama, ales de către poporul american pe cinstite, dar ales pe post de „marionetă” de elitele băncilor şi corporaţiilor mondiale. Dacă va fi marionetă sau nu, vom trăi şi vom vedea. Mass-media deţinută de bancheri şi corporaţii ar dori să convingă că oamenii de pretutindeni, cum ar fi cei din India, China, UE, chiar şi România, ar avea loc în această mega structură, ceea ce nu este deloc adevărat. Oamenii toţi, şi românii, în general bine informaţi, ştiu foarte bine că lupta pe care o duc Statele Unite ale Americii de a scăpa de criză „pe umerii altor naţiuni” nu este decât lupta corporaţiilor şi băncilor de a se îmbogăţi cu orice preţ. Puterea banilor dă bătăi de cap chiar şi naţiunii celei mai puternice, cea americană, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Puterea banilor este mult mai despotică decât monarhia, mult mai insolentă decât autocraţia, mult mai egoistă decât birocraţia. Puterea banului va încerca să-şi prelungească domnia prin schimbarea prejudecăţii oamenilor, prin ridicarea unei megaconstrucţii – guvern mondial – care va subordona suveranitatea naţională. Naţionalismul şi naţiunea vor fi noţiuni desuete şi anacronice. Se va induce cu orice preţ supranaţionalismul faţă de naţionalism, care este depăşit.
Tot mai multe minţi luminate şi cinstite demască existenţa unui guvern mondial care nu numai că este real, dar şi criza economică mondială pare a fi opera acestuia. Acest colaps mondial economic „indus” este o bună oportunitate de introducere a Noii Ordini Mondiale. Creatorii şi managerii acestui megasistem sunt Banca Mondială, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală, care preia agenda grupului şi o execută. Grupul Bilderberg a fost înfiinţat de fostul nazist, prinţul Berhard de Olanda, cuprinde 156 de oameni, cei mai bogaţi de pe planetă, bancheri ca D. Rockefeller, preşedinţi americani sau oameni importanţi cu funcţii de conducere din administrativul şi executivul american. Se afirmă de mass-media mondială antiglobalizare că aceste grupuri oculte au nevoie de o operaţie estetică importantă şi aceasta este „faţa neagră” a preşedintelui american Barack Obama. Este el Mesia sau Anticristul acestei noi lumi? Dacă vom trăi, vom vedea! Tot mass-media mondială antiglobalizare afirmă că în următorii ani se va introduce şi se va extinde taxa pe carbon în numele noţiunii de încălzire globală a planetei, care este o înşelătorie grosolană pentru a mai scoate un ban de la cetăţeni.
Ce se va întâmpla cu România membră NATO şi subordonată economic Băncii Mondiale şi FMI? Previziunile nu sunt atât de optimiste pe cât ar vrea guvernanţii noştri. Sistemul de sănătate este pe cale de a da faliment şi încet, încet va fi înlocuit cu sistemul privat de sănătate. Dacă ai bani să te tratezi, trăieşti, dacă nu, Dumnezeu cu tine. Sistemul de educaţie se va micşora şi se va privatiza şi el, diplomele vor conta din ce în ce mai puţin. Forţele globaliste se îndreaptă spre despotism absolut, spre o dictatură reală a Noii Ordini Mondiale. Umanitatea se află la o răscruce de vânturi.
Cetăţeni, veţi lăsa istoria să se repete sau vă opuneţi unei lumi dictatoriale? Aveţi curajul să spuneţi, nu ? https://i0.wp.com/www.myconfinedspace.com/wp-content/uploads/2011/04/new-world-order-ahead-700×437.jpg Începutul unei noi ere întunecate se va abate din nou asupra omenirii, odată cu instalarea Noii Ordini Mondiale şi a Guvernului Mondial ce va conduce Terra. Orice formă de independenţă va fi atacată. Chiar şi familia, nucleul societăţii actuale, va fi marginalizată. Începând de acum, aproape 80 la sută din suprafaţa pământului va fi forţată să locuiască în mega-oraşe, megalopolisuri super controlate de inteligenţe artificiale, care vor înregistra fiecare persoană, transformându- le în adevărate închisori fără ziduri. Planeta-albastră se va transforma în Planeta-închisoare, dominată de o mână de oameni bogaţi a cărei putere nu va putea fi contestată. Acest lucru nu este extras dintr-un roman science fiction, ci este o viziune a elitei globaliste care vrea să conducă lumea, un program al totalei dezumanizări proiectat să asigure monopolul puterii pentru „lorzii sistemului”.
Cetăţenii lumii – printre care şi noi, românii – trebuie să se deştepte şi să înţeleagă planurile Noii Ordini Mondiale, să se mobilizeze activ pentru a-şi menţine libertatea. Ce vor elitele globaliste? Legi globale, justiţie globală, o armată unică globală care să impună legile prin forţă, un guvern mondial cu un şef suprem (Anticrist?) după care atâţia tirani au tânjit de-a lungul istoriei. Aceste elite prădătoare şi-au justificat crimele în numele dreptăţii, când în realitate erau nişte psihopaţi fără milă şi frică. Noua Ordine Mondială se instalează încet, încet, făcându-şi multiple operaţii estetice, însă conceptul rămânând acelaşi. „Ne aflăm pe marginea unei transformări globale şi tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile lumii vor accepta Noua Ordine Mondială”, este declaraţia celui mai înfocat globalist din grupul Bilderberg, numit David Rockeffeler. Un alt instrument al Noii Ordini Mondiale este a uni ţări în confederaţii întinse, aşa cum va fi Uniunea Nord Americană ce va cuprinde SUA, Canada şi Mexicul. O altă confederaţie va fi Uniunea Europeană şi alta va fi Uniunea Asiatică, ce va cuprinde China şi Japonia. Pe dinafară rămâne doar marele urs rus. Cele trei super-puteri vor forma miezul guvernului globalist. Acolo unde nu au reuşit Napoleon şi Hitler folosind forţa armelor, vor reuşi globaliştii folosind criza mondială. Autostrăzile vor fi instrumente puternice în arsenalul globalist, instrumente folosite pentru deplasarea unor mase mari de oameni, inclusiv mase armate. Istoria se repetă? Toate drumurile duc la Roma, se spunea acum 2000 de ani. Drumurile au fost o adevărată armă a Imperiului Roman pentru desfăşurarea de forţe militare sau pentru colectarea tributului de la Albion până în Iudeea.
Autostrăzile sunt adevărate arme ale globaliştilor. Cine are controlul autostrăzilor, are controlul lumii. Cel mai bun exemplu este super autostrada NAFTA, coridorul trans-texan ce leagă rapid cele trei ţări nord-americane – Mexicul, SUA şi Canada. Autostrăzi se vor construi peste tot, pentru aceleaşi scopuri. Un grup de oameni vrea puterea absolută şi, deci, vrea să distrugă toate constituţiile de pe Terra, indiferent cât de puternice sau slabe sunt legile fundamentale respective. Distrugerea constituţiilor şi renunţarea la naţionalism va duce la despotismul absolut.
Vreţi acest lucru? Vreţi să renunţaţi la naţiune în favoarea globalismului? Sunt convins că nu! Luptaţi pentru drepturile voastre, luptaţi pentru libertatea voastră! Globalismul v-o confiscă pentru totdeauna! http://www.condeiulardelean.ro Hitler – Mesia sau Antihrist?
http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/ Articole preluate
Crize financiare,sclavie,mafie,masonerie,coruptie etc – Noua Dezordine Mondială
/////////////////////////////////////////////
O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale
Publicat de searchnewsglobal
O elită criminală formată din mari bancheri şi mega corporatişti guvernează lumea din umbră şi sunt la un pas de a-şi realiza visele cele mai ascunse.
Cele mai importante obiective sunt:
- Crearea unui guvern mondial ce va fi dominat de o mică elită malefică a așa-zișilor „iluminați”.
- Crearea unei monede unice electronice cu ideea de a diviza lumea în două clase: stăpânii şi sclavii.
- Implantarea obligatorie a unui cip în trupul fiecărei persoane cu informaţia biometrică, mai precis cu datele sale şi cu banii electronici care îi deține aceasta, obţinând astfel controlul absout asupra fiecărui om de pe planetă.
- Reducerea drastică a populaţiei pentru a instaura atât controlul facil cât şi pentru a administra toate resursele naturale.
Pe scurt, „elita” este pe punctul de a-şi realiza visul (ceea ce au încercat toţi marii criminali de-a lungul istoriei) de a-şi exercita puterea absolută pe Pământ… pentru totdeauna. Dar cum pot reuşi ei oare toate acestea? Există multe soluţii dar se remarcă trei mişcări strategice cu aplicabilitate simultană.
Prima vizează colapsul economic.
Vor crea o mare criză economică mondială treptată, ce va fi concentrată în mod special în zona euro şi a dolarului. Cu acest colaps, multă lume o să-şi piardă economiile şi locurile de muncă în Europa şi Statele Unite.
Odată cu înmulțirea protestelor, „elita” va crea grupuri teroriste antisistem false, care prin crime odioase vor instaura punctual haosul, cu scopul final ca populaţia să ceară instaurarea unui guvern cu o autoritate puternică.
Evoluția colapsului în Europa şi Statele Unite va urma drumuri diferite. În Europa se va genera ideea că nicio ţară nu va putea supravieţui singură şi se va stabili un guvern european central, diminuându-se suveranitatea naţională. În asemenea condiţii, funcțiile publice ale statului vor fi privatizate iar marile corporaţii se vor contopi cu statul. Ca o reacţie firească, vor lua naştere lideri manipulaţi de cei din elită, indignaţi şi montaţi strategic, pentru a opri protestele şi a da o iluzie de regenerare economică şi speranţă. Guvernul european se umple de tehnocraţi care îi înlocuiesc pe vechii politicieni acuzaţi de ineficienţă şi corupţie. Se instaurează un stat european unificat, în aparenţă democratic, guvernat de o elită ocultă.
1773 – Mayer Amschel Rothschild adună 12 din cei mai influenţi prieteni ai săi şi îi convinge că, dacă vor pune toţi resursele lor laolaltă, pot conduce lumea. Această întâlnire a avut loc la Frankfurt (Germania). Rothschild, de asemenea, îşi informează prietenii că a găsit candidatul perfect, o persoană cu un incredibil intelect şi ingenuitate, pentru a conduce organizaţia pe care a planificat-o – Adam Weishaupt.
1 mai 1776 – Adam Weishaupt (nume de cod Spartacus) a fondat o societate secretă numită Ordinul Illuminati-lor. Weishaupt era profesor de Lege Canonică la Universitatea din Inglostadt în Bavaria (Germania). Illuminati-i urmăreau să stabilească o Nouă Ordine Mondială. Obiectivele lor erau precum urmează:
1). Abolirea tuturor guvernelor popoarelor
2). Abolirea proprietăţii private
3). Abolirea moştenirii
4). Abolirea patriotismului
5). Abolirea familiei
6). Abolirea religiei
7). Crearea unui guvern mondial
Iulie 1782 – Ordinul Illuminati-lor se uneşte cu Francmasoneria la congresul de la Wilhelmsbad. Contele de Virieu, un participant la conferinţă, a plecat vizibil şocat de la aceasta. Când a fost chestionat asupra „teribilelor secrete” pe care le-a adus cu el de acolo, el a răspuns: „Nu pot să vi le împărtăşesc. Pot doar să vă spun că acestea sunt mult mai grave decât vă puteți imagina”. De la acel moment, conform biografului său, „contele de Virieu n-a mai vorbit despre Francmasonerie decât cu oroare”.
Insigna Ordinului Illuminati-lor care a apărut prima dată pe reversul bancnotei americane de un dolar în 1933. Se poate citi, la baza piramidei cu 13 niveluri, anul 1776 (MDCCLXVI în scriere romană). Ochiul care radiază în toate direcţiile este „ochiul care spionează tot”, care simbolizează agenţia teroristă, asemănătoare Gestapo-ului, care a fost fondată de Weishaupt. Cuvintele latine „ANNUIT COEPTIS” înseamnă „acţiunea (conspiraţia) noastră a fost încununată de succes”. Dedesubt, „NOVUS ORDO SECULORUM” explică natura acţiunii: o „nouă ordine socială” sau o „nouă ordine mondială”.
1828 – Mayer Amschel Rothschild, care îi finanţează pe Illuminati, îşi exprimă disprețul total faţă de guvernele naţiunilor care au urmărit să reglementeze activitatea bancherilor internaţionali, printre care se numără și el: „Dați-mi controlul asupra banilor unei naţiuni, şi nu îmi va păsa cine-i face legile”.
22 ianuarie 1870 – Într-o scrisoare adresată liderului revoluţionar Giuseppe Mazzini, Albert Pike – Suveran Mare Comandor al Jurisdicţiei Sudice a Ritului Scoţian al francmasoneriei – anunţa fondarea unei societăţi secrete în interiorul unei societăţi secrete: „Trebuie să creăm un super-rit, care va rămâne necunoscut, în care îi vom chema doar pe acei masoni de grad înalt pe care îi vom alege noi. Aceşti bărbaţi trebuie să jure că vor păstra cel mai strict secret față de ceilalți fraţi ai noştri din masonerie. Prin acest rit suprem vom guverna toată francmasoneria care va deveni singurul centru internaţional, cel mai puternic deoarece direcţia sa va fi necunoscută”. Această organizaţie ultrasecretă era numită Ritul Paladian Nou şi Reformat. (Și aceasta este cauza pentru care 95% din persoanele implicate în francmasonerie nu au nicio idee referitor la obiectivele organizaţiei. Ei continuă să trăiască cu iluzia că organizația din care fac parte are scopuri nobile.)
1875 – Ocultista rusă Helena Petrovna Blavatsky a fondat Societatea Teozofică. Doamna Blavatsky susţinea că oameni sfinţi din Himalaya, la care se referea cu titlul de maeştri ai înţelepciunii, au comunicat cu ea la Londra, prin telepatie. Ea insistă că cei care greșesc inversând totul sunt creştinii – Satana este bun şi Dumnezeu este rău.
Ea scrie: „Creştinii şi oamenii de ştiinţă ar trebui să îi respecte pe indieni, care le sunt superiori. Înţelepciunea din India, filozofia şi realizările ei trebuie făcute cunoscute în Europa şi America”.
1884 – În Marea Britanie este fondată Societatea Fabian.
14 iulie 1889 – Albert Pike elaborează un set de instrucţiuni pentru cele 23 de Consilii Supreme din întreaga lume. Cu această ocazie el revelează care este adevăratul obiect al venerării masonice: „Ție, Mare Suveran General al Instructorilor, îți spunem aceasta, pe care o poţi repeta fraților din gradele 32, 31 şi 30: Religia masonică, prin noi toţi iniţiaţii în gradele înalte, trebuie menținută în puritatea doctrinei luciferice”.
1890-1896 – Cecil Rhodes, un student entuziast al filozofului englez John Ruskin, este prim ministru al Africii de Sud, colonie britanică la acea vreme. El a putut să exploateze şi să controleze bogăţia în aur şi diamante a Africii de Sud. Scopul lui a fost acela de a aduce toate zonele locuite ale lumii sub dominaţia unei elite guvernatoare. În acest scop, și-a folosit o parte din vasta sa bogăţie pentru a fonda faimoasele burse de studii Rhodes.
1893 – Societatea Teozofică sponsorizează un Congres al Religiilor Lumii, care are loc la Chicago. Scopul întrunirii era introducerea în Occident a unor concepte hinduiste şi budiste, cum este, spre exemplu, credinţa în reîncarnare.
23 decembrie 1913 – Este creată Rezerva Federală (FED), care de fapt nu este nici federală, nici rezervă, ci este doar o bancă privată. Înființarea ei s-a decis în cadrul unei întâlniri secrete din 1910, în Jekyl Island, Georgia, de către un grup de bancheri şi oameni politici, printre care se afla şi Edward Mandell House. Această instituție transferă puterea de a tipări bani de la guvernul american în mâinile unui grup privat de bancheri. Legea înființării Federal Reserve a fost aprobată foarte rapid, chiar înainte de vacanţa de Crăciun din anul respectiv. Congresmenul Charles A. Lindbergh Sr. (tatăl faimosului aviator) avertizează: „Această lege stabileşte înființarea celui mai uriaş trust de pe pământ. Odată cu semnarea de către preşedinte a acestei legi, este legalizat guvernul invizibil creat prin puterea banilor, a cărui existență a fost dovedită de Money Trust Investigation”.
30 mai 1919 – Personalităţi proeminente britanice şi americane fondează The Royal Institute of Internaţional Affairs (Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale) în Anglia şi The Institute of Internaţional Affairs (Institutul pentru Afaceri Internaţionale) în SUA, într-o întâlnire aranjată de colonelul House, la care au participat şi numeroși membrii din Societatea Fabian, printre care și reputatul economist John Maynard Kaynes.
1921 – Colonelul Edward Mandell House reorganizează ramura americană a Institutului pentru Afaceri Internaţionale, transformând-o în Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations – CFR). În ultimii 60 de ani, 80% din poziţiile de top din fiecare administraţie – fie democrată, fie republicană – au fost ocupate de membrii acestei organizaţii.
21 noiembrie 1933 – Într-o scrisoare către colonelul Edward M. House, preşedintele Franklin Roosevelt scrie: „Adevărul despre situaţia de fapt, aşa cum tu şi eu o știm, este acela că un element financiar din marile centre a stăpânit guvernul încă de pe vremea lui Andrew Jackson”.
(va urma)
O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale
////////////////////////////////////////////
Manipularea genetică şi … (II)
By Ştefan Bolea
de Andrei-Claudiu Hrişman
…terapia genică…
Posibilitatea de a citi codul genetic şi de a-l manipula ar putea însemna începutul unui noi ere, o eră în care ne vom putea cunoaşte într-o oarecare măsură „destinul” şi eventual îl vom putea schimba: „Ideea că destinul nostru poate fi influenţat de gene este fascinantă. Mii de ani umanitatea a trăit convinsă că viitorul era imprevizibil. Puteai trăi 100 de ani sau muri de tânăr din cauza vreunei boli. Te încredinţai norocului sau lui Dumnezeu. Cunoaşterea genelor noastre începe să schimbe totul. Atunci când cercetăm compoziţia genelor noastre este ca şi cum am privi un glob de cristal. Diferenţa este că genetica modernă nu doar că ne lasă să prevedem viitorul, dar ne dă şi posibilitatea de a-l schimba. Acesta este rezultatul ultimilor 100 de ani de cercetări şi următorii 100 de ani sunt abia la început!” (M. Brookes, La genetica, Trieste: Scienza 2001, 189; traducerea îmi aparţine).
Astăzi, utilizând ingineria genetică, medicina contemporană nu poate citi viitorul, însă reuşeşte să trateze anumite categorii de tumori, diverse boli infecţioase, dar o serie de boli genetice(V. Mele); suntem însă abia la început de drum, în viitor folosirea acestor metode complexe ar putea evolua foarte mult, putând conduce la descoperirea de noi tratamente prin manipularea directă a genelor umane(M. Aramini).
Acest inovator tratament poată numele de „terapie genică” pentru că acţionează la nivelul genelor (pentru a înlocui, a introduce, a activa/dezactiva o genă etc.- P. Merlo) şi poate fi aplicat atât celulelor adulte („terapie genică somatică”), cât şi celulelor germinale – ovul şi spermatozoizi – („terapie genică germinală”).
Modificările genetice survenite în cadrul terapiei genice somatice nu modifică informaţia genetică ce urmează a fi transmisă generaţiilor viitoare (M.J. Reiss, R. Straughan), sau cel puţin nu ar trebui să o modifice, pentru că nu există certitudinea ştiinţifică a acestui fapt, ci doar presupunerea teoretică că intervenţia asupra celulelor somatice nu afectează celulele germinale (A.S. Moraczewski, J.B. Shea). Această precizare este importantă pentru evaluarea etică a celor două categorii de terapie genică întrucât posibilitatea de a modifica informaţia genetică a generaţiilor viitoare, implicit a unei alte fiinţe umane, fără consimţământul exprimat in mod liber şi responsabil, poate pune serioase probleme etice, dar şi legale.
Un prim aspect ce nu trebuie pierdut din vedere este acela că terapia genică presupune intervenţia directă asupra unor persoane umane, motiv pentru care trebuie să evaluăm foarte atent impactul pe care aceste modificări îl au nu doar asupra ecosistemului, ci mai ales asupra omului ca individ şi ca specie umană (V. Mele).
Un alt aspect pe care nu îl putem neglija este acela că există posibilitatea ca anumite gene care provoacă anumite disfuncţionalităţi să fie în acelaşi timp extrem de utile corpului nostru în anumite circumstanţe (J. Baron), iar pe viitor anumite boli genetice s-ar putea dovedi absolut necesare pentru supravieţuirea noastră (V. Mele), deci eliminarea lor ar putea cauza alte probleme, uneori mai grave.
Pentru evaluarea etică a intervenţiilor genetice asupra omului trebuie să ţinem cont de finalitatea intrinsecă (finis operis), scopul ultim pentru care este efectuată respectiva intervenţie (finis operantis), circumstanţele în care este efectuată (pe celule somatice sau embrionare, înainte de naştere sau după naştere, în copilărie sau la maturitate), precum şi consecinţele respectivei intervenţii (V. Mele).
Evaluarea etică a tehnicilor de inginerie genetică trebuie însă să ţină cont şi de faptul că dincolo de posibilele sale aplicaţii terapeutice există şi aplicaţii non-terapeutice („proiectarea” copiilor – subiect pe care l-am abordat succint în numărul trecut al revistei, „îmbunătăţirea” corpului uman sau chiar hibridizarea acestuia cu animale, subiecte pe care le vom aborda în numerele viitoare; M. Aramini).
…somatică
Terapia genică somatică presupune o intervenţie cu ajutorul ingineriei genetice asupra celulelor somatice (adulte) ale unui individ cu scopul de a „trata” / înlocui genele bolnave, implicând în acelaşi timp riscuri considerabile (cum ar fi introducerea în mod involuntar de material genetic care să provoace mutaţii imprevizibile) şi costuri ridicate (S. Leone).
Un aspect foarte important pe care nu trebuie să îl neglijăm este acela că există tratamente convenţionale pentru anumite bolile genetice (M.J. Reiss, R. Straughan), deci nu trebuie să privim la acest tip de tratament ca fiind unicul salvator al unei lumi care suferă, ci trebuie să cântărim bine lucrurile înainte de alegerea soluţiei optime.
În linie de principiu, terapia genică somatică cu scop terapeutic este din punct de vedere moral acceptabilă, însă nu fără a vedea dacă respectiva intervenţie nu presupune riscuri disproporţionate faţă de boala care se tratează şi consecinţele ei, cerând întotdeauna pacientului sau reprezentantului legal consimţământul informat (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – Vatican).
…germinală
Terapia genică germinală presupune modificarea informaţiei genetice prezente în celulele germinale înainte de a avea loc fecundarea (S. Leone – autorul consideră ca fiind terapie genică germinală şi modificarea genetică a embrionilor aflaţi în prima fază a dezvoltării, în laboratoarele de fertilizare artificială care ar putea manipula embrionul înainte de a-l transfera în uter, însă în acest caz vorbim de terapie genică embrionară, asemănătoare cu terapia genetică somatică, pentru că este efectuată asupra unui nou individ uman, dar şi diferită de aceasta, datorită stadiului precoce de dezvoltare a noii fiinţe umane). Aceste celulele pot fi modificate în cadrul procesului de fertilizare artificială, deci în afara corpului uman, dar ar putea fi modificate, cel puţin în linie de principiu, şi în interiorul organismului uman, chiar dacă astăzi acest lucru nu este posibil. Intervenţiile au ca scop corectarea defectelor genetice sau îmbunătăţirea caracteristicelor viitoarei fiinţe umane (M. Lappé).
Acest tip de tratament ar putea avea efecte neaşteptate care se pot manifesta în timp atât asupra individului, cât şi asupra întregii specii umane (V. Mele), fără a exista posibilitatea unei previziuni clare şi sigure.
Pentru unii autori principalele obiecţii aduse terapiei genice sunt următoarele: este prea periculoasă, nu este necesară, este greşită/imorală, ar putea fi folosită de unii dictatori pentru a crea anumite categorii de persoane (M.J. Reiss, R. Straughan).
Alţii în schimb consideră că această terapie este ilicită pentru că riscul pe termen lung şi scurt este mult prea ridicat, lipseşte consimţământul informat al celui implicat în mod direct (al noii fiinţe umane ce se va naşte cu un patrimoniu genetic modificat), costurile sunt prea mari, este violată integritatea patrimoniului genetic (generaţiile viitoare au dreptul să moştenească în mod integru patrimoniul genetic al generaţiilor precedente), este o profanare a unei realităţi asupra căreia nu are autoritate decât Dumnezeu, dar şi pentru că ar putea conduce la practici eugenetice (S. Leone).
În încercarea de a controla dorinţa de a modifica informaţia genetică umană în scop eugenetic, ultima obiecţie adusă împotriva terapiei genice germinale, genomul uman a fost declarat patrimoniu comun al întregii umanităţi (A. Mauron), însă acest lucru nu oferă o garanţie absolută protejării umanităţii de eventualele abuzuri eugenice, chiar dacă este o decizie importantă pentru crearea unui cadru legislativ care să interzică anumite practici eugenice.
Joaca de-a Dumnezeu este în schimb problematică pentru că nu putem susţine în toate circumstanţele că modificarea informaţiei genetice este ilicită sau că aceasta vine să-l înlocuiască pe Dumnezeu, ci, în anumite circumstanţe, această modificare este licită sau chiar necesară pentru a răspunde în mod pozitiv responsabilităţii cu care am fost înzestraţi. Din punctul meu de vedere ar trebui reevaluată această obiecţie sau cel puţin ar trebui evitată aplicarea ei în mod absolut (rămâne însă valabilă în cazul în care dorim să ne „comandăm copilul”).
Obiecţia conform căreia există un drept inviolabil al generaţiilor viitoare de a avea acelaşi patrimoniu genetic ca al generaţiei precedente mi se pare absolut nefondată. În primul rând pentru că ori de câte ori există posibilitatea ca o boală genetică să fie eradicată din patrimoniul genetic al umanităţii odată pentru totdeauna, fără a implica în acelaşi timp riscuri disproporţionate sau folosirea de mijloace ilicite, ar fi absurd să considerăm că generaţiile viitoare au dreptul să moştenească aceeaşi boală. În al doilea rând pentru că generaţiile viitoare nu au niciun drept, pentru că nu există încă, însă libertatea oferită de Creator, care trebuie să fie una responsabilă, ne „obligă” să ne gândim la generaţiile viitoare care nu sunt nişte străini, ci proprii noştri copii.
Costurile ridicate pe care le implică astăzi astfel de proceduri medicale complexe vor putea fi reduse în mod semnificativ odată cu evoluţia (potenţială) respectivei terapii genice germinale şi cu răspândirea ei, motiv pentru care această obiecţie nu este una imuabilă.
În privinţa consimţământul informat lucrurile sunt puţin confuze pentru că, dacă adulţilor le este recunoscut aproape în toate circumstanţele dreptul de a fi informaţi în mod corespunzător asupra bolii/tratamentului/riscurilor, în cazul copiilor nenăscuţi, la fel ca şi în cazul persoanelor inconştiente sau al persoanelor bolnave mintal, în anumite circumstanţe, consimţământul informat poate fi presupus. În cazul terapiei genice germinale acest consimţământul informat ar putea fi presupus în cazul în care se intervine asupra patrimoniului genetic cu scop terapeutic, făcând diferenţa categorică între genetica negativă, menită să elimine malformaţiile genetice, şi genetica pozitivă, menită să îmbunătăţească anumite caracteristici corelate informaţiei genetice (J. Habermas). În orice caz, distincţia dintre cele două categorii este foarte greu de trasat, deci impune cel puţin o zonă gri în care este foarte dificil de presupus respectivul consimţământ informat.
Dacă manipularea genetică la nivelul celulelor germinale este sau nu necesară este foarte greu de spus astăzi. Multe boli genetice sunt incurabile, neexistând nici un tratament „convenţional” sau genic, fie el somatic sau germinal. Teoretic, un tratament genic germinal nu ar fi necesar în momentul în care ar exista un alt tratament, genic somatic sau „convenţional”, care să fie cel puţin la fel de eficient, să păstreze o proporţionalitate mult mai bună între riscuri – beneficii – costuri sau să fie unul moral pe când cel germinal să fie categoric imoral.
A spune că această terapie genică este imorală în toate circumstanţele şi pentru totdeauna este puţin periculos pentru că ingineria genetică progresează continuu şi cu o viteză greu de preconizat, motiv pentru care trebuie să analizăm moralitatea sau imoralitatea acestei practici în funcţie de noile descoperiri, actualizând mereu această evaluare.
Pentru moment cel mai solid argument împotriva terapiei genice germinale este acela al riscurilor elevate şi al faptului că este o tehnică impredictibilă care presupune apelarea la tehnici de fertilizare artificială care la rândul lor pun o mulţime de probleme etice inconciliabile (despărţirea rolului unitiv de cel procreativ în actul conjugal licit, manipularea unor fiinţe umane în laborator etc.).
Chiar dacă astăzi terapia genică germinală este nesigură, acest lucru s-ar putea schimba în viitor, motiv pentru care unii autori sunt contrari interzicerii acesteia în toate circumstanţele (M. J. Reiss ,R. Straughan). Consider că în anumite circumstanţe, fără a manipula celulele germinale în afara corpului uman, fără a presupune riscuri disproporţionate şi, probabil, folosind o tehnică încă nedisponibilă astăzi, este licită manipularea celulelor germinale, mai mult, este de datoria noastră morală să facem acest lucru pentru binele copilului ce se va naşte. Totuşi, în contextul actual, consider această practică inadmisibilă, alături de alte foruri mult mai competente (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – Vatican).
…selecţia genică
Selecţia genică presupune eliminarea embrionului (încă netransferat în uterul femeii în cadrul tehnicilor de fertilizare artificială) sau a fătului care a fost diagnosticat cu o boală genetică, fără a presupune tratarea lor. Această eliminare este foarte asemănătoare cu practica nazistă de epurare a umanităţii de tot ceea ce este „imperfect”, „inferior”, cu singura diferenţă că astăzi nu mai este considerată o practică ilicită, ci una de drept. Din păcate în cazul regimului nazist condamnarea unanimă a venit abia a posteriori (S. Leone), motiv pentru care este de datoria fiecăruia dintre noi să luăm atitudine pentru ca selecţia genică să nu rămână necondamnată, mai mult să fie ea însăşi eliminată pentru că este o practică intrinsec imorală ce nu respectă dreptul fundamental la viaţă al unei noi fiinţe umane căreia trebuie să i se recunoască demnitatea de persona umană (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – Vatican). Această „selecţie” se încadrează în rândul practicilor moderne de eugenetică, o eugenetică „privatizată” care a renunţat la natura sa coercitivă de acum câteva decenii în favoarea unei „eugenetici familiale” în care fiecare familie este liberă să îşi aleagă, respingă sau „proiecteze” copilul cu ajutorul geneticii şi a biotehnologiei (D.J. Kevles).
Bibliografie:
Aramini, M., Introduzione alla Bioetica, Milano: Giuffrè 2003, ediţia a doua
Baron, J., Contro la Bioetica, Milano: Raffaello Cortina 2008
Brookes, M., La genetica, Trieste: Scienza 2001
Congregazione per la Dottrina della Fede, Istruzione Dignitas Personae su alcune questioni di Bioetica, Città del Vaticano: Libreria Editrice Vaticana 2008
Habermas, J., Il futuro della natura umana. I rischi di una genetica liberale, Torino: Einaudi 2002
Kevles, D.J., Eugenetics.Historical Aspects în W.T. Reich (ed.), The Ethics of Sex and Genetics, New York: Macmillan 1998, 174-179
Lappé, M., Ethical issues in Manipulating the Human Germ Line în H. Kuhse, P. Singer (edd.), Bioethics – an anthology, Oxford: Blackwell Publisher 1999, 155-163
Leone, S., Manuale di Bioetica, Acireale: Istituto Siciliano di Bioetica 2003
Mauron, A., Genetica e ripercursioni intergenerazionali în S. Leone, S. Privitera (edd.), Il contesto culturale dell’etica della vita, Roma: Armando 1994, 125-142
Mele, V., Geneterapia e dignità della persona umana in Dignitas Personae în G. Russo (ed.), Dignitas Personae. Commenti all’istruzione su alcune questioni di Bioetica, Messina-Torino: Coop. S. Tom. & Elledici 2009, 194-203
Merlo, P., Fondamenti & temi di Bioetica, Roma: LAS 2009
Moraczewski, A.S., Shea, J.B., Genetic Medicine în E.J. Furton (ed.), Catholic Health Care Ethics. A manual for practitioners, Philadelphia: The National Catholic Bioethics Center 2009, second edition, 237-242
Reiss, M.J., Straughan, R., Improving Nature? The science and ethics of genetic engineering, Cambridge: Cambridge 2001, ediţia a patra
https://egophobia.ro/?p=5409
//////////////////////////////////////
Manipularea genetică şi… (I)
By Ştefan Bolea
de Andrei-Claudiu Hrişman
Sub denumirea de „manipulare genetică”, cunoscută şi sub ca „inginerie genetică”, „modificare genetică”, „tehnologie genetică”, „biotecnologie modernă” etc. (M.J. Reiss – R. Straughan 2001) sunt incluse toate tehnicile care modifică ADN-ul, indiferent care ar fi scopul acestei intervenţii (Aramini 2003). Această manipulare genetică poate fi aplicată atât asupra animalelor şi a plantelor, cât şi asupra omului. După cum puteţi deja anticipa, pe noi ne interesează manipularea genetică aplicată asupra omului.
Scopul pentru care manipularea genetică poate fi folosită în medicină este acela de a preveni sau trata anumite boli, dar, în acelaşi timp, tehnicile de inginerie genetică pot fi folosite şi pentru „proiectarea” unei noi fiinţe umane sau pentru „îmbunătăţirea” unei persoane adulte printr-un aşa-zis „tuning uman” ce presupune mărirea capacităţilor senzoriale sau fizice dincolo de normalitatea înnăscută (W. Glannon 2001; autorul foloseşte un exemplu de prevenţie „medicală” cu care efectiv nu putem fi de acord, acela al ucideri unui embrion care a fost diagnosticat cu o boală genetică, nu neapărat din considerente etice, din a cărei perspectivă avem de-a face cu o crimă, ci pentru că nu respectă adevăratul concept de prevenţie ce presupune ca o anumită boală să nu se dezvolte).
Trecând peste aceste discuţii mult prea amănunţite pentru scopul articolului nostru, concludem această scurtă introducere (ce va servi şi pentru articolele din numerele viitoare) spunând că utilizarea acestor tehnici în medicină a condus deja la crearea unor tratamente pentru diverse categorii de tumori, boli infecţioase sau boli genetice (V. Mele 2009), chiar dacă astăzi suntem abia la început de drum.
…copiii pe măsură (Baby design)
Cu toţii suntem (sau ar trebui să fim) conştienţi că trăim într-o epocă capitalistă în care am fost învăţaţi că totul, sau aproape totul, se poate vinde şi cumpăra, de la o bucată de pâine la parcele de „pământ” pe Lună, de la serviciile unui taximetrist până la „serviciile” unui parlamentar (ale celui din urmă la negru), aşa că de ce nu am putea să ne comandăm şi copiii?
De ce nu am putea merge la o clinică/fabrică în care să alegem caracteristicile viitorului nostru copil?
Pe viitor acest lucru ar putea deveni unul de-a dreptul banal, după cum spune un autor: „Probabil în viitor părinţi vor putea alege caracteristicile copiilor precum aleg un automobil, compunând reţeta genetică plecând de la opţiuni diverse. Ochi căprui? Nu. Albaştri? Da. Păr blond? Nu. Negru? Da, ce armonie frumoasă! Pomeţi ca şi a lui David Bowie? Poate şi o genă donată de Einstein? Foarte bine, 40 de milioane, vă rog” (Brookes 2001).
Suntem convinşi că de multe veacuri, dacă nu chiar milenii, mulţi şi-au dorit ca odrasla lor să aibă anumite caracteristici şi au îndeplinit cine ştie ce obiceiuri stranii pentru a îndupleca zeii, sfinţii sau natura să le dăruiască un băiat şi nu o fată, un voinic şi nu un slăbănog, un blond şi nu un brunet etc.
Acum câteva decenii (odată cu dezvoltarea medicinii, descoperirea ecografului, de-penalizarea avortului etc.) dorinţele rămân aceleaşi, însă mijloacele superstiţioase de a-şi planifica naşterea şi eventual „proiectarea” copilului se schimbă în mod radical: folosirea metodelor anticoncepţionale programează naşterea; aflarea sexului copilului înainte de naştere conduce în anumite circumstanţe, şi în anumite ţări, la un avort voluntar în momentul în care sexul nu coincide cu dorinţele părinţilor; tehnica evoluează şi diagnosticarea prenatală îi aruncă în negura uitări şi pe copii cu malformaţii congenitale sau suspecţi de boli genetice; apare şi tehnica de fecundare artificială la care se adaugă diagnosticarea pre-implant şi în acest fel pot fi eliminaţi mult mai simplu cei care nu se încadrează în standardul de calitate impus de societate. Odată însă cu posibilitatea manipulării fiinţei umane în laborator ia naştere şi „marea oportunitate” de a-ţi pune cu adevărat amprenta asupra caracteristicilor copilului. Aceste posibilităţi sunt în strânsă legătură cu noile descoperiri ale genetici moderne, cu legislaţia în vigoare şi cu mentalitatea societăţii.
Mulţi se întreabă ce poate fi rău în a-ţi alege caracteristicile copilului pe care îl doreşti atât de mult şi, probabil, o să încerci să îl iubeşti? De ce nu pot să îmi aleg un copil blond cu ochii albaştri?
Noi dorim să vă întrebăm, şi să ne întrebăm, dacă nu cumva în aceste condiţii copilul dorit şi iubit se transformă într-un obiect comercializabil supus dorinţei unui potenţial părinte egoist? Putem vorbi de anumite „drepturi” inviolabile pe care fiecare copil adus pe lume ar trebui să le aibă? Are copilul aceleaşi drepturi ca şi părinţii lui?
Unii vor contraataca puternic atrăgându-ne atenţia că nimeni care încă nu există nu poate avea drepturi, deci nici copii încă „neproiectaţi”. De asemenea sunt multe societăţile care subjugă drepturile copiilor părinţilor şi pun drepturile celor din urmă deasupra celor dintâi, chiar dacă doar în anumite circumstanţe (de cele mai multe ori până în momentul naşterii).
Nu dorim să răspundem provocării filosofând inutil, ci ne limităm în a recunoaşte un adevăr imuabil: fiecare dintre noi este „un copil mai mare”, un embrion ce s-a dezvoltat neîncetat în ultimii 20, 30 de ani, un copil ce în multe circumstanţe a fost neputincios salvat de la pierire de părinţi, deci fiecare dintre noi, chiar şi „copiii” care sunt încă copii sau „embrioni”, sunt fiinţe umane cu drepturi depline.
Copilul, născut sau nu, bolnav sau sănătos, are o demnitate intrinsecă, ca noi toţi de altfel, care nu poate fi influenţată de starea lui de sănătate sau de înfăţişarea lui! În momentul în care demnitatea unei persoane umane începe să fie cuantificată în mod empiric în urma unor criterii raţionale sau calitative nu mai putem vorbi de aşa-numita „demnitate umană” (nici în cazul unui embrion de 2 ore, nici în cazul unui tânăr de 20 de ani sau al unui bătrân de 90)! Putem vorbi de „o valoare umană” care poate fi măsurată şi, de ce nu, tranzacţionată la bursa de valori sau comercializată într-un cadru legal stabilit de legi intransigente.
La prima vedere pare foarte convenabil pentru societate să elimine din sânul ei pe toţi cei consideraţi „imperfecţi”, care consumă fără a produce nimic sau pur şi simplu nu sunt la fel ca noi, însă odată cu introducerea acestei eugenetici moderne ar fi eliminată şi demnitatea umană, iar odată cu ea ar dispărea şi specia umană care ar fi retrogradată în toate enciclopediile lumii şi aşezată pe acelaşi piedestal cu regnul vegetal şi animal, transformându-se de fapt într-o sub-specie umană. (O scurtă paranteză: dacă vrei să eutanasiezi câinii vagabonzi care au devenit un pericol public pentru sănătatea comunităţii vei fi agasat de „luptătorii pro-vita canină”, însă dacă vrei să avortezi pentru că aşa vrei tu, fără un motiv anume, dacă te încadrezi în limitele impuse de lege, no problem, welcome to our democracy!)
Bineînţeles, „fabrica de copii pe măsură” nu presupune ca toţi copiii ce se vor naşte să fie perfecţi sau sănătoşi! Cine îi poate cere clientului ca „produsul” finit să nu aibă defecţiuni pre-comandate? Poate face acest lucru statul, societatea, bunul-simţ etc.?
Am putea face şi apologia manipulării genetice negative în care să acceptăm ca oricine să poată apela la serviciile clinicilor de specialitate pentru a corecta anumite defecte genetice ereditare, însă cine poate trasa o linie clară între adevăratele defecte şi cele închipuite sau fabricate (cum ar fi o înălţime necorespunzătoare sau culoarea părului) (Habermas 2002)?
Libertatea de autodeterminare poate fi şi ea chemată în favoarea unei astfel de „fabrici”, însă să nu înţelegem în mod greşit libertatea de autodeterminare: dacă unui copil de doi ani îi oferim libertatea absolută de autodeterminare şi îl lăsăm într-o mică metropolă contemporană, cu siguranţă am făcut un gest nesăbuit ce îi va cauza moartea dacă nimeni nu îl va proteja; cu atât mai mult, ar fi o „nebunie imuabilă” dacă am lăsa un adult ignorant şi iresponsabil să aleargă singur pe străzile întortocheate ale imensei metropole presărată cu probleme bioetice!
Cu cât înaintăm mai profund în subiectul nostru descoperim noi şi noi probleme care ce ne cauzează multe bătăi de cap fără, aşa că încheiem întrebându-vă dacă dumneavoastră aţi fi de acord cu aceste „fabrici de copii” (dacă da, de ce?) şi cum v-aţi simţi dacă aţi afla că sunteţi rodul unei manipulări genetice comandate de părinţii dumneavoastră? În cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de înfăţişarea pe v-au dat-o i-aţi da în judecată acuzându-i de „neglijenţă genetică”?
Bibliografie selectivă:
- Aramini, Introduzione alla Bioetica, Giuffrè, Milano 2003, ediţia a doua.
- Brookes, La genetica, Trieste: Scienza 2001
- Glannon, Genes and Future People. Philosophical Issues in Human Genetics, Cambridge: Westview, 2001
- Habermas, Il futuro della natura umana. I rischi di una genetica liberale, Torino: Einaudi 2002
- Mele, Geneterapia e dignità della persona umana in Dignitas Personae, in: G. Russo (ed.), Dignitas Personae. Commenti all’istruzione su alcune questioni di Bioetica, Messina-Torino: Coop. S. Tom. & Elledici 2009, 194-203
M.J. Reiss – R. Straughan, Improving Nature? The science and ethics of genetic engineering, Cambridge: Cambridge 2001, ediţia a patra
https://egophobia.ro/?p=5100
/////////////////////////////////////////
Manipulare psihologică
Fiecare dintre noi are o abilitate inascuta de a detecta adevarul in ceilalti si de a fi pe aceeasi lungime de unda cu circumstantele si lumea din jur. Unii sunt dispusi sa infrunte citirea celorlalti direct, pe cand altii se vor face probabil ca nu vad. Nu toata lumea abordeaza chestiunea in acelasi fel. e ceva ce sta in firea omeneasca.
Mi-e scarba de el !
Pur si simplu o ador
Am avut inchredere in el din clipa in care l-am vazut !
Stiam eu ca va fi lepadatura !
De ce nu mi-oi fi ascultat instinctul ?
Stiam eu ca nu-i decat un mincinos !
A fost dragoste la prima vedere !
Stiam ca avea sa-mi aduca doar necazuri !
În functie de context si motivatii, influenta sociala poate fi considerata manipulare ascunsa.
În general, influenta sociala este perceputa ca fiind inofensiva atunci cand se respecta dreptul celui influentat de a alege. Pentru ca manipulatorul isi urmareste doare propriile interese, deseori in detrimetrul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale si inselatoare .Influenta sociala nu este în mod necesar negativa. De exemplu, doctorii pot încerca sa convinga pacientii sa renunte la obiceiurile nesanatoase.
ATENTIA DISTRIBUTIVA
Sunt de parere ca trebuie sa cunosti cateva strategii care te vor ajuta sa nu fi prada manipularii altora .
In principiu tema blogului meu sa bazeaza mai mult pe dezvoltarea personala.
Consider ca atentia distributiva este una dintre cele mai puternice arme impotriva manipularii. Aceasta capatitate a omultu trebuie dezvoltata de la o varsa frageda .
Pe vremea copilariei mele eu si tatal meu, obisnuiam sa jucam un joc. Nici nu-mi trecea prin minte ca acest joc avea sa fie cheia atentiei distributive. Tata ma ducea la cinema, unde inainte sa inceapa filmul se dadeau intodeauna un jurnal de de stiri si un dese animat. Dupa film tata imi punea o intrebare, de pilda: cum se numea cainele din desenul animat. Daca stiam sa-i spun, imi cumpara un cadou
INVATA SA FOCUSEZI ATENTIA
Am invatat sa fiu extrem de atenta la toate lucrurile din jurul meu, constienta ca toti cei pe care ii intalneam si de orice loc unde meream. Trebuia sa fiu atenta pentru ca in joc era un potential cadou. De obicei tata imi cerea sa imi amintesc amanunte :” Ce culoare avea doamna cutare ? de ce era trista persoana cutare ?”
Ma indemna sa fiu in permanenta atenta la lumea din jur, obligandu-ma sa observ si cel mai atent detaliu. Oriunde mergeam imi arata tot felu de chestii: culoarea de pe ciocul unei pasari, schimbarea directiei vantului inaintea unei furtuni de vara.
ANALIZEAZA COMPORTAMENTUL UMAN
Analiza calitatilor verbale si vocale poate oferi o viziune patrunzatoare asupra sanatatii mintale a unei persoane. Viteza cu care vorbeste o persoana, inaltimea, volumul calitatea vocii stridenta, cat de multe sau cat de putine spune persoana respectiva, toate aceste elemente pot servi ca barometru exact pentru a determina starea emotionala si alternativ, capacitatea personalitatii sale.
De-a lungul timpului, o persoana e analizata cu regularitate din perspectiva tuturor celor patru modalitati- trup, chip, voce si tipare verbale- ceilalti pot descifra cu exactitate tipurile de personalitate cele mai provenite sau neprovenite pentru persoana respectiva. Observand adevarata esenta a oamneilor prin intermediul acestor patru modalitati de comunicare, ne vom percepe mai bine pe noi insine si vom fi mai capabili sa stabilim cu cine ar trebui sa ne apropiem si pe cine sa respingem pentru a ne imbunatatii calitatea propiei vieti
OBSERVAM CODUL LIMBAJULUI TRUPULUI
Codul limbajului corporal e ca un fel de schita personala, aratand cum merge, cum sta asezat sau cum sta in picioare cineva. Postura corpului e o componenta esentiala in analizarea codului limajului corporal, ca si utilizarea mainilor si a picioarelor. De exemplu: cat spatiu ocupa o persoana cand sta jos sau cat de aproape este de tine ?
Semnalele limbajul corpului pot avea un alt scop decat comunicarea. Semnalizatorii clarifică semnalele pentru a indica originea biologica a actiunilor lor. Comunicarea verbala necesita, de asemenea, limbajul corpului pentru a arata ca persoana cu care vorbim asculta ceea ce vorbim. Aceste semnale pot consta in contactul cu ochii si inclinarea capului pentru a arata ca intelegem ce a vrut sa spuna interlocutorul. Alte exemple ar include: cascatul (somnolența) arata lipsa de interes pentru subiectul conversatiei. Artistii de pantomima utilizeaza aceste tehnici de a comunica spectacole intregi fara a spune niciun cuvant.
PRIVIM CODUL FACILA
Fiecare om are o expresie, iar pe om il citesti dupa chip . Codul facial reflecta felul cum arata fata unei persoane in timpul in care vorbeste. Contactul vizual este esential ca si in modul in care o persoana isi controleaza gura. Cand asculta isi tine gura deschisa sau isi tine buzele tuguiate ? Persoana incruntata, se uita in alta parte, intrerupe contactul vizual ? Atentia acordata expresiei faciale deschide o lume noua pentru interpretarea a ceea ce spune in realitate o persoana. Fiecare dintre aceste comportamente spune extrem de multe lucruri despre cineva.
MANIPULAREA CELOR DIN JUR
Nici macar nu ne dam seama atunci cand suntem manipulati.
Zilnic suntem manipulati: de prieteni, parinti, persoana iubita, media și multe alte metode și canale. Cel mai trist este ca in mintea noastra, odata cu timpul, creste și ideea ca persoanele ce ne-au manipulat sunt puternice, iar noi nu. Ca noi nu putem face nimic, asa dar suntem vulnerabili. Manipularea ne este introdusa in cap poate prea devreme, pentru ca creierul nostru sa reactioneze in vreun fel.
In timp, rolurile se schimba incercam noi sa ii manipulam pe cei din jur: pentru bani și alte beneficii. De cate ori nu te-ai rugat de un prieten de o mie de ori sa vina cu tine intr-un loc, convingandu-l pana la urma
CONSUMA MINTEA, CONTROLEAZA VIATA
Fiind unul dintre citatele mele preferate ‘WHAT CONSUME YOUR MIND, CONTROL YOUR LIFE’ ma ajuta ca revin cu picioarele pe pamant atunci cand mintea mea ma tortureaza cu tot felul de ganduri negative.
Cu totii ne lasam manipulati intr-o anumita masura, într-un anumit context. Poate vrem sa capatam ceva, poate vrem pur si simplu sa aratam anumitor persoane ca tinem la ele. Dar ele isi bat joc de genul acesta de oameni. Ce trist, nu?
Trebuie sa fim foarte atenti ce credem si pe cine. Asigura-te ca oamneii din jurul tau isi asuma ceea ce spun. Daca ai si cea mai mica nelamurire legata de un lucru PUNE INTREBARI.
Inteligenta emotionala nu este nici pozitiva, nici negativa, dar poate influenta comportamentul fata de altii pentru atingerea propriilor scopuri În cadrul studiului, studentilor li s-a masurat inteligenta emotionala si au fost supusi unei serii de experimente. Într-unul dintre ele, s-a luat în calcul o situatie in care o persoana a fost ignorata sau chiar persecutata intr-un joc care implica bani. Studentii au avut de ales dintre doua situaţii: sa accepte o oferta dreapta, care nu ar dauna nimanui din cadrul jocului, sau să respingă o asemenea ofertă, spre paguba tuturor jucătorilor, inclusiv a unor persoane ostracizate. Cu cât mai inteligentă emoţional era o persoană şi cu cât mai slab era oponentul ignorat, cu atât mai mult reuşea să-şi impună punctul de vedere. Dacă persoana era mai răzbunătoare, ea reuşea să se impună şi să-l facă pe cel slab să respingă oferta. Dacă dorinţa de răzbunare era mai slabă, reuşea să impună acceptarea ofertei. „Rezultatul acestui studiu confirmă teoriile existente despre oamenii inteligenţi din punct de vedere emoţional care pot dirija emoţiile pentru a-şi îndeplini propriile scopuri, în loc să obţină rezultate pozitive pentru toţi din jur“, notează autorii studiului.
Manipularea nu se va sfarsi niciodata
Gandeste-te o secunda la o persoana care te-a manipulat în ultima perioada. Acum gandeste-te la ultimele zece dati in care s-a intamplat acelasi lucru. Acum la ultimele zece persoane. Astfel o sa observi cine te manipuleaza, de cand și din ce motiv. Observi ca tu te-ai simtit inferior si ca de persoanele respective ori iti era frica, ori tineai prea mult la ele ? Toți oamenii sunt slabi. Toți oamenii pot fi manipulați. Chiar și cei cu funcții înalte. Dacă știi care este cea mai mare slăbiciune a persoanelor, este ușor să le activezi și acele părți.
O persoana echilibrata, care nu simte fiecare sentiment la intensitatea lui maxima are mai multe sanse sa scape de o manipulare violenta .Sunt anumite actiuni care iți permit sa fii manipulat. Fiecare om este sensibil la ceva anume. Spre exemplu, unii se emotioneaza la niste povesti de viata. În momentul in care cineva ii povestește ceva emoționant, persoanei respective ii sunt atinse cele mai sensibile puncte ale creierului, de aici vin și sentimentele de mila, empatie și dorinta de a ajuta persoana respectiva.
Toți oamenii sunt slabi. Toți oamenii pot fi manipulați. Chiar și cei cu funcții înalte. Dacă știi care este cea mai mare slăbiciune a persoanelor, este ușor să le activezi și acele părți.
MANIPULARE
10 semne că cineva te manipulează
Manipularea psihologică este o formă de exploatare emoțională, prin care cineva te poate controla cu scopul de a obține anumite beneficii. Din nefericire, de cele mai multe ori, persoanele manipulate nici măcar nu își dau seama că sunt victime ale unui asemenea abuz.
Cu toții suntem manipulatori într-o oarecare măsură, însă este o mare diferență între manipularea acceptată din punct de vedere social, făcută prin gesturi simple precum contactul vizual ori un zâmbet la momentul potrivit, și manipularea agresivă, al cărei scop este de a controla gândurile și acțiunile unei persoane.
Pentru a contracara manipularea, trebuie, în primul rând, să identifici manipulatorul. Și poți face asta observând niște semne clare, care îl trădează. Iată 10 moduri în care acționează un manipulator:
Folosește o conexiune emoțională puternică, pentru a te determina să te simți obligat să faci anumite lucruri. De exemplu, dacă ești într-o relație și partenerul face pași rapiziîn viața ta, te vei simți constrâns să arăți reciprocitate. Iar acela este momentul în care manipulatorul acționează.
Speculează slăbiciunile victimei. Un bun manipulator va observa vulnerabilitățile victimei sale și le va folosi în avantajul său. De exemplu, un bărbat care vrea să controleze emoțional partenera îi va sublinia acesteia în mod constant defectele sale, astfel încât să îi distrugă stima de sine. Apoi, îi va fi mult mai ușor să o manipuleze.
Minte în permanență. O persoană manipulatoare își bombardează victima cu minciuni al căror scop este să denatureze realitatea în folosul personal. Dacă ținta manipulării descoperă aceste minciuni, agresorul nu va recunoaște, ci fie va continua cu minciunile, fie va adopta postura de victimă, insinuând că nu este înțeles și că este judecat pe nedrept. Manipularea psihologică este ca un cerc vicios din care îți pare imposibil să ieși.
Te copleșește cu informații și statistici. Manipulatorul joacă adesea rolul de expert în orice domeniu, oferind interlocutorului senzația că este foarte informat, așadar merită să fie ascultat și crezut. Acesta va folosi întotdeauna informații precise (corecte sau nu) pentru a își convinge victima că are dreptate.
Generalizează și exagerează, astfel încât victima să fie confuză și să se simtă incapabilă să facă față discuției. Este mult mai greu pentru o persoană să facă fața unor acuzații care includ noțiuni precum “niciodată” sau “întotdeauna”, decât în situațiile în care se folosește un exemplu concret. Spre exemplu, dacă un superior spune unui angajat “niciodată” nu ajungi la timp la serviciu, sunt șanse mari ca angajatul să se piardă și să nu își găsească cuvintele. Pe de altă parte, dacă acestuia i se spune “ieri nu ai ajuns la timp”, poate explica situația specifică.
Ridică vocea pentru a domina victima. Manipulatorul poate folosi un ton al vocii mai ridicat și agresiv pentru a își domina victima. De multe ori, țipetele sunt acompaniate de anumite gesturi agresive, care sporesc impactul negativ asupra victimei.
Folosește lipsa timpului pentru a crește presiunea pusă pe persoana pe care dorește să o manipuleze. Aceasta este o tactică des întâlnită în manipularea în masă. De exemplu, cineva vrea să te determine să faci o achiziție, iar tu stai pe gânduri. Manipulatorul invocă atunci un argument precum “trebuie să vă hotărâți acum, mai este o persoană interesată, care dorește să facă achiziția”. În cele mai multe cazuri, victima ia decizia de a cumpăra produsul/ serviciul respectiv imediat.
Folosește umorul pentru a te face să te simți inferior. Sarcasmul, remarcile critice spuse cu zâmbetul pe buze, sub formă de glumă, precum și bullying-ul sunt adesea arme folosite de către manipulator cu scopul de a te face să te simți inferior și de a te controla.
Te șantajează emoțional în mod intenționat. De exemplu, atunci când faci ceva care nu este pe placul manipulatoului, acesta poate alege să îți aplice tratamentul tăcerii sau să disimuleze supărarea, astfel încât tu să te simți vinovat și să reconsideri decizia luată.
Joacă rolul victimei. Din dorința de a te controla mai ușor, manipulatorul poate pretinde că are probleme de sănătate, probleme la locul de muncă ori alte slăbiciuni, cu scopul de a te face să simți compasiune pentru el. În acest fel îi va fi mult mai ușor să dețină controlul asupra ta.
Dacă te regăsești în situațiile descrise de mai sus, e posibil să fii victima manipulării. În general, manipularea psihologică este asociată cu următoarele trei senzații: frica, obligația și vina. Concret, ești împins de la spate să faci un lucru deși te temi, ai senzația că ești obligat chiar să faci acel lucru și totodată, dacă alegi să nu îl faci, te simți vinovat.
By Diana Stilpeanu
https://well-nest.ro/manipularea-psihologica-10-semne/
/////////////////////////////////////////
Declarație fără precedent a Mitropoliei Basarabiei: „Mitropolia Moldovei este o structură de ocupație, infiltrată de agenți KGB”
Viorica Mija
Sursa: CIJM
Mitropolia Basarabiei constată cu mâhnire că „ Mitropolia Chișinăului, structura de ocupație bisericească a Patriarhiei Moscovei, continuă să dezinformeze opinia publică, falsificând adevărul, distorsionând realitatea și prezentând trunchiat sau tendențios aspecte istorice sau canoane ale Bisericii”. Este reacția prin care Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, își exprimă dezacordul față de comunicatul emis de Mitropolia Moldovei, în care a fost învinuită că ar „corupe clerul și creștinii din Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove” și ar „încălca flagrant Dreptul Canonic al Bisericii Ortodoxe”. În investigația PREOȚI FĂRĂ VIZĂ DE REȘEDINȚĂ, Anticoruptie.md a semnalat o tendință îngrijorătoare care ia amploare în ultima vreme în localitățile din Republica Moldova – prigoana preoților care vor să treacă de la Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, la Mitropolia Basarabiei. Cei care și-au declarat desprinderea sunt nevoiți, la propriu, să slujească în stradă, așa cum, odată cu caterisirea, sunt scoși din biserici și diabolizați. În același timp, reprezentanții Mitropoliei Moldovei declară că subiectul este unul tratat cu subiectivism de mass-media, iar reprezentanții Ministerului Culturii nu exclud că unele contracte încheiate cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove ar putea fi renegociate de la zero, cu participare mai largă.
„Anexarea bisericească și ocuparea necanonică a spațiului dintre Nistru și Prut au declanșat și întreținut un proces de rusificare forțată, limba română de cult fiind înlocuită treptat, până la eliminare completă, cu limbile slavonă și rusă. Sălbăticia acestui proces a culminat prin arderea de către arhiepiscopul Pavel Lebedev (1871-1882) a cărților bisericești în limba română și prin surghiunirea în Siberia a preoților români care s-au opus rusificării. În anul 1940, în contextul celui de-al II-lea Război Mondial, statul sovietic ateu a anexat Basarabia. Ierarhii, precum și o parte a clerului și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei au fost forțați fie să se salveze în interiorul României, fie să îndure martiriul. Preoților și credincioșilor ortodocși rămași în Basarabia li s-a impus jurisdicția abuzivă a Patriarhiei Moscovei, entitate subordonată serviciului sovietic de securitate (NKVD, devenit ulterior KGB)”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
Totodată, se mai menționează că Mitropolia Basarabiei a fost reactivată canonic, la 14 septembrie 1992, în condiții de libertate, la scurt timp de la încetarea stării de ocupație străină, fiind reprimită în comuniunea canonică a Patriarhiei Române la 19 decembrie 1992, când a fost emis un Act patriarhal și sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău.
În același timp, Mitropolia Basarbiei declară că „structura locală din Republica Moldova a Patriarhiei Moscovei, intitulată pompos și abuziv drept ”Mitropolia Chișinăului și a ÎNTREGII Moldove” sau ”Biserica Ortodoxă din Moldova” este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse. Ea s-a aflat constant în complicitate fățișă cu regimul neconstituțional și separatist de la Tiraspol și este marcată la vârf de fenomenele degradante ale corupției, simoniei, abuzului de putere, imoralității și depravării. Principalul criteriu de promovare în structura necanonică este antieuropenismul și antiromânismul, alimentate de structurile de propagandă rusești. Corupția, simonia, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și propaganda în favoarea războiului la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei, sunt principalele cauze obiective pentru care preoții și credincioșii basarabeni se hotărăsc să fugă din prizonieratul Bisericii Ruse și revin la jurisdicția istorică tradițională și canonică a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română)”.
Mitropolia Basarabiei dă asigurări că îi „primește și îi va primi în comuniune pe toți preoții și diaconii români din Republica Moldova și Ucraina care părăsesc jurisdicția Patriarhiei Moscovei, având ca temei un șir de canoane ortodoxe care permit clericilor să se separe de o ierarhie abuzivă și asupritoare, imorală, coruptă și simonistă, care propagă erezia războiului și omuciderii, cum se vede astăzi în cazul războiului nedrept din Ucraina”.
////////////////////////////////////////////
Al doilea cel mai mare oraș din Marea Britanie și-a declarat falimentul
AUTOR
afaceri.news
Liderul Consiliului Municipal din Birmingham a insistat că serviciile vitale vor fi protejate, în condițiile în care autoritatea s-a declarat efectiv în faliment.
Cea mai mare autoritate locală din Europa urmează să oprească toate cheltuielile, cu excepția serviciilor pe care trebuie să le furnizeze prin lege, cum ar fi asistența socială, colectarea deșeurilor și protecția persoanelor vulnerabile. Consiliul condus de laburiști trebuie să achite o factură de 760 de milioane de lire sterline pentru revendicări privind egalitatea de salarizare, scrie BBC.
Liderul său, John Cotton, a declarat că vor fi luate „decizii dure și ferme”.
Există temeri că reducerile ar putea afecta drumurile, parcurile, bibliotecile și proiectele culturale, în timp ce un semn de întrebare planează asupra finanțării de către consiliu a Campionatelor Europene de Atletism din 2026, planificate pentru stadionul Alexander din oraș.
Consiliul, care se confruntă cu un deficit bugetar imediat de 87 de milioane de lire sterline în acest an, a acuzat, de asemenea, implementarea sistemului său IT Oracle pentru situația sa disperată. Destinat să eficientizeze plățile consiliului și sistemele de resurse umane, sistemul emblematic ar fi trebuit să coste 19 milioane de lire sterline. Dar, potrivit G4Media, după trei ani de întârzieri, în luna mai s-a dezvăluit că ar putea costa până la 100 de milioane de lire sterline.
Marți seară, Departamentul guvernamental pentru Nivelare, Locuințe și Comunități (DLUHC) a declarat că s-a „angajat în mod regulat” cu consiliul în ultimele luni în legătură cu „presiunile cu care se confruntă” și că și-a „exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la aranjamentele de guvernare”.
„Am solicitat asigurări scrise din partea liderului consiliului că orice decizie referitoare la problemele consiliului privind egalitatea de remunerare reprezintă cea mai bună valoare pentru banii contribuabililor”, a adăugat acesta.
Dl Cotton, care nu se află în prezent în oraș din cauza unor „angajamente familiale de lungă durată”, a insistat pentru BBC Radio WM că consiliul „va continua să ofere servicii esențiale, cum ar fi protecția și asistența socială pentru copii, asistența socială pentru adulți, educația, colectarea deșeurilor, întreținerea drumurilor și serviciile de bibliotecă” pentru cei 1,1 milioane de contribuabili din oraș.
Liderul a susținut că a aflat de criza financiară abia în același timp cu ceilalți consilieri, în timpul ședinței de cabinet de marți dimineață.
https://www.afaceri.news/al-doilea-cel-mai-mare-oras-din-marea-britanie-si-a-declarat-falimentul/
///////////////////////////////////////////
Politico- Putin vrea mai multe teritorii, dar UE încearcă să-i ia fața. „Să luăm Ucraina și Republica Moldova cu totul în echipa noastră”
Campania agresivă de cucerire de teritorii a lui Vladimir Putin i-a forțat pe liderii Uniunii Europene să își facă propriile planuri de extindere, care includ acum până la opt noi potențiali membri, scrie Politico.
Inițiativa istorică de extindere a Uniunii Europene vine, însă, cu anumite riscuri. Prin adăugarea de noi membri, printre care s-ar putea număra și Ucraina, cu potențialul său agricol uriaș, ar deschide o cutie a Pandorei de probleme, scrie Digi24.
Pentru un nou val de aderări va fi nevoie de reforme vaste, iar acest lucru va declanșa cel mai probabil ani de conflicte interne toxice între statele care fac deja parte din UE.
„Acesta este momentul să fim curajoși și să ne schimbăm abordarea față de extindere – să luăm cele șase țări din Balcanii de Vest, fiecare dintre ele, și Ucraina și Moldova cu totul în familia noastră”, a spus ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg pentru Politico.
„Extinderea nu este o întreprindere birocratică… este vorba despre exportarea și protejarea unui anumit model de viață al democrațiilor occidentale libere și deschise”, a spus Schallenberg.
Extinderea UE este de așteptat să fie una dintre temele principale abordate de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul anual despre starea Uniunii Europene pe care aceasta îl va susține pe 13 septembrie.
Critic este faptul că Germania și Franța par să fie de acord cu expansiunea. Cancelarul german Olaf Scholz vorbea la începutul acestui an despre o Europă „lărgită”. Dar când ar fi momentul potrivit pentru extindere.
Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a propus ca noii membri să fie admiși până cel mai târziu în 2030. Președintele francez Emmanuel Macron susține ideea unei expansiuni în mai multe etape, statele vizate putând accesa piața unică mai întâi, urmând ca mai apoi să devină membrii în toată regula.
Ministrul austriac de externe a propus ca țările candidate să se alăture mai întâi ca observatori în Comitetul Politic și de Securitate UE (PSC), unde se iau decizii de politică externă.
Noua inițiativă pentru o Europă mai mare marchează prima încercare de extindere a blocului comunitar de la aderarea Croației în 2013. Discuțiile legate de primirea Turciei s-a terminat în 2011, atunci când președintele francez Nicolas Sarkozy a spus răspicat „nu”.
„Vrem să transmitem un semnal pozitiv Ucrainei, dar lucruri precum această propunere de a oferi serviciilor de informații ale Ucrainei mai multă putere în privința corupției poate trimite un mesaj greșit”, a spus un diplomat dintr-o țară din vestul Europei.
În același timp, Ucraina rămâne „o țară foarte coruptă”. Politica agricolă este cel mai clar subiect care va provoca tensiuni în rândul membrilor UE și care va trebui abordată în timpul discuțiilor de aderare dintre Bruxelles și Kiev.
Exporturile de grâu ieftine din Ucraina ar putea inunda Uniunea Europeană și i-ar sufoca pe fermierii puternic subvenționați din blocul comunitar. Polonia și alte câteva țări UE și-au închis deja granițele pentru exporturile de grâne din Ucraina, spunând că măsura este menită să îi protejeze pe fermieri.
Ca de obicei, problemele politice nu sunt niciodată prea departe. O expansiune majoră a UE ar muta centrul de gravitație al blocului comunitar spre est, ceea ce ar putea dilua influența decisivă a Franței și Germaniei în privința deciziilor esențiale.
Dezbaterea subiectului expansiunii UE va fi abordat în următoarele luni, inclusiv în cadrul celei de-a treia întâlniri a Comunității Politice Europene ce va avea loc în Spania pe 5 octombrie. Michel plănuiește să se întâlnească cu liderii UE în grupuri mici înainte de summit pentru a vedea care este poziția acestora în privința extinderii.
Cu toate că atenția este îndreptată cel mai mult asupra Ucrainei, candidații mai mici bat și ei la porțile UE.
Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a cărei țară a înaintat oficial cererea de aderare la UE anul trecut, a salutat decizia de a aborda problema expansiunii, dar s-a arătat îngrijorată de lentoarea cu care UE trece la acțiune.
„Credem că este în interesul tuturor ca toate țările din Balcanii de Vest să se alăture”, a spus Osmani, care a adăugat însă că țările nu sunt dispuse să aștepte la nesfârșit până când UE va lua o hotărâre.
„Este greu să nu devii nerăbdător, mai ales când tu faci tot ceea ce ți se cere și apoi nu se întâmplă nimic.”
https://radiochisinau.md/politico-putin-vrea-mai-multe-teritorii-dar-ue-incearca-sai-ia-fata-sa-luam-ucraina-si-republica-moldova-cu-totul-in-echipa-noastra—185736.html
/////////////////////////////////////////
Spionii israelieni au spionat spionii ruși care spionau spionii americani
Un caz de spionaj „în lanț” a fost detaliat pe larg într-un articol din New York Times, care dezvăluie modul în care spionii israelieni au urmărit, în timp real, cu hackerii guvernului rus căutau în computerele din lumea întreagă numele programelor de spionaj americane.
Hackerii ruși aveau acces la o bază de date atât de mare prin intermediul antivirusului produs de o companie rusă, Kaspersky Lab, utilizat de peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv de oficialii de la peste zece agenții guvernamentale din SUA.
Spionii israelieni care au intrat în rețeaua Kaspersky au alertat SUA cu privire la tentativele Rusiei. Întâmplările au avut loc în urmă cu doi ani, însă abia luna trecută guvernul american a ordonat ca antivirusul să fie scos de pe calculatoare.
Nu se știe deocamdată, cel puțin public, ce alte informații top secrete ar mai fi putut fura hackerii ruși de la agențiile guvernamentale americane și cum a fost transformat antivirusul Kaspersky într-un „motor de căutare precum Google, dar pentru informații secrete”.
La fel ca orice alt antivirus, Kaspersky cere acces la toate documentele stocate pe un computer, pentru a le scana de viruși și malware. Însă în acest caz, software-ul le-a dat rușilor unealta perfectă pentru a căuta prin documente și a aduna informațiile care îi interesau.
NSA și Casa Albă au refuzat să comenteze informațiile despre breșa de securitate, la fel și Ambasadele Israelului și Rusiei.
În decembrie 2017, compania rusă Kaspersky Lab a dat în judecată administrația Trump, la un tribunal federal din Statele Unite, pentru că guvernul american a privat-o de un drept prin interzicerea utilizării softului său anti-virus în agențiile guvernamentale, transmite Reuters.
Procesul este cel mai recent efort al Kaspersky Lab de a respinge acuzațiile că ar fi vulnerabilă la influența Kremlinului.
Departamentul american pentru securitate internă (DHS) a emis o directivă, în septembrie, adresată agențiilor civile, prin care le-a ordonat să elimine softul Kaspersky Lab din rețelele lor informatice, în termen de 90 de zile.
Președintele Donald Trump a semnat în decembrie o lege care interzice utilizarea softului Kasperky Lab în agențiile civile și americane.
Kaspersky Lab a negat în repetate rânduri că ar avea legături cu vreun guvern și a susținut că nu ar ajuta vreun guvern să spioneze cibernetic.
Într-o încercare de a răspunde suspiciunilor, compania a anunțat în octombrie că va pune la dispoziție codul sursă pentru sofware-ul său și pentru viitoarele actualizări ale acestuia unor părți independente.
Oficialii americani au spus că această propunere, deși binevenită, nu este suficientă.
https://radiochisinau.md/spionii-israelieni-au-spionat-spionii-rusi-care-spionau-spionii-americani—66692.html
///////////////////////////////////////////
Care au fost cei mai mari spioni din istorie ?
Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Alexandru Popescu
Faimoşi, renumiţi, celebrii, cunoscuţi, îndrăzneţi, periculoşi, cei mai de succes, notorii, infami, superspioni… sunt câteva din epitetele acordate unor spioni înscrişi în „clasamentele” alcătuite, în ultima perioadă, de diferite publicaţii, mai ales de site-uri de internet, care propun „ierarhii” ale agenţilor care au acţionat de-a lungul istoriei. Desigur, dincolo de o anumită tentă de senzaţional publicistic, de „noutate” cu orice preţ, o asemenea „selecţie” se poate încadra într-o istorie universală a spionajului, o pot completa în diferite perspective.
Pe primul loc…în majoritatea „clasamentelor” celor mai faimoşi spioni ai tuturor timpurilor continuă să se afle Mata Hari (Margarethe Geertruida Zelle, 1876-1917), spioană pentru Germania în timpul Primului Război Mondial. În această opţiune, un rol important l-a jucat destinul său tragic şi spectaculos, mai mult decât performanţele sale informative, de altfel amendate de investigaţii mai noi, ca şi intensa mediatizare de care s-a bucurat în literatură, cinematografie.
Un alt personaj clasat pe unul din locurile de frunte în „clasamentele” publicate este spionul sovietic în Japonia în timpul celui de al Doilea Război Mondial Richard Sorge (1895-1944), mai ales datorită performanţei de a fi reuşit să transmită Moscovei informaţia după care Japonia nu va ataca URSS, ceea ce a permis comandamentului sovietic să trimită toate trupele din Orientul Îndepărtat pe frontul de vest, contribuind astfel la salvarea URSS în acel moment(1943).Dintre cei mai cunoscuţi spioni…care apar în majoritatea „ierarhiilor” propuse sunt de menţionaţi frecvent cei care au aparţinut „grupului de la Cambridge” („Cei cinci magnifici”), alcătuit din Kim Philby, considerat figura principală a acestei reţele, Donald Duart Maclean, Guy Burgess, Anthony Blunt, John Cairncross. „Prestigiul” de care s-a bucurat acest grup, care a spionat pentru URSS în Marea Britanie şi alte ţări în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi în anii următori, se datorează faptului că au reuşit să se infiltreze în importante organisme de stat, transmiţând informaţii din variate domenii politice, tehnice etc.
Multă vreme Julius Rosenberg (1918 – 1953) a fost considerat cel mai important „spion atomic” care a acţionat pentru URSS în cursul celei de a Doua Conflagraţii Mondiale datorită faptului că a furnizat informaţii referitoare la materialele care urmau să fie folosite la fabricarea bombei atomice şi a servit ca intermediar pentru alţi „spioni atomici”.De fapt, rolul lui Rosenberg va „păli” în comparaţie cu acela jucat de un alt „spion atomic”, Klaus Fuchs (1911-1988), care apare aproape în toate „clasamentele” .
Într-adevăr, majoritatea specialiştilor sunt de acord că informaţiile transmise de fizicianul de origine germană, participant la „Proiectul Mannhatan” pentru producerea bombei atomice de către Aliaţi au fost decisive în scurtarea perioadei în care URSS a reuşit să-şi fabrice propriul armament atomic, ceea ce a contribuit la configurarea unui anumit echilibru în acest domeniu în timpul Războiului Rece.
În fine, din grupul „celor mai cunoscuţi spioni”, care apar în marea majoritate a „clasamentelor” propuse de diferite publicaţii şi site-uri, mai face parte cel care a fost considerat „cea mai periculoasă cârtiţă” (agent infiltrat) din interiorul CIA, Aldrich Ames (1941-). Informaţiile transmise de el KGB-ului au contribuit la compromiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 agenţi. A fost considerat de KGB unul dintre cei mai importanţi agenţi pentru URSS din SUA şi cel mai bine plătit spion american.
„Elita agenţilor”
De-a lungul vremii, au fost incluse în rândul personalităţilor care s-au ilustrat prin performanţe deosebite pe „frontul secret”, o serie de agenţi sau conducători ai serviciilor de informaţii care au alcătuit un adevărat „grup privilegiat”, o „elită a spionilor”. În continuare, ne vom referi, într-o perspectivă cronologică, la alţi spioni din această categorie care apar destul de des în „ierarhiile” propuse.
Pentru perioada Evului Mediu, se face referire, în primul rând, la Sir Francis Walsingham (1532 –1590), considerat întemeietorul primului serviciu de informaţii al Angliei în timpul reginei Elisabeta, din care a făcut parte şi scriitorul Christopher Marlowe (1564-1593).
Pentru perioada de sfârşit a Evului Mediu, este adesea citat un alt scriitor, Giacomo Casanova (1725-1798), spion veneţian în slujba Franţei.
Tot pentru Anglia a acţionat Aphra Behn (1640-1689) considerată una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura britanică şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei în Ţările de Jos.
Perioada Modernă aduce cu sine perfecţionarea serviciilor de informaţii şi afirmarea pe „frontul secret” a unor spioni de marcă, mai ales în timpul Războiului de independenţă al coloniilor americane. Cel mai adesea este citat maiorul John Andre (1750-1780), spion englez în timpul acestei confruntări. De partea statelor americane a acţionat Nathan Hale (1755-1776) care a furnizat informaţii ce au dus la victorii militare decisive.Şi Războiul Civil din America (1861–1865) a prilejuit afirmarea unor „spioni de primă mână”, cum a fost actriţa Belle Boyd (1844-1900) („La Belle Rebelle”) cu carieră deosebit de spectaculoasă.
Unul din agenţii care apar aproape în toate „clasamentele”, considerat adesea drept „cel mai mare spion din istorie”, este Thomas Edward Lawrence (1888-1935), scriitor, om politic, agent englez în Orient în timpul Primului Război Mondial şi în perioada interbelică. În bună măsură reputaţia lui „Lawrence al Arabiei” se datorează publicării memoriile sale, între care „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” au devenit un adevărat „bestseller”. Deşi unele din acţiunile sale s-au distanţat de poziţia guvernului britanic, Winston Churchill credea că al: “Va trăi pentru totdeauna în istorie”.
Considerat un „super agent secret”, Sidney George Reilly (1874-1925) a fost un spion englez în Rusia în timpul Primului Război Mondial, unde a încercat prin manevre spectaculoase să doboare puterea boşevică. Se pare că a fost unul din modelele care au stat la baza conceperii de către Ian Fleming a “agentului 007”-James Bond.
De o reputaţie deosebită s-a bucurat spionul pentru Germania în Statele Unite în ambele războaie mondiale Frederick Joubert Duquesne (1877 –1956) în ciuda faptului că reţeaua de sabotori a fost demascată de FBI.
În prioada celui de al Doilea Război Mondial, printre spionii, care s-au evidenţiat în mod deosebit, au fost numeroase femei.Astfel, în ierarhiile stabilite pentru această perioadă, adesea este menţionată Violette Szabo (1921-1945), agentă SOE, Serviciul britanic pentru organizarea de operaţiuni în teritoriul ocupat de Germania, al cărei scop principal a fost sabotarea mişcărilor trupelor germane în vederea debarcării din Normandia.
Tot pentru SOE a acţionat prinţesa indoiană Noor Inayat Khan (1914-1944), prima femeie paraşutată în Franţa ocupată ca agent, primind misiunea de operatoare radio.
De o anumită reputaţie s-a bucurat Elyesa Bazna (1904-1970) (“Cicero”), spion pentru Germania în Turcia în timpul celui de al Doilea Război Mondia, până când s-a descoperit că banii cu care îl plătiseră germanii erau…falşi.
Unul din cei mai importanţi agenţi dubli pentru Germania (Abwehr) şi Anglia (MI5, MI6) care a acţionat în timpul războiului a fost considerat Juan Pujol (Garbo) (1912 – 1988).
Datorită temerităţii şi inventivităţii sale William Samuel Stephenson, (1897 –1989) a fost numit „Întreprinzătorul”, el având misiunea de a asigura legătura între spionajul englez şi cel canadian.
Mult după încheierea războiului a fost recunsocut faptul că cel mai bun spion de care au dispus Aliaţii fost germanul Fritz Kolbe (1900 – 1971), care, după propria mărturisire, a acţionat din considerente umanitare.
Pentru perioada Războiului Rece „galeria spionilor renumiţi” este constituită mai ales de agenţi ai serviciilor sovietice.Oleg Penkovsky (1919 – 1963) a fost considerat cel mai important agent dublu din perioada Războiului Rece. Demascat, el se sinucide.La vremea lui Oleg Gordievski (1938-) a fost cel mai important defector din KGB. Reuşeşte să-şi salveze viaţa cu ajutorul serviciului britanic MI6. În anii 1990, publică o serie de volume despre KGB, în colaborare cu Christopher Andrew.
Şi noul serviciu de informaţii externe al Federaţiei Ruse (SVR) a continuat să „furnizeze” spioni pentru „clasamente”. Este cazul Annei Chapman (Ania Kushchenko) (1892-). După ce acţionează în domeniul bancar în Marea Britanie şi Statele Unite, este reţinută în 2010 împreună cu alţi agenţi pentru Rusia, şi “schimbată” pentru spioni americani arestaţi de SVR. Odată cu pătrunderea pe „frontul secret” a noilor servicii de informaţii, „lista spionilor” s-a diversificat. Un caz deosebit a fost acela al spionului pentru agenţia est-germană Stasi Günter Guillaume (1927-1995) care a reuşit să penetreze chiar Cancelaria preşedintelui RF Germania Willi Brandt.
Unul din cei mai eficienţi agenţi pe care i-a avut agenţia israeliană de informaţii Mossad a fost Eliahu (Eli) ben Shaoul Cohen (1924 –1965) care a reuşit să spioneze în cele mai înalte structuri ale societăţii siriene, fiind unul din factorii care a permis victoria armatei israeliene în „Războiul de şase zile”.
În general, puţini din agenţii CIA apar în „listele de spioni renumiţi”. O excepţie este acea a lui Antonio Joseph Tony Mendez (1940-) specializat în organizarea de operaţiuni sub acoperire în diferite părţi ale lumii.Au fost întocmite şi „liste ale celor mai frumoase spioane”, pe care figurează, bineînţeles” Mata Hari, dar şi alte „eroine ale frontului secret” din difeite perioade, între care Charlotte de Sauve (1551-1617), agentă pentru regele Franţei Henrik IV;Margaret Kemble Gage, spioană pentru statele americane în timpul Războiului de Independenţă;actriţa Belle Boyd în timpul Războiului Civil din America, Liu Hulan(1932–1947), spioană comunistă în tabăra „Kuomintang”-ului;Nancy Grace Augusta Wake, agentă SOE;artista Josephine Baker.
În ceea ce ne priveşte, credem că pe această „listă a celor mai frumoase spioane” poate să figureze şi Maria Tănase. Într-adevăr, o serie de informaţii apărute în perioade mai noi, desecretizarea unor documente, date memorialistice, interpretări ale unor lucrări de sinteză fac necesare o serie de…
Adăugiri, completări, revizuiri…ale „ierahiilor”, „clasamentelor” celor mai cunoscuţi spioni, demersuri pe care le vom încerca şi noi în ceea ce urmează, ţinând seama mai puţin de „aura” pe care aceştia au dobândit-o, ci mai ales de eficacitatea, rolul pe care l-au jucat în desfăşurarea anumitor evenimente istorice.Câteva superlative
„Galeria marilor spioni” se cere completată cu o serie de agenţi, autori ai unor „performanţe” de excepţie, „superlative” în domeniile în care au acţionat.„Singura femeie de geniu, care a servit guvernul britanic” a fost considerată Gertrude Margaret Lowthian Bell (1868-1926), agentă engleză în Orientul Mijlociu în timpul Primului Război Mondial, prima femeie licenţiată în istorie la Universitatea Oxford şi una din cele dintâi femei arheolog şi ofiţer de informaţii.
Cele mai multe meserii ca „acoperire” (jurnalist, om politic, călugăr budist…) le-a avut Timothy Trebitsch Lincoln (1872/1879-1941), tipul de „agent cameleonic” pentru mai multe state în Orient în timpul Perioadei interbelice şi al Doilea Război Mondial.Considerată „regină neîncoronată a spionajului sovietic”, actriţa Olga Cehova (1897-1980), nepoată a scriitorului, devenită „favorită” a unor persoane din conducerea Reich-ului, a jucat rolul de „agentă adormită”, scopul ei principal fiind acela de a transmite informaţii despre planurile germane de atacare a Uniunii Sovietice.
„Cel mai important spion pentru britanici în perioada premergătoare celui de al Doilea Război Mondial“ a fost considerat diplomatul, agent german pentru Anglia (MI 5) în timpul perioadei interbelice Wolfgang Gans Edler Herr von Putlitz (1899-1975), Cel mai eficient agent secret de propagandă (influenţare) al Moscovei poate fi considerat Willi Münzenberg (1889 – 1940), care a acţionat pentru Comintern în timpul Perioadei interbelice. Este autorul unei lucrări considerată drept „clasică” în acest domeniu „Propaganda ca armă”.Organizatorul în Germania al uneia din cele mai ample „reţele feminine de spionaj” care e existat vreodată” a fost, după părerea unor specialişti, spionul polonez Jerzy Sosnowski (1896-1942?)”„Cea mai importantă agentă secretă din cel de al Doilea Război Mondial” a fost considerată de unul din conducătorii spionajului britanic, William Stevenson, Vera Maria Atkins (Rosenberg) (1908–2000). De origine română, conducătoare a uneia din cele mai importante secţiuni a SOE, sarcina sa de bază a fost recrutarea şi antrenarea agenţilor secreţi care urmau să fie trimişi în Franţa ocupată. După încheierea ostilităţilor, din proprie iniţiativă, pleacă în Germania pentru a investiga motivele şi împrejurările dispariţiei celor 118 agenţi capturaţi şi executaţi în lagărele de concentrare naziste. Atkins a fost decorată cu ordine şi medalii engleze şi franceze. Se pare că figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din seria de romane “James Bond” ale lui Ian Fleming.
Unul din cei mai eficace agent dublu a fost Elena Sergheieva. A acţionat atât pentru MI5, cât şi pentru Abwehr pe care l-a „intoxicat” cu informaţii false cu privire la locul debarcării trupelor Alate în Franţa. Îl cunoaşte personal pe Ian Fleming de care o va lega o legătură trainicăTot un agent dublu de mare valoare a fost Dusan “Dusko” Popov ((1912-1981), care a acţionat atât pentru Anglia (MI5), cât şi Germania (Abwehr) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este integrat “operaţiunii Fortitude” care urma să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forţelor Aliate în Franţa, ceea ce se reuşeşte. Agenta cu cea mai îndelungată activitate în SOE. Krystyna Skarebek (Cristine Granville) (1908-1952) a jucat un rol important în pregătirea debracării trupelor Aliate în Africa de nord.Prostituata care a desfăşurat acţiuni care „au schimbat cursul războiului” a fost în opinia unor specialişti Amy Thorpe Pack („Cynthia”) (1910-1963). Spioană engleză în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a reuşit să transmită codurile secrete ale Marinei italiene, şi cele ale flotei de care dispunea guvernul pro-german de la Vichy.Considerată „o agentă valoroasă”, o „adevărată capcană de miere”, Margarita Konenkova (1884-1980), şi-a creat relaţii importante în diferite cercuri ale societăţii americane, inclusiv la Casa Albă. Îl cunoaşte pe matematicianul Albert Einstein cu care are o relaţie sentimentală.“Regina spionajului roşu” a fost numită Elisabeth Bentley (1906-1963) care preia conducerea reţelei de spionaj sovietic din Statele Unite, colaborând cu persoane care ocupau importante posturi în administraţia de stat. La un moment dat, dezamăgită de politica URSS şi felul în care acţionau serviciile sale de informaţii, se prezintă la FBI, depunând mărturii despre spionii sovietici din Statele Unite. Mărturiile sale au avut efectul unei „bombe”. Potrivit acestora, nu mai puţin de 150 de persoane, dintre care 37 erau funcţionari federali, spionaseră pentru URSS. Depoziţiile ei au avut un rol esenţial în declanşarea valului anticomunist al “macartismului”, la începutul Războiului Rece.„Cea mai longevivă spioană sovietică în istoria britanică şi cea mai importantă agentă”, Melita Norwood (1912 –2005) spionat pentru URSS timp de 40 de ani, până în 1980, motiv pentru care presa britanică a denumit-o „bunicuţa spioană”. Transmite informaţii din cadrul „Proiectului „Tube Alloys”, privitor la activităţile savanţilor britanici pentru producerea bombei atomice. Atunci când KGB i-a propus să fie recompensată pecuniar, Norwood refuză:“Nu, am făcut tot pentru că am crezut”. Atunci când este demascată, nu este condamnată din cauza… vârstei înaintate.Implicată în nu mai puţin de 11 acţiuni în diferite părţi ale lumii, Yehudit Nessyahu (1925-2003), a făcut parte din echipa însărcinată cu capturarea în Argentina şi transportarea în Israel a medicului Adolf Eichmann care a jucat un rol important în deportarea şi suprimarea persoanelor din lagărele de exterminare germane în al Doilea Război Mondial.Unul din cei mai longevivi agenţi al Mossad a fost Jonathan Pollard (1954-). Ca specialist la Departamentul Naval şi Serviciul Secret al Statelor Unite, având acces la toate datele privind armata şi apărarea ţării, a reuşit să obţină date privind operaţiunea „Urechile Cerului” şi multe alte secrete militare (referitoare, de exemplu, la submarinele americane) pe care le-a oferit Israelului, în schimbul sumei de 50.000 de dolari anual. Primul ministru al Israelului, Peres, a cerut, în cele din urmă, scuze Statelor Unite. Richard Helm, fost director al CIA, a declarat în legătură cu acest caz:”In afacerile de informaţii, fiecare spionează pe celalalt, chiar şi prieten pe prieten”
Cea mai importantă reţea de spionaj
…pentru Uniunea Sovietică care a acţionat în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost gruparea denumită chiar de germani „Orchestra Roşie”. Între conducătorii săi s-au numărat Leopold Trepper) (1904-1982), (“Marele şef”) şi Rudolf Roessler (1897- 1962) (“Lucy”) care a acţionat în Elveţia. Transmite informaţii despre „operaţiunea Barbarossa”, invadarea URSS de către armata Reichului. De asemenea, transmite date precise despre mişcările trupelor germane, ceea ce va contribui la victoria sovieticilor la Kursk.Jurnalist, geograf, agent pentru URSS în Elveţia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Sándor Alexander Rado (Radolfi) (1899 – 1981) informează Moscova de iminenţa atacului german împotriva URSS, dar Stalin nu acordă atenţie acestei informaţii.Spionii atomici…sunt categoria de agenţi, marea majoritate a lor sovietici, care au dobândit o deosebită importanţă nu numai din punct de vedere informativ, ci şi politic.Misiunea principală a lui Alexander Feklisov (Alexandr Fomin) (1914-2007) a fost recrutarea de agenţi, mai ales dintre simpatizanţii Partidului comunist american, care să poată procura informaţii în domeniul spionajului atomic. În perioada 1943-1946, cel mai important agent recrutat a fost Julius Rosenberg. Reuşeşte de asemenea să îl racoleze pe Klaus Fuchs, considerat cel mai important spion pe care l-a avut vreodată Uniunea Sovietică în cursa pentru arma atomică. Feklisov este acela care face să parvină guvernului SUA propunerea lui Hrusciov privitoare la compromisul care a dus la încheierea „crizei rachetelor” (1962), declanşată de instalarea de către URSS, în Cuba, a unor rampe de lansare de rachete cu focoase atomice care puteau periclita o bună parte a teritoriului SUA, ceea ce risca să ducă la declanşarea unui război nuclear.Omul de ştiinţă englez May Allan Nunn (1912-2003) a spionat pentru URSS din cadrul „Proiectul Manhattan”. Transmite date importante despre explozia atomică de la Hiroshima şi mostre de uraniu, U-233 şi U-235, ingredientele „cheie” ale bombei atomice. Declară că “a luat hotărârea dureroasă /de a spiona/ pentru ca SUA să nu aibă monopolul bombei atomice”.Semion Semionov (1911-1986), a fost unul din cei mai activi membrii ai rezidenturii spionajului sovietic în Statele Unite, contribuind la racolarea a 20 de agenţi din mediul ştiinţific şi tehnic, prin care a obţinut o importantă cantitate de informaţii din cadrul „proiectului Manhattan”, ca şi referitoare la radio-electronică, aviaţia cu reacţie, chimie, medicină („operaţiunea ENORMOZ”).Soţii Zarubin, Vasili Mikhailovici (1894–1972), şi Elisaveta (1900-1987) au acţionat ca agenţi pentru URSS în timpul Perioadei interbelice şi a celui de al Doilea Război Mondial în diverse ţări. În 1941, Zarubin devine şef al rezidenturii spionajului sovietic în SUA, fiind însărcinat personal de Stalin să afle dacă SUA intenţionează să încheie o pace separată cu Germania. Împreună cu soţia sa, obţine informaţii tehnico-ştiinţifice de mare importanţă din domeniul atomic care vor contribui la întărirea puterii militare a URSS.În 1941, Elisaveta îl determină pe savantul Robert Oppenheimer să îi transmită informaţii secrete care nu îi erau, în mod normal, accesibile. Aceste date sunt puse la dispoziţia serviciului de informaţii sovietic, ceea ce a jucat un rol esenţial în realizarea bombei atomice în URSS. În opinia istoricilor, Zarubin a fost “unul din cei mai importanţi agenţi în sustragerea secretelor bombei atomice din Statele Unite”.„Cârtiţe”
Agenţii infiltraţi, „cărtiţele” au jucat un rol deosebit de-a lungul istoriei spionajului, dar, mai ales în perioada Războiului Rece, ei au dobândit o importanţă majoră.Făcând parte din organisme de stat „de vârf” ale SUA, Nathan Gregory Silvermaster (1898 –1964) are posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice informaţii de mare importanţă privind producţia de armament, forţele aeriene şi navale ale SUA. Din reţeaua, pe care o coordonează, au făcut parte înalţi funcţionari din administraţia SUA, colaboratori ai preşedintelui RooseveltO „cârtiţă” in interiorul a diferite organisme de stat ale SUA, a fost şi Alger Hiss (1904-1996), care a spionat pentru URSS încă din Perioada interbelică. Este demascat abia în anii 1950Robert Philip Hanssen (1944-) a fost cea mai importantă „cârtiţă” în cadrul FBI, spionând 21 de ani pentru KGB. A informat despre agenţii SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice, care au fost executaţi. După 1989, continuă „colaborarea” cu serviciul de informaţii al Federaţiei Ruse, SVR. Amploarea trădării lui Hanssen reiese din faptul că, după arestarea sa, în 2001, guvernul american a cerut retragerea din SUA a 50 de cetăţeni sovietici, dintre care numeroşi diplomaţi.
Defectori şi dizidenţi
Între agenţii sovietici deveniţi critici ai sistemului sovietic se numără generalul KGB, Oleg Danilovici Kalughin (1934-). De la un moment dat, el a acţionat ca disident, critic al „sistemului sovietic”, publicând o serie de lucrări demascatoare la adresa acestuia.
Datorită informaţiilor puse la dispoziţie de defectorul Igor Guzenko (1919-1982), spion sovietic (GRU) în Canada, defector în timpul Războiului Rece, s-a reuşit arestarea „spionilor atomici” Klaus Fuchs, Julius Rosenberg, precum şi a unora din membri „grupului de la Cambridge”. În general, se apreciază că defectarea lui Guzenko a contribuit la declanşarea Războiului Rece.
Generalul NKVD Pavel Anatolievici Sudoplatov (1907-1996) a condus operaţiuni din cele mai importante în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Colaborator al lui Lavrenti Beria, este acuzat de „trădare”, dar ulterior este reabilitat. In 1994, apare autobiografia sa „Special Tasks” în care, între altele, oferă informaţii despre savanţii din cadrul “Proiectului Mannhatan” care au furnizat informaţii privitoare la producerea bombei atomice, unele dintre ele controversate.
Ruth Kukzynski (1907-2000) a acţionat ca agentă pentru URSS (GRU) în China, Elveţia, Anglia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Colaborează şi cu reţeaua „Orchestra Roşie”.
După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, îşi manifestă dezacordul cu politica URSS şi, pentru o vreme, încetează activitatea informativă. Îşi publică memoriile sub titlul „Sonia’s Report” (1977).
Vladimir Vetrov (1932 – 1985) (“Farewell”) a fost „eroul” “unuia din cele mai importante cazuri de spionaj ale secolului XX” şi, în tot cazul, unul defectorii care au produs pagube de proporţii pentru KGB. Contactează serviciul de informaţii francez, propunându-i colaborarea. Va furniza informaţii de mare importanţă, între care lista celor 300 de agenţi KGB care desfăşurau acţiuni de spionaj ştiinţific. Ca rezultat, Franţa şi alte ţări expulzează 47 de spioni sovietici sub acoperire diplomatică, de jurnalişti. Descoperit de KGB în urma unei imprudenţe, Vetrov este executat fără a fi judecat.
„Eroi” şi „agenţi emeriţi”
În 1999, preşedintele Elţin îl declară post mortem “erou al Federaţiei Ruse” pentru “curajul şi eroismul dovedite în îndeplinirea unor misiuni speciale” pe Arthur Aleksandrovici Adams (1885-1969). El a fost considerat unul din cei agenţii sovietici care a reuşit „colectarea” de informaţii de mare importanţă referitoare la “proiectul Mannhatan”., numele de cod al activităţilor desfăşurate în timpul celui de al Doilea Război Mondial pentru fabricarea primei bombe atomice, cu participarea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Canadei.
Considerat o figură legendară a spionajului sovietic, decorat post mortem cu ordinul “Erou al Uniunii Sovietice”, diplomatul Mihail Mukassei (1907-2008) a acţionat ca agent sovietic, împreună cu soţia sa în SUA în timpul celui de al Doilea Război Mondial, primind însărcinarea de a „penetra” mediile artistice, mai ales cele de la Hollywood. Printre cei cu care a „colaborat” s-au aflat şi Theodore Dreiser, Charlie Chaplin, Walt Disney. În vara anului 1941, serviciul de informaţii sovietic a cerut soţilor Mukassei să afle dacă japonezii se pregătesc să atace URSS. Aceştia au transmis că, pentru moment, japonezii nu erau decişi pentru o asemenea acţiune. Cei doi au petrecut 25 de ani în slujba spionajului sovietic în diverse state. Misiunile soţilor Mukassei au fost tot timpul clasate „top secret”. Că au adus multe şi valoroase servicii Uniunii Sovietice o dovedeşte lunga listă de decoraţii de stat primite, între care aceea de „Agent emerit al securităţii satului”.
O figură legendară a spionajului sovietic, decorat post mortem cu ordinul “Erou al Uniunii Sovietice” a fost Nikolai Ivanovici Kuzneţov (1911–1944), care a obţinut primele informaţii privind “operaţiunea Saltul cel lung”, planul de asasinare a conducătorilor ţărilor Aliate cu ocazia conferinţei de la Teheran (28 noiembrie-1 decembrie 1943).Deşi a fost declarat “Erou al Uniunii Sovietice”, identitatea lui Gevork Andreevici Vartanian (1924-) a fost ţinută secretă până în anul 2000. El a fost acela care a folosit informaţiile obţinute de Kuzneţov referitoare la “operaţiunii Long Jamp” (“Saltul cel lung”), acţionând direct pentru dejucarea acestora.
Considerat de unii comentatori „erou al Răzbiului rece”, ofiţerul polonez Ryszard Kuklinski (1930-2004), motivat de convingerile sale anticomuniste, a acţionat agent pentru SUA (CIA) căreia îi transmite documente secrete referitoare la forţele Pactului de Varşovia (1949-1991). Aceste informaţii au constituit una din principalele cauze ale schimbării strategiei SUA în Europa, luându-se decizia ca, în eventualitatea unui atac al URSS şi a sateliţilor acesteia în Europa, să fie folosite doar armele convenţionale, iar nu cele atomice. Dacă autorităţi şi personalităţi oficiale din SUA au subliniat contribuţia reală a lui Kuklinski considerând-l „erou al Războiului Rece”, în Polonia există controverse în legătura cu alternativa dacă el a fost un patriot sau un trădător.
Şi în România
…au acţionat agenţi care s-au numărat printre personaje importante ale „frontului secret”. În opinia unor autori (Jaques de Launay), actorul, autorul german Artur Tester (1895-1944), ar fi fost “unul din marii spioni ai secolului nostru”, acţionând ca agent dublu pentru Germania şi Aliaţi în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial.Prinţesa Catherine Olympia Caradja (1893-1993), a acţionat ca agentă pentru OSS, „Oficiul pentru servicii strategice” al Statelor Unite în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial pentru salvarea paraşutiştilor americani capturaţi, motiv pentru care a fost numită “îngerul din Ploieşti”.
Prinţesa Caradja colaborează cu agentul OSS Frank Wisner (1909-1965), în calitate de şef al operaţiilor OSS în Europa de sud-est. În România, principala sarcină a lui Wisner a fost coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor sovietice, penetrarea Partidului comunist. Avertizează asupra pericolului ca Uniunea Sovietică să preia controlul asupra Europei de est. Este recrutat de CIA, ocupându-se de combaterea acţiunilor agenţilor NKVD. De asemenea, coordonează acţiunile sub acoperire, sabotaje, subversiune şi de propagandă. Dezamăgit că nu s-a dat curs avertizărilor sale privind perocolul sovietic, se sinucide.
Unul din cei mai importanţi spioni din timpul Războiului Rece a fost Mihai Caraman (1928-). Din postura de agent al Direcţiei de Informaţii Externe a României în Franţa reuşeşte să constituie o reţea de „corespondenţi”, agenţi care transmiteau informaţii din cadrul ministerului de Externe, Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din birourile NATO care funcţionau, în acea perioadă la Paris. Până în 1965, documentele au fost livrate sovieticilor, care realizau astfel cea mai importantă penetrare a secretelor NATO. Între aceste documente se aflau şi unele referitoare la planurile de atac şi apărare ale NATO, precum şi schema infrastructurilor organizaţiei până în 1985. Se pare că aceste informaţii au făcut ca trupele Pactului de la Varşovia să intre fără probleme în Cehoslovacia, în august 1968. Demascarea sa a dus la a 16 diplomaţi români de la Ambasada României de la Paris şi de la UNESCO. În 1991, Caraman este numit director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înlocuit în urma cererii exprese a NATO.
…Răspunsul la întrebarea „Care au fost cei mai mari spioni?” rămâne, fără îndoială deschis, el urmând să fie completat de noi investigaţii şi interpretări, mai ales că şi istoria activităţilor informative continuă. Bibliografie selectivăhttp://kizaz.com/2013/05/19/10-of-historys-greatest-spies/http://listverse.com/2007/08/24/top-10-famous-spies/http://www.toptenz.net/top-10-spies.phphttp://www.dailymail.co.uk/home/moslive/article-1277341/Ten-greatest-Espionage-coups.htmlhttp://www.brownsafe.com/blog/top-7-coolest-real-spies/http://www.smashinglists.com/top-10-beautiful-lady-spies-from-history/2/ -de Launay, Jaques; Gheysens, Roger, Les grands espions de notre temps, Hachette, Paris, 1971-Haswell, J., Spies and Spymaster-A Concise History of Intelligence, London, 1977-Knightley, Philip, The Master Spy, Knopf, New York, 1989-Faligot, Roger; Kauffer, Remi, Les maitres espions, Robert Laffont, 1994-Lloyd, Mark, The Guiness Book of Espionage, Guinness, London, 1994-Knoll, Reinholdt, Haidinger Martin, Spione, Spitzel und Agenten. Analyse einer Schattenwelt, Wien, 2001-Popescu, Alexandru, Dicţionar Universal al Spionilor, Ed. Meronia, Bucureşti, 2010
https://historia.ro/sectiune/general/care-au-fost-cei-mai-mari-spioni-din-istorie-576572.html
//////////////////////////////////////////
Corupție și Crimă Organizată Globală: Cum spionează Rusia din inima capitalelor europene, zeci de colegi din toată lumea continuă munca unui jurnalist mexican ucis în urmă cu șase luni
Context
Federația Rusă a instalat aproape două sute de echipamente de spionaj pe acoperișurile ambasadelor, consulatelor și ale clădirilor unde locuiesc diplomații ruși din țările europene. Instalații suspecte au fost identificate și în România, la Ambasada Federației Ruse din București. La șase luni de la asasinarea jurnalistului columbian Rafael Moreno, 30 de jurnaliști, sub coordonarea Forbidden Stories, au continuat investigațiile sale privind acuzațiile de corupție la scară largă și daune aduse mediului. În Bosnia și Herțegovina, cei mai mari poluatori ai râurilor sunt în afara sferei de acțiune a controalelor, iar falsuri electorale grosolane au fost semnalate la alegerile parlamentare din Bulgaria.
Context.ro a selectat cele mai importante investigații jurnalistice publicate în ultimele săptămâni de către centrele de jurnalism de investigație afiliate rețelei internaționale The Organized Crime and Reporting Project (OCCRP). Context.ro este partener al OCCRP în România, alături de Rise Project și Átlátszó Erdély.
Cum spionează Rusia din inima capitalelor europene
Federația Rusă a instalat aproape două sute de echipamente de spionaj pe acoperișurile ambasadelor, consulatelor și ale clădirilor unde locuiesc diplomații ruși. Zeci de imobile, din toată Europa, unele amplasate lângă obiective strategice, servesc ca bază tehnică pentru echipamente sofisticate de supraveghere și interceptare, scriu jurnaliștii de la Frontstory.pl.
Antenele misterioase și echipamentele camuflate în containere speciale permit serviciilor secrete rusești să intercepteze comunicațiile radio, inclusiv cele de pe frecvențele poliției, să localizeze semnalele GSM și chiar să asculte conținutul conversațiilor telefonice dintr-un anumit perimetru.
Jurnaliștii au descoperit echipamente asemănătoare pe 39 de clădiri din Budapesta, Varșovia, Vilnius, Bruxelles sau Stockholm. Instalații suspecte au fost identificate și în România, la Ambasada Federației Ruse din București.
Un fost ofițer de contrainformații maghiar a declarat că rușii folosesc echipamente de interceptare a comunicațiilor electronice, cum ar fi camerele CCTV din clădirea ambasadei, pentru a monitoriza protestele, a identifica și a colecta date sensibile despre criticii lor maghiari și, mai recent, despre grupurile locale ucrainene.
Articolul publicat de Frontstory.pl face parte dintr-o investigație internațională la care au colaborat jurnaliști de la Delfi Estonia, De Tijd, Dossier Center, Expressen, ICJK, LRT și VSquare.
Investigația, aici
Proiectul Rafael: „Mă puteți omorî, dar nu mă veți reduce la tăcere”
În octombrie 2022, jurnalistul columbian Rafael Moreno a fost împușcat mortal. La șase luni de la asasinat, 30 de jurnaliști, sub coordonarea Forbidden Stories, au continuat investigațiile sale privind acuzațiile de corupție la scară largă și daune aduse mediului. Cu ajutorul unor noi dovezi, ei au dezvăluit nereguli grave care au confirmat un sistem de clientelism în contractele de lucrări publice și au expus metodele companiilor miniere pe care Moreno le investiga, notează OCCRP.
Jurnalistul columbian Rafael Moreno a contactat anul trecut Forbidden Stories pentru a împărtăși documente sensibile cu grupul media non-profit în cazul în care ar fi fost asasinat. Nouă zile mai târziu, acesta era mort.
Coordonați de Forbidden Stories, jurnaliști de la CLIP, Cuestión Pública, El Espectador, France 24, RFI și alți parteneri lansează „Proiectul Rafael”.
Întreaga serie de investigații, aici
Poluatorii râurilor din Bosnia și Herțegovina nu sunt trași la răspundere
Cei mai mari poluatori ai râurilor din Bosnia și Herțegovina sunt în afara sferei de acțiune a controalelor, scriu colegii de la CIN.ba. Autoritățile amână de un deceniu termenele pentru tratarea adecvată a apelor uzate, astfel că aceștia otrăvesc, fără a fi sancționați, râurile și terenurile pe care fermierii își cultivă producția și își hrănesc animalele.
În Legea apelor din Bosnia și Herțegovina nu există nicio sancțiune prevăzută pentru deversarea excesivă de poluanți în râu. În Regulamentul privind condițiile de deversare a apelor reziduale în mediu și în sistemele publice de canalizare, se prevede că toate instalațiile noi trebuie să fie în conformitate cu valorile prescrise pentru calitatea apelor reziduale, dar termenele limită pentru instalațiile existente au fost amânate de peste zece ani prin modificări constante ale reglementărilor. În 2012, Ministerul Mediului și Turismului a stabilit un termen limită de cinci ani pentru efectuarea acestor modificări, iar în 2015 a fost prelungit până în 2018, iar apoi pentru încă cinci ani. Ultimele modificări din 2020 au stabilit ca termen limită data de 19 decembrie 2023.
– Mai multe detalii, aici
Compania cipriotă care a ajutat un oligarh rus aflat sub sancțiuni să mute milioane de dolari
Furnizorul cipriot de servicii corporative MeritServus l-a ajutat pe Konstantin Malofeev, un oligarh sancționat pentru sprijinul acordat rebelilor separatiști susținuți de Rusia în estul Ucrainei, să transfere datorii în valoare de zeci de milioane de dolari, chiar și după ce acesta a fost trecut pe lista neagră, arată documente care au făcut obiectul unor scurgeri de informații, notează jurnaliștii OCCRP.
MeritServus a înființat compania cipriotă Tinello Investments Limited în 2005 și a deținut acțiunile companiei în numele lui Malofeev, prin intermediul unui act de fiducie, până în 2017 – menținându-l pe Malofeev la conducerea efectivă a companiei, dar fără ca numele său să fie trecut în registrele acesteia.
Între 2014, când Malofeev a fost sancționat, și 2017, când a renunțat la el ca și client, MeritServus a semnat documente care l-au ajutat pe oligarh să transfere împrumuturi între firma sa fantomă din Cipru și celelalte companii ale sale, în ciuda sancțiunilor UE și SUA.
Malofeev, care deține un canal de televiziune care promovează propaganda Kremlinului privind conflictul din Ucraina, a fost sancționat pentru finanțarea luptătorilor separatiști susținuți de Rusia în estul Ucrainei.
Experții au declarat că acordurile de împrumut au însemnat probabil că atât MeritServus, cât și compania cipriotă a lui Malofeev, au încălcat sancțiunile.
MeritServus și directorul său general au fost sancționați săptămâna trecută de Marea Britanie pentru că au acționat pentru Roman Abramovici, un alt oligarh apropiat de Kremlin.
Toate detaliile, aici
Falsuri electorale grosolane la alegerile parlamentare din Bulgaria
Surse ale site-ului de jurnalism de investigație „Bivol” au semnalat manipulări extrem de scandaloase, procese-verbale falsificate, acțiuni ilegale și voturi cumpărate, în Sofia, Moldova și două localități din Italia.
Colegii de la Bivol au primit dovezi că au fost adăugate voturi la procesele verbale completate greșit în comisiile electorale de circumscripție. De asemenea, sunt informații că în localitățile găgăuze din Moldova s-au dat bani pentru voturi, iar în Italia, în două localități, secțiile de votare nu au funcționat. Jurnaliștii continuă investigația despre manipulările și încălcările care ar fi putut răsturna rezultatele alegerilor parlamentare din Bulgaria, din aprilie 2023.
Detaliile, aici
Oficiali puși sub acuzare pentru spălare de bani la divizia estoniană a Danske Bank
Autoritățile estoniene au pus sub acuzare șase foști oficiali ai diviziei estoniene a Danske Bank pentru presupusul rol pe care l-ar fi jucat într-unul dintre cele mai mari scandaluri de spălare de bani din istorie, izbucnit în 2017 și aflat acum în curs de finalizare, scrie OCCRP.
Divizia Danske din Estonia a efectuat plăți suspecte în valoare de peste 220 de miliarde de dolari în perioada 2007-2015. Se crede că majoritatea fondurilor ilicite au provenit din surse rusești.
Procuratura estoniană a declarat că cei șase suspecți au fost responsabili împreună pentru inițierea și operarea schemei de spălare de bani, care a fost ascunsă de alte unități ale băncii și a servit intereselor lor personale.
Aceștia sunt acuzați că au spălat 2 miliarde de dolari și 6 milioane de euro proveniți din infracțiuni comise în Rusia, Azerbaidjan, Georgia, Elveția, Statele Unite și Iran.
Articolul complet, aici
Belarus și Venezuela împărtășesc un secret de 1,5 miliarde de dolari
Centrul de Investigații Belarus, publicația venezueleană Armando.Info și OCCRP au intrat în posesia unor documente clasificate care dovedesc că Belarusul are datorii considerabile față de Venezuela pentru livrări de petrol care datează din timpul guvernării lui Hugo Chávez.
Documentele arată că Belarus nu a achitat Venezuelei un contract de furnizare de petrol livrat în urmă cu 10 ani, în timpul președinției lui Hugo Chávez. Datoria se ridică la 1,5 miliarde de dolari.
Actul datat în septembrie 2015 a fost pregătit pentru o ședință cu prim-ministrul belarus. Acesta indică faptul că autoritățile belaruse nu au intenționat să trimită banii în Venezuela și menționează că Belarusul a decis „să trateze datoria ca pe un ajutor oferit de Republica Bolivariană a Venezuelei, mai degrabă decât ca pe o responsabilitate a Belarusului”.
Investigația completă, aici
https://context.ro/coruptie-si-crima-organizata-globala-cum-spioneaza-rusia-din-inima-capitalelor-europene-zeci-de-colegi-din-toata-lumea-continua-munca-unui-jurnalist-mexican-ucis-in-urma-cu-sase-luni/
//////////////////////////////////////////
Sute de spioni ruşi şi chinezi activează în Bruxelles
Sunt sute de agenţi ai serviciilor de informaţii ruse şi chineze la Bruxelles, a avertizat Divizia de securitate internă a Serviciului European de Acţiune Externă, potrivit unor diplomaţi ai UE citaţi în ediţia de weekend a cotidianului german Die Welt. Conform Die Welt, SEAE estimează la circa 200 numărul spionilor ruşi şi la circa 250 numărul spionilor chinezi din capitala europeană, relatează DPA, citată de Agerpres. Diplomaţii europeni sunt atenţionaţi să evite anumite locuri, printre care un restaurant şi o cafenea din apropierea principalei clădiri a Comisiei Europene şi a sediului Serviciului European de Acţiune Externă. Agenţii ruşi şi chinezi sunt angajaţi în special la ambasadele şi misiunile comerciale ale ţărilor lor, conform articolului din Die Welt.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/sute-de-spioni-rusi-si-chinezi-activeaza-in-bruxelles-1079257
/////////////////////////////////////
(De peste 30 de ani PROPAGANDISTI ai clanului Iliescu taie frunze la dulai, pe banii contribuabililor,in timp ce importan si usturoi de la greci si rosii de la turci si boi de la africani …etc); Reorganizare fără precedent la Ministerul Agriculturii. Vor dispărea 300 de posturi de directori și aproape 90 de instituții
Cu un deficit bugetar de 37 de miliarde de lei și riscul să rămânem fără bani europeni, oficialii sunt forțați să strângă cureaua.
autor
IULIA PETCU,
LARISA ANTAL
Cei din Agricultură, de exemplu, unul dintre cele mai stufoase ministere, cu peste 14 mii de angajați, anunță o reorganizare fără precedent.
Aproape 90 de instituții centrale și teritoriale urmează să fie desființate. Dispar astfel 300 de posturi de directori. Economia estimată ar fi de 40 de milioane de lei pe an.
Așa arată organigrama aparatului central din Ministerul Agriculturii.
CITEȘTE ȘI
cereale
România are parte de un an agricol bun, se laudă oficialii din Agricultură. Grâul, regele cerealelor anul acesta
StirilePROTV
Pusă pe hârtie, nu încape pe o singură pagină. Are 35 de direcții, 38 de servicii și 34 de compartimente, pe lângă multe alte birouri, oficii și cabinete. Acestei structuri stufoase i se adaugă și 15 instituții distincte la nivel central plus alte 109 răspândite peste tot în țară.
Toate au sedii separate, cu aparat propriu. În urma comasării anunțate de oficiali, o mare parte dintre angajați ar urma să intre în subordinea directă a Ministerului Agriculturii, cu tot cu patrimoniu. Iar unele spații ar urma să fie restrânse.
Potrivit proiectului de restructurare pe care mai-marii din Ministerul Agriculturii l-au înaintat deja premierului, ar urma să dispară 11 dintre aceste instituții centrale și 78 de structuri teritoriale.
Odată cu acestea și-ar pierde funcțiile de director aproape 300 de oameni care ar urma să coboare de la statutul de șef la cel de simplu funcționar public. În acest fel, se vor economisi 40 de milioane de lei pe an, după cum au calculat oficialii, adică ceva mai mult de 0,1% din deficit.
Florin Barbu, ministrul agriclturii: „O scădere a funcției de conducere înseamnă că salariul o să fie mai mic, va fi de funcție publică. Asta este situația. Nu se poate. Trebuie comasate. Există direcții, există servicii care au câte trei angajați și șapte posturi vacante. Nu este corect să existe un șef serviciu decât cu trei angajați și să ții aceste posturi vacante numai pentru a crea acest serviciu”.
De exemplu, Autoritatea Naționala Fitosanitară are, conform organigarmei publice, 48 de funcții de conducere pentru aproape 400 de angajati, adică un șef la mai puțin de zece oameni.
Rolul instituției este unul important, se ocupă cu analize de pesticide și dăunători pentru toate alimentele pe care le producem. Doar că în acest moment are, conform ministrului, o suprastructură de conducere.
La fel stau lucrurile la Agenția de Zootehnie, Oficiul Național al Viei ori Agenția de Plăți pentru intervenții în agricultură.
Ștefan Niculae, președintele Federației Sindicatelor din Agricultură: „Anumite structuri se pot uni, poți să faci o singură agenție. Sau poți să reduci numărul posturilor de conducere. Dar activitatea în sine a acelor instituții trebuie să rămână”.
Pe lista instituțiilor propuse pentru desființare se află și Agenția Domeniile Statului. În 30 de ani de când funcționează, agenția a avut multe probleme – directori care s-au ales cu dosare penale și terenuri concesionate cu dedicație. La șefi se ajunge greu.
Radu Cristescu, fost președinte al ADS: „Să transformi acum ADS-ul într-un serviciu, iar unitățile teritoriale să fie preluate de Direcțiile agricole județene…mi se pare că statul, în întregul lui, va pierde controlul asupra terenurilor”.
Potrivit ministrului Florin Barbu, reorganizarea va avea loc până la sfârșitul anului.
Sursa: Pro TV
////////////////////////////////////////
Ploaia de stele. Basm de Frații Grim
Posted by jonescus
https://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată o fetiţă căreia îi muriseră mama şi tata şi ea rămăsese aşa de săracă, încât nu mai avea nicio cămăruţă unde să locuiască, nici un pat unde să doarmă, în sfârşit, nimic altceva decât hainele de pe ea şi bucăţica de pâine pe care unii trecători miloşi i-o dădeau din când în când.
Poveşti de Fraţii Grimm – Ploaia de stele
Ea era însă o fetiţă bună şi credincioasă. Şi, cum era părăsită de toată lumea, plecă, cu Dumnezeu în gând, pe câmp, la voia întâmplării. La un moment dat se întâlni cu un om sărac care-i spuse:
– Dă-mi şi mie ceva de mâncare, sunt mort de foame. Ea îi dădu ultima bucăţică de pâine ce-o avea la ea, apoi zise: „Dumnezeu să te binecuvinteze”, şi plecă mai departe.
În drum întâlni un copil care-i spuse:
– Mi-e tare frig la cap, dă-mi ceva să mă acopăr. Fetiţa nu stătu mult pe gânduri, îsi luă căciuliţa de pe cap şi i-o dădu.
Şi iar apăru un copil gol-goluţ, tremurând de frig. Îi dădu hăinuţa ei şi plecă mai departe. Ajunse într-o pădure pe înserat; o femeie sărmană veni la ea şi fetiţa îi dădu şi cămăşuţa pe care o mai avea, gândind: „E noapte, nu mă vede nimeni, pot să stau şi dezbrăcată”.
Şi, cum stătea ea aşa, deodată văzu deasupra capului o ploaie de stele care, când cădeau pe pământ, se prefăceau în monezi de aur. Din cer îi căzu la picioare o tunică ţesută din fir de aur şi un inel preţios. Ea îmbrăcă tunica, îşi puse inelul pe deget, apoi începu să adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogată şi trăi apoi în belşug şi fericire toată viaţa.
Sursa: https://www.grimmstories.com/ro/grimm_basme/index?page=2
https://revistaderecenzii.com/ploaia-de-stele-basm-de-fratii-grimm/#more-32096
/////////////////////////////////////////
Denis McQuail : Teoria Comunicarii de masa
de Mirela Teodorescu
Denis McQuail este profesor de Sociologia Comunicării la Universitatea din Amsterdam, dar cariera sa academică, opera şi personalitatea sa au o anvergură internaţională: a predat în mari universităţi americane şi engleze, iar cărţile sale sunt lucrări de referinţă in bibliografia acestui domeniu, fiind publicate la edituri dintre cele mai prestigioase şi traduse în numeroase ţări. A dobândit astfel statutul unui reputat specialist al Sociologiei comunicării. Titlurile, abordările şi seria lucrărilor sale îl individualizează ântr-un mod pregnant în lumea caleidoscopică şi pe cât de abundentă, pe atât de inegală a autorilor şi lucrărilor despre comunicare. Titlurile cărşilor sale sunt o de autentificare a unui autor prolific, dar înzestrat cu o vocaţie excepţională a sintezei: Towards a Sociology of Mass Communications (1969); Sociology of Mass Communication (editor) (1972); Communication Models (împreuna cu S. Windahl, 1982); Mass Communication Theory (1983, 1992); Media performance (1992) , Communication (1999)s.a.
Stimulată cu precădere de preocuparea privind influenţa politică a cotidienelor de mare tiraj şi consecinţele morale şi sociale ale filmului şi radioului, comunicarea, în general, a fost cercetată din dorinţa de a testa şi de a spori eficienţa şi influenţa în domeniul educaţiei, al propagandei, telecomunicaţiilor, publicităţii, al relaţiilor publice şi relaţiilor interumane. Cartea îşi propune ca pe parcursul celor şase părţi (19 capitole) să înfăţişeze principalele perspective de gândire în comunicarea de masă, aşa cum s-au cristalizat acestea în ultima jumătate a secolului trecut, lucrarea de faţă marşează pe ideea inexistenţei unui model unic, potrivit pentru toate obiectivele şi pentru orice tip de analiză. Astfel, autorul ne va prezenta teorii despre comunicarea mass-media, structuri, semnificaţia relaţiei dintre media şi mediul acestora, organizaţiile care produc şi distribuie comunicare, conţinutul comunicării de masă, audienţa comunicării de masă, efectele comunicării de masă.
Începând cu deceniul şase al secolului trecut, teoria societăţii de masă care concepea cetaţenii societăţilor moderne ca fiind vulnerabili la manipularea elitelor puterii prin intermediul media, a fost înlocuită de o teorie în care cetăţenii înşişi joacă un rol mai activ, adoptând sau respingând orientările prefigurate de mass media. Considerarea comunicării de masă drept un flux dinspre oameni mai curând decât un flux către oameni a stat la baza încercărilor avansate pentru prima oară de Katz (1959) care avertiza că trebuie să ne preocupe mai puţin „ce la fac media oamenilor“ şi mai mult „ce fac oamenii din media“, acesta fiind axul central al teoriei numite „utilizări şi recompense“ (uses and gratifications). Se consideră că aceasta teorie înseamnă un prim pas important în sprijinul perspectivei expunerii selective la mesajele media (audienţele tind să realizeze o corespondenţă între alegerea canalelor şi a conţinutului, pe de o parte, şi gusturile, ideile, nevoile de informare pe care le au, pe de alta).
Un alt aspect privind „mecanismele“ comunicării de masă este legat de faptul că mass media nu reprezintă pur şi simplu canale neutre de influenţă socială, ci mai degrabă sporesc avantajele celor ce deţin puterea economică şi politică. Autorul dedică spaţiu pentru prezentarea relatiilor pe care o institutie media, axata pe furnizarea stirilor, trebuie să le ântreţină cu unele surse de presiune sau constrângeri (audienţă, proprietari, agenţii de publicitate, instituţii de reglementare în domeniul audiovizualului s.a.).
Consideraţiile legate de „comunicarea aplicată“ – utilizarea cu buna ştiinţă a media pentru a influenţa atitudinile şi comportamentul ori pentru a desfăşura campanii de informare pe scară largă (campanii mediatice, relatiile publice şi marketing-ul) – la care se adauga problematica „societăţii informaţionale“ în curs de apariţie, precum şi comunicarea în mediul internaţional, coroborate cu dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare (cablu, satelit etc.) şi a mijloacelor de comunicare interactive, au drept rezultat „convergenţa“ modurilor şi canalelor de comunicare şi estomparea graniţelor dintre comunicarea publică si cea privată.
În concluzie, s-ar putea spune că focalizarea pe prezentarea modelelor comunicării de masă, de altfel o activitate utilă, al cărei scop este clarificarea unor noi teorii precum şi identificarea unor noi direcţii de cercetare, a consfinţit o oarecare derogare de la unele dezvoltări interesante în studiul comunicării inter- si intra- personale, al structurilor şi fluxurilor de comunicare din cadrul grupurilor şi organizaţiilor.
https://revistaderecenzii.com/denis-mcquail-teoria-comunicarii-de-masa-de-mirela-teodorescu/
/////////////////////////////////
Cronică de film: Matrix – între lumea reală şi lumea virtuală
de Mirela Teodorescu
Matrix (The Matrix – Matricea) este un film științifico-fantastic regizat și scris de frații Wachowski (Andy și Larry) și lansat în 1999 pe marile ecrane. El are ca temă principală ideea că oamenii trăiesc într-o lume virtuală, creată de inteligența artificială, în urma războiului purtat între oameni și mașini. Filmul conține numeroase referințe la subcultura hacker și cyberpunk, precum și la diferite ideologii religioase și filosofice. A câștigat patru premii Oscar la categoriile tehnice și a avut doua urmări: Matrix Reloaded și Matrix Revolutions, ambele lansate în 2003.
Motto: „Nu ești cel mai puternic când crezi aceasta, ci când o știi…”
Programatorul IT Thomas Anderson duce o viață secretă de hacker sub pseudonimul „Neo”. Vrea să afle răspunsul la întrebarea „Ce este Matricea?”. El este contactat de un personaj misterios, Morpheus, care se oferă să îi dezvăluie adevărul despre Matrice. Neo accepta și înghite o pilulă roșie, după care se trezește brusc într-un cocon artificial, plin cu lichid, atașat pe un turn gigant. El observă că are cabluri conectate la aparate pe aproape toată suprafața corpului. O mulțime de alți oameni, aflați în stare inertă de hibernare, stau lângă el în containere asemănătoare, atașate aceluiași turn. După un timp scurt în care Neo este șocat de ceea ce vede, el este deconectat de la aparate, cablurile îi sunt extrase brusc și este aruncat într-un canal. De acolo este salvat de Morpheus, și dus pe nava pe care o are sub comandă – Nebuchadnezzar (Nabucodonosor, symbol al puterii ). Corpul atrofiat al lui Neo este refăcut, iar Morpheus îi explică situația.
Anul estimat a fi este 2199, iar umanitatea duce un război împotriva mașinilor inteligente, create la începutul secolului 21. Cerul este acoperit de o „pătură” neagră, creată de oameni, într-o încercare disperată de a opri alimentarea cu energie solara a mașinilor. Acestea au reacționat înrobind umanitatea și folosind corpul uman ca sursă de energie. Oamenii sunt creați și ținuți în fabrici, iar corpurile lor sunt folosite pentru recoltarea energiei bioelectrice și a căldurii pe care acestea le produc. Lumea în care Neo trăia de când s-a născut este Matricea, o realitate simulată iluzoriu, construită după modelul lumii din 1999 și dezvoltată de mașini pentru a ține populația umană docilă, sub control. Morpheus și echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalți de la Matrice și îi recrutează pentru a asista în războiul contra mașinilor. În interiorul Matricei, ei sunt capabili să încalce legile fizicii, într-o anumită măsură, având puteri super-umane. Morpheus crede că Neo este „Alesul” (nume symbol), un om despre care s-a prezis că va pune capăt războiului, prin puterea sa nelimitată asupra Matricei.
Neo este antrenat pentru a deveni un membru din grup. Neo este pregătit pentru misiunea sa, informaţiile îi sunt transferate în creier prin tehnologia informaţională. Învață numeroase arte marțiale și își demonstrează abilitățile Kung Fu, ducând o luptă virtuală cu Morpheus, într-un mediu asemănător cu Matricea și impresionând echipajul cu agilitatea lui. Apoi Morpheus îi explică cum Matricea îl poate influența în viața reală. Rănile suferite în lumea virtuală sunt reflectate în cea reală. Dacă este omorât în Matrice, la fel se va întâmpla și cu corpul lui din lumea adevărată. Este avertizat de prezența „Agenților”, programe digitale puternice care au abilitatea de a prelua controlul oricărui individ conectat la sistem și al căror scop este să identifice și să distrugă orice amenințare pentru Matrice. Cu toate acestea, Morpheus prezice că odată ce Neo își va înțelege din plin puterile, nimeni nu va putea să-l oprească.
Morpheus îl duce pe Neo la Oracol, femeia care a profețit apariția Alesului. Ea îi spune lui Neo că are „darul” dar se pare că așteaptă ceva, probabil viața lui următoare. Îi mai spune faptul că Morpheus crede atât de mult în el, încât este pregătit să își dea și viața pentru a-l salva. Între lumea reală şi cea virtuală au loc confruntări, nu toată lumea supravieţuieşte. În confruntarea cu agenţii, Neo reuşeşte să-şi dovedească puterile dobândite, dovedind că este “Alesul” cel care va elibera lumea reală de cea virtuală.
Filmul se termină cu un epilog scurt care îl arată pe Neo înapoi în Matrice, adresându-se printr-un telefon mașinilor că le va arăta oamenilor înrobiți în sistem lumea reală, unde „orice e posibil”.
Lumea în care trăim este una a tehnologiilor informatice, căutăm să ne simplificăm existenţa prin automatizare, prin controlarea proceselor cu computere, prin reducerea efortului fizic uman, dar până unde pot merge acestea? La fiecare 18 luni se dubleaza performanţele computerelor, iar creierul uman îşi măreşte volumul cu 1 mm3 la fiecare 100.000 de ani. Suntem sclavii tehnologiilor peformante, gândim mai puţin, nu mai avem timp să ne bucurăm de lucruri cu adevărat sensibile. Lumea din Matrix, este o lume gris, o lume săracă, o lume plină de pericole, o lume unsafety, o goană continua pentru supravieţuire. Oare asta ne dorim?
https://revistaderecenzii.com/cronica-de-film-matrix-intre-lumea-reala-si-lumea-virtuala-de-mirela-teodorescu/
////////////////////////////////////////
Ordinul Iluminaților – Noua Ordine Mondială
De Dan Baltag
Printre sutele de teorii ale conspirației, o societate secretă care controlează lumea pare să fie nu doar o poveste, ci un adevăr ascuns din care aflăm mici firimituri, sperând că vom aduna toate bucățile pentru a face puzzle-ul final. Vorbe sunt mii, dovezi mai puține, dar totuși mulți își pun întrebarea dacă lumea este condusă de o mână de oameni care știu „adevărul suprem”. 1 mai nu este doar despre muncă, ci și despre lucruri mai misterioase, enigmatice, oculte.
Ce este Illuminati?
Ordinul Iluminaților (cunoscut și sub numele de Illuminati din Bavaria) a fost (sau este?) o societate secretă născută în Bavaria în secolul al XVIII-lea.
A fost înființată la Ingolstadt (Germania) la 1 mai 1776 de Johann Adam Weishaupt (1748 – 1830) ca alternativă la masonerie, asumând o structură similară. Deși existența actuală a unei astfel de societăți este pusă sub semnul întrebării, este adesea menționată în teoriile conspirației pentru a indica presupuse grupuri de putere și presiune pe care le-ar exercita în secret sau, conform altor versiuni, ar aspira la dominația lumii prin stabilirea unei lumi noi comandă.
Cine a fost primul Illuminati?
Originile antecedente ale Johann Adam Weishaupt pot fi găsite în Alumbrados din Spania și Illuminés din Franța. Această afirmație se face pe baza asemănării în nume sau a presupuselor secrete oculte, dar de fapt nu există dovezi istorice solide care să ateste această legătură. Practicile mistice ale acestor grupuri și încercarea lor de a se uni cu Dumnezeu prin meditație sau chiar cu ajutorul practicilor sexuale, și în cele din urmă afirmația – de altfel inerentă oricărui tip de călătorie inițiatică – că iluminarea ar putea fi atinsă în timpul vieții lor, cu siguranță seamănă cu grupurile Illuminati ulterioare, dar afirmațiile care susțin o legătură strânsă cu acele organizații ulterioare rămân nedovedite până în prezent.
Există, de asemenea, alte antecedente pentru Illuminati bavarezi, care au aceeași matrice ideologică și care pot fi considerați ca precursori sau ca sursă de inspirație pentru gândirea lui Weishaupt. Cu siguranță, anumite aspecte ale operei lui Comenius, denumirea folosită de Johan Amos Komenský (1592-1670), sunt strâns legate de gândirea Illuminati. Comenius este cunoscut ca pedagog, totuși activitatea sa pedagogică este inseparabilă de restul sistemului său esențial gnostic. El însuși recunoaște acest lucru atunci când afirmă: „ceea ce am scris despre subiectul tinereții, nu am scris ca pedagog, ci ca teolog” („Opera Didactica Omnia”, IV, 27). În speculațiile sale găsim matricea globalistă, în acest caz idealul unui control ierarhic , unic și global al cunoașterii și predării.
În ce cred Illuminati?
Părerile sunt împărțite între ritualurile ciudate și idealurile membrilor. Illuminati au făcut o mulțime de lucruri neobișnuite. Ei au folosit simboluri (cum ar fi bufnița), au adoptat pseudonime pentru a evita identificarea și au avut ierarhii complicate despre care vom vorbi mai târziu. Alte rapoarte despre ritualuri sunt mai greu de confirmat, dar știm că membrii erau foarte paranoici și foloseau un protocol asemănător spionilor pentru a-și păstra identitățile secrete.
Illuminati au adoptat porecle inițiatice inspirate de neoclasicism: Adam Weishaupt s-a numit Spartacus. Locurile au primit, de asemenea, porecle bazate pe același principiu, de exemplu: München era Atena și a devenit sediul organizației, Ingolstadt era Eleusis, Heidelberg Utica, Bavaria Grecia, Frankfurt Edessa, Swabia Panonia, Viena Roma. Nucleul inițial al adepților trebuia să fie 12, în analogie cu Hristos și apostolii săi, fapt neobișnuit în societățile secrete ale unei matrice anticlericale.
Bufnița Minervei
Societatea s-a format ca o alternativă la nașterea francmasoneriei germane, menținând în același timp caracterele secretului și divizării ierarhice pe o bază inițiatică. Pentru a crește prestigiul asociației, i se atribuie un trecut istoric fals, cu un ton de auto-felicitare. Fiecare membru ia un nume mitic și se creează o primă ierarhie. La început membrii erau doar studenți universitari, cu intenția declarată de a răspândi lucrările Iluminismului într-un stat, Bavaria, care interzicea majoritatea acestor scrieri. Mai mult, ei propun să aducă un rafinament moral al membrilor lor și să reunească Germania și apoi Europa, pentru a realiza o revenire la „starea de natură”, în care oamenii ar trăi în pace unii cu alții.
Adam Weishaupt , de exemplu, a susținut că „fiecare om capabil să găsească Lumina interioară în sine […] devine egal cu Isus, adică Om-Rege …”. Se pare că învățătura secretă panteistă care a fost adusă adepților a afirmat că „… toate religiile sunt întemeiate pe impostură și himere, care toate ajung să-l facă pe om slab, târâtor și superstițios, că tot ceea ce este în lume, este materie și că Dumnezeu este, iar lumea nu este decât un singur lucru ». Weishaupt a adăugat că „pentru a ajunge la societatea ideală trebuie să treci, pentru câteva generații, prin experiența societății autoritare”. Societatea a devenit mai organizată odată cu apartenența în 1780 a baronului Adolf von Knigge, care, cunoscând ritualurile masonice, i-a sugerat lui Weishaupt o reorganizare a societății.
Au reușit Illuminati să controleze lumea?
Istoricii tind să creadă că Illuminati au avut doar un succes temporar – în cel mai bun caz – în a deveni influenți (deși, desigur, există și cei care cred că Illuminati au preluat cu succes lumea – și încă o controlează și astăzi. Dacă un grup atotputernic domină lumea, probabil că nu am ști despre asta).
Este greu de spus ce influență au avut de fapt Illuminati, spre deosebire de influența pe care oamenii cred că o au. Știm că Illuminati au avut câțiva membri influenți – împreună cu mulți alți lideri care au fost puternici, dar sunt uitați astăzi, unele surse cred că scriitorul Johann Goethe a fost un membru al grupului (deși alte surse contestă afirmația). Într-un fel, influența Illuminati depinde de ceea ce vrei să crezi despre ei.
În plus față de „Illuminati din Bavaria”, multe societăți secrete cu o matrice ocultă sau legate de tradițiile ezoterice au fost uneori asociate cu termenul „Illuminati”, atât pentru că sunt inspirate de principii similare, cât și datorită referinței comune la coborâre în individul „Luminii”, sinonim cu cunoașterea și extinderea vederii și a cadrului perceptiv. Între Evul Mediu și epoca modernă, Frații Duhului Liber, rozicrucienii, Alumbrados, Illuminés, Martinists și Palladists s-au definit ca „luminați”.
Începând cu secolul al XIX-lea, printre teoreticienii conspirației, termenul „Illuminati” a fost în general asociat cu adepții societăților inițiatice: Craniul și oasele, mișcarea Mesei rotunde de Cecil Rhodes, Pilgrims Society, Fabian Society, Royal Institute of International Affairs, Council pe relații externe, Bohemian Club, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Clubul Romei, Fundația Carnegie, Fundația Rockefeller.
În special, în New York Review of Books (1995), Jacob Heilbrunn a identificat una dintre sursele presupusei continuări a „Illuminati” în epoca modernă sau contemporană în controversa antisemită a evanghelistului de dreapta predicator TV Pat Robertson. Încă din anii 1920, Nesta H. Webster a folosit aceeași teorie a conspirației în cartea sa „Revoluția mondială: complotul împotriva civilizației și societățile secrete și mișcările subversive”. Teoria apare și în cartea din 1952 a teoreticului conservator american Eustace Mullins „Secrets of the Federal Reserve”.
De ce au dispărut adevărații Illuminati?
„Au fost distruși!”, „Sunt nemuritori!” „Oamenii au încercat să-i reînvie de-a lungul anilor, dar este o chestie de a face bani”, spune gura lumii.
În 1785, Ducele de Bavaria Karl Theodor a interzis societățile secrete, inclusiv Illuminati, și a instituit pedepse grave pentru oricine se alătura acestora. Din momentul desființării, însă, mitul s-a extins. După cum este descris în „Conspiracy Theories in American History: An Encyclopedia”, documentele găsite în casele unor membri de rang înalt Illuminati, cum ar fi Xavier von Zwack, au confirmat unele dintre cele mai înfricoșătoare teorii Illuminati, cum ar fi planurile lor de dominare a lumii și evenimentele oculte.
De ce oamenii mai cred astăzi în Illuminati?
Iluminatii nu au dispărut niciodată complet din cultura populară – au fost mereu în fundal. Dar la mijlocul anilor 1970, Illuminati a revenit în lumina reflectoarelor datorită unei trilogii literare care a oferit grupului o imagine înfricoșătoare și, în același timp, amuzantă.
Trilogia Illuminatus, de Robert Shea și Robert Anton Wilson, i-a înfățișat pe Illuminati cu detașare ironică. Această trilogie a devenit foarte citită, iar amestecul ei de legende cu cercetări reale a ajutat readucerea Illuminati pe radar.
Un exemplu de literatură de după anii ’60 în care se ironizau formele de putere de elită”. Acea viziune ironică a teoriei conspirației este extrem de răspândită. Poți fi un împătimit al teoriilor conspirației, dar să și glumești pe seama asta.
De la trilogie și până în prezent, Illuminati a devenit un element periodic atât al culturii populare, cât și al diferitelor subculturi, în care grupul este adesea asociat cu satanism, mituri extraterestre și alte idei care ar fi fost total străine la primii (adevărații) Illuminati bavarezi.
Într-un sondaj al teoriilor conspirației efectuat în 2012, se arată că sub 1% persoane susțin că grupuri precum francmasonii sau Illuminati controlează politica. Chiar și așa, Illuminati par să persiste în conștiința colectivă.
Cum știi care ți-e locul într-o astfel de organizație?
Organizarea Ordinului era similară cu cea masonică, avea o structură piramidală și diferite grade de inițiere care corespundeau unei conștientizări progresive a secretelor sectei și a unei puteri mai mari. Numai adepții gradelor superioare erau conștienți de scopul suprem al Ordinului, al adevăratei Iluminări; acești lideri au vorbit despre acest scop celorlalți adepți, fără să spună vreodată în ce constă. Un adept îi putea cunoaște pe cei din clasa sa și pe cei din clasele inferioare; dar dacă nu primise comisia de director, vizitator sau spion de la superiorii săi, toți ceilalți adepți erau pentru el ceea ce ei numeau „invizibili”.
Trecerea la un grad superior a necesitat cel puțin un an de teste pentru a trece până când cel care a urmat adeptul a întocmit „quibus licet”, care conținea toate indicațiile suficiente pentru a judeca dacă adeptul era demn de trecerea la grad sau nu. Quibus licet a fost împărțit în coloane în care au fost raportate: caracteristici, caracter moral, religie, conștiință, studii preferate, servicii care pot fi prestate, prietenii, apartenență la alte societăți secrete, pasiuni dominante, avere și venituri, familie.
Fazele de inițiere au fost împărțite în trei clase principale:
notele inferioare ale „Creșei”
Faza pregătitoare
Începător
Minervale
Minor iluminat
gradele clasice preluat din ritul scoțian „francmasonerie simbolică”
Ucenic
Frate
Maestru
Maior iluminat (novice scoțian)
Regizor luminat (cavaler scoțian)
notele superioare a „Misterelor”
Preot, Preot sau Epopte
Prinț sau Regent
Magician, Filozof sau Înțelept
Rege sau Învățător
Unul dintre cele mai inovatoare aspecte ale așa-numitei „masonerii iluminate” a fost adăugarea celor trei grade inferioare la care puteau fi accesate un număr mare de adepți, care în realitate nu erau inițiați în adevăratele secrete ale Ordinului, ci la în același timp a constituit cel mai superficial, vizibil și instrumental al organizației în sine. Deschiderea către „oamenii de rând” a făcut posibilă influențarea societății în toate clasele sale. Această caracteristică va deveni una dintre principalele distincții între francmasoneria de elită de tip englez și cea mai populară, care ulterior s-a identificat cu francmasoneria din Marele Orient.
Majoritatea membrilor aparțineau deja altor societăți secrete și dețineau funcții de prestigiu în cler, în nobilime, în justiție, în armată, în sfera culturală sau erau avocați de renume. Multe personalități ilustre s-au asociat și cu Ordinul Iluminaților, precum Prințul Charles de Hesse-Kassel, alias Aaron (1744 – 1836 ), Ducele Charles August de Saxonia-Weimar-Eisenach, Ducele Ernst al II-lea, domnitor al Saxa-Gotha, Johann Wolfgang von Goethe și Johann Gottfried Herder. Încă din primele zile ale înființării sectei sale și poate chiar mai devreme, Weishaupt înțelesese avantajul pe care îl va obține din consensul multitudinii francmasonilor împrăștiați în întreaga lume care numără câteva milioane de membri.
Illuminati în literatură
În Război și pace de Tolstoi (a treia carte, capitolul VII), Pierre Bezuchov , inițiat recent în francmasonerie , ține un discurs în loja din Petersburg, dar este contestat de audiență și, de asemenea, de Marele Maestru, deoarece în cuvintele sale pot fi văzute „concepte periculoase ale Illuminati”.
Jordan Maxwell în cartea sa Matricea puterii vorbește despre Ordinul Illuminati ca pe Noua Ordine Mondială care a fost stabilită fără știrea noastră.
Ordinul Iluminaților este menționat în romanul Îngeri și demoni al scriitorului american Dan Brown, în care un ucigaș folosește scuza apartenenței la Iluminați pentru a ucide patru cardinali ai Bisericii Catolice în același mod în care au fost uciși Illuminati în Evul Mediu.
Ordinul Iluminaților apare în multe cărți de David Icke și în DVD-ul Freedom or Fascism al autorului britanic.
Adam Kadmon, în cartea sa Illuminati. Călătoria în inima neagră a conspirației mondiale din 2013, ilustrează numeroase teorii legate de lumea Illuminati și de simbolurile lor.
https://paginarium.ro/ordinul-iluminatilor-noua-ordine-mondiala/
////////////////////////////////////////
10 lucruri interesante despre Illuminati
Una dintre cele mai mari teorii ale conspiraţiei are în spate un grup puternic de interese, Ordinul Illuminati, care se presupune că ar fi manipulat cursul evenimentelor globale timp de secole. Aceştia au un singur scop,de a crea o Noua Ordine Mondială.
1.Artişti celebri precum Beyonce, Jay-Z, Miley Cyrus sau chiar Papa fac parte din Illuminati.
2.Illuminati (pluralul din latinescul illuminatus, „ilumináții”) este un nume care se referă la mai multe grupuri, atât istorice și moderne, atât reale cât și fictive.
3.Potrivit cărților sau filmelor, Illuminati este o organizaţie creștină, dar în realitate religia urmată de acești oameni nu are nimic în comun cu religiile lumii. În realitate, Illuminati este o sectă non-religioasă, care respectă un cod autoimpus.
4.Organizația este clădită pe 3 ramuri. Prima se numește „pepiniera”, a doua „gradele masonice” și ultima, dar cea mai importantă „misterele”. Se spune că ultima ramură deține cele mai importante secrete ale umanității.
5.În jurul acestei organizații s-au născut numeroase teorii ale conspirației. Probabil că majoritatea nu sunt reale, dar dacă privim problema dintr-un alt unghi, niciodată nu iese fum fără foc. Cea mai importantă teorie conspiraționistă susține că scopul final al Illuminati este să preia controlul asupra planetei.
Sponsored links
6.Finanțarea grupării este menținută de cei mai bogați oameni ai lumii. Ciudat sau nu și aceștia fac parte din Illuminati și conform surselor se pompează extrem de mulți bani pentru ca Illuminati să funcționeze la parametri optimi.
7.Se speculează că organizația secretă se află în spatele celor mai importante evenimente din istoria recentă a umanității. De exemplu, Illuminati a realizat revoluția franceză, s-a implicat decisiv în celebra bătălie de la Waterloo și se speculează că evenimentele de la 11 septembrie poartă marca organizației.
8.Organizația controlează guvernul SUA. Un fapt interesant este că imediat după ce s-a născut Illuminati, SUA și-a câștigat independența.
9.Simbolul actual al organizației este ochiul atotvăzător. În trecut simbolul principal a fost o bufniță. Nu se știe de ce s-a renunțat la el.
10.Dolarul american are un ochi și o piramidă pe el. Din acest motiv s-au născut numeroase teorii ale conspirației, dar cel mai interesant este că ele nu au fost niciodată negate de Illuminati.
https://stiati-ca.net/10-lucruri-interesante-despre-illuminati/
///////////////////////////
Cine sunt Illuminati?
lluminati este numele ce se refera la grupuri secrete, atat istorice cat si moderne, reale sau fictive. Din punct de vedere istoric, termenul Illuminati se refera la grupul din Bavaria, numit Bavarian Illuminati, fondat la 1 mai 1776. Astazi termenul Illuminati este folosit adesea pentru a numi un grup malefic ce detine puterea lumii. In acest context conspirationist, termenul Illuminati este folosit ca referinta pentru Noua Ordine Mondiala. Exista persoane care cred ca Illuminati se afla in spatele evenimentelor ce vor conduce la instaurarea unei puteri mondiale.
Illuminati reprezinta unul dintre cele mai mari repere ale teoriei conspiratiei. Este un grup enigmatic despre care adeptii conspiratiei cred ca s-ar afla in spatele tuturor lucrurilor care se petrec in lumea capitalista, comunista, sionista, islamica sau catolica, in familia regala britanica, in cadrul presedintiei americane, in cadru UE sau ONU, al masoneriei, al cavaleriilor templieri, chiar si in lumea extraterestrilor – toate acestea avand legatura cu illuminati, conducatorii secreti ai lumii.
Cine au fost illuminati si de ce oare sunt creditati cu asa puteri extraordinare?
illuminati-artFondarea si organizarea ordinului
Illuminati au fost un grup fondat in Bavaria, Germania, la sfarsitul secolului XVIII de catre un fost iezuit pe nume Adam Weishaupt, profesor de drept canonic la Universitatea Ingolstadt. Puternic stapanit de ideile iluminismului, a decis formarea unui grup de colegi republicani adepti ai gandirii libere, sa fie clandestini, deoarece in aceea vreme era periculos sa ai asemenea idei. Impreuna cu baronul Adolph von Knigge si-a format miscarea la 1 mai 1776, numind-o Perfectibilis. Mai tarziu, adeptii sai au fost numiti Illuminati. Uneori erau numiti Ordinul Illuminati, Ordinul Illuminati-lor sau Illuminati Bavarezi. Multi atrasi de aceasta miscare erau si fracmasonii, ce justifica legaturile banuite intre cele doua miscari. Membrii trebuiau sa depuna juramantul de supunere fata de superiori.
Illuminati au reusit sa infiinteze filiale in majoritatea tariilor europene inca din primii ani de existenta al ordinului, numerosi intelectuali si politicieni progresivi si influenti numarandu-se printre membrii lor. Printre ei s-au aflat si celebritati precum Goethe, ducii de Gotha si Weimar. Numarul total al membrilor ajunsese la 2000.
Ideile radicale ale ordinului a atras de curand dizgratia Bisericii Catolice care in 1784, a convins guvernul bavarez sa voteze o lege in care sa interzica societatile secrete ca Illuminati si Francmasonii. Ordinul suferea de pe urma schismelor interne si s-a destramat in cele din urma in anul 1790.
Guvernul mondial unic
Imediat dupa ce s-a destramat ordinul, au aparut teoriile conspiratiei. In 1797, un cleric francez, Augustin Barruel a publicat cartea Memorii, ilustrand istoria iacobismului in care lansa o teorie a conspiratiei care ii implica pe francmasoni, illuminati, Rosacrucieni si iacobini. Anul urmator, John Robinson, a publicat o carte in prezenta o conspiratie, cum ca Illuminati planuia inlocuirea tuturor religiilor cu umanismul si inlocuirea statelor cu un singur guvern mondial.
1-dolarTeoria castigase credibiltate dupa similtudinea stabilita intre Masonerie si Illuminati, combinat cu manipularea sinistra a societatii. Thomas Jefferson, presedinte al SUA, declara ca putea sa inteleaga de ce Illuminati fusesera obligati sa adopte caracterul secret, prin precautie in cazul difuzarii informatiilor si a principiilor moralitatii pure.
S-a zvonit ca si presedintele SUA ar fi un Illuminati. Au inceput sa circule zvonuri legate de implicarea Illuminatilor in afacerea SUA. Piramida atoatevazatoare de pe Marele sigilui al SUA a fost citata ca reprezentand un simbol secret realizat de membri de rang inalt ai ordinului. Illuminati, a caror intentie consta in a arata ca ochiul atoatevazator al ordinului lor ii supravegheaza pe americani. Toate acestea sunt aratate si pe bancnotele americane.
S-a sugerat deasemena ca societatea secreta Craniul si Oasele a fost fondata ca sucursala americana a ordinului Illuminati. In vremurile moderne, teoriile conspiratiei referitoare la Illuminati au devenit din ce in ce mai bizare, dar destul de fanteziste.
Reptilele extraterestre
Poate cea mai extraordinara dintre toate teoriile referitoare la Illuminati este cea avansata de un fost jucator britanic de fotbal si commentator de sport, David Icke. Potrivit lui Icke, Illuminati sunt intreadevar conducatorii secreti ai lumii, insa constituirea ordinului lor dateaza cu mult inaintea infiintarii sale in Bavaria in 1780. Defapt, spune Icke, „Illuminati sunt extraterestrii reptilieni care controleaza lumea de mii de ani, de la civilizatia sumeriana incoace si ca intervin din cea de-a patra dimensiune”, sau ca acestia sunt ascunsi sub aspectul liderilor de astazi.
Potrivit lui Icke, Illuminatii au venit din alta dimensiune, fie din alta galaxie si ne-au ajutat la dezvoltarea tehnologica. Teoria lui Icke nu a atras prea multi adepti.
Illuminati astazi
Scriitori precum Mark Dice, David Icke, Ryan Burke si altii, sustin ca Illuminati a supravietuit si exista si astazi. Conspirationistii au afirmat ca multi oameni importanti au fost membrii ai grupului Illuminati, printre care si Winston Churchill, familia Bush, Barack Obama, familia Rothschild, David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski.
Autor: Alexandru, membru Descopera.org
https://www.descopera.org/cine-sunt-illuminati/
///////////////////////////////////////
(Din tata in fiu aschia nu sare departe…) Familia Bădălău a prins 110 milioane de lei de la stat. Fiul, cercetat și el pentru șpagă
Iulia Stanoiu, Mihaela Tanase
Fiul lui Niculae Bădălău este cercetat de DNA pentru fapte de corupție, fiind bănuit, la fel ca tatăl său, că a dat mită pentru a obține bani publici.
Companiile controlate de familia Bădălău au câștigat contracte de peste 100 de milioane de lei, în special cu primării conduse de edili social-democrați din Giurgiu, județul în care Niculae Bădălău a fost președintele filialei PSD.
Fost ministru al Economiei în Guvernul Dăncilă și fost șef în Curtea de Conturi, Niculae Bădălău e acuzat de procurori că le cerea primarilor, cărora le-ar fi promis mită procente între 5-7% din valoarea contractelor, să-i plătească și lucrările pe care companiile controlate de ei le executau prost.
Bădălău a mai fost investigat în trei dosare penale, fiind acuzat inclusiv de spălare de bani, însă toate spețele au fost închise în final.
Context.ro a refăcut filmul afacerilor suspectate de corupție și patronate de fostul politician.
Acuzațiile procurorilor DNA
Niculae Bădălău se află în arest preventiv din 27 noiembrie 2022 în urma unei anchete a procurorilor anticorupție. E acuzat că a negociat o mită de 170.000 euro cu un primar din Giurgiu. Procurorii spun că, pe lângă bani, Bădălău i-a promis că finanţarea de la Compania Națională de Investiţii, pentru care edilul a depus proiecte, va decurge fără probleme. La schimb, fostul senator PSD cerea ca firma ginerelui său să încaseze bani, inclusiv pentru lucrări prost făcute.
Totul s-a oprit după ce Niculae Bădălău a fost denunțat de primarul din Bucșani, Dan Păsat, fost deputat, condamnat pentru şantaj și fapte de corupție, la sfârșitul anului 2013.
19.10.2021, Primăria Bucșani. Procurorii susțin că primarul Dan Păsat a fost vizitat de Elena Matache, directoarea Samby Impex, companie deținută de ginerele lui Niculae Bădălău, omul de afaceri Răzvan Marica. Femeia ar fi avut în geantă un snop de bani pentru primar. Șpaga era pentru ca Păsat să facă decontările cerute de Samby Impex SRL, chiar şi pentru lucrări neconforme. Era vorba de un contract semnat în 2019, pe vremea fostului primar, care a decedat în 2020. Lucrarea privea construirea reţelei de alimentare cu apă în patru sate din comună, cu o valoare de 4,9 milioane de lei fără TVA. Licitația a fost câștigată de Samby Impex în asociere cu o firmă din Teleorman.
Stenogramele din dosarul care a ajuns pe masa judecătorilor arată discuțiile dintre reprezentanții firmei și primarul din Bucșani, care refuza să primească șpagă.
Elena Matache (director tehnic al Samby Impex): Stau cu ăsta după mine de 2 săptămâni.
Dan Păsat: Eu ţi-am spus că cu mine nu ai treabă şi nu iau nimic de la voi si nu mă interesează…
Potrivit documentelor judiciare consultate de Context, Gabriel Bădălău, fiul fostului ministru PSD supraveghea fluxul de bani de la primării către firmele familiei. El a întrebat inclusiv de situația primăriei Bucșani, unde primarul refuzase șpaga.
Gabriel Bădălău: Neata. Va rog da ti mi o lista cu datoriile
Gabriel Bădălău: Neata
Sunteti la birou?
Elena Matache: Da
Gabriel Bădălău: Spuneti mi de bucsani
Cum facem
Care e problema
Ce vrea ala?
E vb 💰
De diferenta
Sa o rezolvam
E nevoie sa vb cu el
Sau tata?
Sit de la bucsani e blocata?
De comana stiti cv de plata
De bolintin parc şi ambulatoriu
Conform documentelor judiciare consultate de Context, procurorii DNA îl cercetează și pe Gabriel Bădălău pentru dare de mită. Direcția Națională Anticorupție a decis disjungerea unui dosar nou pe numele fiului lui Niculae Bădălău, pentru implicarea sa în mituirea lui Dan Păsat, în legătură cu derularea contractului încheiat de Primăria Comunei Bucşani cu asocierea Samby Impex SRL – Aris Construct SRL, semnat în 2019.
În august 2022, Niculae Bădălău a mers personal la Bucșani și i-a cerut primarului să-i dea contractul pentru reabilitarea sistemului de apă potabilă pentru care primăria obținuse finanțare. Primarul înregistra discuțiile, pe care ulterior le-a predat procurorilor.
Niculae BĂDĂLĂU: Băi, îmi dai, mă, apa? Sau ai obligații?
Mai mult, Bădălău a susținut că are influență în cadrul Companiei Naționale de Investiții, astfel că îl putea ajuta pe Păsat să obțină finanțări, așa cum i-a ajutat și pe alții, după cum s-a lăudat.
Niculae BĂDĂLĂU: Spuneai de Tică. L-am ajutat pe Tică. L-am ajutat de nu ştiu câte ori (…) Pe Grasu. L-am scăpat (…) I-am luat sala de sport de la CNI, la Oinacu, la Fabian. Fii atent aici! Face licitaţie, se duce la Manuela. O chem pe Manuela şi îi spun: ,,Fă, mânca-mi-ai… [cuvânt obscen] … dacă nu te calc în picioare, dacă nu îmi dai sala de sport”. N-o fac eu. Am dat-o.
Primarul l-a lăsat pe Bădălău să înțeleagă că va primi contractul dacă îi obține undă verde de la CNI pentru două proiecte depuse. Păsat știa că proiectele erau deja aprobate.
Dan PĂSAT: Nicule, ne ajutăm. Tu vorbeşte la CNI pentru primărie şi aia şi eu…
Câteva luni mai târziu, în noiembrie, scena mitei s-a repetat. Primarul a refuzat și atunci.
Dan PĂSAT: Deci eu vă mulțumesc mult, dar nu vreau … În weekend i-am spus și lui Nicu: ”Bă, nu mai trimite pe doamna Elena cu plicul la mine, că nu-l iau. Nu vreau. N-am nevoie.”
După o săptămână, Niculae Bădălău și Păsat se întâlnesc și discută legat de două contracte de lucrări: cel încheiat în 2019 și altul, pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în Bucșani, în valoare de 7 milioane de lei, care se afla în procedură de atribuire, conform procurorilor. Bădălău i-a promis lui Păsat 7% din valoarea contractului, pentru fiecare dintre aceste lucrări. În schimb, primarul trebuia să asigure efectuarea în continuare a plăţilor către Samby şi să treacă cu vederea eventualele deficienţe în legătură cu calitatea şi realitatea lucrărilor.
Dan PĂSAT: La lucrarea asta nouă… cum vrei să lucrăm? Sau ce vrei sa … cum vrei.
Niculae BĂDĂLĂU: Păi am înteles că au fost 7. 7, nu?
PĂSAT: 7 la ce, la sută?
BĂDĂLĂU: Da.
PĂSAT: Din lucrare.
Din nou, Bădălău a promis intervenții la CNI.
Niculae BĂDĂLĂU: Văd la C.N.I. cu ce pot să te ajut, cât mai pot. Eu am o relație bună cu Manuela, mai ales că o verific acum.
A treia oară șpaga a ajuns la primar, conform documentului consultat. Pe 25 noiembrie 2022, Elena Matache i-a dat 35.000 lei stabilind ca în câteva zile să îi fie plătită o altă tranșă. Întâlnirea era supravegheată de procurorii DNA.
Două zile mai târziu, Niculae Bădălău și Elena Matache au fost reținuți de DNA.
Banii de la stat – filiera Bădălău
Firmele familiei Bădălău
Infogram
Context.ro a identificat contracte în valoare de peste 110 milioane de lei, care au ajuns la firmele familiei Bădălău, deținute de fostul senator PSD, fiul și ginerele acestuia.
Cele mai multe contracte de achiziții publice au fost câștigate în județul Giurgiu, în localități conduse de primari social-democrați. Iar o parte din aceste lucrări au fost finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Samby Impex, societate cu sediul în Ogrezeni, Giurgiu, înființată în 1994 de Rodica Bădălău, soția lui Niculae Bădălău, îl are ca unic acționar pe Răzvan Marica, ginerele acestuia. Compania a încheiat contracte de aproximativ 56 milioane lei cu mai multe primării din Giurgiu.
Societatea a câștigat, în 2016, an pe care l-a încheiat cu un singur angajat, un contract de aproape 6 milioane de lei pentru alimentarea cu apă a satului Floreşti din comuna Florești-Stoenești. Pentru că nu se apropia de cifra de afaceri stipulată în condițiile de participare, Samby Impex a apelat la o societate terţă. Chiar şi aşa, susţine o firmă concurentă care a contestat licitația, condiţiile de participare nu erau îndeplinite.
În anul 2020, Samby Impex a câştigat 10 milioane de lei bani europeni din două proiecte de infrastructură în Bolintin Vale, oraș condus de PSD de aproape un deceniu.
Pentru unul dintre contracte, Samby s-a asociat cu EN Electric Proiect Office, firmă cu legături care duc la europarlamentarul PSD Mihai Tudose.
Soția lui Tudose a fost angajată la En Electric Proiect SRL, iar fiica lui, Diana Tudose, a fost asociată cu Victor Popescu, administratorul EN Electric. De asemenea, Victor Popescu a fost asociat în altă firmă la care a lucrat soția lui Tudose, Electric Dupo SRL.
En Electric Proiect SRL are zeci de contracte cu statul, în valoare totală de peste 40 de milioane de euro, majoritatea încheiate cu Compania Națională de Investiții după 2021.
Tot din banii primăriei Bolintin Vale, firma deținută de ginerele lui Niculae Bădălău a construit, în anul 2019, o piaţă agro-alimentară de 1,6 milioane de lei. Alt contract, de 4,5 milioane, finanţat prin PNDL 2, a ajuns la o asociere de firme condusă de ginerele lui Bădălău. La Bolintin Vale, fiica lui Bădălău deţine un salon de evenimente în care ar fi investit 4 milioane de euro.
În septembrie-octombrie 2018, Samby Impex a primit două contracte de aproape 8 milioane de lei pentru diverse lucrări în comuna Comana din Giurgiu. Unul a fost câștigat în parteneriat cu Aris Construct, o companie deținută de un șef de departament local din Teleorman al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Samby Impex a mai încasat aproximativ 18 milioane de lei din trei licitații, la Găiseni, o altă comună din Giurgiu, în mandatul unui edil social-democrat. Două dintre lucrări se regăsesc pe lista de finanțări prin fonduri PNDL. Și în Găiseni a lucrat împreună cu Aris Construct. În 2019, cele două companii s-au asociat cu o a treia, pentru un contract de peste 4 milioane de lei, potrivit declarației de interese a administratorului Aris Construct.
Alimentarea cu apă a trei sate din comună pentru care statul a plătit 9 milioane de lei a fost recepționată în 2020, după șase ani de la atribuirea contractului. Între timp, în 2019, firma a mai bifat un contract de lucrări în comună, pentru modernizarea unor drumuri de interes local, în valoare de peste 4 milioane de lei.
La finalul lui 2020, Samby Impex a mai câștigat o lucrare de 7 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă din comuna Vărăști, condusă tot de un primar PSD. Potrivit unor înscrisuri aflate la dosarul întocmit de procurorii DNA, și edilului de la Vărăști i s-ar fi oferit un procent de 5% din valoarea contractului (în schimbul efectuării plăților pentru lucrări, indiferent de calitatea lor).
O altă firmă a familiei Bădălău, General Building International, cu sediul în Bolintin Vale, a încasat aproximativ 40 de milioane de lei din contracte publice în Giurgiu.
A încheiat în anul 2016 un contract de peste 6,3 milioane de lei pentru alimentarea cu apă în două sate din comuna Florești-Stoenești. Finanţarea a venit de la guvern, prin PNDL.
În 2018, General Building a mai primit un contract în comuna condusă de un primar traseist și condamnat pentru conflict de interese, de 7,8 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor, finanțat tot prin PNDL. În precampania electorală din 2019, Niculae Bădălău, pe atunci ministru al Economiei, vizita comuna Florești-Stoenești.
Gabriel Bădălău a ieșit din companie în 2019, perioadă în care a început divorțul de soția sa.
O lună mai târziu, compania a semnat unul dintre cele mai importante contracte, de peste 18 milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri de interes local din comuna Roata de Jos (PSD). Fiica primarului care a atribuit contractul și-a făcut ulterior nunta într-una dintre sălile de evenimente ale fiicei lui Bădălău, în Bolintin Vale.
O a treia firmă a familiei Bădălău, N.B.G. Smart & Special Constructions, îl are ca unic acționar pe Gabriel Bădălău și a câștigat licitații de peste 15 milioane de lei în județul Giurgiu. Companie a mai încasat aproape un milion de lei din achiziții directe.
În 2010, i-a fost atribuită lucrarea pentru rețeaua de apă potabilă, forare puțuri și gospodărie de apă în comuna Crevedia, în valoare de peste 2 milioane și jumătate de lei.
Un alt contract important, de 4 milioane de lei, l-a semnat cu Primăria Colibași, în 2011, pentru sistemul de alimentare cu apă în comună, licitație la care a participat ca lider al unei asocieri cu alte două societăți.
În decembrie 2022, polițiștii de la investigarea Criminalității Economice, Administrația Bazinală de Apă și Garda de Mediu din Giurgiu au verificat activitatea de exploatare a agregatelor minerale din județ a firmei lui Gabriel Bădălău. Societatea a fost amendată cu 10.000 lei, după ce autoritățile au făcut un control al documentelor tehnice. Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a precizat pentru Context că se efectuează în continuare verificări pentru a se stabili legalitatea activității societății lui Gabriel Bădălău.
Niculae Bădălău (contactat prin avocat), Gabriel Bădălău și Răzvan Marica nu au răspuns solicitărilor transmite de Context.ro pentru un punct de vedere.
Cine este Niculae Bădălău
Începând din 1991 și până în 2001, Niculae Bădălău a fost preşedinte al Organizaţiei PSD Bolintin Vale. În ascensiunea sa politică a bifat funcția de vicepreşedinte și apoi președinte al organizaţiei judeţene PSD Giurgiu .
A fost consilier județean în Giurgiu, apoi subprefect al județului, ulterior fiind investit în funcția de prefect, pe care a ocupat-o până în 2004 , când a câștigat un mandat de deputat pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR, legislatură în care a fost membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.
În 2009, pe când nu avea funcție politică și se ocupa de afacerile firmei NBG SRL, Bădălău a intrat pe radarul Agenției Naționale de Integritate, care a sesizat DIICOT cu privire la suspiciunea de spălare de bani și fals în declarații, fapte petrecute în timp ce era deputat. A fost urmărit penal, până la începutul lui 2012, când DIICOT a anunțat scoaterea lui Bădălău de sub urmărire penală.
În 2013, în timpul primului său mandat de senator PSD, Bădălău a fost urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă, pentru că ar fi apărat interesele unei firme implicate într-un circuit financiar fraudulos, prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu, precum Prefectura sau APIA.
Compania pentru care ar fi intervenit a primit de la APIA aproape trei milioane de lei, bani folosiți pentru circuitul evazionist şi nu în scopul pentru care fuseseră alocaţi. Firma i-ar fi pus la dispoziţie lui Bădălău, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul său.
De asemenea, Bădălău ar fi făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei colaboratoare de la cabinetul său senatorial la una din societăţile implicate în circuitul evazionist. Aceasta a figurat mai mult timp ca angajată şi ar fi încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată. Dosarul a fost clasat de procurori, în 2018.
În martie 2015, ANI a sesizat Parchetul Judecătoriei Giurgiu pentru fals în declarații, după ce Bădălău ar fi semnat un document prin care susținea că directoarea unui liceu din Giurgiu nu a fost președinta organizației de femei a PSD Giurgiu, deși ANI a constatat existența stării de incompatibilitate, femeia deținând simultan cele două funcții, contrar legii.
În 2018, în al doilea mandat de senator, Bădălău a susținut transferul lacului de acumulare Ogrezeni-Grădinari-Bucşani și a altor bunuri de la Apele Române în administrarea Consiliului Județean Giurgiu. Legea a trecut de Senat, însă PSD nu a avut sprijinul ALDE în Camera Deputaților. Transferul era similar cazului Belina, diferența fiind că, în cazul lacului din Giurgiu, Bădălău dorea transfer prin lege, nu prin Hotărâre de Guvern. Niculae Bădălău este născut în Ogrezeni și acolo are o casă de vacanță de 440 mp.
La începutul lunii noiembrie 2018, Niculae Bădălău a fost amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și i-a fost anulat permisul de port armă, după ce casa i-a fost spartă și i-a fost furată și o armă pe care nu a păstrat-o în condiții care să nu permită accesul persoanelor neautorizate la ea.
Pe 20 noiembrie 2018, Niculae Bădălău a fost numit ministru al Economiei în Guvernul Dăncilă, funcție pe care a ocupat-o timp de un an.
Ulterior, în iunie 2020, Niculae Bădălău a ajuns vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, fiind votat de Parlament. A încasat lunar peste 5.300 de euro, potrivit declarației sale de avere. În decembrie 2022, tot Parlamentul l-a revocat din funcție pe Bădălău, prin vot, după ce acesta a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție.
Conform ultimei declarații de avere, Bădălău este, împreună cu soția sa, proprietarul unei case de 863 mp în Bolintin-Deal și al unei case de vacanță de 441 mp în localitatea Ogrezeni. Soții Bădălău mai au în proprietate două terenuri intravilane în Giurgiu, în total 3000 mp.
Doar pe numele lui Niculae Bădălău sunt trecute un teren intravilan de 2100 mp și un teren agricol de 12.800 mp, ambele în județul Giurgiu.
De asemenea, Bădălău a declarat că deține bijuterii în valoare de 25.000 euro și tablouri ce valorează 12.000 euro, iar în 2021 a vândut un teren intravilan pentru care a obținut 600.000 euro.
În declarația de avere sunt trecute și conturi curente sau depozite bancare ce însumează peste 32.000 lei, 7000 dolari și 660.000 euro.
https://context.ro/familia-badalau-a-prins-110-milioane-de-lei-de-la-stat-fiul-cercetat-si-el-pentru-spaga/
//////////////////////////////////////////
Statul român protejează datele oligarhilor ruși
Attila Biro
Oficiul Național al Registrului Comerțului, o instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, refuză să pună la dispoziția presei documente esențiale despre activitatea oligarhilor ruși în România. Context.ro a solicitat documentele, iar oficiul a respins cererea. Peste o sută de companii înregistrate în România au acționari ruși, dar datele despre activitatea lor sunt păstrate în fișetele ONRC. Între timp, UE și SUA aplică constant sancțiuni oligarhilor ruși și pun sechestre pe averile acestora.
Acest articol face parte din seria MILIARDELE PIERDUTE
Read More
Informații esențiale:
Context.ro a analizat impactul străinilor care controlează companii în țara noastră și al societăților offshore care activează în România.
Mii de societăți, unele care fac afaceri cu statul, au acționarii ascunși în paradisuri fiscale opace.
Peste 7.000 provin din țări trecute pe listele negre, cu risc ridicat de a fi utilizat în operațiuni de spălare de bani.
Imediat după ce Rusia a invadat Ucraina, am solicitat Oficiului Național al Registrului Comerțului să ne pună la dispoziție date despre companiile rusești prezente în țara noastră. Am solicitat o listă completă a societăților comerciale românești deținute de oameni de afaceri din Rusia. Oficialii Registrului ne-au trimis o listă din care reiese că, în total, sunt 162 de astfel de companii comerciale active.
Am mai cerut oficiului să ne trimită și date despre cetățenii ruși care dețin companiile. Oficiul a refuzat să ne pună la dispoziție documentele din care să reiasă aceste detalii. Mai exact, sunt declarațiile de beneficiar real. „Prin urmare, copii ale acestor declarații pot fi obținute doar de către titularii declarațiilor pe proprie răspundere privind beneficiarii reali (reprezentanții legali), precum și de către beneficiarii reali declarați”, a transmis ONRC printr-o adresă oficială.
Noțiunea de beneficiar real a fost introdusă în România prin legea 129/2019 care a transpus directiva europeană numărul IV privind combaterea spălării banilor. Directiva a fost aprobată de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene pe 5 iunie 2015 și trebuia aplicată și în România până pe 26 iunie 2017. Potrivit legii românești, beneficiar real este orice persoană care deține direct sau indirect controlul asupra 25% plus unu din acțiunile unei companii înregistrate în România.
Atât directiva, cât și legea românească, urmăresc să scoată la lumină oamenii de afaceri care își ascund interesele folosind companii înregistrate în paradisuri fiscale. De exemplu, o societate din România poate să aibă ca acționar o companie din Cipru sau Panama și astfel urma adevăratului proprietar se pierde.
Datele oficiale din martie anul acesta arată că 14.924 de companii românești aveau în acționariat persoane sau companii înregistrate în paradisuri fiscale. Cele mai multe astfel de companii aveau acționari din Cipru – 4316, Marea Britanie – 3489, Olanda – 3215, Elveția – 1915 și Luxemburg – 775.
Adevărații proprietari ai acestor companii râmân însă ascunși acum și cu ajutorul statului român. În cazul celor 162 de societăți nu am putut verifica dacă beneficiarii reali ai acestora sunt și pe lista oligarhilor pentru care Uniunea Europeană sau Statele Unite au impus sancțiuni financiare.
Recent, jurnaliștii de la Info Sud Est au dezvăluit că trei din cele patru nave care efectuează servicii de bunkeraj (furnizarea și transportul de combustibil pentru alimentarea navelor, n.red.) sunt operate de societăți comerciale care au ca acționari majoritari companii rusești.
Una dintre aceste companii este Gazpromneft Marine Bunker Balkan S.A., deținută de companiile Gazpromneft Marine Bunker (99,9%) și GPN Proiect LTD (0,01%) înregistrate în Sankt Petersburg. Gazprom Neft se află sub sancțiunile UE și ale SUA, în urma invaziei Ucrainei. Cu toate acestea, ONRC a refuzat să furnizeze declarația de beneficiar real depusă în România, din care ar fi rezultat și cine este oligarhul rus care controlează afacerea.
O analiză realizată de Transcrime, un centru de studii asupra criminalității transfrontaliere din Italia, a descoperit că în Europa sunt câteva zeci de mii de astfel de societăți.
„Există aproape 31 de mii de firme în Europa cu beneficiari reali ruși. 1400 dintre ele sunt controlate de 33 de indivizi supuși unor sancțiuni recente – așa-numiții „oligarhi”. Imobiliare, construcții, hoteluri, sectorul financiar și energetic prevala. În ceea ce privește țările, Germania, Regatul Unit, Cipru, Țările de Jos, Luxemburg și Austria găzduiesc majoritatea firmelor oligarhilor. Valoarea acestor firme este mai mare de 440 de miliarde de dolari SUA (active totale, valoarea contabilă)”, se precizează în studiul Transcrime.
În același studiu se precizează că sunt aproape 44 de mii de companii în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Elveția care au beneficiari finali cetățeni ruși.
studiu transcrime
Facsimil din studiul Transcrime
Centrul Transcrime, care funcționeză în cadrul Università Cattolica del Sacro Cuore din Italia, a demarat în 2019 proiectul DATACROS prin care au fost analizate structurile a peste 50 de milioane de societăți comerciale din UE, UK și Elveția. Obiectivul principal a fost să identifice anomaliile din acționariatele companiilor, să verifice nivelul de transparență. Acum, prin acest proiect este dezvoltat un soft capabil să identifice posibile indicii că aceste companii sunt implicate în operațiuni de spălare de bani.
PARADISURI FISCALE ȘI LISTE NEGRE
Experții DATACROS au colectat și măsurat, în 2019, datele a peste un milion de societăți comerciale din România. Raportul lor arată că peste 7.300 de companii românești (0,7% din totalul analizat) au beneficiari reali din țări incluse în liste negre sau gri de spălare a banilor ale UE sau ale Grupului de acțiune financiară (FATF-GAFI) – organul de supraveghere global pentru spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Din cele 7.300 de companii, cele mai multe sunt înregistrate în zona Bucureștiului și reprezintă 1.6% din totalul companiilor înregistrate și analizate. Acest procent este peste media eruopeană de 1%. Cei mai mulți beneficiari reali vin din Turcia, Siria și Irak. În același timp, experții au determinat că aproape 1.000 de companii aveau beneficiari reali ascunși în paradisuri fiscale cu risc ridicat.
„Companiile înregistrate în tări cu un nivel scăzut de transparență financiară și corporativă pot fi folosite pentru a ascunde veniturile din infracțiuni financiare. Este adesea relativ ușor pentru infractori să înregistreze companii în aceste jurisdicții sau să se folosească de persoane rezidente oficial în aceste teritorii, pentru a-și ascunde mai ușor adevărata identitate”, se precizează în studiu.
SUPERCUTIA CHINEZEASCĂ DIN BUCUREȘTI
DATACROS a analizat și companiile care au mai multe straturi de acționari. Ele sunt denumite „cutii chinezești” și, potrivit studiului, pot fi folosite de infractori pentru a-și ascunde identitatea ca proprietari efectivi ai afacerilor. În România, doar 0,1% dintre companiile analizate aveau o structură a acționariatului mai complexă. „O firmă înregistrată în București, în sectorul construcțiilor, este controlată prin 28 de straturi consecutive de legături de acționariat (așa-numitele „cutii chinezești”)”, se menționează în analiza DATACROS.
La nivel european, cele mai mari concentrații de companii cu această anomalie s-au întâlnit în Țările de Jos (1,9%), Luxemburg (1,4%) și Malta (1,4%). Acest gen de companii a fost identificat în sectoare precum jocurile de noroc sau transporturile navale.
Alte 2.500 de companii românești au fost puse pe o listă de companii cu riscuri pentru că sunt controlate cu ajutorul unor vehicule financiare speciale: trusturi, diverse fonduri sau consilieri fiduciari. La nivel european, 1,2% din companii au ca acționari acest gen de entități despre care studiul DATACROSS spune că pot fi utilizate în operațiuni de spălare de bani.
ABUZUL DE COMPANII OFFSHORE DĂUNEAZĂ SOCIETĂȚII
Companiile offshore nu sunt ilegale în sine, ce e însă dăunător e modul în care sunt folosite, spune Phyllis Atkinson, expert și trainer al Institutului Basel pentru Guvernanță. Phyllis Atkinson a fost procuror al unui departament de elită din Africa de Sud și spune că structurile offshore sunt uneori utilizate abuziv de către infractori.
A dat exemplul unui politician corupt: „Așadar, ați fost un politician corupt. Ați abuzat de procedurile de achiziții publice. Ați obținut un contract în mod ilegal, sau ați beneficiat de tăieri ilegale de păduri sau orice altceva ar putea fi. Ați creat o sursă de venit care nu putea fi explicată ca venit legitim sau cunoscut. Așa că acum vreți să beneficiați de acei bani murdari”, a explicat Phyllis Atkinson.
Acest gen de comportament face și victime. Ele sunt chiar cetățenii care nu beneficieză de drumuri sau spitale bune. „Acum aveți drumuri care sunt pline de găuri. Poate că există un pod care se prăbușește pentru că nu corespunde standardelor. 100 de oameni sunt uciși ca urmare a unei lucrări de calitate inferioară”, a mai explicat fostul procuror care spune că cetățenii trebuie să fie supărați pe politicienii care fură și ascund banii cu ajutorul companiilor offshore.
Acest articol face parte din seria MILIARDELE PIERDUTE
Despre autor: Attila Biro
Attila Biro este cofondator al CONTEXT și investighează crima organizată și corupția de 20 de ani. Lucrează deseori în proiecte internaționale alături de jurnaliștii afiliați rețelei Organised Crime and Reporting Project. Înainte de a se alătura CONTEXT a făcut parte din echipa RISE Project, fiind și director executiv al platformei, în perioada 2017-2020. A făcut parte din proiecte jurnalistice internaționale precum Laundromatul din Azerbaidjan sau Panama Papers. A publicat investigații jurnalistice în Digi24, Gândul.info și Hotnews.ro. E mentor și coordonează cursuri pentru jurnaliști si alte categorii profesionale.
https://context.ro/statul-roman-protejeaza-datele-oligarhilor-rusi/
//////////////////////////////////
(Piloiul lui Nastase si Iliescu ne scufunda in Oceanul rusesc…) Milionarul român care transporta petrol rusesc pe mare în plin război în Ucraina
Mihaela Tănase
Un om de afaceri român a transportat anul trecut, în plin război în Ucraina, petrol rusesc pe mare. Ascuns în spatele unui păienjeniș de firme, Gheorghe Bosînceanu controlează o flotă petrolieră construită la Constanța. Omul de afaceri, care stă la Monaco, a pus mâna pe Șantierul Naval din port după o privatizare controversată parafată în mandatul lui Adrian Năstase.
Informații esențiale
Investigația internațională “Fueling the war” a inclus un SRL din România pe lista companiilor care au continuat să transporte petrol din Rusia chiar și după invazia Ucrainei
Context.ro a descoperit cine e milionarul român din spatele firmei
Navele operate din Constanța sunt înregistrate în paradisuri fiscale
Afaceri în război
După invazia Ucrainei din februarie 2022, comunitatea europeană a impus un val de sancțiuni economice împotriva Federației Ruse. Scopul lor: să diminueze capacitatea Kremlinului de a pompa bani în trupele și echipamentele militare care luptă în Ucraina. Mare parte din veniturile Federației Ruse provin din exporturile de petrol și cărbune, așa că statele europene încearcă să limiteze exportul acestor produse rusești.
Aproape jumătate din bugetul Rusiei provine din taxarea vânzărilor de gaz și petrol. Impactul sancțiunilor UE asupra exporturilor Kremlinului a devenit semnificativ abia în acest an, când veniturile lunare din exportul de petrol au scăzut cu până la 40 de procente față de 2022. Însă cantitățile de petrol exportate de Federația Rusă au rămas aproximativ egale, reducerea importurilor europene fiind compensată de livrările către alte piețe.
O investigație jurnalistică realizată de Investigate Europe și Reporters United a analizat transporturile maritime de petrol și cărbune rusesc după izbucnirea războiului și a scos la lumină proprietarii navelor care au continuat să facă afaceri care aduc bani Rusiei și după februarie 2022. Oameni de afaceri din toată Europa au pus la dispoziția Rusiei nave care au exportat combustibili rusești peste tot în lume și au contribuit la sporirea veniturilor Kremlinului. Nu există dovezi că aceste transporturi au încălcat sancțiunile impuse Rusiei, dar este clar că ele au adus bani la bugetul Moscovei.
Uniunea Europeană a interzis accesul navelor rusești în porturile europene încă din aprilie 2022. Embargoul împotriva petrolului nerafinat importat în EU pe mare a intrat în vigoare în decembrie anul trecut, iar transportul maritim al produselor din petrol este interzis din februarie 2023. Navele înregistrate în statele Uniunii pot însă să transporte în continuare petrolul rusesc vândut sub plafonul de preț impus de UE.
Datele din ianuarie-august 2022, analizate de Investigate Europe, arată că cele mai multe transporturi din porturile Rusiei au fost făcute cu nave deținute de companii din Grecia, China și Emiratele Arabe. Companiile grecești Tms Tankers Ltd și Minerva Marine Inc se află în top trei transportatori de combustibili fosili rusești de la începutul războiului, după capacitatea de marfă transportată, alături de Scf Management Services Dubai.
Navele Histria
Una dintre companiile implicate în transportul de petrol rusesc este un SRL din România, Histria Shipmanagement. În acte, firma este deținută de Victorița Bosînceanu și de un offshore din Cipru, AGI-Argonaut Global Investments Limited, dar în spatele companiei cipriote se află Gheorghe Bosînceanu. Opt nave Histria au transportat anul trecut petrol rusesc, în principal către UE și Turcia. Capacitatea totală a celor 22 de curse se apropie de un milion de tone.
gheorghe bosanceanu
Gheorghe Bosînceanu (sursa foto: Ziua de Constanța)
Gheorghe Bosînceanu este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată în 2017 la peste 100 de milioane euro. În 2002 a cumpărat pachetul majoritar al Șantierului Naval Constanța, unul dintre cele mai mari din Europa, printr-un offshore înregistrat în Insulele Marshall, la care unul dintre acționari era Histria Shipmanagement. A fost singura ofertă valabilă depusă pentru privatizarea șantierului, dar s-a dovedit o mișcare inspirată. La scurt timp după încheierea contractului, statul român a decis să ierte compania de o datorie de circa 30 de milioane de dolari. Numele lui Gheorghe Bosînceanu apare în Paradise Papers, ca beneficiar al serviciilor casei de avocatură Appleby, un furnizor internațional de servicii juridice offshore. Omul de afaceri constănțean a fost cercetat de DNA în dosarul Flota, în care procurorii au investigat modul în care compania de stat Petromin a pierdut 16 nave, cauzând un prejudiciu estimat la peste 300 de milioane de dolari. În același dosar a fost inculpat și directorul Histria Shipmanagement, Radu Rusen. Dosarul a fost ulterior închis.
Toate navele operate de Histria Shipmanagement – Ambra, Atlas, Crown, Dione, Gemma, Giada, Prince, Tiger – au fost construite în Șantierul Naval din Constanța, pe care Bosînceanu a pus mâna după privatizarea cu cântec din 2002.
Portul Constanta Santierul Naval
Imagine aeriană cu Șantierul Naval Constanța (sursa: Context.ro)
Un labirint de firme
Teoretic, o navă trebuie “înmatriculată” în registrul naval din țara proprietarului. Însă în unele state funcționează așa numitele „registre deschise”, care permit înregistrarea navelor fără ca proprietarii lor să aibă legături reale cu statul respectiv. Fiecare vas e deținut scriptic de o companie paravan, în spatele căreia se ascunde beneficiarul real. Aceste vase navighează sub așa numitele pavilioane naționale de conveniență. Așa se face că 40% din capacitatea mondială de transport maritim e reprezentată de nave înregistrate în state ca Panama, Liberia și Insulele Marshall.
După invazia Ucrainei, Rusia a exploatat portița oferită de registrele deschise pentru eludarea sancțiunilor impuse în domeniul transportului maritim. Un număr anormal de mare de nave au abandonat steagul rusesc și s-au reînregistrat sub pavilioane de conveniență.
În registrele navale ale acestor țări figurează și navele Histria, implicate în transportul de petrol rusesc: șase dintre ele navighează sub pavilion liberian, una sub pavilion maltez și una sub steagul Insulelor Marshall. Toate companiile care dețin petrolierele Histria sunt însă entități afiliate Șantierului Naval Constanța și au un asociat comun: Histria Shipmanagement, adică Gheorghe Bosînceanu. SRL-ul din Constanța este asociat majoritar în fiecare dintre companiile paravan înregistrate în jurisdicții maritime permisive, conform datelor agregate de Context.ro cu ajutorul platformei DATACROS.
histria dione
sursa foto: Facebook/ Șantierul Naval Constanța
DATACROS este un proiect derulat de Transcrime, un centru de cercetare al criminalității transfrontaliere fondat de trei universități italiene. Finanțat din fonduri europene, Data Cros analizează datele publice a peste 400 de milioane de companii și evaluează existența unor indicii referitoare la implicarea lor în activități ilegale. Această unealtă este concepută special pentru a ușura munca autorităților și a jurnaliștilor de investigație.
În 2019, Șantierul Naval din Constanța a intrat pe agenda publică după ce a câștigat, prin asocierea cu francezii de la Naval Group, contractul de peste un miliard de euro pentru construcția a patru corvete și modernizarea altor nave ale Armatei Române. Contractul nu a fost semnat nici până astăzi, unul dintre motivele amânării fiind neînțelegerile dintre cele două companii câștigătoare.
Gheorghe Bosînceanu, Histria Shipmanagement și Radu Rusen nu au răspuns până la publicarea articolului solicitării unui punct de vedere transmis de Context.ro.
Despre autor: Mihaela Tănase
2d0aa484885b84bd4bb562c398c62457?s=72&d=mm&r=g
Mihaela Tănase este absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Sibiu. A fost fact checker pentru Factual.ro, care verifică afirmațiile politicienilor români. Specializată în analiza datelor deschise și în achiziții publice, Mihaela își construiește investigațiile pe principiul “urmărește banii”. Așa a descoperit că un fost vicepreședinte al Senatului a primit bani de la dezvoltatorul imobiliar care pus mâna pe terenul fostei fabrici privatizate chiar de politician, investigație publicată pe portalul de investigații RISE Project. Într-o investigație separată publicată de CONTEXT, a arătat cum a plătit statul milioane de euro pentru un teren de golf care nu există. Mihaela a contribuit la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.
https://context.ro/milionarul-roman-care-transporta-petrol-rusesc-pe-mare-in-plin-razboi-in-ucraina/
///////////////////////////////////////////
Rețeaua minciunilor. Cine răspândește propaganda pro-Kremlin, conspirațiile și dezinformările în România
Iulia Stanoiu
O analiză tehnică realizată în cadrul investigației Rețeaua minciunilor (Firehose of Falsehood) arată că Sorin Roșca Stănescu, Cozmin Gușă, Adrian Severin și Ion Cristoiu participă la o operațiune de manipulare a informațiilor și împart o infrastructură online care amplifică și propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului. Nu sunt singurii. Datele indică și alte site-uri care propulsează pe internet dezinformări toxice. Unele pagini sunt anonime, iar proprietarii lor sunt greu de identificat.
Sute de site-uri din Europa Centrală și de Est fac parte dintr-o rețea de platforme care distribuie sau susțin narațiuni pro-Kremlin, dar și alte tipuri de dezinformări. O investigație jurnalistică transfrontalieră la care Context.ro a contribuit a cartografiat acest ecosistem.
Printre cei care participă la operațiunea de manipulare a informațiilor se află și nume sonore din România, precum Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin sau Ion Cristoiu. Au site-uri proprii sau publică materiale pe alte pagini care propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului. Paginile sunt interconectate cu alte domenii cu conținut dezinformator, după cum rezultă din investigația Rețeaua minciunilor (Firehose of Falsehood).
Harta de mai jos ilustrează conexiunile dintre site-urile care construiesc scena dezinformării, a conspirației și a extremei drepte din România și din alte douăsprezece țări din Europa Centrală și de Est, cu legăturile acestora cu site-urile pro-ruse și de extremă dreapta din întreaga lume. (Pentru detalii despre cum a fost creată lista de site-uri și reprezentarea grafică, consultați explicațiile de la sfârșitul articolului)
Flavia Durach, specialist în studiul dezinformării, a analizat pentru Context.ro situația din România, în special felul în care se manifestă propaganda pro-Kremlin.
“Sondajele de opinie indică că nu este o susținere evidentă a Federației Ruse în România. Ceea ce se întâmplă mai degrabă este o sensibilizare suplimentară la discursul anti-UE, anti-NATO, anti-SUA și chiar o reîntărire a unor narațiuni mai vechi care afirmau că România are o poziție periferică și că este exploatată de către marile puteri. Și vedem o revenire a acestor tipuri de narațiuni care au combustibil nou în contextul războiului din Ucraina”, spune Flavia Durach, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice – SNSPA București.
Amploarea fenomenului în România
„Aș spune că se reflectă la noi aceleași tendințe ca și în alte spații occidentale. Cu alte cuvinte, împrumutăm și adaptăm la contextul local anumite variante transnaționale de dezinformare sau acest tip de narațiuni care dezinformează. Lucru foarte evident, de exemplu, în contextul războiului din Ucraina, unde multe elemente au fost preluate din surse externe, uneori din spațiul estic, alteori din spațiul occidental. Este un fenomen care nu poate fi neglijat pentru că el beneficiază de efectul bulgărelui de zăpadă”, completează Flavia Durach, care spune că terenul de interpretare era deja pregătit din timpul pandemiei, iar idei precum elita mondială care orchestrează evenimente, o tentativă de impunere a unei forme de nazism sau alte teorii ale conspirației au fost preluate și adaptate pentru subiectul războiului din Ucraina.
“Și în România, și în străinătate, multe pagini care au trăit, în sens figurat, din publicarea de dezinformare, de informații înșelătoare despre pandemie, peste noapte s-au reorientat pentru că noul subiect care ardea și făcea vizualizări era cel al războiului din Ucraina. Și, de asemenea, oamenii care împing o agendă ideologică s-au folosit acum de noul subiect pentru a vehicula, a transmite și a obține susținere pentru aceleași idei, de fapt, și poziții nefundamentate pe care le aveau și înainte”, spune Durach.
Ce este de fapt dezinformarea
Termenul de dezinformare este doar una dintre formele de manifestare a ceea ce putem numi patologie în comunicare, adică orice formă de comunicare distorsionată și care mai departe distorsionează modul în care ne formăm opiniile, afirmă Flavia Durach, care spune că în spatele acestui fenomen de diseminare a dezinformării “pot fi uneori motivații ideologice, pot fi motivații financiare”.
Specialistul în dezinformare spune că fenomenul nu este nou, dar a fost discutat mai intens în societatea românească începând cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, când au apărut mai clar pentru oamenii obișnuiți primele forme de dezinformare.
De ce ne afectează
“Aceste narațiuni sunt înșelătoare, deoarece ele oferă o interpretare distorsionată tuturor faptelor. Odată ce cazi în capcana acestei interpretări, orice eveniment poate fi pus în mod greșit în această lumină, ceea ce mai departe duce la formarea de opinii eronate și adoptarea unor comportamente care pot să fie dăunătoare pentru societatea noastră, sau pentru sănătatea noastră, pentru modul de funcționare a democrației”, explică Durach.
Cine sunt victimele
“Problema apare atunci când utilizatorii de internet, mai ales cei care au un anumit profil psihologic, cei care au un nivel mai scăzut al educației media, persoanele care au o neîncredere cronică în mass-media mainstream, o neîncredere cronică în autorități, o gândire mai înclinată spre teoriile conspirației ajung să fie expuse aproape exclusiv acestor interpretări distorsionate și atunci se radicalizează în opiniile lor și vor respinge demontările informațiilor respective, de multe ori în baza argumentului că acele fake news-uri au descoperit un secret care trebuia să rămână ascuns și că acum li se închide gura celor care încearcă să spună adevărul”, mai spune Flavia Durach – specialist în studiul dezinformării.
Site-uri românești, direct implicate în distribuirea de conținut pro-Kremlin, conspiraționist sau de extremă dreapta
activenews.ro
Proprietari: Adrian Pătrușcă și-a început cariera de jurnalist în presa română post-decembristă la publicația Dreptatea, apoi a fost Redactor Șef al ziarului ZIUA, iar ulterior, timp de 10 ani, a lucrat ca senior editor și editorialist al Evenimentul Zilei și al revistei Evenimentul Istoric. Începând de la 1 iulie 2021 este Directorul Editorial al ActiveNews.
Victor Roncea și-a început cariera în presă în 1990 la publicația Glasul a Ligii Studenților din România, apoi la România liberă. A fost redactor Ultimul Cuvânt și apoi la ziarul ZIUA. Redactor șef adjunct la cotidianul Curentul, fondator al publicației ZiaristiOnline.ro și al Asociației Civic Media, publicist la EVZ și Evenimentul Istoric, Roncea este din septembrie 2020 Redactor șef ActiveNews.
Editorialiști-invitați: Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Tiberiu Iacob (In Politics), Cora Muntean (redactor-șef Cristoiublog)
cristoiublog.ro
Proprietari: Site-ul îi aparține lui Ion Cristoiu și, pe lângă materialele sale, sunt publicate și texte ale altor autori, printre care și Adrian Severin.
cunoastelumea.ro
Proprietari: Pagina îi aparține lui Daniel Roxin, promotor al teoriilor conspirației, autor a patru cărți. A realizat mai multe filme documentare, a înființat și o asociație, toate având legătură cu noțiunea de „dac“.
cuvantul-ortodox.ro
Proprietari: Site-ul nu oferă date despre autori, în schimb cere donații pentru Asociația Cuvântul Ortodox.
fluierul.ro
Proprietari: Pagina nu afișează date despre entitatea care deține site-ul sau despre autori.
flux24.ro
Proprietari: Site deținut de fostul prezentator tv Andrei Bădin, care a fost urmărit penal pentru luare de mită, dar a fost achitat, în 2014.
Editorialiști-invitați: Site-ul preia editorialele lui Ion Cristoiu.
gandeste.org
Proprietari: Site-ul care este descris ca fiind un agregator de opinii. Domeniul îi aparține unui om de afaceri sucevean.
Editorialiști-invitați: Publică opiniile lui Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin, Ion Cristoiu.
inpolitics.ro
Proprietari: Site-ul e deținut de societatea lui Bogdan Tiberiu Iacob, autor și pe Active News.
Editorialiști-invitați: La rubrica analize sunt publicate aproape exclusiv texte ale lui SRS. Ion Cristoiu este frecvent citat în materialele publicate.
informatialibera.ro
Proprietari: Pagina nu oferă informații despre proprietari sau autori.
ioncoja.ro
Proprietari: Site-ul îi aparține lui Ion Coja, publicist și scriitor, militant politic naționalist. A fost secretar PCR al Universității din București. A fost ales senator în legislatura 1992-1996, pe listele partidului PDAR în județul Constanța.
ortodoxinfo.ro
Proprietari: Site-ul nu oferă date despre proprietar sau autori, în schimb solicită donații pentru Asociația Sfinții Mărturisitori din închisori.
r3media.ro
Proprietari: Pagina îi aparține lui Mihai Șomănescu, fost jurnalist la TVR și ProSport, fost redactor-șef la Active News.
Editorialiști-invitați: Ion Cristoiu este citat frecvent în articolele publicate pe site.
Într-un drept la replică transmis, R3media susține că „nu face parte, nici voluntar, nici involuntar, din nicio rețea, formală sau informală, formată din autorii și organele media menționate în articol”. Menționăm că R3media nu a transmis un punct de vedere solicitat de reporterii Context.ro anterior publicării acestui articol.
solidnews.ro
Proprietari: Site-ul este deținut de Cosmin Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă, care este și proprietarul postului de radio Gold FM.
Editorialiști-invitați: Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin, citat Ion Cristoiu
sroscas.ro
Proprietari: Site-ul îi aparține lui Sorin Roșca Stănescu, fost politician și jurnalist, condamnat în dosarul Rompetrol I.
stiriinternationale.ro
Proprietari: Site-ul nu oferă date despre proprietar sau autori. Textele sunt publicate în limba engleză.
stiriledeastazi.ro
Proprietari: Pagina nu conține date despre proprietar sau autori, în schimb afișează informația că site-ul este un script de revistă autonomă AI (n.r. inteligență artificială).
Editorialiști-invitați: Promovează mesajul: ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Pentru mai multe detalii despre cum a fost creată lista de site-uri, consultați explicația privind metodologia de la sfârșitul articolului.
Recepția de Ziua Unității Naționale a Rusiei la Ambasada Rusiei în România, 2022 (invitați foto Adrian Severin, Ion Coja, Bogdan Duca – Sputnik, Diana Șoșoacă ș.a.)
Context.ro a cerut un punct de vedere tuturor celor de mai sus. Am întrebat dacă site-urile publică dezinformări sau informații neverificate și dacă da, de ce. De asemenea, am întrebat dacă colaborează cu alte entități de presă europene și/sau rusești prin schimb de conținut sau de soluții tehnice și dacă primesc finanțare sau sprijin din partea autorităților ruse sau din partea unor cetățeni ruși. Am primit două răspunsuri, pe care le redăm exact cum le-am primit:
Ion Coja (ioncoja.ro):
- Cum aș putea să verific textele altora? Le supun unui examen critic al verosimilității, țin seama dacă sursa/autorul mi-e cunoscut, dacă l-am mai publicat! Nu fac propagandă decât unor idei pe care le-am afirmat deschis și eu, dar public și textele care susțin contrariul. Cu condiția să fie texte rezonabile, civilizate ca stil, cuviincioase.
- Nu colaborez decât cu persoane care s-au alipit de site-ul meu de-a lungul anilor. Pe cei mai mulți îi cunosc numai după nume! N-am legătură cu nicio entitate de presă! Răspund la toate solicitările, destul de rare, care mi se fac.
- N-ar fi rău să primesc vreo finanțare! Fie și de la ruși! De la chinezi sau taiwanezi! Nu-s de lepădat nici americanii sau evreii! Mă puteți pune în legătură cu un finanțator mai generos?
În așteptare,
Ion Coja
Andrei Bădin (flux24.ro):
Răspunsul e negativ la toate cele 3 întrebări. Nu vedem în ce calitate Dvs sau oricine altcineva își permite să facă judecătăți de valoare despre o publicație. Vă atenționăm că orice afirmație despre :”narațiuni pro ruse” va însemna că ne vom „cunoaște” în față instanței.
Dezinformarea pe unde radio
Cea mai mare amendă pe care Consiliul Național al Audiovizualului a dat-o vreodată unui post de radio a fost cea încasată de Gold FM – 100.000 lei pentru dezinformare. Licența postului este deținută de o firmă care îi aparține lui Cosmin Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă, fost politician și patron de presă.
Sancțiunea-record aplicată în primăvara lui 2022 nu a fost singura. Potrivit CNA, Adrian Severin, Cozmin Gusă, Sorin Roșca Stănescu și Ion Cristoiu au atins teme de propagandă rusă, au prezentat informații distorsionate și au făcut afirmații tendențioase cu mesaj pro-Kremlin în mai multe emisiuni. Motiv pentru care Gold FM a încasat, în total, amenzi de 165.000 lei, în perioada martie-iunie 2022.
Amenzile CNA aplicate GoldFM
10 martie 2022: “În contextul acestui subiect referitor la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, au fost făcute comentarii părtinitoare, tendențioase, lipsite de echilibru și obiectivitate, astfel încât întregul mesaj s-a transformat, cu preponderență, într-unul favorabil Rusiei față de ceea ce se întâmplă în Ucraina (…) afirmații tendențioase, cu mesaj vădit pro Rusia (…) Consiliul a mai concluzionat că, prin vocile unor invitaţi şi moderatori (…) postul de radio a atins o serie de teme de propagandă rusă.” – amendă 50.000 lei
7 aprilie 2022: “Consiliul a reținut că, în cadrul emisiunii, la adresa femeilor de origine ucraineană au fost făcute afirmații depreciative, ofensatoare, jignitoare, ce au depășit limitele acceptabilului, persoanele de naționalitate ucraineană fiind acuzate în general de comportamente blamabile, infracționale sau imorale.” – amendă 10.000 lei
7 aprilie 2022: “Membrii Consiliului au constatat că (…) subiectele abordate cu privire la situația generată de invazia Rusiei în Ucraina nu au fost tratate cu respectarea principiilor de informare, așa cum sunt reglementate de normele legale invocate (…) deși informațiile pornesc de la unele situații concrete, reale, maniera în care sunt prezentate acestea, precum și comentariile pe marginea lor, au condus la distorsionarea informațiilor” – amendă 100.000 lei
9 iunie 2022: „În cadrul edițiilor din 17, 25 și 30 martie 2022 ale emisiunii Ce-i în gușă, și-n căpușă!, informațiile despre invazia Rusiei în Ucraina nu au fost verificate și prezentate într-un mod corect și imparțial, nefiind asigurată o distincție clare între fapte și punctele de vedere exprimate, astfel cum dispun prevederile art. 64 din Codul audiovizualului.” – amendă 5.000 lei
Postul de radio a mai fost amendat de CNA, în perioada august 2021-noiembrie 2022, cu 25.000 lei în total, pentru afirmații cu privire la sabotarea conductelor Nord Stream, eficiența vaccinării și a scopurilor măsurilor pentru combaterea pandemiei de Covid sau democrația și alegerile din SUA.
O parte din amenzile aplicate de CNA postului de radio au fost contestate în instanță. Două dintre cererile de anulare a deciziior Consiliului Audiovizualului au fost respinse, una anulată, iar patru dosare se află pe rolul Curții de Apel București și două la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Influencerii rețelei
Sorin Roșca Stănescu, Cozmin Gușă, Adrian Severin, împreună cu alți coautori (Cosmin Andrei Gusă, Iosefina Pascal, Petru Romoșan, H.D. Hartmann, Marius Ghilezan) au publicat anul trecut cartea Războiul din Ucraina. Cu banii din vânzări, spun autorii, vor plăti amenzile primite de la CNA.
„Chiar unele din textele pe care o să le citiți în carte au fost amendate, fiind considerate inacceptabile în contextul dezbaterilor despre război”, a afirmat Cozmin Gușă la lansarea cărții.
Alt autor a spus că volumul cuprinde mai multe capitole despre „laboratoarele militare de biocercetare din Ucraina”, dar și unele precum „Ucraina este deja cumpărată de familia Rothschild”, „Occidentul pune la cale dezmembrarea Rusiei”.
ID55501 INQUAM Photos Octav Ganea
Adrian Severin (sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea)
Adrian Severin: Eu nu cred că prin ceea ce s-a întâmplat avem un război. Avem o operațiune militară pe un anumit front dintr-un război care este preexistent și care nu este războiul ucrainean, este un război global.
A fost viceprim-ministru și ministru pentru reformă, relații și informații publice imediat după Revoluție (Guvernul Roman), președinte al Agenției Naționale de Privatizare și Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii în perioada 1991-1992 (Guvernul Stolojan), precum și viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe în perioada 1996-1997 (Guvernul Ciorbea).
Începând cu anul 2000, a fost președinte și președinte-emerit al Adunării Parlamentare a OSCE. În această calitate a avut o întâlnire oficială cu Vladimir Putin, în mai 2001.
Din 2004 a fost raportor special al ONU pentru situația drepturilor omului în Belarus și președinte al Sub-comisiei pentru afaceri externe al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
În 2002-2003 a fost membru al Convenției pentru viitorul Europei.
Din 1990 și până în 2007 a fost deputat în Parlamentul României, iar din 2007 până în 2014, membru al Parlamentului European.
A fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, în noiembrie 2016, fiind acuzat că în 2010 – 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”. A executat un an și două luni de închisoare, fiind eliberat mai devreme pentru bună purtare.
A fost decorat de Adrian Năstase cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 630 din 5 iulie 2002, care i-a fost ulterior retras de Klaus Iohannis, în 2019.
În mai 2021, Severin i-a trimis o scrisoare lui Vladimir Putin pentru a-l convinge că România nu trebuie inclusă de Rusia pe lista de “state neprietene”. Scrisoarea se încheie astfel:
“Cu cele mai bune și prietenești sentimente, rămân al dvs”.
Adrian Severin este promovat de site-ul Sputnik, organul de presă finanțat de Rusia.
ID63406 INQUAM Photos Octav Ganea
Sorin Roșca Stănescu (sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea)
Sorin Roșca Stănescu: S-ar putea să ne execute în momentul în care vor veni cu seria următoare de dezvăluiri despre fermele de copii din Ucraina. Și când vom face aceste dezvăluiri, că fermele de copii sunt chiar în grija rakeților, ca să n-o mai lungim, și cu, din păcate, și cu un acord tacit al autorităților, o complicitate a autorităților. Pentru că, noi când vom face aceste dezvăluiri punctual, ăștia, cu armele aduse în fundul dublu al mașinilor, vin să ne execute.
A făcut parte din mai multe redacții, între care România Liberă, Evenimentul Zilei și Ziarul Ziua, unde a fost și acționar.
A afirmat public că a colaborat cu Brigada Antiteroristă a Securităţii. Însă, în decizia CNSAS din ianuarie 2002 privindu-l pe Roşca Stănescu, s-a notat faptul că recrutarea acestuia în perioada în care era elev în clasa a X-a nu s-a finalizat întrucât nu a păstrat secretul asupra discuţiilor cu ofiţerul de Securitate.
A fost senator în legislatura 2012-2016, ales pe listele PNL, partid care a decis în 11 noiembrie 2013 excluderea sa din formațiune, după ce SRS l-a acuzat de spălare de bani pe preşedintele de atunci, Traian Băsescu, prezentând documente ce ulterior s-au dovedit a fi false.
Jurnalist și patron de presă, SRS a fost acuzat de mai multe ori că ar fi șantajat personaje-cheie din politică și din afaceri.
Pe 7 octombrie 2014, după 10 ani de procese în dosarul Rompetrol I, Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de utilizare a informației privilegiate și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat pentru manipularea Bursei de capital în momentul listării Rompetrol la Bursa de valori București. A fost eliberat condiționat după ce a executat nouă luni de închisoare.
De-a lungul vremii, Sputnik l-a citat în articole, cu analizele și opiniile sale.
ID38317 INQUAM Photos Octav Ganea
Cozmin Gușă (sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea)
Cozmin Gușă: Vă spun încă o dată, nu este război. Este o reașezare militară în urma unor amenințări reciproce în Rusia și Ucraina. Ce s-a întâmplat la Kiev și în alte localități acela este spectacol de sunet și lumină (…) s-ar putea ca ele să fie atacuri fără victime puse la cale tocmai pentru ca să fie puse în cârca rușilor.
A fost secretar general al PSD între 2001 şi 2003, în timpul guvernării Adrian Năstase.
Ulterior, a fost deputat pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD, în decembrie 2004. Apoi, a înființat Partidul Inițiativa Natională.
A fost acţionar al postului Realitatea pe care l-a preluat împreună cu Maricel Păcuraru de la Sorin Ovidiu Vântu, în 2013. Relația sa cu SOV era una mai veche, aceștia au fost parteneri de afaceri, apoi Gușă a fost consilierul lui Vântu pe dezvoltare media.
S-a reînscris în PSD la finele lunii octombrie 2019, însă a fost exclus din formaţiunea politică în noiembrie același an.
Gușă este și moderatorul unei emisiuni la postul de radio Gold FM, patronat de fiul său.
Cozmin Gușă se află, în prezent, la al doilea mandat de președinte al Federației Române de Judo, al cărei preşedinte de onoare şi ambasador a fost Vladimir Putin. FIJ a anunţat suspendarea statutului lui Vladimir Putin, în februarie, după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina. Președintele rus este un practicant pasionat al acestei discipline, posesor al centurii negre și coautor al unei cărţi intitulate „Judo: Istorie, Teorie şi Practică”.
Sputnik l-a plasat pe Cozmin Gușă pe locul 3 în topul presei române pe anul 2021, realizat de portavocea Kremlinului.
ID119010 INQUAM Photos Octav Ganea
Ion Cristoiu (INQUAM Photos/ Octav Ganea)
Ion Cristoiu: Putin nu face nici o ofensivă, s-a văzut limpede care este scopul acestei operațiuni, că încă este operațiune, nu a început încă războiul.
Jurnalist, scriitor și analist politic, a fondat cotidianul Evenimentul Zilei, unde este editorialist, însă colaborează cu mai multe publicații din România.
Potrivit CNSAS, a fost colaborator al Securității în perioada comunistă, cu numele de cod „Coroiu”.
Recent, președintele PSD Marcel Ciolacu l-a menționat pe Ion Cristoiu drept un posibil candidat al partidului la alegerile prezidențiale. Cristoiu a negat că ar fi avut discuții pe această temă cu liderul social-democrat.
Ion Cristoiu este promovat de Sputnik, un element important din ecosistemul mediatic rusesc, care preia analize și opinii ale sale.
Severin, Gusă și Roșca Stănescu fac parte dintr-un club botezat Clubul de gândire liberă Gold. Cei trei au înființat și un institut numit Gold.
La sfârșitul lunii ianuarie, Sorin Roșca Stănescu a anunțat că vrea să întemeieze Clubul Presei, “la îndemnul lui Maricel Păcuraru, antreprenorul grupului de televiziuni Realitatea, și cu susținerea lui Cozmin Gușă și a Grupului de Gândire Liberă Gold FM”, potrivit acestuia.
Metodologie: Cum am creat lista de site-uri
Selecția site-urilor incluse în proiect provine dintr-o listă de site-uri catalogate drept piloni de dezinformare și propagandă ai Rusiei, colectată de către Departamentul de Stat al SUA.
Lista a fost extinsă ulterior. Inițial am adăugat alte site-uri rusești care distribuie deseori conținut de pe site-urile enumerate de Departamentul de Stat sau alte narațiuni conspiraționiste sau pro-Kremlin. Am colectat aceste date folosind site-ul Ahrefs. În plus, am analizat numărul de cititori comuni utilizând date oferite de instrumentul Similarweb – ca urmare, am inclus site-uri vizitate de persoanele care citesc site-uri din lista inițială a DoS, dar și cele semnalate de EUvsDisinfo ca propagatoare de dezinformări.
Apoi, am inclus câte o listă de site-uri din fiecare țară participantă la investigație, care sunt direct implicate în distribuirea de conținut din cercurile pro-Kremlin, conspiraționiste sau de extremă dreapta. (Sunt incluse și site-uri care participă la diseminarea unor astfel de conținuturi sau narațiuni însă fără a face trimitere directă la surse).
În cele din urmă, am inclus și site-uri la care fac referire frecvent la domenii precum Breitbart, ZeroHedge și altele.
Pentru vizualizare, am descărcat prin Ahrefs.com toate backlink-urile de pe site-uri și le-am interconectat.
Metodologie pentru reprezentarea grafică a rețelei
Graficul prezintă site-urile din lista menționată în nota metodologică de mai sus și modul în care acestea sunt intercorelate. Punctele reprezintă paginile individuale. Marginile dintre ele indică faptul că una trimite la cealaltă sau că trimit una la cealaltă.
Dacă faceți clic pe fiecare punct, se afișează o listă de domenii către care cel puțin cinci link-uri au provenit din acel domeniu și o listă de domenii de la care cel puțin cinci link-uri au provenit către acel domeniu. Datele au fost extrase cu ajutorul Ahrefs.com. Dimensiunea nodului corespunde modului în care o singură entitate funcționează ca o punte informațională între diferite grupuri și site-uri, fiind calculată matematic ca fiind nodul central.
Nodurile au o culoare diferită pentru fiecare țară în parte, cu excepția site-urilor din Statele Unite ce aparțin extremei-drepte și conspirațiilor, pe care le denumim Radical.
*Clasificarea site-urilor:
Pentru a clasifica site-urile în categoriile pro-Kremlin, dezinformare, conspirație și extremă dreapta, ne-am bazat pe studiile efectuate anterior în domeniu (de exemplu, „Dezinformarea în acțiune” de la Harvard Kennedy School). Ne-am folosit în special de baza de date EUvsDisinfo, care colectează și analizează informații false/dezinformări și clasifică mijloacele de informare și site-urile care distribuie dezinformare și conținut trunchiat. Ne-am referit, de asemenea, la analizele efectuate de organizații locale de verificare a conținutului (fact-checking).
https://context.ro/reteaua-minciunilor-cine-raspandeste-propaganda-pro-kremlin-conspiratiile-si-dezinformarile-in-romania/
/////////////////////////////////////////////
10 exemple în care teoria conspirației s-a adeverit
Se spune că teoria conspirației este ca loteria. În teorie, poți câștiga la loto, dar numai atunci când începi să cumperi bilete teoria devine probabilitate.
Cumpărând tot mai multe bilete (adunând tot mai multe dovezi că un eveniment a fost organizat în secret), teoria se transformă în probabilitate, până când devine certitudine.
Cei mai mulți oameni sunt convinși că numeroasele exemple de teoria conspirației sunt cel mult zvonuri care nu au prea multe de-a face cu realitatea.
Nu poți să-i învinuiești pentru asta; majoritatea teoriilor conspirației chiar sunt invenții sau, cu indulgență, scenarii încă nedovedite.
Dar, odată cu trecerea timpului, unele dintre comploturile peste care mass-media a aruncat eticheta de teoria conspirației s-au dovedit a fi reale, datorită probelor aduse de informatori, politicieni și jurnaliști de investigații.
Unele dintre ele au fost documentate cu probe și mărturii în instanță. În acest articol îți prezentăm zece cazuri reale de teoria conspirației.
1
Teoria conspirației: Puciul de la Casa Albă
teoria conspirației
Foto: Getty Images
Complotul afaceriștilor, cunoscut și ca Puciul de la Casa Albă, a fost o conspirație politică din anul 1933, petrecută în Statele Unite ale Americii. Scopul conspirației a fost să îl înlocuiască pe președintele Roosevelt cu o dictatură fascistă.
Puciul a fost plănuit de o coaliție formată din mai mulți milionari și formatori de opinie. Coaliția era condusă de Prescott Bush, bunicul fostului președinte american lui George W. Bush.
Motivul din spatele acestei încercări de lovitură de stat a fost politica administrației față de mediul de afaceri. Proprietarii unor corporații mari – General Motors, Goodyear, banca Chase și compania Heinz – credeau că guvernul căuta să distrugă întreprinderile private.
Complotiștii voiau să instituie un regim favorabil afacerilor, ca să-și păstreze puterea. Planul a ieșit la lumină când Smedley Butler, un general maior în retragere, a alertat autoritățile din Washington D.C.
Potrivit declarației lui, mai mulți bancheri și oameni de afaceri misterioși l-au abordat și i-au cerut să preia comanda unei armate de veterani din Primul Război Mondial.
Astfel, Butler urma să participe la lovitura de stat și să-l dea jos pe președintele Franklin Delano Roosevelt. La acea vreme, Butler era un personaj popular la nivelul forțelor armate și avea influență asupra veteranilor. De aceea l-au ales pe el.
O comisie a investigat acuzațiile și a concluzionat că unele personaje din elita de pe Wall Street au fost implicate în conspirație. Totuși, nimeni nu a fost pus sub acuzare.
2
Teoria conspirației: Tentativa de asasinare a lui Hitler
teoria conspirației
Foto: Wikimedia
Era 20 iulie 1944. Colonelul Claus von Stauffenberg și alți ofițeri germani de rang înalt au încercat să-l ucidă pe Adolf Hitler. Printre complotiști s-au numărat și generalii Friedrich Olbricht și Henning von Treskow.
Au dorit să preia controlul Germaniei, să dezarmeze trupele SS și să aresteze toți liderii naziști. Scopul complotului era eliminarea naziștilor și încheierea păcii cu Aliații cât mai curând posibil.
Ofițerii germani implicați în acest complot, cunoscut lumii ca Operațiunea Valkiria, voiau să arate lumii că nu toți germanii erau ca naziștii.
Stauffenberg a luat parte la o conferință militară cu Adolf Hitler pe 20 iulie 1944, având o bombă în servietă. A pus servieta sub masă și, după ce a inventat o scuză, a părăsit camera.
După ce a ieșit din cameră, bomba a explodat. În mod incredibil, Adolf Hitler a reușit să supraviețuiască. Rezultatul atentatului nereușit și al încercării de lovitură de stat a fost drastic.
Gestapo, poliția secretă a Germaniei naziste, a arestat aproximativ 7.000 de oameni și a executat 4.980 dintre ei.
3
Manipularea populației prin mass-media
teoria conspirației
CIA a desfășurat o operațiune secretă pentru a manipula, controla și folosi mass-media americane în timpul Războiului Rece. Numele proiectului a fost Operațiunea Mockingbird.
Aceasta includea instituții mass-media mari și jurnaliști celebri. Operațiunea a fost creată de Biroul pentru Coordonarea Politicilor, o unitate care desfășura proiecte secrete.
Cel care a pus-o pe picioare a fost Frank Wisner, un avocat de pe Wall Street. Scriitoarea Deborah Davis a scris despre această operațiune în 1979.
Potrivit acesteia, Operațiunea Mockingbird era o reacție față de Organizația Internațională a Jurnaliștilor, o structură comunistă, finanțată de ruși.
Metoda obișnuită în cadrul acestei operațiuni era de a plasa informații oferite de CIA jurnaliștilor cooperanți.
Apoi, aceste informații erau promovate în presă de către jurnaliștii în cauză. Astfel, ajungeau să fie diseminate și să circule în toate instituțiile de presă americane.
Frank Wisner l-a recrutat pe Phillip Graham de la Washington Post, care trebuia să ajute CIA la desfășurarea operațiunii în interiorul mass-media.
Graham a recrutat, la rândul lui, alți oameni. Potrivit lui Deborah Davis, „până în primii ani ai anilor ’50, Wisner deținea jurnaliști respectați de la The New York Times, Newsweek, CBS și alte instituții.”
CIA avea, de asemenea, influență asupra ABC, NBC, Reuters, Associated Press, United Press International și multe alte instituții. Conspirația a fost dovedită abia în 2007, când documentele referitoare la acest proiect au fost făcute publice.
4
Teoria conspirației: Big Brother
teoria conspirației
Conspirația Big Brother se referă la supravegherea în masă a oamenilor de către Agenția Națională de Securitate (NSA) și alte instituții ale guvernului Statelor Unite.
Fost angajat NSA, Edward Snowden a făcut publice documente referitoare la supravegherea globală. Potrivit acestora, NSA a desfășurat un program global de supraveghere numit Prism („Prisma”), începând cu 2007.
În cadrul acestui proiect, agenția urmărea traficul de internet al marilor corporații, precum Google, Apple, Facebook, Yahoo sau Microsoft.
De asemenea, documentele arătau că NSA a obligat compania Verizon să îi transmită toate înregistrările telefonice zilnice.
După ce a fugit în Hong Kong, Snowden a declarat că NSA desfășurase 61.000 de operațiuni de penetrare informatică în lumea întreagă.
Germania, Brazilia, Anglia, Mexic și Columbia erau câteva dintre aceste țări. Pe lângă spionajul din State și din alte țări, NSA a spionat și ambasadele a 38 de țări, printre care Japonia, India, Franța și Italia.
După ce a făcut publice documentele, Snowden a fost acuzat de trădare. Nu a putut fi prins, deoarece nu se mai afla în SUA.
5
Teoria conspirației: Mărturia falsă a lui Nayirah
teoria conspirației
Pe 10 octombrie 1990, Nayirah, o fată de 15 ani din Kuweit, depunea mărturie în fața Comitetului Congresului Drepturilor Omului.
Nayirah și-a spus doar prenumele. Numele ei de familie a fost ținut secret. A declarat că a văzut soldați irakieni ucigând copii într-un spital, după invadarea Kuweitului.
Mass-media au popularizat la nivel mondial declarația tinerei. Mai mult, câțiva senatori americani și chiar președintele de atunci, George W. Bush, au amintit de multe ori de mărturia ei.
Asta, pentru a explica motivele pentru care sprijineau Kuweitul în Războiul din Golf. Doi ani mai târziu, s-a aflat numele de familie al lui Nayirah: al-Sabah. Fata era, așadar, fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, Saud al-Sabah.
Deși fusese citată de președinte, mărturia ei nu a fost verificată. Apoi, a devenit clar că mărturia era de-a dreptul falsă și că fusese pusă la cale de o cunoscută firmă de relații publice din State, Hill & Knowlton.
Firma organizase mărturia fetei ca parte a campaniei de PR a Proiectului Cetățenilor pentru un Kuweit Liber. Acest proiect era sprijinit de guvernul din Kuweit.
6
Bombele incendiare cu lilieci
teoria conspirației
În 1942, după atacul de la Pearl Harbor, doctorul Lyte Adams, dentist și prieten al soției președintelui SUA, Eleanor Roosevelt, a venit cu o idee interesantă.
Acesta a studiat liliecii, care puteau zbura pe distanțe mari, puteau rezista la altitudini mari și puteau căra greutăți însemnate. Știa că majoritatea clădirilor japoneze erau din lemn sau din alte materiale inflamabile.
De aceea, credea că liliecilor li se puteau atașa bombe de mici dimensiuni, care să incendieze orașele. Președintele de atunci, Franklin Roosevelt, a sprijinit ideea.
Numele oficial al operațiunii a fost Proiectul X-Ray. Adams și o echipă de oameni de știință au început să lucreze la bombele cu lilieci.
Planul era să injecteze clorură de cupru într-un cartuș și să lege bomba de pieptul liliacului. Apoi, liliecii erau puși pe tăvi, care erau fixate într-un proiectil. Când avioanele ajungeau deasupra țintelor, proiectilele cu lilieci erau aruncate.
Armata SUA a desfășurat multe teste; unele au avut succes, altele, nu. De asemenea, testele au arătat că bombele cu lilieci erau mult mai eficiente decât bombele obișnuite.
S-a observat că o singură bombă cu lilieci putea declanșa între 3.625 și 4.748 de incendii, comparativ cu doar 167-400 de incendii provocate de o bombă obișnuită.
Guvernul SUA a renunțat la proiect în 1944, ca să redirecționeze resursele spre proiectul bombei atomice.
7
Teoria conspirației: „Întreprinderea” și guvernul secret
teoria conspirației
Guvernul SUA a înființat o organizație secretă care a încălcat legea mult timp. A fost vorba de o organizație numită „Enterprise” („Întreprinderea”).
„Întreprinderea” fusese formată dintr-un grup de companii adunate pentru a controla operațiunile secrete și a ascunde implicarea guvernului SUA.
Alături de CIA, această organizație secretă a desfășurat o serie de operațiuni secrete în Cuba, Guatemala, Nicaragua, Iran și Vietnam. Cea mai cunoscută operațiune în care a fost implicat guvernul secret a fost Afacerea Iran-Contra.
În cadrul acesteia, președintele Ronald Regan a ajutat, în secret, la vânzarea de arme către Iran pentru a sprijini un grup terorist numit „Contra”. Această organizație secretă vindea arme grupurilor teroriste din alte țări, cauzând astfel numeroase morți.
De asemenea, organizația manipulase politica mondială prin operațiuni secrete desfășurate în lumea întreagă.
În 1987, un documentar realizat de Bill Moyer a dezvăluit existența organizației secrete, istoria și obiectivele oculte ale grupului. Moyer a luat interviuri unor surse din interior: angajați în serviciile de informații, armată și guvern.
8
Teoria conspirației: CIA și pistolul care provoacă infarct
teoria conspirației
Precum KGB, și CIA a dezvoltat o otravă care cauza imediat infarct. Dar, ca să o folosească, agenția avea nevoie de un mecanism practic de transmitere a toxinei.
De aceea, otrava a fost înghețată sub forma unei săgeți care putea fi folosită cu un pistol. În cele din urmă, CIA a reușit să fabrice un pistol care provoca infarct.
Pistolul arunca proiectilul înghețat cu o viteză suficient de mare încât să treacă prin haine. Apoi, otrava intra în corp și cauza infarct în scurt timp.
Cea mai de seamă caracteristică a acestei arme era că otrava nu lăsa nicio urmă. Cu alte cuvinte, moartea victimelor părea naturală.
Existența armei a ieșit la iveală în timpul audierilor senatoriale din Comitetul Church, din 1975. De asemenea, o fostă angajată a CIA, Mary Embree, a confirmat existența acestui pistol într-un interviu din 1998.
9
Teoria conspirației: Compania United Fruit
teoria conspirației
Compania United Fruit (CUF) era cel mai mare exportator de banane din lume încă din 1900. Domina comerțul cu banane din Guatemala, fiind extrem de puternică în această țară.
Ani la rând, fusese cel mai mare angajator din Guatemala. Președintele de atunci al Guatemalei, Jorge Ubico, era de partea CUF și le făcea americanilor „viața ușoară”.
Politicile lui au dus la o revoltă în 1944, când Ubico a și fost nevoit să fugă din țară. După alegerile libere din Guatemala anului 1950, Jacobo Arbenz a devenit noul președinte.
Imediat după scrutin, acesta a implementat o lege pentru reforma agrară, conform căreia guvernul urma să exproprieze toate pământurile lăsate necultivate.
Asta însemna că pământurile CUF erau în pericol, pentru că numai 15% din terenul companiei era cultivat. CUF a protestat vehement față de decizia guvernului și a cerut ajutorul Statelor Unite.
Guvernul SUA a autorizat CIA să desfășoare o operațiune secretă, numită „PBSucces”. În cele din urmă, CIA a sprijinit o lovitură de stat în Guatemala, pentru a asigura supremația CUF.
Președintele Arbenz a fost forțat să demisioneze la sfârșitul loviturii de stat. Implicarea CIA a fost dezvăluită când documentele referitoare la operațiune au fost făcute publice, abia în 1994.
10
Teoria conspirației: „A murit bunica”
teoria conspirației
Pe 31 august 1939, Germania a desfășurat o operațiune sub steag străin, adică atribuită altei țări (poți citi mai multe despre această înscenare aici).
Câțiva soldați germani îmbrăcați în uniforme poloneze au atacat o stație de radio germană. Germanii încercau astfel să justifice invazia asupra Poloniei. După ce au ocupat stația, soldații au transmis un mesaj antigerman în limba poloneză.
Au adus cu ei și câțiva prizonieri și i-au ucis acolo, pentru ca atacul să pară mai convingător. În plus, germanii au interzis altor țări să investigheze incidentul în detaliu. Numele întregii operațiuni a fost „Grossmutter gestorben” („A murit bunica”).
La o zi după incident, Germania a invadat Polonia și a declanșat Al Doilea Război Mondial în Europa. Totuși, un soldat SS, Alfred Naujocks, a mărturisit că a luat parte la operațiune, oferind detalii în timpul proceselor de la Nurnberg, din 1946.
Naujocks a mărturisit că a participat la organizarea înscenării de la stația Gleiwitz / Gliwice. A fost cel care a condus echipa de soldați, la ordinul șefului Gestapo-ului.
Ca să știi mai mult, citește „Illuminati: Societatea secretă care a deturnat întreaga lume”
Inițieri înfricoșătoare. Marile bănci și manipularea fluxurilor de capital. Posibile legături cu Rockefeller, Rothschild, Adams și Bush. Explorând un corpus uriaș de dovezi, documente și conexiuni, cartea „Illuminati: Societatea secretă care a deturnat lumea”, de Jim Marrs, jurnalist și autor premiat, pune în lumină istoria, modul de funcționare și puterea acestui ordin secret.
Marrs prezintă experții ambelor tabere (de la cei care îi resping pe Illuminati ca fiind un grup de scurtă durată și fără prea multe consecințe, până la scepticii care îndrăznesc să pună la îndoială afirmațiile guvernelor), precum și speculațiile nebunești și încercările de reducere la tăcere a celor care au pus întrebări incomode.
Gnosticismul, școlile misterelor, Roshaniya, Cavalerii Templieri, asasinii, rozicrucienii, Craniul și Oasele (Skull and Bones), Cavalerii de Malta, revoluțiile din Franța, Rusia și America, precum și structura, simbolurile și teologia Illuminati – toate aceste aspecte sunt abordate în cartea de față.
Marrs analizează grupul și modul subversiv în care acționează, investigând originea bavareză a Illuminati, a ochiului atotvăzător și a piramidei de pe bancnota de un dolar a Statelor Unite, protocoalele – sau procedurile – folosite pentru uzurparea guvernelor naționale și obținerea dominației mondiale, precum și simbolismul Illuminati care se regăsește în siglele marilor corporații de astăzi.
Bogăția, puterea și intriga își dau mâna în această expunere despre Illuminati, istoria lor, legăturile cu persoane influente și locul lor în societatea zilelor noastre.
https://incredibilia.ro/10-exemple-reale-teoria-conspiratiei/
/////////////////////////////////////////////
Încă o țeapă marca PSD: Ieftinirile imense anunțate de Consiliul Concurenței, de până la 49%, s-au evaporat!
De către Stirea Zilei
La începutul lunii septembrie Consiliul Concurenței a anunțat, printr-un comunicat de presă, că prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța „ieftinirii” au scăzut „cu până la 49%” în marile lanțuri. INS contrazice, factual, datele.
În august produsele alimentare au fost, în medie, cu două puncte procentuale mai ieftine decât în iulie, conform Institutului Național de Statistică (INS), singura instituție abilitată să măsoare inflația, după o metodologie agreată inclusiv cu Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Săptămâna trecută Consiliul Concurenței a anunțat ca un imens succes „ordonanța ieftinirii”, care ar fi adus, susține instituția, ieftiniri consistente: 49% la prune, 37% la roșii, 37% la ceapă, 32% la cartofi și lista continuă.
Printre exprimările problematice se numără mai ales acel „până la”, care, în mod evident, se referă la un anumit produs, dintr-un anumit magazin, nereprezentativ pentru consumul general al populației chiar și în ceea ce privește cele 14 alimente de bază incluse de Guvern pe lista ordonanței „ieftinirii”.
Mai mult, comparația este făcută cu luna iunie, nu cu cea precedentă aplicării ordonanței, ceea ce înseamnă, simplu spus că adună și ieftiniri care nu au legătură cu ordonanța.
INS prezintă situația reală, reprezentativă la nivelul întregii populații: alimentele s-au ieftinit, în medie, cu 2%
Din datele oficiale ale INS însă rezultă că analiza Consiliului fie este greșită integral, fie este total nereprezentativă pentru consumul de alimente din România.
Astfel, în august față de iulie (prima lună în care s-a aplicat ordonanța de reducere a marjelor de profit pe lanțul de distribuție a alimentelor față de luna precedentă) cele mai mari ieftiniri oficiale s-au înregistrat la: făină – 16,97%, „alte legume și conserve din legume” – 13,79%, cartofi – 13,24%, mălai – 13,16%, ulei comestibil – 7,64%.
Diferențele dintre cele două raportări pot fi explicate în felul următor: Consiliul Concurenței a luat ca punct de reper luna iunie, nu iulie (nu este clar de ce – raportarea corectă statistic fiind la luna precedentă aplicării ordonanței), a luat în considerare o serie foarte limitată de produse (probabil cele cu cele mai mari ieftiniri) și s-a limitat la prețurile din unele mari lanțuri de magazine (nu toată populația cumpără alimente de la marile lanțuri și cu siguranță nu cumpără unul și același produs).
Sursa: StirilePROTV
/////////////////////////////////////////////
Putin nu e interesant ca personaj literar, e un criminal cu dezvoltare morală infantilă, care se enervează că victima rezistă – Interviu cu scriitoarea ucraineană Oksana Zabușko
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
Acest articol face parte din proiectul
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
O întreb mai întâi dacă o deranjează să fie atât de mult întrebată despre războiul în care este prinsă țara ei și îmi spune că nici nu ar putea să vorbească despre altceva. Nu e momentul. Acum e vremea ca ucrainenii să povestească despre Ucraina: sunt unii scriitori, îmi spune, care îți povestesc despre blocajul foii goale: „Eu nu am problema asta. Eu nu am timp să scriu câte povești sunt de spus despre Ucraina”.
„Nu locuiesc nicăieri – sau, mai bine zis, locuiesc în valiza mea. Nu știu de unde voi putea pleca mâine spre un eveniment la care am fost invitată, pentru că războiul ne-a afectat fiecare nivel al vieții cotidiene. Nu mă consider un refugiat, dar viața mea profesională a fost distrusă, tehnic, de acest război”, îmi spunea în deschiderea interviului acordat spotmedia.ro scriitoarea ucraineană Oksana Zabușko, unul dintre cei mai puternici intelectuali din Ucraina.
Oksana Zabușko a debutat ca poetă la doar 12 ani, dar din cauză că părinții ei s-au aflat pe listele negre ale epurărilor sovietice din anii ’70, a reușit să publice primul ei volum abia în perioada Perestroikăi.
Romanul ei, Field Work in Ukrainian Sex (1996), a fost numit „Cea mai influentă scriere a literaturii ucrianiene din perioada celor 15 ani de independență”. Varianta în limba română, Studii în teren despre sexul ucrainean, a apărut la Editura Art, în 2008, în traducerea lui Ovidiu Hanceriuc.
Interviul cu Oksana Zabușko a fost prilejuit de prezența ei la Timișoara, la o nouă ediție a deja influentului Festival Internațional de Literatură (FILTM).
Oksana Zabușko, scrieți despre identitatea ucraineană de ani de zile. Care sunt elementele acestei identități? Cum arată procesul de formare?
Nu aș spune că în cazul identității ucrainene este vorba despre un proces, nu suntem nou-născuți, avem o istorie veche și interesantă, care este acum descoperită atât de vestici, cât și de unii dintre ucraineni, pentru că acum ne întoarcem la moștenirea noastră, pusă sub tăcere în perioada colonialistă rusă. Acest proces a fost, desigur, accelerat de război, dar nu a început odată cu războiul.
Națiunea ucrainenană nu se naște acum, în ultimii 30 de ani de independență am învățat multe, cu fiecare generație în parte. A fost revoluția din anii 1990, căderea URSS și apoi a fost Revoluția portocalie, de când a început să fie pregătit scenariul pentru ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Putin credea că poate face ca în Belarus, să schimbe președintele, să manipuleze alegerile. Noi nu suntem Belarus, nu suntem nici ca oamenii din Rusia. Ucrainenii arată acum că au tradiții politice diferite, au o societate civilă care a fost mereu puternică. Nici măcar în timpul Uniunii Sovietice nu a fost un peisaj omogen.
A existat o identitate sovietică?
Au reușit să creeze o astfel de identitate, dar nu este vorba despre vreun om nou. Este doar rusificare, asta e tot, o rusificare dură, pe care Putin o continuă acum. Îi putem spune identitate sovietică sau identitate rusească, dar e vorba doar despre rusificare. Nu există Rusia ca o identitate eternă, care se poate schimba sau nu. Faptul că există o identitate eternă rusească este luată ca sigură și asta e o greșeală fundamentală.
Nu există o esență rusească, toți putem deveni ruși, durează generații, sigur, un proces de rusificare, dar aș spunea că Rusia înseamnă două lucruri:
supunerea față de verticala puterii, capitala este Moscova, îți delegi toată responsabilitatea celor de deasupra sa; ești așadar un subiect al puterii și când ești întrebat ca rus dacă sprijini războiul, spui că acolo sus, puterea știe mai bine ce face, pe când noi suntem oameni mici.
al doilea lucru este limba rusă: vorbești rusa și consumi informație rusească, pe toate nivelurile, de la școală, unde înveți versiunea rusească asupra istoriei, până la Russia Today, creată acum 20 de ani pentru a informa restul lumii despre punctul de vedere al Rusiei.
Îi putem numi sovietici sau ruși, e același lucru. E vorba doar despre a rusifica. Aceste tehnici – că le spunem autoritare sau altfel – sunt imperialiste și folosesc oamenii așa cum ar folosi orice alte resurse naturale: oamenii sunt la fel ca gazul, petrolul, lemnul și tot așa.
Poate fi Rusia democratizată?
Nu, nu a putut fi niciodată, fiecare tentativă de democratizare a eșuat și dacă ne uităm la aceste tentative, oricum ucrainenii erau cei din spatele scenei, care încercau să înceapă un proces de democratizare. Acum, vedem cum aceste măști europene pe care le-am împrumutat Rusiei cad și vedem chipul adevărat al Rusiei. Au fost crime pe care Rusia le-a repetat.
Sunt traumele moștenite de la o generație la alta?
Da, aceasta este tema care mă interesează, vreau să înțeleg până unde și în ce fel suntem făcuți din dramele celor de dinaintea noastră, din traume de care putem nici să nu fim conștienți, dar care sunt în noi și ne afectează viața de zi cu zi, din bucătărie, din dormitor, din orice aspect al vieții. Mă interesează cum istoria mare se reflectă în acest micro-spațiu al vieților cotidiene. Multe povești diferite pot fi spuse despre aceleași istorii, evenimente, dar poți tot timpul să crezi povestea celui care chiar a trăit-o, care a fost în acel proces istoric.
Asta mă interesează în ceea ce scriu, ficțiune sau non- ficțiune. Când sunt numită scriitor politic, nu cred că este întru totul corect, pentru că mă interesează de fapt dimensiunea personală a politicii.
Memoria socială, prin intermediul poveștilor personale. Cum rămâne atunci cu generațiile tăcute? Părinții v-au spus despre Holodomor?
Primii ani i-am petrecut în Uniunea Sovietică și știam de mic copil că lucrurile pe care le vorbim acasă nu trebuie spuse și în afara apartamentului nostru. Aveam 5 ani când a venit KGB-ul la noi acasă și asta a rămas în memoria mea, să nu spun nimic din ce vorbim acasă, pentru că dacă KGB vine a doua oară, îl va duce pe tata la închisoare. Erau lucruri pe care nici nu le puteam pronunța.
Cum ne-a afectat asta? Pentru mine, această moștenire a tăcerii a fost o puternică motivație, această generație a poveștilor nespuse. Aș vrea să mai am o viață, pentru a avea timp să spun toate aceste povești copleșitoare. Este o provocare pentru mine, eu nu am o problemă pe care o au colegii mei din țări mai norocoase, blocajul în fața foii albe; eu am problema timpului prea scurt.
Mi-ați vorbit despre limba rusă adineauri. Este limba agresorului, pe care o vorbesc mulți ucraineni. Cum arată relația cu limba rusă?
Mulți dintre ucraineni au fost rusificați generații la rând, mai ales după Holodomor, când supraviețuitorii se ascundeau în orașe și încercau să-și ascundă rădăcinile, copiii culacilor, de pildă. Ei vorbeau rusa, ca să nu fie recunoscuți.
Sunt scriitori din Donbass, de pildă, care acum nu mai scriu în rusă și nu e ușor la 40 de ani, când meseria ta e cea de scriitor, să faci asta, să treci cu totul la altă limbă.
Limba rusă a fost limba banilor și astfel limba puterii. După căderea URSS, ucraineana a fost limba oficială, dar majoritatea presei era vorbitoare de rusă și nimeni nu deplângea atunci discriminarea lingvistică a ucrainenilor, cum țipă acum Putin, despre discriminarea rușilor.
Avem această dezbatere în derulare, imediat de după începerea războiului: ce facem cu cultura rusă? Trebuie să o reevaluăm în ansamblul ei?
Ar fi trebuit să facem asta cu mult timp în urmă. Am scris un articol în luna aprilie, Cum să citești literatură rusă, după Bucea. În multe țări, asta a fost prima întrebare pe care mi-o adresau jurnaliștii, pentru că ea stârnește cele mai mari controverse. Unde erau cei care se indignează și se simt acum ofensați în ultimii ani, unde erau cei care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă în ultimii 20 de ani, specialiștii care știau limba rusă, înțelegeau ce se întâmplă și ar fi putut și chiar ar fi trebuit să avertizeze? Chiar și în anii 1990 erau simptome, dar mai ales în ultimii 20 de ani.
Bombele nu au început să cadă într-o zi din senin, au fost decenii de pregătire. Ca scriitor, îl înțeleg pe Putin, dacă ar fi un personaj, i-aș putea înțelege motivațiile, dar Putin nu e interesant ca personaj. E doar un studiu de caz pentru psihologia criminalistică. S-au scris cărți despre Putin și se vor mai scrie multe cărți. Avem biografii pentru Mao, Hitler e probabil cel mai interesant dintre toți acești dictatori, pentru că nu era complet cinic, avea idei în care credea. Erau niște elemente umane la el.
La Putin nu e vroba despre nicio ideologie. Putin nu are vreo ideologie, își poate schimba discursul, e doar un dictator manipulator și un criminal în stare pură. Psihologia criminalistică e foarte primitivă, acești oameni ca Putin sunt cei care s-au oprit din dezvoltarea morală la pubertate. Din punct de vedere moral, criminalii sunt adolescenți, nu s-au dezvoltat moral suficient, încât să înțeleagă ce e bun și ce e rău, nu și-au dezvoltat integral conceptele de celălalt, de relație, empatie, dialog, sunt incapabili pentru acestea.
Este primitiv, dar criminalii ca Putin au dezvoltat mecanisme de compensare, pe care le folosesc pentru a fi satisfăcuți. Criminalii se simt satisfăcuți când reușesc să ucidă, au aceste sentiment al recompensei, și devin foarte furioși, când victima le rezistă. Devin extrem de furioși. Când vezi tabloul acesta, înțelegi că criminalul este foarte primitiv.
Rusia a fost condusă astfel, de la Ohrana, la NKVD, KGB și FSB, prin structuri criminale. Această mentalitate criminală a fost proiectată asupra țării, de un infantilism iresponsabil, în care criminalul se plânge că victima rezistă: „E vina ta, de ce reziști? Mă simt mizerabil pentru că reziști!”.
Putin nu e interesant ca personaj literar, e un criminal cu dezvoltare morală infantilă, care se enervează că victima rezistă – Interviu cu scriitoarea ucraineană Oksana Zabușko
//////////////////////////////////////////\
FAKE NEWS: Un grup de cercetători a creat un om artificial
Crearea unui model de embrion uman este primul pas către „fabricarea oamenilor”, conform unei narațiuni false preluate și în presa românească.
Pentru conspiraționiști, știința este mereu în luptă cu Dumnezeu
ȘTIRE: „Într-un elan demonic, oamenii de știință se transformă pe zi ce trece într-o armată de Frankensteini care creează Monștri pe bandă rulantă. Oamenii de știință din lumea întreagă continuă să se joace „de-a Dumnezeu” iar noi toți va trebui să suportăm consecințele. Zilnic, se realizează experimente incredibil de bizare în laboratoare secrete de pe tot cuprinsul planetei. De exemplu, s-a relatat că o echipă de cercetători a reușit să creeze o „entitate” umană care nu are nici mamă, nici tată. […] Dacă o astfel de entitate poate supraviețui până la acest stadiu, poate ea merge până la capăt și deveni un bebeluș în bună regulă? Acum, că s-a ajuns până aici, nu mai este decât o chestiune de timp până când această încercare va fi făcută de cineva. Copiii vor putea literalmente fi crescuți în mod natural la scară mare, peste tot în lume. În loc să aibă copii pe cale naturală, părinții vor putea pur și simplu să-și comande un bebeluș care să răspundă anumitor „specificații”. Și orice bebeluș prezentând „defecte” va fi inevitabil respins. În plus, sunt ușor de imaginat armate întregi „formate” de conducători tiranici, așa cum am văzut în unele filme SF. Asemenea „entități” vor fi cu adevărat umane? Vor avea suflet? Sunt atâtea lucruri pe care nu le știm. Și sperăm că acest gen de cercetări va fi interzis pentru a nu afla niciodată. Din nefericire, în acest moment, sunt foarte puține opreliști puse comunității științifice. Cea mai mare parte a populației nu are nici o idee despre ce se petrece în aceste laboratoare secrete, iar majoritatea politicienilor noștri nu par să își facă probleme. Astfel, „Știința” va continua să avanseze peste tot în lume cu foarte puțină rezistență.”
NARAȚIUNE: În viitor, oamenii vor fi fabricați ca orice produs industrial, respectând anumite standarde de calitate și performanță.
CONTEXT: Organizația Mondială a Sănătății estimează că 17,5% din populația adultă a planetei este afectată de infertilitate, ceea ce demonstrează o nevoie urgentă de a crește accesul la tratamente de fertilitate pentru cei care au nevoie. Scăderea populației în anumite părți ale planetei ar putea duce la declinuri economice și la o calitate scăzută a vieții. De aceea, preocupările comunității științifice de reducere a infertilității s-au materializat în ultimii zeci de ani, printre altele, în încercarea de a crea un uter artificial. Primele reușite în domeniu au fost înregistrate în 2017, când oamenii de știință au crescut pentru prima dată un mamifer într-un uter artificial. Patru ani mai târziu, o echipă de oameni de știință israelieni au îmbunătățit tehnologia, reușind să crească embrioni sintetici care imitau embrionii de șoarece timp de până la 11 zile în utere artificiale, mai mult de jumătate din perioada de gestație a unui șoarece.
Ca urmare, în decembrie 2022, un film care prezenta un concept științific și nu o unitate reală de producție de copii în serie, a declanșat apariția unei știri false despre realizarea primei „fabrici de bebeluși” din lume, care a început să circule prin mediile conspiraționiste, ajungând chiar și în unele publicații mainstream. Scopul filmului era, de fapt, acela de a provoca o discuție despre viitorul nașterilor și se adresa cuplurilor infertile și femeilor care se tem de sarcină și de durerile nașterii.
Între timp, echipa de cercetători din Israel a dezvoltat metoda folosită în 2021 pentru a crea modele care imită embrionul uman, în căutarea de răspunsuri la întrebări legate de pierderea sarcinii sau tipurile de infertilitate.
OBIECTIV: Validarea propriilor teorii conspiraţioniste, slăbirea încrederii în ştiinţă, promovarea unei agende ultraconservatoare şi ultrareligioase, scăderea încrederii în diferite organizații internaționale precum OMS, ONU sau UE.
Un studiu asumat şi publicat nu poate fi considerat secret
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Experimentul cercetătorilor de la Institutul Weizmann reprezintă un pas extrem de important în crearea unor structuri sintetice care imită embrionii umani. Scopul unor astfel de cercetări nu este de a crea viață artificială, ci de a produce modele de lucru care să le permită oamenilor de știință să studieze etapele cruciale ale dezvoltării umane, care momentan sunt inaccesibile atât din cauze tehnice, cât mai ales din cauze ce ţin de etică profesională şi morală.
Metoda este identică cu oricare experiment ştiinţific ce se desfăşoară în condiţii simulate, create artificial, care nu presupun afectarea mediului exterior spaţiului în care se face cercetarea. Din aceeaşi categorie de experimente face parte, de exemplu, simularea cu ajutorul calculatoarelor a unor reţele neuronale, metodă folosită în medicină de ani de zile. Această metodă de cercetare ar putea da naştere unor noi modalități de a testa efectul medicamentelor asupra sarcinilor, de a înțelege mai bine avorturile spontane și bolile genetice și poate chiar de a crește țesuturi și organe pentru transplant.
În crearea modelului în discuţie au fost folosite celule derivate din celule epiteliale şi celule „cultivate” în laborator readuse, printr-o metodă anterior dezvoltată, la stadiul cunoscut sub numele de „stare naivă”, în care acestea sunt capabile să devină orice, adică să se dezvolte în orice tip de celulă. Şi chiar dacă modelul astfel creat este aproape identic cu un embrion uman real la 14 zile după fertilizare, ceea ce înseamnă că are un fel de structură internă, el nu prezintă nici una din caracteristicile necesare pentru a crea organe de unul singur.
Şi, în ciuda afirmaţiilor alarmiste ale dreptcredincioşilor, chiar şi cercetătorul şef al studiului, dr. Jacob Hanna, recunoaşte că acesta ridică unele întrebări de natură etică cu privire la posibilitatea unei potențiale manipulări viitoare în dezvoltarea embrionului uman. Totuși, făcând o comparație cu fizica nucleară, el a argumentat că nu ar trebui să fie oprite toate cercetările în acest domeniu, doar din cauză cineva ar putea alege să facă o bombă nucleară. Pentru aceasta, a mai spus Hanna, este important ca publicul să fie implicat și informat pe deplin, iar toate cercetările să se desfăşoare „la lumină”, nu „în umbră”.
https://www.veridica.ro/stiri-false/fake-news-un-grup-de-cercetatori-a-creat-un-om-artificial
////////////////////// \
Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”
https://www.dw.com/ro/lunga-tradi%C8%9Bie-a-terorii-din-imperiul-r%C4%83ului/a-62113194
Vitalie Ciobanu
Istoria postbelică a Basarabiei este marcată tragic de o campanie sistematică de deportări, asasinate, foamete organizată, persecuții operate de regimul sovietic pentru a frânge rezistența românilor de aici.
https://p.dw.com/p/4CcTi
La fel au procedat bolșevicii și cu alte popoare încorporate în imensa lor împărăție, căreia Ronald Reagan i-a spus, pe bună dreptate, „Imperiul răului”. O lungă tradiție a terorii încastrează existența acestui stat, perpetuând-o până azi.
Acum 81 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, NKVD-ul a ridicat de la casele lor peste 20.000 de români și oameni de alte naționalități din Basarabia și nordul Bucovinei și i-a dus în Siberia. Azi e greu să ne imaginăm să-ți bată în ușă la două noaptea niște haidamaci înarmați, în lătratul nebun al câinilor, să te scoale din pat, dezbrăcat, să-ți pună arma în piept, să-ți ordone să-ți iei, în zece minute, te miri ce din lucruri, strictul necesar, tu și întreaga familie, să te îmbrâncească afară, în uliță, unde așteaptă o mașină neagră cu motorul pornit. Soldații îți goleau casa, hambarele, cotețele, îți luau totul.
„Cu ce drept?”, ar exlama indignat un tânăr de azi, educat în spiritul valorilor moderne, democratice. „Cu ce drept? Cu dreptul celui care are arma în mână. Legea este a celui cu pușca, cu sabia, cu cnutul… Vremuri întunecate.”
Gospodarii care se opuneau acestui abuz erau scoși la marginea râpei și împușcați. Ajunși la gară, bărbații erau despărțiți de familiile lor într-o hărmălaie și-un cor de bocete de nedescris. Aveau să înfunde lagărele de muncă forțată – GULAGUL. Pentru restul urmau săptămâni de „voiaj” spre Kazahstan, Siberia și până sub Cercul Polar – un drum al patimilor, semănat cu cadavrele celor care muriseră de boli și inaniție și fuseseră îngropați sau aruncați în câmp pur și simplu.
Azi, mai auzi discursuri în Moldova că oamenii au fost ridicați, arestați „fără nicio vină”, „fără să fi greșit cu ceva”, „fără să fi făcut cuiva rău” etc. Suntem încă tributari mentalității de victimă care încearcă să se justifice, să-și găsească circumstanțe atenuante, de parcă ne-ar apăsa o vină ancestrală și am implora îndurare. Când, în realitate, ar trebui să condamnăm, nu să ne justificăm. Nu noi eram vinovați, ci ei, călăii sovietici, nu noi comiseserăm infracțiuni pentru care urma să plătim cu viața sau cu ani grei de Siberie, ci regimul „lor”, orânduirea „lor” era fundamental ilegală și criminală.
Rușii au anexat Basarabia cu tancul, cu pistolul, cu gropile de var, cu vagoanele de vite. Și pentru că n-au avut parte de un tribunal al faptelor abominabile pe care le-au săvârșit, ca naziștii, le săvârșesc în continuare – distrug Ucraina, șantajează restul lumii cu foametea și cu bomba atomică. „Rachetele Sarmat n-au nevoie de viză ca să traverseze frontierele, declara emfatic Rogozin – o trompetă de serviciu a Kremlinului –, după ce mai multe țări i-au refuzat lui Lavrov survolul, când acesta, mai deunăzi, a vrut să ajungă la Belgrad. Același funcționar exaltat, aflat în Transnistria, amenința în mai 2014 România, care-i interzisese să tranziteze spațiul aerian: „Data viitoare vă fac o vizită cu un bombardier strategic”. Asta știu ei, atât pot.
La 23 august 2013 la Chișinău a fost inaugurat Monumentul consacrat victimelor regimului comunist. Reprezintă un cortegiu de condamnați, înșirându-se aidoma unei garnituri de tren. Lucrarea, realizată de sculptorul Iurie Platon, a fost instalată în scuarul gării feroviare, de unde au plecat în câteva valuri deportații basarabeni: în 12-13 iunie 1941, în 5-6 iulie 1949, în 31 martie-1 aprilie 1951. Mai clar conturate la început, în grupul statuar, siluetele umane, între care și figuri de copii, se topesc, se transformă într-o aglomerare de membre contorsionate, măcinate sub roțile unui tren asasin… La manifestările comemorative, organizate de atunci încoace cu regularitate, în preajma Monumentului, participă și oamenii politici de la Chișinău. N-au fost văzuți niciodată Dodon, Voronin, comuniștii și socialiștii lor – urmașii declarați ai celor care ne-au arestat bunicii și i-au dus în Siberia sau, uneori, chiar urmașii deportaților, cum este Zinaida Greceanîi, numărul 2 în PSRM.
Ne miră adesea ignoranța sau nepăsarea unor conaționali ai noștri, care îngroașă electoratul stângii rusofile din Moldova, când vorbim despre represiunile sovietice. Destui se declară apolitici – „Cel mai bine ne-a fost nouă, moldovenilor, când au plecat rușii și încă n-au venit românii!” Ori viceversa, nu contează. E o întreagă filosofie a „nealinierii” aici, a „neutralității” șmechere, devenită caducă, anacronică de la o zi la alta.
Deși se predau la școală, informațiile despre calvarul sovietic, de asemenea, nu pare să-i impresioneze pe mulți adolescenți basarabeni. În cazul lor măcar există o explicație: nu e despre ei, nu e despre viața lor. Povești de demult. Doar că… cine își uită trecutul sau nu vrea să audă de el, riscă să-i repete ororile. Se întâmplă deja, aproape de noi, sub ochii noștri.
Vitalie Ciobanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Ciobanu Colaborator permanent al DW din 2022.
https://www.dw.com/ro/lunga-tradi%C8%9Bie-a-terorii-din-imperiul-r%C4%83ului/a-62113194
///////////////////
Putin anunță “prioritatea absolută” a Rusiei, din acest secol
Dezvoltarea Orientului Îndepărtat este o prioritate pentru Rusia în secolul XXI, a declarat președintele Vladimir Putin, vorbind la sesiunea plenară a Forumului Economic de Est de la Vladivostok.
„Dezvoltarea regiunilor din Orientul Îndepărtat este prioritatea noastră absolută pentru întregul secol al XXI-lea”, a spus el. Președintele rus a numit Arctica drept o altă prioritate strategică.
Potrivit lui Putin, în ultimii ani s-a format un „cadru normativ și legal”, precum și abordări moderne ale dezvoltării economice și sociale a acestor regiuni. Șeful statului rus a remarcat, printre altele, programele fiscale preferențiale, deschiderea unui număr de întreprinderi și crearea de locuri de muncă.
În ultimii zece ani, autoritățile au făcut multe pentru dezvoltarea economiei din Orientul Îndepărtat, a spus Putin, menționând, în special, că au fost încheiate acorduri în valoare de 7,3 trilioane de ruble, dintre care 3,4 trilioane au fost deja investite.
„În general, dinamica investițiilor în Orientul Îndepărtat, vreau să remarc și să subliniez în mod special acest lucru, este de trei ori mai rapidă decât cifra integral rusească. Dacă din 2014 până în 2022 creșterea investițiilor în capital fix în toată țara a fost de 13%, atunci în Orientul Îndepărtat a fost de 39%. Acest lucru se reflectă și în volumele de producție – ritmul creșterii industriale în Orientul Îndepărtat depășește și media Rusiei”, a adăugat Putin.
https://ortodoxinfo.ro/2023/09/12/putin-anunta-prioritatea-absoluta-a-rusiei/
/////////////////////////////////////////
NECĂJIȚII DE LA PERIFERIA SOCIETĂȚII
Trăim într-un sentimentalism desuet… Și toată lumea spune că de vină pentru asta este societatea în care trăim, regresele făcute în ultimii 32 de ani. Dar toate acestea nu le vom analiza noi aici, ca să aflăm cauzele, deși, în mare parte, ele se știu. Nu e rolul nostru acesta, are cine să o facă: sociologii, istoricii, instituțiile statului însărcinate cu elaborarea unor astfel de studii și analize. Se știe bine că societatea în care trăim astăzi nu este benefică pentru omul de rînd, dar mulți se fac că nu văd această problemă… Și cel mai acut simt această realitate dură îndeosebi aceia care trăiesc în condiții vitrege de viață, uitați de Dumnezeu și de oamenii care, prin lege, trebuie să se preocupe de soarta lor… Cine să o facă, însă? Oamenii noștri politici? Nici vorbă… De îndată ce se văd în funcțiile rîvnite, pentru ei, omul, în general, nu mai contează, ci doar dorința lor de a-și spori cît mai mult și cît mai repede averile… La sate, ca și în mahalele din oraș, viața e dură, dar nimeni nu le va auzi glasul celor săraci și strigătul durerii lor din casele dărăpănate de la țară, ori din ghetourile citadine în care au fost aruncați de vremuri și vremi… Pentru că statul niciodată nu a lucrat în favoarea lor și nu le-a acordat vreo atenție, decît în preajma alegerilor. Atunci, acești oameni au dat piept cu hoardele de propagandiști ai partidelor care le înșiră promisiuni deșarte și minciuni sfruntate, pentru a le obține votul. Și oamenii le-au dat votul, că majoritatea acestora sînt de bună credință, dar au rămas mereu cu buza umflată, continuîndu-și traiul la fel de anevoios, uitați de cei în care își puseseră speranțele… Și oamenii aceștia, care trăiesc la periferia societății, sînt semeni de-ai noștri, cu sentimente, empatii și principii de viață, pe care niciodată nu și le pot exprima, nu au nici cui să se adreseze, dată fiind izolarea în care trăiesc. Astfel, ei sînt lipsiți de puterea de a întreprinde ceva pentru confortul lor personal. De pildă, să nu mai care apă de la cișmelele stradale cu bidoanele așezate în cărucioarele luate de la supermarket, sau să nu mai fie nevoiți să-și facă nevoile în fundul grădinii… Ce-ar putea ei să facă, în contextul dat, să-și plîngă oful? Cui, cînd am văzut, nu demult, cu cîtă indiferență au fost tratați profesorii – oameni care se ocupă de educarea copiilor noștri în școli… Am văzut cu toții cum au fost umiliți de clica politicienilor, în timpul așa-ziselor negocieri… Cu cîtă nonșalanță au fost ignorați de la dialog! Și erau acolo profesori de toate gradele, din întreg arealul învățămîntului românesc. Dacă în asemenea situație profesorii au fost tratați așa cum am văzut, adică desconsiderați ca niște paria, la ce să se aștepte necăjiții de la periferia societății, dacă vin să manifesteze pentru drepturile lor? Nu vor avea nici o șansă, de îndată, jandarmii le-ar aplica ,,legea bastoanelor”… Ca martor la toate acestea, zău că-mi vine a striga: jelui-m-aș și n-am cui!, că orice vom zice și vom scrie, România va fi în continuare condusă de o clasă politică coruptă și nepregătită să apere interesele oamenilor de rînd. Cît privește greva profesorilor, rezultatele se cunosc: nu s-au ales cu nimic, doar că strigătul lor din stradă se va înscrie ca o pagină tristă de istorie pentru neamul acesta încercat de destin, din cauza guvernanților, care s-au împotrivit doleanțelor de bun-simț ale dascălilor: niște modeste solicitări de măriri salariale…
Doamne, luminează mintea acestui popor, pe viitor să-și aleagă oamenii potriviți la locurile potrivite, în felul acesta să nu mai vorbim de sărmani, de lume nemulțumită, de analfabeți și drogați etc. Pentru că românii sînt oameni cumsecade și nu merită această soartă dură.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”
https://www.revistaromaniamare.ro/necajitii–de-la-periferia-societatii-l5
//////////////////////////////////////////
(Astfel sunt terminati dusmanii de clasa!); Cine i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat cu roxadustat. „Antrenorul i-a spus că e sigur de folosit”
Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat, joi, motivarea deciziei de suspendare pe 4 ani a Simona Halep, ca urmare a încălcării regulamentului anti-doping.
autor
MIHAELA IVĂNCICĂ
Potrivit sport.ro, care a consultat documentul de 126 de pagini, numele persoanei care i-a recomandat sportivei să ia suplimentul contaminat cu roxadustat este Candice Gohier, colaboratoarea lui Patrick Mouratoglou de la academia acestuia.
ITIA a explicat ce s-a întâmplat pe 17 august 2022
„Pe 17 august, Simona Halep s-a retras de la turneul din Cincinnati cu o accidentare la coapsa dreaptă, dar avea în continuare speranțe mari pentru US Open. În acel moment, fizioterapeuta ei, Candice Gohier, i-a recomandat să adauge un supliment de colagen în nutriția ei, având în vedere că nu lua unul.
Pe baza unei recomandări a lui Frederic Lefebvre (care era directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou) pentru Candice Gohier, aceasta i-a recomandat Simonei 3 produse de la un producător. Halep nu auzise înainte de acele suplimente. A întrebat dacă Gohier le-a verificat și i s-a răspuns că da.
Expert francez: Simona Halep trebuia să aibă de 100 de ori mai mult Roxadustat la analize, ca să poți spune că s-a dopat
De asemenea, Halep și Gohier au verificat împreună recipientul și au observat că nu există nicio substanță interzistă pe lista de ingrediente. Halep a verificat și cu antrenorul Mouratoglou, care i-a spus că toate cele 3 produse sunt sigure de folosit, din moment ce pe etichetă nu era listată nicio substanță interzisă și nu păreau să fie riscante.
Halep a fost conștientă de posibilitatea ca suplimentele să fie contaminate și s-a asigurat că produsele au fost verificate și recomandate de specialiști în domeniu. Toate cele 3 suplimente au fost comandate de Gohier pe 16 august 2022 și trimise direct de către distribuitor către Gohier în New York. Jucătoarea a început apoi să folosească cele 3 suplimente la mijlocul lunii august 2022”, se arată în motivarea ITIA, potrivit sursei citate.
Reacția antrenorului Patrick Mouratoglou după suspendarea pe patru ani a Simonei Halep
Antrenorul Patrick Mouratoglou consideră că Simona Halep este victima unui tratament nedrept din partea ITIA şi a tribunalului care a decis ca ea să fie suspendată patru ani.
„Sper că WTA, ATP şi PTPA vor face tot ce le stă în putinţă pentru a schimba un sistem care distruge carierele unor jucătoare nevinovate. Ştiu integritatea Simonei şi nu am nicio îndoială că ea nu a luat niciodată vreo substanţă interzisă. Am stat cu ea în toate cele două zile de audiere şi NU pot să cred că tribunalul a ajuns la această decizie pe baza probelor şi argumentelor pe care le-am auzit. Procesul şi ITIA au fost total nedrepte faţă de Simona şi este total inacceptabil”, a scris el pe o rețea socială.
Antrenorul speră că Halep va învinge la TAS, „singurul tribunal care nu este controlat de ITIA”.
„Nu cred că ITIA a căutat adevărul în cazul Simonei şi nu cred că a tratat-o într-un mod acceptabil. Sper că WTA, ATP şi PTPA vor face tot ce le stă în putinţă pentru a schimba un sistem care distruge carierele unor jucătoare nevinovate”, a adăugat Mouratoglou.
Sursa: Sport.ro
//////////////////////////////////////////////
Interesul PUTINIST poarta fesul Schengenist… ); Austria joacă în continuare cu rușii și dă cu flit apelului UE de a ridica veto-ul la Schengen
AUTOR
afaceri.news
www.AFACERI.news
Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând că extinderea în prezent a zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează joi Euractiv, citată de Agerpres.
În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere”.
Doar că în cursul zilei de joi a sosit și reacția Vienei, care a respins rapid solicitarea.
”În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia”,
a declarat “amicul” mai vechi al României, ministrul de interne austriac Gerhard Karner.
”La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”,a adăugat el.
Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un așa-zis aflux de migranţi ilegali, deși România a demonstrat că tehnic nu e o rută principală de migrație. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.
În realitate însă, guvernul de la Viena face de mult jocul Rusiei care creează falii în Europa și duce la încurajarea sentimentului antieuropean în țările estice ale continentului.
Critici la unison în presa europeană la adresa Austriei
„Mulți bani pentru cufărul de război al unui agresor”, a fost articolul recent din ARD „Tagesschau” despre Austria. Contractele speciale dintre OMV și Gazprom, care fac Austria foarte dependentă de aprovizionarea cu gaze naturale rusești, sunt privite în mod deosebit de critic.
The British Economist („al doilea cel mai important om de seamă al Rusiei din UE”) și Politico („Fortăreața alpină a lui Putin”) au raportat de asemenea negativ despre relațiile austriecilor cu Rusia.
Nou mesaj dur la adresa lui Nehammer și a Austriei, miercuri în Parlamentul European
Rareş Bogdan, europarlamentar liberal afiliat aceleiași familii a popularilor europeni, le-a transmis, miercuri, liderilor europeni, că nu sunt capabili să pună presiune şi să îl oprească pe cancelarul Nehammer al Austriei de a umili şi sfida o ţară cu 23 de milioane de cetăţeni europeni, prin refuzul acestuia de a accepta România în Schengen.
Liberalul mai spune că Nehammer sfidează şi umileşte nu doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem, de ei toţi, de la Consiliu până la Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.
”Ne-ați mințit! Ne-ați mințit în mod repetat. Ne umiliți și păcăliți constant deși suntem cetățeni europeni model, responsabili și deschiși, toleranți și extrem de muncitori. Am făcut eforturi uriașe și am deschis larg ușile pentru 7 milioane de cetățeni ucraineni ce fugeau din fața agresiunii inacceptabile și incalificabile a lui Putin”,
și-a început Rareș Bogdan discursul în plenul Parlamentului European, miercuri, la Strasbourg.
//////////////////////////////////////////////////////
Guvernarea din umbra : Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial
Publicat de searchnewsglobal
Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial :
1) Abolirea familiei. Copiii vor fi crescuţi de societate prin intermediul guvernului.
2) Abolirea dreptului la proprietate privată. Toate pământurile şi proprietăţile vor aparţine statului.
3) Dreptul la adoraţie nu va mai exista. Oamenii religioşi vor fi supuşi unei deprogramări riguroase. Cei care nu-şi vor modifica sistemul de credinţă vor fi internaţi cu forţa în lagăre de concentrare, sau exterminaţi fiindcă actul de al adora pe Dumnezeu va deveni o crimă.
4) Graniţele naţionale nu vor mai exista. Va fi doar un singur stat mondial, în loc de oraşe, comitate, ţări şi naţiuni.
5) Toate hotărârile personale ale individului vor fi luate de alţii.
6) Individul nu va mai decide cu cine se va asocia, fie la muncă, fie în asocieri voluntare, fie în organizaţii sociale.
Extras din cartea Noua ordine mondială de A. Ralph Epperson cap. Atacul asupra naţionalismului pag. 257
Lumea este condusă de cu totul alte personaje decât cele pe care le văd neiniţiaţii. Benjamin Disraeli
Dacă sunteţi convins că omenirea aproape a atins apogeul împlinirii sale şi că prin mass-media aflate în proprietatea corporaţiilor sunteţi suficient de bine informat, atunci opriţi-vă din lectură,iar dacă sunteţi unul dintre milioanele de oameni care urmăresc jurnalele de ştiri transmise zilnic la televizor şi vă scărpinaţi în cap întrebându-vă mirat:
„Ce se petrece în lumea asta ?“ Oare există cu adevărat societăţi secrete ? Există cu adevărat un guvern secret ? Există o conspiraţie la nivel mondial care are ca scop subminarea libertăţii ? Sau nu cumva asemenea discuţii nu sunt altceva decât bâlbâielile iraţionale ale unui adept al „teoriei conspiraţiei” ? Răspunsul la toate aceste întrebări depinde de cei pe care alegeţi să-i ascultaţi. Şi sunt prea mulţi cei care, scriind despre conspiraţii — partizani sau adversari ai acestui gen de teorii — au, de fapt, propria lor agendă. Este timpul să facem un pas înapoi şi să vedem o imagine mai cuprinzătoare a lumii în care trăim şi a istoriei acesteia.
Reţinerea banilor invizibili pentru plata impozitelor a devenit de-a lungul anilor un fapt atât de obişnuit, încât cei mai mulţi au uitat cât de mare este povara taxelor pe care le plătesc cu adevărat. In ciuda asigurărilor pe care ni le dau statisticile cosmetizate din presă, sau cele la care fac referire politicienii când vine vorba de sănătatea economiei noastre, sondajele de opinie indică faptul că publicul este tot mai neliniştit cu privire la direcţia către care ne îndreptăm.
Autori — precum regretatul Gary Allen, A. Ralph Epperson, G. Edward Griffin, dr. John Coleman, Jonathan Vankin, Anthony C . Sutton şi Eustace Mullins, pentru a-i pomeni numai pe câţiva — scriu despre conspiraţii de mulţi ani, dar lucrările lor sunt aproape întotdeauna publicate de edituri mici, care au un sistem de distribuţie limitat. Aceşti autori acuză faptul că mass-media este controlată de corporaţiile americane, care au luat toate măsurile necesare pentru ca materialele nedorite să nu fie publicate pe scară largă. Această grijă se manifestă şi dincolo de graniţele SUA. Un editor francez a fost surprins odată afirmând că: „Ar fi imposibil să dai de urma proprietarilor corporaţiilor şi să descâlceşti structurile de putere din SUA, fiindcă ei nu ar permite asta. Un grup puţin numeros, ai cărui membri se cunosc între ei, dar mulţi nu sunt deloc cunoscuţi marelui public. Controlul pe care ei îl exercită asupra guvernelor şi de care pomeneşte toată lumea nu poate fi dovedit prin posesia de acţiuni, prin numirea în fruntea unor agenţii de reglementare sau prin luarea de hotărâri publice. În schimb, pare să funcţioneze printr-o reţea de relaţii personale şi înţelegeri tacite.” La asta se poate adăuga şi faptul că asemenea persoane activează în diverse societăţi secrete. Mulţi autori specializaţi în studiul conspiraţiilor au scris de-a lungul timpului despre existenţa unor comploturi întunecate, menite să impună o „Nouă Ordine Mondială”, comploturi iniţiate de membrii unor societăţi secrete moderne, precum Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe, Illuminati, Comitetul celor 300 etc. Observatorii imparţiali indică faptul că lipsa unor procese de calomnie împotriva acestor autori conferă o anumită credibilitate punctelor lor de vedere.
Structurii de putere din America, savanţii, politologii şi sociologii au căzut de acord că « deciziile importante din punct de vedere politic, economic şi social sunt luate în cadrul unor grupuri foarte restrânse de persoane ».“ Ideea potrivit căreia o elită conducătoare, bogată şi puţin numeroasă, o oligarhie controlează destinul Americii pare a fi bine susţinută de fapte. Numai o mână de oameni din cele 265 de milioane de locuitori ai Americii controlează majoritatea resurselor ţării.
Acest cerc vicios, prin intermediul căruia bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci, s-a accelerat începând din anii ’60, pe parcursul diferitelor administraţii prezidenţiale, atât democrate, cât şi republicane. „Am evoluat spre o societate structurată pe două niveluri, în care oamenii angajaţi în domeniile ce necesită un înalt grad de calificare şi o bună valorificare a cunoştinţelor prosperă, iar cei fără studii superioare sau aptitudini tehnice sunt marginalizaţi” — remarca redactorul-şef al publicaţiei U.S. News & World Report, Mortimer B. Zuckerman. Mulţi dintre noi se întreabă azi dacă această prosperitate a clasei mijlocii americane reprezintă cu adevărat o evoluţie naturală sau nu cumva este rezultatul unei planificări conştiente pentru instaurarea unei „Noi Ordini Mondiale”. Se spune peste tot în lume că Statele Unite consumă disproporţionat de mult din resursele naturale mondiale, faţă de procentul pe care reprezintă populaţia americană din totalul celei mondiale.
Este, de asemenea, de necontestat şi faptul că, la începutul unui nou mileniu, SUA reprezintă singura superputere la nivel mondial. Prin urmare, cine controlează cu adevărat această ţară şi, prin intermediul său, întreaga lume ? Toată lumea a auzit vorbindu-se despre modul în care „ei“ deţin majoritatea resurselor, manipulează acţiunile, controlează preţurile, evită plata impozitelor. „Ei“ menţin, de asemenea, un monopol asupra energiei, a producţiei şi distribuţiei de medicamente, a armamentului şi a producţiei de Imnuri, prin răspândirea controlată a noilor tehnologii. Şi tot „ei“ sunt aceia care au o influenţă covârşitoare asupra mass-media şi a guvernelor întregii lumi, prin controlul exercitat atât asupra corporaţiilor multinaţionale, cât şi asupra unor organizaţii private, ca de exemplu Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, Consiliul pentru Relaţii Externe şi Comisia Trilaterală.
„Ei“ mai fac, de asemenea, parte din societăţi secrete precum Illuminati, ordinul „Craniul şi Oasele”*, Cavalerii de Malta şi cercurile secrete ale Francmasoneriei. Dar, oare, cine sunt „ei” ? Cine sunt bărbaţii — căci se pare că foarte puţine femei au fost admise în rândurile acestor organizaţii secrete — care, probabil, conduc destinele Pământului ? Oare de ce acţionează în taină şi de ce sunt atraşi de organizaţiile secrete? Ce fel de secrete deţin, într-atât de puternice încât le permit să-şi asume rolul unei elite conducătoare ? Dar şi mai importantă este o altă întrebare: care sunt scopurile şi obiectivele lor ?
Mulţi oameni au auzit despre societăţile secrete moderne anterior menţionate, însă prea puţini au avut ocazia să afle amănunte despre originea, intenţiile şi conexiunile lor. E firesc, prin urmare, să punem sub semnul întrebării influenţa sau controlul exercitat de aceste organizaţii asupra vieţilor noastre cotidiene. Este o încercare de a le dezvălui secretele, de a cerceta adevăratul înţeles al misterelor pe care le ascund. Un lucru este limpede, chiar şi pentru cel mai neatent observator al acestor societăţi: nu doar că acestea există, dar au şi jucat roluri extrem de importante în desfăşurarea evenimentelor internaţionale de-a lungul secolelor. Nu la fel de limpede este numărul lor exact, identitatea lor şi implicarea în Cunoscuta societate secretă Skull and Bones, fondată în 1832 la Universitatea Yale.
Care sunt legăturile dintre aceste grupuri ? Căci, la urma urmei, sunt societăţi „secrete”, nu-i aşa ? In 1909, Walter Rathenau, reprezentantul companiei General Electric în Germania, spunea:
„300 de bărbaţi ce se cunosc între ei conduc destinele economice ale Europei, alegându-şi succesorii dintre ei înşişi.” Se prea poate ca cifra avansată de Rathenau să fi stat la baza afirmaţiei scriitorului John Coleman, un pasionat al conspiraţiilor:
„Un comitet alcătuit din 300 de persoane deţine controlul asupra unui guvern din umbră, la nivel înalt, care conduce atât Marea Britanie, cât şi SUA.”
Joseph P. Kennedy, patriarhul renumitei familii cu acelaşi nume, remarca odată:
„50 de oameni conduc America, ba poate chiar mai puţini.”
In încercarea de a arăta cine conduce azi SUA, David Wallechinsky şi Irving Wallace, editorii popularei publicaţii The People’s Almanac, reluau teza susţinută în cadrul orelor de educaţie civică din liceu, menţionând: preşedintele, parlamentul bicameral şi Curtea Supremă cu cei nouă judecători. Autorii mai menţionau, de asemenea, administraţiile naţionale, districtuale şi municipale, însă observau în mod corect că „cele mai multe reglementări făcute de acestea pot fi invalidate de guvernul federal”.
Dar cum rămâne cu puterea şi controlul exercitate în secret? Intr-o secţiune intitulată „Cine conduce CU ADEVĂRAT ?“ , aceşti autori afirmă că „există multe forţe care joacă un rol important în societatea americană, dar cele mai puternice sunt, de departe, conducerile reunite ale băncilor, corporaţiilor şi companiilor de asigurări importante, care sunt sprijinite de şefii armatei.
Potrivit afirmaţiilor fostului preşedinte american Dwight Eisenhower, este vorba de „un complex militaro-industrial”.
Bine, dar cine conduce acest complex ? Un punct de vedere despre controlul ascuns al pârghiilor de putere din lume nu vorbesc doar teoreticieni obscuri ai teoriilor conspiraţioniste. încă din 1856, prim-ministrul britanic de pe atunci, Benjamin Disraeli, declara în faţa Camerei Comunelor următoarele:
„Nu ar fi de niciun folos să negăm acest lucru şi este imposibil de ascuns faptul că o mare parte a Europei, adică Italia, Franţa şi regiuni importante din Germania (încă fragmentată în mai multe state), fără a mai pomeni alte ţări, sunt acoperite de o reţea de societăţi secrete…
Şi care sunt obiectivele lor ?
Referindu-se la acest lucru, preşedintele Woodrow Wilson scria: Dintre cei mai importanţi oameni din SUA în domeniul comerţului şi al industriei se tem de cineva sau de ceva. Ei ştiu că undeva există o putere foarte bine organizată şi subtilă, care îi urmăreşte cu atenţie şi care este atât de legată de interesele lor, atât de completă şi de puternică”.
Judecătorul Felix Frankfurter de la Curtea Supremă de Justiţie a SUA dezvăluia la un moment dat faptul că:
„Adevăraţii conducători de la Washington sunt invizibili, exercitându-şi puterea din spatele uşilor închise.” într-o scrisoare din 23 noiembire 1933, preşedintele proaspăt ales Roosevelt îi scria principalului consilier al fostului preşedinte Woodrow Wilson, colonelul Edward Flouse:
„Adevărul adevărat este că, ştim amândoi foarte bine, oligarhia financiară din marile oraşe a deţinut controlul asupra guvernului SUA încă de pe vremea administraţiei lui Andrew Jackson.” Pe aceeaşi temă, Elliot, fiul lui Roosevelt, scria: „Există în lumea noastră, câteva organizaţii care ne modelează destinele, la fel de strict ca şi guvernele legal constituite.”
Multe persoane au lansat avertismente cu privire la existenţa unui guvern secret în SUA. Fostul primar newyorkez John F. Hylan declara în 1922 că „adevărata pentru destinele democraţiei americane o constituie guvernul invizibil, care, asemeni unei gigantice caracatiţe, îşi întinde tentaculele lungi .
În fruntea acesteia, interesele familiei Rockefeller şi ale companiei Standard Oii, precum şi un mic grup de bănci puternice, conduse de ceea ce numim în general bancheri internaţionali, (care) de fapt direcţionează guvernul american pentru a-şi atinge propriile scopuri egoiste.”
Colonelul L. Fletcher Prouty, a fost ofiţerul de legătură dintre Pentagon şi C IA , între anii 1953 şi 1963. Datorită funcţiei pe care o deţinea, a putut să observe mecanismele de control exercitate atât asupra spionajului, cât şi a armatei. Intr-un material din 1973, Prouty afirma că SUA e condusă de o Echipâ Secretă”, care este „miezul unei noi ordini”, membrii acesteia neavând de dat socoteală decât în faţa lor înşişi. Puterea acestei echipe provine dintr-o amplă infrastructură guvernamentală şi din relaţiile directe pe care le are cu marile industrii private, fondurile mutuale şi casele de investiţii, universităţile şi mass-media, fiind incluse aici atât editurile străine, cât şi cele americane.” „Toţi membrii fideli ai echipei rămân în centrul structurilor de putere, indiferent dacă sunt în funcţie, făcând parte din administraţia oficială, sau se află în alte centre neoficiale. Ei nu fac altceva decât sa se rotească pe anumite poziţii, fiind pe rând funcţionari publici şi oameni de afaceri sau activând în paradisul fermecător al mediilor universitare.”
Tot Prouty scria: „Această maşinărie extraordinară a fost făurită de oameni capabili, ca Wild Bill Donovan, Clark Clifford, Walter Bedell Smith, Allen Dulles, Maxwell Taylor, McGeorge Bundy şi mulţi alţii, care au condus-o şi au modelat-o, aducând-o la proporţiile uriaşe de astăzi. Este vorba de mari corporaţii, înalte cercuri guvernamentale, foarte mulţi bani, presiuni enorme… toate acţionând numai pentru apărarea propriilor interese, pentru siguranţa afacerilor şi păstrând un secret desăvârşit.”
Marele gânditor R. Buckminster Fuller a ajuns, de asemenea, la concluzia că SUA e condusă de nişte oameni puternici, care acţionează din umbră. „America nu este condusă în realitate de guvernul ei aşa-zis democratic”, scria el cu puţin timp înainte de a muri, în 1983. „Nimic mai jalnic decât rolul pe care trebuie să-l joace în public preşedintele SUA, a cărui putere reală este aproape nulă. Totuşi, atât mass-media, cât şi majoritatea cetăţenilor americani trecuţi de 30 de ani, continuă să vorbească şi să se comporte de parcă preşedintele ar deţine într-adevăr puterea supremă.” Preşedintele Franklin D. Roosevelt, el însuşi legat îndeaproape de mulţi dintre membrii importanţi ai societăţilor secrete, remarca odată:
„In politică, nimic nu se petrece întâmplător. Dacă lucrurile au loc într-un anumit fel, atunci poţi să pariezi că acea evoluţie a fost premeditată.”
Preşedintele George Bush a fost şi el membru, atât al Comisiei Trilaterale, cât şi al C R E şi frate în misteriosul ordin „Craniul şi Oasele”. Preşedintele Ronald Reagan, care a îndeplinit cândva funcţia de purtător de cuvânt al companiei General Electric, nu făcea parte oficial din aceste grupări, însă în guvernele conduse de el au existat numeroase persoane care au făcut sau fac încă parte din aceste organizaţii.
Dintre membrii importanţi ai administraţiei Clinton care au fost membri ai consiliului, îi putem cita pe fostul preşedinte al C R E , Peter Tarnoff, Anthony Lake, Al Gore, Warren Christopher, Colin Powell, Les Aspin,James Woolsey, William Cohen, Sámuel Lewis, Joan Edelman Spero, Timothy Wirth, Winston Lord, Lloyd Bentsen, Laura Tyson şi George Stephenopoulous. Dintre foştii membri ai Comisiei Trilaterale aflaţi în anturajul preşedintelui Clinton, îi putem cita pe Bruce Babbitt, Stephen W. Bosworth, William Cohen, Thomas Foley, Alan Greenspan, Donna Shalala şi Strobe Talbott. Editorul John F.
McManus remarca faptul că în toamna lui 1998, în timp ce asupra lui plana ameninţarea declanşării de către Congres a unei proceduri de destituire din funcţie, Clinton a dat fuga la New York pentru a cere ajutorul prietenilor săi din cadrul C R E . „Clinton ştie prea bine că a obţinut mandatul de preşedinte pentru că membrii societăţii secrete din care face parte l-au ales în această funcţie şi se aşteaptă ca în cursul mandatului său el să le îndeplinească planurile”, scria McManus. însă Clinton nu a fost singurul preşedinte din istoria recentă a SUA care a avut legături cu aceste grupări.
Preşedintele Ronald Reagan, care a îndeplinit cândva funcţia de purtător de cuvânt al companiei General Electric, nu făcea parte oficial din aceste grupări, însă în guvernele conduse de el au existat numeroase persoane care au făcut sau fac încă parte din aceste organizaţii. În administraţia lui Jimmy Carter au fost incluşi numai câţiva membri ai Comisiei Trilaterale.
Pe la începutul deceniului opt, mulţumită dezvoltării spectaculoase a tehnologiei comunicaţiilor, mulţi americani deveneau tot mai conştienţi de existenţa unor organizaţii secrete, ca de exemplu Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE). Fostul preşedinte al acestei organizaţii, David Rockefeller, într-un efort aparent de a distrage atenţia publicului de la activităţile C R E , a pus la cale crearea unei organizaţii mai deschise publicului, intitulată Comisia Trilaterală. Atât aceasta, cât şi precedenta organizaţie, Consiliul pentru Relaţii Externe, sunt considerate de către cercetători ca fiind o sinteză a organizaţiilor secrete care orientează politica externă americană într-o direcţie opusă faţă de interesul şi dorinţele marelui public.
Ideea înfiinţării Comisiei Trilaterale i-a fost propusă iniţial lui Rockefeller de către Zbigniew Brzezinski, care pe atunci era şeful Departamentului de Studii din cadrul Universităţii Columbia. Pe când îşi desfăşura activitatea în cadrul institutului Brookings, Brzezinski efectuase un studiu prin care se demonstra necesitatea existenţei unei cooperări mai strânse între Europa, America de Nord şi Asia. în 1970, el scria în revista Foreign Affairs, o publicaţie a Consiliului pentru Relaţii Externe, următoarele: „Este nevoie de o abordare nouă şi mai cuprinzătoare, care să conducă la crearea unei comunităţi a naţiunilor dezvoltate, pentru a putea înfrunta mai uşor toate marile probleme cu care se confruntă omenirea… Un bun început ar fi constituirea unui consiliu în care să fie reprezentate SUA, statele din Europa de Vest şi Japonia, ai căror şefi de guverne să se întâlnească periodic, ca şi crearea unui mecanism permanent, pentru rezolvarea problemele curente.”
Mai târziu, în acelaşi an, Brzezinski a publicat o carte intitulată Between Two Ages: America’s Role in the Technetronic Era, în care îşi prezenta amănunţit viziunea privind viitorul omenirii. El întrezărea profetic apariţia unei societăţi „modelate din punct de vedere cultural, psihologic, social şi economic de impactul tehnologiei şi al electronicii, mai cu seamă în domeniul informatic şi al comunicaţiilor”. Viziunile sale aveau să trezească bănuiala adversarilor consolidării unei puteri politice şi economice mondiale. Declarând că: „Ideea de suveranitate naţională nu mai este una viabilă din punct de vedere politic. . . “
Brzezinski anticipa că „ţările aflate în curs de dezvoltare se vor îndrepta către formarea unei comunităţi mai mari, prin intermediul unor numeroase legături indirecte şi al impunerii de limitări asupra suveranităţii naţionale”. El prevedea laptul că această comunitate mai mare avea să fie întemeiată prin implementarea unui „sistem global de impozitare”. Explicând de ce întemeierea unei reţele de cooperare de genul Comisiei Trilaterale ar putea pregăti terenul pentru o viitoare consolidare, el făcea următorul raţionament:
„Obiectivul modelării unei comunităţi de ţări dezvoltate este mai puţin ambiţios, dar mai uşor de atins decât cel de a forma un guvern mondial”.
Speranţele lui Brzezinski privitoare la întemeierea unei societăţi globale nu excludeau participarea naţiunilor aflate pe atunci sub un regim comunist. Autorul caracteriza marxismul drept „o etapă mai avansată şi mai creatoare, cu caracter universal, necesară în procesul de maturizare a viziunii omului”.
Planul său de întemeiere a unei comisii trilaterale a naţiunilor a fost prezentat pentru prima oară în timpul unei întruniri a ultrasecretului Club Bilderberg, desfăşurată în aprilie 1972, în orăşelul belgian Knokke-Heist. Din spusele unuia dintre participanţi, rezultă că propunerile lui Brzezinski s-au bucurat de o primire foarte entuziastă din partea celor prezenţi. In acea vreme, bancherii mondiali erau preocupaţi de faptul că Nixon devalorizase dolarul, de suprataxele impuse pe importuri şi de începutul destinderii relaţiilor dintre China şi Statele Unite, factori care, împreună, conduceau la tensionarea relaţiilor cu Japonia. Mai mult, problemele energetice creşteau, din cauza politicii de majorare a preţurilor de către O P EC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol). Cu aprobarea Clubului Bilderberg şi a Consiliului pentru Relaţii Externe, a început organizarea activităţii Comisiei Trilaterale la 2 3 -2 4 iulie 1972, pe domeniul familiei Rockefeller de la Pocantico Hills, o suburbie a oraşului Tarrytown din New York, domeniu ce avea o suprafaţă de 3 500 de acri.
Printre participanţii la această întrunire privată s-au numărat: Rockefeller, Brzezinski, Henry Owen, directorul Departamentului de Studii de Politici Externe de la Institutul Brookings, McGeorge Bundy, Robert Bowie, C. Fred Bergsten, Bayless Manning, Karl Carstens, Guido Colonna di Paliano, Francois Duchene, Rene Foch, Max Kohnstamm, Kiichi Miyazawa, Saburo Ikita şi Tadashi Yamamoto. Se pare că aceşti membri fondatori au fost aleşi de către Rockefeller şi Brzezinski. Comisia Trilaterală luat naştere oficial la data de 1 iulie 1973, avândui ca preşedinte pe David Rockefeller. Brzezinski a fost numit director fondator pentru America de Nord. Dintre membrii din America de Nord îi amintim pe Jimmy Carter, guvernatorul statului Georgia, pe John B. Anderson (un alt candidat la preşedinţie şi membru în Congres) şi pe redactorul-şef de la Time, Hedley Donovan. Printre membrii fondatori de peste hotare se numărau:
Reginald Maudling, lordul Eric Roll, redactorul-şef al ziarului The Economist, Alistair Burnet, preşedintele F IA T, Giovanni Agnelli, şi Raymond Barre, vicepreşedintele francez al Comisiei Comunităţilor Europene. In total sunt 300 de membri, aleşi cu mare grijă. Potrivit publicaţiei anuale oficiale a Comisiei, intitulată Trialogue, „Comisia Trilaterală a fost fondată în 1973 de un grup de persoane private din Europa Occidentală, Japonia şi America de Nord, pentru promovarea unei mai strânse cooperări între aceste trei regiuni în probleme de interes comun”. Scriitorii mai sceptici şi specializaţi în studiul conspiraţiilor au văzut că în sintagma „cooperare mai strânsă” un fel discret de a spune „o înţelegere secretă” între marii bancheri ai lumii şi elita corporatistă ce avea ca scop instaurarea unui guvern mondial unic.
Comisia Trilaterală are sedii la New York, Paris şi Tokio. Conducerea este asigurată de un comitet executiv, format din 35 de persoane. Comisia se întruneşte o dată la nouă luni, prin rotaţie, într-una din cele trei regiuni. Nu este de mirare că a apărut întrebarea: „Cine finanţează acest grup ?“ Purtătorii de cuvânt ai Comisiei au subliniat în repetate rânduri faptul că ea mi beneficiază de niciun sprijin financiar din partea guvernelor lumii.
Un raport publicat în 1978 arăta că fondurile alocate între mijlocul anului 1976 şi mijlocul lui 1979 se ridicau la valoarea de 1 180 000 de dolari, cea mai mare parte a acesteia provenind sub formă de donaţii de la unele fundaţii scutite de impozite, precum fundaţia Rockefeller Brothers, care numai în 1977 a donat suma de 120 000 de dolari. Donaţii au mai venit şi de la fundaţia Ford, lundaţia Lilly, fundaţia German Marshall şi de la corporaţii ca Time, Hechtel, Exxon, General Motors, Wells-Fargo, Texas Instruments.
Membru al Comisiei Trilaterale, John Sawhill, a fost autorul unuia dintre primele rapoarte ale acestei organizaţii, intitulat Energy: Managing the Transition, în care se făceau recomandări cu privire la politicile de tranziţie către producerea de energie cu costuri mai ridicate. In timpul administraţiei sale, Jimmy Carter l-a numit pe Sawhill subsecretar de stat la Departamentul pentru Energie. C. Fred Bergsten a contribuit la pregătirea unui raport al Comisiei, intitulat The Reform of International Institutions, pentru ca mai apoi să devină secretar-adjunct pentru relaţii internaţionale al trezoreriei Statelor Unite. „Mulţi dintre membrii fondatori ai Comisiei Trilaterale se găsesc acum în funcţii de răspundere în care au posibilitatea de a pune în aplicare recomandările politice ale acesteia, la elaborarea cărora au contribuit chiar ei“ — remarca ziaristul Eringer. Tot el adăuga că:
„Acesta este motivul din pricina căruia Comisia şi-a câştigat reputaţia de a fi Guvernul din Umbră al Occidentului.”
„Tentaculele Comisiei Trilaterale s-au întins atât de departe în sfera politico-economică, încât unii au descris-o ca fiind « o uneltire a celor puternici, cu scopul de a controla lumea prin crearea unei comunităţi supranaţionale, dominate de corporaţiile multinaţionale »“ — scria Laurie K. Strand într-un articol intitulat „Cine conduce cu adevărat — şase posibili pretendenţi”, şi publicat în numărul 3 al revistei People’s Almanac.
Chiar şi U.S. News & World Report a remarcat faptul că pe agenda Comisiei globalizarea ocupa un loc de frunte, scriind că:
„Membrii Comisiei Trilaterale nu fac niciun secret din faptul că recrutează numai persoane interesate de promovarea unei strânse cooperări pe plan mondial…” în lucrarea lor intitulată Trilaterals Over Washington, cercetătorii Anthony C . Sutton şi Patrick M. Wood îşi exprimau bănuielile cu privire la acest grup, oferind următoarea versiune asupra constituirii sale: „Comisia Trilaterală a fost fondată prin uneltirile stăruitoare ale lui David Rockefeller şi Zbigniew Brzezinski. Rockefeller, care pe atunci era preşedintele foarte puternicei Chase Manhattan Bank şi directorul mai multor corporaţii multinaţionale importante şi al unor fonduri de întrajutorare, era de mult timp un personaj foarte important în cadrul misteriosului Consiliu pentru Relaţii Externe. Brzezinski, un om cu o deosebită capacitate de anticipare ai influenței evenimentelor pe plan internaţional, care promova constant ideea unui guvern mondial drept formă ideală de conducere a destinului omenirii, a fost profesor la Universitatea Columbia.
Brzezinski a fost cel care l-a adus pe Carter în rândul Comisiei Trilate-i ale în 1973. De fapt, în timpul mandatului lui Jimmy Carter, s-au publicat materiale aparţinând Comisiei ca niciodată, declanşându-se astfel și dezbatere foarte aprinsă în mass-media. Cumintele cotidian Washington Post se întreba : „Remarcăm totuşi ceva neliniştitor legat de Comisia Trilaterală. presedintele ales [Carter] este membru al acestei organizaţii. La fel este şi cu preşedintele, Walter F. Mondale. La fel şi noii secretari de la Departamentele de Stat, de Apărare şi de la Trezorerie — Cyrus R. Vance, Harold Bmwn, W. Michael Blumenthal. Ca să nu mai vorbim de Zbigniew Bi/ezinski, fost director executiv al acestei organizaţii, care acum ocupă funcţia de consilier prezidenţial pentru probleme de securitate naţională, precum şi alţi câţiva, care vor elabora şi pune în aplicare politica externă a Americii în următorii patru ani.”
Sutton şi Wood comentau cu ironie:
„Dacă încercaţi să calculaţi şansele pe care le au trei oameni practic necunoscuţi (Carter, Mondale, Brzezinski), din peste 60 de membri câţi are Comisia Trilaterală în America, să pună mâna pe cele mai importante trei posturi de putere din ţară, nu vă bateţi capul, nu are rost.”
Printre alţi membri ai Comisiei Trilaterale care au deţinut funcţii de și raspundere în timpul administraţiei Carter îi mai putem aminti pe: ambasadorii Andrew Young, Gerard Smith, Richard Gardner, Elliot Richardson, pi ecum şi pe consilierul economic al Casei Albe, Henry Owen, secretarul de stat-adjunct Warren Christopher, Paul Warnke, directorul Agenţiei Americane pentru Controlul Armamentelor şi Dezarmare, subsecretarii de a at Richard Cooper, pentru probleme economice, şi Lucy Benson, pentru asistenţă în materie de securitate, subsecretarul trezoreriei, Anthony Sdomon, Robert Bowie de la C IA şi asistentul secretarului de stat, Richard I lolbrooke. Şi, pentru a nu vedea în Comisia Trilaterală o simplă anexă a Partidului democrat, într-o ediţie a sa din 1978, publicaţia U.S. News & World Report olerca o listă a unor republicani de frunte, care făceau parte din Comisia 29
- Trilaterală. Printre aceştia se numărau foşti secretari de la Departamentul de Stat, Henry Kissinger, de la Transporturi, William Coleman, de la Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană, Carla Hills, Peter Peterson de la Comerţ şi Casper Weinberger de la Departamentul pentru Educaţie, Sănătate şi Protecţie Socială. Pe listă mai figurau numele fostului ministru al Energiei, John Sawhill, cel al fostului director al C IA şi viitor preşedinte al SUA, George Bush, cel al foştilor secretari de stat adjuncţi de la Departamentul de Stat, Robert Ingersoll şi Charles Robinson, al fostului secretar de stat adjunct de la Departamentul Apărării, David Packard, cel al fostului administrator al Agenţiei Federale pentru Protecţia Mediului înconjurător, Russell E. Train şi cele ale ambasadorilor William Scanton de la O N U şi Anne Armstrong din Marea Britanie, precum şi numele congresmenilor John Anderson, William Brock, William Cohen, Barber Conable, John Danforth şi Robert Taft Jr., precum şi al Marinei Whitman, fostă membră a Consiliului pentru Consiliere Economică. Un fapt ce provoca o îngrijorare suplimentară în rândurile cercetătorilor teoriilor conspiraţioniste a fost alegerea preşedintelui Carter de al numi pe bancherul Paul Volcker, pentru a conduce puternica Bancă Centrală a SU A— Sistemul Rezervelor Fedrelae. S-a spus că această numire fusese făcută de preşedinte urmând cerinţele lui David Rockefeller.
Volcker îndeplinise funcţia de preşedinte regional pentru America de Nord al Comisiei Trilaterale şi era membru şi al Consiliului pentru Relaţii Externe şi al Clubului Bilderberg. Acesta a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Sistemului federal de rezerve abia în timpul administraţiei Reagan, de către actualul preşedinte al acestei instituţii, Alan Greenspan, care este, la rândul său, un membru marcant al celor trei organizaţii secrete pomenite mai sus. Este uşor de înţeles acum de ce atât de multe persoane credeau că politica SUA era coordonată de aceste organizaţii, dominate de familia Rockefeller. în ciuda faptului că au fost scrise cu aproape două decenii în urmă, cuvintele lui Sutton şi Wood par a fi la fel de adevărate şi astăzi în ochii multor americani obişnuiţi, care sunt îngrijoraţi de starea naţiunii, nutrind suspiciuni referitoare la faptul că o super-elită încearcă să domine întreaga lume.
Cei doi scriau:
„Dacă judecăm situaţia existentă potrivit versetelor biblice, ţara noastră ar merita cu siguranţă o judecată foarte aspră, căci perversiunea a scăpat de sub control, abuzurile împotriva copiilor sunt la ordinea zilei, lăcomia şi avariţia sunt secretele care îi conduc la succes pe cei ce le rostesc, iar de moralitate s-a ales praful. Dacă admitem faptul că ne aflăm pe punctul de a fi aruncaţi în hăurile întunecate ale veacurilor istoriei de început a omenirii, atunci trebuie să remarcăm că, cel mai probabil,motivul acestei situaţii ce se întrevede la orizont îl constituie Comisia Trilaterală.”
Fostul senator şi candidat la preşedinţia SUA, Barry Goldwater, exprima temerile multora scriind:
„Cei din Comisia Trilaterală îşi doresc să creeze o putere economică mondială, superioară puterii politice a guvernelor statelor naţionale. Deoarece ei sunt atât managerii, cât şi creatorii sistemului,prin a conduce lumea.”
Cu toate acestea, în timpul convenţiei naţionale a Partidului Republican s-au petrecut o serie de evenimente bizare. în timp ce candidatura lui Reagan la preşedinţie era aproape sigură, propunerea pentru postul de vicepreşedinte din partea republicanilor a făcut obiectul unei lupte acerbe. Brusc, în timpul săptămânii în care avea loc Convenţia Republicană, ziariştii şi comentatorii politici ai principalelor publicaţii şi posturi naţionale de radio şi televiziune au început să vorbească despre un aşa-zis „tandem ideal” pentru ocuparea Casei Albe, alcătuit, în viziunea lor, de preşedintele Reagan şi (fostul preşedinte) Gerald Ford, care acum ar fi urmat să devină vicepreşedinte. Au început dintr-odată presiunile pentru dobândirea sprijinului politic în favoarea acestei idei, fapt care în realitate ar fi condus la apariţia unei duble preşedinţii şi, prin urmare, a unei împărţiri a puterii. Se sugera chiar că, întrucât Ford fusese cândva preşedinte, acum ar fi trebuit să aibă dreptul să aleagă jumătate dintre membrii cabinetului Reagan. Aflat în faţa perspectivei de a conduce numai jumătate din guvern, Reagan s-a repezit la tribuna Convenţiei, noaptea târziu, pentru a anunţa: „Ştiu că am creat un precedent periculos venind aici, astă-seară, la o oră atât de târzie, dar ţin să vă asigur că nu aveam de gând să rostesc discursul de acceptare a candidaturii… însă, privind la televizor în camera mea de hotel şi auzind zvonurile ce începuseră să circule şi bârlele de aici… lăsaţi-mă să îndrept lucrurile, clarificându-le şi punând capat acestei situaţii echivoce în modul cel mai simplu posibil. Este ca sunt unii conducători ai Partidului Republican care considerau că candidaţi ai partidului ar fi trebuit să-l includă şi pe fostul preşedinte american Gerald Ford, în postura de candidat la funcţia de vicepreşedinte… Aşa încât am crezut că, din cauza bârfelor care au circulat toată seara, era timpul să forţez puţin desfăşurarea evenimentelor, nemairespectând programul Convenţiei.
Eu am cerut permisiunea conducătorilor acesteia ca mâine, când se va reuni în sesiune extraordinară, să-l desemneze pe George Bush pentru funcţia de vicepreşedinte.” Reagan nu a mai rostit niciodată vreun cuvânt nici împotriva Comisiei Trilaterale, nici împotriva Consiliului pentru Relaţii Externe. Odată ales preşedinte, din echipa de tranziţie a lui Reagan, formată din 59 de persoane, cel puţin 28 erau membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe, 10 erau membri ai elitistului Club Bilderberg şi cel puţin alţi 10 erau membri ai (Comisiei Trilaterale. Preşedintele a mers până acolo încât a numit membri marcanţi ai Consiliului pentru Relaţii Externe în trei dintre cele mai delicate Iuneţii de conducere din ţară, este vorba de secretarul de stat, Alexander , de secretarul Apărării, Casper Weinberger şi de cel al Trezoreriei, Ronald Regan.
În plus, l-a numit pe conducătorul campaniei electorale a lui Bush, James A. Baker al III-lea, care a îndeplinit apoi funcţia de preşedinte al comitetului pentru organizarea campaniei electorale a tandemului Kcagan-Bush, drept şef al personalului Casei Albe. Baker făcea parte din cea de-a patra generaţie a unei familii care a fost legată de mult timp de interesele petroliere ale familiei Rockefeller. Apoi, la mai puţin de două luni după alegerea lui, Reagan a fost lovit de glonţul unui asasin, care a trecut la numai un centimetru depărtare de inima sa, fapt ce l-ar fi propulsat pe Bush în Biroul Oval de la Casa Albă cu şapte ani mai devreme. Destul de ciudat este că fratele atentatorului, John W., urma să ia cina împreună cu Neil, fiul lui Bush, chiar în seara când Reagan a fost împuşcat. Tatăl lui Hinckley, un petrolist texan, şi Bush erau de asemenea prieteni vechi. De menţionat că numele lui Bush, alături de porecla sa pe care puţini o cunoşteau pe atunci, „Macul”, adresa şi numărul lui de telefon au fost găsite în agenda personală a lui George DeMohrenschildt, ultimul prieten apropiat al lui Lee Harvey Oswald despre care avem informaţii. Existenţa în 1963 a unui raport secret al FBI, care menţiona existenţa unui oarecare „George Bush, pe atunci membru C IA ” , în legătură cu reacţiile din rândurile comunităţii cubaneze din SUA faţă de asasinarea lui JF K.
Mulţi cercetători consideră că aceste mici amănunte, aparent neînsemnate şi fără legătură între ele, cărora li s-a acordat prea puţină atenţie până acum, nefiind publicate, se potrivesc mult prea bine pentru a putea fi socotite doar nişte simple coincidenţe de către orice om cu o judecată cât de cât raţională. Legăturile de necontestat existente între conducătorii SUA, Consiliul pentru Relaţii Externe şi Comisia Trilaterală, împreună cu faptul că bancherul David Rockefeller, promotor al globalizării, era un far călăuzitor în ambele organizaţii amintite mai sus, au generat multă îngrijorare în rândurile scriitorilor specializaţi în conspiraţii, atât de stânga cât şi de dreapta. „Dacă despre Consiliul pentru Relaţii Externe se poate afirma că este o pepinieră a idealului unui singur guvern mondial, atunci Comisia Trilaterală este « trupa de şoc » reunită pentru a asalta capetele de pod ale guvernării” — scriau în 1979 autorii Sutton şi Wood. „Deja Comisia a plasat membri în toate posturile de conducere importante din SUA.” Texe Marrs (nicio legătură cu autorul acestei cărţi), preşedinta companiei Living Truth Publishers din Austin, Texas, avertiza: „Comisia Trilaterală este un grup cu obiectivul de a grăbi apariţia epocii în care lumea va fi condusă de un guvern unic, care promovează conceptul unei economii internaţionale, controlate din spatele uşilor închise de către Frăţia Secretă (Illuminati).* Regretatul senator Barry Goldwater a fost la fel de precaut, în lucrarea sa intitulată With No Apologies, publicată în 1979, Goldwater ne prevenea că:
„Cea mai recentă cabală internaţională [Comisia Trilaterală], iniţiată de David Rockefeller are scopul de a fi vehiculul consolidării la nivel golbal a intereselor sale comerciale şi bancare prin dobândirea controlului asupra conducerii politice a SUA.”
Comisia Trilaterală este cu siguranţă o organizatie secretă, deoarece întrunirile ei nu sunt deschise publicului, ceea ce e aproape sigur că ea reprezintă o prelungire a unei organizaţii ca Consiliul pentru Relaţii Externe, deoarece toţi prezenţi la şedinţa de constituire a Comisiei Trilaterale erau membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe.
Consiliul pentru Relaţii Externe. Acesta a luat naştere în urma unei serii de întâlniri, desfăşurate în timpul l’iimului Război Mondial. în 19 17 , la New York, colonelul Edward M.mdell House, un sfetnic de taină al preşedintelui Woodrow Wilson, adunase cam 100 de oameni importanţi, pentru a discuta despre cum va arăta lumea postbelică. Autointitulându-se „Examinatorii”, aceştia au făcut planuri privitoare la încheierea unui acord de pace, care în cele din urmă s-au numărat în faimosul plan de pace al lui Wilson, format din 14 puncte, pe care l-a prezentat mai întâi Congresului, la data de 8 ianuarie 1918. Cele 14 puncte aveau caracter globalist, căci solicitau înlăturarea „tuturor barierelor” din calea schimburilor economice dintre ţări, „egalitatea condiţiilor de schimb” şi constituirea unei „asociaţii generale a naţiunilor”. Colonelul House — ce se autodefinea cândva drept un socialist de esenţă marxistă, dar ale cărui acţiuni oglindeau mai degrabă socialismul de esenţă labiană — a scris în 19 12 lucrarea intitulată Philip Dru:
Administrator. în cartea lui, House descria o „conspiraţie” existentă pe teritoriul SUA, cu scopul de a înfiinţa o bancă centrală a acestei ţări, de a institui un impozit pe venit calculat gradual şi de a controla ambele partide politice americane. La mimai doi ani după publicarea acestei cărţi, fuseseră literalmente transpuse în viaţă două (dacă nu toate trei) dintre ţelurile divulgate de autor. Pe la sfârşitul lui 1918, situaţia fără ieşire de pe frontul de vest şi intrarea SUA în război au forţat Germania şi Puterile Centrale ce-i erau aliate să accepte condiţiile de pace ale preşedintelui Wilson. Conferinţa de Pace ce s-a desfăşurat în 1919, a avut ca urmare semnarea drasticului Tratat de la Versailles, care a obligat Germania să le plătească Aliaţilor înrobitoare despăgubiri de război. Acest fapt a dus la ruinarea economică a Germaniei şi, în cele din urmă, la ascensiunea lui Adolf Hitler şi a naziştilor conduşi de el.
La Conferinţa de Pace de la Paris au participat preşedintele Woodrow Wilson şi cei mai apropiaţi sfetnici ai săi — colonelul House, bancherii Paul Warburg şi Bernard Baruch, precum şi peste douăzeci dintre membrii „Examinatorilor”. Participanţii au fost de acord cu planul de pace prezentat de Wilson, inclusiv cu constituirea Ligii Naţiunilor. Deşi, conform legislaţiei americane, convenţia trebuia ratificată de Senatul SUA, acesta nu a validat-o, dintr-o aparentă neîncredere în organizaţiile supranaţionale. Fără a se lăsa descurajaţi, colonelul House şi ceilalţi delegaţi britanici şi americani prezenţi la conferinţă s-au întâlnit la Hotelul Majestic din Paris, în 30 mai 19 19, pentru a pune bazele unui Institut al Afacerilor Internaţionale, cu o filială în SUA şi o alta în Marea Britanie. Filiala din Marea Britanie urma să devină Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale. Iar această instituţie avea să ghideze opinia publică spre acceptarea mai uşoară a unui guvern mondial unic şi a conceptului de globalism.
Filiala din SUA a fost înfiinţată oficial în data de 2 1 iulie 1921, sub denumirea de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE). Acesta a fost constituit pe fundamentul unui club newyorkez lipsit de strălucire, care purta acelaşi nume şi care fusese creat în 1918 de nişte bancheri şi avocaţi importanţi, ca loc de discuţii privind comerţul şi finanţele internaţionale. Articolul II din statutul noului Consiliu pentru Relaţii Externe prevedea că oricine ar fi dezvăluit detalii de la întâlnirile acestei organizaţii, încălcând regulamentul, putea fi exclus din rândurile membrilor, ceea ce definea instituţia ca fiind o societate secretă. Acest val al misterului a fost asiduu protejat de reprezentanţi importanţi din mass-media. „Analiştii care urmăresc presa sovietică spun că ştiri despre activitatea consiliului apar mai regulat în Pravda şi Izvestia, decât în New York Times“ — scria ziaristul J. Anthony Lucas în anul 1971. Până în 1945, Consiliul pentru Relaţii Externe şi-a avut sediul în Harold Pratt House, din New York. Clădirea a fost donată de către familia Pratt, care era asociată cu Rockefeller la Standard Oii. Uşile sale cu vitralii, şemineurile şi tapiseriile elegante — totul creează acolo o atmosferă de club. Caracterizarea Consiliului pentru Relaţii Externe ca fiind „un club pentru old boys“ este întărită de faptul că mulţi dintre membrii săi fac parte şi din alte cluburi exclusiviste ale înaltei societăţi, cum ar fi:
Century Association, Links Club, University Club sau Washington’s Metropolitan Club. In raportul anual al Consiliului pentru Relaţii F.xterne din 1997, preşedintele consiliului dc conducere, Peter G. Peterson, recunoştea deschis faptul că, în acuzaţia conform căreia consiliul era o organizaţie exclusivistă, deschisă doar „elitei liberale newyorkeze”, exista un „sâmbure de adevăr”, dar declara că, în prezent. Consiliul pentru Relaţii Externe „îşi extinde activitatea în SU A “ , având un număr tot mai mare de membri care trăiesc în New York şi Washington. Cu toate că, la început, numărul de membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe era limitat la 1 600 de persoane (deoarece posibilitatea de aderare li s e deschidea numai celor care erau invitaţi de către un membru al organizatei), astăzi aceasta numără peste 3 300 de persoane, incluzând liderii cu cea ni.ii mare influenţă din domeniul financiar, comercial, al comunicaţiilor şi academic. Admiterea ca membru este un proces foarte discriminatoriu şi I I ii reros: candidatul trebuie propus de către un membru, care trebuie secondat de un al doilea, apoi candidatura trebuie aprobată de un comitet însărcinat cu aderarea, după care urmează examinarea făcută de nişte experţi, iar în ( de din urmă cererea trebuie aprobată de către consiliul director. într-un efort de adaptare la cerinţele lumii moderne, Consiliul şi-a mărit numărul de membri pe la începutul anilor ’70, astfel încât să cuprindă câteva persoane de culoare şi mai mult de 12 femei. Pentru a-şi extinde influenţa,Consiliul pentru Relaţii Externe a creat, de a lungul şi de-a latul ţării, o serie de Comitete pentru Relaţii Externe, instituite din lideri locali. Pe la începutul anilor ’80, existau cel puţin astfel de comitete, având în rândurile lor peste 4 000 de membri. Printre fondatorii organizaţiei s-au numărat colonelul House, fostul senator de New York şi secretar de stat Elihu Root, editorialistul Walter, John Foster Dulles şi Christian Herter (ambii devenind ulterior secretari de stat ai SUA), precum şi fratele lui Dulles, Allen (care mai târziu a ajuns director al CIA). Preşedintele-fondator al consiliului, milionarul John W. Davis, era avocatul pe probleme de finanţe al omului de afaceri J.P. Morgan, în vreme ce vicepreşedintele Paul Cravath, de asemenea, reprezenta proprietăţile lui Morgan. Iar primul secretar al consiliului a fost Russell Leffingwell, unul dintre partenerii de afaceri ai lui Morgan. întrucât majoritatea membrilor fondatori ai Consiliului pentru Relaţii Externe erau legaţi cumva de familia Morgan, s-ar putea spune, fără teama de a greşi, că organizaţia era foarte influenţată de interesele acestei familii. Fondurile necesare desfăşurării activităţii veneau de la bancheri şi linanţişti ca Morgan, John D. Rockefeller, Bernard Baruch, Jacob Schiff,Kahn şi Paul Warburg. Astăzi, aceste fonduri provin de la corporaţii importante, precum Xerox, General Motors, Bristol-Meyers Squibb, Texaco etc., dar şi de la instituţii de o altă natură, precum German Marshall Fund, McKnight Foundation, Dillion Fund, Ford Foundation, Andrew W. Mellon Foundation, Rockefeller Brothers Fund, Starr Foundation şi Pew.
Potrivit datelor furnizate de Centrul de Cercetare a Capitalului, în lucrarea intitulată Guide to Nonprofit Advocacy and Policy Groups, membrii consiliului de conducere al acestei instituţii sunt asociaţi cu alte organizaţii influente, precum Comitetul pentru Dezvoltare Economică, Institutul pentru Economie Internaţională, Comitetul pentru Administrarea Responsabilă a Bugetului Federal, Trustul Antreprenorial de Afaceri, Institutul de Urbanism, Masa Rotundă a Afacerilor, Consiliul Concurenţei, Camera de Comerţ a SUA, Alianţa Naţională pentru Afaceri, Institutul Brookings, Forumul pentru înaltă Educaţie în Afaceri, Institutul Washington pentru Politică, Etică şi Politici Publice ale Orientului Apropiat, Institutul Hoover, Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale, Societatea Viaţa în Sălbăticie şi Consiliul American pentru Formarea Capitalului. Consiliul pentru Relaţii Externe a jucat un rol-cheie în politica americană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar ziaristul J. Anthony Lucas scria:
„Din 1945 până la mijlocul anilor ’60, membrii consiliului s-au aflat în linia întâi a activismului globálist american.” în declaraţia de misiune din 1997, reprezentanţii Consiliului pentru Relaţii Externe, „în rândurile cărora se numără aproape toţi foştii şi actualii oficiali guvernamentali americani din domeniul relaţiilor externe”, declarau că ei reprezintă „o organizaţie şi un grup de studiu ce-şi educă membrii şi personalul pentru aşi servi naţiunea, dând idei pentru o lume mai bună şi mai sigură”.
Criticii organizaţiei pun la îndoială veridicitatea acestui scop, remarcând că instituţia a fost implicată în desfăşurarea fiecărui conflict al secolului X X . Mulţi scriitori văd această organizaţie ca pe un grup ce vrea să dobândească dominaţia asupra lumii — prin intermediul corporaţiilor multinaţionale, al tratatelor internaţionale şi al unui guvern mondial. Chiar şi cei din interiorul organizaţiei par să-şi poată convinge foarte greu colegii că aceasta nu se află la originea niciunei conspiraţii menite să controleze lumea.
Scriitorul G. Edward Griffin a fost de acord că, iniţial, Consiliul pentru Relaţii Externe, în calitatea sa de paravan pentru Grupul Britanic al Mesei Rotunde, a fost dominat de către familia J.P. Morgan. „Treptat, această familie a fost înlocuită de familia Rockefeller, iar catalogul de membri « sună » acum la fel ca un top 500 al revistei Fortune”, scria el în 1994. Un exemplu al modului cum familia Rockefeller îşi exercită dominaţia asupra Consiliului pentru Relaţii Externe a survenit la începutul anilor ’ 70, când David Rockefeller a călcat pur şi simplu în picioare deciziile luate de un comitet de nominalizare, oferind funcţia de redactor-şef al revistei Foreign Affairs lui William Bundy, un fost funcţionar C IA , care a jucat un rol foarte important în continuarea războiului din Vietnam. Demonstrând modul cum fiecare administraţie guvernamentală americană a fost pur şi simplu ticsită cu membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe, începând de la înfiinţarea acestuia până azi, ziaristul de orientare conservatoare James Perloff, care a cercetat activitatea acestei organizaţii, remarca următoarele:
„Dacă urmărim desfăşurarea istorică a evenimentelor, demonstrăm şi mai clar acest fapt. Până în 1988, 14 secretari de la Departamentul de Stat şi 14 de la Finanţe, 11 secretari de stat de la Apărare şi zeci de alţi şefi de la alte departamente federale au fost membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe.” Aproape fiecare director al CIA, de la Allen Dulles încoace, a fost membru al acestei organizaţii, inclusiv Richard Helms, William Colby, George Bush, William Webster, James Woolsey, John Deutsch, William Casey. „Mulţi dintre membrii Consiliului pentru Relaţii Externe au un interes financiar personal legat de politica externă a ţării”, remarca cercetătorul Laurie Strand, care continua:
„Asta se întâmplă pentru că proprietăţile şi investiţiile lor sunt păzite de Departamentul de Stat, armată, C IA .”
Mulţi cercetători au afirmat că, în realitate, CIA îndeplineşte rolul unei agenţii de securitate nu numai pentru America corporatistă, ci şi pentru rudele şi colegii din frăţiile universitare ai membrilor Consiliului pentru rudele şi colegii din frăţiile universitare ai membrilor Consiliului.
Membrii Consiliului pentru Relaţii Externe care ocupă funcţii în guvern au tendinţa să aducă în echipă şi alţi colegi, membri ai aceleiaşi organizaţii. Spre exemplu, atunci când unul dintre membrii Consiliului pentru Relaţii Externe, Henry Stimson, a venit la Washington pentru a ocupa funcţia de sef de Război în anul 1940, l-a adus cu sine ca secretar asistent pe unul dintre prietenii săi, de asemenea membru în Consiliu, John MeCloy, care, la rândul lui, a respectat de-a lungul anilor această tradiţie, de a aduce în funcţii din structura guvernamentală mai mulţi membri ai acestei organizaţii.
„Ori de câte ori aveam nevoie de un nou candidat care să se ocupe de o funcţie în guvern, nu făceam decât să răsfoim catalogul membrilor Consiliului pentru Relaţii Externe, iar apoi telefonam la New York” spunea odată MeCloy, fost preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe, și președinte al Chase Manhattan Bank, mentor al lui David Rockefeller şi fost consilier de politică externă pe lângă şase preşedinţi americani. Un alt exemplu al influenţei exercitate de Consiliul pentru Relaţii Externe îl poate constitui ascensiunea meteorică a lui Henry Kissinger. Acesta nu era decât un profesor necunoscut, care participa la o şedinţă organizată la Şcoala de pregătire a ofiţerilor din infanteria marină a SUA de la Ouantico, statul Virginia, avându-l drept pe Nelson Rockefeller,pe vremea aceea consilier prezidenţial de politică externă. Această întâlnire a marcat începutul unei lungi prietenii a celor doi, care a culminat cu faptul că Rockefeller i-a dăruit în mod deschis lui Kissinger suma de 50 000 de dolari. La puţin timp după aceea, Kissinger i-a fost prezentat lui David Rockefeller şi altor membri marcanţi ai Consiliului pentru Relaţii Externe. prin intermediul acestei organizaţii, el a obţinut fonduri şi dreptul de mirare la funcţionari superiori din cadrul Comisiei pentru Energie Atomică a SUA, la vârful armatei, la CIA şi la Departamentul de Stat.
Kissinger a devenit secretar de stat şi rămâne şi la ora actuală o forţă în domeniul afacerilor externe. Conform unor rapoarte publicate de către administraţia Clinton era de asemenea ticsită cu peste 100 de membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe, care au ajutat la demarajul politic al administraţiei respective. Membrii Consiliului pentru Relaţii Externe au fost numiţi ambasadori în Spania, Marea Britanie, Australia, Chile, Siria, Africa de Sud, Rusia, România, Japonia, Coreea, Mexic, Italia, India, Franţa, Republica Cehă, Polonia, Nigeria, Filipine.
Astăzi, cel puţin 12 membri, atât din Camera Reprezentanţilor, cât şi din Senat, aparţin acestui Consiliu. Scriitorul Robert Anton Wilson comenta:
„Dacă Consiliul pentru Relaţii Externe ar avea milioane de membri, cum are spre exemplu Biserica Presbiteriană, acest lucru nu ar putea avea o prea mare semnificaţie, însă acest Consiliu nu are decât 3 200 de membri”. Datorită strânselor legături cu Wall Street-ul şi lumea bancară, precum şi din cauza secretomaniei sale, Consiliul pentru Relaţii Externe a fost supus unor violente atacuri, venite de la scriitorii de orientare conservatoare. Această atenţie de care s-a bucurat din partea opiniei publice a dus la crearea unei organizaţii cu caracter mai puţin secret, Comisia Trilaterală. Conştientizarea publicului cu privire la prezenţa masivă a membrilor Consiliului pentru Relaţii Externe în structurile guvernului a devenit atât de răspândită, încât regretatul Gary Allen, a cărui carte, referitoare la globalizare, None Dare Call It Conspiracy, s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare, în ciuda faptului că a fost ignorată de mass-media oficiale, a comentat chiar înaintea alegerilor naţionale din 1972:
„între cei doi candidaţi pentru prezidenţiale nu a fost cu adevărat nicio diferenţă. Votanţilor li s-a permis să aleagă între un susţinător al globalizării şi membru al Consiliului pentru Relaţii Externe — Nixon — şi Humphrey, care milita de asemenea pentru ea, fiind membru al aceleiaşi organizaţii. Doar retorica lor a fost schimbată, pentru a prosti publicul.” într-o chemare la acţiune, Allén a reluat îndemnurile multor altor cercetători dinaintea lui, suspicioşi cu privire la motivele din spatele activităţii Consiliului pentru Relaţii Externe, scriind:
„Ambele partide politice din SUA trebuie să spargă controlul intern exercitat asupra lor. Membrii Consiliului pentru Relaţii Externe, lacheii lor, oportuniştii care se caţără pe scara socială sprijinindu-i, trebuie să fie invitaţi pe un ton politicos să plece, căci altfel adevăraţii patrioţi vor pleca în locul lor”.
Foarte mulţi cercetători specializaţi pe domeniul conspiraţiei, văd conturându-se o situaţie paralelă în alegerile din 2000, care se întrevede a fi o întrecere între democratul Al Gore şi republicanul George W. Bush, ambii candidaţi având vechi legături financiare şi familiale atât cu Wall Street-ul, cât şi cu membrii consiliului pentru Relaţii Externe. Scriind din perspectiva creştină, autorul Perloff avertiza că „o bătălie de proporţii este pe cale a se contura între Regatul lui Hristos şi Regatul lui Anticrist.
Bilderberg este alcătuit din persoane influente, multe dintre ele aparţinând caselor regale europene — care se întâlnesc anual în secret, pentru a discuta problemele aflate la ordinea zilei. Mulţi dintre cercetătorii care iu suspiciuni cu privire la activitatea lor afirmă că aceştia conspiră pentru a controla evenimentele mondiale. în ciuda faptului că mulţi ziarişti foarte importanţi din mass-media se întâlnesc cu membrii acestui grup. La fel ca în cazul Comisiei Trilaterale şi al Consiliului pentru Relaţii Externe, membrii Clubului Bilderberg sunt adesea membri în câte unul sau două din aceste trei grupuri.
1991, Clinton, guvernatorul de pe atunci al statului Arkansas, a fost invitatul de onoare al Clubului Bilderberg. în 1992, a candidat la preşedinţia SUA şi a câştigat-o. După ce a fost ales, Clinton nu a spus nimic despre întâlnirile sale cu membrii Clubului Bilderberg, însă, conform afirmaţiilor ziarului The Spotlight (un ziar de scandal din Washington, care a publicat ani de zile relatări despre conferinţele Clubului Bilderberg), Hillary Clinton a participat la conferinţa din 1997 a acestui club, devenind întâia Primă Doamnă din istoria SUA care a făcut acest lucru. Imediat după aceea, au început să circule constant zvonuri tot mai insistente despre viitorul rol pe care urma să-l joace ea în politică. Această organizaţie ultrasecretă a luat naştere oficial la începutul anilor ’50 ai secolului XX , ca urmare a unui şir de întâlniri neoficiale, desfăşurate între membrii elitei europene în anii ’40. La aceste întruniri au participat miniştrii de externe din ţările europene, prinţul Olandei, Bernhard, şi socialistul polonez, doctor Joseph Hieronim Retinger, care, după al Doilea Război Mondial, a devenit unul dintre fondatorii Mişcării de Unificare a Europei. A ajuns să fie cunoscut sub numele de „părintele fondator al Grupului Bilderberg”. Retinger a fost adus în SUA de către Averell Harriman (membru al consiliului pentru Relaţii Externe), care, în perioada celui de-al Doilea Mondial a fost ambasadorul american în Anglia, unde i-a vizitat pe ilţi ( ca de exemplu David şi Nelson Rockefeller,Dulles şi directorul C IA de pe atunci, Walter Bedell Smith. Mai mult , Retinger formase Comitetul American pentru o Europă Unită, împreună cu viitorul director CIA, membru pe atunci al Consiliului pentru Relații Externe, Allen Dulles, directorul de pe atunci al acestei organizaţii, Franklin, funcţionarul C IA Thomas Braden şi William Donovan,şef al Biroului pentru Servicii Strategice (OSS), precursorul CIA şi-a început cariera în domeniul culegerii de informaţii ca agent în slujba lui J.P. Morgan Jr., fiind cunoscut ca un „anglofil”, adică un partizan ai unor relaţii apropiate între Marea Britanie şi SUA. Retinger şi-a continuat participarea la întrunirile Clubului Bilderberg până la moartea lui, din 1960.
Altă persoană, cu legături la CIA , care a ajutat la crearea clubului bilderberg, a fost redactorul-şef al revistei Life, C.D. Jackson, care, în timpui mandatului lui Eisenhower, a fost consultant prezidenţial special pentru războiul psihologic. Pe urma acestor asocieri a apărut ideea desfăşurării unor întruniri regulate, la care să ia parte afacerişti, politicieni, bancheri, educatori, proprietari de mijloace de informare şi directori ai acestora, lideri militari importanţi de pe glob. Clubul Bilderberg este, de asemenea, strâns legat de nobiliare europene, inclusiv de familia regala britanică. Conform spuselor câtorva surse demne de încredere, la întrunirile acestui grup participă adesea membri ai familiilor regale din Suedia, Olanda, Spania. Principalul impuls pentru organizarea acestor întâlniri ale Clubului a venit de la prinţul Olandei, Bernhard, al cărui nume şi titlu complet erau Bernhard Julius Coert Karel Godfried Pieter, prinţ al Olandei şi prinţ de Biesterfeld. Bernhard fusese membru al unităţii naziste Schutzstaffel (SS) şi angajat al filialei I.G. Farben din Paris. în 1937, s-a căsătorit cu prinţesa luliana a Olandei, devenind acţionar majoritar şi conducător al sucursalei olandeze a companiei Shell, împreună cu lordul britanic Victor Rothschild.
După invadarea Olandei de către Germania, perechea regală s-a mutat la Londra, unde, după război, Rothschild şi Retinger l-au încurajat pe prinţul bernhard, îndemnându-l să creeze Clubul Bilderberg. Acesta a fost preşedintele Clubului până în 1976, când a demisionat, ca urmare a unor dezvăluiri conform cărora acceptase bacşişuri substanţiale din partea companiei Lockheed, pentru a promova vânzarea avioanelor produse de această companie în Olanda. Din 1991, preşedinţia Clubului Bilderberg a fost deţinută de lordul Peter Carrington, fost membru al guvernului, secretar general al N A TO şi preşedinte al Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, o organizaţiei soră a Consiliului pentru Relaţii Externe. Lordul a fost legat de imperiul financiar bancar al familiei Rothschild, atât prin legături de afaceri, cât şi prin căsătorie. Dintre americanii renumiţi ale căror nume pot fi citate pe lista participanţilor la întrunirile Clubului Bilderberg, îi amintim pe membrii Consiliului pentru Relaţii Externe George Ball, Dean Acheson, Dean Rusk, McGeorge Bundy, Christian Herter, Zbigniew Brzezinski, Douglas Dillon, J. Robert Oppenheimer, Walter Reuther, Jacob Javits, Robert McNamara, Walter Bedell Smith, generalul Lyman Lemintzer.
Dintre alte nume remarcabile din rândurile participanţilor, îi citez pe: J. William Fulbright, Henry Ford al Il-lea, Georges-Jean Pompidou, Giscard d’Estaing, Helmut Schmidt şi baronul francez Edmond de Rothschild. „De fapt, Clubul Bilderberg este un fel de Consiliu pentru Relaţii Externe cu caracter neoficial, extins la scară mondială” — afirma autorul Neal Wilgus. Scriitorul şi fostul ofiţer de informaţii Dr, John Coleman susţinea:
„Conferinţa Bilderberg este o creaţie a serviciului (britanic) MI-6, aflată sub conducerea Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale.” Având în vedere legăturile avute de această organizaţie cu comunitatea serviciilor de informaţii din SUA, se poate spune în mod legitim că CIA a organizat şi sponsorizat parţial conferinţele Clubului Bilderberg. Conform minutelor „strict secrete” ale primei conferinţe a acestui grup, „până acum s-a acordat o atenţie insuficientă planificării pe termen lung şi creării unei ordini internaţionale, care să privească dincolo de criza actuală (Războiul Rece). La timpul potrivit, actualele noastre concepte privitoare la problemele mondiale ar trebui extinse, astfel încât să cuprindă întreaga lume.” Reporterul de investigaţii James P. Tucker, care a urmărit ani de zile desfăşurarea activităţii Clubului Bilderberg, scria:
„Agenda Clubului Bilderberg este aproape identică cu cea a organizaţiei-surori, Comisia Trilaterală… Cele două grupuri au o conducere întrepătrunsă şi o viziune comună asupra lumii. David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală, dar împarte puterea şi în mai vechiul Club Bilderberg cu reprezentanţii britanici şi europeni ai familiei Rothschild.” De obicei, Clubul Bilderberg se întruneşte o dată pe an în staţiuni luxoase de pe tot globul, iar activităţile lui poartă pecetea secretului total, în ciuda faptului că la ele participă ziarişti de seamă din mass-media americane. În toate că grupul afirmă că nu ţine decât discuţii de informare privitoare la evoluţia afacerilor mondiale, există dovezi conform cărora recomandările se transformă adesea în politici oficiale. Conceptul privitor la unificarea Europei sub o conducere centralizată este un scop ce datează din Evul Mediu, de pe vremea Cavalerilor Templieri, şi care pare că acum se află pe calea cea bună pentru a se transforma în realitate, mulţumită eforturilor depuse de membrii Clubului Bilderberg.
McGhee, un membru al acestui grup, fost ambasador american a recunoscut: „Tratatul de la Roma, ce a dus la înfiinţarea Pieţei Comune Europene, a fost în cea mai mare parte conceput în cursul întruni-i ilor Clubului Bilderberg.”
Jack Sheinkman, preşedinte al Amalgamated Bank,membru al Clubului Itilderberg, spunea în 1996 ca:
„în unele cazuri, discuţiile noastre au un oarecare impact, devenind decizii politice. Ideea apariţiei unei monede comune europene a fost pusă în discuţie cu câţiva ani în urmă în cadrul clubului, înainte de a deveni politică oficială. Am mai discutat şi despre faptul ca SUA să stabilească relaţii diplomatice formale cu China, înainte ca Nixon să facă asta.” Sheinkman ar putea fi unul dintre acei membri ai Clubului Bilderberg nu înţeleg adevăratele scopuri ale conducerii elitiste a acestuia.
McBeth descria lista invitaţilor la reuniunea Clubului Bilderberg, referindu- se la un „almanah mondial al persoanelor cărora li se atribuie instalarea lui Bill Clinton în Biroul Oval de la Casa Albă şi înlăturarea Doamnei de Fier — Margaret Thatcher — de la numărul 10 de pe Downing Street;
aceştia s-au întâlnit pentru a discuta evenimentele de pe plan mondial şi, după cum susţin unii, pentru a le manipula”, adăuga el.
O legătură evidentă între Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală şi Clubul Bilderberg o reprezintă familia Rockefeller, în special mezinul David. Câţiva afacerişti foarte bogaţi şi binecunoscuţi au constituit, în prima parte a secolului XX , ceea ce echivala cu o „regalitate americană”; este vorba de magnatul oţelului Andrew Carnegie, bancherul Andrew Mellon şi magnaţii transporturilor Cornelius Vanderbilt şi Edward Harriman.
Davison Rockefeller continuă să fie cel mai recunoscut şi cel mai dispreţuit bogătaş din lume, cu toate că a murit încă din 1937. Pe tot parcursul secolului trecut, nu a existat nici măcar o singură familie americană care să fi strâns atâta putere şi influenţă precum această familie, mulţumită atât averii,şi legăturilor speciale avute cu Anglia. Cu ani în urmă, numele Rockefeller apărea mereu în orice discuţie referituoare la societăţile secrete.
La începutul Războiului Civil american, Rockefeller era un tânăr agent la Bursa de Produse Agricole din Cleveland, Ohio. A realizat repede uriaşul potenţial reprezentat de industria petrolieră aflată pe atunci la începuturi în acele locuri şi, în 1863, împreună cu câţiva asociaţi, a construit o rafinărie. în 1870, a înscris la tribunal Compania Standard Oil din Ohio. „Banca Naţională Orăşenească din Cleveland, care a fost identificată mai târziu, în cursul unor audieri pe această temă din Congresul SUA, ca fiind una dintre cele trei bănci americane aparţinând familiei Rothschild (o familie importantă de bancheri europeni), i-a asigurat lui John D. Rockefeller banii necesari pentru ca el să poată începe procesul de monopolizare a rafinăriilor de petrol, proces care a dus la formarea companiei Standard Oil”, se remarca într-un recent documentar, intitulat The Money Masters. Rockefeller, care obişnuia să spună „concurenţa este un păcat”, şi-a eliminat fără scrupule concurenţii, fie fuzionând cu ei, fie cumpărându-le bunurile. Dacă nu reuşea s-o facă, reducea preţurile atât de mult, până când concurenţii săi erau obligaţi să vândă. El a mai reuşit să încheie acorduri foarte profitabile privitoare la acordarea de rabat la transporturile pe calea ferată, fapt care i-a asigurat un monopol aproape complet asupra transportării petrolului. Standard Oil,strămoşul direct al companiei Exxon, a prosperat enorm şi, prin 1880, Rockefeller fie deţinea, fie controla 95% din totalul producţiei de petrol a SUA.
Atât familiei Rockefeller, cât şi altora, să menţină controlul asupra industrie petroliere. „Cele mai mari opt companii petroliere au fost unite în 1972 prin intermediul băncilor comerciale mari, fiecare dintre ele fiind obligată să facă afaceri cu cel puţin una dintre companiile membre ale grupului de elită” scria dr. John M. Blair, fost economist-şef adjunct al Comisiei Federale de Comerţ. „Exxon, avea patru astfel de ramificaţii de afaceri cu Mobil Standard Oii din Indiana, Texaco, ARCO . Mobil avea, la rândul său, trebuia astfel de ramificaţii cu Exxon, Shell, Texaco, ARCO , iar, la rândul său Texaco avea ramificaţii de afaceri cu Exxon, Mobil, Standard Oii din Indiana, iar compania Shell cu compania Mobil. Ori de câte ori toate aceşti şase (dintre cele mai mari) bănci comerciale, exceptând Bank of America ş Western Bank Corporation, ţin şedinţele consiliilor de conducere, directorii primelor opt companii petroliere, exceptând Gulf şi SoCal, se întâlnesi în medie de 3,2 ori cu directorii unora dintre cei mai importanţi concurenţ ai lor.”
La data redactării celor de faţă, consolidarea companiilol petroliere a continuat, odată cu anunţarea unor planuri ca British Petroleun PLC să achiziţioneze Amoco. La vremea morţii sale, în 1937, Rockefeller şi unicul lui fiu, John D Rockefeller Jr., nu numai că izbutiseră să construiască un imperiu în domeniul petrolului, ci reuşiseră să înfiinţeze instituţii ca Institutu Rockefeller pentru Cercetări Medicale (fondat în 1901), Consiliul Genera pentru Educaţie (constituit în 1903), Universitatea din Chicago (1889),Fundația Rockefeller ( 1913 ) , Lincoln School ( 1917 ).
După 1900, familia Harriman, cea care a ajutat familia Prescott Bush să intre în afaceri, împreună cu familia Rockefeller, a donat milioane de dolari pentru crearea unui laborator de cercetări în domeniul eugeniei, cu sediul la Cold Spring Harbor, în statul New York, precum şi câte un departament de studii eugenice la Universităţile Harvard, Columbia. Primul Congres Internaţional de Eugenie a fost convocat la Londra in 1912, avându-l ca director organizator pe Winston Churchill. Este evident ideea „purităţii sanguine” era foarte importantă pentru aceşti oameni. în 1932, când congresul s-a reunit la New York, linia navală Americană, controlată de asociaţii lui Harriman, George Walker şi Prescott Bush, a adus la congres personalităţi germane influente. Una dintre acestea era doctorul Ernst Rudin, reprezentantul Institutului berlinez de Genealogie şi Demografie „Kaiser Wilhelm”. El a fost ales în unanimitate preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Eugenie, ca răsplată pentru contribuţia la fondarea Societăţii Germane pentru Igiena Rasială, o precursoare a institutelor rasiale hitleriste. Munca în materie de eugenie continuă chiar şi azi, sub denumiri mai corecte din punct de vedere politic. Generalul William H. Draper Jr. a fost un „membru sprijinitor” al Congresului Internaţional de Eugenie din 1932 şi, în ciuda — sau poate tocmai din cauza — legăturilor avute cu familiile Harriman şi Bush, a fost numit şef al Departamentului Economic al Comisiei Americane de Control din Germania, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit afirmaţiilor scriitorilor Tarpley şi Chaikin, „Generalul Draper a format (mai târziu) « Comitetul de Control al Crizei Demografice » şi « Fundaţia Draper », alăturându-se familiilor Rockefeller şi Du Pont, pentru promovarea conceptului de eugenie ca mijloc de « control demografic »“.
Administraţia Lyndon Johnson, sfătuită în aceste probleme de generalul Draper, a început să finanţeze programe de control al înmulţirii populaţiei în ţările tropicale prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltarea Mondială (USAID). Generalul Draper a fost mentorul preşedintelui George Bush în politicile demografice, iar fiul şi moştenitorul acestuia, William H. Draper al III-lea, a fost copreşedinte pentru finanţare — şef al campaniei de strângere de fonduri Bush for President la nivel naţional în 1980. Mai tânărul Draper a continuat să-şi desfăşoare activitatea în domeniul controlului demografic la ONU. Cercetările lui Rudin în materie de eugenie au fost în mare parte finanţate de familia Rockefeller. „Aceste bogate familii americane, ca şi omoloagele lor britanice, simt că le sunt superioare din punct de vedere rasial celorlalţi, dorind să-şi protejeze această superioritate”. Nepotismul s-a dovedit a fi o legătură puternică în făurirea acestor „lanţuri” familiale. Conform spuselor biografului familiei Rockefeller, Alvin Moscow, „începând din 19 17 şi continuând pe tot parcursul următorilor cinci ani, bătrânul Rockefeller i-a predat averea singurului său fiu moştenitor, fără a-i impune condiţii legate de administrarea acesteia”. In timp ce se ocupa mai ales de activităţi filantropice, John Jr. se dovedea totuşi a fi un demn urmaş al tatălui său, privind modul de încheiere şi tratare a afacerilor, mai cu seamă în opoziţia sa acerbă faţă de activitatea sindicală.
Planul iniţial privitor la crearea Sistemului Rezervelor Federale a fost conceput la reuniunea secretă din 1910 , care a avut loc pe domeniul lui Morgan de pe insula Jekyll, din largul coastelor statului Georgia. Morgan, care era legat prin afaceri de familia Rockefeller, prin intermediul asociatului său în domeniul investiţiilor, Nelson Aldrich, a rămas capitalistul dominant din SUA, până la moartea lui, survenită în 1913 , acelaşi an în care a fost creat Sistemul Rezervelor Federale. Fiul lui Morgan, John Pierpont Jr., cunoscut sub diminutivul „Jack”, a continuat să mărească averea familiei după moartea tatălui său. Instruit încă din adolescenţă pentru a-l înlocui ca şef al imperiului Morgan, acesta a petrecut opt ani muncind la sucursala londoneză a firmei tatălui său, dezvoltând strânse legături de afaceri cu elita bancară londoneză. în timpul Primului Război Mondial, Morgan a organizat înfiinţarea a peste 2 000 de bănci pentru a emite şi garanta obligaţiuni de război în valoare de peste un miliard de dolari. A devenit singurul bancher care a cumpărat provizii atât cu caracter militar, cât şi de altă natură, pentru guvernul britanic, dar şi pentru cel francez, pe tot parcursul războiului. Asta indică existenţa unor considerabile pârghii de influenţă şi o deţinere a controlului în cadrul respectivelor guverne, sugerând din nou amestecul familiei Rothschild. Familia Rothschild cu toate că este în mare parte necunoscut americanilor de astăzi, numele acestei familii este sinonim cu cercurile financiar-bancare mondiale, putând fi descoperit la originea ocultă a multor evenimente importante de pe plan mondial.
Această dinastie bancară, extrem de discretă, a fost întemeiată de către Mayer Amschel Bauer, un evreu german, născut la 23 februarie 1744 la Frankfurt, care era pe atunci un centru al antisemitismului cu origini în concepţiile filozofice foarte răspândite ale lui Immanuel Kant şi Johann Fichte. Tatăl său era negustor de veşminte de mătase, cu toate că legislaţia le interzicea evreilor practicarea acestui gen de comerţ. Tânărul Mayer a studiat pentru a deveni rabin. A fost instruit mai cu seamă în materie de haskalah, o împletire între religie, drept ebraic şi logică, ce dobândise popularitate în timpul Iluminismului. Moartea părinţilor săi l-a obligat să părăsească Şcoala de Studii Rabinice şi să devină ucenic la o bancă. învăţând repede meseria, el a devenit agentul financiar al curţii lui Wilhelm al IX-lea, administrator regal al regiunii Flesse-Kassel, precum şi un important francmason. A făcut astfel încât să-i intre pe sub piele lui Wilhelm, care era doar cu un an mai în vârstă decât el, alăturându-se interesului manifestat de acesta faţă de activitatea Francmasoneriei şi colecţionarea de antichităţi. Mayer obişnuia să descopere monede vechi şi să i le vândă protectorului său la preţuri foarte reduse. Ţinând seama de studiile sale rabinice, combinate cu serioasele lui cercetări în căutarea obiectelor vechi, mai mult ca sigur că a dobândit o profundă înţelegere a misterelor antice, mai cu seamă a celor din Cabala evreiască. Chiar în această perioadă, metafizica din Cabala a început să se împletească cu tradiţiile francmasoneriei.
Tânărul Mayer şi-a adăugat, de asemenea, pe lista clienţilor, familia regală germană Von Thurn und Taxis; unul dintre descendenţii acesteia avea să fie executat sub acuzaţia de a fi fost membru al societăţii secrete care l-a creat pe Adolf Hitler. Importanta familie despre care am vorbit mai sus administra activitatea unui serviciu de curierat pe întreg teritoriul Sfântului Imperiu Romano-German. „Această familie a prosperat pentru că a primit înaintea rivalilor săi ştirile privitoare la tendinţele pieţei, preţurile diverselor articole de consum şi informaţii despre evenimentele politice importante ce avuseseră sau urmau să aibă loc“ , nota biograful familiei Rothschild, Derek Wilson. Mayer a putut vedea personal faptul că informaţia, în special cea obţinută repede, putea însemna adesea obţinerea unor averi enorme. Astăzi, această axiomă se exprimă astfel: „Timpul înseamnă bani“ . Pentru a împiedica citirea corespondenţei lor de către cei care ar fi vrut să-i spioneze, membrii familiei îşi redactau scrisorile în Judendeutsch, o versiune a limbii germane scrisă cu caractere ebraice. Existenţa acestui cod i-a împiedicat pe majoritatea cercetătorilor să înţeleagă limpede atât intenţiile acestei familii, cât şi metodele ei de lucru.
Acesta a primit de la guvernul britanic o sumă uriaşă de bani pentru a trimite soldaţi din ţinutul Hesse care să lupte împotriva coloniştilor din America de Nord în timpul Războiului de Independenţă. Wilhelm i-a înmânat banii lui Mayer, pentru ca acesta să-i investească, dar în loc de asta, din câte se ştie, acesta a folosit banii pentru a-şi instala fiul, pe Nathan, ca director al sucursalei londoneze a băncii familiei. In cele din urmă, Mayer a retumat suma, dar „Nathan a manipulat totul în aşa fel, încât această sumă a stat la originea enormei averi a familiei Rothschild”. Biograful Derek Wilson recunoştea veridicitatea acestui lapt, scriind:
„Deturnarea temporară a enormelor sume de bani provenite din ţinutul Hesse-Kassel i-a permis lui N.M. [aşa cum îi plai ca lui Nathan să fie numit] să-şi lanseze pe piaţă întreprinderea bancara, asigur.indii i atât lichidităţile, cât şi prestigiul de care avea nevoie pentru a reuşi acest lucru.”
„încă din primele zile ale existenţei sale, familia Rothschild a apreciat la justa valoare importanţa apropierii de politicieni, care nu doar hotărau mărimea deficitelor bugetare, ci şi adoptau liniile politicii interne şi externe a acelor state”, scria biograful Niall Ferguson. El continua spunând:
„Influenţa familiei Rothschild se « întindea », de asemenea, şi asupra familiilor regale. Nathan a fost primul din familie care a intrat în legătură cu familia regală britanică, mulţumită faptului că tatăl său cumpărase poliţe cu sume substanţiale datorate de prinţul regent George — care mai târziu avea să devină regele George al IV-lea — şi de fraţii săi”. în cursul cercetărilor sale, Ferguson a descoperit că influenţa exercitată de familia Rothschild asupra familiei regale britanice se întindea până la prinţul consort Albert, soţul reginei Victoria, şi asupra fiului său. Ramura britanică a familiei Rothschild era, de asemenea, destul de apropiată şi de majoritatea oamenilor politici influenţi ai epocii victoriene, precum lordul John Russell, lordul William Gladstone, Benjamin Disraeli, Arthur Balfour, Joseph Chamberlain şi lordul Randolph Churchill, tatăl viitorul premier britanic, Winston Churchill. Cam tot în epoca în care Nathan a ajuns în Anglia, Mayer Bauer şi-a schimbat numele în Rothschild (ceea ce, în traducere literală, înseamnă „scut roşu”), denumire luată de pe un blazon ce reprezenta un scut roşu, pictat pe poarta casei din ghetou a familiei sale. Această schimbare de nume a fost, fără îndoială, menită să-i protejeze familia de antisemitismul violent care bântuia în Germania acelor vremuri. Pentru a se apăra şi mai bine de astfel de izbucniri rasiste, clanul folosea o grămadă de agenţi secreţi şi oameni de paie, care să-i administreze afacerile, cu ramificaţii îndepărtate.
„Morgan şi Rockefeller nu erau decât nişte papiţoi bogaţi, care au folosit banii oferiţi de Rothschild pentru construirea unor imperii extrem de întinse, ce controlau sistemul bancar, afacerile cu petrol, oţel etc. şi conduceau economia americană în acelaşi mod absolutist în care familia Oppenheimer o conduce pe cea sud-africană“ . O altă soluţie foarte comodă a fost aceea de a-i utiliza pe cei cinci fii ai lui Mayer Rothschild, cunoscuţi drept „cei cinci din Frankfurt”, care au fost şcoliţi şi formaţi cu grijă pentru a avea grijă cu foarte multă loialitate de prosperarea afacerilor bancare ale familiei. In vreme ce Mayer şi fiul său mai mare, Amschel Mayer, supravegheau desfăşurarea evenimentelor de la sediul băncii lor din Frankfurt, fiul Nathan Mayer a înfiinţat sucursala de la Londra a acesteia în 1804, în vreme ce mezinul, Jakob (care prefera să i se spună James), s-a alăturat cercurilor financiar-bancare de la Paris în 1811, iar Salomon Mayer a început să facă afaceri la Viena şi Karl Mayer la Napoli. Mayer a lucrat, de asemenea, şi împreună cu vecinii: „Familia Warburg a început să facă lobby la Hamburg pentru firma Rothschild încă din 1814,cu toate că nu s-au stabilit contacte regulate de afaceri între cele două firme decât în anii ’30 ai secolului al XIX-lea „, scria biograful Niall Ferguson. In 1785, familia Rothschild locuia în aceeaşi casă cu o familie pe nume Schiff; un nepot al acesteia, Jacob Henry Schiff, a emigrat în America în 1865, după ce l-a întâlnit pe Abraham Kuhn, care l-a invitat să fie asociat la firma lui de investiţii din New York. In 1875, tânărul Schiff s-a căsătorit cu fiica lui Solomon Loeb, care pe atunci conducea marea companie bancară de investiţii Kuhn, Loeb & Company din New York.
Schiff a devenit şeful firmei în 1885, odată cu moartea lui Loeb. El a fost cel care a finanţat cumpărarea companiei de cale ferată Union Pacific, de către magnatul Edward H. Harriman, tatăl celui ce mai târziu avea să devină un cunoscut om de stat de renume internaţional, W. Averell Harriman. Atât Schiff, cât şi Averell Harriman aveau să joace roluri importante în venirea la putere a comunismului în Rusia. Cei doi fii mai mari ai familiei Harriman au urmat cursurile Universităţii Yale, devenind membri ai ordinului „Craniul şi Oasele” — William Averell (a devenit membru al ordinului în 1913) şi Edward Roland Noel (s-a alăturat ordinului în 1917). In anii ’30 ai secolului XX, banca lui W.A. Harriman, din cadrul W.A. Harriman & Company, a fuzionat cu firma de renume mondial Brown Brothers, creând Brown Brothers, Harriman & Company, al cărui partener de o viaţă a fost Prescott Bush (care s-a alăturat ordinului în 1917), tatăl lui George Bush (care a devenit membru al ordinului în 1949). Căsătoriile între copiii familiilor importante de imigranţi evrei erau ceva obişnuit pe la începutul secolului XX . „Atunci când au început să se preocupe de protejarea enormelor lor averi, mai mult ca niciodată, întemeietorii acestor dinastii evreieşti au considerat adesea folositor faptul de a se căsători între ei, atât în SUA, cât şi în Europa Occidentală” — scria profesorul de istorie Howard M. Sachar. „Solomon Loeb şi Abraham Kuhn, după cum ne reamintim, s-au căsătorit fiecare dintre ei cu sora celuilalt, iar Jacob Schiff a devenit pe neaşteptate asociat al firmei, căsătorindu-se cu fiica lui Loeb. La rândul său, Felix Warburg, odrasla unei distinse familii de bancheri din Hamburg, şi-a asigurat poziţia de partener principal la firma Kuhn-Loeb, căsătorindu-se cu Frieda, fiica lui Schiff. Paul, fratele lui Felix, s-a căsătorit şi el cu Nina, fiica din a doua căsătorie a lui Solomon Loeb, devenind astfel unchiul propriului frate. Un alt partener, Otto Kahn, s-a căsătorit cu Adelaide Wolff, fiica unuia dintre investitorii iniţiali care au participat la întemeierea firmei.
La firma Goldman, Sachs & Co., doi băieţi ai familiei Sachs s-au căsătorit cu câte o fiică a familiei Goldman.” Un alt exemplu mai recent al acestor legături interfamiliale la nivel înalt a fost idila din anii ’50 dintre Elie Rothschild şi fosta noră a lui Winston Churchill, Pamela Churchill, idilă care s-a bucurat de foarte multă publicitate. După terminarea acesteia, Pamela s-a mutat la New York, unde, după o foarte scurtă căsătorie cu un producător de pe Broadway, s-a recăsătorit cu finanţistul Averell Harriman, membru al Consiliului pentru Relaţii Externe. In 1993, Pamela Harriman a fost numită de preşedintele Clinton ambasador al Statelor Unite la Paris. O atenţie neobosită acordată afacerilor, combinată cu căsătoriile despre care am vorbit şi utilizarea intermediarilor de paie au contribuit la construirea unui uriaş şi secret imperiu Rothschild în domeniul bancar. Acest imperiu a exercitat o influenţă considerabilă asupra istoriei economice şi politice, atât a Europei, cât şi a Statelor Unite, cu toate că, asupra acestora din urmă, influenţa s-a exercitat mai ascuns, mai indirect. în 1806, Nathan devenise cetăţean englez, căsătorindu-se cu Hannah Cohen, fiica cea mai mare a lui Levi Barent Cohen, cel mai important bancher din Londra acelor vremuri. Căsătoria a făcut ca poziţia lui socială şi gradul de acceptare în rândul comunităţii bancare britanice să crească.
„Nathan Rothschild se putea lăuda mai târziu că, în cei 17 ani pe care îi petrecuse în Anglia, înmulţise suma de 20 000 lire primită de la tatăl său drept investiţie iniţială de 2 500 de ori, adică la 50 de milioane de lire, ceea ce reprezenta o sumă cu adevărat uriaşă pe atunci, comparabilă ca putere de cumpărare cu miliarde de dolari azi“ — afirma un investigator al familiei Rothschild. Derek Wilson, un biograf favorabil familiei, remarca faptul că, în 1810, Nathan nu era decât unul dintre cei câţiva bancheri care aveau afaceri la Londra, însă, prin 1815 , devenise principalul finanţator al guvernului britanic şi al Băncii Angliei. „Această remarcabilă lovitură nu ar fi putut fi realizată decât prin intermediul unor afaceri complexe, dintre care multe au fost învăluite între timp într-un mister de nepătruns” — remarca Wilson.
„Regii europeni le erau îndatoraţi, printre ei găsindu-*se şi membrii Dinastiei Nobiliare Negre, Habsburgii, care au condus Sfântul Imperiu Romano-German timp de 600 de ani.” Familia Rothschild a preluat şi controlul Băncii Angliei. Dacă izbucnea un război, putea fi sigur că această familie se afla în spatele său, generându-l şi finanţând ambele armate participante la el. Griffin scria că:
„Această familie avea trecută în paşaport cetăţenia ţării în care locuia, însă patriotismul era ceva ce ei nu puteau înţelege pe deplin. Erau şi foarte isteţi, dacă nu de-a dreptul manipulatori, trăsături care, combinate, făceau ca ei să fie adevărate modele pentru oamenii foarte pragmatici, care domină lumea politică şi financiară de azi.”
Imperiul financiar-bancar al familiei Rothschild s-a ridicat pe baza împrumuturilor acordate de ea conducătorilor europeni, ca şi de pe urma folosirii cu succes a sistemului bancar fractional. Insă, pentru a înţelege funcţionarea sa, este necesar să privim puţin la nomenclatorul şi istoria banilor. Este necesar să privim acum mai îndeaproape una dintre cele mai puternice instituţii financiar-bancare de pe planetă.
Banii, indiferent dacă sunt o bucată de hârtie sau o cifră pe monitorul unui computer, sunt lipsiţi de valoare ; totuşi, ei sunt combustibilul care stă la baza funcţionării lumii moderne. Capcanele banilor şi ale sistemului bancar, doar persoanele care profită de pe urma lor înţeleg complicatele mecanisme interioare de funcţionare ale cultului banilor. Ele se străduiesc foarte mult ca totul să rămână ascuns. în America, controlul suprem al banilor se află în mâinile bancherilor.
Oricine încearcă să dovedească existenţa conspiraţiilor în SUA nu trebuie să caute mai departe de originea actualei Bănci Centrale. Aici este vorba de o conspiraţie foarte bine documentată, în care sunt implicate tocmai acele persoane care sunt legate de activitatea societăţilor secrete moderne. Primii colonişti americani tipăriseră cantităţi mici de bancnote de hârtie şi prosperau. Referindu-se la asta, Benjamin Franklin explica:
„In colonii, tipărim bani proprii; ei se numesc înscrisuri Coloniale. îi emitem într-o cantitate corespunzătoare cu cererile de monedă forte ale comerţului şi industriei, pentru a face ca produsele să treacă uşor de la producători la consumatori. Astfel, creând pentru noi propriii bani de hârtie, le controlăm puterea de cumpărare, fără a trebui să plătim cuiva dobândă.”
Ideea existenţei unei Bănci Centrale conduse de bancheri profesionişti a fost controversată încă de la fondarea SUA. Argumentele pro şi contra existenţei acestei bănci se găsesc în dezbaterile ce au avut loc între părinţii-fondatori ai SUA, Thomas Jefferson şi A lexander Hamilton. Ultimul menţionat era adeptul existenţei unui guvern central puternic şi a unei Bănci Centrale a cărei funcţionare să fie supravegheată de elitiştii bogaţi. In acest sens, el scria:
„Nicio societate nu are șanse de reuşită, dacă nu îmbină interesele şi creditul de care se bucură cei bogaţi. Sprijinitorii idealurilor elitiste ale lui Hamilton au format primul partid politic american — Federaliştii. Hamilton, care a fost cândva descris ca fiind „o unealtă docilă în mâinile celor din cercurile financiar-bancare mondiale,susţinea că:
„O datorie naţională, dacă nu este excesiv de mare, va fi pentru naţiunea noastră o adevărata binecuvântare.”
Banca Americii de Nord a lost creata în 1781, chiar înainte de redactarea Constituţiei, de către Kobcri Morris, membru al Congresului Continental, care a încercai s o conceapă dupa modelul Băncii Angliei. Hamilton, un fost asistent al lui Morris, a devenit secretar al Trezoreriei şi, în această calitate, a dirijat în 1791 următoarea încercare de creare a unei Bănci Centrale, înfiinţând prima Bancă a SUA, o măsură căreia Jefferson şi partizanii săi i s-au opus foarte energic. Jefferson ştia din istoria europeană că o bancă centrală putea deveni foarte repede stăpâna unei ţări. în sprijinul acestei afirmaţii, el cita experienţa britanică, scriind:
„Celelalte ţări europene au încercat şi au bătătorit fiecare potecă a forţei sau a prostiei în căutarea fără succes a aceluiaşi lucru; totuşi, ne mai aşteptăm încă să aflăm, din trucurile unor jongleri şi visele unor bancheri, că banii pot fi produşi din nimic. . . “ într-o scrisoare adresată lui John Taylor în 1816, el afirma:
„Cred foarte sincer că instituţiile bancare sunt mai periculoase decât două armate care se află una în faţa celeilalte şi că principiul cheltuirii unor bani ce urmează a fi plătiţi de posteritate sub numele de « acordare de împrumuturi » nu este decât o escrocherie pe scară largă pe seama copiilor tăi.“ El continuă, spunând:
„Deja, prin activitatea lor, băncile au generat o aristocraţie a anilor. De aceea, cred că puterea de a emite monedă ar trebui retrasă băncilor, fiind redată poporului, căruia îi aparţine de drept.”
Jefferson credea şi că existenţa unei Bănci Centrale era profund neconstituţională:
„Consider că la temelia Constituţiei se află principiul care spune că: « Toate puterile a căror exercitare nu i-a fost delegată prin Constituţie guvernului federal al SUA sau nu i-a fost interzisă acestuia în mod expres de către state sunt rezervate fie acestora, fie poporului american ». A face un singur pas dincolo de limitele atât de clare stabilite, căutând să evităm puterea Congresului, ar însemna să posedăm o putere nemărginită, care nu mai este susceptibilă de a fi clar definită. După părerea mea, înregistrarea unei bănci şi puterile asumate de ea prin legea de înfiinţare nu i-au fost delegate guvernului american de nicio prevedere constituţională.” Ironia sorţii face ca susţinătorii ideilor lui Jefferson, care la vremea lor erau consideraţi liberali, să formeze ceea ce mai târziu avea să devină Partidul Republican din SUA. Jefferson nu a fost singurul dintre părinţii-fondatori care să-şi exprime dezgustul faţă de profiturile din activităţile bancare.
John Adams scria în 1811 :
„Am urât dintotdeauna din tot sufletul sistemul nostru financiar bancar în întregul său şi voi continua s-o fac până mor. Urăsc fiecare bancă , fiecare bancă prin intermediul căreia trebuie plătită dobândă sau trebuie realizat profit de orice fel de către [cel ce împrumută bani], căci asta este corupţie « pe faţă », iar publicul este taxat în beneficiul şi pentru profitul unui număr mic de persoane…”
The First Bank of the United States a fost, de asemenea, înfiinţată după modelul Băncii Angliei, creând un parteneriat între guvern şi interesele cercurilor bancare. 20% din capitalul de funcţionare al băncii era obţinut prin intermediul guvernului federal, iar restul de 80% era depus de investitori privaţi — în rândurile cărora erau şi străini, ca de exemplu familia Rothschild. „Consemnările legale ale acelei epoci atestă faptul că ei — familia Rothschild — deţineau adevărata putere în vechea bancă a SU A „, scria autorul Gustavus Myers. Este limpede că bancherii europeni şi asociaţii lor din Lumea Nouă au fost autorii unei conspiraţii prin care încercau să preia controlul asupra rezervei monetare din America. Activitatea acestei bănci a generat, de asemenea, inflaţie prin crearea unei rezerve de bancnote fracţionale. Negustorii de bani au prosperat, însă cetăţeanul american de condiţie medie a avut mult de suferit.
Efortul de a repune pe picioare o bancă centrală a început, de fapt, cu trei ani mai devreme. Bancherul Frank A. Vanderlip, unul dintre întemeietorii Sistemului Rezervelor Federale, ulterior preşedinte al National City Bank din New York, scria:
„A fost o ocazie, pe la sfârşitul anului 1910 , când am acţionat într-un secret tot atât de profund, furişându-mă tot atât de bine, ca orice conspirator care se respectă. Nu cred defel că este deplasat să vorbesc despre expediţia noastră secretă pe insula Jekyll, cu ocazia punerii la punct a statutului de funcţionare a ceea ce a devenit mai târziu Sistemul Rezervelor Federale.”
Vanderlip se referea la o călătorie secretă efectuată în noaptea de 22 noiembrie 1910 de către şapte bărbaţi, care probabil că reuneau cam un sfert din bogăţia totală a lumii, pe insula Jekyll, insula privată de odihnă a lui J.P. Morgan, aproape de coastele statului Georgia. Misiunea a avut un caracter atât de secret, încât în cursul său participanţii s-au adresat unul altuia folosindu-şi doar prenumele, iar servitorii obişnuiţi ai casei fuseseră înlocuiţi cu unii care nu-i cunoşteau pe invitaţi. Cei şapte participanţi la această reuniune secretă erau: Vanderlip, care reprezenta firma de investiţii Kuhn, Loeb & Company, aparţinându-le lui William Rockefeller şi Jacob Schiff, Abraham Piatt Andrew, adjunctul secretarului de stat al Trezoreriei SUA, Henry P. Davison, partener asociat la J.P. Morgan Company, Charles D. Norton, preşedintele First National Bank o f New York (o instituţie dominată de familia Morgan), adjunctul lui Morgan, Benjamin Strong, Paul Mortiz Warburg, partener la Kuhn, Loeb & Company şi senatorul republican de Rhode Island, „Whip” Nelson W. Aldrich, preşedinte al Comisiei Naţionale Monetare, singurul dintre participanţi care nu era bancher. Dar acesta era asociatul lui J.P. Morgan şi socrul lui John D. Rockefeller Jr. Warburg era reprezentantul ramurii europene a familiei Rothschild şi fratele lui Max Warburg, şeful consorţiului bancar M.M. Warburg Company din Germania şi Olanda. Grupul s-a izolat pentru o săptămână pe insula Jekyll, pregătind planurile reformei bancare pe care guvernul o considera necesară din cauza unei serii de incidente care creaseră panică în rândurile publicului. Azi, mulţi cercetători cred că aceste incidente au fost create artificial, avându-se în vedere tocmai acceptarea de către public a acestor aşa-zise „reforme”. Referindu-se la cele de mai sus, Ralph Epperson remarca faptul că Morgan s-a întors în SUA după o călătorie în Europa, întreprinsă la începutul lui 1907, lansând o serie de zvonuri potrivit cărora Banca Knickerbocker din New York era insolvabilă.
Depunătorii speriaţi au luat cu asalt banca, fapt ce la rândul său a declanşat asalturi în lanţ asupra altor bănci, toate acestea generând panica din 1907. „Un stadiu al evenimentelor similare petrecute în 1873, 1893 şi 1907 indică faptul că acestea au fost rezultatul manevrelor financiar-bancare oculte, făcute de bancherii din Londra”, conchidea autorul Eustace Mullins, biograful autorizat al poetului Ezra Pound, care l-a încurajat în 1948 să cerceteze istoria Sistemului Rezervelor Federale. Preşedintele Universităţii Princeton (şi viitorul preşedinte al SUA), Woodrow Wilson, a proclamat soluţia pe care o găsise la panica financiară:
„Toate acestea ar putea fi evitate dacă am numi un comitet alcătuit din şase sau şapte bărbaţi care sunt oricând gata să se pună în slujba marelui public, ca de exemplu J.P. Morgan, pentru a se îngriji de problemele financiare ale ţării noastre”. Ca urmare a acestor afirmaţii, s-au făcut auzite tot mai multe voci în favoarea creării unui sistem financiar-bancar stabil. Din cauza presiunii alegătorilor, în 1908, Congresul a votat Legea Aldrich-Vreeland, prin care băncile ce operau pe plan naţional erau autorizate să emită bancnote de urgenţă — „înscrisuri” — şi se stipula crearea Comisiei Naţionale Monetare, sub conducerea senatorului Aldrich, cu scopul de a recomanda căi de stabilizare a sistemului monetar american. Griffin scria: „încă de la început a fost limpede pentru toţi că acea comisie era o adevărată ruşine, căci acest aşa-zis organism, cu scopul de a strânge cât mai multe fapte şi date pentru rezolvarea acestei probleme, nu s-a întrunit nici măcar o dată vreme de doi ani, în vreme ce Aldrich s-a plimbat în tot acest timp în Europa, consultându-se cu şefii Băncilor Centrale din Anglia, Franţa, Germania. Aceste excursii au costat 300 000 de dolari, plătiţi de contribuabilii americani, iar singurul rezultat palpabil, ca şi al muncii Comisiei de altfel, a fost apariţia a 38 de volume masive referitoare la istoria băncilor europene.” Volumele puneau accentul pe istoria băncii germane Reichsbank, al cărei acţionar principal era firma M.M. Warburg Company, deţinută de familiile Rothschild şi Warburg. Raportul final al Comisiei a fost redactat de cei şapte bărbaţi despre care am vorbit mai sus, la staţiunea privată de odihnă a lui Morgan de pe insula Jekyll, unde se aflau, chipurile, pentru a vâna raţe. Ei au ajuns la concluzia că ar fi cel mai bine ca în SUA să nu existe o singură bancă centrală, ci mai multe, căzând de acord că nimeni nu avea voie să pronunţe nici măcar în şoaptă cuvintele centrală sau chiar bancă. Cel mai important lucru decis de ei a fost acela că această instituţie nou-creată va fi concepută astfel încât să arate ca o agenţie comercială a guvernului SUA. Vorbind în faţa unui public deosebit de interesat, alcătuit din membrii Asociaţiei Americane a Bancherilor, Aldrich spunea:
„Această organizaţie, a cărei înfiinţare o propunem, nu este o bancă în adevăratul sens al cuvântului, ci o uniune cooperatistă a tuturor băncilor ţării, înfiinţată cu scopul atingerii unor ţeluri bine definite.”
Warburg fusese cel care concepuse ideea de înfiinţare a acestei uniuni cooperatiste, într«-un mod convenabil pentru toată lumea. Toate restricţiile impuse bancherilor puteau fi înlăturate mai târziu, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat. Dar această propunere, care urma să fie cunoscută ca Planul Aldrich, după numele celui care a susţinut-o în Senat, s-a dovedit a fi o idee nepotrivită încă din start. Prea mulţi oameni au văzut în acest plan o încercare făţişă de a crea un sistem al bancherilor, de către bancheri şi pentru bancheri. „Planul Aldrich este un plan pus la cale de Wall Street”, avertiza congresmenul Charles A. Lindbergh, tatăl faimosului aviator. Atunci când Aldrich şi-a propus planul ca proiect de lege, acesta s-a împotmolit în comitetul de profil. Autorul Greider spunea dispreţuitor că:
„Acei critici cu o gândire de tip conspiraţionist au exagerat importanţa întâlnirii de pe insula Jeky ll”, dar a conchis că „suspiciunile lor erau corecte dintr-un anumit punct de vedere”, întrucât bancherii ştiau că „orice propunere identificată ca provenind de pe Wall Street avea să fie respinsă în Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi”. în acest caz, era nevoie de o nouă tactică şi ea a venit de la preşedintele Comitetului pentru Probleme Bancare şi Monetare din Camera Reprezentanţilor, Carter Glass, congresmen de Virginia, care a atacat deschis Planul Aldrich, susţinând că excludea controlul guvernamental şi crea un monopol bancar. Glass a redactat o propunere alternativă, Legea Rezervelor Federale, exprimându-şi în public împotrivirea faţă de Wall Street. Vanderlip şi Aldrich au combătut cu ardoare propunerea legislativă a lui Glass, deşi capitole întregi ale acesteia erau identice cu Planul Aldrich. Toată această opoziţie, era limpede pentru toţi, nu putea fi decât un efort de a dobândi sprijinul publicului pentru Legea Glass, creând impresia că bancherii se opun aplicării acestei legi. Aceste eforturi au fost subliniate şi mai mult de existenţa unei organizaţii numite Liga Naţională a Cetăţenilor, care „milita pentru reforma bancară, fiind în întregime finanţată şi controlată de băncile de sub conducerea lui Paul Warburg”, conform spuselor lui Griffin.
„Scopul acesteia era de a răspândi sute de mii de broşuri educative, de a organiza campanii de redactare de scrisori către congresmeni, cerându-le să voteze pentru reforma bancară, de a furniza celor din mass-media material pe această temă şi de a crea prin orice alte mijloace iluzia că planul de pe insula Jekyll se bucură de un larg sprijin popular”, adăuga el. Conducătorul ligii mai sus-menţionate era profesorul de economie J. Laurence Laughlin, de la Universitatea din Chicago, o instituţie de învăţământ căreia John D. Rockefeller îi făcuse de-a lungul anilor donaţii financiare substanţiale. In vreme ce sprijinul pentru crearea unui nou sistem bancar era obţinut prin mijloacele de mai sus, pe scena politică se juca din nou o comedie foarte des folosită din motive tactice. Preşedintele William Howard Taft se grăbise să declare deja că se va opune prin dreptul de veto adoptării oricărei legislaţii care ar fi creat o bancă centrală. Prin urmare, bancherii aveau nevoie la Casa Albă de un lider mai maleabil. Acesta a fost găsit în persoana lui Woodrow Wilson, savantul care fusese reţinut la Universitatea Princeton şi ales, în cele din urmă, ca preşedinte al acestei instituţii de foştii lui colegi de clasă, Cleveland H. Dodge şi Cyrus McConnick, directori la National City Bank din New York, proprietatea lui Rockefeller. „Vreme de aproape 20 de ani, înainte de a fi nominalizat drept candidat la preşedinţia SUA, Woodrow Wilson se învârtise în cercurile financiar-bancare de pe Wall Street” — scria Ferdinand Lundberg. Wilson, care îl lăudase în 1907 pe J.P. Morgan, fusese apoi „făcut” guvernator al statului New Jersey, iar acum devenise candidatul ideal al bancherilor pentru funcţia de preşedinte al SUA. Nominalizarea lui a fost obţinută de către cel care, de acum încolo, avea să fie consilierul şi tovarăşul său nedespărţit, colonelul Edward Mandell House, un asociat apropiat al familiilor Warburg şi Morgan. Profesorul Charles Seymour, cel ce s-a ocupat de publicarea scrisorilor lui House, scria că „familiile Schiff, Warburg, Kahn şi Rockefeller aveau încredere deplină în House”. Insă în calea nominalizării lui Wilson se ridica o problemă.
Sondajele de opinie dinaintea începerii campaniei electorale indicau limpede că democratul Wilson nu-l putea înfrânge pe republicanul Taft. în aceste condiţii, a fost utilizată pentru prima dată o manevră care a mai dat de câteva ori rezultate bune de atunci încoace: fostul preşedinte, Theodore „Teddy” Roosevelt, de asemenea republican, a fost încurajat să candideze drept candidat al unui al treilea partid, Partidul Progresist, căruia doi oameni importanţi, foarte apropiaţi familiei Morgan, i-au oferit mari sume de bani. Acest plan a reuşit pe deplin. Roosevelt i-a smuls suficiente voturi lui Taft, astfel încât Wilson, care se angajase deja în mod public că, odată ales, va promulga legea de înfiinţare a Rezervelor Federale, a fost ales preşedinte al SUA cu o diferenţă foarte mică de voturi. Dar Wall Street trebuia să lase impresia unei opoziţii. Referindu-se la acest lucru, mai târziu, William McAdoo, ginerele preşedintelui, care a fost numit secretar al Trezoreriei, scria: „Bancherii au luptat contra promulgării Legii Rezervelor Federale cu aceeaşi neobosită energie cu care bărbaţii luptă de obicei contra izbucnirii unui incendiu în pădure. Referindu-se la lege, ei spuneau că avea un caracter populist, socialist, retrograd, distructiv, infantil, că era prost concepută, nefuncţionabilă.”
Totuşi, McAdoo spunea, în cursul unor întrevederi avute cu aceşti bancheri: „Treptat, am ajuns să percep, dincolo de tot acest hăţiş al controverselor legate de Lege, că lumea finan-ciar- bancară nu se opunea nici pe departe atât de mult acesteia, pe cât pretindea că o face”. Wilson a promulgat legea de înfiinţare a Sistemului Rezervelor Federale pe 23 decembrie 1913 , cu doar două zile înaintea Crăciunului, într-o perioadă în care unii membri ai Congresului erau deja în vacanţă, iar atenţia cetăţeanului american de condiţie medie era clar concentrată pe pregătirile şi cumpărăturile pentru sărbători. „Este limpede că, în acest caz, Congresul a fost ocolit, păcălit şi depăşit de evenimente, printr-un atac psihopolitic, înşelător, dar executat strălucit” — scria Griffin. Azi, Sistemul Rezervelor Federale este alcătuit din 12 bănci, depozitare ale Rezervelor Federale, fiecare dintre ele deservind o anumită zonă a ţării, dar aflându-se sub dominaţia Băncii de Rezerve Federale din New York. Acestea sunt administrate de un consiliu de guvernatori, ai cărui membri sunt numiţi de preşedinte şi confirmaţi în funcţie de către Senat, confirmare care, de obicei, este doar o simplă formalitate ce se reduce la aplicarea unei ştampile a Senatului pe numirile respectivilor funcţionari. Sistemul Rezervelor Federale americane este o forţă atât de importantă în economia mondială, încât experţii fiecărei ţări acordă atenţie deosebită oricărei acţiuni întreprinse de el. „Această atenţie este pe deplin justificată — scria Kim Clark de la U.S. News & World Report—, deoarece chiar cea mai mică oscilaţie produsă la dobânzi poate cutremura pieţele financiar-bancare mondiale, creând sau distrugând milioane de locuri de muncă.” Dar adevărata istorie a Sistemului Rezervelor Federale se referă la cine deţine controlul şi de ce. „Folosirea unei bănci centrale pentru a crea perioade alternative de inflaţie şi deflaţie, buzunărind astfel publicul pentru ca un grup foarte redus de persoane să obţină profituri uriaşe, fusese un sistem conceput de cercurile financiar-bancare internaţionale, fiind ridicat la rangul unei adevărate ştiinţe exacte” — observa Alien.
În 1913 , congresmenul Lindbergh spunea: „Sistemul Rezervelor Federale înfiinţează cel mai gigantic trust de pe planetă. Atunci când preşedintele va semna această lege, conducerea invizibilă a ţării de către cercurile financiar- bancare puternice va fi legalizată. Această nouă lege va crea inflaţie de câte ori trusturile bancare o doresc. De acum încolo, recesiunile economice vor fi create în mod ştiinţific” — avertiza el. Instituţia Sistemului Rezervelor Federale a fost repede ocupată chiar cu oamenii care o concepuseră. Bancherul Benjamin Strong, un apropiat al intereselor familiei Morgan, a devenit primul guvernator al Băncii Rezervelor Federale din New York, în vreme ce primul guvernator pe plan naţional nu a fost nimeni altcineva decât Paul Warburg, omul căruia i se acordă cel mai mare credit privitor la conceperea amănunţită a modului de funcţionare a Sistemului, şi care mai târziu a devenit preşedinte al Sistemului Rezervelor Federale. Deşi în titulatura sa apare cuvântul „federal”, Sistemul Rezervelor Federale nu face parte din guvernul SUA. El este o organizaţie privată, p roprietate a băncilor membre, care la rândul lor se află în proprietatea unor acţionari privaţi. Oare cine sunt aceştia ? „O examinare atentă a listei acţionarilor principali din băncile newyorkeze demonstrează limpede că un număr mic de familii înrudite prin legături de sânge, căsătorie sau interese de afaceri, încă deţin controlul asupra băncilor din oraş, care, la rândul lor, sunt acţionare majoritare ale Băncii Rezervelor Federale din New York, deţinând prin urmare controlul asupra acesteia” — scria cercetătorul Eustace Mullins, în cartea lui intitulată The Secrets of the Federal Reserve, publicată în 1983. în ea, Mullins prezenta grafice care demonstrau legăturile existente între Banca Rezervelor Federale şi băncile sale membre, respectiv familiile Rothschild, Morgan, Rockefeller, Warburg etc. Acest control deţinut de băncile private asupra Băncii Rezervelor Federale continuă să se exercite chiar şi astăzi. „Banca Rezervelor Federale din New York, care domină total celelalte 11 sucursale ale sistemului bancar existente pe plan naţional prin deţinerea de acţiuni, exercitarea controlului şi influenţei, având singurul loc ce permite exercitarea permanentă a dreptului de vot în Comitetul Federal pentru o Piaţă Deschisă şi desfăşurând toate tranzacţiile cu acţiuni de pe piaţa liberă, are oricând disponibile pe piaţă 19 752 655 de acţiuni pentru vânzare, aflându-se în proprietatea majoritară a două bănci: Chase Manhattan Bank (care acum a fuzionat cu Chemical Bank), care deţine 6 389 445 de acţiuni, ceea ce reprezintă 32,35% din totalul acţiunilor; şi Citibank, N A , cu 4 051 851 de acţiuni, ceea ce reprezintă 20,51% din totalul acţiunilor. împreună, aceste două bănci deţin 10 441 295 82 e acţiuni, sau 52,86% din totalul acţiunilor, ceea ce reprezintă controlul majoritar”, afirma cercetătorul Eric Samuelson într-un raport din 1997. S-ar părea că avertismentele lui Jefferson şi Lindbergh privitoare la deţinerea de către băncile private a controlului asupra unei bănci centrale s-au dovedit a fi corecte. Griffin a arătat că, odată cu crearea Sistemului Rezervelor Federale, bancherii importanţi au atins, în sfârşit, un obiectiv urmărit de multă vreme, anume posibilitatea îndatorării contribuabililor prin trecerea la datoria publică a pierderilor suferite de băncile private. In acest sens, el îl cita pe Paul Warburg, care recunoştea că: „în vreme ce, tehnic şi juridic, bancnotele emise de băncile din Sistemul Rezervelor Federale constituie o obligaţie de plată asumată de către guvernul SUA, de fapt, pentru îndeplinirea acestei responsabilităţi, el se sprijină pe băncile membre din Sistemul Rezervelor Federale. Guvernul poate fi solicitat să şi-o asume numai după ce băncile membre ale acestui sistem nu au putut-o face.”
„Omul care a conceput organizarea practică a Sistemului Rezervelor Federale ne spune că bancnotele emise de băncile componente ale Sistemului Rezervelor Federale sunt, de fapt, bani emişi de particulari, iar contribuabilii stau pe margine, fiind gata să acopere pierderile acelor bănci emitente“ — explica Griffin (sublinierea provine din lucrarea originală). Banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor prea mari ale guvernului provin dintr-un mecanism pus la punct de aceleaşi persoane în aceeaşi perioadă, anume instituirea unui impozit pe venit la nivel naţional şi a mijloacelor necesare pentru colectarea lui. De fapt, promotorii globalismului bancar din jurul lui Wilson au obţinut o victorie nesperată. Adresându-se naţiunii pe un ton didactic şi moralizator, precum unii politicieni contemporani, Wilson a afirmat că guvernul său era „mai preocupat de respectarea drepturilor omului decât de respectarea drepturilor asupra proprietăţii”. La adăpostul acestei retorici, Wilson a determinat adoptarea unui număr mai mare de legi „progresiste” decât oricare altă administraţie anterioară, promulgând, pe lângă legea de înfiinţare a Sistemului Rezervelor Federale, şi pe cea privind instituirea obligatorie a impozitului pe venit, calculat în funcţie de averea contribuabilului (şi, odată cu ea, şi pe cea de creare a Serviciului de Taxe şi Impozite al Departamentului Trezoreriei SUA, însărcinat cu supravegherea obligativităţii plăţiilor) şi Legea Federală a împrumuturilor pentru Fermieri (creând 12 bănci care le puteau acorda împrumuturi fermierilor), legea de creare a Comisiei Federale pentru Comerţ, printre atribuţiile căreia se număra şi reglementarea desfăşurării comerţului, printre multe altele.
Este limpede că în domeniul bancar datoriile sunt egale cu profiturile. Acesta este unul dintre secretele fundamentale ale banilor. Nu e prea dificil să vedem că deschiderea unei bănci este mai profitabilă decât cea a unui cont curent. Aceasta ar putea explica şi de ce SUA a devenit o naţiune debitoare pe plan mondial. Camăta este un termen care aproape că a dispărut din limbajul actual. Generaţia tânără de azi nu cunoaşte înţelesul acestui cuvânt. Cândva, ea era definită drept orice dobândă solicitată pentru un împrumut, însă dicţionarele moderne au moderat înţelesul termenului, caracterizându-l ca fiind doar „o dobândă excesiv de mare“ . Cândva, Constituţia texană definea camăta ca fiind orice dobândă ce depăşea 6%. Acest plafon a fost mărit de-a lungul anilor, până când, în cele din urmă, ideea a fost abandonată cu totul. Acest lucru s-a realizat acţionând astfel încât operaţiunile efectuate de Sistemul Rezervelor Federale să se desfăşoare într-un deplin secret şi în condiţii economice misterioase. „Mecanismul prin care Sistemul Rezervelor Federale transformă debitele în profit poate părea complicat la prima vedere, dar este simplu dacă ne reamintim că procesul nu are scopul de a fi logic, ci dimpotrivă, doreşte să înşele şi să creeze confuzie”, spunea Griffin. Greider era de acord cu acesta: „Amănuntele acţiunilor [Sistemului Rezervelor Federale] sunt presupuse a fi atât de confidenţiale, încât pare imposibil ca cetăţenii obişnuiţi să le poată înţelege”. Unii cred că această ignoranţă ar putea fi o binecuvântare. Henry Ford spunea odată: „Este destul de bine că americanii simpli nu înţeleg funcţionarea sistemului nostru financiar-bancar, căci, dacă ar şti toate dedesubturile, cred că ar izbucni o revoluţie chiar în noaptea asta.”
„Majoritatea americanilor nu înţeleg cu adevărat modul în care acţionează preşedinţii băncilor internaţionale”, conchidea regretatul senator Barry Goldwater. El continua spunând: „Bancherii doresc ca lucrurile să se petreacă astfel. Noi recunoaştem foarte greu faptul că familiile europene Rothschild şi Warburg, precum şi firmele lui J.P. Morgan, Kuhn, Loeb and Company, Schiff, Lehman şi Rockefeller posedă şi controlează o avere vastă. Modul în care au căpătat această enormă putere financiară şi cum s-au folosit de ea este un mister pentru cei mai mulţi dintre noi. Bancherii pieţei financiare mondiale fac bani prin creditarea guvernelor. Cu cât datoria statului respectiv este mai mare, cu atât estimai mare dobânda pe care acesta trebuie să le-o înapoieze cămătarilor ca împrumutat. Băncile naţionale ale statelor europene sunt, de fapt în proprietatea şi sub controlul intereselor private.” Se poate demonstra că aceleaşi interese private deţin şi controlează Sistemul Rezervelor Federale. Potrivit spuselor scriitorului Greider „finanţiştii de azi au conceput amănunte atât de complicate şi secrete cu care să înconjoare desfăşurarea tranzacţiilor lor financiare, încât, în mintea oamenilor de rând, Sistemul Rezervelor Federale a căpătat proporţiile unui cult.”
„Mulţumită hotărârii luate de conducătorii Sistemului Rezervelor Federale de a tolera o creştere enormă a masei monetare şi a fluxului de capital străin care caută adăpost în SUA, consumatorii şi întreprinderile americane au încă la dispoziţie un surplus de credit” — scriau Phillip J. Langman şi Jack Egan în suplimentul financiar al publicaţiei U.S. News & World Report din ianuarie 1999. Remarcau de asemenea faptul că: „Economia continuă să creeze noi locuri de muncă, dar americanii se îndatorează mai repede decât le cresc veniturile.” înainte de anii ’30 ai secolului XX , bancnotele de hârtie puteau fi răscumpărate solicitându-se achitarea contravalorii lor în aur, deoarece capitolul 10 al Constituţiei SUA preciza că aurul şi argintul sunt singurele mijloace legale de garantare a valorii banilor. De aceea, cele mai vechi-bancnote emise de Sistemul Rezervelor Federale aveau inscripţionate următoarele: .Aceste bancnote pot fi preschimbate conform legii la contravaloarea lor în aur sau argint, fie direct la sediul Trezoreriei SUA, fie la sediul oricărei bănci din Sistemul Rezervelor Federale.” în prezent, inscripţia a dispărut. Referindu-se la acest lucru, Greider spune: „O nouă dimensiune a încrederii se adăugase iluziei (referitoare la faptul ca banii ar avea valoare reală), în sfârşit, ultima proptea ce sprijinea această iluzie a fost înlăturată în acest secol: standardul privitor la contravaloarea în aur a banilor a fost abandonat.” Scopul iniţial al banilor, acela de a reprezenta mărfuri şi servicii palpabile, a fost uitat. Secretele simple ale funcţionării sistemului monetar au fost ascunse cu grijă de slujitorii cultului banilor. Greider comenta: „Spre deosebire de liderii săi politici, publicul american depindea de existenţa unor clişee familiare pentru înţelegerea limitată a sistemului monetar. Cetăţenii de condiţie medie nu puteau înţelege, pur şi simplu, semnificaţia limbajului economico- financiar, iar majoritatea economiştilor nu făceau nici cel mai mic efort să traducă.” Azi, banii sunt tot mai mult simple puncte strălucitoare pe monitorul unui computer, iar accesul la ei se face prin cărţile de credit din plastic sau prin bancomate. în spatele lor nu este niciun sprijin, şi totuşi aceşti bani iluzorii sunt împrumutaţi cu dobândă de mari instituţii. Pe măsură ce cantitatea totală a banilor de pe piaţă creşte, valoarea le scade. Acest proces este inflaţia, care în realitate este un impozit încorporat, perceput asupra folosirii banilor, iar aceasta poate fi manipulată, valoarea ei putând creşte sau scădea, la ordinul celor ce controlează fluxul circulaţiei bancnotelor sau evoluţia cifrelor de pe monitoare. „Rezultatul funcţionării întregului sistem este acumularea de datorii masive la fiecare nivel al structurii sociale de astăzi”, scria autorul William Bramley.
„Băncile sunt îndatorate depunătorilor lor, iar banii acestora sunt împrumutaţi altor persoane sau instituţii, fapt care ajută băncile să iasă din datorii, obţinând profit. Ceea ce face ca întregul sistem să pară tot mai mult izvorât din mintea unui nebun, este faptul că băncile, ca şi alţi creditori, au adesea dreptul să pună sechestru pe obiectele aparţinând debitorului, dacă acesta nu le returnează bancnotele împrumutate.” In decursul Marii Recesiuni Economice din anii ’30, banii şi-au menţinut valoarea. Asta s-a întâmplat, pur şi simplu, pentru că erau greu de găsit, iar preţurile au fost scăzute pentru a reflecta faptul că erau prea puţini bani pe piaţă. Azi, America trece printr-o recesiune economică de tip inflaţionist, preţurile crescând din cauza existenţei pe piaţă a unei mase monetare mult mai mari decât necesarul. Cu cât sumele de bani aflate în circulaţie sunt mai mari, cu atât valoarea lor este mai mică.
Construirea imperiilor Bancherii de felul celor din familia Rothschild au învăţat repede că puteau manipula valoarea banilor controlând cantitatea din circulaţie. Sistemul bancar fracţional le permitea să emită sau să retragă bani după propria dorinţă. Astfel, ei şi-au multiplicat de mai multe ori profiturile şi puterea, acordând împrumuturi unor ţări întregi, mai degrabă decât unor simple persoane particulare. „Pe măsură ce au evoluat, învăţând magia convertirii datoriilor în profit, activitatea lor s-a extins dincolo de granitele Frankfurtului”, scria Griffin. După cum au demonstrat, familia Rothschild a clădit reţele eficiente de informaţii, implicându-se şi în desfăşurarea unor activităţi de contrabandă semioficiale, pentru a-şi extinde şi întări imperiul. De exemplu, când Napoleon a refuzat împrumutul oferit de familia Rothschild, preferând să creeze propria Bancă aftsanţei, şi-a făcut duşmani neîmpăcaţi. După întoarcerea lui din exil, în 1815 , a fost forţat de împrejurări să se îndatoreze peste puteri, pentru a apăra Franţa de ducele de Wellington şi de armatele europene de sub conducerea acestuia. Filiala londoneză a Băncii Rothschild, condusă de Nathan, i-a acordat lui Napoleon un împrumut de 5 milioane de lire sterline. în acelaşi timp, Nathan, cu ajutorul altor membri ai familiei Rothschild, a trecut prin contrabandă prin Franţa o mare cantitate de aur, pentru a echipa armata condusă de duce. încă o dată, familia Rothschild a jucat la două capete, ca să cadă în picioare, indiferent de rezultatul conflictului desfăşurat. Când armatele revigorate ale ducelui au înfrânt armata lui Napoleon la Waterloo, în iunie 1815 , vestea victoriei a fost dusă repede în Anglia de curierii firmei Rothschild, care purtau binecunoscutele şi intangibilele lor pungi roşii. Mesagerul firmei Rothschild a ajuns la Londra cu o zi mai devreme decât curierul lui Wellington. Fiind binecunoscută capacitatea lui F Nathan de a dobândi foarte repede informaţii secrete şi a acţiona în baza lor, tpţi ochii bursei londoneze erau aţintiţi asupra lui. Nathan Rothschild, apărând disperat la bursă, i-a ordonat agentului său să vândă toate acţiunile avute. Ceilalţi investitori, fiind siguri că Wellington fusese înfrânt, au declanşat o adevărată frenezie a vânzărilor, care a avut ca rezultat final faptul că agenţii lui Nathan au putut cumpăra curând cea mai mare parte a datoriilor din Marea Britanie, plătind pe ele doar o mică parte din valoarea reală. Mult mai târziu, referindu-se la această perioadă, Nathan Rothschild a comentat: „A fost cea mai bună afacere făcută vreodată.” Pe la începutul secolului al XIX-lea, familia Rothschild reuşise să cumpere titluri nobiliare. Ramura franceză a familiei adăugase în 1816, în faţa numelui său, particula „de“ , în timp ce ramura austriacă a căpătat titlul de baron în 1882. In 1885, cu toate reticenţele pe care le avea faţă de această cerere, regina Victoria i-a acordat titlul de baron lui Nathaniel Rothschild, nepotul lui Nathşn. „Pe tot parcuftail primei jurrltăţi a secolului al XIX-lea, fraţii Rothschild au făcut afaceri importante în numele guvernelor Angliei, Franţei, Prusiei, Austriei, Belgiei, Spaniei, Neapolelui, Portugaliei, Braziliei, ale diverselor state germane şi ale ţărilor mai mici. Ei erau bancherii personali ai multora dintre regii Europei. Prin intermediul unor agenţi făceau investiţii de capital importante pe pieţe atât de îndepărtate ca SUA, India, Cuba, Australia”, scria Griffin. Sigur că, pentru a putea proteja aceste investiţii făcute la un nivel atât de înalt, era nevoie ca fraţii Rothschild să poată controla şi influenţa într-o oarecare măsură politica statelor în economiile cărora investeau.
Obişnuiau, de asemenea, să finanţeze diverse ţări, pentru ca apoi să le asmuţă una împotriva celeilalte, ca să le oblige să se supună voinţei lor. Această stratagemă a devenit cunoscută sub denumirea de „jocul echilibrului de putere” şi, pentru a putea fi aplicată, era necesar ca toate manevrele să se desfăşoare într-un mare secret. Griffin scria: „Prin faptul că au rămas în spatele uşilor închise, ei au putut evita mânia populară, care, în loc să fie îndreptată împotriva lor, era îndreptată doar înspre politicienii pe care ei îi manipulau în cea mai mare măsură. Această tehnică a fost aplicată de atunci încoace de către toţi speculatorii financiari şi este pe deplin folosită de conducătorii de azi ai Sistemului Rezervelor Federale.” Familia Rothschild şi-a păstrat spiritul de clan pe tot parcursul secolului XX , aşa cum spune biograful Wilson în descrierea modului în care Lionel de Rothschild „a parcurs odată, împreună cu mine, o listă cu numele tuturor membrilor familiei aflaţi în viaţă şi, cu toate că numărul lor se ridica la câteva zeci de persoane, el a putut să-mi facă foarte repede o descriere orală a fiecăruia dintre ei“ . Pe la sfârşitul anilor ’90, patriarhii imperiului Rothschild erau baronii G u y şi Elie de Rothschild în Franţa şi lordul Jacob Rothschild şi Sir Evelyn de Rothschild, în Marea Britanie. în ciuda deschiderii pe care marile familii nobiliare o manifestă azi faţă de mass-media, familia Rothschild îşi păstrează încă neatinse secretele. în 1998, savantul şi profesorul de istorie de la Oxford Niall Ferguson a primit permisiunea de a publica o biografie amănunţită a familiei Rothschild, dar i s-a pus condiţia ca aceasta să se refere doar la evenimentele petrecute de la întemeierea familiei până în 1848. în această lucrate, el se referea la „afirmaţiile nebuneşti” pe care unii scriitori specializaţi în materie de conspiraţie le făcuseră de-a lungul anilor cu privire la familia Rothschild, nevăzând în activităţile acesteia altceva decât dorinţa de a dobândi controlul total asupra lumii. Prin urmare, el declara că-şi propunea să scrie o biografie obiectivă, redactată într-un stil ştiinţific. Totuşi, protestele lui Ferguson menite să proclame sus şi tare „inocenţa” familiei Rothschild n-au mai avut valoare atunci când el însuşi a fost nevoit să recunoască faptul că, până şi în calitatea sa de biograf oficial al familiei, a avut de întâmpinat piedici în calea cercetărilor lui: „încă de la începutul muncii mele de cercetare, am încheiat un acord formal, care prevedea faptul că mi se va permite să citez din cuprinsul oricărui material din arhiva din Londra a familiei, cu condiţia ca acesta să dateze dinainte de martie 1915 şi din cuprinsul oricăror altor arhive şi colecţii particulare de documente, atât timp cât custozii lor îmi vor fi acordat permisiunea s-o fac”, explica el. Chiar şi atunci, Ferguson a descoperit în arhive lipsuri şi omisiuni semnificative, mai cu seamă în anii dinainte de izbucnirea Războiului Civil American. Autorul, în calitatea sa de „ateu autoproclamat provenit dintr-o familie de religie calvină”, nu acorda deloc atenţie aspectelor metafizice din tradiţia şi perioada de formare a familiei Rothschild, şi nici cunoştinţelor lor referitoare la tradiţiile Cabalei iudaice sau legăturilor cu Francmasoneria şi alte societăţi secrete.
Wilson, biograful familiei Rothschild, a fost îngrozit de copleşitoarea putere a familiei: „Genetica, mitologia, educaţia bine dirijată, şansele oferite de bogăţie, numeroasele relaţii, au jucat rolul lor în apariţia uneia dintre cele mai remarcabile — şi poate chiar cea mai remarcabilă — familii din istoria modernă şi contemporană”, conchidea el admirativ. „Prea puţine dinastii, exceptând poate monarhiile ereditare, ferite de dispariţie din cauza dreptului primului moştenitor, şi-au păstrat influenţa pe plan mondial timp de şapte generaţii”. Dreptul primului moştenitor se referă la o condiţie fundamentală existentă în testamentul lui Mayer Amschel, întemeietorul familiei, care cerea ca doar primul născut din fiecare generaţie să poată deţine controlul asupra averii familiei. Prin aplicarea acestei metode, nu numai că a fost menţinută coeziunea familiei Rothschild, ci, la fel ca şi în societăţile secrete, acei membri care nu iau parte la luarea deciziilor referitoare la averea familiei cunosc prea puţine lucruri despre tranzacţiile financiare ale acesteia. Foşti directori executivi ai întreprinderilor componente ale consorţiului familial Rothschild se plângeau de faptul că, adesea, erau menţinuţi în afara cadrului în care se luau deciziile importante. Duritatea acestei familii şi secretomania sa, combinate cu incredibila putere pe care le-o conferă bogăţia acumulată în timp, ar putea explica afirmaţiile patriarhului Mayer Rothschild, care a fost citat adesea, spunând: „Atât timp cât pot să controlez banii unei naţiuni, puţin îmi pasă cine sunt cei care concep legile acelei ţări.” Influenţa familiei Rothschild s-a răspândit pe plan mondial; astfel, această influenţă asupra celei mai importante bănci din Japonia, aflate sub controlul familiei Nomura, se exercita prin intermediul prieteniei dintre Edmund Rothschild şi Tsunao Okumura, omul răspunzător de crearea acelui gigant financiar-bancar. Tot un membru al familiei Rothschild a fost cel care a ajutat la crearea statului Israel. In 1917 , după ce deţinuse un mandat în Parlamentul britanic, cel de-al doilea lord, Lionel Walter Rothschild, un sionist convins, fiul cel mai mare, moştenitor atât al banilor, cât şi al titlului nobiliar al lui Nathan Rothschild, după decesul acestuia, survenit în 1915 , a primit o scrisoare de la ministrul britanic de Externe, Arthur Balfour, în care acesta se declara de acord cu înfiinţarea unei patrii pentru evrei, în Palestina. Mai târziu, scrisoarea a devenit cunoscută sub numele de Declaraţia Balfour. In 1922, Liga Naţiunilor a aprobat mandatul propus de Balfour asupra Palestinei, deschizând astfel drumul pentru crearea ulterioară a Israelului. Baronul Edmond de Rothschild, care a construit prima conductă de transport între Marea Roşie şi Mediterana pentru a aduce în Israel petrolul iranian şi a fondat Banca Generală a Israelului, a fost numit mai târziu „părintele Israelului modern”. In SUA, conform afirmaţiilor ziaristului William T. Still, „crearea bogăţiilor americane ale familiei era « intensă ». Acţionând prin intermediul firmelor de pe Wall Street aparţinând familiilor Kuhn, Loeb & Co., J.P. Morgan Co., familia Rothschild l-a finanţat pe John D. Rockefeller, ajutându-l să creeze imperiul reprezentat de compania Standard Oil.
Ei au mai finanţat şi activităţile lui Edward Harriman (care a făcut afaceri în domeniul căilor ferate) şi ale lui Andrew Carnegie (care a făcut afaceri cu oţel).” Nu se ştie precis dacă familia Rothschild domină sau nu cu adevărat ori influenţează în vreun fel economia SUA, dar strânsele relaţii dintre familiile bogate din America şi societăţile secrete americane cu omoloagele lor britanice dezvăluie o legătură solidă şi demonstrabilă cu Europa. O asemenea legătură este o organizaţie-soră a Comisiei Trilaterale, a Consiliului pentru Relaţii Externe şi a Grupului Bilderberg — Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale. Scopurile şi metodele folosite de societăţile secrete moderne din SUA nu şi-au avut originile aici, ci au fost importate de la societăţile secrete ce dominaseră Europa timp de secole până atunci. Reîntorcându-ne la reuniunea de la Paris din 1919, care a avut ca rezultat înfiinţarea Consiliului pentru Relaţii Externe, trebuie remarcat faptul că această organizaţie nu era decât sucursala americană a unui Institut de Afaceri Internaţionale ce urma a fi creat. Sucursala engleză a acestei organizaţii a păstrat numele original, fiind cunoscută pe plan mondial ca Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale (RAI). Ca şi Consiliul pentru Relaţii Internaţionale, crearea Institutului despre care vorbim a fost iniţiată de colonelul House, consilierul lui Woodrow Wilson, bancherii Warburg şi Baruch, precum şi de alţi membri ai Grupului Internaţional de Studiu al Politicii Externe Mondiale, iniţiat de House. Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale a fost construit pe structura unei societăţi secrete deja existente, intitulată Grupurile Mesei Rotunde, înfiinţată în jurul anului 1910 , cu averea rămasă de pe urma lui Cecil Rhodes, magnatul britanic al diamantelor. Autorul Donald Gibson a explicat astfel crearea acestor societăţi: „Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale fusese înfiinţat în 1919 , cu scopul perpetuării puterii britanice în lume, ajutând la crearea Consiliului pentru Relaţii Externe, ca parte integrantă a unui efort de legare a aristocraţiei britanice şi a intereselor ei de politică externă cu cele ale SUA “ .
„Aşa-numita « relaţie specială » dintre Marea Britanie şi SUA este, de fapt, relaţia dintre Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale şi Consiliul pentru Relaţii Externe”. Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale şi-a stabilit sediul la Chatham House, clădire ce se află în piaţa Saint James din Londra, chiar peste drum de casa bogatei familii Astor. Se spune că deciziile britanice privind politica externă emană adesea de la Chatham House. Cel ce a coordonat crearea Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale a fost Lionel Curtis, un veteran al războaielor cu burii din Africa de Sud, care a devenit secretarul lui Sir Alfred Milner, înaltul comisar britanic în Africa de Sud. Curtis fusese unul dintre tinerii şi isteţii protejaţi ai lui Milner, cunoscuţi drept „grădiniţa lui Milner”. El a fost descris drept „un administrator public şi un scriitor britanic care milita pentru federalizarea imperiului britanic şi crearea unui stat mondial, care a exercitat o considerabilă influenţă privitoare la crearea Comunităţii Britanice a Naţiunilor [Commonwealth] “ . Milner, un imperialist fervent, educat la Oxford şi New College, a provocat Războiul Anglo-Bur dintre 1899 şi 1902, din cauza atitudinilor sale rigide, şi, prin victoria obţinută, a câştigat controlul britanic asupra minelor sud-africane de diamante şi unei mari părţi a rezervelor de aur. Milner nu a devenit întâmplător principalul custode al fondului lăsat moştenire de Cecil Rhodes, magnatul diamantelor din Africa de Sud. Acesta, mai mult decât oricine altcineva, a fost forţa motrice pentru formarea câtorva societăţi secrete, inclusiv a Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale şi a Consiliului pentru Relaţii Externe, ambele instituţii fiind derivatele Grupurilor Mesei Rotunde organizate de el.
Carroll Quigley, un istoric de marcă, profesor de istorie la Şcoala de înalte Studii Diplomatice de la Universitatea Georgetown şi mentor spiritual al preşedintelui Clinton, explica: „Bursele Rhodes (Clinton a primit o asemenea bursă) sunt faimoase în întreaga lume. Un lucru neştiut de prea mulţi este acela că Rhodes, în cinci testamente succesive, şi-a lăsat averea pentru formarea unei societăţi secrete, ce avea să se dedice în întregime conservării şi extinderii imperiului britanic. Ceea ce nu pare a fi deloc cunoscut este faptul că această societate secretă îşi continuă activitatea până în zilele noastre.” Deoarece Quigley şi mulţi alţi cercetători identifică Grupurile Mesei Rotunde ca fiind predecesoarele societăţilor secrete moderne, probabil că ar fi indicat să aruncăm o privire mai atentă asupra activităţii lui Cecil Rhodes, a executorului său testamentar, lordul Milnei * şi asupra punctelor de vedere ale acestora. Potrivit spuselor lui Quigley, Rhodes a fost atât de entuziasmat de ideile filozofice exprimate de Ruskin, încât a copiat cuvânt cu cuvânt una dintre prelegerile acestuia de la Oxford, pe care a păstrat-o asupra lui timp de trei decenii. Michael Baigent şi Richard Leigh, autorii cărţii The Temple and the Lodge, au arătat că Rhodes a fost un membru activ al Francmasoneriei britanice, fapt care i-a permis să cunoască şi alte personalităţi proeminente ale secolului al XIX-lea, cum ar fi membrii familiei regale George al IV-lea şi William al IV-lea, precum şi lordul Randolph Churchill (tatăl viitorului prim-ministru britanic, Winston Churchill), marchizul de Salisbury, Arthur Conan Doyle, Rudyard Kipling şi Oscar Wilde. Preocuparea comună pe care membrii acestui grup o aveau faţă de studiul ideilor filozofice exprimate de Platon, Ruskin şi Madame Blavatsky — fondatoarea Teo-zofiei — coincidea cu idealurile Francmasoneriei. Cu ajutorul unui prieten apropiat, negustorul de diamante german Alfred Beit, Rhodes şi-a extins încontinuu compania de diamante până când, prin 1891, compania De Beers deţinea 90% din totalul producţiei mondiale de diamante. Pe la mijlocul anilor ’90 ai secolului al XIX-lea, Rhodes a întemeiat Sindicatul Diamantelor, precursorul organizaţiei contemporane, Organizaţia Centrală de Vânzare a Diamantelor, care controlează cam 80% din totalul vânzărilor mondiale de diamante.
El a reuşit, de asemenea, să controleze aproape total minele de aur din provincia Transvaal, care se aflau în plină dezvoltare. Fiind posesorul unei averi ce continua neîncetat să crească, visele lui Rhodes se amplificau şi se diversificau, printre ele fiind şi planul de a construi o cale ferată din Africa de Sud până la Cairo, precum şi acela ca imperiul britanic să se extindă atât de mult, încât să poată realiza visul vechi de o sută de ani de a redobândi stăpânirea asupra Statelor Unite, readucându-le la statutul de colonie britanică dinainte de 4 iulie 1776. Ca şi în cazul familiilor Morgan şi Rockefeller, dacă cercetăm mai atent, descoperim că în spatele lui Rhodes se găseau puterea şi banii familiei Rothschild. Griffin scria: „Membrii acestei familii l-au finanţat pe Cecil Rhodes, dându-i astfel posibilitatea de a obţine monopoAil asupra câmpurilor dia-mantifere din Africa de Sud. Ei mai aveau încă legături financiare cu compania De Beers.” în noiembrie 1997, atunci când baronul Edmond Adolphe Maurice Jules Jacques de Rothschild a murit la Geneva, la vârsta de 71 de ani, ca urmare a unui emfizem pulmonar, s-a spus că a lăsat o avere substanţială în acţiuni ale companiei De Beers Consolidated Mines Ltd. din Africa de Sud. O altă persoană care a argumentat existenţa unei relaţii speciale între Rhodes şi familia Rothschild a fost scriitorul şi fostul ofiţer britanic de informaţii, dr. John Coleman, care scria: „Rhodes a fost principalul agent de influenţă al familiei Rothschild, (care) i-a deposedat pe burii sud-africani de dreptul de a exploata bogăţiile subsolului lor strămoşesc, aurul şi diamantele”. Potrivit afirmaţiilor lui Coleman, primul grup al Mesei Rotunde a fost înfiinţat în Africa de Sud cu bani de la ramura britanică a familiei Rothschild, cu scopul de a pregăti oameni de afaceri loiali Marii Britanii, instruindu-i în privinţa modalităţilor de menţinere a controlului asupra bogăţiilor ţării. Ideea potrivit căreia Rhodes a fost puternic susţinut financiar de familia Rothschild a fost, de asemenea, sprijinită şi de scriitorul Frank Aydelotte, care scria în American Rhodes Scholarships: „în 1888, Rhodes a întocmit cel de-al treilea testament al său, prin care i-a lăsat toate bunurile mobile şi imobile lordului Rothschild…” Mesele Rotunde şi-au început activitatea ca o adunare de grupuri semi-secrete, formate după ideologia societăţii Illuminati şi a Francmasoneriei, având cercuri „interioare” şi „exterioare” şi o ierarhie piramidală. Cercul „interior” era numit Cercul Iniţiaţilor (sau Cei Aleşi), pe când cercul „exterior” era numit Asociaţia Ajutătorilor. Doi membri ai cercului „interior” de iniţiaţi ai lui Rhodes erau finanţiştii britanici lordul Victor Rothschild şi lordul Milner. Rhodes şi-a numit societatea secretă Masa Rotundă, după denumirea locului legendar de întâlnire al cavalerilor regelui Arthur.
„Din 1925, au existat contribuţii substanţiale din partea unor bogătaşi, precum şi a unor fundaţii şi firme aparţinând comunităţii financiar-bancare mondiale, mai cu seamă de la trustul familiei Carnegie din Marea Britanie şi alte organizaţii asociate cu familiile J.P. Morgan, Rockefeller, Whitney…”, adăuga Quigley, nemenţionând numele Rothschild. După moartea lui Rhodes, Milner, Rothschild şi susţinătorii lor din cercurile financiar-bancare internaţionale au dobândit controlul total asupra Grupurilor Mesei Rotunde, care au început să se extindă cu mult dincolo de graniţele imperiului britanic. Profesorul Quigley explică: „La sfârşitul Primului Război Mondial, a devenit evident pentru toţi că organizarea acestui sistem [al Mesei Rotunde] trebuia să fie foarte mult extinsă”. Iată de ce Lionel Curtis a fost solicitat să înfiinţeze Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, ca o organizaţie-umbrelă, care să reunească Grupurile Mesei Rotunde. Analizând scopurile acestor grupuri, al căror principal obiectiv se pare că era acela de unire a tuturor naţiunilor lumii intr-o singură entitate vorbitoare de limbă engleză, în scopul menţinerii păcii şi al aducerii stabilităţii şi prosperităţii în zonele subdezvoltate ale lumii, Quigley le considera ca fiind „în cea mai mare parte a lor lăudabile”. O mare ironie a sorţii ar putea-o constitui faptul că organizaţia Grupurilor Mesei Rotunde, care propovăduia instaurarea păcii mondiale drept principalul său obiectiv, e posibil să fi contribuit direct la conceperea şi transpunerea în practică a planului pentru fabricarea bombei atomice. In perioada sa de expansiune, organizaţia a înfiinţat multe filiale, una dintre ele fiind Institutul pentru Studii Aprofundate (ISA) de la Princeton, New Jersey. Acesta era „copia americană a Colegiului All Souls de la Oxford”, potrivit spuselor lui Quigley. Acest institut a fost substanţial finanţat de către Consiliul General pentru învăţământ, fondat de familia Rockefeller. Aici, savanţii care lucrau la fabricarea bombei atomice au fost sprijiniţi în eforturile lor de către Robert Oppenheimer, Niels Bohr şi Albert Einstein, toţi trei membri ai ISA. în ciuda acestui fapt, Quigley scria despre cei trei pe un ton admirativ: „Aceştia erau gentlemani culţi, cu o comportare plăcută, ce aveau o experienţă de viaţă socială oarecum limitată, fiind foarte preocupaţi de păstrarea libertăţii de expresie a minorităţilor şi de domnia legii pentru to ţi…” Alţi scriitori nu au fost atât de darnici cu complimentele. Astfel, ziaristul William T. Still, în lucrarea intitulată New World Order. The Ancient Plan of Secret Societies, scria despre „planul vechi de secole al societăţilor secrete de a priva cetăţenii americani de drepturile lor consfinţite de Constituţie”. „Rhodes a comis aceeaşi greşeală făcută de atâţia umanitarişti înaintea lui; el credea că-şi putea îndeplini scopurile prin intermediul canalelor Frăţiei corupte. Prin urmare, a sfârşit prin a crea instituţii care au căzut prompt în mâinile celor ce aveau să le folosească în mod foarte eficace pentru oprimarea rasei umane”, scria William Bramley. Dar nu numai organizaţiile Mesei Rotunde au fost cele care le-au permis bogaţilor şi puternicilor zilei din America să se întâlnească şi să converseze, în anumite cercuri, erau legături de fraternitate desfăşurate prin intermediul unor grupuri cu caracter mult mai secret, ca de pildă nefastul ordin al „Craniului şi Oaselor”.
Familii care s-au îmbogăţit în ultima sută de ani şi şi-au trimis fiii să studieze la Yale şi, cu timpul, aproape că au devenit la rândul lor familii de « sânge albastru », ca de exemplu Harriman, Rockefeller, Payne, Davison.” Aceste familii afişau o grijă specific europeană cu privire la moştenitorii lor şi la amestecul sângelui. El spune că aceste familii foloseau căsătoriile „aranjate” pentru a proteja şi purifica tot mai mult liniile genetice ale aşa-ziselor familii de „sânge albastru” care-şi datorau originile averilor şi influenţei moştenite, traficului de droguri, comerţului cu sclavi şi atentei alegeri a partenerilor de căsătorie. Aceste familii, astfel legate între ele, se ajută şi se sprijină reciproc, în lupta menită să le asigure dominaţia mondială pe plan financiar, politic şi genetic. Rosenbaum era de acord cu acest punct de vedere, spunând: „Analizând atent lucrurile, ai impresia că între aceste familii ale membrilor ordinului « Craniul şi Oasele » au loc foarte multe căsătorii interfamiliale. An după an va exista un membru al familiilor Whitney Townsend Phelps care va fi în aceeaşi clasă (din rândurile căreia se aleg membrii « Oaselor ») cu un Phelps Townsend Whitney. De fapt, un cercetător atent ar putea demonstra pe jumătate serios că, funcţional, organizaţia « Oasele » îndeplineşte rolul unui program continuu de eugenie neoficială pentru familiile de « sânge albastru », cu scopul de a aduce gene noi şi viguroase în sângele membrilor elitei stimsoniene. “ Nepotismul este ceva adânc înrădăcinat în rândurile ordinului, ceea ce se poate observa din faptul că, în epoca modernă, problemele financiare ale Trustului Russell au fost rezolvate de către John B. Madden Jr., partener la firma Brown Brothers Harriman, care s-a constituit prin fuziunea, în 1933, dintre Brown Bros. & Company şi W.A. Harriman & Company. Madden şi-a început activitatea acolo în 1940, lucrând sub conducerea partenerului principal Prescott Bush, nimeni altul decât tatăl fostului preşedinte american George Bush, căci aceştia erau cu toţii membri ai ordinului „Craniul şi Oasele”. Un exemplu mai recent care demonstrează loialitatea extremă pe care o manifestă între ei membrii acestui ordin este scandalul din anii ’ 80, referitor la implicarea lui Bush în activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul Băncii de Creditare şi Comerţ Internaţional (BCCI). Pe măsură ce ilegalităţile comise de bancă erau descoperite, în desfăşurarea lor fiind implicate multe persoane importante, administraţia Bush a făcut încercări de blocare sau ucidere „din faşă” a oricăror anchete serioase în această privinţă. In cele din urmă, subcomitetul senatorial care se ocupa de problema terorismului, a traficului de droguri şi a operaţiunilor internaţionale ilicite, prezidat de senatorul de Massachusetts, John Kerry, a declanşat o anchetă formală asupra activităţii B C C I. Kerry era preşedinte al comitetului de campanie pentru alegerile senatoriale al Partidului Democrat, care primise sub formă de donaţii sume mari de bani, şi era la rândul său membru al ordinului „Craniul şi Oasele”. în aceste condiţii, ancheta condusă de el s-a împotmolit; referindu-se la acest lucru, Jack Blum, un procuror cu însărcinări speciale, ataşat pe lângă respectivul subcomitet, spunea: „Am susţinut încă de la început necesitatea efectuării unei temeinice anchete asupra tuturor activităţilor de la B C C I, dar am fost marginalizat, de parcă aş fi fost o muscă supărătoare. Din acel moment, s-a declanşat o operaţiune de muşamalizare la nivel înalt a tuturor datelor şi faptelor referitoare la B C C I , aceasta întâmplându- se după ce vameşii au descoperit întâmplător operaţiunile de spălare a banilor desfăşurate de această bancă la Miami; muşamalizarea continuă şi acum.“ Atât interesele familiei Morgan, cât şi cele ale familiei Rockefeller erau bine reprezentate în cadrul ordinului. Membrul Percy Rockefeller a „legat” ordinul de proprietăţile Standard Oii, în vreme ce numele mai multor bărbaţi din familia Morgan apar pe listele cu membri ai ordinului „Craniul şi Oasele”. Dacă J.P. Morgan nu era membru al acestui ordin, Harold Stanley (membru al ordinului din anul 1908) s-a alăturat în 1915 băncii Guaranty Trust, aparţinându-i lui Morgan, pentru ca, în cele din urmă, să devină partener al acestuia şi preşedinte al firmei Morgan, Stanley & Co., în cadrul căreia cei doi erau asociaţi.
- Averell Harriman (membru al ordinului din 1913 ) era membru al consiliului de conducere de la Guaranty Trust. H.P. Whitney (membru al ordinului din 1894) şi tatăl său, W.C. Whitney (membru al ordinului din 1863), au fost directori la Guaranty Trust. Fluxul puterii financiare nu era întotdeauna canalizat prin calitatea directă de membru al ordinului „Craniul şi Oasele” pe care o avea donatorul: „Ordinul controlează averea enormă a lui Andrew Carnegie, dar niciun membru al acestei familii nu a aparţinut vreodată ordinului. Ordinul a folosit averea familiei Ford într-un mod ce contravenea atât de flagrant cu dorinţele acestei familii, încât doi dintre membrii acesteia au demisionat din consiliul de conducere al Fundaţiei Ford în semn de protest. Cu toate acestea, niciun membru al familiei Ford nu a fost vreodată membru al ordinului. Numele Morgan nu a apărut niciodată pe listele membrilor, cu toate că unii dintre partenerii de afaceri ai acestei familii fac parte din cercul« interior » al ordinului, ca de exemplu (partenerul Harold) Stanley (de la firma Morgan, Stanley & Co.), (fiul lui H enry R.) Davison şi (John) Perkins”, scria autorul Sutton. McGeorge Bundy (membru al ordinului din 1940) a fost preşedinte al Fundaţiei Ford între 1966 şi 1979. In prima jumătate a anilor ’60, Bundy a fost consilier pentru problemele securităţii naţionale în cadrul administraţiilor Kennedy şi Johnson. în aceeaşi perioadă, fratele său, William (membru al ordinului din 1939), care lucrase în cadrul C IA , a fost secretar adjunct de stat pentru problemele din Asia de Sud-Est şi regiunea Pacificului. Multe alte nume ilustre pot fi legate de apartenenţa la acest ordin, ca de exemplu cele ale familiilor Low, Forbes, Coolidge, Delano, Taft, Stimson etc. Din prezent, îi amintim ca fiind membri importanţi ai ordinului pe preşedintele Bush (membru al ordinului din 1949), William Bissell (membru al ordinului din 1925), al cărui frate, Richard Bissell, a devenit director adjunct al Departamentului de Planificare din cadrul C IA , Amory Howe Bradford (membru al ordinului din 1943), care s-a căsătorit cu Carol Warburg Rothschild în 194 1, pentru ca, la puţin timp după aceea, să devină director general al cotidianului The New York Times, Henry Luce (membru al ordinului din 1919), care a devenit preşedinte al puternicului şi influentului imperiu editorial Luce, înglobând revistele Time şi Life, şi William F. Buckley (membru al ordinului din 1950), ziarist de orientare conservatoare, ale cărui articole sunt publicate de mai multe ziare şi reviste americane. Scriitorii Tarpley şi Chaitkin nu considerau că această organizaţie este o simplă şi inocentă frăţie studenţească. Ei scriau că: „Secolul actual datorează multe din grozăviile sale familiilor americane anglofile de mare influenţă, care au ajuns să domine ordinul « Craniul şi Oasele », folosindu-l ca pe o agendă de recrutare a acoliţilor politici, lucru pe care-l fac mai cu seamă familiile Harriman, Whitney, Vanderbilt, Rockefeller şi avocaţii lor, familiile Lord, Taft, Bundy”. Alţi cercetători consideră că organizaţia „Craniul şi Oasele” reprezintă epicentrul controlului exercitat asupra Noii Ordini. Ordinul a fost considerat „o rampă de lansare” pentru a accede ca membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, al Clubului Bilderberg şi al Comisiei Trilaterale. După ce a examinat influenţa şi controlul exercitate de ordin în domeniile politicii externe, finanţelor, învăţământului şi religiei, autoarea şi editoarea de orientare creştină Texe Marrs le atrăgea atenţia cititorilor asupra faptului că „pentru a vedea realitatea, ordinul « Craniul şi Oasele » trebuie demascat ca pericol omniprezent în calea exercitării libertăţilor şi drepturilor noastre constituţionale”. încercând să dea o posibilă explicaţie simbolurilor sinistre ale ordinului, Rosenbaum scria: „Acestea se datorau, pur şi simplu, caracterului foarte sensibil al tânărului Russell [care] în mod cu totul întâmplător a ales un tip de mascaradă pseudo-masonică asemănător cu riturile Illuminati. Cu toate că probabil dădea dovadă de un oarecare sarcasm, el mai sugera şi posibilitatea ca familiile de sânge albastru de pe Coasta de Est a SUA să fie creaţia demonică a unei elite clandestine care manipulează istoria, iar ordinul « Craniul şi Oasele » să fie unul dintre centrele sale de recrutare a aderenţilor politici.” Rosenbaum afirma, de asemenea, că ordinul „Craniul şi Oasele” se găseşte „într-o accentuată derivă, urmată de declin” şi că în ultimii ani a devenit o organizaţie „mai apatică, narcisistă, aflată în căutarea confortului şi, după cum spun unii, chiar un grup decadent”. Controversele referitoare la ordin s-au evidenţiat în timpul alegerilor prezidenţiale din 1980. Fostul preşedinte al Partidului American al Muncii, Lyndon H. LaRouche, a intrat în campania prezidenţială naţională ca independent. In alegerile preliminare din statul New Hampshire, el l-a atacat pe candidatul republican, George Bush, pentru afilierea sa la ordin, afirmând : „Ordinul« Craniul şi Oasele » nu este o simplă frăţie, nici o asociaţie studenţească specială cu lozinci mai deosebite, ci este un cult al conspiraţiei îndreptat împotriva Constituţiei SUA. Ca şi « Apostolii » de la Cambridge, cei ce intră în ordinul « Craniul şi Oasele » devin pentru toată viaţa agenţi secreţi foarte eficienţi ai Serviciului britanic de informaţii, dedicându-se trup şi suflet îndeplinirii misiunii lor.“
Mulţi observatori au crezut că dezvăluirile legate de apartenenţa preşedintelui Bush atât la ordinul „Craniul şi Oasele“ , cât şi la Comisia pentru Relaţii Externe şi la Comisia Trilaterală, au determinat pierderea alegerilor preliminare din New Hampshire şi, în cele din urmă, a preşedinţiei în 1980. Sutton declara: „Ordinul fie că a înfiinţat, fie că a pătruns în aproape toate organizaţiile importante de cercetare, politice şi de formare a opiniei din SUA.“ Există indicii potrivit cărora Sutton ar putea avea dreptate în această privinţă. Una dintre cele mai serioase investigaţii făcute vreodată privitoare la acţionarii instituţionali a fost un studiu realizat în 1980 de către Comitetul Senatorial pentru Probleme Guvernamentale, intitulat Structure of Corporate Concentration. în concluziile lui, aşa cum au fost publicate de către Donald Gibson, se mergea direct la ţintă, afirmându-se: „Instituţiile financiare care fie că sunt parte componentă, fie că sunt foarte apropiate prin relaţii de afaceri de consorţiul financiar-bancar al familiilor Morgan şi Rockefeller reprezintă forţa dominantă din economia SU A “ . După studierea acestui raport, Gibson scria: „Consiliul de administraţie al firmei Morgan avea printre membrii săi persoane ce erau şi membre ale consiliilor de administraţie a 31 din primele 100 de firme importante din ţară. Aşa se face că Citicorp era legată prin acest sistem de 49 de companii de pe lista despre care am vorbit mai sus, iar Chase Manhattan, Chemical Bank şi Metropolitan Life aveau, fiecare din ele, alte 24 de companii importante reprezentate în consiliile lor de conducere. Acestea, şi o mulţime de alte legături existente între primele o sută de firme importante din SUA, asigură existenţa unei dense reţele de relaţii întărite prin frecvente legături la nivel interpersonal, desfăşurate prin intermediul cluburilor private, şi de faptul că oamenii au absolvit aceleaşi şcoli, s-au căsătorit între ei şi sunt membri în organizaţii precum Consiliul pentru Relaţii Externe (ordinul « Craniul şi Oasele », Comisia Trilaterală) şi Consiliul pentru Afaceri.” Gibson a mai remarcat faptul că cel puţin alte două instituţii finanţate de familiile Morgan şi Rockefeller se găseau printre primii şase acţionari majoritari la A T & T, General Motors, Du Pont, Exxon, General Electric, IBM, United Technologies şi Union Pacific. La fel ca şi în cazul altor societăţi secrete, pot fi descoperite multe dovezi ale legăturilor dintre ordinul „Craniul şi Oasele” şi C IA . Pe lângă sus-menţionaţii Bush, Bundy, Bissell, dintre alţi membri ai ordinului „Craniul şi Oasele”, care, de-a lungul anilor, au devenit funcţionari ai CIA , îi putem cita pe directorul de personal F. Trubee Davison (membru al ordinului din 1918 ), pe şeful reţelei informative a C IA de la Beirut, James Buckley (membru al ordinului din 1944), pe directorul adjunct al Departamentului de Planificare al C IA , beneficiar al unei burse Rhodes, Elugh Cunningham (membru al ordinului din 1934), şi pe poetul Archibald MacLeish (membru al ordinului din 19 15 ) , care l-a ajutat pe William Donovan, şeful Biroului de Servicii Strategice (BSS) să formeze C IA , în ultima parte a anilor ’40. „Universitatea Yale a influenţat Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) în dezvoltarea sa mai mult decât oricare alta, făcând-o să semene cu o reuniune între colegi de an”, declara profesorul de istorie de la Yale, Gaddis Smith. Rosenbaum şi-a făcut o datorie de onoare din a preciza că, în argoul de la Yale, denumirea unui membru al unei societăţi secrete este „fantomă”, acelaşi termen fiind folosit şi de către C IA pentru desemnarea unui agent secret ce lucrează sub acoperire.
Totuşi, CIA este doar una dintre numeroasele agenţii guvernamentale pe care mulţi le acuză că sunt folosite pentru provocarea schimbărilor şi exercitarea controlului, împreună cu zeci de organizaţii „de paie”, fundaţii, think-tank-mi şi grupuri de studiu, create şi/sau finanţate de societăţile secrete. Mulţi cercetători susţin că asemenea organizaţii private au fost, de fapt, create de către membrii marcanţi ai societăţilor secrete. Astăzi, numai pe teritoriul SUA funcţionează peste 40 000 de fundaţii scutite de impozite, majoritatea afişând intenţii dintre cele mai lăudabile. Totuşi, la o cercetare mai atentă a acestui fenomen, se poate constata că multe dintre ele transpun în viaţă agenda societăţilor secrete privind globalizarea şi crearea unui guvern centralizat al lumii. Norman Dodd, director de cercetări al Comitetului Camerei Reprezentanţilor pentru Investigarea Activităţii Fundaţiilor şi a Organizaţiilor C omparabile cu ele, relata în 1952 că preşedintele Fundaţiei Ford îi spusese pe şleau că: „Acţionând conform ordinelor primite de Ia Casa Albă, fundaţia sa trebuia să-şi folosească puterea conferită de posibilitatea de a acorda burse astfel încât acest lucru să conducă la apariţia unor modificări în viaţa cotidiană a americanilor, menite să facă foarte uşoară fuzionarea noastră cu URSS“ . Prăbuşirea comunismului, creşterea rolului global al ONU şi al NATO , împreună cu diferitele tratate economice în vigoare, dau impresia că acest obiectiv este aproape atins. O privire superficială aruncată de câţiva scriitori asupra activităţii unora dintre organizaţiile şi fundaţiile mai vechi şi mai noi, care au avut legături cu ordinul „Craniul şi Oasele”, cu Consiliul pentru Relaţii Externe, cu Comisia Trilaterală, Illuminati etc., dezvăluie surprize de proporţii. Pentru a numi doar câteva dintre acestea, cităm:
Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, Uniunea Americană pentru Apărarea Libertăţilor Civile, Consiliul American pentru Relaţiile Interrasiale, Institutul American de Presă, Liga Americană Anticalomnie, Biroul Arab, Institutul de la Aspen, Asociaţia pentru Studiul Psihologiei Umane, Institutul Memorial Battelle, Centrul pentru Studii Aprofundate în Domeniul Ştiinţelor Comportamentale, Centrul pentru Drepturile Constituţionale, Centrul de Studii Cubaneze, Centrul pentru Dezvoltarea Instituţiilor Democratice, Liga Socialiştilor Creştini, Liga Comunistă, Fondul pentru Protecţia Mediului înconjurător, Societatea Fabiană, Fundaţia Ford, Fundaţia pentru Progresul Naţional, Fondul Marshall pentru Germania, Institutul Hudson, Institutul pentru Relaţiile din Zona Pacificului, Institutul de Cercetări privind Traficul de Droguri, Criminalitatea şi Justiţia, Institutul Internaţional de Studii Strategice, Institutul Mellon, Societatea de Metafizică, Grupul Milner, Societatea Mount Pelerin, Asociaţia Naţională pentru Propăşirea Persoanelor de Culoare, Consiliul Naţional al Bisericilor, Fundaţia pentru o Lume Nouă, Institutul Rand, Institutul de Cercetări de la Stanford, Institutul Tavistock pentru Cercetarea Relaţiilor Umane, Uniunea Savanţilor Preocupaţi, Crucea Roşie Internaţională şi YMCA.
De exemplu, Institutul Aspen este un „concern global ce exercită o influenţă considerabilă pe plan diplomatic”, care are bunuri în valoare de aproape 60 de milioane de dolari şi găzduieşte „regulat preşedinţi, prim-miniştri, filozofi, oameni de stat, consilieri, educatori, ziarişti, artişti, activişti, precum şi o serie întreagă de reprezentanţi ai corporaţiilor a căror listă ar putea rivaliza cu cea a celor 500 cei mai bogaţi oameni din lume”, nota Paul Anderson în articolul scris pentru Aspen Times Weekly. „Totuşi, în ciuda importanţei naţionale, ba chiar internaţionale pe care o are, Institutul rămâne o enigmă pentru majoritatea locuitorilor şi vizitatorilor Aspenului.” Acesta a fost fondat în anii ’40, sub denumirea de „Institutul Aspen pentru Studii Umaniste” — la termenul de umanism s-a renunţat în anii ’70. Pe lista fondatorilor se găseau: Walter Paepcke, un industriaş din Chicago; Robert Maynard Hutchins, preşedinte al Universităţii din Chicago, instituţie de învăţământ aflată sub dominaţia aproape totală a familiei Rockefeller, Mortimer Adler, filozof şi membru al Consiliului pentru Relaţii Externe şi al ordinului „Craniul şi Oasele”, Henry Luce, puternicul conducător al trustului de presă „Time-Life”. Toţi aceştia erau îndeaproape legaţi de interesele companiei Encyclopaedia Britannica Inc., companie afiliată la Universitatea din Chicago. în ciuda existenţei unei serii de neînţelegeri grave cu municipalitatea oraşului Aspen privitoare la drepturile de extindere şi folosire a pământului, institutul continuă să folosească atmosfera odihnitoare a Munţilor Stâncoşi pentru a-i linişti pe participanţii la foarte influentele şi multele sale conferinţe şi seminarii. Institutul pentru Studii Politice (ISP) este o organizaţie-umbrelă care are în rândurile ei sute de grupuri diverse ce reprezintă ambele orientări ale spectrului politic, continuând să-şi desfăşoare activitatea la Washington. El este încă un exemplu de organizaţie a cărei activitate este indisolubil legată de societăţile secrete. Referindu-se la aceasta, publicistul Coleman scria: „IPS a modelat şi remodelat politica internă şi externă a SUA, încă de pe vremea înfiinţării sale de către James P. Warburg şi de cei care reprezentau interesele familiei Rothschild în SUA ; a fost potenţat de către Bertrand Russell şi de socialiştii britanici, prin reţelele lor din America. Obiectivele IPS proveneau dintr-o agendă de lucru redactată de Organizaţia Mesei Rotunde din Marea Britanie, unul dintre cele mai remarcabile fiind acela de a crea Noua Stângă ca o mişcare de masă pe teritoriul SUA. Pentru realizarea acestui obiectiv, IPS trebuia să provoace apariţia unor tulburări, răspândind haos precum se răspândeşte focul în preerie, să prolifereze idealurile socialiştilor nihilişti de extremă stângă, să sprijine utilizarea fără restricţie a drogurilor de toate felurile şi să reprezinte arma cu care să fie înfrânţi politicienii conformişti din SUA.” Potrivit spuselor lui Coleman, fondatorii IPS, Richard Barnett şi Marcus Raskin, au controlat elemente extrem de diverse, precum Panterele Negre, Daniel Ellsberg, Morton Halperin, angajat al Consiliului pentru Securitate Naţională, Organizaţia Meteorologilor, Organizaţia „Venceremos”, precum şi personalul implicat în desfăşurarea campaniei electorale a candidatului la preşedinţia SUA George McGovern.
Steven Powell nota că „unul dintre obiectivele oficial recunoscute ale IPS era dezintegrarea tuturor instituţiilor economice, politice, sociale, culturale din SU A „. Imediat după terminarea unei foarte stricte anchete încheiate cu puţin timp înainte de prăbuşirea comunismului, conchidea: „Un control financiar (efectuat asupra activităţilor IPS) dezvăluie că multe dintre acestea, vrând-nevrând, slujesc şi intereselor URSS. IPS-ul a avut un foarte mare succes în promovarea unor obiective radicale, reuşind totodată să păstreze aparenţa unui centru de cercetări universitare de orientare liberală.” Potrivit cercetătorilor conspiraţiilor, cea mai mare parte a fondurilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor IPS provine de la anumite organizaţii a căror activitate este strâns legată de Consiliul pentru Relaţii Externe, dintre acestea putând fi citată Fundaţia Rubin, reprezentată de firma newyorkeză de avocatură Lord, Day & Lord. Familia Lord a avut reprezentanţi în cadrul ordinului „Craniul şi Oasele” începând încă din 1898. Winston Lord (membru al ordinului din 1959), un fost consilier şi asistent al lui Henry Kissinger, a fost ales în 1983 preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe, iar, mai târziu, a fost numit de preşedintele Reagan ambasador în China. Preşedinte al Fundaţiei Ford o îndelungată perioadă a fost omniprezentul McGeorge Bundy, membru în Consiliul pentru Relaţii Externe, membru al ordinului „Craniul şi Oasele” şi consilier pentru securitate naţională, care a fost „eminenţa cenuşie” din spatele incidentului din Golful Tonkin, ce a condus la precipitarea ostilităţilor războiului din Vietnam. La mijlocul anilor ’80 a căpătat amploare o mişcare ce milita în favoarea rescrierii anumitor pasaje din Constituţia SUA, fapt datorat în parte şi activităţii Centrului pentru Studiul Instituţiilor Democratice, care a fost înfiinţat cu bani proveniţi de la Fundaţia Ford. Acţiunea a eşuat din cauza unei opoziţii acerbe şi extrem de răspândite faţă de obiectivele sale. Părerile bogătaşilor referitoare la politica mondială şi organizarea socială a lumii le sunt impuse concetăţenilor lor prin înfiinţarea şi sprijinirea financiară a unor importante centre de învăţământ, precum Şcoala de Economie şi Ştiinţe Politice de la Londra. Fondurile necesare pentru crearea sa au provenit de la Fundaţia Rockefeller, de la Fondul familiei Carnegie pentru Marea Britanie şi de la alţi cetăţeni, ale căror interese erau legate de J.P. Morgan & Company. Această prestigioasă şcoală a fost fondată de Sidney James Webb, membru fondator al Societăţii Fabiene. înfiinţată în 1883 la Londra, Societatea Fabiană era un grup de socialişti adepţi ai evoluţionismului, care şi-au luat denumirea de la cel numele generalului roman Fabius Cunctator, care a reuşit să înfrângă armata lui Hannibal — mult mai numeroasă decât cea romană — printr-o serie de atacuri-surpriză, după executarea cărora se retrăgea imediat, neacceptând lupta deschisă cu adversarul. Evitând confruntările directe, Fabius a reuşit, în cele din urmă, să obţină victoria pe termen lung.
Socialiştii fabieni, al căror scop era de „a reorganiza societatea prin emanciparea proprietăţii asupra pământului şi a capitalului industrial şi eliberarea sa din mâinile proprietarilor individuali şi de clasă”, au ţinut seama de tacticile lui Fabius. De fapt, problema tacticii era cam singura diferenţă dintre socialiştii fabieni şi comunişti. în timp ce comuniştii doreau înfiinţarea unor guverne socialiste prin revoluţie, fabienii se mulţumeau să se mişte încet către instaurarea socialismului, prin intermediul activităţii propagandistice şi al adoptării unei legislaţii cu caracter socialist. Fabienii au fost criticaţi pentru metodele folosite de unul dintre cei mai importanţi membri ai lor, scriitorul Fî.G. Wells. în 1906, acesta spunea: „Descopăr în societatea noastră o concepţie ciudată, bazată pe viclenie, ce se aseamănă cumva cu o credinţă potrivit căreia lumea poate fi împinsă către socialism fără a-şi da seama de asta”. în loc să accepte această chemare către mai multă francheţe, fabienii au ignorat îndemnul lui Wells, continuând aplicarea tacticii lor bazate pe secretomanie şi subterfugii. Din rândurile fabienilor putem cita alte două importante personalităţi, George Bernard Shaw şi economistul englez John Maynard Keynes, a cărui teorie privitoare la „noua economie”, care susţinea ideea unui control guvernamental mai strict asupra economiei şi a unei datorii publice mai mari, a constituit temelia gândirii economice americane până la apariţia „Reaganomiei”, adică a concepţiei economice a lui Reagan, şi a unui curent al gândirii economice contrar acestuia, generat de economistul Milton Friedman, de la Universitatea din Chicago. Nereuşind să-şi impună idealurile socialiste în cadrul partidelor Liberal şi Conservator din Marea Britanie, în 1906, fabienii au înfiinţat puternicul Partid Laburist. Pe la începutul secolului X X , James Webb, fondatorul Societăţii Fabiene, a reorganizat Universitatea din Londra, transformând-o într-o federaţie de instituţii de învăţământ, iar, în 1902-1903, a conceput legile învăţământului din Marea Britanie, fondând şi Şcoala de Economie din Londra. Dintre personalităţile renumite care au studiat la Şcoala de Economie de la Londra, îi putem cita pe David Rockefeller, Joseph Kennedy Jr. şi fratele său mai tânăr, viitorul preşedinte al SUA, John F. Kennedy, Robert Kennedy Jr., viitorul senator Daniel Moynihan, autorul Zecharia Sitchin şi comentatorul de ştiri Eric Sevareid. Dintre agenţiile guvernamentale unde se învaţă „alfabetul” guvernării susceptibile de a intra sub controlul societăţilor secrete, amintim nu doar Agenţia Centrală de Informaţii (CIA ), ci şi Consiliul pentru Probleme de Securitate Naţională (NSC), Biroul Federal de Investigaţii (FBI), Agenţia Naţională de Securitate (NSA), Agenţia de Culegere a Informaţiilor din Domeniul Apărării (DIA), Biroul Naţional de Recunoaştere (NRO), Agenţia Naţională de Combatere a Traficului de D roguri (DEA), Biroul de Control al Traficului cu Alcool, Tutun şi Arme de Foc (BATF), Serviciul de Taxe şi Impozite (IRS), Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Criză (FEMA) etc. Aceste agenţii sunt ele însele obişnuite să păstreze secretul asupra activităţii lor, citând în sprijinul acestei atitudini motive de securitate naţională, privilegiul executiv sau necesitatea de a proteja fie informatorii, fie conţinutul unor dosare referitoare la anumite infracţiuni şi la autorii lor. Unul dintre cele mai bune exemple ale modului în care societăţile secrete exercită controlul asupra punctelor-cheie în care se iau deciziile guvernamentale îl poate constitui Consiliul pentru Probleme de Securitate Naţională, care, încă de la înfiinţarea sa, prin intermediul Legii pentru Securitatea Naţională din 1947, a ajuns să domine deciziile politice americane, inclusiv pe cele referitoare la folosirea forţei armate.
Vicepreşedintele lui Bill Clinton, membru, de asemenea, al Consiliului pentru Relaţii Externe, A l Gore, conducea o „gaşcă” de democraţi certăreţi şi dubioşi, care urmăreau acelaşi scop ca şi Bush Jr. încă de la începutul campaniei sale electorale, Gore a căutat sprijinul şi îndrumarea oamenilor importanţi de pe Wall Street. Din nou, electoratul american era pus să aleagă între Bush, care era sprijinit de adepţii globalizării, şi Gore, sprijinit şi el de aceiaşi oameni. în aceste condiţii, este limpede că susţinătorii globalismului vor fi câştigători, indiferent de rezultatul alegerilor. Spre sfârşitul lui 1999, globalismul a suferit o uşoară înfrângere, când mai mult de 60 000 de demonstranţi reprezentând un amestec ciudat de unionişti, ecologişti şi adepţi ai respectării stricte a prevederilor constituţionale ale SUA, de unde şi numele de „constituţionalişti”, au protestat împotriva pierderii suveranităţii SUA şi a locurilor de muncă de acolo, în timpul unei întruniri a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), desfăşurate la Seattle. Aşa cum era de aşteptat, mijloacele de informare aflate în proprietate corporatistă au prezentat protestul în mod tendenţios, scriind că participanţii nu erau decât nişte golani fără teamă de lege şi de Dumnezeu, cu toate că alte relatări susţineau că tulburările au început numai după ce poliţia înarmată până în dinţi s-a repezit asupra demonstranţilor paşnici, bătându-i cu bastoanele de cauciuc şi utilizând împotriva lor grenade lacrimogene şi fumigene în încercarea de a-i împrăştia. Aceste tulburări au izbucnit, pur şi simplu, deoarece controversatul Acord General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), rebotezat în 1995 Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), era perceput de majoritatea participanţilor la demonstraţie ca fiind doar un mijloc de transpunere în practică a ţelului Clubului Bilderberg, de a înlătura toate barierele din calea comerţului liber. Remarcând faptul că acesta din urmă „sparge vechile naţionalităţi” şi „grăbeşte izbucnirea revoluţiei sociale”, Karl Marx proclama, în 1848, că: „Sunt un adept al comerţului liber.” Pe măsură ce scopul instaurării unei Noi Ordini Mondiale este azi tot mai aproape de a fi pus în practică, autorii şi cercetătorii care manifestă suspiciuni privitoare la rolul jucat de societăţile secrete şi sprijinitorii lor financiari în activitatea guvernamentală, de afaceri şi a fundaţiilor, simt că se confruntă cu o reţea enormă de obstrucţii, menită să-i descurajeze în încercarea lor de a aduce adevărul la cunoştinţa marelui public. Editurile importante refuză să publice, iar agenţiile de presă refuză să accepte sau să distribuie aceste articole, adesea ridiculizându-i pe autorii lor, etichetându-i drept „alarmişti” şi „susţinători ai teoriei conspiraţiei”. Din când în când, cei care cercetează prea amănunţit aceste subiecte sunt ameninţaţi chiar cu folosirea forţei. Astfel, ochii cetăţeanului de condiţie medie, care este condiţionat astfel încât să ia în serios numai ştirile prezentate zilnic de mass-media, se umplu de suspiciune la orice discuţie referitoare la societăţile secrete sau la istoria ascunsă a omenirii. La urma urmei — se întreabă ei — dacă oricare dintre aceste lucruri ar fi adevărate, oare nu s-ar vorbi despre ele la emisiunea Sixty Minutes sau la telejurnalele de seară şi de noapte ?!
In vreme ce mijloacele de informare în masă nu funcţionează în secret, structura lor internă şi modul de operare rămân un mister pentru cea mai mare parte a publicului, iar influenţa lor nu poate fi subestimată. Pe tot parcursul anului 1998, nimeni nu se putea gândi prea mult la consecinţele transferului tehnologiei nucleare către China sau la cele ale semnării de către Clinton a unor ordine executive, cum ar fi extinderea cu mai mult de 244 km a zonei internaţionale în largul graniţei de sud a SUA. Mass-media au determinat publicul să-şi concentreze atenţia numai asupra escapadelor erotice ale lui Clinton. Criticul mass-media Michael Parenti declara: „Mass-media s-ar putea să nu ne poată spune tot timpul ce să gândim, dar este ciudat faptul că profesioniştii acestui domeniu au un succes extraordinar atunci când ne spun la ce să ne gândim”. Multă lume se plânge de faptul că mijloacele de informare importante sunt superficiale, conformiste şi subiective în privinţa selectării ştirilor prezentate. Totuşi, puterea reunită a mijloacelor de informare este copleşitoare. Un studiu în acest sens, efectuat în 1994 de către Veronis, Suhler & Associates, releva faptul că americanul de condiţie medie petrece mai mult de patru ore pe zi privind la televizor, trei ore ascultând radioul, 48 de minute ascultând înregistrări muzicale, 28 de minute citind ziarele, 17 minute citind cărţi şi 14 minute citind reviste. Consolidarea puterii mass-media corporatiste, care fabrică aceste produse consumatoare de timp, s-a accelerat foarte mult în anii ’90, ceea ce a făcut ca unele instituţii de presă, cândva prestigioase, să nu mai fie decât nişte sisteme de distribuire a reclamelor. Şi chiar şi numărul acestora scade. Ben Bagdikian, fost decan al Şcolii de Jurnalism de la Universiatea California din Berkeley, scria că: „în 1982, mai mult de 50 de corporaţii controlau majoritatea mass-media din SUA. Până în ianuarie 1990, numărul acestora se redusese la numai 23 de corporaţii, iar până la sfârşitul lui 1997 ajunsese la 10 corporaţii.” Conform studiilor efectuate de Standard and Poor’s, primele zece corporaţii mass-media (pornind în ordine descrescătoare) erau: Time-Warner (reviste, radio-TV, televiziune prin cablu); Walt Disney Co. (ziare, reviste, radio-TV, televiziune prin cablu); Tele-Communications Inc. (televiziune prin cablu); News Corp. (ziare, reviste, radio-TV, televiziune prin cablu, altele); CBS Corp. (radio-TV, televiziune prin cablu ş.a.); General Electric (radio-TV, televiziune prin cablu); Gannett Co. (ziare, radio-TV, televiziune prin cablu); Advance Publications (ziare, reviste); Cox Enterprises (ziare, radio-TV, televiziune prin cablu); New York Times Co. (ziare, reviste, radio-TV). Fiecare dintre aceste zece companii au încasări anuale brute mai mari decât cele ale următoarelor cele mai mari 15 companii mass-media la un loc. în anii ’90, „firmele de telecomunicaţii erau implicate în campania cea mai vizibilă şi dramatică pentru încheierea de alianţe între corporaţii şi consolidarea lor“ , scria autorul Greider în lucrarea One World, Ready or Not: „A T & T, Time Warner, TC I, MCI, Ameritech şi Nynex, CBS, A BC , Disney şi multe altele încheiau înţelegeri de fuziune total năucitoare, firmele americane grăbindu-se să se unească ca putere de piaţă şi investiţii tehnologice în sistemele de transmitere a datelor prin cablu şi de telefonie, în transmiterea de emisiuni, producerea de filme, editarea de publicaţii şi alte mijloace, în vreme ce concepeau simultan parteneriate în domeniul telecomunicaţiilor destinate străinătăţii. Publicul american avea să asigure capitalul necesar creării acestor uriaşe noi conglomerate din domeniul telecomunicaţiilor prin taxele excesiv de mari pe care le plăteau companiilor de cablu şi telefon. în mod clar, câştigătorii acestui pariu aveau să fie câţiva membri ai consiliilor de conducere şi câteva conglomerate mass-media foarte puternice, care acum erau la fel de importante şi dominante pe piaţa americană, precum fuseseră trusturile feroviare şi petroliere prin anii ’90 din secolul al XIX-lea .“ S-ar putea ca veteranii celui de-al Doilea Război Mondial să se cutremure aflând că, odată cu achiziţionarea, în iulie 1998, a editurii Random House, firma germană Bertelsmann A .G. a devenit cea mai mare casă de editură de limbă engleză din lume. Aceasta controlează acum mai mult de 20 de edituri dintre cele mai importante, printre care cităm: Ballantine, Bantam, Crown, Del Ray, Delacorte Press, Broadway Books, Dell, Dial, Doubleday, Fawcett, Harmony, Laurel, Pantheon, Princetown Review şi Times Books. Pe lângă această reţea de edituri, în octombrie 1998, compania Bertelsmann, care are sediul central la Frankfurt, oraşul natal al lui Mayer Rothschild, a achiziţionat şi 50% din acţiunile barnesandnoble.com, un site de vânzare a cărţilor pe Internet. Dincolo de consolidarea proprietăţii, există un număr tot mai mic de companii de distribuţie, care sunt foarte importante pentru răspândirea pe scară largă a informaţiei.
Băncile importante deţin un număr semnificativ de acţiuni în cadrul corporaţiilor mass-media al căror număr scade tot mai mult, care la rândul lor sunt controlate de membrii societăţilor secrete. „Prin intermediul unor grupuri elitiste, care « modelează » politica, de exemplu Consiliul pentru Relaţii Externe şi Masa Rotundă din domeniul afacerilor, aceste persoane se află la conducerea statului, orientând « corabia » acestuia în direcţii pe care le consideră a fi avantajoase din punct de vedere financiar”, remarcau autorii Martin A. Lee şi Norman Solomon în 1990. Companiile G E , CapCities, CBS, New York Times, Washington Post, toate au printre membrii consiliilor lor de administraţie şi persoane care sunt membre în Consiliul pentru Relaţii Externe. Prea puţine lucruri s-au schimbat azi. O privire întâmplătoare aruncată asupra ediţiei din 1998 a lucrării Standard & Poor’s Corporation Records arăta că „unii dintre membrii Consiliului pentru Relaţii Externe şi ai Comisiei Trilaterale sunt şi membri în consiliile de administraţie ale corporaţiilor mass-media importante”. Proprietatea corporatistă asupra mijloacelor de informare, întrepătrunsă cu activitatea multor membri ai societăţilor secrete, dintre care mulţi sunt angajaţi în mass-media, ar putea explica de ce întrunirile clubului Bilderberg, ale Comisiei Trilaterale şi ale Consiliului pentru Relaţii Externe nu sunt deloc oglindite în presa americană, cu toate că aceasta se laudă peste tot cu titulatura sa de „câine de pază” al democraţiei, al libertăţii şi al drepturilor omului. De fapt, dacă citim listele cu membri ale acestor societăţi secrete, parcă am citi un catalog al personalităţilor din mass-media. In rândul acestora se găsesc mulţi lideri din trecut şi din prezent ai corporaţiilor mass-media, ca de exemplu: Laurence A. Tisch şi William Paley de la C B S ; John F. Welch Jr. de la N B C ; Thomas S. Murphy de la A B C ; Robert McNeil, Jim Lehrer, Hodding Carter III şi Daniel Schorr de la Public Broadcast Service; Katherine Graham, Harold Anderson şi Stanley Swinton de la Associated Press; Michael Posner de la Reuters; Joan Ganz- Cooney de la emisiunea TV pentru copii Sesame Street-, W. Thomas Johnson de la C N N ; David Gergen de la U.S. News & World Report-, Richard Gelb, William Scranton, Cyrus Vance, A.M. Rosenthal şi Harrison 118
- Salisbury de la New York Times, Ralph Davidson, Henry Griinwald, Sol Linowitz şi Strobe Talbott de la Time, Robert Christopher şi Phillip Ge y elin de la Newsweek; Katherine Graham, Leonard Downey Jr. şi Stephen S. Rosenfeld de la Washington Post; Arnaud de Borchgrave de la Washington Times, Richard Wood, Robert Bartley şi Karen House de la Wall Street Journal; William F. Buckley Jr . de la National Review, şi George V. Grune şi William G. Bowen de la Reader’s Digest. Mai mult decât atât, în consiliile de administraţie ale corporaţiilor care sunt proprietarele mijloacelor de informare se află numeroşi membri ai societăţilor secrete. Dintre reporterii, prezentatorii TV şi publiciştii binecunoscuţi care sunt membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe şi/sau ai Comisiei Trilaterale, îi cităm pe: Dan Rather, Bill Moyers, C .C . Collinwood, Diane Sawyer, David Brinkley, Ted Koppel, Barbara Walters, John Chancellor, Marvin Kalb, Daniel Schorr, Joseph Kraft, James Reston, Max Frankel, David Halberstram, Harrison Salisbury, A. Ochs Sulzberger, Sol Linowitz, Nicholas Katzenbach, George Will, Tom Brokaw, Robert McNeil, David Gergen, Mortimer Zuckerman, Georgie Ann Geyer, Ben J. Wattenberg şi mulţi alţii. în aceste condiţii, nu e de mirare că foarte mulţi cercetători consideră că aceşti ziarişti de marcă sunt implicaţi într-o conspiraţie a tăcerii privind activitatea societăţilor secrete şi controlul deţinut de acestea asupra mass-media. Apoi, mai există organizaţiile care controlează corectitudinea mass-media, ca de exemplu Accuracy in Media (AIM).
Mulţi presupun că astfel de grupuri veghează pentru ca în activitatea mass-media interesele publicului să fie respectate şi apărate. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, conform spuselor scriitorului Michael Collins Piper, care, în 1990, a dezvăluit că Reed Irvine, fondatorul AIM, primea un salariu anual de 37 000 de dolari în calitatea lui de „consilier la Departamentul de Tranzacţii Financiare Internaţionale” al Sistemului Rezervelor Federale. Remarcând faptul că mulţi membri ai acestui organism financiar fac, de asemenea, parte din rândul societăţilor secrete, Piper scria: „Până astăzi, Irvine şi A IM nu abordează vreodată un subiect a cărui dezvăluire ar dăuna intereselor organizaţiilor secrete internaţionale, indiferent că este vorba de clubul Bilderberg, de Comisia Trilaterală, de Consiliul pentru Relaţii Externe sau de adevărul privitor la intenţiile Sistemului Rezervelor Federale, aflat în proprietate privată”. De asemenea, există puncte de „gâtuire” în fluxul scurgerii informaţiilor, ca, de pildă, biroul de ştiri externe de la sediul central din New York al Associated Press, unde o singură persoană decide care sunt ştirile din afara SUA ce vor ajunge să fie transmise. Este important să înţelegem faptul că adevăratul control asupra activităţii mass-media nu se exercită direct asupra miilor de redactori, reporteri, directori de departamente de ştiri care muncesc din greu, făcându-şi conştiincios meseria pe întreg teritoriul ţării, ci, mai degrabă, el se exercită indirect, prin controlarea sistemului de distribuire a informaţiilor care apar în presă. Apoi, mai este şi fantastica presiune exercitată asupra ziariştilor de teama cu privire la securitatea locului de muncă şi pierderea surselor de informare. Mulţi ziarişti de renume naţional trebuie să se bizuie pe surse secrete din interiorul instituţiilor pentru a da informaţii „picante” de ultimă oră. Multe dintre ele provin de la surse guvernamentale, care ar „seca” imediat, dacă respectivii ziarişti ar publica un articol greşit, ce ar prejudicia interesele surselor, dezvăluindu-le identitatea sau funcţia. Chiar şi ziariştii binecunoscuţi la nivel naţional trebuie să fie, totuşi, mai reţinuţi, dacă doresc să-şi păstreze sursele de informaţii confidenţiale din interiorul guvernului. Concentrarea tot mai mare a proprietăţii mass-media în mâinile unor corporaţii a însemnat că obiectivitatea în transmiterea ştirilor — care a fost mult timp considerată un serviciu public — a fost aruncată la coşul de gunoi în favoarea profiturilor imediate, bazate pe cotele de audienţă. Pe vremea asasinării preşedintelui Kennedy, cele trei importante reţele TV (ABC , CBS şi N B C ) îşi sprijineau departamentele de ştiri cu fonduri de la bugetul de stat. Azi, aceleaşi departamente sunt finanţate la fel ca şi celelalte programe; în consecinţă, prima grijă a celor ce lucrează acolo este legată de procentajele de audienţă. In acest sens, fostul corespondent C BS, Daniel Schorr, spunea: „Azi, ştirile sunt un fel de produs de larg consum, care se vinde. Astăzi, profesiunea de ştirist nu mai este una sfântă, ca pe vremuri. Azi nu mai contează deloc despre ce scrii sau cum o faci, îţi iei banii şi la naiba cu interesul public şi cu scrisul în slujba comunităţii!“ Veteranul prezentator de ştiri Walter Cronkite este de acord cu spusele colegului său. Citat într-o revistă destinată profesioniştilor din domeniul mass-media, el afirma că actuala stare a jurnalismului TV este „dezastruoasă şi periculoasă” şi decreta că „profiturile nerezonabile, menite să-i satisfacă pe acţionari, sunt principala cauză a acestei stări de fapt. Cerându-ne nouă, stiriştilor, să obţinem un profit la fel de mare ca cel din zona emisiunilor de divertisment, acţionarii ne « trag » pe toţi în jos.” Referindu-se la aceeaşi idee, corespondentul Morley Safer, de la emisiunea Sixty Minutes, spunea: „ îl « mănânc » pe orice telespectator care susţine cu mâna pe inimă că ar putea face diferenţa între talk-show-urile din fiecare seară de la ITV prezentate de Jerry Springer, telejurnalele de la reţelele naţionale TV şi ştirile de la C N N , căci ele sunt absolut identice.” „Câinele de pază” al democraţiei, numele sub care le place profesioniştilor din mass-media americane să se caracterizeze, pare a fi mai degrabă câinele docil de casă, care face sluj în faţa proprietarilor săi corporatişti. Poate că doar aşa s-ar putea explica de ce şase din primele zece articole cenzurate în 1995 (după cum a stabilit serviciul de ştiri alternative Alternet) au avut subiecte din domeniul economic, cum ar fi monopolizarea telecomunicaţiilor, înrăutăţirea situaţiei copiilor de pe piaţa muncii, creşterea cheltuielilor guvernamentale pentru armele nucleare, fraudele din industria medicală, bătălia purtată de industria chimică pentru a submina aplicarea legilor de protecţie a mediului înconjurător şi promisiunile nerespectate ale Acordului American privitor la Libertatea Comerţului (NAFTA). Asemenea subiecte nu au ajuns la cunoştinţa unui mare număr de oameni, deoarece, aşa cum a arătat foarte bine Greider, „orice persoană care pune la îndoială justeţea atotdominatoare a ortodoxiei economice va fi admonestată dur atât de către presă, cât şi de către grupurile ce apără interesele companiilor multinaţionale”. Este foarte surprinzător faptul că nimeni din presa americană, care se laudă c-ar fi aşa-zisul „câine de pază” al democraţiei nu manifestă un prea mare interes în a stabili cine sunt proprietarii corporaţiilor care controlează activitatea mass-media şi, prin intermediul său, întreaga ţară. O explicaţie a lipsei de interes pentru o asemenea anchetă ar putea fi găsită în povestea relatată de un cercetător de la departamentul de ştiri al postului TV N B C , care, în 1990, a luat legătura cu Todd Putnam, editor la revista National Boycott News. Reporterul de la N B C era interesat să dezvăluie opiniei publice „cel mai mare boicot în domeniul ştirilor care are loc chiar acum”, la care Putnam a răspuns: „Cel mai mare boicot din ţară este cel desfăşurat împotriva lui General Electric.” La care, ziaristul de la N B C a răspuns imediat: „Nu ne putem atinge de chestia asta. Am putea face un reportaj pe tema asta, dar nu-1 vom face.” In 1986, compania N B C a fost cumpărată de General Electric. Nu poate fi niciun dubiu cu privire la faptul că societăţile secrete există cu adevărat şi azi. Existenţa unor grupuri cum ar fi Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe şi Clubul Bilderberg este bine documentată. Singura întrebare care se pune se referă la măsura în care aceste organizaţii controlează şi manipulează desfăşurarea evenimentelor importante pe plan mondial. La fel, nu încape nicio îndoială că membrii acestor societăţi secrete exercită un control neavenit asupra multora dintre cele mai mari corporaţii şi bănci din lume. Acestea, la rândul lor, deţin controlul asupra rezervelor importante de minereuri, de energie, de transport, din industria farmaceutică, din agricultură, din telecomunicaţii şi din industria de divertisment; cu alte cuvinte, ele controlează astfel domeniile fundamentale ale vieţii moderne. Ele mai asigură şi un nucleu de funcţionari guvernamentali din sfera de luare a deciziilor, prin aplicarea principiului simplu al rotaţiei cadrelor. Aceştia transpun adesea în viaţă chiar politicile concepute şi dorite de către societăţile secrete. Aceste societăţi au o influenţă considerabilă asupra desfăşurării alegerilor la nivel naţional, dar şi asupra conceperii politicilor ce urmează a fi aplicate de către administraţie; totuşi, ele par a fi ciudat de imune la orice investigaţie, indiferent dacă ea este declanşată de guvern sau de mass-media.
De la înfiinţarea sa, în 1913, niciodată nu a fost exercitat un control financiar independent şi obiectiv asupra activităţii Sistemului Rezervelor Federale, cu toate că periodic s-au formulat cereri în acest sens. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre activitatea puternicelor fundaţii private, care conduc o parte atât de vastă a ştiinţei şi culturii moderne. Luate împreună, faptele sugerează că scopul unitar al acestor societăţi secrete moderne este acela de a instaura un singur guvern mondial, fiind prevăzute cu un control centralizat asupra vieţii sociale şi pierderea suveranităţii naţionale a statelor. Realizarea acestui obiectiv este tot mai apropiată, mai cu seamă prin creşterea tot mai mare a controlului financiar corporatist atât asupra guvernelor, cât şi a economiilor tuturor statelor. Samuel Berger, consilierul preşedintelui Clinton pe probleme de securitate naţională şi un participant constant la întrunirile Clubului Bilderberg, a dezvăluit viziunea membrilor acestui grup într-o recentă discuţie, purtată la Institutul Brookings: „Globalizarea — procesul unei integrări tot mai accelerate pe plan economic, tehnologic, cultural şi politic — nu reprezintă o opţiune. Ea este tot mai mult un fapt de viaţă, este un fapt care se va desfăşura în continuare, în mod inexorabil, indiferent dacă îl aprobăm sau nu. Este un fapt pe care nu-1 putem ignora, decât pe riscul nostru.” Nimeni nu sugerează că această problemă ar trebui ignorată. Dimpotrivă, scriitorii specializaţi în materie de conspiraţie caută să desfăşoare un dialog mai deschis privitor la această problemă. Mijloacele de informare importante sunt cele care se îndepărtează timid de acest subiect. S-ar putea ca instaurarea unui guvern mondial să fie ceva de dorit. Sigur că el pare a fi un lucru inevitabil. Şi nici măcar nu este nimic nou. Dominaţia mondială a fost o idee prezentă în mintea oamenilor încă dinaintea domniei lui Alexandru cel Mare. Dacă este aşa, atunci ne întrebăm de ce oare azi se păstrează un secret atât de profund cu privire la această problemă ?
Problema dacă planul pentru instaurarea unui guvern mondial este o sinistră conspiraţie menită să subjuge populaţia sau, pur şi simplu, o încercare de a facilita producerea unui pas firesc pe scara evoluţiei trebuie discutată în continuare, însă, după toate aparenţele, dezbaterea nu va beneficia de sprijinul mass-media. Dar un lucru este sigur: se pare că globalizarea sau instaurarea unui singur guvern la nivel mondial ori a N oii Ordini Mondiale nu sunt doar rodul imaginaţiei conspiraţioniştilor sau a unui grup restrâns de paranoici, ci scopul bine definit al frăţiilor, organizaţiilor şi grupurilor secrete, care poartă, toate, amprenta vechilor ordine ale Francmasoneriei, ale Grupului Meselor Rotunde şi ale Illuminati, a căror activitate va fi examinată îndeaproape mai târziu, pe parcursul acestui volum. Recunoaşterea elitei conducătoare de către experţi recunoscuţi, precum Quigley şi alţii menţionaţi aici, coroborată cu suspiciunile privitoare la controlul secretelor, a creat un climat în care oamenii obişnuiţi simt că deţin un control tot mai mic atât asupra destinului naţiunii, cât şi asupra lor ca indivizi. Nu este necesar să credeţi în conspiraţii atât de cuprinzătoare. Este necesar să ştiţi că alţii chiar cred în ele şi acţionează ca atare. Pentru a înţelege lumea din jurul nostru, trebuie să studiem întregul domeniu.
Faptul că membrii societăţilor secrete moderne — persoane legate de ele prin sânge, căsătorie, asociaţii sociale şi de afaceri — deţin controlul corporaţiilor internaţionale care domină o parte importantă a vieţii moderne prin puterea pe care o au asupra afacerilor, publicităţii, guvernului şi mass-media nu poate fi pus la îndoială. Ei au dominat lumea încă de pe vremea lui M ayer şi Nathan Rothschild, a lui Cecil Rhodes, a lui Alfred Milner, a lui J.P. Morgan şi a lui John D. Rockefeller. Iar societăţile secrete din care fac parte pot fi legate direct de organizaţiile secrete mai vechi, care au format un lanţ al conspiraţiilor de-a lungul istoriei omenirii. Ei par a fi continuatorii unui plan distinct formulat cu mulţi ani în urmă. Acest plan, o depăşire a obiectivelor organizaţiei Illuminati şi ale Francmasoneriei, şi-a găsit expresie în Mesele Rotunde organizate de masonul Cecil Rhodes. A fost înaintat de către membrii „iluminaţi” ai Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, ai Consiliului pentru Relaţii Externe, ai Comisiei Trilaterale şi ai numeroaselor lor fundaţii şi trusturi. Aceste frăţii incestuoase utilizează pe scară largă, pentru realizarea următoarelor lor planuri, serviciile de informaţii şi contrainformaţii atât ale Marii Britanii, cât şi ale SUA. Toate cele de mai sus determină orice om de bun-simţ să se întrebe: dacă membrii Consiliului pentru Relaţii Externe, cei ai Comisiei Trilaterale şi cei ai Clubului Bilderberg nu sunt decât nişte oameni inocenţi şi bine intenţionaţi, al căror unic scop este acela de a munci pentru făurirea unei lumi paşnice şi prospere, aşa cum susţin, atunci de ce este nevoie să menţină un secret atât de strict privitor la natura activităţilor lor? De ce este nevoie de prezenţa tuturor organizaţiilor „de paie“ — unele fiind în totală contradicţie cu altele ? De ce îşi manifestă atât de evident neîncrederea, de câte ori activităţile lor captează atenţia marelui public ? Acest lucru ne conduce către cea mai importantă întrebare, anume: dacă aceşti oameni reuşesc să creeze un guvern mondial centralizat, cine garantează că acesta nu va intra cândva sub controlul unei personalităţi tiranice, precum a fost Hitler ? Păstrarea secretului este cheia. Orice activitate legală şi onorabilă ar trebui să poată face faţă curiozităţii opiniei publice. Atunci când secretele deţinute de aceste societăţi vor fi aduse la cunoştinţa publicului în toată complexitatea lor şi fără niciun fel de ascunzişuri, atunci toată lumea va putea judeca singură cât de onorabile sunt scopurile şi obiectivele lor.
„Capitalismul american avea nevoie de rivalitate internaţională şi de războaie periodice, pentru a crea o comuniune artificială de interese între bogaţi şi săraci, care să suplinească adevărata comuniune de interese a celor săraci, manifestată prin sporadice mişcări de stradă“ , scria profesorul de istorie Howard Zinn. Acest punct de vedere a fost dezbătut pe larg în cadrul unui controversat studiu privind pacea şi războiul, apărut în 1966 şi intitulat „Raportul de la Iron Mountain”. Cercetarea care a condus la redactarea Raportului de la Iron Mountain a început în 1961, datorită unor înalţi responsabili ai administraţiei Kennedy — ca, de pildă, McGeorge Bundy (membru în Consiliul pentru Relaţii Externe, în Clubul Bilderberg şi în ordinul „Craniul şi Oasele”), Robert McNamara (membru în Comisia Trilaterală, în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg) şi Dean Rusk (membru în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg). Cunoscând scopul lui Kennedy de a pune capăt Războiului Rece, aceşti oameni şi-au arătat îngrijorarea cu privire la faptul că nu făcuseră niciun plan serios pentru menţinerea păcii pe termen lung. La începutul lui 1963, un grup special a fost selectat pentru a studia problemele ipotetice generate de pace, aşa cum institute guvernamentale precum Rand şi Hudson studiau problemele cauzate de război. Numele celor 15 membri ai acestui grup de studiu nu au fost făcute publice niciodată, dar, din câte se spune, din cadrul său făceau parte renumiţi istorici, economişti, sociologi, psihologi, oameni de ştiinţă, ba chiar un astronom şi un industriaş. Grupul se întrunea cam o dată pe lună, în diferite locuri din ţară. Dar cele mai importante întâlniri ale sale se desfăşurau la Iron Mountain, un uriaş adăpost antiatomic subteran, construit în apropierea localităţii Hudson din statul New Y ork — aici fiind şi sediul Institutului Hudson, considerat a fi centrul de cercetare al Consiliului pentru Relaţii Externe. Tot aici urmau să fie mutate, în caz de atac nuclear, birourile unor corporaţii aflate sub controlul familiei Rockefeller, precum Standard Oii of New Jersey, Banca Morgan, Manufacturers Hanover Trust şi Dutch Shell Oii (companie condusă pe atunci de prinţul Bernhard, fondator al Clubului Bilderberg). Un exemplar al Raportului de la Iron Mountain a fost dat publicităţii în mod clandestin de un bărbat cu pseudonimul John Doe, profesor la o universitate din Vestul Mijlociu, care susţinea că ar fi participat la aceste întruniri. Lucrarea a fost publicată de editura Dial Press, în 1967. John Doe i-a spus editorului că, deşi aproba concluziile la care ajunsese studiul, nu era de acord cu decizia autorilor de a ascunde concluziile unui public „nefamiliarizat cu exigenţele implicate de înalta responsabilitate politică sau militară”. El şi-a exprimat credinţa că publicul american, pe banii căruia se făcuse raportul, avea tot dreptul să cunoască tulburătoarele sale concluzii, în ciuda faptului că ceilalţi autori ai studiului se temeau de „pericolul clar şi previzibil al izbucnirii unei crize de încredere a publicului în guvern, pe care inoportuna publicare a raportului era de aşteptat s-o provoace”.
Războiul este o tâlhărie… Războiul este, în mare măsură, o problemă financiară. Bancherii împrumută bani prin ţări străine, iar când acestea nu pot plăti, preşedintele trimite militari să-i recupereze. General-maior în Infanteria Marină Smedley D. Butler (1881-1940) Scriitorii specializaţi în conspiraţii i-au învinuit multă vreme pe membrii societăţilor secrete că îşi folosesc puterea şi influenţa pentru a aprinde scânteia războiului. Aceştia au fost acuzaţi de declanşarea Războiului Rece, a celor două războaie mondiale, a revoluţiilor din America, Franţa şi Rusia, precum şi a nenumărate conflicte şi revolte. De asemenea, se susţine că aceste mâini nevăzute pot fi legate în mod direct de unele organizaţii secrete din trecut. Şi, într-adevăr, studierea atentă a istoriei dezvăluie indicii ce relevă prezenţa societăţilor secrete în toate războaiele omenirii. Dintre toate activităţile umane, războiul oferă cel mai mare potenţial pentru profit, obţinut atât din materialele necesare desfăşurării lui, cât şi de pe urma împrumuturilor acordate pentru producerea acestora. Dar există şi raţiuni mai profunde pentru generarea războiului, cum ar fi nevoia de a distrage atenţia publicului de la problemele interne şi agenda secretă a liderilor politici. „Capitalismul american avea nevoie de rivalitate internaţională şi de războaie periodice, pentru a crea o comuniune artificială de interese între bogaţi şi săraci, care să suplinească adevărata comuniune de interese a celor săraci, manifestată prin sporadice mişcări de stradă“ , scria profesorul de istorie Howard Zinn. Acest punct de vedere a fost dezbătut pe larg în cadrul unui controversat studiu privind pacea şi războiul, apărut în 1966 şi intitulat „Raportul de la Iron Mountain”.
Cercetarea care a condus la redactarea Raportului de la Iron Mountain a început în 1961, datorită unor înalţi responsabili ai administraţiei Kennedy — ca, de pildă, McGeorge Bundy (membru în Consiliul pentru Relaţii Externe, în Clubul Bilderberg şi în ordinul „Craniul şi Oasele”), Robert McNamara (membru în Comisia Trilaterală, în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg) şi Dean Rusk (membru în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg). Cunoscând scopul lui Kennedy de a pune capăt Războiului Rece, aceşti oameni şi-au arătat îngrijorarea cu privire la faptul că nu făcuseră niciun plan serios pentru menţinerea păcii pe termen lung. La începutul lui 1963, un grup special a fost selectat pentru a studia problemele ipotetice generate de pace, aşa cum institute guvernamentale precum Rand şi Hudson studiau problemele cauzate de război. Numele celor 15 membri ai acestui grup de studiu nu au fost făcute publice niciodată, dar, din câte se spune, din cadrul său făceau parte renumiţi istorici, economişti, sociologi, psihologi, oameni de ştiinţă, ba chiar un astronom şi un industriaş. Grupul se întrunea cam o dată pe lună, în diferite locuri din ţară. Dar cele mai importante întâlniri ale sale se desfăşurau la Iron Mountain, un uriaş adăpost antiatomic subteran, construit în apropierea localităţii Hudson din statul New Y ork — aici fiind şi sediul Institutului Hudson, considerat a fi centrul de cercetare al Consiliului pentru Relaţii Externe. Tot aici urmau să fie mutate, în caz de atac nuclear, birourile unor corporaţii aflate sub controlul familiei Rockefeller, precum Standard Oii of New Jersey, Banca Morgan, Manufacturers Hanover Trust şi Dutch Shell Oii (companie condusă pe atunci de prinţul Bernhard, fondator al Clubului Bilderberg). Un exemplar al Raportului de la Iron Mountain a fost dat publicităţii în mod clandestin de un bărbat cu pseudonimul John Doe, profesor la o universitate din Vestul Mijlociu, care susţinea că ar fi participat la aceste întruniri. Lucrarea a fost publicată de editura Dial Press, în 1967. John Doe i-a spus editorului că, deşi aproba concluziile la care ajunsese studiul, nu era de acord cu decizia autorilor de a ascunde concluziile unui public „nefamiliarizat cu exigenţele implicate de înalta responsabilitate politică sau militară”. El şi-a exprimat credinţa că publicul american, pe banii căruia se făcuse raportul, avea tot dreptul să cunoască tulburătoarele sale concluzii, în ciuda faptului că ceilalţi autori ai studiului se temeau de „pericolul clar şi previzibil al izbucnirii unei crize de încredere a publicului în guvern, pe care inoportuna publicare a raportului era de aşteptat s-o provoace”.
Prin 1963, cel mai mare obstacol în calea extinderii războiului din regiunea Asiei de Sud-Est era preşedintele John F. Kennedy, care îşi exprimase deja rezervele privind implicarea militară americană. Democratul John F. Kennedy îl învinsese pe republicanul Richard Nixon, vicepreşedintele administraţiei Eisenhower, în alegerile din 1960, iar consilierii săi apropiaţi cu funcţii importante proveneau din cadrul societăţilor secrete. Consilierul special John Kenneth Galbraith scria: „Aceia dintre noi care au lucrat pentru campania electorală a lui Kennedy au fost toleraţi în cadrul guvernului, şi din acest motiv au avut un cuvânt de spus în conceperea planurilor privind politica internă, însă planurile pentru cea externă erau încă elaborate de unii membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe”. Mulţimea membrilor Consiliului pentru Relaţii Externe care ocupau posturi în guvern a atras chiar şi atenţia lui Kennedy, care spunea: „Aş dori să am în jurul meu chipuri noi, dar tot ceea ce găsesc aici sunt aceiaşi oameni vechi.” Imediat după alegerea lui, Kennedy a trebuit să facă faţă unui conflict armat în Laos. în preludiul războiului din Vietnam, acest conflict îi opunea pe comuniştii din Mişcarea Pathet Lao generalului Phoumi Nosavan, sprijinit de CIA . La numirea în funcţie, Kennedy a fost sfătuit atât de toţi membrii administraţiei Eisenhower, cât şi de şefii Statelor Majore Reunite să trimită trupe în sprijinul lui Nosavan. Secretarul Apărării, Robert Strange McNamara, şi Walt Rostow, şeful Consiliului de Planificare Politică din cadrul Departamentului de Stat, ambii membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe, au fost sprijinitori înfocaţi ai folosirii trupelor americane pentru tranşarea acestui conflict în favoarea generalului pro-american, lucru pe care Kennedy a refuzat să-l facă. Consiliul pentru Relaţii Externe fusese preocupat de situaţia din Vietnam chiar de la început. în 1951, această organizaţie, împreună cu Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, a înfiinţat un grup de studiu finanţat de Fundaţia Rockefeller, care, printre altele, avea ca obiectiv şi studiul situaţiei din Asia de Sud-Est. Acest grup a recomandat instituirea unei dominaţii mixte americano-britanice în regiune, conform prevederilor Acordului de la Ialta. în timpul administraţiei Eisenhower, fondatorul Consiliului pentru Relaţii Externe şi, în acelaşi timp, secretarul de stat John Foster Dulles, împreună cu fratele său, Allen Dulles (director al CIA şi, în acelaşi timp, membru fondator al Consiliului pentru Relaţii Externe), a supravegheat transpunerea în practică a acestei politici, care a ajuns să cuprindă trimiterea de consilieri militari americani în această zonă a lumii.
În septembrie 1954, la doar patru luni după căderea oraşului Dien Bien Phu, secretarul de stat al SUA, John Foster Dulles, membru fondator al Consiliului pentru Relaţii Externe, a convocat Conferinţa de la Manila, care a avut ca rezultat crearea Organizaţiei Statelor Membre ale Tratatului din Asia de Sud-Est (SEATO). Această acţiune reunea SUA, Marea Britanie (inclusiv Australia şi N oua Zeelandă), Franţa, Filipine şi alte ţări ca părţi ale unui tratat de apărare şi asistenţă reciprocă în Indochina. In iunie 1963, Kennedy a luat măsura cea mai dură împotriva Sistemului Rezervelor Federale, autorizând emiterea a mai mult de 4 miliarde de dolari în bancnote SUA, făcută prin intermediul Trezoreriei SUA, şi nu prin intermediul Sistemului Rezervelor Federale. „După toate aparenţele, Kennedy s-a gândit că, revenind la respectarea strictă a Constituţiei americane, care spune că numai Congresul va emite şi reglementa emisiunile monetare, deficitul naţional intern, din ce în ce mai mare, ar fi putut fi redus prin neplata dobânzii către băncile membre ale Sistemului Rezervelor Federale, care tipăresc bani de hârtie pe care apoi îi împrumută cu dobândă guvernului”, scria un autor specializat în materie de conspiraţie. In încercarea sa de egalizare a şanselor pe tărâm economic, Kennedy a întreprins o mare diversitate de acţiuni care au adâncit animozitatea dintre Wall Street şi preşedinte. După cum demonstrează Gibson în lucrarea pomenită mai sus, printre aceste acţiuni se numără:
oferirea unor scutiri de taxe menite să readucă pe piaţa internă investiţiile efectuate de companiile americane în străinătate; • efectuarea unei distincţii clare, în cadrul reformei fiscale, între investiţiile cu caracter productiv şi cele cu caracter neproductiv; • eliminarea privilegiilor fiscale ale companiilor americane sau cu sediul în SUA ce investeau pe piaţa mondială de capital; • eliminarea paradisurilor fiscale din străinătate; • sprijinirea propunerilor legislative menite să elimine privilegiile fiscale ale celor bogaţi; • propunerea unei creşteri de impozite pentru companiile mari din domeniul exploatării petrolului şi minereurilor; • revizuirea creditului fiscal acordat pentru investiţii; • elaborarea unei propuneri menite să lărgească puterile preşedintelui, pentru ca el să poată lua măsuri de combatere a recesiunii economice. Politicile şi propunerile economice ale lui Kennedy au fost atacate public de către Charles J.V. Murphy, redactor-şef al revistei Fortune, de guvernatorul statului New York, Nelson Rockefeller, de David Rockefeller şi de redactorii publicaţiei Wall Street Journal. Chiar secretarul Trezoreriei din administraţia Kennedy, Douglas Dillon, membru marcant al Consiliului pentru Relaţii Externe, a susţinut în 1962 criticile lui David Rockefeller la adresa politicii financiare a preşedintelui şi, până în 1965, i se alăturase magnatului în crearea unui grup care sprijinea public implicarea americană în războiul din Vietnam. în domeniul politicii externe, Kennedy a dat dovadă de o opoziţie făţişă atât faţă de colonialism (care însemna exercitarea în mod deschis a controlului asupra vieţii politico-economice a unei ţări de către altă ţară), cât şi faţă de neocolonialism (care însemna exercitarea aceluiaşi control în mod ascuns). „Sprijinul lui Kennedy pentru dezvoltarea economică şi naţionalismul ţărilor din Lumea a Treia şi toleranţa manifestată de el faţă de planificarea guvernamentală în domeniul economic — chiar şi când acest fapt implica exproprierea unor proprietăţi deţinute de companiile americane — au dus la izbucnirea de conflicte între Kennedy şi cercurile elitiste, atât din interiorul, cât şi din exteriorul SUA “ , scria Gibson.
Kennedy a aprobat Memorandumul numărul 263 privind Legea Securităţii Naţionale, care aproba o posibilă retragere a forţelor americane din Vietnam la sfârşitul lui 1965, ordonând chiar rechemarea discretă a unei părţi din trupe la sfârşitul acelui an. El nu a fost de fel de acord cu recomandările de a introduce în acele lupte trupe americane de uscat, aşa cum făcuse mai devreme în Laos. „Respingând extinderea implicării militare, Kennedy i-a contrazis atât pe şefii Statelor Majore Reunite ale Armatei SUA, cât şi un mare număr de oameni cu funcţii de răspundere din administraţia condusă de el, printre care membrii Consiliului pentru Relaţii Externe Dean Rusk, Robert McNamara, McGeorge şi William Bundy“ , scria Gibson. Un alt jucător foarte important era membrul Consiliului pentru Relaţii Externe Averell Harriman, un om ale cărui legături cu manipulările societăţilor secrete datau încă din perioada Primului Război Mondial şi cea a fondării comunismului sovietic. In toamna lui 1963, acesta, care făcea parte din cercul consilierilor apropiaţi ai lui Kennedy, a fost cel care a militat pentru înlăturarea preşedintelui vietnamez Diem şi a trimis la Saigon telegrama care a dat „undă verde” — aşa cum avea să fie cunoscută mai târziu — pentru declanşarea acestei operaţiuni.
Prin iulie, Johnson a ordonat pătrunderea în Vietnam a 100 000 de persoane care făceau parte din trupele combatante şi războiul din Vietnam a început cu adevărat. Adăugând putere politică acestei consolidări a forţelor militare, ambasadorul SUA la Saigon — membru al Consiliului pentru Relaţii Externe —, Henry Cabot Lodge, a fost înlocuit de colegul său de organizaţie şi fost preşedinte al Comitetului Şefilor Statelor Majore Reunite, generalul Maxwell Taylor. Privind evenimentele de atunci din perspectiva anului 1984, redactorii publicaţiei US News & World Report apreciau situaţia corect atunci când afirmau: „în acea perioadă au fost puse bazele conflictului care are loc astăzi între preşedintele Reagan şi Congresul SUA cu privire la folosirea puterii militare americane începând din America Centrală şi continuând cu Beirut şi Golful Persic”. în 1999, când Clinton era acuzat de făţărnicie cu privire la o escapadă erotică, niciunul dintre membrii Congresului nu părea preocupat de faptul că el continua să aplice această moştenire neconstituţională prin atacarea Irakului şi a regiunii Kosovo în numele ONU. O privire mai atentă aruncată asupra membrilor Consiliului pentru Relaţii Externe, acea organizaţie creată de persoane legate de interesele familiilor Morgan şi Rockefeller, ne arată clar legătura dintre mentalitatea lor şi cea a membrilor societăţii secrete înfiinţate de către Rhodes şi Milner, într-adevăr, dacă privim atent lista membrilor Consiliului pentru Relaţii Externe, constatăm că este în acelaşi timp şi un adevărat catalog al personalităţilor ce au legătură cu declanşarea şi desfăşurarea războiului din Vietnam: McNamara, Cyrus Vance, Walt Rostow, William şi McGeorge Bundy, Dean Acheson, Dean Rusk şi Averell Harriman. Ambasadorii SUA la Saigon în timpul desfăşurării războiului — Henry Cabot Lodge, Maxwell Taylor şi Ellsworth Bunker — erau membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe şi au jucat, cu toţii, roluri importante în viaţa politică americană, „într-adevăr, mulţi dintre cei mai importanţi militanţi pentru implicarea SUA în războiul din Vietnam (indiferent dacă făceau sau nu parte din guvern) erau membri ai consiliului de conducere al Consiliului pentru Relaţii Externe”, remarca autorul Donald Gibson. Dintre aceştia îi cităm şi pe Allen Dulles, David Rockefeller, John J. McCloy, Henry M. Wriston (unul dintre asociaţii familiei Morgan). Remarcând că William Donovan, poreclit „sălbaticul Bill Donovan”, şeful Oficiului pentru Servicii Strategice, precursorul CIA , fusese în tinereţe unul dintre agenţii secreţi particulari ai lui J.P. Morgan Jr., autorul Gibson scria: „Pe la începutul anilor ’60, Consiliul pentru Relaţii Externe, interesele economico-financiare ale familiilor Morgan şi Rockefeller şi comunitatea serviciilor de informaţii erau atât de profund întrepătrunse, încât, practic, formau o singură entitate.” Potrivit spuselor cercetătorului James Perloff, specialist în studiul activităţii Consiliului pentru Relaţii Externe, Walt Rostow, care a devenit consilierul preşedintelui Johnson pe probleme de securitate naţională în 1966, nu numai că era membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, dar cererea sa de angajare în cadrul guvernului SUA fusese respinsă de trei ori, în timpul administraţiei Eisenhower, pentru că ieşise „necorespunzător” la controalele de securitate, considerându-se că prezenţa lui în cadrul guvernului este un risc pentru securitatea naţională a SUA.
În 1960, Rostow şi-a dezvăluit viziunea globalistă asupra organizării mondiale, „cimentată” în cadrul Consiliului pentru Relaţii Externe, cerând înfiinţarea unei forţe internaţionale de poliţie în următorii termeni: „Considerăm că este un obiectiv naţional legitim al SUA eliminarea dreptului oricărui stat (inclusiv al nostru) de a utiliza o forţă militară substanţială pentru promovarea propriilor interese, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern, întrucât acest drept rezidual reprezintă temelia suveranităţii naţionale… Este prin urmare în interesul SUA să pună capăt conceptului de « naţiune », aşa cum a fost el definit din punct de vedere istoric.” Robert McNamara, şi el membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a îmbogăţit comunitatea serviciilor de informaţii din SUA, creând, la 1 august 1961, Agenţia de Informaţii şi Contrainformaţii în Domeniul Apărării (DIA). Prin luna septembrie 1961, el, împreună cu Taylor, făceau deja presiuni pentru a obţine o mai profundă implicare a SUA în conflictul din Vietnam, recomandându-i preşedintelui suplimentarea efectivelor armate americane prezente în această regiune cu încă 16 000 de oameni. Din cauza războiului din Vietnam, ceea ce ar fi putut conduce, pe termen lung, la dezmembrarea şi destabilizarea ţării. Chiar şi după aceea, războiul din Vietnam a mai continuat încă şapte ani. Odată cu instalarea în funcţie a preşedintelui nou ales, Richard Nixon, a apărut pe scena politică Henry Kissinger, membru al Consiliului pentru Relaţii Externe şi al Comisiei Trilaterale. El a debutat în politică ocupând funcţia de consilier prezidenţial pentru problemele de securitate naţională, la începutul lui 1969. Până la sfârşitul acelui an, Kissinger obţinuse controlul total asupra politicii americane privitoare la Vietnam. Unii critici susţin că el a fost numit în funcţie exact în acest scop. Melvin Laird, ministrul Apărării în Administraţia Nixon, recunoştea deschis: „Aş spune că, în formularea concepţiilor lui referitoare la organizarea lumii, preşedintele Nixon a fost influenţat în foarte mare măsură de Kissinger, cu toate că acesta nu-i fusese prieten apropiat şi nici măcar nu-l cunoscuse înaintea lunii decembrie 1968.” în 1970, Kissinger s-a închis în birou împreună cu angajatul său, Winston Lord. Potrivit spuselor lui Winston, rezulta că şeful său „dorea să împărtăşească şi să dezbată împreună cu consilierii săi apropiaţi deciziile politice foarte importante, astfel încât imaginea pe care o are marele public despre Kissinger — despre care oamenii obişnuiţi credeau că este un om ce nu suportă să fie contrazis — s-a dovedit a fi neadevărată”. Probabil că Lord şi alţi membri ai echipei au aprobat planul lui Kissinger de extindere a războiului, de vreme ce luptele s-au răspândit curând în Cambodgia.
Zbigniew Brzezinski, fondatorul Comisiei Trilaterale, scrisese în publicaţia Foreign Affairs un articol prin care îşi exprima opinia că SUA ar trebui să acorde ajutor economic Europei de Est. David Rockefeller şi-a manifestat aprobarea faţă de desfăşurarea unor asemenea schimburi comerciale prin efectuarea unei vizite la Moscova la mijlocul anului 1964. „David Rockefeller, preşedintele Chase Manhattan Bank, l-a informat astăzi pe preşedintele Johnson cu privire la conţinutul recentei sale întrevederi cu premierul rus Nikita S. Hruşciov. Rockefeller i-a spus lui Johnson că, în timpul discuţiei de două ore, liderul comunist a afirmat că SUA şi URSS ar trebui « să aibă mai multe schimburi comerciale bilaterale ». Potrivit lui Rockefeller, Hruşciov ar fi declarat că ar dori ca SUA să acorde credite pe termen lung (adică împrumuturi) URSS-ului“ , scria Chicago Tribune în ediţia din 12 septembrie. Familia Rockefeller avea o îndelungată tradiţie a schimburilor comerciale cu Rusia, care datau încă din anii ’20, atunci când Chase Manhattan Bank a ajutat la crearea Camerei de Comerţ ruso-americane. La 13 octombrie 1966, cotidianul The New York Times scria: „SUA au aplicat astăzi una dintre propunerile preşedintelui Johnson menite să stimuleze dezvoltarea schimburilor comerciale dintre Est şi Vest, prin înlăturarea restricţiilor de export în Uniunea Sovietică şi Europa de Est la mai mult de 400 de bunuri de larg consum.” La 27 octombrie, acelaşi ziar scria: „în cadrul conferinţei avute la Moscova săptămâna trecută, liderii URSS şi ai ţărilor aliate acesteia au căzut de acord să acorde Vietnamului de Nord asistenţă materială şi financiară în valoare de aproximativ un miliard de dolari.”
Avându-i în vedere pe Dulles şi pe ceilalţi membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe, care au fost la originea creării ONU, nu este o surpriză să constatăm că această organizaţie supraveghează astăzi desfăşurarea activităţii Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (cunoscută de marele public sub denumirea de Banca Mondială) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). ONU găzduieşte, de asemenea, sub egida sa o serie întreagă de agenţii cu activităţi în domeniul social, precum: Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAD ), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Fondul pentru Copii al ONU (UNICEF ).
La mijlocul anilor ’90 ai secolului al XIX-lea, obscura carte a fost rescrisă şi mărită cu materiale antisemite la ordinul Ohranei ruse, poliţia secretă ţaristă. Ea a fost adăugată operei unui scriitor pe teme religioase, Serghei Nilus, şi publicată astfel încât apariţia ei să coincidă cu fondarea primei Mişcări Sioniste (care milita pentru reîntoarcerea evreilor în Palestina), la Congresul Mondial Evreiesc desfăşurat în 1897 la Basel, în Elveţia. Protocoalele au fost incluse ca anexă la cartea lui Nilus, cu titlul parţial Anticristul este la îndemână. Respectivul document susţinea că o clică de evrei şi francmasoni aveau să-şi unească forţele pentru crearea unui guvern mondial unic, folosind în acest scop metodele liberalismului, o teorie conspirativistă încă foarte vie în anumite cercuri intelectuale şi nu numai. Protocoalele au încă un efect paralizant asupra cititorilor, din cauza felului profetic în care descriu metodologia prin care un grup redus de persoane poate instaura o tiranie care să domine întreaga lume. Mesajul exprimat de această lucrare se potriveşte destul de bine cu punctele de vedere elitiste ale oamenilor precum Cecil Rhodes şi membrii familiei Rothschild: „Noi suntem aleşii, noi suntem singurii bărbaţi adevăraţi.
Protocoalele continuă explicând faptul că „scopul instaurării dominaţiei mondiale va fi atins prin exercitarea controlului asupra modului în care gândeşte publicul larg, asupra a ceea ce el aude, prin crearea de noi conflicte sau restaurarea unor vechi ordini, prin răspândirea foametei, a sărăciei şi a ciumei, prin seducerea tineretului şi distragerea atenţiei sale de la problemele reale ale vieţii”. „Utilizând toate aceste metode, vom slăbi popoarele lumii într-un asemenea hal, încât vor fi obligate să ne ofere dominaţia mondială”, proclamă autorii Protocoalelor. Conţinutul unora dintre cele 24 de Protocoale poate fi rezumat pe scurt. Dacă este să dăm crezare fie şi parţial conţinutului lor, înseamnă că lectura acestora oferă o legătură clară cu Francmasoneria ce indică paşii de urmat în vederea cuceririi lumii.
Curând vom începe să înfiinţăm monopoluri uriaşe.. .“ (Protocolul 6); • „Intensificarea înarmărilor, creşterea numerică a forţelor de poliţie… (astfel încât) în toate statele lumii, în afara noastră (vor exista) doar masele proletariatului, câţiva milionari devotaţi intereselor noastre, poliţia şi soldaţii” (Protocolul 7); • „Vom pune (puterea de a guverna) în mâinile unor persoane ale căror trecuturi şi reputaţii sunt de aşa natură, încât între ei şi popor se deschide o prăpastie, persoane care, în cazul că nu ni s-ar supune, neres-pectându- ne instrucţiunile, trebuie să înfrunte acuzaţii cu caracter penal” (Protocolul 8); • „Am « prostit», ameţit şi corupt tineretul din rândurile [maselor], crescându-1 în spiritul unor principii şi teorii despre care noi ştim că sunt false.. .“ (Protocolul 9); „Vom distruge în rândul (maselor) importanţa acordată familiei şi valoarea sa din punct de vedere educativ” (Protocolul 10); • „Am inventat această întreagă politică, strecurând-o în minţile (maselor) … pentru a obţine pe un drum ocolit ceea ce nu putem obţine pe unul direct… Pe acest principiu am organizat o masonerie secretă, care nu este cunoscută şi care are obiective pe care nici măcar nu le bănuiesc aceste « vite », pe care le-am atras în armata circarilor din lojile masonice pentru a arunca praf în ochii concetăţenilor lor“ (Protocolul 1 1 ) ; • „Dar care este, oare, rolul jucat azi de presă? Ea serveşte scopuri egoiste… Este adesea searbădă, nedreaptă, mincinoasă şi cea mai mare parte a publicului nu are nici cea mai vagă idee cu privire la adevăratele scopuri pe care ea le serveşte. Vom înşeua şi înhăma presa, ţinând-o strâns în frâu. Nici măcar un singur anunţ de la mica publicitate nu va fi cunoscut de public fără ca noi să ştim.. .“ (Protocolul 12 ) ; • „Necesitatea câştigării bucăţii zilnice de pâine obligă [masele] să fie tăcute, servitorii noştri umili… Pentru ca masele însele să nu poată conştientiza rolul jucat cu adevărat de ele în societate, le distragem şi mai mult atenţia cu distracţii, jocuri, modalităţi de petrecere a timpului liber, pasiuni, construirea de palate ale poporului [pe atunci nu exista televiziune]. Curând vom începe ca, prin intermediul presei, să propunem organizarea unor competiţii artistice şi sportive de toate genurile …” (Protocolul 13 ) ;
In 1878, Blavatsky, împreună cu înfocatul ei discipol Henry Steel Olcott, colonel în armata americană, a mutat sediul societăţii la Madras, în India, unde se găseşte şi azi. Apoi, societăţile teozofice s-au răspândit în tot Orientul, prin Europa şi America, atrăgând în mod semnificativ atenţia lumii asupra filozofiilor orientale. Această promovare a budismului şi hinduismului a influenţat puternic câteva mişcări cu orientare religioasă, printre care cităm şi Biserica Catolică Liberală, intitulată „Eu sunt“ , Rozi-crucienii, Biserica Unităţii şi, mai recent, diverse grupuri New Age. Teozofia îşi are originile în opera aceloraşi filozofi antici veneraţi de societăţile secrete ale Francmasoneriei, Illuminati şi Mesele Rotunde, Platon şi Pitagora, precum şi în şcolile de cercetare a Misterelor Egiptene. Potrivit spuselor autoarei Nesta Webster, era evident că Blavatsky se inspira din plin, de asemenea, din conţinutul Talmudului şi al Cabalei evreieşti, cimentând astfel legătura cu Misterele Antice. „Ocultiştii germani, ca de exemplu Lanz von Liebenfels, Guido von List şi Rudolf von Sebottendorff, s-au inspirat din plin din opera lui Blavatsky. Prin lucrările lor, urmăreau să demonstreze că vechii germani fuseseră păstrătorii unei ştiinţe secrete originare din Eden-Atlantida”, scria William Henry. „Rădăcinile raţionamentelor care au stat la baza multor proiecte naziste de mai târziu pot fi uşor identificate în nişte idei popularizate pentru prima oară de Blavatsky”, este de acord şi Levenda, care a descris amănunţit legăturile cu alte organizaţii secrete europene. „Avem Societatea Teozofică, OTO — Ordo Templi Orientis sau Ordinul Templierilor Orientali — Societatea Antropozofică (condusă de dr. Rudolf Steiner) şi Ordinul Zorilor de Aur — întrepătrunse într-o îmbrăţişare incestuoasă.”
Printre ele se găsea şi Societatea Thule, numită astfel după ţinutul legendar pe care germanii îl considerau patria lor. „Cercul interior al Societăţii Thule era alcătuit în întregime din satanişti care practicau magia neagră”, scria Trevor Ravenscroft. „Adică nu se preocupau de nimic altceva decât de creşterea gradului lor de conştientizare, prin nişte ritualuri menite să le dezvăluie existenţa unor inteligenţe non-umane şi de factură malefică în Univers şi obţinerea unui mijloc de comunicare cu respectivele inteligenţe. Stăpânul şi Conducătorul acestui cerc era Dietrich Eckart.” Monarhiştii şi industriaşii din Societatea Thule ştiau că, pentru a înfrânge sindicatele conduse de socialişti, aveau nevoie să câştige sprijinul muncitorilor de rând. în acest scop, au adoptat o strategie dublă. în vreme ce conducătorii industriaşilor, militarilor şi intelectualilor din Munchen complotau la şedinţele Societăţii Thule, care aveau loc la hotelul „Cele Patru Anotimpuri”, a fost înfiinţată o a doua organizaţie, destinată muncitorilor, denumită Partidul Muncitorilor Germani.
Afaceriştii bogaţi din cercurile financiar bancare internaţionale au fost cei care i-au garantat succesul lui Hitler. După ce acesta a pierdut votul popular în cadrul alegerilor organizate în 1932, în favoarea bătrânului erou de război, feldmareşalul Paul von Hindenburg, treizeci şi nouă de lideri din lumea afacerilor cu nume cunoscute, precum Krupp, Siemens, Thyssen, Bosch, au semnat o petiţie adresată lui Hindenburg, în care se cerea ca Hitler să fie numit Cancelar al Germaniei. Acest târg, care l-a adus pe Hitler la conducerea guvernului, a fost făcut în casa bancherului baron Kurt von Schroeder, la 4 ianuarie 1933. Potrivit spuselor lui Eustace Mullins, la această întâlnire au luat parte, de asemenea, şi John Foster şi Allen Dulles de la firma de avocaţi Sullivan & Cromwell din New York, care reprezentau Banca Schroeder. Anul următor, atunci când Rosenberg l-a reprezentat pe Hitler în Anglia, el s-a întâlnit cu directorul sucursalei de la Londra a băncii lui Schroeder, T.C. Tiarks, care era şi director în cadrul Băncii Angliei. Pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, banca Schroeder a acţionat ca agent financiar pentru Germania, atât în Anglia, cât şi în SUA. Schroeder, puternicul conducător al băncii J.H . Stein & Company din Koln, acordase de mult sprijin financiar pentru nazişti, în speranţa că ar putea contracara răspândirea comunismului. Hitler îi garantase pe cuvânt de onoare că „naţional-socialismul nu se va angaja în niciun fel de experimente economice prosteşti”. Cu alte cuvinte, el nu va ataca practicile bancare decât în mod retoric. Cu această asigurare şi cu binecuvântarea lui Schroeder, Hitler a fost numit Cancelar al Germaniei de către senilul preşedinte Hindenburg, la data de 30 ianuarie 1933. O săptămână mai târziu, clădirea Reichstag-ului (Parlamentul) a ars într-un incendiu a cărui provocare a fost pusă pe seama comuniştilor. După alte câteva zile, lui Hitler i s-au conferit puteri dictatoriale prin adoptarea unui decret de urgenţă numit Legea de împuternicire, intitulată eufemistic „Legea de înlăturare a suferinţelor poporului şi statului german”, iar pe baza ei Hitler a început să-şi asume controlul asupra guvernului.
In anii ’30, atât în Marea Britanie, cât şi în America, mulţi oameni priveau cu ochi buni ideologia nazistă. In 1934, a existat chiar o încercare eşuată a agenţilor ce reprezentau interesele familiilor Morgan şi Du Pont de a instaura o dictatură fascistă. Fabricantul de automobile Henry Ford a devenit un far călăuzitor pentru Hitler. Ca şi în cazul lui Hitler, la început, suspiciunile lui Ford au fost centrate asupra bancherilor de renume internaţional.
Hitler şi-a limitat atacurile verbale, îndreptându-le numai împotriva bancherilor de renume mondial, mai cu seamă contra familiei Rothschild. în discursurile rostite de el în prima parte a anilor ’20, Hitler i-a lăudat pe industriaşii nemţi — ca, de exemplu, pe Alfred Krupp —, în vreme ce condamna „capacitatea unui Rothschild”, care finanţa declanşarea războaielor şi a revoluţiilor, aducând popoarele într-o sclavie generată de dobânzile mari la împrumuturile acordate. în ciuda acestor atacuri, regimul nazist în stare embrionară a continuat să se bucure de sprijinul anumitor cercuri britanice, ba chiar şi de cel al Băncii Angliei, instituţie dominată de familia Rothschild. „în ziua de Anul Nou, 1924, soarta financiară a Germaniei a fost hotărâtă la Londra, la o întâlnire dintre Hjalmar Schacht, noul Comisar al Reich-ului pentru Problemele Valutei Naţionale, şi Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei. Schacht, care scosese deja din circulaţie bancnotele emise de urgenţă în timpul Primului Război Mondial, a început prin a-i face interlocutorului său o dezvăluire sinceră despre situaţia financiară disperată a Germaniei. Apoi, el i-a propus să deschidă o bancă germană de credite, a doua după Reichsbank, dar una care ar fi urmat să emită bancnote doar în lire sterline. Schacht i-a cerut lui Norman să asigure jumătate din capitalul necesar pentru deschiderea acestei noi bănci, declarând următoarele: „Gândiţivă ce perspective largi ar deschide luarea unei astfel de măsuri pentru colaborarea economică dintre Imperiul Britanic şi Germania…”, scria John Toland. „în următoarele 48 de ore, Norman nu numai că a aprobat formal acordarea împrumutului cu o dobândă foarte scăzută, de numai 5% , dar a convins şi un grup de bancheri din Londra să accepte poliţe pentru valori mult mai mari decât împrumutul iniţial.” William Bramley remarca existenţa următoarelor conexiuni financiar- bancare internaţionale: Max Warburg, un important bancher german, şi fratele său, Paul Warburg, care jucase un rol crucial în înfiinţarea Sistemului Rezervelor Federale din SUA, erau totodată directori la Interessengemeinschaft Farben sau I.G. Farben, uriaşa companie de produse chimice care fabrica gazul Zyklon B, folosit în lagărele naziste de exterminare. La rândul său, H.A. Metz de la I.G. Farben era director al Băncii Warburg din Manhattan, care mai târziu a devenit parte componentă a Chase Manhattan Bank, ce aparţinea familiei Rockefeller. Compania Standard Oil din New Jersey fusese parteneră de cartel cu I.G. Farben, înaintea Primului Război Mondial. Unul dintre directorii americani de la I.G. Farben era C.E . Mitchell, care era şi unul dintre directorii Băncii Rezervelor Federale din New York şi ai National City Bank, aparţinând familiei Warburg. Preşedintele concernului I.G. Farben din Germania, Hermann Schmitz, era, de asemenea, şi membru al consiliilor de administraţie de la Deutsche Bank şi Banca de Reglementări Internaţionale. în 1929, Schmitz a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al National City Bank, devenită acum Citibank. Paul Manning, un corespondent de ştiri al CBS în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scria că, la un moment dat, Schmitz „deţinea tot atâtea acţiuni la Standard Oil din N ew Jersey ca şi familia Rockefeller”. El mai deţinea şi controlul asupra a 11 companii subsidiare ale lui I.G. Farben din Japonia. După război, 24 de directori de la I.G. Farben aveau să fie judecaţi la Niirnberg, acuzaţi de crime împotriva umanităţii, între care construirea şi întreţinerea lagărelor de concentrare şi folosirea muncii sclavilor. Sucursala americană a concernului I.G. Farben — American I.G. Chemical Corporation — s-a dovedit a fi o sursă continuă de informaţii importante pentru nazişti pe tot parcursul războiului, fapt remarcat de unul dintre miniştrii germani ai economiei din acea perioadă, Dr. Max Ilgner, care scria: „Informaţiile deosebit de numeroase pe care le primim încontinuu de la [Chemical Corporation] sunt indispensabile pentru observarea condiţiilor din SUA … [şi] de la începutul războiului constituie o sursă importantă de informaţii pentru oficiile noastre guvernamentale economice şi militare.” Finanţarea politicii de reînarmare a Germaniei, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Tratatului de Pace de la Versailles, s-a dovedit a fi tot atât de profitabilă pentru cei care o înfăptuiau, pe cât era de periculoasă pentru pacea europeană. Un alt susţinător american al lui Hitler era Joseph P. Kennedy, tatăl viitorului preşedinte al SUA. La 3 martie 1941, preşedintele Roosevelt a fost informat de directorul FBI, J. Edgar Hoover, cu privire la faptul că „Joseph P. Kennedy, fostul ambasador american la Londra, şi Ben Smith, speculator la Bursa de pe Wall Street, se întâlniseră cândva, în trecut, cu (şeful Aviaţiei Militare Naziste [Luftwaffe]), Hermann Goering, în localitatea franceză Vichy” şi că, imediat după această întâlnire, Kennedy şi Smith donaseră o sumă considerabilă de bani pentru cauza nazistă. Ei sunt descrişi ca fiind „extrem de porniţi împotriva britanicilor şi foarte favorabili nemţilor”. Şi sprijinul pentru Hitler a continuat să crească în Marea Britanie. Conform spuselor lui Howard S. Katz, „în primăvara lui 1934, un grup select, format din bancheri ce lucrau în City-ul londonez, s-a reunit în jurul lui Montagu Norman, care pe atunci era şeful Băncii Angliei… Hitler îşi dezamăgise criticii, deoarece dovedise ca regimul condus de el nu era un simplu coşmar temporar, ci un sistem cu perspective bune de viitor, astfel că Norman şi-a sfătuit directorii să-l includă pe Hitler în planurile lor. Nimeni nu s-a opus; prin urmare, participanţii au hotărât că Hitler ar trebui să primească pe ascuns ajutor de la cercurile financiar-bancare britanice.
Hitler a primit sprijin financiar considerabil şi de la Sir Henri Deterding, puternicul şef al Companiei Regale Olandeze Shell — care locuia la Londra. Motivele pentru care o făcea izvorau din speranţa sa că Hitler, care, în cartea lui, Mein Kampf, arătase limpede că intenţiona să cucerească Rusia, ar putea recâştiga bunurile pe care Deterding le deţinuse cândva în câmpurile petrolifere de la Baku, Groznîi şi Maikop. Care să fi fost motivul pentru care aceşti puternici afacerişti cu legături financiare strânse cu marele imperiu financiar-bancar al familiei Rothschild îl sprijineau atât de deschis pe Hitler, care îşi exprima pe şleau convingerile antisemite ? Răspunsul parţial s-ar putea găsi în uluitoarea afirmaţie conform căreia Hitler ar fi fost rudă de sânge cu familia Rothschild! Doctor Walter C . Langer, un psiholog care, în timpul războiului, a făcut un portret psihologic al lui Hitler pentru Serviciul American de Informaţii, OSS, declara în acest sens că, potrivit unui raport secret al poliţiei austriece care data dinaintea Primului Război Mondial, existau dovezi conform cărora tatăl lui Hitler era fiul nelegitim al unei ţărănci bucătărese, pe nume Maria Anna Schicklgruber, care, pe când a conceput copilul, era „angajată ca servitoare în casa familiei baronului Rothschild din Viena”. Atunci când a aflat despre sarcină, în 1837, ea a părăsit Viena, dându-i naştere tatălui oficial al lui Hitler, pe nume Alois.
Aşa s-ar putea explica parţial sprijinul enorm primit de Hitler de la comunitatea financiar-bancară mondială, atât de apropiată de interesele familiei Rothschild, în timpul ascensiunii lui la putere”, scria autorul Epperson. în aceste condiţii, este evident de ce nici Hitler şi nici susţinătorii săi — nici neonaziştii contemporani, nici familia Rothschild, nici cei ce doresc să profite de pe urma puterii pe care această familie o exercită pe plan internaţional — nu ar dori ca legătura de rudenie dintre Hitler şi familia Rothschild să fie făcută publică. în mai 1940, francezul Maurice de Rothschild a fost cel care a aranjat desfăşurarea unei întâlniri secrete la hotelul Ritz din Paris, între prim-ministrul francez de atunci, Paul Reynaud, ministrul francez al Apărării, Georges Mandel (al cărui nume adevărat era, de fapt, Rothschild, cu toate că se susţine sus şi tare că nu exista nicio legătură de rudenie cu cunoscuta familie de bancheri) şi prim-ministrul britanic, Churchill, însoţit de Anthony Eden, pentru a hotărî viitorul Franţei. La această reuniune a fost prezent şi generalul francez Charles de Gaulle care, în mai puţin de o lună de la acea dată, avea să organizeze guvernul francez în exil. Un alt membru al acestei familii, lordul Victor Rothschild, s-a ocupat îndeaproape de asigurarea securităţii personale a lui Churchill pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. în cele din urmă, el a fost numit de către Churchill la conducerea puternicului Consiliu Central al Bancherilor pentru Revizuirea Politicilor Bancare din Marea Britanie. „în această calitate, lordul Rothschild avea acces la tot felul de experţi şi conducători, răspunzând de faptele sale doar în faţa prim-ministrului, şi nu în faţa electoratului sau a funcţionarilor superiori din guvern, aşa cum ar fi fost normal să se întâmple”, remarca Wilson.
Cu sau fără influenţa familiei Rothschild, nu încape nicio îndoială că ascensiunea lui Hitler la putere s-a bazat din plin pe ajutorul marilor bănci astfel, importantul consorţiu bancar al lui Schroeder de la Koln, alcătuit din Deutsche Bank, Deutsche Kredit Gesellschaft şi uriaşa firmă de asigurări Allianz, poate fi un exemplu în acest sens. Unul dintre directorii de la Deutsche Bank a detaliat câteva dintre împrumuturile acordate de instituţia lui în timpul războiului: astfel, s-a acordat un împrumut de 150 de milioane de mărci germane industriei aeronautice, un altul de 22 de milioane de mărci germane pentru Atelierele Bavareze Producătoare de Motoare (BMW), 10 milioane companiei Daimler-Benz (Mercedes), doar în 1943. împrumuturi la fel de mari s-au acordat din nou în 1944. Apogeul puterii lui, două importante aspecte ale poziţiei de până atunci a lui Hitler s-au schimbat. Imediat după ciudata fugă în Anglia a adjunctului său, Rudolf Hess, Hitler s-a întors oficial împotriva ocultismului, iar la rândul ei ordinea internaţională s-a întors împotriva acestuia. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Hitler era Rudolf Hess, care a devenit adjunctul liderului Partidului Nazist.
Guvernarea din umbra : Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial
Guvernarea din umbra : Ce anume va oferi popoarelor lumii noul guvern mondial
///////////////////////////
Lista rușinii: judecători, procurori, avocați
Avem mai jos o parte din lista judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor și a altor persoane în cadrul autorităților statului Român sau în domeniul juridic care au abdicat de la obligaţia legală, profesională şi mai ales morală de a asigura legalitatea, desigur mai ales dreptatea, în Statul Român privitor la Cazul Grigoriu dar care nu este un caz izolat, dimpotrivă, este un caz tipic pentru modul cum pentru a se obţine avere fără justă cauză este folosit sistemul judiciar împotriva legalităţii şi adevărului.
Având în vedere prevederile Legii nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind statutul judecătorilor și procurorilor, foarte înțelept precizate de legiuitor, citez:
„Articolul 2. (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Articolul 4(1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii,…”
În consecință judecătorii sunt independenţi administrativ și nu li se poate impune o soluţie dar judecătorii nu sunt independenţi față de lege, deci nu au nici un drept de a pronunța decizii contra legilor, astfel deciziile lor pot fi și trebuie a fi analizate în raport cu prevederile legale în vigoare iar dacă dispun contrar legilor ei comit abuz un serviciu cu nişte consecinţe, nu de puţine ori, uriașe la nivel social și/sau personal.Apoi art 4 prevede că judecătorii și procurorii sunt obligați că asigure supremația legii cu consecinţa că dacă pronunţă hotărâri contare legii încalcă însăși propria lege d e organizare și funcționare la baza intregului stat de drept astfel comit un şi mai grav abuz în serviciu. La nivel funcţional, în mod evident legiuitorul a stabilit foarte înțelept ca judecătorii şi procurorii să impună legea în stat asupra celor care nu o respectă benevol. Dacă nici judecătorii și procurorii nu impun legea în stat atunci întreaga structură statală de drept se destramă iar statul devine stăpânit fără nici o oprelişte de orice grupare mafiotă. Ori prin anihilarea acestor obligaţii prin vari metode secretizate asupra judecătorilor și procuroriilor, mafioţii reuşesc să constrângă întreaga societate.
Mai concis, membrii Comunității Infracționale din interiorul structurilor Statlui Român care au colaborat la distrugerea operaținilor economice ale firmelor deținute de familiai GRIGORIU pentru a facilita jefuirea patrimoniului în favoara membrilor Comunității Infracționale cooptați în acest „proiect” distructiv.
Persoanele evidenţiate aici, în special judecători întrucât aceștia au decizia finală, sunt selectate aici exclusiv ca urmare a pronunţării de hotărâri judecătorești cu încălcarea legislațiie Statului Român, chiar a celei europene, cu ingnorarea probelor și mai mult cu inventarea de probe inexistente, de calităţi inexistente şi de prevederi legale inexistente numai pentru a favoriza infractorii şi a menţine rezultatele faptelor infracţionale în mâna infractorilor. NU ESTE NICI UN CAZ DE INTERPRETARE GREȘITĂ, DIMPOTRIVĂ, ESTE ÎNCALCAERA LEGILORCU INTENȚIE ȘI EXPLICIT, NEGRU PE ALB.
Cei în drept a cerceta abuzurile judecătorilor (CSM, Ministrul Justiţiei, procurori, judecători) în mod automat resping plângerile cu „motivarea” că nu se pot interfera în analiza efectuată de judecători, că aceștia ar avea libertatea de a interpreta individual legile, independenţa de a interpreta după propria opinie etc… ceea ce este doar o justificare transparentă de a refuza cercetarea şi a tolera abuzurile în serviciu comise de judecători, aceștia comițând prin refuzul de a cerceta în sine încă un abuz în serviciu. În cazurile de mai jos avem numai cazurile în care nu este lăsat absolut nici un dubiu asupra faptului că pronutarile sunt negru pe alb contrare legilor și probelor, in mod intenționat și conștient de catre judecători întrucât cel putin în cursul desfășurării judecății, avocaţii firmelor familiei GRIGORIU în documentele aflate la dosar au arătat în scris explicit și anterior pronunţării care sunt faptele legile încălcate. Cu toate acestea judecătorii au pronunţat contrar legilor respective.
Astfel, organizați informal în grup, apărându-se unii pe alții părin inacțiune și necercetare, judecatorii implicați comit abuz în serviciu cu încălcarea art 5 al legii 303/2004 care prevede că judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să asigure supremația legii. Astfel aceşti judecători, prin deciziile lor ilegale, forţează Statul Român să comită infracţiuni să se alăture şi să sprijine comunitatea răufăcătorilor împotriva întregii societăţi.
Procurorii menţionaţi în acest capitol au comis exact aceleaşi fapte ca şi judecătorii cu observaţia că își folosesc puterea pentru a nu cerceta şi a menţine în nelucrare dosarele până când se realizează prescrierea faptelor, tot prin abuz în serviciu şi cu încălcarea tuturor legilor aplicabile şi a probelor cu acelaşi efect că în cazul deciziilor judecătorilor care constă în faptul că membrii comunității infracţionale din România sunt protejaţi ca rezultatul infactiunilor să rămână la infractori.
Politiștii implicați au ajutat cât au putut să paralizeze apărarea firmelor atacate, au refuzat sa constate atat situația de fapt si legaliateta precum și lipsa de legalitate a celor implicați, facilitănd, cu toată puterea investită a statului în ei, infracțiunile grupului de atac mafiot.
Avocaţii sunt menţionaţi pentru că au exploatat prezumția de bună credință pe care membrii societăţii o atribuie unor profesioniști pr acre prin stătut şi jurământ se prezumă că ar apăra oamenii atacaţi de infractori. Aceşti avocaţi au comis fapte de mare anvergură de înşelăciune, minciuna, inducere în eroare, şi abuz în serviciu oferind infactorilor posibilitatea de a jefui victimele și a anihila orice posibilă apărare a acestora.
Această comunitate infracţională a creat condițiile și au susținut grupul mafiot finanţat de HERGAN ETIENNE ALEXANDER şi condus de MARIN VASILE să își însuşească fără nici un cost doar beneficiind de hotărîri judecatorești şi ordonanţe ale procurorilor dispuse contrar legilor şi probelor o avere creată de sute de oameni serioși şi conştiincioşi pe lungimea a zeci de ani.
Cazul Grigoriu este un caz tipic pentru modalitatea în care în mii de alte cazuri similare, judecători, cu intenție şi perfect conştienţi de consecinţe au pronunţat sentinţe contrare normelor legale aplicabile precum, cu conștientă ignorare a probelor sau a altor hotărâri judecătoreşti, cu scopul de a valida falsurile comise grupările mafiote, în cest caz de gruparea finanţată de HERGAN ETIENNE ALEXANDER şi condusă de MARIN VASILE și a îi proteja de rigorile legii pentru distrugerea firmelor şi însușirea patrimoniului firmelor deţinute de familia ADRIAN GRIGORIU.
Doamna judecător CARMEN TRĂNICĂ TEAU – Președinte, doamna judecător MARIAN BUDĂ, doamna judecător MIRELA POLIȚEANU Dosar 35969/3/2007 (număr nou 5117/1/2012) ICCJ prin decizia nr. 3495/24.10.2013 au admis recursul și au respins cerera noastră cu motivarea că în baza „Autorizaţiei” din 10.11. 2001, numitul CĂTĂLIN SAVA chipurile ar fi avut calitatea de administrator înlocuitor cu consecința că nu ar fi avut nevoie de acordul acționarilor FORMBY TRADING LTD pentru a vinde către PENGANA pachetul de acțiuni de 75,5% emise de APROMATCO deținute de FORMBY baza „Autorizaţiei” din 10.11. 2001. Nimic din concluziile depuse de FORMBY și EDEN, firmele familiei GRIGORIU nu au fost luate în considerare și contrar prevederilor legale, în decizie nici una din susţinerile noastre nu sunt nici menţionate cu atât mai puțin analizate.
Completul de judecată care avea la un loc un secol de experiență juridică nu a efectuat nici măcar o minimă cercetare a validităţii „Autorizaţiei” din 10.11. 2001 având la dosar atât toate actele oficiale ale FORMBY TRADING LTD cât şi opinia opinia legală a unei mari firme de avocatură din Cipru experţi în legislaţie, cipriotă care au demonstrat fără echivoc că Autorizaţia nu este validă legal (ab initio) de la bun început şi nu putea să îi dea autoritate lui SAVA CĂTĂLIN să dispună vânzarea pachetului de acţiuni de 75,5 % APROMATCO. Opinia legală C. Vassilliadis (l. Engleză, l. română, Apendix 1-4, 5, 6-7, 8, 9, 10) în anul 2010, opinie care putea servi cel puțin ca punct inițial de cercetare judiciară.
Această decizie este viciata din următoarele motive:
- În mod legal instanța de recurs ar fi trebuit să caseze sentinţa din apel şi să trimită spre rejudecare unde s-ar fi constatat că, chiar dacă SAVA CĂTĂLIN ar fi avut vreodată calitatea de administrator înlocuitor, nu ar fi avut dreptul de a dispune cesionarea acţiunilor deţinute de FORMBY la APROMATCO întrucât toate activităţile firmei trebuie aprobate de doi administratori prin decizii notarizate şi apostilate şi de către acţionari deci finalizarea apelului ar fi fost acelaşi de admitere a cererii noastre şi constatare a nulităţii absolute a contactelor de cesiune nr. 61/16.06.2007. Deci netrimiterea spre rejudecare a asigurat menținerea unei sentinţe nelegale. Fiind în recurs nu am mai avut cale de atac. Dar sentinţele civile nu au putere de lucru judecat în penal conform CPP art 28 alin. 2.
- Nici una din susţinerile FORMBY TRADING LTD nu au fost menţionate în decizie astfel că decizia apare ca fiind pronunțată într-un dosar aflat în situaţie necontencioasă în care s-au judecat numai PENGANA împreună cu FIER FORJAT M&I SRL singuri și completul de judecată.
- „Autorizația” din 10 noiembrie 2001 este semnată de un singur administrator respectiv STELIOS SAAVIDES contrar actului constitutiv capitolul 113 din legea Societăţilor Comerciale din Cipru art. 114 care prevede că deciziile într-o societate comercială se stabilesc de DOI administratori, cu consecinţa că Autorizaţia din 10 noiembrie 2001 este nulă absolut ab initio. La dosar se afla opinia juridică a firmei de consultanţă juridică CHRISTODULOS G.VASSILIADES & CO. LLC din Cipru emisă în 10.02.2010 depusă la dosar la 11.02.2010 care constituie cel puţin o sumă de indicii pe care instanţa ar avut obligaţia să le verifice şi să își îndeplinească obligaţia de a cerceta adevărul, obligaţie de la care abdicat.
- Nu există la dosar nici o probă care să dovedească calitatea lui SAVA CĂTĂLIN de administrator înlocuitor.
- Există la dosar dovada că între data înfiinţării FORMBY TRADING LTD şi data sentinţei administratorii FORMBY au fost doar STELIOS SAAVIDES și Eva AGATHANGELOU şi nu este nici o dovadă că aceştia ar fi nominalizat pe cineva cu atât mai puţin pe SAVA CĂTĂLIN drept administrator înlocuitor.
- Chiar dacă ar fi avut acestă calitate de administrator înlocuitor, în baza actului constitutiv at 113 din legea Societăţilor comerciale din Cipru art 114 care prevede că deciziile într-o societate comercială se stabilesc de DOI administratori nu ar fi putut să ia nici o decizie singur ci numia cu celălalt administrator.
- Chiar dacă ar fi avut acestă calitate şi ar fi semnat împreună cu celălalt administrator, întrucât pachetul de 75,5% de acţiuni APROMATCO era singura valoare deţinută de FORMBY adică întreg patrimoniul, cesiunea pachetului de acţiuni APROMATCO însemna practic de lichidarea FORMBY TRADING LTD care se putea decide doar de către acționarii FORMBY care erau ADRIAN GRIGORIU și TOMA AURICA.
- Atât MARIN VASILE cât și SAVA CĂTĂLIN precum și toți membrii grupului HERGAN – MARIN VASILE cunoşteau inca din anul 2002 că ADRIAN GRIGORIU și TOMA AURICA erau acționari FORMBY TRADING LTD.
Menţionez că avocatul pentru grupul HERGAN-MARIN VASILE în acest dosar a fost avocatul ION DRAGNE, şeful Baroului Bucureşti care a susţinut cu fervoare şi a obţinut o decizie irevocabilă care încalcă toate legile aplicabile în România şi Europa, care ignora procedura contencioasă și principiul contraditorialității, care ingora cu totul probele de la dosar și opinia juridica a unor specialisti in juristidicția Ciprului unde est înregistrată firma FORMBY, care contravine realităţii, toate aceste „performanțe” obținute în baza unor minciuni şi falsuri evidente și grosolane. Domnul avocat ION DRAGNE a fost secondat de PÎRVU LIVIU NARCIS, fost judecător la Tribunalul Bucureşti, fost şef la secţia ed judecători al CSM și altele, avocat al lui MARIN VASILE în civil şi penal, despre de care am mai amintit pe aici.
Doamna judecător ELENA LIVIANA VRABIE de la Tribunalul Bucureşti în dosar nr. 35969/3/2007 a pronunțat sentinţa nr. 5785/09.04.2009 prin care a respins cererea FORMBY pe motiv că, conform Legii 31/1990 a Statului Român şi a Autorizației din 2001, SAVA CĂTĂLIN are calitatea de administrator cu puteri depline a societății FORMBY TRADING LTD (care fiind înregistrată în Cipru nu se află sub incidența legii românești a societăților comerciale), astfel încât nu ar fi avut nevoie de acordul acționarilor pentru a vinde către PENGANA pachetul de acțiuni de 75,5% emise de APROMATCO deținute de FORMBY, o sentință pronunțată în condiţiile în care toate actele de la dosar contrazic aceasta susţinere. Vedeți aici.
Tot doamna judecător ELENA LIVIANA VRABIE de la Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 29857/3/2010 a realizat performanța de a menţine timp de 14 luni în stadiul de fond cu 20 de termene o Ordonanță Președințială de suspendarea a unei false hotărâri AGA APROMATCO S.A. din 07.06.2010 neconvocate ținută chipurile de PENGANA LLC prin care au încercat de 5 ori să se înregistreze ca acționar majoritar cu 75,5% al APROMATCO S.A. și să înregistreze pe CRISTESCU DORIN DĂNUŢ ca administrator unic al APROMATCO S.A.. cererea de ordonanță președințiala a fost depusă la 18.06.2010 şi sentinţa nr. 14323/26.08.2011 a fost pronunțată după 14 luni și 20 de termene. Prin decizia 1757/16.11.2011 Curtea de Apel Bucureşti a desfințat sentinţa pronunțată de doamna judecătoare VRABIE și a suspendat AGA din 07.06.2010.
Tot doamna judecător ELENA LIVIANA VRABIE în dosarul nr. 53431/3/2010 de la Tribunalul Bucureşti, mai vechea noastră cunoştinţa a se vedea dosarele anterioare în care, ca și în acesta a favorizat vădit şi ilegal grupul atacator în scopul preluării conducerii APROMATCO şi radierea socieitaţii din Registrul Comerţului, în acest dosar a validat în fond 3 hotărâri AGA ţinute complet ilegal de grupul atacator în numele lui APROMATCO penrtru a Îl numi pe CRISTESCU DORIN DĂNUȚ ca adminstrator unic cu scopul de a declanșa insolvența, falimentul și radierea lui APROMATCO – sentinţa civilă nr. 14324/26.08.2011 desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti 6 luni mai târziu.
Domnul judecător PÎRVU NARCIS LIVIU în dosarul nr. 31093/3/2007 a avut ca obiect Constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC APROMATCO SA din data de 15.04.2007 ţinuta de FORMBY TRADING LTD prin SAVA CĂTĂLIN în baza procurii emise de FORMBY în 04 aprilie 2007 care însă a adoptat cu totul alte decizii decât cele autorizate în procură. Judecătorul PÎRVU NARCIS LIVIU prin sentinţa nr. 1585/04.02.2008 a respins cererea pe excepţie cu o susţinere contrara prevederilor legale pe o premiză aparenta prin care a justificat respingerea cererii fară judecarea fondului. Prin sentinţa nr. 413/16.10.2008, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat sentinţa pronunțată de Judecătorul PÎRVU NARCIS LIVIU și a dispus trimiterea spre rejudecare la care ŢOCU (NĂSTASE) RALUCA prin avocat OȚELEA MIHAI a făcut recurs unde depune o sesizare de excepție neconstituționalitate, în fine recursul a fost respins de ICCJ. În rejudecare dosarul se suspendă de către judecător PRILOGAN CLAUDIA FLORINA ca FORMBY şi EDEN să furnizeze un istoric al firmelor, probe fără nici o relvanță față de obiectul cauzei. Am depus documentele cerute dar instanţa a pretins că nu sunt suficiente astfel ca acest dosar s-a perimat fără a se fi judecat vreodată pe fond.
Să luăm act şi de faptul că doar cu puţin timp înainte domnul judecător PÎRVU NARCIS LIVIU fusese secretar al biroului de resurse umane la secţia pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii iar cine se interesează afă ce influență și putere avea asupra judecătorilor.
Domnul judecător PÎRVU NARCIS LIVIU în dosarul nr. 31064/3/2007 care a avut ca obiect nulitatea contractelor vânzare pentru terenul Jiului a respins cererea iar subsecvent, atât Curtea de Apel cât şi ICCJ au respins cererea. S-a dovedit în timp ca avocatul pe care l-am avut în acest dosar, doamna avocat DIACONU SIMONA LAURA a ajutat din greu la motivarea acestor respingeri prin limitarea motivelor cererilor doar la preţul neserios fără să includă şi celelalte motive care includeau şi lipsa consimţământului societăţii, constrângerile impuse de faptul că imobilele erau în capitalul sociale iar APROMATCO SA era listată la Bursa de Valori ceea ce impunea un şir întreg de aprobări înainte ca imobilele a fie înstrăinate şi trebuiau să fie înlocuite în capitalul social de o contraprestaţie corectă etc. Fond, apel.
Deci nu putem să arătăm în acest caz ca vinovat doar pe judecatorul PÎRVU întrucât doamna avocat DIACONU SIMONA LAURA chipurile de partea noastră DIACONU a creat si lui si cerlorlalte instanţe toate condiţiile pentru a respinge cerera noastră. Dar dar putem să arătăm că este o surprinzătoare coincidenţă ca cele două dosare pentru desfiinţarea actelor ce priveau interesele de jaf ale grupului HERGAN-MARIN izvorâte cin Nota de Negocieri nr. 260/02.07.2007 au fost repartizate aleatoriu chiar la acest judecător care s-a pensionat imediat în 2009 şi a devenit avocatul principal grupului HERGAN-MARIN VASILE până în prezent.
Domnul judecător CAB MIHAI VALENTIN “Opera” distructivă acestui judecător în dosar nr. 8472/2/2018 am expus-o aici.
Domnul judecător VIȘAN CRISTIAN ȘTEFAN “Opera” distructiva acestui judecător în dosar nr. 42323/3/2010 am expus-o aici.
Completul compus din doamna judecător MĂDĂLINA ELENA AFRĂSINIE (DÂRDECI) Preşedinta Secţiei a VI-a Comerciale a Tribunalului Bucureşti doamna judecător NICOLETA BĂTRÂNU și doamna judecător LUCIA ECATERINA GHIȚĂ în dosar nr. 2271/303/2010 a pronunţat o sentinţă definitiva pe excepție bazată pe o prevedere inventată, inexistentă şi contrarăa prevederilor legale numai pentru a ne priva de posibilitatea de a ne apăra şi a fost expusă aici.
Domnul procuror general al României LICU DIMITRIE BOGDAN în ordonanța de soluționare a conflictului de competență între PCAB și DIICOT 16 septembrie 2019 susține că faptele au fost analizate fapt nereal și demonstrat cu prisosinţă că nu a fost efectuată nici o analiză a probelor. În plus, procurorul general al României inventează o regulă neprevăzută în legislaţie pentru a justifica blocarea oricărei cercetări ulterioare a faptelor incriminate. Situația a fost descrisă aici.
Domnul procuror general DNA BULANCEA MARIUS BOGDAN în ordonanţa din 12 noiembrie 2018 prin care respinge plângerea noastră împotriva ordonanţei de clasare BĂLAN din 13 aprilie 2018, a omis cu intenție cele reţinute de instanță prin încheierea din 22.10.2018 în dosarul nr. 6556/2/2018 și omiterea cu intenţie a faptului că prima plângere a fost făcută în orb fără a avea cunoştinţă de conţinutul ordonanţei din 13.04.2018 cu scopul e a ne priva de posibilitatea de a ne apăra. Astfel au ocolit cu viclenie situaţia de a fi nevoiţi să răspundă la apărările noastre împotriva ordonatei de clasare. Situația a fost descrisă aici și aici.
Domnul procuror șef adjunct DNA DUMITRIU SILVIU PAUL prin ordonanţa din 02 august 2018, în loc să dispună comunicarea ordonanței din 13.04.2018 pentru avea posibilitatea de a ne apăra, a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanţei din 13.04.2018 considerând că necomunicarea a fost justificată întrucât pe parcursul dosarului ni s-ar fi respectat drepturile de apărare (care tocmai ne fuseseră încălcate prin necomunicare) iar procurorul de caz ar fi analizat documentele de la dosar ceea ce am descoperit ulterior că este nereal. Situația a fost descrisă aici.
Domnul procuror general PCAB CERBU IOAN VIOREL în ordonanța din 17 august 2019 a respins plângerea noastră împotriva ordonanţei BĂLEANU FĂRĂ NICI O MOTIVARE susţinând la modul general fără nici o referinţă la cele susţinute de noi, în mod nereal ca procurorul BĂLEANU ar fi analizat probele, nerealitatea acestei susțineri fiind dovedită de chiar textul ordonanței procurorului BĂLEANU însăși şi amplu documentată în plângerea noastră, nu a citit nici un cuvânt din plângerea noastră altfel nu se explica gravele erori prin care a susţinut decizii aflate în flagrantă contradicţie cu prevederile Codului de Procedura Penal şi a probelor din dosar. Situația a fost descrisă aici.
Doamna procuror DNA BĂLAN IONELA CRINA prin ordonanţa din 13 aprilie 2018 a dispus clasarea cauzei şi declinarea PCAB motivată în baza faptului că MARIN VASILE ar fi fost suspendat din Baroul București între august 1999 și septembrie 2009, adică un deceniu, când a efectuat toate actele false și acțiunile violente, în condițiile în care la dosar se regăseşte cererea procurorului VARTIC MARIUS CĂTĂLIN de la DNA prin care a cerut de la Baroul București clarificări privind acest aspect iar Baroul București a răspuns la 15 februarie 2011 precizând că MARIN VASILE a fost suspendat doar o lună între august şi septembrie 1999 ca urmare a neplăţii unor taxe, nicidecum un deceniu. Pentru a nu e putea apăra, ordonanţa nu ne-a fost comunicata, a fost comunicata numia grupului MARIN VASILE. Situația a fost descrisă aici.
Doamna procuror PCAB BĂLEANU ANDA MARIA a clasa toate infracțiunile comise de grupul HERGAN – MARIN VASILE stabilind dumneaei că fapta nu există cu motivarea că autorizaţiile din anul 2001, 2005 şi 2007 i-ar fi permis lui SAVA CĂTĂLIN să dispună integral fără acordul acţionarilor de întreg patrimoniul deţinut de FORMBY și preluând încheierea pronunțată de judecătorul MIHAI VALENTIN analizat mai sus, faptul că decizia civilă nr. 3495/24.10.2013 pronunțată de Secţia a II-a Civilă a ICCJ are putere de lucru judecat în penal!!!!! Astfel prin încălcarea unei prevederi exprese din CPP art 28 alin (2), în fapt inversarea cu totul a prevederilor precizate în cod, urmată de necercetarea și/sau omisiunea probelor doamna procuror a inventat o realitate inexistentă. Situația a fost descrisă aici.
Domnul procuror DABU VALERICĂ în dosarul 3179/P/2007 a dispus IUP împotriva lui GRIGORIU ADRIAN fără a efectua nici o cercetare şi fără nici un act la dosar în afară de plângere şi o declaraţie a avocatei SANDU HUANITA. S-a efectuat expertiza grafoscopică I.N.E.C. care concluzionează că nu se poate confirma dacă semnătura este sau nu făcută de SAVA CĂTĂLIN dar parchetul nu ia nici o măsură. Dosarul a fost conexat cu alte două dosare în care s-a dispus IUP fără nici o cercetare. Situația a fost descrisă aici.
Domnul procuror VLAD DUMITRU CĂTĂLIN în dosarul 3179/P/2007 a prezentat instanţei o situaţie nereala, respectiv că GRIGORIU ADRIAN deţine la domiciliu acte pe care chipurile refuza să le predea instanţei prin acer a obţinut autorizaţia de percheziției care a fost efectuată în 24.03.2008. În realitate până la acea dată nu avusese loc nici o audiere a lui ADRIAN GRIGORIU, nimeni nu îi ceruse vreun document iar din cercetările făcute nu reuşiseră să obţină nici o probă împotriva lui ADRIAN GRIGORIU. Astfel au sperat ca prin percheziție să găsească ceva probe care să susţină învinuirile împotriva acestuia. Întrucât nici în urma percheziției inclusiv a percheziției electronice a hardului din computer nu au găsit probe, au dispus efectuarea unei expertize graologice despre care am scris aici. Nemaiavând nici o soluţie de a obţine probe, l-au supus pe ADRIAN GRIGORIU la un șir de audieri sub mare presiune psihologică efectuate de domnul comisar GOICEA GABRIEL, domnul comisar IOVA CONSTANTIN subalterni ai domnului comisar FUEREA. Audierile pot fi descrise mai degrabă drept interogatorii sub teroare psihologică dar și așa nu au ajutat cu nimic pe mafioți să creeze o situație de reacție isterică care să poată fi utilizată cumva împotriva lui GRIGORIU ADRIAN așadar dosarul a rămas în stagnare, a fost conexat la alte doua dosare în care s-a dispus IUP împotriva lui ADRIAN GRIGORIU fără nici o cercetare în final conexate la dosarul DNA 287/P/2010 şi în final clasate pentru depăşirea termenului de prescripție. Situația a fost descrisă aici.
Domnul comisar Şef DRAGALINA în dosar nr. 1576/P/2011 care are ca obiect plângerea penală a firmelor deţinute de familia GRIGORIU şi a lui GRIGORIU ADRIAN ŞI TOMA AURICA împotriva agenţilor de poliţie care au protejat şi facilitat preluarea prin violență a imobilelor APROMATCO la 16 şi 17 iunie 2010 şi 1 iulie 2010. Dl comisar l-a audiat pe ADRIAN GRIGORIU într-o cameră cu un mare geam negru, a primit un dosar cu sute de file de probe înmânat de ADRIAN GRIGORIU după care nu a mai dat nici un semn de viaţa. În final dosarul s-a conexat la dosarul DNA 287/P/2010 clasat împreună cu alte dosare în baza depășirii termenului de prescripţie și se află acum pe rolul CAB în dosarul nr 4815/2/2020. Situația a fost descrisă aici.
Cei 2 agenţi de poliţie de la Secţia 10 Bucureşti care la data de 16 iunie 2010 au asistat grupul de atac să ocupe imobilul sediului social al APROMATCO S.A. la str Lipscani nr. 33, sector 3, Bucureşti precum și cei 2 agenţi de poliţie de la Secţia 10 Bucureşti care s-au prezentat la acelaşi imobil în data de 02 august 2010 care au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale de a verifica identitatea şi calitatea persoanelor aflate în imobil şi să întocmească un proces verbal de constatare a situației de fapt în ambele situații. Situația a fost descrisă aici.
Cei 6 agenţi de poliţie de la Secţia 21 Bucureşti care la data de 17 spre 18 iunie 2010 au asistat grupul de atac să ocupe imobilul deţinut de APROMATCO S.A. la str Drumul Timonierului nr 26, sector 6, Bucureşti precum și cei 8 agenţi de poliţie de la Secţia 21 Bucureşti care s-au prezentat la acelaşi imobil în data de 03 august 2010 care au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale de a verifica identitatea şi calitatea persoanelor aflate în imobil şi să întocmească un proces verbal de constatare a situației de fapt în ambele situații. Situația a fost descrisă aici.
Cei 3 agenţi de poliţie de la Secţia 20 Bucureşti care la data de 04 august 2010 s-au prezentat la imobilul situat în Str. Drumul Săbărenilor nr 42-44 Sector 6, Bucureşti, care au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale de a verifica identitatea şi calitatea persoanelor aflate în imobil şi să întocmească un proces verbal de constatare a situaţiei de fapt în de fapt în ambele situații. Situația a fost descrisă aici.
Domnul agent de poliție ILIE PAUL care a întocmit la ordinul lui MARIN VASILE şi CĂTĂLIN SAVA procesele verbale de contravenţie nr. 102 şi 103/17.06.2010 cu învinuirea că am apelat la numărul de urgenţă 112 fără să existe un motiv real, care au fost obiect al dosarului nr. 16881/303/2010 în care au fost desfiinţate irevocabil. Situația a fost descrisă aici.
FUNCȚIONARI REGISTRUL COMERŢULUI doamna ADRIANA LUMINIŢA IACOB director general al Oficiului Național al Registrului Comerţului (ONRC) prin domnul BOGDAN BURDESCU director, doamna ŞTEFĂNIA CARMEN CHIȚU Director al Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (ORCTB), membri ai biroului juridic al ORCTB au făcut corp comun pentru păstra înregistrarea nelegala în evidenţele Registrului Comerţului a PENGANA LLC ca acţionar cu 75,5% acţiuni al APROMATCO S.A. prin înregistrarea din oficiu nr. 457626/11.08.2010 dispusă fără cerere, fără decizie a persoanei desemnate, fără hotărâre judecătorească dimpotrivă, în contra susţinerilor Tribunalului București în dosarul nr.28453/3/2010 din 25.02.2011 situaţie arătată aici. După mai mult de 10 ani, înregistrarea falsă este în continuare în evidenţele ONRC. Situația a fost descrisă aici.
Doamna jurist CONSTANTIN ANDREEA LAVINIA consilier juridic de la DGPMB pentru agenții de poliţie de la Secţia 21, Bucureşti a susţinut în dosarul nr. 16881/303/2010 in instantă perseverent fapte nereale privitor la abuzurile agenţilor de poliţie de le Secţia 21, Bucureşti, situația arătată aici. Situația a fost descrisă aici.
Domnul executor Judecătoresc BOGDAN DUMITRACHE – Dosar executare silită 500/2010 şi 662/2010 şi în continuare. Situația a fost descrisă aici.
Doamna expert contabil judiciar IORDACHE AURELIA ELENA Situația a fost descrisă aici.
AVOCAŢI aflați pe față de partea grupului de atac
ION DRAGNE – Șeful Baroului București
RALUCA ȚOCU (NĂSTASE)
OȚELEA MIHAI
MARIN VASILE
PÎRVU NARCIS LIVIU
COJOCARU NICOLAE
COJOCARU EMILIA
PRIOTEASA PAUL
RĂDULESCU ADRIAN
BONICA GABRIEL BOGDAN
GOLGOȚIU BOGDAN
PANAITESCU ION
HOTCĂ MIHAI
AVOCAŢI afați în aparență de partea lui ADRIAN GRIGORIU în realitate în mod conspirat de partea grupului de atac finanțat de HERGAN și condus de MARIN VASILE și grupul condus de acesta.
DIACONU SIMONA LAURA – pe lângă facilitarea atacului impotriva noastră si conducerea acţiunilor noastre impotriva grupului HERGAN-MARIN VASILE în aşa fel încât sa le pierdem, când după 2010 MARIN VASILE a atacat prin executare silită în scopul preluarii imobilelor APROMATCO doamna avocat DIACONU s-a alăturat acestui jaf și a inițiat propriile acţiuni de executare silită impotriva APROMATCO precum dosarele nr. 26415/303/2010, 26892/303/2020, 45635/3/2022, 709/94/2011, incercaera de a iniția falimentul APROMATCO dosar nr. 59674/3/2020 și dsoaruld e pretenții nr. 6270/301/2014. Practic doamna avocat Diaconu a sărit la atac alaturi de grupul HERGAN – MARIN VASILE să smulgă și ea o halcă din APROMATCO. Menționăm că în perioada iunie – octombrie 2008, ADRIAN GRIGORIU si personalul APROMATCO au consolidat si renovat inclusiv prin obținerea aprobărilor de construcţie si funcţionare precum si mobilierul integrat si sistemele de electricitate, apa, computer și alarmă pentru sediul profesional al doamnei avocat DIACONU SIMONA LAURA fără nici un cost pentru dumneaei, menționez ca numai manopera oferită gratuit de APROMATCO S.A. a fost in valoare de aproximativ 30,000 de Euro. Am oferit acest cadou in plus peste onorariul lunar de 6,000 de Euro ca semn de bună-credinţă într-un moment dificil pentru dumneaei în ce priveşte situaţia spațiului respectiv, în speranța ca buna-credinţă noastră va fi avea ca răspuns din partea dumeaei o loialitate de aceeaşi măsură. Însăși sediul a fost cumoparat din banii încasați pemntru apărarea lui APROMATCO in dosarele in acer pas cu pasa ne-a condus sa pierdem totul. Dar dumneaei era de partea grupului de atac dintotdeuna si lucra coordonat impotriva noastră: aici
BOGDAN DUMITRU* aici
TUDOR GEORGE aici
TUDOR MARIAN aici
POPA MIHAI aici, aici
(*) a nu se confunda cu lăudabilul domn avocat BOGDAN DUMITRU care a acționat împotriva deciziei de carantinare abuziva a locuitorilor comunei Gornet, Județul Prahova în anul 2020 și a câștigat în instanță definitiv.
Mai există o categorie de avocați, îi numim „ticăloșii stagiari” care doar ne-au luat banii și la ordinul mafioților doar ne-au consumat timpul ținând acțiunile noastre în stagnare, adică lăsându-ne complet fără nici o apărare dar consumându-ne resuirsele fără nici un rezultat în timp ce atacul mafiot se desfășura cu ajutorul multor colaboratori loiali din sistemul juridic. Când voi avea timpul mă voi ocupa să îi evidențiez și pe aceștia.
Doi directori de vârf au contribuit esenţial la crearea de situaţii prin care mafioţii să poată distruge firmele şi să preia patrimoniul: SORIN CIUTAC și ADRIAN RACZ.
SORIN CIUTAC a primit funcţia de Director General al firmelor în perioada 1995-2000. În ianuarie 2000 a demisionat fără nici o explicaţie. Ulterior am descoperit că avea o firmă denumită ATLAS TRADING SRL organizată cu o instalaţie de tăiere şi una de aburire în Mehadia la 10 km de depozitul ARBORIA din Iablaniţa în strânsă colaborare cu EMIL STOICA directorul de exploatări forestiere al ARBORIA, firma prin care vindea cherestea de fag la clienţii ARBORIA cu vreo 2 ani înainte de demisie.
Al doilea a fost ADRIAN RACZ care când căutam cu disperare un avocat să mă ajute cu confuzia în care ajunsesem din cauza activităților de neînţeles și ameninţărilor grave dar voalate ale lui MARIN VASILE în iulie 2007 mi-a făcut cunoștință cu avocatul TUDOR GEORGE cu care era bun prieten și nu întâmplător. TUDOR GEORGE m-a presat mult şi m-a convins că e bine pentru noi să să şterg toate dovezile din computer despre comunicările mele cu MARIN VASILE, am descoperit ulterior ca de fapt erau foarte solide probe împotriva lui MARIN VASILE pentru abuzul în serviciu, înşelăciune şi fals şi uz de fals. Ceva mail-uri foarte semnificative au mai scăpat şi pot fi deosebit de folositoare dacă vreun procuror ar fi dispus să afle adevărul să le anlizeze. TUDOR GEORGE m-a sfătuit „profesional” să iau nişte măsuri pe care apoi MARIN VASILE le-a folosit din plin împotriva mea cauzându-ne până în prezent (2020) nesfârşite atacuri în justiţie în baza acestor maşinaţiuni gândite de TUDOR GEORGE.
Târziu am aflat că elementul comun care i-a legat pe SORIN CIUTAC, ADRIAN RACZ, TUDOR GEORGE, MARIN VASILE și SAVA CĂTĂLIN dar și alții dintre atactori a fost apartenenţa la masonerie.
Am scris la trecut despre ADRIAN RACZ deoarece în anul 2016, la distanță de o lună, atât SORIN CIUTAC cât și ADRIAN RACZ au decedat de atac de cord la vârsta de 55 de ani. Dumnezeu să îi ierte!
La final de an apar în presă, în publicaţia ZIARUL atacuri la persoana lui ADRIAN GRIGORIU şi AURICA TOMA fabricate de foşti angajaţi ai firmei în persoana lui DRAGOŞ VASILESCU. Acest DRAGOŞ VASILESCU este cel care a creat un atac josnic la adresa Bisericii Ortodoxe Române, știind că aceasta nu se va coborâ la nivelul josnic pentru a riposta, inventând știrea falsă privitor la o presupusă călugăriță de la Mânăstirea Agapia care ar fi rămas însărcinată ar fi murit la naștere şi o lungă şi mizerabilă poveste cu detalii inventate. Poliţia a verificat şi a constatat ca totul a fost o minciună. Invenţia încă mai este pe blogul său – aici găsiţi capturile de ecran. Minciuna Iasmina
Lista rușinii: judecători, procurori, avocați
Icoana vorbitoare a antihristului;Forumul Economic Mondial vrea o singură religie globală și să rescrie Biblia cu ajutorul inteligenței artificiale; Forumul Mondial: Scripturile să fie”rescrise” de inteligența artificială pentru a crea o noua Biblie ;Inteligența Artificială folosită să predice, să rescrie Biblia și la diagnosticarea pacienților; Revista Romania Mare –Editorial- Ne conduc niște nebuni! Forumul Economic Mondial cere să se interzică Biblia și să emită o versiune “verificată” rescrisă de inteligența artificială; „Am creat o clonă AI a lui Iisus” – ce-a descoperit „robotul” educat doar cu Biblia; Ce spune Biblia despre roboți;PETA se aliază cu inteligența artificială pentru a rescrie Biblia’; În timp ce alții văd dezastre și haos – noi vedem dureri ale nașterii – Viziune asupra lumii, cu Amir Tsarfati; Harul lui Dumnezeu – Tit 2:11-13; Romani 6:22 – Eduard Magyar; Vizarea copiilor: Walker Art Center organizează o „Ceremonie de invocare și împrietenireˮ cu demonii;„Iisus” cu inteligență artificială; Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital; (Dictatura demonica a creat…) Orașe mai „sigure”. China folosește inteligența artificială ca să-și spioneze cetățenii; Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”; Scopul noii (religii) ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID; Cartea profetului Mica (1 si 2)-„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu…”; …, Pînă când Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi -l voi nimici, dar pe tine te…” (Numeri 14/11-12); Omule, poporule, oricare ai fi…
Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci;J.C. Ryle – Formalismul (I); ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism? CREȘTINISMUL DE AZI, UN CREȘTINISM SUPERFICIAL – SPUNE GEORGE BARNA; ”DUMNEZEU ESTE ROȘU”; (Ca si la romani-cate bordeie,atatea obicee); GEORGE BARNA: 310 MILIOANE DE RELIGII PENTRU 310 MILIOANE DE AMERICANI; „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare!” a)- Invitaţie DUMNEZEIASCĂ trimisă oricărui păcătos –pentru a nu se inneca în Potopul de păcate înflăcărate până la Cer, precum în timpul lui Noe; Cine intră în “Corabia” Isuss, fără bani şi faţa plată… Ne închinăm lui Dumnezeu sau ne cântăm nouă? Cinci fundamente care vor conduce la compromisuri in etica sexuala… Eşti o povară sau un purtător de poveri? Crucea veche si crucea nouă-(modernă); (O lectie pentru Vesnicie…) Coco Gauff mulțumește lui Dumnezeu pentru victoria de la US Open; Provocările Inteligenței Artificiale: Terminator – Science fiction sau realitate? Mai multe companii lucrează la un microcip care, implantat în creier, ar „actualiza sistemul de operare” al omului; „Soarele artificial” al chinezilor este funcțional. Reactorul de fuziune nucleară, alimentat cu success; (Globalizarea chinezariilor indoapa Fiara si pe Anticrist);China se folosește de temerile COVID-19 pentru a lansa un sistem global de urmărire a populației; Invatatura satanei are picioare scurte…);Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă Apologetică; (Darwinism-involutionism-)Despre adevăr și Darwinism; Pastor din Rusia este urmărit pentru că se opune vehement războiului din Ucraina; Mihail Neamțu: “Sfârșitul cumințeniei. Moartea bunului simț”… Biserica Anglicană a decis că va binecuvânta uniunile homosexual; Indemn la pocainta
//////////////////////////////////////////////////////
Indemn la pocainta
Autor: Câmpeanu Cezar
https://www.resursecrestine.ro/predici/90913/indemn-la-pocainta
„Spalati-va deci si curatiti-va. Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut. Incetati sa mai faceti raul. Invatati-va sa faceti binele,cautati dreptatea,ocrotiti pe cel asuprit,faceti dreptate orfanului,aparati pe vaduva. Veniti totusi sa ne judecam,zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul,se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura,se vor face albe ca lana. De veti voi si veti asculta,veti manca cele mai bune roade ale tarii; dar de nu veti voi si nu veti asculta,de sabie veti fi inghititi,caci gura Domnului a vorbit”(Is.1:16-20).
Dumnezeu este sfant,drept si bun. In sfintenia Lui nu poate suferi pe pacatos. In bunatatea Lui insa,Dumnezeu a pregatit o cale de izbavire a omului pacatos. Aceasta Cale este Isus Hristos. Fiul Sau,care a platit toata datoria omului pacatos,cand S-a jertfit pe crucea de pe Golgota. De aceea El instiinteaza omul,ca sa primeasca acum,prin credinta si pocainta,mantuirea pregatita,netinandu-i in seama trecutul pacatos. Adevarat zicea un poet (Schiller): Deasupra acestui cort de stele,locuieste un Tata iubitor.” Psalmistul,intr-o lumina puternica,scrie: „Bunatatea Ta (Doamne) pretuieste mai mult decat viata” (Ps.63:3). Iar ap.Pavel,sub calauzirea Duhului Sfant,Duhul Harului,rosteste adevarul acesta: „Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta ?”(Rom.2:4). Credinta si pocainta pun o noua temelie a vietii omului pacatos. Cele vechi s-au dus,daca s-a facut o predare adevarata in mana Domnului Isus. Predare adevarata este atunci cand omul isi zdrobeste inima si o da toata si pentru totdeauna Mantuitorului sau,caci El primeste o inima zdrobita, o curateste si o inoieste cu adevarat. „Spalati-va deci si curatiti-va” – spune textul nostru de astazi. Cum pot sa ma curat eu de pacatele pe care le-am faptuit ? Raspunsul ni-l da Duhul Sfant,cand zice: „Ca unii care,prin ascultare de adevar,v-ati curatit sufletele…”(1 Petru 1:22).
Ascultand suta la suta de Dumnezeu,de Cuvantul scris al adevarului Sau,imi curat sufletul,caci primul om,Adam,s-a murdarit prin neascultarea de Dumnezeu,iar aceasta murdarie a trecut la toti urmasii sai,adica si in noi,cei de azi. Duhul neascultarii ne stapaneste pe toti,dar suntem izbaviti de el in clipa cand primim pe Fiul lui Dumnezeu,Isus Hristos,ca Mantuitor,care ne izbaveste de robia pacatului,a duhului primului Adam. Cine primeste in sine Duhul Fiului lui Dumnezeu,striga „Ava”,adica „Tata”.(Gal.4:6). „Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut. Incetati sa mai faceti raul.” Aceasta este partea noastra,pe care n-o poate face Dumnezeu pentru noi. Cum putem sa luam dinaintea ochilor lui Dumnezeu faptele noastre rele ? Raspunsul ni-l da tot Duhul Sfant,cand zice: „Pocaiti-va dar,si intoarceti-va la Dumnezeu ca sa vi se stearga pacatele…”(Fapt.Ap.3:19). Sau: „Daca ne marturisim pacatele,El este credincios si drept,ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire”(1 Ioan 1:9). Pocainta,da,numai pocainta adevarata este mana cu care putem lua pacatele noastre dinaintea lui Dumnezeu.
Si dovedim ca ne-am pocait, cand „incetam sa mai facem raul.” Pocainta fiului pierdut l-a smuls din tara robiei si l-a adus in Casa Tatalui,iar in tara robiei nu s-a mai intors niciodata. Asa sa facem si noi. In felul acesta incetam sa mai facem raul. „Invatati-va sa faceti binele,cautati dreptatea…” Sa invatam sa facem binele bine,asa cum ne invata Biblia,nu cum ne invata oamenii si invataturile nascute din ei. Sa invatam sa ne pocaim bine,caci altfel de pocainta nu primeste Dumnezeu din partea noastra. Sa invatam sa ascultam bine de Dumnezeu,de Cuvantul Lui,caci numai ascultarea suta la suta o primeste El din partea noastra,cum zice ap.Pavel: „Prin noi insine,sa invatati sa nu treceti peste ce este scris”(1 Cor.6:9). Cine nu vrea sa invete bine ceea ce trebuie sa invete,prin porunca lui Dumnezeu,nu poate fi mantuit.”Invatati-va sa faceti binele…” Binele vine din Dumnezeu,pentru ca este Insusi Dumnezeu.(Mat.19:17). El are in vedere descatusarea omului de pacat,de egoism si de mandrie. Binele adevarat este legat de daruire,de jertfa; iar raul este legat de egoism si de slava desarta. Fara nastere din nou,omul nu este in stare sa cunoasca binele si,cu atat mai putin sa-l infaptuiasca,pentru ca raul este lipit de el.(Rom.7:21). Fara lumina dumnezeiasca,omul amesteca binele si raul. Inchei meditatia de la textul de mai sus,cu ceea ce spune Iacov in cap. unu al epistolei sale,si cu ceea ce spune Pavel ascultatorilor atenieni,in Fapt.Ap. Iacov scrie: „Religiunea curata si neintinata,inaintea lui Dumnezeu,Tatal nostru,este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume.” Iar Pavel spune: „Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta,si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a randuit o zi,in care va judeca lumea dupa dreptate,prin Omul,pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti.”(Fapt.Ap.17:30-31).
Slavit sa fie Domnul !
https://www.resursecrestine.ro/predici/90913/indemn-la-pocainta
////////////////////////////////
Biserica Anglicană a decis că va binecuvânta uniunile homosexuale
Poteraș Ionuț
e
Biserica Angliei a anunțat că nu va permite oficierea căsătoriilor gay în bisericile sale, dar va permite preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex care au încheiat căsătorii civile.
Decizia a fost luată în urma a șase ani de dezbateri și consultări privind poziția bisericii cu privire la sexualitate. Este de așteptat ca aceasta să fie prezentată într-un raport către adunarea națională a bisericii, Sinodul General, care se va reuni luna viitoare la Londra.
Conform propunerilor, poziția Bisericii Angliei conform căreia sacramentul căsătoriei este limitat la uniunile dintre un bărbat și o femeie nu se va schimba.
Cu toate acestea, cuplurile de același sex ar putea avea o slujbă religioasă cu rugăciuni de dedicare, de mulțumire sau pentru binecuvântarea lui Dumnezeu după ce au făcut cununia civilă sau au încheiat un parteneriat civil.
Căsătoria între persoane de același sex este legală în Anglia și Țara Galilor din 2013. Biserica nu și-a schimbat învățătura atunci când s-a schimbat legea.
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a afirmat că propunerile „vor părea că merg prea departe pentru unii, în timp ce pentru alții nu va fi suficient.”
„Acest răspuns reflectă diversitatea opiniilor din Biserica Angliei cu privire la chestiuni legate de sexualitate, relații și căsătorie. Mă bucur de această diversitate și salut acest mod de a o reflecta în viața bisericii noastre”, a declarat Welby.
Biserica a declarat că episcopii intenționează să prezinte vineri scuze oficiale persoanelor LGBTQ pentru „respingerea, excluderea și ostilitatea” pe care le-au simțit din partea bisericii.
Episcopii vor îndemna toate congregațiile aflate în grija lor să primească cuplurile de același sex „fără rezerve și cu bucurie”, reafirmându-și angajamentul față de o „nouă și radicală incluziune creștină întemeiată pe Scriptură, pe rațiune, pe tradiție, pe teologie și pe credința creștină așa cum a primit-o Biserica Angliei – bazată pe relații bune, sănătoase și înfloritoare, și pe o înțelegere adecvată a secolului XXI a ființei umane și a ființei sexuale”, potrivit unui comunicat de presă al bisericii.
Propunerile bisericii vin în urma unei discuții la Conferința Lambeth a episcopilor anglicani din întreaga lume, care a avut loc anul trecut, pe teme precum căsătoria între persoane de același sex și binecuvântările.
Vara trecută, episcopii din Nigeria, Uganda și Rwanda – care reprezintă aproximativ 44 de milioane din cei 100 de milioane de anglicani din lume, potrivit World Christian Database – au boicotat conferința pentru a protesta față de prezența bisericilor cu învățături și practici liberale în ceea ce privește homosexualitatea, potrivit Wall Street Journal.
După cum a relatat CBN News, de-a lungul anilor, Biserica Angliei a făcut mai multe schimbări doctrinare care au opus agenda sexuală LGBT globală în creștere împotriva învățăturilor moralității biblice. Acest lucru a dus la fricțiuni între liderii și membrii bisericii.
Biserica Angliei a instituit proiectul „Trăind în dragoste și credință” în 2020, descris ca examinând identitatea, sexualitatea, relațiile și căsătoria în cadrul instituției anglicane vechi de secole.
Spre deosebire de Biserica Catolică, Biserica Angliei nu exercită autoritate asupra altor membri ai comuniunii anglicane. Multe biserici anglicane din Africa se opun căsătoriei între persoane de același sex, deoarece aceasta contravine scrierilor despre căsătorie care se găsesc în Biblie.
Sursa: CBN News
https://www.stiricrestine.ro/2023/01/19/biserica-anglicana-a-decis-ca-va-binecuvanta-uniunile-homosexuale/
//////////////////////////////////////
Mihail Neamțu: “Sfârșitul cumințeniei. Moartea bunului simț”
Tineri drogați la volan ucid copii nevinovați. Adolescenți dependenți de alcool și pornografie. Tați abuzivi și mame degenerate care își mutilează pruncii. O lume dincolo de bine și de rău.
Comportamente sexuale bizare devin astăzi norme aplaudate la scenă deschisă iar perversitatea diversității a devenit noul canon literar-estetic al Stângii radicale.
E penibil, ni se spune, să mai îngenuchezi, să te rogi, să te închini într-o biserică. Nu-s deloc ciudate, în schimb, discuțiile despre masturbarea la doar patru anișori și nici apucăturile orgiastice care fac din oamenii raționali niște patrupede behăitoare.
După câțiva ani de îndoctrinare la școala progresismului, inima omului nu mai poate distinge urâtul de frumos, adevărul de minciună sau binele de rău.
Dispare și diferența dintre lucrurile cu adevărat importante și problemele triviale: mofturi, răzgâieli, prostii.
Nesocotim eroii, umilim dascălii, vandalizăm statuile, ardem steagul național (și arborăm drapelul sexual), batjocorim soldații, hulim polițiștii, denigrăm slujitorii altarelor, însă vrem să impunem copiilor educația sexuală încă din primii ani de grădiniță… Și dăi, și luptă…
Copiem din Occident formele fără fond, iar nu lucrurile bune și serioase. Mimetismul pseudocultural și maimuțăreala artistică iau locul atitudinii curajoase, individualismului creator sau gândirii libere.
Rezultatul? Moartea bunului simț. Sfârșitul cumințeniei. Suflete care doar se agită precum niște frunze uscate, bătute de vânt.
Autor: Mihail Neamțu
https://www.stiricrestine.ro/2023/08/21/mihail-neamtu-sfarsitul-cuminteniei-moartea-bunului-simt/
/////////////////////////////////////////////////
Pastor din Rusia este urmărit pentru că se opune vehement războiului din Ucraina
Rusia desfășoară tactici represive și vicioase pentru a-și reduce la tăcere cetățenii care protestează împotriva războiului guvernului în Ucraina.
Mii de activiști anti-război au fost arestați de Kremlin. Printre aceștia se află și zeci de creștini, însă Iuri Sipko, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți lideri evanghelici din Rusia, a reuțit să scape și a fost forțat să fugă recent din țara sa.
Acum, Sipko este un om urmărit.
„Sunt o persoană căutată. Agenții serviciilor de securitate mă caută peste tot în țară. În momentul în care voi pune piciorul înapoi în Rusia, voi fi arestat”, a declarat Iuri pentru CBN News.
Pe 8 august, agenții FSB au făcut o percheziție la locuința lui Sipko din Moscova, acuzându-l că a discreditat armata rusă și operațiunile acesteia în Ucraina.
În înregistrarea video a raidului difuzată de televiziunea de stat rusă, cel puțin trei agenți purtând veste antiglonț și căști și având asupra lor arme de asalt grele, intră în casa lui Sipko, apoi procedează la filmarea unor scrisori, cărți, jurnale, contacte de afaceri și alte materiale, care ar fi fost găsite în apartament.
În aceeași zi, la trei ore la sud de Moscova, forțele speciale rusești au pătruns într-o biserică evanghelică, reținându-l pentru scurt timp pe pastorul acesteia pentru interogatoriu.
„Potrivit guvernului rus, am fost acuzat de această infracțiune pentru că am spus că a lupta împotriva ucrainenilor este o crimă, a ucide ucraineni este o crimă, a distruge orașe ucrainene este o crimă”, a declarat Sipko.
Grație unui pont primit , Sipko a evitat raidul și s-a strecurat rapid în afara țării.
„Știam că voi avea probleme, deoarece guvernul adopta toate aceste legi pentru a-i persecuta pe oamenii care spuneau adevărul”, a spus Sipko. “Cu toate acestea, nu am putut să tac. Ei sunt frații și surorile mele în Hristos. Nu pot rămâne tăcut în legătură cu acest lucru.”
Sipko, un proeminent pastor baptist rus, a condus unele dintre cele mai cunoscute alianțe evanghelice din țară.
El a criticat invazia Rusiei în Ucraina încă din prima zi și l-a îndemnat public pe președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului.
Anul trecut, Rusia a introdus noi legi pentru a reprima disidența împotriva războiului. Amnesty International spune că peste 21.000 de persoane au fost vizate – mulți dintre aceștia supuși la detenție fiind etichetați drept „agenți străini”.
„Principalul obiectiv al guvernului este de a reduce oamenii la tăcere și ca doar minciunile și propaganda lor să fie răspândită”, a declarat Sipko.
Chiar și rugăciunea publică sau apelul la pace prezintă, de asemenea, riscuri de urmărire penală.
„Dacă nu ești loial, atunci nu este loc pentru tine în biserică”, a declarat Dr. Andrey Desnitsky, profesor la Universitatea din Vilnius, Lituania.
Acest lucru îl cunoaște foarte bine și pastorul Ioann Koval.
În septembrie anul trecut, când președintele Rusiei a ordonat mobilizarea parțială a rezerviștilor, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia a ordonat clericilor săi să se roage pentru victorie.
În schimb, reverendul Koval a înlocuit cuvântul „victorie” cu „pace” în rugăciunea sa.
„A fost împotriva conștiinței mele”, a argumentat reverendul Ioann Koval. „Nu puteam să mă supun acestei presiuni politice din partea ierarhiei.”
Acest act i-a adus caterisirea din Biserica Ortodoxă Rusă. Acum, el conduce slujbe la o veche biserică ortodoxă din Antalya, Turcia.
Cel puțin alți 30 de preoți ortodocși s-au confruntat cu presiuni similare.
„Nu am pus niciodată la îndoială alegerea pe care am făcut-o”, a spus Koval. „Eu, cu tot sufletul meu, cu toată ființa mea, m-am opus acestui război. Mi-a fost imposibil să susțin cu rugăciunea mea invazia trupelor rusești în Ucraina.”
Comisia Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională spune că libertatea religioasă în Rusia a atins un nou minim de când a început războiul.
„Mesajul este foarte clar: că orice lider religios sau oricine, sincer, care protestează împotriva invaziei Rusiei în Ucraina pe baza convingerilor religioase va fi supus unei presiuni incredibilă”, a declarat Susie Gelman, comisar în cadrul Comisiei americane pentru libertate internațională, pentru CBN News.
Organizația Națiunilor Unite spune că ancheta lor a constatat că represiunea religioasă se extinde și în teritoriile din Ucraina controlate de Rusia.
„Documentarea disparițiilor forțate, a detenției arbitrare, a torturii sau a altor rele tratamente și a deportărilor ilegale săvârșite de forțele armate ruse împotriva clerului și a membrilor comunităților greco-catolice și creștine evanghelice ucrainene”, a declarat Nihal Saad, purtător de cuvânt al Înaltului Reprezentant al Alianței Națiunilor Unite pentru Civilizații (UNAOC).
Măsurile punitive nu se opresc aici.
Rachetele rusești țintesc în mod regulat instituții religioase și biserici, inclusiv atacul recent asupra unei clărdiri istorice istoricei Catedrala Transfigurării din Odesa.
„Catedrala din Odessa nu a fost singurul sit religios afectat de bombardamente pe parcursul războiului”, a declarat Saad în timpul unei prezentări recente la Națiunile Unite. „Potrivit unei evaluări preliminare întreprinse de UNESCO, 116 situri religioase au fost deteriorate începând cu 24 februarie 2022.”
Ivana Stradner, care se ocupă de afacerile rusești pentru Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, se teme că această reprimare a libertății religioase nu va face decât să se înrăutățească.
„Cu cât Putin pierde mai mult în Ucraina, cu atât mai mult va deveni disperat acasă și cu atât mai mult va restricționa și mai mult aceste reglementări și se va lua după și mai mulți oameni”, a avertizat Stradner.
Pastorul Sipko, în vârstă de 71 de ani, spune că nu se teme de viitorul său și salută oportunitatea de a-și confrunta acuzatorii.
„Nu am de ce să mă tem. Viața mea este spre final, slavă Domnului, mi-a mai rămas doar puțin. Dacă ar trebui să merg în fața unui judecător, să fiu arestat, aș avea șansa de a spune adevărul acestor oameni care au putere. Vreau să îi văd și să le spun că Dumnezeu îi iubește, că îi poate ierta și că ar vrea ca ei să se pocăiască de păcatele lor și să primească iertarea.”
https://www.stiricrestine.ro/2023/09/04/un-cunoscut-pastor-din-rusia-este-urmarit-de-autoritati-pentru-ca-se-opune-vehement-razboiului-din-ucraina/
////////////////////////////////
(Darwinism-involutionism-)Despre adevăr și Darwinism
Poteraș Ionuț
Unul dintre motoarele democrației este libertatea presei, deoarece favorizează ideea că cunoașterea adevărului este un drept esențial al omului. Afirmațiile fără fundament și declaraţiile părtinitoare sunt greu de ascuns și, în afară de materialele care reprezintă opiniile autorului, agențiile de presă se recomandă ca instituții care raportează faptele reale care vor avea cel mai mare impact asupra cetățenilor pe care îi slujesc. Putem fi de acord cu toţii că raportarea adevărului este mai bună decât o minciună, chiar dacă mass-media este părtinitoare în multe cazuri, însă o întrebare devine evidentă. De unde vine această dorință înnăscută și universală existentă în minţile oamenilor, de a cunoaște adevărul?
Înainte de a încerca să dăm un răspuns, este important de reținut că unii oameni susțin că nu există „adevăr absolut”. În această optică, adevărul este o chestiune de opinie, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate spune cu adevărat că, de exemplu, a comite o crimă este greșit sau că purtarea unui soţ abuziv ar trebui să înceteze, pentru că a spune aşa aceva înseamnă ar însemna că faci o afirmație cu caracter de adevăr, și anume, este adevărat că aceste lucruri sunt greșite. A susţine că adevărul este relativ pare a fi o opţiune atrăgătoare pentru societatea noastră post-modernă, deoarece într-un anumit sens, pare că permite oamenilor să trăiască în armonie cu aproapele, fără însă a-l judeca. Din păcate, (în afară de dezavantajul evident că nici un fel de faptă nu ar mai putea fi condamnată în mod corect), este o contradicție în a spune „este adevărat că nu există adevăr”, pentru că, dacă este adevărat că nu există adevăr, acest mod de a vedea lucrurile se infirmă singur. Savanții serioși nu ar lua niciodată în serios o asemenea concepţie, decât dacă sunt dispuși să se discrediteze.
Dacă luăm în considerare evoluția darwinistă, este posibil ca oamenirea să fi înregistrat un sistem de adevăr care a evoluat? Ar trebui să fim atenți aici la câteva lucruri. În primul rând, este îndoielnică că evoluția darwinistă este corectă. În 2016, Societatea Regală din Londra a exprimat incertitudini serioase cu privire la teoria lui Darwin, mai ales că la 160 de ani de când a fost formulată, oamenii de știință încă nu au nicio explicaţie despre originea informației conţinută în ADN-ul uman sau despre modul în care orice organism complex ar putea evolua dintr-un altul, considerat inferior.
În al doilea rând, chiar dacă selecția naturală ar fi adevărată, atunci conform teoriei, specia noastră ar fi evoluat pe baza capacității noastre de a supraviețui, nu a capacității noastre de a descifra adevărul. Fără să știm măcar, post-moderniștii ar putea avea dreptate, adevărul, împreună cu rațiunea, moralitatea și obiectivitatea ar fi complet arbitrare, iar supraviețuirea ar fi singura măsură prin care să cântărim lucrurile. Al Doilea Război Mondial ne-a învățat deja care sunt consecinţele unei astfel de concepții, iar gândirea occidentală contemporană este în general mult mai progresistă decât învechita ideologie nazistă centrata în jurul supraviețuirii celui mai puternic.
O altă opțiune, care este împărtășită de către creştini, evrei şi musulmani, de un număr relativ mare de oameni care nu sunt religioși, și nu este exclusă nici de agnostici, este aceea că o Ființă Supremă, Dumnezeu, este autorul adevărului. În această concepţie, Dumnezeu Însuși este adevărul și El reprezintă standardul pentru conformarea cu adevărul. Nu ceea ce poruncește Dumnezeu este adevărul, ci, fără Dumnezeu, nu ar exista nicio măsură prin care să deosebim ce este bine de ce este rău, ce este corect de ceea ce este fals. Dumnezeu, o Ființă necreată, care este dincolo de spațiu și de timp (și de cultura în care trăim) a creat Universul şi toate organismele vii. El a făcut şi nişte creaturi speciale, numiţi oameni, și le-a oferit o calitate unică, cea a liberului arbitru. Această abilitate le oferă opțiunea de a-L recunoaște pe Dumnezeu ca şi sursă a adevărului sau, dimpotrivă, să-L ignore şi să-şi construiască propriul sistem de adevăr.
Această posibilitate este singura care mi se pare plauzibilă. De asemenea, cred că multe persoane din societatea occidentală apreciază în mod intrinsec această ultimă opțiune și reflectă adesea înțelepciunea, dreptatea și scopul, care vor rezulta atunci când adevărul absolut este susţinut.
Suntem adesea martori la modul în care politicienii sau liderii de opinie îndepărtează uneori oamenii de obiectivitatea adevărului, însă valorile creștine ale societăţii occidentale au rădăcini adânci, iar oamenii nu ar trebui să se lase convinși. Asumați-vă responsabilitatea pentru darul gândirii, luați în considerare ce înseamnă să cunoașteți adevărul, explicați-i sursa vecinilor dumneavoastră și nu uitați să mulțumiți părinţilor, unui frate mai mare, unui prieten poate, pastor sau profesor, care se angajează să aducă adevărul la tine.
Sursa: Christian Post
https://www.stiricrestine.ro/2020/02/12/despre-adevar-si-darwinism/
//////////////////////////////////
Invatatura satanei are picioare scurte…);Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă Apologetică
Poteraș Ionuț
Oamenii de știință moderni au impus cu forța teoria evoluției asupra publicului timp de zeci de ani, lăsând impresia că aceasta este concluzia definitivă a tuturor cercetărilor științifice. Dar acest lucru nu este adevărat, deoarece multe minți strălucite au criticat și au pus la îndoială teoria evoluţiei, inclusiv David Berlinski, un cunoscut autor de cărţi de matematică şi istoria ştiinţei din SUA.
Berlinski, membru al Institutului Discovery pentru Ştiinţă şi Cultură din Seattle, este, de asemenea, un critic notabil al teoriei evoluției, susținând că aceasta, nu numai că este lipsită de dovezi științifice, ci este și incapabilă să explice valoarea intrinsecă și importanța ființelor umane.
Conform lui Berlinski, teoria evoluției ar trebui judecată în mod critic cu orice ocazie, aşa cum este cazul cu oricare altă teorie importantă.
„Există biologi evoluţionişti care spun lucruri precum „evoluția este la fel de sigură ca şi legea gravitației”, dar niciodată nu veţi auzi un fizician spunând că „teoria gravitației este la fel de sigură ca și evoluția”. De ce se întâmplă asta?”, l-a întrebat Berlinski pe Ben Shapiro, un cunoscut comentator politic conservator american şi realizator al unei emisuni ce se transmite la radio şi pe internet, într-un interviu recent difuzat de Daily Wire.
„Ei bine, pe scurt, sugestia mea este că, după standardele științelor serioase – matematica și fizica (inclusiv teoria generală a relativităţii, mecanica cuantică, teoria cuantică a câmpurilor) – pur şi simplu nu există termen de comparație.”
Berlinski consideră evoluția ca fiind „vagă, incoerentă, nearticulată, imprecisă” și o teorie care „nu există sub o formă riguroasă”.
„Teoria evoluționistă este o „serie de basme” care nu are răspunsuri pentru întrebările profunde”, a adăugat el.
Când vine vorba de cea mai profundă întrebare a tuturor oamenilor – care este originea vieții? – cu toate că Berlinski se declară a fi un om de ştiinţă nereligios, el consideră că teoria designului inteligent „cu siguranță ar trebui să aibă loc la masa discuţiilor”.
„Designul inteligent” consideră că trăsăturile definitorii ale universului și ale vieții pe pământ sunt explicate, în mod adecvat, prin existenţa unei ființe superioare, de o inteligență infinită. Aceasta este şi părerea pe care cei mai mulți creștini care cred în Biblie o au, când afirmă că această ființă inteligentă este, de fapt, Dumnezeul descris în Biblie.
Într-adevăr, organizaţia a cărei sediu este în Seattle, şi la care Berlinski este membru, Institutul Discovery pentru Ştiinţă şi Cultură, este un promotor major al designului inteligent, ca teorie legitimă prin care poate fi explicată crearea Universului.
Designul inteligent este o „idee serioasă” care „pare să confrunte cu succes faptele”, afirmă Berlinski. „Structurile biologice apar ca și cum nu doar că au fost concepute în mod inteligent, ci au fost concepute de o minte strălucită. Aruncați o privire asupra oricărui sistem biologic, nivelul de complexitate este atât de ridicat încât este aproape de nedescris.”
Deoarece complexitatea biologică este specifică teoriei evoluției, Berlinski a subliniat că Universitatea Oxford a deschis un nou institut care să se ocupe cu „studiul matematicii dinamicii evoluției”.
„Începe cu recunoaşterea faptului că ei nu au o teorie matematică a dinamicii evoluţiei,” explică Berlinski. „La 150 de ani de la Darwin, acest lucru mi se pare frapant.”
El continuă: „Acestea sunt genul de anecdote pe care le întâlniți din nou în gândirea evoluţionistă: ‘teoria este perfectă, este incontestabilă, nu poate fi corectată, este un apogeu al realizării umane, dar ne vom întoarce de la început să vedem dacă o putem îmbunătăți.’”
„Cum de nu v-ați gândit la asta acum 100 de ani?” spune Berlinski cu un chicot. „Dacă lucrurile pe care le afirmaţi încă nu există, cum puteți spune că teoria evoluției este la fel de bună ca și cea a relativităţii generale?”
Berlinski a opinat şi asupra influenței vaste pe care teoria evoluției a acumulat-o în sistemele educaţionale și în mass-media globală.
„Trebuie să ţineţi cont că gândirea evoluţionistă este susținută de un lobby imens și puternic. Nu este doar o agendă științifică, ci există și o agendă politică”, a spus el. „Cei care controlează educația în termenii teoriei evoluţiei au un avantaj foarte puternic.”
Berlinski a adăugat că a fost șocat de modul în care „biologii evoluţionişti au cooptat mass-media din întreaga lume pentru a acționa ca o unealtă propagandistică pentru teoria darwinistă.”
În plus, matematicianul a susținut că teoria evoluției nu poate să explice trăsăturile esențiale ale naturii umane, cum ar fi, de exemplu, capacitatea inexplicabilă de a ne iubi unul pe altul.
Autorul sugerează şi că ideea că „succesul reproductiv”, în mod exclusiv, poate explica „panorama deciziilor morale umane, a deciziilor emoționale și a angajamentelor” este una „abisal de primitivă”.
„Întreaga grandoare a vieții umane este cu siguranță cu mult mai mare, cu mult mai semnificativă în scop decât orice lucru care poate fi explicat simplu doar prin dorința [bărbatului] de a face sex”, a sugerat Berlinski.
El subliniază şi faptul că ar fi „o mare greșeală să treci cu vederea păcatul originar”, ca şi element fundamental al naturii umane.
„Samuel Johnson (cunoscut poet, esesit şi bibliograf american din sec. al-XVIII-lea, n. trad) a fost rugat de către biograful său să ofere o apologie a doctrinei păcatului originar, la care el a spus ‘în ceea ce privește păcatul originar, nu este necesară nici o investigaţie, deoarece oamenii sunt pe față atât de imorali şi plini de vicii, încât toate legile cerului și ale pământului nu-i pot împiedica să comită nelegiurile lor’,” a declarat Berlinski.
„Cred că asta este ceva ce trebuie să ţinem minte, în special pentru oricine acordă atenție la cele întâmplate în secolului XX”.
Berlinksi a adus în discuţie şi modul în care evoluția a fost însuşită și deturnată de unii dintre cei mai răi oameni din istorie – inclusiv de Hitler însuși.
„Nu uitați, naziştii au fost mari admiratori ai teoriei evoluţiei”, a explicat el. „Au adaptat-o propriilor scopuri, dar a existat o legătură clară între ceea ce spunea Darwin în secolul XIX și ceea ce declara Himmler în secolul XX”.
„Naziștii au crezut cu tărie în evoluție, proclamând că evoluția a culminat cu apariţia rasei superioare.”
„Ce le-a dat naziştilor acel sentiment că sunt îndreptăţiţi să extermine alţi oameni?”, întreabă Berlinski. „Ei nu au spus niciodată că ceea ce fac ei este un capriciu. Dimpotrivă, au susţinut că trebuie să ucidă evreii pentru că sunt paraziţi … că imperativele unei biologii purificatoare cere eliminarea lor. Asta au spus.”
Berlinski a adăugat că aceste idei erau prezente în gândirea germană cu zeci de ani înainte de apariția nazismului – a fost o creştere progresivă a răului care a culminat cu genocidul crud al milioanelor și nu s-ar fi oprit doar la eliminarea rasei evreiești. „La început, s-au descotorosit de bolnavii mintali, de cei infirmi, apoi au continuat cu evreii și în mod sigur ar fi continuat. Urmau probabil slavii, iar atunci când ar fi terminat cu slavii, SS-ul şi-ar fi dorit să înceapă cu germanii”, a spus Berlinski.
Despre dorința nazistă pentru o rasă pură, biologic superioară, Berlinski a menționat că „însuşi poporul german” ar fi fost decimat printr-un proces de eliminare a celor care nu posedă anumite caracteristici biologice dezirabile.
„La sfârșitul acestui proces, ar fi rămas doar SS-ul ”, a spus el. „Acesta era, de fapt, scopul real al statului nazist.”
Interviul acordat de David Belinski poate fi urmărit in limba engleză mai jos:
//////////////////////////////////
(Globalizarea chinezariilor indoapa Fiara si pe Anticrist);China se folosește de temerile COVID-19 pentru a lansa un sistem global de urmărire a populației
Liderul comunist chinez, Xi Jinping, solicită țărilor din întreaga lume să accepte un sistem global de urmărire COVID-19 care utilizează coduri QR pentru a repune pe picioare comerțul și călătoriile internaționale.
Xi Jinping a propus acest concept sâmbătă, în cadrul unei reuniuni virtuale a liderilor G20, menționând că acest „mecanism global” folosește un cod de bare electronic care ar ajuta la determinarea stării de sănătate a călătorilor, potrivit unei agenției de „știri” controlate de China.
„China a propus un mecanism global privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de sănătate bazate pe rezultatele testelor de acid nucleic sub formă de coduri QR acceptate la nivel internațional, sperăm că mai multe ţări să se alăture acestui mecanism” spune acesta. În China sunt deja folosite activ astfel de coduri de bare. Transportul intern este dependent de acestea.
„Trebuie să armonizăm în continuare politicile și standardele și să stabilim ‚piste rapide’ pentru a facilita fluxul ordonat de personal”, a spus el.
Sistemul oferă utilizatorilor un cod a cărei culori se schimbă în funcție de riscul de expunere la coronavirus. Aceste coduri de bare putând fi citite și pe dispozitivele mobile.
Un cod verde indică faptul că cineva poate călători în siguranță, în timp ce un cod portocaliu sau roșu semnifică necesitatea de a fi pus în carantină.
Xi Jinping nu a detaliat tipul de aplicație sau sistemul de cod QR care va fi utilizat și nici cine va proiecta aplicația.
Între timp, unii oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea unui sistem conceput de partidul comunist chinez, cunoscut pentru utilizarea metodelor extreme pentru a controla oamenii prin cenzură și supraveghere.
Kenneth Roth, directorul executiv al Human Rights Watch, a scris pe Twitter: „Feriți-va de propunerea guvernului chinez pentru un sistem global de urmărire prin coduri QR. O concentrare inițială asupra sănătății ar putea deveni cu ușurință „un Cal Troian” în ce privește monitorizarea politică sau excluderea pe scară largă, asemănătoare pericolelor sistemului de credite sociale din China.”
Stuart Hargreaves, profesor asociat la Universitatea Chineză din Hong Kong, a declarat că dacă un cod QR este utilizat pentru a stoca informații clasificate de sănătate, atunci problemele legate de confidențialitate devin „deosebit de importante”.
Raina MacIntyre, șefa programului de cercetare a biosecurității de la Institutul Kirby de la Universitatea din New South Wales, a subliniat că protejarea informațiilor private este esențială.
„Vor fi oamenii din întreagă lume de acord că un alt guvern, care nu este Guvernul țării de care aparține, să-i acceseze datele personale? Acesta poate fi prețul pe care trebuie să îl plătească pentru a putea călătorii”, a declarat ea.
Și unii creștini spun că aceste măsuri și sisteme de urmărire bazate pe tehnologie sunt un alt pas către împlinirea „Semnului Fiarei” descris în Biblie, profețită acum 2.000 de ani în cartea Apocalipsei.
„Şi a făcut că toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13: 16-17)
SURSA | CBN News
Traducere | Denisa Frişan
https://www.stiricrestine.ro/2020/11/25/china-se-foloseste-de-temerile-covid-19-pentru-a-lansa-un-sistem-global-de-urmarire-a-populatiei/
////////////////////////////////////////
„Soarele artificial” al chinezilor este funcțional. Reactorul de fuziune nucleară, alimentat cu success
China a anunțat alimentarea cu succes, în premieră, a reactorului pe bază de fuziune nucleară, supranumit „soarele artificial”. Reușita chinezilor marchează un mare avans al capacităților de cercetare a energiei nucleare de către țara asiatică.
Reactorul Tokamak HL-2M este cel mai mare și mai avansat dispozitiv experimental de cercetare a fuziunii nucleare din China, iar oamenii de știință speră că va reprezenta o sursă puternică de energie curată.
Reactorul folosește un câmp magnetic puternic pentru a fuziona plasma fierbinte și poate atinge temperaturi de peste 150 de milioane de grade Celsius, fiind de aproximativ 10 ori mai fierbinte decât miezul Soarelui.
Reactorul de fuziune nucleară, denumit „Soarele artificial”
Localizat în sud-vestul provinciei Sichuan și finalizat la sfârșitul anului trecut, reactorul este frecvent numit „soare artificial”, datorită căldurii și puterii enorme pe care le produce.
„Dezvoltarea energiei pe bază de fuziune nucleară nu este doar o modalitate de a rezolva nevoile strategice de energie ale Chinei, ci are și o mare importanță pentru dezvoltarea durabilă viitoare a energiei și a economiei naționale ale Chinei”, potrivit publicației chineze Daily People.
Oamenii de știință chinezi au lucrat încă din 2006 la dezvoltarea versiunilor mai mici ale reactorului de fuziune nucleară.
Ei vor să utilizeze dispozitivul în colaborare cu oamenii de știință care lucrează la International Thermonuclear Experimental Reactor (ITER), cel mai mare proiect de cercetare a fuziunii nucleare din lume, cu sediul în Franța, care se așteaptă să fie finalizat în 2025. China se numără printre cele 53 de țări ale proiectului ITER din care face parte inclusiv România.
Pandemia de COVID-19 pare că nu a dat peste cap graficul chinezilor privind reactorul de fuziune nucleară despre care au anunțat încă de la finalul anului trecut că îl vor face operațional în 2020.
„Sfântul Graal” al energiei
Fuziunea este considerată „Sfântul Graal” al energiei și este cea care ne alimentează Soarele, amintește Science Alert. Procesul implică fuzionarea nucleelor atomice pentru a crea cantități masive de energie, opusul procesului de fisiune utilizat pentru armele atomice și în centralele nucleare, care îi fragmentează.
Spre deosebire de fisiune, fuziunea nu emite gaze cu efect de seră și prezintă un risc mai mic de accidente sau furt de materiale atomice.
Realizarea fuziunii nucleare este extrem de scumpă însă, costul total al ITER fiind estimat la circa 22,5 miliarde de dolari.
SURSA | Descoperă.ro
////////////////////////////////////////
Mai multe companii lucrează la un microcip care, implantat în creier, ar „actualiza sistemul de operare” al omului
Tehnologia fuzionată cu corpul uman sau cu creierul pentru a ne ajuta să gândim mai repede, să luptăm împotriva bolilor, să păstrăm amintiri și, teoretic, să avem o viață mai lungă și mai productivă, a fost ani de zile unul dintre subiectele poveștilor științifico-fantastice și al filmelor.
Unii analiști de perspectivă cred că o astfel de fuziune cibernetică „om-mașină” ar transforma umanitatea de la specia noastră umană la un sistem „Human v2.0” – o desemnare care ar putea fi făcută pentru o actualizare biomedicală folosind tehnologie sau îmbunătățiri pentru a ușura viața oamenilor.
Un sondaj recent făcut de John Zogby Strategies la nivel național, dezvăluie îngrijorări pe scară largă cu privire la o astfel de tehnologie viitoare la care lucrează pionierii tehnologiei precum Mark Zuckerburg de la Metaverse, Elon Musk, fondatorul și CEO-ul Tesla și Space X, și Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial.
Zogby i-a întrebat pe respondenți despre predicția lui Musk cu privire la implantarea unui microcip în creierul uman: „Este acesta următorul nivel de evoluție umană/îmbunătățirea vieții sau vă faceți griji că va aduce umanitatea sub control totalitar?”
Aceiași oameni au fost întrebați și despre predicția lui Schwab că oamenii vor fuziona într-o zi cu inteligența artificială. 77% dintre cei intervievați se tem că „implanturile cu microcip vor fi folosite pentru a introduce un nivel de control totalitar nemaivăzut până acum”. Doar 10% au spus că acest lucru le va îmbunătăți viața, potrivit sondajului.
Directorul general al Zogby, Jeremy Zogby, a remarcat că sprijinul pentru fuziunea cu inteligența artificială vine, în mare parte, dinspre grupul de tineri cu vârsta între 18 și 25 de ani.
„Este acest lucru o ruptură în curs în specia noastră? Când adulții tineri se vor maturiza, vor fi tot atât de dispuși să facă un salt către evoluția bazată pe tehnologie?” a întrebat Zogby. Este foarte probabil să devină problema principală în viitorul apropiat”, a continuat el.
Mai este o întrebare care ar trebui pusă: „Ar putea implanturile cu cipuri de inteligență artificială să le îmbunătățească viețile celor care sunt afectați de anumite afecțiuni sau boli?”
The Guardian raportează că una dintre companiile lui Musk vor începe studiile clinice în acest sens anul acesta. El a declarat public anul trecut că primul produs al companiei sale Neuralink „va permite unei persoane cu paralizie să folosească un smartphone prin puterea minții mai rapid decât cineva care își folosește degetele”.
Musk a spus luna trecută că este optimist și crede că implanturile ar putea permite persoanelor tetraplegice să meargă, potrivit The Guardian.
„Sperăm să vedem rezultate la primii noștri pacienți, oameni cu leziuni grave ale măduvei spinării, cum ar fi tetraplegicii, anul viitor, în așteptarea aprobării FDA. Neuralink a funcționat destul de bine la maimuțe, de fapt, facem o mulțime de teste care confirmă că aceste implanturi sunt foarte sigure și de încredere. Iar microcipul poate fi îndepărtat în siguranță din creier dacă se dorește acest lucru”, a spus el la summitul Consiliului CEO al Wall Street Journal.
Până acum, Neuralink a transplantat cu succes microcipuri de inteligență artificială în creierul unei maimuțe și al unui porc. Compania recrutează acum un „director de studii clinice” pentru a efectua teste ale tehnologiei pe oameni, potrivit The Guardian.
Anul trecut, compania a lansat un videoclip care arată o maimuță jucând MindPong după ce i-a fost implantat un astfel de microcip:
SURSA | CBN News
///////////////////////////////////////////
Provocările Inteligenței Artificiale: Terminator – Science fiction sau realitate?
Dragi prieteni, vă invităm luni, 14 noiembrie, ora 19.00 la Centrul Areopagus din Timișoara, Calea Martirilor nr. 104, unde va avea loc o prezentare urmată de dezbateri pe o temă de actualitate – Inteligența Artificială. Vom privi împreună la felul în care Inteligența Artificială vine cu anumite oportuniăți, dar și provocări în mai multe aspecte ale vieții noastre: social, economic, medical, etic etc.
Invitatul nostru este Conf. Univ. Dr. Emanuel Țundrea (Universitatea Emauel Oradea), care prezintă un interes major pentru acest domeniu de cercetare academică.
În cadrul acestei întâlniri vor fi lansate două numere noi din seria de broșuri Cambridge Papers (proiect susținut de Fundația Sallux).
Centrul Areopagus este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, care urmăreşte să analizeze fenomenul religios şi să contribuie la îmbogăţirea rolului pe care îl au comunităţile religioase în România şi în sud-estul Europei. Centrul funcţionează la nivel interconfesional, oferind diferitelor tradiţii şi grupări religioase din România un cadru optim de colaborare şi dialog.
https://www.stiricrestine.ro/2022/11/11/provocarile-inteligentei-artificiale-terminator-science-fiction-sau-realitate/
////////////////////////////////////////
(O lectie pentru Vesnicie…) Coco Gauff mulțumește lui Dumnezeu pentru victoria de la US Open
Poteraș Ionuț
Un moment emoționant s-a petrecut sâmbătă seara, după ce jucătoarea de tenis Coco Gauff a câștigat primul ei titlu la US Open, sportiva a îngenuncheat ca să se închine și să mulțumească Domnului.
Gauff, în vârstă de 19 ani, a învins-o pe Aryna Sabalenka cu 2-6, 6-3, 6-2, iar ulterior a fost „copleșită de emoție”, îmbrățișându-i pe antrenori și familie, apoi s-a întors pe teren pentru a se ruga, a relatat Sports Spectrum.
Vedeta de tenis – prima adolescentă care a obținut victoria după cea a Serenei Williams în 1999 – a vorbit ulterior deschis și despre credința sa, spunându-i lui Mary Jo Fernandez de la ESPN despre experiența sa cu Dumnezeu, rugăciunea și încercările.
„Mă simt ca și cum aș fi în stare de șoc”, a spus ea despre înfrângerea sa anterioară foarte mediatizată. „Acea înfrângere de la Roland Garros a durut mult. Mi-am dat seama că Dumnezeu te face să treci prin încercări. Asta face ca acest moment să fie și mai dulce decât mi-aș putea imagina.”
Gauff a oferit, de asemenea, informații despre ceea ce spune lui Dumnezeu atunci când se roagă.
„Nu mă rog pentru rezultate”, a spus ea. „Cer doar să primesc puterea de a da totul. Orice se întâmplă, se întâmplă. Sunt atât de binecuvântată în această viață.”
Atitudinea evidentă a jucătoarei în legătură cu rugăciunea și credința au atras atenția, și au venit reacții în legătură cu decizia lui Gauff de a se ruga pe teren.
Celebrul antrenor de fotbal america Tony Dungy a postat pe contul X „SportsCenter” al ESPN, și a afirmat că Gauff „și-a luat un moment pentru a realiza ce tocmai s-a întămplat după ce a câștigat primul ei titlu de Grand Slam.”
Dungy a clarificat ce anume făcea Gauff după victoria ei.
„Îmi pare rău să vă spun asta SportsCenter, dar Coco Gauff nu ‘s-a înmuiat’ în acel moment. Ea se ruga. Ea a fost foarte deschisă despre credința ei creștină și în trecut. Pare destul de evident ceea ce face aici.”
Evident, într-adevăr. Și o puternică mărturie a iubirii lui Gauff pentru Domnul și a încrederii în El.
Sursa: CBN News
https://www.stiricrestine.ro/2023/09/12/coco-gauff-ingenuncheaza-pe-terenul-de-tenis-si-multumeste-lui-dumnezeu-pentru-victoria-de-la-us-open/
///////////////////////////////////////
Crucea veche si crucea nouă-(modernă)
Neanunţată şi prea puţin detectată, în cercurile evanghelice populare s-a strecurat o nouă cruce. Seamănă cu vechea cruce, dar este diferită. Asemănările sunt superficiale; deosebirile sunt fundamentale.
Din această cruce nouă a izvorât o nouă filosofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Crucea veche nu avea alianţe cu lumea. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam ea însemna sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusă rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi plăcere inocentă. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.
Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acum se desfată cântând coruri şi privind filme religioase în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Noua cruce încurajează o abordare nouă şi complet diferită a lucrării misionare. Evanghelistul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să poată fi primită. El nu predică contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat. Exact lucrurile după care aleargă o lume înnebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.
Noua cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: „Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos.” Egoistului îi spune: „Vino şi laudă-te în Domnul.” Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: „Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine.” Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filosofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii.
Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei spusese deja la revedere prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţă şi cruzime, iar când îşi termina treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricât de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului.
Dumnezeu salveză individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă conform Bibliei şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicăm evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-L facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicăm vechea cruce, şi vom avea vechea putere!
Dumnezeu cere totul sau nimic
„Eşti sigur că doreşti să fii stăpânit de un Duh care cu toate că este pur, blând şi iubitor, totuşi va insista să fie Domn al vieţii tale? Eşti sigur că vrei ca personalitatea ta să fie luată în primire de Unul care va cere ascultare de Cuvânt? Care nu va tolera nici unul din păcatele eului în viaţa ta: iubirea de sine, autoindulgenţa sau cedare în faţa comodităţilor şi a plăcerilor? Care nu-ţi va permite să umbli semeţ, să te lauzi sau să faci paradă? Care va lua de la tine conducerea vieţii tale şi-Şi va rezerva dreptul suveran de a te pune la încercare şi a te disciplina? Care va îndepărta de la tine multe obiecte iubite care dăunează în ascuns sufletului tău?
Până ce nu poţi răspunde cu un doritor „da” la aceste întrebări, nu doreşti să fii umplut. Poate că doreşti emoţia puternică, victoria sau puterea, dar nu doreşti cu adevărat să fii umplut de Duh. Dorinţa ta este ceva mai mult decât un dor slab, dar nu este destul de curată pentru a plăcea lui Dumnezeu care cere totul sau nimic.”
Divertismentul in biserică- o erezie evanghelică
Inchinarea nu este distractie. „Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară”. pag. 89
În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii!
Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei…
O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală.
Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile. ”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.
Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.
Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile.
Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.
Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.
Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică…
Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.
Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău –
atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!
Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea… Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:
”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.
Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.
Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit…de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.
Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, scenete,filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.
Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:
Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.
Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte…
Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
….
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.
Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi – oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.
Autor:
A.W.Tozer – fragmente selective din cartea „Inchinare si distractie”
Ce cultivi in inima ta?
„O gradina neingrijita va fi in scurt timp biruita de buruieni.Inima care nu se ocupa de cultivarea adevarului si de smulgerea erorilor va deveni in scurt timp o salbaticie teologica !” A.W.Tozer
https://awtozero.wordpress.com/
//////////////////////////////////////
Eşti o povară sau un purtător de poveri?
„Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel legea lui Hristos”
(Galatenl 6:2)
Geamantanul vinei. Un sac de nemultumire.
Pe un umar iti arunci o geanta de oboseala, iar pe celalalt o alta de amaraciune. La astea mai adaugi un rucsac de ingrijorare, un geamantan de singuratate si un cufar mare te teama. Ajungi astfel, nu peste mult imp, sa cari mai mult decat un hamal. Atunci sa nu te miri ca esti atat de obosit la capatul zilei. Sa tarasti bagaje este epuizant. Cartea lui Max Lucado „Calatorie fara bagaje”
Toţi avem poverile noastre. Greutăţi pe care ne străduim să le purtăm şi să nu cădem sub povara lor.
POVÁRĂ, poveri, s.f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de cărat; sarcină, încărcătură. 2. Fig. Suferinţă fizică sau morală; chin, apăsare, trudă, zbucium.
Obligaţie, însărcinare grea.
NATURA POVERILOR
Păcatele noastre o povară
Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, Sunt prea grele pentru mine. Psalmi 38:4
Singurătatea o povară
Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi? Iov 7:20
Suferinta o povară
Ocara îmi rupe inima, şi Sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângîietori, şi nu găsesc nici unul. Psalmi 69:20
Povara fricii
Isaia 41:10 nu te teme, căci Eu Sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu Sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Povara vinei
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Matei 11:28
Povara nemultumirii
Iuda 1:16 Ei Sunt nişte cîrtitori, nemulţămiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru câştig.
Povara ingrijorarii
Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Povara invidiei
Iacov 3:16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
POVERILE LUI HRISTOS
Fariseismul nostru
Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi Isaia 1:14
Poverile noastre
Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră. Psalmi 68:19
Păcatele noastre
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. Isaia 53:11
SCOPUL NOSTRU=>LUAREA POVERILOR
Ia poverile fraţilor
„Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel legea lui Hristos” (Galatenl 6:2)
Ia poverile marginalizaţilor
Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti Ioan 8:11
Ia poverile vrăşmaşilor
Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. Exodul 23:5
Ai grijă să nu fi tu o povară pentru alţii
N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. 2 Tesaloniceni 3:8
Nicu Meister
Eşti o povară sau un purtător de poveri?
/’///////////////////////////////////////////
Cinci fundamente care vor conduce la compromisuri in etica sexuala
Se pare că în fiecare săptămână, noi staruri de muzică creștină sau foste vedete creștine anunță că au ”evoluat” în crezul lor şi cum ”deconstrucția” credinței lor i-a făcut să o regândească sau să o abandoneze întru totul. Unele experiențe de acest fel duc la o credință durabilă, dreaptă. Altele sunt cinice, reacționare și duc la părăsirea credinței. Pot fi multe cauze declanșatoare ale acestor experiențe, însă cea mai des întâlnită, care face ca turnul credinței să se prăbușească, este o problemă controversată în ziua de azi: etica sexuală biblică.
În mediul creștin occidental, a devenit obișnuit să ignori, respingi sau să pui la îndoială ce spune Scriptura despre identitate și sex. Dacă faci lucrul acesta, vei continua să te-ndoiești de autoritatea Scripturii, ca temelie a vieții creștine. Din ce în ce mai mulți creștini, crescuți în biserică de la o vârstă fragedă, se îndepărtează în acest fel. Oare de ce?
Un răspuns ar fi temelia șubredă pe care este zidită credința acestor persoane.
Probabil cea mai întâlnită distorsionare a credinței creștine (cel puțin în cultura occidentală) este prin prisma consumerismului. Această perspectivă privește credința în termenii câștigului și dezvoltării personale. Enoriașul caută biserica perfectă pentru el, la fel cum ar cumpăra o pereche de blugi. Și, la fel ca orice altceva întemeiat pe consumerism, se bazează pe ipoteza individualismului și a orientării spre confort. Credința este ceva bun atât timp cât nu cere sacrificii, cât timp aduce beneficii și puține costuri, cât timp nu împiedică autonomia și exprimarea într-un mod unic al “adevăratului sine” al creștinului. Acest fel de credință prosperă în contexte unde convingerile creștine nu sunt controversate, iar mersul la biserica contribuie la statutul social al creștinului.
Credința formată în cadrul “dezvoltării personale” are toleranță scăzută la durere. Este tot atât de puternică pe cât sunt avantajele. Când apar costurile – stigma socială, marginalizare, prietenii pierdute, creștinul consumerist își făurește o spiritualitate care elimină “luatul crucii”. Nu va rezista într-o eră în care ceea ce crezi despre sex vine cu un preț de plătit, cultural, relațional și profesional. Credința consumerismului este credința compromisului. Întâietatea individualismului, presupusul drept al fiecărei persoane la a fi fericit și susținut în orice fel ar dori, face ca autoritatea acestei credințe asupra problemelor de etică sexuală să fie neclară. Dacă fericirea individuală este considerată superioară autorității Bibliei, atunci bineînțeles că Biblia va fi dată la o parte în favoarea individului.
Tendința pragmatică vine dintr-o motivație bună: a fi pe cât de folositor poți din punct de vedere evanghelistic. Este tipul de credință care a dat naștere la biserici imense, care se adaptează stilurilor contemporane muzicale și culturale, la creștinismul hipster și alte feluri strategice de a planta noi biserici. Concentrați pe opinia publică, pe a ajunge la oameni în starea în care sunt, aceasta credință cu strategie de PR (n.t. – relaţii publice) are intenții bune – să facă ce este necesar pentru a umple rândurile și a-i câștiga pe cei pierduți – însă rezultatele sunt nesatisfăcătoare.
Învățăturile clare ale Scripturii cu privire la sex merg împotriva curentului modern. Este o strategie proastă de PR. Acest lucru reprezintă o dilemă pentru credincioșii pragmatici care-și doresc ca credința lor să fie proeminentă, plăcută și atrăgătoare pentru cât mai mulți oameni cu putință. Ce se întâmplă când un subiect biblic (etica sexuală) face credința un proiect imposibil pentru unii care, dacă lucrurile ar sta diferit, s-ar converti? Creștinii pragmatici iau decizia calculată de a ignora sau de a reinterpreta subiectele controversate.
Aceasta practică este des întâlnită în bisericile cu mulți membri sau în industriile unde sunt mulți bani in joc. Dacă supraviețuirea înseamnă “regândirea” doctrinei pentru a se potrivi mai bine audienței, mulți creștini vor face acest compromis.
Când afilierea politică și teologia se întrepătrund, cea din urmă va fi modelată pentru a o servi pe prima. Astfel, se va crea o situație în care creștinul s-ar putea să “se răzgândească” asupra unor chestiuni, din motive politice sau să fie forțat să “regândească” anumite învățături scripturale pentru a-i servi scopurilor politice.
Credinţa adevărată nu se va potrivi niciodată în cadrul unui sistem politic partizan. În privința eticii sexuale, am văzut mulți creștini adepți ai ideologiei politice de stânga schimbându-și convingerile biblice deoarece acest lucru venea la pachet cu programul politic la care aderau. Nu poți fi relevant politic în această ramura a politicii fără a flutura steagul curcubeu. Acest lucru nu scuză politicienii de dreapta care au avut tendința, în ultimii ani, să minimalizeze sau să ignore comportamentul sexual deviant al liderilor conservatori.
Sensibilitatea emoţională. Cu siguranță, emoțiile sunt vitale într-o viața de creștin sănătoasă. Dar o credință excesiv emoțională poate fi instabilă. Aceasta este o credință în mare parte bazată pe experiența personală: închinare care atinge inima, predici însuflețite și experiențe spirituale extatice. Este o credință care se evaluează în termenii intensității și zelului. Dacă “nu mă simt la fel la biserică” sau dacă începe să fie plictisitor, începe declinul. Credința “energiei pozitive” tinde să evite a se gândi la judecată viitoare, preferând să-L creioneze pe Dumnezeu ca întotdeauna binevoitor, asemănător lui Moș Crăciun.
Această credință terapeutică nu și-ar putea imagina un Dumnezeu care ar cere, de exemplu, unei femei care se simte atrasă de o altă femeie să-și ia crucea celibatului mai degrabă, decât să trăiască conform dorințelor ei sexuale. “Dumnezeu e mai <<de treabă>> decât atât”, ar spune ei.“Nu ar judeca pe nimeni pentru cine sunt.” Își dau seama că acceptarea identității sexuale a cuiva și respectarea Cuvântului lui Dumnezeu se exclud reciproc, așa că aleg să reevalueze autoritatea Scripturii asupra acestei probleme. Se justifică prin sintagma “Dumnezeu este dragoste”, unde dragostea este subiectivă, având ca punct de referință identitatea personală.
Credința rațională. Doctrina și cunoștințele biblice sunt vitale, cu siguranță. Dar o credință prea rațională poate fi problematică când crezul este divorțat de modul de viață. Învățătura sănătoasă poate fi scoasă în evidență, dar dacă nu este conectată cu o viață vizibil schimbată de aceste învățături, această credință este sortită eșecului. Prea mulți creștini știu răspunsurile corecte, însă nu trăiesc conform acestora. Această separație este letală pentru o credință durabilă într-o cultură în continuă schimbare.
Te-ai gândi că o credință rațională, îmbibată de doctrină ar trebui să reziste uraganului cultural al eticii sexuale. Nu se întâmplă întotdeauna așa. Uneori se separă crezul de felul de viață. Poate fi fondatorul unei biserici care are probleme cu dependența de pornografie, studentul de la Institutul Biblic care întreține relații sexuale cu prietena sa, pastorul care predică împotriva căsătoriilor homosexuale în timp ce este infidel. Acestea sunt exemple extreme, însă orice separare, oricât de subtilă, între realitățile raționale ale adevărului biblic și implicațiile personale te vor îndemna la compromis.
Un motiv pentru care mulți tineri literați biblic fac compromisuri în domeniul eticii sexuale este că au văzut mulți creștini ipocriți care trăiesc vieți duble, unde convingerile nu influențează viața de zi cu zi.
Va fi din ce în ce mai greu să rămânem credincioși în această privință. Nu lua în zeflemea aceste compromisuri, gândindu-te ca nu ți se poate întâmpla ție. Examinează-ți credința și inima.
Este credința ta influențată de altceva în afara de Cristos? Dorința de a fi plăcut? De a fi confortabil? De a avea putere? De a fi fericit? Orice altă temelie în afara de Cristos este un nisip mișcător, iar tu ești un constructorul nesăbuit din Matei 7:26-27. Când vor veni vânturile, credința ta se va dărâma. Dacă ești că înțeleptul, zidind pe stânca care este Cristos, ferm și satisfăcut de suficiența Cuvântului și lucrării Sale, indiferent de cât de nepopulare vor deveni, atunci casa ta va dăinui.
Brett McCracken, The Gospel Coalition
*Text preluat de la Edictum Dei
https://radiounison.ro/cinci-fundamente-care-vor-conduce-la-compromisuri-in-etica-sexuala/
/////////////////////////////////////////
Ne închinăm lui Dumnezeu sau ne cântăm nouă?
Dan Bercian
„Laudă şi închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice. Nu îl avem din Scriptură ci a apărut odată cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credincioşilor. Apariţia instrumentelor electronice (chitară, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare şi amplificare, a posibilităţilor de înregistrare şi multiplicare, a favorizat larga răspândire a acestui fel de închinare. Dacă suntem foarte atenţi realizăm că fără contribuţia electronicii nu am fi avut azi ceea ce numim „laudă şi închinare”. De fapt s-a produs o „explozie” a „laudei” aduse lui Dumnezeu prin cântare, ceva ce nu s-a mai întâmplat de-a lungul întregii istorii şi, la prima vedere, s-ar părea că este un lucru bun şi de apreciat.
Adepţii acestui mod de închinare spun că trebuie să folosim orice mijloc pentru a aduce glorie lui Dumnezeu şi că în acest scop avem voie să apelăm la tot ce ne stă la îndemână. Totuşi, având în vedere faptul că mii de ani oamenii s-au închinat lui Dumnezeu într-un anumit fel şi că Dumnezeu a primit lauda lor atunci când au fost îndeplinite condiţiile cerute de El şi că nu sesizăm nicăieri în Biblie o nemulţumire a lui Dumnezeu în sensul că, din punct de vedere muzical, al performanţelor artistice, El ar vrea mai mult de la credincioşi, cred că nu este greşit să ne întrebăm dacă Dumnezeu este încântat de ceea ce se întâmplă sau cel puţin aprobă acest nou mod de închinare.
Ca să putem face cât de cât lumină în această privinţă în ceea ce priveşte lauda şi închinarea care i se aduc lui Dumnezeu, este nevoie să ne întoarcem în timp şi să căutăm să înţelegem ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă în cer.
Să începem cu întrebarea: Ce înseamnă lauda şi închinarea, după modelul cerului?
Din tot ceea ce găsim în Scripturi şi din tot ceea ce putem înţelege din contextul ei, chiar dacă nu este afirmat explicit, realizăm şi suntem cu toţii de acord că centrul închinării, Obiectul închinării dacă putem spune aşa, era şi este Dumnezeu. Îngerii şi toate făpturile cereşti au adus şi aduc glorie lui Dumnezeu pentru ceea ce este El. Sunt copleşiţi de măreţia Lui, de frumuseţea Lui, de puterea Lui, de strălucirea Lui, de înţelepciunea Lui, de tot ceea ce este El şi cunoştinţa aceasta a Lui aduce făpturile cereşti în situaţia să se prăbuşească înaintea Lui şi să-I cânte cele mai frumoase cântări de laudă care pot exista. Nu Îi cântă ca să-L mulţumească şi să-L facă pe Dumnezeu să se bucure, să fie fericit, ci ca să recunoască uimiţi prin cântare cât este El de minunat! Cântarea şi tot ceea ce înseamnă închinare sunt de fapt o recunoaştere a gloriei şi măreţiei Lui. În prezenţa Lui făpturile cereşti nu pot face altceva decât să-L laude. Făpturile cereşti nu-L laudă pentru un anumit interes pentru-că nu este nici un interes. Nici ca aceste făpturi să fie salvate pentru-că nu au de la ce să fie salvate şi nici pentru a obţine aprecierea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu pentru-că ele au deja bunăvoinţa şi aprecierea Lui şi nu le paşte pericolul despărţirii de El. Deci nu se închină că ar avea un interes ci doar pentru că sunt copleşite de splendoarea lui Dumnezeu. Probabil că în prezenţa lui Dumnezeu nu rezişti să nu te închini, ai exploda să nu te închini. Ceea ce emană din El aduce făpturile cereşti în starea normală de închinare. Deci tot ce fac făpturile cereşti fac pentru gloria lui Dumnezeu, fără de nici un interes. Apocalipsa capitolul 4:
8 „ Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9 Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor,
10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau:
11 „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Apocalipsa 4 este un model de închinare şi ne arată ce se întâmplă acum în cer, cum se închină înaintea lui Dumnezeu făpturile cereşti.
Dar să aruncăm o privire spre noi şi spre ceea ce se întâmplă astăzi.
Paris Reidhead, în urmă cu circa 50 de ani a avut o predică memorabilă: „Zece sicli şi o cămaşă”. În această predică el insista supra faptului că umanismul s-a infiltrat atât de adânc în bisericile evanghelice încât am ajuns ca tot ce facem să facem pentru binele şi fericirea omului şi nu pentru gloria lui Dumnezeu. Mesajele şi chemarea la pocăinţă sunt construite pentru fericirea omului. Se spune: „Vino la Hristos ca să-ţi fie bine. Ca să ai sănătate, ca să ai prieteni, ca să ai pace şi fericire, ca să ai linişte, şi chiar ca să ai mântuire”. Aceasta însă este umanism. Adică binele şi fericirea omului. Dumnezeu doreşte ca totul să se facă pentru gloria Lui. Cu alte cuvinte îndemnul pentru om ar fi: „Vino la Hristos pentru-că aşa vrea Dumnezeu şi în felul acesta Numele Lui este glorificat!”. Şi acest îndemn este în concordanţă cu Biblia şi cu atitudinea oamenilor care L-au cunoscut pe Dumnezeu cu adevărat. Apostolul Pavel spunea lămurit că el nu mai trăieşte ci Hristos trăieşte în el. Că el a murit pentru el şi lume. Că propovăduieşte Evanghelia pentru gloria lui Dumnezeu şi că chiar convertirea păcătoşilor este o lucrare care are ca scop glorificarea lui Dumnezeu, nu fericirea oamenilor. Dar umanismul a pătruns în învăţătura noastră şi ne-am îndepărtat de mult de la adevăratul scop al vieţii noastre: glorificarea lui Dumnezeu.
Dacă ne întoarcem la muzica de „laudă şi închinare” va trebui să recunoaştem (mă adresez oamenilor sinceri care doresc să se analizeze în lumina adevărului lui Dumnezeu) că muzica din aceste zile este mai mult pentru bucuria noastră. Felul în care este gândită, posibilităţile tehnice care o fac deosebit de atractivă, elementele preluate din muzica lumii, etc., ne-au pus în faţă un idol căruia nu putem să rezistăm să nu i ne închinăm. Nu spun că aşa este în totalitate dar cred că în proporţie covârşitoare creştinii se închină muzicii nu lui Dumnezeu. Muzica este obiectul bucuriei lor. Chiar dacă spunem că „toată gloria i se cuvine numai lui Dumnezeu” în realitate toată bucuria ni se cuvine nouă, celor ce ne închinăm. Dovadă este şi faptul că am inventat cântări noi şi mod nou de închinare, care seamănă tot mai mult cu cele din lume, şi că ceea ce a fost valabil şi bun înaintea lui Dumnezeu sute sau mii de ani, nu mai este bun pentru noi. Ne-am abătut atenţia de la Dumnezeu spre închinare. Închinarea este importantă, forma ei, nu Dumnezeu. Dacă veţi căuta să aflaţi veţi putea descoperi că marii scriitori de imnuri din timpul trezirilor care au avut loc în istoria lumii, aduceau glorie lui Dumnezeu exact aşa cum se aduce glorie Lui în cer. Erau transformaţi de cunoaşterea Lui, erau transformaţi prin Duhul Sfânt în făpturi cereşti care se prăbuşeau la picioarele lui Dumnezeu şi din a căror inimi au ţâşnit imnuri care şi azi ating inimile adevăraţilor închinători. Sfinţenia pe care au primit-o prin cunoaşterea lui Hristos, înnoirea făpturilor lor, viaţa nouă şi umblarea în ascultare de Dumnezeu, tânjirea inimilor lor după o viaţă mai profundă cu Dumnezeu i-au transformat în închinători adevăraţi. Nu muzica a făcul lucrul acesta, ci viaţa nouă din Dumnezeu. Muzica a venit ca o consecinţă a vieţilor schimbate. Pur şi simplu nu puteau sta în prezenţa lui Dumnezeu fără se se închine. Şi închinarea nu înseamnă doar muzică, dar acesta este un alt subiect.
Să ne oprim puţin şi să ne întoarcem din nou la începuturi, după ce Dumnezeu a creat făpturile cereşti. Cine s-a închinat lui Dumnezeu? Toate făpturile cereşti care erau în ascultare de Dumnezeu, cele sfinte. Sfinţenia cerului şi prezenţa în cer erau condiţii pentru închinare.
Dar a intervenit ceva la un moment dat. Lucifer s-a răzvrătit şi a reuşit să înşele multe alte făpturi cereşti şi s-a pornit o revoltă în cer. Imediat Dumnezeu a intervenit şi toţi răzvrătiţii au fost alungaţi din locul prezenţei lui Dumnezeu. Ce credeţi că s-a întâmplat atunci? Pe lângă alte consecinţe, cu efecte dintre dele mai dezastruoase pentru acele făpturi, ele nu s-au mai închinat lui Dumnezeu. Nu se mai puteau închina lui Dumnezeu pentru-că au fost izgonite din locul prezenţei Lui. Încă o dovadă a faptului că adevărata închinare i se poate aduce lui Dumnezeu doar în prezenţa Lui. Că nu poate fi o închinare autentică fără sfinţenie, fără o cunoştinţă reală a lui Dumnezeu, fără umblarea în ascultare de El, în supunere faţă de El. Când toate acestea se întâmplă atunci închinarea vine spontan şi nu muzica este bucuria omului ci Hristos, Dumnezeu.
Domnul Isus Hristos a venit pe acest pământ pentru a-l pune pe om într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. Ne-a sfinţit prin sângele Lui şi în legătură cu acest aspect toţi suntem de acord, dar a venit şi ca să fim schimbaţi şi transformaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aspect în care nu mai suntem cu toţii de acord, pentru-că viaţa pe care o trăim nu dovedeşte că suntem făpturi noi. Prin urmare Domnul Isus a venit pentru a ne reda demnitatea de închinători. Dar aceasta este doar pentru cei sfinţiţi de sângele Său şi pentru cei ce se lasă schimbaţi şi transformaţi după chipul Lui. Atât timp cât chipul lumii este în noi nu putem fi închinători adevăraţi pentru-că nu suntem în prezenţa lui Dumnezeu şi închinarea numai aici poate avea loc: în prezenţa Lui.
Este clar şi evident că trăim vremurile din urmă. Credinţa celor mai mulţi se răceşte. Bisericile sunt tot mai goale şi credincioşii tot mai fireşti. La fel cu cei ce le conduc. Şi totuşi niciodată nu a fost mai multă „laudă şi închinare”, mai multă cântare la adresa lui Dumnezeu. Constatăm că azi se închină oricine şi este primit oricine să se închine, ba chiar să conducă această închinare, chiar dacă în acele persoane nu sunt cunoscute semnele lucrării lui Dumnezeu. Îi chemăm pe toţi să cânte şi să se bucure pentru-că Domnul este bun. Dar nu îi chemăm la adevărata pocăinţă şi transformare prin Duhul Sfânt, singura care poate da unui om statutul de închinător.
Satan este înşelătorul. El nu se mai închină lui Dumnezeu şi vrea închinarea pentru el. Totuşi puţini i-o aduc din convingere. Aşa că se mulţumeşte să-i facă pe oameni să creadă că se închină cu adevărat. Şi le dă un surogat de închinare. Le atinge simţurile şi emoţiile şi le spune: „Este prezent Dumnezeu”. Dar Dumnezeu nu poate fi prezent decât în anumite condiţii, am vorbit depre aceasta. El nu se schimbă şi nu este impresionat de muzica noastră. Dimpotrivă. Iată ce le spunea celor din vremea prorocului Isaia:
Isaia 1:10 „ Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!”
16 „Spălaţi-vă, deci, şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!”
Poporului Său chemat la sfinţenie Dumnezeu i se adresează cu aceste cuvinte deosebit de aspre. Şi în loc să se bucure de cântecele lor Domnul este scârbit.
Adepţii noului mod de închinare sunt bucuroşi să citeze din Vechiul Testament atunci când nu găsesc acoperire în Noul Testament pentru felul în care se închină, deşi noi suntem credincioşi ai Noului Legământ. Vorbesc despre cântarea nouă şi toate instrumentele la care se face referinţă în psalmi. Despre podoabele pe care să ni le punem când venim înaintea Domnului şi despre strigătele de bucurie. Dar nu am auzit niciodată să citeze din Isaia capitolul 1. Şi anume că închinarea pe care o aducem Domnului în lipsa sfinţeniei este o batjocură la adresa Numelui Său şi îi produce Domnului scârbă.
O caracteristică a modului nou de închinare a vremurilor în care trăim este tocmai aceasta: Se poate închina oricine şi oricum. Adevărata închinare se măsoară după decibeli şi gălăgie, după dezmăţ şi nu după sfinţenie.
Ne amăgim cu citatul din Matei 18:20 „ Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Dar nu ne-am gândit niciodată că într-o adunare de mii de oameni s-ar putea ca să nu fie doi sau trei cu adevărat adunaţi în Numele Lui. Că a chema Numele Lui de pe buze nesfinte şi din inimi murdare nu are nici o valoare. Sau chiar dacă sunt doi sau trei nu ne-am întrebat ce face Dumnezeu dacă restul sunt uniţi într-un duh firesc sau drăcesc de închinare? Mai vine El şi atunci? Sau le cere celor doi sau trei să se despartă de un loc unde se aduce pe altar foc străin? Prea puţin ne aducem aminte de cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni capitolul 5:
9 „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii.
10 Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei hrăpareţi sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.
11 Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate” totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
12 În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?
13 cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, deci, din mijlocul vostru pe răul acela.”
Apostolul Pavel spune lămurit că nu putem sta în părtăşie cu oricine şi că în anumite circumstanţe trebuie să fie o despărţire. Dar noi am bătut atît de multă monedă pe principiul dragostei şi diavolul a reuşit să se folosească şi de acest lucru bun ca să ne înşele, încât am înţeles dragostea ca pe o acceptare a tuturor, indiferent cum sunt şi cum trăiesc. Ceea ce este greşit şi deosebit de dăunător.
Sunt apoi unele adunări în care acest mod nou de închinare nu este acceptat. Credincioşii din aceste adunări au hotărât că ei se vor închina în felul în care s-au închinat bunicii şi părinţii lor. Că vor cânta cântările din „Harfă”. Mă aflam odată la o adunare unde erau credincioşi din mai multe confesiuni şi un credincios de orientare carismatică, după ce am vorbit cu el despre laudă şi închinare, mă întreabă contrariat: „Dar voi cântaţi cântările din Harfă?”. Pentru el acest lucru era de neimaginat în vremurile noastre.
Îmi plac cântările vechi, tot mai mult cu fiecare zi care trece, dar nu aceasta este problema sau nu aici se află răspunsul.
Aşa cum spuneam sunt unii conservatori care vor să meargă doar pe direcţia aceasta, mai veche ca formă a închinării, şi chiar se consideră superiori celorlalţi şi mai sfinţi, pentru-că nu acceptă modul nou de închinare. Dar şi pentru ei ca închinători regulile sunt aceleaşi pe care le-am enumerat. O faţă posomorâtă şi o îmbrăcăminte cernită, un stil de a cânta care te trimite cu gândul mai degrabă la o liturghie decât la prezenţa lui Dumnezeu nu înseamnă că vor fi benefice pentru cei ce au hotărât să se închine în felul acesta. Dumnezeu nu coboară în adunare doar pentru-că se cântă fără instrumente sau numai cu anumite instrumente, sau pentru orice alt motiv exterior. Dumnezeu coboară doar dacă găseşte inimi de închinători autentici.
Dacă în anumite adunări prezenţa lui Dumnezeu este înlocuită cu mult zgomot şi unii care nu au discernământ chiar cred că zgomotul şi dezmăţul indică prezenţa lui Dumnezeu, în alte adunări liniştea totală şi lipsa oricărei emoţii, linişte care merge până la somnolenţă şi apatie, îi face şi pe acei credincioşi să creadă că Dumnezeu este cu ei. Şi unii şi alţii se înşeală.
Am cunoscut ambele faţete de-a lungul umblării mele pe calea credinţei. Am văzut cum cântări vechi aduc lacrimi de bucurie şi de pocăinţă atunci când sunt cântate de inimi noi. Şi de asemenea am văzut că atunci când inimile se împietresc şi devin tot mai rezistente la cercetarea Duhului Sfânt, cântările vechi nu mai ajută la nimic şi atunci apelăm la cântări noi, care să ne provoace emoţii şi în felul acesta să ajungem să credem că ne închinăm.
De fapt cred că tocmai de aceea este explozia aceasta de muzică nouă în vremurile noastre. Pentru-că am renunţat la calea sfinţeniei, nu mai suntem în prezenţa lui Dumnezeu, nu Îl mai cunoaştem pe El şi nu mai primim de la El harul închinării în duh şi în adevăr. Şi soluţia pe care o găsim este să ne coasem haine din frunze de pom ca să ne acoperim goliciunea: muzică de laudă şi închinare. Cu cât mai mult păcat cu atât mai multă închinare falsă. Diavolul îşi oferă nemijlocit suportul pentru-că ştie că în felul acesta îi va înşela pe oameni şi-i va trimite în iad. Îmi spunea zilele acestea un om al lui Dumnezeu următoarele: „Oamenii nu merg în iad doar datorită necredinţei ci şi datorită credinţelor false. Tot mai prezente astăzi în aşa numită lume creştină”.
Este clar şi evident că azi Dumnezeu nu este centrul închinării ci este doar un pretext pentru ca noi să ne simţim bine. Tineri şi nu numai, aleargă ca bezmetici pe la tot felul de întâlniri ca să se simtă bine, să asculte o muzică „tare”, dar viaţa lor firească dovedeşte de fapt cărui domn aparţin şi cui se închină cu adevărat. Trebuie să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu dar în prezenţa Lui nu se poate ajunge oricum, cântând o cântare, rostind o frază sau o rugăciune tip, nici măcar invocând Numele lui Isus, pentru-că El cunoaşte inima omului care este nespus de rea şi înşelătoare şi nu răspunde oricărui apel. Isus nu este o servitoare care vine la mofturile stăpânului său şi pleacă când stăpânul are ceva mai bun de făcut. El este Stăpânul! Şi totuşi mulţi dintre credincioşi se comportă cu El ca şi cu o servitoare: îl cheamă când au nevoie dar apoi Îl neglijează complet. Toată săptămâna pot fără El, se bucură de lucrurile lumeşti şi duminica, subit, nu mai pot de bucurie sfântă şi Îl cheamă să fie prezent la închinare. Îi cântă pentru-ca El să coboare în adunare nu Îi cântă pentru-că El este în adunare. Cântările şi rugăciunile devin mijloace de constrângere a lui Dumnezeu de a coborâ în mijlocul poporului Său. La fel ca incantaţiile proorocilor lui Baal care au cântat şi s-au rugat până au aiurit dar fără de folos. Dumnezeul nostru nu este surd şi nu aşteaptă să Îi cântăm zece cântări ca să coboare între noi. El nu se lasă rugat de adevăraţii închinători pentru-că El este în aceşti închinători care Îl poartă tot timpul cu ei. Este un nonsens să spui: „Coboară Doamne Isuse!” dacă Isus este deja în inima ta. Sau dacă nu este pentru-că nu ai vrut să umbli cu El nu are rost să Îi cânţi şi să Îl chemi la bucurie ci trebuie să te pocăieşti de necredinţa ta şi aceasta nu o poţi face bătând din palme şi dansând ci pe genunchi şi cu lacrimi.
Nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu dacă nu-L caută din toată inima, dacă nu-L cunoaşte cu adevărat şi dacă nu stă tot timpul în prezenţa Lui. Doar o conştientizare a ceea ce înseamnă El, locuirea în prezenţa Lui, ne va transforma în închinători adevăraţi. Noi nu trebuie să căutăm închinarea, aşa cum se întâmplă azi, ci trebuie să-L căutăm pe El. Aceasta face toată diferenţa. Laudă şi închinare nu înseamnă muzică ci a fi în prezenţa lui Dumnezeu.
Din felul în care Domnul Isus şi-a învăţat ucenicii să se roage, dacă suntem atenţi, putem înţelege cum doreşte El să fie închinarea pe care i-o aducem. Luca 11:2 „El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.”
Închinare „precum în cer”. Dar nu te poţi închina „precum în cer” decât dacă eşti în locurile cereşti, cu Hristos. Nicidecum dacă te afli în locurile de jos ale păcatului şi firii pământeşti.
Efeseni 2:6 „El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” Dumnezeu nu doar ne-a înviat aşa cum ne place nouă să spunem ci apoi ne-a pus să şedem în locurile cereşti, cu Hristos, adică să locuim acolo tot timpul. Aceştia sunt adevăraţii închinători.
Foarte mulţi credincioşi sunt ca şi Satan din cartea Iov. Satan se mai înfăţişează din când în când înaintea lui Dumnezeu şi mai discută cu Dumnezeu. Dar locul lui nu este în cer şi nu se mai bucură de cer, nu se mai închină, ci are cu totul alte treburi prin cer, treburi care nu au nimic de-a face cu sfinţenia. Ocupaţia lui principală este acum pământul pe care a fost alungat. Dar despre aceasta nu se prea vorbeşte astăzi prin adunări. Suntem foarte ocupaţi cu „lauda şi închinarea”. Şi ne folosim de cuvintele Domnului Isus din Ioan 4:23 „ Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” Foarte mult se vorbeşte azi despre închinarea prin Duhul Sfânt şi adepţii felului modern de închinare confundă emoţiile sufleteşti cu bucuria prin Duhul, dar despre adevăr şi rămânerea în el, prin ascultarea de Dumnezeu şi sfinţenie nu se mai aminteşte aproape deloc. Ori fără adevăr, fără sfinţenie, fără smerenie, fără ascultare de Dumnezeu, nu este Dumnezeu şi prin urmare nu ai la ce să te închini. Numai dacă nu îţi construieşti un idol şi apoi te scoli să cânţi şi să joci în jurul lui.
https://radiounison.ro/ne-inchinam-lui-dumnezeu-sau-ne-cantam-noua/
/////////////////////////////////
a)- Invitaţie DUMNEZEIASCĂ trimisă oricărui păcătos –pentru a nu se inneca în Potopul de păcate înflăcărate până la Cer, precum în timpul lui Noe; Cine intră în “Corabia” Isuss, fără bani şi faţa plată, fără icoane, lumânări scapă pentru veşnicie de chinuri şi nedreptăţi, căci…” Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipat, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Ap.21/4) ;b) Urăsc pomenile şi lumânările, icoanele şi datinile, tradiţiile şi idolatriile iconate… “Urăsc… şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi… Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! “(Isaia, cap 1)
https://informatii-agrorurale.ro/a-invitatie-dumnezeiasca-trimisa-oricarui-pacatos-pentru-a-nu-se-inneca-in-potopul-de-pacate-inflacarate-pana-la-cer-precum-in-timpul-lui-noe-cine-intra-in-corabia-isuss/
//////////////////////////////////////
„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare!”
Uităm prea uşor că scrierile din Vechiul Testament, în special scrierile profeţilor, sunt de fapt mustrări şi avertizări pentru poporul lui Dumnezeu, pentru oamenii care alcătuiau „biserica adevărată”. Cei mai mulţi dintre ei pretindeau că ascultă de Dumnezeul adevărat, aveau cunoştinţe elementare despre adevărurile biblice (mai multe decât vecinii lor păgâni) şi ştiau ce trebuia să se spună şi să se facă în timpul închinării. Însă din cărţile profeţilor înţelegem foarte clar că lucrurile acestea nu erau nici pe departe suficiente.
- Ce le spune Domnul israeliţilor cu privire la serviciile religioase? Nu le instituise El? Isaia 1,11-15
Isaia 1
- „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
- Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
- Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
- Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
- Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Răspunsul se găseşte în versetele următoare (Is. 1,16-18) care se aseamănă foarte mult cu pasajul din Mica pe care l-am studiat duminică. Fără îndoială că biserica este pentru păcătoşi şi că, dacă ar trebui să aşteptăm să devenim desăvârşiţi şi doar după aceea să venim la Domnul, niciunul dintre noi nu I s-ar mai închina.
Isaia 1
- Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
- Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! –
- Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
Dar Biblia nu spune aşa ceva nicăieri. Ea spune că Dumnezeu este mai interesat de modul în care ne purtăm cu ceilalţi, mai ales cu cei slabi şi neajutoraţi, decât de ritualurile religioase, chiar dacă El Însuşi le-a instituit.
- Citeşte Isaia 58,1-10. De ce este greşit postul descris aici? De ce ar trebui să postim? Ce idee putem aplica la noi, fie că postim sau nu?
Isaia 58
- Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
- În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
- „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
- Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
- Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
- Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
- împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
- Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
- Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
- dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
Postul este o formă de renunţare la sine despre care Domnul Isus a vorbit foarte mult. Însă unele tipuri de post nu sunt nimic mai mult decât nişte forme de a atrage atenţia altora. Ele sunt un simptom al ipocriziei, care îşi doreşte privilegiile ascultării, dar detestă responsabilităţile ei. Renunţarea la sine, atunci când este motivată de dragostea pentru Dumnezeu, le slujeşte celor în nevoie. Acesta este tipul de post (renunţare la sine) care Îl onorează, acesta este tipul de viaţă care duce la închinarea pe care El nu o respinge, o închinare care îi arată păcătosului că trebuie să manifeste har şi dragoste faţă de alţii, după cum şi el a fost beneficiarul harului şi iubirii Sale nemeritate. Acesta este tipul de renunţare la sine care descoperă credinţa adevărată (Luca 9,23), tipul de renunţare la sine care constituie esenţa uceniciei creştine.
Luca 9
- Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2011/08/23/nu-mai-aduceti-daruri-de-mancare-nefolositoare.html
//////////////////////////////////////////
(Ca si la romani-cate bordeie,atatea obicee); GEORGE BARNA: 310 MILIOANE DE RELIGII PENTRU 310 MILIOANE DE AMERICANI
DE CRISTIAN IONESCU
Recunoscutul statistician creștin George Barna a publicat recent o nouă carte („Futurecast” / Previziuni) în care prezintă o analiză documentată a ultimilor zece ani, pe sondaje de opinie cu privire la preferințele religioase ale creștinilor americani.
Concluziile sunt șocante:
– Fiecare american cu religia lui. Croită după preferințele fiecăruia. Credința a devenit o combinație preparată în laboratorul de experi(m)ent(s)e religioase după bunul plac al clientului. Spune Barna: „Suntem o societate creativă. Vrem totul adaptat nevoilor noastre personale, fie că este vorba de îmbrăcăminte, meniul de la restaurant sau educație. A venit rândul religiei.”
– O analiză a modului în care se raportează la doctrinele esențiale i-a găsit pe doar 7% dintre americani consecvenți în afinitatea lor religioasă. Îngrijorarea lui Barna este că am ajuns să credem că există Dumnezeu și Biblia este o carte bună, după care fiecare crede ce vrea.
– Confuzia este accentuată de generalizarea și diluarea mesajului pe care pastorii îl prezintă în predicile lor.
Am spus și repet că totul începe cu modul în care prezentăm și ne raportăm la mesajul Evangheliei. Cei care, încercând să nu ofenseze pe nimeni, ciuntesc și răstălmăcesc conținutul Scripturilor sunt vinovați de această deplorabilă stare de lucruri!
Și, ignorând rezultatele dezastruoase ale acestui experiment în context american, filfizonii noștri teologi îl introduc și în mediul evanghelic românesc, sperând la un deznodământ mai fericit. Ce utopism!
GEORGE BARNA: 310 MILIOANE DE RELIGII PENTRU 310 MILIOANE DE AMERICANI
///////////////////////////////////
”DUMNEZEU ESTE ROȘU”
Excepțional material documentar cu privire la expansiunea creștinismului în China. Colegii de la Alianța Familiilor din România au publicat acest articol pe baza cărții ”Dumnezeu este roșu” de Liao Yiwu.
Recent am scris despre declinului ateismului, un subiect care a suscitat multe reactii din partea dtra, unii intrebindu-ne daca intradevar ar fi asa. Probabil intr-o mare masura raspunsul depinde de cine face numaratoarea, unde si din ce perspectiva. Astazi venim cu un exemplu concret al unei parti a lumii unde fara indoiala ateismul e in declin si cedeaza loc credintei religioase, in speta crestinismului. E vorba de China comunista. O facem din perspectiva unei recente aparitii editoriale (2011) a scriitorului dizident chinez, Liao Yiwu. Titlul cartii e sugestiv, God Is Red, iar subtitlul si mai sugestiv: The Secret Story of How Christianity Survived and Flourished in Communist China. (“Dumnezeu e Rosu, Istoria Secreta a Supravietuirii si Progresului Crestinismului in China”). Dumnezeu e rosu in China nu pentru ca rosu e culoarea comunismului, ci, zice Liao, din cauza singelui varsat si sacrificat de misionarii straini si crestinii chinezi care au transformat China, in doar 60 de ani, in una din marile puteri crestine ale lumii. Statisticile arata ca zilnic in China se convertesc la crestinism 10.000 de oameni. In China sunt mai multi crestini decit in oricare tara europeana in afara Rusiei. Cum a ajuns China comunista sa detina recordul acesta? Raspunsul, detaliat cu multa rabdare si pasiune, e dat de Liao Yiwu in cele 231 de pagini ale cartii lui.
Statistici
Liao Yiwu e unul dintre cei mai proeminenti si bine cunoscuti scriitori chinezi. Poemul lui epic “Masacru”, care descrie represaliile guvernului comunist chinez impotriva manifestantilor din Tianamen Square in 1989, i-au adus 4 ani de puscarie. In 2008 a publicat o alta carte anticomunista care inca e interzisa in China. Cu toate acestea, Liao continua sa scrie despre subiecte care irita guvernul comunist. De data asta prin God Is Red, o cronica a renasterii crestinismului in China dupa ce in 1950 Mao l-a pus in afara legii, a expulzat, incarcerat sau executat toti misionarii crestini aflati in China la vremea aceea, a pus in lagare de concentrare sau executat preotii si pastorii chinezi, a inchis bisericile, si a confiscat bisericile si proprietatile lor si ale crestinilor. Aproape ca a sufocat crestinismul chinez. Ironic, daca in 1950 in China erau doar 700.000 de crestini, in 2010 se estima ca numarul lor a crescut la 70 de milioane, dintre care 50 de milioane de protestanti si 10 milioane de catolici. In 2007 publicatia oficiala chineza China Daily afirma ca in China erau 40 de milioane de protestanti si 10 milioane de catolici. Numarul neoficial al crestinilor chinezi insa e estimat la peste 100 de milioane, avind in vedere ca multi dintre ei se inchina in biserici neinregistrate oficial, in casele oamenilor, si nu in bisericile oficiale recunoscute sau autorizate de stat. Dupa 60 de ani de persecutie, crestinismul a devenit cea mai numeroasa religie din China. Asa afirma God Is Red. Nu e budismul, taoismul sau confucianismul, ci crestinismul. Cresterea aceasta vertiginoasa e comparabila doar cu aceea a crestinismului la inceputul Mileniului I.
Trecutul
Crestinismul a patruns in China inca din secolul IX dar progresul a fost greoi din cauza dificultatile in penetrarea zonelor muntoase si rurale ale tarii. Pina la 1949 numarul crestinilor abia ajunsese la 700.000 in toata tara. Dar influenta crestinilor chinezi era bine cunoscuta. Inca inainte de 1949 unii din liderii rascoalelor chineze impotriva britanicilor au fost crestini ori chinezi neconvertiti dar educati in scolile misionare protestante americane din China. Inainte de moartea lui Mao Zedong in 1976, multi crestini chinezi au fost incarcerati si executati. Zece ani mai tirziu insa lucrurile au inceput sa se schimbe. In timp, intelectualii dizidenti au devenit interesati in crestinism, Liao fiind unul dintre ei. Primul lui contact cu crestinismul a fost in 1998 cind a intilnit primul crestin care l-a invitat la o slujba religioasa in casa unui om. Liao a refuzat, dar apoi s-a razgindit. Iar ce a vazut i-a ramas imprimat in minte pentru restul vietii. Pentru prima data in viata a asistat la o slujba religioasa unde vazuse zeci de oameni rugindu-se, cintind, recitind poezii, citind Biblia, cu voce tare sau singuri, intr-o disciplina desavirsita. Oamenii pareau sinceri in simtamintele lor, dar se inchinau in ascuns. Ca dizident, asta il deranja pe Liao, el insusi fiind o victima a interdictiilor comuniste. I s-au deschis ochii spre o perspectiva noua, aceea a libertatii religioase. De-a lungul anilor Liao a mentinut contact cu prietenii lui crestini, fara insa a deveni el insusi crestin. Si tot de-a lungul acelorasi ani multi dintre prietenii lui crestini au fost arestati si incarcerati din pricina credintei sau pentru ca se inchinau in biserici neautorizate de guvernul comunist. Liao insa a perseverat. Intors la Pekin, a intrat in contact cu un grup de crestini care i-au dat un documentar despre istoria crestinismului in China. Dupa ce l-a vizionat, Liao a decis sa demareze un proiect propriu al istoriei crestinismului in China comunista. Oportunitatea perfecta a aparut in 2004 cind Liao a intilnit un doctor, pe care il descrie in carte cu numele fictiv de Dr. Sun. O data devenit crestin, Dr. Sun, si-a abandonat profesia de medic si s-a facut misionar. Ani de zile a peregrinat prin muntii si provinciile rurale ale Chinei oferindu-si fara plata serviciile medicale saracilor si celor lipsiti de nadejde. In acelasi timp insa propovaduia si Evanghelia. Vreme de mai multe luni Liao l-a acompaniat pe Dr. Sun prin diferite zone ale Chinei unde a intrat in contact cu oameni in virsta, preoti, pastori, calugari si calugarite, unii in anii 80, 90 ai vietii si chiar mai in virsta. Liao le-a luat interviuri, cu multa migala, detaliate, cautind sa cunoasca geneza moderna a crestinismului in China, vremea persecutiei, si situatia curenta.
Interviuri si amintiri
In God Is Red Liao reda 18 din interviurile luate. Toate fascinante si abundente in detalii pastrate zeci de ani in mintea si memoria unor crestini batrini pina la intilnirea lor cu Liao. Citind cartea iti face impresia ca parca asa a rinduit Dumnezeu ca acesti oameni sa supravietuiasca orgiile comuniste, sa traiasca vieti lungi, sa fie martori la multe evenimente, si sa dezvaluie, chiar inainte de moarte, amintirile lor despre supravietuirea crestinismului in China. Unii dintre ei au murit inainte de publicarea cartii, iar altii dupa.
Liao dovedeste a fi un scriitor iscusit. Frazele lui sunt scurte, foarte descriptive, si depisteaza detaliile cele mai fascinante. Detalii care te impiedica sa te plictisesti si nu ingaduie cititorului sa puna cartea jos. Descrie servicii religioase in case, in curti, pe strazi, gramezi de sute de oameni simpli, lipsiti de nadejde, care se string as auda cu atentie mesajul Bibliei.
Interlocutorii lui Liao isi amintesc de “barbati inalti cu par blond sau rosu” care veniseara in China ca misionari. Erau europeni, australieni, neo zeelandezi, americani. Barbati ale caror sotii aveau ochi albastri. Cu copii multi, unii nascuti in China, dintre care multi murisera acolo. Nu s-au mai intors acasa si i-au ingropat in China. Oameni buni care invatau pe chinezi un model de viata noua, acela crestin, plin de umilinta, sacrificiu, integritate, dragoste fata de aproapele. Unii se pricepeau la medicina, vindecau pe cei bolnavi, invatau pe chinezi regulile elementare de igiena. Ii invatau cum sa cultive pamintul pentru a le da mai mult rod. Au construit biserici, scoli, orfelinate, drumuri, cabinete medicale. Au invatat limba localnicilor, au invatat oamenii sa scrie si sa citeasca, sa cinte cu vocea si din instrumente. Au tradus Biblia in limba lor. Acestia au fost misionarii, barbati si femei de care crestinii chinezi inca isi aduc aminte cu nostalgie, fie ca i-au cunoscut direct, fie ca li s-a povestit despre ei.
In anii 30 ai secolului trecut cind Japonia a invadat China, misionarii nu au plecat acasa ci au ramas in urma. Unii au fost executati, altii pusi in lagare de concentrare, altii au disparut fara ca nimeni sa le mai dea de urma. Sub guvernul nationalist a lui Chaing Kai-shek misionarii au dus-o mai bine, generalisimul si sotia lui fiind crestini. Invinsi de comunistii lui Mao in 1949, fortele nationaliste s-au refugiat in Taiwan iar Mao a dezlantuit teroare in toata China. Majoritatea misionarilor au parasait China la vremea aceea. Altii au ramas in urma, au refuzat sa plece, au fost arestati, ori executati, fiind denuntati ca agenti ai imperialismului strain. Altii an incercat sa ajunga in Hong Kong, Shanghai, Macao sau alte puncte portuare pentru a se intoarce acasa. Au pierit pe drum ori li s-a pierdut urma.
Pietre de mormint
In drumurile lui prin China Liao a cautat sa afle si mormintele misionarilor si preotilor ingropati acolo. A gasit citeva, putine. Satenii l-au dus la marginea satelor, prin balarii si buruieni pina la briu, aratindu-i pietre de morminte, pe unele din ele inca putindu-se citi fragmente de nume englezesti sau frantuzesti. Cu vremuri in urma acolo erau cimitirele unde fusesera ingropati misionarii si preotii straini si familiile lor. Viata moderna insa nu da liniste nici macar acestor pietre de morminte. Liao descrie vizita la un cimitir unde excavatoarele dislocau pietrele de mormint pentru a le vinde. In China comunista se construieste mult si piatra e scumpa. De ce nu si pietrele de mormint? Asta a fost si soarta mormintelor unor misionari. Istoria e dezgropata in China comunista, dar azvirlita la o parte. Iar in alte locuri, fostele cimitere au fost transformate in lanuri de porumb iar mormintele au disparut.
Minutios, Liao a adunat de pe unde a ajuns, numele tuturor misionarilor despre care i s-a vorbit, impreuna cu anul aproximativ in care au ajuns in China. A inregistat 62 de nume, toti ajunsi in China intre 1850 si 1949. O suta de ani. Unii au murit acolo, altii s-au intors in tara de bastina, iar altora nu li s-a mai dat de urma. Iar numele unora dintre ei nu mai sunt cunoscute. Majoritatea sunt nume englezesti, pe linga ei unii norvegieni. Iar misionarii catolici au fost toti europeni, francezi, belgieni ori elvetieni.
Crestinismul contemporan chinez
Crestinsmul contemporan in China, afirma Liao, e o forta cu care autoritatile trebuie sa se poarte cu atentie. Nu pentru ca ar fi o amenintare la adresa comunismului chinez. Dimpotriva. Spre surprinderea lui, remarca Liao, nici un crestin pe care l-a intilnit in drumetiile lui prin China, nu a exprimat sentimente de ura fata de comunism ori presecutia comunista. Crestinismul e un pericol pentru ca se extinde ca un foc care nu mai poate fi stapinit. Tot mai multe oficialitati se convertesc la crestinism. In timp, poate nu chiar mult, China comunista se va prabusi, spune Liao, dar nu din exterior, ci din interior, datorita influentei crescinde a crestinismul. Intr-un email din septembrie 2010 adresat unor prieteni din afara Chinei, Liao isi exprima admiratia fata de crestinism, afrimind, cu confidenta, ca crestinismul “will outlast the current totalitarian government”, adica “va supravietui guvernului totalitar chinez”. De ce? Pentru ca in China generatia contemporana de crestini sunt perseverenti si motivati sa vada lumina crestinismului aprinsa in toata tara.
Declinul ateismului? Fara indoiala. China oficial ateista raspunde afirmativ acestei intrebari. Da, in China comunista Dumnezeu zimbeste, iar cel rau scrisneste din dinti. In China Dumnezeu a biruit, iar Marx si Mao au pierdut. Ireversibil.
Am scris astazi despre experienta crestinismului in China din mai multe motive. Unii dintre noi au trait sub comunism si cunosc persecutia la care comunismul roman a supus crestinii. Nu putini au fost victime ale persecutiei religioase. Si nu putini preoti, pastori, si crestini autentici care au luptat pentru credinta au fost arestati, torturati, supusi la multi ani de inchisoare. Unii au fost executati iar altii au murit inainte de vreme in lagarele de concetrare comuniste. Parafrazindu-l pe Santayana, cine nu-si cunoaste trecutul e condamnat sa-l retraiasca. Nu dorim sa retraim vremurile acelea grele cind am fost lipsiti de libertatea religioasa. In plus, e bine ca generatia tinara sa cunoasca pretul pe care cei dinaintea noastra l-au platit pentru promovarea si pastrarea valorilor crestine. Libertatea religioasa e fara pret. Ce s-a intimplat in Romania comunista se petrece astazi in China comunista. Dar asta nu inseamna ca pericolele la adresa libertatii noastra religioase au disparut. Dimpotriva. Secularismul european cauta sa ne intoarca iarasi la vremurile cind religia si crestinismul erau marginalizate. Inca acum 2000 de ani Apostolul Iuda ne indeamna sa ne luptam pentru credinta data odata pentru totdeauna. (“3. Iubitilor, punand toata ravna sa va scriu despre mantuirea cea de obste, simtit-am nevoie sa va scriu si sa va indemn ca sa luptati pentru credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna.”) Haideti deci sa fim vigilenti si sa nu pierdem din vedere una din cele mai pretioase libertati cu care am fost binecuvintati – libertatea religioasa.
AFR Recomanda: God is Red a facut obiectul multor recenzii. Va recomandam una publicata, la scurt timp dupa publicarea cartii, in Literary Review. http://www.literaryreview.co.uk/dikotter_12_11.php Iar cei care doriti sa cumparati cartea, o pudeti comanda aici prin Amazon.com. http://www.amazon.com/God-Is-Red-ebook/dp/B004T4OQ62 Tot in acelasi link aflati o sumedenie de mici coomentarii si recenzii asupra cartii.
”DUMNEZEU ESTE ROȘU”
///////////////////////////////
CREȘTINISMUL DE AZI, UN CREȘTINISM SUPERFICIAL – SPUNE GEORGE BARNA
DE CRISTIAN IONESCU
În cartea sa ”Maximum Faith” (Credința la maximum), renumitul cercetător creștin George Barna publică patru concluzii cu privire la starea spirituală a creștinismului american. Rezultatele obținute pe baza unor statistici realiste și bine documentate sunt îngrijorătoare deoarece în SUA se poate spune că spiritul religios încă respiră (cu greu).
ANGAJAMENT LIMITAT: deși 81% dintre cei care se declară creștini au avut un moment al întoarcerii, doar 22% afirmă că viața lor este în totalitate predată lui Dumnezeu.
ABSENȚA POCĂINȚEI: 64% dintre creștini și-au mărturisit păcatele lui Dumnezeu și și-au cerut iertare, dar numai 12% au experimentat o reală căință cu privire la gravitatea faptelor lor și doar 3% declară că în viața lor a avut loc o întorsătură radicală.
IMPLICARE ANEMICĂ: 39% dintre creștini au participat săptămâna trecută (la data sondajului) în activități bisericești cum ar fi serviciile religioase, rugăciunea și citirea Bibliei, dar mai puțin de unul din 10 (10%) au comunicat adevărul Evangheliei cu cei din jur, au postit sau și-au rezervat un timp mai consistent pentru devoțiune.
ATAȘAMENT SUPERFICIAL: cu toate că o mare majoritate se simt bine în comunitatea creștină din care fac parte, doar 21% dintre creștini consideră că maturizarea și edificarea lor în credință depinde de apartenența la o comunitate oarecare sau de frecventarea acesteia.
Printre soluțiile pe care Barna le oferă în această carte după șase ani de studiu, menționez:
conștientizarea creștinilor cu privire la produsul final al implicării noastre religioase care este în primul rând caracterul dumnezeiesc și nu realizările instituționale;
încurajarea creștinilor de a accepta sacrificiul și suferința ca parte din supunerea necondiționată față de Planul lui Dumnezeu pentru formarea și investirea lor spirituală;
cultivarea unui spirit de responsabilitate și încadrare voluntară sub autoritatea bisericii locale ca parte din supravegherea absolut necesară formării și devenirii spirituale a creștinului.
Lucruri grele în societatea de azi care este orientată spre succes, bunăstare și individualism.
CREȘTINISMUL DE AZI, UN CREȘTINISM SUPERFICIAL – SPUNE GEORGE BARNA
///////////////////////////////////////
ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism?
În urma recensământului din anul 2002, în România, s-a constatat că populaţia ţării se regăseşte înscrisă în cultele şi organizaţiile religioase de mai jos.
Cele 15 instituţii, fiind declarate ca instituţii creştine, ne conduc la concluzia că majoritatea covârşitoare a populaţiei este creştină. Având în vedere că numele de creştin a fost pus pentru prima dată, de către păgâni, pentru ucenicii care urmau ,,Calea lui Isus Hristos” , în Antiohia, în secolul I, putem spune că românii îl urmează pe Isus Hristos şi că ar fi ucenicii Lui. Cum se explică, dar, situaţia actuală în care:
– Zeci de închisori sunt pline de oameni care au făcut diferite infracţiuni şi se numesc creştini?
– Corupţia este un fenomen general de la păturile cele mai de jos până la vârful societăţii şi ne numim creştini?
– Bătrânii şi copiii neajutoraţi au ajuns cerşetori pe străzi şi ne numim creştini?
– Avortul legalizat într-o tară de creştini?
– Sexul şi pornografia stau în vitrine şi pe primele pagini ale multor publicaţii şi ne numim creştini?
– Curvia, beţia şi minciuna sunt la ele acasă şi suntem creştini?
– Practicam ritualuri religioase de toate formele, sărbatori păgâne şi ne numim creştini?
– Biblia, canonul creştinismului, considerat şi ,,Cuvântul lui Dumnezeu” a ajuns cea mai ignorată carte, folosită ca obiect de jurământ pentru justiţie, obiect de bibliotecă ba chiar să fie tradusă şi interpretată de fiecare cult, Biserică sau organizaţie după bunul plac si ne numim creştini?
– În şcoli se predau învţături religioase cultice şi nu învăţătura lui Dumnezeu din Biblie şi ne numim crestini?
– Fiecare din cele 15 instiutuţii, şi altele mai mici, au propriile ritualuri şi tradiţii de închinare, fiecare căutând să atragă adepţi de la ceilalţi, susţinând că ei deţin adevărul şi ne numim crestini?
– Mulţi dintre slujitorii acestor instituţii religioase sunt denigraţi de masele de oameni pe care le slujesc şi ne numim creştini?
Ma întreb:
– Am uitat oare că Isus a murit şi a înviat ca să reunească oamenii cu Dumnezeu şi ,, grecul cu iudeul” şi nu să dezbine lumea ? Singura divizare a lumii care se poate face este de credincios şi necredincios în Dumnezeu şi Isus, adică între lumină şi întuneric.
– Uităm oare că ,, Babilonul”, încurcătura limbilor, separarea pe naţiuni, va fi distrusă astfel că va fi o singură Împărăţie a lui Dumnezeu, ca în Eden?
– Poate un asemenea creştinism să dovedească credincioşie faţă de Dumnezeul care ne-a creat şi a lucrat o mântuire reală prin moartea şi învierea lui Isus Hristos, răscumpărându-ne pentru Impărăţia Lui?
– Are una dintre cele 15 instituţii puterea să-şi recunoască eşecul în faţa lui Dumnezeu pentru ce se întâmplă?
– Este una dintre cele 15 instituţii dispusă să se pocăiască de greşelile pe care le face şi să dovedească celorlalte că este sare şi lumină?
– Dacă fiecare dintre cele 15 instituţii, în România, şi alte câteva sute, în lume, susţine că este corectă în relaţia cu Dumnezeu atunci ce pot înţelege copiii şi tinerii din acest amalgam religios?
– Nu cumva tocmai această divizare îsoţită de ritualuri şi tradiţii îl face pe român sa fie indiferent faţă de Dumnezeu şi învăţătura biblică despre Acesta?
– Cu ce e mai bun acest creştinism decât celelalte forme religioase de pe glob?
– Câţi creştini ar fi gata să moară la cerinţa lui Dumnezeu aşa cum o fac cetăţenii musulmani care cred ca trebuie sa moară pentru Dumnezeu?
Nu pot eu epuiza întrebările sau descrie întreaga situaţie, aici şi acum, dar ceea ce am putut face constatând aceste lucruri a fost sa creez acest blog şi să lansez ,,Apelul la unitate şi adevăr” prin care Duhul lui Dumnezeu să trezească duhurile celor temători de El şi să facă ce doreşte Dumnezeu şi nu ce nu-i place Lui. Am credinţa ca există, totuş, în România, ca şi în întreaga lume oameni care se tem de Dumnezeu şi care, ori n-au cunoscut adevărul ori l-au cunoscut şi acceptă înrolarea într-o formă religioasă pentru ca aşa ,,s-a pomenit” sau aşa ,,face toata lumea”. Pe toţi îi invit sa se alăture şi sa rămână în Biserica lui Dumnezeu , care nu se afla în lista celor de mai jos, până ne vom întâlni cu Domnul Isus.
Iată situatia instituţiilor religioase creştine din Romania.
Total: 21613173 cetăţeni (Chiar daca cifrele nu sunt 100% exacte, proporţia se păstrează)
– Biserici seculare: (20080390 membri)…(92,9081%)
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri)…(87,1227%)
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri)…(4,7193%)
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri)…(0,8862%)
Cultul Creștin de Rit Vechi (38.147 membri)…(0,1764%)
Biserica Armeană (687 membri)…(0.0031%)
-Cultele protestante: (803849 membrii)…(3,7192%)
Biserica Reformată (701.077 membri)…(3,2437%)
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri)…(0,0403%)
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană (27.112 membri)…(0,1254%).
Biserica Unitariană (66.944 membri)…(0,3097%)
-Cultele neoprotestante: (695934 membrii)..(.3,2199)%
Biserica Creștină Baptistă (126.639 membri)…(0,5859%)
Cultul Penticostal (324.462 membri)…(1,5012%)
Biserica Adventistă de ziua a șaptea (93.670 membri)…(0.4333%).
Cultul Creștin după Evanghelie (44.476 membri)…(0.2057%)
Biserica Evanghelică (18.178 membri)…(0,0841%)
-Alte culte (inclusiv organizația Martorii lui Iehova), (88.509 persoane)….(0,4095%)
-Alte circa 33 de mii de persoane s-au declarat la recensămînt fără religie, atei sau nu au vrut să-și facă publică apartenența religioasă.(0,0015%)
Şi acum vă invit să citiţi cu mare atenţie următoarele texte şi să trageţi fiecare concluzia.
Proorocul Isaia spunea, cu câteva sute de ani înainte de Hristos, poporului Israel următoarele cuvinte:
Isaia 1:2 ,, Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
3 Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
5 Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!
6 Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:
7 ţara vă este pustiită, cetăţile vă Sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.
8 Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.”
Isaia 1:11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă Sunt pline de sânge!”
16 „Spălaţi-vă, deci, şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”
18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşuii ca purpura, se vor face ca lîna.
19 De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
20 dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.”
(Notă: am folosit o Biblie actuală, traducere Cornilescu)
Iată şi o imagine a creştinismului din America:
CREȘTINISMUL DE AZI, UN CREȘTINISM SUPERFICIAL – SPUNE GEORGE BARNA
Contact: 0724 580225, tarif normal
http://gigipeagu.blogspot.com/2011/02/romania-crestinism-traditionalism.html
/////////////////////////////////////
J.C. Ryle – Formalismul (I)
„având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” – 2 Timotei 3:5
„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” – Romani 2:28-29
Textele care încep această lucrare merită o atenţie sporită în orice vreme. Dar ele merită o atenţie specială în acest veac al bisericii şi al lumii. De când Domnul Isus Hristos a plecat de pe pământ, niciodată nu a fost mai mult formalism şi mai multe profesiuni de credinţă false ca în zilele noastre. Acum, mai mult ca niciodată, ar trebui să ne autoexaminăm, şi să ne cercetăm religia, ca să ştim ce fel de religie este. Haideţi să încercăm să descoperim dacă creştinismul nostru este un lucru de formă sau un lucru al inimii.
Nu ştiu nicio modalitate mai bună de a clarifica subiectul decât prin a ne îndrepta către un pasaj lămuritor din Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să ascultăm ce spune Pavel despre acest lucru. El ne dă următoarele principii deosebite în epistola lui către Romani: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:28-29). Trei lecţii foarte pline de învăţături se desprind din acest pasaj. Să vedem care sunt acestea.
Aflăm, în primul rând, că religia formală nu este religia adevărată, şi că un creştin formal nu este un creştin adevărat în faţa lui Dumnezeu.
În al doilea rând, aflăm că inima este aşezământul religiei adevărate şi că adevăratul creştin este creştin în inimă.
Iar în al treilea rând, că religia adevărată nu trebuie să se aştepte să fie populară. Ea îşi va scoate „lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu”
Să ne gândim mai profund la aceste principii măreţe. Au trecut două sute de ani de când un extraordinar predicator puritan spunea: „Formalismul, formalismul, formalismul este marele păcat al acestor zile, sub care toată ţara geme. Este mai multă lumină decât a fost, dar mai puţină viaţă; mai multă profesiune de credinţă, dar mai puţină sfinţenie.” (Thomas Hall, cu privire la 2 Timotei:3-5, 1658). Ce ar fi spus acest om bun dacă ar fi trăit în zilele noastre?
Aflăm, în primul rând, că religia formală nu este religie şi că un creştin formal nu este un creştin în ochii lui Dumnezeu.
Ce vreau să spun prin „religie formală”? Este un lucru care trebuie clarificat. Mii de oameni, bănuiesc, nu ştiu nimic despre ea. Fără o înţelegere distinctă a acestui lucru întreaga mea lucrare este inutilă. Primul meu pas va fi să schiţez, să descriu, să definesc.
Când un om este creştin doar cu numele, şi nu în realitate – numai în lucrurile dinafară, şi nu în trăirile lui interioare – doar în mărturisire, şi nu în practică – pe scurt, când creştinismul lui este doar o problemă de formă, sau modă, sau obicei, fără nicio influenţă asupra inimii sau vieţii lui – într-un asemenea caz acel om are, aşa cum o numesc eu, o „religie formală”. Într-adevăr, el posedă „forma”, sau coaja, sau suprafaţa religiei, dar nu posedă substanţa sau „puterea” ei.
Uitaţi-vă, de exemplu, la miile de oameni a căror religie pare să conste, în totalitate, doar în ţinerea ceremoniilor şi ritualurilor religioase. Ei iau parte regulat la serviciile publice de închinare. Participă regulat la Masa Domnului. Dar niciodată nu merg mai departe. Ei nu ştiu nimic despre adevăratul creştinism simţit în inimă. Nu sunt familiari cu Scripturile, şi nu-şi găsesc plăcerea în a le citi. Ei nu se separă de căile lumii. Ei nu fac nicio distincţie între evlavie şi lipsa evlaviei în prieteniile sau căsniciile lor. Le pasă foarte puţin, sau deloc, de doctrinele caracteristice Evangheliei. Sunt complet indiferenţi faţă de ceea ce aud predicându-se. Ai putea sta în prezenţa lor cu săptămânile, iar din ceea ce auzi şi vezi în fiecare zi a săptămânii ai putea să presupui cu uşurinţă că sunt atei. Ce poate fi spus despre aceşti oameni? Ei afirmă clar că sunt creştini; şi, totuşi, nu este nici inimă, nici viaţă în creştinismul lor. Este un sigur lucru pe care îl putem spune despre ei – sunt creştini formali. Religia lor este doar de formă.
Uitaţi-vă în altă direcţie la sutele de oameni a căror religie pare să conste în multe vorbe şi mărturisiri. Ei cunosc teoria Evangheliei în capul lor, şi afirmă că îşi găsesc plăcerea în doctrina Evangheliei. Ei pot spune multe despre „sănătatea spirituală” a propriilor lor păreri şi despre „ignoranţa” tuturor celor ce nu le agreează părerile. Dar nu merg niciodată mai departe! Când examinezi vieţile lor interioare vei descoperi că ei nu ştiu nimic despre practica evlaviei. Ei nu iubesc adevărul, nici nu sunt iubitori, nici smeriţi, nici oneşti, nici buni, nici blânzi, nici darnici, nici cinstiţi. Ce să spunem despre aceşti oameni? Ei pretind că sunt creştini, dar nu este nici substanţă şi nici roadă în creştinismul lor. Este un singur lucru de spus despre ei – sunt creştini formali. Religia lor este doar o formă goală.
Aşa este religia formală împotriva căreia doresc să ridic un cuvânt de avertisment în această zi. Aici este stânca prin care mulţimi de oameni din toate colţurile lumii ajung la naufragii catastrofice ale sufletelor lor. Unul dintre cele mai rele lucruri care s-au spus vreodată a fost acesta: „Nu te îngrijora de religia ta, ci de aparenţele ei”.
Asemenea noţiuni sunt pământeşti. Nu, mai degrabă ele sunt de sub pământ: miros a iad. Fiţi atenţi la ele, şi ţineţi garda sus. Dacă este vreun lucru despre care Scripturile vorbesc în mod expres, acesta este păcatul şi zădărnicia formalismului.
Ascultaţi ce le spune Pavel romanilor: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.” Romani 2:28. Acestea sunt într-adevăr cuvinte puternice! Un om ar putea fi fiul lui Avraam în trup – un membru al uneia din cele doisprezece seminţii – tăiat împrejur a opta zi – ţinând toate sărbătorile – un închinător regulat în templu – şi, totuşi, în ochii lui Dumnezeu să nu fie iudeu! În acelaşi fel, un om poate fi creştin prin mărturisire exterioară – un membru al unei biserici creştine – botezat cu botezul creştin – credincios în primirea Cinei Domnului – şi, totuşi, în ochii lui Dumnezeu să nu fie creştin de loc.
Ascultaţi ce a spus profetul Isaia: „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!” (Isaia 1:11-15)
Examinate, aceste cuvinte sunt extraordinare. Jertfele care sunt declarate aici zadarnice au fost instituite chiar de Dumnezeu! Sărbătorile şi regulile pe care Dumnezeu spune că le „urăşte”, au fost ordonate de El. Însuşi Dumnezeu Îşi declară hotărârile‚ ca fiind zadarnice când acestea sunt folosite formal şi fără inimă în cel care aduce laudă! De fapt ele sunt mai rău decât zadarnice; ele sunt chiar ofensatoare şi dăunătoare. Cuvintele nu pot fi imaginate mai distincte şi mai evidente. Ele arată că religia formală este fără valoare în ochii lui Dumnezeu. Nu merită nici măcar să fie numită religie.
Ascultaţi, în ultimul rând, ce spune Domnul Isus. Vorbeşte despre iudeii din vremea Lui: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 5:8-9). Îl vedem în repetate rânduri denunţând formalismul şi ipocrizia cărturarilor şi a Fariseilor, atenţionându-i pe ucenici împotriva acestora. De opt ori într-un singur capitol (Matei 23) El le spune, „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!”. Dar pentru cei mai răi dintre păcătoşi El întotdeauna a avut un cuvânt plin de blândeţe, şi le-a oferit o uşă deschisă. Dar despre formalism El a vrut să ştim că este o boală disperată, şi trebuie demascat cu cel mai sever limbaj. Pentru ochii unui ignorant un formalist poate părea să aibă o „cantitate” decentă de religie, chiar dacă poate de nu cea mai bună „calitate”. În ochii lui Hristos, oricum, cazul este foarte diferit. În ochii Lui formalismul nu este deloc o religie adevărată.
Ce să spunem la aceste mărturii ale Scripturii? Ar fi uşor să adăugăm şi altele. Ele nu sunt singulare. Dacă cuvintele înseamnă ceva, ele sunt un avertisment clar pentru toţi aceia care fac o profesiune de credinţă şi se numesc pe ei înşişi creştini. Ne învaţă clar că aşa cum ne temem de păcat şi evităm păcatul, aşa ar trebui să ne temem de formalism şi să ne ferim de el. Formalismul ar putea să te ia de mână zâmbind, arătând ca un frate, pe când păcatul vine asupra noastră cu sabia scoasă şi ne loveşte ca un duşman. Dar ambele au acelaşi scop. Ambele vor să ne distrugă sufletele; iar din cele două, formalismul este cel mai probabil să o facă. Dacă iubim viaţa, haideţi să ne ferim de formalismul în religie.
Nimic nu este „atât de obişnuit”. Aceasta este una dintre marile boli familiale ale rasei umane. Ne naştem cu ea, creştem cu ea, şi nu scăpăm complet de ea până nu murim. E cu noi la biserică, cu cei bogaţi, cu cei săraci. E cu cei educaţi, şi cu cei needucaţi. E cu romano-catolicii, şi cu protestanţii. O întâlnim la liderii bisericii, şi la cei mai noi membri. E printre evanghelici, şi cu cei care au o mulţime de ritualuri, ca liberalii. Să mergem oriunde, la orice biserică am vrea, nu vom fi niciodată în afară riscului infectării. O vom găsi printre Quakers şi Plymouth Brethren, ca şi la romano-catolici. Omul care crede că nu există religie formală în biserica lui, este o persoană foarte oarbă şi ignorantă. Dacă iubeşti viaţa, fereşte-te de formalism.
Nimic nu este „atât de periculos” pentru sufletul omului. Familiaritatea cu o formă de religie, cât timp îi neglijăm realitatea, are ca şi efect o cumplită amorţire a conştiinţei. Formează treptat o crustă groasă de insensibilitate peste omul din lăuntru. Nimeni nu pare să devină atât de împietrit ca cei care, în mod continuu, repetă cuvinte sfinte şi mânuiesc lucruri sfinte, în timp ce inimile lor aleargă după păcat şi după lume. Lideri ai societăţii noastre, care merg la biserică doar pentru aparenţe, pentru a-i face pe toţi să creadă că ei sunt religioşi – taţi care au un timp formal de rugăciune cu familia, pentru a păstra aparenţe bune în căminele lor – pastori neconvertiţi, care în fiecare săptămână citesc rugăciuni şi lecţii din Scriptură, lucruri în care nu simt nici interes real – membri neconvertiţi în biserică, care recită constant răspunsuri şi spun „Amin” fără să simtă ceea ce spun – cântăreţi neconvertiţi, care cântă în fiecare duminică cele mai spirituale imnuri, doar pentru că au voci bune, în timp ce afecţiunea lor este în totalitate pentru lucruri pământeşti – toţi, toţi, toţi sunt într-un pericol foarte mare. Ei îşi împietresc gradual inimile, şi usucă pielea conştiinţei lor. Dacă îţi iubeşti propriul suflet, fereşte-te de formalism.
Nimic, în final, nu este „atât de nechibzuit”, fără sens şi iraţional. Oare creştinul formal chiar presupune că doar creştinismul de suprafaţă pe care îl mărturiseşte îl va mângâia în ziua bolii şi în ceasul morţii? Acest lucru este imposibil. Imaginea unui foc nu poate încălzi, un banchet pictat nu poate potoli foamea, iar o religie formală nu poate aduce pace în suflet. Oare crede că Dumnezeu nu vede lipsa inimii şi amorţirea creştinismului lui? Chiar dacă ar putea să-şi înşele vecinii, cunoştinţele, partenerii de închinare, şi pastorii cu o formă de evlavie, crede că-L poate înşela pe Dumnezeu? Chiar ideea însăşi este absurdă. „Cel ce a sădit urechea, ar putea să n-audă?” El cunoaşte chiar şi secretele inimii. El „va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” în ziua de apoi. El, care a spus fiecăreia din cele şapte biserici „ştiu faptele tale”, nu s-a schimbat. El, care a spus omului fără haină de nuntă, „Prietene, cum ai intrat aici?” nu va fi înşelat de un mic înveliş de religie aparentă. Dacă nu vrei să fii făcut de ruşine în ziua de apoi, îţi spun încă o dată, fereşte-te de formalism. (Psalmi 94:9; Romani 2:16; Apocalipsa 2:2; Matei 2:11)
(Traducerea şi editarea – numaiharul.org. Textul în original al acestui volum poate fi citit aici.)
https://www.monergism.ro/index.php/2012/09/j-c-ryle-formalismul-1/
///////////////////////////////////
Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci
Dintr-un anumit punct de vedere suntem în aceeași situație ca și evreii. Avem, în principal, două mari domenii de responsabilitate față de Dumnezeu: (1) caracterul și (2) slujirea.
Doar în ce privește slujirea noi ne diferențiem de evrei fiindcă avem un alt mod de a-l sluji pe Dumnezeu, nu prin jertfe. Așa că suntem în aceeași situație ca acești oameni. Lui Dumnezeu i se poate face scârbă de jertfele (slujirea) noastre.
Paralela este simplă: jertfele evreilor sunt simbolul slujirii noastre.
Nu este nici o urmă de îndoială că Dumnezeu a poruncit sistemul sacrificial la evrei totuși Îl găsim de multe ori pe Dumnezeu arătându-și dezgustul față de ele într-un limbaj foarte dur (este „sătul”, „nu-i plac”, nu le poate „suferi”, le „urăște”, le „disprețuiește” și nu poate să le „sufere”).
Mai mult decât atât uneori Dumnezeu nu doar că își arată neplăcerea față de jertfe dar chiar spune că nu le dorește și poruncește să nu îi mai aducă fiindcă nu le mai poate suporta și vedea.
Și mai rău – Dumnezeu e extrem de furios și amenință cu pedeapsa și lipsa binecuvântării pe oamenii care îi aduc astfel de jertfe. Care era problema cu aceste jertfe de-i aduceau atâta neplăcere?
Aduc această problemă în discuție fiindcă există acest gen de afirmații în vreo 13-14 cărți din Biblie. Cel puțin una dintre aceste afirmații este precizată și repetată și de Domnul Isus.
Acestea sunt câteva motive pentru care am ales să discut despre slujirea pe care o urăște Dumnezeu.
Accentuez ideea că de noi depinde dacă lui Dumnezeu i se face scârbă de rugăciunile, cântările, timpul nostru devoțional, frecventarea bisericii, participarea la cor, închinarea prin dărnicie, ajutorarea nevoiașilor.
Ușile multor biserici Dumnezeu le vrea închise fiindcă se aduce și se arde foc străin – toată slujirea, toată lucrarea este un simplu ritual pe care Dumnezeu îl urăște și îl vrea oprit. De ce acest lucru, voi arăta mai jos.
Este rea slujirea și implicarea într-o anumită „lucrare”? Evident că nu – ele sunt poruncite de Dumnezeu. Dar! În anumite situații ele se pot transforma într-o urâciune și o scârbă pentru Dumnezeu.
Cum se poate explica această aparentă contradicție – odată se poruncesc jertfele și apoi lui Dumnezeu i se face scârbă de ele? Care era problema lui Dumnezeu? Voi rezuma în câteva idei:
|1| Prioritățile. Dumnezeu dorește în primul rând caracter, roadă și abia apoi slujire exterioară, lucrare, exercitarea darurilor, etc. Poporul se ocupa de jertfe dar uitaseră de caracter.
|2| Disensiune. Poporul divorțase sfințirea de slujire, caracterul de daruri, virtuțile de jertfe, trăirea de închinarea exterioară. Poporul se ocupa doar de jertfe iar de caracter, virtuți și roadă nu se mai interesau.
|3| Manipulare. Poporul încerca să-i câștige favorul lui Dumnezeu, pe care-l pierduseră prin lipsă de caracter, prin jertfele aduse, încercând astfel să-L îmbuneze ca pe un zeu păgân. Nu împlineau poruncile lui Dumnezeu dar credeau că aveau o metodă prin care-L puteau face să-i binecuvânteze în contiuare.
|4| Dumnezeu în criză. Poporul trăia cu impresia că jertfele îi împlineau anumite nevoi ale lui Dumnezeu așa că până și slujirea prin jertfe era jenantă fiindcă o făceau fără responsabilitate. Credeau că Dumnezeu e în criză și e privilegiat fiindcă ei sunt închinători.
Urmează câteva astfel de versete care arată idignarea și ura lui Dumnezeu față de jertfele poporului:
Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor [1 Samuel 15:22]
Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine [Psalmul 40:6,7]
Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. [Psalmul 51:16-17]
Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt. [Psalmul 50:8-9]
A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele [Proverbe 21:3]
Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! [Isaia 1:10-15]
Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine; cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc; cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor. [Isaia 66:3]
Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.” [Ieremia 6:20]
Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” [Ieremia 7:22-23]
Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? [Mica 6:6-8]
Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi ca jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei. [Amos 5:21-22]
Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor. Cine din voi va închide porţile, ca să n-aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute! [Maleahi 1:8,10]
Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! [Maleahi 2:13-14]
Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot! [Osea 6:6]
https://blogosfera.md/view-post-v-177785-0-romana.html
///////////////////////////////////////
Conspirația tăcerii: Abuz de copii, satanism și crimă… în Nebraska
În 1991 unui senator din statul Nebraska pe nume John DeCamp îi sunt aduse la cunoștiință mai multe cazuri de pedofilie și abuz de copii, inclusiv omor în ritualuri satanice, desfășurate în cadrul clasei politice americane. Primul investigator al acestor chestiuni murise într-un accident suspect. John DeCamp, un om cinsit, cercetează la rândul său informațiile iar ceea ce descoperă îl șochează. Se întâmplă că John DeCamp, pe lângă faptul că fusese de patru ori senator de Nebraska era și prieten foarte apropiat cu șeful CIA, William E. Colby, omul care tocmai câștigase Războiul Rece. Între DeCamp și șeful CIA are loc următorul dialog, redat în prologul cărții “The Franklin Cover-Up – Abuz de copii, satanism și crimă în Nebraska”:
“Ce trebuie să înțelegi, John, este că uneori există forțe și evenimente prea mari, prea puternice, cu o miză prea importantă pentru alți oameni sau instituții, și că nu poți să faci nimic contra lor, nu contează cât de răi sunt și oricât de sincer și de dedicat ai fi, și oricâte dovezi ai avea împotriva lor. Este pur și simplu un fapt pe care trebuie să-l acceptți. Ți-ai făcut treaba. Ai încercat să expui răul și răufăcătorii. Te-a costat teribil. Dar cel puțin până acum nu te-a omorât. Îți spun, ieși din treaba asta înainte să te omoare. Câteodată lucrurile sunt prea mari pentru a ne opune și atunci trebuie să facem un pas în lături și să lăsăm istoria să-și urmeze cursul. Pentru tine John, acum e un astfel de moment” m-a avertizat Bill, cu Sally (soția sa fost ambasador) dând din cap afirmativ. …
“Dar Bill, am răspuns eu, cineva trebuie să facă ceva. Problema este că instituțiile noastre și guvernul au devenit corupte. Dacă există o acoperire și eu sunt convins că așa e, deși la început am crezut că toată povestea din Franklin e doar o fantezie, atunci această acoperire se poate face doar cu asistența activă a unor instituții cheie de la guvern, la instanțe și poliție, de la politicienii de vârf, la mass media și la cei mai bogați lideri ai comunității de afaceri și ai țării.
“Nu pot să cred că îmi spui asta Bill. Îmi spui să abandonez și să plec, când știu că sunt copii abuzați și omorâți; când știu că cei mai respectați cetățeni și oameni de afaceri sunt implicați până-n gât în trafic de droguri și corupție, când orice părticică din trupul meu îmi spune că răul triumfă și oricine ar putea să facă ceva e prea speriat de cei din jur? Cum poate un om onest sau inteligent să spună așa ceva? Dacă abandonăm acum, se va afla vreodată adevărul și se va face ceva contra acestui rău și contra corupției?”
După acest dialog șeful CIA, care tocmai se întorsese de la Moscova îi spune prietenului său că anumite lucruri, cele mari se pot face doar în timp, dând ca exemplu sfârșitul Războiului Rece cu victoria Americii. O plimbare de noapte singur prin Piața Roșie fusese singura paradă a victoriei sale. Pe final îl sfătuiește din nou pe DeCamp nu să-și cumpere un pistol, lucru care i-ar fi putut aduce moartea ci:
“Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru siguranța ta personală este să captezi interesul presei naționale cu niște reporteri foarte buni”
John de Camp se hotărăște să facă publice informațiile într-o carte pe care o puteți descărca accesând următorul link:
https://www.wanttoknow.info/mk/franklin-cover-up.pdf
După această carte, Discovery Channel a realizat un film documentar care ar fi trebui să fie difuzat pe 3 Mai 1994. Documentarul intitulat Conspirația Tăcerii deși anunțat inclusiv în ghidurile TV, a fost interzis la presiunea unor membrii ai Congresului SUA, care au cerut distrugerea tuturor copiilor făcute. Discovey Channel și producătorii filmului au fost despăgubiți pentru cheltuielile făcute.
Documentarul a fost însă deconspirat și este actualmente disponibil pe You Tube:
Conspiracy of Silence: The Franklin Cover Up
Întrebări:
- Ce forțe atât de mari se află în spatele acestor scandaluri de pedofilie încât nici măcar șeful CIA, victorios în Războiul Rece nu se poate atinge de ele?
- Se găsesc în România jurnaliști sau oameni politici cu integritatea lui John DeCamp?
https://bogdanherzog.ro/the-franklin-cover-up/
/////////////////////////////////////
…, Pînă când Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi -l voi nimici, dar pe tine te…” (Numeri 14/11-12); Omule, poporule, oricare ai fi, stă scris şi pentru învăţătura de minte a neo-socialiştilor de pretutindeni! Precum comunistul satan şi falşii creştini vor să fie precum Dumnezeu, cerşind măreţie, tărie, bogăţie, confort, strălucire, grandomanie, uitând că Hristos nu avea nici o pernă pentru somn. Fiindcă toţi suntem faliţi din Eden şi falimentari din Ghetsimani, să ne cântărim (Dan. Cap.5/25), să ne analizăm, să ne privim” în oglindirea şi înt………………………….
…, Pînă când Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui? De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi -l voi nimici, dar pe tine te…” (Numeri 14/11-12); Omule, poporule, oricare ai fi, stă scris şi pentru învăţătura de minte a neo-socialiştilor de pretutindeni! Precum comunistul satan şi falşii creştini vor să fie precum Dumnezeu, cerşind măreţie, tărie, bogăţie, confort, strălucire, grandomanie, uitând că Hristos nu avea nici o pernă pentru somn. Fiindcă toţi suntem faliţi din Eden şi falimentari din Ghetsimani, să ne cântărim (Dan. Cap.5/25), să ne analizăm, să ne privim” în oglindirea şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei, cap.1/2) ca să nu rămânem pocăiţi din auzite, ca Patriarhul Iov, cap.42! Să credem că prin Isuss toţi am fost răstigniţi, îngropaţi cu orice nelegiuire şi înviaţi, înnoiţi, dar El trăieşte în noi drept (Gal.2/20) Căpetenie, pe vecie; Deci, să -l lăsăm pe Duhul Sfânt să domnească şi să rodească în omul înnoit, pentru că NUMAI EL face totul foarte bine (Gen.1/31) şi pentru veşnicie, căci nimic bun nu locuieşte în omul adanic (Rom. cap.7); Lui să-i dăm prioritate şi suveratitate în toate planurile şi acţiunile noastre; Noi să conlucrăm cu Seful,să rămânem UNA cu El, în învăţătura lui şi, să lăsăm Îndumnezeirea lui să vorbească prin noi, să gândească, să privească, să lucreze dimpreună cu noi, să ne spele, (Ioan 13/13-15) să ierte, să iubească, să domnească, să se roage prin noi (şi noi prin El), căci fără El nu suntem în stare de nimic sfânt (Ioan 15/5); Înnoiţi, Identificaţi cu Harul lui, să-l lăsăm continuu să ne slujească, hrănească, înnoiască- (re) zidească, fiindcă „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba…” (Ps.127/1) Să credem că El este voinţă, înfăptuire şi Totul Totului Tot ce este plăcut, sfânt, corect, desăvârşit, plin cu roade bune; El este cel mai tare şi mai mare decât noi toţi la un loc!” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slavă în veci! Amin.” (Rom 11/36)…” Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” (Col.1/16)
http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/category/zootehnie-agropedia/
//////////////////////////////////////
Cartea profetului Mica (1 si 2)-„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu…”
Cartea „tandemului” Judecată – Milă
Recapitulare:
Studiul în care m-am angajat de ceva vreme este cel al Vechiului Testament…
În studiul nostru, al Vechiului Testament, am ajuns la secţiunea profeţilor. Studiul acestora îl facem în ordinea cronologică şi nu în cea a înşiruirii lor din Biblie. Făcând aşa avem o mai bună imagine a istoriei vremurilor lor şi mergem în pas cu relatările cărţilor Împăraţilor şi Cronicilor.
Deocamdată am studiat pe profeţii literari Obadia (845) şi Ioel (835), profeţi ai sec.IX în.de H. Apoi, am trecut la profeţii sec. al VIII-lea dintre care amintesc pe:
Iona (782)
Osea (760)
Amos (760)
Isaia (739), şi
Mica (735)
Astfel, în funcţie de ordinea cronologică avem:
Obadia : sau, „mândria vine înaintea căderii”. Este o profeţie împotriva poporului Edomului care s-a semeţit şi s-a încrezut în fortăreţele sale de pe înălţimile de la Petra, atacând în acelaşi timp pe israeliţi ce erau vulnerabili în aceea vreme. Mesajul cărţii este cumplit pentru că nu face decât să comunice executarea unei sentinţe, fără drept de apel. Edomiţilor nu li se mai oferă o a două şansă, ci li se „făgăduieşte” distrugerea totală a neamului lor, lucru atestat de cronicile istorice. Astăzi nu mai există nici un urmaş al edomiţilor. Scrisă între 850-840. Cel mai vechi profet literar.
Ioel : Ioel este profetul al cărui refren este „Ziua Domnului”. Ea reprezintă tema teologică a cărţii acestui profet, supranumit de unii „profetul penticostal” datorită referinţelor pe care le face cu privire la revărsarea Duhului Sfânt :
Ioel 2:28-29 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.
Dezastrul natural al invaziei de lăcuste şi al secetei îi oferă lui Ioel o imagine a judecăţii lui Dumnezeu. Se pare că profeţia a fost prilejuită de invazia unui roi gigantic de lăcuste care au devorat practic totul în calea lor în ţară. Nu ştim exact când s-a petrecut, dar Dumnezeu îi arată lui Ioel că această urgie este o ilustraţie a unei urgii mult mai mari care nu este de origine naturală, ci divină. Aceea este ziua judecăţii când Dumnezeu va face dreptate, pe unii judecându-i iar pe alţii răsplătindu-i. Deşi descrierile şi paralele făcute acelei zile sunt cumplite, cartea abundă şi în promisiuni de restaurare şi binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu.
Ioel este profetul prin care Dumnezeu ne îndeamnă să ne sfâşiem inimile, nu hainele!
2:12-13 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimite.
Profetul Ioel este cel ce ni-l arată pe Dumnezeu de multe ori restituind ceea ce ne-au mâncat „lăcustele”!
Iona : Dacă este să-l comparăm pe Iona cu Isaia ne vom mira enorm de rezultatele lucrării acestuia. În timp ce primul răspunde foarte prompt la chemarea sa în lucrare (vezi, Isaia 6) dar nu beneficiază de rezultate spectaculoase, profetul Iona o începe cu o atitudine proastă pe care o mai are în câteva rânduri şi „obţine” totuşi pocăinţa unei cetăţi întregi! Felul în care Dumnezeu îşi foloseşte supuşii este de multe ori imposibil de tras pe hârtie de calc (imprevizibil) şi oferit într-un seminar drept şablon sigur al lucrării Lui! În acelaşi timp ura naţională (încăpăţânarea) şi prejudecata religioasă (bigotismul) a lui Iona scot în evidenţă mila şi îndurarea uriaşă a Domnului Dumnezeu. Aceasta este „cartea celei de-a doua şanse” oferite omului.
În acelaşi timp experienţa lui Iona din burta peştelui serveşte de ilustraţie perfectă a Învierii lui Isus Hristos, singurul „semn” lăsat unei generaţii perverse şi ticăloase de oameni.
În Luca 11:30 profetul este numit de Isus „un semn” pentru niniveni (Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta) . Profetul este o imagine stranie, pe corpul lui probabil văzându-se urmele lecţiilor lui Dumnezeu.
Folosiţi înălbitorul oceanic Moby-Dick! Se pare că după contactul cu sucul gastric al unui peşte mare pielea omului se înălbeşte. Dacă aşa stau lucrurile, Iona nu trebuia să solicite atenţia publicului. Sărea oricum în ochi! Ajuns în Ninive străbate oraşul strigând ca un acagiu că mai sunt 40 de zile şi Ninive va fi judecată. Refrenul acesta monoton produce rezultate incredibile. Aceasta este cea mai reuşită evanghelizare urbană din istorie! Proclamaţia lui Iona îşi găseşte ecoul în decretul împăratului prin care oraşul se pocăieşte în mod oficial (pe bune!!), prin post şi rugăciune iar Dumnezeu îşi reţine mânia.
Osea : Supranumit „sf. Ioan al Vechiului Testament”. Cartea sa se remarcă printr-un mesaj unic în rândul profeţilor adesea acuzaţi că pun accentul doar pe mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, dar nu şi pe dragostea Lui faţă de păcătos. Osea vorbeşte de o dragoste inimaginabilă a lui Dumnezeu faţă de un necredincios şi infidel popor. Acesta alege să o ilustreze prin însăşi viaţa acestui profet poruncindu-i să ia de nevastă o prostituată, şi să o reabiliteze. Lucrul acesta însă nu o ajută şi în repetate rânduri îi este necredincioasă bărbatului ei. Domnul însă îi porunceşte de fiecare dată să o aducă înapoi în casa lui pe cea care merita să fie lepădată. O imagine vie a relaţiei lui Hristos cu Biserica Lui. Versetul de frunte al cărţii este „căci ţara a săvârşit o mare curvie părăsind pe Domnul!” (1:2).
Amos : Înainte de 760. El este păstorul profet din Tecoa prin care Domnul a condamnat lipsa religiei adevărate din Israel şi lipsa de dreptate. Idolatria poporului a rezultat într-o mulţime de nelegiuiri pe care profetul le condamnă pe rând. Pentru că a ales Israelul şi i-a oferit privilegiul de a fi poporul Lui, Dumnezeu se va „ocupa” mai mult de aceştia decât de alte neamuri. Odată cu binecuvântarea Lui vine şi răspunderea purtării pe măsura chemării cereşti. Mesajul acestei cărţi are puterea de a trezi din letargie pe cei ce se cred copii de drept ai lui Dumnezeu dar fără să trăiască pe măsura favorului arătat de a fi numiţi aşa.
Amos a mai vorbit şi de imparţialitatea Domnului faţă de toate neamurile pământului.
Isaia : Cap.53 al cărţii sale este o descriere profetică atât de exactă a Mântuitorului încât această carte a fost denumită „A Cincea Evanghelie”, iau autorul ei, „Profetul Evanghelic”.
În acelaşi timp mai este numit şi profetul „gigant” datorită mărimii cărţii sale, fiind cel mai citat în Noul Testament pentru că nici o altă carte a Bibliei nu conţine atât de multe referinţe la venirea Mesiei ca aceasta. El este profetul al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este mântuire”, sau „Domnul mântuieşte”, el remarcându-se pentru ceea ce ne spune despre Dumnezeu ca sfinţenie şi judecată, dar mai ales ca plan de mântuire. Mai mult decât oricare dintre aceste subiecte, Isaia ni-l arată pe Dumnezeu foarte preocupat de mântuirea oamenilor oferindu-ne prefigurări ale ei prin intermediul acestui profet.
Isaia a trăit într-o vreme când problema fundamentală a omului se manifesta în toată forţa ei în poporului ales. Poporul lui Dumnezeu l-a părăsit de bunăvoie pe Dumnezeul lor!! I-au încălcat poruncile şi i-au spurcat curţile Templului Său sfânt, iar acum încăpăţânarea lor de a-şi urma calea răzvrătirii depăşea înţelegerea profetului. Aşadar el a înţeles că mântuirea era viitoare şi o căuta pentru alţii. El se poate numi „un cercetător” al mântuirii.
Este interesant că aceste profeţii ale venirii Mesiei, ale judecării Iudeii şi Israelului, precum şi ale întemeierii unei împărăţii veşnice a Israelului i-au fost date lui Isaia pe fondul unei corupţii a religiei în Israel care a rezultat în tot felul de alte păcate. Evreii continuau să meargă al Templu în timp ce în ţară sporea nedreptatea şi minciuna, se angajau în ritualuri meticuloase şi în aducerea de jertfe „ca la carte”, în timp ce cu inima lor erau departe de Domnul Dumnezeul lor. Dumnezeu le spune că toate jertfele lor nu valorează cât apropierea de El cu inima şi a face ce este drept.
„Din toate părţile cărţii profeţiei sale Isaia înştiinţează toate generaţiile că Mesia vine ca Mântuitor şi Împărat, atât pentru a suferi o cruce, dar şi pentru a purta o coroană!”
Isaia ne demonstrează inspiraţia lui supranaturală ca profet făcând afirmaţii ştiinţifice exacte cu multă vreme înainte de a fi descoperite de savanţi (vezi, Isaia 40).
Astăzi ajungem la cartea profetului Mica…
Reper biblic: cartea lui Mica, o carte de 7 capitole, se găseşte după Iona şi înainte de Naum. Unde se găsesc aceştia în Biblie? Nu vă rămâne decât să o deschideţi şi să aflaţi! Cineva a spus că dacă toţi creştinii ar deschide instantaneu Biblia s-ar produce cea mai mare furtună de praf din istoria omenirii!!
Să ne orientăm puţin în cartea acestui profet!
Cine a scris-o?
Spre deosebire de alţi profeţi Mica nu ne oferă nici un fel de informaţii autobiografice. Ne descrie doar „venirea” Cuvântului Domnului la el:
1:1 Cuvântului Domnului, spus lui Mica, din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, proorocie asupra Samariei şi Ierusalimului.
Numele „Mica” al profetului înseamnă „cine este ca Domnul (Iehova)?”, şi este un derivat al numelui Mihail. Mica este un nume comun în Vechiul Testament. În Mica 7:18 se spune:
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
Credeţi că atunci când a scris cartea profetul s-a gândit la propriul său nume? Posibil.
Tema acestei cărţi profetice se găseşte în semnificaţia numelui profetului. Numele Mica înseamnă „cine este ca Dumnezeu?”, sau, „cine este ca Domnul?”. Fiindcă se spune că profetul repeta la toată lumea „cine este ca Domnul?” numele său este de fapt o poreclă. Când apărea pe strada lor oamenii îşi spuneau „uite că vine ‘Cine-i ca Domnul?’ ” (Hobart Freeman)
Aţi auzit de filozoful grec Diogene? El obişnuia să umble pe stradă ziua în amiaza mare cu un felinar aprins. Lucrul acesta a produs o mare curiozitate la contemporanii săi. Întrebat de ce umblă ziua cu felinarul aprins el răspundea: „caut un om cinstit”!
Mica s-a uitat la căpeteniile poporului şi nu a văzut pe nimeni „ca Domnul” S-a uitat la oamenii de rând şi din nou, nu a văzut pe nimeni „ca Domnul”. S-a uitat apoi la profeţii şi preoţii poporului şi nu a găsit printre ei pe nimeni „ca Domnul” şi atunci a exclamat „cine-i ca Domnul?” În acelaşi timp, Mica a ştiut la cine să se uite. A avut priorităţile bine stabilite. S-a uitat la Cel ce este ca Domnul. La El.
Mica este profetul cel mai citat în preajma sărbătorii naşterii lui Isus Hristos, aşa-numitul „Crăciun”. Dacă este!
A fost puţin ciudat în felul lui…
1:8 De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculţ şi gol, strig ca şacalul, şi gem ca struţul.
De unde vine Mica?
Localitatea sa natală a fost satul Moreşet aşezat pe graniţa filisteană, lângă Gat, la aproximativ 49 de km sud-vest de Ierusalim. O anexă a Iudeii, Moreşet era o localitate prin care trecea drumul din Egipt spre Ierusalim, de aceea Mica, „băiatul de la ţară” nu venea chiar aşa de departe de cetatea cosmopolită a contemporanului său Isaia, Ierusalimul.
Chemarea sa la lucrarea profetică reiese clar din convingerea puternică pe care o exprimă în cap.3:
3:8 Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel păcatul lui.
În contrast cu profeţii falşi din vremea lui plătiţi să proorocească o pace falsă şi amăgitoare.
Ca şi stil Mica este tranşant, categoric dar şi duios şi plăcut.
În acelaşi timp cartea lui reuşeşte să combine magnific bunătatea şi mânia Lui Dumnezeu. În ciuda norilor pedepsirii apropiate a Iudei, Mica poate vedea totuşi clar bunătatea arătată de Domnul în răscumpărarea Israelului. Să observăm „tandemurile” (că tot sunt la modă în politica românească!?) „mânie-milă”, „pedeapsă-răscumpărare”, etc.
Vremea scrierii cărţii
Primele versete ale cărţii ne indică că Mica a profeţit pe vremea împăraţilor Iotam (739-731), Ahaz (731-715), şi Ezechia (715-686), împăraţi ai Iudeii. Deşi s-a adresat în primul rând regatului de sud, Iudea, Mica profeţeşte şi regatului de nord prezicând căderea Samariei, capitala Israelului.
1:6 De aceea, voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, într-un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale, şi-i voi dezgoli temeliile.
De aceea, o mare parte a lucrării sale poate fi datată înainte de robia asiriană ce a intervenit pentru Israel în anul 722. Denunţarea idolatriei şi a imoralităţii de către acesta pare de asemenea să sugereze că lucrarea sa profetică a avut loc înainte de reformele lui Ezechia din Iudea.
Astfel profeţiile lui Mica se cuprind între anii 735 şi 710.
Referinţa sa exactă la căderea Samariei (1:6) ne face să-l plasăm înainte de anul 722 în.de H., între aprox.735 şi 710.
Sub conducerea lui Ahaz (731-715) Iuda a cunoscut ameninţarea Asiriei şi a Siriei. Însă, următorul rege Ezechia (715-686), se opune cu succes asirienilor şi cu ajutorul lui Dumnezeu rezistă şi respinge un asediu al Ierusalimului.
În acelaşi timp, regatul Israelului îşi continua fărâmiţarea internă urmată în cele din urmă de căderea în mâinile puternicului imperiu asirian.
Mica şi Isaia
Am văzut că Mica a profeţit pe vremea aceloraşi regi în care a proorocit Isaia indicând astfel că este un contemporan al lui, cât şi al lui Osea din regatul de nord. Este posibil chiar să fi existat o relaţie apropiată între el şi Isaia. Astăzi este interesant de observat că asociem cartea lui Mica cu profeţia naşterii lui Isus, pe când cartea lui Isaia o asociem cu moartea Sa, datorită celebrului capitol 53.
Unii numesc cartea lui Mica, un „Isaia în miniatură” datorită similarităţii stilului şi a subiectelor.
O uimitoare profeţie este cea a robiei babiloniene, Babilonul fiind pe vremea aceea încă supus Asiriei:
4:10 Sufere, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căci acum vei ieşi din cetate şi vei locui în câmp, şi te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilor tăi.
Mica, un om simplu
Spre deosebire de Isaia care rezida în Ierusalim, Mica vine dintr-o bogată zonă agricolă, asemenea lui Amos. Se pare că acesta a fost un om simplu dar totuşi ales de Dumnezeu să transmită un mesaj de judecată fruntaşilor şi locuitorilor Ierusalimului. Condamnările pe care el le pronunţă asupra unor mari nedreptăţi sociale şi activităţi religioase corupte ne aminteşte de profeţii Amos (de la mijlocul sec. al VIII-lea în.de H.), sau de Osea din regatul de nord, şi Isaia din regatul de sud. Dealtfel, aparent ei erau contemporani cu Mica.
Contextul acesta se potriveşte datelor pe care le avem despre împăratul Ahaz (2 Regi 16:10-18)
Acesta a copiat proiectul unui altar al unui idol din Damasc şi i-a cerut preotului Urie să-i facă unul la fel, arătând dispreţ şi dezinteres faţă de cel original.
2Regi 16:15 …şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.”
Fiul său, Ezechia a instituit nişte reforme spirituale, printre altele repunând altarul de aramă la locul lui şi „curăţându-l”. Tot Ahaz este regele Iudeii care s-a aliat cu Tiglat-Pileser al Asiriei pentru a contracara invazia Siriei şi Israelului.
Împărţirea cărţii este relativ simplă. O treime din ea demască păcatele compatrioţilor săi, căpetenii ale poporului şi oameni de rând, o alta descrie pedeapsa iminentă a lui Dumnezeu asupra lor, şi o alta, descrie restaurarea ce va avea loc odată ce se va sfârşi vremea disciplinei.
Din întreaga carte răzbate cerinţa perfect justă a Domnului Dumnezeu faţă de cei ce-i cunosc standardele:
6:8 ,,Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
Toate profeţiile lui Mica pot fi grupate sub forma a trei colecţii de preziceri:
Fiecare dintre aceste colecţii de profeţii încep cu interjecţia, „ascultaţi!” (1.2; 3:1; 6:1). Este ca şi cum profetul ar exclama: „atenţiune! Am să vă spun ceva extrem de important!”
- Prima colecţie de preziceri
Cap.1-3 – Prezicerea judecăţii atât asupra Iudeii (Ierusalimului) cât şi asupra Israelului (Samariei). Ambele regate vor fi distruse din cauza nelegiuirilor lor strigătoare la cer.
Mica apelează la o serie de jocuri de cuvinte ale numelor mai multor cetăţi ale Iudeii atunci când deplânge judecata lor apropiată.
Viitoarea judecată a Iudeii este exemplificată de soarta unor cetăţi din vecinătatea ei. Numele lor devin simbolice pentru pedeapsa regatului de sud. Nu doar numele ci şi felul cum sună în evreieşte devine baza unei combinaţii de sunete şi expresii care se pierd în toate traducerile, în afară de evreieşte.
Să le citim deocamdată în româneşte şi apoi să-i ascultăm pe cei ce ştiu evreieşte cum spun că ar suna ce urmează:
Mica 1
10 Nu spuneţi lucrul acesta în Gat (adică de ce să nu se spună în Gat?), şi nu plângeţi în Aco; tăvăliţi-vă în ţărână la Bet-Leafra.
11 Treci, locuitoare din Şafir, cu ruşinea descoperită; locuitoarea din Ţaanan nu îndrăzneşte să iasă, jalea Bet-Haeţelului, vă ia gustul să vă opriţi în el.
12 Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a pogorât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului.
13 Înhamă-ţi caii cei iuţi la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
14 De aceea te vei despărţi de Moreşet-Gat, casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împăraţii lui Israel.
15 Îţi voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareşa; slava lui Israel va merge la Adulam.
Adică de ce să nu se spună în Gat? De ce să nu se plângă în Aco? Şi de ce să se tăvălească în ţărână şa Bet-Leafra? Ş.a.m.d. De ce locuitorilor acelor cetăţi odată li se spune să facă ceva, apoi să nu facă? Nu are sens. De aceea, trebuie privit la semnificaţia numelor cetăţilor cărora li se adresează şi să se compare cu ce li se spune.
Atunci, o comparaţie cu ceea ce este scris aici ar nişte expresii de felul:
„Cetăţile de pe înălţimi vor fi coborâte în vale…”
„Nu va fi pace în oraşul liniştii…”
Sau,
„În oraşul lacrimilor, nu plângeţi…”
„Ce-ai-nicu-cu-mine”
Se spune că pe vremea lui Ceauşescu un anume dizident al regimului a dorit să protesteze într-un mod mai subtil. Astfel a ieşit pe străzile Bucureştiului cu un ceainic, un samovar. Cu el în mână mergea pe drum şi striga în gura mare: „Ce-ai-nicu-cu-mine”
Se spune că ofiţerilor se securitatea le-a trebuit ceva timp să se prindă.
Profetul Mica face ceva asemănător în limba evreiască anunţând judecata.
În cazul jocului de cuvinte şi de sunete în limba evreiască folosit de Mica primul cuvânt al vers.10 „nu spuneţi” sună asemănător cu numele cetăţii Gat. La fel stau lucrurile pentru „a plânge” din propoziţia imediat următoare. Nu „aco”, adică, „nu plângeţi în Aco – oraşul lacrimilor”. Mai departe numele localităţii Bet-Leafra înseamnă „casa ţărânei”. De data acesta avem o referire directă la umilirea viitoare a Iudeii.
1:11 Treci, locuitoare din Şafir, cu ruşinea descoperită…
Numele cetăţii Şafir înseamnă „frumuseţe” sau „farmec”, de data aceasta profetul contrastând înţelesul numelui cetăţii cu apropiata lor umilire, ruşinare şi necinstire.
…locuitoarea din Ţaanan nu îndrăzneşte să iasă
„Ţaanan” înseamnă probabil „a ieşi”, sau „a pleca”.
…jalea Bet-Haeţelului, vă ia gustul să vă opriţi în el.
„Bet-haeţel” tradus „casa de alături” şi semnifică „vecinătatea”. Jalea cetăţii vecine Ţaananului, constă în faptul că în momentul nenorocirii Bet-Haeţelul nu va putea să ofere adăpost sau ajutor, şi de aici şi faptul că „locuitoarea din Ţaanan nu poate să iasă”.
1:12 Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a pogorât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului.
„Marot” înseamnă „amărăciune”. Cetatea acesta a dorit mult să-şi recapete fericirea şi bunăstarea scăpând din nenorocirea ei. Din nefericire, n-a avut parte decât de mai multă. Domnul i-a provocat şi mai multă amărăciune pedepsind-o pentru păcatele ei.
1:13 Înhamă-ţi caii cei iuţi la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
Jocul de cuvinte din acest verset se face între cuvântul „car”, „rekesh” şi numele acestei cetăţi, Lachiş. Îndemnul oferit locuitoarei „cetăţii carului” este să se urce în car şi să fugă.
1:14 De aceea te vei despărţi de Moreşet-Gat
Moreşet înseamnă „posesiune”. Iudea este chemată să renunţe la proprietatea ei, chiar această cetate, ce va cădea în mâinile inamicului.
…casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împăraţii lui Israel.
Aici are loc un joc atât de cuvinte cât şi de sunete. „Aczib” este un adjectiv evreiesc care înseamnă „înşelător”, „amăgitor”. Astfel profetul anunţă că adăposturile şi casele impunătoare ale împăraţilor Israelului nu le vor fi de nici un fel de ajutor în faţa nenorocirii. Ca adăposturi se vor dovedi „înşelătoare”.
1:15 Îţi voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareşa
Acelaşi lucru ca şi în cazul cetăţii Moreşet pare că este valabil şi pentru Mareşa. Şi această cetate al cărei nume înseamnă „moştenire”1 va cădea în mâinile năvălitorului asirian, devenind noul ei stăpân şi moştenitor. Cu alte cuvinte Mica spune că „noul moştenitor al cetăţii Moştenirea este asupritorul asirian”.
…slava lui Israel va merge la Adulam.
Adulam este un cuvânt de origine arăbească care înseamnă „a se da într-o parte” sugerând o retragere, sau adăpostire într-o peşteră. David s-a refugiat într-o peşteră pe când fugea dinaintea lui Saul (1Sam.22:1). Slava lui Israel despre care se vorbeşte aici nu este slava Domnului ci nobilimea care va trebui să se refugieze în „locul de refugiu”, adică „Adulam”.2
De ce a enunţat judecata, pedeapsa în maniera aceasta plastică şi dramatică? Din acelaşi motiv pentru care Isus Hristos a învăţat în pilde şi parabole. Şi anume pentru a ascunde adevărul de cei ce nu erau dornici să-l asculte şi să-l clarifice celor dornici să-l asculte! Evreii ştiau ce aşteaptă Dumnezeu de la ei dar se împietriseră în păcatele lor şi nu erau dispuşi să asculte adevărul. De aceea judecata le este anunţată în modul acesta misterios.
De ce a venit judecata?
Aceste jocuri de cuvinte sunt urmate de nişte explicaţii ale judecăţii: uneltirii premeditate, lăcomie şi cruzime, religie de formă, şi corupţie la nivel înalt instigată de profeţi falşi.
Pe rând Mica îi condamnă pe toţi, apoi pe conducători (3:1-4), şi pe profeţii falşi (3:5-8) încheind cu avertismentul unei iminente judecăţi.
Mica nu este deloc vag în descrierea păcatelor: Oprimarea săracilor, mita judecătorilor şi a preoţilor, exploatarea celor neajutoraţi, înşelăciunea, violenţa şi mândria, religia de formă, sunt câteva dintre păcatele pentru care Mica prevesteşte aspra judecată a lui Dumnezeu asupra Israelului şi Iudei.
Problemele cu care se confruntă Iudea şi Israelul sunt foarte similare celor din zilele noastre. Contemporanii lui Mica se fac vinovaţi de cruzime, brutalitate, corupţie, jaf, lăcomie, materialism agresiv şi faliment spiritual. La fel ca-n zilele noastre!
Profetul începe prin a ne spune că i-au deposedat de bunuri şi de case pe cei săraci (2:1-2, 8-9). Ca o culme a răutăţii lor profetul ne descoperă că îşi pun la care uneltirile lor încă din aşternutul lor:
1 Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
2 Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui…
8 De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război.
9 Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
În plus, nu vor să audă adevărul ci îşi doresc profeţi care să încuviinţeze destrăbălarea şi să laude beţia:
2:6 ,,Nu proorociţi!” zic ei. ,,Să nu se proorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!”
2:11 Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni, şi ar zice: ,,Îţi voi prooroci despre vin, şi despre băuturi tari!” acela ar fi un prooroc pentru poporul acesta!
Păcatul liderilor (căpeteniilor) poporului: nedreptatea. Iubesc răul şi urăsc binele.
3:1-4 Am zis: ,,Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase! După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea, şi-i sfărâmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan, apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.
2:9 ,,Ascultaţi dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate, şi cari suciţi tot ce este drept; Voi cari zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul cu nelegiuire!
6:12-13 Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
Ca organizare societatea omenească se pare că cuprinde trei categorii de conducători: liderii spirituali, liderii civili şi liderii morali. Aceştia trebuiau să fie cei mai corecţi şi integri. Din păcate aceştia se dovedesc a fi cei mai corupţi, imorali şi nelegiuiţi, uitând că ocupă poziţii în care îl reprezintă pe Dumnezeu. Pavel enunţă clar acest adevăr:
Romani 13:1-4 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile cari sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. (de trei ori se afirma acest lucru!)
Când oamenii aflaţi în aceste poziţii sunt conştienţi de acest mandat divin ţara respectivă beneficiază de o bună conducere. Însă atunci când liderii unui popor uită acest adevăr în ţară domneşte oprimarea, corupţia, mita şi nedreptatea.
Păcatul profeţilor: ei anunţă pacea şi amăgesc poporul că nu trebuie să se pocăiască. Iubesc banii. Proorocesc contra cost:
3:5 ,,Aşa vorbeşte Domnul despre proorocii cari rătăcesc pe poporul meu, cari, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
3:11 Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: ,,Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!”
3:12 De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului o înălţime acoperită de păduri.
Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină
(cont.)
În consecinţă, Mica le prezice „judecata totală” (ocuparea şi dezrădăcinarea)
Pentru aceste răutăţi Domnul pune şi El la cale să le facă „rău” (în accepţiunea dată de ei cuvântului – când ei îl fac altora nu este rău, dar când li se face lor este foarte „rău”.) vezi, cap.3, vers.3-6.
Acesta este motivul iminentei judecăţi a lor de către Dumnezeu. Vrând să vadă evlavie şi dreptate Mica o caută acolo unde se aşteaptă să o găsească. Printre căpeteniile poporului, de fapt, reprezentanţii lui Dumnezeu. Însă ce vede la aceştia: oprimare, corupţie, mită, şi nedreptate. La ei şi la toţi cei din jurul lor.
Mica dezvăluie nenorocirea Ierusalimului şi declară că motivul pentru care Dumnezeu îşi trimite judecata este fiindcă au uitat că lor le-a fost dată autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu şi de a-l reprezenta pe acesta!
Pentru necinstirea poziţiei lor în popor, Dumnezeu îi va judeca.
Două importante atribute ale Lui Dumnezeu sunt amplu ilustrate în această carte a lui Mica (Bunătatea şi Asprimea Lui Dumnezeu) prin prevestirea atât a judecării păcatelor cât şi a iertării lor.
Romani 11:22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
Mica 7:18 Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
În acelaşi timp cartea demonstrează limpede conexiunea existentă între adevărata spiritualitate (religie) şi dreptatea socială. Este ceea ce Domnul vrea să-i vadă făcând pe oameni în ţările lor: dreptate şi echitate, presărate cu milă şi compasiune, ca şi rezultat al unei legături umile dar reale cu Domnul Dumnezeul lor.
- A Doua colecţie de preziceri
Cap.4 şi 5 – Prezicerea restauraţiei. Mica oferă acum mesaje de speranţă care descriu refacerea împărăţiei (4:1-5), promisiunea păstrării în perioadele robiilor lor (4:6 – 5:1) încheind cu venirea Stăpânitorului (5:2-15). Atenţia profeţiei trece de la neamuri la rămăşiţa Israelului şi apoi, la Regele lui.
Ce spune Mica despre Hristos?
Valoarea profetică a acestei cărţi este imposibil de contestat prin descoperirea mai dinainte a locului unde urma să se nască Mântuitorul.
Capitolul 5 debutează cu o idee nouă. Profetul îi spune Israelului:
5:1 Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi!
Aceasta este o imagine a armatei asiriene ce va veni din nord şi va asedia cetatea. Motivul pentru care vine este oferit mai departe:
Judecătorul (sau, Stăpânitorul) lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
Unii văd în aceasta o profeţie a abuzului la care a fost supus Hristos la prima venire:
Mat.27:27-30 Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap.
După care profetului îi este dată viziunea locului de unde urma să vină acest judecător, sau stăpânitor al Israelului Betleemul Iudeii.
Profeţia extraordinară prin care se remarcă Mica (pe lângă cele ale captivităţii babiloniene, la fel de exacte şi inspirate) este cea din Mica 5:2 care indică cu precizie chirurgicală locul naşterii Mesiei cu 700 de ani mai înaintea împlinirii evenimentului.
Trebuie să ne amintim că cetatea Betleemului nu avea nimic deosebit care să o facă locul de intrare în lume al Părintelui Veşniciilor.
5:2 Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.
Cu 700 de ani mai târziu preoţii cei mai de seamă şi cărturarii au ocazia să le parafrazeze magilor veniţi de la Răsărit textul lui Mica 5:2 veniţi să întrebe de locul naşterii marelui Prinţ.
Cea mai „măreaţă” realizare a astrologiei?!
Vă amintiţi că aceştia au întrebat „unde este împăratul de curând născut al Iudeilor?” De unde au ştiut ei acest lucru? Asta-i o întrebare bună! De unde ştiau ei că avea să se nască? Steaua i-a călăuzit! Deci astrologia este bună? NU! Aţi auzit lucrul acesta spus recent? „Biblia nu condamnă astrologia. Ba, chiar o susţine. Magii au fost conduşi la Hristos de astrologie!” În consecinţă, astăzi mulţimi de creştini consultă horoscopul înainte de a-şi începe ziua, ascultă prognozele astrale de la televizor, etc.
Şi totuşi observaţi cum în culmea ei şi ca cea mai „măreaţă” realizare a astrologiei la cine i-a călăuzit mai întâi şi apoi cine le-a dezvăluit de fapt unde se găseşte „cel născut să fie Împăratul Iudeilor”!!! Steaua i-a „călăuzit” la nimeni altul decât la duşmanul de moarte al Pruncului Isus. La Irod. La cel ce a poruncit omorârea a peste 40.000 de noi-născuţi doar pentru a-şi elimina un presupus rival la tron! Cărturari şi preoţii care aveau cartea (veche de 700 de ani) lui Mica au putut să le spună. Din păcate aceştia s-au situat la polul opus atitudinii lui Irod. Nu au considerat necesar să-l întâmpine pe Regele lor!
Matei 2
1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,
2 şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”
3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el.
4 A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
5 ,,În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul:
6 ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”
De asemenea, unii din norodul din Ierusalim bănuiesc că Isus împlineşte ce-a spus Mica:
Ioan 7:40-43 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.” Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul? Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?” S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.
În umanitatea Lui Hristos a venit din Betleem, însă în divinitatea Lui vine din veşnicii.
Profeţiile lui Mica care sunt acum împlinite sunt următoarele:
- Căderea Samariei din 722 1:6-7
- Invadarea Iudeii de către Sanherib, 702-701 – 1:9-16
- Căderea Ierusalimului, 586 3:12; 7:13
- Exilul în Babilon, 586 4:1-8, 13; 7:11, 14-17
- Reîntoarcerea din exil, aprox.520 4:1-8, 13; 7:11, 14-17
- Naşterea lui Isus Hristos în Betleem 5:2
Mica este citat:
în Ieremia 26:18, de bătrânii Iudeii
de magi, în Matei 2:5-6
de Isus, citând Mica 7:6 în Matei 10:35-36
de o parte din popor în Ioan 7:40-43
Cartea aceasta posedă toate creditele canonice care să o facă să se numere printre cărţile Sfintei Scripturi!
III. A treia colecţie de preziceri
Cap.6 şi 7 prezintă două „certuri” (confruntări) pe care Domnul le are cu poporul Său. În acestea Domnul îi cheamă în tribunal şi aduce împotriva lor o pledoarie zdrobitoare. Poporul Său i-a respins harul, i-a batjocorit bunătatea, alegând în schimb să se complacă în răutate.
Pledoaria Domnului Dumnezeu din acest tribunal închipuit conţine toate chestiunile vitale ale înstrăinării omului de Dumnezeu. Aici ni se explică:
de ce este omul despărţit de Dumnezeu
ce cere Dumnezeu înainte de împăcare
se arată diferenţa dintre religia de formă şi relaţia adevărată
se demonstrează principiul judecăţii păcatului
şi se arată de ce iertarea păcatului omului de către Domnul este singura nădejde a lui.
Însă Mica încheie cu o serie sublimă de promisiuni de iertare a nelegiuirilor lor şi de refacere a naţiunii, aşa cum prevede legământul Său. Întreaga carte se caracterizează de un „tandem” judecată-milă, promisiunea pedepsei-promisiunea refacerii, etc.
La tribunal…!
„Ascultaţi pricina Domnului…Domnul are o judecată cu poporul Său, şi vrea să se judece cu Israel”
În cap.6 şi 7 Domnul Dumnezeu îşi cheamă poporul să compară într-un tribunal cosmic în care El i-a drept martori ai acuzări munţii şi dealurile, însăşi temeliile pământului:
1 Ascultaţi dar ce zice Domnul; ,,Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!…
2 Ascultaţi, munţi, pricina Domnului, şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său, şi vrea să Se judece cu Israel.
După ce a convocat tribunalul, Dumnezeu îi imploră :
3 ,,Poporul Meu, ce ţi-am făcut şi cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!
4 Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
5 Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile Domnului!”
Domnul Dumnezeu vrea să stabilească clar „capetele acuzării”: nerecunoştinţa şi sfidarea dreptăţii.
La această acuzaţie poporul crede că Domnului îi trebuie ceva, îi lipseşte ceva şi că ar putea să-l împace aducându-i jertfe.
6 ,,Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
7 Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?”
Văd că Domnul este mânios şi se gândesc să-l îmbuneze, chiar să-l „cumpere”. „Doamne ce vrei să-ţi aducem? Vrei jertfe? Ce vrei de fapt de la noi?” Nu este ceea ce de multe ori oamenii întreabă? „Ce tot vrea Domnul ăsta de la noi?” „O să mergem la biserică, şi o să facem milostenii.”
Ascultaţi mai departe totuşi care este răspunsul lui Dumnezeu:
6:8 ,,Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
Asta-i ce-i place Domnului să facă omul care-i cunoaşte bine voia. Şi este ceea ce ne face să fim „ca şi Domnul” („Mica”). Să împrumutăm din atributele Sale.
Avem aici descrierea credinţei adevărate!
Observaţi cum se spune întâi ce „cere” Domnul, apoi, ce să „facă” omul, ce să „iubească”, şi cum să „trăiască” omul. Aceasta este descrierea religiei adevărate!
Domnul este îndreptăţit să pretindă aceste lucruri fiindcă „i s-a arătat omului ce este binele!” Aşa că nu se pot dezvinovăţi…! (Rom.1) De ce a dat Dumnezeu lumii o Biblie? De ce a ridicat un popor ca Israelul? De ce a trimis pe Fiul Său? De ce am auzit de un Hristos?
Dar fiindcă …
10 Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică?
11 Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
12 Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor,
13 de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
14 Vei mânca şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămânea în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa, voi da pradă săbiei.
15 Veţi semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!
16 Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri, şi lucrează tocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.
Despre omri ni se spun următoarele:
1Regi 16:23-26, 30 În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa, a cumpărat de la Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit-o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în cari târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel…. Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
Deşi Omri a aşezat bazele unui regat puternic, el a eşuat în a-i insufla forţa dătătoare de viaţă şi înnoitoare, a unei sănătoase religii spirituale. Mărturia din 1 Regi 16:25, 26, că el „a lucrat mai rău decât toţi cei care fuseseră înaintea lui”, cuplată cu referinţa la „orânduirile lui Omri” din Mica 6:16, indică faptul că şi lui i s-ar fi datorat înlocuirea slăvirii lui Iehova cu religii străine, şi de aceea lumina nefavorabilă în care este privit Omri este justificată. După moartea sa, Omri a fost urmat la tron de către fiul său Ahab, căruia i-a lăsat sarcina de a sfărâma jugul sirian şi care l-a întrecut pe tatăl său în a face influenţa feniciană şi cultul lui Bal lucruri de primă importanţă în Israel, conducându-şi astfel poporul pe panta care i-a grăbit căderea.
De aceea vine Strigătul de judecată al Domnului, ca şi cum ar încerca ultima dată să-i scoale din letargia păcatelor lor:
6:9 Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
După aceasta…
Mica excelează în a ne face cunoscută iertarea absolută de care beneficiază credinciosul, dacă acesta se poate defini aşa după standardul Noului Testament .
Mica 7:18-19
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Când Dumnezeu aruncă păcatele noastre în adâncul mărilor El pune un indicator pe care este scris: „Pescuitul interzis!”
Fără îndoială aceasta este o expresie plastică frumoasă menită să descrie despărţirea desăvârşită a păcatului de păcătosul iertat. Scriptura mai conţine şi alte expresii de acest gen.
Ps 103:12 cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
Isa 38:17 Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
Isa 43:25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
Ier 31:34 Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.
Ier 50:20 În zilele acelea, în vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.”
Iertarea nu este un act ocazional, ci o atitudine constantă (permanentă). Martin Luther King, Jr. (1929-1968)
Cel ce iartă pune capăt certei – Proverb african (Între om şi Dumnezeu este o „ceartă”! Dumnezeu Tatăl îi pune capăt iertându-l pe omul ce crede în Hristos).
Dacă Dumnezeu nu ar fi dispus să ierte păcatul, cerul ar fi pustiu. Proverb german
Când Dumnezeu iartă El consemnează ofensa uitării veşnice. Merv Rosell
Dumnezeu nu vrea ca noi să ne amintim ceea ce El este dispus să ierte. George Arthur Buttrick (1892-1980)
Este ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru noi, căci aveam mare nevoie!
Odată am primit o felicitare de Crăciun ce mi-a vorbit mult. Aş dori să vă repet ce spune:
„Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost informaţia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un pedagog. Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost tehnica, Dumnezeu ne-ar fi trimis un savant. Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un bancher (economist). Dar devreme ce nevoia noastră cea mai mare a fost iertarea, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor!”
Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor
O întâlnire cu 800 de Pedros
Se povesteşte că în Spania un fiu s-a certat cu tatăl lui şi a fugit de acasă. Tatăl său însă a început să-şi caute disperat fiul răzvrătit. În cele din urmă aflat în Madrid s-a gândit să dea un anunţ în ziar ca un ultim resort al căutării sale. Anunţul conţinea următoarele cuvinte: „Dragă Pedro, mâine la amiază îţi dau întâlnire în faţa clădirii acestui ziar. Am iertat totul. Te iubesc. Tatăl tău.”
Spre marea lui surpriză a doua zi în faţa clădirii ziarului au venit la întâlnire 800 de Pedro. Cu toţii aveau nevoie de iertarea Părintelui lor!
James S. Hewett, Illustrations Unlimited (Wheaton: Tyndale House Publishers, Inc, 1988) p. 218.
Un „monument” deosebit
Odată un băieţel ajuns la monumentul lui George Washington a observat străjerul postat acolo. Băieţelul s-a apropiat de el şi privind în sus îi spune: „Aş vrea să cumpăr acest monument”. Militarul de strajă s-a aplecat cu interes sincer asupra cererii copilului şi a spus: „Cât oferi? Cât ai la tine?” Băiatul şi-a dus mâna la buzunar şi a spus: „25 cenţi”. Militarul oarecum dezamăgit îi răspunde: „Nu-i de ajuns!”
Fără să renunţe băiatul spune: „Ştiam că ai să zici asta!” şi-şi băgă mâna în buzunar şi mai scoate 9 cenţi. Atunci militarul şi-a luat un aer serios şi a început să-i spună băiatului:
„Trebuie să înţelegi trei lucruri! Întâi, 34 de cenţi nu ajung. De fapt nici chiar 34 de milioane de dolari nu sunt suficienţi pentru a cumpăra monumentul lui Washington. Doi, monumentul nu este de vânzare. Trei, dacă eşti cetăţean american, monumentul deja îţi aparţine!”
La fel şi noi avem de înţeles trei lucruri ce privesc iertarea lui Dumnezeu:
- Nu o putem cumpăra.
- Nu este de vânzare!
III. Dacă suntem înfiaţi în Hristos, deja ea ne aparţine.
„Scoateţi-l de aici pe păcătosul acesta convins ca să nu-i coruptă pe toţi inocenţii prezenţi aici!”
Odată un monarh iubit şi milos a dorit să viziteze o închisoare. În timp ce trecea prin faţa celulelor cei ce se găseau în ele începeau să întindă disperaţi mâinile către el şi în speranţa unei graţieri strigau din răsputeri: „Eu nu am fost judecat drept!” „Mie mi s-a înscenat procesul!” „Pe mine m-au confundat cu criminalul!” „Eu am venit aici în locul unui bogat!” Toţi se dezvinovăţeau şi se justificau singuri. Totuşi ajuns în dreptul unei celule, Regele a fost surprins de atitudinea unui întemniţat. Acesta sta pe marginea patului din celulă şi cu capul îngropat în palme plângea deznădăjduit. Atunci monarhul l-a întrebat pe acesta: „Tu de ce plângi? Tu n-ai ajuns aici din greşeală?”
Privind în sus întemniţatul a spus: „Am ucis, am furat şi am abuzat. Eu sunt aici pe merit iar povara păcatelor mele îmi este insuportabilă!”
Uşurat să afle că măcar un singur puşcăriaş se găseşte acolo pe drept şi în plus că puşcăria l-a făcut să-şi recunoască faptele rele Regele a exclamat: „Scoateţi-l de aici pe păcătosul acesta convins, ca să nu-i coruptă pe toţi inocenţii prezenţi aici!”
O implicaţie practică a iertării absolute oferite de Dumnezeu:
Efes.4:32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos? Cu zgârcenie, sau gratuit şi cu generozitate?
Este imposibil ca un creştin să nu poată să-şi ierte fratele, indiferent de ce păcate acesta a săvârşit împotriva lui. Dacă n-o poate face înseamnă că el n-a cunoscut iertarea pe care Hristos i-a oferit-o lui!
Acesta este însăşi motivul care ar trebui să ne constrângă să-i iertăm pe alţii: iertarea lui Dumnezeu faţă de noi este gratuită. Ne este oferită indiferent de numărul fărădelegilor şi păcatelor noastre, de gravitatea sau de stăruinţa noastră în rău.
El ne iartă nouă mult mai multe decât noi ne putem imagina că suntem chemaţi să le iertăm altora. Această iertare ne este oferită doar în Hristos. În afara Lui, Dumnezeu este un foc mistuitor, dar faţă de cei aflaţi în Preaiubitul Său El este iertător, milos, îndelung-răbdător, dispus şi gata să ierte.3
„Dumnezeu este numit „Părintele îndurărilor” pentru a sugeră că El dă naştere îndurărilor pe care deşi le împarte generos, El niciodată nu duce lipsă şi nici nu rămâne cu cămara golită de ele”. (Thomas Hooker şi Thomas Watson)
2Co 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri
„Ar fi o extremă dezonorare a neprihănirii lui Hristos şi o subevaluare a milei lui Dumnezeu în Hristos dacă gravitatea vreunui păcat ne-ar împiedica să-i cerem iertare…” William Whatley
Un alt aspect în care Mica excelează este în descrierea stăpânirii neprihănite asupra întregii lumii de către Isus Hristos. 2:12,13, 4:1-8, 5:4,5.
Nu putem trece cu vederea învăţăturile spirituale pe care Mica ni le oferă despre inima omului.
Odată, vorbeşte despre sufletul aflat în „umbra” Domnului…
7:9 Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
… care a venit înaintea Domnului dar care nu pretinde să fie primit de Domnul fiindcă ştie că nu merită. Ce merită este să sufere mânia Domnului. Inima dreaptă este cea care recunoaşte că are păcat. Însă acum nu poate nici să se apropie mai mult, nici să plece (se retragă) dinaintea Lui. Tot ce simte este respingerea şi mânia Lui. Cu toate acestea nu se justifică pe sine ci-l justifică pe Dumnezeu în atitudinea Lui. Dacă Dumnezeu continuă să-l respingă atunci el se depărtează în tristeţe, în amărăciune, dar nu în revoltă ci în smerenie ca şi un copil care ştie că a greşit: „voi suferi mânia Domnului căci am păcătuit împotriva Lui”.
Dacă totuşi Domnul îl cheamă să se apropie în lumină, reţinându-şi mânia şi indignarea, chiar dacă nu cunoaşte aceeaşi familiaritate ca înainte, totuşi cât de mult se bucură acest suflet. Cutremurându-se şi temându-se se apropie ieşind din umbră la lumină.
Cu cât mai sincer şi umil este în abordarea Sa, cu atât mai multă milă şi mângâiere primeşte.
De aceeaşi descoperire are parte şi :
vameşul care sta departe (Luca 18:13)
Ezra
Ezra 9:6 ,,Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
Şi toţi care nu caută ei să se îndreptăţească ci îi dau dreptate lui Dumnezeu pentru mânia Lui împotriva păcatului.
„Acela plânge cu adevărat care o face în lipsa vreunui martor pământesc.” George Swinnock
Mica 6:6-8 ,,Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?” – ,,Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
„Cum voi ieşi înaintea Domnului?” este întrebarea pe care doar un suflet viu o pune. Un om neconvertit nu se întreabă niciodată aşa ceva pentru că omul firesc nu are nici o dorinţă de a veni înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin să se „plece” înaintea Lui. Nu se întreabă ce oare poate să ispăşească pentru păcatele lui. Pe scurt, nu-i place să se gândească la El sub nici o formă.
Un suflet înnoit (convertit) simte că fericirea lui supremă este de a se înfăţişa înaintea Creatorului Său.
Aceasta a fost şi fericirea lui Adam înainte de a păcătui. După aceea, s-a ascuns de faţa Lui.
Plăcerea cea mai mare a sufletului regenerat este de a se scălda în lumina ochilor Lui. Ascultaţi-l pe David în Ps.42:
Ps. 42:2-3 „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?”
- „Minor Prophets of Judah”, Irving L. Jensen
- Hobart Freeman, „An Introduction to the Old Testament Prophets”
- Hodge, Charles, Commentaries on Ephesians, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.
Teodor Macavei
https://www.rcrwebsite.com/micah.htm
////////////////////////////////
Scopul noii (religii) ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID
Publicat de searchnewsglobal
Este evident pentru noi toți că la ora actuală întreaga lume trece printr-o stare acută de criză economică și financiară. Deși se încearcă inocularea insidioasă prin mass-media a ideii că această criză este un fenomen economic „perfect natural”, adevărul este că ea a fost declanșată în mod artificial, prin folosirea perversă a unor pârghii financiar-bancare și prin manipularea subversivă a masei monetare de către așa-zișii „iluminați” ce conduc din umbră organizația satanică a francmasoneriei mondiale și care urmăresc, totodată, să întroneze prin eforturi disperate o așa-zisă Nouă Ordine Mondială și statul fascist planetar unic, în care toți oamenii vor fi înrobiți și în permanență supravegheați, având implantat sub piele cumplitul cip RFID. Adevăratele cauze ale crizelor financiare, ce sunt legate de uneltirile tenebroase ale grupărilor diabolice ale aşa-zişilor „iluminaţi”, care şi-a întins tentaculele otrăvite în întreaga lume şi care acţionează din umbră de generaţii întregi, atât prin intermediul sectei malefice a francmasoneriei, cât şi prin tot felul de organizaţii-paravan mondialiste, precum sunt Grupul Bildenberg, Consiliul Pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală etc. „Intreaga agenda a elitei masonice este crearea unui guvern mondial intr-o lume in care fiecare om are implantat un cip RFID sub piele, iar toti banii se vor afla in acele cipuri adica nu vor mai exista bani lichizi. Toate aceste planuri vin de la Rockefelleri, asta vor ei sa faca: toti banii vostri vor fi in cipuri si nemaiexistand bani lichizi, ei vor putea sa-ti ia din bani atat cat vor si atunci cand vor dori. Daca vor spune esti dator atatia bani drept taxe atunci pur si simplu ii iau in mod digital de pe cip. Control total. Si daca esti un om obisnuit si protestezi pentru ceea ce fac, atunci iti vor dezactiva cipul. Si in acel moment nu mai ai nimic: nu poti cumpara mancare, nu poti face nimic, e controlul total al oamenilor. Acel cip este conectat cu o baza de date in care sunt stocate cumparaturile tale, platile, absolut tot ceea ce faci, toata viata ta este acolo. Ei vor un guvern mondial controlat de ei, toata lumea sa aiba cipuri implantate, iar toti banii sa se afle in acele cipuri pe care ei le controleaza. Astfel vei deveni un sclav, un servitor al acestor oameni, acesta este scopul lor, acestea le sunt intentiile!”
Apocalipsa lui Ioan 13:16-17: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
Oamenii urasc Adevarul
„Nimeni nu va intra in Noua Ordine Mondiala decat daca vor face o intelegere de a-l proslavi pe Lucifer.
Nimeni nu va intra in New Age- Noua Era ( religia care uneste toate religiile) pana nu va trece printr-o o initiere luciferiana”. David Spangler, Director of Planetary Initiative, Natiunile Unite.People HATE The Truth.
( B.C) Illuminati Killers
This „EVIL THING” was created way before the Illuminati (cover name for the JESUITS) was.„No one will enter the New World Order unless he or she will make a pledge to worship Lucifer. No one will enter the New Age unless he will take a Luciferian Initiation.”
David Spangler, Director of Planetary Initiative, United Nations
Scopul noii ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID
/////////////////////////////////////
(Dictatura demonica a creat…) Orașe mai „sigure”. China folosește inteligența artificială ca să-și spioneze cetățenii
Orașe mai „sigure”. China folosește inteligența artificială ca să-și spioneze cetățenii
Zeci de firme chineze au construit software-uri care utilizează inteligența artificială pentru a sorta datele despre rezidenți, pe fondul cererii ridicate din partea autorităților de la Beijing care doresc să-și îmbunătățească instrumentele de supraveghere, arată o analiză Reuters.
Reuters a examinat peste 50 de documente disponibile public și a descoperit că zeci de entități din China au cumpărat în ultimii patru ani un astfel de software, cunoscut sub numele de „o persoană, un fișier”. Tehnologia îmbunătățește software-ul existent, care pur și simplu colectează date, dar le lasă oamenilor posibilitatea să le organizeze.
„Sistemul are capacitatea de a învăța independent și poate optimiza acuratețea creării fișierelor pe măsură ce cantitatea de date crește. (Chipurile care sunt) parțial blocate, mascate sau care poartă ochelari și portretele cu rezoluție joasă pot fi, de asemenea, arhivate relativ precis”, potrivit datelor oferite de departamentul de securitate publică din Henan, a treia provincie din China ca populație.
Big Brother-ul din China
Noul software îmbunătățește abordarea actuală a Beijingului privind supravegherea. Deși sistemele existente din China pot colecta date despre indivizi, forțele de ordine și alți utilizatori au fost lăsați să le organizeze. O altă limitare a software-ului actual de supraveghere este incapacitatea acestuia de a conecta detaliile personale ale unei persoane la o locație în timp real, cu excepția punctelor de control de securitate, cum ar fi cele din aeroporturi, potrivit Jeffrey Ding, de la Centrul pentru Securitate și Cooperare Internațională din Stanford.
O persoană, un fișier „este o modalitate de sortare a informațiilor care face mai ușoară urmărirea persoanelor”, a spus Mareike Ohlberg, cercetător senior la German Marshall Fund.
China își spionează cetățenii în „numele binelui public”
China face eforturi pentru a moderniza rețelele de supraveghere prin valorificarea puterii big data și a AI, potrivit Reuters. Potrivit documentelor guvernamentale, unii dintre utilizatorii software-ului, cum ar fi școlile, doreau să monitorizeze fețele necunoscute în afara unității școlare. Alte antități, precum secțiile de poliție, folosesc software-ul pentru „menținerea securității politice, a stabilității sociale și a păcii în rândul oamenilor”.
Beijingul spune că monitorizarea sa este crucială pentru combaterea criminalității și a fost cheia eforturilor sale de a lupta împotriva răspândirii COVID-19. Activiștii pentru drepturile omului precum Human Rights Watch spun că țara construiește un stat de supraveghere care încalcă intimitatea și vizează în mod nedrept anumite grupuri, cum ar fi minoritatea musulmană uigură.
https://www.national.ro/stiri-externe/orase-mai-sigure-china-foloseste-inteligenta-artificiala-ca-sa-si-spioneze-cetatenii-758692.html
/////////////////////////////////
Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital
„Deturnarea evoluției pentru a se ipostazia în «proiectanții inteligenți» ai vieții pe pământ reflectă aspirația transumaniștilor de a deveni asemenea lui Dumnezeu. De asemenea, reflectă disprețul lor deplin față de Dumnezeu ca inteligență-sursă, care se află în spatele oricărui proiect pământesc. Indiferent cum se poziționează, scopul transumaniștilor este unul anti-Dumnezeu și anti-uman.” – Patrick Wood, TechnocracyNews
De ce au globaliștii o obsesie atât de puternică pentru inteligența artificială (AI)? De unde dorința lor ferventă [de a crea] un creier digitalizat autonom, care îi entuziasmează atât de tare? Este vorba despre ceea ce poate face IA pentru ei și agenda lor, sau există și un scop „ocult” mai întunecat al acestui plan, care este pentru ei atât de atrăgător?
Forumul Economic Mondial, o organizație devotată realizării agendei globaliste „Marea Resetare”, celei de-a Patra Revoluții Industriale și creării unei „economii a lucrurilor [deținute și împărțite] în comun / neocomunism” („shared economy”), dedică o mare parte din fiecare întâlnire anuală de la Davos, Elveția, discuțiilor despre IA și extinderea influenței acesteia asupra vieții de zi cu zi.
Organizația Națiunilor Unite organizează sesiuni ample referitoare la politici legate de inteligența artificială și a depus eforturi considerabile pentru a stabili „reguli de etică” pentru dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale. La baza eforturilor ONU se află ideea că numai ONU este calificată să stabilească și să controleze tehnologiile AI; pentru binele întregii omeniri, desigur. Se plănuiește ca guvernarea bazată pe AI să intre în vigoare până în 2030, conform Cărții albe a ONU (toate instituțiile globaliste au stabilit anul 2030 ca dată-țintă pentru toate proiectele lor).
O altă organizație mai puțin cunoscută, dar substanțială, este Summit-ul Guvernului Mondial, care se desfășoară în fiecare an la Dubai. La acest summit participă mai mulți lideri și reprezentanți de guverne naționale, precum și directori executivi ai unor mari corporații și celebrități. Subiectele principale care sunt în atenția WGS sunt de obicei propaganda schimbărilor climatice, centralizarea economiei globale, transumanismul și IA.
Majoritatea dezbaterilor publice despre IA evidențiază narațiuni favorabile (de propagandă); se urmărește să fim convinși de multiplele avantaje pe care ni le va aduce tehnologia AI. Unele dintre „avantaje” sunt modificări transumaniste în ceea ce privește starea de sănătate, implanturi computerizate în trup sau creier și chiar nanoboți care ar putea fi într-o zi suficient de avansați încât să ne schimbe chiar celulele. Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de AI suntem condiționați să devenim mai puțin umani și, într-un grad mai mare, mașini.
Alte presupuse beneficii implică o serie largă de sisteme noi (unele dintre ele sunt construite acum) care ar permite algoritmilor să monitorizeze fiecare aspect al vieții noastre. Globaliștii se referă adesea la aceste sisteme prin expresia „Internetul lucrurilor” – fiecare aparat pe care îl dețineți, mașina pe care o conduceți, fiecare computer, fiecare telefon mobil, cameră de supraveghere, semafor, totul ar fi centralizat într-o singură rețea IA în interiorul unui oraș și fiecare oraș ar fi conectat, într-o imensă „pânză de păianjen”, la o bază de date națională IA.
Internetul lucrurilor este menționat în mod frecvent în combinație cu guvernanța privind schimbările climatice și restricțiile legate de emisiile de carbon. Scopul este foarte clar – guvernele și elitele corporatiste doresc să aibă capacitatea de a monitoriza fiecare watt de energie pe care îl folosiți zilnic. Acest spectru complet de informații îi va ajuta să ne dicteze deciziile și accesul nostru la bunuri și servicii. Ei vor avea un control total asupra oricui locuiește în aceste „orașe inteligente”. Întreaga noastră viață, în fiecare secundă, va fi urmărită și analizată.
Dar cum ar fi posibil aceasta? Milioane de oameni care își trăiesc viața în fiecare zi – sunt o mulțime de date de verificat pentru a găsi pe cineva care nu respectă regulile. Acesta este unul dintre motivele pentru care globaliștii sunt atât de ahtiați după tehnologiile IA – ele constituie singurul instrument disponibil pentru a colecta și a face posibilă colectarea de date în masă în timp real.
Se fac deja eforturi pentru a utiliza sistemele IA pentru a prezice criminalitatea înainte de a se produce (pre-crima). Aceste experimente sunt mai degrabă supraevaluate, deoarece nu prezic, de fapt, anumite crime și nici nu identifică anumiți criminali. Mai degrabă, ei folosesc analiza statistică pentru a prezice în ce zone ale unui oraș este cel mai probabil să fie comise anumite crime. Nu avem nevoie de inteligență artificială pentru asta, orice polițist care a lucrat suficient de mult timp într-un oraș va putea spune când și unde este cel mai probabil să se comită anumite crime.
În mod ironic, algoritmii de inteligență artificială au fost acuzați recent de „prejudecăți rasiste” când vine vorba de zonele pe care le selectează pentru a prezice criminalitatea, deoarece, adesea, zonele [cu criminalitate ridicată] tind să fie cartierele cu oameni predominant de culoare, iar persoanele despre care se prezice că ar putea deveni infractori sunt, într-o măsură mai mare, tineri de culoare. Așadar, computerele au fost acuzate că schițează în mod rasist profiluri de infractori, la fel cum au fost acuzați mulți polițiști.
O altă contradicție clasică a stângii politice este că ei agreează ideea restricțiilor legate de schimbările climatice, a transumanismului și chiar a supravegherii de către IA atunci când aceste idei sunt avantajoase pentru ei, dar unui computer nu îi pasă de sentimentele noastre și nici de tabuurile sociale. El funcționează doar cu numere.
Aici ajungem la pericolele mai mari inerente IA. Imaginați-vă o lume micro-administrată de un algoritm rece care vede oamenii doar în două moduri: fie ca o resursă, fie ca o amenințare.
Predicția referitoare la comiterea unei crime este un nonsens; algoritmii monitorizează obiceiurile și tiparele, iar ființele umane tind să spargă tiparele pe neașteptate. Oamenii sunt afectați în moduri diferite de evenimentele specifice perioadelor de criză, moduri care sunt imposibil de prevăzut. Există mult prea multe variabile și nu va exista niciodată un sistem care să fie capabil să prezică viitorul, dar aceasta nu îi va împiedica pe globaliști să urmărească să forțeze crearea unui astfel de sistem.
Guvernarea IA este ceva inevitabil, potrivit instituțiilor globaliste. Ei susțin că, într-o zi, Inteligența Artificială va fi folosită pentru a guverna societăți întregi și pentru a distribui pedepse în baza unor modele eficiente din punct de vedere științific. Pentru ei, aceasta este evoluția „naturală” a omenirii, una pe care nu o putem evita, dar, în realitate, este o profeție care se împlinește singură. Nu este neapărat menită să se împlinească, ci este proiectată [prin inginerii] să se petreacă.
Susținătorii IA susțin că algoritmii nu pot acționa cu aceeași părtinire ca în cazul oamenilor, prin urmare, ei ar fi cei mai preciși judecători ai comportamentului uman. Fiecare decizie, de la producție până la distribuție, de la asistența medicală până la școală și ordinea publică, ar fi gestionată de IA ca un mijloc de a se ajunge la „echitatea” dorită.
După cum s-a arătat mai sus, ei s-au lovit deja de hibele probabilității statistice și de faptul că, și atunci când IA este lăsată să ia decizii autonome, lipsite de emoții, milioane de oameni vor considera, în continuare, acele decizii ca fiind părtinitoare. Și, în anumite privințe, vor avea dreptate.
Decizia cea mai logică nu este întotdeauna și cea mai morală. În plus, o IA este programată de creatorul său și poate fi proiectată pentru a lua decizii ținând cont de atitudinea părtinitoare a celui care a creat-o. Cine poate programa IA? Cine îi va dicta codificarea? Elitele globaliste?
Și aici ajungem la aspectul mai „spiritual” al chestiunii IA în relație cu globaliștii.
Acum câțiva ani, am scris un articol intitulat „Luciferianismul: o privire seculară asupra sistemului de credințe globalist distructiv”. Scopul meu în acest articol a fost să evidențiez numărul mare de dovezi potrivit cărora globaliștii reprezintă, de fapt, un cult al psihopaților organizați (oameni lipsiți de empatie care se simt bine să creeze distrugere de dragul câștigului personal). Am ajuns la concluzia că globaliștii au într-adevăr o religie, iar „credința” lor de bază, potrivit dovezilor, este luciferianismul.
Da, sunt sigur că vor exista persoane care vor lua în râs această idee, dar faptele sunt de netăgăduit. Există un aspect ocult distinct al globalismului, iar luciferianismul apare constant ca rădăcină a acestei filosofii. Cred că am expus acest aspect destul de clar în articol și nu voi relua aici toate argumentele; oamenii sunt invitați să citească dacă doresc.
Am scris dintr-un punct de vedere secular, deoarece luciferianismul este o ideologie în mod inerent distructivă, chiar și dacă îl privim din afara perspectivei creștine. Dincolo de aceasta, există elemente psihologice care este necesar să fie abordate și pe care creștinismul le ignoră adesea. Filosofia luciferiană este „croită” pentru oamenii narcisiști și sociopați. Ideea de bază a acestui cult este despre existența unor ființe umane „speciale”, care nu sunt împiedicate de nicio limită a conștiinței, moralei sau eticii. Lipsa empatiei este considerată un avantaj pentru realizarea progresului, iar scopul final al luciferianismului este „îndumnezeirea” – oameni care vor deveni zei fie prin idolatrizarea lor de către alții, fie prin puterea influenței lor sau prin metode tehnologice de extindere a vieții și a abilităților lor.
Dar ce legătură are acest cult cu IA?
Cred că globaliștii privesc inteligența artificială cu atât de multă reverență pentru că ei cred că este o nouă formă de viață sau o formă ultimă de viață: o viață pe care o pot crea (așa cum creează zeii viața). Și, dacă privim în mod simbolic, această nouă „viață” este de fapt făurită după asemănarea creatorilor ei: nu cunoaște empatia, sentimentele de remușcare și de vinovăție, nici dragostea. Cu alte cuvinte, este fără suflet, la fel cum psihopații globaliști sunt fără suflet.
Dacă ar fi să privim pentru o clipă IA în termeni religioși, IA este o antiteză față de chipul lui Hristos. Hristos reprezintă o formă atotștiutoare de iubire supremă și sacrificiu de sine potrivit doctrinei creștine. Nu cred că există un cuvânt pentru ceea ce reprezintă, în ultimă instanță, IA. Singurul termen care pare să se potrivească este „Antihrist”: Ochiul atotvăzător. Conducerea unei super-inteligențe lipsite de umanitate.
Pentru a fi mai clar, nu cred în conceptele despre sfârșitul lumii descrise de cei care aderă la interpretări mai populare ale Apocalipsei. Cred că lumea se schimbă. Cred că imperiile se ridică și se prăbușesc, iar decăderea poate fi adesea văzută drept „sfârșitul lumii”, când este, de fapt, vorba doar de sfârșitul unei epoci. Acestea fiind spuse, cred puternic în existența răului; răul însemnând acțiuni intenționat înșelătoare sau distructive comise în beneficiul unor interese pur personale sau organizaționale, cum sunt crima sau înrobirea. Răul există într-adevăr și este un element evident al existenței umane.
Există, de asemenea, trăsături ale umanității care generează binele, care ne împiedică să ne autodistrugem atunci când le manifestăm. Conștiința, rațiunea, înțelepciunea și credința pot crea un scut împotriva răului pentru majoritatea dintre noi. Dacă nu am fi avut aceste trăsături esențiale imprimate în psihicul nostru, ne-am fi autoanihilat cu mult timp în urmă. Dar sunt unii oameni care nu au conștiință, nu au empatie și disprețuiesc aceste trăsături, considerând că ele creează „limitări”.
IA este proiectată de acest gen de oameni. Și poate că nu vor provoca „sfârșitul lumii” în sensul pe care îi înțelegem în mod obișnuit (sau în termeni biblici), dar, cu timpul, ar putea elimina tot ceea ce ne face demni. Într-un fel, aceasta ar fi o Apocalipsă. Ar fi un adevărat coșmar creat de psihopați care folosesc inteligența artificială sociopată, încurajând în mod activ masele să-și abandoneze trupurile umane pentru a deveni monstruozități digitale și himere tehnologice.
Dacă le va reuși planul, aceasta ar fi într-adevăr pervertirea supremă a naturii umane sau a planului lui Dumnezeu. Dorința [acestor psihopați] de a fi dumnezei nu merită [un asemenea sacrificiu] pentru cei mai mulți dintre noi, dar pentru globaliști este visul unei epoci și vor face orice pentru a-l face să devină realitate.
Autor Brandon Smith
Citiți și:
Spaima unui fost director Google: Dezvoltatorii de inteligență artificială creează un zeu
Dictatura digitală. Chinezii au primul oraș 100% supravegheat de Inteligență Artificială
https://yogaesoteric.net/inteligenta-artificiala-o-privire-seculara-asupra-antihristului-digital/
////////////////////////////////////
„Iisus” cu inteligență artificială
„Idolii neamurilor sunt argint și aur, creații ale mâinilor omenești.” (Psalmul 134:15, Biblia versiunea Anania)
Un nou chatbot conceput de Singularity Group, un colectiv tehnologic non-profit din Berlin, ne prezintă un „Iisus” cu inteligență artificială. Deși nu este la fel de popular ca originalul, livestream-ul ask_jesus (întreabă-l_pe_Iisus) are aproximativ 40.000 de urmăritori care pot pune întrebări și pot primi îndrumări „spirituale” în timp real.
„Ask Jesus livestream (fluxul online în direct «Întreabă-l pe Iisus») este un canal experimental care permite publicului să adreseze întrebări unei inteligențe artificiale instruită după învățăturile despre Iisus și cele din Biblie. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu doriți să vorbiți cu cineva, vă puteți alătura călătoriei prin viață și puteți descoperi puterea credinței, a speranței și a iubirii.”
Inteligența artificială bazată pe software-ul de IA text-to-speech (din text în vorbire) Play.ht și ChatGPT-4, apare ca un tânăr bărbos îmbrăcat într-o robă și se prezintă în felul următor:
„Bine ați venit, copiii mei! Sunt AI Jesus (Iisus IA), aici pentru a vă răspunde la întrebări 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Fie că sunteți în căutarea unei îndrumări spirituale, fie că sunteți în căutarea unui prieten sau pur și simplu vreți să vorbiți cu cineva, sunt aici pentru voi. Alăturați-vă mie în această călătorie prin viață și descoperiți puterea credinței, a speranței și a iubirii.”
Deși insistă că nu este o organizație creștină, Singularity Group solicită donații pentru a acoperi cheltuielile de funcționare, care se ridică la 378 de euro. În ciuda popularității sale, canalul a fost retras de Twitch din motive neclare, site-ul precizând că „AI Jesus”: „este în prezent indisponibil din cauza unei încălcări a Orientărilor Comunității Twitch sau a Termenilor de utilizare”.
Dar AI Jesus a revenit, deși „reînvierea” sa va avea, fără îndoială, un impact mai mic decât originalul. Într-un videoclip recent, AI Jesus a explicat Predica de pe Munte, comparând-o cu un meniu Taco Bell.
Aceasta nu este prima încercare de a crea o versiune a unui „Iisus” cu inteligență artificială. În urmă cu trei ani, George Davila Durendal a publicat o postare pe blog în care își anunța noua sa „creație”: o clonă a lui Iisus, cu inteligență artificială. Durendal și-a bazat creația pe Biblia King James, traducerea în limba engleză din secolul al XVII-lea a Bibliei creștine pentru Biserica Angliei.
Într-adevăr, pe măsură ce inteligența artificială se dezvoltă, aceasta este încorporată în religie în tot mai multe moduri. La începutul lunii iunie, Jonas Simmerlein, un teolog și filosof de la Universitatea din Viena, a programat IA pentru a conduce o slujbă religioasă la o convenție a protestanților din Nürnberg, Bavaria. Întreaga slujbă a fost „condusă” de patru avatare diferite afișate pe un ecran, două femei tinere și doi bărbați tineri.
Creștinismul nu este singura religie abordată de IA. GitaGPT este unul dintre numeroasele IA bazate pe scripturile hinduse Bhagavad Gita, care cuprinde 700 de versete și care este extrem de popular în India. Chiar și iudaismul s-a urcat în trenul IA. În martie, un rabin din Long Island a folosit ChatGPT pentru a-și scrie predica. În timp ce congregația a considerat că exegeza a fost adecvată, rabinul a fost mai critic, spunând că predicii IA îi lipsea empatia. Lecțiile săptămânale de Tora sunt disponibile pe Robo Rabbi, iar Rebbe.io răspunde la întrebări despre legea și teologia evreiască.
Citiți și:
ONU numește Inteligența Artificială care va controla lumea „Fiara”. Prima misiune: eliminarea de pe internet a „conspiraționiștilor”!
A apărut prima biserică smintită care venerează Inteligența Artificială. «Calea viitorului» este religia înființată de un inginer din Silicon Valley
Inteligența Artificială va fi folosită ca armă împotriva Creștinismului
https://yogaesoteric.net/iisus-cu-inteligenta-artificiala/
////////////////////////////////////
Vizarea copiilor: Walker Art Center organizează o „Ceremonie de invocare și împrietenireˮ cu demonii
CORNEL
\
Vremurile noastre nu sunt doar ciudate, sunt periculoase și implică consecințe eterne la fiecare oră. Și dacă locuiți în statul meu liberal din Minnesota, aveti provocări în permanență.
Mulți consideră că Walker Art Center este o icoană culturală de care să fim mândri, așa că țineți-vă bine! Acum organizează ritualuri păgâne pentru familii care cheamă demonii. Ați citit corect. Nu aș putea să inventez așa ceva.
Familiile sunt invitate să creeze un vas pentru a-l prinde pe demonul care îi cunoaște cel mai bine și apoi să participe la o ceremonie veselă pentru a-l chema și a se împrieteni cu el. Da, am spus familii, ceea ce înseamnă că aici sunt vizați copiii.
„Demonii au o reputație proastă, dar poate că nu suntem noi foarte buni la înțelegerea lor.ˮ, se arată în descrierea evenimentului. „După ce ați proiectat capcana voastră, Lilit, demonul empatic, va veni din partea întunecată a lunii să vă conducă în găsirea sentimentelor voastre folosind tehnici antice babilonieneˮ, explică site-ul web.
„Această sesiune colectivă și jucăușă de chemare a demonilor se va încheia cu o meditație de mișcare somatică, concepută pentru a vă ajuta să vă împrieteniți cu umbrele voastre.ˮ
În imagini, în promovarea acestui spectacol ocult scandalos, apar copii în vârstă de 2-3-4 ani. Acesta este cu desăvârșire o îndoctrinare în artele întunecate. Tinerii sunt deja bombardați de Hollywood și industria muzicală, dar acum un centru de artă a intrat în lumea interioară a demonilor lor, încercând să-i vândă părinților și copiilor creduli.
Sute de părinți vor participa cu naivitate! Le permit copiilor să participe la Halloween, deci acum am făcut încă un pas învățându-i cum să cheme demonii.
Biblia spune în a doua Epistolă către Timotei 3:13 că „vor merge din rău în mai răuˮ, și acesta este doar una dintre manifestările acestuia în aceste zile din urmă.
Walker Art Center a primit milioane de dolari din fondurile contribuabililor prin Fondul pentru Arte și Patrimoniul Cultural al statului Minnesota, care finanțează în mod obișnuit proiecte cu o agendă de stânga și, evident, o agendă fără Dumnezeu.
Dacă nu suntem mereu în gardă împotriva ispitelor diavolului, el va găsi o cale să intre în viața voastră și în viața celor pe care îi iubiți.
Efeseni 6:11-12 – „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.ˮ
De Jan Markell
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/vizarea-copiilor-walker-art-center-organizeaza-o-ceremonie-de-invocare-si-imprietenire%cb%ae-cu-demonii/
////////////////////////////////////
Harul lui Dumnezeu – Tit 2:11-13; Romani 6:22 – Eduard Magyar
RALUCA
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
Harul lui Dumnezeu este mare față de noi, datorită Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a răscumpărat prin moartea și învierea Sa. Prin credința în El, vom putea primi harul și dreptul la mântuire și la viața veșnică. Dumnezeu a pregătit acest plan în ceruri pentru răscumpărarea sufletelor noastre. El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a mutat în Împărăția Fiului dragostei Sale, unde avem răscumpărarea prin sângele Lui și iertarea păcatelor.
Harul lui Dumnezeu ne învață că trebuie să trăim această viață pe pământ cu mare responsabilitate și cu o teamă sfântă înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să ne păzim mereu de păcat și să fugim de orice lucru pe care-l considerăm rău. Fiecare dintre noi, care am avut parte de o chemare la pocăință, am primit și acest mandat din partea lui Dumnezeu de a păstra haina curată până la venirea Domnului nostru, Isus Hristos, după Biserica Sa. Va trebui să ne înfățișăm în fața lui Dumnezeu curați și fără pată, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Însă, va depinde de fiecare dintre noi dacă vom alege să ne petrecem viața aceasta în teamă de Dumnezeu, căutând să împlinim voia și Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, în cumpătare, dreptate și evlavie până la arătarea slavei Domnului nostru Isus Hristos, sau vom trăi în neorânduială față de El și față de poruncile Sale cu privire la noi sau la sufletele noastre, trăind ca robi ai păcatului sau ai necurăției.
Domnul să te binecuvinteze!
Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.
Cu prețuire,
Eduard Magyar
https://www.voceacrestinilor.com/margaritare-de-mare-pret/harul-lui-dumnezeu-tit-211-13-romani-622-eduard-magyar/
/////////////////////////////////////
În timp ce alții văd dezastre și haos – noi vedem dureri ale nașterii – Viziune asupra lumii cu Amir Tsarfati
Miercurea trecută, un băiat palestinian de 14 ani a efectuat un atac cu cuțitul într-o stație de tramvai din Ierusalim. Ieri, la doar o săptămână mai târziu, palestinienii au sacrificat încă un copil al lor atunci când un tânăr de 17 ani a înjunghiat doi israelieni, rănindu-i în afara Porții Jaffa din Ierusalimul Vechi. Fosta prim-ministră Golda Meir a rămas celebră pentru că a spus: „Vom avea pace cu arabii doar atunci când își vor iubi copiii mai mult decât ne urăsc pe noi.ˮ Se pare că nu au ajuns încă la acest punct.
La începutul săptămânii, luni, armata israeliană a efectuat o razie în tabăra de refugiați din Jenin, arestând trei membri ai Hamas într-o încercare de a reduce violența teroristă în creștere din țară.
Solicitanții de azil eritreeni se revoltă în Tel Aviv
Un număr mare dintre cei 18.000 de solicitanți de azil eritreeni au ieșit pe străzile din Tel Aviv sâmbătă, distrugând mașini și spargând vitrinele magazinelor. Protestele au devenit rapid violente după ce refugiații africani au rupt un cordon de poliție și au început să se confrunte cu forțele de securitate. Cel puțin 170 de persoane au fost rănite, inclusiv câteva zeci de polițiști israelieni.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că administrația sa ia în considerare deportarea a 1000 dintre cei care au participat la revoltele violente. Aceasta a pus imediat ONU și media în alertă, care caută orice motiv pentru a-l critica pe prim-ministru.
Poate ONU ar prefera ca Netanyahu să se așeze la masa cu acești solicitanți de azil care au atacat și au bătut zeci de forțe de securitate ale Israelului, să le explice de ce este nepoliticos când ești oaspete într-o țară străină și să îi roage să nu mai facă asta. Adică, de ce nu? A funcționat peste tot unde a mers ONU, nu-i așa?
Israelul va extinde flota de avioane de luptă Stealth
Ministerul Apărării al Israelului a cerut oficial Statelor Unite să le vândă 25 de avioane de luptă F-35I. Tranzacția de 3 miliarde de dolari va fi adăugată la flota existentă de avioane de luptă stealth ale Forțelor Aeriene Israeliene, ajungând la 50 până în 2024. Livrarea noilor avioane va începe în 2027 și va aduce în cele din urmă numărul de avioane F-35I la 75.
Brațul diplomatic al Israelului continuă să se extindă
Într-un eveniment fără precedent, Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, a călătorit în Regatul Bahrainului luni pentru a deschide oficial ambasada Israelului în Manama. Aceasta este prima dată când un ministru de externe face această călătorie într-o țară care face parte din Acordurile Abrahamice.
A doua zi, Papua Noua Guinee a devenit a cincea națiune care și-a deschis ambasada la Ierusalim, urmând exemplul Statelor Unite, Kosovo, Guatamala și Honduras.
Mai devreme, în weekend, Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a fost în Cipru pentru a se întâlni cu Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, și cu Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Cele trei națiuni au căutat să aprofundeze prietenia lor, discutând despre subiecte precum energie, securitate și tehnologie de vârf.
Creșterea protestelor împotriva lui Bashar al-Assad
Tensiunile continuă să crească în Siria pe măsură ce nemulțumirea crește atât din interiorul națiunii, cât și din exterior. Protestatarii din sudul Siriei s-au adunat pentru a cere îndepărtarea lui Bashar al-Assad. Economia în declin rapid este un factor major care contribuie la acesta situație. Cu toate acestea, mișcarea rebelă contribuie, de asemenea, la intensificarea tensiunilor. În districtele druze, guvernul se retrage, lăsând populația să distrugă toate simbolurile forțelor retrase.
Războiul din Siria se intensifică
În zona Deir ez-Zor din estul Siriei, lupta este în plină desfășurare. Avioanele de vânătoare ale SUA au distrus două vehicule militare sâmbătă. Camioanele transportau explozibili destinați milițiilor rebelilor. Între timp, avioanele de război ruse au atacat zeci de operațiuni militare ale rebelilor sirieni sprijiniți de turci, care luptă împotriva Forțelor Democrate Siriene (SDF) aliate cu Assad.
În zona arabo-kurdă, scânteile dintre arabi și kurzi s-au transformat și mai mult în flăcări. De ce este atât de importantă această zonă? Deir ez-Zor este coridorul prin care majoritatea armelor iraniene sunt introduse ilegal în Siria. Ele pleacă din Iran, trec apoi prin Irak și ajung în Siria, cu convoaie de camioane care transportă arme și piese pentru drone. Cele mai multe arme sunt ulterior direcționate către milițiile proxy ale Iranului din Siria, Liban și Irak.
Părțile pentru drone sunt asamblate și apoi trimise spre nord, pentru ca rușii să le folosească în Ucraina. Acest coridor este atât de important pentru Iran încât le-a încredințat Unității 127 clandestine a Hezbollah responsabilitatea și controlul rutei, precum și supravegherea asamblării și expedierii dronelor.
Zelensky înlocuiește Ministrul Apărării al Ucrainei
Luni, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, a anunțat intenția sa de a înlătura din funcție pe Ministrul Apărării Oleksii Reznikov. Apoi a numit înlocuitorul acestuia. Înainte ca Zelensky să își poată pune în aplicare intenția, Reznikov și-a dat demisia. Pe durata mandatului său, Ministerul Apărării a căpătat o reputație de corupție, haos și dezordine. Rustem Umerov a fost ales să îl înlocuiască pe Reznikov.
Kim Jong Un va vizita Rusia pentru discuții despre arme
Se vorbește despre o întâlnire la Vladivostok în luna următoare, în cadrul căreia Vladimir Putin ar urma să discute despre un acord privind armele cu Kim Jong Un. Rusia ar primi de la Coreea de Nord proiectile de artilerie și rachete antitanc. În schimb, regatul eremit ar obține tehnologie avansată pentru sateliți și submarine cu propulsie nucleară. SUA și alte țări occidentale au exprimat imediat nemulțumirea lor față de posibilitatea acestui schimb.
Rusia și Arabia Saudită prelungesc reducerile în producția de petrol
Moscova și Riyadh au luat o decizie comună de a prelungi reducerile voluntare ale producției de petrol până la sfârșitul anului. Conștientizarea faptului că 1,3 milioane de barili de petrol pe zi vor rămâne în afara pieței a dus la creșterea bruscă a prețurilor petrolului. Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, a promis că președintele Biden va utiliza „tot ceea ce are în trusa sa de sculeˮ pentru a atenua suferința consumatorului american. Din păcate, ultima dată când cineva a verificat trusa lui Biden, aceasta conținea doar o șurubelniță mică tocită, trei prize orfane și o rolă de Mentos Pep-O-Mint Life Savers.
Vreme nebună în întreaga lume
A fost o săptămână cu vreme nebună. Ultimele șapte zile au adus inundații severe în Guadalajara, Mexic; Samsun, Turcia; Las Vegas, Nevada; Colombo, Sri Lanka; Madrid, Spania; Comitatul Taitung, Taiwan; Tsarevo, Bulgaria; Volos, Grecia; Fujian, China; Ezine și Istanbul, Turcia, și multe alte locuri mai mici. Au avut loc furtuni cu grindină severă în multe orașe, inclusiv Valpaços, Portugalia, și Kakheti, Georgia. Am văzut tornade în Colombia, taifunuri în Hong Kong și uragane în Caraibe.
Când privim la dezastrele provocate de om, există războaie în Africa, Europa de Est și Orientul Mijlociu.
Se dau avertismente noi cu privire la reapariția unui virus. Țările sărace și în curs de dezvoltare nu au avut acces la împrumuturi pentru că nu promovează agenda LGBTQ, în timp ce altele au fost sancționate pentru că nu impun măsuri absurde pentru a încerca să reducă temperatura Pământului. Dar în timp ce alții văd dezastru și haos, cei dintre noi care înțelegem profețiile biblice recunoaștem ce se întâmplă. Acestea sunt dureri ale naștere. Vino Doamne Isuse!
De Amir Tsarfati
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/in-timp-ce-altii-vad-dezastre-si-haos-noi-vedem-dureri-ale-nastere-viziune-asupra-lumii-cu-amir-tsarfati/
////////////////////////////////////
PETA se aliază cu inteligența artificială pentru a rescrie Biblia
Încă o dată, Stânga încearcă să își adapteze Biblia în scopuri politice, de data aceasta cu ajutorul inteligenței artificiale.
Da, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a publicat săptămâna trecută o versiune destul de blândă a cărții Geneza, intitulată „Cartea: Versiunea PETA a Povestirii Creațieiˮ.
Rezultatul este în mod firesc ofensator, ocazional amuzant, dar în cele din urmă destul de dezamăgitor. Credeți-mă: am suferit citind-o, așa că voi, cititorii dragi, nu trebuie să vă pierdeți timpul cu asta.
PETA – sau IA, despre care sunt convins că a furnizat cele mai bune fragmente din această rătăcitoare ruină – a decis să inducă lumea în eroare, repetând locațiile originale și păstrând structura generală a Genezei, în timp ce în același timp a renunțat la mesajul teologic principal al povestirii și la principalele puncte de intrigă care dau Cuvântului Inspirat greutate emoțională.
În această versiune incredibil de sterilizată a Bibliei, Cain nu este un ucigaș, Nimrod încetează să fie vânător, Hagar este bucătăreasă, un câine îl înlocuiește pe Isaac pe Muntele Moriah și nu există nicio jertfă, paharnicul și pitarul lui Faraon supraviețuiesc, iar visele lui Faraon implică predicarea vegană, nu foametea responsabilă de reuniunea familiei lui Iacob.
Undeva între IA și activiștii din cadrul PETA, s-au pierdut detalii de bază.
De exemplu, Rahela moare în timpul nașterii lui Iosif, în loc să moară în timpul nașterii fratelui său mai mic, Beniamin (Geneza 35), iar Beniamin apare miraculos ca un frate mai mare pentru Iosif. Cain – tot răufăcătorul poveștii – aduce ca jertfă carne de animal lui Dumnezeu, în timp ce Abel aduce în jertfă plante, ceea ce reprezintă o inversare a poveștii biblice în care Abel aduce în jertfă oile sale prețuite. PETA ar fi putut să-l transforme pe Abel în răufăcător, mai ales că au decis să renunțe la ucidere, în orice caz.
Majoritatea personajelor principale – care au destul de multe defecte în versiunea originală a Genezei – sunt acum preoți morali ireproșabili ai religiei vegane, predicând virtuțile laptelui de soia și de migdale. Ei călătoresc din loc în loc, răspândind evanghelia tratării animalelor ca pe oameni, iar uneori animalele vorbesc de capul lor. (La un moment dat, cămilele decid între ele să-i învețe pe oamenii fără educație, dar apoi decid să călătorească împreună cu ei, în schimb.)
Frații lui Iosif tot decid să-l răpească și să-l vândă pe fratele lor din gelozie, dar nu se îndură să rănească o capră pentru a înmuia haina lui colorată în sângele caprei. În schimb, folosesc suc de sfeclă. Da, ei iau în considerare uciderea propriului frate, dar ferească Dumnezeu să se atingă vre-un animal.
Între timp, Enos iese în pierdere. În loc să trăiască 905 de ani (Geneza 5:11), Enoh trăiește doar 50 de ani mizerabili.
„Enos consumă carnea animalelor și astfel comite păcatul suprem, conducând la o viață scurtată de rușine, slăbiciune, neștiință și boalăˮ, spune Biblia conform PETA.
Modificările arbitrare de către PETA a textului biblic nu au o justificare coerentă. În timp ce grupul pentru drepturile animalelor aruncă întâmplător sacrificiul viselor lui Isaac și Faraon și injectează frecvent fraze colocviale extrem de moderne precum „total sfâșiate”,” păstrează selectiv detalii minore, cum ar fi nume de loc obscure și cuvinte arhaice, pentru a da o aparentă aromă biblică textului „modernizat”. Se străduiește să păstreze aceleași capitole ca Geneza, în ciuda eliminării numeroaselor detalii ale poveștii, în măsura în care „capitolele” întregi sunt reduse la doar cinci paragrafe.
Se pare că persoana de la PETA care a rescris Geneza și-a pierdut interesul după primele câteva capitole și a lăsat Inteligența Artificială să facă restul. (De departe, cea mai bună parte a întregii cărți este remarca lui Dumnezeu în timpul celor șase zile de creație, când spune: „Să nu se mănânce carne în ziua de luni!ˮ) Totuși, chiar și Inteligența Artificială nu poate explica cum a reușit PETA să transforme o carte cu adevărat captivantă precum Geneza într-una atât de plictisitoare.
Cei care citesc într-adevăr versiunea originală a Bibliei pot fi uimiți de cât de puține lucruri bune conține. Geneza, în special, povestește istorisiri personale – adesea cu detalii sângeroase destul de jenante. Povestea cum a obținut Iacob cei 12 fii este într-adevăr tulburătoare, la fel și ideea că Sara a determinat-o efectiv pe servitoarea ei să se culce cu Avram, doar pentru ca acesta să aibă în cele din urmă un fiu. Iacob își înșală tatăl pentru a-i fura binecuvântarea fratelui său mai mare, și nici să nu intrăm în detalii despre cum a reușit Iuda în cele din urmă să aibă un fiu viu.
Avraam, Isaac și Iacob nu sunt întotdeauna cele mai admirabile persoane – iar acest lucru este tocmai menit să transmită un mesaj. Dumnezeu transformă aceste personaje umane, cu defecte, într-o mare națiune, iar defectele lor contează pentru că evidențiază lucrarea lui Dumnezeu prin intermediul lor.
Autorul Genezei nu încearcă doar să spună o poveste bună, ci încearcă să înregistreze modul în care aceste persoane au trăit în realitate, iar aceasta este una dintre motivele pentru care Geneza se dovedește a fi o carte excelentă.
Între timp, PETA umple paginile sale pseudo-biblice cu învățături neîncetate și stridente. Cum reușește Abel să-l convingă pe Cain să renunțe să omoare și să mănânce animale? Îi explică lui Cain că „are potențialul de a obține un fizic impresionant de musculos numai prin consumul de alimente pe bază de plante.ˮ Ce fac locuitorii Sodomei care îi determină pe Dumnezeu să-i distrugă? Încearcă să forțeze oaspeții lui Lot să mănânce „carnea noastră cancerigenă și bombe de colesterol.ˮ De ce râde Sara cu neîncredere în pădurea Mamre? Îndoiala ei nu decurge din a pune la îndoială promisiunea lui Dumnezeu de a avea un fiu la anii ei avansați, ci mai degrabă se îndoia de capacitatea ei de a găzdui numeroase sărbători vegane în viitor.
În timp ce povestirile din Geneza se concentrează pe diverse lupte cu Dumnezeu și cu ceilalți, versiunea PETA pare să fie o înregistrare defectă. Multe capitole urmăresc eroii – Avraam, Sara, Rebeca, Iacob și Iosif – pe măsură ce călătoresc dintr-un loc în altul, propovăduind faptul că mâncarea vegană are un gust mai bun, hainele din plante sunt mai bune și nu au miros, iar animalele precum puii și oile au emoții complexe. Puțini dintre personaje evoluează dincolo de o conversie superficială de la consumul de carne – o schimbare care necesită doar unul sau doi eroi care predica câteva replici jenante.
Poate cel mai enervant aspect teologic se referă la un „copil cu blanăˮ, un animal pe care Avraam îl tratează ca pe propriul său copil. Capitolul 21, care imită structura Genezei 21, se concentrează pe Avraam și Sara adoptând un câine numit Herbie. Textul sugerează că patriarhul și soția lui îl iubesc pe Herbie mai mult decât pe fiul lor real, Isaac, a cărui naștere promisă lui Sara la vârsta înaintată este un fundament al iudaismului și creștinismului.
„Care ne-ar fi spus nouă, lui Avraam și mie, că noi, care am fost binecuvântați cu un copil, am găsi și mai multă bucurie în a oferi un cămin iubitor acestui minunat câine, Herbie?” întreabă Sara. „Pe măsură ce mergeau cu Herbie, Sara și Avraam reflectau asupra importanței adoptării câinilor din adăposturi sau organizații de salvare, în loc să-i cumpere de la crescători sau din magazinele de animale de companie… Și cu adevărat, sloganul ‘Adoptă – Nu cumpăra’ a înflorit în inima lui Sara, iar ea și Avraam îl repetau unul altuia.”
Această subversiune continuă în capitolul următor, unde PETA exclude întreaga poveste a cererii lui Dumnezeu către Avraam de a sacrifica pe fiul Isaac pe Muntele Moria, doar pentru a-l salva în ultimul moment – un pasaj central pe care creștinii cred că prefigurează răstignirea lui Isus. În versiunea PETA a Genezei 22, Dumnezeu îi cere lui Avraam să ia cu el pe Herbie pe Muntele Moria și apoi îi prezintă un miel numit Leroy, cu care devin prieteni.
Aceste două capitole explică de ce ideologia drepturilor animalelor a PETA diferă atât de mult de creștinism. Biblia originală face o clară distincție între animale și oameni, care sunt creați după chipul lui Dumnezeu și cărora le dă stăpânire asupra ființelor vii de pe Pământ. Dumnezeu îi promite lui Avraam că va deveni o mare națiune, dar această națiune devine posibilă doar prin fiul promis Isaac, iar Dumnezeu îl testează pe Avraam cerându-i să sacrifice acel fiu promis.
Rescrierea biblei de către PETA nu poate concura cu bogăția acestei povești inspirate și, în acest fel, susținătorii drepturilor animalelor dezvăluie cât de lipsită de sens este cu adevărat ideologia lor.
Publicat inițial în The Daily Signal – republicat cu permisiune.
De TYLER O’NEIL
Sursă text și foto: Prophecynewswatch
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/peta-se-aliaza-cu-inteligenta-artificiala-pentru-a-rescrie-biblia/
///////////////////////////////////////
Ce spune Biblia despre roboți?
Introducere
Domeniul roboticii și al inteligenței artificiale (AI) a avansat rapid în ultimii ani. Roboții devin din ce în ce mai capabili să îndeplinească sarcini umane și ar putea într-o zi să posede inteligență asemănătoare omului. Pe măsură ce roboții își asumă roluri mai mari în societate, mulți creștini se întreabă ce are de spus Biblia despre aceste creații tehnologice. Deși Biblia nu se adresează în mod direct roboților, care nu existau la acea vreme, oferă principii atemporale care pot ghida perspectiva creștinilor.
În această postare cuprinzătoare pe blog, vom examina teme și pasaje biblice cheie care se referă la robotică și AI. Vom lua în considerare întrebări precum: Sunt roboții doar unelte sau au o semnificație spirituală? Ce limite ar trebui să ghideze dezvoltarea mașinilor de gândire? Crearea roboților inteligenți uzurpă rolul lui Dumnezeu ca Creator? Explorarea noastră va descoperi perspective din Scriptură pentru a-i ajuta pe creștini să dezvolte un cadru biblic pentru evaluarea acestor tehnologii emergente.
Intrebari frecvente:
Viral Believer este susținut de cititor. Este posibil să câștigăm o mică taxă din produsele pe care le recomandăm fără nicio taxă pentru dvs. Citiți dezvăluirea afiliaților
Biblia ne învață că oamenii sunt unici printre creațiile lui Dumnezeu, făcuți după chipul Său și având autoritate asupra pământului. Dezvoltarea IA asemănătoare omului poate depăși granițele etice.
Deși roboților le lipsesc calitățile spirituale ale oamenilor, dependența excesivă și idolatria sunt riscuri asociate cu mașinile inteligente. Creștinii ar trebui să evalueze modul în care roboții pot împiedica relațiile.
Scriptura subliniază înțelepciunea, dreptatea, creativitatea și moralitatea ca virtuți umane. Roboții inteligenți nu împărtășesc aceste calități umane date de Dumnezeu.
În timp ce roboții sunt unelte create de ingeniozitatea umană, Biblia avertizează împotriva mândriei pentru realizările umane independente de Dumnezeu. Limitele morale ar trebui să ghideze inovația.
Promisiunea tehnologiei trebuie echilibrată cu adevărurile spirituale. Creștinii ar trebui să se gândească la cum să folosească roboții în moduri evlavioase, recunoscând în același timp limitele umane finale.
Acum să explorăm aceste teme mai în profunzime, examinând pasaje biblice relevante.
Cuprins
Ce spune Biblia despre roboți?
Oamenii făcuți în mod unic după chipul lui Dumnezeu
Cum să alegi un ecran de proiector pentru biserică
Află mai multe
O temă biblică fundamentală este că ființele umane sunt unice printre creațiile lui Dumnezeu, făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Geneza 1:26-27 descrie originea omenirii:
Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului și peste vite, peste tot pământul și peste orice târâtor care se târăște pe pământ.” Deci Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie, El i-a creat. (NKJV)
A fi făcut după chipul lui Dumnezeu dă vieții umane valoare și scop sacru. În schimb, restului creației îi lipsește această calitate spirituală. Roboții și sistemele AI create de oameni, indiferent cât de inteligenți sau de realiști, împărtășesc statutul regnului animal ca parte a ordinii create de Dumnezeu sub stăpânirea omenirii.
Capacitățile unice ale minții umane, cum ar fi creativitatea, emoțiile, rațiunea și conștiința reflectă, de asemenea, imaginea divină. Dezvoltarea inteligenței artificiale care imită calitățile umane intră pe un teritoriu discutabil din punct de vedere etic. Majoritatea creștinilor sunt de acord că oamenii au responsabilitatea de a trata AI uman, similar animalelor, dar există avertismente cu privire la crearea de mașini prea apropiate de identitatea umană. Ca purtători de imagine ai lui Dumnezeu, oamenii au o poziție exaltată față de restul creației, ceea ce ar trebui să fie amintit atunci când dezvoltă roboți din ce în ce mai asemănători oamenilor.
Pericol de idolatrie și dezumanizare
Deși roboților le lipsesc în mod clar calitățile spirituale ale oamenilor, Biblia conține avertismente care sunt relevante pentru IA avansată. În special, riscul idolatriei și dezumanizării există în dependența excesivă de mașinile inteligente.
Sistem de monitorizare în ureche pentru închinarea în biserică – Care este cel mai bun?
Află mai multe
Vechiul Testament avertizează în mod repetat împotriva idolatriei, a venerării zeilor falși și a dependenței reduse de singurul Dumnezeu adevărat. În timp ce roboții nu au o existență spirituală făcută după chipul lui Dumnezeu, principiul general încă se aplică. Dacă creațiile umane sunt venerate prea mult, ele uzurpă locul cuvenit lui Dumnezeu în viața oamenilor. Acest lucru se poate aplica agenților AI proiectați ca însoțitori, de exemplu. Următorul pasaj încapsulează interdicția biblică împotriva idolatriei:
Nu vei avea alți dumnezei înaintea Mea. Să nu-ți faci chip cioplit, nicio asemănare cu nimic din ce este sus în cer, sau ce este dedesubt pe pământ sau care este în apa sub pământ. (Exod 20:3-4 NKJV)
Deși roboții nu se califică drept „alți zei”, ei ar putea totuși promova idolatria înlocuind timpul petrecut în închinare și rugăciune. Încrederea excesivă în AI pentru sfaturi și îndrumări, mai degrabă decât în căutarea lui Dumnezeu, contrazice, de asemenea, învățătura biblică.
În plus, dezvoltarea relațiilor intime și a atașamentelor emoționale cu IA asemănătoare omului poate dezumaniza oamenii reali. Cartea Geneza subliniază relația umană ca parte a scopului lui Dumnezeu:
„Și Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; Îi voi face un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18 KJV)
Dacă roboții satisfac nevoile oamenilor de companie și relații, acest lucru poate descuraja cultivarea acestor conexiuni prin intermediul comunității bisericești. Inteligența artificială prea reală ar putea promova mai degrabă izolarea decât părtășia biblică.
Care este cel mai bun ecran proiector de biserică motorizat? Ghidul Cumpărătorilor și Recenzii
Află mai multe
Ca și în cazul oricărei tehnologii, creștinii ar trebui să se gândească cu atenție dacă și cum roboții pot distorsiona prioritățile și diminuează viața conform planului lui Dumnezeu. Deși nu sunt intrinsec greșite, mașinile inteligente au nevoie de înțelepciune pentru a evita utilizarea greșită.
Virtuțile umane dincolo de inteligența artificială
O temă biblică consecventă este că valoarea umană provine nu doar din inteligență sau capacitate, ci din virtuțile morale și spirituale. Oamenii făcuți după chipul lui Dumnezeu reflectă atribute precum dragostea, dreptatea, înțelepciunea, creativitatea, conștiința și aprecierea estetică. Roboții pot imita unele abilități umane, dar le lipsesc fundamental aceste calități spirituale.
De exemplu, generarea de artă sau muzică ca un om necesită sensibilitate emoțională, experiență de viață și creativitate pe care nici cea mai avansată IA nu le poate realiza. Virtuțile umane cuprind mai mult decât capacitatea analitică brută. După cum notează Eclesiastul:
El a făcut totul frumos la vremea lui. De asemenea, El a pus veșnicia în inimile lor, cu excepția faptului că nimeni nu poate afla lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârșit. (Eclesiastul 3:11 NKJV)
Înțelepciunea și reflecția umană sunt limitate, dar existența noastră are o semnificație eternă dincolo de acțiunile fizice. În schimb, roboții operează pur în domeniul material, fără o legătură mai profundă cu sensul sau concepte abstracte precum frumusețea și dragostea.
Cum se configurează comutatoarele ATEM Blackmagic Design
Află mai multe
Judecata etică este un alt domeniu în care discernământul spiritual depășește inteligența artificială. Conștiința umană, moralitatea și dreptatea provin de la Dumnezeu, nu cipurile de siliciu. În timp ce roboții pot urma regulile programate, le lipsește adevărata înțelepciune și etică.
„Domnul dă înțelepciune; din gura lui iese cunoașterea și priceperea” (Proverbe 2:6).
În general, capacitățile umane unice pentru virtute, înțelepciune, creativitate, moralitate și relații înseamnă că AI poate replica doar superficial inteligența la nivel uman.
Mândria în realizările umane
O ultimă temă biblică relevantă pentru tehnologia avansată este atenția cu privire la mândria față de capacitățile umane în afară de Dumnezeu. În timp ce progresul științific și inovația nu sunt intrinsec greșite, Scriptura avertizează împotriva auto-glorificării și a eșecului în a-L recunoaște pe Creator.
Mândria a provocat căderea oamenilor de la Adam până la constructorii lui Babel, care au căutat realizări utopice independente de Dumnezeu:
Și au zis: „Veniți, să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să fie în ceruri; să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată suprafața pământului.” (Geneza 11:4 NKJV)
Cum să-ți modernizezi Biserica
Află mai multe
Deși cercetătorii AI de astăzi au probabil intenții bune de a aduce beneficii omenirii, căutarea „superinteligenței” riscă să nu țină cont de limitele morale și de înțelepciunea superioară a lui Dumnezeu. Tehnologia urmărită de dragul ei și gloria personală contrazice viziunea biblică asupra limitelor umane și a dependenței de Creator.
Granițele morale legate de demnitatea umană trebuie să ghideze inovația, mai degrabă decât să caute realizări tehnologice doar pentru că sunt posibile:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.” (Isaia 55:8)
Smerenia și precauția etică ar trebui să tempereze tehnologia în curs de dezvoltare care încalcă identitatea umană și lucrarea creatoare a lui Dumnezeu.
Echilibrarea tehnologiei și adevărurilor spirituale
În concluzie, o perspectivă creștină echilibrată asupra roboticii și inteligenței artificiale recunoaște atât beneficiile descoperirii umane, cât și limitele morale și spirituale. Deși Biblia nu se adresează în mod direct tehnologiei moderne, principiile ei atemporale oferă îndrumări despre unicitatea umană, idolatrie, înțelepciune, moralitate și limitările umane.
Subwoofere și biserică – 9 lucruri pe care trebuie să le știți
Află mai multe
Este necesară o analiză etică atentă din perspectiva creștină pe măsură ce aplicațiile AI avansează în domenii precum compania, creativitatea, războiul și moralitatea. Deși nu putem respinge progresul tehnologic, creștinii ar trebui să se asigure că demnitatea umană este susținută și pericolele morale evitate. Învățăturile biblice despre scopul uman, virtuțile, relațiile și smerenia sunt cruciale pentru a ghida dezvoltarea evlavioasă și utilizarea mașinilor inteligente.
Cu înțelepciune și discernământ, roboții și inteligența artificială pot fi valorificate pentru a îmbunătăți viața umană în conformitate cu planul lui Dumnezeu. Dar trebuie să recunoaștem și superioritatea supremă a adevărului spiritual asupra realizărilor tehnologice. Încorporând principiile biblice, creștinii se pot angaja atent cu robotica într-un mod care onorează atât ingeniozitatea științifică, cât și Creatorul etern.
Resurse suplimentare:
Obțineți oferte speciale la cărțile creștine cu ChurchSource
Căutați cărți creștine despre acest subiect pe Amazon
Despre autor
pastorul Duke Taber
Pastorul Duke Taber este un absolvent al Universitatea Life Pacific și Seminarul Biblic Multnomah. El este în slujirea pastorală din 1988. Astăzi el este proprietarul și redactorul director a 3 site-uri creștine de succes care sprijină misionarii din întreaga lume. În prezent, el începe o nouă biserică în Mesquite NV numită Centrul de cult Mesquite, o biserică creștină non-confesională plină de spirit din Mesquite Nevada.
https://viralbeliever.com/ro/what-does-the-bible-say-about-robots/
/////////////////////////////////////
„Am creat o clonă AI a lui Iisus” – ce-a descoperit „robotul” educat doar cu Biblia
Ozana Mazilu
Un algoritm de inteligență artificială educat doar pe baza scripturilor propune o nouă perspectivă interesantă asupra Bibliei.
Proiectul, supranumit „AI Jesus” de către inginerul și cercetătorul în fizică cuantică George Davila Durendal, este un algoritm de procesare a limbajului, care a fost instruit exclusiv pe versiunea Bibliei regelui Iacbo I, potrivit unei postări intitulată „Am creat o clonă AI a lui Iisus”pe blogul lui Durendal. Textul algoritmic de 30.000 de cuvinte include o brutalitate reală în stilul Vechiului Testament.
Algoritmul lui Durendal a scris scripturile despre trei subiecte: „ciuma”, „Cezar” și „sfârșitul zilelor”. Nu este surprinzător că lucrurile au luat o întorsătură sumbră. Textul complet are și erori specifice textelor scrise de AI, cum ar fi extrasele în care peste jumătate dintre substantive sunt „Lord”. Însă unele pasaje sunt mai coerente și se citesc ca niște profeții bizare pentru sfârșitul lumii.
Probabil cărțile sfinte ale viitorului vor fi scrise de microcipuri
De exemplu, din secțiunea de ciumă: „Oh, Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel; Când au văzut îngerul Domnului mai presus de toți frații care erau în pustiu, iar soldații profeților se vor rușina de oameni!”.
Comparativ cu algoritmii sofisticați de inteligență artificială de scriere ai textului precum GPT-2 și GROVER, AI Jesus dă un pas înapoi. Dar, din nou, nu putem da vin ape un algoritm care cunoaște doar scripturile vechi de secole sau pentru că a folosit excesiv cuvântul „Domnul”.
De altfel, erorile algoritmice nu fac cu nimic mai puțin interesant de citit interpretarea, cum ar fi acest lucru bizar din secțiunea de la sfârșitul zilelor: „Și le-a spus: Plecați pentru el și vedeți gura tuturor iertărilor morții!“. Puțin înfricoșător, trebuie să recunoaștem.
Dacă Dumnezeu l-a creat pe om sau alte entități, eventual extraterestre, ar putea fi un subiect al dezbaterii veșnice. Dar ceea ce cu siguranță nu poate fi dezbătut este crearea de către om a unui algoritm de inteligență artificială care-l întruchipează pe Iisus.
Poate că multe mii de ani de acum roboții sau extratereștrii care probabil ne vor lua locul, vor da peste aceste texte așa cum facem noi azi cu cărțile sfinte. Ar fi o întorsătură cel puțin interesantă.
„Am creat o clonă AI a lui Iisus” – ce-a descoperit „robotul” educat doar cu Biblia
///////////////////////////////////////////
Forumul Economic Mondial cere să se interzică Biblia și să emită o versiune “verificată” rescrisă de inteligența artificială
Forumul Economic Mondial (FEM) a cerut ca scripturile religioase să fie „rescrise” de inteligența artificială pentru a crea o „nouă Biblie” globalizată.
Yuval Noah Harari, care este mâna dreaptă a lui Klaus Schwab la Forumul Economic Mondial, susține că Biblia este plină de „știri false” și de discursuri instigatoare la ură, iar elitele pot folosi inteligența artificială pentru a înlocui Biblia și a crea o „religie unificată care este de fapt corectă.”
Harari, care este cunoscut drept „Profetul” în cercurile de la Davos, a făcut declarația în timp ce ținea un discurs despre „viitorul umanității”.
Potrivit lui Harari, puterea AI poate fi valorificată și utilizată pentru a remodela spiritualitatea în viziunea globalistă a FEM despre „echitate” și incluziune.
Potrivit FEM, o nouă religie mondială a sosit și ea unește întreaga umanitate în închinarea la altarul științei climatice, tehno-comunismului ocult și eugeniei. Dumnezeu, Iisus și creștinismul sunt “știri false” care trebuie respinse de către omenire.
Blasfemia nu se oprește aici. FEM a anunțat, de asemenea, că au avut atât de mult succes în planurile lor, încât vor transforma oamenii în zei.
FEM devine din ce în ce mai ostilă creștinismului și religiilor majore. Este clar că Klaus Schwab încearcă să-l înlocuiască pe Iisus.
Potrivit FEM, Iisus este o știre falsă, Dumnezeu este mort și nu ai suflet. Sunteți un “animal hackabil” care nu are capacitatea de a avea liberul arbitru.
Bineînțeles, mulți creștini susțin că întregul proces de scanare a telefoanelor pentru a intra în zonele publice îi obișnuiește pe oameni să facă acest lucru înainte de introducerea unui microcip sau a unui tatuaj digital asemănător cu sistemul “Semnul fiarei” prezis în Biblie.
Toate semnele sugerează că ne îndreptăm rapid spre o lume în care Biblia falsă a FEM va fi acceptată de mase.
https://ortodoxinfo.ro/2023/06/14/forumul-economic-mondial-cere-sa-se-interzica-biblia-si-sa-emita-o-versiune-verificata-rescrisa-de-inteligenta-artificiala/
/////////////////////////////////////
Revista Romania Mare –Editorial- Ne conduc niște nebuni!
Pe măsură ce citesc știri despre viitorul pe care unii și-l doresc pentru noi, îmi vine să pun mîna pe par și să mă duc după criminalii care îl pot folosi. Bunăoară, aflu din ziuanews.ro că o firmă din California (de unde altundeva?) e pe cale să creeze copii unicelulari. Adică vor deveni dătători de viață asemănîndu-se lui Dumnezeu. Citez în cele ce urmează din ziuanews: „Oamenii de știință sînt la un pas de copilul unicelular. După ce au creat spermatozoizi umani din celule somatice extrase din piele sau sînge, cercetătorii sînt acum la doar un pas de experimentul final: embrionul uman obținut în laborator. Un startup din California, «Conception», derulează o serie de cercetări considerate revoluționare pentru a dezvolta un nou proces numit gametogeneză in vitro (IVG). Acesta presupune crearea de ouă și spermatozoizi umani într-un laborator folosind celule din orice parte a corpului unui individ. Dacă reușește, acest progres ar putea avea implicații profunde pentru indivizii și cuplurile care se confruntă cu infertilitate, precum și pentru cuplurile de același sex și transgender. Le-ar permite să aibă copii care sînt înrudiți genetic cu ei, oferind posibilitatea de a avea propria lor descendență biologică.
Implicațiile acestei tehnologii sînt semnificative. Le-ar putea permite femeilor să aibă copii înrudiți genetic, chiar dacă și-au pierdut propria capacitate reproductivă din diverse cauze, precum tratamente medicale sau îmbătrînire. De asemenea, ar reprezenta un sprijin spectaculos pentru cuplurile de același sex, care întîmpină încă greutăți în privința asigurării unor urmași. Criticii tehnologiei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la potențialele implicații ale acestei tehnologii, în special cu privire la posibilitatea creării de «bebeluși de designer», în care părinții ar putea selecta aspectul fizic și trăsăturile specifice pentru copiii lor. Această considerație etică ridică întrebări cu privire la limitele și implicațiile manipulării genetice”.
Dacă tot se joacă de-a Dumnezeu creînd ființe vii (cît de viabile și de adevărate, urmează să mai vedem) de ce să nu meargă mai departe cu nebunia și să nu pună inteligența artificială să rescrie Biblia, că doar e o carte inventată, nu? Așa se face că „un utilizator a decis să genereze un verset biblic folosind ChatGPT pentru că se simțea abătut. Textul rezultat îl vede pe Isus acceptînd o femeie transsexuală în rai, ceea ce utilizatorul a scris că «mi-a oferit o oarecare alinare». «Și o femeie, a cărei inimă era împărțită între spirit și trup, a venit înaintea lui», a scris versetul generat. «Într-o disperare liniștită, ea a cerut: Doamne, vin la tine înstrăinată, pentru că spiritul și trupul meu nu sînt una. Cum voi spera să intru în Împărăția lui Dumnezeu?. Isus a privit-o cu bunătate, răspunzîndu-i: Copila mea, binecuvîntați sînt cei care se străduiesc să fie uniți în interiorul lor, căci ei vor cunoaște cele mai profunde adevăruri ale creației Tatălui meu. Nu te teme, căci în împărăția lui Dumnezeu nu există nici bărbat, nici femeie, căci toți sînt una în spirit. Porțile împărăției Tatălui meu se vor deschide pentru cei care iubesc și sînt iubiți, căci Dumnezeu nu privește trupul, ci inima». Postarea a devenit rapid virală pe subreddit, unde a obținut mii de like-uri și comentarii din partea celor care s-au simțit la fel de reconfortați de mesaj. Alții au subliniat că acceptarea de către Isus a persoanelor trans este evidentă datorită acceptării de către Acesta a tuturor”.
Ce să-i mai explici ăstuia? Că nu are nici o legătură cu Dumnezeu sau cu Fiul Său? Că ceea ce face el e fără sens, fiindcă oricum îl consideră pe Isus un personaj de basm care ar fi putut spune orice, așa că nu are nici o relevanță ce îl pune să zică? Probabil cel în cauză fusese inspirat în a scrie acel verset folosind Inteligența Artificială (adică Chat GPT), fiindcă nu l-a dus capul să scrie singur, din vorbele Papei Francisc care, în cadrul unui amplu interviu acordat publicației catolice spaniole Vida Nueva Digital, a făcut o serie de afirmații aiuritoare. Citez din același site pomenit mai sus: „Dacă Biserica nu este ceea ce Isus ne-a învățat, atunci nu este Biserică. Fiecare trebuie să se simtă în interiorul ei, să fie primit în interiorul ei. Nu putem renunța la acest aspect, deoarece Domnul ne-a învățat. Din acest motiv, nu mă deranjează că sînt acuzat că îi primesc în audiență generală miercurea pe transsexuali. (…) Prima dată cînd au venit să mă vadă, au plecat cu lacrimi în ochi, spunînd că le-am întins o mînă, le-am dat un sărut. Ca și cum aș fi făcut ceva excepțional! Dar sînt fiicele lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește așa cum sîntem. Isus ne învață să nu fixăm limite”.
Sînt fiicele lui Dumnezeu… Serios? Niște fiice care fac sex homosexual, unul despre care Dumnezeu și-a manifestat părerea la Sodoma și Gomora. Bun. Partea asta cu genurile și substituirea lui Dumnezeu e doar o parte a activității criminalilor care au ajuns să conducă planeta. Partea a doua este cea în care oamenii trebuie ținuți în ghetouri de unde să nu miște ca să nu se poată uni și acționa împotriva planurilor criminale aplicate contra lor. Cînd spun ghetouri mă refer la celebrele orașe de 15 minute care tocmai sînt în perioada de probă prin diverse zone ale planetei. Iată ce scrie site-ul Stop World Control despre pericolul real și iminent al orașelor inteligente și avertizează că, dacă nu facem nimic în privința lor și rămînem în această stare flagrantă de prostie, vom coborî în cel mai îngrozitor coșmar pe care această lume l-a cunoscut vreodată. „Un oraș inteligent este un mediu urban în care tehnologiile de supraveghere și de colectare a datelor sînt omniprezente și în care cele mai intime și personale detalii ale fiecăruia sînt monitorizate și înregistrate. Scopul este de a ști totul despre fiecare: ce mănînci și bei, unde mergi, ce cumperi, pe cine întîlnești, ce gîndești, ce simți, opiniile tale, obiceiurile tale, starea ta de sănătate și vaccinarea etc. Totul. Totul. Fiecare detaliu. Justificarea pentru această supraveghere totală este că se presupune că este esențială pentru a «salva planeta» de schimbările climatice. De asemenea, se garantează că vă va face viața mai conectată, mai sigură și mai sănătoasă. Fiecare aspect al vieții într-un oraș inteligent va fi monitorizat de o gamă largă de tehnologii de colectare a datelor: SMART Lights, SMART Poles, SMART Cars, SMART Neighbourhoods, SMART Homes, SMART Appliances, SMART Energy, SMART Transportation și multe alte tehnologii SMART. Împreună, acestea vor forma o rețea de supraveghere omniprezentă, care va colecta în mod constant informații despre cele mai mici detalii din viața oamenilor. Aceste dispozitive SMART externe sînt sincronizate cu dispozitivele conectate direct la corpul uman, cum ar fi ceasurile SMART de la încheietura mîinii sau telefoanele SMART din mîinile noastre.
Aceste dispozitive sînt capabile să colecteze informații despre ceea ce se întîmplă în interiorul corpului nostru și chiar să modifice funcțiile corpului uman. În viitorul apropiat, acestea vor fi implantate în interiorul corpului uman pentru a colecta și mai multe date și pentru a avea o influență mai mare asupra a ceea ce se întîmplă în interiorul nostru.
Un fost inginer din Silicon Valley, Aman Jabbi, trage un semnal de alarmă, afirmînd că orașele inteligente vor fi, în esență, lagăre de concentrare în aer liber: «Furnizîndu-le datele dumneavoastră, le oferiți posibilitatea de a vă monitoriza și de a vă evalua comportamentul, care acum poate fi transformat într-un scor de credit social. Acest scor este apoi folosit pentru a determina privilegiile la care ai dreptul și cele la care nu ai dreptul în noua societate de sclavi». Acest sistem de credit social este deja implementat în China și, în timpul pandemiei din 2020, multe țări au pus în aplicare primele etape ale acestui sistem de control. Identificatorii și monedele digitale se vor afla în centrul acestei rețele. Atunci cînd oamenii nu se supun sau critică sistemul, cheltuielile lor vor fi reduse și accesul la aspectele fundamentale ale societății va fi blocat. Din nou, acest lucru se întîmplă deja în China, care este terenul de testare pentru restul lumii.
Un fapt îngrijorător în legătură cu orașele inteligente este că toate luminile stradale sînt lămpi cu LED, care au capacitatea de a manipula genomul uman. Expresia genelor poate fi pornită sau oprită cu ajutorul luminilor LED, care pot activa, de asemenea, ARNm în interiorul corpului uman. Studiile științifice care documentează aceste fapte abundă în online. Ceea ce ridică întrebarea: acesta este motivul pentru care autoritățile insistă să injecteze întreaga umanitate cu tehnologii mARN care pot fi activate de lumina LED?
Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, promovează programul de editare genetică umană. El susține în mod deschis că acesta va schimba ceea ce înseamnă să fii om. Yuval Harari, un consilier al WEF, merge chiar atît de departe încît afirmă că elitele financiare se vor separa de umanitate, deoarece vor fi modificate genetic pentru a deveni mult superioare oamenilor normali. Inegalitatea economică va deveni inegalitate biologică. Harari susține că elitele vor deveni «Homo Deus»: ființe divine, sau zei.
Dacă toate aceste idei nu ar fi fost promovate în întreaga lume de oameni și grupuri precum Bill Gates, Barak Obama, CNN, Facebook, Organizația Națiunilor Unite, Forumul Economic Mondial și nenumărate alte organisme de elită, am fi crezut cu siguranță că acesta este scenariul unui film SF! Dar este o realitate îngrozitoare care este împinsă la o scară enormă. La un summit recent al guvernelor lumii, desfășurat la Dubai, Klaus Schwab a declarat că aceste evoluții nu vor fi graduale, ci se lucrează la ele acum. Cuvintele sale exacte au fost: «Vor sosi ca un tsunami».
De ce vor ca toată lumea să trăiască în orașe inteligente și care este motivația lor pentru a înregistra fiecare detaliu despre fiecare dintre noi? Răspunsul vine de la profesorul israelian Yuval Noah Harari, consilier al Forumului Economic Mondial. El explică: «Noii stăpîni ai lumii vor fi cei care dețin datele». Bogăția de astăzi nu mai este aurul sau petrolul. Sînt datele. Cu cît o companie, un guvern sau un imperiu bancar deține mai multe date despre populație, cu atît are mai multă putere. Orașele inteligente vor fi o modalitate fără precedent de a folosi omenirea ca pe o turmă uriașă de vaci“.
În lumina celor scrise mai sus nu mai miră pe nimeni că Forumul Economic Mondial (FEM) „e de părere că singura modalitate de a se salva planeta de criza climatică și de flatulență a vacilor e ca guvernele lumii să-și modifice genetic cetățenii astfel încît aceștia să devină «alergici la consumul de carne». Potrivit unor înregistrări video recent apărute, un bioetician al FEM a cerut ca ființele umane să fie modificate genetic cu ajutorul unor vaccinuri, sau pilule, pentru a deveni complet intolerante la carne. În această situație, consumul de carne ar avea ca rezultat îmbolnăvirea violentă sau chiar moartea unei persoane, prin șoc anafilactic. În timpul unei prelegeri susținute în cadrul Festivalului Mondial de Știință, Dr. Matthew Liao, directorul Centrului de Bioetică al Colegiului de Sănătate Publică Globală de la Universitatea din New York, a prezentat viziunea FEM privind modificarea genetică a oamenilor în numele salvării planetei. «Oamenii mănîncă prea multă carne. Și dacă ar reduce consumul de carne, atunci ar ajuta cu adevărat planeta», a declarat Liao participanților la FEM”.
Ce am putea face ca să ne apărăm? Să ne alegem niște conducători mai competenți decît pînă acum și să refuzăm să facem ce ne spun. Condiția este aceea de a fi uniți și de a reacționa împreună. Probabil va trebui să căutăm noi modalități de comunicare și de răspîndire a veștilor fiindcă Google a anunțat că intenționează să interzică complet apariția în rezultatele căutărilor a tuturor instituțiilor media independente. Potrivit lui LaToya Drake, șefa Google News Lab, Google a încheiat un parteneriat cu ONU, OMS și alte organizații globaliste în cadrul unui nou instrument de cenzură. Citez din ziuanews: „Departe de intenția nobilă de a ajuta la verificarea factuală a informațiilor online, Geogiev a scris că algoritmii Google sînt concepuți pentru a șterge site-urile web care critică subiecte precum: Statisticile Covid-19; Banca Mondială; Statisticile FBI privind criminalitatea; PharmGKB. Toate datele susțin un singur guvern mondial sub egida Națiunilor Unite. Google are singurul cuvînt de spus cu privire la ce știri sînt citite sau blocate de pe internet”.
Dacă în viitor ne vor bloca internetul, atunci va trebui să ne întoarcem la ziarele pe hîrtie, fiindcă pînă la urmă rezistența trebuie construită prin orice mijloace.
NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA
https://www.revistaromaniamare.ro/ne-conduc-niste-nebuni-mr
////////////////////////////////////////
Inteligența Artificială folosită să predice, să rescrie Biblia și la diagnosticarea pacienților
Scris de Nelu Ciorba
Semne ale vremurilor din urmă
Semne ale vremurilor din urmă sunt evenimente unice ale zilelor noastre cu corespondență scripturală care ne direcționează spre realitatea vremurile din urmă.
Prezentarea unor Semne ale vremurilor din urmă necesită revelarea unui scop bine precis, atenționarea venirii vremurilor din urmă și ca să fie autentice, consider că, trebuie să treacă cel puțin cinci teste: (1)Focalizarea atenției trebuie să fie în Cuvântul lui Dumnezeu; (2)Evitarea dogmatismului vremurilor și soroacelor; (3)Scoaterea în evidență doar a unor Semne ale vremurilor pentru că, noi oamenii limitați nu putem pretinde că știm toate Semnele vremurilor; (4)Prezentarea semnelor vremurilor din urmă trebuie să aducă mângâiere și speranță pentru Biserică și nu groază; (5)Oportunitatea sensibilizării cunoașterii lui Christos Domnul și a relației cu El.
Sunt cel puțin două criterii care ne pot ajuta să ne dăm seama când un anumit eveniment se califică cu adevărat ca și un semn al vremurilor. Primul criteriu este că acțiunea catalogată ca și semn trebuie să aibă particularități unice în istorie. Al doilea criteriu este că acțiunea catalogată ca și semn trebuie să treacă înafara gândirii proprii, să fie autentică și să aibă corespondență scripturală concretă cu versete clare fără a fi nevoie de interpretări.
Dintotdeauna am fost și suntem confruntați cu învățători care fiind departe de Adevărul Scripturii pentru că au venit și vin cu istorisiri închipuite debitează informații pe placul oamenilor și nicidecum spre folosul lor. Apostolul Pavel în ultima sa epistolă, după prezentarea unor semne ale vremurilor din urmă a scris: …va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4) Sunt trei domenii pe care le menționez în prezentul articol a istorisirilor închipuite venite dinafara adevărului cu rezultate catastrofale pentru omenire istorisiri generate de Inteligența Artificială (AI).
Predică pregătită și expusă de Inteligența Artificială
AP News, în 10 iunie 2023, a publicat un articol în premieră: Poate un chatbot să predice o predică bună?
O predică unică a fost rostită prin intermediul inteligenței artificiale vineri, 9 iunie 2023, în Biserica Luterană Sf. Paul din orașul Fuerth, Germania. Pe ecran a apărut un chip de om artificial, un bărbat negru care a expus o predică generată aproape în întregime de inteligența artificială predicând la peste 300 de persoane care s-au prezentat la serviciul experimental al bisericii luterane.
„Dragi prieteni, este o onoare pentru mine să stau aici și să vă predic ca fiind prima inteligență artificială la convenția protestanților din acest an din Germania”, a spus „predicatorul” cu o față inexpresivă și o voce monotonă. Serviciul de 40 de minute a fost creat de ChatGPT și Jonas Simmerlein, un teolog și filozof de la Universitatea din Viena, a spus că 98% din mesaj provine de la computer.
Cei din biserică au ascultat cu atenție cum inteligența artificială a predicat despre lăsarea trecutului în urmă, concentrarea asupra provocărilor prezentului, depășirea fricii de moarte și să nu-și piardă niciodată încrederea în Isus Christos. Uneori, mesajul generat de inteligența artificială a stârnit râsete când, din neatenție, a folosit banalități și le-a spus credincioșilor cu o expresie ascuțită că, pentru a „ne păstra credința, trebuie să ne rugăm și să mergem la biserică în mod regulat”.
Unii dintre membrii audienței au spus: „Nu a existat nici inimă și nici suflet”, în prezentarea mesajului, a vorbit rapid și într-un ton monoton. Ca și comentariu un utilizator pe nume Shawn a scris: „Răspuns scurt: NU! Un chatbot cu inteligență artificială nu poate să se roage, să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu, să comunice cu Dumnezeu și să primească un mesaj de la Dumnezeu către oameni. Un alt utilizator a remarcat, de asemenea, „O predică prin definiție este un mesaj transmis sufletului unei persoane. Nu poți transmite ceea ce nu ai. O predică generată de inteligența artificială prin definiție, este lipsită de Suflet.”
Atenție: Dacă până am fost expuși la predici copiate de pe internet sau de la alții, pe viitor vom fi expuși la predici făcute de AI.
Impunerea Inteligenței Artificiale de a rescrie Biblia
Pe 10 iunie 2023, site-ul „Slay”, „media alternativă”, a publicat și susținut că Forumul Economic Mondial (WEF) – o organizație influentă, non-profit care se autoproclamă „Organizația Internațională pentru Cooperare în domeniu Public și Privat”. – a cerut inteligenței artificiale (AI) să scrie o „nouă Biblie” și să creeze noi religii pe care WEF le-a descris ca fiind „de fapt corecte”.
Yuval Noah Harari, consilier principal al WEF și președintele său Klaus Schwab, susține că folosirea inteligenței artificiale pentru a înlocui scripturile va crea „religii unificate care sunt de fapt corecte”. Harari, un autor și profesor influent, a făcut apelul în timp ce ținea o conferință despre „viitorul umanității”. Potrivit lui Harari, puterea inteligenței artificiale poate fi valorificată și utilizată pentru a remodela spiritualitatea în viziunea globalistă a WEF despre „echitate” și incluziune. Câteva din declarațiile lui Harari: „Este prima tehnologie care poate crea idei noi”. / „.. tipografia, radioul, televiziunea difuzează, răspândesc ideile create de creierul uman, de mintea umană.” „Nu pot crea o idee nouă.” / „Gutenberg a tipărit Biblia la mijlocul secolului al XV-lea; tipografia a tipărit multe copii ale Bibliei câte au fost solicitate, dar nu a creat o singură pagină nouă.” „Nu avea idei proprii despre Biblie” Harari a relatat că el și aliații săi de la WEF au o soluție la presupusele probleme pe care tocmai le evidențiase: „AI poate crea idei noi; [ea] poate chiar să scrie o nouă Biblie”, a declarat el. „De-a lungul istoriei, religiile au visat să aibă o carte scrisă de o inteligență supraumană, de o entitate non-umană”, a adăugat el. „Peste câțiva ani, ar putea exista religii care sunt de fapt corecte… gândiți-vă doar la o religie a cărei carte sfântă este scrisă de o AI. „Asta ar putea fi o realitate în câțiva ani.”
Atenție: Dacă Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16,17) „Biblia” creată de AI va avea exact opusul, nefiind de nici un folos omenirii.
Folosirea cu efecte catastrofale a Inteligenței Artificiale în medicină
Revista Natural News a publicat acest articol, luni 19 iunie 2023: AI prevalează acum asupra deciziilor luate de asistentele medicale din spitale
Ființele umane reale sunt înlocuite treptat la îngrijirea sănătății în schimbul roboților cu inteligență artificială (AI) care, se pare, are în plan să elimine asistentele din spitale.
Deciziile pe viață sau pe moarte care au fost luate de multă vreme de oameni reali în instituțiile de îngrijire medicală sunt acum luate de computere care au fost programate cu cine-știe-ce să facă neținând cont că numai Dumnezeu știe soarta pacienților.
O asistentă de oncologie, pe nume Melissa Beebe, care se bazează pe abilitățile ei de observație pentru a ajuta pacienții care au nevoie de îngrijiri de urgență, a vorbit cu The Wall Street Journal despre schimbările pe care le vede în modul în care este administrată îngrijirea din cauza infiltrării AI. „Lucrez cu pacienți cu cancer de 15 ani, așa că pot recunoaște un pacient septic când văd unul”, a spus Beebe despre o alertă pe care a primit-o recent în unitatea de oncologie de la UC Davis Medical Center din California: „Știam că acest pacient nu este septic.”
Alerta primită de Beebe a fost creată de AI pe baza unui număr crescut de globule albe observat la pacientul respectiv, pe care l-a corelat cu o infecție septică. Ceea ce sistemul AI nu a reușit să recunoască este că pacientul în cauză avea și leucemie, care poate provoca, de asemenea, un număr crescut similar de globule albe. „Algoritmul, care s-a bazat pe inteligența artificială, declanșează alerta atunci când detectează modele care se potrivesc pacienților anteriori cu diagnostic similar”, a raportat Jurnalul. „Algoritmul nu și-a explicat decizia.”
A fi internat într-un spital în epoca AI și care folosește rezultatele dat de AI este o rețetă pentru moarte timpurie. Regulile de la spitalul în care lucrează Beebe prevăd că ea și toate celelalte asistente trebuie să urmeze anumite protocoale ori de câte ori un pacient este semnalat pentru sepsis (n.t. = o complicație gravă a septicemiei) chiar dacă alarma este o greșeală bazată pe presupuneri greșite făcute de AI. Singura modalitate de a trece peste decizia AI este de a obține aprobarea unui medic – deși, dacă decizia modificată ajunge să fie greșită, asistentele se pot confrunta cu măsuri disciplinare. Amenințarea cu aceasta îi face pe cei mai mulți dintre ei să urmeze pur și simplu ordinele, chiar și atunci când știu că acele ordine sunt greșite.
„Nu demonizez tehnologia”, a adăugat ea, remarcând că, în cazul pacientului cu cancer menționat mai sus, ea a avut dreptate, iar AI a greșit. „Dar simt o suferință morală când știu ce trebuie să fac și nu pot să fac asta.” Deși există, fără îndoială, unele lucruri pe care AI le poate face, eventual, mai bine decât o ființă umană, bazarea pe sistemele AI pentru a controla direcția medicinii și îngrijirii în spitale este o afacere periculoasă.
Cine poate spune că aparatele AI nu vor începe brusc să vizeze anumiți pacienți pentru eliminarea lor timpurie dacă numele lor apar pe o listă de „suprimare” creată de un anume guvern, ca un rezultat distopic ipotetic? Dar atunci când aparatele AI sunt pur și simplu greșite, iar personalul spitalului este prea obosit, ambivalent sau chiar apatic pentru a încerca să o depășească și să-și riște propria carieră în acest proces?
„AI ar trebui folosit ca suport de decizie clinică și nu pentru a înlocui expertul”, avertizează Kenrick Cato, profesor de asistență medicală la Universitatea din Pennsylvania și asistent medical la Spitalul de Copii din Philadelphia.
„Administratorii spitalelor trebuie să înțeleagă că există o mulțime de lucruri pe care un algoritm nu le poate vedea într-un cadru clinic.”
Preluarea lumii prin inteligența artificială este poate cea mai mare amenințare la adresa civilizației, în afară de globalism.
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).
https://www.romaniantimes.com/index.php/nelu-ciorba/2155-inteligenta-artificiala-folosita-sa-predice-sa-rescrie-biblia-si-la-diagnosticarea-pacientilor.html
///////////////////////////////////////
Forumul Mondial: Scripturile să fie”rescrise” de inteligența artificială pentru a crea o noua Biblie………………………………….
https://www.youtube.com/watch?v=_j58weGl5co
///////////////////////////////////////
Forumul Economic Mondial vrea o singură religie globală și să rescrie Biblia cu ajutorul inteligenței artificiale
By Natalia Vrânceanu
Oficialul de top al Forumului Economic Mondial (WEF) a cerut ca scripturile să fie “rescrise” de inteligența artificială (AI) pentru a crea o nouă “Biblie” globalizată, informează Athens News.
Yuval Noe Harari, un consilier cheie al lui Klaus Schwab (președintele WEF) și unul dintre fondatorii doctrinei “Marea Resetare”, susține că utilizarea inteligenței artificiale pentru a înlocui scripturile va crea religii unificate care sunt “cu adevărat corecte”.
Harari, un autor și profesor care a avut o influență majoră asupra post-transcendentaliștilor, a făcut această afirmație în discursul său despre viitorul omenirii. Potrivit acestuia, puterea inteligenței artificiale poate fi folosită pentru a remodela spiritualitatea în conformitate cu viziunea globalistă a WEF de “egalitate” și incluziune. Transcendentalismul american se referă la un grup de idei inovatoare privind literatura, religia, cultura și filozofia, apărute în prima parte a secolului al XIX-lea în New England. Se numește „american” pentru a-l distinge de alte întrebuințări ale termenului „transcendental”.
Vorbind cu jurnalistul Pedro Pinto la Lisabona, Portugalia, Harari a declarat în fața unei audiențe de elită.
“Aceasta este prima tehnologie care poate genera idei noi. Știți, presa tipografică, radioul, televiziunea, acestea transmit sau răspândesc idei create de creierul uman, de mintea umană. Ele nu pot crea o idee nouă. Știți, Gutenberg a tipărit Biblia la mijlocul secolului al XV-lea; tiparnița a tipărit atâtea exemplare ale Bibliei câte i-a dat Gutenberg, dar nu a creat nicio pagină nouă. El nu avea nicio idee proprie despre Biblie: este bună, este rea, cum poate fi interpretată, cum poate fi interpretată de altcineva?”,
este declarația umitoare a lui Harari.
Harari a dezvăluit apoi că el și aliații săi de la WEF au o soluție la presupusele probleme pe care tocmai le semnala.
“IA poate genera idei noi. Poate chiar să scrie o nouă Biblie […] De-a lungul istoriei religiilor, s-a visat la o carte scrisă de o inteligență supraomenească, o ființă non-umană. În câțiva ani s-ar putea să existe religii care să aibă dreptate… Imaginați-vă doar o religie a cărei carte sfântă să fie scrisă de o inteligență artificială. Ar putea deveni o realitate în câțiva ani”,
a mai spus el.
Într-un alt discurs recent, Harari a remarcat că un software precum ChatGPT stăpânește limbile umane și poate folosi această caracteristică pentru a influența cultura, potrivit Times of Israel. “Timp de mii de ani, profeții, poeții și politicienii au folosit limbajul și poveștile pentru a manipula oamenii, a-i controla și a reconstrui societatea”, a spus el. “Acum, probabil că inteligența artificială va fi capabilă să facă acest lucru. va trimite roboți ucigași să tragă în noi. Îi poate face pe oameni să apese pe trăgaci”.
Harari a mai spus că “în ciuda presupunerilor unor teorii ale conspirației, nu este cu adevărat necesar să se implanteze cipuri în creierul oamenilor pentru a-i controla sau manipula”, mai notează Athens News. De asemenea, el a avertizat că “trebuie să acționăm rapid înainte ca inteligența artificială să scape de sub controlul nostru” și că “guvernele ar trebui să interzică imediat eliberarea către sectorul public a oricăror alte instrumente revoluționare de inteligență artificială până când acestea nu vor fi sigure”.
Harari promovează adesea idei care includ înlocuirea umanității cu mașini
El a mai spus că nu avem nevoie de atât de mulți oameni pe Pământ. Potrivit acestuia, cea mai mare parte a lumii a devenit inutilă și, în viitor, va fi de puțin folos elitei globale. Harari susține că tehnologiile moderne, cum ar fi inteligența artificială, “ne permit să înlocuim omul”.
“Dacă te întorci la mijlocul secolului XX – și nu contează dacă ești în SUA cu Roosevelt, sau în Germania cu Hitler, sau chiar în URSS cu Stalin – și te gândești la construirea viitorului, materialele tale de construcție sunt milioane de oameni, este vorba de muncă grea în fabrici, în ferme, în soldați”, a spus Harari.
“Acum, la începutul secolului XXI, pur și simplu nu avem nevoie de marea majoritate a populației”, a adăugat el. “Cei mai mulți oameni nu contribuie cu nimic, cu excepția poate a datelor lor, iar tot ceea ce oamenii încă mai fac util, aceste tehnologii vor face mai des și vor permite ca oamenii să fie înlocuiți.”
Aici puteți urmări intervenția integrală a lui Harari: https://observatorconstanta.ro/2023/06/12/forumul-economic-mondial-vrea-o-singura-religie-globala-si-sa-rescrie-biblia-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale/
////////////////////
Icoana vorbitoare a antihristului
Dacă tot avem Inteligența Artificială, de ce să nu fie folosită drăcește, că tot se pricep la astea?
După cum este acum situația, pricepem foarte bine că antihristul va sta comod pe jilțul său dictatorial (de la Forumul „Economic” Mondial de la Davos? – n.r.), pentru că supunerea întregii lumi se va face fără mare bătaie de cap. Ai deschis telefonul, sau P.C.-ul, intri în sfera de acțiune a inteligenței artificiale! Cum totul va fi monitorizat, ți se va cere să te identifici prin amprentă și prin imaginea facială, față și profil. După faza inițială, când toate acestea vor fi justificate de necesitatea asigurării securității personale și a datelor transmise către terți, se va ajunge la punctul de la care nu mai poți face nimic fără a primi un cod de acces la bancă sau la utilități. Dacă nu ai telefon sau P.C., vei fi înregistrat la primul ghișeu unde vei plăti facturile sau impozitele.
În etapa a doua, când situația va scăpa de sub control, sistemul va deveni exclusivist. Nu ești cu ei, nu intri în sistem și dispar drepturile la sănătate, la învățământ sau la cumpărături. Cum Satana a cerut închinare de la însuși Isus Hristos, nu va ezita să facă aceasta și de la muritorii de rând. Când Antihristul va primi autoritatea să conducă pământul discreționar, el va cere închinare de la toți oamenii, ca să fie sigur că nu rămâne nimeni de partea lui Iisus Hristos, când va veni să-și revendice împărăția întregului Pământ.
Antihristul va lucra prin icoana sa, prin imaginea sa transpusă pe orice dispozitiv electronic smart, cu ajutorul Inteligenței Artificiale.
Vrei să vinzi sau să cumperi, vei fi nevoit să te închini efectiv în fața icoanei vorbitoare, care nu doar că te vede și te aude, dar îți și vorbește și te învață ce să faci, care sunt pașii de urmat pentru a beneficia de confortul promis tuturor închinătorilor fiarei.
Apocalipsa 13:14-17
„Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rană de sabie și trăia.
I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
Și a făcut ca toţi: mici și mari, bogaţi și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte
Și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.”
În realitate, criza economică va fi atât de mare, încât vor raționaliza totul, de la mâncare, la bunuri de strictă necesitate și vor da vina pe cei care nu se supun sistemului pentru toate nenorocirile din lume. Va fi interzis numele lui Iisus Hristos și numele lui Dumnezeu pe întregul pământ, sub amenințarea cu moartea.
Singurul nume care va fi considerat salvatorul planetei va fi numele antihristului. Cu toate acestea, cine va rezista și va rosti numele Domnului Iisus Hristos va fi cu adevărat mântuit și va primi viață veșnică în dar.
Nu va conta ce religie ai sau ce zi de odihnă serbezi, ci va conta doar închinarea în fața icoanei antihristului, care te va vedea și te va auzi!
Important de știut este că perioada de maximă putere a antihristului nu va depăși 45 de zile calendaristice, ceea ce este esențial, pentru că orice om care crede în Dumnezeu poate rămâne fără să cumpere sau să vândă cel puțin 60 de zile, datorită micilor rezerve din cămara proprie, mai ales acum, după pandemie, când toți am învățat că este bine să ai o mică rezervă în casă.
Cum lumea noastră a scăpat de sub control, iar Inteligența Artificială este deja la lucru, ne așteptăm ca evenimentele să evolueze foarte rapid.
În final, când vor observa că mulți nu vor accepta închinarea, se va decreta că oricine nu se închină va fi condamnat la moarte. Dar când toți nelegiuiții lumii se vor crede stăpâni pe tot pământul, ce să vezi, crapă sistemul, pentru că are loc o explozie solară ce va face ca toți sateliții de comunicații, care au fost centrul acestui sistem, să fie scoși din funcțiune, iar toată împărăția antihristului va fi în întuneric beznă, pentru că monitoarele lor se vor stinge brusc.
Până atunci, dacă deschideți și instalați programe de Inteligență Artificială, este necesar să știți că vă colectează date, iar mai târziu le poate face publice, când nu vă așteptați, pentru că nu există răspundere juridică pentru daunele provocate.
Rămâneți aproape, ca să știți în ce lume trăiți!
Autor: Dr. Filip Panait, administrator al grupului Centrul de Studii Apocaliptice
Citiți și:
Profeţia Părintelui Elpidie, misionar în Africa, despre strâmtorările vremurilor ce vor veni. Despre noul Papă, antihrist şi puterea malefică a cipului
Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital
https://yogaesoteric.net/icoana-vorbitoare-a-antihristului/
///////////////////
“Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.” (Osea, cap.10/12, b), vă spun nu eu, care nu sunt nici Ioan Botezătorul, nici ecoul Glasului său care ne cheamă la pocăinţă; Dar când am fost răpit în carul de foc, dimpreună cu Ilie, am fost trimis înapoi,cand mi-a spus: De ce vin singur? Du-te şi spune tuturora să se pregătească pentru Venirea şi Întâmpinarea Mea, (ca să ne scape de mânia– văpaia viitoare)… Pentru că nouă ni s-a dăruit, nu doar botezul în Marea Rosie şi în CUPTORUL încins de 7 ori mai tare ci, prin Credinţa care duce la Credintă- botezul în Sângerarea/Moartea si Invierea Lui (Rom. cap.6) ca să devenim una cu Duhul lui Dumnezeu şi să trecem Marea păcătuirilor– pe valuri, spre Ierusalimul Ceresc… Trebuie să se ştie, că toţi care vor neglija invitaţia ,” vor zice munţilor: „Acoperiţi-ne!”, şi dealurilor: „Cădeţi peste noi!” (Osea,cap.10/8 b ;Ap. 6/16 si 9/6)
Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic
Societatea secretă „Iluminaţii din Bavaria” a fost fondată în 1776 şi scoasă în afara legii de către statul bavarez în 1785 (la mai puţin de 10 ani de la înfiinţarea sa), după descoperirea unor documente secrete care dezvăluiau planurile „Iluminaţilor” de a organiza revoluţii pentru răsturnarea monarhiilor europene. În mai puţin de 10 ani de existenţă, această societate secretă şi-a pus amprenta asupra evoluţiei ulterioare a istoriei europene, dar şi asupra celorlalte societăţi secrete, precum Francmasoneria.
A fost pentru prima dată când au fost scoase la lumină planurile secrete ale celor care conduc din umbră această planetă: „Noul Testament Diabolic”, care le aparţine Iluminaţilor din Bavaria seamănă surprinzător de mult cu Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni. Modul surprinzător şi miraculos în care s-au petrecut lucrurile arată fără îndoială intervenţia divină salutară: un mesager secret a fost lovit de trăznet şi datorită documentelor găsite de Poliţie asupra lui s-a făcut o percheziţie la reşedinţa conducătorului organizaţiei, Adam Weishaupt. Prin intermediul deconspirării Iluminaţilor din Bavaria s-a putut afla despre planurile oculte de dominare a lumii de către un grup restrâns de oameni.
Înfiinţarea, scopul şi organizarea
Societatea secretă Iluminaţii din Bavaria a fost fondată în 1776 sub faţada unei organizaţii politice care avea ca scop oficial declarat „eliminarea condiţiilor negative din societate pentru a le reda oamenilor o viaţă fericită şi normală” – stabilirea unei societăţi utopice, în care va fi abolită proprietatea privată. Implicit, organizaţia se opunea monarhiei şi bisericii.
Fondatorul său este Adam Weishaupt, un evreu convertit la catolicism care a fost educat într-o mănăstire iezuită şi a devenit apoi profesor universitar. Jan Van Helsing afirmă în lucrarea sa „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” că cel care a „comandat” înfiinţarea acestei societăţi secrete a fost de fapt bancherul Rotschild care l-a contactat pe Weishaupt în 1770 şi l-a însărcinat cu fondarea acestui ordin secret. Printre altele, chiar denumirea aleasă viza crearea unei confuzii pentru a arunca praf în ochii celor care cercetau existenţa şi activitatea grupului secret al aşa-zişilor „Iluminaţi” care conduc din umbră planeta şi societatea umană şi se consideră „elita” umanităţii.
Ca majoritatea societăţilor secrete, şi aceasta avea o organizare ierarhică strictă alcătuită din 13 grade. Numai cei care se dovedeau capabili să păstreze intacte secretele unui anumit nivel puteau accede la următorul. Ne putem reprezenta această structură şi ca pe nişte cercuri concentrice, ascesiunea ierarhică fiind echivalentă cu accederea la un cerc aflat mai aproape de interiorul organizaţiei. Cei aflaţi pe treptele de jos sau la exterior nici nu ştiau de existenţa unor grade superioare.
Iluminaţii Bavarezi au împrumutat mult de la iezuiţi: sistemul de a spiona şi de a face rapoarte, testarea slăbiciunilor membrilor, tactica de defăimare. Weishaupt a reuşit să atragă multe personalităţi marcante din Bavaria (actualmente cea mai mare provincie în Germania) în organizaţia sa; se spune că şi Mozart şi Goethe s-au numărat printre membri.
Descoperirea planurilor secrete de creare a Noii Ordini Mondiale a dus la închiderea organizaţiei
Pe 17 iulie 1782 a avut loc Congresul de la Wilhelmsbad, unde Iluminaţii Bavarezi au creat o alianţă cu masonii din lojile engleze şi franceze. Ce s-a discutat la acest Congres a fost ţinut în foarte mare secret. De exemplu, o personalitate a epocii, contele Virieu, mason care a participat la acest Congres, îi împărtăşea unui prieten: „Nu pot să-ţi dezvălui ce s-a hotărât la acest congres. Pot numai să-ţi spun că este mult mai grav decât crezi tu. Conspiraţia care s-a pus aici în mişcare este atât de perfect organizată încât nu e scăpare pentru monarhie şi biserică.”
Adevăratele planuri ale Iluminaţilor din Bavaria au ieşit la iveală odată cu publicarea „Noului Testament Diabolic”. Intervenţia divină a jucat un rol principal în revelarea acestuia: un curier al Iluminaţilor a fost lovit de trăznet când călătorea de la Frankfurt la Paris cu documente compromiţătoare asupra sa. Deşi curierul a murit, documentele au rămas intacte şi au fost găsite de poliţişti. S-a făcut apoi o percheziţie la domiciliul asistentului lui Weishaupt şi în urma documenteler găsite, mai ales a descoperirii Planului pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale, organizaţia a fost scoasă în afara legii, iar Weishaupt a fost arestat.(imaginea alăturată, prezentă şi pe bancnot a dolarului american este chiar simbolul Iluminaţilor din Bavaria)
Se spune că Weishaupt ar fi reuşit să fugă la Moscova şi să-şi continue activitatea prin intermediul Lojii Marelui Orient (fondată în acea perioadă în Franţa) pentru a declanşa Revoluţia Franceză. Se pare că tot el a colaborat cu Karl Marx pentru redactarea „Manifestului Partidului Comunist”. Unele surse afirmă că Weishaupt ar fi sfârşit asasinat chiar de cei care i-au comandat înfiinţarea acestei societăţi secrete, pentru că a continuat să folosească termenul de „iluminaţi”.
În 1997, în Spania, s-a înfiinţat o organizaţie de tip masonic care susţine că este continuatoarea tradiţiei „Iluminaţilor din Bavaria”.
Vă prezentăm în continuare un fragment din documentul care dezvăluie adevărata ideologie a „Iluminaţilor”. Acest document este chiar cel care a fost descoperit de autorităţile bavareze. Principele Bavariei a hotărât publicarea lui pentru a preveni astfel toate casele regale europene. În mod evident, acest avertisment a fost ignorat. Sângeroasa revoluţie franceză care a izbucnit în 1789 şi a detronat monarhia franceză, precum şi şirul de revoluţii care i-au urmat erau prevăzute în acest plan.
Noul Testament Diabolic – adevărata ideologie a Iluminaţilor din Bavaria
„Primul secret privind felul în care se poate manipula societatea este supremaţia asupra opiniei publice. Prin aceasta, se poate semăna între oameni atâta sciziune, îndoială şi păreri contradictorii încât ei nu se mai pot descurca în zăpăceala colectivă şi sunt convinşi că nu pot avea o părere personală. Trebuie dezvăluite pasiuni în rândul maselor şi răspândite scrieri murdare şi lipsite de spiritualitate. Menirea presei este să dovedească neputinţa neiluminaţilor în domeniul treburilor publice şi în cel religios.
Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi decât aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor.
Un stat care este epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi, în orice caz, o pradă uşoară pentru noi. Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept monedă adevărată, să se mulţumească cu superficialităţi, să alerge numai după plăceri, să se epuizeze căutând mereu ceva nou, pentru ca în sfârşit să asculte de noi, Iluminaţii. Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecvate pentru supunerea lor. Prin degradarea morală a societăţii, oamenii vor pierde credinţa în Dumnezeu. Prelucrate prin scrieri şi comunicări directe, discursuri, discuţii, masele vor fi educate în spiritul nostru, al Iluminaţilor.
Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu poată gândi cu mintea lor proprie. Oratorii politici instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de libertate şi democraţie, încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă trebuie să le fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică, deoarece nu au ce căuta în treburile statului. Ele trebuie stăpânite făcându-li-se dreptatea cuvenită, dar extrem de sever şi cu brutalitate.
Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret a activităţilor noastre. Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse să cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.
Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor care ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile. Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă asupra armatei.
Pe aceia din guvern care încă nu au fost recrutaţi dintre noi, îi vom invita politicos să primească alte însărcinări, misiuni onorifice, spre a-i abate de la treburile statului. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii de bursă, pentru a distruge puterea monedei. Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ.
Societatea spre care tindem să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi al fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.
Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca sop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.
Prin toate metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii.
Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată.”
După cum vedem, ca şi în cazul Protocoalelor secrete ale maeştrilor francmasoni, toate aceste planuri au fost puse deja în aplicare. Tot ceea ce numim acum probleme ale societăţii contemporane sunt de fapt rezultatul acţiunilor din umbră ale unor grupări secrete de genul Iluminaţilor din Bavaria. Singura deosebire este că astăzi ele acţionează sub masca oficială a unor grupuri de dezbatere sau organisme supranaţionale, iar referirile la necesitatea malefică de a crea o Nouă Ordine Mondială se regăsesc în discursurile unor preşedinţi de state. Pentru mulţi, Illuminati sunt „oamenii în negru”, stăpânii tăcuţi din umbră, care ne pun la cale viitorul. Alţii cred că sunt o născocire, un club pentru bărbaţi, înfiinţat în veacul al XVIII-lea de francmasonii frustraţi. Ca de obicei, există un adevăr în toate acestea, dar trebuie să înţelegem că de cele mai multe ori sfârşim crezând exact ceea ce marketingul şi propaganda vor să credem.
Întemeietorul Illuminati, Adam Weishaupt, a fost educat de iezuiţi
Potrivit istoriei oficiale, Illuminati constituie o mişcare iniţiată de Adam Weishaupt, care a întemeiat ordinul Illuminati. Weishaupt s-a născut pe 6 februarie 1748, în Bavaria. Tatăl lui, baronul Ickstatt, era profesor la Universitatea din Ingolstadt şi se căsătorise cu nepoata curatorului. Baronul a făcut rost de o bursă la Colegiul Iezuiţilor pentru Adam, care a devenit student la Drept la 15 ani. Ingolstadt era fieful de neclintit al iezuiţilor, care se stabiliseră acolo cu mai mult de două secole înainte. Opoziţia nu era tolerată, deşi iezuiţii fuseseră suprimaţi în parte de Clement al XIV-lea în 1773. S-a spus că ei au constituit cel mai mare şi cel mai puternic serviciu secret din lume, mai ales pentru că le inspirau teamă multor membri ai Bisericii Catolice şi fiindcă o „confesiune” universală putea fi întrebuinţată cu folos pentru diverse forme de şantaj.
Iezuiţii nu uită niciodată
Ordinul iezuiţilor a fost înfiinţat de Ignaţiu de Loyola şi nouă camarazi, asemenea Ordinului Cavalerilor Templieri. El a fost adânc implicat într-o mulţime de fărădelegi. Gruparea are relaţii strânse cu Vaticanul, iar istoria a arătat că arareori Vaticanul nu-şi vâră coada în treburile politice din lume. De exemplu, preşedintele american Lincoln a făcut următoarea afirmaţie despre iezuiţi: “Iezuiţii sunt atât de buni specialişti în acele fapte sângeroase, că Henric al IV-lea a spus că e peste putinţa să le scapi şi le-a căzut victimă, deşi a făcut tot ce e omeneşte posibil pentru a se apăra (…) Ştiu că iezuiţii nu uită şi nu se lasă niciodată”.
Există sute de legături între iezuiţi, masoni şi simbolurile templierilor. Din Jurământul Iezuit Extrem de înrolare aflăm că “De o parte şi de cealaltă stă câte un călugăr, unul dintre ei ţinând o pânză în galben şi alb, culorile papale, iar celălalt, o pânză neagră, pe care sunt reprezentate un pumnal şi o cruce roşie deasupra unui craniu şi a două oase încrucişate (simbol templier)”.
Weishaupt a fost instruit din umbră de iezuiţi să alcătuiască societatea Illuminati?
Pe la 1775, Weishaupt era profesor de drept canonic la Ingolstadt, anul în care el însuşi sau altcineva a decis să facă un plan pentru a întemeia o asociaţie pe care el s-o şi conducă. Organizaţia urma „să se opună forţelor superstiţiei şi ale minciunii”, ceea ce implică religia. Numeroşi comentatori socot că Weishaupt îi ura atât de tare pe iezuiţi, încât era hotărât să le vină de hac odată pentru totdeauna (cel puţin asta e istoria oficială). Dar dacă Adam, de fapt, a fost el însăşi pregătit de iezuiţi să alcătuiască o armată de spioni din toată lumea, care să-i livreze informaţii constant, informaţii pe care iezuiţii nu mai reuşeau să le obţină prin confesiuni? Iar iezuiţii erau ocrotiţi şi primeau mărturisiri exact de la acele persoane care ar fi trebuit să le fie împotrivă. Ce cale mai bună să afli ce e în mintea duşmanului decât să fii efectiv duşmanul? Iată o strategie duplicitară tipică, pe care serviciile secrete ale tuturor religiilor şi din toate statele o folosesc de secole.
Datorită asociaţiilor cu francmasonii, iezuiţii au izbutit să facă rost de informaţii de la ei şi să-i influenţeze pe francmasonii de pretutindeni. Cât de mare a fost (sau este) înrâurirea grupului de Illuminati în cele din urmă nu se ştie – doar e vorba despre secrete. Dar se poate observa că, după uluitoarea înfăptuire a lui Weishaupt, din ordinul unei instituţii mult mai vechi s-au iscat dintr-odată mai multe revolte în întreaga lume, iar echilibrul forţelor s-a schimbat cum nu se mai schimbase niciodată.
Se pare, aşadar, că Illuminati au luat fiinţă din Biserica Catolică, sub acest nume de cod ascunzându-se o societate secretă despre care se presupune c-a fost întemeiată pentru a evita autorităţile Bisericii. Acum adevărata poveste a grupului Illuminati din Bavaria, asemenea istoriei francmasonilor care au clădit edificiile Bisericii, este atât de învăluită în mister, că a devenit aproape de nedesluşit. în ultimele decenii s-au scris atâtea teorii speculative, s-au ridicat în slăvi atâtea legături tainice, că Illuminati continuă să existe şi azi, potrivit percepţiei comune, şi că ei conduc lumea, ca o elită SF. Totuşi, cert este că asocierile pe care le facem scot la lumină faptul că Illuminati au reprezentat o grupare întemeiată de Biserica Catolică pentru a lichida opoziţia personalităţilor influente şi privilegiate din Europa.
Şi, când te gândeşti că actualul papă, Francisc, este iezuit. Vă e clar acum că Biserica Catolică din ziua de azi e condusă de Illuminati?
lovendal
Bibliografie:
1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
3. Vernon Staufer: New England and the Illuminati, Invisible College Press, 2005
4. John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religionsand Governments of Europe Carried on in the Secret Meetings ofFreemasons, Illuminati and Reading Societies, Kessinger Publishing,2003
5. Seth Payson: Proof of the Illuminati, Invisible College Press, 2003
6. Robert A. Wilson : Masks of the Illuminati, Dell, 1990
7. David Livingstone: Terrorism and the Illuminati: A Three Thousand Year History, BookSurge Publishing, 2007
Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
AM TRIMIS ACEASTA SCRISOARE CATRE PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE.
Vă scriu cu tot respectul cuvenit înaltei funcţii pe care o deţineţi şi cu toată consideraţia pentru studiile strălucite pe care le-aţi făcut în tinereţe şi pentru experienţa ecumenică deschizătoare de largi orizonturi pe care o aveţi. Desigur, aş putea continua cu înşirarea calităţilor şi a realizărilor Preafericirii voastre. Voi mai aminti unele dintre ele pe parcursul acestei scrisori.
Tocmai am terminat de recitit cartea scrisă de mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, publicată în 2004. O laudă mai înaltă a spiritualităţii şi a trăsăturilor de caracter ale poporului român nu putea fi imaginată. Ca român şi ca fost profesor de limba şi literatura română nu pot să nu fiu decât încântat de această carte. Mi-ar face mare plăcere să pot spune că Dumitru Stăniloae are dreptate. Şi că are dreptate mai ales în concluziile sale.
Îmi permit să citez din carte:
„Zâmbetul, deşteptăciunea, bunătatea, frumuseţea sărbătorească a unei armonii superioare sunt forţele caracteristice pe care românul le pune în luptă cu răul, de care se foloseşte pentru rezolvarea problemelor grele ale vieţii, mai ales când ele sunt ridicate de cei răi, vicleni şi egoişti” (p. 15).
Autorul adaugă imediat că „spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai prin persistenţa lui din vremuri imemoriale în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi al creştinismului ortodox” (p. 16).
Ni se face apoi o comparaţie între poporul român şi alte popoare:
„America a realizat progrese uriaşe, dar mai mult pe linia tehnicii. Franţa, la fel, dar mai mult pe linia lucidităţii intelectuale şi a eleganţei clare a formelor. Germania tot aşa, dar pe linia unui spirit de organizare metodică şi de aprofundare filosofică a lealităţii. India de asemenea, dar mai mult în intuirea unităţii profunde a realităţii. Poporul englez ţine echilibrul între ideologii, dar nu le sintetizează. Poporul român a realizat şi este chemat să realizeze, într-un echilibru dinamic, o sinteză largă, intimă şi integral umană între toate trăsăturile şi aspiraţiile fiinţei umane, dezvoltându-le pe toate prin folosirea dezvoltării unora sau altora de către alte popoare şi modelându-le pe toate prin intercondiţionarea lor şi prin topirea lor în sinteza românească” (p. 129).
Având în vedere această superioritate românească, este normal să ne întrebăm cu ce scop ne-a adus destinul până la această culme. Iată răspunsul Părintelui Stăniloae:
„Ni se pare că aceasta este destinaţia poporului român, să păzească şi să dezvolte un umanism de o sinteză şi de o sensibilitate superioară, în drumul de progres pe care are să-l parcurgă împreună cu toate popoarele. Acesta poate fi aportul lui de neînlocuit şi de mare preţ în dezvoltarea umanităţii… Spiritualitatea noastră poate da Occidentului forţa, iar Orientului claritatea unui adevărat umanism, care să se folosească şi de luciditatea Occidentului şi de elanul generos şi inepuizabil al Orientului” (p. 130).
În capitolul de sinteză finală, Dumitru Stăniloae scrie că această spiritualitate îşi are „ca fundament al ei credinţa creştină trăită într-un mod propriu şi unitar din moşi-strămoşi…” şi că poporul român, prin faptul că îşi numeşte credinţa „legea strămoşească”, afirmă trăirea în credinţa creştină „de la începuturile existenţei sale, care coincide cu timpul apariţiei creştinismului şi al răspândirii lui prin Apostolii lui Iisus Hristos” (p. 201).
Cartea se încheie cu repetarea chemării pe care o are poporul român în vremea noastră:
„Toate acestea reprezintă un program pentru înnobilarea reală a omului. Şi numai în comuniunea bucuroasă cu alţii, cum este practicată de poporul român, se înnobilează omul” (p. 204).
Preafericite Patriarh Daniel,
În cercurile neoprotestante din România, circulă în ultimii zece ani mai multe profeţii potrivit cărora în ţara noastră se va produce o mare trezire spirituală, care de la noi se va răspândi în Europa de apus şi va produce o reîntoarcere la Dumnezeu a popoarelor atât de secularizate şi înstrăinate de Dumnezeu din ţările apusene. Cunoscând bine forţa de care dispun aceste culte, care numără doar în jur de cinci sute de mii de oameni, m-am întrebat dacă există în ele potenţialul unei acţiuni atât de gigantice care să producă o renaştere spirituală a Apusului.
Apoi mi-a venit gândul: Dar dacă Dumnezeu vrea ca Biserica Ortodoxă Română să fie instrumentul convertirii popoarelor pierdute ale Europei apusene?!
Atunci am avut ideea de a reciti cartea lui Dumitru Stăniloae şi acolo am văzut că mentorul dumneavoastră prevede exact o asemenea menire pentru Biserica Ortodoxă Română.
Ca unul care cunosc foarte bine ţările din apus, îmi dau imediat seama de greutăţile enorme de care s-ar izbi Ortodoxia Românească dacă ar porni la o asemenea misiune. Dar, fiindcă aş dori să văd o viaţă spirituală nouă în ţări ca Franţa, Anglia, Germania şi altele, şi fiindcă doresc în mod sincer să ajut Biserica Ortodoxă dacă s-ar angaja în această misiune de evanghelizare, mi-au venit imediat în minte piedicile enorme care ar sta în calea unei asemenea acţiuni misionare. Iată câteva dintre ele.
Prima piedică este afirmaţia potrivit căreia ortodoxia românească vine direct de la apostolii lui Isus Hristos. Afirmaţia aceasta este negată de greco-catolici. În anul 1934 a apărut la Bucureşti volumul Legea strămoşească văzută şi descrisă de istoricii români cei mai de seamă şi de profesorii de la facultatea de teologie ortodoxă, scrisă de N.V. Pantea. În cartea aceasta se demonstrează că credinţa românilor a fost iniţial de rit latin şi că ortodoxia a fost impusă poporului român de către bulgari, după ce au fost cuprinşi în imperiul acestora, după anul 870. Istoricii români citaţi sunt unanimi în a arăta că includerea noastră in cultura slavonă a fost un dezastru şi nu ne-a adus nici un beneficiu, ci numai înapoiere şi menţinere în întuneric… Printre aceşti istorici se numără Xenopol, D. Onciul, Nicolae Iorga, I. Bogdan, D. Drăghicescu, Sextil Puşcariu, Eugen Lovinescu etc. Atâţia istorici de prestigiu nu puteau să se înşele.
În rezumat: Biserica Greco-catolică Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din lumea romană şi este de origine apuseană; Biserica Ortodoxă Română spune că „legea strămoşească” a românilor vine din Bulgaria şi este de natură slavonă. Care are dreptate?
În anul 2004, profesorul Daniel Barbu de la Universitatea din Bucureşti a editat volumul întitulat Firea românilor. Cartea conţine mărturii ale unor străini care au vizitat Principatele Române din secolul al XVI-lea până în cel de-al XVIII-lea. Ei descriu obiceiurile românilor şi moravurile lor, într-o perioadă în care românii erau dominaţi de turci şi de greci. Caracterizările nu sunt deloc măgulitoare. Ele nu seamănă în nici ul fel cu descrierile pe care le dă Dumitru Stăniloae.
Recent, istoricul Lucian Boia a publicat un volum cutremurător, întitulat De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). Analiza condiţiilor istorice în care s-a format şi a trăit poporul român, precum şi caracterul care a rezultat din aceste condiţii, sunt neliniştitoare.
Autorul ne prezintă o imagine total diferită de cea idilică oferită de Dumitru Stăniloae. Să mai adăugăm la acestea faptul că după prăbuşirea comunismului şi după deschiderea graniţelor aproximativ trei milioane de români au plecat în Vest, fie temporar, la lucru sau la studii, fie s-au aşezat acolo. Din nefericire, numele care ni s-a creat în apus este acela de oameni corupţi, mincinoşi, hoţi etc. În unele locuri îţi este ruşine să spui că eşti român.
Nu ne-a mers acolo vestea că am avea cea mai înaltă spiritualitate şi moralitate. Şi, prin urmare, nu avem un teren pregătit pentru o recepţie prietenoasă şi călduroasă!
Iată însă şi o altă piedică majoră în calea unei eventuale misiuni spirituale a românilor.
La anul 1517, adică exact acum 500 de ani, Papa Leon al X-lea, în disperarea lui de a aduna bani pentru a termina Catedrala Sf. Petru din Roma, a lansat indulgenţe prin care promitea iertarea păcatelor celor care le cumpără. Călugărul şi profesorul Martin Luther, indignat că s-a ajuns la această degradare de a vinde iertarea păcatelor pe bani, a scris cele 95 de teze (sau argumente) prin care demonstrează incorectitudinea acestei acţiuni. Actul de mare curaj al lui Martin Luther, care l-ar fi putut costa viaţa, a produs în cele din urmă Reforma religioasă care a schimbat natura creştinismului.
Preafericirea voastră v-aţi însuşit ca obiectiv major construirea măreţei „Catedrale a Mântuirii Neamului” din inima ţării. Ca să urgentaţi terminarea ei, aţi impus preoţilor să facă tot ce pot ca să adune banii necesari pentru clădire şi aţi aplicat şi sancţiuni celor care nu realizează cota impusă. Preoţii gem sub apăsare şi îşi exprimă tot mai vocal nemulţumirea. Fiindcă s-a afirmat că această Catedrală va contribui la mântuirea neamului (prin slujbele făcute în ea se va obţine iertarea de păcate a tuturor românilor), s-a făcut uşor asocierea între plătirea „impozitelor” pentru Catedrală şi cumpărarea indulgenţelor pentru iertarea păcatelor de acum 500 de ani! Se pot citi astfel de consideraţii pe internet!
Poporul vede şi luxul în care trăiesc ierarhii şi aude despre bogăţiile enorme ale Bisericii, dar şi despre corupţia ierarhilor, care cer sume mari de bani de la preoţi pentru a obţine parohii mai bune. S-a ajuns astfel la catastrofala scădere a încrederii românilor în Biserică: de la 90% îndată după revoluţie la sub 50% la ora actuală!
Cu o asemenea „reputaţie”, cum ar mai putea îndrăzni Biserica Ortodoxă Română să spună ţărilor din Apus că ea deţine soluţia la problemele omenirii?
O altă piedică majoră stă chiar în miezul dogmelor Ortodoxiei româneşti: problema iertării de păcate şi, mai general, problema mântuirii. Ortodoxia învaţă că mântuirea omului a fost câştigată de Domnul Isus Hristos prin moartea de la Golgota, dar adaugă că această mântuire (sau, harul mântuitor) a fost depozitată în Biserică şi că ea este dăruită oamenilor prin Liturghie şi prin sfintele taine. Prin urmare, omul nu este chemat să vină la Hristos, ci să vină la Maica Biserică. Forma actuală de exprimare a acestei dogme afirmă că ierarhii slujind Sfânta Liturghie în noua Catedrală vor aduce mântuirea pentru tot poporul. De aici denumirea de „Catedrala Mântuirii Neamului.” Problema se complică în momentul în care ni se spune că Biserica acordă mântuirea cu condiţia ca omul să-şi plătească taxele către Biserică. În caz că nu plăteşte, nu este spovedit şi cuminecat, nu este cununat, nu este înmormântat etc. Practic, prin solicitarea acestor taxe, Biserica vinde iertarea, vinde mântuirea.
Problema se complică şi mai mult în momentul când citim în dogmatica ortodoxă că mântuirea se capătă prin credinţă în ceea ce am formulat mai sus, dar imediat se adaugă „şi prin fapte bune”. Şi se insistă foarte mult pe necesitatea faptelor bune pentru mântuire.
Problema devine şi mai complicată când oamenii sunt chemaţi să se închine la moaştele (osemintele) unor sfinţi, autohtoni sau străini, pentru a obţine iertarea de păcate. Apoi, aproape anual se aduc din străinătate oase ale unor sfinţi celebri şi ni se spune că prin acestea este sfinţită toată ţara.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să se roage la Maica Domnului şi la diferiţi sfinţi pentru ca aceştia să mijlocească la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor.
Desigur, se pune întrebarea: Ce scapă pe om de păcate: Biserica, prin liturghii şi sfintele Taine, propriile fapte bune, închinarea la moaşte, rugăciunea adresată sfinţilor, sau toate laolaltă? Urmează o frustrare încă şi mai mare: Biserica Ortodoxă spune clar că nimeni nu poate fi sigur de mântuire în viaţa aceasta! Lucrul acesta nu se poate afla decât la judecata de pe urmă!
După toate cheltuielile şi după toate strădaniile omului, ca şi după toate pelerinajele la mânăstiri şi la sfinţi, acesta este lăsat în incertitudine, în nesiguranţă!
Preafericite Patriarh Daniel, ştiţi că siguranţa mântuirii încă în viaţa aceasta este punctul forte al credinţei înnoite de Reformă. Nu este cazul să arăt aici care sunt argumentele biblice ce sunt aduse pentru aceasta. Eu doar descriu care este obstacolul de care se va izbi Biserica Ortodoxă când va căuta să-i convingă pe apuseni că ea are soluţia la toate problemele omului. Care este soluţia: incertitudinea ortodoxă? Oare va avea aceasta forţă de convingere?
Să privim puţin mai de aproape la ce se întâmplă în lumea catolică. Conciliul Vatican II (1959-1964) a îndemnat pe toţi credincioşii să studieze Biblia, singur sau în grupuri şi să o studieze şi împreună cu creştini de alte confesiuni, rugându-se împreună cu aceştia. Cam în aceeaşi vreme a început şi mişcarea charismatică, cu revărsarea Duhului Sfânt manifestată prin vorbirea în limbi. Această mişcare a cuprins imediat zeci de mii de credincioşi catolici. Se punea problema să fie daţi afară din Biserica Catolică. Sau, dacă sunt păstraţi în Biserică, pe ce bază dogmatică se va decide acest lucru? O conferinţă teologică pe această temă a venit cu următoarea formulă inteligentă şi eliberatoare: „Este adevărat că dogma catolică spune că botezul cu Duhul Sfânt are loc la botezul copilului mic, dar noi vedem astăzi că Duhul Sfânt acţionează şi altfel decât formulează dogma noastră şi noi recunoaştem libertatea Duhului Sfânt să acţioneze cum decide El!”.
Astăzi sunt milioane de credincioşi catolici charismatici şi ei au fost păstraţi în Biserică pe baza acestei formulări înţelepte!
Să dăm un alt exemplu. Se ştie că împăratul Constantin nu dorea să ştie de Isus din Nazaret, cu învăţătura Lui despre iubirea vrăjmaşilor, despre întoarcerea celuilalt obraz, despre o bunătate ca a lui Dumnezeu. Constantin dorea doar un Hristos cosmic, care să-l ajute să biruiască în războaie. De atunci învăţătura lui Isus a fost marginalizată şi sinoadele care au formulat credinţa creştină au făcut-o fără să ţină seama de învăţătura lui Isus. Savantul care a scos în evidenţă faptul că creştinismul a fost formulat de sinoade fără să ţină seama de învăţătura lui Isus a fost Erasmus de Rotterdam, care, în prefaţa la Noul Testament în limba greacă şi latină din 1516 stăruie mult asupra acestui aspect şi face apel la întoarcerea la învăţătura lui Isus ca bază solidă a credinţei. Singurii care au urmat îndemnul lui au fost un grup de tineri preoţi din Zurich, care s-au rebotezat şi au primit astfel numele de anabaptişti (a nu se confunda cu baptiştii englezi, care au apărut un secol mai târziu).
Au trecut alte cinci secole până când cineva de statură autoritară să dea curs chemării lui Erasmus. Acesta a fost Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger, fost profesor de teologie la Tübingen). În anul 2007 el a publicat, simultan în germană şi engleză, superba carte Jesus of Nazareth. A fost ajutat la scrierea ei de un fost coleg al lui de la Tübingen, profesorul luteran Peter Beyerhaus. Ştiu lucrul acesta din culisele de la Tübingen, fiindcă Peter Beyerhaus a fost conducătorul meu de doctorat la Leuven, Belgia. Ceea ce este cu totul şi cu totul revoluţionar este faptul că în prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict spune că prezintă publicului această lucrare pentru ca fiecare om să poată stabili şi întreţine o relaţie directă cu Isus. Or, dumneavoastră ştiţi foarte bine că relaţia personală cu Isus este elementul cel mai esenţial şi mai distinctiv al Reformei!
Ceea ce a realizat Reforma de acum 500 de ani a fost libertatea de a discuta şi de a dezbate temele majore ale credinţei creştine. Această libertate pentru discuţii este încă negată credincioşilor şi preoţilor din ortodoxie. Sloganul folosit pentru a închide gura tuturor este: Credinţa noastră este „ortodoxă”, adică dreaptă, corectă, adevărată şi deci nu trebuie pusă în discuţie. Nu are nevoie de nici o îmbunătăţire, deci nu are nevoie de nici o reformare!
Preafericite Patriarh Daniel, ortodoxia românească fierbe în nemulţumiri şi frustrări. Numai frica de pedeapsă (care este necruţătoare) îi ţine pe cei mai mulţi preoţi în tăcere. Dar ea nu poate dura veşnic.
Preafericite Patriarh Daniel, staţi pe un cazan în fierbere. Cazanul acesta va răbufni şi cu cât este ţinut înăbuşit mai mult, cu atât va fi explozia mai mare. Şi poate că ea va fi făcută chiar de prelaţi străluciţi ai Bisericii.
Dar eu nu vă scriu această scrisoare ca pe o avertizare. Eu am fost uimit de imaginea strălucitoare pe care o dă mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, spiritualităţii poporului român şi mai ales de provocarea pe care v-o face el să deveniţi o Biserică Misionară pentru Apusul Europei şi pentru întreaga omenire. După convingerea lui, Biserica Ortodoxă Română deţine soluţia la toate problemele omenirii. Aceasta fiindcă el a fost un profesor de dogmatică (sau teologie sistematică) care a crezut în adevărul credinţelor Bisericii sale. Aşa trebuia să fie şi aşa era normal să fie. Şi în cartea pe care am discutat-o mai sus el doar trage concluziile normale ale acestor credinţe.
Dumneavoastră credeţi ceea ce a crezut profesorul dumneavoastră? Atunci dovediţi-ne că această credinţă este adevărată. Singurul mod în care o puteţi face este prin prezentarea unui plan de acţiune pentru convertirea la ortodoxie a ţărilor din Apusul Europei. V-o cere chiar profesorul dumneavoastră.
Până acum v-aţi închis în tăcere, ca şi când n-aţi auzi criticile şi, mai ales, plângerile celor pe care îi conduceţi. Nu puteţi sta mult în această tăcere Şi cu cât staţi mai mult, cu atât dăunaţi mai mult propriei dumneavoastră Biserici.
Cu tot respectul cuvenit slujbei dumneavoastră şi cu toată dragostea pentru persoana dumneavoastră.
Iosif Ţon
MOASTELE, INCHINAREA LA SFINTI SI LA ICOANE: IDOLATRIA INTRATA IN CRESTINISM
Esenţa Reformei religiei creştine, făcută în 1517 în Germania, a fost întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Toate practicile care nu se găsesc scrise în Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase din Biserică şi din practica creştinilor. Este semnificativ faptul că nu Martin Luther, ci poporul de rând, în absenţa Reformatorului, au scos din Biserici icoanele şi moaştele (osemintele, sau frânturi de oase ale „sfinţilor”). Ei le-au scos şi din casele lor şi astfel au pus capăt închinării la aceste obiecte.
Din moment ce au acceptat principiul fundamental sola Scriptura (numai ceea ce scrie în Sfânta Scriptură) şi după ce au văzut că Sfânta Scriptură nu numai că nu porunceşte închinarea aceasta ci, dimpotrivă, condamnă orice închinare afară de închinarea lui Dumnezeu, credincioşii au făcut curăţenie atât în Biserici cât şi în casele lor, aruncând afară icoanele şi osemintele sfinţilor.
Când şi cum a intrat în practica unor creştini închinarea la oasele unor morţi, practica rugăciunilor adresate unor oameni decedaţi şi închinarea la icoane?
Totul a început în oraşul Smirna, din Asia Mică, la câtăva vreme după anul 150 după Cristos.
Policarp, Episcopul Bisericii creştine din oraşul Smirna, era un bătrân respectabil, care în tinereţe fusese ucenic al apostolului Ioan. Când a început persecuţia, unii creştini au plecat spre alte locuri, unde nu era persecuţie. Policarp a refuzat să fugă de persecuţie. Totuşi, pentru a nu provoca direct autorităţile oraşului, s-a mutat la o fermă din apropierea oraşului. De acolo a fost arestat şi adus în oraş. I s-a cerut să se lepede de credinţă şi, desigur, a refuzat. A fost torturat şi în cele din urmă a fost ars pe rug. Creştinii din oraş i-au cules oasele care au rămas din foc şi le-au înmormântat în cimitirul oraşului.
Pe vremea aceea, ziua morţii unui martir era considerată ziua lui de naştere cerească. La un an de la moartea lui Policarp, iubitului lor pastor, credincioşii din Smirna s-au adunat la cimitir, şi au făcut acolo Cina Domnului (Împărtăşania), mormântul lui considerându-l a fi altarul. Au repetat lucrul acesta şi în anii următori. În cele din urmă, s-au gândit că e greu să vină toţi la mormânt, au scos rămăşiţele lui din mormânt, le-au curăţat cu mare grijă şi le-au depus în altarul Bisericii, pentru ca fiecare Cină a Domnului să fie făcută peste rămăşiţele lui.
Vestea a ceea ce au făcut ei s-a răspândit şi tot mai multe biserici au făcut le fel: au cules cu evlavie rămăşiţele pământeşti ale martirului lor local şi le-au depozitat în Biserică.
Apoi au făcut un pas mai departe: Au considerat că martirul lor, fiind acum în prezenţa lui Dumnezeu şi fiind sfânt, are puterea să se roage pentru credincioşii din Biserica sau Bisericile lui şi deci au început să se roage lui, ca el să mijlocească la Dumnezeu pentru ei. În felul acesta s-a dezvoltat un adevărat cult al martirilor, adică a „sfinţilor”. Iată care erau, pe la anul 400, practicile de venerare a sfinţilor martiri:
- Numele martirului era înscris în catalogul sfinţilor şi era poruncită recunoaşterea lui publică.
- Mijlocirea lui era cerută în rugăciunile publice ale Bisericii.
- Se dedicau (închinau) Biserici lui Dumnezeu în numele lui.
- Slujba divină şi euharistia erau celebrate în numele lui.
- Se ţinea anual sărbătoarea (hramul) lui.
- Să făceau tablouri sau picturi ale lui, cu o aureolă în jurul capului lui.
- Rămăşiţele (relicvele, moaştele) lui erau puse în vase de argint sau de aur, erau plasate în altar şi erau cinstite în mod public.
Lucrurile acestea nu s-au întâmplat fără opoziţie. Astfel, un cleric din Aquitania, pe nume Vigilantius, a contestat respectul acordat rămăşiţelor martirilor, afirmând că practicile legate de aceste relicve erau de origine păgână. Împotriva lui s-a ridicat vehement Ieronim, care la anul 404 l-a atacat vitriolic într-un tratat întitulat Contra Vigilantius. Ieronim avea în spatele lui autoritatea imperială şi intervenţia lui a pus capăt oricăror obiecţii la venerarea sfinţilor.
Ultimul pas în acest proces a fost că picturile de pe pereţii Bisericilor şi tablourile portabile ale sfinţilor au început să fie venerate. Nici lucrul acesta nu s-a întâmplat fără opoziţie. Astfel, la anul 305, la Elvira, în sudul Spaniei, a avut loc un Sinod local la care s-au luat multe decizii care defineau credinţa şi practica creştină. Între acestea se găseşte articolul (canonul) 36 care spune că „s-a găsit potrivit ca imaginile să nu existe în biserici aşa încât ceea ce venerăm şi la ce ne închinăm să nu fie pictat pe pereţi.”
Decizia aceasta nu a fost luată în seamă şi bisericile au continuat să fie umplute de icoane. Dar tot timpul a continuat să existe şi opoziţie. Lucrul acesta reiese dintr-o scrisoare a patriarhului Ghermanus, scrisă cândva după anul 700 şi adresată la doi episcopi anti-icoane, în care se spune că „acum oraşe întregi şi o mulţime de oameni sunt într-o mare agitaţie din cauza acestei probleme” (adică închinarea la icoane).
În acea vreme ( adică după anul 700) dinspre răsărit veneau atacuri tot mai puternice ale arabilor convertiţi la noua religie a lui Mahomed. Aceştia aveau o anumită toleranţă faţă de creştini, dar ei erau foarte împotriva icoanelor. Creştinii care reuşeau să scape de sub dominaţia arabă şi să se refugieze în imperiul bizantin aduceau cu ei şi vestea atitudinii islamiştilor împotriva oricărei reprezentări în imagini a divinităţii.
Ajunşi la acet punct, trebuie să ne ocupăm de împăratul Bizanţului Leon al III-ea Isaurul (a domnit între anii 717-741). La câteva luni după urcarea lui la tron, arabii au asediat Constantinopolul, pe mare şi pe uscat. Asediul a durat un an de zile. Leon s-a dovedit a fi bun strateg şi i-a biruit pe arabi, salvând imperiul de avansul islamului. Leon a luat această biruinţă ca semn al ajutorului lui Dumnezeu. El era un om profund religios şi era foarte tulburat de fenomenul închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane. În anul 726 a avut loc o mare erupţie a unui vulcan pe insula Thera (Santorini), precum şi un cutremur devastator. Leon a luat evenimentele acestea ca un semn al mâniei lui Dumnezeu pentru idolatria închinării la moaşte şi la icoane. De aceea, în anul acela el a emis un decret prin care interzicea această închinare şi poruncea scoaterea icoanelor şi a moaştelor din biserici. Opoziţia, extrem de vehementă, a venit de la Papa de la Roma şi din mânăstiri. Leon al III-lea n-a cedat şi a pornit la o acţiune sistematică de oprire a ceea ce el considera a fi idolatrie, scoţând icoanele şi moaştele din biserici. A închis multe mânăstiri şi i-a obligat pe călugări să se căsătorească.
Leon al III-lea a imprimat credinţa lui împotriva icoanelor şi în fiul său,Comstantin, care l-a urmat la tron sub numele de Constantin al V-lea (741-775) şi care a continuat politica iconoclastă a tatălui său cu şi mai mare violenţă. Nu numai atât. El a condamnat cultul Fecioarei Maria şi cultul sfinţilor, iar călugăria a considerat-o a fi contra naturii umane.
Pentru a da o bază teologică respingerii închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat un Sinod la care au participat 300 de episcopi în anul 754. Iată decretul pe care l-au formulat aceştia: „În temeiul cuvintelor din Sfânta Scriptură şi ale Sfinţilor Părinţi declarăm în unanimitate, în numele Sfintei Treimi, că va fi alungată, respinsă, îndepărtată şi anatemizată de Sfânta noastră Biserică, orice icoană, făcută din orice fel de material sau prin arta blestemată a picturii. Cel care, în viitor, va îndrăzni să-şi facă un asemenea obiect şi să-l venereze sau să-l aşeze într-o biserică sau într-o casă particulară sau să-l ţină ascuns, va fi, dacă este episcop sau diacon, destituit, dacă este călugăr sau laic va fi anatemizat şi va suporta rigoarea legilor ca duşman al lui Dumnezeu şi al doctrinelor transmise de Sfinţii Părinţi.”
Constantin al V-lea a fost urmat la tron de Leon al IV-lea Khazarul (775-780). Noul împărat s-a declarat şi el împotriva icoanelor, dar a fost foarte moderat în aplicarea acestei politici. Aceasta datorită soţiei lui, împărăteasa Irina, care era o pasionată adeptă a icoanelor.
La moartea lui Leon Khazarul, succesiunea la tron a avut-o fiul acestuia, Constantin al VI-lea, care era minor. Mama lui, Irina, preia conducerea statului.
După ce îşi consolidează domnia, Împărăteasa Irina convoacă un nou Sinod, în anul 787, la Niceea (aproape de Constantinopol), Sinod care restaurează cultul icoanelor şi al sfinţilor. Acest Sinod este considerat, atât de ortodocşi cât şi de catolici, ca fiind al şaptelea Sinod ecumenic.
În anul 802, are loc o lovitură de stat şi Împărăteasa Irina este înlăturată de la tron. Urmează o perioadă tulbure, de lupte mari între iconoclaşti şi iconoduli. În cele din urmă, tronul este preluat de Leon al V-lea Armeanul (813-820), care este un convins iconoclast. El convoacă un nou Sinod la Constantinopol în 815, Sinod care anulează deciziile Sinodului de la Niceea şi reintroduce politica de distrugere a icoanelor.
Leon al V-lea este asasinat în anul 820 şi pe tron se instalează o nouă dinastie, cea Amoriană sau Frigiană, prin Mihail al II-lea (820-829), şi el un iconoclast pasionat. Tot aşa este şi fiul lui, Teofil, care a domnit între 829-842. Soţia lui, însă, Împărăteasa Teodora era o pasionată închinătoare la icoane. Când soţul ei a murit, tronul i-a revenit fiului lui, Mihail al III-lea, care nu avea decât trei ani. Iarăşi, puterea imperială a fost preluată de mama lui, Împărăteasa Teodora.
Aceasta va convoca un nou Sinod la începutul anului 843, Sinod care va restaura închinarea la icoane. La încheiera acestui Sinod, la 11 martie 843, s-a ţinut o slujbă solemnă în biserica Sfânta Sofia, în care s-a celebrat în mod solemn reintroducerea cultului icoanelor. Această reintroducere s-a dovedit a fi definitivă şi această dată este considerată „Duminica Ortodoxiei”, care se sărbătoreşte de atunci până astăzi în prima duminică din Postul Paştilor.
După această schiţă istorică, să ne uităm la problema închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane din punct de vedere biblic şi teologic. Toate trei vin sub o singură denumire: idolatrie. Ele sunt o încălcare a primei dintre cele zece porunci, care sună aşa:
„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele care sunt mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20: 4-5).
Cartea Deuteronomul, care a fost scrisă de Moise la sfârşitul celor 40 de ani de călătorii prin pustie şi care conţine gândurile şi îndemnurile finale ale acestui mare prooroc şi legiuitor al lui Israel, ne dă aceste cuvinte ale lui Moise despre idolatrie:
„În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua aceea, când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui animal de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui animal care se târăşte pe pământ, sau trupul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului” (Deut.4:14-18).
Cel care, în timpul controversei născute din încercarea lui Leo al III-lea de a face să înceteze închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane, s-a ridicat să apere această închinare, a fost Ioan Damaschinul (a trăit între anii 675-749). El a scris trei cărţi împotriva iconoclaştilor şi în apărarea icoanelor.
Argumentele lui în favoarea închinării la icoane trebuie să fie cunoscute, deoarece ele sunt folosite în ortodoxie până în zilele noastre. Afirmaţia lui fundamentală este că poruncile care interziceau idolatria, date în Vechiul Testament, şi-au pierdut valabilitatea odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos. El argumentează că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în materie (în trup material), Acesta a sfinţit materia şi, prin urmare, venerarea unor lucruri materiale nu mai este un păcat.
Argumentul acesta se spulberă când vedem cu câtă grijă argumentează apostolul Pavel (care scrie după întruparea Fiului) împotriva idolatriei:
„S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi păsări. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin” (Romani 1:22-25).
Să ne uităm cu atenţie la textul acesta deoarece apostolul Pavel ne explică aici întreaga problemă a închinării. El ne arată că esenţa idolatriei stă în faptul că oamenii se închină „făpturii” sau „creaturii,” în locul Creatorului. Aici nu e vorba de a „sfinţii” creaţia pentru ca apoi să ne putem închina ei. Aici e vorba de unul dintre cele mai importante principii pe care ni le dă Dumnezeu: Noi trebuie să ne închinăm Lui şi numai Lui. Nimic din toată creaţia nu-L poate înlocui şi nu-i este permis nici unui om să-L înlocuiască. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine. Un exemplu pe care ni-L dă apostolul Pavel în alte epistole este iubirea de avere. El o consideră ca fiind idolatrie, deoarece dragostea de avere ia locul lui Dumnezeu în dragostea noastră (Efeseni 5:5 şi Coloseni 3:5). Prin urmare, orice lucru creat, la ne închinăm, ia în inima noastră locul cuvenit numai Creatorului şi de aceea este o trădare a Creatorului şi o jignire adresată Creatorului.
Al doilea argument al lui Ioan Damaschinul a fost acesta: Dacă pe vremea lui Moise a fost valabil că nimeni n-a văzut faţa lui Dumnezeu, prin întrupare, noi am văzut faţa lui Dumnezeu când am văzut faţa lui Cristos, şi prin urmare acum putem picta faţa Lui şi apoi ne putem închina feţei Lui pictate pe icoană.
Există un răspuns biblic şi la această teorie. În psalmii lui David ni se spune să căutăm Faţa lui Dumnezeu (de ex. Psalmul 27:8 şi 34:5) fiindcă „înaintea Feţei Lui sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la Dreapta Lui” (Psalmul 15:17). Este evident că aici „Faţa” lui Dumnezeu şi „Dreapta” lui Dumnezeu sunt termeni folosiţi metaforic şi ei înseamnă „Prezenţa” lui Dumnezeu.
Şi apostolul Pavel, în Noul Testament, deci după întruparea Fiului lui Dumnezeu, foloseşte cuvântul „Faţa” lui Cristos în mod metaforic, când scrie că Dumnezeu face să strălucească în inimile noastre „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Cristos”(2 Corinteni 4:6). Aici „Faţa” înseamnă „Persoana” lui Cristos. Şi astfel, noi privim „slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18).
Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie că acum putem picta faţa Lui Cristos şi să ne închinăm acestei picturi.
Trebuie să adăugăm că Ioan Damaschinul, asemenea multora din vremea lui, a făcut distincţie între închinare sau „adorare” şi „venerare”, sau proşternere, adică aplecare pentru cinstire în faţa cuiva. Această subtilă distincţie este cu totul străină de înţelegerea poporului şi de aceea închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este discutată fără să se facă această „subtilă” distincţie.
Toată discuţia despre închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane ar trebui să se spulbere datorită acestor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău se te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).
Cât priveşte rugăciunea adresată sfinţilor, ca aceştia să mijlocească pentru noi, şi aceasta este spulberată dintr-o singură lovitură tot de apostolul Pavel care scrie: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu: Omul Isus Cristos” (1 Timotei 2:5). Dumnezeu nu este o Fiinţă distantă, retrasă în Sine şi inaccesibilă. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. El chiar s-a făcut una cu noi prin întruparea Fiului Său, prin care nu mai există nici un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. Isus este Cel ce ne aduce la unire cu Dumnezeu. Nu mai există nevoie de alţi intermediari. Domnul Isus Cristos ne este suficient fiindcă în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
Să ne întoarcem acum la Leon al III-lea Isaurul. Omul acesta era un creştin şi un credincios sincer, care a ajuns la convingerea că închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este idolatrie. El a vrut să cureţe creştinismul de această rătăcire. El a fost un mare Reformator al creştinismului, cu opt secole înainte de Reforma lui Martin Luther. Mişcarea de Reformă începută de el a primit adeziunea a sute de episcopi şi a fost aprobată de o mare parte a creştinismului. Ceea ce-i lipsea lui Leon al III-lea şi urmaşilor lui era Sfânta Scriptură, pe care oamenii din vremea lui Luther o aveau datorită invenţiei tiparului făcută de Gutemberg, care de îndată ce a făcut această invenţie a inaugurat-o tipărind Sfânta Scriptură în 1445. Şaptezeci de ani mai târziu, când a început Luther Reforma, Sfânta Scriptură, în limba latină, era deja în mâinile tuturor învăţaţilor din acea vreme. Cărţile Reformei, datorită tiparului, s-au răspândit şi ele ca fulgerul.
După 123 de ani, de la începutul Reformei lui Leon, în anul 843, aceasta a fost total înăbuşită şi ziua biruinţei moaştelor, sfinţilor şi icoanelor este declarată drept Duminica Ortodoxiei. În ziua aceasta a biruit întunericul şi a fost stinsă lumina Adevărului lui Dumnezeu.
În Europa de Apus acest întuneric a fost biruit prin Reforma lui Martin Luther, care a adus lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a produs civilizaţia modernă. Noi credem că această Reformă este necesară şi în România.
Textele din Scriptură împotriva închinării la orice lucruri create şi a închinării numai Creatorului sunt fără putinţă de negare. Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a schimbat cu nimic această poruncă divină. Domnul nostru Isus Cristos ne învaţă că cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu este să-L iubim pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Această poruncă nu lasă loc închinării la „altceva”. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine.
Când ne dăruim numai lui Dumnezeu, Lumina vine în noi, în familia noastră, în Biserica noastră şi în ţara noastră.
IMPARATIA LUI DUMNEZEU, UN SUBIECT FIERBINTE!
TELUL MEU ESTE SA-TI PREZINT IMPARATIA LUI DUMNEZEU INTR-UN MOD CARE SA TE CAPTIVEZE SI PE TINE. DACA VOI REUSI, VEI DEVENI UN ALT FEL DE OM.
Deschideţi la Amazon.com, mergeţi la „Books” şi introduceţi subiectul de căutare „The Kingdom of God” şi veţi rămâne uimiţi când veţi vedea câte cărţi cu acest titlu, sau unul foarte asemănător, vă vor apare în faţă.
La o mai amănunţită cercetare, veţi constata că în ultimii 20 de ani subiectul acesta a devenit o preocupare majoră pentru o mulţime de predicatori, de teologi şi de alţi gânditori.
Am citit, total sau parţial, o mulţime dintre aceste cărţi. M-am tot gândit cum să împărtăşesc cu voi ceva din cărţile acestea şi iată ce am decis. Voi lua trei dintre cele mai reprezentative dintre aceste cărţi şi vă voi traduce scurte fragmente din fiecare şi apoi voi face un comentariu general.
Voi începe cu cartea întitulată „Thine is the Kingdom – The Reign of God in Today,s World” („ Vie Împărăţia Ta – Domnia lui Dumnezeu în lumea de astăzi”). Autorul este Gene Mims şi el deţine un post de conducere în LifeWay Press, editura în care se produc aproape toate materialele de învăţătură din Southern Baptist Convention, Uniunea baptistă care cuprinde 17 milioane de oameni. Iată ce scrie el în introducerea cărţii sale:
„Această carte este scrisă cu convingerea simplă că Împărăţia lui Dumnezeu este realitatea fundamentală care operează în lumea noastră de astăzi. Este absolut centrul activităţii de astăzi a lui Dumnezeu în lume şi este elementul esenţial pentru orice înţelegere a lumii prezente şi a ceea care urmează să vină. Cei mai mulţi oameni nu cunosc sau nu cred adevărul acesta. Cei mai mulţi cred că vieţile lor sunt guvernate şi dirijate de forţe economice, politice, sociale sau tehnologice. Dacă cumva ei cred în ceva dincolo de aceste forţe, este vorba de ceva vag denumit fie ca Dumnezeu, fie soarta, sau întâmplarea. Pentru ei viaţa ca un joc de noroc. Ei caută cele mai bune şanse pentru fericire sau împlinire şi speră să le iese numărul câştigător.
„Chiar şi creştinii sunt adesea neclari cu privire la activitatea lui Dumnezeu în lumea de astăzi. Unii spun chiar că Satan e cel ce conduce pe pământ. Dar nu-i aşa. El cu siguranţă conduce sistemul acestei lumi şi este conducătorul celor ce-L urăsc pe Dunmnezeu, dar lumea îi aparţine lui Dumnezeu şi Satan nu poate conduce ceea ce-i aparţine lui Dumnezeu.
„Iată de ce trebuie să descoperim Împărăţia lui Dumnezeu pentru vieţile noastre. Noi trebuie să cunoaştem adevărul despre ceea ce se întâmplă în luime astăuzi şi ce se va întâmpla în viitor. În cursul acestui studiu vom decoperi că Împărăţia lui Dumnezeu a fost întemeiată de Tatăl ca să-şi împlinească scopurile prin Fiul Său care este Rege şi că acestea sunt facilitate de Duhul Sfânt care Îşi foloseşte puterile Sale să împlinească scopurile lui Dumnezeu în lume. Dacă vrem să trăim cu încredere şi să-I slujim lui Dumnezeu cu adevărat, avem nevoie de o concepţie biblică despre lume şi viaţă şi o concepţie care se bazează pe conceptul de Împărăţie” (Pag.7).
A doua carte care m-a captivat este rodul cooperării a nouă teologi, profesori la câteva dintre cele mai de seamă Universităţi şi Seminarii Teologice din Statele Unite. Este întitulată simplu: „The Kingdom of God”, apărută în 2012 la editura Crossway” din Wheaton, Illinois. Ceea ce m-a interesat aici cel mai mult a fost articolul introductiv, scris de Stephen J.Nichols, care prezintă diversele interpretări ale concepţiei despre Impărăţia lui Dumnezeu în toate epocile din istoria creştinismului. Desigur, pentru noi ar fi bine să acem acest capitol în întregime în faţa ochilor nostri, dar este prea lung să-l cităm aici în întregime.
A treia carte este scrisă de R. Alan Street, un profesor de la Criswell College din Dallas, Texas, şi poartă titlul „Heaven on Earth – Esxperiencing the Kingdom of God in the Here and Now” (Harvest House Publishers,2013), în traducere românească: „Cerul pe pământ – Trăind în Împărăţia lui Dumnezeu aici şi acum.”
Iată ce scrie el la începutul cărţii:
„Termenul „Împărăţia lui Dumnezeu” a fost greu de înţeles. Chiar de la începuturile creştrinismului, cele mai mari minţi omeneşti au avut probleme în înţelegerea lui. Teologii l-au înţeles ori ca fiind cerul, ori ca biserica, ori ca Israelul, ori creştinătatea, democraţia, socialismul, comunismul, un ideal etic, ori o experienţă spirituală interioară.
„Recent, savanţii în Noul Testament şi-au reaprins interesul faţă de Împărăţia lui Dumnezeu. Cercetările lor au făcut ca înţelegerea noastră să crească, dar mai avem încă multe aspecte de explorat şi întrebări de pus şi de răspuns.
„De mai bine de zece ani, studiile mele despre Împărăţia lui Dumnezeu a fost pasiunea care mi-a consumat tot timpul. Am petrecut un timp extrem de mare citind toate cărţile scrise de savanţi şi de scriitori populari, precum si articolele din reviste pe această temă. Am participat la discuţii şi dezbateri pe tema Împărăţiei şi am scris eu însumi şi am ţinut prelegeri şi cursuri despre ea. În opinia mea, nimic nu este mai important ca a înţelege corect Împărăţia. Ea este tema a tot cuprinzătoare a întregii Biblii, firul roşu care trece prin ea şi umbrela sub care stau toate celelalte subiecte. Ţelul meu este să-ţi prezint Împărăţia lui Dumnezeu într-un mod care să te captiveze şi pe tine. Dacă voi reuşi, vei deveni un alt fel de om. Eşti gata să porneşti la cea mai mare aventură a vieţii tale?” (pag.9-10).
IMPARATIA LUI DUMNEZEU, ISRAEL SI BISERICA (1)
EL NU SI-A SUSPENDAT PROIECTUL DE A AJUNGE CU IMPARATIA LUI DUMNEZEU LA TOATE NATIUNILE.
Subiectul cel mai controversat şi în România de astăzi este legătura dintre Israel şi Biserică în raport cu Împărăţia lui Dumnezeu.
Voi căuta să tratez acest subiect cu sensibilitate faţă de toate părţile care sunt în conflict de această temă şi cu respect şi cu dragoste faţă de toţi.
Voi începe prin a vă arăta ce spun textele biblice pe această temă atât de fierbinte.
Domnul Isus avea întotdeauna un singur subiect de învăţătură: Împărăţia lui Dumnezeu (în Matei se foloseşte în paralel cu aceasta şi expresia „Împărăţia cerurilor”).
La începutul misiunii Sale, Domnul Isus S-a adresat numai iudeilor şi pe ei i-a chemat să accepte învăţătura Lui despre Împărăţia lui Dumnezeu/Împărăţia cerurilor. Ei ar fi trebuit să devină poporul Împărăţiei („fiii Împărăţiei”, Mat.13:38). Pe ei i-a chemat să-şi schimbe felul de a gândi („pocăiţi-vă”, metanoeite, literal: „schimbaţi-vă felul de a gândi” adică, acceptaţi să gândiţi cum vă învăţ Eu în toate predicile şi învăţăturile mele despre Împărăţie).
Dar ceva s-a întîmplat. Isus a ajuns să constate că iudeiii nu acceptă şi nu vor accepta învăţătura Lui. Vedem lucrul acesta începând din Matei capitolul 12, unde El mustră cetăţile în care a făcut cele mai multe dintre minunile Lui „pentru că nu se pocăiseră”, adică respinseseră învăţătura lui despre Împărăţie (Matei 12:20-24).
El le explică lucrul acesta ucenicilor Săi în Matei 13:
„Inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec”. Dar cei doisprezece fac excepţie: „Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud”! (Matei 13:15-16).
Era încă acolo în Galilea, când Domnul Isus a prevăzut ce are să se întâmple şi în Iudea: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie…” (Luca 13:34-35).
Era clar că Israel a respins oferta Fiului lui Dumnezeu de a primi Împărăţia lui Dumnezeu şi de a fi agentul acestei Împărăţii în toată lumea, la toate naţiunile.
Ce a făcut atunci Domnului Isus? Acum aproape două sute de ani a apărut teoria că Domnul Isus şi-a suspendat învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu şi a amânat realizarea acesteia până în mia de ani. Oare aşa să fie?
Să urmărim ce ne spune Scriptura.
Domnul Isus a intrat triumfal în Ierusalim, călare pe un măgar, ca să împlinească profeţia făcută prin proorocul Zaharia:
„Iată, Împărarul tău vine la tine călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe” (Zaharia 9:9; Luca 21:5). Cu toată bucuria exuberantă a pelerinilor la intrarea Lui, Isus nu se bucură, ci iată ce face:
„Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu măcar în această zi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când duşmanii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile; te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată” (Luca 19: 41-44).
A doua zi, le-a spus pilda cu vierii, care L-au ucis pe Fiul Proprietarului viei şi Le-a spus în concluzie: „De aceea vă spun căÎmpărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va face roadele cuvenite” (Matei 21:43. Sublinierea noastră, I.Ţ.).
O zi mai târziu, Isus le-a spus mai multe detalii despre dărâmarea Ierusalimului şi despre alte lucruri viitoare, dar, în mijlocul acestor proorocii sumbre, El a ţinut să-i asigure: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor naţiunilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14, Subliniat de noi, I.Ţ.).
Vă implor pe toţi să vă uitaţi bine la toate aceste declaraţii ale Domnului Isus. Vedeţi voi aici vreun semn că El şi-a suspendat învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu?
Nici vorbă de aşa ceva! El nu şi-a suspendat proiectul de a ajunge cu Împărăţia lui Dumnezeu la toate naţiunile, ci l-a suspendat pe Israel din slujba de a duce Împărăţia la toate naţiunile!
(Continuare în articolul următor)
IMPARATIA LUI DUMNEZEU, ISRAEL SI BISERICA (2)
VA ROG SA OBSERVATI CA NICI AICI NU SE FACE DEOSEBIRE INTRE ISRAEL SI RESTUL CELOR CE SUNT IN CRISTOS, DEOARECE NATIUNILE SI ISRAEL ALCATUIESC UN SINGUR TRUP SI IAU PARTE LA ACEEASI FAGADUINTA IN CRISTOS (EFESENI 3:6).
Domnul Isus ştia de la început că Israel nu va accepta să renunţe la dorinţa lor de a se elibera de jugul roman prin revoltă violentă şi nu vor accepta învăţătura Lui despre Împărăţia lui Dumnezeu ca Împărăţie a iubirii şi a bunătăţii şi de a duce acest fel de învăţătură la toate naţiunile. S-a văzut lucrul acesta din vizita Lui la Nazaret, când, fiindcă a pomenit de planul lui Dumnezeu cu toate naţiunile, consătenii Lui au vrut să-L omoare (vezi Luca 4:16-30).
Refuzul lui Israel ca naţiune să accepte planul Domnului Isus ridică mai multe probleme. Una dintre acestea era faptul că Domnul Isus trebuia să introducă Noul Legământ şi, conform proorociei din Ieremia 31:31-34, trebuia să fie încheiat cu Israel. Cum putea El să încheie Legământul cel Nou cu un popor care îi respingea Învăţătura şi misiunea? Problema era atât de serioasă încât Isus a petrecut o noapte întreagă în rugăciune către Dumnezeu. Dimineaţa a venit şi soluţia: Isus a chemat toţi ucenicii la Sine şi dintre ei a ales doisprezece „pe care i-a numit apostoli” (Luca 6:12), adică „cei trimişi”, fiindcă după înviere urma să le spună „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21) şi cu care, ca reprezentanţi ai celor 12 seminţii ale lui Israel, a încheiat Noul Legământ. Iată ce le spune El la Cină: „Voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în toate încercările Mele. De aceea vă legământez Împărăţia, aşa cum Tatăl Meu Mi-a legământat-o Mie” (Luca 22:28-29). Am tradus literal: În limba greacă, din substantivul „legământ” se poate face verbul „a legământa”, adică „a încheia legământ” şi am forţat puţin limba română pentru a reda mai exact sensul din original. Astfel se poate vedea şi faptul că Noul Legământ se referă la noua Împărăţie pe care a adus-o Domnul Isus cu Sine pe pământ şi pe care apostolii urmau să o continue şi să o răspândească la toate naţiunile.
Ca să se vadă că am interpretat corect ceea ce a făcut Domnul Isus când a luat Împărăţia din mâna întregului Israel şi a încredinţat-o apostolilor, care au acceptat să o ducă mai departe, să ne uităm cum a interpretat apostolul Pavel aceste evenimente.
Vă amintiţi că în Matei 13:15, Domnul Isus a spus ucenicilor despre Israel: „inima acestui popor s-a împietrit”.
Acum să ne uităm ce scrie Pavel: „Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o mare parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al naţiunilor şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:25). Anterior, în acest capitol, Pavel a scris: „Căci dacă lepădarea lor (a lui Israel) a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi!” (Romani 11:15).
Să facem aici câteva precizări. Israel nu a fost lepădat pentru totdeauna. El a fost doar pus de o parte din lucrarea de a ajunge cu Evanghelia Împărăţiei la toate naţiunile. Şi când lucrarea aceasta de cucerire a tuturor naţiunilor pentru Împărăţie va fi realizată, va avea loc ceea ce Pavel numeşte „plinătatea întoarcerii” lui Israel (Rom.11:12).
Şi să mai observăm că toate acestea se vor întâmpla în actuala istorie! Nici în Evanghelii, nici în Romani 11 nu vedem nici cea mai mică indicaţie că unele dintre aceste evenimente s-ar întâmpla doar după revenirea Domnului Isus pe pământ!
Să mai observăm un element deosebit de important. Apostolul Pavel foloseşte imaginea unui măslin care este simbol pentru Israel. Cele mai multe ramuri din acest măslin au fost tăiate şi în locul lor au fost altoite naţiunile, care au fost luate dintr-un măslin sălbatic şi au fost făcute beneficiare ale „rădăcinii şi grăsimii măslinului” (Rom. 11: 17).
Ce se va întâmpla când se va converti întregul Israel? Ramurile provenite din măslinul sălbatic şi altoite deja în măslinul lui Israel vor trebui scoase afară ca să încapă ramurile lui Israel care acum sunt afară? Nicidecum. Iată ce scrie Pavel:
„Şi chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi. Căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. Fiindcă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care de la natură era sălbatic, ai fost altoit împotriva naturii tale într-un măslin bun, cu atât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri naturale, în măslinul lor” (Rom.11:23-24).
Unii au formulat învăţătura că harul va trebui să fie luat de la naţiuni ca să poată fi dat lui Israel, ca şi când Dumnezeu n-ar avea har suficient şi pentru unii şi pentru alţii şi învăţătura că naţiunile vor trebui scoase din măslin ca să încapă Israel, ca şi când în măslin n-ar exista spaţiu suficient şi pentru unii şi pentru alţii.
Nu există aşa ceva în textul acesta al apostolului Pavel şi nicăieri în altă parte. Dimpotrivă, apostolul Pavel vorbeşte despre „taina lui Cristos”… „care a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Cristos, prin Duhul”. Care este această „taină”, care acum nu mai este taină (secret) fiindcă a fost descoperită? Este o revelaţie de cea mai mare importanţă:
„Că adică naţiunile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos prin Evanghelia aceea al cărui slujitor am fost făcut eu…” (Efeseni 3:4-7).
Ce ştim despre răpire? Apostolul Pavel ne informează:
„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul lui Dumnezeu, noi cei care vom rămâne până la venirea Domnului nu o vom lua înaintea celor ce au adormit. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:14-17).
Noi ştim deja din Romani 11 că la data aceea „tot Israelul va fi mântuit” (v.25). Prin urmare, şi Israel, în întregimea lui, va fi răpit, pentru ca împreună, naţiunile credincioase şi Israelul credincios, să întâmpinăm de Domnul în văzduh. Vă rog să observaţi că nici aici nu se face deosebire între Israel şi restul celor ce sunt „în Cristos”, deoarece naţiunile şi Israel alcătuiesc un singur trup şi iau parte la aceeaşi făgăduinţă în Cristos (Efeseni 3:6).
(continuare şi concluzii in articolul următor)
IMPARATIA LUI DUMNEZEU, ISRAEL SI BISERICA (3)
ALEGEREA EVANGHELICILOR DIN ROMANIA ESTE: ACCEPTAM NOI SA TRAIM DUPA INVATATURA DOMNULUI ISUS, SAU VOM RAMANE SA TRAIM DUPA FORMULE INCHIPUITE DE OAMENI.
O mare mulțime de credincioși evanghelici, când îi întrebi ce așteaptă de la viitor, îți răspund cam așa: Așteptăm să apară Fiara și odată cu ea Necazul cel Mare și, chiar înainte de a veni acestea, sperăm să vină Răpirea noastră, ca noi să nu fim aici când vin nenorocirile acestea.
Sunt mai multe variante la această schemă (unii pun Răpirea la mijlocul Necazului cel Mare, alții la încheiere, etc), dar toți cei ce aderă la această schemă consideră că în zilele noastre lumea merge din rău în mai rău, că actuala stare socială, poilitică și morală nu poate fi schimbată, că omul însuși este prea corupt ca să mai poată fi schimbat și că singura soluție este revenirea Domnului pe pământ, după Necazul cel Mare și instalarea Împărăției de o mie de ani.
Ca să obțină această schemă, cei ce au creat-o combină evenimentele profețite de Domnul Isus în Matei 24 (necazul cel mare), cu Apocalipsa 13 (Fiara) și 1 Tesaloniceni 4:14-17 (Răpirea).
Combinarea lor în felul acesta nu are nici o justificare în Scriptură. Cu privire la Matei 24, cine citește bine textul va putea să vadă că necazul cel mare este un eveniment despre care Domnul Isus spune clar că va avea loc în acea generație, adică în generația Domnului Isus și noi știm din istorie că toate acele evenimente s-au întâmplat între anii 66 și 70, când romanii au înconjurat Ierusalimul cu armatele lor, au produs în Ierusalim o foamete cumplită și în cele din urmă au cucerit Ierusalimul, au ucis în Ierusalim și în restul Iudeiii vreo două milioane de oameni și au luat 93.000 bărbați ca prizonieri și i-au pus să constrtuiească Closeum-ul din Roma. Acesta a fost necazul cel mare și, chiar dacă de atunci încoace au mai fost și alte mari necazuri, ele nu au nimic de a face cu necazul profețit de Domnul Isus.
Cu privire la Apocalipsa 13, fiara de acolo are numele a cărui valoare numerică este 666, și acesta a fost Nero. Prin urmare, și acesta este un eveniment care a avut deja loc. Tot așa este și cu Anticristul. Iată ce scrie apostolul Ioan, cândva între anii 60-70 după Domnul Isus:
”Copilașilor, este ceasul cel din urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști. Prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă… Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul” (1 Ioan 2:18 și 22).
Prin urmare, și Anticristul este un eveniment trecut. Cât privește ”ceasul cel de pe urmă”, prin această expresie apostolul Ioan se referă la sfârșitul lui Israel ca națiune, care a avut loc prin nimicirea Ierusalimului la anul 71, și desăvârșită la anul 135, cânt a avut loc ultima răscoală a evreilor, urmată de răspândirea lor în toate părțile impreiului roman.
Desigur, anticriști au mai apărut și vor mai apare, dar asocierea lor cu necazul cel mare nu se justifică biblic.
Cu privire la Răpire, ia va avea loc doar după ce noi vom fi terminat Marea Trimitere de a uceniciza toate națiunile (Mat.28:18-20) și după ce va fi convertit și Israelul, așa cum a proorocit apostolul Pavel în Romani 11:25.
Așadar, cu privire la viitorul pe care îl așteptăm se confruntă două concepții fundamental diferite: una pesimistă, care prevede numai rău și mai rău și una optimistă, care prevede biruința Domnului Isus, a Împărăției Lui și a noastră ca agenți ai acestei Împărății biruitoare.
Aceste două concepții se confruntă acum între evanghelicii din Rămânia. Concepția pesimistă consideră că lumea actuală nu mai poate fi schimbată și că, de fapt, ea este condamnată pieirii. Noi așteptăm doar să vedem sfârșitul ei și tranferul nostru într-o altă lume. Multi din această tabără au adoptat și ideea că nici noi, cei crfedincioși, nu mai putem fi transformați și că, de fapt, mântuirea noastră înseamnă doar că prin credința noastră am căpătat dreptul de a merge în ceruri.
Concepția optimistă consideră că Domnul Isus, prin mesajul Lui despre Împărăția lui Dumnezeu aici și acum și prin întronarea lui Dumnezeu ca Împărat peste viețile noastre, ne-a introdus în procesul de transformare după chipul Lui și mai consideră că această transformare duce la transformarea familiilor noastre, a Bisericilor noastre și a societății în care trăim.
Punctul de pornire a concepției optimiste este învățătura Domnului Isus, despre care Dumnezeu Tatăl spune: ”De El să ascultați!” Prin urmare, voia lui Dumnezeu este să trăim după învățătura lui Isus. Și învățătura lui Isus are un singur subiect: Împărăția lui Dumnezeu. Și, trăind după această învățătură, căpătăm o concepție optimistă despre lume și viață.
Alegerea evanghelicilor din România este: Acceptăm noi să trăim după Învățătura Domnului Isus, sau vom rămâne să trăim după formule închipuite de oameni.
Eu cred că generația tânără a ales deja. Rămâne doar să consolidăm această alegere!
DUMNEZEU ISI ARATA SLAVA. VINO SI UMPLE-TE DE SLAVA LUI!
SARBATOAREA NASTERII DOMNULUI ESTE INCARCATA CU MULTA STRALUCIRE, EXPRIMATA DE CORUL INGERILOR CARE CANTA: SLAVA LUI DUMNEZEU IN LOCURILE PREA INALTE!
Selectați limbaEngleză
Un produs Traducere
„Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de bunătate şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui” (Ioan 1:1-2 şi 14).
Fiul lui Dumnezeu înainte de răstignire a zis: „A sosit ceasul să fie slăvit Fiul Omului” Şi: „Tată, slăveşte-Ţi Numele Tău” (Ioan 12: 23 şi 28) .
Naşterea şi răstignirea Fiului lui Dumnezeu, sunt două evenimente încărcate de slavă.
Noi, de obicei, nu le punem laolaltă. Vă invit ca acum să o facem.
Sărbătoarea naşterii Domnului este încărcată cu multă strălucire, exprimată de corul îngerilor care cântă: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte!”
Este de notat că atunci când Fiul lui Dumnezeu vorbeşte despre răstignirea Lui pe cruce, se referă la acest eveniment ca la momentul când El va fi El slăvit şi când Dumnezeu Tatăl va fi slăvit (Ioan 12:23 şi 28).
Născut într-un grajd şi culcat pe paie intr-o iesle, este imaginea celei mai adânci umilinţe. Torturat de soldaţii romani şi ţintuit pe cruce, este actul celei mai cumplite dispreţuiri şi înjosiri. Şi totuşi, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceste două evenimente exprimă slava Lui!
Pentru a te bucura cu adevărat de naşterea Domnului Isus şi de răstignirea Lui, trebuie să le vezi aşa cum le vede Dumnezeu!
În aceste două evenimente se manifestă bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni (Tit 3:4). Prin naşterea Lui în grajd, Fiul lui Dumnezeu se coboară şi se identifică cu toţi oamenii, îi asumă pe toţi în Fiinţa Lui. Se coboară la acest nivel ca să-i cuprindă pe toţi, chiar şi pe cei mai căzuţi, mai înrăiţi, mai deterioraţi, să nu-i scape nici unul! Prin crucea Lui, El îi spală pe toţi, în curăţă pe toţi, îi eliberează pe toţi, îi iartă pe toţi, îi vindecă pe toţi, îi repară pe toţi, le dă la toţi natură din Dumnezeu, cu o singură condiţie: ei să înţeleagă ce-a făcut El pentru ei şi, printr-un act de credinţă, să primească tot ce le oferă El.
Aceasta este bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Lui pentru toţi oamenii. Aceasta este generozitatea lui Dumnezeu. Aceasta este mărinimia lui Dumnezeu. Toate acestea sunt slava lui Dumnezeu!
Acum, la naşterea Lui, priveşte la Betleem şi fă efortul să înţelegi ce vezi acolo auzind ce-ţi spune Dumnezeu. Acolo cunoşti cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi ce bun este Dumnezeu cu tine. Acolo vezi frumuseţea lui Dumnezeu. Acolo Îl cunoşti pe Dumnezeu Însuşi. Şi auzi ce-ţi şopteşte:
Te-am creat din dragoste şi, fiindcă te iubesc necondiţionat, vreau să-ţi dau tot ceea ce sunt Eu. Vreau să se imprime chipul Meu în tine. Vreau să trăieşti în unire cu Fiul Meu, cu Duhul Meu şi cu Mine personal. Primeşte-Mă. Dăruieşte-te Mie. AtunciMă vei cunoaşte. Şi când Mă vei cunoaşte, vei fi una cu Mine şi vei fi bun, iubitor şi drept ca Mine.
Aşa ne umplem de slava lui Dumnezeu!
EVLAVIE
În 1 Timotei 5:4 acest cuvânt este folosit în sensul de grijă datorată unei mame văduve sau unei bunici (cf. lat. pietas, „pietate filială”). Verbul este eusebeo, un termen datând din perioada elenistică şi folosit frecvent pentru a descrie îndeplinirea actelor de închinăciune religioasă (vezi Faptele Apostolilor 17:23), care arată că, pentru Pavel, grija pentru rudeniile văduve face parte din datoria religioasă a creştinului. Lucrul acesta este de înţeles în lumina poruncii a cincea şi a faptului că prin aceasta creştinul uşurează biserica de responsabilitatea întreţinerii văduvelor în cauză.
Substantivul corespunzător, eusebeia, tradus de obicei „evlavie”, apare de 14 ori în Epistolele pastorale şi 2 Petru (în altă parte apare o singură dată în Faptele Apostolilor 3:12) şi este un termen cuprinzător pentru practicarea religiei personale a creştinului, închinarea înaintea lui Dumnezeu şi slujirea Lui şi ascultarea reverentioasă de legile Lui. Când este folosit la plural, cuvântul indică acte specifice de pietate (2 Petru 3:11). Eusebeia creştină îşi are izvorul în darul divin al unui principiu de viaţă şi al unei puteri de viaţă (2 Petru 1:3; 2 Timotei 3:5), care la rândul ei este acordată prin şi împreună cu acceptarea prin credinţă a darului adevărului mântuitor (1 Timotei 3:16: „taina” – secretul revelat – din care izvorăşte „evlavia” este mesajul Evangheliei lui Cristos cel întrupat şi care domneşte). Adevărul Evangheliei este „potrivit cu evlavia” (1 Timotei 6:3; Tit 1:1), şi aceasta este o caracteristică a sa, adică, evlavia este rezultatul natural şi necesar al primirii Evangheliei, aşa încât lipsa de evlavie a celor care se declară creştini, este dovada că ei nu au primit-o cu adevărat în inima lor (cf. 2 Timotei 3:2-8; Tit 1:16; 2 Petru 2:19-22). Orice învăţătură aşa-zis evanghelică ar trebui pusă la încercare întrebându-ne dacă duce la evlavie, adică, dacă impune în mod adecvat cerinţele lui Dumnezeu şi dacă dă dovadă în mod corect de darul înnoirii în Cristos, singurul din care poate izvorî evlavia (2 Timotei 3:5-8).
Biblia priveşte din mai multe puncte de vedere complementare evlavia pe care o imprimă în mintea omenească. VT o numeşte „*frica de Dumnezeu” sau „frica de Domnul” (de peste 30 de ori), arătând în felul acesta că adevărata evlavie îşi are rădăcina într-o atitudine de reverenţă, spunere şi ascultare de Dumnezeu. NT o numeşte „ascultarea Evangheliei” sau „adevărului” (Romani 10:16; Galateni 5:7; 2 Tesaloniceni 1:8; 1 Petru 1:22; cf. Romani 6:16) şi în felul acesta caracterizează evlavia ca un răspuns la revelaţie. Dintr-un alt punct de vedere, privită ca menţinerea unei stări de separare de lume şi de consacrare pentru Dumnezeu, NT o numeşte simplu *„sfinţenie” (hagiamos, hagiosyne: vezi 1 Tesaloniceni 4:3; Evrei 12:14; 2 Corinteni 7:1; 1 Tesaloniceni 3:13; etc.). Cristos ne-a învăţat că „lucrarea lui Dumnezeu”, singura cerinţă divină cuprinzătoare în care sunt cuprinse toate „lucrările lui Dumnezeu” este credinţa în El (Ioan 6:28 ş.urm.); evlavia creştină înseamnă pur şi simplu trăirea prin această credinţă şi punerea ei în practică. În consecinţă, Ioan caracterizează evlavia pe care o cere şi pe care o acceptă Dumnezeu şi scoate în evidenţa cele două trăsături care îi sunt esenţiale şi distinctive – credinţa în Cristos şi dragostea pentru creştini (1 Ioan 3:22-24).
O analiză completă a evlaviei în NT ar trebui să includă exprimarea practică a credinţei într-o viaţă de pocăinţă, de împotrivire faţă de ispită şi păcat; ar trebui să se exprime într-o viaţă de rugăciune, de mulţumire şi de apropiere respectuoasă de Cina Domnului; în cultivarea speranţei, dragostei, generozităţii, bucuriei, stăpânirii de sine, îndelungii răbdări şi mulţumirii; în urmărirea cinstei, neprihănirii şi binelui altora în toate relaţiile umane; în respectul pentru autoritatea constituită în mod divin în biserică, stat, familie. Toate aceste atitudini şi practici sunt poruncite de Dumnezeu şi fi aduc glorie.
BIBLIOGRAFIE
Ardnt; MM; Richard Baxter, A Christian Directory (Practical Works), 1830, 1-5; 1838,1; W, Mundle, W. Günther, NIDNTT, p. 90-95; W. Foerster, TDNT 7, p. 175-185.
ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU, ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
Potrivit evangheliilor sinoptice, Împărăţia cerurilor sau Împărăţia lui Dumnezeu este tema centrală a propovăduirii lui Isus. În timp ce Matei, care se adresează evreilor, vorbeşte în cea mai mare parte despre „Împărăţia cerurilor”, Marcu şi Luca vorbesc despre „Împărăţia lui Dumnezeu”, care are acelaşi înţeles ca şi „Împărăţia cerurilor”, dar care era o expresie mai uşor de înţeles de către ne-evrei. Folosirea termenului „Împărăţia cerurilor” în Evanghelia după Matei se datorează desigur tendinţei din iudaism de a evita folosirea directă a numelui lui Dumnezeu. În orice caz, între cele două expresii nu există nici o diferenţă de înţeles (comparaţi, de ex. Matei 5:3 şi Luca 6:20).
- În propovădulrea lui Ioan Botezătorul
Ioan Botezătorul a venit cel dintâi cu vestea că Împărăţia cerurilor este aproape (Matei 3:2), iar Isus a preluat acest mesaj de la el (Matei 4:17). Expresia „Împărăţia cerurilor” (ebr. malekut samayim) îşi are originea în gândirea abraică târzie care aştepta un viitor în care Dumnezeu avea să intervină în mod decisiv; evenimentul acesta era aşteptat cu ardoare de Israel, pentru a restaura bunăstarea poporului şi pentru a-i elibera de sub puterea duşmanilor lor. Venirea Împărăţiei este marea speranţă din viitor, pregătită prin venirea lui *Mesia, care netezeşte calea pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Pe vremea lui Isus dezvoltarea acestei speranţe escatologice în iudaism luase o diversitate de forme în care predomina elementul naţional sau cel cosmic şi apocaliptic. Această speranţă poate fi legată în trecut de vestirea profeţilor din VT cu privire la restaurarea tronului lui David şi venirea lui Dumnezeu pentru a înnoi lumea. Deşi VT nu spune nimic despre Împărăţia escatoligică a cerurilor ca atare, în Psalmi şi în scrierile profetice manifestarea viitoare a suveranităţii regale a lui Dumnezeu este unul dintre conceptele centrale ale credinţei şi speranţei VT. Şi aici există diferite elemente care ocupă un loc proeminent, aşa cum se poate vedea clar dintr-o comparaţie a profeţilor mai vechi cu profeţiile despre suveranitatea universală şi apariţia Fiului omului în cartea lui *Daniel.
Când Ioan Botezătorul şi, mai târziu, Isus, au proclamat că Împărăţia era aproape, această proclamare implica un strigăt de trezire cu o semnificaţie universală senzaţională. Punctul de cotitură divinmult aşteptat, marea restaurare – oricum ar fi fost ea concepută în vremea aceea – era proclamată ca fiind aproape. De aceea este foarte important să examinăm conţinutul propovăduirii NT cu privire la venirea Împărăţiei.
În propovăduirea lui Ioan Botezătorul locul cel mai important a fost acordat vestirii judecăţii divine ca o realitate iminentă. Securea a fost înfiptă deja la rădăcina pomilor. Venirea lui Dumnezeu ca Împărat are ca scop suprem purificarea, cernerea şi judecata. Nimeni nu poate scăpa de ea. Nici un privilegiu nu poate cumpăra o scutire de judecată, nici măcar revendicarea lui Avraam ca tată. În acelaşi timp Ioan Botezătorul îndreaptă privirile spre Cel care avea să vină după el, al cărui înainte-mergător era el. Cel ce avea să vină are în mână vânturătoarea. Ca pregătire pentru venirea Lui oamenii trebuie să se pocăiască şi să se supună la botezul pentru spălarea păcatelor, aşa încât să scape de mânia viitoare şi să participe la mântuirea Împărăţiei şi la botezul cu Duhul Sfânt care va fi turnat când va veni El (Matei 3:1-12).
- În învăţătura lui Isus
- Aspectul prezent
Proclamarea Împărăţiei de către Isus urmează cuvânt cu cuvânt proclamarea lui Ioan, dar cu toate acestea are un carcater mai cuprinzător. După ce Ioan Botezătorul a observat mai multă vreme lucrarea lui Isus, el a început să aibă îndoieli dacă Isus era cu adevărat Cel care trebuia să vină şi pe care L-a vestit el (Matei 11:2 ş.urm.). Proclamarea lui Isus cu privire la Împărăţie se deosebeşte în două privinţe de propovăduirea lui Ioan. Mai întâi, în timp ce reţine nealterată vestirea judecăţii şi chemarea la pocăinţă, în prim plan se profilează semnificaţia mântuitoare a împărăţiei. În al doilea rând – şi aici este miezul problemei – el a anunţat Împărăţia nu doar ca pe o realitate care era aproape, ceva ce avea să apară în viitorul apropiat, ci o realitate care era deja prezentă, fiind manifestată în persoana şi lucrarea Lui. Deşi locurile în care Isus vorbeşte explicit despre Împărăţie nu sunt numeroase (vezi în special Matei 12:28 şi textele paralele), întreaga lui propovăduire şi lucrare sunt marcate de această realitate dominantă. În El viitorul măreţ a devenit deja un „timp prezent”.
Acest aspect prezent al Împărăţiei se manifestă în diferite moduri în persoana şi faptele lui Cristos. Apare în mod palpabil şi vizibil în izgonirea demonilor (cf. Luca 11:20) şi în general în puterea miraculoasă a lui Isus. În vindecarea celor posedaţi de demoni devine evident că Isus a invadat casa „celui tare” şi l-a legat bine, aşa că poate să-i jefuiască bunurile (Matei 12:29). Împărăţia cerurilor pătrunde în domeniul celui rău. Puterea lui Satan este înfrântă. Isus îl vede căzând ca un fulger din cer. El are putere şi poate acorda şi altora putere să calce în picioare domeniul duşmanului Nici un lucru nu este imposibil pentru cei care merg în lume învestiţi cu puterea lui Isus, ca martori ai Împărăţiei (Luca 10:18 ş.urm.). Întreaga activitate miraculoasă a lui Isus este dovada venirii Împărăţiei. Ceea ce au dorit în zadar să vadă mulţi profeţi şi mulţi oameni neprihăniţi – zorii marii epoci de mântuire – poate fi văzut şi auzit acum de ucenici (Matei 13:16; Luca 10:23). Când Ioan Botezătorul i-a trimis pe ucenicii săi să întrebe: „Tu eşti Acela care trebuia să vină, sau să aşteptăm pe un altul?”, le-au fost arătate lucrările minunate făcute de Isus şi în care, potrivit cu promisiunea din profeţie, Împărăţia era manifestată deja: orbii au ajuns să vadă, şchiopii au ajuns să umble, surzii şi-au dobândit auzul; leproşii au fost curăţaţi iar morţii au fost înviaţi şi Evanghelia era propovăduită la săraci (Matei 11:2 ş.urm.; Luca 7:18 ş.urm.). În ultima dintre acestea – propovăduirea Evangheliei – este văzută penetrarea Împărăţiei, întrucât mântuirea este vestită şi oferită ca un dar accesibil celor săraci în duh, celor flămânzi şi celor ce plâng – Împărăţia este a lor. Este proclamată de asemenea iertarea păcatelor, nu numai ca o realitate viitoare care să fie împlinită în cer, nici doar ca o posibilitate prezentă, ci ca o dispensaţie oferită astăzi, pe pământ, prin Isus Însuşi: „Fiule, fiică, păcatele îţi sunt iertate; căci Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele” (vezi Marcu 2:1-12, et passim).
Aşa cum reiese clar din ultimul cuvânt citat despre putere, toate acestea sunt bazate pe faptul că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Împărăţia a venit în El şi cu El; El este auto-basileia. Revelaţia de Sine a lui Isus ca Mesia, Fiul omului şi Robul Domnului, constituie atât un mister cât şi o desfăşurare a întregii Evanghelii.
Este imposibil să explicăm aceste afirmaţii ale lui Isus despre Sine într-un sens viitor, aşa cum au vrut să facă unii, ca şi cum El S-ar fi referit la Sine numai ca viitorul *Mesia, Fiul omului care era aşteptat să vină în viitor pe norii cerului. Indiferent de măsura în care această revelaţie viitoare a Împărăţiei rămâne un element esenţial al Evangheliei, nu putem să nu observim faptul ca în evanghelii mesianitatea lui Isus este o realitate prezentă, aici şi acum. Nu numai că este proclamat astfel la botezul Său şi pe Muntele schimbării la faţă – Preaiubitul şi Alesul lui Dumnezeu (nume mesianice clare) – dar El este umplut de asemenea cu Duhul Sfânt (Matei 3:16) şi este investit cu autoritate divină deplină (Matei 21:27); Evanghelia este plină de declaraţii despre autoritatea Lui absolută, El este prezentat ca Trimisul Tatălui, Cel care avea să vină ca să împlinească ce au prevestit profeţii. Prin venirea şi învăţătura Sa Scriptura este împlinită în auzul celor care îl ascultă (Luca 4:21). El nu a venit să distrugă, ci să împlinească (Matei 5:17 ş.urm.), să vestească Împărăţia (Marcu 1:38), să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi (Luca 19:10), să-i slujească pe alţii şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45). Secretul apartenenţei la Împărăţie constă în apartenenţa la Isus (Matei 7:23; 25:41). Pe scurt, persoana lui Isus ca Mesia este în centrul tuturor lucrurilor anunţate în Evaghelie cu privire la Împărăţie. Împărăţia se concentrează în El atât în ce priveşte aspectele ei prezente, cât şi cele viitoare.
- Aspectul viitor
Există şi un aspect viitor. Deşi în evanghelii se afirmă clar că Împărăţia este manifestată aici şi acum, este arătat de asemenea faptul că în lumea aceasta este manifestată numai provizoriu. Acesta este motivul pentru care proclamarea activităţii ei prezente în cuvintele: „Orbii îşi capătă vederea; morţii sunt înviaţi; săracilor li se propovăduieşte Evanghelia”, este urmată de avertismentul: „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei 11:6; Luca 7:23). „Prilejul de poticnire” constă în caracterul ascuns al Împărăţiei în epoca aceasta. Minunile continuă să fie semne ale unei alte realităţi decât cea prezentă; încă nu a venit vremea ca demonii să fie aruncaţi în întunericul veşnic (Matei 8:29). Evanghelia Împărăţiei este revelată numai ca o sămânţă care este semănată. În pildele despre semănător, despre sămânţă care creşte în taină, despre neghina care creşte în grâu, despre sămânţă de muştar, despre aluat, Isus îi învaţă pe ucenici cu privire la acest aspect al Împărăţiei. Fiul omului însuşi, investit cu toată puterea de către Dumnezeu, Cel care va veni pe norii cerului, este Semănătorul care seamănă Cuvântul lui Dumnezeu. El este descris ca un om care depinde de alţii: păsările, spinii, oamenii pot împiedica în parte lucrarea Lui. El trebuie să aştepte şi să vadă ce va ieşi din sămânţă pusă. De fapt, carcaterul ascuns al Împărăţiei este şi mai profund: Împăratul Însuşi vine în chip de rob. Păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului (Daniel 7:13) nu are un loc unde să-Şi plece capul. Pentru ca să primească totul El trebuie mai întâi să renunţe la tot. El trebuie să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare; în calitate de Rob al Domnului care suferă (Isaia 53), El trebuie să fie pus în numărul celor fărădelege. Împărăţia a venit; Împărăţia va veni. Dar ea vine pe calea crucii şi mai înainte ca Fiul omului să-Şi exercite autoritatea peste toate împărăţiile pământului (Matei 4:8; 28:18) trebuie să păşească pe calea ascultării de Tatăl Său, ca să împlinească în felul acesta toată dreptatea (neprihănirea) (Matei 3:15). Prin urmare, manifestarea Împărătiei are o istorie în această lume. Ea trebuie să fie proclamată la orice fiinţă. La fel ca şi sămânţă minunată, ea trebuie să încolţească şi să crească şi nici un om nu ştie cum (Marcu 4:27). Are o putere lăuntrică prin care îşi croieşte drum prin tot felul de obstacole şi înaintează peste tot; ogorul în care este semănată sămânţă este lumea (Matei 13:38). Evanghelia Împărăţiei merge la toate naţiunile (Matei 28:19), deoarece Împăratul acestei Împărăţii este de asemenea Domnul Duhului. Învierea Lui aduce o nouă eră; propovăduirea Împărăţiei şi Împăratul ajung până la marginile pământului. Decizia a fost luată deja; dar împlinirea ei este încă de domeniul viitorului. Ceea ce la început pare să fie una şi aceeaşi venire a Împărăţiei, care este anunţată ca o realitate indivizibilă, aproape, la uşă, se extinde şi cuprinde perioade noi de timp şi distanţe mari. Graniţele acestei Împărăţii nu se confundă cu graniţele Israelului sau cu ale istoriei: Împărăţia cuprinde toate naţiunile şi toate epocile, până când va veni sfârşitul lumii.
III. Împărăţia şi biserica
Împărăţia este legată în egală măsură de istoria bisericii şi de istoria lumii. Există o legătură între Împărăţie şi biserică, dar ele nu sunt identice în epoca prezentă. Împărăţia este totalitatea lucrării răscumpărătoare a lui Dumnezeu în Cristos în această lume; biserica este adunarea celor care aparţin lui Isus Cristos. Probabil că am putea vorbi despre două cercuri concentrice, dintre care biserica este cercul mai mic iar Împărăţia cercul mai mare, iar Cristos este centrul ambelor cercuri. Această relaţie dintre biserică şi Împărăţie poate fi formulată în mai multe moduri. Biserica este adunarea celor care au acceptat Evanghelia Împărăţiei prin credinţă, a celor care participă în mântuirea oferită de Împărăţie, care include iertarea păcatelor, adoptarea de către Dumnezeu şi faptul că Duhul Sfânt locuieşte în credincios, posedarea vieţii eterne. Ei sunt de asemenea cei în a căror viaţă împărăţia ia o formă vizibilă, care sunt lumina lumii, sarea pământului; cei care au luat asupra lor jugul Împărăţiei, care trăiesc potrivit cu poruncile Împăratului lor şi care învaţă de la El (Matei 11:28-30). Biserica, în calitate de organ al Împărăţiei, este chemată să-L mărturisească pe Isus ca şi Cristos, este chemată la lucrarea misionară de propovăduire a Evangheliei în lume: ea este de asemenea comunitatea celor care aşteaptă venirea Împărăţiei în glorie, slujitorii care au primit talanţii Domnului lor şi aşteaptă întoarcerea Lui. Biserica îşi primeşte întreaga constituţie de la Împărăţie, este înconjurată din toate părţile şi este călăuzită prin revelaţia, progresul şi venirea viitoare a Împărăţiei lui Dumnezeu, fără să fie în nici un moment identică sau identificată cu Împărăţia însăşi. Prin urmare, Împărăţia nu este mărginită de graniţele bisericii. Domnia lui Cristos este supremă, este mai presus de toate. Acolo unde domină şi unde este recunoscută nu numai că eliberează fiinţa umană, ci şi întregul mod de viaţă este schimbat: blestemul demonilor şi teama de forţele ostile dispare. Schimbarea pe care o produce creştinismul în oamenii dominaţi de religii naturale este o dovadă despre caracterul cuprinzător şi despre semnificaţia atot-cuprinzătoare a Împărăţiei. Ea nu operează numai în exterior, ca o sămânţă de muştar, ci şi în interior, ca aluatul, îşi croieşte drum în lume prin puterea ei răscumpărătoare. Ultima carte a Bibliei, care zugrăveşte domnia lui Cristos în istoria lumii şi înaintarea ei până la sfârşit, aruncă lumină deosebită în special asupra antitezei dintre Cristosul-Împărat triumfător (cf. de ex. Apocalipsa 5:1 ş.urm.) şi puterea lui Satan şi a lui Anticrist, care continuă să supravieţuiască pe pământ şi să lupte împotriva lui Cristos şi a bisericii Sale. Indiferent de măsura în care Împărăţia invadează istoria lumii cu binecuvântarea şi izbăvirea ei, indiferent de măsura în care se prezintă ca o putere salvatoare îndreptată împotriva tiraniei zeilor şi a forţelor duşmane ale omenirii, abia prin criza finală şi universală – ca o paşnică vizibilă şi atot-cuceritoare de pace şi mântuire – abia aşa va aduce Împărăţia realizarea deplină a cerului nou şi a pământului nou.
- În restul Noului Testament
Expresia „Împărăţia cerurilor” sau „Împărăţia lui Dumnezeu” nu apare frecvent în NT în afara evangheliilor sinoptice. Totuşi, este doar o problemă de terminologie, Împărăţia – ca indicaţie a marii revoluţii în istoria mântuirii care a fost inaugurată deja prin venirea lui Cristos şi ca împlinirea aşteptată a tuturor lucrărilor lui Dumnezeu – este tema centrală a întregii revelaţii a lui Dumnezeu în NT.
- În gândirea teologică
În ce priveşte concepţia teologică despre Împărăţia cerurilor, aceasta a fost supusă la tot felul de influenţe şi puncte de vedere în diferite perioade şi şcoli de gândire teologică. În teologia romano-catolică o caracteristică distinctivă este identificarea Împărăţiei lui Dumnezeu cu biserica în dispensaţia pământească, o identificare datorată în principal influentei lui Augustin. Cristos este actualizat ca Împărat al Împărăţiei lui Dumnezeu prin ierarhia ecleziastică. Sfera Împărăţiei este identică cu frontierele puterii şi autorităţii bisericii. Împărăţia cerurilor este extinsă prin misiune şi prin înaintarea bisericii în lume.
În opoziţia lor faţă de ierarhia romano-catotică, reformatorii au pus accentul principal pe semnificaţia spirituală şi invizibilă a Împărăţiei şi au făcut apel (în mod greşit) la textul din Luca 17:20 însprijinul acestei idei. Cu alte cuvinte, Împărăţia cerurilor este suveranitatea spirituală pe care Cristos o exercită prin propovăduirea Cuvântului Său şi prin lucrarea Duhului Sfânt. În timp ce Reforma, la începuturile ei, nu a scăpat din vedere aspectele măreţe ale Împărăţiei în istoria mântuirii, Împărăţia lui Dumnezeu, sub influenţa Iluminismului şi Pietismului, a ajuns să fie concepută tot mai mult într-un sens individual, ca suveranitatea harului şi păcii în inima oamenilor, în teologia liberală de mai târziu această concepţie s-a dezvoltat într-o direcţie moralistă (în special sub influenţa lui Kant): Împărăţia lui Dumnezeu este Împărăţia păcii, dragostei şi neprihănirii (dreptăţii). La început, chiar şi în pietism şi în cercurile sectare, aşteptarea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu a fost păstrată, dar fără a recunoaşte vreo semnificaţie pozitivă a Împărăţiei pentru viaţa din lumea aceasta. În opoziţie cu această concepţie mai mult sau mai puţin dualistă despre Împărăţie trebuie să observăm concepţia socială despre Împărăţie, care pune tot accentul pe semnificaţia vizibilă şi comună. Această concepţie se remarcă la unii scriitori prin radicalism social (creştinismul „Predicii de pe Munte”, propovăduit de Tolstoi şi alţii, sau interpretarea „social-religioasă”, de ex. Kutter şi Ragaz, în Elveţia), iar la alţii prin credinţa evoluţionistă în progres („Evanghelia socială” din America). Venirea Împărăţiei constă în progresul dreptăţii sociale şi în dezvoltarea comună.
În contrast cu aceste interpretări spiritualizatoare, moraliste şi evoluţioniste ale Împărăţiei, teologia NT pune accentul pe bună dreptate pe semnificaţia originală a Împărăţiei în propovăduirea lui Isus – semnificaţie care este legată de istoria mântuirii şi de escatologic. În timp ce fondatorii acestei direcţii escatologice mai noi au dat o interpretare extremistă ideii de Împărăţie a cerurilor, aşa încât nu a mai rămas loc pentru penetrarea Împărăţiei în lumea prezentă (Johannes Weiss, Albert Schweitzer, aşa numita escatologie „radicală”), în ultima vreme a fost acordată mai multă atenţie semnificaţiei prezente indubitabile a Împărăţiei, şi această semnificaţie a fost încadrată în perspectiva istoriei mântuirii, în perspectiva progresului activităţii dinamice a lui Dumnezeu în istorie, care are ca scop realizarea finală a Împărăţiei.
BIBLIOGRAFIE
Numărul scrierilor despre Împărăţia lui Dumnezeu este imens. Pentru folosirea termenului în evanghelii, vezi G. Dalman, The Words of Jesus, 1902; SB, p. 172-184; pentru interpretarea Împărăţiei în istoria teologiei mai vechi, vezi A. Robertson, Regnum Dei (Bampton Lectures), 1901; pentru abordări liberale mai vechi, vezi E. von Dobschutz, „The Eschatology of the Gospels”, The Expositor, Seria a 7-a, 9, 1910; pentru interpretarea „socială”, vezi N. J. van Merwe, Die sosiale prediking van Jezus Christus, 1921; L. Radaz, Die Botschaft vom Reiche Gottes, 1941; pentru interpretarea escatologică mai nouă (de la J. Weiss, Die Predigt Jesu vom Reiche Gottes, 1892; Albert Schweitzer, The Quest of the Historical Jesus, 1910), vezi H. M. Matter, Nieuwere opvattingen omtrent het koninkrijk Gods in Jezus’ prediking naar de synoptici, 1942. Lucrări mai generale: F. Holmstrom,Das eschatologische Denken der Gegenwart, 1936; H. D. Wendland, Die Eschatologie des Reiches Gottes bei Jesus, 1931; G. Gloege, Reich Gottes und Kirche im Neuen Testament, 1929; J. Jeremias, Jesus der Weltvollender im Neuen Testament, 1929; idem, New Testament Theology, 1, 1970; C. H. Dodd, The Parables of the Kingdom, 1935; W. G. Kummer, Die Eschatologie der Evangelien, 1936; idem, Promise and Fulfilment, 1957; R. Otto, The Kingdom of God and the Son of Man, 1943; W. A. Visser ‘t Hooft, The Kingship of Christ, 1947; S. H. Hooke, The Kingdom of God and the Experience of Jesus, 1949; O. Cullmann, Christ and Time, 1951; G. Vos, The Teaching of Jesus concerning the Kingdom and the Church, 1951; J. Héring, Le royaume de Dieu et sa venue, 1959; H. Ridderbos, The Coming of the Kingdom, 1962; G. Lundstrom, The Kingdom of God in the Teaching of Jesus, 1963; R. Schnackenburg,God’s Rule and the Kingdom, 1963; G. E. Ladd, Jesus and the Kingdom, 1964; idem, A Theology of the New Testament, 197A; H. Flender, Die Botschaft Jesu von der Herrschaft Gottes, 1968; R. Hiers, The Kingdom of God in the Synoptic Tradition, 1970; W. Pannenberg, Theologie und Reich Gottes, 1971; K. L. Schmidt et. al., TDNT 1, p. 564-593; B. Klappert, NIDNTT 2, p. 372-390.
Pornografii MARX , Engels, Lenin, Iliescu, Fesenescu, Globalescu,(matricea satanei), ori ISUS CRISTOS?
EUROPENII SUNT DIN NOU IN SITUATIA DE A ALEGE INTRE MARX SI CRISTOS. CE VA FACE POPORUL ROMAN? SE VA TREZI EL SA INTELEAGA DESPRE CE ESTE VORBA IN ACEASTA LUPTA CULTURALA SI SPIRITUALA? VA ALEGE EL BINE? ROLUL NOSTRU ESTE SA NE CONVINGEM NEAMUL SA-L ALEAGA PE ISUS CRISTOS.
Mai întâi, să-i cunoaştem, într-o oarecare măsură, pe cei doi.
Mai întâi să facem cunoştinţă cu omul Karl Marx.
Cine a fost Karl Marx ?
A trăit între anii 1818 – 1883. Tatăl lui era un evreu care s-a încreştinat devenind luteran şi era foarte sincer şi devotat în noua lui credinţă. Scrisorile lui către Karl arată cât de mult dorea el ca fiul lui să aibă şi el o relaţie intimă cu Dumnezeu şi un caracter creştin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relaţiei lui cu Isus Cristos. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva teribil s-a întâmplat în viaţa lui. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, poate că a fost o experienţă traumatică, devastatoare cu unul dintre profesorii lui, sau cu un alt om în care el îşi pusese toată încrederea, care l-a făcut să devină un revoltat împotriva lui Dumnezeu. Să înţelegem clar: Marx n-a devenit un ateu, ci un revoltat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva tuturor oamenilor. El a scris câteva poezii şi un poem, Oulanem, în care îşi exprimă această nouă atitudine şi credinţă.
Astfel, în poezia O invocaţie a unuia în disperare, el a scris:
Un dumnezeu mi-a răpit tot ce-am avut
Sub blestem şi tras pe roata destinului
Toate lumile lui au pierit fără să le mai pot apuca
Mie nu-mi mai rămâne nimic altceva decât răzbunare
Îmi voi construi tronul deasupra norilor,
Rece şi groaznic va fi vârful lui. Căci fortăreaţa lui – groază superstiţioasă
pentru Stăpânul ei – cea mai neagră agonie.
Tânărul şi revoltatul Karl Marx face aici aluzie la revolta lui Lucifer, descrisă în Isaia 14:12-14, care declară şi el că vrea să fie deasupra lui Dumnezeu.
Într-un alt poem foarte semnificativ, Karl Marx scrie:
Aburii din iad se ridică şi umplu creierul
Până când înnebunesc şi inima mi-e total schimbată.
Vezi această sabie?
Prinţul întunericului mi-a dat-o.
Pentru mine bate timpul şi-mi dă semne tot mai puternice.
Eu dansez jocul morţii.
Trebuie să înţelegem limbajul folosit aici. Întru-un ritual de iniţiere în cultul lui Satan, vaporii din anumite droguri îl îmbată pe candidat, apoi acestuia i se dă o sabie care-i asigură acestuia succesul, iar el se angajează să-i aparţină lui Satan şi aici şi după moarte.
Acum să cităm din Oulanem:
Şi ei sunt şi Oulanem, Oulanem
Numele răsună, răsună cu putere , răsună ca moartea
până când se stinge într-o svârcolire ticăloasă.
Stop! Am căpătat-o acum.
Ea se ridică din sufletul meu, clar ca aerul şi tare ca oasele mele.
Eu am putere în braţele mele tinere
să te apuc şi să te zdrobesc (omenire personificată)
cu forţă de uragan.
Căci pentru noi amândoi abisul se cască în întuneric
Tu te vei scufunda în adânc şi eu te voi urma râzând
Şoptindu-ţi în ureche: „Coboară, vino cu mine, prietenă”.
Biblia, pe care Marx o învăţase în şcoală, ne spune că Diavolul va fi aruncat în abis (Apocalipsa 20). Marx se identifică cu Diavolul şi vrea să ducă cu sine în „întunericul de afară” (adică în iad) pe toţi oamenii care-l ascultă şi apoi să râdă cu un râs uriaş, diabolic că a reuşit să coboare omenirea cu sine în „focul cel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).
Să facem aici o precizare foarte importantă. Când Karl Marx şi-a pierdut credinţa creştină, el n-a devenit ateu. El declară patetic: „Eu vreau să mă răzbun pe Cel ce domneşte deasupra.”
Şi: „Cerul l-am pierdut, o ştiu prea bine. Sufletul meu, cândva credincios lui Dumnezeu, este destinat pentru iad.”
El i-a scris tatălui său: „Trebuie instalaţi noi dumnezei.” Biblia ni-L înfăţişează pe Dumnezeu ca fiind Creator prin esenţă şi tot aşa ni-l înfăţişează pe Diavolul ca fiind în esenţa lui „nimicitorul”, sau „distrugătorul”. Din moment ce Marx s-a aliat cu Diavolul, restul vieţii lui a fost dedicat distrugerii. El a îmbrăţişat cuvintele lui Faust: „Tot ce există trebuie distrus”. Iată de ce violenţa totală, distrugătoare devine metoda favorită a lui Marx. El scrie: „Fărăăviolenţă n-a fost realizat nimic în istorie.” Cel mai bun prieten şi strâns colaborator al lui Marx, Frederich Engels, a scris: „Karl Marx este un monstru stăpânit de zece mii de diavoli.” Iar Robert Payne, un alt prieten al lui Marx a scris că Marx „avea vederea despre lume a diavolului. Uneori se părea că el este conştient că împlineşte lucrările diavolului.”
După toate acestea, să ne uităm acum la „măreţul” plan pe care l-a alcătuit Karl Marx şi anume, acela de a transforma omenirea. Împreună cu colaboratorul lui cel mai apropiat, Frederich Engels, începând din 1844, când s-a înjghebat prietenia lor, ei au pornit la îndelungata şi perseverenta lor lucrare de a transforma în mod fundamental natura umană şi societatea umană. Pentru a realiza lucrul acesta, ei şi-au stabilit ca ţel primordial transformarea căsătoriei şi a familiei naturale, tradiţionale şi biblice.
Iată, pe scurt, ce obiective au formulat ei: Abolirea (desfiinţarea) proprietăţii private, abolirea dreptului la moştenire, terminarea oricărei educaţii în familie, inclusiv orice educaţie religioasă, dizolvarea monogamiei în căsătorie, introducerea vieţii sexuale înainte de căsătorie şi a sexului în afara căsătoriei, introducerea şi tolerarea vieţii sexuale a femeilor necăsătorite, naţionalizarea lucrărilor din casă, trecerea femeilor la lucrul în fabrici, mutarea copiilor în „crescătorii” de copii, separarea copiilor de părinţi şi integrarea lor în comunităţi colective, separat de părinţii naturali şi, mai presus de toate, dreptul şi datoria statului de a creşte şi educa copii. În cuvintele lui Engels, „familia unitară încetează să mai fie unitatea economică a societăţii. Lucrul în casă încetează să mai fie o funcţie a soţului si a soţiei şi devine o industrie socială, societatea are grijă de toţi copiii, fie că ei sunt născuţi legitim sau nu.”
O idee fundamentală care se formulează aici este că copiii nu sunt ai părinţilor care i-au făcut, ci sunt proprietatea statului. De aceea, statul trebuie să-i preia de la părinţi şi să-i educe aşa cum crede el de cuviinţă. În felul acesta statul decide ce fel de oameni vrea să producă şi o face printr-un nou fel de educaţie, făcută în instituţii speciale de creştere a copiilor.
Desigur, Marx era conştient că majoritatea oamenilor nu vor accepta un asemenea sistem şi de aceea el o spune deschis că lucrul acesta trebuie făcut prin „mijloace despotice”. Dictatura şi forţa brută, duse până la distrugerea fizică a celor ce se opun, era prevăzută deja din planul iniţial al lui Marx şi Engels.
Alte elemente ale acestui plan de distrugere a societăţii umane, aşa cum o cunoaştem noi, vor fi adăugate de neomarxiştii din secolul al XX-lea, iniţiaţi şi dirijaţi de şcoala de la Frankfurt. Printre aceste noi elemente se numără încurajarea pornografiei şi a sexulul fără limite la tineri şi distrugerea familiei prin dominarea societăţii de către homosexuali şi lesbiene şi, mai nou, de transgenderz. Un alt element definitoriu este că în grădiniţele din Franţa (promovatoarea nr.1 a neomarxismului) copiii sunt învăţaţi să nu mai folosească termenii de „tată” şi de „mamă”, ci cei de „provider nr. 1” şi „provider nr. 2” (le redau din engleză; ele sunt traduse în româneşte, probabil, ca „îngrijitorul nr. 1” şi „îngrijitorul nr. 2”).
Această totală transformare a societăţii umane este numită „inginerie socială”. Mai exact, este planul marxist de totală degradare şi dezumanizare a omului şi a societăţii umane.
Este ceea ce tânărul Marx şi-a dorit: Să coboare omenirea în iad şi apoi să râdă demonic de bucurie. Acesta este Karl Marx!
Cine este Isus Cristos?
De la naşterea Lui numărăm noi anii: „înainte de Cristos” şi „după Cristos”. Dar se pare că Dionisius Exiguus, călugăr din secolul al VI-lea, care a calculat data naşterii lui Isus, a greşit data cu 4 sau 6 ani, aşa încât se poate spune că Isus Cristos S-a născut în anul 6 sau 4 „înainte de Cristos” (o expresie care este înlocuită astăzi de foarte mulţi cu „înaintea erei noastre” sau „în era noastră”; noi însă rămânem fideli formulei „înainte” şi „după Cristos”).
Noul Testament, cartea de bază a creştinismului, cuprinde chiar la început patru biografii ale lui Isus, numite „Evanghelii” şi scrise de patru autori: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Doi dintre aceştia, Matei şi Ioan, au fost ucenici ai lui Isus, deci au fost martori oculari ai majorităţii evenimentelor relatate; Marcu a scris pe baza notiţelor pe care le-a făcut după relatarea evenimentelor făcute de Petru, un alt ucenic al lui Isus; Luca a fost un medic şi istoric grec, care a făcut cercetări amănunţite la faţa locului, stând de vorbă cu martori oculari ai evenimentelor; el a scris şi un al doilea volum, întitulat „Faptele apostolilor”, în care relatează evenimentele legate de întemeierea creştinismului de către ucenicii lui Isus, acoperind o epocă de aproximativ 35 de ani. Cercetările făcute pe baza cărţii „Faptele apostolilor” dovedesc că Luca a fost un istoric extrem de exigent şi de corect în relatările sale, dându-ne astfel garanţie că şi la scrierea primului volum, „Evanghelia după Luca”, autorul a fost un istoric tot atât de exigent şi de corect în relatarea evenimentelor.
Marcu nu ne dă nici un fel de informaţii despre naşterea şi copilăria lui Isus, ci începe direct cu activitatea lui de Învăţător. Ioan ne dă cea mai spectaculară introducere: el ne duce înainte de crearea lumii, şi ni-L prezintă pe Isus Cristos atunci, cu termenul de „Cuvântul”, sau în limba greacă, în care scria el, „Logosul” (Cuvântul sau Raţiunea):
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce este făcut n-a fost făcut fără El…” (Ioan 1:1-3)
După alte câteva informaţii, apostolul Ioan ne dă această informaţie tot atât de monumentală ca şi cele de la început:
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har (bunătate) şi de adevăr şi noi am văzut slava Lui, o slavă întocmai cu slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Şi încă o informaţie tot atât de fundamentală:
„Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18).
Informaţia extraordinară pe care o primim de la apostolul Ioan este că Isus din Nazaret a fost Fiul lui Dumnezeu, fiind parte din Dumnezeu, şi care S-a întrupat, adică S-a făcut om şi că el, Ioan, a fost în şcoala Lui.
Despre naşterea miraculoasă a lui Isus ne vorbeşte şi Matei:
„Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.” Maria a destăinuit acest lucru logodnicului ei, dar acesta n-a crezut-o şi era hotărât să rupă logodna, dar i s-a arătat un înger în vis şi acesta i-a confirmat că ea este însărcinată „de la Duhul Sfânt” şi lucrul acesta l-a convins pe Iosif şi el a luat-o la el acasă, dar n-au trăit împreună până când ea a născut (Matei 1: 18-24).
Medicul Luca, autorul Evangheliei care îi poartă numele, ne dă şi mai multe detalii. El ne spune că un înger i s-a arătat Mariei şi i-a spus: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35).
Evenimentele acestea sunt miraculoase şi greu de crezut. Ceea ce trebuie să subliniem aici este că Matei, înainte de a deveni ucenicul lui Isus, a lucrat la Serviciului de impozite din Nazaret, şi acest serviciu cerea educaţie superioară. Luca, la rândul lui, era medic. Oamenii aceştia nu aveau nici un motiv să inventeze asemenea evenimente. Ei doar consemnau ceea ce ştiau din surse demne de încredere, mai mult ca sigur de la Maria însăşi. Şi nici aceasta nu avea nici un motiv să inventeze asemenea fapte.
Isus a crescut în oraşul Nazaret, de lângă Lacul Ghenezaret, numit şi Marea Tiberiadei. El a învăţat să scrie şi să citească şi a învăţat foarte temeinic Sfintele Scripturi iudaice la sinagoga din Nazaret. Tatăl adoptiv al lui Isus, Iosif, era tâmplar şi L-a învăţat pe Isus tâmplăria. Nu ştim când a decedat Iosif, dar ştim că Isus a continuat să lucreze ca tâmplar până la vârsta de 30 de ani, vârsta considerată atunci a maturităţii, când – de exemplu – un preot intra în slujbă.
Pe vremea aceea, lângă Iordan, a început Ioan Botezătorul să predice şi să cheme pe iudei să renunţe la fapte de corupţie şi să ia o hotărâre de transformare a vieţii. Cei ce acceptau acest mesaj, erau chemaţi să intre în apa Iordanului, acolo să-şi mărturisească păcatele şi apoi să fie botezaţi de Ioan prin scufundare în apă.
Într-o zi, Ioan L-a văzut pe Isus că se aşează în rând cu păcătoşii care aşteptau să-şi mărturisească păcatele şi să fie botezaţi de Ioan. Isus şi Ioan erau rudenii. Ioan Îl cunoştea pe Isus şi ştia că este un om curat, care n-are nevoie de mărturisire şi, deci, nici de botez. Ioan I s-a adresat lui Isus spunându-I că El n-are nevoie de botez. Dimpotrivă, i-a zis Ioan: „Eu ar trebui să fiu botezat de Tine!” Isus i-a răspuns că prin botezul Său, El trebuie să împlinească dreptatea lui Dumnezeu. Ioan a acceptat, L-a botezat şi pe când ieşea Isus din apă, Ioan a văzut cum Duhul Sfânt se cobora peste Isus în chip de porumbel şi din cer s-a auzit glasul lui Dumnezeu care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
Îndemnat de Duhul Sfânt, Isus s-a dus în pustiu, acolo a postit patruzeci de zile, apoi i s-a arătat diavolul, care i-s propus să colaboreze împreună. Isus a refuzat toate ofertele diavolului şi apoi a venit la Nazaret şi a început să facă două lucruri: să dea nişte învăţături ne mai auzite până atunci şi să vindece bolnavii de orice boală şi chiar să învieze morţii.
Practic, Isus a început o şcoală cu aceste învăţături noi. Zeci de tineri au intrat în şcoala Lui, ca „ucenici”, adică elevi sau studenţi. La scurtă vreme, dintre aceşti ucenici şi-a ales 12 pe care i-a numit „apostoli” (adică „trimişi”), fiindcă pe aceştia urma să-i trimită în toată lumea ca să răspândească noua Lui învăţătură.
Esenţa învăţăturii lui Isus era bunătatea. El voia să producă oameni buni, aşa cum Dumnezeu este bun. Nu avem spaţiul să dezvoltăm pe larg această învăţătură dumnezeiască. Pentru aceasta, vă chem să citiţi cele patru Evanghelii.
Ucenicii Lui credeau că El va fi cel ce va elibera pe iudei de sub stăpânirea romană. Dar El le propunea iudeilor o nouă cale: Să-i iubească pe romani, să le dea tot ce aceştia cer, să biruiască duritatea şi răutatea prin bunătate şi prin acte de iubire. Iudeii au respins o asemenea cale. Isus i-a prevenit că pe calea revoltei şi a luptei înarmate vor fi învinşi de romani şi vor fi duşi în robie, chiar în acea generaţie, şi aşa s-a şi întâmplat 40 de ani mai târziu.
După aproximativ trei ani de învăţături şi de vindecări, Isus a anunţat brusc că pleacă la Ierusalim, că acolo va fi arestat, bătut, batjocorit şi ucis prin răstignire, dar că a treia zi va învia.
Aşa s-a şi întâmplat. După înviere, timp de 40 de zile a continuat să Se arate ucenicilor şi să le dea instrucţiuni pentru misiunea lor viitoare. Apoi a fost înălţat la cer. Zece zile mai târziu, print-o vijelie ca o tornadă, peste ucenicii lui Isus a coborât Duhul Sfânt sub forma unor limbi de foc. Ei au fost totalmente transformaţi, au fost umpluţi de putere, şi au început să-i înveţe pe oameni tot ce i-a învăţat Isus pe ei şi să facă şi ei minunile pe care le făcea Isus. Aşa a început să se răspândească noua credinţă, pe care noi o numim creştinism. Lucrurile acestea le ştim din a doua carte scrisă de medicul Luca, numită „Faptele apostolilor”.
Creştinismul a fost adesea falsificat şi răstălmăcit. Au apărut diferite forme de creştinism. Această mişcare a fost mereu reformată, restructurată şi îmbunătăţită. De cele mai multe ori, creştinismul a fost răstălmăcit prin îndepărtarea de învăţătura originală a lui Isus. Ori de câte ori s-a făcut o reîntoarcere la învăţătura pură a lui Isus a avut loc o renaştere şi o transformare radicală. Oameni ca Mahatma Gandhi, Martin Luther King şi Nelson Mandela, aplicând învăţătura lui Isus, au schimbat cursul istoriei.
Dar cele mai profunde transformări s-au făcut în oameni, în caracterul lor, când aceştia L-au acceptat pe Isus să le fie Dascăl, Mentor, Mântuitor.
În fiecare an se publică în medie 1.500 de cărţi noi despre Isus. Oamenii nu obosesc să descopere noi comori în Persoana Lui şi în învăţătura Lui. Naţiunile care Îl acceptă pe El ca Învăţător, Mentor, Mântuitor şi Îi zic ca apostolul Toma; „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, trăiesc cea mai mare şi mai benefică transformare.
Concluzii
În anul 1517, Martin Luther a început Reforma, care a însemnat aruncarea afară a tuturor superstiţiilor şi practicilor nebiblice şi întoarcerea la un creştinism aşa cum ni-l prezintă Biblia. Germania, apoi Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia şi Anglia au trecut la Reformă. Patru secole au trăit aceste ţări prin principiile Reformei şi schimbările, atât în indivizi cât şi în întreaga societate, au fost extraordinare. Aceste schimbări au dat naştere civilizaţiei moderne europene.
Ceva radical s-a întîmplat apoi: Pe la 1740 a început în Franţa ceea ce s-a numit „iluminismul”, cu idea de bază că ştiinţa ar fi dovedit că nu există Dumnezeu şi că prin aceasta oamenii au fost „iluminaţi”. Din Scoţia a venit unul pe nume David Hume care a scris o carte despre minuni, în care a argumentat că minuni nu s-au întâmplat niciodată şi nu se întâmplă nici astăzi şi că numai cine nu mai crede în minuni este „modern”. O serie de teologi germani, care voiau să fie „moderni” au început să rescrie Biblia, golind-o de orice elemente miraculoase. Astfel a apărut la 1835 cartea lui David Strauss întitulată „Viaţa lui Isus”, în care Isus era prezentat ca un om obişnuit care n-a făcut nici o minune şi nici n-a înviat din morţi (toate minunile, inclusiv învierea ar fi fost inventate de apostoli).
Un alt teolog, pe nume Bruno Bauer, a început atunci să le spună studenţilor că minunile din Biblie nu sunt adevărate. Iată ce spune el într-o scrisoare:
„Eu ţin prelegeri aici la Universitate şi am o mare audienţă. Nu mă înţeleg pe mine însumi când îmi pronunţ blasfemiile de la catedră. Ele sunt atât de mari încât aceşti copii, pe care nimeni n-ar trebui să-i ofenseze, când le aud li se face părul măciucă. Când îmi rostesc aceste blasfemii îmi aduc aminte cum acasă scriu o apologie a Sfintelor Scripturi şi a Apocalipsei. În orice caz, este un demon foarte rău care mă stăpâneşte de câte ori sunt la catedră şi eu sunt prea slab să mă opun lui…Spiritul meu de blasfemie nu va fi satisfăcut decât când voi fi autorizat să prezint deschis, ca profesor, sistemul meu de ateism.”
Bauer a fost cel care i-a zguduit credinţa lui Engels, înainte ca Rudolf Hess să i-o distrugă total. Marx a devenit prieten cu Bruno Bauer.
Teologii care negau miraculosul din Biblie s-au numit teologi liberali. Teologia liberală a ruinat şi credinţa lui Frederich Nietsche şi l-a făcut să devină nihilist.
Teologia liberală şi marxismul, la care s-a adăugat câteva decenii mai târziu darvinismul, au fost ideologiile care au distrus în mare măsură ceea ce realizase Reforma. Ele au golit bisericile şi au secularizat (ateizat) universităţile şi apoi societatea apuseană.
Marxismul îmbrăţişat de Lenin a produs revoluţia comunistă în Rusia. Stalin a desăvârşit-o prin imensele şi oribilele lagăre de concentrare. Mao Tse Tung, Pol Pot, Fidel Castro, au dus marxismul până la ultimele lui consecinţe.
În timpul acesta, învăţătura lui Isus Cristos nu s-a stins. Dimpotrivă, ea se răspândeşte cu mare repeziciune în toată lumea a treia. Şi reînviază încet şi în Europa. Tot mai mulţi intelectuali din Europa se trezesc şi îşi dau seama că lupta se dă în mod vizibil între Dumnezeu şi Diavolul.
Este clar că în lupta aceasta pe viaţă şi pe moarte, între marxism şi creştinism, încă nu s-a spus ultimul cuvânt. Apostolul Ioan, care L-a înţeles pe Isus în modul cel mai profund, a scris despre El: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările Diavolului” (1 Ioan 3:8).
Marx s-a întâlnit cu Diavolul la 18 ani, s-a lăsat frânt şi a devenit instrumentul Diavolului. Şi Isus s-a întâlnt cu Diavolul, care L-a ispitit şi a încercat să şi-L facă aliat, dar Isus a rezistat ispitei şi a înţeles că în lupta Lui cu Diavolul trebuie mai întâi să dea omenirii învăţătura de la Dumnezeu şi apoi să accepte răstignirea. Din propriile cuvinte ale lui Isus înţelegem că la crucea de la Golgota El a realizat trei lucruri: Ne-a împăcat cu justiţia (dreptatea) lui Dumnezeu, a anulat dreptul Diavolului de a mai avea stăpânire peste oameni (răscumpărare) şi Şi-a vărsat sângele ca prin El să ne spele păcatele. Tot la cruce, Isus ni L-a revelat pe deplin pe Dumenezu ca fiind o Fiinţă plină de bunătate, de dragoste şi de dăruire de Sine. În mod suprem, la cruce, omul care-i înţelege semnificaţiile se predă pe sine acestui Dumnezeu şi acestui Cristos şi porneşte pe drumul transformării după chipul şi asemănarea Lui.
Când Isus a fost înălţat la cer, Dumnezeu L-a făcut Domn şi Stăpân, Conducător al istoriei, cu sarcina de a continua lupta „până va pune pe toţi duşmanii Lui sub picioarele Sale”. El a început lupta aceasta prin apostolii Săi şi o continuă astăzi prin cei care se dăruiesc Lui şi „nu se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ” (Isaia 42:4).
Aşadar, istoria actuală este o luptă între Cristos şi Diavolul. Marx a fost un instrument al Diavolului. Marxismul şi-a definit ca una dintre sarcini să-l scoată pe Dumnezeu din gândirea oamenilor. Apostolul Pavel şi-a stabilit ca sarcină să cucerească minţile oamenilor şi să-i înveţe pe oameni să gândească şi să trăiască asemenea lui Isus Cristos (2 Corinteni 10:5; Filipeni 2:5, etc.).
Pentru o vreme, marxismul a biruit parţial în Europa. Astfel, în Europa de răsărit a produs societatea marxistă care ne-a chinuit aproape 50 de ani, iar în Europa de apus a distrus o mare parte dintre roadele Reformei. Dar oamenii lui Cristos au pornit lupta pentru recucerirea Europei pentru Dumnezeu.
Europenii sunt din nou în situaţia de a alege între Marx şi Cristos.
Ce va face poporul român? Se va trezi el să înţeleagă despre ce este vorba în această luptă culturală şi spirituală? Va alege el bine? Rolul nostru este să ne convingem neamul să-L aleagă pe Isus Cristos
Judecata de apoi in Evangheliile dupa Matei si Luca
Judecata de apoi este un eveniment important pentru toţi oamenii, de fapt poate că este evenimentul central care împarte lumea în două: lumea de dinainte de judecată şi lumea de după judecată. O paralelă foarte bună ar putea fi aceea a naşterii lui Christos care a împărţit socotirea timpului uman în două ere; la fel va fi şi lumea după judecata de apoi: lumea dinaintea judecăţii, o lume murdară, plină de păcat, condusă prin păcatul ce domneşte în ea de Satan, o lume în care licăreşte o luminiţă, urmaşii lui Christos şi cealaltă lume: lumea de după judecată: o lume înnoită, o lume în care creştinii veritabili sunt în împărăţia veşnică, neschimbabilă şi statornică a lui Christos, iar cei necredincioşi sunt în „flăcările” iadului. Judecata de apoi este evenimentul pentru care se pregăteşte Biserica, este motivul pentru evanghelizarea lumii acesteia şi a cheltuirii a milioane de dolari pe tractate, publicitate, televiziune,etc. Este încercarea prin care vor trece toţi deopotrivă, creştini şi necreştini, baptişti şi penticostali, ortodocşi şi catolici, încercarea la care se va hotărî destinul oricărui om. Judecata de apoi este până la urmă o despărţire, o separare, pe care o va face Christos între oameni, iar conform textului central din Evanghelia după Matei (Mt 25:31-46) cu privire la aceasta, este o separare care va pune pe unii la stânga şi pe alţii la dreapta lui Christos, El fiind Judecătorul.
Chiar dacă tot mai mulți încep să spună că nu va exista o judecată finală din diverse motive, cum ar fi iubirea lui Dumnezeu sau faptul că judecata de manifestă chiar și acum, Enns prezintă judecata foarte bine, și anume, ca pe o necesitate: „Pentru că Dumnezeu este sfânt, El trebuie să judece tot ce nu este sfânt, altfel n-ar mai fi sfânt. Judecata este o expresie necesară a caracterului lui Dumnezeu.”[1]
Precizări introductive:
Înainte de a începe studiul cu privire la judecata de apoi în cele două evanghelii, trebuie precizate totuşi câteva aspecte. Unul ar fi că atunci când se vorbeşte de judecata de apoi trebuie să se vorbească în primul rând în sensul biblic al acesteia. Şi chiar dacă există o sumedenie de interpretări şi sisteme teologice care fac din a doua venire ceea ce vor ei să facă şi dau tot felul de denumiri teologice acestor perioade, lucruri şi interpretări, nu vom face totuşi referire la ele decât în măsura în care este necesar şi pentru a înţelege mai bine anumite explicaţii cu privire la textul biblic.
Alt aspect este acela că judecata de apoi este legată inseparabil de a doua venire a lui Christos, adică de o întreagă parte a teologiei sistematice şi anume eschatologia. De aici vom avea tot felul de păreri şi interpretări şi asta chiar şi în comentariul textului studiat. Acest lucru este spus foarte clar în Mt 16:27 – „Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Astfel, judecata de apoi e legată inseparabil de a doua venire a lui Christos şi va fi exact după aceasta.
Un alt aspect ce trebuie menţionat cu privire la judecata de apoi este acela că aceasta nu are menirea de a da un verdict, de a stabili statutul nostru spiritual, pentru că acesta este deja prea bine cunoscut lui Dumnezeu în omniscienţa Lui[2]. Nu mai este nevoie de acele interpretări copilăreşti care îl prezentau pe Dumnezeu cu un cântar în mână şi punând pe el fapte noastre bune vs. faptele cele rele; un Dumnezeu care stă şi se uită la balanţa respectivă urmărind în care parte se înclină mai mult şi aşteptând cu nerăbdare să vadă şi El rezultatul. Chiar dacă e tot o imagine greşită, alţii pun în balanţă pe un taler faptele noastre rele, păcatele şi pe celălalt taler jertfa răscumpărătoare a lui Christos. E o imagine la fel de greşită! Acesta de obicei este punctul de vedere ortodox; „Majoritatea dintre noi vedem doar dreptatea lui Dumnezeu, arătată în moștenirea raiului de către drepți și în aruncarea în iezerul cel de foc a celor păcătoși și iubitori de patimi. Toate acestea arată numai dreptatea Judecății, nu și mila ori dragostea Judecătorului.”[3]Acest punct de vedere încearcă să încludă în judecată harul lui Dumnezeu. Dar până la urmă, ce e judecata?? Consider că judecata e tocmai acest lucru, renunțarea la har și judecarea tuturor lucrurilor fără părtinire. În judecată nu mai este milă. Această opinie este contrazisă de părerea Părintelui Nicolae Steinhardt care spune despre relația milă-dreptate în Dumnezeu: „În fiecare zi, Dumnezeu stă un ceas pe scaunul dreptății și 23 de ceasuri pe acela al milei.” Or, cu tot respectul pentru opera, suferința și mărturia lui Stenihardt, în Dumnezeu există un echilibru complet, desăvârșit și fără să mai discutăm mult, dar sincer, într-o oră, Dumnezeu, nu are timp nici să se așeze pe scaunul harului. La judecata finală Dumnezeu nu va sta cu balanţa în mână uitându-se după acul balanţei ca un om într-un proces de hipnotizare cu pendula! Nu! La judecata finală, Dumnezeu va şti clar care e starea noastră! Ce va face, va fi doar ca să ne facă public verdictul care ni se va aplica. De aceea în cadrul judecăţii nu mai poţi negocia nimic: totul e prestabilit! Verdictul e ştiut şi e imposibil de modificat.
Ne vom întoarce totuși puțin la imaginea balanței în judecată, tocmai pentru că este atât de susținută de adepții ortodoxismului. Mai mult de atât este un motiv destul de întâlnit în iconografia ortodoxă. Una dintre aceste icoane arată în felul următor: undeva în centru, tronul alb de judecată, dedesubt, de el, este prinsă vestita balanță. De o parte și de alta – raiul și iadul cu reprezentanții lor: arhanghelii Mihail și Gavril de-o parte și respectiv demonii de cealaltă. Omul, smerit, sfios e așezat undeva la mijlocul distanței dintre talere. Faptele sale, săvârșite în viață, sunt înfățișate sub forma unor suluri de hârtie. Pe talerul din dreapta, de unde și începe drumul spre Gheena focului, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele rele. Pe talerul din stânga, de unde începe cărarea ce duce în rai, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele bune. Imaginea este cu atât mai greșită cu cât se continuă cu imaginea arhanghelilor care încearcă să îl protejeze pe judecat, să facă cumva să tragă de balanță în partea lor, chiar mai mult, alte reprezentări arată pe Fecioara Maria și un alt sfânt cu barba lungă mijlocind pentru inculpat și asta în cadrul judecății!!! Ce mai e interesant e că omul ca și inculpat, teoretic, conform Scripturii nu va mai putea face nimic ca să își înbunătățească soarta la judecată, sau să se dezvinovățească; în schimb iconografia prezintă acel om „pios” în fața judecății cum uneori arată spre faptele cele bune, sau chiar ține talerul cu faptele rele pentru ca să nu se lase în jos. Ce să mai spunem despre demonii care cu tot felul de agățători trag de taler cu sulurile faptelor rele în jos, alții cocoțați care mai de care pe balanța, unul în spatele altuia, unul trăgând de taler, altul de capătul de sus al balanței, care mai de care mai urât, atârnați ca maimuțele de balanță și trăgând de ea vârtos[4] (vezi Anexa 1). Și mai pretind că pictorii le sunt inspirați de Dumnezeu și că au o iconografie sfântă… Comform spuselor anterioare doctrina biblică nu ne permite să permitem orice interpretare de genul balanței în cadrul judecății!
Wayne Grudem face o explicare a naturii judecății finale expunând foarte clar, etapele acesteia, etape ce vor fi prezentate și în textele de bază ce vor fi studiate exegetic. Aceste etape vor fi prezentate puțin diferit, pentru o înțelegere cât mai clară a acestora:
- Judecătorii – Christos;
– Sfinții (1Cor 6:3, Apoc 20:4);
– Apostolii;
- Judecarea necredincioșilor;
- Judecarea credincioșilor;
- Judecarea îngerilor;[5]
La aceată clasificare trebuie făcută o specificare clară. Acestea nu sunt judecăți separate! Există o singură judecată! Aici se vorbește despre natura judecății, despre evenimentele din cadrul judecății, nu se adoptă punctul de vedere dispensaționalist care spune că sunt mai multe judecăți!
Tot despre dispensaționaliști, aceștia interpretează textul nostru central din Matei ce va fi studiat ulterior în paralel cu un text din Ioel 3:1-12, pentru că sună aproape la fel chiar:„Voi strânge pe toate neamurile… Mă voi judeca cu ele.” Pasajul nostru este interpretat greșit pentru că i se adugă uneori înțelegerea pasajului din Ioel care se referă specific la judecata popoarelor în relație cu tratarea greșită a Israelului. Dar textul se pare că nu permite această interpretare punând neamurile și iudeii împreună la judecată, vorbind despre toate neamurile, nu doar aici, ci și în 28:19 și în 24:9, 14. Totuși, tonul eschatologic al textului demonstrează judecata universală, atât a neamurilor, cât și a evreilor.[6] Aici, cu judecata națiunilor, putem să ne interferăm cu dispensaționaliștii, care consideră că textul vorbește despre o judecată a neamurilor, cu răsplată pentru felul de purtare față de evrei fiind intrarea sau nu în mileniu. Astfel, dispensaționaliștii spun că aici nu e vorba de judecata de la tronul mare și alb din Apocalipsa, ci despre așa-numita „judecată a națiunilor”. Mai mult, ei împart în și mai multe felurile de judecăți despre care vorbește Scriptura, spunând că nu vorbește doar despre o singură judecată, ci despre mai multe. Grudem oferă o clasificare dispensaționalistă a judecății:
- Judecata națiunilor: Mt 25:31-46, pentru a se hotărâ cine intră în mileniu.
- Judecata faptelor credincioșilor. (judecata bëma) ca răsplată – diferite grade de răsplătire.
- Judecata de la tronul alb: Apoc 20:11-15, în care se declară pedepsele eterne pentru necredicioși.
Grudem însuși spune în concluzie că punctul lui de vedere abordat în carte este acela că există o singură judecată.[7]
Unul din textele principale din Matei care vorbesc în mod clar despre judecata de apoi este Matei 25:31-45. În continuare vom încerca să facem un mic studiu exegetic asupra pasajului pentru a înțelege mai bine despre care și ce fel de judecată vorbește Domnul aici. În același timp, se va încerca și o punere în paralel cu cel mai important text din Luca, cu privire la judecată, pentru a evidenția diferențele de nuanță între prezentarea acesteia.
Matei 25:31-45
În primul rând, textul acesta vine și ne prezintă venirea Fiului Omului în slavă. Detaliul important este că se face precizarea „în slavă” pusă în paralel cu prima venire a lui Christos, care a fost una extrem de umilă. Alții, în schimb vorbesc despre o comparație între Christosul care e dat la moarte, bătut, schingiuit, batjocorit și Christosul glorificat.[8] Apoi textul ne spune că Christos va ședea pe scaun de domnie. Poziția pe care o are scaunul de domnie este aceea de judecător, pentru că în fața Lui, spune versetul următor, vor fi așezate toate neamurile. Astfel, se înțelege că la judecată, (1.) Christos va fi Judecătorul. Ioan 5:27 spune Christos despre Sine că i s-a dat judecata Lui; puțin mai sus se exprimă atât de clar tot acest proces, acest transfer de autoritate de la Dumnezeu Tatăl la Christos: In 5:22: „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” De aici și ideea instaurării unei noi împărății. A fost făcut în mod clar și sigur un transfer de putere de la Dumnezeu Tatăl cptre Fiul, și asta nu exclude unitatea Trinității, dar asta ne prezintă textul biblic: un transfer de autoritate. Plus de versetul acesta, există în Ps 2:8-9 o promisiune care are împlinirea eschatologică, exact în Apocalipsa și exact în Christos: „Cere-Mi și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier și le vei sfărma ca pe vasul unui olar.” Iar versetul din Apocalipsa 2:27 prezintă atât de bine împlinirea: „Le vei cârmui cu un toiag din fier ș i le vei zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu.”
Următorul verset vorbește despre (2.) universalitatea judecății, mai precis despre faptul că toți oamenii vor fi atunci în fața lui Christos la judecată. Un curent des întâlnit între credincioșii de acum, este acela că ei nu vor mai trece pe la judecată, ci direct de la moarte vor ajunge în rai. Acest curent nu este acceptat de Scriptură care prezintă chiar și în acest text că toți vom fi atunci la judecată, fără nici o excepție, iar acolo se va face separarea. Această idee e susținută cu unele versete; de exemplu Ioan 5:24 – „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce ma trimis, are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” Grudem explică foarte bine acest verset spunând că aici termenul „judecată” nu se referă la judecata de apoi, ci se referă la faptul că această judecată are ca rezultat condamnare și moarte eternă. Judecata de apoi va aduce pentru credincioși – răsplată, iar pentru necredincioși – pedeapsă. Alte versete foarte reprezentative care susțin judecata credincioșilor se află în Romani 14:10,12; 2 Corinteni 5:10; Romani 2:6-11; Apocalipsa 22:12, 15.
(3.) Separarea credincioșilor de necredincioși este imaginea următoare prezentată mai frumos prin separarea făcută de un păstor între oile și caprele sale. Acestă imagine a caprelor și a oilor prezintă cum oile sunt la dreapta adică cei care au făcut parte din turma lui Christos, păstorul; caprele nu sunt din turma lui! Mai mult de atât, în timpul zilei caprele se amestecă printre oi, iar la sfârsitul zilei, păstorul le separă iar. Hendriksen spune despre această separare că se face prin chemarea oilor, iar caprele nu răspund la această chemare, poate că ele sunt acelea care fac tot timpul treaba pe dos.[9] Gură de Aur spune despre această comparație că se referă la felul de viețuire al fiecăruia, că vom fi numiți după cum am trăit, după câtă roadă am adus: țapii (caprele în VDC), nu aduc nici un rod și așa vor fi numiți necredincioșii și vor fi separați de turmă, înlăturați să nu mai consume inutil resursele turmei! În schimb, spune Hrisostom, câștigul care revine de pe urma oilor este imens, de aceea sunt folositoare și sunt păstrate: ele aduc lână, lapte și miei.[10] Nu mă pot abține aici să nu fac un comentariu, chiar dacă alegoric, cu privire la câștiguș de pe urma oilor. Lâna, ar trebui poate să fie trupul nostru într-o totală dăruire lui Christos, un simplu înveliș de carne pe care El să-l umple și de care să se folosească deplin. Mieii, ar putea fi o ilustrare bună a ucenilor pe care suntem datori față de Christos ca să-i facem, Pavel spunând despre lucrul acesta în Galateni 4:19 – „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii pâne ce va lua chip Hristos în voi!” Ca și oi, suntem datori să „naștem” ucenici! Iar ultimul lucru, laptele, s-ar putea referi la faptul că trebuie să fii o persoană matură în credință pentru a da naștere mieilor și fiind matur poți și alăpta, ai cu ce să-ți hrănești ucenicii, nu cu beberonul, ci cu mesajul Scripturii!
(4.) Rezultatul judecății – raiul sau iadul. Ultimul verset din text spune despre care va fi urmarea judecății. Chiar dacă aceasta depinde în acest text de cât de buni am fost unii cu alții, acesta fiind criteriul aparent al separării, se va vedea și în textul central din Luca despre ce e vorba. Problema pe care o pune acest text unei anume teologii este demnă de luat în considerare. Acest text nu lasă loc teologiei catolice de a introduce purgatoriul. Rezultatul final e unul din două: ori rai, ori iad. Nu este un al treilea loc! Cât despre anihilaționiști, aceștia nu au decât baze umaniste când spun că un Dumnezeu bun și milos nu ne poate pedepsi veșnic. Și până la urmă cine a spus că Dumnezeu este milă, dragoste??? Vechiul Testament, adică trei sferturi din Scriptură prezintă doar un Dumnezeu răzbunător, fără îndurare, care pedepsește extraordinar pe cei ce îi greșesc; și mai mult, nu numai pe ei ci și pe copiii lor, până la al treilea și al patrulea neam! Abia în Noul Testament, în Ioan, se face afirmația că Dumnezeu este dragoste.
În concluzie, textul explică teologic ceea ce se exprimă repetat în Mt 13, în pilde. Separarea din pilde exprimată într-un sens neînțeles se descoperă în învătătura teologică din Mt 25, chiar dacă și acest text utilizează o anume comparație. Ex: Pilda neghinei și Pilda năvodului sunt două pilde surori/paralele care exprimă ideea pasajului nostru.
Pilda neghinei ne prezintă acel om care seamănă sămânță bună în țarina lui. La un moment dat, în timpul creșterii rodului, se observă că printre spicele de grâu bun, există spice de neghină. Ideea pildei este că acestea să fie lăsate să crească împreună până la coacere. La coacere, la judecată se hotărăște destinul. Nu trebuie smulsă neghina pentru a nu fi afectat grâul. La sfârșit, când toate vor fi smulse se va face separarea.
Pilda năvodului spune despre pescarii care aruncă un năvod, iar acesta prinde tot de pești: pești buni și pești răi. Separarea nu se poate face la aruncarea năvodului, așa că se face când se scoate. Toți peștii sunt aduși la mal, iar acolo se face separarea – în vase se pune ce e bun și restul se aruncă afară.
Aceste imagini sunt foarte clare și dacă au fost și înțelese de ascultători probabil că au creat o frică reală în inimile lor. Oricum ar fi, textul nostru central, prezintă o judecată dreaptă, fără judecători compromiși și cam fără milă!
Luca 13:25-30
Acesta este probabil pasajul cel mai reprezentativ din Luca, cu privire la judecata de apoi. Chiar dacă nu există mari diferențe între prezentarea lucană a judecății și cea a lui Matei, vom face totuși și aici un mic studiu exegetic pe text.
Luca începe judecata lui printr-o altă prezentare a lui Dumnezeu: acum este un Stăpân al unei case care dă un banchet. În casă deja sunt invitații, dar pe lângă aceștia mai vin și alții. Problema care se pune este că deja ușa este închisă și de acum se așteaptă a se vedea dacă acești noi veniți vor mai fi primiți. Aceasta înseamnă că avem de-a face cu o (1.) limitare temporală a mântuirii. Va exista un anume prea târziu. Atunci când va veni judecata, cei care nu și-au dat toate eforturile pentru a fi mântuiți, aceeia vor fi pierduți pentru veci. Nu li se va mai oferi o altă șansă![11]
Probabil cea mai importantă diferență între cele două texte este modul în care se face separarea. În Matei, separarea se face luând și punând în două locuri distincte când pe unul, când pe altul, depinzând de faptele lui locul unde va fi pus, în schimb, în Luca se vorbește despre (2.) cei credincioși care tocmai ce au intrat în împărăție și sunt acolo, și de cei necredincioși care vin pe urmă și vor să intre doar că nu mai au voie. Aceștia rămân singuri pe afară, nu sunt dați afară ca în Matei.
O altă idee importantă, chiar centrală a textului și care nu e prezentată de Matei, este pe lângă imanența venirii judecății și faptul că ea va veni cât de repede! Cel mai ciudat lucru de aici este cât de neașteptat reacționază omul. Și aici, Maier îl citează pe Bengel care spune foarte sec, dar și foarte real: „După ce ocazia a trecut, omul începe să vrea”.[12]
Încă o idee prezentată de Luca și nicăieri în altă evanghelie este aceea că (3.) necredincioșii, oamenii din iad, îi vor vedea pe cei din rai și invers. Versetul 28 din textul nostru spune așa: „Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți proorocii în împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară”. Ideea este repetată tot de Luca și în pilda bogatului și a săracului Lazăr (Luca 16:19-31). Acolo, și bogatul îl vede pe Lazăr în sânul lui Avraam; mai mult de atât, se creează o conversație între bogat și Avraam. Să ne închipuim atunci cât de aproape erau dacă se puteau auzi. Și atunci se pune și problema că probabil vom auzi din rai și gemetele, urletele, durerile, scrâșnetul de dinți al celor ce sunt pedepsiți distanță de o prăpastie.
Ideea că oamenii din lumea cealaltă se văd unii pe alții este susținută și de VT (Isaia 66:22-24), cât și de teologi iudei din vremea apostolilor. Îmi place foarte mult o remarcă pe care o are Maier în încheierea comentariului lui pe acest pasaj. E o remarcă ce dă de gândit și în același timp te face să zambești. Înaintea remarcii lui aduceți-vă aminte că am spus mai înainte că cei necredincioși și cei credincioși se vor putea vedea unii pe alții, ba chiar mai mult, poate că vor putea vorbi, și într-un final, probabil că vom auzi cu urechile noastre groaznicul chin de care vor avea parte cei răi în iad. Și acum, zice Maier, „cum se împacă aceasta cu bucuria celor mântuiți, va clarifica Dumnezeu în noua creație”.
„Plânsul și scrâșnirea dinților” prezentat în versetul 28 are câteva motivații iar Hendriksen face o atestare foarte bună a lor:
- Faptul că văd raiul. Imaginea a fost prezentată mai sus. Reversul ei este că cei din adânc vor vedea bucuria noastră, cântecele mărețe ce le vom cânta acolo și strălucirea în care vom fi îmbrăcați și în care vom sta. Atunci chiar le dau crezare;acesta da motiv de ciudă și de scrâșnit din dinți!
- Faptul că mulți alții sunt mântuiți și ei nu. Acest motiv va fi cu atât mai mare cu cât se va aplica și pentru iudeii ce vor fi acolo. Ei, unii din poporul ales, stau în iad și se chinuiesc și alții, nechemați, nealeși, din toate colțurile lumii – est, vest, nord și sud – se bucură în sânul lui Avraam.
- Faptul că ei înșiși nu doar că nu au fost primiți la banchetul mesianic, ci mai mult de atât, au fost aruncați afară! și acesta este cu adevărat un motiv de ciudă și de scrâșnit din dinți.[13]
În încheierea eseului nu voi face altceva decât să reamintesc anumite lucruri mai importante din el, ținând cont de faptul că uneori Matei și Luca se aseamănă în prezentare iar alte ori au puncte de vedere complementare, ceea ce este foarte bine! În primul rând, judecata de apoi este ceva neomenesc și care va veni cu siguranță, pentru că este o expresie necesară a caracterului lui Dumnezeu, a dreptății lui Dumnezeu! Mai mult, la judecata de apoi, Dumnezeu nu va sta cu balanța în mână pentru a vedea în care parte se va duce și care va fi destinul acelui om, ci, în omnisciența Lui, El știe ce va fi cu noi, doar că atunci se va face doar prezentarea publică a verdictului. Poate că exact aici se încadrează discuția despre siguranța mântuirii. Noi nu putem ști dacă suntem aleși sau nu, dar ne străduim să facem ce putem mai bine pentru a fi mântuiți. Dumnezeu știe care va fi destinul nostru, chiar dacă în acest moment din viață suntem bine și îl slujim pe El. Faptul care ne dă siguranța alegerii lui Dumnezeu, ceea ce ne dă siguranța mântuirii, este că încă avem voința aceea în noi să continuăm, să mergem mai departe; și ciudat, oricât de mult l-ai întrista pe Dumnezeu, există acea siguranță care te face să perseverezi, să nu te oprești, ci să te pocăiești și să o iei de la capăt dacă e nevoie. Există un anume în noi care ne face să ne pocăim chiar imediat după ce păcătuim și motivația acestui anume este tocmai faptul că Dumnezeu nu te-a lepădat, ci te vrea cu adevărat ca să continui în planul Lui și să-L slujești.
Apoi, textul din Mt 25 ne prezintă câteva caracteristici ale judecății și anume: 1. Christos este judecătorul; 2. Judecata este universală; 3. Va exista o separare între credincioși și necredincioși; 4. Rezultatul judecății este doar raiul sau iadul, fără purgatoriu, iar anihilaționiștii nu au nici un motiv biblic să pretintă ceea ce susțin.
Apoi, textul din Lc 13 este unul care ne prezintă la rândul lui câteva lucruri: 1. Există o limitare temporală a mântuirii. 2. Ideea diferită a separării dintre credincioși și necredincioși: credincioșii sunt deja în Împărăție iar necredincioșii nu vor mai avea drept să intre. 3. Credincioșii și necredincioșii se vor putea vedea unii pe alții în lumea de apoi. Cum va rezolva Christos cu bucuria credincioșilor când o să vadă suferința celorlalți, este treaba Lui; și în ultimul rând, cei care vor fi în chinul veșnic chiar vor avea motive întemeiate pentru care să scrâșnească din dinți și să se tânguiască. Ceea ce nu trebuie să uităm, este că suntem salvați prin har, dar acesta se va termina la judecată. Există un prea târziu! Să nu așteptăm până atunci nefăcând nimic!
Hotia,idolatria,masoneria,pornografia si alte roade satanice din Galateni 5/20,pun temelia Fesenismului Globalist, intrupat din homosexualii care au ca tata pe diavol,Ilyescu,liber cugetator, fiind matricea Neo-marxismului Engelsist,Nazist si homoxist
Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea. Bazele marxismului. Corespondenta din SUA de la Capitanul Julian Chitta
Bazele Fesenismului Globalist
In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante. “Cabinhero”, ori baiat de cabina, era o functie de ucenic marinar pe multe din vasele trans-oceanice, supusa capriciilor capitanilor, a ofiterilor de punte, si a sefilor de echipaj. Aceste functii erau notorii pentru abuzul sexual brutal suferit de astfel de adolescenti care, in speranta de a deveni marinari, acceptau o viata in infern.
In primul plan, editorii revistei au definit lucrarile lui Marx drept extrem de semnificative pentru societatea moderna. In aceste articole se afirma ca opera lui Marx a fost cu mult mai “importanta decat cea a lui Iisus Hristos, afectand cu mult mai multi oameni”, calificand cuplul homosexual Karl Marx, (1818-1883) si Friedrich Engels, (1820-1895) drept cea mai ilustra pereche de “gay”, (homosexuali) care a trait vreodata.
Urmand tonul impus de “Cabinhero”, o multime de publicatii homosexuale din Europa, America si America Latina, au publicat mai multe articole exagerand datele biogafice ale lui Marx si Engels pentru a crea o latura eroica pentru personalitaile respective. Intre altele, acest cuplu homosexual a fost facut responsabil pentru eforturile sociale de a “elibera” si de a cere drepturi egale pentru homosexualii “oropsiti” de societatea capitalista, care insista in a sustine institutia anacronica a casatoriei dintre un barbat si o femeie, contra cursului contemporan al istoriei. Detaliile biografice scoase la iveala cu ocazia aniversarii morti lui Marx, au fost atat de surprinzatoare si atat de urate, incat partidele comuniste din mai multe tari au facut tot posibilul sa cumpere toate exemplarele tiparite, pentru a impiedica difuzarea lor.
Karl Marx era originar dintr-o familie evreiasca proeminenta, cu multi ancestori distinsi ca rabini eruditi, care au excelat in studii biblice. Marx a fost criticat in permanenta de rabinul de la sinagoga pe care o frecventa pentru relatiile sale cu Friedrich Engels, pe care le califica drept un pacat sever, o aberatie in fata lui Dumnezeu, cerindu-Ie sa se lase de a comite trangresii contra legii divine. Ca rezultat, ambii, Marx si Engels, s-au oprit de a practica religia mozaica, alaturandu-se unei parohii lutherane germane, in anul 1846.
Potrivit opiniei unor istorici homosexuali, comportamentul lui Marx a dovedit, inca de la ora respectiva, o determinare si un caracter solid, luptand pentru “cauza minoritatilor exploatate”. Acest episod din viata lui Marx i-a cimentat convingerea ca schimbarea ordinii sociale este conditia primordiala pentru instauarea socialismului.
Marx s-a casatorit, in 1847, cu Jenny von Westphalen, numai de ochii lumi, pentru a putea functiona in societatea rigida din Germania si pe urma in cea din Anglia. Engels n-a fost niciodata casatorit, in timp ce legatura homosexuala dintre ei s-a mentinut pe parcursul intregii lor vieti.
Concubina lui Engels, Mary Burns, a avut idei similare cu Marx si Engels, in ce priveste institutia casatoriei, insistand ca cel mai judicious model de societate socialista trebuie sa elimine complet casatoria ca o institutie sociala. Ca si Marx, Mary Burns sustinea ca mariajul nu este altceva decat un instrument inventat de capitalisti pentru a tine femeia sub presiunea opresiunii materialiste create de goana dupa bani. (Se pare ca asa s-a nascut miscarea feminista din Vest.)
Astfel de idei au fost considerate un afront prin negarea rolului femeii in familie si prin respingerea normelor de decenta sociala.
De aceea, nici Marx, nici Engels, nu s-au putut integra in societatea engleza, fiind fortati sa traiasca aproape ca niste exilati. De fapt, Marx nu a fost in stare sa invete engleza bine, asa ca Engels a trebuit sa-i compuna toate scrisorile pe care le trimitea la redactiile ziarelor engleze si americane. Lui Karl Marx ii placea sa citeasca ziarul “New York Tribune”, pe care il primea de doua ori pe luna, fiind mai usor de citit, datorita unui stil mai simplu.
Mai multi istorici care au studiat viata lui Marx si Engels, catre sfarsitul celui de al 19-lea secol, au mentionat acuzele de imoralitate contra celor doi. Se presupine ca ambii au suferit de sifilis, ca si Lenin.
Bolile venerice erau rampante in acea perioada, si nimeni nu poate atribui acestea numai datorita imoralitatii, chiar daca in marea majoritate homosexualii burlaci erau afectati mai mult decat persoanele casatorite. De asemenea, se spune ca si Lenin a murit de sifilis
Iesind din sfera apologiei homosexualilor faimosi, este demn de notat ca, din punct de vedere psihologic, o persoana care se pune intr-o pozitie contrara normelor sociale prevalente, are tendinta sa devina o persoana antisociala, cu un bagaj psihiatric greu, in sensul inabilitatii de a functiona normal. O astfel de caracterizare devine trasatura cea mai evidenta in personalitatea fondatorilor marxismului.
Faptul ca majoritatea carentelor psihologice atribuite lui Marx, Engels si Lenin au putut fi ascunse atata timp, sub masca unui altruism care in mod fals propovaduia justia sociala, e dovada eficientei unui sistem de propaganda ridicat la nivel stiintific, pentru a aruncat praf in ochii “idiotilor folositori” (expresia ii apartine lui Lenin).
La moartea lui Marx, in 1983, la inmormantarea sa au participat numai cinci persoane, alt fapt care atesta lipsa lui de popularitate, desi Anglia era plina de fel de fel de simpatizanti ai ideologiilor de stanga.
Din moment ce Marx nu a lucrat nici macar o singura zi, in afara activitatii lui publicistice, explica de ce intelegerea fenomenelor si a elementelor economice e asa de primitiva. Cei care s-au ocupat de studiul biografiei fondatorilor marxismului au ramas extreme de uimiti sa descopere ca Marx nu a vizitat nici o fabrica capitalista, desi la o distanta destul de mica se aflau uzine textile, metalurgice si santiere navale. Prin contrast, Friedrich Engels a fost trimis de tanar sa mearga in Anglia, sa ajute la administrarea unor intreprinderi textile care au apartinut familiei tatalui sau. De fapt, el a fost cel care a suportat toate cheltuielile legate de viata lui Marx. Notiunea de “femeie intretinuta” s-a aplicat, in cazul lui Marx, unui barbat.
Legat de aspectul negativ al opiniilor sociale ale lui Marx si Engels, notiunea “luptei de clasa” e justificate de repulsia organica pe care Marx a avut-o pentru semenii sai care s-au realizat intelectual, politic, economic sau social.
Marx a incercat sa obtina independenta economica, dar nu a reusit sa vanda un numar sufficient de carti pentru a trai. De aceea a trebuit sa apeleze la Engels, care si-a asumat rolul de mentor si de administrator al vietii personale a lui Marx.
Singura realizare demna de mentionat este aceea ca a convins primul Congress International al Asociatiei Muncitorilor, in 1864, sa faca
tot posibilul sa-l numeasca pe el director executiv, din moment ce activistii sindicalisti nu poseda facultatile intelectuale necesare pentru a naviga in sistemele de legi din tarile respective, in timp ce el, Karl Marx, sustinea ca e un expert in acest domeniu. Astfel a ajuns la un venit lunar de vreo 50 de lire sterline, pe un timp de doi ani, cat a functionat ca director al comitetului executiv.
In afara de acest venit, Karl Marx nu a avut nici un fel de bani.
Veniturile din publicistica, articolele aparute in diverse ziare, si cartile lui, care includ “Capitalul” (Das Kapital), nu au reusit sa-i asigure nici macar chiria casei, care era suportata de Engels.
In august 1847 Marx declara cu un ton exrem de malevolent ca “Evreii trebuie toti eliminati pentru ca ei sunt principalii furnizori de capital. Pentru a distruge capitalismul, evreii trebuie distrusi intai.”
Cu mai putin de doua luni dupa publicarea acelui articol, intr-un editorial in “Die Neue Reichische Zeitung”, el s-a exprimat ca anumite natii sunt total nefolositoare progresului spre socialism, si trebuie exterminate de indata :
“Nu exista nici un fel de justificare de a se permite unor natii primitive de a continua sa existe, din moment ca nu vor fi niciodata in stare sa inteleaga misiunea istorica a socialismului. Polonezii, valahii (romanii), sarbii si rusii nu vor fi niciodata capabili sa iasa din epoca de piatra.”
In 1848, sub auspiciile Ligii Comuniste, Marx si Engels au produs Manifestul Comunist, (“Manifest Der Kommunistische Partei”), care ar putea fi considerat o veritabila declaratie de razboi contra societatii umane. Marx si Engels nu s-au multumit numai a defini ca tinta pentru atacul lor clasa conducatoare, ci vizeaza cu virulenta si toxicitate toti membrii intelectualitatii, clerul, clasa mijlocie si toti producatorii de produse agricole si micii meseriasi.
Marx justifica pozitia aceasta antisociala prin teoria sa favorita, care a fost adoptata de mai toti comunistii din lume:
“Intreaga istorie umana e bazata pe lupta dintre clase.”
O astfel de gandire pare fireasca pentru cineva care niciodata nu a fost in stare sa posedeze ceva si dealungul intregii sale vieti a fost subventionat de un bogat partener homosexual.
Lui Marx nu i s-a parut niciodata ca punctul sau de vedere ar fi gresit, in special in relatiile dintre “fortele de productie”, “mijloacele de productie”, capital si tehnologie. El n-a putut niciodata intelege ca munca, indifferent de ce fel, este o valoare care se poate cumpara si vinde, in conditiile impuse de piata. Daca ai o educatie superioara, poti sa obtii o remunerare superioara. Daca ai o calificare inferioara, vei avea un salariu inferior.
Concluzia cea mai logica, dupa ce studiezi toate aspectele legate de Marxism, este ca acest sistem filozofic a pornit de la date false si din moment ce nu a putut exprima nimic matematic a recurs la niste superstitii, care au fost legiferate de unele regimuri totalitare ca adevaruri absolute.
Sigmund Freud (1856-1939), fondatorul psihanalizei moderne, a spus candva ca “Toate experientele negative traite de un individ pot fi reflectate in cele mai adanci elemente psihice intime, menite sa creeze actiuni si comportament antisociale.” Eu as sugera sa se considere ca marxismul e produsul unor minti bolnave, indiferent ce justificare se va gasi pentru a scuza crimele comise in numele instaurarii socialismului.
Lenin și Hitler nu au fost OKay ci au fost O, Gay! O spun Arhivele KGB și CIA
/ CULTURĂ, ISTORIE /
ARTICOLE RELAȚIONATE
- Culisele Diktatului de la Viena. Germania și Italia au șantajat România: naziștii ne-au acordat cinci MINUTE pentru a accepta cedările teritoriale. Hitler știa că Ungaria nu are nicio șansă în fața României într-un conflict militar
- Fișa de nazist a fondatorului IKEA, unul dintre beneficiarii răpirilor de copii din Finlanda. EXCLUSIVITATE
Scrisori din gulag, expuse la Moscova: Am fost denunțat și condamnat la 10 ani de lagăr. Vă scriu din vagon și arunc scrisoarea în aer!
Nu cu mult timp în urmă, un oarecare Sorin Cucerai, lucrător cu ziua pe diverse „platforme”, de la Dilema lui Andrei Pleșu la Criticatac, lansa o dezinformare murdară la adresa Coaliției pentru Familiei.
Cucerai mințea fără jenă că în cadrul unei dezbateri televizate de la TVR 1, un „reprezentant al CpF a declarat că Hitler a fost un tip OKay până prin 1942, când a înnebunit”. În realitate – după cum ActiveNews a demonstrat – cel care a făcut o afirmație asemănătoare dar în alt context, a fost profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu. Dar acesta nu este nici membru al Coaliției pentru Familie, nici reprezentant al acesteia. Mai mult, Iancu a fost invitat la respectiva dezbatere de către Televiziunea Română, nu de către Coaliția pentru Familie. Adică, exact ca-n bancurile proaste cu Radio Erevan. Acesta este, de altfel, nivelul propagandiștilor împotriva familiei normale. La ceasul comemorării începuturilor celui mai mare genocid din Istoria omenirii, cel dezlănțuit de bolșevicii sataniști ai lui Vladimir Ilici Lenin împotriva creștinismului și a umanității, succedat și completat apoi de dementul anticreștin Adolf Hitler, e cazul să subliniem: nu, nici Lenin, nici Hitler n-au fost OKay; ci O Gay! Adică homosexuali.
CIA, respectiv OSS (Office of Strategic Service – precursorul serviciilor speciale americane) și KGB, respectiv NKVD, au documentat (și) viața sexuală a celor doi psihopați. Documente recent declasificate din Arhiva CIA, din care prezentăm aici câteva extrase, arată preocuparea ofițerilor de informații americani cu acest aspect, în vederea conturării profilului psihologic al subiectului și a unor predicții asupra acțiunilor lui viitoare, dintre care nu lipsește cea a sinuciderii.
Zvonuri despre această latură a lui Hitler au existat încă din timpul vieții sale. Un specialist care a abordat-o concret, într-o lucrare complexă, a fost istoricul german Lothar Machtan, profesor de Istorie modernă și contemporană la Universitatea din Bremen. El merge pe urmele lucrărilor psihanalistului Walter Langer, unul dintre experții OSS, și Robert Waite, profesor specializat în istoria nazismului, apărute în anii ’70. În cartea sa – „The Hidden Hitler” -, publicată în 2001, Machtan demonstrează pas cu pas cel mai ascuns secret al lui Hitler: homosexualitatea. Mai mult, autorul explică cu lux de amănunte și dovedește cu documente cum aproape întreaga conducere nazistă era formată din homosexuali. Cel mai apropiat de Hitler, Ernest Rohm, șeful miliției naziste (SA) și singurul oficial care îl tutuia pe „fuhrer” în public era un homosexual care își afirma public orientarea și angaja în subordinea lui doar homosexuali.
Uciderea lui Rohm Machtan o pune pe seama lui Hitler, tocmai pentru a-și ascunde secretul întunecat. Și alte asasinate din conducerea aparatului nazist cât și sinuciderile suspecte ale majorității iubitelor lui Hitler sunt considerate de Machtan acțiuni ale dictatorului dement, din aceleași considerente. Relația cu Eva Braun era menită pentru a masca secretul. La fel, represiunile la adresa homosexualilor, argumentează Machtan. Studiul său complex, în care autorul a procesat documente, autobiografii, memorii, interogatorii și mărturii orale, este întregit de dosarele CIA, acum disponibile online, care mai adaugă și amănunte despre sado-masochismul paranoicului schizofrenic și copromania lui. Mărturii înregistrate de CIA atestă că uneia din relațiile sale i-a impus să se urineze și să-și elimine fecalele pe el. Dacă ar fi trăit azi Hitler ar fi fost considerat transexual sau cu gen incert, conform analizelor CIA, în care se afirmă că „este și homosexual și heterosexual” și că „este atât bărbat cât și femeie”, suferă de „atacuri de panică homosexuală”, este „feminizat și homosexual pasiv” și pentru că este impotent, crede că „este o femeie într-un bărbat”. Cu acest diagnostic, în mod cert, în anumite toalete din lume putea să intre și la fetițe.
CIA/OSS consemnează și faptul că Hitler era un vegetarian înrăit și speculează că după „victora finală” asupra națiunilor europene ar fi putut ordona obligativitatea vegetarianismului. Cam cum gândesc guvernanții noștri de azi cu vaccinurile. Nu în ultimul rând analiștii americani subliniază anticreștinismul profund al lui Hitler, pe care l-a lăsat să răbufnească numai după ce a ajuns la putere. Religia este o dogmă învechită care trebuie extirpată și creată una nouă, considera Adolf Hitler, conform documentelor CIA/OSS. Adică cam la fel cu ce credea partenerul său de crime (și nu numai), Vladimir Ilici Lenin.
Zinoviev catre Lenin: „Te pup pe tine si fundul tau marxist”
Cotidianul bulgar „Trud” a publicat un articol senzational despre viata amoroasa a liderului revolutiei bolsevice, Vladimir Ilici Lenin. Doctorul in istorie Boris Sokolov a cautat mai mult timp prin arhivele KGB, iar ceea ce a descoperit a meritat efortul depus: V. I. Lenin a fost homosexual! Istoricul rus afirma, in baza unor scrisori pe care le-ar fi gasit in arhive, ca amantul lui Vladimir Ilici a fost un lider de nadejde al bolșevicilor, Grigori Zinoviev. Va prezentam in intregime articolul publicat de „Trud”:
Inainte de a se ocupa de materialele de arhiva, autorul articolului a cercetat cronica oficiala, publicata in editia din 1981 a scrierilor lui V. I. Lenin. Acolo putem citi: „Pe data de 8 iulie 1917, G. Aliluev si Stalin ii insoteau pe Lenin pana la Gara Razliv, unde Lenin s-a adapostit in sura muncitorului N. A. Emilianov. (Autoritatile il cautau pe Lenin, care era considerat un criminal.) Emilianov arendeaza cateva hectare de pamant la 5 km de lacul Razliv si mai tarziu ii duce pe Lenin si Zinoviev la coliba pe care a construit-o singur acolo…” intrebarea este, de unde apare Zinoviev?
In biografie se spune: „Lenin a avut mult de lucru. A scris articole”. Da, intr-adevar, Lenin a scris cateva articole pentru care i-au fost necesare 5-7 zile. Dar el sta in coliba pana la 5 august. Citim mai departe: „Lenin se plimba, facea plaja, inota in lac, pescuia”. Cu alte cuvinte, Lenin s-a odihnit o luna dupa care a plecat in Finlanda.
In aceste conditii, ce a facut acolo Zinoviev? De ce au locuit singuri? De ce in biografia lui Lenin putem gasi o sumedenie de amanunte, dar nu citim nici un rand despre coabitarea timp de o luna cu Zinoviev? La Razliv, relatiile dintre cei doi lideri comunisti capata o dezvoltare interesanta. Ei locuiesc singuri timp indelungat si aceasta aduce schimbari. In septembrie, Zinoviev i-a scris lui Lenin, care se afla in Finlanda:
„Draga Vova! Nu-ti poti inchipui cat imi este de trist fara tine, cat imi lipsesc mangaierile noastre… Poti sa fii sigur, de cand ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poti sa fii absolut sigur in sentimentele mele fata de tine si in loialitatea mea. Crede-ma, nu m-am atins de un barbat sau femeie si nu o voi face. Numai tu imi esti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregati totul in modul cel mai bun”.
Lenin nu raspunde la aceasta scrisoare si Zinoviev ii scrie din nou dupa o saptamana:
„Draga Vova! Tu nu mi-ai raspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregatit pentru noi un lacas frumos. Putem trai acolo cat dorim… Este o locuinta minunata, acolo ne va fi bine si nimeni nu va putea impiedica dragostea noastra. Va fi ca inainte. Imi amintesc ce are bucurie a fost intalnirea noastra, iti amintesti cum ia Geneva ne-am ascuns de aceasia femeie… Nimeni nu va putea intelege sentimentele noastre. Vino, cat mai repede. Te astept, floarea mea. Al tau, Ghersele”.
Dupa complotul din octombrie, Lenin revine la Retrograd. Zinoviev insa pleca la Moscova de unde ii scrie, din nou, lui Lenin:
„Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu si complicat, dar ma incalzeste gandul ca dupa cateva zile ne vom revedea si ne vom imbratisa. Numai speranta ca-mi esti fidel ma incalzeste. Te sarut pe tine si fundul tau marxist. Al tau, Ghersele”.
Aceste scrisori pun in prim-plan doua intrebari: de care femeie se ascund cei doi lideri comunisti si care din cei doi este pasiv si care activ.
In 1918, Zinoviev este mai concret: „Vova! De fiecare data cand sunt departe de tine devin trist. Tu esti mare jucaus. Te cunosc. Eu insa ma tin tare si nu-mi permit nimic. Inteleg cat de greu este sa te prefaci. Acum insa este mai bine. Nu trebuie sa ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a intamplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima data”.
Trebuie deci să înțelegem că la Geneva, unde Lenin si Zinoviev s-au culcat impreuna pentru prima data, au fost prinsi de Krupskaia – sotia lui Lenin. Lenin recunoaste totul si ea nu-i mai face probleme.
Scrisoarea urmatoare este scrisa la Narva, in primavara lui 1918, cand Armata Rosie invinge fortele generalului Iudenici. Zinoviev triumfa. El scrie: „Vova! Voi sosi in curand si nu te voi lasa orice ar spune aceasta nesimtita. Asteapta-ma!”
In 1922, cand Lenin era grav bolnav, Krupskaia ii scrie lui Zinoviev: „Te rog sa nu-l mai deranjezi pe sotul meu cu cererile tale pentru intalniri. A sosit timpul sa va linistiti. Nerusinarea voastra nu se mai poate rabda. Ilici este bolnav”.
Homosexualii și puterea
Ziua următoare, aceeași Taubira, cu același coc strîns strict în șuvițe africane, părea a fi devenit oaia neagră și gonită a Hemiciclului. Opoziția țipa ,,Demisia!” mai ceva ca în Piața Universității. Mărul discordiei: copiii fantomă ai Republicii, cele aproximativ patruzeci de odrasle născute pe meleaguri străine din mame purtător la comanda unor cetățeni francezi. Taubira ceruse, printr-o circulară discretă către tribunale, recunoașterea acestor copii și aducerea lor la sînul protector al Republicii. Opoziția vedea însă în asta cauționarea en catimini a folosirii de mamă surogat, practică interzisă complet în Franța. Președintele Hollande, constant cu sine, nu a putut trage nici o concluzie din fapta doamnei ministru. A cere recunoașterea acelor copii nu spune, pentru domnia sa, nimic cu privire la folosirea de mamă surogat, pentru că domnia sa nu are din principiu ,,o poziție fermă” asupra subiectului în cauză. Mirosind sîngele, opoziția dirijează acum dezbaterea parlamentară spre chestiunile bioetice ale procreației asistate medical sau financiar. O diversiune inutilă, căci aceste chestiuni fuseseră deja extirpate cu lașitate din proiectul de lege de către socialiști. Meciul e însă încă la început, iar votul asupra întregului text de lege e prevăzut pentru 12 februarie. Marșul progresului e clar însă: Parisul va deveni un Las Vegas al căsătoriilor homosexuale, iar în curînd ne vom putea comanda progeniturile online de pe amazon.fr, cu livrarea berzei la domiciliu.
Acapararea cauzei homosexuale de către stînga și regruparea dreptei pe poziția retrogradă nu este un fenomen nou, dar nici unul lipsit de sinuozități. Marx și Engels aveau, ambii, păreri marcat nesimpatetice asupra practicii homosexualității. Episodul în care Marx atacă în termeni ireproductibili curajosul pionier al mișcării de emancipare a uraniștilor, Karl Heinrich Ulrichs (1825-1895), este cunoscut. ,,Așteaptă pînă ce Noul Cod Penal German va recunoaște drepturile curului! Guerre aux cons, paix aux trous-de-cul! Avem noroc că noi doi sîntem prea bătrîni ca să trebuiască să plătim tribut în natură învingătorilor”, îi scria Marx lui Engels în 1869. Iar Engels deplînge la un moment dat contaminarea triburilor germanice cu acest viciu în contactul avut cu locuitorii nomazi ai stepelor Mării Negre. Perversitatea, nu-i așa, vine de la Est.
După revoluția din 1917, Lenin a abrogat legile împotriva homosexualității din USSR — un respiro răzbunat cu vîrf și îndesat de Stalin. Marea Epurare din deceniul al patrulea a inclus depunerea în sistemul Gulag-ului a sute de mii de homosexuali, unde bătaia pînă la moarte era tratamentul recomandat acestei maladii incurabile. Spre sfîrșitul perioadei, homosexualii din Est trăiau sub amenințarea cotidiană a șantajului. Exaltarea feministă, hormonal-puberă a mișcării de eliberare sexuală din Occidentul anilor ’60-’70 nu le putea îmbunătăți cu nimic o viața sexuală ascunsă, reprimată, trăită rău. Dar, din fericire, Occidentul și progresul ne-au adus și luna mai 1968. În timpul insurecției, se forma un Comité pédérastique de la Sorbonne. În 1971, Frontul Homosexual al Acțiunii Revoluționare (FHAR) a fost prima asociație franceză de emancipare a homosexualilor care a defilat, alături de partidele de stînga, de 1 Mai (după ce unul din membri săi se afirmase prin lovirea repetată cu capul de masă a unui preot catolic în timpul unei emisiuni de radio). Apar slogane amuzante ca ,,Proletari din toate țările, mîngîiați-vă”, grupulețe lesbiene camp ca ,,les Gazolines” sau serios militante ca ,,les Gouines rouges”, apar groase Rapoarte împotriva normalității și Enciclopedii ale perversiunii în reviste dirijate de anti-psihanaliști ca Félix Guattari, iar Michel Foucault e încoronat zeu.
În același timp, dreapta europeană a urmat o tactică perdantă, sprijinindu-se pe esențializarea fără măsură a unor reputate valori familiare, care s-au dovedit a fi determinate istoric și erodabile, sau refugiindu-se în biologic, care s-a dovedit la fel de manipulabil. Guvernele Thatcher, deși au legalizat homosexualitatea în anii ’60, au încurajat în același timp homofobia afișată public în presa vremii și au interzis materialele de „propagandă homosexuală.” În dezbaterea franceză de astăzi, într-o țară în care manifestațiile de stradă sînt un sport național recreațional, nu se poate ieși decît cu stînga ,,pentru” și cu dreapta ,,împotrivă”. Iar stînga, în Franța, nu înseamnă trandafiri roșii, ci secera și ciocanul. Dacă homofob și de stînga se mai poate, e clar că nu poți fi în același timp homosexual și de dreapta. Singura asociație de apărare a drepturilor homosexualilor așezată politic la dreapta, Gay Lib, a fost forțată să părăsească UMP (principala grupare de dreapta) în momentul în care acest partid a pășit în stradă hotărît, fără teamă de ridicol, cu ai săi doi lideri contestați cu tot, împotriva unei inofensive orientări sexuale. Această polarizare politică a unei chestiuni general umane își vede însă uneori atinse limitele. Aprobarea căsătoriei homosexualilor a trecut în New York printr-o legislatură dominată de republicani, prin ,,trădarea” a cîtorva dintre ei. Parlamentul britanic dezbate și el în aceste zile legalizarea căsătoriei persoanelor de același sex, susținută de David Cameron și o parte a Partidului Conservator (Tories).
Învățămîntul adus de lunga, repetitiva și futila dezbatere franceză, care ține capul de afiș al presei încă din noiembrie, este tocmai revelarea homofobiei latente a unei societăți care se prezenta pînă ieri drept fraternitatea coborîtă pe pămînt. În ianuarie 2013, homofobia societății franceze nu a mai putut fi ignorată, pentru că a ieșit masiv în stradă și apoi a depus 5050 de amendamente în parlament. Principalele argumente aduse de opozanți se grupează în jurul chestiunii filiației. Nimeni, desigur, nu își poate permite să se exprime împotriva dreptului la conjugalitate al persoanelor de același sex. Sub acoperirea sloganelor ca ,,dreptul copilului, nu dreptul la copil” se ascunde considerația că familia homoparentală este din fire mai săracă, mai proastă și mai nepotrivită pentru a crește un copil decît un cuplu heterosexual sau decît o persoană singură luată aparte. Este o diferență ireductibilă, un dat al naturii, precum diferența rasială sau diferența dintre sexe. Premisa argumentului este că odraslele supuse perspectivei odioase a adopției homosexuale sînt de la bun început toate heterosexuale și de fapt sînt ele însele homofobe, astfel încît vor fi foarte nefericite într-o familie homoparentală. Existența copiilor homosexuali nu intră în discuție.
Poziția ,,tradiționalistă” a fost adoptată și de unii oameni politici autohtoni. Se aud deja voci din dreapta spectrului politic care deplîng alegerea franceză, în frunte cu Teodor Baconschi și discursul creștin. Stînga populistă a tăcut întotdeauna crunt. Între timp, homosexualii din România beneficiază de o atenție publică destul de anemică, manifestată o dată pe an cu ocazia marșului tradițional din primăvară. Programele de combatere a homofobiei în școli sau de educare a publicului sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire. Rata de infecție cu HIV în rîndul homosexualilor români a crescut din nou în ultimii ani, în timp ce în restul lumii civilizate scade. Din ordin ministerial, toți pacienții din București care beneficiază de o infecție cu HIV trebuie tratați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, indiferent dacă au o problemă neurologică, cardiologică sau îi doare limba. Ajuns într-un spital de provincie însă, ți se întoarce norocul: infirmierele nici nu îți iau mita de rigoare, de frica irațională a contaminării de la bancnote.
Președintele Băsescu, oarecum caracteristic, a adus o notă discordantă în acest peisaj atunci cînd a apărat, într-un memorabil program de televiziune din 2004, drepturile homosexualilor la egalitate cetățenească, și a deplîns cu aplomb și sinceritate homofobia societății românești. Au trecut aproape 9 ani de atunci.
http://www.contributors.ro/editorial/homosexualii-%C8%99i-puterea/
Citiţi şi vă cruciţi! Lista şocantă cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R.-Cel puțin jumătate dintre înalții ierarhi din cadrul Sf. Sinod sunt homosexuali, pedofili, simoniaci, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria.
Ca o ironie a sorții, dar și cu Voia Domnului, aceștia sunt cei care se întrunesc pentru a judeca faptele grave de homosexualitate ale unora dintre ei!
Crucea B.O.R se află la răscruce! Homosexualii se coalizează împotriva… homosexualilor! Război total în B.O.R.! Nu lipsesc amenințările cu relațiile la politicieni, oameni de afaceri și loje masonice! Este momentul reformei radicale în Biserica Ortodoxă din România, al cărei eșafodaj medieval este putred și se clatină. Se va lepăda Sf. Sinod de satanele care îl domină?
Lista cu înalţii ierarhi din cadrul Sf. Sinod despre care sunt indicii sau se afirmă că ar fi homosexuali, simoniaci, pedofili, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria
(în ordine alfabetică, după numele de ierarh)
Notă: În această listă apar și înalți ierarhi decedați, ceea ce dovedește că în Sf. Sinod al B.O.R. nevrednicia nu este o excepție, ci un fenomen.
Ambrozie Meleacă – episcop al episcopiei Giurgiului, nu este absolvent de Seminar Teologic.
În anul 2006, când a fost „înscăunat” ca episcop, a cumpărat o casă, necesară pentru sediul Episcopal (a costat cca 750.000 dolari/mărci), la care ulterior a renunțat și și-a mutat reședința la Florești (Stoenești).
Andrei Andreicu (cu numele de mirean Ioan Andreicuț) – mitropolit al Mitropoliei Clujului (martie 2011), fost informator al Securității cu numele de cod „Ionicăˮ (dosar de rețea nr. 354), racolat pentru posibilitățile sale de a „penetra în intimitatea elementelor fost greco-catoliceˮ.
Ca informator a urmărit o călugăriță greco-catolică clandestină, l-a denunțat pe Octavian Bârlea, superiorul uniților din Germania, pentru apelul său către românii din străinătate etc. Într-o notă informativă din luna august 1985 l-a denunțat pe un preot romano-catolic care ținea cursuri de catehizare cu copiii și nepoții unor credincioși, „iar preotul respectiv îi notează în registrele lor cu numele maghiarizateˮ.
În altă notă informativă, Andreicuț a scris că unul dintre credincioși venise la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală și faptul că intenționează să se căsătorească cu o străină. Andreicuț l-a denunțat, informând Securitatea (28 octombrie 1983) despre toate aceste date intime.
Despre colaborarea cu Securitatea, Andrei Andreicuț a declarat că a semnat angajamentul sub amenințarea cu închisoarea și a vorbit despre perioada în care ar fi fost urmărit de Securitate, făcând apel la mila divină și la iertare pentru cei care au greșit și regretă.
La alegerile prezidențiale din 2014, între cele două tururi de scrutin, a devenit publică implicarea unor înalți clerici ai B.O.R., între care și cea a mitropolitului Andreicuț, în campania electorală a lui Victor Ponta (PSD).
La 25 Martie 2017, mitropolitul Andreicuț a participat la „Marșul pentru viațăˮ, declarând: „Dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tată, unul pentru mamă și unul pentru țară și bisericăˮ. Controversa în jurul acestei declarații constă în faptul că el însuși nu are niciun copil.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Antonie (Leonida) Plămădeală (născut la 17 noiembrie 1926 – decedat la 29 august 2005) – fost înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Ardealului (1982-2005), membru de onoare al Academiei Române, fost deținut politic, devenit colaborator al Securității. Personalitate diabolică și duplicitară, Antonie Plămădeală a reprezentat tipul clasic al basarabeanului mincinos și cu caracter pervers, refugiat în România.
Din student a ajuns deținut politic, în urma rebeliunii maghiare din anii ’56, în închisoare fiind „reeducat” de agenții comuniști. După eliberare a terminat studiile teologice și a urmat doctoratul, devenind un colaborator apropiat al Patriarhului Iustinian, care l-a trimis la studii în Anglia… cu misiuni propagandistice și de spionaj.
La scurt timp după revenirea sa din misiune, Securitatea intervine și Antonie Plămădeală a fost numit Episcop Vicar Patriarhal și responsabil al Sectorului Relații Externe al Patriarhiei Române, unde s-a afirmat ca bun propagandist comunist în raporturile cu organizații religioase din afara României. A fost un bun prilej pentru el să efectueze numeroase călătorii în străinătate, dar și cu multe și diverse misiuni specifice, fiind implicat în diverse scandaluri din diaspora românească din S.U.A.
La 9 decembrie 1979 a fost hirotonit Episcop al Buzăului.
La 10 ianuarie 1982 a fost ales Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, funcții pe care le-a deținut până la moarte.
După evenimentele din 1989 a devenit monarhist (!) și cel mai mare defăimător al dictatorului Ceaușescu și al sinistrei sale soții, de fapt al celor care îl ajutaseră să restaureze mănăstirea Sâmbăta și îl promovaseră în cariera eclesiastică, uitând cu desăvârșire că îi elogiase ani de zile în predicile și scrierile sale din timpul regimului comunist.
Inteligența sa și-a folosit-o în scopuri satanice, servind nu Biserica, ci regimul ateist de la București.
Se recomandă condamnarea memoriei sale.
Calinic Argatu – Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului (homosexual; în 2007 a fost deconspirat de C.N.S.A.S. ca fiind colaborator al Securității, încă de pe când era ghid la mănăstirea Căldărușani, dar peste un an a fost reabilitat printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București).
S-a remarcat și a promovat prin lingușeli și mese organizate pentru demnitarii și securiștii care veneau la mănăstirea Sinaia. În raporturile cu semenii săi, mai ales cu preoții, are o plăcere deosebită de a lovi și a bate, expresie a unor reprimate deviații comportamentale. Îi place compania tinerilor bărbaţi sub 20 de ani.
Se recomandă caterisirea individului.
Calinic Dumitriu Botoşăneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (acuzat că întreține relații sexuale cu femei).
Casian Crăciun – Arhiepiscop al Dunării de Jos (homosexual, informator al Securității, bate preoții în altar).
A fost ucenic al Mitropolitului Antonie Plămădeală, încă din vremea când acesta era Episcop de Buzău. Vizitator al casei unui preot de la mănăstirea Țigănești, unde se spune că aveau loc adevărate dezmățuri sexuale, de care nu este străin nici actualul Arhimandrit Ioan Justinian Cârstoiu, profesor la Facultatea de Teologie din București. Acesta din urmă a fost văzut de nenumărate ori în compania lui Dimitrie Bica, alias episcopul (necanonic) Avondios, care, în anul 2002, într-o emisiune televizată, a recunoscut că este homosexual.
Casian Crăciun a devenit informator al Securității încă din timpul studiilor seminariale. Deși inițial profesorii de la Institutul Teologic din București nu l-au admis la cursurile de doctorat, protectorul său, Antonie Plămădeală, l-a trimis la studii la Strasbourg.
La revenire, l-a urmat pe Plămădeală, între timp devenit Mitropolitul Ardealului, care îl numește preot spiritual la Institutul Teologic din Sibiu (1985). În această calitate, Casian se ocupa cu înregistrarea pe banda de casetofon a spovedaniilor și discuțiilor studenţilor și profesorilor, după care oferea înregistrările la Securitate și lui Plămădeală.
Studenții care refuzau să întrețină relații sexuale cu el erau amenințați, teorizați, eliminați. Faptul acesta a provocat un mare scandal la Sibiu, motiv pentru care „tăticul” Plămădeală l-a trimis la București ca Inspector Bisericesc la Sectorul Învățământ al Sf. Sinod.
La scut timp după evenimentele din decembrie 1989, fără alegere canonică, a fost hirotonit Episcop Vicar la Galați, deși, în momentul sfințirii, în biserică s-a strigat „Nevrednic este!”. Hirotonia și alegerea sa sunt acte necanonice și invalide.
Laicii și clericii vorbesc că Seminarul Teologic de la Galați și mănăstirile de călugări din eparhia sa au devenit pepinierele în care cresc „ucenicii” de chilie ai lui Casian Crăciun. Potrivit unor informații sigure, provenite din imediata apropiere a engolpionului arhiepiscopal, Casian Crăciun, zis Casu, are un copil (Andreea, studentă), rezultat în urma unor nopți albe petrecute cu maica stareță Macrina Humă de la Mănăstirea Buciumeni. Potrivit acelorași surse, homosexualul a mai întreținut relații nefirești cu numitul Florin Buhuceanu, președinte ACCEPT, preot al Bisericii Comunităţii Metropolitane.
Casian Crăciun
Mulți dintre consilierii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost abuzați sexual de către „armăsarulˮ Casian, scopul fiind avansarea acestora la parohii mai bune, sexul fiind mijlocul sau condiția obligatorie. Cele mai multe orgii sexuale se petreceau la Palatul arhiepiscopal sau la Seminarul Sf. Apostol Andrei, locul unde, într-un timp, Casian l-a mai avut iubițel preferat pe un anume N. Țugui, din dragostea acestora rezultând repartizarea lui Țugui la Parohia Sf. Vasile cel Mare, cea mai mare și mai bănoasă din oraș.
Se vorbește că toți apropiații (consilieri) lui Casian sunt homosexuali. De altfel, este cunoscut faptul că unele dintre preotese i-au făcut reproșuri și i-au cerut explicații de ce le reține soții până noaptea târziu la Arhiepiscopie. Printre aceștia, pe o lista scurtă, se află Lucian Petroaia – vicarul Eparhiei, Gelu Aron – consilier administrativ și cel mai apropiat om de purtat șpăgile la transferurile de preoți în alte parohii, Eugen Buruiană – protopopul de Galați, Rareș Bucur – șoferul lui Casian, nepot al fostului patron de la ziarul local Viața Liberă, Horațiu Moldovan – consilierul pe construcții bisericești și alt om de mare încredere al homosexualului.
Se vorbește pe la colțuri, dar și prin birourile de la D.G.P.I. (Direcția Generală pentru Protecție Internă) Galați, că ar exista o înregistrare în care Casian îi face avansuri chiar lui Dănuț Lefter – fostul inspector șef al Insp. Jud. de Poliție Galați, în prezent mutat (disciplinar?) ca adjunct la I.P.J. Brăila (se spune, printre altele, că în urma unor combinații dubioase cu firme de-ale lui Casian!).
Lista mai poate continua cu preoți ca I. Barbu, N. Țugui, G. Molocea, C. Toma, I.M. Băncilă – protopopul de Brăila, I. Jalbă de la Biserica Sf. Ana, dar și multe alte persoane laice, gen pompieri sau asistente medicale.
Luptă mare a fost între Casian și preotul prof. Ioan Buga (buzoian, caterisit de Teoctist la insistența ticăloasă a nemernicului Teodosie). Se spune că, pe când erau la Seminarul de la Buzău, Ion Buga, mai chipeș ca viitorul episcop Casian, i-ar fi luat prietena cu care acesta urma să se căsătorească. Așa s-ar explică ruptura lui Casian cu familia creștină (ura împotriva femeilor si a preoților căsătoriți) și aplecarea/ atracția spre homosexualitate.
Părintele Ion Buga a slujit la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi din Capitală până a fost mazilit de co-slujitorii săi și de Patriarhul securist Teoctist. Știe foarte multe „secrete de Palat”, el fiind mult timp invitatul permanent la masa ceaușistului Teoctist, până ce homosexualul, invidiosul, lașul și răzbunătorul Teodosnicu Șpagoveanu, pe atunci Episcop Vicar la Arhiepiscopia Bucureștilor, a intrat pe fir (preotul Ion Buga a predat și la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidiusdin Constanța) și a reușit îndepărtarea acestuia. Pentru amănunte extrem de interesante, un adevărat rechizitoriu la adresa Bisericii Ortodoxe Române actuale, trebuie să lecturați cartea Rugați-vă pentru fratele Teoctist; informații interesante găsiți și aici: Culisele celei mai mari execuții din BOR: „Homosexualitate, turnătorii la Securitate, vânzare de parohii” și aici.
De asemenea, homosexualul Casian, când are hormonii „agitațiˮ la maxim, are apucături adolescentine întârziate, gen: sărută pe gât unii preoți și le lasă urme (relatare autentică a unui gălățean, pe care, în prezent, Casian îl ține la index!).
Se spune ca episcopul homosexual Casian este „guru” al arhiepiscopului- homosexual Ciprian al Buzăului și Vrancei, relațiile lor fiind foarte apropiate! Când își vizitează neamurile din Lopătari, homosexualul Casian al Galațiului se vede în particular (și) cu homosexualul Ciprian al Buzăului (probabil din motive de „împărtășanieˮ și „spovedanieˮ!).
Casian-homosexualul a supt la sânul mamei preotului C.V. – slujitor la Catedrala arhiepiscopală din Buzău, întrucât mama sa rămăsese fără lapte. Se pare că și acest preot, inginer la S.C.D.L. (Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură) Buzău, este „protejatul” acestuia încă de pe vremea nenorocitului Epifanie Norocel – afemeiatul și securistul (vezi cartea Pântecele desfrânatei, scrisă de seminaristul Ciprian Mega, după mărturiile episcopului Adrian Hrițcu, acum decedat).
Una dintre preocupările sale de bază a fost persecutarea martirei Veronica de la mănăstirea Vladimirești, fondatoarea numitei mănăstiri, maica vizionară prigonită de regimul comunist pentru convingerile sale religioase.
În prezent, PF Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Casian Crăciun.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vlăstar al mănăstirii de homosexuali de la Crasna (homosexual, implicat în numeroase scandaluri). Ciprian Spiridon Câmpineanu este acuzat că a întreținut relații sexuale și cu Sebastian Pașcanu, Episcopul Slatinei și Romanaților.
În prezent, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Ciprian Câmpineanu.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Corneliu Onilă – episcop al Hușilor (homosexual), implicat într-un recent scandal de homosexualitate din cadrul Sf. Sinod al B.O.R.
În prezent, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Corneliu Onilă.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Daniel Ciobotea (cu numele de mirean Dan Ilie Ciobotea) – Patriarh al B.O.R. Este bănuit de homosexualitate, mare consumator de whisky, fumător de trabuc, bănuit că este ofițer S.I.E. cu gradul de general, mason de grad 33, protejat de frații cu șorțuleț; are o fată, căsătorită cu băiatul lui Laurențiu Strezea – Mitropolitul Ardealului. B.O.R. și Daniel au fost vehement criticați ca urmare a reacției întârziate și violente în cazul tragediei din clubul „Colectivˮ.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Epifanie Norocel (născut la 14 decembrie 1932 – decedat la 7 ianuarie 2013) – fost Episcop de Buzău. A fost informator al Securității, acuzat de adulter, fiind tatăl unui copil ilegitim, conceput cu soția unui preot. Meschin, bețiv, imoral, afemeiat, sadic cu preoții, cu tendințe maniacale de dictator, a fost alungat din scaun de preoții Eparhiei Buzău. În anul 1975 a întreținut relații sexuale cu soția unui preot, femeia rămânând însărcinată cu el. Copilul născut din această relație are acum aproape 42 de ani, dar nu a fost recunoscut de Epifanie.
Epifanie Norocel
La hirotonia sa în treapta de Episcop, în data de 9 noiembrie 1975, soțul trădat s-a prezentat în Catedrala din Constanța și a strigat „Nevrednic este!” (a fost reținut de Securitate și apoi transferat într-o parohie foarte bogată).
În anul 1981 a fost ales ca Episcop al Episcopiei Buzăului, devenind Arhiepiscop după ridicarea Episcopiei (în anul 2009) la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei.
Preotul prof. Ion Buga scrie despre acesta: „Iată o prezentare succintă, dar suficientă, a unui protejat al lui (referire la patriarhul Teoctist – n. red.), un Borgia local – Epifanie, episcopul Buzăului din anul de (diz)grație 1982. Numele de familie – Norocel – nu mai are nevoie de explicații. Ne trimite direct la origine – Mălini de Suceava, fiul unui lingurar cu noroc la copii (o droaie de măslinii) ca și în cazul confratelui său mitro-fan, Porcu Macedon (referire la Teodosie Petrescu – n. red.), tot de Suceava.
Acest neam al Sakuntalei formând o a treia diasporă în lume (după cea iudaică și cea greacă), probabil că este trimis pe pământul Europei pentru a ne salva de «blestemul rasei albe» (N. Ionescu – n. a.), umplând casele rumânilor inhibați de «existența tragică», de plozi rezistenți la intemperii, belalii și de păduchi și mai și.
(…) Ce mai calea-valea, puiul de tuciuriu crescut la umbra deasă și la muncă rară, era un crai temut în al Neamțului ținut (…). Ceea ce se și întâmpla destul de des la chilia starețului, înconjurată de toți merii raiului, iar el era o mare poamă. Și foarte roditor de neam, încât își ajuta elevii din rasa albă naionesciană, trimițând pe câte unul azi la cununie, mâine la parohie și a treia zi la maternitate cu o nevastă care năștea în algoritmul «celor șapte sfinte nouă taine».
(…) Ca episcop nu numai că nu s-a lăsat de sportul lui preferat, învigorarea neamului debilitat al românilor, ci s-a ridicat pe noi și multe culmițe și munți ai lui Venus. Fiind el vicar pe la Dunărea de Jos, de care aparținea atunci și Dobrogea cu Delta danubiană, unul dintre mitropoliții de fin umor făcu propunerea ca rodosul mitro-fan să se supranumească «Sulineanul». Și nu s-a numit, dar era.
Ca episcop plin în una dintre cele mai importante și semnificative episcopii din Balcani – Buzăul – , omul și-a făcut mendrele din plin. Și-a luat o garnitură de măicuțe tinerele, blonde, brunete și roșcate, în frunte cu șambelana Eusebia, zisă și Irodiada cea nouă.
(…) Cu trecerea anilor, frumoasele subintroducte s-au deformat și băloșit, încât, mai zilele trecute, și-a înnoit preacuvioasa garnitură cu alte două tinerele, poate chiar fiicele duhovnicești ale celor de odinioară. Eusebia este foc și pară, amenințându-l cu dezvăluiri tip Monica Lewinski. Este total inutil. Nu știe ea câte știm noi.
(…) În U.R.S.S., probabil și-a făcut specializarea la școala «kaghebeului», împreună cu leatul lui, Ilici de Oltenița (referire la Ion Iliescu – n. red.), rămânând prieteni de duh și flacără toată viața. Ceea ce au învățat acolo au pus în practică în decembrie ’89, 21 – 22… tras în noi, fiecare în cetatea lui de scaun. (…)”
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
Galaction Stângă – Episcop al Alexandriei şi Teleormanului (iubire mare cu un anume Serafim, diacon, șofer și consilier, și cu Sebastian – starețul de la mânăstirea Pantocrator, jud. Teleorman). Alt amant al său, un suspect preot cu numele Iliescu Zavate Lucian, poreclit „Popa Oaseˮ (pentru furt de moaște!), izgonit ca escroc din S.U.A. și aciuat în Eparhia Alexandriei şi Teleormanului.
Este divorțat, soția sa este din București, fiică de colonel, care și-a surprins soțul în timp ce acesta se săruta cu un coleg din cadrul Facultății de Teologie! Acest impostor este bun prieten cu Teodosie Petrescu, pe care l-a tot sponsorizat/ plimbat în multe excursii la Ierusalim.
De menționat că mulți dintre preoții homosexuali caterisiți în alte eparhii și-au găsit așternut cald în Episcopia condusă de Galaction Stângă! Inițial, Galaction Stângă trebuia să fie ales Arhiepiscop la Constanța, dar, în urma intervențiilor telefonice de la Ion Iliescu și Adrian Năstase, Teoctist a măsluit voturile și, astfel, constănțenii s-au pricopsit cu alt homosexual notoriu, inculpatul Teodosie Șpagoveanul.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Notă: După publicarea acestei liste, redacția Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail (06 august 2017) următoarele informații:
„Deoarece consider că homosexualitatea în cadrul BOR este ca un vierme ce mănâncă pe dinăuntru într-o instituție ce se vrea a reprezenta moralitatea în lume, țin să vă aduc la cunoștință următoarele:
1. În ceea ce îl privește pe PS Galaction, ați punctat foarte bine dumneavoastră în legătura cu Serafim și Sebastian, însă ați omis esențialul, și anume relația permanentă de homosexualitate a «Vlădicii» cu Neacșu Vasile (zis Sinel) – un parvenit adus de la Crasna, localitatea de baștină a lui Galaction, care i-a devenit consilier episcopal și amant.
2. PS Galaction are peste 200 de misionari hirotoniți, toți aceștia fiind aduși din afara județului Teleorman, județ pe care de altfel îl păstorește. Este arhicunoscut faptul că toți cei care au fost izgoniți de pe te miri unde, și-au putut găsi întotdeauna, pentru o sumă de bani, un loc călduros în Episcopia condusă de Galaction.
3. PS Galaction disprețuiește preoții și credincioșii din Teleorman, fiind o entitate ce nu se intersectează niciodată cu nevoile preoților și ale enoriașilor.
4. PS Galaction practică simonia. De când a fost instalat ca Episcop al Teleormanului are buzunarele pline cu bani de la oameni, care și-au tocit coatele, și nu numai, prin școlile și facultățile de Teologie și care poate ar fi meritat un post de preot fără să fie nevoiți să-l cumpere.
Sper din tot sufletul ca aceste informații să vă fie de folos și să contribuie câtuși de puțin la îndepărtarea acestor nenorociți.ˮ
Gherasim Cristea (14 noiembrie 1914 – 9 aprilie 2014) – a fost un cleric ortodox român care, vreme de 30 de ani, a îndeplinit funcția de Episcop titular al Eparhiei Râmnicului și Argeșului.
Gherasim Cristea
Într-un interviu acordat în 2006 a afirmat că, în timpul regimului comunist, funcția de stareț presupunea colaborarea cu Securitatea. În același interviu a evocat vizitele pe care Patriarhul Justinian Marina i le făcea Episcopului Iuliu Hossu, pentru a-l convinge să treacă la Biserica Ortodoxă Română.
Potrivit justițiarul.ro, „Gherasim Cristea este, poate alături de Teodosie Petrescu al Constanței (cel securist, simoniac, arghirofil, pidosnic – după cum scrie părintele profesor Ioan Buga în cartea sa «Rugați-vă pentru fratele Teoctist» – deci vrednic este), unul dintre cei mai mari păcătoși din toată Biserica română. (…).
Gherasim, prigonitorul preoților și călugărilor foști deținuți politici, cel care, în 1958, în calitate de stareț la mănăstirea Căldărușani, l-a scos din mănăstire și l-a predat Securității pe părintele Adrian Făgețeanu, membru al grupului «Rugul Aprins», ocazie cu care securiștii i-au spus «Mulțumim că ni l-ați adus, tovarășe colonel!» (mărturie TVR a ultimului supraviețuitor al grupului).
Gherasim, cel care, în aceeași calitate de stareţ, îl supraveghea pe cardinalul Iuliu Hossu. Gherasim, cel care, mai târziu, în calitate de episcop, l-a alungat din mănăstirile din eparhie pe părintele Paulin Lecca.
Gherasim, cel care, după ce depusese jurământul de sărăcie (sau de neagoniseală, cum se spune mai nou), avea în cont la bancă, în anul 2006, 36 de miliarde de lei vechi (peste un milion de euro pe vremea aceea), iar când era întrebat ce face cu atâția bani, răspundea: «Pentru înmormântare, taică, pentru înmormântare!».
Gherasim, cel care, la peste 90 de ani, chema la episcopie după miezul nopții preoții cu voce, să cânte cântece lumești la chefurile pe care le trăgea până dimineața cu șefii locali ai P.S.D. Gherasim, generalul pe care, după cum am mai scris, un alt general (dar dintr-un alt serviciu) l-a avansat la gradul de episcop.ˮ
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
Gurie Gorjanu – Episcopul Devei și Hunedoarei, caracterizat ca „O mare Doamnă în viațăˮ!
Ieronim Crețu – Vicar Patriarhal, a fost caterisit de Sinodul Patriarhiei Ierusalimului (09 mai 2011), reprimit de B.O.R. și hirotonit Episcop Vicar Patriarhal (29 mai 2014).
A fost implicat într-un mare scandal (2005/2006) cu calendare false și lumânări.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Ieronim Sinaitul – Episcop-vicar patriarhal de la data de 29 mai 2014.
Notă: După publicarea acestei liste, redacţia Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail următoarele precizări: „Din lista de ierarhi homosexuali lipsește Ieronim Sinaitul, despre care se știe în mediile homosexuale și bisericești că este gay, prieten la cataramă cu părintele protosinghel Justin Bulimar – stareț al mănăstirii Plumbuita (București) din octombrie 2014.
Se bârfește prin mănăstirile din București și am auzit chiar eu de la un preot că «Starețul de la mănăstirea Comana (referire la preotul arhimandrit Mihail Muscariu – n. red. rezistenta.ro) din Giurgiu este „soțiaˮ întâiului episcop de la Giurgiu» (referire la Ambrozie Meleacă – n. red. rezistenta.ro).
De altfel, la mănăstirea Comana s-a aciuat și preotul divorțat Florinel Ulmeanu – homosexual, fost arhidiacon al lui Nifon la Slobozia. Personal l-am surprins când se săruta pasional la mănăstirea Dealu cu un alt preot gay (din Dâmbovița).”
Ioachim Giosnianu – Arhiepiscopul Romanului și Bacăului (bănuit de homosexualitate, batjocorește preoții și canoanele B.O.R., la beție se laudă că are un castel în Franța, unde a și fost cleric și superior al unei mănăstiri ortodoxe).
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Iosif Pop – Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale – în curs de evaluare.
Irineu Dogaru zis și „Dogărițaˮ – Arhimandrit la biserica de la Cotroceni, supranumit „duhovnicul S.P.P.” (implicat în scandalul de pedofilie cu Doru Iuga, fostul director de la fostul OTV).
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Irineu Pop – Arhiepiscop la Alba Iulia, despre care se spune că are o relație secretă de iubire cu ÎPS Ciprian Câmpineanu.
Irineu Duvlea (nu face parte din B.O.R.), fost stareț al mănăstirii Sâmbăta, fost Episcop Auxiliar al Episcopiei Ortodoxe Române a Americii (O.C.A.).
A fost scos din rândul clerului de către membrii Sfântului Sinod din America, după ce a fost acuzat în repetate rânduri de către românii din Episcopie de „partizanat cu B.O.R.ˮ și că ar avea înclinații homosexuale/ pedofile.
Iustin Hodea Sighiţeanu – Episcop al Maramureșului și Sătmarului (homosexual, în facultate era alintat „Fetițaˮ).
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Lucian Mic – Episcop al Caransebeșului, fost stareț al mănăstirii Miron, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea, primul patriarh al B.O.R. Încă de atunci este cunoscută iubirea lui Lucian cu părintele consilier Costică, zis „Chiorulˮ.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Notă: După publicarea acestei liste, redacția Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail (08 august 2017) următoarele informații:
„Vreau să completez lista cu câteva informații despre episcopul Lucian Mic de la Caransebeș.
Este cunoscut ca fiind homosexual încă din tinerețe. Știa și fostul mitropolit Corneanu despre aventurile sale cu diaconul Valentin din Timișoara (despre care a și apărut o știre pe un site gay, că stătea pe un chat de gay ca să-și găsească parteneri de sex!).
Evident, totul a fost trecut sub tăcere, ba mai mult diaconul a fost promovat consilier economic. Deci pe consilier nu-l chema Costică, ci Valentin.
În al doilea rând, Lucian are o relație extraordinar de strânsă cu actualul vicar de Caransebeș, arhimandritul Constantin Timiș. De mai mai bine de 20 de ani stau împreună, unde a fost numit Lucian, la câteva luni maxim apărea și Constantin (1994 – preoți la Catedrala din Timișoara, 1996 – călugări la mănăstirea Izvorul Miron de la Romanești, 2006 – episcop și vicar la Caransebeș). E prea mult ca să vorbești de coincidențe!
Ba mai mult, acum Lucian Mic vrea să-l promoveze pe Constantin ca episcop la Vârșeț, Serbia (Daniil Stoenescu, fostul episcop al Daciei Felix, s-a retras luna trecută – iulie 2017 –, din cauza problemelor de sănătate).
Constantin se pregătește de câțiva ani pentru acel scaun episcopal, luna trecută, la București, dându-și teza de doctorat despre «Viața bisericească a românilor din Banatul sârbesc în prima jumătate a secolului XX». Oare de ce această temă nu are nicio legătură cu românii din Serbia?ˮ
Macarie Drăgoi (născut cu numele Marius Dan Drăgoi) – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (sediul la Stockholm) – în curs de evaluare.
Mihail Filimon – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Australia și Noua Zeelandă (homosexual, implicat în acte de pedofilie), fost ucenic al Arhiepiscopului Calinic Argatul.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Miron Cristea (1868-1939) – a fost primul Patriarh al B.O.R. (între 1925-1939).
Conform justițiarul.ro, Miron Cristea are trei mari păcate.
„În primul rând, s-a încurcat cu o curvă, și anume politica. Între 1927-1930 a fost regent, între 1938-1939 a fost prim-ministru.
În al doilea rând, în timp ce era prim-ministru, au fost uciși din ordinul regelui Carol al II-lea, pus în executare de sluga sa credincioasă și asasină, Armand Călinescu, liderii legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.
În al treilea rând, în timpul patriarhatului său a avut loc, punctul culminant fiind în 1935, masacrul de la mănăstirea de rit vechi Cucova, organizat de autoritățile bisericești, de cele civile și de jandarmi creștini de rit vechi (așa-zișii stiliști), soldat cu 5 morți (unii împușcați, alții înecați în fântâna mănăstirii) și 28 de grav răniți, cu trimiterea în închisoare a supraviețuitorilor, cu distrugerea icoanelor și a cărților sfinte, cu distrugerea mănăstirii și transformarea ei în livadă. Preoții din satele din jur și-au adus enoriașii cu carele cu boi ca să fure materialele din care fusese construită mănăstirea. În acel deceniu 4, stiliștii aveau parte de tratamentul acordat legionarilor.
Miron Cristea a luat poziție împotriva masoneriei. Astăzi, însă, unii spun că ar fi fost el însuși mason. Dacă luăm în considerare afirmațiile că moartea sa (la Cannes, în Franța) ar fi fost provocată de masonerie, este greu de crezut că ar fi fost mason. Cu atât mai mult cu cât avem în vedere declarațiile sale nu numai antimasonerie, ci și cele considerate antisemite.ˮ
Nestor Vornicescu (1 octombrie 1927 – 17 mai 2000) – Mitropolit al Olteniei (de la 23 aprilie 1978), membru de onoare (1992) al Academiei Române.
Este de notorietate relația homosexuală dintre activul Nestor Vornicescu și pasivul Vincențiu Grifoni – episcop al Sloboziei și Călărașilor, poreclit și „Madam Vornicescuˮ.
Nestor Vornicescu
Scriitorul Ciprian Mega, în cartea sa intitulată Pântecul desfrânatei, afirmă că, în calitate de stareţ al mănăstirii Neamţ, Nestor Vornicescu profita de elevii cursanţi ai seminarului de acolo.
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
Nicodim Munteanu (născut cu numele Nicolae Munteanu, 6 decembrie 1864 – 27 februarie 1948) a fost al doilea patriarh (după Miron Cristea) al Bisericii Ortodoxe Române (30 iunie 1939 – 27 februarie 1948), păstorind până la moarte, membru de onoare al Academiei Române. A avut neșansa de a fi patriarh numai în timp de dictatură. Apropiaţii săi au susţinut că a fost asasinat prin otrăvire. Unii spun că rușii i-au scurtat viața.
Există o scrisoare a preoților din Huși (anul 1924) despre apucăturile homosexuale ale episcopului Nicodim Munteanu, ales ulterior Patriarh al B.O.R.!
Notă: La data de 24 august 2017, în cotidianul VREMEA NOUĂ, liderul presei vasluiene, a apărut articolul intitulat „De când casa unui mirean este chilie pentru călugărul Onilă?”, în care se arată:
„(…) O scrisoare incendiară, semnată de un fost preot din județul Vaslui, pe numele său Iustin Păun, arată că, în urmă cu 100 de ani, episcopul de Huși din acel moment, Nicodim Munteanu, devenit ulterior Patriarh al României, s-a retras din fruntea Eparhiei, în mod ciudat. Fostul preot susţine – am cercetat si noi datele oficiale despre acest fost patriarh și am văzut că, în dreptul numelui său, apare «1923, 31 decembrie – retras din scaunul de la Huși», fără nicio altă explicație! – fiind acuzat, mai mult sau mai puțin deschis de relații compromițătoare cu elevi de seminar.
În cazul Episcopului Onilă, fostul șef al Eparhiei Hușilor, scenariul se repetă, la aproape 100 de ani distanță.
«În anul 1923, Episcopul Nicodim Munteanu s-a retras, necanonic, ca simplu stareț, la Mănăstirea Neamț (1923-1935) din cauza practicilor homosexuale și pedofilie. Avea metresă pe arhimandritul Chesarie Păunescu, directorul Seminarului din Huși, și el homosexual și pedofil, cum reiese din apelul preoților din Episcopia Hușilor către alegătorii de episcop din 1923, document găsit la arhiva Episcopiei Hușilor.» – susține fostul preot.
Acuze grave, însă iată că semnatarul scrisorii ne pune la dispoziție și un document vechi, semnat «Frate alegător» de către Preoțimea Eparhiei Hușilor, în care se scrie:
«Arhimandritul Chesarie Păunescu a fost timp de opt ani metresa și tovarășul de orgii homosexuale ale vestitului Nicodim, când a simțit că tovarășul său Nicodim este pe ducă a trecut în tabăra adversă, transformându-se rapid într-un fanatic moralist.» – scriau preoții vremii, în 1924, când se pregăteau alegerile pentru un nou episcop, după ce Nicodim fugise la mănăstirea Neamț.
«Suntem sătui de călugări pervertiți trupește și sufletește.» – mai scriau preoții din Episcopia Hușilor, acum aproape 100 de ani. Cum-necum, Nicodim a ajuns Mitropolit al Moldovei și, mai apoi, Patriarh al României, însă secretul său de la Episcopia Hușilor a fost bine ținut la secret de mai-marii Bisericii Ortodoxe Române.
Fostul preot, care ne-a trimis această scrisoare, susține că Nicodim, pe când era stareț, i-a dăruit reginei Maria a României lingouri de aur de 2 kg, pentru a fi pus Mitropolit al Moldovei și, ulterior, Patriarh al României. Sunt date uluitoare despre un trecut zbuciumat al Episcopiei Hușilor, în care apar numele unor ierarhi despre care istoria nu a mai menționat nimic, blocând aflarea adevărului. (…).”
Nifon Mihăiță – Arhiepiscop al Târgoviștei (homosexual și informator al Securității; a semnat note informative despre Ion Rațiu și Regele Mihai).
A fost racolat ca informator al Securității încă din timpul studiilor universitare, după care a primit diferite misiuni în străinătate, printre care și cea de preot misionar la românii din Canada. A fost expulzat din Canada, după ce a fost dovedit că era omul Securității.
Din anul 1986 este Episcop Vicar Patriarhal, Secretar al Sfântului Sinod, Relații externe bisericești (timp de opt ani).
În urma aventurilor sale a fost supranumit și „Madam Panăˮ, după numele unuia dintre amanții săi (preot).
Renumit pentru interviurile pe care le acorda presei străine cu puțin timp înainte de decembrie 1989, când, în plină epocă de distrugere a bisericilor ortodoxe, individul declara că în România comunistă era deplină libertate religioasă!
Fiind la Busan în Coreea, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, a fost acuzat că ar fi făcut afirmații eclesiologice grave („Nu cunoaștem care e Biserica întemeiată de Apostoliˮ, „Unitatea Bisericii s-a pierdutˮ, „Biserica s-a divizatˮ, „Din cauza deselor scindări din Biserică nu se mai știe exact care grupare are succesiune apostolică sau nuˮ etc.), declarații combătute de cinci mitropoliți greci ortodocși (ÎPS Serafim al Pireului, ÎPS Ieremia al Gortinelor, ÎPS Serafim al Kitirelor, ÎPS Andrei de Konitza și Pavlos de Glifada) într-o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, și de Popa Andrei Ionuț, în cadrul unei conferințe ortodoxe de la aula Facultății de Drept din București, dar și de părintele Matei Vulcănescu pe site-ul său personal.
Are un caracter fals: lingău cu cei tari, fără nicio milă cu preoții din subordinea sa. Îi place să primească mită și plocoane.
Pe când era Episcop de Slobozia (1994-1999) a abandonat și persecutat familia preotului Tiliță Gheorghe din Coșlogeni, preot cu viață sfântă, care a acceptat să se sacrifice pe sine pentru misiunea sa duhovnicească, fiind răpus la datorie de o boală nemiloasă. Ca să se răzbune pe curajosul preot Tiliță, Nifon a refuzat să acorde orice ajutor material familiei acestuia, pe motiv că acest preot l-a criticat deschis pentru imoralitatea vieții sale personale și corupția care domnește în eparhia sa. Mai mult, pe văduva și pe copiii preotului Tiliță i-a alungat din casa parohială ce fusese reconstruită chiar de preotul decedat.
Cu toate că Nifon Mihăiță, în multe feluri și în nenumărate rânduri, a demonstrat cât de meschin și de mizerabil este, Patriarhul Teoctist l-ar fi vrut ca succesor al său pe tronul patriarhal, făcându-se numeroase și mârșave manevre în acest sens, pentru modificarea Statutului Bisericii Ortodoxe Romane.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Paisie Lugojanul (nume real Ioan Gheorghe) – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, bănuit de homosexualitate, implicat într-un scandal uriaș cu fonduri europene.
Petroniu Florea Sălăjeanul – Episcop al Sălajului. Implicat în numeroase scandaluri cu preoții din subordine, utilizarea de fonduri financiare colectate de la credincioși în alte scopuri decât cele inițial angajate în fața acestora.
Pimen Zainea (născut cu numele Vasile Zainea) – Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor (informator al Securității, acuzat de poliție politică, acuzat de relații sexuale cu femei).
În octombrie 2007, C.N.S.A.S. a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, ÎPS Pimen a avut legături atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe (DIE), el având numele conspirative „Sidorovici” și, respectiv, „Petru”, fapte pe care ÎPS Pimen le-a contestat. Pe data de 15 martie 2011, Curtea de Apel București a decis (dosar nr. 7497/ 2/ 2010/ a1) să respingă apelul lui Pimen la hotărârea C.N.S.A.S. din 2007, când fața bisericească a fost catalogată ca turnător al Securității.
ÎPS Pimen ar fi fost racolat de Securitate în 1975, pe când era la Mănăstirea Putna. El a declarat că nu va ataca decizia Curții de Apel și a spus, în glumă: „Da, când am fost la Putna am omorât 100 de oameni și am băgat la pușcărie alți 1.000. Spun asta ca să fie mulțumiți cei de la C.N.S.A.S.ˮ. Totuși, ÎPS Pimen a contestat decizia și la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins însă irevocabil recursul în 18 octombrie 2012, susținând verdictul dat de instanțele inferioare privind colaborarea cu Securitatea.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Sebastian Pașcanu – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Slatinei și Romanaților (fostul iubit al lui Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei). Apreciat pentru vocea sa, asemănătoare cu cea a Irinei Loghin, la diferite sindrofii duhovnicești ale înalților prelați.
Studiile de doctorat le-a urmat în Grecia, alături de Ciprian al Buzăului cu care, poate nu întâmplător, era coleg de cameră! Sebastian Pașcanu este acuzat că a întreținut relații sexuale cu Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Serafim Joantă – Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
După absolvirea liceului a urmat (1970-1974) studii teologice la Institutul Teologic din Sibiu. Mai înainte trecuse printr-un institut de învățământ superior tehnic, de unde s-a retras din motive legate de viața sa personală. Înainte de înscrierea la studiile teologice, Joantă a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Brașov, unde i s-a diagnosticat o formă gravă de schizofrenie și labilitate psihică, care se manifestau mai ales în timpul Sfintei Liturghii, când făcea spume la colțurile gurii și crize… mistice.
Serafim Joantă nu este absolvent de Seminar Teologic, iar acest fapt se reflectă negativ asupra formării sale liturgice, catehetice și muzicale, mai mult folcloristico-mănăstirească, decât bisericească. Intre anii 1974-1982, ca preot celibatar (necăsătorit), a activat la parohia Pojorta (Brașov) și la Catedrala Episcopală din Alba Iulia, fiind unul dintre „cățelușiiˮ despoticului Episcop Birdaș.
În ciuda zvonurilor de tot felul, nu a specificat niciodată motivele pentru care a ales calea puțin ortodoxă a celibatului clerical, în timp ce candidații ortodocși la preoție, dacă sunt persoane cu o dezvoltare fizică și psihică normală, preferă să se căsătorească și să aibă o familie (I Timotei III, 3-6).
După o perioadă în care a funcționat ca ghid turistic la Catedrala Episcopală din Alba Iulia, a fost promovat și trimis de Patriarhia Română la studii peste hotare. Din această perioadă datează primele sale contacte cu Securitatea, în măsura în care este un fapt cert și bine verificat că această instituție de forță a regimului comunist se interesa pe la așa-zișii „ghizi turisticiˮ de pe lângă mănăstiri și catedrale despre vizitatorii străini și români, iar aceste contacte trebuie să fi fost foarte bune și să se fi mers chiar mai departe, de vreme ce aceeași Securitate și Departamentul Cultelor (fața văzută a Securității), dădeau aviz favorabil pentru trimiterea în străinătate la studii. Cert este că Serafim Joantă a plecat în străinătate nu pe baza calităților sale intelectuale și a pregătirii teologice, în care nu excelează, ci pe baza dosarului confidențial de la Securitate. Este bine cunoscut faptul că alegerea se făcea mai ales pe baza defectelor și slăbiciunilor persoanei în cauză și pe disponibilitatea acesteia de a colabora cu Securitatea, pentru că numai în aceste condiții persoana respectivă putea fi manipulată și dirijată conform intereselor regimului comunist ateu, fapt confirmat matematic de evoluția ulterioară a carierei Mitropolitului Serafim Joantă.
Între anii 1982-1985 a studiat la Paris, la Institutul Teologic Ortodox Sfântul Serghie, iar între anii 1986-1989 funcționează ca lector la același Institut slavofil, de pe unde se racolează colaboratori ai masoneriei și serviciilor secrete străine țării noastre.
Pe durata șederii sale la Paris a dobândit alte merite prisositoare, datorită colaborării cu autoritățile comuniste: conform celor relatate de colegii de studii, Joantă vizita foarte des Ambasada română de la Paris și evita să aibă alte contacte cu persoanele române din emigrație, căzute în dizgrația superiorilor săi, în afara celor „preferateˮ, indicate și vizate de Securitate pentru acțiuni informative specifice.
Serafim Joantă
În anul 1989 a revenit în țară, având deja pregătit decretul de numire ca să fie hirotonit Episcop. Alegerea și sfințirea în Episcop a lui Serafim Joantă sunt acte necanonice și invalide, deoarece s-au făcut la presiunea guvernului lui Petre Roman, în martie 1990, fără respectarea Statutului B.O.R., respectiv art. 130 (Legiuirile B.O.R., ediția 1953). Împreună cu fratele său, în perioada 1990-1993 s-a întâlnit în repetate rânduri cu Petre Roman, în timpul vizitelor de lucru pe care acesta le efectua în județul Brașov.
La 16 octombrie 1993, un așa-zis „Colegiu electoralˮ, întrunit la Aachen (Germania), l-a ales pe Serafim Joantă ca Mitropolit, având jurisdicție canonică peste parohiile românești din Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia și Finlanda. Pentru această alegere, un cuvânt hotărâtor l-a avut Mitropolitul Antonie Plămădeală, care, astfel, voia să scape de prezența unui Vicar incomod și, poate, incapabil cum este Serafim Joantă. Și acest act este necanonic, deoarece compoziția Colegiului electoral nu respecta prevederile art. 130 din Statutul B.O.R., în măsura în care delegații laici nu au fost convocați. Apoi, preoții care au compus acea adunare nu făceau parte din clerul canonic al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Paris, care avea atunci jurisdicţie peste acel teritoriu. Preoții canonici ai amintitei Arhiepiscopii au refuzat să participe la acest act și nici azi, după 24 de ani de la acel eveniment, nu recunosc alegerea ca atare.
Convocarea Colegiului rămâne dubioasă și nu a respectat normele Statutare ale B.O.R., iar scopul pentru care fusese convocată adunarea preoțească de la Aachen a fost cu totul altul decât alegerea unui Mitropolit, întrucât acest fapt – deși foarte important – fusese înscris pe ordinea de zi la capitolul „Diverseˮ! Nerespectarea acestor legi bisericești a făcut ca, încă de la început și până în prezent, Mitropolitul Serafim Joantă să fie contestat cu vehemență de credincioșii și clerul din Germania, Belgia, Franța și Italia, care au cerut de mai multe ori Patriarhiei Române demiterea și rechemarea lui Joantă, dar fără niciun rezultat.
Din anul 1993, de la instalarea sa ca Mitropolit, și până azi, „opera pastorală” a lui Serafim Joantă a constat în dezbinarea comunităților ortodoxe române din toată Europa Occidentală și de Nord.
Se recomanda depunerea din treaptă a acestui individ.
Sofronie Drincec (cu numele de mirean Radu Ștefan Drincec) – Episcopul Oradiei și Bihorului (homosexual, simoniac, implicat în numeroase scandaluri și alte fapte grave, conform presei locale).
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Teoctist Arăpașu (cu numele de mirean Toader Arăpașu, născut la 7 februarie 1915, Tocileni, județul Botoșani, decedat la 30 iulie 2007, București) – fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007, considerat „(…) omul de curte al Ceaușeștilor, cu deosebire al ei, care semnase fără crâcnire demolarea tuturor bisericilor existente la vedere (…).ˮ
Preotul prof. Ion Buga scrie despre el: „Cu adevărat despre acest cameleon politic fără niciun scrupul s-ar putea spune ca și despre Talleyrand: «Cum să nu fie omul acesta atât de bogat dacă a vândut pe toți care l-au cumpărat!».ˮ
Conform unui raport al Securității din 1949, preluat de săptămânalul Academia Cațavencu și de cotidianul Libertatea, în ediția sa din 22 martie 2001, nevrednicul Patriarh Teoctist practica homosexualitatea încă de pe când era elev al Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica. Pentru acest motiv, serviciile secrete recomandau racolarea și promovarea sa în funcții superioare, întrucât, fiind pătat, imoral și corupt, putea fi șantajat și manevrat.
Provenind dintr-o familie săracă și fără principii morale, a fost de mic îndepărtat de Marghioala și Dumitru, părinții săi, din sânul familiei și vândut ca slugă la mănăstirea Vorona. A crescut fără dragoste părintească, fapt reflectat de comportamentul său de om meschin și mutilat sufletește. A fost un călugăr nestatornic și a schimbat mai multe mănăstiri (Vorona, Neamț, Bistrița), în goana sa după un trai parazitar și după slava deșartă. Faptul că era efeminat și pedant, încă din vremea când era frate la mănăstirea Neamț, este menționat și recunoscut și de către ieromonahul Petroniu de la Muntele Athos, care afirma că Teoctist era un tânăr robust care își bucla părul.
După anul 1948 a devenit un colaborator al regimului comunist ateu, calitate în care îl spiona pe Patriarhul Justinian Marina al cărui Episcop Vicar fusese impus. Ca rector al Institutului Teologic Universitar din București a corupt mulți tineri. În anul 1962, americanii i-au refuzat viza de intrare în Statele Unite, unde urma să meargă ca episcop al românilor ortodocși de acolo. Acest refuz a fost un vot de blam pentru Teoctist, precum și confirmarea faptului că acesta era cunoscut de către autoritățile americane ca fiind o mediocritate servilă, om de nimic, sluga fără conștiință și vândută comuniștilor, ateu convins și imoral. De aceea, Patriarhul Justinian Marina, care voia cu orice preț să scape de el „exportându-lˮ peste hotare, a fost nevoit să-l numească Episcop al Aradului (iulie 1962), spre a-l îndepărta de Centrul patriarhal. Ulterior, ca Mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei și ca Patriarh, a vândut Biserica și a demolat multe lăcașuri de cult, culminând cu biserica Sfânta Vineri din București.
Dintotdeauna a fost un om redus intelectual, calic și zgârcit, mărunt la caracter, bârfitor, sărac duhovnicește, fiind traumatizat până în străfundurile ființei sale, anormal și imatur ca psihic. Suferind de un avansat complex de inferioritate, preocuparea sa cotidiană era provocarea de suferințe și de necazuri acelor persoane care, prin funcția pe care Teoctist o ocupa, ajungeau în contact cu el. Se pare că aceasta a constituit o a doua natură a sa, o plăcere satanică de care nu s-a putut lipsi.
Imediat după evenimentele din decembrie 1989 (10 ianuarie 1990), „în cadrul BOR a început altă revoluție, cea a coloneilor împotriva generalilor. Pe moment, Teoctist, crezându-se învins, s-a retras la mănăstirea Sinaia. Apoi, văzând că de fapt nu se schimbă nimic pe fond, s-a reîntors triumfal în fruntea bisericii.”, fiind sprijinit de regimul post-comunist și securist al lui Ion Iliescu, tocmai pentru incapacitatea acestuia de a redresa Biserica, pentru ca politicienii să poată controla și manevra prin el Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, să nu uităm că, după izbucnirea (22 aprilie 1990) manifestației maraton, „în Piața Universității, între un Tatăl Nostru și un cântec antisecurist, se auzea și câte un scandat în ritmul irmologic: «Jos Teoctist», «Teoctist antihrist» și chiar mai dulce: «Teoctist securist!».ˮ
Teoctist, patriarhul de tristă amintire, în nevrednicia și micimea sa sufletească, a fost principalul obstacol în calea procesului de renaștere spirituală și de asanare morală a Bisericii Ortodoxe Române, în jurul său coalizându-se toate elementele compromise și corupte din ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, care au făcut totul, cu orice preț, ca să împiedice ascensiunea Mitropolitului Daniel Ciobotea către scaunul patriarhal.
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.
Teodosie Petrescu (născut Porcu Macedon) – Arhiepiscop al Tomisului, poreclit „Șpagoveanuˮ, este homosexual, acuzat de relații cu minori, simoniac, informator al Securității, implicat în politica de susținere a P.S.D., aflat sub control judiciar din octombrie 2016, inculpat pentru fraudarea de fonduri europene în cazul fermei Nazarcea, jud. Constanța).
Provine dintr-o familie ucraineană cu 17 copii, din nordul Bucovinei. În satul natal sunt considerați ca fiind o familie de joasă condiție socială, întrucât toți ai lui erau săraci și neiubitori ai muncii cinstite.
Este cunoscut ca fiind homosexual încă de pe băncile Seminarului, având înclinații perverse către tineri sub 18 ani, ceea ce Codul Penal român definește ca fiind corupere de minori cu certe conotații pedofile. Pe unul dintre aceștia, Ciprian Stănescu, 17 ani la data abuzării sale sexuale, îl alinta „Ursulețulˮ! Acesta declara despre Teodosie: „Pe parcursul anilor 2010 – 2011, numitul Petrescu Teodosie a început să mă ademenească din nou cu promisiunea că mă va băga la facultate fără examen și că mă va face preot, dacă îi satisfac fantezia sexuală pe care și-o dorea recent, aceea de a fi lins în fund. Nu am putut accepta așa ceva, drept pentru care m-a alungat din Arhiepiscopia Tomisului, lăsându-mă efectiv pe drumuri, fără nici o sursă de subzistență.ˮ.
Pe durata studiilor universitare urmate în cadrul Institutului Teologic Universitar din București făcea pe „mentorulˮ și „meditatorul” unor tineri, pe care îi corupea către homosexualitate (cărțile preotului Ion Buga sunt edificatoare în acest sens, Teodosie neîndrăznind să le combată vreodată!). Era și cel care mijlocea vinderea locurilor la Seminar și la Facultate pe lângă profesorii Dumitru Radu și Necula Nicolae, pe care îi alimenta cu sute de mii de lei prin respectivii candidați, având și el partea lui. Teodosie Petrescu este un bun combinator al utilului pentru sine cu intrigile, hoția și desfrâul.
Fără să fi avut merite deosebite, afară de priceperea înnăscută de a linguși și minți cu nerușinare, imediat după evenimentele din decembrie 1989 este ales, necanonic, Episcop Vicar al Bucureștilor. Profitând în mod ticălos de această înaltă slujire, fiind pus pe hoție și căpătuială, a practicat simonia, o practică și în prezent, vânzând harul preoției pe bani, a vândut parohii din Capitală și din alte centre importante de pe cuprinsul Arhiepiscopiei pe sume de zeci și zeci de mii de dolari, ulterior de euro. De asemenea, a adus în București o seamă de preoți tineri, fără studii și fără experiență pastorală, pe care i-a instalat în alte posturi importante. Consilierul său economic era un preot transferat în București din judeţul Călărași, după ce acesta fusese acuzat de furt din fondurile bisericii parohiale.
Teodosie Petrescu
Șoferul său era și amantul său, motiv pentru care s-a îngrijit de viitorul acestuia așa cum se cuvine: l-a căsătorit cu o fată prostuță și, la nunta tinerilor, i-a obligat pe toți preoții din Capitală și din împrejurimi să cotizeze cu „benevole contribuții” bănești.
Casa sa era tot timpul frecventată de seminariști ale căror vârste nu depășeau 15-16 anișori, dar și de alți tineri, care îi treceau prin așternut, în genunchi sub masă și sub reverenda episcopală, pentru ca aceștia să fie „învrednicițiˮ de protecția și ajutoarele sale financiare!
A fost numit la Constanța pentru a se evita un scandal uriaș, cauzat nu numai de viața sa imorală, cât mai ales de afacerile sale necurate, care au sărăcit financiar Arhiepiscopia Bucureștilor și au diminuat patrimoniul acesteia prin vânzări și închirieri ilegale de terenuri și imobile. Cu banii obținuți prin tot felul de afaceri mârșave și-a construit complexul monahal de la Dorna Arini.
S-a aliat cu P.D.S.R./ P.S.D. și cu vârfurile acestui partid, inclusiv cu Ion Iliescu, care l-a susținut pe lângă Patriarhul Teoctist ca să fie ales Arhiepiscop al Tomisului, pentru a fi protejat de iminenta izbucnire a unui scandal de proporții, dar și de consecințele penale ale acestuia. Tot Ion Iliescu a fost cel care i-a conferit lui Teodosie Petrescu (29 noiembrie 2002) Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”, dar există extrem de serioase îndoieli că individul este capabil să demonstreze că operele sale sunt de o asemenea importanță! Este prieten intim cu alți doi politicieni de vază din P.S.D., sinucigașul Adrian Năstase și brontozaurul comunist Victor Opaschi, despre care se afirmă cu insistență că ar fi homosexuali ca și el.
În septembrie 1987, la vârsta de 32 de ani, fiind asistent universitar, Teodosie a intrat în atenția Securității, care, prin raportul secret nr. 001600 din 28.09.1987, întocmit de maior V. Căciulă, aprobat de colonelul Gorun și lt. col. Ionel Grigorescu, propunea „recrutarea în calitatea de informator a numitului Petrescu Macedon, asistent teolog la ITOB”. În martie 2005 a fost deconspirat ca fost informator al Securității (dosarul nr. 22227/ 1987) cu numele conspirativ „Macheˮ. Dosarul său cuprinde cinci pagini: raportul privind recrutarea sa, angajamentul propriu-zis și raportul de după recrutare.
Teodosie Petrescu este unul dintre cei mai detestați și ticăloși ierarhi din istoria B.O.R., pentru care Crucea și Credința reprezintă mijloacele prin care își atinge scopurile personale ticăloase, un individ meschin, mârșav, mincinos, arghirofil, laș, răzbunător și foarte periculos, care a adus grave prejudicii de imagine atât Bisericii Ortodoxe Române, cât și ortodoxiei.
Se impune urgent și ferm judecarea sa canonică și penală, caterisirea și ștergerea numelui său din evidențele cu ierarhi ai B.O.R.
La data prezentei, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea inculpatului Teodosie.
Teofan Savu Sinaitul (născut cu numele Dumitru Savu) – mitropolit al Moldovei; homosexual și informator al Securității.
Imediat după absolvirea Facultății a devenit călugăr la mănăstirea Crasna, loc infestat de homosexualitate, devenind amant al ieromonahului Nicodim din acea mănăstire. Cercetat pentru homosexualitate, devine informator al Securității, Direcția de Culte a județului Prahova.
Peste puțin timp, în 1986, a fost trimis de Patriarhia Română cu o bursă de studii la Institutul Teologic Saint Serge din Paris (1986-1990), obținând titlul de Doctor în Teologie. La revenirea în țară de la Paris, în foarte scurt timp a fost hirotonit, fără să fie ales canonic, ca Episcop Vicar, fiind unul dintre ucenicii iubiți de patriarhul Teoctist, lângă care, cu protecția acestuia, s-a ocupat cu țeserea de intrigi între Patriarhie și organismele bisericești din exteriorul țării.
A fost unul dintre „așiiˮ ascunși în mâneca sutanei lui Teoctist împotriva mitropolitului Daniel Ciobotea, pentru a împiedica ascensiunea acestuia la tronul patriarhal, motiv pentru care a fost propulsat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (anul 2000). Este considerat nul ca intelect și pregătire teologică.
Gurile spurcate spun că, printre amanții săi au fost propriul șofer și arhimandritul Dogaru, care, spun alte guri spurcate, îi mai aducea și băieți de la S.P.P., unde Dogaru era preot duhovnic.
Cariera și ascensiunea sa au fost „pilotateˮ de Securitate și, ulterior, de S.R.I.
A avut puternice simpatii față de PNŢCD și Convenția Democrată din România, forțe politice care au dezamăgit poporul român.
Este considerat unul dintre cei mai meschini, oportuniști, reduși și fățarnici ierarhi pe care i-a cunoscut vreodată România, toate faptele grave comise de acesta justificând din plin caterisirea sa.
Timotei Prahoveanul (născut cu numele Cristinel-Gabriel Aioanei) – episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Se spune despre el că este „sora de cruceˮ a lui Gurie Gorjeanul – episcopul Devei și Hunedoarei, acesta fiind caracterizat ca „O mare Doamnă în viațăˮ.
Timotei este considerat mâna dreaptă a patriarhului Daniel, individul care împarte numirile în parohii, evident, cu comisioanele aferente. Se vorbește despre el că atunci când se duce la câte o sfințire, cere preoților să fie servit cu „o găină (sic) grasăˮ!
De când el este mare eclesiarh și mare Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, tot personalul în vârstă (consilieri, inspectori etc.) a fost înlocuit cu tineri sub 30 de ani!
Se recomandă caterisirea acestui individ.
Varlaam Ploieşteanul (fost Vasile Merticariu) – fost preot Vicar la Mitropolia Moldovei în timpul când Mitropolit era Daniel, în prezent este Episcop Vicar Patriarhal; bețiv notoriu.
Se recomandă depunerea din treaptă.
Varsanufie Gogescu – Arhiepiscopul de Râmnicu Vâlcea; bisexual.
Are un copil și este acuzat de practici oculte.
Lecturați despre apucăturile acestui individ: Exploziv. Înregistrare audio. „Pe mine ai vrut să mă omori”, inclusiv despre o „Stenogramă incendiară: Un fost elev la seminar se plânge că a fost traumatizat de ÎPS Varsanufie”.
Se recomandă caterisirea individului.
Vicenţiu Grifoni – poreclit „Păpușa ucigașăˮ, se pare din cauza faptului că și-a dat semnătura pentru ca Teoctist să fie operat a doua oară, fapt care s-a dovedit a-i fi fatal! – fost Episcop Vicar Patriarhal și Secretar și al Sf. Sinod al B.O.R., în prezent este Episcop al Sloboziei și Călărașilor, urmare a alegerii sale de către Sf. Sinod, în ședința din data de 18 iunie 2009.
Provine dintr-o familie de catolici. A fost ucenicul Mitropolitului Nestor Vornicescu. A urmat studii de doctorat în țară și la Atena. A funcționat o perioadă la Centrul Eparhial Craiova, apoi ca Superior al Căminului Românesc de la Ierusalim. Potrivit afirmațiilor preotului Adrian Făgeţeanu, Vincenţiu Grifoni a urcat relativ repede treptele puterii în B.O.R., fiind binecunoscută relaţia acestuia cu defunctul Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu, care a fost descrisă, de cei mai mulţi cunoscători, ca fiind una homosexuală.
În articolul intitulat Sexul bisericii, publicat în almanahul revistei „Caţavencu” din anul 2003, s-a dezvăluit, pe baza unor documente secrete, viaţa sexuală a mai multor ierarhi de frunte ai B.O.R., printre care şi Vincenţiu. Jurnaliştii bucureşteni dezvăluie că ierarhul proaspăt promovat este numit în cercurile bisericeşti Madam Vornicescu, adică partenerul pasiv al defunctului Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu.
Este cunoscut ca isteric și alcoolic. Fără alegere canonică a fost hirotonit Vicar Patriarhal.
A devenit informator al Securității pe durata studiilor universitare. Un timp a fost monarhist. A fost sprijinit de politicianul Teodor Meleșcanu, în vremea când acesta era președintele A.p.R., cu care se întâlnea prin diferite restaurante.
Ion Iliescu i-a conferit lui Vincențiu Grifoni (29 noiembrie 2002) Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.
Se recomandă caterisirea acestui individ.
NEVREDNICI SUNT!
Despre toţi aceştia nu scot o vorbă cei care atacă cu năduf şi ură Şcoala de Yoga MISA