Infecunditatea la iepuri/ Microclimatul in adaposturile pentru iepuri/ Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor/ Ce trebuie sa stim despre hrana iepurilor/ Cecotrofia la iepuri Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepurele de casa etc

iIn orice crescatorie de iepuri, indiferent de marime, exista un numar de animale, femele si masculi, numit „efectiv matca” sau efectiv de reproductie.

Custile pentru iepuri in crescatoriile mici si custile pentru iepuri in crescatoriile mici

 

Aceste animale trebuie sa se incadreze in anumite limite de varsta si, practicand reproductia, sa asigure producerea animalelor tinere pentru sacrificare, precum si exemplarele necesare reinnoirii treptate a efectivului matca.

Altfel spus, chiar si atunci cand crescatorul nu doreste sa-si sporeasca numarul animalelor adulte din crescatoria de iepuri este absolut necesar sa realizeze procesul de reproductie.
Daca avem in vedere o crescatorie mica de iepuri, in sistem gospodaresc, cu un efectiv matca de 10 femele si 2 masculi, un calcul, plecand de la calitati mijlocii ale animalelor si, de asemenea, de la conditii de hranire si intretinere mijlocii, ne arata ca, in decursul unui an calendaristic, prin reproductie se pot obtine 100-150 exemplare de tineret in varsta de 4, pana la 8 luni.

Dar realizarea inmultirii in conditii avantajoase, ca si posibilitatea de a dispune de date concrete pentru calcularea eficientei economice a crescatoriei sunt conditionate de cunoasterea tuturor aspectelor privind reproductia iepurilor de casa.

Precizam ca atunci cand ne referim la procesul de reproductie al acestora avem in vedere urmatoarele particularitati de ordin biologic si tehnic ce privesc:
– maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca;
– monta si caldurile;
– gestatia;
– fatarea;
– alaptarea si intarcarea;
– reluarea ciclului de reproductie, respectiv monta dupa fatare.

In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt aceste particularitati.

Maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca

Maturitatea sexuala reprezinta stadiul de dezvoltare incepand de la care animalele pot realiza monta fecunda, adica imperecheri care au ca efect insamantarea femelelor de catre masculi.
Tineretul devine apt pentru a se reproduce, in principiu, atunci cand greutatea corporala ajunge la circa 80% din greutatea medie a animalelor adulte.

Aceasta greutate si deci momentul cand iepurii tineri se dau pentru prima data la monta corespunde cu varsta de 5-8 luni, diferentele fiind conditionate de rasa ierpurilor.
Pentru rasa Chinchilla, pe care o recomandam crescatorilor incepatori, varsta maturitatii sexuale este in medie de 7 luni.

Subliniem insa faptul ca, pentru stabilirea momentului primei monte, hotaratoare este greutatea corporala. Altfel spus, iepurii tineri pot fi dati la monta si la o varsta sub 7 luni, daca au greutatea aratata mai sus.

Ca si in cazul altor specii de animale, nu este bine sa se foloseasca la reproductie animale prea tinere, dar nici batrane, deoarece prin imperecherea animalelor cu asemenea varste se obtin putini pui la fatare si acestia vor fi insuficient de vigurosi si mai predispusi la imbolnaviri.

Varsta pana la care se folosesc iepurii la reproductie, in crescatoriile de tip gospodaresc, este de 3 ani pentru femele si de 4 ani pentru masculi.

Monta si caldurile in crescatoria de iepuri

Dupa instalarea maturitatii sexuale, iepuroaicele pot fi date la monta in orice anotimp, deoarece caldurile apar, in mod ciclic, la intervale de 8-10 zile in tot cursul anului.

Este de retinut insa ca, datorita unor rationamente de ordin tehnologic, in crescatoria de tip gospodaresc – deci cu intretinerea iepurilor in custi sub cerul liber sau sub sopron – cel mai bine este ca monta sa se limiteze numai la perioada 1 martie-1 august.

Se constata ca, desi apar in tot cursul anului, caldurile la iepuroaice, se manifesta cu mai mare intensitate primavara si toamna si pot fi depistate mai usor. Semnele pentru recunoasterea femelelor in calduri sunt:

– iepuroaicele se agita in custi, rascolesc asternutul, fac cuib, isi smulg par de pe abdomen;
– daca este introdusa in cusca masculului, iepuroaica accepta monta; in cazul cand nu este in calduri, tine coada lipita de corp, fuge prin cusca, se tranteste si deci nu se lasa montata;
– la iepuroaicele in calduri vulva apare tumefianta (umflata) si are culoarea rosu-aprins.
Caldurile dureaza, in medie, 3 zile.

Pentru monta se va proceda intotdeauna la introducerea femelei in cusca masculului si nu invers, pentru ca acesta sa se simta „acasa” si sa-si faca datoria mai in siguranta. Durata actului montei la iepuri este foarte scurta, doar cateva secunde.

Un semn sigur ca masculul a ejaculat (a depus „samanta) este caderea acestuia pe o parte, in timp ce scoate un tipat scurt. Monta e bine sa se faca dimineata sau seara, in aceste perioade ale zilei animalele fiind mai linistite.

Actul imperecherii trebuie supravegheat. Crescatorul, dupa ce introduce femela aflata in calduri in cusca masculului, va ramane in apropiere pentru a observa daca are loc monta, dupa care va scoate femela tinand-o, cu atentie, de pielea din regiunea greabanului si sprijinindu-i trenul posterior.

Atunci cand constata ca femela refuza monta si se bate cu masculul o va indeparta deoarece nu este in calduri. Pentru a se asigura rezultate bune ale procesului de reproductie, in efectivul matca trebuie sa existe un anumit raport de sexe, respectiv un mascul la 8-10 femele.
Masculii vor fi folositi la monta de doua sau cel mult trei ori pe zi.

 

Custile pentru iepuri in crescatoriile mici

Inainte de a face specificarile cu privire la componentele constructive ale acestor custi pentrucresterea iepurilor trebuie sa facem o precizare legata de particularitatile cerintelor acestei specii Iepurii domestici provin din iepurele salbatic de vizuina.

Denumirea stiintifica a acestui iepure este „Oryctolagus cuniculus” si vine de la unele cuvinte din limbile greaca si latina, care, in traducere, inseamna „iepure scormonitor de galerii”. Deci, adapostul pe care si-l face iepurele nostru, in stare de libertate, este o galerie. Sa notam ca aceasta galerie prezinta si o ramificatie in care iepuroaica fata si isi alapteaza puii si ca sapatura este laterala, constituind un loc ferit de curenti si de modificari de temperaturi.

Construirea custilor pentru iepuri

Este bine, ca aceste caracteristici, mentionate anterior, sa se regaseasca si la custile pe care le construim. Din cele de mai sus rezulta recomandarea ca, in cazul custilor amplasate in aer liber, acestea sa aiba trei pereti – cei laterali, cel din spate, dar si plafonul, din material compact, in mod obisnuit din scandura.

Tot in acest scop imbinarea pe lungime a scandurilor trebuie facuta „dulghereste”, adica in „nut si feder”, sau cel putin cu marginile in caturi de 90 de grade. Cel mai ades se foloseste scandura cu grosimea de un tol (2,54 cm).

Nu este obligatoriu, dar este bine ca peretii exteriori ai bateriei de custi, deci peretii laterali si cel din spate, ai grupului de 6 custi sa aiba scandurile asezate vertical, pentru a inlesni scurgerea apelor din ploi si zapada si a fi astfel in mai mica masura expusi degradarii (putrezirii).

Peretele din fata va fi diferit, dupa caz. Atunci cand cusca reprezinta un singur compartiment, jumatatea, sau o parte si mai mare, din stanga lui – va fi confectionata din plasa de sarma, pe cadru de lemn.

Dar daca avem posibilitatea sa construim o cusca cu doua compartimente, atunci peretele din fata al compartimentului din stanga va fi din plasa de sarma, iar compartimentul din dreapta, pentru a fi mai ferit, va avea peretele frontal din scandura.

In oricare din variantele amintite, peretele din fata (la cusca cu doua compartimente valabil pentru amandoua) trebuie sa reprezinte practic o usa, deci sa aiba balamale solide, pentru a servi la curatenie, prinderea animalelor etc.

La custile cu un singur compartiment, folosite la iepuroaicele mame va fi necesar ca, la timpul potrivit, adica cu 3-4 zile inainte de fatare, sa se introduca cate un cuib de fatare.
Este vorba de o cutie-cuib, in care si din care, iepuroaica sa poata intra-iesi.

Puii pana la varsta de cca 18 zile vor ramane in acest cuib, la adapost, adica nu vor fi expusi la curenti de aer. Rostul celui de-al doilea compartiment, ca si al cuibului de fatare (in cazul custilor cu un singur compartiment) este de a li se asigura puilor confortul necesar unor nou-nascuti, golasi si neajutorati, cum sunt ei la aceasta specie de animale.

Peretele din fata al custii este destinat i altor functii si anume, este indicat sa fixam hranitoarele, daca se poate si adapatorul, pe acest perete. Vom preciza putin mai jos de ce e bine asa.

Plafonul (sau tavanul) custii  pentru cresterea iepurilor intotdeauna trebuie sa fie din material compact. El poate avea una sau doua functii:

(1) atunci cand separa doua custi suprapuse care au pardoseala din plasa de sarma sau gratar, trebuie sa fie inclinat spre spatele bateriei de custi pentru a asigura scurgerea dejectiilor de la cusca nivelului superior sau

(2) va fi dispus in plan orizontal, in cazul cand dejectiile de la fiecare binivel al custii se colecteaza in tavite-sertar, (aceasta din urma este varianta recomandabila si functia plafonului in astfel de situatie va fi doar cea principala, adica de a reduce viteza curentilor de aer).

Amenajarea custilor pentru iepuri 
Inventarul sau echipamentul custii

Este vorba despre hranitori, adapatori si, pentru iepuroaicele mame, cuibul de fatare despre care am amintit anterior. Trebuie sa spunem mai intai ce nu e bine sa facem.

Gasim la prea multi dintre crescatorii nostri vase pentru hrana si apa, in cusca, pe pardoseala acesteia. Nu este bine deloc! In astfel de cazuri atat furajele (uruiala sau grauntele), cat si apa pot fi usor murdarite cu dejectii constituind medii cu infectie, de imbolnavire.

De asemenea, nu este bine ca hranitorul pentru concentrate si adapatorul sa fie asezate pe pardoseala si din alt motiv: se pot rasturna. Corect este ca nutretul concentrat, cat si apa sa li se dea iepurilor in vase de tabla fixate pe unul din peretii custii, la o inaltime de circa 10 cm de pardoseala.

Pentru furajele verzi sau fbroase necesare pentru hrana iepurilor cusca va fi prevazuta cu o mica iesle, adica sa aiba un hranitor cu gratar, de preferat cu posibilitatea de a se incarca din afara, fara deschiderea usii.

rasa_de_iepure_Californian

Lepus californicus este iepurele de California

Rasa a fost creata in California, si tocmai de aceia poarta acest nume. A fost recunoscuta oficial in 1928. Astazi este o rasa foarte raspandita si de mare valoare comerciala. Este utilizata in producerea hibrizilor de carne.

 

Greutatea medie a rasei este de 4 – 5 kg.

Capul este de marime potrivita.

Urechile in forma de V, le poarta sus si au lungimea de 11-11,5 cm.

Gatul este scurt si bine atasat de cap si trunchi.

Trunchiul este relativ lung, proportional si bine imbracat in muschi.

Membrele sunt aproximativ scurte, puternice cu aplomb general corect.

Parul este foarte des si uniform distribuit .

Culoarea de acoperire este alb pur, fara ton galbui sau gri, cu exceptia extremitatilor care sunt negre.

Desenul negru trebuie sa cuprinda botul,urechile, coada si membrele.

Ochii sunt de culoare rosiatica, iar pupila de un rosu intens.

Principalele rase de iepuri

Sunt cunoscute peste 70 de rase de iepuri de casa incepand cu rasele foarte mari (de carne) si terminand cu rasele pentru par lung.

RASE FOARTE MARI  (RASE DE CARNE)

Urias belgian

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 6-10;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite negre, cenusii, fluture, ochi bruni;

·      productie: 4-6 kg carne; blanite cu imitatie de cangur; pielea da imitatie de antilopa (incaltaminte) si caprioara (manusi);

Marele alb

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 5,5-8;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite albe,ochi roz,capul masiv, urechi lungi 15-18cm;

·         productie: 3,5-6kg carne. Blanitele dau imitatii numeroase, iar pielea ca la Belgian.

RASE MARI

Berbec francez

·         prolificitate: 6-7;

·         maturitatea sexuala (luni): 10;

·         greutatea medie (kg): 5-6;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite galbene sau de culoare salbatica,ochi bruni si urechi de 38-40 cm.

·         productie: 2,5-3 kg carne; blanite de calitate, cap cu profil de berbec.

 Berbec englez

·         prolificitate: 5;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 3,5-5,5

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite negre sau cenusii,ochi bruni, urechi mari si blegi;

·         productie: carne de calitate superioara,cap cu profil de berbec.

RASE MIJLOCII (DE CARNE – BLANA)

Chinchilla mic

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 5-6;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite chonchilla, cap mic,urechi in V scurte

·         productie: blanite foarte apreciate; carne gustoasa

Albastru vienez

·         prolificitate: 7-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 8-9;

·         greutatea medie (kg): 4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blite cenusii inchise cu nuanta albastra; urechi mici drepte in V, ochi cenusii albastrui;

·         productie: blanita foarte apreciata; carmea este de calitate superioara; se ingrasa repede.

Argintiu francez

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 3-4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite argintii cu extremitati negre, ochi negri si pui la fatare negri;

·         productie: blanite exceptionale, carne de calitate superioara, se ingrasa foarte repede.

Rex (cu parul scurt)

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite albe, negre, brune, argintii, havan, chinchila, etc

·         productie: blanite foarte apreciate cu parul scurt; care imita multe blanuri;

RASE MICI (DE BLANA – CARNE)

Havana

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 6-7;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite havan stralucitoare, ochi bruni roscati;

·         productie: blanuri foarte apreciate, uniforme si care imita jderul.

Argintiu englez

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 6-7;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite argintii sau negru inspicat, ochi bruni;

·         productie: blanite foarte apreciate.

RASE PENTRU PAR (LUNG)

Angora tip romanesc

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3,5;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: par alb, gri, fara varietati, cu par havan si negru;

·         productie:  400-700 g/cap; par cu finete si lungime mare, carne de calitate mai slaba.

Angora tip german

·         prolificitate: 6-10;

·         maturitatea sexuala (luni): 8;

·         greutatea medie (kg): 3,5-4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: par alb, gri havan, ochi albi la varietatea alba si bruni la celelate varietati;

·         productie:  500-700 g/cap; culori alba, neagra, cenusie, galben roscata; carnea de calitate mediocra.

Iepuri Gigant

Multe exemplare de iepuri din rasa Gigant  depasesc 90 cm in lungime si 10 kg in greutate. Iepurele Dencer a depasit 13 kg iar recent iepurele Roberto a ajuns la 16 kg in greutate.

.

Roberto din Olanda este considerat a fi cel mai mare iepure din lume. Este un exemplar de Gigant, in varsta de doi ani si cu o lungime de aproape un metru. Acest iepure doarme intr-un cos pentru caini, deoarece nu mai incape in tarcul de iepuri de marime normala. In acest moment, Roberto este mai mare decat un copil in varsta de trei ani.

Desi Roberto poate revendica fara nici o problema titlul de cel mai mare iepuras din lume, reprezentantii „Cartii Recordurilor” afirma ca au incetat sa acorde recorduri pentru „cele mai mari animale” de teama ca goana dupa acest tip de titluri ii va face pe oameni sa incerce cu orice sa isi supraalimenteze animalele pentru. Insa, chiar si ei au recunoscut ca Roberto este cel mai mare iepure pe care l-au intalnit

Iepurii Gigant pot trai pana la 12 ani. Avand in vedere acest lucru, putem presupune ca Roberto mai are timp sa creasca, avand in vedere varsta sa tanara, desi stapanii sai spera ca acest lucru sa nu se intample, pentru a nu ii pune viata in pericol.

Gigant este rasa cu cea mai mare talie si cu masa musculara cea mai mare. Atinge o greutate medie de 8 kg. Lungimea trunchiul este de peste 64 cm si poate depasi 90 cm. Provine dindtr-o specie primitiva din Patagonia si care a fost selectioanata in Flandra (Belgia). Tocmai de acea mai poarta si numele de Gigantul din Flandra.

Adaparea si hranirea iepurilor de casa

Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume.

Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.

Hranirea iepurilor de casa. Iepurasii adora salata, laptucile, varza, telina, napi, conopida, sfecla (atat frunze cat si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grau (verde) sau ovaz.

Nu se recomanda cartofii in hranirea iepurilor datorita continutului ridicat de carbohidrati. In cer mai rau caz, cartofii se administreaza numai fierti.

Exista o gama larga de hrana in magazinele dedicate conceputa si produsa de specialisti pentru nevoile iepurilor. Pentru aceasta trebuie sa va interesati in magazinele de specialitate pentru a afla exact de ce cantitate are nevoie iepurele dumneavoastra, in fuctie de concentratia produsului, greutatea si varsta iepurelui.

In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:

  • Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.
  • Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.
  • Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.

De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos.

Pentru o dezvoltare armonioasa a iepurilor dumneavoastra trebuie sa aveti grija sa includeti in alimentatia lor zilnica vitaminele de are au nevoie:

  • Vitamina A, continuta in iarba verde, fin, grauntele de grau sau ovaz, tarate;
  • Vitamina D, continuta in furajele leguminoase uscate la soare;
  • Vitamina E, continuta in furajele cerialiere, faina de lucernauleiurile vegetale;
  • Vitamina B este necesara pentru hrana iepurilor aflati in perioada de crestere;
  • Vitamina K este necesara pentru hrana iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Vitaminele A, D, E sunt necesare pentru iepuri, indiferent in ce stadiu de dezvoltare s-ar afla animalele.

Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.

Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.

Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ). Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare. Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.

Glucidele (amidon, zaharuri) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase. Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.

Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei.

Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat.

Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa adminiastrandu-se seara.

Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule.

ATENTIE: Dulciurile, prajiturile, merele, perele, pepenii, zmeura, murele, ananasul, bananele si strugurii care sunt bogate in glucide, i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.

Iepurele neozeelandez alb

Iepurele neozeelandez alb este un iepure de rasă mijlocie destinat pentru producţia de carne

Deşi denumirea ar putea crea ideea că acest iepure provine din Noua Zeelandă ca şi origine, rasa a fost creată în America de către crescătorii de iepuri de pe acest continent. La formarea acestei rase a participat şi uriaşul alb. Acest iepure are un aspect corporal cu forme rotunde, ideal pentru producţia de carne. Dealtfel această rasă se pretează foarte bine la producţia intensivă, astfel în unele crescătorii de tip industrial s-au obţinut chiar 9-10 fătări pe an, însă în condiţii optime de furajare şi întreţinere.

Iepurii din această rasă se maturizează la vârsta de 6 luni, însă iepuroaicele pot fi date la montă chiar la vârsta de 5 luni, fiind una din cele mai precoce rase de iepuri.

Ca şi colorit, blana este de culoare albă, neadmiţându-se fire de păr răzleţe de altă culoare. Ochii sunt de culoare roşie, unghiile sunt incolore. Greutatea maximă este de 5 kg iar cea minimă de 3,5 kg. Urechile sunt purtate în sus şi au o lungime de 10-11 cm. Capul este rotund iar gâtul este bine înfăşurat în muşchi. Crupa este rotunjită şi bine încărcată cu musculatură.

Iepuroaicele sunt bune mame şi duc fără probleme chiar 9 pui, însă se recomandă să fie lăsaţi maxim 7 pui la o iepuroaică pentru nu a o epuiza foarte mult, mai ales dacă se urmăreşte să se obţină cel puţin 5- 6 fătări pe an.

De obicei o iepuroaică fată o medie de 5-7 pui la o fătare, însă sunt cazuri când fată chiar peste 9-10 pui. Puii pot fi înţărcaţi chiar la vârsta de o lună, ei dezvoltându-se foarte repede şi consumând hrană de la vârsta de 20 de zile.

Raportul dintre carne şi oase este de 5,8 : 1, această rasă situându-se în primele locuri din lume la producţia de carne. Este o rasă rezistentă care se dezvoltă armonios chiar dacă nu este furajată cu hrană de cea mai bună calitate, referindu-ne aici la furaje combinate, adaosuri de vitamine, minerale, comparativ cu alte rase de iepuri, în special rasele mari, care au nevoie de un consum ridicat de hrană de foarte bună calitate şi furaje combinate, mai ales tineretul. În condiţiile în care se doreşte a se obţine un maxim de eficienţă (mai ales în crescătoriile de tip industrial), această rasă valorifică excelent furajele combinate depăşind multe rase în ceea ce priveşte sporurile de greutate zilnic realizate.

Neozeelandezul alb se pretează a fi întreţinut pe pardosea realizată din grătare de metal sau plastic, atât adulţii cât şi puii, excepţie făcând masculii de reproducţie care fiind foarte activi si bătând uneori cu picioarele din spate riscă să facă bătături sau să se rănească.

Iepurele de Angora

Iepuri de AngoraInitial originar din Turcia, in prezent se cunosc patru rase – Angora englezesc, cel mai mic dintre acestea (cu o greutate medie de 2,5 kg), cu blana alba, neagra, castanie sau cafeniu deschis; Angora frantuzesc, cu o greutate cuprinsa intre 3,5 si 5 kg si cu blana de aceleasi culori. Lor li se adauga iepurii de Angora uriasi, care au o greutate de 4,5-5,5 kg si cei din rasa Angora satinat care au firul de par mai subtire decat al celorlalti, dar in aceleasi culori.

    • Angora englezesc – cel mai mic dintre iepurii de Angora cu o greutate de 2-3 kg. Acest iepure are o blana foarte bogata care necesita o ingrijire atenta din partea crescatorului.
    • Angora frantuzesc – este mai mare decat iepurele de Angora englezesc, cantareste intre 3,5 si 5 kg. Este foarte activ si prietenos, ideal ca animal de casa.
    • Angora urias – cantareste in general intre 5 kg si 8 kg, sau chiar mai mult, de culoare alba.
    • Angora satinat – firul de par este mai subtire, mai stralucitor si cu o culoare mai intensa decat la ceilalti iepuri de Angora. Cantareste in general 3-5 kg.

Culoare: Alb, gri, cenusiu, negru, albastru, cafeniu si chiar si alte nuante.
Fertilitate: Medie, cu 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Lana (fir lung de pana la 10 cm, uneori chiar pana la 20 cm.)

Desi frumusetea se datoreaza in mare parte blanii bogate, aceasta le poate fi si un dusman iepurilor de Angora. Daca nu sunt ingrijiti cum trebuie, pot face blocaje respiratorii sau intestinale din cauza parului inhalat sau ingurgitat. Ei trebuie pieptanati zilnic (cu o perie sau cu o manusa speciala), pentru a elimina firele care stau sa cada si pe care le-ar putea inghiti. Periajul este foarte important, pentru ca se evita astfel si eventualele dermatoze sau aparitia unor paraziti, cum ar fi capusele.

Cunoscut pentru blana lui frumoasa, cu fir lung, iepurele de Angora este si un excelent companion, motiv pentru care sunt preferatii tuturor cand vine vorba de a avea un iepure de companie. Este recomandat familiilor cu copii. Ce atrage cel mai mult la acest iepure este blana lui matasoasa, care acopera intreg corpul (in functie de subspecie unele zone raman cu par scurt). Tuns acest iepure apare ca unul de talie mica sau medie, robust, bine construit.

Alimentatie

Iepurii de Angora mananca fructe (mere, pere) si legume (varza, morcovi, sfecla) proaspete, verdeturi si diverse cereale (porumb). Nu trebuie sa le lipseasca apa care trebuie sa fie mereu proaspata. Daca il lasati liber prin casa, trebuie sa protejati toate cablurile electrice sau sa le ascundeti, pentru ca le place foarte mult sa roada orice lucru. Nu trebuie sa fiti surprinsi daca veti gasi cateva piese de mobilier rontaite.

Un iepure de Angora traieste, in medie, 5-6 ani.

REX – rasa de iepuri cu parul scurt

rasa-rexRasa REX este de origine franceza si renumita pentru blana sa de calitate

Greutatea corporala a iepurilor din aceasta rasa este de 3-3,5 kg. Prolificitatea este de 5-6 pui la o fatare. Maturitatea sexuala se instaleaza la 7-8 luni.

Blana este de o foarte buna calitate. Firele de par sunt foarte dese si cu aceasi lungime ca si puful si spicul. Datorita acestui fapt da impresia ca este tunsa.

In cazul rasei exista mai multe varietati:

CASTOR – REX: de culoare bruna, ciocolatie, asemanatoare cu castorul

HAVANA – REX: de culoare bruna inchisa;

REX – NEGRU: cu peri negri de un luciu stralucitor;

CHINCHILLA-REX: de culoare gri -cenusie;

REX-ALB: o variate cu ochi rosi din incrucisarea cu rasa Termond, si alta cu ochi albastri prin incrucisare a cu rasa Albastru vienez;

REX-HERMELINA: rezultat din incrucisarea cu rasa Hermelina. Este un iepure de culoare alba cu blanita matasoasa, alcatuita din peri fini, desi si ascutiti.

Rase de iepuri. Atlas

Aceasta carte va ofera descrieri detaliate privind insusirile fiecarei rase de iepuri, caracteristicile specifice, istoria cresterii iepurilor, utilitatea lor, prezentarea in expozitii si valoarea raselor recunoscute de Asociatia Germana a Crescatorilor de Iepuri. In carte veti gasi 98 de rase de iepuri si aprox. 130 de fotografii color.

Cuvant inainte

Introducere

Rase de iepuri

Alaska; Iepurele de Angora, colorat; Iepurele de Angora, alb; Albastrul vienez; Gri vienez; Rex albastru-cenusiu; Rex albastru; Rasa Burgunder; Rex Castor; Chinchilla Rex; Rex Dalmatian; Rasa olandeza Deil; Argintiu german urias, albastru; Argintiu german urias, auriu; Argintiu german urias, maro-cenusiu; Argintiu german urias, havana; Argintiu german urias, negru; Berbecul german; Rasa Rex-pestrit in 3 culori; Pestritul englez; Berbecul englez; Rex-gri/albastrui; Rasa vulpe (colorata); Rasa vulpe (alb) ; Rex-galben; Rasa gri-vienez; Chinchilla mare; Rasa Marder mare; Rasa Hasen; Rasa Hasen alb cu ochi rosii; Rasa Havana; Rasa Rex-havana; Argintiu francez alb; Rasa Hermelin; Rasa olandeza; Rasa Jamora, arlechin; Rasa japoneza; Rasa californiana; Iepurele de Lothring castaniu; Chinchilla mica; Pestrit german pitic; Argintiu pitic, albastru; Argintiu pitic, galben; Argintiu pitic, gri-maroniu; Argintiu pitic, havana (brun) ; Argintiu pitic, alb; Argintiu pitic, negru; Rasa Loh; Rasa Rex-Loh; Iepure Imperial; Rasa Rex-imperial; Gri-albastrui de Marburg; Rasa Marder; Rasa Rex-Marder; Pestrit de Mecklenburg; Berbecul Meissner; Rasa gri-perla; Rasa pestrit de Rin; Rasa Rhon; Rasa Rex-Rhon; Roscat neozeelandez; Rasa Himalaia; Rasa Rex-Himalaia; Auriu de Saxonia; Satin albastru; Satin-castor; Satin-chinchilla; Satin-fildes; Satin-gri/albastrui; Satin-gri/maroniu; Satin-Havanna; Satin-californian; Satin-imperial; Satin-rosu; Satin-negru; Satin-siamez; Satin-Turingia; Negru vienez; Rasa Schwarzgrannen; Rex-negru; Rasa Separator; Rasa Siameza; Galben de Turingia; Alb de Hotot; Neozeelandez alb; Alb vienez; Rasa Weisgrannen negru inspicat; Rex-alb; Rasa Vulpe pitica, colorata; Rasa Vulpe pitica, alba; Rex-pitic; Pestrit pitic; Berbec pitic

Dotari zootehnice pentru iepuri de carne

Rapida si continua dezvoltare a tehnologiilor de crestere au pus la dispozitia crescatorului o enorma potentialitate productiva.

Adapostul cu aferentele dotari si instalatii a devenit deci un adevarat si real factor de productie in masura sa conditioneze rezultatele productive atat calitative cat si cantitative si sa consimta la o gestiune a crescatoriei rationala si convenabila.

STRUCTURI PREFABRICATE PENTRU ADAPOSTURI / MAGAZII, TERMINAL SI STAULE

Structuri din otel zincat la cald incluzand acoperisul izolant, inchideri laterale si tamplarie.

AMENAJARI INTERIOARE

Baterii de cuib femele de reproductie si ingrasare mono si pluriplan, conectate la alimentatia automata.

AMENAJARI INTERIOARE

Baterii de cuib femele de reproductie si ingrasare mono si pluriplan, conectate la alimentatia automata.

ZONA SPECIALA CUIB / ALAPTARE

Cuibul este parte integranta a custii si este compus din:

  • Despartitor din tabla care delimiteaza locul cuibului de locul femelei de reproductie.
  • Treapta cuib din plastic care sprijina pe suporturi ale brantului care delimiteaza diferite locuri de cuib

INTERIORUL ADAPOSTULUI

Cusca este microambientul in care iepurele se reproduce si creste. Totusi trebuie sa permita un habitat ideal animalului si sa garanteaze o usoara desfasurare a “manualitatii” crescatoriei, de la control la curatenie.

ALIMENTATIE AUTOMATA TIP SPIRALA

Alimentul va fi luat din soloz cu ajutorul motoreductorilor si a melcului si depozitat in palniile de incarcare pozitionate la capatul randului, de unde ulterior liniile de transport alimenteaza fiecare cusca in troaca (imaginea de sus).

 

INSTALATIE DE CURATARE MECANICA

Plugurile racloare cu dubla lama pentru curatarea zilnica sau cu o lama unica pentru cu ratirea lunara.

CONTROLUL MICROCLIMATULUI AMBIENTAL

Instalatiile de ventilare fortata, incalzire si racire cu control microclimatic gestionat de tablouri automate si sonde de prelevare. Ferestre din PVC cu lamele pentru directioanrea aerului care intra de panourile evaporatoare.

CUSTI IN AER LIBER

Special studiate pentu cresterea in aer liber. Sunt imbracate pe toate laturile cu panouri sandwich de 40 mm grosime cu tabla prevopsita si in interior spuma poliuretanica cu inalta putere de izolare care asigura bune conditii de comfort al animalului. Deschiderea tip “cutie” a usii pentru manevrele de gestionare a animalelor poate fi manuala sau automata.

Sunt structuri din otel zincat la cald incluzand acoperisul izolant, inchideri laterale si tamplarie.

Iepurele, carnea saracului

Cresterea iepurilor “pe langa casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.

 

Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pana la sfarsitul anului o sa se umple tot satul. Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurand in fiecare zi carne pe masa.

Este obisnuit taranul roman sa aiba in curte pasari. Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des. Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramane.

In cresterea iepurilor nu este nevoie de multe boabe. Ei sunt mici fabrici de carne (si blanita) ce folosesc furajele existente in orice gospodarie, oricat de saraca ar fi ea: furaje verzi in general, fanuri si sfecla iarna si doar putine boabe. Si sunt “fabrici” si pentru faptul ca se inmultesc foarte repede (gestatia dureaza numai 30 de zile).

Indemnandu-va sa cresteti iepuri, autorul acestor randuri stie din experienta proprie ca aceste vietuitoare pot fi hranite cu cele mai diverse si ieftine furaje si ca aceste animale nu cer nici sa stai langa ele, nici adaposturi costisitoare.

Cu cheltuiala si cu munca putina, dar facuta cu tragere de inima, iepurii cresc “ca din apa”.

Chiar daca in multe zone ale tarii nu exista traditie, oamenii nefiind obisnuiti sa aiba pe langa casa astfel de animale, aceasta nu trebuie sa constituie o piedica in a indrazni sa porneasca in practicarea acestei indeletniciri.

In fosta Germanie Democrata, marea majoritate a crescatorilor de iepuri detineau nu mai mult de 5 pana la 25 de ieporoaice-mame de la care realizau cateva sute de kg de carne/an pentru vanzare.

Un asemenea exemplu ne demonstreaza ca se pot creste iepuri cu bune rezultate in gospodariile mici si, o repet, dovedind ca merita sa incepem o activitate care poate aduce beneficii chiar si in conditiile pe care le avem astazi.

Întreţinerea iepurilor pe strat de paie

       Adesea ne întrebăm care este cel mai eficient mod de a întreţine iepuri. Pe strat de paie sau pe grătare. Fiecare prezintă avantaje şi dezavantaje. În cele ce urmează vom vorbi însă despre întreţinere iepurilor pe strat de paie sau fân şi vom prezenta avantajele şi dezavantajele acestui mod de întreţinere.

Întreţinerea iepurilor pe strat de paie prezintă următoarele avantaje:

  • Iepurii au un loc cald de odihnă şi hrănire
  • se previne răcirea puilor de iepure
  • Iepurii nu fac bătături, în special rasele grele care trebuie întreţinute pe strat de paie sau fân
  • Iarna podeaua este caldă mai ales dacă iepurii se află în cuşti exterioare
  • fiind moale stratul de paie sau fân asigură un confort ridicat pentru animal

Sunt şi dezavantaje ale sistemului de întreţinere a iepurilor pe strat de paie:

  • stratul de paie trebuie sa fie uscat şi curat tot timpul fapt care necesită o atenţie deosebită
  • s-au observat atacuri mai puternice ale coccidiozei în special şi a altor bacterii în cazul în care iepurii au fost întreţinuţi pe strat de paie
  • costuri mai ridicate de întreţinere
  • muncă mai multă şi mai grea
  • spaţiu de depozitare mai mare pentru adăpostirea paielor sau fânului necesare pentru stratul pe care stau iepurii

Când optăm pentru întreţinere iepurilor pe strat de paie este bine să luăm în considerare următoarele aspecte: stratul de paie trebuie sa fie iniţial de 5-7 cm şi tot la două zile se va adăuga paie suficiente sau fân pentru ca stratul să fie mereu uscat. După 2-3 săptămâni stratul se va schimba cu unul nou. Este foarte important ca stratul de paie să fie mereu curat şi uscat altfel iepurii se pot înbolnăvi mai ales de coccidioză, boală frecvent întâlnită la puii de iepure întreţinuţi necorespunzător.

Cresterea iepurilor de casa (extensiv)

Elemetul functional in cresterea extensiv este cusca, care la inceput a fost din lemn, iar recent este confectionat din plasa de sarma.

.

Cresterea iepurilor in grupuri de 8-10 femele si un mascul se face intr-un spatiu imprejmuit de 15 mp amplasat la sol pe asternut de paie care se schimba o data la 1-2 ani cand se face reforma animalelor.

Cresterea in colonie se practica in custi unde se introduce 8-10 femele si un mascul.

Cresterea in custi individuale (o femela in cusca) este cel mai raspandit sistem in care pentru monta femela este dusa in cusca masculului.

Se aseaza 8-12 custi individuale pe coridor. Este bine ca masculul sa fie schimbat odata sau de doua ori pe saptamana deoarece poate aparea fenomenul de obisnuire.

La amplasarea crescatoriilor se va tine seama de urmatoarele: terenul trebuie sa fie uscat si protejat de accesul cainilor, serpilor, sobolanilor; se asigurarea cailor de acces si surse permanente de apa potabila.

Bateriile sunt prevazute cu tavite pentru colectarea dejectiilor.

Cusca se compune din pardoseala, fata custii, peretii laterali, spatele si plafonul.

Pardoseala se face din material dur cu asperitati, compact sau gratar sau plasa ochiuri de 15 x 25. Pereţii se confectioneaza din lemn, tabla sau plasa de sarma. Plafonul trebuie prevăzut cu hidroizolatie.

Inventarul custii este format din: cuib pentru fatare separat de cusca cu un perete; buzunar pentru fibroase si radacinoase amplasat in exteriorul custi pe usa; hranitorul de concentrate si adapatoarea cu picurator, confectionate din metal;

Izolarea termica trebuie sa asigure o temperatura de 12-18 grade C. Trebuie asigurata ventilatia. Vara se racesc adaposturile prin pulverizare usoara cu apa. Se respecta principiul tehnologic totul gol, totul plin.

Fazele in vederea popularii:

  • se termina cu o saptamana curatenia, spalarea, dezinfectia, dezinsectia, deratizarea;
  • se verifica adapatorile, ventilatia si incalzirea;
  • se verifica asezarea custilor;
  • se asigura materiale si unelte auxiliare fise de evidenta, tablite, lopeti, instrumentar, dezinfectante, medicamente pentru micoze si raie;
  • cu trei zile se dezinfecteaza cu 40 ml formol 40%, apa, 20 grame hipermanganat de potasiu;
  • cu o zi se aeriseste bine, si se incalzeste la 15 grade C.

La 16 saptamani ( greutatea de 3-3,5 kg) incepe activitatea de reproductie. Alegerea animalelor de prasila se face la 30 sau la 45 zile. A doua selectie se face la 3 luni. La materialul de reproductie se aplica crotali.

Pentru prevenirea diareelor se administreaza vitamina C (1g la 10ml apa). La toate animale trebuie sa se asigure nutret combinat granulat cu 17% proteina bruta si 15% celuloza.

Pentru prevenirea bolilor respiratorii in compartiment se va pulveriza Misoseptol Spray (o apasare de 5 secunde).

Se asigura un program de lumina de 8 ore. In perioada de reproductie se asigura 14-16 ore de lumina.

Pregatirea adapostului pentru populare cu iepuri

Prim faza din fluxul tehnologic in cresterea iepurilor de casa este pregatirea adapostului pentru populare.

Cu o saptamana inainte de populare toate lucrarile de amenajare a compartimentului trebuie sa fie terminate respectiv executate curatenia mecanica, spalarea, dezinfectia, dezinsectia, deratizarea si varuirea.

Se fac ultimele verificari si reparatii la sistemul de ventilatie, la cel de incalzire, la orificiile de admisie a aerului in adapost, la hranitori, adapatori, inchiderea usilor etc. Se verifica asezarea custilor si se face numerotarea acestora. Se asigura materiale si uneltele auxiliare (fise de evidenta, tablite, galeti, lopeti, maturi, clesti, instrumentar, dezinfectante, medicamente pentru micoze si raie, etc.)

Cu 3 zile inainte de populare, se dezinfecteaza interiorul compartimentului cu 40 ml formol, 40% ml apa si 20 g hipermanganat de potasiu pentru fiecare metru cub de incapere. Se etanseaza bine adapostul, timp de 24 ore. Personalul care executa aceasta operatiune va purta obligatoriu echipament de protectie (cizme, halat, manusi de cauciuc, ochelari si masca de gaze).

Cu o zi inainte de populare, se aeriseste bine compartimentul si daca este necesar, se incalzeste adapostul pana la atingerea temperaturii de minim 18 grade C in maternitate, de 15-18 grade C la tineret si a umiditatii de 60-70%.

Popularea se face cu tineret de minim 14 saptamani astfel ca la 16 saptamani cand iepurii ating greutatea de 3-3,2 kg sa inceapa activitatea de reproductie.

Iepurii se transporta in custi speciale cu patru sau opt locuri cu urmatoarele dimensiuni (latimea 40 cm, lungimea 25 cm si inaltimea de 30 cm). Sub custi se va aseza o tabla de plastic pentru colectarea dejectiilor. Dupa transport iepurii se introduc in carantina unde medicul veterinar stabileste daca sunt liberi de boli parazitare si infectioase si da avizul de transfer in crescatorie.

Plante cu efect pozitiv si cu efect negativ in hrana iepurilor

Iepurii sint animale erbivore, dar nu toate plantele constituie o hrana potrivita pentru ei. Unele din ele au un efect toxic si pot provoca imbolnavirea sau chiar moartea.

Principalele plante cu efect pozitiv sunt lucerna, morcovul, sfecla rosie, patlagina, ventricele si podbalul.

Lucerna. Este o planta bogata in proteina si calciu. Poate fi crescuta in gradina si o puteti recolta de 4-5 ori la sezon.

Morcovul;Sfecla rosie. Sunt bogate in vitamina A si pot servi ca profilaxie impotriva scabiei si napirlirii.

Patlagina. Poate fi data iepurilor in cantitati nelimitate. Este buna pentru functia intestinelor si pentru membranele mucoase.

Vetricele. Poate fi data in cantitati nelimitate. Va ajuta in prevenirea viermilor si altor probleme ale sistemului digestiv.

Podbalul. Poate fi dat uscat, dar numai de doua ori pe saptamina. Va impiedica aparitia balonarii.

Suplimentar la aceste plante, se mai recomanda hranirea iepurilor si cu iarba obisnuita (din paduri, de exemplu), deorece si ea are unele calitati medicinale pentru iepuri. Se mai recomanda sa dati iepurilor si un amestec de plante, astfel iepurii vor putea sa-si aleaga hrana dupa plac.

Mai puteti hrani iepurii si cu diferite cereale cum ar fi grau, porumb si orz, de obicei ca nutret combinat. Astfel de hrana este utila in special in timp de iarna, cind nu este masa verde. Mai puteti face fan din iarba cosita vara, pentru a hrani iepurii in timp de iarna.

Plantele cu efecte negative provoaca boli gastrointestinale (ceapa, sparanghelul, arpagicul, prazul); balonari diare (varza, conopida); voma diaree si moarte (plante conifere); intoxicatii mortale (resturi de plante de cartofi, tutun, rosii, cartofi cruzi)

Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi ora. Dati iepurilor o mincare variata si balansata. Dati hrana principala seara. De obicei, iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot. Iepurii permanent trebuie sa aiba apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi.

Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepurele de casa

Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepuri de casaDupa Cottereau si Laval, aceasta manifestare este definita ca o „emisiune foarte frecventa si foarte abundenta de materii fecale foarte lichide, insotite de pierderi minerale”, acestea au fost catalogate ca enterite nespecifice. Dupa declansarea lor cu etiologie complexa, de cele mai multe ori metabolica, cauzata de furaj, cu dezechilibru proteino-celulozic sau prin fortarea cantitativa asociata cu factori de stres in intestin, gasesc posibilitatea de invazie o organismului astfel afectat.

Mucoasa intestinala lezata creeaza posibilitatea implantarii oochistilor de coccidii, care se afla in tranzit, caci granularea furajului combinat, desi se face la temperaturi inalte, nu sterlizeaza furajul. Colibacilul si anerobii din tubul digestiv actioneaza acum prin virulenta si toxicitate.

In genereal, aspectele clinice de diaree mucoida au fost atribuite colibacilului si enterotoxemiile anaerobilor, in special lui Clostridium Perfringens. Desi specificitatea acestor germei este discutabila, am preferat sa includem aici aceste forme intrucat aproape 100% din probele analizate din astfel de episoade, atat de noi cat si de diferite laboratoare, conduc la rezultatul de enterotoxiemie, colibaciloza si coccidioza.

Enterotoxiemia

Enterotoxiemia atinge de obicei tineretul, dar si adultele, in special femelele in gestatie sau lactatie. Boala este de mult cunoscuta, Lesbouyres si Berthelon considera ca agentul etiologic este CI Perfringens, a carui actiune este favorizata de dispepsia gastro-intestinala provocata de alimentatia cu cartofi sau sfecla asociata cu lipsa de adapare (in cazul cresterii traditionale, cand crescatorii inlocuiesc iarna apa prin administrarea de suculente-radacinoase, care au un aport mare de germeni telurici in functie de gradul de incarcare cu particole de sol in special anaerobi sporulati).

Clostridiile asfel ajunse in tubul digestiv, actioneaza in lipsa alcalozei ca factor primar. Momentul interventiei lor este atunci cand deja ceilalti factori mentionati au declansat enterita metabolica, cu staza intestinala, urmata de factorul esential dezvoltarii lor, alcaloza digestiva. Din acest moment se declanseaza actiunea entero-toxica a clostridiilor prin hiperazotemie (exces de uree in sange), insuficenta renala si moartea animalului.

Manifestarea clinica este constipatia urmata de diaree, cu acumulare de gaze in stomac si intestin. Printre factorii care pot fi incriminati in aceste accidente metabolice cu exces de uree in sange, complicate cu enterotoxiemii anaerobe sunt:

    • lipsa adaptarii sau defectiuni ale adaposturilor, fapt ce pot duce la insetarea animalelor. Dupa deblocarea poantourilor, animalele consuma cantitati mai de apa (o iepuroaica poate consuma 1 litru de apa);
    • leziuni renale provocate de boli cronice (sechele de coccidioza, prin tratamente cu sulfamide);
    • supraalimentarea (nespectarea restrictiilor furajere);
    • administrarea de furaj bogat in proteina si sarac in celuloza, fainuri bogate in proteine etc.

Enterita mucoida la iepuri

In majoritatea cazurilor, din aceasta forma de boala, se izoleaza colibacilul. Dar indiferent daca sa reuseste izolarea agentului infectios, leziunea dominanta corespunde unei hipersecretii a mucoasei intestinale, prin stimularea structurilor nervoase ganglionare. Aceasta stimulare ar fi staza si alcaloza. Si in acest caz elementul comun al etiologiei ramane faptul ca aceste fermentatii survin totdeauna dupa un ansamblu de dereglari furajere, de exemplu cu ocazia schimbarii ratiei de furaj, a schimbarii conditiilor de crestere, frig, vizite, curenti de aer, apa rece etc, factori deja citati ca declansatori ai ansamblului enteritelor nespecifice. Ca simptome, in functie de categoria de varsta atinsa, boala poate imbraca doua forme:

    • O forma acuta la tineret, manifestata prin diaree cu aspect gelatinos, mucos sau vascos, adeseori cu strii sanguine, care duc repede la moartea in cca 3 zile. La necropsie se constata ca masa intestinala este puternic dilatata de gaze si se observa prin traversul seroasei, pe cecum si colon zone hemoragice, iar dupa sectionarea peretelui intestinal se scurge un continut vascos cu sange.
    • O forma subacuta intalnita la adulti, care se manifesta prin sete exagerata scrisnituri din dinti (dureri abdominale, meteorism, hipotermie), aspecte ce sfarsesc cu moartea dupa 1-2 saptamani. La examenul necropsic in afara modificarilor anatomopatologice precedente, se pot constata ulcere in colon si un important edem al peretelui intestinal. Leziunea cea mai caracteristica este prezenta in toate ansele intestinale si mai ales in intestinul gros, a unor cilindri de substanta gelatinoasa moale, sticloasa ca albusul de ou crud.

Colibaciloza in sitem intensiv-industrial este legata mai ales de anumite perioade mai critice cand iepurele este sensibil (cum ar fi la nastere si la intarcare), in special cand cedeaza la toxinele produse de multiplicarea anarhica a unor anumite suse de E.coli asa cum am vazut mai sus. In conditii defavorabile de stres atat manifestarile clinice cat si modificarile antomopatologice ale iepurilor nou-nascuti si ale celor la ingrasat nu sunt caracteristice si nu se poate face o diferentiere neta intre entitatile descrise pana acum, formulandu-se generic, asa cum s-a acceptat, ca probleme digestive sau sindromul digestiv.

Infecunditatea la iepuri

Infecunditatea iepurilorPrin infecunditate sau infertilitate se intelege capacitatea redusa de procreare, iar prin sterilitate, lipsa de procreare. Aceasta stare poate fi temporara sau definitiva. Termenul de fecunditate este utilizat pentru a indica capacitatea celor doua sexe de a produce gameti functionali sau fecunzi (spermatozoizii si ovulele), pe cand termenul de fertilitate arata mai precis capacitatea de a produce urmasii vii si viabili.
Infecunditatea la mascul se exprima sub forma de sterilitate in urmatoarele cazuri: inaptitudinea la monta (coit) si la insamantare (absenta libidoului, impotenta, anomalii si leziuni ale aparatului de copulatie), inaptitudinea la fecundatie (tulburari ale spermatogenezei).

Infecunditatea femelei se indentifica cu forma de sterilitate in urmatoarele cazuri: Inaptitudinea la monta (coit) si la insamantare (absenta caldurilor, anomalii sau leziuni ale organelor din zona coitala), inaptitudinea la fecundatie (tulburari ale ovogenezei si ale migrarii gametilor masculi si femeli in tractusul cuprins intre vagin si salpinx), tulburari ale nidatiei, ale gestatiei si ale fatarii, sau tulburari ale lactatiei, mai pot fi atribuite infertilitatii.

Refuzul montei, cat si montele urmate de infecunditate, se pot datora temperaturii prea ridicate din adapost, luminozitati foarte scazute, sau a altor conditii proaste de exploatare.

Masurile de profilaxie si tratament vizeaza: asigurarea linistii reproducatorilor, ameliorarea conditiilor de ambianta (temperatura), programul de lumina (in perioada de pregatire a tineretului reproducator se asigura un program de 8 ore lumina/zi, cu o intensitate luminoasa de 1 watt/m/2, iar in perioada de reproductie se vor asigura 14-16 ore lumina pe zi, cu o intensitate de 3-4 wati/m/2, exploatarea rationala a femelelor si masculilor etc.

Mentionam importanta deosebita a efectuarii primei monte. Prima monta este o operatiune delicata si foarte importanta pentru masculii tineri, de care depinde productia viitoare a crescatoriei sau fermei. Totdeauna femela va fi adusa in cusca masculului si va fi supravegheata pentru a se putea constata consumarea actului montei. Pentru a favoriza prima monta, se vor evita femelele nervoase sau agresive, care ar putea traumatiza masculii. Se va observa comportarea si ardoarea sexuala a masculior si se va verifica timpul pentru o incercare sau monta, respectiv daca este mai scurt sau mai lung de 2 minute.

Varsta masculilor utilizati la monta trebuie sa fie de 20-24 saptamani, iar a femelelor de 18-20 saptamani. Greutatea corporala la varsta primei monte trebuie sa fie intre 3,5-3,8 Kg depinzand de rasa, sau, ca o regula, la atingerea a 80% din greutatea de adult. Ritmul de monta trebuie sa fie de 3 ori pe saptamana, monta dubla (masculul sa efectueze doua salturi intr-un interval scurt de timp) cu o pauza de 1-2 saptamani, dupa o activitate de 4-5 saptamani. Monta se executa de regula dimineata. Dupa efectuarea montei, femela se readuce in cusca ei, notandu-se pe fisa custii data montei si masculul. In caz ca monta nu a putut fi obdervata, femela nu se lasa in cusca masculului mai mult de 3 ore, eventual repetandu-se monta a doua zi.

Diagnosticul gestatiei se efectueaza dupa 12-14 zile de la monta, prin palparea abdomenului cu delicatete, pentru a nu produce avorturi. Femelele negestante (negative la palpare), deci cu monte infecunde, in functie de stadiul ciclului estral, se planifica la o noua monta.

Boli cu incidenta redusa la iepuri

boli rare la iepuriPrintre bolile cu incidenta redusa la iepuri se numara Stafilococia, Tularemia, Toxoplasmoza, Listerioza si Tuberculoza.

Stafilococia este determinata de o bacterie gram pozitiva din genul Staphylococcus pyogenes cu speciile aureus, albus si citreus. Aceste trei specii se deosebesc intre ele prin pigmentul produs in mediile de cultura (de culoare galben-auriu, alb si galben ca lamaie). Boala prezinta importanta pentru crescatoriile de iepuri de toate dimensiunile, daca nu se respecta conditiile minime de zooigiena. Afecteaza in mod deosebit tineretul pana la intarcare.

Ca simptome toti puii din cuibul de fatare prezinta mici abcese de diferite dimensiuni, de la aceea a unei seminte de canepa pana la aceea a unui bob de orez sau mazare. De obicei punctul de plecare al acestei infectii sunt intepaturile produse de diferite plante cu spini care nu au fost indepartate din paiele cu care a fost pregatit cuibul. Abcesele in acest caz se formeaza pe labute si dupa ce s-au deschis de la sine se acopera cu o crusta de culoare verzuie. De aici se extind pe cap, in jurul nasului, ochilor, pe coapse, pe spate in regiunea ano-genitala. In majoritatea cazurilor iepurasii infectati au murit. La adulti abcesele subcutanate, din al caror continut s-a izolat stafilococul, pot fi intalnite in cele mai diferite regiuni corporale. In ce priveste tratamenul este dificil de realizat, infectia trebuie prevenita prin respectarea conditiilor de zooigiena. Aceasta se refera la alegerea atenta a paielor din care se pregateste cuibul, eliminandu-se plantele intepatoare, in special palamida. Se indica flambarea regulata a custilor. La aparitia primelor cazuri, exemplarele atinse se elimina, schimbandu-se mai intai cuibul de fatare, cat si cusca mamei.

Tularemia. Agentul etiologic este Pasteurella tularensis. Ea fost observata in special la iepurii salbatici si numai rareori la cei domestici. Este totusi importanta pentru implicatii epidemiologice ce le poate crea intrucat este transmisibila la om. Pentru examenul de laborator mentionam ca este un germene gram-negativ de 0,5 microni. Creste in agar glucoza cu sange de iepure si cisteina dezvoltand destul de incet (3-4 zile) colonii mici albicioase. Se preteaza destul de bine la cultivarea in mediul cu galbenus de ou coagulat. La noi in tara nu s-au semnalat cazuri de tularemia la iepuri domestici.

Toxoplasmoza. Boala este produsa de un protozoar parazit – Toxoplasma Cuniculi. Sunt sensibili la aceasta boala iepurii de orice varsta. Toxoplasmele sunt parazite intracelulare, dar pot fi observate si liber, in preparatele colorate cu Giemsa, formele adulte se prezinta ca niste corpusculi elipsoidali. Formele parazitare intracelulare apar ceva mai mici decat cele libere. Primele se prezinta adesea sub forma de semiluna cu extremitate ascutita si celalta rotunjita. Infectia se declanseaza la tineretul in varsta de 1-2 luni dar se exprima clinic abia dupa varsta de 3 luni. Semnele clinice nu sunt caracteristice, subiectele atinse manifesta impotenta, slabire, anemie, uneori paralizia membrelor anterioare, urmata eventual de paralizie generalizata, iar moartea survine in interval de cca 2-3 saptamani. Splina este organul modificat in mod constant, prezentandu-se marita in volum si cu mici noduli albiciosi sau galbui. Ficatul este marit in volum, nodulii albiciosi pot fi prezenti pe suprafata lui. In fazele cronice iepurii sunt cahectici, cu leziuni in majoritatea viscerelor.

Diagnosticul este destul de dificil de stabilit la exemplarele bolnave. La examenul necroscopic prezenta spleno/hepatomegaliei, cat si formatiunilor nodulare ne pot orienta spre toxoplasmoza. Examinare microscopica a nodulilor si punerea in evidenta a toxoplasmelor confirma dignosticul. Putem spune ca in momentul de fata nu exista un tratament eficace, exemplarele bolnave se elimina, iar boala este considerata antropozoonoza, putand trece de la iepure la om.

Listerioza. Agentul etiologic este Listeria-monocitogenes. Manifectarile clinice si anatomo-patologice sunt caracterizate prin monocleoza si leziuni de tip meningoencefalitic. Germenul are forma bacilara, dispus ca elemente separate, cate doi in forma de V sau in lanturi scurte. Este oarecum asemanator cu bacilul rujetului.

Listerioza la iepure evolueaza sub doua forme:

    • Forma endematoasa-necrozata apare primavara si toamna la tineretul intarcat sub 3 luni. Acesta incepe sa slabeasca rapid si sa manifeste fenomene convulsive pana cade intr-o stare comatoasa, dupa care survine moartea.
    • Forma enecefalitica, primul simptom este devierea laterala a capului si imposibilitatea de a se hrani. Aceasta stare se poate complica cu tulburari de echilibru, exemplarul rostogolindu-se pe partea in care capul este deviat, moare prin cahexie, datorita inanitiei.

Diagnosticul este foarte greu de pus, diagnosticul de laborator este singurul in masura sa precizeze natura bolii, prin izolarea si identificarea germenului. In ce priveste tratamentul, putem spune ca unele sulfamide pot da rezultate, dar conduita generala de a elimina exemplarele bolnave si a executa dezinfectia custilor ramase, este singura valabila si certa in cazul listeriozei, mai ales daca avem in vedere severitatea bolii la om.

Tuberculoza. Agentul etiologic este Mycobacterium tuberculosis (bacilul lui Koch), tuberculoza iepurelui de casa fiind o boala infectocontagioasa cronica, caracterizata clinic prin slabire progresiva a organismului si anatomopatologic prin leziuni nodulare in diferite organe si tesuturi. Boala este intalnita rar la iepure dar este prezenta totusi pentru implicatiile sale epidemiologice. Iepurele este sensibil la cele trei tipuri de bacil Koch: uman, bovin si aviar.

Simptomatologia depinde de tipul de bacil cu care s-au infectat iepurii. In majoritatea cazurilor se intalnesc forme respiratorii produse de tipul bovin. De la aparatul respirator infectia poate disemina in cele mai variate tesuturi si organe. Modificarile anatomopatologice se refera la focarele tuberculoase pulmonare, hepatice, intestinale sau pe seroase. Diagnosticul se pune pe baza examenului de la borator, punandu-se in evidenta microscopic, prin colorarea Ziehl. Diagnosticul presupune apoi tipizarea tulpinii izolate. Tratamentul nu exista, exemplarele suspecte se ucid apoi prin ardere, iar custile se dezinfecteaza riguros prin flambare.

Savoarea mancarurilor din carne de iepure

2rabbit 1Iepurele este vanatul cel mai obisnuit, fiind raspandit aproape in intreaga lume.

Iepurele era considerat in vechime un simbol al sinceritatii, iar romanii ii atribuiau diferite virtuti inclusiv de a da frumusete. Imparatul Alexandru Sever manca iepure in fiecare zi si legenda spune ca datorita acestui fapt avea o frumusete deoasebita. Tot romanii spuneau ca cei care manca carne de iepuri dorm bine si viseaza frumos.

Carnea de iepure este savuroasa si excitanta, nu prea greu de digerat. Grimond de la Reyniere, spunea despre iepure ca luna ianuarie ofera iepuri excelenti si in toata maturitatea lor, si ca trebuie preferati in special pe cei vanati in zona de munte. 2Civet de lapin avec sa sauceSe spune ca din partea din fata se face un fel de mancare numita ”civet”, iar din parte din spane bine impanata, o friptura remarcabila. Carnea de iepure poate fi pus in orice sos pentru a ne stimula senzualitatea. Se poate folosi la prepararea pateurilor reci sau calde. Dintre carnurile negre, cea de iepure este cea mai usoara si mai frageda.

Mancarea CIVET se prepara astfel: se pun bucatile de iepure sa se rumeneasca cu morcovi, ceapa si cu o capatana de usturoi, apoi adaugam o lingura de faina, la prajit, si stingem cu vin rosu sau alb. Lasam sa fiarba inabusit si la urma strecuram sosul, pastrand bucatile de carne de-o parte. Garnitura se pregateste din ciuperci, ceapa mica si bucatele de costita afumata, toate prajite la un loc si apoi adaugam peste carne. Turnam sosul deasupra si lasam inca putin la scazut.

Microclimatul in adaposturile pentru iepuri

Microclimatul in adaposturile de iepuriPrintre particularitatile fiziologice, care obliga crescatorul la o conduita tehnologica aparte, reactivitatea neuroendocrina la factorii de mediu este dominanta, capabila sa joace un rol foarte important in declansarea fenomenelor patologice. Modificarile factorilor de mediu (temperatura, umiditatea, ventilatia, teama, zgomotele, lumina, mirosurile etc.) constituie pentru iepuri stresuri majore care influenteaza, prin sistemul nervos central, activitatea glandei suprarenale, provocand secretia unei cantitati sporite de adrenalina.
Prima actiune a acestui hormon determina modificari asupra presiunii arteriale si accelerarea batailor inimii (tahicardie), diminuarea peristaltismului si tranzitului digestiv (oprirea cecotrofiei) dezechilibrul ph-ului intestinal in directia alcalozei (favorizarea dezvoltarii florei colibaciliare, lezarea integritatii intestinale, hemoragii si necroze, enterite si enterotoxiemie), favorizarea starii congestive inflamatoriie a cornetilor nazali din caile respiratorii superioare (jetul si inmultirea exagerata a germenilor saprofiti, Bordetella si Pasterurella).

In a doua faza, adrenalina, declanseaza o reactie neurovegetariana repercutanta asupra metabolismului glucozei si ionilor sanguini, provoaca deshidratarea organismului, perturbarea oxigenarii pulmonare, care genereaza faza neuroendocrina a socului.

Neluarea in considerare a acestor particularitati fiziologice a determinat esecuri si, ca urmare, patrunderea tarzie a iepurilor printre speciile crescute in sistem intensiv (industrial). Trebuie sa retinem ca zgomotele obisnuite produse de ventilatoare, manipularea utilajelor, etc., care se repeta zilnic, nu provoaca stresuri. In schimb, variatiile bruste de temperatura, umiditate, ventilatie, zgomote puternice si neobisnuite, duc la aparitia de puternice tulburari. Pentru a valorifica la maximum potentialul productiv al iepurilor este important ca acestia sa nu aiba de luptat cu diferitii factori externi din mediu. Pentru aceasta este necesar sa se tina cont de urmatorii factori de mediu:

Temperatura. Unul dintre cei mai importanti factori de microclimat, exercita o actiune directa asupra starii de sanatate a iepurilor (frigul este o cauza a bolilor respiratorii si digestive, in timp ce caldura este factorul cauzal al indigestiilor si afectiunilor respiratorii).

Deasemnea reproductia este redusa foarte mult in perioadele calde, cand se observa o marire a numarului montelor care nu sunt urmate de fecunditate, ca urmare a diminuarii spermato-genezei si a apetitului sexual, care este toal incetat in cursul iernii, daca nu se efectueaza in adaposturi climatizate. Cresterea temperaturii de la 20 la 30°C duce la scaderi de peste 20% ale consumului zilnic, care antreneaza si reduceri ale performantelor de crestere, viabilitatii embrionilor si a productiei de lapte a iepuroaicelor. Atmosfera din interiorul adapostului, de exemplu temperaturi ridicate, determina marirea concentratiei de amoniac si a vaporilor de apa, care favorizeaza dezvoltarea microbismului.

Umiditatea. De regula umiditatea nu pune probleme deosebite pentru iepuri. Observatiile au aratat ca iepurii sunt sensibili la o umiditate scazuta (inferioara lui 55%) si sunt rezistenti la umiditati ridicate (explicat de faptul ca iepurele salbatic sta pe pamant in conditii de umiditate chiar de peste 90%). Limita confortului optim o reprezinta umiditatea de 65-80%, nivel posibil de realizat fara instalatii speciale. Umiditatea devine un factor agresiv in conditiile in care temperatura depaseste limitele confortului si anume temperatura ridicata (aproape de temperatura corpului), sau atunci cand caldura latenta (sub forma de vapori de apa) nu mai poate fi evacuata (evaporarea foarte slaba), iar organismul ajunge la o situatie grea care poate duce la prostratie. Perioadele de calduri mari cu umiditate peste 90% pot pune probleme deosebite cresterii iepurilor. Sau atunci cand temperatura foarte scazuta si umiditatea este aproape de saturare, se produce condens pe peretii adaposturilor rau izolate, pe grilajele custilor si pe peretii cuiburilor de fatare metalice. In plus apa fiind un bun conducator termic, frigul devine accentuat, ducand la pierderi de caldura prin convectie si conductie la nivelul iepurilor (sursa de declansare a bolii respiratorii si digestive).

Microclimat iepuriVentilatia. In special pentru aceasta specie, are un rol important in: reinnoirea aerului viciat din adaposturi si oxigenarea lui; evacuarea gazelor nocive; scaderea temperaturii si excesului de umiditate din adaposturi. Gazele nocive care pot exista in adaposturile pentru iepuri sunt de doua feluri: gaze grele (bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat) si gaze usoare (metanul si amoniacul) si apar ca urmare a respiratiei iepurilor (care degajeaza vapori de apa si CO2) si a fermentatiei dejectiilor (si a dejectiilor insasi, care prin fermentare elimina amoniac si hidrogen sulfurat). Evacuarea gazelor nocive diminueaza incidenta afectiunilor respiratorii dar si digestive. Se apreciaza ca limita tolerabila de amoniac este de 20-30 ppm, peste acest nivel ambianta devine periculoasa, concentratia optima fiind de 5ppm.

Putem preciza ca viteza aerului la nivelul iepurilor de 0,30-0,40m/s este bine acceptata de iepuri vara, pentru a le asigura pierderile de caldura ale organismului. In schimb iarna valorile optime se reduc intre 0,10-0.20m/s, pentru a se micsora schimbul de aer intre organism si mediul inconjurator. Normele de ventilatie acceptate la ora actuala variaza de la 1 la 3m³/ora/kg greutate vie, in functie de temperatura ambianta. Vara se va mari debitul aerului. In cresterea iepurilor se folosesc doua tipuri de sisteme de ventilatie: Ventilatie statica (aplicata in cresterea gospodareasca a iepurilor si in adaposturile cu densitate mica de animale), bazata pe diferenta de densitate intre aerul cald din interior si cel rece din exterior si ventilatie dinamica (in care diferenta de presiune este creata prin ventilatoare).

Lumina influenteaza mult productia, comparativ cu majoritatea celorlalte animale, indiferent de varsta, sex, sau stare fiziologica in care se afla iepurii dintr-un adapost-hala. Pentru femele de reproductie, o perioada de lumina de 15-16 ore pe zi permite in acelasi timp un grad ridicat de acceptibilitate al masculilor si realizarea unei productii constante in tot timpul anului.

In cazul in care femela refuza de mai multe ori masculul (procent de acceptare, in medie, sub 50%, pe o perioada de 2 saptamani consecutiv) este bine sa se mareasca perioada de lumina pentru reproducatori cu 1-2 ore pe zi, prin modificarea orei de stingere si nu a celei de aprindere. Depasirea duratei zilei lumina de peste 17 ore produce perturbari in comportamentul iepurelui. Pentru masculii la reproductie un program de 10 ore lumina si o temperatura de (15-16°C) stimuleaza si mentine ritmul de reproductie (in sistemul industrial, hale cu efective mari, se aplica acelasi program de lumina si anume 14-16 ore pe zi, intrucat atat femelele cat si masculii sunt cazati comun, iar programul influenteaza intr-o oarecare masura activitatea reproductiva a masculilor.

Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor

Sistemul semiintensiv gospodaresc de crestere a iepurilorSistemul semiintensiv de crestere a iepurilor de casa este larg utilizat de crescatoriile mici familiale. Pentru confectionarea adapostului se utilizeaza diverse materiale existente in gospodarie, iar pentru furajare se folosesc deseuri menajere, alaturi de diverse alte furaje. Acest sistem semiintensiv este cunoscut si sub denumirea de ”sistem gospodaresc de crestere a iepurilor’‘.

 

 

 

Intregul ciclu de productie se desfasoara in custi, cu spatiu limitat, individualizate sau grupate in baterii de custi, pe un singur nivel sau dispuse pe 2-3 nivele. In acest sistem, custile de iepuri se amplaseaza direct afara, in aer liber, sub copertine simple, in soproane sau in alte adaposturi existente. Se poate utiliza si un sistem combinat, de tinere a custilor cu iepuri afara in sezoanele calde si adapostirea de la sfarsitul toamnei pana la inceputul primaverii pentru climat temperat. Alegerea locului de amplasare a crescatoriei este limitata de perimetrul gospodariei. De obicei, se utilizeaza spatiile linistite din curti si gradini, evitandu-se amplasarea in locuri predispuse la stresuri. La amplasarea crescatoriei trebuie sa se tina seama de urmatoarele:

    • terenul sa fie sanatos, uscat, cu apa freatica la adancime relativ mare, sa asigure evacuarea apelor rezultate din precipitatii.
    • sa fie aparat de vanturile dominante puternice, sa aiba suficenta lumina dar sa fie umbros si protejat de accesul cainilor, pisicilor, vulpilor, sobolanilor, dihorilor, etc.
    • sa se asigure o sursa permanenta de apa potabila pentru adapostul iepurilor si pentru igenizarea custilor.

Acest sistem de crestere este foarte raspandit in Romania, avandu-si originea in crescatoriile organizate de proprietarii de mari suprafete de teren agricol din tara. Erau doua tipuri de sectii: de reproductie si sectia de crestere.

Sectia de reproductie era organizata, in vechile IAS-uri, intr-o incinta ferita de vanturi dominante si curenti de aer, custile fiind dispuse pe cele patru laturi ale incintei, pe doua nivele. Erau custi simple, din lemn, care asigurau reproducatorilor conditii optime de confort si igienico-sanitare. Hrana era asigurata din cereale, fan masa verde, distribuite manual, iar adaparea prin jgheaburi simple, la fiecare cusca, cu distribuirea apei, deasemenea manuala. In aceasta incinta puteau sa fie cazati circa 600 de reproducatori, femele si masculi, in tot timpul anului, insa cu reproductie numai in anotimpul calduros.

In Sectia de crestere, dupa intarcare si pana la livrare, tineretul era crescut pe pardoseala (de caramida), intr-un adapost compartimentat pentru diferite varste, unde li se asigura o zona cu asternut (cca.50% din suprafata) si altele cu jgheaburile (simple) de hranire si adapare, toate cu distribuire manuala. Cand la nivelul anilor 80, in Romania au inceput sa fie puse in functiune ferme de iepuri de tip industrial, sistemul semiintensiv a fost mentinut in gospodariile taranesti si in crescatoriile de iepuri de rasa, detinute de crescatori pasionati, hobisti, pentru participarea la expozitii in tara sau peste hotare. Sistemul se crestere de tip industrial a disparut dupa 1989 dar sistemele semiintensive de tipul celui aratat au rezistat, desi au fost afectate si acestea de criza economica, o parte din aceste crescatorii desfiintandu-se, iar altele micsorandu-se ca dimensiuni. Putem spune ca acest sistem de crestere a iepurilor, practicat de mai bine de un secol in Romania, va exista si in perioada urmatoare atat cel taranesc cat si de expozitie.

Cecotrofia la iepuri

Cecotrofia iepurilorO particularitate a digestiei la iepuri o constituie fenomenul de “cecotrofie”, care consta in eliminarea a doua tipuri de excremente, din care reingereaza numai unul din tipuri, pe acelea numite cecotrofe (numite si crote moi). Cecotrofia este un fenomen diferit de coprofagie, care corespunde producerii unui singur tip de excremente, din care o parte se reingera (fenomenul intalnit la sobolani, porc si accidental la caine si cal).
Iepurele elimina doua tipuri de excre-mente:

Crote dure, sferice cu diamentru de cca 1cm, putin stralucitoare cu un continut mare de deseuri friboase. Ele nicodata nu sunt ingerate de catre iepure si sunt foarte usor de observat sub custi sau pe asternutul din cusca in conditii normale.

Crote moi – cecotrofe, sunt foarte greu de observat, ele fiind preluate direct din anus de catre iepure. Cecotrofele se prezinta ca o reuniune de mici aglomerari sferice, in diametru de 4 mm, sub forma de ciorchine, legate intre ele cu un mucus. Suprafata cecotrofelor este stralucitoare, de culoare verzuie in momentul emisiei lor si foarte repede se oxideaza in prezenta aerului. In momentul expulzarii lor din anus, cecotrofele sunt absorbite de catre iepure. In gura ele se desfac si cecotrofele unite prin stratul de mucus sunt eliberate. Sunt inghitite fara masticatie, se regasesc in stomac, in partea opusa pilorului, si sunt lent desfacute sub influenta miscarilor peretilor stomacului si se amesteca cu nutreturile ingerate, constituind un amestec in proportii variabile de nutret si cecotrofe care trec astfel in intestin. Materialul de formare a cecotrofelor, ca si cel a crotelor dure, provine din cecum. Acesta este un rezervor de fermentare important unde microorganismele se dezvolta pe seama materialului nedigerat in timpul trecerii intestinul subtire. Aceasta flora sintetizeaza proteine microbiene si de asemenea vitaminele B si C. Cecumul dezvoltat si prezenta florei microbiene sunt elemente indispensabile formarii cecotrofelor. Pentru producerea acestora, o anumita fractiune in continutul cecumului traverseaza colonul, fara mari transformari. Aceasta jonctiune se inconjoara de o pelicula de mucus la sfarsitul colonului proximal inainte de a fi eliminata prin anus si imediat ingerata. Pentru producerea crotelor tari, o fractiune din continutul cecal este format in cursul trecerii sale prin segmentul boselar al colonului. In prima parte a acestui segment se realizeaza imbogatirea in celuloza si in particule grosiere ramase nedigerate si saracirea in proteina. In partea a doua a colonului boselar se realizeaza formarea crotelor dure si apoi deshidratarea acestora. In toate cazurile, rolul colonului este pasiv in cazul cecotrofelor si activ in cazul formarii crotelor tari. Dupa reingurgitarea cecotrofelor, in stomac incepe sa se dezvolte o nou fermentatie, inainte ca aceasta sa treaca pilorul.

Cecotrofia este caracteristica iepurelui cu alimentatie de tipul animalului adult. Nu exista formarea cecotrofe la nou nascuti. Acest fenomen incepe cu varsta de 3 saptamani, dupa care se consuma primele alimente solide. Cecotrofele sunt de patru ori mai bogate in nacina si riboflavina decat crotele dure, de sase ori in acid pantotenic si de cca trei ori in vitamina B12. Dubla trecere a alimentelor prin cele doua mari compartimente ale tubului digestiv (stomacul si cecumul), datorita cecotrofiei, face ca digestia la iepure sa asemene cu cea realizata la rumegatoare. Acest lucru a facut pe unii specialisti sa considere iepurele “un rumegator de un tip special”.

Iepurele de casa

iepure de casaPutin pretentios la conditiile de crestere si de nutritie, de o frumusete si delicatete aparte, simpaticul iepuras asigura nu numai o afacere sigura pentru un crescator dar si o activitate placuta si recreativa. Fie ca este crescut din pura pasiune, in numar mic, fie ca dimensiunile crescatoriei sunt medii sau mari, in toate cazurile satisfactia cresterii iepurilor este garantata cu o singura conditie: sa fie respectate si cunoscute preferintele minime pe care aceasta simpatica specie de animale mici le solicita.

Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor de casa, cunoscut si sub denumirea de „sistem gospodaresc” este larg utilizat de catre crescatoriile mici, familiale. Intregul ciclu de productie se desfasoara in custi, cu spatiu limitat, individualizate sau grupate in baterii de custi, pe un singur nivel sau dispuse pe doua nivele. In acest sistem, custile de iepuri se amplaseaza direct afara, sub cerul liber, sub copertine simple in soproane sau alte adaposturi existente. Se poate utiliza si un sistem combinat, de tinere a custilor cu iepuri afara in sezoanele calde si adapostirea acestora de la sfarsitul toamnei pana la inceputul primaverii.

Alegerea locului de amplasare a crescatoriei este limitata de perimetrul gospodariei. De obicei, se utilizeza spatiile linistite din curti sau gradini, evitandu-se amplasarea in locuri predispuse la stresuri. Cresterea iepurilor se face in custi individuale si in custi colective. Custile individuale se folosesc pentru femele si masculi iar custile colective pentru cresterea puilor. Femela este cazata intr-o cusca echipata cu adapatoare, hranitoare si cuib de fatare, iar masculul dispune de o cusca asemanatoare cu cea a femelei, mai putin cuibul de fatare.

Custile pot fi construite din diverse materiale: lemn, plasa, sarma, tabla si alte materiale insa ele trebuie sa asigure conditii normale de crestere, reproductie si dezvoltare pentru iepuri. Din aceasta cauza ele trebuie:

  • sa protejeze iepurii impotriva curentilor de aer, frigului si caniculei.
  • sa aiba suficienta lumina dar sa fie umbros si protejat de accesul ciinilor, pisicilor, sobolanilor, dihorilor, etc.
  • sa asigure un loc de odihna si spatiu suficient de miscare si sa nu permita iesirea iepurilor din cusca.

Modificarile factorilor de mediu constituie pentru iepure stresuri majore, din aceasta cauza este necesar sa evitam variatiile bruste de temperatura, umiditate, ventilatie, zgomotele puternice si neobisnuite ce vor duce la aparitia unor puternice tulburari.

O alimentatie sanatoasa si rationala este una din principalele chei de succes in cunicultura. Furajarea iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii este cea mai veche metoda de alimentatie a iepurilor. Prin aceasta metoda se valorifica diversc surse de furaje suculente si grosiere, precum si nutreturile concentrate. Trebuie sa tinem cont de urmatoarele:

  • asigurarea, prin combinarea surselor, a cerintelor nutritionale
  • palatabilitatea (gustul) componentelor
  • inlaturarea furajelor toxice prin natura lor sau devenite toxice prin depozitare necorespunzatoare
  • asigurarea corespunzatoare cu apa

Nutreturile folosite in hrana iepurilor sunt:

  • Cerealele (ovaz, grau, orz, porumb);
  • Leguminoasele (mazare, fasole, bob, linte, soia);
  • Nutreturile suculente (lucerna, trifoi, sfecla furajera, morcovii, patrunjelul cu radacina, varza, fanul de lucena si cel de trifoi).

In 24 de ore un iepure adult maninca de aproximativ 90 de ori, consumul fiind mai frecvent noaptea decat ziua. Bineinteles nu trebuie sa lipsesca apa proaspata, iepurele adult bea in fiecare zi o cantitate de apa de doua ori mai mare decat cea a substantei uscate consumate.

Ce trebuie sa stim despre hrana iepurilor

Hranirea iepurilorPentru a evita inbolnavirea sau chiar moartea dragalasilor iepurasi trebuie sa cunoastem toate elementele nutritive necesare unei alimentatii echilibrate pentru a evita efectele negative datorita excesului unuia sau altuia dintre elemente sau dezechilibrului proportional dintre ele.
Iepurii sunt animale erbivore insa nu toate plantele sunt potrivite pentru acestia, unele dintre acestea pot fi toxice, iar efectul lor toxic poate aparea chiar si dupa cateva saptamani sau luni.

Plantele care au efect benefic asupra sanatatii lor sunt:

    • Lucerna – bogata in proteina si calciu
    • Morcovul, sfecla furajera si sfecla de zahar, guliile – bogate in vitamina A putand fi folosite si profilactice impotriva scabiei si naparlirii
    • Patrunjelul atat ca frunze cat si ca radacina constituie o importanta sursa de vitamine
    • Patlagina si vetricea sunt recomandate a fi administrate in cantitati nelimitate pentru buna functionare a aparatului digestiv; vetricea previne si aparitia viermilor intestinali
    • Potbalul poate fi dat uscat de doua ori pe saptamana impiedicand aparitia balonarii

Se recomanda hranirea iepurilor vara si cu iarba obisnuita, iar iarna cu fan de lucerna, de trifoi, de pajiste. Se recomanda ca aceste fanuri sa fie recoltate si depozitate cu atentie pentru a preveni mucegairea lor, stiut fiind faptul ca mucegaiurile pot fi fatale pentru iepuri.

Paiele de grau si alte cereale vor fi administrate obligatoriu o data pe saptamina si de cate ori apar tulburari digestive (diaree). Este deasemenea recomandat ca acestea sa se gaseasca in permanenta in custi.

Legumele si fructele date iepurelui trebuie sa fie mereu curate, spalate, insa niciodata umede. Dupa spalare uscati-le bine sau asteptati sa se usuce de la sine si abia apoi puneti-le in cusca iepurelui.

Vegetalele acestea nu trebuie sa constituie masa principala a rozatorului, ci sunt vazute ca si gustari, rasfat, ca desertul pentru noi. Fructele contin multe zaharuri si enzime care pot da diaree, mai ales daca acestea se suprapun si peste o dieta saraca in fibre.

Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi timp, iar mancarea sa fie cat mai variata si bine echilibrata. Ar fi indicat sa fie hraniti seara. De obicei, iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot.

Cerealele sunt foarte recomandate in hrana iepurilor. Acestea se administreaza ca suplimente 20-60 g/zi/cap sub forma de graunte macinate – Ordinea valorii lor biologice este urmatoarea: ovaz > griu > orz > porumb. Nutreturile leguminoase cum ar fi: mazarea, fasolea, bobul, lintea, soia reprezinta importante surse proteice si energetice cu valoare deosebit de ridicata.

De evitat

Trebuie evitate vegetalele care provoaca gaze. In aceasta categorie sunt incluse: varza, trifoiul, conopida, castravetii, bulbii de orice fel, cerealele. Totusi in cantitati foarte mici si 1-2 ori pe saptamana aceste alimente pot fi administrate fara sa produca probleme.

Salata, cea atat iubita de stapanii iepurilor, este foarte daunatoare „urecheatului”. Aceasta contine lactucarium, o substanta care determina diaree severa si care poate duce pana la moartea animalului.

Daca lasati iepurele liber prin gradina, supravegheati-l continuu deoarece multe plante pot parea apetisante pentru el, insa daunatoare: trifoiul, cucuta, matraguna, caprifoiul, majoritatea plantelor ornamentale si cu flori.

Plantele toxice pentru iepuri sunt:

    • Ceapa, sparanghelul, arpagicul, prazul ce duc la boli gastro-intestinale;
    • Cartofii cruzi, frunza de cartofi, resturi de planta de la rosii, resturi de planta de tutun, care in majoritatea cazurilor vor provoca moartea;
    • Plantele conifere ce provoaca gastroenterita, voma, diaree si moarte

Adaparea

Iepurii trebuie sa aiba permanent apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi. Apa este foarte importanta. Iepurele bea in fiecare zi o cantitate de doua ori mai mare decit cea a substantei uscate consummate.

Pasteureloza iepurilor

PASTEURELOZA IEPURILOR 1Boala mai este denumita si Septicemia Hemoragica a iepurilor. De obicei sunt afectate animalele tinere, dar poate afecta si animalele adulte.
Agentul cauzal este cel mai frecvent Pasteurella Multocida care actioneaza pe fondul unor factori favorizanti: frigul, supraaglomerarea sau alimentatia deficitara. Boala evolueaza enzootic sau chiar epizootic, fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale iepurilor.

Clinic, evolueaza sub forma supraacuta, acuta si cronica.
In forma supraacuta apare brusc hipertermia (420C), abatere, congestie, dispnee si moarte fulgeratoare in maxim 24 h.

In forma acuta, pe langa semnele descrise mai sus apar si tulburari respiratorii: dispnee, jetaj, stranut, raluri si matitate pulmonara. Animalele mor de obicei in 5-8 zile.

Forma cronica apare de obicei la adulti. Se caracterizeaza prin febra moderata si semne in functie de localizare. In localizarea nazala (coriza) apare prurit nazal, stranut, jetaj bilateral purulent, dispnee si conjunctivite mucopurulente si cheratite, uneori pleuropneumonie. Boala se poate exprima si prin formare de abcese reci solitare sau multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara, in ganglioni etc. care prin deschidere lasa sa se scurga un puroi albicios cremos. Aceasta forma are evolutie lenta, chiar luni de zile, timp in care animalele slabesc si mor prin epuizare.

Tablou morfopatologic

Forma supraacuta:

    • diateza hemoragica
    • exudate seroase si serofibrinoase in cavitati

Forma acuta:

    • pneumonie crupala cu focare necrotice
    • pleurezie
    • pericardita serofibrinoasa sau purulenta
    • enterita catarala sau hemoragica

Forma cronica:

    • cahexie generalizata in organe si tesuturi
    • leziuni fibrino-necrotice sau necrotico-purulente in organe (pulmon, uter, etc.) si tesuturi
    • puroi in cavitatile nazale
    • rani la nivelul botului
    • conjunctivite
    • cheratite
    • abcese multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara sau ganglionara; chiar si uterina.
PASTEURELOZA IEPURILOR 2 PASTEURELOZA IEPURILOR 3
Fig. 1- abcese uterine Fig. 2 – abcese pulmonare
PASTEURELOZA IEPURILOR 4 PASTEURELOZA IEPURILOR 5
De la nivelul organelor sau tesuturilor cu leziuni se vor recolta probe
in vederea examenului bacteriologic.

Diagnosticul se pune pe baza datelor epizootologice, clinice, morfopatologice si bacteriologice.

Masuri de combatere si profilaxie

In urma stabilirii diagnosticului se declara boala si se instituie masuri de carantina de gradul III in ferma respectiva. Animalele cu forme supraacute si cronice fiind incurabile, se pot trata doar cele cu forme mai putin grave. Animalele bolnave se izoleaza si se trateaza cu antibiotice si cu ser antipasteurelic mamifer 5-10 ml; se indeparteaza concomitent si factorii favorizanti.

Abatorizarea iepurilor de casa

abator iepuriIn momentul proiectarii abatoarelor de iepuri de casa, trebuie sa se urmareasca realizarea unei linii de sacrificare mecanizate si automatizate, dispusa optim din punct de vedere al fluxului tehnologic, al transporturilor interioare, al spatiului ocupat si al organizarii productiei.

Din punct de vedere al capacitatii de sacrificare si de prelucrare, precum si al dotarii, abatoarele de iepuri de casa se pot grupa in abatoare: mici, mijlocii si mari. Abatoarele mici si mijlocii, sunt dotate cu linii tehnologice specializate pentru taierea si prelucrarea iepurilor de casa. In abatoarele mari de pasari pot exista si linii tehnologice pentru sacrificarea iepurilor de casa.

Sectoare de activitate in abatorul de iepuri

Indiferent de capacitatea de sacrificare si de nivelul tehnic al liniei tehnologice, abatoarele de iepuri de casa trebuie sa prezinte urmatoarele sectoare de activitate:

  • Sectorul de receptie, cuprinde: spatiu de receptie si de stationare a iepurilor, spatiu de alimentare a liniei de sacrificare, spatiu de spalare si de dezinfectare a custilor de transport;
  • Sectorul de industrializare, cuprinde: spatiu de prelucrare initiala (asomare, suspendare pe suportul transportorului conveierizat, sangerare, jupuire), spatiu de eviscerare, spatiu de prelucrare finala (indepartarea picioarelor de la genunchi si de la jaret in jos, spalarea carcaselor la dus cu apa rece, fasonarea carcaselor), spatiu de zvantare, spatiu de racire, spatiu de sortare, transare si ambalare, precum si spatii auxiliare;
  • Sectorul de depozitare si expeditie, cuprinde: spatii de depozitare pentru carne refrigerata si congelata, precum si un spatiu suplimentar cu un coridor de expeditie;
  • Sectorul de prelucrare a subproduselor necomestibile si alte deseuri organice, cuprinde: spatiu de colectare initiala a subproduselor si spatiu de prelucrare cu anexele respective;
  • Sectoarele auxiliare cuprind: centrala frigorifica, fabrica de gheata, centrala termica, statia de alimentare cu apa potabila, statia de epurare a apelor uzate, post trafo, depozit de ambalaje, atelier mecanic, spatiu de spalare a navetelor de material plastic folosite in abator pentru manipularea iepurilor, spalatorie pentru echipamentul de protectie, birouri, vestiare filtru pentru personalul din sectie, birou medic veterinar, sala de mese.

Criterii sanitar-veterinare

Abatoarele de iepuri de casa trebuie sa indeplineasca exigentele sanitar-veterinare incepand chiar de la proiectarea acestora, apoi pe parcursul realizarii lor, si, in final, de-a lungul exploatarii. Pentru realizarea acestor exigente trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte:

Amplasarea abatorului: in afara localitatilor, pe terenuri plane, uscate, ferite de vanturi dominante, cu apa subterana la o adancime adecvata, cu acces la sosele si la calea ferata, la o distanta convenabila de linia de inalta tensiune si de o sursa de apa potabila, in zone lipsite de factori nocivi.

Constructia spatiilor tehnologice: realizarea unui flux de productie coerent, fara intersectarea zonelor murdare si curate; dispunerea spatiilor si a locurilor de lucru in succesiunea operatiilor tehnologice; spatiile folosite pentru produsele comestibile sa fie complet separate (pana in tavan) si distincte de spatiile cu produse necomestibile; materialele folosite in constructie sa fie impermeabile, nealunecoase, rezistente la uzura si coroziune (la apa calda, substante dezinfectante si pentru curatenie etc.); peretii interiori si stalpii de sustinere din spatiile tehnologice sa fie construiti din materiale usor de igienizat; pervazul ferestrelor inclinat la 45°; locul de unire a peretilor cu pardoseala si cu tavanul trebuie sa fie rotunjit; usile sa fie suficient de largi si lipsite de prag; usile care comunica cu exteriorul sa se deschida bine si sa fie echipate cu dispozitive automate de inchidere; iluminarea spatiilor tehnologice cu tuburi fluorescente dimensionate adecvat spatiului; asigurarea de instalatii termice, frigorifice si de ventilatie adecvate; dimensionarea retelei de aprovizionare cu apa in vederea satisfacerii necesarului de apa pentru prelucrarea carcaselor, mentinerea igienei abatorului; reteaua de canalizare trebuie sa asigure indepartarea permanenta si rapida a apelor uzate.

Utilajele din abatoarele de iepuri: trebuie sa fie confectionate din materiale neabsorbante, netoxice, inodore, rezistente la solicitarile mecanice, la actiunea caldurii, a acizilor si a substantelor chimice utilizate pentru curatenie si dezinfectie; pentru unele parti ale utilajelor sau recipientelor, tavilor, blaturilor la mesele de transare se pot utiliza si materiale plastice admise de normele sanitar-veterinare; partile din utilaj care vin in contact cu carnea se pot construi din otel inoxidabil, din aliaje sau din material plastic cu caracteristici corespunzatoare; utilajul trebuie sa aiba colturile rotunjite, suprafetele netede si lipsite de portiuni, crapaturi sau scobituri, care sa retina materiile organice.

Epurarea apelor reziduale se poate realiza prin utilizarea unui coagulant (floculant TI, in asociere cu lapte de var, urmate de o faza de epurare biologica) sau a unei tehnici mecanico-biologice; periodic se recurge la determinarea gradului de epurare a apelor prin metode de laborator.

Un element important in succesul economic al abatorizarii iepurilor de casa il reprezinta corelarea graficului de productie al fermelor cu datele pentru livrarea animalelor la abator la incheierea ciclului de crestere a tineretului sau de exploatare a adultilor.

Mixomatoza la iepuri

Mixomatoza iepurilorEste o boala infecto-contagioasa de origine virala produsa de un virus specific leporidelor, exprimata clinic prin pseudotumori inflamatorii exudative generalizate atingand mai mult leporidele apartinand genului Oryctolagus si mai rar pe cele din genul Lepus cu urmari destul de grave in ceea ce priveste mortalitatea.
Fibromatoza este o afectiune benigna care atinge Sylvilagus dar provocata de un virus inrudit cu cel al mixomatozei.

Virusul mixomatos a fost izolat pentru prima data de profesorul Sanarelli, de la exemplare aparent sanatoase de Sylvilagus care prezentau pseudotumori cutanate benigne. In 1899 profesorul Sanarelli comunica date despre contaminarea iepurilor domestici din specia Oryctolagus de la iepurii salbatici ce fusesera cazati in aceleasi spatii ale laboratorului sau.

Virusul mixomatos prezinta caracteristicile fundamentale ale ultravirusurilor. Se inactiveaza prin caldura umeda de 55°C. Rezista cca.30 de zile sub forma uscata la temperatura camerei. Este usor inctivat la concentratii uzuale ale substantelor dezinfectante.

Surse de infectie

Ca surse de infectie sunt secretiile si exudatele nazale, precum si conjunctivitele care sunt foarte bogate in virus. Virusul este prezent in sange, limfa si toate organele interne, dar si in leziunile cutanate. Iepurii bolnavi sau vindecati sunt, de asemenea surse de infectie.

Mixomatoza iepurilor 2Simptomatologie

Boala debuteaza cu o perioada de incubatie ce variaza intre 2-10 zile, cu febra si hiperexcitabilitate. Iepurii devin atenti la cel mai mic zgomot, apoi apare o coriza si blefaro-conjunctivita exsudativa si edematoasa. Exudatul purulent produce lipirea pleoapelor, tumefactia edematoasa se intinde repede de la buze, pleoape, baza urechilor cuprinzand intregul cap.

Mixomatoza iepurilor 3Tumefactiile asemanatoare se observa si in regiunea ano-genitala si scrotala. Pe masura ce boala evolueaza incep sa se contureze tumorile subcutanate, mai intai la cap si regiunea anala si genitala, apoi pe laturile coloanei vertebrale si extremitatile membrelor. Dimensiunea acestoara variza de la cele de la un bob de grau pana la cele ale unei nuci. La inceput sunt dure, apoi edematoase, nedureroase si depilate. Anorexia si febra determina slabirea animalului a carui respiratie devine din ce in ce mai greoaie. Manifesta convulsii si mor in 4-5 zile. Mortalitatea produsa de mixomatoza este de 90-99%. Alte forme de evolutie diferite ca gravitate depind de virulenta tulpinii implicate.

Diagnosticul

Se pune pe baza datelor clinice asociate cu prezenta nodozitatilor multiple, perioculare si ano-genitale, starea febrila, anorexie, respiratie dispneica. Datele clinice sunt coloborate cu leziuni anatomo-patologice si histopatologice completate de incercarile de izolare a virusului pe embrioni de gaina, culturi celulare sau animale (susceptibile) de laborator (iepuri ˝liberi de germeni patogeni specifici˝) pe care se reproduce boala cu material patologic din focar, de sezonul in care apare boala, legat de prezenta insectelor hematofage in adapost sau introducerea de alte animale din aceeasi specie avand origine necunoscuta si care pot fi incriminati ca purtatori.

Prognosticul

Este rezervat deoarece boala poate lua diferite forme de evolutie in functie de tulpinile implicate: tulpini velogene (produc pierderi de pana la 100%), tulpini mezogene (produc pierderi de cca 90%) si tulpini lentogene (produc pierderi de 65%). In prezent aceste suse sunt grupate in suse americane, suse europene si suse australiene.

Epizootologia

Este necesara precizarea conditiilor care favorizeaza aparitia unei epizootii, pentru a putea stabili masurile de profilaxie, si anume locul unde se afla crescatoria, factorii legati de individ, conditiile de mediu in care se exploateaza, prezenta vectorilor, achizitiile de animale si altele. In ce priveste factorii legati de individ sau rasa, s-a constatat ca acestia nu joaca nici un rol in rezistenta la boala.

Varsta

In ce priveste varsta pe cale experimentala, iepurasii sub 3 saptamani sunt cei mai sensibili la tulpinile virulente. Susele cu patogenitate ridicata omoara rapid tineretul, uneori fara sa se mai instaleze leziuni cutanate. Susele mai slab virulente dezvolta leziuni cutanate la tineretul de a doua saptamana de viata dar pierderile raman si in acest caz destul de importante. Din aceste motive, rolul anticorpilor maternali nu este inca in intregime precizat. Persistenta anticorpilor maternali dureaza 4-6 saptamani de la nastere.

Profilaxia

Masurile de profilaxie decurg din epizoologia bolii si consta in:

    • Masuri generale de profilaxie care se impun cu strictete:
          • Efectivele trebuiesc protejate de factorii de stress legati de furaj, ambianta, vizitatori.
          • Adapostul trebuie protejat cu plase de sarma sau plase impotriva insectelor hematofage (tintari, muste).
          • Animalele nou introduse vor fi tinute obligatoriu in carantina si trebuie sa provina din zonele indemne.
    • Masuri de profilaxie specifice Sunt asigurate prin vaccinarea iepurilor. Planul de vaccinari pentru mixomatoza trebuie conceput asfel:
          • In ingrasatorie se vaccineaza tineretul la intarcare.
          • Reproducatorii se vaccineaza cu rapel la 3 luni si 1 an.
          • Reproducatorii adulti se vaccineaza anual.

Vaccinurile existente, atat cel homolog preparat cu virus mixomatos, cat si cel heterolog, preparat cu virus Shope, sunt capabile sa ofere o imunitate ce se instaleaza in timp foarte scurt cca 3-7 zile. Imunitatea instalata este de tip tisular si dureaza cca 6 luni. Vaccinul se inoculeaza subcutanat si se impune schimbarea acelor la fiecare iepure, pentru a preintampina difuzarea bolii in cazul existentei unui purtator.

Ca principiu vaccinurile se fac primavara, inainte de aparitia tantarilor, mustelor, iar toamna pentru a proteja efectivul la eventualele inoculari prin purici. In cazul aparitiei bolii in crescatorii indemne, lotul afectat se lichideaza si restul efectivelor se supun vaccinarii.

Alimentatia iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii

Hrana iepurilor nutreturi in gospodariiEste cea mai veche metoda de alimentatie a iepurilor. Prin aceasta metoda se valorifica diferite surse furajere, suculente si grosiere precum si nutreturile concentrate. O parte din aceste nutreturi se folosesc in stare naturala, iar altele sunt prelucrate.

In acest sistem de furajare trebuie sa tinem cont de urmatorii factori: 

    • asigurarea, prin combinarea surselor, a cerintelor nutritionale,
    • palatibilitatea (gustul alimentelor),
    • inlaturarea furajelor toxice prin natura lor sau devenite toxice prin depozitare necorespunzatoare (mucegaire sau carbonizare),
    • modul fizic de pregatire sau transportul lor la data consumului,
    • asigurarea corespunzatoare cu apa proaspata.

Atentie deosebita se va acorda deseurilor culinare, iar resturile de carne mucegaite sau rancezite se inlatura. Se pot administra resturi de varza, morcov, paine, orice fel de verdeturi, coji de cartofi (dar obligatoriu fierte). Dezavantajele pe care trebuie sa le inlaturam acestor tipuri de furaje sunt urmatoarele:

    • conservarea furajelor trebuie sa fie corespunzatoare, iepurele este specia cea mai sensibila la aflatoxine ce provin din orice sursa de mucegaiuri
    • resturile de furaje trebuie inlaturate cat mai des posibil si curatate locurile de hranire
    • sa existe in permanenta mai multe tipuri de nutreturi pentru a echilibra ratiile furajere
    • trebuie asigurata forta de munca pentru a manevra aceste surse
    • este necesar asigurarea unui supliment vitamino-mineral. In acest supliment, in functie de conditiile de crestere, se adauga coccidiostatice

Sursele de nutreturi din gospodarie pot fi clasificate astfel:

Nutreturi concentrate cultivate cerealiere. Cerealele sunt foarte recomandate in hrana iepurilor. Acestea se administreaza ca suplimente de 20-60 gr/cap sub forma de graunte macinate.

Ordinea valorilor biologice este urmatoarea: ovaz, grau, orz, porumb. Cel mai bine este sa se administreze un amestec de 2-4 cereale. In acest fel se completeaza intre ele asigurand aminoacizii indispensabili cresterii iepurilor.

Nutreturi concentrate leguminoase: mazare, fasole, bob, linte, soia reprezinta surse proteice si energetice cu valoare deosebit de mare. Soia poate fi administrata ca atare la iepuri fara tratament termic. Mazarea poate reprezenta 20-80% din valoare ratiei, ea poate fi administrata vara si ca planta intreaga in cresterea iepurilor.

Nutreturi suculente. Baza hranirii iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii trebuie sa o constituie lucerna si trifoiul atat ca masa verde vara cat si ca fan iarna. Sfecla furajera, sfecla de zahar si guliile constituie o sursa importanta pe timpul iernii. Frunzele de sfecla nu trebuie administrate decat in cantitati mici la iepuri deoarece au un continut mare in oxalati ce produc enterite si intoxicatii.

Morcovii asigura o productie mare pentru iepuri si pot sa fie administrate atat radacinile cat si frunzele. La fel si patrunjelul cu radacina.

Varza poate asigura mai ales toamna tarziu un nutret bine valorificat de iepuri. Silozul de plante verzi se administreaza 10-30 gr/cap la animalele adulte si tineret la ingrasare. De asemenea nutreturile fibroase, fanul de lucerna, de trifoi, de pajiste sau de graminee si leguminoase trebuie sa existe in permanenta ca sursa de hrana.

De asemenea nutreturile grosiere cum ar fi paiele de grau sau alte cereale vor fi asigurate ca furaj cat si pentru asigurarea cuiburilor de fatare.

In functie de sursele de nutreturi se vor alcatui ratiile furajere dupa urmatoarele criterii:

    • sa asigure necesarul proteic prin cereale si leguminoase boabe
    • sa se asigure celuloza prin fanuri si grosiere
    • sa asigure vitaminele prin masa verde si fanuri de bun calitate

Toate aceste surse asigura principalii nutrienti in ratie. Trebuie sa tinem seama ca asigurand in hrana iepurilor cat mai multe sortimente de nutreturi, hrana va fi completa si valoroasa.

Particularitatile fiziologiei reproductiei la iepuri

Reproductia la iepurePutem preciza ca in ce priveste fiziologia aparatului genital la femela, durata medie a ciclului estral la iepuroaica este de 6 zile, in conditiile unei temperaturi exterioare de 16-18°C, o luminozitate de 16 ore pe zi si o furajare si adapare la discretie.
Perioada de estru dureaza 1-3 zile si revine dupa aproximativ 12, 18 si chiar 31 de zile dupa monte sterile cu preudogestatie. Acest ciclu estral poate fi asociat cu un ciclu vaginal, cu modificari anatomice si care pot fi asociate prin: variatia pH-ului masculului vaginal, procentajul de leucocite, temperatura rectala, sau cand pH-ul in momentul estrului este acid. Eliberarea ovulului din ovar (ovulatia) este conditionata de actul montei, care stimuleaza tractusul genital femel si duce la transmiterea prin sistemul nervos medular, apoi central, a unor informatii capabile sa declanseze ovulatia. Aceste informatii sunt ordonate in maduva spinarii si transmise bulbului rahidian si formatiuni reticulare. Mesajul ”tactil” ajunge apoi in talamus si rainencefal. Aici se afla centrul ce declanseaza reactia reflexa a femelei, de refuz fata de mascul. Mesajele ”erotice”, vizuale, auditive, gustative sunt comparate de memoria corespondenta acestora, iar confirmarea comparatiei decide producerea ovulatiei, care are loc usor.

Influenta factorilor de mediu are importanta mare asupra receptorilor senzoriali, ei putand infuenta negativ, cu compromiterea bunei desfasurari a ovulatiei. Declansarea ovulatiei pleaca de la necortex pe cale nervoasa si ajunge la hipotalamus. Mesajul ”electric” nervos este astfel convertit in mesaj hormonal denumit ”releasing factor” (LHRF) sau ”releasing GnRH” (LHRH). Acest hormon (LHRH), prin torentul sanguin capaciteaza axul hipofizo-hipotalamus astfel ca anterohipofiza sa secrete, dupa situatie, unul din cei trei hormoni: LH; FSH; LTH. Ovulatia nu se produce intotdeauna cu aceiasi regularitate, fapt care constituie o problema necunoscuta. Aceasta capacitate ovulatoare este optima sub controlul stimulator al trompelor, oviductului si uterului, pentru ca trompele singure exercita o actiune defavorabila, dar selectiva, astfel ca speramtozoizii neviabili sunt distrusi. Dupa eliminarea din ovar, ovocitele sunt aspirate de pavilionul oviductului, segment in care are loc fecundarea lor (dupa numai cca. o ora dupa eliberarea lor). Materialul seminal este depus in partea superioara a vaginului. Circulatia spermatozoizilor este foarte rapida, ei putand atinge portiunea de fecundare in cca 30 de minute dupa actul de imperechere. Intre acest timp de parcurgere, spermatozoizii parcurg faza de maturare, devenind apti pentru fecundare. Din concentratia de cca.150-200 de milioane spermatozoizi ejaculati, numai cca.2 milioane (10%) ajung in uter. Ovulele fecundate ajung in uter dupa cca. 72 ore de la ovulatie. In traversarea oviductului, ovulele se divid in stadiul de morula. Peretele uterin se diferentiaza, dantela uterina aparand dupa 5-8 zile de la monta. Implantarea ovulei se poate spune ca are loc in a 7-a zi dupa monta, cand este in faza blastocid. Intre a3-a zi a 15-a zi, procentul de progesteron creste. Placenta se dezvolta, atingand greutatea maxima in a 16-a zi. Iepuroaica are ovulatie declansata de actul montei (1-10 ore dupa salt monta). In lipsa unui ciclu sexual, iepuroaica se considera in estrus cand accepta masculul, ceea ce, cu unele variatii individuale, se intampla aproape permanent.

Dupa monta la iepuroaica pot interveni doua situatii: fie ca poate avea loc ovulatia si nefecundarea ovulului, urmata de pseudogestatie cu corp galben persistent, ce poate dura cca 17 zile, sau fie ca ovulatia este urmata de fecundatie si gestatie instalata, cu implantarea zigotului in mucoasa uterina, care are loc la 180 de ore dupa monta, dupa care placenta devine functionala. Corpul galben de gestatie persista pe toata durata gestatiei, creandu-se o legatura foarte strinsa intre placenta si corpul galben.

Procesul de parturitie (fatare) se declanseaza odata cu involutia corpului galben si primul semn exterior al acestei involutii este pregatirea cuibului de fatare de catre iepuroaica, smulgerea parului. Imediat dupa fatare se matureaza un nou folicul, care antreneaza dupa sine estrul si posibilitatea unei noi imperecheri, urmata de evolutie si fecundatie. Femela gestanta continua sa accepte masculul, fara a dauna embrionului si fara a se instala o noua gestatie, de aceea diagnosticul gestatiei se face numai prin palpare, cu mare precautie, de regula la 12-14 zile de la monta.

La iepuroaica, durata gestatiei are o mare importanta deoarece in functie de aceasta depinde viabilitatea produsilor, de exemplu la 27-28 zile (1% din cazuri) iepurasii mor in cateva minute, la 29 de zile (in 2% din cazuri) iepurasii mor dupa 3 zile prin inanitie fiind in imposibilitatea de a suge, la 30 de zile (in 9% din cazuri), iepurasii sunt bine dezvoltati si fara par, la 31 de zile (50% din cazuri), parul apare dupa o zi, la 32 de zile (in 31% din cazuri), deschid ochii dupa 11 zile, la 33 de zile (in 6% din cazuri), iepurasii au par la fatare si deschid ochii dupa 8-9 zile. Practic durata normala de gestatie este cea de 30-31 de zile, in conditiile asigurarii unor bune conditii de intretinere.

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.