
Pana cand? România, pe primul loc în UE la numărul de decese cauzate de accidente rutiere… BlackRock: Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus capăt globalizării din ultimele decenii; RESTAURAREA IMPERIULUI RUS; Lavrov, robotul mincinos al lui Putin: „Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina!” O nouă rasă umană, creată în laborator. Cum va reuși manipularea genetică să dezvolte super oameni; O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja; Oameni cu „superputeri”: cazuri pe care ştiinţa nu le poate explica pe deplin…1941 – Masacrul de la Fântâna Albă: Trupele sovietice au ucis peste 2000 de români care au încercat să treacă granița din URSS în România…( De aceea Romania este plina de “parasute”rusesti…) Ana Pauker: „Îi pot telefona lui Stalin oricând doresc“
Infarctul va putea fi prevenit, printr-o nouă metodă de investigare a sănătății inimii ; Chiar au creat cercetătorii „primii roboți vii care se reproduc”? Biografii- oameni ştiinţă; Ce cred gânditorii lumii (filozofii) despre lucrurile importante; Lumea globanizata isi va da sufletul de groaza,stramtorata de tancurile rusesti, avioane americane si tanchete chineziste… The Economist: Războiul din Ucraina va determina modul în care China vede lumea; Globalizarea și-a urmat cursul regretabil. Trebuie să găsim un nou model; Rusia încearcă să ridice o nouă ‘cortină de fier’ direct prin Marea Neagră; Războiul lui Putin din Ucraina este menit să schimbe echilibrul geopolitic -China stă acum în centrul tablei de șah globale; Globalizarea, așa cum o știm, s-a încheiat’ – Investitorii anunță că lumea va fi împărțită între SUA și China;
Cum PUTEM SCAPA DE BOLI INCURABILE cu niste “buruieni”! Cum se manifesta prostata si cum putem scapa de ea ; Cum putem scapa de prostata prin tratament “vegetal”; Ceai din plante medicinale pentru afectiuni ale prostate; Borșul poate trata anemia, bronşita, astmul şi alte afecţiuni ; Bacteriile din stomac pot fi invinse cu un medicament natural; Radacina care reduce glicemia, protejeaza ficatul de toxine, reduce absorbtia colesterolului si trigliceridelor; De ce sa pui otet in apa cu lamiae; Cum se produc sughitul, carceii sau tresaritul in somn; Ce trebuie sa stii despre medicamente ….
Istoria martirilor, de John Foxe; Dacă ne împăcăm cu Dumnezeu (2 Cor. 5/ 18- 21); Dacă ne UNIM cu pacifistul Isus, care a răstigniit şi îngropat toate dezbinările, hoţiile, luptele, minciunile… ESTE BISERICA LOCALĂ PREGĂTITĂ PENTRU RECUPERAREA FIILOR RISIPITORI ?? Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta; Un Ultimatum si un Avertisment; Samuel – Chemare la ascultare și la pocăință; Richard Wurmbrand – 100 de meditaţii din închisoare; C. S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe… Duhul Sfânt ne schimbă, din slavă în slavă,scris de Zac Poonen… R.A. TORREY – Despre botezul cu Duhul Sfant…
Amăgirea lui Putin și naivitatea unor creștini; „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Cunoaste-L pe Isus Hristos! Alegere şi convertire; Cumpărare şi răscumpărare; Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea primita prin păcat… Despre pocăinţă; De ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri oribile? Iată o întrebare bună; Apel la cercetare; POCAINTA SAU MOARTE; O intrebare personala si indrazneata: A fost numele tau scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii? Voinţa liberă şi responsabilitatea omului în lumina harului suveran; Nu din cauza încălzirii globale iau foc pădurile! Dacă nu vă… Sfârşitul Vremurilor- Stii ca daca ai fost mintit, adica daca pastorul/preotul nu ti-a spus adevarul sau nu stie adevarul despre mantuirea (salvarea) sufletului tau si te minte cu voie sau neintentionat, vei merge in chinuri, in Iad pentru eternitate?… Religia tainica a Babilonului: satanismul ascuns sau lupta impotriva lui Hristos prin invataturi false… Religia tainică a Babilonului- CAPITOLUL UNU…BABILON – SURSA FALSEI RELIGII;
Amăgirea lui Putin și naivitatea unor creștini; „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Cunoaste-L pe Isus Hristos! Alegere şi convertire; Cumpărare şi răscumpărare; Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea primita prin păcat… Despre pocăinţă; De ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri oribile? Iată o întrebare bună; Apel la cercetare; POCAINTA SAU MOARTE; O intrebare personala si indrazneata: A fost numele tau scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii? Voinţa liberă şi responsabilitatea omului în lumina harului suveran; Nu din cauza încălzirii globale iau foc pădurile! Dacă nu vă… Sfârşitul Vremurilor- Stii ca daca ai fost mintit, adica daca pastorul/preotul nu ti-a spus adevarul sau nu stie adevarul despre mantuirea (salvarea) sufletului tau si te minte cu voie sau neintentionat, vei merge in chinuri, in Iad pentru eternitate?… Religia tainica a Babilonului: satanismul ascuns sau lupta impotriva lui Hristos prin invataturi false… Religia tainică a Babilonului- CAPITOLUL UNU…BABILON – SURSA FALSEI RELIGII; Istoria martirilor, de John Foxe; Dacă ne împăcăm cu Dumnezeu (2 Cor. 5/ 18- 21); Dacă ne UNIM cu pacifistul Isus, care a răstigniit şi îngropat toate dezbinările, hoţiile, luptele, minciunile… ESTE BISERICA LOCALĂ PREGĂTITĂ PENTRU RECUPERAREA FIILOR RISIPITORI ?? Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta; Un Ultimatum si un Avertisment; Samuel – Chemare la ascultare și la pocăință; Richard Wurmbrand – 100 de meditaţii din închisoare; C. S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe… Duhul Sfânt ne schimbă, din slavă în slavă,scris de Zac Poonen… R.A. TORREY – Despre botezul cu Duhul Sfant…
////////////////////////
R.A. TORREY – Despre botezul cu Duhul Sfant
Extras din cartea- PREZENŢA ŞI LUCRAREA DUHULUI SFÂNT, de R.A. Torrey
Copyright © 2006 – Editura Cartea Cărţii, Oradea
Tel/Fax:0259 – 469.057; 0359-800761; 0722-669566
E-mail: info@ecasacartii.ro; www.ecasacartii.ro
Cuprins
Capitolul 20 – Ce este botezul cu Duhul Sfânt
Capitolul 21 – Rezultatele botezului cu Duhul Sfânt
Capitolul 22 – Necesitatea botezului cu Duhul Sfânt
Capitolul 23 – Obţinerea botezului cu Duhului Sfânt
Capitolul douăzeci
Ce este botezul cu Duhul Sfânt ?
O experienţă distinctă
Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă, în primul rând, o experienţă distinctă de care credinciosul poate şi ar trebui să ştie dacă a avut sau nu parte de ea.
Acest lucru reiese cu claritate din porunca Domnului nostru, dată ucenicilor Lui în Luca 24:49 şi în Fapte 1:4, că ei nu trebuia să se depărteze de Ierusalim, pentru a face lucrarea la care au fost chemaţi, până când nu vor primi ceea ce Tatăl a promis. Acest lucru este evidenţiat şi în Fapte 8:15-16, unde ni se spune în mod specific: „Duhul Sfânt nu se coborâse încă peste nici unul din ei”. De asemenea, acest lucru reiese în mod evident şi din Fapte 19:2, unde Pavel a adresat micului grup de ucenici din Efes întrebarea specifică: „ Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? ”
Este clar că primirea Duhului Sfânt era o experienţă atât de distincta, încât fiecare putea răspunde cu da sau nu la întrebarea dacă primise Duhul Sfânt. În acest caz, ucenicii au răspuns în mod clar: „ Nu, nu am auzit că a fost dat Duhul Sfânt ” (Fapte 19:2; traducere aproximativă după versiunea citată de autor, RV, n.tr. ). Ei nu au spus ceea ce apare în traducerea KJV, şi anume că nici măcar nu au auzit de existenţa unui Duh Sfânt. Ei ştiau că există un Duh Sfânt. Mai mult, ei ştiau că exista o anumită promisiune cu privire la botezul cu Duhul Sfânt, dar nu auziseră că promisiunea fusese împlinită. Pavel le-a spus că promisiunea fusese împlinită, şi a făcut mai departe paşii prin care ei au ajuns să fie efectiv botezaţi cu Duhul Sfânt, înainte de încheierea întâlnirii.
La fel de clar reiese şi din Galateni 3:2 că botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă distinctă de care credinciosul poate şti dacă a avut parte de ea, sau nu. În acest pasaj, Pavel le-a spus credincioşilor din Galatia: „ Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? ” Modul în care ei au primit Duhul Sfânt fusese atât de concret, încât Pavel putea face referire la el, ca bază a argumentului său.
În zilele noastre se vorbeşte mult despre botezul cu Duhul Sfânt şi despre rugăciunea pentru botezul cu Duhul Sfânt, dar destul de vag şi neclar. În timpul întâlnirilor, se ridică oameni care se roagă să fie botezaţi cu Duhul Sfânt. Dacă ai merge după întâlnire la cel care s-a rugat şi i-ai pune întrebarea: „ Ai primit ce ai cerut? Ai fost botezat cu Duhul Sfânt? ”, l-ai vedea, foarte probabil, ezitând şi răspunzând; „ Sper că da ”. Dar în Biblie nu există asemenea neclarităţi. Biblia este clară ca lumina zilei în această privinţă, cum este de altfel în toate celelalte privinţe. Ea ne înfăţişează o experienţă atât de concretă , şi de reală, încât omul poate şti dacă a primit sau nu botezul cu Duhul Sfânt şi poate răspunde cu da sau nu la întrebarea: „ Ai primit Duhul Sfânt? ”
Un eveniment unic
În al doilea rând, este evident că botezul cu Duhul Sfânt este o lucrare a Duhului Sfânt distincta de lucrarea Lui de regenerare şi o completează pe aceasta.
Acest lucru reiese din Fapte 1:5: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”…………………………………………………………. Cont. aici https://www.harulzalau.ro/despre-botezul-cu-duhul-sfant-ra-torrey/
/////////////////////////////////////
Duhul Sfânt ne schimbă, din slavă în slavă,scris de Zac Poonen
https://romanian.cfcindia.com/ro/wftw/the-holy-spirit-transforms-us-from-glory-to-glory
În 2 Corinteni 3:13-18, Pavel compară noul legământ cu vechiul legământ, referindu-se la Moise și Cristos. Când Moise era în prezența lui Dumnezeu, slava îi strălucea pe față. Când se cobora de pe munte, își punea o maramă peste față. În Exodul spune că își punea marama pentru ca oamenii să nu se teamă să-l privească. Dar aici ni se dă un alt motiv. Odată cu trecerea timpului, slava de pe fața lui Moise sub acea maramă pălea din ce în ce mai mult; așa că își punea marama peste față, astfel încât israeliții să nu vadă că slava dispărea treptat (versetul 13). Există mulți creștini astăzi în a căror viață privată slava pălește tot mai mult. Când unii dintre predicatorii în vârstă de 50 de ani din ziua de azi aveau 25 de ani, erau plini de râvnă pentru Dumnezeu. Dar acum atitudinea lor față de bani și păcat și multe alte chestiuni au devenit neasemănătoare lui Cristos. Aceasta este una dintre principalele caracteristici ale slujirii din vechiul legământ – slava se stinge.
Într-o slujire nou-testamentară este exact opusul. Nu trebuie să ne punem o maramă peste față. Nu trebuie să ascundem nimic în viața noastră privată. Isus n-a venit cu o maramă peste față, fiindcă în noul legământ această maramă este luată. „Ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată” (2 Corinteni 3:16). Acum, când vedem slava lui Isus în Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne schimbă de la un grad de slavă la altul, astfel încât slava Lui în noi să crească zi de zi (versetul 18). Cu alte cuvinte, dacă suntem supuși în întregime Duhului, ungerea asupra vieții noastre va fi mai mare astăzi decât a fost acum câțiva ani și mult mai mare decât era acum 30 de ani. Dar dacă nu ești credincios, atunci slava va păli în viața ta pe măsură ce vei îmbătrâni. La foarte mulți tineri zeloși le scade râvna de îndată ce se căsătoresc. De ce se întâmplă asta? Dacă te căsătorești în voia lui Dumnezeu, râvna și slava ta vor fi mult mai mari decât atunci când ai fost necăsătorit. Dar slava va păli, dacă soția ta sau căminul tău vor deveni mai importante pentru tine decât Domnul. Un astfel de om încetează să mai vadă slava Domnului și începe să dea înapoi.
Unii frați, când erau oameni necunoscuți și obișnuiți care-L slujeau pe Dumnezeu, aveau o ungere și slavă mărețe în viața lor. Dar pe măsură ce slujirea lor s-a extins și au devenit binecunoscuți, și-au pierdut ungerea. Au început să fie mai preocupați de ceea ce gândesc oamenii despre ei. Sau poate, când și-au început slujirea, aveau foarte puțini bani și erau foarte atenți cu aceștia. Dar pe măsură ce s-au asociat cu alți lucrători creștini care iubeau banii, au devenit ca ei. Atunci slava a început să dispară.
Este foarte ușor ca astfel de lucruri să îndepărteze slava din viața noastră. Și majoritatea predicatorilor, atunci când slava pălește, încearcă să o acopere – așa cum a făcut Moise. Ai grijă ca acest lucru să nu se întâmple în viața ta, pentru că aceasta nu este voia lui Dumnezeu. Trebuie să fie opusul în viețile noastre – slava trebuie să crească. Așadar, privește cu statornicie în Cuvântul lui Dumnezeu și vezi întotdeauna slava lui Isus. În felul acesta putem fi feriți.
2 Corinteni 3:18 este versetul care descrie cel mai bine lucrarea Duhului Sfânt în întregul Nou Testament. Atunci când Duhul Sfânt devine Domn în viețile noastre, El aduce libertate. „Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (versetul 17). El ne eliberează în primul rând de puterea păcatului, dar și de iubirea de bani, de tradițiile strămoșilor și prezbiterilor care sunt contrare Cuvântului, de opiniile oamenilor, etc. Aceasta este într-adevăr o mare libertate. Atunci devenim liberi să slujim lui Dumnezeu și nu omului.
În 2 Corinteni 3:18, ni se spune că Duhul Sfânt ne arată slava lui Isus în Scripturi (Oglinda este Cuvântul lui Dumnezeu – Iacov 1:23-25). Unii oameni citesc Biblia doar ca să extragă predici și să-și verifice doctrinele. Dar Duhul Sfânt dorește în primul rând să ne arate slava lui Isus în Biblie. Pe măsură ce vedem această slavă, Duhul Sfânt ne transformă de asemenea în această asemănare cu Domnul. Această asemănare include asemănare cu Cristos și în felul în care a slujit El. Vom începe să slujim ca El. Duhul ne va arăta felul cum Isus a făcut sacrificii pentru a sluji Tatălui Său – și ne va determina să facem și noi sacrificii pentru a sluji Domnului. Viața și slujirea noastră se vor schimba radical dacă permitem Duhului Sfânt să ne transforme. Vom deveni slujitori ai noului legământ – și nu trebuie să ne părăsim slujba noastră seculară pentru a fi asta. Orice frate sau soră din biserică poate fi un slujitor al noului legământ.
https://romanian.cfcindia.com/ro/wftw/the-holy-spirit-transforms-us-from-glory-to-glory
//////////////////////////////////////
NU STINGEŢI DUHUL”
1 Tesaloniceni 5:19
În Scripturi lumina este folosită ca simbol al puterii luminătoare a Spiritului sfânt. Spiritul lui Dumnezeu este simbolizat nu numai prin uleiul cu care erau unşi preoţii şi care reprezintă puterea interioară a Spiritului, ci şi prin lumina sfeşnicului de aur care stătea în Sfânta. După ce am fost favorizaţi cu o cunoştinţă a Adevărului şi ne-am consacrat, Domnul ne-a acceptat consacrarea şi ne-a dat Spirit sfânt, care a devenit puterea luminătoare a inimii noastre. Tot timpul Veacului Evanghelic Biserica a fost lumina lumii. Domnul nostru a dat de înţeles că este adevărat acest lucru când le-a spus ucenicilor într-o împrejurare: Voi sunteţi lumina lumii”. Mat. 5:14.
După cum există diferite moduri prin care o lumină poate fi stinsă, tot aşa există diferite mijloace prin care această lumină a Spiritului sfânt poate fi stinsă în noi. O lumină se va stinge dacă rezerva de ulei sau de gaz care o alimentează este întreruptă, sau dacă nu mai are oxigen, fie din cauză că rezerva s-a terminat, fie că a fost pus ceva peste lumină să se stingă. Aşa este şi cu noi. Lumina Spiritului poate fi lăsată să dispară din cauza lipsei de reumplere, sau poate fi stinsă prin contactul cu ceva forţă dinafară.
Pentru a avea Spirit sfânt în mare măsură, trebuie să ne ţinem aproape de Domnul; căci dacă ne depărtăm de El, lumina se va stinge. Dacă neglijăm privilegiul rugăciunii sau al studiului Scripturilor sau al părtăşiei cu Domnul, neglijând să ne gândim la El, iluminarea Spiritului se va micşora. Pe de altă parte, ea va deveni mai strălucitoare pe măsura conştientizării imperfecţiunilor noastre şi a gradului consacrării noastre faţă de Domnul. Aceasta o vom manifesta prin zelul cu care studiem voinţa Lui aşa cum este exprimată în Cuvântul Său şi cu care practicăm acea voinţă în afacerile vieţii. Acestea sunt mijloacele prin care putem furniza uleiul care să menţină lumina arzând strălucitor. Dar în timp ce ne străduim să facem aceasta, trebuie să căutăm să nu venim în contact cu ceva care să lucreze la stingerea flăcării iubirii sacre în inima noastră.
Lumea, corpul şi diavolul sunt toţi în opoziţie cu lumina Spiritului sfânt. În măsura în care ei sunt aduşi în contact cu lumina, în aceeaşi măsură o înăbuşe. Dacă spiritul lumesc intră în inimile noastre, acesta va stinge lumina Spiritului sfânt. Dacă spiritul egoismului sau al nepăsării intră în inima noastră, acesta va face ca lumina să slăbească şi în final să se stingă. Oboseala în facerea binelui va produce acelaşi rezultat. Dacă practicăm plăcerile cărnii, acestea vor duce la stingerea Spiritului. Plăcerile păcătoase trebuie desigur să fie evitate de toată lumea. Dar există plăceri care nu sunt păcătoase şi care sunt destul de potrivite pentru omul natural. Totuşi, în măsura în care cei consacraţi se complac în ele şi astfel îşi satisfac dorinţele cărnii, în aceeaşi măsură noua natură va suferi.
Părtăşia creştină este considerată una dintre cele mai bune mijloace de menţinere a luminii Spiritului. Dar chiar şi în aceasta există o linie de pericol care nu este întotdeauna recunoscută şi care, dacă se va trece peste ea, va produce rezultatul opus. O vizită la malul mării şi o baie în ocean poate fi în unele cazuri foarte folositoare; dar în altele poate fi dusă până acolo încât să devină periculoasă pentru natura nouă. Cei care obosesc în facerea binelui sunt de obicei cei care au găsit ceva atractiv în altă direcţie care le distrage atenţia de la lucrurile Spiritului.
CUNOAŞTEREA EXACTĂ a planului
ESTE ESENŢIALĂ
Printre diferitele aranjamente pe care Dumnezeu le-a făcut pentru Noile Creaturi în Cristos este strângerea lor laolaltă pentru a-şi menţine lumina şi a o lăsa să strălucească. Apostolul Pavel îndeamnă Biserica să nu uite strângerea lor laolaltă ori de câte ori este posibil (Evrei 10:25). Unde strângerea nu este posibilă, Domnul compensează lipsa în alt mod; şi astfel uneori găsim un frate drag sau o soră dragă care n-au avut ocazia să se întâlnească împreună cu alţii în Adevăr, dar care par a fi foarte clari şi par a avea o adâncă apreciere a Planului Domnului. Neavând privilegiul de a avea părtăşie cu alţii, aceştia au citit şi au studiat cu atât mai mult.
Cei care au această ocazie de părtăşie şi care nu o apreciază, s-ar părea că sunt într-o stare foarte nesatisfăcătoare. În astfel de cazuri, uleiul nu arde strălucitor, altminteri acela şi-ar găsi plăcerea să fie cu ai săi confraţi peregrini pe aceeaşi cale, mergând spre acelaşi scop. Noi trebuie să fim la fel de atenţi cu starea noastră spirituală ca şi cu cea fizică. Dacă avem un gust rău în gură şi nu avem poftă de mâncare, tragem concluzia că nu suntem bine; şi dacă nu ne pasă să mergem la adunări, putem şti că nu avem o sănătate spirituală bună. Când aflăm că nu avem dorinţa de a ne întâlni cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă”, este un indiciu că ar trebui să mergem la Marele Medic pentru a ne putea ajuta.
În unele cazuri însă, individul ar face mai bine să nu meargă la adunări la început, ci să citească şi să studieze pentru un timp. Mulţi au fost împiedicaţi în creşterea lor spirituală având unele cunoştinţe superficiale despre Adevăr şi apoi mergând la adunări. Aceştia devin pietre de poticnire pentru ei şi pentru alţii. Dacă ei nu au timp să citească, precum şi să frecventeze adunările, ar fi mai bine să citească până când se stabilesc, şi apoi să se adune cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă.
Mulţi, chiar şi dintre aceia care conduc adunările, nu sunt aşa de clari în Adevăr cum ar fi de dorit. Unii dintre aceştia se pare că nu ştiu despre ce vorbesc, deşi ei cred că ştiu. Există diferite mijloace prin care cineva poate să răscumpere timpul pentru studiu. Unul poate lua o carte cu el şi s-o citească în autobuz, mergând sau venind de la datoria sa zilnică. Ştim un frate drag care a citit în întregime cele şase volume în acest fel.
Calea cea corectă este de a exercita spiritul minţii sănătoase asupra acestui subiect, ca şi asupra altora. Primul nostru gând ar trebui să fie pentru gloria lui Dumnezeu; al doilea, pentru profitul nostru; al treilea, pentru beneficiul altora. În această chestiune suntem datori faţă de noi înşine să ne punem pe primul loc; căci dacă noi suntem potriviţi pentru serviciu, atunci avem o ocazie mai mare de a-i ajuta pe alţii. Aici eul vine mai întâi, prin poruncă divină — Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”; căci aceasta este voia lui Dumnezeu îcu privire la voiş, sfinţirea voastră.” Mat. 6:33; 1 Tesal. 4:3.
Când fiecare ajunge să cunoască pentru sine după ce a primit Spirit sfânt, acesta este autorizat să înveţe pe alţii ceea ce a învăţat pentru sine. Astfel toţi putem fi învăţaţi de Dumnezeu şi folosiţi pentru a învăţa pe alţii, pe măsură ce învăţăm lecţiile şi le aplicăm inimilor noastre. Conştiinţa fiecăruia trebuie să decidă pentru sine ce este spre gloria lui Dumnezeu în privinţa frecventării adunărilor.
O flacără ar putea fi revigorată, chiar după ce a fost complet stinsă. Mulţi am văzut o lumânare stinsă, şi totuşi mai exista o strălucire, un miez fierbinte care la o suflare iute a aerului ar putea-o reaprinde. Aşa este şi cu noi. Ar putea exista ceva în viaţa noastră care să stingă flacăra, dar lumina n-ar fi în întregime stinsă; suflarea Domnului ar putea-o reaprinde. Am văzut oameni care aparent fuseseră zeloşi pentru Domnul, dar care părea că şi-au pierdut iubirea şi zelul; dar mai târziu acestea s-au reaprins. În alte cazuri, lumina părea că s-a stins total. Noi trebuie să fim mereu în gardă ca să nu permitem ceva ce să slăbească sau să stingă iubirea noastră pentru Domnul, pentru Adevăr sau pentru sfinţenie şi asemănarea cu Cristos.
https://adevarprezent.org/nu-stingeti-duhul-vdm-21-4/
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
-
S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe
Richard Wurmbrand – Marx si Satan | Audio Dan Bercian https://www.youtube.com/watch?v=o4iXSJs4fAc
https://arhivafisiere.files.wordpress.com/2018/02/marx-si-satan-r-wurmbrandt.pdf
De la data cînd a fost mai întîi publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în sute de mii de exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mîntuitoare în Dumnezeu.
Cartea a III-a: Conduita creştină
- Oamenii noi
În capitolul precedent am comparat lucrarea lui Cristos de facere a oamenilor noi cu procesul de transformare a unui cal într-o făptură înaripată. Am folosit exemplul acela extrem pentru a sublinia ideea că nu este vorba de o simplă îmbunătăţire, ci de o Transformare. Cea mai apropiată paralelă din lumea naturală este întîlnită în cazul transformărilor remarcabile pe care le putem produce în unele insecte dacă le tratăm cu anumite radiaţii. Unii oameni cred că acesta este modul în care a operat evoluţia. Modificările din creaturi, modificări de care depinde totul, s-ar putea să fi fost produse de radiaţii venite din spaţiul cosmic. (Desigur, odată ce au apărut aceste modificări, a început să acţioneze asupra lor ceea ce ei numesc „selecţie naturală”, adică modificările favorabile supravieţuiesc, iar celelalte se sting.)
Poate că omul modern înţelege ideea creştină mai bine dacă face legătura cu evoluţia. Toată lumea ştie despre evoluţie (deşi, desigur, unii oameni educaţi nu o cred): tuturor ni sa spus că omul a evoluat din forme inferioare de viaţă. De aceea, oamenii se întreabă deseori: „Care este pasul următor? Ce va apare după om?” Unii scriitori cu imaginaţie încearcă uneori să descrie acest pas — „Supraomul”, cum îl numesc ei; dar de obicei ei nu reuşesc decît să zugrăvească o fiinţă mult mai rea decît omul, aşa cum îl cunoaştem noi, şi după aceea încearcă să compenseze aceasta prin faptul că îl înzestrează cu picioare sau cu mîini foarte lungi. Dar să presupunem că pasul următor ar fi ceva mult mai diferit de stadiile anterioare decît îşi poate imagina cineva. Nu este oare foarte probabil să fie aşa? În urmă cu sute de mii de ani, au apărut creaturi foarte bine protejate, cu o armură groasă. Dacă cineva ar fi urmărit atunci cursul evoluţiei, probabil că s-ar fi aşteptat ca aceste „armuri” să devină tot mai solide. Dar ar fi greşit. Viitorul rezerva ceva la care nu se aştepta nimeni atunci. El avea să producă animale mici, neprotejate, fără blană, dar care aveau o minte mai bună: şi cu mintea aceea ei aveau să stăpînească întreaga planetă. Ei nu aveau să aibă doar mai multă putere decît monştrii preistorici, ci aveau să aibă un nou gen de putere. Pasul următor nu numai că avea să fie diferit, ci avea să fie un nou gen de diferenţă. Rîul evoluţiei nu avea să curgă în direcţia în care 1-a văzut observatorul acela: de fapt, avea să facă o cotitură bruscă.
Mi se pare că cele mai larg acceptate presupuneri cu privire la stadiul următor fac acelaşi gen de greşeală. Oamenii văd (sau cel puţin cred că văd) cum fiinţa umană îşi dezvoltă un creier mai mare şi dobîndeşte o stăpînire mai mare asupra naturii. Deoarece ei cred că rîul curge în direcţia aceea, ei îşi închipuie că va continua să curgă în acea direcţie. Dar eu nu pot să nu cred că stadiul următor va fi realmente nou; el va merge într-o direcţie pe care nu am fi putut-o visa niciodată. Dacă nu ar fi aşa, nici nu ar merita să fie numit un Stadiu Nou. Ar trebui să ne aşteptăm nu numai la diferenţă, ci la un nou gen de diferenţă. Ar trebui să ne aşteptăm nu numai la o simplă schimbare, ci la o nouă metodă de a produce schimbarea. De fapt, ar trebui să ne aşteptăm ca stadiul următor al evoluţiei să nu fie un stadiu al evoluţiei: ar trebui să ne aşteptăm ca însăşi evoluţia, ca metodă de producere a schimbării, să fie înlocuită. In fine, nu ar trebui să fim surprinşi dacă, atunci cînd se va petrece lucrul acesta, foarte puţini oameni vor observa ce se întîmplă.
Ei bine, dacă vrei să vorbeşti în aceşti termeni, concepţia creştină este tocmai că Stadiul Următor a apărut deja şi este cu adevărat nou. Nu este o schimbare de la oameni inteligenţi la oameni mai inteligenţi: este o schimbare care merge într-o direcţie cu totul diferită — o schimbare de la a fi creaturi ale lui Dumnezeu la a fi copii ai lui Dumnezeu. Primul caz a apărut în Palestina în urmă cu două mii de ani. Într-un sens, această schimbare nu este nicidecum „evoluţie”, deoarece nu este ceva ce rezultă dintr-o desfăşurare naturală a evenimentelor, ci este ceva ce vine în natură din afara ei. Dar tocmai la aşa ceva trebuie să ne aşteptăm. Noi am ajuns la ideile noastre despre „evoluţie” prin studierea trecutului. Dacă există noutăţi pregătite în viitor, atunci ideea noastră, bazată pe trecut, nu le va cuprinde. De fapt, acest Stadiu Nou se deosebeşte de toate celelalte nu numai prin faptul că vine din afara naturii, ci şi prin alte cîteva trăsături.
(1) Nu este realizat prin reproducere sexuală. Ar trebui oare să fim urprinşi de acest lucru? A existat un timp cînd nu a existat sexul; dezvoltarea a avut loc prin metode diferite. în consecinţă, ne putem aştepta să vină o vreme cînd sexul va dispare sau (şi aceasta se petrece în realitate) un timp cînd sexul, deşi continuă să existe, încetează să mai fie principalul canal de dezvoltare.
(2) În stadiile primare de dezvoltare ale organismelor vii, ele nu au avut de ales, sau au avut prea puţin de ales, în ce priveşte pasul nou. Progresul a fost, în principal, ceva ce s-a petrecut cu ele, nu ceva ce au făcut ele. Dar noul stadiu, trecerea de la a fi creaturi la a fi copii, este voluntar, cel puţin într-un sens. Nu este voluntar în sensul că noi înşine am fi putut alege sau l-am fi putut imagina, dar este voluntar în sensul că atunci cînd ne este oferit îl putem refuza. Dacă vrem, ne putem retrage, putem să rămînem în pătrăţica noastră şi să lăsăm noua Omenire să înainteze fără noi.
(3) Am spus că „primul caz” a fost cel al lui Cristos. El este mult mai mult decît atît. El nu este doar un om nou, un specimen dintr-o specie, ci El este Omul nou. El este originea, centrul şi viaţa tuturor oamenilor noi. El a venit în universul creat, a venit de bunăvoie, aducînd cu Sine Zoe, viaţa nouă. (Vreau să spun, desigur, că Zac a existat dintotdeauna în sferele ei.) El transmite această viaţă nouă nu prin ereditate, ci prin ceea ce am numit „infecţia bună”. Oricine care o primeşte, o primeşte prin contact personal cu El. Alţi oameni pot deveni „noi” prin faptul că sînt „în El”.
(4) Acest pas este făcut mult mai repede decît cei precedenţi. În comparaţie cu dezvoltarea omului pe această planetă, răspîndirea creştinismului în rasa umană pare să fie ca un fulger — două mii de ani nu sînt aproape nimic în istoria universului. (Să nu uităm niciodată că noi sîntem încă „primii creştini”. Dezbinările actuale dintre noi, rele şi nefolositoare, sînt, sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinţii. Lumea din afară, fără îndoială, crede tocmai contrariul. Ea crede că noi murim de bătrîneţe. Dar ea a mai crezut de multe ori lucrul acesta! Mereu, mereu a crezut că creştinismul este pe moarte, din pricina persecuţiei din afară sau a corupţiei dinăuntru, din pricina ridicării mahomedanismului, din pricina progresului ştiinţelor naturii, din pricina ridicării marilor mişcări revoluţionare anticreştine. Prima dezamăgire a fost legată de răstignire. Omul Cristos a înviat. într-un sens — şi îmi dau seama cît de îngrozitor de nedrept trebuie să li se pară — lucrul acesta s-a repetat mereu de atunci încoace. Ei continuă să ucidă lucrul pe care 1-a început El: şi de fiecare dată, tocmai cînd ei bătătoresc pămîntul pe groapa creştinismului, aud dintr-o dată că este viu şi că a izbucnit în vreun loc nou. Nu este de mirare că ei ne urăsc.)
(5) Miza este mare. Dacă ar fi eşuat la unul dintre stadiile anterioare, creatura ar fi pierdut, în cel mai rău caz, puţinii ani de viaţă pe acest pămînt: dar foarte adesea nu a pierdut nici măcar atît. Dar dacă eşuăm la acest pas, pierdem un premiu care este infinit (în cel mai strict sens al cuvîntului). Acum a sosit momentul critic. In cursul secolelor, Dumnezeu a călăuzit natura pînă la punctul în care a produs făpturi care (dacă vor) pot fi luate direct din natură şi pot fi transformate în „dumnezei”. Oare vor accepta ele să fie transformate? într-un fel, este ca şi criza naşterii. Pînă cînd ne decidem să-L urmăm pe Cristos, noi încă sîntem părţi din natură, sîntem încă în pîntecele marii noastre mame. Sarcina ei a fost purtată mult, cu durere şi teamă, dar acum a ajuns la punctul culminant. A sosit momentul cel mare. Totul este pregătit. Doctorul a sosit. Oare se va desfăşura naşterea „fără probleme”? Bineînţeles că se deosebeşte de o naştere obişnuită printr-un aspect important. într-o naştere obişnuită, copilul nu are de ales: în cazul acesta, copilul poate alege. Mă întreb ce ar face un copil obişnuit dacă ar putea alege. S-ar putea să prefere să rămînă în locul întunecos, cald şi sigur din pîntece, pentru că ar crede că pîntecele înseamnă siguranţă. Dar alegerea ar fi cît se poate de greşită, pentru că dacă ar rămîne acolo ar muri.
În concepţia creştină, naşterea deja a avut loc: pasul nou a fost întreprins şi continuă să fie întreprins. Oameni noi sînt presăraţi deja ici şi colo pe tot pămîntul. Unii dintre ei, aşa cum am admis, sînt greu de recunoscut, dar alţii pot fi recunoscuţi. îi întîlneşti din cînd în cînd. Vocile şi feţele lor sînt diferite de ale noastre: mai puternice, mai liniştite, mai fericite, mai radioase. Ei încep calea acolo unde au abandonat-o cei mai mulţi dintre noi. Ei pot fi recunoscuţi, după părerea mea, dar trebuie să ştii ce să cauţi. Ei nu se vor asemăna cu ideea pe care ne-am format-o noi din lecturi despre „oamenii religioşi”. Ei nu atrag atenţia asupra lor înşile. Ai tendinţa să crezi că tu te porţi frumos cu ei, cînd de fapt ei se poartă frumos cu tine. Ei te iubesc mai mult decît alţi oameni, dar au mai puţină nevoie de tine. (Trebuie să depăşeşti stadiul cînd doreşti ca alţii să aibă nevoie de tine: pentru unii oameni buni, mai ales pentru femei, aceasta este ispita la care rezistă cel mai greu.) De obicei va părea că ei au foarte mult timp disponibil: te miri de unde au atîta timp. Cînd l-ai recunoscut pe unul dintre ei, pe următorul îl vei recunoaşte mult mai uşor. Părerea mea (dar de unde aş putea şti?) este că ei se recunosc unul pe altul imediat şi fără greş, trecînd peste orice barieră de culoare, sex, clasă socială, vîrstă sau chiar crez. în sensul acesta, a deveni sfînt poate fi comparat cu a deveni membru al unei societăţi secrete. Exprimîndu-ne în termeni foarte modeşti, trebuie să fie foarte amuzant.
Nu trebuie să vă imaginaţi însă că oamenii noi sînt, în sensul obişnuit, toţi la fel. Multe dintre lucrurile pe care vi le-am spus în această ultimă carte v-ar putea determina să credeţi acest lucru. A deveni om nou înseamnă să pierzi ceea ce noi numim „eul tău”. Trebuie să ieşim din noi înşine şi să intrăm în Cristos. Voinţa Lui va deveni voinţa noastră şi trebuie să gîndim gîndurile Lui, să avem „gîndirea lui Cristos”, cum spune Biblia. Dacă Cristos este unul şi dacă El trebuie să fie „în” noi toţi, oare nu ar trebui să fim exact la fel? S-ar părea să fie aşa, dar în realitate nu este aşa.
Este dificil să găsim aici o ilustraţie potrivită deoarece, desigur, nu există două lucruri în natură care să fie legate între ele prin aceeaşi relaţie ca şi Creatorul şi creaturile Sale. Voi încerca totuşi să vă dau două ilustraţii imperfecte, care să vă ajute să vă formaţi o idee despre adevăr, închipuiţi-vă o mulţime de oameni care au trăit întotdeauna în întuneric. Ajungeţi între ei şi încercaţi să le descrieţi cum este lumina. Aţi putea să le spuneţi că dacă vor ieşi la lumină, acea lumină va cădea asupra lor şi ei o vor reflecta şi vor deveni astfel vizibili. Nu este oare posibil ca ei să-şi imagineze că, întrucît ei vor primi aceeaşi lumină şi toţi vor reacţiona faţă de ea în acelaşi fel (adică o vor reflecta), toţi vor arăta la fel? Cu toate acestea, noi ştim că lumina va scoate la iveală diferenţele dintre noi. Şi iarăşi, să presupunem că un om nu ar şti nimic despre sare. îi dai puţină sare şi el simte un gust aparte, foarte puternic. După aceea îi spui că oamenii din ţara aceea folosesc sare în toate mîncărurile lor. Ar fi posibil ca el să răspundă: „In cazul acesta, cred că toate mîncărurile voastre au exact acelaşi gust, pentru că gustul acelei substanţe pe care mi-ai dat-o s-o gust este atît de puternic încît va anihila gustul oricărui alt ingredient”. Dar noi ştim că efectul sării este tocmai opus — departe de a anihila gustul oului, al cărnii şi al verzei, sarea scoate la iveală gustul lor. Ele nu îşi dezvăluie adevăratul gust decît după ce ai adăugat sarea. (V-am avertizat că aceasta nu este o ilustraţie foarte bună, deoarece poţi anihila gustul celorlalte ingrediente dacă pui prea multă sare, în timp ce nu poţi anihila gustul personalităţii umane dacă pui prea mult Cristos. V-am spus că este doar o încercare de a ilustra adevărul.)
Cam aşa ceva se petrece cînd Cristos este în noi. Cu cît dăm la o parte mai mult ceea ce numim „eul nostru” şi Îi permitem lui Cristos să preia controlul, cu atît devenim mai mult cu adevărat noi înşine. Cristos este atît de mare, încît milioane şi milioane de „Cristoşi mici”, care se deosebesc unii de alţii, nu sînt destui ca sâ-L prezinte pe El deplin. El i-a făcut pe toţi. El a inventat — aşa cum un autor inventează personajele dintr-un roman — ceea ce sîntem destinaţi să fim tu şi eu, oameni noi diferiţi. în sensul acesta, adevăratul nostru eu ne aşteaptă în El. Nu are rost să încerc să fiu „eu însumi” fără El. Cu cît mă împotrivesc Eui mai mult şi cu cît încerc mai mult să trăiesc pe cont propriu, cu atît voi fi mai dominat de ereditatea mea, de educaţia mea, de mediul în care trăiesc şi de dorinţele mele naturale. De fapt, ceea ce numesc cu atîta mîndrie „Eul meu” devine doar un loc de întîlnire pentru şiruri de evenimente pe care eu nu le-am pornit şi nici nu le pot opri. Ceea ce numesc „dorinţele mele” sînt de fapt doar dorinţele stîrnite în mine de organismul meu fizic, pompate în mine de gîndurile altor oameni sau chiar sugerate de demoni. O omletă, nişte alcool şi un somn bun vor fi adevăratele origini ale deciziei cu care mă laud că am luat-o eu însumi, cu discernămînt, de a mă culca cu tînăra care stă pe cealaltă banchetă în vagonul de tren. Propaganda va fi adevărata origine a idealurilor mele politice personale. In starea mea naturală, eu nu sînt o persoană atît de completă cum îmi place să cred: cea mai mare parte din ceea ce numesc „eul meu” poate fi explicată foarte uşor. Cînd vin la Cristos, cînd mă dăruiesc Personalităţii Eui, abia atunci încep să am cu adevărat o personalitate proprie.
La început am spus că au existat Personalităţi în Dumnezeu. Acum vreau să merg mai departe. Nicăieri altundeva, în afară de Dumnezeu, nu există adevărate personalităţi. Pînă cînd nu te vei dărui pe tine însuţi Lui, tu nu vei avea un eu real. Identitatea personalităţii este de aşteptat să fie întîlnită mai mult între cei mai „naturali” oameni, nu între aceia care s-au predat lui Cristos. Ce asemănare monotonă este între toţi tiranii şi cuceritorii; ce diferenţă glorioasă este între toţi sfinţii.
Trebuie să fie o predare reală a eului. Trebuie să-1 lepezi „orbeşte”, dacă pot spune aşa. Cristos îţi va da cu adevărat o personalitate reală, dar nu trebuie să mergi la El doar de dragul acestui lucru. Cîtă vreme ceea ce te interesează este personalitatea ta, tu nu te apropii deloc de El. Primul pas este să încerci să uiţi cu totul de eul tău. Eul tău real şi nou (care este al lui Cristos şi al tău, care este al tău tocmai pentru că este al Lui) nu va apare cîtă vreme tu îl cauţi. Va apare atunci cînd îl vei căuta pe Cristos. Ţi se pare ciudat? Tu ştii câ acelaşi principiu este valabil în multe probleme cotidiene. Chiar şi în viaţa socială, tu nu vei face o impresie bună asupra oamenilor decît atunci cînd vei înceta să te gîndeşti la impresia pe care o faci asupra lor. În literatură şi în artă, nici un autor care caută cu orice preţ originalitatea nu va fi original, în timp ce dacă nu încerci decît să povesteşti adevărul (fără să-ţi pese cîtuşi de puţin de cîte ori a fost povestit în trecut), în 90% din cazuri vei deveni original fără să-ţi fi dat seama. Principiul se aplică în toate aspectele vieţii. Dăruieşte-te pe tine însuţi şi atunci vei găsi adevăratul tău eu. Pierde-ţi viaţa şi o vei salva. Supune-te la moarte — moartea ambiţiilor şi a dorinţelor tale favorite în fiecare zi şi, în final, moartea întregului tău trup: supune-te cu fiecare fibră din fiinţa ta, şi atunci vei găsi viaţa veşnică. Nu reţine nimic pentru tine. Nimic din ce păstrezi nu va rămîne cu adevărat al tău. Nimic din tine care nu a murit nu va fi înviat din morţi. Priveşte la tine însuţi şi vei descoperi în viitor numai ură, singurătate, disperare, mînie, ruină şi descompunere. Priveşte însă la Cristos şi îl vei găsi pe El, iar împreună cu El vei primi toate celelalte lucruri.
- Oameni buni sau oameni noi…………………………………………………………………………… Cont , aici https://ionatan.wordpress.com/c-s-lewis-crestinismul-redus-la-esente/
///////////////////////////////////////
Richard Wurmbrand – 100 de meditaţii din închisoare
(Un prieten mi-a trimis o informaţie. Eu cred că merită să fie luată în considerare. Este vorba despe “Anul Wurmbrand”-
El spune: “Ma refer aici la declararea Anului 2009 drept Anul Wurmbrand! dat fiind faptul ca se comemoreaza centenarul nasterii fr.Richard. Personal cred ca e o sansa unica de a readuce inaintea opiniei publice persoana si lucrarea dansului, recuperandu-l cumva pentru generatia actuala. Printre initiative este in curs de pregatire lansarea sitului www.richard-wurmbrand.ro eveniment preconizat sa aibe loc la 1 ianuarie.
Mai multe despre aceasta initiativa gasesti aici
http://www.mersulvremurilor.ro/cetate/anul-2009-anul-wurmbrand/ si aici:
http://www.libertatereligioasa.ro/eveniment/anul-2009-anul-wurmbrand/ “
Adaug această informaţia sperând că vă este de folos.)
De departe cel mai citit scriitor creştin român, Richard Wurmbrand ne-a lăsat perle de înţelepciune pe care nu cred că avem voie să le ignorăm, şi o înţelegere a realităţii creştine surprizătoare pentru mulţi, derutantă pentru unii mai închistaţi, explozivă şi acaparatoare ca o petardă (sau ca o poezie 🙂 )
De aceea îmi iau permisiunea să vă prezint pe rând cele 100 de meditaţii din închisoare (a petrecut 14 ani în închisorile comuniste) care m-au sedus şi mi-au deschis largi orizonturi de înţelegere la începuturile avântării credinţei mele.
Nume compuse ale lui Dumnezeu
“Tao – (Dumnezeu, la chinezi) numit astfel nu este adevăratul Tao”, a spus Lao Tsî şi afirmaţia lui conţine adevăr.
Posibilitatea de a da nume oricărui lucru sau persoane, inclusiv lui Dumnezeu, este circumscrisă de limitarea limbajului. Înainte de toate, un limbaj dat are un anumit număr de litere sau caracteristici la dispoiţia lui pentru formarea cuvintelor.
Să presupunem, de exemplu, că lui Dumnezeu I se atribuie un nume ce are nevoie, pentru a fi exprimat de englezescul «w», de spaniolul «ñ», sau germanul «ö». Un astfel de nume nu ar fi fost accesibil evreilor, căci limba lor nu conţinea nici unul dintre aceste sunete şi nici literele corespunyătoare.
Pentru acelaşi motiv, numele ebraic al lui Isus – Ieşua – nu poate fi transpus cu acurateţe în engleză.
În al doilea rând, posibilitatea de a da nume depinde de substantivele, verbele, adjectivele şi aşa mai departe, ale unei limbi. Astfel, în sanscrită, apare cuvântul nămăn de la care a derivat grecescul anoma şi românescul nume. Numele lui Dumnezeu este, astfel, suma totală a cuvintelor, prin care se poate exprima caracterul Său.
Deci, atunci când te rogi, aşa cum a recomandat Isus în rugăciunea Sa, Sfinţească-se Numele Tău, îi recunoşti limitările. Priveşte, deci, la realitatea pentru care nu există nume în limba noastră, la persoana reală dincolo de orice nume, în orice limbă.
Pentru că nici un nume nu este complet sau atotcuprinzător, în Scriptură sunt mai multe nume pentru Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu era numit în ebraică Mielul sau Leul din Iudeea. Dar când le-a fost prezentat eschimoşilor, aceste nume erau lipsite de sens, căci ei nu cunoşteau astfel de animale. Trebuia sa fie găsite alte nume.
Trebuie sa fii prudent pentru a nu confunda alte nume cu identificarea. Dumnezeu are multe denumiri pentru că fiecare nume al Său este doar o aproximare.
Chiar cuvântul “nume” are un dublu sens în ebraică. Cuvântul corespunzător este “Şem”. Şem este unul dintre fiii lui Noe şi strămoşul rasei semitice. În Scriptură, numele său este folosit pentru semiţi, după cum din Iafet descinde rasa indo-germană. (Geneza 9 :27)
Când Isus şi-a învăţat ucenicii evrei Tatăl nostru, El a spus : Jitgadal şimcha. Avem aici un exemplu tipic pentru modul în care ideile reduse la cuvinte pot fi expuse unor interpretări diferite. Cuvintele pot fi traduse corect: Lăudat fie numele Tău şi lăudată fie rasa semită!.
Acela care doreşte Să-l preamărească pe Dumnezeu trebuie, din necesitate, să-L abordeze aşa cum este El, dincolo de cuvinte.
Pentru a depăşi această dificultate, Biblia furnizează nu doar nişte nume ale lui Dumnezeu, ca El, Elohim, JHWH (Iahve sau Iehova), ci şi nume compuse, aşa cum în matematică poţi folosi nu doar numere, ci şi zecimale pentru a ajunge mai aproape de realitate.
De exemplu, Domnul I s-a arătat lui Avraam ca El-Şadai (Geneza 17 :1), ceea ce înseamnă un Dumnezeu suficient, un Dumnezeu care hrăneşte sau, mai literal, Dumnezeu – un sân de femeie, adică un Dumnezeu care te hrăneşte la pieptul Lui. În exod 15:26 se spune: Eu sunt Domnul care te vindecă. Dar ebraica face uz doar de două cuvinte, un nume compus al lui Dumnezeu Jehova-Rophe-Dumnezeu Vindecătorul. Ebraica nu conţine ideea: care te vindecă pe tine.
Dumnezeu nu gravitează în jurul persoanei tale. El vindecă pur şi simplu.
Jehova-Jireh (Geneza 22:14) înseamnă, literal, Dumnezeu care vede sau care dă. Jehova-Megkaddesh (Levitic 20:8) este Dumnezeu care reînnoieşte sau sfinţeşte.
Jehova-Shalom (Judecători 6:24) este un Dumnezeu-pace.
Jehovah-Nissi (Exod 17:15) înseamnă Dumnezeu-minunea mea sau Dumnezeu-semnul meu. Acest nume compus este şi numele unui altar construit lui Dumnezeu, pentru a arăta că apropierea de altar poate însemna apropierea de Dumnezeu Însuşi.
Numele Jehova-Tsidkenu (Ieremia 23:6), însemnând Dumnezeu-neprihănirea noastră, aparţine nu numai Dumnezeirii, ci şi poporului Său, de vreme ce naţiunea întreagă este desemnată cu acest nume. Deci, a te uni cu turma Lui, este ca şi cum te-ai uni cu Dumnezeu.
Un nume compus interesant este Jehovah-Shammah (Ezechiel 48:35), însemnând Dumnezeu-este acolo. În ebraică, acolo, aplicat unui subiect masculin, este Sham iar aplicat unui subiect feminin, este Shammah. Aici este un caz în care numele lui Iehova este legat de un substantiv feminin, indicând natura atotcuprinzătoare a dragostei şi grijii pentru făpturile Sale.
Numele cu care un Dumnezeu suveran binevoieşte să apară în Scriptură, pentru a-Şi revela caracterul Său oamenilor, sunt multe şi variate şi ar putea inspira volume întregi. Multitudinea lor subliniază dificultatea de a reduce Dumnezeirea la limitările limbajului omenesc. Dar ele sunt concepute pentru a descoperi omului păcătos multiplele faţete ale unui Dumnezeu iubitor.
Cât de trist ar fi pentru un îndrăgostit să ştie doar numele iubitei, atunci când doreşte persoana! A sfinţi numele lui Dumnezeu – a te ruga: Sfinţească-se Numele Tău – înseamnă a avansa de la cunoaşterea despre Dumnezeu la binecuvântata realitate a Prezenţei Sale.
Meditaţia 40
„El” – un nume al lui Dumnezeu
Ebraica este o limbă unică, variată, directă, riguroasă, dar bogată, chiar poetică. Construită pe un schelet de numai vreo 400 de rădăcini, impresionează când este rostită. Capabilă de a purta greutatea gândirii, ea îi arcuieşte musculature cu multă subtilitate şi îşi ascunde secretele măiestriei faţă de toţi, cu excepţia celor învăţaţi sau iluminaţi.
Multe limbi conţin omonime, dar nici una atât de multe ca limbile semitice. Pentru că diferite sensuri ale unui cuvânt au o legătură între ele în cele mai adânci straturi ale conştiinţei noastre, oamenii nu ar fi trebuit să leagă folosirea aceluiaşi cuvânt pentru diferite noţiuni.
De exemplu, prin traducerea unui cuvânt ebraic şi înlocuirea lui printr-un echivalent în română, nu trebuie să aduci întregul adevăr, căci ebraică, la fel ca şi în alte idiomuri semitice, un cuvânt are nu unul, ci o multitudine de sensuri. De exemplu: în dicţionarul asirian “Chicago”, au fost necesare 8 pagini pentru a relata toate interpretările posibile ale cuvântului semitic abu.
Îmi vine în minte o ilustrare modernă a acestei încrengături de sensuri cu privire la omonime. Sigmund Freud a scris odată despre o psihopată germană care era obsedată de ideea că o atacau şobolanii (Raten în germană). Prin analiza subconştientului, s-a stabilit că era îngrijorată de două lucruri: nu putea plăti ratele la locuinţă (Ratten în germană) şi nu putea să se căsătorească (Hei-raten în germană). Aceste probleme fiind reprezentate de cuvinte similare, se aflau în spatele obsesiei sale cu şobolanii.
În acelaşi fel, la limbajele semitice, cuvintele cu sunete similare sunt legate între ele, mult mai adânc şi mai expresiv decât este cazul în limbile moderne europene.
Trebuie să avem prezente minte aceste relaţii subadiacente pentru a înţelege cuvântul El, un nume frecvent folosit pentru “Dumnezeu” în biblia ebraică. Numele sumerian şi ugaritic corespunzător pentru Dumnezeu este Il. În textul ebraic original al Vechiului Testament nu erau vocale. Numele El a fost scris cu literele Alef, un sunet mut şi L. Aşadar, El nu este unica pronunţare a acestor două litere: ele sunt pronunţate uneori Al.
Prin El ei exprimau pe Dumnezeu, «pentru» sau «contra», prin Al ei exprimau o uşoară interdicţie, o dorinţă negativă ca grecescul me. Găsim acest Al la 1 Samuel 22: 15: Să nu arunce împăratul ncii o vină asupra robului său… Este evident că nimeni nu poate să dea Domnului o poruncă şi, astfel, cuvântul Al este substituit unei porunci absolute. Este folosit numai cu ş-numita formă «legală» a verbului, care este o semiporuncă.
Când un evreu pronunţa sau citea un cuvânt, toate conotaţiile lui posibile colaborau pentru a produce o impresie asupralui, exact aşa cum lovitura unei corzi a pianului produce vibraţii rezonante în orice alt instrument cu coarde aflat în acelaşi loc. În acelaşi fel, cân d Dumnezeu a fost numit “El”, se ştia că denumeşte o fiinţă misterioasă, care nu poate fi atinsă în această viaţă dar acre rămâne o ţintă către care se îndreaptă oricine, şi anume El.
În plus, cel care-L adoră în mod automat devine un om care este contra aceluiaşi cuvânt “El”. Ca urmare, el trebuie să înoate contra curentului. “Creştinii”, scria Pavel, “nu se potrivesc cu lumea aceasta.” (Romani 12: 2). Ei ştiu încotro bate vântul dar îşi urmează propriul drum.
În momentul în care cineva Îl numeşte pe Dumnezeu “El”, altă coardă vibrează: Al – sfatul discret. Atenţie, te rog! O relaţie cu Dumnezeu include, atunci, acceptarea lui Al, a scuzei Lui. Nu te grăbi să faci lucrul la care te gândeşti! El invită, de asemenea, la recunoaşterea faptului că El nu a vorbit niciodată contra unei acţiuni, decât dacă ea era dăunătoare individului sau societăţii.
Rabinul Pinhas din Korez a spus odată aceste cuvinte misterioase: Oamenii cred că se roagă lui Dumnezeu, dar nu este aşa. Căci rugăciunea insăşi este esenţa Dumnezeirii. Sensul este limpede când înţelegi că, în ebraică, “El” înseamnă ţinta, Dumnezeu, dr şi îndreptarea inimii către El. Rugăciunea este “El”, după cum şi persoana căreia I se adresează este “El”. Astfel, «înspre» şi «Dumnezeu» sunt acelaşi cuvânt în revelaţia divină. Se cuvine deci să pronunţăm “El”, numele lui Dumnezeu, având în minte toate aceste lucruri. Hai să repetăm cu dragoste acest “El”. Ca numele unei persoane iubite de pe Pământ – al unei logodnice, al unui copil, al unei iubite – care aduce miere în gură, într-atât sunt de dulci Numele Domnului umplute de slava Sa.
Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi să se roage Lăudat fie numele Tău (Matei 6: 9). Rezumând lucrarea pe pământ în acea ultimă noapte înainte de Getsimani şi Golgota, El a spus Tatălui: Am făcut cunoscut Numele Tău (Ioan 17: 6). Dacă Îi pronunţăm Numele cu pietate şi devoţiune, ochii noştri vor vedea însuşirile Lui şi lucrările Lui minunate.
Adesea folosim cuvântul Dumnezeu în chip obişnuit, fără evlavie. Nu în acest fel procedează şi evreii care, atunci cân d scriu programul Legii pentru sinagogă, se cufundă în apă pentru purificare ori de câte ori ajung la unul dintre Numele Sale. Dacă îl scriu de 50 de ori pe zi, se cufundă în apă de 50 de ori câteodată, iarna, în apă îngheţată.
Într-o ghindă doarme un stejar. În scurtul nume “El”, trăieşte Dumnezeirea însăşi. Pronunţarea Numelui Său cu evlavie ne ajută să ne unim mintea cu a Lui şi ne lămureşte înţelegerea.
Între noi şi numele noastre este adesea o diferenţă. O fiinţă umană poate avea numele Maria fără a fi pură; numele Magdalena fără a veghea cu credinţă la piciorul crucii Lui; numele Pavel fără a fi un apostol; numele Richard fără a avea o inimnă de leu. La Dumnezeu, nu există deosebire între El Însuşi şi Numele Lui. Îl preamărim pe El când îi preamărim numele. El vorbeşte prin noi când purtăm pe buze, cu multă cinstire, Numele Lui.
Dacă numele atribuite corespund firii Lui Dumnezeu, atunci ele devin o suită de paşi ce duc spre Dumnezeu , “El” fiind primul pas.
Muştele bâzâie, fără să aleagă, şi peste flori, şi peste bălegar; albinele, numai peste flori. Aşa şi noi, ar trebui să ne mişcăm numai de la un nume al lui Dumnezeu la altul, oprindu-ne din când în când asupra poruncilor Sale, învăţăturilor, minunilor şi vieţii Sale, aşa cum se reflectă ea în sfinţii Lui.
Musulmanul Allah nu este acelaşi lucru cu El. Allah se referă doar la Creator, la nimeni altcineva. Ebraicul El, ca şi Elohim – alt nume, ca şi Dumnezeu – era folosit şi pentru bărbaţi.
Dumnezeu i-a spus lui Moise: Tu vei ţinea pentru el locul lui Dumnezeu (Exod 4: 16). Isus a spus iudeilor care-L ascultau, citându-l pe psalmist: Nu este scris în Legea voastră. Eu am zis: Sunteţi dumnezei? (Ioan 10:34). El i-a numit dumnezei «de la care a venit cuvântul lui Dumnezeu» (Romani 2: 2).
Când îl căutăm cu o dorinţă curată pe Dumnezeu – El – şi pronunţăm Sftul Său Nume cu adorare, noi înşine putem deveni, în timp, persoane care să se întoarcă atenţia multora. Cuvintele noastre dulci şi blândele noastre nu-uri vor avea valoare. Pute deveni chiar simboluri pentru cei ce sunt contra nedreptăţii.
Acestea sunt tainicele semnificaţii incluse în fecunda silabă sfântă “El”.
Meditaţia 39
Argumente îndrăzneţe faţă de Dumnezeu
Uneori, sfinţii au îndrăznit să argumenteze în faţa lui Dumnezeu. Şi câteodată au câştigat. Când Dummnezeu a hotărât să distrugă poporul evreu, pentru că se închina viţelului de aur, Moise I-a spus: …lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-L faci poporului Tău (…) Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care hotărâse să-l facă poporului său (Exod 32:14).
Iov L-a acuzat pe Dumnezeu că râde la procesul nevinovatului, lăsând pământul pe mâna răului (Iov 9:23 – 24). David s-a rugat la disperare: Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? (Psalm 13:1). Domnul I-a spus lui Cain (după ce acesta l-a ucis pe Abel): Unde este fratele tău Abel? El a răspuns: Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu? (Geneza 4:9). Cain spusese de fapt: Tu, Doamne, eşti păzitorul, cel care veghează asupra tuturor făpturilor şi Tu mă întrebi pe mine despre Abel?
Situaţia poate fi comparată cu aceea a unui hoţ al carui furt n-a fost cunoscut până a doua zi. Când paznicul l-a prins, l-a întrebat: De ce ai furat? Hoţul a răspuns: Sunt hoţ de profesie şi-mi fac meseria. A ta este să stai să veghezi la poartă. Ţi-ai părăsit serviciul şi acum mă întrebi de ce am furat?
Tot astfel i-a vorbit şi Cain lui Dumnezeu: L-am omorât pe Abel; dar ai pus în mine sămânţa răului. Tu eşti păzitorul a toate şi Tu mi-ai permis să-l omor. Tu l-ai omorât! Dacă ai fi primit jertfa mea cum ai primit-o pe a lui nu aş fi invidios pe el (din Midraş).
Un om a venit odată la un pastor pentru un sfat: Sunt chinuit de ideea că nu există Dumnezeu şi, dacă există, atunci nu este bun. Asta mă înnebuneşte căci, dacă ar fi aşa, atunci lumea şi viaţa ar fi fără sens. Cum am putea continua să trăim într-o lume fără un Dumnezeu bun? Pastorul a răspuns: Nu te teme, mergi mai departe cu gândurile tale păcătoase.
Rabinul Elimelek din Lijensk şi-a trimis discipolii în ajunul Zilei Ispăşirii să observe faptele unui croitor. De la el, a spus rabinul, veţi învăţa ce trebuie să facă un om în această zi sfântă. De la o fereastră ei au putut vedea croitorul care luase o carte din raft, în care erau trecute toate păcatele pe care le făcuse în tot anul. Cu cartea în mână, croitorul s-a adresat lui Dumnezeu: Astăzi, în Ziua Iertării pentru întegul Israel, a venit timpul ca noi – Tu, Dumnezeule, şi eu – să ne facem socotelile. Am aici lista tuturor păcatelor mele, dar mai am un alt volum în care am notat toate păcatele făcute de Tine, necazul, jalea şi durerea din inimă pe care ni le-ai trimis mie şi familiei mele. Doamne al Universului, dacă am face socotelile exact, mi-ai datora mult mai mult decât îţi datorez eu Ţie! Dar e ajunul Zilei Ispăşirii, când fiecare are poruncă să se împace cu aproapele. Deci, Te iert pentru păcatele Tale dacă mi le ierţi şi Tu pe ale mele. Apoi croitorul şi-a turnat un pahar de vin, l-a binecuvântat şi a exclamat: L’hayim (Noroc!), Stăpâne al Lumii! Să fie pace şi bucurie între noi, căci ne-am iertat unul pe altul, iar păcatele noastre sunt acum ca şi cum n-ar fi fost.
Discipolii s-au întors la rabinul Eimelek, au povestit ce au văzut şi au auzit şi s-au plâns că vorbele coritorului erau nedemne în faţa Cerului. Maestrul le-a răspuns că Dumnezeu Însuşi şi cetele îngereşti veniseră să asculte ceea ce spusese croitorul cu multă simplitate şi că vorbele lui aduseseră multă bcuurie tuturor.
Vorbeşte şi tu lui Dumnezeu ca unui prieten! Îl poţi convinge! Dacă crezi că El face ceva nedrept, spune-I-o! nu-ţi acoperi plângerile lăuntrice cu laude nesincere!
Dumnezeu a hotărât ca doar bărbaţii să moştenească în Israel. Fiicele lui Ţelofhad l-au rugat pe Moise să se întoarcă la Dumnezeu şi să-I spuă că, de vreme ce tatăl lor nu avea băieţi, legea nu trebuie să li se aplice lor. Ele vor să moştenească chiar dacă sunt fete. Moise a adus pricia lor înaintea Domnului.
Şi Domnul a zis lui Moise: Fetele lui Ţelofhad au dreptate (Numeri 27:7).
Fiţi îndrăzneţi în faţa lui Dumnezeu. Nu toate hotărârile Lui sunt definitive. Exprimându-vă limpede nemulţumirile şi îndoielile, puteţi căpăta înţelegere.
Meditaţia 38
De ce a transformat Isus apa în vin
Am petrecut mulţi ani printre criminali, auzind de la ei tot felul de grozăvii produse de alcoolism. Eu, dacă aş avea o putere, aş transforma în apă toate băuturile alcoolice. De ce a făcut Isus contrariul şi a transformat apa în vin la nunta din Cana? (Ioan 2:7-11)
Cuvântul „vin”, în timpurile biblice, nu însemna ceea ce înseamnă azi. Fermantaţia naturală produce un maximum de 14 procente de alcool. Mai mult alcool omoară celulele de drojdie care îl produc. Băuturile alcoolice moderne, cu 50% alcool sau mai mult, sunt rezultatul proceselor de îngheţare şi distilare, necunoscute în antichitate. În Palestina antică, vinul conţinea nu mai mult de 8% alcool din cauza nivelului limitat de zahăr natural din sucul strugurilor. Evreii nu aveau trestie de zahăr, aşa că nu puteau adăuga zahăr.
O a doua observaţie este că atât Biblia engleză cât şi Noul Testament grec traduc două cuvinte ebraice diferite prin „vin”.
– Tiroş este întâlnit de 38 de ori şi a fost tradus corect în latină ca „must” sau „vin proaspăt”. Acest cuvânt probabil nu se referă la o băutură fermentată, ci indică mai curând un fruct proaspăt al recoltei, ca în expresia „porumb, vin şi ulei. La Ioel 2.24, Osea 9:2 şi Proverbe 3:10, „tiroş” denumeşte ceea ce umple storcătoarele, aşa că nu poate fi altceva decât suc de struguri proaspăt storşi. Isaia vorbeşte despre „tiroş” ca fiind „în ciorchine”. Nu pot înţelege cum de au întrebuinţat cuvântul „vin” pentru un suc aflat încă în ciorchine. Mica a spus „vei face tiroş” (6:15) care nu poate fi considerat vin.
– Yayin apare de 153 de ori şi înseamnă vin fermentat, dar cu un procent limitat de alcool, aşa cum s-a explicat mai sus.
Dacă povestirea evenimentelor din Cana ar fi tradusă aşa încât Isus să fi schimbat apa în must, ar fi ceva mai consecvent cu condamnarea beţiei şi cu porunca sobrietăţii atât de des repetată în Biblie.
Meditaţia 37
Unde şi ce este Dumnezeu?
O carte ebraică de misticism „Zohar” scrie: Făpturile de pe pământ se gândesc la El ca la Cel de Sus, spunând că slava Lui este mai presus de Ceruri (Psalmul 113:4), în timp ce fiinţele cereşti gândesc despre El ca fiind dedesupt, spunâns că peste tot pământul să se întindă slava Ta! (Psalm 57:5). Ambele afirmaţii au o viziune limitată.
Dumnezeu este în afara spaţuilui. Unicul, care este totul în toate, nu poate avea un anume sălaş, care să excludă celelalte locuri. Astfel Hristos, care este Dumnezeu, spune: Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului nu are unde-şi odihni capul (Matei 8:20). Sacă El ar fi limitat în spaţiu nu ar aparţine Dumnezeirii. Dumnezeu nu ocupă nici un spaţiu, nicăieri. Creator al universului care are spaţiul drept unul dintre atribute, el a existat înainte de această dimensiune. Spaţiul este cerut de obiectele materiale, dar nu de gânduri, idealuri şi dorinţe care nu stau într-un loc fixat de coordonate geografice. Dumnezeu este duh, nu un obiectmaterial care trebuie să existe undeva. Când Biblia spune că El este în cer, o face pentru a-I indica înălţarea. Dumnezeu locuieşte în Israel, în Sion, în biserica Lui. Astfel de lucruri sunt spuse cu scopul de a onora o instituţie sau un popor. Dar aceste aserţiuni din Biblie nu sunt niciodată exclusive, ele nu-L mărginesc pe Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că El este în Sion, şi nu în România, în biserică şi nu în fabrică.
Nici timpul nu-I poate fi aplicat lui Dumnezeu. Ebraica biblică nu are timpuri pentru a indica momentul, nu poţi spune că lucrurile au fost, sau vor fi. Pătrunzi în sfera Divinităţii, a lipsei timpului. Verbul ebraic are doar două categorii fundamentale: perfectul şi imperfectul. Oseh înseamnă în curs de a fi efectuat. Asah indică o acţiune săvârşită. Greaca biblică are şi ea forma verbală numită aorist, care, tradus literal înseamnă fără orizont. Dumnezeu este Creatorul universului care are timpul drept unul dintre atribute, dar El şi oile Lui sunt în afara timpului. El a fost atunci când nu exista timp. El va fi când nu va mai fi timp (în original – Apocalipsa 10:6).
Dumnezeu este numit Tată şi Împărat pentru că noi, oamenii, asociem acest titlu cu conceptul de preţuire. El nu ne-a procreat aşa cum face un tată. El nu a devenit Împărat prin moştenire sau cucerire, cum se întâmplă cu alţi împăraţi. El este deasupra a tot ce putem noi spune în cuvinte omeneşti.
Când Livingstone s-a dus la canibali, a vrut să-i înveţe că Dumnezeu este dragoste, dar ei nu cunoşteau cuvântul dragoste. Atunci el i-a întrebat care este cel mai bun lucru pe care-l cunosc ei. Ei au răspuns Unboy, ceea ce înseamnă carnea afumată din braţul unui om. Atunci Livingstone a predicat: Dumnezeu este cel mai bun unboy. Din acest motiv el a fost criticat, dar în mod greşit.
Dumnezeu nu este unboy, este adevărat, dar nici dragoste nu este. Dragostea este un sentiment împărtăşit de oameni şi de animalele superioare. Dar este Dumnezeu un simplu sentiment omenesc? Pentru că iubirea era cel mai înalt lucru cunoscut de greci, Ioan a spus Dumnezeu este iubire aşa cum Livingstone a spus: Dumnezeu este unboy pentru cei care nu cunoşteau ceva mai bun.
Nu există cuvinte şi categorii omeneşti pentru a arăta cum şi unde este Dumnezeu, Orib de câte ori se aplică atribute lui Dumnezeu, ele sunt ceea ce se cheamă antropomorfisme, asemănări cu viaţa omenească şi care sunt folosite pentru a spune ceva despre El.
Suntem mărginiţi în gândirea şi cuvintele noastre despre Dumnezeu, dar trebuie să ştim că, dincolon de limitele noastre EL ESTE.
Meditaţia 36
Unitate
Ani de zile am stat singur într-o celulă.
Şi Dumnezeu este Unul, iar noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, chipul unicităţii Sale (Geneza 1:26). Este scris: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn (Deut. 6:4). Poporul ales al lui Dumnezeu este unul. Citim: …Este oare pe pământ un singur popor care să fie ca poporul Tău? (1 Cronici 17:21 conform originalului). În afară de Dumnezeu şi poporul Lui, unicitate nu eeste nicăieri, deşi, fără ea, nu există Dumnezeire şi nici o Biserică reală nu poate exista.
Unicitatea crează o stare de spirit specială. Evreii cântă: Huh echad veein şeni – El este unul şi nu este un al doilea. Aceasta se aplică şi copiilor lui Dumnezeu. Credinciosul este unul, fără separare între cunoscător, cunoscut şi act al cunoaşterii şi astfel el devine un adânc mister pentru el însuşi. Moise şi Aaron au spus: Căci ce suntem noi? (Exod16:8). Ei nu ştiau. În acelaşi fel, David întreabă: Ce sunt eu şi care este viaţa mea? (1 Samuel 18:18)
Trăieşte în unitate fără contemplare, admiraţie, dispreţ sau milă de sine. Nu există nimic, în afara acestui unic eu. Nimeni să nu te admire sau să te dispreţuiască sau sau să recunoască în tine că eul tău este dispreţuit sau preţuit. Este o existenţă simplă, senină. Nu suflă vânturile, nu se iscă furtuni.
Fiţi plini de Dumnezeu! Deveniţi asemenea lui Dumnezeu în unicitate şi veţi fi una în duh cu cei ce fac asemenea vouă. Este scris: În ziua întâi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu (Levitic 23:40).
Toate aceste referinţe la ramuri şi crengi se referă la Israel. Aşa cum lămâia are şi gust şi parfum, aşa şi Israel are oameni care sunt şi învăţaţi şi drepţi în fapte. Aşa cum smochina are gust, dar nu are parfum, aşa şi Israelul are oameni fără fapte bune. Aşa cum mirtul are parfum, dar nu şi savoare, tot aşa şi Israelul are oameni cu fapte bune fără a fi învăţaţi. Şi aşa cum salcia n-are nici gust, nici parfum, tot aşa Israelul are oameni care nu sunt nici învăţaţi, nici drepţi. Şi ce face Sfântul cu aceştia? El a zis; Puneţi-i împreună, uniţi-i la un loc, şi se vor mântui unul pe altul. Când Israelul va face aşa, va fi lăudat (Levitic Rabbah 30:2).
Unitatea în Biserică este atinsă prin toleranţa reciprocă, prin compensare reciprocă.
Meditaţia 35
Spaţii libere
Unii oameni se plâng că anumite predici şi cărţi de credinţă nu sunt destul de dense, că ar trebui ca ele să cuprindă mai multă învăţătură. Este ca şi cum te-ai plnge că într-o scrisoare de dragoste s-a risipit prea multă hârtie pe spaţiile goale.
Când un îndrăgostit s-a plâns odată de acest lucru, literele negre au crescut şi au crescut pentru a-l mulţumi, aşa încât foaia de hârtie a devenit complet neagră.
Vai de acea carte religioasă care nu lasă loc întrebărilor! Dacă materia, universul fizic, este o taină, cu atât mai mult Dumnezeu este o taină. Irod s-a interesat la magi (Matei 2:7) asupra momentului în care a apărut steaua care anunţa naşterea lui Isus. El nu a întrebat cum de ştiau ei că steaua avea vreo legătură cu apariţia lui Mesia.
După ce Domnul a spus pilda Semănătorului (Matei 13, 3:8), ucenicii au întrebat de ce le vorbeşte în pilde, în loc să-L fi întrebat cel mai important lucru şi anume, de ce diferă atât de mult între ele destinele oamenilor şi ce se poate face pentru a le schimba.
Văzând lipsa de sens a multor întrebări, Isus nu le-a răspuns. Isus a descoperit oamenilor ceea ce ei aveau nevoie să ştie, nu ceea ce întrebau.
Mulţi ani am avut credinţa că întreaga Biblie este Cuvântul lui Dumnezeu. Ca deţinut, am descoperit că actul credinţei era incomplet, Biblia este formată din foi albe de hârtie pe care sunt scrise litere negre.
Crezusem înainte că numai literele negre sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Dar există un sens şi în spaţiile albe. Spaţiile albe pot fi folosite la decodificarea părţilor cifrate.
La Ieremia 25:26 citim despre Şeşac, dar nu este cunoscut nici un adversar al Israelului sub acest nume. Evreii foloseau un cifru simplunumit Atbaş, în care prima literă a alfabetului, a, poate fi schimbată cu ultima literă a alfabetului ebraic, t… a doua literă, b, cu a doua din coadă, ş, şi aşa mai departe. Aplicând acest cod cuvântului Şeşac, rezultatul este Babel, numele ebraic al Babilonului. În vremea aceea Babilonul era o mare putere. Ar fi fost prea periculos să se scrie deschis împotriva lui, aşa că s-a folosit o poreclă.
Multe cuvinte din Biblie sunt codificate. Există povestiri ale păcătuirii şi salvării unor persoane în urmă cu mii de ani şi la mii de mile depărtare. Decodificaţi! Se poate să vă regăsiţi pe voi înşivă numiţi printr-un nume codificat.
Sunt numeroase contradicţii între textele biblice. Luca 9:3 interzice apostolilor să poarte toiege, Marcu 6_8 le permite, Luca 10:4 interzice încălţări, Marcu 6:9 le permite. Multe alte lucruri sunt uneori permise, alteori interzise. Trebuie săm aflaţi care verset al Bibliei vi se potriveşte într-un anume moment, care lucruri vi se permit şi care nu.
Există mult spaţiu în locurile albe ale Bibliei pentru observaţiile şi gândurile voastre. Când aţi aflat îndrumerea sigură de la Dumnezeu, acesta va fi mesajul Cuvântului Său veşnic, rolul vostru pentru fiecare moment dat.
Meditaţia 34
Cum să citim Biblia
În închisoare ne-am căit de multe păcate. Am regretat chiar şi modul în care citisem Biblia.
Talmudul fixează o regulă: Eim dorshim maase bereshith bashanaim – să nu vorbeşti despre Geneză, lucrurile începutului, atunci când eşti în doi. Dumnezeu a creat singur universul întreg.
Biblia este citită aşa cum se cuvine numai atunci când te transpui complet în situaţia şi starea de spirit a autorului în momentul scrierii.
Nu uitaţi că Biblia este doar un rezumat. Adam a trăit 930 de ani, dar Biblia are numai un capitol şi jumătate, 40 de versete, dedicate unei atât de îndelungate vieţi.
Aşa cum Cuvier a reconstituit scheletul unui animal preistoric dintr-un singur os, noi suntem chemaţi să recreăm totul de la câteva cuvinte.
Nu uitaţi că o bună parte din Biblie este poezie. Deşi poezia ebraică nu rimează, una din caracteristicele sale este structura alfabetică, de exemplu în Iov 13:7-11 fiecare rând începe cu un H. Întregul psalm 19 este aranjat alfabetic, începând cu versuri care au pe a ca primă literă, altele au b şi aşa mai departe. Poezia poate revela adevărul, dar nu în mod necesar acurateţea detaliului.
Biblia trebuie citită pe îndelete, cu pauze de respiraţie şi de meditaţie. În textul ebraic există athnach, un semn care împarte un verset în două propoziţii principale. Alt semn pentru pauză este segholta, care subîmparte fraza anterioară de athnach. Astfel 1 Regi 13:18, citit conform punctuaţiei ebraice, ar fi în felul următor: Şi eu sunt prooroc ca tine (segholta – o pauză, respiraţi şi reflectaţi). Şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului (îngerul nu ţi-a vorbit ţie, cititorule, decât dacă faci pauză cum s-a indicat, pentru a medita şi a-l evoca) şi mi-a zis: „Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă” (athnach respiraţie adâncă, meditaţie). Dar îl minţea (Pauză. Aici este un semn numit silluq care separă acest verset de următorul).
Zaqeph-qaton (scris): este pentru o uşoară pauză.
Este bine să fie cunoscute aceste lucruri. Accentele pot ajuta la interpretarea unor pasaje îndoielnice cum ar fi la Isaia 40:3: Un glas strigă (zaqeph-qaton, pauză): Pregătiţi în pustie (zaqeph-gadol, pauză) calea Domnului. Oriunde se întâlnesc două zaqephs în aceeaşi frază, cea care e prima este mai puternică. Deci trebuie să citim: Un glas striga: „În pustie, pregătiţi calea Domnului” şi nu cum este pusă în mod obişnuit punctuaţia: Un glas strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului”.
Învăţaţi să citiţi Bibliua pe îndelete, respirând ritmic, cu pauze, pentru a pune accentele cum se cuvine.
În felul acesta vă puteţi cufunda în Duhul în care a fost scrisă Biblia şi puteţi fi apoi capabili să participaţi la Unitate, care este esenţa ei.
Meditaţia 33
Ştiinţa şi Biblia
Nu numai autorii biblici, ci şi alţi înţelepţi ai antichităţii au ştiut lucruri pe care ştiinţa modernă doar acum le descoperă. Aristotel, filozoful grec al II-lea î.d.Cr., a scris în „Despre originea animalelor” că minereul de plumb creşte în dimensiuni, se îngroaşă şi devine alb când intră aer în el. Până la începutul acestui secol această idee a fost considerată ca fiind doar o excentricitate a vremurilor de neştiinţă.
Acum vreo şaptezeci de ani, a fost descoperită flotarea de către savanţii lumii moderne. Pulberea de mineral şi de piatră este amestecată cu apă şi se suflă aer în ea. Minereul devine alb, creşte în volum şi pluteşte la suprafaţa apei. Acest proces este aplicat astăzi la milioane de tone de minereu peste tot în lume. Savanţii antici au ştiut totuşi ceva.
Autorii antici ai Bibliei, inspiraţi de Dumnezeu, au scris că la întoarcerea lui Isus, muntele Măslinilor (pe care va sta El) se va crăpa în două (…) şi jumătate din munte se va îndrepta spre nord, iar cealaltă jumătate către sud. (Zaharia 14:4). Jurnalul trimestrial al Societăţii Geologice din 1958 spunea că stâncile din Valea Iordanului sunt într-o considerabilă tensiune, că o vale stă să se crape. Aceasta înseamnă că din punct de vedere geologic întreaga jumătate de est se mişcă spre nord. Ştiinţa ne face să aşteptăm momentul despicării muntelui, dar noi aşteptăm ca picioarele Lui să atingă acest vârf, fără a ne considera nebuni.
Ştiinţa a arătat ce influenţă puternică au asupra caracterului nostru climatul, boala, hrana şi structura corporală. Fazele lunii şi petele din sistemul solar sunt şi ele factori ce determină comportamentul nostru. Cea mai mare incidenţă a crimelor se petrece în cursul celor mai călduroase luni ale anului.
Mintea noastră este complexă, dar sufletul şi mai mult. Cine din antichitate ştia despre complexele lui Oedip, Electra şi Pygmalion etc, referitor la subcopnştientul care ne poate conduce la comiterea unor fapte teribile?
Din cauza acestor lucruri unii consideră perimate criteriile moralei biblice.
Este adevărat că în vechime erau mulţi oameni neştiutori. Dar era Unul care ştia ce se află în om (Ioan 2:25) şi, pentru că ştia, ne-a învăţat Să nu judeci (Matei 7:1). El a ştiut şi ne-a spus: Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (Ioan 3:17). El a spus aceasta în vremurile când procedurile de judecare erau simple şi fără complicaţii; dacă un om fura sau omora era condamnat. Circumstanţele atenuante nu erau luate în considerare.
Atitudinea lui Isus era ştiinţifică cu mult înaintea naşterii ştiinţei comportamentului uman.
Întreaga metodă ştiinţifică, investigarea directă, exactă si completă, bazată doar pe fapte, vine de la Isus. Într-o lume de patimi dezlănţuite, El a spus: Adevărat, adevărat vă spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut (Ioan 3:11), nimic mai mult, exact ca într-un laborator ştiinţific. Duceţi-vă şi spuneţi lui Ioan exact ce auziţi şi ce vedeţi (Matei 11:4).
Fără fantezii, nici chiar fantezii religioase, numai fapte observate, chiar aşa cum se adună datele ştiinţifice.
Isus a învăţat omenirea să cerceteze ce se întâmplă în natură: Uitaţi-vă la păsările cerului si la crinii de pe câmp (Matei 6: 26-28). De la păsări, oamenii au învăţat să-şi facă aparate de zbor, iar de la crini au învăţat botanica şi agronomia.
Niciodată ştiinţa n-a fost o primejdie pentru religie.
Einstein, un om de ştiinţă al cărui nume este respectat de lumea întreagă, a scris: Ştiinţa fără religie este oarbă.
Marea diferenţă dintre ştiinţă şi religie este că prima nu stabileşte adevăruri necontestabile şi dogme eterne. Ea abordează adevărul prin aproximări succesive, fără a reclama măcar completa acurateţe.
Meditaţia 32
Crima de a-ţi fi teamă
Tema este cea care îi face pe unii creştimi din jurul nostru să devină la fel ca Iuda.
Apocalipsa 21:8 enumeră opt categorii de oameni care vor intra în adâncul cu foc şi pucioasă. Primii pe listă nu sunt necredincioşii sau ucigaşii, aşa cum ne-am aştepta, ci cei ce se tem.
Teama este omenească. Lui Petru i-a fost teamă în Ghetsimani. Tuturor ne este frică, dar acest lucru este mai urât în faţa lui Dumnezeu decât multe păcate majore. Se pare că sunt multe bătălii de dat chiar şi în viaţa veşnică.
Universul lui Dumnezeu e vast, iar curajul va fi unul din criteriile de selecţie.
Creştinul poate spune despre sine ceea ce spunea regele Carol al Franţei în piesa „Henric al VI-lea” a lui Shakespeare: Îi iert moartea care mă răpune când mă vede dând un pas înapoi sau fugind. Armata mea mai curând sfarmă zidurile cu dinţii, decât să părăsească asediul.
Noi suntem turma lui Hristos. Oile nu fug de lup. Ele nu se pot apăra singure, dar mărturisesc pe Creatorul lor îndurând moartea cu răbdare, fără a ântoarce spatele duşmanilor.
Copiii lui Dumnezeu pot fi arşi pe rug, dar nu pot fi făcuţi să dea înapoi. Noi suntem aici pentru a-i înspăimânta pe demoni.
Când Henric al VI-lea a spus: Dintre toate patimile, frica este cea mai blestemată, el a exprimat un gând biblic.
Meditaţia 31
Greutatea relativă a minunilor
Când m-am întrebat de ce Dumnezeu nu ne eliberează printr-un înger, aşa cum s-a întâmplat când Sf. Petru era la închisoare, mi-am amintit că , la Fapte 2 sunt 27 de versete despre învăţăturile date de apostolul Petru şi nimai 8 cuvinte despre semne şi minuni.
Minunile joacă un rol minor în religia creştină; în primul rând, pentru că este foarte uşor să priveşti drept minune ceea ce nu este.
Misionarii care au mers la tribul Ambrim din Noile Hebride au predicat fără succes până când şi-au scos dantura falsă şi şi-au pus-o din nou. Acesta a fost începutul unei schimbări ce-a urmat. Şeful tribului a exclamat că zeii veniseră la ei sub forma oamenilor albi.
Multe vindecări considerate minuni nu mai au aceeaşi valoare azi , deşi eu însumi am experimentat adevărate minuni în refacerea sănătăţii mele. Ceea ce se petrece după o minune poate , de asemenea, să fie o problemă. În „Henric al VI-lea” de Shakespeare, când regele aude de un orb vindecat în mod miraculos, a exclamat: Prin vedere păcatu-i înmulţit. Dacă regenerarea nu însoţeşte vindecarea, fostul orb va fi posedat de noi patimi, care-l vor face şi mai rău decât înainte. Acest lucru e valabil şi pentru altre infirmităţi. Am cunoscut personal orbi care au fost vindecaţi în detriumentul sufletului lor.
Trebuie, de asemenea, avut în vedere că unele din povestirile despre minunile din biblie , pot fi urmarea unor traduceri îndoielnice. Ni se spune că Ilie a fost hrănit de corbi, orevim, în ebraică )1 Regi 17: 6) Acelaşi cuvânt este folosit şi la Isaia 13:20 pentru arabi. Şi ce contează dacă erau arabi cei ce l-au hrănit pe profet?
Au fost atâtea miracole în decursul istoriei… De obicei ele nu conving pe nimeni cu excepţia , uneori, a persoanei care a beneficiat. Isus le-a spus celor care l-au căutat:… Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea… (Ioan 6:26).
În căitarea miracolelor, ceea ce contează este satisfacerea dorinţelor eului. Dar Isus ne sfătuieşte să nr lrpădăm de noi înşine. Dacă eul nu este omorât, orice minune nu face decât să crească pretenţiile cât mai mult, întărind egoismul.
De aceea Biblia nu se ocupă atât de minuni cât, mai curând, de învăţătura care aduce naşterea din duh.
Să păşim cu siguranţă, conform cu învăţăturile biblice, iar dacă Dumnezeu face şi minuni, să ne bucurăm!
Meditaţia 30
Căutarea după Dumnezeu
Această căutare a început demult. Un poem ugaritic, „Ledlulbeş nemequi” (Îl voi lăuda pe Domnul Înţelepciunii), datând cam din anul 2500 î.d.Cr., conţine aceste versuri mişcătoare:
O, dacă aş şti măcar că aceste lucruri vor place unui zeu.
Ce e bine în ochii omului e rău pentru un zeu.
Ce e rău în mintea omului e bun pentru zeul său.
Cine poate înţelege sfatul zeilor în mijlocul cerului?
Planul lui Dumnezeu este ca apele adânci.
Cine-l poate înţelege?
Omul caută o relaţie autentică cu Dumnezeu dar, pentru că voinţa Sa, atitudinea şi gândurile sale ne sunt necunoscute, noi tremurăm la fiecare pas ca nu cumva să le nesocotim. Această frică dispare doar atunci când trecem de la relaţia cu Dumnezeu la posesia Sa.
În Isus, Fiul lui Dumnezeu a devenit om. Între natura umană şi cea divină a avut loc ceva asemănător unei petreceri de nuntă.
Pot să spun acum: „Preaiubitul meu e al meu şi eu sunt a Lui” (Cântarea Cântărilor 6:3). El e posesiunea mea. El dispune de mine dar şi eu dispun de El. Nu mai este o relaţie între două entităţi care se pot despărţi oricând. Bariere este zdrobită de Hristos. Dumnezeu nu mai este singur şi inima obosită a omului nu mai este nici ea singură. Aceasta Îi poate răspunde Domnului său prin afirmaţia lui Shakespeare: Nu mai pot fi slujit de către tine, pentru că nu te pot împărţi în două („Henric al IV-lea”).
Dificultatea de a nu mai înţelege căile lui Dumnezeu dispare. Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: Pentru ce m-ai făcut aşa? (Romani 9:20). Sufletul care Îl are pe Dumnezeu ştie că felul în care El conduce lumea nu poate fi judecat de vederea mioapă a omului. Ai Lui sunt cel care se rătăceşte şi cel ce rătăceşte pe alţii (Iov 12:16). Cel care-L are pe Dumnezeu e satisfăcut cu asta şi nu mai pune întrebări.
În ziua de pe urmă, Domnul va spune unora: niciodată nu v-am cunoscut. Cum oare să nu-Şi poată cunoaşte Ziditorul creatura?
El ne-a creat, dar nu ca pe nişte creaturi exterioare Lui Însuşi; ci pentru a fiinţa şi a ne mişca în El (Fapte 17:28). A dorit unirea cu noi într-o îmbrăţişare eternă şi nu într-o dualitate: cunoscător – cunoscut. La sfârşit vor fi respinşi cei care nu au realizat acest lucru şi au crezut că pot rămâne doar cunoscători ai lui Dumnezeu.
Ei au avut o relaţie cu un Dumnezeu îndepărtat, poate chiar o relaţie bună, profeţind în numele Său, scoţând demoni în numele Său, făcând multe lucruri minunate (Matei 7:22), dar rămânând despărţiţi de Dumnezeu, fără să fi fost ai lui Dumnezeu. Ei nu au aparţinut iubitului lor şi iubitul lor nu le-a aparţinut.
Renumitul mistic creştin Meister Eckhardt spune că cel care doar Îl adoră pe Dumnezeu e un necredincios. Cel care crede e unit cu El şi nu mai e nevoie să-l adore de la distanţă.
Meditaţia 29
Despre veşnicie
Veşnicia nu înseamnă timp nesfârşit. Aşa ceva nu există, cum nu există spaţii fără dimensiune. Veşnicia este o stare în care timpul nu mai există (Apocalipsa 10:6). Filosoful Boethius a dat o definiţie, în mare, acceptată de Biserica Creştină. Veşnicia este posesia totală, simultană şi perfectă, a unei vieţi complete. Cum a spus gânditorul grec Parmenide: Veşnicia este întreagă, unică. În veşnicie nimic n-a fost sau va fi. Totul este deodată, complet, continuu.
Imaginaţi-vă un film în mişcare. Când îl vedem prin proiector vedem evenimentele înregistrate pe peliculă succesiv şi fiecare pare să fie efectul celor precedente. Odată, la cinema, m-am trezit rugându-mă pentru un om nevinovat care suferea îngrozitor pe ecran. L-am implorat pe Dumnezeu să-l salveze. Dar ceea ce urma să se întâmple se afla deja înregistrat pe film. Treaba mea era doar să fiu atent la el.
Ar trebui să trăim prezentul cu perspectiva eternităţii, în perfectă seninătate. Totul este ştiut dinainte, predestinat (Romani 8:29). Omar Khayyam a exprimat acest lucru atât de bine. Tradiţia islamică atribuie lui Mahomed cuvintele: Pana cu care a scris Dumnezeu toate lucrurile s-a uscat de mult.
Şi creştinii cred în predestinare.
Aşadar, atitudinea ideală pentru un credincios este una contemplativă. Isus spune nu doar Martei, ci tuturor oamenilor: …pentru multe te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua (Luca 10:41-42)
Aproape orice creştin ar spune astăzi că ea a făcut alegerea cea rea: ea nu a ales să pregătească masa pentru cei doisprezece oameni înfometaţi, ci să stea liniştită, să privească la frumuseţea oaspeţilor. Biblia nu ne îndeamnă nicăieri să fim activi, ci în nenumărate ocazii ni se atrage atenţia să veghem. Iată că au venit nişte magi (Matei 2:1). În loc să se uite la ei, oamenii le-au arătat calea spre Betleem fapt ce a costat viaţa multor nevinovaţi. Şi un lepros s-a apropiat de El, i s-a închinat (Matei 8:2). La vremea aceea oamenii nu puteau vindeca lepra.
Nu vă amestecaţi în diferite probleme decât dacă sunteţi siguri că puteţi ajuta. Luaţi seama doar; Domnul face restul.
Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună straşnică (Matei 8:24). Se va întâmpla unul din două lucruri: fie te vei îneca şi vei merge la Tatăl, fie vei scăpa şi vei trăi pentru Tatăl.
Aşa că nu te înspăimânta, ia seama doar! În orice lucru, cu cât te agiţi mai mult, cu atât rezultatele sunt mai rele.
Nu suntem încă în veşnicie, dar putem prinde o străfulgerare a ei, petrecând cât mai mult timp posibil în contemplaţie.
Meditaţia 28
De ce se mânie Isus?
Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Iubire. Ea nu ne învaţă că El este cu totul iubire sau doar iubire. Acţiunile Lui au şi alte aspecte.
Iov a spus: Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi (…) îmi străpunge rărunchii fără milă, (…) mă frânge în bucăţi (…) Se aruncă asupra mea ca un războinic (Iov 16:11-13). Când citesc aceste rânduri îl am înaintea ochilor pe Df. Sebastian străpuns de săgeţi din toate părţile de persecutorii creştinilor. Iov ar spune că Dumnezeu era prima cauză a suferinţelor lui Sebastian.
Iov, cu siguranţă, credea într-un dumnezeu, dar vorbeşte ca şi când ar fi pluralitate în El. El Îl descrie pe Dumnezeu aşa cum ar descrie cineva pe un duşman, dar spune în acelaşi capitol, la v.19: Martorul meu e în cer, ceea ce înseamnă că Îl concepe pe Dumnezeu drept Unul care îi ia apărarea.
Isus L-a reprezentat pe Dumnezeu pe pământ. Oricine L-a văzut pe El L-a văzut pe Tatăl (Ioan 14:9). Isus nu putea fi exclusiv iubire. El izbucneşte câteodată, în ceea ce pare a fi o furie nemotivată. Fariseul care l-a invitat la masă n-a făcut nici o observaţie nepotrivită faţă de Isus sau referitoare la El,ci doar a întrebat de ce Isus nu şi-a spălat mâinile înainte de masă. Isus a început să-i dojenească pe toţi fariseii, numindu-i smintiţi şi ipocriţi.
Un învăţător al Legii, alt oaspete, a făcut ceea ce aş fi făcut şi eu, într-o încercare de a-L calma pe Isus. Drept răspuns Isus vorbeşte cu asprime despre toţi învăţătorii Legii şi chiar despre părinţii acestora. (Luca 13:18-52). Oricine ar fi obiectat la o astfel de comportare din partea unui oaspete.
Cel mai bine e să-I acceptăm pe Dumnezeu şi pe Isus, mesagerul Lui, aşa cum sunt. Este o greşeală să impui etică şi tipare de comportament omeneşti lui Dumnezeu.
Isus a primit să moară răstignit, acesta fiind unicul mod de a răscumpăra păcatul omenesc. Pentru a fi răstignit trebuia să stârnească ură violentă faţă de El. Fără acestă ură, nici moartea izbăvitoare a lui Isus, nici salvarea noastră nu ar fi putut avea loc.
Primii apostoli aveau acelaşi scop, ştiind că sângele martirilor este sămânţa Bisericii. Iar ei au stârnit cu bună ştiinţă ura faţă de ei înşişi. La Roma, unii evrei au crezut mesajul lui Pavel, alţii nu, dar el a generalizat acuzând întregul popor: căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile… (Fapte 28:24-27).
Isus şi apostolii Săi au făcut adesesa lucruri care i-au umplut pe alţii de furie; pentru că era necesar. Se impunea această atitudine, putem fi siguri de aceasta, deşi nu ştim ce scopuri erau urmărite în fiecare caz.
Meditaţia 27
De ce nu a acceptat Isus să fie făcut împărat?
Când Isus a înţeles că iudeii voiau să-L facă împărat, a plecat (Ioan 6:15). Cu siguranţă că El ar fi fost un împărat mai bun decât Irod şi El trebuie să fi ştiut acest lucru. Atunci de ce n-a acceptat? Putem doar să presupunem motivele Lui.
Un motiv ar fi că această alegere nu era pentru El. Popoarele sunt nestatornice: astăzi aleg un rege, mâine îl alungă. Hristos nu acceptă roluri pentru care noi îl alegem pe El. Alegerea trebuie să fie a Sa. Decizia Lui era de a fi un mântuitor pentru viaţa veşnică, mai curând, decât un rege pentru viaţa aceasta.
Pe de altă parte, faptul că El era un bun Mântuitor nu dovedeşte că at fi fost şi un rege bun pentru Iudeea, după cum un profesor nu este în mod obligatoriu, şi un bun prim-ministru. Ca om, El a arătat uneori indiferenţă clară faţă de suferinţele umane, după cum a arătat altă dată compasiune. Însă nici una din aceste atitudini nu l-a stăpânit. El a ales.
Când unui rege, în sensul lumesc, i s-ar fi spus despre galileenii nevinovaţi, ucişi de Pilat, acela s-ar fi arătat indignat şi ar fi poruncit alungarea lui Pilat. Însă Isus a spus doar: Credeţi voi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel (Luca 13:2,3).
Când I s-a spus despre o catastrofă, despre un turn care a căzut şi a ucis optsprezece persoane, Isus nu a dat sfaturi despre cum să se construiască în viitor, nici nu a propus vreo compensare pentru familiile victimilor. El a repetat vorbele de mai sus şi a făcut din aceasta o altă ocazie pentru a propovădui pocăinţa. El a comunicat numai un motiv de mâhnire: acela de a nu fi sfânt.
Aceasta este atitudinea corectă a unui Mântuitor, nu a unui rege pământesc.
Când Isus vindecă un om posedat de demoni, El îneacă o turmă mare de porci (Luca 8:33). Isus arată indiferenţă faţă de distrugerea acestei proprietăţi. Mântuitorul preferă să distrugă o turmă şi să sărăcească un om decât să rămână cineva demonizat. Isus nu Se justifică ci împlineşte ceea ce se aşteaptă de la Mântuitorul omenirii.
Isus prevesteşte o tragedie naţională: distrugerea statului iudeu. El nu cheamă oamenii să-şi dea viaţa pentru apărarea patriei, aşa cum ar face un rege obişnuit. El spune ucenicilor: Atunci (…) să fugă (Luca 21:21). Abandonarea ţării la o vreme atât de tragică a dus la ruptura finală dintre creştinism şi iudaism.
Mântuitorul Şi-a investit ucenicii cu Adevărul etern care trebuia să rămână neatins. Acest lucru era mai important decât apărarea ţării lor.
Aşa gândeşte un Mântuitor. Un împărat pământean are altă chemare. Aceste două scopuri nu se amestecă. Isus nu putea fi un împărat pământean, iar cei care încearcă să-l facă un dezlegător al problemelor pământeşti greşesc.
Meditatia 26
De ce a ales Isus un diavol ca apostol?
Sub teroarea comunistă, unii pastori au fost renegaţi. Oare aceasta poate anula valoarea mesajului lor de dinainte? Isus a spus: … unul din voi este un drac, când vorbea de Iuda Iscarioteanul (Ioan 6:70-71). Dacă Isus ştia că Iuda era un diavol, de ce l-a ales pe el să fie unul din apostoli?
Învăţăm din Cuvântul lui Dumnezeu, din Psalmii lui David, care a fost un ucigaş şi un adulter, care, în mod normal, ar fi trebuit să-şi petreacă viaţa în închisoare; de la Solomon, care niciodată nu a fost sătul de femei şi care, în final, a căzut în idolatrie; de la Petru, care s-a dovedit a fi laş, când i s-a cerut curaj. Dumnezeu i-a ales pe aceşti oameni ca să ne ajute să distingem între mesaj şi păcatele mesagerilor, să-i acceptăm pe învăţătorii noştri în ciuda slăbiciunilor şi păcatelor lor.
Dacă ar trebui să respingem acele opere de artă care au fost făcute de oameni imorali, atunci aproape am rămâne fără mari opere de artă. Ne simţim întăriţi de imnuri, de acele cunoscute cântece evanghelice ale lui William Cowper, care a devenit ulterior poet naţional, dar niciodată nu şi-a mai folosit darul în slujba lui Dumnezeu.
Cowper a scris în imnul lui că păcătoşii, spălaţi în sângele lui Hristos, sunt curăţiţi de păcate. Dar referitor la el însuşi a scris: nu este nici o încurajare în Scriptură, atât de cuprinzătoare, încât să includă cazul meu, şi nici vreo consolare care să mă atingă. El edmitea iertarea liberă a iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare caz, exceptându-l pe al lui. Cred despre mine că sunt singurul caz căruia Dumnezeu îi promite totul şi nu-i dă nimic. Oare poate această schimbare de atitudine, pe care să ştirbească valoarea lui ca autor de imnuri? Trebuie să facem distincţie între cântec şi compozitor.
În Vest, vieţile liderilor politici, ale oficialităţilor şi chiar ale liderilor Bisericii sunt studiate cu atâta minuţiozitate, încât nici arhanghelii nu ar fi găsiţi fără pată dacă ar fi supuşi unui asemenea examen. Ar fi mai bine să spunem: Îşi îndeplineşte bine acest om datoriile sale politice, economice şi religioase? Restul aparţine lui Dumnezeu. Nimeni nu este fără păcat şi chiar oamenii care au comis greşeli grave au fost folositori în Împărăţia lui Dumnezeu.
Poate s-a petrecut aşa pentru a ne învăţa că Isus a mers până la ultima limită, punând un diavol drept apostol. Nu se putea face o alegere mai rea decât atât.
Meditatia 25
Misterul rugăciunilor fără răspuns
Biblia este plină de rugăciuni neprimite. Pavel scrie: „Şi cer totdeauna ca, prin voia Lui Dumnezeu, să am – în sfârşit – fericirea să vin la voi” (Romani 1:10). În locul unei călătorii prospere, el a venit ca un prizonier în lanţuri şi a naufragiat; şi multe alte exemple abundă în Biblie.
Orice cerere în rugăciune arată o lipsă de supunere, în ceea ce Dumnezeu – în înţelepciunea şi dragostea Lui – a hotărât dinainte. Cum ar fi lumea dacă Dumnezeu şi-ar schimba Planul ori de câte ori cineva îşi exprimă o dorinţă în rugăciune? Talmudul spune că Marele Preot intră în locul Prea-Sfânt din Templu o dată pe an, spre a se ruga pentru popor, şi întotdeauna îşi încheia rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, nu lua în seamă cererile drumeţilor!”. Era un lucru întelept: cei ce călătoreau lunea, cereau să nu plouă în ziua aceea; la fel, cei ce călătoreau marţea, miercurea etc. Dacă Dumnezeu i-ar fi ascultat, poporul ar fi pierit din cauza secetei.
Următoarea poveste ilustrează cel mai bun mod de a ne ruga.
Doi creştini au plantat câte un măr în faţa casei. Când a venit vremea să se coacă merele, primul s-a uitat furios la pomul lui: nu avea nici măcar un măr. Când s-a apropiat de casa vecinului, s-a înfuriat şi mai tare: ramurile din pomul vecinului său gemeau de greutatea unor fructe minunate. Atunci, el i-a cerut fratelui său: „Explică-mi şi mie cum vine asta! Am plantat pomii în acelaşi timp, slujind aceluiaşi Dumnezeu; cum se face că ţie ţi-a dat atât de multe mere şi mie, nu?”. Celălalt a răspuns: „Poate nu te-ai rugat pentru pomul tău!” „Cum? Nu m-am rugat? a striga primul. M-am rugat în fiecare zi: Doamne, dă ploaie! Doamne, destul cu ploaia! Doamne, acum e nevoie de soare! Acum, e prea mult! O să-mi usuce pomul! N-am neglijat nici o clipă rugăciunea, dar totul a fost zadarnic. Tu cum ai făcut?” Fratele i-a raspuns: „Nu sunt atat de priceput la rugăciune cum eşti tu! M-am rugat numai o dată, la început, în felul acesta: Tată, am sădit un măr şi aş vrea să aibă fructe la timpul cuvenit; nu ştiu de câtă ploaie sau de cât soare are nevoie; Tu eşti un grădinar mai experimentat decât mine; Tu ai creat Raiul şi toţi pomii cresc sub îndrumarea Ta; dăruieşte-mi mere, la timpul potrivit!”.
Trăim rugăciuni fără răspuns pentru că cerem prea multe lucruri fără a avea în vedere rezultatele pe termen lung. „Există o cerinţă creştină: trăiesc aici ca un păcătos iertat prin har şi, la sfârşitul vieţii mele, mă rog să locuiesc în Cer, cu cei dragi ai mei. Învaţă-mă să îţi slujesc pe pământ ca într-o călătorie către Ceruri!”
O astfel de rugăciune nu ramâne niciodată nebăgată în seamă.
Meditaţia 24
Echad şi Iachid
O veche parabolă chineză povesteşte despre un vânător care a plecat împreună cu fiul său să pună capcane. În ciuda tuturor avertismentelor, fiul a pus capcane pe drum, în loc să aştepte să ajungă în pădure. Curând, mulţi oameni s-au prins în capcane, inclusiv mama şi sora bărbatului. Apoi dragostea, adevărul şi speranţa au căzut şi ele în capcană, iar în cele din urmă drumul însuşi a căzut în cursă. După multă vreme, tatăl şi-a convins fiul să deschidă capcanele. Drumul era atât de fericit că era liber, încât s-a întins atât până când toată lumea a devenit un drum.
„Ce frumos e drumul meu acum!”, a exclamat băiatul. Drumul, auzind că cineva l-a numit „al lui”, a murit… De atunci, nu mai este nici un drum în lume.
Este o poveste pesimistă, căci există un drum către Dumnezeu. Biblia este descoperirea Lui, o hartă care trebuie citită cu mare atenţie la fiecare cuvânt. Drumul nu poate fi numit de nimeni „al meu”, el este numai al lui Dumnezeu.
Învăţătura fundamentală a Bibliei ne spune că Dumnezeu este unul; credinţa şi botezul sunt unice; dar limba ebraică are două expresii pentru conceptul de UNU: IACHID – reprezintă unitatea absolută, ca în Geneza 22:2: „Ia pe singurul Tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac”; ECHAD – reprezintă unitatea compusă, ca în Geneza 1:5: „Astfel a fost o seară şi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi”.
Dumnezeu nu este niciodată numit Iachid în Biblia ebraică, ci totdeauna Echad, o unitate compusă. Traducerea literală la Deuteronom 6:4, piatra de încercare a credinţei iudaice, zice: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul (la plural) nostru este singurul Domn” (unic compus: ECHAD).
Dumnezeu n-a fost niciodată singur dar, fiind singurul, El era mai mulţi, căci El nu era fără Cuvânt, nici fără Înţelepciune, nici fără Putere, nici fără Sfătuire (Hipolit). Întotdeauna se află în El Cuvântul şi Înţelepciunea, Fiul şi Duhul prin care şi în care El a facut totul liber şi spontan (Irineu).
Dumnezeu se cunoaşte pe Sine cu desăvârşire. Această autocunoaştere este numită Fiul cel Veşnic. El are toate atributele Tatălui pe care Îl cunoaşte. Amândoi sunt uniţi într-o iubire desăvârşită, divină. Această iubire are, de asemenea, toate atributele Tatalui. Aceasta iubire se numeşte Duhul Sfânt. Cele trei entităţi sunt una. Aceasta entitate este ECHAD, o unitate compusă de entităţi, care-Şi păstrează singularitatea.
„Zohar”, o străveche carte a misticismului iudaic, referindu-se la Deuteronom 6:4, Îl proclamă pe Dumnezeu ca Treime. Punându-se întrebarea de ce apare numele lui Dumnezeu în acest verset, ea răspunde: „Primul , Domnul Dumnezeu, este Tatăl de sus; al doilea este al lui Jesse Mesia, provenind din familia lui Jesse prin David; al treilea este Calea, care este jos, şi cei trei sunt una”.
Atomul, natura, individul, toţi sunt unităti, părţi într-o stare de extremă tensiune, împlinesc miracolul unităţii.
Există o unitate în diversitate şi tensiune chiar în cadrul Dumnezeirii: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobeasca prin suferinţă” (Isaia 53:10). Fiul, în agonie, în Ghetsimani, L-a implorat pe Tatăl să-L cruţe. Hotărârea Tatălui a rămas neclintită. Isus a spus, de asemenea, misterioasele cuvinte: „…căci, dacă nu mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16:7), lăsând impresia că cei doi nu pot fi în acelaşi loc, în acelaşi timp. Noi spunem, în mod obişnuit, că Isus este mijlocitorul nostru la Tatăl, ceea ce pare să implice faptul că Fiul intervine pentru a schimba decizia Tatălui în favoarea noastră.
Dumnezeu este una, ECHAD, nu IACHID. Dacă Unitatea Lui n-ar fi atat de complexă, n-ar fi atat de necesar s-o afirmăm. Biserica este una, soţul şi sotia sunt una – ECHAD, unităţi compuse.
Meditaţia 23
Biografii interesante care lipsesc din Biblie
Noul Testament povesteşte de mai multe ori şi cu lux de amănunte istoria vieţii şi convertirii persecutorului Saul din Tars în Pavel, viitorul apostol, deşi trebuie să fi fost alte biografii care, la vremea aceea, când au fost scrise Faptele Apostolilor, păreau a fi mai interesante decât cea a lui Pavel.
Pavel a spus: am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi (…) şi când erau osândiţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor (Fapte 26:10,11). Nu numai că a ucis creştini, dar le-a înfrânt rezistenţa şi i-a făcut pe mulţi dintre ei să-şi renege credinţa.
Aceştia au fost primii martiri ai creştinismului, dar Biblia nu le menţionează numele şi nici nu spune povestea suferinţelor şi morţii lor tragice. Poate autorii biblici au dorit să prevină viitoare excese în venerarea sfinţilor. În secolele următoare, istoriile martirilor au fost prezentate în detaliu şi adesea îmbogăţite cu fantezie.
Biblia vorbeşte despre Iosif, prizonierul Vechiului Testament, căruia i-au fost încredinţaţi întemniţaţii: Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
La fel, Hristos este Cel ce face toate în viaţa martirilor. Nu ar fi fost în spiritul Bibliei să facă mare vâlvă în jurul lor; nici ei înşişi nu ar fi dorit-o. De ce trebuie să fie cinstiţi martirii? Căci ceea ce au făcut ei nu este maximum, ci minimum cerut unui ucenic al lui Hristos. A fi asemenea lui Hristos în viaţă şi moarte este ceea ce se aşteaptă de la el. Oricine este ca Hristos nu este Hristos. Noi suntem făcuţi a fi Hristos. Noi suntem Trupul lui Hristos – aşa că noi suntem El. Vei fi ca Dumnezeu (Geneza 3:5) îi spune diavolul Evei. Sunteţi Dumnezei, a spus Isus. Unirea credinciosului cu Dumnezeu este perfectă. Martitiul este un lucru mic în coparaţie cu această chemare.
Multe alte biografii, foarte interesante, lipsesc din Biblie. La Fapte 2:41 ni se spune că, într-o singură zi, doar în Ierusalim două mii de suflete s-au adăugat Bisericii. Au rămas ele constante? Au mai adus şi alte suflete în Biserică? De ce vă trebui8e un răspuns? Permanent auzim despre mulţi oameni careţL primesc pe Isus la adunările evanghelice. Ce se întâmplă cu aceşti oameni după aceea? Sunt deciziile lor sincere?
Cine pune multe întrebări capătă multe răspunsuri descumpănitoare. Biblia ne învaţă să ne bucurăm că unii oameni au cel puţin bunăvoinţă şi bune intenţii, chiar numai pentru o zi. O femeie samariteancă a adus tot oraşul la Hristos (Ioan 4:30). Dacă ar fi continuat astfel, n-ar mai fi rămas cetăţi neconvertite în Palestina. Biblia ne spune ce a făcut ea doar în ziua aceea. După acest eveniment, un văl este aruncat asupra vieţii ei.
Un hoţ, Zacheu, a promis, sub influenţa Domnului, să împartă jumătate din averea lui celor săraci şi să dea înapoi ce furase (Luca 19:8). Povestea Bibliei se încheie cu promisiunea sa, dar nu ni se spune dacă şi-a împlinit făgăduiala. Sfântul autor s-a bucurat că un hoţ a dat dovadă de căinţă, fie şi pentru un singur moment.
Isus îl apreciază pe un ostaş ca fiind cel mai mare credincios om pe care l-a întâlnit vreodată (Matei 8:10). Ar fi fost interesant de ştiut cum şi-a continuat viaţa acest ofiţer.
Un om care este azi credincios e posibil să nu rămână la fel. Deşi Biblia nu ne dă biografii întregi, ea ne învaţă să ne bucurăm de acel bine, oricât de puţin şi de nestabil îl găsim în oameni.
Meditaţia 22
Cuvinte care lipsesc din Biblie
În timp ce eram deţinut, nu aveam nimic şi mi-am dat seama atunci de importanţa faptului că în vechiul testament ebraic verbul „a avea” nu se întâlneşte niciodată. El ne există în limba ebraică şi nici măcar în ebraica modernă. A fi lipsit chiar şi de cuvântul „a avea” este culmea abandonării a tot ce ai.
Este un păcat să ai. La primii creştini toţi cei ce aveau ogoare şi case, le vindeau , aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor (Fapte 4:34-35). Ei erau iudei şi au descoperit, graţie lui Isus, ce a fost revelat prin geniul limbii lor: nu este bine pentru oameni să aibă, să posede. Un copil al lui Dumnezeu poate doar să administreze lucrurile care, de fapt, aparţin Creatorului.
În greacă cuvântul echo este folosit pentru a avea, dar are mai multe alte înţelesuri: a fi capabil, a fi dotat cu, a putea, a număra, a face etc. Ideea de a avea este o noţiune falsă. M-am născut fără consimţământul meu, nu am ales timpul sau locul, forma trupului meu saucaracterul moştenit. Viaţa mea s-a dezvoltat în împrejurări care nu au fost deloc în planurile mele. Eu nu am viaţa mea. Ea provine, conform unor legi stabilite, nu de mine. Şi nici nu posed eu ceea ce ţine de viaţă.
Renumitul tenor Caruso a fost obligat să cânte pe scenă în ziua morţii mamei sale, pentru a nu dezamăgi miile de admiratori care veniseră special să-l aculte. După spectacol a exclamat: la început am crezut că am o voce; acum îmi dau seama că această voce mă are pe mine.
Ghiar bucuriile şi supărările sunt date sau luate de alţii şi, în ultimă analiză, de Fiinţa unică.
Nu numai la forma de infinitiv lipseşte a avea din vocabularul ebraic, dar chiar şi cazul genitiv (al posesiei), este rar folosit. În ebraică nu se spune în mod obişnuit casa omului, căci nimeni nu poate avea una.În ebraica vorbită genitivul este înlocuit de aşa numitul „caz de costruit” care constă în scurtarea cuvântului pentru lucrul posedat. Astfel, orice persoană sau obiect redu8s la a fi o posesie îşi pierde din valoare.
În rugăciunea Domnului Isus, cuvântul Eu lipseşte cu desăvârşire, deşi este unul din cele mai folosite cuvinte în rugăciunile oamenilor.
Există un lucru mai rău decât rugăciunea în faţa unui idol: să te rogi şi să te închini în faţa propriei imagini. Creştinii n-ar trebui să fie fixaţi pe Eu, ci pe Dumnezeu. Eul ar trebui să dispară complet din rugăciune şi de asemenea amintirea identităţii persoanei care se roagă. Adevărata rugăciune este o revărsare de dragoste pură pentru binele întregului şi pentru ca totul să fie după voia Domnului.
Alt cuvânt care este complet absent din Biblie este cuvântul istorie. Istoria este amintirea evenimentelor după cum s-au succedat în timp. În istorie un eveniment este presupus a fi efectul celui precedent, care este deci cauza lui. Toate acestea sunt o iluzie. Ceea ce văd la cinema este tot o succesiune de evenimente, dar cel ce proiectează poate rula pelicula înapoi, prezentând evenimentele într-o altă înşiruire, sau filmul ar putea fi mixat pentru a arăta evenimentele în altă ordine. Totul este predeterminat de Dumnezeu.
Pana cu care Dumnezeu a scris tot ce se va întâmpla până la sfârşitul lumii s-a uscat de mult şi nu va fi din nou înmuiată în cerneală pentru a scrie o nouă versiune.
Meditaţia 20
Exagerări în Biblie
S-au scris multe de către credincioşi în privinţa acurateţii Bibliei, dar rareori sunt amintite exagerările ei evidente.
Toţi prorocii mărturisesc despre El, afirmă Petru (Fapte 10:43). Dar au fost proroci evrei ca Obadia sau Amos care nici măcar nu-L menţionează pe Mesia.
Femeia samariteancă, cea care L-a întâlnit pe Isus, a spus oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. (Ioan 4:29). Acest lucru cu siguranţă nu poate fi exact. Ar fi fost nevoie de ani pentru a-i arăta cuiva fiecare faptă a sa. Isus i-a arătat numai că ştia de totala ei decădere morală.
Criticii vor spune că astfel de afirmaţii sunt pertinente pentru a îndreptăţi pe cineva să pună Biblia la îndoială. Dar cei ce cunosc inima omenească învaţă din asemenea din asemenea afirmaţii despre impactul avut de Isus asupra contemporanilor Săi.
În timpul celui de-al doilea război modial, soţia mea s-a dus la Budapesta în nişte împrejurări deosebit de periculoase, pentru a aduce uşurare creştinilor suferinzi de acolo. Mult timp nu am avut veşti de la ea. În acest interval, n-am fost capabil să citesc ceva fără să-i văd chipul pe paginile oricărei cărţi sau ziar pe care le-am deschis. Aş putea spune ca Petru, contrar experienţei altora: Toate cărţile şi revistele conţin doar imaginea Sabinei.
Pentru o vreme, după discuţia cu Isus, femeia samariteancă a fost obsedată de amintrirea tuturor greşelilor ei şi într-o asemenea stare de conştiinţă, se poate să fiu spus într-adevăr: Mi-a spus tot ce am făcut.
Lui Petru, care L-a văzut pe Domnul înviat, el care era plin de experienţa sa cu Mesia, se poate să i se fi părut că toţi profeţii vorbiseră numai despre Hristos. Exact în timp ce petru vorbea astfel, ceea ce în mod normal ar putea fi considerat drept o exagerare, Duhul Sfânt S-a coborât asupra lor.
Mulţi predicatori şi scriitori creştini insistă prea mult asupra acurateţii Bibliei. Duhul Sfânt nu Se pogoară asupra acelora care ascultă de ei, căci Isus nu este cu totul al lor. Inima le este ocupată cu tot felul de gânduri şi sunt copleşiţi de atâtea probleme încât pentru Domnul Isus abia dacă mai rămâne loc.
Şi apostolul Pavel exagerează când spune că toţi cei ce locuiau în Asia, (…) au auzit Cuvântul Domnului (Fapte 19:10). Dar Pavel nu a mers niciodată mai departe de Asia Mică. Persia, Asia rusă şi China îi erau necunoscute. Afirmaţia lui Pavel arată cu ce era ocupată mintea lui: nu cu averea, faima ori plăcerea, ci cu un vis atât de viu simţit, încât părea real. El dorea Asia la picioarele lui Isus.
Astfel de vise sunt adevărate. O simplă descriere a faptelor este o plictiseală neinspirată. Adevărul lui Dumnezeu are aripi; el vede viitorul îndepărtat ca fiind prezent.
Am putut înţelege afirmaţia lui Pavel după eliberarea mea, când am predicat în Taiwan. Deşi vorbeam în faţa a numai 10000 de persoane, pe o mică insulă a Chinei, nu am trăit numai această experienţă. În faţa duhului meu şi a ochilor mei se aflau cele un miliard de persoane din China Mare care nu aveau nici un mijloc de a auzi Evanghelia. Lor le vorbeam.
În fiecare noapte, în timpul anilor întemniţării mele, am ţinut o predică adunării căreia i-am aparţinut. Eram sigur că vorbele mele vor fi primite. Cuvintele sunt auzite nu doar de aceia ale căror urechi percep sunetele. Poate Pavel ştia mai mult despre comunicarea telepatică decât ştim noi.
Este prea mult să considerăm ceva ca fiind exagerat, doar pentru că aşa ne pare nouă. Nu Biblia exagerează; noi exagerăm când o criticăm. Multe lucruri care au fost considerate exagerări ale Bibliei s-au dovedit mai târziu adevărate. Moise a numit Palestina o ţară unde curge laptele şi mierea – o lăudăroşenie evidentă (Deuteronom 26:9). Dar de curând, un om de ştiinţă a arătat că pământul este capabil de a furniza de trei ori mai multă mâncare şi a citat Israelul ca exemplu:
- O vacă obişnuită produce în Israel cu 50% mai mult lapte pe an decât media în SUA.
- În Israel un portocal produce 16 tone de fructe pe an – un record mondial.
- Un pogon de pământ în Israel dă de două ori mai multe arahide decât fermele americane.
- Varza şi tomatele crescute în Israel sunt printre cele mai bune din lume.
Toate acestea sunt îndeplinite în ciuda ploilor reduse din această ţărişoară. Aşa că lăudăroşenia lui Moise nu este chiar o exagerare, la urma urmei.
Autorii biblici privesc cifrele ca neimportante. În ziua Rusaliilor, când creştinii din Ierusalim s-au adunat la un loc şi 120 dintre ei au primit botezul Duhului Sfânt, Petru a explicat cele întâmplate ca fiind împlinirea profeţiei lui Ioel: În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură (Fapte 2:17). O sută de persoane pot fi greu numite orice făptură. Astfel de afirmaţii sunt catregorisite, de obicei, drept exagerări. Dar Dacă cineva nu poate găsi cuvinte simple pentru sentimentele lui, dacă le îmbracă în superlative trebuie să conchidem că e o minciună? Este Faust o minciună pentru că Goethe, simţind puterea şi complexitatea răului, l-a personificat în Mefistofel? Petru a fost atât de copleşit de limbile de foc aşezate deasupra fiecăruia dintre apostoli (Fapte 2:3), încât n-a mai putut vorbi decât la superlativ.
Neemia exagerează când spune: Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor (9:23). Dar pe cer sunt miliarde de stele, în timp ce evreii nu sunt atât de mulţi.
Biblia este oi carte orientală. Nu îi poţi aprecia adevărul aplicându-i standarde occidentale. Regulile adevărului variază de la o cultură la alta. În lumea anglo-saxonă, o afirmaşie este adevărată numai când corespunde realităţii. La japonezi e altfel. Este corect să-i spui ceea ce-i face plăcere interlocutorului, chiar dacă nu este aceasta starea reală a lucrurilor. Hiperbola este normală pentru un oriental. Dumnezeu ne-a dat revela-ia Sa într-o carte orientală, iar Biblia este infailibilă conform mentalităţii orientale care a produs-o.
Meditaţia 21
Cuvinte care lipsesc din Noul Testament
Este important să observi nu numai ce conţine Biblia, dar şi ce omite. Una din trăsăturile interesante ale Noului Testament este că Isus nu a cerut nimănui Sş-I spună ceva despre împrejurările păcatelor lor. El ştia că omul este păcătos, aşa că detaliile încălcării lor, fie ele mici ofense sau crime teribile, nu-L interesau. În loc de a se scufunda în murdărie, Isus spune: Bucură-te fiule; bucură-te, fiica Mea. Păcatele tale sunt iertate.
Altă trăsătură importantă este că nimeni nu I-a spus lui Isus: Te rog, iartă-mă sau Îmi pare rău. În ultima seară, toţi apostolii l-au părăsit şi unul dintre ei s-a lepădat de El. Mai târziu, când Domnul înviat li s-a arătat, ar fi fost normal pentru ei să-I ceară iertare. Nici unul nu a făcut-o.
Oricine privea chipul lui Isus vedea atâta dragoste şi bunătate, încât simţea că la Isus iertarea este evidentă. Dorinţa lui de a mă ierta este mult mai mare decât capacitatea mea de a cere iertare. Dorinţa Lui de a mă mântui este mult mai mare decât a mea. Dorinţa Lui de a mă duce în rai este mult mai mare decât a mea de a merge acolo. Nu trebuie să-l abordăm pe Isus cu cuvinte de apologie, ci doar să avem încredere în bunătatea Lui.
Mai este ceva care nu poate fi găsit în Noul Testament. Isus n-a refuzat invitaţia nimănui. A refuza o invitaţie ar fi ceva străin naturii Sale. Invită-l doar în casa şi în inima ta şi vei vedea. El acceptă invitaţiua chiar şi de la duşmanii cei mai înrăiţi. O va accepta cu siguranţă şi pe a ta.
Să fim atenţi la versetele care lipsesc din Biblie.
Meditaţia 19
Nu-L tulburaţi
Aşa cum moartea a fost o negrăită pătimire pentru Isus, şi naşterea trebuie să-i fi provocat mult chin. Este scris: S-a pogorât Duhul Sfânt (Fapte 10:44). O parte din sămânţă a căzut – spune Isus în pilda Semănătorului (Matei 13:4). Înainte de a se face grâu, ea trebuie să cadă din mâna semănătorului. Mai târziu, Isus lămureşte faptul că prin „pământ” se înţeleg diferitele tipuri şi calităţi ale oamenilor (Luca 8:12-15). Pentru fiecare, venirea pe pământ este o cădere. Acesta este semnul naşterii pentru fiecare om. Cu atât mai mult naşterea Fiului lui Dumnezeu este o coborâre, al cărei chin El a preferat să nu-l facă cunoscut. Adâncimea căderii Lui este arătată în faptul că El a venit în cel mai umil loc, într-o iesle.
Noi, creştinii, suntem atât de îndrăzneţi atunci când cântăm „Vino în inima mea”. Dar ce necazuri Îl aşteaptă aici! Mulţi credincioşi, văzând cât de mult Îl pot mâhni pe Domnul greşelile lor, repetă cuvintele spuse de Petru când s-a aruncat la picioarele lui Isus: Doamne, pleacă de la mine, că sunt un om păcătos! (Luca 5:8)
Sutaşul roman, în loc să-l invite pe Isus cum facem noi, I-a spus: Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu (Luca 7:6).
Acest sutaş a fost preţuit pentru credinţa lui care-l aşeza deasupra celorlalţi din Israel. Câtă deosebire faţă de obiceiul nostru de a-l tulbura pentru tot felul de fleacuri, nevoind niciodată să apelăm la un înger. Insistăm în a-L chema pe Stăpânul Însuşi pentru nevoile noastre şi cerem, ori de câte ori este posibine, semne vizibile.
Un suflet realmente iubitor este grijuliu în a nu-L deranja pe Cel Unic, Preaiubit. Cunosc cazul unei fete îndrăgostite de un tânăr despre care ştia că va avea o carieră strălucită. S-a gândit că, fiind sub nivelul lui, ea ar putea să-i prejudicieze imaginea în societate. El o iubea cu toată inima, dar ea l-a refuzat şi l-a determinat să se căsătorească cu o altă fată, mult mai potrivită stării lui sociale. Uneori iubirea cea mai mare se arată în renunţarea la iubit.
Venirea lui Isus pe pământ a fost o mare agonie pentru El. Venirea Lui pentru a vă împlini rugăciunile Îl tulbură. Atât de mulţi au fost vindecati de orbire printr-o simplă cerere şi apoi, cu ochii larg deschişi la ispitele lumeşti, au alergat după împlinirea poftelor, uitând cui datorează faptul că văd.
Creştinii renunţă la multe lucruri. Renunţaţi şi la nenumăratele voastre cereri. Daţi-I pace în orele în care vrea să fie singur.
Nu trebuie să-L tulburaţi nici atunci când sunteţi grozav de răniţi? Nu, căci ce faceţi dacă Hristos vă primeşte rugăciunea şi vă uşurează suferinţa? Nu ar fi aceasta o teribilă pierdere pentru voi?
Odată, în somn, un om a înghiţit un şarpe veninos care i s-a înfipt în gâtlej. S-a trezit în dureri grozave, fără a şti cauza. Un pădurar, om cu experienţă, ce trecea pe acolo, l-a bătut pe bietul om cu o sălbăticie de nedescris. În cele din urmă şarpele a fost vomitat şi alungat. Dacă cel în cauză i-ar fi cerut pădurarului săţl lase în pace, iar cerinţa i-ar fi fost ascultată, omul ar fi murit.
Nimeni dintre noi nu primeşte mai multe răni decât cele strict necesare: …până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi (Matei 10:30) Vieţile noastre sunt calculate dinainte.
Oare nu ştie Prietenul nostru din cer câte suferinţe trebuie să îndurăm? Nu-L tulburaţi pe Stăpân! El ştie.
Meditaţia 18
Un limbaj fără cuvântul „Cuvânt”
Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat prin poporul evreu. Acesta poate fi exprimat în orice limbă cu excepţia ebraicei. Poporul ales, depozitarul Cuvântului lui Dumnezeu, nu are un cuvânt anume pentru cuvânt. S-a folosit davar care înseamnă şi lucru.
Evanghelistul Ioan a scris în greacă, dar a gândit în ebraică. În limba sa naturală, prologulş la evanghelia lui s-ar citi: La început a fost davar, lucrul, şi lucrul a fost cu Dumnezeu şi davar era Dumnezeu.
A vorbi în cuvinte care nu au substanţă, în realitate însea,mnă a sporovăi, nu a vorbi. Nu puteţi înţelege Bibliua dacă o priviţi ca pe o simplă colecţie de cuvinte.
„Mamuncan”, una din cele mai importante cărţi ale budismului Zen (secolul 13) spune, ca şi cum ar fi însufleţită de duhul ebraic: Cuvintele nu exprimă lucruri; frazele nu exprimă mişcarea minţii. Cel care primeşte doar cuvinte este pierdut; a te opri la fraze înseamnă înseamnă a fi indus în eroare.
Cum Einstain a conectat spaţiul cu timpul şi a creat conceptul de „a patra dimensiune spaţiu-timp continuu”, evreii au conceput noţiunea unică de davar, lucrul-cuvânt cu două aspecte, unul verbal şi celălalt în realitatea fizică sau spirituală.
În ebraică nu s-ar fi putut spune Cuvântul tău este adevărul (Ioan 17:7). Trebuie să fi folosit aici davar, care este mai mult decât cuvânt. Cuvintele singure, chiar divine, nu sunt adevărul; ele pot fi o mască pentru cruzime, dispută şi lăcomieca şi sugerări ale sfinţeniei.
Davar-ul Tău, Cuvântul Tău – lucrul, în dublul său aspect, este Adevărul, aşa cum, după Einstein, evenimentele nu mai sunt plasate doar în spaţiu sau în timp. În schimb avem noţiunea de „interval” în fizică, noţiune care le cuprinde pe amandouă.
Sculptorul italian Tommasi a ornamentat un cimitir din Buenos Aires cu statui, fiecare reprezentând una din simfoniile lui Beethoven. Când un prieten mi-a cerut să i le descriu, n-am găsit cuvintele potrivite.
Beethoven a exprimat ceea ce a simţit în note care, cântate, dau sunete. Sculptorul a modelat în marmură ceea ce a simţit când a auzit muzica. M-am uitat la figurile din piatră. Dacă mi-aş pune propriile simţiri în cuvinte oare ce relaţie ar putea avea ele cu sumfoniile lui Beethoven?
Un orb a cerut odată unui prieten să-i descrie laptele. Prietenul a început cu: Laptele este alb. Orbul l-a oprit cu o a doua întrebare: Ce înseamnă alb? – Alb este culoarea lebedei, a fost răspunsul. Cum este lebăda? Explicaţia care a urmat: Este o pasăre cu gâtul îndoit. El a continuat să întrebe: Ce înseamnă îndoit? Prietenul a ridicat din sprincene şi a spus: Atinge-mi cotul şi acum vei înţelege ce am vrut să spun. Orbul a atins cotul prietenului său şi a exclamat: Acum ştiu cum e laptele.
Dacă Biblia e doar o acumulare de cuvinte, vom şti despre Dumnezeu doar atât cât a putut afla orbul despre lapte.
Prin cuvinte trebuie să ajungem la lucrul real, la Dumnezeu. Doar atunci vom fi iluminaţi.
Dumnezeu este un cuvânt rostit de români, un termen pentru a comunica despre o fiinţă misterioasă. Eu văd un obiect care în română se numeşte aspirator. El este folosit de către adulţi pentru îndepărtarea prafului. Copiii se uită la el ca la o jucărie. El poate avea şi alte întrebuinţări ca: stropit sau zugrăvit.
La oamenii care rămân în sfera cuvintelor, discuţiile nu duc nicăieri. Cuvintele sunt folositoare numai atunci când duc la davar, realitatea-cuvânt. Cu ce cuvinte L-am putea explica pe Dumnezeu? Să spun că este un rege? Acesta este un titlu pe care l-au avut mulţi oameni cumsecade, dar nu şi Irod, Nero, sau Henric al VIII-lea l-au prtat. Aş produce confuzie dacă L-aş numi Împărat? Să-L numesc Tată? Luther avea un tată foarte rigid şi se abţinea de a I se adresa lui Dumnezeu cu cuvintele rugăciunii domneşti. Chiar Dumnezeu este un cuvânt folosit nu numai pentru Creator, ci şi pentru fiinţe pline de cruzime ca Moloh şi Quetzalcoatl, care au cerut mii de sacrificii umane.
Trebuie să trecem de la cele ce sunt numai cuvinte la davar, lucrul real, pentru a-l înţelege pe Dumnezeu, nu numai Creatorul, dar şi Păstrătorul şi Nimicitorul.
Meditaţia 17
Eufemisme în Biblie
Unele torturi erau obscene. Dar odată eliberat, trebuia oare să spui ce s-a întâmplat?
Biblia evită consecvent menţionarea unei părţi esenţiale a vieţii, acel aspect supralicitat până la punctul de a ofensa, în limbajul curent. Cuvântul „sex” nu se întâlneşte niciodată în Biblie şi nici cuvinte legate de organe sau de actul sexual.
Cel din urmă este exprimat prin „a cunoaşte”: Adam a cunoscut-o pe nevastă-sa, Eva (Geneza 4:1). Pentru organul sexual feminin se foloseşte în mod obişnuit cuvântul „ruşinea” – boşet, sau uneori „buricul”. Tendinţa generală a stilului biblic este către eufemism. Aceasta nu se aplică doar subiectelor sexuale. În Faptele Apostolilor, găsim în mod repetat expresia că Isus a fost atârnat pe lemn (Fapte 5:30). Răstignirea evocă o imagine prea teribilă.
Scriptura evită, de asemenea, să spună povestea întreagă a unor acţiuni greşite. La Geneza 35:22 se folosesc litere cursive pentru ceea ce traducătorii au adăugat la textul original. În ebraică această frază rămâne incompletă: Ruben s-a culcat cu ţiitoarea tatălui său, Israel a aflat. Ne-am aştepta să ni se spună detaliile incestului şi ale teribilului conflict între tată şi fiu, care trebuie să fi avut loc ulterior. Însă masoreţii au lăsat un spaţiu în textul ebraic după cuvintele Israel a aflat, pentru a ne sugera că ce popate fi mai rău este mai bine să nu fie spus.
La Geneza 4:8, după cuvintele Vaiomer Cain – Şi cain a spus, masoreţii au lăsat alt spaţiu, cu un semn circular ce indică o omisiune intenţionată a ceva important. Atât textul samaritean al Genezei cât şi Septuaginta, prima traducere greacă, adaugă la acest punct ceea ce Cain a spus fratelui său: Hai să mergem pe câmp. Versiunea siriană este: Hai să mergem în pustie. Dar cunoaşterea continuării discuţiei între fraţi se pare că a fost păstrată oral. Targumul, o parafrază aramaică a textului, adaugă: Am crezut că lumea a fost făcută în îndurare, dar nu este condusă după faptele bune sau merite, nici nu există vreo judecată sau judecător şi nici nu va fi o viaţă viitoare sau răsplată sau pedeapsă. De ce este refuzată jertfa mea?
Ca fiind dată de Dumnezeu, Biblia preferă să treacă sub tăcere cuvintele lui Cain. Prin astfel de omisiuni suntem învăţaţi să nu reproducem sau să cităm cuvintele răufăcătorilor. Asemenea cuvinte sunt contagioase.
Biblia evită, de asemenea, folosirea epitetelor. Istoricul evreu Iosif Flavius, din secolul I a scris că Pilat era un ucigaş crud. Ştim din Talmud că marii preoţi din vremea lui Isus erau mai mult negustori, decât slujitori ai lui Dumnezeu, slugi ale Imperiului Roman, care au obţinut prin mită poziţiile înalte. Dar Biblia nu reproşează nimic vieţilor personale ale lui Caiafa şi Pilat. Ea relatează doar ce I-au făcut ei lui Isus. Evangheliştii nu au considerat de datoria lor să le denunţe public păcatele.
Ştim din izvoare istorice că vieţile întregii dinastii erau desfrânate. Ecangheliile povestesc doar un minim despre felul cum se purtau cu copiii din Betleem şi cu apostolii. Un păcat individual este menţionat doar pentru că a condus la moartea lui Ioan Botezătorul.
Noi, care ne bucurăm de orice păcat pe care-l descoperim la un adversar, trebuie să profităm şi să ne însuşim discreţia Bibliei, care recurge la eufemisme şi tăcere.
Meditaţia 16
Ceea ce e dincolo de Biblie
Biblia conţine ceea ce ne-a revelat Dumnezeu ţinând seama de condiţia şi capacitatea inimilor şi minţilor noastre.
Isus le-a spus ucenicilor: Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta (Ioan 16:12). Ne întrebăm ce ar fi spus dacă am fi fost capabili să primim toate cuvintele Sale.
Autorii biblici au lăsat multe lucruri interesante nespuse. Pavel se plânge că vremea îl împiedică să vorbească de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci (Evrei 11:3). O parte din timpul lui Pavel a fost absorbit de tot felul de fleacuri care au provocat atâtea certuri printre primii creştini.
Iuda a încercat să scrie despre cele mai importante subiecte ale „mântuirii de obşte” (Iuda v.3). Nu cunoaştem gândurile sale în materie, pentru că el trebuia, în schimb, să-i îndemne pe credincioşi să fie atenţi la oamenii fără Dumnezeu care ajunseseră la conducerea bisericii.
Autorii biblici trebuiau să-şi adapteze mesajele astfel încât să nu aducă prejudicii ascultătorilor. Prima predică creştină ţinută de Petru la Rusalii, Îl numeşte pe Isus om adeverit de Dumnezeu (Fapte 2:22), înălţat prin dreapta lui Dumnezeu (Fapte 2:33). Petru nu spune că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Ar fi fost prea greu pentru evrei să accepte. Diplomaţia este un element al oricărei predici inteligente.
Trebuie să ajungem nu numai să înţelegem ceea ce spune pastorul, dar şi ceea ce ar fi putut spune, dacă am fi fost deschişi pentru întreg adevărul.
Când o statuie a preşedintelui Kruger a fost ridicată în Pretoria (Africa de Sud), soţia acestuia i-a cerut sculptorului să facă statuii o pălărie scobită, aşa încât acolo să se adune apă de la ploaie şi păsările să poată bea din ea. Cei familiarizaţi cu istoria Republicii Natal sunt inspiraţi să concureze cu acest mare om de stat în propriile lor fapte. Păsările iau din aceeaşi statuie doar câteva picături de apă.
Dacă rămânem păsărele în credinţă, vom ajunge să cunoaştem ceea ce autorii Bibliei nu puteau să spună contemporanilor lor. Râul vieţii ne va da mai mult decât câteva picături de apă. Dumnezeu ne trece prin închisoare pentru a ne da noi capacităţi de înţelegere.
Meditaţia 15
Timpul inexact al Bibliei
Pierdusem noţiunea timpului, nu ştiam ce oră şi ce zi era, celula mea solitară fiind subterană. Nu ştiam nici măcar dacă era primăvară sau vară. Pentru mine nu existau deosebiri între anotimpuri.
Autorii Bibliei ştiau că viaţa lor e veşnică. Timpul nu conta pentru ei, aşa încât erau inexacţi în datarea evenimentelor.
La Ioan 21_1 citim fraza: După aceea Isus s-a mai arătat. Ce înseamnă după aceea? Vei căuta în zadar. Capitolul trei de la Matei începe cu cuvintele: În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. În versetul precedent, Ioan şi Isus nu puteau avea mai mult de 2 sau 3 ani, astfel trei decenii trebuie să se fi scurs înainte ca Ioan să-şi înceapă lucrarea publică. Pentru evanghelist era tot în vremea aceea.
Atât Ioan cât şi Matei vorbeau despre nişte evenimente între care se scursese mult timp, ca şi cum acestea ar fi fost simultane. Înainte de Einstein acest lucru ar fi fost considerat ciudat. Acum ştim că afirmaţia referitoare la simultaneitatea a două evenimente capătă sens numai în relaţie cu locul în care se află observatorul. Ea aparţine părţii subiective a observaţiei noastre şi nu părţii obiective care face istoria.
Duhul suflă încotro vrea, spune Scriptura (Ioan 3:8). Vânt şi duh sunt acelaşi cuvânt în greacă. Mă pot plasa eu însumi, din punct de vedere spiritual, într-o astfel de poziţie, încât evenimentele, îndepărtate unele de altele în timp, să apară ca petrecându-se simultan? Este exact ceea ce fac unii americani, cărora le place să privească două sau trei programe TV în acelaşi timp.
Putea avea loc Predica lui Ioan Botezătorul în vremea aceea, adică în vremea copilăriei lui? În felul acesta a văzut Matei evenimentele. Cine sunt eu să-l acuz pe el de inexactitate?
Avem o făgăduinţă: Cere şi ţi se va da (Matei 7:7). Acest verset pare să contrazică o bună parte din experienţa noastră. Fiecare credincios ştie că sunt rugăciuni cu răspuns, dar şi unele rămase fără răspuns. Am cerut şi nu ni s-a dat. Dar cât timp a trecut de când am cerut?
Moise i-a cerut lui Dumnezeu: Lasă-mă, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan. Domnul a răspuns: Destul! Nu-mi mai vorbi de lucrul acesta (Deuteronom 3: 25-26). Aici nu este exemplul unei rugăciuni fără răspuns, ci al unei rugăciuni refuzate în mod clar. Cum se potriveşte asta cu Cere şi ţi se va da?
Ceva mai târziu, peste vreo 3500 de ani, ca să folosim expresia biblică, în vremea aceea, Isus era pe muntele Tabor cu ucenicii săi şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie (Matei 17:3). Muntele Tabor este în Canaan, dincolo de Iordan, în Ţara Făgăduinţei. Şi astfel dorinţa lui Moise s-a împlinit în cele din urmă, însă cu o întârziere de câteva mii de ani. Nu prea mult pentru cineva a cărui viaţă este veşnică.
Avem înintea noastră nu o viaţă veşnică, ci vieţi veşnice. Ebraica nu are singular pentru viaţă. Majoritatea substantivelor ebraice care se termină cu im sunt la plural şi cuvântul biblic pentru viaţă este haiim . Vom avea mai multe vieţi şi ocazii. Am credinţa că toate rugăciunile vor avea un răspuns.
Viaţa veşnică este mai mult decât infinită. Kantor, un discipol evreu al lui Einstein, a conceput noţiunea de „transfinit”. Când duci o dreaptă nesfârşită într-o direcţie, dintr-un punct dat, valoarea ei matematică e infinită. Kantor numeşte aceasta „transfinit” şi foloseşte litera ebraică Aleph pentru simbolul lui matematic. Posibilităţile eternităţii sunt inepuizabile. Cereţi şi vi se va da. Nu întrebaţi când. Cerul este dincolo de timp.
Perioadele de timp, în general, nu sunt fapte fizice obiective, ci sunt dependente de observator. Timpul şi spaţiul sunt chiar prin natura lor reprezentări confuze ale singurului lucru real: intervalul în spaţiu-timp continuu. Hai să gândim biblic, în afara timpului!
Meditaţia 14
Cum să vă autoanalizaţi
Izolarea te ispiteşte la o nesfârşită meditaţie asupra trecutului tău. Pavel scrie: Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi (1 Corinteni, 11:28). Cum s-o faci? Nu e nici o indicaţie specifică în Biblie, dar experienţa creştină de sute de ani ne-a învăţat un lucru: să nu fii prea minuţios în autoanaliză. O gânganie care este analizată foarte minuţios în laborator, ajunge să moară de excesul expunerii.
Decât să examinezi detaliile propriei tale vieţi, mai bine încearcă să sondezi adâncimea credinţei tale în viaţa lui Isus, în moartea şi învierea lui.
Odată, cineva era foarte îngrijorat de starea sufletului său. Nicio predică din vreo carte religioasă nu-l putea satisface. Într-un târziu a aflat de existenţa unui pustnic vestit pentru înţelepciunea lui.
Omul a luat un cal şi a urcat călare muntele până la locul unde trăia înţeleptul. L-a găsit în meditaţie la intrarea în peşteră. Înţeleptul l-a întrebat ce doreşte. Caut mântuirea i-a spus omul. Înţeleptul a rămas tăcut o vreme. Apoi a spus: De ce nu cauţi mai bine un cal? Am un cal, răspunse omul. Întorcându-se spre peşteră, înţeleptul a spus doar atât: Aşa, deci.
Coborând călare de pe munte, omul s-a gândit şi s-a tot gândit la întâlnirea cu înţeleptul. Şi deodată s-a luminat: De ce să caute un cal? Avea unul şi era călare. Atunci de ce să caute mântuirea? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul său în lume pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Mântuită era, aşadar asigurată.
Un om călare nu e interesat să caute un cal, decât dacă cel pe care-l avea era istovit sau a murit. Mântuitorul nu oboseşte decât dacă omul fuge de mântuire, sau dacă el o refuză în mod conştient. Isus a venit să caute şi să salveze ce era pierdut. Noi nu trebuie să-l căutăm pe El. Dorinţa Lui de a ne duce în rai este mult mai mare decât a noastră de a fi iertaţi. Mântuirea nu trebuie căutată, ci doar acceptată. Când omul a ajuns în vale, înţelesese deja acest lucru.
Când mă apropii de Sfânta Cină, primul lucru la care trebuie să mă gândesc, când aud cuvintele acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor, este să-mi dau limpoede seama că-mi sunt adresate mie. Ştiu eu le fel de sigur ca un călăreţ care are un cal, că păcatele mele sunt iertate şi uitate. Dacă înţeleg acest lucru m-am autoanalizat bine şi sunt vrednic de Sfânta Cină.
Meditaţia 13
Două sensuri ale lui „Sabahtani”
Eloi, Eloi, lama sabahtani a fost strigătul lui Isus de pe cruce. Evanghelistul a tradus aceste cuvinte din aramaică: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit? (Marcu 15:34). Dar aceasta nu este singura traducere posibilă.
Sabahtani este parsoana I, timpul trecut de la meşabeah care înseamnă a abandona. Dar meşabeah înseamnă şi a slăvi. Este frecvent folosit în acest sens, chiar în rugăciunile ebraicei moderne, aşa încât cuvintele lui Isus puteau fi traduse: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, cât m-ai proslăvit! Acestea erau cuvintele cu care terapeuţii, o ramură a sectei esenienilor din vremea lui Isus, îşi încheiau rugăciunile. Era o exprimare a uimirii în faţa mulţimii harurilor primite.
În ultima seară Domnul S-a rugat: Proslăveşte pe Fiul Tău folosind probabil cuvântul aramaic meşabeah. Rezultatul aparent nu era proslăvirea, ci abandonarea de către cei mai mulţi din ucenicii Săi, biciuirea, batjocorirea, răstignirea şi părăsirea de către Dumnezeu. Oare în acest fel răspunde Tatăl ceresc rugăciunii?
Dar implorarea lui Isus din această seară poate să fi avut şi un sens tainic. Tată, a sosit ceasul! Planul nostru va fi împlinit. Părăseşte (şabeah) pe Fiul Tău ca şi Fiul Tău să Te proslăvească (tot şabeah) îndurând toate cu răbdare şi dragoste. Astfel, patimile care au urmat sunt o împlinire a rugăciunii lui Isus.
La fel de ciudate pot părea vorbele lui Isus: M-ai părăsit, la timpul trecut. În timp ce El era părăsit atunci şi acolo – răstignirea era un eveniment al prezentului. Atunci de ce foloseşte Isus timpul trecut? În mod obişnuit, când cineva este bătut nu întreabă: De ce m-ai bătut, ci spune de ce mă baţi, folosind timpul prezent.
Unul din secretele puterii spirituale este de a trăi în afara timpului. O revoluţie actuală, cu toate ororile ei imediate, este greu de îndurat. Dar putem asculta cu uşurinţă informaţii despre Revoluţia Franceză şi ghilotina ei de acum 200 de ani. Dumnezeu şi Duhul trăiesc veşnic. Veşnicia nu este absenţa timpului, ci viaţă dincolo de timp. Tu poţi decide cum să priveşti un episod din viaţă, în prezent sau în trecut. Oricine retrăieşte amintiri din prezent ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut în prezent. Fenomenul poate fi şi invers. Puteţi transfera greutăţile de azi în trecut, prin aceasta făcându-vă capabili de a le privi cu seninătate. În felul acesta nu vă vor înfrânge. Numai aşa am putut rezista noi, cei din închisori.
Meditaţia 12
Dublul sens al cuvântului Netzah
Când am fost întemniţat mi-au dat douăzeci şi cinci de ani de închisoare, ceea ce era, practic, ca şi o întemniţare pe viaţă. În ziua în care mi s-a dat sentinţa, mi-au trecut prin minte următoarele gânduri: Cuvintele ebraice din Biblie au o mulţime de înţelesuri, dându-le un spectru asemenea curcubeului. Hai să analizăm două sensuri ale cuvântului netzah. Acest cuvânt poate însemna necontenit. De ce nu mai conteneşte suferinţa mea? întrabă Ieremia (15:18). Dar netzah mai înseamnă şi victorie (1 Cronici 29:11 şi Isaia 25:8). Astfel, ceea ce apare ca fiind o întrebare disperată, fără răspuns în Ieremia, ar putea fi tradusă: Ce-i cu suferinţa mea? Este spre împlinirea izbânzii.
Se spune că regele Solomon stătea odată pe malul mării, admirând steagurile mai multor ţări, arborate la navele ce treceau pe acolo. El l-a intrebat pe marele preot care stătea alături: Câte nave crezi că trec pe an prin apele noastre? Preotul a răspuns: Doar trei. Gândind că preotul e insolent, regele a răspuns indignat: Cum îndrăzneşti să dai un astfel de răspuns? Văd zeci de nave chiar în clipa asta. – O iluzie, a răspuns marele preot. În realitate, toate navele care navighează prin toate mările sunt doar trei: nava poftei după avere, nava poftei după faimă şi aceea a poftei după plăcere.
Acestea sunt cele trei forţe care mână pe oameni peste mări, orice nume ar lua o navă pentru scurtul ei timp.
Regele a cântărit acest răspuns câtva timp. În „Cântarea” lui el vorbise despre o a patra navă , una foarte mică, incapabilă să navigheze dincolo de mica mare a Galileii dar, în final, depăşindu-le pe toate celelelte.
Aceasta a fost nava lui Mesia, o navă dusă de jertfe Fiului lui Dumnezeu, de dragoste puternică, de dorinţa de a sluji. Ea navighează sfidând toate legile hidrodinamicii. Minunea facuta de Mesia atunci când, la porunca Lui a încetat furtuna, iar corabia a fost salvată, este un miracol mai mare decât se consideră în mod obişnuit. Marcu a scris că furtuna arunca valurile în corabie aşa că mai că se umplea corabia. (Marcu 4:37)
Orice vas plin cu apă se scufundă, fie că e furtună sau nu. Dar acest vas, corabia lui Isus, nu s-a scufundat nici măcar când apele păcatelor, ale dezbinărilor, ale ereziilor şi ale persecuţiilor au umplut-o până la refuz. Ea înaintează spre izbândă. Necontenita (netzah) suferinţă este doar umbra lui netzah, izbânda spre care navighează.
Meditaţia 11
Oricine ar considera de prost gust să discu6te public, după nuntă, problema virginităţii soţiei sale, totuşi această indecenţă este comisă astăzi de foarte multe persoane care pun la îndoială faptul că Maria a fost într-adevăr fecioară când l-a născut pe Isus.
În multe cercuri se contestă profeţia lui Isaia asupra naşterii din fecioară. Se argumentează că în cuvintele sale (7:14) De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn:”Iată, fecioara va rămâne însărcinată”, expresia ebraică almah nu înseamnă în mod obligatoriu fecioară. Ar putea de asemenea să însemne tânără femeie.
Ca alte substantive în ebraică, cuvântul fecioară are două forme. Elem, forma masculină, este întotdeauna folosită pentru un băiat foarte tânăr, care nu a cunoscut încă o femeie, ca David când l-a ucis pe Goliat (1 Samuel 17:56). În acest pasaj versiunea autorizată traduce elem prin adolescent. Cuvântul revine în 1 Samuel 20:35 referitor la un băieţel care îl însoţeşte pe Ionatan.
De vreme ce elem, în forma masculină, indică în mod sigur un băiat virgin, de ce nu ar avea atunci şi forma feminină , almah, acelaşi sens?
Desigur, evanghelistul Matei ştia mai bine ebraica decât profesorii de teologie moderni, iar traducerea lui în profeţia lui Isaia a fost: Fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu… (1:23). În ceea ce mă priveşte, eu cred în naşterea din fecioară a lui Isus, chiar dacă nu ar fi scris în Biblie.
Noi, oamenii, avem cu toţii caractere cu trăsături care contrazic. Cum ar putea fi altfel, de vreme ce moştenim de la părinţii noştri trăsături care provin din două surse divergente şi adesea contradictorii? Isus, în schimb, este Unul. El nu este scindat de antagonisme interioare. Moştenirea Lui are o singură sursă.
Vă puteţi baza pe Biblie. Maria era fecioară când l-a conceput pe Isus. Acela care a păstrat-o fecioară şi sfântă prin harul Lui, va veghea, de asemenea, ca voi să vă prezenteţi în faţa Lui cu o puritate feciorelnică.
Meditaţia 10
Cuvinte de neînţeles
În original, Biblia conţine cuvinte pe care nu le cunoaştem, de exemplu eşpar, în 2 Samuel 6:19 şi 1 Cronici 16:3. El este tradus prin „carne”, dar pune ghilimelele pentru a atrage atenţia că acest sens este nesigur. Unii comentatori evrei îl traduc prin prăjitură cu stafide.
Nimeni nu este sigur de înţelesul cuvintelor selah şi miktam care sunt frecvent întâlnite în Psalmi. Renumitul traducător Raşi spune că selah înseamnă etern. Ybn Ezra crede că este un semn muzical. Septuaginta traduce selah prin pauză.
Miktaim apare la începutul Psalmilor 16, 56, 57, 58, 59 şi 60. În midraş, un comentariu evreiesc al Bibliei, se spune că David era smerit (makh) şi neprihănit (tam), deci miktam. Raşi că este, ca şi selah, indicaţia unei melodii. Ybn Ezra şi Luther derivă cuvântul de la ketem – aur. O notă din versiunea autorizată engleză a Bibliei numeşte Psalmul 16 – Psalmul de aur. Alţii consideră cuvântul babilonian kafamu ca izvor al lui miktam şi traduc un psalm al mântuirii. Toate acestea sunt presupuneri.
Cuvântul grecesc spiusion, care apare în rugăciunea domnească (Matei 6:11) nu se întâlneşte nicăieri altundeva în literatura greacă. Traducerea de toate zilele din expresia cea de toate zilele este arbitrară. Ieronim a folosit expresia pâinea noastră cea duhovnicească.
Sunt multe alte cuvinte al căror înţeles rămâne tainic. O posibilitate este aceea de a nu atribui nici un sens unor astfel de cuvinte. Nicăieri în Biblie nu se afirmă că tot ce este scris în ea trebuie să aibă înţeles.
„Mumonkan”, o carte fundamentală a Zenului budist din secolul al 12-lea, spunea că lipsa de sens este sensul expresiei „a urma calea”.
Textul ebraic al Bibliei are notaţii muzicale. Vechiul testament este un cântecîn care unele sunete sunt aici pentru frumuseţea lor muzicală, fără vreun sens, la fel cu tra-la-la din cântecele populare ale natiunilor moderne.
Întreaga Biblie este o simfonie inimitabilă. Nu numai sensul frazelor, dar chiar şi sunetul lor poate duce sufletul la extaz.
Să dăm doar un exemplu: Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet (Fapte 4:32). Este desigur un gând adânc, dar în greacă este şi o frază muzicală minunată, o rimă: Kardia kai psyhe mia. Litere, silabe şi cuvinte întregi au fost scrise în Biblie numai pentru splendoarea sunetului. Oricine are ureche muzicală le va gusta. Ele nu pot fi traduse.
Luther a numit raţiunea noastră o fiară, din cauza tendinţei de a se amesteca în subiectele religioase. Mintea raţională caută sens şi logică în orice, inclusiv în Biblie. Dar de ce trebuie să fie limitată mereu Biblia la a avea sens pentru raţiune? Ea vorbeşte sufletului, în primul rând.
Kruger, preşedintele Republicii Natal (Africa de sud), s-a dus la vânătoare, lăsându-şi acasă soţia şi copilul, amândoi bolnavi. La întoarcere şi-a auzit soţia cântând, ceea ce nu-i stătes în obicei. A intrat în casă şi a văzut-o lungită în pat, ţinându-şi copilul mort în braţe. Nu după mult timp a murit şi ea. Părăsind tot, Kruger a hoinărit pe câmpii şi prin păduri încercând să găsească un sens vieţii şi dragostei, care ne uneşte un timp, pentru ca moartea să ne despartă iarăşi. Prietenii lui, alarmaţi, l-au căutat zile în şir şi, în cele din urmă, l-au găsit flămând, cântând, şi cu o pace adâncă în inimă. Nu găsise sensul lucrurilor, dar renunţase la a mai căuta.
De ce trebuie să aplicăm logica şi judecata în orice? De ce să nu căutăm, mai curând o melodie, cum face privighetoarea, fără a construi fraze care n-au nici un înţeles?
În această muzică trebuie găsit sensul adânc al Bibliei, în care inima cântă, uneori în cuvinte de neînţeles, despre căile ascunse ale lui Dumnezeu.
Gândind astfel, nu m-am sinchisit când vorbirea mea a devenit confuză, din cauza împrejurărilor în care am fost arestat.
Meditaţia 9
Modul de a respira
Noii prizonieri veniţi în închisoare ne întrebau: Cum să rezistăm torturii? Printre alte sfaturi le spuneam: Respiraţi adânc, ritmic.
Pavel scrie: Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31) Aceasta înseamnă un mod de a respira.
Viaţa omenirii a început când Dumnezeu a suflat Duhul vieţii peste Adam (Geneza 2:7). În ce ritm şi în ce fel o fi suflat Dumnezeu?
Biblia vorbeşte despre mai multe feluri de respiraţie. Păcătosul este comparat cu o măgăriţă sălbatică, deprinsă cu pustia, care gâfâie în aprinderea patimii (Ieremia 2:24) şi Ieremia vorbeşte despre bărbaţi ca despre nişte cai bine hrăniţi care nechează după nevasta aproapelui său (Ieremia 5:8).
Persecutorul Saul din Tars este descris ca suflând ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. Isus Însuşi avea o respiraţie aparte: El a suflat peste apostolii Săi şi ei au primit Duhul Sfânt (Ioan 20:22).
Preoţii ortodocşi mai suflă încă asupra oamenilor, ca parte a ritualului baptismal. În ce fel respiraţi voi? Suflaţi mânie, poftă? Sau aveţi o suflare liniştită, majestuoasă, senină, aceea a omului care nu are nici un ataşament sau repulsie faţă de lume şi care nu este tulburat de ea. O astfel de respiraţie trebuie să practicăm.
Exerciţiile de yoga pot fi folositoare, dar nu rezolvă problemele. Poţi practica yoga dimineaţa, şi să nechezi sau să sufli mânie după-amiaza. Trebuie să practici respiraţia spre slava lui Dumnezeu, în momentele celor mai mari ispite. Când alţii strigă la voi sau vă torturează, când sunteţi în pericol sau chemaţi spre păcat, liniştiţi-vă şi începeţi să respiraţi într-un mod sfânt: adânc, uniform, ritmic. Aceasta vă va ajuta să fiţi victorioşi.
Limbajul Bibliei ne invată să fim atenţi la felul nostru de a respira. În ebraică – Ketsar af – respiraţie tăiată este expresia pentru nerăbdător; ereh apaim – cu respiraţie îndelungată – înseamnă răbdător, senin. Stările sufletelor noastre sunt conectate cu respiraţia. Când respirăm profund, timp de zece minute, în ritm egal, gândind tot timpul acum inspir, acum expir, atunci mânia devine imposibilă. Cineva, care doreşte să devină mânios, să respire în sens opus procedeului natural.
Faceţi totul spre slava lui Dumnezeu! Chiar felul în care respiraţi este cunoscut de CEl Atotputernic. Copacii respiră rar şi trăiesc mult; insectele, dimpotrivă.
Meditaţia 8
Cuvinte masculine şi feminine
Timp de mai mulţi ani nu am văzut vreo fată sau vreo femeie. Aceasta mi-a sporit curiozitatea privitoare la caracteristicile femininului.
Asemenea majorităţii limbilor, ebraica are substantive masculine şi feminine. Engleza, care are acelaşi articol pentru toate substantivele, este o excepţie în familia limbilor.
În germană masă este masculin şi are articolul der, lampă este feminin şi are artcolul die, pâine este neutru şi are articolul das. Adjectivele şi verbele iau şi ele diferite forme în funcţie de genul substantivului. Acest lucru este valabil atât în limbile latine cât şi în cele slave.
Ebraica nu are numai substantive masculine şi feminine, ci şi forme masculine şi feminine pentru acelaşi substantiv. De exemplu navă este ani la masculin şi anijah la feminin. Şir şi şirah sunt forma masculină, respectiv feminină, a cuvântului cântec. Erets şi artsah sunt cele două forme pentru pământ, aşam şi aşmah pentru jertfă.
Forma masculină şi feminină reprezintă aspectul activ sau pasiv al substantivului în cauză, iar folosirea lor poate afecta sensul iniţial al multor pasaje din Biblie.
Ioan, scriind în limba greacă, consideră vinul mâniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:9) ca nefiind atât de crud, cum ar putea să pară. Conform regulilor gramaticii greceşti, trebuia să se folosească genul masculin pentru substantivul vin, dar el sfidează gramatica şi pune adjectivul la feminin pentru a arăta că la Dumnezeu chiar mânia este blândă.
Sufixul ah în ebraică, de obicei, indică femininul. Numele femeilor sfârşesc adesea prin ah, ca de exemplu Batşebah, Dalilah sau Sarah. Însă această terminaţie mai indică şi direcţia, în sensul că genul limbii ebraice arată tendinţa obiectelor spre feminin, forma pasivă sau supusă. Ele încep toate prin a-şi afirma independenţa, dar în final toate vor fi supuse voinţei lui Dumnezeu.
Ruah, cuvântul ebraic pentru duh, este feminin. În Geneza 1:2: şi Duhul lui Dumnezeu plutea pe deasupra apelor, verbul „plutea” ia de asemenea formă feminină. Astfel, o traducere exactă a acestor cuvinte, o redare, care să reproducă ce simte un evreu la citirea lor ar fi: Duhul feminin plutea într-un chip femeiesc pe deasupra apelor.
Numele frecvent al lui Dumnezeu din Biblie, în ebraică, Adonai Sabaoth, nu înseamnă numai Domnul Oştirilor, ci tradus exact Domnul Oştirilor femeieşti, ca Amazoanele. Atât bărbaţii cît şi femeile creştine, toţi cei ce cred, sunt mirese ale lui Hristos şi războinici cu caracteristici feminine. Direcţia noastră a tuturor trebuie să fie spre dobândirea mai multor caracteristici feminine: blândeţe, linişte, supunere, acceptare pasivă a tot ce hotărăşte Mirele.
Biologii au descoperit că toţi embrionii sunt creaţi feminin. Mai târziu cromozomul Y trimite un curent de hormoni masculini peste unii embrioni, transformându-i în masculini. Cromozomul Y face acest lucru prin producerea unui antigen H-Y, o substanţă aflată în celulele tuturor bărbaţilor, dar nu şi în ale femeilor.
La început orice embrion este feminin. Prin devenirea mireselor lui Hristos, prin punerea noastră în poziţie feminină faţă de El, ne întoarcem la starea noastră originară, la scopoul pentru care am fost creaţi, acela de a fi miresele lui Hristos. Un bărbat, odată cu convertirea, devine şi El mireasă a lui Hristos, nu mire.
Meditaţia 7
Cineva lipseşte în genealogia lui Isus
Cine poate crede că Biblia este infailibilă? m-a întrebat odată un pastor. Pot să-ţi arăt cel puţin o frază care este neadevărată. La Matei 1:17, unde găsim afirmaţia că au fost patruzeci şi două de generaţii de la Avraam la Hristos. Dar sunt mai multe în genealogia lui Luca 3 şi în cele ale Vechiului Testament.
Există un aspect şi mai ciudat în genealogia lui Matei. El a fost vameş şi ştia să socotească fără greşeală. Deşi pretinde că dă numele a patruzeci şi două de generaţii, dacă verifici, găseşti că dă numai 41 de nume.
Nu este uşor vizibil faptul că lipseşte o persoană. Atenţie la versetele 11 şi 12 din Matei 1, care arată că unul şi acelaşi Ieconia este numărat de două ori.
Genealogia este împărţită în trei grupe de strămoşi, fiecare grup format din paisprezece persoane, dar ultima persoană a celui de-al doilea grup este şi prima persoană a celui de-al treilea grup.
Un nume este lipsă în această listă: al tău. Isus trebuie să fie conceput în tine întocmai cum a fost conceput în pântecele fecioarei Maria.
Isus a spus: Căci oricine face voia Tatălui Meu, care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră… Până la acest punct, cuvintele Lui sunt uşor de înţeles. Fiecare credincios poate să-i fie frate mai mic sau soră. Dar El oferă şi altă posibilitate: El spune … şi mamă. (Matei 12:50)
Noi putem să-I fim mamă în măsura în care Isus Se naşte în noi. Relaţia Lui cu noi poate fi şi aceea dintre mamă şi fiu. Noi putem avea o atitudine maternă faţă de El.
Orice dragoste conţine un element de interes peresonal. Îl iubeşti pe tata – îţi dă bani de buzunar, o iubeşti pe mama – îţi dă bomboane. Fraţii şi surorile tale sunt tovarăşii tăi de joacă. Numai dragostea maternă este complet dezinteresată, neegoistă. Ştiu despre o mamă care a fost ucisă cu toporul de către fiul ei şi care, înainte de a muri, l-a întrebat dacă nu cumva s-a rănit el.
Dragostea unei mame există fără a cere vreo recompensă. Atitudinea ta faţă de Isus poate fi maternă. Atunci tu vei fi cea de-a patruzeci şi doua generaţie, veriga care lipseşte din genealogia Lui.
Textul lui Matei n-a fost conceput ca o simplă istorie; n-a fost scris nici ca să dea cifre cu o precizie matematică, ci mai degrabă cifre cu înţelesuri simbolice.
Atât Matei cât şi Luca dau un multiplu de şapte ca număr al strămoşilor lui Isus; patruzeci şi doi în primul caz, şaptezeci şi şapte în celălalt. În Biblie şapte este un număr sfânt, dar aceasta este o temă ce va fi abordată în altă meditaţie.
Nu-i adevărat că o încoronare oferă o împărăţie, dar ea este un simbol al ofertei acesteia. Tot aşa, generaţiile de la Adam la Isus nu au fost cu adevărat patruzeci şi două. Matei însuşi dă numai patruzeci şi unu de nume. Dar genealogia aceasta conţine un mesaj spiritual. Ceva poate fi adevărat, fără a corespunde în fapt.
Deci noi Îi putem fi lui Isus mame iubitoare.
Meditaţia 6
Ce este al Cezarului?
Mulţi creştini s-au supus unor oameni ca Hitler, Stalin, Mao şi mulţi dictatori albi, negri ori galbeni. Mulţi au făcut-o cu intenţii bune, ghidaţi de cuvintele Domnului: Daţi Cezarului ce este al Cezarului (Matei 22:21).
Însă cuvintele au fost prost înţelese. Isus nu şi-a sfătuit ucenicii să dea ceva Cezarului. Cuvintele Lui se adresează fariseilor.
Oare ordinul dat unui soldat german are vreo valoare pentru cel britanic? Fariseii şi ucenicii lui Isus erau la antipozi unii faţă de alţii; cuvintele erau adresate detractorilor lui Isus, nu prietenilor.
Isus nu avea niciun bănuţ la El, I-au dat un ban. Vrăjmaşii lui Isus au fost prinşi în sistemul monetar al Cezarului, în timp ce ucenicii lui Isus nu aveau nimic.
Biblia evreilor nici măcar nu conţine verbul a avea. Creştinii consideră averile ca fiind ceva rău, ei fiind doar administratorii avutului lui Dumnezeu. Neposedând nimic, creştinul nu poate datora ceva Cezarului.
Cine a fost totuşi Cezar? Un cuceritor străin care a ocupat Palestina şi nu a contribuit cu nimic la bunăstarea ei. Nu a sădit un copac, nu a construit o şosea, nici măcar nu a vizitat ţara. Însă a stabilit impozite pentru a-i mulge pe cei bogaţi şi a măcelărit pe oricine încerca să se opună edictelor sale.
Nimic din Palestina nu aparţinea Cezarului. Dacă i-ai spune unui român, unui ceh, unui ungur sau unui polonez: Dă sovieticilor ceea ce este al lor, te-ar înţelege pe loc. Nimic nu le aparţine. Aceste cuvinte pot însemna doar: Dă-le o cizmă în spate şi trimite-i să-şi facă bagajele.
Acesta a fost şi sensul cuvintelor lui Isus. Dacă fariseii erau atât de convinşi că slujeau lui Dumnezeu, de ce minţile lor erau preocupate de lucruri care nu sunt dumnezeieşti? Isus le spunea: Faceţi ambele lucruri: slujiţi unei tiranii şi lui Dumnezeu deodată. El ştia că în curând aceştia îşi vor da seama că aceste lucruri sunt incompatibile.
Trebuie să alegi între a fi aghotantul lui Cezar şi un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, care stă în faţa unui împărat fără Dumnezeu, ca Irod, şi care-i spune în faţă: Ceea ce faci este nelegiuit.
Aceasta este atitudinea care l-a costat capul, pe Ioan Botezătorul.
Interpretarea cuvintelor lui Isus, ca fiind un îndemn la supunere faţă de despoţi este greşită. Interpretarea mea proprie este de fapt contrariul. Aşa cum sufletul este mai presus decât trupul, tot aşa demnitatea sacerdotală depăşeşte şi are chemarea să povăţuiască pe cea a statului; cerescul are ascendent asupra pământescului.
Este de datoria autorităţilor să asculte de conducătorii Bisericii, şi nu invers.
Meditaţia 5
Minciuna şi personalităţile biblice
Nu puteam spune anchetatorilor comunişti adevărul întreg asupra activităţii bisericii noastre. Dacă ar fi fost să dăm răspunsuri sincere tuturor întrebărilor lor, ar fi urmat multe alte arestări.
Ne-o amintim pe Rebeca, cea care a recurs la o viclenie imorală pentru a-i obţine lui Iacov binecuvântarea de întâi născut, care i se cuvenea, de fapt, lui Esau (Geneza 27).
Valoarea etică a unei accţiuni este judecată nu doar prin faptul că răspunde anumitor reguli morale, ci şi prin roadele de lungă durată. Dacă Rebeca n-ar fi făcut acest lucru, Isaac i-ar fi dat binecuvântarea lui Esau. Atunci descendenţii lui Esau ar fi fost poporul ales, în locul evreilor. Poate vreun sălbatic ar fi pretins atunci să devină mântuitorul lumii şi poate alţi sălbatici ar fi fost profeţi.
Ce catastrofă ar fi fost dacă Rebeca şi Iacov nu ar fi uneltit şi minţit în acea împrejurare! Comportamentul lor era prevăzut în planul lui Dumnezeu. Văzul lui Isaac slăbise într-atât, încât Iacov să poată fi confundat cu Esau şi să primească binecuvântarea.
Desigur, să faci o asemenea accţiune, chiar în împrejurări excepţionale, este o alegere periculoasă. Alţii îşi vor justifica înşelătoriile egoiste dând ca exemplu ce ai făcut tu din nişte raţiuni sfinte.
Midraşul spune: Iacov a luat pe Rahela, dar în noaptea nunţii, Laban, tatăl fetei, i-a strecurat-o pe Lea, o fată pe care Iacov n-o plăcea (Geneza 29:23-25). Dimineaţa a văzut că a fost înşelat şi i-a spus Leii: „Noaptea te-am strigat Rahela şi tu ai răspuns. De ce m-ai înşelat?”
„Tatăl tău ţi-a spus Esau, iar tu spuneai că eşti fratele tău. Ţi-ai înşelat tatăl. Nici un învăţător nu e lipsit de ucenici; eu am învăţat de la tine”.
Trebuie să fim atenţila acest fel de pericol, dar creştinii nu pot totuşi să se lipsească de înţelepciunea şarpelui. Poate un creştin să fie un inspector de poliţie, un agent secret, un diplomat sau un ofiţer de război, fără a recurge la viclenii?
Cum ar putea Biserica Subterană să subziste în ţări unde sunt persecuţii, dacă nu ar urma exemplul Rebecăi? Astfel de strategii sunt şocante pentru că ele sunt excepţia de la regula creştină a adevărului total.
Cuvintele sunt spuse şi în alte scopuri, nu numai ca să comunice adevărul. Uneori ele folosesc ca autoapărare, precum cuvintele lui Pavel: … fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri (Fapte 28:17).
În 1 Tesaloniceni 2:14-16, Pavel a izbucnit împotriva Evreilor şi a făcut mai mult decât să treacă peste obiceiurile lor. El anulase o parte esenţială a legii evreieşti atunci când a declarat circumcizia fără vreo valoare. Dar acum era în pericol de moarte. În astfel de cazuri, în momente de criză, cuvintele trebuie să fie slujitorii altui stăpân decât cel al adevărului.
Iosif din vechiul testament a spus: Am fost luat cu sila din ţara evreilor. (Geneza 40:15). Nu aşa s-au petrecut faptele, dar noi putem aprecia dorinţa lui de a acoperi păcatul fraţilor săi, care l-au vândut ca sclav.
Trebuie să avem în vedere multiplele faţete ale vieţii omeneşti, atunci când judecăm morala, atât a personalităţilor biblice, cât şi a semenilor noştri.
Meditaţia 4
Atitudinea corectă faţă de sărăcie
Lăcomia noastră, iubirea de bani, ne aduce atât sărăcie cât şi nefericire. Atitudinea corectă a unui bun creştin faţă de un sărac nu este aceea de milă, ci mai repede de invidie sau concurenţă.
Deşi poţi avea mai multă pâine decât fratele tău şi unt şi brânză pe pâine, omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Luca 4:4). Săracul are un privilegiu pe care tu nu-l ai. Isus a fost trimis să vestească evanghelia săracilor, numai un sărac poate primi pe deplin mesajul. Bogătaşii aud doar Evanghelia diluată, predicată de pastori care n-au fost înfometaţi sau n-au postit niciodată, care sunt bogaţi sau doresc să fie.
Astfel de pastori nu doresc să-şi piardă contribuabilii bogaţi şi le predică din Evanghelie doar atât cât să nu îi ofenseze. Ei nu le vor spune niciodată enoriaşilor bogaţi că au tot atâtea şanse să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu câte are o cămilă să treacă prin urechile acului, cu alte cuvinte, că toată religia lor este zadarnică.
Repet întrebarea pusă le meditaţia precedentă: Oare nu trebuie să-i ajutăm pe săraci? Sigur că trebuie să-i ajutăm, dar cu o conditie: să nu le răpim sărăcia anterioară. Calea de a-i ajuta pe săraci este de a urma exemplul lui Isus şi de a deveni săraci ca şi ei.
Citim în cartea evreilor „Sehem ha tov” cum rabinului Haryim Auerbach de Launtzitz i s-a adresat un cizmar care nu avea lemne să-şi încăşzească încăperea în care stăteau soţia şi copilul lui nou născut. Rabinul l-a trezit imediat pe un alt vecin avut. Bogatul l-a invitat să intre, dar rabinul a preferat să-i vorbească de afară. Era foarte rece şi bogatul a trebuit să stea să tremure afară şi să vorbească mult timp cu rabinul. La sfârşit, rabinul a amintit plângerea cizmarului şi a spus: Acum, că ai simţit tu însuţi ce înseamnă să-ţi fie frig, vei şti ce ai de făcut. Bogatul a dus lemne familiei cizmarului, cărându-le el însuşi, cu o roabă. Cine n-a simţit laţul în jurul gâtului nu poate înţelege situaţia cuiva care este în pericol de moarte.
Nici o avere sau vreun milionar filantrop nu pot înlocui faptele caritabile făcute demult, de către călugării şi călugăriţele cu vocaţia sărăciei. Aceşti oameni, unii dintre ei foşti membri ai claselor avute, au întreţinut săraci în spitale, au făcut cămine pentru bătrâni şi orfelinate. Ei au coborât în realitate şi în duh la nivelul celor pe care s-au străduit să-i ajute, căci, cu adevărat, şi-au iubit semenii ca pe ei înşişi.
Asumându-şi propria sărăcie, ei îi puteau aprecia valoarea. Bătrânii, infirmii şi săracii au fost ajutaţi nu numai cu pâine, ci şi să vadă în sărăcie un privilegiu, iar nu un handicap.
În Statele Unite şi în alte ţări, există foarte multe programe pentru săraci care nu funcţionează. Programul lui Francesco d’Assisi a funcţionat. El a devenit sărac şi i-a determinat pe mulţi săraci să-şi cheltuiască banii, nu prin impozite, greu suportabile, ci dăruind din dragoste.
Sunt diverse modalităţi de a da ajutor. Am citit că locuitorii din coloniile portugheze, când erau bolnavi, treceau pe lângă multe spitale de stat şi mergeau mai departe, oprindu-se la mulţi kilometri distanţă, într-un spital creştin. Când au fost întrebaţi de ce procedează astfel, căci spitalele de stat ofereau dotare şi tratamente ca şi cele creştine, localnicii au răspuns: Da, tratamentuleste acelaşi, dar mâinile nu sunt aceleaşi. Numai mâna goală poate să mângâie.
Nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22:22) De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă (Evrei 13:12).
Isus dorea să ajungă la Golgota pentru a împlini salvarea omenirii. Dar, în acele zile, fiecare, călăi şi victime, erau opriţi la poartă pentru a răspunde întrebărilor, pentru a-şi arăta actele. Şi eu am văzut că nu este uşor să treci de poarta unei închisori, nici măcar pentru execuţie. Călăul bate la poartă, garda priveşte suspicioasă prin gaura cheii, apoi verifică ordinul. Aşa era şi înainte.
Este scris în Proverbe 22:22: Nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă. Cei care-i aparţin lui Isus sunt fericiţi să sufere pentru El. Nu-i opriţi din nou la poartă să-i întrebaţi, să le încetiniţi marşul eroic spre sacrificiul de sine, oferindu-le iertarea sau punându-le cine ştie ce condiţii. Procedând astfel îi faceţi să sufere mai departe pe nenorociţii a căror slavă stă în suferinţa lor pentru Hristos.
Un creştin trebuie să se comporte astfel încât copiii săi să poată spune plini de bucurie, asemenea lui Iacov: Dumnezeul tatălui meu. Iacov avea străbuni cu care se putea mândri. Avraam părăsise leagănul de civilizaţie din cetatea Ur a Caldeii, pentru a trăi ca un străin pe un pământ sterp, tocmaipentru a fi liber să-L adore pe Dumnezeu, pe care-L cunoştea bine. Isaac a fost gata, de copil, să-L preamărească pe Dumnezeu prin moartea sa. Astfel de oameni nu ar trebui să fie lipsiţi de necazurile lor care le asigură gloria veşnică.
Necazul are problemele lui. Adesea eşti copleşit de disperare. Dumnezeu pare să-Şi fi întors faţa de la tine. Dar apoi îţi dai seama că a fost d
Meditaţia 3
Să respectăm sărăcia
În închisoare am ajuns la cea mai de jos treaptă a sărăciei. Nu mai aveam nimic, ceea ce mă făcea să privesc într-o lumină nouă acest verset: Nu despuia pe sărac pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22.22)
Nu-i fura săracului unica lui avere, acest giuvaier de preţ care este sărăcia. Francesco d’Assisi vorbea despre „sorella poverta” (sora sărăcie.
Asceţii şi sfinţii din toate timpurile au abandonat bucuriile lumeşti pentru acest prieten de valoare. Moise a preferat viaţa săracă a unui păstor, poziţiei de nepot al faraonului.
Budha a părăsit palatele tatălui său pentru a afla seninătatea, pe care numai sărăcia goală o poate da. Hristos, Domnul cerurilor, a ales naşterea într-un staul şi viaţa de dulgher printre oamenii sărmani, iar moartea şi-a aflat-o printre tâlhari, răstignit pe o cruce. El a spus:”Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! (Luca 6:20).
Cu ce drept pot eu lua sursa binecuvântării unui om? Dacă îi iau sărăcia îi iau Împărăţia Cerurilor. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă bogatul din pildă (Luca 16: 19-31)ar fi fost ceea ce se numeşte în mod obişnuit „bun la inimă” şi şi-ar fi împărţit cu săracu Lazăr hainele scumpe şi l-ar fi invitat zilnic pe acesta la mesele lui copioase. L-ar fi chemat pe Lazar în iadul viitor.
Sărăcia este o poartă a Împărăţiei Cerurilor.
Urâtul stadiu embrionar în care arătăm ca nişte broaşte şi ca nişte maimuţe este prologul omenirii. Dacă distrugi o omidă pebntru că este un vierme respingător, distrugi viitorul fluture. Să-i iei unui om sărăcia înseamnă să-i iei izvorul fericirii veşnice.
Oare nu trebuie să-l ajutăm pe sărac?
Sigur că trebuie să-l ajutăm, dar prin a-i împărtăşi sărăcia, prin a-i demonstra că nu suntem indiferenţi la starea lui înaltă. Maica Tereza din Calcutta a dat în acest sens un exemplu. Împărtăşind experienţa sărăciei, unui sărac i se dă simţul demnităţii în faţa lui Dumnezeu şi a altor oameni, în timp ce, dacă îi arunci câţiva bănuţi, îl jigneşti.
În mod obişnuit, noi confundăm ceea ce este neplăcut cu ceea ce este rău. Sărăcia este neplăcută, dar este o încercare divină a iubirii creştine. Ce fată nu este tentretă să admire un tânăr chipeş care-i oferă inele, brăţări, automobile şi castele? Ar alege ea să trăiască alături de acelaşi tânăr într-o cocioabă?
Era uşor pentru Iov să-L iubească pe Dumnezeu având o familie, având vite şi aur. Dar ce fel de dragoste era aceasta? Trebuie să vină o încercare pentru a întări credinţa lui Iov.
Înainte de a fi închis, situaţia mea socială şi materială era foarte confortabilă. În momente de autoanaliză mă întrebam dacă realmente Îl iubeam pe Dumnezeu, sau mai curând multiplele daruri, atât din afara cât şi din interiorul meu, cu care El m-a înzestrat, îmi determinau sentimentul.
Apoi, în singurătate, foame şi frig, chiar fără ghete, puteam într-adevăr să verific dacă Îl iubeam pe Dumnezeu, sau numai ceea ce-mi dăruise. Cât de fericit am fost să descopăr cum îmi curgeau de pe buze imnuri de laudă în aceste împrejurări! Credinţa mea a fost încercată.
Creştinii nu se tem de foame şi nu l-ar lipsi pe sărac de această experienţă. Căci Isus îi spune chiar şi bogatului, care este obişnuit cu icre negre şi alte delicatese: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi (Ioan 4:32).
Îngerul Rafael i-a spus lui Tobie în cartea apocrifă cu acelaşi nume (12:19): Era ca şi cum mâncam şi beam cu tine. Dar eu mâncam o mâncare nevăzută şi beam o băutură pe care oamenii n-o pot vedea. Hrana îngerilor, pe care şi oamenii o pot împărţi, stă în a-L vedea pe Dumnezeu, în a-L iubi pe El,chiar şi la vreme de necaz şi în a-I împlini voia în totul.
Nu poţi sta în restaurante luxoase, ascultând muzică de jazz, servit de fete pe jumătate goale şi nu poţi să te îmbuibi, participând totodată şi la ospăţul ceresc. Nimeni nu poate avea ambele lumi. Hrana cerească este pentru cei înfometaţi.
Kierkegaard avea dreptate când spunea: A-l reprezenta pe omul care, prin propovăduirea creştinismului, a atins şi s-a bucurat la cel mai înalt grad de toate bunurile şi plăcerile lumeşti, a-l reprezente pe el ca martor al Adevărului, este la fel de ridicol ca şi atunci când s-ar vorbi despre o fecioară înconjurată de mulţimea copiilor pe care ea i-a născut (Atac contra creştinismului).
După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-şi fi început slujba sa.
Dumnezeul nostru este Cel al porţii înguste şi al urechilor acului.
Dacă din pricina poziţiei tale sociale, nu eşti printre cei înfometaţi, ai un mijloc simplu de corecţie: poţi posti. Dar nu-i fura săracului mana cerească.
Actele voastre, bine intenţionate, de filantropie, pot fi jafuri.
Meditaţia 2
De ce atâta suferinţă?
Citind Biblia din memorie, singur într-o celulă, am fost izbit de câtă suferuţă este în ea străbătută.
Începe cu catastrofa izgonirii omului din rai şi se încheie cu intrarea majorităţii oamenilor în iad.
De ce oare trebuie să sufere până şi sfinţii? De ce există suferinţă până şi în lumea animală şi vegetală? De ce se nasc copiii în suferinţă? Este suferinţa singura metodă pedagogică a lui Dumnezeu?
De ce există răul? De ce au suferit creştinii în închisorile comuniste?
După ce şi-a dedicat patruzeci de ani din viaţa sa slujbei misionare, printre aborigenii australieni, un pastos s-a îmbolnăvit. Pentru că era greu bolnav a trebuit să fie transportat pe nişte drumuri impracticabile, până într-un oraş. De-abia mai respira. În această stare el a cerut familiei să-i cânte şi să-i citească din Biblie. Într-un sfârşit a spus: Încetaţi cu laudele! I-am slujit toată viaţa şi lui nu-i pasă de mine. A smuls Biblia din mână soţiei şi a aruncat-o într-un tufiş. Nu putea găsi un răspuns la problema suferinţei sale.
Singurul răspuns, care cred că se poate da, este să nu pui nicio întrebare. Când Se afla pe Cruce, Isus L-a întrebat pe Dumnezeu de ce L-a părăsit până şi pe unicul Său Fiu. Întrebarea Lui este urmată doar de un semn de întrebare. Tot ceea ce ni se descoperă este că întrebarea există şi că putem trăi cu ea.
Un suferind a venit odată la un pastor şi i-a pus mai multe întrebări. Pastorul a răspuns: îngenunchează aici în biserică şi cere-I lui Isus răspunsul. Omul a replicat: Chiar credeţi că voi auzi un glas din cer? – Nu, a răspuns pastorul, dar stând tăcut în rugăciune timp de mai multe ore înaintea lui Dumnezeu, îţi dai seama că poţi merge mai departe, fără răspuns la toate problemele tale. Acesta s-ar putea să fi fost răspunsul lui Isus şi te vei linişti. Nu ai nevoie de altceva decât de pacea Lui care depăşeşte orice înţelegere. Nu ai nevoie de pace şi de înţelegere, căci înţelegerea presupune calităţi pe care cei mai mulţi dintre noi nu le avem.
Talmudul (Haghiga) spune că au existat patru oameni care au ajuns până sus de tot: Ben Azai, Ben Zoma, Elişa ben Abuya şi Rabbi Akiva. Ben Azai a văzut slava lui Dumnezeu şi a murit, Ben Zume a văzut-o şi a înnebunit. Elişa ben Abuya şi-a pierdut credinţa. Numai Rabbi Akiva s-a întors nevătămat.
Pavel scrie despre un om care a fost răpit în rai, dar n-a putut comunica nimănui ceea ce a trăit, căci cuvintele pe care le auzise acolo nu pot fi redate. ( 2 Corinteni 12:2-4)
O legendă spune că Moise a stat odată în meditaţie lângă o fântână. Un drumeţ s-a oprit să bea din fântână şi, când s-a aplecat, i-a căzut punga de la cingătoare. Omnul a plecat. La scurt timp un alt om a trecut pe lângă fântână, a văzut punga şi a luat-o. Puţin mai târziu, un al treilea s-a oprit să-şi potolească setea şi s-a culcat apoi la umbra fântânii. Între timp, primul a descoperit că-i lipsea punga şi, dându-şi seama că nu putuse să o piardă decât la fântână, s-a întors, l-a trezit pe cel ce dormea acolo (care desigur, nu ştia nimic), şi i-a cerut să-i înapoieze banii. Între cei doi a urmat o discuţie, apoi s-au înfuriat şi primul l-a omorât pe celălalt. Martor la acestea, Moise i-a spus lui Dumnezeu: vezi, de aceea nu cred oamenii în Tine. E prea multă nedreptate şi rău în lume. De ce a trebuit ca primul trecător să-şi piardă punga şi să devină apoi un ucigaş? De ce a trebuit ca cel de-al doilea să găpsească punga cu banii, pentru care nu muncise? Al treilea era complet nevinovat. De ce a fost omorât?
Dumnezeu a răspuns: Îţi explic doar o dată… Primul trecător era fiul unui hoţ. Punga conţinea banii furaţi de tatăl celui de-al doilea trecător care, găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea.
Al treilea era un ucigaş a cărui crimă nu avea să fie descoperită niciodată şi care a primit de la primul pedeapsa pe care o merita. Pe viitor să crezi că există un sens şi o dreptate în tot ce se întâmplă, chiar atunci când nu le înţelegi.
Credinţa în Dumnezeu este unicul răspuns la taina răului.
Meditaţia 1
Taina jertfei lui Isus
Presupuneţi că aţi trăi acum 2000 de ani în Palestina, că aţi fi păcătoşi, apăsaţi de vinovăţie, şi că Isus v-ar spune: Păcatul vostru este greu şi meritaţi pedeapsa. Plata păcatului este moartea. Dar mâine Eu voi fi biciuit şi încoronat cu o coroană de spini pentru voi. Vă invit să priviţi când vor bate cuie în mâinile şi în picioarele Mele şi Mă vor ţintui pe cruce. Voi striga în chinuri şi voi împărtăşi suferinţa sfintei Mele mame a cărei inimă va fi străpunsă de milă pentru mine, ca de o sabie. Veţi fi acolo şi-mi veţi auzi strigătele. Şi când voi fi murit, veţi şti că păcatele voastre sunt iertate pentru totdeauna, că Eu am fost în locul vostru ţapul ispăşitor. Astfel vor fi mântuiţi oamenii. Acceptaţi să sufăr pentru păcatele voastre sau preferaţi să vă suportaţi singuri pedeapsa?
Ce aţi răspunde?
Cred că aceasta este problema care ar trebui pusă în faţa unui suflet ce caută mântuirea. Cu o mie cinci sute de ani înainte de istorica naştere a lui Isus, Biblia spune: Astăzi Te-am născut (Ps 2:7). Tot Ea spune penitentului, la 2000 de ani după Golgota: Astăzi mor pentru tine. Viaţa şi moartea lui Isus sunt în afara Timpului şi Spaţiului.
Voi o acceptaţi? De multe ori, în închisorile comuniste am văzut cum un pastor era bătut la sânge în locul altui prizonier. Gardianul pronunţa numele unuia care era pedepsit să primească bătaie şi pastorul răspundea simplu: eu sunt. La Auschwitz, Maximilian Kolbe, care era preot, s-a oferit să moară în locul unui polonez condamnat la moarte de către nazişti. Polonezul era tatăl al mai multor copii. Comandantul lagărului a acceptat substituirea şi polonezul a scăpat. Kolbe a murit prin asfixiere. Dacă aţi fi fost în locul acelui polonez, aţi fi acceptat jertfa lui Kolbe?
Am locuit mulţi ani într-o celulă subterană izolată, în afara timpului, ceva asemănător cu imponderabilitatea în care trăiesc astronauţii. Aşa cum ei nu pot face diferenţa între greu şi uşor, tot astfel eu nu făceam distincţie între trecut, prezent şi viitor. În celula mea din închisoare simţeam prezenţa lui Isus. Viaţa Lui nu aparţinea trecutului, nici nu era o succesiune de evenimente. El mi-a pus în faţă problema pe care am pus-o şi eu în faţa cititorilor mei. Isus mi-a spus: Eşti păcătos şi eşti condamnat la pedeapsă veşnică pentru rătăcirile tale, dar eu sunt gata să te salvez. Pentru păcatele tale Eu voi fi lepădat, biciuit, scuipat, încoronat cu o cunună de spini, voi îndura chinurile răstignirii şi durerea de a-Mi vedea sfânta mamă cu inima zdrobită la piciorul crucii. Sângele Meu te va curăţa de toate păcatele.
Trebuie să hotărăsc dacă accept sau nu jertfa Fiului nevinovat al lui Dumnezeu pentru păcatele mele. Am crezut că „a accepta” ar fi dovada celei mai mari slăbiciuni şi am refuzat categoric această propunere. Isus a fost recunoscător pentru refuzul meu.
Apoi a venit întrebarea reală, lucru pe care El îl avusese în minte încă de la început: Ce-ar fi dacă ţi-aş integra fiinţa într-a Mea, dacă ai deveni o parte a trupului Meu, dacă te-ai nega ca fiinţă independentă şi aş trăi în tine de acum înainte şi ai fi răstignit cu Mine (Galateni 2:20), îngropat cu Mine (Romani 6:4) şi ai împărţi cu Mine suferinţele Mele?
Ce-ar fi dacă, în timp ce în biserică lumea se bucură în siguranţă în braţele Mele, tu ai fi ca un braţ al Meu ţintuit împreună cu Mine pe cruce dar împărtăşind, în acelaşi timp, slava Mea. Vrei să devii colaboratorul Meu pentru salvarea omenirii, alinarea suferinţelor ei, împlinind ce lipseşte suferinţelor Mele? (Coloseni 1:24) Prezenţa Mea în tine, rănile suferinţelor Mele vor aduce roade reale în sufletul tău. Am acceptat această propunere.
Creştinii sunt făcuţi să aibă aceeaşi vocaţie cu a Împăratului lor, aceea de purtători ai Crucii. Această conştiinţă, a unei chemări înalte şi a părtăşiei cu Isus, este cea care aduce bucurie în încercări, care-i face pe creştini să intre în închisori pentru credinţa lor, cu bucuria unui mire ce intră în odaia de nuntă.
Când George Vius, Secretar General al Uniunii Baptiste din URSS, a fost condamnat pentru credinţa lui, credincioşii prezenţi în sală l-au acoperit cu flori, iar fetiţa lui, căţărată pe un scaun, a spus în faţa judecătorilor comunişti: Tată, cu Hristos eşti liber în închisoare, iar liberatea fără El este închisoare. Credincioşii care Îl aşteptau afară l-au primit cu un imn creştin.
Ruda unui prizonier creştin din China Roşie i-a spus cuiva, căruia îi împărtăşea grijile: Nu trebuie să ne compătimeşti căci, dacă el nu s-ar afla în acest lagăr de muncă, ar mai putea cei de acolo să audă Evanghelia Domnului Isus?
În acelaşi spirit ar trebui să primim şi noi crucea sărăciei, a discriminării rasiale, a trădărilor, a infidelităţii conjugale, a răzvrătirii copiilor şi tot felul de alte necazuri ale vieţii.
O persoană care acceptă, pentru sine, moartea lui Hristos şi care cântă „aleluia” nevinovatului Fiu al lui Dumnezeu, care primeşte pedeapsa ce i se cuvine ei însăşi, o astfel de persoană ar trebui, deci, pedepsită mai sever decât înainte.
Evanghelia este privilegiul de a deveni un membru al Trupului lui Hristos, părtaş al suferinţei, al morţii în chinuri împreună cu El. Pentru că sacrificiul cere convertire, chemările evangheliştilor se numesc „chemare la Altar”. Orice fiinţă care era pusă pe altar în Ierusalim (miei, berbeci, porumbei) murea. Cineva murea pentru tine. De data asta, însă, nu este pus pe altar un animal, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu. El a hotărât-o şi, orice ai face, nu-L poţi determina să Se răzgândească. Poţi doar să-I ceri privilegiul de a fi învrednicit să te sacrifici pe viitor pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor. În schimb, vei primi dreptul să mori faţă de păcat, de lume şi de legile ei.
Realitatea unei convertiri stă în unirea cu El. Este ruşinos şi dezgustător să accepţi altfel moartea Lui.
Necazul are problemele lui. Adesea eşti copleşit de disperare. Dumnezeu pare să-Şi fi întors faţa de la tine. Dar apoi îţi dai seama că a fost doar un joc cu un copil. Îl cauţi, Îl găseşti din nou, Dumnezeu şi cu tine, amândoi radioşi, amândoi plini de bucurie. Există o învăţătură adâncă în Talmud: Înainte de a mânca şi a bea, omul are două inimi. Simte şi propria foame şi pe a altuia. După ce a mâncat şi a băut, rămâne doar cu o inimă, cu gândul doar la confortul personal.
În loc de a-i răpi săracului sărăcia şi nenorocitului necazul, care-i va fi slava viitoare, ai grijă ca nu cumva să fii şi tu printre cei cu două inimi.
https://ionatan.wordpress.com/richard-wurmbrand-100-de-meditatii-din-inchisoare/
///////////////////////////////////////
Samuel – Chemare la ascultare și la pocăință
Mulțumesc soției mele, Daniela, pentru că m-a scutit de multe treburi casnice ca să pot așeza pe hârtie aceste rânduri. Atenția ei de prim cititor al manuscrisului și răbdarea cu care mi-a corectat greșelile de ortografie au îmbunătățit foarte mult acest material. Mulțumesc fratelui Ticu Moisa pentru ajutorul neprețuit dat în corectarea și editarea acestei cărți. Eram cumva „consăteni“, dar am devenit acum și „conlucrători“ în aceste comentarii la cărțile Bibliei. Domnul să-l răsplătească cu bucuria și folosul vostru în urma acestei lecturi. Daniel Branzai, Septembrie 5, 2012 – Los Angeles, California 2
Introducere Înainte de a vă invita să citiți acest mic studiu, vreau să vă fac o destăinuire: și eu scriu cărți. Am deprins meșteșugul acesta cu foarte mulți ani în urmă. A fost însă și ceva hotărât în altă parte … Învățătoarea mea din clasa a IV-a m-a îndemnat să scriu. Ea a fost prima care a făcut lucrul acesta. Doamna Ortansa m-a încurajat mult. „Tu ai un dar pe care nu-l au mulți oameni. Poți să scrii frumos, dar mai ales poți să scrii convingător; poți să-i faci și pe alții să simtă ceea ce simți tu, să vadă ceea ce vezi și tu, să dorească ceea ce dorești și tu“. O altă profesoară de limba română mi-a repetat această observație prin clasa a VIII-a și mi-a atras atenția asupra altei direcții în care ar trebui să merg: „Scrii foarte bine, dar, ceea ce este rar, vorbești liber chiar mai bine decât te exprimi în scris. Ai talent oratoric. Este foarte rar ca cineva să scrie bine „extemporaneous“, dar și mai rar ca cineva să poată improviza în vorbire mai bine decât o face în scris.“ Pentru o vreme talentele acestea două ale mele m-au pus pe o cale greșită. Prin clasa a XI-a era cât pe-aci să fiu numit președintele organizației de UTC (Tinerii comuniști) din liceu. Însă, Dumnezeu a avut un alt plan și, cu doar câteva zile înainte de acel eveniment, casa noastră a fost înconjurată de poliție și de armată, părinții mei au fost amendați cu cinci mii de lei (o sumă care echivala cu remuneraţia unui salariat pe patru luni), alți oameni adulți cu câte o mie de lei, iar ceilalți au fost „prelucrați“ pe la școlile lor și sancționați pe măsură. Toate acestea pentru „marea vină“ a părinților mei de a organiza o întâlnire a tinerilor de la biserică la ei acasă, cu ocazia externării mele din spital. Sperau, mânați de dorința lor, că îmi va plăcea și mie, oaia neagră a familiei lor de credincioși baptiști, vreuna din cântările lor sau măcar vreuna din … fetele de la biserică. Însă, asta este o altă poveste… 3
Samuel – chemare la ascultare După întoarcerea mea la Dumnezeu, Allen Scarffe, un student din Anglia care făcea misiune creștină în România sub pretextul studiilor pentru un doctorat la Universitatea Ortodoxă, m-a luat deoparte într-o seară de plimbare cu tinerii de la Biserica Baptistă din cartierul Basarab prin parcul Herăstrău și m-a întrebat de-a dreptul: „Când te duci la Seminar?“ L-am privit relativ speriat și am bâiguit drept răspuns: „Nu m-am gândit niciodată …“ „Te vei duce“, mi-a spus el imperturbabil. „Dumnezeu te-a făcut pentru așa ceva“. Englezoii ăștia! Nici atunci și nici de atunci încoace n-am putut să-i înțeleg și să le accept exprimarea lapidară, rece și aparent distantă. Când am ajuns în Los Angeles, sora Sabina Wurmbrand mi-a spus: „Scrie, Daniel. Ai talent și ar fi păcat să nu-l folosești. Nu mulți îl au. Ție ți s-a dat. Scrie, că ai început să scrii bine.“ Fratele Richard a ținut însă să mă avertizeze: „Era o dată un tânăr predicator care a venit să lucreze în zona unde era și un foarte bun și cunoscut păstor de Biserică. Tânărul avea un dar oratoric și mulțimile începuseră să se adune grămadă să-l asculte. Bătrânul păstor s-a dus la el și i-a spus: „Vorbești frumos, chiar foarte frumos. Mi se pare însă că le cam înflorești. Ce zici?“ Băiatul s-a scuzat și a spus: „Face parte din oratorie … este febra momentului …“ Bătrânul i-a spus: „Dacă vei continua așa, va fi doar o lucrare de suprafață. Dumnezeu nu te poate folosi așa. Începe să spui numai adevărul, niciodată mai mult sau mai puțin decât adevărul. Spune ceea ce trăiești tu, nu ceea ce ai auzit pe la alții sau ceea ce ți-ar place să fie.“ Tânărul l-a ascultat, dar s-a întâmplat ceva: mulțimile au început să scadă. Oamenii veneau mai puțin, iar predicile lui erau mai scurte, cu vorbirea poticnită și ponderată. Când tânărul predicator a intrat în criză, bătrânul l-a vizitat iarăși: „Este foarte bine. Acum te folosește Dumnezeu. Îl predici pe El și adevărul Lui. De-acum poți să te îngrijești să vorbești și frumos.“ Și așa a fost. (N-am știu atunci, dar am înțeles mai târziu că în ziua aceea aflasem o taină și am avut privilegiul să ascult un fragment de autobiografie spirituală). Mă apropii, deci, de acest studiu cu abilitatea unuia care a scris el însuși cărți. O astfel de îndeletnicire nu este nici ușoară, nici fără de răspundere. Există o diferență în analiza pe care o face un scriitor și analiza pe care o face un cititor. Cititorii văd CE este scris. Scriitorii văd CUM este scris și, mai ales, DE CE este scris. Ei știu că orice autor scrie pentru un anumit motiv, folosind o anumită metodă, vrând să transmită un anumit mesaj și urmărind să-și direcţioneze cititorii către un anumit mediu. Un autor își „compune“ opera. Un comentator i-o „descompune“ 4
Samuel – chemare la ascultare pentru a o înțelege mai bine. El dezasamblează ceea ce autorul a asamblat prin exprimarea de idei, folosirea de imagini şi stimularea emoţiilor şi gândirii cititorului. Nu este suficient să ai ceva de spus, trebuie să știi și cum să spui. Am admirat întotdeauna abilitatea aceasta specială pe care o au mulți autori de carte. Am învățat eu însumi din procedeele lor. M-au impresionat, însă, cel mai mult oamenii prin care Dumnezeu ne-a dăruit Biblia. Faptul că au fost „inspirați“ în mod supranatural să scrie nu le-a distrus în nici un fel personalitatea sau stilul, preocuparea de a scrie bine ceva concis și convingător. Prin urmare, veți observa în studiul meu asupra cărților lui Samuel atenția cu care îi urmăresc procedeele stilistice, perspicacitatea psihologică și poziţionarea arhitectonică în care şi-a structurat materialul. Fără nici o îndoială acest om și-a luat în serios destinul prestabilit de Dumnezeu și a trăit o viaţă dedicată instruirii celorlalți. Samuel a fost un om care a păstrat legătura strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune și relaţiile cu oamenii prin cărțile sale. Cine vrea să-l înțeleagă, trebuie să-l pătrundă ca pe un pedagog/învățător. Samuel nu este doar un cronicar imparțial, un istoric foarte obiectiv, ci mai ales un educator înţelept și împătimit. El face „artă cu tendință“, iar această tendință este să-i îndrume pe oameni să meargă pe „calea cea bună și dreaptă“. Nebăgat în seamă atunci când este așezat printre profeții sau împărații Vechiului Testament, Samuel este totuși una dintre cele mai mari și mai influente personalități ridicate de Dumnezeu în istoria lui Israel și, prin aceasta, a lumii. Cronicile lui au inspirat și influențat oameni din orice neam de sub soare. Nu-mi rămâne decât să vă doresc sincer și din toată inima ca și dumneavoastră, dragi cititori, să fiți unii dintre aceștia. Samuel este un personaj pivotal pentru istoria evreilor, marcând trecerea de la cel mai mare dintre judecători, la primul împărat, Saul, și apoi la cel mai mare dintre împărații lui Israel, David. Cărțile rămase de la el, Judecători, Rut și parte din 1 Samuel sunt pătrunse de o temă imposibil de confundat: ascultarea de Dumnezeu este calea spre binecuvântare, iar când ea este abandonată, numai pocăința sinceră ne mai poate scăpa de la pierzare. Samuel a învățat această lecție într-o întâmplare nocturnă, iar profesor i-a fost bătrânul preot Eli: „Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil, şi a zis lui Samuel: ,,Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: ,Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă“ (1 Sam. 3:8-9). 5
Samuel – chemare la ascultare Samuel a vrut să transmită lecția aceasta împăratului Saul, dar n-a reușit: „Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor“ (1 Sam. 15:22). Chiar și de dincolo de mormânt, Samuel a vorbit despre tragedia neascultării: „N-ai ascultat de glasul Domnului, şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi“ (1 Sam 28:18). Lipsa de ascultare poate duce în două direcții, la pocăință sau la pierzare. În celebra sa cuvântare de despărțire, Samuel pune aceste două alternative înaintea poporului: „Samuel a zis poporului: ,,Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi dela Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi dela El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, cari n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui. Departe iarăş de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă. Temeţi-vă numai de Domnul, şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşură El printre voi. Dar dacă veţi face răul, veţi peri, voi şi împăratul vostru“ (1 Sam. 12:20-25). Samuel a fost și rămâne una dintre cele mai proeminente personalități din istoria lui Israel. Privindu-l ,,din avion“, putem identifica la el câteva trăsături majore prin care a rămas celebru. Iată ce ne spune Duhul Sfânt pe paginile Scripturii despre acest om de o importanță fundamentală în evoluția poporului lui Dumnezeu. Samuel a fost un reformator religios major, un veritabil punct de reper în viața cultică: „Nici o sărbătoare a Paştilor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Şi nici unul dintre împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşti ca cel pe care l-au prăznuit Iosia, preoţii şi leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo şi locuitorii Ierusalimului.“ (2 Cronici 35:18). Samuel a fost unul dintre cei mai puternici oameni ai rugăciunii, un mijlocitor de talia lui Moise: 6
Samuel – chemare la ascultare „Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!“ (Ieremia 15:1). Samuel a fost, prin credință, unul din cele mai importante instrumente ale lui Dumnezeu în istorie. Numele lui apare la loc de cinste, alături de marile personalități ale credinței, în Epistola adresată evreilor în Noul Testament: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!“ (Evrei 11:32). ***** De-a lungul unui interval de 400 de ani, pe vremea Judecătorilor, evreii au căzut din ce în ce mai jos sub influența păgână și sub ocupația militară a filistenilor. Apoi, într-un răstimp record de numai 50 de ani, sub conducerea unor oameni aleși de Dumnezeu, națiunea aceasta mică avea să trăiască o transformare uluitoare. Cărțile 1 și 2 Samuel notează această metamorfoză de la o existență larvară sub Judecători la epoca regatului de aur condus de unul dintre cele mai îndrăgite personaje de pe paginile Bibliei, ciobănașul disprețuit de cei din familia lui, copilul „după inima lui Dumnezeu“, destinat să fie cel mai mare dintre toți împărații lui Israel: David, fiul lui Isai, betleemitul. Cei mai mulți comentatori serioși sunt de părere că Samuel a consemnat personal evenimentele din prima parte a cărții (1 Samuel cap. 1‒24), iar un altul, sau alții, au scris restul cronicii dându-i forma finală probabil la puțină vreme după moartea lui Solomon. Informația dată în 1 Samuel 27:6 nu putea fi scrisă decât de un editor posterior morţii lui Solomon și divizării împărăției lui Israel: „Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.“ (1 Sam. 27:7). Samuel nu putea să folosească expresia „împărații lui Iuda“, care n-a intrat în uz decât după moartea lui Solomon când împărăția lui Israel s-a divizat. Cu toate acestea, respectul și prețuirea pe care i le-au acordat lui Samuel i-au făcut pe evrei să pună toate însemnările istorice de după moartea sa până la începutul domniei lui David, alături de cronica aceea care îi poartă numele. Cei mai mulți comentatori serioși sunt de părere că Samuel a scris personal evenimentele din prima parte a cărții (1 Samuel cap. 1‒24), iar un altul, sau alții, au scris restul cronicii dându-i forma finală probabil la puțină vreme după moartea lui Solomon. „Adăugirea“ și „editarea“ 7
Samuel – chemare la ascultare ulterioară nu diminuază cu nimic valoarea sacră a cărții, ci subliniază factorul providențial în adunarea acestor „oracole“ inspirate. Oamenii aceia n-au vorbit (scris) de la sine, ci mânați de Duhul Sfânt (1 Petru 1:10-12; 2 Petru 1:20-21), chiar dacă majoritatea dintre ei nu și-au dat seama imediat de aceasta. Autorul ultim al Scripturii, Cel care ne-a dat învățătură prin intermediul tuturor acestor instrumente umane, a fost, este și trebuie să rămână până la sfârșit, Dumnezeu: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună“ (2 Tim. 3:16-17). Samuel este ultimul din seria Judecătorilor, activi într-o perioadă de aproximativ 350 de ani. Iată ce găsim scris în cartea Cronicilor: „Faptele împăratului David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel, văzătorul, şi în cartea prorocului Natan, şi în cartea proorocului Gad, împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări.“ (1 Cron. 29:29-30). În Tanac (Vechiul Testament al evreilor) și în Talmud (comentariul la Vechiul Testament), 1 și 2 Samuel formează o singură carte. Blaise Pascal spunea că cel mai greu lucru după ce am conceput o carte este să hotărâm cu ce să o începem. Samuel rezolvă aceast impas în mod surprinzător. Ați mai întâlnit vreodată un autor care să aleagă să înceapă cronica unui neam scriindu-ne ceva despre propria lui …mamă? 8
Samuel – chemare la ascultare 1. Samuel și Ana Motto: Crize, crize, crize, crize! Omul face, Dumnezeu desface. Uneori instrumentul prin care lucrează Dumnezeu pentru soluţionarea unei crize, trebuie să treacă el însuşi printr-o criză profundă şi prelungită. Aşa s-au petrecut lucrurile cu Ana, personajul cu care ne întâlnim la începutul primei cărţi a lui Samuel. Cel ce ne-a lăsat această cronică de istorie pedagogică îşi alege şi îşi sistematizează materialul după un plan care dovedeşte o profundă pătrundere în psihologia umană şi o desăvârşită abilitate de scriitor. Numele autorului este Samuel, iar personajul cu care a ales să-şi deschidă cartea nu este altul decât …mămica lui. Contextul istoric cu care ne întâlnim în aceste prime capitole ni-l prezintă pe Israel într-un impas existenţial. Spirala descendentă care i-a caracterizat evoluţia pe vremea Judecătorilor a marcat prăbuşirea poporului lui Dumnezu la nivelul de păcătoşenie al popoarelor canaanite. Precum Sodoma şi Gomora, decadenţa şi depravarea coborâseră până la nivelul practicilor homosexuale. Păcatul atrage automat pedeapsa divină, şi una din cele douăsprezece semintii ale lui Israel fusese aproape exterminată. Cortina care s-a lăsat la sfârşitul cronicii Judecătorilor îşi lăsase cititorii cu un foarte amar gust în gură. Îndepărtarea de Dumnezeu făcuse loc apropierii de idolii demonizaţi, iar idolatria făcuse loc imoralităţii. Încă o dată, Israelul se afla sub pedeapsa iubitoare a Tatălui lor desăvârşit. Copiii lui Dumnezeu se aflau sub o întreită pedeapsă: – sfârtecarea teritorială, – stricăciunea socială şi 9
Samuel – chemare la ascultare – seceta spirituală. Filistenii cuceriseră parte din teritoriul israelit, cei din popor se chinuiau unii pe alţii, iar peste toate acestea, glasul lui Dumnezeu nu se mai auzea în tară. Cronica debutează cu o familie care ilustrează toată tragedia aceasta. Familia lui Elcana este portretul unei generatii, iar Ana este un personaj aflat el însuşi într-o criză profundă. „Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.“ (1 Samuel 1:1-2). Samuel este foarte grijuliu să ne arate că Ana era o femeie care nu-şi merita soarta. Ea ,,nimerise“ independent de voinţa ei în această conjunctură nefericită. În primul rând, Ana trăia în poligamia soţului ei. Familia sa era un nefericit triunghi al iubirii, cu rivalităţi, invidii şi răzbunări chinuitoare. Samuel nu relatează împrejurările prin care se ajunsese ca Ana să fie cea de-a doua soţie a lui Elcana. El ne spune, însă, că cealaltă soţie îi era Anei o rivală de o mare duşmănie. Penina o înţepa înveninată ori de câte ori avea ocazia. „Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.“ (1 Samuel 1:3-5). Au mai existat şi alte astfel de triunghiuri nefaste şi nefericite. Unul a fost cel alcătuit din Avraam, Sara şi egipteanca Agar (Gen. 16:1-6). Altul a fost cel care l-a unit pe Iacov cu neiubita Lea şi foarte îndrăgita Rahela (Gen. 29). Puzderia de copii care s-au născut din lupta acestor două surori pentru a câştiga inima lui Iacov a dat naştere celor douăsprezece seminţii (triburi) ale lui Israel. Nu ni se spune cum a ajuns Ana în acest triunghi casnic. S-ar putea ca ea să fi fost prima soţie a lui Elcana care, văzând că nu poate avea copii de la ea, o mai luase şi pe Penina. Sau s-ar putea ca Penina să fi fost cea dintâi soţie a lui Elcana, iar Ana să fie soţia mai tânără, luată de Elcana după ce se săturase într-un fel de Penina. Nu ştim precis. Ceea ce ni se spune, însă, foarte clar este că între cele două soţii ale lui Elcana exista o duşmănie deschisă şi declarată. 10
Samuel – chemare la ascultare „Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel.“ (1 Samuel 1:6-7). Al doilea necaz al Anei izvorâse din faptul că pântecele ei era închis şi nu putea aduce pe lume copii. Lucrul acesta o punea într-o lumină foarte rea în societatea de atunci. Lipsa copiilor era privită ca o pedeapsă divină, în timp ce abundenţa lor era apreciată ca o favoare din partea lui Dumnezeu. Fiecare sărbătoare anuală cu pelerinaj îi oferea Anei un nou prilej de înjosire şi insulte din partea rivalei sale. Apropierea de Dumnezeu la locurile sfinte era o ocazie foarte prielnică pentru ca Penina să le amintească tuturor că Dumnezeu Se pronunţase puternic şi public în favoarea ei. În zadar căuta Elcana să compenseze aparenta lipsă a bunăvoinţei divine cu favorurile sale. Ana nu avea nevoie nici de mâncare mai multă şi nici de dragoste mai multă: Ana avea nevoie de un copil. Aceasta era marea ei problemă. A treia suferinţă a Anei era provocată chiar de …Elcana. Departe de a fi un om duhovnicesc, el era un bărbat rudimentar şi îngâmfat. Să ne amintim cum au reacţionat alţi bărbaţi într-o situaţie similară. Avraam rămăsese stăruitor alături de Sara în rugăciunile şi aşteptarea lor pentru un copil. Mai târziu, în zorii Noului Testament, preotul Zaharia se va ruga şi el stăruitor şi răbdător pentru un copil alături de soţia lui Elisabeta. Elcana nu era, însă, ca Avraam sau ca Zaharia. El abandonase rugăciunea (dacă se va fi rugat vreodată împreună cu Ana pentru această problemă!). Avea copii destui de la Penina. Cea de a doua sotie era bună doar pentru plăcere si companie. Cât de mult trebuie să o fi rănit pe Ana superficiala şi îngâmfata lui “declaratie” de dragoste: „Atunci ea plângea şi nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: «Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce îţi este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?»“ (1 Samuel 1:7-8). Neînţeleasă în durerea ei de către Elcana şi dispreţuită public de Penina, Ana a rămas singură în templul durerii ei unde s-a dus să stea înaintea lui Dumnezeu. Cât de mare trebuie să fi fost suferinţa acestei femei care n-a găsit la nimeni sprijin şi înţelegere! Cât de tristă trebuie să fie singurătatea unei femei care nu se poate ruga împreună cu bărbatul ei, care se vede sabotată în cererile ei chiar de partenerul de viaţă, care se vede lipsită de sprijinul atât de necesar în mijlocire pe lângă singura Persoană care le putea rezolva problema! Şi atunci, Ana s-a 11
Samuel – chemare la ascultare dus la Domnul singură. Elcana a rămas să mănânce şi să bea cu Penina si cu copiii lor. Ana a plecat să stea de vorbă cu Domnul. „Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.“ (1 Samuel 1:9-10). Deseori, obstacolele aparente sunt oportunităţi ascunse. Ana nu este doar o femeie aflată într-un mare necaz, ci şi o femeie care ştie să ceară. Redusă la esenţa ei, rugăciunea Anei ar suna cam aşa: „Doamne, nu vrei un băiat?“ Stiu, cuvintele ei nu par de la început acestea, dar, privită în contextul apariției ei, aceasta este, în esenţă, rugăciunea Anei. „Ea a făcut o juruinţă şi a zis: «Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.»“ (1 Samuel 1:11). Ana este chintesența ființei evreieşti. Ea merge la Dumnezeu şi Îi propune un târg, o afacere. Ea Îi spune Domnului: „Doamne, noi amândoi avem o problemă. Tu ai nevoie în generaţia asta de un bărbat care să Te slujească. Eu vreau să-l nasc. …Iată «roaba Domnului», gata să-Ţi stea la dispoziţie. Doamne, nu vrei să faci un ghişeft?“ Nu toti oamenii primesc răspuns la rugăciunile lor. În Noul Testament, apostolul Iacov ne explică de ce se întâmplă astfel: cei mai mulţi creştini cer rău, cu gând să risipească în poftele firii lor pământeşti: „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.“ (Iacov 4:1-3). Ana se prezintă înaintea Domnului cu o petiţie şi o propunere în acelaşi pachet, atingând astfel o culme spirituală recomandată în Noul Testament de Domnul Isus Însuşi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.“ (Matei 6:33). 12
Samuel – chemare la ascultare „Doamne, nu vrei un băiat?“ Rugăciunea Anei, a cărei intensitate este neobişnuită până şi pentru preotul Eli, obişnuit să vadă primprejur mai degrabă femei bete, decât femei binecuvântate cu un nivel spiritual ca al Anei, este încuviinţată de preotul Eli şi împlinită cu bucurie de Dumnezeu: „Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: «Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!»“ (1 Samuel 1:17). Astfel, Ana a parcurs suferindă şi statornică acest drum interesant: criză → cerere → câştig; sau, formulat în alţi termeni, reproş → rugăciune → răsplătire. Mari şi minunate sunt răsplătirile dumnezeieşti pentru cei care ştiu să ceară cu curăţie şi să aştepte cu credinţă! Chiar şi……………………………………………………………………………….Cont aici https://pubhtml5.com/aead/izii/basic
///////////////////////////////////////
Un Ultimatum si un Avertisment
In viata crestina, Domnul Hristos si Evanghelia nu sunt o parte din viata vesnica, ci este viata vesnica. Hristos este totul. Cand Evanghelia si invatatura ei este proclamata asa cum este si cum trebuie si totusi oamenii o resping, ceea ce trebuie sa stiti este ca ei nu resping o religie sau niste principii, ci resping o Persoana.
Daca esti aici astazi si respingi ceea ce este adevarat cu privire la Evanghelie si la cine este Dumnezeu, poate citesti acest articol ca sa vezi ce-am mai scris, poate ca altii ti l-au recomandat, dar inima ta nu este aici si poate nu-L vrei pe Hristos asa cum este El revelat in Biblie, sa stii aceasta: nu respingi o religie sau un set de principii, a face aceasta era foarte periculos, pentru ca cei ce respingeau Legea lui Dumnezeu data prin Moise erau omorati.
Dar vreau sa stii ceea ce faci de fapt daca respingi Evanghelia, esti indiferent fata de Persoana pe care Dumnezeu o iubeste mai mult decat pe toata Creatia la un loc si anume pe Fiul Sau. Cand respingi crestinismul si Evanghelia sa stii ca respingi pe Cel pentru care toata lumea a fost creata. Cand zic crestinism ma refer doar la ceea ce este scris in Biblie si invatatura ei, nu la religii, culte sau denominatiuni. Sa stii de asemenea ca daca iL respingi pe Hristos asa cum este revelat in Biblie, Dumnezeu te va pedepsi sever pentru aroganta ta fata de Fiul Sau. In umanismul tau, in tineretea ta, poate in trairea ta, ti-ai impietrit inima fata de mesajul Evangheliei si nimic din ceea ce spun nu te face sa tremuri. Inima ta mandra demonstreaza numai rebeliunea ta. Dar sa stii ca Creatia marturiseste impotriva ta si chiar si tu insuti stii in sinea ta ca acest Dumnezeu pe care-L respingi este Cel in fata caruia vei sta. Vreau sa stiti ca mereu sunt doua grupuri de oameni in lume, chiar si cei care citesc acest articol: sunt unii care iL iubesc pe Hristos si care vor sa creasca in sfintenie si maturitate pentru ca sa-I fie placuti lui Dumnezeu asa cum este revelat in Biblie, si sunt altii care nu le pasa de sfintenie si motivul este pentru ca nu le pasa de Hristos, nu le pasa ca El a suferit pentru ei si astfel acest lucru in care se afla acesti oameni este cel mai periculos.
Adevaratul Crestin nu inseamna pasivitate, ci intotdeauna promoveaza o ravna in adevarul Biblic. Chiar si ceea ce scriu aici ar trebui sa-ti provoace o ravna pentru Dumnezeu si o realitate ca tu sa recunosti pe Domnul Isus, sa te prosterni la pamant si sa accepti pe acest Dumnezeu prin credinta in Fiul Sau Hristos ca nu cumva El Marele Cel ce Este sa-si manifeste Mania si Dreptatea asupra ta. Mereu am zis si repet: cea mai mare manifestare de Dragoste a lui Dumnezeu pentru om este ca El L-a omorat pe Hristos Domnul pentru pacatele noastre. Accepta-L si nu mai trai oricum, ca El nu se lasa batjocorit si nu iarta oricum.
Am observat ca ceea ce spune Domnul Isus in Matei 22:29 este valabil chiar si pentru multi dintre cei care se numesc evanghelici, citez: “Drept raspuns, Isus le-a zis: “Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”
Deci cu toate ca multi se numesc crestini si nascuti din nou, conform Bibliei acestia se impart in doua categorii, unii sunt maturi si vor sa creasca mereu in umblarea cu Domnul Isus si in invatatura Lui, iar altii sunt imaturi care nicidecum nu vor aprofundarea in Cuvantul Domnului printr-o traire matura. Conform textelor din 1 Corinteni 3:1-3 si Evrei 5:12-14, ni se spune ca sunt multi imaturi spiritual, priviti textele: “1 Corinteni 3:1 “Cat despre mine, fratilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti, ci a trebuit sa va vorbesc ca unor oameni lumesti, ca unor prunci in Hristos.
- V-am hranit cu lapte, nu cu bucate tari, caci nu le puteati suferi; si nici acum chiar nu le puteti suferi,
- pentru ca tot lumesti sunteti. In adevar, cand intre voi sunt zavistii, certuri si dezbinari, nu sunteti voi lumesti si nu traiti voi in felul celorlalti oameni?”
- Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Isus Hristos.
- Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie,
- lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia.
- Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea ramane in picioare, el va primi o rasplata.
- Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc.
Te intreb, tu ce cladesti? Iti vei pierde cumva rasplata? Traiesti in sfintenie? Esti matur?
Evrei 5:12 “In adevar, voi, care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare.
- Si oricine nu se hraneste decat cu lapte nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc.
- Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul.”
Ei bine avand in vedere aceste lucruri, ca unii sunt maturi si altii imaturi, vreau sa te intrebi tu din ce categorie faci parte?
Ceea ce spun aici in acest articol cuprinde esenta Evangheliei pe care daca cineva nu o crede nu poate fi mantuit.
In Ioan 17:3 spune clar ca “Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
Daca este asa si daca viata vesnica inseamna de fapt cunoasterea personala de Dumnezeu, inseamna ca trebuie sa iL cunoastem pe Dumnezeu si pe Domnul Isus Hristos. Cine nu iL cunoaste pe El nu are viata vesnica, nu este iertat si nu ajunge in Rai. 1 Ioan 4:6 “Noi insa suntem din Dumnezeu; cine cunoaste pe Dumnezeu ne asculta; cine nu este din Dumnezeu nu ne asculta. Prin aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii.”
Intrebarea este: cine este El ca noi sa putem sa-L cunoastem sa credem in El si sa-L ascultam si astfel sa primim ceea ce spune Ioan 17:3 si anume, viata vesnica? Multi se inchina lui Dumnezeu, dar cei mai multi nu iL cunosc. Si cand zic asta ma refer la toti care nu au Duhul Sfant in ei, pentru ca numai cei cu Duhul Sfant iL pot cunoaste pe Dumnezeu cu adevarat, se pot inchina Lui si pot trai pentru El. Nu o religie si nu un cult te poate duce la cunoasterea de Dumnezeu si cine este El, ci numai Duhul Sfant potrivit Scripturii care este infailibila si este Cuvantul Divin 100% direct de la Dumnezeu. Conform Bibliei, un om care este iertat de Dumnezeu, automat primeste Duhul Sfant, iar Duhul Sfant este primit numai prin credinta in Hristos care iL schimba pe om din pacatos in voia lui Dumnezeu traind in sfintenie potrivit cu unica invatatura din Biblie. Majoritatea zic ca ei cunosc Evanghelia si cine este Dumnezeu, dar atunci cand le arati verset cu verset cine este Dumnezeu sau ce cuprinde Adevarata Evanghelie, ei refuza si neaga sa creada ceea ce vede scris, repet, cu toate ca le arati verset cu verset. Unul dintre motivele pentru care refuza sa creada este ca o viata intreaga ei au crezut o evanghelie diluata pe care si-au format-o multi in mintea lor sau le-a fost prezentata de cei care ori nu au stiut sa prezinte Evanghelia, ori au vrut mereu sa nu deranjeze pe nimeni predicand doar ca Dumnezeu este dragoste. Va spun asta din experienta mea, am fost in multe adunari si in multe locuri, si atunci cand am inceput sa prezint cine este Dumnezeu cu atributele Lui si care este adevarata Evanghelie ca omul sa o poata crede ca sa fie mantuit, cei mai multi, repet, cei mai multi au refuzat sa creada iar altii au ramas socati si surprinsi, iar altii chiar au fost eliberati pentru ca au inteles Evanghelia si au crezut-o. Desi cu toate ca le aratam verset cu verset ca ceea ce spun este scris, multi au refuzat sa creada Cine este Acest Dumnezeu si ce cuprinde Adevarata Evanghelie, chiar si dintre cei care se numesc evanghelici. Ma intreb cum vei reactiona tu care citesti acest articol, vei crede ceea ce este clar scris in Biblie sau vei ramane la statura de dat cu parerea ca multi altii? Intrebarea este, tu care citesti iL ai ca Dumnezeu pe Dumnezeul din Biblie asa cum este revelat in ea sau un dumnezeu prezentat de religia ta si cultul tau?
Ca omul sa fie iertat, mai intai trebuie sa ii prezinti Evanghelia asa cum este ea de la Dumnezeu si asta m-a preocupat mereu pentru ca doar pe baza Evangheliei omul este mantuit (Romani 1:16-17). Va dati seama, cu toate ca arat verset cu verset Evanghelia si cine este Dumnezeu si ei vad cu ochii lor ce este scris, cu toate acestea ei refuza sa accepte ce vad clar scris si incearca prin explicatiile lor ca sa devieze si sa contrazica ceea ce este scris, numai si numai ca sa nu creada. Te intreb din nou pe tine care citesti, ce vei face? Unul din motivele pentru care ei nu cred, este ca o viata au fost invatati de cultul lor tot felul de invataturi si practici care nu sunt Biblice. Ochelarii cultului lor i-au orbit si refuza sa creada cine este Dumnezeu sau care este adevarata Evanghelie si despre asta vreau sa vorbesc acum. Revin la ceea ce Domnul Isus a zis in Marcu 1:15 “El zicea: “S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”
Ei bine sa nu uitam ca atata timp cand scriu in acest articol verset cu verset la ceea ce sustin, vreau sa va zic ca Scriptura nu poate fi desfiintata si Evanghelia nu este de obarsie omeneasca, ori crezi ceea ce este clar scris, ori te conduce parerea ta si cultul tau cu invataturile lor reci, iar tu vei ramane in aceeasi stare de lene, rutina si putreziciune in care te afli. Pocaieste-te omule, crede ceea ce este scris doar in Biblie, lasa cultul tau cu invataturile lui nebiblice, accepta Adevarata Evanghelie si cine este Dumnezeu si astfel vei fi plin de ranva si cu inima curata datorita Sangelui Marelui Miel Isus Hristos Domnul. Priviti un text in care spune clar Domnul Isus ca Scripturile nu pot fi desfiintate, crezi tu ca daca nu le crezi vei fi bine? Ioan 10:35 “Daca Legea a numit “dumnezei” pe aceia carora le-a vorbit cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata”.
Iar Apostolul Pavel scrie in Galateni 1:11 urmatorul lucru infailibil legat de Evanghelie: “Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine nu este de obarsie omeneasca;
- pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.”
Va spun legat de aceste texte ca oricine nu vrea sa creada aceasta descoperire a Apostolilor cu privire la Evanghelia Infailibila, va spun ca veti ramane niste purtati de vant incolo si incoace de orice vant de invatatura. Ba mergeti la aia, ba credeti aia, ba va mai dati cu parerea si niciodata astfel nu veti fi statornici si maturi in credinta. Credeti EVANGHELIA si traiti in lumina ei ca sa fiti iertati. Credeti ceea ce cuprinde ea si veti intelege cine este Dumnezeu. Nu conteaza daca ai crescut cu nu stiu ce invataturi si nu conteaza daca tatal tau este pastor sau prezbiter, ci ceea ce conteaza este sa fii in Hristos cum cere El, sa-L urmezi pe Hristos dupa unica invatatura a Lui chiar daca cei mai apropiati tie practica lucruri nebiblice. Pune-i pe toti la incercare, chiar si pe tatal tau daca este predicator sau pastor si vezi daca ceea ce predica este potrivit cu Invatatura lui Hristos Domnul. De fapt chiar Dumnezeu iti zice in 1 Ioan 4:1 sa “cercetezi duhurile sa vezi daca vin de la Dumnezeu”.
Cine este Dumnezeu?
Desi nu mi-ar incapea in acest articol sa scriu cine este Dumnezeu in adevaratul sens al cuvantului, totusi vreau sa va arat cateva din atributele pe care le sustine Biblia cu privire la cine este El, iar pentru o detaliere mai mare, va rog sa cititi Biblia si sa-L acceptati pe Dumnezeu ca Domn si Mantuitor bineinteles prin Hristos Domnul ca altfel fara Hristos nu putem sa ne apropiem de Dumnezeu. Voi sustine in acest articol lucrurile pe care nu le auziti prea des in locurile unde mergeti.
Sunt multi care nu stiu cine este Dumnezeu conform Scripturilor. Vreau sa spun apasat acest lucru ca cu toate ca IL avem pe Dumnezeu prezentat in Biblie, omul are nevoie de o revelatie directa de la Dumnezeu ca sa stie cine este El cu adevarat. Va spun acest lucru amintindu-va ca in Matei 16:17 scrie asa: “Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.”
Deci Petru care stia cine este Hristos, a avut nevoie de o revelatie directa de la Tatal. Tot asa orice om care este mantuit, are o revelatie directa de la TATAL conform si potrivit Bibliei bineinteles, o revelatie care IL arata pe Hristos ca Dumnezeul Cel Atotputernic intrupat in om, o revelatie care arata cine este TATAL si cine este Duhul Sfant si ce cuprinde adevarata Evanghelie cu invataturile ei. Deci cu toate ca multi au citit din Biblie, sa nu uitam ca lucrurile trebuie judecate duhovniceste, altfel nu intelegi nimic si ca sa poti judeca duhovniceste ai nevoie de Duhul Sfant. Priviti 1 Corinteni 2:14 “Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste.”
Priviti un text din Fapte 8:30 citez “Filip a alergat si a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: “Intelegi tu ce citesti?”
- Famenul a raspuns: “Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?” Si a rugat pe Filip sa se suie in car si sa sada impreuna cu el.”
Ca famenul sa poata intelege Evanghelia, a avut nevoie de Filip ca sa-i explice Evanghelia asa cum este, iar Filip avea Duhul Sfant in el, pentru ca exact Duhul Sfant i-a spus sa ajunga carul etiopianului si vedem asta in tot pasajul din Fapte 8:27-40.
Evanghelia trebuie crezuta si inteleasa cu toata fiinta ta, iar ca sa poti intelege si sa poti crede in detaliu ce cuprinde Evanghelia cu toate atributele lui Dumnezeu ai nevoie de lepadare de tine si sa crezi exact tot ceea ce sustine Biblia nu cultul tau sau religia ta care posibil sa iti spele creierul cu practicile lor nebiblice. Asta de fapt i-a explicat Filip etiopianului, i-a explicat din Scripturi Scripturile si tot asta le-a explicat Domnul Isus Apostolilor, le-a explicat Evanghelia Adevarata, priviti Luca 24:25 “Atunci Isus le-a zis: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii!
- Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slava Sa?”
- Si a inceput de la Moise si de la toti prorocii si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
- Apoi le-a zis: “Iata ce va spuneam cand inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Proroci si in Psalmi.”
- Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile.”
Biblia este data de la Dumnezeu asa ca pana nu vei crede ceea ce sustine doar Biblia si nu cultul tau sau parerea ta nu vei putea fi eliberat din pacatele tale si nici nu poti ca sa-i slujesti lui Dumnezeu cum cere El, in duh si adevar (Ioan 4:23-24). Cand vei intelege cu adevarat Evanghelia si cine este Dumnezeu, asta te va duce la o reverenta si supunere totala fata de Dumnezeu si vei stii atunci ca ceea ce practica multi e nebiblic pentru ca tu te vei baza 100% doar pe ceea ce este scris in Biblie, iar altii sunt condusi si dupa invataturile culturilor lor nebiblice. Nu ai inteles EVANGHELIA si ce cuprinde ea cu invataturile ei, nici nu o poti crede ca sa fii mantuit. In Luca 24:45 spune ca Domnul ISUS le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile, haideti si noi pe genunchi ca sa ii cerem Domnului ISUS ca sa ne deschida mintea ca sa intelegem ceea ce este scris in Biblie si sa si credem ca viata noastra sa fie cu adevarat schimbata, implinind Cuvantul Lui cu ravna si pasiune.
Am spun acest lucru ca desi ca in toate articolele mele vorbesc verset cu verset, si in acest articol voi spune cine este Dumnezeu verset cu verset, intrebarea este daca veti crede Biblia?
Ca sa stii cine este cu adevarat Dumnezeu, Domnul Isus Hristos si Duhul Sfant trebuie sa fi avut o revelatie de la EL, dar nu orice revelatie, ci o revelatie ca sa intelegi Scripturile care iL reveleaza pe El. Deci nu iL poti cunoaste pe Dumnezeu dupa parerea ta sau dupa experientele tale, sau dupa cultul tau, ci DOAR dupa ceea ce este scris in Biblie. Daca cineva a avut o revelatie, un vis sau o vedenie care nu este potrivita cu acuratetea Bibliei, acea revelatie nu este de la Dumnezeu. Asa ca testeaza-ti experientele si cultul tau dupa ceea ce este scris in Biblie. Repet, oricine spune ca a avut o revelatie de la Dumnezeu care nu este potrivita cu acuratetea Bibliei, aceasta revelatie nu este de la Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus le-a deschis mintea Apostolilor ca sa inteleaga Scripturile Lui si conform Scripturilor Lui nu dupa alte scrieri.
Ca sa stii cine este El trebuie mai intai sa te duci in Vechiul Legamant.
Ei bine conform textului din Evrei 13:8 “Isus Hristos este acelasi ieri, azi si in veci!”. Deci cine a fost EL ACUM MII DE ANI, este si azi la fel fara ezitare, si cine este El azi va fi si in vecii vecilor fara ezitare. Credeti acest Adevar? Ei bine daca credeti, va rog sa continuati sa cititi atenti si veti sti de ce am numit acest articol un “Ultimatum si un Avertisment”.
Imaginea pe care v-ati format-o sau v-au prezentat-o unii lideri precum Dumnezeu este doar Dragoste, este o manipulare sau o inselare pe care unii o folosesc fie ca sa nu deranjeze lumea, fie ca nici ei nu stiu cine este Dumnezeu si Evanghelia Sa ca s-o poata prezenta.
In majoritatea adunarilor nu sunt prezentate atributele lui Dumnezeu, decat doar acesta: Dumnezeu este Dragoste, si nici macar acest atribut de multe ori nu este prezentat bine. In Romani 5:8 spune ca “Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi Hristos a murit pentru pacatele noastre”, dar intrebarea este cine l-a omorat pe Hristos in adevaratul sens al cuvantului si cine a randuit ca Hristos sa moara? Spun acest lucru ca daca nu credeti ca Dumnezeu l-a omorat pe Hristos atunci nu puteti fi mantuiti si vom vorbi in curand si despre asta.
De ce am numit acest articol “ un Ultimatum si un Avertisment” pentru ca Hristos Domnul a zis, pocaiti-va sau pieriti (Luca 13:3,5). Pentru cei care cititi va spun, ori sunteti gata sa credeti si sa acceptati cuvintele din Biblie asa cum sunt, ori va tot dati scuze ca lucrurile nu sunt chiar atat de radicale. Va spun ca sunt extrem de radicale si cu acest Dumnezeu Creator nimeni nu se joaca pentru ca El nu se lasa batjocorit (Galateni 6:7).
Dumnezeu mereu si mereu vrea reabilitarea pacatosului si isi doreste ca sa accepte pe oricine dar numai in termenii Lui. El mereu doreste ca sa-si manifeste Dragoastea Lui fata de noi, dar vedeti voi, conform spuselor Lui, Dumnezeu iarta numai cum cere El si pentru toti care nu vor iertarea cum cere El, vor fi judecati, vor fi neiertati si chinuiti vesnic. Va dati seama ce inconstienta, sa afli ca El te iarta si sa refuzi aceasta iertare?
Conform Bibliei si ma uit doar la pasajul din Romani 12:19 sau Romani 14:11, acest Dumnezeu se va razbuna in curand si chiar El zice ca razbunarea este a Lui, ba mai mult, orice genunchi sa va pleca inaintea Lui si orice limba va da slava lui Dumnezeu, unii in adorare, altii in groaza, intrebarea este din ce categorie vei fi? Priviti textele. Romani 12:19 “Preaiubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: “Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati”, zice Domnul.”
Deci nu mai spuneti ca Dumnezeu nu este razbunator pentru ca chiar si in Naum 1:2 spune ca “ Domnul este un Dumnezeu gelos si razbunator; Domnul Se razbuna si este plin de manie; Domnul Se razbuna pe potrivnicii Lui si tine manie pe vrajmasii Lui.”
Cine sa fie vrajmasii Lui decat cei care nu au vrut iertarea Lui.
Romani 14:11 “Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea si orice limba va da slava lui Dumnezeu.”
- Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu.”
Conform acestor versete, intrebarea este daca crezi tu ca Dumnezeu este atat de radical incat nu omite pe nimeni?
Hristos Domnul in curand va face din dusmanii Lui asternut al picioarelor Lui, priveste textul din Evrei 10:12 “El, dimpotriva, dupa ce a adus o singura jertfa pentru pacate, S-a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
- si asteapta de acum ca vrajmasii Lui sa-I fie facuti asternut al picioarelor Lui.”
Intrebarea este daca tu care citesti esti dusmanul lui Hristos sau ucenicul Lui?
Stiu ca deja poate vi se pare socant ce vedeti scris aici, dar va spun ca aceste lucruri nu ar fi trebuit sa fie socante pentru voi, ci trebuia sa le stiti de mult, ba sa le si credeti, ba sa le si propovaduiti la toti spunandu-le ca sa se ascunda in Hristos Domnul de mania lui Dumnezeu care vine sigur. Aceste lucruri sunt Biblice si aceste lucruri poate vi se par socante este doar pentru ca ati crezut pana acum erezii sau altii v-au prezentat lucruri nebiblice.
Stiati ca vine o manie? Stiti de ce am numit acest articol “Un Ultimatum si un Avertisment”, l-am numit asa ca oricine nu se va pocai in termenii Tatalui Ceresc si oricine amana venirea lui la Dumnezeu, ceasul ticaie si nu mai e timp, ba chiar Hristos este la usi (Matei 24:33). Intrebarea este daca esti in Hristos sau afara? Ce spune in Ioan 15:5 “Caci despartiti de Mine nu puteti face nimic”, crezi tu ca poti intra in Rai sau ca vei putea trece de judecata Tatalui despartit de Hristos Domnul? Daca nu ai umblat aici cu El cum cere El, nici acolo nu ai nicio sansa.
1 Tesaloniceni 1:10 “si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a inviat din morti, pe Isus, care ne izbaveste de mania viitoare.”
Deci vine o Manie, esti pregatit?
In lume este atata nedreptate, toti umbla dupa foloasele lor si nu dupa ale lui Hristos (Filipeni 2:21), sunt mii de avorturi, crime, curvii, preacurvii, inselari, minciuni, furturi, ganduri rele, barfa, idolatrie, chiar si pacatele tale din ascuns El le stie, deci sigur conform spuselor Lui Dumnezeu, vine o zi de manie a Lui si de judecata, te intreb daca esti pregatit si cum te regasesti tu acum? Te pregatesti mereu pentru multe lucruri si lucrezi la aceste lucruri mult, dar te intreb, pentru marea intalnire cu Dumnezeu te pregatesti? Cum te pregatesti? Te-ai pocait omule?
Lumea promoveaza neascultarea fata de Dumnezeu, te intreb: te desparte Hristos de lume sau lumea de Hristos?
Dar pana sa vorbim despre aceasta razbunare si despre aceasta zi in care oameni neiertati vor spune muntilor si stancilor cadeti peste noi si ascundeti-ne de mania Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului (Apocalipsa 6:16), haideti sa ne uitam la cine este cu adevarat Dumnezeul Cel Atotputernic Creator. Biblia iL prezinta pe Dumnezeu si nu eu sau altii, ci Biblia, asa ca o sa vorbesc text pe text.
Atributele lui Dumnezeu le gasim in Biblie, iar acestea conform textelor pe care le stim sunt, Atotstiutor, Atotprezent, Atotputernic, Manios, Drept, Sfant, Dragoste, Neprihanit. Ei bine in majoritatea adunarilor daca te duci si prezinti unele din aceste atribute precum Atotstiutor, Atotprezent, Atotputernic sau Dragoste, posibil ca toti sa-ti accepte mesajul si te mai si felicita dupa, dar daca aduci mesaje precum Dumnezeu pe langa aceste atribute este si Manios, Drept, Sfant si Neprihanit atunci macazul se schimba si ba te vor da jos de la amvon, ba se ridica cei mai batrani si te opresc, ba zic ca tu nu ai dragoste sau ca nu ai intelepciune ca prezinti asa ceva, ba ca esti dur sau nu primesc ceea ce spui dar ei tac pana la final dar dupa predica iti vei auzi multe si posibil ca niciodata sa nu mai predici in locul acela. Va spun prin propria experienta.
Atata timp cand multi se numesc prezbiteri, pastori, evanghelisti si acestia nu prezinta Adevarata, Curata si Infailibila Evanghelie, acestia au mari probleme in viata lor si va zic sa nu-i urmati. Urmati-i doar pe aceia care sunt nascuti din Duhul Sfant, care traiesc in Sfintenie si care prezinta doar lucrurile din Biblie fara sa se abata, va spun pe ei sa-i urmati.
Conform Bibliei Dragostea lui Dumnezeu nu se poate manifesta pentru noi fara ca Mania, Dreptatea si Repulsia Lui pentru pacatos sa fie satisfacuta. Nu te poate accepta fara ca Dreptatea si Mania Lui sa fie satisfacuta pentru ca tu esti pacatos vandut rob pacatului. Daca El te-ar ierta fara ca Draptatea Lui sa fie satisfacuta atunci El nu ar mai fi Drept.
Majoritatea Adunarilor, chiar si in multe din cele evanghelice aceste atribute se omit si acestia le omit spre nenorocirea lor. Intrebarea este tu ce faci? De aceea multi se pierd din adunari ca ei nu au fost transformati prin adevarata Evanghelie, fie ca nu au crezut-o, fie ca nu le-a fost prezentata de lideri ca ei s-o creada. Multi lideri se bucura ca anul acesta s-au mai botezat unii, dar intrebarea mea este cati din acestia care s-au botezat sunt si nascut din Duhul Sfant? Cati din acestia sunt nascuti de cultul lor si cati sunt nascuti din Duhul Sfant? Ii vom cunoaste dupa roadele lor (Matei 7:15-20).
Preferi daca ai o boala, ca doctorul sa iti omita unele lucruri sau preferi adevarul pe fata? Ei bine, dupa cum bine stiti ca nu caut la fata omului, din nou va arat conform Bibliei ca Dumnezeu este un foc mistuitor, Manios si Drept incat poate multi nu vor accepta realitatea acestor Atribute si toti care au doar o forma de evlavie vor regreta groaznic daca nu se vor pocai. In privinta aceasta scriu, stiu ca sunt multi in rutina si poate in putreziuciune, stiu ca e greu ca sa ii trezesc pe unii si stiu ca este greu ca unii sa-si dea jos ochelarii cultului lor, dar scriu in vederea ca poate vor fi unii care se vor trezi si care vor crede aceasta Evanghelie Nediluata a Domnului Hristos Isus revelata prin Scripturi.
Ei bine haideti sa urmarim niste texte precum arata ca Dumnezeu este Drept, Sfant, Manios mereu si mereu in orice moment. Pentru cei care sunt religiosi si tin cu dintii de cultul si liderii lor, va spun inca de pe acum, fie va lepadati de parerea voastra si de ochelarii cultului vostru, fie credeti Biblia asa cum este si veniti la acest Dumnezeu care va cere sa va pocaiti nu dupa cum un cult, ci dupa cum este scris in Biblie.
Priviti o parte din textele pe care majoritatea nu le cred si nu vor sa le aduca in discutie, macar ca aceste texte sunt incluse in Atributele lui Dumnezeu iar aceste Atribute sunt incluse in Mesajul Evangheliei prin care noi suntem mantuiti. Aceste texte le avem ca marturie ca sa stim cu cine avem de-a face. Deci daca nu crezi aceste texte nu crezi ca Dumnezeu este Drept, Manios si Sfant in orice vreme si daca nu crezi, te intreb cum poti fi mantuit? Priviti o parte din texte:
-In Geneza 3:14-19 – Dumnezeu a blestemat pamantul din pricina pacatului omului, cei care au comis pacatul au avut consecinte mari. Cititi doar textul si vedeti ca cu Dumnezeu nu ne jucam.
-Apoi in Geneza 4:11, Dumnezeu a blestemat pe Cain.
-In Geneza 6 si 7 Dumnezeu a dat potopul si a sters de pe fata pamantului pe toti oamenii, salvand doar pe Noe si familia lui.
-in Geneza 11, Dumnezeu a incurcat limbile oamenilor.
-in Exodul 7-12 Dumnezeu a dat cele 10 urgii peste Egipt.
-In Exodul 32-27 Din porunca lui Dumnezeu Moise a poruncit ca toti cei care s-au inchinat vitelului de aur sa fie omorati de copiii lui Levi.
-In Leviticul 10:2 cei doi fii ai lui Aron care au adus foc strain, au fost arsi de vii de un foc care a iesit dinaintea Domnului.
-in Numeri 16:28-35 fii lui Core au fost inghititi de vii de pamant iar altii au fost arsi de Dumnezeu, citez 32 “Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor” iar in versetul 35 spune ca “Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.”
-In Numeri 21:4:9 – Dumnezeu a trimis niste serpi veninosi impotriva celor care au cartit.
-In Iosua 7:15,25,26 – Acan a fost omorat el si tot ce era al lui pentru ca a pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Consecinta pacatului lui Acan i-a cuprins si pe toti din casa lui.
-In 1 Cronici 21:1-30 – Dumnezeu a trimis ciuma si au murit 70000 de oameni din pricina pacatului.
-In cartea Daniel si nu numai, Dumnezeu i-a pedepsit pe Israeliti din pricina pacatului lor trimitandu-i in robie.
Pe tot intregul vechiului testament vedem cum Dumnezeu pedepseste oamenii din pricina faradelegii si pacatelor.
Ba chiar in 1 Corinteni 10 avem o marturie ce ne sta inainte ca sa stim cine este Dumnezeu si ca noi sa nu facem dupa cum altii au pacatuit. Priviti textul 5 “Totusi cei mai multi dintre ei n-au fost placuti lui Dumnezeu, caci au pierit in pustiu.
- Si aceste lucruri s-au intamplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim dupa lucruri rele, cum au poftit ei.
- Sa nu fiti inchinatori la idoli, ca unii dintre ei, dupa cum este scris: “Poporul a sezut sa manance si sa bea; si s-au sculat sa joace.”
- Sa nu curvim, cum au facut unii din ei, asa ca intr-o singura zi au cazut douazeci si trei de mii.
- Sa nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin serpi.
- Sa nu cartiti, cum au cartit unii din ei, care au fost nimiciti de nimicitorul.
- Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde si au fost scrise pentru invatatura noastra, peste care au venit sfarsiturile veacurilor.
Motivul pentru care multi au fost omorati este ca Dumnezeu nu este doar Dragoste ci este si Drept si Sfant. Ei au murit asa cum spune si in Evrei 3:18 “Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera?
- Vedem, dar, ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor.”
Ei bine toate aceste exemple si multe altele ne stau ca marturie ca sa stim ca acesti oameni s-au purtat necorespunzator fata de Dumnezeu, care au fost ignoranti fata de Dumnezeu si care au venit la Dumnezeu necorespunzator si nu in termenii Lui, au murit si au avut consecinte grave, pentru ca Dumnezeu este Drept si Sfant.
Deci ei nici nu au ascultat de Dumnezeul Cel Drept nici nu au crezut in El.
Intrebarea este urmatoarea, daca Dumnezeu nu a crutat pe israeliti din pricina pacatului lor, crezi ca pe tine te cruta daca nu te vei pocai? Nu uita ca El este Drept si nu te omite. Iar daca judecata lui Dumnezeu incepe cu cei din Casa Lui, cu cei mantuiti, daca judecata este atat de radicala incat nimeni nu este omis, ce credeti ca se va intampla cu toti care nu vor sa se pocaiasca recunoascandu-L pe Hristos ca Domn si Mantuitor al vietii lor? 1 Petru 4:17-18.
Oamenilor, va spun ca cei care citesc aceste lucruri nu au nicio scuza precum nu au stiut cine este Dumnezeu. Multi spun, din diferite religii, precum adventistii sau martorii lui Iehova si multi altii care se insala cu privire la acuratetea invataturii Bibliei, ei spun ca Dumnezeu nu are cum sa ii trimita pe oameni in iad pentru ca El este dragoste si nu poate pedepsi in halul acesta. Oamenilor va spun sa va deschideti bine ochii si sa cititi Biblia pentru ca noi toti vom fi judecati dupa ea (Ioan 12:48) si va spun ca Iadul este real si vesnic ca chin, iar daca nu vreti sa credeti ca motivul pentru care Dumnezeu a facut aceste pedepse in Vechiul Legamant sau Iadul pentru toti care nu IL au pe Hristos, daca nu credeti ca motivul pentru care Dumnezeu a facut aceste lucruri este ca El este DREPT SI SFANT atunci voi nu ati inteles Evanghelia si nu ati inteles nici Dragostea lui Dumnezeu. Judecati si voi, este drept sa ascultati de parerea voastra departe de Biblie si de cultele care va predica tot felul de invataturi sau de ceea ce este scris clar negru pe alb in Cuvantul Domnului? Oare nu aveti si voi Biblii sa verificati? Daca Raiul este vesnic ca mangaiere atunci si iadul este vesnic ca chin si Biblia sustine asta, priviti textul din Matei 25:46 “Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica.”
Daca doriti o explicatie a iadului vesnic verset cu verset doar din Biblie, va rog sa dati clic aici: Iadul Vesnic.
Intelegeti ca Dumnezeu nu accepta pe nimeni oricum. Dragostea lui Dumnezeu se manifesta numai atunci cand Dreptatea Lui este satisfacuta, de aceea TREBUIA ca Hristos sa moara. Dreptatea lui Dumnezeu cere pedeapsa omului, iar pedeapsa este reala si este iadul dupa judecata de apoi. Dumnezeu nu poate ierta fara a-si satisface Dreptatea si Sfintenia, este imposibil ca Dumnezeu sa accepte pe cineva pacatos in Rai sau langa El doar asa pe ochi frumosi. El nu poate sa ierte oricum, intelgeti voi acest radical adevar?
Priviti doar doua texte pe care le dau mereu si mereu in predicile si articolele mele in care arata clar ca Dumnezeu nu iarta pe cel vinovat:
Proverbe 17:15 “Cel ce iarta pe vinovat si osandeste pe cel nevinovat, sunt amandoi o scarba inaintea Domnului.”
Exodul 34:7 “care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat, si pedepseste faradelegea parintilor in copii si in copiii copiilor lor pana la al treilea si al patrulea neam!”
Voi intelegeti ca Dumnezeu nu iarta pe cel vinovat, ci il pedepseste sigur? Intrebarea este cum iarta Dumnezeu? Există un singur răspuns la această dilemă. Minunea mare si vestea buna este ca Dumnezeu L-a pedepsit pe Hristos pentru noi toti, deci oricum cineva TREBUIA sa moara datorita Dreptatii lui Dumnezeu. Ori noi in iad vesnic chinuiti pentru ca El este Drept vesnic si pacatele sunt comise impotriva unui Dumnezeu vesnic, cititi articolul despre Iadul Vesnic si convingeti-va, ori Altcineva trebuia pedepsit cu moartea in locul nostru, atribuindu-i pacatele noastre Altuia. Acest lucru se numeste ispasire si imputare.
“Cineva trebuie să plătească pentru păcatele celui păcătos. Dreptatea trebuie satisfăcută. Va fi satisfăcută fie prin suferinţa eternă a păcătosului în iad, fie prin plata făcută de altcineva în locul lui. Minunea a avut loc, Domnul Isus Hristos „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.(Isaia 53)”. Cum are loc această mare tranzacţie? Pentru a înţelege, trebuie să studiem verbul „a imputa”. Acesta este tradus prin următoarele verbe: „a socoti”, „a număra în rândul celor”, „a considera” şi „a atribui”. Putem să înţelegem ce înseamnă uitându-ne la epistola lui Pavel către Filimon, în care îi vorbeşte despre întoarcerea robului său, Onisim: „Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi. Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.” Pavel îi spune lui Filimon „să pună în socoteala lui” (adică „să îi atribuie lui”) (lit. „să-i impute”), orice datorie pe care ar avea-o Onisim faţă de Filimon. Această datorie nu era de fapt a lui Pavel, dar el a luat-o asupra lui de bună voie şi a fost trecută în contul lui.” Charles Leiter cartea Justificare si Regenerare.
Tot asa si Domnul Isus a luat asupra Lui datoria noastra, pacatele noastre, El Cel Sfant, adica Dumnezeu i-a atribuit lui Hristos Domnul pacatele noastre, in alte cuvinte Hristos Domnul cel Sfant si Cel fara pacat, a devenit pacat, priviti textul din 2Corinteni 5:21 “Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”
Ce inseamna ca Hristos Domnul “a fost facut pacat pentru noi”? Inseamna ca Hristos acolo ti-a luat tie pacatele toate, in responsabilitatea Sa, ca si cum EL a trait asa, repet ca si cum El a trait asa. El nu avea pacat. iar El nu putea sa pacatuiasca asa cum unii cred in teologia lor falsa. Hristos Domnul niciodata nu putea sa pacatuiasca, era imposibil pentru El ca sa pacatuiasca pentru ca El este Dumnezeu, dar El Cel Sfant a luat asupra Lui pacatele noastre ca a vrut, iar acest lucru inseamna ca Dumnezeu i-a imputat sau i-a atribuit Lui Hristos pedeapsa noastra, exact ca si cu tapul lui Azazel din Vechiul Testament, priviti textul din Leviticul 16:9 “Aaron sa ia tapul care a iesit la sorti pentru Domnul si sa-l aduca jertfa de ispasire.
- Iar tapul care a iesit la sorti pentru Azazel sa fie pus viu inaintea Domnului, ca sa slujeasca pentru facerea ispasirii, si sa i se dea drumul in pustiu pentru Azazel.
- Aaron sa-si aduca vitelul lui pentru jertfa de ispasire si sa faca ispasire pentru el si pentru casa lui. Sa-si injunghie vitelul pentru jertfa lui de ispasire.
- Astfel sa faca ispasire pentru Sfantul Locas, pentru necuratiile copiilor lui Israel si pentru toate calcarile de lege, prin care au pacatuit ei. Sa faca la fel pentru Cortul intalnirii, care este cu ei in mijlocul necuratiilor lor.
- Aaron sa-si puna amandoua mainile pe capul tapului celui viu si sa marturiseasca peste el toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor de lege cu care au pacatuit ei; sa le puna pe capul tapului, apoi sa-l izgoneasca in pustiu, printr-un om care va avea insarcinarea aceasta.
- Tapul acela va duce asupra lui toate faradelegile lor intr-un pamant pustiit; in pustiu sa-i dea drumul.
Explicatia textului din Leviticul 16 il gasim in 1 Petru 3:18 unde iL arata pe Hristos ca si tapul pentru Azazel, priviti textul “Hristos, de asemenea, a suferit o data pentru pacate, El, Cel Neprihanit, pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu.”
Din nou va intreb, intelegeti voi acest Adevar care va duce la iertare si mantuire? Intelegeti voi ca Hristos Domnul a fost omorat de Tatal ca tu si cu mine sa poti prin Hristos sa te apropii de Tatal fara ca sa mai fi pedepsit? Intelegeti voi ca odata ce omul se increde in Hristos Domnul, acesta este justificat de Tatal si primeste DUHUL SFANT iar omul nu mai poate, repet, nu mai poate ca sa traiasca in pacat ca stil de viata, pentru ca este SCHIMBAT de Hristos si omul primeste o natura noua care il pune dupa voia lui Dumnezeu. 1Ioan 3:8-10.
Daca vreti sa stiti mai in detalii ca Hristos a luat toata pacatele noastre si ca El a fost omorat de Tatal si ca numai El ne poate apropia de Tatal, cititi tot capitolul din Isaia 53 inclusiv versetul 10. Noi am pacatuit impotriva lui Dumnezeu, deci cu Dumnezeu avem o problema, iar pacatele noastre trebuiau platite Lui, asa ca Dumnezeul cel Drept care TREBUIA sa ne omoare pe noi, L-a omorat pe Hristos la cruce, intorcandu-si Fata de la El. Ba mai mult, Hristos Domnul a fost randuit de Dumnezeu sa moara mai dinainte, priviti Fapte 2:23 “pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege.”
Si Fapte 4:28 ”ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau.”
Deci Dumnezeu L-a omorat pe Hristos Domnul pentru pacatele noastre si Dumnezeu L-a randuit pe Hristos sa moara mai dinainte de itemeierea lumii. Efeseni 1:4,9.
Deci nu poti ca sa te apropii de Dumnezeu oricum si nu poti sa vii oricum. Dumnezeu accepta omul numai prin Hristos Domnul. Acolo unde nu este Hristos, este moarte si iad. Acolo unde nu este Hristos este chin si suferinta, panica si lucruri grave.
Conform 1 Corinteni 2:9 ni se spune urmatorul lucru “Dar, dupa cum este scris: “Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.
Daca conform acestui verset nu ne putem imagina Raiul, credeti ca putem sa ne imaginam iadul? Ei bine autorii Bibliei, Apostolii care au scris Noul Testament au scris lucruri grave si reale despre iad, lucruri care sunt de la Duhul Sfant bineinteles. Priviti unele texte care exprima duritatea si accentuarea pedepsei lui Dumnezeu data celor care ajung in iad:
Matei 25:51 – “Acolo este plansul si scrasnirea dintilor”
Marcu 9:44 – “Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge”
Luca 1624-25 – “Groaznic sunt chinuit in vapaia aceasta”
Apoc 14:10-11 – “Va fi chinuit”
Domnul ISUS spune asa: Ioan 15:22 “Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat; dar acum n-au nicio dezvinovatire pentru pacatul lor.”
Deci nu poti sa ai nicio scuza.
Deci va fi o zi de judecata, intrebarea este tu cum vei fi? Crede omule Biblia si vino sa fii iertat cum cere Dumnezeu ca altfel iti zic ca vei blestema ziua in care te-ai nascut. Esti pacatos, noi toti suntem si problema noastra este cu Dumnezeul cel Drept. Din nou iti zic ca Marea Minune si Marele Mesaj pentru noi este ca Dumnezeu L-a omorat pe Hristos pentru noi toti, credeti in El si haideti sa ne pocaim si sa ne supunem Lui cum cere El.
Cu Dumnezeu nu ne jucam, ori suntem mantuiti prin jertfa Domnului Hristos si ne incredem in El, ori suntem terminati si sfarsim grav de tot. As vrea sa va exprim Dragostea lui Dumnezeu atat de puternic incat sa fiti socati, dar unul dintre versetele care ma ajuta acum este Romani 5:8, unde spune ca Dumnezeu ne-a iubit inca de cand eram noi pacatosi, adica ne-a iubit inca de cand eram straini si departati de El, ne-a iubit atat de mult ca Mania Lui care clocotea impotriva pacatosului L-a omorat pe Hristos pentru noi. Vreau sa va intreb, ce altceva ar mai fi trebuit sa faca Tatal Ceresc ca sa iti demonstreze ca te iubeste, ca sa iti demonstreze ca esti pacatos si ca El este Drept si Sfant incat TREBUIA ca Hristos SA FIE OMORAT IN LOCUL TAU, te intreb ce altceva ar trebui sa te motiveze sa te pocaiesti? De ce altceva ai nevoie? Nu este mantuirea ta indeajuns? Iti zic ca daca nu realizezi si nu constientizezi Mesajul Iertarii lui Dumnezeu pentru tine, vei sfarsi grav. Iti zic ca daca stai ignorant fata de Evanghelie nu vei scapa de mania viitoare. Evrei 2:3 “cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare, care, dupa ce a fost vestita intai de Domnul, ne-a fost adeverita de cei ce au auzit-o?”
Te intreb, crezi ca scapi de Dumnezeu daca nu vii sa fii iertat cum cere Dumnezeu?
Dumnezeu nu are cum sa ne primeasca oricum pentru ca in primul rand El este Sfant iar pe cei pacatosi El ii tine la distanta, priviti Psalmul 5:4 “Caci Tu nu esti un Dumnezeu caruia sa-I placa raul; cel rau nu poate locui langa Tine.”
Si Isaia 59:1 “Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda,
- ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa v-asculte!
- Caci mainile va sunt manjite de sange, si degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, si limba voastra vorbeste nelegiuiri.”
Deci in primul rand El este Sfant si nu poate sta cu cel pacatos si nu poate primi pe cel pacatos. Intelegeti voi ca noi toti oamenii suntem pacatosi in toate felurile si ca EL nu ne poate primi oricum? Noi toti meritam iadul pentru ca noi toti am pacatuit. Intelegeti ca numai Hristos poate plati pacatul nostru vesnic.
Si in al doilea rand El este Drept, iar aceasta dreptate se manifesta grav de tot, atat de grav ca multi din cei care se numesc pocaiti nu au inteles cine este El si nici nu au inteles Evanghelia Lui. De aceea multi sunt eretici si multi se insala, pentru ca daca nu au inteles ca Dumnezeu este Drept si se manifesta prin faptul ca El uraste pacatosul si-l si pedepseste, atunci nu au inteles nici faptul ca Legea lui Dumnezeu trebuia satisfacuta prin faptul ca Dumnezeu TREBUIA sa-L omoare pe Hristos pentru noi.
Priviti texte care ne arata ca Dumnezeu uraste pacatosul si ca El nu lasa pe nimeni nepedepsit.
Psalmul 5:5 “Nebunii nu pot sa stea in preajma ochilor Tai; Tu urasti pe cei ce fac faradelegea
- si pierzi pe cei mincinosi; Domnul uraste pe oamenii care varsa sange si insala.”
Celor care nu credeti acest adevar, va zic ca va dau referinte din Biblie. Ori credeti Evanghelia, ori sunteti ignoranti fata de ea.
Naum 1:2 “Domnul este un Dumnezeu gelos si razbunator; Domnul Se razbuna si este plin de manie; Domnul Se razbuna pe potrivnicii Lui si tine manie pe vrajmasii Lui.
- Domnul este indelung rabdator, dar de o mare tarie; si nu lasa nepedepsit pe cel rau. Domnul umbla in furtuna si in vartej, si norii sunt praful picioarelor Lui.”
Va intreb, este vreunul dintre noi bun? Nu. Deci noi toti trebuia sa fim pedepsiti de El, de aceea am dat si titlul acesta real acestui articol “ Un ultimatum si un avertisment”, pentru ca ceasul ticaie, asa ca ori suntem iertati cum cere El, ori suntem 100% pedepsiti cum spune El. Noi toti suntem in aceeasi oala, suntem pacatosi si singurul care nu este din aceasta oala este Hristos care este singurul care ne poate scoate din mania dreptatii Tatalui ceresc. Va rog mult de tot, alegeti-L azi pe Hristos, credeti azi in sangele Lui, credeti azi Evanghelia Sa, pocaiti-va azi, ca va spun cat se poate de real si clar, prin texte si numai prin Biblie, ca Dumnezeu ii trimite pe oameni in iad pentru ca El este Drept si Sfant. Priviti textul din Luca 12:5 care este rostit de insusi Hristos:” Am sa va arat de cine sa va temeti. Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea sa arunce in gheena; da, va spun, de El sa va temeti.”
Avand in vedere ca Psalmul 5:4-6 spune ca El nu poate locui cu cel pacatos, aici aratandu-si Sfintenia si repulsia fata de pacatos, iar tot in acel text spune ca Dumnezeu uraste pacatosul, va spun ca desi multi ati crezut si ati primit de la alti predicatori ca Dumnezeu uraste pacatul si nu pacatosul, va rog sa mai cititi din nou acest text din Psalmul 5:4-6 si sa vedeti daca ceea ce ati crezut pana acum este adevarat: 4 “Caci Tu nu esti un Dumnezeu caruia sa-I placa raul; cel rau nu poate locui langa Tine.
- Nebunii nu pot sa stea in preajma ochilor Tai; Tu urasti pe cei ce fac faradelegea
- si pierzi pe cei mincinosi; Domnul uraste pe oamenii care varsa sange si insala.”
Tocmai aici vreau sa va duc si sa va arat ca imbinarea faptului ca Dumnezeu uraste pacatosul conform acestui text cu imbinarea textului ca Dumnezeu iubeste lumea din Ioan 3:16, este 100% Evanghelia. Aici este esenta Evangheliei pe care omul trebuie s-o inteleaga si s-o creada. La cruce se imbina aceste doua texte, la cruce in Hristos Domnul vedem aceste ATRIBUTE ale lui Dumnezeu. Le voi numerota ca sa ne ramana bine imprimate in minte:
- La cruce se arata Sfintenia Tatalui prin faptul ca Dumnezeul Sfant iL paraseste pe Hristos, motiv pentru care Hristos spune in Psalmul 22:1 si in Matei 27:46 “Dumnezeul Meu Dumnezeu Meu pentru ce M-ai parasit”.
- Apoi tot la cruce vedem Dreptatea si Mania lui Dumnezeu care iL omoara pe Hristos pentru pacatele noastre si vedem asta in Isaia 53:10 “Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta”.
- Iar tot la cruce vedem si Dragostea lui Dumnezeu care este in Hristos impacand lumea cu Sine si gasim asta scris in 2Corinteni 5:19 “ca adica, Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine”.
Intelegeti voi ca Dumnezeu TREBUIA sa-si satisfaca Legea, Mania, Dreptatea, Sfantenia si Dragostea? Intelegeti voi ca numai in Hristos, Dumnezeu a putut sa faca asa ceva? Vedeti voi de ce Hristos este Cel mai important si vedeti acum de ce Dumnezeu ne cere sa-L acceptam pe Hristos ca Domn si Mantuitor pentru iertarea noastra?
Nu mai credeti ereziile mintii voastre si nu mai credeti invataturile care sunt imprastiate in cultele asa numite care va dau lumina, ca va zic ca adevarata Lumina care s-a pogorat din cer a trebuit mai intai sa fie Zdrobit de Tatal ca noi prin El sa putem fi acceptati cu incredere. Priviti Efeseni 3:12 “in El avem, prin credinta in El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu incredere.”
Dumnezeu i-a pregatit Domnului Isus Hristos un trup ca sa ne poarte pacatele. Evrei 10:5-9.
Dumnezeu Manios mereu
Din nou va zic, ori credeti Biblia ori nu? Daca acum Dumnezeu vede totul, cum poate sa nu fie manios mereu. Daca acum vede curviile, homosexualii, hotii, pedofilii, inselarile in masa, minciunile, crimele prin vorbe sau in sange, ba chiar stie si gandurile noastre, acum cand Dumnezeu vede totul, cum poate sa nu fie manios? In Evrei 4:13 spune asa: “Nicio faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.”
Priviti unul in texte care arata ca Dumnezeu este manios in orice vreme. Psalmul 7:11 “Dumnezeu este un judecator drept, un Dumnezeu care Se manie in orice vreme.
- Daca cel rau nu se intoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Isi ascute sabia, Isi incordeaza arcul si-l ocheste,
- indreapta asupra lui sageti omoratoare si-i arunca sageti arzatoare!”
Dumnezeu este Judecatorul Drept care TREBUIE sa pedepseasca pacatosul si faradelegea, intelegeti voi ca este inevitabil acest lucru? Dumnezeu este radicalul Judecator care nu iarta oricum. Intrebarea este iL ai tu pe Fiul Sau? Esti schimbat prin DUHUL SFANT?
Cand le predic la oameni de multe ori ei refuza sa accepte Mesajul Iertarii si ma ignora, dar ori de cate ori ei ma ignora tot la judecata ajung si atunci nimeni nu poate sa-L mai ignore pe Dumnezeu, de aceea sper ca acestia care au auzit Mesajul lui Dumnezeu sa se pocaiasca.
Dragilor vestea radicala, Ultimatumul si Avertismentul este ca toate drumurile duc la Judecata lui Dumnezeu. Oamenii nu vor ca sa te auda predicand Evanghelia ca le trezesti constiinta, dar tocmai constiinta lor spun ca este o judecata (Romani 2:14-16). Mesajul Iertarii, cei mai multi il resping, dar judecata nu o pot respinge ci este inevitabila, repet, este INEVITABILA pentru toti. De aceea haideti sa ascultam pe Domnul Isus si sa-L urmam asa cum spune pentru ca El spune in Luca 14:28-33 “ca sa ne facem bine socotelile.”
Potopul care este dat de Dumnezeu este o manifestare a Dreptatii si Maniei lui Dumnezeu impotriva pacatosului. La fel si iadul ca si potopul, nu este o expresie a Dragostei lui Dumnezeu ci este o expresie a Judecatii Maniei si Dreptatii lui Dumnezeu. Intelegeti voi acest adevar real?
Mare atentie, repet, mare atentie. Daca intrebati, Aline de ce te-ai pocait, si cand zic pocait nu ma refer la cultele sau religiile de azi, ci ma refer la a ma intoarce de la calea si voia mea, la Calea si Voia lui Dumnezeu si a accepta pe Hristos Dumnezeu intrupat in om ca Domn si Mantuitor in viata mea. Daca ma intrebati, Aline de ce te-ai pocait, vreau sa va raspund cu niste intrebari? Cum sa nu te pocaieti cand stii conform Bibliei ca daca ai facut doar un singur pacat meriti iadul? Cum sa nu te pocaiesti cand stii ca ai facut mai multe decat un singur pacat? Cum sa nu te pocaiesti cand stii ca Dumnezeul Cel Sfant si Drept S-a despartit de Hristos si L-a omorat pentru tine? Cum sa nu te pocaiesti cand stii ca vei muri inevitabil si ca urmeaza judecata Lui Dumnezeu? Cum sa nu te pocaiesti cand ii vezi Dragostea lui Dumnezeu prin faptul ca tu meritai pedeasa iar Hristos a luat-o asupra Lui? Cum sa nu te pocaiesti omule spune-mi? Cum sa nu te pocaiesti cand stii ca Dumnezeul cel Drept nu omite pe nimeni si chiar El a murit pentru tine? Cum sa nu te pocaiesti cand stii conform Bibliei ca orice genunchi sa va pleca inaintea Lui si orice limba ii va da slava? Cum sa nu te pocaiesti cand El este Domnul domnilor si Rele al regilor? Voi toti care nu vreti sa va pocaiti, nu uitati ca astazi aveti un Mare Ultimatum si Avertisment. Si faptul ca amanati, este spre nenorocirea voastra.
Cand stau de vorba cu oamenii prin parcuri, strazi sau oriunde ma poarta Dumnezeu, unii din oameni imi spun urmatorul lucru: De ce este asa mare diferenta intre Dumnezeul Vechiulul Testament si Dumnezeul Noului Testament? Acestia bineinteles ca stiu o parte din pedepsele Vechiului Testament pe care Dumnezeu le-a dat si fac repede marea diferenta cu Dumnezeul Noului Testament adica cu Domnului ISUS HRISTOS care in Matei 5:38-48 spune “ca sa-ti intorci obrazul celalalt daca esti lovit si sa-ti iubesti chiar si dusmanul.”
Ei bine vreau sa va zic clar, real, apasat si adevarat ca Dumnezeul Vechiului Testament nu este diferit deloc fata de Dumnezeul Noului Testament, este acelasi in Caracter, Fermitate, Manie, Dreptate, Sfintenie, Neprihanire si Dragoste. Asa cum spune in Evrei 13:8 “Hristos este acelasi ieri azi si in veci.”
In Vechiul Testament iL vedem pe Tatal, Fiul si Duhul Sfant, iar in Noul testament iL vedem din nou pe Tatal, Fiul si Duhul Sfant cu aceleasi atribute neschimbate. Va spun asta ca vedem peste tot in Biblie unde Dumnezeu si ajuta omul, si-l vindeca, dar si-l pedepseste. Vreau sa va spun conform Bibliei si revelatiei date de Dumnezeu, ca Dumnezeu este unul, dar este Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Trei persoane iar acestia sunt una. Nu mai incerca sa intelegi logic Trinitatea, ca si religia martorilor lui iehova incearca sa inteleaga logic acest lucru si nu pot motiv pentru care sunt rataciti tare, pentru ca conform Bibliei lucrurile trebuie judecate duhovniceste prin credinta si iti zic, numai prin credinta poti intelege. Evrei 11:6 “Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.”
Daca este scris clar in Biblie ca Dumnezeu este Tatal, ca Domnul Isus Hristos este Dumnezeu si ca DUHUL SFANT este Dumnezeu, atunci crede si punct, ca nu eu zic ci Biblia. Dumnezeu a creat lumea, dar lumea a pacatuit, Domnul Isus a murit si a inviat pentru lume, iar Duhul Sfant este dat doar celor care cred in Hristos ca Domn si Mantuitor si care se pocaiesc conform Bibliei si nu a religiilor. Pentru o intelegere mai buna a faptului ca Dumnezeu este Tatal, Fiul si Duhul Sfant clic aici.
Desi e mult de discutat si pe acest subiect, subiect care multi nu vor sa-l accepte si sa-l creada asa cum este scris si revelat in Scripturi, pentru ca Scripturile asta fac, iL arata pe Dumnezeu asa cum este El, vreau sa ma intorc la faptul ca Dumnezeul Vechiului Testament este 100% la fel cu Domnul ISUS HRISTOS care a zis “sa-ti intorci obrazul si sa-ti iubesti dusmanul”.
Priviti texte care arata ca oamenii sunt chinuiti in iad in prezenta Domnului Hristos, priviti texte care arata Mania, Dreptatea si Sfintenia Domnului Isus Hristos si priviti texte care arata ca vrajmasii sunt facuti asternut al picioarelor lui Hristos Domnul.
Stim ca El a venit in lume nu ca sa judece lumea ci ca lumea sa fie mantuita prin El (Ioan 3:17), si stim ca Domnul Isus Hristos a venit in lume ca sa ne faca cunoscut pe Tatal si planul Sau de iertare si Mantuire (Ioan 1:18, Efeseni 1:7-9) si a venit in lume pentru ca sa moara (Ioan 12:33), dar tocmai aceasta Dragoste nemarginita care L-a facut ca sa moara in locul nostru ne arata ca El TREBUIA sa fie omorat de Tatal pentru ca noi sa nu mai fim pedepsiti. Cu toate acestea Domnul Isus este si Manios, Drept si Sfant exact ca si in Vechiul Testament iar la a doua venire a Lui va fi grav pentru toti care nu L-au vrut si nu au acceptat iertarea Sa. Domnul Isus Hristos mereu a fost, este si va fi acelasi si El mereu a fost este si va fi, Drept, Sfant, Manios, Dragoste, asa ca priviti textele pe care din nou repet, multi din cei care se numesc pocaiti nu le accepta, asta inseamna ca au probleme grave in crezul si credinta lor cat si in invatatura lor, cum ai putea sa-i urmezi pe acestia?
Dumnezeul Vechiului Testament este la fel ca Dumnezeul Noului Testament si acest lucru ar trebui sa ne faca smeriti si sa ne pocaim odata de atitudinea noastra. Dumnezeu este una prin Natura Lui asa ca nu exista nicio diferenta la cum era El in Vechiul Testament este la fel si in Noul Testament.
Priviti o parte din textele care arata ca Domnul Isus Hristos este Manios, Drept, Sfant mereu si mereu la fel ca si Tatal si Duhul Sfant:
Psalmul 2:11 “Slujiti Domnului cu frica si bucurati-va, tremurand.
- Dati cinste Fiului, ca sa nu Se manie, si sa nu pieriti pe calea voastra, caci mania Lui este gata sa se aprinda! Ferice de toti cati se incred in El!”
Luca 19:27 “Cat despre vrajmasii mei, care n-au vrut sa imparatesc eu peste ei, aduceti-i incoace si taiati-i inaintea mea.”
Evrei 1:13 “Si caruia din ingeri i-a zis El vreodata: “Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai asternut al picioarelor Tale”?
Apocalipsa 6:16 “Si ziceau muntilor si stancilor: “Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului;
- caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?”
Apocalipsa 14:10 “va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.”
Iadul e iad ca oamenii sunt chinuiti inaintea Lui Hristos si nu in absenta Lui. Daca El este Atotprezent asta nu inseamna ca El este in Rai cu Credinciosii Lui, iar iadul este undeva in absenta Lui. Nu vai, ci iadul e iad ca Dumnezeu este acolo. Mania lui Dumnezeu care este prezentata in Biblie nu este ceva care pluteste deasupra Scaunului de Domnie, ci Mania este El si de El trebuie sa ne temem asa cum spune Domnul ISUS in Luca 12:5 “Am sa va arat de cine sa va temeti. Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea sa arunce in gheena; da, va spun, de El sa va temeti.”
Deci vedeti ca Dumnezeul Vechiului Testament este la fel ca Domnul Isus Hristos, Drept, Manios si Razbunator? Degeaba isi dau multi alte explicatii cand Biblia este infailibila si sustine ceea ce tocmai am scris aici.
Intrebarea este daca te-a justificat EL? Daca Dumnezeu te-a iertat si te-a schimbat, a facut asta numai in urma faptului ca Mania Lui L-a omorat pe Hristos Domnul la cruce? Daca nu ai Duhul Lui, vino degraba la El ca sa fii iertat, ca lucrurile sunt grave rau.
Oamenii trebuie avertizati si Domnul Isus ne-a avertizat si acesta este si motivul pentru care am facut acest articol, ca toti sa stie ca va veni o zi de Manie si Judecata a lui Dumnezeu si toti care nu vor fi gasiti in Hristos Domnul vor regreta foarte mult. Ori esti in Hristos ori afara.
De Mania lui Dumnezeu nu te poti ascunde decat in Hristos Domnul. Acest lucru arata si chiar Vechiul Testament unde ne spune de cetatile de scapare care iL arata tot pe Hristos Domnul. De Mania si Dreptatea vesnica a Tatalui Ceresc nu te poti ascunde decat in Cel Vesnic, adica Hristos. Acesta este unul din motivele pentru care Pavel a spus in Coloseni 3:3 “Caci voi ati murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu.”
Ori esti ascuns in Hristos de Mania care vine, ori esti expus la cea mai mare pedeapsa. Priveste textul din 1 Tesaloniceni 1:10 “si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a inviat din morti, pe Isus, care ne izbaveste de mania viitoare. “
Ori Hristos te izbaveste de Mania viitoare a Tatalui Ceresc, ori tu vei suporta toata Mania lui Dumnezeu.
Intelegeti voi ca acest Miel Divin care tocmai a murit pentru noi toti, care tocmai si-a manifestat infinita Dragoste ca El s-a lasat omorat pentru pacatele noastre ca noi sa fim iertati si nu pedepsiti, intelegeti voi ca acest Domn si Mantuitor Isus Hristos a fost, este si va fi mereu Domnul Drept, Sfant, Manios si Dragoste? Ori credeti acest adevar cum este scris, ori continuati sa credeti ceea ce ati fost invatati pana acum de amvoanele care arunca doar fluturase de dragoste omitand aceste atribute infinite ale lui Dumnezeu, Drept, Sfant si Manios. Motivul pentru care multi sunt reci si goi, motivul pentru care multi nu au ravna si pasiune pentru El, este ca ei nu stiu Evanghelia ca s-o creada si nici cei mai multi lideri nu le-au prezentat Evanghelia Pura. Multi sunt lenesi, neroditori si in rutina. Daca noi uram avortul, Dumnezeu nu are dreptul sa urasca si sa pedepseasca? Ganditi-va numai. Ori credem ceea ce este scris in Scripturi si toti sa-si dea ochelarii cultului lor jos, ori ne lasam manipulati de invataturile cultelor? Judecati si voi (Fapte 4:19).
Daca nu credeti lucrurile acestea ale Evangheliei precum Dumnezeu este Manios, Drept si Sfant, cum puteti crede alte subiecte profunde care includ tot Evanghelia, precum Suveranitatea lui Dumnezeu sau faptul ca Dumnezeu ce incepe duce la bun sfarsit legat de mantuirea omului?
Conform Bibliei sunt doua feluri de pocaiti, unii maturi si altii imaturi. Domnul ne da har ca sa crestem in maturitate, intrebarea este daca noi vrem?
Priviti de ce am numit acest articol “ un Ultimatum si un Avertisment”. Nu eu dau acest ultimatum si avertisment, ci chiar El, Domnul Isus Hristos, El Mielul care ridica pacatul lumii da un ultimatum si un avertisment:
Luca 13:3 “Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. 5. Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.”
Luca 13:23 “Cineva I-a zis: “Doamne, oare putini sunt cei ce sunt pe calea mantuirii?” El le-a raspuns:
- “Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta. Caci va spun ca multi vor cauta sa intre, si nu vor putea.
- Odata ce Stapanul casei Se va scula si va incuia usa, si voi veti fi afara si veti incepe sa bateti la usa si sa ziceti: “Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept raspuns, El va va zice: “Nu stiu de unde sunteti.”
- Atunci veti incepe sa ziceti: “Noi am mancat si am baut in fata Ta, si in ulitele noastre ai invatat pe norod.”
- Si El va raspunde: “Va spun ca nu stiu de unde sunteti; departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii.”
- Va fi plansul si scrasnirea dintilor, cand veti vedea pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov si pe toti prorocii in Imparatia lui Dumnezeu, iar pe voi scosi afara.
- Vor veni de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi si vor sedea la masa in Imparatia lui Dumnezeu.
- Si iata ca sunt unii din cei de pe urma, care vor fi cei dintai, si sunt unii din cei dintai, care vor fi cei de pe urma.”
Intrebarea este daca intelegi tu ca cu Domnul ISUS HRISTOS nimeni nu se joaca, ori te pocaiesti ori vei pieri in iad. De ce sa nu accepti acum jertfa lui de la Cruce? De ce sa nu vii acum decat sa regreti amarnic? Intrebarea este, esti tu unul din cei de pe urma care vrea sa se pocaiasca, care vrea sa se lepede de sine si sa faca voia lui Dumnezeu? Trezeste-te omule trecator. Treziti-va liderilor si predicati adevarata Evanghelie si Dragoste a lui Dumnezeu prin faptul ca Dumnezeu TREBUIA ca sa-L omoare si sa-L zdrobeasca pe Hristos Domnul pentru noi ca noi sa putem fi iertati.
Credeti aceasta Evanghelie a lui Dumnezeu, credeti acest mesaj Glorios prin care Dumnezeu iarta pacatosul in Hristos si intelegeti cat de Mare si Insemnat este Domnul Isus Hristos. Pocaiti-va, lasati tot si urmati-L pe Domnul Vietii ca este grav rau daca nu. Nu mai umblati aiurea ca treceti iute. Sa acceptam Sangele Domnului Isus care ne curata orice pacat.
Daca esti in pacat si daca inca nu ai iesit afara de acolo, vino la Hristos, vino acum cu credinta in El, regreta pacatul tau si cere-i Lui sa te curete si sa te elibereze prin Sangele Lui si iti zic ca vei fi iertat ca si toti cei nascutii din Duhul Sau. Nu conteaza ce ai facut, El te iarta de tot. REPET, nuuuuu conteaza ce ai facut, vino acum la El, pocaieste-te, urmeaza-L, crede in El, cheama-L pentru ca iti zic, aici si acum El Marele Cel ce ESTE isi manifesta Dragostea Sa nemarginita prin faptul ca te accepta asa cum esti, dar iti promit pe baza Cuvantului Sau ca acolo, dupa ce mori si la judecata, ca doar de aceea se numeste judecata, Dumnezeu isi manifesta Dreptatea, Mania si Razbunarea Lui impotriva la toti care nu au fost iertati. Pocaiti-va de religiile reci si moarte, pocaiti-va de stagnarea in putreziuciune si mizerie. Aveti ravna pentru Dumnezeu ca e Grav. Psalmul 2:12 ”dati cinste Fiului ca sa nu se manie”, El este vrednic si in fata lui Nimeni nu vorbeste. NU te da destept ca acum te crezi in putere, ca iti zic esti muritor ca si mine si iti zic motivul pentru care mori este ca Dumnezeu iti ia viata cand vrea El. El ti-a dat-o si tot El ti-o ia, intrebarea este daca vei fi pregatit pana atunci si intrebarea este ce ai facut tu cu viata de la El, ai trait-o pentru El cum cere El sau ai umblat dupa mizeriile lumii si dupa mintea ta pacatoasa?
Cum sa-ti mai zic, cum sa te mai rog, cum sa mai ma exprim? Cand eu am inteles Evanghelia si cand am crezut in El mi-a explodat inima ca toata pasiunea si ravna sa fie doar pentru El care este Vrednic in Veci si care are toata puterea in cer si pe pamant. Vino ca El este radical si Credincios, este Bun si Milostiv si asteapta se te ierte, dar numai cum cere El. Nu ai obosit de pacatul tau?
Tie, om trecator iti zic ca numai Domnul Isus te poate ierta. Tie, daca esti dublicitar sau fatarnic iti zic, nu mai fi, pocaieste-te ca fatarnicii merg in iad (Matei 24:51). Tie, care inca nu stii unde mergi dupa moarte, iti zic ca este posibil ca sa nu fi nascut din nou, pentru ca cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT al lui Dumnezeu stiu sigur ca ajung in Rai si ca sunt iertati, schimbati si nu mai traiesc decat in voia lui Dumnezeu, va rog cititi articolul despre siguranta mantuirii, clic aici.
Tie, care te numesti ateu, dar nu esti pentru ca nu exista conform Bibliei asa ceva, pentru ca Dumnezeu a pus in tine constiinta binelui si raului, discernarea lucrurilor (Geneza 3:22), Dumnezeu a pus in tine gandul vesniciei (Eclesiastrul 3:11) si a pus si cugetul in tine (Romani 2:15), deci tie ateule care te numesti iti zic ca nu exista ateu conform Bibliei, lasa mizeriile pe care te bazezi si vino la Hristos ca sa fii iertat si crede in El.
Sa nu uitam ca Legea lui Dumnezeu trebuie sa fie satisfacuta. Ori Mania si Dreptatea lui Dumnezeu se opreste in Hristos pentru tine atunci cand crezi in El si te pocaiesti, ori Mania si Dreptatea Lui se va opri in tine si vei fi aruncat de Dumnezeu in iad. Citez din nou Luca 12:5 care este rostit de insusi Domnul Slavei: “Am sa va arat de cine sa va temeti. Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea sa arunce in gheena; da, va spun, de El sa va temeti.”
Intelegeti ca Hristos Domnul a platit iadul pentru noi, haideti sa ne pocaim dragilor, haideti sa dam cinste lui Dumnezeu si sa traim in ascultare, va rog mult, ca motivul pentru care Hristos ne-a avertizat este ca va veni o zi de judecata, razbunare si manie. El ne-a avertizat pentru ca ne iubeste, ne-a avertizat ca nu cumva sa nu ascultam.
Priviti textul din Ioan 15:22 “Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat; dar acum n-au nicio dezvinovatire pentru pacatul lor.”
Toti care resping aceasta iertare si justificare data de Dumnezeu se regasesc in acest text din Evrei 10:29 “Cu cat mai aspra pedeapsa credeti ca va lua cel ce va calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pangari sangele legamantului, cu care a fost sfintit, si va batjocori pe Duhul harului?
- Caci stim cine este Cel ce a zis: “A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati!”, si in alta parte: “Domnul va judeca pe poporul Sau.”
- Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui Viu!”
Ranva noastra sa fie pentru El si sa traim departe de pacat, departe de neascultare si faradelege. Sa traim in partasie cu El dupa invatatura Lui ca sa nu fim departati de El (2 Ioan 1:9).
Va rog mult deschideti-va ochii inimii si acceptati Sangele Domnului Isus Hristos, pentru ca Dumnezeu si in Vechiul Testament in Exodul 12:13, Dumnezeu cu Dreptatea si Mania Lui a trecut pe langa copiii lui Israel numai cand a vazut sangele pe usiorii usilor. Ei bine tot asa Dumnezeu nu se opreste din a-ti fi vrajmas si condamnator pana ce Sangele Lui Hristos nu te-a curatit si justificat de vina ta. Priveste texte care arata ca Dumnezeu are Mania peste toti care nu sunt ai lui Hristos si ca singurul care ne poate izbavi de Mania lui Dumnezeu este numai Hristos Domnul:
Ioan 3:36 “Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.”
Cuvintele “ mania lui Dumnezeu ramane peste el” ne arata ca acum in prezent Mania Lui este peste toti oamenii care nu-L au pe Hristos. Intelgeti voi asta? Intrebarea este urmatoarea: Peste tine ce este, Mania lui Dumnezeu care arata ca acum tu nu traiesti pentru Dumnezeu sau este Sangele lui Hristos care arata ca acum tu esti curatit de pacate si iL urmezi pe Hristos? In ce preferi sa te increzi, in tine sau in Sangele Domnului ISUS? Crezi tu omule ca te poti reprezenta singur la judecata?
Romani 5:1 “Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Cuvantul “avem pace cu Dumnezeu” ne arata ca sunt unii care nu au pace cu Dumnezeu si daca nu au pace ce inseamna asta decat ca Dumnezeu este dusmanul lor.
Romani 5:9 “Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.
Aici cuvintele “vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu” ne arata ca numai prin Hristos suntem salvati de Mania lui Dumnezeu care vine. Intelegeti asta?
Deci primul lucru de care ne elibereaza Domnul Isus, ne elibereaza de Mania lui Dumnezeu. Hristos ne justifica inaintea TATALUI. Deci atunci cand credem in Hristos si ne pocaim, mai intai El ne elibereaza de El ca apoi dupa ce suntem justificati de Mania, Dreptatea si Pedeapsa Lui, sa inceapa nasterea din nou in noi si sa fim eliberati de sub puterea pacatului. Mai intai suntem eliberati de pedeapsa pacatului si aceasta este Justificare, iar imediat suntem eliberati de sub puterea robiei pacatului si aceasta este Regenerare sau nastere din Duhul Sfant. Intrebare: ai fost tu justificat si regenerat?
Regenerarea sau nasterea din Duhul Sfant prin care omul este eliberat de sub puterea pacatului se produce in om aratand si fiind marturie ca Justificarea lui de Tatal tocmai a avut loc. Orice om care se increde cu adevarat in Hristos Domnul traind cum El spune, acesta este Justificat de Tatal Ceresc datorita Sangelui lui Hristos si Dumnezeu arata ca omul este iertat prin faptul ca il schimba, il naste din Duhul Sfant. Priviti texte care arata asta: Marcu 2:10 “Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere pe pamant sa ierte pacatele,
- “Tie iti poruncesc”, a zis El slabanogului, “scoala-te, ridica-ti patul si du-te acasa.”
1 Ioan 3:8 “Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.
- Oricine este nascut din Dumnezeu nu pacatuieste, pentru ca samanta Lui ramane in el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu.
- Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului.”
Romani 5:11 “Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea.”
Aici ne spune ca am “capatat impacarea” ceea ce ne sustine acest lucru este ca pana sa fim in Hristos nu eram impacati cu Dumnezeu. Intrebarea este, tu esti impacat cu Dumnezeu? Te-ai pocait omule? IL urmezi pe Hristos Domnul asa cum spune Biblia?
Coloseni 1:21 “Si pe voi, care odinioara erati straini si vrajmasi prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat acum
- prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina;
Acest text ne arata ca inainte ca noi sa fim mantuiti, eram toti vrajmasi si straini cu Dumnezeu. Intrebare: tu cum esti acum?
Iacov 4:4 “Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu.”
1Ioan 2:15 “Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el.”
Daca practici lucrurile lumii esti vrajmas cu Dumnezeu.
Am mai spus si spun din nou, ori lumea te desparte de Hristos Domnul, ori Hristos Domnul te desparte de lume.
Deci ce este EL pentru tine, dusman sau Tata? Daca e TATAL pocaieste-te si asculta-L omule ca El este Drept, Sfant si Manios.
Vreau sa inchei cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care arata cum sa se laude un om si care arata cat de necesar este ca noi sa-L cunoastem pe El asa cum este revelat in Scripturi:
Ieremia 9:23 “Asa vorbeste Domnul: “Inteleptul sa nu se laude cu intelepciunea lui, cel tare sa nu se laude cu taria lui, bogatul sa nu se laude cu bogatia lui.
- Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul.”
Tu cu ce te lauzi? Te lauzi tu ca esti mandru si ca lumea te aplauda sau te lauzi tu ca IL cunoasti pe Dumnezeu? Dupa ce umbli, umbli tu dupa aprecierea oamenilor si ca ei sa te vada bine, sau umbli dupa aprecierea lui Dumnezeu si ca El sa te vada bine? Intelege ce spune Domnul Isus in Matei 6:24 “Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.”
Nu vezi ca Dumnezeu este Drept si in aceasta gaseste placere El? Te lauzi tu ca IL cunosti si ca faci voia Lui asa cum El vrea sau esti strain si indepartat de cuvintele Lui?
Va fi o zi de judecata, intrebarea este, tu cum vei fi?
Te intreb, unde te regasesti tu in acest articol, esti in acest Ultimatum si Avertisment in care Domnul ISUS zice “pocaiti-va sau toti veti pieri (Luca 13:3)” sau esti deja in Hristos si te odihnesti in El si astepti acea zi in care El va judeca, pentru ca tu vei sta in picioare la venirea Lui si nu rusinat de El (1 Ioan 2:28 “Si acum, copilasilor, ramaneti in El, pentru ca, atunci cand Se va arata El, sa avem indrazneala si, la venirea Lui, sa nu ramanem de rusine si departati de El”.)
Iti zic asta ca ori trebuie sa te pocaiesti si sa primesti Duhul lui Hristos, ori esti deja nascut din Duhul Sfant si cauti sfintenia. Trairea ta rezulta din faptul unde esti tu acum. Daca esti in Hristos trairea ta este linistita si esti fericit, iertat si plin de pace, iar daca nu esti in Hristos esti tulburat, in stres, nu ai pace, esti ingrijorat, nu esti iertat. Totul are un efec mare, daca esti in Hristos ajungi in Rai si acum traiesti cum El spune, dar daca nu esti in Hristos tu esti propriul tau dumnezeu si ii slujesti fara sa stii satanei si esti in drum spre iad. Vezi bunatatea si dragostea lui Dumnezeu care deja a avut grija de iertarea ta prin faptul ca Hristos Domnul deja a fost adus jerfta, crede in El si asculta-L, supunandu-te Lui si vei fii liber de pedeapsa, judecata, pacat si iad.
Sper doua lucruri:
- Primul lucru care il sper este ca multi sa inteleaga ca daca Moise era ingrozit si tremura atunci cand Dumnezeu le-a vorbit israelitilor de pe multe, atunci si noi vom fi ingroziti atunci cand El va judeca si sper tragand nadejde ca noi toti care citim acest articol sa ne pocaim si atunci cand Tatal va judeca fara omitere sa fim in Hristos Domnul.
Priviti textul care arata ca Moise tremura inaintea Domnului:
Evrei 12:21 “Si privelistea aceea era asa de infricosatoare incat Moise a zis: “sunt ingrozit si tremur!”
- Iar al doilea lucru pe care il sper, este ca veti INTELEGE ca daca Dumnezeu nu a crutat ingerii care au cazut si care nu si-au pastrat vrednicia, daca Dumnezeu i-a legat cu lanturi in adanc, deci daca Dumnezeu nu a crutat ingerii care au pacatuit, si daca Dumnezeu nu a crutat nici vechea lume ci a distrus-o prin potop, atunci El Marele Cel ce Este nu te va cruta nici pe tine de la iad daca nu te vei pocai prin Credinta in Sangele Lui Hristos Isus Domnul prin care poti capata iertarea care este atat de necesara pentru toti. Priviti textul:
2 Petru 2:4 “Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in Adanc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata;
- daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;
- daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,
- inseamna ca Domnul stie sa izbaveasca din incercare pe oamenii cucernici si sa pastreze pe cei nelegiuiti, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii.”
Credeti Adevarata Evanghelie a Domnului Hristos Isus, credeti in Dumnezeu, ascultati-L pe El prin Duhul Sfant si cunoasteti-L pe El, pentru ca El a fost, este si va fi un foc mistuitor.
Evrei 12:29 “fiindca Dumnezeul nostru este “un foc mistuitor”.
Domnul Dumnezeu sa fie laudat pentru ca a gasit cu cale sa ne ierte prin mila si bunatatea Sa pe care si-a aratat-o fata de noi in Domnul ISUS HRISTOS. El sa fie laudat, El care are toata cinstea si gloria, El MARELE CEL CE ESTE.
Romani 8:32 “El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?
- Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteste neprihaniti!”
Dupa ce intelegem aceste lucruri prezentate in acest articol, ne putem intreba, ce L-a facut pe Hristos Domnul sa moara pentru noi? Ei bine, ca sa-si arate Gloria si Maretia, El asa a vrut. Daca El deja a platit pentru pacatele noastre, de ce nu ne-am prosterne acum la pamant si L-am ruga sa ne ierte prin Sangele lui si de azi inainte sa traim cu aceasta ravna si pasiune in noi, gandindu-ne ca EL MARELE CEL CE ESTE a murit in locul nostru. Binecuvantat, Slavit si Onorat sa fie El in vecii vecilor si El sa ne ajute pe noi toti care vrem iertarea si sfintirea, sa traim cum este scris in Cuvantul Lui Biblia.
Sa nu uitam ca Dumnezeul Creator care este Drept, Sfant, Manios, Neprihanit, Dragoste, Atotputernic, Atotprezent, Atotstiutor in orice vreme, ne cere sa fim sfinti caci El este sfant. Daca El ne cere sfintenia inseamna ca se poate ca s-o avem, dar numai in termenii Lui. SFINTENIA o putem avea numai in Hristos Domnul si prin Sangele Lui, iar fara aceasta Sfintenie nimeni nu iL va vedea pe El.
1 Petru 1:16 “Caci este scris: “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant”.
Evrei 12:14 “Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”
Asa ca haideti sa ne pocaim asa cum DOMNUL ISUS HRISTOS spune, haideti sa traim prin credinta in El in ascultare fata de El si sa fim sfinti, “ca sa fiti fara prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume, tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar (Filipeni 2:15-16)“. Amin
Alin Lolos
http://www.faracompromis.ro/un-ultimatum-si-un-avertisment/
///////////////////////////////////////
Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta
Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
Daca ne uitam in Biblie la spusele Domnului Isus Hristos si la scrierile apostolilor, vedem niste liste de pacate pe care ei le insira, dar mereu si mereu in capul acestor liste, vedem ca sunt mentionate aceste doua pacate: curvia si preacurvia, iar despre acestea vreau sa vorbesc acum.
Familii intregi s-au destramat din cauza acestor lucruri si multi sunt inrobiti de pofta trupului, care se manifesta prin pornografie, curvie, preacurvie, autosatisfacere si tot felul de lucruri scarboase, pe care Dumnezeu le numeste uraciuni.
Multi sunt inrobiti de aceste vicii, iar unii chiar sustin ca aceste lucruri scarboase pe care Dumnezeu le pedepseste, sunt normale zic ei si fac parte din viata omului, dar e fals. Dumnezeu a lasat relatiile intime doar in casatorie sub autoritatea si protectia Lui, dar diavolul ii minte pe oameni ca mai inainte sa se casatoreasca, oamenii trebuie sa vada daca sunt compatibili si in acest domeniu si cei mai multi traiesc in curvie si mintiti sau inselandu-se singuri. Altii sunt atat de inrobiti de aceste pofte, ca inabusa adevarul si isi urmeaza instinctele dracesti si pamantesti pentru a-si realiza placerea care bineinteles, daca nu se intorc de la calea lor, ajung in pedeapsa lui Dumnezeu.
Dumnezeu spune clar in Evrei 13:4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
Vreau sa mentionez ca in spatele acestor vicii sunt demoni si duhuri necurate care influenteaza oamenii sau ii poseda in a urma destrabalarile lor.
Motivul pentru care oamenii nemantuiti nu pot sa iasa din aceste inrobiri, este pentru ca pe langa faptul ca nici nu isi doresc sa se lase de aceste spurcaciuni, pentru ca nu vad realitatea Bibliei, ei sunt incatusati si tinuti legati, rezultand ceea ce DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Ioan 8:34 „Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului”.
Toti cei care nu sunt mantuiti, sunt sclavi acestor lucruri: curviei, preacurviei, imaginilor indecente, filmelor si poftelor scarboase de care ne este si rusine sa le mentionam, asa cum Apostolul Pavel zice in Efeseni 5:11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
Daca ne uitam la televizor, ceea ce nu recomand, tot ceea ce vedem sunt reclame cu femei indecente, faze cu dorinte aprinse dupa trupurile altora si locuri unde se practica si se incurajeaza practicarea acestor nelegiuiri. Toti care se uita la filme sau emisiuni de divertisment, sunt intinati, supusi si subjugati acestor lucrari demonice.
Vreau sa vorbesc foarte clar, fie ca unii cred sau nu, in lume este aceasta lupta intre lumina si intuneric. Totul se rezuma la aceste lucruri. Unii traiesc in lumina si au fost scosi din sclavia si subjugarea pacatelor, iar altii, cei mai multi sunt inca acolo, legati de tot felul de vicii si pofte. Aceste dezlantuiri precum curvia si preacurvia, se extind cel mai mult seara, atunci cand in amurg tarziu, toti vor sa profite dupa trupul altuia. ( cluburi, puburi, filme, emisiuni, petreceri).
Vreau sa vorbesc clar ce inseamna aceste lucruri si care este prezentul si viitorul celor care practica aceste pacate:
Curvia = toti cei ce au intretinut sau intretin relatii intime inainte de casatorie.
Preacurvia = toti cei care sunt casatoriti si intretin relatii intime cu alte persoane care nu sunt partenerii lor de viata.
In aceste categorii intra si autosatisfacerea si homosexualitatea, care sunt pacate inaintea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
- nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Prezentul celor care le practica este ca ei sunt orbi, pentru ca nu vad pedeapsa lui Dumnezeu si nici nu le pasa, iar rezultatul lor este iadul vesnic al lui Dumnezeu, daca nu se pocaiesc si nu se intorc de la calea lor la voia DOMNULUI ISUS HRISTOS. Singurul mod in care omul poate iesi din aceste vicii demonice, este numai si numai prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS, printr-o pocainta reala si autentica inaintea lui Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS. Nimeni nu poate sa iasa din aceste lanturi demonice, decat doar prin ajutorul DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Vreau sa mentionez ceva foarte clar si adevarat: toti cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, adica toti cei care sunt innointi de insusi Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS, nu mai practica aceste lucruri, ci sunt liberi si sfinti prin Sangele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Mentionez asta pentru ca multi se cred crestini, dar sunt inrobiti de aceste pacate si ei nu sunt adevaratii crestini sau ucenici ai DOMNULUI ISUS HRISTOS, ci doar aceia care sunt liberi de a nu mai practica aceste lucruri sunt adevaratii ucenici ai MANTUITORULUI, cei care sunt schimbati de EL. Deci numai prin HRISTOS DOMNUL omul poate sa devina liber cu adevarat.
Sustin ca am vorbit cu multi oameni si mai ales tineri care se cred crestini si sunt inca inrobiti de pornografie sau autosatisfacere, de curvie sau pornografie, ceea ce conform Bibliei, ei nu pot sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu, daca vor continua in aceste lucrari demonice. Omul nascut din nou, are biruinta asupra oricarui pacat. Priviti ce spune DOMNUL DUMNEZEU in 1 Ioan 5:4 …pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.
Dupa nasterea din nou, omul se lupta si poate aparent inca este biruit de unele obiceiuri, dar un lucru stim sigur conform Bibliei, ca omul nascut din nou, nu mai poate sa traiasca in vechile lui pacate si vicii, ci curand si repede el este liber de sub puterea pacatului, de sub puterea oricarei pofte, astfel in el regenerarea prin DUHUL SFANT isi face aparitia, facand omul sa traiasca liber de orice pacat. 1Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
Daca nu esti liber de orice pacat si de aceste pacate care le-am mentionat mai sus, daca nu le urasti si inca iti gasesti placerea in ele, atunci va trebui sa iti pui mari semne de intrebare daca cu adevarat esti al lui DUMNEZEU si nascut din nou prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Pentru ca toti cei schimbati de EL nu mai traiesc in pacat ca stil de viata, ci lupta impotriva pacatului.
Conform spuselor DOMNULUI ISUS HRISTOS preacurvia nu este doar atunci cand intretii relatii intime in afara casatoriei, ci si atunci cand te uiti la o femeie si o poftesti in inima ta. Matei 5:27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
- Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Acum vedem ca problema omului este nu pentru ca nu se abtine de la aceste pacate, pentru ca nu se poate sa se lase de ele si nici nu vrea ca este inrobit, ci problema omului este interiorul lui, inima lui din care ies toate aceste lucruri. Marcu 6:21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
- furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
- Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”
Numai printr-o interventie a DOMNULUI ISUS HRISTOS, este lucrarea exclusiv a Lui pentru a scoate inima rea si s-o inlocuiasca cu o inima noua, sensibila, numai asa omul poate sa fie schimbat si iertat si aceasta se realizeaza numai pe baza EVANGHELIEI, prin pocainta si credinta REALA in ISUS HRISTOS DOMNUL.
Toti cei care sustin ca s-au intalnit cu DOMNUL ISUS HRISTOS sau toti cei care zic ca au DUHUL SFANT si inca traiesc in aceste pacate: autosatisfacere, pornografie, curvie, preacurvie, pofte, homosexualitate si tot felul de lucruri demonice si firesti ca acestea, toti acestia mint sau se insala ca sunt crestini, pentru ca acolo unde este cu adevarat DOMNUL ISUS HRISTOS este Sfintenie. Nu va inselati…
Romani 1:26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
- tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
- Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
2 Corinteni 3:16 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
- Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertarea.
Una din practicile unor zisi crestini, este ca intra in relatii de prietenie unii cu altii inspre casatorie, in care ei se saruta, se ating si au in imaginatia lor si in subconstientul lor tot felul de lucruri intinate si pacate. Acestia nu pot trai in curatie, pentru ca Biblia spune clar, ca numai si numai dupa casatorie ai dreptul sa-ti atingi si sa-ti saruti jumatatea. Dar acestia pe langa faptul ca se injuga la un jug nepotrivit si aduc astfel pedeapsa lui Dumnezeu peste ei si nu binecuvantarea, pe langa faptul ca se impotrivesc adevarului, ei isi mai dau si scuze ca sa traiasca in felul acesta, iar altii sunt atat de prinsi in capcana ca nu vor sa se rupa unul de altul, dand scuza ca nu vor sa sufere. Vreau sa va zic clar si foarte serios, DOMNUL ISUS HRISTOS zice asa: Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
Luca 14:33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.
Astfel relatiile inspre casatorie trebuie sa fie curate si in cinste, prin ascultare fata de Dumnezeu, altfel nu va mirati ca va certati, ca nu va intelegeti sau poate chiar va despartiti.
2Corinteni 6:17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
- Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”
Acum daca ma intrebati, putem sa fim iertati si sa fim schimbati ? Mai este vreo sansa pentru noi ? Va zic clar ca este sansa, dar cei care zic ca au incercat sa se pocaiasca si nu reusesc, vreau sa va zic ca acestia nu vor sa se pocaiasca, ci folosesc aceasta scuza ca sa-L invinuiasca pe Dumnezeu, precum ei au incercat dar nu se poate, astfel dau scuza peste scuza, cand de fapt ei nu isi doresc cu adevarat schimbarea si trairea dupa voia lui Dumnezeu. Va zic, ca daca vreti iertarea si schimbarea autentica pe care Dumnezeu o da prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS, veti putea numai daca credeti cu adevarat in HRISTOS DOMNUL si in jertfa Lui de la cruce si daca va pocaiti. Altfel este imposibil si veti ramane robi ai acestor lucruri demonice care vor fi aruncate in iadul vesnic impreuna cu cei ce le practica. Celor care zic ca ei cred in HRISTOS, dar nu vor sa se pocaiasca, le zic ca DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Marcu 1:15 El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
Deci celor care zic ca ei cred in HRISTOS DOMNUL, dar nu se pocaiesc, le zic doua lucruri:
- Voi vreti sa slujiti altui HRISTOS, nu Celui din Biblie si nu Celui ATOTPUTERNIC si SFANT, Creatorul tuturor lucrurilor care se vad si care nu se vad.
- Va zic ca Acest HRISTOS ISUS care ne-a schimbat pe multi dintre noi si care ne-a scos din robia pacatelor, care ne-a iertat si ne-a innoit, EL este DOMN si MANTUITOR. Este Domn, pentru ca EL Stapaneste peste tot si daca nu ti-ai pus viata sub autoritatea Lui si nu asculti de cuvintele Lui, nu poti sa zici ca esti ucenicul Lui. Este MANTUITOR pentru ca EL SALVEAZA omul din pedeapsa vesnica si din inrobirile pacatelor, pedeapsa care este manifestata de Dreptatea si Judecata lui Dumnezeu impotriva pacatosului.
Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
Daca EL nu este pentru tine DOMN si MANTUITOR IN TERMENII BIBLIEI, nu esti iertat, inca esti mort in pacatele tale si daca nu te pocaiesti prin credinta in HRISTOS DOMNUL, tot ceea ce ramane pentru tine este asteptarea pronuntarii sentintei. Ori traiesti in lumina – ori in intuneric, ori esti liber de vicii si traiesti in voia lui Dumnezeu – ori esti rob al pacatelor si esti manat de duhuri necurate si intarituri demonice. Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
E HAR si Dumnezeu este Bun, veniti la EL si lasati-va de pacate, veniti si beti din HRISTOS DOMNUL, credeti in EL, credeti in ceea ce EL a platit la cruce, prin faptul ca EL a fost zdrobit de Dreptatea TATALUI CERESC, ca tu sa poti fi iertat, schimbat si sfintit prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS si inviat la o noua viata prin DUHUL SFANT, traind o viata cu adevarat in voia lui Dumnezeu.
Romani 2:4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
- Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
- care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Pe langa faptul ca cei din lume traiesc sub stapanirea acestor pacate dracesti si pamantesti, firesti si in vrajmasie cu Dumnezeu, multi din cei care au fost expusi la EVANGHELIE inca traiesc trantiti, omorati de aceste nelegiuri si pofte. Acesti oameni au pus armele jos si se lasa calauziti de aceste vicii care duc la pedeapsa. Tot ce va pot zice este sa luptati si sa veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS cu adevarat si nu va inselati ca sunteti crestini, dar nici sa nu va inselati ca voi nu puteti iesi din aceasta stare, pentru ca puteti, daca multi dintre noi am putut, daca Pavel a zis in Filipeni 4:13 “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”, inseamna ca se poate, numai veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS si credeti in EL, pocati-va si nu va mai lasati tarati in poftele in care traiati altadata. 1 Petru 4:1 Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
- pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
- Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
Vreau sa vedeti clar, ceea ce Biblia spune despre aceste pacate:
2Petru 2:2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
- Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
- înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
- mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
- Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
- şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
- Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
- Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.
Vedem ca prin aceste pacate: curvia si preacurvia, poftele si dorintele pamantesti, poporul Israel a cazut rau si Dumnezeu i-a pedepsit amarnic:
1Corinteni 10:5 Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.
- Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
- Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
- Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
- Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
- Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
- Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
- Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
De ce zice ca “ cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” ? Pentru ca suntem slabi si supusi ispitelor, pentru ca avem trupuri nerascumparate, de aceea trebuie sa stam tari in DOMNUL ISUS HRISTOS si in INVATATURA SANATOASA, sa ne indemnam unii pe altii sa veghem si sa fim treji, sa ne purtam aspru cu trupurile noastre pentru ca sa putem sa le tinem in stapanire, fara sa ne dam scuze sau fara a carti, dar numai prin DUHUL SFANT, ca numai prin EL putem sa omoram faptele trupului. Coloseni 3:5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
- Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
Romani 8:12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
- Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Un lucru stim clar conform Bibliei, ca toti cei care au fost schimbati de HRISTOS ISUS DOMNUL, nu se mai incurca cu treburile vietii si nu mai persista in pacatele pe care odinioara le practica, nu se potrivesc lumii, ci sunt innoiti dupa Chipul si Asemanarea DOMNULUI ISUS HRISTOS. Cei nascuti din DUHUL SFANT biruiesc si au biruinta asupra oricarui lucru si oricarei ispite si ei nu mai tanjesc dupa poftele trupului, ci dupa voia lui Dumnezeu, calauziti de DUHUL SFANT.
Inchei si va spun sa mergem la MIRELE NOSTRU ISUS HRISTOS, DOMNUL oricarei stapaniri, sa credem in EL, sa ne pocaim, pentru ca in EL si exclusiv numai prin EL avem curatarea noastra prin SANGELE LUI CEL SFANT de orice intinaciune a carnii, ca sa putem trai frumos ca in timpul zilei, asa cum PAVEL zicea, neintinati in mijlocul acestui neam ticalos in care noi cei schimbati si iertati de HRISTOS DOMNUL sa stralucim ca lumini vii pentru Imparatia lui Dumnezeu, tinand sus CUVANTUL EVANGHELIEI DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Romani 13:12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
- Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
- ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.
Filipeni 2:15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
- ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
Pentru ca locuim intr-un popor cu buze si ganduri necurate, noi sa ne sfintim vietile si sa fim cu adevarat neintinati, stiind ca in Apocalipsa 19:27 scrie asa: “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.”
Domnul Isus Hristos sa ne ajute sa traim curati si sfinti, din EL, prin EL si pentru EL. A Lui sa fie Gloria, Slava, Cinstea, in vecii vecilor ! Amin.
Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
Efeseni 6:24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.
Alin Lolos
http://www.faracompromis.ro/articole/
///////////////////////////////////////
ESTE BISERICA LOCALĂ PREGĂTITĂ PENTRU RECUPERAREA FIILOR RISIPITORI ??
În călătoriile misionare, pe care prin Harul Domnului le fac din când în când, am ocazia să vizitez destul de multe biserici și să întâlnesc fel și fel de persoane, care mă abordează pe diferite subiecte și situații.
Ei bine, dacă un lucru văd că lipsește aproape cu desăvârșire în cele mai multe biserici, acela este lipsa unui Bord (grup) de persoane mature care să se ocupe de recuperarea celor căzuți pe cale, unii chiar pierduți. Avem în biserici tot felul de borduri (comitete) cu tot felul de nume pompoase (comitetul de evanghelizare, comitetul de misiune, comitetul surorilor, etc.) care mai de care, dar la capitolul “RECUPERARE” nu am găsit nimic încă!
??????
??????
M-am întrebat oare de ce? Fiindcă în timpurile pe care le trăiește Biserica contemporană, avem din ce în ce tot mai mulți fii RISIPITORI.
Cred că am și răspunsul. Fiindcă Biserica contemporană, nu prea a fost educată pe acest domeniu, prea puțin crede în recuperarea fiilor RISIPITORI. Teoretic se vorbește mult, dar practica, dovedește contrariul.
Venit recent din România, am întâlnit mai multe situații, în care cei care au avut anumite probleme cu biserica locală, din cauza anumitor căderi sau chiar păcate, nu numai că au trebuit să sufere anumite consecințe (până la un punct de înțeles) din cauza căderilor lor, dar cea mai dureroasă suferință, a venit din partea bisericilor unde au fost membri (unii chiar zeci de ani) care le-au devenit foarte ostile.
Cred că lucrătorii bisericilor trebuie să-și educe enoriașii, să știe cum să-i trateze pe cei care au mai șchiopătat pe cale sau unii chiar devin FII RISIPITORI, atunci când își vor veni în fire și se vor întoarce înapoi, în Biserică.
Un exemplu grăitor în această direcție îl găsim în pilda fiului risipitor. Vedem în această pildă, felul în care, cel care a fost în casa TATĂLUI, a beneficiat de toate drepturile de fiu și totuși a plecat în lume, dar vedem si felul în care a fost primit de către tatăl său, atunci când și-a venit în fire și s-a întors. Mai direct spus, a fost în biserică (membru botezat) poate chiar implicat în anumite slujbe și totuși a plecat, exact ca fiul risipitor, să-și trăiască viața. Când și-a venit în fire, s-a întors, iar tatăl nu numai că l–a primit făra să-i reproșeze ceva, ba mai mult, l-a tratat cu toată dragostea.
Cel mai ELOCVENT exemplu pe acest domeniu, îl avem în recuperarea apostolului Petru, făcută chiar direct de ISUS. Ce șanse mai avea Petru dacă era în biserica pe care tu sau eu o frecventăm astăzi? Mai ales că el nu a fost un oare care, ci a umblat cu ISUS mai bine de trei ani, deci cunoștea bine despre ce este vorba.
În multe din situațiile zilelor noastre, cei ce pleacă, nici nu au avut parte de NAȘTEREA DIN NOU (au fost doar botezati, din cine știe ce motive) și care de cele mai multe ori, dacă se mai întorc înapoi, au toate șansele să fie marginalizați și pedepsiți pentru o perioadă foarte lungă de timp.
Dacă citim cu atenție cum l–a recuperat ISUS pe Petru, putem învăța și trage următoarele concluzii:
- Petru (Chifa) a fost primul căutat de ISUS după înviere!
- ISUS nu i-a reproșat nimic, ci a discutat cu el, ca și cum nu s-a întâmplat nimic.
- A fost primit înapoi între apostoli cu drepturi depline, ba mai mult, a fost împuternicit, de DUMNEZEU, să fie unul dintre cei mai valoroși și de impact, apostoli.
Oare sunt slujitorii bisericilor noastre pregătiți pentru o astfel de PROVOCARE ?
Este biserica locală învățată și pregătită să-i primească pe cei recuperați în rândurile lor, fără să le reproșeze trecutul lor, ci să le arate dragoste și îngăduință?
Mă tem că răspunsul la ambele întrebări este nu.
Atunci ce-i de făcut.?
Cu multă dragoste în slujba ÎMPĂRATULUI.
-mike olari-
//////////////////////////////////////
Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel
Autor: Ioan Ciobota
„Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
(Luca 13:5)
————————————
În Pakistan zeci de persoane au murit înghețate în mașini.
Ce s-a întâmplat?
Erau în coloană, mergeau pe o autostradă de munte spre un oraș stațiune, când au fost surprinși de o furtună de zăpadă. Autoritățile nu au reușit să îi ajute la timp, li s-a terminat benzina din rezervor și pur și simplu au înghețat în mașină.
Când au ajuns salvatorii să dezgroape mașinile din zăpadă, înăuntru erau trupurile înghețate.
Probabil erau acolo și mașini de lux, dotate cu tot ce era nevoie, însă nu au putut să facă față valului de zăpadă.
Groaznic!
În Brazilia mai mulți turiști se plimbau cu bărcile pe un lac. Dintr-o dată a căzut o stâncă peste ei, i-a prins acolo și au fost omorâți imediat.
O stâncă, de fapt, care era acolo de la întemeierea lumii, de când s-au întărit munții și dealurile.
Dar acum, din cauza ploilor s-a crăpat și a căzut exact peste ei, exact în secunda când erau ei acolo.
Puteau să fie la 5-10 metri mai departe sau puteau să fie cu 2-3 minute mai târziu și ar fi evitat să intre sub stâncă, să cadă stânca peste ei. Dar așa s-a întâmplat.
În Evanghelia după Luca, în capitolul 13, scrie:
„În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
‘Credeţi voi’ le-a răspuns Isus ‘că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim?
Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel”.
Cu acest verset aș vrea să rămânem:
„Dacă nu vă pocăiți toți veți pieri la fel”.
Mai puteți asculta:
BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI
===================
Video aici: https://youtu.be/8zkt7JVVJa4
////////////////////////////////////////
Dacă ne împăcăm cu Dumnezeu (2 Cor. 5/ 18- 21); Dacă ne UNIM cu pacifistul Isus, care a răstigniit şi îngropat toate dezbinările, hoţiile, luptele, minciunile, neputinţele, certurile, curviile, laşităţile şi celelalte rele puse în noi (descrise în Galateni 5/20), de gunoierul cosmic, biruim împreună, căci nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou … Căci şi Poporul Evreu NUMAI Unit cu El, a fost trecut prin Mare şi prin Focul încins de 7 ori mai tare, să aducă Învăţătura lui Dumnezeu -tuturora! Şi dacă ei au fost pogromizati, şi creştinii botezaţi în Moartea Lui vor fi martirizaţi, cu plăcere şi cu bucurie, “până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” (Ap.6/11 b)
http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/sa-ne-unim-cu-isus-prin-rastignirea-cu-el-pentru-a-birui-impreuna-cu-placere-si-cu-bucurie-caci-poporul-evreu-a-fost-trecut-prin-mare-si-prin-prin-focul-incins-de-7-ori-mai-tare-ca-sa-ne-aduca-in/
///////////////////////////////////////
Istoria martirilor, de John Foxe
Cuprins:
Introducere
CAPITOLUL 1
Apostolii
Primul val de persecuţie
Al doilea val de persecuţie
Al treilea val de persecuţie
Al patrulea val de persecuţie
Al cincelea val de persecuţie
Al şaselea val de persecuţiei
Al şaptelea val de persecuţie
CAPITOLUL 2
Al optulea val de persecuţie
Al nouălea val de persecuţie
Al zecelea val de persecuţie
Persecuţii în timpul lui Iulian, 361 d.Cr.
Severus
Cassian
Marcus
Persecutarea de către goţi
Persecutarea de către vandali 429 d.Cr.
Telemachus
Inchiziţia spaniolă
William Lithgow
Isaac Martin
CAPITOLUL 3
John Wycliffe
Sir William Sautre
John Badby
William Thorpe
Jan Huss
Ieremia din Praga
William White
Joan Boughton
Girolamo Savonarola
CAPITOLUL 4
Situaţia religiei
Joan Clerk
Thomas Chase
Laurence Ghest
O femeie evlavioasă
John Browne
1590-1521
CAPITOLUL 5
Martin Luther
Ulrich Zwingli
Wendelmuta
Waldenzii
Thomas Bilney
John Twkesbury
John Frith
Andrew Hewet
Thomas Bennet
William Tyndale
John Lambert
Robert Barnes
Legea celor şase articole
Kerby şi Clarke
Moartea regelui Henric al VIII-lea
Patrick Hamilton
Henry Forrest
James Hamilton, Catherina Hamilton, Straiton, Gourlay
Vicarul Thomas Forrest
George Wishart
Adam Wallace
Walter Milne
CAPITOLUL 6
John Rogers
Lauwrence Sanders
John Hooper
Rowland Taylor
William Hunter
Rawlins White
George Marsh
William Flower
John Cardmaker şi John Warne
Thomas Hawkes
CAPITOLUL 7
Thomas Watts
Proclamaţia împotriva cărţilor
John Bradford
John Leaf
James Trevisam
John Bland
Christopher Waid
Carver şi Launder
Thomas Iveson
James Abbeys
John Denley
Warne, Tankervil şi alţii
CAPITOLUL 8
Fraţii Glover
William Wolsey şi Robert Pygot
Episcopul Ridley
Episcopul Latimer
Ridley şi Latimer
Scrisoarea de despărţire a lui Ridley
CAPITOLUL 9
Arhiepiscopul Cranmer
CAPITOLUL 10
Gertrude Crokhay
Cei doi Spurg, Cavill, Ambrose, Drake şi Tims
Hugh Laverock şi John Apprice
Catherine Hut, Joan Hornes şi Elizabeth Thackvill
Cei treisprezece
Julius Palmer
Joan Waste
Alice Bendon
Richard Woodman
John Hullier
Simon Miller şi Elizabeth Cooper
O femeie din Norwich
William, Alice şi Rose Allen Munt
D-na Joyce Lewis
William Fetty
Alexander Gough şi Alice Driver
„Haideţi să-i ardem!”
Thomas Hudson
Povestea episcopului Bonner
Moartea reginei Maria
Regina Elisabeta
Capitolul 1
În Evanghelia după Matei citim că Simon Petru a fost prima persoană care L-a recunoscut în mod deschis pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, şi că Isus, văzând mâna lui Dumnezeu în aceasta, l-a numit pe Petru o piatră pe care El Îşi va construi Biserica – o Biserică pe care nici măcar porţile locuinţei morţilor nu o vor putea birui.
Aceasta ne indică trei lucruri. În primul rând, fapul că Hristos va avea o Biserică în această lume.În al doilea rând, faptul că Biserica va fi prigonită, şi nu numai de lume ci şi de toate puterile iadului. În al treilea rând, faptul că în ciuda persecuţiilor, Biserica va supravieţui.
Întreaga istorie a Bisericii până în ziua de astăzi confirmă profeţia lui Hristos. Prinţi, regi şi alţi conducători ai lumii acesteia şi-au folosit toată puterea şi dibăcia împotriva Bisericii şi totuşi ea continuă să reziste şi să se ţină în picioare. Furtunile care s-au abătut asupra ei şi au fost remarcabile. Am scris această istorie pentru că lucrările minunate ale lui Dumnezeu în sânul Bisericii să fie vizibile tuturor celor care ar putea să tragă vreun folos din ele.
Dintre toţi oamenii care L-au auzit vorbind pe Isus, fariseii şi cărturarii ar fi trebuit să fie primii care să Îl primească, din moment ce erau familiarizaţi atât de bine cu legea lui Dumnezeu. Totuşi ei L-au respins şi L-au prigonit, alegând să rămână supuşi Cezarului şi Cezarul a fost cel care i-a nimicit pe ei până la urmă..
Pedeapsa lui Dumnezeu a căzut din greu şi asupra romanilor. Auzind despre lucrările, moartea şi învierea lui Hristos, împăratul Tiberiu a propus senatului roman ca El să fie adorat în chip de zeu, însă senatorii l-au refuzat preferând să aibă un împărat şi nu un Rege ceresc. Drept răspuns, Dumnezeu le-a aţâţat proprii împăraţi împotriva lor, ceea ce a dus la nimicirea majorităţii celor din senat şi la suferinţa Romei timp de aproape trei sute de ani.
Tiberiu a devenit un tiran, şi-a ucis propria mamă şi nepoţii, prinţii oraşului şi proprii săi consilieri. Suetoniu spunea despre el că era atât de aspru încât într-o singură zi a dispus executarea a douăzeci de oameni. Pilat, sub conducerea căruia a fost răstignit Hristos, a fost trimis la Roma şi apoi exilat la Viena, unde s-a sinucis la urmă. Agripa cel mai în vârstă a fost chiar întemniţat de către Tiberiu pentru o vreme.
După moartea lui Tiberiu a urmat Caligula la tron, care a pretins că lumea să i se închine ca unui zeu. El l-a exilat pe Herodes Antipa, ucigaşul lui Ioan Botezătorul şi cel care L-a condamnat pe Hristos, care a fost apoi asasinat în al patrulea an al domniei sale.
După 13 ani de domnie crudă sub Claudiu, poporul Romei a căzut sub puterea lui Nero, care a domnit 14 ani şi a ucis majoritatea celor din senatul roman şi a nimicit întregul ordin cavaleresc al Romei. El a fost atât de crud şi inuman încât şi-a condamnat la moarte propria sa mamă, cumnat, soră, soţie şi mentori, Seneca şi Lucan. Apoi a poruncit ca să se dea foc Romei în douăsprezece locuri diferite în timp ce el cânta versuri de Homer. Pentru a evita să fie condamnat pentru aceasta, el i-a acuzat pe creştini ca incendiatori şi a cauzat prigonirea lor.
În anul 70 d.Cr., Titus şi tatăl său Vespasian au distrus Ierusalimul şi toată Galileea peste 1100000 de evrei şi vânzând restul din ei în robie. Vedem deci că cei care L-au respins pe Isus au fost făcuţi să sufere pentru faptele lor.
Apostolii
Primul apostol care a suferit martiriul, după Ştefan, a fost Iacov fratele lui Ioan. Clement ne spune că “Atunci când acest Iacov a fost dus la tribunal, omul care l-a dus acolo şi care era cauza necazului său, văzându-l condamnat şi sortit morţii, a fost în aşa măsură răscolit în inimă şi conştiinţă încât mergând la locul execuţiei s-a declarat de bunăvoie ca fiind şi el creştin. Şi astfel au fost conduşi împreună şi pe drum acest om a dorit să primească iertarea din partea lui Iacov pentru cele ce i le-a făcut. După ce Iacov a cugetat un pic, întorcându-se spre el şi i-a zis “Pace ţie frate” şi l-a sărutat. Şi amândoi au fost decapitaţi în 36 d.Cr.
Toma a predicat parzilor, mezilor, persanilor, carmenienilor, hircanienilor, bactrienilor şi magienilor. El a fost omorât în Calamina, India.
Simon, fratele lui Iuda şi al lui Iacov cel Tânăr, care toţi erau fiii Mariei Cleopa şi ai lui Alfeu, a fost episcopul de Ierusalim după Iacov. El a fost răstignit în Egipt, în timpul domniei împăratului roman Traian.
Simon apostolul, numit Cananeanul sau Zelotul, a predicat în Mauritania, Africa şi Britania. El a fost răstignit de asemenea.
Marcu, primul episcop al Alexandriei, a predicat Evanghelia în Egipt. El a fost ars şi îngropat într-un loc numit Bucolus, în timpul domniei lui Traian.
Despre Bartolomeu se spune că a predicat în India şi a tradus Evanghelia după Matei în limba băştinaşilor. El a fost bătut, răstignit şi decapitat în Albinopolis, Armenia.
Andrei, fratele lui Petru, a predicat sciţilor, sogdienilor şi secilor în Sebastopolis, Etiopia, în anul 80 d.Cr. El a fost răstignit de către Aegeas, guvernatorul Edesenilor şi a fost îngropat în Petrae, în Archaia. Benard şi Sf.Ciprian menţionează mărturisirea şi martiriul acestui apostol binecuvântat. Am putut aduna acest material în parte de la ei şi în parte de la alţi scriitori vrednici de încredere.
Când Andrei, prin predicarea sa neîntreruptă a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, Aegeas guvernatorul a cerut permisiunea senatului roman să silească pe toţi creştinii să aducă jertfe în cinstea idolilor romani. Andrei s-a gândit să se opună lui Aegeas şi s-a dus la el ca să-i spună că un judecător al oamenilor ar trebui să cunoască întâi şi să se închine Judecătorului său din ceruri. Închinându-se adevăratului Dumnezeu, i-a spus Andrei, el ar trebui să alunge din mintea sa toţi zeii falşi şi idolii orbi.
Furios pe Andrei, Aegeas l-a întrebat dacă el este cel care a răsturnat pe dos nu cu multă vreme în urmă templul zeilor şi i-a convins pe oameni să devină creştini – o “sectă superstiţioasă” care a fost declarată recent ilegală de către romani.
Andrei a răspuns zicând că conducătorii Romei nu au înţeles adevărul. Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume de dragul oamenilor, a învăţat pe oameni că zeii romani sunt diavoli, duşmani ai omenirii care îi învaţă pe oameni să Îl jignească pe Dumnezeu şi să-L determine să Se întoarcă de la ei. Slujind diavolului, oamenii cad în tot soiul de răutăţi, spunea Andrei, şi după ce mor, nimic nu se mai ţine minte despre ei decât faptele lor rele.
Preconsulul i-a poruncit lui Andrei să nu mai predice aceste lucruri fiindcă altfel va fi repede răstignit. La care Andrei a răspuns: “Nu aş fi predicat despre cinstea şi slava crucii dacă m-aş fi temut de moartea pe cruce.” El a fost condamnat să fie răstignit pentru învăţarea oamenilor despre o sectă nouă şi îndepărtarea religiei zeilor romani.
Mergând spre locul execuţiei şi văzând crucea care îl aştepta, Andrei nu şi-a aschimbat faţa, nici nu a ezitat în vorbirea sa, nici nu a leşinat şi nici logica după care au tânjit şi o primesc cu bucurie. Cu un cuget dornic, bucuros şi plin de aşteptare vin la tine, fiind un ucenic al Aceluia Care a atârnat pe tine, fiindcă eu din totdeauna te-am iubit şi am tânjit să te îmbrăţişez”. Matei a scris Evanghelia sa evreilor, în limba ebraică. După ce a convertit Etiopia şi întregul Egipt, regele Hircanus a trimis pe cineva care să-l ucidă cu o suliţă.
După ani de predicare la naţiunile barbare, Filip a fost bătut cu pietre şi răstignit în Hierapolis, Frigia şi a fost îngropat acolo împreună cu fiica sa.
Despre Iacov, fratele Domnului, citim următoarele, Iacov, fiind socotit un om drept şi desăvârşit, a condus Biserica împreună cu apostolii. El nu bea vin sau băuturi tari, nu mânca carne şi nu s-a tuns niciodată. El era singurul căruia i se îngăduia să intre în locul sfânt fiindcă nu a purtat niciodată haine de lână ci numai bumbac. El obişnuia să intre în templu, să cadă pe genunchi şi să ceară iertarea poporului şi făcea acest lucru atât de des încât genunchii săi şi-au pierdut sensibilitatea şi s-au tăbăcit ca genunchii cămilelor. Din pricina vieţii sale sfinte, Iacov a fost numit “Cel drept” şi “Păzitorul poporului”.
Când mulţi dintre conducătorii lor s-au convertit, evreii, cărturarii şi fariseii au început să se teamă că în curând tot poporul se va hotărâ să Îl urmeze pe Isus. Ei s-au întâlnit cu Iacov şi i-au spus: “Te implorăm să înfrânezi poporul, căci ei cred despre Isus că El este Hristosul. Convinge-i pe cei care vin la Paşte să gândească aşa cum trebuie despre Hristos, fiindcă toţi te vor asculta. Urcă-te pe acoperişul templului pentru ca să fii auzit de toţi”.
În timpul Paştelor, cărturarii şi fariseii l-au urcat pe Iacov pe streaşina templului strigându-i: “Tu care eşti aşa de drept şi pe care toţi trebuie să îl ascultăm, acest popor rătăceşte după Isus care a fost răstignit”.
Şi Iacov a răspuns: “De ce mă întrebaţi pe mine despre Isus Fiul Omului? El şade la dreapta Celui Preaânalt şi va veni pe norii cerului”.
Auzind aceasta, mulţi oameni din popor au fost convinşi şi Îl lăudau pe Dumnezeu strigând: “Osana Fiul lui David!” Atunci cărturarii şi fariseii şi-au dat seama că n-au făcut bine lăsându-l pe Iacov să mărturisească despre Hristos. Ei au strigat: “Oh, şi acest om drept este înşelat!” şi s-au urcat şi l-au aruncat pe Iacov de pe Templu.
Dar Iacov nu a murit în căzătură, s-a ridicat şi a stat pe genunchi şi a strigat: “O Doamne Dumnezeule, Tată, Te implor să-i ierţi fiincă nu ştiu ce fac!”
Ei s-au hotărât să îl omoare cu pietre pe Iacov, dar un preot le-a zis: “Aşteptaţi! Ce faceţi? Acest om drept se roagă pentru voi!” Dar unul din mulţime, a luat bâta cu care obişnuia să bată ţesătura şi l-a lovit pe Iacov în cap, ucigându-l şi l-au îngropat în locul pe care a căzut. Iacov a fost un adevărat martor al lui Hristos pentru evrei şi neamuri.
Primul val de persecuţii
Primul din cele zece valuri de persecuţii a fost pornit de Nero, în jurul anului 64AD. Furia sa împotriva creştinilor era aşa de mare încât Eusebiu ne spune că: “puteai vedea oraşe întregi pline de trupuri de oameni, bătrânul zăcând lângă tânăr, şi trupurile femeilor care erau aruncate în stradă erau goale, fără nici un respect faţă de sexul lor”. Mulţi creştini din acele zile credeau că Nero era Anticrsitul din pricina cruzimii sale şi a grozăviilor care se făceau.
Apostolul Petru a fost condamnat la moarte în timpul acestui val de prigoană, deşi unii spun că a scăpat. Se ştie că mulţi creştini l-au sfătuit să părăsească oraşul şi tradiţia ne spune că ajuns la porţile oraşului, Petru L-a văzut pe Isus venind către el. “Doamne unde Te duci?” a întrebat Petru. “Vin ca să fiu răstignit din nou” a răspuns Isus. Văzând că suferinţa sa este înţeleasă, Petru s-a întors în oraş, unde a fost răstignit cu capul în jos, ne spune Ieronim, fiindcă nu se socotea vrednic de a fi răstignit la fel ca şi Domnul său.
Pavel a avut de asemenea de suferit în timpul prigoanei, atunci când Nero a trimis doi cavaleri ai săi, Ferega şi Parthemius, ca să-l aducă la locul execuţiei. Ei l-au găsit pe Pavel învăţând norodul şi l-au rugat să se roage pentru ei, pentru ca să poată crede. Primind asigurarea din partea lui Pavel că vor fi botezaţi în curând, cei doi l-au condus din oraş, spre locul de execuţie, unde Pavel a fost decapitat.
Acest val de persecuţii a luat sfârşit sub domnia lui Vespasian, lăsând creştinilor un timp de răgaz.
Al doilea val de persecuţii
Al doilea val de persecuţii s-a pornit în timpul domniei lui Domiţian, fratele lui Titus. Domiţian l-a exilat pe Ioan în insula Patmos, dar la moartea lui Domiţian i s-a permis să se întoarcă în Efes, în anul 97AD. Ioan a rămas la Efes până în timpul domniei lui Traian şi a condus Bisericile din Asia, şi a scris Evanghelia şi a murit la vârsta de 100 de ani.
De ce au prigonit atât de mult împăraţii romani şi senatul pe creştini? În primul rând, ei nu înţelegeau că Împărăţia lui Hristos nu este o împărăţie temporală şi se temeau pentru funcţiile lor de conducere dacă prea mulţi cetăţeni Îl urmau pe Hristos. În al doilea rând, creştinii dispreţuiau dumnezeii romani falşi, preferând să se închine Dumnezeului celui viu şi adevărat. Orice se întâmpla în Roma, foamete, epidemii, cutremure, războaie sau vreme rea, creştinii erau cei învinuiţi, fiind cei care desfidau zeii romani.
Moartea nu era socotită ca fiind o pedeapsă suficientă pentru creştini, care erau supuşi celor mai crude tratamente posibile. Erau biciuţi, li se scoteau măruntaiele, erau sfâşiaţi în bucăţi şi omorâţi cu pietre. Li se puneau pe trup plăci de metal înroşite în foc, erau ştrangulaţi, aruncaţi fiarelor sălbatice, erau agăţaţi în coarnele taurilor şi spânzuraţi. După ce mureau, trupurile lor erau stivuite în grămezi care erau lăsate să putrezească, fără a fi îngropate. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, Biserica a continuat să crească, fiind adânc înrădăcinată în învăţătura apostolilor şi udată de sângele sfinţilor.
Al treilea val de persecuţii
În timpul celui de-al treilea val de prigoană, Pliniu cel Tânăr i-a scris împăratului Traian, plângându-se că mii de creştini erau omorâţi zilnic, deşi nici unul din ei nu a făcut nimic vrednic de a fi persecutat.
În timpul acestei prigoane, Ignatius a fost condamnat la moarte pentru că L-a mărturisit pe Hristos. La acea vreme, el trăia în Antiohia, urmând în slujba de episcop lui Petru. Călătorind sub paza grea din Siria la Roma, el predica bisericilor pe unde trecea şi a rugat biserica din Roma să nu încerce să îl salveze. Condamnat la a fi aruncat leilor, Ignatius a spus: “Eu sunt graiul lui Crsitos, voi fi măcinat de dinţii fiarelor sălbatice pentru ca să fiu găsit pâine curată”.
Al patrulea val de persecuţii
După un timp de răgaz, creştinii au fost din nou prigoniţi, de data aceasta în timpul domniei lui Marcus Aurelius, în anul 161AD.
Unul din cei care au suferit în această perioadă a fost Policarp, venerabilul episcop de Smirna. Cu trei zile înainte de a fi prins, Policarp a visat că perna de sub capul lui a luat foc, şi când s-a trezit le-a spus tuturor celor din jurul său că el va fi ars de viu din pricina lui Hristos.
Auzind într-o seară că cei care veneau să-l prindă au sosit, Policarp s-a ridicat din pat pentru a-i întâmpina, a dat poruncă să li se prgătească de mâncare şi după aceia i-a rugat să fie lăsat singur timp de o oră pentru ca să se roage. Soldaţii au fost atât de impresionaţi de vârsta înaintată a lui Policarp de atitudinea sa încât au început să se întrebe de ce erau trimişi să-l prindă, dar odată ce el şi-a terminat rugăciunile, l-au suit pe un asin şi l-au dus în oraş.
Intrând în arenă cu paznicii săi, o voce din ceruri a spus: “Fii tare Policarp şi fii bărbat”.Nimeni din jur nu a văzut pe cineva vorbind, dar mulţi oameni au auzit acel glas. Adus în faţa tribunalului şi a poporului, Policarp a refuzat să se lepede de Hristos, deşi proconsulul l-a implorat “gândeşte-te la tine şi fie-ţi milă de vârsta ta înaintată. Leapăde-te de Hristos şi eu te voi elibera.” Policarp a răspuns: “Optzecişişase de ani L-am slujit şi niciodată nu mi-a făcut nici un rău. Cum aş putea să-L hulesc pe Regele meu Care m-a mântuit?” Ameninţat că va fi aruncat la fiare şi că va fi ars, Policarp a rămas tare şi a spus “Ce mai aştepţi? Fă ce vrei.”
Mulţimea a cerut moartea lui Policarp, adunând lemne pentru rug şi pregătindu-se să îl lege de stâlp. Lăsaţi-mă,” a zis el, “Cel Care îmi va da putere să rabd focul îmi va da putere şi să nu mă clintesc de pe rug.”
Aşa că nu l-au mai ţintuit de stâlp, ci numai l-au legat.
Imediat ce şi-a terminat rugăciunea, s-a dat foc rugului, dar flăcările parcă ocoleau trupul său şi nu-l atingeau. Oamenii au convins un soldat să-l înjunghie cu o sabie dar când a făcut-o, s-a scurs atât sânge că a stins focul. Atunci soldaţii i-au luat trupul şi l-au aruncat în foc, unde s-a prefăcut în cenuşă. Mai târziu nişte creştini au strâns cenuşa şi au îngropat-o cum se cuvine.
În timpul aceleaşi prigoane, creştinii din Lyon şi Viena, au suferit de asemenea, printre ei numărându-se Sanctus din Viena, Maturus, Attalus din Pergam şi o femeie numită Blandina. Toţi aceştia au fost crud torturaţi dar au suportat atât tortura cât şi moartea cu tărie şi în mod vrednic.
Al cincelea val de persecuţii
În timpul domniei lui Severus, creştinii au avut câţiva ani liniştitţi şi au putut să se închine lui Dumnezeu fără să se teamă că vor fi pedepsiţi. Dar după un timp, mulţimea ignorantă şi rău intenţionată a avut câştig de cauză şi vechile legi au fost reintroduse împotriva creştinilor. Focul, sabia, fiarele şi temniţa erau folosite din nou şi până şi trupurile moarte ale creştinilor erau furate din morminte şi erau mutilate. Totuşi cei credincioşi se înmulţeau. Tertulian, care a trăit în această vreme, a spus că dacă creştinii ar pleca din teritoriile romane, imperiul ar fi slăbit mult.
De acum, persecuţiile s-au întins până în Africa de nord, care era o provincie romană, şi mulţi creştini au fost ucişi în locurile acelea. Una dintre ei a fost Perpetua, o femeie de 26 de ani, măritată cu un copil nou născut. Dusă în faţa proconsulului Minutius, Perpetuei i s-a poruncit să aducă jertfe idolilor. Refuzând acest lucru, ea a fost aruncată într-o temniţă întunecoasă, copilul i-a fost luat, dar doi dintre temnicerii ei, Tertius şi Pomponius i-au dat voie să iasă afară la aer câteva ore pe zi, timp în care i se dădea voie să-şi alăpteze copilul.
Până la urmă creştinii au fost siliţi să se înfăţişeze înaintea judecătorului, unde li s-a poruncit să se dezică de Domnul lor, dar toţi au rămas hotărâţi. Când a venit rândul Perpetuei, tatăl ei şi-a făcut brusc apariţia şi avându-i copilaşul în braţe a implorat-o să îşi salveze viaţa de dragul copilului. Până şi judecătorul părea mişcat: “Ai milă de părul cărunt al tatălui tău” a zis el, “ai milă de copilul tău, adu o jertfă în cinstea împăratului”.
Perpetua a răspuns “Eu nu voi aduce jertfă”. Hilarianus judecătorul a întrebat-o atunci “Eşti creştină?” “Sunt creştină” a venit răspunsul. Perpetua şi toţi ceilalţi creştini au fost judecaţi şi condamnaţi să fie aruncaţi fiarelor, ca un spectacol public în ziua următoare care era o zi de sărbătoare. Martirii au intrat la locul de execuţie îmbrăcaţi în haine albe simple, Perpetua cântând un imn de glorie. Bărbaţii urmau să fie sfâşiaţi de leoparzi şi urşi, Perpetua şi o femeie tânără pe nume Felicitas au fost atârnate în nişte plase mari, la început goale, dar mulţimea a cerut voie ca să li se dea voie să-şi poarte hainele.
Când s-au văzut întoarse în arenă, un taur a fost aţâţat împotriva lor. Felicitas a căzut, grav rănită iar Perpetua a fost izbită, haina i-a fost sfâşiată şi părul i s-a despletit, dar a alergat la Felicitas care era pe moarte şi a ridicat-o cu blândeţe de la pământ. Când taurul nu a mai vrut să le atace din nou, au fost târâte afară din arenă spre dezamăgirea publicului care voia să le vadă moartea.
Până la urmă au fost aduse înapoi în arenă, pentru a fi omorâte de gladiatori. Perpetua a fost dată pe mâna unui tânăr care tremura şi a înjunghiat-o de câteva ori dar foarte slab, nefiind obişnuit cu scene de o asemnea violenţă. Când Perpetua a văzut tulburarea tânărului, i-a călăuzit mâna nehotărâtă ca să-şi înfigă sabia într-o zonă vitală, şi astfel a murit.
Al şaselea val de persecuţii
Acest val de persecuţii a fost stârnit de către împăratul Maximinus, care a dat ordin ca toţi creştinii să fie prinşi şi omorâţi. Un soldat roman care a refuzat să poarte cununa de lauri primită de la împărat şi s-a declarat a fi creştin, a fost biciut, aruncat în temniţă şi condamnat la moarte.
Pontianus, episcopul Romei, a fost exilat în Sardinia pentru că a predicat împotriva idolatriei şi a fost omorât acolo. Anteros, un grec care i-a urmat lui Pontianus în slujba de episcop a adunat istorii ale martirilor şi a fost martirizat şi el după doar patruzeci de zile de slujire.
Prammachius, un senator roman şi alţi patruzeci şi doi de creştini au fost decapitaţi toţi în aceeaşi zi şi capetele lor au fost puse pe porţile oraşului. Calepodius, un slujitor creştin, după ce a fost târât pe străzi a fost aruncat în râul Tibru cu o piatră de moară atârnată de gât. Quiritius, un nobil roman, împreună cu familia şi sclavii săi a fost crud torturat şi omorât. Martina, o tânără nobilă a fost decapitată iar Hippolitus, un prelat creştin a fost legat de un cal sălbatic care l-a târât pe câmp până a murit.
Maximinus a fost urmat la tron de către Gordian, în timpul domniei căruia şi în timpul succesorului său Filip, Biserica a avut parte de linişte timp de mai mult de şase ani. Dar în anul 249, a izbucnit o prigoană violentă în Alexandria, fără ştirea împăratului.
Metrus, un vechi creştin din Alexandria, a refuzat să se închine idolilor. El a fost bătut cu ciomege, împuns cu trestii ascuţite şi omorât cu pietre. Quinta, o femeie creştină, a fost târâtă de picioare peste pietre ascuţite, bătută cu biciul şi apoi omorâtă cu pietre. Apollonia, o femeie în vârstă de aproape şaptezeci de ani, a mărturisit că este creştină şi mulţimea a legat-o de stâlpul unui rug, pregătindu-se să o ardă. Ea i-a implorat să fie lăsată liberă şi a fost dezlegată cu gândul că este gata să se lepede de credinţă, dar spre uimirea lor ea s-a aruncat imediat înapoi în flăcări şi a murit.
Al şaptelea val de persecuţii
La această vreme, templele păgâne ale Romei erau aproape uitate iar bisericile creştine erau înţesate de convertiţi. Împăratul Decius a hotărât că a sosit vremea pentru zdrobirea creştinismului odată pentru totdeauna.
Fabian, episcopul Romei a fost prima persoană bine cunoscută care a suferit intensitatea persecuţiei. Predecesorul împăratului, Filip, şi-a pus averea în grija lui Fabian şi când Decius a examinat averea şi a găsit mult mai puţin decât se aştepta, a pus ca Fabian să fie arestat şi decapitat.
Decius care construise un templu păgân în Efes a dat ordin ca toţi cetăţenii oraşului să aducă jertfe idolilor din templu. Şapte din soldaţii săi, Maximianus, Martianus, Joannes, Malchus, Dionysius, Constantinus şi Seraion au refuzat să împlinească porunca. Împăratul dispus să încerce să-i convingă, le-a lăsat timp de gândire până se va întoarce dintr-o călătorie dar în absenţa sa, soldaţii au evadat şi s-au ascuns într-o peşteră. Aflând ştirea la întoarcerea sa, Decius a pus să se zidească gura peşterii astfel încât cei şapte au murit de foame.
Teodora, o tânără foarte frumoasă din Antiohia, a refuzat să aducă jertfe idolilor romani şi a fost aruncată în temniţă. Didymus, logodnicul ei creştin, deghizat în soldat roman, s-a strecurat în celula ei şi a convins-o să-şi pună armura lui şi să evadeze. Când Didymus a fost descoperit, a fost dus la guvernator şi condamnat la moarte. Când a auzit despre sentinţă, Teodora s-a aruncat la picioarele judecătorului şi l-a implorat ca ea să fie supusă chinurilor şi nu Didymus. Judecătorul i-a condamnat pe amândoi la decapitare şi trupurile lor au fost arse.
Origen, celebrul scriitor şi învăţător din Alexandria a fost arestat la vârsta de şaizeci şi patru de ani, a fost aruncat în temniţă, pus în lanţuri, cu picioarele în butuci care i le ţinea larg depărtate. Deşi Origen a fost bogat şi faimos, nu s-a bucurat de milă. A fost ameninţat cu focul, a fost chinuit în toate felurile posibile, dar tăria sa i-a dat putere să suporte totul, chiar şi atunci când judecătorul său a dat ordin ca tortura să îi lungească chinurile. În timpul torturilor, Decius a murit şi succesorul său a început un război cu goţii, ceea ce a întors atenţia imperiului de la creştini. Origen a fost eliberat şi a trăit în Tit până a murit la vârsta de şaizeci şi nouă de ani.
Capitolul 2
Al optulea val de persecuţii…………………
Cont aici https://sites.google.com/site/sfrvmr/10-istoria-martirilor
///////////////////////////////////////
Religia tainică a Babilonului- CAPITOLUL UNU
BABILON – SURSA FALSEI RELIGII
https://sites.google.com/site/sfrvmr/religia
7 semne ale revenirii Domnului Isus Hristos
365 de profetii implinite cu privire la Mesia (Hristos, Dumnezeu intrupat)
Intrebare: Este Biblia adevarata? …Verifica!
Ai pacatele iertate de Singurul Mantuitor Isus Hristos, sau vei fi condamnat pe vecie.
05.
Devieri de la Calea Vietii
Biblia este totusi adevarata!
Graiul martirilor crestini din primele secole
08.
Lumini peste veacuri ««« volumul 1 »»»
Lumini peste veacuri ««« volumul 2 »»»
Istoria martirilor
Mari amagiri în vremurile din urma
12.
Religia tainica a Babilonului: satanismul ascuns sau lupta impotriva lui Hristos prin invataturi false… Religia tainică a Babilonului- CAPITOLUL UNU
BABILON – SURSA FALSEI RELIGII
Începutul Babilonului – Nimrod, primul lui rege – un vânător puternic (un răzvrătit înaintea lui Dumnezeu) şi soţia lui, Semiramida şi copilul ei Tamuz (înşelăciunile demonice). O relatare Biblică şi istorică a modului cum s-a răspândit păgânismul babilonian în naţiuni, cum a fost absorbit în Imperiul Roman, şi în final s-a amestecat cu creştinismul în Roma şi apoi continuat sub alte forme uşor diferite în cultul răsăritean ortodox.
RELIGIA TAINICĂ a Babilonului a fost descrisă în mod simbolic în ultima carte a Bibliei, ca o femeie „îmbrăcată în purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle, având în mână o cupă de aur, plină de urâciunile şi murdăria curviei ei; şi pe fruntea ei era scris un nume: O TAINĂ: BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ŞI URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI (Ap.17:l-6).
Când Biblia foloseşte un limbaj simbolic, cuvântul „femeie” poate simboliza o biserică. Adevărata Biserică, de exemplu, este asemănată cu o mireasă, cu o fecioară curată, cu o femeie fără pată şi ireproşabilă (Ef.5:27; Ap.19:7,8). Aici, însă, într-un contrast izbitor, este zugrăvită o femeie necurată, o femeie mânjită, o curvă. Dacă este corect să aplicăm acest simbolism unui sistem bisericesc, este clar că el se poate referi doar la o biserică mânjită şi decăzută! Cu litere majuscule, Biblia o numeşte „TAINA BABILONULUI.
Când a scris Ioan cartea Apocalipsei, Babilonul – ca oraş şi imperiu – fusese deja distrus şi lăsat în ruine, după cum prevestiseră profeţii Vechiului Testament (Is.13:19-22; Ier.51:52). Însă conceptele şi obiceiurile religioase care şi-au avut originea în Babilon au continuat şi au fost bine reprezentate în multe din naţiunile lumii. Care a fost însă religia Babilonului antic? Cum a început totul? Ce semnificaţie are aceasta în era modernă? Cum se leagă toate acestea de ceea ce a scris Ioan în cartea Apocalipsei?
Întorcând paginile timpului la perioada chiar de după potop, vedem că oamenii au început să migreze dinspre est: „şi s-a întâmplat, pe când călătoreau dinspre est, că au găsit o câmpie în ţara Şinear; şi au locuit acolo” (Gen.11:2). Aici a fost construită cetatea, oraşul Babilon, iar această ţară a devenit cunoscută sub numele de Babilonia sau mai târziu de Mesopotamia.
Aici, râurile Eufrat şi Tigru acumulaseră bogate depozite de sol ce puteau produce recolte din belşug. Dar existau anumite probleme cu care se confruntau oamenii. În primul rând, ţinutul era năpădit de fiare sălbatice ce constituiau o ameninţare permanentă pentru siguranţa şi pacea locuitorilor (cf. Ex.23:29,30). Evident că oricine putea să ofere cu succes protecţie împotriva fiarelor sălbatice era primit cu urale de către oameni.
În acest timp a apărut pe scenă un bărbat înalt, foarte voinic, cu numele de Nimrod. A devenit renumit ca un mare vânător de fiare sălbatice. Biblia ne spune: „Cuş l-a conceput pe Nimrod: el a început să fie puternic pe pământ. El a fost un vânător puternic înaintea Domnului: de aceea s-a zis: Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului” (Gen.10:8,9).
După cât se pare, succesul lui Nimrod ca vânător puternic l-a făcut să devină renumit printre acei oameni primitivi. A devenit „un puternic” pe pământ – un conducător renumit în chestiunile sociale. Dobândind acest prestigiu, a născocit un mijloc de protecţie mai bun. În loc să se lupte permanent cu fiarele sălbatice, de ce să nu-i organizeze pe oameni în oraşe, pe care să le împrejmuiască cu ziduri de protecţie? Apoi, de ce să nu organizeze aceste oraşe într-un regat? Este evident că aceasta era gândirea lui Nimrod, deoarece Biblia ne spune că el a organizat un astfel de regat. „Şi începutul REGATULUI său era Babel şi Erec şi Acad şi Calne, în ţara Şinear” (Gen.l0:10). Regatul lui Nimrod este primul menţionat în Biblie.
Chiar dacă s-ar putea spune că unele din progresele făcute de Nimrod au fost bune, totuşi Nimrod a fost un conducător nereligios. Numele de Nimrod vine de la marad, care înseamnă „el s-a răzvrătit”. Expresia „unul puternic înaintea Domnului” poate avea un sens ostil – cuvântul „înaintea” fiind uneori folosit cu sensul de „împotriva” Domnului. The Jewish Encyclopedia (Enciclopedia Ebraică) spune că Nimrod era „cel ce a făcut pe toţi oamenii să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu”.2
Cunoscutul istoric Josefus Flavius a scris: „Nimrod a fost cel care i-a aţâţat la un astfel de afront şi dispreţ la adresa lui Dumnezeu… El a mai transformat în mod treptat conducerea sa într-o tiranie, nevăzând alt mod de a-i îndepărta pe oameni de frica de Dumnezeu… mulţimile erau foarte pregătite să urmeze hotărârea lui Nimrod… şi au ridicat un turn, necruţând munca istovitoare şi nici neglijând în vreo privinţă lucrarea: şi astfel, datorită mulţimii de braţe de muncă angajate în ea, s-a înălţat foarte mult… Locul pe care au ridicat turnul se numeşte acum Babilon”.3
Alexander Hislop a scris amănunţit despre modul în care religia babiloniană s-a dezvoltat în jurul tradiţiilor privitoare la Nimrod, soţia sa Semiramida (Semiramis) şi copilul ei Tamuz, bazându-şi concluziile pe informaţii ce ne-au parvenit prin istorie, prin legende şi mituri.4 După cum spun istoriile de demult, când a murit Nimrod, trupul său a fost tăiat în bucăţi, ars şi trimis în diferite ţinuturi. Practici similare sunt menţionate în Biblie (Jud.l9:29; 1.Sam.11:7).
După moartea sa, care a fost foarte jelită de locuitorii Babilonului, soţia lui a pretins că el era acum zeul-soare. Mai târziu, când a dat naştere unui fiu, a pretins că fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul lor renăscut. (Imaginea din pagina următoare arată modul în care a ajuns să fie reprezentat Tamuz în arta clasică).
Mama lui Tamuz auzise probabil profeţia despre venirea lui Mesia, născut dintr-o femeie, deoarece acest adevăr era cunoscut din cele mai străvechi timpuri (Gen.3:15). Ea a pretins că fiul ei a fost conceput într-un mod supranatural şi că el era sămânţa promisă, „mântuitorul”. Cu toate acestea, în religia ce se dezvolta, oamenii nu s-au închinat numai înaintea copilului, ci şi înaintea mamei!
O mare parte din închinarea babiloniană a fost transmisă prin simboluri misterioase – era o religie „tainică, misterioasă”. Deoarece se credea că Nimrod era zeul-soare, se considera că focul este reprezentarea lui pământească. Aşadar, după cum vom vedea, în cinstea lui se aprindeau lumânări şi focuri ceremoniale. În alte forme, el a fost simbolizat prin imagini ale soarelui, peştelui, arborilor, stâlpilor şi animalelor.
Peste secole, Pavel descria foarte potrivit direcţia pe care o urmau locuitorii Babilonului: „Când L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu… ci au devenit deşerţi în închipuirile lor, şi inima lor nebună s-a întunecat. Dându-se drept înţelepţi, au înnebunit, şi au schimbat gloria Dumnezeului nepieritor cu o icoană făcută asemenea omului pieritor, şi păsărilor, şi patrupedelor, şi târâtoarelor… ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, şi s-au închinat şi au slujit creaturii mai mult decât Creatorului… Din această cauză, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi ruşinoase” (Rom.1:21-26). Acest sistem de idolatrie s-a răspândit din Babilon spre naţiuni, căci din acest loc au fost împrăştiaţi oamenii pe faţa pământului (Gen.11:9). Plecând din Babilon, au luat cu ei închinarea adusă mamei şi copilului, împreună cu diverse simboluri misterioase. Herodot, călător prin întreaga lume şi istoricul antichităţii, a fost martor al prezenţei religiei tainice şi al ritualurilor ei în numeroase ţări şi menţionează modul în care Babilonul a fost sursa primară din care au provenit toate sistemele idolatre. Bunsen spune că sistemul religios egiptean se trăgea din Asia şi din „imperiul primitiv din Babel”. În cunoscuta sa lucrare, Nineveh and its Remains (Ninive şi relicvele ei), Layard declară că avem mărturia unită a istoriei sacre şi profane, care spune că idolatria şi-a avut originea în ţinutul Babilonia – cel mai vechi sistem religios. Toţi aceşti istorici au fost citaţi de Hislop.5
Când Roma a devenit un imperiu mondial, este un fapt cunoscut că ea a asimilat în cadrul sistemului ei zeii şi religiile diferitelor ţări păgâne peste care guverna.6 Deoarece Babilonul a fost sursa păgânismului acestor ţări, putem înţelege faptul că religia timpurie a Romei păgâne n-a fost altceva decât închinarea babiloniană dezvoltată în diverse forme şi sub diferite nume în regiunile în care a ajuns.
Ţinând seama de această realitate, constatăm că în vremea în care Roma guverna lumea S-a născut, a trăit printre oameni, a murit şi a înviat adevăratul Mântuitor, Isus Hristos. El S-a înălţat la ceruri, a trimis Duhul sau Spiritul Sfânt, iar pe pământ a fost întemeiată biserica nou-testamentală. Ce zile glorioase! Trebuie doar să citim cartea Faptele Apostolilor pentru a vedea cât de mult a binecuvântat Dumnezeu pe po-porul Său în zilele acelea. Mulţimi de oameni au fost adăugaţi Bisericii. Se făceau semne mari şi minuni în timp ce Dumnezeu îşi confirma Cuvântul prin semnele însoţitoare.
Creştinismul, uns de Duhul Sfânt, s-a răspândit în lume ca focul într-o stepă. A înconjurat munţi şi a străbătut oceane. I-a făcut pe regi să tremure şi pe tirani să se teamă. S-a spus despre acei creştini din primul secol că au „întors lumea cu susul în jos”! – atât de puternic era mesajul şi spiritul lor (Fap.17:6).7
Nu după prea mult timp însă, oamenii au început să se pună pe ei înşişi ca „domni” peste poporul lui Dumnezeu în locul Duhului Sfânt. În loc să cucerească prin mijloace spirituale şi prin adevăr – ca în primele zile -, oamenii au început să le înlocuiască pe acestea cu ideile şi metodele lor. Încercări de contopire a păgânismului cu creştinismul s-au făcut chiar pe vremea când se scria Noul Testament, pentru că Pavel menţiona că „taina fărădelegii” era deja la lucru; el a avertizat că va veni o „apostazie”, iar unii se vor „îndepărta de la credinţă, dând atenţie duhurilor amăgitoare şi învăţăturilor demonilor” – doctrine-le înşelătoare ale păgânilor (2.Tes.2:3,7; l.Tim.4:2).
Pe când scria Iuda cartea care îi poartă numele, era necesar ca el să-i îndemne pe oameni să „lupte cu seriozitate pentru credinţa care era dată sfinţilor „odată pentru totdeauna”, pentru că se furişaseră între ei unii oameni care încercau să aducă lucruri ce nu făceau parte din credinţa originară (Iuda 1:3,4).
Creştinismul se confrunta cu păgânismul babilonian în diversele lui forme ce se statorniciseră în Imperiul Roman. Primii creştini au refuzat să aibă de a face cu obiceiurile şi convingerile lui. De aici au rezultat persecuţii intense. Mulţi creştini au fost acuzaţi pe nedrept, aruncaţi la lei, arşi pe rug, torturaţi şi martirizaţi în diferite moduri. Apoi au început să fie făcute schimbări mari. Împăratul Romei şi-a mărturisit convertirea la creştinism. Ordinele imperiale de încetare a persecuţiilor au străbătut imperiul. Episcopilor li s-au dat onoruri înalte. Biserica a început să primească recunoaştere şi putere din partea lumii. Dar pentru toate acestea trebuia să se plătească un mare preţ! S-au făcut multe compromisuri cu păgânismul. În loc ca biserica să fie separată de lume, a devenit parte a acestui sistem lumesc. Împăratul acordând favoruri, a cerut să i se dea un loc de conducere în biserică, deoarece în păgânism se credea că împăraţii sunt zei. Din acest moment, s-a făcut pe scară mare un amestec de păgânism cu creştinism, în special în Roma.
Credem că paginile ce urmează dovedesc faptul că tocmai acest amestec e cel care a produs acel sistem cunoscut astăzi ca biserica Romano-catolică. Nu ne îndoim de faptul că sunt mulţi catolici serioşi, sinceri şi devotaţi. Nu este intenţia noastră să nu luăm în serios sau să ridiculizăm pe cineva cu ale cărui convingeri nu suntem aici de acord. În schimb, sperăm ca această carte să-i inspire pe toţi oamenii – indiferent de apartenenţa lor religioasă – să părăsească învăţăturile şi concepţiile babiloniene şi să caute o reîntoarcere la credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
CAPITOLUL DOI
ÎNCHINAREA ADUSĂ MAMEI SI COPILULUl
Regina Semiramida şi zeul-copil Tamuz – cum s-a dezvoltat închinarea adusă lor sub diferite nume şi forme în diferite ţări – cum s-a contopit cu învăţătura bisericii decăzute. Titluri păgâne date Mariei.
UNUL DINTRE CELE MAI remarcabile exemple ale modului în care păgânismul babilonian a continuat să existe până în zilele noastre poate fi văzut în felul în care închinarea adusă Mariei a înlocuit închinarea antică adusă zeiţei-mamă.
Istoria mamei şi copilului era în mare măsură cunoscută în Babilonul antic, dezvoltându-se într-o închinare instituită. Numeroase monumente din Babilon o înfăţişează pe zeiţa-mamă, Semiramida, cu copilul ei Tamuz în braţe.1
Când locuitorii Babilonului au fost împrăştiaţi în diferite părţi ale pământului, ei au dus cu ei închinarea adusă mamei divine şi copilului ei. Aceasta explică de ce aşa multe naţiuni s-au închinat unei mame şi unui copil – într-o formă sau alta – cu multe secole înainte ca adevăratul Mântuitor, Isus Hristos, să Se nască în această lume. În diversele ţări în care s-a răspândit această închinare, mamei şi copilului li s-au dat diferite nume, căci, să nu uităm, în Babel au fost încurcate limbile.
Chinezii au avut o zeiţă-mamă numită Şingmu sau „Sfânta Mamă”. Ea este înfăţişată ţinând în braţe un copil, şi având raze de soare împrejurul capului.2
Vechii germani s-au închinat fecioarei Herta cu un copil în braţe. Scandinavii au numit-o Disa, fiind înfăţişată şi ea cu un copil. Etruscii au numit-o Nutria, iar printre druizi, lui Virgo-Patitura i s-a adus închinare ca „Mamă a lui Dumnezeu”. În India, ea era cunoscută ca Indrani, care de asemenea a fost înfăţişată cu un copil în braţe, după cum se vede în imaginea alăturată.
Pentru greci, zeiţa-mamă era cunoscută sub numele de Afrodita sau Ceres; pentru sumerieni sub numele de Nana; pentru adepţii ei din Roma antică sub numele de Venus sau Fortuna, iar copilul ei sub numele de Jupiter.3
În Asia, mama era cunoscută ca Cibele, iar copilul ca Deoius. „Dar indiferent de numele sau locul ei”, spune un scriitor, „ea era soţia lui Baal, regina fecioară a cerului, care a născut, deşi n-a conceput niciodată”.4
Imaginea alăturată o înfăţişează pe mama şi copilul sub numele de Devaki şi Crishna. Timp de secole, lui Isi, „Marea Zeiţă”, şi copilului ei Iswara li s-a adus închinare în India, unde s-au construit temple în cinstea lor.5
Când copiii lui Israel aii căzut în apostazie, şi ei au fost pângăriţi de această închinare adusă zeiţei-mamă. Aşa cum citim în Judecători 2:13 „Ei L-au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Aştarot”. Aştarot sau Aştoret (Astarteea) era numele prin care zeiţa era cunoscută copiilor lui Israel. Este ceva jalnic să te gândeşti că cei care îl cunoscuseră pe adevăratul Dumnezeu s-au depărtat de El şi s-au închinat mamei păgâne. Şi totuşi, tocmai aceasta au făcut ei în repetate rânduri (Jud.10:6; l.Sam.7:3,4; 12:10; l.Re.11:5; 2.Re.23:13). Unul dintre titlurile prin care zeiţa era cunoscută printre ei era acela de „regină a cerului” (Ier.44:17-19). Profetul leremia i-a mustrat pentru că se închinau înaintea ei, dar ei s-au răzvrătit împotriva avertizării lui.
În Efes, marea mamă era cunoscută sub numele de Artemis (Diana la romani). Templul dedicat ei în acest oraş a fost una dintre cele şapte minuni ale lumii antice! Zeiţei i se aducea închinare nu numai în Efes, ci în toată Asia şi în toată lumea (Fap.19:27).
În Egipt, mama era cunoscută sub numele de Isis, iar copilul ei sub numele de Horus. Este foarte obişnuit ca monumentele religioase egiptene să-l arate pe copilul Horus stând în poala mamei lui.
Această falsă închinare, după ce s-a răspândit din Babilon în diverse naţiuni, sub diferite nume şi forme, a fost instituită în cele din urmă la Roma şi în tot Imperiul Roman. Un scriitor cunoscut spune despre această perioadă: „Închinarea adusă Marei Mame… a fost foarte populară în Imperiul Roman. Inscripţiile dovedesc faptul că cei doi (mama şi copilul) au primit onoruri divine… nu numai în Italia şi în special la Roma, ci şi în provincii, îndeosebi în Africa, Spania, Portugalia, Franţa, Germania şi Bulgaria”.6
În această perioadă, când închinarea adusă mamei divine era foarte răspândită, a întemeiat Mântuitorul, Isus Hristos, Biserica nou-testamentală. Ce biserică glorioasă a fost ea în acele zile de început! Cu toate acestea, prin secolele al treilea şi al patrulea, ceea ce era cunoscut sub numele de „biserică” se îndepărtase în multe feluri de credinţa originară, căzând în apostazia despre care avertizaseră apostolii. Când a venit această „părăsire a căii adevărate”, mult păgânism a fost amestecat cu creştinismul. Păgâni neconvertiţi au fost primiţi în biserica mărturisitoare, şi în numeroase cazuri li s-a permis să-şi continue multe din ritualurile şi obiceiurile lor păgâne – de obicei cu câteva restricţii şi schimbări, astfel ca să pară cât mai asemănătoare credinţa lor de până atunci cu învăţătura creştină.
Unul din cele mai bune exemple ale unei astfel de influenţe păgâne se poate vedea în modul în care a continuat închinarea adusă marei mame – doar că într-o formă uşor diferită şi având un nou nume! Mulţi păgâni fuseseră atraşi la creştinism, însă adorarea lor faţă de zeiţa-mamă era atât de puternică, încât n-au vrut s-o abandoneze. Conducătorii bisericii, gata de compromis, au înţeles că dacă ar putea găsi în creştinism analogii cu această închinare adusă zeiţei-mame, ar putea mări enorm numărul membrilor bisericii. Dar cine o putea înlocui pe „Marea Mamă” a păgânismului?
Maria, desigur, era după părerea lor persoana cea mai potrivită pe care s-o aleagă. De ce să nu-i lase ei pe oameni să-şi continue rugăciunile şi devotamentul faţă de o zeiţă-mamă, pe care s-o numească doar Maria? Este limpede că acesta a fost raţionamentul folosit, căci exact aşa s-a şi întâmplat! Puţin câte puţin, închinarea care era legată de mama păgână a fost transferată Mariei.
Dar închinarea adusă Mariei nu făcea parte din credinţa creştină originară! Este vădit faptul că Maria a fost o femeie gingaşă şi evlavioasă – special aleasă ca să dea naştere trupului Mântuitorului nostru -, dar nici unul dintre apostoli sau Isus Însuşi n-au făcut vreodată vreo aluzie la închinarea adusă Mariei. După cum afirmă The Encyclopedia Britannica, în timpul primelor secole ale Bisericii nu s-a dat nici o importanţă Mariei în vreo privinţă.7 Faptul acesta este admis şi de The Catholic Encyclopedia: „Devoţiunea adusă Binecuvântatei Noastre Doamne trebuie în ultimă analiză să fie considerată ca o aplicare practică a doctrinei Comuniunii Sfinţilor. Având în vedere faptul că această doctrină nu este cuprinsă, cel puţin într-un mod explicit, în formele de început ale Crezului Apostolic, nu avem nici un motiv să fim surprinşi dacă nu întâlnim urme clare ale cultului Binecuvântatei Fecioare în „primele secole creştine”, închinarea adusă Mariei fiind o dezvoltare mai târzie.8
Până pe vremea lui Constantin – în prima parte a secolului 4 -, nimeni n-a început s-o privească pe Maria ca zeiţă. Chiar şi în această perioadă, o astfel de închinare a fost privită cu nemulţumire, aşa cum se vede clar din cuvintele lui Epiphanius, care i-a denunţat pe unii din Tracia, Arabia şi din alte locuri pentru că se închinau Mariei ca unei zeiţe şi că aduceau turte ca jertfă pe altarul ei. „Ei trebuie să i se dea cinste”, spunea el, „dar nimeni să nu se închine Mariei”.9 Totuşi, doar peste câţiva ani, închinarea adusă Mariei nu numai că a fost îngăduită, ci a şi devenit doctrină oficială la Conciliul din Efes în anul 431 d.Cr.!
Diana din Efes
La Efes? Acesta era oraşul în care i s-a adus Dianei (de fapt, lui Artemis – n. tr.) închinare, din timpuri străvechi, ca zeiţă a virginităţii şi a maternităţii!10 Despre ea s-a spus că ar reprezenta puterile generatoare ale naturii, şi ca atare a fost înfăţişată cu mulţi sâni. O coroană în formă de turn, un simbol al turnului Babel, îi împodobea capul.
Când există convingeri ce însoţesc un popor timp de secole, ele nu sunt abandonate cu uşurinţă. Astfel, conducătorii bisericii din Efes, când a venit apostazia, au raţionat la rândul lor că dacă li se va permite oamenilor să-şi păstreze ideile despre o zeiţă-mamă, dacă aceasta ar putea fi inclusă în creştinism, numele ei fiind schimbat cu cel al Mariei, ar putea câştiga mulţi convertiţi. Dar nu aceasta era metoda lui Dumnezeu.
Când a venit Pavel în Efes la început, nu s-a făcut nici un compromis cu păgânismul. Oamenii au fost convertiţi cu adevărat şi şi-au distrus idolii zeiţei (Fap.19:24-27). Cât de tragic e faptul că biserica din Efes, în secolele de mai târziu, a făcut compromisuri şi a adoptat o formă de închinare adusă zeiţei-mamă, Conciliul din Efes făcând-o în cele din urmă o doctrină oficială! Influenţa păgână în această decizie este vădită.
Un alt indiciu al faptului că închinarea adusă Mariei s-a dezvoltat din vechea închinare adusă zeiţei-mamă se poate vedea din titlurile ce i-au fost atribuite acesteia. Maria este adesea numită „Madona”. Conform celor spuse de Hislop, această expresie este traducerea unuia din titlurile prin care era cunoscută zeiţa babiloniană. Într-o formă zeificată, Nimrod a ajuns să fie cunoscut ca Baal. Titlul soţiei lui, divinitatea feminină, ar fi Baalti. Acest cuvânt înseamnă „doamna mea”; în latină se scrie „Mea Domina”, iar în italiană el a devenit binecunoscutul „Madonna”!”
Printre fenicieni, zeiţa-mamă era cunoscută ca „Doamna Mării”12, şi chiar şi acest titlu îi este aplicat Mariei – deşi nu este nici o legătură între Maria şi mare!
Scripturile arată clar că există doar un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Hristos Isus (l.Tim.2:5). Cu toate acestea, romano-catolicismul învaţă că şi Maria este o „mijlocitoare”. Rugăciunile aduse ei constituie o foarte importantă parfe a închinării catolice. Nu există nici o bază scripturală pentru această concepţie, şi totuşi acest concept nu era străin de ideile legate de zeiţa-mamă. Unul dintre nume-le pe care le purta ea era „Myllita”, adică „Mediatrix” sau mijlocitoare.
Maria este adesea numită „regina cerului”. Dar Maria, mama lui Isus, nu este regina cerului. „Regina cerului” era un titlu al zeiţei-mamă, căreia i s-a adus închinare cu secole înainte ca să se fi născut Maria. Dacă ne întoarcem pe vremea lui Ieremia, oamenii se închinau „reginei cerului” şi practicau ritualuri ce erau sacre pentru ea. Aşa cum citim în Ieremia 7:18: „Copiii strâng lemne şi părinţii aprind focul, iar femeile îşi frământă aluatul, ca să facă turte reginei cerurilor”.
Unul din titlurile prin care era cunoscută Isis era „mama lui Dumnezeu”. Mai târziu, exact acelaşi titlu i-a fost dat Mariei de către teologii din Alexandria. Maria a fost, desigur, mama lui Isus, dar numai în sen-sul naturii Sale omeneşti, al umanităţii Sale. Sensul original al expresiei „mama lui Dumnezeu” trecea dincolo de aceasta; îi atribuia mamei o poziţie glorificată, iar romano-catolicii au fost învăţaţi să se gândească la Maria cam în acelaşi mod!
Atât de ferm înscrisă era în mintea păgână imaginea zeiţei-mame cu copilul în braţe, încât atunci când a sosit vremea apostaziei, conformspuselor unui scriitor, „străvechiul portret al lui Isis şi al copilului Horus a fost acceptat nu numai în opinia oamenilor, ci şi prin aprobarea episcopală categorică ca portret al Fecioarei cu copilul ei”.13 Reprezentări ale lui Isis cu copilul ei erau adesea incluse într-un cadru cu flori. Şi această practică a fost aplicată Mariei, aşa cum bine ştiu cei ce au studiat arta medievală.
Astarteea, zeiţa feniciană a fertilităţii, a fost asociată cu semiluna, după cum se vede pe o medalie veche.
Zeiţa egipteană a fertilităţii, Isis, a fost reprezentată stând pe semilună, cu stele în jurul capului.14 În bisericile romano-catolice din toată Europa se pot vedea picturi ale Mariei exact în acelaşi mod. Imaginea de mai jos (aşa cum apare în broşurile de catehism catolice) o înfăţişează pe Astarteea. Maria cu douăsprezece stele care îi înconjoară capul, şi cu semiluna sub picioare!
În numeroase moduri, conducătorii mişcării de apostazie au încercat s-o facă pe Maria să pară asemănătoare zeiţei păgânismului şi să o înalţe pe o treaptă divină. Aşa cum păgânii aveau statui ale zeiţei, la fel au fost făcute statui ale „Mariei”. Se spune că, în unele cazuri, exact aceloraşi statui ce fuseseră folosite pentru a aduce închinare lui Isis (cu copilul ei) li s-au dat, pur şi simplu, alte nume, de Maria şi Copilaşul Hristos.
„Când a triumfat creştinismul”, spune un scriitor, „aceste picturi şi imagini au devenit cele ale madonei şi ale copilului fără vreo întrerupere în continuitate: de fapt nici un arheolog nu poate spune acum dacă unele din aceste obiecte o reprezintă pe una sau pe cealaltă”.15 Multe dintre aceste imagini cu nume schimbat au fost încoronate şi împodobite cu bijuterii – exact în acelaşi mod în care erau înfăţişate imaginile fecioarelor hinduse şi egiptene. Dar Maria, mama lui Isus, nu a fost bogată (Lc.2:24; Lev.l2:8). De unde au provenit atunci bijuteriile şi coroanele ce se văd pe statui?
Prin compromisuri – unele foarte evidente, altele mai ascunse – închinarea adusă mamei din antichitate a continuat în sânul bisericii rătăcite, înlocuind vechile nume cu cel al Mariei.
CAPITOLUL TREI
ÎNCHINAREA ADUSĂ MARIEI
Importanţă exagerată acordată Mariei. Concepţia imaculată, virginitatea perpetuă şi înălţarea la cer a Mariei examinate în lumina Scripturilor. Mătăniile-origine şi istorie
POATE CEA MAI importantă dovadă că închinarea adusă Mariei s-a dezvoltat din vechea închinare adusă zeiţei-mame păgâne este faptul că, în religia păgână, mamei i se aducea tot atâta închinare (sau mai multă) câtă se aducea fiului ei! Aceasta ne furnizează un reper important în a ne ajuta să soluţionăm astăzi taina Babilonului!
Adevăratul creştinism învaţă că Domnul Isus – şi numai EL – este calea, adevărul şi viaţa; că numai El poate ierta păcatele; că numai El, dintre toate creaturile de pe pământ, a trăit o viaţă ce nu a fost niciodată pătată de păcat; şi El este Cel căruia trebuie să I se aducă închinare -nu mama Lui. Dar romano-catolicismul – demonstrând influenţa pe care a avut-o păgânismul în dezvoltarea lui – în multe feluri o preamăreşte şi pe mama lui Isus.
Poţi călători în întreaga lume, şi fie într-o catedrală uriaşă, fie într-o capelă dintr-un sat, statuia Mariei va ocupa o poziţie proeminentă. Când se fac mătăniile (se recită din cartea de rugăciuni), Ave Maria e repetată de nouă ori, la fel ca şi rugăciunea „Tatăl Nostru”. Catolicii sunt învăţaţi că, dacă se roagă Mariei, ea le poate duce cererea la fiul ei Isus; şi întrucât ea este mama Lui, El va răspunde cererii de dragul ei. Concluzia este că Maria este mai plină de compasiune, mai înţelegătoare şi mai miloasă decât fiul ei Isus. Cu siguranţă că lucrul acesta este contrar Scripturilor! Şi totuşi, această idee a fost deseori repetată în scrierile catolice.
Un cunoscut scriitor romano-catolic, Alfonsus Liguori, a scris pe larg spunând că rugăciunile adresate Mariei sunt infinit mai eficiente decât cele adresate lui Hristos. (Liguori, întâmplător, a fost canonizat ca „sfânt” de către papa Grigore XIV în 1839 şi a fost declarat „doctor” al bisericii catolice de către papa Pius IX). Într-o porţiune a scrierilor sale, el a descris o scenă imaginară în care un păcătos a văzut două scări între pământ şi cer.
http://deschideochiicrestine.files.wordpress.com/2012/04/5.jpg?w=440
Maria se afla în vârful uneia; Isus Se afla m vârful celeilalte. Când a încercat păcătosul să urce una din scări, el a văzut faţa mânioasă a lui Hristos şi a căzut înfrânt. Dar când el a urcat scara Mariei, s-a suit cu uşurinţă şi a fost primit cu braţele deschise de Maria care l-a dus în cer şi I l-a prezentat lui Hristos! Apoi totul a fost bine. Povestea era menită să arate că este mult mai uşor şi mai eficient să mergi la Hristos prin intermediul Mariei!1
Acelaşi scriitor a spus că păcătosul care îndrăzneşte să meargă direct la Hristos trebuie să păşească înaintea Lui cu teamă de mânia Sa. În schimb, dacă se va ruga Fecioarei, ea va trebui doar să-I „arate” Fiului ei „pieptul care I-a dat să sugă”, şi mânia Lui se va potoli imediat!2 Un astfel de raţionament e în conflict direct cu un exemplu scriptural: „Binecuvântat este pântecele care Te-a născut”, I-a spus lui Isus o femeie, „şi sânul pe care l-ai supt!” Dar Isus a răspuns: „Binecuvântaţi sunt mai degrabă cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Lc.11:27, 28).
Astfel de idei despre sâni, pe de altă parte, nu erau străine celor care se închinau zeiţei-mame păgâne. Au fost dezgropate imagini ale ei, care adesea îi arătau sânii foarte disproporţionaţi faţă de trupul ei. În cazul Dianei, pentru a-i simboliza fertilitatea, ea este înfăţişată cu nu mai puţin decât o sută de sâni!
Încercări ulterioare de a o preamări pe Maria la o poziţie glorificată în catolicism se pot vedea în doctrina „conceperii imaculate” a Mariei. Această doctrină a fost pronunţată şi definită de Pius IX în 1854 – că Binecuvântata Fecioară Maria „în prima clipă a conceperii ei… a fost ferită de orice pată a păcatului originar”.3 Este evident că această învăţătură e numai un efort în plus de a face ca Maria să se asemene cât mai îndeaproape cu zeiţa păgânismului căci, în vechile mituri, se credea despre zeiţă că ar fi avut parte de o concepere supranaturală! Istorisirile variau între ele, dar toate vorbeau despre întâmplări supranaturale în legătură cu intrarea ei în lume, că ea era superioară muritorilor de rând, că era divină. Puţin câte puţin, astfel încât învăţăturile despre Maria să nu pară inferioare celor despre zeiţa-mamă, era necesar să se înveţe că şi intrarea Mariei în această lume a implicat un element supranatural!
Este oare scripturală doctrina care spune că Maria s-a născut fără pata păcatului originar? Vom răspunde la aceasta cu însăşi The Catholic Encyclopedia: „Nu se poate aduce din Scriptură nici o dovadă directă, categorică şi strictă a acestei dogme”. Se subliniază mai degrabă că aceste idei au reprezentat o dezvoltare treptată în cadrul bisericii.”
Chiar aici trebuie explicată o deosebire esenţială – poate chiar deosebirea fundamentală – între abordarea romano-catolică a creştinismului şi concepţia generală protestantă. Doctrina romano-catolică s-a bazat parţial pe Scriptură, parţial pe tradiţii şi idei transmise de Părinţii Bisericii, şi parţial pe concepţii împrumutate din păgânism dacă aceste concepţii puteau fi „creştinizate”. Concepte din toate aceste surse au fost amestecate împreună, dezvoltate şi în cele din urmă transformate în dogme la diferite concilii catolice de-a lungul secolelor. Însă concepţia pe care Reforma protestantă a căutat să o reînvie a fost o întoarcere la Scripturi ca bază mult mai sănătoasă pentru doctrină, fără accent sau cu un slab accent pus pe ideile ce s-au dezvoltat mai târziu.
Mergând la Scripturi, nu numai că nu găsim vreo dovadă pentru ideea conceperii imaculate a Mariei, dar există dovezi ale contrariului. Deşi a fost un vas ales al Domnului, o femeie evlavioasă şi virtuoasă – o fecioară -, ea a fost la fel de omenească precum orice alt membru din familia lui Adam. „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3:23), singura excepţie fiind Isus Hristos însuşi. Ca oricine altcineva, şi Maria avea nevoie de un Mântuitor, şi ea a recunoscut foarte clar lucrul acesta când a spus: „Şi duhul meu s-a bucurat în Dumnezeu, MÂNTUITORUL meu” (Lc.l:47).
Dacă Maria a avut nevoie de un Mântuitor, nu a fost ea însăşi un mântuitor. Dacă avea nevoie de un Mântuitor, atunci şi ea avea nevoie să fie mântuită, iertată şi răscumpărată. Fapt este că divinitatea Domnului nostru nu a depins de condiţia ca mama Lui să fie o persoană divină. El a fost divin pentru că era singurul Fiu născut al lui Dumnezeu! Divinitatea îi venea de la Tatăl Său ceresc.
Ideea că Maria ar fi fost superioară altor fiinţe umane nu a fost învăţătura lui Isus. Odată cineva I-a menţionat pe mama şi pe fraţii Lui. Isus a întrebat: „Cine este mama Mea? Şi cine sunt fraţii Mei?” Apoi, întinzându-Şi mâna spre discipolii Lui, a spus: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine va face voia Tatălui Meu care este în cer, el îmi este frate, şi soră, şi MAMĂ” (Mt.l2:46-50). E limpede, oricine face voia lui Dumnezeu este în acest sens la acelaşi nivel cu Maria!
În fiecare zi, catolicii din întreaga lume recită Ave Maria şi alte rugăciuni adresate Mariei. Înmulţind numărul acestor rugăciuni cu nu mărul catolicilor ce le recită, cineva a estimat că Maria ar trebui să as-culte 46.296 de cereri pe secundă! Evident că nimeni nu poate face aceasta decât Dumnezeu însuşi. Cu toate acestea, catolicii cred că Maria aude toate aceste rugăciuni; astfel că, în mod necesar, trebuie să o înalţe la un nivel divin – fie că e scriptural, fie că nu!
În încercarea de a justifica această preamărire, unii au citat cuvintele pe care le-a spus Gabriel Mariei: „Binecuvântată eşti tu printre femei” (Lc.l:28). Faptul că Maria a fost „binecuvântată între femei” nu poate face din ea o persoană divină, pentru că multe secole înainte de aceasta, o binecuvântare similară a fost pronunţată faţă de lael, despre care s-a spus: „Binecuvântată peste femei va fi Iael, soţia lui Heber chenitul…” (Jud.5:24).
Înainte de ziua Cincizecimii, Maria, împreună cu ceilalţi discipoli, s-au adunat în aşteptarea promisiunii Duhului Sfânt. Citim că apostolii „au continuat toţi într-un gând în rugăciune şi cerere, cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui” (Fap.l:14). Ilustraţia de mai sus (aşa cum apare în Official Baltimore Catechism 5) este tipică pentru ideile catolice despre Maria. Se încearcă să i se acorde Mariei o poziţie centrală. Discipolii însă, în acea împrejurare, nu se uitau la Maria. Ei îşi aveau aţintită privirea spre Hristos Cel înviat şi înălţat, care să toarne peste ei darul Duhului Sfânt. În desen, Duhul Sfânt (în chip de porumbel) pluteşte deasupra Mariei! În ce priveşte relatarea Scripturii, însă, Singurul peste care Duhul S-a coborât în chip de porumbel a fost Isus Însuşi – nu mama Lui! Pe de altă parte, zeiţa fecioară păgână, cu numele de Iuno, a fost deseori reprezentată cu un porumbel pe cap, după cum era şi Astarteea, Cibele şi Isis!6
Alte încercări de a o glorifica pe Maria pot fi văzute în doctrina romano-catolică a virginităţii perpetue. Aceasta este învăţătura prin care se spune că Maria a rămas fecioară până la sfârşitul vieţii ei. Dar, aşa cum explică The Encyclopedia Britannica, doctrina virginităţii perpetue a Mariei n-a apărut decât cam la vreo trei sute de ani după înălţarea lui Hristos. Această fabuloasă calitate n-a câştigat recunoaşterea oficială a Romei decât la conciliul din Calcedon în anul 451.7
Conform Scripturilor, naşterea lui Isus a fost rezultatul unei conceperi supranaturale (Mt.l:23), fără un tată pământesc. Dar după ce S-a născut Isus, Maria a dat naştere altor copii – urmaşi naturali ai unirii ei cu Iosif, soţul ei. Biblia spune că Isus a fost „întâiul născut” al Mariei (Mt.l:25); ea nu spune că El era singurul ei copil. Fiind primul ei copil, desigur că se poate trage concluzia că mai târziu ea a avut un al doilea copil, posibil un al treilea copil, etc. Că aşa au stat lucrurile pare evident, deoarece sunt menţionate numele a patru fraţi: lacov, Iosif, Simon şi luda (Mt.13.-55).
Sunt menţionate şi surori. Cei din Nazaret au spus: „… Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi?” (versetul 56). Cuvântul „surori” este la plural, desigur, deci ştim că Isus a avut cel puţin două surori şi probabil mai multe, pentru că acest verset vorbeşte despre „toate” surorile Lui. De obicei, când ne referim doar la două persoane spunem „amândouă”, nu „toate”. Implicaţia e că aici se face referire la cel puţin trei surori. Dacă socotim trei surori şi patru fraţi, fraţi vitregi şi surori vitrege ale lui Isus, înseamnă că Maria a fost mama a opt copii. Scripturile spun: „Iosif… n-a cunoscut-o până ce ea nu L-a născut pe întâiul ei născut: şi el I-a pus Numele ISUS” (Mt.l:25). Iosif „n-a cunoscut-o” până ce S-a născut Isus, dar după aceea Maria şi Iosif au fost împreună ca soţ şi soţie şi li s-au născut copii. Ideea că Iosif ar fi ţinut-o pe Maria fecioară toată viaţa ei este în mod limpede nescripturală.
In vremurile de apostazie, ca şi când ar fi vrut să o identifice şi mai îndeaproape pe Maria cu zeiţa-mamă, unii învăţau că trupul Mariei n-a văzut niciodată putrezirea, că ea s-a înălţat în trup la cer şi că acum este regina cerului. Cu toate acestea, până în secolul 20 nu s-a proclamat oficial “înălţarea la cer” a Mariei ca doctrină a bisericii romano-catolice. În 1951 a proclamat papa Pius XII că trupul Mariei n-a cunoscut putrezi-rea, ci a fost luat la cer!
Cuvintele Sf. Bernard rezumă poziţia romano-catolică: „A treia zi după moartea Mariei, când apostolii s-au adunat împrejurul mormântului ei, l-au găsit gol. Trupul sacru a fost dus sus în Paradisul Ceresc… mormântul n-a avut nici o putere asupra celei care a fost imaculată… Dar nu a fost destul ca Maria să fie primită în Cer… rangul ei era inaccesibil chiar şi celui mai înalt dintre arhangheli. Maria urma să fie încoronată Regină a Cerului de către Tatăl etern: ea urma să aibă un tron la dreapta Fiului ei… Acum, zi de zi, oră de oră, ea se roagă pentru noi, obţinând favoruri pentru noi, ferindu-ne de pericol, protejându-ne de ispită, turnând binecuvântări peste noi”.
Toate aceste idei despre Maria sunt legate de credinţa că ea s-a înălţat la Cer în trup. Dar Biblia nu spune absolut nimic despre înălţarea la cer a Mariei. Dimpotrivă, Ioan 3:13 spune: „Nimeni nu s-a înălţat la cer, decât Cel care S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer” – Isus Hristos însuşi. EL este Cel ce stă la dreapta lui Dumnezeu, EL este Cel care este Mijlocitorul nostru, El este Cel care toarnă binecuvântări peste noi – nu mama Lui!
Strâns legată de ideea rugăciunii înălţată Mariei este un instrument numit „mătănii”. El constă dintr-un lanţ cu cincisprezece seturi de mărgeluţe, fiecare set fiind marcat de câte o mărgea mare. Capetele acestui lanţ sunt unite de o medalie care are înscris pe ea chipul Mariei. De aceasta atârnă un lanţ scurt, la capătul căruia se află un crucifix. Mărgelele mătăniilor ajută la numărarea rugăciunilor – rugăciuni ce sunt repetate de nenumărate ori. Deşi acest instrument este foarte folosit în cadrul bisericii romano-catolice, e clar că el nu are o origine creştină. Mătăniile erau cunoscute în multe ţări. The Catholic Encyclopedia spune: “în aproape toate ţările întâlnim un obiect pentru numărarea rugăciunilor, sau nişte mătănii din mărgele”. Se continuă prin a se cita mai multe exemple, inclusiv o sculptură din oraşul antic Ninive, menţionată de arheologul Layard, cu două femei cu aripi care se roagă în faţa unui copac sacru, fiecare ţinând nişte mătănii. Timp de secole, printre mahomedani, a fost folosită o sfoară cu 33, 66 sau 99 de mărgele pentru a număra numele lui Alah. Marco Polo, în secolul 13, a fost surprins să-1 găsească pe regele din Malabar folosind nişte mătănii confecţionate din pietre preţioase pentru a-şi număra rugăciunile. Sf. Francis Xavier şi cei care-l însoţeau au fost uimiţi să vadă că mătăniile erau familiare budiştilor din Japonia.”
Printre fenicieni, în jurul anului 800 î.Cr., era folosit un cerc de mărgele asemănător mătăniilor în închinarea adusă Astarteei, zeiţa-mamă.10 Aceste mătănii se văd pe unele monede feniciene timpurii. Brahmanii au folosit de la început mătănii cu zeci şi sute de mărgele. Cei ce se închină la Vişnu dau copiilor lor mătănii formate din 108 mărgele. Mătănii similare sunt folosite de milioane de budişti în India şi Tibet. Cel ce se închină lui Siva foloseşte nişte mătănii după care repetă, dacă e posibil, toate cele 1.008 nume ale dumnezeului său.11
Cea mai des repetată şi principala rugăciune a mătăniilor este „Ave Maria” care sună astfel: „Ave Maria, plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus. Sfântă Marie, Mamă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ora morţii. Amin”. The Catholic Encyclopedia spune: „Există urme puţine sau deloc ale rugăciunii ,Ave Maria’ ca formulă devoţională acceptată înainte de anul 1050″.12 Mătăniile complete implică repetarea rugăciunii „Ave Maria” de 53 de ori, rugăciunea „Tatăl Nostru” de 6 ori, 5 Taine, 5 Meditaţii asupra Tainelor, 5 Glorie fie… şi Crezul Apostolic.
Să observăm că rugăciunea adresată Mariei este repetată de aproape nouă ori mai mult ca rugăciunea „Tatăl Nostru”! Este oare o rugăciune concepută de oameni şi îndreptată spre Maria de 9 ori la fel de importantă sau eficientă ca rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus şi care este îndreptată spre Dumnezeu?
Cei ce se închinau zeiţei Diana au repetat o frază religioasă de mai multe ori: „… Toţi, cu o voce, au strigat timp de două ore: Mare este Diana efesenilor(Fap.19:34). Isus a vorbit despre rugăciunea repetată ca fiind o practică a păgânilor. „Când vă rugaţi”, a zis El, „nu folosiţi repetiţii zadarnice, cum fac păgânii: căci ei cred că vor fi ascultaţi pentru multa lor vorbire” (Mt.6:7-13).
În acest pasaj, Isus a spus limpede adepţilor Lui să NU rostească rugăciune scurtă de mai multe ori. Este semnificativ faptul că după ce dat acest avertisment, chiar în versetul următor, El a spus: „De aceea rugaţi-vă în felul acesta: Tatăl nostru care eşti în cer…” – „Rugăciunea Tatăl Nostru”. Cu toate acestea, romano-catolicii sunt învăţaţi să rostească această rugăciune de nenumărate ori. Dacă această rugăciune nu avea voie să fie repetată de nenumărate ori, cu cât mai puţin o mică rugăciune făcută de om adresată Mariei!
Nouă ni se pare că memorarea rugăciunilor, apoi repetarea lor de nenumărate ori în timp ce se numără mărgelele mătăniilor, poate deveni cu uşurinţă mai mult un „test de memorie” decât o expresie spontană a rugăciunii din inimă.
CAPITOLUL PATRU
SFINŢI, ZILELE SFINTILOR SI SIMBOLURI
Cine sunt sfinţii? Trebuie să ne rugăm lor? Închinarea la sfinţi arătată a fi o continuare a devoţiunii păgâne faţă de zeii şi zeiţele păgânismului. Folosirea idolilor, imaginilor şi picturilor ca obiecte de închinare
PE LÂNGĂ rugăciunile şi devoţiunile adresate Mariei, romano-catolicii onorează şi se roagă la diferiţi „sfinţi” – martiri sau alte persoane de seamă ale Bisericii, care au murit.
Pentru mulţi, cuvântul „sfânt” se referă doar la o persoană care a atins un grad special de sfinţenie, doar un adept cu totul deosebit al lui Hristos. Dar, conform Bibliei, TOŢI creştinii adevăraţi sunt sfinţi – chiar şi cei cărora le lipseşte din nefericire maturitatea spirituală sau cunoştinţa. Astfel, scrierile lui Pavel adresate creştinilor din Efes, Filipi, Corint sau Roma, erau adresate „sfinţilor” (Ef.l:l, etc.). În toate aceste cazuri, sfinţii erau oameni care trăiau, nu cei ce muriseră.
Scriptural vorbind, dacă dorim rugăciunile sfinţilor, ar trebui să luăm legătura cu oameni ce trăiesc. Dar dacă încercăm să intrăm în legătură cu oameni care au murit, ce altceva este aceasta decât o formă de spiritism? În repetate rânduri, Biblia condamnă orice încercare de a lua legătura cu cei morţi (vezi Is.8:19,20). Cu toate acestea, The Catholic Encyclopedia spune: “învăţătura catolică referitoare la rugăciunile pentru cei morţi este legată în mod inseparabil de doctrina… comuniunii sfinţilor, care este un articol al Crezului Apostolic”, şi deci sunt recomandate rugăciunile “înălţate sfinţilor şi martirilor în mod colectiv sau unuia dintre ei în mod particular”.1 Formularea reală a Conciliului din Trent este că „sfinţii care domnesc împreună cu Hristos îşi înalţă propriile rugăciuni la Dumnezeu pentru oameni. Este bine şi folositor să-i invoci prin rugăciune şi să recurgi la rugăciunile, sprijinul şi ajutorul lor pentru a obţine beneficii de la Dumnezeu”.2
Care sunt obiecţiile aduse acestor concepţii? Vom lăsa The Catholic Encyclopedia să răspundă personal. „Obiecţiile principale care se ridică împotriva mijlocirii şi a invocării sfinţilor stau în faptul că aceste doctrine sunt opuse credinţei şi încrederii pe care trebuie să o avem doar în Dumnezeu… şi că nu pot fi dovedite din Scripturi..”3. Suntem de acord cu această afirmaţie. Scripturile nu indică nicăieri faptul că cei vii pot fi binecuvântaţi sau pot să beneficieze de pe urma rugăciunilor adresate celor ce deja au murit, sau care se fac prin intermediul acestora. În schimb, în multe aspecte, doctrinele catolice referitoare la „sfinţi” sunt foarte similare vechilor idei păgâne pe care le susţineau oamenii despre „zei”.
Privind în urmă din nou la „mama” falsei religii – Babilonul -, aflăm că oamenii se rugau şi onorau o pluralitate de zei. De fapt, sistemul babilonian s-a dezvoltat până acolo încât a avut vreo 5.000 de zei şi zeiţe. In mare parte asemănător modului în care catolicii cred despre „sfinţii’ lor, babilonienii credeau că „zeii” lor au fost odată eroi care au trăit pe pământ, dar se aflau acum la un nivel mai înalt.5 „Fiecare lună si fiecare zi din lună se afla sub protecţia unei anumite divinităţi”.6 Exista un zeu pentru fiecare gen de problemă, un zeu pentru fiecare meşteşug, un zeu pentru cutare şi cutare lucru.
Chiar şi budiştii din China aveau o “închinare la diferite zeităţi, cum ar fi zeiţa marinarilor, zeiţa războiului, zei ai unor regiuni sau ai unor meşteşuguri speciale”.7 Sirienii credeau că puterea anumitor zei era limitată la anumite zone, după cum relatează un incident din Biblie: „(Dumne)zeii lor sunt (dumne)zeii dealurilor: de aceea au fost mai puternici decât noi; dar hai să ne luptăm împotriva lor pe câmpie, şi precis că o să fim mai tari decât ei” (l.Re.20:23).
Când Roma a cucerit lumea, erau prezente exact aceleaşi idei, aşa cum arată următoarea schiţă. Brighit era zeiţa fierarilor şi a poeziei. Iuno Regina era zeiţa feminităţii şi a căsătoriei. Minerva era zeiţa înţelepciunii, a meşteşugarilor cu mâna şi a muzicienilor. Venus era zeiţa iubirii sexuale şi a naşterii. Vesta era zeiţa brutarilor şi a focurilor sacre. Ops era zeiţa bogăţiei. Ceres era zeiţa porumbului, grâului şi vegetaţiei. (Cuvântul nostru „cereale” provine de la numele ei). Bachus era zeul bucuriei şi a vinului. Mercur era zeul oratorilor şi, în vechile legende, chiar un orator el însuşi. Aceasta explică de ce anume cei din Listra credeau despre Pavel că ar fi zeul Mercur (Fap.14:11,12). Zeii Castor şi Polux erau protectorii Romei şi ai călătorilor pe mare (cf. Fap.28:11). Cronus era păzitorul jurămintelor. Ianus era zeul uşilor şi al porţilor. „Existau zei care supravegheau fiecare moment al vieţii unui om, zei ai casei şi ai grădinii, ai mâncării si ai băuturii, ai sănătăţii şi ai bolii”.8
Cu ideea zeilor şi a zeiţelor asociate cu diverse evenimente din viaţă existente atunci în Roma păgână, nu a fost decât un alt pas pentru ca aceleaşi concepte să fie în cele din urmă introduse în biserica din Roma. Întrucât convertiţii din păgânism şovăiau să se despartă de „zeii” lor – dacă nu găseau vreun echivalent satisfăcător în creştinism – zeilor si zeiţelor li se dădea un alt nume şi erau numiţi „sfinţi”. Vechea idee a zeilor asociaţi cu anumite ocupaţii şi zile a continuat în credinţa romano-catolică prin sfinţi şi zilele sfinţilor, după cum arată următorul tabel.
Ont aici… https://sites.google.com/site/sfrvmr/religia
///////////////////////////////////////
Sfârşitul Vremurilor- Stii ca daca ai fost mintit, adica daca pastorul/preotul nu ti-a spus adevarul sau nu stie adevarul despre mantuirea (salvarea) sufletului tau si te minte cu voie sau neintentionat, vei merge in chinuri, in Iad pentru eternitate?… Probabil te gandesti ca nu este drept!… Nu trebuie sa te increzi orbeste in oameni, asta fiind idolatrie… daca cumva ai facut asta pana acum!… Trebuie sa cercetezi tot ce ţi se spune!… Ce stii tu despre Dumnezeu?… Nu cumva in mintea ta este un idol si nu adevaratul Dumnezeu?
Îţi este eternitatea în joc, dacă consideri că vei merge în cer doar pentru că aşa crezi sau aşa simţi… sau asa ti-a spus cineva. Credinta ta trebuie sa fie cea Biblica. Iertarea pacatelor este in final ceea ce conteaza cu adevarat!
Matei 23 – (Domnul Isus Hristos) –
- Dar vai de voi, cărturari şi Farisei ipocriţi! Pentru că voi închideţi Împărăţia cerurilor în faţa oamenilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.
Ieremia 17
- Asa vorbeste YHWH: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul!
Faptele Apostolilor 17
- Fratii au trimis indata, noaptea, pe Pavel si pe Sila la Bereea. Cand au sosit, au intrat in sinagoga iudeilor.
- Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si CERCETAU Scripturile IN FIECARE ZI, ca sa vada DACA ce li se spunea, este asa.
Întrebare: Ce se întâmplă după moarte?
http://www.gotquestions.org/Romana/intampla-dupa-moarte.html
– Scrisoarea de dragoste a Lui DUMNEZEU TATAL pentru tine! –
…AVERTIZARE cu privire la islam si la musulmani!…
– Allah in Biblie
https://goo.gl/RKtVxY
– Numele lui Lucifer (Satan) in varful moscheilor si al minaretelor –
http://goo.gl/Zijqtu
– Numele lui Lucifer (Satan) pe majoritatea steagurilor islamice –
http://goo.gl/0AW4gB
– Semiluna, Turcia si Biblia
http://goo.gl/l9rIkL
– Satan, Antihrist si Allah
http://goo.gl/TSKxgE
Pocaieste-te din toata inima. Cere iertarea DOMNULUI Isus Hristos SINGURUL care are putere sa ierte pacatele pe pamant , NU dupa ce ai murit.
…Cine iarta pacatele omului? … preotul ? sfintii? obiectele? NU. Numai DOMNUL Isus Hristos are aceasta autoritate. Sangele Lui spala ORICE pacat.
Marcu 2 (Matei 9:6 , Luca 5:24)
- Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere PE PAMANT sa ierte pacatele,
- „Tie iti poruncesc”, a zis El slabanogului, „scoala-te, ridica-ti patul si du-te acasa.”
- Si indata, slabanogul s-a sculat, si-a ridicat patul si a iesit afara in fata tuturor; asa ca toti au ramas uimiti si slaveau pe Dumnezeu si ziceau: „Niciodata n-am vazut asa ceva!”
Romani 5
- Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.
Efeseni 1
- In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau
Efeseni 2
- Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
- Nu PRIN FAPTE, ca sa nu se laude nimeni.
– Te va costa totul –
1.Timotei 2
- Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos
Dumnezeu Tatal————–nimeni intre ei————–Domnul Isus Hristos————–nimeni intre ei————–oameni
1Ioan 2:1
Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit.
Romani 8
- Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi!
…Cine este Singurul mijlocitor la TATAL ? DOMNUL Isus Hristos ! Slavit sa fie Numele Lui! AMIN !
…dar sfintii martiri mijlocesc?… DA … si ei mijlocesc pentru oameni, dar iata ce vor ei :
Apocalipsa 6
- Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera injunghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera.
- Ei strigau cu glas tare si ziceau: „Pana cand, Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa JUDECI si sa RAZBUNI sangele nostru asupra LOCUITORILOR pamantului?”
… iata ca martirii striga ca oamenii sa fie pedepsiti… cand cineva va invata ca sfintii care au murit, mijlocesc pentru noi ca sa ne fie bine, tocmai aveti in fatza voastra un om posedat sau puternic influentat de satan, care va minte cu nerusinare, cautand sa va nenoroceasca pentru totdeauna……………………………………………………..Cont aici https://sites.google.com/site/sfrvmr/04-ai-pacatele-iertate-de-singurul-mantuitor-isus-hristos-sau-vei-fi-condamnat-pe-vecie
///////////////////////////////////////
Nu din cauza încălzirii globale iau foc pădurile! Dacă nu vă pocăiţi, tot pământul va păţi la fel, căci spiritele încinse ale lumii depăşesc Turnul Babel şi oamenii, după răstignirea lui Iisuss, vor să însângereze şi Cerul cu păcatele lor… Ei vor să-l străpungă cu săgeţile minţilor otrăvite, dar ele se întorc precum bumerangul! „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, “că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13/2-5)
http://informatii-agrorurale.ro/principalele-boli-ale-ardeilor-cu-tratamentele-aferente/
///////////////////////////////////////
Voinţa liberă şi responsabilitatea omului în lumina harului suveran
Introducere
Încercăm în timpul care ne stă înainte să analizăm unul din lucrurile adânci ale lui Dumnezeu atât cât ne sunt ele dezvăluite în Scriptură. De la un capăt al Scripturii la altul îl găsim pe om ca fiind liber să gândească, să simtă, să ia decizii. Îl găsim de asemenea responsabil pentru toate acestea înaintea lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu Scripturile ni-l revelează ca fiind Suveranul absolut al întregii creaţii, care controlează totul prin puterea Sa şi care hotărăşte toate lucrurile dinainte. Ne putem întreba, Cum poate omul să fie liber dacă Dumnezeu este suveran absolut? Sau, sub altă formă: În ce fel este omul responsabil pentru ceea ce face dacă Dumnezeu hotărăşte dinainte toate lucrurile?
Punând întrebările de mai sus, trebuie întâi de toate să privim spre propria atitudine, căci răspunsul pe care îl vom primi depinde de ea. Apostolul Pavel menţionează o întrebare similară cu a noastră în Romani 9: dacă El împietreşte pe cine vrea şi are milă de cine vrea, atunci de ce mai ne trage pe noi la socoteală, căci cine poate să se împotrivească voii Lui? Răspunsul apostolului a fost: Dar mai degrabă cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?
Dacă credem că Dumnezeu este nedrept, crud sau capricios, atunci atitudinea noastră nu este potrivită, şi nu vom găsi răspunsurile pe care le căutăm. De aceea, să ne cercetăm şi să ne asigurăm că pornim la acest drum cu o atitudine corectă, una de umilinţă, de reverenţă şi de adorare a Dumnezeului suveran, sfânt, drept, bun, milos şi iubitor.
Premise de start
Înainte de a intra în miezul subiectului, trebuie să facem câteva lucruri necesare ca toţi să putem urmări şi înţelege ce se spune. Pentru aceasta, trebuie să avem toţi un numitor comun, să stăm pe acelaşi fundament. În ceea ce urmează, vom descrie acest fundament.
Subiectul pe care l-am tratat este unul intens dezbătut în mai multe domenii, cum ar fi filosofia, psihologia şi teologia. Deşi unele din concluziile noastre sunt împărtăşite şi de filosofi, şi de psihologi, noi nu încercăm să tratăm problema responsabilităţii omului din punct de vedere filosofic şi psihologic. Pentru noi autoritatea supremă este Scriptura. Toate cărţile pe care le scriu oamenii le trecem prin filtrul Scripturii şi nici o carte, nici o opinie a vreunui om nu o socotim mai presus de Scriptură. Filosofia şi psihologia funcţionează pe baza observaţiei şi analizei pe care omul şi-o face, dar acestea sunt incomplete, parţiale, pe când Scriptura este revelaţia adevărului oferită de Cel care cunoaşte toate lucrurile şi în care nu este schimbare. De aceea, socotim Da-ul şi Amin-ul Scripturii mai presus de cea mai ascuţită gândire omenească.
Dacă găsim în Scriptură afirmaţii clare în privinţa subiectului nostru, trebuie să fim gata să le credem, să le acceptăm ca adevărate, chiar dacă pe moment nu înţelegem, ba mai mult, chiar dacă niciodată nu vom înţelege.
În continuare, fiindcă timpul este insuficient, trebuie să tratăm câteva adevăruri care au legătură cu subiectul nostru, dar fiindcă timpul nu ne permite să le dezbatem, ne mărginim la a le enunţa, şi nu le vom demonstra, ci vom oferi câteva versete doar la fiecare.
Primul adevăr l-am enunţat deja, şi anume, că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, autoritatea noastră finală în ceea ce credem şi facem. Dacă cineva nu crede aceasta, este foarte probabil să respingă şi multe din afirmaţiile pe care le vom face (2 Tim. 3:16, 17; Col. 2:8).
Al doilea adevăr pe care îl afirmăm îl priveşte pe Dumnezeu. Scriptura ne prezintă pe Dumnezeu ca fiind Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii Sale creaţii. Suveranitatea, stăpânirea lui Dumnezeu, a fost deseori contestată de oameni, dar pentru noi aceasta nu este negociabilă. Suveranitatea lui Dumnezeu este pentru noi un adevăr absolut şi o realitate practică pe care o resimţim în fiecare zi (Ps. 115:3; Dan. 4:35). De asemenea, Dumnezeu este sfânt şi drept în tot ceea ce face (Ps. 145:17; Deut. 32:4)
Al treilea adevăr îl priveşte pe om. Credem că Scriptura îl prezintă pe om ca fiind într-o stare căzută, mort, despărţit de Dumnezeu, total incapabil să se salveze din starea în care a ajuns (Ef. 2:1; 1 Cor. 2:14; Rom. 8:5-8). Toate puterile sufletului său au fost corupte în cel mai tragic eveniment din întreaga istorie a omenirii, căderea primilor oameni (Ps. 51:5; Ier. 17:9; Gen 6:5; Rom. 2:4, 5).
Pornind de la adevărurile menţionate mai sus, vom încerca să înţelegem un alt adevăr important revelat în Scriptură: omul este o fiinţă morală liberă şi responsabilă înaintea lui Dumnezeu pentru tot ce face.
Definirea termenilor
Următorul pas pe care îl facem este acela de a defini termenii pe care îi folosim, pentru a ne asigura că avem cu toţii aceeaşi înţelegere a lor.
Prin responsabilitatea omului înţelegem că el este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru toate acţiunile lui.
Un agent moral liber este un agent care are puterea de a face ceea ce îi place, în deplin acord cu tendinţele şi dispoziţiile dominante ale sufletului.
Liber înseamnă a fi independent, autonom, suveran. Un agent este cineva care îndeplineşte un act sau are putere de acţiune.
Prin natura morală a omului înţelegem acele puteri ale sufletului care îl fac capabil să facă fapte bune sau rele, iar acele puteri sunt intelectul, sentimentul, voinţa şi conştiinţa.
Aşadar, omul este liber de orice constrângere exterioară să facă binele sau răul, fiind doar limitat de facultăţile sufletului său. Fiind astfel liber, el este responsabil pentru ceea ce face.
Relaţia libertate-responsabilitate
În continuare, vom privi la relaţia libertate/responsabilitate fiindcă aici vin principalele atacuri ale umaniştilor şi această relaţie este cheia înţelegerii corecte a unuia din cele mai mari adevăruri din Scriptură. Înţeleasă greşit, ne-ar putea duce la extreme periculoase, care l-ar dezonora pe Dumnezeu şi ne-ar face rău în viaţa de credinţă.
Umaniştii privesc omul ca fiind în mod absolut liber, independent de orice influenţă din interiorul sau din afara lui, considerând că voinţa poate să aleagă contrar întregii cunoştinţe şi tuturor înclinaţiilor şi sentimentelor şi înnăscute sau dobândite.
4.1 Libertatea voinţei
Înainte de a merge mai departe, trebuie să clarificăm problema voinţei. Când vorbim despre voinţă, înţelegem prin ea puterea de a alege dintre mai multe variante, având în vedere un ţel.
Să luăm un exemplu, pentru a vedea cum funcţionează voinţa: Cu toţii aţi vrut să veniţi aici, la această conferinţă. Acesta a fost ţelul vostru. Însă aţi avut mai multe variante de a ajunge, cu maşina, cu trenul, cu microbuzul sau chiar pe jos. Fiecare aţi ales mijlocul care vi s-a părut cel mai bun, având în vedere anumiţi factori (timp, bani, rău de maşină, etc.). Voinţa a ales mijlocul de transport convenabil pentru atingerea ţelului, adică pentru ajungerea voastră aici.
Acesta este un exemplu din sutele de decizii pe care a trebuit sa le luaţi în vederea ajungerii voastre aici.
Atât arminienii, cât şi calviniştii cred că omul are voinţă liberă. Dar libertatea este înţeleasă diferit. Arminienii afirmă că libertatea voinţei este absolută, că este independentă de orice cauză sau forţă din afara ei; că poate alege contrar intelectului, sentimentelor şi naturii proprii, şi indiferent de deciziile luate înainte. Aceasta numesc ei spontaneitate.
Arminienii fac din voinţă un stat în stat, separând-o de restul sufletului. Dar lucrurile stau exact invers. Voinţa este parte din noi şi funcţionează doar în relaţie cu celelalte părţi sau facultăţi ale sufletului. De fapt, ea depinde în totalitate de ele şi nu este mai liberă decât gândirea sau inima noastră. Ea nu poate funcţiona independent de ele. Să revenim la exemplul luat la început. De ce nu aţi luat nici unul hotărârea de a vă teleporta până aici? Aţi luat în considerare măcar această variantă? Nu, căci raţiunea nu a oferit această variantă voinţei. Nu v-aţi gândit să alegeţi între tren, autocar şi teleportare, nu? De ce? Fiindcă intelectul a eliminat acea variantă din „meniu”, ştiind că este imposibilă. Dar dacă voinţa ar funcţiona independent de intelect, ar putea lua astfel de decizii. Nu, voinţa nu acţionează independent de mintea noastră. Dar de ce nu v-aţi gândit să vă paraşutaţi deasupra Bocşei, aceasta nu ar fi o variantă chiar imposibilă. Varianta asta aţi luat-o în considerare? Nu? De ce oare? Paraşutismul nu e imposibil. Bănuiesc însă că frica a avut şi ea un cuvânt de spus. Frica este o emoţie, un sentiment. În acest caz, şi mintea şi inima sfătuiesc voinţa. Dar dacă voinţa nu ar ţine cont nici de ce spune mintea, nici de ce spune inima, atunci ar putea alege ceva ce considerăm o nebunie sau ceva ce urâm sau de care ne e frică. Lucrul acesta nu se întâmplă niciodată şi este o dovadă că voinţa lucrează doar cu materialul oferit de celelalte părţi ale sufletului, şi niciodată împotriva lui. Voinţa nu gândeşte, nu simte. Ea este limitată în alegerea ei de „meniul” pus la dispoziţie de restul facultăţilor sufletului. Nu putem vorbi, deci, de libertate absolută, când deja avem o limită clară a voinţei, impusă de natura ei.
În continuare, vom încerca să subliniem o altă limită a voinţei, dată de funcţia ei în sufletul nostru. Să facem un exerciţiu de gândire, punându-ne întrebarea: poate voinţa să nu voiască? Sau altfel spus, poate voinţa să refuze să ia o decizie când suntem puşi în faţa unei nevoi de luare imediată a unei decizii? Pentru a înţelege mai bine întrebarea, să luăm un exemplu. Să zicem că mă aflu într-un magazin şi trebuie să cumpăr carne de pui. Vânzătorul îmi arată o caserolă de piept şi una de pulpe şi mă întreabă pe care o aleg. Mintea îmi spune că pulpele sunt mai ieftine, inima îmi spune că pieptul îmi place mai mult şi eu aştept ca voinţa să ia decizia. Dar, voinţa mea… nimic. E plecată în concediu. Nu mai este acolo când e nevoie de ea, aşa că stau şi mă uit la vânzător şi nu pot să îi spun ce vreau, iar el se uită la mine şi crede că am luat-o razna… Bineînţeles, un astfel de caz e imposibil, dar dacă voinţa ar fi independentă de restul sufletului, ar putea de una singură să aleagă să nu mai răspundă. Voinţa nu poate decât voi, fiind obligată la aceasta de atribuţia ei.
Înţelegem deci că voinţa nu este separată şi independentă de celelalte facultăţi ale sufletului. Prezenţa unei dependenţe de partea naturii voinţei şi a unei obligaţii de partea funcţiei ei ne determină să afirmăm că voinţa nu este liberă în mod absolut, că teoria umanistă e greşită. Libertatea absolută a voinţei este, deci, un non-sens. Voinţa nu este mai liberă decât celelalte facultăţi ale sufletului.
Până acum am menţionat influenţa pe care mintea şi inima, sau intelectul şi sentimentul o au asupra voinţei. Aceste facultăţi ale omului reprezintă două influenţe puternice asupra voinţei. Însă ele nu sunt singurele. Conştiinţa este facultatea sufletului care judecă acţiunile omului după un etalon moral privit ca obligatoriu. Conştiinţa influenţează voinţa, prin faptul că sugerează întotdeauna binele şi mustră pentru alegerea răului. Puterea de influenţă pe care conştiinţa o are asupra voinţei scade în timp, dacă voinţa persistă în alegerea răului.
Dintre facultăţile sufletului menţionate până acum (intelect, sentiment, conştiinţă), cea mai mare influenţă asupra voinţei o are sentimentul. Dacă analizăm cele mai importante decizii pe care le-am luat în viaţă, cred că putem cu toţii observa că de cele mai multe ori am ales „cu inima”, nu „cu capul”, că ceea ce a făcut balanţa voinţei să se încline într-o anumită parte nu au fost argumentele raţiunii, ci sentimentele, stările, înclinaţiile, dorinţele inimii. Când ne dorim ceva cu adevărat, argumentele contra din mintea noastră nu cântăresc prea mult. De aceea spune lumea că „Dragostea e oarbă”, căci impunem raţiunii să închidă ochii, să închidă gura atunci când urmărim ceva ce ne place.
Cea mai importantă şi puternică înclinaţie pe care o avem, cea mai mare influenţă asupra voinţei o are natura umană. Aceasta stă, conştient sau, de cele mai multe ori, inconştient, în spatele tuturor deciziilor noastre. Oamenii pot temporar să facă alegeri împotriva unei înclinaţii sau preferinţe, ascultând de glasul conştiinţei, de raţiune sau de o preferinţă mai puternică, căci şi înclinaţiile au la rândul lor diferite grade de intensitate. Dar niciodată nu vor face alegeri împotriva înclinaţiei supreme, ţelului ultim. Acesta guvernează întreaga activitate a sufletului. De aceea, toate puterile sufletului poartă amprenta acestei înclinaţii. În toţi oamenii, natura este păcătoasă, înclinaţia supremă este îndreptată spre rău, şi aceasta determină cursul general pe care îl are viaţa oamenilor, căci influenţează raţiunea, sentimentul şi voinţa. Omul păcătuieşte constant căci pornirile sale sunt păcătoase, şi nu va putea face altceva decât să păcătuiască. Noi păcătuim fiindcă suntem păcătoşi, nu suntem păcătoşi fiindcă păcătuim. Păcatele noastre sunt roadele, natura noastră păcătoasă este rădăcina. Păcatele nu pătrund în inimă, ci ies din ea, cum spunea Domnul în Matei 15.
4.2 Limitele libertăţii umane
Am arătat până acum că voinţa omului nu poate fi liberă în sens de independenţă totală faţă de orice în afara ei însăşi, ci că ea depinde de celelalte facultăţi ale sufletului. Doctrina harului suveran afirmă că omul este liber faţă de orice constrângere exterioară, dar este limitat din interior de propria-i natură în ceea ce poate face.
Pentru a vedea şi mai bine că libertatea absolută propusă de umanişti nu este decât un mit, să ne gândim la venirea noastră pe lume. Vom vedea limite de care nu vom putea scăpa toată viaţa. Nu alegem timpul în care să ne naştem, nici sexul, nici familia, nici rasa. Nu ne alegem nici geneticul, nici puterile intelectuale, nici talentele. Toate acestea ne sunt date şi toată viaţa vom funcţiona în limitele acestui „dat” cu care ne-am născut.
Dar aceasta nu e totul. Limitele noastre nu se opresc aici. Mai există un fel de limite, puţin mai flexibil, însă, limite care pot fi mai mult sau mai puţin schimbate. Aceste sunt limitele impuse de familia în care creştem, de societatea în care trăim, de educaţia pe care o primim. Există o reclamă pentru o mare companie, al cărei slogan este „Sunt ceea ce sunt datorită tuturor”. Reclama conţine un mare adevăr. Toţi cei din jurul nostru contribuie la formarea caracterului nostru, la formarea noastră ca persoană. Aceste contribuţii apar sub formă de influenţe, căci de obicei nu ne sunt impuse cu forţa. Însă prin faptul că ne îngustează sau ne lărgesc orizonturile, ele rămân limite.
Omul este limitat, din exterior de alţi oameni, din interior de propriile-i facultăţi şi mai presus de toate de natură. Un celebru artist român a surprins într-o piesă această realitate. Spunea el, „Peste colivia mică/Şade colivia mare/ Nu e chip de evadare”.
Cu toate că suntem limitaţi din toate părţile, şi nu putem contesta aceasta, nu ne simţim prizonieri, nici roboţi. De ce? Fiindcă suntem liberi să facem ceea ce ne place. Nu ne-am simţi liberi decât dacă o forţă din afara noastră ne-ar impune ce să facem. Înainte de Revoluţie, guvernul comunist a impus o mulţime de restricţii. Principalul strigăt din Decembrie ’89 a fost „Libertate!” Noi considerăm că ne-am câştigat libertatea în momentul în care regimul totalitar care ne impunea acele restricţii a căzut. Atât timp cât nu suntem constrânşi din exterior să luăm anumite decizii, ne considerăm liberi.
4.3 Libertatea înţeleasă corect
Să încercăm acum să înţelegem corect libertatea. Omul este liber, dar liber în sensul de a putea alege să facă ce îi place. Conform Scripturii, libertatea este eliberare de sub domnia păcatului şi a lui Satan, este libertate de a face binele, de a-l sluji pe Dumnezeu (Romani 6:6-14). Când ne eliberează, Dumnezeu nu ne lasă liberi în sensul de neutri, ci ne mută în Împărăţia Fiului. Din servii păcatului, devenim servii lui Dumnezeu. Acesta este conceptul de libertate în Scripturi! Iar libertatea absolută conform Scripturii nu este neutralitate sau indiferenţă, ci este determinarea şi puterea de a face binele, fără nici o piedică.
Să privim spre Dumnezeu. El este cea mai liberă fiinţă din tot Universul. Complet independent, el nu depinde de nimeni pentru nimic. Cu toate acestea, El este legat de propria-i natură să facă binele şi nu răul, să fie întotdeauna drept. Putem spune că Dumnezeu este rob? Nu, El este liber, dar este liber să facă binele. Este absolut liber, căci nimic nu Îl opreşte să facă binele.
Înainte de a sfârşi această primă parte, dorim să mai aducem o dovadă în sprijinul definiţiei libertăţii pe care o găsim în Scripturi. Să ne gândim pentru câteva momente la viitor, la acel viitor binecuvântat pe care Dumnezeu ni l-a promis şi spre care se îndreaptă speranţele noastre. Pe pământul nou nu va mai fi nici suferinţă, nici durere, nici moarte, căci acestea sunt consecinţe ale păcatului. Pe noul pământ nu va mai fi păcat. Noi înşine vom fi transformaţi şi ne vom asemăna cu Domnul Isus. Acolo nu vom avea natură păcătoasă, nu vom păcătui, ci Îl vom sluji pe Domnul în sfinţenie. Vom fi liberi de sub sclavia păcatului, a naturii păcătoase. Vom fi liberi să facem binele. Nu vom fi neutri sau indiferenţi faţă de bine şi rău, căci atunci cineva ar putea păcătui chiar şi pe noul pământ, ci vom fi liberi de tot ce ne împiedică acum să fim sfinţi.
Am văzut că omul nu poate fi liber în sensul absolut. Realitatea contrazice o astfel de pretenţie, şi la fel face Scriptura. Omul, este liber să aleagă ceea ce îi place, ceea ce consideră a fi potrivit pentru ţelul pe care îl urmăreşte. Fiindcă nu este constrâns de o altă persoană să ia deciziile respective, el este răspunzător pentru ele.
Relaţia libertate-abilitate
În cea de-a doua parte, trebuie să mai analizăm un aspect, la fel de important ca cel al libertăţii. Se ridică acum mai multe întrebări: Dacă omul nu este liber decât în graniţele impuse de natura lui, care păcătoasă fiind, îl plasează în împărăţia lui Satan, dacă omul nu poate face în mod constant, absolut binele, lipsa abilităţii nu îl scuză oare înaintea lui Dumnezeu? Sinceritatea nu e suficientă pentru a-l absolvi de vină? Nu este oare responsabilitatea legată de abilitate? Este sau nu responsabilitatea abilitatea de a răspunde, după cum afirmă umaniştii?
Poate un exemplu ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine problema. Să spunem că cineva se îmbată, se aşează la volan şi ajunge să facă un accident. Omul acela se poate scuza în faţa judecătorului, spunând că în condiţia lui nu putea face mai mult, că a încercat, dar nu a putut respecta legea. Este aceasta o scuză în faţa judecătorului? Îl va ierta judecătorul, spunând, ‚mă bucur că eşti sincer şi că şi-ai dat toate silinţele, te achit…’ ? Nu, inabilitatea lui nu îl scuză înaintea legii. De ce? 1. Fiindcă legea a fost dată pentru oameni sobri, şi nu pentru oameni turmentaţi şi 2. Pentru că el este de vină pentru că s-a îmbătat.
Scriptura afirmă hotărât, spre surprinderea multora, că responsabilitatea nu este legată de abilitate. Să ne gândim la Legea lui Dumnezeu dată prin Moise. Pavel spune despre ea că este sfântă, dreaptă şi bună (Rom. 7:12). Cu toate acestea, nici un om nu a putut să o ţină. Domnul le-a poruncit să fie sfinţi, căci El este sfânt, iar israeliţii au eşuat. I-a absolvit Dumnezeu de vină fiindcă ei nu aveau puterea de a ţine Legea, căci inima lor era rea? Nu, vedem că Dumnezeu i-a considerat responsabili şi i-a condamnat (Rom. 3:19).
5.1 Legea dată pentru omul sobru
Aşadar, responsabilitatea nu este identică cu abilitatea, Dumnezeu porunceşte şi dă legi pe care omul este dator să le ţină, deşi nu poate. Este posibil aşa ceva? Nu doar că este posibil, dar este o realitate. Am dat exemplul Legii mai sus. Cum poate omul să fie condamnat pentru ceva ce nu poate şi nu a putut niciodată să facă? Să ne amintim concluziile de la exemplul cu beţivul. Prima: Legea este dată pentru omul sobru, nu pentru cel beat. Legea a fost dată pentru om aşa cum a ieşit el din mâinile Creatorului, nu pentru omul corupt şi depravat. Adam înainte de cădere ar fi fost în stare să ţină Legea dată pe munte, dar nu şi după cădere.
Dumnezeu dă legi pe care omul căzut nu le poate ţine. De ce o face? Din capriciu, rea-voinţă, sau caută scuze să îi trimită pe oameni în iad? Erasmus întreba cum poate Dumnezeu să spună omului să întindă braţul drept, dacă omul are braţul legat. Luther, în celebra sa carte, Sclavia voinţei, i-a răspuns că Dumnezeu îi dă o astfel de poruncă omului pentru ca acesta să îşi vadă starea, să realizeze că este legat. Dumnezeu a dat oamenilor Legea pentru a le arăta că nu o pot ţine datorită păcătoşeniei lor. Abia când omul îşi dă seama că e legat, că nu poate întinde braţul, el apelează la Dumnezeu. Abia când omul îşi dă seama că nu poate ţine legea, aceasta este pentru el un îndrumător spre Cristos. Legea a fost dată pentru a ne descoperi păcatul din noi şi pentru a ne conduce spre Cristos.
5.2 Propria vină pentru inabilitate
Am spus în a doua concluzie a exemplului cu beţivul că el este vinovat pentru propria-i incapacitate. El a ales să se îmbete, a făcut-o că aşa i-a plăcut. Atât timp cât omul face ceva din plăcere, el este responsabil. Era el liber să aleagă să nu se îmbete? Avea el puterea de a se abţine? Da, oamenii au, în situaţii specifice, puterea de a se opune răului. Mulţi ar vrea să se scuze, spunând că nu se pot abţine să nu facă răul, că ar înceta dacă ar putea, dar nu le stă în putere. Nu este adevărat, aceasta este doar o scuză. Oamenii aleg răul în mod voit, din plăcere. De aceea sunt responsabili pentru ceea ce fac.
Când am spus mai devreme că omul poate alege binele, nu ne-am referit la acte spirituale, căci omul în natura sa nu poate face un bine spiritual, fiindcă duhul lui este mort. Ne referim doar la fapte morale externe. Omul are puterea să se opună anumitor acţiuni rele şi să aleagă binele moral, şi asta în natura sa păcătoasă. Cum este posibil? Principala înclinaţie a omului este aceea de a face totul pentru binele-i propriu. Dacă asta înseamnă să renunţe la ceva ce i-ar face plăcere pentru moment pentru un bine general, o va face. Beţivul va refuza un pahar pentru a-şi păstra demnitatea într-o anumită companie. Cel care urmăreşte o căsătorie bună îşi va rafina manierele şi comportamentul pentru a-şi atinge ţelul. Cel care crede că îşi mântuieşte sufletul prin fapte bune va face tot ce îi stă în putinţă pentru a face numai fapte bune.
Dar toate faptele sale bune se regăsesc în cadrul înclinaţiei sale supreme, în natura sa egoistă. Omul nu face bine decât dacă binele acela se încadrează în scopurile sale.
Acesta este unul din motivele pentru care omul nu îşi poate câştiga mântuirea prin fapte bune. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu spune că faptele noastre bune, cele mai mari şi mai nobile fapte bune pe care le-ar putea face omul, nu sunt decât o haină mânjită.
Omul este, deci, vinovat pentru starea în care a ajuns, pentru incapacitatea sa de a ţine întreaga lege a lui Dumnezeu. El alege binele doar atunci când acesta se potriveşte scopurilor urmărite, căci şi faptele bune pe care le face poartă amprenta naturii sale egoiste, păcătoase, aşa încât Pavel putea spune pe drept Romanilor că „nu este nici unul care să facă binele”.
Deşi omul este vinovat pentru incapacitatea lui, căci orice om, prin stăruinţa în păcat îşi degradează starea şi îşi slăbeşte puterile morale, aceasta nu este totul. Până aici, şi filosoful şi psihologul sunt de acord cu marea parte a concluziilor noastre. Dar nu am ajuns încă la rădăcina problemei. Omul se naşte oare bun şi este apoi corupt de societate sau se naşte rău, cu înclinaţia spre păcat, pornind astfel din start cu un handicap moral?
Filosofii umanişti susţin prima variantă, aceea că omul se naşte bun, dar este corupt de adulţi. După ei, dacă cineva ar fi complet izolat de societate şi învăţat doar binele, acea persoană ar avea înclinaţia supremă spre bine.
Dar ce spune Scriptura?
Păcatul originar
Scriptura afirmă că omul se naşte cu o natură păcătoasă, cu o puternică înclinaţie spre păcat („Sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” – Ps. 51:5). În Psalmul 58:3 citim: „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.”
Să privim la două dovezi în favoarea versetelor de mai sus: Prima dovadă este universalitatea păcatului. Toţi oamenii sunt păcătoşi, începând cu cel mai primitiv trib şi terminând cu cea mai rafinată societate. Păcatul este o plagă universală. A doua dovadă: să privim spre prunci. Cine i-a învăţat să mintă de mici, cine i-a învăţat să fie egoişti? Chiar şi cei mai buni părinţi se confruntă cu această problemă. Filosofii care cred că omul este bun prin natură nu au răspuns care să merite atenţia noastră. Scriptura însă are răspunsul: gândurile omului sunt rele din copilărie (Gen. 8:21), omul se naşte păcătos.
Următoarea întrebare pe care trebuie să o ridicăm este aceasta: „Din ce cauză ne naştem păcătoşi?” Scriptura ne răspunde: toţi oamenii se nasc cu natura dobândită de Adam la cădere, cu o puternică tendinţă păcătoasă şi înclinaţie egoistă (Gen. 5:3; Iov 14:4).
Dar cum poate omul să fie socotit responsabil pentru ceva cu care se naşte, pentru ceva ce nu a ales să aibă, ci i-a fost dat?
Din nou, răspunsul îl găsim în Scriptură într-unul din pasajele cheie ale întregii Biblii: Romani 5:12-21. Acest pasaj nu se potriveşte cu filosofia umanistă. Învăţăturile lui trebuie acceptate prin credinţă. Pasajul vorbeşte despre imputare. Dumnezeu a imputat tuturor oamenilor consecinţele păcatului lui Adam (moartea şi restul blestemului), căci l-a privit pe Adam ca reprezentant al nostru. Când el a păcătuit, noi toţi am păcătuit.
Pentru a înţelege mai bine cum suntem noi responsabili pentru păcatul lui Adam, şi pentru a înţelege cum ne-a reprezentat Adam pe noi, trebuie să analizăm pasajul din Romani 5:12-21. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Din păcate, timpul nu ne permite o analiză detaliată, ci una sumară. Fiecare dintre noi, însă, avem datoria să studiem în profunzime acest pasaj, căci aici este dezvăluită piatra de temelie a mântuirii noastre şi a condamnării lumii.
În versetul 12, întâlnim cuvintele „după cum”. Acestea arată o comparaţie, care este reluată în versetul 18, „după cum”, „tot aşa”. Comparaţia este între Adam şi Cristos, între ce a făcut Adam şi ce a făcut Cristos. Ambii sunt numiţi „un singur om”, Adam în versetul 12, iar Cristos în versetul 15. Aceasta ne arată că Dumnezeu a privit rasa umană doar prin doi oameni, prin Adam şi prin Cristos. Ei stăteau înaintea lui Dumnezeu ca reprezentanţi ai unor popoare, ai unor rase. Ceea ce au făcut ei i-a afectat pe toţi membrii poporului lor.
Adam reprezenta întreaga umanitate. Haideţi să privim la text, să vedem ce a făcut Adam în calitate de reprezentant al nostru. Printr-un singur om, (identificat în vs. 14 cu Adam), a intrat păcatul (12); printr-un singur păcat cei mulţi au fost loviţi cu moartea (15), judecata lui a adus condamnarea tuturor (16). Printr-o singură greşeală a unui singur om a venit o condamnare şi o pedeapsă care a lovit pe toţi oamenii (18). Prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi (19).
Faptul că am moştenit de la Adam o natură păcătoasă este clar din acest pasaj. El a transmis urmaşilor săi natura dobândită după cădere. Dumnezeu l-a făcut pe Adam după chipul şi asemănarea Lui (Gen. 1:27, 28), dar „Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui [însuşi]” (Gen. 5:3). Ce diferenţă mare! Dar din pasaj aflăm că nu am moştenit doar natura păcătoasă, ci şi condamnarea. Nu suntem condamnaţi doar pentru că avem o natură păcătoasă, ci pentru că am păcătuit (vs. 12). Şi nu am păcătuit la modul individual pentru a fi condamnaţi, căci nu milioane de nelegiuiri au adus osânda, ci una singură, „printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii” (18).
Acum trebuie să ne întrebăm, cum am păcătuit noi în Adam în aşa fel încât să fim responsabili pentru acel păcat?
În primul rând, noi eram fizic, seminal, în Adam. El este părintele întregii rase. Ceea ce a făcut el, am făcut şi noi. Actul lui Adam a fost cu adevărat actul fiecăruia dintre noi. În Scriptură avem un exemplu în Evrei 7:9, 10. Levi a dat zeciuială lui Melhisedec fiind în coapsele lui Avraam. Tot aşa, noi am fost în Adam, el fiind părintele nostru al tuturor. Prin urmare, fiind seminal în Adam, am fost implicaţi în cădere şi „am păcătuit” şi noi împreună cu Adam.
În al doilea rând, Adam a fost considerat de Dumnezeu reprezentantul sau capul federal al rasei, aşa cum un şef de stat reprezintă întreg poporul său. Deciziile pe care le ia sunt şi deciziile poporului. Când semnează un tratat, tot poporul o face prin el. Când declară un război, nu porneşte singur împotriva inamicului, ci toată ţara intră în război. Când Adam a păcătuit, el nu a păcătuit singur, ci noi toţi am păcătuit cu, în şi prin el.
Dumnezeu a ales să vadă omenirea doar prin doi oameni, prin Adam şi prin Cristos. În toate relaţiile lui Dumnezeu cu omul, El a lucrat printr-un reprezentant, şi nu cu fiecare om în parte.
Poate spune cineva, „Dar ce vină am eu că Adam a căzut? Eu poate nu aş fi căzut” Lucrul acesta este fals. Adam a fost cel mai bun reprezentant pe care ni l-am fi putut dori, fiind creaţia directă a lui Dumnezeu. Nici un om nu se compară cu Adam înainte de cădere. Cu toţii am fi căzut dacă am fi fost supuşi aceluiaşi test, dar Dumnezeu a ales pe cel mai bun om pentru a ne reprezenta. „De ce nu ni se dă şi nouă o şansă ca a lui?” – poate întreba cineva. Este un har că Dumnezeu nu ne-a dat şi nouă o astfel de şansă. Ştiţi de ce? Căci dacă fiecare individ ar fi fost testat individual, mântuirea prin Cristos ar fi fost imposibilă. Cristos ar fi trebuit să moară o dată pentru fiecare individ. Aceasta este motivul pentru care nu există mântuire pentru îngeri. Ei nu sunt o rasă, ca noi oamenii. Când au căzut, au căzut fiecare la modul individual. Dacă Dumnezeu ne-ar fi dat şi nouă „şansa” sau mai bine spus „ne-şansa” testării individuale, am fi căzut oricum, că suntem mult inferiori lui Adam, şi am fi fost ca îngerii căzuţi, fără vreo speranţă de mântuire.
Poate unii găsesc greu de acceptat învăţătura imputării păcatului originar. Este o învăţătură pe care trebuie să o primim prin credinţă. Dacă un cârcotaş m-ar întreba: „dar este oare drept să mi se impute păcatul lui Adam, că nu eu l-am ales să mă reprezinte?”, aş răspunde asemenea apostolului în Romani 9, „dar mai degrabă cine eşti tu să pui sub semnul întrebării acţiunile Creatorului?” Dacă un frate m-ar întreba acelaşi lucru, l-aş întreba: „Frate, crezi că este drept să ţi se impute neprihănirea lui Cristos, căci nici pe El nu l-ai ales?” Nu putem crede că Isus a murit în locul nostru decât dacă credem că Adam a păcătuit în locul nostru. Aşa cum am fost răstignit împreună cu Cristos, tot aşa am păcătuit împreună cu Adam. Prin urmare, consecinţele păcatului lui Adam (moartea, condamnarea) mi-au fost imputate, şi tot aşa consecinţele jertfei lui Cristos (viaţa, iertarea) mi-au fost imputate.
Să recapitulăm, deci. Păcatul lui Adam mi-a fost imputat mie, şi consecinţele lui le-am moştenit, venind pe lume păcătos şi cu o înclinaţie spre păcat. Aceasta guvernează, stăpâneşte sufletul nostru şi afectează modul în care gândim şi simţim. Alegerile pe care voinţa noastră le face sunt prin urmare şi ele afectate de ea. Augustin spunea „nu pot să nu păcătuiesc”.
Într-un sens are dreptate, căci nici un om nu poate duce o viaţă imaculată, sfântă. Dar asta nu înseamnă că omul nu poate opune rezistenţă păcatului, că nu se poate abţine de la nici un păcat. El poate să îşi îmbunătăţească starea, caracterul în ce priveşte relaţia lui cu sine însuşi şi cu ceilalţi oameni. Poate alege să facă binele. Pe măsură ce omul alege să facă binele, îi creşte puterea de împotrivire faţă de rău. Pe măsură ce omul alege să facă răul, puterea de a se opune răului îi slăbeşte. De aici vedem o aşa mare diferenţă între oameni în ce priveşte moralitatea. Există în lume oameni foarte morali, ale căror vieţi sunt un exemplu şi pentru credincioşi. Există însă alţii atât de depravaţi, încât compania lor este evitată şi de oameni mai puţin morali. Este în puterea omului să facă fapte bune, şi le face, dacă consideră că are ceva de câştigat. Dar omul nu îl poate iubi pe Dumnezeu, nu îl poate sluji şi nu îi poate fi plăcut, căci firea lui are înclinaţia opusă, spre ură, dispreţ, răzvrătire, iubire de sine.
Omul este condamnat ca responsabil pentru actele păcătoase pentru că le face voluntar şi din plăcere. Este condamnat ca responsabil pentru natura păcătoasă şi pentru păcatul originar în virtutea relaţiei sale cu Adam.
Limitele responsabilităţii
Nu putem trage o concluzie până nu vedem din Scripturi principiile după care omul este responsabil înaintea lui Dumnezeu. Scriptura învaţă că toţi oamenii au păcătuit şi sunt condamnaţi de Dumnezeu. Nimeni nu poate să fie achitat, să fie socotit neprihănit pe baza faptelor lui. Dar în acelaşi timp, vedem că judecata lui Dumnezeu este conformă dreptăţii, că oamenii vor fi judecaţi după faptele lor. Aceasta înseamnă că cineva care a trăit o viaţă morală nu va primi aceeaşi condamnare ca Hitler, de exemplu.
Responsabilitatea, conform Scripturii, se raportează nu la voinţă, nici la abilitate, aşa cum spun umaniştii, ci la intelect, la cunoaştere, la minte. Omul este responsabil doar pentru ceea ce ştie sau are în putere să cunoască. Să vedem lucrul acesta din Scripturi:
Romani capitolul 1:18-25: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”
Dumnezeu a dat tuturor oamenilor lumina naturii. Creaţia îl descoperă pe Dumnezeu, iar oamenii sunt responsabili să vadă existenţa şi puterea lui Dumnezeu admirând şi observând creaţia, frumuseţea şi ordinea ei. Mai mult, Dumnezeu se descoperă în ei înşişi, prin lumina conştiinţei. Aceasta le arată ce este bine şi rău, mărturisind despre Dumnezeul drept şi despre răspunderea omului înaintea Lui. Toţi oamenii sunt responsabili să îl recunoască pe Dumnezeu şi să împlinească legile Lui, puse în conştiinţa lor (Romani 2:1-16).
Scriptura spune că oamenii l-au cunoscut pe Dumnezeu din creaţie şi conştiinţă. Istoria arată că popoarele antice aveau o cunoştinţă despre Dumnezeul unic şi atotputernic, dar pe măsură ce păcătuiau, se depărtau de această cunoaştere originală. Ei s-au întors de la Dumnezeu, ignorând, suprimând adevărurile pe care le cunoşteau, şi şi-au conceput proprii zei. Au călcat legile puse de Dumnezeu în inimile lor şi ordinea pusă de El în creaţie şi pentru aceasta vor fi condamnaţi.
Versetul 20 din Romani 1 ne spune că „nu se pot dezvinovăţi”. De ce? Fiindcă erau liberi în sensul arminian? Fiindcă aveau puterea de a face numai binele? Nu, ci fiindcă aveau cunoştinţa adevărului. Mărturia dată de Domnul îi face responsabili (Fapte 14:15-17).
Vedem, deci, următorul principiu după care oamenii sunt traşi la răspundere: Cine are întreaga Biblie este responsabil să o creadă şi să o împlinească. Iudeii în Vechiul Testament erau responsabili să creadă şi să împlinească Scripturile care le aveau. Păgânii erau responsabili să îl recunoască pe Dumnezeu şi să se conformeze principiilor dreptăţii pe care conştiinţa lor le recunoştea.
Să fie clar, un chinez de acum 2500 de ani nu va fi condamnat pentru că nu a ţinut legea lui Moise; un incas sau un aztec din America înainte de 1493 nu va fi condamnat pentru că nu a crezut în Isus. Ei vor fi condamnaţi pentru păcatele lor, căci toţi au păcătuit împotriva conştiinţei şi luminii naturii.
Concluzie
Cei care cred doctrinele harului suveran, denumite în limbaj teologic calvinism, afirmă că Dumnezeu este suveran peste întreaga creaţie, că El a plănuit şi a realizat mântuirea în mod perfect, desăvârşit.
De asemenea, spun că omul este liber să facă ce îi place, dar că mai mult decât orice pe lumea asta, îi place să păcătuiască. Dumnezeu l-a creat drept, dar el umblă cu multe şiretenii. Dumnezeu i-a dat lumină pe cale, dar omul a iubit întunericul şi a respins lumina. Tendinţa păcătoasă din om se datorează părintelui nostru Adam, care a căzut şi a atras asupra lui şi asupra urmaşilor lui stăpânirea păcatului şi a morţii.
Dumnezeu este drept, şi judecata Sa este conformă cu adevărul. El va judeca şi va răsplăti pe fiecare după faptele lui, fără a se avea în vedere faţa omului. El nu va condamna pe nimeni pe nedrept, şi nu va absolvi nici un vinovat pe nedrept.
Dumnezeu a hotărât ca măsura responsabilităţii omului să fie fixată în funcţie de cunoştinţa despre adevăr pe care acesta a primit-o, nu în funcţie de libertatea sau abilitatea lui.
Când oamenii îşi văd incapacitatea de a ţine această lege a lui Dumnezeu, au două atitudini: cei mai mulţi spun, „nu e drept să mă condamni, căci nu pot ţine legea. Eşti nedrept dacă mă consideri vinovat. Dă-mi o lege care să reflecte puterea mea, nu sfinţenia Ta”. Alţii, văzându-şi neputinţa, cad la picioarele lui Dumnezeu şi îi imploră mila, căci îşi văd păcătoşenia şi condamnarea. Care este atitudinea noastră faţă de El?
Scripturile ne dau un răspuns la unele întrebări grele, atunci când mintea noastră nu mai poate găsi nici unul. Avem datoria să le credem, chiar dacă pe moment nu le putem înţelege. Trebuie să ne încredem în Cel Sfânt şi drept care a ales această cale şi ne-a descoperit-o. Să Îi dăm dreptate lui Dumnezeu şi să stăruim să afirmăm ambele adevăruri ale Scripturii: Dumnezeu este suveran şi omul este responsabil.
https://anabaptistinternational.wordpress.com/2015/12/31/vointa-libera-si-responsabilitatea-omului-in-lumina-harului-suveran/
////////////////////////////////////////
O intrebare personala si indrazneata: A fost numele tau scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii?
De Forrest Keener
Ai putea crede ca aceasta este o intrebare foarte ciudata sau poate una la care nici un om nu poate raspunde. Totusi, este o intrebare biblica ce are un raspuns. Prin harul lui Dumnezeu, eu stiu ca numele meu a fost scris in CARTEA VIETII inainte de a incepe lumea.
Apocalipsa 13:8 vorbeste despre cei ale caror nume nu au fost scrise in cartea vietii ca inchinandu-se la fiara. „Si toti locuitorii pamantului i se vor inchina, toti aceia al caror nume nu a fost scris, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului care a fost junghiat.”
Apocalipsa 19:20 spune despre ei ca vor fi aruncati in iazul de foc. „Si fiara a fost prinsa. Si impreuna cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care facuse inaintea ei semnele, cu care amagise pe cei ce primisera semnul fiarei, si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii in iazul de foc care arde cu pucioasa.”
Din nou, Apocalipsa 17:8 vorbeste despre acesti oameni ale caror nume nu au fost scrise de la intemeierea lumii in cartea vietii. „Fiara, pe care ai vazut-o, era, si nu mai este. Ea are sa se ridice din Adanc, si are sa se duca la pierzare. Si locuitorii pamantului, ale caror nume n-au fost scrise de la intemeierea lumii in cartea vietii, se vor mira cand vor vedea ca fiara era, nu mai este, si va veni.”
Chiar daca nu intelegi acest lucru, sunt patru lucruri pe care poti si trebuie sa le intelegi clar.
PRIMUL: Fara indoiala, au fost unele nume scrise in Cartea Vietii, inainte de intemeierea lumii. Daca aceasta nu ar fi adevarat, Ioan, sub inspiratia Duhului Sfant, ar fi sugerat ceva fals, vorbind despre cei ale caror nume nu au fost scrise. Vorbind despre unele nume care nu au fost scrise, implicatia clara este ca unele nume au fost scrise. Si nu numai atat, ci daca nici un nume nu a fost scris, toti oamenii ar intra in categoria Apocalipsei 13:8, 17:8 si 19:20 si toti ar merge in iad. Nici macar unul nu ar merge in cer.
AL DOILEA: Unele nume nu au fost scrise in aceasta carte a vietii, inainte de intemeierea lumii, fiindca versetul vorbeste clar despre ei. „Un nume nou scris in Slava” [o melodie Gospel – n.tr.] nu te va ajuta. Orice astfel de nume ar fi scris prea tarziu pentru a fi de folos. Ma rog ca tu sa nu te gandesti la numele tau in felul acesta.
AL TREILEA: Inevitabil, numele tau intra intr-una din aceste doua categorii. Fie numele tau a fost scris in aceasta carte a vietii inainte de intemeierea lumii, fie nu a fost. Nu poti gasi o alta categorie posibila in care sa-ti plasezi numele. Ori a fost scris, ori nu!
AL PATRULEA: Daca numele tau nu a fost scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii, tu te afli intr-o stare groaznica si fara speranta. Daca nu as fi stiut despre numele meu, si daca ar fi existat vreo modalitate sa aflu care era cazul meu, nu m-as fi odihnit pana ce as fi aflat. Sper ca si tu vei face la fel, si indiferent ce ti-ar spune cineva, TU POTI sti.
Cineva m-ar putea contrazice ca aceste doua categorii se aplica doar oamenilor care vor fi pe pamant cand anticristul, fiara, va aparea pe scena profetica. Trebuie sa intelegi ca activitatea lor marsava nu este motivata de nimic mai mult sau mai diferit decat cea a necredinciosilor din Ioan 1:10-11, „El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu l-au primit.” El spune in Ioan 3:19, „Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele.” Au existat in fiecare epoca aceste doua, si numai aceste doua categorii de oameni.
Din prima categorie fac parte fiii lui Adam. Aceasta include pe toti oamenii firesti. Ei sunt descrisi in Romani 5:12. „De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit…” Toti sunt pacatosi, toti sunt vinovati, toti sunt condamnati, toti sunt din fire copii ai maniei. Aceasta este afirmat clar in Efeseni 2:1-3. „Voi erati morti in greselile si pacatele voastre, in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre, si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti.”
Singura speranta pentru oricare din rasa cazuta a lui Adam este sa fie nascut din Dumnezeu. Observati descrierea lor clara, prin Domnul Isus Cristos, din Ioan 1:1: „nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Observati afirmatia Lui despre aceasta necesitate in Ioan 3:3. „Drept raspuns, Isus i-a zis: ‚Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.’”
Omul firesc nu are nici dorinta, nici capacitatea de a scapa din inchisoarea pacatului. Iata afirmatiile lui Cristos in aceasta privinta. Ioan 5:40 spune „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Ioan 6:44 spune „Nimeni nu poate veni la Mine daca nu-l atrage Tatal, care m-a trimis; si Eu il voi invia in ziua de apoi.” Si din nou, Ioan 10:26 spune „Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele.”
A doua categorie de oameni este restransa la subiectii harului suveran al lui Dumnezeu. Ei sunt „oile” Sale. Ioan 10:26 spune „Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele.” Ioan 10:15 spune „asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal, si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu Imi dau viata pentru oile Mele.” Ioan 10:27 spune „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine.” Si din nou, Ioan 17:2 „Dupa cum I-ai dat putere peste orice faptura, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu.”
Toti acestia vor fi adusi la El prin har. Observati afirmatia Bibliei in legatura cu acest adevar din Ioan 10:16. „Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.” Observati Ioan 6:37 „Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.”
Acum te aduc inapoi la prima mare intrebare. A fost numele tau scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii? Esti tu una din oile Lui care trebuie aduse la El? Esti tu unul din aceia care au fost dati lui Cristos de catre Tatal? Sunt unii care urasc insasi existenta acestor intrebari, dar asta spre propria lor rusine si intristare vesnica. Acestea sunt intrebari biblice. Sunt intrebari adecvate, de importanta eterna, care nu vor disparea. Ele trebuie sa aiba, si in final vor avea un raspuns.
Sper si ma rog ca tu sa te intrebi acum, ‚Cum pot sti daca numele meu este scris? Cum pot sti daca sunt din oile Lui, daca sunt dat lui Cristos de catre Tatal?’ Raspunsul este foarte simplu. In Ioan 6:37, Domnul nostru spune „Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” Este asa de simplu. Ai venit tu cu adevarat la Isus Cristos? Daca nu, vei veni la El? Nu te intreb daca vrei sa repeti o rugaciune, sa te botezi, sa te alaturi unei biserici, sau sa urmezi vreun „Plan de mantuire” omenesc. Nici nu te intreb daca vrei sa mergi in cer dupa ce vei muri. Te intreb daca vei veni fara rezerve la Cristos. Tu trebuie sa vii la El asa cum este. El este Domn si Dumnezeu. Este singurul Mantuitor. Este singura cale. Tu nu-L poti face „Domnul vietii tale” sau orice altceva. Dumnezeu deja L-a facut ceea ce este. Tu poti doar sa te predai Lui. A incerca sa vii la El in orice alt fel inseamna batjocura, razvratire, mandrie proprie, incredere in sine si necredinta. Pocaieste-te de toate acestea, si „crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit…” (Fapte 16:31).
Doar bunavointa si ma rog ca si dorinta nestavilita de a te intoarce la Domnul Isus Cristos poate raspunde la marea intrebare a acestui tractat, doar aceasta te poate asigura ca numele tau a fost scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii.
Daca poti sa pui acest tractat deoparte si sa il uiti, nu ai nici un motiv sa crezi ca numele tau este si a fost dintotdeauna in cartea vietii. Dar, daca inima ta iti spune, ma voi ridica si voi veni la Isus, intr-adevar, simt ca trebuie sa vin la Isus si din toata inima mea vreau sa vin la Isus, am vesti minunate pentru tine. Stapanul a venit si te cheama. Poate, pentru moment, te retragi si spui: „Dar este oare nadejde pentru un pacatos ca mine?” Iti voi raspunde prin cuvintele Domnului meu din Apocalipsa 22:17b, „cine vrea, sa ia apa vietii fara plata!” Vino la El fara rezerve, Cristos niciodata nu respinge un pacatos care s-a pocait.
Venirea la Cristos este o problema spirituala! Implica intoarcerea de la pacat la Dumnezeu. Aceasta se numeste pocainta. Implica, de asemenea, si increderea in Isus Cristos. Aceasta se numeste credinta. Sa nu confunzi venirea in fata intr-o cladire la incheierea unui serviciu religios cu venirea la Cristos. Cele doua nu sunt unul si acelasi lucru! Si nici nu vii la Cristos prin ridicarea mainii sau prin alte semne facute predicatorului in timpul intrunirii religioase. A cere astfel de raspunsuri fizice este un truc psihologic al unei inventii moderne si total strain Cuvantului lui Dumnezeu.
Dar tu ai nevoie de Cristos! Daca vrei sa fii mantuit, tu trebuie sa vii la Cristos! Mantuirea este o problema individuala si personala intre tine si Isus Cristos. In afara de a-ti spune Vestea Buna a platii lui Isus pentru pacate, nimeni nu poate interveni intre tine si Cristos. Vino la Cristos! El nu te va izgoni afara! Intoarce-te de la pacatele tale! Doar dupa ce vei veni la Cristos vei fi sigur ca numele tau a fost intr-adevar scris in cartea vietii inainte de intemeierea lumii.
Traducere de Iosif Raul Enyedi
https://anabaptistinternational.wordpress.com/2015/12/31/o-intrebare-personala-si-indrazneata-a-fost-numele-tau-scris-in-cartea-vietii-inainte-de-intemeierea-lumii/
//////////////////////////////////////
POCAINTA SAU MOARTE
De Rosco Brong
Demodata doctrina a pocaintei, parasita cu desavarsire, inca se mai gaseste in Biblie!
„‚Credeti voi’, le-a raspuns Isus, ‚ca acesti Galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti Galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun nu; ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. Sau acei optsprezece insi, peste care a cazut turnul din Siloam, si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni, care locuiau in Ierusalim? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel’” (Luca 13:2-5).
Milioane de oameni confunda pocainta cu penitenta, o inventie romano-catolica, in intregime straina Bibliei. Multi altii confunda pocainta cu parerea de rau sau intristarea pentru pacat, de aceea, in acelasi mod, dictionarul Webster urmand uzantei generale, defineste in mod eronat pocainta ca: „remuscare pentru pacate urmata de o indreptare a vietii”. Astazi, majoritatea protestantilor si alaturi de ei, baptistii contemporani, ignora doctrina pocaintei sau o explica in mod fals ca nefiind nimic mai mult decat o momentana ,,hotarare pentru Cristos”.
Definitia pocaintei
Daca recunoastem ca termenii „a se pocai” si „pocainta” sunt traducerea din limba greaca a expresiilor metanoeo si metanoia, nu ne va fi dificil sa deprindem sensul pe care aceste cuvinte il au in Noul Testament. Orice cititor care nu cunoaste greaca, poate cu usurinta verifica informatia data aici, recurgand la Englishman’s Greek Concordance sau la Young’s Analytical Concordance.
Problema este putin confuza pentru cititorul Bibliei de limba engleza (al versiunii populare), din cauza ca aceleasi cuvinte, ,,a se pocai,” ,,a nu se pocai de” si ,,fara pocainta” sunt traducerea gresita a termenilor grecesti metamelomai si ametameletos care pot fi traduse mult mai bine in engleza, prin expresia: ,,a regreta.”
CE ESTE POCAINTA?
Pocainta este uneori definita ca o „schimbare a mintii”. Problema cu aceasta definitie este ca, foarte usor, poate deveni de neinteles. Pocainta, conform Bibliei, nu este pur si simplu o schimbare a mintii in sensul unei dorinte sau opinii de moment, ca si cum cineva ar vrea sa comande cotlete de porc pentru cina, dar vazandu-l pe vecinul sau cu o friptura apentisanta „isi schimba mintea” comandandu-si friptura pentru el insusi. Mai degraba, pocainta este o schimbare a mintii in sensul conceptiilor si atitudinilor fundamentale.
„A se pocai” asa cum s-a stabilit anterior este termenul pentru grecescul metanoeo. Acest cuvant in alcatuire este compus din noeo insemnand „gandire”, „intelegere” sau „a fi patruns de o idee” si prefixul meta, care poate insemna „dupa” si intotdeauna indica „o schimbare”. Astfel ca termenul poate fi tradus „a se razgandi” „a gandi mai bine” sau „ a avea o altfel de minte”.
Verbul simplu noeo apare de 14 ori in greaca Noului Testament. Traducatorii versiunii King James l-au tradus de 10 ori „a intelege,” de doua ori „a-si da seama de”, o data „a gandi” si inca o data „a se gandi la”. Acestea alcatuiesc metanoeo „a se pocai” putand fi foarte bine cu „a avea o altfel de intelegere”.
Pocainta si credinta
O corecta intelegere a pocaintei ne va scuti de ideea gresita ca aceasta este ceva separat si diferit de credinta si de invatatura falsa conform careia mantuirea prin credinta premerge pocaintei. Cand Scripturile amintesc pocainta si credinta impreuna, ordinea este „pocainta si credinta” niciodata „credinta si pocainta”.
POCAINTA SI CREDINTA
Motivul pentru ordinea scripturala este destul de limpede. Mintea naturala este incapabila de credinta mantuitoare. Dar cand un om are o minte schimbata, o minte duhovniceasca asemeni mintii lui Cristos, atunci el crede Cuvantul lui Dumnezeu, el va fi de acord ca judecata lui Dumnezeu este asupra lui, el accepta hotararile lui Dumnezeu in Cristos pentru el – aceasta este credinta mantuitoare.
Pocainta este o schimbare radicala a mintii de la necredinta la credinta, asa deci credinta este atitudinea unei ratiuni transformate. Acesta este motivul pentru care pocainta si credinta au fost infatisate ca favoruri inseparabile. Si aceasta fiindca de obicei gasim ambii termeni folositi, fara deosebire unul de altul, intrucat ambii, necesarmente, se implica reciproc.
Porunca pocaintei
„Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti…” (Fapte 17:30-31).
TOTI TREBUIE SA SE POCAIASCA
Se poate presupune ca numai cei mai mari pacatosi au fost chemati sa se pocaiasca, dar nu este asa. Dumnezeu „porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca”. Pocainta nu este doar o dorinta de schimbare a punctului de vedere si al atitudinilor; ea este o schimbare absolut necesara – o porunca directa de la Dumnezeu.
Nu doar pacatosilor pierduti, ci si crestinilor li se porunceste sa se pocaiasca, atunci cand ei pacatuiesc. In Apocalipsa capitolele 2 si 3 citim scrisorile din partea lui Isus Cristos catre cele sapte Biserici. Cinci dintre ele includ chemari la pocainta. Nu pacatosilor pierduti, ci Bisericii din Corint, Pavel ii scrie:
„Macar ca v-am intristat prin epistola mea, nu-mi pare rau; si chiar daca mi-ar fi parut rau – caci vad ca epistola aceea v-a intristat (macar ca pentru putina vreme) – totusi, acum ma bucur, nu pentru ca ati fost intristati, ci pentru ca intristarea voastra v-a adus la pocainta. Caci ati fost intristati dupa voia lui Dumnezeu, ca sa n-aveti nici o paguba din partea noastra” ( II Cor. 7:8-10 ).
Nevoia de pocainta
Pentru a fi primit de Dumnezeu, omul trebuie sa aiba o minte schimbata, din cauza faptului ca mintea cu care a fost nascut in carne este in dusmanie impotriva lui Dumnezeu si nu poate primi lucrurile lui Dumnezeu.
In zilele lui Noe „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau” (Gen. 6:5).
David, prin inspiratie, afirma: „Cel rau zice cu trufie: ‚Nu pedepseste Domnul! Nu este Dumnezeu!’ Iata toate gandurile lui” ( Ps.10:4).
Iata de ce Pavel ne spune: „Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste” (1 Cor. 2:14).
„Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna. Deci, cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8).
O MINTE SANATOASA
Religiile false ii pot innebuni pe oameni, sau nebunii pot avea false religii, dar nu tot asa este cu adevarata religie a lui Isus Cristos. „Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (2 Tim. 1:7).
Uneori poate fi o problema de opinie, de felul, cine este sanatos si cine este bolnav, dar fara scepticism, suntem incredintati de apostolul inspirat, daca acceptam Cuvantul lui Dumnezeu, ca „avem gandul lui Cristos” (I Cor. 2:16).
Pocainta – De la … si Catre …
Pocainta este o schimbare a atitudinii mintii, ea este o trecere de la un anumit fel de punct de vedere la alta atitudine. Si de aceea aflam:
Pocainta este de pacate: „I-am dat vreme sa se pocaiasca … de curvia ei” (Apoc. 2:21).
„Ceilalti oameni, cari n-au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait de faptele mainilor lor, ca sa nu se inchine dracilor si idolilor de aur, de argint, de arama, de piatra si de lemn, cari nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa umble. Si nu s-au pocait de uciderile lor, nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtisagurile lor” (Apoc. 9:20-21).
DE LA FAPTELE MOARTE LA DUMNEZEU
Pocainta este pentru faptele moarte: „temelia pocaintei, de faptele moarte…” (Evr. 6:1). „Faptele moarte” reprezinta faptele bune ale pacatosilor prin care incearca sa isi faureasca propria lor nevinovatie. Pacatosul trebuie sa renunte la a mai incerca sa se salveze singur, mai inainte ca el sa poata fi mantuit de Isus Cristos.
Pocainta este catre Dumnezeu: „Pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Cristos” (Fapte 20:21). In pocainta, mintea care odata era nesupusa si razvratita s-a impacat cu Dumnezeu.
Alternative la pocainta
„Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel” (Luca 13:3). Firea omului nu s-a schimbat. In zilele in care Isus umbla pe acest pamant, oamenilor le placea sa arate spre nenorocirile altora ca manifestari ale dreptatii divine. Isus a spus ca acestea erau doar exemple ale unei judecati mult mai mari care va veni peste toti cei care nu se pocaiesc.
PEDEAPSA VESNICA
Pacatosul care nu se pocaieste va pieri nu doar in aceasta viata, ci si in vesnicie. „Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica” (Mat.25:46) „vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica” (2 Tes. 1:9).
Marcu ne reda cuvintele iesite chiar de pe buzele lui Isus Insusi „Daca mana ta te face sa cazi in pacat, taie-o; este mai bine pentru tine sa intri ciung in viata, decat sa ai doua maini si sa mergi in gheena, in focul in care nu se stinge: unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge” ( Marcu 9:43-44).
Ne aducem aminte de profetia lui Isaia: „Caci dupa cum cerurile cele noi, si pamantul cel nou, pe care le voi face, vor dainui inaintea Mea – zice Domnul – asa va dainui si samanta voastra si numele vostru. In fiecare luna noua si in fiecare Sabat, va veni orice faptura sa se inchine inaintea Mea, – zice Domnul.” „Si cand vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au razvratit impotriva Mea; caci viermele lor nu va muri, si focul lor nu se va stinge; si vor fi o pricina de groaza pentru orice faptura” ( Is. 66:22-24).
POCAINTA SAU MOARTE
7.Concluzie
Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat si cu siguranta se va implini. El nu este un om care ar putea minti sau care s-ar razgandi. Daca noi suntem in dezacord cu El, singura cale prin care putem veni in acord cu El este pocainta, fiindca El nu se schimba.
Dumnezeu „porunceste ACUM tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca.” Nu maine, nu altadata, ci „ACUM este ziua mantuirii” ( II Cor. 6:2).
Daca tu nu esti mantuit prin harul Sau, poate ca acum Dumnezeu iti daruieste „pocainta pentru a trai” ( Fapte 11:18).
Traducere de V.S. Avram
https://anabaptistinternational.wordpress.com/2015/12/31/pocainta-sau-moarte/
///////////////////////////////////////
Apel la cercetare
“Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”(Luca 13.4-5)
Tragedia celor 29 de tineri care si-au sfarsit viata intr-un mod atat de neasteptat, cand niciunul nu s-ar fi gandit, m-a dus cu gandul la Cuvintele Domnului de mai sus. Poate ca niciodata nu si-au pus problema mortii data fiind varsta lor frageda, dar oare, clipa mortii este doar pentru cei varstnici? Poate cineva sa-si decida lungimea vietii?
Domnul Isus Hristos nu spune ca cei 18 oameni peste care a cazut turnul din Siloam au fost mai mult sau mai putin pacatosi decat ceilalti, sau ca ar fi mai vinovati cei care sfarsesc intr-un fel sau altul, ci ne indeamna si astazi, sa ne cercetam inaintea Sa starea inimii noastre si, daca sunt lucruri care ne despart de El, pacate care ne tin departe, sa ne pocaim. Si indemnul pe care l-a adresat atunci este valabil si astazi: “Nu, (ei nu au fost mai pacatosi), ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Acest cuvant “toti veti pieri la fel” cred ca se refera si a faptul ca acestia au sfarsit, dar ca nu au fost pregatiti sa se intalneasca cu Creatorul. Oare cati dintre ei au fost preagatiti sufleteste? Din mesajul cantecelor pe care le ascultau acolo , ne putem da seama usor ca, din nefericire, majoritatea erau departe de a fi cunoscut dragostea lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa fim pregatiti in orice clipa a vietii sa ne intalnim cu Creatorul nostru. Intr-o zi si tu, si eu vom sta in fata scaunului de judecata al lui Dumnezeu, dupa cum Biblia ne spune. De aceea trebuie ca sa ai pace cu Dumnezeu si iertare deplina care este posibila numai prin procesul zilnic al pocaintei. Si in orice moment sa putem avea siguranta ca, daca se desface casa pamanteasca a cortului nostru trupesc, vom ajunge intr-o casa vesnica pentru ca moartea nu este un final de drum, asa cum multi cred, ci doar o cotitura a vietii care duce inspre vesnicie.
Esti pregatit sa te intalnesti cu Creatorul tau? Da nu, “Adu-ti aminte de Facatorul tau din zilele tineretii tale…pana nu se intoarce tarana in pamant, cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”(Eclesiastu 12.1,7) Traieste viata dupa principiile lui Dumnezeu, iar atunci cand iti va sosi ceasul vei putea spune ca si Pavel: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept.”(2 Timotei 4.7-8)
https://crestinablog.blogspot.com/2015/11/apel-la-cercetare.html
////////////////////////////////////////
Pocăinţa
de R.C. Sproul
Ce este adevărata pocăinţă, şi de ce trebuie subliniată în vieţile noastre?
Înainte să definesc adevărata pocăinţă, voi răspunde la a doua întrebare, „De ce este importantă în vieţile noastre?” Motivul pentru care are o importanţă supremă în vieţile noastre, conform Noului Testament, este pentru că ea constituie cerinţa indispensabilă pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Subliniez această idee pentru că în cultura noastră e larg răspândită concepţia că Dumnezeu îi iartă pe toţi de toate păcatele lor, indiferent dacă se pocăiesc sau nu. Acest concept pur şi simplu nu vine din Scriptură.
Dacă există vreun lucru pe care oamenii l-au învăţat de la Isus, atunci e faptul că e absolut esenţial pentru cineva care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu să părăsească acel păcat şi să se pocăiască. De fapt, atunci când Isus Şi-a început lucrarea publică, primele cuvinte pe care le-a predicat au fost: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Nu există nimic mai urgent şi mai necesar decât pocăinţa, dacă cineva vrea să scape de mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu cheamă fiecare fiinţă umană să se pocăiască – nu e vorba de ceva opţional.
Pavel a vorbit de vremurile de neştiinţă, de care Dumnezeu nu ţine seama; dar Dumnezeu porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Cine e inclus aici? Întreaga lume. Toţi avem această responsabilitate, dar nu toţi o îndeplinim. Dumnezeu a vorbit serios când a spus-o. El cere pocăinţă.
Poate întrebi, ce e adevărata pocăinţă? Nu ştiu dacă ai auzit vreodată rugăciunea romano-catolică de căinţă, dar cred că e rugăciune excelentă. Efectiv fiecare persoană romano-catolică o ştie pe de rost. Eu nu o ştiu pe de rost, dar am auzit-o de câteva ori şi mi-au rămas câteva fraze în memorie: „O, Dumnezeul meu, regret din toată inima că Te-am supărat… nu numai din cauza pierderii răsplăţii, sau a fricii de pedeapsă, ci pentru că Te-am rănit.”
În teologie noi facem distincţie între ceea ce numim pocăinţa de frica pedepsei şi pocăinţa motivată de dragostea lui Dumnezeu. În primul caz renunţi la păcatul tău sau la vina ta doar pentru a scăpa de pedeapsă. Copilului nu-i pare rău că fură prăjituri până când nu e prins cu mâna în farfurie iar mama vine cu băţul. E ceva suspect în legătură cu acest gen de pocăinţă. E pocăinţa cu scopul de a evita pedeapsa – i-am putea spune o scutire de iad. Adevărata pocăinţă merge mult mai departe decât teama de pedeapsă, ajungând la ceea ce numim zdrobirea inimii. Atunci când inima lui David a fost zdrobită înaintea lui Dumnezeu şi el a zis: „Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită”, el a simţit o părere de rău autentică, o părere de rău conformă cu voia lui Dumnezeu. Adevărata pocăinţă este o conştientizare a faptului că am păcătuit, şi ea ne determină să alegem să renunţăm la păcat.
Te poţi pocăi în momentul morţii şi totuşi să obţii aceeaşi mântuire la fel ca cineva care a fost creştin de mulţi ani?
E o întrebare delicată, dar cred că e fascinantă, o întrebare pe care şi-o pun mulţi oameni. Vorbim aici despre pocăinţa din tranşee, când oamenii strigă la Dumnezeu în momente de disperare sau de criză, sau atunci când amână până pe patul morţii momentul în care să-şi încredinţeze vieţile lui Hristos. Unii spun că nu e logic ca cei ce au fost creştini o viaţă întreagă să fie pe aceeaşi poziţie cu cei ce au făcut ce-au vrut o viaţă întreagă şi au aşteptat până în ultima secundă ca să-şi regleze conturile cu Dumnezeu.
Există o pildă în Noul Testament în care Isus vorbeşte despre unii care acceptă să lucreze pentru o anumită sumă, iar apoi în ultima clipă sunt angajaţi alţii care lucrează doar câteva minute dar primesc aceeaşi plată. Cei din primul grup sunt foarte supăraţi şi spun: „Ce se întâmplă aici? Nu e drept!” Primesc cei din al doilea grup aceeaşi mântuire? Da şi nu. Ei sunt aduşi într-o stare de mântuire; altfel spus, ei scapă de pedeapsa iadului şi intră în Împărăţie dacă într-adevăr pocăinţa rostită cu ultima răsuflare e autentică. Condiţia de bază pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu e să te pocăieşti şi să crezi în Hristos.
Tâlharul de pe cruce a făcut acest lucru în ultimele minute ale vieţii sale, iar Isus l-a asigurat că va fi cu El în paradis. Avem aici Proba A din Noul Testament în care cineva a făcut într-adevăr acest lucru şi căruia Însuşi Domnul nostru i-a promis că va avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu. Cu siguranţă e posibil ca o persoană, în ultimele momente ale vieţii, să se pocăiască, să creadă şi să fie îndreptăţit ca să poată primi toate beneficiile unui membru al Împărăţiei cerurilor.
Cu toate acestea, Pavel vorbeşte despre cei ce intră în Împărăţie ca prin urechile acului. Cred că cineva care devine credincios „pe patul de moarte” se încadrează în această categorie. Avem tendinţa să credem că tot ce contează e să ajungem acolo, pentru că există o prăpastie de netrecut între a fi în cer şi a nu fi acolo. Şi totuşi Isus ne spune să lucrăm şi să ne adunăm comori în cer, promiţându-ne că vor exista răsplăţi ce vor fi acordate celor din poporul Său în funcţie de ascultarea şi de faptele lor. Nu ajungi în cer prin faptele tale, dar răsplata ta din cer va fi în funcţie de acele fapte, conform Noului Testament. Eu înţeleg din aceasta că deşi unii pot ajunge în cer ca prin urechile acului, pocăindu-se cu ultima răsuflare, cu toate acestea gradul lor de fericire nu va fi nici pe departe la fel de mare ca al celor ce L-au slujit pe Hristos timp de mulţi, mulţi ani.
Tradus de Florin Vidu
https://www.rcrwebsite.com/question14.htm
///////////////////////////////////////
Iată o întrebare bună
de R.C. Sproul
De unde ştim că Biblia e adevărată?
Grade ale păcatului şi Iertarea de sine
pointer Cum a putut Isus să fie în acelaşi timp divin şi uman? RTF qrcode
pointer Alegerea şi predestinarea RTF qrcode
pointer Este Dumnezeu Tatăl mai mare decât Isus? RTF qrcode
pointer După atâtea interpretări – mai este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu? RTF qrcode
pointer Ce legătură există între fapte bune şi mântuire? RTF qrcode
pointer Duhul Sfânt – În Vechiul Testament şi în zilele noastre RTF qrcode
pointer Cum să răspunzi la „Asta e interpretarea ta” RTF qrcode
pointer În ce fel este Dumnezeul creştin diferit de alţi dumnezei? RTF qrcode
pointer E posibil ca un creştin care păcătuieşte să-şi piardă mântuirea? RTF qrcode
pointer Ce este păcatul originar? RTF qrcode
pointer Ce este predestinarea? RTF qrcode
pointer Pocăinţa RTF qrcode
pointer Siguranţa veşnică şi îndreptăţirea prin credinţă RTF qrcode
pointer Tratarea păcatelor încăpăţânate RTF qrcode
pointer Ce înseamnă suveranitatea lui Dumnezeu? RTF qrcode
pointer Care e păcatul de neiertat? RTF qrcode
pointer Ce a vrut Isus să spună atunci când a rostit aceste lucruri? RTF qrcode
pointer De ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri oribile? RTF qrcode
pointer De ce ne iubeşte Dumnezeu atât de mult? RTF qrcode
pointer De ce m-a mântuit Dumnezeu? RTF qrcode
https://www.rcrwebsite.com/questionsidx.htm
//////////////////////////////////////
De ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri oribile?
de R.C. Sproul
De ce lasă Dumnezeu să existe împuşcături la întâmplare, accidente fatale şi alte lucruri oribile?
Din moment ce noi credem că Dumnezeu e Autorul acestei planete şi e Suveranul ei, în mod inevitabil ne întrebăm unde e El atunci când au loc astfel de lucruri îngrozitoare.
Cred că Biblia răspunde la această întrebare mereu şi mereu, din diferite unghiuri şi în diferite feluri. Desigur, primul răspuns îl găsim în cartea Genezei, unde ni se relatează căderea omenirii. Răspunsul imediat al lui Dumnezeu la păcatul rasei umane împotriva stăpânirii şi autorităţii Sale a fost să blesteme pământul şi viaţa oamenilor. Vedem manifestarea concretă a acestui blestem în natură, acolo unde spinii devin parte a grădinii iar viaţa umană e caracterizată de-acum de sudoarea frunţii, durerea fiind prezentă chiar şi la naşterea unui copil. Acest lucru ilustrează faptul că lumea în care trăim e un loc plin de întristări şi tragedii.
Dar nu trebuie niciodată să tragem concluzia că în această lume există o corelaţie directă între suferinţă şi vina oamenilor asupra cărora vine tragedia. Dacă nu ar exista păcat în lume, nu ar exista nici suferinţă. Nu ar fi nici accidente fatale, nici împuşcături la întâmplare. Dar pentru că păcatul e prezent în lume, suferinţa e prezentă şi ea, numai că nu întotdeauna e valabilă regula că pentru cinci kilograme de vină primeşti cinci kilograme de suferinţă. Aceasta e impresia pe care cartea Iov se străduieşte din greu să o risipească, la fel şi răspunsul lui Isus la întrebarea cu privire la omul născut orb (Ioan 9:1-11).
Pe de altă parte, Biblia ne arată clar că Dumnezeu lasă să se întâmple aceste lucruri şi într-un anume sens le predestinează să aibă loc ca parte a situaţiei prezente în care suntem sub judecată. El nu a eliminat moartea din această lume. Fie că e vorba de ceea ce noi considerăm a fi o moarte prematură sau e o moarte violentă, moartea face parte din natura lucrurilor. Singura promisiune e că va veni o zi în care suferinţa va înceta cu desăvârşire.
Ucenicii l-au întrebat pe Isus despre situaţii asemănătoare – de exemplu, cea în care sângele galileenilor a fost amestecat cu jertfele lor de către Pilat, sau cea în care optsprezece oameni au fost ucişi atunci când turnul s-a prăbuşit peste ei. Ucenicii întrebau cum se poate aşa ceva. Răspunsul lui Isus a fost aproape sever. El a spus: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel”, readucând în discuţie faptul că răutatea morală Îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să permită ca astfel de lucruri teribile să aibă loc într-o lume decăzută.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a adus judecata asupra lui Israel şi asupra altor naţiuni prin evenimente catastrofice. Se mai întâmplă şi azi la fel?
Este Dumnezeu încă Dumnezeu? Este Dumnezeu încă Domnul istoriei? Diferenţa e următoarea: Atunci când Dumnezeu s-a folosit de o catastrofă ca un braţ al judecăţii Sale în Vechiul Testament, ştim că judecata era în spatele evenimentului catastrofal pentru că beneficiem de descoperirea scrisă care ne spune că era vorba de mâna lui Dumnezeu intervenind în istorie. Pe măsură ce noi ne trăim vieţile şi vedem naţiunile cum suferă din cauza catastrofelor şi calamităţilor care-i lovesc pe oameni, nu ştim exact care e relaţia dintre aceste catastrofe şi judecata lui Dumnezeu.
Daţi-mi voie să mă folosesc aici de o paralelă biblică. În capitolul nouă al Evangheliei după Ioan, ucenicii au pus o întrebare în legătură cu un om născut orb: S-a născut aşa pentru că el a păcătuit sau pentru că părinţii lui au păcătuit? Răspunsul lui Isus a fost: nici unul din ei. S-a născut orb pentru un cu totul alt motiv. Nu a fost din cauza vreunui blestem, ca o exprimare a judecăţii divine. Acel text şi întreaga carte a lui Iov ar trebui să ne facă să ne reţinem de la a presupune în cazul unor persoane că tragedia sau catastrofa abătută asupra lor e un act direct de judecată divină. E adevărat, s-ar putea să fie aşa. Vedem nenumărate cazuri în Sfânta Scriptură în care Dumnezeu aduce cu adevărat nenorocirea asupra casei unei persoane care a păcătuit flagrant în neascultare de Dumnezeu. Biblia spune că dacă suntem vinovaţi, Dumnezeu ar putea păstra judecata pentru mai târziu, sau am putea primi o judecată temporară în această lume chiar acum din mâinile Lui. Nu ştim niciodată sigur dacă nenorocirea pe care o experimentăm ca indivizi e un act direct de judecată sau nu. Ce e adevărat pentru indivizi e adevărat şi pentru naţiuni.
Îmi amintesc că l-am auzit pe Billy Graham spunând într-o predică acum câţiva ani: „Dacă Dumnezeu nu aduce judecata împotriva Statelor Unite ale Americii, va trebui să-Şi ceară iertare în faţa Sodomei şi Gomorei.” Amintiţi-vă, Isus a avertizat cetăţile care I-au auzit mesajul, Horazin şi Betsaida, că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma şi Gomora decât pentru ele. Deşi nu mai avem interpretarea profetică a motivului pentru care Dumnezeu aduce judecata, ştim că nici o naţiune nu este scutită de judecata lui Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu
https://www.rcrwebsite.com/question20.htm
///////////////////////////////////////
Despre pocăinţă
Cuprins:
Este pocăinţa importantă?
Ce este pocăinţa?
- Este pocăinţa importantă?
La fiecare început de an ne amintim de Botezul Domnului Isus şi de Sfântul Ioan Botezătorul. Din păcate celor mai mulţi credincioşi le scapă din vedere tocmai esenţialul- Ioan Botezătorul a propovăduit pocăinţa: „El zicea: Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape.”(Matei 3.2)
Iată doar câteva motive pentru care susţinem că pocăinţa este vitală:
* Domnul Isus, Ioan Botezătorul şi ucenicii Domnului au propovăduit pocăinţa. Nu doar Ioan Botezătorul a cerut oamenilor să se pocăiască. Domnul Isus şi-a început lucrarea cu acelaşi mesaj (Matei 4.17) şi a continuat să pretindă de la oameni pocăinţă (Matei 11.21; Luca 13.5 dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.). La rândul lor, ucenicii Domnului Isus au predicat pocăinţa. Apostolul Petru la Rusalii a spus miilor de oameni adunaţi: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.” Şi apostolul Pavel ducea în lume acelaşi mesaj; „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31)
Dacă pocăinţa nu era importantă cu siguranţă că Domnul Isus, ucenicii Lui şi Ioan Botezătorul n-ar fi vorbit aşa de mult şi aşa de apăsat despre ea.
* Fără pocăinţă omul nu poate fi mântuit, nu poate primi iertarea păcatelor şi nu poate ajunge în Rai. Ioan Botezătorul prezintă pocăinţa ca un mod de pregătire în contextul în care Împărăţia Cerurilor este aproape. Domnul Isus de asemenea propovăduieşte pocăinţa ca singurul mod în care te poţi apropia de Împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul Petru spune clar: fără pocăinţă nu poţi avea păcatele iertate. Şi apostolul Pavel avertizează pe atenieni că pocăinţa este singurul mod în care te poţi pregăti pentru Ziua Judecăţii, când Dumnezeu va judeca pe fiecare om după dreptate.
Fără pocăinţă omul ajunge în chinurile iadului etern. Fără pocăinţă nimeni nu poate primi iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu. Nu este atunci pocăinţa importantă?
* Pocăinţa este porunca lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Apostolul Pavel este suficient de clar: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31) Deci pocăinţa nu este invenţia omului ci pretenţia lui Dumnezeu de la om. Mai mult de atât, pocăinţa nu este opţională ci poruncă; Dumnezeu îmi porunceşte şi mie şi ţie să ne pocăim. Cât este de importanţă porunca unui superior din cadrul armatei? Dar porunca lui Dumnezeu? Şi nu uita, porunca aceasta este pentru toţi oamenii, toţi oamenii de pretutindeni, adică pentru mine şi pentru tine de asemenea. Pentru că Dumnezeu iubeşte omul şi-i doreşte binele, de aceea îi porunceşte chiar pocăinţa.
Nu mă mai mir acum că pentru mulţi pocăinţa crează disconfort. Diavolul este primul pe care-l deranjează mesajul pocăinţei pentru că el vrea ca omul să ajungă în iad. De aceea se împotriveşte mesajului pocăinţei batjocorindu-l pentru ca astfel mulţi să rămână departe de pocăinţă şi astfel, departe de Dumnezeu şi tot mai aproape de iad.
- Ce este pocăinţa?
Ţin să lămuresc întâi ce nu este pocăinţa. Pocăinţa nu înseamnă neapărat să treci de la un cult la altul. Pocăinţa a fost propovăduită de Domnul Isus pe când nici unul din cultele creştine de astăzi nu exista. Deci pocăinţa nu are de-a face cu o denominaţiune creştină.
Iată cum a înţeles audienţa lui Ioan Botezătorul mesajul pocăinţei: „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la Ioan şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3.5-8)
Pocăinţa are de-a face cu păcatul personal, are de-a face cu relaţia personală a omului cu Dumnezeu şi cuprinde cel puţin trei etape:
- a) Recunosc că sunt păcătos. Învăţătura Bibliei mi-a schimbat felul de a gândi şi acum recunosc.
Termenul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia” adică schimbarea minţii, schimbarea felului de a gândi. Da, pocăiţii gândesc diferit. De aceea nu sunt înţeleşi iar uneori sunt consideraţi nebuni şi ciudaţi.
Pocăinţa vine întotdeauna în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, a mesajului de la Dumnezeu. Crezându-l, acest mesaj corectează modul de gândire al omului respectiv, datele problemei sunt văzute cu totul diferit. Când Dumnezeu- aşa cum Îl prezintă Biblia- intră în ecuaţia vieţii cuiva, totul se schimbă iar logica vieţii de până atunci devine lipsită de sens. Acum există un Creator, un Suveran. Nu sunt deci la întâmplare ci am fost creat cu un scop. Viaţa are sens. Moartea nu mai este un capăt de linie. Ştiu că am fost creat pentru eternitate. Viaţa asta nu este totul, de aceea mă pregătesc pentru eternitate. Există diavol, păcatul a intrat în lume şi se văd roadele. Eu însumi am păcătuit şi păcatul mă înstrăinează de Dumnezeu….Trebuie să-mi rezolv relaţia cu Dumnezeu!
De ce veneau oamenii aceia la Ioan Botezătorul? Să-şi mărturisească păcatele. De ce? Pentru că în urma propovăduirii lui Ioan, gândirea lor s-a schimbat, şi-au dat seama că faptele lor erau greşite, erau o ofensă la adresa lui Dumnezeu, erau păcat.
Primul pas al pocăinţei este schimbarea gândirii potrivit cu învăţătura primită de la Dumnezeu iar aceasta îl face pe credincios să recunoască că este păcătos. Lumea cu gândirea ei, filosofia şi psihologia lumii îşi dau toată silinţa să-i facă pe oameni să creadă că nu există păcat şi astfel să-i ţină pe oameni departe de pocăinţă. Dacă vrei să cunoşti adevărul citeşte Biblia, Noul Testament în special, mergi la o biserică unde se predică Adevărul pe înţelesul omului de rând şi atunci vei înţelege că şi tu eşti păcătos ca şi mine.
- b) Regret păcatul. Pentru că am înţeles gravitatea lui şi-mi doresc reabilitarea relaţiei cu Dumnezeu îmi mărturisesc păcatul.
Termenul grecesc pentru mărturisire este „omologheo.” De aici avem noi în româneşte „omologare.” Ce înseamnă? Înseamnă a confirma, a aproba oficial. Când este vorba de mărturisirea păcatului, aceasta înseamnă a confirma că Dumnezeu are dreptate, aprob faptul că ceea ce el spune despre păcat este adevărat; a mărturisi înseamnă a spune păcatului pe nume, aşa cum spune Dumnezeu despre el. Asta presupune să recunosc gravitatea păcatului şi să-l urăsc aşa cum Dumnezeu îl urăşte. Nu-l mai scuz şi nu mai caut să-i diminuez gravitatea comparându-mă cu alţii. Acum mă compar doar cu standardul lui Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor recunosc că au păcat. Dar puţin şi-l mărturisesc. De ce? Pentru acelaşi motiv pentru care, atunci când eram mici nu totdeauna ne mărturiseam greşelile înaintea părinţilor? Pentru că nu consideram că era ceva aşa de grav, aşa de serios şi pentru că nu consideram că au afectat serios relaţia cu părinţii noştri- aşa gândeam noi copiii.
Cine îşi mărturiseşte păcatul? Având o gândire schimbată, îşi mărturisesc păcatul cei care au înţeles şi sunt convinşi de gravitatea lui, sunt convinşi că păcatul a afectat serios relaţia cu Dumnezeu şi doresc să primească iertarea lui Dumnezeu. De aceea şi Petru spunea: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre…” (Fapte.2.38)
Sunt mulţi care merg şi se spovedesc însă doar o simplă enumerare a păcatelor nu dovedesc pocăinţă şi în mod evident, nu este de mirare că oamenii aceştia nu primesc iertarea păcatelor lor şi nu au pace cu Dumnezeu. Pocăinţa adevărată atinde nu doar mintea-creierul ci şi inima, sentimentele. Pocăinţa adevărată aduce o profundă părere de rău. Despre Petru ni se spune că după ce s-a lepădat de Domnul Isus de trei ori s-a pocăit iar pocăinţa lui s-a văzut în faptul că „…a ieşit afară şi a plâns cu amar” (Matei 26.75).
- c) Renunţ la păcat. Iubesc aşa de mult pe Domnul încât renunţ la păcat.
Termenul ebraic pentru pocăinţă ilustrează o întoarcere la 180 grade. Iată doar un exemplu din cartea profetului Isaia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55.7)
Ce înseamnă această întoarcere la 180 de grade? Ce înseamnă când Dumnezeu spune omului „Întoarce-te la Mine!”? Înseamnă că omul este cu spatele la Dumnezeu, omul sfidează pe Dumnezeu şi se îndepărtează de Dumnezeu. Întoarcerea presupune ca omul să-şi îndrepte acum privire către Dumnezeu şi să întoarcă spatele vieţii de păcat; presupune să se apropie de Acela de Care până acum se depărta (de Dumnezeu) şi să se depărteze de viaţa de păcat de care se apropia tot mai mult.
Pe scurt- pocăinţa presupune nu doar recunoaşterea şi regretul cu privire la păcat ci şi renunţare. Nu este suficient să recunosc şi să regret. Trebuie şi să renunţ. Iar puterea aceasta o dă Dumnezeu atunci când Îl iubim pe Domnul Isus pentru tot ceea ce este El şi pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru noi.
„Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!”—Ioan Botezătorul ne spune aici că adevărata pocăinţă se vede într-o viaţă schimbată, pocăinţa se vede în fapte.
În concluzie, pocăinţa înseamnă să recunosc că sunt păcătos, să regret păcatul meu şi să renunţ la el. Toate acestea se întâmplă în viaţa mea odată ce aud şi cred ceea ce Dumnezeu îmi spune în Biblie. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu îmi va schimba mintea-gândirea. Apoi schimbarea minţii îmi va atinge şi inima-sentimentele şi mai departe va determina schimbarea voinţei. Aşa se face că pocăinţa este evidentă într-o trăire schimbată şi o viaţă nouă.
Proverbe 28.13 Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.
Dragul meu cititor mesajul acesta este nu doar pentru informarea ta ci şi pentru transformarea ta. Ia seama la ceea ce spune Biblia. Dumnezeu te iubeşte şi-ţi va da o viaţă nouă. Pocăieşte-te de păcatul tău! El ştie chiar şi păcatele tale cele mai ascunse, cele mai intime. Nu-ţi mai ascunde păcatul! Pocăieşte-te! Împacă-te cu Dumnezeu!
Mihail Geabou
https://caleadomnului.wordpress.com/2016/01/20/despre-pocainta/
////////////////////////////////////////
Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea primita prin păcat…
Acest lucru poate fi realizat doar numai prin acceptarea lui Yashua ca Mântuitor.
Pocainta, duce inevitabil la o cale de sfinţire.
Pocainta este o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Este o schimbare radicala de atitudine fata de pacat si fata de YHWH.Regretul este sincer si nu este cauzat de frica pedepsei. Pocainta se bazează pe recunoaşterea faptului că esti păcătos , şi care implică o schimbare a minţii şi a caracterului.
El zicea: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.”
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.
Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că YHWH din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Matei 3:2,8-10)
De atunci incolo, Yashua a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Mat.4:17)
Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea lui Yashua, neteziţi -I cărările,„a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui YHWH este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”(Marc.1:3,4,15)
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3,5)
„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Yashua, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Fapt.2:38)
Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la YHWH, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la YHWH vremurile de inviorare (Fapt.3:19)
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui YHWH te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)
Etapele Pocaintei
Cu Mintea prin recunoasterea pacatului
Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Yashua, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.„ (Luca 5,8)
Cu Inima prin a regreta pacatul
După ce m’am întors, m’am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` – (Ieremia 31, 19)
Cu Gura prin Marturisirea pacatului
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1,9)
Cu fiinta Intreaga( trup, minte, inima )prin a parasi pacatul
,,Nimeni, Yashua„, I -a răspuns ea. Şi Yashua i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.„ (Ioan 8, 11)
Cu Fiinta Intreaga prin Consacrare
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui YHWH, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui YHWH: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12,1)
Concluzie: “Zideste in mine o inima curata, YHWH Elohim, si pune in mine un duh nou si statornic!”(Psalmul 51, 10) Shalom !!!
https://israelshabbatschalom.wordpress.com/2012/07/13/pocainta-si-iertarea-pacatelor/
//////////////////////////////////////
Alegere şi convertire
-
M. Grant
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/paradoxuri-minunate-ale-scripturii/alegere-si-convertire
Acest paradox este strâns legat de cel al suveranităţii lui Dumnezeu şi responsabilităţii omului.
În mod clar şi categoric, Scriptura spune că cei credincioşi sunt „aleşi după ştiinţa dinainte a lui Dumnezeu Tatăl” (1. Petru 1:2 ) şi că Dumnezeu i-a ales în Hristos „mai înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4 ). Acesta este un adevăr de o mare mângâiere şi bucurie pentru cel credincios. Dumnezeu este Cel care a luat iniţiativa în această chestiune. Aşadar, mântuirea este doar prin harul Său, nu prin fapte, nici prin vreo încercare a meritelor omeneşti. Această mântuire este veşnică: nu poate fi schimbată, deoarece Dumnezeu ne-a ales în Hristos mai înainte ca istoria să înceapă şi El nu Se schimbă. Tuturor celor care sunt născuţi cu adevărat din Dumnezeu li se dă absoluta siguranţă cu privire la acest aspect, pe baza autorităţii adevărului Scripturii.
Cu toate acestea, multe alte pasaje sunt tot atât de clare asupra faptului că omul trebuie să fie convertit doar prin pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. „dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:3 ). „dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copilaşii, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3 ). „tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui” (Ioan 1:12 ). „Cine crede în Fiul are viaţă eternă; şi cine nu se supune Fiului nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36 ).
Multe alte pasaje oferă mântuire întregii omeniri, nu doar celor aleşi. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă.” (Ioan 3:16 ). „Pentru că oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10:13 ). „Toţi profeţii mărturisesc despre El că, prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43 ).
Mai mult decât atât, oferind mântuirea, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să fie mântuiţi. Dumnezeu „doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1. Timotei 2:4 ). Domnul „este îndelung-răbdător faţă de voi, nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2. Petru 3:9 ). „Dumnezeu Îşi arată propria Lui dragoste faţă de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8 ). Fapte 17:30 ne spune că Dumnezeu „porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască”.
Astfel fiind lucrurile, se aşteaptă ca slujitorii lui Dumnezeu să cheme în mod serios pe toţi oamenii. „Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2. Corinteni 5:20 ). „noi Îl vestim, îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în Hristos” (Coloseni 1:28 ).
E drept că acesta este un paradox: pare a fi o contradicţie, dar nu este. Credincioşii au avut adeseori mari dificultăţi în aceasta problemă. Unii văd atât de clar o parte, încât o neagă pe cealaltă sau îi înlătură importanţa în efortul lor de a le face pe cele două să se potrivească spre satisfacţia lor. Dar ambele sunt pe deplin valabile şi de nemodificat. Unii ar spune că doar alegerea divină a lui Dumnezeu trebuie luată în considerare şi deci că Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său doar pentru cei aleşi. Astfel ei propovăduiesc o ispăşire limitată, disponibilă doar pentru cei aleşi şi pentru nimeni altcineva. Pe de altă parte, unii insistă că mântuirea depinde în totalitate de alegerea individuală, spunând că Hristos a purtat păcatele tuturor şi că singurul factor determinant pentru mântuirea lor este voia lor proprie în a accepta sau a respinge mântuirea lui Dumnezeu. Ei insistă că Dumnezeu lasă această alegere în întregime la ”voia proprie” a individului.
Ambele supoziţii sunt greşite, deoarece în niciunul din cazuri nu îi acordă credit lui Dumnezeu pentru o înţelepciune şi putere mult mai înaltă decât ar putea discerne intelectul uman. Ei încearcă să împace cele două linii ale adevărului subestimând partea care intră în conflict cu opiniile lor. Fie ca noi să nu îndrăznim să facem aceasta, ci să dăm ambelor linii greutatea şi importanţa pe care Dumnezeu le-o dă.
Evanghelia harului lui Dumnezeu în Hristos Isus este oferită printr-o credinţă desăvârşită întregii omeniri. Hristos este “ispăşire pentru păcatele [credincioşilor] noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale [păcatele] lumii întregi” (1. Ioan 2:2 ). În ce priveşte ispăşirea, Hristos este Singurul care, prin jerta Sa măreaţă, L-a satisfăcut deplin pe Dumneze în legătură cu chestiunea păcatelor oamenilor, iar valoarea acestei jertfe este într-un mod deplin la dispoziţia tuturor celor care o vor primi: nu este limitată în niciun fel. Cei care o resping se vor învinovăţi doar pe ei înşişi pentru judecata pe care o merită în totalitate. Dacă nu au crezut este pentru că nu au vrut aceasta. Aşa cum am văzut şi mai devreme, omul este în totalitate răspunzător înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să primească mântuirea în modul dat de Dumnezeu sau este pierdut.
Pe de altă parte, alegerea este prerogativa lui Dumnezeu: acesta este dreptul Său desăvârşit. Alegerea este potrivit cu cunoştinţa Sa mai dinainte. Cu o cunoştinţă desăvârşită a întregului viitor, El a ales anumiţi oameni în Hristos mai înainte ca lumea să existe. Nimic nu a fost desconsiderat în această alegere: a fost drept, a fost înţelept, a fost extraordinar de îndurător, după cum fiecare credincios trebuie să accepte cu sinceritate.
Niciunul din aceşti aleşi nu va lipsi din compania celor răscumpăraţi etern. Tot la fel, niciunul nu va fi prezent din cei care nu au fost astfel aleşi.
Dar nimeni nu poate şti că este “ales” până când, în pocăinţă sinceră şi în credinţă, îl primeşte pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor. Acesta este un adevăr conştientizat doar de aceia care sunt aduşi prin har în prezenţa Sa. Atunci omul realizează că alegerea sa nu a fost faptul concret al problemei, ci că Domnul Isus l-a ales (Ioan 15:16 ), deoarece omul din fire este atât de păcătos şi îndărătnic încât el, de la sine însuşi, nu se întoarce la Dumnezeu. Este bunătatea lui Dumnezeu cea care conduce pe cineva la pocăinţă (Romani 2:4 ). Numai după aceasta, omul realizează că a fost într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu cea care a lucrat pocăinţă în inima sa şi l-a atras ca să creadă în Hristos. Ce motiv pentru cea mai adâncă mulţumire şi cea mai umilă adorare!
Din moment ce acest fapt este adevărat, se ridică o întrebare în mintea noastră. De ce nu a ales Dumnezeu să lucreze aşa în inimile tuturor oamenilor pentru a-I conduce la pocăinţă? Este corect ca el să acţioneze aşa cu unii şi nu cu ceilalţi? De fapt, se susţine că dacă “alegerea” este adevărată, după cum este prezentată mai sus, atunci nu este Dumnezeu nedrept?
Cine decide ce este drept şi ce este nedrept? Ar lăsa Dumnezeu această decizie omului care s-a dovedit a fi corupt prin păcat şi nedreptate? Categoric, nu! Toată Scriptura se uneşte în a-I atribui o dreptate infailibilă şi de neclintit Dumnezeului întregii creaţii. “Domnul este drept, iubeşte dreptatea” (Psalm 11:7). “Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale” (Apocalipsa 16:7 ).
De asemenea, se susţine, cum se poate spune că Dumnezeu iubeşte lumea dacă El nu îi conduce pe toţi la pocăinţă? Este aceasta dragoste adevărată? Dar cine ia decizia finală asupra a ceea ce este dragostea? Îi lasă Dumnezeu această decizie omului care este, din cauza păcatului, atât de egocentric şi egoist? Iubeşte Dumnezeu într-adevăr lumea? Categoric! Natura lui Dumnezeu este dragoste, iar creaturile Sale sunt cu siguranţă obiecte ale dragostei Sale. Cuvântul lui Dumnezeu susţine aceasta, iar credinţa o crede într-un mod deplin şi necondiţionat. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu soluţionează atât problema dreptăţii, cât şi a dragostei lui Dumnezeu.
Aceasta nu este tot. Istoria demonstrează în mod concludent aceste fapte, în mod atât de predominant în minunea crucii lui Hristos. Bunătatea Sa minunată şi harul Său faţă de duşmanii Săi în contextul arestării, judecăţii şi crucificării Sale sunt o mărturie izbitoare, reprezentând dragostea Tatălui Său faţă de o lume vinovată. Din inima Sa au ieşit aceste cuvinte: “Tată, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac” (Luca 23:34 ). “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2. Corinteni 5:19 ).
Deoarece Dumnezeu este cu desăvârşire drept, El nu ar putea să treacă cu vederea păcatul. El trebuie să îl pedepsească fără cruţare. Dar singurul mod prin care ar putea să pedepsească păcatul şi în acelaşi timp să îi mântuiască pe păcătoşi este prin a-L da pe singurul Său Fiu, fără păcat, pentru a purta judecata cuvenită păcatelor lor. Niciun alt mijloc nu ar putea efectua mântuirea păcătoşilor. Acea jertfă cerea o dragoste infinită şi sublimă, o astfel de dragoste ce putea fi găsită numai în Dumnezeu. Fie ca fiecare ochi doritor să privească la cruce! Putem noi să punem la îndoială faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii şi al dragostei desăvârşite?
Trebuie să recunoaştem care sunt faptele simple şi să ne plecăm în faţa lor. Dacă nu înţelegem cum se împacă dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu cu faptul că mulţi nu au fost aleşi în Hristos înainte de întemeirea lumii, aceasta arată pur şi simplu faptul că Dumnezeu este mult mai mare decât noi. Înţelepciunea Sa depăşeşte puterea omului de a înţelege. Este o altă aluzie asupra faptului că Dumnezeu ne-a destinat pentru a ne cunoaşte locul ca şi creaturi, fiind mulţumiţi crezând în El chiar dacă nu înţelegem totul.
Cuvântul “predestinare” este gândit uneori ca fiind acelaşi cu alegere, dar este o diferenţă între cele două. Alegerea se referă la o persoană ca fiind aleasă, în timp ce predestinarea vorbeşte despre o persoană ca fiind aleasă dinainte pentru anumite binecuvântări, ca de exemplu “pentru înfiere” (Efeseni 1:5 ) şi “să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29 ). Predestinarea pentru astfel de binecuvântări este un alt adevăr ce dă o mare bucurie fiecărui credincios.
//////////////////////////////////////////////////////
Cumpărare şi răscumpărare
-
M. Grant
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/paradoxuri-minunate-ale-scripturii/alegere-si-convertire
Aici sunt două adevăruri vitale, distincte, conectate cu ceea ce am avut în vedere deja. Amândouă sunt rezultatul lucrării măreţe a jertfei Domnului Isus. În Matei 13:44 ni se spune despre un om care găseşte o comoară ascunsă într-un ogor şi “de bucuria ei, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela”. Versetul 38 ne informează că “ogorul este lumea”. Domnul Isus este Cel care a vândut tot ce a avut, chiar viaţa Sa, pentru a cumpăra lumea. Cu toate că El este Creator şi prin acest drept lumea era a Lui, totuşi omul (pe care Dumnezeu l-a pus peste lume) i-a permis lui Satan să ia preia conducerea ca un uzurpator nemilos. Domnul Isus nu o va lua înapoi în condiţiile fixate de Satan (Matei 4:8-10 ), ci mai degrabă ar plăti preţul imens al jertfirii Sale pentru a o cumpăra ca pe proprietatea Sa. Aşadar, lumea şi tot ce este în ea este la dispoziţia Sa. Acelaşi adevăr este indicat în Ioan 12:32 , “Şi Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine”. El nu vorbeşte de oameni ca fiind mântuiţi, ci de toţi ca fiind aduşi în locul în care vor trebui să Îi dea socoteală, deoarece El, prin jertfa Lui, i-a cumpărat.
Sunt unii care susţin că deoarece lumea şi toţi cei din ea au fost cumpăraţi prin acţiunea jertfei lui Hristos, de aceea toţi aparţin în mod vital Domnului şi niciunul nu va fi pierdut. Acest fapt nu este adevărat, deoarece aici există două aspecte ale adevărului ce nu trebuie amestecate. 2. Petru 2:1 vorbeşte despre învăţători falşi ce Îl refuză pe “Stăpânul care i-a cumpărat, aducând asupra lor o grabnică pieire”. Cu toate că Domnul i-a cumpărat, totuşi sfârşitul lor este întunericul etern al iadului. De vreme ce Hristos a plătit preţul cumpărării pentru ei, El are dreptul să acţioneze cu ei după cum găseşte de cuviinţă. Dacă ei refuză cu neruşinare să Îi fie supuşi, este în totalitate corect ca ei să sufere consecinţele.
Răscumpărarea este un alt aspect al adevărului, foarte asemănător cu “cumpărarea”, dar aplicabil doar celor care, în pocăinţă şi credinţă, L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor. „în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7 ). Aceasta este cu mult mai mult decât “cumpărare”. Dacă un sclav a fost doar cumpărat, de obicei înseamnă că el devine sclavul cumpărătorului. Însă, dacă este răscumpărat, el nu este doar cumpărat, ci este pe deplin eliberat. Credincioşii au fost eliberaţi de vina păcatelor lor şi din robia păcatului prin sângele preţios al lui Hristos. Doar prin primirea lui Hristos în inimă această libertate devine efectivă. Minunată libertate a harului!
Pentru cel credincios, aceste două adevăruri nu sunt un aşa de mare paradox, pe cât este pentru ceilalţi menţionaţi mai devreme, dar el le preţuieşte pe amândouă şi le păstrează ca distincte.
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/paradoxuri-minunate-ale-scripturii/cumparare-si-rascumparare
///////////////////////////////////////
Cunoaste-L pe Isus Hristos!
Biblia spune ca este o singura cale spre Cer:
„Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” (Ioan 14:6)
Faptele bune nu te pot mantui:
„Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)
INCREDE-TE IN ISUS HRISTOS ASTAZI!
- Recunoaste ca esti un pacatos!
„Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23)
„De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit…(Romani 5:12)
- Fii gata sa renunti la pacat (pocaieste-te)!
Isus a spus: „Eu va spun: Nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luca 13:5)
„Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca” (Fapte 17:30)
- Crede ca Domnul Isus Hristos a murit pentru tine, a fost ingropat si a inviat din morti!
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnică.” (Ioan 3:16)
„Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)
„Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.” (Romani 10:9)
- Prin rugaciune invita-L pe Domnul Isus sa intre in viata ta si sa devina Mantuitorul tau personal
„Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire.” (Romani 10:10)
„Fiindca, oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit.(Romani 10:13)
CE SĂ TE ROGI:
„Draga Dumnezeule, sunt un pacatos si am nevoie de IERTARE. Cred ca Domnul Isus Hristos Si-a dat sangele Sau pretios pentru mine si a murit pentru pacatele mele. Sunt gata sa renunt la a mai pacatui. Il invit acum pe Domnul Isus sa intre in inima si in viata mea ca Mantuitor personal.”
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:12)
„Caci, daca este cineva în Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.” (2 Corinteni 5:17)
https://www.printuricrestine.ro/index.php/planul-de-mantuire/cunoaste-l-pe-isus-hristos
///////////////////////////////////////
„Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Publicat de Valentin Fat
Pentru cei care nu aţi mai fost de ceva vreme in casa de jale, vă las aici câteva gânduri din predica pe care o voi rosti la serviciul de înmormântare de azi. Textul este din Luca 13:1-5.
Trăim cu iluzia că nenorocirea îi loveşte doar pe alţii, dar pe noi nu ne va ajunge niciodată. Oamenii vin la Domnul nostru şi încep să îi relateze cu patimă „ce se întâmplase unor galileeni.” Dintotdeauna oamenii au avut o placere macabră în a privi la nenorocirea altora. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici azi, iar buletinele de ştiri dovedesc asta cu prisosinţă. Spre surprinderea lor, Domnul îi aduce pe ei în prim plan. Le arată că nu doar galileenii şi oamenii peste care a căzut turnul au avut o problemă, ci o tragedie iminentă ne pândeşte pe toţi. Care e această tragedie? „Este tragedia morţii. Există unele tipuri de moarte care ne tulbură mai mult decât altele, care sunt mai dramatice. Marea tragedie însă rămâne moarte însăşi, indiferent de vârstă şi cauză imediată. În cursa această nu există scăpare…
Cu siguranţă, cei care aduceau ştirea erau convinşi că galileenii au fost mai păcătoşi şi de aceea Dumnezeu i-a bătut, i-a pedepsit cu această moarte teribilă. Dacă noi nu am păţit aşa ceva, gândeau ei, înseamnă că suntem mai buni! Acelaşi mesaj pe care îl transmit şi cei trei prietenii nenorocitului Iov: necazul a venit din cauza nelegiuirii tale şi este exact pe măsura ei. Domnul spulberă acesta mod de gândire în mod categoric, nu afirmând că cei care au pierit nu au avut păcat, ci arătând că toţi avem păcat. În consecinţă, suntem sub judecata divină şi riscăm „să pierim la fel.” O dublă tragedie a morţii şi a păcatului. A muri cu mânia lui Dumnezeu asupra ta.
Există o singură cale de a transforma realitatea morţii: „Dacă nu vă pocăiţi..” Cu alte cuvinte, lucrurile se schimbă radical atunci când te pocăieşti. Pocăinţa nu înseamnă că nu vei muri. S-ar putea chiar să mori pocăit într-un astfel de dezastru. Înseamnă însă că nu vei pieri în păcat, ci vei muri pregătit.
Fratele Beniamin Fărăgău spunea că „moartea înveşniceşte statutul nostru.” De murit vom muri cu toţii şi realitatea aceasta ne-o reamintim în casa de jale. Întrebarea e cum! Este o întrebare esenţială pentru că aşa cum mori, aşa rămâi pentru veşnicie, fără putinţă de schimbare. Tocmai din această cauză este imperativ „să te împaci cu Dumnezeu” până „nu se întoarce ţărâna în pământ şi duhul la Dumnezeu care l-a dat.” Cel care rostea îndemnul la pocăinţă, a făcut împăcarea cu Dumnezeu posibilă la Cruce şi a biruit moatea prin învierea Sa! Leagă-şi viaţa de El, treci prin moarte alături de El, ca să poţi să guşti şi tu din biruinţa Sa asupra păcatului şi asupra morţii.
https://valentinfat.wordpress.com/2014/02/08/daca-nu-va-pocaiti-toti-veti-pieri-la-fel/
/////////////////////////////////////
Amăgirea lui Putin și naivitatea unor creștini
Publicat de Valentin Fat
Notă: Înaintea de a scrie orice altceva, trebuie să îmi cer iertare pentru limbajul mai direct al acestui scurt text. Obișnuiesc să fiu mai rezervat, dar sunt vremuri grele, de război, vremuri în care lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Am observat, de-a lungul timpului, cu stupoare, că o parte dintre frații mei creștini nutresc o simpatie puternică pentru Vladimir Putin. Unii se străduiesc să o ascundă, dar alții își manifestă admirația pe față, fără nicio disimulare. Ținând cont de ceea ce este și de ceea ce face acest om, această admirație mi se pare revoltătoare. Și totuși, care este cauza ei?
Nu cred că e greu de găsit: afirmații pe care dictatorul rus le-a făcut cu privire la anumite subiecte extrem de sensibile pentru noi, mai ales cu privire la valorile familiei. Nu trageți! Pe bună dreptate sunt subiecte sensibile și pe bună dreptate luptăm pentru ele și suntem oripilați atunci când acestea sunt călcate în picioare. Ca să nu fie niciun dubiu, afirm, din nou, fără sfială, că sunt un creștin conservator. (Adică fac parte din tagma „conservelor”, cum zic unii. Foarte, bine, nu mă încrâncenez. Trebuie să zâmbim din când în când.)
Și atunci care e problema mea cu Putin? Problema mea este că omul este un mincinos și un ipocrit și nu îi pasă de valorile creștine. Afirmațiile acestea sunt făcute și transmise pe toate căile posibile, doar cu scopul de a manipula; cu scopul de a câștiga adeziunea, admirația și chiar loialitatea oamenilor naivi. Pentru că subiectele sunt sensibile (repet: pe bună dreptate!) nu ne mai oprim să analizăm, să cumpănim, să punem în context. Nu ne mai interesează dacă afirmațiile au acoperire în realitate sau nu. Ne încolonăm în spatele emitentului mai ceva ca la instructajul militar. Mintea noastră a perceput afirmația ca fiind corectă, bifa verde s-a activat, iar beepul care semnalează „corect” a sunat. L-am luat frumos și l-am așezat pe domnul Putin pe raftul cu eroi și, din când în când, îl privim cu drag.
Era să uit: de unde știu că Putin e un ipocrit și un demagog?
În primul rând, nu trăiește valorile familiei în viața sa personală. Nu dau mai multe detalii, pentru că nu sunt tabloid, dar vă puteți documenta singuri. Este un non-sens să susții că aperi familia tradițională, dar…să nu o aperi pe a ta.
În al doilea rând, Putin susține că apără valorile familiei tradiționale, dar calcă în picioare toate valorile fundamentale. Este libertatea o valoare? Categoric, DA! Dar NU pentru Putin. Exemplele ce ar putea fi aduse sunt nenumărate, dar îl dau pe cel mai recent: sute de oameni arestați pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu măcelul cumplit inițiat de dictator în Ucraina. Nu mai are rost să vorbim despre libertatea de exprimare care este o glumă bună pentru Putin.
Strâns legat de libertate, pentru că lucrurile acestea merg mână în mână, ce am putea spune despre dreptul la viață? Câți oponenți a omorât dictatorul? Aceasta mă conduce la ultimul punct, aici:
În al treilea rând, cum poți pretinde că susții familia, când distrugi cu cinism atâtea familii? Câte familii cu copii mici sunt pe drumuri acum, nici ei nu știu către ce, ci doar căutând să își salveze viața? Câți tați au fost deja uciși de când a început invazia? Câte văduve a făcut deja prima zi de război? Au murit deja copii, dar cine poate spune câți vor muri „interior”, adică vor fi traumatizați pe viață, iremediabil, de acest război? Câți tineri ruși care sperau să își întemeieze o familie sunt trimiși pe post de carne de tun pe câmpul de război?
Nu! Acest om nu este apărător al familiei. Este un nimicitor al familiei! Nu îl mai susțineți doar pentru că a știu să facă afirmații care dau bine la public și care au fost apoi propagate cu grijă și sârg de armatele de troli ale Kremlinului.
Omul nu iubește nici familia, nici semenii și nicio altă valoare fundamentală. Iubește PUTEREA și atât. Ca să o păstreze va călca peste cadavre, va recita, va manipula, va face absolut orice.
Tare repede uităm, noi creștinii care ne citim Biblia, că diavolul știe multe versete biblice pe de rost și le citează ori de câte ori se face nevoie. Uităm că, adeseori, nu vine la noi cu coadă, coarne și furcă, ci ca înger de lumină. Înger de lumină, protector al familiei și al valorilor ei.
Să luptăm pentru familie zic, dar cu îngerii adevărați.
P.S. Putin nu e singurul. Mai avem xeroxuri și prin vecini.
https://valentinfat.wordpress.com/2022/02/25/vrajeala-lui-putin-si-credulitatea-pocaitilor/
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Amăgirea lui Putin și naivitatea unor creștini
de Valentin Fat
Notă: Înaintea de a scrie orice altceva, trebuie să îmi cer iertare pentru limbajul mai direct al acestui scurt text. Obișnuiesc să fiu mai rezervat, dar sunt vremuri grele, de război, vremuri în care lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Am observat, de-a lungul timpului, cu stupoare, că o parte dintre frații mei creștini nutresc o simpatie puternică pentru Vladimir Putin. Unii se străduiesc să o ascundă, dar alții își manifestă admirația pe față, fără nicio disimulare. Ținând cont de ceea ce este și de ceea ce face acest om, această admirație mi se pare revoltătoare. Și totuși, care este cauza ei?
Nu cred că e greu de găsit: afirmații pe care dictatorul rus le-a făcut cu privire la anumite subiecte extrem de sensibile pentru noi, mai ales cu privire la valorile familiei. Nu trageți! Pe bună dreptate sunt subiecte sensibile și pe bună dreptate luptăm pentru ele și suntem oripilați atunci când acestea sunt călcate în picioare. Ca să nu fie niciun dubiu, afirm, din nou, fără sfială, că sunt un creștin conservator. (Adică fac parte din tagma „conservelor”, cum zic unii. Foarte, bine, nu mă încrâncenez. Trebuie să zâmbim din când în când.)
Și atunci care e problema mea cu Putin? Problema mea este că omul este un mincinos și un ipocrit și nu îi pasă de valorile creștine. Afirmațiile acestea sunt făcute și transmise pe toate căile posibile, doar cu scopul de a manipula; cu scopul de a câștiga adeziunea, admirația și chiar loialitatea oamenilor naivi. Pentru că subiectele sunt sensibile (repet: pe bună dreptate!) nu ne mai oprim să analizăm, să cumpănim, să punem în context. Nu ne mai interesează dacă afirmațiile au acoperire în realitate sau nu. Ne încolonăm în spatele emitentului mai ceva ca la instructajul militar. Mintea noastră a perceput afirmația ca fiind corectă, bifa verde s-a activat, iar beepul care semnalează „corect” a sunat. L-am luat frumos și l-am așezat pe domnul Putin pe raftul cu eroi și, din când în când, îl privim cu drag.
Era să uit: de unde știu că Putin e un ipocrit și un demagog?
În primul rând, nu trăiește valorile familiei în viața sa personală. Nu dau mai multe detalii, pentru că nu sunt tabloid, dar vă puteți documenta singuri. Este un non-sens să susții că aperi familia tradițională, dar…să nu o aperi pe a ta.
În al doilea rând, Putin susține că apără valorile familiei tradiționale, dar calcă în picioare toate valorile fundamentale. Este libertatea o valoare? Categoric, DA! Dar NU pentru Putin. Exemplele ce ar putea fi aduse sunt nenumărate, dar îl dau pe cel mai recent: sute de oameni arestați pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu măcelul cumplit inițiat de dictator în Ucraina. Nu mai are rost să vorbim despre libertatea de exprimare care este o glumă bună pentru Putin.
Strâns legat de libertate, pentru că lucrurile acestea merg mână în mână, ce am putea spune despre dreptul la viață? Câți oponenți a omorât dictatorul?
În al treilea rând, cum poți pretinde că susții familia, când distrugi cu cinism atâtea familii? Câte familii cu copii mici sunt pe drumuri acum, nici ei nu știu către ce, ci doar căutând să își salveze viața? Câți tați au fost deja uciși de când a început invazia? Câte văduve a făcut deja prima zi de război? Au murit deja copii, dar cine poate spune câți vor muri „interior”, adică vor fi traumatizați pe viață, iremediabil, de acest război? Câți tineri ruși care sperau să își întemeieze o familie sunt trimiși pe post de carne de tun pe câmpul de război?
Nu! Acest om nu este apărător al familiei. Este un nimicitor al familiei! Nu îl mai susțineți doar pentru că a știu să facă afirmații care dau bine la public și care au fost apoi propagate cu grijă și sârg de armatele de troli ale Kremlinului.
Omul nu iubește nici familia, nici semenii și nicio altă valoare fundamentală. Iubește PUTEREA și atât. Ca să o păstreze va călca peste cadavre, va recita, va manipula, va face absolut orice.
Tare repede uităm, noi creștinii care ne citim Biblia, că diavolul știe multe versete biblice pe de rost și le citează ori de câte ori se face nevoie. Uităm că, adeseori, nu vine la noi cu coadă, coarne și furcă, ci ca înger de lumină. Înger de lumină, protector al familiei și al valorilor ei.
Să luptăm pentru familie zic, dar cu îngerii adevărați.
P.S. Putin nu e singurul. Mai avem xeroxuri și prin vecini.
https://valentinfat.wordpress.com/2022/02/25/vrajeala-lui-putin-si-credulitatea-pocaitilor/
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Infarctul va putea fi prevenit, printr-o nouă metodă de investigare a sănătății inimii ; Chiar au creat cercetătorii „primii roboți vii care se reproduc”? Biografii- oameni ştiinţă; Ce cred gânditorii lumii (filozofii) despre lucrurile importante; Lumea globanizata isi va da sufletul de groaza,stramtorata de tancurile rusesti, avioane americane si tanchete chineziste… The Economist: Războiul din Ucraina va determina modul în care China vede lumea; Globalizarea și-a urmat cursul regretabil. Trebuie să găsim un nou model; Rusia încearcă să ridice o nouă ‘cortină de fier’ direct prin Marea Neagră; Războiul lui Putin din Ucraina este menit să schimbe echilibrul geopolitic -China stă acum în centrul tablei de șah globale; Globalizarea, așa cum o știm, s-a încheiat’ – Investitorii anunță că lumea va fi împărțită între SUA și China; Pana cand? România, pe primul loc în UE la numărul de decese cauzate de accidente rutiere… BlackRock: Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus capăt globalizării din ultimele decenii; RESTAURAREA IMPERIULUI RUS; Lavrov, robotul mincinos al lui Putin: „Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina!” O nouă rasă umană, creată în laborator. Cum va reuși manipularea genetică să dezvolte super oameni; O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja; Oameni cu „superputeri”: cazuri pe care ştiinţa nu le poate explica pe deplin…1941 – Masacrul de la Fântâna Albă: Trupele sovietice au ucis peste 2000 de români care au încercat să treacă granița din URSS în România…( De aceea Romania este plina de “parasute”rusesti…) Ana Pauker: „Îi pot telefona lui Stalin oricând doresc“
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
( De aceea Romania este plina de “parasute”rusesti…) Ana Pauker: „Îi pot telefona lui Stalin oricând doresc“
Autor Andrei Căpuşan
Numirea Anei Pauker la Externe nu trece neobservată în presa britanică. O sinteză realizată şi trimisă în ţară, la 9 noiembrie 1947, de consilierul de presă al Legaţiei României la Londra ne arată că jurnaliştii britanici ai acelor timpuri înţelegeau destul de bine mersul evenimentelor de la Bucureşti şi consecinţele acestora.
Procesul sovietizării României, care a debutat la 6 martie 1945, prin instalarea la Bucureşti a guvernului procomunist prezidat de dr. Petru Groza, se apropia de un final previzibil. După farsa electorală de la 19 noiembrie 1946, anul 1947 avea să fie pentru Partidul Comunist cel al decapitării opoziţiei, reprezentată în primul rând prin cele două partide „istorice“, Partidul Naţional Liberal (P.N.L), condus de Constantin I.C. (Dinu) Brătianu şi Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ), condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, cărora li s-a adăugat Partidul Social-Democrat, condus de Constantin Titel Petrescu.
În vara anului 1947, a avut loc înscenarea de la Tămădău, în urma căreia liderii şi membrii marcanţi ai P.N.Ţ au fost, după o sumară judecată, condamnaţi la detenţie pe viaţă. Aceaşi soartă au avut-o liberalii şi social-democraţii. Rămăseseră practic la guvernare liberalii din gruparea condusă de Gheorghe Tătărescu, care, colaborând cu regimul comunist, ocupau în cabinetul Groza patru portofolii.
În binecunoscuta manieră comunistă, totul a început cu o furibundă campanie de presă, împotriva politicii externe româneşti şi a Ministerului Afacerilor Străine, condus de Gheorghe Tătărescu, ex-premier şi fost ambasador al României la Paris. Acest lucru l-a determinat pe ultimul şef necomunist al diplomaţiei române să-i solicite premierului Petru Groza, la 4 noiembrie 1947, printr-o scrisoare, „o reexaminare a tuturor problemelor de politică externă care au făcut obiectul campaniei presei oficioase“, examinare de care – preciza diplomatul – „depinde rămânerea mea mai departe în capul Ministerului“. Această iniţiativă era tocmai prilejul aşteptat de comuniştii din Adunarea Deputaţilor.
A doua zi, în cadrul şedinţei Comisiei de Politică Externă, ei au depus o moţiune de neîncredere la adresa activităţii Ministerului Afacerilor Străine. Moţiunea a fost admisă în unanimitate, fapt care a determinat demisia în bloc a tuturor miniştrilor liberali, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Tătărescu. În fruntea instituţiei se instala pentru aproape cinci ani stâlpul de nădejde al Moscovei, Ana Pauker.
Dar cum se vedea acest lucru de la Londra, capitala unei puteri încă aliate, având în vedere că, teoretic, nu izbucnise încă războiul rece?Un document important îl constituie telegrama consilierului de presă al Legaţiei României la Londra, Ion Murgu, din 9 noiembrie 1947. Acesta preciza că:
„Toată presa britanică înregistrează pe prima pagină schimbările din guvern, ilustrând cu fotografia noului ministru de externe, doamna Ana Pauker, comentariile şi istoricul carierei sale de luptătoare, veterană a P.C.R“.
Diplomatul ataşa telegramei sinteza ştirilor apărute în presă despre numirea Anei Pauker şi demiterea lui Tătărescu. Spiritul de orientare politică îl făcea pe diplomatul român să prezinte sinteza de presă într-o lumină plăcută puterii comuniste. Cu toate acestea, fondul materialului prezentat autorităţilor de la Bucureşti era unul cât se poate de profesionist şi neutru.
Ion Murgu era, totuşi, un diplomat format la şcoala interbelică. Presa din Marea Britanie a reprodus şi tratat cu obiectivitate şi mai ales cu onestitate şi exactitate desfăşurarea evenimentelor petrecute la Bucureşti, precum şi dedesubturile şi culisele care au stat la baza lor, dezvăluindu-i, evident, şi pe adevăraţii lor autori.
„The Times“:Prima femeie română care obţine, deschis, puterea
„Domnul Tătărescu, care este un politician adaptabil şi de o remarcabilă abilitate, şi-a pus experienţa la dispoziţia actualului guvern, căruia i-a fost până acum de o utilitate considerabilă;dar se pare că el nu era prea tare simpatizat de extremişti. Se spune că ar fi protestat în iunie împotriva sistemului arestărilor arbitrare, care a devenit de altfel obişnuit, şi a constituit recent ţinta atacurilor din ziarul comunist «Scânteia», care pretindea că procesul Iuliu Maniu a revelat Ministerul de Externe drept «un cuib al spionajului şi al trădării, o citadelă a reacţiunii».
Formarea Cominformului a împins neîndoielnic lucrurile către o criză. Tătărescu este acum acuzat de a fi oferit fonduri din Ministerul de Externe unor oameni implicaţi în prezent în procesul lui Maniu, şi de complicitate la acte de trădare şi de furtul unor documente, descoperite în timpul procesului“. (7 noiembrie)
„Noul Ministru de Externe, în vârstă de 52 de ani, Ana Pauker, este prima femeie română care a ajuns, în mod direct şi deschis, să obţină puterea politică. Cariera sa de comunistă datează din 1921. În 1936, ea a fost condamnată de un tribunal militar pentru activităţi împotriva securităţii statului, fiind osândită la zece ani de închisoare.
A fost eliberată în 1940, când Armata Roşie, aflată pe atunci în Basarabia, a oferit în schimbul ei pe un lider al Partidului Ţărănesc capturat.
A plecat apoi la Moscova, unde a rămas pe toată durata războiului, în calitate de consilier pe probleme româneşti“. (8 noiembrie)
„Manchester Guardian“:Campanie pentru eliminarea întregului Partid Liberal
„În Europa de Est, terenul politic a fost rapid curăţat şi pregătit pentru bătălie. Nu se mai găseşte nici o cameră liberă pentru aceia care nu au băut îndelung şi în profunzime din pura fântână a ideologiei comuniste. Pentru premierul Groza şi prietenii săi, domnul Tătărescu, deşi şi-a servit destul de bine ţara în ultimii doi ani, nu era un om de încredere. Astfel, el era un politician din alte vremuri şi care îşi mai spunea şi liberal.
Recent, el a arătat semne de regretabilă indisciplină, mergând atât de departe încât a trimis un manifest în iunie trecut, în care critica numărul şi natura proceselor politice din România. Aceste lucruri s-au agravat atunci când, în cursul procesului dr. Maniu, s-a «revelat» că un număr de oficialităţi din Ministerul Afacerilor Străine erau direct implicaţi în activităţile de spionaj de care fusese acuzat Maniu.
Domnul Tătărescu a fost de asemenea sever atacat în presă deoarece a eşuat în mod lamentabil să ia măsuri adecvate împotriva acestor oficiali. De fapt, este cât se poate de clar că a început o campanie vizând eliminarea întregului Partid Liberal“. (7 noiembrie)
„Ana Pauker, o lideră comunistă veterană, a depus în seara aceasta jurământul în calitate de Ministru al Afacerilor Străine, în locul domnului Tătărescu, un liberal, care a deţinut anterior acest post“. (8 noiembrie)
„Daily Telegraph“:Comuniştii spun stop jocului parlamentar
„În cercurile comuniste influente se spunea noaptea trecută:«Comuniştii români sunt pregătiţi să nu mai continue jocul parlamentar. Mersul timpului înainte ne forţează să ne înfruntăm inamicii într-o luptă deschis㻓. (7 noiembrie)
„Doamna Ana Pauker, o veterană comunistă, a depus în această seară jurământul în calitate de Ministru român de Externe, succedându-i domnului Tătărescu, care a demisionat ieri, după ce a fost acuzat în Camera Deputaţilor de complicitate la trădare.
Concomitent, au fost anunţaţi succesorii celor trei miniştri liberali din gruparea Tătărescu, care au demisionat. Aceştia sunt:domnul Luca, comunist, Ministrul Finanţelor;domnul Iordăchescu, socialist, ministrul Lucrărilor Publice;domnul Stoian, Frontul Plugarilor, Ministrul Cultelor“. (8 noiembrie)
„Fiul ei s-a născut în temniţă“
„Despre Ana Pauker se spune că ar avea gradul de maior în Armata Roşie, cu care de altfel s-a şi întors în România, în 1944“. („The Scotsman“, 8 noiembrie)
„Doamna Ana Pauker a devenit prima femeie Ministru de Externe. Ea îl înlocuieşte pe domnul Tătărescu, acuzat de trădare. În vârstă de 50 de ani, roşcată, evreică, a fost, în timpul războiului, una din secretarele PCR. Arestată pentru activităţi comuniste în 1934, apoi eliberată, a plecat în Rusia, a lucrat în cadrul Comintern, s-a căsătorit cu o oficialitate sovietică şi a devenit cetăţean sovietic. S-a întors la Bucureşti împreună cu Armata Roşie, în 1944, şi şi-a recăpătat naţionalitatea română“. („Daily Herald“, 8 noiembrie)
„Femeia cu părul grizonat, doamna Ana Pauker, în vârstă de 53 de ani, mamă şi fostă lideră comunistă desfăşurând o activitate subterană, a depus în seara aceasta jurământul în faţa Regelui, în calitate de Ministru de Externe. Doamna Pauker a fost rănită de un glonţ, într-o încăierare, în timp ce organiza activitatea subterană a Partidului Comunist în 1934 şi a fost condamnată la închisoare şi apoi întemniţată sub acuzaţia de complot împotriva Statului. Eliberată de Armata Roşie, a plecat la Moscova, unde a primit gradul de maior. Se spune că îi poate telefona lui Stalin ori de câte ori doreşte“. („Daily Express“,
8 noiembrie)
„O carieră furtunoasă a adus-o pe Ana Pauker în pantofii goi ai domnului Tătărescu. Fiica rabinului Bucureştiului, Rabinsohn, din 1924, timp de 10 ani a depus o activitate subterană în slujba Partidului Comunist scos în afara legii. Din 1936, ea a executat 5 din cei 10 ani de detenţie la care fusese condamnată pentru activitate împotriva siguranţei statului. Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne şi responsabil de arestarea ei era domnul Tătărescu.
Fiul ei s-a născut în temniţă. Un glonţ, încă aflat în piciorul ei, a oprit încercarea ei de evadare. A devenit faimoasă pentru rezistenţa ei fizică la grevele foamei;odată a rezistat 35 de zile, postind. În 1940, Armata Roşie i-a redat libertatea, oferind în schimbul ei pe un deputat ţărănist capturat. A mers la Moscova, devenind consiliera Kremlinului pe probleme româneşti şi s-a întors împreună cu Armata Roşie în 1944.
Aici a organizat mişcările de stradă (agitaţiile) din Bucureşti care au determinat căderea cabinetului Rădescu.“ („News Chronicle“, 8 noiembrie).
Cum vedea reprezentantul S.U.A debarcarea lui Tătărescu
Debarcarea lui Gheorghe Tătărescu şi instalarea Anei Pauker erau astfel apreciate de reprezentantul diplomatic al SUA la Bucureşti, Rudolf Schoenfeld:„Rapiditatea şi precizia cu care s-au derulat etapele arătate indică în mod clar că procedura a fost atent pregătită dinainte. Această situaţie este şi mai evidentă când se analizează evoluţiile din presa românească, presă care, cu excepţia unor abateri minore şi nesemnificative din partea «Drapelului» domnului Tătărescu şi a «Liberalului», este în întregime dirijată de comunişti. […]
Domnul Tătărescu a fost acuzat personal de responsabilitatea directă pentru delictele din ministerul său. S-a afirmat că se face vinovat cel puţin de neglijenţă criminală, dacă nu chiar de favorizare a activităţilor trădătoare ale su-bordonaţilor săi. În acest mod s-a pus la punct decorul pentru eliberarea lui din funcţie“.
Un corespondent diplomatic scria:„Singura deducţie care poate fi făcută despre atacul asupra domnului Tătărescu este aceea că el şi liberalii săi, deşi s-au conformat procesului implementării politicii comuniste în afacerile interne şi externe ale României, nu sunt consideraţi 100% satisfăcători.
Ultimul angajament public important al domnului Tătărescu a fost vizita sa în Cehoslovacia, împreună cu dr. Groza, unde s-au purtat convorbiri în vederea încheierii unui tratat de prietenie şi asistenţă mutuală, în septembrie. De la eliberarea României, el a răspuns protestelor Marii Britanii şi SUA împotriva suprimării drepturilor omului în ţară, cu referire la alegerile de anul trecut“.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ana-pauker-ii-pot-telefona-lui-stalin-oricand-doresc
///////////////////////////////////////
1941 – Masacrul de la Fântâna Albă: Trupele sovietice au ucis peste 2000 de români care au încercat să treacă granița din URSS în România.
LA 1 aprilie 1941, aproximativ 2-3000 de români din nordul Bucovinei, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, dar au fost secerați de grănicerii sovietici la Fântâna Albă.
NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulți români să treacă granița în România. Un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană pașnică de peste 3000 de persoane care se îndrepta spre granița sovieto-română.
Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase-icoane, prapuri și cruci din cetină. Grănicerii sovietici, ascunși în pădure, au tras în ei din plin, un foc continuu, în poiana Varnița, la circa 3 km de granița română. Cei care au supraviețuit, au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme.
Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.
Alţii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata), iar după ce au îndurat torturi, au fost şi ei aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreiesc al oraşului. Peste acea groapă s-a turnat şi s-a stins var.
Un număr exact al persoanelor ucise în acel mascaru nu poate fi dat, unele date arată că nu mai mult de 44 de persoane au murit încercând să treacă graniţa, dar alte documente ale martorilor locali spun că între 200 şi 2000 de victime în care s-a tras cu mitraliere sau care au fost sfâşiate de săbii sau chiar aruncate de vii în gropile comune.
Masacrul de la Fântâna Albă, un subiect îngropat de KGB
Subiectul nu a fost discutat până în anii ’90, fiind interzis de autorităţile sovietice şi apoi, de cele ucrainene. Abia în anul 2000, oficialii din Ucraina au permis organizarea unei slujbe pentru odihna românilor care şi-au dorit să trăiască în România alături de familiile lor.
Paul Goma scria că este cunocut tabloul general, dar nu se ştie numărul exact al victimelor. Nu se cunosc nici amănuntele cu privire la locul înhumării românilor masacraţi de 1 aprilie 1941, care există probabil în arhivele fostului KGB.
În ciuda demeresurilor de a se face lumină în cazul masacrului, s-a reacţionat doar prin tăcere. După 50 de ani de la masacrul din pădurea Barniţa, şeful de atunci al KGB, Igor Pikuza a recunoscut că marşul de la Fântâna Albă a fost o reacţie la presecuţiile la care era supusă populaţia românească din teritoriile ocupate de sovietici.
El a declarat atunci că persecuţiile erau făcute pe criterii de clasă, fiind deportaţi în primul rând funcţionarii, membrii partidelor politice, dar nu oameni de rând. Este evident că nu s-a întâmplat aşa, deşi nici această metodă de selecţionare a românilor care ar fi meritatsă fie deportaţi nu este una dreaptă, spune Goma.
Totuşi, în iunie 1941, 13 mii de familii de ţărani au fost trimise în Siberia şi Kazahstan. Cât priveşte masacrul, şeful KGB a spus că nu a fost vorba decât de trei sau cinci victime.
1945 – Bătălia navală de la Okinawa: Trupele americane au cucerit insula de la japonezi, după lupte violente, începând, astfel, ofensiva finală împotriva Japoniei.
1948 – Forțele sovietice din Germania au blocat căile de comunicație către sectoarele de ocupație american, britanic și francez din Berlin, declanșând prima criză a Războiului Rece.
2002 – A murit lunetistul finlandez Simo Häyhä, supranumit „Moartea albă” (n. 1905).
https://www.historia.ro/sectiune/calendar/articol/calendar-1-aprilie
////////////////////////////////////////
Oameni cu „superputeri”: cazuri pe care ştiinţa nu le poate explica pe deplin
Când te gândeşti la supereroi, inevitabil îţi vin în minte Superman, Spiderman sau cei din X-Men. Sunt şi alţi “supereroi”, iar cazurile lor sunt cu mult mai interesante decât mutaţiile creaţiilor Marvel. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Transplantul de cap, fixat pentru 2017: revoluţia în medicină poate fi… Americanii au creat prima proteză care „simte” aproape ca o mână reală… O eclipsă parţială de Soare are loc duminică. De unde poate fi văzut f… Oamenii în cauză, care dispun de “superputeri”, ar putea părea banali la prima vedere. Cei mai mulţi sunt capabili să picteze foarte bine legaţi la ochi ori sunt genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor. Pe scurt, au abilităţi speciale, dar sunt câteva persoane care se remarcă dintre aceştia. Caracteristicile prin care ei au captivat lumea depăşesc bariera de înţelegere a comportamentului uman şi devin subiecţi de cercetat de către oamenii de ştiinţă. Mediafax informează, citând collective-evolution.com, despre abilităţile care îi scot în evidenţă pe aceşti oameni. Ingo Swann vede la distanţă cum vezi tu cu binoclul CIA, NSA şi Universitatea Stanford au colaborat în cadrul unui studiu ce a vizat fenomenele parapsihologice. Experimentul, întins pe durata a peste două decenii, a inclus şi vederea la distanţă. Această “vederee la distanţă” se referă la capacitatea unei persoane de a descrie cu mare precizie un obiect aflat din punct de vedere geografic la sute de mii de kilometri de locul în care se află aceasta. Este vorba despre o capacitate specială care nu este deţinută de un singur om, ci de mai mulţi, iar acest lucru reprezintă un fapt verificat. În acele experimente, mai multe persoane au fost capabile să descrie obiecte distincte, aflate în încăperi separate, dar şi obiecte îndepărtate, aflate în zone în care acele persoane nu au călătorit niciodată. Specialiştii spun că această „superputere” constă în proiecţia conştiinţei în afara trupului şi trimiterea ei într-un loc aflat la mare depărtare de locul în care se află trupul persoanei respective. Ingo Swann a fost unul dintre participanţii la experiment şi a fost capabilă să „vadă” şi să descrie un inel din jurul planetei Jupiter despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau că exista la acea vreme. Ingo a reuşit apoi să „vadă” şi Luna, dar şi alte fenomene ciudate, cu ajutorul puterii sale pe care mulţi o includ în domeniul parapsihologiei. Uri Geller a devenit popular datorită telechineziei Un alt exemplu impresionant provine din cercetările întreprinse de fizicianul şi inginerul din domeniul aerospaţial Jack Houck. Alături de colonelul J.B. Alexander, Houck a întreprins o serie de experimente pentru a testa validitatea telechineziei (n.red.: mişcarea obiectelor cu puterea minţii). În acele experimente, participanţii erau învăţaţi cum să îşi iniţieze puterile telechinezice, folosind diverse obiecte din metal. Ei au putut astfel să îndoaie acele obiecte din metal doar prin puterea minţii, fără să aplice niciun fel de forţă manuală asupra lor. Au existat şi o serie de rapoarte despre mai mulţi indivizi (cei mai mulţi fiind copii) care erau capabili să „teleporteze” obiecte fizice întregi, dintr-un loc în altul. Un caz notabil este cel al lui Uri Geller, care, în timp ce ţinea o prelegere în clădirea Capitoliului din Washington, a reuşit să curbeze o lingură în faţa invitaţilor săi, fără să aplice nicio forţă de ordin mecanic asupra ei. Lingura a continuat să se îndoaie şi după ce Uri Geller a „lăsat-o” să cadă pe masă şi şi-a reluat discursul. Totuşi, experimentul se poate sau nu să fi fost o farsă, dar că fluxul conştiinţei are anumite efecte măsurabile asupra lumii materiale a fost deja foarte exploatat în literatura SF. În realitate, experimentul celor două fante cuantice este un exemplu în acest sens. Deşi savanţii au observat aceste tipuri de fenomene, nu au putut deocamdată să le explice. Stephen Wiltshire, autistul artist, şi “omul de gheaţă” Wim Hof Stephen Wiltshire, diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani, este un artist care desenează şi pictează peisaje urbane extrem de detaliate. El are capacitatea de a observa timp de doar câteva secunde fotografii ale unor oraşe şi apoi le reproduce în desenele sale cu o precizie extraordinară. Astfel, Stephen Wiltshire a reuşit să deseneze, din memorie, o imagine aeriană a oraşului Singapore, în cele mai mici detalii. Wim Hof a stârnit nedumerire în rândul comunităţii ştiinţifice atunci când, folosindu-se doar de meditaţie, a reuşit să stea scufundat în gheaţă timp de aproape două ore, fără ca temperatura internă a corpului său să se modifice în vreun fel. Reuşita sa este remarcabilă şi se înscrie în seria de dovezi care atestă importanţa rolului pe care conştiinţa îl joacă asupra felului în care corpul uman reacţionează la diverşi stimuli sau la diverse situaţii. După ce a reuşit să îşi menţină neschimbată temperatura internă a corpului în acel experiment, Wim Hoff a escaladat Muntele Everest în pantaloni scurţi, a rezistat cu brio răului de altitudine, a alergat maratonul din deşertul Namib fără să bea apă şi a demonstrat, într-un laborator medical specializat, faptul că este capabil să îşi influenţeze la comandă propriul sistem nervos vegetativ şi sistem imunitar. Călugării budişti care “ard” În timpul unei vizite într-o mănăstire îndepărtată în anii 1980, Herbert Benson, profesor de medicină la Universitatea Harvard, şi colegii săi au studiat un grup de călugări din Munţii Himalaya care puteau, prin Tum-mo (o tehnică yoga), să îşi mărească temperatura la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare cu aproximativ 17 grade Celsius. Este o diferenţă de temperatură considerabilă, iar cercetătorii nu ştiu nici până la acest moment cum puteau acei călugări să genereze o astfel de căldură. Lucrurile nu se opresc aici, pentru că aceiaşi cercetători au studiat un grup de călugări budişti iniţiaţi în tehnici avansate de meditaţie, în Sikkim, în India, şi au constatat că acei călugări puteau să îşi reducă activitatea metabolismului cu 64%. În 1985, cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat o înregistrare video în care acei călugări budişti reuşesc să usuce cearşafuri ude şi reci doar cu ajutorul căldurii generate de corpurile lor. Călugări care îşi petrec nopţile reci de iarnă dormind afară, la altitudinea de peste 4.500 de metri, în Munţii Himalaya, nu reprezintă nici ei ceva neobişnuit pentru locuitorii din acele zone. Daniel Tammet, un om cu un creier “de computer” În 2004, Daniel Tammet a devenit cunoscut după ce a „recitat” din memorie primele 22.414 zecimale ale constantei matematice Pi (n.red.: cunoscut de mai toată lumea drept 3,14), în 5 ore şi 9 minute, fără să comită vreo eroare. Performanţa sa a fost înregistrată la Muzeul de Istorie a Ştiinţei din Oxford şi a reprezentat un record european. În acelaşi an, Daniel Tammet a fost diagnosticat cu sindromul savantului autist. El poate să realizeze o serie de sarcini mintale complexe şi să înveţe cu o rapiditate de care minţile „normale” nu sunt capabile. Tammet spune că diferenţele dintre minţile savante şi minţile nonsavante au fost exagerate de reprezentanţii industriei medicale. El consideră că aceste capacităţi uluitoare nu reprezintă rezultatul unui “capriciu” genetic, ci mai degrabă rezultatul unei forme bogate şi complexe de gândire asociativă şi imaginaţie.
https://adevarul.ro/tech/stiinta/oameni-superputeri-cazuri-stiinta-nu-explica-deplin-1_55f6ba86f5eaafab2c97fcf3/index.html
////////////////////////////////////////
O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja
Milionarul care plănuiește să trăiască veșnic
Carne crescută în laborator, în Australia
Într-o lume a superoamenilor, va deveni din ce în ce mai greu să rămâi un simplu muritor
O noua rasă umană este în dezvoltare, un mix perfect între biologie și lumea digitală. Adepţii biotehnologiei se plasează la graniţa dintre vis și realitate, pentru că încearcă să updateze creierul, trupul şi natura umană în modalităţi ce sfidează limitele imaginaţiei, susţine un articol din publicaţia Vox.
Dacă n-aţi auzit încă de termenul „biohacking”, probabil că aţi citit despre practici bizare cărora li s-ar putea aplica această etichetă. Poate că l-aţi văzut pe Jack Dorsey, CEO la Twitter, în clipuri care laudă beneficiile postului intermitent şi ale consumului de suc de sare în fiecare dimineaţă. Poată că aţi citit despre fostul angajat NASA, Josiah Zayner, care se injectează cu ADN, folosindu-se de tehnologia de editare genetică CRISPR sau despre indivizi care şi-au implantat un cip în braţ.
Biohackerii care au, în acest moment, cea mai mare notorietate sunt cei care experimentează pe propriile lor trupuri, în afara spaţiului tradiţional al laboratoarelor şi al instituţiilor de cercetare, în speranţa că-şi vor maximiza performanţa fizică şi cognitivă. Aceştia formează o ramură a transumanismului, mişcare ce militează ca umanitatea să se folosească de tehnologie pentru evoluţia speciei. Unii dintre biohackeri au doctorate în ştiinţă, alţii sunt doar amatori. Iar metodele prin care-şi modifică biologia sunt la fel de diverse ca şi ei.
România nu mai are cei mai ieftini carburanți din UE
Vești bune despre Visa Waiver
Orașe ucrainene, după cinci săptămâni de război
Mariupol, imaginile coșmarului
În Mariupol nu mai este deloc mâncare
De ce Serbia nu va condamna războiul lui Putin
Cum colaborează România și Germania în criza ucraineană?
Putin mulțumește trupelor ruse din Ucraina
Ucraina. Strigăte de ajutor din iad
Ce este biohackingul
O definiţie mai nimerită pentru biohacking ar putea fi încercarea de a-ţi manipula creierul şi trupul pentru a le optimiza performanţele, departe de graniţele medicinei alopate. Printre corifeii acestui curent se numără Dave Asprey, un biohacker care a creat compania de suplimente Bulletproof. Pentru el, biohacking-ul este „arta şi ştiinţa de-a schimba mediul din jurul tău, astel încât să deţii controlul complet asupra propriei biologii.” Asprey adoră să experimenteze pe trupul său: îşi injectează celule stem în încheieturi, ia zeci de suplimente zilnic, se scaldă în lumină roşie şi multe alte nebunii. E animat de dorinţa de-a trăi măcar 180 de ani. Câteva dintre procedurile sale sunt folosite de secole de oameni, cum ar fi meditaţia Vipssana sau postul intermitent. Ambele fac parte şi din rutina lui Dorsey: şi el meditează două ore pe zi, mănâncă doar o singură masă în timpul săptămânii şi ţine post negru în weekend. Criticii sunt îngrijoraţi că toate acestea sună ca o boală de alimentaţie şi că îi îndeamnă şi pe alţii la un stil de viaţă extrem. Şi, credeţi-ne, este extrem: Dorsey se scaldă în fiecare dimineaţă într-o baie de gheaţă, înainte să meargă pe jos 8 kilometri până la cartierul Twitter.
Există o puzderie de terapii, de la crioterapie, neurofeedback, la bazine plutitoare virtuale… pe care cei din Silicon Valley, şi nu numai, cheltuiesc sute de mii de dolari. Cea mai radicală specie de biohackeri, pe nume grinders, merg până la a-şi implanta cipuri de computer în corp. Implanturile le permit să facă totul, de la deschiderea uşilor, la monitorizarea subcutanata a nivelului glucozei din sânge. Pentru Zoltan Istvan, candidat la preşedinţie ca liderul Partidului Transumanist, să ai un implant e amuzant şi convenabil: „Mă bazez foarte mult pe tehnologie”, declara el publicaţiei New York Times. „Lacătul electric de la uşa mea de intrare are un scanner de cip şi e plăcut să mă duc să fac surfing şi jogging fără să car după mine cheile”. Istvan mai spune că „pentru cei fără braţe funcţionale, implanturile din picior sunt modalitatea cea mai simplă de-a folosi echipamente casnice cu cititoare de cipuri”.
Milionarul care plănuiește să trăiască veșnic
Biohackerii vor să-şi extindă viaţa într-o manieră radicală. Refuză să-şi accepte limitările fizice – sunt convinşi că le pot înfrânge folosindu-se de o varietate de soluţii high şi low tech. Şi nu doresc să aştepte rezultatele unor testări medicale interminabile, vor să-şi transforme viaţa chiar acum.
Milionarul Serge Faguet, care plănuieşte să trăiască veşnic, declară şi el: „Aici, în Silicon Valley, oamenii au o mentalitate tehnică şi văd totul ca o problemă de inginerie. Mulţi ne privesc ciudat, dar de îndată ce metodele noastre vor da rezultate, prejudecăţile se vor topi.”
Ştiinţa este, evident, sceptică. De pildă, în ceea ce priveşte postul intermitent există multe studii care spun că acesta ar fi bun pentru animale, dar foarte puţine făcute pe oameni.
Însă curiozitatea e mare: biohackerii doresc să estompeze linia de demarcaţie dintre om şi maşină şi se entuziasmează atunci când descoperă noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi trupurile cu ajutorul tehnologiei. Filosofia lor e simplă: simt nevoia să vadă cât de mult pot fi forţate limitele fizicului uman. Unii sunt chiar bolnavi şi nu vor să nu se mai simtă rău. Alţii visează să rămână deştepţi şi puternici pe o perioadă cât mai lungă de timp.
Dar aceste scopuri nobile pot escalada. Odată ce ai pornit-o pe acest drum, mai e loc de întoarcere? De ce să te opreşti, de ce să nu încerci să te îmbunătăţeşti şi mai mult şi mai repede, să devii un superman nemuritor?
Unii dintre biohackeri cred cu tărie că vor descoperi tinereţea veşnică cu ajutorul tehnologiei. Gerontologul Aubrey de Grey susţine că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja.
Carne crescută în laborator, în Australia
Dar nu doar oamenii de ştiinţă excentrici, ci şi artiştii experimentali sunt interesaţi de biohacking. Pentru ei, biologia face parte din paletă. Oron Catts şi Ionat Zurr de la Universitatea de Vest din Australia au fost primii care au creat şi au servit carne crescută în laborator. Cu ajutorul unor celule prelevate de la broască au reuşit să crească mici fripturi din carne de batracieni pe care le-au expus într-o expoziţie din Franţa intitulată Bucătărie dematerializată.
Toate acestea sună straniu: când auzim de oameni care se folosesc de ingineria genetică ca experimenteze, ne cam apucă ameţeala şi e imposibil să nu ne întrebăm unde vom ajunge ca specie.
Într-o lume a superoamenilor, va deveni din ce în ce mai greu să rămâi un simplu muritor
Neofobia, sau frica de nou, n-ar trebui să ne împiedice să remarcăm nişte adevăruri vechi: am alterat natura umană chiar de la început. Inventarea agriculturii, de pildă, ne-a transformat din vânători nomazi în civilizaţie sedentară. Aşadar, oamenii primitivi erau deja biohackeri.
Însă articolul din Vox atrage atenţia asupra unui pericol real: pe măsură ce devenim mai deştepţi, mai puternici şi chiar nemuritori, făurim o societate în care toată lumea e presată să-şi modifice biologia – chiar şi atunci când nu vrea. Să refuzi să te upgradezi ar putea însemna un uriaş dezavantaj profesional. Ar însemna că refuzi optimizarea. Într-o lume a superoamenilor, va deveni din ce în ce mai greu să rămâi un simplu muritor.
Editor web: Cristina Tudor
https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/gadget/o-noua-rasa-de-oameni-creata-printr-un-procedeu-controversat-expert-prima-persoana-care-va-trai-1-000-de-ani-s-a-nascut-deja-1177993
///////////////////////////////////////
O nouă rasă umană, creată în laborator. Cum va reuși manipularea genetică să dezvolte super oameni
de Sabina Dumitru
Manipularea genetică va dezvolta super-oameni
Această practică se foloseşte acum doar pentru a preveni transmiterea unor afecţiuni
Cercetătorii americani lucrează intens la crearea copilului perfect
În viitor am putea avea generaţii de super oameni. Americanii lucrează intens la crearea copilului perfect. Vrei să fie blond, cu ochii albaştri, inteligent şi atletic? Vei putea să programezi toate aceste caracteristici la copilul tău, dinainte de-a se naşte, prin manipulare genetică. Va trebui să mai aștepți totuși câțiva ani. Momentan practica se folosește pentru a preveni dezvoltarea unor boli la făt.
„Înţelegem o parte, de exemplu pentru ochii albaştri ştim o anume mutaţie care determină, dar genetica este foarte complexă, a trăsăturilor în general şi nu înseamnă că dacă schimbăm o parte din ADN, vom ajunge la rezultatul pe care îl vrem.”, a explicat Mircea Iliescu, Genetician la Universitatea din Cambridge.
Modificarea genetica a oamenilor ridica totusi probleme din punct de vedere etic spun preotii. Si nici mamele din Romania nu sunt inca pregatite pentru asta.
„A interveni prealabil pe genomul uman, încât să spunem, uite, aşa vreau să arate caracterul genetic al acestei fiinţe, mi se pare că ne jucăm de-a Dumnezeu. Avem exemple în Sfânta Scriptură cu Patriarhii Vechiului Testament care trăiau sute de ani. Cum trăiau sutele alea de ani? Fără să fie modificaţi genetic.”, a precizat Dinu Criste, preot.
„Ar trebui să rămână departe acest proces, cu toţii ne dorim perfecţiunea dar cred că ar trebui s-o căutăm mai întâi în interior, la suflet să lucrăm, decât la ochii albaştri, părul blond sau alte lucruri pe care le poţi corecta după aceea dacă chiar sunt o problemă”, a mărturisit Andreea Dinu, mamă.
https://alephnews.ro/guvern/o-noua-rasa-umana-creata-in-laborator-cum-va-reusi-manipularea-genetica-sa-dezvolte-super-oameni/
///////////////////////////////////////
Lavrov, robotul mincinos al lui Putin: „Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina!”
de Robert Mateescu
Serghei Lavrov – Vladimir Putin
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi, în conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii cu omologul său ucrainean Dimitro Kuleba, la Antalya (Turcia), că Rusia nu plănuieşte să atace alte ţări. În acest context, Serghei Lavrov a făcut o afirmație uluitoare, de un cinism insuportabil: „Noi nu am atacat Ucraina!”.
Incredibila minciună a fost livrată de ministrul rus de Externe în siajul unei alte promisiuni pe care, date fiind antecedentele personajului și ale șefului său Vladimir Putin, nu o crede nimeni.
„Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina”, a declarat Lavrov, răspunzând unei întrebări. Jurnaliștii au rămas siderați, iar unul dintre ei – un american – i-a spus explicit, în formularea unei alte întrebări, că nivelul de credibilitate al unor asemenea afirmații este zero.
Serghei Lavrov a mai trimi avertismente către „cei care trimit arme în Ucraina”, precum și către „cei care trimit merecenari în Ucraina”.
„Trebuie să fie conştienţi că răspund pentru acţiunile lor! Creează un pericol colosal, inclusiv pentru țările lor”, a amenințat Lavrov, reprezentantul unei țări agresoare, care în războiul din Ucraina a apelat deja la mercenari ceceni și sirieni, precum și la cei din Grupul Wagner (înființat și finanțat de Kremlin).
„Nu cred că ar putea începe un război nuclear”
Serghei Lavrov a exclus „orice fel de dependenţă viitoare de Occident” a Rusiei, pe motiv că „ştim că ne va trăda din nou, aşa cum îşi trădează propriile sale valori”, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
„Rusia nu a folosit niciodată petrolul şi gazele sale ca armă” şi „va avea întotdeauna pieţe pentru exporturile sale energetice”, a afirmat șeful diplomației de la Moscova.
Întrebat despre riscul unui război nuclear, Serghei Lavrov a răspuns: „Nu vreau să cred şi nu cred că ar putea începe un război nuclear”. Iar zvonurile despre un potenţial atac rus împotriva statelor baltice „par să fie farse vechi”.
În ce priveşte bombardarea, miercuri, a unui spital de copii din Mariupol, Lavrov a mințit în rafală, spunând că bombardamentul a avut loc după ce clădirea fusese ocupată de forţele ucrainene, iar înăuntru nu se aflau pacienţi.
Întâlnirea din Antalya, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa ministrului de Externe al Turciei, Mevlüt Çavusoglu, a fost prima la acest nivel între Moscova şi Kiev, de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, pe 24 februarie, cu exact două săptămâni în urmă.
Kuleba a cerut „o încetare a focului”, dar Lavrov nici n-a vrut să audă
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, s-a declarat dezamăgit de lipsa unui unui progres în urma discuţiilor de joi cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Kuleba a spus că nu s-a putut conveni o încetare a focului în Ucraina și nici siguranța coridoarelor umanitare.
„Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a declarat Dmitro Kuleba în faţa presei, la finalul discuțiilor cu Serghei Lavrov.
„Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”, a subliniat Kuleba, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
„Noi doream să obţinem o încetare a focului de 24 de ore. Lavrov a spus că Moscova dorea să vorbească despre coridoare umanitare”, a spus Kuleba, precizând că este neapărat necesar un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş vizat de intense bombardamente, dintre care unul a lovit un spital de copii.
„Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă”, a adăugat ministrul de Externe ucrainean.
„Sunt hotărât să continui eforturile, pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi”, a mai declarat Dmitro Kuleba. Dar e nevoie de „discuţii serioase şi constructive; dacă Rusia este pregătită pentru ele, şi noi suntem”.
Conform unui comunicat anterior al Ministerului de Externe ucrainean, Kuleba urmărea să obţină „o încetare imediată a focului, o ameliorare a situaţiei umanitare la Mariupol, Harkov, Sumî, Volnovaha şi alte oraşe ucrainene, o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Putin ne amenință prin gura lui Lavrov: „Țările care livrează arme Ucrainei creează un pericol colosal, inclusiv pentru ele însele”
* Un fake news rostogolit de Antena 3, parte a „războiului hibrid”, a provocat isterie națională la benzinării. Românii au făcut cozi uriașe să umple tomberoane, canistre și pungi de plastic, speriați că prețul va ajunge la 10-11 lei litrul
* VIDEO. „Vă puteți opri?! Băieții noștri distrug acolo hoarda fascistă!” Moderator TV putinist, atac violent la un colonel rus care spunea adevărul despre morții din Ucraina
* Rusia intră în incapacitate de plată la mijlocul lunii viitoare. Economia e în pragul colapsului, Banca Națională impune restricții drastice. Disperați, rușii încearcă să-și vândă petrolul cu discount de 20%
* „Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia
* Directorul CIA: Putin și-a bazat decizia de a ataca Ucraina pe 4 presupuneri, toate false. Invazia nu merge cum se aștepta, iar „acum e supărat și frustrat”
* Planul în 6 puncte al lui Boris Johnson pentru a-l pune pe Putin cu botul pe labe. Posibil și punctul 7: embargo total pe gazele și petrolul din Rusia
* Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”
* VIDEO. Jefuitorii caselor abandonate sunt legați de stâlpi, cu pantalonii în vine, și bătuți cu nuiele, în orașele ucrainene aflate sub asediul rușilor
* VIDEO. Garda Națională Rusă, măcelărită la intrarea în Harkov. „Nimeni nu ne va impune dictatura sa!” / „Acest om a venit să «denazifice» Ucraina și acum zace sub zăpadă”
* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”
* Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina să lupte contra rușilor: “Trebuie să ajut”
* Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”
* „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”
* Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”
* Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”
* Japonezii i-au prins descoperiți pe ruși și vor să-și recupereze Insulele Kurile, ocupate de sovietici în cel de-al Doilea Război Mondial!
* Sondaj INSCOP: Putin trage în jos și partidul rusofil AUR – 3,5 procente pierdute într-o lună! PSD scade constant, PNL crește spectaculos, USR crește ușor
* Proiect de lege: în „situație de criză”, toți bărbații între 18-60 de ani pot fi încorporați. Armata primește puteri sporite
https://ziaristii.com/lavrov-robotul-mincinos-al-lui-putin-nu-planuim-sa-atacam-alte-tari-noi-nu-atacat-nici-ucraina/
///////////////////////////////////////
///////////////////////////////////////…………………
…………………………….
RESTAURAREA IMPERIULUI RUS
https://barzilaiendan.com/2021/07/06/rusia-confirma-profetiile-gog-si-magog-nu-se-asimileaza-cu-europa/
În 2005, președintele rus a numit căderea imperiului sovietic „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Având în vedere zeci de milioane de cetățeni sovietici persecutați, arestați și distruși de sistemul autoritar, cei mai mulți dintre noi suntem de părere opusă! Putin nu numai că plânge căderea URSS – ci este hotărât să-l refacă la toată gloria Imperiului rus!
Și-a făcut clar obiectivele în august 2008, când Rusia a invadat fosta republică sovietică Georgia. În ediția noastră din octombrie 2008 a Trumpetului, am scris: „Invazia rusă a Georgiei în august marchează începutul unei noi ere periculoase în istorie. Aceasta a fost prima grevă a creșterii superputerii asiatice – și mai mult pentru a veni! Unitatea europeană va începe o lovitură împotriva Georgiei? Va exista o criză în Ucraina? Acest pământ este pachetul de paine al Rusiei și, fără îndoială, Rusia este gata să ducă un război pentru aceasta.”
Aveam cu siguranță dreptate cu privire la dorința Rusiei de a prelua puterea asupra Ucrainei! Știam asta pentru că trecutul lui Putin era marcat de un rău diabolic comparabil cu cel al lui Joseph Stalin. Acest lucru este demonstrat de abundența de fructe. Se spune în Scripturi: „Prin roadele lor le vei cunoaște” (Matei 7:20). Majoritatea politicienilor noștri nu vor învăța niciodată această lecție. Ei continuă să creadă în stilul de viață înșelător al domnului Putin!
Putin a alungat America din Orientul Mijlociu. Acum Rusia este singura putere mondială care poate influența cu adevărat regiunea. Și acum China împinge America din Asia. ACESTE PROCESURI TREBUIE SĂ FIE EXECUTATE ÎN TIMP DE SUPERPOWERUL AMERICAN.
Analizând istoria recentă a Rusiei, se poate prezice viitorul imediat. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu sunt ghidați de realitate, dar se prefac a fi ceea ce își doresc.
Când adăugați împreună profeția biblică și o bună înțelegere a istoriei, puteți vedea viitorul cu o claritate uimitoare.
De câțiva ani, Ucraina se străduiește să adere la Uniunea Europeană. În 2009, ea s-a alăturat programului european de cooperare estică, pe care speră să îl folosească ca pas tranzitoriu către UE. Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, intenționează să semneze un acord de asociere pe 29 noiembrie, care ar marca un nou grad de integrare în UE. Cu toate acestea, pe 21 noiembrie, Ianukovici și-a anunțat brusc REFUZUL de a semna acordul.
Mulți analiști și jurnaliști au fost șocați. Ei se așteptau ca Ucraina să semneze acordul și să adere la UE, sau cel puțin să devină aliatul său într-un fel sau altul.
DE CE PREȘEDINTELE UCRAINEAN A FĂCUT O TURĂ ATÂT DE BRUSCĂ?
La sfârșitul lunii noiembrie, a rezultat că președintele Ianukovici a plecat în secret la Moscova la începutul acestei luni pentru a se întâlni cu președintele Putin. Niciun jurnalist sau analist nu a fost conștient de această întâlnire până pe 21 noiembrie, când Ianukovici a anunțat această respingere pivotă.
De-a lungul anilor, domnul Putin a amenințat și hărțuit Ucraina. Ucraina are nevoie de gaz rusesc, iar Moscova a întrerupt fluxul de gaze în Ucraina de trei ori în timpul iernilor dure. Putin a strâns șuruburile, a întrerupt furnizarea de bunuri ucrainene și a făcut presiuni asupra Ucrainei, care depinde de piața rusă.
Această strategie pe termen lung a adus Ucraina periculos de aproape de colapsul financiar.
Într-o întâlnire secretă la începutul lunii noiembrie 2013, Putin a acceptat să ușureze aceste măsuri ucigătoare. De asemenea, i-a oferit lui Ianukovici o recompensă monetară substanțială, care trebuia să-l ajute să-și păstreze puterea – cu condiția ca președintele ucrainean să renunțe la acordul cu UE.
Experții sunt de acord că ACESTE MĂSURI au condus la respingerea acordului de către Ucraina! „Factorul decisiv a fost presiunea fără precedent din partea Rusiei”, a declarat fostul președinte polonez și mediator Aleksander Kwasniewski. „Rușii au folosit fiecare armă în arsenalul lor.”
„Aceasta este o întrebare de peste cap”, a scris columnistul Charles Krauthammer. „Ucraina nu este doar cea mai mare țară din Europa, ci este piatra de temelie a DREAMULUI DE RESTAURARE A IMPIRULUI RUSS, a puterii asupra vecinilor și a răsplătirii răspândirii de 25 de ani a libertății și unității în Europa care a urmat victoriei Americii în Războiul Rece” (5 decembrie 2013); toate selecțiile sunt făcute de mine).
După anunțarea lui Ianukovici, jumătate de milion de oameni au ieșit pe străzile Kievului. Acești oameni s-au simțit trădați și asupriți. Se temeau de umbra adunătoare a Rusiei autoritare. Nu voiau să se întoarcă la mama Rusiei și nu voiau să facă parte din imperiul lui Vladimir Putin. De câteva săptămâni au protestat și au cerut demisia lui Ianukovici; au folosit chiar forța. Protestatarii s-au descurcat bine – Ianukovici a fost eliminat în februarie 2014.
Putin știa de multă vreme că o alianță între Ucraina și Europa i-ar limita sever puterea. Scopul său este restabilirea imperiului sovietic. Acest imperiu a fost construit ținând cont de prezența Ucrainei în componența sa. Ucraina este coșul de paine al Rusiei. Până în zilele noastre, cea mai mare bază militară din afara Rusiei se află în Ucraina.
Putin a exercitat atât de multă presiune asupra Ucrainei, deoarece acest stat este piatra de temelie a visului său de a reconstrui Imperiul Rus! Piatra de temelie este piatra care împiedică prăbușirea arcului. Domnul Putin a făcut tot ce a stat la dispoziție pentru a-și menține visul în noul imperiu sovietic de la prăbușire. Și asta a însemnat să punem presiune semnificativă asupra Ucrainei.
ACELA O PERSOANĂ – O PERSOANĂ – ESTE RESPONSABILĂ PENTRU UNUI MARE SHIFT GEOPOLITIC ESTE DE O SEMNIFICARE DEPĂRĂTOR. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut voința de a-și folosi puterea și de a MULTA TREBURILE REGATULUI, pentru a folosi cuvintele lui Haggai (puteți comanda o copie gratuită a broșurii noastre Haggai: Domnul a început să zguduie Tronurile Regatelor pentru a înțelege mai bine sensul acestor cuvinte).
Acesta este Prințul Rusiei în afaceri.
Unii dintre cei mai importanți savanți și jurnaliști au numit invazia lui Putin a Ucrainei o criză INCREDIBILĂ. Despre acest lucru nu se vorbește prea mult în presa americană, dar a schimbat cursul istoriei mondiale. A adus lumea UNU MAI MARE PAS mai aproape de Al Doilea Război Mondial!
Cunoscând intențiile și roadele lor, ar fi trebuit să-i fi prevăzut disponibilitatea de a prelua puterea asupra Ucrainei – „piatra de temelie a … Imperiului rus reînviat”. Aceasta este cheia planurilor lui Putin pentru viitorul Rusiei. I-a revenit să corecteze ceea ce el consideră „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”.
În anii 90, Germania a preluat conducerea în Europa, Statele Unite și Națiunile Unite pentru a-i scoate pe Balcani din fosta Uniune Sovietică. Este probabil că, la un moment dat, Germania a încheiat un acord cu Rusia și a refuzat să intervină asupra cuceririi lui Putin a Ucrainei.
Germanii au semnat deja un acord cu Rusia înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. O trădare similară se va repeta în viitorul apropiat.
Deci, ei fac afaceri!
Germania s-a confruntat literalmente cu întreaga lume pentru a prelua controlul asupra Balcanilor (citiți broșura noastră „Cucerirea Germană a Balcanilor”). Cu toate acestea, Germania nu a făcut nimic pentru a ajuta Ucraina, care a devenit aproape membră a Uniunii Europene! Nu vi se pare complet inutil?
Există multe semne că apare o nouă alianță între Germania și Rusia. Ce fac Germania și Rusia în umbrele din culise?
UMILIREA AMERICII
Unii politicieni americani au numit Germania cea mai apropiată prietenă a noastră în Europa. Profeția biblică mărturisește că Germania va trăda America, Marea Britanie și poporul evreu, așa cum nicio altă națiune nu o făcuse înainte (toate acestea sunt explicate în cartea noastră despre Ezechiel)!
Biblia prezice că „iubiții” noștri vor comite cea mai grea trădare. Acesta este gradul de naivitate și autoamăgire a superputerii americane și a aliaților acesteia în politica externă.
Invazia Ucrainei a fost o mișcare foarte îndrăzneață pentru Rusia! America nu a făcut nimic. WASHINGTON ESTE ATÂT DE CE N-A FOST GESTIONAT PENTRU A FURNIZI SUPORTUL FIRMEI ÎN PROTESTAREA UCRAINĂ!
În 1994, America i-a convins pe ucraineni să scape de armele nucleare sovietice. Le-am promis protecția noastră. Cu toate acestea, nu am fost nici măcar suficienți pentru a le trimite arme convenționale, pentru a putea respinge invazia rusească! Aceasta este atitudinea noastră trădătoare față de aliații noștri!
Puțini americani înțeleg dezastrul asta înseamnă pentru viitorul Americii. Pe măsură ce Europa condusă de Rusia, China, Iran și Germania câștigă putere și influență, politica externă a Americii a devenit un stoc de râs!
Cu toate acestea, unii europeni își dau seama că acțiunile lui Putin în Ucraina nu sunt un incident izolat. Putin face tot posibilul pentru a împiedica Georgia, Ucraina și restul fostei Uniuni Sovietice să dezvolte relații strânse cu Europa.
În 2014, domnul Putin a eliminat Statele Unite din ușa sa, împingând Kirgazistanul să alunge America din Manas. A fost ultima bază militară americană din Asia Centrală. Ea a fost principala bază de transbordare a operațiunii militare americane din Afganistan. Putin a oferit Kârgâzstanului o afacere importantă privind armele în schimbul refuzului de a reînnoi contractul de închiriere din America de Manas, încheiat în iulie 2014 – și a obținut ceea ce și-a dorit. De asemenea, el a convins administrația Obama să retragă programul de apărare împotriva rachetelor pe care America intenționa să îl implementeze în Europa.
Intervenția rusă în Orientul Mijlociu a permis brutalului regim sirian să dețină puterea. În plus, tocmai acest lucru a permis Iranului să se apropie de obținerea de arme nucleare.
În propria țară, Putin a transformat presa în aparatul său personal de propagandă. El a slăbit semnificativ democrația și a scos ghearele Dumei.
Putin și hoții săi din Kremlin și-au folosit puterea politică pentru a prelua controlul celor mai profitabile companii din Rusia, cum ar fi gigantul petrolului Yukos. În 2003, Grupul de informații Jaina a scris despre aceste preluări ale statului: „Este clar că Rusia trece printr-o tulburare politică masivă. Aceasta poate fi numită doar NAȘTEREA unei noi republici rusești … Această nouă republică va continua să reprezinte un amestec de economii de piață și de stat. Cu toate acestea, va deveni o țară în care pârghiile puterii politice și economice rămân în mâinile președintelui Vladimir Putin. PREȘEDINTELE RUSE A ORGANIZAT DECIZIA SA PROPRIE „. Aceste procese au câștigat impuls doar în anii de la redactarea raportului.
Iată ce am postat pe TheTrumpet.com pe 20 februarie 2014: „Vladimir Putin a fost în spatele războiului Rusiei împotriva Ceceniei, care a dus la peste 160.000 de morți. Se știe că Vladimir Putin este responsabil pentru încercarea de asasinat din 2004 pe șeful opoziției ucrainene, Viktor Iușcenko. Vladimir Putin și China sunt responsabili pentru vetoarea unui șir de sancțiuni ale ONU împotriva unora dintre cele mai temătoare regimuri ale lumii „.
„Acțiunile lui Putin în Rusia sunt deranjante și dezgustătoare. Este suspectat de moartea a peste 130 de jurnaliști de la inaugurarea sa ca președinte. El a distrus afacerile private, a zdrobit presa independentă, a pus infrastructura energetică a Rusiei sub controlul total al statului și a călcat pe Constituția rusă. În decembrie 2013, Putin a demis cea mai mare agenție de știri din țară, înlocuind-o cu Rusia Segodnya, care este, de fapt, un instrument pentru promovarea imaginii dorite a Rusiei în afara granițelor sale. În ianuarie 2014, singura organizație independentă de știri televizate, Dozhd TV, a fost amenințată în urma publicării unui sondaj care a supărat Kremlinul la un moment dat.
Occidentul a refuzat în cea mai mare parte să observe profunzimea răului pe care acest om îl întruchipează. Sub domnia sa, Rusia a devenit cea mai periculoasă superputere din lume. Puterea militară a Americii este în scădere rapidă, iar voința sa este complet ruptă.
PRIMUL TOAT CRIZEI ÎN UCRAINA ÎN BAZA CONCURENȚEI SUA. A DEMONSTRAT că SUPERPOWERUL AMERICAN ESTE ÎNTOTDEAGĂ DE LA ETAPA MONDIALĂ! Unde mai este America un exemplu pentru lume? Tot ce vedem este retragerea ei rușinoasă.
Aceasta înseamnă că unul dintre aceste imperii prădătoare și agresive va cădea în curând asupra Statelor Unite și le va devora. Aceasta este o lecție de istorie. Mai important, însă, profeția biblică prezice acest lucru.
Președintele Putin are o putere militară pe care nu se va teme să o folosească. America este puternică, dar îi lipsește voința de a-și folosi puterea. Acesta este motivul pentru care ne temem de acest „imperiu malefic”, așa cum l-a numit odată președintele Ronald Reagan. Niciun conducător rus nu a fost comparat cu Putin în gradul de rău diabolic din zilele lui Iosif Stalin.
Criza ucraineană continuă, iar America este latentă. Cu toate acestea, EUROPA este preocupată de profunzime! Schimbările pe care le-a provocat în Germania și Europa vor transforma TREBURILE REGELE!
Sub guvernarea lui Putin, Rusia înarmată cu bombe nucleare își transformă mașina de război într-o armată modernă, avansată din punct de vedere tehnologic din secolul 21 (armata americană se confruntă cu o lipsă periculoasă de resurse, iar o parte semnificativă a acesteia este depășită).
Prin metodele sale dure, președintele Putin nu numai că a readus Rusia la rolul său de putere mondială, dar și-a cimentat locul la cârma sa.
Există mulți conducători autoritari pe această lume. Totuși, Vladimir Putin trebuie să privim cu atenție specială. LISTA SERVICIULUI, NAȚIONALITATEA ȘI IDEOLOGIA CERTIFICĂ CE ESTE EL CARE EXECUTĂ PROFEȚIA BIBLICALĂ PRINCIPALĂ. Intervalul de timp al domniei sale indică, de asemenea, că nimeni în afară de el nu va îndeplini profeția din capitolele 38 și 39 din Ezechiel.
MENTALITATEA KGB
Pe 23 ianuarie 2016, Washington Post a publicat un articol al lui Peter Holia intitulat „Moartea unui fost operator KGB amintește de trecutul lui Vladimir Putin ca spion”. Citat: „În calitate de copil pufos pe stradă care și-a petrecut copilăria într-o clădire de apartamente sovietice aglomerată, Vladimir Putin a visat la ceva mai mare.”
„Când a devenit adolescent, a ajuns la concluzia că ceva a fost o carieră ca ofițer de informații.”
„Chiar înainte de a absolvi școala, am avut dorința de a lucra în inteligență. – citează biografia lui Putin postată pe site-ul Kremlinului. – Adevărat, mi-am dorit curând să devin marinar. Dar apoi din nou un cercetaș”.
„Biografia remarcă faptul că tânărul și ambițiosul Putin a vizitat chiar sala de recepție publică a KGB și a întrebat cum să devină ofițer de informații. I-au spus că poate începe prin a servi în armată sau a merge la facultate, de preferință la școala de drept.
„De atunci”, a citat site-ul Putin, „am început să mă pregătesc să intru în facultatea de drept la Universitatea de Stat din Leningrad”.
„PUTINUL I-A PUS BIOGRAFERILOR CARE ATRIBUIREA UNUI VIAȚE SPY A FOST INTERESATĂ ÎN MAI MAI MULTE DE CELE MAI MULTE DE IDEALE”.
„Ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost modul în care forțele mici, literalmente forțele unei persoane, pot realiza ceea ce armatele întregi nu au putut face. – citat de The Telegraph. – Un cercetaș a decis soarta a mii de oameni ‘
„Putin și serviciul de informații externe KGB au fost în știri după ce a raportat că a fost foarte probabil să aprobe asasinarea unui alt fost operator KGB, Alexander Litvinenko, potrivit unui studiu publicat joi (21 ianuarie 2016) de Trezoreria Britanică. Litvinenko, un ofițer KGB transformat agent de informații britanic, a fost ucis în urmă cu aproape un deceniu după ce a băut poloniu radioactiv cu o ceașcă de ceai verde.
„Asasinarea în stil KGB, pe care o comisie parlamentară a numit-o„ grevă nucleară în miniatură pe străzile Londrei „, va atrage atenția asupra altor morți suspecte în rândul adversarilor lui Putin”, au scris Griff Witte și Michael Birnbaum în Washington Post.
„Pe patul său de moarte, Litvinenko l-a acuzat personal pe Putin că i-a aranjat atât moartea, cât și o serie de alte crime, inclusiv terorism și pedofilie.”
„La câțiva ani de la creșterea bruscă a puterii, rămâne întrebarea: CUM AFECTEAZĂ SERVICIUL KGB al PUTINULUI VIZIONAREA LUMII ȘI CUM CONTINUĂ INFLUENȚA REGULUL său?”
Aceasta este o întrebare importantă la care majoritatea politicienilor – inclusiv președintele Statelor Unite, Donald Trump – nu au reușit să răspundă corect.
„Criticii ardenți cred că obiceiurile sale autoritare sunt o moștenire a serviciului nemilos de informații care l-a transformat într-un spion priceput. „PUTIN”, a spus jurnalista rusă Maria Gessen pentru The Telegraph în 2012, „PRESTATURI KGB RESTAURATE PE SCALA DE STAT”.
” IDEOLOGIA COMUNISMULUI A FĂCUT, dar gândirea și metodele serviciilor sale secrete nu au plecat nicăieri „, a spus Alexei Kondaurov, un fost general KGB, care a intrat în politică, într-un interviu cu The Economist în 2007.”
Ideologia comunismului a dispărut cu adevărat? Solicitați o copie gratuită a broșurii mele Great Again și citiți capitolul doi: The Root of America’s Dangerous Turn Turn to Left. Vei vedea că nu este!
„[Potrivit lui Gessen, Putin] este„ un aparatchik obișnuit sovietic, cu emoții neobișnuit de puternice și cu o vindecare extraordinară”.
„[Jim] Hoagland a ajuns la concluzia că” Putin exprimă disprețul deschis față de opinia publică rusă și nu ține cont de consecințele economice și internaționale ale aventurii sale ucrainene – trăsăturile potrivite unui jucător de ebrietate.”
„Gessen a declarat pentru The Telegraph că ultimele etape ale carierei KGB a lui Putin au lăsat un operator patriot cu deziluzie și confuzie în timp ce privește din rândurile frontului frontului geopolitic prăbușirea Uniunii Sovietice și mii de ofițeri KGB umiliți aruncați înapoi de propriul stat.”
„Cred că multe dintre nemulțumirile sale se întorc direct în această perioadă”, a spus Gessen. – Să se regăsească în KGB într-o perioadă dificilă, să stea în afara țării, când totul s-a schimbat … ESTE UN OM FĂRĂ VENITOR – ACEASTA ESTE UNE DIN CARACTERELE CARACTERULUI SA. Și a păstrat această răzbunare. El caută să ramburseze pe toți cei care s-au opus vreodată Uniunii Sovietice „. Potrivit soției lui Litvinenko, Marina, această răspundere a depășit-o și pe soțul ei.
„În timp ce a ieșit joi în curtea supremă a Regatului Unit, ea a spus că este„ foarte fericită că acuzația de sinucidere a soțului său pentru Putin a fost CONFIRMATĂ DE CURTEA DIN ANGLIA.”
ACCEPTĂ PUTIN – NEGĂ DOMNUL
La 31 iulie 2015, candidatul la președinție Trump a declarat public: „Cred că voi putea să relaționez excelent cu Vladimir Putin”.
Pe 11 octombrie 2015, Trump a răsunat din nou, adresându-se CNN: „Cred că mă înțeleg foarte bine cu el. Și nu cred că în acest caz veți avea aceleași probleme ca acum.”
Iisus Hristos este spus: „Prin roadele lor le vei cunoaște”. În acest sens, președintele Trump pare să nu fie de acord cu Scriptura. Și va regreta! Este periculos de naiv în legătură cu Putin.
Niciun președinte american nu a încercat să mențină relații bune cu Rusia așa cum a făcut Barack Obama. Niciun guvern american nu s-a târât atât de umilitor în fața Rusiei!
La ce a dus asta? Prostul prinț rus a călcat pe administrația Obama!
Aparent, Trump se mișcă în aceeași direcție. Dacă da, vă garantez că va răni această țară mult.
Putin pare atât de nevinovat. E greu chiar să-l imaginezi furios. Cu toate acestea, Scriptura profetizează că el ar putea duce la mai multe morți decât orice alt conducător din istorie!
Războaiele dezlănțuite de domnul Putin vor duce direct la a Doua Venire a lui Hristos. Iisus Hristos știe foarte bine ce să facă cu conducătorii precum prevestitul prinț rus!
Acum să vă spun ce se întâmplă cu cei care se apropie de aprecierile lui Vladimir Putin și „se înțeleg bine cu ei”. Domnul are o părere puternică despre acest păcat grav comis de Israel. Cu toții trebuie să înțelegem părerea lui Dumnezeu. Altceva nu contează.
Cartea din Osea este o profeție despre Efrem și Israel; aceste două nume sunt interschimbabile. Efrem este numele vechi al popoarelor britanice; Statele din Regatul Unit, care includ Canada, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud. Israelul aici înseamnă Statele Unite. Israelul biblic este mult mai mult decât un stat mic în Orientul Mijlociu; aceasta din urmă este starea biblică a lui Iuda (și din nou, pentru a vedea cine este înțeles de Israel în profeții, citiți cartea noastră gratuită, Statele Unite și Marea Britanie în profeții).
Observați ce se spune aici despre Efraim: „Toate sunt fierbinți ca un cuptor [ceea ce înseamnă că sunt împerecheate în corupție] și își devorează judecătorii; toți regii lor cad, ȘI NICIUNI dintre ei nu Îmi sună. Efraim s-a amestecat cu națiunile, Efraim a devenit ca o pâine neîntoarsă”(Osea 7: 7-8). „Unturned” înseamnă pâine care este arsă din interior. Este gata să se prăbușească, dar încă pare comestibil la exterior. Domnul spune că dacă Marea Britanie și America nu învață unele lecții, națiunile noastre se vor prăbuși ca pâinea arsă!
Nu ne putem lipsi de cea mai gravă dintre aceste acuzații: „NIMENI DE LA MĂ APELĂ!” Nimeni! Cu excepția celui ales al lui Dumnezeu, care a transmis acest mesaj.
În momentul cel mai groaznic din istoria pământului, popoarele lui Israel se bazează pe sine și pe aliații lor în loc să se întoarcă la Dumnezeu. NICIUNUL nu strigă Domnului. Toți au uitat de Domnul. Acești conducători nu strigă Domnului, așa cum au făcut-o mulți dintre conducătorii noștri în trecut. Acesta este INCREDIBLE – SPACE EVEN – SIN! Cea mai mare mânie a lui Satan este adusă împotriva Americii și Marii Britanii (Apocalipsa 12:12). Domnul Însuși S-a întors împotriva lor.
Ce se întâmplă CÂND ÎNCEPĂM ÎNCHIDERE CU PUTIN – ȘI ÎNTÂLNĂTORII NOASTRE LICĂ GERMANIA? VĂ RĂMÂNTĂM MAI ÎNCEPUT DE LA DOMNUL! Aici este vorba despre aceste linii! Acest lucru este mortal!
Fii atent la versetul al 9-lea al capitolului al 7-lea al cărții lui Osea în traducerea lui Moffat: „ALIENS a devorat puterea [lui Israel] … – străini precum Rusia, China, Iran și Germania, – părul cenușiu l-a acoperit, dar nu știe.” Politica externă a statelor noastre îi conduce la catastrofe și nu o cunosc complet!
„Iar mândria lui Israel este smerită în ochii lor și totuși nu s-au întors către Domnul, Dumnezeul lor și nu L-au căutat” (versetul zece, Moffat). Israelul este ca un porumbel prost și naiv. Se întoarce spre Rusia; se întoarce în Egipt; el se referă la Asiria – care se referă la Germania modernă. Când apelăm la aceste state pentru ajutor și intrăm într-o alianță cu ele, UITĂ DUMNEZEU! Cu toate acestea, numai Domnul ne poate salva în aceste vremuri groaznice!
În ciuda tuturor acestor necazuri și crize, nu apelăm la Domnul biblic! Căutăm ajutor și protecție de la puteri străine, nu de la Domnul!
Domnul răspunde: „Când vor merge, îmi voi arunca plasa peste ei; ca păsările văzduhului, le voi da jos; Îi voi pedepsi după cum a auzit congregația lor. Vai de ei, căci s-au retras din Mine; distrugerea lor, că au căzut departe de Mine! ” (versetele 12-13). În fața celei mai grave crize din istoria planetei Pământ, popoarele lui Israel încă refuză să strige Domnului! America și Marea Britanie trebuie să audă avertismentul lui Dumnezeu; cu toții suntem în pericol muritor!
Domnul spune că mesajul lui Osea a fost spus către națiunile lui Israel. Vedeți unde este mesajul acesta puternic proclamat popoarelor Israelului – în special popoarelor americane și britanice? Biserica lui Dumnezeu din Philadelphia transmite la televizor în toată America, precum și Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă. Domnul spune că adunarea voastră ÎNCEPTE mesajul său. Acest lucru este menționat direct în cartea Osea.
Unde este Domnul? Popoarele noastre se îndepărtează mai departe de Domnul. Pe măsură ce ne apropiem de Vladimir Putin, acesta îi permite să ne chinuie, iar acesta este exact ceea ce va face!
„Trâmbiță la buze!” – spune Domnul poporului Său în primul verset al capitolului 8 din cartea Osea. SCURTĂ ALARMA! Aduceți acest mesaj oamenilor!
Unde este această conductă? Adevărata Biserică a lui Dumnezeu a ridicat această trompetă pe buze și continuă să proclame acest mesaj despre ceea ce fac națiunile Israelului – America, Marea Britanie și poporul evreu -.
„Israel a uitat de Creatorul său și a construit temple, iar Iuda a construit multe orașe fortificate” (versetul paisprezece). Cu alte cuvinte, se bazează pe propriile forțe. Ei și-au pierdut credința în Domnul. Acest verset se încheie cu următorul text: „dar voi trimite foc [nuclear] asupra orașelor sale și acesta îi va devora palatele”.
Gog și Magog câștigă putere – iar calea lor duce în inima celui de-al treilea război mondial!
SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI
Aceeași scriptură care a prezis cu exactitate apariția puternicului prinț rus, profetizează și despre o superputere asiatică care va lupta pe câmpurile ultimului război mondial – în principal împotriva Europei condusă de Germania. Până atunci, popoarele americane, britanice și evreiești au căzut deja (Osea 5: 5). Se apropie un război între Rusia, China și Europa, condusă de Germania – un război la scară greu de imaginat! Milioane, chiar și miliarde de oameni vor muri. Bombele nucleare și alte arme de distrugere în masă vor afecta fiecare popor de pe Pământ!
Cu toate acestea, Scriptura prezice, de asemenea, că la sfârșitul tuturor acestor războaie, lumea va vedea cel mai mare eveniment din întregul univers: a doua venire a lui Mesia, Isus Hristos! După cum a spus Hristos însuși, dacă El nu s-ar fi întors, nicio carne nu ar fi fost salvată (Matei 24:22). Cu toate acestea, înainte de autodistrugerea umanității, El se va întoarce pentru a opri această nebunie!
VLADIMIR PUTIN ESTE O SEMNĂ, LITERALĂ SEMNUL REVENITULUI ÎNTÂRZIT AL IISUS CRISTĂ! Acesta este unul dintre cele mai înălțătoare mesaje din Scriptură. Ceea ce se întâmplă acum în Rusia va duce în cele din urmă la o trecere de la stăpânirea omului asupra omului la stăpânirea lui Dumnezeu asupra omului. Și de data asta aproape că a venit! Au mai rămas doar câțiva ani.
Ar trebui să avem o atenție atentă asupra lui Vladimir Putin. Sunt aproape sigur că el este „prințul lui Roș”, pe care Domnul l-a îndemnat pe Ezechiel să scrie acum două mii de ani și jumătate! Ar trebui să urmărim ce se întâmplă în Rusia și reacția la ea din Europa. Daniel capitolul 11 versetul 44 vorbește despre „zvonuri din est” care au deranjat Europa. Acțiunile lui Putin în Georgia, Ucraina, Orientul Mijlociu și în alte părți sunt deja îngrijorătoare pentru Europa și restul lumii. Învierea Rusiei – pe care o citim adesea în titluri – atestă împlinirea rapidă a profețiilor biblice despre vremurile de sfârșit!
În versetul al 23-lea al capitolului 38 din cartea lui Ezechiel se spune: „Și îmi voi arăta maiestatea și sfințenia Mea și mă voi descoperi în fața ochilor multor națiuni, ȘI ȘTIU CĂ SUNT DOMNUL”. Evident, această profeție nu a devenit încă realitate. Majoritatea oamenilor încă nu știu că Dumnezeu este Domnul. O schimbare mare se apropie.
Trebuie să înțelegem că aceasta este TIMPUL GLAD, deoarece Iisus Hristos se va întoarce pe acest Pământ chiar la sfârșitul războiului mondial care vine. Statele care luptă în ea vor fi distruse de Însuși Iisus Hristos!
Revenirea lui Isus Hristos se apropie – acest lucru este evident din profețiile biblice. Desigur, trebuie să studiem Scripturile pentru a înțelege aceste profeții. Au o semnificație atât de profundă și o asemenea importanță PENTRU TINE!
Gerald Flurry
https://ro.greatplainsparanormal.com/6465211-the-predicted-phenomenon-of-the-prince-of-russia-alternative-view#menu-8
///////////////////////////////////////
BlackRock: Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus capăt globalizării din ultimele decenii
Larry Fink, CEO și președinte al celui mai mare fond de administrare de active din lume, BlackRock, a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat ordinea mondială care exista de la sfârșitul Războiului Rece, punând capăt globalizării din ultimele decenii, transmite CNBC. ”Invazia rusă în Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o în ultimele trei decenii”, a spus Fink în scrisoarea sa din 2022 adresată acționarilor, scrie News.ro. CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani ”A lăsat multe comunități și oameni să se simtă izolați și să privească în interior. Cred că acest lucru a exacerbat polarizarea și comportamentul extremist pe care îl vedem în societatea de astăzi”, a subliniat Fink. Scrisoarea lui Fink a venit la o lună de la invadarea Ucrainei de către Rusia, forțele Moscovei bombardând orașe din întreaga țară și ucigând civili care nu pot scăpa. SUA și aliații săi au impus Rusiei sancțiuni fără precedent și au oferit asistență militară Ucrainei. Fink, al cărui fond gestionează peste 10.000 de miliarde de dolari, a declarat că națiunile și guvernele s-au unit și au lansat ”un război economic” împotriva Rusiei. El a spus că BlackRock a luat, de asemenea, măsuri pentru a suspenda achiziționarea oricăror titluri de valoare rusești din portofoliile sale active sau indexate. ”În ultimele săptămâni, am vorbit cu nenumărate părți interesate, inclusiv cu clienții și angajații noștri, care caută să înțeleagă ce s-ar putea face pentru a preveni dislocarea capitalului în Rusia”, a spus Fink. La începutul anilor 1990, când lumea a ieșit din Războiul Rece, Rusia a fost binevenită în sistemul financiar global și a primit acces la piețele globale de capital, a scris Fink. E xpansiunea globalizării a accelerat comerțul internațional, a crescut piețele globale de capital și a crescut creșterea economică, a spus el. A fost chiar atunci, în urmă cu 34 de ani, când a fost fondat BlackRock, iar compania a beneficiat enorm de pe urma globalizării și creșterii piețelor de capital, ceea ce a alimentat nevoia de gestionare a activelor bazată pe tehnologie, a spus Fink. ”Îmi păstrez încrederea pe termen lung în beneficiile globalizării și în puterea piețelor globale de capital. Accesul la capitalul global permite companiilor să finanțeze creșterea, țărilor să sporească dezvoltarea economică și mai multor oameni să experimenteze bunăstarea financiară”, a spus Fink. CEO-ul a spus că BlackRock se angajează să monitorizeze impacturile directe și indirecte ale crizei și își propune să înțeleagă cum să navigheze în acest nou mediu de investiții. ”Banii pe care îi gestionăm aparțin clienților noștri. Și, pentru a îi servi, lucrăm pentru a înțelege modul în care schimbările din întreaga lume le vor afecta rezultatele investițiilor”, a spus Fink.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/perspective/blackrock-invadarea-ucrainei-de-catre-rusia-a-pus-capat-globalizarii-din-ultimele-decenii-20650638
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
//////////////////////////////////////
Pana cand? România, pe primul loc în UE la numărul de decese cauzate de accidente rutiere…
Autor: Andreea Năstase
Numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2021 a crescut cu 5 % față de anul precedent în UE, dar se menține mai mic decât cel înregistrat înainte de pandemie, arată cifrele publicate miercuri de CE. România are cea mai mare rată de decese, 93 la un milion de locuitori.
Potrivit unui comunicat la CE, se estimează că 19 800 de persoane au murit anul trecut în accidente rutiere, ceea ce înseamnă o creștere cu 1 000 (+ 5 %) față de 2020, dar reprezintă totuși cu aproape 3 000 (-13 %) de decese mai puțin față de perioada anterioară pandemiei (2019).
Obiectivul CE este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030. La nivelul UE, în ultimul deceniu s-a înregistrat o scădere de 36 %.
Clasamentul ratelor mortalității pe țări nu s-a schimbat în mod semnificativ, cele mai sigure drumuri aflându-se în Suedia (18 decese la un milion de locuitori), în timp ce România (93/milion) a raportat cea mai mare rată în 2021. Media UE a fost de 44 de decese din accidente rutiere la un milion de locuitori, conform Mediafax.
Conform CE, pe baza cifrelor preliminare, nouă state membre (Danemarca, Germania, Irlanda, Cipru, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia și Suedia) au înregistrat în 2021 cel mai scăzut număr de decese din accidente rutiere înregistrat vreodată.
Datele disponibile pentru 2020 oferă o imagine a tipului de participanți la trafic implicați în accidente mortale și a locațiilor acestora și indică sexul și vârsta victimelor.
În total, 52% dintre decesele rutiere s-au produs pe drumuri rurale, 40% în zonele urbane și 8% pe autostrăzi. Ocupanții autoturismelor (șoferi și pasageri) au reprezentat 43% din totalul deceselor cauzate de accidente rutiere, în timp ce pietonii au reprezentat 20%, utilizatorii de vehicule cu două roți (motociclete și mopede) 18% și bicicliștii 10 % din totalul deceselor.
În zonele urbane, modelul este foarte diferit, pietonii (37 %) reprezentând cea mai mare parte a victimelor. Întrucât utilizatorii de vehicule motorizate cu două roți reprezintă 18%, iar numărul de bicicliști (14 %) care sunt omorâți crește, înseamnă că aproape 70 % din totalul deceselor din zonele urbane sunt utilizatori vulnerabili ai drumurilor.
Bărbații au cauzat trei din patru decese rutiere (77 %). Persoanele în vârstă (65+) au reprezentat peste un sfert (28%) din totalul deceselor, deși, în mod proporțional, mai mulți tineri sunt uciși în trafic. În timp ce 12 % dintre persoanele ucise pe drumurile din UE aveau vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, această grupă de vârstă reprezintă doar 7 % din populația UE. Astfel, statisticile arată că tinerii sunt mai susceptibili de a fi implicați într-o coliziune rutieră fatală.
„Pe măsură ce nivelurile traficului revin la normalitate, trebuie să ne asigurăm că nu ne întoarcem la numărul de decese de dinainte de pandemie pe șoselele noastre. La nivelul UE, vom face eforturi prin finanțare, legislație și activități de informare pentru a contribui la realizarea unui „sistem sigur” format dintr-o infrastructură mai sigură, vehicule mai sigure, o utilizare mai sigură a drumurilor și o mai bună asistență post-accident. Dar aceasta este o responsabilitate comună cu statele membre, cu industria de resort și cu toți participanții la trafic. Orice deces sau accidentare gravă pe șoselele noastre poate fi evitată”, a declarat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi.
https://www.stiripesurse.ro/romania-pe-primul-loc-in-ue-la-numarul-de-decese-cauzate-de-accidente-rutiere-in-2021_2317930.html
////////////////////////////////////////
Globalizarea, așa cum o știm, s-a încheiat’ – Investitorii anunță că lumea va fi împărțită între SUA și China
Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Poziția Chinei cu privire la războiul Rusiei în Ucraina în următoarele luni va remodela fluxurile globale de bani și comerț, ceea ce poate duce la apariția de noi sfere economice, spun investitorii, potrivit Reuters.
Luna trecută, cu puțin timp înainte ca președintele rus Vladimir Putin să-și trimită forțele în Ucraina, el și președintele chinez Xi Jinping au declarat la Beijing un parteneriat „fără limite”, cu promisiunea de a colabora mai mult împotriva Occidentului.
Beijingul a refuzat să se alăture țărilor occidentale pentru a condamna ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială”, în timp ce a cerut reținere din toate părțile.
Comerțul chino-rus a crescut cu 35% în 2021, până la 146,9 miliarde de dolari, arată datele vamale chineze, o tendință care ar putea fi influențată de noile sancțiuni care au îndepărtat Rusia de piețele occidentale.
O schimbare a fluxurilor comerciale s-a produs de la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a declarat Tom James, directorul executiv al TradeFlow Capital Management din Singapore, un fond de finanțare a comerțului.
„Rusia a început deja să tranzacționeze în yuani cu China”, a spus el, adăugând că băncile pot trata între ele în afara rețelei SWIFT – în care Moscova este acum blocată – și Beijingul ar putea beneficia foarte mult, deși nu fără riscuri.
Puțin peste un sfert din exporturile chineze către Rusia au fost decontate în yuani în prima jumătate a anului 2021, în creștere de la doar 2% în 2013, deoarece ambele țări încearcă să reducă dependența de dolar.
„Factorul X îl reprezintă tarifele și sancțiunile sau cotele, dacă sunt aplicate, în ceea ce privește cantitatea de producție rusă pe care țările sunt dispuse să o accepte”, a spus James. „Declanșează deja un fel de protecționism din partea țărilor pentru securitatea alimentară”.
PRESIUNE
Piețele financiare s-au agitat din cauza îngrijorărilor că un bloc Rusia-China s-ar putea confrunta cu represalii americane, acțiunile chineze având printre cele mai proaste performanțe de când a început invazia Ucrainei pe 24 februarie.
Indicele Shanghai Composite (.SSEC) al Chinei și Hang Seng (.HSI) din Hong Kong au pierdut fiecare aproximativ 6% de la începutul războiului. Aceasta se compară cu un câștig de aproximativ 1% pentru acțiunile globale (.MIWD00000PUS) și 1,6% pentru S&P 500 (.SPX).
Moneda stabilă până acum a Chinei a început să prezinte, de asemenea, fulgere de vulnerabilitate și volatilitate, iar marți a atins un minim al ultimelor trei luni.
„Presiunea este foarte mare în acest moment”, a declarat pentru Reuters un consilier al guvernului chinez, sub rezerva anonimatului.
„Este pragmatic să cumperi petrol și gaze din Rusia, dar toată lumea te urmărește”, a spus el. „Nu vrem să supărăm Rusia, dar în același timp este dificil să nu fim de partea majorității țărilor”.
Și comerțul Chinei cu Rusia este micșorat de tensiunile cu țările occidentale. Comerțul Chinei a însumat luna trecută 137 de miliarde de dolari cu Uniunea Europeană și 123,3 miliarde de dolari cu Statele Unite, dar doar 26,4 miliarde de dolari cu Rusia.
Întrebat despre riscurile pe care le-ar putea înfrunta Beijingul dacă va oferi ajutor economic Moscovei, inclusiv retragerea sancțiunilor, Ministerul de Externe al Chinei a declarat pentru Reuters: „China și Rusia vor continua să desfășoare o cooperare economică și comercială normală într-un spirit de respect reciproc, egalitate. și beneficii reciproce.”
Dar stresul asupra comerțului global rezultat în urma războiului este deja evident în interdicțiile de export și în sincopele lanțului de aprovizionare.
Materialele de la cărbune indonezian până la leguminoase și legume egiptene nu sunt disponibile pentru vânzare în străinătate.
Cumpărătorii de alimente caută orez pentru a înlocui grâul ucrainean și rusesc, o lipsă de îngrășăminte se profilează pe măsură ce lumea este decuplată de la potasiul rusesc – un ingredient cheie – și pare să existe puțină dorință pentru a repara sistemul globalizat.
În locul său sunt indicii asupra unei noi ordini mondiale în care exporturile de mărfuri și energie ale Rusiei găsesc piețe în China și India, în timp ce mineralele și gazele australiene ajung în Europa.
PRUDENȚĂ
Strategul Morgan Stanley, Jonathan Garner, a declarat, într-un podcast recent, că a fost mai precaut cu India și China și că urmărea expunerea în Australia, ca exportator aliniat cu sursele de capital global și, prin urmare, mai puțin predispus la retragerea acestuia.
Între timp, India, un cumpărător de hardware militar rusesc, analizează o ofertă pentru țiței rusesc ieftin și, potrivit surselor bancare, analizează crearea unui mecanism de plată pentru comerțul rupie-ruble.
Deciziile din China, cel mai mare exportator din lume, au potențialul de a conduce fluxuri considerabile de bani și mărfuri în afara unui sistem dominat de dolari – ceva ce Beijingul a căutat să facă timp de un deceniu.
„În esență, își creează propria platformă de operare, care este diferită de ultimii 70 de ani… ai sistemului global de capital condus de SUA”, a declarat George Boubouras, șeful de cercetare la K2 Asset Management, care investește la nivel global din Melbourne.
În această săptămână, Wall Street Journal a raportat că discuțiile dintre China și Arabia Saudită cu privire la tranzacționarea petrolului cu yuani, mai degrabă decât în dolari, s-au accelerat, poate un pas înainte în eforturile de a promova yuanul ca monedă comercială și de rezervă.
Cu toate acestea, China păstrează o lesă strânsă asupra yuanului, iar adoptarea acestuia ca monedă de rezervă rămâne modestă.
Majoritatea participanților de pe piață se îndoiesc, de asemenea, că China ar suferi o excludere bruscă de pe piețele sale de export occidentale, dar există o aromă distinctă de schimbare epocală în comentariile pieței.
„Când această criză (și război) se va termina, dolarul american ar trebui să fie mult mai slab și, pe de altă parte, renminbi-ul ar trebui să fie mult mai puternic”, a declarat Zoltan Pozsar, strategul Credit Suisse, într-o notă care subliniază o „schimbare de regim”, pe măsură ce China cumpără mărfuri rusești.
Diego Parrilla, care administrează Quadriga Igneo, un fond de 150 de milioane de dolari conceput pentru a profita în criză, are o viziune foarte diferită și pariază că yuanul scade pe măsură ce comerțul se fragmentează și China imprimă sau împrumută din ce în ce mai mult pentru a-și susține economia.
„Nu există nicio întoarcere de aici. Rusia se îndreaptă spre Est, nu spre Vest… Cred că globalizarea, așa cum o știm, s-a încheiat și suntem într-o lume bipolară de facto”, a spus el.
https://www.stiripesurse.ro/globalizarea-asa-cum-o-stim-s-a-incheiat-investitorii-anunta-ca-lumea-va-fi-impartite-intre-sua-si-china_2296825.html
////////////////////////////////////////
Războiul lui Putin din Ucraina este menit să schimbe echilibrul geopolitic -China stă acum în centrul tablei de șah globale
Războiul lui Putin din Ucraina este menit să schimbe echilibrul geopolitic și tabla de șah globală aşa cum le cunoșteam noi cu o lună în urmă, înainte ca tancurile și rachetele rusești să aducă în inima Europei un război din secolul XX, scriu jurnaliștii italieni de la Ansa.
Vladimir Putin si Xi JinpingFoto: Agerpres/Xinhua
Iar China se află în centrul acestor schimbări. Beijingul și-a menținut o poziție în mod deliberat ambiguă, însă îşi planifică deja mișcările pentru următorii câțiva ani. Recenta consolidare a relaţiilor, dorită de Putin și Xi, nu a fost renegată.
China va defini următoarea fază a războiului Rusia-Ucraina – și schimbarea ordinii mondiale, scrie și Atlantic Council.
Însă China, pe de-o parte evită să condamne în mod explicit Moscova, în timp ce de cealaltă parte continuă să spună că crede în dialog și respect pentru integritatea teritorială și suveranitatea statelor.
Citește și: Războiul din Ucraina ar putea stimula crearea unui nou bloc comercial condus de China – analiză Reuters
O alianță India și China care să surâdă Rusiei?
Teama Beijingului este că criza economică care va urma sancțiunilor ar putea afecta expansionismul său centrat pe proiectul „Noului Drum al Mătăsii”.
Pe de altă parte, globalizarea, așa cum am cunoscut-o până acum, este destinată să se schimbe rapid, iar interconectarea și interdependența economiei globale vor înregistra, cu siguranță, eșecuri semnificative.
China nu se va expune războiului și, între timp, va pregăti terenul pentru noi alianțe. Ministrul de externe Wang a călătorit recent în India, aceasta fiind prima vizită de la ciocnirile din 2020 de la granița cu Himalaya, care au dus la o deteriorare rapidă a legăturilor dintre cele două țări cele mai populate din lume.
Acum, în fața noilor probleme de înfruntat, eventual împreună, pare că a fost uitat aproape tot. China și India importă energie din Rusia și 50 la sută din armamentul indian provine de la Moscova.
Prin urmare, Occidentul se teme că pe termen mediu, India și China ar putea crea o alianţă care să surâdă Rusiei. Ar fi un scenariu nebunesc care ar face ca lumea să se dividă între două fronturi într-o nouă formă de Război Rece.
Numai că de data aceasta la conducerea frontului de Est nu s-ar mai afla Moscova, ci Beijingul.
Discutie Joe Biden – Xi Jinping Foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia
China are schimburi comerciale mai puternice cu Europa și SUA
Un scenariu care ar fi merge, parțial, împotriva intereselor chineze: ce s-ar întampla cu comerțul cu SUA și cel cu Europa al unei țări care se concentrează în întregime, sau aproape în întregime pe comerțul internațional?
În alegerile făcute de Beijing și în răspunsul la această întrebare, pe care l-am putea afla peste câteva luni, vom afla care va fi noua structură geopolitică globală a următorilor câțiva ani.
Citește si: ANALIZĂ Presat să aleagă, comerțul chinez are o singură cale: către Occident/ Doar 1-2% din exporturile Chinei merg în Rusia, în țările G7 peste o treime
Potrivit analiștilor, a fi de partea aliatului politic Rusia ar avea puțin sens economic pentru China, deoarece Statele Unite și Uniunea Europeană consumă în continuare mai mult de o treime din exporturile chineze.
„În ceea ce privește chestiunea pur economică, dacă China ar trebui să facă o alegere – Rusia versus toți ceilalți – vreau să spun că pentru China este clar ce trebuie să facă, deoarece este atât de integrată cu toate aceste economii occidentale”, a declarat pentru Reuters Chad Bown, cercetător senior la think tank-ul Peterson Institute for International Economics, cu sediul la Washington, care urmărește îndeaproape comerțul cu China.
Reconfigurarea piețelor a început deja
Presiunea asupra comerțului global rezultat în urma războiului este deja evident în interdicțiile de export și în sincopele lanțului de aprovizionare, scrie Reuters.
Produsele, de la cărbunele indonezian până la legumele egiptene, nu sunt disponibile pentru vânzare în străinătate.
Cumpărătorii de alimente caută orez pentru a înlocui grâul ucrainean și rusesc, o lipsă de îngrășăminte se profilează pe măsură ce lumea este tăiată de la potasiul rusesc – un ingredient cheie – și pare să existe puține șanse pentru a reveni la sistemul global de relații economice de până acum.
În locul fostului sistem global de schimburi comerciale vedem o reconfigurare în care exporturile de mărfuri și energie ale Rusiei găsesc piețe în China și India, în timp ce minereurile și gazele australiene ajung în Europa.
Pentru a înțelege şi mai bine modul în care războiul lui Putin schimbă lumea, putem privi și la ceea ce se întâmplă în America Latină, unde Argentina și Brazilia, extrem de precaute în condamnarea invaziei ruse, se gândesc deja să înlocuiască Moscova și Kievul în exporturile de porumb către piețele globale.
Buenos Aires și Brasilia sunt al doilea și, respectiv, al treilea producător de porumb din lume, iar acum privesc războiul dintr-o altă perspectivă.
Cu o lună în urmă, Donbasul părea departe. Acum, din războiul izbucnit în acea micuţă regiune se nasc schimbările globale care vor construi lumea de mâine. Iar, Putin, dând undă verde tancurilor sale, voia să schimbe istoria. Ceea ce se şi întâmplă de altfel, dar nu în direcția pe care și-a dorit-o el.
sursă: Ansa, Rador, Reuters și Atlantic Council
https://stiripesurse.directorylib.com/razboiul-lui-putin-din-ucraina-este-menit-sa-schimbe-echilibrul-geopolitic-china-sa-acum-in-centrul-tablei-de-sah-globale-953909.html
////////////////////////////////////////
Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii
Adrian Pătrușcă, ActiveNews.ro: Trei cai mascați au tras la dricul Globalizării prin pandemie. Apoi, brusc, telegarii s-au speriat, au rupt hamurile și au fugit. Acum, dricul alunecă singur la vale, spre groapa căscată larg.
Occidentul, China și Rusia s-au înhămat cu entuziasm la Dictatura COVID sub pretextul unei boli respiratorii ceva mai agresive ca gripa. De altfel, primele două au fost cele care au finanțat, creat și scăpat Pretextul din laborator.
La toate trei, COVID-ul le-a venit mănușă. China și Rusia, deja dictaturi cum scrie la carte, au găsit în COVID un mijloc nou de a-și mări controlul asupra popoarelor și zonelor lor de influență.
Pentru Occident, COVID-ul a însemnat pierderea definitivă a inocenței democratice, câtă mai era. Dezvirginarea și eliberarea de ața „Libertății”, a „Drepturilor Omului” și altor asemenea racile ale copilăriei.
În doi ani, Occidentul s-a transformat în dictatură sadea. S-a dedulcit la Tiranie. A început să semene cu suratele sale din Troica Globalizării.
Diferențele erau infime. Rusia și China păstrau urmele trecutului lor comunist, mânjit de sânge, și erau ahtiate după o Nouă Ordine Mondială mai brutală. Mai asiatică. Un nou Comintern.
Occidentul râvnea la o Globalizare mai efeminată, în care vârtoasele organe de represiune să fie ascunse sub fuste înflorate și chiloței simpatici de dantelă.
Însă, una peste alta, timp de doi ani, nimic nu a tulburat armonia dintre cele trei. Până și micile certuri „Tu ai scăpat virusul” – „Ba tu!” păreau puse în scenă pentru uzul galeriei, prea înspăimântate să judece cu capul ei ce mai era real și ce nu.
Dar pandemia nu putea dura la nesfârșit. Așa cum spunea mentorul Klaus Schwab, ea era o „fereastră rară, dar ÎNGUSTĂ, de oportunitate”.
(…)
Asemenea Pandemiei, Războiul a venit mănușă tuturor. Pușca a fost continuarea firească a Seringii.
În orice război, prima reacție a comunității internaționale este de a cere încetarea imediată a focului și a lansa apeluri la pace și pentru o soluție negociată. Nu și acum: toate părțile au aruncat gaz pe foc.
Citește întreaga analiză aici: ActiveNews.ro
https://daniel-roxin.ro/adrian-patrusca-vestea-buna-globalizarea-a-murit-vestea-proasta-se-pregateste-ghetoizarea-lumii/
////////////////////////////////////////
Rusia încearcă să ridice o nouă ‘cortină de fier’ direct prin Marea Neagră
Rusia încearcă să ridice o nouă ‘cortină de fier’, care trece prin Marea Neagră, cu România, Turcia, Bulgaria, pe de o parte, şi cu Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, pentru a-şi putea folosi forţa împotriva ţărilor care nu fac parte din Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO), a declarat generalul în rezervă american Ben Hodges, care între 2014 şi 2017 a fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), într-un interviu acordat duminică publicaţiei ucrainene Segodnia, potrivit agerpres.
De aceea, în opinia sa, este necesar ca NATO să-şi sporească prezenţa în Marea Neagră pentru ca ea să dispună de mai multe posibilităţi de a asigura libertatea de navigaţie, de a proteja Alianţa, precum şi de a descuraja Rusia de la acţiuni agresive împotriva ‘partenerilor noştri’.
În acest interviu, generalul american şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia legată de Odesa. ‘Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea s-ar putea extinde şi în Odesa’ (sud-vestul Ucrainei), a spus el.
‘Atunci când noi anunţăm locul unor viitoare exerciţii (în Marea Neagră), ei (ruşii) închid accesul spre aceste zone. Aceasta reprezintă o formă de blocadă temporară împotriva Odesei. Nu este o întâmplare. De aceea, România şi alţi aliaţi ai noştri sunt atât de îngrijoraţi’, a afirmat Ben Hodges, subliniind importanţa ca Ucraina să-şi construiască o flotă modernă.
‘Pe măsură ce Ucraina continuă să se modernizeze, continuă programul său de reformă în domeniul apărării, ar trebui să se gândească şi la dispozitive fără pilot. Un fel de drone, însă pentru activităţi maritime: drone subacvatice şi de suprafaţă care să ajute în activităţi de recunoaştere, care să urmărească navele de suprafaţă şi submarinele’, a menţionat fostul comandant USAREUR.
Potrivit acestuia, Kievul poate face multe lucruri pentru securitatea la Marea Neagră, cum ar fi schimbul de informaţii cu România, Georgia şi SUA.
‘Este foarte important să fim foarte precişi în semnalele trimise Kremlinului: suntem pregătiţi şi prezenţi în regiunea Mării Negre. Şi trebuie să acţionăm împreună’, a afirmat Ben Hodges, subliniind că numai printr-o colaborare între statele riverane se poate securiza zona Mării Negre. ‘Nicio naţiune nu o poate face singură. Doar o Alianţă, plus partenerii, cu o reţea comună, printr-o coordonare a serviciilor de informaţii şi a acţiunilor ţărilor riverane’ poate realiza acest obiectiv, a apreciat el.
Întrebat dacă incidentul din 2018 când Gărzile de coastă ruse au sechestrat trei nave militare ucrainene care voiau să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov s-ar putea repeta în cazul gazoductelor ‘Turkish Stream’ şi ‘Nord Stream 2’, în condiţiile în care Rusia a arătat că îşi va apăra infrastructura strategică chiar cu preţul recurgerii la forţă, generalul american nu a exclus un astfel de scenariu.
‘Nu exclud că Rusia ar putea încerca să facă acest lucru. Am participat la discuţii unde a fost examinat scenariul blocării de către Rusia a Klaipedei (unul dintre cele mai mari porturi la Marea Baltică) în Lituania din cauza unei prezumtive ameninţări faţă de Nord Stream’, a spus acesta, adăugând că NATO trebuie să fie pregătită pentru a răspunde unor astfel de provocări.
Salutând eliberarea celor 24 de marinari ucraineni în cadrul unui recent schimb de deţinuţi cu Rusia, el a spus că Moscova trebuie să returneze Kievului şi cele trei nave sechestrate în incidentul naval din Marea Neagră în noiembrie trecut.
‘Personal cred că trebuie să menţinem sancţiunile la adresa Rusiei pentru ca ea să plătească preţul pentru acest act de piraterie’, a adăugat Ben Hodges.
Citește și: Hassan Rohani denunță prezenţa ‘forţelor străine’ în Golf
În acelaşi timp, el a respins scenariul unui război la scară largă între Rusia şi Ucraina în viitorul apropiat. ‘La ora actuală, sunt puţin probabile atacuri la scară mare din partea ruşilor şi avansarea lor pentru a captura mai multe teritorii în Ucraina sau vreun atac al Kievului pentru a recupera Donbasul’, a apreciat generalul american, potrivit căruia Kremlinul este foarte mulţumit de ceea ce a obţinut: a capturat Crimeea, iar comunitatea internaţională nu poate se pare să facă nimic în această privinţă.
‘Este foarte important că guvernul ucrainean a făcut o prioritate din rezolvarea paşnică a conflictului din Donbas şi din încetarea ostilităţilor acolo’, a subliniat Ben Hodges în interviul pentru publicaţia ucraineană Segodnia, menţionând că Rusia continuă să destabilizeze estul ţării, creând o situaţie care face foarte dificilă integrarea Ucrainei în Occident şi subminând guvernul ucrainean.
https://blacknews.ro/rusia-incearca-sa-ridice-o-noua-cortina-de-fier-direct-prin-marea-neagra/
/////////////////////////////////////
Globalizarea și-a urmat cursul regretabil. Trebuie să găsim un nou model
The Telegraph
„S-ar putea la fel de bine să dezbateți dacă toamna ar trebui să urmeze verii”, a spus odată Tony Blair, ca dezbatere despre natura sau dezirabilitatea globalizării. Blair a fost, ca de multe ori, clar din punct de vedere intelectual, provocator din punct de vedere politic și complet incorect, transmite The Telegraph.
Pentru că globalizarea – tratatele, procesele și structurile care au făcut lumea mai complexă, interconectată și interdependentă – este produsul alegerilor politice. Acele alegeri, cum ar fi reglementarea și dereglementarea piețelor muncii, reglementarea și impozitarea capitalului și condițiile în care țările au făcut comerț între ele, au determinat nu numai faptul că globalizarea a continuat rapid, ci și natura schimbării pe care aceasta a adus-o.
Comerțul cu produse manufacturate a fost liberalizat, în timp ce serviciile au fost protejate. Acordurile comerciale cu state care ar ignora în mod clar termenii – în special China – au fost convenite fără a ține cont de abuzul lor. Cu politicile interne, unele țări au făcut mai mult decât altele pentru a-și proteja oamenii de vânturile schimbării, iar unele au făcut mai mult decât altele pentru a-și proteja infrastructura națională de privirile indiscrete ale statelor ostile.
Pentru o vreme, totul părea în regulă. Am importat haine ieftine și produse manufacturate. Costurile noastre de îndatorare și inflația au fost menținute la un nivel scăzut de politicile guvernamentale și de economisitorii din Asia. Prețurile caselor au crescut și mulți s-au simțit mai bine pentru asta.
Dar, încet, costurile au devenit mai evidente. Munca cu calificare medie a dispărut. Plata a stagnat. Pe măsură ce productivitatea a crescut, profiturile angajaților nu au reușit să țină pasul cu cele ale investitorilor. Pe măsură ce fabricile închise și producția s-au mutat în Asia, legătura dintre succesul companiilor britanice și prosperitatea britanicilor s-a rupt: în timp ce odată directorii ar fi putut împărtăși unele câștiguri cu muncitorii cu calificare scăzută și medie, în prezent, astfel de muncitori sunt angajați în alte țări.
Chiar și unele dintre fructele globalizării se transformă în putrezire. În timp ce dezvoltarea limitată a economiei chineze a menținut odinioară inflația la un nivel scăzut, acum o crește pe măsură ce concurăm pentru resurse limitate precum petrolul și gazul. În timp ce abandonarea producției a fost văzută ca apogeul modernizării, în timpul pandemiei am constatat că am fost expuși fără ea. În timp ce deschiderea către investițiile străine a fost cândva laitmotivul nostru, acum înțelegem că este exploatată de statele ostile pentru a spăla bani murdari și a câștiga pârghie împotriva noastră.
Chiar și acum liderii noștri sunt reticenți în a vedea adevărul. Ei se agață de ipoteze liberale demult infirmate – că valorile noastre sunt universale, că restul lumii vrea să devină ca noi, că interconexiunea face războiul imposibil, că liberalizarea comerțului duce inevitabil la societăți deschise și la politică democratică – și sper că evenimentele s-ar putea încă îndrepta.
Cu cât durează această speranță nesăbuită, cu atât mai dureroasă va fi schimbarea inevitabilă și cu atât rivalii și dușmanii noștri vor conspira pentru a ne da noi lovituri. Rusia, atâta timp cât este condusă de Putin sau de aliații săi, nu se poate aștepta la o revenire la relații diplomatice sau economice normale. Și ne place sau nu, țările occidentale vor fi forțate în curând să se decupleze, poate în diferite măsuri, de China.
Dar dacă această fază a globalizării s-a încheiat, ce urmează? Pentru a răspunde, trebuie mai întâi să fim sinceri cu noi înșine. Noi nu, așa cum ne spunem adesea, nu trăim într-o ordine liberală, bazată pe reguli. De la Războiul Rece, am trăit într-o ordine condusă de americani, în care puterea militară și financiară a SUA a permis Washingtonului să domine lumea. Hegemonia americană este de preferat orice ar putea să o înlocuiască, dar nu ar trebui să ne amăgim că instituțiile și structurile globale sunt în vreun fel corecte. Sunt susținute de forță, iar regulile sunt încălcate pentru a proteja interesele americane.
Acel ordin condus de SUA nu a fost distrus, dar este contestat. America și-a pierdut războaiele în Irak și Afganistan. Prin naivitate și neglijență, America a invitat China în sistemul comercial global și a urmărit cum Beijingul a încălcat toate regulile, a aruncat produse ieftine în Occident, a furat secrete economice și militare și a provocat dezindustrializarea și decăderea socială în zona Rust Belt. Instabilitatea politică americană, repetată în altă parte în Occident, este direct legată de anxietatea economică și socială alimentată parțial de globalizare.
Rivalii și inamicii care ne provoacă nu caută să-și exporte ideologia, să răstoarne sistemul nostru de guvernare sau să ne distrugă cultura. Dar, pe măsură ce China devine mai puternică, interesele sale globale cresc și odată cu acestea cresc și interesele sale militare și de securitate. Pe măsură ce puterea relativă occidentală scade, ca Rusia, Iranul și Coreea de Nord vor deveni mai asertive.
Prin urmare, noul model trebuie să reziste și să limiteze rivalii și inamicii noștri. Este nevoie de recunoașterea faptului că puterea economică contează și, prin urmare, urmărirea creșterii nu este opțională. Ne cere să acordăm prioritate rezilienței naționale față de eficiența națională a lanțurilor de aprovizionare întinse. Este nevoie de naționalism economic, planificare strategică și menținerea producției interne și a capacităților de bază.
De asemenea, cere o cooperare mai strânsă în Occident și cu aliații care ne sunt alături. Avem nevoie de noi instituții și foruri pentru a asigura o astfel de cooperare și politici coordonate privind apărarea și securitatea, accesul la mărfuri precum energia și capabilități tehnologice vitale, de la fabricarea de cipuri până la expertiză în sectoare precum inteligența artificială și telecomunicațiile. Trebuie să fim pregătiți pentru sfârșitul internetului deschis și global și pentru o provocare a dolarului ca monedă de rezervă a lumii.
Va trebui să acceptăm realitatea sferelor de influență și să ne angajăm într-un concurs pentru sprijin, putere, comerț și acces la resursele naturale în țările nealiniate. Va trebui să acceptăm că nu putem ajuta liberalii și democrații din fiecare țară și, uneori, să ne aliem cu țări care nu sunt nici liberale, nici democratice. Va trebui să cheltuim mai mult pentru politica de apărare și securitate și să folosim bugetele noastre de ajutor combinate pentru a rivaliza cu inițiativa ‘Noul Drum al Mătăsii’ stabilit de China. Acasă, va trebui să facem mai mult pentru a vindeca diviziunile sociale și economice pe care inamicii noștri sunt dornici să le exploateze.
Nu a fost nimic inevitabil în ceea ce privește globalizarea din ultimele trei decenii. Într-adevăr, acum ne apropiem de finalul ei. Dar securitatea, prosperitatea și libertatea noastră depind de noi să modelăm ceea ce urmează.
https://blacknews.ro/globalizarea-si-a-urmat-cursul-regretabil-trebuie-sa-gasim-un-nou-model/
///////////////////////////////////////
Lumea globanizata isi va da sufletul de groaza,stramtorata de tancurile rusesti, avioane americane si tanchete chineziste… The Economist: Războiul din Ucraina va determina modul în care China vede lumea
Este prea devreme să ştim daca va ieşi vreun învingător din războiul din Ucraina. Dar, de cealaltă parte a planetei, superputerea emergentă a lumii îşi cântăreşte opţiunile. Unii susţin că China va construi o prietenie antebelică cu Rusia, care nu cunoaşte „limite”, pentru a crea o axă a autocraţiei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Un parlamentar rus a fost dat în urmărire internaţională după ce a sol… Oficial din Trasporturi: Vom folosi toate capacităţile, feroviare, nav… Ministrul Energiei: Pentru a reduce dependenţa de Federaţia Rusă trebu… Alţii spun că America poate determina China să abandoneze Rusia, izolându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin. Dar „The Economist“ sugerează că niciunul dintre scenarii nu este probabil. Adâncirea legăturilor cu Rusia va fi ghidată de un interes propriu prudent, deoarece China exploatează războiul din Ucraina pentru a grăbi ceea ce vede ca fiind declinul inevitabil al Americii. Accentul în orice moment este propriul său vis de a stabili o alternativă la ordinea mondială occidentală, liberală. Atât preşedintele Chinei, Xi Jinping, cât şi Vladimir Putin vor să divizeze lumea în sfere de influenţă dominate de câteva ţări mari. China ar conduce Asia de Est, Rusia ar avea drept de veto asupra securităţii europene şi America ar fi forţată să se întoarcă acasă. Această ordine alternativă nu ar prezenta valori universale sau drepturile omului, pe care cei doi lideri autocraţi le văd ca un truc pentru a justifica subminarea regimurilor lor de către occidental. Ei par să considere că astfel de idei vor fi în curând relicve ale unui sistem liberal care este rasist şi instabil, înlocuit de ierarhii în care fiecare ţară îşi cunoaşte locul în echilibrul general de putere. Prin urmare, Xi Jinping ar dori ca invazia Rusiei să demonstreze neputinţa Occidentului, scrie publicaţia. Dacă sancţiunile asupra sistemului financiar al Rusiei şi a industriei high-tech eşuează, China va avea mai puţine temeri de astfel de arme. Dacă Putin şi-ar pierde puterea din cauza greşelii sale de calcul în Ucraina, acest lucru ar putea şoca China. Cu siguranţă nu i-ar pica bine lui Xi Jinping când vizează un al treilea mandat ca lider al Partidului Comunist, încălcând normele recente. Rusia este o piaţă mică pentru China Cu toate acestea, însă, sprijinul chinez are limitele sale. Piaţa rusă este mică. Băncile şi companiile chineze nu vor să rişte să piardă afaceri mult mai valoroase în altă parte, încălcând sancţiunile. O Rusie slabă i se potriveşte Chinei pentru că nu ar avea de ales decât să fie flexibilă. Putin ar fi mai înclinat să-i ofere lui Xi acces la porturile din nordul Rusiei, pentru a se adapta intereselor crescânde ale Chinei în, de exemplu, Asia Centrală şi pentru a-i furniza petrol şi gaze ieftine şi tehnologie militară sensibilă, inclusiv proiectarea de arme nucleare avansate. Mai mult, Xi pare să creadă că Putin nu are nevoie de o victorie zdrobitoare pentru ca China să iasă în câştig: supravieţuirea va fi suficientă. Oficialii chinezi le spun cu încredere diplomaţilor străini că unitatea occidentală asupra Rusiei se va sparge pe măsură ce războiul se prelungeşte şi pe măsură ce costurile pentru alegătorii occidentali cresc. China încearcă deja să despartă Europa şi America, susţinând că Statele Unite nu au prea mult de pierdut în timp ce îi determină pe europeni să plătească factura pentru preţurile mari la energie, armatele mai mari şi povara de a găzdui peste 3 milioane de refugiaţi ucraineni. Şi Occidentul trebuie să exploateze marea diferenţă dintre China şi Rusia. Cu trei decenii în urmă, cele două economii aveau aceeaşi dimensiune; acum cea a Chinei este de zece ori mai mare decât al Rusiei. Evident, Xi vrea să revizuiască regulile pentru a-şi servi mai bine propriile interese, dar acestea nu sunt la acest moment reprezentate de Putin, care nu are altă modalitate de aşi exercita influenţa rusă decât prin ameninţările perturbatoare şi forţa armelor. Rusia sub Putin este o paria. Având în vedere legăturile sale economice cu America şi Europa, China ar tebui să mizeze pe stabilitate .
Shanghai pe Nipru
În loc să împingă China „în afara familiei naţiunilor, acolo pentru a-şi hrăni fanteziile, a-şi preţui ura şi a-şi ameninţa vecinii” – aşa cum a scris Richard Nixon cu ani înainte de celebra sa călătorie la Beijing, în urmă cu cinci decenii – America şi aliaţii săi ar trebui să arate că văd diferit superputerea în ascensiune. Scopul ar trebui să fie acela de a-l convinge pe Xi că Occidentul şi China pot prospera convenind acolo unde este posibil şi acceptând diferendele acolo unde nu se poate ajunge la un consens. Acest lucru necesită să se stabilească unde ajută implicarea şi unde ameninţă securitatea naţională. Ar putea China să înceapă încă pe această cale contribuind la sfârşitul rapid războiului din Ucraina? Din păcate, cu excepţia utilizării de către Rusia a armelor chimice sau nucleare, acest lucru pare puţin probabil, deoarece China vede Rusia ca un partener în dezmembrarea ordinii mondiale liberale. Pledoariile diplomatice vor influenţa calculele chineze mai puţin decât hotărârea occidentală de a-l determina pe Putin să plătească pentru crimele sale.
Relaţiile comerciale dintre Rusia şi China s-au deteriorat
Relaţiile comerciale dintre Rusia şi China s-au deteriorat, după începerea „operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina, potrivit Bloomberg. „Pentru orice firmă chineză care are operaţiuni importante în străinătate, accesul continuu la sistemul financiar american este mult mai valoros decât orice tranzacţie pe care le-ar putea face cu Rusia, deşi unele firme mai mici ar putea fi dispuse să-şi asume riscul”, a precizat compania de consultanţă Capital Economics, într-un comunicat. Se menţionează că principalele domenii comerciale în care există un declin sunt cele care se ocupă de exportul de ţiţei, gaze naturale şi cărbune din Rusia. Exporturile de paladiu către China pot fi, de asemenea, în pericol, anunţă Bloomberg.
https://adevarul.ro/international/asia/the-economist-razboiul-ucraina-determina-modul-china-vede-lumea-1_6238b9085163ec42717ee93d/index.html
////////////////////////////////////////
Ce cred gânditorii lumii (filozofii) despre lucrurile importante
Scris de Iosif A.
Categorie: Cultură-economie
1.800 de filozofi, cea mai mare parte din America de Nord, Europa, Australia și Noua Zeelandă, au răspuns la o serie de întrebări, desigur, filozofice. Iată ce cred filozofii lumii despre natura minții (materială sau nu), despre liberul-arbitru, despre existența lui Dumnezeu, despre rasă (biologică sau socială), despre scopul filozofiei, natura legilor naturii, sensul vieții, zombi șamd. Sunt în total 40 de întrebări.
Rezultatele au fost publicate într-un articol în publicația Daily Nous, care poate fi accesat aici.
Vom prezenta și analiza în continuare întrebările (și răspunsurile) care ni s-au părut cele mai interesante, în număr de 20. Unele dintre ele necesită explicații pentru a putea fi înțelese.
- Există cunoștințe a priori?
Cunoștințele a apriori sunt cele care sunt independente de experiență. 72% cred că da, 18,5% cred că nu.
- Este valoarea estetică (a unui lucru) obiectivă sau subiectivă?
E greu de stabilit ce a înțeles fiecare din această întrebare, dar 43,5% cred că da, iar 40,6 cred că nu. Privind rezultatul final, vedem că lumea gânditorilor a rămas împărțită în două pe acest subiect. Ce să mai spunem de noi, ceilalți? 🙂
- Care este scopul filozofiei?
55,8% zic că e „înțelegerea”; 42,2 cred că e „adevărul”; 31,2% sunt de părerea că este „obținerea înțelepciunii”; 22,7% zic că este „binele/justiția”, iar 12,6% cred că este „fericirea”. Interesant, nu? Era de așteptat ca măcar scopul disciplinei să strângă o majoritate mai largă?
- Este permisibil să mănânci animale și/sau produse animale în mod obișnuit?
48% sunt acord cu ambele. 26,5% sunt vegetarieni aparent, căci sunt de acord cu produsele animale (lapte, ouă etc.), dar nu cu mâncatul animalelor. 18,4% nu sunt de acord nici cu una, nici cu alta (opțiunea vegană).
- Ați intra în „mașina plăcerii”?
Această întrebare necesită o scurtă explicație. „Mașina experienței” sau „mașina plăcerii” reprezintă un experiment mental propus de filozoful Robert Nozick în 1974, prin care acesta vrea să arate că oamenii nu caută neapărat plăcerea în viață, ci că există și altceva în viață care are valoare, în acest fel filozofia hedonistă arătându-și definitiv limitele. „Mașina plăcerii” ar fi o mașină care le-ar oferi celor conectați plăcere perpetuă.
Probabil nu e o surpriză pentru nimeni că majoritatea alege să stea deoparte, 76,9%. Surpriza este, cred, că 13,3% ar renunța la viața lor pentru cuplarea la mașina plăcerii.
- Ați împinge un om de pe pod pentru a salva ați cinci pe o șină de sub pod?
Aici este vorba despre un alt experiment mental, care îl provoacă pe subiect să-și asume (sau nu) uciderea unui nevinovat pentru a salva alți 5 nevinovați, care ar muri în cazul inacțiunii (împingerii de pe pod a unui om, care ar duce astfel la evitarea uciderii celor 5 de pe șina de tren).
56% nu l-ar împinge, dar 22% spun că da.
Eu spun că procentul real, într-o situație reală, s-ar apropia de zero, pentru că: 1) una ne imaginăm, alta facem în viața reală; 2) evenimentele în care suntem implicați nemijlocit au un mare grad de incertitudine pentru a putea acționa ferm.
- Există liber-arbitru?
Pe acest subiect am scris mai multe articole. Am încercat să arăt că problema este insolvabilă, fiind o limită a minții umane. Gândim determinist și nu putem concepe ceva nedeterminist, cum este liber-arbitru. Conceptul de liberul-arbitru, oricum ar fi explicat de o ființă superioară care l-ar înțelege și care ar putea vorbi pe limba oamenilor, pur și simplu nu poate fi înțeles de mintea umană (link).
59% sunt adepți ai teoriei „compatibiliste”; teorie care susține că liberul-arbitru este compatibil cu determinismul, liberul-arbitru fiind o condiție necesară pentru responsabilitatea morală.
18,8% sunt adepți ai libertarianismului. Libertarienii sunt de părere că liberul-arbitru este incompatibil cu determinismul cauzal, dar oamenii au liber-arbitru; rezultă, așadar, că determinismul cauzal nu este corect.
În fine, 11,2% cred că nu există liber-arbitru. Așadar, este scris de la începutul universului ca ei să fi dat acest răspuns la întrebarea privind liberul-arbitru 🙂
- Cum este determinat genul?
Întrebarea este problematică, pentru că nu se referă la sex, ci la gen, deci la cum se „simte” subiectul, femeie, bărbat, nici femeie, nici bărbat…
Filozofii lumii cred, 63%, că genul este determinat social. 21,5% sunt de părere că la mijloc este un mecanism psihologic, iar 29% cred că este determinat biologic.
Fiind vorba de ce crede altcineva despre sine, mi-e greu să înțeleg cum te poți exprima pe o atare întrebare. Cum pot spune eu cum te simți tu? Și cum pot spune eu că tu nu te simți cum spui că te simți? Este netestabil.
- Există sau nu Dumnezeu?
66% sunt de părere că nu există, pentru că se declară adepți ai ateismului. 18,9% sunt adepți ai teismului, deci cred în Dumnezeu.
14% sunt de altă părere. Care este aia? Ce a mai rămas este, în opinia mea, singura opțiune rațională, pe baza a tot ce știm (și mai ales nu știm) despre lume: agnosticismul. Am scris recent un articol despre agnosticism.
- Sunt legile naturii humeane sau non-humeane?
Și aici este necesară o scurtă explicație înainte de prezenta rezultatele. Poziția „humeană” (de la David Hume, filozof englez) este aceea care susține că legile naturii sunt doar modele identificate în natură, dar nu există conexiuni necesare între existențe distincte. Ecuația lui Schrödinger, de exemplu, descrie ce se întâmplă în natură, dar nu explică nimic, în fapt nefiind altceva decât o modalitate de a surprinde matematic un comportament al unor entități fizice (particule – unde).
Interesant, 54,3% cred că legile naturii sunt non-humeane, deci acestea guvernează evenimentele din natură, fiind cumva decuplate de ele.
31,3% sunt de partea opțiunii humeane.
- Care este natura sensului vieții?
33% sunt de părere că este subiectiv, la fel procentul celor care cred că e obiectiv (32,1) 🙂 16% sunt convinși că nu există sens al vieții. Mai sunt necesare dezbateri pe acest subiect…
- Care este natura minții?
51,9% cred că mintea este de natură fizică. În sensul că ar fi produsul (identificându-se cu) activității neuronale.
32,1% sunt de părere că mintea nu este de natură fizică. Sigur, e greu de înțeles de ce natură ar fi, dar probabil sunt cartezieni (mintea e una, corpul e alta). 15,9% au altă părere, nu e clar care ar putea fi asta.
- Ce ai alege în contextul paradoxului lui Newcomb?
Despre acest paradox am scris recent aici. Deloc surprinzător, opiniile sunt împărțite, cum au fost încă de la apariția acestui experiment mental.
39% au ales să aleagă cele două cutii, 31,2% au ales cutia B, iar 30,2% au alte opțiuni.
- Există progres în filozofie?
41,7% cred că există un progres remarcabil, 46,6% cred că există, dar puțin, iar 3,8% că nu există deloc.
- Care este filozofia politică preferată?
44% au ales egalitarianismul, 27,3% au ales comunitarianismul, 13,4 au ales libertarianismul, iar 20,5% au alte opțiuni.
- Care este natura rasei?
63% cred că rasa are o bază socială, 18,7% sunt de părere că are o bază biologică, iar 15% cred că rasele nu sunt reale.
- Care este poziția față de știință?
O largă majoritate a filozofilor, 72,4%, sunt adepții „realismului științific”, adică sunt de părere că există o realitate independentă de mintea umană. Dar 15% (e puțin?) cred pe dos, și anume sunt adepți ai anti-realismului științific, fiind de părere că realitatea nu există în afara minții ori, în altă abordare, că nu am avea acces la o realitate în afara minții, și dacă ar exista.
- Ce reprezintă utilizarea unui teletransporter? Supraviețuire sau moarte?
Și această întrebare necesită o scurtă explicație. Are la bază un experiment mental, și anume posibilitatea ca o mașină a viitorului, teletransporterul, să permită recrearea ta, din altă materie, dar o copie exactă a ta, în alt loc din univers. Și sunt două variante discutate de regulă: tu cel inițial mori ori rămâi. Cred că prima variantă este cea implicită în întrebarea de față.
40,1% dintre filozofi cred că utilizarea mașinii înseamnă moarte, 35,2% cred că înseamnă supraviețuire, iar 24,8% au altă opinie.
- Ce ați face în „dilema tramvaiului”?
Dilema tramvaiului imaginează următorul scenariu: dacă aţi fi puşi în situaţia de a putea salva cinci vieţi, dar astfel decideţi implicit moartea unei alte persoane, care altfel ar scăpa nevătămată, ce aţi face? Am scris un articol pe acest subiect aici.
63,4% spun că ar schimba macazul pentru a-i salva pe cei cinci, iar doar 13,3% cred că nu ar schimba macazul. Din nou, cred că într-o situație normală procentele ar sta complet diferit, totuși. Este mult mai simplu să decizi viața oamenilor la masa de scris decât pe teren.
- Ce părere aveți despre zombi?
36,5% cred că zombi sunt conceptual posibili, dar nu în realitate, 24,4% cred că zombi sunt „posibili din punct de vedere metafizic”, orice o însemna asta, iar 16,4 cred că nu sunt conceptual posibili.
https://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/128-cultura-economie/8584-ce-cred-ganditorii-lumii-filozofii-despre-lucrurile-importante.html
/////////////////////////////////////////
Biografii- oameni ştiinţă
Chris Hadfield, astronautul canadian care a cântat „Space Oddity” pe SSI
Detalii
Scris de Violeta Mihai
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Canadianul Chris Hadfield este destul de prezent pe Internet, fiind angajat în popularizarea științei, în special prin prisma experienței sale de astronaut. A fost primul astronaut canadian, a devenit faimos prin faptul că a cântat celebra melodie a lui David Bowie „Space Oddity” și are, mai nou, propriul canal de YouTube.
Chris Hadfield s-a născut la 29 august 1959. Fiul unui instructor de zbor, a crescut într-o fermă din orășelul Sarnia, Ontario. Inspirat de cărțile science-fiction ale lui Isaac Asimov și de aselenizarea din 1969, la 9 ani „decide” să se facă astronaut. La doar 13 ani se alătură Royal Canadian Air Cadets, unde ia cursuri de leadership și obține licențele de pilot de planor și de avion ultraușor până la vârsta de 16 ani.
Creat: 23 August 2020
Accesări: 1651
Viaţa şi realizările ştiinţifice ale lui Edward Teller
Detalii
Scris de Wikipedia
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Explozia bombei cu hidrogen Ivy Mike2
Edward (Ede) Teller (n. 15 ianuarie 1908, Budapesta, Austro-Ungaria – d. 9 septembrie 2003, Stanford, California, SUA) a fost un fizician teoretician american, de origine maghiar evreu, supranumit „părintele bombei cu hidrogen” (deși el a respins această caracterizare), membru al Academiei Americane de Arte și Științe (AAAS). Renumele mondial l-a căpătat atât pentru rolul său în dezvoltarea schemei Teller–Ulam (a bombei cu hidrogen), cât și pentru îndelungata colaborare din cadrul Laboratorului Național Lawrence din Livermore, California (LLNL), al cărui director și cofondator a fost.
Creat: 19 Decembrie 2015
Accesări: 9451
Viaţa şi realizările lui Alfred Nobel
Detalii
Scris de Nils Ringertz
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Alfred Nobel s-a născut în Stockholm, pe 21 octombrie 1833. Tatăl său, inginerul şi inventatorul Immanuel Nobel, a proiectat poduri şi clădiri în oraşul său şi a experimentat cu diverse tehnici de explozie a rocilor. Mama sa, Andriette Ahlsel, făcea parte dintr-o familie bogată. Din cauza accidentelor de la locul de muncă, cauzate de pierderea unor barje, Immanuel Nobel şi-a părăsit oraşul şi familia pentru o nouă carieră în Finlanda şi în Rusia.
Creat: 26 Februarie 2015
Accesări: 11168
Georges Lemaître – unul dintre importanţii oameni de ştiinţă de care, probabil, nu aţi auzit
Detalii
Scris de Matt Blitz
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Există percepţia că religia şi ştiinţa se potrivesc la fel de bine ca maioneza şi bezelele. În unele cazuri, acest lucru este, probabil, adevărat. Dar într-o zi obişnuită din luna ianuarie a anului 1933 la California Institute of Technology din Pasadena, California (în acelaşi loc şi în aceeaşi perioadă când Jack Parsons efectua celebrele sale experimente cu rachete; iată cum se intersectează evenimentele din istorie), s-a dovedit că religia şi ştiinţa nu reprezintă două concepte care se resping între ele.
Creat: 28 Iulie 2014
Accesări: 8638
Alexandru Proca – contribuţiile la fizica teoretică
Detalii
Scris de Gheorghe Manolea
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod gândirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul Henri Poincaré gândirea omenească. Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi fizicianul Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.
Creat: 10 Mai 2014
Accesări: 9596
Eugene O’Neill – ce nu a mers?
Detalii
Scris de Eric H. Chudler
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Eugene O’Neill Eugene O’Neill este probabil cel mai cunoscut dramaturg american. A fost distins cu premiul Pulitzer în 1920, 1922, 1928 şi 1957 şi cu Premiul Nobel pentru literatură în 1936. Cu toate că a avut mare succes, a dus o viaţă plină de întâmplări tragice.
Creat: 13 Septembrie 2013
Accesări: 8808
- Borodin. Muzica şi chimia, în armonie
Detalii
Scris de Joe Schwarcz
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
BorodinNumiţi rapid câţiva oameni de ştiinţă celebri. Einstein vă vine în minte cu siguranţă, apoi poate Newton, Marie Curie, Galileo, Stephen Hawking. Nu este prea greu. Apoi, numiţi câţiva compozitori celebri. Bănuiesc că veţi înşira repede numele lui Mozart, Beethoven şi Brahms.
Creat: 31 August 2013
Accesări: 10166
Eugen Bădărău. Scurtă biografie
Detalii
Scris de Gheorghe Manolea
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Eugen BădărăuStrăzile au nume generice (ca, de exemplu, Victoriei ori Revoluţiei), au nume de oraşe, au nume de ţări, de pomi. Cele mai multe poartă numele unor oameni. De cele mai multe ori considerăm că între numele unor străzi apropiate nu există nicio legătură.
Creat: 20 August 2013
Accesări: 7838
Galileo Galilei: „şi totuşi se învârte”
Detalii
Scris de Gheorghe Manolea
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Galileo GalileiÎn secolele XV şi al XVI omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului Mediu. În această perioadă, numită mai târziu Renaştere, reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice.
Creat: 20 August 2013
Accesări: 16231
Biografie: Gheorghe Lazăr
Detalii
Scris de Gheorghe Manolea
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Gheorghe LazărDespre şcoală, despre reformarea acesteia, se vorbeşte şi se scrie mult azi. Slujitorii şcolii de azi aplică soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor învăţământul se făcea în limba greacă şi era accesibil numai celor cu dare de mână.
Creat: 02 Iulie 2013
Accesări: 15467
Albert Einstein. Foarte scurtă biografie
Detalii
Scris de David Jelescu
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
EinsteinPersonalitate complexă şi un om de ştiinţă vizionar, Albert Einstein este probabil cel mai cunoscut fizician al tuturor timpurilor. Mulţi au auzit de numele lui, dar puţini sunt cei care înţeleg importanţa descoperirilor acestuia. Iată în continuare câteva evenimente mai importante din viaţa sa.
Creat: 15 Mai 2013
Accesări: 14916
C-tin I. Budeanu şi puterea deformantă
Detalii
Scris de Gheorghe Manolea
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Constantin BudeanuFolosim adesea expresii de forma „Luna asta a fost frig şi am consumat mult curent electric” sau „Trebuie să plătesc curentul electric”. De fapt plătim energia electrică, adică puterea electrică consumată într-un interval de timp. Consumatorul casnic plăteşte energia activă.
Creat: 14 Aprilie 2013
Accesări: 9206
Ion Ionescu
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Ion IonescuIon Ionescu (Stoienoaia, 22.11.1870 – Bucureşti, 17.09.1946) a fost un inginer român de renume. A fost profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele; a fost membru corespondent al Academiei Române şi membru ales la Mathematical Society (Anglia).
Creat: 03 Martie 2013
Accesări: 6611
David Hilbert
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
HILBERT, DAVID (Königsberg, 23.01.1862 – Göttingen, 13.09.1943) a fost un matematician german. La 22 de ani a susţinut teza de doctor în matematică şi peste doi ani a fost confirmat docent la Universitatea din Königsberg; a predat la Politehnica din Zürich şi (începând cu 1895) la Universitatea din Göttingen. I s-au conferit numeroase distincţii şi premii; a fost membru al mai multor academii.
Creat: 03 Martie 2013
Accesări: 5961
Heron
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
HERON (din Alexandria: sec. 1 î.e.n.) a fost un matematician şi enciclopedist grec. Despre viaţa acestui distins cărturar şi inventator nu se ştie nimic, în pofida faptului că numele său este legat de istoria învăţământului – înfiinţând, pentru prima dată în lume, o şcoală – politehnica – la Alexandria, unde a activat neîntrerupt ca conducător şi profesor.
Creat: 03 Martie 2013
Accesări: 11017
William Rowan Hamilton
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
HamiltonHamilton, William Rowan (Dublin, 4.08.1805 – Dunsink, 02.09.1865) a fost un matematician şi mecanician irlandez. Prima sa instruire a primit-o în familie şi prin studiul personal (fără a urma vreo şcoală înainte de a studia la universitate).
Creat: 02 Martie 2013
Accesări: 6539
Hermann Grassmann
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
GRASSMANN, HERMANN GÜNTHER (Stettin: 15.04.1809 – 26.09.1877) a fost un matematician şi filolog german. A fost un profesor de matematică erudit la gimnaziul din localitatea natală (cu toate cererile sale repetate, n-a putut obţine un post la Universitate, ba i s-a refuzat şi dorinţa de a fi profesor la liceul din Stettin, deşi postul rămăsese vacant după moartea tatălui său).
Creat: 02 Martie 2013
Accesări: 6055
Sophie Germain
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
GERMAIN, SOPHIE (Paris: 01.04.1776-18.07.1831) a fost o matematiciană de origine franceză. S-a instruit singură; e foarte sugestivă şi emoționantă împrejurarea relevării talentului ei matematic: pe când era de 13 ani, citind în Historie des mathématiqes (1758) a lui J.E. Montucla (1725-1799) episodul morţii lui Arhimede (sec.3 î.e.n.), a fost într-atât de impresionată, că zile de-a rândul s-a întrebat cum o fi acea ştiinţă care te poate capta aşa încât să uiţi totul, chiar şi ameninţarea cu moartea?!
Creat: 02 Martie 2013
Accesări: 6132
Carl Friedrich Johann Gauss
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
GaussGauss, Carl Friedrich Johann (Braunschweig, 30.04.1777 – Göttingen, 23.02.1855) a fost matematician şi astronom german. A fost, timp de 20 de ani, director al Observatorului astronomic din Göttingen şi apoi profesor la universitatea din acelaşi oraş.
Creat: 01 Martie 2013
Accesări: 10854
Galileo Galilei
Detalii
Scris de Petre Rău
Categorie: Biografii oameni ştiinţă
Galileo GalileiGalilei, Galileo (Pisa, 15.02.1564 – Arcetri-Firenze, 08.01.1642) a fost un mecanician, fizician şi astronom italian. Galileo s-a instruit la şcolile din Pisa şi Florenţa. Acesta a studiat la Universitatea din Pisa medicina, filozofia şi, independent, matematica.
Creat: 01 Martie 2013
Accesări: 8355
Pagina 1 din 7
https://www.scientia.ro/biografii.html
///////////////////////////////////////
Chiar au creat cercetătorii „primii roboți vii care se reproduc”?
Scris de Iosif A.
Interesat sau nu de știință, probabil că ai dat peste știrea care a împânzit presa din toată lumea conform căreia cercetători americani au creat primii roboți vii, denumiți xenoboți, care au început să se reproducă. Și încă într-un mod complet nou, adică nu se reproduc nici ca plantele, nici ca animalele. Ci ca… xenoboții.
De la CNN la… ce ziar românesc vreți, toți sunt extaziați de roboții vii care fac alți roboți vii. Suntem într-un film SF!
Mi-e greu să înțeleg ce înțelege din știrea asta un cititor de bună credință, interesat de realizarea științifică în sine. În opinia mea această denumire a unui grup de celule stem de la o broască africană numită Xenopus laevis drept „roboți vii” este înșelătoare. Cum adică „roboți”? Și cum adică „vii”? Și ce ar trebui să fie mai uimitor: că o grupare de celule este denumită „robot” ori că aceeași grupare de celule este numită „vie”?
Și mai e o afirmație interesantă ascunsă prin știrile care reflectă cercetarea: că „roboții vii” sunt rezultatul inteligenței artificiale.
Mi-a plăcut mult îngrijorarea celor de la SpotMedia: „Dacă biotehnologia capabilă de autoreproducere stârneşte îngrijorări, cercetătorii asigură că aceste maşinării vii nu au părăsit laboratorul şi au fost distruse cu uşurinţă, fiind biodegradabile, în timp ce tehnologia este reglementată de experţi în etică”. Asta pentru a evita un exod masiv al românilor către planeta Marte, probabil :). Căci cine se simte sigur cu o armată de xenoboți pe Terra? Dar e ok, celulele n-au scăpat din laborator! Au fost distruse de cercetătorii care le-au făcut! O atare îngrijorare venită din partea jurnaliștilor e semnul clar că nu au înțeles nimic din ce au publicat. Și faptul că vorbesc despre „mașinării” indică același lucru: au tradus ei ceva, dar nu au înțeles nimic despre subiectul despre care au scris.
De fapt, despre ce este vorba?
Lucrarea originală a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America cu titlul „Kinematic self-replication in reconfigurable organisms” (Autoreproducerea cinematică la organisme reconfigurabile).
Iată cum își prezintă cercetătorii lucrarea: „Aproape toate organismele se reproduc în urma unui proces de creștere, urmat de „producerea” unor urmași. Unele molecule se reproduc însă pe fondul unei mișcări, nu prin creștere: găsesc și combină componente în copii similare. Noi arătăm că grupuri de celule, dacă sunt separate de un organism în dezvoltare, pot găsi și asambla celule libere în grupuri care arată și se mișcă ca cele „mamă” și că această abilitate nu trebuie să fie dezvoltată sau introdusă prin manipulare genetică. În cele din urmă, arătăm că inteligența artificială poate proiecta clustere de celule care se reproduc mai bine și pot efectua sarcini utile în timp ce fac acest lucru. Acest lucru sugerează că tehnologii viitoare pot deveni mai utile, cu puțin sprijin extern, pe măsură ce se răspândesc și că viața ascunde comportamente surprinzătoare, care așteaptă să fie descoperite”.
În esență, ce au anunțat oamenii de știință americani a fost că au optimizat o modalitate de a face ca grupuri mobile de celule să organizeze alte celule în grupuri mai mici care, în condițiile potrivite, ar putea fi ele însele mobile. Cercetătorii numesc acest proces „auto-reproducere cinematică”, deși nu este chiar fidel realității, căci copiile au nevoie de ajutor uman pentru a începe să se miște, sunt mai mici decât originalele, iar procesul de reproducere se oprește după doar câteva cicluri.
Cercetătorii au izolat inițial celule de la embrioni de broască. Aceste celule au capacitatea de a sta împreună ori de a forma aglomerări de celule, dacă sunt răspândite într-o cultură de astfel de celule într-un vas Petri de laborator.
A doua caracteristică relevantă a celulelor este aceea că se pot auto-organiza, celulele de la exteriorul unei aglomerări de celule având cili, care ajung să se sincronizeze, împingând fluidul mediului de cultură și rotind „mingea” de celule în cerc. Aceasta este, într-adevăr, o realizare / constatare importantă.
Aceștia sunt „roboții vii” anunțați peste tot în presă. Despre ei s-a mai publicat și în martie în ScienceRobotics, dar CNN se pare că nu a fost atent. Iar dacă CNN nu spune nimic, nici presa noastră iubitoare de știință.
Dar e ceva nou în cercetarea recent prezentată în presă: oamenii de știință au adăugat celule disparate de același tip în farfuria cu „grupările” de celule și au observat ce se întâmplă: în timp ce grupările de celulele se învârteau prin farfurie, ele creau noi aglomerări din noile celule adăugate în interiorul cercului desenat de mișcarea lor circulară a primelor. Cum spuneam, celulele au capacitatea de a se sta împreună și de a adera una la alta; deci cercetătorii au constatat că mișcarea grupărilor inițiale de celule formează alte grupări de celule. Noile „mingi” de celule erau prea mici, așa că au fost adăugate în alte farfurii cu celule suplimentare, iar prin atragerea de noi celule, acestea au crescut în dimensiune, ajungând ca cele inițiale.
Acesta este „noul mod de reproducere”. Nu spun că este nesemnificativ sau că nu este uimitor, ci doar explic la ce se referă, în fapt, știrile despre „roboții vii care se reproduc cinematic (adică prin mișcare)”.
Unde apare inteligența artificială?
Păi grupările inițiale de celule nu erau toate eficiente în a ajunge la dimensiunile și comportamentul dorit (să se învârtească în farfurie). Așa că s-au folosit algoritmi pentru a ajunge la formele optime pentru comportamentul dorit, testând aceste forme pentru a observa dacă produc rezultatul urmărit: colectarea de celule din farfurie.
Dar este o problemă: după stabilirea formei optime a grupării de celule, noua generație, creată de învârtitul în cerc, nu are aceeași formă. Deci este nevoie de o intervenție a cercetătorilor, care trebuie să modifice forma noilor grupări de celule. Deci nu prea sună chiar a auto-reproducere, dată fiind intervenția omului în proces.
Reproducere unică în lumea vie?
Sigur, dar pentru că este ineficientă, adică nu merge mai mult de două generații, este de înțeles, nu? Această metodă pare că este nefuncțională în natură. Cum am găsi-o atunci la diverse specii?
De ce „roboți”?
Asta este o întrebare interesantă. Ce înțelegem, de regulă, prin „robot”? Un obiect artificial care execută diferite sarcini, conform instrucțiunilor programatorilor. În cazul de față avem de-a face de grupări de celule stem fără nicio intervenție genetică.
Josh Bongard, implicat în studiu, este de altă părere, acesta spunând că „Majoritatea oamenilor cred că roboții sunt făcuți din metale și ceramică, dar nu contează atât din ce este fabricat un robot, ci ceea ce face acesta, adică să acționeze pe cont propriu în locul oamenilor”. Nu știu în ce măsură se potrivește definiția cu grupările de celule, dar poate fi și aceasta o opinie…
Una peste alta, cercetarea este interesantă, fără îndoială. Problema majoră este maniera de prezentare în presă, care lasă experimentul în sine deoparte, axându-se pe niște metafore și concluzii care sunt, în cel mai bun caz, mult umflate, dacă nu false.
https://www.scientia.ro/stiri-stiinta/140-stirile-zilei-stiinta-tehnologie/8551-chiar-au-creat-cercetatorii-primii-roboti-vii-care-se-reproduc.html
//////////////////////////////
Infarctul va putea fi prevenit, printr-o nouă metodă de investigare a sănătății inimii
O companie engleză, Caristo, creată de cardiologi de la Universitatea Oxford, promite să prezică riscul de infarct miocardic cu ani înainte ca acesta să se producă, asigurând astfel un bun instrument de prevenție. Tehnica nouă de investigație propusă de cercetători presupune detectarea cu mare precizie a inflamației coronariene (din vasele majore care alimentează inima cu sânge).
Boala arterială coronariană (BAC) sau cardiopatia ischemică este cel mai mare „ucigaș” din lume (în România afecţiunile cardiovasculare au reprezentat cea mai importantă cauză de moarte neviolentă în 2019, 58%), dar adesea trece neobservată până când este prea târziu.
Cardiopatia ischemică apare atunci când arterele coronare, care alimentează inima cu sânge, oxigen și substanțe nutritive, sunt afectate. Depozitele de colesterol de la nivelul arterelor și inflamația sunt, de regulă, principalele responsabile de boala arterială coronariană.
Când se formează placa pe arterele coronare, acestea se îngustează, reducând fluxul de sânge către inimă. Fluxul de sânge scăzut poate să provoace durere în piept (angina) sau dificultăți de respirație. Un blocaj complet poate provoca infarct miocardic.
Printre principalele cauze ale acestei afecțiuni sunt legate de stilul de viață (nutriție și nivelul de activitate fizică). Cu alte cuvinte, vorbim despre: fumat, nivelul ridicat de colesterol (generat în special de alimentația deficitară), diabet, sedentarism sau hipertensiunea arterială.
De zeci de ani, cardiologii știu că inflamația este procesul cheie asociat cu dezvoltarea cardiopatiei ischemice și ruperea plăcii; dar aceasta nu este detectabilă cu testele de diagnostic curente, care urmăresc identificarea nivelului e îngustare a arterelor coronare și impactul asupra fluxului sanguin. Dar circa două treimi dintre infarcturi au loc în contextul în care arterele nu sunt îngustate semnificativ înainte ca o ruptură de placă să provoace infarctul.
Caristo susține că a creat o tehnologie care detectează și cuantifică inflamația în cadrul scanărilor de rutină (tomografie computerizată, CT). Prin combinarea datelor privind inflamația arterelor coronare cu alți factori de risc s-ar putea prezice riscul individual de infarct cu ani în avans.
Tehnologia Caristo permite detectarea inflamației înainte ca îngustarea arterelor să fi avut loc, ajutând astfel la aplicarea unor măsuri de prevenire a evoluției bolii.
Această tehnică dezvoltată de Caristo a fost deja testată pe mii de pacienți și este considerată extrem de precisă.
Cum PUTEM SCAPA DE BOLI INCURABILE cu niste “buruieni”! Cum se manifesta prostata si cum putem scapa de ea ; Cum putem scapa de prostata prin tratament “vegetal”; Ceai din plante medicinale pentru afectiuni ale prostate; Borșul poate trata anemia, bronşita, astmul şi alte afecţiuni ; Bacteriile din stomac pot fi invinse cu un medicament natural; Radacina care reduce glicemia, protejeaza ficatul de toxine, reduce absorbtia colesterolului si trigliceridelor; De ce sa pui otet in apa cu lamiae; Cum se produc sughitul, carceii sau tresaritul in somn; Ce trebuie sa stii despre medicamente ….
Cum se manifesta prostata si cum putem scapa de ea
Semnele bolii constau, la debut, in urinatul mai frecvent in a doua jumatate a noptii. Apoi, mictiunile devin mai dese si ziua, insotite de o oarecare dificultate in golirea vezicii si de o senzatie de o evacuare incompleta.
Intr-un stadiu avansat al bolii, trebuie un efort din partea bolnavului pentru a mai putea urina.
Netratata,aceasta tumora benigna, devine cu timpul o boala destul de grava, ce-l poate rapune pe bolnav. Orice barbat care observa scaderea presiunii si subtierea detului urinar sa intre la banuiala, sa consulte medicul. Obisnuirea cu boala poate avea un final dramatic: adenomul avanseaza, apar hemoragii avansate, infectii si insuficienta renala.Prostata începe să se mărească la majoritatea bărbaților în jurul vârstei de 45-50 de ani. Această stare, cunoscută că hipertrofie de prostată benignă (adică neinflamată și necanceroasă), reprezintă o consecință a procesului de îmbătrânire. Când prostată începe să se mărească, contractă uretra. Dacă prostata se mărește astfel încât să preseze uretra care o traversează, va obstrucționa fluxul urinei, ceea ce poate duce la dorința de a urină des, zi și noapte, iar eliminarea urinei poate deveni tot mai lentă și șovăitoare. S-ar putea să nu fiți în stare să urinați decât în cantități mici, și totuși să suferiți de incontinență. O prostată umflată indică de obicei că organismul bărbatului produce un nivel de testosteron mai scăzut decât în anii anteriori. În loc de aceasta, organismul începe să producă o substanță periculoasă numită dihidrotestosteron. Aceasta, în replică, stimulează o supraproducție de celule ale prostatei. Rezultatul este o glandă care se mărește lent.
- mărirea volumului prostatei (hiperplazia benignă – adenomul), dar și cancerul prostatei sunt într-o strânsă legătură cu consumul crescut degrăsimi, atât cele animale dar și unele grăsimi vegetale, cele care conțin predominant acizi grași polinesaturați linolici (acidul linolic reprezintă 65% din acizii grași din uleiul de floarea-soarelui). Creșterea consumului de grăsimi determină creșterea nivelului hormonilor estrogeni care pot media proliferarea exagerată celulelor prostatei. Mai ales la bărbații supraponderali, țesutul adipos abdominal se comportă ca un adevărat organ glandularcare fabrică hormoni, mărind riscul bolilor prostatei, inclusiv al cancerului. Evitați consumul de grăsimi carne, lapte, ouă) și nu consumați excesiv uleiuri, mai ales cele care conțin concentrații mari de grăsimi polinesaturate (soia, floarea-soarelui, porumb). Cel mai bun ulei este cel de măsline (conține concentrații mari de acizi grași polinesaturați) și cel din semințe de în.
- Diverse studii efectuate în Japonia și Finlanda au găsit o asociere între consumul regulat delapte, carne, unt, ouă, margarină și uleiuri conținând acizi grași polinesaturați și hiperplazia benignă de prostată.
- Ingestia unei cantități mari decalorii (alimente procesate, rafinate, bogate în grăsimi și zahăr) poate crește activitatea sistemului nervos simpatic și concentrațiile testosteronului (un hormon).
- În prostată, testosteronul este transformat prin intermediul unei enzime îndihidrotestosteron, care este de 10 ori mai activ decât testosteronul și favorizează înmulțirea epiteliului glandei.
- O altă maladie obișnuită a prostatei este cunoscută caprostatită. Aceasta reprezintă inflamarea acută a prostatei datorită unei infecții bacteriene (de obicei transmisă sexual) sau poate să apară după anumite exerciții fizice care zguduie corpul (ex. Alergatul), făcute cu vezica plină. Simptomele sunt mai grave. Fluxul de urină poate fi blocat parțial sau total, ceea ce duce adesea la reținerea urinei în vezică. Urina infectată poate slăbi vezica sau poate cauza infecții urinare. În cazurile cronice, bacteriile pot trece în vezică și se pot răspândi și spre alte organe vitale. Semnele că o infecție a devenit avansată sunt dificultatea sau usturimea în timpul urinării, sânge în urină sau dureri în partea inferioară a spatelui ori între scrot și anus. Urina poate să fie tulbure, să conțină sânge, să miroasă a pește și puteți avea febră.
- Carneastimulează, irită și inflamează organele sexuale, în special glanda prostatei, ducând la inflamația acesteia (prostatita).
- Nu vă expuneți lafrig sau umezeală. Evitați să stați pe ciment sau pe scaune reci. Protejați-vă extremitățile de frig, căutați să aveți încălțăminte călduroasă. De asemenea, nu stați timp îndelungat pe scaun (la calculator, la birou, la volan) și mai ales plimbarea cu bicicleta sau motocicletă, deoarece creează congestie în zona prostatei.
- Tratațiconstipația, în cazul în care există, deoarece creează o presiune nefastă asupra organelor pelviene și, în plus, creează un mediu propice pentru înmulțirea germenilor patogeni.
- Practicile sexuale excesive sau anormalepot produce congestia prostatei și creează un mediu favorabil stagnării secrețiilor, umflării glandelor sau creșterii bacteriene.
- Beți multă apă, pentru ca diureza să fie stimulată și toxinele eliminate.
- Eliminațicafeaua, ceaiul verde sau negru, băuturile alcoolice, tutunul, condimentele și alimentele condimentate sărate sau afumate, ciocolata, băuturile pe bază de cola, cacao, acriturile, oțetul întrucât acestea pot acționa ca iritanți chimici. Multe medicamente, inclusivpilocarpinul au de asemenea un efect iritant asupra prostatei.
- În cele mai multe cazuri, antibioticele trebuie privite ca o soluție nepotrivită.
- Nu lăsați ca vezica să se umple prea mult. Urinați cât puteți de repede când simțiți nevoia. Încercați să goliți complet vezica.
Cum putem scapa de prostata prin tratament “vegetal”
- Se recomandă ocură de sucuri și crudități vreme de 1-2 luni sau cel puțin să se adopte o dietă vegetariană, preponderent crudivoră. Puteți folosi următoarele sucuri: Urzică 2 pahare/zi, cură îndelungată. Componentele din arhicunoscuta plantă – Urzica – testateîn vitro au demonstrat că dau un impuls uriaș sistemului imunitar, crescând în mod substanțial limfocitele antitumorale. De fapt, doctorul Hans Wagner a afirmat în revistă de medicină „Phytomedicine” că extractul de Urzică este „mult superior” medicamentului antiinflamator Indometacin. Proprietăți excelente în tratarea bolilor de prostată au și rădăcinile urzicii.
- Roșii (proaspete, nefierte!)– 1-2 pahare/zi. Cel mai abundent carotenoid este Oamenii de știință au descoperit licopenul în pielița roșiilor. Unde sunt folosite roșii integrale din belșug incidența cancerului de prostată este mai mică. Consumați multe roșii proaspete și beți și suc de roșii.Licopenul se mai găsește și în grape-fruit-ul roz, în gogoșar și în fructele de cătină.
- Pătlagină– 1 pahar/zi. Frunzele de pătlagină conțin zinc care este vital pentru echilibrul hormonului masculin, ceea ce înseamnă că este de ajutor în cazul unei prostate mărite. În plus, pătlagina are un efect antiinflamator. Sucul îl puteți prepara la blender.
- Orzverde și/sau Ovăz verde – 1 pahar/zi. Orzul și ovăzul verde sunt foarte bogate în zinc și au efecte antiinflamatoare.
- Pătrunjel(frunze) – 1 pahar/zi. Este un suc puternic ce combate bolile aparatului uro-genital.
- Varză– 1 pahar/zi. Varza are efecte antiinflamatoare și conține o mulțime de substanțe puternice care combat cancerul (indoli, izotiocianați, monoterpene, sulfarafanul etc.).
Alte recomandări dietetice:
- Mâncarea procesată îndelung și produsele rafinate distrug un ingredient foarte important pentru alimentația bărbaților – Oamenii de știință au aflat că prostata folosește o cantitate de 10 ori mai mare de zinc decât oricare alt organ din corp. Acest element blochează în mod natural producția de dihidrotestosteron a organismului și previne inflamarea prostatei. Trebuie să știți că alcoolul și băuturile ce conțin cafeină (cafeaua, coca-cola etc.) jefuiesc organismul de rezervele de zinc. Surse semnificative de zinc sunt: drojdia de bere, germenii de grâu, fasolea și semințele de dovleac.
- Cura cuulei de dovleac: se ia o lingură seara și una dimineața (sau 50 g miez de semințe de dovleac).
- Ridichile de lunăconțin substanțe cu un puternic efect antibiotic, au o acțiune antiinflamatoare asupra rinichilor și asupra prostatei și ajută la controlul sfincterelor urinare. Consumați din belșug aceste rădăcini. Puteți folosi și sucul de ridichi (100 ml suc de ridichi combinat cu 150 ml suc de morcov).
- Apa de tărâțe preparată cu ceai de semințe de bostan sau pepene verde(Curcubita pepo). Se iau 8 linguri de semințe de bostan și se mărunțesc cu coajă cu tot (neprăjite și nesărate). Se pun într-un litru de apă și se fierb 15 minute. Se lasă să se răcească. Se scurge numai apă de la suprafață, care conține ulei de bostan, și se pune deoparte pană a doua zi. Restul de lichid se va turna nestrecurat peste 5 linguri de târâte de grâu. Se lasă de seara până dimineața, apoi se strecoară. Se combină cu apă care conține uleiul. Se poate adăuga sucul de la două lămâi și, eventual, miere, dacă nu aveți diabet, obezitate sau nu sunteți alergici.
- Cura cu grâu germinat.Se consumă 3-4 linguri de grâu germinat în fiecare zi, în cure de 10-15 zile pe lună. Se poate prepara și un delicios lapte după următoarea rețetă: 4 linguri de grâu germinat + ½ măr (opțional) + miezul de la 4 nuci + 1-2 linguri miere + 1 cană apă caldă. Se mixează toate ingredientele cu ajutorul unui blender sau mixer.
- Cura cu polen și lăptișor de matcă.Mai multe studii au arătat că tratamentul cu polen de albine dă rezultate excepționale în tratarea adenomului de prostată în faza acută, dar și în forma cronicizată, cât și în hipertrofia de prostată. Conform acelorași cercetări, cel mai potrivit este tratamentul de lungă durată (minimum 60 de zile) cu acest remediu, luat în cantități de minimum 10 grame pe zi, în combinație cu un alt produs al stupului, lăptișorul de matcă (100 mg pe zi).
- Cura cu drojdie de bereare efecte benefice chiar și în cazul cancerului de prostată. În studiile experimentale s-a observat că dezvoltarea malignă era oprită, în mai puțin de trei luni, prin ingerarea zilnică a acestui produs. Se administrează vreme de 3 săptămâni, câte 2-3 tablete de drojdie pe zi. După o pauză de 7 zile, se mai poate repeta.
- Consumați alimente pe bază de Boabele de soia conțin niște substanțe numite izoflavone, care pot proteja împotriva bolii de prostată.
- Mâncați regulatlinte, nuci și porumb dulce. Acestea conțin un aminoacid numit acid glutamic care poate reduce prostata mărită.
- Acizii grași omega-3cresc imunitatea, prevenind infecțiile și alte cauze ale prostatitei. Uleiul de semințe de în (2
Linguri pe zi) conține acizi grași omega-3 și poate să combată simptomele prostatitei și hipertrofiei de prostată.
FITORERAPIE
- Se combină (folosindu-se cantități egale)tinctură de Ghimpe cu tinctură de Pufuliță. Se ia din combinația de tincturi câte o linguriță de patru ori pe zi, pe stomacul gol. De regulă, primele rezultate apar în primele zece zile, iar după o lună de tratament, senzația de jenă la urinare, micțiunile nocturne și celelalte probleme specifice adenomului de prostată sau prostatitei dispar. Prima etapă de tratament este bine să fie de trei luni, în care se administrează neîntrerupt această combinație de tincturi. Apoi, se vor face câte zece zile de tratament pe lună, pentru a menține rezultatele.
- Alcoolatura de Tuiaexercită o acțiune de întărire a sfincterelor urinare, mai ales la persoanele în vârstă, care se confruntă cu o incapacitate organică de a controla micț Mai mult, această plantă are efecte antiinflamatoare și antiinfecțioase puternice la nivel genito-urinar, fiind recomandată în prostatită, dar și în cistitele hemoragice sau recidivante. Se ia o linguriță (aproximativ 5 ml) de alcoolatura de tuia în puțină apă, de 3 ori pe zi, în cure de 3 săptămâni, cu o săptămână de pauză.Palmierul pitic(Serenoa repens) este un remediu care inhibă secreția de hormoni, mai cu seamă testosteronul, care stimulează creșterea celulelor prostatei.
Tincturăde propolis – câte 30 de picături, de trei ori pe zi, luate pe o bucățică uscată de pâine. Se pot folosi cu succes supozitoare de propolis, timp de 15 zile. Rezultate bune s-au obținut în infecția prostatei (prostatită), hipertrofia și adenomul de prostată.
ALTE INDICAțII
- Puteți face obaie fierbinte de șezut, stând în cadă sau într-un vas pentru băi de șezut (puneți apă cât să aveți circa 15-20 cm în vas). Baia trebuie să dureze cel puțin 15 minute; se face o baie pe zi (în cazul prostatitei se fac două băi pe zi).
- Baia de șezut caldăcu temperatura progresiv crescută folosind coada-calului sau flori de Fân, timp de 20 minute, de 3 ori pe săptămână.
- Cura cu argilă.Se pune o lingură de pulbere de argilă într-un pahar de apă. Se amestecă bine (cu o lingură de lemn) și se lasă la macerat de seara până dimineaț Dimineața, se amestecă bine și se bea ca atare. Cura durează 30 de zile.
- Clismă fierbinte cu cărbune vegetal.Se folosește o cană de apă fierbinte (dar fără a produce arsuri) și o lingură de praf de cărbune; se introduce amestecul în rect cu ajutorul irigatorului. Se reține lichidul cât se poate de mult, chiar pe perioada nopții, dacă se poate (deosebit de util în cazul inflamației prostatei).
- Exercițiu de masaj al prostateiexecutat în următorul fel: stați întins complet pe spate, întindeți piciorul drept peste cel stâng și atingeți podeaua cu degetul mare de la piciorul drept. Reveniți la poziția originală. Întindeți acum piciorul stâng peste cel drept, atingând podeaua cu degetul mare de la piciorul stâng. Începeți cu oricât de multe repetiții și lucrați astfel până la cel puțin 50.
- Pentru evitarea slăbirii sfincterului prostatei, când apar fenomene de pierdere a urinei, este necesar să se facăautogimnastica sfincterului, prin contracții (strângere și relaxare) ale mușchiului prostatei, începând de la un număr mic de contracții, până se ajunge la câteva sute zilnic. Aceste contracții pot fi făcute în orice poziție și timp, stând pe scaun, în mijloacele de transport, stând în pat, mergând pe stradă și în orice altă poziț Veți obține beneficii începând chiar din primele zile.
Ceai din plante medicinale pentru afectiuni ale prostatei
Preparare:o lingura de amestec la 250 ml apa. Cand clocoteste, se introduc plantele, se va opri din fiert lasandu-se la racit cu vasul acoperit. Se va consuma ceaiul dimineata la micul dejun si seara inaintea cinei cu 30 de minute cu inghitituri rare, neindulcit.
Se recomanda a se urma in acelasi timp tratamentul cu tinctura de pufulita cu flori mici si ghimpe, doua lingurite de tinctura la o cana de ceai.
Acest ceai este recomandat preventiv, de la varsta de 50 de ani, doua luni pe an. Durata tratamentului este de 1-4 luni in prostatite si litiaza prostatice, sau 6 luni in caz de adenom sau cancer incipient. In toate cazurile dupa prima luna de tratament se va face 2 saptamani pauza urmand apoi 2-5 cure neintrerupte.
Cura cu acest ceai este indicata si femeilor care urineaza des sau copiilor cu varsta cuprinsa intre 10-14 ani care urineaza noaptea in pat (enurezis) urmandu-se pe o perioada de 1-3 luni.
Ceaiul stimuleaza mictiunea astfel incat substantele active existente in planta sa ajunga in meatul urinar unde actioneaza prin cicatrizarea ranilor la fel ca si la o operatie cu laser. Ajuta la diparitia adenomului dispar durerile, infectiile.
Ceaiul contine un amestec din 19 plante medicinale dintre care enumeram:
- Pufulita cu flori mici
- Ghimpele
- Coada soricelului
- Coada calului
- Obligeana
- Osul iepurelui
- Albastrele
- Urzica moarta
- Matase de porumb
- Splinuta
- Sapunarita
- Lemn dulce
- Scai vanat
- Mesteacan
În tratamentul intern sunt recomandate:
– decoct din ghimpe (holeră), preparat dintr-o linguriţă herba uscată şi mărunţită la 250 ml apă; se fierbe 10 minute la foc domol, se lasă să infuzeze 15 minute în vas acoperit, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri calde pe zi (dimineaţa şi seara pe stomacul gol, cu 30 minute înainte de mese). Tratamentul durează 6 luni şi se continuă încă 12 luni luând numai o cană pe zi (dimineaţa), în funcţie de stadiul bolii şi de reacţia organismului. Efectele tratamentului sunt decongestive, diuretice, dezinfectante şi cicatrizante şi se resimt după 3-4 săptămâni, cu reducerea micţiunilor nocturne, dispariţia usturimilor şi a durerilor pe uretră, în zona vezicii urinare sau a şezutului. Treptat, prostata se descongestionează şi îşi reia elasticitatea şi volumul normal, evitând astfel intervenţiile chirurgicale;
– infuzie din pufuliţă cu flori mici preparată dintr-o lingură herba uscată şi măcinată la 250 ml apă clocotită; se beau zilnic 3-4 ceaiuri calde, înainte de mese, având efecte în normalizarea urinării şi evitarea usturimilor sau durerilor pe uretră datorită proprietăţilor diuretice, depurative, antiinflamatoare şi dezinfectante;
– infuzie din flori de urzică moartă albă preparată dintr-o linguriţă flori la 250 ml apă; se beau 2 ceaiuri îndulcite pe zi, fracţionate în mai multe rerpize, într-un tratament de lungă durată cu efecte diuretice.
– infuzie din muguri de pin (20-30 g la un litru apă), din care se beau 3 căni pe zi timp de două săptămâni, cu efect de reducere a inflamaţiei glandei prostatice;
– decoct din 2-3 castane sălbatice zdrobite şi fierte într-un litru apă; se bea câte o cană de ceai înainte de fiecare masă, timp de 3 săptămâni.
Alte tratamente se fac cu infuzie din frunze de păr, de zmeur, de osul iepurelui, din flori de coada şoricelului sau decoct din seminţe decorticate şi neprăjite de dovleac (3-4 căni zilnic). Sunt eficiente şi tincturile de ghimpe, castane sălbatice sau ceapă.
Dimineaţa se poate lua un macerat apos din boabe de grâu, iar seara, înainte de culcare, se ia o lingură de ulei de dovleac sau o jumătate de cană cu seminţe de dovleac.
O altă direcţie de tratamente constă din folosirea uleiurilor eterice din plante aromatice (pin, ienupăr, chimion, fenicul), câte 5-10 picături pe zi, în puţină apă caldă şi îndulcită, cu 20-30 minute înainte de mesele principale, timp de două săptămâni.
În decursul timpului au fost elaborate numeroase reţete complexe în care sunt incluse atât plantele menţionate mai sus, cât şi multe alte specii.
Concomitent se aplică şi tratamente externe sub formă de cataplasme calde cu ceapă crudă şi flori de câmp, puse în partea de jos a abdomenului sau băi calde, zilnice, locale şi de şezut, cu infuzii sau decocturi din flori de fân, muşeţel, coada calului, castane, urzică albă, gălbenele, pin, busuioc şi tătăneasă.
Apiterapia recomandă polen (20 g luate dimineaţa timp de 30 de zile sau câte două linguriţe la fiecare masă), propolis şi supozitoare cu propolis.
Bacteriile din stomac pot fi invinse cu un medicament natural
Este vorba despre uleiul de masline in combinatie cu smochinele, cel mai bun remediu natural impotriva bacteriilor din stomac.
Ingrediente :10 smochine uscate;200 de ml de ulei de masline.Metoda de preparare :Taiati smochinele in 4 bucati si turnati uleiul peste ele. Amestecati putin si apoi puneti tot amestecul intr-un borcan.Lasati-l sa stea timp de 7 de zile. Administrare:Dupa cele 7 de zile, este recomandat sa se consume o lingura din uleiul de masline dimineata pe stomacul gol.
Va trebui sa va sincronizati dieta cu acest tratament pentru a-l face si mai eficient. Mancati fara condimente si cat mai putin. Nu mancati acru. Evitați carnea grasa.
Tratamentul se face pana cand in urma analizelor veti observa ca bacteriile au disparut. De regula tratamentul isi face efectul dupa o luna.
Acest preparat va ajuta sa scapati de :- Helicobacter Pylori, principala cauza a aparitiei tuturor bolilor stomacului;- Gastrita acuta;- Gastrita cronica;- Ulcer duodenal;- Ulcer gastric;- Cancer la stomac;- Refluxul gastroesofagian;- Sindromul diseptic functional;- tulburari extradigestive
Borșul poate trata anemia, bronşita, astmul şi alte afecţiuni
Borşul este acea zeamă acră, uşor tulbure-gălbuie, obtinut din tarite de griu ,care face viaţa românilor atâtde dulce!
Borşul se mai poate face şi din pâine neagră sau din sfeclă roşie. Se spune că un pahar de borş pe zi tratează bolile de ficat şi de plămîni, hipertensiunea şi anemia ! Unii nutriţionişti recomandă câte o cană de borş de 250 ml pe zi, timp de 10 zile pentru o cură adevărată. Tratamentul se poate repeta de două ori pe an, toamna şi primăvară. Borşulconţine şi făină de mălai, huşte, crenguţe de vişin şi leuştean, uneori pătrunjel,mărar sau ţelină!
Puterea lui vine şi de la drojdia de bere care îl ajută în fermentaţie. Drojdia are încomponenţă vitaminele din complexul B, enzime, minerale în forme uşorasimilabile, plus seleniu sau crom, elemente esenţiale pentru organismn.
Afecţiunile în care se poate bea câte o cană cu borş variază de la anemie, bronşită, astm şi sinuzită la diabet sau afecţiuni respiratorii. Borşul reglează nivelul glicemiei, după cum spun unii specialişti şi ajută la scurtarea perioadei deconvalescenţă. Această zeamă acră are marele rol de a elimina toxinele din organism şi de a preveni infarctul. Borşul este excelent şi pentru cei care vor să dea jos din kilograme pentru că îmbunătăţeşte digestia, grăbeşte arderea grăsimilor şi eliminarea toxinelor. Recomandat este borşul făcut în casă, ca un adevărat tonic ,dar borşul este şi dezinfectant.
Radacina care reduce glicemia, protejeaza ficatul de toxine, reduce absorbtia colesterolului si trigliceridelor

Ce trebuie sa stii despre antioxidanti
Vestile sunt grozave dar impun si intrebari: ce sunt antioxidantii si cum pot acestia sa lupte impotriva unor astfel de afectiuni? Se pare ca antioxidantii parcurg fiecare parte a corpului tau si „repara” moleculele afectate care sunt vinovate de aparitia unei boli sau de accelerarea procesului de imbatranire.
Cei sapte magnifici
Iata-i pe cei mai cunoscuti:





