România modificată genetic…

În ultimii ani, organismele modificate genetic (OMG) au intrat tot mai mult în dizgrația consumatorilor din Europa și din Statele Unite, deși rezultatele studiilor științifice care arată pericolele OMG-urilor sunt considerate inconcludente. În România, primul stat european care a cultivat plante modificate genetic, lucrurile par să stea la fel. Un sondaj național din 2010 arăta ca 74% dintre consumatori nu doresc să consume OMG-uri.Totodată, suprafețele cu porumb MON810, singura plantă MG aprobată spre cultivare în România, sunt în continuă descreștere la nivelul țării, pentru că nu (mai) sunt considerate rentabile. Cu toate acestea, Parlamentul și Guvernul susțin în continuare OMG-urile, la fel și fermierii din zonele cu potențial de valorificare. Am stat de vorbă cu unii din ei pentru a afla de ce văd în plantele modificate genetic șansa agricolă pentru România.

„E vorba de biotehnologii pe care Europa nu vrea să le însușească și să lase liberi beneficiarii, care sunt cultivatorii și consumatorii. Pune bariere la nou. Un fel de Evul Mediu, de inchiziție, închistare”, ne spunea în august 2013 Grigore Mocanu, director tehnic la Insula Mare a Brăilei (I.M.B.), exploatație agricolă care a cultivat în anii trecuți soia și porumb modificate genetic. Toată lumea, în afară de Uniunea Europeană, continua el, cultivă neîngrădit OMG-uri, care în ultimă instanță vor fi cele care trebuie să asigure hrana populației globale, aflată într-un ritm continuu de creștere. „Vom ajunge în foamete și atunci n-o să știm cum să umblăm după metode și soluții care să rezolve hrana oamenilor.”

În ciuda atitudinii negative, toamna trecută, Comisia Europeană a început procedura de autorizare a unui nou tip de porumb MG: porumbul 1507 al companiei Pioneer, care a primit mai multe avize pozitive de la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară. Consiliul European a propus autorizarea plantei, însă la jumătatea lunii trecute, Parlamentul European a cerut retragerea autorizațieipe motiv că polenul rezistent la insecte produs de porumbul 1507 ar putea afecta moliile și fluturii. Totodată, eurodeputații au cerut Comisiei Europene să nu propună sau să reînnoiască autorizațiile pentru niciun fel de organism modificat genetic înainte de îmbunătățirea metodelor de evaluare a riscurilor. Mâine, 11 februarie, urmează votul în Consiliul European. Porumbul 1507 Pioneer-Dupont produce o toxină pesticidă numită Bt și este capabilă să reziste la pulverizări repetate cu erbicide ce conțin substanțele toxice glifosat și glufosinat de amoniu.

Statele membre UE pot interzice totuși cultivarea noii plante pe teritoriul propriu, ceea ce s-a întâmplat în cazul porumbului MON810 produs de compania Monsanto, singurul porumb modificat genetic autorizat pentru cultivare în Uniunea Europeană. Opt țări – Franța, Germania, Luxemburg, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și Polonia – l-au interzis după ce Comisia Europeană l-a autorizat pentru cultivare. Nu și România, care nu doar a permis cultivarea porumbului, ci a și aprobat-o prin lege în arii protejate. Miniștrii Agriculturii s-au arătat, până acum, interesați de cultivarea organismelor modificate genetic, deci șansele ca un al doilea tip de porumb MG să intre pe ogoarele patriei ar fi mari. Actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a atras furia activiștilor după ce, în 2010, a patronat conferința anuală AgriBusiness, un eveniment de lobby sponsorizat de companiile Monsanto și Pioneer. Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost contestat la rândul său de societatea civilă din cauza legăturilor sale contractuale cu Monsanto, iar un alt fost ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, are în CV o îndelungată carieră în cadrul companiei Monsanto.

În ciuda unui lobby intens și a interesului autorităților, porumbul MON810 nu are însă succes în România. Registrele Agenției Nationale pentru Protecția Mediului privind introducerea în mediu a organismelor modificate genetic, realizate pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii, și un raport al centrului de informare InfOMG arată că interesul pentru MON810 este în descreștere din 2007 încoace. Dacă în 2007 au fost cultivate 332 de hectare, anul care a urmat a adus cel mai mare boom: 6.130. Apoi a urmat declinul: 3.200 de hectare în 2009, puțin peste 800 în 2010, aproape 600 în 2011 și puțin peste 200 în 2012. Anul trecut a avut loc o creștere – 835 de hectare cu MON810 -, dar au fost înregistrați doar doi cultivatori, față de 12 în 2012, 16 în 2011, 21 în 2010, 51 în 2009 și 58 în 2008.

Pe lângă reticența consumatorilor, ecologiștii și fermierii susțin că dăunătorul pe care îl combate porumbul MON810, viermele sfredelitor, se găsește în puține locuri din România, așa că planta nu-și prea are rostul. Agricultorii din județul Brăila sunt printre cei care au renunțat în număr mare la cultivarea porumbului modificat genetic MON810, care nu și-a dovedit eficiența. În Insula Mare a Brăilei, cea mai mare fermă agricolă din Europa, au fost cultivate suprafețe mici, pentru testare, cu porumb MG în anii trecuți, dar s-a renunțat la această cultură, fiind deplânsă soia MG. Agricultorii din județ nu-și iau însă gândul de la plantele modificate genetic. Ei așteaptă aprobarea tipurilor de porumb rezistente la glifosat.

Interzicerea soiei modificate genetic, “o mare greșeală politică”

Cum te apropii de Brăila, cum apar tot mai des bannere și pancarte ale Monsanto și Pioneer care parcă îți urează bun venit într-unul dintre cele mai agricole județe ale României. La capătul satului Viziru, după tiruri și silozuri de porumb, se află biroul vicepreședintelui Asociației Agricultorilor din Brăila, Marcel Cucu, agricultor de 40 de ani. Bărbatul a lucrat 11 ani la Insula Mare a Brăilei și alți nouă la stațiunea de cercetări agricole de la Fundeni, după care a preluat firma pe care o administrează și acum, din 1992. Cu tot cu pământul proprietate personală și cel luat în arendă, ferma sa de la Viziru are 250 de hectare. Agricultorul stă departe de nerentabilul MON810, având doar culturi agricole convenționale.

Marcel Cucu a cultivat însă soia modificată genetic în fiecare an, cât a fost posibil, de prin 2003-2004, până în 2007, când România a intrat în UE. Soia modificată genetic, prima cultură comercială de acest tip din România, a pătruns în țară în 1998, aflăm de-aici. În perioada 1998-2007, România a avut cele mai mari culturi de plante modificate genetic din Europa. Conform condiţiilor de aderare la UE, în 2007, soia MG a fost interzisă oficial pentru cultivare în țara noastră. Fermierii din Brăila o deplâng însă și acum. „Soia modificată genetic nu înseamnă un balaur”, ne spunea Marcel Cucu vara trecută, în biroul său de la fermă. „La ora actuală, în lume, se cultivă aproape 200 de milioane de hectare de organisme modificate genetic, în mare parte soia, pentru că este o cultură furnizoare de proteină vegetală pentru animale. Interzicerea cultivării soiei modificate genetic s-a produs în 2007, odată cu accesul în UE, și a fost, după părerea mea, o mare greșeală.” Potrivit fermierului brăilean, la acea vreme, România era în plină extindere a suprafeței de soia, cultură care nu este posibilă oriunde. Noi aveam “norocul” ca România să îndeplinească toate condițiile de cultivare.

Deși soia modificată genetic a fost interzisă, nu înseamnă că nu o mai mâncăm. Toată Europa folosește soia pentru hrana animalelor. Aceasta ar fi modificată genetic în  proporție de 95%, iar carnea necuvântătoarelor care o consumă ajunge în galantarele supermarketurilor. „Eu nu înțeleg de ce conducerea Europei, dacă este convinsă sau s-a lăsat convinsă că e periculos să lași omenirea să consume produse agricole din plante modificate genetic, consumă totuși produse din plante modificate genetic”, ne-a spus Grigore Mocanu, directorul tehnic al I.M.B. În prezent, Uniunea Europeană permite importul produselor pe bază de organisme modificate genetic, dar nu și cultivarea.

Soia MG, susținea el, asigură o dezvoltare mai luxuriantă a culturii și, respectiv, o producție mai mare decât cea clasică; nu e nevoie decât de o singură erbicidare cu un singur produs în cazul primei, spre deosebire de cealaltă, care ar trebui stropită de mai multe ori cu mai multe produse și care, potrivit directorului tehnic, nici nu scapă 100% de buruieni. De altfel, acesta ar fi scenariul în care s-ar înscrie în general plantele modificate genetic. „Cantitatea de proteine pe care o asigurăm la plantele modificate genetic este mult mai mare decât la celelalte și cu cheltuieli mult mai reduse, iar la culturile clasice există un grad de toxicitate mult mai mare în bob, pentru că băgăm aceste erbicide.” Erbicide care ar costa cu 40-50% mai mult la un hectar de soia clasică, față de unul cu soia MG. „[La planta modificată genetic], producția este cu 50-60% mai mare pentru că nu este concurată de buruieni.” Marcel Cucu susținea că porumbul modificat genetic are o producție cu 15% mai mare decât cel convențional și nici efecte negative asupra solului nu are.

Grigore Mocanu a întărit: „România, dacă i se dă voie [să cultive din nou soia modificată genetic], în doi-trei ani de zile se redresează economic.” Directorul tehnic ne-a mai spus că dacă s-ar da din nou liber la soia MG, I.M.B. ar cultiva chiar și jumătate din suprafața totală de 56.000 de hectare cu acest produs.

Potrivit lui Marcel Cucu, interdicția din 2007 a eliminat posibilitatea de prelucrare a milioane de tone de soia, ceea ce ar fi însemnat capacități de producție, locuri de muncă și un preț mai bun față de cel de acum. „Prețul la soia a crescut de trei ori. Toată chestia asta o suportăm din cauza unor decizii politice iresponsabile. În toată lumea, în afara Europei, se cultivă [soia modificată genetic] și vreau să vă spun că în Brazilia se defrișează suprafețe imense pentru a cultiva soia și a exporta în Europa”, ne-a spus agricultorul brăilean, care consideră că România a ratat o oportunitate foarte mare. Dacă soia MG nu se interzicea, România putea fi acum prima din Europa. „Noi puteam asigura necesarul țării și exporta un procent în Europa.” Grigore Mocanu a întărit: „România, dacă i se dă voie [să cultive din nou soia modificată genetic], în doi-trei ani de zile se redresează economic.”

De douăzeci de ani, în agricultură, din punct de vedere al creșterii nivelului tehnologic, România a rămas la același nivel ca în anul 1990, după un calcul pe care l-a făcut chiar el, spune Marcel Cucu. „Creșterea productivității în cei douăzeci și ceva de ani este de 10%. Ca să ajungem la productivitatea medie din Europa, ne trebuie o creștere de cel puțin 100%. Adică noi mergem pe o producție medie de 2.500-3.000 de kilograme la hectarul de cereale, față de 6-7.000 în Europa, Olanda are chiar 8.700 de kilograme. Ca să ajungem acolo în ritmul în care mergem acum ne trebuie vreo 200 de ani, dacă ei stau pe loc.”

În așteptarea unui nou porumb modificat genetic

În prezent, singura plantă modificată genetic autorizată pentru cultivare în România este porumbul MON810, al companiei Monsanto. Nu are mare succes în Brăila, cum nu mai are în toată țara, potrivit datelor de mai sus, pentru că e rezistent la dăunători care nu se găsesc în această zonă, ci mai mult în partea de vest a țării, unde de altfel se cultivă cel mai mult MON810. În 2012, au fost cultivate puțin peste 100 de hectare de porumb modificat genetic în Brăila, în parcele mici de până în 20 de hectare. Potrivit lui Grigore Mocanu, I.M.B. a cultivat timp de doi ani MON810, „pentru că am considerat că lumea o să înțeleagă și că din cultivarea porumbului modificat genetic o să putem să întregim patrimoniul genetic făcut de această inginerie și să reintre soia.” N-a fost așa, iar ferma a renunțat la el. „Dăunătorul,sfredelitorul porumbului (n.r. – pe care îl atacă MON810), nu avea un impact atât de mare asupra culturii în România, plus că erau atât de multe restricții, să nu le avem semănate (n.r. – plantele modificate genetic) pe lângă alte culturi de porumb, să fie la 700 de metri distanță, pentru că e polenizare, se duce polenul cu vântul la celelalte culturi și nu trebuie amestecate, și o întreagă evidență, dosare întregi. Plus faptul că lumea, speriată de atâta propagandă anti-știință, refuza să mai ia acest porumb modificat genetic, cu toate că îl produceam legal.”

Agricultorii brăileni așteaptă însă porumbul rezistent la glifosat, pregătit pentru Europa atât de Pioneer, cât și de Monsanto. „Când se va aproba porumbul modificat genetic rezistent la glifosat, atunci în mod sigur va fi o explozie, pentru că noi avem o întreagă bogăție de buruieni în țară. Noi îl așteptăm cu mare nerăbdare și facem toate demersurile posibile”, ne-a spus Marcel Cucu. „În primul rând, este un avantaj economic pentru fermieri. Pentru dăunători, [în momentul de față] sunt necesare mai multe sortimente de erbicide. Noi folosim un erbicid pre-emergent înainte de semănat la cultura porumbului (n.r. – convențional, nu modificat genetic), folosim un erbicid în prima fază de vegetație și încă două game de erbicid, deci o mulțime de produse care, în general, sunt mult mai toxice decât acest glifosat.”

De cealaltă parte, potrivit unor oameni ca Aurel Maxim, specialist în ecologie și conservarea biodiversității la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca și vicepreședinte al centrului de informare InfOMG, în zonele unde se cultivă plante transgenice ar fi crescut cantitatea de pesticide la hectar prin utilizarea tot mai intensă a erbicidelor pe bază de glifosat, deoarece buruienile au câştigat rezistenţă la această substanţă activă prin folosirea ei repetată. „Statisticile din SUA din 2009 arată că pe parcursul a 13 ani de cultivare masivă a OMG-urilor, s-a înregistrat o creștere a cantității totale de pesticide la hectar cu 26%. În Argentina, cantitatea de erbicide per hectar la soia a crescut cu 42,6% în perioada 2000, față de anii ’90.” Astfel, prin aplicarea de erbicide pe bază de glifosat în cantități tot mai mari, ar fi fost contaminate alimentele, apele de suprafață și cele subterane și afectați polenizatorii și alte insecte. Apoi, adaugă Maxim, culturile MG nu ar înregistra producţii mai mari faţă de cele convenţionale decât sporadic şi nesemnificativ. „Se poate întâmpla ca în primii doi-trei ani, până la epuizarea fertilității solului, să se înregistreze producții superioare, însă pe termen lung acestea nu dau rezultate satisfăcătoare nici din acest punct de vedere”, spune specialistul. „Supraproducțiile agricole au apărut înaintea OMG-urilor.”

Autori: Roxana Bucată și Ionuț Dulămiță

Sursa: Think outside the box

SUPERDEZVOLTARE, SUPRAPRODUCTIE SI RISIPA IN AGRICULTURA STATELOR UNITE ALE AMERICII

Multi ani s-a considerat ca problema fundamentala cu care se confrunta umanitatea este cea esential malthusiana si anume sporirea populatiei peste posibilitatile productiei, dar exista câteve societati care pot organiza productia la un asemenea nivel succesul lor fenomenal sa-si creeze propriile lui probleme economice, sociale, politice, etice si de management al resurselor naturale.

Desi cei mai multi dintre noi sunt de acord ca raportul F.A.O. (Organizatia Alimentelor si Agriculturii) conform caruia exista 500 de milioane de oameni subalimentati în lume este o oroare mult mai mare decât m 21321b119v untii de cereale si alimente datorati supraproductiei din Statele Unite, trebuie considerat faptul ca ambele sunt aspecte ale realitatii lumii în care traim si ca ele reflecta diferentele fundamentale care exista între oameni, societati si tari, în ceea ce priveste relatia lor cu mediul natural.

În Statele Unite societatea deosebit de inventiva si productiva trebuie sa se împace cu consecintele succesului sau în ceea ce priveste cresterea productiei agricole. Chiar daca masurile administrative pe termen scurt par sa amâne sau sa rezolve temporar unele situatii mai urgrnte, adevaratele probleme ale supraproductiei sunt pe termen lung si adânc înradacinate atât în economia si societatea americana, cât si în sistemul socio-economic international actual.

1.1.      Productia agricola în Statele Unite. Extindere si intensificare

          Se observa foarte usor din Figura 1 ca productia agricola totala a crescut încontinuu, mai ales dupa sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, chiar daca au existat mici fluctuatii în productia de septel.

Drept urmare a cresterilor din productia agricola Statele Unite au exportat în anul 1981 produse agricole în valoare de 42 miliarde de dolari, cu toate ca populatia înregistrase între anii 1950 si 1980 o crestere cu peste 75 milioane de oameni.

Cresterea productiei agricole poate fi realizata fie prin extindere, fie prin intensificare, fie prin ambele simultan. În timp istoric suprafata cultivata a Statelor Unite s-a extins prin procesul de „cucerire” a Vestului, iar mai apoi noi suprafete au fost aduse în folosinta prin extinderea irigatiilor, în special în statele din vestul continentului unde suprafata agricola irigata a crescut între anii 1950 si 1980 de la 25 la 45 milioane de acri (de la 10 la 18 milioane hectare).

De asemenea, agricultura americana s-a caracterizat de-a lungul timpului printr-un proces de intensificare a folosirii pamânturilor cultivate si a cresterii animalelor prin aplicarea stiintei si a tehnologiilor revolutionare. Spre exemplu, daca în anul 1940 era nevoie de 12 pâna la 14 saptamâni pentru a produce un pui de 2 kg, iar pasarea consuma 8 kg de hrana pentru fiecare kilogram de carne pe care îl dadea, în anul 1980 un astfel de pui putea fi produs în doar 8 saptamâni la un cost de mai putin de 4 kg hrana pentru 1 kg carne dat. În ceea ce priveste cultura plantelor productivitatile erau cu 20% mai scazute decât cele obtinute în Europa datorita naturii extensive a culturii pamântului în Statele Unite.

Mai trebuie amintit faptul ca cele doua procese, de extindere si de intensificare, nu opereaza independent, iar relatia complexa de interdependenta dintre ele poate fi ilustrata de faptul ca mecanizarea, factorul central al procesului de intensificare, a permis extinderea suprafetei cultivate prin eliberarea a milioane de acri de pamânt ce erau initial folositi pentru cultura plantelor folosite pentru hrana animalelor de tractiune cum ar fi caii si catârii.

Una dintre cele mai putin de dorit consecinte ale acestei puteri de productie fenomenale a fost sensibilitatea permanenta a agriculturii americane la schimbarile pietei: când cererea scadea periodic iar oferta se mentinea, surplusul inevitabil trebuia sa fie depozitat, aruncat sau chiar distrus.

Astfel, marile surplusuri de grâu si alte cereale, de produse lactate, tutun, zahar s.a. formate spre sfârsitul anilor ’70 s-au transformat în „munti si lacuri” în anul 1982, când oferta a depasit cu mult cererea Cauzele imediate ale supraproductiei

Anul 1983 s-a deschis cu masive surplusuri, printre acestea 35 milioane m³ de grâu, 88 milioane m³ de alte cereale (porumb, ovaz, orz, sorg) si peste 1 miliard kg de produse lactate.

Cauzele nu sunt greu de gasit. Oferta de alimente si cereale, spre exemplu, s-a extins foarte mult datorita recoltelor record din anii 1981 si 1982 cauzate de combinatia între vremea buna, eficienta ridicara si în continua crestere a fermierilor americani si politicile guvernamentale menite sa protejeze veniturile fermierilor.

O astfel de politica era cea a paritatii pretului, introdusa de Congresul american pentru a mentine relatia dintre preturile produselor vândute de fermieri si cele ale produselor cumparate de catre acestia. Vechiul sistem al paritatii pretului era bazat în general pe preturile din perioada 1909-1914, ani în care situatia materiala a fermierilor, puterea lor de cumparare era la nivelul situatiei altor grupuri sociale. Astfel, daca pretul unui produs era la paritate, atunci o unitate din acel produs va „cumpara” pentru fermier la o anumita data tot atât cât cumpara, în medie, în anii 1909-1914. Paritatea moderna se baza pe o formula ce folosea preturile din ultimii 10 ani si tinea seama si de pretul fortei de munca angajate în domeniul respectiv.

Acest sistem a devenit ineficient în a doua jumatate a secolului deoarece reducea eficienta sistemului economic în a se adapta la transformarile din cererea consumatorilor si mai ales datorita faptului ca în agricultura productivitatea a crescut mai rapid decât în alte domenii, fermierii fiind capabili sa obtina o unitate dintr-un produs, la o anumita data, mult mai usor, cu mult mai mici eforturi decât în anii 1909-1914 si chiar decât în deceniul precedent.

În timp ce oferta de alimente si cereale era în continua extindere, din nefericire, cererea a scazut datorita unei varietati complexe de motive, ceea ce demonstreaza faptul ca agricultura, în orice tip de economie, nu poate fi considerata separat de mediul ei ambiant. Depresia din economia nterna si evolutia preferintelor din consum au determinat o scadere a cererii de carne cu 20% din anul 1976. În afara granitelor, unde se astepta sa fie vândute surplusurile, cererea era de asemenea la un nivel scazut datorita recesiunii mondiale a economiei si a recoltelor bogate obtinute în multe tari ce au beneficiat de vremea buna. Mai mult, dolarul era în acel moment foarte puternic iar importatorii traditionali cum erau Mexicul si Polonia nu-si mai permiteau, din diferite si variate motive, sa importe cantitati mari de cereale. Embargoul impus de presedintele Carter Uniunii Sovietice în anul 1980, dupa invadarea Afganistanului, a afectat de asemenea reputatia Americii ca furnizor de încredere. Aceasta situatie a creat probleme serioase, deoarece Uniunea Sovietica era cel mai important client pentru produsele agricole de export ale Statelor Unite în 1979, importând produse în valoare de 2,9 miliarde de dolari, fiind însa foarte atenta la a nu deveni dependenta de produsele americane.

2. P.I.K. – Politica platii în natura

2.1. Introducerea P.I.K.

Confruntându-se cu surplusuri de asemenea dimensiuni si costurile imense ale depozitarii si ale politicilor sale agricole, Guvernul Federal a decis ca trebuie sa actioneze. Pe de o parte se dorea înlaturarea cheltuielilor guvernului; iar pe de alta parte se faceau presiuni din partea fermierilor care, confruntati cu preturi în scadere, cereau si mai multe cheltuieli guvernamentale sub forma sustinerii unor preturi ridicate si sub forma protectionismului.

Temându-se sa nu piarda votul fermierilor, presedintele Reagan a anuntat în ianuarie 1983 o schema de urgenta, aceea a platii în natura pentru grâu, porumb, sorg, orez si bumbac. Aceasta politica mai fusese încercata într-o forma asemanatoare în anii ’30 si în anii ’60 însa fara mare succes.

Aceasta schema presupunea în mare ca fermierii participanti sa fie de acord sa scoata din productie o parte din sau chiar toate pamânturile cultivate si sa primeasca din stocurile existente pâna la 80-90% din ceea ce ar fi produs ca sa vânda sau sa-si hraneasca animalele. Politica avea astfel triplul rol de a ridica preturile la produsele agricole prin reducerea drastica a productiei, de a reduce stocurile si de a preveni formarea altora noi. Mai mult, aceasta politica nu ar fi costat aproape nimic.

2.2. Probleme în aplicarea P.I.K.

Din nefericire, realitatea s-a dovedit a fi mult mai complexa decât se credea si o serie de probleme s-au ivit facând ca politica P.I.K. sa fie mai putin eficienta decât se spera sa fie. Iata câteva dintre aceste probleme:

1. Numarul fermierilor ce au participat la aceasta schema a fost mult mai mare decât cel previzionat pe baza ratelor de participare la politicile anterioare de reducere a productiei. Astfel au participat 43% din fermierii cultivatori de porumb si 35% din cei cultivatori de grâu, iar în loc de 23 milioane de acri (9,2 milioane ha) cât au fost estimate, au iesit din productie 46,3 milioane acri (18,5 milioane ha).

2. Prin urmare, stocurile de produse agricole detinute de guvern nu au fost destul de mari pentru a acoperi rambursarile catre fermieri si de aceea guvernul a fost nevoit sa cumpere cantitati suplimentare din aceleproduse într-o piata în care preturile cresteau datorita penuriei determinate de politica guvernamentala completata de efectele secetei.Astfel schema care initial parea sa nu coste nimic a presupus cheltuieli estimate la 10-16 miliarde de dolari.
3. Seceta ce a urmat a afectat grav productia de porumb, determinând pierderi de 35 milioane m³ care s-au adaugat la cele 77 milioane m³ care nu au fost produse conform schemei P.I.K.. Daca fermierii ce au cultivat porumb au primit o mare lovitura, cei care au luat parte la programul de reducere a productiei erau protejati de seceta si si-au primit fericiti alocatiile într-o piata cu preturi în urcare.
4. În ciuda secetei si a reducerilor de productie, stocurile de grâu nu au fost afectate considerabil si prin urmare preturile au ramas la un nivel scazut. Pe de alta parte mult sperata crestere a preturilor porimbului a redus potentialul de export al fermierilor, el fiind mai scump de cumparat din Statele Unite decât din alte tari.
5. Au existat de asemenea repercusiuni în activitatile asociate. Temerile ca industriile masinilor agricole, a fertilizantilor si a semintelor vor fi afectate de o eventuala contractie a agriculturii nu s-au dovedit fondate datorita productiei în crestere pe pamânturile înca cultivate. De fapt, stipulatiile politicii P.I.K. conform carora pamântul trebuie protejat împotriva eroziunii au condus la triplarea preturilor la semintele de iarba si trifoi. Ca urmare, fermierii au marit numarul vitelor de pe pajistile lor, acest lucru având consecinte clare asupra stocurilor viitoare de carne.

Aceasta sumara examinare a politicii P.I.K. ilustreaza clar natura complexa a relatiilor om-mediu, si dificultatea luarii deciziilor într-o situatie caracterizata de consecintele trecutului, de complexitatea prezentului si de nesiguranta viitorului.

3. Cauze pe termen lung ale supraproductiei

3.1. Luarea deciziilor agricole în contextul Statele Unite

În contextul american supraproductia înseamna un surplus ce nu poate fi vândut; aceasta definitie devine însa discutabila într-o tara subdezvoltata. Bineînteles, având în vedere marimea si varietatea agriculturii americane si multitudinea de factori care influenteaza oferta si cererea, notiunea de echilibru între cerere si ofera trebuie privita ca un fapt ideal, departe de orice realitate realizabila. Totusi, în Statele Unite se formeaza surplusuri mari si persistente care reprezinta un dezechilibru grav al relatiilor om-mediu.

Problema supraproductiei ar putea parea un lucru surprinzator, având în vedere cantitatea si calitatea informatiilor puse la îndemâna firmelor de catre guvern si de catre surse private. O serie bogata de cercetari stiintifice este executata cu rolul de a asigura fermierilor un control mai larg asupra naturii, de a le spori productia si de a diminua riscul acesteia. Drept urmare, cantitati mari de informatii tehnice si de tehnologii sunt raspândite de Departamenul Serviciilor de Extindere Agricola si de agentii particulare, cum ar fi companiile producatoare de produse chimice, vânzatorii de seminte si producatorii de masini si echipamente agricole. Agentiile guvernamentale pun de asemenea la dispozitie informatii precum starea vremii si sfaturi cu privire la managementul pamântului si al apei, asistând fermierul în a mentine si a îmbunatati productia.

De asemenea mai este pus la dispozitia fermierului ajutor pentru a scoate pe piata productia prin Serviciul de Marketing Agricol din cadrul Departamentului Agricol care are menirea de a promova o piata interna disciplinata si eficienta si de asemenea prin Serviciul Agricol cu Strainatatea din cadrul aceluiasi departament care urmareste mentinerea si extinderea pietelor din strainatate. Cum Statele Unite reprezinta exportatorul cel mai important de produse agricole, Serviciul Agricol cu Strainatatea joaca un rol central în mentinerea prosperitatii agriculturii americane.

Informatia acumulata si folosita de fermieri exista într-un mediu decizional creat de interactia dintre mediul cultural si cel natural. Aceasta interactie produce un cadru complex si dinamic al oportunitatilor si constrângerilor culturale si naturale în care fermierii trebuie sa opereze.

Desigur, deciziile nu sunt luate doar de fermieri individuali ci si de alti participanti la viata agricola care, asa cum s-a vazut în cazul politicii P.I.K., pot sa afecteze pe ceilalti prin deciziile lor. Situatia este mai mult complicata de faptul ca toate consecintele deciziilor luate se întorc într-o oarecare masura în mediul decizional si fac si mai dificila previzionarea viitorului de catre fermierul individual.

3.2. Mediul natural si mediul cultural

Cel mai important factor care influenteaza agricultura este natura mediului ambiant, iar continentul american este plin de oportunitati de ordin natural pentru fermieri. Acest lucru determina niveluri ridicate ale productiei si formeaza baza bogatiei agriculturii americane. Pentru ca procesul agricol sa aiba loc trebuie sa existe o sursa suficient de bogata si constanta de apa iar temperaturile trebuie sa fie peste minimul specific pentru a permite plantelor si animalelor sa se dezvolte. De asemenea, mai este necesar un sol de buna calitate deoarece acesta furnizeaza suportul pe care se dezvolta plantele si mineralele esentiale care constituie hrana acestora. Calitatea oportunitatii prezentate de sol depinde de compozitie, textura si adâncime, iar acestea sunt caracteristici determinate la rândul lor de materialul din care este format solul, de tipul de relief si de vegetatie si de folosirea sa de catre om.

Bineînteles ca exista si constrângeri în ceea ce priveste mediul natural: suprafete întinse ale tarii sunt medii ostile unde deficientele de temperatura si de precipitatii cauzate de altitudine sau de localizare constirtuie o amenintare constanta asupra oamenilor. Alte constrângeri le reprezinta existenta anotimpurilor, a ciclurilor de viata  ale plantelor si animalelor, inundatiile, secetele, insectele daunatoare, ciupercile parazite, buruienile.

Însa, conform spiritului american, o cantitate considerabila de energie este folosita pentru a depasi aceste constrângeri si pentru a extinde si intensifica spatiul agricol. De exemplu, depasirea constrângerii legate de distanta a fost realizata prin specializarea regionala si mai ales prin dezvoltatea transporturilor. Acest lucru ilustreaza foarte bine rolul culturii ca factor al balantei de oportunitati si constrângeri si confirma ipoteza ca relatia oameni-mediu poate fi înteleasa numai prin aprecierea puternicei interactii între circumstantele naturale si cele culturale.

3.3. Mediul tehnologic si revolutia tehnologica

Tehnologia reprezinta abilitatea omului de a reduce constrângerile naturii si de a crea noi oportunitati pentru utilizarea pamântului. De aceea, conceptul de ecumen sau de pamânt nelocuit este unul dinamic, el schimbându-se mereu, o data cu avansarea tehnologiei.

Agricultura în Statele Unite este o industrie dotata cu tehnologie avansata menita sa produca la cel mai înalt grad de eficienta si se desfasoara într-un mediu în care transformarile rapide în tehnologie si acceptarea ideilor inovatoare nu numai ca sunt posibile dar sunt si normale. Acest lucru contrasteaza cu ceea ce se întâmpla în multe tari în curs de dezvoltare care sunt comstrânse de tabu-uri si de traditii si în care modificarile în metodele de productie implica deseori riscuri ridicate.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale tehnologiei a fost eliminarea din viata fermierului a trudei, a muncii extenuante, a robiei fata de pamânt.

3.4. Mediul economic si mediul politic

Cea de-a doua componenta ca importanta a mediului cultural o constituie cadrele si institutile economice si politice care se afla în relatii complexe de interdependenta si care joaca un rol central în stabilirea naturii si volumului productiei agricole.

Fermele reprezinta cea mai ampla afacere a Americii, folosind în mod direct o forta de munca egala cu cea folsita în transporturi, industria otelului si cea de automobile la un loc. De asemenea agricultura creeaza un numar mare de locuri de munca auxiliare în cadrul industriei fabricatoare de masini agricole, de fertilizanti si de prelucrare a alimentelor si ofera aproximativ 20% din din locurile de munca din sectorul privat al ecomomiei.

Agricultura Statele Unite se desfasoara într-un cadru economic în care atitudinile si structurile sunt subordonate productiei. Ca urmare, se pune accentul pe eficienta si competitie, fermele desfasurându-si activitatea ca „afaceri agricole” caracterizate de mari introduceri de capital, specializare si organizare sofisticata. Schimbarea balantei de factori de productie demonstreaza industrializarea continua a agriculturii din Statele Unite, rezultatele cercetarii stiintifice fiind aplicate cu scopul maririi si îmbunatatirii productiei.

Aceste schimbari au creat câteva probleme datorita costului ridicat al utilajelor agricole, punându-i pe fermieri într-o situatie delicata. În aceste circumstante, cum mizele si riscurile financiare au crescut considerabil, managementul de calitate devine esential si 5 din 6 fermieri devin membri ai unor cooperative. Aceste organizatii înlesneau accesul fermierilor la factori de productie ieftini, taxe mai mici, credit ieftin si la sfaturile Serviciului Cooperativelor din cadrul Departamentului Agricol al Statelor Unite.

Desi s-a reusit cu succes organizarea productiei la niveluri ridicate, nu se poate spune acelasi lucru despre organizarea pietelor, ale caror fluctuatii au creat multe probleme. În aceasta privinta s-au gasit câteva solutii pur economice, cum ar fi cea a contractelor agricole prin care fermierii trebuia sa produca cantitati specifice de produse agricole de o anumita calitate pentru anumiti clienti sau cea de integrare pe verticala în care, de exemplu, firmele producatoare de conserve detineau ferme care produceau cantitatile necesare de fructe si legume.

Dar cum o treime din productia agricola a Statele Unite era exportata în piete imprevizibile unde era folosita de cumparatorii straini pentru a-si acoperii eventuale deficite ale productiei proprii, fluctuatiile cererii au putut si au creat surplusuri consistente.

Supraproductia nu poate fi înteleasa fara a se face referire la mediul politic în care îsi desfasura activitatea fermierul. Acesta prezinta o serie de conflicte de valori deoarece, desi fermierii resping interventia guvernului când preturile sunt ridicate, tot ei cer ajutor din partea guvernului când preturile încep sa scada. Activitatea agricola ilustreaza foarte bine conflictul dintre idealurile politice si realitatile politice în Statele Unite deoarece anii ’30 au ucis capitalismul de tipul „laissez faire”, iar individualismul fermierului american exista doar ca o stare de spirit si nu ca o realitate concreta. Statul a trecut astfel de la rolul de sfatuitor la un rol central de protector al veniturilor fermierilor si timp de 50 de ani (1933-1983) platile catre acestia au însumat 22 miliarde dolari.

Fermierii au beneficiat de asemenea de investitiile guvernamentale cum ar fi irigatiile ieftine si electrificarea rurala, programele de conservare a solului si au fost ajutati, sfatuiti si protejati de masuri ca: un climat generos de taxe, creditul ieftin, protectia împotriva dezastrelor naturale si o gama variata de servicii financiare si tehnice. Toate acestea au contribuit în mod indirect la realizarea fenomenului de supraproductie.

Scopul legislatiei, sprijinita foarte puternic de sindicatele fermierilor, era de a proteja veniturile firmelor de rigorile pietei când preturile scad. Acest lucru a fost facut printr-o varietate de programe între care politica P.I.K. este doar unul. Principalele metode folosite erau programele de suportare a pretului, în care guvernului realiza plati directe sau acorda împrumuturi fermierilor participanti în cazul scaderii preturilor sub nivelul specificat, bazat pe costurile de productie.

4. Probleme legate de supraproductie

Aplicarea stiintei si tehnologiei într-o societate deschis, flexibila si competitiva a dus la industrializarea agriculturii determinând schimbari majore în organizarea productiei si în tipurile de plante agricole cultivate. Aceasta industrializare a avut consecinte care depasesc cu mult prin gravitatea lor problemele immediate ale vânzarii sau stocarii surplusului de productie.

4.1. Probleme interne

4.1.1. Depopularea rurala

În conditiile unor standarde din ce în ce mai ridicate ale eficientei, micul fermier si muncitorul agricol nu au mai facut fata concurentei si de aceea între anii 1950 si 1982 numarul fermelor a scazut de la 5,6 la 2,4 milioane iar numarul fermierilor si muncitorilor din cadrul fermelor a scazut de la 23 la 5,6 milioane sub impactul revolutiei tehnice si chimice si a specializarilor în munca.

Complexitatea depopularii rurale este bine ilustrata de cazul fermelor cultivatoare de tutun, în care o agentie guvernamentala a introdus o avertizare a consumatorilor pe toate pachetele de tigari cum ca tutunul dauneaza grav sanatatii în timp ce o alta agentie guvernamentasa a investit bani în dezvoltarea acestei ramuri a agriculturii. Acest lucru era necesar deoarece fermele cultivatoare de tutun erau prea mici pentru a fi în stare din punct de vedere economic sa cultive si alte plante.

4.1.2. Degradarea mediului ambiant

Industrializarea agriculturii a dus de asemenea la niveluri ridicate de degradare a mediului, în special eroziunea solului si poluarea.

Grija pentru sol a jucat un rol important în modul de gândire din agricultura americana odata cu instituirea în anul 1936 a Serviciului de Conservare a Solului. Totusi se estimeaza ca 4,5 miliarde tone de sol de cea mai buna calitate sunt pierdute în fiecare an din cauze vaiate legate în general de mentalitatea fermierilor.

Noile metode de productie determina probleme serioase de poluare, în special cele cauzate de folosirea intensiva a produselor chimice agricole. De exemplu doar 10% din azotul cu care este tratat pamântul ajunge în plantele cultivate iar restul este introdus în sistemele mediului natural unde efectele lui pot fi devastatoare. Mai mult, supraproductia creaza propriile sale modalitati de poluare deoarece sunt folosite pesticide pentru depozitarea recoltelor.

4.1.3. Diminuarea resurselor

Noile metode de productie saracesc de asemenea apa, solul si resursele energetice la un grad alarmant si se pune astfel problema eficientei reale a agriculturii Statelor Unite ale Americii. Productivitatea muncii, pe om si pe ora, a crescut considerabil determinând cresteri ale productiei. Dar acest lucru s-a facut cu costul unor cresteri ale intrarilor de alti factori de productie. Desi mecanizarea a eliberat milioane de acrii de pamânt initial folosit pentru hranirea cailor si a catârilor, resursele consumate atunci erau regenerabile, pe când acum agricultura foloseste mai multe produse petroliere neregenerabile decât orice alta ramura a industriei americane.

În ceea ce priveste raportul energie-iesiri / energie-intrari din agricultura Statelor Unite, el este unul destul de scazut în raport cu cele obtinute în agriculturile altor tari, în care se folosesc metode traditionale de productie.

4.1.4. Puterea politica a fermierilor

Într-o tara care promoveaza conceptul de piata libera drept ideal, lumea economica artificiala a fermierilor este un anacronosm curios care piate fi explicat numai în termeni politici. Desi fermierii reprezinta doar 4% din populatie, ei sunt prezenti în fiecare stat si de aceea fiecare senator este implicat mai mult sau mai putin în problemele politicii fermelor asigurând o putere politica la un nivel ridicat sindicatelor fermierilor.

Cu provire la realegerea sa din noiembrie 1984, presedintele Reagan a anuntat intentia sa de a diminua cheltuielile guvernamentale, mai ales în domeniul agricol. Dupa cum era de asteptat noua politica cu privire la ferme din februarie 1985, care avea scopul de a reduce cheltuielile guvernamentale agricole si de a orienta agricultura spre realitatea pietii, s-a confruntat cu o puternica opozotie din partea sindicatelor fermierilor în Congres, mai ales când combinatia dintre inundatii, preturi scazute si datorii în rândul fermierilor ameninta ca va scoate din afaceri o serie de firme familiale mici si mijlocii. Totusi, chiar si dupa diminuarea propusa a cheltuielilor agricole, s-a hotarât ca acestea sa se ridice totusi la o suma de 12 miliarde dolari în anul 1986.

4.1.5. Foametea în Statele Unite

În ciuda bogatiei generale, a puterii de productie a Statelor Unite ale Americii si a faptului ca miliarde de dolari din banii publici erau dati fermierilor pentru a produce alimente, existau declaratii conform carora foametea se extindea în rândul populatiei sarace din Statele Unite. În aceste conditii presedintele Reagan a delegat o comisie sa investigheze aceste declaratii în anul 1983, desi programul introdus de presedintele Johnson în anul 1961 ca o masura împotriva saraciei costa în medie 10 miliarde dolari pe an pâna în 1982. Desi s-a raportat în urma acestor investigatii ca declaratiile conform carora fenomenul foamete ar exista în Statele Unite nu poate fi nici negat categoric, nici dovedit, problema a ramas deschisa.

4.2. Probleme externe

4.2.1. Foametea în tarile Lumii a Treia

Exista mai putine îndoieli în privinta extinderii foametei si malnutritiei în tarile din afara granitelor Statelor Unite ale Americii si s-ar putea crede ca solutia evidenta a supraproductiei Statele Unite ar fi folosirea surplusurilor pentru a hrani pe cei saraci si nevoiasi din Lumea a Treia, unde diferitele circumstante culturale si de mediu au produs dezechilibre si mai grave în relatia om-mediu.

Totusi agricultura americana nu este organizata în principal pentru caritate, iar fermierul si cel care plateste taxele ar putea sa vada un profit prea mic în a ceda alimente scumpe guvernelor din strainatate, unele dintre ele putând fi corupte si ineficiente.

Guvernul Statelor Unite joaca de fapt un rol umanitar foarte important în diminuarea foametei mondiale dar astfel de programe creaza deseori tot atâtea probleme cât rezolva. Aceasta deoarece surplusurile de alimente introduse în economiile tarilor subdezvoltate mentine preturile interne la alimente scazute si descurajeaza investitiile fermierilor locali în procese mai productive.

4.2.2.Vânzarile spre Blocul Sovietic

Un al doilea de grup de probleme externe sunt ridicate de produse agricole spre tarile din Blocul Sovietic care sunt ostile Statelor Unite. Multi americani nu vad rostul cheltuirii unor sume mari de bani pentru aparare, când ar fi mult mai simplu sa se astepte ca sistemul economic comunist sa se autoînfometeze pâna la extinctie.

În anul 1972 U.R.S.S. a cumparat cantitati uriase de cereale subventionate  si a consituit o piata de deschidere importanta pentru producatorii americani pâna când presedintele Carter a impus interdictia sa partiala în anul 1980, dupa invazia Afganistanului. Alte negocieri au fost suspendate în anul 1981 când a fost declarata legea martiala în Polonia dar, în ciuda acestor dificultati, presedintele Reagan a încheiat în anul 1983 o noua întelegere pe 5 ani sub presiunile sindicatului fermierilor care era îngrijorat de problema stocurilor uriase. Probabil ca Lenin avea dreptate când a observat ca, dupa spusele lui, „capitalistii ne vor vinde funia cu care îi vom spânzura”.

5. Concluzii

Supraproductia a aparut si s-a manifestat ca un fenomen complex cu multiple si variate implicatii care a demonstrat întregii lumi ca orice economie, de orice tip ar fi ea si orice grad de dezvoltare ar caracteriza-o, se confrunta cu propriile sale probleme.

Daca în tarile Lumii a Treia principala problema economica este alimentarea adecvata a populatei, în Statele Unite dezechilibrul din relatia mediu-om s-a manifestat în sens invers, economia acestei superputeri fiind pusa în situatia de a nu avea un consum destul de mare raportat la cantitatea de alimente produse.

Desi multi dintre noi ar fi de acord ca subalimentarea este o problema mult mai importanta decât stocurile din agricultura americana, iata ca acest fenomen a avut consecinte mult mai complexe si mai variate decât s-a crezut, atât în sistemul economic cât si în alte sisteme esentiale ale realitatii umane. Tocmai datorita complexitatii lui încercarile de eradicare a acestui fenomen au esuat de nenumarate ori.

Concluzia pe care trebuie sa o tragem din studiul fenomenului supraproductiei este ca orice activitate umana se desfasoara nu izolat, ci în raporturi strânse de interdependenta cu factorii mediului sau ambiant si cu celelalte activitati umane.

Mai mult, acest studiu ne demonstreaza ca în orice economie nu a produce mult si la o calitate ridicataeste factorul esential al existentei echilibrului, ci cunoasterea în cele mai mici detalii a raporturilor între resurse si bunurile economice si între bunurile economice si cererea de consum.

BIBLIOGRAFIE:

1. WAREING, JOHN, U.S.Agriculture: the problem of overproduction, articol publicat în cartea People and Enviroments – Issues and Enquiries, Editor Frances Slater, Ed. Collins Educational, Londra, 1986.
2. TOSTLEBE, A., Capital in Agriculture; its formation and financing since 1870, Ed. Priceton University Press, Princeton, 1987.
3. HARRISS, C.L., The American Economy: principles, practices and policies, Ed. The Free Press, New York, 1986.
4. WEILER, E.T., The American Economic System: an Analytical Approach to Public Policy, Ed. Macmillan, New York, 1984.

Tehnologia de culturã a tomatelor în sere

Dintre culturile practicate în sere, tomatele ocupã primul loc. Datoritã temperaturilor foarte ridicate din timpul verii, cultura se realizeazã în douã cicluri: ciclul I din ianuarie pânã la sfârºitul lunii iunie ºi ciclul II din prima decadã a lunii iulie pânã la jumãtatea lunii decembrie.

Pregãtirea serelor se face diferenþiat pentru cele douã cicluri de culturã, mai ales în ceea ce priveºte modul de efectuare a dezinfecþiei solului.

Ordinea în care se efectueazã lucrãrile de pregãtire în ciclul I este urmãtoarea: evacuarea resturilor culturii precedente ºi stabilirea focarelor de boli ºi dãunãtori, mobilizarea adâncã a solului la 28-30 cm cu MSS 1,4, frezarea solului la adâncimea de 15 cm, dezinfecþia chimicã a solului cu sulfat de cupru 500-1000 kg/ha sau Nemagon 500 kg/ha, Di-trapex 500-600 kg/ha, Dazomet 500-600 kg/ha, Bromurã de metil, fertilizarea de bazã cu îngrãºãminte chimice conform rezultatelor analizelor agrochimice, frezarea pentru încorporarea acestora ºi modelarea terenului.

Dozele de îngrãºãminte pentru fertilizarea de bazã depind de gradul de fertilitate a solului.

Pentru ciclul II se administreazã îngrãºãminte organice în sol (80-100 t/ha), dezinfecþia scheletului se realizeazã pe cale chimicã, iar dezinfecþia solului pe cale termicã cu aburi supraîncãlziþi.

Doze orientative de îngrãºãminte pentru fertilizarea

de bazã la cultura tomatelor în sere

*Cifrele din paranteze reprezintã cantitãþile maxime de substanþe nutritive care pot fi asigurate cu îngrãºãminte minerale.

Rãsadurile se produc în sere înmulþitor, se seamãnã pe strat sau direct în ghivece, în decada a treia a lunii octombrie, folosind 200 – 250 g sãmânþã pentru un hectar de culturã. Dupã 8-12 zile, rãsadurile se repicã în cuburi nutritive cu latura de 10 cm, confecþionate din turbã roºie 34%, turbã neagrã 33% ºi compost forestier 33%, sau în ghivece din plastic cu volumul de 1 litru, folosind acelaºi amestec. Pentru ciclul II semãnatul se face în prima decadã a lunii iunie. Vârsta rãsadului este de 30 – 35 zile.

Lucrãrile de îngrijire a rãsadurilor constau în: dirijarea atentã a factorilor de vegetaþie, dirijarea temperaturii în funcþie de luminozitate, fiind cuprinsã între 20 ºi 22⁰C în zilele senine ºi 16-18⁰ C în cele noroase, iar noaptea 14-16⁰ C; rãrirea ghivecelor la 20 de zile de la repicat; fertilizarea cu soluþii de îngrãºãminte complexe sau foliare; asigurarea umiditãþii, aerisirea periodicã, tratamente cu Cycocel 0,1 % când plantele au 3-4 frunze adevãrate; combaterea bolilor ºi dãunãtorilor. Pentru ciclul I folosirea iluminãrii suplimentare permite reducerea timpului necesar pentru obþinerea rãsadurilor, dar este costisitoare.

Înfiinþarea culturilor pentru ciclul I are loc în intervalul 1 ianuarie – 15 martie, în funcþie de posibilitãþile asigurãrii energiei. Pentru ciclul II plantarea are loc în jurul datei de 15 iulie.

Schema doritã de plantare la hibrizii NiZ este de regulã 125 + 35 X 35 cm. Aceasta înseamnã 35.000 pl/ha.

Printre rândurile de tomate se pot planta gulioare sau salatã.

Lucrãrile de îngrijire se aplicã la sol, se combat bolile ºi dãunãtorii, se dirijeazã factorii de vegetaþie ºi se fac lucrãri speciale la plante. Solul se afâneazã manual cu furca sau sapa, sau mecanic cu motoprãºitoarea.

Mulcirea se executã cu paie de grâu sau de secarã, dupã 50-60 zile de la plantare, prin aºternerea unui strat gros de 5-10 cm de paie pe intervalul pe care se circulã. Mulcirea se poate executa ºi cu folie de polietilenã neagrã în grosime de 0,05 mm. Tomatele mulcite cu polietilenã neagrã de 0,15 mm grosime au dat producþie mai ridicatã, cea timpurie fiind de 42 t/ha, iar cea totalã de 96 t/ha, faþã de 53 t/ha la varianta martor.

Dirijare factorilor de vegetaþie se face cu multã atenþie. Lumina se poate dirija mai puþin. Se iau mãsuri pentru menþinerea curatã a geamurilor. Din luna mai ºi pânã la începutul lunii septembrie se iau mãsuri de opacizare prin aplicarea lucrãrii de cretizare a geamurilor cu soluþii din humã sau ºlam (de la fabricile de zahãr). Temperatura se dirijeazã cu ajutorul instalaþiei de încãlzire astfel ca în primele zile dupã plantare sã se menþinã la 20-22⁰ C, apoi se reduce la 16⁰ C în zilele senine.

Dupã plantare se va urmãri menþinerea nivelului de umiditate în aer de 67-70 %, iar în sol de 70-75 % din I.U.A. Pânã la înflorire, în aer se va menþine umiditatea relativã de 55-60 %, iar în sol de 80-85 % din I.U.A. În perioada de fructificare, umiditatea în aer se va ridica la 65-70 %, iar în sol se menþine la 75-85 % din I.U.A. Irigarea se face prin aspersiune, pe rigole (mai rar) sau prin picurare, în funcþie de tipul de instalaþie cu care este dotatã sera respectivã.

La fertilizarea tomatelor în sere în cursul perioadei de vegetaþie se va þine seama de consumul specific.

Consumul specific de elemente la

culturile de tomate (kg/t)

Dupã plantare se pune accent pe conþinutul de fosfor ºi potasiu al solului din sere, apoi cresc cerinþele faþã de azot, iar în perioada recoltãrii intense se acordã atenþie potasiului, pentru asigurarea unei calitãþi comerciale corespunzãtoare.

O atenþie deosebitã se acordã aerisirii. Când plantele sunt mici, volumul de aer din serã este suficient, la ciclul II fiind necesarã ventilarea pentru reducerea temperaturii. La început se aeriseºte numai în zilele însorite. Pe mãsurã ce plantele cresc se intensificã aerisirea. O bunã aerisire se realizeazã prin ventilaþie forþatã ºi distribuire aerului prin conducte perforate din folie de polietilenã. Prin aceste conducte se poate distribui ºi dioxid de carbon în concentraþie de 0,18 % care contribuie la obþinerea unui spor de producþie de 18-22 %.

Pentru culturile din sere ºi solarii se întocmesc programe speciale de fertilizare.

Programe de fertilizare a culturii de tomate

în sere ºi solarii – kg/ha

*zile dupã plantare

Combaterea bolilor ºi dãunãtorilor se face cu multã atenþie, prin tratamente mai numeroase, folosind produsele menþionate în tabelele de la tehnologia de culturã a tomatelor în solarii.

Completarea golurilor se face în primele douã sãptãmâni de la plantare, cu rãsad din rezerva de rãsad, de bunã calitate ºi din acelaºi hibrid.

Susþinerea plantelor se face cu sfori legate cu un capãt de sârma spalierului, cu celãlalt de baza tulpinii plantei. Legãtura se face mai larg, pentru a permite îngroºarea tulpinii. Operaþia se executã dupã 15-20 zile de la plantare, când plantele sunt deja bine înrãdãcinate. Pe mãsurã ce plantele cresc, se paliseazã prin rãsucirea pe sfoarã.

Copilitul se face sãptãmânal ºi constã din suprimarea tuturor lãstarilor ce cresc la subsoara frunzelor, când au 4-5 cm lungime.

Defolierea se începe înainte de intrarea în pârgã a fructelor din prima inflorescenþã ºi se poate continua treptat pânã sub etajul de fructe din care se recolteazã. Nu se vor elimina mai mult de 3 frunze pe sãptãmânã. În partea superioarã a plantei se va conserva foliajul pe 80-100 cm.

Polenizarea suplimentarã se realizeazã prin miºcarea plantelor prin ”baterea sârmelor” cu un bãþ, prin folosirea vibratorului electric sau a atomizatorului.

Stimularea legãrii fructelor se face prin tratarea inflorescenþelor cu Tomafix (0,03-0,05 %), Tomato-set (0,5-1 %), Tostim 3 % sau 2,4 D în concentraþie de 10 mg/l apã, prin îmbãierea inflorescenþelor sau pulverizarea acestora cu soluþie. Influenþã pozitivã are ºi tratarea plantelor cu Cycocel 0,1 % la 10-15 zile dupã plantare. În vederea sporirii producþiei timpurii se poate aplica tratamentul cu Ethrel 250 ppm, prin stropire, când fructele din prima inflorescenþã au diametrul de 2-2,5 cm.

Cizelarea fructelor este o lucrare ce trebuie extinsã ºi în serele din þara noastrã. Constã din îndepãrtarea fructelor din inflorescenþe, rãmase mici. Efectuarea acestei lucrãri va duce la un plus de producþie de 5-10% pe unitatea de suprafaþã.

Cârnitul plantelor se executã pentru ciclul I, dupã 8-12 inflorescenþe, iar pentru ciclul II dupã 4-8 inflorescenþe. Se face cu circa 60 zile înainte de încheierea culturii, lãsând 1-2 frunze deasupra ultimei inflorescenþe.

În serele înalte, dacã se realizeazã cicluri prelungite, se poate efectua coborârea periodicã a plantelor pe mãsura defolierii, întinderea pe sol a tulpinii ºi ridicarea vârfului în sus. Plantele pot avea 25-30 de inflorescenþe ºi o lungime de 7-8 m. Acest sistem poate fi întâlnit în Olanda.

Recoltarea tomatelor în ciclul I poate începe la sfârºitul lunii martie ºi chiar mai târziu, în funcþie de data plantãrii ºi dureazã pânã la sfârºitul lunii iunie.

Producþia este în jur de 80-100 t/ha. În ciclul II recoltarea începe în ultima decadã a lunii septembrie ºi se prelungeºte pânã la jumãtatea lunii decembrie, realizându-se o producþie de 50-70 t/ha.

Recoltarea se face manual, la diferitele grade de maturare, în funcþie de destinaþia fructelor, la interval de 2-3 zile. Dupã recoltare fructele se sorteazã, se calibreazã ºi se ambaleazã în lãdiþe de 6 kg.

Pentru postmaturarea fructelor temperatura optimã este de 22-27⁰ C. Postmaturarea fructelor verzi se întrerupe la 10⁰ C. Fructele din ultimele recoltãri pot fi supuse postmaturãrii. Tomatele în pârgã pot fi pãstrate la 7,5⁰ C circa 7 zile. Fructele care provin de la hibrizii deþinãtori ai genei ”long shelf life”, de pãstrare îndelungatã, se pot pãstra între 30 ºi 90 de zile.

Tehnologia de culturã a tomatelor

în solarii

Tomatele reprezintã principalele culturi din solarii, þinând seama de importanþa deosebitã a acestora.

Se pot practica douã sisteme: ciclul scurt, care þine de la 20 martie – 5 aprilie, pânã la 15 – 20 iulie ºi ciclul lung care se înfiinþeazã la aceeaºi datã cu ciclul scurt, dar desfiinþarea culturii se face în jur de 15 – 20 septembrie. Ciclul scurt se practicã în special în sudul ºi vestul þãrii, folosind cei mai timpurii hibrizi.

Pregãtirea terenului se începe din toamnã cu defriºarea culturii anterioare. Se strâng ºi se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul, etc.

Fertilizarea de bazã se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o datã la 2 – 3 ani.

Programul de fertilizare al tomatelor ar trebui sã se bazeze pe analiza solului ! Nu costã prea mult; aceste costuri vor fi recuperate înzecit datoritã aplicãrii mult mai exacte a fertilizatorilor (costuri mai mici) ºi implicit a producþiilor mult mai satisfãcãtoare. În general, puteþi lua în considerare urmãtoarele cantitãþi de îngrãºãminte necesare într-un sol cu un nivel scãzut de fertilizare, la o producþie estimatã de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180 kg/ha fosfor (P) ºi 400 kg/ha potasiu (K) ca ingredienþi activi. Aceasta înseamnã aplicarea a 570 kg cu 34 % azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat ºi 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu la hectar. Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totalã de fosfor ºi jumãtate din cantitatea de potasiu trebuie aplicatã ca fertilizare de bazã. Restul trebuie aplicatã ca fertilizare starter ºi apoi eºalonat. 1/3 din cantitatea de azot trebuie aplicatã ca fertilizare starter, iar restul eºalonat, de 3 – 4 ori de-a lungul perioadei de creºtere.

Efectuând analizele la sol, beneficiaþi de programul detaliat pentru fertilizare, necesar solului Dvs.

Mobilizarea adâncã a solului la 28 – 30 cm se face cu MSS 1,4, cu plugul cultivator de vie (PCV – 1,2) fãrã cormanã sau prin sãpare la cazma, pe suprafeþele mai mici. O datã la 3 – 4 ani este bine sã se facã subsolajul la adâncimea de 40 – 50 cm.

În eventualitatea folosirii solarului cu salatã, spanac sau ceapã verde se continuã cu mãrunþirea terenului, modelarea în straturi înãlþate ºi înfiinþarea acestor culturi.

În timpul iernii se executã reparaþii la scheletul solarului, se înlocuiesc sârmele lipsã, se întind cele rãmase.

Primãvara cât mai devreme posibil, în funcþie de condiþiile climatice concrete, se va face acoperirea solarului cu folie de polietilenã, asigurând o bunã etanºeizare. Solul se mãrunþeºte cu freza ºi se dezinfecteazã cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau Galithion 20 – 25 kg/ha. Cu 6 – 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicideazã cu 6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 – 6 l/ha, în 450 – 500 l apã/ha. Treflanul se încorporeazã în sol la adâncimea de 8 – 10 cm.

Terenul se modeleazã în straturi înãlþate cu lãþimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm.

Rãsadurile se produc în sere înmulþitor, în rãsadniþe calde sau în sere încãlzite, acoperite cu plastic. Þinând seama de data plantãrii ºi de vârsta rãsadului în jur de 50 – 60 zile, semãnatul se începe din a treia decadã a lunii ianuarie. Se seamãnã în lãdiþe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 gr sãmânþã pentru 1 ha. Rãsadurile se repicã în ghivece din plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariþia primei frunze adevãrate. Se aplicã lucrãri obiºnuite de îngrijire. Tratamentul cu Cycocel 0,1 % previne alungirea rãsadurilor. O atenþie deosebitã trebuie acordatã cãlirii rãsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, þinând seama cã în solar temperaturile sunt mai reduse.

Înainte de plantare rãsadul se udã bine, se trateazã cu Mycodifol 0,2 % sau oxiclorurã de cupru 0,5 % ºi cu Decis 0,05 %.

Plantarea se face între 20 ºi 25 martie în zonele mai sudice ºi pânã pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în sol se menþine constantã temperatura de 10 – 12⁰ C.

Plantarea se face manual, cu 1 – 2 cm mai adânc. Distanþele de plantare sunt 70-80 cm între rânduri ºi 30 cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit.

Dupã plantare rãsadul se udã local cu 0,5 – 1 l apã la fiecare plantã, pentru a nu rãci solul.

Lucrãrile de îngrijire prezintã o complexitate mai mare decât în câmp.

Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu rãsad din acelaºi hibrid, pãstrat în acest scop, pentru a realiza o culturã încheiatã.

Solul se menþine afânat ºi curat de buruieni prin praºile repetate, aplicate manual sau mecanice (la începutul culturii). Primul prãºit manual se face la 10 – 12 zile de la plantare. Urmãtoarele praºile se repetã la interval de 10 – 15 zile, în funcþie de nevoie.

Fertilizarea fazialã se face în douã etape: la legarea fructelor în prima inflorescenþã ºi la a doua inflorescenþã. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplicã o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetã la legarea celei de a cincea inflorescenþã, dar la ciclul prelungit.

Tomatele cultivate în solar se irigã diferenþiat, în jur de 10 – 12 udãri pentru ciclul scurt ºi 14 – 16 udãri pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200 – 250 m³/ha pentru a nu rãci solul), iar pe mãsurã ce vremea se încãlzeºte ºi plantele cresc, normele se mãresc la 350 – 400 m³/ha. Norma de irigare este cuprinsã între 4.000 ºi 5.500 m³/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultate mult mai bune se obþin prin folosirea irigãrii prin picurare, care asigurã o distribuþie mai uniformã a apei de udare ºi reduce cu 25 – 40 % norma totalã de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folositã ºi la aplicarea îngrãºãmintelor. Plafonul minim de umiditate din sol este de 65 – 70 % din IUA.

Combaterea bolilor ºi dãunãtorilor se realizeazã prin aplicarea corectã ºi la timp a mãsurilor de igienã culturalã ºi prin tratamente fitosanitare cu substanþe chimice (vezi tabele anexate).

Susþinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singurã sârmã la ciclul scurt sau cu cu sfori mai lungi, susþinute de sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul prelungit.

Sãptãmânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt cârnitul se face dupã 3 – 4 inflorescenþe iar la cel prelungit dupã 7 – 8 inflorescenþe.

Defolierea se face repetat, prima imediat dupã prinderea rãsadurilor îndepãrtând 1 – 2 frunze de bazã. Pe mãsurã ce frunzele de la bazã se îngãlbenesc, acestea se îndepãrteazã.

Prin tratarea plantelor cu procainã 1 – 2 ppm, la 10 zile dupã plantare, apoi sãptãmânal pânã la 6 iulie, s-au obþinut sporuri de producþie de 21 – 46 % la cea timpurie ºi 13 – 30 % la producþia totalã.

În condiþii de nebulozitate ºi temperaturi scãzute se iau mãsuri pentru stimularea polenizãrii, a legãrii ºi creºterii fructelor. Se foloseºte Tostim – 3,3 %, Atonic LC – 1: 4000 la 20 de zile de la plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC – 0,09 %. Inflorescenþele se trateazã prin îmbãiere sau pulverizare, când 2 – 4 flori sunt deschise. Lucrarea se repetã la 4 – 5 zile. În mod obiºnuit se stimuleazã primele douã inflorescenþe ºi numai în situaþii speciale cea de-a III-a.

Pentru a grãbi coacerea fructelor ºi creºterea producþiei timpurii se fac tratamente cu Ethrel sau Romthrel, în concentraþie de 250 ppm, când fructele din prima inflorescenþã au diametrul de 2,5 cm.

Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura ºi umiditatea se realizeazã prin aerisire. La început aerisirea se realizeazã prin deschiderea uºilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai cãlduroase aerisirea se realizeazã ºi prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlãturarea completã a foliei pe o lungime de 6 – 8 m.

Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de 20 mai, iar în cele mai puþin favorabile în jur de 5 – 10 iunie.

Pentru consumul intern fructele se recolteazã când nuanþa roºie cuprinde 1/3 din fruct, iar pentru export când aceastã nuanþã apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuã pentru ciclul I pânã în decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit pânã în septembrie

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PEPENILOR VERZI ÎN VEDEREA OBŢINERII DE PRODUCŢII EXTRATIMPURII ŞI TIMPURII PE SOLURILE NISIPOASE

Cultura pepenilor verzi prezintă importanţă deosebită pentru zona solurilor nisipoase, fiind una din culturile care valorifică în condiţii de eficienţă economică ridicată condiţiile ecologice specifice acestora.

Din totalul suprafeţei de 44,4 mii ha cultivate cu pepeni în zona noastră în anul 1998, 51,5% a fost amplasată pe solurile nisipoase din judeţele Dolj, Galaţi, Brăila, Olt, Mehedinţi, Teleorman, Bihor şi Satu Mare. În judeţul Dolj suprafaţa cultivată cu pepeni verzi a fost de 6483 ha, ceea ce a făcut ca Doljul să se situeze pe primul loc între judeţele cultivatoare de pepeni verzi.

Cultivaţi după tehnologia tradiţională, pepenii verzi se recoltează începând cu data de 18 – 20 iulie, până la sfârşitul lunii septembrie înregistrându-se un vârf de producţie între 5 – 25 august. În această perioadă valorificarea pepenilor verzi se face greoi, cererea fiind de cele mai multe ori sub oferta producătorilor, iar preţul de vânzare scade la valori care asigură o rentabilitate minimă.

Prin folosirea unor tehnologii de obţinere a producţiilor extratimpurii şi timpurii, perioada de recoltare poate fi devansată cu 25 – 30 zile. Astfel în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei care beneficiază de un potenţial termic superior celorlalte zone de cultură din ţară, recoltarea pepenilor verzi începe în ultima decadă a lunii iunie în cazul culturilor înfiinţate prin răsad şi protejate în adăposturi joase tip tunel. La culturile înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de polietilenă recoltarea începe în perioada 1 – 2 iulie, iar la cele înfiinţate prin răsad fără protejare  primele fructe sunt recoltate în perioada 5 – 6 iulie. Producţiile extratimpurii şi timpurii de pepeni verzi obţinute în perioada 25 iunie – 25 iulie se pot valorifica în condiţii de eficienţă economică ridicată atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă.

Cultivare (SOIURI ŞI HIBRIZI) folosite

Se vor cultiva soiuri şi hibrizi recunoscuţi pentru timpurietate, mărimea şi calitatea producţiei, rezistenţă la atacul unor boli şi la stresul datorat condiţiilor de cultură de pe solurile nisipoase. Seminţele vor fi procurate din reţeaua autorizată (UNISEM sau firme specializate în producerea şi vânzarea seminţelor) care garantează autenticitatea şi calitatea seminţelor. Cu toate că preţul seminţelor este foarte ridicat, folosirea lor de către cultivatori se justifică economic.

Sugar Baby este un soi de vigoare mică – mijlocie. Fructul este mic (1,8 – 3,4 kg), sferic, de culoare verde închis cu dungi puţin vizibile, de culoare negricioasă. Pulpa este colorată în roşu aprins, dulce, fină, uniformă ca textură şi culoare. Seminţele sunt mici, netede, de culoare bej, cu vârful mai închis.

Timpuriu de Canada este un soi de vigoare mică – mijlocie. Fructul este mic – mijlociu(1,7 – 4,2 kg), sferic, de culoare alb – verzui cu dungi subţiri formate din irizaţii puţin vizibile. Pulpa este de culoare roşie  – roz – cărămizie, uniformă ca textură şi culoare, uneori aţoasă spre mijlocul fructului. Seminţele sunt mici, netede, de culoare bej pestriţă, cu vârful cafeniu.

Crisby F1 este un hibrid extratimpuriu, de vigoare mijlocie. Fructul este mijlociu spre mare(3,0 – 5,3 kg) de formă rotund ovală, de culoare verde deschis cu dungi de culoare verde intens. Pulpa este de culoare roşu intens, dulce şi are textura fină. Seminţele sunt mici, de culoare maronie.

Red Comet F1 este un hibrid de vigoare mijlocie. Fructul este de mărime mijlocie spre mare(4,0 – 6,0 kg) sferic, de culoare verde închis . Pulpa este de culoare roşu intens. Seminţele sunt mici, de culoare maroniu pestriţ.

Red Star F1 este hibrid cu vigoare mare. Prezintă fructe mari(3,7 – 6,0 kg), sferice, de culoare verde închis. Pulpa este de culoare roşu intens cu un gust foarte dulce. Seminţele sunt mici şi puţine la număr.

Lady F1 este un hibrid timpuriu de tip Crimson Sweet. Prezintă fructe ovale, uniforme, cu greutatea medie de 10 – 12 kg. Pulpa este crocantă, suculentă, de culoare roşu purpuriu. Capacitatea de producţie este de 30 – 40 t/ha.

Granit F1 este un hibrid extratimpuriu de tip Crimson Sweet, cu fructe de 3 – 9 kg, de  calitate superioară (miez colorat în roşu intens, gust foarte dulce, seminţe mici şi puţine).

Farao F1 este un hibrid timpuriu de tip Crimson Sweet, cu fructe alungite, mari şi foarte mari (6 – 14 kg), cu potenţial de producţie foarte ridicat. Este tolerant faţă de majoritatea agenţilor patogeni care afectează plantele de pepeni verzi.

Top Gun F1 este un hibrid de tip Crimson Sweet, timpuriu, cu fructe uşor ovale, de 9 – 11 kg, miez colorat în roşu, foarte productiv.

            PRODUCEREA RĂSADURILOR DE PEPENI VERZI

Semănatul în vederea obţinerii de răsaduri de pepeni verzi se face în perioada 15 – 18 martie pentru culturile protejate în tunele şi 25 – 28 martie pentru culturile neprotejate, având în vedere că la plantare vârsta răsadului trebuie să fie de 28 – 30 zile. În primul caz răsadurile se produc în răsadniţe încălzite, în cel de-al doilea caz în solarii cu dublă protejare. Semănatul se face direct în ghivece cu diametrul de  9 – 10 cm. Pentru suprafaţa de 1 ha sunt necesare 8000 – 11000 ghivece sau cuburi nutritive, atunci când se seamănă câte o sămânţă în fiecare ghiveci sau 4000 – 5500 ghivece atunci când se seamănă câte 2 seminţe în ghiveci. Se mai pot folosi ghivece confecţionate din folie de polietilenă, ghivece tip Jiffy sau Strip – pot, sau cuburi nutritive. Cantitatea de seminţe necesară producerii răsadurilor pentru suprafaţa de 1 ha este de 350 – 600 g.

Pentru combaterea unor agenţi patogeni care se transmit prin sămânţă, aceasta trebuie să fie tratată cu Tiuram 75 PTS 4 g/kg, Tiramet 60 PTS 4 g/kg sau Previcur 607 SL 20 ml/kg. Prezintă o importanţă deosebită compoziţia amestecului folosit pentru umplerea ghivecelor. Stabilirea “reţetei” depinde de posibilităţile de aprovizionare locale, de preţul de cost şi altele. Un amestec bun se poate obţine folosind 40% turbă, 20% mraniţă, 30% pământ de ţelină şi 10% nisip. În lipsa  turbei, se poate folosi amestecul format din 30 %  mraniţă, 50% pământ de ţelină şi 20% nisip.

Ghivecele umplute cu amestec se introduc în spaţiile de producere a răsadurilor cu 5 – 7 zile înainte de semănat pentru a permite încălzirea amestecului şi răsărirea buruienilor, care vor fi distruse cu ocazia semănatului. Pentru prevenirea căderii plăntuţelor, cu 2 – 3 zile înainte de semănat se tratează amestecul de pământ din ghivece, la fiecare ghiveci fiind folosiţi 75 ml suspensie de Previcur 607 SL 0,15% + Metoben 0,05% (Topsin M, Benlate, Bavistin)

Pentru a obţine răsaduri de calitate bună lucrările de îngrijire trebuie să aibă în vedere reglarea luminii, dirijarea optimă a temperaturii, aerisirea, udarea, fertilizarea suplimentară şi călirea răsadurilor. Răsadurile au nevoie de multă lumină şi aceasta se poate realiza prin îndepărtarea ramelor sau foliilor de pe răsadniţă atunci când temperatura o permite şi folosirea unor folii cu transparenţă cât mai bună. Temperatura până la răsărire se menţine la 26 – 28^oC. În primele 4 – 6 zile de la răsărire temperatura aerului din răsadniţă va fi de 20 – 22^oC în zilele senine şi 18 – 20^oC în zilele noroase şi noaptea, după care temperatura va fi de 24 – 26^oC în zilele senine, 19 – 21^oC în zilele noroase şi 17 – 19^oC noaptea.

Aerisirea se face ori de câte ori temperatura depăşeşte optimul, pentru împrospătarea aerului care are un conţinut ridicat în CO₂, amoniac, ori pentru reducerea umidităţii atmosferice.

Udarea răsadurilor se face cu multă atenţie, excesul de apă favorizând apariţia unor boli, iar lipsa apei determin  o creştere slabă a răsadurilor. Udarea se face uniform astfel încât în fiecare ghiveci amestecul de pământ să fie umectat pe toată adâncimea. Se ţine seama ca după fiecare udare să fie timp suficient pentru ca picăturile de apă de pe frunze să se usuce până la lăsarea serii.

Pentru prevenirea căderii plăntuţelor, până la plantare răsadurile se mai tratează de 2 – 3 ori cu unul din produsele: Previcur 607 SL 0,15%, Folpan 0,2% sau Captadin 0,2%, folosind 4 – 5 l/m² suspensie. La semnalarea făinării produsă de Sphaerotheca fuliginea  se fac tratamente cu Afugan 0,04%, Systane 0,03% sau sulf muiabil 0,3%. Preventiv, la interval de 7 – 10 zile se fac tratamente pentru combaterea agenţilor patogeni care provoacă pătarea unghiulară( Pseudomonas lachrymans) şi mana(Pseudoperonospora cubensis) cu Ripost M 0,25%, Mikal M 0,35%, Dithane M45 0,2%.

Fertilizarea suplimentară se face atunci se constată o creştere slabă a răsadurilor datorată folosirii unui amestec mai puţin bogat în elemente fertilizante. Sunt suficiente 1- 2 fertilizări cu soluţii de îngrăşăminte NPK în concentraţie de 0,2 – 1% sau cu îngrăşăminte foliare (F411, F231, Folplant, Cropmax, Nutrileaf, etc.).

Plivitul buruienilor se face ori de câte ori este nevoie, la plantare ghivecele(cuburile nutritive) trebuind să fie lipsite de buruieni.

Călirea răsadurilor se face cu 4 – 5 zile înainte d plantare şi are drept scop adaptarea plantelor la condiţiile de câmp. La început ramele sau folia se îndepărtează de pe răsaduri pentru o perioadă mai scurtă pe timpul zilei, iar cu 2 – 3 zile înainte de plantat acestea se îndepărtează şi pe timpul nopţii. Cu o zi înainte de plantare răsadurile se udă abundent şi se face un tratament fitosanitar cu unul din produsele menţionate. În vederea transportării de la locul de producere în câmp ghivecele se aşează în lăzi. Transportul pe distanţe scurte se face cu mijloace de transport deschise, iar pe distanţe mari în camioane sau remorci închise.

            ALEGEREA TERENULUI

Pentru culturile timpurii de pepeni verzi sunt recomandate  solurile nisipoase cu un conţinut în humus de 0,5 – 1%. Terenul trebuie să fie cât mai adăpostit natural, să aibă expoziţie sudică, iar apa freatică să fie la o adâncime de peste 2 m. La alegerea terenului se are în vedere existenţa unei surse de apă necesară irigării.

Terenul destinat culturilor protejate şi mulcite cu folie de polietilenă transparentă trebuie să aibă un grad de îmburuienare cât mai redus, mai ales în ceea ce priveşte existenţa pirului gros (Cynodon dactilon), pirului târâtor (Agropyron repens) şi a costreiului (Sorghum halepense).

Culturi bune premergătoare pentru pepenii verzi sunt cele de mazăre, fasole, cartofi, ceapă, tomate. Se pot cultiva cu rezultate bune şi după soia sau cereale păioase. Cultura de pepeni verzi poate reveni pe acelaşi teren după minim 3 ani, măsura fiind obligatorie pentru soiurile sensibile la Fusarium oxysporum (Sugar Baby).

            PREGĂTIREA TERENULUI

            Lucrări efectuate toamna. Distrugerea resturilor vegetale şi afânarea solului în vederea nivelării se efectuează prin discuire cu GD –  3,2 în agregat cu tractorul U  – 650. Nivelarea de întreţinere se poate executa cu NM –  3,2 + U – 650. Pentru atenuarea efectului negativ al vântului şi combaterea deflaţiei eoliene este necesară protejarea culturilor prin înfiinţarea benzilor de protecţie din secară. Secara se seamănă în perioada 15 – 30 septembrie. Lăţimea benzilor va fi egală cu lăţimea de lucru a semănătorii, distanţa dintre benzi va fi de 21,6 m (12 rânduri distanţate la 1,8).

Lucrări efectuate primăvara.            Lucrările de pregătire a terenului pentru cultura de pepeni verzi se execută în totalitate primăvara pentru a evita spulberarea şi tasarea arăturii pe timpul iernii.

Fertilizarea se face folosind 30 t/ha gunoi de grajd bine fermentat şi îngrăşăminte chimice la nivelul de fertilizare N 100 P₂O₅ 100 K₂O 100 care se poate realiza prin folosirea a 665 kg/ha îngrăşăminte chimice complexe de tipul 15:15:15, sau 445 kg/ha îngrăşământ complex 22 : 22 : 22. Pentru administrarea îngrăşămintelor se pot folosi maşinile MIG –  6 şi MA –  3,5 în agregat cu tractorul U – 650.

Pentru combaterea buruienilor terenul se erbicidează cu Balan 18 EC (Benefex)în doză de 6 l/ha, folosind 450 l/ha soluţie. Tratamentul cu erbicid se face cu 5-6 zile înainte de plantarea răsadurilor. Erbicidul se încorporează în sol prin discuire în cel mult 20 minute de la aplicare. Se mai pot folosi erbicidele Dual 500 EC 3 l/ha sau Dacthal 70 WP 6 kg/ha, erbicidarea fiind efectuată înainte de plantare cu 2-3 zile , fără încorporare.

Pentru combaterea viermilor sârmă (Agriotes spp.) se fac tratamente la sol cu Sintogrill 5G sau Sinoratox 5G în doză de 25 kg/ha administrate pe toată suprafaţa sau la cuib, cu o uşoară încorporare.

ÎNFIINŢAREA CULTURII

Plantarea răsadurilor se face în perioada 15 – 20 aprilie în cazul culturilor protejate în tunele şi în perioada 25 – 30 aprilie în cazul culturilor neprotejate sau a celor mulcite cu folie de polietilenă. Se plantează în câmp neprotejat când temperatura în sol la adâncimea de 10 cm se stabilizează la 15⁰ C, după ce a trecut pericolul ultimelor brume.

Plantarea se poate executa mecanizat cu maşini speciale care pe lângă plantarea propriu-zisă pot efectua instalarea tunelelor, mulcirea sau numai una din lucrările menţionate.

Atunci când înfiinţarea se face manual, în funcţie de tehnologia aleasă se efectuează următoarele lucrări:

a) pentru cultura în adăposturi tunel:

• marcarea rândurilor sau deschiderea rigolelor distanţate echidistant la 180 cm;
• transportul şi distribuirea pe rând a ghivecelor sau cuburilor nutritive;
• scoaterea din ghiveci a răsadului. Lucrarea se face prin întoarcerea ghiveciului şi lovirea acestuia pentru a uşura desprinderea balului de pământ. În cazul ghivecelor confecţionate din folie de polietilenă se taie folia înainte de plantare;
• plantarea răsadului se face la distanţa de 50 – 70 cm între ghivece pe rând atunci când fiecare ghiveci are o singură plantă, sau la 100 – 140 cm atunci când la un ghiveci sunt 2 plante, fiind realizată desimea de 7930 – 11110 plante/ha. Distanţa pe rând se alege în funcţie de vigoarea soiului sau hibridului cultivat. Lucrarea se execută cu mare atenţie având în vedere păstrarea intactă a balului, ştiut fiind că răsadurile de pepeni verzi suportă greu transplantarea. Adâncimea de plantare a ghiveciului este cu 1- 2 cm sub nivelul terenului;
• udarea răsadului se face la fiecare cuib cu 1- 1,5 l apă;
• instalarea adăpostului tunel.  La 30 – 35 cm de o parte şi alta a rândului de plante se deschid rigole cu adâncimea de 8 -10 cm. Lucrarea se poate face manual sau mecanic. Pentru susţinerea foliei se instalează la distanţa de 1 – 1,55 m arce de fier beton cu diametrul de 5 – 6 mm, din tuburi din PVC cu diametrul de 12 – 20 mm sau nuiele din răchită sau salcie. Lungimea arcelor este de 140 cm. Pentru acoperirea tunelelor se foloseşte folie din polietilenă cu grosimea de 0,07 – 0,1 mm şi lăţime de 150 cm. Rezultatele cele mai bune se obţin când se foloseşte folie perforată, diametrul orificiilor fiind de 10 – 12 mm, iar distanţa dintre ele de 10 cm. Folia se fixează cu marginile pe rigolele deschise anterior prin acoperire cu pământ. La capete folia se ancorează de un ţăruş. Pentru întinderea cât mai bună, la 2-3 arce peste folie se instalează un arc aşa cum se prezintă în figura 1.

În urma lucrărilor menţionate rezultă tunele cu lăţimea de 60 -70 cm şi cu lungimea în funcţie de dimensiunile parcelei, posibilităţile de udare, etc. Pentru instalarea adăposturilor pe suprafaţa de 1 ha cultivată cu pepeni verzi sunt necesare 750 kg folie de polietilenă cu grosimea de 0,1 mm şi 5000 de arce din fier beton cu diametrul de 6 mm (1820 kg).

 Figura 1. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi protejată în adăposturi tunel

a) ghivece cu o plantă  b) ghivece cu două plante

            b) pentru culturile înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de polietilenă se execută următoarele lucrări:

• deschiderea rigolelor cu adâncimea de 10 cm pentru instalarea mulciului se poate face mecanizat sau manual, la distanţa de 35 cm de o parte şi de alta a viitoarelor rânduri, după schema 70 + 110 cm, aşa cum este prezentat în figura 2. Figura 2. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi prin răsad pe teren mulcit cu folie de polietilenă

a) ghivece cu o plantă  b) ghivece cu două plante

• instalarea mulciului se face prin derularea foliei şi acoperirea marginilor cu pământ. Se foloseşte folie de polietilenă transparentă cu lăţimea de 1 m şi grosimea de 0,05 – 0,08 mm. Comparativ cu folia neagră, folia transparentă determină o mai bună încălzire a solului, favorizând timpurietatea producţiei. Dezavantajul folosirii foliei transparente este acela că sub folie, chiar şi pe teren erbicidat cresc buruienile Digitaria sanguinalis, Cynodon dactilon şi Sorgum halepense. În cazul când folia nu este decupată din fabricaţie aceasta se taie la locul de plantare al fiecărui ghiveci sau cub nutritiv;
• transportul şi distribuirea pe rând a răsadului;
• plantarea răsadurilor se face manual având în vedere cele menţionate la plantarea răsadurilor în adăposturi tunel.

Lucrarea  de instalare a mulciului şi de plantare a răsadului se poate face şi mecanizat atunci când cultivatorii dispun de astfel de maşini.

c) pentru culturile neprotejate înfiinţate prin răsad se efectuează marcarea rândurilor sau deschiderea rigolelor în vederea plantării, transportul şi distribuirea pe rând a ghivecelor sau cuburilor nutritive, scoaterea din ghiveci a răsadurilor, plantarea şi udarea la cuib, respectând cele menţionate la înfiinţarea culturilor în tunele.

Înfiinţarea culturilor de pepeni verzi se poate face şi mecanizat folosind maşini de plantat ghivece sau cuburi nutritive.

Schema de înfiinţare a culturilor de pepeni verzi prin răsad este prezentată în figura 3.               Figura 3. Schema de înfiinţare a culturii de pepeni verzi prin răsad

            a) ghivece cu o plantă  b) ghivece cu două plante

            LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

• completarea golurilor se face la 3 – 4 zile de la plantare cu răsad din rezerva constituită în acest scop;
• afânarea solului şi combaterea unor buruieni nedistruse prin erbicidare se face în cazul culturii de pepeni verzi protejate în tunele prin efectuarea a 3 – 4 praşile manuale. La culturile înfiinţate prin răsad, neprotejate se aplică 3 – 4 praşile mecanice şi 2 – 3 praşile manuale pe rând. În cazul culturilor mulcite cu folie de polietilenă prăşitul se execută mecanic sau manual pe intervalul neacoperit cu folie, iar buruienile care apar în jurul plantei se înlătură prin plivit. O situaţie specială se întâlneşte în cazul terenurilor cu grad ridicat de îmburuienare în special cu monocotiledonate, la culturile mulcite cu folie de polietilenă transparentă, când pentru distrugerea buruienilor este necesară ridicarea mulciului, efectuarea unei praşile manuale şi reinstalarea foliei folosită ca mulci;
• pentru combaterea chimică a pirului gros (Cynodon dactilon), pirului târâtor (Agropyron repens) cosiţei (Digitaria sanguinalis), costreiului (Sorghum halepense), se pot aplica pe parcursul perioadei de vegetaţie unul din erbicidele: Fusilade S 2 l/ha, Gallant S 1,5 l/ha sau Targa 2 l/ha. Erbicidarea se face când buruienile sunt turgescente şi au 5 – 6 cm;
• fertilizarea fazială cu 150 kg/ha azotat de amoniu (N50) se face la începutul formării vrejului. Se obţin rezultate bune când pe agrofondul menţionat se fertilizează foliar cu produse naturale complexe pe bază de bor aplicate pe agrofondul menţionat.

Aplicate la culturile de pepeni verzi de pe solurile nisipoase îngrăşămintele cu bor au condus la sporuri de producţie de până la 23%. Eficacitatea tratamentelor creşte atunci când acestea se aplică pe un agrofond organic sau mineral relativ bogat. Producţiile cele mai mari se obţin atunci când se fertilizează mineral la nivelul N 100 P₂O 100 K₂O 100 + N 50 iar pe acest agrofond se fac 4 tratamente foliare cu Bor complex, 5 l/ha, la fiecare aplicare.

      Fertilizarea cu îngrăşăminte naturale pe bază de bor determină îmbunătăţirea calităţii de pepeni verzi prin creşterea conţinutului în zahăr şi vitamina C.

      Îngrăşămintele cu bor determină îmbunătăţirea unor indici fiziologici şi biochimici cu implicaţii favorabile asupra rezistenţei plantelor la factorii de stres (temperaturi ridicate, secetă).

      Tratamentele cu bor se justifică şi din punct de vedere economic determinând creşterea profitabilităţii culturilor de pepeni verzi de pe solurile nisipoase.

      Primul tratament cu îngrăşăminte pe bază de bor se face la 7-10 zile de la plantare, celelalte se repetă la interval de 10-14 zile astfel încât ultimul tratament să se facă în perioada de creştere intensă a fructelor.

      Tratamentele cu îngrăşăminte pe bază de bor (Bor complex, Cupribor şi Folibor) se pot aplica asociate cu tratamentele fitosanitare.

• pentru creşterea numărului de fructe legate în condiţii climatice mai puţin favorabile şi accentuarea timpurietăţii se fac două tratamente cu Atonik în concentraţie de 0,05%;
• irigarea se face prin aspersiune, fiind necesare 4 – 6 udări cu norma de 350-400 m³/ha. Irigarea prin picurare corespunde mult mai bine cerinţelor culturii de pepeni verzi, fiind metoda de irigare care va cunoaşte o largă aplicare pe solurile nisipoase;
• dirijarea factorilor de mediu este necesar a fi făcută în cazul culturilor  protejate în tunele acoperite cu folie neperforată. Prin aerisire se are în vedere ca temperatura în tunel să nu depăşească 30⁰C şi menţinerea umidităţii atmosferice sub 75% pe o perioadă cât mai lungă din zi. La începutul perioadei de protejare, în funcţie de evoluţia temperaturii din mediul exterior, aerisirea se face moderat, cu multă atenţie, şocurile de temperatură şi umiditate influenţând negativ creşterea plantelor, înflorirea şi legarea fructelor.

La culturile protejate în tunele acoperite cu folie perforată nu sunt necesare lucrările de îngrijire a factorilor de mediu. Pe solurile nisipoase din sudul Olteniei protejarea este necesară până la 25 mai.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor:

• pentru combaterea fuzariozei (Fusarium oxysporum f. sp. niveum) se fac tratamente cu Topsin M, Bavistin 50 WP, Benlate 50 WP, Metoben 50 PU în concentraţie de 0,05 – 1%. Cele mai bune rezultate se obţin prin efectuarea a 2 – 3 tratamente cu 0,5 – 1% suspensie la cuib cu unul din produsele menţionate;
• la semnalarea alternariozei pepenilor verzi (Alternaria cucumerina) se fac tratamente cu Rovral 0,05%, Bravo 500 0,2%, Dithane M 45 0,2%, Vondozeb 0,2%, Folpan 0,2%;
• antracnoza produsă de Colletotrichum lagenarium se combate prin tratamente cu Topsin M, Benlate 50WP, Fundazol, Bavistin în concentraţie de 0,05 – 1% efectuate la interval de 14 zile sau cu Dithane M 45 0,2%, Vondozeb 0,2%, sau Bravo 500 0,25% la interval de 6 – 8 zile;
• la apariţia petelor de făinare se fac tratamente cu Afugan 30 0,05%, Morestan 0,05% sau Sulf muiabil 0,4%;
• bacterioza (Pseudomonas lachrymans) se combate prin tratamente cu Dithane M45 0,2%, Turdacupral 0,5%, Champion 0,3%;
• mana (Pseudoperonospora cubensis) este mai puţin întâlnită pe solurile nisipoase, iar pentru combaterea ei se fac tratamente cu Previcur 607 0,15%, Dithane M45 0,2%, Curzate Manox 0,25%, Aliette 0,2%, Bravo 500 0,3%, Folpan 80 0,2%;
• pentru combaterea afidelor se fac tratamente cu Actelic 50 EC 0,1%, Hostaquik 50 EC 0,05%, Mospilan 20SP 0,0125%;
• păianjenul roşu (Tetranicus urticae) se combate la semnalarea atacului cu Omite 57 EC 0,1%, Neoron 500 EC 0,1%, Karate 2,5 EC 0,04%, Talstar 10 EC 0,04% sau Nissorun 5 EC 0,08%.

Alternarea produselor în aplicarea tratamentelor sporeşte eficacitatea acestora în combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor. Tratamentele se pot executa mecanizat sau manual.

RECOLTAREA

Recoltarea culturilor timpurii de pepeni verzi începe după cum urmează (tabelul 1):

• 22 – 25 iunie la culturile înfiinţate prin răsad, protejate în adăposturi joase tip tunel;
• 1 – 2 iulie la culturile înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de polietilenă transparentă;
• 5 – 6 iulie la culturile înfiinţate prin răsad.

În funcţie de soiul sau hibridul cultivat producţia obţinută este de 20 – 40 t/ha. Pentru o mai bună valorificare a producţiei este necesară sortarea, perierea şi calibrarea fructelor, lucrarea fiind obligatorie în cazul exportului. Tot pentru export fructele se ambalează în lădiţe de carton sau de lemn.

Tabelul 1

Dinamica recoltărilor(producţia de 30 t/ha)

SUPERDEZVOLTARE, SUPRAPRODUCTIE SI RISIPA IN AGRICULTURA STATELOR UNITE ALE AMERICII

TEHNOLOGIA CULTIVĂRII TOMATELOR TIMPURII PE SOLURILE NISIPOASE

Pe solurile nisipoase irigate tomatele găsesc condiţii favorabile de creştere şi dezvoltare, cultura de tomate timpurii fiind una dintre cele mai profitabile. Potenţialul termic al solurilor nisipoase din sudul Olteniei, desprimăvărarea mai timpurie, acumulările termice mai rapide sunt factorii care permit obţinerea tomatelor timpurii în câmp începând cu data de 10 – 12 iunie, mai devreme cu 14 – 20 zile decât în alte bazine legumicole din ţara noastră cu tradiţie în cultivarea tomatelor.

Timpurietatea,  mărimea şi calitatea producţiilor determină o bună valorificare a tomatelor obţinute pe solurile nisipoase atât pe piaţa internă cât şi la export în condiţii de profitabilitate ridicată.

CULTIVARE (SOIURI, HIBRIZI) FOLOSITE

Export II, hibrid timpuriu cu creştere determinată. Prezintă fructe de 4,1 cm înălţime, 5,4 cm în diametru şi o greutate medie de 79,4 g cu 5 % S.U.S şi gust echilibrat. Realizează în medie 44,2 – 66,6 t/ha.

Ioana, hibrid timpuriu cu creştere determinată. Prezintă fructe de 3,8 cm/ 5,2 cm, cu o greutate medie de 77,5 g şi calotă pedunculară. Realizează în medie 42,4 – 72,1 t/ha.

Fino F1, hibrid timpuriu (perioada de vegetaţie de 100 zile), cu creştere nedeterminată. Fructul este mijlociu, globulos turtit, cu o greutate medie de 86 g.

Hariclea F1, hibrid timpuriu (perioada de vegetaţie de 100 zile) cu creştere determinată. Fructul este globulos turtit cu o greutate medie de 87,7 g şi are calotă pedunculară. Realizează în medie 61,9 – 78,9 t/ha.

Experienţele efectuate în ultimii ani au demonstrat că pe solurile nisipoase din sudul Olteniei pot fi cultivate cu bune rezultate şi cultivarele Cronos F1, Tolstoi F1, Astona F1.

ALEGEREA TERENULUI

Solurile nisipoase recomandate pentru cultura timpurie a tomatelor  trebuie să aibă un conţinut în materie organică de peste 0,7 %, terenul trebuie să fie cât mai protejat contra deflaţiei eoliene, cu panta continuă şi expoziţie sudică, cu apa freatică la adâncimea de 1,5 m, cu grad cât mai redus de îmburuienare.

Cele mai bune plante premergătoare sunt lucerna în primul an după desţelenire, mazărea şi fasolea. Tomatele timpurii se pot cultiva după bulboase, rădăcinoase, bostănoase, cereale. Terenurile aflate la exteriorul localităţilor din zona solurilor nisipoase îndeplinesc în general aceste condiţii, având o fertilitate bună, surse sigure de apă pentru irigare, fiind bine protejate antideflaţional.

PREGĂTIREA TERENULUI

Lucrări executate toamna. Pentru exploataţiile agricole mari (ferme specializate, asociaţii ale cultivatorilor de tomate), toamna se execută defrişarea culturii premergătoare, urmată de nivelarea de exploatare a terenului care poate fi executată cu ajutorul utilajelor NM – 3,2; GD – 3,2 şi tractorului U – 650. Pentru combaterea efectelor negative ale vântului, se vor amplasa benzi de protecţie din secară. Lăţimea şi distanţa dintre benzi se aleg în funcţie de gradul de expunere la deflaţie al terenului, de dimensiunile parcelelor. Lăţimea benzilor va fi egală cu lăţimea de lucru a semănătorii, iar lăţimea spaţiului cultivat între două benzi va fi de 11,2 – 12 m pe nisipurile cele mai expuse (8 benzi de 1, 4, sau 1,5 m) şi 16,8 – 18,0 m pe nisipurile mai solificate (12 brazde). Pregătirea terenului pentru înfiinţarea benzilor din secară constă în 1 – 2 discuiri pe aliniamentul benzilor în prealabil jalonate. Secara se seamănă în perioada 1 – 15 septembrie.

Pe terenurile nisipoase din perimetrul localităţilor nu este necesară protejarea antideflaţională cu ajutorul benzilor din secară.

Lucrări executate primăvara.           Îngrăşămintele organice pun la dispoziţia plantelor de tomate cantităţi apreciabile de elemente nutritive în forme uşor asimilabile pentru plante, determină creşterea randamentului de utilizare a îngrăşămintelor chimice, menţin pH-ul solului la un nivel favorabil plantelor şi contribuie la ameliorarea însuşirilor fizico-chimice ale solurilor nisipoase. Gunoiul de grajd se aplică anual în cantitate de 30 – 40 t/ha, primăvara folosind maşina de aplicat gunoi de grajd (MIG – 5 + U – 650). Gunoiul de grajd se încorporează imediat după aplicare prin arătură la 28-30 cm care poate fi executată cu tractorul U – 650 în agregat cu plugul PP 3 – 30 sau P₂V.

Nivelul optim de fertilizare cu îngrăşăminte chimice este N150P₂O₅ 100 K₂O 100 şi el ţine cont de consumul plantelor, de randamentul de utilizare al îngrăşămintelor şi de necesitatea ameliorării conţinutului solurilor nisipoase. La pregătirea terenului pentru plantat se aplică 1/2 din doza de azot şi integral îngrăşământul cu fosfor şi potasiu. Pentru asigurarea acestui nivel de fertilizare se administrează 385 kg/ha îngrăşăminte complexe III (13 – 26 – 13), 80 kg/ha azotat de amoniu şi 125 kg/ha sulfat de potasiu.

Pe suprafeţe mari, îngrăşămintele chimice se aplică cu maşini speciale (MA – 3,5) în agregat cu tractorul U – 650. Pe suprafeţe mici ele se pot aplica manual, asigurând o distribuţie uniformă. Încorporarea îngrăşămintelor chimice şi nivelarea arăturii se face cu grapa cu discuri GD – 3,2. Terenul se modelează în brazde înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 104 cm şi rigole de 46 cm. Prin modelare se urmăreşte încălzirea rapidă a solului, evitarea derapării agregatelor agricole şi a băltirii apei în cazul unor precipitaţii abundente. Lucrarea se execută cu MMS – 2,8 sau AMFS – 4,5. Modelarea este obligatorie pe parcelele în care udarea se face prin rigole. Imediat după plantare se erbicidează cu Stomp 330 EC 4 l/ha sau cu Sencor 70 WP 0,4 kg/ha fără a fi necesară încorporarea. Lucrarea se execută cu echipamentul de aplicat erbicide (EEP – 600) în agregat cu tractorul L 445 sau cu vermorelul în cazul unor parcele de dimensiuni reduse.

PRODUCEREA RĂSADULUI

Culturile timpurii de tomate se înfiinţează obligatoriu prin răsad repicat produs fie pe pat cald fie în ghivece sau cuburi nutritive. Se va avea în vedere ca la plantare răsadul să aibă înălţimea de 20 – 25 cm, 4 – 6 frunze adevărate, diametrul la colet de 6 – 8 cm, cu prima inflorescenţă formată. Răsadul trebuie fie lipsit de boli şi dăunători. Vârsta răsadului la plantare trebuie să fie de 55 – 60 zile.

Se seamănă în răsadniţe sau sere înmulţitor în perioada 20.II – 1.III, când temperatura amestecului de pământ este de 20 – 25⁰C. Cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar de cultură este de 300 – 350 g, în funcţie de cultivarul folosit. Se vor folosi seminţe numai de la distribuitori autorizaţi care garantează autenticitatea şi calitatea seminţelor. Imediat după semănat se face o uşoară tasare urmată de o udare.

După răsărire temperatura  din aer se reduce la 14 – 16⁰ C în primele 6 – 7 zile, iar până la repicare se menţine la 18 – 20⁰C în zilele senine. Repicatul se face când apare a doua frunză adevărată (după circa 14 – 18 zile de la semănat) Se repică pe pat cald mai ales în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică sau în cuburi nutritive, ghivece sau alveole. Se repică pentru fiecare ar de cultură  aproximativ 550 răsaduri având în vedere  acoperirea necesarului pentru plantare dar şi o rezervă de 10 %.

Lucrările de îngrijire constau în:

• menţinerea temperaturii în aer la 20 – 22⁰C în zilele senine, 16 – 18⁰C în zilele înnourate şi 14 – 16⁰C noaptea;
• aerisirea în scopul de a regla temperatura, eliminarea unui conţinut prea mare de CO₂, amoniac, reducerea umidităţii relative, eliminarea fumului şi a oxidului de carbon în cazul încălzirii cu lemne, cărbuni, etc.;
• reglarea luminii în special prin menţinerea foliei sau geamurilor curate;
• udarea se face cu atenţie pentru a evita excesul care favorizează atacul agenţilor patogeni dar şi lipsa apei care nu asigură creşterea bună a răsadurilor. Se face cu apă la temperatura substratului. Se va avea în vedere ca răsadul să se usuce până seara;
• fertilizarea suplimentară se face cu soluţie de îngrăşământ  sau cu îngrăşământ foliar la concentraţia de 0,2 – 1,0 %. Când s-au folosit îngrăşăminte solide  după aplicare se spală răsadul cu apă curată. Se fac 2 fertilizări suplimentare, prima după 8-10 zile de la repicat, următoarea cu 7 – 10 zile înainte de plantare. Se pot folosi îngrăşăminte foliare  F231, Cropmax, Nutrileaf,  îngrăşăminte chimice complexe 22 – 22 – 0 sau 15 – 15 – 15, azotat de amoniu, Kristalone, Ferticare, etc;
• tratamentul cu Cycocel în concentraţie de 0,1%, folosind 1 l soluţie pe m² se face când răsadul are 3 – 4 frunze adevărate cu scopul prevenirii alungirii răsadului;
• combaterea bolilor şi dăunătorilor; primul tratament se face pentru prevenirea agenţilor patogeni care provoacă căderea răsadurilor, imediat după semănat cu Previcur 607 SL 0,15 %, Captan 50 WP 0,2 %, Folpan 80 WP 0,15 %, 10 – 15 l soluţie pe m² de semănătură. Tratamentul se repetă imediat după repicare. Preventiv, la interval de 7 – 10 zile se fac tratamente pentru combaterea pătării brune (Alernaria solani), cu Dithane M 45 0,2 %, Folpan 80 WG 0,15 %, Captan 50 WP 0,2 %; pentru combaterea coropişniţelor se fac tratamente cu Sintogrill 3 g/m², Mesurol  3 g/m², sau Galithion 3 – 5  g/m²;
• combaterea buruienilor apărute în culturile repicate se face prin plivire;
• călirea răsadului începe cu 6 – 8 zile înainte de plantare şi constă în reducerea cantităţii de apă folosită la udare, aerisire şi reducerea temperaturii şi descoperirea definitivă a spaţiilor de producere a răsadurilor, cu 2 – 3 zile înainte de plantare. Înainte de plantare răsadurile se udă abundent pentru a uşura desprinderea din substrat, sau scoaterea din ghiveci. Transportul răsadurilor la locul de plantare se face cu mijloace auto închise în cazul unor distanţe mari sau pe platforme, cu ajutorul tărgilor în cazul unor distanţe mici.

ÎNFIINŢAREA CULTURII

Plantarea se face când în sol la adâncimea de 10 cm se înregistrează constant temperatura de 12 – 13⁰C, calendaristic în perioada 15 – 25 aprilie. Lucrarea se execută mecanizat cu maşini de plantat  în cazul unor suprafeţe mari. Pe suprafeţe mici lucrarea se execută manual şi constă în marcarea rândurilor, săpatul cuiburilor, distribuirea răsadurilor şi plantarea propriu-zisă. Imediat după plantare se face o udare prin aspersiune cu o normă de 100 – 150 m³/ha sau udarea la cuib a fiecărei plante.

Schemele de plantare a tomatelor timpurii în câmp pe solurile nisipoase sunt prezentate în figurile 1 şi 2. Desimea de înfiinţare este de 48000 plante/ha în cazul cultivarelor cu creştere nedeterminată şi 55000 plante/ha pentru cele cu creştere determinată. Figura 1. Schema de plantare a tomatelor pe solurile nisipoase  modelate în brazde înălţate de 1,4 m 

Figura 2. Schema de plantare a tomatelor pe solurile nisipoase  modelate

în brazde înălţate de 1,5

            LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE

La 3 – 5 zile după plantare se face completarea golurilor cu răsad de aceeaşi vârstă şi din acelaşi cultivar, din rezerva de răsad neplantat.

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene se fac tratamente cu unul din erbicidele Fusilade S 2 l/ha, Gallant 1,5 l/ha, Targa 2 l/ha, Nabu S 2 l/ha, Agil 1 l/ha, Select 1,5 l/ha. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate la apariţia acestora,  se tratează cu Sencor 70 WP 0,4 kg/ha.

Irigarea culturii de tomate timpurii pe solurile nisipoase este obligatorie. Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii solului la plafonul de 70 % din i.u.a pe adâncimea de 50 cm. Ca metodă de irigare se poate folosi aspersiunea fiind necesară 8 – 10 udări cu norma medie de 300 m³/ha. Pe suprafeţe de dimensiuni mici, când solul conţine peste 6% argilă, irigarea se poate face şi pe rigole fără ca lungimea acestora să depăşească 50 m. În acest caz se aplică 8 – 9 udări cu norma de udare de 500 m³/ha. Irigarea prin picurare este o metodă de perspectivă pentru cultura tomatelor timpurii în zona solurilor nisipoase.

Afânarea solului şi distrugerea unor buruieni necontrolate de erbicide se realizează prin executarea a 1 – 2 praşile manuale pe rând şi 3 – 4 praşile mecanice folosind cultivatorul CL – 2,8 sau CL – 4,5, motosape, motofreze, etc.

Pentru susţinerea plantelor se folosesc şpalieri din lemn cu lungimea de 65 cm (40 – 45 cm deasupra solului) şi diametrul de 3 – 4 cm. Şpalierul se montează pe fiecare rând de plante la distanţa de 3 – 4 m. Sârma cu diametrul de 1,8 – 2 mm se prinde în capul şpalierului. Plantele se menţin vertical până la nivelul sârmei, apoi se dirijează orizontal şi se leagă de sârmă. Pe suprafeţe mai mici, susţinerea se poate face pe araci individuali. Pe fiecare rând, sau între două rânduri apropiate se montează şpalieri din lemn distanţaţi la 5 m pe care se montează o sârmă la înălţimea de 70 – 80 cm. Aracii individuali (trestie, ramuri subţiri, etc) se înfig în dreptul fiecărei plante, iar celălalt capăt se leagă de sârmă. Pe măsură ce cresc plantele se leagă de arac cu rafie, sfoară, etc.

Copilitul se execută în cazul cultivarelor cu creştere nedeterminată şi constă în îndepărtarea tuturor copililor când au lungimea de 5 – 10 cm. Întârzierea copilitului determină pierderi de producţie şi mai ales influenţează negativ timpurietatea.

Cârnitul plantelor constă în ruperea vârfului de creştere al tulpinii după formarea inflorescenţei a IV lăsând deasupra ultimei inflorescenţe 1 – 2 frunze.

Fertilizarea în timpul perioadei de vegetaţie se face cu doza de N75 prin aplicarea a 225 kg/ha azotat de amoniu. Îngrăşământul se aplică când fructele de la prima inflorescenţă au intrat în pârgă . Asigurarea necesarului de macroelemente şi microelemente dar şi a unor substanţe bioactive se poate face  suplimentând fertilizarea radiculară prin tratamente cu îngrăşăminte foliare. Se fac 3 – 4 fertilizări extraradiculare, prima la 7 – 10 zile de la plantare iar următoarele la interval de 10 zile. Rezultate bune se obţin prin folosirea produselor Cropmax, F231, Nutrileaf, Kristalon, Microfert, Ferticare, Biostar, etc.

Pentru creşterea timpurietăţii producţiei se face un tratament cu Ethrel în concentraţie de 250 – 300 ppm, prin pulverizare fină pe plantă când fructele de la prima inflorescenţă au diametrul de 2 – 3 cm.  Reuşita tratamentului este condiţionată de pH soluţiei, care trebuie să fie 3,5 – 5,0, de temperatura aerului (cel puţin 18 ⁰C) şi de lipsa precipitaţiilor după aplicare timp de 10 – 12 ore. În acelaşi scop se pot efectua tratamente cu Cycocel (Cycogan) care se aplică la 10 – 15 zile după plantare în concentraţie de 0,1 – 0,15 %.

COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR

Pe solurile nisipoase bolile cu frecvenţa cea mai mare la tomatele timpurii sunt mana (Phytophtora infestans), pătarea neagră-alternarioza (Alternaria solani), pătarea albă-septorioza (Septoria licopersici), pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor (Xantomonas vesicatoria), pătarea pustulară a fructelor (Pseudomonas tomato).

În lupta contra agenţilor patogeni şi dăunătorilor trebuie apelat la mijloace integrate de combatere, cum ar fi: folosirea cultivarelor rezistente sau tolerante la atacul unor agenţi patogeni (Fusarium sp., Verticilim sp., viroze, etc), măsuri agrotehnice (asolamente şi rotaţia culturilor, strângerea şi eliminarea resturilor vegetale afectate, nutriţia echilibrată, arătura adâncă, înterţinerea corespunzătoare , etc).

Tratamentele se efectuează la semnalarea atacului. Pentru combaterea bacteriozelor se folosesc cu rezultate bune Dithane M 45 0,2 %, Champion 0,3%, Novozir 0,2%, Mancozeb 0,2%, Alcupral 0,5 %, etc.     Mana tomatelor se combate cu produse de contact cum ar fi Dithane M45 0,2%, Folpan 80 WGT 0,15%, Bravo 500 SC 0,2 %, sau cu produse sistemice Ridomil plus 48 0,25%, Ridomil MZ 72 0,25%, Curzate manox 0,25%, Acrobat MZ 0,25%. Pentru combaterea alternariozei şi septoriozei se fac tratamente cu Dithane M45 0,2%, Captadin 0,2 %, Bravo 500 SC 0,2%, Folpan 80 WGD 0,15%, etc.  Combaterea simultană a agenţilor patogeni se poate realiza la cultura de tomate prin folosirea amestecurilor de Dithane M45 0,2% + Ronilan 0,05%, Dithane M 45 0,2% + Topsin M (sau Bavistin, sau Benlate) 0,1 %. Primul tratament se face după 7 – 10 zile de la plantare şi se repetă săptămânal dacă condiţiile sunt favorabile apariţiei bolilor sau la intervale de 10 – 14 zile dacă nu sunt condiţii pentru apariţia bolilor. Se aplică 5 – 6 tratamente.

Principalii dăunători ai tomatelor timpurii pe solurile nisipoase sunt: coropişniţa (Gryllotalpa  gryllotalpa), care se combate chimic prin tratamente la sol cu Sintogrill 5 G 30 kg/ha sau Mesurol 30 kg/ha, păduchele solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae) care se combate prin tratamente cu Sinoratox 35 CE 0,15%, Diazol 60 EC 0,15%, Fastac 10 EC 0,05%, Mospilan 20 SP 0,0125%, Confidor 0,04%. La semnalarea atacului gândacului din Colorado (Leptinoptarsa decemlineata) se fac tratamente cu Regent 0,05%, Victenon 50 WP 0,05%, Actara 0,05%, Calypso 0,05%. Păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae) poate aduce pagube însemnate în special în a II-a parte a perioadei de vegetaţie. Pentru combaterea acestuia se recomandă tratamente cu Neoron 500 Ec 0,08%, Omite 57 EC 0,1%, Nissorun 5 EC 0,08%, etc.

Tratamentele pentru combaterea dăunătorilor de execută la semnalarea atacului, fiind respectat timpul de pauză specific fiecărui produs. Aplicarea soluţiilor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se poate face mecanizat cum ar fi MPSP – 3  x  300 sau pe suprafeţe mici manual cu vermorelul, folosind cantităţi de 450 – 600 l/ha.

RECOLTAREA

Pe solurile nisipoase recoltarea tomatelor timpurii în câmp începe în perioada 10 – 15 iunie. Pentru producătorii care îşi valorifică singuri pe piaţă producţia, recoltarea se face când fructele au ajuns la maturitatea fiziologică. În cazul când tomatele se transportă la distanţe mari şi durata dintre recoltare şi ajungerea lor pe piaţă este de 5 – 7 zile , tomatele se recoltează când culoarea a virat spre roz – roşu – portocaliu, sau în cazul exportului în momentului virării culorii spre roz la punctul stilar. Sortarea fructelor se face şi în cazul când producţia este vândută direct de către producător şi în cazul preluării acesteia de către distribuitori. Ambalarea se face în lădiţe de 5 – 6 Kg în funcţie de cerinţele beneficiarului. Se pot realiza producţii de 50 – 60 t/ha.

Colectivul de elaborare,

Dr. ing. Toma Vasile

Dr. ing Ifrim Aurelia

Dr ing Marinică Gheorghe