“Globalizarea Ucrainei” nu este încă începutul urgiilor prezise în Apocalipsa după Ioan… Acum, doar se pare că a venit călare pe un cal chinezist-pandalia, moartea, locuinţa morţilor (Ap.6/8), Gog din Tara Magog (Ezechiel, cap.38 şi 39) etc; DAR, dacă nu ne pocăim ca fiul risipitor (Luca 15/11-32 şi ca Petru care a plâns cu amar- Marcu 14/72); Dacă nu ne înnoim (Ioan, cap. 3 şi Rom. cap.6), devenim deşertăciune şi goană după vânt… “Drept răspuns, Isus le -a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. De aceea, când veţi vedea, urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în locul sfânt -cine citeşte să înţeleagă…

  Mărturii cutremurătoare de la masacrul de la Fântâna Albă: „Oamenii cădeau ca frunzele de brumă. Un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit“…Pentru ca Putin cel masonist are pile la komunistul Satan,vrea    –nu doar din Ucraina  sau  din masacrul de la Fantana Mare- Romania , sa faca un genocid ,ci toata lumea vrea s-o cearna ca pe grau,pana introneaza dincolo de  Inaltimile Golan  pe Anticrist ,Prorocul mincinos,Fiara globalista  si…Rusia a intrat „la gunoi”. China nu poate să înlocuiască pe deplin Europa ca piață cheie a Rusiei; Masacru și în Irpin: Femeile și fetele au fost împușcate și apoi călcate cu tancurile, susține primarul; Rusii  nu cred in lacrimi,dar Dumnezeu lucreaza si prin ninsorile din miez de primavera…Căderi de zăpadă record la Moscova, în plină primăvară- Fenomenul care apare la început de aprilie doar o dată la 50 de ani;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 76-1024x512.jpgDeşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc …În căutarea timpului pierdut; Literatura română înainte şi după Revoluţie; Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”; Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, la 118 ani de la naștere; Să ne amintim de Belmondo. Zece replici memorabile din filme; Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul; Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă; Dimensiunea duhovnicească a suferințelor din temnițele comuniste; Născut deţinut politic – România Liberă; Un roman despre holocaustul evreilor din judeţul Sălaj; Spaţiile şi memoria; 8 implicații economice ale efectelor Războiului din Ucraina (raport agenție de rating).10 episoade din istoria canibalismului uman…7 secte și triburi de canibali care încă practică ritualuri îngrozitoare

Carla Del Ponte, fost procuror internațional, cere mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin; Petro Poroșenko: Dacă Rusia va fi slăbită, Moldova va putea reintegra Transnistria;  Cel mai mare manager de active din lume anunță sfârșitul globalizării: ‘Invazia rusă din Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o’; Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist; Cand religia se uneste cu Fiara politica…Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist; Istoria canibalismului: filozoful crud; De ce strămoșii noștri au fost mult timp canibali? Maia Sandu anunță zi de doliu național în Republica Moldova după Masacrul de la Bucha; Ca si Anticrist- Patriarhul Kirill al Moscovei (viseaza cai verzi pe pereti…): Rusia este o țară „iubitoare de pace”; CTP despre prezența lui Coarnă la ambasada Rusiei: Poziția lui Ciolacu e o premieră absolută… Pentru ca Putin cel masonist are pile la komunistul Satan,vrea    –nu doar din Ucraina  sau  din masacrul de la Fantana Mare- Romania , sa faca un genocid ,ci toata lumea vrea s-o cearna ca pe grau,pana introneaza dincolo de  Inaltimile Golan  pe Anticrist ,Prorocul mincinos,Fiara globalista  si…Masacrul de la Bucha șochează Europa. Zelenski: „Mamele soldaților ruși să vadă imaginile. Priviți ce nemernici ați crescut”Simptome care nu trebuie ignorate daca persista; Alimente sanatoase dar care te fac sa mananci mult; Cateva alimente  cu actiune diuretica; Ce nu ai voie sa faci daca nu ai mancat; Legume medicament; ENZIMELE VII; Retete de slabit; Sucurile proaspete de legume – izvor de tinerete pentru celule si creier (I) ; Fructele minune : CATINA ; 12 semne care deconspira daca  suferiti dereglari hormonale; Rochita Randunicii trateaza constipatia dar si furunculele; Ce alimente trebuie sa consumi atunci cand ai arsuri la stomac; Semnal de alarma in privinta antibioticelor noi; Remediu naturist pentru tuse mai eficient decat siropurile din comert;   etcAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este aaa.jpgPildele din Evanghelii; Pilda Fiului Risipitor – FIUL CEL MIC; Zac POONEN – Proorocii si invatatorii mincinosi; Cand vine sfarsitul lumii ? Când vine Domnul? Nu va fi nicio răpire secretă; IN ZILELE DIN URMA; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma; Eliberarea finală; Apocalipsa 6 – Mânia Mielului-durerile nașterii cui? Ioel; TEFANIA; Osea; Mica; PARABOLA FIULUI RISIPITOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 11-576x1024.jpg

 

vvc

“Globalizarea Ucrainei” nu este încă începutul urgiilor prezise în Apocalipsa după Ioan… Acum, doar se pare că a venit călare pe un cal chinezist-pandalia, moartea, locuinţa morţilor (Ap.6/8), Gog din Tara Magog (Ezechiel, cap.38 şi 39) etc; DAR, dacă nu ne pocăim ca fiul risipitor (Luca 15/11-32 şi ca Petru care a plâns cu amar- Marcu 14/72); Dacă nu ne înnoim (Ioan, cap. 3 şi Rom. cap.6), devenim deşertăciune şi goană după vânt… “Drept răspuns, Isus le -a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. De aceea, când veţi vedea, urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în locul sfânt -cine citeşte să înţeleagă! Atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într’o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici, sau acolo, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v’am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: Iată -L în pustie, să nu vă duceţi acolo! Iată -L în odăiţe ascunse, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimete pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, dela o margine a cerurilor până la cealaltă. De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s’a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n’au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i -a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n’ar lăsa să -i spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l -a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrană la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: Stăpânul meu zăboveşte să vină! Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu -l ştie, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Mat. cap.24)

PARABOLA FIULUI RISIPITOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

PARABOLA FIULUI RISIPITOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

TEXTUL PARABOLEI

Parabola Fiului risipitor    Luca 15: 11 – 32

11 El a mai zis: „Un om avea doi fii.

12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. 
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17 Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20 Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22 Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
24 căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.
25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26 A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este.
27 Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.”
28 El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;
30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
31 „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.
32 Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”
 

TEXTUL ÎN PREDICI ȘI COMENTARII

În capitolul 15 al Evangheliei după Luca găsim trei parabole dătătoare de speranțe, având același subiect, bucuria lui Dumnezeu de a-i recupera pe păcătoșii pierduți, bucuria Cerului când un păcătos se căiește de păcatele sale. Este vorba despre parabolele oii pierdute, a drahmei pierdute și a fiului pierdut (risipitor). Fiecare persoană a Sfintei Treimi [2] este activă în căutarea a ceea ce este pierdut și părtașă la bucuria aflării:

–         Dumnezeu – Fiul este prezent în parabola oii pierdute sub chipul Bunului Păstor care nu precupețește nici un efort pentru a găsi și salva oaia pierdută, iar după ce o găsește spune prietenilor și vecinilor ”Bucurați-vă cu mine că am găsit oaia mea cea pierdută”.

–         Dumnezeu – Spirit Sfânt apare în parabola drahmei pierdute sub forma  Luminii pe care o aprinde femeia pentru a căuta și găsi drahma pierdută. Iar după ce o găsește, femeia spune ”Bucurați-vă cu mine că am găsit drahma ce pierdusem”

–         În parabola Fiului risipitor, Dumnezeu – Tatăl este cel pe care Dragostea Divină îl face să alerge în întâmpinarea fiului regăsit pe care-l îmbrățișează și spune fiului mai mare: ”Se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”.

Citind parabola fiului risipitor constatăm că narațiunea conține formal două tablouri: unul care se ocupă exclusiv de fiul mai tânăr (versetele 11 – 24) și un al doilea tablou care vorbește despre fiul cel mare și reacția lui la ospățul dat de Tată pentru bucuria reintegrării fiului risipitor în casa tatălui (versetele 25 – 32). Tatăl este prezent în ambele tablouri [2], acționând după principii greu de înțeles pentru fratele mare și pentru cititorul superficial al Evangheliei.

Tabloul fratelui mai tânăr (versetele 11 – 24)

Dacă acceptăm ideea că  suntem creaturile lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa, iar El este și Tatăl nostru, vom avea o înțelegere mai ușoară a evenimentelor care se succed în timpul desfășurării parabolei. Fiind creaturile Lui, suntem dotați cu rațiune și inteligență, prin urmare avem o responsabilitate directă față de Dumnezeu și datoria de a-L reprezenta pe Creator aici, pe Pămînt, cu imaginea Lui în noi, imagine pe care nu avem dreptul să o batjocorim. Posibilitatea de a ne cunoaște Creatorul o are fiecare dintre noi, indiferent dacă Îl cunoaște pe Dumnezeu, sau nici nu a auzit de Cristos, pentru că toți luăm contact cu creația Sa vizibilă! Iată de ce suntem responsabili față de Dumnezeu și trebuie să ne asumăm greșelile cu toate consecințele lor. Trebuie să lămurim ce înseamnă păcatul, în ce constă el.

Parabola spune că fiul mai tânăr cere partea sa de avere și vrea să plece din casa tatălui său pentru a lua decizii numai după voința sa. A te îndepărta de Dumnezeu pentru a nu face alceva decât ce-ți dictează voința proprie, aceasta este obârșia păcatului. Tânărul întoarce spatele tatălui pentru a dispune singur de viața lui, pentru a fi fericit fără tatăl său [2]. De aici încep toate necazurile, de la această excludere arbitrară a Creatorului din viața omului. Acest principiu al independenței față de Dumnezeu și al absolutizării voinței proprii, principiu care impregnează societatea actuală la toate nivelurile și în toate domeniile, acesta este sensul real al păcatului.

Fiul cere partea sa de avere, iar tatăl îl pune la încercare și i-o dă. Dumnezeu nu-l împiedecă pe om să-și urmeze voința proprie deoarece El ne-a dat liberul arbitru, iar noi suntem responsabili de actele noastre. Deși textul parabolei nu o spune explicit, se poate presupune că fiul cel tânăr credea că este capabil să facă ceva cu ințiativa lui și cu resursele din averea tatălui său [1]. Altfel nu ar fi avut curajul să ceară partea lui de avere, o treime din averea familiei conform dreptului israelit.

Tânărul pleacă într-o țară depărtată  și risipește toată avuția sa. În fond, nu era avuția lui, ci avuția tatălui, iar țara depărtată nu trebuie înțeleasă neapărat depărtată geografic. Ea poate fi spațiul unde fiul era departe de mediul casei tatălui său. Fiind într-un teritoriu străin, căutând cu frenezie plăcerea, sau succesul, resursele tânărului se epuizează repede. Parabola spune explicit că delapidarea averii primite a făcut-o ducând o viață destrăbălată.  Golul lăsat în urmă de eșecul găsirii fericirii te face să te gândești tot mai des la confortul țării tale, la casa tatălui tău.

Parabola spune că a venit o foamete mare în ţara aceea. Poate este vorba despre faptul că fiul mai mic constată inconsistența vieții lui fără de rost, de aceea simte foamea și lipsa. Încearcă însă să se descurce singur, încă mai crede că este în stare să se redreseze, să găsească o soluție și s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Desigur, oamenii din țara depărtată,(stăpânul păgân din punct de vedere iudaic), nu au codul moral din casa tatălui, îl înșeală și fiul cel mic ajunge astfel într-o stare absolut jalnică. Pentru un iudeu, a păzi porcii este cea mai înjositoare ocupație posibilă [3]. În momentul în care tânărul se vede redus la această situație fără ieșire, și-a venit în fire și s-a întors spre sine căutând cauza care l-a adus în această stare. Putem considera că gestul tânărului de a reveni la sine și a-și reevalua situația este momentul decisiv care l-a împins spre o decizie înțeleaptă: Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu… Să nu ne facem iluzii! În starea în care se afla, cu sufletul golit de orice speranță, lipsit complet de resursele care ar fi putu să-l scoată din starea sa jalnică, singur, fără bunătatea lui Dumnezeu, nu ar fi făcut această întoarcere, nu i s-ar fi strecurat în minte părerea de rău pentru faptele sale, nu și-ar fi asumat responsabilitatea: și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Numai Dumnezeu ne poate ajuta să conștientizăm starea reală a conștiinței noastre [2]. Ce este bulversant este că ”foamea” nu-i aduce pe oameni la Dumnezeu. Se întâmplă așa cum spune profetul: ”Tu i-ai lovit, dar ei n-au simțit durere, tu i-ai dat pierzării, dar ei n-au vrut să ia învățătură. Și-ai încruntat fețele mai mult decât stânca și n-au vrut la pocăință să se întoarcă” (Ieremia 5:3) .

Christian Briem observă că bunătatea lui Dumnezeu a produs încă ceva deosebit de valoros în conștiința tânărului: convingerea că din fericire, în casa tatălui este pâine, suficientă pîine. Bunătatea lui Dumnezeu îi dă încrederea în tatăl său [2].

Tânărul ia decizia, așa că s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Este momentul convertirii lui. Dar autenticitatea convertirii este dată de părerea de rău, căință, pocăință. Convertirea nu este rezultatul unui simplu proces logic: ”îmi merge rău, sunt vinovat, am călcat un set de principii, pentru a reabilita situația trebuie să adopt un alt set de principii și să-mi coordonez faptele conform lui.” Faptele noastre reprobabile, păcatele, au produs daune semenilor, sau l-au dezonorat pe cel căruia îi aparțineam spiritual înainte, care era garantul nostru. Dacă privesc în urmă la faptele mele și nu mă rușinez, nu regret sincer că le-am făcut, atunci nici reparația situației, (atât cât mai pot să o fac) nu va veni, iar convertirea mea va fi formală. Din fericire, cu harul lui Dumnezeu, fiul risipitor regretă profund rătăcirea și este decis să o mărturisească în fața tatălui și a celor din casa tatălui. Aceasta este starea lui de spirit când se îndreaptă spre casa tatălui, când se află pe drumul de reîntoarcere. Iar când el era încă departe de casa tatălui, acesta îl vede, i se face milă de acest fiu care revine și fuge în întâmpinarea lui, se aruncă la gâtul fiului și îl acoperă de sărutări.

Nici o supărare la tatăl cel milostiv, nici un reproș! Înainte ca fiul să fi spus ceva, tatăl îl copleșește cu dragostea lui necondiționată, nemeritată, cu iertarea. Deși fiul simte, vede că este iertat, face mărturisirea greșelilor sale și recunoaște că ”nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”

Și aici, ca în parabolele oii pierdute și a drahmei pierdute din același capitol 15 al Evangheliei după Sf. Luca, nu este vorba atît de bucuria păcătosului, cît de bucuria lui Dumnezeu, este vorba de bucuria Tatălui de a da, de a da fără măsură [2]. Fiul iertat este reabilitat complet în casa tatălui. Servitorii primesc poruncă să aducă cea mai frumoasă haină și să-l îmbrace cu ea, să-i pună în deget un inel, iar în picioare încălțăminte.

Sf. Ambrozie [1] și Frederic Godet [3]  insistă asupra simbolismului hainei, inelului și al încălțămintei. Haina este îmbrăcămintea înțelepciunii și haina nunții. Apostolii își acoperă goliciunea și slăbiciunea trupurilor cu haina forței și a înțelepciunii spirituale. Inelul nu este altceva decît sigiliul unei credințe sincere, o dovadă a autenticității. În perioada în care a fost scrisă Evanghelia, sigiliul autentifica ordinele date de purtătorul lui. Iar încălțămintea este după Sf. Ambrozie predicarea Evangheliei, așa cum spune Apostolul Pavel în Epistola sa către Efeseni (6:15) ”Și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.”

Reintegrarea fiului în drepturile casei tatălui este prilej de bucurie, de aceea tatăl poruncește ” Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit” Ospățul oferit de tată și sacrificarea vițelului îngrășat sunt interpretate de Briem [2] și Godet [3] ca bucuria lui Dumnezeu-Tatăl de a oferi vițelul gras (Imaginea lui Cristos) ca hrană poporului său. Este o bucurie comună, este bucuria împărtășaniei. Interesant este că parabola vorbește despre începutul acestei bucurii, dar nu auzim spunându-se că această bucurie ar avea un sfârșit.

Tabloul fratelui mai mare (versetele 25 – 32)

La prima vedere această parte a doua a parabolei nu este atât de interesantă ca prima, cel puțin din punct de vedere epic: fiul cel mare nu pleacă nicăieri, lucrează ogorul tatălui și este la casa tatălui. Am zice că este o viață obișnuită a unui om conștiincios, care își face munca. Dar ne înșelăm. Când fiul cel mare vine de la ogor și aude muzică şi jocuri nu are reacția naturală a cuiva foarte apropiat de tatăl său. Nu intră în casa tatălui ci se adresează unuia dintre robi pentru a-l întreba ce se petrece în casă. Mi se pare straniu că el nu se consideră atât de apropiat de tatăl său încât să-l întrebe direct ce se întâmplă. Vestea că veselia se datorează revenirii fratelui său mai mic, vagabondului, îl înfurie. El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Prima întrebare ar fi: de ce nu se bucură de revenirea fratelui său? Iar a doua: de ce se autoexclude de la bucuria tatălui și nu vrea să intre în casă?

Din nou tatăl are inițiativa. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Reproșurile pe care i le face fiul cel mare tatălui dau consistență întrebărilor formulate.

–         „Iată, eu îţi slujesc ca un rob” Această poziționare a fiului mare față de tatăl său este nelalocul ei și vine exclusiv din partea lui. Poate fi interpretată ca o îndepărtare de tatăl său și o totală neînțelegere a persoanei tatălui. Se poate deduce că pentru fiul cel mare tatăl era doar un stăpân [3] , iar el se vede ca un simplu servitor, deci fără obligația sau dorința de a-l iubi pe tatăl său!

–         „şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei” Reproșul reprezintă aceeași dorință de a fi fericit fără tatăl său, adică fără stăpânul său, dorință pe care a avut-o și fratele mai mic, adică esența păcatului.

Iată de ce fiul mai mare nu se deosebește esențial de fiul mai mic. Poate este chiar într-o situație mult mai rea. Diferența provine de la comportamentul fiului mare, formal corect, dar care se dovedește fundamental greșit. Fiul cel mare nu are măcar bănuiala că greșește atât față de frate, cât și față de tată. Deci mântuirea lui este mai problematică decât cea a păcătosului care la un moment dat recunoaște că a greșit și se căiește…

Acest punct de vedere simplist favorizează doar formularea unui avertisment pentru creștinii superficiali care practică un soi de pietism fără substanță, cu care cred ei că pot ”cumpăra Împărăția Cerurilor”. Din nefericire acest mod de a vedea Mântuirea este foarte răspândit și are efecte practice asupra vieții societății în care acești creștini trăiesc. Dacă porunca iubirii aproapelui este ”facultativă”, dacă Decalogul nu organizează viața comunității, coeziunea comunității dispare treptat și chiar mântuirea individuală devine foarte problematică.

Comentariile avizate fixează parabola fiului risipitor în contextul mai larg al capitolelor 14 și 15 din Evanghelia după Sf. Luca. Vederea de ansamblu a celor două capitole prezentată de Briem [2] insistă asupra grupării unor evenimente detașate care împreună reușesc să pună în valoare Învățătura lui Cristos prin conexiunea lor morală. Astfel parabola marelui ospăț (Luca 14:16-24) la care invitații nu vin oferind scuze diverse este privită ca un refuz al invitației izvorâtă din Bunătatea lui Dumnezeu. Cine refuză invitația? Evreii în primul rând, spune Briem. Cine răspunde invitației la ospățul Domnului? Săracii, orbii, șchiopii, ologii, ei umplu casa stăpânului, care trebuie să fie plină. Acestora li se pare ușor să-L urmeze, deși El le spune că pentru a-L urma înseamnă să renunțe la tot ce pare valoros pentru omul obișnuit. Isus le cere să decidă în cunoștință de cauză, să evalueze greutatea de a fi discipolul Lui și să aibă siguranța că numai Dumnezeu le poate da forța de a renunța la lume și a-L urma. Iar pentru a sublinia importanța evaluării în luarea deciziei Isus le spune ”mulțimilor” cele două mici parabole ale construirii turnului și ale celor doi regi [2]. Se conturează astfel binomul fariseii și cărturarii pe de-o parte și cei ce sunt receptivi la Învățătura lui Cristos (evrei, sau păgâni) pe de altă parte. La Sf Ambrozie [1] binomul este net (dar lejer diferit) delimitat: pe de-o parte fiul cel mic reprezintă pe gentiles (pentru evreii din vremea Mântuitorului aceștia erau străinii, iar pentru creștini gentiles erau păgânii), iar pe de altă parte fiul cel mare reprezintă poporul lui Israel care nu l-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu. Această identificare a rămas valabilă în tot Evul Mediu și are adepți și azi. Sf. Ambrozie aduce un argument interesant în justificare. Fiul cel mare îi reproșează tatălui că nu i-a dat un țap să-l sacrifice pentru un festin cu prietenii. Țapul are alt simbolism decât mielul, văzul drept Isus, Mielul lui Dumnezeu cel sacrificat pentru păcatele noastre.

Bernard de Clairvaux povestește  întoarcerea  fiului de rege

Dieu descend jusque dans notre imagination

Bernard de Clairvaux

Pentru a îmbogăți partea de comentariu a parabolei fiului risipitor, am căutat o predică a Sf. Bernard. Nu am găsit o predică, sau comentariu, ci o poveste scrisă de Bernard pe care-l credeam un cistercian auster, în nici un caz nu un fabulist sau povestitor. Surpriza a fost mare, motiv pentru care voi reda pe scurt traducerea acestei producții literare a Sf. Bernard.

A fost odată… un rege bogat și puternic, Dumnezeul cel Atotputernic. El l-a adoptat ca fiu pe omul pe care l-a creat. Regele l-a încredințat, până la maturitate, pe acest fiu fragil unor pedagogi: Legea și Profeții. I-a dat instrucțiuni și restricții, l-a făcut stăpânul paradisului. Și ca nimic să nu-i lipsească, i-a acordat liberul arbitru pentru ca binele pe care-l va face să fie făcut din voință proprie și nu din constrângere.

Povestirea continuă cu ieșirea fiului de rege din paradis pentru a descoperi lucruri noi. Devine victima tentației de a mânca din fructul cunoașterii binelui și răului. Este un recit modificat al izgonirii din paradis. Fiul iese din paradis și rătăcește prin munți de aroganță, văi de lucruri curioase, păduri de desfrâu și mlaștini de voluptăți ale cărnii. ”Vechiul bandit de drumul mare” vîzându-l pe fiul de rege derutat și neînsoțit, îi oferă faimosul fruct al neascultării și îl îmbarcă pe o corabie destul de nesigură, pe care vântul violent al lingușirii o mână în regiunea îndepărtată a lucrurilor fără seamăn. În lumea asta străină uită toate lucrurile învățate și învață altele noi, pe care le ignora, cum ar fi munca de sclav, păzitul porcilor și altele. Se află în închisoarea disperării.

Se pare că tatăl său l-a uitat, dar nu este adevărat. El trimite servitorii și invitații casei să-l caute. Din ordinul Stăpânului, FRICA face parte din grupul servitorilor trimiși. Ea îl găsește pe fiul de rege în închisoarea lui, plin de mizeria unui deținut, legat în lanțurile proastelor obiceiuri, nebun. În nebunia lui se simțea însă asigurat (!) și era surâzător… Frica îl  abordează, îl ”presează” cu cuvântul și cu îndemnul de a ieși și a reveni acasă. Tânărul este complet descumpănit și cade aproape mort pe podeaua celulei.

Sosește un alt servitor al Stăpânului, SPERANȚA, care-l vede pe fiu aproape zdrobit de Frică, nemângăiat și fără ușurarea situației. Atunci Speranța se apropie cu drag, îl ridică de la pământ, din gunoi. Îi susține capul, îi șterge fața și îi spune: ”Păcat. Câți dintre argații tatălui tău au pâine din belșug, iar tu aici mori de foame! Scoală-te te rog, du-te la tatăl tău și spune-i: «Tată, fă-mă ca pe unul din argații tăi» (Luca 15: 17-19)” Atunci fiul își revine și are loc un mic dialog ce azi poate apare naiv, scris pentru copii, sau pentru oameni simpli, ca cei care urmăreau povestea vitraliilor înțelegându-o deși erau analfabeți:

–         Tu ești SPERANȚA? Cum se poate deschide poarta speranței în acest abis de disperare?

–         Ei bine, eu sunt Speranța trimisă de tatăl tău pentru a te ajuta și nu trebuie să abandonez sarcina mea până nu te voi readuce în casa tatălui tău și în camera mamei tale (Luca 15 și Cântarea Cântărilor 3:4).

–         Cât de bine alină dulceața ta necazurile și cum îi consolează pe nefericiți. Tu ești una, dar nu cea mai mică dintre asistentele camerei regale! Tu vezi groaza închisorii mele adânci, tu vezi lanțurile mele, care totuși, de când ai venit, s-au desfăcut sau rupt în bună parte. Tu vezi numărul răpitorilor mei, vigoarea lor, iuțeala și îndemânarea lor înspăimântătoare. Ce poți face tu în locul acesta?

–         Nu te teme. Cel care ne ajută este milostiv. Cel care luptă pentru noi este atotputernic, iar aliații noștri sunt mai numeroși decât dușmanii noștri (II Regi 6:16). Pe lângă asta ți-am adus din partea tatălui tău calul dorinței; cum îl vei încăleca, vei pleca sub conducerea mea în afara locului unde dușmanii tăi te pot ajunge.

Și îndată ea pune pe spatele calului înșeuat acoperitoarea moale a fervoarei și a devotamentului. Adaugă echipării pintenii exemplelor bune și-l așează pe fiul regelui pe calul dorinței.

Am redat dialogul destul de amănunți pentru a scoate în evidență uluitoarea cunoaștere a Scripturilor, ușurința cu care Bernard povestește inserând în text pasaje din cele mai diverse cărți ale Bibliei. Există în mod cert o oarecare emfază și didacticism în dialog, chiar exprimări naive precum Cât de bine alină dulceața ta necazurile și cum îi consolează pe nefericiți, dar… cât de naivă vi se pare exprimarea lui Eminescu?

Cum mângâie dulce, alină ușor

Speranța pe toți muritorii!

Tristețe, durere și lacrimi, amor

Azilul își află în sânu-i de dor

Și pier, cum de boare pier norii.

Știu că este dificil să accepți faptul că Bernard de Clairvaux putea, sau dorea să facă literatură în sec. XII, sau că literatura în general, sau cea medievală în particular, se poate ocupa de probleme spirituale atât de personale pe cât păcatul, deznădejdea, speranța. Eu am găsit povestea scrisă de el în ”Trésor littéraire cistercien, Collectanea Cisterciensia 68 (2006) 236 – 245.”, deci… este totuși literatură și trebuie acceptată ca atare.

Urmează evadarea nebunească. Fiul de rege străbate în fuga calului Canaanul semănând uimire printre prinții din Edom și vitejii din Moab. Tatăl său trimite în calea fiului PRUDENȚA și prietena ei CUMPĂTAREA. Și astfel, mânat din spate de FRICĂ, tras în față de SPERANȚĂ, protejat de FORȚĂ, moderat de CUMPĂTARE, prevăzător și pregătit de PRUDENȚĂ, condus spre finalul bun de JUSTIȚIE, fiul regelui ajunge în tabăra ÎNȚELEPCIUNII, unde este prezent chiar regele David cu harpa lui.

Desigur, aventura nu s-a sfârșit. Un vârtej de vânt și foc lovește tabăra ÎNȚELEPCIUNII. Chiar faraonul vine să-l urmărească pe Israel în fuga sa. Atacul capătă alura epopeii eliberării fiilor lui Israel din robia Egiptului! Salvarea vine după ce SPERANȚA și RUGĂCIUNEA încalecă calul CREDINȚEI. În ajutorul celor aflați în greaua încercare Domnul trimite MILOSTENIA, regina cerului și întreaga curte cerească. Regina Milostenie îl salvează pe fiul lui Dumnezeu, îl duce în ceruri și-l prezintă lui Dumnezeu Tatăl.

Am prezentat în mod succint partea a doua a povestirii, dar ea se desfășoară în același stil epopeic precum a început. Doream să vă creez o imagine utilă pentru a trezi dorința de a-l frecventa pe Bernard de Clairvaux în momentele în care vă doriți ceva, altceva decât mizeria zilnică, când doriți să evadați într-o lume de basm. Faimosul  fabulist Jean de La Fontaine în Puterea fabulelor spune: ”Eu însumi, dacă mi-ar fi povestită Pielea de măgar, aș simți o plăcere foarte mare.”

ILUSTRAREA  PARABOLEI  ÎN  SCULPTURĂ,

PICTURĂ  ȘI  ARTA  VITRALIULUI

Parabola fiului risipitor în sculptură

 Resursele avute la dispoziție pentru ilustrarea parabolei prin sculptură au fost relativ sărace, așa că am rămas doar cu două exemple a căror legătură cu Întoarcerea Fiului Risipitor nu mi-a fost evidentă la prima vedere. La început am verificat cu grijă ca numele sculpturilor să fie corect, dar privindu-le cu încăpățânare am început să găsesc tot mai multe elemente care dau legătura lor reală cu tema. Fiecare artist simte în felul său detaliul care este semnificativ pentru subiectul pe care vrea să-l trateze.

Auguste Rodin a considerat că sentimentul care transcende recitul biblic este rugăciunea celui cuprins de căință pentru că ”am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta”. În sculptura sa mâinile în dezechilibru dau corpului elanul dureros al unei rugăciuni de neoprit (http://www.musee-rodin.fr/fr/collections/sculptures/lenfant-prodigue).

Auguste Rodin, Fiul Risipitor, bronz, 1905

 Constantin Brâncuși a început în anul 1914 să sculpteze în lemn, sub influența conjugată a artei populare românești și a artei africane, căreia mediul intelectual pe care-l frecventa (Matisse, Apollinaire, Modigliani) îi acorda o mare atenție. Dar de la Fiul Risipitor (1914)  până la Spiritul lui Budha (1937) a creat mai mult creaturi misterioase, fantastice, decât simboluri spirituale.

(http://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/Brancusi/109992).

Citind comentariul Sf. Ambrozie la parabola noastră am găsit un fragment care poate explica sculptura în lemn a lui Brâncuși. Este vorba despre Tatăl care ne vede venind să-i cerem iertare, iar el vine și ne ridică pe noi care zăcem încărcați de păcate cu fața la pământ, pentru a ne întoarce privirea spre cer, spre locul unde trebuie să-L căutăm pe Creatorul nostru.

Constantin Brâncuși, Fiul Risipitor, lemn, 1914

 Eu văd în bucata de lemn încovoiată, dominată de bucata de lemn masivă, tocmai fiul pe care tatăl este pe cale de a-l ridica, pentru ca privirea lui să o întâlnească pe a Tatălui.

Desigur, este o părere personală. Dar așa cum artistul vede un detaliu doar lui accesibil în recit, pentru mine ideea de a fi ridicat cu greu din poziția încovoiată și obligat să privesc spre cer și nu spre noroi mi se pare valoroasă. Poate și pentru că așa mă simt eu acum…

Parabola fiului risipitor în pictură

Cred că ar fi bine să începem să răsfoim Biblia ilustrată de John și Jacob Abbott în 1878, pentru a începe descoperirea feluritelor moduri în care artiștii gravori și pictorii au tratat subiectul nostru generos. Aici, au fost selectate șase scene semnificative. În scena a șasea (dreapta jos), fiul mare este complet singur în fața porții deschise (totuși) și se poate deduce că geamul luminat înseamnă că ”acolo” este ospățul.

Materialul dedicat ilustrării temelor biblice prin diferite tehnici este foarte bogat. Voi reda încă o gravură în aqua forte, realizată în 1636, deoarece maestrul care a executat-o este Rembrandt, iar construcția scenei care a inspirat și alți artiși poate fi recunoscută în tabloul care face deschiderea prezentării temei în pictură. Gravura se găsește la adresa:

http://www.artfact.com/auction-lot/rembrandt-van-rijn-the-return-of-the-prodigal-son-98-c-61d7bf05ec

 

Fiul risipitor, Rembrandt, aqua forte 1636

Tabloul lui Rembrandt Întoarcerea fiului risipitor (1667)

 Tabloul Întoarcerea fiului risipitor se află în muzeul Ermitage din Sankt Petersburg. A fost pictat între 1663 și 1665. El este folosit adesea pentru a ilustra ideea de iertare și reconciliere. Părintele Paul Baudiquey [7] scrie că pentru el este primul portret în mărime naturală pentru care însuși Dumnezeu ar fi pozat…

Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Întoarcerea Fiului Risipitor.

 Rembrandt avea șaizeci de ani când a executat pictura și era falit financiar și îndoliat. Starea sa sufletească se reflectă chiar în maniera de execuție a operei, cu tușe puternice, groase, fără nici o tendință de a le prelucra ulterior, înfrumusețându-le. Pentru că Rembrandt știe că viața unui om nu este netedă, frumoasă. Când pictează acest Tată risipitor în compasiune și iertare, el încă o mai plânge pe Saskia moartă la treizeci de ani și pe fiul său Titus.

Tatăl are fața ridată și este aproape orb, ochii lui fiind obosiți de pânda întoarcerii improbabile a fiului care l-a părăsit. Statura sa este rotunjită, aproape ovală, amintind motivul ”migdalei sacre” folosit de sculptorii medievali pentru a-L reprezenta pe Isus Cristos în timpanele portalelor de intrare în biserici.

 

”Migdala sacră” la Catedrala din Chartres, fațada occidentală, timpanul central

Tatăl pictat de Rembrandt este un Tată care nu încetează a se coborâ spre noi, a se pleca spre noi, a pândi pașii noștri șovăitori pe drumul întoarcerii spre El. Iar când noi am făcut măcar  un pas spre El, ne primește ca un Tată plin de dragoste.

Adesea comentariile tabloului insistă asupra mâinilor Tatălui: una se pare că ar fi masculină (mâna stângă, mai puternică), iar cealaltă (mâna dreaptă) mai feminină. Chiar dacă acest amănunt este doar o părere, există în atitudinea Tatălui o atitudine maternă. Fiul își ascunde fața în burta lui, atitudine convenabilă mai mult unei mame decât unui tată. Acest om, redevenit copil, se sprijină pe locul măruntaielor materne cărora le datorează (re)nașterea sa.

Să-l privim acum pe fiu. Este pictat ca un condamnat abia ieșit din închisoare, cu părul tăiat, cu hainele rupte, cu un picior gol, ieșit din sandala aproape ruptă, celălalt încălțat, îngenunchiat. Golul sandalei poate sugera prin câte a trecut fiul pentru a ajunge în starea aceasta, golit de orgoliul celui sigur pe sine, de bogățiile înșelătore și atracția plăcerilor deșarte. A devenit ființa neajutorată care se cuibărește în brațele tatălui său, căutând salvarea. În brațele Lui înțelege bogăția Tatălui: dragostea fără condiție. Iar mantia regească de pe umerii Tatălui poate să-l acopere din nou pe fiul revenit…

Din restul personajelor prezentate în tablou, ne atrage atenția un bărbat cu figură severă, cu o poziție verticală a corpului, în contrast cu poziția tatălui. Este îmbrăcat într-o mantie roșie, și manifestă o greutate vizibilă de a înțelege, sau accepta mila fără margini arătată de Tată, pentru fiul revenit.

Oricare ar fi identitatea lui (poate este fiul întors de pe câmp) suntem invitați să ne întrebăm cum privim noi mila lui Dumnezeu, cât de mult credem în acestă milă și în ce măsură ea ne uimește și ne bucură. Uneori suntem tentați să gândim ca fiul mai în vârstă, șocați de un Dumnezeu care îi iartă pe cei mai mari păcătoși și pare că se ocupă mai mult de ei decât de ceilalți fii ai săi care trăiesc într-o oarecare dreptate, mai precis în dreptatea lor.

A refuza însă dragostea nemărginită a Tatălui, a refuza intrarea în această atitudine de milă, înseamnă a-L refuza pe Tatăl în întregime. Iar calea aceasta este cu mult mai greșită decât calea urmată de fiul care a fost amăgit de bogăție, dar a revenit la adevărata sursă a bogăției, Tatăl risipitor de dragoste.

Bartolomé Esteban Murillo povestește parabola într-o serie de tablouri

Murillo (1618 – 1682) este cel mai popular pictor religios baroc din Spania secolului XVII. Împreună cu Diego Velazquez, Francisco de Zurbaran și José de Ribera este unul dintre principalii reprezentanți ai Secolului de aur în pictură. A fost șef de școală la Sevilla, al doilea centru artistic după Madridul acelor vremi.

Galeria Națională a Irlandei păstrează la Dublin o serie de tablouri care povestesc parabola fiului risipitor. Redau mai jos această serie de șase tablouri [8] pictate în jurul anului 1660. Este o introducere bună la tehnica de a povesti parabola în arta vitraliului. Și acolo sunt alese cu grijă scenele în jurul cărora gravitează parabola. După cum se poate citi în textul parabolei, Luca (15:13) evanghelistul nu explică cum anume și-a risipit fiul cel mic averea, mărginindu-se a spune că ”a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.” Artiștii și-au imaginat și au redat ospețe fabuloase și scene de concubinaj. Așa se explică ponderea de două tablouri din șase dedicate curtezanelor și alungării de la bordel. Cele șase scene sunt pictate în stilul ”vaporos” care indică o influență venețiană în acea perioadă.

Fiul primește partea sa de avere de la tatăl său

Plecarea fiului de la casa tatălui

Fiul petrece cu curtezanele

Ajuns fără bani este alungat de la bordel

Fiul ajunge păzitor de porci

Întoarcerea fiului risipitor la casa tatălui

Ulterior, între anii 1670-74, Murillo repictează scena cheie a întâlnirii dintre tată și fiu. Acest tablou se află acum la National Gallery of Art Washington. Pictorul și-a schimbat între timp tehnica de lucru, iar scena întâlnirii dintre tată și fiu este complet regândită.

Grupul tată-fiu este acum plasat în centrul tabloului și al personajelor. Tatăl se pleacă să-l îmbrățișeze pe fiul care este îngenunchiat în fața lui. Se poate bănui că tatăl îl aștepta de multă vreme și nu-i lasă timp pentru a-și cere iertare. Cățelul care-și exprimă bucuria reîntâlnirii cu tânărul său stăpân aduce o notă de simplitate, așa cum se petrece frecvent în tablourile lui Murillo.

În partea dreaptă se află servitorul care aduce hainele somptuoase. Se observă o oarecare tensiune în grupul din dreapta, datorată probabil tratamentului acordat fiului risipitor în dauna fiului mare care a rămas să lucreze în casa părintească. În stânga tabloului se vede vițelul gras care va fi sacrificat din ordinul tatălui pentru a sărbători întoarcerea fiului său.

Tentația de a prezenta și alte tablouri este mare, dar cred că este momentul să trecem la arta vitraliului deoarece acolo povestea este spusă printr-o suită de scene care vor ocupa un spațiu considerabil.

Parabola fiului risipitor în arta vitraliului

Piese de sticlă colorată există de pe vremea romanilor, chiar a Egiptului. În unele terme romane sunt semnalate mozaicuri de pardoseală cu sticlă colorată pentru a crea o iluminare plăcută a interiorului. Forme rudimentare de vitralii au existat încă în epoca merovingiană, dar  vitralii veritabile apar în sec. IX și X. Arta vitraliului și-a atins perfecțiunea în Evul Mediu, în special în sec. XIII.

Un vitraliu este constituit dintr-un număr mare de bucăți de sticlă colorată de dimensiuni și grosime variabilă, colorate în masa lor prin oxizi metalici, sau pictate înainte de a fi arse în cuptor. Aceste bucăți sunt dispuse astfel încât să creeze imagini, după un desen inițial. Fixarea bucăților este făcută cu plumb, asigurîndu-se astfel coeziunea și rezistența ansamblului. Cele mai vechi vitralii conservate datează după mijlocul sec. XII. Vitraliul cel mai faimos este Notre-Dame de la Belle Verrière de la Chartres, datorită albastrului celebru al cărui secret a fost pierdut. A fost realizat în 1180, dar în 1194 un incendiu teribil a distrus cea mai mare parte din biserică. Dintre toate vitraliile catedralei, numai panoul central – al Mariei și al Fiului ei – împreună cu alte două panouri din vitraliul portalului au supraviețuit incendiului [9].

Doar două parabole ale Evangheliei au fost reprezentate în vitraliile Catedralei din Chartres. Parabola Fiului Risipitor își are vitraliul în transeptul Nord, pe fața vestică, iar Bunul Samaritean se află cam la mijlocul navei principale, pe fața sudică.

Vitraliul Fiului Risipitor are structura simplă, iar citirea este ușoară, de jos în sus și de la stânga la dreapta. Scenele vitraliului urmează fidel recitul Evangheliei după Luca, capitolul 15, versetele 11 – 32, exceptând rolul excesiv acordat curtezanelor: zece scene din totalul de treizeci. Deoarece vitraliul nu are semnătura donatorilor (de regulă o breaslă avea banii necesari unei astfel de lucrări) s-a avansat ipoteza plauzibilă că vitraliul a fost un dar al curtezanelor din Chartres pentru Catedrală. O explicație ”decentă” ar fi lupta pe care a dus-o câțiva ani înainte de execuția vitraliului cancelarul Pierre de Roissy contra prostituției și a depravării, foarte răspândite în acele vremuri în mediul urban.

Prezentarea vitraliului se face începând cu imaginea schemei de numerotare și lista ordonată a subiectelor fiecărei scene [10]. Pentru a reduce volumul imaginilor și pentru a facilita coerența lecturii, au fost grupate câte șase scene într-o imagine, ordinea grupurilor fiind dată de logica citirii vitraliului: de jos în sus.

Cum se citeste vitraliul Fiului Risipitor

  1. Fiul mic cere partea de moștenire
  2. Tatăl îi dă partea lui de moștenire
  3. Fiul mai mare lucrează la câmp
  4. Fiul mic părăsește casa cu servitorul său
  5. Servitorul îl părăsește pe fiul risipitor
  6. Două curtezane îl salută pe F_R
  7. Prepararea și servirea mesei la banchet
  8. F_R îmbrățișat de cele două curtezane
  9. Prepararea și servirea mesei la banchet
  10.  F_R cu o femeie și un bărbat în pat
  11.  F_R îmbrățișat de două curtezane
  12.  F_R joacă zaruri
  13.  F_R este bătut și jefuit de jucătorii de zaruri
  14.  F_R este dat afară de curtezană
  15.  F_R este amenințat de curtezană cu făcălețul
  16.  F_R caută de lucru
  17.  F_R îngrijește porcii
  18.  F_R meditează în timp ce păzește porcii
  19.  F_R pleacă spre casă
  20.  F_R întâlnește pe tatăl său
  21.  Servitorul îi aduce cea mai frumoasă haină
  22.  Este sacrificat vițelul îngrășat
  23.  Pregătiri pentru ospăț
  24.  Fiul mare își întâlnește tatăl
  25.  Muzicanți
  26.  Ospăț pentru fiul reîntors
  27.  Servitori ducând mâncăruri
  28.  Îngeri
  29.  Îngeri
  30.  Cristos în Majestate

Primul grup de șase scene situat în partea inferioară a vitraliului.

Scenele 7 – 12

Scenele 13 – 18

Scenele 19 – 24

Scenele 25 – 30

Parabola Fiului Risipitor s-a bucurat de execuții frumoase și valoroase prin vechimea lor și în alte catedrale ridicate în secolele XII – XIII. La Bourges, vitraliul donat catedralei de breasla tăbăcarilor are 20 de scene, dintre care trei, situate în registrul inferior, descriu activitatea breslei donatorilor. Și aici scenele avînd ca subiect bordelul și jocurile de noroc sunt numeroase.

La Catedrala din Sens parabola are doar 12 scene, dar realizarea lor s-a făcut în spații dreptunghiulare, cu o suprafață mai mare decât la Chartres și Bourges.

Dacă vă simțiți atrași de acest subiect, nu ezitați să căutați pe Internet vitraliile exemplificate, sau altele. Vă asigur că este o mare bucurie să urmărești redarea scenelor și culorile magnifice. Imaginați-vă că sunteți într-un spațiu de vis, scăldați în lumina ireală, colorată și veți înțelege obsesia abatelui Suger de la Saint-Denis pentru lumină, obsesie exprimată lapidar în inscripția făcută la ordinul său pe portalul vestic al bisericii abațiale:

« L’esprit aveugle surgit vers la vérité par ce qui est matériel, et, voyant la lumière, il ressuscite de sa submersion antérieure. »

Bibliografie :

  1. Traité sur l’Évangile de saint Luc, par Saint Ambroise de Milan, Tome 2, LIVRES VII-X, http://www.livres-mystiques.com/
  2. Christian Briem, Paraboles de Luc 15, Bibliquest; file:///C:/Parabolele%20Evengheliei_Comentarii/Bibliquest_Chr_Briem/BriemC-nt03-Ch15_Paraboles.htm
  3. Frédéric Godet, La parabole du fils perdu et retrouvé. http://epelorient.free.fr/paragodet/godet_para1.html
  4. Bernard de Clairvaux, Première parabole, Le fabuleux récit du retour du fils du roi ; Collectanea Cisterciensia 68 (2006) 236-245, Trésor littéraire cistercien
  5. Auguste Rodin, L’enfant prodigue,

http://www.musee-rodin.fr/fr/collections/sculptures/lenfant-prodigue

  1. Constantin Brancusi, http://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/Brancusi/109992
  2. Méditation de Paul Baudiquey devant l’œuvre de Rembrandt «Le retour du fils prodigue » ; http://catechese.cathocambrai.com/page-25688-meditation-devant-fils-prodigue.html
  3. Iconographie, L’enfant prodigue ou Le Père miséricordieux ;

http://rouen.catholique.fr/spip.php?article50

  1. L’art du vitrail au Moyen Age XIIe – XIVe siècle ;

http://ariane-genealogie.net/france1/vitrail_moyen_age.htm

  1. http://www.vitraux-chartres.fr/vitraux/vitrail_parabole_fils_prodigue/index.htm

Avertisment :

Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

–         Textele originale folosite la întocmirea textului sunt în franceză și engleză, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

–         Numărul textelor preluate de pe Internet în limba lor originală este net superior celor citate. Pot exista idei care au migrat printre texte deoarece eu (cel puțin) am aderat la libera circulație a ideilor,

–         Textul redactat nu este lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi frumusețea parabolelor lui Isus.

Ioan Soran

10 episoade din istoria canibalismului uman 

Subiect tabu în societatea de astăzi, canibalismul este o practică străveche și, în unele momente ale istoriei, a fost un fenomen chiar răspândit. Cauzele și însemnătatea consumului de carne de om sunt încă intens dezbătute.

Unii specialiști cred că acest comportament are motivații sociale și culturale, în timp ce alții cred că el avea cauze legate strict de nutriție. Oricum ar fi, există dovezi incontestabile că oamenii au practicat canibalismul de la începuturile istoriei și până în secolul XX.

Și, în cazul în care credeai în civilizata Europă nu se întâmpla așa ceva, vei avea o surpriză. De fapt, pe continentul nostru, chiar medicii promovau „mâncarea aproapelui”.

1. Oamenii preistorici erau pradă ușoară pentru semenii lor

Homo antecessor
În unele cazuri, lui Homo antecessor îi era mai la îndemână să-și vâneze semenii. Foto: sciencephoto.com

Canibalismul are o istorie foarte îndelungată. Una dintre cele mai vechi dovezi că strămoșii noștri practicau canibalismul datează de acum aproximativ 900.000 de ani. Homo antecessor, o rudă îndepărtată a oamenilor, care trăia pe teritoriul de astăzi al Spaniei, recurgea uneori la canibalism.

Potrivit unui studiu publicat în iunie 2019, Homo antecessor avea o dietă bazată în special pe carne, în unele cazuri carnea fiind de origine umană.

 
 

Conform cercetătorilor, strămoșii noștri îndepărtați au practicat canibalismul din rațiuni practice, semenii lor fiind o pradă mult mai ușor de prins decât celelalte mamifere.

2. Oamenii de Neanderthal și dovezile din peșteri

Rudele noastre mai apropiate și mai recente, oamenii de Neanderthal, practicau ocazional canibalismul. Arheologii au descoperit dovezi că acești oameni recurgeau la canibalism în mai multe regiuni din jurul lumii.

Pesteri
Peșterile din Europa sunt pline de mărturii ale practicilor canibale ale oamenilor de Neanderthal. Foto: guardian.ng

Cele mai importante descoperiri au fost făcute într-o peșteră din El Sidron, Spania, într-o peșteră din Moula-Guercy, Franța, și – cel mai recent – într-o peșteră din Belgia. Pe lângă canibalism, se pare că oamenii de Neanderthal fabricau și unelte din rămășițele camarazilor lor.

3. Indigenii Biami – Oameni prăjiți ca niște porci

În Papua Noua Guinee există câteva grupuri izolate, cunoscute pentru faptul că membrii lor ucideau și mâncau oameni, deși probabil că nu au mai practicat canibalismul de mai multe decenii.

În 2011, starul britanic de televiziune Piers Gibbon a vizitat indigenii Biami – un grup care a practicat cândva canibalismul, ai cărui membri erau „foarte fericiți să vorbească despre asta”, după cum a relatat Gibbon.

Un bătrân din trib i-a povestit lui Gibbon că, odată, membrii tribului au ucis două femei suspectate de a fi vorbit de rău un bărbat aflat pe moarte. Bătrânul a relatat că, drept pedeapsă, oamenii din comunitate au prăjit femeile la foc ca pe niște porci, le-au tăiat carnea și le-au mâncat.

4. Indigenii Fore și epidemia cauzată de canibalism

Boala Kuru
Copii și adulți care suferă de boala kuru, în diverse stadii. Fotografia a fost făcută la spitalul Okapa din Papua Noua Guinee. Cele trei femei care stau în picioare au nevoie de sprijin sau folosesc bețe de lemn pentru a se susține. Copiii din partea dreaptă nu sunt în stare să stea în picioare, iar unii dintre ei nu pot nici măcar să stea așezați fără suport. Foto: researchgate.net

Etnicii Biami nu au fost singurii din Papua Noua Guinee care au practicat canibalismul. Un alt exemplu este tribul Fore, ale cărui pratici canibale au dus la răspândirea unei boli neurologice fatale, numite kuru.

Maladia s-a răspândit rapid în cadrul grupului, cu efecte devastatoare. Însă nu toți membrii tribului au murit. Unii dintre ei sunt purtătorii unei gene care le conferă imunitate la kuru, precum și la alte boli rare, cum este boala vacii nebune.

Tribul nu a mai practicat canibalismul din anii ’50, ceea ce a dus la o scădere a cazurilor de kuru. Însă, cum boala are nevoie de mulți ani pentru a se manifesta, cazurile au continuat să apară decenii întregi după aceea.

Cercetătorii încearcă să înțeleagă cum funcționează acea mutație genetică mulțumită căreia unii oameni sunt protejați de boală.

5. Indigenii Xiximes își mâncau inamicii

Indigenii Xiximes
Arheologii excavând așezarea Cueva del Maguey, unde au descoperit o serie de oase cu urme de canibalism. Foto: dailymail.co.uk

În 2011, arheologii au raportat descoperirea a zeci de oase umane purtând urme de canibalism într-o veche așezare a tribului Xiximes, din nordul Mexicului, numită Cuevas del Maguey.

Oasele au fost găsite în adăposturi care datează de la începutul secolului al XV-lea, potrivit National Geographic. Indigenii Xiximes credeau că, dacă își mănâncă inamicii, vor avea o recoltă bogată de grâne.

6. Aztecii și canibalismul

Se știe că aztecii practicau sacrificiile umane ritualice, însă există și dovezi că acești oameni practicau canibalismul ritualic. Arheologii cred că trupurile celor sacrificați erau oferite nobililor și altor membri distinși ai comunității, care le mâncau.

Unii experți sugerează faptul că aztecii recurgeau la canibalism cu precădere pe timp de foamete. Potrivit unei alte teorii, canibalismul era metoda aztecilor de a intra în contact cu zeii.

7. Indigenii Wari’ își mâncau morții în semn de respect

Fotografie realizată la primul contact cu tribul Wari’. Foto: socioambiental.org

Indigenii Wari’, din Brazilia, mâncau prizonierii de război, precum și propriii morți. Consumându-și inamicii, își exprimau ura și furia. Însă, până în anii ’60, membrii grupului obișnuiau să consume și vasta majoritate a propriilor morți.

Aceasta era modalitatea lor de a plânge, a onora și a respecta membrii decedați ai tribului. Beth Conklin, antropolog la Universitatea Vanderbilt, a trăit printre indigeni timp de peste un an.

În 1995, a publicat o lucrare despre istoria canibalismului în sânul tribului în revista științifică American Ethnologist.

8. Europenii făceau medicamente din carne și grăsime de om

Între secolele al XV-lea și al XVII-lea, nu era ceva neobișnuit ca europenii să consume carne de om în scopuri medicinale, potrivit revistei Smithsonian. Mulți europeni, în special nobilimea, clerul și oamenii de știință, înghițeau medicamente care conțineau oase, sânge și grăsime de om, menite să vindece orice, de la migrene la epilepsie.

Farmacie
Farmaciștii europeni preparau medicamente pe bază de oase și carne de om. Foto: lucindabrant.com

Uneori, grăsimea de om era folosită pentru tratamente externe. De exemplu, medicii germani prescriau bandajarea rănilor cu grăsime umană. De asemenea, se credea că guta poate fi vindecată prin masarea pielii cu grăsime de om.

Sângele era procurat cât mai proaspăt posibil, pentru că se considera că el conține încă energia vitală a celui decedat. Unul dintre adepții tratamentelor cu sânge era Paracelsus, unul dintre cei mai renumiți medici ai secolului al XVI-lea.

De aceea, cei care nu își permiteau să cumpere produse farmaceutice pe bază de carne de om veneau la execuții și plăteau o mică taxă pentru o ceașcă de sânge proaspăt de la cel condamnat.

9. Exploratorii arctici din secolul al XIX-lea

Există mai multe povești cu exploratori izolați care au recurs la canibalism în încercarea disperată de a supraviețui. Unul dintre cele mai faimoase exemple este expediția lui Sir John Franklin, din secolul al XIX-lea. Scopul misiunii era explorarea zonei arctice și găsirea Pasajului de Nord-Vest.

Expeditia lui Franklin
Din disperare, membrii expediției lui Sir John Franklin și-au mâncat camarazii. Foto: naval-history.net

Exploratorii de pe cele două vase, Erebus și Terror („Teroarea”, un nume parcă predestinat), au încercat să străbată 1.609 kilometri până la cel mai apropiat punct de comerț cu băștinașii, însă eforturile lor au eșuat.

Cele două ambarcațiuni s-au împotmolit în gheață în strâmtoarea Victoria, din nordul Canadei. Niciunul dintre cei 129 de membri ai expediției nu s-a mai întors acasă. Au murit de pneumonie și, probabil, tuberculoză pe insulele Beechey și King William.

În 1981, o echipă de cercetători a investigat cadavrele celor morți și au descoperit că, din disperare, navigatorii au recurs la canibalism. Savanții au găsit urme de tăieturi pe numeroase oase, precum și semne că măduva a fost extrasă.

10. Secta Aghori din India

Aghori este un grup care trăiește în Varanasi, India, și venerează zeitatea hindusă Shiva. Aghori cred că nu există nicio diferență între pur și impur, și se dedau multor practici obscure (considerate abominabile în cultura occidentală).

Aghori
Cei din secta Aghori folosesc cranii umane pe post de recipiente pentru mâncare. Foto: summerwrites.wordpress.com

Practică meditația stând pe cadavre și își confecționează boluri din cranii umane. De asemenea, membrii grupului recurg uneori la canibalismul ritualic, consumând carnea celor decedați.


Ți-a plăcut articolul? Află mai multe despre expediția lui Sir John Franklin: Exploratorii care și-au mâncat colegii și povestea tristă a mumiilor înghețate. Apoi, descoperă un alt caz de canibalism care a făcut înconjurul lumii: Prăbușiți în Anzi, izolați 72 de zile: „Ne-am mâncat prietenii ca să supraviețuim”.

Ca să știi mai mult, citește „Ultimul canibal. Jurnal de antropolog”

Hanna Bota a petrecut o luna în mijlocul băștinașilor din Arhipelagul Vanuatu. Ca antropolog, știe că trebuie să te asimilezi unei lumi necunoscute pentru a o cunoaște mai bine pe a ta. A trăit alături de nepoții canibalilor, în colibe din bambus și frunze, a aplaudat cântecele și dansurile lor, a locuit singură printre ei, fără a avea în preajmă oameni albi, și a legat prietenii pe viață. I-au fost dezvăluite rituri și practici ceremoniale, obiecte-tabu, pietre sfinte pentru închinare, legende sau pur și simplu povești de viață. În final, a avut o revelație: deși a dispărut și ultimul canibal din Pacificul de Sud, adesea îl vom regăsi în bătrâna lume „civilizată”.

„Ultimul canibal. Jurnal de antropolog” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Elefant.

https://incredibilia.ro/10-episoade-din-istoria-canibalismului/

 

7 secte și triburi de canibali care încă practică ritualuri îngrozitoare

Cu siguranță ai auzit povești legate de triburi de canibali. În Occident, orice știre despre acte de canibalism stârnește groaza și această practică este pedepsită legal în multe state.

Nici în România nu există relatări media care să înfățișeze canibalismul într-o lumină pozitivă. Acest subiect este de obicei rezervat pentru umorul negru și poveștile de groază.

Însă canibalismul încă „trăiește” în unele părți ale lumii și, cu siguranță, nu este un lucru despre care să faci glume. Sectele și triburile de canibali prezentate în acest articol au dat naștere unor povești îngrozitoare.

1

În peșterile din Insulele Fiji se ascund triburi de canibali

Iată primul exemplu de pe lista noastră cu triburi de canibali și acte de canibalism. Fiji erau cândva cunoscute drept „insulele canibalilor”, deoarece aici consumul de carne de om era un fenomen la ordinea zilei.

Însă, începând cu secolul XIX, aici se mai află un singur grup ce practică ocazional canibalismul și care trăiește în zona peșterilor Naihehe

Canibalii din Papua Noua Guinee

triburi de canibali
Foto: Pinterest

În Noua Guinee de Vest, unde se află fluviul Ndeiram Kabur, cei aproape 4.000 de membri ai tribului Korowai consumă carne de om la ocazii speciale, și anume atunci când se săvârșește un act de răzbunare.

Ei cred că un khakhua („vraci”) ucide membrii tribului dintr-un motiv necunoscut, așa că trebuie să consume trupul victimei pentru a o răzbuna.

Un astfel de caz a fost și cel al miliardarului Michael Rockefeller, care a fost mâncat de papuași la jumătatea anilor ’60. Aici poți citi cum s-a desfășurat oribila sa poveste.

3

Canibalii de pe fluviul Gange (India)

triburi de canibali
Foto: Pinterest

Călugării asceți din secta Aghori cred că pot să devină mai iluminați spiritual mâncând carnea celor decedați. Astăzi mai sunt puțini Aghori, însă cândva mii de oameni duceau acest mod de viață.

Ritualul Aghori include ingerarea lichidelor din vase făcute din cranii de om, în timp ce membrii sectei își acoperă corpurile cu cenușa rezultată la incinerarea decedaților.

Totuși, asceții Aghori consumă numai cadavre și nu ucid niciodată oameni pentru a-i mânca.

4

Canibalii din Congo

Potrivit afirmațiilor lui Sinafasi Makelo, care reprezenta pigmeii Mbuti în cadrul unei reuniuni ONU din 2003, la scurt timp după Al Doilea Război Congolez, rebelii congolezi din provincia Ituri au recurs la canibalism. Victimele: pigmeii Mbuti.

5

Canibalismul în vreme de război, în Liberia

La scurt timp după Primul Război Civil Liberian, membrii organizației Medici Fără Frontiere au raportat cazuri de canibalism petrecute în zona răvășită de conflict.

Sperând că Amnesty International va investiga mai departe, doctorii au trimis dovezile, însă informațiile nu au fost făcute publice.

Pierre Sane, secretar general al Amnesty International la acea vreme, declara: „Ceea ce fac cu cadavrele după ce încalcă drepturile omului nu face parte din preocupările noastre”.

Problema este încă controversată și mulți susțin că probele au fost mușamalizate.

6

Acte de canibalism în Cambodgia

triburi de canibali
Foto: Pinterest

În timpul rebeliunii Khmerilor Roșii, din anii ’70, se pare că trupele cambodgiene au mâncat ficat și inimi ale soldaților Khmerilor Roșii, după ce i-au ucis.

Uneori, duceau carnea astfel obținută acasă, ca să fie gătită pentru cină. Alteori, o consumau pe câmpul de luptă.

7

Nuku Heva, Polinezia Franceză

Pe această insulă încă mai există triburi de canibali. Nuku Heva este o insulă incredibil de frumoasă, însă unui turist pe nume Stefan Ramin și prietenei sale li s-a întâmplat aici ceva desprins din filmele de groază.

Ramin a luat parte la o vânătoare tradițională de capre, alături de ghidul turistic, și a dispărut la puțin timp după aceea. Când s-a întors la prietena lui Ramin, aparent ca să o informeze despre incident, ghidul a legat-o de un copac.

Femeia a reușit să scape, însă rămășițele prietenului ei au fost găsite lângă un foc de tabără care aparținea unui trib de canibali. Nu se știe dacă ghidul făcea parte din acest trib, însă există motive să credem că între ei exista o legătură.

Canibalii din Germania

triburi de canibali
Foto: Pinterest

Nu trebuie să fii membru al unor triburi de canibali exotice pentru a consuma carne de om. Germanul Armin Meiwes a susținut că avea fantezii despre uciderea și consumarea unei ființe umane.

Bărbatul a intrat pe un grup de discuții de pe internet și a pus un anunț grotesc, în speranța că va găsi un voluntar. În mod uimitor, l-a găsit pe Bernd Brandes, în vârstă de 43 de ani.

Armin a filmat întâlnirea, în cadrul căreia cei doi au mâncat organele genitale ale lui Brandes, înainte ca Meiwes să-l înjunghie în piept cu un cuțit.

A fost prins de poliție și, cum canibalismul nu este o infracțiune în Germania, Meiwes a fosta acuzat doar de crimă. Aici poți citi mai multe despre acest caz.

Este greu de crezut că un lucru atât de îngrozitor precum canibalismul a existat vreodată, și mai ales că acte de canibalism încă au loc în lumea de azi…

Ca să știi mai mult, citește „Ultimul canibal. Jurnal de antropolog”

Hanna Bota a petrecut o luna în mijlocul băștinașilor din Arhipelagul Vanuatu. Ca antropolog, știe că trebuie să te asimilezi unei lumi necunoscute pentru a o cunoaște mai bine pe a ta. A trăit alături de nepoții canibalilor, în colibe din bambus și frunze, a aplaudat cântecele și dansurile lor, a locuit singură printre ei, fără a avea în preajmă oameni albi, și a legat prietenii pe viață. I-au fost dezvăluite rituri și practici ceremoniale, obiecte-tabu, pietre sfinte pentru închinare, legende sau pur și simplu povești de viață. În final, a avut o revelație: deși a dispărut și ultimul canibal din Pacificul de Sud, adesea îl vom regăsi în bătrâna lume „civilizată”.

„Ultimul canibal. Jurnal de antropolog” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Elefant.

https://incredibilia.ro/triburi-de-canibali/

 

Pentru ca Putin cel masonist are pile la komunistul Satan,vrea    –nu doar din Ucraina  sau  din masacrul de la Fantana Mare- Romania , sa faca un genocid ,ci toata lumea vrea s-o cearna ca pe grau,pana introneaza dincolo de  Inaltimile Golan  pe Anticrist ,Prorocul mincinos,Fiara globalista  si…Masacrul de la Bucha șochează Europa. Zelenski: „Mamele soldaților ruși să vadă imaginile. Priviți ce nemernici ați crescut” 

Death on the road in Bucha, Kiev, Ukraine - 02 Apr 2022
Un soldat ucrainean merge pe un drum printre victimele din Bucea, regiunea Kiev. Foto: Profimedia Images
DIN ARTICOL
 
7 morți și 34 de răniți la HarkovAtac cu rachete Kalibr la Ivano-FrankivskUn mort și trei răniți într-un atac asupra unui spital din estul UcraineiAtac la Nikolaev, în sudul țării: un mort și 14 rănițiRusia vrea ca „provocarea” de la Bucha să fie discutată în Consiliul de Securitate al ONUZelenski anunță un „mecanism special” pentru anchetarea crimelor comise de ruși în UcrainaCadavrele a 410 civili au fost găsite în regiunea Kiev, anunță procurorul general al UcraineiKlaus Iohannis condamnă Masacrul de la BuchaRușii au dispersat un nou protest pașnic al civililor ucraineni cu focuri de mitralieră, în orașul ocupat KahovkaBlinken: Imaginile cu ucrainenii uciși la Bucha sunt ca un pumn în stomacScholz: Occidentul va impune noi sancțiuni Rusiei după Masacrul de la BuchaDeclarații revoltătoare ale Rusiei după Masacrul de la Bucha: „Un nou spectacol pus în scenă de Kiev”Maia Sandu anunță zi de doliu național în Republica Moldova după Masacrul de la BuchaZelenski, despre Masacrul de la Bucha: „Acesta este un genocid”Macron: Imaginile de la Bucha sunt intolerabile. Rusia trebuie să răspundă pentru aceste crimeKuleba cere CPI să trimită o echipă care să investigheze Masacrul de la Bucha: „Rusia este mai groaznică decât ISIS”Masacrul de la Irpin. Ruşii sunt acuzaţi că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste eleCea mai mare rafinărie din Ucraina a fost complet distrusăPortul Nikolaev, atacat cu rachete de armata rusă. Moscova vrea să taie accesul Ucrainei la Marea NeagrăMasacrul de la BuchaCharles Michel denunţă atrocităţile armatei ruse. Ministrul de externe Kuleba vorbeşte despre un „masacru deliberat”Ucraina spune că a respins șase atacuri ale armatei ruse în estul țăriiPolonia e dispusă să găzduiască arme nucleare americaneRusia spune că deschide coridoare de evacuare pentru străini în Mariupol şi BerdianskUcraina: Nu sunt victime după atacul cu rachete asupra unei rafinării din OdesaMarea Britanie: Blocada navală rusă în Marea Neagră împiedică Ucraina să se reaprovizionezeRusia nu crede că este timpul pentru discuții Zelenski – PutinRușii au atacat cu rachete din aer depozite de combustibil din OdesaMarea Britanie: Rusia a devenit mai activă în aer, în sud-estul UcraineiZelenski: Rusia vrea estul și sudul UcraineiNegociatorul-șef al ucrainenilor spune că perspectiva discuțiilor dintre Putin și Zelenski este mai aproape
 

Odesa a fost bombardată din aer de forțele ruse, care au luat țintit, azi-noapte, depozite de combustibil. Conform ministerului apărării din Marea Britanie, armata lui Vladimir Putin a devenit mai activă în aer în ultima perioadă. De asemenea, rușii se concentrează acum pe sudul și estul Ucrainei, unde sunt și autoproclamatele republici separatiste, în regiunea Donbas. Negociatorul-șef din partea Kievului transmite că discuțiile cu delegația rusă au ajuns la un punct în care s-ar putea întrevedea o comunicare directă între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

DraftUkraineCoTApril2,2022

 

Hartă realizată pe 2 aprilie 2022 de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW), care evidențiază situația de pe câmpul de luptă.
 

 

Un soldat ucrainean merge pe un drum printre victimele din Bucea, regiunea Kiev. Foto: Profimedia Images

7 morți și 34 de răniți la Harkov

ACTUALIZARE 23:10 – Şapte persoane au fost ucise şi 34 au fost rănite într-un atac al rușilor comis duminică într-o zonă rezidenţială din Harkov, cel mai mare oraş din nord-estul Ucrainei, a anunţat Parchetul local.

„Ocupanţii ruşi au bombardat clădiri rezidenţiale din cartierul Slobodski din Harkov. Rezultatul – au fost avariate mai mult de zece case şi un depou de troleibuze. Potrivit informaţiilor preliminare, şapte persoane au fost ucise, 34 au fost rănite, printre care trei copii”, a precizat serviciul de presă al biroului procurorului regional, citat de AFP, scrie Agerpres. 

Atac cu rachete Kalibr la Ivano-Frankivsk

ACTUALIZARE 23:00 Un atac cu rachete a avut loc în urmă cu puțin timp la Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei, nu departe de granița cu România. Este un oraș aflat la aproximativ 180 de km de vama Sighet. Potrivit presei locale a fost vorba de un atac cu rachete tip Kalibr, care ar fi vizat un depozit de petrol.

Presa de la Kiev vorbește despre atacuri și în zona de est a țării, unde alarmele antiaeriene porniseră duminică seara.

Un mort și trei răniți într-un atac asupra unui spital din estul Ucrainei

ACTUALIZARE 22.20 O persoană a fost ucisă şi trei rănite duminică într-un atac rusesc asupra unui spital la Rubijne, în estul Ucrainei, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii, Serghei Gaidai, fără a furniza alte detalii, potrivit AFP.

Această localitate situată în apropiere de Lugansk, în regiunea Donbas, a fost în mai multe rânduri ţinta unor bombardamente de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.

În acelaşi timp, Gaidai a mai spus că regiunea Lugansk este lovită de tot mai multe bombardamente, iar Rusia îşi creşte numărul de trupe pentru a încerca să captureze întreaga regiune, scrie Agerpres.

Atac la Nikolaev, în sudul țării: un mort și 14 răniți

ACTUALIZARE 22.15 O persoană a fost ucisă şi 14 au fost rănite într-un atac rusesc la Nikolaev, oraş din sudul Ucrainei, a anunţat duminică guvernatorul regiunii, Vitali Kim, potrivit AFP.

Printre persoanele spitalizate se numără şi un adolescent de 14 ani, rănit uşor, a precizat el pe Telegram.

Kim a adăugat că există un număr nedeterminat pentru moment de persoane ucise şi rănite într-un alt bombardament, la Okaciv, o localitate la Marea Neagră.

Situat pe drumul spre Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, Nikolaev a fost bombardat mult timp de armata rusă, care a încercat fără succes să îl ocupe.

Încercuirea rusă părea să fi slăbit în ultimele zile.

Rusia vrea ca „provocarea” de la Bucha să fie discutată în Consiliul de Securitate al ONU

ACTUALIZARE 22: 13 Rusia a solicitat duminică o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta luni despre ceea ce a numit o „provocare a radicalilor ucraineni” în oraşul Bucha, după ce Kievul a acuzat trupele ruse că au ucis civili acolo, transmite Reuters.

„În lumina provocării flagrante a radicalilor ucraineni din Bucea, Rusia a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU”, a scris pe Telegram adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Zelenski anunță un „mecanism special” pentru anchetarea crimelor comise de ruși în Ucraina

ACTUALIZARE 22.10 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică crearea unui „mecanism special” pentru anchetarea tuturor crimelor comise de forţele ruse în Ucraina şi pentru a-i trage la răspundere din punct de vedere juridic pe ocupanţii vinovaţi de crime, relatează AFP şi Reuters.

El a mai spus că liderii ruşi sunt responsabili pentru „crimele” şi „actele de tortură” de la Bucea, localitate în apropiere de Kiev unde autorităţile ucrainene spun că au descoperit aproape 300 de persoane în gropi comune, după retragerea trupelor ruse.

Zelenski a afirmat de asemenea că Occidentul va impune un nou pachet de sancţiuni Rusiei din cauza uciderii de civili la Bucea şi în alte oraşe ucrainene, dar a adăugat că nu este o pedeapsă suficientă.

El a spus că sute de civili au fost ucişi la Bucea şi în alte oraşe, unii dintre ei fiind împuşcaţi.

Zelenski a precizat totodată că „crimele de război” de la Bucea şi din alte oraşe care au fost ocupate de trupele ruse vor fi examinate marţi la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.

Cadavrele a 410 civili au fost găsite în regiunea Kiev, anunță procurorul general al Ucrainei

ACTUALIZARE ORA 22:05 Cadavrele a 410 civili au fost găsite în teritoriile din regiunea Kiev unde forţele ucrainene au recâștigat, recent, controlul după retragerea trupelor ruse, a anunţat duminică procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

„Cadavrele a 410 civili au fost evacuate din teritoriile eliberate” din jurul capitalei, „iar experţii medico-legali au examinat deja 140 dintre ele”, a spus ea într-o declarație transmisă de mai multe posturi de televiziune ucrainene, relatează Agerpres.

Irina Venediktova a dat de înţeles însă că există, fără îndoială, mult mai multe cadavre care nu au fost încă recuperate pentru a fi supuse unei expertize.

În paralel, sunt căutate mărturii în rândul populaţiei locale şi sunt adunate probe foto şi video, a adăugat procurorul general.

Klaus Iohannis condamnă Masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE ORA 22:03 Președintele Klaus Iohannis a reacționat duminică la informațiile despre masacrele descoperite în Ucraina și spune ele sunt încă un argument că agresiunea ilegală a Rusiei trebuie oprită, pentru că are consecințe „teribile, de nedescris”. Șeful statului cere ca cei responsabili să fie trași la răspundere de justiția internațională.

„Invazia rusă în Ucraina are consecințe teribile, de nedescris – imaginile de la Bucha și alte orașe din Ucraina trebuie să fie un memento pentru întreaga lume că trebuie să oprim această agresiune ilegală și că toți cei găsiți vinovați trebuie să plătească! Justiția internațională trebuie să prevaleze!”, a scris, pe Twitter, președintele Klaus Iohannis.

Citiți și: Premierul Nicolae Ciucă: Crimele îngrozitoare comise în Ucraina de soldații ruși trebuie judecate și pedepsite

Bogdan Aurescu: Autorii atrocităților din Ucraina trebuie trași la răspundere de justiția internațională

Rușii au dispersat un nou protest pașnic al civililor ucraineni cu focuri de mitralieră, în orașul ocupat Kahovka

ACTUALIZARE ORA 21:55 Invadatorii ruși au deschis focul, duminică, împotriva unor manifestanți pașnici în orașul ocupat Kahovka, în sudul Ucrainei, iar un număr încă necunoscut de persoane au fost rănite, spuen Liudmila Denisova, responsabila cu drepturile omului la Parlamentul Ucrainei. În imaginile publicate pe rețelele sociale se vede cum mulțimea de oameni începe să o ia la fugă la sunetul focului de mitralieră.

Locuitori din acest oraş situat pe Nipru, mare fluviu care traversează Ucraina, au început o „acţiune paşnică pentru a spune «nu» ocupanţilor”, a precizat Denisova pe rețeaua Telegram.

În timpul manifestaţiei au fost auzite explozii de grenade şi focuri de mitralieră, iar mai multe persoane au fost rănite sau arestate, a mai spus Liudmila Denisova, fără a oferi un număr.

Nu departe de Kahovka, la Herson, au fost desfăşurate echipamente militare ruse în faţa unor persoane care protestau, de asemenea, împotriva ocupaţiei din oraşul lor, scandând în special „Glorie Ucrainei!”, a declarat ea, fără a semnala, totuşi, incidente similare.

Responsabila ucraineană nu a precizat numărul manifestanţilor din cele două localităţi.

Blinken: Imaginile cu ucrainenii uciși la Bucha sunt ca un pumn în stomac

ACTUALIZARE ORA 21:48 Șeful diplomației americane, Antony Blinken, spune că imaginile ucrainenilor masacrați de armata rusă și lăsați pe străzi în orașul Bucha sunt ca un „pumn în stomac”și că cei responsabili de aceste odioase crime de război trebuie să fie trași la răspundere, relatează Reuters.

Comentariile lui Blinken vin într-un interviu pentru CNN, duminică, la puțin timp după publicarea imaginilor cu civilii ucraineni uciși de invadatorii ruși după retragerea acestora din zona Kiev. 

„Vedem aceste imagini ca pe un pumn în stomac. Însă ce e cel mai important este să nu ne desensibilizăm la aceste imagini. Să nu normalizăm aceste lucruri. Aceasta este realitatea a ce se întâmplă în fiecare zi în care brutalitatea Rusiei împotriva Ucrainei continuă”, a spus Blinken.

Oficialul american a spus că este încă prea devreme pentru a ști dacă trupele ruse s-au retras din zona Kiev de tot sau doar se regruprează pentru a atacat din nou regiunea sau zonele de est și sud.

Scholz: Occidentul va impune noi sancțiuni Rusiei după Masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE ORA 21:33 Cancelarul Germaniei a anunțat că aliații occidentali vor stabili noi sancțiuni împotriva Rusiei în următoarele zile, după atrocitățile comise de soldații ruși la Bucha, pe care le-a calificat drept crime de război.

„Vom decide noi măsuri între aliaţi în zilele următoare” a spus Olaf Scholz, duminică, la puțin timp după apariția imaginilor și clipurilor cu crimele odioase comise de invadatorii ruși la Bucha, în regiunea Kiev. 

Putin şi „susţinătorii săi vor suferi consecinţele”, a promis Scholz, afirmând că „crimele împotriva civililor sunt crime de război”.

„Vom continua să punem arme la dispoziţia Ucrainei astfel încât această ţară să se poată apăra împotriva invaziei rusești”, a mai declarat Scholz.

Declarații revoltătoare ale Rusiei după Masacrul de la Bucha: „Un nou spectacol pus în scenă de Kiev”

ACTUALIZARE ORA 20:06 Rusia neagă că a comis crime împotriva umanității în Ucraina și numește imaginile greu de privit ale atrocităților comise de soldații ruși „o provocare” și „o nouă înscenare a Kievului pentru media occidentale”.

„Toate fotografiile și clipurile video publicate de regimul de la Kiev, prin care se acuză militarii ruși de «crime» în orașul Bucha, regiunea Kiev, sunt o altă provocare”, a scris ministerul apărării rus, citat de Reuters.

Rușii spun că imaginile și clipurile video sunt „un nou spectacol pus în scenă de regimul de la Kiev pentru media occidentale”.

Declarațiile revoltătoare ale regimului Putin vin după ce atrocitățile comise de ruși au fost condamnate drept crime împotriva umanității.

Ministerul rus susține că toți soldații ruși au părăsit Bucha în 30 martie și că civilii „au fost liberi să circule prin oraș sau să îl părăsească atâta timp cât s-a aflat sub controlul forțelor ruse”.

„Cât timp forțele armate ruse au controlat acest loc, niciun rezident local nu a suferit vreo violență”, susțin rușii.

Maia Sandu anunță zi de doliu național în Republica Moldova după Masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE ORA 19:30 Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, spune că este șocată de masacrul comis de invadatorii ruși în orașul ucrainean Bucha și a anunțat că decretează zi de doliu național în memoria victimelor de până acum ale războiului din Ucraina.

„Suntem şocaţi, alături de o lume întreagă, de masacrul din oraşul Bucea”, a scris Maia Sandu într-o postare publicată pe pagina ei de Facebook. 

„Moldova condamnă cu fermitate aceste crime împotriva umanităţii, la fel cum condamnă acest război ilegal şi neprovocat, declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a adăugat șefa statului moldovean.

Preşedinta Republicii Moldova a mai anunţat că luni va fi „zi de doliu naţional în memoria tuturor vieţilor nevinovate pierdute, în ultimele 39 de zile, în Ucraina”.

Zelenski, despre Masacrul de la Bucha: „Acesta este un genocid”

ACTUALIZARE ORA 19:01 Președintele Volodimir Zelenski calificat crimele comise de invadatorii ruși la Bucha drept un genocid și a spus că Rusia urmărește distrugerea și exterminarea poporului ucrainean pentru că acesta nu a vrut să se supună voinței Kremlinului, relatează CNN.

„Acesta este un genocid”, a spus președintele ucrainean, duminică, după apariția imaginilor greu de privit cu atrocitățile comise de ruși în orașul Bucha, în regiunea Kiev.

„Eliminarea unei întregi națiuni și a poporului. Noi suntem cetățeni ai Ucrainei. Avem mai mult de 100 de naționalități. Este vorba de distrugerea și de exterminarea acestor naționalități”, a spus Zelenski, referindu-se la crimele comise de ruși.

El a mai spus că motivul pentru care „Rusia urmărește să distrugă și să extermine poporul ucrainean” este pentru că acesta nu a vrut să „se supună politicilor Rusiei”.

„Toate acestea se întâmplă în Europa secolului 21. Este torturarea unei întregi națiuni”, a mai spus președintele Ucrainei.

Cel puţin 300 de civili au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse la Bucha. Majoritatea victimelor crimelor de război comise de armata rusă în regiune au fost îngropate în gropi comune, în vreme ce unele cadavre încă se mai află pe străzile oraşului.

„Mamele soldaților ruși ar trebui să privească imaginile. Priviți ce nemernici ați crescut. Criminali, jefuitori, măcelari”, a scris Zelenski.

Macron: Imaginile de la Bucha sunt intolerabile. Rusia trebuie să răspundă pentru aceste crime

ACTUALIZARE ORA 18:17 Președintele Franței, Emmanuel Macron, a descris imaginile Masacrului de la Bucha drept „intolerabile” și spus că Rusia va trebui să răspundă pentru aceste atrocități pe care le-a comis împotriva poporului ucrainean, conform BBC.

Kuleba cere CPI să trimită o echipă care să investigheze Masacrul de la Bucha: „Rusia este mai groaznică decât ISIS”

ACTUALIZARE ORA 17:52 Ministrul ucrainean de externe cere Curții Penale Internaționale să trimită o echipă la Bucha și în alte orașe din regiunea Kiev pentru a strânge dovezi ale crimelor de război și crimelor împotriva umanității comise de invadatorii ruși.

„Cer Curții Penale Internaționale și altor organizații internaționale să-și trimită misiunile la Bucha și în alte orașe și sate eliberate din regiunea Kiev, în cooperarea cu autoritățile ucrainene, pentru a aduna cu rigurozitate toate dovezile care atestă crimele de război comise de Rusia”, a spus șeful diplomației ucrainene.

Dmitro Kuleba a subliniat că aceste dovezi vor fi folosite în tribunale străine și internaționale pentru a-i aduce în fața justiției pe cei care au comis aceste atrocități.

„Încă adunăm și căutăm cadavre, însă deja am găsit sute de morți. Trupuri neînsuflețite zac pe străzi. Au ucis civili care locuiau aici și care încercau să scape”, a spus Kuleba.

Ministerul de externe din Ucraina a vorbit despre crimele în masă ale armatei ruse, inclusiv ucideri, tortură, jaf și violuri – „Ne este imposibil să ne imaginăm așa ceva în secolul XXI, dar se întâmplă în fața ochilor noștri. Rusia este mai groaznică decât ISIS.

Obișnuiam să spun că voi face toate eforturile să-i aduc pe cei vinovați în fața justiției, dar acum sunt convins că aceasta este o chestiune de viață pentru mine, și o voi urmări până la ultima suflare, până ce toți vor răspunde pentru ce au comis”, a spus Kuleba.

Masacrul de la Irpin. Ruşii sunt acuzaţi că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste ele

ACTUALIZARE ORA 17:00  Primarul oraşului Irpin, recent eliberat de sub ocupaţia rusească de către trupele ucrainene, a declarat că militarii ruşi au ucis femeile din localitate şi au trecut apoi cu tancul peste ele, informează Nexta.

„Am vorbit cu oamenii care au ieșit din adăposturi și pot să confirm această informație sută la sută: nu doar că le-au forțat să se dezbrace ca să le percheziționeze, dar avem și dovezi că le-au torturat pe femei. Bărbații au fost separați de femei, au fost strânși ca să fie monedă de schimb pentru prizonierii de război. Asta este, o poveste foarte tristă”, declara primarul oraşului Irpin, Oleksandr Markușin, cu câteva zile în urmă.

Cea mai mare rafinărie din Ucraina a fost complet distrusă

ACTUALIZARE ORA 15:56 Imagini surprinse din Odesa arată nori de fum care se ridică și inundă cerul în urma bombardamentelor rusești asupra unei rafinării de la marginea orașului.

profimedia-0677550924

 

Foto: Profimedia Images

Rafinăria din Kremenciug, din regiunea Odesa, a fost complet distrusă după atacul rus, a anunţat Dmitro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava, la televiziunea publică, conform Agerpres.

„Incendiul de la rafinărie a fost lichidat, dar instalaţia a fost complet distrusă şi nu mai poate funcţiona”, a anunţat Lunin, care a informat că mai multe persoane au fost rănite în atac şi au suferit arsuri grave, cu toate că vieţile lor nu sunt în pericol, potrivit EFE.

Duminică, Ministerul Apărării rus a anunţat că „rachete navale şi aeriene de mare precizie” au distrus o rafinărie de petrol şi trei depozite de combustibil în regiunea Odesa, potrivit Intefax, citată de Reuters.

Potrivit ziarului ucrainean Ukrainskaia Pravda, rafinăria din Kremenciug era cea mai mare din ţară cu o capacitate de 18,6 milioane de tone de ţiţei.

A doua rafinărie a Ucrainei, situată în regiunea Harkov (est), şi-a suspendat operaţiunile şi este în mare parte inactivă din 26 februarie, la două zile după începerea invaziei ruse, de teama pericolului de a nu deveni ţinta artileriei ruse, scrie EFE.

În cazul rafinăriei de la Kremenciug, autorităţile ucrainene considerau că fabrica este bine protejată şi că nu exista riscul unui atac iminent, mai adaugă sursa citată.

Vezi și Cel mai nou sistem antiaerian primit de ucraineni de la Marea Britanie a rupt în două un elicopter rus în regiunea Lugansk

Portul Nikolaev, atacat cu rachete de armata rusă. Moscova vrea să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră

Mai multe rachete ruse au lovit portul ucrainean Nikolaev (Mikolaiv) de la Marea Neagră, a declarat duminică un consilier al Ministerului de Interne de la Kiev, Anton Gheraşcenko, transmite Reuters.

Oficialul ucrainean a postat pe social media că autorităţile locale au fost cele care au anunţat atacul.

Forţele ruse au atacat porturi sudice ale Ucrainei, precum Odesa, Nikolaev şi Mariupol, pe măsură ce încearcă să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră şi să stabilească un coridor terestru din Rusia şi până în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014.

Masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE ORA 15:00 Eliberarea oraşelor ucrainene de sub ocupaţie rusească scoate la iveală tot mai multe dovezi ale crimelor de război făcute de militarii ruşi. În acelaşi timp, imaginile din zonele eliberate prezintă inclusiv amploarea dezastrului militar al armatei ruse după cinci săptămâni de la declanşarea invaziei în Ucraina.

Cel puţin 300 de civili din oraşul ucrainean Bucea/Bucha, situat la nord de Kiev, au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse. Majoritatea victimelor crimelor de război făcute de armata rusă în regiune au fost îngropate în gropi comune, în vreme ce unele cadavre încă se mai află pe străzile oraşului, informează Reuters.

Charles Michel denunţă atrocităţile armatei ruse. Ministrul de externe Kuleba vorbeşte despre un „masacru deliberat”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a acuzat duminică armata rusă că a comis „atrocităţi” în regiunea ucraineană Kiev şi a cerut mai multe sancţiuni împotriva Moscovei, transmite AFP.

„Şocat de imaginile obsedante ale atrocităţilor comise de armata rusă în regiunea eliberată a Kievului”, a scris Michel pe contul său de Twitter, folosind hashtag-ul ‘#BuchaMassacre’, după numele localităţii ucrainene pe care trupele Kievului au recucerit-o de la ruşi şi unde aproape 300 de persoane au fost înhumate în gropi comune.

„UE ajută Ucraina şi organizaţiile guvernamentale să adune probele necesare pentru urmărirea în tribunalele internaţionale”, a mai spus Michel. „Mai multe sancţiuni şi ajutoare din partea UE sunt pe drum”, a adăugat el.

„Masacrul din Bucea a fost deliberat”, a denunţat duminică ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, după descoperirea a numeroase cadavre în acest oraş situat la nord-vest de Kiev.

„Ruşii vor să elimine cât mai mulţi ucraineni cu putinţă. Trebuie să-i oprim şi să-i alungăm. Cer noi sancţiuni devastatoare din partea G7 ACUM”, a scris el pe Twitter, conform Agerpres.

„Regiunea Kiev. Infern de secol XXI. Cadavrele bărbaţilor şi femeilor care au fost ucişi cu mâinile legate. Cele mai rele crime ale nazismului s-au întors în Europa. A fost o faptă deliberată a Rusiei”, a scris la rândul său consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

AFP a văzut sâmbătă cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în civil care zăceau pe o stradă din Bucea. Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri. Nu s-a putut stabili imediat cauza morţii, dar o persoană avea o rană mare la cap.

„Toţi aceşti oameni au fost împuşcaţi”, „(ruşii) i-au ucis cu un glonţ în ceafă”, a declarat pentru AFP primarul din Bucea, Anatoli Fedoruk, care a mai spus că au fost înhumate deja 280 de persoane în gropi comune, deoarece era imposibil ca aceştia să fie înmormântaţi în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi.

Şi primarul Kievului, Vitali Kliciko, a acuzat trupele ruse de genocid, transmite dpa.

„Ceea ce s-a întâmplat în Bucea şi în alte suburbii ale Kievului poate fi descris doar drept genocid”, a declarat duminică Vitali Kliciko pentru tabloidul german Bild.

Kliciko a afirmat că răspunderea pentru aceasta îi revine preşedintelui rus Vladimir Putin. „Acestea sunt crime de război crude de care Putin este responsabil. Civili ucişi, cu mâinile legate”, a spus fostul mare boxer.

„Pentru întreaga lume şi în special pentru Germania nu poate exista decât o consecinţă: Niciun cent nu trebuie să mai ajungă la Rusia, aceştia sunt bani însângeraţi folosiţi pentru măcelărirea oamenilor”, a insistat el, pledând pentru un embargou imediat asupra petrolului şi gazului din Rusia.

La rândul său, ministrul de externe britanic Liz Truss a cerut ca acuzaţiile referitoare la atacurile împotriva civililor să fie anchetate drept crime de război şi a adăugat că Regatul Unit va susţine pe deplin un astfel de demers din partea Curţii Penale Internaţionale, transmite Reuters.

„Pe măsură ce forţele ruse sunt obligate să se retragă, vedem dovezi tot mai numeroase ale unor acte revoltătoare comise de forţele invadatoare în oraşe precum Irpin şi Bucea”, a menţionat Truss într-o declaraţie. „Atacurile lor nediscriminatorii împotriva civililor nevinovaţi în timpul invaziei ilegale şi nejustificate a Rusiei asupra Ucrainei trebuie investigate drept crime de război”, a insistat ea.

Ministerul Apărării rus nu a comentat până acum acuzaţiile, notează dpa.

Ucraina spune că a respins șase atacuri ale armatei ruse în estul țării

ACTUALIZARE ORA 14:15 În actualizarea operațiilor întreprinse de armata ucraineană, oficialii militari au dat detalii despre atacurile Rusiei în regiunea estică Donbas.

„Pe teritoriul regiunilor Donețk și Lugansk, apărătorii Ucrainei au respins șase atacuri ale inamicului, au distrus patru tancuri, șase unități de vehicule blindate și șapte unități de vehicule inamice”, spun oficialii militari ucraineni într-o postare pe Facebook, notează BBC.

Într-un interviu pentru BBC, Serghei Nikiforov, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a repetat afirmația Kievului că trupele rusești au plecat din regiunea Kiev și a spus că Moscova își retrage forțele în Belarus și se pregătește de o nouă ofensivă în estul Ucrainei.

„Se retrag din nord. Își concentrează eforturile pentru a lovi estul, pentru a încercui armata noastră din Donbas”, spune acesta.

Polonia e dispusă să găzduiască arme nucleare americane

ACTUALIZARE ORA 13:57 Vicepremierul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ), a declarat că ţara sa este dispusă să găzduiască focoase nucleare americane şi a pledat pentru creşterea cu 50% a numărului militarilor americani pentru consolidarea flancului estic al NATO, informează EFE.

„Practic, ar avea sens să extindem prezenţa nucleară pe flancul estic”, a apreciat Kaczynski într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt.

Politicianul polonez a nuanţat că o astfel de iniţiativă ar trebui să pornească de la Washington şi că această posibilitate nu este deocamdată luată în calcul în mod activ.

Rusia spune că deschide coridoare de evacuare pentru străini în Mariupol şi Berdiansk

ACTUALIZARE ORA 12:35 Armata rusă a anunţat că va deschide duminică mai multe coridoare de evacuare pentru străini din Mariupol şi Berdiansk, oraşe în sud-estul Ucrainei, transmite dpa.

General maiorul Mihail Mizinţev a declarat că cetăţenii străini vor putea părăsi Mariupol şi să se îndrepte către Berdiansk, în timp ce cei aflaţi în Berdiansk vor putea să părăsească zona fie pe cale terestră, către Crimeea (provincie ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 – n.r.), fie prin zone controlate de ucraineni, a relatat agenţia de presă rusă TASS.

„În conformitate cu solicitarea preşedintelui Republicii Turcia adresată preşedintelui Federaţiei Ruse, s-a luat decizia de a oferi asistenţă totală în evacuarea cetăţenilor străini ţinuţi ostatici de militanţii rămaşi din batalioanele naţionaliste, în anumite zone din Mariupol”, a spus Mizinţev, care a cerut conducerii Ucrainei să garanteze siguranţa coridoarelor, potrivit EFE.

„O operaţiune umanitară este posibilă doar cu asistenţa totală a autorităţilor de la Kiev pentru trecerea unui convoi umanitar din Mariupol, observarea strictă a «unui regim de armistiţiu» pe timpul evacuării, precum şi eliminarea ameninţării cu bombardamentele”, a susţinut oficialul rus, citat de Interfax.

„Federaţia Rusă este pregătită să garanteze intrarea navelor implicate în evacuare în portul Berdiansk şi ieşirea din acesta în conformitate cu normele dreptului maritim internaţional”, a adăugat el, conform Agerpres.

Mizinţev a menţionat că Rusia a făcut apel la organizaţiile internaţionale „să oblige autorităţile ucrainene să notifice în scris (…) că sunt pregătite să realizeze evacuarea”. Potrivit oficialului rus, garanţiile în scris din partea autorităţilor ucrainene urmau să fie trimise Rusiei, Turciei, Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.

Cetăţenii străini avuţi în vedere sunt în mare parte personal navigant al unor nave de transport blocate în ambele porturi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Ucraina: Nu sunt victime după atacul cu rachete asupra unei rafinării din Odesa

Atacul cu rachete de duminică dimineaţa asupra unei rafinării din oraşul ucrainean Odesa, în sudul ţării, nu a făcut victime, a informat colonelul Vladislav Nazarov, de la Comandamentul Operativ Sud al armatei Ucrainei, transmite EFE.

Într-o înregistrare video difuzată pe canalul oficial Telegram al Primăriei din Odesa, Nazarov a menţionat că atacul s-a produs asupra unei „infrastructuri critice” din oraş.

„Rusia a început cu un atac cu rachete. Regiunea Odesa s-a aflat printre principalele ţinte. Duşmanul a continuat practica sa josnică de atacuri împotriva infrastructurii critice. Fumul era vizibil în unele zone ale oraşului. Toate sistemele şi structurile relevante funcţionează… Nu s-au înregistrat victime”, a declarat Nazarov, conform Agerpres.

Oficialul ucrainean a explicat că pompierii se află la locul impactului şi încearcă să controleze incendiile declanşate de rachete la mai multe depozite de combustibil unde, din când în când, se produc explozii după ce conţinutul depozitelor ia foc.

În schimb, Ministerul Apărării rus a transmis că atacurile cu rachete lansate de armata rusă în Odesa au distrus o rafinărie de petrol şi trei depozite de combustibil, potrivit Reuters.

Ministerul rus a afirmat că instalaţiile erau folosite de Ucraina pentru a-şi alimenta trupele situate în apropierea oraşului Nikolaev.

În fine, ministrul de externe grec, Nikos Dendias, ar urma să sosească „foarte curând” la Odesa, a anunţat duminică MAE elen, citat de AFP.

„Ministrul va sosi foarte curând la Odesa. El aduce ajutoare umanitare, care vor fi predate autorităţilor oraşului”, şi intenţionează să discute cu ele „crearea unui mecanism permanent de distribuţie a ajutorului umanitar”.

Dendias se va întâlni cu membri ai comunităţii elene din acest oraş situat în sud-vestul Ucrainei şi intenţionează să redeschidă consulatul elen.

Odesa este un port important la Marea Neagră şi principala bază a forţelor navale ucrainene. Oraşul s-a aflat în vizorul forţelor ruse pentru că, dacă ar fi capturat, ar permite Moscovei să construiască un coridor terestru către Transnistria, provincie separatistă a Republicii Moldova. Rusia are amplasate trupe în Transnistria.

Marea Britanie: Blocada navală rusă în Marea Neagră împiedică Ucraina să se reaprovizioneze

ACTUALIZARE ORA 10:51 Forţele navale ruse continuă blocada coastei ucrainene a Mării Negre şi a Mării Azov, ceea ce împiedică reaprovizionarea pe mare a Kievului. În acelaşi timp, în ciuda intensificării acţiunilor aeriene în sud-estul Ucrainei, Rusia nu a obţinut încă superioritatea aeriană, informează serviciile de informaţii britanice.

„Minele din Marea Neagră reprezintă un risc serios pentru activitatea maritimă”, se arată într-o postare publicată pe contul de Twitter al Ministerului Apărării din UK.

Citește și Ţările baltice nu mai importă gaze naturale din Rusia

Rusia nu crede că este timpul pentru discuții Zelenski – Putin

ACTUALIZARE ORA 10:45 Rusia a spus că negocierile de pace cu Ucraina nu au înregistrat destule progrese pentru o întâlnire a președinților și că poziția Moscovei privind statutul Crimeei și Donbasului rămâne neschimbată, transmite Reuters.

„Acordul scris nu este gata să fie trimis pentru o întâlnire la vârf”, a spus, pe Telegram, negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski. „Repet din nou și din nou: poziția Rusiei privind Crimeea și Donbas rămân neschimbate”.

Cele două părți au avut discuții periodic de când Rusia a lansat invazia pe 24 februarie, însă nu au existat concluzii și rămân divergențe mari pe chestiunea teritoriului.

Medinski a spus că Ucraina a început să arate o abordare mai realtă la discuțiile pentru pace.

El a spus că Ucraina a fost de acord să fie neutră, să nu aibă arme nucleare, să nu se alăture vreunui bloc militar și să refuze să găzduiască baze militare.

Medinski a spus că nu împărtășește optimisul negociatorului-șef ucrainean David Arakhamia, care a declarat sâmbătă televiziunii ucrainene că acordul în lucru avansase destul pentru a permite consultări între Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Mai mult decât atât, experții diplomatici și militari ucraineni sunt mult în urmă să confirme chiar și acele acorduri care au fost deja agreate la nivel politic în textul draft”, spune acesta.

Discuțiile prin videoconferință vor continua luni, a mai spus reprezentantul Moscovei.

Rușii au atacat cu rachete din aer depozite de combustibil din Odesa

Mai multe rachete au lovit duminică dimineaţa o rafinărie în Odesa, sudul Ucrainei, ale cărei depozite de combustibil sunt în flăcări şi deocamdată nu se ştie dacă atacul s-a soldat cu victime, transmite EFE.

Potrivit sursei citate, rachetele au lovit la ora locală 06:00 această infrastructură situată în nordul oraşului, lângă port, unde ajunge un oleoduct din Rusia, conform Agerpres.

Pe contul său de Telegram, primăria oraşului se limitează deocamdată să informeze că „Odesa a fost atacată din aer”, că „unele rachete au fost doborâte de apărarea aeriană” şi că „s-au raportat incendii în unele zone”.

Exploziile (cel puţin şase de diverse intensităţi) s-au resimţit la kilometri distanţă, iar de la complexul lovit se ridicau trei coloane de fum care putea fi văzute din tot oraşul.

Pompierii se află la locul exploziei în încercarea de a controla incendiile provocate de rachete, care au cuprins mai multe depozite de combustibil unde, din când în când, se produc explozii, deoarece conţinutul ia foc.

Duminică dimineaţa au sunat alarmele antiaeriene în Odesa în trei rânduri.

Serhei Bratciuc, purtător de cuvânt al administrației regionale militare, a îndemnat locuitorii orașului să stea în case.

„Vom înfrânge. Iad pentru inamici!”, a scris acesta într-o postare pe Faebook.

Marea Britanie: Rusia a devenit mai activă în aer, în sud-estul Ucrainei

Rusia a accelerat activitatea aeriană către sud-estul Ucrainei în ultima săptămână, a transmis ministerul apărării din Marea Britanie.

Ministerul confirmă un avertisment al președintelui Volodimir Zelenski, care a spus duminică noapte că Rusia vrea să cucerească sudul și estul țării.

Însă, ministerul apărării a spus că forțele ucrainene pregătesc o provocare importantă pentru ruși în aer, astfel împiedicând abilitatea acestora de a controla regiunea pe teren.

Zelenski: Rusia vrea estul și sudul Ucrainei

„Care este scopul trupelor ruse? Ei vor să captureze Donbasul și sudul Ucrainei”, a spus președintele Volodimir Zelenski într-o comunicare publică din timpul nopții.

El spune că forțele ucrainene își mută atenția către est: „Suntem conștienți că inamicul are rezerve pentru a mări presiunea în est”, conform BBC.

Negociatorul-șef al ucrainenilor spune că perspectiva discuțiilor dintre Putin și Zelenski este mai aproape

Speranțele pentru un dialog între președintele Volodimir Zelenski și omologul său rus cu care se află în conflict sunt mai mari acum, consideră negociatorul-șef ucrainean.

Acesta a spus sâmbătă că discuțiile au avansat destul cât să existe un posibil dialog între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

David Arakhamia a spus că există progrese la discuțiile dintre delegațiile celor două țări și că Rusia a acceptat propunerile ucrainene privind toate problemele, mai puțin Crimeea, teritoriul anexat de Rusia în 2014.

Documentele întocmite au ajuns la un nivel, potrivit acestuia, la care cei doi președinți ar putea avea consultări directe, însă lucrul la câteva probleme, în afara documentelor, continuă, transmite BBC.

Rusia nu a comentat imediat afirmațiile negociatorului. Reprezentantul Moscovei, Vladimir Medinski, spune după discuțiile de vineri că poziția Rusiei privind Crimeea și Donbas nu s-a schimbat.

Rusia insistă ca Ucraina să recunoască Crimeea ca fiind parte a Rusiei și să recunoască independența Donbasului, unde rebelii susținuți de Moscova controlează o bună bucată din teritoriu.

 

Editor : A.C.

1 aprilie a fost declarată de Parlamentul României zi naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cele mai îngrozitoare masacre îndreptate împotriva românilor. Cum au a… De ce este 1 aprilie o zi tristă pentru românii din Bucovina: mii de o… Mărturia terifiantă a unui supravieţuitor al masacrului de la Fântâna … Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în urmă cu 80 de ani, în Bucovina de Nord unde între 2.000 şi 4.000 de români au fost ucişi de către trupele sovietice când încercau să treacă graniţa din URSS în România.   Deşi, potrivit unor date, nu au fost omorâţi mai mult de 48 de civili, martorii locali au povestit despre un număr de victime mult mai mare, susţinând că supravieţuitorii au fost torturaţi, executaţi sau îngropaţi de vii în morminte. Alţi supravieţuitori au fost luaţi pentru a fi torturaţi şi ucişi de către NKVD.    În 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal.    Mărturiile sunt cutremurătoare. Profesorul Gheorghe Mihailiuc, supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă, rememora tragedia: „La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni.   Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri.   E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă“.       Profesorul Ion Varta de la Chişinău a povestit pentru Şcoala Memoriei derulată de Academia Civică: „Românii bucovineni au fost atraşi într-o cursă ca să li se dea o lecţie exemplară tuturor celor care doreau să treacă graniţa în România. Groaza şi frica trebuiau să le intre acestora în oase, pentru ca pe viitor să nu mai nutrească o asemenea dorinţă. Iar dorinţa românilor bucovineni şi basarabeni de a trece graniţa în România era foarte mare, pentru că erau disperaţi chiar din primele zile ale venirii sovieticilor, ale anexării Basarabiei şi Bucovinei.   De aceea autorităţile sovietice au pus la cale această crimă barbară. Este vorba de circa 7.000 de locuitori din mai multe sate din apropierea frontierei sovieto-române (stabilită în urma agresiunii din 28 iunie 1940), care au fost atraşi într-o zonă pe unde, potrivit zvonurilor lansate de N.K.V.D., sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Dar acolo au fost întâmpinaţi cu rafale de mitralieră trase de grănicerii sovietici. Numărul victimelor estimat de diverşi autori, variază între  1.400 şi 2.400.”    Vă mai recomandăm:   Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare   Operaţiunea „Olimp ’72“ – Cum i-a urmărit Securitatea pe sportivii români la Olimpiada de la München. Patzaichin: „Securiştii aveau urme de caschetă“

 

https://adevarul.ro/cultura/istorie/marturii-cutremuratoare-masacrul-fantana-alba-oamenii-cadeau-frunzele-bruma-flacau-voinic-tricolorul-mana-s-a-prabusit-1_6065537d5163ec427180cf85/index.html

 

 

 

Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc …În căutarea timpului pierdut; Literatura română înainte şi după Revoluţie; Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”; Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, la 118 ani de la naștere; Să ne amintim de Belmondo. Zece replici memorabile din filme; Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul; Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă; Dimensiunea duhovnicească a suferințelor din temnițele comuniste; Născut deţinut politic – România Liberă; Un roman despre holocaustul evreilor din judeţul Sălaj; Spaţiile şi memoria; 8 implicații economice ale efectelor Războiului din Ucraina (raport agenție de rating). Rusia a intrat „la gunoi”. China nu poate să înlocuiască pe deplin Europa ca piață cheie a Rusiei; Masacru și în Irpin: Femeile și fetele au fost împușcate și apoi călcate cu tancurile, susține primarul; Rusii  nu cred in lacrimi,dar Dumnezeu lucreaza si prin ninsorile din miez de primavera…Căderi de zăpadă record la Moscova, în plină primăvară / Fenomenul care apare la început de aprilie doar o dată la 50 de ani; Carla Del Ponte, fost procuror internațional, cere mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin; Petro Poroșenko: Dacă Rusia va fi slăbită, Moldova va putea reintegra Transnistria;  Cel mai mare manager de active din lume anunță sfârșitul globalizării: ‘Invazia rusă din Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o’; Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist; Cand religia se uneste cu Fiara politica…Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist; Istoria canibalismului: filozoful crud; De ce strămoșii noștri au fost mult timp canibali? Maia Sandu anunță zi de doliu național în Republica Moldova după Masacrul de la Bucha; Ca si Anticrist- Patriarhul Kirill al Moscovei (viseaza cai verzi pe pereti…): Rusia este o țară „iubitoare de pace”; CTP despre prezența lui Coarnă la ambasada Rusiei: Poziția lui Ciolacu e o premieră absolută… Pentru ca Putin cel masonist are pile la komunistul Satan,vrea    –nu doar din Ucraina  sau  din masacrul de la Fantana Mare- Romania , sa faca un genocid ,ci toata lumea vrea s-o cearna ca pe grau,pana introneaza dincolo de  Inaltimile Golan  pe Anticrist ,Prorocul mincinos,Fiara globalista  si…Masacrul de la Bucha șochează Europa. Zelenski: „Mamele soldaților ruși să vadă imaginile. Priviți ce nemernici ați crescut” 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Pentru ca Putin cel masonist are pile la komunistul Satan,vrea    –nu doar din Ucraina  sau  din masacrul de la Fantana Mare- Romania , sa faca un genocid ,ci toata lumea vrea s-o cearna ca pe grau,pana introneaza dincolo de  Inaltimile Golan  pe Anticrist ,Prorocul mincinos,Fiara globalista  si…

 

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/bombardamente-din-aer-si-explozii-in-odesa-in-timpul-noptii-armata-rusa-isi-concentreaza-atacurile-in-sudul-si-estul-ucrainei-1892569

 

Mărturii cutremurătoare de la masacrul de la Fântâna Albă: „Oamenii cădeau ca frunzele de brumă. Un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit“…

https://adevarul.ro/cultura/istorie/marturii-cutremuratoare-masacrul-fantana-alba-oamenii-cadeau-frunzele-bruma-flacau-voinic-tricolorul-mana-s-a-prabusit-1_6065537d5163ec427180cf85/index.html

 

 

///////////////////////////////////////

 

CTP despre prezența lui Coarnă la ambasada Rusiei: Poziția lui Ciolacu e o premieră absolută. Un pas extrem de important în istoria PSD

 

Cristian Tudor Popescu a comentat vineri seara, la Digi24, reacția PSD, în mod particular a lui Marcel Ciolacu, vizavi de prezența deputatului social-democrat Dumitru Coarnă la sediul ambasadei Federației Ruse, alături de senatoarea Șoșoacă și alți doi parlamentari ex-AUR.

DIN ARTICOL

„Marcel Ciolacu putea să nu facă asta”

„Este un pas extrem de important în istoria PSD”

Cristian Tudor Popescu a comentat vineri seara, la Digi24, reacția PSD, în mod particular a lui Marcel Ciolacu, vizavi de prezența deputatului social-democrat Dumitru Coarnă la sediul ambasadei Federației Ruse, alături de senatoarea Șoșoacă și alți doi parlamentari ex-AUR. „Această poziție a domnului Ciolacu este importantă!”, spune gazetarul, care adaugă că „niciodată, PSD nu s-a delimitat în acest mod limpede, ferm de componenta sa național-ceaușistă care a fost mereu reprezentată și în exterior”. „Este un pas extrem de important în istoria PSD”, conchide CTP.

 

 

   https://www.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/politica/ctp-despre-prezenta-lui-coarna-la-ambasada-rusiei-pozitia-lui-ciolacu-e-o-premiera-absoluta-un-pas-extrem-de-important-in-istoria-psd-1891739

 

CTP: Domnul Cîțu tejghetărește acum

CTP: De ce n-a venit Joe Biden în România

Va fi atacată România? Va fi atacată Moldova? Răspunsul lui CTP

CTP, despre propaganda Kremlinului și rândunica de copac a chinezilor

CTP: Da’ „vizili”, când ne ridică „vizili”?

CTP: Gorbaciov, singurul urmaș al lui Petru cel Mare

CTP: Republica Moldova ar fi cucerită în 24 de ore

CTP: Dacă România ar fi în locul Ucrainei și ar chema la arme cetățenii, singura persoană ascultată ar fi domnul Ciucă

CTP: Faptul că Putin a cerut armatei ucrainene să depună armele că Zelenski e nazist e un semn de slăbiciune

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: A existat o reacție politică (la vizita celor 4 politicieni români la ambasada Rusiei – n.red.). Șeful partidului din care face parte domnul Coarnă, PSD, domnul Ciolacu, spune că va propune excluderea acestuia din partid.

 

Cristian Tudor Popescu: Merită să citim ce a spus domnul Ciolacu, întrucât este un eveniment deosebit de important.

 

Deci domnul Ciolacu a scris asta pe Facebook: „Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima ședință a conducerii partidului”.

 

 

Atenție! Și-a asumat asta pe – să zic așa -, persoană fizică. N-a spus partidul, biroul politic… A spus: Eu Ciolacu, voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din PSD în prima ședință a conducerii partidului.

 

Spune și pentru ce. „Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale. PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”.

 

Așa ceva se întâmplă într-o premieră absolută în istoria PSD!, pe care o cunosc foarte bine, de 30 de ani.

 

Niciodată, PSD nu s-a delimitat în acest mod limpede, ferm de componenta sa național-ceaușistă care a fost mereu reprezentată și în exterior.

 

„Marcel Ciolacu putea să nu facă asta”

Adică, a existat și o ectogenerare, adică în afara, mă rog, să nu folosesc termeni atât de dificili… În afara partidului… Am avut mereu Corneliu Vadim Tudor, PRM-ul, ăștia… AUR și așa mai departe, de-a lungul timpului… Niciodată PSD nu s-a delimitat ferm!

 

I-a lăsat… Nici nu i-a aprobat, cum spunea Iliescu – „Ce-a mai făcut Cornel?”, în vreme ce Corneliu Vadim Tudor amenința oameni cu moartea, le prevestea moartea, instiga la violență împotriva lor…

 

Și Ion Iliescu, președintele PSD, spunea „Ce a mai făcut Cornel?”. Da? Și Vadim Tudor le-a spus lucrul ăsta la un moment dat. „Băi, nu vă mai străduiți să vă dați rotunzi în raport cu noi, că avem aceeași grupă de sânge!”. Le-a spus-o PSD-ului, Cornel.

 

La fel, Adrian Năstase a amețit-o. Corneliu Vadim Tudor scria în România Mare despre „actele homosexuale ale lui Adrian Năstase cu Bejinariu”, de la hotel. Și Adrian Năstase nu se delimita: „Mă rog, scrie, da să nu exagerăm”, chestii socoteli.

 

Întotdeauna, partidele extremiste au fost tratate de PSD ca niște asasini plătiți, sau ca niște bătăuși cu ziua, care umblau pe lângă partid, și ăștia îi foloseau.

 

Din când în când spuneau „domne, nu, noi n-avem treabă”.

 

E, este prima dată când PSD acționează și motivează. Să știți că Marcel Ciolacu putea să nu facă asta. Știți ce putea să spună? Putea să spună „Domnul Coarnă nu a reprezentat PSD la această întâlnire la ambasada Federației Ruse. S-a dus acolo din inițiativă personală, PSD nu i-a dat niciun fel de împuternicire, nu avem ce să comentăm, noi PSD, acțiunea domnului Coarnă”.

 

„Este un pas extrem de important în istoria PSD”

Putea să facă asta, și în felul ăsta se delimita, așa cum a făcut PSD-ul de-a lungul timpului.

 

Atitudinea asta, de a-i menține pe acești caftangii utili…

 

Claudiu Pândaru: Vă dați seama că în momentul ăsta, mulți dintre cei care vă urmăresc o să se uite așa… la dumneavoastră… și vor spune „domne, domnul Popescu are simpatii pro-PSD, ce s-a întâmplat?

 

Cristian Tudor Popescu: Vă dați seama că nu pot să am vreun dialog, sau să încerc să lămuresc pe cineva în capul căruia poate încolți ideea că eu am simpatii PSD. Nu! N-are rost!

 

Prin urmare… Domnul Ciolacu putea să nu o facă. A făcut-o! Cum să nu consemnez așa ceva? Ce treabă am eu cu PSD, PNL, USR, AUR sau UDMR? N-am nicio treabă! Eu fac analiză aici!

 

Și acesta este un pas extrem de important în istoria PSD, în care își asumă… Să nu uităm, acum doi ani și jumătate, se fac aproape 3 ani acum, PSD era un partid pe punctul de a scoate România din Europa, sub conducerea lui Dragnea și a camarilei lui! În care se găsea și domnul Ciolacu. Da! Se găsea domnul Ciolacu, cu știuca.

 

E, acum, domnul Ciolacu își asumă acest text! Care, după părerea mea este important.

 

PSD este cel mai mare partid din România, nu va dispărea, va rămâne ani mulți de acum înainte în istoria politică a României, și această poziție a domnului Ciolacu este importantă!

 

 

Editor : Liviu Cojan

 

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ctp-despre-prezenta-lui-coarna-la-ambasada-rusiei-pozitia-lui-ciolacu-e-o-premiera-absoluta-un-pas-extrem-de-important-in-istoria-psd-1891739

 

////////////////////////////////////////

Ca si Anticrist- Patriarhul Kirill al Moscovei (viseaza cai verzi pe pereti…): Rusia este o țară „iubitoare de pace”

 

 

Patriarhul Kirill al Moscovei spune că Rusia este o țară iubitoare de pace  

Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a ținut duminică o slujbă pentru soldații ruși, pe care i-a îndemnat să-și apere țara „așa cum numai rușii o pot face” și le-a spus că Rusia este o țară „iubitoare de pace” care a suferit mult din cauza războiului.

 

 

Patriarhul Kirill a ținut slujba la catedrala principală a forțelor armate, o mega-construcție ieșită din comun, inaugurată în urmă cu doi ani în Kubinka, în afara Moscovei.

 

„Nu ne străduim în niciun caz să pornim la război sau să facem ceva care ar putea să le facă rău altora. Dar am fost educați de-a lungul istoriei să ne iubim patria. Și vom fi gata să o apărăm, așa cum numai rușii își pot apăra țara”, a declarat patriarhul, un aliat al președintelui Vladimir Putin.

 

Kirill, în vârstă de 75 de ani, a făcut declarații în care a apărat acțiunile Moscovei în Ucraina și vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă, în special în ceea ce privește acceptarea homosexualității, notează Reuters.

 

Sprijinul său pentru intervenția militară în care au fost uciși mii de soldați și civili ucraineni a stârnit furia altor prelați din cadrul Bisericii Ortodoxe.

 

La predica sa de duminică, Patriarhul Kirill s-a declarat îngrijorat pentru oamenii afectați de conflictul armat. „Toţi aceştia sunt oameni ai Rusiei Sfinte. Sunt fraţii şi surorile noastre”, a spus el.

 

 

Editor : Luana Pavaluca

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/patriarhul-kirill-al-moscovei-rusia-este-o-tara-iubitoare-de-pace-1893099

 

/////////////////////////////////////////

 

Maia Sandu anunță zi de doliu național în Republica Moldova după Masacrul de la Bucha

 

 

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, spune că este șocată de masacrul comis de invadatorii ruși în orașul ucrainean Bucha și a anunțat că decretează zi de doliu național în memoria victimelor de până acum ale războiului din Ucraina.

 

 

„Suntem şocaţi, alături de o lume întreagă, de masacrul din oraşul Bucea”, a scris Maia Sandu într-o postare publicată pe pagina ei de Facebook.

 

„Moldova condamnă cu fermitate aceste crime împotriva umanităţii, la fel cum condamnă acest război ilegal şi neprovocat, declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a adăugat șefa statului moldovean.

 

Preşedinta Republicii Moldova a mai anunţat că luni va fi „zi de doliu naţional în memoria tuturor vieţilor nevinovate pierdute, în ultimele 39 de zile, în Ucraina”.

 

 

Editor : Adrian Dumitru

 

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/maia-sandu-anunta-zi-de-doliu-national-in-republica-moldova-dupa-masacrul-de-la-bucha-1893081

 

 

///////////////////////////////////////

De ce strămoșii noștri au fost mult timp canibali?

 

Arheologi la situl Atapuerca din Spania, unde au fost găsite dovezi ale canibalismului strămoșilor  

DIN ARTICOL

Noi dovezi de antropofagie descoperite în Spania

Ce arată canibalismul strămoșilor

Omul de Neandertal nu a fost singurul canibal

Care sunt motivele canibalismului?

Exo-canibalism vs endo-canibalism

Oamenii preistorici au fost mult timp antropofagi, adică își mâncau semenii. O practică atestată prin descoperirea, în aproape întreaga Europă, a unor oseminte cu urme specifice, care arată că de pe ele a fost recuperată carnea sau a fost scoasă măduva.

 

 

„Canibalismul de Neandertal nu însemna că îi sparg capul vecinului meu și-l mănânc”, spune, într-o manieră ironică, Jean-François Tournepiche, paleontolog și conservator la Muzeul de Arte Frumoase din Angoulême, Franța. „Subiectul este mai complex decât atât”, spune cercetătorul.

 

Noi dovezi de antropofagie descoperite în Spania

În urmă cu ceva timp, Institutul catalan pentru Paleontologie Umană și Evoluție Socială (IPHES), a publicat rezultatele unui studiu în „Journal of Archeology Science”. Acest studiu subliniază antropofagia strămoșilor noștri din preistorie.

 

Arheologii subliniază un aspect: modul în care oamenii preistorici din Europa tratau resturile umane. Descoperirile făcute la sit-ul Atapuerca, din Spania, le-au permis să-și expună teoria. Aici, la Atapuerca, cel mai vechi habitat preistoric din Spania, au fost descoperite urme clare de canibalism.

 

Arheologii își bazează teoria pe modul în care osemintele găsite au fost sparte sau cioplite. Există pe aceste oseminte urme caracteristice ale unor unelte de piatră. Iar aceste oseminte umane au fost găsite la un loc cu oseminte de animale. Sunt vechi de câteva mii de ani.

 

Ce arată canibalismul strămoșilor

În primul rând, oasele au urme de tăieturi făcute de uneltele de piatră, folosite fără îndoială pentru a scoate carnea de pe os – sunt striuri pe oase, sunt mici canale în formă de V și microstriații interne. Există, de asemenea, oase sparte deliberat, iar fracturile sunt făcute pentru a ajunge la măduva osului, bună de consum. Sunt linii de fractură specifice unui os „proaspăt”, care se deosebesc, de pildă, de eventuale ruperi ulterioare ale osului „uscat”, suferite de-a lungul timpului.

 

Fracturile de cranii arată că pot fi atribuite unui comportament ritualic. Au fost găsite fragmente de cranii fracturate în mod nefiresc, ca și cum s-ar fi dorit transformarea lor în niște „vase”. Astfel de fracturi nu se puteau obține decât prin lovituri atente, pe întreg perimetrul craniului. Fără îndoială, spun cercetătorii, oamenii voiau să obțină sau să îndepărteze creierul pentru a-l consuma, iar apoi foloseau craniile, probabil, ca un fel de urne pentru activități ritualice.

 

Rămășițele găsite arată că oasele erau fierte sau fripte. Oasele care au fost fierte au un anumit grad de transluciditate, pentru că și-au pierdut conținutul organic.

 

Dar cea mai bună dovadă a canibalismului este prezența unor urme de dinți umani pe oasele găsite. Spre deosebire de urmele lăsate de animalele carnivore, de pildă, urmele dinților umani sunt mult mai superficiale, pentru că dentiția oamenilor nu era pregătită să roadă oasele, precum a animalelor. Iată demonstrația acestor dovezi în materialul video de mai jos:

 

 

 

Omul de Neandertal nu a fost singurul canibal

În studiul său, IPHES subliniază că antropofagia preistorică a durat mult timp. Urmele cel mai recent descoperite datează de acum 4.000 de ani înainte de Hristos. Deci, de pe vremea lui Homo sapiens.

 

„Analiza urmelor de ruptură de pe fragmentele de craniu găsite la Gran Dolina și Atapuerca, în Spania, în grota Gough din Regatul Unit, la  Fontbrégoua (Franța) și la Herxheim (Germania) arată mari similitudini, în diverse regiuni ale Europei, încă de acum 20.000 de ani și până acum 4.000 de ani” – se arată în studiul cercetătorilor catalani.

 

Care sunt motivele canibalismului?

Arheologii spanioli n-au fost în măsură să explice de ce acest comportament antropofag a durat atât de mult timp. „Vedem aceste practici în societățile din paleolitic, care trăiau ca vânători-culegători, dar și din neolitic, când apăruse agricultura și creșterea animalelor, și chiar în epoca bronzului, când se folosea deja metalul”, a declarat cercetătoarea Palmira Saladie pentru El Pais. „Sunt perioade foarte lungi și diferite, dar vedem că acest comportament a persistat peste tot. Și nu știm de ce”, a recunoscut arheologul.

 

În Franța, Jean-François Tournepiche a studiat chestiunea canibalismului strămoșilor preistorici. În Charente, au fost găsite două grote ce aduc dovezi de canibalism preistoric.

 

„În imaginarul colectiv, canibalismul se asimila supraviețuirii”, este ipoteza pe care o avansează paleontologul francez. În opinia lui, antropofagia ținea în primul rând de un mecanism ritualic. Grupul nu tranșa un semen pentru a-i face rău. Era pur și simplu un lucru admis în societatea epocii respective.

 

Exo-canibalism vs endo-canibalism

Specialistul spune că existau două feluri de canibalism: exo-canibalismul și endo-canibalismul.

 

În primul caz, oamenii preistorici își mâncau dușmanii. În al doilea caz, era vorba despre un membru al familiei. În primul caz, trebuia să faci să dispară sufletul dușmanului. În al doilea caz, permiteai unui membru al familiei să rămână în continuare în trib. O chestiune de interpretare.

 

Este doar o ipoteză, pentru că, într-adevăr, nu există dovezi – de pildă, picturi murale – care să ateste teoria cercetătorului francez.

 

În opinia altui cercetător, spaniolul Jesús Rodríguez, autorul unui studiu publicat în Journal of Human Evolution, canibalismul strămoșilor era o practică mai eficientă din punct de vedere al costului energetic: era o practică de supraviețuire, până la urmă, pentru că era mai ușor decât să prinzi animale. În Gran Dolina din Spania au fost găsite osemintele a șapte indivizi care arată că au fost mâncați de semeni. Dovezile sunt urmele de dinți lăsate pe oase, tăieturi și fracturi făcute cu scopul clar de a scoate măduva din oase.  Rămășițele umane au fost găsite împreună cu ale altor nouă specii de mamifere, inclusiv o căprioară, dar și cu ale altor 22 de indivizi ale căror oase nu prezentau urme de canibalism. În opinia arheologului, canibalii își mâncau membrii propriului grup când aceștia mureau din diverse cauze.

 

Redactor: Luana Păvălucă

 

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/de-ce-stramosii-nostri-au-fost-mult-timp-canibali-1255987

 

///////////////////////////////////////

 

Istoria canibalismului: filozoful crud

 

 https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-21140347-istoria-canibalismului-filozoful-crud.htm

Canibalul este mai inainte de orice o creatura livresca, un personaj ce anima scrierile filozofilor si juristilor dintr-o perioada sau alta a istoriei. Avramescu dezvolta o teza originala despre locul cruzimii absolute in filozofiile politice ale societatilor din epoca moderna timpurie.

  

Scrisa pe baza documentarii in colectii de carte rara din Scotia, Statele Unite, Finlanda, Islanda, Olanda, Germania si Austria, lucrarea lui Catalin Avramescu este unica istorie sistematica a canibalismului reflectata in oglinda filozofiei.

 

 

 Comanda cartea online la GiftBooks.ro. Poti obtine transport gratuit!

Alte carti interesante la GiftBooks.ro

Aceasta istorie este reconstituita ca o succesiune de trei stadii. In cel dintai, canibalul este tratat ca o creatura ivita din menajeria dreptului naturii. In cel de-al doilea, el ajunge o retorta diabolica, al carei rost este sa incurce socotelile teologilor si metafizicienilor. Cel de-al treilea este cel in care se pare ca am ajuns astazi: un stadiu in care antropofagia apare ca un produs al circumstantelor si al educatiei. Dreptul natural, materialismul si relativismul sunt cele trei mari discipline animate de prezenta canibalului.

 

Fiind doar in ultima instanta subiectul concret al unei antropologii aberante, canibalul este mai inainte de orice o creatura livresca, un personaj ce anima scrierile filozofilor si juristilor dintr-o perioada sau alta a istoriei. Destinul sau lumineaza misterul general al declinului teoriilor dreptului natural, un declin in spatiul caruia gandim notiunile de bine si de rau.

 

„O carte splendida… Avramescu dezvolta o teza originala despre locul cruzimii absolute in filozofiile politice ale societatilor din epoca moderna timpurie. Cunostintele sale istorice sunt uimitoare. Interpretarile sale sunt mereu sobre si convingatoare.” – Thomas Pavel, University of Chicago

 

„Istoria intelectuala a antropofagiei, relatata erudit si inteligent de filozoful roman Catalin Avramescu, redescopera locul central pe care canibalul l-a avut in gandirea sistematica in privinta a ceea ce inseamna sa fii om.” – Steven Shapin, in Los Angeles Review of Books

 

„Un adevarat banchet…o delectare academica de prim rang.” – Simon Blackburn, in Times Higher Education

 

„Contribuie semnificativ la intelegerea naturii Raului.” – Vladimir Tismaneanu, University of Maryland

 

„Acest studiu este o lectura esentiala pentru cei interesati de istoria intelectuala a Europei.” – Gananath Obeyesekere, in Historian

 

„Cartea lui Avramescu este un tur de forta.” – Tom Sorell, University of Birmingham

 

„Caracteristica principala a cartii este data de cunostintele enciclopedice ale autorului… Este imposibil sa nu recunosti ca aceasta lucrare este extrem de originala, valoroasa si, totodata, provocatoare.” – Tim Murphy, in European Legacy

 

„Avramescu ne prezinta pe noi si istoria noastra intr-un mod complet original si captivant.” – Daniel Garber, Princeton University

 

https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-21140347-istoria-canibalismului-filozoful-crud.htm

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Cand religia se uneste cu Fiara politica…Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist-Războiul a revenit în Europa și nu dă semne să plece foarte curând, cât nu dispare, de la Kremlin, Vladimir Putin.

 

   

))))))))O caricatură care îl reprezintă pe Putin înghițind Ucraina, la un protest anti-război la Berlin____________=====))))))))))00

O caricatură care îl reprezintă pe Putin înghițind Ucraina, la un protest anti-război la Berlin

 

Discursul său de miercuri și repetatele cuvântări ale fostului său coleg din KGB, actualul patriarh Kiril (care a justificat războiul ”metafizic” din Ucraina – fără să-i spună pe nume – și a înmânat invadatorilor sub arme o icoană, ca să-i ducă la victorie), spun puțin voalat, dar, pentru cine înțelege codul limbajului putinist, clar ca lumina zilei, ce va urma: dacă li se face voia liderilor politic și clerical ai Rusiei, urmează apocalipsa.

 

Și nu e vorba, cum scria un ziar german comentând discursul lui Putin de la 16 martie, că Rusia vrea doar, în mod declarat, ”să pună capăt dominației globale a vestului”. E chiar mai grav.

 

Rusia, crede Putin, confundându-se pe sine cu țara care are nefericirea majoră de fi condusă de el, poartă un război pe viață și pe moarte pentru supraviețuirea ei identitară și spirituală, pe scurt, pentru supraviețuire pur și simplu. Ca atare, nu vor putea fi tratați cu vreo milă, ci zdrobiți până la ultimul cei considerați de Putin inamicii Rusiei.

 

Cine sunt inamicii?

De vreme ce Rusia, un stat care include, firește, Ucraina toată, e departe de a fi numai o țară, ci rămâne, în capul său îmbolnăvit de ideologia ortodoxist-nazist-bolșevică a ”noii Rome”, deopotrivă un concept metafizic, un soi de Arhanghelul aflat în luptă cu Anticristul, adică Vestul, e clar că acești inamici îi includ nu doar pe luptătorii ucraineni și poporul care, vădit, îi susține. Această parte a poporului ucrainean, deci ”rus”, din unghiul Kremlinului, e ori vândută, ori spălată pe creier de occidentali, în măsura în care continuă să-l susțină pe cosmopolitul, pe dezrădăcinatul și occidentalizatul președinte Zelenski și regimul său alienat de Rusia.

 

Corolarul acestei viziuni e că întreaga lume apuseană apare ca inamicul de moarte – metafizic și militar, nu doar politic și economic – al Rusiei pravoslavnice a lui Vladimir Putin, care include, firește Ucraina.

 

Pacea și apocalipsa

E deci limpede că nu poate exista o pace negociată între Rusia lui Putin și inamicii ei cât mai există Putin și Ucraina, ori restul lumii libere. Armistiții? Poate. Dar o pace? Niciodată.

 

Cât timp există Putin și inamicul n-a fost răpus, războiul va trebui să continue. Pentru că e unul apocaliptic. Și pentru că în joc e existența Rusiei, citește și înțelege: existența la putere a lui Putin.

 

Întrucât fostul ofițer KGB pricepe excelent limbajul puterii, dictatorul, care altfel nu e o lumină, iar ideologia, psihopatia și steroidele par să-l fi prostit și mai mult, e totuși perfect edificat că rușii, în majoritatea lor, nu-l vor ierta, dacă nu iese clar învingător din acest război, cu imaginea unui șef de stat omnipotent și atotcuceritor.

 

Fiindcă el însuși, luat de valul trufiei, a ridicat ștacheta mizei conflictului cât a putut de sus. Și nici el nu le-a iertat unor Gorbaciov și Elțin slăbiciunea endemică din finalul domniilor lor.

 

Limbajul decodat și finalul războiului

Se vor întreba ca atare unii, poate, de ce Putin nu-i permite războiului ”metafizic”, de agresiune, declanșat de el în Ucraina, să i se spună pe nume, deci ”război”?

 

Pentru că ideologia totalitară merge mână în mână cu newspeakul, limbajul nou, totalitar, determinant pentru narativul regimului. În acest narativ, ucrainenii sunt doar o anexă a poporului rus, nu o națiune în sine. Or, numai cu o națiune alta decât cea proprie se poate purta război. Iar ucrainenii sunt oile pierdute. Care, de vreme ce nu se lasă adunate, trebuie masacrate, pentru că le-au crescut dinți și coarne și își apără cu ele stâna de lup.

 

Căci, potrivit țarului, Vestul încearcă să-l doboare pe el, care e Rusia, economic, prin sancțiuni. În consecință, ”operațiunea specială”, cum îi zice în delirul său, care ar ”evolua cu succes”, potrivit președintelui Rusiei, va continua până la capăt. În traducere: până la ”salvarea” Rusiei, deci până la îngenuncherea definitivă a Vestului ”anticristic”, cum îl consideră patriarhul Kiril. ”Se va duce până la capăt”, mi-a confirmat exegeza chiar Vladimir Putin, textual.

 

Nu mult altfel s-a exprimat spionul-șef, Narîșkin. Șeful serviciului secret extern a declarat că Rusia „trăiește acum un moment cu adevărat istoric” și că i se ”decide soarta și viitorul loc în lume”. Apoi șeful SRV s-a concentrat pe semnificația suveranității Rusiei, o garanție ”a bunăstării și demnității cetățenilor noștri,…viitorul copiilor noștri”. „În asemenea chestiuni, Rusia nu s-a retras niciodată și nu se va retrage, pentru că altfel va înceta să mai fie Rusia”.

 

În cauză, cum reiese din contextul discursurilor celorlalți dregători ruși, nu e ”suveranismul” de felul celor cu care sunt momiți aderenții suveraniști ai populiștilor occidentali. Căci ei nu vor apocalipsa.

 

Ce reiese, prin urmare, din discursurile puterii putiniste că urmează să facă Moscova? Întrucât pentru Moscova = Putin nu e cale înapoi, ci doar înainte, va avea loc războiul total. Goebbelsian.

 

Or, tradiționala Maskirovka, arma strategică a dezinformării în care sunt școliți de mici ofțerii asasini și auxiliari ai CEKA/NKVD/KGB/FSB, predă la loc de frunte lecția articulatului propriilor obiective sub forma învinuirii inamicului (real sau imaginar) de crima pe care stăpânii poliției politice urmează s-o comită. Aceeași metodă au aplicat propagandiștii naziști.

 

Nu miră deci că discursul lui Putin a luat, de la un moment dat, o turnură pur hitleristă. Pentru că liderul de la Kremlin i-a denunțat compatrioților săi ruși, ca ”muște” trădătoare, pe ”rușii” (citește: ucrainenii) care, ”oligarhi fiind”, s-au dat cu vestul.

 

Discursul nazist al lui Putin

Muștele cu pricina (pline de bani, ca evreii în discursul nazist) vor ”să facă parte din elita occidentală”, să mănânce ”stridii și foie gras pe Riviera” și își ”trădează” ca atare patria, maica Rusia, dar vor fi ”scuipați cu insectele care-ți pătrund în gură”. Cam așa. Textual. Ce înseamnă exact cuvintele tiranului știm de la predecesorii săi totalitari. ”Păduchii”, ”șobolanii”, ”dăunătorii” erau la nemții național-socialiști evreii. ”Insectele”, ca și ”trădătorii”, se știe, se extermină. Iată soarta pe care Hitler le-o rezervase evreilor. Nu alta e, în capul lui Putin, soarta pe care o merită ucrainenii luptând exemplar, sub Zelenski, pentru libertate și independența de o Rusie genocidară.

 

Și în cadrul lui, un genocid filetist. Care să curețe Rusia pravoslavnică de trădătorii vestului anticristic. În acest context, pretextul genocidului proiectat contează prea puțin. Minciuna justificativă inițială a Rusiei a pretins că la putere, la Kiev, ar fi ”naziști” care comit un ”genocid”. N-a ținut, întrucât prea se știe că Zelenski e evreu și un democrat convins.

 

Mai nou, Ucraina ar pregăti, cu presupusa complicitate a SUA, producția de arme de distrugere în masă biologice și ar trebui, chipurile, oprită. Așa cum trebuie lichidată tentativa vestului de a reduce Rusia la statutul de țară înapoiată și dependentă, un proces pe care l-a demarat cu succes, pornind războiul din Ucraina, chiar Putin însuși.

 

Speră mulți ca Putin să poată fi oprit rapid. Pe bună dreptate. Altminteri discursul său înseamnă că e hotărât să facă să curgă oceane de sânge în valuri. Am mai spus-o, citând-o pe Hannah Arendt. Și Hitler și Stalin și-au anunțat abia voalat crimele în masă pe care urmau să le comită.

 

Vestul nu va mai avea cum să se ascundă după deget, așteptând să-i vină dictatorului mintea la cap, în timp ce se preface că ignoră adevăratele intenții ale ”criminalului de război”, cum adecvat l-a numit, mai nou, pe Putin omologul său american, Joe Biden. Vestul e de mult, fără să vrea, parte a acestui război care a debutat în capul președintelui Rusiei înainte de a incendia Ucraina. Căci are dreptate Zelenski, au dreptate observatori lucizi ca Gary Kasparov. Urmează globul.

 

https://www.dw.com/ro/un-genocid-filetist-decodarea-limbajului-putinist/a-61160172

////////////////////////////////////////

 

 

Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ   

Trei cai mascați au tras la dricul Globalizării prin pandemie. Apoi, brusc, telegarii s-au speriat, au rupt hamurile și au fugit. Acum, dricul alunecă singur la vale, spre groapa căscată larg..

 

Occidentul, China și Rusia s-au înhămat cu entuziasm la Dictatura COVID sub pretextul unei boli respiratorii ceva mai agresive ca gripa. De altfel, primele două au fost cele care au finanțat, creat și scăpat Pretextul din laborator.

 

La toate trei, COVID-ul le-a venit mănușă. China și Rusia, deja dictaturi cum scrie la carte, au găsit în COVID un mijloc nou de a-și mări controlul asupra popoarelor și zonelor lor de influență.

 

Pentru Occident, COVID-ul a însemnat pierderea definitivă a inocenței democratice, câtă mai era. Dezvirginarea și eliberarea de ața „Libertății”, a „Drepturilor Omului” și altor asemenea racile ale copilăriei.

 

În doi ani, Occidentul s-a transformat în dictatură sadea. S-a dedulcit la Tiranie. A început să semene cu suratele sale din Troica Globalizării.

 

Diferențele erau infime. Rusia și China păstrau urmele trecutului lor comunist, mânjit de sânge, și erau ahtiate după o Nouă Ordine Mondială mai brutală. Mai asiatică. Un nou Comintern.

 

Occidentul râvnea la o Globalizare mai efeminată, în care vârtoasele organe de represiune să fie ascunse sub fuste înflorate și chiloței simpatici de dantelă.

 

Însă, una peste alta, timp de doi ani, nimic nu a tulburat armonia dintre cele trei. Până și micile certuri „Tu ai scăpat virusul” – „Ba tu!” păreau puse în scenă pentru uzul galeriei, prea înspăimântate să judece cu capul ei ce mai era real și ce nu.

 

Dar pandemia nu putea dura la nesfârșit. Așa cum spunea mentorul Klaus Schwab, ea era o „fereastră rară, dar ÎNGUSTĂ, de oportunitate”.

 

Neputința combaterii unui virus banal în secolul XXI nu putea fi mimată ad aeternam. Oamenii începeau să se trezească în număr tot mai mare de sub vraja Fricii și a Propagandei. Amenințau să se întoarcă împotriva mâinii care i-a zăvorât, terorizat, maltratat și ucis, și să o muște.

 

Necesitatea trecerii la etapa a doua a Globalizării a devenit o urgență pentru Troică. Era nevoie de un nou joc pentru distragerea atenției publicului de la gratiile care se ridicau „pas cu pas” în jur.

 

Jocul cel nou fusese pregătit din timp și cu minuțiozitate de Occident El se numea „Combaterea Schimbării Climatice”.

 

Presupunea distrugerea economiei mondiale (demarată în pandemie), sub pretextul salvării Planetei amenințate, chipurile, de pericolul mortal reprezentat de Civilizație și, în general, de Om.

 

Pe ruinele astfel produse, calfele și zidarii globalizării urmau să înalțe o Nouă Ordine Mondială, mult mai frumoasă și mai arătoasă. „Build Back Better.”

 

Nimeni nu a catadicsit să ofere vreun argument științific în legătură cu pericolul Schimbării Climatice: doar avertismente alarmiste și propagandă. Exact ca la COVID.

 

*

 

Rusia și China nu au avut nimic împotriva acestui Nou Joc de-a salvarea planetei câtă vreme prin acorduri, precum cel de la Paris, li s-a garantat libertarea de a exploata și folosi nestingherite energiile fosile.

 

Cu atât mai mult cu cât Occidentul era singurul care urma să tragă toate ponoasele de pe urma Înverzirii forțate a economiilor sale. Ponoase care se văd azi în teribila criză energetică.

 

De ce Rusia și China ar fi împiedicat Occidentul să se sinucidă? O veche zicală comunistă spune: „Un om în minus, o porție de mâncare în plus”.

 

Așa că au continuat să-i cânte Occidentului în struna cu care acesta intenționa să se spânzure de un copac ocrotit.

 

Schimbarea de macaz s-a produs brutal și oarecum pe neașteptate.

 

Pe 13 decembrie 2021, Consiliul de Securitate al ONU a respins o rezoluție prin care se propunea ca Schimbarea Climatică să fie considerată „amenințare la adresa securității” mondiale.

 

Dacă ar fi fost aprobată, rezoluția, inițiată de Irlanda și Niger, dar sprijinită masiv de Statele Unite și UE, ar fi făcut ca orice țară ce nu se supune măsurilor drastice (recomandate de „experți”) de a-și „înverzi” forțat economia să poată fi considerată un risc pentru securitatea mondială. Cu alte cuvinte, agresoare față de restul statelor ONU.

 

Dacă ar fi fost aprobată, rezoluția ar fi dus cu certitudine la modificarea condițiilor privilegiate pentru Rusia, China și alte mari state emergente, precum India sau Brazilia.

 

Țările aflate în pericol au ripostat. Rezoluția a fost respinsă prin veto-ul Rusiei, membru permanent. India, în calitate de membru temporar, a votat și ea împotrivă, iar China, membru permanent, s-a abținut.

 

Respingerea rezoluției de către Rusia și India, cu sprijinul Chinei, a reprezentat o lovitură puternică pentru Occident. Cele trei țări reprezintă o cincime din suprafața lumii și aproape jumătate din populație.

 

Cum poți să combați Schimbarea Climatică, în condițiile în care un om din doi nu recunoaște că aceasta ar fi un pericol real? Și, mai ales, cum să duci mai departe dricul Globalizării, când caii mascați trag unul hăi, altul cea și al treilea se pune contra?

 

*

 

Pe 13 decembrie 2021, s-a semnat actul oficial de deces al globalizării. 

 

Fiecare dintre cei trei coloși a decis să joace de acum încolo pe mâna sa.

 

Însă mizeria celor doi ani de Teroare COVID nu putea fi îngropată peste noapte. Se auzeau voci care vorbeau de genocid și cereau un Nürnberg II. Multe capete din lumea întreagă au început să se simtă nesigure pe umerii lor.

 

Pentru a acoperi o crimă uriașă era nevoie de o altă crimă uriașă. De un nou flagel.

 

*

 

Sămânța noii catastrofe a fost pusă după numai câteva zile, pe 17 decembrie 2021, tot în Consiliul de Securitate al ONU.

 

Rusia a înaintat o rezoluție care cerea condamnarea glorificării Nazismului și a oricăror forme de rasism, xenofobie și intoleranță produse de acesta.

 

Statele Unite au luptat alături de Uniunea Sovietică în Al II-lea Război Mondial împotriva Nazismului. Astăzi Washingtonul consideră mișcările neo-naziste din interior ca fiind teroriste. Iar combaterea Rasismului se află în centrul programului său ideologic, sub titulatura de „Teoria Critică a Rasei”.

 

Cu toate acestea, SUA au votat împotriva rezoluției care condamna fascismul. Alături de America, tot împotrivă a votat și Ucraina, direct vizată de rezoluția Rusiei.

 

Surprinzător, nici restul țărilor occidentale, unde Progresismul merge mână în mână cu combaterea „extremismului de dreapta”, nu au votat rezoluția Moscovei, preferând să se abțină.

 

Faptul că Statele Unite și Occidentul au luat în brațe Ucraina, cu toate svasticile și ultra-naționalismul ei blond și cu ochi albaștri, a fost semnalul pentru Moscova că admiterea în NATO și UE a Kievului este ca și decisă.

 

Așa a început Războiul.

 

*

 

Asemenea Pandemiei, Războiul a venit mănușă tuturor.

 

Pușca a fost continuarea firească a Seringii.

 

În orice război, prima reacție a comunității internaționale este de a cere încetarea imediată a focului și a lansa apeluri la pace și pentru o soluție negociată.

 

Nu și acum: toate părțile au aruncat gaz pe foc.

 

Admițând că, potrivit clișeelor, de la Putin, diabolizat în fel și chip, nu puteai spera la gesturi pașnice, necum să fluture duios batista albă, era de crezut ca măcar Occidentul, de dragul principiilor umaniste pe care le vântură consecvent, să încerce aplanarea.

 

Unii observatori au remarcat însă că Statele Unite mai mult mimează negocierile cu Rusia.

 

Alți experți americani, foarte serioși, au acuzat Washingtonul că putea împiedica războiul din Ucraina, dar nu a făcut-o.

 

Statele Unite au sperat că mobilizarea propagandistică împotriva lui Putin va duce la răsturnarea acestuia de la putere, fie printr-un puci, fie printr-o revoluție colorată.

 

S-a mers până acolo încât a fost proscris tot ce e rusesc (de la artiști și clasici ai literaturii la sportivi cu handicap și pisici), mergând până la transformarea lor în „untermensch”, suboameni.

 

Astfel, s-a vehiculat inclusiv ideea ca toți cetățenii ruși să poarte obligatoriu în piept câte o stea roșie, după modelul stelei galbele purtate de evrei pe timpul lui Hitler.

 

(Steaua roșie comunistă vs. curcubeul LGBT. Iată definiția perfectă a a acestui conflict care amenință să arunce lumea în aer.)

 

Printr-o astfel de colosală presiune propagandistică, Occidentul a sperat nu doar la răsturnarea lui Putin ci și la izolarea și apoi anihilarea Rusiei ca mare putere.

 

La rândul său, Putin trăgea nădejde să iasă din această campanie armată și propagandistică aureolat de nimbul învingătorului, Eroul care reușește să pună stavilă expansiunii imperialiste a Occidentului.

 

Nu în ultimul rând, războiul din Ucraina era și unul religios. Inter-ortodox, din nefericire. Între A Doua Romă (Constantinopolul), care a luat sub aripa sa Kievul, și A Treia Romă (Moscova), care consideră că i-a fost răpită vatra credinței.

 

Dacă mai punem la socoteală că CIA-ul trage clopotele Constantinopolului încă din Al II-lea Război Mondial, iar Patriahia Moscovei este un paraclis al KGB, lucrurile capătă o nouă lumină, care nu prea seamănă a candelă.

 

(Interesant este și neobișnuitul aplomb al Bisericii Ortodoxe Române de a-l târnosi pe Patriarhul Kirill pentru complicitatea cu Putin, Un aplomb pe care BOR nu l-a avut timp de doi ani, când s-a aflat ea însăși sub asediu, când bisericile și cimitirele românești au fost închise, iar credincioșii săi au fost terorizați, uciși și îngropați ca niște câini în saci negri.)

 

*

 

Zelenski declară că renunță la aderarea la NATO și e gata să discute cu Putin cedarea de teritorii în schimbul păcii.

 

Pentru prima dată de la începutul războiului, are loc o operațiune reușită de evacuare a refugiaților, fără ca părțile să se acuze că pun mine sau trag în civili.

 

Joi, în Antalya, are loc întâlnirea dintre miniștrii de Externe ai Ucrainei și Rusiei.

 

După ce inițial au părut că acceptă să primească avioane din Polonia pentru a le trimite sub egida NATO în Ucraina, Statele Unite s-au răzgândit peste noapte.

 

Toate acestea sunt semne că, până la urmă, Putin va obține ce a dorit în Ucraina. Nu doar câteva teritorii, ci o reîmpărțire a sferelor de putere, așa cum a avertizat Comunitatea de Informații din SUA.

 

Ceea ce înseamnă că după războiul din Ucraina va urma Al Doilea Război Rece.

 

*

 

Mirosul de praf de pușcă va persista.

 

Dacă Putin rămâne la putere, imaginea Occidentului va ieși rău șifonată. Demonizarea „Nebunului de la Kremlin” se va întoarce împotriva celor care au lansat-o și întreținut-o.

 

Mare Loser vor fi Statele Unite, care pierd statutul de hegemon într-o lume devenită peste noapte tri-polară. După retragerea rușinoasă din Afganistan, era tot ce îi mai trebuia Washingtonului.

 

Vor avea loc schimbări de granițe sau mutări ale acestora dintr-o zonă de influență în alta.

 

Și conflicte deschise.

 

China, care a urmărit cu atenție războiul din Ucraina, va fi tentată mai mult ca oricând să invadeze Taiwanul și să pună stăpânire pe toată Marea Chinei de Sud, cât încă Joe Biden se mai află la Casa Albă.

 

(Un semnal este faptul că Beijingul a cerut Washingtonului explicații pentru laboratoarele de arme biologice pe care americanii le-ar fi deținut în Ucraina.)

 

Japonia, proaspăt reînarmată, și-a reafirmat suveranitatea asupra Insulelor Kurile, ceea ce ar putea însemna un nou război pentru Putin.

 

Iar Germania, fostul mare aliat al Japoniei din Al II-lea Război Mondial, a anunțat și ea că trece la o înarmare masivă.

 

De la Cehov (alt rus!) știm că orice armă care apare în scenă va sfârși prin a fi folosită.

 

Împotriva cui va folosi Germania noile sale tancuri, avioane și submarine, la un secol după ce a declanșat ultimul război mondial?

 

*

 

Estimp, bulgărele crizei economice, declanșată de pandemie, accentuată de războiul din Ucraina și agravată de sancțiunile împotriva lui Putin, o va lua la vale, transformându-se în avalanșă devastatoare.

 

Sancțiunile împotriva Rusiei pot duce la prăbușirea Sistemului Financiar Mondial și la Dedolarizarea economiei lumii.

 

Mai mult, în loc să distrugă Rusia, sancțiunile ar putea determina ca aceasta să se așeze spate în spate cu China pentru a lupta împreună. Cele două au pus deja la cale un nou sistem de comunicare interbancară care să înlocuiască faimosul SWIFT.

 

Șirul de confiscări abuzive operate de state și bănci, care a dovedit că nici un depozit nu mai este în siguranță, ar putea împinge aliații Rusiei și Chinei, precum și țări neutre, să creeze un sistem financiar paralel.

 

Aceleași sancțiuni împotriva Rusiei par să fi dat lovitura de grație lanțurilor de aprovizionare, aflate și așa într-o criză cumplită, ceea ce anunță sărăcie și foamete planetare.

 

Pe burse este masacru.

 

Prețurile la combustibili și curent, deja inflamate de pandemie și de „Înverzirea” forțată a economiilor occidentale, aruncate în aer de războiul din Ucraina, amenință să fie pur și simplu pulverizate de sancțiuni.

 

Occidentul se comportă ca o muscă fără cap.

 

Biden anunță oprirea importurilor de petrol din Rusia, de care nu ar fi avut oricum nevoie dacă, împreună cu Trudeau, nu ar fi închis conducta Keystone.

 

Pentru a-l pune la colț pe un dictator ca Putin, în loc să redeschidă Keystone, îi întinde mâna altui dictator, pe care Washingtonul l-a făcut albie de porci și l-a sabotat sistematic în ultimii ani: Nicolas Maduro, ultimul lider comunist din lume, alături de Kim Jong-Un.

 

Lihnit după energie, Occidentul își lasă baltă toată propaganda despre Salvarea Planetei și se reîntoarce nu doar la energia nucleară, ci și la cărbune.

 

S-ar putea să fie prea târziu. Redeschiderea, repunerea în funcțiune și readucerea la capacitatea de producție necesară poate dura luni sau ani de zile.

 

*

 

Paradoxal, acest tablou sumbru pare să semene leit cu cel al „Build Back Better”. La așa o distrugere faină visau Schwab, Papa, Merkel, Macron, Trudeau și ceilalți din aceeași făină.

 

Însă, în loc de Globalizare, vom asista la o strângere a țărilor în propriile granițe, ca niște arici, și orientarea spre resurse interne, pentru a scurta cât mai mult lanțurile de aprovizionare.

 

Din același motiv, sunt probabile naționalizări masive, la prețuri exorbitante, de pe urma cărora vor profita patronii marilor companii care până acum au înghițit regiuni și țări întregi, întinzându-se ca o pomană țigănească.

 

Este previzibilă și o explozie a tulburărilor sociale, o creștere a nesiguranței cetățeanului de rând, o explozie a infracționalității și corupției.

 

Delirul Globalizării a trecut. Vine coșmarul Ghetoizării.

 

https://www.activenews.ro/opinii/Vestea-buna-Globalizarea-a-murit-Vestea-proasta-Se-pregateste-Ghetoizarea-lumii-173214

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cel mai mare manager de active din lume anunță sfârșitul globalizării: ‘Invazia rusă din Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o’

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

 

Invazia Rusiei în Ucraina va remodela economia mondială şi va creşte şi mai mult inflaţia, determinând companiile să se retragă din lanţurile de aprovizionare globale, a avertizat Larry Fink de la BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, scrie FT.

 

 

„Invazia rusă din Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o în ultimele trei decenii”, a scris Fink în scrisoarea anuală a preşedintelui către acţionarii BlackRock, care supraveghează 10 miliarde de dolari, fiind cel mai mare administrator de active din lume, scrie mediafax.ro.

 

În timp ce rezultatul imediat a fost izolarea totală a Rusiei de pieţele de capital, Fink a prezis că „companiile şi guvernele vor analiza, de asemenea, în mod mai larg, dependenţele lor faţă de alte naţiuni. Acest lucru ar putea determina companiile să îşi extindă mai mult operaţiunile la nivel naţional sau internaţional, ceea ce ar putea duce la o retragere mai rapidă din unele ţări”.

 

„O reorientare pe scară largă a lanţurilor de aprovizionare va fi în mod inerent inflaţionistă”, a scris Fink, într-o amplă scrisoare de 10 pagini care a abordat, de asemenea, efectul invaziei asupra tranziţiei energetice şi a criptomonedelor şi a actualizat investitorii cu privire la liniile de afaceri ale BlackRock şi la redeschiderea sediilor sale principale.

 

Scrisoarea nu a menţionat nicio ţară anume care ar fi afectată de aceste schimbări, dar Fink a scris că „Mexic, Brazilia, Statele Unite sau centrele de producţie din Asia de Sud-Est ar putea beneficia”. Alţi investitori au susţinut că ultimul grup ar putea înlocui China, unde BlackRock a lansat anul trecut un set de produse de investiţii cu amănuntul.

 

 

https://www.stiripesurse.ro/cel-mai-mare-manager-de-active-din-lume-anunta-sfarsitul-globalizarii-invazia-rusa-din-ucraina-a-p_2307905.html

 

///////////////////////////////////////

 

Petro Poroșenko: Dacă Rusia va fi slăbită, Moldova va putea reintegra Transnistria

 

Autor: Radu Pop, Redactor

 

Petro Poroşenko

„Dacă Rusia va fi slăbită, Moldova va putea reintegra Transnistria”. Declarația exclusivă a fost făcută de către fostul președinte al Ucrainei, Petro Porosenko, pentru jurnalistul TV8, Andrei Captarenco, aflat în țara vecină.

 

 

„Ideea mea este următoarea: Voi știți ce înseamnă a fi ocupați, voi știți ce înseamnă state despărțite și această situație de solidaritate cu Ucraina, solidaritate cu UE este cheia pentru poporul moldovean.

 

Dacă Ucraina va fi puternică și va face în continuare presiune asupra Rusiei ca să plece de pe teritoriul Ucrainei, dacă Rusia va fi slăbită, asta va ajuta ca Moldova să reintegreze Transnistria”, menționează Poroșenko, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

 

În acest mini-interviu, Poroșenko nu a vrut să vorbească în limba rusă, dar a venit cu un mesaj în engleză pentru poporul moldovean. Poroșenko a vorbit și în limba română, mulțumind țării noastre pentru solidaritate și susținere.

 

„Trăiască Moldova!”, a spus Petro Poroșenko.

 

https://www.stiripesurse.ro/petro-porosenko-daca-rusia-va-fi-slabita-moldova-va-putea-reintegra-transnistria_2323850.html

/////////////////////////////////////////

Carla Del Ponte, fost procuror internațional, cere mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

de Mădălina Dinu

 

Emiterea unui mandat de arestare internaţional este necesară pentru ca Putin şi alţi lideri ruşi să răspundă pentru crimele comise în Ucraina de la începutul invaziei, din 24 februarie, spune ea.

În cinci săptămâni de război, mii de ucraineni au fost ucişi, câteva milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi cartiere întregi din unele oraşe au fost distruse de bombardamente.

Pentru Carla Del Ponte, emiterea unui mandat de arestare este semnalul că „o activitate de investigare a fost efectuată”.

Fostul procuror al Tribunalelor Penale Internaționale pentru fosta Iugoslavie și Rwanda, Carla Del Ponte, îndeamnă justiția internațională să emită un mandat internațional de arestare pentru crime de război împotriva lui Vladimir Putin și a unor înalți responsabili politici și militari

 

„Putin este un criminal de război”, a declarat jurista din Elveţia, în vârstă de 75 de ani, care a investigat crime de război în Rwanda şi în fosta Iugoslavie, într-un interviu acordat cotidianului Le Temps.

 

Emiterea unui mandat de arestare internaţional este necesară pentru ca Putin şi alţi lideri ruşi să răspundă pentru crimele comise în Ucraina de la începutul invaziei, din 24 februarie, spune ea.

 

În cinci săptămâni de război, mii de ucraineni au fost ucişi, câteva milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi cartiere întregi din unele oraşe au fost distruse de bombardamente. Pentru Carla Del Ponte, emiterea unui mandat de arestare este semnalul că „o activitate de investigare a fost efectuată”.

 

 

TOP ARTICOLE

 

 Masacrul din Bucha. Civili ucraineni morți, legați la mâini, împrăștiați pe străzile orașului

 Legea pensiilor. Noua categorie de persoane care pot ieşi mai repede la pensie

 Carla Del Ponte, fost procuror internațional, cere mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

„Este singurul instrument care există şi care permite arestarea autorului unei crime de război şi aducerea lui în faţa” justiţiei internaţionale, argumentează Carla Del Ponte.

 

„Emiterea unui astfel de mandat nu înseamnă că Putin va fi arestat; dacă rămâne în Rusia, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Însă îi va fi imposibil să iasă din ţară, iar acesta ar fi un semnal important care arată că numeroase state sunt împotriva lui”, explică Del Ponte.

 

Parchetul CPI, cu sediul la Haga, a deschis, pe 3 martie, o anchetă preliminară privind posibile crime de război în Ucraina, după ce a primit sprijinul a peste 40 de state membre ale tribunalului.

https://alephnews.ro/guvern/carla-del-ponte-fost-procuror-international-cere-mandat-de-arestare-pe-numele-lui-vladimir-putin/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Rusii  nu cred in lacrimi,dar Dumnezeu lucreaza si prin ninsorile din miez de primavera…Căderi de zăpadă record la Moscova, în plină primăvară / Fenomenul care apare la început de aprilie doar o dată la 50 de ani  

 

Capitala Rusiei, Moscova, se confrunta duminică cu căderi de zăpadă record, în plină primăvară, scrie AFP.

 

Potrivit Centrului de hidrometeorologie rus, duminică dimineaţă, pe străzile Moscovei au fost măsuraţi între 25 şi 40 de centimetri de zăpadă, în creştere faţă de cei 21 de centimetri raportaţi în ziua precedentă.

 

  

Această creştere a stratului de zăpadă cauzată de ninsorile abundente căzute peste noapte la Moscova „este extraordinară, un record”, a declarat responsabilul ştiinţific al Centrului, Roman Vilfand, citat de agenţia de presă TASS.

 

„În urma ninsorilor anormale, în unele zone ale capitalei s-au format mormane de zăpadă demne de luna februarie”, a indicat la rândul său centrul de meteorologie Fobos, într-un comunicat.

 

Potrivit comunicatului, acest fenomen este cauzat de ciclonul „Katarina”, care a provocat în Rusia „căderi de zăpadă ce apar la începutul lunii aprilie doar o dată la 50 de ani”.

 

Cu toate acestea, Fobos subliniază că această situaţie este încă departe de recordul absolut, de 55 de centimetri de zăpadă, înregistrat la Moscova pe 3 aprilie 1895. (Sursa: Agerpres)

 

https://www.hotnews.ro/stiri-international-25474599-video-caderi-zapada-record-moscova-plina-primavara-fenomenul-care-apare-inceput-aprilie-doar-data-50-ani.htm

 

///////////////////////////////////////

Masacru și în Irpin: Femeile și fetele au fost împușcate și apoi călcate cu tancurile, susține primarul

 

HotNews.ro

 

Femei și fete din Irpin au fost împușcate și apoi călcate cu tancurile de soldații ruși, relatează Nexta care citează autoritățile locale.

  

 

Primarul Oleksandr Markushin a vorbit despre atrocități într-un interviu citat de Nexta.

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al președintelui Ucrainie Volodimir Zelenski a confirmat crimele de război comise de ruși într-un interviu pentru BBC

 

”Am găsit gropi comune. Am găsit oameni cu mâinile și picioarele legate…împușcați, cu urme de gloanțe în ceafă. Erau clar cvili și au fost executați. Am găsit trupuri incendiate pe jumătate ca și cum ar fi vrut să șteargă urmele crimelor, dar nu au avut suficient timp să o facă cum trebuie”, a declarat purtătorul de cuvânt.

 

Președintele Comisiei Europene Ursula Von der Leyen a cerut o anchetă de urgență în cazul acestor relatări, invocând ”ororile de nedescris” comise de ruși în teritoriile din care se retrag.

 

CITEȘTE ȘI:

 

VIDEO Rușii s-au retras din Bucha, dar au lăsat în urmă moarte. Cadavrele a cel puțin 20 de bărbați civili au fost găsite pe o singură stradă

FOTOGALERIE Rușii au lăsat în urmă cadavre pe străzi și localități devastate

VIDEO Imagini cumplite: Rușii ar fi omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani în Bucha – presă ucraineană / Primarul spune că au fost omorâți oameni de toate vârstele, inclusiv femei

Urmăriți LIVETEXT pe HotNews.ro principalele evoluții ale războiului din Ucraina, ziua 39

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25474697-video-masacaru-irpin-femeile-fetele-fost-impuscate-apoi-calcate-tancurile-sustine-primarul.htm

 

 

///////////////////////////////////////

8 implicații economice ale efectelor Războiului din Ucraina (raport agenție de rating). Rusia a intrat „la gunoi”. China nu poate să înlocuiască pe deplin Europa ca piață cheie a Rusiei

Florin Barbuta • HotNews.ro

 

Războiul început de Rusia în Ucraina va avea implicații economice. Cel mai important efect ține de prețurile la energie și alimente. Conform unui raport al agenției de rating S&P, securitatea energetică rămâne „călcâiul lui Ahile” al economiei europene, având în vedere dependența puternică de importurile rusești de energie.

  

Un comunicat al Moody’s arată că evaluează ratingurile Rusiei și Ucrainei în ideea de retrogradare. Dorește să încheie revizuirea atunci când implicațiile privind creditul vor deveni mai clare, în special atunci când impactul sancțiunilor ulterioare se va contura în zilele sau săptămânile următoare.

 

„Preocupările serioase legate de capacitatea Rusiei de a gestiona impactul perturbator al noilor sancțiuni asupra economiei sale, finanțelor publice și sistemului financiar pot duce la o retrogradare a ratingurilor”, conform Moody’s.

 

Cu toate acestea, spune agenția de rating, deși e o probabilitate scăzută, dacă Moody’s ajunge la concluzia că noile sancțiuni economice și financiare vor avea un impact foarte limitat asupra economiei și bufferelor financiare ale Rusiei, un posibil rezultat al revizuirii va fi confirmarea ratingurilor Rusiei cu o perspectivă negativă.

 

Opt implicații economice

Conform unui raport al S&P, implicațiile economice ale invaziei Rusiei în Ucraina includ:

 

  1. Întreruperea aprovizionării cu energie sau șocuri pe prețuri, în special în Europa

 

  1. Abilitatea Europei de a se diversifica rapid – îndepărtarea de gazele rusești

 

  1. Presiuni inflaționiste în economii prin creșterea prețurilor la energie, alimente și metale

 

  1. O reducere a expansiunii economice, în special în piețele emergente, care resimt deja presiuni inflaționiste și a politicii monetare ale SUA

 

  1. Posibilitatea unei crize a migranților în Europa de Est, în timp ce ucrainenii încearcă să părăsească teatrul de război.

 

  1. O intensificare a atacurilor și contraatacurilor cibernetice între Rusia și percepuții săi adversari

 

  1. Reevaluarea riscului care crește costurile de împrumut sau limitează accesul la finanțare pentru debitorii mai slabi.

 

  1. Erodarea profitului pentru sectoarele care consumă multă energie sau se bazează pe cheltuielile discreționare ale consumatorilor.

 

Încrederea consumatorilor și a companiilor este posibil să scadă

 

„Ne așteptăm ca șocul geopolitic Rusia-Ucraina să conducă la o creștere mai lentă și, pe termen scurt, la o inflație generală mai mare, deși probabila reducere a creșterii determinate de cerere poate atenua o oarecare presiune asupra băncilor centrale pentru a înăspri agresiv politica monetară. Sensibilitățile altor regiuni, țări și sectoare depind mai mult de utilizarea energiei și modelele comerciale”, conform agenției de rating.

 

Canalele de transmisie specifice pe care S&P le monitorizează includ:

 

Comerțul: creșterea prețului mărfurilor este redistributivă (exportatorii câștigă, importatorii pierd), dar impactul probabil asupra cererii și creșterii este negativ, deoarece exportatorii economisesc mai mult decât importatorii.

Fluxurile de capital: Finanțarea se va muta către active cu risc scăzut. Acest lucru va face finanțarea mai dificilă pentru unele piețe emergente și emitenți de la capătul inferioral spectrului de rating (categoria B mai largă și mai jos).

Încrederea: Încrederea consumatorilor și a companiilor este posibil să scadă, încetinind cheltuielile și, prin urmare, creșterea PIB, în ciuda economiilor semnificative acumulate în timpul pandemiei.

China nu poate să înlocuiască pe deplin Europa ca piață cheie a Rusiei

„Înainte de invazie, SUA, UK și UE au anunțat sancțiuni împotriva unor bănci rusești, entități de stat și persoane fizice, iar Germania a suspendat certificarea Nord Stream 2”, arată sursa citată.

 

Un set cuprinzător de sancțiuni este analizat, având în vedere amploarea atacului. Ne așteptăm ca acestea să rămână în vigoare în viitorul apropiat. Impunerea de sancțiuni stricte Rusiei, împreună cu orice contramăsuri, va reduce activitățile afacerilor acelor bănci, companii și persoane vizate.

„Rusia, creditor extern net în ultimii ani, a strâns rezerve substanțiale și alte forme de active externe, în timp ce operează excedente fiscale. Dar invazia Rusiei în Ucraina pe mai multe fronturi ridică întrebări cu privire la stabilitatea sa politică și economică, integrarea ei în economia globală și consecințele pentru Europa (destinația a 45% din exporturile rusești) și restul lumii”, arată S&P.

 

China (destinația a 14% din exporturile rusești) nu poate, în opinia agenției de rating, să înlocuiască pe deplin Europa ca piață cheie a Rusiei – cu siguranță nu peste noapte.

 

Mai mult decât atât, China nu a reușit să recunoască cele două regiuni din estul Ucrainei ca fiind independente.

Rusia, mai puțin „investibilă” la nivel internațional

„Rusia era supusă unui anumit nivel de sancțiuni de la anexarea Crimeei în 2014. Evident, perspectiva unor sancțiuni mai dure nu a descurajat Rusia să organizeze o invazie”, amintește S&P.

 

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, credem că sancțiunile vor submina perspectivele de creștere pe termen lung ale țării, făcând Rusia mai puțin investibilă la nivel internațional, restricționând accesul la tehnologia de ultimă oră necesară pentru inovare și dezvoltare și creând stimulente pentru ca Europa să-și reducă dependența energetică de Rusia.

„Riscul de primă rundă pentru Europa și restul lumii este reprezentat de o altă creștere a prețurilor la energie și alimente, complicând calea BCE și a FED de a normaliza politica monetară”, spune S&P.

 

Din perspectivă europeană, arată raportul, sensibilitatea cheie este dacă sancțiunile se vor extinde până la furnizarea de energie din Rusia.

 

În scenariul nostru de bază, având în vedere dependența puternică a Europei de petrol și gaze rusești, este că aranjamentele contractuale vor continua.

Situația este fluidă, iar cel mai rău scenariu ar presupune extinderea sancțiunilor la furnizorii cheie de energie ruși. Acest lucru ar lovi Europa, având în vedere dependența puternică de aprovizionarea cu gaz natural rusesc.

În ce domenii stă bine Rusia

„Rusia are capacitate semnificativă de a riposta împotriva sancțiunilor suplimentare dincolo de gaz, având în vedere cotele sale de lider de piață în multe domenii ale producției de materii prime și mărfuri”, conform S&P.

 

Este pe locul 2 în lume la furnizarea de paladiu

Este al treilea cel mai mare producător de titan

Este un furnizor esențial de îngrășăminte, fiind cel mai mare exportator mondial de nitrat de amoniu, uree și NPK (azot, fosfor și potasiu)

În ce domenii stă bine Ucraina

Ucraina este, de asemenea, o importantă națiune industrială, spune S&P.

 

Ocupă locul 5 în ceea ce privește producția de burete de titan și este un furnizor important de gaze inerte pentru litografia semiconductorilor. Ucraina furnizează mai mult de 90% din neonul semiconductor din America.

Este un producător agricol important. Printre primii 10 exportatori din lume pentru 24 de produse alimentare, inclusiv uleiuri de semințe, orz, grâu, porci, păsări și unt. În anul comercial 2021-2021, China a primit 36% din exporturile de porumb ale Ucrainei, în timp ce Africa și Orientul Mijlociu au luat împreună 30% din exporturi.

Perturbarea producției și a exporturilor – în special dacă porturile din Marea Neagră sunt închise – ar putea exacerba inflația globală, adăugându-se la șocul prețului energiei care afectează deja veniturile disponibile.

 

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25392586-8-implicatii-economice-efectelor-razboiului-ucraina-raport-agentie-rating-rusia-intrat-gunoi-china-nu-inlocuiasca-deplin-europa-piata-cheie-rusiei.htm

////////////////////////////////////////

 

Spaţiile şi memoria

 

 

Privită ca un ansamblu, opera lui Naum este o reţea interconectată care, odată capturând atenţia cititorului, nu o mai eliberează, forţândo mereu să îşi ţină atenţia trează. Firul roşu al poemelor naumiene este cel generat de severitatea cu care autorul îşi controlează cititorul, prin recursul permanent la lecturile anterioare, prin reveniri succesive, în aşa fel încât un examen perpetuu pare a se da cu fiecare trecere nouă peste versuri.

 

Despre poezia lui Gellu Naum sa scris, prin referire la apartenenţa şi, uneori, depăşirea suprarealismului, sub umbrela căruia au fost situate începuturile sale. Asociat cu suprarealiştii francezi, precum Andre Breton ori cu pictorii onirici Salvador Dali, De Chirico, Magritte ori Victor Brauner, formula poeticii lui Naum poate fi devoalată prin recursul la identificarea conexiunilor dintre punctele nodale prezente în poeme şi din alcătuirea unor hărţi conceptuale, dincolo de clişeele cu care a fost analizată poezia lui, mai ales prin încadrarea comodă în suprarealism, ca umbrelă atotcuprinzătoare. Având filonul umorului negru din „scriitura lui Urmuz” şi considerat „un suprarealist ortodox” (Ştefan Aug. Doinaş), poeziile reprezentative „ies din cadrele stricte ale suprarealismului şi că îl ilustrează în cel mai înalt grad, în spiritul său”[1], „cultivă un surrealism «copt»”[2] ori aflat în tradiţia „gândirii hermeticoalchimice, doctrinele magice, scrierilor oculte ale lui Meister Eckhart, Jacob Boehme, Cornelius Agrippa, Paracelsus, demonologia medievală şi prelungirile ei literare de până la romantismul negru şi la revoltaţii moderni precum Lautreamont şi Rimbaud”[3], un „marginal”[4] (Ion Bogdan Lefter) ori pus în relaţie cu poezia lui Leonid Dimov, Nichita Danilov, Emil Brumaru, Şerban Foarţă sau Mihai Ursachi (Andrei Bodiu), Gellu Naum a amalgamat în textele sale, pe lângă referinţele evidente la arta suprarealistă şi poeţii contemporani, o viziune pe cât de surprinzătoare la nivelul ars combinatoria, pe atât de logic expusă, cu o luciditate reconfortantă. „Lecţiile de geografie” interioară pe care le predă Naum sunt generate de semne simbolice, în care obiectele sunt dezbrăcate de sonoritate. În prezentul studiu vom prezenta „traseele” spirituale pe care le oferă Naum şi pe care cititorul le identifică având la îndemână hărţile pe care tot el le inserează în text. Privită din acest punct de vedere, opera naumiană se deschide unor multiple posibilităţi de analiză, prin împrospătarea unor texte şi accesibilizarea lor.

 

Prima hartă a poeziei lui Naum este aceea a căutării sunetului, care sa pierdut, asemenea lui Ulise pe mare. Rătăcirea echivalează cu o renunţare la fermitate, spaţiile destrămânduse şi alunecând oniric unul în altul: Pe pântec harta este însemnată/ cu semne de lână şi cu un semn de var/ semnele de lână atrag navigatorii/ ca nişte cântece/ coarnele lor se izbesc de ele/ ochii li se lipesc de aceste stânci/ ca nişte ventuze cu pompe (Vasco da Gama). Ipostaza cea mai des întâlnită este cea a „trecătorului”, accentuând o mişcare perpetuă şi o teamă de static. Imaginile sunt violente: „strada va mânca trecătorul”, dar efectul este tot unul muzical „din pedalele pe care le are sub frunte/va scoate sunete pline de nasturi de sticlă”. Instrumentele nu mai vrăjesc lumea prin cântec, căci nici pianul, nici catedrala, nici sunetele, nici fluturii care „vor bate tobele” nu mai produc armonie, ci dezintegrează. Obsesia mării şi a acvaticului îi provoacă angoase şi construieşte imagini insulare: „pe un pământ pătrat pe suprafeţele ademenitoare/ năuca descifrare a gesturilormame / () altul pe cine mai ştie ce insulă sihastră Tiga/ se face fluture sau rac sau călător pe apă (între bine şi rece). Planurile onirice au determinat mai multe astfel de referinţe, chiar şi o piesă de teatru Insula. Oroare de spaţiul gol îl face să simtă tristeţea întregului univers: pe când un papagal trist îmi dă lecţii de geografie/ fără nimic şi fără nicăieri (în general nu e). Sunetul produs şi receptat de poemele lui Naum este unul moale, fără răsunet, fără note înalte. Virgil Mihai(u) asocia, întrun articol publicat iniţial în Caiete critice[5], poemele naumiene unor etape ale jazzului şi maeştrilor stilului muzical. „Uneori, Gellu Naum devine un asemenea poet cool, la fel cum era Miles Davis spre finele anilor 40, când lansa noul stil drept reacţie la dezordinile afective din bebop. Trompetei catifelate a lui Miles, criticul muzical îi asociază sunetele „stinse” din poezia lui Naum. Această „jazzificare” pe care o demonstrează Mihaiu este evidentă în versuri precum: „Ca şi cum ar fi vrut să înghită/ o bucată prea mare şi din/ urechi îi ieşeau sunete coarde vocale viori/ o întreagă orchestră de carne” (Libertatea de a dormi pe o frunte), iar sinesteziile trimit spre aceleaşi ritm sincopat „eu privesc cu urechea aud cu ochii sunetele care sunt fiinţe şi lucruri şi foc şi gropi pentru var” (Dublul). Partiturile muzicale sunt astfel asociate unor hărţi ale cuvântului poetic, unele carnale „orchestra de carne”, unele cu un soi de primitivism al sensului, o căutare a prospeţimii primarului: „Visam peisaje acustice/ dealuri sonore piramide cu muzică piane abia înfrunzite/visam ritmul diurn al pământului/ghitare energice baterii”. Geografia muzicală este construită din peisaje onirice şi acustice, cu ritmuri care urcă şi coboară, cu note foarte înalte şi altele foarte joase. Simplitatea sonorităţii este dată de strigătul mut, cântat la „pianul abia înfrunzit” (Heraclit), iar în Tatăl meu obosit o înşiruire de instrumente descrie orchestra naumiană: „Ca profesionist în diverse formaţii studiasem tuba/ contrabasul electric şi pedagogia muzicală/ (…) Cântam la saxofon clarinet şi flaut/ Cântam la saxofon şi clarinet Eram cel mai tânăr/ Cântam la saxofon oboi şi corn englezesc/ Cântam la trompetă flügelhorn şi pian”. Risipirea sunetului este generată de ansamblul instrumentelor folosite, un ansamblu care nu se coagulează şi face să coexiste registre diferite. Încercările de a face să vibreze lumea interioară nu sunt forţate, determinate pe de o parte de disponibilitatea poetului de a recepta modelele unei lumi onirice. Aceeaşi construcţie se realizează din sunete, ca întro amplă simfonie, armonică în ciuda dizarmoniei sunetelor inserate în partitură.

 

 

 

Spaţiul plan, hartă a experienţei

 

 

Pământul lui Naum este plat, nu are colţuri, nici rotunjimi, reprezintă o zonă care se delimitează pe măsură ce se scrie, dar care se şi extinde nelimitat, în funcţie de experienţa trăită: „Spaţiul era un fel de panou secvenţial pe care puteam/ aplica orice/ Din fericire experienţa spaţiului ne/ încurca pe cei mai mulţi (…) Spaţiul dintre ziduri fusese umplut cu pământ/ După ce o răsturnam umpleam cu apă spaţiul intermediar”(Tatăl meu obosit). Obsesia pentru elemente conturează o lume simplă, alcătuită din forme primare, lipsite de intermediari. Substanţele sunt simple, aşa cum este şi căutarea lui. Liniile spaţiului sunt deschise, haosul de dinainte de creaţie este preferat, pentru că lasă libertatea de a face orice, de a da naştere unor lumi neviciate: „Spaţiul era gol şi haotic/ De aceea îl preferam pe plan/ Tehnic (78)”. Obsesia pentru obiectele singulare apare în poeme precum Zidul („aveam un zid (…) Era mare mov şi dreptunghiular”), Crusta („Oraşul avea o singură casă,/ Casa avea o singură încăpere/ încăperea avea un singur perete/ peretele avea un singur ceas/ ceasul avea o singură limbă”). Exacerbarea olfacţiei şi reificarea sentimentelor se produce întrun sens invers. Este înregistrat un proces invers care vede lumea din interior în afară: Prin ziduri urina turbure luceşte/ vezica este o splendidă cameră obscură/ în care dorm toate actele –/ cu care se încarcă tunurile care/ bat în oraşele cu zidurile de carne” (Porii zidurilor). Recompunerea operei naumiene se face, aşadar, printrun procedeu muzical, căci repetiţia, reluarea unor frânturi au rolul de a crea muzică, poezia fiind citită asemenea unei partituri. Imaginile funambuleşti se ordonează în ritm de cauzalitate: „dar robinetele sunt nişte insecte/ele au aripi de celofan ca nişte ace/ şi de aceste ace se prind oamenii” (Athanor). Dinamica, generată de mişcare în general, reiese, pe de o parte, din fiecare imagine creată, iar pe de altă parte, de viziunea globală, de străbaterea barbiană a lumii de la nord la sud, din Alaska în Portugalia: „pune urechea la Madrid: «Bine»/ din Alaska vin fluturii luminoşi ai genunchilor/ Portugalia Portugalia/ avem un bătrân cu voce subţire ca sângele monedelor/ zăngăne muşcat de cleştele coclit”.

 

Poetica lui Gellu Naum îşi păstrează prospeţimea cu fiecare nouă lectură, oferind de fiecare dată o altă ipostază, interconectând spaţiile şi memoria, antrenând cititorul întro corespondenţă complicată cu lumea. În volumul Discurs către pietre, ipostaza de călăuză în lumea cuvintelor este explicit asumată şi defineşte relaţia poet cititor: Faptele trăite obligau la o nouă lectură în cuvinte (Călăuza rătăcită).

 

Critic şi istoric literar, profesor, eseist

 

Note:

[1] Ion Pop, Avangarda în literatura română, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 352.

[2] Gheorghe Grigurcu, Existenţa poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986, p. 367.

[3] Paul Cernat, „Tinereţe fără bătrâneţe” în Observator cultural, nr. 23, 17 august, 2000, p. 4.

[4] Ion Bogdan Lefter, 5 poeţi: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarţă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003, p. 59.

[5] Virgil Mihai, Lirica lui Gellu Naum privită din aerostatul jazzistic, 1981, pp. 167171

 

Alina Bako

https://www.contemporanul.ro/lecturi-despre-carti/spatiile-si-memoria.html

 

///////////////////////////////////////

Un roman despre holocaustul evreilor din judeţul Sălaj

 

Scris de Conte în Lecturi  

 

Undeva în Transilvania este un roman istoric, care ne aminteşte destinul tragic al unor oameni nevinovaţi care au fost nimiciţi de ura bestială, bazată pe teoriile antisemite şi rasiste aplicate cu fervoare de Partidul Crucilor cu Săgeţi din Ungaria. Acţiunea era cu atât mai criminală cu cât în 1944 era clar că Germania nazistă şi aliaţii ei vor pierde războiul…

 

Undeva în Transilvania (Editura RAO, 2019), noul roman al scriitorului Mirel Taloş lansat la Ierusalim în toamna anului 2019, descrie tragedia celor 8000 de evrei care locuiau în judeţul Sălaj, după ce această regiune a trecut sub stăpânire maghiară, ca urmare a dictatului de la Viena, din 30 august 1940.

 

Romanul urmăreşte viaţa unor familii de evrei care locuiau în orăşelul ŞimleuSilvaniei şi în satul Jac, convieţuind în bună înţelegere cu locuitorii români şi maghiari. Eroul principal, care povesteşte acţiunea romanului, este Lázár Klein, un filosof, spirit raţionalist, care nuşi poate explica tragedia pe care o trăieşte. Sunt anii în care în Europa se dezlănţuise o ură bestială contra evreilor şi Klein încearcă să înţeleagă bazele acestui antisemitism ideologic, pentru al combate cu argumente raţionale. El citeşte în acest scop diverse cărţi care propăvăduiesc antisemitismul. În primul rând, este îngrozit de cartea antisemită a lui Martin Luther, apoi de Mein Kampf al lui Hitler, de cărţile antisemite ale lui Wilhelm Marr, Ernest Renan, Henri Ford, Madison Grant, de teoriile rasiste ale lui Alfred Rosenberg. Toate aceste cărţi sunt scrise sau traduse în germană sau maghiară. Ar fi trebuit adăugate la această listă, după părerea mea, scrierile antisemite ale românilor Nicolae Paulescu şi A.C. Cuza.

 

În cadrul acţiunii se povesteşte despre familia Friedman, poreclită Brumălă, din satul Jac, despre fabrica de jocuri de remi şi domino a lui Marmorstein Joszef din ŞimleuSilvaniei, despre comerciantul Engel, despre rabinul Ehrenreich, despre doctorul Benedeck etc. Se formase în jurul rabinului un grup de notabili evrei, care se adunau pentru a se informa şi a discuta despre situaţia în care se găseau evreii şi care devenea tot mai ameninţătoare. Klein consemna situaţia în Scrisori către o generaţie viitoare, pe care le concepea după modelul Scrisorilor lui Seneca către Lucilius. În octombrie 1938, Klein încheia astfel scrisoarea sa: „Am sperat multă vreme că filosofiile etice pot schimba lumea, că legile morale universale ale înţelepţilor vor fi adoptate de toţi oamenii şi lumea va fi mai bună. Am fost mult timp un idealist naiv. Nu numai epoca raţiunii a apus, dar nici măcar iluzia în raţiune nu se mai poate afirma…”

 

Ştirile devin din ce în ce mai ameninţătoare pentru evrei. În septembrie 1939 Hitler ocupă Polonia. Klein nu se lasă totuşi complet descurajat. El scrie: „Voi fi întotdeauna un idealist care crede în om, un naiv irecuperabil…”

 

Regiunea aceasta, care aşa cum descrie autorul, părea o oază în care nu pătrunsese încă antisemitismul, va înregistra o manifestare de acest fel când, la examenul de absolvire a clasei a şaptea, protopopul a cerut scoaterea din examen a celor trei elevi din satul Jac: Mayer, deoarece era evreu, şi Gheorghe şi Vasile, care erau… adventişti. Preşedintele comisiei a refuzat însă cu demnitate să facă această nedreptate.

 

Prima parte a romanului se încheie odată cu cedarea regiunii Ungariei, ca urmare a dictatului de la Viena. Începea o perioadă grea pentru populaţia evreiască şi pentru români. Evreul Brumălă, din Jac, regretă că na plecat la Palestina sau în America atunci când ar fi putut să facă acest lucru La ŞimleuSilvania revine din exil Lázár Iosif, un antisemit inveterat, cu împuternicirea să deschidă în localitate filiala Partidului Crucilor cu Săgeţi. El începe să-i brutalizeze pe evreii pe carei întâlneşte pe stradă. Bietul Klein notează: Violenţa a ajuns o manifestare a culturii sângelui…” Ştirile proaste se răspândesc cu repeziciune. Oamenii vorbesc despre Masacrul din satul Trâznea, unde au fost omorâţi de soldaţii unguri atât români, cât şi evrei. Înfricoşaţi, evreii continuă să spere: „Poate că în Ungaria ne va fi mai bine decât în România. Faptul că suntem evrei a devenit o povară greu de dus şi în România”. Aceste speranţe se vor nărui în curând.

 

Unii români au hotărât atunci să nu rămână sub ocupaţia maghiară şi să plece în România. Politica aplicată de autorităţile maghiare era o politică de discriminare. Toţi tinerii cu vârsta între 12 şi 21 de ani au fost obligaţi să se înroleze în organizaţia premilitară Levente. Tinerii români între 18 şi 23 de ani erau înrolaţi în armata maghiară şi trimişi pe front, iar bărbaţii evrei în putere de muncă erau trimişi la muncă forţată în Ucraina. Între timp rabinul aflase de lagărele de exterminare înfiinţate de germani pe teritoriul polonez. Atât el, cât şi Klein nu pot crede că aşa ceva poate fi adevărat. Ar fi fost sfârşitul lui Dumnezeu sau sfârşitul omului…

 

Partea a treia a romanului se desfăşoară după ce, la 19 martie 1944, Guvernul horthyst este înlocuit cu Guvernul Partidului Crucilor cu Săgeţi, careşi propunea curăţirea Ungariei de evrei. La Conferinţa de la Satu Mare din 6 aprilie 1944 sa hotărât deportarea evreilor din Transilvania de Nord. Pentru judeţul Sălaj a fost numit primpretorul Krasznai, comandantul ghetoului de la ŞimleuSilvania, unde urmau să fie aduşi toţi cei 8000 de evrei din judeţ. Acesta a decis să organizeze ghetoul în afara localităţii, la Cehei, pe malul râului Crasna, pe locul unei cărămidării, un spaţiu inpropriu pentru a cuprinde un număr aşa de mare de oameni. Evreii au fost scoşi din casele lor disdedimineaţă, obligaţi să le părăsească în 15 minute, cu un bagaj de maximum 50 de kilograme şi alimente pentru 2 săptămâni. Au fost maltrataţi, deposedaţi de aur şi bijuterii. Krasznai, Lázár Iosif şi colaboratorii lor se întreceau în bestialitatea cu carei tratau pe bieţii evrei. Medicul oraşului, doctorul Molnar, a colaborat fără ezitare la această barbarie. Din acest iad au scăpat doar trei evrei, care fugiseră în pădure şi pe care adventista Anuţa ia transportat pe ascuns întro căruţă până la Ciucea, de unde o călăuză ia trecut pe jos în România. Evreii din lagăr au fost îngrămădiţi în vagoanele de vite din trenurile care iau dus la Auschwitz… În vagonul în care a fost îngrămădit, după o lună de iad în ghetou, Klein rezumă discuţia cu rabinul: „Crezând în raţiune mam înşelat, dar mam înşelat frumos. Credinţa în raţiune e cea mai naivă dintre virtuţi. Lumea va deveni un cimitir al raţiunii şi al omului. Un cimitir al celor vii…” Şi în încheiere el se adresează rabinului: „Dumnezeu nui va supravieţui acestui război”… Iar rabinul îi răspunde: Nu, Klein, Dumnezeu îi va supravieţui acestui război, dar omul nui va supravieţui.

 

Undeva în Transilvania este un roman istoric, care ne aminteşte destinul tragic al unor oameni nevinovaţi care au fost nimiciţi de ura bestială, bazată pe teoriile antisemite şi rasiste aplicate cu fervoare de Partidul Crucilor cu Săgeţi din Ungaria. Acţiunea era cu atât mai criminală cu cât în 1944 era clar că Germania nazistă şi aliaţii ei vor pierde războiul. Autorul, prin personajul Klein, îşi propune nu numai să descrie barbaria celor întâmplate atunci, ci şi să combată antisemitismul ideologic pentru ca astfel de grozăvii să nu se mai repete. În acelaşi timp el arată că este posibilă convieţuirea între diferitele etnii, iar prietenia sinceră între cele două fetiţe, evreica Ghitel şi românca Măriuca, din satul Jac este mai mult decât edificatoare în acest sens.

 

La sfârşitul lecturii acestui roman, bine scris şi structurat întro formă interesantă, după ce faci o pauză pentru a te elibera de amintirea grozăviilor din ghetou, putem conchide: dacă un scriitor român a scris acum, după 75 de ani, această carte, înseamnă că nici Omul, nici Dumnezeu şi nici Raţiunea nau murit

 

Mirel Horodi

https://www.contemporanul.ro/lecturi-despre-carti/un-roman-despre-holocaustul-evreilor-din-judetul-salaj.html

 

///////////////////////////////////////

 

Născut deţinut politic – România Liberă

Cinci români au aflat că au venit pe lume în temniţele comuniste ale anilor ’50, care erau sinonime cu bătăi, torturi, abuzuri fizice şi psihice. Mulţi alţii însă au fost luaţi de lângă mamele lor la puţin timp după naştere, scoşi din puşcării şi daţi spre adopţie.

 

Mihaela Jecan s-a născut la 8 decembrie 1953 în închisoarea de la Văcăreşti. A fost eliberată din temniţă la vârsta de o lună şi şase zile o dată cu mama sa, Gema Novacu, care primise doi ani şi nouă luni pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi omisiune de denunţ. Adevărata ei vină era însă alta: fratele său Gelu Novacu fugise să lupte în mişcarea de rezistenţă împotriva comunismului din Munţii Făgăraş. „Femeile care urmau să nască erau duse în închisoarea de la Văcăreşti. Nişte nemţoaice din zona Sibiului au făcut andrele din sârme, au deşirat paturile şi mi-au croşetat nişte scutece”, explică Mihaela. 

A ajuns acasă pe 14 ianuarie, învelită în pachetele în care deţinutele primeau mâncarea. Statul român a recunoscut că Mihaela a fost o victimă a regimului comunist. I-a fost oferită suma de 100 de lei, pensie pe care o ridică lunar de la „Asociaţia foştilor deţinuţi politici”.

 

Mihaela susţine însă că nu este singurul nou-născut victimă a regimului comunist. „Există în ţară mai mulţi oameni care nu ştiu că s-au născut în puşcărie. Pe atunci, dacă mama nu era eliberată în cel mult trei luni, regimul îţi lua copilul şi îl introducea în circuitul de adopţii.”

 

„NU ŞTIU, NU RECUNOSC NIMIC”

 

Părinţii Mihaelei s-au căsătorit pe 22 mai 1953. Câteva zile mai târziu au fost ridicaţi şi întemniţaţi. Interogatoriile desfăşurate în subsolurile Securităţii au durat trei luni. „În anchete te intimidau, ţipau la tine,îţi vorbeau urât, te loveau, te ţineau în frig. Urmăreau să te prindă în cazul în care ai fi dat răspunsuri contradictorii la aceeaşi întrebare. Tata a găsit soluţia pentru a se pune la adăpost de această capcană. A pretextat că nu are o memorie bună şi nu a auzit despre faptele băieţilor din munţi. Şi atunci, a fost eliberat. Securiştii au rămas cu singura declaraţie, a mamei – nu recunosc nimic, nu ştiu nimic.” Gema Novac a ispăşit primele luni de detenţie la Codlea. Când a aflat că urmează să fie tată, viitorul părinte a înţeles că, pentru a nu-şi pierde copilul, trebuie să îşi scoată soţia din puşcărie. A făcut recurs şi a obţinut o reducere a pedepsei pentru Gema. Trebuia însă să facă o adresă oficială, dar autorităţile refuzau să îi spună în ce închisoare i-au mutat soţia. „Un om de suflet i-a zis: vedeţi că atunci când nasc, femeile sunt sduse la Văcăreşti. Şi aşa a găsit-o tata.”

 

BOALA „INCURABILĂ” A MAMEI, DOBÂNDITĂ LA SECURITATE

  

In timpul detenţiei, în casa părintească s-au instalat trei familii devenite, între timp, foarte „onorabile”. În cel mai frumos apartament stătea un colonel de armată beţiv care avea misiunea de a-i supraveghea. În altul era un colonel de miliţie şi în al treilea o văduvă de preot cu trei copii. „Tata a improvizat o magazie în curte şi acolo am stat o vreme. Apoi preotesei i s-a făcut milă şi ne-a lăsat să stăm în bucătăria ei, care era de fapt a noastră.”

 

Mihaela a aflat la vârsta de 14 ani despre locul unde s-a născut. După o vreme, au reuşit să reintre în casa părintească şi să ocupe unul dintre apartamente. O copilărie care ar fi trebuit să fie fericită a fost umbrită de boala mamei. 

„A fost diagnosticată cu scleroză în plăci, dar noi credem că boala a apărut din cauza frigului îndurat la anchete, în beciurile Securităţii. Timp de zece ani a urmat numeroase tratamente. Boala s-a tot agravat, iar în ‘69 mama a murit.”

 

O ISTORIE CARE TREBUIE ÎNVĂŢATĂ ÎN ŞCOLI

 

O întreb ce crede că ar spune luptătorul din munţi Gelu Novacu despre România de azi. „Dacă unchiul meu ar fi trăit vremurile astea cred că ar luat încă o dată drumul munţilor”. Are două fete, cea mare de 30 de ani. „Le este greu să înţeleagă prin ce am trecut, pentru că şi mie mi-a fost greu atunci când am aflat. Tinerilor le este greu să creadă că pentru o idee au dispărut oameni.”

 

La Cluj, unde Mihaela este astăzi profesor de matematică, o altă femeie trăieşte o dramă. În urmă cu puţine luni, la vârsta de 50 de ani, a aflat că părinţii care au crescut-o sunt adoptivi şi că ea s-a născut într-o închisoare, fiind separată în mod abuziv de mama sa. In Romania de azi, cinci persoane sunt conştiente că s-au născut în temniţele comuniste. Multe altele, probabil că nu vor afla acest lucru niciodată.

 

„Nişte nemţoaice din zona Sibiului au făcut andrele din sârme, au deşirat paturile şi mi-au crosetat nişte scutece.” MIHAELA JECAN

 

„Nu mă recunoşti? Sunt fiul tău!”

 

Gelu Novac – unchiul Mihaelei şi fratele Gemei Novacu – a fugit în munţii Făgăraş la vârsta de 17 ani. Următorii trei ani nu au avut nici un semn de la el. „La un moment dat, la noi acasă a apărut un bărbat în toată firea, cu barbă. A salutat în engleză, bunicul l-a primit bucuros şi au început să discute politica vremii. După o oră, străinul i-a zis «tată, nu vezi că sunt eu, fiul tău?»” povesteşte Mihaela.

 

Incepând cu 1950, Gelu a început să treacă pe acasă, cu regularitate, câte un sfert de oră noaptea, pentru a spune familiei că e bine şi sănătos. A doua zi, Gema era ridicată şi dusă la Securitate pentru a fi interogată.În iarna anului 1952, doar 12 tineri mai luptau în Munţii Făgăraş, împotriva comunismului. Apoi, Gelu nu a mai apărut. Gema a fost condamnată la închisoare, iar tatăl lor a fost trimis doi ani la Canal. „Multă vreme după toate astea, la noi în curte a apărut un bătrân care i-a zis mamei să nu îl mai aştepte pe Gelu că el i-a văzut trupul mort. S-ar fi împuşcat în 1956, ca să nu cadă în mâinile comuniştilor. Mama a sperat mereu că fratele său a reuşit să fuga din ţară.”Mărturie

 

Emilia, rodul iubirii dintr-un lagăr

 

La 18 iunie 1951, la 5 dimineaţa, 45 de mii de oameni au fost deportaţi în Bărăgan. Casele şi pământurile aveau să le fie confiscate. Bunurile pe care nu le puteau lua cu ei urmau să fie cumpărate de stat, dar la jumătate de preţ. La un deceniu distanţă, în lagărul de concentrare Lăţeşti se vor cunoaşte doi tineri. Se vor împrieteni, se vor susţine unul pe celălalt, pentru a ieşi cu bine dintr-un sistem concentraţionar, apoi se vor căsători. În lagărul din Bărăgan va fi conceput cel dintâi copil al familiei – Emilia.

 

Marea iubire găsită după un deceniu de închisoare

 

Tiberiu Marţian era fiul preotului greco-catolic din comuna Dăbâca şi absolvise Academia de Teologie. I-a oferit adăpost unui preot greco-catolic prigonit de autorităţile comuniste care nu mai tolerau decât credinţa ortodoxă.

 

Securitatea a aflat şi Tiberiu a fost condamnat – în 1951 – la 10 ani de temniţă. Timp de un deceniu, a cunoscut închisorile din Transilvania, iadul din Baia Sprie şi Gherla. Apoi a fost deportat în Bărăgan.

Cornelia se trăgea dintr-o familie de moşneni din Argeş şi a plătit pentru refuzul familiei de a-şi preda pământurile către cooperativele agricole de producţie. A fost obligată să ia drumul Bărăganului.

 

„Când s-au întâlnit, el lucra ca tâmplar într-o fermă a PCR, iar Cornelia îngrijea de găini. Pentru că păsările nu îşi făcuseră «norma» de ouă stabilită de politrucul lagărului, Cornelia nu a primit bonul, fără de care deportaţii nu aveau dreptul la hrană. Tiberiu i-a cedat fetei raţia sa de mâncare”, povesteste fiul lui Tiberiu, părintele Mircea Marţian. Cei doi tineri s-au împrietenit şi s-au căsătorit. La puţin timp după amnistierea deţinuţilor politici, cei doi s-au mutat la Turda, în chirie, pentru că bunurile familiei Marţian fuseseră confiscate. La foarte scurt timp s-a născut primul copil – Emilia, rod al iubirii din lagărul de concentrare din Bărăgan.

 

„Recunoştiinţa” a ajuns la înmormântarea sa

 

Tiberiu a muncit multă vreme într-un magazin de tip Gostat. A fost hirotonisit clandestin şi „pe ascuns” îndeplinea rolul de preot. După 1989, a redeschis un număr de şapte parohii greco-catolice. În 2003, când s-au aniversat 150 de ani de la întemeierea „Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla”, Papa Ioan Paul al II-lea l-a desemnat prelat papal onorar. Diploma de numire a ajuns în ziua înmormântării sale.

 

https://romanialibera.ro/lifestyle/food/nascut-detinut-politic-218043/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Dimensiunea duhovnicească a suferințelor din temnițele comuniste

 

Sfințenia coborâtă în realitatea palpabilă și apropiată nu se conservă solitar, ci se manifestă în deplină iubire și lucrare de comuniune, care mărturisește activ pe Hristos și Evanghelia Sa, cu demnitate și curaj. Într-o temniță a reeducării și îngenuncherii umanului, sfințenia este naturalul la care deținuții se pot raporta, pentru că distruge orice formă de coerciție, și invită la asumarea libertății. Sfințenia impune respect și frică, dar și dorință de a fi urmată ca model al vieții autentice, ca stare de împlinire a lucrării de asemănare cu divinitatea.

 

Wurmbrand este unul dintre cei care consemnează importanța omului duhovnicesc (având atributele anterior amintite), ca cel care poate să întărească, să impună smerenie, cumpătare, dar și să „instige” la curajul mărturisirii.

 

În această categorie, evocăm fragmentul în care pastorul luteran descrie înfruntarea între un preot ortodox și un gardian care încerca să-l umilească pentru exprimarea adeziunii sale, pentru credința în Dumnezeu. Descrie astfel: Căpitane, a continuat el, mi-e milă de tine. Noi avem adevărul, voi aveți cravașe. Noi avem dragoste, voi aveți gratii la celule. Violența și ura sunt un prea slab argument împotriva adevărului si dragostei. Dacă îi spânzurați pe toți profesorii de matematică si pe toți matematicienii din lume, cât ar face patru si cu patru? Tot opt ar face. Iar opt cu opt, tot șaisprezece. Nu poți schimba adevărul spânzurându-i pe cei ce spun adevărul. Dacă toți creștinii ar fi spânzurați, tot ar exista un Dumnezeu care este iubire. Și El este și Mântuitor; numele Lui este Iisus Hristos si mărturisindu-se Lui, un om se poate mântui. Și există și un Duh Sfânt și o ceată de îngeri împrejurul pământului. Și există un rai minunat iar voi nu puteți schimba adevărul. Aș vrea să pot reda tonul cu care a spus aceste cuvinte. Noi, ceilalți, am rămas de rușine pentru că și noi credeam în Hristos, nădăjduiam în Hristos, dar acest om îl iubea pe Hristos, așa cum Julieta trebuie să-l fi iubit pe Romeo; așa cum mireasa își iubește mirele.”[1]

 

Iubirea este jertfelnică, și prin mărturisirea adevărului produce în sufletele celor prezenți la actul de potență martirică, dorința de a trăi în comuniune de har, pentru că vederea celui care este dispus să moară pentru credința sa, generează pentru unii frică, pentru alții smerenie, dar și întărire, ori curaj. „Pastorul Richard Wurmbrand a mărturisit, în predicile și scrierile lui de după eliberare, că la penitenciarul de la Tg. Ocna el a văzut sfinți [2], afirmație care nu poate fi izvorâtă decât dintr-un suflet mișcat de trăirea ortodoxiei și de dăruirea totală a unora dintre cei închiși.

 

Chiar dacă botezul primit în închisoare nu a fost confirmat totuși, afirmațiile sale ulterioare cu privire la ortodoxie și cler au dovedit forme de apreciere și de evidențiere a „dreptei credințe” ca o treaptă ce trebuie atinsă.

 

Demnitatea credinței și discreția misiunii teologilor din închisoare s-au răsfrânt asupra scrierilor publicate de către pastorul Wurmbrand, care descrie suferințele și durerea preoților închiși, care n-au acceptat compromisul cu regimul comunist.

 

Misiunea în cazul pastorului luteran- s-a desăvârșit prin forma comuniunii, prin evidențierea unei autentice spiritualități creștine, aducătoare de har și izbăvire; puterea exemplului și a comportamentului autentic creștin devin cele mai eficiente forme de propovăduire.

 

Misiunea în închisoarea comunistă s-a configurat în forme diferite, care nu urmăreau convertirea celor din alte confesiuni la ortodoxie, ci mai mult propunea adeziunea către un comportament asemeni creștinismului primar. Celulele gulagului românesc au găzduit o viață religioasă activă, cu săvârșirea concretă de acte cultice (Sfânta Liturghie, Sfintele Taine), practicarea rugăciunii inimii, poezii mărturisitoare și atitudine jertfelnică, care au transfigurat detenția dintr-un lăcaș al umilirii într-unul al eliberării. Însuși paradoxul închisorii comuniste se conturează prin reevaluarea sensului suferinței și al durerii, ca asumare a „crucii”, care deși te îngenunchează, nu te doboară, ci te pregătește pentru „înălțare”. Viziunea regimului comunist de reformare a omului vechi și inventare a omului nou pe fundalul ideologiei marxiste nu a fost împropriată de deținuții care au rămas fideli ortodoxiei.

 

În România, socialismul a fost impus folosind presiunea tancurilor sovietice și a loviturilor de stat, de un grup fidel Moscovei și planurilor sale hegemonice. După 23 August 1944, România intră într-un proces de reformă generală, clasa politică este „ocupată” de comuniști, teoriile economice sunt imitații ale celor rusești, practicile sociale folosesc tiparul „învingătorilor de război”. Referitor la Biserica Ortodoxă Română (considerată unul dintre cei mai importanți formatori de opinie), Partidul Comunist  va încerca să-i câștige obediența prin șantaj, prin încarcerarea preoților și teologilor care se opuneau sistemului, prin presiuni constante asupra mediului monahal etc. Reeducarea omului vechi se putea desfășura doar prin controlarea instituției păstrătoare de valori și principii la care acesta face adeziune, adică Biserica. Martirajul preoților în gulagul românesc este unul important, în contextul în care peste 3000 de clerici au fost întemnițați.

 

Principala acuză adusă era aceea de legionarism, o formă prin care regimul își legitima acțiunile opresive, considerând pe cei închiși ca și „dușmani ai poporului”, ce folosesc politici naționaliste extremiste și o colaborare cu fascismul. Pentru această acuzație, cel considerat vinovat primea condamnarea la închisoare, încarcerat fiind în unele dintre cele mai „grele” penitenciare din „blocul comunist”. Poezia este o formă de artă folosită în temniță, prin care sufletul gusta din frumusețile efortului intelectual, metodă de eliberare din mediul mizer și inuman. Concentrarea minții în poezie era adusă uneori până la identificarea cu rugăciunea. Creațiile lui Radu Gyr și Nichifor Crainic sunt cele mai cunoscute, recitate de către deținuți și scrise pe coji de săpun, rostite prin „telefoanele murale” pentru a întări pe cei în suferință.

 

Alături de poezie amintim predicile și conferințele, pe care teologii le țineau în celule, acolo unde se afla „aruncată” elita interbelică (profesori, medici, scriitori etc.) și care se desfășurau pe o configurație asemănătoare celei de la Rugul Aprins.

 

Ortodoxia nu poate exista fără legătura cu Euharistia, adică nu poate fi Biserică fără Capul ei, Mântuitorul Hristos. În celulele „gulagului românesc” preoții au slujit Sfânta Liturghie, folosind pâine, apă și uneori vin (de la infirmerie), împărtășind pe cei care trecuseră prin Taina Spovedaniei sau pe bolnavii ce se aflau pe patul de moarte. Această practică apropia pe cei întemnițați de o trăire asemeni creștinismului primar, chemând la o viețuire ortodoxă autentică care crea un paradox: o fericire fără margini într-un loc în care pragul umanului era desființat. Sfânta Taină a Spovedaniei era instrumentul prin care creștinul, nu doar că se reconcilia cu Dumnezeu, ci se împăca cu sine pentru a experia bucuria harului.

 

Un instrument de misiune ortodoxă în închisoare a fost rugăciunea, care este canalul de comunicare al omului cu Dumnezeu, dar și mod de relaționare a omului cu om. În gulagul comunist, rugăciunea are forță eliberatoare și izvorâtoare de nădejde, ridicând ființa umană peste starea degradării sale, aducând demnitate, dar și eliberare de zidurile care îngrădesc trupul. „Rugăciunea inimii” este o practică a sfințeniei, evidențiind starea duhovnicească la care cel ce o practică a ajuns; și pentru că erau mulți cei care se adânceau în aceasta, credem că viața religioasă din pușcăriile socialismului românesc a fost consistentă și autentică. Starea se datorează misiunii preoților, teologilor și credincioșilor care au reușit prin puterea exemplului personal să „convertească” pe colegii de celulă la drumul ortodoxiei. Exemplul intim este cea mai puternică armă misionară, pentru că este expresia iubirii sincere, a credinței și a nădejdii, mișcând în sufletele celor prezenți  dorința de pocăință și comuniune cu Hristos.

 

Propovăduirea ortodoxiei nu se produce ca o sancționare a credinței celuilalt, ci ca o descoperire prin calea îmbrățișării „bagajului dogmatic” cu greutatea exemplului personal. Acceptarea participării la rugăciune, împărtășirea de Sfinte Taine (exemplu Sfânta Taină a Spovedaniei), dar și săvârșirea unor gesturi simbolice în interiorul vieții de celulă, evidențiază că misiunea în închisoarea comunistă a fost un act natural și delicat, ca răspuns firesc la porunca iubirii.

 

[1] Ibidem.

 

[2] Ioana IANCOVESCU, Părintele Voicescu, Un duhovnic al cetăţii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 31 apud. Din temniţe spre sinaxare, Despre mucenicii prigoanei comuniste, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 144.

 

///////////////////////////////////////

 Amintiri din temniţele comuniste – Alexandru Paleologu 

 

Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.

 

Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.

 

Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.

 

Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.

 

Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

 

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro

 

’’Dacă nu făceam închisoare cred că rămâneam un filfizon. Aşa sunt şi acum , tot filfizon la bătrâneţe, dar nu numai atâta. Pe urmă, închisoarea, adică coloniile penitenciare, oferă o ocazie extraordinară de a vedea grotescul şi comicul în stare pură. Adică ai un spectacol despre om, de un rizibil şi de un grotesc şi de o bufonerie formidabilă, absurd ca în Artistofan sau marii comici ai lumii. Şi dacă ai darul râsului şi de a percepe derizoriul, e salvator! Singurul talent mare pe care ştiu că îl am, e de a decela derizoriul din viaţă. Şi acolo e o ocazie extraordinară, te poţi amuza fantastic! E diferit de aşa numita ta suferinţă şi e foarte importantă relaţia ta cu punerea în suferinţă şi cât de personală ţi-e relaţia asta. De aceea eu evit să vorbesc mereu de fraţi de suferinţă şi evit să fac din perspectiva închisorii, exact sălaşul sufeinţei propriu – zise. Poţi să suferi oricând şi oriunde , nu neapărat în închisoare. Poţi să fi şi foarte fericit. Am cunoscut clipe de fericire în închisore, şi nu puţine, şi nu scurte. ’’

 

Alexandru Paleologu obișnuia să spună că cele două noroace ale vieții sale au fost cei cinci ani de clandestinitate de la Câmpulung, în compania lui Constantin Noica, urmați de tot atâția de detenție politică, petrecuți, în mare parte, în companii la fel de selecte. Nu a fost singurul deținut politic care a considerat anii de pușcărie drept o perioadă de formare intelectuală. Și, oricum, Alexandru Paleologu avea înzestrarea de a rosti paradoxuri, fiind, totodată, atât de coerent și de convingător în demonstrațiile sale, încât te aducea în situația de a-ți lăsa deoparte propriile păreri și de a-i da dreptate. A fost condamnat în 1959, la 14 ani muncă silnică, în procesul Noica-Pillat, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale” și eliberat în 1964, în urma decretului de grațiere a deținuților politici.

 

https://www.radioromaniacultural.ro/amintiri-din-temnitele-comuniste-alexandru-paleologu/

 

///////////////////////////////////////

 

Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul

 

 

Peste 200 de oameni au solicitat în ultimii ani Tribunalului Hunedoara daune pentru suferinţele îndurate în timpul regimului comunist. În majoritatea cazurilor, instanţa a constatat caracterul politic al condamnărilor, dar nu a dispus acordarea unor compensaţii. Relatările consemnate în dosarele de despăgubiri prezintă o imagine mai puţin ştiută, terifiantă, a sistemului de opresiune. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: feme… Călăul prizonierilor sovietici din lagărul Crăciuneşti. Povestea „torţ…  Tainele cimitirului evreiesc din Hunedoara. Monumentul ciudat, v… În ultimii ani, la Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate peste 200 de dosare având ca obiect solicitarea unor despăgubiri în baza Legii 221/2009, privind acordarea unor compensaţii echitabile celor ce au fost persecutaţi de regimul comunist. În majoritatea cazurilor, solicitanţii nu au primit daune pentru suferinţele îndurate de ei sau de familiile lor, legea având prevederi declarate ulterior neconstituţionale. Dosarele înregistrate la tribunal au scos însă la iveală o faţă mai puţin cunoscută a regimului comunist, cea a sistemului său de opresiune. Suferinţele lui Wurmbrand Printre cei care au ajuns în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara şi au cerut daune pentru suferinţele înaintaşilor lor, petrecute în timpul regimului comunist, s-a aflat Michael Wurmbrand, fiul fostului pastor şi scriitor Richard Wurmbrand (1909 – 2001). Familia Wurmbrand a solicitat recunoaşterea caracterului politic al urmăririi pastorului de către organele de securitate, a opresiunilor îndurate în timpul regimului, precum şi ca statul român să fie obligat la despăgubiri morale în sumă de 1.000.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral pricinuit prin condamnarea tatălui (Richard Wurmbrand) şi de 200.000 euro pentru privaţiunile politice exercitate asupra mamei sale (Saina Wurmbrand). „Tatăl reclamantului, Wurmbrand Richard, datorită crezului său politic a făcut parte, din convingere, dintre primii activişti ai Partidului Comunist, încă din anul 1924, ajungând în atenţia siguranţei Statului din cadrul Poliţiei Timişoara. Aflat în acea conjunctură, acesta a fost forţat şi şantajat să divulge membrii organizaţiei comuniste din Banat, atrăgându-şi astfel oprobriul  comuniştilor, care l-au persecutat atât pe el cât şi pe familia sa. Ulterior, Richard Wurmbrand s-a creştinat, devenind pastor evanghelic, propovăduind credinţa creştină şi luptând împotriva comunismului, prin orice mijloace şi pe toate căile. A devenit ţinta furiei oarbe a aparatului de represiune comunist care nu a precupeţit nici un efort să-l umilească, să-l chinuie purtându-l 14 ani prin puşcărie. Prin Decizia nr.2220/1950 a Curţii Bucureşti, Richard Wurmbrand a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani de muncă silnică şi confiscarea întregii averi, fiind arestat la data de 29 februarie 1948. În urma admiterii recursului în supraveghere declarat de Procurorul general al RPR, prin schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina sa din crimă contra umanităţii în crimă de o activitate intensă contra clasei muncitoare, Richard Wurmbrand a fost condamnat la 25 de ani de temniţă grea. A fost eliberat la 28.07.1964 ca urmare a Decretului de graţiere nr.411/1964. Instanţa a reţinut că atât pe durata anchetelor penale la care a fost supus, cât şi ulterior, pe perioada executării pedepsei Richard Wurmbrand a fost bătut cu bestialitate, înfometat, umilit, fapt ce a condus la îmbolnăvirea sa de TBC osos. Acesta a fost dus în aşa zisa morgă a Penitenciarului unde stăteau condamnaţii muribunzi, unde a fost ţinut doi ani. Şi cu toate acestea, datorită tăriei de caracter şi a profundei sale credinţe, tatăl reclamantului a supravieţuit calvarului închisorilor comuniste, reuşind în cele din urmă să emigreze în Statele Unite ale Americii”, se arată în dosar. Soţia pastorului a fost internată într-o colonie de muncă, pe durata a doi ani, iar fiul Michael a avut de pătimit de pe urma necazurilor părinţilor săi. Tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării lui Richard Wurmbrand şi a internării soţiei sale, dar a respins pretenţiile civile ale reclamatului. A murit în închisoare după ce a înjurat partidul Au fost cazuri în care statul a fost obligat la plata unor despăgubiri materiale către urmaşii victimelor opresiunii. O femeie din Orăştie a relatat că bunicul ei şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în închisoare, condamnat pentru că ar fi înjurat regimul comunist. Nicolae M. a fost arestat în septembrie 1957, la câteva zile după o altercaţie cu un miliţean. „S-a reţinut în sarcina lui acestuia că Nicolae M., născut în 1900, a fost desemnat în seara zilei de 27 august 1957 să efectueze paza la batoza din arie, iar acesta, în loc să îşi îndeplinească însărcinarea primită, s-a dus la o cârciumă, unde a consumat băuturi alcoolice. Căutat fiind de şeful de post de miliţie, Nicolae a declarat că nu face pază la batoza statului, motiv pentru care a fost amendat contravenţional, situaţie în care a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie şi l-a înjurat pe miliţian şi regimul comunist, reţinându-se astfel, că acesta, prin atitudinea sa a făcut propagandă pentru schimbarea ordinei sociale existente. Ulterior, în timpul executării pedepsei, Tribunalul Suprem al RPR a casat hotărârile de condamnare de 3,6 ani de închisoare, majorându-se pedeapsa lui M.N. la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea totală a averii acestuia, reţinându-se că fapta sa prezintă pericol pentru securitatea statului, astfel că se impune o pedeapsă mai mare. În urma regimului de detenţie foarte dur, care viza practic exterminarea fizică a deţinuţilor politici, bunicul reclamantei a decedat în Penitenciarul Gherla, la data de 5 noiembrie 1959”, se arată în dosar. Instanţa de fond a constatat caracterul politic al condamnării şi a stabilit ca statul român să plătească daune de aproape 70.000 de lei pentru averea confiscată. Deportaţi în URSS Peste 40 dintre procesele prin care au fost solicitate despăgubiri prin Legea 221/2009 au fost deschise de hunedoreni care în perioada 1945 – 1949 au fost deportaţi în lagărele de muncă din URSS, în regiunea minieră Dombas. În cele mai multe dintre cazuri, victimele opresiunii au fost etnici germani din oraşele Văii Jiului, transportaţi pentru a munci „la reconstrucţia URSS”. Pentru câţiva ani aceştia au lucrat şi au trăit în condiţii foarte grele, în lagărele Ucrainei, au suferit de foame, de frig, de lipsa condiţiilor de igienă şi de asistenţă medicală, fiind duşi şi aduşi de la lucru sub pază militară, trăind adăposturi înconjurate cu sârmă ghimpată. Două hunedorence de etnie germană a solicitat instanţei, pe lângă recunoaşterea caracterului politic al deportării bunicilor şi mamei sale în URSS, în perioada 1945 – 1947 şi despăgubiri de două milioane de euro. „Bunicii materni şi mama reclamantelor au fost iniţial internaţi în lagărul de concentrare de la Târgu Jiu, fiind luaţi de la domiciliul lor de către jandarmi şi duşi cu forţa în vagoane de  animale, de unde au fost transportaţi în lagăr. Acolo condiţiile de viaţă erau foarte grele în sensul că nu li se oferea hrană, nu au avut posibilitatea să se spele, fiind izolaţi de restul lumii. De acolo în data de 13 ianuarie 1945 au fost trimişi în fosta URSS unde după câteva luni, Schinnerl O. a decedat. Cazarea s-a făcut în nişte bărăci neîncălzite, fără posibilităţi de menţinere a igienei, hrana primită fiind proastă, iar condiţiile de muncă forţată fiind grele, aceştia, lucrând în agricultură şi în mină de cărbune. Mama reclamantelor a rămas cu profunde traume psihice evitând în permanenţă să vorbească despre cele trăite. Nici tatăl reclamantelor nu a avut o viaţă mai uşoară fiind şi el deportat în aceleaşi condiţii în fosta URSS”, se arată în dosar. Urmaşii altei hunedorence de etnie germană au solicitat daune de 290.000 de euro, pentru traumele similare suferite de femeia deportată în URSS. „Mama reclamantului în data de 16 ianuarie 1945 şi împreună cu alţi cetăţeni români de etnie germană a fost dusă cu forţa în trenuri de marfă (top bow-vagon), călătorind în condiţii groaznice timp de 21 de zile, până în oraşul Djerjinsk, regiunea Dombas din fosta URSS. Ajunsă la destinaţie, mama reclamantului a fost cazată în lagărul Makievka, împrejmuit cu două garduri de sârmă ghimpată şi păzit de NKVD. În acest lagăr de muncă locuiau câte 40-60 de persoane într-o încăpere mizeră din barăci improvizate cu pereţi făcuţi din câte două scânduri cu rumeguş în mijloc, sigurul mijloc de încălzire fiind câte o sobiţă cu cărbune pe coridor, cu care se încălzeau doar pereţii. Din lagăr, erau escortaţi sub pază armată până la locul de muncă, care era mina de cărbune din apropiere, unde se lucra cu târnăcopul şi lopata. Din cauza acestor condiţii inumane, mulţi dintre cei deportaţi au murit, iar majoritatea au rămas cu sechele fizice sau psihice pentru tot restul vieţii, mama reclamantului fiind repatriată după aproape 5 ani, la finele anului 1949, cu un transport de bolnavi, având tifos”, se arată într-un alt dosar. Povestea rebelului ucis de comunişti O poveste aparte este cea a unui comerciant rebel din Deva, împuşcat de autorităţile regimului comunist, la o reconstituire. Fiul său au cerut, fără succes, daune morale de 150.000 de euro, în schimb a obţinut dovada că Ioan G. a fost victimă a regimului de opresiune. „Tatăl reclamantului, numitul Ioan G., a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru infracţiunea de complicitate la insurecţie armată, reţinându-se în sarcina sa, că în ziua de 22 ianuarie 1941, înarmat cu o puşcă mitralieră YB a luat parte la ocuparea Chesturii Poliţiei din Deva, activând intens în rândurile rebelilor legionari la ocuparea locurilor publice din oraş. A mai fost condamnat în 1948 pentru fals, reţinându-se că infracţiunea a fost săvârşită în scopul ridicării sumei de 70.000 lei de la Banca „Casa de păstrare”, prezentând o combie în alb”, se arată în documente. Rebelul din Deva a avadat însă din Penitenciarul Oradea, ar fi făcut câteva spargeri şi ar fi jefuit doi factori poştali, acuzaţii nedovedite din probele administrate în cauză. „Pentru a se sustrage de la sancţionarea faptelor sale a dispărut de la domiciliu, stând fugar prin păduri, fiind identificat în cele din urmă în podul unei şuri. A fost înconjurat şi somat să se predea, iar in urma unui schimb de focuri a fost iniţial rănit prin împuşcare în maxilarul inferior, iar apoi s-a predat întrucât nu mai avea puterea să tragă. Ulterior lui Ioan i s-a solicitat să participe la o reconstituire a locului pe unde a traversat răul Mureş, ocazie cu care a fost împuşcat mortal, motivându-se că ar fi încercat să fugă printr-un lan de porumb”, se arată în dosar.

Vă recomandăm şi:  Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre Un document cu caracter secret în anii 1960, păstrat în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, oferă informaţii preţioase şi mai puţin ştiute despre istoria recentă a Hunedoarei. La sfârşitul anilor 1950, autorităţile din Hunedoara se confruntau cu o situaţie ieşită din comun: oraşul devenise supraaglomerat, iar în ciuda investiţiilor masive, administraţia făcea faţă cu greu creşterii populaţiei. Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută. Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri… Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi

 https://adevarul.ro/locale/hunedoara/marturii-terifiante-despre-opresiunea-comunism-pastorul-inchis-doi-ani-morga-chiaburul-mort-temnita-injurat-partidul-1_576b15b95ab6550cb834052e/index.html

 

///////////////////////////////////////

Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă

 Mii de români au sfârşit în temniţele regimului comunist iar unele din vechile închisori păstrează amintirile unor atrocităţi greu de descris.

 

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ

Atrocităţile celor mai temuţi torţionari ai regimului comunist: „Un tâ… Peste 500.000 de români au fost arestaţi şi întemniţaţi în primele decenii ale regimului comunist pe motive politice. Mulţi dintre ei au avut neşansa să fie găzduiţi în adevărate lagăre ale umilinţei şi morţii. Cele mai şocante mărturii vorbesc despre cruzimile săvârşite asupra deţinuţilor politici de la Piteşti şi Aiud şi suprimarea elitelor aduse la Sighet. Zarca Aiudului Penitenciarul Aiud a fost înfiinţat la mijlocul secolului al XVIII-lea, însă din primele decenii de comunism a devenit un loc cunoscut pentru atrocităţile la care au fost supuşi deţinuţii politici, opozanţi ai regimului. Aici au fost trimişi condamnaţii legionari, cei acuzaţi de crime de război, intelectuali, bancheri, chiaburi, moşieri şi industriaşi. Cel mai temut loc din Aiud a fost Zarca, o clădire veche care ofera condiţii minime de supravieţuire deţinuţilor. Regimul ei includea înfometarea, frigul şi umezeala din celule, izolări, lanţurile şi reprize de tortură. Zilnic, în anii 1940 şi 1950, potrivit unor mărturii ale foştilor condamnaţi, în Aiud mureau 6 – 7 oameni. „Anul 1950 a însemnat poate cea mai grea perioadă de-a lungul existenţei acestei temniţe. Exceptând camerele mari, cele 312 celule erau populate până la refuz de către cei peste 2.400 deţinuţi, câte 8 în fiecare celulă, întinşi direct pe duşumea, aşa fel să nu mai rămână nici o palmă de loc neocupată”, scria Grigore Caraza, în volumul Aiud însângerat. Iadul elitelor Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897, iar din 1948 temniţa din nordul ţării a devenit loc de detenţie al opozanţilor regimului comunist.  În mai 1950 au fost aduşi aici peste o sută de demnitari români: foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Au urmat alte loturi de „duşmani ai poporului”, printre care s-au numărat zeci de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Între victimele închisorii Sighet au fost mari personalităţi ale României interbelice: Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, Dimitrie Burilleanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) şi Aurel Vlad. Între anii 1950 şi 1955 nu s-au întocmit acte de deces, pentru cei peste 50 de condamnaţi care au decedat decedaţi (un sfert din numărul deţinuţilor politici de la Sighet) iar familiile lor nu au fost înştiinţate. Potrivit unor mărturii, deţinuţii erau privaţi chiar şi de privilegiul de a privi pe fereastră, iar carcerele în care erau aruncaţi, cu nume de „neagra” şi „sura” nu aveau ferestre. În 1977 închisoarea a fost dezafectată, iar acum clădirea ei a devenit muzeu memorial. Fenomenul „Piteşti” Închisoarea Piteşti a fost în anii 1950 locul unuia dintre cele mai monstruoase experimente din timpul regimului comunist: „reeducarea prin tortură” a deţinuţilor politici, mulţi dintre ei fiind tineri şi studenţi care îşi manifestaseră adversitatea faţă de comunişti sau apartenenţa la doctrina legionară. Eugen Ţurcanu (1925 – 1954), unul dintre cei mai faimoşi torţionari ai anilor 1950, ar fi fost ales să pună în practică, prin tortură, experimentul  „reeducării”. „Dezumanizarea (reeducarea) studenţilor a început pe data de 15 mai 1949, la camera 1 corecţie, prin atacul lui Ţurcanu şi al bandei lui asupra celor 20 de studenţi medicinişti din cameră. Atacul s-a dat în complicitate cu administraţia închisorii. Timp de câteva săptămâni, studenţii au fost torturaţi zi şi noapte, fără întrerupere, până când, rând pe rând, au căzut. Creierele le-au fost şterse, ei au fost imbecilizaţi şi transformaţi in bestii, în roboţi, care executau ordinele lui Ţurcanu cu o conştiinciozitate şi fidelitate de neimaginat. În felul acesta, Ţurcanu şi-a creat o echipă de aproximativ 20-30 de ajutoare cu care a distrus în continuare, în formă de avalanşă, pe toţi studenţii până la ultimul”, scria Octavian Voinea, în volumul „Masacrarea studenţimii române”. Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul, însă torţionarii din Piteşti apelau şi la metode care întreceau prin sadism orice imaginaţie. Jilava – locul umilinţei Veche de peste un secol, închisoarea  Jilava are o istorie zbuciumată. A fost loc de detenţie pentru mii de ţărani arestaţi în timpul Răscoalei de la 1907, apoi închisoare militară şi a prizonierilor de război, iar în 1940 a fost locul unuia dintre masacrele cele mai odioase comise legionari. În 26/27 noiembrie, în celulele de la Jilava au intrat grupuri de legionari înarmaţi, care au ucis 64 de deţinuţi politici, foşti demnitari şi funcţionari de stat. A devenit, în anii de comunism, unul dintre centrele de detenţie pentru deţinuţii de drept comun cu pedepse aspre, dar şi pentru deţinuţii politici. „Jilava este închisoare subterană, la o adâncime apreciabilă, iar deasupra ei creştea iarbă şi păşteau vitele. Ca paznici gardieni, fuseseră concentraţi acolo cei mai cruzi oameni din celelalte închisori din ţară. Regimul era înfiorător. Într-un salon de 30-35 de locuri, erau înghesuiţi 150, 180 şi chiar 200 de condamnaţi. Oamenii stăteau în şezut, ocupând fiecare centimetru pătrat, dormind chiar şi pe sub paturi. Pereţii erau groşi de 2 metri, ferestrele aveau obloanele bătute în cuie, iar paturile de fier erau suprapuse pe patru rânduri. Din cauza căldurii care se făcea acolo, deţinuţii stăteau în pielea goală, uzi de transpiraţie, leşinau foarte des iar cei bolnavi de inimă treceau ca fulgeraţi pe lumea cealaltă. Neavând loc unde să dorm, m-am culcat pe pervaz, cu capul înspre geam. În cameră, era un butoi metalic, de circa 200 litri, fără capac, unde bieţii de noi, urcaţi pe un postament, ne făceam nevoile, rând pe rând, înfruntând jena faţă de ceilalţi. Nu ni se dădea hârtie igienică sau ziare de teamă să nu le folosim la scrierea unor mesaje. Mirosurile pestilenţiale deveneau insuportabile, mai ales vara, iar tineta era evacuată la 2-3 zile, în acest fel adăugându-se încă o atrocitate la celelalte deja existente”, relata Grigore Caraza, în volumul „Aiud însângerat”. Teroarea de la Gherla Veche din toamna anului 1785, când din ordinul împăratului Iosif al doilea, vechea cetate de la Gherla a fost transformată în închisoare, Gherla a fost până în 1964 loc de detenţie pentru opozanţii reginului comunist. Aici au fost încarcerate o mulţime de personalităţi ale românilor, printre ele numărându-se Richard Wurmbrand, Justin Pârvu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu şi Vasile Voiculescu. Unul dintre locurile de temut ale sale erau carcerele „inventate” de colonelul Petru Goiciu. „În ticăloşia de care era stăpânit a inventat la Gherla nişte carcere de dimensiunea unui coşciug, în care deţinuţii pedepsiţi trebuia să stea în picioare pînă la şapte zile. Mulţi au decedat în carceră sau după ce au scăpat de acolo”, relata Octavian Voinea, în volumul „Masacrarea studenţimii române”, de Gheorghe Andreica. Chinuirea deţinuţilor politici se făcea permanent, fie prin lipsa de mâncare sau alimente, fie prin bătaia ce se aplica, fără motiv, numai din dispoziţia de a tortura pe cei lipsiţi de orice apărare, relata Cicerone Ioniţoiu, autor al volumului „Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III”. „De dimineaţa, până seara, nu aveai dreptul să stai întins pe pat, ci numai la marginea lui, cu ochii la uşă, sau să te plimbi. Atunci când ieşeai la plimbare trebuia să treci fuga, printre bâtele miliţienilor, pentru a nu fi lovit. Tinerii scăpau mai uşor, dar bătrânii care nu puteau fugi erau bine ciomăgiţi, în hazul brutelor”, rememora autorul. Vă recomandăm şi: Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

 

 

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cele-mai-sinistre-temnite-comunism-locurile-mii-romani-fost-exterminati-tortura-umilinta-1_5b3b8a2fdf52022f75cfe483/index.html

 

///////////////////////////////////////

 

Să ne amintim de Belmondo. Zece replici memorabile din filme

de EDUARD SEBASTIAN  

 

Jean-Paul Belmondo. Peste 90 de filme. 25 de filme produse. 88 de ani. Iată zece replici memorabile din filmele sale.

 

 

 

– „A bout de soufflé/Cu sufletul la gura”, de Jean-Luc Godard (1960): „Dacă nu-ți place marea, dacă nu-ți plac munții, dacă nu-ți place orașul … du-te dracului!”

 

– „Un singe en hiver/O maimuță iarna”de Henri Verneuil (1962): „O paella fără crustacee este ca un copan fără usturoi, un escroc fără rozetă: ceva care îi displace lui Dumnezeu!”

 

– „L’Homme de Rio/Omul din Rio”, de Philippe de Broca (1964): „Părăsirea țării sale, a familiei sale, a armatei sale, a prietenilor săi, traversând oceanele pentru a vedea o fetiță care se aruncă în zgomotul de oale și tigăi, asta pare pentru tine normal? ”

 

– „Cent mille dollars au soleil/100.000 de dolari la soare”, de Henri Verneuil (1964): „Când cele 130 de kilograme spun anumite lucruri, cele 60 de kilograme le ascultă”.

 

– „La sirène du Mississipi/Sirena de pe Mississipi”, de François Truffaut (1969): – Jean-Paul Belmondo: „Când mă uit la tine, este o durere” – Catherine Deneuve: „Totuși ieri ai spus că este o bucurie” – Jean-Paul Belmondo: „Este o bucurie și o suferință”.

 

– „Borsalino/Borsalino”, de Jacques Deray (1970): – Alain Delon: „François, de ce pleci?” – Jean-Paul Belmondo: „Pentru că suntem doi”.

 

– „Docteur Popaul/Doctorul Popaul”, de Claude Chabrol (1972): „M-am săturat să fiu iubit pentru mine, aș vrea să fiu iubit pentru banii mei”.

 

– „Flic ou voyou/Polițist sau delicvent”, de Georges Lautner (1979): „Știu că nu l-ai omorât pe celălalt prost! Dar ai avut și alții împușcați, oricum! Cei douăzeci de ani pe care îi vei lua, este mica medalie a muncii pe care ți-o vom oferi. ”

 

– „Le Gignolo”, de Georges Lautner (1980): „Știi care este diferența dintre un escroc și un hoț? Un hoț, din când în când, se odihnește”.

 

– „Itinéraire d’un enfant gate/Viața unui copil rasfățat”, de Claude Lelouch (1988): „Cel mai bun mod de a-i face pe oameni să creadă că știi că totul este să nu să pari niciodată surprins. Deoarece, adesea, dacă ai o față de om surprins, este un defect (…) Este uimitor, dar nu ar trebui să te surprindă ”.

https://editiadedimineata.ro/sa-ne-amintim-de-belmondo-zece-replici-memorabile-din-filme/

///////////////////////////////////////

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, la 118 ani de la naștere

de EDUARD SEBASTIAN  

Parcă mai ieri auzeam “Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare.” Și câte și mai câte.

 

Se poate spune că Țuțea trăiește prin citatele și cugetările sale. Unele dintre ele au rămas, s-au transmis, chiar dacă uneori avem senzația că ne scapă numele autorului.

 

Acum 118 ani…

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902, la Boteni, în judeţul Muscel (azi în județul Argeș), în familia preotului Petre Bădescu (1859-1925).

 

Între anii 1923 – 1926, a frecventat cursurile Facultăţii de Drept a Universității din Cluj, unde, în 1929, și-a susținut și doctoratul în drept administrativ, cu calificativul Magna cum Laudae.

 

Inițial, Țuțea devine simpatizant al comuniștilor, dar ulterior aderă la Mișcarea Legionară. Este arestat cu ocazia Rebeliunii, apoi eliberat.

 

În 12 aprilie 1948, Țuțea este arestat, fiind închis, fără proces, la Ocnele Mari, iar mai apoi la Jilava. Acuzațiile care i se aduceau erau de spionaj în favoarea anglo-americanilor.

 

În anul 1953 este eliberat, însă după doar trei ani este din nou arestat, sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale şi este condamnat la zece ani de închisoare. În anul 1959, va fi însă judecat din nou, pedeapsa, de data aceasta, fiind de 18 ani de muncă silnică şi 8 ani de degradare civică.

 

În august 1964, Petre Ţuţea va fi eliberat în urma amnistiei generale, urmând să trăiască de aici înainte, din sume provenind din ajutorul social.

 

De la eliberarea din închisoare, până la sfârşitul vieţii, Ţuţea va trăi extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, fiind ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc pentru el și mâncare de la Casa Scriitorilor.

 

După 1989, întreaga ţară descoperea un orator remarcabil, care până atunci fusese cunoscut doar unui cerc restrâns de admiratori, iar reprezentanţii media se vor înghesui să realizeze interviuri şi documentare cuprinzând aspecte privind viaţa şi gândirea filosofului Petre Ţuţea.

 

Inutil să mai amintim că, după eliberare, până în 22 decembrie 1989, Ţuţea va fi sub permanenta urmărire a Securităţii, scrie Rador.

 

Să facem o recapitulare. Dacă auziți așa ceva, este Țuțea.

 

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea: despre Kant și babele evlavioase

Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!

 

A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinții sunt creștini absoluți. Altminteri, creștinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

 

Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

 

Eu am citit „Critica raţiunii pure“ a lui Kant, ca student, şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de „Informaţia Bucureştiului“. Dar a trebuit să fac 80 de ani…

 

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

 

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea: despre Shakespeare, mântuire și Eminescu

Shakespeare, pe lângă Biblie, – eu demonstrez asta și la Sorbona – e scriitor din Găești.

 

Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuiește toată Academia Română ….

 

Fără nemurire și mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanța lui ideea nemuririi și mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia …

 

Eminescu, despre care Iorga spunea că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă „ideea platonică de român“, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.

 

Odată, în hol la Athanae Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. “Cu ce”? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Și atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

 

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea: despre Dumnezeu, biblie și tâmpiți

Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni.

 

Eu, în tinereţe, am fost un om de extrema stângă, iar la maturitate, de extrema dreaptă. Acum mă consolez cu calitatea mea de român întreg.

 

Aflarea în treabă este isprava omului neputincios.

 

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare.

 

Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.

 

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știință cum am eu nevoie de Securitate.

 

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea: despre șiretenie și atei

Când văd un om inteligent, mă simt de parcă aș face o baie!

 

Cred că Dumnezeu mă urăște, fiindcă dacă m-ar fi iubit m-ar fi făcut ateu.

 

I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. “Dar cum vă socotiți?” -“Popa”, zic.-” Și unde aveți parohia?” –”N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.”

 

Proștii au o sculă care le ține loc de inteligență – șiretenia.

 

A fost întrebat un țăran, în închisoare: “Ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea!” Zice: “nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie!”

 

https://editiadedimineata.ro/vorbe-memorabile-ale-lui-petre-tutea/

///////////////////////////////////////

 

Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”

 

 

Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre şi cu fesul de noapte pe cap.

 

Petre Ţuţea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel, (judeţul Argeş). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista “Stânga”.

 

Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice:Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali:Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar.

 

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

 

După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniţă trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari. După gratii ţine adevărate predici cu paralele între între Platon şi Hristos, între păgânism şi creştinism.  “Constantin Noica mi-a povestit că în inchisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment:«Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!» Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o proba supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei”, nota, în 1990, Andrei Pleşu. 

Petre Ţuţea a trecut testul timpului şi a cucerit reţelele de socializare. Astfel de poze sunt peste tot pe Facebook

 

Filozofie în Cişmigiu

 

Ţuţea a fost eliberat din închisoare în 1964, cu sănătatea şubrezită. Cu greu şi-a găsit o garsonieră la etajul opt al unui bloc de lângă parcul Cişmigiu, din Bucureşti. În parc practica un  tip de activitate didactică precum vechii filozofi greci:se plimba cu tinerii pe alei, învăţându-i diferenţa dintre lumina soarelui în amurg şi la răsărit, între prostie şi spirit, între necredinţă şi credinţă.

 

A publicat articole (majoritatea sub pseudonim) în revistele de cultură şi a supravieţuit datorită meselor gratuite de la cantina Uniunii Scriitorilor.

 

În tot acest timp a fost supravegheat în permanenţă de Securitate şi i s-a înscenat o delincvenţă, fiind arestat în holul unui hotel, sub învinuirea de speculă, nedovedită.

 

După decembrie 1989, cunoaşte o popularitate fulminantă. Primeşte în garsoniera sa zeci de ziarişti, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent:ţuţismul. Marian Munteanu, liderul Golaniadei din 1990, se declară un discipol al lui Ţuţea.

 

Petre Ţuţea publică mai multe cărţi, dar talentul lui nu e acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Ţuţea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.

 

Andrei Pleşu a scris despre popularitatea târzie a lui Ţuţea ca despre un ultim ghinion al vieţii lui:“I-a fost hărăzit să ajungă un personaj «mediatic» în faza crepusculară a evoluţiei sale, pe un fond de uzură fizică şi psihică greu de compensat fie şi printr-o excepţională înzestrare nativă”.

 

Ţuţea moare la 3 decembrie 1991, dimineaţa. Avea 89 de ani. Este dus de la Bucureşti la Boteniul natal cu o maşină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenţi la înmormântare susţin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.

 

De la stânga la dreapta şi apoi la centru

„Eram un prost – avea să declare Ţuţea la bătrâneţe – la vârsta la care Eminescu scria «Luceafărul», eu jucam ţurca marxistă”. Petre Ţuţea a fost un tânăr de stânga. Preluase o butadă a unui filozof francez:“Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. Trecerea lui Ţuţea la legionarism s-a petrecut în Germania. Acolo s-a întâlnit cu Nae Ionescu înfocat teoretician al dreptei româneşti din perioada interbelică. „Te-ai dumirit şi tu, Petreche”, i-a spus Nae Ionescu. Ţuţea a trecut astfel de la ateism la ortodoxism.

 

El a rămas în memoria multor români cu o comparaţie între creştinism şi ateism:“O babă murdară pe picioare, care sta în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu-baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.

 

Ţuţea a murit ca liberal. Cum a trecut la liberalism? A explicat într-unul dintre multele interviuri acordate după 1990. “Daca a urcat pana la mine ditamai animalul, din delicatete… i-am semnat adeziunea”.

 

“Animalul” pomenit de Ţuţea era Dan Amedeo Lazarescu, unul dintre iniţiatorii reînfiinţării PNL-ului după Revoluţie. Legenda spune că liftul nu a funcţionat în ziua cu princina, iar Ţuţea a fost înduioşat de efortul lui Lazarescu, care, la 72 de ani, urcase pe scări opt etaje pentru el.

 

”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa…”

Petre Ţuţea

 

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petre-tutea-am-stat-13-ani-in-temnita-pentru-un-popor-de-idioti

///////////////////////////////////////

 

Literatura română înainte şi după Revoluţie

 

Scris de Nicolae Breban în Editorial Din numărul: Nr. 03 / Martie 2022 1 martie 2022  

 

Cea dea şasea ediţie a podcastului Avangarda, cu Ionuţ Vulpescu aduce în prim-plan un dialog inedit cu scriitorul Nicolae Breban. Autor al unor capodopere ale prozei româneşti, ca Animale bolnave, Bunavestire sau În absenţa stăpânilor, al unor romane care au modificat fundamental poetica şi tipologia genului, ca Don Juan sau Drumul la zid, şi al unor cicluri ample ca Amfitrion şi Ziua şi noaptea, Nicolae Breban, deşi se autodefineşte drept romancier, este, în realitate, un autor complex. Pentru că este, concomitent, şi un nuvelist, dramaturg şi poet extrem de interesant şi autor al câtorva volume de eseuri şi memorii care au pus la încercare rutina şi stereotipurile în judecarea literaturii şi istoriei naţionale. Intervievat în urmă cu mai mulţi ani, scriitorul Nicolae Breban ne vorbeşte despre literatură, critică literară şi despre generaţiile creatoare de dinainte şi de după 1989. Vom afla, de asemenea, care sunt resorturile intime de creaţie ale scriitorului Nicolae Breban şi care sunt coordonatele vieţii şi ale caracterului omului Breban. Despre orgolii asumate şi false modestii evitate, despre rolul divinului şi al iubirii în procesul de creaţie al scriitorului, precum şi despre credinţă ne va vorbi un personaj important al lumii culturale autohtone, un nume mare al literaturii române, în cadrul unui dialog inedit, scos din arhiva personală a fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu.

 

 

„Scriitorul trebuie să aibă organ pentru relaţii”

 

 

Ionuţ Vulpescu: Cărui fapt îi datorează un scriitor notorietatea? Ce contribuie la consacrarea unui scriitor?

 

Nicolae Breban: Insistenţa în publicare. De aceea e greu deseori de diferenţiat între un scriitor cu adevărat talentat şi unul care e foarte prezent. Insistenţa înseamnă şi să ai organul acela pentru publicitate, pentru relaţii, pe care uneori scriitorul bun nul are. De aceea, în primii timpi, câştigă scriitorul care are acest organ pentru relaţii. Uneori se întâmplă cazuri dramatice, cum a fost cazul lui Bacovia, care navea organ pentru relaţii, acel organ care e folosit în managment, în comerţ, în lumea bancară, public relations. Săracul Bacovia, navea simţ pentru public relations şi de aceea, cu 40 de ani întârziere, critica şi publicul au descoperit că e un mare poet, la fel de mare ca Arghezi. Mai e un caz şi mai grav, însă acesta e explicabil că a murit tânăr, Blecher, care stătea ţintuit la pat. Acum ne dăm seama, după 40 de ani, că e un prozator de mâna întâi. Deci, insistenţa în publicare şi capacitatea de a crea relaţii în lumea literară contribuie la consacrarea unui scriitor. 

„Noi nu făceam instrumente ale propagandei” 

 Există o ruptură în literatura română după momentul 1989? Dumneavoastră vă datoraţi notorietatea ca romancier perioadei de dinainte de 1989.

 

Nu cred că e o ruptură. E o ruptură politică. Şi ea nu e atât de radicală precum părea în zilele Revoluţiei. De exemplu, o parte mare nu numai a structurilor socialiste, ceauşiste, dar şi a relaţiilor continuă şi azi. De aceea e şi atât de greu să se facă reformă, nu numai pentru că cei de la guvern nu sunt în stare să facă, dar nici lumea nu prea vrea să facă, pentru că foarte multă lume trăieşte încă în tipul de relaţie din comunism. Mergi undeva, ai un mic salariu, pe urmă te plimbi, nu faci nimic, vorbeşti la telefon de foarte mulţi bani, nu te interesează problemele de bilanţ ale întreprinderii, export, import etc. Nici în politică şi nici în administraţie nu sa creat acea cezură, acea ruptură radicală cu mentalitatea comunistă. În literatură eu nu văd niciun fel de ruptură acum, mai degrabă sa întâmplat ruptura la începutul anilor ’60. Întradevăr, sa produs o ruptură odată cu ieşirea din puşcărie a deţinuţilor politici şi odată cu primele măsuri de quasiliberalizare ale cenzurii, cu acel elan politic al rupturii parţiale a Partidului Comunist de Moscova, cu acele prime afirmări ale naţionalismului comunist românesc. Noi am profitat atunci, generaţia mea, numită „generaţia ’60”, dar generaţia ’60 a fost constituită din trei generaţii, de fapt. Era o generaţie literară, psihologic literară, care includea Cercul literar de la Sibiu (Ştefan Aug. Doinaş, Nicolae Balotă, Negoiţescu, Ovidiu Cortuş şi ceilalţi). Noi, şaizeciştii, şi cei mai tineri ca noi (Păunescu, Gabriela Melinescu, Constanţa Buzea), toate aceste trei paliere am debutat odată şi acest lucru a creat întradevăr o ruptură, nu atât în psihologia literară, ci în apariţiile editoariale şi, mai ales, publicistice. Mie mi se pare această ruptură – sau poate e un defect de perspectivă; eram eu tânăr atunci şi în afirmare – mult mai radicală atunci, mai interesantă, mai importantă şi eu cred că şi mai fertilă – a creat cărţi importante şi momente de resurecţie a spiritului şi de legătură a creaţiei autohtone cu ceea ce fusese interzis atâtea decenii (mai puţin în filosofie) – decât după ’90, când constat că nu sa întâmplat mai nimic, nu au apărut cărţi importante, nu au apărut curente noi. A apărut o generaţie nouă de tineri, nouăzeciştii, care, paradoxal, revin la ceea ce făceam noi în anii ’60, în polemică directă sau indirectă cu optzeciştii. Sigur, era o formă de evazionism, cum a scris Nichita, în 11 elegii, sau cum a fost romanul meu, În absenţa stăpânilor, lucrări care erau pur estetice, abisal estetice. Or, această abisalitate era resimţită nu numai de noi, ci şi de activiştii de partid din cultură, era resimţită ca o rezistenţă destul de activă şi de agresivă contra comandamentelor de atunci din dictatură, care era văzută ca un braţ al partidului, ca un instrument al propagandei. Noi nu făceam instrumente ale propagandei. Noi am deturnat această cultură de tip proletcultist întro cultură reală. Au apărut câteva voci mai degrabă oportuniste, ariviste, în planul culturii. E interesant că arivismul sa mutat din politică în cultură. De exemplu, un număr din Dilema, un număr extrem de nefericit eu nu regret că Dilema a publicat un număr în care discută mitologia din jurul lui Eminescu, mitul lui Eminescu, dar regret că nu a reuşit să adune nume mai responsabile, mai prestigioase. Al înjura pe Eminescu nu înseamnă neapărat să conteşti ceea ce e contestabil, adică tocirea, uzarea lui Eminescu prin şcoală, prin manuale şcolare proaste, în primul rând, abuzarea lui Eminescu făcută de un regim propagandistic, vulgar, materialist etc. Sunt câteva mici grupuri de scriitori în ţară care au nerăbdarea de a ajunge în prima linie şi care ne contestă pe unii dintre noi, cei mai vechi, însă nu o fac la modul corect, în mod loial, nu ne contestă din punct de vedere estetic. Eu aş fi curios să îmi fie contestate cărţile. Am auzit că e unul dintre tineri, Caius Dobrescu, un om inteligent, care a publicat o carte, Modernitatea ultimă – nam citito în care mi se pare că scrie şi despre romanele mele că sunt demodate. Nu ştiu dacă aduce argumente, nu ştiu dacă lea citit. Ştiu că acelaşi Caius Dobrescu a negat întro mică coloană la România literară trilogia mea, Amfitrion, şi mia mărturisit după aceea că na citito.

 

Nichita Stănescu e atacat virulent în aceeaşi carte, Modernitatea ultimă.

 

Nu mă îndoiesc şi că Dobrescu la citit pe Nichita şi la înţeles. Sunt părţi din Nichita dificil de înţeles pentru cel care nare o cultură înaltă. Mai ales că Nichita a scris Elegiile lui sub influenţa Elegiilor duineze, pe care leam disecat noi săptămâni la rând eu i leam tradus Laus Ptolemaei şi cărţile lui de substanţă, care propun o viziune, sunt dificil de înţeles pentru un intelectual român obişnuit cu lirica aceasta punctuală şi impresionistă. Există în generaţia ’80 grupul lui Gheorghe Crăciun, care şi el contestă, ar vrea să facă ceva. El e în siajul, se pare, al Şcolii de la Târgovişte, mai ales al lui Radu Petrescu, cu emulaţia pentru jurnal. E un fel de sanctificare a jurnalului, lucru care pe mine mă lasă puţin perplex, mai ales că vine din partea unor oameni inteligenţi, cum e Crăciun. Jurnalul nu poate înlocui romanul. Jurnalul este ceea ce este, o însemnare zilnică a unor stări fiziologice sau mentale, eventual cu unele comentarii fortuite cultural. Romanul, cum îl văd eu, e ca o catedrală, în sensul deceniului trei, anii ’20, romanul acesta de tip Proust, Thomas Mann, Joyce. Acesta nu poate fi înlocuit de un simplu jurnal, al unui om fie şi inteligent, şi fin, şi indignat de comunism. 

Revizuirea criticii. Un moment necesar

 

 

Mulţi critici au făcut din conceptul de revizuiri, concept lovinescian, un adevărat crez. Însă în ultimul timp, dacă nu mă înşel, chiar Contemporanul a lansat ideea de revizuire a criticii. Povesteaţi cum cronicarul Manolescu „mătura terenul” pentru afirmarea noilor romancieri, care erau tineri atunci. Cum se împacă afirmaţia cu ideea aceasta, care nu e a dumneavoastră, dar e contemporană, cu revizuirea criticii?

 

Da, e un punct de vedere lansat de câteva voci, mi se pare de Marin Mincu. Ţepeneag a fost primul care a spuso. Şi e o idee de bun-simţ. Şi Răzvan Voncu. Argumentul lor este că nu operele trebuie revizuite, ci părerea critică. Sigur că asta îi irită pe unii critici, pentru că îi pune pe ei în discuţie, judecăţile lor de valoare. Eu sunt de acord că e necesară această operaţie, să fie sine ira et studio, să fie făcută fără ură şi părtinire, pentru că era evident că în epocă, chiar unele scrieri de prima mână, scrieri critice să se fi lăsat înşelate de moment, de lipsa de perspectivă, de presiunea politică etc. Eu nu sunt indignat că Manolescu a scris cronici pozitive despre Dumitru Popescu. Aş fi mai enervat că Manolescu na înţeles unele cărţi ale lui Nichita Stănescu şi lea apreciat foarte grav. E mult mai grav pentru critică acest lucru lipsa de organ faţă acel moment poetic atât de important cum a fost Nichita Stănescu e mult mai grav decât câteva complimente la adresa unui potentat momentan al puterii. Astea se tot întâmplă, sub o formă sau alta, şi nu sunt aşa de grave. De altfel, şi Manolescu recunoaşte că nuşi poate publica cronicile tocmai pentru că unele dintre ele sunt obsolete. Acest argument funcţionează şi la jurnale, pentru că ele nu sunt o construcţie.

 

Prea multă vreme critica română sa obişnuit să publice cărţi care sunt simple culegeri de articole. Or, cărţile bune sunt cele care sunt construcţii. Aceasta e greşeala unor intervievatori, care fac interviuri foarte bune şi după le adună întro carte. Interviurile sunt foarte interesante, cartea e foarte proastă. Pentru că ele trebuie structurate, adunat materialul lor în jurul a douătrei teme. Ele fac consistenţa şi unitatea unei cărţi, nu spectaculozitatea de moment a întrebărilor, care e perisabilă. Deci, punctele de vedere trebuie revizuite, nu critica, şi constatate vârfurile şi cecităţile respective. Dar există atâtea vârfuri importante în critica anilor ’60. Prima care îmi trece prin cap este cartea lui Lucian Raicu despre Rebreanu – un monument. Şi mai sunt câteva, cartea lui Matei Călinescu, Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, care e un eseu romanesc, care ţine tot de critică, nu e creaţie propriuzisă. Sau cum e Arca lui Noe a lui Manolescu. Sau eseul lui Negoiţescu, despre postumele lui Eminescu, care propunea un punct de vedere antimaiorescian, contra volumului lui Maiorescu din Eminescu. Nu avea dreptate Nego, cred, mai ales că volumul e reprezentativ, dovadă că a făcut cariera aceasta enormă. Dar era un moment critic destul de important. Sau, foarte des citată, cartea de corespondenţă dintre Radu Stanca şi Negoiţescu. Pentru moment, acela era foarte interesant. Era un prim semnal pentru jurnalele viitoare. Deci, sunt şi eu de acord cu revizuirea unor puncte de vedere critice şi pentru reactualizarea unor puncte de vedere interesante.

  

„Ipocrizia e o concesie pe care viciul o face virtuţii”

  

Domnule Breban, vi sa reproşat nu o dată orgoliul excesiv. Se spune, de exemplu, că Don Juan aţi fi dumneavoastră, că Paul din Animale bolnave sunteţi tot dumneavoastră, prin faptul că vorbiţi la persoana întâi. Spuneaţi întrun interviu că aveţi un ego umflat. Este orgoliul creatorului sau este orgoliul omului care trăieşte în cetate şi trebuie să se manifeste în relaţie cu ceilalţi?

 

Nici una, nici alta. Este un tip de temperament. Ca tipologie morală, psihologică, nu fac parte din zona asta munteană. Eu ţin de vechea şcoală vieneză, ăsta e stilul meu. De altfel, şi originile mele sunt puţin vieneze. Antecesorii mei din partea germană au venit prin Viena, au venit în ultima migraţie a şvabilor, în 1780. Tipologia mea ţine de acel tip de reacţie, de comportamente, de reflexe ale spiritului de atunci. Nu are nicio legătură cu orgoliul sau umilinţa. Modestia care circulă în zonele Bărăganului, ale Munteniei este o modestie vicleană, fanariotă, e falsă. E o ipocrizie pe care lumea o cere, unii o prestează, dar e falsă. E doar un compliment făcut opiniei publice. La Rochefoucauld spunea că ipocrizia e o concesie pe care viciul o face virtuţii. Aşa şi modestia, este o concesie pe care viciul o face modei sau manierei munteneşti, fanariote de a te comporta în societate. Excesiva modestie, care uneori duce la limitele slugărniciei viclene. Am făcut odată în glumă o mică tipologie, am vorbit de tipul pectoral şi tipul visceral. Eu sunt tipul pectoral, care îşi umflă pectoralii, iar atunci fiinţele grăbite, puţin superficiale şi îngropate în prejudecăţi îşi închipuie că eu am o părere mai bună despre mine decât ar trebui să am. Dar cineva spunea întrun eseu la trilogia mea Amfitrionii că megalomania nu este încrederea excesivă în sine a unui creator, ci este încrederea în sine a unui necreator, vrând să imite pe cineva care creează valoare. Pe cineva care creează cu adevărat valoare nu poţi săl taxezi ca megaloman, în primul rând, pentru că el oricum este megaloman, el ştie ce produce, îşi cunoaşte valoarea, indiferent că o arată sau nu public. Nu există mare creator de valori care să nuşi ştie valoarea. De la Michelangelo, care era plin de sine şi îi trimitea la dracu’ pe cardinalii care încercau săi îmbrace figurile de pe Capela Sixtină, de pe fresca Capelei Sixtine, până la artişti ca Velásquez sau alţii care au stat pe la curţile palatelor şi care, bineînţeles, trebuiau să se acomodeze cu poziţiile lor. Sau Goethe, de exemplu, care e prezentat ca un mare ipocrit, ca slugă a marilor prinţi. După al Doilea Război Mondial, în Germania, foarte mulţi intelectuali lau expediat pe Goethe ca servitor al prinţilor, ceea ce e extrem de fals, pentru că Goethe avea propria sa demnitate. Karl August, ducele său, îi era prieten, au copilărit împreună, între ei fiind o relaţie de respect reciproc. Sigur, Karl August era prinţ şi el era consilierul său, era ministrul său, aşa cum un ministru întrun guvern serios îl respectă pe prim-ministru sau pe şeful statului. Nare nicio legătură cu slugărnicia. Sigur, i se contrapune Beethoven, care părea a fi avut o atitudine mai demnă. Dar e fals folosit aici acest atribut de demn. Beethoven avea alt temperament. Beethoven nar fi putut trăi la o Curte. O Curte înseamnă să te conformezi unor reguli foarte stricte de aparenţă, de curtoazie, de convivialitate, etichetei Curţii. Toată Renaşterea este extrem de riguroasă. Or, Beethoven nu era făcut pentru asta, fiind la fel de mare ca Goethe. El avea temperamentul mai vulcanic, mai eruptiv, mai puţin răbdător, avea nervii mai puţin tari decât ai lui Goethe şi accepta mai puţin să se preteze convenţiilor Curţii. Deci, aceasta este confuzia cu megalomania, cu aroganţa. Foarte multă lume face confuzie între vanitate şi orgoliu. Orgoliu, da, probabil că am. Şi orgoliul ma susţinut în creaţia operei mele, în demnitatea mea, în igiena mea morală şi socială, iar pe alţii, mai modeşti, modestia ia împins în slugărnicie, în prostituţie, în cărţi proaste, lăcomie de bani etc. Eu nu mă indignez când văd un tânăr orgolios care are, aşa cum spuneai, un „ego puţin umflat”, trebuie săl aibă, pentru că riscă o carieră neomologată, neburgheză, el încearcă să intre în zona creaţiei, a cercetării fundamentale, lucrul cel mai dificil, pentru că aici nu există norme clare, nu există o muncă normată, nu există o şcoală, mai ales pentru scriitori, nu există o şcoală de creaţie. Eu îi înţeleg, ei îşi fac curaj, se adună în grupuri, vor săi dărâme pe cei de dinaintea lor. E bine ca un timp să fie aşa, cu condiţia ca după un deceniu, cel mult, ei să producă dovezi ale acestei încrederi în sine. Trebuie să muncească. Să muncească la modul competent, adică să producă opere interesante care să justifice, măcar parţial, acea megalomanie tinerească. 

Rolul credinţei şi al iubirii

 

 

Când scrieţi simţiţi prezenţa divinităţii? Ce rol joacă credinţa pentru Nicolae Breban?

 

Naş merge până la a spune că simt prezenţa divinităţii. Nam sentimentul pe care lau avut cei patru apostoli care erau asistaţi de om, de viţel, de vultur şi de leu. Când scriu cred doar că ceea ce fac e necesar cuiva. Şi apoi trebuie să mă exprim eu, trebuie să exprim ceea ce este în mine. În tinereţe credeam că am un mesaj, că am ceva de spus lumii. Era o pulsiune tipic paranoidă, specifică tinereţii. E unul din tipurile paranoicului, el are ceva de spus lumii, el îşi transgresează condiţia lui normală, comună, socială. El iese în evidenţă, crede că trebuie să iasă în evidenţă, ca să salveze lumea, să spună ceva lumii. Iată coloratura paranoidă. Am păstrat în mine această coloratură paranoidă, cred încă că am ceva de spus lumii, dar mai puţin decât în tinereţe. Acum cred mai mult că trebuie să exprim ceea ce sa pus în mine nativ, această înclinaţie nativă către expresia literară, şi ceea am format eu, luciditatea la care am ajuns după decenii de meditaţie asupra mea şi asupra literaturii universale. Aceste lucruri nu le pot exprima oricum, nici măcar întro formă de jurnal sau de discurs informal, ci în forma romanului. Adică eu mă supun rigorii romanului. Încerc să inovez în roman, însă în anumite limite, fără să depăşesc limitele realismului. Aici sunt în disjuncţie cu prietenul meu Ţepeneag, care le depăşeşte programatic. Nam făcut niciodată proză fantastică, nici suprarealistă, deşi este moda secolului. Deci, exprim ceea ce sunt eu, radicalitatea şi nebunia din mine, însă întro formă riguroasă, canonică.

 

Dar problema credinţei pentru omul Breban, dacă nu îl influenţează pe scriitor, în ce termeni îşi pune omul Nicolae Breban problema credinţei?

 

În primul rând, o pun în termenii tradiţionali. Constat că românii sau constituit ca stat după ce sau constituit ca creştini. De la 1500, de la momentul Coresi, graiul românesc a fost prins în literă, care a consfinţit acest miracol al limbii latine, ieşită din vulgata latină, şi care ne dă, iată, una din legitimităţile noastre ca stat, faptul că trăim pe un teritoriu pe care se vorbeşte această limbă unică şi ilustră ca origine şi ca substanţă, şi care ne înrudeşte cu unul din marile imperii. Pentru mine credinţa este în zeii, în Dumnezeii părinţilor mei, care sunt catolici din partea mamei, mama e romanocatolică, şi tatăl meu care făcea parte din Biserica Ortodoxă, dintrun lung şir de preoţi. Dar în mare, eu cred în măsura în care trebuie să creadă un român care e creştin şi care trebuie să aibă o axă morală. Societatea românească e în derivă şi prin faptul că prestigiul Bisericii a slăbit din mai multe pricini. Or, această absenţă sau quasiabsenţă a Bisericii din societatea românească face loc nu numai dezordinilor corupţiei, ci şi acestei „religii” a banului, atât de violentă, atât de lacomă, care ea face ca românii să nu îşi poată pune în valoare economia, să nu mai facă un lucru bine făcut şi de înaltă calitate. Deci, această „religie” brutală a banului nu e cu nimic eradicată de alte norme ale moralei pe care trebuie să le aducă Biserica, şcoala.

 

Pentru un scriitor contează doar talentul, ceea ce are el în cap sau contează o anumită raportare la o instanţă superioară? Ce tip de raportare trebuie să aibă un scriitor? Sau întrebarea lui Sartre: ce este literatura?

 

Pentru mulţi scriitori care cred în talent – şi este cazul multor scriitori români – literatura e o formă de expresie plastică a unor stări. Mai rar a unor gânduri şi, şi mai rar, a unui sistem de gânduri. Pe mine mă interesează, cum ia interesat pe Thomas Mann sau pe Blaga, literatura ca expresie a unui sistem, a unui gând sistematizat, capabil să creeze viziune. Eu nu sunt atras de expresia plastică, uneori am făcuto şi eu în tinereţe, dar nu foarte des. În romanele mele, nici în tinereţe, nu existau descrieri largi sau picturi de moravuri prea insistente, care sunt la un moment dat formidabile la Creangă, la Sadoveanu. Pe mine ma interesat tensiunea umană şi, mai ales – de aceea lam urmat pe Dostoievski o vreme ceea ce se numea altădată misterele sufletului uman. Mă interesează psihologia în acţiune, psihologia sentimentală, meditativă etc. Sunt mai multe psihologii ale romanului. Psihologia, ca şi romanul psihologic, e o invenţie de un secol a spiritului uman şi eu am fost foarte atras de aceasta. Pe mine mă interesează mai puţin formele pitoreşti, descriptive, cronicăreşti – multe romane româneşti sunt cronici de moravuri istoricosociale pe mine mă interesează ce se întâmplă cu omul, intertensiunile, relaţiile tensionate dintre oameni. Unul din motivele mele esenţiale şi, cum le spun eu, obsesive e tensiunea bărbatfemeie sau tensiunea între călău şi victimă, care dă diverse variante, cum e şi cea discipolmaestru. Acest tip de relaţie e o relaţie tensionată psihic. Aici, unul dintre marii mei maeştri e Carl Gustav Jung, care a descoperit arhetipurile psihice şi subconştientul, viaţa enormă a subconştientului, existenţa abisală a spiritului. Îl urmez mai puţin în partea de simbolizare şi decriptare a viselor.

 

De ce spuneţi undeva, întrun interviu, că pentru dumneavoastră iubirea na jucat un rol important, că naţi îmbrăţişat iubirea adevărată şi nu va ajutat în construcţia romanelor dumneavoastră?

 

E o expresie clară, radicală a unei stări de fapt, care sfâşie puţin toată ipocrizia felului în care se vorbeşte despre iubire, dar care, de fapt, nu a produs decât atrocităţi, crime sau indiferenţă. Dar eu constat că nu sunt un sfânt, nu sunt apt pentru iubire, altfel maş fi făcut filantrop, aş fi mers undeva în Africa. Să vă dau un exemplu foarte interesant. Marele dirijor Karl Böhm, director al operei din Viena, a avut un băiat, actor, foarte frumos bărbat, cu mare succes în mondenitatea vieneză, bogat, sclipitor, a jucat în filme interesante, şi în anii ’70, spre deosebire de alte fundaţii care trimiteau bani în Africa, speriate de ce se întâmpla acolo, el a propus un model. Sa dus el însuşi cu acei bani. Locuieşte de 15 ani întrun stat din centrul Africii şi nu se mulţumeşte să trimită bani acelor oameni, ci îi ajută săi investească, săi folosească, îi ajută să facă irigaţii, să construiască pompe de apă, să facă construcţii, îi ajută în organizarea lor administrativă, locală. E şi un model prin prezenţa lui acolo un lucru foarte important în pedagogia aceasta umană. Iată o formă nedogmatică, nedemagogică de a ajuta.

 

Scriitor, romancier, eseist, dramaturg, membru al Academiei Române

 

Ionuţ Vulpescu în dialog cu Nicolae Breban

https://www.contemporanul.ro/editorial/literatura-romana-inainte-si-dupa-revolutie.html

 

///////////////////////////////////////

Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc

 

Cu prilejul aniversării a trei ani de la înfiinţare, Platforma Civică „Împreună” a organizat în Bucureşti, pe data de 3 octombrie 2020, în colaborare cu Editura Ideea Europeană şi cu revista Contemporanul, un eveniment destinat acelor conştiinţe preocupate de evoluţia îngrijorătoare, din ultimii treizeci de ani, a unuia dintre pilonii cei mai importanţi – poate chiar cel esenţial – al României moderne: învăţământul românesc.

 

Evenimentul a constat în lansarea cărţii intitulate Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc, scrisă de Mircea Platon, istoric, redactorşef al revistei Convorbiri literare şi unul dintre membrii fondatori ai Platformei „Împreună”. Analiza amplă şi deosebit de lucidă pe care o realizează acesta în lucrarea mai sus citată oferă – după cum au subliniat toţi vorbitorii din cadrul întâlnirii, între care sa numărat şi un invitat special, respectiv scriitoarea Aura Christi, redactorşef al revistei Contemporanul o imagine de ansamblu, de un realism profund, a modului în care a fost operată reforma dramatică a şcolii româneşti în perioada postdecembristă, imagine care evidenţiază miza acestui proces, actorii (mai vizibili sau mai puţin vizibili) implicaţi, precum şi scopurile urmărite de aceştia.

 

Evenimentul a fost moderat de preşedintele Platformei „Împreună”, scriitorul Mihai Gheorghiu, care, în deschidere, a punctat cadrul aniversar în care sa desfăşurat întâlnirea, amintind succint activitatea organizaţiei: Au fost trei ani şi lungi şi intenşi de campanii, de solidaritate, în încercarea măririi cercului celor care privesc cu atenţie ce se întâmplă în jurul lor în societate, a oamenilor care ies din egoismul lor şi se îndreaptă spre ceilalţi”. Ulterior, a adresat un cuvânt introductiv şi vicepreşedintele Platformei „Împreună”, AnaCorina Săcrieru, care a subliniat că suntem ultima generaţie care mai putem transmite copiilor noştri conştiinţa naţională, iar, după părerea mea, Mircea Platon are această calitate esenţială de a fi cel mai bun specialist în ceea ce priveşte dovedirea conştiinţei naţionale, a mecanismului ei de formare, a mecanismului în care poate fi păstrată şi transmisă către generaţiile următoare”.

 

Scriitoarea Aura Christi, autoarea prefeţei cărţii Deşcolarizarea României, a realizat o radiografie esenţializată a lucrării lui Mircea Platon, afirmând că acesta „aşază în oglindă uriaşa tradiţie a învăţământului românesc (reformat, repus pe o şină de prim rang de Spiru Haret, respectiv învăţământul interbelic şi învăţământul aşazis comunist) şi învăţământul postdecembrist. Reiese un tablou dezolant. Mircea Platon arată, piesă cu piesă, cum a fost făcut praf şi pulbere învăţământul românesc, reţeaua de şcoli de elită construită timp de mai bine de două secole”. Aşa cum însuşi Mircea Platon a afirmat cu alte ocazii, analiza făcută de el este atât diacronică (învăţământul de tip haretian reprezintă modelul de referinţă pentru evoluţia şcolii postdecembriste), cât şi sincronică (această evoluţiei este privită, în acelaşi timp, în raport cu evoluţia altor sisteme de învăţământ contemporane).

 

Scriitorul Mihai Gheorghiu, vorbind despre starea nefastă în care se află învăţământul românesc astăzi, a plasato pe aceasta în contextul unei crize mai largi a civilizaţiei. În acest sens, dsa a subliniat că marea tradiţie a umanismului european a intrat în criză, pentru că există această tehnologizare şi retehnologizare pe care Mircea Platon o descrie foarte bine în carte. Noii experţi în educaţie afirmă că tot ceea ce este legat de umanistică trebuie să rămână o pasiune, astfel încât elevii la şcoală să înveţe doar lucruri tehnice, utile. În aceste condiţii, poziţionânduse critic în raport cu această nouă concepţie asupra învăţământului, cartea pune o întrebare gravă. Toţi ne trimitem copiii la şcoală; dar ce mai este şcoala astăzi? Problema aceasta este vitală. Din acest motiv e important să scriem cărţi prin care să trimitem idei către conştiinţe. O carte extraordinară, felicitări domnului Mircea Platon”.

 

În final, autorul a facut câteva aprecieri cu privire la subiectul cărţii sale. Cercetând o serie largă de documente oficiale, scriitorul a observat că reforma învăţământului a fost atent planificată încă de la începutul anilor ‘90 de organizaţii internaţionale, fiind însă implementată de „experţi” autohtoni şi finanţată din banii contribuabililor români. Această reformă sa dovedit a fi una sistematizată şi sistemică, provocând consecinţe din cele mai îngrijorătoare: Rădăcinile răului în învăţământul românesc stă în redefinirea scopului său. Conform legii învăţământului scopul este generarea de resursă umană pentru piaţa globală a muncii. Sau croit noile planuri cadru, noile programe, noile manuale, noile metode de examinare. Sa lucrat cu mersul trenurilor în mână”. Rezultatul? Analfabeţi funcţionali, abandon şcolar, distrugerea învăţământului profesional, reducerea corpului profesoral. Învăţământul românesc a devenit o sursă de venituri pentru edituri, experţi, formatori, formatori de formatori, onguri. Şcoala, care era mult mai ieftină, a devenit o instituţie care costă enorm.

 

În trecut, sistemul clasic de învăţământ a asigurat accesul tuturor la educaţie, a existat posibilitatea apariţiei unor elite naţionale. România modernă a fost creată astfel. Elita pe care o deplângem, distrusă de comunişti, a fost creată de sistemul clasic de învăţământ. Am împrumutat bani ca să facem reformă. Am comis un suicid statal. Neam spânzurat pe banii noştri. Ce e de făcut? Să ţinem cu dinţii de elementele sistemului clasic, să redefinim scopul şi să refacem sistemul. Să discutăm de scopul sistemului de învăţământ, plecând de la sentimentul naţional, de la necesitatea pregătirii de conştiinţe, de la transmiterea cunoştinţelor între generaţii, de la pregătirea intelectului. Să creăm oameni, generaţii care să stea pe propriile picioare”.

 

Publicist, dramaturg, student la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti

 

Nicolae Săcrieru

https://www.contemporanul.ro/clubul-ideea-europeana/descolarizarea-romaniei-scopurile-cartitele-si-arhitectii-reformei-invatamantului-romanesc-3.html

 

 

///////////////////////////////////////

În căutarea timpului pierdut

 

 

Titlul original     À la recherche du temps perdu

Primele pagini din partea lui Swann , cu corecții și revizuiri făcute manual de către autor.

Autor Marcel Proust

Prima ed. original   1913 – 1927

Tip roman

Limba originală limba franceza

În căutarea timpului pierdut ( À la recherche du temps perdu ) este cea mai importantă lucrare a lui Marcel Proust , scrisă între 1909 și 1922 , publicată în șapte volume între 1913 și 1927 .

 

Această lucrare conține toată evoluția gândirii artistului: dintre numeroasele teme abordate, se evidențiază descoperirea timpului pierdut, a memoriei, a reconstituirii melancolice a trecutului pierdut. Datorită structurii sale compoziționale, lucrarea a fost definită œuvre cathédrale . [1]

 

Este considerat de Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cel mai lung roman din lume, cu aproximativ 9.609.000 de caractere, scris în 3724 de pagini [2] .

 

Index

1    Istoria editorială

2    Structura narativă

3    Complot

4    personaje

5    Teme

5.1 Homosexualitatea

5.2 Fericirea și timpul

6    ediții complete

7    Note

8    Bibliografie

9    Elemente conexe

10 Alte proiecte

11 Legături externe

Istoria editorială

( FR )

„Longtemps, je me suis couché de bonne heure.”

 

( IT )

„Multă vreme m-am dus la culcare devreme”.

 

( incipit Pe partea lui Swann , traducere de Giovanni Raboni, Mondadori. )

Primul volum al Cercetării a apărut la 14 noiembrie 1913 . Publicarea următoarelor volume a fost întreruptă de izbucnirea primului război mondial . Lucrarea febrilă a lui Proust asupra operei sale este neîntreruptă și continuă: la fiecare schiță tipărită trimisă de editor, autorul adaugă noi părți pe margini și pe foile pe care le lipeste pe pagini (celebrele paperole ). În perioada războiului și prima perioadă postbelică , ceea ce urma să fie ultimul volum al lucrării s-a extins pentru a include trei, care au fost publicate doar postum.

 

Lucrarea este împărțită, din motive editoriale, în șapte volume:

 

Din partea lui Swann sau La strada di Swann ( Du côté de chez Swann , 1913 )

În umbra fetelor tinere în floare ( À l’ombre des jeunes filles en fleurs , 1919 , premiul Goncourt )

The Guermantes ( Le côté de Guermantes , 1920 )

Sodoma și Gomorra ( Sodome et Gomorrhe , 1921 – 1922 )

Prizonierul ( La prisonnière , 1923 )

La fugitive (prima ediție avea titlul Albertine disparition ), ( La fugitive ie Albertine disparue , 1925 )

Timpul recâștigat ( Le temps retrouvé , 1927 )

În partea lui Swann, Proust a inserat un adevărat „roman în roman” cu titlul O dragoste pentru Swann , publicat adesea separat.

 

 

André Gide

Istoria editorială a Căutării timpului pierdut este lungă și complexă.

 

În vara anului 1912 Proust a pregătit o copie dactilografiată a ceea ce urma să devină primul volum al romanului său. În octombrie, la propunerea lui Gaston Calmette , director la Le Figaro la acea vreme , el a scris dactiloscriptul către Fasquelle, editor, printre altele, al lui Émile Zola și Edmond Rostand . Persoana care se ocupă de lectură a dat o părere negativă în fața unei opere atât de desconcertante pentru vremea respectivă. Acest raport citește:

 

«După șapte sute douăsprezece pagini ale acestui manuscris – după nesfârșite pustiiri pentru dezvoltările de neînțeles în care trebuie să se scufunde și momente exasperante de nerăbdare pentru imposibilitatea de a reveni la suprafață – nu are idee despre ce este vorba. Care este scopul tuturor acestor lucruri? Ce înseamnă? Unde vrea să ne conducă? – Imposibil să știi și să spui ceva despre asta. „

 

Proust a crezut că editorul Fasquelle va oferi operei sale „o rezonanță mai largă”, dar, pentru o „prezentare mai artistică”, Proust s-a gândit la Nouvelle Revue Française , fondată de un grup de intelectuali printre care André Gide și administratorul Gaston Gallimard . Gide, însărcinat cu lectura, abia a văzut-o și a respins-o, supărat și de reputația de lume și snob care îl însoțea pe Proust.

 

Deși primise două eșecuri în câteva zile, Proust nu a renunțat și a trimis dactiloscriptul la editura Ollendorf. Cititorul responsabil a dat o părere negativă cu o frază care a rămas faimoasă:

 

„Voi fi deosebit de prost, dar nu pot înțelege cum acest domn poate lua treizeci de pagini pentru a descrie cum aruncă și se întoarce în pat înainte de a adormi.”

 

După aceste respingeri, în februarie 1913 , Proust a apelat la tânărul editor Bernard Grasset și ia oferit să plătească costurile publicării și publicității, în timp ce editorul avea dreptul la un procent din câștiguri. Grasset a acceptat fără să fi citit chiar schițele romanului. Astfel căutarea editorului s-a încheiat, iar Recherche și-a putut începe călătoria în literatură . În Time Regained , Proust își amintește această perioadă scriind:

 

„În curând am putut arăta câteva schițe. Nimeni nu a înțeles nimic „.

 

Abia la sfârșitul primului război mondial , după lansarea primului volum, Gide și-a dat seama că a făcut o mare greșeală și l-a convins pe Gallimard să publice toate părțile următoare, dintre care ultimele trei postume, editate de fratele lui Proust , Robert și de Jacques Rivière , critic literar, și parțial fără o revizuire completă a probelor, așa cum a fost obiceiul său, cu excepția volumului Prizonierul , unde Proust a finalizat refacerea și rescrierea la 25 octombrie 1922, cu câteva săptămâni înainte de moartea sa.

 

Structura narativă

Structura Căutării este circulară. Cele trei mii de pagini ale romanului (ar fi fost mult mai multe dacă Proust nu ar fi murit înainte de a corecta ultimele volume) au fost rezumate în trei cuvinte: „Marcel devine scriitor”.

 

Pentru trei mii de pagini, Marcel, eu narator , luptă împotriva lipsei sale de voință , a stimei sale de sine scăzute, a fragilității sale fizice și psihice, a timpului care trece prea repede, pentru a lua în cele din urmă marea decizie: va scrie un roman despre bărbați și la timp.

 

Dar romanul pe care îl va scrie nu este altul În căutarea timpului pierdut , ci tocmai acele trei mii de pagini care au ajuns la sfârșit. Așadar, Recherche este atât cartea care tocmai a fost citită, cât și, în a doua lectură, romanul pe care Marcel și-a găsit în cele din urmă puterea de a scrie.

 

Ca simbol al acestei circularități, Proust își începe romanul cu cuvintele: „ Longtemps, je me suis couché ”, și îl încheie cu cuvintele „ dans le Temps ”. Proust a susținut întotdeauna că începutul și sfârșitul operei au fost scrise simultan. De fapt, ele sunt legate la fel ca într-o cale care revine pe sine.

 

Complot

 

Coperta primului volum Pe partea lui Swann

 

Portretul lui Proust

Din partea lui Swann : Prima carte povestește, în partea inițială, copilăria lui Proust în satul francez Combray, descriind diferitele relații psihologice cu mama sa, o prezență constantă, cu primele sale lecturi intelectuale și cu locuitorii. Prima parte este un fel de preludiu al celei de-a doua secțiuni, când protagoniștii sunt membrii familiei Swann, în a cărei grădină naratorul a mers întotdeauna la plimbare în copilărie. Se introduce tema căutării interioare a autorului și atenția asupra detaliilor propriului său trecut, pe care va încerca să le analizeze și în secțiunea a doua, dedicată lui Charles Swann și dragostei sale pentru Odette de Crècy.

În umbra fetelor înflorite : Marcel este acum crescut și se mută de la Combray la Paris , întâlnind prietenul său Charles Swann și soția sa Odette. Între timp se îndrăgostește de Gilberte, fiica doamnei Swann, și, mai târziu, în timpul unui sejur îndelungat cu bunica ei într-un hotel din Balbec, pe coasta Normandiei , de Albertine, o adolescentă printre alte fete „înflorite”.

The Guermantes : Marcel merge din nou să o vadă pe Berma la un spectacol teatral, deși își dă seama că dragostea lui pentru ea se estompează, în timp ce pasiunea pentru ducesa Madame Guermantes este aprinsă. Astfel Marcel începe să frecventeze familia nobilă din cercul baronului Charlus, chiar dacă are o perioadă de incertitudine din cauza agravării bolii bunicii sale. La moartea ei, Marcel întâlnește o veche cunoștință a sa, Albertine, și se îndrăgostește de ea, în timp ce descoperă că baronul Charlus este, fără ca nimeni să știe asta, homosexual .

Sodoma și Gomora : romanul se concentrează pe relațiile binare dintre Marcel și Albertine și baronul Charlus și un tânăr violonist. După câteva suspiciuni, Marcel își dă seama că Albertine îl înșală și, prin urmare, decide să rupă relația, descoperind în cele din urmă că are relații cu o femeie de rang înalt.

Prizonierul : Marcel este hotărât să o ierte pe Albertine și o ia să trăiască cu el, astfel încât să poată avea o viață fericită. Cu toate acestea, gelozia reapare, iar Marcel ajunge să-l aibă pe Andreè și șoferul să o supravegheze la ieșiri. În cele din urmă, Marcel decide să plece și să o părăsească, dar cu puțin timp înainte ca Albertine să fie informată despre asta, el fuge de acasă, lăsând o scrisoare către Marcel. de două ori, naratorul este numit de Albertine, singurele din toată opera.

Fugarul : Marcel este indiferent la acțiunea lui Albertine, doar ca să se răzgândească și să cadă într-o depresie profundă, când descoperă că ea a murit, încă foarte tânără, într-un accident de cal. În durere, îl întâlnește din greșeală pe vechea cunoștință Gilberte Swann, de care se îndrăgostește din nou, chiar dacă este forțat să se lase deoparte, ea fiind logodită cu nepotul baronului Charlus. La sfârșitul poveștii, însă, Marcel este uimit să descopere că soțul lui Gilberte împărtășește și homosexualitatea unchiului său.

Timpul recâștigat : în timpul primului război mondial , Marcel își dă seama de inevitabilitatea trecerii timpului și se întoarce la Paris , găsindu-l mult schimbat de la fericita perioadă a Belle Époque . El participă asiduu la casa lui Gilberte, chiar dacă este mâncat de remușcările iubirii și decide pentru ultima oară să meargă la o întâlnire în sufrageria familiei Guermantes, formulând reflecții importante asupra trecerii timpului și asupra intenției de a povestește-i gândurile într-o carte.

Personaje

Pictogramă lupă mgx2.svg     Același subiect în detaliu: Personaje din Căutarea timpului pierdut .

naratorul (cel care spune „je”), numit Marcel de Albertine în Prizonierul ;

mama naratorului, de care acesta din urmă este foarte atașat. Odette va spune că arăți;

tatăl naratorului, care lucrează în ministerul afacerilor externe și, deși pare puțin, are o figură cinstită și generoasă;

bunica naratorului, Bhathilde , care are o importanță fundamentală în copilăria naratorului și care îl inițiază citind scrisorile doamnei de Sévigné ;

„bunicul” naratorului, Amedée

Mătușa Léonie , care locuiește aproape exclusiv în pat și oferă ceaiul de povestitor cu celebra „ madeleine ” dulce, trezind amintiri; la moarte, naratorul își va moșteni averea [3] ;

Unchiul Adolphe , fratele bunicului naratorului; în casa sa, naratorul se întâlnește cu Odette pentru prima dată.

Françoise , bucătarul mătușii Léonie din Combray, ulterior în slujba familiei naratorului;

Charles Swann , un vecin invitat în mod regulat la Combray, un burghez cult și rafinat, deține moșia Tansonville; prezența și dragostea sa pentru Odette de Crécy sunt de o importanță fundamentală pentru formarea naratorului, precum și un model pentru dragostea sa cu Albertine. Din cauza soției sale, Swann nu este bine privit de familia naratorului;

Odette , doamna de Crécy, mai târziu doamna Swann și doamna de Fourcheville, fostă „cocotte”, apoi marea dragoste a lui Charles Swann, cu care se va căsători atunci când nu o va mai iubi;

Gilberte Swann , fiica lui Charles și Odette Swann, prietenă a povestitorului și iubire neîmpărtășită din copilărie (cel puțin așa crede naratorul la acea vreme), se va căsători cu Robert de Saint-Loup, ducele de Guermantes;

Madame Verdurin , burgheză bogată și ipocrită, „parvenue” care adună un „petit clan” în saloanele ei, apoi văduvă, va deveni ducesă de Duras, apoi prințesă de Guermantes și va fi numită Sidonie;

Domnul Gustave Auguste Verdurin , soțul doamnei Verdurin, critic de artă, martiri Saniette, un arhivist loial familiei;

Albertine Simonet , una dintre „fetele tinere în floare”, de care povestitorul se îndrăgostește, deși suspectează că are relații homosexuale cu alte femei. Naratorul este foarte gelos pe ea, mergând atât de departe încât să o închidă în casă (în Prizonierul ). Personajul lui Albertine pare să fie inspirat de șoferul lui Proust, Alfred Agostinelli, de care scriitorul era foarte gelos;

Andrée , o altă fată din gașca Balbec, naratorul o folosește pentru a-l face gelos pe Albertine, dar el nu o iubește; mai târziu se va căsători cu Octave, nepotul Verdurinilor;

Madame Bontemps , mătușa lui Albertine care încearcă să scape de nepoata ei, sperând că se căsătorește cu naratorul;

Baronul lui Charlus , un personaj ambigu plin de accent care îl fascinează pe povestitor pentru complexitatea sa, care va descoperi secretul: este homosexual, masochist și are pentru îndrăgostiți croitorul Jupien, apoi violonistul și secretarul său Morel, de care este foarte gelos; personajul, deși nu este în totalitate ridicol, are idei comice. Proust i-a adoptat pe contele Robert de Montesquiou-Fézensac și pe baronul Jacques Doasan ca modele pentru crearea personajului său;

Charlie Morel , iubit și secretar al baronului de Charlus: este fiul valetului unchiului naratorului, Adolphe. Personajul său este inspirat de pianistul Léon Delafosse;

Robert de Saint-Loup , nepotul baronului de Charlus și ducele de Guermantes, subofițer, prieten al povestitorului, iubitul lui Rachel, se va căsători cu Gilberte, va muri pe front;

Mademoiselle de Saint-Loup , fiica lui Robert și Gilberte, cu care naratorul își compară propria tinerețe;

Rachel , actriță și iubită de Saint-Loup, naratorului nu-i place;

Jupien , croitor, un fel de parazit care locuiește în curtea casei Villeparisis și, în timpul războiului din 1914, deține un bordel;

marchizul de Norpois , coleg cu tatăl naratorului, diplomat deșart, iubitor al marchizei de Villeparisis;

ducele de Guermantes , fratele lui Charlus, oportunist, își abandonează soția a doua zi după nuntă;

prințul de Guermantes , vărul său, ruinat economic, se va căsători cu doamna Verdurin într-o a doua căsătorie;

Oriane di Guermantes , soția ducelui de Guermantes, pentru care naratorul simte o pasiune destinată să fie dezamăgit atunci când îi descoperă ipocrizia; personajul este inspirat de Mme Straus și de contesa de Greffulhe ;

marchiza Madeleine de Villeparisis , mătușa Guermantes și a baronului de Charlus, un vechi aristocrat căzut și „blasée”;

Bergotte , încarnarea scriitorului de succes, „obișnuit” al saloanelor pariziene, cunoscut al lui Gilberte Swann; în ciuda bolii progresive care îl va determina să moară în fața picturii lui Vermeer „Vederea lui Delft”. Se spune că este inspirat parțial de Anatole France ;

Elstir , un pictor modern care frecventa Verdurin și al cărui «atelier» a fost vizitat de narator. Criticii din fața descrierii operelor sale l-au comparat cu Whistler , Turner , Monet , Chardin , Renoir , Manet și Paul César Helleu ;

Vinteuil , muzician, profesor de pian, suferă de comportamentul deschis homosexual al fiicei sale; parțial inspirat de César Franck și Gabriel Fauré ;

Domnișoara Vinteuil , fiica profesorului de pian pe care pare să o urască; are relații homosexuale cu un prieten de-al ei și mai târziu cu Albertine;

Berma , o celebră actriță admirată de Norpois și Bergotte, este și ea lovită de narator, văzând o reprezentare a Fedrei . Personajul ei este inspirat de cel al celebrei actrițe Sarah Bernhardt ;

Albert Bloch , student evreu prieten al naratorului care îl va introduce în literatură și bordeluri, apoi judecat prea snob, este înstrăinat de familia naratorului;

Doctorul Cottard , loial Verdurinilor, doctor naiv, dar excepțional;

Brichot , profesor la Sorbona , pasionat de etimologie, dependent de morfină, în timpul războiului și până acum foarte vechi va deveni un jurnalist de renume;

Céleste Albaret , femeie de serviciu la Grand Hôtel de Balbec, poartă numele adevăratei servitoare a lui Proust, care îl va asista până la moartea sa.

Céline și Flora, mătuși strămoșe, precum și două doamne în vârstă. Doi oameni cu aspirații înalte și tocmai din acest motiv incapabili să fie interesați de ceea ce se numește bârfă, fuseseră, de asemenea, de interes istoric și, în general, la orice nu se referea direct la un subiect estetic sau virtuos.

Teme

Căutarea are loc într-un timp care merge de la afacerea Dreyfus până la Primul Război Mondial , dar timpul personal al naratorului său este neregulat și repetat în mod repetat de celelalte.

 

Titlul operei indică deja cititorului care este nucleul dur al operei lui Proust: căutarea unui timp pierdut. Fie că este un timp interior sau un timp exterior, este un timp care s-a pierdut; este deci legat de trecut, dar în același timp este un timp spre care tinde prezentul.

 

În primele pagini, Marcel relatează episodul în care a reușit să primească un sărut de noapte bună de la mama sa și a făcut-o să rămână toată noaptea. În acea noapte își dă seama că singurătatea și suferința sa recentă făceau parte din viață: a fost începutul eroziunii fericirii copilăriei, care este conținutul timpului pierdut. Această constatare necesară trece prin două elemente, ambele necesare: memoria și arta .

 

Memoria ne oferă posibilitatea de a retrăi momente trecute pe care le asociem cu anumite senzații: gustul madeleinei [4] , savurat după ani de zile, îi amintește protagonistului zilele copilăriei petrecute acasă la mătușa sa bolnavă din Combray.

 

Cu toate acestea, pentru Proust, recuperarea trecutului nu este întotdeauna posibilă. Distinge două tehnici sau grade de recuperare: memoria voluntară și memoria spontană . Memoria voluntară reamintește inteligenței noastre toate datele din trecut, dar în termeni logici, fără a ne reda setul de senzații și sentimente care marchează acel moment ca irepetabil; memoria spontană sau involuntară ( epifanie conform tradiției decadente) este cea stimulată de o senzație întâmplătoare și care ne aruncă în trecut cu o procedură alogică, care ne permite să „simțim” acel trecut cu contemporaneitate, să-l vedem din nou în climă: este „intermitența inimii” este tehnica care trebuie urmată pentru recuperarea memorială bazată pe analogia-identitate dintre solicitarea întâmplătoare a prezentului și ceea ce este îngropat în timpul pierdut.

 

Memoria involuntară surprinde cu o impresie sau senzație esența prețioasă a vieții, care este sinele și servește pentru a explica valoarea absolută a unei amintiri abandonate din copilărie, trezită prin gustul unui tort sau al unei înghițituri de ceai. Această procedură duce la victoria asupra timpului și a morții , adică să ne afirmăm ca ființe capabile să recupereze timpul și conștiința ca singurul element care învinge materia și duce la Adevăr și fericire. A-ți aminti înseamnă a crea. Reîncordarea și recrearea:

 

„Nu, dacă nu aș avea convingeri intelectuale, dacă aș încerca doar să-mi amintesc trecutul și să duplic experiența cu aceste amintiri, nu m-aș deranja să scriu, bolnav așa cum sunt”.

 

Dar această evoluție a gândirii nu a vrut să o analizeze abstract, ci să o recreeze, să o facă să trăiască o bucată de timp care este un nou Timp, o nouă Realitate, un nou Adevăr. Cu alte cuvinte, o Eternitate veche și o nouă. Plecând de la o dimensiune a unui timp contingent, a unei ocazii, se termină cu stratificarea și iluminarea ca un fragment etern al Timpului Pur, care nu a fost niciodată un trecut real. Timpul pierdut nu este un timp trecut, deoarece este un timp de căutat și redescoperit. În măsura în care acea copilărie redescoperită este eternă, universală. Esența pură a vieții constă în a fi redescoperită, în a fi repetată sau luată înapoi, esența care este dată în așa-numita aparență, în fenomen, în experiența sensibilă.

Proust vede experiența epifanică ca pe o experiență deja „ideală”. Ideea sau esența experienței este dată în experiența însăși. Nu există nicio madeleină pură în spatele madeleinei fierbinți a lui Marcel. Această experiență este deja ideală, este deja o firimitură de timp pur, o bucată de eternitate care salvează viața de trecerea ei. Pentru că în spatele căutării Timpului Pierdut și a infinitelor erori, deformări, neînțelegeri ale acestei vicisitudini, fața acelui Adevăr pe care cineva l-ar căuta degeaba, în primul rând, la origine sau în prealabil, se manifestă degeaba.

 

Arta, reprezentată în roman de aceeași activitate scripturală a naratorului care își povestește propria experiență, fixează pentru totdeauna acea trezire a senzațiilor care permite memoriei noastre să se întoarcă în trecut. Timpul care este astfel redescoperit de memorie și fixat de artă este deci un timp interior, și nu unul exterior, un timp absolut subiectiv. Din acest motiv, Proust acordă o importanță considerabilă spațiilor închise, așa cum poate fi o cameră, și retragerii în sine pentru a „asculta” mai bine vocile interne ale ego-ului nostru. Importanța temei închiderii într-o cameră devine mai clară dacă avem în vedere că autorul însuși, suferind de boală, își petrece scurta tinerețe închisă, ca Noe în arcă:

 

„Mai târziu, m-am îmbolnăvit foarte des și timp de multe zile a trebuit să stau în„ arcă ”. Am înțeles atunci că Noe nu putea vedea niciodată lumea la fel de bine ca din arcă, în ciuda faptului că era închisă și că era noapte pe pământ. „

 

Măreția artei adevărate constă în redescoperire, în re-apucare, în a ne face cunoscuți acea realitate din care trăim departe, de la care ne abatem din ce în ce mai mult pe măsură ce cunoștințele convenționale pe care le înlocuim capătă o profunzime și o impermeabilitate mai mari: acea realitate că am risca să ucidem fără să știm, și aceasta este pur și simplu viața noastră. Viața reală, viața descoperită în cele din urmă și scoasă la lumină, singura viață trăită prin urmare, este literatura ; viață care, într-un anumit sens, locuiește în fiecare moment în toți oamenii, precum și în artist datorită artei, în loc să vedem o singură lume, a noastră, o vedem înmulțindu-se; opera de artă, precum templul care este un semn și o participare în rândul oamenilor de pe pământul divinității de pe lumea cealaltă, este cel mai potrivit mijloc de a obiectiviza și manifesta altora subiectivitatea intensă a celor care au fost inspirați și de a evita riscul făcându-l să pară doar o teorie.

 

Un artist a fost creat prin propriile sale meditații acel om care, în tinerețe, descoperise ocazional că trecutul nu era pierdut pentru el. Pentru sufletul său, realitatea devenise o figurație a valorilor ideale, eterne, un semn al adevărului care se afla la o mare distanță și care putea diferi de acesta. Numai spiritului i s-a permis să li se alăture și să participe la eternitatea lor. Ceea ce a rămas limitat la materie în afara acțiunii spiritului nu a putut, pentru Proust, să răspundă la adevăr, deoarece nu a făcut parte din eternitate. Adevărul, ca și viața, durează veșnic și se află într-o dimensiune diferită de celelalte cunoscute în general, nefiind, ca acestea, contaminate de timp, de convenții, de aparențe sau accesibile tuturor. Există departe de completitudinea materiei în incompletitudinea și eternitatea spiritului. Numai artistul, oricât de diferit este de normă, va fi posibil să-i cunoaștem secretul și doar să-l exprimăm prin artă.

 

Este povestea unei conștiințe în căutarea identității sale; în Timpul redescoperit naratorul descoperă în cele din urmă adevărul, adică viața își descoperă semnificația grație Artei, care fixează trecutul care altfel ar fi condamnat la distrugere. Pentru Proust, învierea trecutului se realizează prin literatura care fixează realitatea tranzitorie, face posesia permanentă a epifaniei de moment.

 

Fondul cultural al lui Proust este, cu siguranță, alcătuit și din cuceririle poeziei franceze de la sfârșitul secolului al XIX-lea ( Baudelaire , Rimbaud , Verlaine , Mallarmé ) care valorizaseră „corespondențele”, relațiile ascunse dintre dispoziție și natură, tehnica analogic- evocativă. Mai mult, concepția lui Proust despre timp, un timp subiectiv , amintește în mod evident conceptul de „timp” ca o durată interioară teoretizată de filosoful Henri Bergson . [5]

 

Homosexualitate

« Misoginia nu este întotdeauna o indicație a spiritului critic și a inteligenței. Uneori este doar rodul homosexualității „.

 

( Marcel Proust, În umbra fecioarelor înflorite )

„Nu existau anormali când homosexualitatea era norma”.

 

( Marcel Proust, Sodoma și Gomora )

Problemele ridicate de homosexualitatea masculină și feminină a unor personaje sunt reprezentate pe scară largă în diferite părți ale romanului, în special în volumele ulterioare. Primul anunț al acestei teme este deja prezent în secțiunea „Combray” din partea lui Swann , unde fiica profesorului și compozitorului de pian Vinteuil, recent decedat, este sedusă de unul dintre partenerii săi, în timp ce Marcel observă relația lesbiană, care are loc în fața și disprețul față de portretul tatălui fetei. Marcel își suspectează întotdeauna amantele de legături cu alte femei, așa cum Charles Swann își va suspecta viitoarea soție, Odette, în partea lui Swann . O poveste detaliată și grotescă a unei legături între M. de Charlus, homosexual pentru moment ascuns, dar care apoi se va dezvălui aproape inconștient, și croitorul său, se găsește deja în Sodoma și Gomora . Aceeași celebră respingere inițială a manuscrisului, prezentat de Proust pentru publicarea în NRF , de André Gide , s-ar putea baza pe această ambiguitate: Gide, un homosexual declarat – contrar lui Proust – i-a reproșat reprezentarea sordidă a homosexualității în Charlus, atât de îndepărtat de cel idealizant încât lumea clasică a făcut din el și așa cum a înțeles-o Gide în Corydon . Și, din nou, i s-a părut intolerabilă ideea că Proust fusese inspirat de iubirile sale față de bărbați pentru a-și contura personajele feminine și, în special, a lui Albertine [6] .

 

La șaisprezece ani, Marcel își înțelesese orientarea homosexuală și îi scrisese trei scrisori de dragoste colegului său Jacques Bizet, orfan al celebrului autor al lui Carmen , Georges Bizet , și prietenului său de liceu. Jacques Bizet nu i-a redat dragostea lui Marcel, dar cei doi au rămas prieteni pe viață. La vârsta de douăzeci de ani, Marcel s-a îndrăgostit de un băiat puțin mai tânăr decât el, un tenor talentat, Reynaldo Hahn , născut în Caracas de mamă venezueleană și tată german [7] .

 

Dincolo de orice încercare de ipoteză psihologică, poate incorectă, este interesant de observat cum în „lumea artistică” a lui Marcel figura unei lesbiene a existat înainte de adevărata cunoaștere a celui care este considerat principalul inspirator al personajului Albertinei: Alfred Agostinelli. Abia după moartea sa, André Gide, în publicarea corespondenței cu Proust, a făcut publică homosexualitatea lui Proust. Natura relațiilor intime ale lui Proust cu oameni precum Agostinelli și Reynaldo Hahn este bine documentată, deși Proust nu a făcut niciodată revelații decât cu cei mai apropiați prieteni. În 1949 , criticul Justin O’Brien a publicat un articol despre PMLA [8] numit „Albertine or Ambiguity: Notes on Proust’s Sexual Sensitivity [9] ” în care susține că unele dintre personajele feminine din roman sunt de fapt băieți. Această teorie este cunoscută sub numele de „teoria transpunerii sexelor”. Raymonde Coudert, vorbind despre Proust, pleacă de la principiul că modurile de a citi sunt sexuale și că, dacă nu există o scriere feminină, există modalități de scriere „a” femininului. Întrebarea este: în ce constă Proust femininul și feminitatea? Ce lanțuri semnificative conectează personaje feminine proustiene precum Odette, Oriane, Albertine? [10]  cont… ……………………………………………………….. https://www.google.com/search?q=in+cautarea+timpului+pierdut&ei=s31IYv61HpTh7_UP856KwA4&start=20&sa=N&ved=2ahUKEwi-27CA6vX2AhWU8LsIHXOPAug4ChDy0wN6BAgCEEA&biw=1366&bih=625&dpr=1

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

https://incredibilia.ro/10-episoade-din-istoria-canibalismului/

 

https://ioansoran.wordpress.com/2012/07/12/parabola-fiului-risipitor-in-predici-comentarii-si-arta/

 

 

 

Pildele din Evanghelii; Pilda Fiului Risipitor – FIUL CEL MIC; Zac POONEN – Proorocii si invatatorii mincinosi; Cand vine sfarsitul lumii ? Când vine Domnul? Nu va fi nicio răpire secretă; IN ZILELE DIN URMA; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma; Eliberarea finală; Apocalipsa 6 – Mânia Mielului-durerile nașterii cui? Ioel; TEFANIA; Osea; Mica;   

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Mica

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decît să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8)

 

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Mica. Numele acesta este o formă prescurtată a lui „Mkaiahu” care înseamnă în traducere: „Cine este ca Iehova?”. Profetul face un joc de cuvinte, ca o veritabilă semnătură în finalul profeţiei: „Cine este ca Tine…” (Mica 7:18).

 

Autorul: Mica a trăit în Moreşet, la aproximativ 35 de kilometri sud-vest de Ierusalim (Mica 1:4). El şi-a început activitatea profetică la puţină vreme după ce Isaia şi-o începuse pe a sa. Cei doi profeţi din împărăţia lui Iuda au fost fără îndoială prieteni şi şi-au împărtăşit unul altuia multe din frămîntările şi preocupările lor. Isaia, fiind de neam ales, a profeţit la curtea împărătească. Mica a fost un om din popor şi şi-a desfăşurat activitatea printre oamenii simpli. Dumnezeu a vorbit însă la fel şi prin unul şi prin celălalt. Există o izbitoare asemănare între anumite pasaje din cărţile celor doi. (Mica 4: l -5 şi Isaia 2:2-4).

 

Data: Primul verset al cărţii ne informează că Mica a profeţit pe vremea lui Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) şi Ezechia (715-686 î.Cr.). Activitatea profetică a lui Mica trebuie deci să se fi desfăşurat între anii 735 şi 710 î.Cr. În afară de Isaia, el a mai fost contemporan şi cu Osea, care profeţea în împărăţia lui Israel.

 

Contextul istoric: Cu toate că, în general, nu a fost un împărat rău, Iotam nu a îndepărtat înălţimile idolatre din împărăţia lui Iuda. Ahaz, care i-a urmat a fost un împărat rău (vezi 2 Împ. 16:2-4). El a trădat încrederea în Dumnezeu şi a adoptat o politică pro-asiriană, în timp ce el domnea în Iuda, cele 10 seminţii din împărăţia de nord au fost duse în robie. După Ahaz, a urmat Ezechia, care a fost un împărat surprinzător de bun. El i-a înfruntat pe asirieni şi a rezistat în mod miraculos unui puternic asediu (2 Împăraţi 18:13-19:36).

 

Pentru oamenii de la ţară, timpurile acelea au fost timpuri grele. Năvălitorii ameninţau mereu cu invadarea pămînturilor, bogaţii ţării exploatau fără milă poporul (Mica 2:1-l 3), iar conducătorii lui Iuda depăşiseră orice limită şi „îi mîncau şi-i jupuiau pe săracii ţării” (Mica 3: 1-4). Ca şi Amos, Mica s-a ridicat plin de curaj şi a strigat împotriva nedreptăţii.

 

Conţinutul: O treime din cartea lui Mica denunţă păcatele concetăţenilor lui; o altă treime descrie pedeapsa pe care o va trimite Dumnezeu asupra lor; iar ultima parte dezvăluie nădejdea profetului în restaurarea pe care o va lucra Dumnezeu în ţară şi slava de care va fi urmată. Deşi este din Iuda, Mica profeţeşte şi despre pedepsirea Samariei (Mica l:6).

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice:

 

Capitolele 6 şi 7 descriu judecata lui Dumnezeu cu poporul evreu. Curtea de judecată este formată din munţii şi dealurile pămîntului. Teatralitatea pasajului reuşeşte să scoată şi mai bine în evidenţă vinovăţia poporului înaintea dreptăţii divine.

 

Deşi anunţă inevitabilitatea pedepsei, cartea scoate în evidenţă clemenţa pe care o manifestă Dumnezeu, ca Judecător suprem, faţă de Israel: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu ţine mînia pe veci, ci îi place îndurarea!”(Mica 7:18). Dumnezeu a ştiut întotdeauna să cruţe o rămăşiţă a lui Israel pentru a-Şi putea continua împlinirea planurilor Sale mesianice.

 

Asemenea tuturor celorlalţi profeţi, Mica subliniază harul de care se bucură evreii în virtutea legămintelor încheiate de Dumnezeu cu ei: „El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor. Vei da cu credincioşia lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară” (Mica 8:19-20).

 

Mesajul peste veacuri: Mica priveşte peste orizontul timpului, anunţă întruparea Fiului lui Dumnezeu în mica cetate a Betleemului şi proclamă domnia pe care El o va exercita asupra pămîntului:

 

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie a lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ceva stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veşniciei. De aceea îi va lăsa pînă va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel. El se va înfăţişa şi va cîrmui cu puterea Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit pînă la marginile pămîntului. El va fi pacea noastră!” (Mica 5:2-5).

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

  1. ANUNŢAREA PEDEPSEI 1 – 3
  2. Descrierea pedepsei, 1:2-16
  3. Motivarea pedepsei, 2:1-13
  4. Destinatarii pedepsei:

Căpeteniile lui Iacov, 3:1-4

Profeţii mincinoşi, 3:5-8

Cetatea Ierusalim, 3:9-12

 

  1. ANUNŢAREA SLAVEI VIITOARE 4 – 5
  2. Slava împărăţiei, 4:1-8
  3. Suferinţele curăţitoare, 4:9-5:1
  4. Arătarea lui Mesia

La prima lui venire, 5:2-3

La cea de a doua venire a Lui, 5:4-15

 

III. ÎNDEMN LA POCĂINŢĂ 6 – 7

  1. Primul cap de acuzare, 6:7-5
  2. Primul răspuns de apărare, 6:6-7
  3. Al doilea cap de acuzare, 6:8-16
  4. Al doilea răspuns de apărare, 7:1-10

 

EPILOG: SLAVA VIITOARE 7:11-20

  

Contemporan cu Isaia, cu Osea şi cu Amos, Mica profeţeşte, asemeni acestora, sub domnia lui Iotam, a lui Ahaz şi a lui Ezechia. Istoria de plâns a lui Ahaz, relatată în 2 Împăraţi 16, şi cea a împăraţilor răi ai lui Israel justifică din plin cuvintele grele pe care Domnul le rosteşte aici, luând ca martor întregul pământ. El Îşi revendică sfinţenia, proclamând prin judecăţile Sale că este străin de nelegiuirile din Samaria şi din Ierusalim.

 

Începând cu versetul 8 putem vedea cum Mica pune la inimă suferinţa poporului său. „Nu spuneţi aceasta în Gat”, îndeamnă el stăruitor (v. 10; 2 Samuel 1.18,20). Acest vers citat din „cântarea arcului” ne aminteşte că vrăjmaşii Domnului, aici filistenii, sunt întotdeauna gata să se bucure de eşecurile poporului lui Dumnezeu, găsind în acestea o scuză lesnicioasă pentru propriile lor păcate. De aceea nici noi, când am aflat ceva neplăcut cu privire la un alt credincios, să nu răspândim cu uşurătate vestea, pentru că aceasta ar duce la dezonoarea Adunării şi astfel a Numelui Domnului.

 

Până la versetul 16 asistăm la marşul triumfător al Asirianului, judecător de la Domnul. Numele fiecăreia dintre cetăţile invadate capătă, cu această ocazie, o semnificaţie tragică.

 

Mica 7.1-20

 

„Vai de mine!” strigă profetul care îşi conştientizează propria mizerie odată cu cea a poporului. Extinzând, putem vedea aici experienţa amară pe care o are omul cu el însuşi. Descoperă că nu are în sine însuşi nici resurse, nici roade (v. 1); că nu se poate sprijini mai mult nici pe autorităţi, nici pe cei mari de pe pământ („cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine”; v. 4; Psalmul 118.9); de asemeni, că şi cei mai apropiaţi îl dezamăgesc în acelaşi fel dacă se lasă în grija lor. Ce dureroasă experienţă şi totodată ce necesară experienţă! Am probat-o şi noi? Suntem noi convinşi că Hristos singur este demn de toată încrederea noastră? „Nu este niciunul drept printre oameni” (v. 2). Ceea ce însă nu găsim nici în noi, nici în alţii găsim în El (v. 7).

 

Domnul Isus citează versetul 6 pentru a descrie consecinţele venirii Sale (Matei 10.34-36). Acestea pun pe orice om la încercare şi verifică faptul că cine nu este cu El este împotriva Lui (Luca 11.23). De ce parte ne aflăm însă noi?

 

Ajunsă la încheierea ei, cartea se sfârşeşte cu certitudinile şi cu promisiunile harului. „Vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării” (v. 19). Ce fericire să ne ştim păcatele înmormântate pentru totdeauna! În adevăr, Doamne, „cine este Dumnezeu asemenea Ţie?” (v. 18).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/mica/

////////////////////////////////////////

Osea

 

 

Cu Osea intrăm în „cărţile celor 12″. Acest grup de profeţi mai sunt numiţi şi „profeţii mici” din cauza conţinutului redus al profeţiilor lor. În nici un fel însă, ei nu sunt „mici” ca însemnătate.

 

Scurte ca nişte telegrame duhovniceşti, cărţile lor sunt la fel de urgente şi de convingătoare. Iată-l de exemplu pe Osea: cartea lui vorbeşte despre infidelitatea faţă de Dumnezeu, prezentând-o ca pe un adulter spiritual. În ultimă analiză, orice păcat este o teribilă infidelitate în dragostea noastră faţă de Domnul. Mesajul acestei ,,telegrame“? ,,Păcatul îl răneşte pe Dumnezeu, dar ne distruge pe noi înşine“.

 

Dacă profeții mari apar în Biblie într-o oarecare ordine cronologică, cărțile profeților mici nu sunt ordonate astfel. De fapt, Amos a fost cronologic cea dintâi, chiar dacă apare a treia în șirul celor doisprezece. Ioel a fost probabil cel din urmă, dar este așezat imediat după Osea și înaintea lui Amos. Chiar dacă Ioel, Obadia și Iona sunt aproape imposibil de datat, conținutul lor este mult mai important decât stabilirea datelor vieții celor care le-au scris.

 

Titlul: Cartea poartă numele profetului care a scris-o, Osea. Numele vine dintr-o rădăcină lingvistică comună cu numele Iosua şi Isus. Osea (Hosea) înseamnă ,,salvare, mântuire“ și a fost numele purtat inițial de una din cele doisprezece iscoade trimise în Canaan (Num. 13:8), căreia Moise i-a adăugat particula ,,I“ de la Iehova (Num. 13:18). „Osea” înseamnă „mântuire”, în timp ce Iosua şi Isus includ în plus prezenţa celui care produce mântuirea: „Salvarea vine de la Domnului” sau „Domnul este Mântuitorul”. Rezumând cele scrise mai sus, putem spune pe drept că această carte a lui Osea este ,,cartea salvării lui Israel“ sau pur și simplu că această carte poartă numele ,,Mântuire“, ,,Izbăvire“ sau ,,Salvare“.

 

Autorul: Iona și Osea sunt singurii profeți ridicați de Dumnezeu în Regatul de Nord. Osea n-a fost un profet crescut în şcoala profeţilor, ci un om ridicat din mijlocul poporului. Tatăl său s-a numit Beeri (Osea 1:1), iar soţia lui Gomer (Osea 1:3). Din căsnicia lor s-au născut trei copii: doi băieţi şi o fată (Osea 1:4, 6, 9) care au servit ca semne cu un mesaj simbolic pentru Israel.

 

Izreel, care înseamnă ,,Dumnezeu va semăna“și este o aluzie la faptul că Iehu a mers prea departe în cruzimea cu care și-a ucis dușmanii la Izreel (2 Regi 9 – 10). Ei se vor întoarce și vor recuceri țara. Dumnezeu pedepsește chiar și atunci când pedepsele Lui par că întârzie.

Lo-Ruhama, care înseamnă ,,Fără îndurare“. Este starea în care se află Israel astăzi. Dumnezeu continuă să-i îngrijească providențial pe evrei, dar ei sunt departe de a se bucura de îndurările Lui ca pe vremuri (Osea 3:4).

 Lo-Ami, care înseamnă ,,Nu-i poporul meu“ și proclamă lepădarea temporară a poporului ales din cauza păcatelor lui (Osea 1:8).

Nu mai cunoaştem alte amănunte despre Osea. Numele lui nu mai apare în nici o altă carte a Bibliei.

 

Data: Osea şi-a rostit mesajul pentru poporul împărăţiei lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) şi Ezechia (715-686 î.Cr.), toţi aceştia fiind din împărăţia lui Iuda. Probabil că după căderea Samariei şi ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împărăţia lui Iuda şi de aceea îşi datează activitatea după împăraţii care erau familiari noilor săi cititori. Când şi-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încă pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tânăr al profetului Amos. De fapt, activitatea lui a fost paralelă cu activităţile profeţilor Isaia şi Mica, care şi-au rostit mesajele în împărăţia lui Iuda. Îndelunga activitate profetică a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, străbătând între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împăraţi dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriană.

 

Contextul scrierii: Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam şi robia babiloniană este „ultima turnantă” din traseul istoric al împărăţiei lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început să se precipite înspre rău. Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semănat măcar cu o alegere divină. Cu moartea sa şi cu asasinarea fiului său Zaharia (2 Împ. 10:30 şi 15:8-12), ia sfârşit dinastia instituită de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mâna pe putere prin lovituri de stat. Şalum îl asasinează pe Zaharia după numai o lună de domnie; Menahem îl asasinează pe Şalum, tot după o singură lună petrecută pe tron. Pecah îl asasinează şi el pe Pecahia, iar Osea (împăratul, nu profetul) ajunge la tron prin asasinarea ucigaşului Pecah.

 

A fost o perioadă cumplită de istorie. Loialitatea faţă de tron era ca şi inexistentă. În toate ungherele se ascundeau şi complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate şi orice măsură (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pângărit şi însângerat, naţiunea putrezea în imoralitate şi idolatrie. Instabilitatea politică a slăbit mult tăria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentă! Ţara alerga între Egipt şi Asiria după alianţe internaţionale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situaţia era şi mai grea decât situaţia politică. Imediat după scindarea de Ierusalim şi de casa lui David, Ieroboam făcuse Israelul să păcătuiască cu viţeii de aur pe care-i instalase la Dan şi Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totuşi măcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împăraţi 12:25-33). Cu timpul însă, idolul a căpătat putere prin sine însuşi şi Israelul l-a părăsit pe Domnul. Viţeii de aur au devenit în scurt timp o uşă deschisă pentru idolatria cea mai rudimentară şi mai îndrăcită. Astarteele şi Baali au intrat în inimile poporului, întunecându-le minţile şi târându-i în cele mai murdare ritualuri şi în crudele sacrificii ale copiilor. Iată o listă incompletă a relelor împotriva cărora a vorbit Osea:

 

– necinste (4:1, 2),

– crime şi vărsări de sânge (4:2; 5:2; 6:8),

– hoţii la drumul mare săvârşite şi de tâlhari, dar şi de preoţi (6:9; 7:1),

– imoralitate practicată pe scară naţională (4:2, 11; 7:4),

– necinste în comerţ şi în justiţie (10:4; 12:7),

– idolatrie demonică (4:12-13; 8:5; 10:1, 5; şi extraordinarul 13:2: „Şi jertfind oameni, sărută viţei!”),

– beţie (4:2; 7:5),

– o totală lipsă de sensibilitate şi de căinţă faţă de Dumnezeu (4:4; 13:14).

 

Trist tablou al unui popor care făcuse odinioară un legământ de credincioşie faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea Sa!

 

Amos și Osea au profețit în secolul al VIII-lea înainte de Christos, iar cărțile lor au fost printre cele dintâi incluse în canonul Bibliei. Cu toate că ele se concentrează asupra evenimentelor din Regatul de Nord al Israelului, este bine să așezăm cuvântările lor în contextul evenimentelor care se întâmplau atunci în lume, în special al celor cu implicații directe asupra cursului istoriei de azi.

 

În orizontul geografic îndepărtat, prin secolul VIII dinainte de Christos au apărut Roma și Cartagena. Rivallitatea dintre ele a produs ,,războaiele punice“, din care a ieșit triumfătoare Roma. Asta a dus la formarea Imperiului roman. Civilizația legii romane s-a impus pretutindeni, au apărut pretutindeni celebrele drumuri romane, care vor contribui așa de mult la răspândirea Evangheliei la începutul erei creștine.

 

În același secol au apărut și ,,Jocurile Olimpice“ din Grecia. Filosofia greacă a captivat lumea, iar limba greacă a devenit pretutindeni limba artei și a culturii. Homer a devenit cronicarul Mediteranei, pe malurile căreia grecii au plantat orașe cetăți, după modelul celor existente deja de mult în Grecia continentală. Zece astfel de cetăți-stat au fost plantate și în zona din nordul Israelului, formând un conglomerat cu numele ,,Decapolis“ – Δεκάπολις (Mat. 4:25; 5:20: Marcu 7:31). Filosofii greci au instalat în aceste cetăți ,,democrația“, după modelul arătat în ,,Republica“ lui Platon, un tipar care permează și astăzi societățile ,,civilizate“.

 

În Orientul îndepărtat, China și India s-au ridicat ca puteri coloniale cu influență mare.

 

Între cele două zări ale orizontului geografic, Israelul Și Iuda erau plasate providențial la răscruce de drumuri comerciale, în chiar buricul pământului, acolo de unde ar fi trebuit să răspândească pretutindeni cunoștința despre Dumnezeu, despre natura Lui și despre planurile Lui cu omenirea. Relația lui Dumnezeu cu poporul Lui se afla însă într-o mare criză. În loc să servească tuturor popoarelor drept model de dependență de Dumnezeu și de binecuvântare, poporul ales trăia în neascultare. Legământul încheiat la Sinai stipula că Dumnezeu îi va binecuvânta mai mult decât pe toate celelalte popoare dacă ei vor asculta de El sau îi va blestema mai mult decât pe toate celelalte popoare dacă ei vor refuza să-L asculte. Israelul a avut în față privilegii și responsabilități. În secolul VIII dinainte de Christos, Dumnezeu se întreba ce să facă cu un popor pornit să se îndepărteze din ce în ce mai mult de El.

 

Cele două regate

Un scurt rezumat al istoriei precedente lui Amos și Osea ne va ajuta să înțelegem îngrijorarea lui Dumnezeu. În secolul opt înainte de Christos, poporul lui Dumnezeu trăia sfâșiat în două regate. Ajunseseră regate cu un rege vizibil, cum aveau toate celelalte popoare și cum doriseră să fie și ei cam cu 200 de ani în urmă, dar asta nu le-a adus nici un fel de fericire. Dimpotrivă! Impozite nesuferite le erau impuse ca să finanțeze viața extravagantă de la curtea regală, iar tinerii lor mureau în războaiele aventuroase inițiate de orgoliile celor de pe tron. N-au stat sub domnia unui singur rege decât în timpul primilor trei care au domnit peste țară. Cel dintâi fusese ,,alesul poporului“, înalt la statură și frumos la chip, dar foarte mic și urât în caracter. Când a încetat să mai asculte de Dumnezeu a fost îndepărtat de la domnie și Dumnezeu le-a dăruit ca rege pe unul ,,după inima Lui“, David. În ciuda începutului strălucit și acesta a căzut în păcat. O singură privire acolo unde nu trebuia l-a făcut să calce nu mai puțin de cinci din cele zece porunci: a poftit, a curvit, a mințit, a ucis și a necinstit numele Domnului. După acel incident n-a mai fost niciodată ce fusese mai înainte, iar în după amiaza aceea nefastă a început declinul lui Israel. Al treilea rege a fost Solomon, fiul lui David. El a dus regatul pe culmi nemaintâlnite de glorie și belșug, dar a supus poporul la impozite teribile și la muncă forțată. A lăsat în urma lui un templu măreț, dar un popor divizat. Semințiile din nord erau nemulțumite că mai toate resursele naționale fuseseră îngrămădite la Ierusalimul din sud. De îndată ce a murit Solomon, în țară a început războiul civil. Cei din nord s-au răsulat împotriva celor din sud și s-au format imediat două regate rivale. Zece seminții din nord au format o confederație numită pretențios și tendențios ,,Israel“ (adevăratul popor al lui Dumnezeu), abandonând tronul de la Ierusalim, căruia i-a rămas credincioasă doar seminția lui Iuda.

 

Bineînțeles că asta a însemnat că nordiștii au renunțat la Templu și la familia regală. Și-au ridicat propriile altare la Bethel și la Samaria și au inițiat o altă dinastie, nu cea davidică, pe care promisese Dumnezeu că o va binecuvânta. Cronica din 1 și 2 Regi consemnează istoria disperată a acestor domnitori din regatul de nord. Durata medie a domniei lor a fost de trei ani. Mulți dintre ei au fost asasinați și schimbați prin lovituri de stat. A fost o formă instabilă de guvernare, ceea ce nu trebuie să ne mire, pentru că au fost lipsiți de binecuvântarea lui Dumnezeu.

 

Regatul din sud a dus-o ceva mai bine, regii stând pe tron în medie treizeci și trei de ani (interesant că Domnul Isus a murit când avea aproximativ această vârstă).

 

Condițiile sociale

Pace

Ca să putem înțelege corect mesajul profetic al lui Amos și Osea este necesar să pătrundem în condițiile socio-politico-economice de atunci. A fost o vreme de pace și prosperitate. Teribila Asirie era marea putere a zilei, dar vizita profetului Iona la Ninive a domolit pentru câțiva ani amenințarea pe care o reprezenta Asiria pentru Israel. Asirienii de atunci s-au pocăit de violențele lor războinice și, pentru o vreme, teama de o invazie asiriană a fost suspendată.

 

Prosperitate

Ca urmare a vremii de pace, Israelul a cunoscut o mare prosperitate, mai ales în timpul domniei lui Ieroboam al doilea, care a reușit să creeze stabilitate în țară. Poziția de pod între Europa și Asia a înlesnit Israelului să controleze marele rute comerciale, să inițieze schimburi de mărfuri și să-și înmulțească capitalul bancar.

 

Bogații și săracii

Cu toate că prosperitatea a dus la o îmbunătățire a condițiilor generale de viață, diferențele dintre cei bogați și cei săraci s-au adâncit teribil. Este un fenomen pururea prezent în astfel de vremuri, pentru că oamenii înzestrați profită mult mai mult de posibilități decât oamenii neînzestrați. În țară a apărut luxul exorbitant. Era la modă să ai o a doua casă, numită reședință de vacanță, situată de regulă la munte, în care te puteai refugia să te odihnești în lunile de arșiță.

 

A apărut o nouă aristocrație, de îmbogățiți peste noapte, căreia nu-i păsa de soarta celor nevoiași.  Când mulți aveau două case, unii n-aveau nici măcar un acoperiș deasupra capului.

 

Condițiile morale

Abundența a îndoit rigiditatea moralității. Cei ce puteau cumpăra fără limită au devenit ,,fără limită“ în toate aspectele vieții. Societatea a fost zguduită de scandaluri financiare. Corupția a invadat până și sistemul juridic. Cine avea bani, avea invariabil dreptate. N-au mai ținut cont de ziua de odihnă, trecând la afaceri nonstop, șapte zile pe săptămână pentru maximalizarea profitului. Lăcomia a dus la nedreptate, iar libertatea la libertinaj. Abuzurile de sexualitate și consumul de alcool au devenit practici cotidiene.

 

Cu toate că au trecut de atunci 2700 de ani, paralela cu cultura noastră occidentală este evidentă.

 

Viața religioasă

Culmea, activitățile religioase nu au fost abandonate, ci, dimpotrivă, amplificate. Nu era vorba însă de religia străbună a lui Israel, ci de tot felul de forme religioase împrumutate de la alte popoare, mai ales de la cele păgâne din străvechiul Canaan. Să nu mai spunem că negustorii veniți din est și din vest au adus și ei în Israel formele lor religioase. Devenise la modă închinarea la ceea ce ei numeau ,,mama natură“. Și la Betel și în Samaria, ,,închinătorii“ aveau partide de sex cu bărbați și femei prostituate ca să înduplece divinitatea să le fertilizeze câmpul și să le asigure o recoltă mai bună. Într-o contradicție clară cu legea primită de la Dumnezeu, evreii au pus chiar un vițel de aur la Betel.

 

În rezumat, poporul lui Dumnezeu destinat să fie preoție împărătească și un neam sfânt, ajunsese să fie asemenea tuturor celorlalte neamuri. Dumnezeu ar fi fost deplin justificat să se spele pe mâini de ei și să aleagă în locul lor un alt popor. Dumnezeu nu face însă așa ceva. El se consideră căsătorit cu poporul Israel și, prin natura Sa, urăște divorțul.  Ca unul care a încheiat un legământ, El este decis să meargă până la capăt. Asta nu a însemnat însă că s-a făcut că nu le vede comportamentul. La darea Legii, pe vremea lui Moise, Dumnezeu i-a înștiințat pe evrei că neascultarea va atrage asupra lor blestem în loc de binecuvântare, iar prin Amos și Osea, vedem cum și-a disciplinat El poporul.

 

Disciplina divină

Foamete

Pentru că oamenii îmbrățișaseră cultul idolatru al fertilității a fost potrivit ca Dumnezeu să le arate că promiscuitatea lor sexuală n-a avut nici un efect pozitiv asupra recoltelor de pe câmp (Amos 4:6). Câțiva ani la rând, recoltele au fost teribile. Prin aceasta, Dumnezeu le-a spus: ,,Treziți-vă! Voi depindeți de mine, nu de zeițele feritilității!“ Pedeapsa a fost însă zadarnică. După ea, ca după toate celelalte, s-a tras o singură concluzie: ,,Și tot nu v-ați întors la Mine“(Amos 4:6-9). S-au dus să curvească în continuare chiar și cu burțile goale.

 

Secetă

Dumnezeu a închis cerul și norii n-au mai dat ploaie, ceea ce a fost o catastrofă într-o țară așa de dependentă de ,,apele de sus“ (Amos 4:7-8).

 

Plăgi asupra câmpului

Dumnezeu i-a lovit cu rugina în grâu și cu tăciune (Amos. 4:9). Un popor legat de Dumnezeu prin legământ ar fi trebuit să înțeleagă că ceva nu merge bine și să stea de vorbă cu El, dar n-au făcut-o.

 

Plăgi pe câmp și invazii străine

Peste acestea, Dumnezeu a trimis peste câmpuri lăcustele și animalele au ajuns să moară de foame. S-ar fi cuvenit ca poporul Lui Dumnezeu să înțeleagă și să se întoarcă la El, dar nu s-au întors.

 

Vedem că fiecare pedeapsă a fost mai grea decât cea precedentă, dare ei tot n-au înțeles și nu s-au pocăit:

 

,,Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi, cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul“ (Amos 4:10).

 

Sub pedepse, țara a continuat să stea nepăsătoare:

 

,,Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion şi la adăpost, pe muntele Samariei, vai de mai-marii aceştia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!… (Amos 6:1).

 

Ca și cum ar fi fost disperat să le atragă atenția, Dumnezeu i-a amenințat atunci cu încă două mari nenorociri.

 

Un cutremur de pământ

A fost cu mult mai mult decât o simplă vibrație a scoarței terestre. Peste mai bine de două sute cincizeci de ani, evenimentul intrase deja în istorie ca ,,marele cutremur“. Profetul Zaharia îl menționează:

 

,,Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel, şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda“ (Zaharia 14:5 ).

 

Iordanul curge spre Marea Moartă prin crăpătura unei falii adânci în crusta terestră, prelungită apoi spre Marea Roșie. Tensiunile acumulate acolo își așteaptă descătușarea din vremurile de apoi.

 

Cutremurul ar fi trebuit să le arate că viața umană este fragilă ca un pai în fața tăriei Celui Atotputernic. Dar evreii au refuzat cu încăpățânare să se întoarcă la Dumnezeul lor.

 

Exilul robiei

Ultima pedeapsă din partea lui Dumnezeu a fost să-i lase să fie invadați de asirieni și târâți într-un exil din care nu s-au mai întors niciodată. Aceasta s-a întâmplat în 721 î.Ch., la 30 de ani după Amos și la 10 ani după lucrarea lui Osea. Astăzi, în secolul XXI, lumea se întreabă dacă cei întorși în Israel mai pot purta pe drept numele acesta, pentru că din robia de atunci s-au întors de fapt numai cei din Iuda, de unde și numele de iudei (jews) purtat de ei astăzi.

 

S-ar putea să pară un preț prea mare pentru o simplă neascultare. Nu uitați însă că Dumnezeu a făcut tot ceea ce putea să facă, avertizându-i și pedepsindu-i, dar ei s-au încăpățânat să stea departe de El. Domnul le-a vorbit prin Amos și Osea. El nu pedepsește înainte de a explica necesitatea pedepsirii. Prin profețiile celor doi, Dumnezeu și-a deschis inima față de popor:

 

,,Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul, Dumnezeu, vorbeşte: cine nu va proroci?’  Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: ,,Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!“ (Amos 3:7-9).

 

Astăzi, cartea Apocalipsei este un avertisment clar de ceea ce va face Dumnezeu cu oamenii care nu se întorc la El, dar câți o iau în serios și câți se întorc din cauza ei la Domnul? Ce ar putea să ne mai facă Dumnezeu ca să înțelegem?

 

Profeții ,,ultimei șanse“

Amos și Osea au fost profeții ,,ultimei șanse“ pe care i-a trimis Dumnezeu celor din Israel. Deși cei doi au avut cam același mesaj, personalitățile lor au fost diferite. Amos a fost dur, Osea a fost delicat. Amos i-a acuzat pe față și le-a spus răspicat că ce făceau ei nu era bine. Osea i-a îmbiat mai mult cu o chemare dulce și i-a tras spre Dumnezeu cu funii de dragoste. Dacă Amos s-a adresat minții, Osea le-a vorbit inimii. Amos s-a concentrat asupra dreptății divine, Osea le-a vorbit oamenilor despre har și milă. Amos le-a transmis oamenilor gândurile lui Dumnezeu, Osea le-a transmis sentimentele Lui.

 

Există pasaje paralele în Amos și Osea, dar deosebirile dintre caracterele lor ies foarte clar în evidență. Este interesant că ultimele cuvinte rostite de Dumnezeu prin Osea reprezintă o ultimă chemare tandră, plină de emoție, subliniind că Dumnezeu aștepta ca națiuna să se pocăiască, iar El să nu fie silit să trimită asupra lor pedepsele teribile pe care le anunțase.

 

Conţinutul cărţii: În cei 50 de ani de misiune profetică, Osea şi-a repetat mereu cele trei părţi ale mesajului său:

 

(1) Dumnezeu este mâniat la culme pentru păcatele în care trăieşte poporul Său şi din pricina aceasta

(2) judecata este făcută şi pedeapsa este sigură; totuşi

(3) dincolo de această mânioasă pedepsire, Dumnezeu păstrează poporului o iubire veşnică, plină de bunătate şi credincioşie, care pregăteşte deja planuri pentru timpul în care ei se vor întoarce la El.

 

Primele 3 capitole ale cărţii sunt autobiografice şi simbolice. Osea este îndemnat de Dumnezeu să se căsătoarească cu o femeie pe nume Gomer. Căsnicia profetului cu această femeie necredincioasă şi dedată la păcatul curviei, devine o alegorie a tragediei pe care o trăieşte Dumnezeu în relaţia Lui cu nestatornicul şi necredinciosul Israel. Este evident că, în succesiune logică, capitolul 2 este o „tălmăcire” spirituală a situaţiei neplăcute în care l-a pus Dumnezeu pe Osea. Urmează apoi capitolul 3 al cărţii, care priveşte adânc în viitor până spre vremea sfârşitului în care Israelul se va întoarce la Domnul: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă” (Osea 3:5).

 

Restul de capitole ale cărţii sunt o culegere de pasaje retorice ale profetului. Este foarte greu să stabileşti o ordine oarecare în aceste fragmente de cuvântări înflăcărate. Ele sunt izbucniri de gelozie din partea unui Dumnezeu al iubirii.

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Osea este cunoscut prin faptul că prezintă lipsa de credincioşia a poporului Israel faţă de Dumnezeu drept o infidelitate spirituală. Cuvintele rostite de el sunt tari şi tăioase. Idolatria este numită „curvie”, iar idolii vremelnici sunt numiţi „ibovnici” (Osea 2:2-5).

 

În noianul de cuvinte tari există totuşi şi un cuvânt duios şi plin de dragoste. El este „heşed” şi este unul dintre cele mai perfecte echivalente pentru dragostea dumnezeiască. „Heşed” este iubirea compătimitoare şi dezinteresată. Heşed este dragostea statornică şi imposibil de înlăturat. David a folosit cuvântul acesta, atunci când a căutat pe cineva din casa vrăşmaşă a fostului împărat Saul pentru că dorea să le facă un bine: „David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Samuel 9:1). Ţineţi minte că David făcuse un legământ cu Ionatan, prin care se angajaseră să-şi facă bine unul altuia (1 Sam. 18:3; 20:14-16; 42). Pasajele în care Osea vorbeşte despre „heşed” sunt: Osea 2:19; 4:1; 6:4, 6; 10:12; 12:6.

 

Iată cum este descrisă manifestarea lui „heşed” în cadrul relaţiei pe care o are Dumnezeu cu Israelul:

 

„Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Prea înalt, niciunul dintre ei nu caută să se ridice. „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc” (Osea 11:7-9).

 

Heşed este dragostea în virtutea Legământului încheiat între Dumnezeu şi oameni.

 

Mesajul cărţii: Cartea lui Osea este o chemare la pocăinţă. Capitolul 14 al cărţii este un mesaj de dragoste şi de chemare pentru toţi aceia care s-au îndepărtat vreodată de Domnul. Osea mai este însă şi altceva. Profeţia aceasta este un avertisment împotriva idolatriei şi a îndepărtării de Dumnezeu. Chiar şi formele simbolice care pretind că-L arată pe Domnul nu sunt altceva decât o cursă pentru suflet. Toate apostaziile mari au apărut la început ca o mică şi neesenţială depărtare de la simplitatea şi claritatea mesajului Scripturii. Din acest punct de vedere, am putea spune că Ieroboam al doilea şi ceilalţi împăraţi după el, au cules doar ceea ce semănase la începutul istoriei lui Israel, primul Ieroboam, făuritorul celor doi viţei de aur. Am putea reformula avertismentul lui Osea în cuvintele apostolului Ioan: „Copilaşilor, feriţi-vă de idoli” (1 Ioan 5:21).

 

Ce putem învăța noi din cărțile lui Amos și Osea?

 

Mai întâi, trebuie să spunem că nici Amos, nici Osea n-au reușit să-i întoarcă pe cei din Regatul de Nord la Dumnezeu. Cuvintele lor le-au intrat evreilor pe o ureche și le-au ieșit pe cealaltă, așa că Dumnezeu a fost obligat să le aplice copiilor Lui pedeapsa. În anul 721 î.Ch. Asiria  a cucerit țara și i-a dus pe locuitorii ei în robie, de unde nu s-au mai întors niciodată.

 

Apoi, trebuie să notăm că există o mare deosebire între situația lor și situația noastră. Cei din Israel au trăit într-o ,,teocrație“ unde Biserica și Statul erau una și aceeași realitate. În Noul Testament nu mai este așa. Biserica și Statul sunt deosebite și clar delimitate. Biserica Îi aparține lui Dumnezeu, iar Statul aparține ,,lumii“  de acum, aflată în sfera de influență a Diavolului. Deviza după care ne conducem noi astăzi este ,,Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu“ (Mat. 22:21).

 

Creștinii trăiesc concomitent în două împărății. Sunt cetățean al țării în care am pașaport, dar sunt și cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Nu putem deci lua mesajele lui Osea și Amos și să le aplicăm țării în care trăim. Există însă numeroase pasaje care se pot aplica și la viața Bisericii creștine de azi, iar Noul Testament conține multe extrase din cartea lui Osea. Căsnicia lui Osea a fost o ilustrație a relației lui Dumnezeu cu poporul Israel, dar poate funcționa metaforic și ca o ilustrație a relației dintre Domnul Isus și Biserică.

 

 

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

Introducere – O păţanie cu tâlc (cap. 1 – 3)

 

  1. Dumnezeu este sfânt (cap. 4-7)

Cele cinci învinuiri, 4-5

Falsa „întoarcere”, 6

O vindecare imposibilă, 7

 

  1. Dumnezeu este drept (cap. 8-10)

Trâmbiţa anunţă pedeapsa, 8:1-etc.

Textul este o vestire a pedepsei care va veni.

 

III. Dumnezeu este dragoste (cap. 9-14)

Un Dumnezeu care tânjește (11:1, 4, 8, etc.)

Un Israel care nu poate scăpa nepedepsit (12)

Triumful final al iubirii (14)

 

Din punct de vedere al acțiunii, cartea profetului lui Osea se împarte astfel:

 

căsnicia lui Osea (cap. 1 – 3)

păcatel lui Israel (cap. 4 – 7)

pedepsirea lui Israel (cap. 9 – 10)

viitoarea restaurare a lui Israel (cap. 11 – 14).

(Unele pasaje au fost traduse din Pawson, David. Unlocking the Bible. HarperCollins Publishers.)

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/osea/

 

///////////////////////////////////////

TEFANIA

 

„Voi nimici totul de pe faţa pămîntului, zice Domnul. Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii” (Ţef. 1:2,7)

 

Titlul: Numele profetului, care formează şi titlul cărţii vine de la două cuvinte ebraice: „Ţefan-Iah” care se pot traduce prin: „Dumnezeu care ascunde”.

 

Autorul: Ţefania este singurul profet care merge cu propria linie genealogică pînă la a patra generaţie:

 

„Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia” (Ţef. 1:1).

 

Motivul acestei prezentări este acela al sublinierii apartenenţei lui la linia davidică. Ţefania a fost un prinţ din familia lui David care a fost chemat de Dumnezeu la slujba profeţiei. El a fost deci rudă de sînge cu împăratul Iosia, dar aceasta nu l-a împiedicat să predice un mesaj aspru. Se prea poate ca influenţa lui Ţefania să fi fost unul dintre factorii care l-au influenţat pe Iosia în mişcarea lui de trezire spirituală a ţării. El a văzut însă, asemenea lui Ieremia, că miscarea de reformă a fost doar de suprafață, lipsită de o schimbare corespunzătoare a inimilor.

 

Data: Ţefania ne dă el însuşi datele lucrării lui profetice: „pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda” (Ţef. 1:1). Ţinînd seama că acest Iosia a domnit între 640-609 î.Cr. şi că Ninive nu fusese încă nimicită (Ţef. 2:13), putem fixa scrierea acestor profeţii între anii 640-612 î.Cr., aceasta însemnînd că Ţefania l-a însoţit pentru o vreme pe Ieremia în începutul misiunii sale.

 

Contextul istoric: Ţefania este profetul nemulţumit în vreme de trezire spirituală. Un ,,văzător“ al lui Dumnezeu vede nu numai ,,mai departe“, ci și mai profund decât ceilalți oameni.

 

Domnia lui Iosia a adus în Iuda o vreme de întoarcere la litera şi ritualul religios din „vremurile bune”. Prima reformă a lui Iosia s-a produs în anul 628 î.Cr. în cel de al doisprezecelea an de domnie (2 Cron. 34:3-7). Împăratul a înlăturat altarele lui Baal, a dărîmat stîlpii idoleşti şi a ars oasele profeţilor mincinoşi pe altarele lor. Şase ani mai tîrziu (622 î.Cr.), cea de a doua mişcare de reformă condusă de Iosia s-a produs atunci cînd preotul Hilchia a găsit Cartea Legii în Templu (1 Cron. 34:8-35:19). Aceste două reforme au fost însă prea mici şi au venit prea tîrziu. Schimbarea a fost mai mult administrativă, decît spirituală (2 Imp. 22-23) Proorocul Hulda i-a spus lui Iosia că Dumnezeu apreciază intenţiile lui bune, dar că poporul neînfrînat şi neschimbat în trăirile lui va trebui pedepsit cu asprime (2 Împ. 22:15-20). Înnoirea făcută în ţară de Iosia a fost mai mult o reformă, decît o renaştere. Acest lucru a fost proclamat cu tărie de Ieremia: vicleana Iuda, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie” (Ieremia 3:6-10).

 

Conţinutul cărţii: Nu este de mirare că Ţefania nu pomeneşte nimic despre reformele religioase ale lui Iosia. Analiza lui asupra stării spirituale a poporului a mers dincolo de straturile superficiale ale aparenţelor. Ceea ce a văzut el în starea evreilor a fost nestatornicie, păcat şi nelegiuire. Expunînd public vinovăţia oamenilor, Ţefania strigă cu putere anunţînd venirea „zilei Domnului”. Acest uragan al mîniei divine se va năpusti peste ţară şi o va face una cu pămîntul. Ţefania şi Ioel au cîntat împreună oda răzbunării lui Dumnezeu asupra împărăţiei lui Iuda.

 

Dincolo de vremea pedepsei, Ţefania vede şi el vremea îndurării şi a slavei:

 

„Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. În ziua aceea vă voi aduce înapoi; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului” (Ţef. 3:12, 14, 17, 20).

 

Cuvinte cheia şi teme caracteristice: Ţefania, asemenea lui Ioel și Amos, este cunoscut pentru vehemenţa cu care proclamă „venirea zilei Domnului” (Ţef. 1:14, 15; 2:3). Ea s-a aplicat istoric la invazia babiloniană din 606 î.Ch., dar își aruncă umbra în viitor spre vremea marilor pedepse de la sfârșit.

 

Mesajul cărţii: Mesajul cărţii este clar: Dumnezeu nu poate fi înşelat cu aparenţe trecătoare. El cunoaşte şi cercetează inima. Jumătăţile de măsură în pocăinţă sînt sinonime cu nepocăinţa. O jumătate de trezire spirituală este insuficientă pentru mîntuire tot aşa cum este insuficientă o scară prea scurtă sau un pod numai pe jumătate terminat.

 

Ca și Habacuc, Țefania vede și mânia și mila lui Dumnezeu. El anunță judecata care va veni peste Ierusalim și Iuda (cap. 1), ca și asupra neamurilor (Cap. 2), dar vede și bunătatea pe care o va arăta Dumnezeu unei ,,rămășițe“ din poporul Său (cap. 3).

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

  1. O PRIVIRE ÎNĂUNTRU – MÎNIE ASUPRA LUI IUDA
  2. Pedeapsa asupra lui Iuda, 1:1-18
  3. Îndemn la pocăinţă, 2:1-3

 

  1. O PRIVIRE ÎN JUR – MÎNIE ASUPRA NEAMURILOR
  2. Vest şi Est: Filistia şi Moabul, 2:4-11
  3. Sud şi Nord: Etiopia şi Asiria, 4:12-15
  4. „Vai”-uri asupra Ierusalimului, 3:1-8

 

III. O PRIVIRE DINCOLO DE TIMP – VREMEA TĂMĂDUIRII

  1. Convertirea neamurilor, 3:9
  2. Restaurarea poporului Legămîntului, 3:10-15
  3. Slava se va întoarce în Ierusalim, 3:16-20

 

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/tefania/

///////////////////////////////////////

 

 Ioel

 

Nenorocirea nu vine niciodată singură. Cartea lui Ioel este descrierea prăpădului pe care l-au produs norii de lăcuste trimişi de Dumnezeu asupra Israelului.

 

Titlul: Cartea poartă numele profetului care a scris-o. „Ioel” se poate traduce prin: „Iehova este Elohim” sau „Dumnezeu este Domnul”. Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru omul chemat să vestească suveranitatea lui Dumnezeu asupra naturii, asupra popoarelor şi asupra istoriei.

 

Autorul: Din faptul că întîlnim dese referiri la Sion şi la Casa Domnului, putem deduce că Ioel a fost un cetăţean al Ierusalimului. Dar, în afară de faptul că mai aflăm şi că pe tatăl său l-a chemat Penuel (Ioel 1:1), nu putem afirma că ştim alte date despre personalitatea profetului. Ca tip de mesaj, Ioel este un propovăduitor al pocăinţei şi un prooroc al trezirilor spirituale.

 

Data: Aşa cum am afirmat deja, este foarte greu de precizat data scrierii acestei cărţi. Din lipsa menţionării numelui vreunui împărat şi din faptul că sînt pomeniţi preoţii, se poate presupune că Ioel a activat la începutul domniei lui Ioas, cînd, după înlăturarea Ataliei de pe tron (835 î.Cr.) copilul împărat a domnit sub protectoratul preotului Iehoiada.

 

Contextul istoric: Ioel a fost omul trimis să-i înveţe pe evrei principii eterne ilustrate de întîmplări cotidiene. El a folosit grozăvia unei invazii distrugătoare de lăcuste pentru a anunţa pedepsele care vor continua să vie şi pentru a chema poporul la pocăinţă. În mesajul lui Ioel, invazia de lăcuste este o pedeapsă trimisă de Domnul. El i-a cheamat pe cei înaintaţi în vîrstă ca să adeverească faptul că o calamitate de asemenea proporţii a fost un lucru rar în istorie (Ioel 1:2). Probabil că intensitatea pagubelor provocate de miriadele de insecte devoratoare de vegetaţie a fost cu adevărat ieşită din comun. Viile fuseseră nimicite (Ioel 1:5), iarba cîmpului dispăruse ca după un cumplit pîrjol şi toată suflarea tînjea după hrană (1:20). Momentul a fost cum nu se poate mai propice pentru chemarea poporului la post şi la rugăciune (Ioel 1:13-14).

 

Conţinutul cărţii: Ioel a profeţit în Iuda. Folosind tragedia invaziei de lăcuste, el a stat înaintea poporului cu un discurs solemn şi răscolitor. Cartea este un manifest al chemării la pocăinţă şi o proclamaţie a lucrărilor mari pe care le va face Dumnezeu pe pămînt, în mijlocul tînguirii generale, Dumnezeu i-a dat profetului un mesaj, care a explicat nenorocirea, i-a ameninţat cu pedepse viitoare mai mari, dar le-a promis şi revărsarea binecuvântărilor cereşti peste cei care îşi vor îndrepta starea înaintea Domnului. Citiţi cu atenţie îndemnurile la pocăinţă din Ioel 2:12-17. Binecuvântările rostite în finalul cărţii sînt promise tuturor celor care vor urma calea umilinţei şi vor aştepta binecuvântările cerului.

 

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Cartea lui Ioel ne aşează în faţă două teme caracteristice: revărsarea Duhului Sfînt şi „ziua Domnului”. Pasajul din Ioel 2:28-29 este pomenit de apostolul Petru ca o explicaţie a ceea ce s-a întîmplat în ziua de Rusalii şi este considerat de mulţi drept semnul care a marcat naşterea Bisericii creştine. O analiză mai atentă a textului din Ioel va plasa însă foarte clar revărsarea Duhului în seria de evenimente apocaliptice care vor caracteriza sfîrşitul epocii actuale şi debutul împărăţiei lui Mesia. Versetul 28 începe cu expresia: „După aceea”, care întotdeauna marchează vremea sfîrşitului, iar versetele 30-31 continuă descrierea revărsării Duhului Sfînt completînd-o cu alte manifestări supranaturale: „Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sînge, foc, şi stîlpi de fum. Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. Care să fie deci adevărata semnificaţie a evenimentelor petrecute la Rusalii? Aşa cum vom arăta atunci cînd vom prezenta cartea Faptele Apostolilor, Rusaliile au fost încă o oferire a împărăţiei pentru poporul Ierusalimului. În urma refuzului lor, evenimentele descrise de Ioel şi-au oprit lanţul desfăşurării, lăsînd să se scurgă vremea Bisericii, dar ele îşi aşteaptă încă împlinirea deplina în preajma instaurării împărăţiei.

 

Cît priveşte „ziua Domnului”, Ioel foloseşte această expresie în trei sensuri: (1) sensul local şi imediat al groaznicelor pedepse care au venit asupra evreilor, (2) sensul anticipării unor evenimente care vor marca viitorul lui Israel, şi (3) sensul profetic apocaliptic. Aluzia la valea lui Iosafat (Ioel 3:2, 12, 14), ne trimite imediat la conflictul final dintre popoarele lumii din perioada Armaghedonului, cînd Dumnezeu va călca neamurile în teascul mîniei Lui. Numai cea de a doua venire a Domnului va putea să pună capăt calamităţii care altfel va ameninţa cu distrugerea tuturor oamenilor de pe planetă (Zaharia 14:2-4; Isaia 2:12; 13:6, 9; 14:3; Ieremia 30:7, 8; 46:10; Plîngerile 2:16; Ezec. 7:19; 13:5; 30:3, 9; 38:20-23).

 

SCHIŢA CĂRŢII

 

  1. O avertizare – Invazia de lăcuste

Prezentul dezastru, 1:1-20

Şi mai grozava ameninţare din viitor, 2:1-11

 

  1. Un apel – O ultimă nădejde

Chemarea: „Întoarceţi-vă la Mine!” 2:12-17

Promisiunea: „Mă voi îndura de voi”, 2:18-27

 

III. O completare – Zilele de pe urmă

Evenimentele zilelor din urmă, 2:28-3:16

Slava finală a Sionului, 3:17-21

 

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/ioel/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Apocalipsa 6 – Mânia Mielului-durerile nașterii cui?

Daniel Branzei

Cu acest capitol începe cascada de pedepse cumplite asupra pământului. Mai întâi vor fi rupte cele șapte peceți; la a șaptea pecete încep cele șapte trâmbițe, iar la cea de a șaptea trâmbiță se revarsă peste pământ cele șapte potire ale mâniei divine. Toate vin „ca durerile nașterii peste femeia însărcinată“: din ce în ce mai intense și mai dese (Mat. 24:8; Marcu 13:8). Suferințele de pe pământ vor fi din ce în ce mai mari și mai dese. Ce se va naște din aceste dureri? Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!

 

Intrăm în teritoriul „zilei Domnului“ despre care au vorbit proorocii (Isaia 22; Ieremia 30:1-17; Ioel 1-2; Amos 5; Țefania 1; Ioel 2:30-32; Zaharia 14:1; Maleahi 4:1, 5). În ordinea creației din Geneza, ziua aceasta începe de seara și prima parte a ei este noapte întunecată. Apoi se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață. Partea întunecată a Zilei Domnului ține șapte ani de necaz și este acoperită de Apocalipsa 6-19, iar partea luminoasă care durează o mie de ani este descrisă doar în câteva versete din capitolul 20. Totul va începe însă cu o înșelătoare pace mondială:

 

„Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesaloniceni 5:3).

 

Oratoriul ceresc din Apocalipsa 4 și 5 merge mână în mână cu mânia dezlănțuită pe pământ în Apocalipsa 6-19. În cer se amplifică oratoriul slavei, pe pământ se amplifică asprimea pedepselor.

 

 

 

Alăturarea unor culmi ale închinării cu adâncimile teribile ale judecății s-ar putea să ne pară stranie, dar asta doar pentru că nu înțelegem deplin nici sfințenia lui Dumnezeu și nici păcătoșenia omului. Nu vedem nici imaginea completă a felului în care răul i se opune lui Dumnezeu și că, pentru binele și bunăstarea tuturor, răul trebuie eliminat total și de pretutindeni. Dumnezeu este îndelung răbdător, dar trebuie până la urmă să judece pământul și să le facă dreptate celor ce L-au slujit.

 

Paralele lămuritoare

Pentru cei cărora Apocalipsa li se pare o carte complicată și confuză am să spun două lucruri: (1) ea urmează seria de evenimente anunțate de Domnul Isus când era încă pe pământ în Evanghelii și (2) ea urmează schița celei de a șaptea săptămâni din profeția despre cele șaptezeci de săptămâni anunțată în cartea profetului Daniel.

 

Despre lucruri care încă nu sunt

În capitolul 24 al evangheliei lui Matei, Domnul Isus vorbește despre lucrurile viitoare în ceea ce putem numi „mica Apocalipsă“. El le descopere ucenicilor lucrurile viitoare, vorbindu-le despre dărâmarea Templului, despre pustiirea Ierusalimului și despre venirea Fiului omului.

 

 

 

Este suficient să recitim pasajele din Evanghelia lui Matei, Marcu sau Luca pentru a ne familiariza pe scurt cu ceea ce vom întâlni în Apocalipsa.

 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,,Eu sunt Christosul!“ ,,Şi vor înşela pe mulţi“ (Mat. 24:4-5)

 

6_calul alb„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască“ (Apoc. 6:1-2).

 

Un arc fără săgeți simbolizează o biruință fără luptă. Antichrist va fi „invitat“ să conducă lumea ca o soluție la o criză mondială.

 

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi“ (Mat. 24:6-7).

 

6_calul rosu„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare“ (Apoc. 6:3-4).

 

În locul păcii promise, Antichristul va aduce un război cum n-a mai fost de la întemeierea lumii. Urmarea firească a războiului este foametea:

 

„ .. pe alocurea vor fi … foamete … Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. “ (Mat. 24:7-8).

 

6_CALUL NEGRU„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar. Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apoc. 6:5-6).

 

Ca întotdeauna, Antichristul va da vina pe copiii lui Dumnezeu și va porni  împotriva lor o persecuție teribilă:

 

„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:9).

 

6calul galbui„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului“ (Apoc. 6:7-8).

 

Persecuția va fi cumplită și va cere un ceas de răzbunare din partea Domnului:

 

„Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.  Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“ (Mat. 24:10-13).

 

apoc6_9-11„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

 

Evenimentele de pe pământ vor fi însoțite de teribile semne cerești:

 

„Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer“ (Luca 21:11).

 

apoc6_12_17„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:12-17).

 

Cei ce se tem de Apocalipsa ar trebui să se teamă și de Evangheliile Domnului Isus! Evenimentele viitoare sunt prea importante pentru ca să le ignorăm și tocmai de aceea au fost anunțate în mai multe cărți ale Bibliei. O foarte amănunțită cronologie a lor ne-a fost lăsată în cartea profetului Daniel.

 

Săptămâna profetului Daniel

În profeția lui Daniel ni s-a spus că „au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni … până la ungerea Sfântului sfinților“ (Dan. 9:24-27). Ultima din acestea va fi săptămâna Necazului cel mare în care va avea loc ultima înfruntare dintre Christos și Antichrist:

 

„El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:27).

 

Această septadă (săptămână) va debuta cu semnarea unui tratat de pace între Israel și un dictator mondial (Antichristul) și se va încheia când Christos se va întoarce pe pământ ca să judece pe cei răi și să instaureze Împărăția Lui glorioasă. Evenimentele acestei săptămâni de ani sunt descrise în Apocalipsa 6-19. Ni se numără chiar și câte luni și câte zile sunt în trei ani și jumătate:

 

„I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 13:5).

„Voi da celor doi martori ai mei să proorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile” (Apocalipsa 11:3).

 

Din Daniel 9:27 știm că cea de a șaptezecea săptămână va debuta cu un legământ încheiat de Antichrist cu poporul Israel, în virtutea căruia li se va îngădui să rezidească Templul din Ierusalim. La jumătatea săptămânii, Antichristul va pângări acest templu și se va instaura ca singurul demn de închinare.

 

Paralel, în Apocalipsa 6 ni se vorbește despre un lider mondial care va veni promițând pace, dar care va declanșa război. În Apocalipsa 11 ni se spune că Templul anunțat de Daniel există deja la Ierusalim. Curtea lui de afară va fi călcată în picioare de Neamuri timp de 42 de luni:

 

„Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 11:2).

 

În Apocalipsa 12  îl vom vedea pe Balaurul cel mare, un alt nume pentru Satan, urmărind-o pe femeia care-l reprezintă pe Israel. Ea fuge în pustie și acolo va sta exact 1.260 de zile, care sunt exact 42 de luni, care sunt exact trei ani și jumătate. Domnul Isus ne-a spus și despre aceasta în mica apocalipsa din Evanghelie:

 

„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! –  atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi“ (Mat. 24:15-21).

 

Vom vedea că această septadă din profeția lui Daniel se împarte în Apocalipsa în trei părți: prima parte de trei ani și jumătate a săptămânii (Apocalipsa 6-9), evenimentele de la mijlocul săptămânii (Apocalipsa 10-14) și ultimii trei ani și jumătate ai septadei (Apocalipsa 15-19). 

Ce este așa de important că trebuie să ne oprim la jumătatea celor șapte ani? Atunci se va întâmpla că Antichristul va rupe legământul cu poporul ales și în loc să-i mai protejeze îi va persecuta teribil (Dan. 9:27).

 

Ce mă privesc pe mine toate acestea?

Când studiați aceste capitole tumultoase, țineți în minte că ele au intenția de a-i încuraja pe creștinii din toate veacurile. Ioan nu scrie doar evenimente, ci face teologie, ajutându-ne să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu în frumusețea atributelor Sale și principiile împărăției Lui.

 

Capitolele acestea descriu un conflict cosmic între Dumnezeu și Satan, între Noul Ierusalim și Babilon și arată partea care este rezervată „biruitorilor“.

 

Capitolul 6 ne arată retribuția divină pentru cei ce L-au refuzat pe Christos.

  

Această pedeapsă divină a fost vestită și de apostolul Pavel:

 

„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi“ (2 Tesal. 2:5-12).

 

Biserica nu știe „ceasul în care va veni Christos“ și fiecare generație are privilegiul și obligația de a-L aștepta. Apocalipsa ne alimentează anticipația noastră cu informații despre lucrurile care au să se întâmple pentru a ne încuraja să stăm într-o stare de veghe. Ne întâlnim cu aceleași avertizări date bisericilor:

 

„Cine are urechi să audă!“ (Apoc. 13:9).

 

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”(Apoc. 16:15).

 

„Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele proorociei din cartea aceasta!” … Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!“(Apoc. 22:7, 18-20)

 

https://scripturile.wordpress.com/2019/09/26/apocalipsa-6/

 

//////////////////////////////////////

Eliberarea finală

Cuvinte cheie: curând, eliberare, revenire

 Nu este o poveste nemuritoare: într-o zi vei fi eliberat de toată durerea, foametea, singurătatea, crima şi haosul care contaminează lumea nostră de astăzi. Nu-i aşa că este minunat? Însă să nu crezi că un om cu mult farmec personal, un lider pământean va aduce această eliberare. O, nu! Eliberatorul este mult superior acestora. Isus vine curând, însă sunt multe concepţii populare greşite cu privire la venirea Sa. Aşa că, ia-ţi câteva minute şi încearcă să înţelegi ce spune într-adevăr Biblia despre a doua venire, ca să nu fii lăsat în urmă!

 

  1. Se va reîntoarce Isus pentru a doua oară pe pământ? Putem fi siguri?

 

“Hristos…Se va arăta a doua oară.” Evrei 9:28. “Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce.” Ioan 14:3.

 

Answer: Da! În Matei 26:64, Isus declară sub jurământ că va reveni din nou pe pământ. De vreme ce Scriptura nu poate fi desfiinţată (Ioan 10:35), aceasta este dovada sigură. Crede aşa cum citeşti. Este garanţia pe care ne-o dă Domnul Isus în persoană.

 

  1. În ce mod es va întoarce Isus a doua oară?

 “Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Faptele 1:9-11.

 

Answer: Scripturile ne promit că Isus Se va întoarce pe acest pământ în acelaşi fel în care a plecat la înălţarea Sa la cer– într-un mod vizibil, literal, în trup, personal. Matei 24:30 spune, “Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” El va veni pe norii cerului în mod literal, ca o fiinţă individuală cu un trup din carne şi oase (Luca 24:36-43, 50, 51), iar venirea Sa va fi vizibilă. Biblia este foarte clară în această privinţă.

 

  1. Va fi a doua venire a lui Isus vizibilă pentru toţi oamenii sau numai pentru un grup ales?

 

“Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.” Apocalipsa 1:7. “Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” Matei 24:27.

 

Answer: Când Isus va veni a doua oară, orice barbat, femeie şi copil în viaţă Îl va vedea. Slava întreită (Luca 9:26) a venirii Sale se va extinde din orizont în orizont, iar atmosfera va fi încărcată cu gloria Sa strălucitoare ca lumina. Nimeni nu se va putea ascunde. Orice om în viaţă va trebui să stea faţă în faţă cu Isus. Hristos nu a lăsat nici o umbră de îndoială.

 

 

 

Notă: Răpirea secretă, atât de des crezută şi predicată astăzi, nu este biblică. Este o invenţie omenească. De asemenea, a doua venire nu este o venire în spirit, în inimă, la convertire. Nu are loc nici în momentul când omul moare, nici nu este la figurat–adică nu înseamnă condiţii mai bune de trăit în lumea noastră. Toate aceste teorii sunt de origine omenească. La a doua venire, Isus va apare literal, personal, vizibil pe întreg mapamondul, iar apariţia Sa pe norii cerului va determina sfârşitul acestei lumi, şi va aduce fiecărui om, răsplata sau pedeapsa.

 

  1. Cine va veni cu Isus la a doua Sa venire, şi de ce?

afsg8-4“Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.” Matei 25:31.

 

Answer: Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire. Pe măsură ce norii se apropie de pământ, Isus Îşi va trimite îngerii, iar ei vor aduna repede la un loc pe toţi neprihăniţii ca să-i pregătească pentru călătoria înapoi la ceruri. (Matei 24:31).

 

  1. Care este scopul celei de a doua veniri a Domnului Isus, pe acest pământ?

afsg8-5“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22:12. “Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Ioan 14:3. “Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.” Fapte 3:20, 21.

 

Answer: Isus es întoarce pe acest pământ ca să Îşi răscumpere poporul aşa cum le-a promis şi să îi ducă în casele frumoase pe care li le-a pregătit. El va restaura în ei toată bucuria şi gloria Edenului, pe care Adam şi Eva le-au pierdut păcătuind. A doua Sa venire va face să se sfârşească aceste zile ale răului.

 

  1. Ce se va întâmpla cu cei neprihăniţi când Domnul Isus vine a doua oară?

afsg8-6“Căci Însuşi Domnul…Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” 1 Testaloniceni 4:16, 17. “Toţi vom fi schimbaţi, morţii vor învia nesupuşi putrezirii… Căci trebuie ca… trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” 1 Corinteni 15:51-53. “Aşteptăm pe Domnul Isus Hristos: El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.” Filipeni 3:20, 21.

 

Answer: Cei neprihăniţi morţi în credinţă vor învia din mormintele lor şi li se vor da trupuri nemuritoare, perfecte, ca cel al Domnului Isus, apoi vor fi răpiţi în nori ca să-L întâlnească pe Domnul. Apoi cei neprihăniţi în viaţă pe pământ vor primi trupuri ca al lui Isus şi se vor înălţa ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Isus îi va lua cu El la ceruri pe cei neprihăniţi. Observaţi că Isus nu atinge pământul la a doua Sa venire. Sfinţii Îl întâmpină “în văzduh.” Deci, poporul lui Dumnezeu îi vor ignora pe toţi acei care spun că Hristos este în Baltimore, New Orleans, Los Angeles, etc. Vor apărea hristoşi mincinoşi care vor face minuni pe pământ (Matei 24:23-27), dar Isus va rămâne în nori, deasupra pământului, la a doua Sa venire.

 

  1. Ce se va întâmpla cu cei păcătoşi, când Isus va reveni?

afsg8-7“Cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.” Isaia 11:4. “Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt.” Ieremia 25:33.

 

Answer: Cei păcătoşi vor fi ucişi de Isus.

 

  1. Ce efect va avea a doua venire a lui Isus asupra pământului?

afsg8-8“Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” ” Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.” Apocalipsa 16:18, 20. “Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!” Ieremia 4:26. “Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” “Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.” Isaia 24:1, 3.

 

Answer: Pământul va fi scuturat de un cutremur mare la revenirea Domnului. Acest cutremur va fi aşa de devastator încât va aduce lumea într-o stare de totală distrugere.

 

  1. Ne dă Biblia informaţii specifice cu privire la apropiata revenire a lui Hristos?

Answer: Da! Însuşi Isus a spus, “Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” Matei 24: 33. Domnul a lăsat semne pentru toate timpurile, de la înălţarea Sa până la a doua Sa venire. Acestea sunt enumerate mai jos. Studiaţi-le cu atenţie..

 

  1. Distrugerea Ierusalimului

Profeţia: “Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” “atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.” Matei 24:2, 16.

Împlinirea: Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr. de către războinicul roman Titus.

  B. O mare persecuţie sau un mare necaz

Profeţia: “Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” Matei 24:21.

Împlinire: Această profeţie arată în primul rând spre lunga perioadă de persecuţie din timpul Evului Mediu, persecuţie ce a fost aţâţată de către biserica apostaziată. A durat peste 1.000 de ani. Peste 50 de milioane de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor, în această perioadă de necaz teribil. Un scriitor a spus că biserica apostaziată “a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie ce a existat vreodată în omenire.” W.E.H. Lecky,History of thhe Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe — Istoria Înălţării şi Influenţei Spiritului Raţionalismului în Europa, (Retipărită; New York: Braziller, 1955) Vol. 2, pp. 40-45.

 

  1. Soarele s-a întunecat

Profeţia: “Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca.” Matei 24:29.

Împlinire: Aceasta s-a împlinit printr-o zi de întunecime supranaturală în 19 mai 1780. Nu a fost o eclipsă. Timothy Dwight spune, “Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebit de întunecoasă. Lumânările erau aprinse în multe case; păsările stăteau ascunse fără să ciripească, şi păsările de curte s-au retras la culcuşurile lor. … În general, predomina ideea că Ziua Judecăţii este aproape.” Citat în Connecticut Historical Collections — Colecţiile Istorice Connecticut, compilate de John Warner Barber (a 2-a ed.; New Haven: Durrie & Peck and J.W. Barber, 1836) p. 403.

 

 

 

  1. Luna se va preface în sânge

Profeţia: “Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Ioel 2:31.

Împlinire: Luna s-a făcut roşie ca sângele în noaptea “zilei întunecate” din 19 mai 1780. Milo Bostick în Stone’s History of Massachusetts — Istoria lui Stone a statului Massachusetts spune, “Luna plină avea înfăţişarea sângelui.”

 

Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833.

  1. Căderea de slele din cer

Profeţia: “Stelele vor cădea din cer.” Matei 24:29.

Împlinire: Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833. A fost aşa de strălucitoare încât puteai să citeşti un ziar pe stradă. Un scriitor a spus, “Pentru aproape patru ore cerul a fost practic un foc.”* Oamenii au crezut că a venit sfârşitul lumii. Citiţi următoarele. Este cel mai fascinant semn al revenirii lui Hristos.

*Peter A. Millman, “Căderea stelelor,” Telescopul, 7 (Mai-Iunie, 1940) 57.

 

  1. Isus revine pe nori

Profeţia: “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” Matei 24:30.

Împlinire: Acesta este următorul mare eveniment. Eşti tu gata?

 

  1. Cum putem şti că am ajuns în ultimele zile din istoria pământului? Descrie Biblia în mod clar lumea şi oamenii ultimei generaţii?

afsg8-10aAnswer: Da, într-adevăr îi descrie. Studiaţi următoarele semne specifice ale zilelor din urmă. Veţi fi uimiţi. Şi acestea sunt doar câteva din multitudinea de semne ce arată că suntem în timpul zilelor de încheiere a istoriei pământului.

 

  1. Probleme între capital-muncă

“Plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” “Fiţi … răbdători, … căci venirea Domnului este aproape.” Iacov 5:4, 8.

Conflictul între capital şi muncă este prezis pentru zilele din urmă. Pentru ca să te convingi, citeşte ziarele.

   Războaie şi răscoale

“Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri.” Luca 21:9.

Războaie şi devastarea dezastrelor civile afecteaza mii de oameni din întreaga lume. Numai apropiata revenire a lui Isus va aduce un sfârşit durerii şi distrugerii datorate războiului.

 

Frica şi spaima de viitor sunt semne ale revenirii lui Isus.

  1. Nelinişte, frică şi răscoală

“Vor fi … şi pe pămînt va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.” Luca 21:25, 26.

Ciudat aceste cuvinte par a fi un editorial dintr-un ziar recent–o imagine perfectă a lumii de azi– iar motivul este acesta: Noi suntem oamenii din ultimele zile ale istoriei pământului. Atmosfera tensionată din lumea de azi nu ar trebui să ne surprindă. Hristos deja ne-a spus despre aceasta. Acest lucru ar trebui să ne convingă că venirea Lui este aproape.

 

  1. Creşterea cunoştiintei

“Până la vremea sfârşitului … şi cunoştinţa va creşte.”.” Daniel 12:4.

Era informaticii face ca acest lucru să fie foarte evident. Chiar şi cea mai sceptică minte trebuie să recunoască clar că acest semn s-a împlinit. Cunoştiinţa creşte exploziv în toate direcţiile. Se spune că 80% din cunoştiinţele totale ale lumii s-au descoperit în ultimii zece ani şi că 90% din oamenii de ştiinţă care au existat în lume, sunt încă în viaţă astăzi.

 

  1. Batjocoritorii şi scepticii religioşi întorc spatele adevărului biblic

“în zilele din urmă vor veni batjocoritori.” 2 Petru 3:3. “Nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” 2 Timotei 4:3, 4.

Nu este dificil să găseşti batjocoritori astăzi, acest lucru arată împlinirea profeţiei. Chiar şi liderii religioşi neagă învăţăturile simple ale Bibliei cu privire la Creaţie, Potop, divinitatea lui Hristos, a doua venire şi multe alte adevăruri vitale din Biblie. Spiritismul şi tradiţiile pseudo-intelectuale au înlocuit Biblia în multe cercuri religioase. Profesori laici învaţă tineretul să batjocorească dovezile biblice ale acestor mari adevăruri şi să înlocuiască aceste evenimente simple ale Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu cu evoluţionismul şi alte învăţături false, omeneşti. Un sondaj recent relevă faptul că doar două procente din studenţii americani la teologie cred într-o revenire literală a lui Isus. 

O epidemie de pornografie, crimă, droguri, degenerare morală ameninţă să ne copleşească  

  1. Degenerare morală–declin al spiritualităţii

“În zilele din urmă … oamenii vor fi iubitori de sine, … fără dragoste firească, … neînfrânaţi, …neiubitori de bine, … având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Timotei 3:1-5.

America se confruntă cu o criză majoră. Oameni din toate domeniile spun acest lucru. Suicidul a devenit cea mai populară soluţie la problemele umane. Rata divorţurilor creşte sălbatic, aproape una din doua căsătorii sfârşesc prin divorţ. Curentul generaţiei imorale–cu obsesiile ei pentru sex şi murdărie, cu creştere a membrilor bisericii dar descreştere a spiritualităţii adevărate–reprezintă clar o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu. Vei avea un şoc când vei încerca să vezi câte din păcatele zilelor din urmă din 2 Timotei 3:1-5 le poţi depista în fiecare ediţie a ziarelor de duminică. Numai revenirea Domnului va putea scurta mareea răului care acum ameninţă să înghită lumea.

 

“În zilele din urmă oamenii vor fi iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” 2 Timotei 3:1-4.

 Înnebuniţi după plăceri

“În zilele din urmă … oamenii vor fi … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” 2 Timothy 3:1-4.

Lumea este înnebunită după plăceri. Doar un procent mic din cetăţenii marilor oraşe frecventează cu regularitate serviciile divine de la biserică, dar ticsesc cu miile locurile de distracţii. America cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru plăceri şi numai “rămăşiţe” (prin comparaţie) pentru Dumnezeu. Americanii înnebuniţi după plăceri risipesc miliarde de ore în faţa televizorului, o împlinire directă a textului din 2 Timotei 3:4.

 

  1. Creştere a călcărilor de lege, a crimelor sângeroase şi a violenţei

“Din pricina înmulţirii fărădelegii.” Matei 24:12. “Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău.” 2 Timotei 3:13. “Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.” Ezechiel 7:23.

Este foarte evident faptul că toate aceste semne se împlinesc. Crima şi nelegiuirea cresc cu o rapiditate şocantă. Cei mai mulţi oameni din marile oraşe nu răspund dacă cineva sună la uşă după ce s-a înserat. Cea mai serioasă declaraţie din timpul nostru are de a face cu îngrijorarea cu privire la supravieţuirea civilizaţiei din cauza crimei ce ameninţă să o măture fără control.

  . Cutremure distrugătoare, furtuni şi foamete

“Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi.” Luca 21:11.

Cutremure, tornade, inundaţii, etc. au o rată de creştere fără precedent. O treime din populaţia lumii este înfometată, mii mor în fiecare zi de foame. Toate aceste lucruri sunt o dovadă în plus că trăim în ultimele ore ale pământului.

 

 

 

  1. Un mesaj special către lume în aceste ultime zile

“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Matei 24:14.

Ultimul mare, solemn mesaj de avertizare despre a doua venire a lui Hristos, este acum prezentat în peste 900 de limbi şi dialecte. Aproape 95% din populaţia lumii are acces la acest mesaj. Înainte de a doua venire a lui Isus, fiecare persoană din lume va fi avertizată de apropiata Sa revenire. Oamenii se vor pierde doar dacă resping mesajul de avertizare.

 

Încrederea în transcedentalism, ocultism, spiritism este dovada că trăim în zilele din urmă.

  1. O întoarcere spre spiritism

“În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare.” 1 Timotei 4:1. “Acestea sunt duhuri de draci.” Apocalipsa 16:14.

Oamenii de astăzi, inclusiv un mare număr dintre conducătorii naţiunilor, caută sfat în ocultism şi spiritism. Spiritismul a invadat bisericile, la fel ca învăţăturile false despre nemurirea sufletului. Biblia ne învaţă că morţii sunt morţi.

 

  1. Cât de aproape este a doua venire a Domnului?

 -11“De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” Matei 24:32-34

 

Answer: Biblia este simplă şi foarte specifică cu privire la acest punct. Aproape toate semnele s-au împlinit. Nu putem şti cu exactitate ziua şi ora revenirii lui Isus (Matei 24:36), însă putem fi siguri că noi suntem oamenii care vom fi în viaţă şi vom vedea revenirea Domnului Isus. Dumnezeu a promis să împlinească foarte repede lucrurile (Romani 9:28). Foarte curând, Hristos Se reîntoarce pe acest pământ pentru poporul Său. Eşti pregătit?

 

  1. Satana învaţă multe lucruri false cu privire la a doua venire a lui Hristos şi, cu minuni şi miracole mincinoase, va înşela milioane de oameni. Cum pot fi sigur că nu voi fi şi eu înşelat?

afsg8-12“Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.” Apocalipsa 16:14. “Şi vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Matei 24:24. “La lege şi la mărturie: căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Isaia 8:20.

 

Answer:

Satan a inventat multe învăţăminte false despre a doua venire şi înşală milioane de oameni ca să creadă că Isus a şi venit sau că El va veni într-o manieră ne-biblică. Dar Hristos ne-a avertizat cu privire la strategia lui Satana, spunând, “Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. El ne expune apoi planurile lui Satana şi neadevărurile astfel încât să fim avertizaţi dinainte, şi ne reaminteşte, “Iată, că v-am spus mai dinainte.” Matei 24:25. De exemplu Isus a afirmat în mod specific că nu va apărea în deşert sau într-o cameră de întrunire (versetul 26). Nu avem nici o scuză să ne înşelăm dacă învăţăm ce ne spune cartea lui Dumnezeu despre a doua venire a lui Hristos. Testul este acesta: Ce ne învaţă Biblia despre acest subiect? Oamenii care cunosc ceea ce spune Biblia despre a doua venire nu vor fi duşi în rătăcire de Satana. Toţi ceilalţi se vor înşela.

 

  1. Cum pot fi sigur că voi fi pregătit în momentul când Se va reîntoarce Isus?

 13“Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” Ioan 6:37. “Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1: 12. “Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.” Evrei 8: 10. “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” 1 Corinteni 15:57.

 

Answer: Isus a spus, “Iată Eu stau la uşă [această uşă reprezintă mintea sau inima omului], şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra.” Apocalipsa 3:20. Prin Duhul Sfânt şi conştiinţa mea, Isus bate şi cere să intre în inima mea astfel încât să poată să îmi schimbe viaţa. Dacă Îi voi da Lui fără rezerve viaţa mea, El va şterge toate păcatele mele din trecut (Romani 3:25) şi îmi va da putere să trăiesc o viaţă sfântă (Ioan 1:12). Ca un dar fără plată, El îmi acordă caracterul Său neprihănit, astfel încât să pot sta fără frică în faţa unui Dumnezeu sfânt, atunci când viaţa mea este schimbată de Isus. Apoi, să fac voia Sa va devini o plăcere. Este aşa de sigur căci văd cum îndoielile mele sunt spulberate de realitate. Însă este adevărat. Partea mea este să-I dau pur şi simplu viaţa mea lui Hristos şi să-I permit să trăiască în mine. Partea Lui este să lucreze în mine miracolul schimbării vieţii mele şi pregătirii mele pentru a doua Sa venire. Isus face acest lucru gratis. Trebuie doar să-l accept.

 

  1. Despe ce mare pericol ne avertizează Isus cu solemnitate?

afsg8-14“De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Matei 24:44. “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” Luca 21:34. “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” Matei 24:37.

 

Answer: Există un mare pericol să devenim aşa de ocupaţi cu grijile acestei vieţi sau aşa de fermecaţi de plăcerile păcatului, încât revenirea Domnului să ne surprindă la fel cum a surprins potopul lumea din zilele lui Noe, să fim surprinşi, găsiţi nepregătiţi şi pierduţi. Milioane de oameni vor experimenta acest lucru. Dar tu? Isus Se reîntoarce foarte, foarte curând–în zilele noastre. Eşti pregătit? Nimic altceva nu mai contează?

 

  1. Intenţionez să fiu gata atunci când Isus Se va reîntoarce.

 

https://intercer.net/blogs/studiibiblice/studii-amazing-facts/eliberarea-finala.html

///////////////////////////////////////

 

 

 

Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma

 

 

In general, contestatarii Sfintei Scripturi sustin ca ea a fost scrisa de oameni, fara vreo inspiratie divina. Exista insa dovezi ca lucrurile nu stau deloc asa. Revelatia biblica a celor 70 de saptamani din cartea Daniel este unul dintre cele mai consistente argumente in acest sens. Haideti acum sa privim cu atentie la legatura dintre profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24.

 

de Norbert Lieth, Strigătul de la Miezul Nopții

 

Atunci cand vorbeste despre vremea sfarsitului, Daniel face referire la intoarcerea evreilor in patria lor, la necazul cel mare, la restaurarea spirituala a Israelului si la revenirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. Sa privim in acest sens la Daniel 9,26: «Dupa aceste saizeci si doua de saptamani, Unsul va fi starpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea si Sfantul Locas, si sfarsitul lui va fi ca printr-un potop; este hotarat ca razboiul va tine pana la sfarsit si impreuna cu el si pustiirile.» Conflictele care vor avea loc pana la sfarsit vor culmina cu o ultima pustiire anticristica. si in textul din Daniel 11,35.40.45 se vorbeste despre vremea sfarsitului, vreme in care va aparea Anticrist. imparatul sudului si imparatul nordului se vor intoarce impotriva Israelului. Initial, domnul anticristic al lumii va sustine Israelul in lupta, dar dupa aceea il va ocupa. in continuare, in Daniel 12,1.4.9 se spune ca aceasta vreme a sfarsitului va fi o perioada de stramtorare cum nu a mai fost pentru Israel, perioada in care tara va fi insa mantuita si multi evrei vor ajunge in sfarsit la cunostinta adevarului.

 

Unul dintre cei doi ingeri care apar in viziunea lui Daniel se intreaba cand se vor incheia «aceste minuni» (Dan. 12,5-6) si primeste urmatorul raspuns: «O vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme, si toate aceste lucruri se vor sfarsi cand puterea poporului sfant va fi zdrobita de tot» (Dan. 12,7). in final, lui Daniel i se spune: «Iar tu, du-te pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor» (Dan. 12,13). in Noul Testament, ucenicii I-au adresat Domnului Isus o intrebare similara, deschizand astfel discutia despre zilele de pe urma: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). Ucenicii erau interesati de aceeasi perioada pe care a descris-o Daniel: de implinirea ultimei saptamani pentru Israel, de vremea sfarsitului. Prin urmare, si raspunsul Domnului Isus din Matei 24 si 25 la intrebarea ucenicilor este in esenta o relatare privind etapa zilelor de pe urma.

 

Daniel a vorbit despre un legamant de 7 ani, pe care domnul anticristic al lumii il va incheia «cu multi» din popor: «El va face un legamant trainic cu multi (adica cu marea masa a poporului evreu) timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat» (Dan. 9,27). in loc sa se aduca jertfe, va fi ridicata uraciunea pustiirii. Isus a spus acelasi lucru in cuvantarea Sa despre zilele din urma: «Din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci» (Matei 24,12). Personal consider ca Domnul S-a referit in primul rand la poporul evreu. Masa poporului a fost imprastiata in toata lumea dupa anul 70 d.Cr. Domnul Isus a prevazut si acest eveniment, spunand: «Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,24). Anticrist va face un legamant cu Israelul, ceea ce inseamna ca poporul evreu va fi reasezat in tara parintilor sai.

 

Daniel a scris despre uraciunea pustiirii la mijlocul necazului celui mare: «La jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste» (Dan. 9,27). Potrivit textului din Daniel 12,1.4.7.9.11, uraciunea pustiirii este plasata in zilele din urma, in ultima saptamana a istoriei omenirii. Domnul Isus a prorocit acelasi lucru ca Daniel: «Cand veti vedea uraciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, asezata in Locul Sfant …» (Matei 24,15). Domnul a facut legatura intre aceasta uraciune a pustiirii si zilele de pe urma cand a spus: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21); «indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,29-30). Prin urmare, nu este vorba de evenimentele din anul 70 d.Cr., ci de uraciunea care va aparea cu putin timp inainte de revenirea Sa.

 

Evanghelistul Luca a redat in Evanghelia sa cuvantarea Domnului Isus legata de distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Cr. Domnul Isus Cristos a facut urmatoarea profetie despre Templul din Ierusalim: «Vor veni zile cand nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata» (Luca 21,6). Auzind aceasta, ucenicii au intrebat plini de ingrijorare: «invatatorule … cand se vor intampla toate aceste lucruri? si care va fi semnul cand se vor intampla aceste lucruri?» (Luca 21,7). in raspunsul Sau, Domnul nu a amintit despre uraciunea pustiirii sau despre marea stramtorare, dar s-a referit in mod clar la textul din Daniel 9,26 spunand: «Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el si cei de prin ogoare sa nu intre in el. Caci zilele acelea vor fi zile de razbunare, sa se implineasca tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi insarcinate si de cele ce vor da tata in acele zile! Pentru ca va fi o stramtorare mare in tara si manie impotriva norodului acestuia. Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,20-24).

 

Matei a pus accentul pe marele necaz din zilele de pe urma. in relatarea sa, intrebarea ucenicilor legata de sfarsitul veacului este una mai directa: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). in raspunsul Sau cu privire la zilele din urma, Domnul a amintit si de uraciunea pustiirii: «De aceea, cand veti vedea „uraciunea pusti irii“, despre care a vorbit prorocul Daniel, „asezata in Locul Sfant“ – cine citeste sa inteleaga …» (Matei 24,15).

 

Daniel a descris acest necaz ca pe o vreme de stramtorare cum nu a mai existat vreodata: «in vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau, caci aceasta va fi o vreme de stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta. Dar in vremea aceea, poporul tau va fi mantuit, si anume oricine va fi gasit scris in Carte» (Dan. 12,1). Domnul Isus a vorbit despre acest mare necaz la fel ca profetul Daniel: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21).

 

Si in Apocalipsa 12 observam paralele clare la cartea Daniel. Vedem: – cum poporul evreu se afla din nou in centrul istoriei mantuirii; – cum apare arhanghelul Mihail si ii alunga din sferele ceresti pe Satan si pe demonii sai; – cum Satan isi dezlantuie mania pe acest pamant; – cum Satan persecuta poporul evreu; – cum in aceasta perioada o ramasita a Israelului fuge in pustie si este ocrotita de Dumnezeu; – cum in final Israelul este salvat.

 

Vremea stramtorarii face astfel parte din perioada in care poporul evreu va fi mantuit, lucru care nu s-a intamplat inca pana astazi. Aceasta este cu siguranta o explicatie pentru faptul ca necazul cel mare, despre care vorbesc Daniel si Domnul Isus, apartine perioadei dinainte de revenirea Fiului lui Dumnezeu, perioada descrisa in Apocalipsa si in Evanghelia dupa Matei.

 

Daniel a vazut revenirea Fiului omului pe nori: «M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului, a inaintat spre Cel imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui» (Dan. 7,13). Domnul Isus a vorbit in acelasi fel despre sosirea Sa ca Fiu al omului: «Cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului … Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,27.29-30).

 

Denumirea «Fiul omului» este luata din profetia lui Daniel (vezi Dan. 7,13). Expresia aceasta le este familiara evreilor. in cele patru evanghelii o gasim de 80 de ori; de 30 de ori doar in Evanghelia dupa Matei (Evanghelie pentru evrei) si o data in Epistola catre Evrei 2,6, acolo fiind vorba despre un citat din Psalmul 8,4. Sa nu uitam ca si Epistola catre Evrei le-a fost adresata in primul rand evreilor. in schimb, in epistolele apostolului Pavel, adresate neamurilor, expresia «Fiul omului» nu apare nici macar o data. Abia in cartea Apocalipsa ea este folosita din nou. Ultima carte a Sfintei Scripturi incepe introductiv cu acest Nume pentru Domnul Isus, iar pe baza aceasta stim si ce descrie apostolul Ioan in Apocalipsa: restaurarea Israelului si revenirea Fiului omului; implinirea ultimei saptamani: «Cand m-am intors am vazut sapte sfesnice de aur si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva care semana cu Fiul omului» (Apoc. 1,12-13). Lui Daniel i s-a spus foarte clar ca a 70-a saptamana se refera exclusiv la poporul sau: «saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte» (Dan. 9,24). Afirmatiile Domnului nostru Isus Cristos cu referire la zilele din urma se indreapta in aceeasi directie: «Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci …» (Matei 24,30). Alte traduceri mai adauga: «… si se vor bate in piept.»

 

Cu siguranta in expresia «toate semintiile pamantului» se face referire si la semintiile lui Israel, dupa cum este scris in textul din Apocalipsa 1,7: «Iata ca El vine pe nori. si orice ochi Il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin!» Gasim acest bocet al tuturor semintiilor si in cartea profetului Zaharia: «Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum il plange cineva pe singurul lui fiu si-L vor plange amarnic cum il plange cineva pe un intai-nascut. in ziua aceea, va fi jale mare in Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon in Valea Meghidonului. tara se va jeli, fiecare familie deosebit» (Zah. 12,10-12). Cel care vorbeste in acest pasaj este insusi Dumnezeul atotputernic (Iahve). Numai El are puterea de a turna Duhul lui Dumnezeu (cititi in acest sens Ioan 15,26; Fapte 1,7-8; Ioel 3,1). Acest Dumnezeu vorbeste in primul rand despre Sine si spune ca Israelul va privi catre El, Cel pe care L-a strapuns, si in acelasi timp catre «singurul Fiu». Aceasta este o dovada a faptului ca Dumnezeu Iahve si Fiul sunt una. Este ceea ce spune clar Apocalipsa: «Iata ca El vine pe nori! si orice ochi il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin! „Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si Sfarsitul“, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic» (Apoc. 1,7-8; cititi si 21,3). Domnul Isus va reveni pe nori (vezi Dan. 7,13; Matei 24,29-30), iar atunci Il vor vedea si cei care L-au strapuns. Cel care va reveni Se va arata ca fiind Cel Atotputernic, Cel care este, a fost si va fi. Domnul Isus este din vesnicie, El a fost o vreme ca Om printre noi si va reveni in glorie.

 

iulie_6

 

«A se bate in piept» este o exprimare a durerii, a jalei si a caintei, asa cum a facut vamesul din Luca 18,13: «Vamesul sta departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer, ci se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!“»

 

«De la smochin invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape … Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta pana se vor intampla toate aceste lucruri» (Matei 24,32.34).

 

«Neamul acesta» poate insemna semintie, rasa, natiune, popor sau generatie. Majoritatea comentatorilor biblici considera ca aceasta expresie se refera la popor. intelegem astfel ca Israelul nu va pieri, in ciuda condamnarii pentru o vreme si a blestemului (vezi exemplul smochinului).

 

Mentionarea smochinului de trei ori in evanghelii este un mesaj cert cu privire la istoria si viitorul Israelului. Smochinul din Luca 13,6-9 scoate in evidenta nerodnicia Israelului, dupa ce Domnul si-a exercitat lucrarea timp de trei ani in mijlocul acestui popor. Smochinul din Matei 21,19, uscat in urma blestemului Domnului, subliniaza condamnarea generatiei de atunci a Israelului, pentru care nu mai exista intoarcere. Smochinul trezit din nou la viata din vorbirea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24,32 se refera la redesteptarea Israelului la sfarsitul veacului acestuia, cu putin timp inaintea intemeierii imparatiei mesianice.

 

«El a sezut jos pe muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“»

 

(Matei 24,3). intrebarea ucenicilor nu era legata de problema sfarsitului lumii, dupa cum a tradus in mod eronat Luther, ci despre semnul sfarsitului veacului acestuia si intemeierea unui nou veac, respectiv a imparatiei mesianice. Alte traduceri spun: «sfarsitul epocii» sau «sfarsitul perioadei acesteia». Trezirea Israelului este un semn ca ne indreptam catre un nou veac si ca Domnul Isus va reveni in curand pentru a-si intemeia imparatia pe acest pamant. Charles Haddon Spurgeon (1834-1892) a atras atentia: «Trebuie sa acordam mai multa importanta restaurarii poporului evreu. Nu ne gandim suficient la aceasta. Biblia vorbeste insa clar despre acest lucru si stim ca Domnul va duce la indeplinire tot ce promite.»

 

Lui Daniel i s-a spus la inceputul revelatiei celor 70 de saptamani: «Cand ai inceput tu sa te rogi a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc, caci tu esti preaiubit si scump. Ia aminte dar la cuvantul acesta si intelege vedenia … Sa stii dar si sa intelegi» (9,23.25). in urma primei sale rugaciuni, Daniel a primit un raspuns in care i s-a cerut sa vegheze si sa inteleaga.

 

Unii teologi considera in mod eronat ca daca suntem crestini trebuie sa credem orbeste. Ceea ce era valabil pentru Daniel, este valabil si pentru noi – trebuie sa ne rugam, sa veghem si sa pricepem. Domnul ne-a dat minte. Trebuie sa citim Scriptura, sa meditam, sa cercetam. De asemenea, trebuie sa «impartim drept» Cuvantul (sa il vestim si sa il aplicam corect), dupa cum spune indemnul din 2 Ti mo tei 2,15. Daca nu facem acest lucru, devenim vulnerabili in fata invataturilor false. Trebuie sa invatam sa folosim Sfanta Scriptura, sa comparam pasaje biblice, sa observam contextul, sa cercetam, sa veghem, sa fim atenti la semnele vremii.

 

si Domnul Isus a chemat la rugaciune, veghere, atentie si cunoastere cu privire la zilele din urma. Cand le-a revelat ucenicilor Sai desfasurarea evenimentelor din zilele de pe urma, El a spus: «Bagati de seama sa nu va insele cineva» (Matei 24,4); «Cine citeste sa inteleaga » (Matei 24,15); «Rugati-va» (Matei 24,20); «stiti ca vara este aproape» (Matei 24,32); «Vegheati … Sa stiti ca daca ar sti stapanul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa» (Matei 24,42-43). in continuare, Domnul a spus: «Ferice de robul acela pe care stapanul sau, la venirea lui, il va gasi facand asa» (Matei 24,46).

 

in ceea ce priveste nevoia de a veghea in zilele de pe urma, Eugen Schmid a scris: «A veghea inseamna a observa cu exactitate ce se intampla in jurul nostru. Biblia ne ofera explicatii referitore la situatia politica actuala si la dezvoltarea ei viitoare. Gasim acestea atat in cartile vechi-testamentare, cat si in cele noutestamentare. Daca tinem cont de ele si le examinam cu atentie, vom observa cat de exact se potrivesc aceste explicatii la evenimentele de astazi. Pentru a interpreta realitatea asa cum trebuie si a o judeca avem nevoie de anumite criterii. Din acest motiv este necesara profetia, pentru a putea sesiza diferentele.»

 

Avand in vedere faptul ca in ziua de azi au loc atat de multe evenimente care vestesc apocalipsa viitoare, este cu atat mai important sa veghem si sa fim pregatiti. Autorul englez C. W. Bullinger a facut urmatoarea observatie cu privire la zilele din urma: «intreaga atmosfera este impregnata de elementele unei furtuni si distrugeri viitoare.»3 Dr. Fritz Laubach a afirmat cu convingere: «Doar daca urmarim cu atentie evenimentele lumii si le apreciem in lumina profetiei biblice vom scapa de pericolul de a ajunge noi insine in vartejul ispitirii zilelor de pe urma.»4 Evanghelia este explicata, completata si imbogatita de profetia biblica.

 

Pe baza textului din 2 Petru 1,19 («Avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre»), dr. Fritz Laubach a scris: «Nu este o problema atat de grava daca in studiul personal al Bibliei, in loc sa ne preocupam de cuvantul profetic il evitam, din cauza ca este greu de inteles. Este insa un semn de neglijenta serioasa cand, in bisericile lor, vestitorii exclud invatatura biblica despre vremurile din urma si limiteaza Evanghelia la chemarea la pocainta si la un mod de a actiona corect in problemele cotidiene ale vietii.»

 

Teologul C. W. Bullinger a scris legat de textul din Apocalipsa 1,3 («Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise in ea, caci vremea este aproape»): «Deoarece aceasta carte este adesea neglijata, s-ar putea crede ca aici este scris: „Ferice de cine nu citeste!“ Din pacate, aceasta binecuvantare este respinsa de multi, iar unii chiar se lauda cu aceasta!»

 

Observam o concordanta uimitoare intre afirmatiile lui Daniel in legatura cu cea de-a 70-a saptamana a sfarsitului si cuvantarea Domnului de pe Muntele Maslinilor despre zilele din urma. Aceasta cuvantare, la fel ca Apocalipsa, descrie in principal evenimentele din timpul ultimilor 7 ani. Afirmatiile din Daniel 9 sunt atat de exacte, incat nu putem decat sa ramanem uimiti. Ne-am putea pune intrebarea de ce oare poporul evreu din vremea Domnului Isus nu a crezut in El, de vreme ce calculele din Daniel 9 indica atat de clar venirea Sa ca Mesia? Chiar si astazi evreii ar putea sa constate pe baza acestor date ca Domnul Isus a fost Mesia cel asteptat. Am gasit un raspuns la aceasta intrebare in cartea Der verheissene Erlöser (Mantuitorul promis, n.trad.), de dr. Roger Liebi: «Rabinul Mose Ben Maimon (Moses Maimonides, 1135-1204), unul dintre cei mai mari invatati evrei ai Evului Mediu, care prin prisma influentei sale extraordinare asupra gandirii teologice a iudaismului a fost desemnat „al doilea Moise“, s-a exprimat extrem de clar in epistola sa, Iggereth Hatheman, in legatura cu calcularea saptamanilor: „Profetul Daniel ne-a explicat profunda stiinta a vremii in care va veni Mesia, dar pentru ca aceasta ne este ascunsa, inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, ne-au interzis sa calculam vremurile viitorului (a venirii lui Mesia), pentru ca oamenii de rand ar putea fi cuprinsi de necaz si ar ajunge sa se insele daca ar vedea ca vremurile au trecut, iar Mesia inca nu a venit. De aceea inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, spun ca Duhul ar trebui sa ii distruga pe cei care calculeaza vremurile pentru ca aduc necaz poporului. Din cauza aceasta inteleptii s-au rugat impotriva unor astfel de oameni, ca inima lor sa plesneasca, iar calculele lor sa se transforme in nimic.“»

 

Poporul evreu nu citeste Daniel 9 si cu atat mai mult Isaia 53 (peste acest capitol se sare la citirile din sinagoga). Astfel poporul este in necunostinta despre mantuire si despre faptul ca Mesia a fost deja pe pamant. Abia la sfarsitul veacului, Israelul se va intoarce la Sfanta Scriptura, o va cerceta si va ajunge la cunostinta (cititi in acest sens Dan. 12,4; Apoc. 22,10).iulie_7

 

Dumnezeu ne-a spus prin Cuvantul Sau: «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri; dati mana Domnului, veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie si slujiti Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» (2 Cron. 30,8). «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri!» = Nu fiti ca alti oameni, ca generatiile dinaintea voastra, ca Israelul din vremea Domnului Isus! «Dati mana Domnului!» = impacati-va! impaca-te si tu cu Dumnezeu! Apuca mana Sa intinsa! Nu o respinge! «Veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie!» = Acesta este Golgota, Isus Cristos, oferta iertarii pacatelor. «Slujiti Domnului, Dumnezeului vostru!» = Puneti-va la dispozitia Lui, asa cum au facut-o credinciosii din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1,9-10)! «Pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» = Astfel te vei impaca cu Dumnezeu, vei fi mantuit si folosit de El.

 

Am discutat despre cele 70 de saptamani care se refera numai la Israel.7 si ultima saptamana de 7 ani, care urmeaza sa vina, se refera tot la poporul evreu. Noi, ca si Biserica a Domnului Isus, care am fost intercalati in istoria mantuirii (Pavel ne numeste «altoiti», vezi Rom. 11,17-24), putem astfel sa avem parte de rapire. Avem toate motivele sa ne preocupam intensiv de profetia biblica si sa dobandim atitudinea si felul de a gandi pe care le avea Daniel. 69 de saptamani s-au implinit, iar ultima saptamana bate la usa. Domnul Isus va veni in curand!

 

Sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii

 

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/1879-profetiile-lui-daniel-si-cuvantarea-domnului-isus-despre-zilele-din-urma

 

///////////////////////////////////////

IN ZILELE DIN URMA

Pentru inceput pornim de la o previziune biblica care stabileste starile care domnesc acum inainte de sfarsitul lumii, vedem in fiecare zi intamplandu-se una din faptele enuntate mai jos de apostol si asistam la cele mai cumplite zile din istoria umanitati, este o vreme in care orce poate fi pacat sau ispita si trebuie sa ne ferim de nenorocire.

 

“Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu -i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” 2 Timotei 3:1-5 (Cornilescu)

“But know this, that in the last days grievous times shall come. For men shall be lovers of self, lovers of money, boastful, haughty, railers, disobedient to parents, unthankful, unholy, without natural affection, implacable, slanderers, without self-control, fierce, no lovers of good, traitors, headstrong, puffed up, lovers of pleasure rather than lovers of God; holding a form of godliness, but having denied the power therefore. From these also turn away.”2 Timothy 3:1-5 (American Standard Version)

De la caderea in pacat a primului om Adam si pana astazi umanitatea s-a degradat atat de mult incat astazi asistam la tot felul de fapte rusinoase, la omoruri, la curvii la asasinate, la fraude, razboaie si rascoale, oamenii nu se mai pot intelege, fac lucruri neingaduite si nu mai inteleg dreptatea, se prefac ca slujec pe Dumnezeu dar stau departe de scoala lui Dumnezeu si nu invata adevarul decat cand vor ei si cum vor ei, cred in extraterestri si teorii inventate de ei insisi si in fortele lor proprii, faca faradelege in fata lumii se se sterg la gura dupa ce mintesc, este o lume care nu poate fi caracterizata decat in minte, te feresti sa nu calci in mizeria cuiva si sa nu te atingii de nelegiuiriile celor multii, oamenii prefera sa uite de Dumnezeu atuncii cand fac pacatul si rar gasesti cate un om a lui Dumnezeu gandind sau traind in adevar.

 

“Şi a zis Iudeilor, cari crezuseră în El: ,,Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32 (RMNN)

 Jesus therefore said to those Jews that had believed him, If ye abide in my word, then are ye truly my disciples;  and ye shall know the truth, and the truth shall make you free. John 8:31-32 (ASV)

“ Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului…. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4 (RMNN)

But thou, O Daniel, shut up the words, and seal the book, even to the time of the end: many shall run to and fro, and knowledge shall be increased. Daniel 12:4 (ASV)

“Dacă m’aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” Ioan 14:7 (RMNN)

If ye had known me, ye would have known my Father also: from henceforth ye know him, and have seen him. John 14:7 (ASV)

 

Timpul este limitata si folosirea lui pentru diversele cause egoiste poate afecta Relati ta cu Domnul. O ora pe zi sau pe saptamana poate fi folosita pentru o cauza nobila insa o limitare a acestui dar sfant poate sa ne afecta asa incat sa nu mai alocam nimic pentru interesele imparatiei si sa ajungem dusmanii a orce apartine imparatiei.

 

“Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele.” Efeseni 5:16 (RMNN)

“redeeming the time, because the days are evil.” Ephesians 5:16 (ASV)

Unul din duşmanii nostrii diavolul ofera orce gaseste mai bun pentru a ne folosii timpul pentru a face orce alceva numia vioa Domnului nu. Aproape zilnic auzi pe fiecare că nu-i mai ajunge timpul sa munceasca, sa doarma, sa se distreze. Oamenii zilelor noastre au ajuns să nu mai aibă timp pentru Domnul nici chiar duminica, acesta zi fiid alocata pentru petrecerii sau odihna. Societatea în care trăim este şi ea cuprinsă de eforia timpului şi încearcă să se alinieze cu fel de fel de comodităţi pentru a ajuta omul modern al secolului XXI-lea sa aiba totul de prisos asa incat nu simte lipsa unei impacari cu Dumnezeu sau un interes pentru o alta imparatie.

 

Cred că a sosit timpul să preţuim mai mult fiecare clipă pe care o trăim căci vremurile sunt grele. Astăzi încă mai este timp să răscumpărm ce am pierdut. Mai este timp să ne schimbăm priorităţile, mai este timp să cerem călăuzirea Domnului peste fiinţele noastre, peste căminele noastre. Dumnezeu ne promite:

 

,,Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Ps. 32:8)

 

Viaţa noastră pe pământ este scurtă şi plină de necazuri, trece iute şi noi zburăm. Noi trebuie sa ne rugam astfel:

 

„Doamne ajută-ne să umblăm cu băgare de seamă în fiecare zi, ajută-ne să acceptăm voia Ta pentru vieţile noastre, să căutăm pacea Ta care este desăvârşită şi umple-ne de Duhul Tău cel Sfânt astăzi. Ajută-ne să răscumpărăm fiecare clipă pierdută căci vremurile sunt grele.”

 

Astazi traim aceste zile despre care s-a vorbit cu mult timp in urma de Mesia care a descoperit cel mai detaliat si apostolii au scris cu lux de amanunte  de timpul sfasitului, de zilele de pe urma si chiar de Armaghedon, de acest sfarsitul al lumii care din semne este foarte aproape si care va marca o schimbare majora nu inainte de judecata acestei lumii nedreptecare zace in cel rau.

 

Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” Matei 10:7

 

Traim intro lume mai rea ca Sodoma si Gomora si mai stricata ca Babilonul sau Roma pagana de atuncii, astazii se fac mult mai multe nelegiuirii si se face mult mai multa stricaciune. Satana se stradieste cu toate misloacele sa distruga planeta sau cel putin o parte din ea deoarece stie ca are putina vreme insa totii aceea care astazi din diverse motive fac stricaciune vor fi aspru pedepsitii nu peste mult timp.

 

„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”(Apocalips 11:18)

 

Oamenii sunt nelegiuitii si constiinta lor este patata, se considera dreptii sau sfintii dar nu cred in Dumnezeu, au pace dar nu de sus si din prea multa lor libertate, se falesc insa nu cu lucrurii bune si mor fiecare fara sa aiba drept la ceva, fara speranta sau fara adevar crezand in ceea ce li se pare dar nu este adevarat.

 

„Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?” (Marcu 8:18)

 

Multimea religiilor si a sectelor de pe pamant au condus la o degradare a adevarului biblic, a intelegeri scripturilor asa incat fiecare crede cum vrea si cei mai buni dintre ei nu fac nimic din ceea ce trebuie si chiar se lupta multii pentru a stii insa nu totii reusesc. Dumnezeu exista si daca noi nu vrem , el are un popor si daca noi nu apartime la poporul sau, el are o Biblie si daca multi au cautat sa o distruga , el are un scop pe care nu-l va curma nici cel mai intelept dintre noi.

 

Acesta este adevarul si momentul actual im confirma, Dumezeu a stabilt un timp pentru fiecare, si acum vedem acel mai din urma moment al lumii blestemate si vedem cele mai grele lucrurii care se intampla. Profetic s-a vorbit de acest ssstem totalitar ca fiind ultimul si care va termina in Armaghedon este din numarul celor sapte si merge pierzare.

 

„Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.” Apocalipsa 17:11

 

Multi au dorit s-a traiasca in aceste vremurii de stramtorare, poate din motive personale sau chir o inima curate ar putea dorii sa vada Sfarsitul Lumii. Va fi ceva frumos, grandiose, extraordinar,  insa pentru cei mai multii si ceva nedorit, ceva straniu, ceva ce le produce durere si chiar o mare desamajire. Pentru a putea sti exact cand va fi acel moment si pentru a putea sa iei cele mai bune decizii trebuie sa citestii mult si sa calculezii si mai mult insa cei mai multi din cei care au calculat nu au reusit. Pe semne suntem dincolo de semnele sfasitului din Matei 24 cu Razboaie si vesti de razboaie insa an de an se intampla din ce in ce mai multe fenomene natural catastrofale si numarul si intensitatea lor pot sa spuna ca ne apropiem foarte mult de un eveniment final.

 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Matei 24:4-14

 

Propfetic sau implinit aproape toate profetiile insa matematic inca nici un calcul nu a confirmat nimica, chiar si un sfarsit simulat ar lua prin surprindere pe aproape toata omenirea.

 

Ce inseamna totusi ca pentru fiecare Imparat din cei 7 lea dat cate o domnei iar la al optalea, din numarul celor sapte ia dat numai un ceas????.

 

Matemativ acesta inseamna foarte putin dar probabil cateva zeci sau sute de ani, tot matematic stim ca poporul ales nu poate fi decat Martorii lui Iehova si ca cresterea si descresterea luminii care a luminat acest popor ne duce undeva in momentul actual ca fiind mult prea seara tarziu si vine noaptea insa si alegerea celor din Templul sau a ajuns la sfarsit, ba mai mult Evanghelia a ajuns aprope la marginile pamantului, si chiar daca uni nu au auzit simt ca Dumnezeu exista pana si animalele vor simtii asta iar lipsa de imformare o va platii cineva daca va fi cazul iar tu esti undeva , neimpacat cu Dumnezeu, cu o religie mostenita si neaprobata, invechita dau poate cu una noua lipsita de consistenta si astepti ceva care probabil ca te va dejamagii adica “ sfarsitul”care nu iarta pe nimeni.

 

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Matei 24:36

 

Toti gresim in multe felurii insa a da date precise fara a avea macar in umbra o baza a ceea ce spui si a crede si tu o minciuna fie ia orcat de sofisticata este o rusine si o prostie ingrozitoare. Repet se poate calcula orcat insa asa cum oameni au dretul de a se autodistruge si chiar energia si motive necesare pentru acesta si totusi nu o fac asa si Dumnezeu probabil ca a stabilit ceva pentru noi sau probabil ca stabileste in viitor alceva, cert este ca va venii negresit.

 

„Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.” 1 Tesaloniceni 5:2

 

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Apocalips 16:15.

 

Constiinta ne spune ca trebuie sa ne impacam cumva si s-a castigam o speranta, iar Biblia ne arata cum insa nu toti o vor face acesta impacare insa cei mai multii vor trebui sa supore acel eveniment chiar cu costul vietii. De ce sa nu investim o parte din noi pentru a intelege cat mai este si ce mai trebuie sa se intample pana la sfarsit.

 

„Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” 2 Corinteni 5:20

 

Poate va indoitii, poate stitii ce va fi , poate Dumnezeu a lasat niste secrete pe care le stiu numai unii insa va pot spune ca tehnologic am avansat pana la acel nivel la care putem sa transmitem o stire la aproape intreaga umanitate atat de repede incat nici chir noi nu am putea intelege si atat de clar incat chir si cei mai bunii nu pot refuza a crede insa trebuie sa vina si o vreme in care sa stie totii acest lucru si inca nu a venit.

 

Sfasritul bate la usa la uni mai repede la altii mai tarziu dar dece daca toata planeta functioneaza dupa niste reguli si omul sa functioneze altfle asa incat sa nu sufere sis a moara in diverse si nedorite modurii si pentru ce atata straduinta daca orcum nu vom fi toti alesii.???? Va spun ca trebuie interes pentr a avea o sansa si mai ales acest sansa a vietii vesnive include multe conditii din cele mi greu de inteles. Sa fi percet in gandire sau in credinat sau sa ai o constiinta curate sau sa nu faci nimic necurat cat este de greu si totusii se poate.

 

In acesta lucrare vom trata cateva di semnele sfarsitului asa cum sunt ele profetite:

 

Data necunoscutra ncici de fiul nici de alcineva

Va fi in vremea al imparatul;ui al saptele si al optalea din  apocalip atunci cand se nastesi fiul sau care inseamana ceva cu privire la poporul ales de pe pamant

Va fi insotit de o circulatie in coace si in colo si de o cunostinta sporita si de o tehnologizare si computerizare  si de o liberalizare si acceesabilizare asupra vestii si raspunderii mesajului din Biblie.

Ca fi mai rau ca in Sodoma si Gomora, sau ca in Egipt

Va fi ca in vremea lui Noie

Va fi ca in vremea nimicirii Ierusalimului

Va fi stramtorare, vor fi vremuri grele, vor fi razboie, vesti de razboie, si vor fi catastrophe

Vor incerca sa afle cand si nu vor reusii ca nu place la Dumnezeu asa ceva

Vor cadea unii din cei alesii

Cei ramasii vor traii din protectia si ingrijirea divina

Timpul de 1914 in coace si pana la Armaghedon este un timp de mare incercare deoarece Satan si toate hoardele sale au fost aruncate in imediata apropiere a pamantului si cauta sa faca tot posibilul sa indeparteze de la Dumnezeupe toti oamenii in asa masura incat nici unul sa nu mai fie credincios. acest timp este numit in Sfanta Scriptura timpul sfarsitului. Exista cunostinta despre aceste vremurii in mintea a foarte multa lume insa cei mai multii nu iau masurii de impacare si pocaire a lor preferind sa ramana in dubii pana vad ceva concret insa atunci va fi prea tarziu. dreptul la viata se castiga acum iar atunci vom avea un motiv de a traii insa nu totii si doar uni care apreciaza acum impacarea cu dumnezeu asa cum o cere El.Studiul profetiilor biblice este cel mai instructiv si folositor misloc de folosire a timpului disponibil încă. Un om cu frica lui Dumnezeu va începe un astfel de studiu cu încredere deplină in descoperirea scopului lui Dumnezeu si in promisiunile divine rezultate din ascultarea legilor lui Dumnezeu. De asemenea trebue sa crezi ca Isus este singurul mislocitor intre Dumnezeu si oameni si sa constientizezi ca clipa sfarsitului poate fi si pentru tine un lcru nesteptat si timpul pentru a fi de partea lui iehova este propape epuizat complet.

 

Dumneavoastra va întrebati, pentru ce este acesta asa? Raspunsul la acesta intrebare il gasim in Apocalipsa 12, unde este spus:”vai de voi locuitorii ai pamantului…Caci Diavolul s-a pogorat la voi cuprins de o manie mare fiindca stie ca are putina vreme”. Aceste zile grele au fost profetite si de Daniel si de Isus si de apostolii dar se vedea aum ca aceste zile vor fi deosebite “cunostinta va creste”( Daniel 12:4), ” Evanghelia va ajunge la marginile pamantului”( Matei 24:14) si “traim in zilele de pe urma”( 2 Petru 3: 3-4) dar asta da un motiv in plus celor credinciasii lui Dumnezeu s-a vesteasca sfarsitul si Imparatia si astfel s-a fie placutii lui Dumnezeu si s-a castige o intrare mai sigura in Imparatie. Ma refer aici si la uni care cunosc adevarul dar se pun de partea Domnului doar la batranete pentru a-si trai viata cum vor ei iar eu le spun ca nu este sigur daca Dumnezeu le va lua in considerare gestul lor fie chiar unul sincer mai degraba in incurajej pe cei care cauta un progres in a cunoste adevarul din timp si de asemenea sistematic pentru a nu fii pierduti in ziua aceea.

 

Avand in vedere circumstantele actuale si evenimentele din ultimi 150 de ani se pooate vedea clar ca Iehova Dumnezeu se pregateste cu pasi repezi de un mare schimbare.Chiar daca se poate calcula un an sau se poate pune un reper al timpului sfarsitului acest fapt nu face decat sa ne incurajeze sa fim mai atentii cu privire la noi si la scopul lui Iehova atat cu privire la pamant cat si cu privire la tot restul universului pe care el vrea sa il organizeze si sa il schimbe dupa planul sau divin bine gandit si intemeiat in salasurile sale divine. Se stie din diferite profetii implinite ca anul 1914 a marcat inceputul timpului sfarsitului si in acel an sa incheiat si timpurile neamurilor sau cele 7 vremi in care Satan sa manifestat in mod liber dupa bunul sau plac dar si acel timp profetit s-a inceiat(Apoc 12:6;  Daniel 4:7). In 1914 ca urmare a alungarii lui Satan din cer el a facut razboiul pe pamant, cu scopul de al nimici complet insa nu i s-a ingaduit nici acest fapt datorita scopului lui iehova acre a intervenit si “ din pricina celor alesi zilele acelea au fost scurtate” si razboiul respectiv s-a oprit lasan loc liber dezvoltarii unei lucarii pe care nimeni nu o oate orii dar care este a lui iehova nua a uneo organizatii care isi revendica acest drept in mod egoist.

 

In Matei capitolul 25 se arata multe evenimente care se vor intampla in timpul sfarsitului si chiar faptul ca evangelia trebuie sa ajungapana la ultimul om dar acesta speranat nu va fi chiar pentru fiecare un lucru bun si doar pentru uni care corespund cerintelor. (Romani 2:29; 1 Corintemni 1:18-21; Isaia 54:13)

 

Sunt uni astazii care fac un serviciu pentru banii sau pentru foloasele aduse de acel serviciu insa scopul adevarat al omului trebuie sa fie facute din inetres divin si credinta si dorinta de a face voia Domnului asa incat sa fie placut Domnului nu oamenilor ticalosii care ofera si cer onoare facand un deserviciu lui Dumnezeu (Mica3:11)

 

Principiul dupa care trebuie sa facem voia divina este unul progresiv si trebuie sa stim ca este de lipsa a face progres pentru a ajunge la o tinta sau la un obiectiv sigur mai ales cand este vorba de credinta(Evrei 10:38,39; 2 Petru 2:20-22)

 

Cei care cad de la credinta vor ajunge in starea din care nu vor mai putea sa se intoaraca insa acestia sunt diferiti de aceea care din diverse motive au cazut in 1914 dar au fost readusii la credinta dupa terminarea respectivei periode tuburatoare(Isaia 54:7, Genesa 3 ; 15; I Timotei 2:14,15)

 

Trebuie sa avem in veder faptul ca toate lucrurile au fost profetite mai dinainte asa ca doat trebuie sa le intelegem si sa facem ceeace se aplica s la noi( Romani 15:3,4; Matei 5:21)

 

Trebuie sa mai avem in veder ca acum se alege cel credincios de cel necredincios si traim o vreme a secerisului cand tot ce trebuie sa vada ce roade au si sa stie in ce plasa sunt (Matei 13:39; Psalm 50:5; Iona 3:6-9) si deasemenea in general se simte ca traim niste vremuri periculoase si preimejdoase asa ca trebuie sa ne cauta cumva mantuirea(Efeseni 5:16; 2Timotei 2:19; Ioan 8:29-36)

 

Se poate trai ca om neprihanit in virtutea adevarului dar nu resoectant cele 10 porunci sau altele mai elaborate si prin credinta di har divin( Coloseni2:14-17;Luca 16,16)

 

Cercetant Evrei 10:1;Zaharia 7 si analizand dece au ajuns asa si dece sa terminat cu legea si poporul Istrael este scris ca asa trebuie sa se faca si chir Isus a implinit ceea ce era mai dinainte profetit ( 2 Petru 1:21; Mica 5:2)

 

Mai exista inca stazi in lume multa ipocrizie si disperare fata de obicieuri si moravurii asa cat ca nu se va putea invata nici o data adevarul in stilul actual multicultural unde uni se inchina la cruce si altii se inchina la vaca sau la oamenii in mod jignitor la adresa divinitaii Lui Iehova si a lui Isus Christos ( Isaia 44:10-22;Romani 1:25)

 

Intradevat Uni dau dreptate insa nu pot sa cedeze din pricina apartenentei lor la un anumit cult sau a origini lor familiare insa cu timpul se vor schimba prin inoirea miniti si prin calauzirea spiritului adevarului ( Ioan 14:16,17)

 

Trebuie multa suferinta sa suportii ca sa ajungii un om aprobat dar sunt si astazi oameni aprobatii  chiar daca dupa infatisare nu par pentru ca nici Christos nu a fost prea bineinteles chiar daca reflecta adevarul in jur( Isaia50:6; matei 9:21,22)

 

Sunt si cazuri in care trebuie post si rugaciuni ca sa se intoarca Dumezeu catre omul respectiv si sa il ierte de pacatul comis dar toate dupa inprejurari ( Isaia 58:1-14;Matei 17:21; Ps 32 )

 

Cateva subiecte generale care mai pot fi abordate insa prima mare cauza este Iehova (Psalm 90:2;Isaia 26:4, 1 timotei 1:17, 1 Timotei 6:16)

 

Astăzi ştiinţa inainteaza foarte puternic dupa cum prezise profetul Daniel la capitolul 12 pentru ca fiecare sa aiba cunostinta anticipata de sfarsitul lumii dar si asa tot nu se pocaiesc si doar sunt incunostintati de ceea ce va urma si stiu de mult mai multe ori si sunt cu atat mai vinovati in fata lui Dumnezeu de ceea ce fac sau nu fac si ar trebui sa faca.

 

Multimea crezurilor face ca adevarul sa fie undeva ascuns greu de gasit iar daca inima nu ii curata acesta ramane pecetluit pentru totdeauna, dar o cale care duce la viaţă exista, pentru că altfel Dumnezeu nu ar dreaptate, dar Dumnezeu este drept, întrucât este perfect in toate caile Lui. Dumnezeu astazi prin servi sai propovaduieste Evanghelia insa foarte putini isi dau seama de importanta lucrarii si de raspunderea care se imprastie pe fiecare si mai mult sansa unica de intoarcere la credinta si impacare si cei mai multii prefera alceva decat sa fie conform cu adevarul ingrosand astfel randurile celor care vor fi nimiciti in Armaghedon si pana si uni din cei alesi cad acum de prea multa ispita si faradelege uitand pedeapsa care ii va urma si pe ei.

 

”Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe14: 12)

 

“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”( Matei 24:14)

 

“Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7;13,14)

 

Putem cu usurinta intelege ca singura scapare care exista este sa ne punem de partea lui Dumnezeu sa devenim vestitorii si sa propovaduim despre Imparatia lui Dumnezeu stiind ca sfarsitul acestei lumii repe este aproape. Se poate intelege ca slujitorii de pe pamant a lui Dumnezeu( Martorii lui Iehova) care fac astazi un serviciu pe intreg pamantul sunt singurii care spera a supravietuii Armaghedonul si a trece vii in Impaatie si acesta numai din promisiunile biblice putem astepta sa fie cu adevarat o scapare, nici o alta scapare nu putem astepta, Dumnezeu nu ramane fara a implinii ce a promis.

 

Oamenilor cu bun simt de astazi, multimea mare care fie vor ramane in viata sau care va invia precum si profetii din vechime  trebuie sa vada pamantul mileniului, trebuie sa fim pregatiti a incepe o noua viata eterna dupa o randuiala mai buna, sa fim vrednici de o imparatie teocratica, de o lume condusa prin neprihanire care duce la o prosperitate vesnica in dreptate.

 

“Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă -L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău. Şi după ce ţi se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui; căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l -a încheiat prin jurămînt cu părinţii tăi. Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, şi cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare aşa de mare, şi s’a auzit vreodată aşa ceva? Deuteronom 4:29-32 Cornilescu (RMNN)

“But from thence ye shall seek Jehovah thy God, and thou shalt find him, when thou searchest after him with all thy heart and with all thy soul. When thou art in tribulation, and all these things are come upon thee, in the latter days thou shalt return to Jehovah thy God, and hearken unto his voice: for Jehovah thy God is a merciful God; he will not fail thee, neither destroy thee, nor forget the covenant of thy fathers which he sware unto them. For ask now of the days that are past, which were before thee, since the day that God created man upon the earth, and from the one end of heaven unto the other, whether there hath been any such thing as this great thing is, or hath been heard like it?” Deuteronomy 4:29-32 (ASV)

https://sandrudotnet.wordpress.com/in-zilele-din-urma/

///////////////////////////////////////

Nu va fi nicio răpire secretă

Un avertisment divin

Pe la începutul anilor 1500, imperiul aztec era unul dintre cele mai puternice şi sofisticate civilizaţii din emisfera de vest. Cu toate acestea, în decursul unui an, această naţiune puternică de peste 2 milioane de oameni, a fost cucerită şi subjugată de doar 600 de oameni. Cum s-a putut aşa ceva?

 

Aztecii aveau o profeţie despre Quetzalcoatl, un rege-zeu, îmbrăcat cu pene care avea pielea albă şi barbă. În ea se prezicea că el se va întoarce în Mexic, de pe mare şi că va veni ca să-i salveze, pe nori, de la răsărit. Ei bine, în 1519, galioane spaniole au sosit în Mexic aducând un grup de conchistadori, conduşi de Hernando Cortez. Când aztecii au văzut aceste vase, au crezut că velele lor umflate arătau ca nişte nori. Cortez a auzit despre legenda aztecă de la unii indieni care locuiau pe mal şi s-a hotărât s-o folosească în avantajul lui. Punându-şi presupusa manta a unei zeităţi, a sperat să-l păcălească pe superstiţiosul rege Montezuma II.

 

În timp ce regele aştepta să-l primească cu onoruri pe vizitatorul care avea pielea deschisă, Cortez intră în marş cu armata chiar în centrul capitalei aztece. Când în cele din urmă, locuitorii şi-au dat seama că nu Cortez este salvatorul pe care îl aşteptau, era prea târziu. Conchistadorii au început să-i prădeze, să-i ia robi, şi să-i omoare pe azteci. O naţiune întreagă a fost înşelată şi distrusă – în parte pentru că profeţiile despre întoarcerea zeului lor erau aşa de neclare, încât aproape oricine ar fi putut deveni salvatorul lor.

 

În curând, Satana va încerca să-L personifice pe Isus şi să falsifice revenirea Sa pe pământ. Dar poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se lase înşelat. Când ucenicii I-au cerut lui Isus un semn despre revenirea Sa si sfârşitul acestei lumi, primul lucru de care i-a avertizat să se ferească a fost de impostori. El le-a spus: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:4, 5).

 

Apoi Hristos a continuat să le dea urmaşilor o bogăţie de cunoştinţe cu privire la cea de-a doua venire a Sa, aşa ca să nu existe nicio îndoială cu privire la cum va reveni El. Domnul Isus nu vrea să ştim doar că El vine şi că vine în curând, ci vrea să şi înţelegem modul cum va veni El.

 

Motivul pentru care acest lucru este atât de important este că Satana va încerca în curând să ia chipul lui Isus şi să-I imite revenirea. Ca să-şi pregătească drumul, Satana a introdus o înşelătorie puternică în lumea creştină care a fost aproape universal acceptată de bisericile majoritare. Mă refer la învăţătura acceptată sub numele de „răpirea secretă”. Teoria răpirii secrete a fost realizată ca să-l amăgească pe poporul lui Dumnezeu printr-un fals simţământ de siguranţă şi să-l pregătească pentru cea mai mare înşelătorie finală.

 

Diavolul ştie că Isus vine din nou şi că timpul care i-a mai rămas este foarte scurt (Apocalipsa 12:12). El şi-a perfecţionat arta de a înşela timp de 6000 de ani, iar ultima lui înşelăciune va fi capodopera sa. De fapt, Dumnezeu ne-a avertizat că Satana va fi aşa de convingător, încât dacă va fi cu putinţă, chiar şi cei aleşi să fie înşelaţi. Isus le-a spus ucenicilor: „Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24:23, 24).

 

Satana nu este o fiinţă urâtă, grotescă, cu aripi de liliac îmbrăcat în roşu ca un balerin. Este un înger – un înger frumos şi puternic! Iar Biblia clarifică ideea că el se poate transforma şi poate lua diferite chipuri. „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:13, 14). Nu ar trebui să subestimăm cât de convingătoare şi extraordinar de puternică va fi ultima înşelăciune a lui Satana. Sunt sigur că va cita chiar din Scriptură, aşa cum a făcut-o atunci când L-a ispitit pe Domnul Hristos în pustie (Matei 4:1-6).

 

Diavolul are şi abilitatea să lase impresia că face minuni. Amintiţi-vă că atunci când Moise a mers înaintea lui Faraon ca să-l roage în favoarea copiilor lui Israel, magicienii Egiptului au reuşit să imite primele semne de la Dumnezeu (Exodul 7 şi 8). Satana se ocupă de înşelăciune, şi ştim că îşi rezervă cea mai mare înşelăciune dintre toate pentru ultimele zile. Trebuie să ştim cum va reveni Isus ca să nu fim înşelaţi.

 

Biblia spune foarte clar că la revenirea Sa, Domnul Isus nu va atinge de loc pământul cu picioarele. Biblia declară că neprihăniţii vor fi luaţi ca să-L întâmpine în văzduh (1 Tesaloniceni 4:17). De aceea Domnul Isus stăruieşte în a ne avertiza: „Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! ‚Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:26, 27).

 

Satana nu poate imita un eveniment universal, de mărime cataclismică, aşa cum va fi adevărata a doua venire. Cu toate acestea, dacă poate să-i facă pe creştini să creadă teoria răpirii secrete, nici nu va mai fi nevoie să imite asta. Nu are de făcut decât să se arate în diferite locuri din jurul lumii, să facă mari minuni, să se arate pe la televizor şi prin aceasta să înşele întreaga lume.

 

Orice general ştie că într-o luptă cheia victoriei este să păstreze un element de surpriză. Multe bătălii au fost câştigate datorită unei tactici diversioniste, înţelepte. În timp ce atenţia unei armate era distrasă şi îndreptată spre diversiune, inamicul a venit pe la spate să-i cucerească. În asaltul final, şi Satana va face la fel. Arhiamăgitorul a vrut întotdeauna să fie Dumnezeu. Acum ştie că este condamnat la pieire, dar ultimul lui gest de dispreţ va fi să-L personifice pe Isus şi astfel să obţină închinarea întregii lumi.

 

Amăgirile lui Satana vor fi puternice şi convingătoare, dar Hristos ne-a dat destule învăţături care să ne ajute să discernem adevărul de minciună.

 

Nu este niciun secret

Va avea loc o răpire la cer? Da. Va fi secretă? NU!

 

Răpire înseamnă „să fii luat la cer cu putere” şi este adevărat că atunci când va reveni Domnul Isus, drepţii în viaţă vor fi luaţi la cer ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh (1 Tesaloniceni 4:17). Dar mulţi au ajuns să creadă că această răpire va avea loc în secret – că toţi credincioşii creştini din toată lumea vor dispărea subit şi că viaţa aici pe pământ va mai continua timp de şapte ani de necazuri. În acest timp, susţin ei, mulţi se vor converti şi vor avea o „a doua şansă” la mântuire înainte de ultima venire a lui Hristos. Cu toate că scenariul răpirii secrete s-ar părea liniştitor la prima vedere, nu există nicio bază biblică pentru el. Biblia învaţă cu claritate că la a doua venire a lui Isus, fiecare simţ al nostru va fi bombardat de dovezi!

 

Venirea Lui va fi literală

„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: «Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.»” (Faptele apostolilor 1:9–11).

 

Mesagerii trimişi de cer le-au spus ucenicilor că Isus va reveni pe acest pământ în acelaşi fel cum a plecat. Domnul Hristos S-a înălţat la cer pe nori şi va reveni tot pe nori. A fost văzut când S-a înălţat şi va fi văzut când va reveni. A avut un corp real când S-a înălţat şi va reveni în acelaşi fel.

 

Venirea Lui va fi vizibilă

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.” (Apocalipsa 1:7)

 

„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:27).

 

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:30).

 

Când va reveni Hristos, nu va fi o apariţie doar locală sau un eveniment izolat, ci se va vedea în întreaga lume.

 

Se va auzi de venirea Lui

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16, 17).

 

„Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului.”(Ieremia 25:30).

 

„Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică.” (Psalmi 50:3).

 

După cum vedeţi din versetele precedente, a doua venire a lui Isus va fi răsunătoare! Vor fi strigăte şi trâmbiţe şi tot felul de sunete. Nimănui nu-i va scăpa evenimentul ca apoi să citească despre el în ziar, a doua zi, cu totul întâmplător.

 

Venirea Lui va fi emoţionantă

„Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.” (Luca 21:26, 27).

 

„În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne înveselim, şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9).

 

Ziua în care Se va întoarce Domnul Hristos va fi o zi emoţionantă atât pentru cei răi cât şi pentru cei drepţi. Cei pierduţi vor suferi o groază şi o durere de nedescris, în timp ce cei mântuiţi vor trăi bucuria desăvârşită a mântuirii veşnice.

 

Venirea Lui va deschide mormintele

„Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:40).

 

„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:22, 23).

 

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16, 17).

 

Astfel descrie Biblia răpirea. Morţii în Hristos vor învia prin puterea Lui şi Îl vor întâmpina în văzduh. Apoi cei credincioşi, care vor fi în viaţă, vor fi de asemenea luaţi la cer. Nu va fi niciun secret!

 

Venirea Lui va distruge Pământul

„Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.” (Isaia 24:19, 20).

 

„Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” (Apocalipsa 6:14).

 

„Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.” (Apocalipsa 16:18-20).

 

Lumea aceasta nu va mai fi locuită de oameni după venirea lui Hristos. Venirea Lui va cutremura chiar temeliile pământului.

 

Venirea Lui va însemna Judecata Finală

„Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27).

 

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:12).

 

La revenirea lui Hristos ne vom primi cu adevărat răsplata. Orice om va fi luat deja o decizie; nu va mai exista o a doua şansă pentru convertire. Timpul de a lua decizia de a-L urma pe Hristos este acum!

 

Temeiul confuziei

Cu atât de multe dovezi în Biblie cu privire la modul în care va reveni Hristos, de unde a apărut ideea aceasta cu privire la o răpire secretă? Asemenea majorităţii erorilor, teoria răpirii secrete se bazează pe câteva texte care au fost scoase din context. S-au folosit două concepte principale din Scriptură ca să se susţină o răpire „secretă”. Prima este că Isus va veni „ca un hoţ noaptea.” Teoria răpirii secrete susţine că aceasta înseamnă că Hristos va veni în secret ca să-i fure pe cei drepţi şi să-i ducă liniştiţi la cer.

 

Venirea lui Hristos este descrisă ca venirea „unui hoţ”, de câteva ori în Noul Testament. Să ne uităm la unul dintre aceste pasaje şi să vedem dacă descrie o răpire secretă. „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:10). Nu sună ca un eveniment secret, nu-i aşa?!

 

Descriindu-Şi revenirea ca un hoţ, Hristos nu a intenţionat să o prezinte ca fiind în taină, ci că va fi subită şi pe neaşteptate – că cei răi vor fi luaţi prin surprindere. El a declarat: „Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Luca 12:39, 40). Asemănător, Pavel le-a spus creştinilor din Tesalonic următoarele: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” (1 Tesaloniceni 5:4). Dumnezeu nu doreşte ca urmaşii Săi să fie luaţi prin surprindere. El doreşte ca noi să veghem şi să fim gata.

 

Continuând să ilustreze acest adevăr, Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.” (Marcu 3:27). Puteţi să vă imaginaţi ca cineva să uite un jaf după ce hoţul a pătruns în casa lui, l-a legat şi l-a aruncat într-o cămară, iar apoi a întors casa pe dos căutând lucrurile de valoare? Desigur că nu! Tot la fel, ziua şi ceasul celei de-a doua veniri este un secret, dar când evenimentul va avea loc, toţi vor şti despre el!

 

Al doilea concept folosit pentru susţinerea unei reveniri „secrete” se găseşte în Luca 17:34-36: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Susţinătorii răpirii secrete consideră că acest pasaj dovedeşte că sfinţii vor dispărea subit de pe pământ când va reveni Isus. Dar haideţi să ne uităm cu onestitate la dovezi şi să vedem ce ne învaţă de fapt aceste versete. În Luca 17:34-36, Domnul Isus Se foloseşte de unele din simbolurile Lui preferate ca să ilustreze acest adevăr. La sfârşitul timpului, vor exista doar două grupe de oameni în viaţă pe pământ – cei pierduţi şi cei mântuiţi.

 

„Doi oameni într-un pat.” În general, patul semnifică somn, iar Isus a folosit cuvântul somn ca un simbol pentru moarte. El le-a zis ucenicilor: „După aceste vorbe, le-a zis: «Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn.»” „Atunci Isus le-a spus pe faţă: «Lazăr a murit.»” (Ioan 11:11, 14). La învierea din ziua de apoi, vor exista două feluri de morţi: cei pierduţi şi cei salvaţi.

 

„Două femei vor măcina împreună.” În profeţia biblică, femeia reprezintă biserica (Ieremia 6:2). Măcinarea grâului reprezintă să lucrezi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Când Hristos va veni în slavă, vor exista două tipuri de biserici – cea falsă şi cea adevărată. Amândouă vor face acelaşi lucru, văzut din afară, dar numai una va fi mântuită.

 

„Doi bărbaţi vor fi la câmp.” Câmpul reprezintă lumea (Matei 13:38). Când va reveni Isus, vor exista două feluri de misionari care vor lucra în câmpuri – cei falşi şi cei adevăraţi. Iată de ce a zis: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’” (Matei 7:22, 23).

 

Nelăsat în urmă pe pământ

O altă concepţie greşită, conţinută de aceeaşi teorie a răpirii secrete, este că oamenii vor continua să trăiască aici pe pământ câţiva ani după revenirea lui Isus. Cu toate acestea, Biblia ne învaţă cu claritate că atunci când va reveni Isus, nu va mai fi nimeni în viaţă pe planeta aceasta.

 

Spre exemplu, în profeţia Sa despre sfârşitul timpului, Ieremia scria: „Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este nici un om; şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!” (Ieremia 4:23-26, sublinierea autorului).

 

În alt loc el a declarat: „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.” (Ieremia 25:33). Profetul Isaia descrie aceleaşi condiţii dezolante în profeţia lui cu privire la starea pământului după cea de-a doua venire. „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.” (Isaia 24:1, 3 sublinierea autorului).

 

În ultimă instanţă şi nu mai puţin important, urmăriţi pasajul acesta din Scriptură: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17;26-30, sublinierea autorului).

 

Remarcaţi că cei răi au fost distruşi în aceeaşi zi în care a venit potopul pe vremea lui Noe şi în aceeaşi zi în care a căzut focul peste Sodoma. Domnul Isus a accentuat atât la începutul cât şi la sfârşitul acestui pasaj că aceste judecăţi, care i-au distrus pe toţi cei răi, au fost pilde despre ceea ce se va întâmpla la a doua Sa venire. Biblia lămureşte deplin că viaţa pe pământ nu va mai continua nici pentru oameni, nici pentru animale după venirea lui Isus.

 

În timpul strâmtorării alături de Hristos

Ideea că cei drepţi vor fi răpiţi din lume, chiar înainte de timpul strâmtorării şi, numai cei răi vor fi lăsaţi în urmă să îndure şapte ani de strâmtorare, poate fi foarte atrăgătoare. Probabil acesta este motivul pentru care această învăţătură a câştigat o popularitate atât de mare. Dar, Biblia ne învaţă cu claritate altfel.

 

Expresia „şapte ani de strâmtorare” nu apare nicăieri în Scriptură. Cu toate acestea, Isus a declarat totuşi că pe pământ chiar înainte de revenirea Sa va veni o vreme de strâmtorare grozavă care va fi mai intensă decât oricare alta din istoria acestui pământ. În marea Sa predică profetică de pe Muntele Măslinilor, Isus a făcut următoarea declaraţie: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:21, 22).

 

Dacă cei aleşi nu ar fi pe pământ în timpul marii strâmtorări, nu ar fi nevoie ca zilele să fie scurtate! De-a lungul întregii Scripturi, vedem exemple de oameni pe care Domnul i-a salvat în mijlocul încercării, nu din ea.

 

Noe nu a fost salvat de la potop, ci prin potop.

 

Daniel nu a fost salvat de la groapa cu lei, ci din groapă.

 

Şadrac, Meşac şi Abednego nu au fost salvaţi de la cuptorul cu foc, ci prin cuptor. De fapt, Isus a trecut prin el cu ei şi El va trece prin marea strâmtorare şi cu noi!

 

Copiii lui Israel nu au fost salvaţi din Egipt înainte de căderea plăgilor, ci după aceea. Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea şi puterea prin faptul că i-a păstrat nevătămaţi în Egipt, de-a lungul celor zece plăgi. Tot la fel, neprihăniţii se vor afla pe pământ la căderea celor şapte plăgi (Apocalipsa, capitolul 16), dar Dumnezeu îi va păstra nevătămaţi.

 

Dumnezeu nu ne promite niciodată că traiul nostru va fi întotdeauna uşor. Hristos S-a rugat Tatălui pentru ucenicii Săi: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:15). La fel, în 2 Timotei 3:12 Pavel declară: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” Pavel i-a mai spus unui grup de ucenici că „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”. (Fapte 14:22).

 

În pilda Sa despre cele două case, Isus ne-a învăţat că furtuna vine asupra înţeleptului care şi-a zidit casa pe stâncă tot atât de sigur cum vine şi asupra neînţeleptului care şi-a zidit-o pe nisip. (Matei 7:24-27). Furtuna vine asupra tuturor. Vestea bună este că toţi copiii lui Dumnezeu vor trece cu bine prin strâmtorarea viitoare. Ei vor rezista dacă vor folosi aceleaşi metode de supravieţuire ca şi pinul din Marele Bazin. Se crede că este cel mai bătrân copac ce încă mai trăieşte pe planetă. Poate trăi peste 4000 de ani. Aflat pe vârfuri singuratice de munte, unii dintre aceşti brazi au suferit mii de ani de vânturi îngheţate, ploi furtunoase, soare torid şi furtuni electrice violente.

 

Cum reuşesc ei să supravieţuiască în condiţii atât de adverse? Îşi înfig rădăcinile adânc în pământ, şi le înfăşoară cu tenacitate în jurul unei stânci solide şi se ţin tare de ea. Tot la fel, copiii lui Dumnezeu vor trebui să-şi ancoreze rădăcinile credinţei adânc în Cuvântul lui Dumnezeu şi să se agaţe cu tenacitate de atotputernica Stâncă a Veacurilor. Reţineţi că deşi Dumnezeu nu aduce întotdeauna scăpare din necazuri, El ne-a promis să ne dea putere şi tărie să trecem cu bine prin ele. “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

 

Timpul de strâmtorare

Când discutăm despre marea strâmtorare care va avea loc chiar înainte de revenirea lui Isus, să nu uităm că, în trecut, au mai fost câteva „vremuri de strâmtorare” pentru poporul lui Dumnezeu. Spre exemplu, poporul Israel a îndurat 400 de ani de necaz chiar înainte de Exod (Fapte 7:6). Primii creştini au trecut şi ei printr-o perioadă de strâmtorare imediat după omorârea cu pietre a lui Ştefan. (Fapte 8:1). De la 303-313, d. Hr., în timpul perioadei reprezentate de biserica Smirna (Apocalipsa 2:10), poporul lui Dumnezeu a suferit o perioadă de necaz de 10 ani. Dar, probabil cel mai lung timp de strâmtorare au reprezentat cei 1260 de ani de persecuţie intensă asupra creştinilor adevăraţi, în timpul Evului Întunecat. „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.” „Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.” (Apocalipsa 12:6, 13).

 

Oricât de întunecat a fost fiecare din aceste timpuri pentru poporul lui Dumnezeu, niciunul nu se va compara cu marea strâmtorare care va avea loc la sfârşit. Marea strâmtorare corespunde cu timpul când vor cădea ultimele şapte plăgi din Apocalipsa capitolul 16. „Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 15:1). Mânia lui Dumnezeu se va îndrepta împotriva celor care nu ascultă de legea Sa, Îi schimbă adevărul şi îi asupresc pe copiii Săi. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18).

 

Marea strâmtorare coincide şi cu războiul de la Armaghedon. Amândouă au loc imediat înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos. „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: «S-a isprăvit!»” (Apocalipsa 16:16, 17). Convingerea mea este că marele timp de strâmtorare va dura doar o lună sau două. Iată câteva texte care arată că va fi o perioadă scurtă de timp. Apocalipsa 18:8 ne spune: „Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea.” O „zi”, în profeţia biblică, reprezintă un an literal (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34; Luca 13:32). Aşa că atunci când Apocalipsa zice că „într-o singură zi vor veni urgiile ei”, înseamnă într-un an sau în mai puţin de un an.

 

Mai mult, chiar natura celor şapte plăgi – râurile şi mările se vor transforma în sânge şi planeta va fi arsă de mare căldură – va face imposibil ca neamul omenesc să supravieţuiască mai mult de o lună sau două. De aceea a spus Isus: „Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:22).

 

Chiar înainte de plăgi

Întrucât experienţa copiilor lui Israel chiar înainte ca plăgile să cadă asupra Egiptului reprezintă un simbol a ceea ce se va întâmpla poporului lui Dumnezeu înainte de căderea celor şapte plăgi, descrise în Apocalipsa capitolul 16, haideţi să examinăm mai îndeaproape întâmplarea aceasta.

 

După 400 de ani de sclavie, israeliţii ajunseseră să fie influenţaţi de religia Egiptului şi pierduseră din vedere legea lui Dumnezeu. Astfel, chiar înainte ca Moise şi Aaron să se întâlnească cu Faraon, ei s-au întâlnit mai întâi cu conducătorii lui Israel, pentru a încuraja o reînviorare în păzirea legii lui Dumnezeu – incluzând Sabatul creaţiunii (Exod 4:29-31). Poporul a răspuns din toată inima, din care pricină s-a înfuriat Faraon şi le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” (Exod 5:5). Amintiţi-vă că poporul Israel ştia că Sabatul făcea parte din legea lui Dumnezeu cu mult înainte ca ei să vină la Muntele Sinai. (Exod 16:22-28).

 

Tot la fel, înainte de începerea marii strâmtorări, o atenţie deosebită se va acorda din nou subiectului închinării şi a poruncii Sabatului. În Apocalipsa 14:7, un înger cheamă poporul lui Dumnezeu să se închine „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”! Este clar că îngerul citează din porunca Sabatului care spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exod 20:11).

 

O vastă redescoperire a legii lui Dumnezeu, incluzând adevărul despre Sabat, va fi semnalul care îl va întărâta pe balaur la mânie. Diavolul urăşte Sabatul pentru că ştie că toate relaţiile de iubire se bazează pe timp. Dacă ar putea distruge ziua care a fost pusă deoparte pentru poporul lui Dumnezeu, ca să petreacă un timp deosebit cu Creatorul lor, atunci poate să distrugă relaţia dintre ei. Vedem lucrul aceasta întâmplându-se iar şi iar, între soţi şi soţii, părinţi şi copii. Dacă doi oameni nu-şi mai petrec timpul împreună, în curând relaţia se va destrăma.

 

Când copiii lui Israel au răspuns la chemarea lui Dumnezeu ca să sfinţească Sabatul zilei a şaptea, Faraon s-a înfuriat mult. El ştia că atâta vreme cât poporul nu făcea decât să muncească şi iarăşi să muncească, nu aveau timp să se gândească la libertate. Diavolul foloseşte aceeaşi strategie şi astăzi. Ţelul lui este să îi ţină pe oameni aşa de ocupaţi cu lucrul şi aşa de preocupaţi cu grijile acestei vieţi încât să nu aibă timp să se închine Creatorului lor. El ştie că dacă îi poate face pe oameni să neglijeze odihna Sabatului, nu vor avea niciodată vreme să se gândească cu seriozitate la mântuirea lor.

 

Privind de-a lungul istoriei până la sfârşitul vremii, Domnul a ştiut că poporul Său credincios va ţine Sabatul poruncii a patra. De aceea, Isus Îşi sfătuieşte urmaşii, cu privire la strâmtorare: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Matei 24:20). Un alt mod prin care scurtul timp de strâmtorare se va asemăna cu perioada chiar dinainte de căderea plăgilor, în Egipt, este că poporul lui Dumnezeu va fi chemat să îndure o perioadă de amare greutăţi. Pe vremea lui Moise, Faraon cel înfuriat a încercat să întoarcă inimile sclavilor esraeliți împotriva Dumnezeului lor, silindu-i să producă acelaşi număr de cărămizi, fără să le ofere şi paiele necesare.

 

Tot astfel, înainte de marea strâmtorare, guvernul va folosi sancţiuni politice şi economice, pentru a sili poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului să primească semnul fiarei. În acest timp, sfinţii vor fi chemaţi să-şi facă cunoscută credinţa în faţa unei împotriviri tenace sociale, politice şi religioase. „Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13:17). Când nu vor reuşi să oblige poporul lui Dumnezeu să se supună, se va da un decret final, de moarte. Biblia spune: „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” (Apocalipsa 13:15). În perioada aceasta începe marea strâmtorare şi încep să cadă ultimele şapte plăgi. Timpul strâmtorării începe cu mânia diavolului împotriva copiilor ce ascultă de Dumnezeu (Apocalipsa 12:17) şi se sfârşeşte cu mânia lui Dumnezeu împotriva celor care ascultă de fiară (Apocalipsa 14:9-10).

 

Nicio a doua şansă

Motivul principal pentru care această ultimă perioadă va fi aşa de intensă este că ea va veni după ce se va fi încheiat timpul de probă pentru cei pierduţi. Dumnezeu i-a dat prima profeţie despre acest timp servului Său Daniel, care a scris: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” (Daniel 12:1). Remarcaţi că atunci când începe marea strâmtorare, cazurile tuturor oamenilor vor fi fost decise pentru veşnicie.

 

Uşa mântuirii şi a harului se va închide pentru lume – exact cum s-a închis uşa corabiei lui Noe cu şapte zile înainte de începerea Potopului. Atunci Isus va declara: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22:11, 12).

 

Pentru prima oară în istoria lumii, Duhul lui Dumnezeu va fi pe deplin retras de la cei pierduţi. Cei nemântuiţi vor fi lăsaţi întru totul sub stăpânirea demonilor. Cei mântuiţi vor fi sigilaţi pentru veşnicie şi cei pierduţi vor fi pierduţi pentru veşnicie. Nu va mai fi nicio schimbare!

 

Dumnezeu la judecată

Dacă nimeni nu se va mai converti prin plăgi, atunci de ce le îngăduie Domnul? Timp de mii de ani, Duhul lui Dumnezeu a lucrat la inima oamenilor. Dar El i-a avertizat că nu va fi aşa la infinit (Geneza 6:3). Satana trebuie să aibă ocazia să demonstreze cum ar arăta lumea, dacă ar fi totalmente sub puterea lui. Aşa că, în cele din urmă, Dumnezeu va îngădui vânturilor să bată nestingherite – dar nu înainte ca slujitorii Săi să fie sigilaţi (Apocalipsa 7:1-3).

 

Marea strâmtorare va dovedi universului că nimic – nici condiţiile cele mai rele din istoria lumii – nu ar mai schimba caracterele celor care vor fi încă în viaţă, pe pământ. Poporul lui Dumnezeu se va încrede în El cu orice preţ, iar duşmanii Lui se vor răzvrăti împotriva Lui cu orice preţ. Uneori, încercarea conduce un suflet la pocăinţă, dar când vor cădea ultimele şapte plăgi, cei răi vor arăta că nu mai există nicio brumă de bunătate în ei care să-i ducă la salvare. Următoarele trei versete dovedesc această afirmaţie:

 

„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Apocalipsa 16:8, 9).

 

„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.” (Apocalipsa 16:11).

 

„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.” (Apocalipsa 16:21).

 

Nu trebuie să ne temem

Probabil că imaginea pe care o aveţi despre marea strâmtorare s-a asemănat întotdeauna cu această reţetă îngrozitoare:

 

„Turnaţi întregul conţinut al Armaghedonului într-o oală sub presiune, apoi amestecaţi încet cele şapte plăgi cu o sticlă plină de strâmtorarea lui Iacov şi un întreg Babilon zdrobit. Apoi, amestecaţi bine două cutii de mânie – una de la Dumnezeu şi una de la Satana. Acoperiţi ermetic şi fierbeţi la temperatură foarte mare.”

 

Când ne gândim la marea strâmtorare, se pare că toţi suntem copleşiţi de imagini înfricoşătoare. Mai bine încercaţi să vi-L imaginaţi pe Isus într-o barcă mică şi nesigură, pe o mare întunecată, cu valuri înfuriate şi un vânt puternic. Marcu 4:38-40 redă astfel scena: „Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: «Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?» El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: ‚Taci! Fără gură!’ Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.”

 

Apoi (Hristos) le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” Domnul Isus Se odihnea cu pacea unui copilaş deoarece trăia prin credinţa în Tatăl Său ceresc. O solie pe care a dat-o în repetate rânduri cât a trăit pe pământ a fost „Nu vă temeţi”. În Ioan 16:33, Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim cu frică, ci mai degrabă prin credinţă. „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4:18). În timpul celei mai întunecate ore ale pământului şi celei mai mari încercări, Dumnezeu ne va da cea mai mare pace şi credinţă. Nu trebuie decât să ne amintim că Isus Se află cu noi, în corabie. Deşi cuptorul este încălzit de şapte ori mai tare, putem să trecem cu siguranţă prin el dacă Isus este alături de noi.

 

Psalmul 91 conţine promisiuni deosebite pentru cei care vor trece prin ultima mare strâmtorare. El spune: „Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.” (Psalmi 91:5-8). Psalmistul arată clar că noi ne vom afla în mijlocul lumii, în timpul plăgilor, însă vom rămâne neatinşi, dacă Dumnezeu va fi adăpostul nostru. „De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.” (Psalmi 91:10).

 

Izbăvire din cer

Vineri, 2 iunie 1995, Căpitanul Scott O’Grady zbura într-un F-16 deasupra Bosniei, când aparatul a fost rupt în două de focul forţei antiaeriene sârbeşti. Repede s-a catapultat din aparatul de zbor şi a ajuns cu paraşuta pe pământ. Dintr-odată s-a aflat într-o lume diferită şi ostilă, cu întreaga armată sârbă cercetând fiecare centimetru de teren ca să dea de el. Timp de şase zile s-a rugat, adesea ascunzându-şi faţa în noroi ca să nu fie văzut de soldaţii inamici, care treceau doar la câţiva metri de el. Şase zile lungi a supravieţuit, fiindu-i frig, ud, obosit, flămând, hrănindu-se cu insecte şi bând apă murdară, cerând ajutor de sus, în fiecare noapte, prin micul lui radio, fugind de duşmani şi ascunzându-se prin tufişuri.

 

Apoi a venit o salvare impresionantă din ceruri. Patruzeci de avioane, sute de soldaţi, sateliţi şi toată tehnologia combinată a NATO au fost toate angajate în salvarea unui soldat urmărit. Oare Dumnezeu va face mai puţin pentru copiii Săi? Când Căpitanul Scott O’Grady s-a întors în Statele Unite, a fost primit ca un erou. De ce? Pentru că scăpase dintr-o mare strâmtorare. S-ar putea să fie nevoie ca şi noi să trecem printr-un scurt timp de necaz, care va părea nesemnificativ în comparaţie cu momentul glorios al revenirii lui Isus, când El va străpunge norii cu oştirea Sa îngerească şi va veni să-Şi răscumpere copiii. „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18).

https://evangheliavesnica.ro/analiza/nu-va-fi-nicio-rapire-secreta/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Când vine Domnul?

  Mihai Sârbu

”Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea …” (Apoc.1:7)

 

”Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:11)

 

 

În anul 1994 am fost în vizită în America și l-am întâlnit pe Fratele Pitt Popovici. La despărțire mi-a dăruit o carte de aproape 500 de pagini foarte bine argumentată biblic în care mesajul era că Domnul Isus vine o singură dată la sfârșitul vremurilor. M-am străduit să înțeleg adevărul adevărat și cercetând am realizat că oamenii (creștinii) sunt împărțiți cu privire la acest eveniment având scenarii diferite, fiecare argumentând cu sute de versete biblice poziția pe care o susține. Se pare că toţi revendică adevărul dar în loc ca lucrurile să se clarifice și să se limpezească, oamenii sunt și mai încurcați în a cunoaște realitatea. Meditația de față nu-și propune o dispută care să abordeze interpretările teologice despre venirea Domnului Isus, ci se vrea o discuție și o provocare care să aibă drept efect o cercetare personală a celor ce urmăresc mesajul și o atitudine corectă față de întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu. ”Când vine Domnul?” – aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă mesajul în continuare. Ca să înțelegem răspunsul haideți să urmărim:

 

  1. Ce zic oamenii. Domnul Isus, anticipând vremea sfârșitului Îi atenționează pe urmașii Lui, spunându-le: “Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: “Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. (Marcu 13:5-6). Începând din vremea Bisericii Primare urmașii Mântuitorului au fost preocupați să înțeleagă vremea când El se va întoarce. Unii Îl așteptau să se întoarcă chiar atunci, fapt pentru care Apostolul Pavel în special, scrie în mai multe epistole mesaje despre acest eveniment, încercând să dea răspunsul care să liniștească pe cei interesați de acest lucru. De-a lungul secolelor slujitori ai lui Dumnezeu – cu cele mai bune intenții pentru adevăr – au dezvoltat o adevărată teologie a revenirii Domnului, elaborând teorii și doctrine din cele mai diverse pentru ca creștinii să nu rămână în necunoștință (1Tes.c5). Unii au mers atât de departe, încât au specificat și ziua venirii Lui. Sunt multe asemenea preziceri și profeții (de care nu ne vom ocupa aici), însă majoritatea lor se raportează la perioada celor șapte ani de încercări numit necazul cel mare (the great tribulation – engl.) În funcţie de acest eveniment avem scenariul pretribulationist care susține că Domnul Isus va răpi Biserica înainte de necazul cel mare și că creștinii nu vor fi afectați de încercările care vor veni pe pământ. Este cea mai populară variantă aici în America. Urmează scenariul midtribulaționist care argumentează că Biserica va fi prezentă doar în primii trei ani și jumătate ai necazului cel mare numită și ”începutul durerilor” dar nu și în cea de-a doua jumătate a perioadei (necazul cel mare propriu-zis). La jumătatea celor șapte ani de necaz Domnul Isus va veni pe nori și va lua Biserica în glorie. Scenariul posttribulaționist afirmă că Biserica va fi prezentă pe pământ în tot timpul necazului cel mare și că Domnul Isus va veni numai la sfârșit ca să încheie socotelile. Pentru pre – și midtribulaționiști răpirea Bisericii și revenirea Domnului Isus sunt două evenimente separate, iar pentru posttribulationiști răpirea și venirea Domnului Isus se vor face în același timp. Cei ce susțin aceste puncte de vedere se folosesc de sute de versete biblice /au ”suport biblic”/ ca să-și argumenteze scenariul. Așa cum deja am spus, fiecare afirmă că adevărul este acela pe care îl proclamă ei și așteaptă să se întâmple întocmai. Oare așa să fie?

 

  1. Ce spune Domnul. Acum vă invit să confruntăm părerile oamenilor cu mesajul Domnului Isus și al Cuvântului lui Dumnezeu. Cred că este foarte important să nu trecem peste ceea ce a spus Fiul lui Dumnezeu despre Sine și despre revenirea Lui. Este una să auzi de la alții și este cu totul alta să-L asculți chiar pe El – Cel în cauză – vorbind. În ziua înălțării la cer Domnul Isus face lumină la dorința nemărturisită a urmașilor Săi de a face parte dintr-un eventual guvern pe care El avea să-L instaleze la Ierusalim și le spune: “Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (F.A.1:7). Nu-i treaba noastră să facem preziceri, este treaba Tatălui din Ceruri să facă lumină. Iată de ce Domnul Isus explică atât de clar acest adevăr în Scriptură când proclamă că: ”nu ştiţi când va veni vremea aceea” … ”nu ştiţi când va veni stăpânul casei” … ”Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu şie nimeni: nici îngerii din ceruri nici Fiul, ci numai Tatăl.” …  ”nu știți în ce zi  va veni Domul vostru” …  ”Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” … ” nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Marcu 13:32-33,35; Matei 24:36,42,44;25:13).Aș vrea să te întreb ce este neclar în afirmațiile Domnului Isus? Dacă El spune că nu știe nimeni în afară de Tatăl, nici măcar El, cum își permit oamenii să calculeze și să emită prognoze fără acoperire? Apostolii au preluat cuvintele Mântuitorului și le-au proclamat ca pe niște adevăruri care nu mai au nevoie să fie comentate și interpretate. Urmăriți relatarea lor: ” …  ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.” (1Tes.5:2) spune Fratele Pavel. Iar Apostolul Petru întărește acest adevăr când strigă că: ”Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ … ” (2Petru 3:10).   Ați auzit vreun hoț să-și anunțe spargerea? Știe oare cineva când vine hoțul să fure? Este adevărat că Scriptura prezintă o serie de evenimente care vor avea loc înainte de venirea Lui. De aceea societatea, istoria, natura, biserica, Israelul – toate acestea –  sunt un deget arătător spre venirea Domnului. Ele ne fac atenți la ceea ce va urma. Dar momentul final este secretul exclusiv al Stăpânului! Așa că, ia aminte!

 

  1. Ce aștepți tu. Acum, cunoscând ceea ce gândesc oamenii (teologii) și ce spune însuși Fiul lui Dumnezeu despre revenirea Lui, întrebarea acestei meditații este: ”Ce zici tu? Care este atitudinea și așteptarea ta? Cum te gândești să-L întâmpini pe Mântuitorul”? Iată care este recomandarea și pretenția Celui Ce Vine pentru urmașii Săi: ”Vegheaţi dar, pentru că nu știți în ce zi  va veni Domul vostru” …  ” fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Matei 24:42,44). Mesajul Domnului Isus la finalul capitolului 13 din Marcu este fără comentarii: ”Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei” … ”Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.” În concluzie Domnul Isus atrage atenția în modul cel mai serios asupra felului în care trebuie să-L așteptăm: ”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:35-37). Nu spune să ne-apucăm și să facem calcule, ci să fim atenți! Ce clare sunt lucrurile! Sunt atâtea scenarii și interpretări încât cea mai înțeleaptă decizie este să fac ceea ce îmi spune chiar Cel ce Va Veni să fac. Fie că vine ”seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa” (Marcu 13:35), fie că are alt plan mă rog ca Dumnezeu să-mi ajute să-mi trăiesc viața în așa fel ca să fiu atent și să veghez ca  să fiu găsit vrednic pentru a pleca împreună cu El și cu sfinții în glorie. Lasă-i pe alții să facă socoteli și preziceri, tu fi pocăit și așteaptă-L veghind. Asta-i tot ce trebuie să faci deoarece: ”vremea este aproape!”(Apoc.1:3). Doamne ajută!

 

RUGĂCIUNE      

 

“Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”/Ps.39:4/

https://www.newliferomanianchurch.com/cand-vine-domnul/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Cand vine sfarsitul lumii ?

 

 

Isus Hristos :’’ Iată că v-am spus mai dinainte.’’ (Matei 24:25 )

 

 

Cum se fac milioane de euro din ignoranta spirituala a oamenilor

 

‘’Mesajele unei organizaţii – Family Radio -, care propovăduieşte sfârşitul lumii pe 21 mai 2011 ,au apărut pe mai multe panouri publicitare din Capitală, dar şi din ţară. Firma de panotaj implicată în popularizarea mesajului apocaliptic spune că nu încalcă nicio prevedere legală.

 

„Această campanie are ca obiectiv lansarea postului de radio familyradio”, se arată în comunicatul Euromedia & Beta Cons.

 

‘’ În partea de jos apare adresa unei paginii web care aparţine organizaţiei Family Radio, condusă de pastorul şi moderatorul radio Harold Camping, în vârstă de 89 de ani.

 

Camping este cel care susţine că a descoperit un sistem matematic cu ajutorul căruia poate interpreta anumite informaţii criptate din Biblie.

 

”Afişele publicitare însă dau drept sigur sfârşitul lumii, precizând scriptic: că „Biblia îl garantează”.Probabil asa cum l-au mai ”garantat” si in 1994, la precedenta profetie a acestui nene despre sfarsitul lumii…

 

”Panourile au fost amplasate în Timişoara, Brasov , dar şi în Capitală.

 

După calculele lui, Iisus va coborî pe pământ pentru a doua oară pe 21 mai 2011, ceea ce va aduce după sine „ziua judecăţii” şi sfârşitul lumii ‘’ ,    relatează ziarul  gandul.info.

 

De sute si mii de ani, diverse personaje in lipsa de alta ocupatie , stabilesc judecati finale si date fixe ale ‘’sfarsitului omenirii ‘’ , mintind cu nerusinare ca exista dovezi biblice care le garanteaza aberatiile.

 

Unii chiar fac bani cu camionul, speculand prostia si ignoranta unei mari categorii de oameni , cum este cazul acestui batrinel de 89 de ani care aduna din anii ’60 sute de milioane de dolari  din apelurile telefonice ale celor care vor sa afle ceea ce nici ingerii nu stiu,cu atat mai putin oamenii.

 

Specularea ignorantei maselor de oi se bazeaza pe un singur lucru : necunoasterea Scripturii de catre cei manipulati. Miliarde de euro se scot din filme cu si despre acest subiect, astrologi , numerologi,vrajitori si ghicitori se intrec in a stabili date fixe ale venirii ‘’sfarsitului’’ .

 

Ce spune Isus Hristos despre sfarsitul lumii ?

 

Biblia este foarte clara in ceea ce priveste evenimentul final, si cand va avea loc .Ucenicii l-au intrebat pe Isus cand va veni sfarsitul lumii, si cand va fi a doua venire a Lui: (Matei 24:3)

 

‘’ El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”

 

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. (Matei 24:4 )

 

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24:36)’’ Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi. (Matei 24:23)Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.(Matei 24:24) Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.(Matei 24:26-27)

 

 

Isus Hristos ne avertizeaza sa nu ne lasam pacaliti de diversi insi pusi pe manipulat oameni din prostie, rea-vointa sau interes material , ori toate la un loc.

 

Daca cineva afirma ” eu stiu cand va fi sfarsitul lumii” inseamna ca il face mincinos pe Hristos. Pentru ca Hristos a spus clar ca numai Tatal din Ceruri stie cand va fi sfarsitul. Nu trebuie sa fim academicieni, oameni de stiinta sau genii pentru a nu ne lasa manipulati de ” profetii” mincinosi ai veacului acestuia.

 

Trebuie sa facem un singur lucru : sa ne informam , si nu oriunde, ci din Cuvantul scris ,care este Biblia, Sfanta Scriptura.

 

In aceasta carte avem un scut si o arma redutabila impotriva oricarei manipulari , iar aceasta arma este insasi cunoasterea Bibliei. Pina una alta, sfarsitul pentru fiecare om este chiar sfarsitul vietii lui: atunci lumea se termina pentru cel care moare. La ce foloseste cuiva sa stabileasca o data aiuritoare a ‘’sfarsitului lumii’’ ? Pentru a profita material dupa urma ignorantei turmelor de oi, sau macar pentru a le isteriza pentru amuzament.

 

Poate afla cineva cand va avea loc a doua venire a lui Hristos?

 

Isus Hristos spune : (Matei 24:37 ) :’’ Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.’’

 

‘’Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.’’(Matei 24:42 )

 

Dar macar niste semne care preced acest eveniment final, niste indicii despre a doua venire putem afla?

 

(Matei 24:4-14) ‘’Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.

 

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.

 

Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.

 

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.

 

Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

 

Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.

Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.’’ (Matei 24:36)

 

Cu ce tupeu stabileste astazi un nene plin de bani si aere de  ”profet”   pentru miliarde de oameni sfarsitul, ca si cum ar cunoaste el planurile Lui Dumnezeu pentru omenire, si Indurarea Lui pentru fiecare dintre noi?

 

Cu tupeul celui care ar vrea ca lumea sa moara odata cu el; pentru ca nici un profet mincinos de acest gen nu plaseaza sfarsitul lumii la sute de ani dupa moartea lui, ci spre sfarsitul vietii lui, cand si-ar dori probabil ca toti sa moara odata cu el.

 

Din fericire , dorintele lor egoiste ,amestecate cu interes de bani,si mascate sub aparenta unei ‘’relatii spirituale speciale’’ cu Divinitatea, sunt spulberate de Cuvantul Scripturii .

 

Pentru ca NIMENI ,fie om, fie inger, nu cunoaste planurile Lui Dumnezeu pentru sfarsitul miliardelor de oameni, nici cat tine indelunga Lui rabdare, nici cand va veni ziua aceea ciudata, ziua miniei Lui , nici masura Indurarii Lui, nici limitele Milei Lui, nici adancimea Dragostei Lui pentru fiecare dintre noi.

 

‘’Iată că v-am spus mai dinainte.’’ (Isus Hristos, Matei 24:25 )

 

https://www.isushristos.org/cand-vine-sfarsitul-lumii-.html

 

///////////////////////////////////////

 

Zac POONEN – Proorocii si invatatorii mincinosi

Proorocii şi învăţătorii falşi

sunt cei care

propovăduiesc calea lată, pomul fără rod şi casa zidită pe nisip

în contrast cu

poarta strâmtă, calea îngustă, pomul roditor şi casa zidită pe stâncă

 

Evanghelia după Matei, capitolele 5-7

 

         „[1] În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. [2] Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. [3] În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.”– 2 Petru 2:1-3.

 

         Există mai multe versete din Noul Testament care ne spun că unul dintre lucrurile care se vor întâmpla înainte de venirea Domnului ISUS, va fi o mare rătăcire. ISUS însuşi ne-a avertizat despre aceasta. În acest sens, ne vom uita la unele versete din Evanghelia după Matei. Problema este că această mare rătăcire nu pare a fi „o mare rătăcire”, şi, prin urmare, putem fi înşelaţi.

         Ucenicii au venit la Domnul ISUS şi l-au întrebat: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Drept răspuns, ISUS le-a zis:„Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul ! ” Şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:3-5).

         Apoi, ISUS continuă şi le spune: “Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi ” (Matei 24:10-11).

         Când citim că aceste lucruri despre zilele de pe urmă vor fi ceva foarte comun, atitudinea noastră ar trebui să fie: “Doamne cum o să mă protejez de acestea? Cum o să ştiu cine este prooroc fals? Cum o să fac distincţie între real şi contrafăcut?”.

         Ştiţi că în toate domeniile falsul arătă foarte asemănător cu realul. Unii produc lucruri contrafăcute care se aseamănă foarte mult cu cele reale şi la aceasta oamenii devin din ce în ce mai buni. Unii pot produce diamante contrafăcute care arătă ca şi cele adevărate, aur contrafăcut care arătă exact ca şi cel adevărat. În mod similar, poate fi contrafăcută şi Evanghelia încât să arate la fel ca cea reală. De unde o să ştim care este cea reală? Putem fi înşelaţi la valută, diamante şi lucruri de felul acesta. Este foarte uşor să fim înşelaţi. Dar este mai grav dacă suntem înşelaţi cu o Evanghelie falsă! Cum să ne ferim ca să nu fim induşi într-o astfel de eroare?

         Aici scrie că atunci când se va întâmpla acest lucru din cauza proorocilor sau învăţătorilor mincinoşi, fărădelegea şi păcatul vor creşte. Unul din rezultatele slujirii proorocilor şi învăţătorilor mincinoşi este că oamenii vor considera păcatul ca pe un lucru foarte neînsemnat. Iar, când vor trata superficial păcatul, dragostea celor mai mulţi, adică dragostea pentru ISUS, se va răci, şi bineînţeles că şi dragostea lor unii pentru alţii. Dar, cine va răbda în dragoste până la sfârşit, va fi mântuit.

         Pe măsură ce încercam să studiez problema acesta a proorocilor şi învăţătorilor mincinoşi, vreau să vă spun, înainte să revin, că şi apostolii spuneau acelaşi lucru ca si Domnul ISUS. De exemplu, în 1Timotei 4:1-2 (dacă vorbim des despre aceste lucruri înseamnă că sunt scrise de multe ori în Scriptură): “[1] Dar Duhul spune lămurit că în vremurile de pe urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, [2] abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roş în însuşi cugetul lor”.

         Aici vedem că nu va fi o înşelare prin păcate grosolane, cum ar fi curvia, crima, sau altele de felul acesta, care sunt păcate evidente în care nu este o înşelătorie greu de desluşit. Amăgirea va avea loc prin lucrurile care nu par a fi atât de rele, pentru că pe acestea le fac des foarte mulţi oameni, încât şi ţie ţi-a scăzut credinţa. Aceasta înseamnă că odată, cândva, erai sus, dar acum eşti jos!

         Să vă mai arăt un alt pasaj, din 2 Timotei 3:1: “…în zilele din urmă vor fi vremuri grele”. Când vorbim despre vremuri grele, avem impresia că va fi greu din punct de vedere financiar; dar nu despre aceasta vorbeşte Biblia. Nu ne spune asta! O Biblie vie ne spune că va fi greu de trăit ca şi creştin. În primul rând, aceasta nu se va întâmpla din cauza persecuţiei, ci a diferenţei dintre adevăraţii ucenici ai lui ISUS şi creştinii compromişi. Va fi foarte greu de identificat! Bisericile vor începe să predice o ucenicie compromisă. Iar, din această cauză, în zilele din urmă va fi greu: “căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi…” etc. Şi, la finalul versetului 4: “iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Pe lângă faptul că fac toate aceste lucruri menţionate în versetele de la 2 la 4, totuşi vor avea o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Forma evlaviei este doctrina evlaviei. Aceasta este o formă la fel ca şi forma corpului: zece degete, doi ochi, etc. – iar viaţa din trup le întreţine. Tot la fel, avem o doctrină în creştinism, ceea ce nu înseamnă că oamenii predică o doctrină greşită; putem susţine o doctrină corectă, o formă de evlavie, dar fără putere. Lipseşte puterea Duhului Sfânt!

         În versetul 5 este scris: ”Depărtează-te de oamenii aceştia”. De ce să evităm asemenea oameni? Pentru că, dacă te amesteci prea mult cu ei, vei fi influenţat de ei şi tu însuţi vei deveni ca şi ei. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât marea majoritate va fi ca şi ei.

         Este posibil să fie asemenea oameni în biserica noastră care te-ar putea influenţa să te îndepărtezi de Dumnezeu? Cred că da! Desigur! Încetul cu încetul, te pot face să fii iubitor de plăceri mai mult decât iubitor de Dumnezeu. Asta scrie aici! Aşa vine înşelătoria, foarte încet! Diavolul n-o să-ţi spună dintr-o dată să te uiţi la un film erotic! Nu! Te va conduce foarte încet, poate pe o perioadă de 4-5 ani, puţin câte puţin, şi în final te vei simţi confortabil să vezi un film cu sex de 4-5 secunde. Acum, n-ar conta prea mult pentru tine! Oh, acum 25 de ani nici nu ţi-ai fi imaginat aşa ceva! Vedeţi lucrarea diavolului? A reuşit! Şi asta pentru că nu te-ai păstrat într-o dragoste înflăcărată pentru ISUS Hristos. Nu te-ai întrebat de ce am tot repetat de atâtea ori – în biserică? “Oare poţi să stai cu ISUS şi să ai o asemenea atitudine greşită faţă de păcat?” Ţi-ai coborât standardele, şi, vreau să-ţi spun, pot numai să te avertizez, nu te pot opri să te duci la fund, dar pot să-ţi spun că eşti în coborâre! Este numai o chestiune de timp! Crezi că eşti în regulă pentru că vii la întruniri, îl lauzi pe Domnul şi faci toate celelalte…, dar, în toate, poţi fi destul de superficial!

         Vă spun sincer că nu sunt foarte impresionat de tot ce se întâmplă în lume azi cu aşa numita “laudă carismatică”, pentru că văd peste tot aşa de puţină închinare, aşa puţină reverenţă adusă lui Dumnezeu… Oamenii care participă la asemenea întâlniri nu ies de acolo cu simţul prezenţei lui Dumnezeu. Ei ies de la acele întâlniri, unde se presupune că trebuiau să se închine lui Dumnezeu, cu un fel de nepăsare, de neseriozitate. Ei vin şi stau împreună o jumătate de oră sau o oră, iar în unele cazuri vorbesc despre cele mai lumeşti lucruri cu putinţă. Credeţi că asemenea oameni au fost în prezenţa lui Dumnezeu? O, nu! Au petrecut numai un timp plăcut cântând! Nu le place muzica rock, aşa că nu merg la asemenea spectacole, nu sunt încântaţi de ele, ci lor le place muzica creştină, cântările creştine şi se bucură de un timp plăcut. Dacă ar fi să te duci în prezenţa lui Dumnezeu, dacă chiar te-ai duce în prezenţa lui Dumnezeu astăzi şi ţi-ai petrece măcar 5 minute acolo, 5 minute (nu vorbim de 45 de minute de laudă), 5 minute, n-ai putea să ieşi afară şi să vorbeşti cu aşa uşurinţă despre toate lucrurile inutile pe care le vorbeşti de obicei! Ai avea un asemenea simţământ al întâlnirii cu Dumnezeu care ţi-ar afecta toată viaţa! Şi cred că avem nevoie de momente ca acestea. Tatăl îi caută pe aceia care se închină în Duh şi în adevăr. Un “iubitor de Dumnezeu” este unul care se închină. Este foarte uşor pentru creştini să devină iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Vreau să vă spun că dacă nu vă închinaţi lui Dumnezeu în viaţa particulară, este foarte dificil să vă închinaţi în public.

         Eu cred că, vă spun sincer din mărturia personală, pot să-L laud pe Domnul împreună cu toţi sfinţii, să-i mulţumesc Domnului împreună cu toţi sfinţii; de fapt îmi place, e foarte uşor, pentru că atunci când facem acest lucru împreună cu alţii este ceva minunat. Dar, când este vorba de a te închina lui Dumnezeu în mod personal, îmi este aproape imposibil s-o fac în întâlnirile publice. Trebuie să fiu singur cu Dumnezeu, nu pot s-o fac nici măcar împreună cu soţia, trebuie să fiu singur (asta în ceea ce mă priveşte pe mine). Dar cred că este aşa cu majoritatea sfinţilor lui Dumnezeu, cu aceia care cu adevărat tânjesc să fie închinători.

         Este o diferenţă între a-L lăuda pe Dumnezeu, a-I mulţumi şi a I te închina! Este foarte diferit! Tatăl îi caută pe închinători. O persoană care I se închină lui Dumnezeu nu se leapădă niciodată de El, în toată viaţa lui. Oamenii care vin la întâlnirile de laudă pot fi din cei ce dau înapoi. Sunt numeroase cazuri de pastori si predicatori care conduc lauda şi închinarea (aşa-numita „închinare”, care de fapt nu este închinare!), despre care mai târziu afli că au trăit în adulter tot timpul! Da, este foarte uşor să te duci direct la o întâlnire de laudă şi tu să fi comis adulter. Dar este imposibil să faci aceasta dacă I te închini lui Dumnezeu. Aşa că vă încurajez, fraţi şi surori, dacă nu vreţi să fiţi din cei ce dau înapoi în zilele din urmă, căutaţi să fiţi îndrăgostiţi de Dumnezeu şi închinători lui Dumnezeu. Nu este ceva ce poate fi explicat…, dar caută să fii singur cu Dumnezeu. Vă spun din experienţa mea, foarte des în viaţă sunt atât de ocupat încât singurul timp în care pot să fiu singur cu Dumnezeu este in mijlocul nopţii, când stau întins pe patul meu. Mă trezesc atunci sau mă trezesc dimineaţa. Dacă vrem, toţi putem avea un timp ca şi acesta! Atunci când toată lumea doarme sau când toţi cei din casa ta dorm şi se întâmplă să te trezeşti, petrece câteva momente închinându-te lui Dumnezeu, fă-ţi un obicei din asta! Îţi va schimba viaţa, te va salva de lepădare, îţi va da o înţelegere corectă a vremurilor pe care le trăieşti. Şi n-ai să fii înşelat de proorocii şi învăţătorii falşi, sau de alţi înşelători.

         Aţi observat că în Biblie sunt mesaje de încurajare şi sunt mesaje de mustrare (în aceeaşi Biblie)? Pe de o parte, Dumnezeu este un Dumnezeu al încurajării; acesta este unul dintre numele Lui: ”Dumnezeul nădejdii” (Romani 15). Pe de altă parte, ISUS spune: “Eu mustru şi pedepsesc (disciplinez) pe toţi aceia pe care-i iubesc”. (Apocalipsa 3:19). Şi acesta este tot un semn al dragostei. Noi trebuie să ne încurajăm copiii. Cred că mulţi părinţi nu-şi încurajează destul copiii. Dar, dacă numai îţi încurajezi copiii, şi nu-i disciplinezi niciodată şi nici nu-i cerţi, la vremea când el sau ea vor fi adolescenţi, o să ai în mâinile tale un rebel. Aşa că, vedem o balanţă în Scriptură, un Dumnezeu care ne încurajează, dar care ne şi ceartă şi ne disciplinează, după cum este necesar! O slujire credincioasă Cuvântului lui Dumnezeu va fi o slujire care ne încurajează, şi care, de asemenea, ne disciplinează şi ne mustră.

 

         De ce n-are impact asupra noastră un mesaj care ne încurajează şi ne înalţă (şi ne place să auzim asemenea mesaje)? De ce efectul lui nu pare să reziste? Aţi observat? Nu prea pare că aduce, cu adevărat, o schimbare permanentă. Poate că, într-un fel ai dat înapoi, după care iar auzi un mesaj de încurajare şi iar eşti ridicat, dar se pare că nu vine o biruinţă permanentă în viaţa ta. Acest lucru se întâmplă pentru că sunt anumite pasaje în Biblie pe care nu le luăm în serios. Vedeţi, în zilele noastre, în India şi în alte ţări, sunt mulţi, tare mulţi oameni care merg în biserici foarte mari (zeci de mii de oameni) şi am putea crede că acolo se întâmplă o mare trezire. Sunt biserici cu 5.000 de oameni, 15.000 sau 20.000 de oameni. Vă imaginaţi? Ei au aşa de multe servicii religioase încât nu încap într-unul singur şi atunci au 2, 3 sau 4 servicii şi toată lumea crede că Domnul face acolo un lucru minunat; aşa sper şi eu! Dar, despre toate acestea, eu personal, am anumite îndoieli. Eu nu sunt uşor de înşelat, pentru că ghidul meu este Cuvântul lui Dumnezeu.

         Daţi-mi voie să vă arăt, ceva despre proorocii şi învăţătorii falşi, folosindu-mă de Matei, capitolul 7. Din câte îmi amintesc eu, aici cred că sunt menţionaţi pentru prima dată proorocii falşi, dar n-am verificat aceasta în concordanţă! Mai putem citi despre aceasta şi în Matei, capitolul 24. Aici aflăm ceea ce a spus Domnul ISUS la sfârşitul vieţii Sale, când a vorbit despre proorocii falşi care-i vor înşela pe oamenii din zilele din urmă. Însă, pentru prima dată, El vorbeşte despre proorocii mincinoşi; este probabil prima referinţă în Noul Testament. Şi dacă aceasta este prima referinţă despre proorocii falşi în Noul Testament, este foarte important de unde vine falsitatea, căci numai aşa vom putea înţelege cum să identificăm un prooroc sau un învăţător fals.

         Una din căile prin care putem identifica un prooroc fals este în Matei 7:15: ”Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori”. Când vorbim aici despre “prooroci falşi”, în general, trebuie să înţelegem „slujitori falşi”. Un slujitor fals poate să fie „proroc” sau „predicator”. Pentru oamenii din zilele de azi, înţelegem mai bine sensul spiritual al învăţăturii dacă ne vom referi la „predicator”. Altfel, unii o să înţeleagă că proorocul este un om cu barbă şi cu haină lungă. Un slujitor fals poate să vină cu costum şi cravată; falsitatea lui n-are de-a face cu îmbrăcămintea. Aici se spune că un prooroc fals vine în haine de oi. Hainele de oi reprezintă învăţătura lui, adică doctrina. Doctrina poate fi corectă, dar înăuntru, el este un lup lacom. Pentru mine, acesta este unul din primele semne ale unui predicator fals, a unui prooroc fals. Amintiţi-vă! – aici este prima dată când ISUS vorbeşte despre aceasta. Slujitorul fals poate avea doctrină corectă, aşa că, atunci când o să caut un prooroc fals, o să caut un om cu o doctrină corectă, da?

         O să mă uit în jur ca să văd cine predică o doctrină corectă, pentru că proorocii falşi se găsesc de obicei printre asemenea oameni. N-o să mă uit printre oamenii care predică doctrine false; nu acolo caut prooroci falşi, pentru că acolo deja se predică doctrine false şi toţi le acceptă. Dacă vine aici cineva cu Coranul, n-am să-l accept! Proorocii falşi vin cu Biblia, proorocii falşi vorbesc despre naşterea din nou, despre botezul cu Duhul Sfânt, despre vorbirea în limbi şi darurile Duhului Sfânt, despre miracole şi vindecări. Proorocul fals vorbeşte despre tot felul de lucruri pe care pretinde că le-a făcut, dar pe care tu nu l-ai văzut făcându-le. Ai observat asta? El vorbeşte despre unul de undeva, ai cărui ochi au fost deschişi, şi despre altul de altundeva ale cărui urechi au fost deschise, dar niciodată nu s-a întâmplat ceva în faţa ta. ISUS n-a fost niciodată aşa! El n-a vorbit despre ceva ce s-a întâmplat acolo sau dincolo, El a făcut lucruri chiar în faţa oamenilor şi aşa trebuie să fie un prooroc adevărat! Doctrina cuiva poate fi corectă, în timp ce este un lup lacom pe dinăuntru. De ce este un lup îmbrăcat ca o oaie? De ce face asta? De ce-ar purta un lup haine de oaie? Din punctul meu de vedere există un singur motiv: ca să poată intra între oi şi să pretindă că şi el este o oaie. Arată bine pe dinafară şi ştie că 99% dintre oi vor fi înşelate. Şi ele sunt înşelate, pentru că văd doctrina corectă, vorbeşte aceeaşi limbă ca şi ele, crede în aceeaşi doctrină, şi îşi apleacă capul şi spune aceleaşi lucruri ca şi ele, şi pare aşa de spiritual…, şi stă aici, la amvon, dar înăuntru este un lup.

         Să ne uităm acum la un alt aspect. Pentru ce vine un lup în mijlocul oilor? Pentru un singur motiv, pentru care se întreabă: „ – Ce pot lua eu de la oi? – Ce pot lua de la oile acestea pentru mine? – Pot să iau ceva carne de la ele, muşc câteva, mănânc câteva!…” Singurul scop pentru care vine un lup în mijlocul oilor este ca să ia ceva de la oi pentru sine. Are nevoie de cină, vrea prânzul şi o să le ia de la oi! Şi un lup lacom, adică nu oricare lup, înseamnă că este un lup cu adevărat flămând. Acesta trebuie să înţelegem printr-un lup lacom. Da, ei sunt oameni care te vor exploata pentru ei în acest fel!

         Cum se explică asta vizavi de un predicator? El va veni în biserică şi va vorbi limbajul corect, într-o doctrină corectă, dar tot timpul, în spatele gândurilor lui, are preocuparea: „ – Ce-aş putea obţine pentru mine de la aceşti oameni?” De obicei, are în vedere ceva lucruri materiale: „- Pot face rost de ceva profit fiind în biserică şi vorbind limbajul adevărat?” Cunosc aşa de mulţi predicatori astăzi, care n-au făcut nici o meserie în viaţa lor şi care dacă ar fi într-o slujbă de rând, seculară (vorbesc despre muncitorii cu normă întreagă din India), deci dac-ar face o slujbă seculară, n-ar câştiga nici 10% din cât câştigă astăzi predicând. Asta vreau să spun! Colegii lor care fac slujbe seculare câştigă 10% din cât iau ei. Dar, ei sunt în lucrarea Domnului!

         Când ISUS a venit din cer pe pământ, n-a primit de 10 ori mai mult pe pământ decât a avut în cer! Nu! Sau, s-ar putea să nu fi fost un predicator la fel ca şi aceştia. Vedeţi, aceşti predicatori încearcă să ia, să adune. Sunt lupi „săraci”! Mulţi dintre oamenii de la care colectează aceştia bani sunt oameni foarte simpli şi săraci care sunt înşelaţi de toate versetele pe care le predică aceşti predicatori. Ei îi ameninţă cu versete ca: ”- Dacă nu vii la Dumnezeu, o să fii blestemat!” – sau, le promit binecuvântări: ”- Dacă vii la Dumnezeu, El te va binecuvânta!”. Sunt multe versete în Biblie ca şi acestea, majoritatea în Vechiul Testament, şi, dacă ei nu ajung la Dumnezeu, ajung la buzunarul acestui om. Acesta este un tip de “lup răpitor”.

         Când a mers ISUS la Templu, oamenii care făceau acolo bani nu erau predicatori. Ei nu predicau, ei făceau afaceri în Templu. Făceau bani de la oamenii săraci care veneau din Galileea şi de la mare distanţă. Ei vindeau oi şi porumbei în Templu, făcând profit pentru ei înşişi. Ai putea spune: „- Ce-i rău să faci profit pentru tine şi să lucrezi ceva?” Nu-i absolut nimic rău, dacă faci asta în piaţă! Dar, totul este greşit dacă vii la biserică şi faci asta! Credeţi că schimbătorii aceia de bani au înţeles asta? Nimeni, până atunci, n-a obiectat vreodată! Ei spuneau: “- Templul este un loc unde avem contact cu oamenii, credem aceleaşi lucruri şi putem vinde lucrurile acestea. Dacă am vinde în piaţă lucrurile acestea poate ar fi puţin mai dificil, dar, dacă vindem în biserică, oamenii vor avea încredere în noi. Putem să facem profit!” Aceştia sunt înşelătorii. Sunt mulţi oameni care fac aşa astăzi; profită de relaţiile din biserică ca să facă bani pentru ei înşişi, făcând afaceri.

         În timp ce aceşti oameni vindeau porumbei şi oi în Templu, erau alţi oameni care vindeau porumbei şi oi, în piaţa din Ierusalim. Niciodată nu s-a dus ISUS acolo ca să deranjeze pe cineva. El nu s-a dus la piaţă să-i izgonească pe oameni, nu! Dacă s-ar fi dus la piaţă, El le-ar fi spus: “- Aici este bine că faceţi profit, pentru că acesta este locul potrivit ca să faceţi profit, şi nicidecum în biserică!”

         Am văzut de-a lungul anilor, după cum şi în biserica noastră, oameni care caută să profite de relaţiile lor cu oamenii din adunare, ca să facă ceva afaceri, ca să facă profit pentru ei înşişi. Este bine să faci afaceri! Îmi aduc aminte când unii făceau afaceri Amway. Ei stăteau şi petreceau câte o oră încercând să convingă pe cineva să cumpere acele soluţii scumpe pentru curăţat vasele, sau alte produse… Şi oameni care, în toată viaţa lor, niciodată nu petrec timp şi nu-i vizitează pe alţi oameni din biserică să le vorbească măcar 15 minute despre Cuvântul lui Dumnezeu, acum petrec cel puţin o oră încercând să vândă ceva soluţii de curăţat vase. Pentru că acei oameni care îi primesc sunt în biserică şi nu vor să-i jignească, îi ascultă, dar dacă ar merge la altă casă şi ar face asta, ar fi daţi afară în două minute. Dar, oamenii din biserică nu te dau afară în două minute, aşa că stai şi profiţi de ei!

         Ştiţi ce fel de lucruri se petrec aici? Tot felul de lucruri, dar care au ceva comun care se regăseşte peste tot. Este natura adamică prin care întotdeauna încerci să obţii un profit de la altcineva. Aceştia sunt copii lui Adam, chiar dacă poartă haine de oi. Eu nu sunt înşelat de niciunul dintre ei. Am mai observat un amănunt! Dacă-i prinzi în fapt pe aceşti oameni, se opresc. Dar, aceasta nu înseamnă că s-au schimbat, ci se simt ofensaţi c-au fost prinşi! Asta-i tot, ei nu se schimbă. Asemenea oameni rămân “lupi” până când nu se pocăiesc şi trebuie să se pocăiască în mod radical! Iată că sunt multe căi ca şi acestea prin care ai putea să spui: ”- Ce aş putea câştiga pentru mine însumi de la celelalte oi? Aş putea face ceva pentru mine, să muncesc ceva pentru mine? Eu sunt aici să iau ceva pentru mine!” Acesta e semnul unui lup! Iată primul semn al slujitorilor mincinoşi!

         Pentru Biserica Primară din secolul I, apostolii au lăsat un mesaj clar înainte de-a muri. Ştiţi că-n acele zile ucenicii nu aveau Biblie după care să poată verifica pe cineva care venea şi spunea: ”Eu sunt slujitorul Domnului!”. Totodată, în zilele acelea, nu erau larg răspândite nici măcar scrisorile lui Pavel. De aceea, apostolii au transmis tuturor oamenilor în acele zile o învăţătură clară care spunea că oricine îţi cere bani este un prooroc fals! Aceasta a fost o linie călăuzitoare foarte bună şi dacă creştinismul ar fi urmat acea linie de acum 2000 de ani, am fi avut un creştinism mult mai curat astăzi. Oricine vrea să obţină un profit de la tine în biserică, în Numele lui ISUS, este un înşelător, un lup, un lup răpitor, un prooroc sau un predicator mincinos!

         Sunt oameni care împrumută bani de la creştini. Dac-ar merge să împrumute de la bancă, banca i-ar vâna şi i-ar urmări ani de zile până când ar plăti înapoi cu dobândă. Aşa că nu merg la bancă. Aceşti lupi împrumută bani de la oamenii din biserică, pentru că ştiu că oamenii din biserică nu vor trimite pistolari după ei ca să-şi recapete banii. Este bine să împrumuţi bani de la oamenii din biserică, nu? Pentru că, ei vor auzi mesaje de iertare a celorlalţi şi tu poţi trăi cu acel împrumut… Lupi! Unde îi găseşti? În biserică! Dar, niciodată n-ai să vezi asemenea oameni progresând!

         Dragii mei fraţi şi surori, acestea trebuie să fie zilele din urmă. Oamenii vor fi iubitori de bani, mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Mulţi dintre ei nu au o conştiinţă curată, şi, deci nu au scrupule ca să returneze banii pe care i-au împrumutat sau cu care au înşelat. Alţii, nu au o conştiinţă care să evite să profite de alţii. Vă spun ceva: dacă nu rezolvaţi acum aceste probleme, va trebui să le rezolvaţi când veţi sta înaintea lui Dumnezeu. Mai bine rezolvaţi-le acum! Şi dacă nu sunteţi siguri, mai bine returnaţi mai mult decât aţi luat. Este vorba de ceva foarte, foarte serios!!!

         Să privim acum la un alt lucru pe care-l spune Domnul ISUS aici în Matei 7:13-14: “Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. Şi învăţătura de aici are legătură cu slujitorii mincinoşi. Dacă ai da aceste versete unui copil care poate să citească şi să înţeleagă, să zicem unul de 10 ani, şi i-ai spune: “- Ascultă fiule, citeşte aceste versete şi spune-mi: – Crezi că vor găsi calea vieţii mulţi oameni? Şi, crezi că bisericile vor fi uriaşe sau mici?” El o să citească şi o să-ţi spună: “- Păi, aşa se pare că vor fi mici!” Atunci, cum să luăm aceste biserici imense, cu atât de mulţi oameni şi atât de aglomerate, încât nici nu se cunosc unii pe alţii (ca şi sălile de cinema)? Oare nu este vorba de o cale lată pe care merg mulţi oameni? Dar, pe lângă calea îngustă, aici este semnalată poarta strâmtă. Cât de mică este această poartă? Cât de mică credeţi că este? Este de 30 cm.? Este de 3 m, de 30 m sau de 7 cm? Care-i mărimea acestei porţi? Ştiţi cum a spus ISUS că este? El a spus: “Este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechile unui ac, decât pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor!” Poarta strâmtă are dimensiunea urechii unui ac. Nu-i nici măcar de 2,5 cm. Nu-ţi poţi lua soţia prin ea, nu-ţi poţi lua copiii. Toţi trebuie să vină unul câte unul! Cred că ştii asta, nu? Te uiţi împrejur şi vezi un frate cu o inimă întreagă, dar soţia lui nu-i cu inima întreagă dată Domului. Sau, te uiţi la o soţie cu totul dăruită, dar soţul ei nu este. Poate vezi un om dedicat, dar copiii lui nu sunt dedicaţi, sau poate vezi un tânăr dedicat şi tatăl lui nu este aşa. Totul este individual! Nu este nici o garanţie că dacă un om este cu o inimă dăruită, atunci şi soţia lui este cu o inimă dăruită. Nu! Am văzut o asemenea înşelăciune în multe din bisericile noastre când, dacă numim pe cineva prezbiter, soţia lui crede că şi ea a devenit prezbiter. Ea poate fi aceeaşi persoană firească cum a fost mai înainte, în timp ce soţul ei este pe deplin dăruit. Noi nu devenim spirituali căsătorindu-ne cu un om spiritual, nu! Tu trebuie să alegi personal, să fii frânt, umil şi sensibil faţă de Dumnezeu. Aşa că nimeni nu este spiritual prin căsătorie şi nimeni nu este spiritual venind la o anumită biserică. Vom deveni spirituali când vom alege să intrăm prin urechea acului! Putem intra numai dacă vom putea spune: “- Doamne, abandonez totul şi trec prin asta, vreau să merg pe calea asta pe care ai mers Tu!”

         Poarta este foarte strâmtă şi calea este foarte îngustă aşa că haideţi să vedem cum o definim. Ce înseamnă de fapt “urechea acului”? – despre care v-am spus. Ce înseamnă în termeni practici? Voi ştiţi că întotdeauna m-aţi auzit predicând într-un fel foarte practic. Eu nu predic teorii, aici. N-am predicat mesaje teoretice în toată viaţa mea şi nici acesta nu va fi un mesaj teoretic. O să vă spun exact ce este această cale strâmtă şi poartă îngustă.

         De fiecare dată când citim Scriptura, trebuie s-o citim în contextul ei. Este ca şi cum ai primi o scrisoare de 10 pagini de la tatăl tău. Niciodată nu vei încerca să înţelegi ce-ţi scrie tata citind doar o propoziţie oarecare de la pagina 9. Nu, nu poţi înţelege! A citi în context înseamnă să citeşti toate cele 10 pagini şi apoi ai să înţelegi ce înseamnă acea propoziţie din pagina 9. Dar, dacă nu citeşti toată scrisoarea şi încerci să înţelegi acea propoziţie din pagina 9, o să înţelegi greşit! În mod similar, dacă am lua expresia din Matei, capitolul 7: “…Strâmtă este poarta…!” O putem înţelege numai pe ea singură izolată de context? Nu, trebuie citit tot pasajul! Aceasta este una din afirmaţiile finale din text! De fapt, concluzia întregului pasaj o avem de la versetul 13 la 27. Acesta este paragraful final în care ISUS foloseşte trei ilustraţii: la versetul 13-14 – calea îngustă şi calea strâmtă, înainte de pomul bun şi pomul rău, iar de la versetul 24 în continuare, temelia zidită pe stâncă şi temelia zidită pe nisip. Avem deci trei ilustraţii. Acesta este paragraful de final din Predica de pe Munte care începe în capitolul 5, versetul 3. Astfel, capitolele 5, 6 şi 7, conţin singura predică spusă de Domnul ISUS şi scrisă în întregime în Evanghelie, pe care o cunoaştem ca fiind “Predica de pe Munte” a Domnului ISUS. În finalul predicii de pe munte, El încheie cu trei ilustraţii foarte vii: calea strâmtă şi calea îngustă, un pom rău şi un pom bun, o fundaţie mişcătoare pe nisip şi o fundaţie pe stâncă. Aşa că, putem să înţelegem ce înseamnă expresia „poarta este strâmtă” numai în contextul din Matei 5, 6 şi 7.

         Când vorbeşte despre casă, în Matei 7:24, El spune foarte clar: “Cine este cel ce zideşte pe stâncă? Acela care aude aceste Cuvinte ale Mele (pe care tocmai le-am spus în Matei 5, 6, 7) şi le face!”. Casa lui este pe stâncă. Asta înseamnă că a citit Predica de pe Munte, a înţeles-o, şi-o împlineşte. Ce mai scrie în Predica de pe Munte? Să fim miloşi cu toţii, să nu poftim cu ochii noştri după femei, să nu ne mâniem, să vorbim întotdeauna adevărul, să ne iubim vrăşmaşii 100%, să-i iertăm pe toţi cei care ne-au rănit aşa cum dorim ca Dumnezeu să ne ierte pe noi, să nu lăsăm pe nimeni să ştie câţi bani dăm lui Dumnezeu, nimeni să nu ştie cât te rogi, cât posteşti; nu poţi să-L slujeşti şi pe Dumnezeu şi să slujeşti şi banilor, trebuie să faci o alegere dacă o să-L slujeşti pe Dumnezeu sau banilor, trebuie să-ţi arunci toate îngrijorările asupra Lui şi să nu-ţi fie frică, să nu cauţi acele lucruri pe care neamurile le caută: bani, confort, posesiuni şi alte lucruri ca şi acestea, ci să cauţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, nu trebuie să-i judeci pe ceilalţi oameni, scoate-ţi mai întâi bârna din ochiul tău, şi trăgând o concluzie în capitolul 7, versetul 12, El spune: “Tot ce voiţi să vă facă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Aceasta este numită regula de aur! Cu aceasta a încheiat. Cum ai dori să te trateze alţii? Tratează-i şi tu exact la fel! Cărora dintre voi le place ca alţii să strige la voi? Este cineva? Atunci, nu striga la nimeni! Acesta este înţelesul simplu al acestui verset. Asta înseamnă! Îţi place ca soţia să strige la tine? Nu? Atunci nu striga la ea! Iţi place ca oamenii să te înşele? Nu înşela pe nimeni! Tratează-i pe ceilalţi oameni exact în felul în care vrei să fii tratat, pentru că acesta este întregul mesaj al Bibliei. Aceasta spune versetul 12 din capitolul 7; acesta este mesajul întregii Biblii! “Legea şi proorocii” este o expresie echivalentă pentru “Biblie”.

Dacă asculţi aceste cuvinte şi le împlineşti (versetul 24), tu zideşti pe stâncă. Dacă nu le faci – ”nebunul este un om care aude aceste Cuvinte ale Mele (v26) şi nu le face.”

Câţi dintre noi am auzit…şi am auzit…şi am auzit aceste Cuvinte din Matei 5, 6 şi 7 şi am încercat să le împlinim?

Daţi-mi voie să revin şi să ne uităm acum la pomi. Adevărata noastră problema constă în faptul că avem o natură rea. Aceasta a vrut să ne înveţe în legătură cu pomii. Avem o aşa natură încât dorim să facem tot ceea ce este opusul a ceea ce este scris în Predica de pe Munte. Cum să trăim în felul descris în Predica de pe Munte? ISUS spune: ”Trebuie să ai un alt pom!” Trebuie să conştientizezi în primul rând că ceea ce ai, este un pom rău. Şi un pom rău nu poate face roade bune. Asta scrie aici! Pomul rău poate face numai roade rele (v17). Aşa că dacă ai un pom rău, tu nu te-ai săturat de natura pe care o ai de la Adam? Poţi să încerci, când auzi un mesaj ca şi acesta, să spui: ”- Da, o să fac asta…!” Este ca şi cum un pom rău vrea să facă roade bune. Poţi încerca, dar vei eşua. Aceasta este a doua lecţie pe care trebuie s-o înveţi!

Am învăţat că dacă nu vei asculta de lucrurile scrise aici vei avea la casa ta spirituală o fundaţie mişcătoare. Iar acum vei spune: ”Cum să fac?” Trebuie să-L laşi pe Domnul să pună un pom nou acolo înăuntru. Şi, în primul rând, trebuie să recunoşti că ceea ce ai de la origine este rău! Însă, este aşa de greu pentru noi să recunoaştem! Este aşa uşor să vezi că problema este la soţia ta, sau la vecinul tău, sau la fratele cu care-i aşa de greu să te înţelegi. Şi atâta vreme cât te concentrezi asupra lor, nu vei vedea ce pom rău ai tu însuţi. Dar atunci când recunoşti: ”- Doamne, pomul meu e rău! Nu provocarea acelui om produce roade rele în mine, ci chiar pomul meu este rău!” Adică, dacă pomul tău produce fructe de mango rele, şi tu spui: ”- Eu produc mango rele pentru că oamenii aruncă în mine cu pietre!” – asta e o nebunie! Dacă oamenii aruncă în tine cu pietre, tu produci mango rele? Acesta e argumentul pe care oamenii răi îl fabrică: ”- Dacă oamenii mă provoacă, atunci fac aşa!” Nu, nu, nu…! ISUS spune că asta-i din cauza pomului tău rău. Recunoaşte! Nu faci rău pentru că alţii sunt dificili, ci pentru că pomul însuşi este rău. Un pom bun nu poate produce roade rele! – versetul18. Ce verset! Un pom bun nu poate produce roade rele! Şi atunci cum de face roade rele? Pomul este rău! Ce să facem cu acest pom care nu poate face roade bune? – versetul 19. El trebuie să fie tăiat şi aruncat în foc. ”- Doamne, această natură ticăloasă pe care-am moştenit-o de la Adam, o urăsc, vreau s-o omor, s-o tai, s-o arunc în foc să ardă!” Şi, Duhul Sfânt va veni să ne ajute să împlinim lucrul acesta. Asta face parte din botezul cu foc. Dar, El nu va face nimic fără cooperarea ta, fără consimţământul şi silinţa ta!

Dacă stai şi spui: ”Domnul m-a binecuvântat, El mi-a dat o slujbă bună, am un salariu bun acum, sunt Ok! Totul îmi merge bine, sunt sănătos şi puternic, am o casă în care să locuiesc etc, etc, etc…!” Dacă această roadă rea iese la suprafaţă, frate, să ştii că toate valorile îţi sunt greşite. Şi acum am să-ţi spun cum ai primit aceste valori greşite.

 

O să ne îndreptăm acum spre al treilea lucru, poarta strâmtă. Am venit din spate-n faţă: două case, doi pomi, două căi.

Cine este proorocul fals? Proorocul fals este acela care ţi-a spus că şi dacă nu treci prin urechea acului, totuşi vei avea viaţă veşnică. Învăţătorul fals este unul care îţi spune că este foarte uşor să ajungi în Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce ISUS ne-a spus cât este de greu, că trebuie să treci prin urechea acului! Slujitorul fals vine şi-ţi spune: “- Este aşa uşor, omule! Uite, patru paşi şi intri!” Şi care este rezultatul? Zeci de mii intră! Pare o adunare imensă! Bisericile se înmulţesc, pentru că poarta a fost făcută mai largă şi calea mai lată. Astfel, intră o mulţime formată din tot felul de oameni, care n-au renunţat la păcate, n-au renunţat la a iubi lumea, şi nici la iubirea de sine, şi nici la iubirea de bani! Li s-a spus că Dumnezeu îi iubeşte – şi e adevărat! Este un verset în Biblie care spune că Dumnezeu te iubeşte aşa cum L-a iubit pe ISUS! Dar, acest lucru poate fi spus unor persoane nepotrivite? Alţi, vin şi spun: “Dumnezeu te va binecuvânta cu binecuvântările lui Avraam!”; şi aceasta este în Biblie, dar vedem că iarăşi este spus unei persoane nepotrivite, care n-a intrat pe poarta strâmtă. La fel, promisiunea: ”El nu te va părăsi” – este, de asemenea, în Biblie; dar, este spus tot unei persoane nepotrivite. Sau: “Eşti mai mult decât biruitor în Hristos!” – de asemenea este în Biblie, dar nu funcţionează la o persoană nepotrivită. Aceştia sunt proorocii falşi!

La finalul Predicii de pe Munte, la astfel de oameni, ISUS le spune „prooroci mincinoşi”. Este primul loc din Evanghelii când vorbeşte despre proorocii mincinoşi. V-am spus că sunt pomi fără rod şi lupi răpitori care vor să profite de voi! Iar, celălalt lucru este că nu vă vor spune că – în Matei 5, 6, şi 7 – ISUS a vorbit despre poarta strâmtă şi calea îngustă. Aşa că dacă vrei să ştii care este poarta strâmtă şi calea largă, citeşte Matei 5, 6 şi 7. Citeşte cu încetinitorul – sunt extrem de înguste! Foarte, foarte înguste! Iar, majorităţii oamenilor nu îi place să le facă aşa strâmte! Nu le place să spună: ”Acesta-i modul de-a trăi!”, aşa că le lărgesc! Şi creştinismul e plin de oameni care au “lărgit” aproape tot ce-i scris în Matei 5, 6 şi 7, încât, oamenii sunt împinşi înăuntru, unde li se spune că cele mai importante lucruri sunt: să te menţii în formă, trebuie să fii siluet, să mănânci mâncare bună, să ai obiceiuri bune, să faci consilieri de mariaj, oamenii trebuie să fie fericiţi ca soţ şi soţie… Acestea sunt lucruri despre care se vorbeşte şi în lume!…despre, cum poate Dumnezeu face să-ţi prospere afacerea…

Dar cum rămâne cu lucrurile menţionate aici? ”Ferice de cei cu inima curată!” – a căror inimă e total pură. ”Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire!” – care strigă către Dumnezeu după neprihănire. Unde sunt oamenii care se duc imediat la oamenii pe care i-au rănit şi spun: “- Frate, Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunile, te rog iartă-mă, te-am rănit cu cuvintele mele!”, şi apoi se duc înapoi la Dumnezeu şi-i fac cereri? Ei ştiu că Dumnezeu nu le acceptă cererile decât dacă şi-au rezolvat problemele cu toţi ceilalţi! Unde sunt oamenii ca aceştia care spun: „„Da”-ul meu e “da”!, am făcut o promisiune cu gura mea, pentru mine e la fel ca şi cum aş fi semnat, cum aş fi sigilat, cum aş fi timbrat un document valabil la tribunal. Cuvântul meu e aşa de valabil ca şi acesta!” Aşa a spus ISUS. Când şi unde găseşti asemenea creştini? Noi avem creştini care-şi retrag cuvintele după 24 de ore.

Da, proorocii mincinoşi au făcut o slujbă importantă! ISUS a spus: “Nu poţi iubi şi banii şi pe Dumnezeu”. Proorocii falşi spun: “- Ba da, poţi!” De aceea calea şi poarta au devenit aşa de largi. Tot felul de oameni se grăbesc să intre. Sunt zeci şi zeci de mii de oameni care se adună ici şi colo şi toţi aud că sunt pe calea către Rai. Ce mare surpriză vor avea când ISUS va reveni! Dar, în această biserică, de la început am proclamat calea îngustă, poarta îngustă, noi suntem ucenicizaţi, ne-am pocăit, am predicat din Predica de pe Munte de nenumarate ori şi vom face asta până vine din nou ISUS. Aşa că tot ceea ce putem spune este că Dumnezeu îţi dă oportunitatea să auzi şi să te pocăieşti! Acest lucru este prioritar faţă de orice alte „descoperi profetice” pe care pretinzi că ţi le-a dat Dumnezeu…!!!

Noi nu suntem aici să-i judecăm pe alţii, pentru că unul din lucrurile spuse în Predica de pe Munte este “să nu-i judecăm pe alţii!” Judecă-te pe tine şi spune: “- Doamne, eu nu vreau să fiu înşelat de proorocii falşi!”

Acum ne putem gândi la ce vrea să ne spună Biblia prin: “mulţi vor cădea!” Vi se pare că pot fi căzuţi 30.000 de oameni care stau în biserică? Nu pare deloc aşa! Ei cântă şi bat din palme, şi-L laudă pe ISUS, şi-şi ridică Bibliile şi toate celelalte, şi vin în fiecare duminică…Nu par că sunt căzuţi! Dar sunt! Pentru că este doar o îmbrăcăminte de oaie, o formă de evlavie. Ei n-au puterea interioară a Duhului Sfânt, care-i sfinţeşte, şi care-i face să trăiască Predica de pe Munte, şi care le spune cum să trăiască! Ei sunt înşelaţi pentru că nu aud chemarea la pocăinţă şi nici faptele prin care rupi rădăcinile naturii tale egoiste.

Fraţi şi surori, ar trebui să-i mulţumim Domnului că noi putem auzi adevărul. Înainte de a încheia, să răspundem la întrebarea: cine poate trece prin urechea acului? O cămilă? – o să-i fie foarte greu! Chiar şi o furnică ar trebui să se înghesuie să treacă. Atunci cine poate? Există o cale prin care nu e dificil, ştiţi care? Vă voi da o ilustraţie. Dacă aţi studiat biologia, există ceva numit amibă. Aţi auzit de amibă? Este cea mai mică creatură care există. Trebuie să te uiţi prin microscop ca să o găseşti. Dacă-i spui amibei: “- Poţi să treci prin urechea acului?”, o să-ţi răspundă: “- Nu-i nici o problemă, pot să intru şi să ies prin ea tot timpul. Este un spaţiu aşa de larg pentru mine!” Urechea acului este prea mare pentru tine? Da, este imensă pentru o amibă. Pentru amibă, urechea acului e foarte mare. Dacă te-aş întreba: “poţi să te mişti într-un spaţiu mare!”, mi-ai răspunde: “n-am nici o problemă!” Exact aşa este şi cu amiba în urechea acului. De ce? Pentru că este aşa de mică!

          Secretul trecerii prin urechea acului este să fii mic în ochii tăi! Să fii un nimic. “Doamne, sunt nimic, sunt nimeni, sunt nimeni în comparaţie cu alţi oameni; sunt nimeni în comparaţie cu oricine!” Ah…! ”Urechea acului“ a devenit brusc o încăpere uriaşă pentru tine. De ce este dificil? Este foarte dificil din cauza mândriei!

 

Haideţi să ne rugăm: Tatăl nostru care eşti în ceruri, ajută-ne să ne coborâm şi să ne smerim aşa cum a făcut ISUS, să umblăm pe calea pe care a umblat El. Ştim că tu dai har celor smeriţi şi har ca să ne faci biruitori în toate. Ajută-ne să fim fiecare dintre noi aşa. În aceste zile din urmă, fereşte-ne de înşelăciune. Ne rugăm în Numele lui ISUS. Amin.

 

 

Traducere din limba engleză: Gabriela ILLE

 

Textele biblice sunt scrise între ghilimele, cu caractere italice

şi sunt citate din versiunea în limba română a lui Dumitru Cornilescu.

Celelalte citate biblice, care nu sunt scrise cu caractere italice,

sunt parafrazări contextuale utilizate de autor (Nota trad.)

 

 

Traducerea s-a făcut după înregistrarea postată pe site-ul: www.cfcindia.com,

cu titlul original: False Profets And The Broad Way

 

Drept de autor – Zac Poonen (2007)

Această carte este sub incidenţa dreptului de autor pentru a preveni abuzurile.

Este interzisă retipărirea sau traducerea acestei cărţi fără

permisiunea scrisă a autorului.

 

Sunt permise totuşi descărcarea şi tipărirea acestui material

în condiţiile în care se va utiliza pentru distribuţia

GRATUITĂ, în condiţiile în care NU se vor face

MODIFICĂRI, în condiţiile în care vor fi menţionate

NUMELE ŞI ADRESA AUTORULUI

şi în condiţiile în care această notă de drept de autor

este inclusă în fiecare listare.

 

Pentru mai multe informaţii privind ediţia în limba română, vă rugăm să contactaţi editura:

Editura ALFA SOFTWARE Zalău, Judeţul Sălaj, ROMÂNIA

450098 – Zalău, Str. Simion Bărnuţiu, Nr. 1, Bl A27, Parter

Telefon: +40-260-662.112 sau 612.777

E-mail: joldes@asw.ro

Web: www.harulzalau.ro

 

sau, direct autorul:

 

Zac POONEN

16 DaCosta Square,

Bangalore – 560084, India

Webpage: http://www.poonen.org/zac

 

sau

 

Christian Fellowship Centre

40 DaCosta Square

St. Thomas Town

Bangalore – 560084, India

Phone: (080) 25.47.71.03

Webpage: www.cfcindia.com

 

https://www.harulzalau.ro/zac-poonen-proorocii-si-invatatorii-mincinosi/

 

///////////////////////////////////////

 

Pilda Fiului Risipitor – FIUL CEL MIC

 

 

 

 

              Oare cum este Dumnezeu? Putem asocia in mintea noastra, alaturi de atotputernicia si inteligenta Sa si o inima sensibila, plina de caldura ? Ce imagine avem noi despre El? Este un Dumnezeu rece, distant, sever, sau Il percepem ca pe o Fiinta apropiata, calda si intelegatoare?

              Intrebarile acestea, si multe altele in legatura cu Persoana si caracterul lui Dumnezeu, nu sunt pur teoretice, lipsite de un beneficiu practic pentru viata noastra. De felul in care Il cunoastem pe El depind o multime de lucruri practice din viata de zi cu zi.

              De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde ce alegem sa citim, depinde ce mancam, cum ne petrecem timpul liber, cum ii tratam pe semenii nostri, cat de cinstit ne castigam banii si ce planuri de viitor ne faurim. De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde ce idealuri avem in legatura cu viata de familie, la ce emisiuni TV ne uitam, cum ne crestem copiii, ce cumparam din supermarketuri, cum ne purtam cu subalternii si ce tablouri punem pe peretii sufrageriei. De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde cum vorbim cersetorului de la capatul strazii, daca perforam sau nu biletul de autobuz, depinde cum reactionam cand auzim o injuratura, daca ne platim corect taxele si impozitele…Depind o mie si una de lucruri mari sau marunte, toate insa apartinand vietii.

              M-am intrebat adesea de ce, avand aceeasi Biblie in maini si frecventand aceeasi biserica, avem totusi optici diferite asupra unor lucruri ? De ce nu gandim la fel, de ce nu avem aceleasi valori si de ce nu avem aceleasi aspiratii?

              Raspunsul meu este unul singur: Il cunoastem in mod diferit pe Dumnezeu. Si in functie de imaginea noastra despre El, ne modelam gandirea, faptele, idealurile, planurile si intregul comportament.

              E bine sau e rau ? Dintr-un punct de vedere , faptul ca Il percepem diferit pe Dumnezeu nu e un lucru rau si se explica prin experientele personale diferite pe care le avem cu El si prin intensitatea cu care Il cautam zilnic. Privit insa dintr-un alt punct de vedere, faptul ca Il percepem diferit pe El poate fi daunator, aducandu-ne in situatia de a ne inchina unor imagini false ale lui Dumnezeu.

              Unul din scopurile intruparii Fiului lui Dumnezeu a fost si acela de a ni-L descoperi pe Tatal asa cum este El. “Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” – ii spune Mantuitorul unuia din ucenicii care doreau o mai clara descoperire a caracterului lui Dumnezeu ( Ioan 14, 9 up. ).

              La intrebarea “Cum este Dumnezeu?”, Mantuitorul a raspuns in diferite moduri: prin exemplul vietii Sale, prin faptele si invataturile date, prin Jertfa Sa. Pildele Sale au contribuit si ele in mare masura la formarea unei imagini cat mai corecte despre Dumnezeu in mintea oamenilor. Iar dintre aceste pilde, Pilda fiului risipitor ocupa un loc de frunte.

              Pilda fiului risipitor, pe care o gasim relatata in Luca 15, 11-32, ar putea fi numita la fel de bine si “Pilda tatalui iubitor”, sau “Pilda fratelui neiertator”. Ea poate fi privita din cel putin trei unghiuri diferite de vedere, in functie de personajul asupra caruia ne concentram atentia.

              Personal as da un alt titlu pildei: “Pilda iertarii”, dat fiind faptul ca toate personajele principale ale pildei sunt confruntate cu problema iertarii:

              -fiul cel mic- “risipitorul”-este cel ce are nevoie de iertare.

              -fiul cel mare este cel care refuza sa acorde iertare fratelui sau.

              -tatal este cel care ofera iertare intr-un mod neasteptat.

              In aceasta ocazie ma voi opri doar la experienta fiului mai mic, cel risipitor, cu care, intr-un fel sau altul, cu totii ne putem identifica, daca suntem onesti cu noi insine si fata de Dumnezeu.

              Analiza pildei:

              “Un om avea doi fii…” ( Luca 15, 11 ) Suntem introdusi in atmosfera unei familii obisnuite, modeste ca numar, o familie nici prea mare, dar nici prea mica: un tata si doi fii, dintre care unul matur, iar celalalt- probabil un adolescent de 17-18 ani. Dar mama? Despre ea nu se spune nimic. De ce lipseste tocmai ea din relatarea pildei?

              Sa nu uitam ca avem de-a face totusi cu o pilda, care vrea sa ilustreze iubirea Tatalui ceresc fata de copiii Sai de pe pamant. Tatal din parabola Il reprezinta pe Tatal ceresc, Cel care, in Revelatia scrisa, ni se descopera ca un Parinte ideal si complet, manifestand calitatile insumate ale ambilor parinti: tatal si mama.

              In acesta familie, in aparenta totul se deruleaza normal, armonios. Fiecare isi vede de responsabilitatile lui pana intr-o zi in care se produce… drama: fiul cel tanar rupe tacerea, sparge monotonia in care el credea ca se desfasoara existenta familiei si isi cere drepturile.

              “Tata, da-mi partea de avere care mi se cuvine!”  (Luca 15, 12 )

              Observati ceva? Din cuvintele lui lipseste un lucru: lipseste acel “Te rog” , acea dovada de respect fata de cel care i-a dat viata, care l-a purtat pe brate cand inca nu stia sa-si cumpaneasca bine pasii, care l-a mangaiat cand era lovit si descurajat. Aceasta lipsa de respect il face pe fiul cel mic antipatic inca din primele clipe.

              Oare cati ani sa fi avut acest fiu badaran si lipsit de recunostinta?

              Probabil era un adolescent de vreo 17-18 ani. Mai ales la baieti, varsta acesta este marcata de o perioada de criza, care iese in evidenta prin teribilism, neascultare fata de parinti, spirit accentuat de independenta si dorinta de afirmare intre cei de aceeasi varsta. Este varsta la care se fac cele mai multe greseli, atat din partea adolescentilor, dar si din partea parintilor exasperati de comportamentul excentric al copiilor lor. Desi criza adolescentei trece odata cu varsta, greselile facute in aceasta perioada pot lasa consecinte pentru toata viata, chiar si pentru vesnicie.

              Acest adolescent, caruia de abia ii mijea mustata, fara nici cea mai mica dovada de respect si politete, isi cere dreptul la mostenire. Batand cu pumnul in masa!

              Ce rusine ! Ce drept avea el la acesta mostenire pe care parintii, iar nu el, o agonisisera ?

              Va spune cineva: “Dreptul sangelui si al legii. doar el era unul din mostenitorii parintilor sai. “

              Dar sa nu uitam un lucru: pilda este inspirata din viata Orientului, iar in cultura din acea zona, cel care primea primul mostenirea era fiul cel mai mare, intaiul nascut. Si aceasta nu oricand, ci doar atunci cand tatal hotara , de obicei in preajma mortii sale.

              Ce impertinenta din partea acestui fiu! Parca el vrea sa-i spuna tatalui sau: “ Hai , tata, cat ai de gand sa mai traiesti? Nu mai mori odata? Tineretea mea trece si nu m-am bucurat de ea. Vreau banii mai repede!”

              Daca aceste ganduri le-ar fi exprimat un copil de trei sau patru ani, am fi zambit ingaduitori. Dar aceste ganduri le rosteste , printre randuri, un tanar care stie ce spune.

              Oare ce a simtit tatal? Greu de spus. Totusi tatal face un gest uimitor si de neinteles pentru multi dintre noi: isi ia averea si o imparte celor doi fii ai sai. La o citire superficiala a Bibliei, s-ar parea ca doar fiului cel mic i-a dat tatal partea lui de avere, insa Biblia spune clar ca tatal “le-a impartit averea.” ( vers.12 )

              Acest gest al tatalui spune mult despre iubirea si spiritul sau de sacrificiu, dar ne spune ceva si in legatura cu caracterul fiului cel mare, de care ne vom ocupa intr-o alta ocazie.

              Poate ca tatal spera ca fiul cel mic sa ramana langa el, in casa parinteasca. Era atat de tanar si lipsit de experienta ! Ar fi dorit mult tatal sa-l stie acolo, langa el, chiar asa razvratit si nerecunoscator cum era. Stia si el ca mezinul familiei trecea prin criza adolescentei, dar spera ca, odata cu trecerea perioadei critice, criza va trece si fiul cel mic sa deveni un om de nadejde, cu capul pe umeri, un om care sa judece viata asa cum era ea in realitate.

              Dar nu a fost sa fie asa. Fiul sau nu se mai simtea bine in casa parinteasca. Avea destui bani, dar nu putea sa-i foloseasca cum voia. Se simtea supraveghiat, spionat, chiar daca acest lucru era doar o prejudecata din mintea lui. Nu dupa multe zile, fiul cel mic ia hotararea sa plece. Sa plece departe, cat mai departe de privirea tatalui, cat mai departe de influenta acestuia.

              Oare si-a luat ramas bun la plecare fiul cel mic? Poate da, poate nu. Poate ca a trantit usa in loc de salut. Si ce a urmat? Exact ceea ce se intampla oricarui om care intoarce spatele lui Dumnezeu si incearca sa iasa din zona Lui de influenta.

              Decaderea

              A urmat decaderea pe toate planurile: decaderea fizica, prin pierderea vigorii si a tineretii, decaderea materiala, prin pierderea averii si, mai ales, decaderea spirituala, prin pierderea idealurilor, a moralitatii si a credintei.

              Atata vreme cat a avut bani, fiul cel mic s-a bucurat de o viata lipsita de griji, daca putem numi “bucurie” acest simtamant adus de placerile de o clipa ale pacatului. O multime de prieteni, aparuti ca ciupercile dupa ploaie, incep sa-l inconjoare, caci, spunea Mantuitorul : “Oriunde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24, 28 ) In jurul lui incep sa roiasca fel de fel de femei usoare, care-i fac complimente, chiar daca el este un necioplit si un vulgar. Dar are bani si asta e cel mai important lucru pentru unii oameni in lumea in care traim. Filozofia lumii e ca banii acopera totul, nu dragostea.

              O buna bucata de vreme tanarul nu duce lipsa de nimic, cel putin in aparenta. Ce se intampla in sufletul lui insa, numai el si Dumnezeu stiu. Imi spunea o tanara “risipitoare” despre trairile ei sufletesti in acea perioada in care era departe de Dumnezeu: “ Numai eu stiu ce se petrecea in sufletul meu in acea perioada.” 

              In aparenta totul era frumos, o viata de vis. Soseste insa si clipa trezirii din frumosul vis, iar tanarul e nevoit sa ia contact cu realitatea cea mai cruda a vietii. Banii se termina, prietenii dispar, cautand alti naivi de care sa profite. Complimentele, rasetele, petrecerile, mesele copioase, toate se sfarsesc si incepe nevoia, cuvant al carui sens inca nu-l cunostea. Nu-l cunoscuse nici in casa tatalui sau, nici in anii de viata destrabalata. Nevoia, frigul, foamea, singuratatea si lipsa sunt experiente noi pentru el.

              Foamea il doboara, dar ce sa manance? Ca sa manance ii trebuie bani, iar ca sa aibe bani, trebuie sa munceasca. Ca sa munceasca, trebuie sa caute de lucru, iar ca sa fie angajat de un patron, trebuie sa se priceapa la ceva si sa fie credibil si prezentabil. Dar hainele lui sunt rupte, fata ii este supta si palida de atatea vicii si nopti nedormite. Arata ca un caine plouat care doarme pe sub poduri, ca un boschetar fara casa, fara  rost in viata. Pentru prima data fiul cel mic realizeaza ca este un vagabond si incepe sa constientizeze cat de mult a decazut.

              Credetica in acele clipe era un om pocait ? Nicidecum. Chiar daca in sinea lui regreta gestul de a fi parasit casa parinteasca, inca nu-l durea faptul ca a lasat in urma sa o inima sfasiata de tata. El regreta doar consecintele si este inca prea mandru ca sa se intoarca.

              Si atunci , in disperare, accepta ceea ce cu putin timp in urma nici nu s-ar fi gandit: accepta cea mai degradanta solutie pentru un om ca el: sa fie ingrijitor la porci, pe un pamant strain, la un stapan strain.

              Baiatul lui tata –porcar ! Iata culmea decaderii pentru ascultatorii iudei ai pildei rostite de Mantuitorul in acea ocazie. Un evreu nu-si putea imagina o treapta mai jos decat acesta.

              Nimeni nu se mai interesa de el, iar cel care pana mai ieri era in centrul atentiei, devine un “nimeni”si un nimic in acesta viata, depinzand de mila unui strain care oricand il putea concedia, lasandu-l somer. Se pare ca stapanul la care lucra tanarul era unul deosebit de sever si zgarcit, caci tanarul ajunge pana acolo incat ravnea la roscovele pe care le mancau porcii si la care le nu avea acces. Se pare ca tanarul nu mai stia de multa vreme ceea ce inseamna sa fii satul si sa mananci o mancare gustoasa.

              Momentul constiintei

              Nu stim cat timp a putut rezista tanarul intre porci: poate cateva luni, poate cativa ani… Lui i s-au parut cu sigutranta a fi o vesnicie. Timpul acesta i-a folosit cu siguranta. Acolo intre porcii galagiosi si murdari, cu barbia sprijinita in toiagul de porcar, tanarul incepe sa judece lucrurile altfel. Mintea lui se maturizeaza si incepe sa-si puna intrebari dupa intrebari:

              “La ce mi-a folosit viata? Am facut degeaba umbra pamantului pana acum? Ce las in urma mea ? Sunt un nimic. Nimeni nu ma mai iubeste. Nimeni nu mai are nevoie de mine. Sunt un ratat.”

              Si, in timp ce descurajarea pune stapanire asupra lui, un gand ii zboara catre casa parinteasca.

              “Eu sunt aici infometat, zdrentaros, umilit si singur, in timp ce argatii tatalui meu au din belsug de toate. Oare as putea sa ma mai intorc in casa tatalui meu vreodata ?”

              La inceput, gandul reintorcerii in casa parinteasca apare in treacat si-l izgoneste repede.

              “Nu, nu ma voi intoarce niciodata. Ar trebui sa ma umilesc prea mult. De ce sa ma intorc? Ca sa fiu judecat de tata si de fratele meu, de rude si vecini? Nu, nu ma voi intoarce! “

              Si iarasi trec saptamani, poate luni de foame, de insingurare, de umilinte si depresii.

              “Si totusi, poate ca tata ma va primi. Ma va judeca, ma va pedepsi poate, dar poate ca ma va primi inapoi ca pe unul din argatii sai.”

              Zi dupa zi, gandul acesta prinde radacini, pana cand tanarul se hotaraste:

              “Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune:Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem  fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.” ( Luca. 18-19 )

              Era oare fiul risipitor convertit cu adevarat in acel moment ? Nu, caci se pare ca el regreta atunci doar urmarile pacatului sau. Inca era un materialist, inca isi urmarea propriile interese egoiste. Fiul risipitor inca nu-L intelegea, inca nu-L cunostea pe tatal sau. Se astepta fie la respingere, fie la o primire rece si insotita de o judecata aspra si , eventual, o lectie dura.

              Reabilitarea

              Stiti cand s-a pocait cu adevarat tanarul risipitor? Pe cand inca pazea porcii? Sau pe drumul spre casa parinteasca ? Momentul pocaintei sale adevarate este cel al intalnirii cu tatal sau. Cand vede ca tatal sau nu-l primeste cu nuiaua sau cu biciul, ci cu un zambet curat si plin de intelegere, cand vede ca tatal nu rosteste o mustrare sau o judecata impotriva sa, ci tace in dragostea lui pentru fiul sau, cand simte mainile tremurande ale tatalui cuprinzandu-l si cand simte pe crestetul capului sau picurii fierbinti ai lacrimilor parintesti, atunci, doar atunci se trezeste in inima sa adevarata pocainta. Cand tanarul il cunoaste pe tatal sau asa cum este el , de abia atunci isi da seama ce pacat grozav a facut cand a ranit acesta inima iubitoare de tata.

              Da, acum fiul risipitor nu mai regreta doar urmarile pacatului, ci el ajunge sa regrete pacatul in sine. Inima incepe sa i se sfasie la gandul ca , prin nemintosia lui, a produs atata suferinta parintelui sau. Si atunci, profund miscat, fiul risipitor spune:

              “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem. fiul tau.”

              Ati observat o diferenta intre ceea ce isi planuise tanarul sa–i spuna tatalui sau si ceea ce ii spune in realitate in momentul intalnirii ?

              Lipseste o propozitie: “Fa-ma ca pe unul din argatii tai.” De ce nu mai rosteste aceste cuvinte? Pentru ca erau de prisos. Simtind iubirea tatalui sau pe care niciodata nu o intelesese pana in acest moment, fiul cel mic isi da seama ca tatal va face pentru el mult mai mult decat si-ar fi inchipuit. Fiul incepe sa se increada in tatal sau si din clipa aceasta o noua legatura, indestructibila, se stabileste intre cei doi.

              “Dar tatal a zis robilor sai: Aduceti repede haina cea mai buna si imbracati-l cu ea ( simbol al neprihanirii lui Christos cu care e imbracat pacatosul pocait ), puneti-i un inel in deget ( simbol al repunerii in drepturi depline ) si incaltaminte in picioare ( simbol al eliberarii; in Orient incaltamintea era un simbol al libertatii ).” Luca 15, 22

              Concluzii:

              Experienta fiului risipitor este experienta fiecarui om care se naste pe pamant. Deosebirea intre noi consta in faptul ca, in desfasurarea acestei experiente, fiecare din noi ne gasim intr-o anumita etapa.

              Cei mai multi dintre oameni sunt cuprinsi de vraja placerilor acestei lumi si sunt cu spatele spre Dumnezeu-Tatal nostru ceresc. Viata li se pare un vis frumos atata vreme cat au bani, sanatate si prieteni. Dar vine in viata fiecarui om un moment in care visul se destrama si omul se trezeste singur in fata unei realitati crude. Multi prefera sa ramana langa “turmele lor de porci” pana in ultima clipa avietii, fara nicio intentie de a se reintoarce la Tatal lor ceresc.

              Unii insa isi vin in fire si incep sa-L caute pe Dumnezeuvin mijlocul necazurilor si stramtorarilor vietii. La inceput, multi din acestia se intorc la Tatal ceresc din interes, asa cum a facut-o si fiul risipitor din parabola. Acestia nu trebuie sa fie descurajati. Sa se intoarca din interes, dar sa se intoarca in “casa parinteasca” ! Va veni si pentru ei momentul pocaintei veritabile cand isi vor da seama ca pacatele lor au sfasiat inima unui Tata ceresc iubitor.

              Cunosc personal doua tinere care s-au intors la Dumnezeu din lumea aceasta din interes- pentru un baiat din biserica cu care au dorit sa se casatoreasca. Dar, dupa ce au cunoscut cat de bun este Domnul, ele au cunoscut pocainta adevarata si s-au atasat atat de mult de Dumnezeu, incat, cel putin intr-un caz, evlavia acelei tinere este un exemplu pentru multi.

              Daca este cineva care s-a saturat de grijile, poverile si raspunderile pe care le implica viata de credinta, daca este cineva ispitit sa intoarca spatele lui Dumnezeu asa cum a facut-o fiul risipitor, daca doreste cineva cu tot dinadinsul sa guste din placerile de o clipa ale pacatului, este liber sa o faca. Dar sa nu uite experienta fiului risipitor si durerea imensa pe care a produs-o tatalui sau.

              Daca este cineva care este inca departe de casa parinteasca, departe de Dumnezeu, daca este cineva care se simte singur, parasit, care isi vede viata ratata si visurile spulberate, sa-si aduca aminte de fiul risipitor! Sa-si aduca aminte ca Tatal il asteapta cu dor, nu pentru a-l mustra si a-i cere socoteala pentru anii pierduti in placerile pacatului, ci pentru a reface o legatura care atata vreme a fost rupta.

              “Dar chiar acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, cu planset si bocet ! Sfasiati-va inimile, nu hainele si intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru ! Caci El este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate…” Ioel 2, 12

            

 

                 Lori Balogh http://articolecrestine.com/pilda-fiului-risipitor-fiul-cel-mic

 

///////////////////////////////////////

 

 

Pildele din Evanghelii

Cuprins

 

 PILDA SEMĂNĂTORULUI

(MATEI 13:3-8, 18-23, MARCU 4:3-8, 14-20, LUCA 8:5-9, 11-15)

 PILDA NEGHINEI(MATEI 13:24-30; 36-43)

 PILDA GRĂUNTELUI DE MUŞTAR (MATEI 13:31-32)

PILDA ALUATULUI (MATEI 13:33)

 PILDA COMORII ASCUNSE ŞI A MĂRGĂRITARULUI(MATEI 13:44-46) R 5047:6

PILDA NĂVODULUI (MATEI 13:47-50)

 PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (MATEI 18:12-13/ LUCA 15:4-7) R 2706

 PILDA ROBULUI NEMILOSTIV(MATEI 18:21-35) (R 2294, 2665, 3801, 4650)

 PILDA LUCRĂTORILOR VIE (MATEI 20:1-!6) (R5473)

 PILDA CELOR DOI FII (MATEI 21:28-32)

 PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46)

 PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT (MATEI 22:1-14)

 PILDA CELOR ZECE FECIOARE (MATEI 25:1-13)

 PILDA CU SĂM<NŢA MARCU 4:26-29

 PILDA SAMARITEANULUI (LUCA 10:25-37)

 PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA (LUCA 12:13-21)

 PILDA CELOR POFTIŢI LA CINĂ (LUCA 14:15-24)

 PILDA SMOCHINULUI NERODITOR (LUCA 13:6-9)

PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (LUCA 15:1-8)

 PILDA DRAHMEI PIERDUTE (LUCA 15:8-10)

 PILDA FIULUI RISIPITOR (LUCA 15:11-32)

 PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS (LUCA 16:1-13)

 PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV (LUCA 16:19-31)

 PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT (LUCA 18:1-6)

 PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46) R4678

 PILDA TALANŢILOR

 PILDA TALANŢILOR (MATEI 25:14-30)

PILDA POLILOR (LUCA 19:11-28)

SAU PILDA MINELOR

Pentru a înţelege pildele Domnului Isus, mai întâi trebuie să ştim ce este o pildă?

 

Pilda este o povestire care descrie stări de lucruri bune sau rele din viaţa religioasă a evreilor şi a creştinilor, unde persoanele bune sunt înlocuite cu lucruri bune din natură; cum ar fi plante, animale, de exemplu “grâu,” “oi,” etc., iar persoanele cu înclinaţii mai puţin bune, cu “neghină,” “capre,” etc.

 

De asemenea starea favorabilă în care se găsesc personajele pildelor este reprezentată uneori prin îmbrăcăminte bună, mâncare îmbelşugată, iar starea nefavorabilă prin lipsa acestora şi prin boală. Persoanele degradate moral cu numele de “schiopi”, “orbi”, etc.

 

Pedepsele sunt reprezentate prin foc. Acest foc este simbolic şi nu real.

 

Ucenicii s-au apropiat de Isus şi i-au zis:

 

“De ce le vorbeşti în pilde?” Isus le-a răspuns:

 

“Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.” (Matei 13:10,11)

 

 PILDA SEMĂNĂTORULUI

(MATEI 13:3-8, 18-23, MARCU 4:3-8, 14-20, LUCA 8:5-9, 11-15)

Această pildă descrisă de trei evanghelişti este explicată de Domnul şi se aplică atât evreilor, cât şi păgânilor, cărora li s-a predicat Evanghelia. Poate ar fi de lămurit versetul din Matei 13:8, unde spune: “un grăunte   a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci.”

 

Aici este vorba de creştinii conştiincioşi, dar care nu sunt la fel de îndemânatici. Cel care a produs o sută nu vrea să spună că el a produs rod sută la sută, ci numai că el a produs rod mai mult decât ceilalţi. În înţelesul nostru, sută la sută ar fi perfecţiunea, iar Domnul când a spus 30; 60 şi 100 nu s-a exprimat în procente. Deci cel care a produs 100 vrea să spună doar atât că a produs mai mult decât ceilalţi şi nu 100%, pentru că şi la acela care a produs o sută trebuie ca Domnul Isus să completeze, suta lui nefiind tot ceea ce cere dreptatea lui Dumnezeu. Nimeni în starea imperfectă nu poate îndeplini legea în mod perfect fără meritul lui Isus.

 

 PILDA NEGHINEI(MATEI 13:24-30; 36-43)

Pilda aceasta cuprinde o perioadă foarte lungă, de aproximativ două mii de ani. Ea începe să se desfăşoare la prima prezenţă a Domnului Isus, unde El este Semănătorul şi se sfârşeşte la a doua prezenţă, unde, ca Secerător şef, trimite lucrători numiţi “Îngeri” pentru a secera recolta.

 

Aici adevărul evanghelic este numit “grâu,” “sămânţa bună”, iar neadevărurile   care s-au strecurat sunt numite “neghină.” De altfel şi culturile acestea care au crescut împreună şi care sunt creştinii, sunt numite creştini care seamănă cu grâul şi creştini care seamănă cu neghina. Creştini care înţeleg bine adevărul şi creştini care nu-l înţeleg decât în parte, credinţa lor fiind zidită mai mult pe filosofii omeneşti. Aceştia pretind că sunt fiii lui Dumnezeu, dar în realitate nu sunt.

 

Satan a strecurat în doctrina curată învăţături false şi s-a folosit de “lupii îmbrăcaţi în piei de oaie” pentru a duce în rătăcire poporul Domnului; vom da mai jos câteva exemple în acest sens din epistolele Apostolilor.

 

În întâia Epistolă adresată bisericii din Corint, Grecia, aflăm că “neghina” a fost semănată sub forma unei învăţături false care pretindea că Cristos nu a înviat.

 

În a doua Epistolă adresată corintenilor, capitolul 11, Apostolul descrie necazurile lui cu apostolii mincinoşi şi cu unii creştini dintre evrei, care amestecau legea lui Moise cu Evanghelia lui Cristos, încurcând credinţa multora ca şi de altfel în Epistola către Galateni, unde Pavel atrage ferm atenţia în capitolul 5:4, “Voi care voiţi să fiţi neprihăniţi prin Lege v-aţi despărţit de Hristos.”

 

Efesenilor Pavel le scrie, “…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor prin mijloacele de amăgire.” (Efes. 4:14)

 

Pavel se vede obligat să scrie bisericii din Colose, “…Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce ca şi cum aţi trăi încă în lume vă supuneţi la porunci ca acestea: Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru.” (Coloseni. 2:20,21)

 

Este clar că cineva acolo încerca să introducă ceremonii şi datini omeneşti în învăţătura curată a Evangheliei.

 

În biserica din Tesalonic se răspândise “neghina” sub forma unei idei false care pretindea că Domnul venise a doua oară şi începuse împărăţia lui Dumnezeu.

 

Aici Pavel profeţeşte că în biserica creştină se va ridica de-a lungul timpului un puternic sistem de amăgire, ai cărui muguri au apărut chiar din zilele Apostolului. Să luăm aminte: “…căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel care o opreşte să fie luat din drumul ei.” (2 Tesaloniceni. 2:7)

 

Lui Timotei, Pavel Apostolul îi scrie cum unii creştini opreau căsătoria. (O regulă de mai târziu a Bisericii Catolice). (1 Timotei 4:3)

 

La fel în capitolul 6:3-5 scrie: “Dacă învaţă cineva pe oameni o învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie este plin de mândrie…”

 

În 2 Timotei capitolul 4:14 este amintit Alexandru căldărarul. Timotei este avertizat să se ferească de el, pentru că “ … este cu totul împotriva cuvintelor noastre….” versetul 15.

 

Cu puţin timp înainte de arestarea sa, Pavel a spus:

 

“ …Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase ca să atragă pe ucenici după ei.” (Fapte 20:29)

 

Celălalt mare Apostol, Petru, în a doua Epistolă avertizează, “ …În norod s-au ridicat proroci mincinoşi după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi. (2 Petru 2:1) Apostolul Ioan şi Iuda avertizează că se vor strecura erezii în învăţătura creştină. Dar poate Cartea Apocalipsa oferă o vedere şi mai largă a acestor rătăciri de-a lungul celor şapte perioade ale bisericii creştine, din perioada primară Efes până la ultima, Laodicia.

 

Neghina rătăcirilor semănată de Satan a produs rod bogat de necredinţă. Doctrina iadului cu chinul veşnic, a sufletului care nu poate muri, a idolatrizării sfinţilor, a Liturghiei care omoară pe Cristos de câte ori vrea preotul, a unui Dumnezeu tripersonal şi altele. Marea biserică a Evului Mediu a fost o biserică coruptă până în măduva oaselor. Învăţăturile ei rătăcite au îmbătat şi mai îmbată şi astăzi lumea.

 

Dar acum a venit vremea socotelilor. A venit “secerişul” unde “grâul” este salvat, iar neghina va fi arsă în” foc”.

 

Domnul explică această pildă ucenicilor în linii mari. El explică cine este Semănătorul, cine este vrăşmaşul, pe cine reprezintă “grâul” şi “neghina”, spune că evenimentele cu care se va sfârşi această lume rea sunt numite “seceriş”, dar aparent lasă neexplicat cine sunt îngerii trimişi, ce reprezintă cuptorul aprins şi scrâşnirea dinţilor.

 

Susţinătorii teoriei iadului spun că cuptorul aprins este iadul, unde Domnul va arunca pe cei care nu fac parte din Biserică, adică pe restul lumii.

 

Pilda aceasta ilustrează scopul lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa, de a o alege dintre toate popoarele conform cu ceea ce spune Cuvântul inspirat în Fapte 15:14, “ … ca Să-şi aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte numele.” Acesta a fost scopul principal pentru care a fost răspândită Evanghelia în toată lumea.

 

Al doilea scop a fost acela de mărturie. Adică de a încredinţa pe oameni că vine o zi de judecată (Fapte 17:30-31). Nu toată lumea este chemată a fi Biserica Domnului, dar toată lumea este îndemnată să se pocăiască. Numărul Bisericii este hotărât dinainte ca să fie format din 144 000 de membri.

 

Pilda ne mai ilustrează că deşi Satan a încercat să oprească dezvoltarea Bisericii (a “grâului”, înăbuşindu-l cu “neghină”) în ciuda aparenţei reuşite a lui , totuşi Dumnezeu este stăpân pe situaţie şi “Mica Turmă” va fi glorificată. Mulţimea de creştini numai cu numele nu vor fi glorificaţi. Ei vor fi foarte dezamăgiţi. Cuptorul din pildă, unde se spune că vor fi aruncaţi reprezintă ţările creştine care vor trece prin foarte mari necazuri.

 

“Cuptorul” şi “focul” din pildă nu sunt reale (cum de altfel nici “grâul” şi “neghina”).

 

“Cuptorul” şi “focul” reprezintă necazul cel mare care va veni peste popoarele creştine, în nici un înţeles al cuvântului nu reprezintă chinul veşnic.

 

Pilda ne mai spune că degeaba a semănat Satana “neghina” rătăcirilor. Dumnezeu este mai înţelept şi mai puternic şi-l va zdrobi pe Satana sub picioarele Bisericii. Romani 16:20.

 

“Îngerii” din pildă sunt tot membrii Bisericii angajaţi în răspândirea adevărurilor Evangheliei, în special acelea care se referă la a doua prezenţă a Domnului, care deşi de faţă, nu este văzut de lume pentru că este o fiinţă spirituală. Dacă El S-ar arăta lumii, cum s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului, urmările ar fi aceleaşi: pierderea vederii. “Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.” (Luca 17:20)

 

 PILDA GRĂUNTELUI DE MUŞTAR (MATEI 13:31-32)

Pilda aceasta şi cea următoare a aluatului, este rostită de Domnul înainte de a explica “Pilda neghinei” pe care tocmai o rostise.

 

Pilda grăuntelui de muştar explică aceeaşi istorie a creştinismului ca şi “Pilda neghinei”. Ea se ocupă în mod unilateral de creştinismul fals, de creştinii numai cu numele.

 

Pilda profeţeşte ceea ce istoria de mai târziu a confirmat:

 

Creştinizarea imperiului Roman, cel mai mare imperiu din câte a cunoscut lumea vreodată şi care a supravieţuit sub diferite forme până la începutul secolului al XX-lea. Un imperiu atât de vast creştinizat se aseamănă cu un mare copac.

 

Începutul răspândirii Evangheliei a fost mic şi neânsemnat, ca un mic grăunte de muştar. A fost planul lui Dumnezeu ca Evanghelia să fie vestită în toată lumea şi Apostolul Pavel a fost desemnat ca un vas ales să o ducă până în capitala imperiului, până la Roma. Dar Satan a reuşit să corupă credinţa multora, astfel că acest imperiu păgân a fost şi mai păgân după creştinizarea lui de către împăratul Constantin în secolul al IV-lea, deşi pe firma lui scria “Sfântul Imperiu Roman.” Ramurile lui în care se adăposteau păsările cerului, reprezintă şi astăzi diferitele secte ale creştinătăţii (ale copacului) în care se odihnesc diferite învăţături demonice, pentru că Satan şi demonii sunt “păsările” din pildă. Ei au răspândit “neghina” rătăcirilor, dezonorând numele scump al lui Dumnezeu prin învăţăturile lor murdare, care dăinuiesc şi astăzi în creştinătate. Babilonul, descris în Apocalipsa 18, este “copacul cel mare” şi în acelaşi timp este şi cetatea cea mare. Este creştinismul de paradă, îngâmfat şi arogant, şi a ajuns o închisoare a oricărei “păsări” necurate şi urâte. (Apocalipsa 18:2) Aceste ““păsări” pe lângă erorile tradiţionale, atacă minţile creştinilor în timpurile moderne cu spiritismul, şi cu practica religiilor orientale păgâne.

 

Învăţăturile despre chinul veşnic şi toate celelalte, legate de acestea care nu sunt din Biblie, sunt fără îndoială de la Satan şi de la demoni.

 

PILDA ALUATULUI (MATEI 13:33)

În această pildă este ilustrat adevărul evanghelic prin cele trei măsuri de făină albă de grâu. În Vechiul Testament să făceau pâini (turte) din făină albă de grâu care erau puse în două grămezi, a câte şase pâini pe masa din cortul întâlnirii şi reprezintă cuvântul Scripturii cu care se hrănesc spiritual creştinii. Aceste pâini trebuia în mod hotărât să nu fie dospite, ceea ce reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, neacrit cu aluatul învăţăturilor false.

 

Paştele evreilor trebuiau mâncate tot cu pâine nedospită. La fel la cina de amintire, Domnul a folosit aceeaşi pâine care îl reprezintă pe El şi mai târziu şi Biserica este părtaşă la (adică face parte din ) aceeaşi pâine care va da lumii viaţă. (1 Corinteni. 10:17)

 

Aluatul reprezintă aici ceea ce este scris în Evanghelia după Matei 16:12, “ …Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi saducheilor.”

 

1 Corinteni 5:7 “ …Măturaţi aluatul cel vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat…”

 

Revenind la pilda pe care o examinăm, observăm o femeie care a luat aluat şi l-a pus în trei măsuri de făină până când a dospit toată plămădeala.

 

Cele trei măsuri de făină reprezintă învăţăturile curate ale lui Isus, ale Apostolilor şi ale profeţilor.

 

Reprezintă cele trei mari principii ale învăţăturii creştine: CREDINŢA — SPERANŢA — IUBIREA .1 Corinteni 13:13.

 

Dacă pe vremea Apostolilor erau numai câţiva “lupi”, după câteva sute de   ani ei au ajuns o “haită” şi au “sfâşiat” pe multe din “oile” Domnului. Pe măsură ce timpul trecea, creştinii s-au împărţit în două clase, în conducători şi în conduşi. Aceşti conducători numiţi NICOLAIŢI (NIKE—LAOS; NIKE = CONDUCĂTOR (GREACĂ), LAOS = POPOR; NIKOLAIŢI = CONDUCĂTORI PESTE POPOR), (Apocalipsa. 2:6). Aceştia au apărut încă în timpul Bisericii din vremea Apostolilor (perioada Efes),( Apocalipsa 2:6) contrar cu ceea ce a învăţat Isus, “Între voi să nu fie nici unul mai mare.”

 

După căderea Imperiului Roman de apus în anul 476 D.Cr., în mâinile barbarilor, pe tronul rămas gol la Roma este instalat în anul 539 episcopul creştin din Roma, la rang de papă. De aici încolo Imperiul Roman este condus de papi 1260 de ani până în anul 1799 când NAPOLEON BONAPARTE a pus capăt Domniei Papale.

 

În tot acest timp Adevărul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare. S-a ajuns până acolo că Adevărul sacru, piatra de fundament a învăţăturii mântuitoare, Jertfa lui Cristos, a fost pângărit cu minciuna monumentală a Liturghiei. Deşi Scripturile spun clar că Cristos numai o dată a murit, prin Liturghie a fost omorât de milioane de ori.

 

În cartea Apocalipsei, care este o istorie scrisă în simboluri, observăm două Biserici reprezentate prin două femei, o biserică adevărată arătată în capitolul 12:1, învăluită în soarele evanghelic cu o cunună cu 12 stele, reprezentând învăţăturile celor 12 Apostoli şi Legea lui Moise care o susţinea, reprezentată de luna de sub picioare.

 

Aceasta a fost de-a lungul Evului Mediu şi aceasta este şi astăzi, aprobată de Dumnezeu, dar hulită de oameni, pentru că o vedem trăind în pustiul societăţii omeneşti (versetul 6).

 

O altă Biserică care domneşte ca o regină este arătată în Apocalipsa 2:20 şi este numită Izabela. Este numită aşa pentru asemănarea în caracter cu nelegiuita regină a Israelului antic de pe vremea lui Ilie prorocul. Regina aceea a omorât pe prorocii Domnului şi a dus pe poporul lui Israel într-o neagră idolatrie.

 

Dar să revenim la cartea Apolapsei, capitolul 2:20 şi să vedem ce găsim acolo: “ …Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii mei. Să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jetfite idolilor.”

 

Izabela este biserica lumească. Ea este numită “adulteră” pentru că nu a rămas credincioasă lui Cristos, ci trăieşte în legături de “concubinaj” cu statul. Ea mănâncă din lucrurile jertfite idolilor pentru că a adoptat idolatria în Biserică sub o formă mascată. Este femeia călărind pe fiară, fiara a patra Imperiul Roman.–Apocalipsa 17–Daniel 7:7.

 

Ea este “femeia” din pildă care a introdus “aluatul” erorilor în cele trei principii ale învăţăturii creştine şi astfel:

 

– credinţa a fost denaturată. R2635:4

 

– speranţa a fost schimbată într-o altă speranţă falsă.

 

– iubirea, spiritul Domnului a fost schimbată într-o iubire egoistă, după plăceri carnale şi onoruri pământeşti.

 

De fapt, Izabela aceasta din Apocalipsa este clerul sau ceata preoţilor şi predicatorilor care învaţă greşit poporul. Poporul învăţat greşit crede că ei şi conducătorii spirituali sunt “grâul” Domnului, dar de fapt sunt “neghina”.

 

 PILDA COMORII ASCUNSE ŞI A MĂRGĂRITARULUI(MATEI 13:44-46) R 5047:6

 Pilda comorii şi a mărgăritarului ilustrează două lucruri:

 

În primul rând îl ilustrează pe Domnul Isus care a vândut tot ce a avut ca să cumpere “comoara”. “Comoara” este de două feluri: “Comoara” principală care este Biserica şi “comoara” cealaltă care este lumea restaurată. (D 422)

 

A doua parte a pildei care se referă la un negustor care caută mărgăritare frumoase, se referă la acei pe care Domnul îi cheamă să moştenească Împărăţia.

 

“Urmaşii Domnului trebuie să se gândească că nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a atinge această binecuvântare. Împărăţia nu poate fi atinsă cu nici un preţ mai mic decât renunţarea la toate speranţele şi scopurile pământeşti.

 

Pentru a câştiga această “comoară” preţul este mic, dar este tot ceea ce avem fiecare de dat — timpul nostru, voinţa noastră, proprietatea noastră.

 

Orice alte “mărgăritare” — de a fi un om de mare valoare al societăţii omeneşti este mic în comparaţie cu acest Mărgăritar.

 

Fie că un om este bogat sau sărac, învăţat sau neânvăţat, influent în societate sau nu, costul acestui Mărgăritar al Împărăţiei va fi tot ceea ce are el.

 

Dacă urmărind Împărăţia, unele din planurile noastre pământeşti sunt împiedicate, cu atât mai bine.

 

Stăpânul a spus că aceasta ne va costa tot ce este al nostru.

 

Numărul celor care vor obţine acest “Mărgăritar” este limitat la numai 144 000 şi acum, în ceasul al 11-lea, acest număr este aproape complet.

 

PILDA NĂVODULUI (MATEI 13:47-50)

Pilda năvodului explică aceleaşi întâmplări care aveau să se desfăşoare după cum explică “Pilda neghinei”. Este o pildă profetică pentru că Domnul Isus profeţea pe scurt tot ce avea să se întâmple în lumea în care urma să fie răspândită Evanghelia.

 

Năvodul este o plasă pe care o aruncă pescarii într-o apă, de obicei în mare, cu scopul de a prinde peşti, dar pe lângă aceştia uneori prinde şi alte animale marine.

 

În cele din urmă năvodul este tras pe vasul de pescuit şi are loc sortarea peştilor.

 

Domnul foloseşte această ocupaţie a pescarilor ca un exemplu ilustrativ al felului cum alege Dumnezeu din această lume Biserica Sa, care în această pildă sunt reprezentaţi prin “peştii” de soi bun. Evident că atunci nu erau vapoare de pescuit, astfel că toată lucrarea se făcea manual, după cum de altfel şi astăzi se mai practică pescuitul manual mai ales de către pescarii săraci.

 

Domnul a chemat pe ucenici ca să-i înveţe a fi “pescari” de oameni.

 

“Grâul” din “Pilda neghinei” este tot una cu “peştii” de soi bun, prinşi în “năvod”.

 

Pilda spune că “năvodul” nu a prins numai”peşti” buni, ceea ce denotă că creştinătatea nu cuprinde în interiorul ei (în “năvod”, pentru că creştinătatea în întregul ei este “năvodul”) numai creştinii adevăraţi. Ea cuprinde în acelaşi timp creştini pe jumătate înşelaţi şi o mulţime de făţarnici. (C485)

 

Pilda cu năvodul ilustrează într-un chip minunat cum s-au bucurat de favoarea lui Dumnezeu un oarecare timp, chiar creştinii numai cu numele. Aceasta este în perfect acord cu ceea ce afirmă şi alte Scripturi, de exemplu Ieremia 51:7, “Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur.”

 

Cuvântul “Babilon” înseamnă amestecătură, confuzie.

 

Creştinătăţii în ansamblu sau “năvodului din pildă” i se potriveşte numele de Babilon, pentru că cuprinde multe biserici care toate pretind a fi ale lui Cristos, dar care nu se prea împacă unele cu altele.

 

Pilda cu năvodul vrea să ne înveţe

 

ceea ce şi profetul Ieremia declară în 51:7, că un anumit timp (1845 de ani), Dumnezeu a recunoscut pe toţi creştinii ca poporul Său, deşi nu toţi ar fi meritat această favoare.

 

Biblia ne arată că în această lucrare istoria se repetă.

 

Pe scurt, evreii care erau şi ei un popor al lui Dumnezeu, cu buni şi cu răi, s-au bucurat tot de 1845 de ani de favoare (DE LA MOARTEA PATRIARHULUI   IACOB P<NĂ LA MOARTEA DOMNULUI ÎN ANUL 33 D.Cr.)

 

Numai cei care au înţeles că Isus este Mesia şi că El era prezent acolo între evrei, au fost poporul Domnului. Restul poporului nu a fost “grâu”, ci “pleavă”. Matei 3:12.

 

În acelaşi fel s-a procedat şi cu creştinii prinşi în “năvodul” Veacului Evanghelic după trecerea celor 1845 de ani, de la moartea Domnului, din anul 33 până la 1878.

 

Numai acei creştini care cred că Isus a murit pentru ca toţi morţii să învieze, pentru că “… prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toţi…”Evrei 2:9—1 Timotei. 2:6.; acei creştini care au abandonat teoria falsă precum că sufletul nu moare, şi se odihneşte în Rai dacă este bun sau se chinuieşte în Iad dacă este rău, care au renunţat la învăţătura falsă că trebuie din nou jertfit Cristos, care au renunţat la învăţătura nescripturală că Dumnezeu este format din trei persoane, care au renunţat a se închina la idoli, aceia care cred că Mesia, S-a întors a doua oară sunt socotiţi “grâu” sau “peşti” de soi bun, la timpul acesta al secerişului. Trebuie amintit aici că în vremurile întunecate ale Evului Mediu când Biblia a fost interzisă pentru popor, din cauza obscurantismului şi misticismului, chiar sfinţii Domnului au crezut unele neadevăruri. Dar Dumnezeu a curăţit Sfântul Locaş–Daniel 8:13–14.

 

Favoarea prelungită pentru evrei, de la moartea Domnului în primăvara anului când Apostolii, la Rusalii, au aruncat “năvodul” şi până în anul 36 la convertirea primului păgân, Corneliu, nu a fost o favoare naţională, ci una individuală după cum vom vedea într-o altă pildă.

 

Cei 1845 de ani de favoare pentru creştini în forma lor amestecată cum este ilustrată în “Pilda cu năvodul” nu sunt luaţi la întâmplare, ci aceasta ilustrează ceea ce atât istoria Evului Mediu, cât şi istoria modernă, dovedeşte: blestemul rostit de Domnul Isus cu 5 zile înainte de moartea Sa, cum că Israelul va fi pustiit şi abia după 1845 de ani, în luna mai a anului 1878, la Congresul de la Berlin, se discuta revenirea evreilor în Palestina. Acest an este în acelaşi timp martorul înfiinţării primei aşezări evreieşti în Valea AKOR, aşezare numită PETATIKVAH (uşa speranţei). Exact după cum a profeţit profetul Osea în capitolul 2:14, 15.

 

Deci ceea ce pentru creştini în ansamblu -ca năvod-era un timp de   favoare, cei 1845 de ani, pentru evrei a fost un timp de blestem pentru că L-au răstignit pe Domnul Isus. Blestemul s-a ridicat de peste evrei în anul 1878. iar după 70 de ani statul lor, smochinul, a înverzit– vezi Luca 21:29-Matei 24:32.

 

“Năvodul” tras la mal corespunde cu încetarea chemării.

 

Anul 1881 este anul când a încetat favoarea colectivă pentru cei prinşi în “năvod”. Adică aici încetă favoarea lui Dumnezeu peste orice fel de creştini, buni şi răi, după cum zice pilda. Favoarea aceasta de a fi acceptaţi de Dumnezeu se răsfrânge de la acest an încoace numai pentru acei creştini care au luat act de corupţia şi confuzia care domnea în acel “năvod” şi l-au părăsit atunci şi-l mai părăsesc şi astăzi. Ei nu au părăsit şi nu părăsesc astăzi “năvodul”, Babilonul, singuri, ci sunt ajutaţi de Domnul care trimite “pescari”. Cine sunt aceştia? Aceştia sunt tot acei servitori care sunt arătaţi în “Pilda Neghinei” a fi “ÎNGERII.”

 

Sunt credincioşii Domnului care arată fraţilor lor adevărul Scripturilor; credincioşi care şi ei au fost în “NĂVOD”, dar care au ieşit mai devreme din el.

 

Chemarea Domnului, “Ieşiţi din Babilon!”, a început să se împlinească în anul 1878. Anul acesta este un an de declin, un an de ameninţare pentru Babilon (MENE, MENE, TEKEL, UFARSIN), iar pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu, cât şi peste Ierusalimul evreiesc un an de “mângâiere.” Anul 1878 este anul învierii celor morţi în Cristos şi în acelaşi timp este anul reânvierii naţionale a poporului evreu, care după cum s-a spus, a stat 1845 de ani sub blestem. Despre aceste lucruri, vom vorbi mai pe larg în explicarea “Pildei cu bogatul şi săracul Lazăr”.

 

“Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul nostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; (Isaia 40:1) căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”

 

Readunarea evreilor în Eretz Israel este descrisă de profeţii Bibliei; amintim aici Ieremia 16:14–18—Ezekiel 37:1–14 —Isaia 40:1-2

 

 PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (MATEI 18:12-13/ LUCA 15:4-7) R 2706

Pilda cu oaia rătăcită explică pe scurt ceea ce Sfânta Scriptură cuprinde în mesajul ei, Planul lui Dumnezeu de mântuire a omului (“oaia rătăcită”).

 

Cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit reprezintă creaturile cereşti sfinte care nu au păcătuit.

 

A presupune că cele 99 reprezintă pe oamenii sfinţi şi cea pierdută, vameşii şi păcătoşii, este o greşeală, pentru că pe Pământ nu este cu adevărat drept nici unul măcar.

 

Tuturor li s-au “strepezit dinţii” din cauza păcatului strămoşesc (Ezechiel 18:2) şi “…toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Isaia 64:6.

 

 PILDA ROBULUI NEMILOSTIV(MATEI 18:21-35) (R 2294, 2665, 3801, 4650)

În această pildă, Domnul Isus scoate în evidenţă un mare har al lui Dumnezeu — Iertarea.

 

Iertarea de care noi am avut şi avem parte înaintea lui Dumnezeu, trebuie ca după dreptate să o manifestăm şi noi faţă de cei care ne greşesc. Cu alte cuvinte, nu este echitabil să nu   iertăm în timp ce noi aşteptăm la rândul nostru iertare.

 

Pilda cuprinde în sine modul de a rezolva unele nedreptăţi care se potri vea între urmaşii Săi. Domnul ne învaţă că atunci când în mod regretabil se întâmplă acestea, nu este înţelept să se apeleze la instanţele lumeşti pentru a căuta dreptate.

 

Cuvântul inspirat spune prin Apostolul Pavel următoarele:

 

“…Deci când aveţi neânţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă?” 1 Corinteni 6:4-7.

 

Evanghelia după Matei, capitolul 18:15-20, explică modul de aplanare a divergenţelor şi nu vom stărui mult asupra acestui lucru.

 

Pilda de care ne ocupăm este spusă de Domnul Isus după cele rostite în versetele 15-20.

 

La întrebarea lui Petru dacă este suficient a ierta de şapte ori Domnul răspunde: “ …Eu nu zic ţie până la şapte ori, ci până de şaptezeci ori şapte…” Aceasta ar fi de patru sute nouăzeci de ori.

 

Întrebarea care cere un răspuns clar este aceasta: Ce a vrut Domnul Isus să ne înveţe? Să iertăm cel mult de 490 de ori, iar dacă cineva ne-ar greşi de 491 de ori nu am fi obligaţi să iertăm? Răspunsul este altul, răspuns pe care ni-l dă profetul Isaia 55:7, “ …Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând…” Este adevărat că acest verset exprimă iertarea lui Dumnezeu, dar dacă cineva este un copil al lui Dumnezeu trebuie să înveţe să nu obosească iertând. Deci a ierta de 70 x 7 nu exprimă o iertare limitată, ci una nelimitată.

 

Probabil că cele 70 de săptămâni acordate ca favoare din partea lui Dumnezeu poporului evreu (vezi Daniel 9:24) sprijină această afirmaţie a Domnului Isus.

 

Acolo ni se desfăşoară o istorie de 490 de ani din viaţa naţională a poporului evreu. O istorie de milă şi iertare de la sfârşitul robiei de 70 de ani, din anul 454 î.Cr. până în anul 36 d.Cr., când aparent iertarea lui Dumnezeu a ajuns la limită, alungând pe acest popor din favoarea Sa şi făcând ca “SMOCHINUL” (Luca 13:6) să se usuce.

 

Am spus, aparent iertarea a avut o limită, şi se pare că Dumnezeu S-a obosit iertând acest popor.

 

Dar nu a fost aşa. Pentru a rămânea în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, cum că El nu “oboseşte iertând,” vom observa astăzi “SMOCHINUL” înverzit din nou, dar care încă nu aduce roade până nu se vor îndeplini versetele din Romani 11:25-28; Ieremia 31:31-34; Cântarea Cântărilor 2:11:13 şi altele.

 

Pilda spune mai departe: “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.”

 

“Împărăţa cerurilor” din pildă reprezintă Biserica lui Dumnezeu în forma ei de pregătire în viaţa aceasta şi nu după învierea în glorie. Această parabolă nu se referă la afacerile lui Dumnezeu cu lumea păcătoşilor. Lumea, ca păcătoşi, nu sunt robii lui Dumnezeu.

 

Toţi robii aceştia sunt datori cu o mare datorie faţă de Dumnezeu — acest lucru poate fi înţeles în două moduri:

 

fie datoria pe care o are întreaga familie umană — pedeapsa cu moartea,

fie obligaţiile Legământului de Jertfă. Psalmii. 50:4

Dar aceşti robi mai sunt datori nu numai faţă de Dumnezeu — echivalentul a zece mii de galbeni (probabil 20 de milioane de dolari), ci mai sunt datori şi unii faţă de alţii, dar cu o datorie foarte mică, exprimată printr-o sută de lei. O sumă fără însemnătate, în comparaţie cu aceea pe care ei o datorează lui Dumnezeu.

 

Pilda învaţă ceea ce mulţi creştini ştiu, dar puţini se supun poruncii: Dacă nu iertaţi celor care vă greşesc, nici Dumnezeu nu vă va ierta.

 

Dacă noi îi tratăm pe fraţi numai după dreptate şi Dumnezeu ne va trata numai după dreptate. Mila nu poate să mai intervină şi va trebui să plătim.

 

După cum ne amintim şi apreciem slăbiciunea noastră şi petele noatre ruşinoase ne vor face compătimitori cu fraţii şi cu toată omenirea, altfel vom fi daţi pe mâna “chinuitorilor” până vom plăti toată datoria.

 

Aceşti chinuitori ar putea fi: dificultăţi, pierderi financiare, slăbiciuni fizice sau multe altele.

 

Necazul şi suferinţa din viaţa prezentă este suficientă să ne facă compătimitori cu cei slabi şi care greşesc. Toată datoria ar putea reprezenta datoria originală a familiei umane din care Domnul ne-a răscumpărat pe toţi. Prin urmare, pedeapsa servitorului nemilos ar putea însemna Moartea a Doua — sau dacă datoria reprezintă obligaţiile Legământului de Jertfă a Noii Creaturi, el va fi dat pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii.

 

Gândirea se pare a fi că acei care devin poporul Domnului, părtaşi Spiritului Sfânt, spiritul iubirii va fi în proporţia în care ei vor fi plini cu acest spirit şi conduşi de acest spirit, să fie generoşi, mărinimoşi, iubind atât de mult încât nu numai că vor dori, ci vor fi bucuroşi să ierte un frate care se căieşte; bucuroşi să fie primii care să întindă ramura de măslin şi să se întoarcă la împăcare şi armonie cât de calm se poate.

 

Din inimi pline de mândrie, invidie, răutate şi alte elemente ale spiritului egoismului şi păcatului şi numai acoperit cu o haină a bunătăţii şi generozităţii, va fi imposibil să se afunde foarte mult în spiritul iertării, fără să fie scufundat într-o oarecare amărăciune şi ură; cu acest amestec iertarea nu poate fi dată gratuit de o inimă neregenerată. Dar cu o inimă golită de răutate, de ură, de invidie şi plină de bunătate frăţească, blândeţe, răbdare, gingăşie, stăpânire de sine, iubire, putem să ne cufundăm în paharul iertării, de fiecare ocazie şi ori de câte ori ea poate fi aplicată şi va fi fără vreun amestec de rău, amărăciune, sarcasm, etc., ci pură şi generoasă, iertare iubitoare.

 

Trebuie să ne amintim totuşi că acest Spirit Sfânt pe care îl avem în vase de lut, nu a abundat la început, ci a fost numai o haină de suprafaţă la început. Gradual, după cum Spiritul Sfânt a crescut în inimile noastre şi a abundat, el a înlocuit spiritul rău; prin urmare cei care sunt în stare în inima lor să se cufunde în paharul iertării în mod repetat şi fără vreun amestec al răului, astfel dau dovada că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El şi că au băut din spiritul Său şi că s-au curăţat de aluatul vechi al răutăţii şi că sunt sfinţiţi prin adevăr, fiind corespunzători pentru moştenirea sfinţilor în lumină. Trebuie să ne amintim că această creştere în har, deşi a avut un timp valoros al începutului, în votul nostru de consacrare, este cu toate acestea o lucrare graduală, cerând perseverenţă răbdătoare în facerea binelui, cerând ca natura veche cu dispoziţia sa rea să fie mortificată continuu — potolită — încât minţile noastre să fie sub influenţa transformatoare a spiritului adevărului în care trebuie să creştem gradual.

 

 PILDA LUCRĂTORILOR VIE (MATEI 20:1-!6) (R5473)

În această pildă Domnul descrie figurativ activitatea ucenicilor Săi credincioşi, de la începutul Veacului Evanghelic (dis-de-dimineaţă) şi până la sfârşitul ei, ceasul al douăsprezecelea din ziua de muncă evreiască de atunci.

 

Evreii nu împărţeau timpul unei zile în aşa fel cum îl împărţim noi astăzi; noaptea o împărţeau în patru străji, iar ziua în douăsprezece ore. Prima oră a zilei era ceea ce noi numim ora şase dimineaţa, iar ora douăsprezece din zi corespundea cu ora 18 (şase seara) la timpul nostru.

 

Pilda spune că gospodarul a angajat lucrători în vie pe tot parcursul zilei, şi că ultimii angajaţi au fost pe la ceasul al 11-lea (ora cinci după masă), când nu mai era decât o oră de lucru în vie.

 

Dar partea cea mai interesantă a pildei este aceea că gospodarul a dat aceeaşi plată (ceea ce i-a nemulţumit pe cei care au lucrat toată ziua) şi celor care au lucrat doar un ceas — de la ceasul al 11-lea până la cel de- al 12-lea.

 

Se spune că pilda aceasta este greu de explicat în toate amănuntele ei.

 

Ceea ce se ştie foarte clar este că Domnul este gospodarul, via este Biserica lui Dumnezeu (Împărăţia Cerurilor) şi nu se poate aplica în timpul profeţilor, deşi există unele asemănări ale timpului iudaic în Vechiul Testament şi timpul evanghelic al Noului Testament.

 

Se pare că atât plata lucrătorilor cât şi clasa murmurătorilor din pildă sunt reprezentări care se aplică în viaţa prezentă, iar nu la învierea Bisericii, pentru că membrii înviaţi ai “Împărăţiei Cerurilor” vor fi expresia supremă a iubirii într-un corp ceresc. Murmurătorii sunt cei care nu au ajuns ţinta iubirii.

 

Plata de la sfârşitul zilei ar putea fi anumite bucurii pe care le au lucrătorii angajaţi dincoace de văl.

 

Murmurătorii ar putea fi unii care sunt demult în serviciul Evangheliei şi ei ar putea fi invidioşi pe unii veniţi de curând.

 

Oricine va fi înclinat să murmure împotriva Dătătorului darurilor bune nu va fi socotit vrednic de o parte în Împărăţie.

 

Toţi cei care sunt servitori trebuie să se roage Stăpânului să trimită alţi lucrători în via Sa. Ei nu trebuie să fie invidioşi pe cei care ar putea veni.

 

Toţi aceştia care simpatizează cu scopul divin vor servi cu frică Domnului, adevărului şi fraţilor. Şi astfel din când în când vor fi trimişi speciali în “vie” şi vor fi folosiţi special de Domnul pentru a ajuta pe poporului Său consacrat în diferite feluri.

 

Şi după cum cunoştinţa mai mare a adevărului prezent vine ca o răsplată, să nu fim surprinşi dacă aceasta va fi la fel distribuită şi acelora care au venit recent ca şi acelora care sunt demult timp în serviciul Stăpânului.

 

Mai degrabă să ne bucurăm în căile Domnului. Fie ca inimile noastre să nu fie supărate din cauza milei faţă de aceia care au intrat în serviciu, chiar în ceasul al 11-lea. Ei nu sunt fraţi? Sub termenii regulii de aur nu ar trebui ca noi să le dorim să aibă aceleaşi binecuvântări de care ne bucurăm? Orice răceală din partea acelora care sunt demult în serviciul Domnului, orice resentiment din partea acelora care trebuie să arate mai mult interes în lucrarea Domnului acum, sunt evident greşite.

 

 PILDA CELOR DOI FII (MATEI 21:28-32)

 Pilda celor doi fii este spusă de Domnul în împrejurarea când preoţii cei mai de seamă şi bătrânii poporului au venit la Isus în templu, unde El învăţa poporul şi i-au pus următoarea întrebare: “ …Cu ce putere faci lucrurile acestea şi cine ţi-a dat puterea aceasta?…” (versetul 23).

 

Domnul le-a promis că le va da răspunsul după ce ei vor răspunde mai întâi la întrebarea: “Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?…” (versetul 25). La răspunsul lor viclean cum că: “nu ştim”, Domnul nu le-a răspuns la întrebare. După aceea le-a spus pilda aceasta.

 

Unul dintre fii a promis că va lucra în vie şi acesta reprezintă chiar pe aceia cu care Domnul stătea de vorbă.

 

Fiului care nu a vrut să meargă, dar mai pe urmă i-a părut rău şi s-a dus, reprezintă cealaltă clasă a poporului, clasa mai degradată (vameşii şi curvele), care şi-au recunoscut păcatele acceptând botezul lui Ioan. Botezul lui Ioan era necesar pentru evreii din acel timp, pentru că era într-un fel un pas înainte spre a fi primiţi de Isus. Era, dacă putem să acceptăm, un transfer al lor de la Moise la Cristos.

 

Era o recunoaştere a faptului că nu au respectat legea dată lor la Muntele Sinai. Mulţi dintre aceştia au văzut în Isus pe Salvatorul trimis de Dumnezeu, care putea să le dea viaţa veşnică. Ei au fost mai întâi botezaţi de Ioan pentru a fi iertaţi de încălcarea legii. Ioan Botezătorul a fost unul care a netezit calea Domnului. Portarul din pildă este Legământul lui Israel.

 

Dacă au primit pe Cristos erau dezlegaţi de acel legământ.

 

 PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46)

 Această pildă descrie starea de decădere a poporului evreu şi indirect se adresează creştinismului în ansamblu, care a decăzut în aceaşi stare; de altfel cele două perioade de timp fiind perioade de graţie divină sunt egale.

 

1845 de ani pentru evrei, de la moartea lui Iacob, ultimul patriarh, la moartea Domnului Isus în anul 33 d.Cr. şi 1845 de la moartea Domnului până în anul 1878 D.Cr. pentru creştinii care se găseau în “năvod” (vezi Matei 13:47).

 

Podgoria reprezintă forma de organizare statală evreiască şi via reprezintă poporul, în special cei care aveau influenţă şi putere — conducătorii.

 

Gardul reprezintă legea divină, profeţiile, supravegherea şi paza specială cu specificaţia că atâta vreme cât Israel va fi credincios şi loial lui Dumnezeu el va fi complet protejat împotriva duşmanilor săi.

 

A săpat un teasc care reprezintă diferitele avantaje conferite lui Israel care ar fi: închinarea şi jertfele din templu, conducerea lui Iehova şi învăţăturile profeţilor.

 

Teascul presa strugurii care dădeau mustul, vinul dulce, ceea ce reprezintă toată educaţia dată lui Israel pentru ca acesta să producă sentimente de cucernicie şi evlavie, precum şi iubire, milă, compasiune unii faţă de alţii.

 

Turnul reprezintă pe profeţi; aici se face referinţă la turnul de strajă, destinat pentru a semnala apropierea invadatorilor. Într-adevăr profeţii au fost acei străjeri care dirijaţi de Duhul Sfânt atrăgeau atenţia regilor, preoţilor şi poporului asupra pericolelor care puteau să apară asupra naţiunii atunci când aceasta se abătea de la lege.

 

În cel mai înalt înţeles turnul reprezintă pe Iehova, vierii reprezintă pe cărturari şi pe farisei care stăteau pe scaunul lui Moise, (Matei 23:2,3) a căror datorie a fost să aibă grijă de vie şi de rodul ei şi să dea socoteală, să instruiască şi să conducă poporul pe calea Domnului.

 

Pilda spune că stăpânul viei a plecat în altă ţară după ce a încredinţat via acestor vieri; aceasta implică faptul că acest aranjament urma să dureze mult timp. De fapt acesta a fost timpul de la ieşirea din Egipt până la timpul venirii lui Mesia, aproape 19 secole.

 

Această pildă este în legătură cu Isaia 5 unde în versetul 7, “El se aştepta la judecată şi când colo sânge vărsat. Se aştepta la dreptate şi când colo strigăte de apăsare.”

 

Servitorii trimişi de stăpân au fost profeţii din vechime trimişi la Israel şi trebuia să primească cel mai bun tratament, dar în schimb au fost trataţi ca impostori de către conducătorii lui Israel. Unii dintre ei au fost omorâţi cu pietre, alţii bătuţi, unii ucişi, alţii tăiaţi în două cu ferăstrăul. Alţii au călătorit îmbrăcaţi în piei de capră sau de oaie, au locuit în peşteri şi crăpăturile pământului.

 

Ei nu au fost trataţi ca reprezentanţi ai Stăpânului viei. (Evrei 11:36-38)

 

În final Stăpânul a trimis pe fiul Său, spunând, “Ei vor respecta pe fiul Meu.” Dar aceeaşi vieri, nu neapărat aceleaşi persoane, dar aceeaşi clasă, religioşii din vremea Domnului s-au sfătuit să-L ucidă şi să pună stăpânire pe moştenirea lui Dumnezeu, acţionând de parcă ei erau proprietarii adevăraţi şi nu numai servitorii proprietarului.

 

Când Domnul Isus a ajuns cu explicaţia că Proprietarul a trimis pe fiul său la aceşti vieri pe care ei l-au omorât, El a prezis astfel moartea Sa violentă.

 

Dumnezeu a pedepsit pe acei vieri şi aceasta a fost un groaznic sfârşit.   Distrugerea Templului în anul 70 d.Cr. şi deportarea din 135 d.Cr. a evreilor în “diaspora.” Au fost spulberaţi ca pleava, după cum a profeţit Ioan Botezătorul ultimul dintre profeţi. (Matei 3:12)

 

Tatăl ceresc a dat via (promisiunile lui Dumnezeu) altor vieri, care au fost Isus, Apostolii şi alţi învăţători ai Bisericii Evanghelice.

 

În această predică Domnul Isus face referire la Psalmul 118 pe care îl citează, “Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri. (versetul 42)

 

Versetul 43 spune, “ …De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite.”

 

Versetul 44 — Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit. Israel s-a zdrobit de piatră, dar nu a fost spulberat; la fel şi creştinătatea nominală va simţi marea dezamăgire în cuptorul marilor necazuri care o aşteaptă, dar nici ea nu va fi spulberată în sensul de a merge în Moartea a Doua.

 

A cădea peste piatră înseamnă un accident vindecabil.

 

A cădea piatra aceasta peste cineva înseamnă neândoielnic nimicirea definitivă. Aceasta este legată de profeţia cu piatra care loveşte chipul lui Nebucadneţar. Daniel 2:44.

 

“Zidarii” au fost elita religioasă, care credeau că zidesc mântuirea lumii convertind-o la legea Mozaică.

 

Mântuirea lumii este ca o construcţie în formă de piramidă. Numai o astfel de construcţie are o piatră în vârf numită piatra unghiulară. Această piatră unghiulară este Jertfa lui Isus. 1 Corinteni. 3:11 ; 1 Corinteni 2:2.

 

Piatra din vârf, deşi aparent mică este de fapt temelia de care este lipit de jos în sus trunchiul piramidei. Asta înseamnă că de Jertfa lui Isus depusă în cer (Evrei 9:11, 12) atârnă mântuirea celor de jos.

 

 PILDA NUNŢII FIULUI DE ÎMPĂRAT (MATEI 22:1-14)

 Parabolele lui Isus despre Împărăţia Cerurilor se pare că se referă întotdeauna la Biserica luptătoare — faza supusă morţii. Împăratul din această pildă este Însuşi Tatăl ceresc Iehova, care alege Mireasă pentru fiul Său. Chemarea la această înaltă poziţie este asemănată cu un “ospăţ”.

 

Nu este “ospăţul” propriu-zis al nunţii, aşa cum este arătat în Apocalipsa 19:7-9, ci este ospăţul de dinaintea nunţii. Cei care sunt invitaţi de a fi Mireasa lui Isus, sunt invitaţi încă din această viaţă să mănânce şi să bea din pâinea şi apa vieţii. Pâinea este Isus şi apa de asemenea. Ioan 6:35.

 

Pilda spune că unii nu au acceptat acest ospăţ, nu au acceptat invitaţia, iar dintre cei care au intrat în acest ospăţ vor fi unii care vor fi aruncaţi afară pentru că au ofensat pe cel care i-a invitat după ce au intrat.

 

Ni se spune că sunt trei invitaţii; nu ar fi trebuit să fie trei dacă cei care au fost invitaţi primii nu ar fi refuzat această invitaţie. Versetul 3.

 

Prima invitaţie a fost adresată celor care şedeau pe scaunul lui Moise (Matei 23:2) — Preoţimea evreiască spre deosebire de preoţimea cultelor creştine a fost instituită din porunca lui Dumnezeu la ieşirea din Egipt prin Moise. Aluzia Domnului la “scaunul lui Moise” trebuie înţeleasă astfel: cărturarii şi fariseii erau la acea dată încă acceptaţi ca fiind recunoscuţi de Dumnezeu, dacă nu ca persoane oneste cel puţin oficiul sau funcţia de preot era recunoscută chiar şi de Domnul Isus.

 

Această invitaţie a fost adresată chiar de către Isus înainte de moartea Sa, de la botezul în Iordan până la moartea Sa în anul 33 la jumătatea săptămânii de ani 29 d.Cr. — 36 d.Cr. Vezi Daniel 9:27.

 

Preoţimea a respins invitaţia şi L-au omorât.

 

A doua invitaţie este lansată tot între evrei, dar după moartea Sa prin Apostoli la Rusalii, versetul 4, “ …juncii şi vitele cele îngrăşate au fost tăiate.”

 

Această expresie nu o găsim la prima invitaţie pentru că Domnul Isus (Viţelul de Jertfă) nu fusese încă tăiat.

 

În Faptele Apostolilor începând cu capitolul 2 şi 3 găsim istoria acestei de a doua chemări adresată poporului de rând.

 

Puţini au răspuns la această chemare, iar Apostolii au fost trataţi la fel ca Domnul, deci în general respinşi şi chiar omorâţi. Versetul 6.

 

Versetul 7 descrie distrugerea Ierusalimului în anul 70 de către TITUS, general roman, şi necazurile care au venit peste restul poporului din cauza comportamentului lor faţă de Isus şi urmaşii Săi.

 

A treia invitaţie nu mai este adresată la modul special evreilor, ci păgânilor prin convertirea lui Corneliu în anul 36. De atunci invitaţia a devenit universală la fiecare popor. Evreii au putut de atunci încoace să accepte această chemare, dar nu pe considerentul că ei sunt evrei şi că sunt trataţi de Dumnezeu în mod deosebit, ca mai înainte, ci ca oricare om de pe această planetă care are dreptul la această favoare.

 

Pilda trece oarecum peste istoria creştină repede fără să descrie în amănunt istoria a 18 veacuri de frământări şi atinge doar începutul şi sfârşitul. Mijlocul nu este menţionat pentru că-L vedem pe Domnul în pildă prezent a doua oară şi de la 1878 intrând în odaia de oaspeţi pentru a face inspecţia.

 

Versetul 11, “ …Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii.” Pilda nu ne spune anul când a intrat, dar noi ştim din Scripturi că prezenţa a doua a Domnului a fost observată la 1874 când s-au scurs 6000 de ani de la căderea lui Adam,   când s-au împlinit cele 1335 de zile din Daniel 12:12 şi când s-au sfârşit jubileele lui Israel şi a început a 7000-a mie de ani, a şaptea trâmbiţă, trâmbiţa marelui Jubileu al Pământului.

 

Atunci a început inspecţia şi aceasta continuă încă şi astăzi (în anul 2005)

 

“Intrarea la nuntă” nu este invitaţia de a trăi la nemurire, ci intrarea într-o poziţie de   aşteptare care poate fi pierdută din cauza lipsei unei anumite calificări.

 

22:10 “ …Au strâns pe toţi pe care i-au găsit şi buni şi răi…” “…tot felul de peşti…” (vezi Pilda cu năvodul).

 

Servitorii au adunat, dar regele îi scoate din concurs pe cei nepotriviţi pentru Împărăţie.

 

22:10 “ …Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii.”

 

Inspecţia nu se face în camera regelui dincolo de văl după învierea din morţi, ci aşa cum este arătat în pasajele piramidei această inspecţie se face la a doua prezenţă în odaia de dinaintea camerei regelui în ANTECAMERĂ. Această ANTECAMERĂ nu reprezintă un anumit loc, ci o anumită stare de spirit în care se găsesc Fecioarele Înţelepte care au intrat cu Mirele, dar atenţie: ele nu au intrat încă la nemurire; aceste Fecioare nu au dobândit încă coroana până nu vor trece ultimul examen, acela cu privire la haina albă a dreptăţii lui Cristos.

 

Această pildă este un avertisment serios pentru acei consacraţi pe care o altă pildă îi numeşte Fecioare Înţelepte. Aceştia pot pierde premiul când sunt aproape să pună mâna pe el. Ba mai mult ei pot să-şi piardă viaţa în moartea a doua.

 

Unii dezbracă haina dreptăţii lui Cristos şi se încred în propria lor dreptate.

 

 PILDA CELOR ZECE FECIOARE (MATEI 25:1-13)

 Această pildă cuprinde o perioadă istorică începând cu anul 1829 — an arătat indirect în cartea lui Daniel, capitolul 12, versetul 11. Acolo ni se arată că: “ … De la vremea când va înceta Jertfa Necurmată şi de când se va aşeza Urâciunea Pustiitorului vor mai fi 1290 de zile. Acele zile sunt ani, o zi pentru un an. Urâciunea Pustiitorului — S-A AŞEZAT — în anul 539 d.Cr.

 

Urâciunea constă în faptul că omul păcatului, “Fiul Pierzării” — care nu este altul decât sistemul papal, a desfiinţat Jertfa Necurmată (Preţul de Răscumpărare) şi a introdus Liturghia. În timpul oficierii Liturghiei este jertfit din nou Cristos. În opinia celor care oficiază Liturghia nu este suficientă moartea lui Isus pe Golgota. Aceasta este o insultă, o profanare a jertfei Mântuitorului. Iată ce zice Scriptura referitor la Jertfa Domnului, “ …nu are nevoie ca ceilalţi mari preoţi (ai lui Israel) să aducă jertfe în fiecare zi, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru TOTDEAUNA când S-a adus jertfă pe sine însuşi.” În anul 539 după alungarea OSTROGOŢILOR din Roma, la porunca împăratului creştin Iustinian, episcopul de Roma este ridicat la rang de PAPĂ — adică TATĂ al întregii biserici.

 

Taina fărădelegii a început să lucreze din zilele lui Pavel (vezi 2 Tesaloniceni 2:7) numai trebuia ca Imperiul păgân al Romei să fie înlăturat. Imperiul de apus a căzut în anul 476 d.Cr. În locul lui s-a ridicat ne-SF<NTUL IMPERIU ROMAN — condus de Papi până la campania lui Napoleon din Italia în 1799.

 

Cele Zece Fecioare din pildă reprezintă poporul lui Dumnezeu la sfârşitul mişcării de reformă religioasă începută în anul 1517 de către Luther Martin.

 

Perioada marilor reforme este numită în Scripturi “Curăţirea Sanctuarului,” a Sfântului locaş.

 

“Curăţirea Sanctuarului” reprezintă curăţirea învăţăturilor Bibliei de învăţăturile murdare care au fost introduse, începând cu Conciliul de la Niceea în 325 d.Cr.

 

Profeţia spune, “ …Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege (ADEVĂRUL). Daniel 8:13-14; 12:10.

 

În timpul domniei papale a fost pierdută din vedere mântuirea prin credinţă în sângele lui Isus şi a fost introdusă aşa-zisa mântuire prin spovedanie şi cuminecătură în timpul oficierii Liturghiei prin jertfe în cinstea morţilor, prin închinarea la idoli umani, la cruce şi altele. Acestea erau şi mai sunt Urâciunea Pustiirii, precum iadul cu foc veşnic, etc., care au produs pustiire în creştinism şi au distrus credinţa adevărată.

 

În prima poruncă, din cele zece, scrie, “ …Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo ÎNFĂŢIŞARE A LUCRURILOR CARE SUNT ÎN CER sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul.” Exod 20:4.

 

De la reformaţie încoace avem din nou Biblia unde dacă batem cu umilinţă la uşă putem găsi Adevărul şi ne putem curăţi de aceste pângăriri introduse pe vremea când Biblia (cei doi martori) (Apocalipsa 11:3) era interzisă de către acei care susţineau că învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu.

 

În anul 1829 a început să fie înţeleasă profeţia lui Daniel cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi şi cu privire la cei 1260 de ani (539 d.Cr. — 1799 d. Cr.).

 

Este anul când pilda celor Zece Fecioare începe să-şi desfăşoare activitatea. Această pildă este în desfăşurare şi la începutul mileniului trei.

 

Ea îşi va fi încheiat lucrarea atunci când Fecioarele Înţelepte (Turma Mică — Biserica) vor intra toate în glorie.

 

Dacă Curăţirea Sanctuarului reprezintă încercarea de reformare a învăţăturii catolice arătată în Ieremia 51:9, Mişcarea Fecioarelor reprezintă o reformă mai radicală în sistemul protestant al creştinismului. Sistem rezultat din mişcarea începută de Luther.

 

Cele Zece Fecioare reprezintă o clasă de creştini care au o concepţie despre Dumnezeu şi planul Său de mântuire mai curată decât a catolicilor şi chiar şi a protestanţilor în general. De aceea sunt numite “Fecioare” (vezi Apocalipsa 14:4). “Ei nu s-au întinat cu femei.” Aici “femeile” reprezintă diferitele confesiuni religioase, care au doctrine numai parţial fundamentate în Adevărul lui Dumnezeu.

 

Aceştia sunt credincioşii adevăraţi ai lui Dumnezeu de la sfârşitul perioadei evanghelice. Prin perioadă sau Veac Evanghelic se înţelege în limbajul biblic perioada de timp de la prima prezenţă pe Pământ a Domnului Isus până la a doua Sa prezenţă.

 

Această prezenţă de-a doua este ilustrată prin expresia din pildă “IATĂ MIRELE.”

 

Pilda spune în versetul 5 că Fecioarele, toate cele zece, au aşteptat pe Mire, dar acesta A ÎNT<RZIAT.

 

De fapt Domnul nu a întârziat, El a venit tocmai la timp. Domnul a permis această probă, acest test, pentru ca să fie îndepărtaţi toţi aceia care s-au alipit de această mişcare din —făţărnicie-Daniel 11:34-35

 

În 1829 aceşti neoprotestanţi, datorită zelului rugăciunilor şi sincerităţii cu care au cercetat profeţia lui Daniel 8:13-14, Domnul le-a descoperit parţial profeţia cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi. Această profeţie cuprindea în a doua parte a ei Mişcarea reformată (prima parte fiind cei 490 de ani sau cele 70 de săptămâni ai lui Israel) şi se sfârşeşte în 1846, an în care s-a fondat organizaţia religioasă reformată cu numele “Alianţa Evanghelică.”

 

“Fecioarele” nu au făcut şi nu fac nici în prezent parte din această alianţă.

 

Ei sunt independenţi, nu recunosc în materie de credinţă nici o autoritate pământească decât autoritatea Cuvântului Sfintelor Scripturi.

 

Clasa aceasta există şi astăzi la începutul mileniului 3, dar nu ne aşteptăm ca membrii care au existat în 1829 şi în 1844 să mai trăiască pe Pământ.

 

Această mişcare a avut mari bucurii. Ei au simţit din profeţii că Domnul ar putea fi prezent a doua oară şi se aşteptau cam pe la anul 1844 ca Domnul să vină. Nu au fost departe de adevăr, dar totuşi au fost uşor dezamăgiţi pentru că L-au aşteptat pe “MIRE” cu 30 de ani mai devreme, de aceea numai în gândirea lor, “Mirele a zăbovit.” El, Domnul Isus, nu a zăbovit, a venit tocmai la timp.

 

Domnul nu a zăbovit, dar ei sau ele, “Fecioarele”, au aţipit. Mişcarea a încetat. Membrii s-au împrăştiat, dar după 30 de ani, în 1874, dintre cei care au rămas veghetori unii au observat mai clar profeţiile şi au înţeles din acestea   cât şi din Cronologia Biblică, precum şi din aranjamentul jubileelor lui Israel că în 1874 începuse să sune “Trâmbiţa” a Şaptea, începuse a Şaptea Mie de ani, începuse Jubileul Mare al Pământului, timpurile de Restatornicire (Fapte 3:21) şi că Domnul trebuie să fie prezent pentru a începe “Secerişul Evanghelic, iar ca rege de drept să înceapă să domnească– Apocalipsa 14:15–16—Apocalipsa 11: 15–17.

 

Aceste fulgere de adevăr care au brăzdat cerul creştinesc, au adus o nouă însufleţire în sânul clasei “Fecioarelor”, chiar dacă membrii primei mişcări adormiseră.

 

Pilda arată că vor fi “Fecioare Înţelepte”, adică pline de zel (cu ulei şi în vase) şi “Fecioare Neânţelepte” (cu zel mai scăzut). “Ni se sting candelele!”, exclamă acestea. Ele îşi dau seama de aceasta, dar probabil sunt prea ocupate cu afacerile vieţii pământeşti.

 

Dintre “Fecioarele Înţelepte”, după ce vor fi încercate şi acestea prin examenul hainei de nuntă (vezi Matei 22:11) va fi completată Biserica lui Cristos. Dintre” Fecioarele Neânţelepte” face parte Turma Mare, servitoarele Miresei. Psalmii 45:14; Apocalipsa 7:14-15; Ezechiel 44:10-14.

 

Amândouă aceste clase, cele înţelepte cât şi cele mai puţin înţelepte vor fi după înviere fiinţe spirituale numai că unele vor conduce, iar celelalte vor fi conduse de către primele.

 

Biserica, al cărui cap este Domnul Isus, este “Seminţia Femeii” care va zdrobi Capul Şarpelui. Genesa 3:15; Galateni 3:16,29; Romani 16:20.

 

 PILDA CU SĂM<NŢA MARCU 4:26-29

Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa pe pământ, fie că doarme noaptea fie că stă treaz ziua; sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi un spic, după aceea grâu deplin în spic şi când este coaptă roada, pune îndată secerea în ea pentru că a venit secerişul.

 

Pilda aceasta se aplică clasei împărăţiei din timpul prezent al Veacului Evanghelic.

 

“Omul” care a aruncat “sămânţa” reprezintă pe Isus şi Apostolii care au semănat nu numai pentru ziua lor, ci pentru întreaga clasă de grâu dezvoltată de-a lungul acestei vârste.

 

“Fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua; sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum”.

 

Arătând dezvoltarea înceată, graduală, metodică, acoperind întreaga perioadă a acestui Veac Evanghelic.

 

“Pământul rodeşte singur — întâi un fir verde” — diferitele experienţe înainte cu multe zile de “seceriş”.

 

“După aceea grâu deplin în spic.”

 

Arătând încrederea deplină, fără rezerve în Domnul, odihna stăruitoare a sufletului, zelul în serviciul Domnului.

 

“ …când este coaptă roada pune îndată secerea în ea…” Adunarea în grânarul ceresc va fi împlinită la întâia înviere.

 

Acelaşi Domn al “secerişului” Veacului Iudaic este prezent acum, îndrumând lucrarea “secerişului” Veacului Evanghelic.

 

 PILDA SAMARITEANULUI (LUCA 10:25-37)

 Pilda aceasta descrie o stare de fapt care exista în societatea religioasă a Israelului acelor timpuri.

 

Răceala şi chiar dispreţul cu care erau trataţi vameşii şi păcătoşii de către clasa preoţească şi de către cărturari (Levitul din pildă). Cărturarii, învăţătorii Legii se alegeau dintre leviţi, de altfel şi preoţii.

 

Domnul, prin pilda aceasta răspunde unei provocări lansată chiar de către un personaj al pildei, un cărturar, prin urmare un levit.

 

Domnul nostru deşi cunoştea viclenia interlocutorului său, nu-i reproşează aceasta, ci încearcă cu blândeţe, pe căi puţin ocolite să-i arate acestuia greşeala, lăsându-i posibilitatea de a se îndrepta conform cu ceea ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu în 2 Timotei 2:25.

 

Domnul nu răspunde întrebării provocatoare: “Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” prin cuvinte ca acestea: “Să crezi în Mine. Să crezi că eu sunt Fiul lui Dumnezeu care poate da viaţă veşnică,” ci l-a trimis la Lege. Dacă cineva ar putea ţinea Legea nu ar muri niciodată. Acest om dacă era puţin umilit şi-ar fi dat seama că Legea era prea sus pentru un om muritor, dar el ca şi alţii din clasa lui se considerau destul de înalţi în sfinţenie pentru a putea ajunge la Lege. Cu alte cuvinte el pretindea că ţine Legea exact cum cere Dumnezeu.

 

Acest mod de gândire de a privi de sus pe toţi care nu păreau sfinţi, ba chiar erau păcătoşi văzuţi de toţi, se găseşte şi la unii creştini.

 

Pilda spune că pe lângă “omul” căzut între “tâlhari”, iar aceşti “tâlhari” sunt păcatele şi degradarea morală răspândite de cel rău, preoţii şi cărturarii au trecut nepăsători.

 

Omul păcătos şi slab bătut de soartă nu a aflat milă decât la unul care era văzut ca un păcătos, un călcător de lege, un Samaritean, un Isus din Galileea, o provincie rău famată.

 

Samaritenii erau un popor amestecat care nu respectau riguros legea. Aşa era văzut şi Isus de către această clasă a preoţilor şi a leviţilor.

 

“ …nu zicem noi bine că eşti Samaritean şi că ai drac?” Ioan 8:48.

 

Domnul Isus a avut milă de clasa de jos mai păcătoasă a lui Israel.

 

Morala pildei este aceasta: “ … să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia … încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta… Nu te socoti singur înţelept, teme-te de Domnul şi abate-te de la rău. Proverbe 3:3-7.

 

Deşi într-un sens mai larg întreaga omenire este căzută între “tâlhari”, se pare că Domnul s-a referit mai mult la poporul lui Israel. Celelalte popoare nu au avut preoţi şi leviţi, nu au avut o lege ca cea dată lui Israel.

 

 PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA (LUCA 12:13-21)

 “ …Ţarina unui bogat rodise mult şi el se gândea în sine şi zicea: ,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile. Iată, a zis el ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari. Acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: ‘Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te.’

 

“Dar Dumnezeu i-a zis: ,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’

 

“Tot aşa este şi cu cel care îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

 

Pilda ilustrează nechibzuinţa tuturor ambiţiilor pământeşti. Nu este spus că bogăţia ar fi câştigat-o pe căi necinstite înşelându-şi partenerii de afaceri.

 

El nu ar fi trebuit să spună: “Mă voi bucura singur de aceste bunătăţi, ci ar trebui să spună că deoarece acestea sunt daruri ale providenţei, le voi folosi în aşa fel ca să fiu o sursă de binecuvântare pentru alţii care nu au primit aceste daruri.”

 

În loc să-şi folosească bogăţiile în a face bine, el era zgârcit complăcându-se în acumulări.

 

Sufletul este personalitatea lui; aceasta se poate deduce şi din expresia: “Odihnete-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”

 

În timpul nopţii timpului de strâmtorare el îşi va pierde bogăţiile, va ajunge sărac datorită faptului că în timpul acela oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi aur. Isaia 2:20.

 

Se pare că pilda are legătură cu ceea ce spune Apostolul Iacov în capitolul 5:1-6:

 

“ …Vai de voi bogaţilor … v-aţi strâns comori în zilele din urmă.”

 

Ei vor intra în viaţa viitoare săraci pentru că nu şi-au folosit bunurile pământeşti pentru a se îmbogăţi spiritual. Pilda se aplică creştinilor în timpul de pe urmă, dar este totodată o lecţie pentru toate timpurile. În împărăţia lui Dumnezeu nu vor mai fi unii bogaţi, iar alţii săraci.

 

Prin urmare, bogaţii creştini precum şi bogaţii evrei au o mai mare răspundere în faţa lui Dumnezeu decât bogaţii ţărilor păgâne.

 

Au răspundere pentru că au Legea lui Dumnezeu atât în Vechiul Testament la care ţin evreii, cât şi în Noul Testament la care zic că ţin creştinii.

 

 PILDA CELOR POFTIŢI LA CINĂ (LUCA 14:15-24)

Această pildă arată cele trei invitaţii ale Evangheliei.

 

Prima invitaţie este descrisă în versetele 16-20 şi este făcută direct de către Domnul Isus conducătorilor religioşi din naţiunea evreiască.

 

A doua invitaţie este adresată după moartea Domnului tot naţiunii evreieşti de către Apostolii Domnului, dar unei categorii sociale degradate vizibil: săraci, ciungi, orbi şi şchiopi. Handicapul acestor oameni nu era neapărat unul fizic, ci mai mult de ordin moral. Aceştia erau păcătoşii, vameşii şi prostituatele, adică cei mai degradaţi din popor.

 

Ospăţul erau binecuvântările chemării cereşti; este numit “cină” pentru că la evrei masa principală a unei zile era cina.

 

Cărturarii şi fariseii, Doctorii Legii au respins oferta Domnului Isus, gândindu-se că ar putea oferi ceva un om din popor? Un om de rând, un impostor după părerea lor, care se da drept Fiul lui Dumnezeu.

 

Vameşii şi păcătoşii au primit invitaţia: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi.” Matei 11:28.

 

Ei au recunoscut că sunt trudiţi şi împovăraţi de păcat şi au acceptat Chemarea Evangheliei, dar numai cu ei, numărul de 144 000 care vor forma Biserica lui Dumnezeu nu s-a completat şi atunci avem a treia invitaţie din versetele 22 şi 23 — la drumuri şi la garduri.

 

Aceştia sunt păgânii, adică neevreii.

 

Corneliu din Faptele Apostolilor, capitolul 10, este primul păgân căruia i s-a adresat Chemarea.

 

Cel care a făcut invitaţia (“un om”) este Dumnezeu.

 

“Robul” care a fost trimis este Isus şi ucenicii Săi. Petru a deschis din nou Chemarea adresată evreilor la Rusaliile din anul 33 d.Cr. şi tot el, în anul 36 d.Cr, la încheierea celor 70 de săptămâni de favoare pentru evrei (vezi Daniel 9:24-27), deschide invitaţia pentru toate popoarele ca să se împlinească ceea ce scrie în Fapte 1:14, “…Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor (Biserica celor 144.000) care Să-I poarte numele.”

 

Ospăţul acesta al Evangheliei nu trebuie confundat cu un alt ospăţ, cel din Isaia 25:6. Primul este bucuria Chemării cereşti, iar cel de-al doilea este Ospăţul la care va fi chemată toată omenirea ( al tuturor popoarelor). Primul este invitaţia la Împărăţia Spirituală, iar celălalt inviţia la Împărăţia Pământească.

 

Primilor invitaţi, ai celor din Veacul Evanghelic, li se adresează Domnul zicând, “ … Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia.” (Luca12:32) Aceştia vor moşteni cerul. Celorlalţi care vor moşteni Pământul, Domnul li se va adresa la sfârşitul domniei Sale pe Pământ cu cuvintele: “ …Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” — Matei 25:34.

 

 PILDA SMOCHINULUI NERODITOR (LUCA 13:6-9)

“ …El a spus pilda aceasta: Un om avea un smochin sădit în via sa.

 

A venit să caute rod în El şi nu a găsit.

 

Atunci a zis vierului: Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc.

 

TAIE-L! La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?

 

“Doamne,” i-a zis vierul, “mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină; poate că de acum înainte va face roadă. Dacă nu, îl vei tăia”.

 

Smochinul reprezintă naţiunea evreiască. Această naţiune n-a adus rod în timpul Veacului Evanghelic, dar va aduce rod în timpul Domniei Milenare a lui Cristos. Romani. 11:28-31; Cântarea Cântărilor 2:13; Fapte 15:16; Ezechiel 37:11,12) etc.

 

În pildă sunt reprezentaţi cei trei ani şi jumătate ai misiunii Domnului nostru faţă de naţiunea iudaică şi respingerea lor finală.

 

La ei ca naţiune face Domnul aluzie în Matei 24:32 şi în Luca 21:29 ca una din dovezile întoarcerii Sale în putere şi glorie pentru a-şi aşeza Împărăţia Sa pe Pământ. Revenirea evreilor în pământul promisiunii Avraamice reprezintă înverzirea smochinului uscat din Marcu 11:21. Smochinul din Marcu a fost un pom; uscarea lui la porunca Domnului a fost un avertisment care a fost dat naţiunii.

 

Acum SMOCHINUL este verde; există ca popor apărat de graniţe ca şi ceilalţi copaci, celelalte popoare (Luca 21:29), dar aceasta nu înseamnă că aduce rod pentru Dumnezeu. El va aduce roade după ce se va împlini profeţia din Zaharia 12:10.

 

PILDA CU OAIA RĂTĂCITĂ (LUCA 15:1-8)

 Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi Cărturarii cârteau şi ziceau: “Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”

 

Vameşii erau evrei care au devenit întrucâtva înstrăinaţi de legile şi sentimentele patriotice ale naţiunii şi care au acceptat serviciul sub romani ca adunători de taxe.

 

Păcătoşii erau mai mult sau mai puţin imorali, care nu şi-au făcut nici o îndeletnicire de a ţine Legea Mozaică, obiceiurile ritualurilor sacre şi ceremoniile zilelor sfinte.

 

Fariseii şi cărturarii nu erau călcători de lege de proastă reputaţie. Exista o măsură de adevăr în afirmaţia lor că majoritatea poporului trăia în păcat, neglijând Legea divină şi trăind astfel în felul Neamurilor.

 

Ei se ţineau departe de poporul obişnuit într-o sfinţenie numai pe dinafară, cu caracter făţarnic refuzând să recunoască pe alţii ca fraţi şi părtaşi moştenitori ai promisiunilor divine.

 

Ei nu suportau să vadă că Domnul Isus simpatiza cu poporul de jos, mai degradat .

 

Dificultatea lor consta în aceea că aveau o părere prea înaltă despre ei.

 

Aceasta i-a determinat să-L respingă pe Isus, pe care ar fi fost bucuroşi să-L aibă ca pe unul făcând parte din numărul lor, să devină fariseu şi să se conformeze obiceiurilor lor.

 

Acestea sunt împrejurările în care Domnul a spus Pilda cu oaia rătăcită.

 

Cele o sută de oi reprezintă întreaga familie a lui Dumnezeu, îngeri şi oameni.

 

Oaia este o creatură ascultătoare care reprezintă întotdeauna pe cineva care doreşte să fie în armonie cu Dumnezeu şi în ţarc.

 

“Oaia rătăcită” reprezintă pe Adam şi familia sa.

 

Cele 99 de “oi” lăsate pe “islaz” reprezintă pe sfinţii îngeri.

 

A presupune că “oaia rătăcită” reprezintă elementul degradat al omenirii, iar cele 99 de “oi” o clasă a sfinţeniei ar fi nepotrivit pentru că: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” (Romani 3:10) “…noi rătăceam ca nişte oi.” Isaia 53:6.

 

Domnul nostru nu a negat faptul că vameşii şi păcătoşii făceau rău şi în unele aspecte erau înstrăinaţi mai tare decât fariseii, ci a dorit ca aceştia din urmă să înţeleagă că nu trebuiau să se simtă indiferenţi faţă de fraţii lor.

 

Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut. Luca 19:10.

 

Mila Sa va urmări “oaia pierdută” până când fiecare membru al rasei lui Adam va fi adus la cunoştinţa adevărului şi la o deplină ocazie de a se întoarce în “ţarcul” lui Dumnezeu.

 

Va fi necesară întreaga perioadă de după marele Armaghedon al Veacului Milenial pentru a aduce înapoi “oaia” în sensul deplin şi perfect al parabolei.

 

Încă nu vedem “oaia” recuperată. Vedem că Dumnezeu alege membrii — BUNULUI PĂSTOR, Cristosul, Mesia. Acest Păstor, o corporaţie formată din Isus şi Biserica Sa, pe care o pregăteşte acum să se alăture în această lucrare de căutare a “oii” pierdute în timpul Veacul Milenial.

 

Mila Domnului este pentru cel care se căieşte.

 

Orice “oaie” care este găsită de Păstorul şi care apoi preferă caracterul de “lup” nu va mai fi considerată “oaie”, ci va ajunge în clasa care este arătată în Matei 25:41.

 

“Ei vor merge în focul veşnic…”, având la dreapta Lui focul Legii. (Deuteronumul 33:2), “…fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” A mistui înseamnă a distruge, nu înseamnă în nici un înţeles a chinui. Focul este veşnic pentru că însăşi dreptatea dumnezeiească este veşnică. Ea pentru cei păcătoşi cu voia este asemenea focului care mistuie.

 

“ …Căci iată Domnul vine într-un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej. Îşi preface mânia într-un jeratic şi ameninţările în flăcări de foc.” Isaia 66:15.

 

 PILDA DRAHMEI PIERDUTE (LUCA 15:8-10)

Se spune că în vechime evreicele purtau o brăţară cu 10 monede. Aceasta era un dar din partea mirelui pentru tot timpul căsătoriei şi fiecare piesă era foarte apreciată.

 

Aceste monede aveau marcate pe fiecare parte o anumită imagine.

 

Pierderea uneia dintre ele însemna ştirbirea întregului.

 

Toţi fiii lui Dumnezeu, incluzând îngerii şi arhanghelii sunt creaţi în chipul lui Dumnezeu. Unul dintre aceştia a fost pierdut — OMUL —

 

“Moneda” umană a căzut pe “podeaua murdară” a pângăririlor care au întunecat asemănarea divină de la căderea omului.

 

“Măturarea casei” precum şi “iluminarea candelei” reprezintă lucrarea lui Dumnezeu prin Cristosul care va fi împlinită la sfârşitul Veacului Milenial.

 

O lucrare atentă, grijulie; o ilusţrare a energiei divine în numele umanităţii pierdute.

 

“Bucuraţi-vă împreună cu mine!” — reprezentând timpul care vine când toate lucrurile din cer şi de pe Pământ se vor bucura în împlinirea deplină a lucrării Domnului.

 

Îngerii în cer se bucură să vadă lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu după cum este arătată — faţă de creaturile Sale.

 

 PILDA FIULUI RISIPITOR (LUCA 15:11-32)

Pilda fiului risipitor este pilda care are o dublă reprezentare. Ea reprezintă mai întâi două clase de oameni în poporul evreu: cărturarii şi fariseii ­— fiul mai mare, vameşii şi păcătoşii — fiul mai mic, pe deoparte; iar pe de altă parte reprezintă toată rămăşiţa omenirii în afara celor puţini din Israel care căutau să facă voia Tatălui.

 

Fiul cel mic este clasa Lazăr din “Pilda bogatului nemilostiv”. Luca 16:19.

 

Pilda nu reprezintă pe evrei şi neamuri la modul general, ci după cum s-a spus ea reprezintă pe acei din Israel care căutau să facă voia TATĂLUI. Ea nu reprezintă nici pe Turma Mică şi nici pe Turma Mare.

 

Pilda se adresa cu precădere fariseilor, voind să le arate că poziţia lor faţă de vameşi şi păcătoşi era greşită.

 

Omul din pildă reprezintă pe TATĂL ceresc, iar cei doi fii pe naţiunea evreiască care s-a despărţit.

 

O clasă care trăia aproape de lege — fariseii — şi o clasă — vameşii şi păcătoşii — care călcau flagrant Legea. Şi unii şi alţii erau imperfecţi; diferenţa consta în faptul că această clasă mai păcătoasă îşi recunoştea păcatul, pe când cealaltă se îndreptăţea în faţa lui Dumnezeu. Luca 18:9-14.

 

Ţara în care a plecat “fiul cel mic” după ce s-a vândut averea, reprezintă ţara lui Satan şi dintr-un anumit punct de vedere aproape întreaga lume este într-o ţară îndepărtată — ţara duşmanului — sub influenţa orbitoare a dumnezeului acestei lumi.

 

Când Isus s-a prezentat cu Evanghelia Sa, mulţi dintre vameşi şi păcătoşi s-au întors, ceea ce nu era pe placul fariseilor — clasa “fiului mai mare”. Ei nu s-au bucurat că cei păcătoşi se întorc la Dumnezeu şi-L învinuiau pe Isus că se murdăreşte spiritual, luând contact cu vameşii şi păcătoşii.

 

Fiind o clasă dispreţuită şi alungată, vameşii şi păcătoşii erau pregătiţi să aprecieze iubirea şi bunătatea Domnului.

 

Nu era de condamnat faptul că fariseii se străduiau să ţină Legea, dimpotrivă acest lucru era de apreciat; de aceea ei reprezintă clasa “fiului” care nu şi-a risipit averea. Ceea ce era de condamnat era lipsa lor de modestie, atitudinea lor dispreţuitoare şi făţărnicia lor, pentru că evlavia lor era mai mult una pe dinafară, iar Domnul le vedea inima spunându-le — “morminte văruite” — .

 

Pilda spune că tatăl “fiului risipitor” i-a ieşit în întâmpinare alergând, ceea ce-L reprezintă pe Isus, trimisul Tatălui, încurajând pe cei păcătoşi. “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi.”

 

Sărutarea Tatălui este “pecetea” împăcării noastre, semnul adoptării noastre în familia divină — sigiliul iubirii TATĂLUI; primirea lui a fost de parcă nu am păcătuit niciodată.

 

Nu numai că vameşii şi păcătoşii au fost iertaţi, dar datorită căinţei lor le-au fost arătate favorurile speciale ale lui Dumnezeu.

 

Cât de bucuroşi suntem că Tatăl nostru ceresc ne dă nouă fraţilor, surorilor noastre şi copiilor ocazii de a ne recupera după ce ne-am rătăcit în păcat; ocazii de a profita de lecţiile vieţii şi de experienţa tristă de a fi străini de Dumnezeu.

 

“Fiul risipitor” a început să se întoarcă cu precădere în a doua jumătate a săptămânii a 70-a (Daniel 9:27) la Rusaliile de după învierea Domnului. Ei sunt săracii, ciungii, orbii, şi şchiopii din pilda celor poftiţi la cină–Luca 14:21.

 

“Haina” cu care a fost îmbrăcat cel iertat reprezintă haina dreptăţii lui Cristos — îndreptăţirea. Isaia 61:10.

 

“Haina” tuturor binecuvântărilor este prevăzută prin Cristos ca o acoperire a tuturor imperfecţiunilor naturii căzute, înlocuind zdrenţele murdare ale nedreptăţii noastre.

 

“Viţelul îngrăşat” — “Ospăţul” cu bucate gustoase prevăzut pentru păcătoşii lui Israel corespunde cu “Ospăţul” care trebuie deschis în final lumii întregi în Împărăţie. Isaia 25:6-8.

 

Să mâncăm — Ospăţul şi veselia reprezintă promisiunile binecuvântate ale lui Dumnezeu şi sunt pecetea cununiei într-o altă parabolă a Domnului nostru. Matei 22:2-14.

 

A înviat — El a fost mort în păcat şi a înviat din această stare (Efeseni 2:1-6) când s-a întors de bunăvoie.

 

 PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS (LUCA 16:1-13)

Domnul a spus această pildă ca o mustrare a spiritului fariselor care au pus poveri grele peste alţii, dar de la care ei se sustrăgeau deşi pretindeau o ascultare din inimă faţă de lege.

 

Poate că nici o altă parabolă nu a fost atât de folositoare pentru săraci şi nevoiaşi, pentru cei păcătoşi şi slabi care doresc să se întoarcă de pe căile păcatului şi să fie primiţi înapoi în familia lui Dumnezeu. Ei se recunosc în această parabolă şi sunt încurajaţi de reprezentarea ei că TATĂL doreşte să-i primească.

 

Această parabolă este a patra din serie care reprezintă lipsa de înţelepciune a clasei fariselor pretinzând în mod făţarnic în faţa altora că ţineau Legea şi erau ispravnici acceptabili, pe câtă vreme ei erau foarte conştienţi că nu îşi îndeplineau postura lor de ispravnici cum trebuie şi trebuiau deci să fie respinşi.

 

Parabola le arată comportarea potrivită pe care ei nu au adoptat-o.

 

Parabola nu spune ce au făcut fariseii, ci ea spune ce ar fi trebuit să facă ei, dar nu au făcut.

 

Ei ar fi trebuit să fie mai îngăduitori faţă de vameşi şi păcătoşi să nu pună sarcini grele la care ei nu au ajutat nici măcar cu un deget.

 

Ei trebuiau să se pregătească înainte de desfiinţarea Legii, ai cărei “ispravnici” erau, să se pregătească de   a fi scoşi din funcţiile pe care   le deţineau, pentru că oarecum, serviciul lor se apropia de încheiere, având în vedere că începea o nouă vârstă în planul lui Dumnezeu: Veacul Evanghelic; că şi ei fariseii, preoţii, leviţii şi toţi învăţaţii Legii, chiar dacă ar fi fost credincioşi Legământului Legii, trebuiau să predea aceste funcţii Marelui Preot Isus.

 

Ei ar fi trebuit să ierte nu toate, ci doar o parte din datoriile poporului. Datorii faţă de lege, bineânţeles. Nu să şteargă toată datoria, ci doar anumite procente între 50%-80%.

 

Adică ei nu ar fi trebuit să pretindă poporului o ascultare perfectă faţă de Lege, pentru că nici un om imperfect nu poate îndeplini 100% Legea Divină.

 

Ei ar fi trebuit să vadă în Isus împlinirea Legii şi atunci ei ar fi beneficiat de o trecere în alt serviciu, acel al Evangheliei şi nu ar fi fost necesar ca ei să fie eliminaţi definitiv din serviciul lui Dumnezeu.

 

Un “ispravnic” înţelept aşa ar fi trebuit să facă, ceea ce conducătorii religioşi ai lui Israel nu au făcut. Ei nu au fost “ispravnicul” înţelept.

 

În ceea ce priveşte timpul nostru, în creştinătatea nominală există la fel “ispravnici” necredincioşi, care la fel pun sarcini grele peste popor.

 

Ei învaţă greşit poporul şi ar trebui să renunţe la învăţăturile nescripturale despre iad şi suflet nemuritor.

 

Preoţii şi predicatorii de astăzi ar trebui să spună poporului: “Dacă noi am spus că trebuia să primeşti pedeapsa chinului veşnic, socotiţi aceasta o eroare şi scrieţi în loc “o plată dreaptă a dreptăţii.”

 

Dacă noi v-am învăţat că obligaţiile voastre sunt de a ţinea Legea în mod perfect, îmbunătăţiţi această trăsătură a credinţei voastre şi scrieţi în schimb că Dumnezeu va accepta lucrările imperfecte, asigurându-vă că acele lucrări imperfecte sunt tot ceea ce puteţi oferi mai bun.

 

Dacă cărturarii şi fariseii ar fi urmat comportamentul acestui “ispravnic”, ei s-ar fi făcut prieteni cu vameşii şi păcătoşii.

 

Aceşti Doctori ai Legii văzând că Dispensaţia Legii se sfârşeşte ar fi trebuit să-şi îndrepte greşelile şi abaterile din trecut.

 

“Eu vă zic (versetul 9): “Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte.”

 

Această parte a pildei nu este adresată fariseilor şi Doctorilor Legii, ci ucenicilor; prin urmare pilda ni se adresează şi nouă creştinilor.

 

Noi trebuie să ne facem prieteni cu cerul. Dumnezeu este prietenul nostru, Domnul Isus, sfinţii glorificaţi şi toţi sfinţii îngeri.

 

Oriunde putem folosi binecuvântări pământeşti, bani, influenţă sau orice altceva pentru a ne face prieteni să o facem; în general să nu încercăm să ne facem duşmani din oameni.

 

Cu ajutorul bogăţiilor nedrepte:

 

Folosiţi orice bogăţie nedreaptă (nu câştigată pe nedrept, ci nedreaptă în sensul că aparţine acestui timp al nedreptăţii, “Lumea rea de astăzi” (Galateni 1:4), în a face cât mai mult bine pentru binecuvântarea altora.

 

“Pentru ca atunci când veţi muri să vă primească în corturile veşnice.”

 

La înviere “în ziua aceea” ( 2 Timotei 4:8) vom fi primiţi în corturile veşnice de Domnul şi Îngerii Săi.

 

Domnul judecă în mod special credinţa noastră şi dorinţele inimii mai degrabă prin lucrurile mai mici, decât prin cele mari.

 

Numai eternitatea va arăta valoarea unora din aceste lucruri mici, eforturi slabe, date în numele Domnului care ne judecă prin credincioşia în lucrurile mici şi ocaziile mici mai degrabă decât prin marile noastre realizări.

 

Necredincioşia din timpul prezent în ceea ce priveşte lucrurile de valoare mică ar însemna necredincioşie în lucrurile mari viitoare.

 

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Dreptăţii şi păcatului şi în acelaşi timp, iubirii şi egoismului; lui Dumnezeu şi lui Satan.

 

Dumnezeu intenţionat a pus problema aşa încât noi nu putem fi servitori ai bogăţiei şi servitori ai lui Dumnezeu în acelaşi timp.

 

Încercarea este: “Dumnezeu pe primul loc.”

 

Alegerea noastră trebuie să fie permanentă şi socotită cea mai mare dintre privilegii.

 

 PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV (LUCA 16:19-31)

Marea greutate pentru mulţi care citesc această pildă este că, deşi o privesc ca pe o pildă, totuşi ei o judecă şi o înţeleg ca şi cum ar fi fost o întâmplare literală. A o crede literal înseamnă a ajunge la mai multe absurdităţi. De exemplu: “bogatul” a mers în “iad” numai din cauza că a avut multe bunuri pământeşti şi din întâmplare nu a dat nimic lui Lazăr decât fărâmături. Nici un cuvânt nu se spune despre răutăţile lui sau că a fost un om stricat, “un nelegiuit.” De asemenea, s-ar putea spune că Lazăr a fost binecuvântat nu pentru că a fost un copil sincer al lui Dumnezeu; plin de credinţă şi încredere sau că a fost un om bun şi drept, ci numai pentru că a fost sărac şi bubos.

 

Dacă acestea trebuie să se înţeleagă literal, atunci înseamnă că până nu suntem săraci şi cu bube usturătoare, pentru noi nu este nici o speranţă să intrăm în fericirea veşnică. Iar dacă în viaţa aceasta purtăm un veştmânt moale sau de mătase şi avem mâncare destulă în fiecare zi, suntem sortiţi “chinului veşnic.” Şi încă ceva. Doritul loc de fericire este “sânul lui Avraam.” Acest “sân” cu toată siguranţa trebuie să fie literal, dacă şi celelalte părţi ale pildei sunt literale şi desigur mai mulţi dintre săracii şi buboşii Pământului vor avea loc în el; Lazăr şi poate încă unul ar prea umplea locul.

 

Dar de ce să credem absurdităţi? A explica o pildă în mod literal este foarte uşor. Lucrurile amintite într-o pildă nu sunt de mare însemnătate. Aceasta o ştim din pildele explicate de Domnul.

 

Când a spus “grâu” avea în vedere pe “fiii împărăţiei”; când a spus “neghină” El a arătat pe “fiii celui rău”; prin “secerători” înţelegându-se servii Lui, etc. (Matei 13) Aceleaşi clase au fost arătate în mod simbolic în alte pilde ale Sale. Astfel “grâul” amintit de pildă este una cu “servii credincioşi” şi “fecioarele înţelepte” care sunt amintite în alte pilde. Tot aşa în pilda de faţă, “bogatul” reprezintă o clasă, iar Lazăr o altă clasă.

 

În această pildă numai săracul poartă un nume, pe când bogatul nu.

 

Lazăr înseamnă — fără ajutor —

 

Încercând a explica o pildă ca aceasta, la care Domnul nu ne dă nici o explicaţie, este foarte bine să fim modeşti în ceea ce susţinem.

 

Deci oferim următoarea explicaţie, fără a forţa pe cineva să primească părerile noastre, decât atât cât raţiunea şi lumina Adevărului îl vor ajuta să le considere în armonie cu Cuvântul şi Planul lui Dumnezeu.

 

După înţelegerea noastră, Avraam a reprezentat pe Dumnezeu şi “bogatul” a reprezentat pe poporul Israel. În timp ce s-a spus această pildă şi un timp înainte de aceasta, poporul Israel “se îmbrăca măreţ în fiecare zi”, fiind poporul ales şi favorizat de Dumnezeu, după cum spune Apostolul, “Care este deci întâietatea iudeului şi care este folosul tăierii împrejur?”

 

Oricum, sunt mari. Mai întâi că lor le-au fost încredinţate cuvintele (Legea şi profeţiile) lui Dumnezeu (Romani 3:1, 2); “Care au înfierea, mărirea, aşezămintele şi darea legii, slujba dumnezeiească şi făgăduinţele, care au părinţi şi din care este după trup Cristosul.” Romani 9:4.

 

Acest popor într-adevăr a fost bogat deoarece “binecuvântarea lui Dumnezeu îmbogăţeşte.” Proverbele 10:22.

 

Făgăduinţele făcute lui Avraam şi David au investit, au “îmbrăcat” pe acest popor cu regalitate, după cum e reprezentat în “veştmântul de purpură al bogatului”. Jertfele tipice ale Legii îl făceau în mod tipic o naţiune sfântă (dreaptă), după cum e reprezentat prin “haina de in subţire a bogatului” care era un simbol al îndreptăţirii, socotită lor pe baza acestor jertfe simbolice. Apocalipsa 19:8.

 

Lazăr — fără ajutor — reprezenta pe cei exilaţi, alungaţi din favoarea divină avută sub Lege, care, bolnavi de păcat, flămânzeau şi însetau după dreptate. Deşi între aceştia erau mulţi “vameşi şi păcătoşi” din Israel, totuşi, cei mai mulţi erau păgâni din toate naţiunile.

 

În timpul când s-a spus această parabolă, aceştia erau cu totul îndepărtaţi de la orice favoare şi binecuvântare de care se bucura Israel. Ei şedeau la poarta “bogatului” fără ca cineva să-i bage în seamă.

 

Nici o făgăduinţă din care” bogatul” a avut atât de multe, nu era pe seama lor, fiindcă ei nu erau curăţaţi nici măcar simbolic; dar bolnavi moraliceşte, pângăriţi şi păcătoşi, ei erau în situaţia “câinilor”. În zilele acelea câinii erau socotiţi cele mai ordinare creaturi, iar iudeii curăţaţi în mod tipic, îi socoteau pe cei dinafară “păgâni şi câini” şi niciodată nu ar fi mâncat şi nu s-ar fi căsătorit cu ei sau să ţină vreun fel de legătură. Ioan 4:9.

 

Chipul în care aceştia au mâncat din “fărâmăturile” favorii divine care cădeau de la masa îmbelşugată a israeliţilor, a “bogatului”, ne este arătat prin cuvintele Domnului către femeia sirofeniciană. Întorcându-se către femeia păgână i-a zis: “Nu se cuvine a lua pâinea “copiilor” (a israeliţilor) şi a o arunca câinilor (păgânilor).”

 

Iar ea a răspuns: “Aşa este Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor (Matei 15:26-27).” Isus i-a vindecat   fiica, dându-i astfel fărâmitura dorită a favorii divine.

 

A sosit însă timpul când ei, ca naţiune, au refuzat şi L-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu; când dreptatea lor tipică a încetat, când promisiunile regatului au încetat de a mai fi ale lor şi când Împărăţia s-a luat de la ei (Matei 21:43), pentru a se da “neamului care face roadele ei.” (2 Petru 1:4-11), “NEAMULUI SF<NT” (1Petru 2:7-9), a unui “popor râvnitor de fapte bune.” Tit 2:14.

 

“A MURIT BOGATUL” — (POPORUL LUI ISRAEL) de la toate aceste avantaje şi binecuvântări speciale, fiind aruncat din favoarea divină, în tulburări şi suferinţe.

 

Timp de optsprezece secole acest popor s-a aflat în suferinţe amare, în flăcările urii printre naţiunile Pământului, persecutat şi alungat.

 

“A MURIT ŞI LAZĂR”: Adică situaţia de până acum a smeritului păgân şi a măreţului israelit a luat o întorsătură. Mulţi dintre cei dintâi au fost duşi de îngeri (servitori, apostoli, etc) în sânul lui Avraam.

 

Avraam este arătat ca părintele credincioşilor (Romani 4:11,16) şi primeşte pe toţi copiii credinţei, care astfel sunt făcuţi moştenitori la toate făgăduinţele făcute lui AVRAAM, căci “nu cei care sunt fii după corp, nu aceştia sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii din făgăduinţă sunt socotiţi drept urmaşi. Romani 9:8.

 

Aceştia sunt sămânţa sau copiii lui Avraam (Genesa 21:12; Galateni. 4:28), “care sămânţă este Hristos” (reprezentat prin Isaac), “ iar dacă voi (credincioşilor) sunteţi ai lui Hristos, sunteţi dar sămânţa (copiii) lui AVRAAM, moştenitori potrivit făgăduinţei.” Galateni. 3:16, 29.

 

Da, încetarea ordinii care a existat până aici cu Israel, a fost bine   ilustrată prin această figură, prin moarte, adică descompunerea naţiunii israelite şi retragerea binecuvântărilor divine, de care poporul Israel s-a bucurat atâta timp. Astfel Israel, la acest timp, a fost alungat şi de atunci nu i s-a mai arătat nici “O FAVOARE”, pe   când sărmanul “LAZĂR,” păgânii care mai înainte erau “înstrăinaţi” de întocmirea cetăţenească a lui Israel şi străini de Legămintele Făgăduinţei (date până atunci numai lui Israel), neavând nădejde şi fără Dumnezeu în lume, “au fost” făcuţi acum aproape prin sângele lui Cristos, împăcaţi cu Dumnezeu, duşi în sânul de favoare al lui Avraam. Efeseni 2:12, 13.

 

Pe lângă simbolurile morţii care arată îngroprarea sau descompunerea lui Israel, adică alungarea lor printre toate naţiunile Pământului, Domnul a mai adus o ilustraţie: “În IAD (hades, mormânt) ridicându-şi ochii, fiind el în chinuri, vede de departe pe Avraam, etc.”

 

Cei morţi nu-şi pot ridica ochii nicăieri şi de aceea nu pot vedea aproape sau departe, sau să stea de vorbă cu cineva; deoarece ni se spune lămurit că “nu este nici lucru, nici minte, nici ştiinţă, nici înţelepciune în mormânt, unde te duci” (Eclesiastul 9:10); şi că acei care merg acolo se “pogoară în locul tăcerii.” Psalmii 115:17.

 

Ceea ce Domnul a voit să arate prin aceasta au fost suferinţele sau chinurile ce aveau să vină asupra lui Israel ca naţiune, după îngroparea sau alungarea lor printre toate popoarele Pământului, de unde vor striga în zadar să fie eliberaţi sau ajutaţi de păgânii, care mai înainte erau dispreţuiţi de dânşii. Deuteronomul 28:15-68.

 

Istoria dovedeşte clar împlinirea acestei pilde profetice. Timp de optsprezece secole israeliţii, au fost nu numai disperaţi în situaţia lor de naţiune alungată din favoarea lui Dumnezeu, în pierderea templului şi a altor lucruri folosite la îndeplinirea jertfelor conform Legii, dar au fost şi persecutaţi fără milă, după cum se spune în pildă: “Trimite pe LAZĂR să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba”; dar nu s-a putut pentru că marea prăpastie care-i desparte, opreşte ajutorul cerut. Cu toate acestea Dumnezeu recunoaşte încă   Legământul Său, vorbindu-le   ca la “copiii Legământului”. (versetul 25) Aceste chinuri în “flăcările” urii aprinse între toate neamurile şi toate popoarele împotriva lor, au fost pedepsele cuvenite din cauza ruperii Legământului lor, care au venit tot atât de sigure ca şi binecuvântările promise prin ascultare. Leveticul capitolul 26; Zaharia 9:11.

 

Marea “prăpastie statornicită” reprezintă marea deosebire care există între creştinii adevăraţi şi iudei.

 

Cei dintâi se bucură de harul liber: bucurie, mângâiere şi pace, ca şi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu, pe când cei din urmă ţin încă la Lege, care îi condamnă şi-i chinuie. Prejudecata, mândria naţională şi eroarea din partea lui Israel, formează mărimea acestei prăpastii care îi împiedică pe iudei să treacă într-o stare de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, primind pe Cristos şi Evanghelia harului Său.

 

Marea prăpastie care îi împiedică şi pe creştinii adevăraţi să treacă la iudei, este cunoştinţa lor că prin faptele Legii, care este un jug (Fapte 15:10), nimeni nu poate fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu (Romani 3:20, 27, 28; Galateni 3:16-17); şi dacă cineva ţine Legea (primeşte obligaţiile ei spre a le împlini şi astfel a se recomanda lui Dumnezeu prin împlinirea acestor obligaţii), aceluia Cristos nu-i foloseşte la nimic. (Galateni 5:2-4) Prin urmare, noi care suntem din clasa “Lazăr”, nu putem amesteca Evanghelia cu Legea, deoarece acestea nu se pot amesteca, ci sau viaţă prin credinţă în Cristos sau o înlăturare a lui Cristos şi viaţă prin ţinerea Legii, dacă o putem ţine. (Galateni 3:12; Iacov 2:10)

 

Deci acelora care încă mai ţin la Lege şi resping jertfa pentru păcat dată de Domnul nostru, nu le putem da nici un ajutor. Aceştia nebăgând de seamă schimbarea vârstelor, spun că a tăgădui Legea ca factor al mântuirii, înseamnă a tăgădui toată istoria trecută a neamului lor, cât şi toate purtările speciale ale lui Dumnezeu cu “părinţii” lor (promisiunile şi binecuvântările care din cauza mândriei şi a egoismului, ei nu le-au putut cunoaşte şi aprecia); şi din pricina aceasta, ei nu pot trece prăpastia pentru a ajunge în sânul de favoare al lui AVRAAM, în repausul şi pacea adevărată, care este partea fericită a tuturor copiilor de credinţă. Ioan 8:39; Romani 4:16; Galateni 3:29.

 

Este adevărat că în decursul Veacului Evanghelic unii dintre israeliţi au trecut probabil la credinţa creştină adevărată, dar aceştia au fost aşa de puţini, încât nici nu se ţine seama de ei în această pildă unde Israel e reprezentat ca un întreg. La început, Bogatul reprezenta pe iudeii credincioşi şi nu pe cei alungaţi din Israel; tot aşa acum, el reprezintă tot pe aceeaşi clasă şi deci nu pe cei care au renunţat la Lege şi au primit condiţiile de mântuire prin credinţă şi nici pe aceia care au devenit infideli (cu totul necredincioşi).

 

Stăruinţa “bogatului” pentru trimiterea lui Lazăr la ceilalţi “cinci fraţi” ai săi, o explicăm în felul următor: Până la timpul Domnului, când El a rostit această pildă poporul din Iudeea a fost de mai multe ori numit “Israel”, “oile pierdute ale lui Israel,” “cetăţile lui Israel” etc., deoarece toate seminţiile erau reprezentate prin poporul din Iudeea, deşi majoritatea poporului erau numai din cele două, Iuda şi Beniamin, fiindcă masele celorlalte zece seminţii nu s-au întors din captivitatea Babilonului, sub permisiunea generală dată de Cir, regele Persiei. (Genesa 47:2) Dacă acest popor (cele două seminţii din Iudeea) a fost reprezentat printr-unul, “Bogatul,” atunci este potrivit a numi pe cele zece seminţii împrăştiate în toată lumea, ca pe ceilalţi “cinci fraţi,” fără îndoială, aceasta s-a făcut pentru a arăta că orice favoare specială de la Dumnezeu, a încetat pentru cele zece seminţii, ca şi pentru cele două. Este clar, deci, că aceasta se referă la Israel, deoarece alte neamuri nu au “PE MOISE ŞI PE PROFEŢI” ca instructori, decât numai Israel. (versetul 29). Cele zece seminţii au nesocotit atât de mult pe Moise şi pe profeţii lor, încât nu s-au mai întors în Pământul Făgăduinţei, ci au dorit să trăiască printre păgâni şi idolatri; şi, deci, orice   încercare de a comunica cu ei despre lucrurile spirituale ar fi în zadar; chiar şi când aceasta ar face-o unul care a murit cu Cristos şi a înviat cu El în mod figurativ, unul din păgânii care L-au primit. Efeseni 2:5; Romani 6:4.

 

Deşi pilda nu arată, totuşi, alte Scripturi arată că această “prăpastie” trebuie să existe numai în decursul Veacului Evanghelic şi că la sfârşitul ei, “Bogatul,” primindu-şi pedeapsa pentru păcatele sale, va ieşi din aceste “flăcări” şi chinuri peste podul milei şi al făgăduinţelor lui Dumnezeu făcute acestei naţiuni. Într-adevăr ei se vor înapoia în favoarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, în împărăţia lui Mesia sub Noul Legământ, care se va încheia cu ei şi cu toată omenirea în decursul Mileniului. Ieremia 31:31-34; Evrei 8:8-12.

 

Cu toate că multe veacuri israeliţii au fost persecutaţi fără milă de păgâni mahomedani şi de creştinii nominali, totuşi acum încep a se ridica treptat la libertate şi influenţă politică, şi ca naţiune la începutul Mileniului vor ocupa o poziţie mai înaltă între celelalte naţiuni. Vălul necunoştinţei lor mai există încă, dar va fi ridicat în mod treptat pe măsura creşterii luminii din zorile Zilei Milenare; şi nu trebuie să ne mirăm dacă se va produce o mare trezire între israeliţi şi dacă mulţi îl vor recunoaşte pe Cristos.

 

Astfel ei vor părăsi starea “HADES”-lui (moartea naţională) cu chinurile lui şi vor fi cei dintâi dintre naţiuni întorşi, pentru a fi binecuvântaţi de către seminţia spirituală a lui AVRAAM, care este Cristos, Cap şi Corp. Pretenţiile lor de rasă şi mândria lor naţională încep încet să dispară şi mulţi smeriţi şi săraci cu spiritul încep a primi pe ACELA pe care părinţii lor L-au străpuns, din cauza cărora au trebuit să sufere ei atâta timp. Şi în curând vor întreba: “Nu este acesta Cristos”? Şi privindu-L astfel şi crezând în El, Domnul va revărsa asupra lor spiritul favorii şi al rugăciunii. Zaharia 12:10.

 

De aceea, “Vorbiţi la inima Ierusalimului şi strigaţi către dânsul, că timpul robiei lui (timpul de pedeapsă) s-a împlinit.” Isaia 40:1-2.

 

Pe scurt, această parabolă pare să înveţe exact ceea ce Apostolul Pavel explică la Romani 11:19-32.

 

Din cauza necredinţei, ramurile naturale au fost rupte, iar ramurile de măslin sălbatic au fost altoite în butucul făgăduinţei lui Avraam. Pilda arată pe Israel în suferinţe mari, dar nu mai aminteşte nimic despre restatornicirea lui în favoarea din urmă, deoarece se subânţelege; în această parabolă nu era potrivit să se amintească aceasta. Totuşi, Apostolul ne asigură că după ce   întreg numărul Neamurilor va fi intrat (va fi ales numărul care să completeze Biserica sau Mireasa lui Cristos), “tot Israelul va fi mântuit;” “şi prin mila noastră (a Bisericii) să fie şi dânşii (israeliţii) mântuiţi”.

 

El ne spune că acesta este Legământul lui Dumnezeu cu Israelul trupesc, care a pierdut promisiunile mai înalte, spirituale; totuşi, ei sunt moştenitorii promisiunilor pământeşti, redevenind aleşi printre naţiuni.

 

Drept dovadă la aceasta cităm următoarele profeţii:

 

“Veni-va din Sion (Biserica glorificată) Mântuitorul, înlătura-va necucernicia de la Iacov (Israelul pământesc).

 

“Negreşit după Evanghelie (chemarea cerească) sunt urâţi (înlăturaţi) de Dumnezeu pentru voi, dar după alegere sunt iubiţi pentru părinţii lor.” “Căci Dumnezeu închise împreună pe toţi spre neascultare, pentru ca pe toţi să-i miluiască. O, adâncime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu.” Romani 11:26:33.

 

 PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT (LUCA 18:1-6)

 Pilda aceasta îndeamnă la stăruinţă în rugăciune. Chiar dacă Domnul vede de bine să nu dea un răspuns imediat rugăciunii noastre, putem fi siguri că aceasta nu este din lipsă de interes pentru binele nostru.

 

Dacă un judecător nedrept este mişcat din cauza insistenţei pentru a face dreptate, cu cât mai mult un judecător drept.

 

Să se roage necurmat — adică gândul de a rămânea în prezenţa Tatălui şi a Fiului este că grija şi interesul lor vor fi în mod constant cu noi şi că în orice moment putem să garantăm atenţia specială fiecăruia sau amândurora.

 

După ce ne-am asigurat că rugăciunile noastre sunt în conformitate cu promisiunile — (acele lucruri care stau atât de aproape de inimile noastre) — devin rugăciunile noastre continue.

 

Trebuie să facem o diferenţă clară între aceasta şi repetarea zadarnică a păgânilor pe care Domnul o condamnă — numai rugăciuni formale — care sunt condamnabile în ochii Domnului.

 

Nu că ar trebui să nu se ridice niciodată de pe genunchi sau că ar trebui să nu facă altceva niciodată decât să se roage, ci faptul că ei trebuie să continue în rugăciunile lor şi să nu progreseze slabi sau descurajaţi.

 

Noi ne rugăm neâncetat “Vie Împărăţia Ta” nu repetând cuvintele în fiecare moment, ci continuând gândirea şi aşteptarea ei; şi lucrând în interesele împărăţiei.

 

Rugăciunile noastre nu vor aduce împărăţia lui Dumnezeu nici cu un singur minut mai devreme decât a plănuit El, dar noi ne rugăm în acest mod, asigurându-L pe Domnul că aşteptăm Împărăţia şi că o aşteptăm în armonie cu promisiunea Sa sigură.

 

Întârzierea răspunsului la unele din rugăciunile noastre poate fi din cauză că încă nu este timpul cuvenit; sau poate că El vrea să dezvolte în noi credinţă şi îndelungă răbdare.

 

Trebuie să ne rugăm pentru putere şi înţelepciune în a învinge carnea şi a dezvolta roadele şi harurile Spiritului Sfânt.

 

Rugăciunea este absolut indispensabilă pentru creşterea şi existenţa spirituală. Acum ca şi atunci creştinii încrezuţi în ei înşişi şi creştinii umiliţi asemenea vameşului încearcă să se apropie de Dumnezeu în rugăciune. Unii sunt siguri pe ei şi se încred în realizările lor, iar alţii nu îndrăznesc să ridice capul, ci în umilinţă îşi recunosc imperfecţiunile.

 

Cine erau fariseii? Fariseii erau oameni temători de Dumnezeu, oameni morali în multe privinţe, oameni buni, dar foarte conştienţi de toate faptele lor drepte; fariseul respecta superficial regulile divine.

 

Există o clasă asemănătoare în creştinătatea de azi, care pe dinafară sunt morali, foarte exacţi şi scrupuloşi şi totuşi neplăcând lui Dumnezeu. Ei sunt mândri de dreptatea lor.

 

Astăzi unii se încred că sunt membri ai Bisericii, se încred în binefacerile şi moralitatea lor generală pentru salvare, ignorând faptul că şi ei sunt păcătoşi. Atitudinea de fariseu este o atitudine lipsită de dragoste, care dispreţuieşte pe altul şi se laudă pe sine, o mulţumire de sine şi o condiţie mulţumită a inimii şi minţii, foarte condamnabilă faţă de Domnul, o condiţie a inimii nepregătită de a fi binecuvântată cu mila divină.

 

Acesta a fost secretul orbirii lui Israel faţă de Evanghelie. Conducătorii religioşi s-au bazat într-o măsură atât de mare pe interpretările lor, încât nu L-au putut considera pe Umilul Nazarinean şi pe urmaşii Săi neânvăţaţi, mai mult decât pe nişte impostori.

 

Ei aveau o formă de dreptate, o ascultare pe dinafară de Dumnezeu şi legile Sale, pietate şi sfinţire aparentă.

 

Cine erau vameşii?

 

În primul rând erau ceea ce sunt şi astăzi — oameni de la vamă.

 

Pe vremea aceea această categorie de oameni erau marginalizaţi de către restul naţiunii. Pe vremea Domnului, când era ocupaţia romană peste Israel, aceştia, vameşii, erau în serviciul romanilor, un motiv în plus de a fi dispreţuiţi de către cei care ţineau riguros cerinţele Legii Mozaice din cauza urii pe care o aveau pentru păgânii ocupanţi.

 

Mai mult decât atât, vameşii au cedat uneori ispitei de a lua mită de la negustori, ceea ce îi făcea să se îmbogăţească pe nedrept.

 

În al doilea rând vameşii reprezintă o categorie socială certată cu Legea Mozaică, dar care îşi recunoşteau oarecum starea lor de păcătoşi şi nu aveau motive să se laude înaintea lui Dumnezeu.

 

Domnul, prin această pildă, descrie secretul inimii, atât al clasei fariseilor cât şi al clasei reprezentată prin vameş în relaţia lor cu Dumnezeu.

 

Greşeala fariseului consta în aceea că el credea că nu poate fi comparat cu un păcătos ordinar. El se credea mai sfânt decât fratele lui mai mic, vameşul.

 

“Fariseul” este fratele mai mare din “Pilda fiului risipitor”. Luca 15:11.

 

“Vameş” — un om umilit.

 

“Fariseu” — un om căruia îi lipseşte umilinţa.

 

Fariseul spunea că el nu este ca ceilalţi oameni de rău; aceasta este o îmbătare care vine din asimilarea spiritului lumii, care duce la acea laudă de care unui om, cu simţurile cumpătate, i-ar fi ruşine.

 

Sub influenţa învăţăturilor false mulţi creştini pretinşi se lasă în voia speranţelor false, gândindu-se că ei sunt poporul Domnului, fără să se consacreze pentru a fi urmaşii Lui.

 

Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe toţi creştinii este că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toţi sunt păcătoşi, toţi sunt imperfecţi. Isaia 64:6.

 

Fariseul se laudă că el dădea zeciuială.

 

A da a zecea parte nu reprezintă nimic vrednic de laudă, când se aminteşte că Domnul este dătătorul mărinimos al tuturor bunurilor.

 

El se laudă că posteşte. Dacă am posti, dacă ne-am înfometa până la moarte, acest lucru nu ar fi vrednic de laudă. Nici un lucru nu poate fi de valoare dacă nu se bazează pe recunoaşterea cuvenită a imperfecţiunilor noastre şi acceptarea potrivită a justificării divine.

 

Refuzarea hranei nu este cea mai apreciată în ochii lui Dumnezeu. Există alte dorinţe ale cărnii pe care trebuie să ne străduim să le controlăm, să le slăbim, să le înfometăm, pentru ca în mod corespunzător să creştem, să fim hrăniţi spiritual şi să devenim puternici.

 

 PILDA VIERILOR (MATEI 21:33-46) R4678

Această parabolă reprezintă pe Dumnezeu ca “stăpânul marii podgorii”, în toate aspectele bine instituită şi aprovizionată pentru scopul Său. Această vie reprezintă naţiunea evreiască şi promisiunile divine făcute acestui popor. Legea şi toate aranjamentele Legământului Legii pentru dezvoltarea lor. Stăpânul a dat această vie în chirie vierilor, a căror datorie era să aibă grijă de vie şi de rod şi să-I dea stăpânului rezultatele, cu excepţia unei părţi pe care o puteau păstra pentru ei. Aceşti vieri erau religioşii proeminenţi despre care Isus a spus, “Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vi le spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le.” Matei 23:2-3.i

 

După cum se cuvenea, stăpânul a cerut dobândă din proprietatea Sa şi a trimis servitori pentru a primi partea Sa din rod. Dar vierii, în loc să-i dea stăpânului ce i se cuvenea, i-au maltratat, bătându-i, ucigându-i cu pietre. Aceşti “servitori” au fost profeţii din vechime trimişi la Israel.

 

Ei trebuia să primească cel mai bun tratament şi o abundenţă de roade ale blândeţii, amabilităţii, răbdării, etc., dar în schimb ei au fost trataţi ca impostori de către conducătorii lui Israel. Unii dintre ei au fost omorâţi cu pietre, alţii bătuţi, unii ucişi, alţii tăiaţi în două cu ferăstrăul. Alţii au călătorit îmbrăcaţi în piei de capră sau piei de oaie şi au locuit în peşterile şi crăpăturile pământului, pentru că nu au fost apreciaţi. Ei nu au fost trataţi ca reprezentanţi ai Stăpânului viei.

 

În final Stăpânul a trimis pe fiul Său, spunând, “Ei vor respecta pe Fiul Meu.” Dar aceşti vieri, religioşii zilei Domnului nostru, s-au sfătuit să-L ucidă şi să pună stăpânire pe via Lui.

 

Ei au avut impresia că vor putea domni peste moştenirea lui Dumnezeu şi că oricine i-ar condamna, le-ar arăta ipocrizia sau ar încerca să elibereze poporul din subordonarea lor, oricine ar fi, chiar moştenitorul ei, erau liberi să-l omoare. Ei L-au răstignit.

 

Via a fost luată de la ei şi dată altora, adică lui Isus, Apostolilor şi altor învăţători ai Bisericii Evanghelice, iar peste naţiunea evreiască au venit mari necazuri, începând cu anul 70 d.Cr.

 

“Piatra” lepădată de evrei a fost şi este Isus.

 

Evreii nu au reuşit să-L accepte pe Cristos ca fiind “piatra lor fundamentală” şi prin urmare au fost respinşi de a fi casa specială a lui Dumnezeu.

 

“Piatra din vârf”, Isus Cristos, “piatra de căpătâi” a “zidirii” lui Dumnezeu, un model pentru întreg, o “piatră de poticnire” şi o “stâncă de atac”.

 

Deşi respinsă de ei, aceasta nu va împiedica înălţarea ei la vremea potrivită a lui Dumnezeu ca “piatră conducătoare în templul glorios spiritual.”

 

Expresia “piatra din capul unghiului” se referă la o construcţie în formă de piramidă. Numai la acest fel de construcţie există o “piatră din vârf”, ale cărei linii conducătoare dau contur perfect întregii construcţii.

 

A se împiedica de această “piatră” sau a cădea peste ea, după cum spune Isaia 8:14, implică o accidentare vindecabilă; dar peste cine va cădea “piatra” sugerează un accident mortal — MOARTEA A DOUA.

 

“Casa evreiască” şi “casa creştină” sunt cele două “case” ale lui Israel. Ele s-au accidentat, dar nu mortal de această “piatră”.

 

Aceasta este “piatra” din Daniel 2:34.

 

“Cele două case ale lui Israel” nu reprezintă cele două monarhii ale lui Israel — împărăţia lui Iuda cu capitala la Ierusalim şi împărăţia lui Israel (cele zece seminţii) cu capitala la Samaria, pentru simplul motiv că pe vremea Domnului cele zece seminţii nu s-au întors din robia babilonică; ele nu au avut cum să se poticnească în Domnul Isus pentru că nu erau în ţară.

 

 PILDA TALANŢILOR

 PILDA TALANŢILOR (MATEI 25:14-30)

PILDA POLILOR (LUCA 19:11-28)

SAU PILDA MINELOR

 Pilda polilor nu este aceeaşi cu “Pilda talanţilor”, cu toate că au unele particularităţi comune.

 

Partea lor comună este că amândouă se ocupă de timpul cât Domnul Isus lipseşte de pe Pământ, de la prima la a doua Sa prezenţă. Timpul acesta îl vom numi perioada sau Veacul Evanghelic ceea ce se observă în amândouă pildele. Cu ce scop va veni Domnul a doua oară?

 

Cu scopul de a-Şi stabili Împărăţia.

 

Care va fi primul lucru cu care se va ocupa la întoarcere? Primul lucru este de a verifica pe servitorii Săi cărora le-a încredinţat anumite bunuri de valoare.

 

În cazul pildei din Luca, Domnul a încredinţat fiecărui servitor un pol sau o mină. Deci, în această pildă, toţi servitorii au primit câte un dar în proporţie egală.

 

Acest dar pe care l-au primit servitorii este îndreptarea prin credinţa în sângele lui Isus. Fiecare a primit acest dar. Romani 5:1.

 

Cealaltă pildă vine cu o completare şi ne spune că pe lângă îndreptare, care este comună tuturor, El a mai împărţit şi talanţi, dar nu în mod egal, ci unora mai mult, iar altora mai puţin.

 

Ce sunt “talanţii”?

 

În primul rând un talant era o monedă cu care se făcea comerţ, un ban oarecare; un talant era pe vremea aceea de 60 de ori mai mare decât un pol.

 

În pildă “talantul” reprezintă capacitatea diferită a servitorilor Domnului. Unii au daruri şi capacităţi mai mari, alţii mai mici.

 

Pilda recunoaşte faptul că nu toţi au aceeaşi capacitate şi că de la cei cu capacitate mare se cer mai multe roade, dar acceptă şi rezultatele celor care au mai puţină capacitate.

 

Spre deosebire de “mină” care reprezintă justificarea prin sângele lui Isus, “talanţii” pot fi talente naturale cu care ne-am născut sau le-am dobândit prin educaţie.

 

Moise a fost întrebat de Domnul, “Ce ai în mână?” (Exodul 4:2) Deci talentul lui Moise era în mâna lui şi cu acela a lucrat.

 

Şi talentele noastre sunt în mâna noastră. Ele sunt daruri cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de la natură. Domnul nu va cere să lucrăm cu puteri supranaturale, ci cu însuşirile noastre naturale. Acestea pot fi: inteligenţă, generozitate, influenţă oratorică, capacitatea de a învăţa pe alţii sau bunuri materiale pe care le folosim în serviciul Regelui nostru, pentru a lucra în via Domnului.

 

Munca Apostolilor a fost susţinută de fraţii primitori de oaspeţi, care le-au pregătit mâncare şi un pat să se odihnească; iar aceştia chiar dacă au avut numai un “talant” l-au pus în negoţ şi nu l-au îngropat ca cel din pildă.

 

Deşi “Pilda cu talanţii” ne învaţă că oricât de puţină capacitate am avea, Domnul o primeşte aşa puţină cum este şi chiar dacă va aduce puţine rezultate, oricum este mai mult decât dacă nu ar aduce nimic.

 

Domnul va răsplăti orice efort al nostru, dar dacă nu facem nimic vom rămânea totuşi servitori, dar servitori leneşi şi plata va fi pe măsură.

 

Plata pentru servitorul leneş nu va fi moartea sau focul veşnic.

 

În pilda cu polii (minele) situaţia este asemănătoare prin faptul că este vorba tot de perioada evanghelică şi tot de un dar al Domnului, dar nu de talanţi, ci de poli sau mină. “Talanţii” reprezintă talentele noastre, dar “mina” este îndreptarea prin credinţă, îndreptare care vine în urma sacrificiului lui Isus. Domnul ne dă acest dar în momentul când am încheiat un Legământ de Jertfă. Noi ne obligăm atunci că vom jertfi acel dar, viaţa pierdută prin Adam şi recâştigată prin Cristos, vom jertfi-o asemenea Domnului pentru a câştiga o viaţă pe un plan mai înalt decât viaţa pe pământ, o viaţă pe plan spiritual.

 

Pilda vrea să ne înveţe că unii care au încheiat legământ cu Dumnezeu s-au consacrat Lui ca jertfitori, în realitate jertfind cu zgârcenie sau chiar nejertfind, fără să lucreze mânaţi de iubire, ci de frică. Ei de frica morţii sunt toată viaţa supuşi robiei. Frica de moarte nu-i lasă să jertfească. Ei nu sunt împotrivitori lui Dumnezeu, ci se tem de Dumnezeu, apreciază meritul sacrificiului lui Isus (“Mina” sau “Polul”), dar nu lucrează cu acest dar, nu jertfesc fiindu-le frică de moarte.

 

Ei tot vor muri, dar asemenea “ţapului trimis în pustiu”, nu vor muri ca “ţapul de jertfă”.

 

Aceştia formează clasa “Fecioarelor Neânţelepte”, ei sunt o clasă pe deplin consacrată care spune: “M-am străduit să-mi păstrez îndreptăţirea (am învelit “polul” şi “mina” în ştergar), dar nu m-am sacrificat pe mine. Aceştia formează clasa “robului” rău. Este numit aşa nu pentru că a comis vreo crimă sau vreo tâlhărie, ci pentru că asumându-şi o obligaţie prin care a fost încredinţat cu anumite bunuri ale stăpânului care nu au fost date altora, şi-a neglijat Legământul.

 

“Luaţi mina de la el” — Aceasta nu înseamnă că sunt pierduţi în cel mai rău sens al cuvântului. El sau ei vor pierde într-adevăr marele premiu de a face parte din clasa Bisericii, dar pentru că ei rămân totuşi servitori şi iubesc dreptatea, vor fi salvaţi dar ca prin foc; adică prin strâmtorări. Pierderea lor va fi una serioasă. Ei nu au reuşit să intre în binecuvântările servitorilor credincioşi. Această nereuşită va fi destulă pedeapsă pentru ei.

 

“Şi da-ţi-o celui care are zece mine” — Dacă cine va neglijează să folosească toate ocaziile şi privilegiile lui, ele vor fi date altuia.

 

Aceasta este clasa Turmei Mari, o clasă nu numai justificată, ci şi sfinţită. Consacraţi pe deplin Domnului şi transformaţi în “vase” ale Spiritului Sfânt ca şi ceilalţi membrii ai Corpului. Reprezintă o clasă însemnată care a intrat în Legământ cu Domnul, dar a neglijat să se sacrifice.

 

Pilda cu mina mai aminteşte în versetul 14 că cetăţenii îl urau pe acest “om de neam mare”, care a încredinţat “minele” servitorilor Săi. Aceşti cetăţeni nu sunt servitorii lui Isus — “Omul de neam mare” — .

 

Pilda ne spune că în timpul absenţei “Omului de neam mare”, împotrivitorii guvernării Sale sunt în majoritate şi stăpânesc.

 

Pilda ne mai spune că la a doua Sa prezenţă Domnul nu se va ocupa de lume (“Duşmanii Săi”), până nu va termina lucrarea cu servitorii Săi. Versetul 27.

 

Duşmanii Domnului nu sunt numai evreii care L-au răstignit, ci includem şi pe acei care având cunoştinţă despre Cristos şi Împărăţia Sa care vine, sunt atât de certaţi cu dreptatea, încât nu doresc Împărăţia Milenară promisă.

 

Pilda arată patru clase:

 

SERVITORII REGELUI

ACEIA CĂRORA LI S-AU DAT ÎN MOD SPECIAL MINELE PENTRU A LE FOLOSI ÎN SERVICIUL SĂU.

CETĂŢENII

CLASA ACESTORA DIN URMĂ CARE S-AU OPUS REGELUI ŞI LEGILOR SALE.

După ce Împărăţia va fi stabilită, unora dintre cetăţeni, care au înţeles greşit caracterul Regelui, li se vor deschide ochii înţelegerii. Mulţi dintre ei în loc să-I mai fie duşmani, vor deveni prietenii şi susţinătorii Lui loiali.

 

“Tăiaţi-i” — Peste aceştia va veni mânia, un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele. Daniel 12:1.

 

Pedepsind şi corectând pe toţi cei care simpatizează cu principiile greşite şi care sunt duşmanii Lui şi pe care în final îi va distruge dacă perseverează în această atitudine greşită.

 

Acei care sunt în opoziţie cu Împărăţia lui Dumnezeu şi cu sceptrul Său de dreptate, cu imparţialitatea şi cu dreptatea, sunt adunaţi pentru tăiere.

 

Nu un carnagiu literal, nu un măcel, ci un mare triumf al Cuvântului Domnului peste toţi în timpul Domniei Milenare.

 

El va pricinui cel mai mare bine duşmanilor Săi, aducând asupra lor pedepse pentru cursul lor greşit. — Ruşine, publicitate, dispreţ.

 

Aceste lucruri vor fi necesare pentru a trezi în ei o evaluare a adevăratei lor condiţii şi să le arate privilegiile de care pot avea parte. Domnul loveşte pentru a vindeca şi când cuvântul Lui taie în inimă (Apocalipsa 19:21) rezultatul este nu de a distruge imediat duşmanul, ci numai dacă acesta nu se supune. Dacă duşmanii Domnului nu se vor supune astfel, nu va mai rămânea pentru ei decât distrugerea finală — Moartea a Doua.

 

Aici este ilustrată indignarea dreaptă a Domnului împotriva răufăcătorilor; dar lăsând speranţa iertării pentru cei care se vor căi şi vor deveni supuşi, loiali Regelui.

 

Sabia Domnului, Cuvântul Adevărului, va dezvălui izvoarele inimii lor şi fie va tăia duşmănia lor (“ÎI TĂIA LA INIMĂ” — Fapte 7:54) şi îi va face prieteni, fie îi va distruge cu desăvârşire în Moartea a Doua.

 

 

https://adevarprezent.org/pildele-din-evanghelii-2/

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Simptome care nu trebuie ignorate daca persista; Alimente sanatoase dar care te fac sa mananci mult; Cateva alimente  cu actiune diuretica; Ce nu ai voie sa faci daca nu ai mancat; Legume medicament; ENZIMELE VII; Retete de slabit; Sucurile proaspete de legume – izvor de tinerete pentru celule si creier (I) ; Fructele minune : CATINA ; 12 semne care deconspira daca  suferiti dereglari hormonale; Rochita Randunicii trateaza constipatia dar si furunculele; Ce alimente trebuie sa consumi atunci cand ai arsuri la stomac; Semnal de alarma in privinta antibioticelor noi; Remediu naturist pentru tuse mai eficient decat siropurile din comert; etc

Simptome care nu trebuie ignorate daca persista

Imagini pentru Simptome


Atunci cand este vorba de sanatate, o multime de oameni apeleaza la internet pentru a incerca sa puna ei insisi un diagnostic inainte de a merge la un medic. Dar ce ne facem atunci cand avem dureri și simptome ce nu pot fi diagnosticate de un calculator? Sau cand una dintre simptome este comuna mai multor afectiuni?

 
Iata 12 cazuri ce nu ar trebui ignorate si ar trebui sa consultati un medic in cazul in care acestea persista:
 
Extenuarea și durerea sunt severe dimineata
Cand te trezesti, ar trebui sa te simti odihnit și gata de plecare. Daca nu ati petrecut ziua precedenta ajutand prietenii la mutat mobila prin casa sau folosind mușchii pe care i-ati odihnit o lunga perioada de timp, nu ar trebui sa te trezești in durere. Durerile cronice dimineata sunt un semn ca aveti nevoie de un medic.
 
Nu puteti dormi
Durerea care te trezește dintr-un somn profund nu ar trebui sa fie ignorata. Daca nu puteti dormi in mod regulat din cauza unei probleme corporale, acest lucru va fi deosebit de extenuant și de periculos deoarece organismul folosește somnul pentru a se odihni, vindeca, și pentru a se reface.
 
Durere ascutita intr-un punct
Daca simti durere intr-o zona specifica și durerea pare sa persiste, ai putea avea de-a face cu ceva mai serios. Artrita sau tunelul carpian pot fi o cauza, dar neinvestigat ar putea sa fie ceva mult mai rau.
 
Dureri de cap de neoprit
Predarea copiilor toata ziua, sau lucrul intr-un mediu stresant este suficient pentru a da cuiva o durere de cap. insa durerile de cap cronice sunt un semn al unei probleme mai profunde. Ar putea fi deshidratare, dar ar putea fi, de asemenea, ceva ca o masa ce apasa pe cortexul cerebral, sau semne timpurii ale migrenelor hemiplegici.
 
Dureri menstruale
Pentru unele femei menstruatia poate fi relativ ușoara (sau cel mult o neplacere minora), cu minim de crampe, dar daca ai de a face cu dureri abdominale severe s-ar putea sa fie o problema mai complicata.
 
Disconfort in baie
Problemele de urinare sau defecare, mai ales atunci cand vin insotite de durere nu trebuie niciodata sa fie ignorate. Ce ar trebui sa fie un proces natural nu ar trebui sa se simta dureros. Daca vedeti sange, acela este momentul in care trebuie neaparat consultat un medic.
 
Durerea dureaza mai mult de 3 luni
Durerea cronica este atat de extenuanta atat pentru sanatatea fizica cat și pentru sanatatea mentala. Acest simptom este, de obicei, un semnal de alarma pentru oricine.
 
Fie ca este vorba de durere de dinti, dureri de spate, dureri abdominale sau dureri in piept, este un semn pe care corpul tau ti-l transmite ca se lupta cu ceva, și ar trebui sa cauti intotdeauna opinia unui profesionist. Nu te mai ingrijora și obtine raspunsuri.
 
Sensibilitate la vreme sau la schimbarea brusca a temperaturii
O multime de pacienti cu artrita cronica exprima durere, atunci cand exista o schimbare de vreme, sau atunci cand sunt expuși la frig pentru prea mult timp. Este un semn ca mușchii au de-a face cu prea multe intr-o singura zi.
 
Febra neanticipata sau febra fulger
Febra și bufeurile sunt foarte normale atunci cand te confrunti cu lucruri precum menopauza sau o raceala, și este un semn prin care corpul tau iti transmite faptul ca se lupta cu un nou proces sau iritant din sistemul tau. Febrele cronice și schimbarile bruște ale temperaturii corpului sunt un semn de ceva complet diferit. La fel ca un computer, corpul tau se supraincalzește, daca are prea mult de lucru. Fii atent la semnale și ia masuri de precautie.
 
Pierderea simtului tactil sau inflamarea brusca
Atunci cand o parte a corpului tau se umfla, aceasta se datoreaza faptului ca organismul tau trimite sange suplimentar la o anumita regiune din corp pentru a o ajuta sa se vindece. Umflarea sau pierderea nenaturala a simtului intr-o anumita parte a corpului ar putea fi un semn ca ceva este in neregula cu sistemul nervos, sau nervii in general.
 
Dificultati de concentrare
Uneori, durerea poate trece nedetectata, mai ales daca se afla intr-o parte a corpului care nu are nervi. Creierul nu poate simti durerea in mod specific, dar uneori se intampla anumite lucruri care cauzeaza creierului dificultati. Nu va jucati niciodata cu creierul vostru!
 
Epuizarea continua si depresia
Acestea ar trebui sa reprezinte din start o problema, dar adesea oamenii scuza epuizarea cu lipsa de somn sau din cauza stresului. De cele mai multe ori nu este cazul. Depresia si bolile mintale iti pot acapara corpul fara sa iti dai seama si sunt simptome care trebuie luate in serios.
 

Alimente sanatoase dar care te fac sa mananci mult

 
Imagini pentru paine integrala din grau


Ti se intampla de multe ori ca abia sa te fi ridicat de la masa și sa-ti fie iar foame? Multe persoane se plang de acest lucru. Asta pentru ca exista cateva alimente care nu numai ca nu te satura, ci dimpotriva te fac sa mananci mai mult.

 
Nu orice aliment pe care il consumi iti va potoli foame si te va ajuta sa nu mai mananci cateva ore bune, potrivit womenshealthmag.com.
 
Va prezentam mai jos care sunt alimentele care iti stimuleaza apetitul astfel incat sa te ferești de ele fie ca tii cura de slabire, fie ca nu.
 
Iata cateva alimente care iti deschid si mai tare apetitul:
 
Painea integrala de grau
Are un continut bogat de fibre, dar este, de asemenea lipsita de grasimi nesatioase si proteine. Pentru a-ti tine de foame, combina paine cu unt de arahide, oua sau avocado.
 
Caloriile din aceste produse ofera grasimi, proteine si fibre si vei reusi sa pacalesti foamea pentru un timp mai lung. Nu exagera, insa, cu untul de arahide, doua linguri la o gustare este de ajuns!
 
Sucul de fructe
Fructele ofera o multime de vitamine, minerale si fibre, dar au aproape zero proteine sau grasimi.
 
Fara acestea, ai putea avea sentimentul ca nu ai mancat nimic. Sucul de fructe nu ofera organismului atat de multe beneficii ca in cazul in care ai manca fructele proaspete.
 
Smoothie-urile verzi
Aceste piureuri lungi sunt o alta capcana a fructelor sau legumelor. Ele pot fi sarace in calorii si bogate in zaharuri, dar lipsite de proteine si grasimi.
 
Acest lucru poate determina sa ti se faca foarte repede foame dupa consumul lor. Daca vrei sa fie mai satioase, combina-le cu avocado sau unt de arahide.
 
Albusurile de oua
Desi ouale au un continut de proteine care ar trebui sa te faca sa te simti satul, albusul de ou este foarte sarac in calorii si practic fara grasimi.
 
Asta inseamna ca vei termina de mancat si vei fi nesatisfacut, ceea ce ar trebui sa te determine sa consumi ouale intregi, cum ar fi sub forma de omleta. Galbenusul contine substante nutritive sanatoase, impreuna cu unele proteine si grasimi sanatoase.
 
Lactatele degresate
in timp ce iaurtul si laptele fara grasimi au mai putine calorii, ele pot fi, de asemenea, deloc satioase.
 
Incearca iaurtul grecesc, pentru ca are un continut bogat de proteine si nu ti se va face foame prea curand.
 
Muraturile
Varza acra sau castravetii murati sunt cunoscute pentru proprietatile lor probiotice, dar sunt, de asemenea, foarte sarate.
 
Astfel si se va face sete si, ca urmare, te vei simti infometat dupa ce le consumi. Pastreaza consumul lor sub control si bea multa apa care ajuta in lupta contra foamei.
 
Biscuitii din cereale integrale
La fel ca si paine integrala, acest aliment ofera o doza de fibre benefica sanatatii, dar vei primi mai multi carbohidrati, si nu proteine sau grasimi.
 
De aceea, nu iti vei potoli foamea daca ai astfel de gustari, ci din contra o vei inteti. Unge-i cu unt de arahide, consuma-i cu somon afumat si ricotta sau cu humus si avocado si iti vei calma foamea.

 

Boala care va face ravagii pe pamant peste 30 de ani

 
Imagini pentru febra dengue


Terra va trece prin grele incercari in cursul urmatorilor 30 de ani. Schimbarile climatice vor antrena stramutarea a sute de milioane de oameni, se vor produce inundatii catastrofale, iar nivelul marii va creste, implacabil, nu ne vor ocoli razboaiele, generate de tendinta de a acapara resursele, iar tot mai multi pamanteni vor suferi de foamete. Peste toate se vor suprapune efectele unor boli infectioase, care vor rapune numerosi oameni – vezi care este boala despre care specialistii cred ca va face ravagii pe Pamantul anului 2050!

 
Business Insider nu are vesti linistitoare: Terra va avea parte de clipe grele in urmatoarele decenii, iar dezastrele care ne vor lovi, pe fondul incalzirii globale, se vor inlantui. Daca temperatura medie pe Terra va creste cu doar 3 grade Celsius, zone intinse vor deveni de nelocuit, fiind cotropite de desert, iar 600 de milioane de oameni isi vor parasi locuintele, construindu-si case in zone mai prielnice pentru viata.
 
Cresterea populatiei pe Terra ar trebui sa fie insotita de recolte mai bogate, insa acest lucru nu se va intampla, asa ca numarul persoanelor subnutrite va lua valori dramatice.
 
si, peste toate, temperaturile ridicate si umiditatea crescuta vor duce la proliferarea insectelor purtatoare de boli pe Terra. in prim plan se afla febra Dengue, „febra oaselor rupte”, care in prezent a fost semnalata in peste 110 tari si impotriva careia nu exista, in prezent, niciun vaccin sau tratament. Dengue se manifesta prin febra puternica, dureri de cap, dureri articulare si hemoragii si se poate solda cu decesul persoanei infectate.
 
Febra Dengue – o crestere de 30 de ori a incidentei, pe Terra, in ultimii 50 de ani
 
Potrivit unui material intocmit de autoritatile romane de Ziua Mondiala a Sanatatii, boala transmisa prin vectori (tantari, muste, gandaci, capuse) cu cea mai mare crestere in lume este febra Dengue, cu o crestere de 30 de ori a incidentei in ultimii 50 de ani pe Terra. In prezent, 40% din populatia lumii este amenintata de febra Dengue. O izbucnire epidemica din insulele Madeira (Portugalia) s-a soldat cu peste 2.000 de imbolnaviri si identificarea a 80 de cazuri de import in alte zece tari europene. In Romania au fost confirmat doua cazuri in 2011 si trei cazuri in 2012 (calatori in Thailanda si Madeira).

Cura de detoxifiere a Mihaelei Radulescu

 
Imagini pentru mihaela radulescu

Intr-o postare publicata pe contul sau oficial de Facebook Mihaela Radulescu declara: Nu-mi plac dietele si nu cred in infometare, dar am descoperit ca-mi face tare bine cate o cura de detoxifiere, pe care incerc sa o tin cate o saptamana pe luna.

 
Cura de detoxifiere tinuta de Mihaela Radulescu:
 
„- suc de legume in fiecare dimineata (castravete, ginger, telina si incerc sa-l fac mai placut, adaugand si un mar)
– inlocuiesc cafeaua cu ceai verde, la care adaug putin ginger si multa lamaie.
– imi fac un masaj cu sare de Himalaya (aia grunjoasa) la picioare, incepand de la talpi si pana la solduri – stimuleaza circulatia si sistemul limfatic si ca bonus, lasa pielea foarte fina.
– mananc de 3 ori pe zi, la ore fixe, fara rontaieli intre mese. De sete, beau apa si iaurt lichid, dar numai intre mese, nu in timpul lor.
– nu mananc decat un singur fel de mancare (bine, asta fac in general, pentru ca 2 feluri devin o capcana:))
– cu cel putin 3 ore inainte de somn opresc orice pofta de mancare si „ma satur” doar cu ceaiuri fara teina sau apa.
– adaug proteine la fiecare masa, ca sa-mi mentin nivelul energetic si sa-mi tin in ordine zaharul din sange.
– pentru ca iarna pierdem energie ca sa ne mentinem caldura in organism, e bine sa alegem doar mese calde, nu reci, cu exceptia salatelor, dar care nu trebuie sa stie ce-i ala sos.
 
La toata treaba asta, adaug portia zilnica de sport si miscare. Cand reusesc sa mai fac si cate o fapta buna si sa am si …voie buna, simt ca traiesc exact asa cum imi doresc.

 

De ce fumatorii pierd din capacitatea intelectuala

 
Imagini pentru fumator


„O tigara ne ajuta sa ne concentram mai bine si sa ne simtim mai vioi” spun adesea fumatorii. Dar dupa cativa ani buni de fumat efectele sunt inversate, atentia si viteza fumatorului fiind influentate negativ de catre acest obicei daunator, care, conform unui studiu realizat recent de catre cercetatorii de la Universitatea din Michigan, scade IQ-ul.

 
Asociatia intre tabagismul Glossary Link cronic si diminuarea capacitatilor cognitive la cei 172 de barbati cu etilism cronic si fara Glossary Link alcoolism a fost un rezultat surprinzator al studiului care a fost obiectivat de fapt spre evalaurea influentei alcoolismului cronic asupra functiilor cognitive.
 
In acest sens rezultatele au confirmat ce se stia si pana acum despre consumul cronic de alcool, care influenteaza negativ modul de gandire, indemanarea si scade IQ-ul celui care bea, in schimb s-a aflat acelasi lucru si despre fumatul cronic.
 
Pacientii care erau fumatori de mult timp, fara consum de alcool asociat, s-au confruntat cu tulburari de memorie la fel ca si alcoolistii cronici, functiile neuro-cognitive fiind influentate in aceasi masura.
 
„Mecanismul exact prin care fumatul isi exercita efectul negativ asupra creierului nu se cunoaste, dar se pare ca sunt implicate efectele neuro-chimice si leziunile induse de catre fumat la nivelul vaselor sanguine care iriga creierul”, spune dr. Robert Zucker, prof. la Departamanetul de Psihiatrie si Psihiologie de la Universitatea Michigan. „Dar descoperirile noastre sunt consecvente cu altele care arata ca bolnavii care sufera de afectiuni cardiovasculare si pulmonare cronice prezinta de obicei o cadere a functiilor cognitive.

Remedii naturiste pentru tremurul mainilor

 

Pentru aceasta boala se pun 50 grame de sunatoare, 20 grame de poroinic (untul-vacii), 20 grame de ciubotica-cucului si 10 grame de boabe de ienupar, cu rachiu de secara sau de fructe de 38-40% 14 zile in soare sau in apropierea
aragazului.
 
Se iau din ora in ora 15-20 picaturi si se pun in ceaiul facut din urmatoarele plante: frunze de frasin, flori de sunatoare, coada-soricelului, salvie si coada-calului cite 20 grame si din care se beau zilnic 3 cesti (la 1 ceasca – 1 lingurita cu varf). in afara de aceasta, se fac bai de sezut cu varfuri proaspete de molid, sunatoare, coada-soricelului sau cimbru – pentru o baie de sezut se iau 100 grame de plante. intrucat actiunea externa a plantelor accelereaza reusita, se fac 3 bai de sezut la 14 zile.
 
Un alt remediu impotriva tremurului membrelor este salvia, o planta cu numeroase efecte benefice. Multi doctori au recunoscut proprietatile remarcabile ale salviei: ei o administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor (tremuraturile extremitatilor) cu cele mai bune rezultate. in afectiunile mentionate se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura.
 
Conform unui vechi mauscris despre puterea tamaduitoare a ierburilor suedeze, micul bitter suedez „fortifica trupul, improspateaza nervii si sangele, inlatura tremurul mainilor si al picioarelor. Pe scurt, gonesc absolut toate bolile. Trupul ramane viguros, obrazul tanar si frumos”. Din acest leac se iau cateva picaturi dimineata si seara.

Regimul de urmat in cazul colonului iritabil


Colonul iritabil reprezinta o tulburare functionala intestinala frecventa, aparent fara o cauza organica, cu o incidenta maxima intre 30 si 40 ani si o frecventa mai mare la femei decat la barbati.
 
Simptome:
Daca prezentati constipatie, deseori in alternanta cu diaree, dureri abdominale de tip colicativ, arsuri, intepaturi, senzatie de presiune in abdomenul inferior si ameliorarea sau disparitia durerilor dupa scaun, este posibil sa suferiti de aceasta maladie care afecteaza, se pare, din ce in ce mai multe persoane.
 
Tot in cadrul simptomelor pe care le puteti prezenta in acest caz se numara:
– durerile abdominale intermitente si cu localizare variabila;
– deseori meteorism;
– rareori pot aparea in scaun membrane mucoase;
– durerile abdominale nu apar nicodata noaptea; deseori apar dimineata la trezire.
 
De multe ori, in cazul acestor simptome, poate fi vorba de alte boli, cum ar fi carcinomul de colon sau boli inflamatorii ale intestinului gros.
 
Factori determinanti pentru aparitia bolii:
Cauzele exacte ale acestei boli sunt necunoscute, insa s-a demonstrat ca exista anumiti factori care favorizeaza aparitia colonului iritabil.
 
Factorii alimentari 
Consumul anumitor alimente care contin multe materii grase; de asemenea consumul de lactate, ciocolata, cafea, alcool. Influentele negative pe care aceste alimente le au asupra intestinului gros au fost de multe ori discutate insa, in general, regimurile de excludere nu au dat rezultate foarte importante.
 
Factori psihologici 
Stresul poate de asemenea sa agraveze simptomele sindromului de colon iritabil. Daca ne gandim schematic ca digestia este contolata de catre creier, putem spune ca intestinul gros poate fi perturbat de o activitate psihica mai intensa sau de stres.
 
Factori hormonali
Cercetatorii au pus in evidenta faptul ca simptomele se agraveaza la femei in timpul menstruatiei, ei ajungand la concluzia ca hormonii sexuali pot de asemenea sa joace un rol in cadrul acestui sindrom – rol care ramane inca neelucidat.
 
Tratament=regim 
Regimul este in general igieno-dietetic, urmarindu-se excluderea din alimentatie a alimentelor care favorizeaza agravarea simptomelor.
 
Acestea sunt:
– legumele care au ca efect balonarea abdominala (acestea contin fibre vegetale foarte iritante pentru intestin): fasole uscata, mazare, porumb, varza;
– alimentele foarte grase: slanina, unt, mezeluri grase, carne grasa de porc, prajelile, afumaturile;
– lactatele, ciocolata, cafeaua – fiind colecistokinetice antreneaza spasme ale musculaturii intestinale;
– consumul multor fructe si legume pe zi nu este permis, deoarece se acumuleaza multe fibre vegetale care cresc si cantitatea materiilor fecale si irita intestinul deja inflamat.
 
Mesele trebuie sa fie reduse cantitativ si dese.
Tratamentul medicamentos include medicamente care se adreseaza simptomelor bolii si nu cauzei, in concluzie, acestea nu trateaza boala ci doar imbunatatesc calitatea vietii pacientului.

Ce sa mancam pentru a rezista mai bine la viroze

 
 

S-a impamantenit ideea ca singura modalitate de a te feri de raceala si gripa este evitarea frigului. Frigul este insa un simplu factor, care doar faciliteaza instalarea acestor afectiuni. Punctul de interes il constituie insa sistemul imunitar, iar stresul zilnic il slabeste, la fel ca si o dieta monotona, lipsita de fructe si legume, poluarea din ce in ce mai accentuata si lipsa sportului din agenda zilnica.

 
Daca primul factor este mai greu de controlat, urmatoarele stau strict in puterile noastre. Iata cateva sfaturi care sa iti serveasca la cresterea rezistentei organismului. Aceste reguli trebuie respectate insa pe toata perioada anului si indiferent de varsta.
 
Ce este de facut…
In primul rand, mananca de cate ori ai ocazia fructe si legume prospete si de sezon, bogate in vitamine (rosii, ardei gras, capsuni, citrice, usturoi, lamaie, patrunjel, telina, fasole, seminte, nuci, cereale etc.). Indiferent de ordine, te vor ajuta. Prin prelucrare, majoritatea calitatilor nutritive se pierd sau trec in substanta in care au fost preparate, iar efectele hranitoare si energizante vor fi diminuate. Vitamina C, de exemplu, este distrusa prin procesul de oxidare, deci nu lasa prea mult timp fructele curatate sau taiate inainte de a le consuma.
 
Dintre citrice, cel mai indicat este grepfrutul. Bogat in Vitamina C, acesta ajuta la detoxifierea ficatului. Pentru prevenire, specialistii recomanda consumul a cel putin un fruct pe zi. Imperativul consumului de lichide nu este valabil numai pentru zilele toride de vara. Impotriva racelii sunt recomandate sucuri naturale de fructe bogate in vitamine, ceaiuri de plante indulcite cu miere sau chiar apa, in functie de preferinte, insa cel putin sase pahare pe zi. Acestea au rol in detoxifierea organismului protejand astfel sistemul imunitar.
 
Nu uita de doza necesara de vitamina C! Prin calitatile ei antioxidante, este un important punct in prevenirea racelii. Pentru a-si face meritata eficienta, trebuie insa sa consumati cel putin 2 g pe zi, fie pe cale naturala, din fructe si legume, fie din tablete (Atentie insa! Persoanele care au calculi renali nu trebuie sa recurga la aceasta practica pe perioade indelungate).
 
Activitatea ficatului este in mod necesar legata de starea sistemului imunitar. Prin urmare, orice reuseste sa afecteze ficatul trebuie indepartat: mancarurile bogate in grasimi, prajelile, dulciurile etc. Lichidele sunt necesare, insa evita excesul de bauturi alcoolice. Pe langa faptul ca ele ingreuneaza activitatea ficatului, forteaza eliminarea apei din organism si a rezervelor de vitamina C. Desi ideea circula mai mult sub forma de mit, usturoiul este un eficient sprijin pentru sistemul imunitar, iar studii de specialitate vin sa sustina acest lucru. Alicinul, ingredientul responsabil cu intarirea rezistentei organismului, se pierde insa prin preparare, deci usturoiul trebuie consumat crud.
 
In perioadele mai sarace in fructe si legume nu evitati sa apelati la suplimentele alimentare. Asigurati-va insa ca va pot oferi necesarul de vitamine A, B, C, precum si de zinc si cupru. Zincul, puternic antioxidant, poate fi gasit pe cale naturala in carnea rosie si in fructele de mare, insa cea mai simpla varianta o reprezinta tabletele.

Ce nu ai voie sa faci daca nu ai mancat

 

 
 


Exista multe lucruri pe care nu ar trebui sa le facem pe stomacul gol nu doar pentru ca ne distrug sanatatea, dar si pentru ca nu vom avea energia necesara si nici o buna concentrare pentru a ne face perfect activitatile obisnuite. La foame putem chiar sa luam anumite decizii de care ne va parea rau mai tarziu, iar cand desfasuram anumite activitati este posibil sa mancam si mai mult decat avem nevoie si asta va favoriza acumularea de kilograme. Asa ca iata ce activitati sunt de evitat: 

 
1.Sa bei cafea dimineata
Majoritatea dintre noi nici nu concepem sa ne ridicam din pat fara a ne bea cafeaua, dar nu este tocmai bine pentru stomac sa o bem fara a lua macar cateva guri de mancare. Exista proasta impresie ca se poate servi oricum cafeaua dimineata ca o sa aduca un aport ridicat de energie, dar este chiar opusul daca nu mancam. Va scadea nivelul de serotonina si vom avea o stare de spirit proasta toata ziua. Nu mai zic ca vom simti arsuri la stomac si la intestine. Din fericire, exista cateva mancaruri mici pe care le putem consuma ca sa scapam de ele si este de ajuns doar cateva inghitituri.
De cele mai multe ori este greu sa nu facem din cafea prima noastra activitate dimineata, dar macar o putem combina cu lapte sau frisca ca sa amelioram efectele negative asupra stomacului. Acestea contin putina grasime care iti vor proteja mucoasa stomacului.
 
2.Sa consumi alcool
Cred ca i s-a intamplat oricui sa nu aiba chef sa bea, dar o ruda sau un prieten sa insiste sa servesti si tu ceva, dar ce faci daca te prinde pe stomacul gol? Incearca sa mananci macar un sandvis mic cu putin unt ca sa-ti protejezi stomacul. Pe langa stomac, iti poti afecta ficatul, inima si rinichii daca bei pe stomacul gol, intrucat cantitatea de alcool se va dubla, iar mahmureala va fi si mai lunga si groaznica, pentru ca se va evapora greu.
 

Daca stii ca nu prea ai mancat, se recomanda sa eviti bauturile carbogazoase in detrimentul celor reci si non-carbogazoase care sunt absorbite in sange mult mai incet si nu te vei ameti usor, iar sanatatea nu-ti va fi afectata pe termen lung.

 

3.Medicamentele de orice fel, dar in special cele inflamatorii
Nu va intrebati deseori de ce nu va trece durerea cand incercati si aspirina si paracetamol dar si altceva? Raspunsul este simplu! Pe stomacul gol acestea nu au efecte reduse asa ca le puteti consuma ca pe „bomboane” ca tot nu va ajuta. Nu mai zic ca pot cauza si sangerari gastrice, iar in timp sa ajungeti sa faceti un ulcer urat. Sfatul meu este sa reduceti efectele negative daca nu prea ati mancat cu niste lapte, iaurt sau chefir.
 
4.Sa bei suc de citrice
Nimic nu irita stomacul mai tare decat acidul si aici ma refer chiar si la sucurile naturale din citrice care contin acid citric in mod natural. Daca te confrunti si cu gastrita nu vei face decat sa-ti inrautatesti simptomele suparatoare. Daca iti place din cand in cand cate un pahar cu suc natural proaspat, este bine sa-l diluezi cu putina apa ca sa mai scazi din aciditate.
 
5.Antrenament intens
Este absolut gresit sa crezi ca poti arde calorii multe pe stomacul gol daca faci exercitii intense la sala de fitness sau chiar acasa. Nu vei arde nici grasimea si vei pierde chiar si musculatura, fapt care favorizeaza aparitia de si mai multa grasime. Nu vei avea nici energie, deci intensitatea exercitiilor va fi destul de scazuta. In plus, veti avea probleme si cu stomacul. Este adevarat ca daca mancati cu putin timp inaintea exercitiilor fizice veti obosi si nu veti putea executa corespunzator exercitiile, dar pentru asta exista niste reguli. Alimentatia dinainte de antrenament se face cu cel putin o ora inainte si trebuie avuta mare grija la alimentele alese si la modul lor de preparare altfel nu veti obtine rezultatele doite si veti pierde timp inutil. Daca stii ca nu ai timp o data sa manaci, incearca sa inlocuiesti exerciiile intense cu exercitii aerobice.
 
6.Sa mergi la cumparaturi
Nu este bine nici sa manaci cu cateva minute inainte de a merge la shopping, pentru ca o sa va incetineasca din cauza digestiei si nu prea veti avea energie de probat haine, dar nu este bine nici pe stomacul gol. Incercati sa mancati cu o ora inainte de cumparaturi. Poate nu ti-ai dat seama niciodata, dar atunci cand mergi la cumparaturi fara sa fi mancat vei fi tentat sa consumi cele mai nesanatoase mancaruri si chiar intr-o cantitate mare din cauza foamei. Nu mai zic ca vei cumpara diverse haine de care nu vei avea nevoie doar pentru a se termina cat mai rapid sesiunea de shopping ca sa poti manca rapid.
 
7.Sa te certi
De multe ori cand iti este foame nu ai energie si nici rabdarea necesara si poti deveni cam irascibil asa ca este de evitat sa te intalnesti cu rude, prieteni sau parteneri de afaceri pe stomacul gol. Ca sa-ti mentii ideile clare ai nevoie de energie pe care o procuri din mancare.
 
Sfatul meu este sa consumi o bautura calda si sa oferi una si persoanei din fata ta, pentru ca astfel vei evita sa fii irascibil chiar daca nu apuci sa mananci ceva cat de mic.
 
Se poate intampla uneori chiar sa nu avem timp nici macar de o gura de mancare, dar nu trebuie sa faceti un obicei din asta, pentru ca o sa va stricati sanatatea in ultimul hal si va veti intreba care sunt cauzele. Dupa veti avea probleme chiar si mancand la timp si corect. Nu este de glumit!
 
Bucataria de pe vremea bunicii

DOVLEACUL

Consumat tot mai rar, si atunci doar copt in cuptor sau transformat in placinta, dovleacul reprezenta in vechime baza alimentatiei de toamna a taranilor.
Compozitie chimica: bogat in fosfor, calciu si vitamina C. Semintele contin un ulei bun la gust si cu virtuti terapeutice.

Supa groasa de dovleac

Ingrediente: 1 kg dovleac curatat de coaja si seminte, 50 g untura sau untdelemn, 1 ceapa, 1 telina, 2-3 catei de usturoi, 2-3 morcovi, marar verde tocat, smantana dupa gust.
Mod de preparare: dovleacul se da pe razatoarea mare, se sareaza si se lasa 20 de minute sa se scurga. Separat, se calesc in grasime ceapa tocata si celelalte legume date pe razatoare, precum si mararul. Cateii de usturoi se lasa intregi. Se adauga apoi dovleacul, se lasa si el sa se caleasca putin. Se toarna deasupra apa fierbinte, cat sa acopere legumele de 2-3 degete si se lasa la foc mic pana ce devin moi. Se adauga smantana dupa gust.

Piure de dovleac cu sofran

Ingrediente: un dovleac de aprox. 1 kg, un pahar de supa de carne sau de apa fiarta cu concentrat de pui, un varf de cutit de pulbere de sofran (se gaseste la supermarket), 2 linguri de otet, 2 oua, 100 g branza rasa, sare si piper.
Mod de preparare: curatati dovleacul de coaja si taiati-i miezul in bucati. Fierbeti-le intr-o sita, pe aburi de apa. Cand dovleacul se inmoaie, stoarceti-l intr-un tifon, pentru a obtine cat mai mult lichid. * Puneti pulpa stoarsa intr-o cratita, cu supa de carne sau apa fiarta cu concentrat si cu otetul. Puneti-le pe foc, amestecand constant 10 minute. Cand amestecul e suficient de moale, ca un piure, adaugati sofranul, ouale crude si branza (cascaval) rasa. Compozitia trebuie sa fie galbena. Continuati sa amestecati, pentru a incorpora bine ouale, apoi serviti piureul cu branza ca felul intai sau ca garnitura la carne.

 

FRUNZELE DE SFECLA

Majoritatea oamenilor consuma doar radacina de sfecla rosie, nestiind ca exista si sfecla alba, galbena sau chiar marmorata, cu gust ceva mai dulceag. Si mai putini sunt cei care stiu ca partea comestibila a sfeclei nu este doar radacina, partea ei ingropata in pamant, ci si frunzele. In majoritatea satelor romanesti, ele sunt transformate intr-o supa extrem de gustuoasa, mai ales cand sunt combinate cu legume cu frunze verzi.
Compozitie chimica: bogata in sodiu, potasiu, calciu, fosfor, vitamine din grupa B.

Mancare neagra de sfecla

 
 

Ingrediente: 1 kg de frunze proaspete de sfecla, doi pumni de spanac, un pumn de salata verde sau laptuci, 8 felii de slaninuta afumata.
Mod de preparare: alegeti si spalati bine frunzele de sfecla, spanac si laptuci. Puneti-le sa fiarba in putina apa clocotita cu sare, cateva minute. Strecurati-le, stoarceti-le bine si tocati-le. * Separat, puneti feliile de slaninuta afumata intr-o tigaie antiadeziva, pe foc mic. Lasati-le pana devin aurii si crocante, apoi scoateti-le pe o farfurie tinuta la cald. Puneti verdeturile tocate in grasimea lasata si amestecati-le pana ce li se inchide culoarea in verde inchis. Serviti mancarea cu bucatile de slanina asezate deasupra.

Bors de sfecla

Legume uitate (I)

 

Ingrediente: 2-3 sfecle nu prea mari, 2 cartofi, 1 morcov, 1 ceapa, 1 ou, 2-3 linguri smantana, verdeata, sare, 1 l apa, 1 l bors.
Mod de preparare: Se curata sfecla, se spala si se taie subtire ca taieteii, apoi se pune la foc cu morcovul curatat, cu ceapa curatata si tocata marunt si cu apa. Dupa ce sfecla este aproape gata, se adauga cartofii curatati si taiati subtiri si sare. Cand cartofii au inceput sa se inmoaie, se toarna si borsul fiert separat si strecurat. Se lasa sa fiarba impreuna 15 minute. Se presara cu leustean si patrunjel taiat marunt, se ia de pe foc si se lasa acoperit pana la ora mesei. Pentru ca borsul de sfecla sa aiba o culoare frumoasa, rosie, se opreste o bucatica de sfecla cruda peste care se toarna apa clocotita. Se lasa pana cand apa s-a inrosit bine si se adauga in ciorba. Nu se fierbe, pentru ca isi pierde culoarea. Se drege cu galbenus si smantana inainte de a o servi.

NAPII

Confundati adesea cu sfecla alba, napii erau nelipsiti de pe masa taranilor. Consumati cruzi, in salate, primavara, toamna trebuie gatiti fierti sau copti.
Compozitie chimica: contin mult fier, ca si inuline – zaharide usor asimilabile de catre diabetici.

Napi la cuptor

Ingrediente: 1,5 kg napi, 150 g branza tare, 50 g unt, 1/2 lingurita pulbere de scortisoara, un varf de cutit de ghimbir, un varf de cutit de piper macinat.
Mod de preparare: coaceti napii in cenusa fierbinte sau fierbeti-i in apa. Cand sunt moi, curatati-i de coaja si taiati-i felii. Puneti-i intr-un vas rezistent la foc, uns cu unt, alternand napii cu branza uscata (telemea mai veche sau cedar etc.) taiata felii. Presarati deasupra condimentele aromate si bagati-i la cuptor 20 de minute.

MORCOVUL ROSU

La originea sa, aflata pe malul Mediteranei, morcovul era o leguma de culoare rosu inchis sau chiar mov. Portocaliu a devenit abia prin secolul 19, prin incrucisarea cu morcovul salbatic din Europa centrala.
Compozitie chimica: o cantitate mare de betacaroten si zahar.

Morcovi cu chimen

 

Se poate consuma ca felul intai sau ca garnitura langa fripturi.
Ingrediente: 1 kg de morcovi de culoare inchisa (se gasesc la taranii care vand in piete), 1 lingurita de chimen pulbere, putin untdelemn, un varf de cutit de coriandru sau cimbru uscat, sare, piper.
Mod de preparare: spalati, curatati de coaja morcovii si taiati-i in rondele cat mai subtiri. Caliti-i cu putin untdelemn intr-o tigaie. Cand incep sa se rumeneasca, adaugati chimenul, sarea si piperul. Mai lasati-i pe foc 5 minute. Trebuie sa fie crocanti. Cand sunt gata, adaugati cimbrul.

Reteta bunicii
Placinta cu morcovi si sfecla

Ingrediente: 200 g faina, 200 g unt, 1 kg de morcovi si sfecla, o legatura de ceapa verde, 2 catei de usturoi, 100 ml lapte, 100 ml smantana subtire, 100 g iaurt, 2 oua, chimen, sare, piper, cascaval ras.
Mod de preparare: Se framanta un aluat fraged din faina si unt, care se intinde pe fundul tavii. Peste el se imprastie morcovii si sfecla taiate felii subtiri si deasupra ceapa taiata rondele si usturoiul tocat. Se prepara un sos din lapte, smantana, iaurt si oua, se condimenteaza cu chimen, sare si piper si se toarna peste stratul de legume. Se presara cascavalul ras, se da placinta la cuptorul incins la 200gr. si se coace circa 45 de minute.

Legume uitate (II)

Legume uitate (II)

 

Bucatarie de acum 100 de ani

VARZA CREATA

Alaturi de cartofi si de ceapa, era al treilea fel important de mancare din satele ardelenesti. Preparata sub forma de supa (lucicos), transformata in budinca, cu orez si cu carne (varza a la Cluj) sau pusa in placinta facuta din foi subtiri de faina si apa (retise), atingea suprematia la vreme de sarbatoare, cand o varza intreaga era fiarta si umpluta cu tocatura de carne (crautar). Un fel popular si festiv totodata, recomandat pentru vremea friguroasa de iarna.

Reteta

Ingrediente: o varza creata frumoasa, pentru 4-6 persoane, 200 g carne tocata (amestec de vaca si porc), 200 g ficat de pasare, 2 oua, sare si condimente la alegere (2 lingurite).
Mod de preparare
: Se spala varza si se pune la fiert intr-o oala cu apa sarata, vreme de 15 minute. Se lasa sa se raceasca. In vremea asta, se prepara umplutura, amestecand tocatura, ficatul tocat si el, condimentele, sarea si ouale. * Puneti varza pe un servet si desfaceti-i frunzele, fara sa le rupeti, pana ce in mijlocul ei raman doar coceanul si cateva frunze in jurul lui (cam cat un pumn). * Scoateti aceasta „inima” si puneti in locul ei o parte din umplutura (cam jumatate), apoi adunati la loc frunzele, una cate una, intercaland intre ele restul tocaturii. * Puneti varza reconstituita intr-o cratita, cu putina apa, la cuptor, la foc mic, vreme de o ora si jumatate. In ultimele 15 minute, asezati in oala, de jur imprejurul verzei, carnati afumati.

PRAZUL ALB

 

Popular mai ales in Oltenia, in urma cu 50-100 de ani, prazul este astazi o mancare nationala, mai ales la vreme de post. Candva, purta si galoane europene. In anul 640, dupa o batalie sangeroasa intre saxoni si galezi, ultimii, ca sa se distinga pe campul de lupta de adversarii lor, purtau pe caschete cate-un praz (s-ar putea ca prazul sa fi ajuns in Tara Galilor din… Carpati, dus acolo de soldatii daci, pusi de romani sa le apere granitele imperiului. Tot de la daci au mostenit scotienii si cimpoiul, precum si dansul calusarilor, pe care il mai joaca si azi, exact ca la noi).

Supa de praz cu sunculita afumata

 
 

Ingrediente: 4 praji frumosi, o ceapa, 4-5 felii de sunculita afumata, putin untdelemn, 1 litru de lapte de vaca, sare.
Mod de preparare
: * Curatati si tocati ceapa. Caliti-o pe foc mic, cu putin untdelemn. * Spalati bine prazul, scoateti partea alba a tulpinei si taiati-o in rondele subtiri. Puneti-l in cratita peste ceapa, pana se aureste. Varsati jumatate din lapte in cratita, puneti feliile de slaninuta afumata si lasati sa fiarba o jumatate de ora. Adaugati restul laptelui, gustati de sare. Supa se serveste fierbinte, cu bucatile de slaninuta taiate mai mic si cu felii de paine de casa.

SALSIFI (Barba caprei)

Planta originara din Europa centrala, e pomenita inca din secolul 15 in calendarele horticole din Anglia. Foarte la moda in Romania, intre cele doua razboaie, astazi se cultiva mai ales in Italia, in Toscana.

Reteta

Radem cu un cutit de os sau inoxidabil pielita neagra a radacinilor. Pe masura ce le curatam le punem in apa rece cu putin otet, ca sa nu se innegreasca. Le fierbem in apa clocotita cu sare, pana ce se inmoaie. Le strecuram si le prajim in untdelemn sau in unt sau le facem pane, intregi sau taiate mai scurt, si le servim cu sos alb. Se pot si praji, date prin aluat de clatite. Salsifi se gaseste si la noi, in supermarket.

MUSTARUL

Cunoscut mai degraba sub forma de condiment, obtinut din semintele lui, in zona estica a Romaniei, mai ales in Dobrogea, turcii si tatarii il preparau si ca planta, pe care o bagau in placinte sau o transformau in salata. Primavara, frunzele mustarului sunt fragede si extrem de gustoase, asemanatoare cu ale ridichilor.

Frunze de mustar la tigaie

Ingrediente: cativa pumni de frunze tinere de mustar, 4 felii de bacon (sunculita afumata), untdelemn, otet si sare.
Mod de preparare
: alegeti si spalati frunzele de mustar. Dati-le intr-un clocot in apa fiarta cu putina sare. Strecurati-le. * Puneti sunculita sa se prajeasca intr-o tigaie cateva minute. Asezonati cu sare (daca mai e nevoie) si cu otet.

 

Fructele minune : CATINA

 

Leacul celor 30 de boli

Ani de zile, virtutile catinei au fost ignorate, tocmai din cauza marii ei raspandiri. Cine sa bage in seama o tufa tepoasa, catarata pe povarnisurile nisipoase din marginea drumurilor de tara, pe dealurile pietroase ori prin ostrovurile inconjurate de ape? „Gard viu”, asa cum i se spune prin multe locuri, catina a fost vreme indelungata doar prietena porumbeilor si-a paunilor (ea lipseste si astazi din multe culegeri de plante medicinale), inainte sa devina o „bomba” a medicinei fitoterapeutice, o planta-miracol care vindeca aproape orice rau.

Recoltarea

Acum, in luna octombrie, catina se afla la deplina maturitate, numai buna de transformat in ceaiuri, siropuri, dulceata, gem si lichior. In tara si-n Bucuresti (mai ales la Obor) ea se vinde sub forma de boabe portocalii.

Actiune terapeutica

Energizant puternic, da rezultate rapide in recuperarea energiei dupa efort fizic si intelectual. Scade durata de convalescenta dupa boala.
Curativ: preparatele din catina alba, asociate cu orice alt medicament, ii maresc acestuia considerabil efectul, scazand totodata actiunea negativa a medicamentelor de sinteza. Catina este radioprotectoare, fotoprotectoare (protectie pentru plaja), cicatrizant puternic. Are efect pozitiv in cazul unei proaste circulatii periferice. Avand efect imunomodulator, se recomanda in cancer si HIV (SIDA). E buna in malnutritie, in boli fiziologice.

Preparate din catina alba (fructe)

Suc de catina in 3 variante

Reteta de baza: 1 kg de fructe de catina, putina apa, zahar in volumele recomandate mai jos.
Mod de preparare: Fructele se spala in 2-3 ape, apoi se zdrobesc cat se poate de bine (cel mai simplu e sa folosim storcatorul de fructe) si se storc cu ajutorul unui tifon. Sucul obtinut se pune deoparte, iar peste resturi (seminte, coji etc.) se mai pune putina apa (cam o cincime din cantitatea totala), se amesteca, se lasa 20-30 de minute si se mai storc o data. Sucul rezultat se amesteca la rece cu zahar, in urmatoarele variante: Varianta 1: 1 parte volum suc, 1 parte greutate zahar. Exemplu: 500 ml suc si 500 g zahar sau 250 ml suc si 250 ml zahar. Varianta 2: 1 parte volum suc – 1,5 parti greutate zahar. De exemplu: 500 ml suc si 750 g zahar sau 250 ml suc si 375 g zahar. Varianta 3: 1 parte volum suc si 2 parti greutate zahar. De exemplu: 500 ml suc si 1 kg zahar sau 250 ml suc si 500 g zahar.

ANTOLOGIE AS

 

Varianta 1 este mai acrisoara, varianta 3 este dulce. Majoritatea barbatilor prefera varianta 2. Copiii prefera variantele 2 si 3. Doamnele prefera varianta 2. La varianta 2 si 3, se poate adauga acid citric (sare de lamaie), dupa gust.
Daca nu se bea imediat, sucul de catina se tine la rece sau se adauga 1-2 aspirine la 1 litru de suc. Dizolvarea zaharului se face la temperatura camerei in care se prepara sucul, pentru a se pastra vitaminele si aroma. Gustul este foarte placut, seamana cu un amestec de caisa si ananas. Culoarea este galben-portocalie, deosebit de placuta.
Efect: energizant, creste rezistenta la efortul fizic si intelectual, antigripal, intaritor al sistemului imunitar, anticancerigen.
Sucul de catina se bea sub forma de sirop, adaugand apa sau apa minerala (20-30 ml sirop la 150-200 ml apa) in functie de gust si de efectele constatate. Se poate asocia cu suc de struguri, zmeura, afine, mere, portocale, lamaie, morcovi, varza, asociate chiar 2-3-4 intre ele. Se poate asocia si cu cafeaua neagra, micsorandu-i efectul si nocivitatea. Consumul exagerat de cafea prezinta riscuri in aparitia pancreatitei si a hipertensiunii.

 

 

Fructe zdrobite

Pentru cei care au dintii buni, fructele de catina se pot zdrobi cu furculita intr-o farfurie, pana ce se transforma intr-un terci. Se adauga zahar sau miere (dupa gust), amestecand bine de tot. Se lasa 30 de minute. Se amesteca din nou, apoi se consuma ca atare, amestecand bine, pentru a faramita si cojile, si semintele. Ingerarea completa a fructelor este ideala pentru ca nu se pierde nici una dintre comorile de substante pe care le contin.

Catina uscata

Se aseaza boabele de catina pe o tava. Se incinge bine cuptorul, se da la maximum, se baga fructele pentru a suporta un soc termic scurt de 100 de grade. Apoi temperatura se coboara la 50-60 de grade (treapta mica a cuptorului). Cand fructele sunt uscate, se scot si se lasa sa se raceasca. Se macina fin, prin rasnita de cafea. Se conserva in borcane de sticla. Praful e bun pentru ceai: o lingurita de pulbere se opareste cu o cana de apa in clocot. Se lasa sa se infuzeze, apoi se bea.
Efect: mareste pofta de mancare, rezistenta la efort fizic, intelectual. Are efect anticonstipant. Preparatele de catina au efecte benefice si in starile de stres. Nu se consuma mai mult de o data pe zi, pentru ca sunt foarte energizante si pot tulbura somnul (nu trebuie consumate dupa ora 23.00).

Pe dinafara ace, pe dinauntru miere: CASTANA COMESTIBILA

ANTOLOGIE AS

 

Recomandata de Hipocrate si de Galen in retetele lor stravechi, castana figura si pe lista celor peste 600 de plante si fructe cu puteri vindecatoare a grecului Dioscoride. In Romania, „raiul castanelor comestibile” e Maramuresul. Pe Dealul Florilor, pe Dealul Crucii, pe Valea Rosie ori de-a lungul Sasarului se intinde cea mai nordica zona din Europa in care creste castanul comestibil. Baimarenii nu stiu nici acum prea bine cum a ajuns acest arbore in orasul lor. Unii spun ca l-au adus tatarii, altii ca oamenii locului l-au cumparat de la negustorii turci sau armeni si, fiindca fructul lui le-a placut tare mult, au hotarat sa-l cultive si ei.
Proprietati terapeutice
* De ce e atat de cautata castana de catre terapeuti si de specialistii in arta culinara? Intai de toate, datorita compozitiei sale, asemanatoare celei a graului, care o recomanda pentru virtutile ei hranitoare. Castana contine protide, lipide, glucide, minerale si are o mare valoare calorica: 100 g de fruct contin 200 de calorii.
* Castanele se pot pastra proaspete o lunga perioada de timp, cu conditia sa fie tinute intr-un vas cu apa rece timp de 24 de ore, imediat dupa recoltare, dupa care sa fie asezate in cutii de lemn, in straturi acoperite de nisip uscat.
* Castanele se consuma fierte sau bine prajite si se folosesc, ca materie prima, in prepararea unor creme, sosuri, piureuri si chiar lichioruri (in special in Franta). Fierte, decojite si inmuiate in miere, castanele sunt folosite la prepararea curcanului, de sarbatori.

Retete cu castane

Castane prajite

Inainte de a se praji intr-un vas cu fundul dublu, pe foc puternic, castanele se cresteaza cu un cutit ascutit. Astfel pregatite, castanele pot constitui o cina ideala, in asociere cu o bucata de branza si o cana de must.

Castane fierte

Se curata castanele de coaja si apoi se clatesc bine. Se fierb in baie de aburi aproape o ora, iar nu in apa, caci se pierd vitaminele. Astfel fierte, pot fi consumate ca aperitiv, insotite fie de sosuri picante, fie de sosuri dulci. Cea mai rafinata combinatie se obtine in asociere cu sosul de coacaze rosii. Acest sos se prepara astfel: in doua linguri de unt topit se rumeneste o lingurita de faina; se adauga 100 ml de apa si apoi circa 100 g de coacaze rosii.

Piure de castane

ANTOLOGIE AS

 

Se fierb castanele dupa reteta de mai sus, apoi se dau prin masina de tocat. Se amesteca bine pasta obtinuta pana se omogenizeaza. Piureul poate fi servit in asociere cu frisca, cu piscoturi, biscuiti sau fulgi de cereale. Amestecat cu frisca, poate fi folosit ca umplutura pentru torturi. Este indicat mai ales in alimentatia convalescentilor, a batranilor si a copiilor.

Castane glasate

Se face un sirop din apa si zahar (500 g zahar, 200 ml apa) si se fierbe pana se incheaga bine. In castanele fierte sau prajite – si curatate de coaja – se infige cate un betisor. Castanele astfel pregatite se inmoaie bine in siropul de zahar si se lasa la racit, pe o tava. Dupa ce primul strat de zahar s-a racit, se repeta operatiunea de inmuiere in sirop, in functie de gustul fiecaruia

 

Sucurile proaspete de legume – izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

Sucurile proaspete de legume - izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

* „Hrana voastra sa va fie medicament” *

Fiind, prin stoarcere, „eliberate de celuloza”, sucurile de legume si fructe sunt resorbite foarte repede si fara efort in sistemul digestiv, de unde ajung direct in sange si apoi in celulele somatice si cerebrale. In felul acesta, efectul lor ultra-vindecator se propaga rapid. Sucurile pe care vi le prezentam in continuare stimuleaza mentinerea tineretii si elasticitatii celulelor si peretilor vasculari, grabind in felul acesta procesele de vindecare.
* Doza zilnica recomandata este de 1-2 pahare de suc proaspat stors.
* Sucurile trebuie baute imediat dupa stoarcerea legumelor si fructelor, si anume incet, cu ajutorul unui pai. Efectul curativ si regenerator al sucurilor proaspete este cu atat mai intens, cu cat este mai scurt contactul lor cu oxigenul, care produce procese oxidative ce reduc calitatea vitaminelor ingerate.

Suc de castraveti

Sucurile proaspete de legume - izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, E, K, calciu, potasiu, niacina, biotina, acid folic, acid silicic, magneziu, sodiu, fosfor, fier, iod, molibden, acid pantotenic, mangan, seleniu, fluor, vanadiu, nichel, zinc, cupru, substante vegetale asemanatoare hormonilor, melatonina (putina), substante vegetale secundare.
Efect vindecator: * este un drenant puternic (stimuleaza rinichii si vezica urinara) * curata sistemul digestiv * decongestioneaza circulatia sangelui la nivelul inimii si al rinichilor * avand un efect bazic puternic, combate hiperacidizarea * stimuleaza procesele functionale biochimice din metabolism * are o tendinta de echilibrare in climacteriu * ajuta la regenerarea interioara si exterioara a pielii * contribuie la intarirea parului si a unghiilor (acidul silicic) * influenteaza favorabil dezvoltarea oaselor si a dintilor si a sistemului de sprijin al peretilor vasculari.
Utilizare: In sezon, se bea de 2-3 ori pe saptamana.

Suc de morcovi

Sucurile proaspete de legume - izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, D, E, K, niacina, biotina, acid folic, calciu, potasiu, magneziu, fosfor, fier, siliciu, acid pantotenic, cupru, mangan, cobalt, zinc, nichel, molibden, vanadiu, fluor, seleniu, iod, pectina, celuloza, aminoacizi si zaharuri diverse, substante vegetale secundare, precum flavonoidele.
Efect vindecator: * sprijina procesele vitale de vindecare si regenerare din organism si creier * stimuleaza metabolismul, respiratia celulelor si procesele functionale importante din creier, sistemul digestiv si sistemul hormonal, mai ales daca i se adauga un catel de usturoi proaspat stors sau o bucatica de hrean (contin, in plus, germaniu, sulf si seleniu, dar au si calitati antibiotice vegetale) * intareste sistemul imunitar * stimuleaza – prin pro-vitamina A (betacaroten) – regenerarea permanent necesara a ochilor obositi, a nervilor optici si a mucoaselor din organism, inclusiv mucoasa intestinala * regenereaza si intinereste celulele pielii si tesutul conjunctiv, mentinandu-le proaspete si elastice.

 

Utilizare: Sucul proaspat de morcovi, baut cu circa 20 de minute inaintea unei mese principale, sau intre mese, este o binefacere pentru sanatate. Poate fi o alternativa eficienta si consumat la micul dejun, in locul compotului de mere sau a laptelui cu migdale (langa cereale, de preferinta hrisca). Poate fi combinat, tot proaspat stors, cu suc de sfecla rosie sau de telina.
Atentie! Se recomanda cu caldura ca sursa de vindecare si de intinerire, in combinatii cu sucul a 1/2-1 mar. Inainte de stoarcere, morcovii trebuie curatati de coaja.

Suc de cartofi

Sucurile proaspete de legume - izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

Componente principale: caroten, vitaminele B, C, K, potasiu, calciu, magneziu, cupru, sodiu, fier, iod, mangan, zinc, fluor, fosfor, cobalt, aminoacizi pretiosi, acid pantotenic, hidrati de carbon utili, substante vegetale secundare.
Efect vindecator: * are capacitatea de a dizolva si de a elimina treptat-treptat din stomac si intestin toxinele periculoase si reziduurile. Astfel, o cura cu suc de cartofi este foarte eficienta in boli precum arsurile stomacale, gastrita si ulcerul (stomacal si duodenal) * are efect diuretic si de aceea este recomandat in afectiunile cardiace si renale, reumatism, guta si artrita * sprijina procesele functionale intra- si extracelulare * are efect calmant, echilibrant si bazic.

 
 

Suc de sfecla rosie

Sucurile proaspete de legume - izvor de tinerete pentru celule si creier (I)

 

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, E, acid folic, niacina, acid pantotenic, colina, calciu, siliciu, magneziu, fosfor, fier, sodiu, cupru, nichel, potasiu, acid oxalic, zinc, cobalt, molibden, litiu, seleniu, mangan, rubidiu, aminoazici pretiosi, substante vegetale secundare (de ex. rutina), flavonoide, antociani, materii colorante vegetale, betanina.
Efect vindecator: * stimuleaza functia ficatului si a fierii (protectia ficatului prin betanina/ colorant vegetal albastru-rosu) * sustine „stabilirea” microorganismelor utile pentru sanatate in intestinul subtire si intestinul gros * are efect antibacterian * amelioreaza respiratia celulelor somatice si cerebrale * stimuleaza sistemul imunitar * are o componenta antitermica (scade febra) * stimuleaza diureza (eliminarea de urina) * etanseaza vasele sanguine si are un efect antisclerozant * sporeste vitalitatea si amelioreaza metabolismul substantei cerebrale * ajuta la regularizarea activitatii glandei tiroide * stimuleaza formarea sangelui.
Acest suc ultrapretios stimuleaza – in general – procesele de functionare si de reglare si elasticitatea si mentinerea tineretii celulelor somatice si cerebrale.
Utilizare: Efectul curativ al substantelor colorante vegetale rosii-albastre poate fi potentat combinand sucul de sfecla rosie cu putin suc proaspat de morcovi, de telina sau de mar.
Recomandare speciala: Ca sursa generala de vindecare si intinerire, in combinatie cu sucul a 1/2-1 mar.

Suc de ridiche neagra