Top 10 „”mistere”” ale Bibliei

Textul acesta este de cea mai mare importanță. Este textul despre răpirea noastră, a tuturor credincioșilor, la venirea Domnului Isus pe norii cerului. Să urmărim cu atenție ordinea evenimentelor.

Pentru a căpăta o imagine totală despre destinul nostru, trebuie să ne uităm acum la ceea ce se va întâmpla cu trupul nostru. Fiindcă Domnul Isus este Înainte-mergătorul nostru, să ne uităm mai întâi ce S-a întâmplat cu El după învierea Lui din morţi. Iată ce ne relatează Evanghelistul Luca:

„Pe când vorbeau ei astfel, Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele. Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne nici oase, cum vedeţi că am Eu.” Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, El le-a zis: „Aveţi ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor” (Luca 24:36-43).

Ideea subliniată de Luca este că Isus avea un trup real, care putea fi pipăit şi cu care El putea mânca. La începutul cărţii Faptele apostolilor, tot Luca ne relatează momentul plecării lui Isus la cer: „După ce le-a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele ap. 1:9-11). Textul acesta ne spune că Domnul Isus se va coborî din nou „în acelaşi fel” cum a plecat, adică în acelaşi trup. De aceea, noi credem în revenirea „în trup” a Domnului nostru!

Să ne uităm acum ce se întâmplă cu noi când murim. Trupul nostru se întoarce în ţărână, de unde a fost luat (Geneza 3:19; Elc.12:7 şi 2 Cor.5:1). Dar „noi” adică omul nostru din lăuntru „ avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână” şi „ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul” (2 Cor.5:2,8). Deci, noi intrăm în locuinţa noastră cerească după ce am părăsit trupul acesta şi, evident, vom fi acolo într-o altă „casă” decât trupul acesta.

Dar, să nu ne grăbim să spunem „adio” pentru totdeauna trupului nostru. Noi suntem o unitate alcătuită din „duh (sau spirit), suflet şi trup” şi toate sunt foarte importante în planul lui Dumnezeu cu noi. Trupul nostru este „Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în noi” şi ni se cere să glorificăm pe Dumnezeu nu numai în duhul nostru, ci şi în trupul nostru ( Cor.3:16-17 şi 6:19-20) şi să nu nimicim Templul lui Dumnezeu (3:17).

Dumnezeu n-a terminat cu trupul nostru. El mai are un plan cu trupul acesta al nostru. Viitorul acestui trup al nostru este legat de viitorul actualei creaţii. Apostolul Pavel ne spune că:

„creaţia aşteaptă cu o dorinţă înflăcărată revelarea copiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii… cu speranţa că şi ea va fi eliberată din robia descompunerii ca să aibă parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de astăzi toată creaţia suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, ci şi noi, care avem primele roade ale Duhului, suspinăm şi aşteptăm înfierea (literal huio-thesia, adică „punerea în poziţia de fii”), adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în speranţa aceasta am fost mântuiţi” (Romani 8:10-24, traducere actualizată).

Acelaşi lucru ni-l spune Pavel mai pe scurt în aceste cuvinte:

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului gloriei Sale (sau a trupului Său glorificat), prin puterea pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:20-21).

Pavel dezvoltă şi mai pe larg planul lui Dumnezeu cu trupurile noastre în 1 Corinteni 15, marele capitol al învierii Domnului Cristos şi al învierii noastre. După ce discută pe larg despre învierea Domnului, Pavel ne spune că acum, Cristos este în ceruri, de unde conduce operaţia de aşezare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ (v.24-27) şi apoi discută problema trupurilor noastre. Iată ce scrie apostolul:
„Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în glorie; este semănat în neputinţă şi înviază în putere; este semănat trup firesc (natural) şi înviază trup spiritual. Dacă există un trup natural, există şi un trup spiritual. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu; al doilea Adam a fost făcut un Spirit dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este spiritual, ci ce este natural; ce este spiritual vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea vine din cer. Cum este cel pământesc aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc aşa sunt cei cereşti. Şi aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.”

Iată evenimentul pe care-l aşteptăm:

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire; şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15: 42-40 şi 51-54).

Evenimentul acela glorios mai este descris de apostolul Pavel şi în 1 Tesaloniceni, unde el ne dă alte detalii importante.

În primul rând, trebuie să vedem ce se întâmplă cu cei care au murit deja şi sunt „acasă la Domnul”, şi se bucură cu El acolo de o viaţă glorioasă:

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: Noi cei vii care vom rămâne până la venirea Domnului nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei şi astfel (în această stare de oameni cu trupuri glorificate,) vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:13-17. Sublinierile noastre, I.Ţ.).

Textul acesta este de cea mai mare importanţă. Este textul despre răpirea noastră, a tuturor credincioşilor, la venirea Domnului Isus pe norii cerului. Să urmărim cu atenţie ordinea evenimentelor.

1. Domnul Isus Însuşi Se va coborî din cer;

2. Dumnezeu va aduce împreună cu Isus pe toţi aceia care au adormit, adică au trecut în veşnicie până acum, „cei morţi în Cristos”;

3. Cei ce vor veni împreună cu Isus „vor învia”, adică vor primi trupuri glorificate, asemenea trupului Domnului Isus după înviere, trupul cu care S-a dus El la cer;

4. Noi, cei vii, care vom fi rămas pe pământ până atunci, „vom fi schimbaţi” (1 Cor.15:52), adică vom primi şi noi trupuri glorificate şi vom fi răpiţi, adică vom fi înălţaţi pe norii cerului şi ne vom alătura celor veniţi cu Domnul.

5.Textul din 1 Tesaloniceni se opreşte aici, spunându-ne doar că „vom fi întotdeauna cu Domnul”. Dar, unde vom fi împreună cu Domnul? Ce se va întâmpla când vom fi cu toţi acolo cu Domnul Isus pe norii cerului? Imaginaţi-vă scena: Acolo pe norii cerului vom fi toţi cei mântuiţi din toate timpurile, de la Adam încoace. Acolo va fi şi Avraam, şi David, şi Isaia, şi toţi apostolii, şi toţi marii eroi ai credinţei din toate timpurile.

Încă odată: Ce se va întâmpla atunci? Momentul acela este prea măreţ, prea important ca să nu se întâmple atunci cel mai glorios eveniment atât din istoria omenirii, cât şi din istoria cosmosului.

Momentul acela este numit în Biblie „ziua Domnului”. Apostolul Petru este cel care ne spune ce se va întâmpla atunci:

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde”. Petru o numeşte şi „ziua lui Dumnezeu” şi continuă să ne spună ce se va întâmpla în ziua aceea: „cerurile aprinse vor pieri şi corpurile cereşti se vor topi de căldura focului. Dar noi, după promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va domni dreptatea” (2 Petru 3:10, 12-13).

Focul acela va avea rolul de a purifica întregul cosmos şi tot pământul: va fi ca un fel de pasteurizare a universului şi a pământului. Va fi momentul descris în Romani 8:18-24, când „creaţia va fi eliberată din robia descompunerii” şi „va avea parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu” şi când va avea loc „răscumpărarea trupului nostru”.

Este evenimentul descris în Apocalipsa 5, când „cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la picioarele Mielului şi I-au cântat această „cântare nouă”:

„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, din orice limbă, din orice popor şi din orice naţiune. Ai făcut din ei o Împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru. Şi ei vor împărăţi pe pământ” (Apocalipsa 5: 8-10).

Ultima propoziţie din acest text, subliniată de noi prin litere italice, ne spune ce va urma după ce am asistat pe norii cerului la conflagraţia prin care Domnul Isus a purificat tot cosmosul şi a făsut un cer nou şi un pământ nou: vom coborî cu toţii pe noul pământ. Vom face lucrul acesta la invitaţia Domnului Isus, în calitatea lui de Împărat:

„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:31-34).

Acesta este evenimentul descris de apostolul Ioan in Apocalipsa 21:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate” (Apocalipsa 21:1-5).

Iertarea lui Dumnezeu

Cât de mult iartă Dumnezeu?

În primul rând, toţi păcătuim. Iată două texte care exprimă acest adevăr: Isaia 53:6 – „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui” (Isaia 53:6) – şi Romani 3:23 – „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”.

Faptul că îţi recunoşti păcatul şi regreţi că l-ai săvârşit ar trebui să fie pentru tine un motiv de încurajare – şi aceasta din mai multe privinţe. În primul rând, sunt mulţi oameni care păcătuiesc, dar nu văd ca fiind ceva greşit în ceea ce fac; totuşi ţie Dumnezeu ţi-a deschis ochii şi te-a ajutat să înţelegi ce putere de distrugere are păcatul. Însă Dumnezeu nu doreşte să îţi trăieşti viaţa copleşit de un sentiment de vinovăţie. El doreşte ca tu să cunoşti şi să trăieşti din plin experienţa iertării pe care El o oferă.

Dumnezeu nu trece cu vederea păcatul tău, spunând: „Eşti iertat!” El vede păcatul nostru, însă cu toate acestea este gata să ne dea iertarea Sa deoarece Iisus a luat păcatul nostru în întregime asupra Sa şi a plătit pentru el prin moartea Lui pe cruce. Păcatul nostru reprezintă o problemă gravă, pentru a cărei rezolvare Iisus a plătit preţul unei suferinţe inimaginabile. Dar din momentul în care L-am primit pe Hristos în vieţile noastre, noi am dobândit iertarea Sa. Nu vom putea niciodată să facem ceva care să compenseze pentru propriul nostru păcat, indiferent câtă suferinţă am îndura – şi de altfel Dumnezeu nici nu aşteaptă acest lucru. „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).

Dar cum stau lucrurile atunci când suntem vulnerabili în anumite privinţe şi continuăm să păcătuim? Oare este posibil ca, la un moment dat, Dumnezeu să se sature să ne tot ierte şi să ajungem la o limită dincolo de care nu mai putem fi iertaţi?

Iisus a fost întrebat de ucenicii Săi de câte ori ar trebui să ierte ei pe cineva. „Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: «Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte»” (Matei 18:21-22). Este puţin probabil ca Petru să fi putut ţine socoteala dacă a iertat pe cineva de 490 de ori, prin urmare Iisus oferă aici un principiu. Întotdeauna trebuie să îl ierţi pe semenul tău, pentru că Dumnezeu întotdeauna te iartă pe tine. El a murit pentru fiecare dintre păcatele tale – cele care le-ai comis şi cele pe care le vei comite, aşadar pentru păcatele trecute, prezente şi viitoare. Trebuie să începi să îţi vezi păcatul aşa cum îl vede Dumnezeu. În cele ce urmează, citez câteva texte biblice care vorbesc despre acest lucru:

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

„Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:1-2).

„…cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmul 103:12).

„Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Isaia 38:17). Dumnezeu mi-a aruncat păcatele dinaintea ochilor Săi şi nu mă mai priveşte prin prisma lor. Atunci când se uită la mine, El vede de fapt dreptatea lui Iisus.

„El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7:19). Ele nu vor mai putea fi găsite niciodată, deoarece au fost aruncate „în mare” – chiar mai mult, „în fundul mării”.

„Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Dumnezeu nu ţine evidenţa păcatelor noastre; lista care le conţine este ştearsă, este distrusă. Faptul că Dumnezeu „uită” păcatele nu trebuie înţeles în sensul unei slăbiciuni similare cu cea umană; El decide să nu şi le mai amintească.

„…dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20).

„Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos… Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor… Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:18-19, 21).

„Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus…” (Romani 8:1).

„…fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5:1)

Textul biblic spune despre Satana că este „pârâşul fraţilor”, cel care îi acuză pe credincioşi (Apoc. 12:10); aceasta înseamnă că Satana va încerca să ne convingă că este imposibil ca Dumnezeu să ne iubească. Trebuie să privim asemenea gânduri drept minciuni şi în loc să le dăm lor crezare, să ne punem încrederea în ceea ce spune Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu spune despre noi în cuvântul Său (Biblia) este mai adevărat decât orice am putea gândi sau simţi noi. Iisus a spus că o viaţa clădită pe Cuvântul lui nu se va prăbuşi niciodată, oricâte furtuni s-ar abate asupra ei (vezi Matei 7:24-27).

Dacă I-ai cerut lui Dumnezeu să te ierte şi să intre în viaţa ta, atunci nu uita un lucru: Eşti iertat! Cuvântul Său afirmă acest lucru. Mulţumeşte-I pentru iertarea pe care ţi-a acordat-o şi începe să te bucuri de relaţia dintre tine şi El şi de trăinicia acestei relaţii. El poate schimba domenii în viaţa ta care nu sunt în acord cu voia Sa cu privire la tine. În 1 Corinteni 1:9, apostolul Pavel face următoarea afirmaţie: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.”

Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?

Răspuns: Faptele Apostolilor 13:38 spun că “Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea pacatelor.”

Ce este iertarea păcatelor şi de ce aş avea nevoie de ea?

Cuvântul “iertare” înseamnă a curăţa ceva, a scuza, a anula o vină sau o datorie. Atunci când greşim faţă de cineva, ne cerem iertare pentru a restabili relaţia cu acea persoană. Iertarea nu este obţinută pentru că cel vinovat ar merita să fie iertat. Nimeni nu merită să fie iertat. Iertarea este un act al dragostei, îndurării/milei, şi harului. Iertarea este o decizie de a nu avea nimic împotriva unei alte persoane, în ciuda a ceea ce ar fi făcut rău pentru tine.

Biblia ne spune ca toţi avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Pentru că toţi am săvârşit păcate. În cartea Eclesiastul 7:20 se spune că “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”. Epistola întâi a lui Ioan 1:8 spune de asemenea că “dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. Toate păcatele sunt la urma urmei un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Psalmul 51:4). Astfel, este clar că avem nevoie disperată de iertare din partea lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre nu sunt iertate, atunci vom petrece eternitatea suferind consecinţele acestora (Matei 25:46; Ioan 3:36).

Iertarea – Cum aş putea să o obţin?

Din fericire, Dumnezeu este iubitor şi plin de îndurare – nerăbdător să ne ierte păcatele! 2 Petru 3:9 ne spune că “…El… are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” Dumnezeu doreşte să ne ierte, de aceea a şi creat posibilitatea ca să fim iertaţi.

Singura pedeapsă pentru păcatele noastre este moartea. Prima parte din Romani 6:23 spune că “plata păcatului este moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos (Ioan 1:1,14). Iisus a murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam – moartea. 2 Corinteni 5:21 ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam! Moartea lui Iisus a adus iertarea păcatelor pentru întreaga omenire. 1 Ioan 2:2 proclamă: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii (1 Corinteni 15:1-28). Slavă lui Dumnezeu, căci prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din Romani 6:23 este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”

Vrei tu ca păcatele tale să fie iertate? Te mai apasă încă sentimentul de vinovăţie că nu pare să poţi merge mai departe? Iertarea păcatelor tale este posibilă dacă îţi pui credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Efeseni 1:7 spune: “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Iisus a plătit datoria noastră, astfel ca noi să putem fi iertaţi. Tot ce trebuie să faci este să Îi ceri lui Dumnezeu sa te ierte prin Iisus, crezând că Iisus a murit pentru a plăti pentru iertarea ta – şi Dumnezeu te va ierta! Ioan 3:16-17 conţine acest mesaj minunat: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Într-adevăr, Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Iertarea – este chiar atât de uşor să o primesc?

Da, este chiar atât de uşor! Nu poţi câştiga cu ceva iertarea din partea lui Dumnezeu. Nu poţi să plăteşti cu ceva ca să capeţi iertarea de la Dumnezeu. O poţi numai primi, prin credinţă, prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Dacă doreşti să Îl accepţi pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal şi astfel să primeşti iertarea de la Dumnezeu, iată o rugăciune simplă care te va ajuta. Totuşi ţine minte: rostirea acestei rugăciuni sau a oricărei alte rugăciuni nu te va mântui. Numai credinţa în Hristos te poate mântui de păcate. Această rugăciune este numai o modalitate de a exprima credinţa ta în El şi de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că ţi-a dăruit mântuirea. „Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta şi că merit pedeapsa. Cred că Iisus Hristos a luat pedeapsa pe care o meritam eu, astfel ca eu să pot fi mântuit prin credinţa în El. Mă întorc acum de la păcatele mele şi îmi pun întreaga mea credinţă în Tine pentru mântuire. Îţi mulţumesc pentru harul tău minunat şi pentru iertarea de păcate! Amin!”

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul „Astăzi L-am primit pe Hristos”, de mai jos.