
Ceaiurile care pot face mult rău sănătății; Cura cu suc de patrunjel are rezultate impresionante; Sucul de patrunjel si lamaie; ALIFIA de USTUROI da rezultate mai bune decat medicamentele obisnuite impotriva multor afectiuni; Elixirul stravechi cu USTUROI macerat in VIN ROSU care trateaza peste 100 de afectiuni; Ceaiul de cimbru te scapa imediat de tuse si febra; Prostata si plante vindecatoare; Ce semnale trimite organismul când tensiunea e prea mare sau prea mica; De ce e bine să mănânci măsline? Descoperă ce beneficii au pentru sănătate;10 alimente pe care le consumi in fiecare zi care contin o cantitate incredibil de mare de zahar; Elixirul care curata arterele si ficatul ; 12 alimente cu efect diuretic; „Darul cerului” sau rostopasca, remediu puternic pentru 150 de afecţiuni; Cum recunoastem si cum tratam stenoza mitrala; Cum îţi îmbunătăţeşti vederea fără ochelari; 4 cauze ale splinei mărite… etc
Cine sunt Iezuiții?… ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio? (Miliardarul Kiril ii impaca pe iezuitii de stanga si de dreapta pe banii si sangele nostriu…)Demența celei de-A Treia Rome, RĂZBOIUL subteran al Moscovei: Patriarhia Rusă se luptă să acapareze Ortodoxia și să distrugă Patriarhia Ecumenică. Intervenția Americii;TERORISTII SECRETI – TINTA: AMERICA; Masoneria(total satanica),iezuitii(fiii intunericului) si alte organizatii,au legaturi stranse cu vaticanul din Apocalipsa…Ordinul iezuit si masonii … stiai de ei … ?! Lumea este condusă de catolici prin intermediul societăților oculte; Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane; Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic; Mass-media şi prostituţia intelectuală;
Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (I), (II) ,(III); Raport: Vaticanul permite preoților să abuzeze sexual mii de copii; Vaticanul sub lupă: Preoţi acuzaţi de implicare în prostituţie, orgii şi pornografie; Premieră: un elev, preşedinte de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus; Abuzurile preoților nu vor mai fi mușamalizate (Papa Francisc)… Pe aici nu se trece fără șpagă! Investigație în vămile României (Recorder); Morișca șpăgilor la frontierele României. De ce este mai ieftin să intri în țară decât să ieși (Adevărul); (INCA UN INGER ROZALIU A FOST GASIT NEVINOVAT)…Gabriel Oprea a fost achitat, în primă instanță, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină; (Abia)…La cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, începe procesul ministrului Gabriel Oprea…
Acoliții lui Putin, din Parlamentul European. Nume, tactici, legăturile cu Rusia; Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat ; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Pe banda rulanta si…)Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat; Era de asteptat ca ingerii lui Iliesca sa zboare iarasi… Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare; Ca si multi alti bastani (negainari) scapa basma curata… Dan Șova, salvat a doua oară de CCR în dosarul CET Govora: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai văd sensul!”(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti,manipuleaza si invatamantul lumii…)Noile legi ale educației, între regres și stagnare; Elitele de la Davos și noul război cultural global; Patru ipoteze despre elita globală secular-corporatistă. Care e filosofia care stă la baza nenorocirilor produse in numele „progresului”! În țara lui Orwell ignoranța este putere; Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Marea resetare sau reinventarea lui Marx; Editorial: Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Coperta revistei „Time” din 2 noiembrie 2020 spune totul: ni se pregăteşte „Marea…
Stiati ca… 1000 de lucruri ciudate, dar adevarate – National Geographic; Divertisment- Știați că ??? Ouale ne fac mai destepti… Aici aveţi o colecţie „Ştiaţi că…” William Carlos Williams; Walt Whitman; Emil Cioran; Feodor Dostoievski; Reflectii si maxime – Feodor Dostoievski; Mario Vargas Llosa; Peste 1000 de roboţi au dansat simultan pentru Cartea Recordurilor; Ziarul Metropolis, pe locul trei în topul articolelor viralizate; 16 milioane de tone de gaze refrigerante cu efect de seră, introduse ilegal pe piaţa europeană, România, pe locul 4 pe continent; SAMUEL BISTRIAN, omul care încalță copiii săraci ai lumii: „Am realizat, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop.” Undeva, cândva… Doctor Jivago; Romulus Rusan, cronicar de cinema; Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?); Povestiri de viață din anii deportării în Siberia românească; Un demers pentru o istorie a Gulagului romanesc; VLADIMIR TISMĂNEANU – STALINISM PENTRU ETERNITATE; Cele mai bune 3 cărţi despre comunism şi efectele sale în lume; EU ȘI COMUNISMUL- Îmi cer iertare…de Alex Ștefănescu; Instaurarea regimurilor comuniste in Europa de Est. Comparatie; Regele Mihai despre instaurarea comunismului în România; „Comunismul a fost orgasmul intelectualilor”…
Nu credeţi că se apropie ziua când „copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî!” (Mat.10/21 b) OARE nu a sosit vremea să credeţi, că prin răstignirea lui Iisus, am murit faţă de plăcerile de o clipă ale senzualităţii (1 Cor. cap 7)? Nu credeţi că s-a săturat şi Dumnezeu de toate ale noastre? A sosit ziua, când Cerul are nevoie şi de copii ai făgăduinţei, nu doar… De aceea Hristos nu poate locui în „T emplul „vostru, pentru că sunteţi cu inima în două luntrii şi nu trăiţi, nu cunoaşteţi „taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” (Col.2/1- 3) Nu v aţi săturat de atâta vorbarie-preacurvie (1Cor.6/16-17) Lipiţi-vă, cât se mai poate, de Trupul Duhovnicesc, în care nu se păcătuieşte (Ef.5/32)…… Turiștii vor putea vizita pentru prima dată în istorie subteranele Colosseumului din Roma. Cum arată locul unde gladiatorii așteptau luptele;…Inainte si dupa 22 ARMATA a tras in noi -Masacrul din Craiova, la ordinul lui Militaru…Scopul,interesul globalist scuza mijloacele demonice… Papa Francisc, declarație surpriză: A FI HOMOSEXUAL nu este o crimă! TOȚI SUNTEM copiii lui Dumnezeu; Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; Cine s-a vaccinat, s-a iradiat si globalizat,precum inaintea potopului lui Noe… Convergența biodigitală: Pandemia a început transformarea genetică a omenirii? 19. Neomarxism și corectitudine politică – part II – cu Dan Bercian; Richard Wurmbrand – Marx si Satan | Audio Dan Bercian; Marxism Cultural. Cu Dan Bercian și Traian Crețu. | Episodul 9… Dan Bercian – Marx și Satan ( Darwin și Evoluția) Episodul 7.Lideri evanghelici infiltrati de neomarxism.| Cu Dan Bercian și Traian Crețu. Episodul 10…
Epistola către Efeseni (2) Capitolul 2-Matta Behnam; Valoarea morţii lui Hristos (7) Ne poate da moartea lui Hristos singură dreptul de a intra în cer? Dirk Schürmann;Adevăratul post Isaia 58.1-7 Sydney Long Jacob;…Viaţa veşnică în Vechiul Testament-Psalmul 133.3; Daniel 12.2si… William Kelly; Cu Ioan în Paradis;Fericirea de a intra în cetatea sfântă- Hugo Bouter ; Diferenţa doctrinală între un credincios ceresc… şi un credincios din Împărăţia de o mie de ani- James Butler Stoney… Hristos şi Adunarea Sa (2) Hristos şi serviciul divin de cină al Adunării Sale- William John Hocking
Acoliții lui Putin, din Parlamentul European. Nume, tactici, legăturile cu Rusia; Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat ; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Doar o mica lista cu niste smenari…)Parlamentarii care au devenit din demnitari simpli puşcăriaşi; (Pe banda rulanta si…)Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat; Era de asteptat ca ingerii lui Iliesca sa zboare iarasi… Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare; Ca si multi alti bastani (negainari) scapa basma curata… Dan Șova, salvat a doua oară de CCR în dosarul CET Govora: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai văd sensul!”(Pentru ca lor le este frica de oameni destepti,manipuleaza si invatamantul lumii…)Noile legi ale educației, între regres și stagnare; Elitele de la Davos și noul război cultural global; Patru ipoteze despre elita globală secular-corporatistă. Care e filosofia care stă la baza nenorocirilor produse in numele „progresului”! În țara lui Orwell ignoranța este putere; Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Marea resetare sau reinventarea lui Marx; Editorial: Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Coperta revistei „Time” din 2 noiembrie 2020 spune totul: ni se pregăteşte „Marea… Resetare”! Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte; MAREA RESETARE – UN EȘEC AL MILIARDARILOR PLANETEI! (Iata unde duce falsa orto-religie!) „Rusia luptă de partea Arhaghelului Mihail împotriva diavolului, în Ucraina” – discurs halucinant al lui Aleksandr Dughin; Cine l-a inspirat pe Putin să invadeze Ucraina? Numele principalului mentor, legat de „premierul” AUR
Aceste subiecte pot fi savurate aici :::
Cont. aici
http://informatii-agrorurale.ro/sfaturi-pentru-lucrari-de-taiere-a-pomilor-fructiferi-2/
Turiștii vor putea vizita pentru prima dată în istorie subteranele Colosseumului din Roma. Cum arată locul unde gladiatorii așteptau luptele

Nu este pentru prima dată în 2.000 de ani când Colosseumul din Roma este deschis, însă pentru prima dată din istoria monumentului, publicului îi este permis să intre în subteran, acolo unde obișnuiau gladiatorii sau animalele să aștepte înainte de a intra la luptă.
Acum, turiștii vor putea să meargă prin pasaje, pe o platformă de lemn, și să admire coridoarele și arcadele care făceau legătura cu încăperile subterane, acolo unde gladiatorii și animalele așteptau înainte să urce la suprafață, în arenă. La acea vreme, subteranul era luminat de flacăra lumânărilor, însă în prezent razele de soare ajung până în adâncurile Colosseumului, scrie CNN.
Alfonsina Russo, directorul Parcului Arheologic Colosseum, susține că noua decizie și noile restaurări le vor permite oamenilor să înțeleagă mai bine modul în care a funcționat Colosseumul.
„Această restaurare este absolut importantă pentru cercetările arheologice, deoarece ne permite să reconstituim istoria sa”, a precizat Alfonsina Russo.
Proiectul de restaurare a fost început de CEO-ul casei de modă italiene Tod, Diego Della Valle, în 2011, contribuind cu 25 de milioane de euro pentru întreaga operațiune.
Planul a fost realizat în trei faze majore, începând cu o curățare completă a fațadei monumentului și apoi ocupându-se de zonele subterane.
TOP ARTICOLE
- De la 46 la 76 de ani: Transformarea incredibilă a unei femei care a făcut sport timp de 30 de ani
- Oamenii de știință de la NASA au o teorie sumbră cu privire la motivul pentru care extratereștrii nu au contactat încă Pământul
- Iată cum se transformă corpul tău după 21 de zile fără alcool – vei fi surprins de schimbările incredibile
O mică parte din subteran a fost deschisă publicului în 2016. Lucrările majore de restaurare în subteran au început în 2018, însă au fost întârziate din cauza pandemiei.

Colosseumul a fost construit de împăratul Vespasian, construcția începând din anul 72 î.Hr., și terminând opt ani mai târziu.

În primele 100 de zile de la inaugurare, fiul său, Titus, a inclus diverse activități, de la executarea animalelor la lupta dintre gladiatori.

Potrivit istoricului antic Eutropius, 5.000 de animale au fost ucise în timpul acelor evenimente. În perioada de glorie, amfiteatrul putea găzdui între 50.000 și 70.000 de spectatori.
După căderea Imperiului Roman, a fost folosit ca locuință și ca sursă de material pentru alte lucrări de construcții din oraș. În jur de cinci milioane de turiști au vizitat Colosseumul, în fiecare an, înainte de pandemie.
https://alephnews.ro/travel/turistii-vor-putea-vizita-pentru-prima-data-in-istorie-subteranele-colosseumului-din-roma-unde-gladiatorii-obisnuiau-sa-astepte-inainte-de-lupta/
Inainte si dupa 22 ARMATA a tras in noi -Masacrul din Craiova, la ordinul lui Militaru
(LOVI)-Revo-luţia de la Craiova a lăsat în urmă 19 morţi şi 100 de răniţi – totul după un scenariu gândit de generalul prosovietic Nicolae Militaru. „Adevărul“ vă prezintă astăzi necrologul necosmetizat al Revoluţiei de la Craiova.
Între 22 şi 27 decembrie 1989, haosul de pe străzile Craiovei, pornirile de tip kamikaze ale militarilor olteni şi frenezia căutării unor terorişti inexistenţi au compus un tablou sinistru: 19 morţi şi aproape 100 de răniţi. Cei morţi au fost, repede şi nedrept, etichetaţi, „la grămadă”, cu titlul de „erou-martir al Revoluţiei române”. În umbră a rămas, până acum, scenaristul: generalul Nicolae Militaru, spion sovietic dovedit, instalat de Ion Iliescu la cârma Armatei.
„Adevărul” v-a prezentat, ieri, în detaliu, diversiunile criminale în plasa cărora au căzut cei mai mulţi soldaţi craioveni. Aceştia au fost trimişi să lupte cu terorişti inventaţi, devenind victimele unei psihoze nemaiîntâlnite, a comenzilor şi ordinelor contrafăcute, venite pe firul roşu care lega Bucureştiul de capitala Olteniei.
Telefonul criminal
Zvonistica a început, în Craiova, odată cu lăsarea întunericului, în ziua de 22 decembrie, când în Studiourile 4 şi 5 ale Televiziunii Române autointitulate Libere, se acredita ideea că „teroriştii care au jurat credinţă lui Ceauşescu nu vor depune armele şi urmăresc înăbuşirea revoluţiei într-o baie de sânge şi readucerea la putere a fostului dictator”. După ce au primit asigurări de la generalul Dumitru Roşu că prim-secretarul PCR al judeţului Dolj, Ion Traian Ştefănescu, este teafăr, „emanaţii” Revoluţiei s-au interesat în detaliu despre evenimentele din Craiova, oraş care nu trebuia ocolit de scenariul diversionist şi de panica teroristă. După fuga dictatorului, pe străzile oraşului era linişte, iar această linişte nu convenea grupului Iliescu-Militaru-Brucan. Era nevoie, şi în Oltenia, de haos şi sânge.
La scurt timp după ce a fost sunat de Ion Iliescu, generalul Roşu, comandantul Armatei a III-a, cu baza la Craiova, primea un alt telefon crucial. Se întâmpla în seara de 22 decembrie, iar la celălalt capăt al firului se afla generalul Nicolae Militaru.
Colonelul Ion Bărbulescu, care se afla, în acel moment, în sediul Judeţenei de Partid, povesteşte: „A sunat telefonul. Generalul Roşu a ridicat receptorul şi a raportat că la Craiova e linişte, nu sunt incidente, nu există terorişti. A ascultat, apoi, atent şi imediat s-a schimbat la faţă. Mi-am dat seama că vorbea cu ministrul Apărării, mai ales că l-a salutat chiar aşa: «Să trăiţi, tovarăşu’ ministru!». După ce a închis telefonul, l-a chemat pe unul, căpitanul Bratiloveanu, comandant de pluton, şi i-a dat ordin : «Urci în tanc şi porneşti în misiune! Mergi pe strada Unirii în jos şi, când ajungi la Casa Armatei, tragi o salvă cu mitraliera, apoi mai tragi o salvă lângă stadion, la spital, la fabrica Electroputere şi tot aşa! Bă, tragi, ai înţeles?» Eu eram cu colonelul Ion Păstaie lângă cei doi şi, pur şi simplu, am rămas blocaţi! Nu ştiam ce să mai zicem”.
Colonelul Păstaie confirmă, cu rezerve, mărturia lui Bărbulescu: „Ordine şi note telefonice soseau la sediul Judeţenei de Partid zilnic! De regulă, veneau ori de la ministru, ori de la Marele Stat Major şi priveau, fireşte, acţiuni de protecţie împotriva teroriştilor. Care terorişti, nu ştiu”.
Important: tot în seara de 22 decembrie începeau tragerile şi în Bucureşti, simultan în trei locuri: Piaţa Palatului, sediul MApN şi Direcţia a 4-a a Securităţii (Contrainformaţii Militare).
„Militaru avea încă sechele din trecut”
În numele „luptei cu teroriştii”, pe străzile Craiovei, ca în multe alte oraşe mari din ţară, trebuia să se verse sânge, iar pericolul terorist trebuia alimentat continuu. După ce s-a intersectat în nenumărate rânduri cu generalu Militaru de-a lungul carierei sale, un fost ofiţer oltean de contrainformaţii, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, explică amănunţit problemele cu care se confrunta Armata Română în vremea Revoluţiei.
„În primul rând, dezinformarea practicată la sediul Televiziunii şi alimentată continuu de la Ministerul Apărării a fost principala cauză al morţilor din Craiova. Haosul a început de la telefonul lui Militaru, care încă avea sechele din trecut. El îi ordonase lui Roşu ca pe străzile Craiovei să fie debandadă, iar Roşu a căzut în plasa acestor ordine. Domnule, să vă spun ceva: părerea mea e că acest om nu mai merită să fie luat în atenţie. E un individ care nu mai trebuie pomenit niciodată! Nenorocire mai mare decât să ajungă Militaru la putere nu se putea întâmpla! Şi noi ce facem? Îi facem celebri pe toţi criminalii orgolioşi?”. Reamintim: generalul Militaru a fost instalat în fruntea Armatei române de către Ion Iliescu. Iar primul anunţ despre această numire, la televizor, a fost făcut de căpitanul Mihai Lupoi, sub ochii lui Iliescu, pe 22 decembrie, la ora 14.45.
Din acest punct, dezordinea devenea naturală. Militarii români, învăţaţi să lupte mereu cu inamicul în faţă, nu ştiau prea multe lucruri despre dezinformare. Au căzut astfel în plasa zvonurilor, iar această confuzie a făcut, la Craiova, aproape 120 de victime.
„Unităţile pe care le-am avut eu în grijă nu au avut morţi, asta a fost o excepţie. Eh, acest lucru a deranjat foarte mult, pentru că, dacă n-au fost eroi, n-au fost morţi, nu au fost avansaţi militarii, înseamnă că am avut un strop de raţiune şi am gestionat cum trebuie situaţia, dar ne-am dezis planurilor de la Bucureşti”, continuă fostul ofiţer de contrainformaţii.
Craiova nu va fi oraş-martir
Plenul Senatului a respins marţi, 26 aprilie 2011, cu 50 de voturi împotrivă, 14 pentru şi 14 abţineri, propunerea grupului de parlamentari din Dolj de a declara Craiova drept Oraş-Martir al Revoluţiei române. „Craiova a plătit cu prisosinţă tributul său de sânge pentru libertate şi triumful Revoluţiei”, este scris în expunerea de motive a proiectului de lege.
„Mi-am dat seama că vorbea cu ministrul Apărării, mai ales că l-a salutat chiar aşa: «Să trăiţi, tovarăşu’ ministru!».”
Ion Bărbulescu
colonel
„Ordine şi note telefonice soseau la sediul Judeţenei de Partid zilnic! De regulă, veneau ori de la ministru, ori de la Marele Stat Major şi priveau, fireşte, acţiuni de protecţie împotriva teroriştilor. Care terorişti, nu ştiu.”
Ion Păstaie
colonel
Militarii olteni, cuprinşi de isterie
Costinel Venus Mirea, locotenent-major la UM 01047, de pe strada Caracal, povesteşte că, începând din seara de 22 decembrie, unitatea militară în care se afla a fost principala ţintă a unor „atacuri teorirste” neidentificate nici până azi. „Se trăgea din blocurile din faţa unităţii, din incinta Spitalului Militar şi din Parcul Poporului. Vedeam trasoarele, dar nimeni n-a reuşit să captureze vreun terorist. Unuia dintre militarii TR-işti aflaţi pe poziţie i-a trecut un glonţ razant pe casca metalică şi i-a zgâriat-o. Când l-am găsit, urinase pe pantaloni şi era foarte speriat”. Aceasta era starea militarilor: nedormiţi, nemâncaţi şi puternic intimidaţi de alerta teroristă.
„Jianu şi Matei s-au împuşcat între ei”
Emblematic este şi cazul muncitorilor Eugen Dan Jianu şi Ion Matei. La sesizarea mai multor persoane că într-un imobil de pe strada Oneşti se află teorişti, cei doi şi-au asumat o misiune de recunoaştere şi capturare. Au fost împuşcaţi, amândoi, în jurul orei 13.00, într-un schimb de focuri. „Aflaseră că în acea zonă ar fi fost o casă conspirativă a teroriştilor şi au plecat să cerceteze. De fapt, nu era niciun terorist acolo, dar Jianu şi Matei, îngroziţi de spaimă şi încrâncenaţi împotriva teroriştilor, s-au împuşcat între ei”, explică Ilie Vieru, unul dintre răniţii Revoluţiei de la Craiova.
Un alt episod în care frica de terorişti a militarilor a făcut victime îl are în centru pe Ilie Vieru, fost preşedinte al Asociaţiei „22 Decembrie” care, în urmă cu 21 de ani, era muncitor în cadrul Întreprinderii de Utilaj Greu (IUG) din Craiova. Mărturia lui este încă o dovadă că, în focul Revoluţiei, militarii craioveni trăgeau în tot ce mişca. „Pe 24 decembrie dimineaţa, pe la 6.45, ieşeam din tură. În momentul ăla a fost nebunie! Cred că timp de 15 minute a fost foc continuu, ţintit către IUG. Şuierau gloanţele prin tablă şi prin caldarâm, ceva de speriat! La un moment dat, am simţit o bufnitură în geacă, dar eram atât de speriat – şi concentrat la tramvai – că nu mi-am dat seama ce era. Apoi, am văzut că aveam mâna plină de sânge. Fusesem împuşcat, iar glonţul trecuse prin os”, rememorează Ilie Vieru, în prezent manager de audit în cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
„Maică, teroristul, fugiţi după el!”
Ajuns la spital cu mâna sângerândă, Vieru a făcut cunoştinţă cu altă victimă inutilă a Revoluţiei: acarul Florea Mormoe. „Eu eram împuşcat în braţ, puteam să aştept, dar prin el trecuseră patru gloanţe. Trebuia să fie operat de urgenţă pentru că, altfel, ar fi murit”. Mormoe a fost operat, dar tot a murit. Cazul lui relevă inconştienţa civililor înarmaţi adhoc, dar şi lipsa de raţiune a militarilor, care acţionau fără să verifice zvonurile. Mai precis, Florea Mormoe ieşea din tura a III-a, căra după el o plăsuţă şi se ducea acasă. „În cartierul Valea Roşie, unei bătrâne de la etajul 1 i s-a părut suspectă punga omului şi a strigat către militarii care patrulau în misiuni de recunoaştere: «Maică, ăla e teroristul, fugiţi după el!»”, povesteşte Vieru. N-au mai fugit militarii, dar tot au tras o rafală de gloanţe spre el. Patru dintre ele l-au nimerit.
Victimă a Revoluţiei din pântecul mamei
Un caz zguduitor al Revoluţiei de la Craiova este cel al familiei Orăşanu. O familie de mineri din localitatea Rovinari, judeţul Gorj, oameni simpli, care petreceau iarna în satul părinţilor, Dobreşti, din Dolj. Epopeea lor începe în data de 27 decembrie, la două zile după ce Nicolae Ceauşescu fusese împuşcat.
În noaptea de 26 spre 27 decembrie 1989, pe Veronica Orăşanu au apucat-o, subit, durerile naşterii. Soţul a chemat, fireşte, Salvarea. Au pornit împreună, la ora 3.00, către cea mai apropiată maternitate din Craiova. La Făcăi, în extremitatea sudică a Craiovei, încă erau filtre organizate de militari şi de civili. Din datorie sau nesăbuinţă, şoferul n-a oprit la filtru, iar militarii au reacţionat: au început să tragă rafale de gloanţe înspre ambulanţă. Virgil Orăşanu s-a aruncat peste soţia sa, ca s-o protejeze, şi a fost rănit mortal. Veronica Orăşanu a fost rănită la tâmplă, dar a supravieţuit, pentru a suporta, succesiv, chinurile operaţiei de extragere a glonţului şi cele ale naşterii unui prunc. Era ziua de Sfântul Ştefan, iar copilul a primit numele Virgil Ştefan.
După chipul şi asemănarea româniei
Povestea nu se termină însă aici. Tensiunea din maşina de Salvare şi rănirea mamei chiar în timpul contracţiilor musculare specifice travaliului au făcut ca Virgil Ştefan să aibă, de la naştere, un serios handicap locomotor. Veronica Orăşanu a refuzat să le vorbească jurnaliştilor „Adevărul”. Nu mai vrea să-şi amintească ziua în care zorii libertăţii i-au luat soţul şi i-au aşezat în braţe un copil cu deficienţe locomotorii, creat parcă după chipul şi asemănarea României.
Virgil Orăşanu, erou-martir al Revoluţiei române
„Copilul este într-un centru al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Are aproape 21 de ani, dar, fiind paraplegic, are nevoie de îngrijire continuă. Văduva mai are încă trei copii şi nu se putea descurca singură, să-l protejeze şi pe Virgil Ştefan”, explică Ilie Vieru.
„Am fost împuşcat de un terorist”
Costinel Venus Mirea, copleşit de amintirile de la Revoluţie Foto: Victor C. Boldîr
Domnule Costinel Venus Mirea, în decembrie 1989 eraţi locotenent-major la UM 01047. Care era atmosfera în unitate?
Era o tensiune extraordinară. După ce în noaptea de 22 spre 23 s-a tras continuu asupra noastră, în următoarea noapte, odată cu lăsarea întunericului, au început iar să tragă. Noi răspundeam mereu cu foc automat, pentru că aşa prevedea regulamentul. Schimburile de focuri erau doar noaptea.
Aveaţi idee cine trăgea?
În blocurile din faţa unităţii, trăgătorul executa foc dintr-o armă, îşi punea un simulator, iar el se deplasa în alt loc şi continua tragerea, pentru a crea diversiunea. Au fost şi simulatoare, dar asta am aflat mai târziu. Eu m-am dus de două ori la maiorul Constantin Neagoe, comandantul regimentului, propunându-i să trimită o echipă de cercetare, pe care chiar m-am oferit să o conduc.
Militarii erau însă mobilizaţi cu consemn în cazărmi.
Da, de aceea, Neagoe mi-a respins solicitarea. În jurul orelor 8.00 – 9.00 dimineaţa, pe 24 decembrie, a venit subofiţerul de la punctul de control şi mi-a zis că a dat ordin maiorul Neagoe să mă duc în cercetare. Primul obiectiv pe care l-am cercetat a fost şcoala de peste drum. Acolo, când să intrăm, erau doi bărbaţi – paznicul şi directorul şcolii. Clasele erau închise. Respectivii au confirmat că s-a tras din şcoală. Între timp, pe baza sportivă au mai apărut colegi din unitate. Am hotărât să cercetăm cartierul şi să întrebăm de terorişti. Ca să avem spatele asigurat, am lăsat câte un militar la intrare.
Aţi avut parte de incidente în aceste misiuni?
Da, unul dintre cei 10 militari a plecat în unitate să mai aducă muniţie într-un sac de merinde. Îi dădusem ordin de la şcoală. A trecut o oră şi, când l-a văzut fugind cu muniţia pe scara blocului, alt militar – care statea de veghe la etajul 2 – a interpretat altceva şi a deschis focul. Glonţul i-a intrat prin palmă. Am coborât şi l-am văzut cum se uita, speriat, la palmă. I-am trimis pe amândoi la infirmerie.
Aţi început, aşadar, să intraţi şi în blocurile din cartier.
Unul dintre locatarii din cele patru apartamente de la etajul 8 ne-a deschis şi ne-a spus că din apartamentul vecin au plecat pe bloc doi indivizi îmbrăcaţi în combinezoane negre. Am urcat pe bloc cu trei militari. Acolo mi-am dat jos şapca, centura, mantaua şi vestonul. Am rămas doar într-o cămaşă, ca să mă pot mişca mai bine. Ne-am urcat pe casa liftului şi am făcut o observare. Nu am văzut nimic şi ne-am hotărât să plecăm. Exact în acel moment, mi-a intrat un glonţ direct în gât şi a ieşit prin spate. N-a localizat nimeni de unde s-a tras, pentru că ceilalţi militari au fugit şi au anunţat în unitate că sunt mort. Locatarii au fost cei care s-au urcat pe bloc, m-au luat cu o pătură şi m-au dus în faţa blocului. De acolo am mers la Spitalul 1. Am aflat ulterior că cei din unitate au venit cu o prelată de tanc pentru a mă ridica şi, pentru că nu m-au găsit, au crezut că teroriştii mă luaseră de acolo.
Nu aţi văzut nici dumneavoastră de unde s-a tras. Poate că a fost vorba de alt militar, care a tras din greşeală.
Nu, dar – lucru rămas neelucidat până acum – la spital, doctorul mi-a spus că am fost împuşcat cu o armă de calibrul 6. Acest calibru nu există la nicio armă din dotarea Armatei române! E lesne de înţeles că nu militarii au tras asupra mea. Am fost împuşcat de un terorist. Eu am fost rănit, deci, pe 24 decembrie, duminică. Tot atunci a fost rănit şi Liviu Mertoiu, la Făcăi. Şi un alt militar în termen, Iulian Varzarie, a fost rănit în zona diviziei, pe strada Caracal. Ne-am întâlnit în acelaşi salon. Eu am fost în comă, m-am trezit pe 27 şi primul pe care l-am auzit era Liviu Mertoiu, care ţipa. Îl durea foarte tare, era rănit în zona sacrală, la fund. Avea un glonţ şi îl durea. Celălalt rănit din salon, Varzarie, nu zicea nimic, că avea un glonţ în gât. Eu abia mă trezisem dintr-o semicomă.
Domnule Mirea…
Vedeţi, dumneavoastră sunteţi foarte tânăr. Sunt reporteri mai vechi care poate ar considera că ei merită să arunce pe piaţă ce o să spun acum. Părerea mea e că cei care trăgeau erau, de fapt, luptători în teritoriul vremelnic ocupat. Ocupaseră poziţiile respective începând cu 17 decembrie, când s-a dat alarma de luptă, dar au început să acţioneze numai în seara de 22. Ei au ocupat poziţiile lor începând cu 17, la ordinul lui Ceauşescu. N-au acţionat pe 17, 18, 19, 20, 21, ci în seara de 22. La ordinul cui acţionau? Nu ştiu, dar e clar că nu mai acţionau la ordinul lui Ceauşescu.
„Doctorul mi-a spus că am fost împuşcat cu o armă de calibrul 6. Acest calibru nu există la nicio armă din dotarea Armatei române!”
Costinel Venus Mirea
rănit la Revoluţie
Pulsul presei ramane c am acelas-an de an…
Cele mai citite articole în 2021 din cel mai cunoscut ziar al lumii. Un text despre sănătatea mintală în pandemie a devansat breaking news-urile De Sebastian Pricop
Cea mai citită poveste publicată în New York Times a surprins sentimentul pe care mulți oameni l-au simțit în timpul celui de-al doilea an al pandemiei. „Există un nume pentru acel «blah» pe care îl simți?”, era întrebarea pe care o puneau autorii încă din titlu. „Se numește lâncezire („languishing”) – venea, scurt, răspunsul, care introducea un nou termen intrat în vocabularul generat de COVID. În articol, psihologul și autorul Adam Grant a descris „lâncezirea” drept „copilul mijlociu neglijat al sănătății mintale” și „vidul dintre depresie și înflorire – absența bunăstării”. El a concluzionat: „Recunoscând că atât de mulți dintre noi lâncezim, putem începe să dăm glas disperării liniștite și să deschidem o cale de ieșire din vid”. În retrospectiva de final de an, The New York Times subliniază că anul 2021 nu a fost unul ușor, iar lista cu cele mai citite 10 articolele ale anului ilustrează fix acest lucru, dar printre el se strecoară și momente de bucurie. Unele dintre aceste 10 povești au putut fi citite inclusiv pe Libertatea. Locul 1 – „Lâncezirea” Precum am menționat, cea mai citită știre a anului a fost despre acest sentiment cu care s-a confruntat mare parte din populația lumii în 2020 și 2021 din cauza pandemiei, dar pe care lumea nu a știut cum să-l definească. „Nu a fost epuizare – încă mai aveam energie. Nu a fost depresie – nu ne simțeam fără speranță. Ne simțeam oarecum lipsiți de bucurie și fără scop. Se pare că există un nume pentru asta: lâncezire”, spune autorul celui mai citit articol al anului din cel mai cunoscut ziar la nivel mondial.
Locul 2 – Alec Baldwin și accidentul mortal de la filmare „Lui Alec Baldwin i s-a spus că arma este sigură” – este titlul celui de-al doilea articol ca număr de cititori. Cu siguranță, accidentul de pe platoul de filmare al „Rust”, când Alec Baldwin a ucis-o accidental pe directoarea de imagine a filmului și l-a rănit pe regizor cu o armă de recuzită, a fost unul din evenimentele care au marcat 2021. În acest articol, ziarul dezvăluie că un asistent de producția a țipat „pistol rece” când i-a înmânat arma cunoscutului actor – denumire conferită armamentul de recuzită care nu conține gloanțe reale. Ancheta avea să dezvăluie că realitatea nu era deloc precum a spus asistentul. Locul
3 – Mike Pence s-a săturat de Donald Trump Cel de-al treilea articol este la începutul anului din tumultuoasa perioadă a finalului de mandat al președintelui american Donald Trump. El dezvăluie relațiile tot mai tensionate dintre fostul președinte și vicepreședintele său, după revolta violentă de la Capitoliu a susținătorilor lui Trump care refuzau să admită că au pierdut alegerile. „După patru ani de tăcere apăsătoare, despre care criticii spun că a permis cele mai proaste instincte ale președintelui, vicepreședintele nu a cedat presiunii și insultelor din partea șefului său”, dezvăluie autorii. Mike Pence a jucat un rol crucial în certificarea victoriei lui Joe Biden în Congres, după ce nu a cedat presiunilor lui Trump.
Locul 4 – Demisie după afirmații homofobe și misogine În Statele Unite, scandalul din jurul lui Jon Grunde, antrenorul echipei de fotbal american Las Vegas Raiders, a fost urmărit cu atenție. El a fost nevoit să demisioneze după ce New York Times a scris despre remarcile homofobe și misogine făcute într-o serie de e-mailuri, scandal ce a urmat altor afirmații rasiste. Demisia sa a fost o despărțire marcantă pentru NFL de un antrenor care a câștigat un Super Bowl, a fost analist de marcă la ESPN și s-a întors în NFL, în 2018, pentru a readuce gloria celor de la Raiders, pe care îi mai antrenase în trecut.
Locul 5 – Gruparea Proud Boys se întoarce împotriva lui Trump Un nou articol despre finalul tulbure al mandatului președintelui Trump se află în primele cinci cele mai citite articole. Publicat chiar în ziua inaugurării noului președinte, el descrie cum membrii grupului de extremă dreapta „Proud Boys”, care s-au numărat printre cei mai convinși fani ai lui Donald Trump, îl numesc „slab”, deoarece mai mulți dintre ei au fost puși sub acuzare pentru că au luat cu asalt Capitoliul. După alegerile prezidențiale de anul trecut, Proud Boys, un grup de extremă dreaptă, și-a declarat loialitatea nemuritoare față de președintele Trump. Ei aveau însă să fie dezamăgiți de cum și-a încheiat Trump mandatul, așteptând acțiuni radicale pentru a nu preda puterea.
Locul 6 – Divorțul lui Bill Gates și reputația sa îndoielnică Unul dintre cele mai mediatizate evenimente mondene ale anului – divorțul dintre Bill și Melinda Gates – prinde locul șase în topul New York Times. Evenimentul a adus și numeroase semne de întrebare despre comportamentul fondatorului Microsoft și unul dintre cei mai bogați oameni ai ultimelor decenii. În articolul de pe locul șase, ziarul arată că Melinda French Gates și-a exprimat îngrijorarea cu privire la relația soțului ei cu Jeffrey Epstein, un fost afacerist acuzat de hărțuiri sexuale și pedofilie, și despre o angajată care a vorbit despre relația pe care a avut-o cu multimiliardarul american.
Locul 7 – Harry Brant a murit la doar 24 de ani „Harry Joseph Brant, o figură reprezentativă a noii generații, a fost găsit mort duminică la vârsta de 24 de ani” – anunță articolul New York Times. Cauza a fost o supradoză accidentală de medicamente eliberate pe bază de rețetă, a spus familia sa. Tânărul se luptase cu dependența de câțiva ani. Fiul mai mic al lui Peter M. Brant, un anteprenor, editor și colecționar de artă, și al lui Stephanie Seymour, unul dintre supermodelele cele mai cunoscute, Harry Brant a devenit un nume important în showbizul american de la o vârstă fragedă.
Locul 8 – Facebook a picat O știre care a generat multă vâlvă și în România se află pe locul opt și în clasamentul New York Times vorbește despre cele șase ore în care aplicațiile Facebook, redenumită acum Meta, au picat la nivel global. Acest eveniment, spune publicația americană, ilustrează „cât de dependentă a devenit lumea de o companie care este supusă unei examinări intense”. Peste 3,5 miliarde de persoane din întreaga lume folosesc Facebook, Instagram, Messenger și WhatsApp pentru a comunica și cu prietenii și familia, pentru a distribui mesaje politice și pentru a-și extinde afacerile prin publicitate.
Locul 9 – Efecte secundare după vaccinarea cu Johnson & Johnson Vaccinarea împotriva Covid-19 a fost un alt subiect care a marcat tot anul care se încheie. Printre temele principale se numără și riscul de efecte secundare care a divizat lumea. Despre astfel de efecte secundare vorbește și materialul din New York Times, care prinde locul 9 în acest clasament.
„Oficialii federali din domeniul sănătății au cerut oprirea utilizării vaccinului (n.r. – Johnson & Johnson) împotriva coronavirusului în timp ce studiază reacțiile grave care s-au dezvoltat la șase femei americane”. Campania cu acest vaccin a fost reluată la zece zile după ce studiile au arătat că cheagurile de sânge sunt un efect advers extrem de rar.
Locul 10 – Factură astronomică după o pană de curent „Luminile lui au rămas aprinse în timpul furtunii din Texas. Acum, el datorează 16.752 de dolari” – este titlul poveștii care încheie clasamentul celor mai citite zece articole din New York Times. „În timp ce milioane de texani tremurau în casele lor întunecate și reci în ultima săptămână, în timp ce o furtună de iarnă a devastat rețeaua electrică a statului și a înghețat producția de gaze naturale, cei care încă mai puteau aprinde lumina cu apăsarea unui comutator s-au simțit norocoși. Acum, mulți dintre ei plătesc un preț uriaș pentru asta”, arătau jurnaliștii. Situația lor a atras atenția autorităților, care au luat măsuri de sprijin.
Citeşte întreaga ştire: Cele mai citite articole în 2021 din cel mai cunoscut ziar al lumii. Un text despre sănătatea mintală în pandemie a devansat breaking news-urile
https://www.libertatea.ro/stiri/cele-mai-citite-articole-in-2021-din-cel-mai-cunoscut-ziar-al-lumii-un-text-despre-sanatatea-mintala-in-pandemie-a-devansat-breaking-news-urile-3906305
38 de Personalitati Istorice Notabile Confirma!
Recenta alegere a Cardinalului Jorge Bergolio in pozitia de Papa Francisc I, s-a constituit intr-un eveniment fara precedent la care lumea a fost martora. Este pentru prima oara in istorie cand un membru al Ordinului Iezuit accede la cea mai inalta pozitie in Biserica Romano- Catolica. Reactiile lumii intregi au variat de la bucurie la acceptarea faptului si chiar dezinteres. Aceste reactii descopera o ignoranta ingrozitoare cu privire la adevarata natura a ordinului iezuit.
Privit, in general, ca un ordin misionar binevoitor, recunoscut pentru institutiile sale educationale, ordinul iezuit,cunoscut drept Societatea lui Isus a jucat un rol incredibil, desi in secret, in destinele natiunilor, organizatiilor si al indivizilor. Judecatori, presedinti, savanti si chiar catolicii insusi care au avertizat asupra raului comis de acest ordin extins, plin de putere, au inregistrat atentionari grave pe care toti ar trebui sa le ia in seama.
.Urmatorul material reprezinta o compilatie de citate din diferite surse. Unii admit ca propriile lor organizatii diabolice au avut ca model principiile iezuite. Altii avertizeaza. Un numar dintre aceia care au cautat sa avertizeze a facut-o chiar cu pretul vietilor lor. WLC incurajeaza pe toti sa studieze atent acest material.
”sa aculte insa si inteleptul, si isi va mari stiinta, si cel priceput, si va capata iscusinta”(Proverbs 1:5)
Ignatius de Loyola (1491-1556, intemeietorul Societatii lui Isus, si Primul General Superior)
”Exercitiile spirituale” ale lui Ignatius de Loyola:”Caci nu va contribui vreun pic in avantajul nostru, daca, cu grija si in secret, instigam si sporim animozitatile ce apar intre printi si oamenii mari, chiar la un astfel de grad incat ei se pot elimina uni pe altii. Dar daca acolo apare probabilitatea unei impacari, atunci cat se poate de repede sa ne straduim sa devenim mediatorii, ca nu cumva altii sa ne impiedice”1
”In sfarsit,—Lasati ca toti cei cu astfel de siretenie sa castige influenta asupra printilor, nobililor si magistratilor din orice loc, care pot fi gata la cheremul nostru sa sacrifice chiar si cele mai apropiate relatii si prietenii cei mai intimi, cand spunem ca este in interesul si avantajul nostru.”2
“Sa fie folosite metode proprii pentru a obtine informatii despre animozitatile ce apar printre oamenii mari, ca sa ne implicam in reconcilierea diferentelor; caci prin aceste mijloace vom deveni familiarizati, treptat cu prietenii si afacerile lor secrete, si in functie de necesitate vom atrage una din parti in sprijinirea interesului nostru.”3
”Imediat in preajma mortii unei persoane publice, sa aiba grija din timp ca un prieten al Societatii noastre sa fie preferat in camera sa; dar acest lucru trebuie ascuns cu o astfel de dibacie si viclenie incat sa evitam a trezi cea mai mica suspiciune asupra intentiei noastre de a uzurpa autoritatea princiara…”4
”Lepadand orice gand personal sa fiu gata de a accepta acest principiu: Voi crede ca albul pe care-l vad,este negru, daca superiorii bisericii il definesc astfel.”5
“Printii si demnitarii de oriunde, prin toate mijloacele , trebuie sa fie tinuti in frau incat sa avem urechile lor si sa putem obtine usor asentimentul inimilor lor: prin aceast mod de operare, toti vor deveni creatiile noastre, si nici unul nu va indrazni sa dea Societatii cel mai mic motiv de ingrijorare sau impotrivire…In final, Societatea trebuie sa se straduiasca sa aduca la indeplinire aceasta; avand favoarea si autoritatea printilor, cei ce nu-i iubesc cel putin sa se teama de ei.”6
Paolo Sarpi (1552-1623, patriot venetian, savant, om de stiinta si reformator in biserica)
”Ei sunt o plaga publica, si o plaga a lumii… Din colegiile iezuite nu vor iesi niciodata copii ascultatori de parinti, devotati tarii, loiali printilor.”7
”Orice fel de viciu isi afla patronajul in ei. Nu exista sperjur, sacrilegiu, paricid, incest, jaf, frauda, tradare care sa nu poata fi mascate ca merituoase sub mantia dispensatiunii lor.”8
Mutio Vitelleschi (1562-1642, Al Saselea Superior General al Societatii lui Isus)
“Cand Suveranii cer opinia unui iezuit asupra unui subiect, iezuitul respectiv raporteaza problema Superiorului sau, care o supune discutiei mai multor iezuiti. Rezolutia formulata dupa aceste consultatii este inmanata acelui iezuit care a fost consultat de catre Suveran.”9
Preotul Antoine Arnauld (1612-1694)10
‘’Vrei sa creezi probleme, sa provoci revolutii, sa produci ruina totala a tarii tale ? Cheama Iezuitii… si construieste colegii magnifice pentru acesti religionisti cu cap infierbantat; lasa toti acesti preoti odiosi cu tonul lor dogmatic si dictatorial sa decida in afacerile de stat.’’11
Michelanelo Tamburini (1648-1730 Al Patrulea General Superior al Societatii lui Isus)
“Vezi, domnule, din aceasta camera eu guvernez nu doar Parisul, ci si China,nu doar in China ci in lumea intreaga, fara ca cineva sa cunoasca cum fac acest lucru.”12
Papa Clement XIV (1705-1774)
Iata, cuvintele Papei Clement XVI, dupa semnarea Bulei de Abolire si Eliminare a Iezuitilor( bula reprezinta cel mai important document official promulgat de Papa):
”Abolirea este completa, nu retractez nimic, am ajuns la aceasta hotarare dupa ce am cercetat si cantarit toate dovezile, si pentru ca am gandit ca este necesar bisericii. Daca nu s-a facut , o fac acum. Dar aceasta abolire imi va cauza moartea.”13
Papa Clement XIV ii cunostea foarte bine pe iezuiti si se astepta sa moara de mainile lor. A spus corect. El a fost otravit:
“. . . o taranca a fost convinsa, prin inselaciune, sa- si procure intrare la Vatican si sa ofere Papei o smochina in care se inoculase otrava. Clement a fost foarte incantat de acest fruct si l-a mancat fara iezitare. In cursul acelei zile au aparut primele simtome ale unei boli grave, si de aici a urmat o inflamare violenta a intestinelor . S-a convins imediat ca era otravit si a remarcat:’Vai, stiam ca ma vor otravi, dar nu m-am asteptat sa mor intr-o maniera asa de inceata si de cruda.’ Suferinta lui terbila a durat cateva luni, pana cand a murit, ‘biata victima’spunea Cormenin,’ a execrabililor iezuiti, cu care Cardinalul de Pistoia, Scipio di’Ricci, nepotul si mostenitorul Generalului Iezuit Ricci, a fost complet de accord.”14
Papa Pius VII (1742-1824, papa care a restaurat Societatea lui Isus)
Imediat dupa ce Papa Pius VII a fost eliberat din puscarie, in 1814, a restaurat in mod rapid Societatea lui Isus prin Bula Papala, Solucitundo omnium eccclesiarum [Solicitarea tuturor Bisericilor]:
“…daca indrazneste cineva s-o aboleasca[Societatea lui Isus] va aduce asupra sa mania Dumnezeului Atotputernic si a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.”15
John Adams (1735-1826, al Doilea Presedinte al Statelor Unite ale Americii)
In 1816, John Adams a scris lui Thomas Jefferson( cel de al Treilea Presedinte al Statelor Unite), cu privire la restaurarea Societatii lui Isus:
“Istoria mea despre Iezuiti nu este scrisa suficient de elocvent, dar are sustinerea unor autoritati incontestabile, este foarte particulara si oribila . Restaurarea lor reprezinta un pas spre intuneric, cruzime, perfidie, despotism, moarte. . . nu-mi place aparitia iezuitilor. Daca a existat vreodata un grup omenesc care a meritat condamnarea eterna pe pamant si in iad, Societatea lui Loyola este aceea.”16
“Nu trebuie sa avem invazii regulate ale lor aici, se deghizeaza in atat de multe aspecte pe care doar un rege al tiganilor le poate asuma ; imbracati ca pictori, publicisti, scriitori si profesori? Daca a existat vreodata un grup de oameni care sa merite condamnarea eterna pe pamant si in iad, Societatea lui Loyola este aceea. . .suntem obligati de sistemul nostru. . . sa le oferim azil.”17
Napoleon Bonaparte (1769-1821; Imparatul Frantei)
“Iezuitii sunt o organizatie militara, nu un ordin religios. Seful este un general de armata, nu un staroste obisnuit al unei manastiri. Tinta acestei organizatii este :PUTEREA. Puterea exercitata in modul cel mai despotic. Puterea absoluta, puterea universala, puterea de a controla lumea prin vointa unui singur om. Iezuismul reprezinta despotismul absolut si in acelasi timp un abuz enorm. . . Generalul iezuitilor se crede stapanul, suveran peste rege. Oriunde iezuitii sunt admisi ei vor deveni stapani, coste cat ar costa. Societatea lor este de natura dictatoriala si de aceea ea este inamicul neimpacat al intregii autoritati constituite. Orice fapta, orice crima, oricat de atroce, reprezinta o actiune meritorie daca s-a facut in interesul Societatii Iezuite sau din ordinul generalului.”18
Adam Weishaupt (1748-1830, filozof german iezuit, fondatorul Ordinului Iluminatii)
“Gradul de putere pe care reprezentantii Societatii lui Isus au fost capabili s-o obtina in Bavaria a fost in intregime, absoluta. Membrii ordinului erau confesorii si preceptorii electorilor; astfel ei aveau influenta asupra politicii guvernului. Cenzurarea religiei a cazut in mainile lor grabnice sa extermine unele parohii, chiar daca erau obligate sa recunoasca autoritatea si puterea lor. Pentru a extermina intreaga influenta protestanta si a restabili complet pozitia catolica, ei au pus stapanire pe instrumentele educatiei publice. Iezuitii au fondat majoritatea colegiilor bavareze si prin ei erau controlate. Tot prin ei erau conduse scolile secundare ale tarii.”19
Marquis de LaFayette (1757-1834; general si om de stat francez)
“In opinia mea cred ca daca libertatile acestei tari —Statele Unite ale Americii—vor fi distruse, se va face prin subtilitatea preotilor iezuiti, romano-catolici, pentru ca ei sunt cei mai vicleni, cei mai periculosi inamici ai libertati civile si religioase. Ei sunt cei ce au instigat CELE MAI MULTE dintre razboaiele Europei.”20
Friedrich von Hardenberg (1772-1801, filozof german)
“Nu a existat niciodata in cursul istorie lumii o astfel de Societate[Ordinul Iezuit]. Vechiul Senat roman insusi nu a pus la cale strategii de dominare a lumii cu asa de mare rata de success.”21
Andre Marie Jean Jacques Dupin (1783-1865, om de stat francez)
“Iezuiti reprezinta sabia scoasa din teaca, al carei maner se afla la Roma dar ascutisul ei este peste tot, invizibil pana cand lovitura lui se simte.”22
Samuel Morse (1791-1872; inventator american al telegrafului)
“Ei sunt Iezuitii. Aceasta societate de oameni, dupa ce si- a exercitat tirania peste doua sute de ani, pe larg a devenit atat de formidabila in lume, amenintand sa corupa intreaga ordine sociala, incat, chiar Papa, caruia ei ii slujesc , a trebuit, obligat fiind de votul societatii lor, sa-i dizolve. Ei nu au fost reprimati decat cinzeci de ani, inainte ca influenta crescanda a papalitatii si al despotismului sa aibe nevoie de serviciile lor folositoare, ca sa reziste luminii libertatii democratice, Papa (PiusVII), in acelasi timp cu formarea Aliantei Sfinte, a reinviat ordinul iezuitilor cu putere deplina. Datorita votului lor de” supunere absoluta fata de Suveranul Pontif”, ei au fost denumiti Garda de Corp a Papei.”
“Au nevoie americanii sa li se spuna cine sunt iezuitii?. . . ei sunt o societate secreta, un fel de ordin masonic, care supra-adauga caracteristici odioase si revoltatoare, si de mii de ori mai periculoase. Ei nu sunt preoti obisnuiti ai unui crez religios; ei sunt negustori, avocati, editori si oameni cu diferite meserii, fara vreo insigna,(in aceasta tara)prin care sa fie recunoscuti; sunt infiltrati in intreaga societate.”
“Isi pot asuma orice caracter, de la cel de inger de lumina la cel de maiestru al intunericului pentru a-si aduce la indeplinire scopul lor final, serviciul pentru care au fost trimisi, oricare ar putea fi acel serviciu. Ei sunt oameni bine educati, pregatiti si jurati sa inceapa in orice moment, in orice directie, comandati de generalul ordinului lor, fara a fi legati de familie, comunitate, tara, de legaturile firesti dintre oameni; vandut pe viata cauzei Pontifului roman.”23
“Si cine sunt acesti agenti? Ei sunt in mare parte, Iezuitii, un ordin ecleziastic proverbial in lume pentru viclenia, duplicitatea si lepadarea totala de principiile morale; un ordin atat de antrenat in arta inselaciunii ca au devenit intolerabili chiar in tarile catolice si chiar in propria lor tara, Italia iar poporul a cerut sa fie reprimati.”24
Orestes Augustus Brownson (1803-1876, intelectual din Noua Anglie, activist, predicator, organizatorul muncii si notabil scriitor si convertit la catolicism)
“Fara indoiala intentia Papei este de a poseda aceasta tara[America]. In aceasta intentie el este ajutat de iezuiti si de toti prelatii si preotii catolici. Daca biserica catolica va fi predominanta aici, protestantii vor fi exterminati.”25
Abraham Lincoln (1809-1865; al 16-lea Presedinte al Statelor Unite)
“Acest razboi[Razboiul Civil American, 1860-1865] nu ar fi fost posibil fara influenta sinistra a iezuitilor. Datoram papalitatii ceea ce vedem acum, pamantul nostru inrosit de sangele celor mai nobili dintre fiii lui. Cu toate ca erau mari diferente de opinie intre Sud si Nord, in problema sclaviei, nici Jeff Davis si nici un alt om dintre conducatorii Confederatiei nu ar fi indraznit sa atace Nordul, daca nu s-ar fi bazat pe promisiunea iezuitilor, ca, sub masca democratiei, banii si armele romano-catolicilor, chiar armele din Franta vor fi puse la dispozitia lor daca ne vor ataca”26
“Protestantii din Nord si din Sud s-ar uni sa extermine preotii si iezuitii, daca ar putea intelege cum preotii, maicutele si calugarii care zilnic acosteaza pe tarmurile noastre, sub pretextul predicarii religiei lor. . . nu sunt altceva decat emisarii Papei, ai lui Napolion III si ai altor despoti ai Europei, sa submineze institutiile noastre, instrainand inimile poporului nostru de constitutia noastra, de legile noastre, distrungand scolile noastre, si pregatind un regat al anarhiei aici asa cum au facut in Irlanda, in Mexic, in Spania si oriunde exista vreun popor care doreste sa fie liber.”27
“‘Sunt bucuros sa te intalnesc din nou,’a zis el:’vezi ca prietenii tai, Iezuitii nu m-au ucis inca. Dar ar fi facut-o cu siguranta cand am trecut prin cel mai devotat oras al lor, Baltimore, daca nu as fi biruit planurile lor, trecand incognito cu cateva ore mai inainte decat se asteptau ei. . . ’
“Noi proiecte de asasinare sunt interceptate aproape in fiecare zi, insotite de circumstante salbatice, ce imi reamintesc de masacrele din noaptea Sf. Bartolomeu si Complotul Prafului de Pusca. In investigarea lor simtim ca ele provin de la aceiasi maiestrii in arta uciderii, Iezuitii. . . ”
“ ‘ Atat de multe comploturi indreptate impotriva vietii mele, incat este un real miracol ca ele au esuat, avand in vedere ca marea lor majoritate erau in mainile destoinice ale ucigasilor romano-catolici, evident antrenati de Iezuiti.”28
“Stiu ca Iezuitii niciodata nu uita si nu abandoneaza. Dar omului nu trebuie sa-i pese cum si unde moare, daca moare la postul datoriei si onoarei.”29
Charles Chiniquy (1809-1899, preot canadian ex-catolic)
“Din care, preotii catolici, folosind cea mai admirabila abilitate si succes, si-au adunat legiunile lor irlandeze in marile orase ale Statelor Unite, iar poporul american trebuie sa fie intr-adevar foarte orbit, daca nu intelege ca , daca nu face nimic ca s-o previna, vor ajunge foarte curand ziua cand iezuitii vor conduce tara lor, de la magnifica Casa Alba din Washington pana la cel mai umil departament civil si militar al acestei vaste republici.”30
Generalul de Brigada Thomas M. Harris (1817-1906, medic si general unionist din timpul Razboiului Civil)
“Organizatia Ierarhiei romano-catolice este un despotism militar complet, in care Papa reprezinta capul aparent. . . Papa Negru este capul ordinului iezuit, si este numit General. El nu doar ca detine comanda propriului ordin, dar directioneaza si controleaza politica generala a Bisericii Romano-Catolice. El este puterea din spatele tronului, si este capul potential al Ierarhiei. . . Nu exista independenta a gandirii sau a actiunii in partile subordonate. Ascultare implicita si fara comentariu al ordinelor superiorilor in autoritate, reprezinta datoria cu juramant a preotimii de orice grad. . .
”Se pare ca Iezuitii avusesera in minte, inca de la inceputul razboiului [Razboiul Civil American din 1821-1881], sa gaseasca o ocazie de a-l elimina [asasina] pe domnul [Abraham] Lincoln. Politica favorita a Iezuitilor este asasinarea.”31
Fyodor Dostoyevsky (1821-1881; faimos romancier rus)
“Iezuitii. . . reprezinta in mod simplu armata romana a imparatiei pamantesti din viitor, in care imparat va fi Pontiful Romei. . . acesta-I idealul lor. . . Este pofta de putere, de castig pamantesc murdar, de dominatie—ceva asemenea unei iobagii universale unde ei sunt stapani—pentru aceste lucruri se lupta, ei. Probabil ca ei nici nu cred in Dumnezeu.”32
Margaret F. Cusack (1829-1899, convertita’Calugarita din Kenmare’). Apasa aici sa afli mai mult despre Margaret F. Cusack.
”Marea idee a Iezuitilor a fost intotdeauna o monarhie spirituala [si temporala], in care . . . Iezuitul trebuie sa detina domnia suprema. Anglia a fost intotdeauna locul dorit ca baza a operatiilor necesare pentru acest final. De aceea sangele, lacrimile varsate si schemele intreprinse in aceasta tara de catre Iezuit. El nu-si va precupeti, in nici un caz, eforturile sale pentru a subjuca lumea in fata Romei prin intermediul Angliei.”33
“Cand un iezuit este exclus dintr-un loc ,el nu pregeta sa gaseasca altul. Franta poate l-a respins, nu fara motiv, dar Anglia i-a deschis bratele. Italia catolica la privat de gloria caminului sau odata faimos din Gesu, dar America si a deschis usile pentru el. El este hoinarul evreu al romano-catolicilor; el este urmat de blestemele celor ce alta data il iubeau, pana cand au descoperit nelegiurile lui.”34
Charles Haddon Spurgeon (1834-1892, predicator baptist independent britanic, cunoscut ca “Print al Predicatorilor”)
”Stravechii nostri inamici au putina credinta in bunul nostru simt daca isi inchipuie ca ne vom permite sa ne incredem in ei, dupa ce adesea am privit adancimile vicleniei si duplicitatii iezuite. Cu cat mai curand facem cunoscut episcopilor si cardinalilor ca suntem la curent cu proiectele lor si nu vom coopera cu ei cu atat mai bine pentru noi si pentru tara noastra. Desigur , vom fi declarati ca bigoti, dar ne vom putea permite sa zambim la acel strigat , cand stim ca vine din partea unei biserici care a inventat Inchizitia,’ Nici o pace cu Roma’este mottoul ratiunii si la fel de bine si al religiei.”35
Richard W. Thompson (1809-1900, Secretarul Marinei, Statelor Unite ale Americii)
“[Iezuitii] sunt inamicii de moarte ai libertatii civile si religioase.
”[Generalul iezuit] ocupa locul lui Dumnezeu, si trebuie sa fie ascultat, altfel pacea si prosperitatea multimii poate fi in pericol, sau natiunile vor fi convulsionate din centru pana la circumferinta. Societatea Iezuitilor trebuie sa obtina stapanirea, chiar daca anarhia generala va prevala, sau intreaga lume va fi, de altfel, acoperita cu fragmentele ruinei universale!”36
“Suveranii “Sfintei Aliante” au comasat largi armate, si curand s-au legat prin juramant sa suprime toate revoltele in favoarea guvernarii libere; si el[Pius VII] a dorit sa consacre pe Iezuitii, sustinuti de puterea sa pontificala, sa implineasca aceasta. El cunostea cat de credincios se vor dedica acelei lucrari, si totusi el ii sfatuieste, in decretul de restaurare, sa urmeze cu strictete ‘sfaturi folositoare si consilieri salutare’ calea prin care Loyola a facut absolvirea sa fie piatra din capul unghiului a societatii.”37
Luigi Desanctis (secolul 19 Ex-Censor Oficial al Inchizitiei)
”Toate aceste lucruri au ingrijorat pe Parintele-General[al Iezuitilor] in legatura cu Papa si suveranii… Un suveran care nu este prietenul lor [al Iezuitilor] va suporta mai devreme sau mai tarziu razbunarea lor.”38
”Care este ,deci tinta iezuitilor? Dupa cum afirma ei, ei doar cauta slava mai mare a lui Dumnezeu; dar daca examinezi faptele vei afla ca tinta lor este doar domnia universala . Ei s-au facut indispensabili Papei, care , fara ei , nu ar putea exista deoarece catolicismul se identifica cu ei. Ei s-au facut indispensabili guvernatorilor si tin revolutiile in mana lor; si astfel sub un nume sau altul , ei sunt cei ce conduc lumea”39
”Cel ce crede ca ii cunoaste pe iezuiti chiar daca ar avea toate cartile care au fost scrise in secolul trecut[secolul optisprezece] care ii demasca, vor fi inselati grosolan. Iezuismul acelor zile era un razboi deschis impotriva Evangheliei si a societatii; iezuismul din present este o boala lenta dar contagioasa si mortala, cum ei insusi insinuaiza; este o otrava administrata sub numele de medicament.”40
G.B.Nicolini (Italian ex-catolic. In 1854, a publicat cea mai buna istorie a Iezuitilor care exista)
”…considera-I pe Iezuiti dupa ceea ce se pare a fi, si veti comite cea mai mare dintre gafe. Schitand caracterul dupa ceea ce ,iezuitii par a fi in Londra, nu vei recunoaste in el portretul iezuitilor tai din Roma. Iezuitii sunt oamenii circumstantelor. Despotic in Spania, constitutional in Anglia, republican in Paraguay, bigot in Roma, idolatru in India, el isi va asuma si va actiona in propria persoana, cu flexibilitate admirabila, toate acele trasaturi diferite prin care oamenii sunt in mod normal deosebiti unul fata de altul. El va acompania femei mondene, vesele la teatru, si se va deda la excesele depravarii. Cu infatisare solemna, isi va lua locul de partea omului religios in biserica, si va petrece in carciuma alaturi de lenesi si betivani. Poarta orice fel de haina, vorbeste in orice limba, cunoaste toate obiceiurile, este present peste tot desi nicaieri recunoscuti—si toate acestea sunt se pare (O monstruoasa blasfemie!) pentru preamarirea slavei lui Dumnezeu—ad majoram Dei gloriam.”41
”Membrii Societatii sunt impartiti in patru clase –Declarati, Coajuctori, Scholastici si Novice. Mai exista deasemenea, o a cincea clasa secreta, cunoscuta doar de General si cativa Iezuiti credinciosi, care probabil mai mult decat oricare contribuie la temuta si misterioasa putere a ordinului. Este alcatuita din laici de orice rang, de la ministru la umilul lustrangiu. . . Acestia sunt afiliati Societatii, dar nu sunt legati prin nici un vot. . . ei sunt persoane care isi ofera serviciile. . . ca spioni ai ordinului. . . si servesc , adesea inconstient, ca instrumente si complici la intunecoase si misterioase crime. [Iezuitul] Parintele Francisc Pellico. . . marturiseste sincer ca’ multi prieteni ilustrii raman oculti 42, si obligati sa taca.”43
”Nu exista nici un raport istoric al vre-unei asociatii a carei organizatie sa ramana neschimbata timp de trei sute de ani si nealterata de asaltul oamenilor si timpului, si care a exercitat o asa de imensa influenta asupra destinelor fiintelor omenesti. . . ‘Scopul scuza mijloacele’, este maxima lui; si singurul lui scop, asa cum s-a aratat, il reprezinta ordinul; la porunca, Iezuitul este gata sa comita orice crima dealtfel.”44
”Imensa avere a Iezuitilor a fost lasata lor prin testamente facute in ultima ora de viata.”45
Francis Parkman (1823-1893, istoric american)
”Iezuitii, atunci ca si acum, erau exponentii principiilor ultramontane. Biserica sa conduca lumea, Papa sa conduca biserica; Iezuitii sa conduca pe Papa: asa a fost si este simplul program al Ordinului Iezuit, si l-au obtinut rapid, cu exceptia catorva ocazii rare de neintelegere cu Vicarul lui Hristos.”46
Hector Macpherson (1851-1924, scriitor si journalist politic scotian)
”Atat de daunator a fost gasit Ordinul Iezuit incat, dupa anii 1860, a fost expulzat din nici mai mult nici mai putin de saptezeci de tari care au suferit din cauza intrigilor lor. . . In ciuda avertizarilor de pe continent, Anglia [in timpul Reginei Victoria(1837-1901) care a reluat relatiile diplomatice cu Vaticanul in 1877 si abilitase ordinul sa execute al Doilea Masacru Irlandez (1845-1850)] a devenit groapa de gunoi a iezuitilor. Acelora care in alte tari erau declarati ,in urma unor triste experiente, dusmani, Britania le permitea sa acosteze pe tarmul ei, si-i lasa sa-si desfasoare, in pace, lucrarea lor nelegiuita. Am dus toleranta la exces si daca nu ne schimbam politica, aceasta natiune va plati intr-o zi o grea penalitate.”47
Parintele Ieremia J. Crowley (1861-1927, preot ex-catolic american)
” In toata perioada Evului Mediu si a Renasterii papii au tinut Italia in haos si varsare de sange pentru propriile lor avantaje familiale si teritoriale, si au tinut toata Europa in haos, timp de doua secole dupa Reformatiune,–de fapt cat de mult au putut,– in razboaiele religioase. . . Intreaga lor politica se bazeaza pe starnirea urii si promovarea conflictelor din care ei spera sa obtina avantaje lumesti.. . Papii si agentii lor iezuiti au fost si sunt instigatori ai razboaielor, si in timp ce lumea zace in durere, Roma bea sampanie.”48
”Generalul [Superior Iezuit] reprezinta capul acestei militii negre si mute, care gandeste, doreste, actioneaza, asculta—[ca] instrument pasiv al dorintelor sale. Intreaga lor viata trebuie centrata pe o singura tinta—inaintarea Ordinului[Iezuit]in directia propusa de ei.”49
”Pana cand Ierarhia Romano- Catolica mai prostesc poporul? Va fi guvernarea poporului, pentru popor si de catre popor sau de catre papa? Sa nu lasam ca papa de la Roma sa numeasca presedintele pentru noi. Patrioti, fiti atenti la intrigile iezuite, puterea politica a romanismului, si cuvintele mieroase ale politicienilor ce vor sa ajunge la presedintie!”50
Ellen G, White (1827-1915, autor prolific si pionier crestin american)
”. . . Iezuitii inspira pe urmasii lor cu fanatism. . . Nu a exista crima prea mare pe care ei sa n-o comita,nici inselaciune prea temeinica pe care sa n-o practice, nici deghizare prea dificila pe care sa nu si-o asume. . . Era un principiu fundamental al ordinului ca scopul scuza mijloacele. Datorita acestui cod, minciuna, hotia, sperjurul, asasinarea nu numai ca sunt de iertat dar sunt recomandabile, atunci cand servesc interesele bisericii. Sub diferite deghizari Iezuitii isi croiesc drum in birourile statului, straduindu-se sa devina sfatuitorii regilor si sa modeleze politica natiunii.”51
Edmond Ronayne (1832-1911, primul mason care a servit ca Secretar si Maiestru in loja din Keystone)
”Religia Masoneriei este un sistem al despotismului absolut, si asemenea celui al Romei, cere ascultare neconditionata de toate legile , regurile si edictele lui, ‘bune sau rele’. . .ceea ce un singur comentariu asupra indiferentei, servilismului sau lasitatii societatii, ca institutie, pretins organizata de astfel de cavaleri vicleni[Iezuitii],si pentru scopul de baza, pentru care a fost sustinuta prin frauda, falsitate si inselaciune, de la inceputul carierei lor pana in timpul prezent, trebuie sa le fie permis, astazi, sa dicteze, daca nu chiar sa conduca natiunea, si sa creieze groaza in comunitati incat chiar slujitorii denominatiunilor crestine care detesta filozofia lor josnica, si care ar dori sa-i vada maturati de pe fata pamantului,sa le fie absolut teama sa le pronunte numele, nici chiar la amvon, la intalnirile de rugaciune sau de scoala de Sabat, pentru ca vendeta razbunarii lor secrete ar putea, intr-o maniera ascunsa, sa cada asupra lor.”52
Adolf Hitler (1889-1945, politician german, nascut in Austria, liderul Partidului Nazist)
”Am invatat cel mai mult de la Ordinul Iezuit. . . De departe , nu exista nimic mai impunator pe pamant decat organizatia ierarhica a Bisericii Catolice. O buna parte a acestei organizatii am transferat-o direct in partidul meu. . . Biserica Catolica trebuie sa ne fie un exemplu. . . Va voi spune un secret. Intemeiez un Ordin. . . In Himmler vad pe Ignatius de Loyola al nostru!”53
Walther Friedrich Schellenberg (1910-1952, Comandant SS german, care s-a ridicat din rang in rang pana a devenit capul serviciului de informatii externe)
”SS a fost organizat de Himmler in accord cu principiile Ordinului Iezuit. Regulamentul de serviciu si exercitiile spirituale prescrise de Ignatius de Loyola au constituit un model pe care Himmler s-a straduit din rasputeri sa-l copieze cu grija. Ascultarea absoluta era suprema regula; fiecare ordin urma sa fie executat fara comentariu.”54
Avro Manhattan (1914-1990, scriitor si filozof)
”Iezuitii reprezinta unul dintre cele mai mari grupuri de actionari in compania americana nationala si republicana de otel. Ei sunt deasemenea printre cei mai importanti proprietari ai celor cele mai mari patru companii in constructia de avioane din SUA, Boeing, Lockeed, Douglas si Curtis-Wright.”55
”Nici un eveniment politic sau circumstanta nu poate fi evaluata fara cunoasterea implicarii Vaticanului in el . Si nu exista nici o situatie semnificativa in lume in care Vaticanul sa nu joace un rol important explicit sau implicit.”56
Alberto Rivera (1935-1997, ex-Iezuit)
”Cu cat mai sus am inaintat in Ordinul Iezuit, cu atat mai multa coruptie am vazut in institutie. Am fost invitat sa particip la o messa secreta neagra oficiata de Iezuiti de rang inalt[ incluzandul pe Generalul Superior Pedro Arrupe] intr- o manastire in nordul Spaniei. Cand am ingenunchiat sa sarut inelul oficialului de rang inalt, am vazut un symbol pe acel inel care mi-a inghetat sangele in vine. Era un symbol masonic [compasul si echerul]! Un lucru pe care-l uram si impotriva caruia mi se spusese sa lupt. . .am descoperit ca Generalul Iezuit era mason si, deasemenea membru al Partidului Comunist din Spania.”57
Citeste o versiune ilustrata a istoriei lui: Jack Chick’s “Alberto”
Urmareste marturia sa aici: Ex-Jesuit, Alberto Rivera, and Others Speak on Jesuit Infiltration
Fredrick Tupper Saussy, III ( 1936-2007, compositor american, musician, autor si artist)
“Inchizitia romana . . . a fost administrata din 1542 de Iezuiti.”58
Edmond Paris (1894-1970, autorul Istoriei Secrete a Iezuitilor)
”Publicul este neavertizat asupra coplesitoarei responsabilitati purtata de Vatican si Iezuitii sai in declansarea celor doua razboaie mondiale—o situatie explicata in parte prin finantarea gigantica ce era la dispozitia Vaticanului si Iezuitilor sai, oferindu-le putere in atat de multe sfere de actiune, in special in ultimul conflict.”59
”Iezuitii . . . sunt o societate secreta— un fel de ordin masonic—care supra-adauga trasaturi revoltator de odioase, si de o mie de ori mai periculoase.”60
”Fuhrerul a venit la putere, multumita voturilor de la Catholic Zentrum[partid de centru supravegheat de iezuitul Ludwig Kaas],doar cu cinci ani mai devreme[1933], dar cele mai multe obiective care au fost cinic descoperite in Mein Kampf erau deja realizate ; aceasta carte . . .a fost scrisa de Parintele [Bernhardt]Stempfle,iezuit [ controlat] si semnat de Hitler. Caci. . . Societatea lui Isus a fost cea care a perfectat faimosul program Pan- german asa cum este descris in aceasta carte, iar Fuhrerul l-a aprobat.”61
Nino Lo Bello (1922-1997, jurnalist si autor american, specializat in subiecte despre Vatican.)
”Confesorul Papei, un preot obisnuit, trebuie sa fie iezuit: el trebuie sa viziteze Vaticanul o data pe saptamana la un timp hotarat, si doar el singur poate sa-l absolve pe Papa de pacatele sale.”62
Michael Bunker (scriitor american, istoris, teolog )
”Exista o conspiratie impotriva crestinatatii. . . .Dar cine sunt agentii Satanei in aceasta conspiratie ? “Agentii” sunt Iezuitii. Chiar daca iezuitii detin o influenta vasta si control in ariile teologiei, educatiei, istoriei scrise si in media curenta, sunt inca uimit ca , practic, nu exista literatura care sa expuna influenta iezuita in linia principala a protestantismului. . . In aceasta lucrare, autorul descopera istorii uitate cu privire la teologia salvarii cooperative a Iezuitilor. . . De la Cain la Charles G. Finney, aceasta carte dovedeste ca protestantismul modern a abandonat Doctrina Harului si au imbratisat doctrina [Satanica] a salvarii cooperative.”63
Eric Jon Phelps (1953—autorul si protagonistul miscarii Cercetatorul Adevarului in Statele Unite)
”In secolul douazeci, iezuitii si-au condus Inchizitia lor sub numele de Nazism, Fascism, Comunism si acum Terorism Islamic prin inchizitorii ei: Adolf Hitler; Francisco Franco; Josef Stalin si Osama bin Laden. Astazi, Papa Negru conduce Oficiul Sfant al Inchizitiei, redenumit in 1965, ‘Congregatia Sacra pentru Curatia Credintei’, prin Comunitatea de Informatii Internationale condusa de Cavalerii Papali, incluzand omul-‘Skull and Bones’, George W. Bush.”
”De la respingatoarea doctrina a Regicidului ( uciderea regilor), trebuie sa ne indreptam atentia acum spre a putea intelege o politica stabilita calculata sa obtina sau sa mentina stapanirea tuturor natiunilor folosind asociatii bine-planuite. In trecut, asasinii comandati erau fie iezuiti, ca Jacques Clement, sau ucigasi usor conectati influentei Companiei, oameni ca John Wilkes Booth. Astazi acesti “terminatori’profesionali sunt inteligent distantati de stapanii lor masonici, Papa Negru, si li se da titluri inselatoare, de catre corporatiile de presa internationala controlate; de juristii si istoricii Papei; astfel de titluri ca “anarhisti”,”nihilisti”,”agenti distrugatori” din agentiile de informatii, sau “asasini pe cont propriu.” Uneori acesti indivizi, in fapt, ucid constient sau inconstient ( asa cum face programat “canditatii manciurieni”): ei se sacrifica, mor in timpul actiunii sau sunt pedepsiti pentru crimele lor.”
” Creat de Loyola (1534) si consacrat de Paul III(1540). Cautand sa distruga Reformatiunea protestanta si sa restaureze Evul Intunecat prin “Papa Alb,”exercitandu-si puterea sa temporala ca Monarh Universal al Lumii, au autorizat a Douazeci si Cincea Sesiune a Consiliului din Trent (1545-1563), s-au instaurat ca sfatuitori si confesori ai Monarhilor Europei,au promovat Despotismul Absolut Monarhic prin care ei au declansat razboaie monstruoase, caracterizate prin masacrarea fara mila a protestantilor si inocentilor cum ar fi:
Revolutia olandeza 1568-1648
Razboiul de Treizeci de Ani 1618-1648
Revolutia Puritana 1644-1653
Razboiul de Sapte Ani( francez-indian)1754-1763
“Un timp a oprimat si slabit popoarele si evreii semitici/rasa iudaica prin ‘Sfantul Oficiul a Inchizitiei’, apoi a fost ajutat de Cavalerii de la Malta si mai tarziu de Ritul Fracmasonic Scotian din 1540 pana in 1773.
”Noi ca popor al lui Dumnezeu prin Al Paisprezecelea Amendament al Americii, am primit pe Domnul Isus Hristos, ca Mantuitor personal in accord cu evanghelia Sa binecuvantata descoperita in Sfanta Sa Scriptura infailibila— Versiunea Autorizata King James din 1611, trebuie sa ne pocaim de pacatele noastre personale si nationale. Apoi trebuie sa le parasim. Unele din aceste pacate sunt:
1. Permiterea armatei Papei Negru, Compania Societatii lui Isus, sa existe, sa prospere in putere si sa controleze absolut guvernul Statelor Unite, prin Consiliul pentru Relatii Externe, intre granitile noastre;
2.Crezand presa americana controlata de iezuiti care a continuat sa ne minta de-a lungul secolului XX;
3. Permiterea Sistemului Bancar al Rezervei Federale a Iezuitilor si Natiunile Unite sa existe intre granitile noastre, caci aceste doua corporatii au distrus cu success libertatea populara(“liberalism”) si suveranitatea nationala a fiecarei natiuni din lume urmarind astfel scopul Iezuitilor, “Sfanta Alianta”;
4.Fluturand drepturile Amendamentelor al Patrulea si al Cincelea (asigurate prin “clause declaratorii si restrictive” ale Drepturilor Omului la insistenta baptistilor din Virginian si platite cu torente de sange de catre stramosii protestanti) prin “slefuirea” confesiunilor noastre de fiecare cinsprezece Aprilie, platind grelele si progresivele, comunistele impozite pe venit; finantand astfel o multime de pacate;
5.Permiterea pregatirii, vaccinarii si trimiterea fiilor nostrii peste hotare sa lupte in razboaiele straine ale Papei(ca razboiul din Vietnam si recentele razboaie din Serbia, Irac si in Afganistan), a dus la continuarea procesului de distrugere a “liberalismului ”american si “ereticilor” straini atat de condamnati de Consiliul de la Trent al Iezuitilor;
6.Permiterea Iezuitilor, prin controlul guvernului Imperiului American, sa foloseasca puterea noastra militara si financiara pentru a introna dictatori in jurul lumii care sunt in primul rand credinciosi Romei, prin aceasta restaurare a Puterii Temporale a “infailibilului “Papa al Iezuitilor, intorcand lumea in timpul Evului Intunecat;
7.Fiind de acord cu deciziile Curtii Supreme a Iezuitilor in a indeparta Biblia protestanta si rugaciunile din bastionul libertatii americane atat de mult urate de Iezuiti—Sistemul Scolii Publice;
8.Consimtind imigratiei a milioane de romano-catolici si pagani de culoare a caror loialitate fata de Papa sau fata de propria lor rasa , religie si nationalitate este mai mare decat loialitatea fata de Constitutia noastra protestanta si fata de republica ca forma de guvernamant, prin crearea multitudinii de situatii agitate pentru a-si justifica continua centralizare a puterii in Washington,D.C.,si prin amalgamarea, africanizarea rasei albe americane, celtice-anglo-saxone( istoric fiind cel mai mare inamic al Ordinului Iezuit) in special protestantii care cred Biblia si baptistii, asa cum au intentionat prin campania Societatii lui Isus conform cu Juramantul Iezuit;
9.Consimtand catorva decizii ale Supremei Curti a Iezuitilor de integrare fortata s-a ajuns la distrugerea ambelor rase :albe si negre prin amalgamare, ca transmiterea virusilor, bacteriilorsi parazitilor, unice fiecarei rase, creiaza combinatii puternice care da urmasi non-rezistenti, populatii slabe si sterile timp de cinci generatii;
10. Consimtand decizia Curtii Supreme a Iezuitilor de a legaliza avortul, a resultat o mare masa de ucideri de copii nenascuti, poluand pamantul cu sange nevinovat, in cele din urma prin prabusirea sistemului de fraudare piramidala-Ponzi Scheme, numit “Sistemul de Protectie Sociala “justificand omorurile in masa a celor in varsta de catre dictatorul fascist ce va veni,”provocand pe Domnul impotrriva noastra, sa ne distruga pana nu va mai ramanea nici o ramasita si nici un loc de scapare” prin mijloacele unei invazii militare masive formata din coalitia tuturor natiunilor, curatind pamantul cu sangele ucigasilor americani nepocaiti si neiertati ;
11.Cedand urei rasiale ca rezultat al agitatorilor masonici, controlati de iezuiti,asa cum sunt Cavalerii albi- Ku Klux Klan si Natiunea Neagra a Islamului, justificand legea martiala si inceperea razboaielor rasiale din interiorul oraselor;
12.Renuntand neghiobeste la averea adevarata, monedele de aur si de argint in schimbul “indulgentelor”(banii de hartie fara importanta ai Iezuitilor numiti “Chitantele Rezervei Federale”)si astfel devenind o natiune de suprasolicitati,de oameni fara-scrupule, de hoti lacomi de bani;
13.Consemnand ca o marca a bovinelor : “Numarul de Securitate Sociala”al Iezuitilor, ca instrument de indentificare pentru a fi folosit de Comunitatea de Informatii Internationale, inceputa de SS-ul lui Hitler la Dachau, acesta fiind precursorul.
14.Ascultand de diavoleasca Lege a Armei 1968 de origine nazista prin care, dupa cumpararea noii arme de foc, prin inregistrarea armelor noastre-Sabiile noastre pentru Dreapta Aparare—dam posibilitatea dictatorului militar, alb, fascist, controlat de iezuiti,sa vina sa le ridice in final de la noi, obtinand astfel anihilarea noastra sigura, conform Consiliului de la Trent;
15.Facand atat de multe pacate, atat publice cat si private, sigur ca anihilarea noastra va parea un act de dreptate in ochii inaltatului Fiu al lui Dumnezeu si la fel si in ochii omului muritor.”64
Departe de a fi o societate binevoitoare, misionara si educationala,asa cum multi vad Societatea lui Isus ca fiind, ordinul Iezuit este responsabil de unele dintre cele mai odioase fapte inregistrate in istorie. Ei s-au luptat cu adevarul si neprihanirea, au zdrobit libertatea religioasa, au influentat regi si a cautat sa modeleze cursul istoriei pentru a-si duce la bun sfarsit propria agenda.65 Acum cand capul vizibil al Bisericii Romano-Catolice este un membru al acestui ordin, puterea ordinului Iezuit este completa.
Fie ca toti cei ce iubesc adevarul, toti cei ce iubesc libertatea, sa ia aminte si sa se pazeasca de pericolul cu care se confrunta lumea in persoana Papei Francisc I. Eroarea si rautatea vor cauta intotdeuna sa foloseasca forta impotriva adevarului si neprihanirii. Este timpul, acum, sa ne apropiem de Yahuwah, sa indepartam pacatul care ne infasoara asa de lesne si sa predam totul Creatorului. El va accepta pe toti cei ce vin la El prin credinta.
“Omul intelept prevede primejdia si se ascunde:
dar prostul da de-a dreptul in ea si este pedepsit”
(Proverbe 22:3)
1 W.C., Instructiunile Secrete ale Iezuitilor, (New York: Uniunea Crestinilor Americani si Straini, 1857)p. 141
2 M,F.Cusack, Papa Negru, (Londra: Marshall, Russell& CO., 1896)p.86
3 Brownlee, op.cit., p.45
4 Ibid.,p.59
5 Ignatius Loyola, Exerecitii Spirituale ale Sf Ignatius, tr. Anthony Mottola, (New York: Doubleday Publishers, 1989; scrierea originala in 1523), p.139,141
6 Brownlee, op. cit., p. 39 si 143.
7 Mary Frances Cusak, Papa Negru: O Istorie a Iezuitilor, (Londra: Marshall, Russell &Co. Ltd., 1896), p. 356.
8 John Alfred Kensit, Iezuitii: Istorie si Crime, (Londra: Societatea Adevarul Protestant, 1918), p.30
9 E. Boyd Barrett, Enigma Iezuita, (New York: Boni and Liveright, 1927) p. 253.
10 Antoine Arnauld era considerat de catre multi din contemporanii lui unul dintre cei mai proeminenti intelectuali ai secolului 17.
11 Hector Macpherson, Istoria Iezuitilor, (Springfield, Missouri: Ozark Book Publishers, 1997; publicat in original in Edinburg, 1914), p.32.
12 Jacopo Leone, Conspiratia Iezuita :Planul Secret al Ordinului, ( Londra:Chapman and Hall, 1848), p. 134.
13 John Dowling, Istoria Romanismului, (New York: Edward Walker, 1845), P. 604.
14 Richard W. Thompson, Urmele Iezuitilor, (New York: Huton & Eaton, 1894), p. 227, 228.
15 Ian R .K. Paisley, Iezuitii,( Belfast: Puritan Printing Co., LTD., 1968), p. 9,10.
16 J.E.C.Shepherd, Complotul din Babington, ( Toronto, Canada: Wittenburg Publication, 1987), p.18; citand o scrisoare datata :5 Mai 1816.
17 George Riemer, Noii Iezuiti, ( Boston, Massachusetts: Little, Brown & Co., 1971), p.XIV.
18 Charles Chiniquy, Cinzeci de Ani in Biserica Romei,(Grand Rapids, Michigan: Book House, 1968; publicata in original in 1885) p. 487, 488; citat din Memorialul Captivitatii lui Napoleon in St Elena, de Generalul Montholon, vol II,p. 62, 174. Chiniquy a fost un preot incarcerat de ieziuti pentru o crima ce nu o comisese. El nu a putut gasi pe nimeni ca sa-l reprezinte pentru ca toti avocatii pe care i-a abordat erau prea ingroziti de iezuiti. Intr-un tarziu a gasit un tanar avocat, care a facut o demonstratie convingatoare in fata completului de judecata, dovedind nevinovatia lui Chiniquy si astfel salvandu-i viata. Daca ar fi fost gasit vinovat , ar fi fost condamnat la moarte. Chiniquy a plans in timp ce asculta verdictul de nevinovatie. Cand avocatul l-a intrebat de ce, Chiniquy a explicat ca ii era teama ca propria lui viata a fost cumparata cu pretul vietii aparatorului sau. Cuvintele sale s-au dovedit a fi profetice. Avocatul sau se numea Abraham Lincoln. Unuia dintre oamenii responsabili pentru asasinarea lui Lincoln i s-a dat de urma , mai tarziu ca apartinand armatei secrete a Papei, la Vatican.
19 Te rog urmareste aceasta: http://www.zengardner.com/jesuit-pope-agenda-meet-the-templars-knights-of-malta-and-blackwaterxe-exterminators/
20 James L. Chapman, Americanism versus Romanism: sau batalia de pe aceeasi parte a Atlanticului dintre Sam si Papa, (Nashville, Tennessee: 1856), p. 127.
21 Theodor Griesinger, Iezuitii: Istoria lor complete, (Londra: W.H.Allen & Co., 1903; publicata in original in 1873), p. 654.
22 Burke Mc Carty, Adevarul Suprimat cu Privire la Asasinarea lui Abraham Lincoln, (Merrimac, Massachusetts: Destiny Publishers, 1973;publicat in original in 1924),p.57.
23 J. Wayne Laurens, Criza:Sau Inamicii Americii Demascati, J. Wayne Laurens, (Philadelphia, Pennsylvania: G.D.Miller, 1855),p.265-267.
24 Samuel Morse, Conspiratia Straina Impotriva Libertatilor Statelor Unite, (Boston, Massachusetts: Crocker &Brewster, 1835), Vol I, p.55.
25 Cinuquy, op. cit.,p.438. Vezi, deasemenea, Descoperirea Conspiratiei Papale, de Edward Beecher, (New York:M.W.Dodd,1855), p.26.
26 Charles Chiniquy, Cinzeci de Ani in Biserica Romei, (Londra: The Wickliffe Press, Socitatea Adevarului Protestant), 1885, p.388. Vezi, deasemenea nota 18.
27 Ibid., p.499.
28 Chiniquy, op.cit., 1968 ed., p. 493,501 si 506.
29 Ibid., p.472.
30Ciniquy, op.cit., 1885 ed.,p. 476
31 Generalul Thomas M. Harris, “Responsabilitatea Romei in Asasinarea lui Abraham Lincoln,”1897. Vezi: http://www.antichristconspiracy.com/HTML%20Pages/Rome’s%20Responsibility%20for%20the%20Assassination%20of%20Lincoln.htm.31
32 Fyodor Dostoyevsky, Fratii Karamazov, (New York: Random House, 1950; publicata in original in 1880), p.309.
33 Cusack, op. cit., p. 285.
34 Ibid., p 286 & 287.
35 Charles Haddon Spurgeon, Prinsi cu Mata-n Sac: Scrieri Selectate despre Catolicismul Roman, ( editor necunoscut, 1873).
36 R.W.Thompson, Urmele iezuitilor, (New York: Hunt & Eaton, 1894)p.59.
37 Ibid., p.251.
38 Luigi Desanctis. Papalitate, Puseyism si Iezuitism, (Londra: D.Catt, 1905,; Maria Betts, tradusa din original, Roma Papala, 1865), p.136.
39 Ibid. p.139.
40 Ibid.,p.138
41 G.B.Nicolini din Roma, Istoria Iezuitilor: Originea , Progresul, Doctrinele si Planurile lor, (Londra :Henry G.Bohn, 1854) p.42.
42 ”Ocult” folosit in acest text cu sensurile de secret, ascuns, tainuit.
43 Nicolini, op. cit.,p.45 si 46.
44 Ibid., p. 495 si 496.
45 Ibid., p.42
46 Francis Parkman, Franta si Anglia in America de Nord, (New York:The Viking Press, 1983; publicata in original in 1865) Vol I, p. 1172, 1173.
47 Hector Macpherson, Istoria Iezuitilor, (Springfield, Missouri:Ozark Book Publishers, 1997; publicata in original in Edinburg, Scotia, 1914), p. 148 si 149.
48 Jermiah J Crowley, Romanismul: O Amenintare Asupra Natiunilor, Wheaton, Illinois, 1912), p.144.
49 Crowley, Ibid., p.196.
50 Ibid.
51 Ellen G. White, Tragedia Veacurilor, (Deland, Florida: Laici in apararea Libertatii Religioase, 1990; publicata in original in 1888)p. 234, 235.
52 Edmond Ronayne, Covorul Stapanului; Sau Masoneria si Inchinarea la Baal Identice, ( South Pasadena, California:Emissary Publications, 1988: publicata in original in 1879), p. 69, 211, 212.
53 Edmond Paris, A. Robson, tr., Vaticanul impotriva Europei, (Londra :P.R. MacMillan, Ltd., 1961),p. 252, 256.
54 Ibid., p. 253
55 Avro Manhattan, Miliardele Vaticanului, (Chino, California: ChickPublications, 1983), p.184
56 Edmond Paris, Vaticanul impotriva Europei, (Springfield, Missouri: Ozark Book Publishers, 1993),p. 308
57 Jack Chick, Alberto, (Chino, California: ChickPublications, 1979), Partea 1, p. 27, 28.
58 F. Tupper Saussy, Conducatorii Raului: Cunostinte folositoare despre institutiile guvernamentale, (New York: Harper Collins 2001), p. xviii.
59 Asa cum a fost in http://www.chick.com/catalog/books/0191.asp
60 Cum a fost citat in http://bibletruth.orgfree.com/articles/QuotesOnJesuits.pdf.
61 Edmond Paris, Istoria Secreta a Iezuitilor, (Chino, California: ChickPublications, 1975; publicata in original in 1965),p 138.
62 Nino Lo Bello, Imperiul Vaticanului, (New York: Trident Press, 1968), p. 78.
63 Michael Bunker, Stoluri de Lacuste: Atacul Iezuitilor asupra Credintei, ( New York: Writers Club Press, 2002), p. 13-14.
64 Citatele sunt luate din Asasinii Vaticanului: Istoria Diabolica a Societatii lui Isus, de Eric Jon Phelps. Aceasta carte de cercetare meticuloasa este foarte greu de gasit . Poate fi descarcata in format pdf. aici: http://pdf.amazingdiscoveries.org/eBooks/Vatican-Assassins-by-Eric-Jon-Phelps.pdf.
65 “Papa Negru” este un termen de mult timp aplicat Generalului Superior al Ordinului Iezuit, o pozitie care in conditiile de astazi detine mai multa putere decat papa vizibil. Faptul ca, acum, pe tronul papal se afla unul de al lor este dovada cat de puternici au devenit.
https://www.worldslastchance.com/romanian/end-time-prophecy/confidential-catholic-secrete-iezuite-condamnabile-dezvaluite.html
Cine sunt Iezuiții?… ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio? (Miliardarul Kiril ii impaca pe iezuitii de stanga si de dreapta pe banii si sangele nostriu…)Demența celei de-A Treia Rome, RĂZBOIUL subteran al Moscovei: Patriarhia Rusă se luptă să acapareze Ortodoxia și să distrugă Patriarhia Ecumenică. Intervenția Americii;TERORISTII SECRETI – TINTA: AMERICA; Masoneria(total satanica),iezuitii(fiii intunericului) si alte organizatii,au legaturi stranse cu vaticanul din Apocalipsa…Ordinul iezuit si masonii … stiai de ei … ?! Lumea este condusă de catolici prin intermediul societăților oculte; Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane; Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic; Mass-media şi prostituţia intelectuală; Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (I), (II) ,(III); Raport: Vaticanul permite preoților să abuzeze sexual mii de copii; Vaticanul sub lupă: Preoţi acuzaţi de implicare în prostituţie, orgii şi pornografie; Premieră: un elev, preşedinte de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus; Abuzurile preoților nu vor mai fi mușamalizate (Papa Francisc)… Pe aici nu se trece fără șpagă! Investigație în vămile României (Recorder); Morișca șpăgilor la frontierele României. De ce este mai ieftin să intri în țară decât să ieși (Adevărul); (INCA UN INGER ROZALIU A FOST GASIT NEVINOVAT)…Gabriel Oprea a fost achitat, în primă instanță, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină; (Abia)…La cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, începe procesul ministrului Gabriel Oprea…
///////////////////////////////////////////
(Abia)…La cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, începe procesul ministrului Gabriel Oprea
Bogdan Gigina
Cinci ani au trecut de la moartea polițistului Bogdan Gigină, care-i deschidea calea fostului ministru de interne Gabriel Oprea. S-au împlinit marți, iar joi ar trebui ca procesul demnitarului să înceapă.
autor
STIRILEPROTV
De abia joi ar urma să aibă loc primul termen al judecării dosarului pe fond, după mai bine de doi ani de la încheierea anchetei și finalizarea rechizitoriului prin care generalul Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
A trecut timp pentru că avocații fostului ministru au înaintat fel și fel de cereri, invocând motive procedurale în faza preliminară a procesului, adică înainte ca acesta să înceapă efectiv. În iulie 2020, Curtea de Apel le-a respins și solicitările de retrimitere a dosarului la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, astfel că au fost înlăturate și ultimele impedimente pentru ca judecata să înceapă, joi, la Tribunalul București.
CITEȘTE ȘI
Dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, plimbat de aproape 5 ani prin instanțe. Ce spune Gabriel Oprea
Dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, plimbat de aproape 5 ani prin instanțe. Ce spune Gabriel Oprea
Mesajul mamei lui Bogdan Gigină, la 5 ani de la moartea lui
Au trecut cinci ani ”goi, pustii, plini de dor, amărăciune, durere, furie, revoltă, neputinţă” a spus mama polițistului decedat în accident.
„Azi te comemorăm băiatul meu. Au trecut cinci ani de când mama nu ţi-a mai auzit glasul, nu ţi-a văzut fețișoara, nu am mai făcut lucruri împreună… cinci ani goi, pustii, plini de dor, amărăciune, durere, furie, revoltă, neputinţă.. Te iubim Cosmin până la sfârșit şi dincolo de el!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, mama poliţistului Bogdan Gigină.
Acum însă, la termenul de joi, sunt așteptate rudele polițistului Bogdan Gigină, dar și inculpații Gabriel Oprea și Petre Mazilu. Cel de-al doilea este reprezentantul firmei care efectua lucrările pe carosabil, groapa în care a căzut cu motocicleta polițistul, despre care procurorii au stabilit că nu era semnalizată.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, afirmă procurorii DNA în rechizitoriu.
Anchetatorii: Gabriel Oprea a pus polițiștii în situații de risc sporit
Conform DNA, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, el şi-a conferit, în mod discreţionar, “drepturi” neprevăzute de cadrul legal, “drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit, şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliţie rutieră să se facă în regim de viteză sporită.
Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Oprea este vorba despre însoţirea sa de către poliţişti rutieri, iar în cazul lui Petre Mazilu şi al firmei pe care o administra, lucrările făcute la carosabil.
Sursa: StirilePROTV
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/la-cinci-ani-de-la-moartea-politistului-bogdan-gigina-incepe-judecata-ministrului-gabriel-oprea.html
/////////////////////////////////////////////
(INCA UN INGER ROZALIU A FOST GASIT NEVINOVAT)…Gabriel Oprea a fost achitat, în primă instanță, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat în primă instanță în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care a fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
autor
CRISTIAN MATEI
Decizia poate fi atacată cu recurs.
În schimb, Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, care făcea lucrări la instalaţia subterană de gaze, nesemnalizată la nivelul străzii, a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
El a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, General MPM Impex SRL a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 330.000 lei.
CITEȘTE ȘI
Bogdan Gigina
La cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, începe procesul ministrului Gabriel Oprea
Cazul polițistului Bogdan Gigină
Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.
Anchetatorii au arătat că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie.
Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare au determinat concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.
Procurorii au mai susţinut că Gabriel Oprea este cel care a impus – folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor – ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care ar fi contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.
https://stirileprotv.ro/justitie/gabriel-oprea-a-fost-achitat-in-prima-instanta-in-dosarul-mortii-politistului-bogdan-gigina.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie
////////////////////////////////////
Morișca șpăgilor la frontierele României. De ce este mai ieftin să intri în țară decât să ieși (Adevărul)
Magda Prelipceanu
Iohannis spune că „locul României e în Schengen”, DNA anchetează corupția din vămi (Europa Liberă) – INVESTIGAȚIA CITY: Numit de PSD, președintele ASF Nicu Marcu a redesenat organigrama și l-a repus șef pe directorul sub „supravegherea” căruia au dat faliment trei firme, lideri ai asigurărilor din România (Libertatea) – Cum îţi mănâncă inflaţia banii din bancă (Ziarul Financiar) – Cele mai supravegheate localități (Panorama) – Casa Miței Biciclista. De la abandon la „stabiliment creativ” (PressHub)
Iohannis spune că „locul României e în Schengen”, DNA anchetează corupția din vămi (Europa Liberă)
La întâlnirea anuală cu ambasadorii, președintele Klaus Iohannis a făcut un bilanț al complicatului an 2022, în care România, Europa și întreaga lume liberă au avut de făcut față invaziei Rusiei în Ucraina. Un bilanț care a punctat, firesc, rolul României în angrenajul alianțelor constituite în acest context, al reacțiilor și sancțiunilor.
Un punct important al discursului: aderarea României la spațiul Schengen. Klaus Iohannis nu a pronunțat cuvântul eșec, așa cum a fost percepută ratarea aderării în România, ci a spus că vor fi continuate toate demersurile pentru atingerea „obiectivului”.
Iohannis nu a dat mai multe detalii, dar a precizat că România este o „parte importantă a soluției la provocările de securitate cu care ne confruntăm la nivel european. Am contribuit și contribuim consistent la întărirea securității Uniunii”, a spus președintele Iohannis.
Parcă pentru a dovedi că România poate apăra granița Schengen, procurorii DNA au făcut percheziiții ieri dimineață la 5 puncte de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova, scrie Europa Liberă.
Morișca șpăgilor la frontierele României. De ce este mai ieftin să intri în țară decât să ieși (Adevărul)
Un număr de 31 de percheziţii, din care cinci în Bihor, au fost desfăşurate de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unei anchete a DNA Iaşi vizând fapte de corupţie din mai multe puncte de trecere ale frontierei.
Percheziţiile s-au derulat în cadrul unei anchete complexe, în care sunt vizate în total 26 de persoane – poliţişti de la punctele de trecere ale frontierei cât şi lucrători vamali – bănuite că ar fi luat mită între 50 şi 250 euro pentru a facilita intrarea în România a cetăţenilor moldoveni iar apoi ieşirea acestora din ţară, prin PTF Borş, spre Occident.
„Nu se pune neapărat problema ca cetăţenii moldoveni să fi comis infracţiuni, să fi transportat substanţe interzise, să fi fost urmărite pentru anumite fapte penale. Pur şi simplu, pentru ca microbuzele cu care călătoreau să nu fie controlate temeinic, să nu stea prea mult timp în punctele de frontieră, se percepeau anumite sume. La intrarea în România, mita era de 50 euro, la ieşirea din ţară, în Borş, se ajungea şi la 250 euro”, a declarat o sursă pentru Adevărul.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al DNA, faptele de corupţie investigate în această cauză au fost comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022,atât de către poliţişti de frontieră şi vameşi români, cât şi cei din Republica Moldova.
INVESTIGAȚIA CITY: Numit de PSD, președintele ASF Nicu Marcu a redesenat organigrama și l-a repus șef pe directorul sub „supravegherea” căruia au dat faliment trei firme, lideri ai asigurărilor din România (Libertatea)
În aprilie 2015, Florin Golovatic a fost numit directorul Direcției de Supraveghere și Control la sectorul Asigurări-Reasigurări din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În mandatul lui Golovatic, trei companii, cele mai mari de pe piață, au intrat în insolvență: Astra (2016), Carpatica (2017), City (2021). Până acum, statul a achitat în locul lor 330 de milioane de euro și plățile continuă. Între timp, au apărut rapoarte din străinătate, cum e cel dezvăluit ieri în prima parte a investigației jurnalistice a ziarului Libertatea, care descriu schema de fraudare practicată de City la adresa a milioane de asigurați.
Cum îţi mănâncă inflaţia banii din bancă. Nicio bancă nu oferă dobândă la depozite pe 1 an de peste 10%, în condiţiile în care inflaţia a depăşit 16% (Ziarul Financiar)
În condiţiile actuale ale dobânzilor oferite de bănci, de cel mult 9% pentru o perioadă de 12 luni, cu o inflaţie care este peste 16%, dobânda reală este negativă pentru românii care îşi ţin banii în depozite bancare.
Băncile au operat mai multe majorări ale dobânzilor la depozite în ultimul an, dar în paşi destul de mici.
Două bănci din 19 analizate de ZF oferă o dobândă de 9% pentru constituirea unui depozit pe o perioadă de 12 luni, respectiv TBI Bank şi Intesa Sanpacolo. OTP Bank şi Patria Bank oferă o dobândă de 8,50%, Alpha Bank de 8,15%, iar UniCredit Bank şi CEC Bank oferă 8%. În continuare, Libra Internet Bank oferă o dobândă de 7,75%, BRD, Credit Europe Bank şi Alior Bank de 7,50%, Garanti Bank de 7,35%, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Vista Bank de 7,25%, First Bank şi ING Bank de 7%, BCR de 4,04% .
Cele mai supravegheate localități. Primarii ne păzesc prin camere video, cu orice preț: „Dacă nu vă plac, munții sunt mari” (Panorama)
Tot mai multe autorități publice locale practică supravegherea video a spațiilor publice, fără să țină cont de impactul real asupra comunităților și cu prea puțină grijă față de regulile europene privind datele personale și viața privată, arată datele și concluziile experților din proiectul „Supravegherea spațiului public”. E cea mai ieftină și simplă metodă de a induce un sentiment de siguranță cetățenilor sătui de nereguli și stricăciuni: iată, primăria se preocupă. Cu ce preț și cu ce beneficii, totuși?
„Ne ajută enorm, este esențial pentru siguranță”, spune pentru Panorama Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, care se mândrește, oricând are ocazia, cu sistemul de supraveghere video format deja din peste 1.000 de camere CCTV, instalate pe raza sectorului său.
Primarul confirmă fără să clipească una dintre principalele controverse ale supravegherii în masă: cine și în ce condiții are acces la date? Nu doar autoritatea care deține sistemul video veghează asupra cetățenilor din urbe. Toate serviciile secrete și instituțiile dotate prin lege cu competențe privind ordinea și siguranța publică o pot face, prin camerele respective. Trebuie doar să ceară. Uneori, nici măcar atât. O fac direct. Într-un stat ca România, cu șase servicii secrete care caută constant să își sporească puterile și privilegiile legale, nu e un lucru de ignorat.
La vremea strângerii datelor, doar în București primăriile contabilizau în jur de 4.500 de camere CCTV, prin care supravegheau spațiul public, de la intersecții intens circulate, la locuri de joacă, pasaje, parcuri sau alte locuri.
În top 10 al celor mai supravegheate orașe din România intră Cluj, Oradea, Slobozia, Timișoara.
Casa Miței Biciclista. De la abandon la „stabiliment creativ” (PressHub)
După ani de zile în care clădirile istorice ale Bucureștiului au fost abandonate sau chiar dărâmate, în ultima vreme constatăm o tendință inversă: tot mai mulți proprietari cu viziune au înțeles că au mult mai mult de câștigat dacă readuc strălucirea de altă dată a unor imobile cu trecut și multă poveste.
Una dintre cele mai spectaculoase renovări a anului ce tocmai s-a încheiat a fost neîndoios casa de pe strada Christian Tell, la numărul 9, unde a trăit cu bunele și relele hărăzite de viață o domnișoară venită tocmai dintr-un sat din Prahova, pe numele ei Maria Mihăiescu.
Extrem de ambițioasă, instruită la pension în străinătate, Maria Mihăescu a intrat repede în rândul curtezanelor de lux, avându-l ca prim amant, se spune, pe Regele Leopold al Belgiei.
Nicolae Grigorescu, la 50 de ani, face o pasiune pentru tânăra domnișoară. Octavian Goga și chiar prințul Ferdinand, moștenitorul tronului, sunt înscriși pe agenda ei de dans la balurile celebre ale epocii.
Mița Biciclista a primit casa, în dar, la 23 de ani. Se spune că i-ar fi fost dăruită de Regele Ferdinand.
Casa, declarată monument de arhitectură, a fost câștigată în instanță de urmașii Miței. Aceștia au revândut-o unor cetățeni spanioli care s-au întors în Spania.
Clădirea s-a bucurat de o restaurare în anul 1985, însă apoi, după 1989, a fost lăsată în paragină şi abia în 2013 a început să fie consolidată şi restaurată de o firmă spaniolă care a cumpărat imobilul de la moştenitorii Miţei.
ARCEN nu s-a ocupat de renovare, ci a preluat administrarea casei pe o perioadă de 10 ani (2023-2033), pentru a face „un stabiliment creativ”.
„Casa Mița Biciclista va avea programe culturale, cu o temă anuală, serii de evenimente, de la conferințe și expoziții la petreceri ca cele de la finalul anului trecut.
În plus, vom deschide în cursul anului și un cinematograf și o braserie. La Mița Biciclista – Stabiliment Creativ devine un ecosistem cultural în mijlocul orașului, locul unde oricine va putea petrece câteva ore de bună calitate în mijlocul Bucureștiului”, menționează Edmond Niculușcă pentru PressHub.
https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-152299-morisca-spagi-frontiere-romania
///////////////////////////////////////
Pe aici nu se trece fără șpagă! Investigație în vămile României (Recorder)
Magda Prelipceanu
INVESTIGAȚIE. Sub risc de cutremur, pentru prima oară avem 1,9 milioane de români care și-au asigurat casa. Un document intern al ASF arată însă că statul știe că nu le protejează banii și bunurile (Libertatea) – IKEA răspunde la avalanșa de critici privind salariile mici oferite la Timișoara (Presshub)
Pe aici nu se trece fără șpagă! Investigație în vămile României (Recorder)
În urmă cu trei luni, România a ratat din nou aderarea la spațiul Schengen, în suspinele unei întregi clase politice, care s-a declarat revoltată și dezamăgită.
Dar își doresc cu adevărat politicienii eliminarea controalelor de la frontieră? Întrebarea e mai degrabă retorică având în vedere că în vămile României continuă să funcționeze un sistem piramidal al șpăgii, construit în zeci de ani și protejat de la vârful marilor partide.
Întâmplător sau nu, în județele cu puncte de frontieră importante, biografiile liderilor politici sunt legate de domeniul transporturilor și de activitatea din vămi. Foști taxatori de pod și foști șoferi de camion ajunși până în Parlamentul României, dar rămași aproape de activitățile care i-au propulsat în carieră: unii sunt anchetați penal pentru implicarea în sistemul de șpagă din vămi, alții afișează un nivel de trai care depășește cu mult nivelul veniturilor din declarația de avere.
Pentru a putea înțelege cum funcționează circuitul de bani negri din vămile României, reporterul a consultat surse din interior, a parcurs documente, a obținut imagini video cu momente în care funcționarii români sunt mituiți și a urmărit zile întregi, dintr-o mașină, activitatea din vămile țării. În final, a obținut imaginea unui lanț al șpăgii care pornește de la firmele de transport, trece prin instituțiile statului și se termină în vârful clasei politice.
Vedeți materialul video pe pagina Recorder.
INVESTIGAȚIE. Sub risc de cutremur, pentru prima oară avem 1,9 milioane de români care și-au asigurat casa. Un document intern al ASF arată însă că statul știe că nu le protejează banii și bunurile (Libertatea)
După seismele din Oltenia, dar și ca urmare a cutremurelor catastrofale din Turcia și Siria, februarie 2023 a avut o săptămână în care s-a dublat rata românilor care și-au asigurat locuința, față de aceeași perioadă a anului trecut. Au apărut 50.000 de contracte noi, într-o singură lună. În același timp, piața asigurărilor din România este ea însăși zguduită de efectele în serie ale companiilor care au dat faliment sau nu îndeplinesc cerințele legale de solvabilitate și nu plătesc pagubele. Piața de asigurări a devenit, prin Euroins, industria cea mai dată în judecată din România. O singură companie de asigurări a adunat 102.000 de procese în doar 4 ani, în condițiile în care statul face apeluri repetate la oameni să aibă încredere în conceptul de asigurare și să plătească pentru garantarea bunurilor și caselor.
Libertatea publică azi concluziile dintr-un document intern al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care, pe 27 de pagini, arată cum statul eșuează în a proteja asigurații, pentru că ASF practică „o rostogolire a constatărilor de la un control la altul, fără măsuri de ordin operațional împotriva societăților” care nu respectă legea și nu despăgubesc păgubiții.
În același timp, o plângere a unui angajat ASF la adresa șefilor propriei instituții a ajuns să fie recent investigată de DIICOT, conform unor surse la curent cu dosarul.
Libertatea publică astăzi, integral, nota internă a ASF. Evenimentele povestite în notă arată cum lucrează statul pe piața asigurărilor, una în care cetățenii și firmele din România plătesc anual mai mult de 3 miliarde de euro, echivalentul a 1,1% din PIB. Privite de aproape, faptele descrise de notă oglindesc un adevărat ”Decalog al slăbiciunii lucrului la autoritățile de stat”.
Integral în ziar.
“Nu avem specialiști. În România există doar un master dedicat restaurării monumentelor istorice” (Adevărul)
Într-un interviu pentru Weekend Adevărul, Ștefan Bâlici, președintele OAR, spune că în România există aproape 20.000 de monumente istorice din categoria arhitectură, numărul clădirilor istorice este mult mai mare, iar majoritatea sunt în pericol de deteriorare sau prăbușire în caz de cutremur. Patrimoniul a ajuns în această situație din lipsa interesului autorităților, reflectat în subfinanțare și prin numărul scăzut al experților din domeniu.
Interviul este disponibil deocamdată doar în ediția tipărită a ziarului.
IKEA răspunde la avalanșa de critici privind salariile mici oferite la Timișoara (Presshub)
Deschiderea celui de-al treilea magazin IKEA din România, în Timișoara, s-a amânat pentru că retailerul suedez nu a reușit să găsească 250 de angajați, din cauza salariilor mici. Informația că IKEA oferă doar 2.000 de lei plus bonuri de masă celor pe care vrea să îi angajeze a stârnit un val de reacții negative pe Facebook.
Compania a reacționat, după ce românii au acuzat multinaționala că oferă salarii mai mici decât în alte țări europene, în condițiile în care prețurile produselor lor sunt mai mari decât în Spania sau Germania.
IKEA a trimis PRESShub un răspuns legat situația de la Timișoara.
“Salariul net pentru colegii noștri din Timișoara pornește de la 3.000 de lei lunar fix, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului.
În funcție de turele în care lucrează, angajații noștri primesc sporuri de weekend și de noapte, astfel adăugându-se o valoare adițională cuprinsă între 10% sau 35% la salariul lor final.
În plus, dorim să ne respectăm angajamentul de a veni în sprijinul colegilor noștri cu cât mai multe beneficii adiționale posibile.
Printre aceste beneficii se găsesc serviciile medicale gratuite, prin intermediul abonamentelor medicale private sau a asigurării de sănătate, fond de pensie privată, programul de bonus anual IKEA, indemnizația pentru work from home, voucherele de vacanță, cadourile pentru zilele de naștere și aniversările de muncă, reducerile de 15% la majoritatea produselor IKEA din magazinele din România, dar și reduceri în valoare de 30% la produsele din Magazinul cu Produse Suedeze și la aproape 2.000 de produse de amenajare a locuinței și de economisire a energiei în magazinele IKEA din toată țara”, se arată în comunicatul de presă al IKEA România.
https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-153560-pe-aici-nu-se-trece-fara-spaga-investigatie-vamile-romaniei-recorder
//////////////////////////////////////////
Abuzurile preoților nu vor mai fi mușamalizate (Papa Francisc)
Cătălin Lenţa
Papa a promis consolidarea legislaţiei de la Vatican împotriva pornografiei infantile online
Papa a promis consolidarea legislaţiei de la Vatican împotriva pornografiei infantile online
Biserica Catolică va înceta să mai muşamalizeze agresiunile preoţilor pedofili, ”aşa cum se obişnuia în trecut”, se angajează papa Francisc, în încheierea summitului pe tema combaterii abuzurilor sexuale împotriva copiilor. Un discurs așteptat, fără însă propuneri concrete.
”Niciun abuz nu mai trebuie muşamalizat, aşa cum se obişnuia în trecu, sau să fie ignorat, întrucât neglijarea abuzurilor favorizează propagarea răului şi mută scandalul la un alt nivel”, a spus papa în discursul din finalul conferinţei de patru zile la Vatican.
Adresându-se unui număr de circa 200 de episcopi şi alte oficialităţi de rang înalt, suveranul pontif a reafirmat că ”dacă în sânul Bisericii va apărea chiar şi un singur caz de abuz – această situaţie în sine reprezentând o atrocitate – cazul va fi abordat cu cea mai mare seriozitate”.
Joi, în prima zi a întrunirii, Francisc a prezentat un proiect de reformă cu 21 de măsuri pentru combaterea abuzurilor sexuale împotriva minorilor. Cu toate acestea, discursul său de duminică nu a inclus angajamente concrete, cu excepţia promisiunii de a consolida legislaţia de la Vatican împotriva pornografiei infantile online.
Papa Francisc a comparat abuzurile sexuale asupra unor minori cu ”sacrificarea” unor copii în ”rituri păgâne”, luând cuvântul în ultima zi a unui summit al Bisericii Catolice consacrat acestui subiect. ”Asta îmi aminteşte practica religioasă crudă, răspândiră în trecut în anumite culturi, care consta în a oferi fiinţe umane – mai ales copii – ca sacrificiu în rituri păgâne”, a declarat Papa.
Francisc a insistat mult asupra prezenţei ”răului” şi a apreciat că membrii clerului care se fac vinovaţi de asemenea fapte devin ”instrumente ale Satanei”. ”Inumanitatea fenomenului la nivel mondial devine şi mai gravă, şi mai scandaloasă în Biserică, pentru că intră în contradicţie cu autoritatea sa morală şi credibilitatea sa etică. Persoana consacrată, aleasă de Dumnezeu pentru a îndruma sufletele către salvare se lasă aservită propriei sale fragilităţi umane sau propriei sale boli, devenind astfel un instrument al Satanei”, a acuzat Papa. ”În abuzuri, noi vedem mâna răului care nu iartă nicii măcar inocenţa unor copii”, a adăugat el. Suveranul Pontif a îndemnat la apărarea copiilor de ”lupi înfometaţi”.
Acest discurs, foarte aşteptat, a consacrat o îndelungată dezvoltare unor statistici disponibilie despre abuzuri sexuale comise în lume, în toate sferele societăţii, în familii, şcoli şi medii sportive. ”Ne aflăm, aşadar, în faţa unei probleme universale şi transversale care, din nefericire, există aproape peste tot”, a insistat Papa.
https://www.rfi.ro/social-109452-abuzurile-preotilor-nu-vor-mai-fi-musamalizate-papa-francisc
//////////////////////////////////////////////
Premieră: un elev, preşedinte de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus
În premieră în istoria de aproape trei decenii şi 133 de ediţii ale Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, în postura de preşedinte de onoare se va afla un foarte tânăr scriitor, anunță organizatorii.
Jonathan Agostino Ottobrino, elev de nota 10 al Liceului Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, are deja în palmares două volume publicate şi numeroase premii literare obţinute până la vârsta de 12 ani.
Talentul literar precoce al lui Jonathan Agostino Ottobrino a fost evidenţiat şi la ediţia 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova, unde şi-a lansat romanul „Dinastia Ottobrinilor”, apărut sub egida editurii Aius, a doua carte semnată de Jonathan, după volumul de debut „Crede in visele tale”, care a văzut lumina tiparului în 2021.
Caravana Gaudeamus Radio România debutează în 2023 cu cea de-a 21-a ediţie craioveană a acestui proiect, care va avea loc în perioada 1-5 martie în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.
Evenimentul este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus şi Radio România Oltenia Craiova; deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 1 martie, începând cu ora 12:00. Accesul publicului va fi gratuit, iar programul de vizitare este între orele 10:00 şi 18:00, de miercuri până sâmbătă, şi între orele 10:00 şi 14:00 în ultima zi a târgului.
Timp de cinci zile cartea – mărţişor va lua în stăpânire întregul foaier al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, dându-le astfel craiovenilor şansa de a achiziţiona şi de a oferi celor dragi cadouri de păstrat o viaţă. Cei 38 de participanţi la această ediţie, organizatorii şi partenerii evenimentului le-au pregătit vizitatorilor un adevărat festin literar, pentru toate gusturile şi vârstele:
– aproape 14.000 de titluri – multe dintre acestea apărute în ultimele luni şi prezentate în premieră în Craiova – publicate de peste 50 dintre cele mai prestigioase edituri din România şi de peste hotare;
– o bogată ofertă de jocuri, produse auxiliare educaţionale şi muzică;
– 21 de evenimente editoriale (dezbateri, lansări şi prezentări de carte), propuse de participanţi şi de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România;
– cele două proiecte deja consacrate pe care Radio România le derulează cu prilejul Târgului de Carte Gaudeamus: etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” (joi, 2 martie, ora 12:00) şi premierea „Invitaţilor de nota 10: Olimpicii României” (joi, 2 martie, ora 13:30); premiile acordate cu acest prilej vor fi oferite de Lions Club Craiova, partener tradiţional al evenimentului;
– concursuri cu premii în cărţi şi vouchere pentru achiziţia de cărţi de la târg, derulate online pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus; premiile vor fi oferite de partenerii ediţiei, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova şi Lions Club Craiova şi de către participanţi.
Prin intermediul standurilor virtuale, „oglinda” târgului desfăşurat în formatul clasic în foaierul Teatrului Naţional, şi a evenimentelor transmise live, website-ul gaudeamus.ro va oferi şi celor care nu vor fi prezenţi în Craiova în acest interval, prilejul de a participa online la această ediţie.
https://revistagolan.com/premiera-un-elev-presedinte-de-onoare-al-targului-de-carte-gaudeamus/
//////////////////////////////////////////////
Vaticanul sub lupă: Preoţi acuzaţi de implicare în prostituţie, orgii şi pornografie
Vaticanul a fost lovit de un val de acuzaţii cumplite referitoare la preoţi din toată Italia care au un comportament greşit, fiind incluse orgii, prostituţie şi materiale video pornografice.
Un preot din Napoli, în sudul Italiei, este anchetat oficial de şefii bisericii locale cu toate că a negat faptul că a căutat pe Internet parteneri cu scopul de a-i plăti pentru sex. Totodată, în oraşul nordic Padua, un alt preot este acuzat că a avut până la 30 de iubite.
Acuzaţiile afectează imaginea Vaticanului care, sub Papa Francisc, a impus standarde înalte preoţilor.
În Napoli, reverendul Mario D’Orlando a fost convocat de arhiepiscopul oraşului pe fondul unor acuzaţii că el ar fi organizat orgii cu homosexuali şi a folosit internetul pentru a căuta posibili parteneri pentru a-i plăti pentru sex.
D’Orlando, de la parohia Santa Maria degli Angeli, a negat acuzaţiile, a fost însă înlăturat din poziţia sa pe perioada desfăşurării anchetei, conform Religion News Service.
Între timp, în Padua, reverendul de 48 de ani Andrea Contin de la parohia San Lazzaro se confruntă cu proceduri judiciare şi caterisirea din cauza unor acuzaţii că ar fi avut peste 30 de iubite, iar pe unele dintre ele le-ar fi dus într-o staţiune franceză la persoane dornice de aventuri sexuale.
Una dintre cele trei femei a făcut mai multe plângeri şi a declarat că a fost iubita lui Contin timp de peste 3 ani.
Ea a susţinut că preotul purta la el jucării sexuale şi a invitat şi alţi preoţi să se alăture petrecerilor sexuale, a mai raportat Religion News Service.
Francisc a încercat să ia măsuri împotriva comportamentului imoral al preoţilor de când a devenit Papă în 2013 şi deseori a vorbit despre capcanele “tentaţiilor”.
https://epochtimes-romania.com/news/vaticanul-sub-lupa-preoti-acuzati-de-implicare-in-prostitutie-orgii-si-pornografie—258652
//////////////////////////////////////////////
Raport: Vaticanul permite preoților să abuzeze sexual mii de copii
Națiunile Unite au lansat un apel către Vatican, pentru ”îndepărtarea imediată” a preoților cunoscuți sau suspectați pentru abuzuri sexuale la adresa copiilor. Raportul recent publicat de organizația Națiunilor Unite pentru drepturile copiilor susține că Vaticanul adoptă politici care permit preoților să molesteze mii de copii, având în același timp atitudini intransigente față de probleme ca homosexualitatea, contracepția sau avorturile, arată BBC.
Raportul Comisiei pentru Drepturile Copilului susține că Vaticanul ar trebui să ancheteze figurile religioase care și-au tăinuit până acum faptele, pentru a ajuta autoritățile să-i pedepsească în mod corespunzător pe cei responsabili. Națiunile Unite își exprimă totodată ”cea mai profundă îngrijorare în privința abuzurilor sexuale comise de membri ai bisericilor catolice, care acționează sub autoritatea Sfântului Scaun, și a clericilor care au fost implicați în molestarea a zeci de mii de copii din întreaga lume”. Unul dintre elementele care duce la perpetuarea acestui fapt este, potrivit raportului, faptul că preoții au dreptul de a schimba parohiile atât în cadrul unei țări, cât și peste hotare, mulți preoți care au abuzat sexual copii aflându-se și acum în apropierea copiilor.
Astfel, Națiunile Unite s-au adresat Vaticanului, unde Papa Francisc a înființat în decembrie o comisie care să investigheze aceste cazuri, comisie care a anunțat luna trecută că aproape 400 de preoți au fost caterisiți într-un interval de doi ani, sub acuzația de abuz sexual al unor minori. BBC arată că Sfântul Scaun a elaborat de curând o nouă serie de prevederi menite să reducă acest fenomen, criticând totodată eforturile concentrate ale Bisericii Catolice de a apăra mai degrabă onoarea preoților implicați decât soluționarea problemelor victimelor. Totodată, mai multe dioceze catolice din Statele Unite au ajuns în pragul ruinei, după ce au fost nevoite să plătească despăgubiri consistente victimelor.
În urma raportului, Vaticanul a lansat un comunicat de presă care susține că aceste probleme vor fi analizate și discutate în conformitate cu legislația internațională. Totodată, comunicatul mai precizează că ”este regretabil să vedem în anumite observații ale concluziilor raportului o încercare de a interveni în felul în care Biserica Catolică concepe demnitatea umană în exercitarea libertății religioase.”
Organizațiile care se ocupă cu protecția victimelor abuzurilor au întâmpinat cu încredere raportul, văzând în el un semnal de alarmă către instituțiile seculare care ar trebui să facă dreptate în numeroasele cazuri de infracțiuni sexuale.
Sursa: BBC
https://www.totb.ro/raport-vaticanul-permite-preotilor-sa-abuzeze-sexual-mii-de-copii/
//////////////////////////////////////////////
Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (I)
Zelenski a anunţat refacerea Ucrainei cu cel mai mare fond evreiesc, BlackRock, în timp ce şi Israelul a anunţat şi el un „Plan Marshall” pentru Ucraina postbelică („A Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction”).
Cu ocazia sărbătorii evreieşti Hanuka din decembrie 2022, ambasadorul Israelului la Kiev, Michael Brodsky, a pledat în Maidanul din Kiev împotriva Rusiei, alături de evreii sectei hasidice Chabad, şi a acuzat şi un iminent viitor atac în Ucraina din partea statului Belarus.
Se petrecea în 18 decembrie 2022, când primul sfeşnic menorah de Hanuka a fost aprins în centrul Kievului de către zeci de evrei şi invitaţii lor, care s-au adunat în Piaţa Maidan la apusul soarelui „pentru a aprinde cel mai mare sfeșnic de Hanuka din Europa“.
Sfeşnicul Menorah din Maidan, epicentrul revoluţiei soroşiste anti-ruseşti din 2014, apărea acum ca o revendicare a legăturii dintre iudaism, „revoluţia“ Soros-CIA din Maidan (la care au participat şi voluntari israelieni înarmaţi) şi evenimentele care au urmat.
Pe lângă primarul Kievului, Vitali Klitschko, evreu şi el, la ceremonie, care a fost organizată de Uniunea Comunităților Evreiești din Ucraina, au participat și ambasadorii Israelului, Statelor Unite, Japoniei, Poloniei, Canadei și Franței. În Germania ştirea despre eveniment a fost titrată neutru: „Municipalitatea, primarul și ambasadorul aprind prima lumină pe Maidan“ („Gemeinde, Bürgermeister und Botschafter entzünden auf dem Maidan das erste Lich“).
În discursul său din Maidan, de la aprinderea uriaşei menore, continuând atitudinea pro-ucraineană declanşată în februarie 2022 a sectei sale iudaice, rabinul Mayer Stambler de la mișcarea hasidică Chabad Lubavitch a spus că „războiul rusesc împotriva Ucrainei e asemenea cu povestea Hanuka a miracolului lămpii de petrol… De fapt, trăim aceeași situație acum“, conchidea el, făcând o paralelă forţată a miracolului lămpii care nu se mai stingea cu rezistenţa ucraineană în pofida întreruperilor de curent electric din Ucraina, cauzate de bombardamentele rusești. „Acesta este un război între întuneric și lumină“, încheia rabinul, asociind tendenţios Rusia cu întunericul. (Povestea miracolului lămpii de petrol, așa cum este descrisă în Talmudul babilonian, a avut loc după eliberarea Templului din Ierusalim din timpul Revoltei Macabeene, pornită la 167 î.Hr., mitul descriind modul în care o lampă găsită, al cărei ulei nu putea fi suficient pentru a ţine aprinsă lampa decât pentru o zi, a luminat în schimb opt zile, tot atâtea zile ţinând, de aceea, şi Hanuka, ca „sărbătoare a luminilor“.) Ar fi deci un miracol, precum acel ulei, zicea rabinul Stambler, rezistenţa militară ucraineană, deşi nu era nicio minune în fluxul neîntrerupt de arme şi de fonduri care veneau din SUA şi din Europa pentru Ucraina.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, el însuși iudeu, le-a urat tot atunci, la rândul său, iudeilor din întreaga lume, într-un discurs video, o „Hanuka fericită“, dar apoi, propagandistic, „a subliniat semnificaţia sărbătorii festive pentru populația ucraineană“ (deşi aceasta este, majoritar, creştin ortodoxă, nu de religie iudaică), în sensul că, zicea el, „cei care au fost puțini i-au învins pe cei care au fost mai mulți. Lumina a învins întunericul şi va fi la fel şi de data aceasta“.
Dar în lupta cu NATO, care alimentează şi susţine războiul, Rusia poate fi mai degrabă cea în inferioritate, şi nu Ucraina, care apare ca mandatara lumii globale de control iudeo-anglo-saxon, cu dominioanele şi cu vasalii ei. O minune ar fi, deci, dacă ar învinge Rusia. În SUA, actualul război a fost anticipat cu zeci de ani înainte de către think-tank-urile CIA-iste (precum STRATFOR) sau sioniste (precum RAND Corporation), care au analizat cum să reducă Rusia la o ţărişoară minoră. Totul a fost prevăzut, precum pe o imensă masă de şah strategic, şi multe dintre evenimente au fost provocate controlat în Ucraina.
Sub acelaşi pretext, al sărbătorii evreieşti demarată în mijlocul Maidanului kievean, se pronunţa de la faţa locului, atunci, în decembrie 2022, şi ambasadorul Israelului la Kiev, Michael Brodsky, tot împotriva Rusiei, declarând: „Doresc poporului Ucrainei tot ceea ce simbolizează Hanuka, să fie lumină în fiecare casă ucraineană… și vă doresc victorie“.
În aceeaşi zi, Brodsky scria şi pe contul său de twitter[1] (că „Israelul poate și este necesar să facă mai mult pentru #Ucraina, mai ales că o acțiune ostilă se profilează din nord“, intrarea Belarusului în război de partea Rusiei, ceea ce era şi e o mare teamă a serviciilor secrete ucrainene şi a regimului iudeo-pro-occidental al lui Zelenski.
La marginea evenimentului din Maidan, „voluntarii“ iudei au distribuit lumânări, jocuri și dulciuri de sărbători („Selenskyj sendet zu Chanukka klare botschaft an Putin“, în Juedische Allgemeine din 19.12.2022)[2].
Se vede că secta iudaică Chabad nu a fost niciodată de partea lui Putin, lichidatorul multora dintre oligarhii evrei, nici când a făcut figuraţie de alianţă cu acesta la Kremlin.
Chabad a fost întoarsă împotriva Rusiei din prima zi de foc
La trei zile după ce forțele ruse au declanşat operaţiunea militară din Ucraina, un proeminent rabin din Moscova, Boruch Gorin, ar fi avut o „şocantă ieşire dizidentă“.
Boruch Gorin
„Stop războiul!“ a postat rabinul pe Facebook, adăugând „acest îndemn ar putea provoca accese de furie [puterii], dar nu am alte cuvinte acum“.
Nu doar utilizarea cuvântului „război“, prohibit în discursul public în Rusia la începutul operaţiunii ei militare din Ucraina, a făcut să fie remarcat comentariul rabinului, ci şi faptul că Gorin este purtătorul de cuvânt principal al Federației Comunităților Iudaice din Rusia (la care e afiliată şi secta iudaică Chabad Lubavich), ca și al rabinului-șef al evreilor din Rusia, Berel Lazăr, un rabin Chabad ale cărui legături, intens şi interesat cultivate anterior cu președintele Rusiei, i-au adus porecla de „rabinul lui Putin“.
Chabad este principalul grup iudaic atât în Rusia, cât și în Ucraina, teritoriul vestic al fostului Imperiu Rus fiind şi locul apariţiei acestei secte iudaice hasidice. Aceste două țări au de departe şi cea mai mare populație evreiască din Europa de Est, deşi nu se cunoaşte numărul precis, care e ştiut totuşi ca fiind de minim 200.000 de iudei, deşi web-site-ul mişcării (chabad.org) spunea, în postarea „Ukraine Jewish Relief Fund“[3], în 2022, că numai în Ucraina trăiesc 350.000 de bărbaţi, femei şi copii iudei „aflaţi sub bombardament zi şi noapte“. Nu este cazul să ne surprindă asemenea diferențe între numere statistice, dacă ne amintim că Alexandr Soljenițîn dezvăluia, în celebra sa carte Două secole împreună[4], că iudeii obișnuiesc să ascundă numărul real al persoanelor din comunități spre a se eschiva de la anumite obligații către statul în care parazitează.
Până în 2022, Chabad doar a perpetuat tradiţia mișcării evreieşti hasidice de a conlucra cu regimurile guvernamentale de oriunde atâta timp cât acestea nu îi lezează pe iudei, practică pe care liderii Chabad au explicat-o drept „neutralitate partizană“, dar despre care criticii spun că e „o deferență nepotrivită față de Putere“, dar, odată pornit războiul din Ucraina, habotnicii Chabad s-au arătat partizani cu aceasta.
La rândul său, în cei 22 de ani la putere ai lui Vladimir Putin, președintele rus a menținut, strategic, o relație simplă, dar eficientă cu rabinii afiliați la Chabad, după ce relațiile lui s-au înrăutățit din start, de când a luat puterea, cu Congresul Iudaic din Rusia (Russian Jewish Congress), un grup comunal non-Chabad, un fel de fraternitate iudaică de tip masonic, formată în 1996 de oligarhii evrei din Rusia (precum Mikhail Fridman, care e şi cetăţean israelian), ofiţeri iudei de rang înalt ai statului rus şi alţi evrei din cultură şi ştiinţă.
Pe fondul acestui conflict dintre preşedintele rus Putin şi evreii bogaţi din Congresul Iudaic din Rusia, în trecut, până în 2022, „a crescut steaua Chabad la Kremlin“.
**********
Conducerea internaţională a mişcării Chabad, care se află la New York, s-a postat însă de la începutul lui 2022 împotriva Rusiei şi a cerut aceasta şi conducerii Chabad din Rusia, dar iniţial aceasta a încercat să pară cât de cât echidistantă. Chabad se afla, în această situaţie, „între ciocan şi nicovală“, avea să spună Roman Bronfman pentru Jewish Telegraphic Agency, un fost deputat israelian născut în Ucraina și autor al unei cărți despre iudeii vorbitori de limbă rusă (Bronfman în articolul „Ukraine invasion puts Chabad of Russia ‘between a rock and a hard place’”)[5].
Bronfman mai arată că evreii ruși, inclusiv cei aparținând Chabad, „aproape toți își au originile în Ucraina, Moldova sau Belarus“, aceasta datorându-se faptului că aceste „țări“ făceau parte din Pale of Settlement, adică zona unde li se permitea iudeilor să trăiască în timpul țarismului (adică în „Zona de rezidență“, înființată de împărăteasa Ekaterina a II-a, în 1791[6]). „Foarte puțini iudei ruși vin efectiv din Rusia. Aceasta înseamnă că invazia în Ucraina a lovit o coardă emoțională, împiedicând Chabad să se alăture clerului creştin ortodox rus, care sprijină războiul“. În plus, evreii din Rusia „este necesar să conlucreze cu legăturile lor cu Vestul, care sunt substanțiale. Este nevoie să țină cont de opinia publică [evreiască] din Vest“, a mai spus Bronfman.
Iar opinia iudaică din Vest vine şi de la sionişti, şi de la finanţa evreiască şi chiar şi de la oligarhii ruso-evrei care obișnuiesc să finanțeze activitățile Chabad în Rusia, dar îşi ţin fondurile băneşti în Occident, deşi multe din ele sunt stoarse din Rusia sau din ţări est-europene ori ne-occidentale.
Misha Kapustin
Sau vine de la un rabin precum Misha Kapustin, care are şi cetăţenie israeliană şi care „a fugit din Crimeea în Slovacia în 2014“, după ce armata rusă a anexat peninsula, acuzând că „Chabad din Rusia nu s-a pronunțat împotriva războiului într-un mod categoric“. Iar „Rusia este o dictatură“, mai zicea el.
Altă „opinie publică din Vest“ care cerea imperios puternicei secte hasidice Chabad din Rusia să se opună statului rus (gazdă), era vocea rabinului Shmuley Boteach, numit de către publicaţiile Newsweek şi The Washington Post drept „cel mai faimos rabin din America“, un celebru autor şi realizator TV în SUA (cu o emisiune inclusiv la celebra Oprah, „The Rabbi Shmuley Show“), recomandat drept „expert spiritual mondial în conducerea relaţiilor“.
Rabinul Boteach a publicat în The Jerusalem Post, în 28 februarie 2022, chiar de la începutul conflictului militar ruso-ucrainean, articolul apel „Chabad must condemn Vladimir Putin“[7] (Chabad este necesar să-l condamne pe Vladimir Putin), în care, ca influent rabin, se alătura unor miniştri israelieni în condamnarea Rusiei pentru intrarea în teritoriile ruseşti din Ucraina, respectiv primul ministru Naftali Bennett şi ministrul de Externe al Israelului, Yair Lapid.
Ca un PR-ist, motivele lui Shmuley Boteach vizau stârnirea emoţiilor iudaice: „Putin este un monstru…, iar noi, iudeii, suntem gardienii moralității lumii, progenitorii celor Zece Porunci, motiv pentru care lumea ne-a urât de atâtea mii de ani“, Sau: „Putin este fals… Chiar dacă permite sinagogilor și școlilor evreiești să înflorească, el înarmează Iranul cu arme avansate, în timp ce iranienii promit deschis un al doilea holocaust al evreilor. Putin permite iudaismului să înflorească doar atâta timp cât comunitatea evreiască rămâne docilă și supusă.“; „Putin nu numai că nu este prietenul Israelului, pe care îl credeam că este, dar reprezintă de fapt un pericol uriaș pentru statul evreu. Putin este cel mai important apărător al Iranului la ONU și își exercită în mod regulat dreptul de veto pentru a-i proteja pe mullahi… În timp ce Iranul amenință că va șterge Israelul de pe hartă, oricine poate să se întrebe de ce Putin, aparent marele prieten al evreilor, protejează programul nuclear al Iranului și înarmează Iranul cu sisteme de arme avansate. Nu putem decât să ne rugăm ca Putin să-și joace prost cărţile, iar poporul rus să se ridice şi să-l doboare.“
Rabinii iudei din Ucraina, fiind asociaţi cu oligarhii evrei ucraineni şi sponsorizaţi de către aceştia – oligarhi evrei care l-au propulsat şi susţinut şi pe evreul Zelenski pentru a ajunge preşedintele ţării (precum „patronul lui Zelenski“ Igor Kolomoiski, Vadim Rabinovici şi Victor Pinciuc / Pinchuk, partenerul politic pentru Ucraina al lui George Soros etc.) – au făcut la rândul lor presiuni asupra iudeilor din Rusia pentru a se ridica împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi a Rusiei lui.
Astfel a procedat, foarte teatral şi gălăgios, şi șef-rabinul iudeilor din Ucraina, Moshe Azman, lider din Kiev al Chabad-Lubavici, care a cerut conducerii comunității evreiești din Rusia să denunțe „invazia guvernului rus“, căci altminteri ar fi „complici la suferinţa evreiască“.
Moshe Reuven Azman
Moshe Reuven Azman trece drept un rabin foarte influent politic, cu legături cu o serie de oligarhi iudei, mai ales cu Vadim Rabinovici (conform revistei The Jewish Standard[8]), fondatorul din 1997 al Congresului Tuturor Evreilor Ucraineni („All-Ukrainian Jewish Congress“ sau „Vseukrainskii Evreiskii Kongress“/VEK), un grup de oameni de afaceri evrei extrem de bogaţi din Ucraina), dar Rabinovici este şi prieten şi partener de afaceri asociat cu Igor Kolomoiski, oligarhul care i-a fost patron lui Zelenski până ce acesta a ajuns preşedinte.
Prilejul ieşirii teatrale a rabinului Moshe Azman a fost dat de faptul că Rusia bombardase la începutul lui martie 2022 turnul antenei televiziunii de stat din Kiev, care se află lângă Babi Yar (Râpa Babii), unde istoria consemnează că mii evrei au fost ucişi în septembrie 1941 de către armata germană şi de unii ucrainieni, ca represalii la faptul că aceştia, evreii, ar fi fost ajutorul principal al poliției secrete sovietice NKVD (mulţi chiar erau, cei mai sovietici dintre sovietici fiind pe atunci evrei, şi cei mai comunişti dintre comunişti). Represaliile veniseră după ce NKVD-ul plantase în 1941 explozivi ce au provocat mari pagube în Kiev, între 20 și 28 septembrie aruncând în aer 900 de clădiri între care, pe 24 septembrie 1941, o mare asemenea explozie a zguduit şi Cartierul General al Grupului de Armate Sud al Germaniei, instalat la Kiev, serviciul secret sovietic având complici locali în aceste sabotaje.
Deci, pentru că ruşii au bombardat pe 1 martie 2022 Kyiv TV Tower, antena tv de lângă Babi Yar, iar nişte schije ar fi ajuns şi la cimitirul memorial evreiesc (fapt infirmat peste două zile, de la faţa locului, de un reporter iudeu de la ynetnews.com / Yedioth Ahronoth[9], cotidian din Tel Aviv, Israel, constatând inexistenţa de stricăciuni la memorial), ca şi pentru că în Ucraina trăiesc şi evrei, acest Azman, şef-rabinul iudeilor din Ucraina, a apărut în mediile Internetului, video, strângând un sul al Torei la piept şi clamând înflăcărat: „Fac un apel la rabinii Rusiei, la evreii ruşi, la poporul rus cu singurul mesaj: oameni buni, opriţi războiul! Aici au loc crime de război! … Dacă Doamne fereşte, va urma să mor, blestemul meu să cadă asupra celor care tac și participă în tăcere la această crimă oribilă. Sunt alături de Sfânta Tora ce ne-a fost dată de Dumnezeu și vă spun să vă treziți… Și voi spune şi cuvintele pe care le spuneau strămoșii noștri când au fost duși la Babi Yar: «Ascultă, Israele, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur». Acestea sunt cuvintele pe care le spun evreii înainte de moarte.“
Deşi rabinul nu a fost nicio clipă în pericol (şi nici memorialul evreiesc), The Jewish Chronicle disemina, în 2 martie 2022, apelul său: „«Nu mi-e frică de moarte», rabinul şef al Ucrainei cheamă mapamondul să nu rămână tăcut“ (’I’m not afraid to die’ – Ukraine chief rabbi calls for world to not stay silent[10]).
Fiind parcă sincronizaţi şi cam mirosind a regie, la doar câteva ore după comentariile şef-rabinului Moshe Azman, şi președintele iudeu al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ieşit public cu o cerere similară, cerând ajutorul „milioanelor de evrei din întreaga lume“, căci, zicea el, citat de cotidianul israelian Haaretz, „Istoria se repetă… ce rost are ca evreimea să spună «niciodată mai mult» timp de 80 de ani, dacă rămâne tăcută când o bombă cade pe locul Babi Yar? Cel puțin 5 [ucraineni] uciși. Istoria se repetă…“.
Degeaba comunicase agenţia de ştiri Reuters, preluând agențiile ruseşti TASS și RIA, declaraţia ministerul rus al Apărării, că forțele sale vor lovi anumite locuri din Kiev aparținând serviciului de securitate al Ucrainei și unei unități de operațiuni speciale (care se folosea şi de Kyiv TV Tower), care pregătesc atacuri informaționale asupra Rusiei, cerând ucrainenilor să părăsească acele locuri, deoarece urmează să fie bombardate. Căci până şi ministrul de Externe al statului Israel, Yair Lapid, se declara lezat de acest (inexistent) „atac asupra cimitirului evreiesc de lângă locul memorial care comemorează Holocaustul evreilor de la Kiev și uciderea poporului iudeu Babi Yar. Fac apel la păstrarea și respectarea sfințeniei locului“.
Ba chiar şi muzeul oficial al Holocaustului din Israel, Yad Vashem, intra în hora falsificărilor şi „condamna vehement atacul rusesc“, deşi nimeni nu ţintise ceva evreiesc la Kiev.
Șef-rabinul iudeilor din Ucraina, Moshe Reuven Azman, care, deşi provine din mişcarea Chabad, îi reprezintă pe toţi evreii „ucraineni“, şi-a răspândit speach-ul victimizator pe Internet în mai multe videoclipuri virale, prin care îi îndeamnă pe ucraineni „să reziste ocupației rusești“. Vizionat de milioane de oameni pe rețelele de comunicare virtuală, rabinul „a devenit o icoană în Ucraina“, pretindea publicaţia The Jewish Chronicle.
În susţinerea şef-rabinului din Ucraina s-a ridicat şi rabinul Jonathan Markovitch (Marcovici), rezident la Kiev, dar cu certificat de statut rabinic de la Rabinatul-șef al Israelului și cu atestare rabinică de la Curtea Rabinică Israeliană Chabad și de la Rabinatul Şef al armatei israeliene. Rabbi Markovici este la Kiev emisarul mişcării Chabad, dar şi al multor figuri cheie ale lumii iudaice globale.
Citiți a doua parte a articolului
Autor: Cornel-Dan Niculae
Referințe:
[1] Cf. https://twitter.com/michael_brodsk
[2] https://www.juedische-allgemeine.de/juedische-welt/ukraines-praesident-selenskyj-sendet-zu-chanukka-klare-botschaft-an-putin/ – 19 decembrie 2022.
[3] https://www.chabad.org/special/campaigns/ukraine/donateukraine_cdo/st/Chabad.org/co_embedded/true/mid/1
[4] https://www.dol.ro/carti/beletristica/memorii-jurnale/doua-secole-impreuna-evreii-si-rusii-inainte-de-revolutie-4-volume-yun10535.html?gclid=Cj0KCQiAw8OeBhCeARIsAGxWtUzBnO18ZNWjMi1eC7_tToOHT9fKgMVxG5J1I9lFoM8cMzR1Zq6x7i8aAt7vEALw_wcB
[5] https://www.timesofisrael.com/ukraine-invasion-puts-chabad-of-russia-between-a-rock-and-a-hard-place/ 3 aprilie 2022.
[6] Niall Ferguson, Războiul lumii. Epoca urii. Editura RAO, București, 2012, pag. 128-129.
[7] https://www.jpost.com/opinion/article-698936 28 februarie 2022
[8] https://jewishstandard.timesofisrael.com/vadim-rabinovich-claims-mantle/amp/ 1 noiembrie 2013.
[9] https://www.ynetnews.com/article/sk8byetx9 – 3 februarie 2022.
[10] https://www.thejc.com/news/world/im-not-afraid-to-die-ukraine-chief-rabbi-calls-for-world-to-not-stay-silent-4fSht7OdNNc4qt1XxZSLQd – 2 martie 2022.
Citiți și:
Viziunea de tip mesianic a liderului de la Kiev analizată de Cristian Unteanu. Ucraina va deveni „Marele Israel”!
Compoziția reală a guvernului ucrainean: Practic nu sunt ucraineni!
https://yogaesoteric.net/razboiul-rabinilor-cu-rusia-si-anuntul-sionistilor-ca-vor-actiona-pentru-refacerea-ucrainei-ca-un-mare-israel-i/
//////////////////////////////////////////////
Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (II)
Citiți prima parte a articolului
Boruch GorinCând, la finele lui februarie 2022, rabinul moscovit a criticat Rusia în favoarea Ucrainei, aproape concomitent cu rabinul newyorkez Shmuley Boteach, el a declarat la acea vreme pentru agenţia internaţională evreiască Jewish Telegraphic Agency că poziția sa o reprezenta şi pe cea a rabinului şef Berel Lazăr și a restului Federației Comunităților Evreiești din Rusia, iar pe 2 martie, Lazăr însuși a scris o declarație în care chema să se „oprească nebunia, astfel încât să nu mai moară oameni“[1], ceea ce era tot o acuză, cu o inutilă perdea, la adresa Rusiei.
Vreo 5-6 luni le-a luat însă, de la aceste mesaje, mai ales de la solicitările externe, rabinilor şi liderilor organizaţiilor evreieşti din Rusia să se radicalizeze şi să intre aproape toţi, cu excepţia lui Evgheni Satanovsky, în conflict sau în opoziţie cu conducerea de stat a Rusiei.
Începând din august-septembrie 2022, şi rabinul-șef „al Rusiei“, Berel Lazăr, care aparţine şi el sectei iudaice Chabad-Lubavitch, a intrat făţiş în opoziţie cu puterea de stat a Rusiei, după ce primul care l-a atacat pe Vladimir Putin a fost şef-rabinul Moscovei, Pinchas Goldschmidt, bine primit apoi la Bucureşti în august şi, apoi, în 14-16 noiembrie 2022, de liderii PNL şi PSD, ţinând la templul Coral şi la Palatul Parlamentului României o „Conferință a Rabinilor Europeni“ (sau „prima Reuniune în România a Șef-Rabinilor din Europa“), susţinând Ucraina pe lângă şeful PSD Ciolacu, premierul liberal Ciucă şi ministrul PNL Predoiu. Tot atunci, „România adoptă o «lege emblematică» ce garantează dreptul la sacrificare cușer“, titra The Times of Israel[2], astfel încât iudeii să-şi facă abatoare în România cu eludarea obligaţiei de asomare prealabilă a animalelor ucise, sacrificate astfel prin agonizare (a se vedea „Parlamentul antiromanesc legalizează barbaria cuşer, sacrificarea animalelor după tradiţia jidovească“[3] pe Incorect Politic).
Acest şef-rabin al Moscovei, Pinchas Goldschmidt, s-a declarat în conflict cu Vladimir Putin şi a părăsit Rusia în iulie 2022, jucând rolul „jidovului rătăcitor“ aflat în veşnicul exil iudaic şi îndemnând toţi evreii să întoarcă spatele Rusiei lui Putin.
Tot la începutul lui iulie 2022, Vladimir Putin a dat ordin ca sionista Jewish Agency să-și înceteze toate operațiunile pe teritoriul Rusiei. Ordinul dat de autoritățile ruse venea în mijlocul unor tensiuni tot mai intense între Israel și Rusia pe tema războiului din Ucraina și ca urmare a deciziei Israelului de a sprijini Ucraina și pe președintele Zelenski împotriva Rusiei, anunţa The Jerusalem Post[4]. Jewish Agency for Israel (Agenția Iudaică) nu este doar o agenţie a emigraţiei evreieşti, ci, de fapt, în plan nedeclarat, reţeaua proprie globală de spionaj a sionismului (ca un serviciu secret), creată în 1929 în SUA (mult înainte de înfiinţarea statului Israel, 1948), unde îşi are principalul sediu secret, cel de la Ierusalim fiind secundar. Spionajul israelian, Mossad-ul, este ca un copil mai mic al ei, istoric vorbind, iar Jewish Agency îl mai ajută încă, dându-i şi agenţi verificaţi şi probaţi din întreaga lume. De aceea, între oamenii Agenţiei Iudaice (Evreieşti) sunt şi agenţi secreţi care acţionează sub acoperire.
Având în vedere ostilitatea declarată Rusiei de către Israel şi de organizaţiile evreieşti, Rusia ar putea spune că e îndreptăţită să-şi ia măsurile de prevedere, dar pentru rabinul-şef Goldschmidt totul se explică prin „antisemitismul“ Rusiei, postând pe Twitter, în 27 octombrie 2022, că „Un atac al guvernului rus împotriva mişcării Chabad, precum și atacurile împotriva Jewish Agency for Israel, sunt acte antisemite împotriva noastră a tuturor. Repetăm apelul nostru către toți frații și surorile noastre care sunt încă în Rusia și care sunt capabili să părăsească țara, să facă aceasta“[5].
**********
Astfel s-a ajuns în Rusia la situaţia că secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Aleksey Pavlov, când a cerut în octombrie 2022 „desatanizarea“ Ucrainei, a inclus şi „suprematista“ Chabad în lista de sute de „culte neo-păgâne“ găzduite de Ucraina, care este necesar să fie eradicate. „Principalul principiu al hasidicei [Chabad] Lubavitch este superioritatea [rasială] a membrilor sectei asupra tuturor naţiunilor şi popoarelor“, a spus Pavlov unei publicaţii rusești de stat, citat apoi de către The Times of Israel („Russian chief rabbi protests as top official describes Chabad as a supremacist cult“)[6]. Putea spune asta despre toţi adepţii iudaismului. Într-adevăr, reamintim pentru cine încă nu știe, că acest „principiu“, invocat de Al. Pavlov, este dogma „poporului ales“, dogma esențială a talmudismului, care introduce această disjuncție teroristă absolută: „poporul ales“, cei circa 20 de milioane de ashkenazi (adică descendenții khazari cărora li s-a impus talmudismul în anul 740), câți există azi în lume, să fie deasupra, ca stăpâni ai „restului“ de opt miliarde de oameni! E cușer?!
Ruşii acuză: evreii se pregătesc să preia şi Rusia! (?)
Atitudinea ostilă Rusiei din partea conducerii evreieşti internaţionale a Chabad, a iudeilor din SUA şi chiar a Israelului, nu a rămas netaxată de către Moscova.
Reacţia Rusiei era prezentată în 26 mai 2022 de către Jewish News din Anglia drept „Russia bans entry to numerous US jews including Chabad rabbis“[7] („Rusia interzice intrarea a numeroși iudei din SUA în ţară, inclusiv rabini Chabad“), între cele 963 de persoane interzise fiind mulţi iudei, în frunte cu conducerea Agudas Chassidei Chabad, structura care asigură pentru Chabad legătura cu preşedinţii americani la Casa Albă, rabinul președinte Abraham Şemtov, fondator al biroului de la Washington al mișcării, rabinul Iehuda Krinsky, secretar al grupului, rabinul Shlomo Cunin, lider al Chabad, urmaţi de avocaţii Nathan și Alyza Lewin, care au reprezentat grupuri iudaice și pe Chabad împotriva Rusiei, de membri Congresului Mondial Iudaic, de politicieni evrei americani precum democrații Steve Cohen din Tennessee, Jerry Nadler din New York, Alan Lowenthal din California, Andy Levin din Michigan, Debbie Wasserman Schultz din Florida, sau republicani precum Lee Zeldin din New York și David Kustoff din Tennessee; de Ellen Weintraub, comisar electoral federal; de actorul iudeu Rob Reiner, care a fondat website-ul „Investigate Russia“, care susţinea că Rusia a influențat fraudulos alegerile prezidențiale din SUA din 2016, iar lista continuă cu multe alte nume iudaice.
Apoi, după ce a oprit activitatea în Rusia a instrumentului sionist Agenţia Iudaică (Evreiască) (The Jewish Agency for Israel sau Sohnut, cea mai mare organizație iudaică din lume), pe 9 august 2022, preşedintele rus Vladimir Putin i-a comunicat măsura telefonic preşedintelui Israelului, Yitzhak Herzog. Motivul expulzării acestei agenţii, arătat şi de Putin, era că un prea mare număr de politicieni izraelieni susţin Ucraina împotriva Rusiei, iar agenţia sionistă din Rusia face la fel, căci s-a raportat că un număr de angajați ai Agenției Evreiești au fost interceptați de serviciile secrete ruse cum desfășoară operaţiuni pro-ucrainene în plin război şi susţin propaganda că evreii ar fi în pericol din cauza statului rus. Agentura organizației Sohnut, care are birouri în nouă orașe din Federația Rusă, are mai mulți „emisari“ israelieni și peste 100 de angajați evrei cu cetățenie rusă, dar şi multe mii de alţi activişti şi colaboratori neoficiali.
Noua percepţie rusească despre „trădătorii de evrei“ era reflectată în acelaşi timp în cotidianul central tipărit şi on-line Moskovski Komsomolets, care, în 18 septembrie 2022, enumerând evreii cunoscuți din Rusia şi Ucraina, i-a numit „agenți străini“ pregătiţi ca, după eventuala înfrângere a Rusiei, să formeze guvernul ocupaţiei asupra ruşilor în „frumoasa Rusie a viitorului“, cum s-a exprimat sarcastic Dmitri Popov, autorul principal al Moskovski Komsomolets. (Articolul a dispărut de pe pagina electronică a publicaţiei, în urma protestelor evreieşti, dar el este amintit, disecat şi analizat în presa israeliană).
Agenţia Evreiască şi organizaţiile evreieşti îi îndeamnă pe evrei să părăsească pentru moment Rusia, să nu participe, deci, la războiul acesteia, ajutându-i să plece chiar, în timp ce armata ucraineană are şi un rabin-şef, în persoană lui Hillel Cohen, care le acordă susţinere spirituală soldaţilor evrei care luptă împotriva ruşilor (Ukrainian army appoints Chief rabbi to assist Jewish-faith troops, boost morale)[8].
Unii şi-au amintit că tot un iudeu era, după mamă, şi opozantul rus Boris Nemțov, care susţinuse interesele Ucrainei împotriva Rusiei, fiind „unul dintre cei mai vehemenți critici ai regimului Putin“, pe care îl voia dărâmat, organizând mari proteste susţinute cu fonduri străine, inclusiv fonduri Soros, conform revistei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung („A fost Boris Nemtsov ucis pentru că a colaborat cu americanii?“[9]).
Mass-media din Israel este deţinută deja de oligarhii evrei ucraineni ai lui Zelenski
Pe tema interzicerii Agenţiei Evreieşti în Rusia, acelaşi cotidian rus l-a intervievat pe Yevgeny (Evgheni) Satanovsky, președinte al Congresului Evreiesc Rus în trecut, acel Russian Jewish Congress, organizaţia evreilor foarte bogaţi, despre care am mai arătat că se afla de 20 de ani în conflict cu Vladimir Putin. Satanovsky a devenit între timp, după ce a plecat din conducerea RJC, membru al consiliului de administrație al Congresului Mondial Evreiesc (un Kahal evreiesc al noii ordini mondiale „americane“), unde i-ar reprezenta pe evreii din Rusia.
Satanovsky, care se prezintă drept unul dintre ultimii evrei pro ruşi din Rusia, trecând drept „nebun“ pentru ceilalţi lideri evrei zonali, spunea în acest interviu – intitulat „Sohnut, un magazin birocratic internațional obișnuit“ („Sokhnut – eto obychnaya mezhdunarodnaya byurokraticheskaya lavka“[10], din 15 august 2022) – că totuşi statul rus va fi neputincios în oprirea activităţii Agenţiei Evreieşti, căci un vechi proverb evreiesc, pretinde el, spune că „o organizație evreiască poate fi doar deschisă, nu poate fi şi închisă“, căci va continua să funcţioneze în clandestinitate. „Suntem un popor pentru noi, necruțător și critic“, mai preciza Satanovsky, adăugând că, totodată, şi „comunitatea evreiască americană de astăzi este în mare parte pro-ucraineană și anti-rusă“.
Explicaţia pentru opinia publică anti-rusă şi pro-Ucraina din Israel este explicată de Yevgeny Satanovsky prin faptul că oligarhii evrei „ruşi“ duşmani ai lui Putin deţin mass-media din Israel: „Presa israeliană aparține fie lui Leonid Nevzlin, precum ziarul Haaretz, la care e acționar majoritar, fie lui Igor Kolomoiski și Pinciuc [Pinchuk] împreună, ca aproape toate mas-media în limba rusă, fie unui alt oligarh ucrainean, Vadim Rabinovici. Mass-media în limba engleză și ebraică sunt deținute de iudeii americani. Dacă în întreaga țară sfera informațională aparține oamenilor din Ucraina sau din America, atunci ce rezultat ar putea fi de așteptat? A investit Abramovici în mass-media israeliene? Nu.“
Toţi cei menţionaţi sunt iudei şi doar Roman Abramovici nu duşmăneşte Rusia lui Putin, ci chiar a încercat să intermedieze pacea în martie 2022.
Renaşterea „nazismului“ banderist din Ucraina ca proiect iudaic şi al CIA, îndreptat împotriva Rusiei
După „Revoluţia portocalie“ din 2004 din Ucraina, declanşată asumat de organizaţiile iudeului George Soros (cu zece ani înainte de revoluţia EuroMaidan), cel adus de „valul revoluției“ în fruntea ţării, președintele Viktor Iușcenko, îi acorda în 2005 titlul de Erou al Ucrainei, postum, „nazistului“ naţionalist ucrainean Stepan Baderas.
Bandera era venerat de diaspora ucraineană naţionalistă, dar după 2004 se dezvoltă şi în ţară un curent neobanderist şi anti-rusesc, în timp ce în capitala Kiev bulevardul Moscova devine bulevardul Bandera.
Astăzi, neobanderiştii sunt susţinuţi de evrei în Ucraina, împotriva ruşilor.
„Mulţi spun: cum pot supraviețuitorii evrei ai Holocaustului să-i sprijine pe naziști în Ucraina?“, dar reabilitarea imaginii „fascistului Bandera“ în Ucraina e un proiect evreiesc, ca şi alierea adepţilor contemporani ai lui Bandera cu evreii din Ucraina, mai relata liderul evreu Yevgeny Satanovsky în interviul din Moskovski Komsomolets.
Iar principalii evrei pe care îi acuză de asta sunt oligarhul Igor Kolomoisky („patronul lui Zelenski“) și liderul „Vaad“ Josef Zissels, motiv pentru care a zis despre ei din 2015, în fața sinagogii Golden Rose din Dnepropetrovsk: „Când și dacă va exista o astfel de oportunitate, îi voi spânzura cel puțin pe Kolomoisky și Josef Zissels“ („Spânzuraţi liderii evrei ucraineni, spune fostul preşedinte al Congresului Evreiesc din Rusia“[11], în The Jerusalem Post).
Josef Zissels (sau Yosyf Zisels), deşi trece drept un „naţionalist înflăcărat“ ucrainean, este şi preşedintele „Vaad“-ului iudaic din Ucraina (Ваад) sau „Asociaţia Organizaţiilor şi Comunităţilor Evreieşti (Vaad) a Ucrainei“, Vaad fiind o veche denumire evreiască pentru consiliu, care, istoric, a mai fost folosită pentru conducerea largii regiuni autonome evreieşti întinsă asupra Galiţiei, Poloniei (şi Ucrainei de azi), Lituaniei (şi Belarusului de azi), cum a fost şi Consiliul celor Patru Ţări („Vaad Arba Aratzot“), înfiinţat în anul 1514.
Zissels este un fost informator sovietic al KGB, zice Satanovsky, deşi a fost şi dizident „refuznik“, membru în organizaţia Ukrainian Helsinki Group, creată subversiv pentru „drepturile omului“ în 1976 de americanii de la Helsinki Watch (cunoscută mai târziu ca Human Rights Watch, unde şi-a îndreptat pentru prima dată donaţiile sale George Soros), organizaţie tutelată de CIA şi fondată de activistul iudeu Robert Louis Bernstein. Zissels era prezentat în 2022 şi drept unul din vicepreşedinţii Congresului Evreiesc Mondial.
„Zissels a fost cel care a venit cu ideea de a îi unii pe evrei cu adepţii lui Bandera – mai zice Satanovsky. Și a făcut asta ani de zile, reabilitând banderismul… Iar acest proiect al lui le-a plăcut foarte mult băieților de la Departamentul de Stat, mai ales Victoriei Nuland. Aşa am ajuns să îi vedem pe rabinul Azman (rabinul-șef al Ucrainei și Kievului) şi pe rabinul Yaakov Dov Bleich (rabinul sinagogii principale din Kiev), cum țin împreună cu episcopul creştin uniat o slujbă de rugăciune de doliu la cimitir, unde, lângă victimele Holocaustului, au aranjat şi înmormântarea celor care i-au ucis, ridicând deasupra lor o cruce și spunând că aceasta este o «formă de reconciliere». Astfel îl vedem pe Shmuel Kaminetsky, un rabin din Dnepropetrovsk, al cărui hotel găzduiește acum aproximativ două sute de israelieni de origine mixtă ucraineană-iudaică care luptă pentru Ucraina.“
Satanovsky acuzase dinainte de războiul din 2022, încă din 2014, comunitatea evreiască din Dnepropetrovsk, în care oligarhul evreu Kolomoisky (propulsorul lui Zlensky) era puterea centrală, pentru susținerea unui război cu ruşii, că strânge donații și adoptă o linie publică naționalist-ucraineană. Kolomoisky însuși, în rolul său de guvernator al districtului Dnepropetrovsk, a finanțat crearea unui batalion de „miliție“ care să lupte cu „separatiștii ruşi“ din regiunea vecină Donbas.
Dar Zissels, Kolomoisky şi ceilalţi evrei ca ei sunt apăraţi în The Jerusalem Post de către rabinul kievean Yaakov Dov Bleich, cel mai sus arătat de Satanovsky ca implicat în alianţa iudeo-ucraineană: „Kolomoisky și Zissels nu sunt pro-Bandera, ci sunt cu Ucraina democratică, la fel ca restul comunității evreiești“.
„Spui că proiectul «Bandera evreiască» este susținut de Departamentul de Stat al SUA?“, îl întreba reportera de la Moskovski Komsomolets pe Satanovsky, iar el răspundea:
„Ar fi necesar să fie chestionată Victoria Nuland [de la Departamentul de Stat]… Cred că este imposibil să fii de acord cu oameni ca Vika Nuland. Subiectul oricărui naționalism de pe teritoriul fostei URSS este supravegheat atât de Departamentul de Stat, cât și de CIA, care, din păcate, este acum condusă de ambasadorul William Burns, care a fost foarte atractiv pentru mine în timpul șederii sale la Moscova [ca ambasador]…
Da, băieții de astăzi lucrează pentru prăbușirea Federației Ruse, dar înainte au lucrat pentru prăbușirea URSS. Ei cred că dacă URSS s-a prăbușit, atunci de ce nu și Federația Rusă. În perioada 8-9 mai a avut loc la Varșovia primul Forum al Popoarelor Libere din Rusia. Al doilea a avut loc pe 22 iulie la Praga. Acolo au desenat o «minunată» hartă, unde în locul Rusiei sunt 34 de state…
Da, Departamentul de Stat și CIA au făcut și fac toate acestea. Și știu că Nuland a făcut toate eforturile posibile pentru a organiza Maidanul [revoluţia Soros-CIA de la Kiev, din 2014]. Este clar faptul că fabricarea anti-rușilor din Ucraina este un proiect american… Nazismul a fost pus acolo unde nu exista aproape deloc acum 8 ani. Li s-au dat 8 ani pentru recalificare, pentru agitație și propagandă, pentru reformarea populației.“
Citiți a treia parte a articolului
Autor: Cornel Dan Niculae
Referințe:
[1] https://lechaim-ru.translate.goog/events/zayavlenie-glavnogo-ravvina-rossii-po-situatsii-v-ukraine/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc – 2 martie 2022.
[2] https://www.timesofisrael.com/romania-passes-landmark-law-guaranteeing-right-to-kosher-slaughter/ – 16 noiembrie 2022.
[3] https://www.incorectpolitic.com/parlamentul-antiromanesc-legalizeaza-barbaria-cuser-sacrificarea-animalelor-dupa-traditia-jidoveasca/ – 17 noiembrie 2022.
[4] https://www.jpost.com/diaspora/article-711227?fbclid=IwAR1jJAxwMcfi6qmABGdQHz__xhI-U94SNOXaJ2gF56_q466nl37BerrRLn4 – 5 iulie 2022.
[5] https://twitter.com/PinchasRabbi/status/1585553888060530690
[6] https://www.timesofisrael.com/russian-chief-rabbi-protests-as-top-official-describes-chabad-as-a-supremacist-cult/ – 26 octombrie 2022.
[7] https://www.jewishnews.co.uk/russia-bans-entry-to-numerous-us-jews-including-chabad-rabbis/ – 26 mai 2022.
[8] https://www.jewishnews.co.uk/russia-bans-entry-to-numerous-us-jews-including-chabad-rabbis/ – 26 mai 2022.
[9] https://www.hotnews.ro/stiri-international-19710847-fost-boris-nemtsov-ucis-pentru-colaborat-americanii.htm – 22 martie 2015.
[10] https://www.mk.ru/politics/2022/08/15/evgeniy-satanovskiy-sokhnut-eto-obychnaya-mezhdunarodnaya-byurokraticheskaya-lavka.html – 15 august 2022
[11] https://www.jpost.com/diaspora/hang-ukrainian-jewish-leaders-says-former-russian-jewish-congress-president-393774 – 12 martie 2015.
Citiți și:
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA” (I)
https://yogaesoteric.net/razboiul-rabinilor-cu-rusia-si-anuntul-sionistilor-ca-vor-actiona-pentru-refacerea-ucrainei-ca-un-mare-israel-ii/
//////////////////////////////////////////////
Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (III)
Citiți a doua parte a articolului
Doar 8 ani au fost necesari pentru renaşterea naţionalismului banderist în Ucraina?
Opt ani era, de fapt, începutul perioadei de când preşedintele Vaad-ului evreiesc (la apariţia căruia, în 1991, a contribuit şi Federația Sionistă din Ucraina), Josef Zissels, a început să spele imaginea publică a lui Bandera ca antisemit şi să susţină existenţa fastă a nou apăruţilor „jidani banderiţi“. Website-ul mişcării naţionaliste Sectorul de Dreapta (Pravyi Sektor), forţa principală a „revoluţiei Maidan“ din 2014 se chema banderivets.org.ua, aşa că şi evreii care susţineau „schimbările revoluţionare în Kiev“ şi-au zis „jidovi banderiţi“ (Zhydo-Banderites sau zhydobanderivets), astfel apărând bancul din Odessa: „Oleg: – Eşti fascist şi banderist?; Şmuel: – Da, toată lumea zice asta! [Dar] întreaga noastră Sinagogă este aşa“ (după „Ukrainian phenomenon: Jews + Banderites“, în Voices of Ukraine şi în JTA).
Şi miliardarul Kolomoysky a făcut senzaţie cu un tricou negru cu o menora roşie pe el, însoţit de inscripția JidoBanderit /„ZhidBanderovets” (v. Jewish Telegrafic Agency[1]).
De aceea, în aprilie 2015, acelaşi lider evreu Zissels declara că „evreii ucraineni se alătură Regimentului Azov“ (catalogat ca neo-nazist) și că, astfel, „evreii ucraineni au început să se recunoască ca evrei din Ucraina“, susţinând totodată despre combinația dintre cuvântul „periorativ“ zhyd (jidov, evreu) şi cuvântul banderit („Zhydo-Banderite“, „Zhydo-Bandera“), că „a căpătat un nou sens și o conotație favorabilă“, în ciuda istoriei oficiale care spune că banderiţii (membrii OUN-B, armata lui Stepan Bandera) au ucis evrei în anii ’40.
Un banderit (bandеrivets) era numit în trecut membrul structurii paramilitare OUN-B, o facţiune formată în 1940 (supranumită şi „Poporul lui Bandera“), prin desprinderea din OUN (Orhanizatsiya Ukrayins’kykh natsionalistiv / Organization of Ukrainian Nationalists / Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni, existentă din 1929), dar noii banderiţi, apăruţi mai ales cu ocazia revoluţiei soroşisto-CIA-iste, sunt, iată, şi „jidani banderişti“.
În această operaţiune de recuperare în noi scopuri politico-militare a lui Bandera, Josef Zissels (Yosyf Zisels) insista că „Nu puteți agăța etichete stereotipe pe OUN și pe Ukrayins’ka Povstans’ka Armiia (UPA), care au luptat în primul rând pentru independența Ucrainei“.
„Stereotipurile“ despre OUN şi UPA (Armata Insurgentă Ucraineană, activă între 1942 şi 1949) sunt încadrările istorice la anti-polonism, anti-semitism, anti-rusism şi anti-comunism, dar lideri evrei precum Zissels le şterg pe primele, pentru a resuscita şi angaja naţionalismul ucrainean în noi proiecte, sforărite şi de ei, indiferent de lezarea sentimentelor polonezilor, de exemplu. De aceea, la începutul lunii ianuarie 2023, „Kievul a înfuriat Varşovia, după omagiul adus lui Bandera, considerat vinovat pentru masacrul a zeci de mii de polonezi la Volânia“[2].
În 2017, tot Iosif Zissels, după o conferinţă la Paris despre „Holocaustul din Ucraina“, a declarat chiar, of the record, la un restaurant, că evreii înşişi au fost de vină şi de aceea au fost ucişi de către naţionaliştii ucraineni, căci au comis la rândul lor fapte rele, precum evreul comunist Sholom Schwartzbard, care l-a ucis pe liderul ucrainean anti-bolşevic Symon Petliura (1879-1926).
Apoi, în aprilie 2018, Zissels a atacat şi opinia a 56 de congresmeni americani, care se arătau îngrijorați de „creșterea antisemitismului finanțat de stat“ în Ucraina, spunând că nu există aşa ceva. Dar americanii erau alimentaţi tot de evrei, precum Eduard Dolinsky, directorul Comitetului Evreiesc Ucrainean, un ONG al oligarhului evreu Oleksandr Feldman, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „văruirea“ trecutului nazist al unor naționaliști ucraineni, spunând că ceea ce face Zissels e „consecinţa unei campanii organizate de imagine prin încercarea de a ascunde participarea membrilor Organizației Naționaliștilor Ucraineni la exterminarea evreilor în Babi Yar“. Aşa că încă o dată, „istoria e curvă“, cum se spune în popor, căci ruşii sunt daţi ca „antisemiţi“ în 2022 pentru că au bombardat marea antenă radio din Kiev şi în apropiere se află şi râpa Babi Yar şi un memorial evreiesc, dar ucrainenii adepţi ai celor care i-au „pedepsit“ pe evrei în 1941 acolo sunt acum bunii prieteni ai evreilor!
Forumul fărâmiţării Rusiei, o cooperativă CIA-Rothschild
Satanovsky susţine că are informaţii sigure şi că aşa-numitul „Forumul Naţiunilor Libere din Rusia“ (Forum Svobodnykh Narodov Rossii / Free Nations of Russia Forum), ţinut în 8-9 mai 2022 la Varşovia şi apoi în 22-24 iulie 2022 la Praga, este o operaţiune conspirativă a Departamentului de Stat al SUA și a CIA. O a treia întrunire a forumiştilor „svobodnici“ a avut loc în septembrie 2002 (la Gdańsk, în Polonia), iar o a patra în decembrie, când s-a redenumit Forumul Popoarelor Libere din post-Rusia (Forum of Free Peoples of Post-Russia / FSNPR), unele dintre aceste popoare fiind ultima oară menţionate în istorie sau cunoscute cu secole în urmă, dar redescoperite şi folosite acum în cadrul unei operaţiuni de tip „divide et impera“.
Mihail Hodorkovski
Însă, semnificativ, organizatorul acţiunii este Ilya Ponomarev, subordonatul politic al oligarhului evreu Mihail Hodorkovski, la rândul lui subordonat dinastiei financiare Rothschild, la Londra, unde locuieşte făcând opoziţie lui Vladimir Putin, fiind un apropiat şi executant al mai bogatului miliardar Nat Rothschild, cu care este şi prieten, în mod public.
Şi Mihail Hodorkovski şi Nat Rothschild incită public la moartea lui Putin, iar Ilya Ponomarev, activistul lor din Rusia, aflat acum „în exil“ în Ucraina, este cel care a revendicat asasinarea Dariei Dughina (ţinta ratată fiind ideologul naţionalist rus Aleksandr Dughin) în august 2022, în numele organizaţiei fantomatice „Armata Naţională Republicană“ (NRA, Natsional’naya Respublikanskaya Armiya), o acoperire, mai degrabă, a unei alianţe a serviciului secret ucrainean SBU cu mişcarea RosPartizan a lui Ponomarev şi cu organizaţia anarhistă rusă Levyy Front (Frontul de Stânga), care e fosta organizaţie marxist-leninistă „Avangarda Tineretului Roșu“, cu care Ponomarev ţinea legătura prin consilierul său Leonid Razvozzhayev, „revoluţionarul“ prins de autorităţile ruse că a încercat împreună cu Levyy Front şi cu un politician georgian de-al lui Soros să dea în 2012 o celebră lovitură de stat teroristă, eşuată, de răsturnare prin violenţă a preşedintelui rus Vladimir Putin.
Mihai Hodorkovski a fost cel mai mare şi mai bogat oligarh evreu creat ca un fel de mandatar în Rusia de către evreii de categorie grea (ca Soros şi Rothschild), care, după ce a pus mâna în anii ’90 pe petrolul rusesc prin compania Yukos, cu sprijinul ramurii englezeşti a clanului Rothschild, a fost băgat la închisoare de către Vladimir Putin. Eliberat, Hodorkovski s-a exilat la Londra. În cadrul grupului Yukos (care avea clanul Rothschild în spate), Ponomarev era un cadru de conducere, deci un executant al acestora, ceea ce se vede că face şi în politică şi în asasinate.
Iar organizatorul precursorului acestor forumuri, Forumul Rusiei Libere (Forum Svobodnoy Rossii / Free Russia Forum) este cunoscutul şahist Garry Kasparov, care însă e şi el tot un iudeu, având numele real, la naştere, de Garik Kimovici Weinstein, un susţinător al revoluţiilor lui Soros (precum „Velvet Revolution“ din 2018, din Armenia) şi asociat la forumul lui din nou cu acelaşi Ilya Ponomarev, omul tandemului Hodorkovski-Rothschild, dar şi cu bogaţii evrei Marat Gelman (dintr-o familie de evrei de la Chişinău) şi Leonid Nevzlin, cel care deţine o importantă parte din presa din Israel şi o îndreaptă împotriva Rusiei.
Şi chiar la o asemenea conferință a „exilaților“, sponsorizată de Forumul Rusia Liberă, din mai 2022, de la Vilnius, a fost remarcat acelaşi Ponomarev ca făcând apel la participanți să sprijine incendierile de obiective strategice în Rusia şi alte acte criminale, precum sabotajele, ceea ce a făcut şi prin postul său RosPartizan (via Telegram), apoi, într-o relatare pentru ziarul Kyiv Post, prezentându-se ca iniţiat, el s-a arătat satisfăcut că „Armata Națională Republicană“ a trecut de la incendieri anonime la complotul asasinării familiei Dughin din august. Apoi Ponomarev se anunţa la Forumul „svobodnic“ din septembrie 2022 chiar ca reprezentant al organizaţiei teroriste „Armata Națională Republicană“, care a ucis-o pe Daria Dughina.
Forumiştii Ponomarev şi prietenii lui spun că vor „deimperializarea, decolonizarea, deputinizarea, denazificarea, demilitarizarea şi denuclearizarea Rusiei“, dar, concret, au în agendă fărâmiţarea Rusiei în 34 de alte ţări mai mici nou formate, inclusiv o ţară Siberia, regiune care e însă foarte rusească în cea mai mare parte a ei, formând 75% din teritoriul național al Rusiei, iar decolonizarea ar însemna eliminarea (expulzarea) ruşilor din mai multe regiuni.
Cei din spatele forumiştilor au şi organizaţia lor proprie, Komitetul Rus Anti-Război (AntiVoyennyy Komitet Rossii / Anti-War Committee of Russia), înfiinţată chiar când Rusia a intrat militar în estul Ucrainei, în martie 2022, primul dintre fondatori fiind chiar oligarhul creat de Rothschildzii londonezi, Mihail Hodorkovski, care e secondat de mai puţin bogatul evreu Boris Zimin, care a lăsat Londra pentru Israel, dar sunt sprijiniţi şi de Sergey Brin, cofondatorul Google, care este şi el evreu „rus“ şi este al 12-lea cel mai bogat om din lume.
Formal, „Komitetul Anti-Război“ al lui Hodorkovski este afiliat la Forumul Svobodnoy Rossii al lui Garry Kasparov-Weinstein, toţi dorind prăbuşirea Rusiei mari a lui Vladimir Putin şi, unii dintre ei, destul de mulţi, chiar acea fărâmiţarea a ei în 34 de bucăţi.
Rusia ar urma să rămână doar cât partea ei europeană, restul fiind cedat asiaticilor, dar controlaţi (colonizaţi economic) de noii lor „salvatori“.
Ideea fărâmiţării Rusiei a venit pentru prima dată din Statele Unite
În 1991, Dick Cheney, secretar american al Apărării pe atunci, a cerut în guvern „de a demonta nu numai URSS și Imperiul Rus, ci și Rusia însăși, astfel încât să nu mai poată reprezenta niciodată o amenințare pentru restul lumii“, dar preşedintele Bush s-a temut de reacţia ruşilor. De această intenţie a destrămării Rusiei la începutul anilor ’90 pare să-şi fi adus aminte în 2022, cu ocazia „Forumului Naţiunilor Libere din Rusia“ inspirat de Hodorkovski şi Ilya Ponomarev, şi Lech Walesa, primul președinte al Poloniei post-comuniste, care și-a exprimat regretul că „nu i s-a permis răsturnarea Rusiei“ în timpul primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, când, deşi reprezenta aspiraţiile polonezilor, Walesa era şi în slujba americanilor de la CIA. (Din anii 1980 până în 1991, Agenția Centrală de Informații a SUA a cheltuit numai prin operațiunea QUHELPFUL circa 20 de milioane de dolari pentru a sprijini sindicatul Solidaritatea, condus de Walesa, ca acesta să joace rolul de „mișcare de eliberare națională a Poloniei“, cf. documentării din lucrarea lui Seth G. Jones, A Covert Action: Reagan, CIA și Cold War Struggle in Poland, New York 2018).
Iar acum ruşii ar trebui să mai rămână, numeric, „sub 50 de milioane de oameni“, a mai spus Walesa în interviul pentru Le Figaro din iulie 2022 („Guerre en Ukraine: Lech Walesa suggere de «ramener» la Russie a moins de 50 millions d’habitants“[3]).
Guvernul SUA a încins tema între cele două prime forumuri ale lui Ponomarev, de la Varşovia şi de la Praga, agenţia americană Helsinki Commission (numită oficial „The Commission on Security and Cooperation in Europe“) ţinând în 23 iunie 2022 reuniunea „Decolonizarea Rusiei, un imperativ moral și strategic“, deşi, pe aceeaşi logică, s-ar putea propune şi „Decolonizarea Americii“. Principalul ideolog de la întrunirea HC a fost Casey Michel, care publicase în revista The Atlantic articolul „Decolonization of Russia“[4], la 27 mai, susţinând că Rusia este „o amalgamare întâmplătoare de regiuni și națiuni cu istorii, culturi și limbi extrem de variate“ (de parcă despre SUA sau UE nu s-ar putea spune la fel) şi că Occidentul este necesar să finalizeze proiectul început în 1991 (de lichidarea a Rusiei mari) şi „să urmărească decolonizarea completă a Rusiei“ (fragmentarea), pentru ca „Kremlinul să piardă imperiul pe care îl mai păstrează. Proiectul de decolonizare a Rusiei este necesar în sfârșit să fie finalizat“.
Editorul şef al revistei The Atlantic, unde s-au lansat în premieră aceste idei, este iudeul new-yorkez Jeffrey Goldberg, un sionist şi fan al lui George Soros şi al „revoluţiilor“ implementate de acesta prin lume sau al oamenilor politici susţinuţi de acesta, precum Barack Obama şi Hillary Clinton, totodată Goldberg detestându-l, de asemenea, ca şi Soros, pe Donald Trump.
Israelul şi Marea finanţă iudaică primesc de la Zelenski mega-afacerea „reconstrucţiei Ucrainei“
Tot ambasadorul Israelului de la Kiev, Michael Brodsky, care în decembrie 2022, de Hanuka, a aprins alături de rabinii din Ucraina marele menorah din Maidanul kievean, anunţa în zilele următoare ceremonialului iudaic din Maidan că Israelul va dezvolta un Plan Marshall în Ucraina postbelică, ceea ce va şi îndeplini transformarea Ucrainei într-un „Mare Israel“, cum deja anunţase de la începutul lui aprilie Zelenski, că Ucraina va fi un mare Israel („Israel offers to develop ‘Marshall Plan’ to help post war Ukraine“[5], în The Jewish Chronicle din 22 decembrie 2022).
În Planul Marshall original, SUA au pompat după Al Doilea Război Mondial fonduri financiare masive în structurarea economiei Europei de Vest pentru a o reconstrui ca dominion politic al ei. În „Planul Marshall“ al Israelului pentru Ucraina, statul iudeu nu se vrea atât un investitor, cât un prestator (alături de gigantica corporaţie globală evreiască BlackRock), fondurile venind de la toată lumea aliniată sau vasală ordinii mondiale americane, inclusiv de la statele europene aflate în dificultăţi economice, iar ambasadorul „Michael Brodsky a subliniat domeniile în care Israelul se situează ca specialist unic poziţionat pentru a sprijini Ucraina într-o epocă postbelică“, scria TheJC.com.
Sferele anunţate de ambasadorul iudeu ca urmând să fie ale Israelului în viitoarea construcţie a Ucrainei se refereau la mai tot, de la sănătate, apă, agricultură, locuințe și educație, la spațiul cibernetic (tot Internetul, IT-ul şi tehnica aferentă) și chiar şi tehnologia militară.
Cel mai înalt reprezentant al Ucrainei la întâlnirea de la Varşovia, unde s-a discutat acest plan, în decembrie 2022, Oleksiy Arestovici, a pretins că „Israelul este cel mai bun model“ şi l-a citat pe propriul său președinte, Volodimir Zelenski, cum acesta s-a adresat Knesset-ului israelian la începutul războiului spunând că Ucraina se vrea un „Mare Israel“, unul care, adăuga Arestovici, se va lupta militar cu Rusia „decenii chiar, de acum înainte“. Pentru asta, i-a replicat ambasadorul israelian Brodsky, „Ucraina va fi necesar să dezvolte o armată inteligentă, o industrie de securitate modernă și capacități puternice de informații“, cu ajutor evreiesc, bineînţeles, iar Israelul, a mai spus el, și-ar putea împărtăși cu Ucraina experiența în „atuul enorm“ al ştiinţei de a menține sprijinul din partea diasporei sale (care, în noul parteneriat iudeo-ucrainean, ar îngloba şi lobby-ul diasporic evreiesc global).
Larry Fink
Concomitent, prima înţelegere dintre Zelenski și şeful evreu al giganticei corporaţii financiare BlackRock, Larry Fink, a avut loc în luna septembrie 2022. Atunci l-ar fi convins Black Rock pe Zelenzki să-i fie predată „reconstrucția țării“.
Companie fondată în 1988 de bancherii evrei Larry Fink, Robert S. Kapito, Susan Wagner, Ben Golub ş.a., BlackRock este descrisă drept „cel mai mare manager de active financiare din lume, cu un portofoliu de circa 8.000 de miliarde de dolari“ sau ca „o putere mai mare decât marile bănci ale lumii“, aflat în concurenţă, dar şi în colaborare, cu clanul financiar evreiesc Rothschild, „creditorul Ucrainei“, Rothschildzii cumpărând datoria naţională a Ucrainei încă din anii de dinaintea războiului, sau cu Vanguard, alt fond gigantic de investiții, care împreună controlează întreaga economie mondială.
Aşa că, în noiembrie 2022, ministerul ucrainean al Economiei a semnat, la New York, un memorandum cu BlackRock privind „consilierea guvernului ucrainean pentru o foaie de parcurs în vederea reconstrucției post-conflict“.
Cei doi lideri evrei, Larry Fink (peşedintele BlackRock) şi Zelenski (președintele Ucrainei) au mai avut o convorbire mai lungă şi în ultimele zile ale lunii decembrie a anului 2022, detaliind „planurile gigantului financiar din New York pentru implicarea în reconstrucția Ucrainei“. Au fost puse la punct și planurile pentru vizita unor reprezentanți ai BlackRock în Ucraina, iar Zelenski anunţa că „Am vorbit cu șeful celui mai mare fond de investiții din lume, BlackRock, și am fost asigurat din nou că marile companii din lumea dezvoltată sunt gata să investească în refacerea Ucrainei. Specialiștii companiei ajută deja la structurarea Fondului de Recuperare pentru Ucraina…….“.
Prezenţa giganticei globale iudaice BlackRock se integrează în planul israelian, căci într-un articol interviu dat în 30 decembrie 2022 de ambasadorul israelian Michael Brodsky către The Kyiv Independent, intitulat „Can Ukraine become a ’Big-Israel’?“[6] (Poate Ucraina să devină un „Mare Israel“?), el vorbea de un plan iudeo-israelian („a Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction“), nu doar al statului Israel, care să includă şi alte forţe, precum diaspora iudaică din SUA şi Europa.
Michael Brodsky: „Dar cum exact va deveni Ucraina un «Mare Israel»?… Israelul poate ajuta Ucraina în construirea unui Dom Economic de Fier după război. Diaspora iudaică din Statele Unite și din Europa poate contribui enorm la aceste eforturi. În coordonare cu autoritățile ucrainene, putem identifica nevoi specifice și putem oferi soluții și tehnologii israeliene personalizate……. Cred că ar fi necesar să fie promovat un plan iudeo-israelian pentru reconstrucția postbelică a Ucrainei. Un plan care să corespundă și să vină în completarea eforturilor internaționale de refacere / recuperare a economiei și societății ucrainene.“
Pe scurt, dacă planurile se împlinesc, BlacRock şi statul Israel vor fi dirijorii imenselor sume care vor veni din SUA şi din Europa, şi beneficiari ai acestora, în parte, ca arhitecţi ai noii Ucraine, un „Mare Israel“.
Autor: Cornel-Dan Niculae
Referințe:
[1] https://www.jta.org/2014/04/25/culture/a-neologism-used-as-a-weapon-in-the-fight-over-ukrainian-jewry – 25 aprilie 2014.
[2] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26000783-kievul-infuriat-varsovia-dupa-omagiul-adus-lui-bandera-considerat-vinovat-pentru-masacrul-zeci-mii-polonezi-volania.htm – 3 ianuarie 2023.
[3] https://www.lefigaro.fr/international/guerre-en-ukraine-lech-walesa-suggere-de-ramener-la-russie-a-moins-de-50-millions-d-habitants-20220710 – 10 iulie 2022.
[4] https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/05/russia-putin-colonization-ukraine-chechnya/639428/ – 27 mai 2022.
[5] https://www.thejc.com/news/world/israel-offers-to-develop-‘marshall-plan’-to-help-post-war-ukraine-4TVwHjyjHiuw27wZSSJSen – 22 decembrie 2022.
[6] https://kyivindependent.com/opinion/michael-brodsky-can-ukraine-become-a-big-israel – 30 decembrie 2022.
Citiți și:
Planul secret al Israelului pentru un «al doilea Israel» în Ucraina
Extremismul din Ucraina – pădurea care nu se vede de copaci?
Implicarea evreilor de la Casa Albă în afacerea gazelor, ocazionată de conflictul ruso-ucrainean, în care Ucraina a fost împinsă
Batalionele Azov și Aïdar – Formațiuni paramilitare ucrainene de extremă dreapta naziste. Cu ei Ucraina vrea în UE și NATO
https://yogaesoteric.net/razboiul-rabinilor-cu-rusia-si-anuntul-sionistilor-ca-vor-actiona-pentru-refacerea-ucrainei-ca-un-mare-israel-iii/
//////////////////////////////////////////////
Mass-media şi prostituţia intelectuală
\
“Presa are funcţia de a dezlănţui şi de a înflăcăra pasiunile unui popor; marea masă nu are nici cea mai mică idee cui îi serveşte presa într-adevăr. Printre ziare există şi unele care ne vor ataca. Pe acestea tot noi le fondăm, iar punctele în care ne atacă, tot noi le alegem. Nici o ştire nu va ajunge în public fără permisiunea noastră. Acest lucru este posibil deoarece toate ştirile din lume se centralizează la câteva agenţii de ştiri, iar aceste agenţii sunt controlate de noi. Ziarele noastre vor fi de toate nuanţele politice: aristocratice, socialiste, republicane, chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât există constituţie.” Protocoalele maeştrilor francmasoni
Omul obişnuit nu are acces direct la evenimentele vieţii sociale, politice şi economice, cu alte cuvinte la ceea ce se petrece în societatea în care trăieşte. În cel mai bun caz, o persoană care nu îşi petrece zece ore pe zi la locul de muncă, alte opt ore dormind şi restul în vreun local de distracţii, poate avea şansa de a asista personal la unul sau două evenimente importante din oraşul său. Totul se opreşte însă aici. Pentru a se informa despre ce se petrece în jurul lui, omul modern are la dispoziţie o unică sursă: mass-media. La început au fost doar ziarele, apoi a apărut radioul, în ultimii treizeci de ani li s-au alăturat televizorul şi internetul, dând oamenilor iluzia unei bogăţii informaţionale şi a diversităţii de opinie.
„Majoritatea oamenilor sunt preocupaţi în mod obsesiv de necazurile lor personale, într-o societate terorizată de o violenţă explozivă, alimentată de mass-media şi sprijinită de o legislaţie incorectă. Ei nu au timp şi interes pentru viaţa politică şi, ceea ce este cel mai tragic, au fost şi sunt permanent condiţionaţi de francmasoni să creadă tot ce scrie în ziare” afirmă istoricul american Ralph Epperson.
“Ziarele mint. Ziariştii americani sunt practic nişte prostituaţi în meseria lor, fiind plătiţi extrem de bine; ei nu îşi riscă aproape niciodată viitorul financiar pentru echitate socială, dreptate şi adevăr, ci ascultă slugarnic de poruncile celor care ţin hăţurile. Iar cei care ţin hăţurile sunt cei care fac parte din conducerea internaţională a băncilor, care au decis crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Naţiunilor Unite, şi care împing lucrurile spre un guvern mondial, ce va pune capăt libertăţilor individuale. În momentul în care acest coşmar se va împlini, omenirea va intra în cea mai neagră epocă din care, dacă va fi în stare să iasă, o va face cu sacrificii omeneşti şi materiale imense. Trăim apogeul unei conspiraţii francmasonice diavoleşti, care a început cu secole în urmă” scrie acelaşi Ralph Epperson în cartea sa: “Noua Ordine Mondială”.
În 1953 în timpul unui banchet de la New York Press Club lui John Swinton, decanul ziariştilor din America, i s-a cerut să ţină un toast în cinstea presei independente. Iată răspunsul lui: “Nu există în istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu. Nici unul dintre voi nu îndrăzneşte să îşi exprime cinstit părerile în ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu. Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, căutând de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să îşi vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să închinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali.”
Nu este singura afirmaţie de acest gen, există multe altele.
„Suntem recunoscători Washington Post, New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au asistat la reuniunile noastre şi şi-au respectat promisiunile de a păstra discreţia timp de 40 de ani. Ne-ar fi fost imposibil să ne dezvoltăm planul mondial, dacă am fi fost expuşi public pe parcursul derulării misiunii noastre. Dar acum lumea este mai sofisticată şi mai pregătită să accepte un guvern mondial. Suveranitatea supra-naţională a unei elite intelectuale şi bancare mondiale este în mod sigur preferabilă autodeterminării naţionale practicate în secolele trecute”
(David Rockefeller, preşedinte şi fondator al gupului Bilderberg şi Comisiei trilaterale, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR). Extras din discursul ţinut în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg la Baden Baden în 1991.)
“Măiestria noastră şi marea noastră misiune va fi deci aceasta: să împiedicăm ca din numeroasele vorbe rostite să fie auzite tocmai cele despre ţelurile noastre tainice. Căci dacă mulţi ar auzi vocea adevărului împotriva puterii noastre, atunci toată apărarea noastră s-ar dovedi inutilă şi ne-ar paşte pericolul ca toate popoarele să îşi scuture de pe ele jugul nostru. Fiţi vigilenţi, fraţi ai noştri, şi acţionaţi peste tot, ameţiţi-i pe duşmani, aiuriţi-le gândurile, astupaţi-le urechile şi orbiţi-le ochii, ca nicicând să nu vină ziua în care imperiul nostru mondial să se prăbuşească, căci noi l-am ridicat spre mărire şi el trebuie să se înalţe spre victorii viitoare, şi în sfârşit spre răzbunare împotriva popoarelor subjugate de pe întreg Pământul.”
(“Dear Telegraf”, Viena, noiembrie 1920, articol semnat cu pseudonimul Arthur Trebisch)
“Marea forţă a ordinului nostru constă în caracterul său tainic; de aceea faceţi astfel încât să nu apară nicicând în public sub numele său adevărat, ci întotdeauna mascat de un alt nume, şi să sugereze cu totul alte îndeletniciri decât cele reale… Ca pas următor, cred că forma unei societăţi de cărturari ar putea fi un instrument adecvat scopurilor noastre… Prin introducerea unor societăţi de lectură şi a unor biblioteci, precum şi prin preluarea controlului asupra acestora, vom putea modela după bunul nostru plac opinia publică, şi anume implantând în cercurile respective ideile (principiile noastre) şi lăsându-le să îşi exercite influenţa la care oamenii vor fi receptivi…”
(Adam Weishsupt, fondatorul grupării francmasonice “Iluminaţii din Bavaria”)
“Pentru a fi stăpâni pe opinia publică trebuie să o aducem într-o stare de zăpăceală. Noi vom folosi presa ca să prezinte oamenilor ştiri diverse, încât ei să se piardă în labirintul acestor informaţii. Oamenii vor ajunge la concluzia că este mai bine să nu aibă nici o părere…”
(Protocoalele maeştrilor francmasoni)
“Întrucât noi suntem stăpânii presei şi noi avem puterea de decizie asupra succesului ei, nouă ne revine sarcina de extremă importanţă de a veghea ca acei oameni pe care noi îi considerăm periculoşi să nu poată răzbate în acele puncte de unde să poată vorbi maselor prin cuvinte răsunătoare sau prin literă tipărită. Astfel, trebuie să instaurăm o muţenie absolută şi o grijă permanentă de îndată ce se profilează un om periculos în rândul duşmanilor noştri.”
(“Der Telegraf”, Viena , noiembrie 1920, articol semnat cu pseudonimul Arthur Trebisch)
“Treaba noastră este nu să îi dăm publicului ceea ce el doreşte, ci ceea ce noi hotărâm ca el să primească.”
(Richard Salant, fost preşedinte al CBS)
“Ziarele sunt pline în zilele noastre de ştiri despre creşterea explozivă a numărului de divorţuri, despre maltratarea crescândă a copiilor de către unii părinţi, despre numărul tot mai mare de violuri, despre creşterea continuă a numărului celor care citesc materiale pornografice, despre creşterea continuă a tâlhăriei, despre cereri care solicită să se instituie un guvern mondial, despre insistenţa tot mai mare de a se urmări să se dărâme graniţele naţionale, despre tot mai multe biserici creştine închise pentru că nu vor să se supună cenzurii guvernului. Dar oare de unde vin toate acestea? De ce toate moştenirile trecutului, graniţele naţionale, dreptul de a avea o religie liber aleasă, dreptul la avere personală şi alte drepturi sunt acerb atacate? Oare există persoane şi organizaţii secrete care doresc să schimbe ordinea de bază a lucrurilor?”
(Ralph Epperson, “The New World Order” – Noua ordine Mondială)
„Rolul presei:
– Concentrează interesul publicului asupra evenimentelor sportive, relaţiilor sexuale mai mult sau mai puţin perverse, senzaţionalului şi faptului divers, astfel încât acesta să nu observe acţiunile guvernului;
– Împarte publicul în grupări ostile, exacerbând controverse minore (deviza francmasonilor este „Dezbină şi stăpâneşte”);
– Vorbeşte în cuvinte mari şi umflate despre democraţie;
– Arată risipa care se face în guvern (orchestrată anume) pentru a discredita guvernul şi a produce teama de inflaţie şi creşterea preţurilor;
– Încurajează greve şi răzmeriţe, încurajează dezordinea şi criminalitatea, dar şi atitudinea îngăduitoare faţă de criminalitatea guvernului.”
(Ralph Epperson, „The New World Order” – Noua Ordine Mondială)
Citiţi şi:
Prăbuşirea unui mit: presa liberă
Trucaje grosolane şi ştiri regizate în reportajele marilor agenţii de presă
Al XII-lea protocol secret francmasonic
https://yogaesoteric.net/mass-media-si-prostitutia-intelectuala/
//////////////////////////////////////////////
Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic
de George Preda
Societatea secretă „Iluminaţii din Bavaria” a fost fondată în 1776 şi scoasă în afara legii de către statul bavarez în 1785 (la mai puţin de 10 ani de la înfiinţarea sa), după descoperirea unor documente secrete care dezvăluiau planurile „Iluminaţilor” de a organiza revoluţii pentru răsturnarea monarhiilor europene. În mai puţin de 10 ani de existenţă, această societate secretă şi-a pus amprenta asupra evoluţiei ulterioare a istoriei europene, dar şi asupra celorlalte societăţi secrete, precum Francmasoneria.
A fost pentru prima dată când au fost scoase la lumină planurile secrete ale celor care conduc din umbră această planetă: „Noul Testament Diabolic”, care le aparţine Iluminaţilor din Bavaria seamănă surprinzător de mult cu Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni. Modul surprinzător şi miraculos în care s-au petrecut lucrurile arată fără îndoială intervenţia divină salutară: un mesager secret a fost lovit de trăznet şi datorită documentelor găsite de Poliţie asupra lui s-a făcut o percheziţie la reşedinţa conducătorului organizaţiei, Adam Weishaupt. Prin intermediul deconspirării Iluminaţilor din Bavaria s-a putut afla despre planurile oculte de dominare a lumii de către un grup restrâns de oameni.
Înfiinţarea, scopul şi organizarea
Societatea secretă Iluminaţii din Bavaria a fost fondată în 1776 sub faţada unei organizaţii politice care avea ca scop oficial declarat „eliminarea condiţiilor negative din societate pentru a le reda oamenilor o viaţă fericită şi normală” – stabilirea unei societăţi utopice, în care va fi abolită proprietatea privată. Implicit, organizaţia se opunea monarhiei şi bisericii.
Fondatorul său este Adam Weishaupt, un evreu convertit la catolicism care a fost educat într-o mănăstire iezuită şi a devenit apoi profesor universitar. Jan Van Helsing afirmă în lucrarea sa „Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” că cel care a „comandat” înfiinţarea acestei societăţi secrete a fost de fapt bancherul Rotschild care l-a contactat pe Weishaupt în 1770 şi l-a însărcinat cu fondarea acestui ordin secret. Printre altele, chiar denumirea aleasă viza crearea unei confuzii pentru a arunca praf în ochii celor care cercetau existenţa şi activitatea grupului secret al aşa-zişilor „Iluminaţi” care conduc din umbră planeta şi societatea umană şi se consideră „elita” umanităţii.
Ca majoritatea societăţilor secrete, şi aceasta avea o organizare ierarhică strictă alcătuită din 13 grade. Numai cei care se dovedeau capabili să păstreze intacte secretele unui anumit nivel puteau accede la următorul. Ne putem reprezenta această structură şi ca pe nişte cercuri concentrice, ascesiunea ierarhică fiind echivalentă cu accederea la un cerc aflat mai aproape de interiorul organizaţiei. Cei aflaţi pe treptele de jos sau la exterior nici nu ştiau de existenţa unor grade superioare.
Iluminaţii Bavarezi au împrumutat mult de la iezuiţi: sistemul de a spiona şi de a face rapoarte, testarea slăbiciunilor membrilor, tactica de defăimare. Weishaupt a reuşit să atragă multe personalităţi marcante din Bavaria (actualmente cea mai mare provincie în Germania) în organizaţia sa; se spune că şi Mozart şi Goethe s-au numărat printre membri.
Descoperirea planurilor secrete de creare a Noii Ordini Mondiale a dus la închiderea organizaţiei
Pe 17 iulie 1782 a avut loc Congresul de la Wilhelmsbad, unde Iluminaţii Bavarezi au creat o alianţă cu masonii din lojile engleze şi franceze. Ce s-a discutat la acest Congres a fost ţinut în foarte mare secret. De exemplu, o personalitate a epocii, contele Virieu, mason care a participat la acest Congres, îi împărtăşea unui prieten: „Nu pot să-ţi dezvălui ce s-a hotărât la acest congres. Pot numai să-ţi spun că este mult mai grav decât crezi tu. Conspiraţia care s-a pus aici în mişcare este atât de perfect organizată încât nu e scăpare pentru monarhie şi biserică.”
Adevăratele planuri ale Iluminaţilor din Bavaria au ieşit la iveală odată cu publicarea „Noului Testament Diabolic”. Intervenţia divină a jucat un rol principal în revelarea acestuia: un curier al Iluminaţilor a fost lovit de trăznet când călătorea de la Frankfurt la Paris cu documente compromiţătoare asupra sa. Deşi curierul a murit, documentele au rămas intacte şi au fost găsite de poliţişti. S-a făcut apoi o percheziţie la domiciliul asistentului lui Weishaupt şi în urma documenteler găsite, mai ales a descoperirii Planului pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale, organizaţia a fost scoasă în afara legii, iar Weishaupt a fost arestat.(imaginea alăturată, prezentă şi pe bancnot a dolarului american este chiar simbolul Iluminaţilor din Bavaria)
Se spune că Weishaupt ar fi reuşit să fugă la Moscova şi să-şi continue activitatea prin intermediul Lojii Marelui Orient (fondată în acea perioadă în Franţa) pentru a declanşa Revoluţia Franceză. Se pare că tot el a colaborat cu Karl Marx pentru redactarea „Manifestului Partidului Comunist”. Unele surse afirmă că Weishaupt ar fi sfârşit asasinat chiar de cei care i-au comandat înfiinţarea acestei societăţi secrete, pentru că a continuat să folosească termenul de „iluminaţi”.
În 1997, în Spania, s-a înfiinţat o organizaţie de tip masonic care susţine că este continuatoarea tradiţiei „Iluminaţilor din Bavaria”.
Vă prezentăm în continuare un fragment din documentul care dezvăluie adevărata ideologie a „Iluminaţilor”. Acest document este chiar cel care a fost descoperit de autorităţile bavareze. Principele Bavariei a hotărât publicarea lui pentru a preveni astfel toate casele regale europene. În mod evident, acest avertisment a fost ignorat. Sângeroasa revoluţie franceză care a izbucnit în 1789 şi a detronat monarhia franceză, precum şi şirul de revoluţii care i-au urmat erau prevăzute în acest plan.
Noul Testament Diabolic – adevărata ideologie a Iluminaţilor din Bavaria
„Primul secret privind felul în care se poate manipula societatea este supremaţia asupra opiniei publice. Prin aceasta, se poate semăna între oameni atâta sciziune, îndoială şi păreri contradictorii încât ei nu se mai pot descurca în zăpăceala colectivă şi sunt convinşi că nu pot avea o părere personală. Trebuie dezvăluite pasiuni în rândul maselor şi răspândite scrieri murdare şi lipsite de spiritualitate. Menirea presei este să dovedească neputinţa neiluminaţilor în domeniul treburilor publice şi în cel religios.
Al doilea secret este de a pune în mişcare toate slăbiciunile şi defectele omeneşti, patimile, greşelile până ce oamenii nu se mai pot înţelege între ei. Trebuie combătută tăria personalităţii; nimic nu este mai periculos pentru noi decât aceasta. Dacă această calitate este dublată de putere spirituală creativă atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie, ură, discordie şi război, prin foamete, lipsuri şi molime, toate popoarele vor fi atât de slăbite, încât nu vor şti cum să iasă din impas, decât dacă se supun voinţei noastre, a Iluminaţilor.
Un stat care este epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi, în orice caz, o pradă uşoară pentru noi. Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept monedă adevărată, să se mulţumească cu superficialităţi, să alerge numai după plăceri, să se epuizeze căutând mereu ceva nou, pentru ca în sfârşit să asculte de noi, Iluminaţii. Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecvate pentru supunerea lor. Prin degradarea morală a societăţii, oamenii vor pierde credinţa în Dumnezeu. Prelucrate prin scrieri şi comunicări directe, discursuri, discuţii, masele vor fi educate în spiritul nostru, al Iluminaţilor.
Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu poată gândi cu mintea lor proprie. Oratorii politici instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de libertate şi democraţie, încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă trebuie să le fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică, deoarece nu au ce căuta în treburile statului. Ele trebuie stăpânite făcându-li-se dreptatea cuvenită, dar extrem de sever şi cu brutalitate.
Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite, prin subminarea selectivă a libertăţilor, prin legi, prin ordine a electoratului prin presă, prin educaţie şi metode de învăţământ, dar mai ales sub stricta ţinere în secret a activităţilor noastre. Guvernele trebuie hărţuite până când, de dragul liniştii, să fie dispuse să cedeze puterea. Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale, rasiale şi religioase, astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele. Nici un stat creştin nu va căpăta sprijin adevărat din partea noastră, a Iluminaţilor. Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită, astfel ca prin provocarea de perturbări într-un resort, să poată fi stagnat întregul sistem statal.
Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor care ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lor, spre a putea da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile. Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă asupra armatei.
Pe aceia din guvern care încă nu au fost recrutaţi dintre noi, îi vom invita politicos să primească alte însărcinări, misiuni onorifice, spre a-i abate de la treburile statului. Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre. Vom provoca crize economice prin speculaţii de bursă, pentru a distruge puterea monedei. Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ.
Societatea spre care tindem să fie alcătuită, în afară de noi, dintr-o mână de milionari ce depind de noi, din poliţie şi soldaţi, iar în rest din cetăţeni lipsiţi de avere. Prin introducerea dreptului de vot general şi individual, vom instaura supremaţia absolută a maselor. Prin propagarea dreptului de a dispune de sine însuşi al fiecărui individ, vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă. Printr-o educaţie bazată pe principii false, ideologii mincinoase, vom face ca tineretul să fie indus în eroare, uşor de condus şi depravat.
Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite, ademenirea cât mai multora în loji publice au ca sop să le arunce la cât mai mulţi nisip în ochi.
Prin toate metodele expuse, naţiunile vor fi silite să cedeze Iluminaţilor dominaţia lumii.
Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor. Dacă un popor se opune, trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la o acţiune armată.”
După cum vedem, ca şi în cazul Protocoalelor secrete ale maeştrilor francmasoni, toate aceste planuri au fost puse deja în aplicare. Tot ceea ce numim acum probleme ale societăţii contemporane sunt de fapt rezultatul acţiunilor din umbră ale unor grupări secrete de genul Iluminaţilor din Bavaria. Singura deosebire este că astăzi ele acţionează sub masca oficială a unor grupuri de dezbatere sau organisme supranaţionale, iar referirile la necesitatea malefică de a crea o Nouă Ordine Mondială se regăsesc în discursurile unor preşedinţi de state.
Bibliografie:
- Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
- Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
- Vernon Staufer: New England and the Illuminati, Invisible College Press, 2005
- John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religions
and Governments of Europe Carried on in the Secret Meetings of
Freemasons, Illuminati and Reading Societies, Kessinger Publishing,
2003
- Seth Payson: Proof of the Illuminati, Invisible College Press, 2003
- Robert A. Wilson : Masks of the Illuminati, Dell, 1990
- David Livingstone: Terrorism and the Illuminati: A Three Thousand Year History, BookSurge Publishing, 2007
Citiţi şi:
Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni
Evidenţă zdrobitoare: protocoalele sunt adevărate!
Mass-media şi prostituţia intelectuală
https://yogaesoteric.net/iluminatii-din-bavaria-si-testamentul-lor-diabolic/
https://biserici.org/index.php?menu=EVEA&id=56539
//////////////////////////////////////////////
Papa şi-a trimis trupele de iezuiţi sub acoperire in toate cultele religioase ca să înveţe şi să predice de la amvoane
Alberto Rivera a fost un înalt Iezuit sub jurământ secret care a devenit un creştin cu credinţă în Biblie. El a expus biserica catolică (povestirea lui datează în jurul lui 1979) cu ochiul puternic al unui pătrunzător. Aici aveţi câteva detalii despre felul în care Roma are de gând să preia controlul întregii lumi.
Expresii catolice ordonate de la Roma, care ar trebui să fie folosite pentru toate bisericile creştine:
*Am multe rude în biserica catolică care Îl iubesc pe Domnul şi cred că sunt credincioşi creştini mântuiţi. Este o biserică creştină.
*Cei care nu cred asta provoacă teribile scindări şi daune trupului lui Hristos.
*Mulţi sunt distruşi în credinţa lor creştină atunci când pastorii îi atacă.
*Provoacă tot soiul de confuzie, ditorsionare şi disensiune. Trebuie să înceteze! Trebuie să predicăm iubirea.
*Aceasta este epoca frăţiei oamenilor
*Bisericile sunt unite sub Duhul Sfânt al lui Dumnezeu… Aşa cum vedeţi „Dumnezeu nu ţine seama de cine e de faţă”…
*Catolicii, evreii şi protestanţii fără deosebire sunt deopotrivă în marea familie a lui Dumnezeu! Aceasta este o mare redeşteptare care mătură lumea!
*Evanghelia iubirii.
*Spune doar „cred în Dumnezeu”
*Predici de azil: = făcându-i pe oameni să se simtă cât mai confortabil cu putinţă, în timp ce ei mor încet şi sigur.
Lumea iubeşte acest fel de „predicare mincinoasă”.
Biblia ne avertizează cu privire la profeţii mincinoşi (2 Petru 2.1), unii care se infiltrează (Iuda 4) şi lupi (Fapte 20.29) care se strecoară printre noi, …însă predicatorii nu predică acest subiect.
Papa şi-a trimis trupele în bisericile protestante pentru a termina treaba. Ei erau iezuiţi sub acoperire, tineri catolici de acţiune, legiunea Mariei şi preoţi şi maici în haine comune ca să înveţe şi să predice de la amvoane, spunându-ne că instituţia romano-catolică este o biserică creştină… ceea ce aproape toţi protestanţii cred că este adevărat!
Infiltrarea nu a fost numai printre penticostali, harismatici sau cei din mişcarea ecumenică… fundamentaliştii şi noii evanghelici au fost şi ei supuşi în mod secret. (Kathryn Kuhlman a fost numai unul din mulţii agenţi sub acoperire în locuri sus puse ale creştinismului direct sau indirect legate de Roma.)
Verificaţi-i pe marii evanghelişti şi pe conducătorii creştini şi studiaţi ceea ce au spus ei despre vizita papei în SUA. Au rămas ei tăcuţi, sau au fost mişcaţi de vizita lui şi au arătat respect?
Când o persoană obţine o audienţă la papă, el sau ea trebuie să se încline şi să-l recunoască pe papă ca Isus Hristos pe pământ.
Conducătorii lumii nu numai că se tem de cei care îl urmează pe papa, ci şi de uriaşa bogăţie a Romei. (bogăţia Romei este în trilioane de dolari – vezi The final Conclave de Martin Malachi sau Miliardele Vaticanlui de Aavro Manhatan)
Iuda îi contactase în secret pe preoţii evrei şi pe cărturrari… Iuda era sub jurământ ca un ucigaş plătit. Iuda a fost plătit pentru a proteja religia lor în Numele lui Dumnezeu.
În acea noapte neagră când cel mai mare dintre toţi fraţii falşi (Mat.26.50) a dat sărutul de moarte lui Hristos. Era semnul pentru soldaţi care le spunea pe cine să aresteze. Condamnându-L la moarte pe El, ei au încălca 18 legi iudaice.
Sărutul morţii (sărutul folosit de Iuda) este acelaşi pe care Mafia îl foloseşte astăzi ca un simbol al afecţiunii faţă de un trădător în interiorul organizaţiei lor. Toate familiile mafiote (Donii) sunt romano-catolici subordonaţi direct papei.
În următorii ani milioane vor fi condamnaţi la moarte în acelaşi fel pentru supunerea lor învăţăturilor lui Hristos. Astăzi un preţ este fixat pe capul oricărui creştin care nu va compromite felul în care trăieşte sau ceea ce predică şi scrie. Vaticanul nu va tolera nici o opoziţie faţă de idealul său de „unitate” religioasă.
Foarte puţini realizează că Roma este unită în secret cu Illuminati, Masoneria, Comunismul, Sionismul. Şi subsidiarii lor pentru a controla băncile şi comerţul mondial. Ei folosesc de asemenea media pentru a manipula aproape toată lumea de pe pământ.
Rezultatul net: O singură biserică şi Un singur guvern mondial.
Ce înseamnă pentru creştini cuvântul INRI:
- INRI =Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum
Ce înseamnă INRI când este scris pe o Cruce iezuită:
- Iustum, Necar, Reges, Impios Este JUST să extermini sau să anihilezi regi, guverne sau domnitori neevlavioşi sau eretici.
(Este bine să distrugi regi sau domnitori areligioşi sau protestanţi.)
IRA- este Armata Republicană Irlandeză – care îi omoară pe britanici şi pe protestanţii din Irlanda – şi este sub comanda iezuiţilor sub jurământ.
Preşedintele Lincoln spunea… „Acest război (civil) nu ar fi fost niciodată posibil fără influenţa sinistră a iezuiţilor. Îl datorăm papalităţii (Papa Pius al IX-lea) faptul că vedem pământul nostru înroşit de sângele celor mai nobili dintre fiii săi. (50 de ani în Biserica Romei, de Chinquy, pagina 296)
Ce să faci cu un eretic:
Discreditează-l.
Izolează-l. (a fi lăsat singur fără prieteni sau sprijin)
Moartea prin diferite mijloace.
- Distruge-i reputaţia minţind în legătură cu el, răstălmăcind ceva ce a spus, făcându-l să pară un inamic al ţării… pentru a-l băga în necaz cu oficialităţile sau înconjuraţi-l de o femeie. Ea ar putea fi plantată drept secretara lui care are o aventură cu el.
Odată am avut un pastor care a fost chemat la o casă noaptea târziu. Pe drum, am pus o femeie mâhnită pe marginea drumului… El s-a oprit ca să o ajute. Ea a ţipat „Viol”, şi-a rupt rochia şi partenerul ei i-a fotografiat distrugându-l pe pastor.
Agenţii guvernamentale sau poliţia îl investighează deoarece a fost acuzat de toate de la afaceri cu droguri la evaziune fiscală. Când îşi dovedeşte nevinovăţia, este prea târziu. Ştirile media l-au făcut deja să pară vinovat.
Creditul său poate să fie stricat, ca prin cărţile de credit. Toată lumea ştie în afară de el, punându-l în neorânduială. Mai târziu ei îşi cer scuze pentru greşeală… când este prea târziu. Toate acestea sunt pentru ca el să arate rău, telefoane secrete care acuză pe soţia şi copiii săi de acte obscene…
Acestea sunt doar câteva lucruri pentru a-l face să arate rău. De acum este deja considerat nedemn de încredere şi etichetat drept un mincins şi un hoţ.
- O campanie de scrisori şi bârfe să înceapă sa spuna că el este prea controversat… ca el este unul care provoacă necazuri. Aceia care i se opun îl numesc un inamic care provoacă divizare,un inamic care este împotriva unităţii… ca el nu dă dovadă de dragostea lui Dumnezeu,ca el are propriile sale doctrine sau convingeri. Este lăsat singur fără prietenii pastori.
O minciună nouă se răspândeşte spunând: „A avut o cădere nervoasă aşa că tot ceea ce spune este nedemn de încredere.” Cei mai mulţi dintre ei renunţă şi acceptă compromisul… este mai uşor decât să dai piept cu fierbinţeala. Izolarea este folosită pentru a-i forţa să iasă din lucrare.
- Este lovit de o maşină într-un accident, şi ajunge la spital. Vreo asistentă scoate masca de oxigen sau greşeşte medicamentul. Face complicaţii şi moare.
Poate să moară prin otrăvirea mâncării sau fiind hrănit cu droguri care tulbură mintea şi care îl vor duce într-o instituţie de nebuni.
Poate să fie o încăierare misterioasă cu un străin care îl înjunghie în întuneric… sau se face un contract cu privire la el pentru a fi asasinat de glonţ.
Iezuiţii pot să facă asta pentru două motive: 1. Apărarea credinţei lor prin distrugerea duşmanilor lor şi 2. Pentru a obţine puncte ca să iasă din purgatoriu.
Când Maria Rivera (sora lui Alberto) şi-a revenit din flagelările pe care le suferise într-o mânăstire catolică, s-a căsătorit cu un creştin penticostal. S-au mutat în Canada şi Maria a dispărut. Mai târziu s-a descoperit că soţul ei era de fapt un fals frate. A ieşit la iveală faptul că era un romano-catolic şi un membru al Cavalerilor lui Columb. Dr. Rivera crede că ea fie este moartă, fie suferă într-un alt legământ.
Roma şi aliaţii ei au închis porţile folosind un alt iezuit sub acoperire, pe care îl cunosc personal. Numele lui era Jim Jones. Jones era un diacon iezuit (un laic cu o misiune specială sub jurământ). Masacrul Jonestown a fost bine plănuit ca un eveniment poltic şi militar. Adevărul din spatele său este bine ascuns… Caseta audio nr. 40 a lui Dr. Better din nov. 1978 explică motivele militare pentru care numărul cadavrelor s-a ridicat după ce baza rusă de rachete a fost distrusă între Georgetown şi Joneston imediat după masacru.
Aceasta a fost parte a unei înscenări pentru masacru pentru a primi acoperire mondială. Jim Jones a plănuit şi pregătit (instruit fiind de la Roma) să sacrifice turma sa pentru a împlini jurământul său iezuit (vezi pagina 12). Când aceasta a luat sfârşit, lumea era în şoc.
Presa şi televiziunea din întreaga lume l-au indicat pe Jim Jones ca pe un fundamentalist credincios în Biblie nebun, imediat, toate bisericile fundamentale au căzut în suspiciune. S-a auzit strigătul că politicienii ar trebui să dea legi care să interzică grupurilor să organizeze retrageri. În felul acesta, credincioşii în Biblie nu ar avea nici un loc ca să se mai ascundă când marele val de persecuţii de la Roma va începe.
Când inchiziţia finală va începe, planul ticluit cu înţelepciune al Romei va împiedica în mod legal orice grup mic de creştini să se ascundă.
(În vremurile Evului Întunecat, biserica adevărată se ascundea în munţi ca să scape de moarte.)
Cititi va rog si:
Vatican este format din doua (2) feluri de preoti
– Preotii in robe albe, inclusive Papa de la Roma, sunt antrenati in relatii cu publicul, vorbind de pace, libertate, democratie si unitate, purtand relatii diplomatice cu toate guvernele lumii.
– Preotii in negru sunt inapoia scenei. Din ei fac parte liderii superiori al Ordinului Iezuit care conduc vastele institutii catolice de pe tot globul.
Acestia, cand participa la slujbele religioase, se imbraca in robe negre, iar cand au misiuni diplomatice, sunt imbracati in civil.
Prin ei, Vaticanul (tot ei conduc si Vaticanul) controleaza toate aspectele educationale din lumea intreaga…….
PS : Marele « Corp Iezuit » are in compunerea sa Departamente care acopera absolut toate sectoarele unui stat sau uniuni de state. Unele Departamente se ocupa cu spionajul, sabotajul, terorismul si asasinatele.
In acest tip de departamente activeaza o perioada de timp un iezuit de rang inferior potrivit ceremonialului de juramant.
//////////////////////////////////////////////
Patriarhul Kyril cu Putinel cel “mesianic” pregătesc terenul (Ezechiel, cap.38 şi 38) pentru Anticrist, Prorocul mincinos şi pentru cele 2 Fiare, după cum Ioan a nivelat calea pentru Hristos; Dar acestora, din veşnicie, deja li s-a asigurat iazul cu foc (Ap.19/20 şi 20/10); Şi pentru Orto-Kiri-Putinel li se pregăteşte câte un ac de cojocul lor, dacă nu se pocăiesc. Dumnezeu nu negociază cu Satan sau cu vreun om! Dumnezeiasca lui putere (2 Petru 1/3-11) ne-a…………..
Patriarhul Kyril cu Putinel cel “mesianic” pregătesc terenul (Ezechiel, cap.38 şi 38) pentru Anticrist, Prorocul mincinos şi pentru cele 2 Fiare, după cum Ioan a nivelat calea pentru Hristos; Dar acestora, din veşnicie, deja li s-a asigurat iazul cu foc (Ap.19/20 şi 20/10); Şi pentru Orto-Kiri-Putinel li se pregăteşte câte un ac de cojocul lor, dacă nu se pocăiesc. Dumnezeu nu negociază cu Satan sau cu vreun om! Dumnezeiasca lui putere (2 Petru 1/3-11) ne-a dăruit tot ce avem nevoie pentru împăcare, pocăire, iertare, dragoste (1 Cor. cap. 12), înviere, înfiere, iubire (Ioan, cap.3), cunoaştere, căinţă, eliberare, vindecare, credincioşie, înnoire (Rom. cap.6) şi… pentru a ne pocăi (Marcu 1/15), pentru a ne naşte din nou din Sămânţa Biblică a lui Dumnezeu (Luca 8/11); Oricine respinge Oferta benefică a lui Dumnezeu şi crede că până la moartea a doua are timp să se căiască, se înşeală amarnic! Stă scris, că după ce Fiara, Anticrist şi Prorocul mincinos ajung în iazul cu foc, urmează şi satana să fie aruncat unde-şi merita locul; Până… “Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Ap.20/14-15); Aşadar-IDOLATRILOR: “Aţi zămislit fin şi naşteţi paie de mirişte; suflarea vostră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înşivă vă va arde de tot… Vai de tine, pustiitorule, care totuş n’ai fost pustiit; care jăfuieşti şi n’ai fost jăfuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit şi tu.” (Isaia, Cap. 33)
/////////////////////////////////////////////
Lumea este condusă de catolici prin intermediul societăților oculte
Cred că ați auzit până în prezent o mulțime de informații despre conspirațiile și secretele pe care le ascund o mulțime de societăți secrete ca Bilderberg, Illuminati, CFR, Comitetul celor 300, etc. Se consideră că ele ar conducea lumea, prin intermediul deciziilor care se iau la nivel politic. Toate aceste informații sunt binecunoscute publicului larg, mai ales în ultimii ani, datorită răspândirii Internetului. E interesant faptul că, în toate dezvăluirile privind aceste societăți secrete se pune accentul pe faptul că ele ar reprezenta elita evreiască, care ar dori astfel să acapareze întreaga lume. Dar ce se întâmplă dacă lumea ar fi, de fapt, condusă din umbră de catolici, prin intermediul societății iezuite? Acest lucru este susținut de către un scriitor de probleme religioase contemporane, pe nume Eric Jon Phelps, în cartea sa “Asasinii Vaticanului”. Cartea se remarcă prin folosirea de documente istorice autentice, care ar confirma cele afirmate mai sus. Acest articol este un interviu incendiar cu Eric Phelps, din care veți afla dezvăluiri cutremurătoare.
Cine sunt iezuiții?
A nu se uita că, potrivit istoriei oficiale, Ordinul iezuiților (ca și alte ordine, ca cel franciscan) este un ordin din cadrul Bisericii Catolice. El a fost înființat în anul 1534 de celebru teolog Ignațiu de Loyola. Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papa. În 1632, la Paris au înființat societatea secretă Aa, cu scopul de a pregăti tinerii misionari. Ordinul a fost desființat în anul 1773, de către papa Clement al XIV-lea, bulă care s-a aplicat în majoritatea țărilor europene, cu excepția Rusiei și Prusiei, țări care i-a protejat pe iezuiți.
Iezuiții dețin controlul lumii din 1540?
Înainte de a începe, să spunem câteva cuvinte despre această carte. Ea acoperă toate aspectele controlului global al iezuiților asupra lumii, începând din anul 1540. Autorul leagă fiecare conflict major și fiecare asasinat politic de Ordinul Iezuiților. Ca și alte grupuri, evreii n-ar fi fost altceva decât niște pioni nevinovați în agenda iezuită. Totodată, Superiorul-general al iezuiților (așa-numitul “Papă negru”, “negru” semnificând activitățile malefice, ascunse) dă ordine actualului papă. De altfel, ordinul iezuiților își are sediul tot în Roma, în apropierea Vaticanului. Să începem acum interviul, cel care vă prezintă dezvăluirile cutremurătoare de care vorbeam la început.
Iezuiții se închină lui Lucifer
Reporter: Unde apare Satan în tot acest tablou și care este scopul iezuiților, așa-zisă Societate a lui Iisus?
Phelps: Iezuiții superiori (de la conducerea societății) sunt vrăjitori. Ei sunt luciferici, adică ei îl venerează pe ceea ce ei numesc Lucifer. Ei nu cred în Satan, ci cred în Lucifer. Conform lui Alberto Rivera, cel care a făcut parte în anii ‘60 ai secolului trecut din conducerea ordinului iezuiților, el a fost invitat la o “ceremonie neagră” în Spania, organizată de iezuiți, în care participanții purtau pelerine negre și se închinau lui Lucifer.
Reporter: Care e procesul de alegere a unui Iezuit General?
Phelps: Iezuiții superiori îl aleg, și, odată ales, e pe viață, doar dacă nu devine “eretic” între timp.
Jurământul iezuiților e foarte asemănător cu Protocolul Înțelepților Sionului
Reporter: Ce reprezintă “iezuiții superiori”?
Phelps: Ei sunt cei “mărturisiți”, adică depun jurământul iezuiților, care este “profesiunea lor de credință”.
Reporter: Ceea ce m-a intrigat în legătură cu acest jurământ e asemănarea sa cu “Protocoalele Înțelepților Sionului”.
Phelps: În mod evident, Ordinul iezuiților e cel care a scris Protocoalele. Alberto Rivera care a fost un iezuit, a afirmat că evreii și Papa au scris împreună Protocoalele. Dar eu cred că doar iezuiții au făcut-o, pentru că doar ei erau singurii capabili să facă asta. Pentru că ei se află în spatele guvernelor, și chiar și în spatele cluburilor sportive profesioniste. De exemplu, patronul lui Pittsburgh Steelers (club celebru de baseball american) este iezuit. La fel și patronul clubului Detroit Lions. L-au folosit și pe Walt Disney (patronul parcurilor de distracție Disneyland), și asta pentru că vor să distreze lumea, să-i “îmbete” pe oameni cu plăcere. Să nu se uite că unul din punctele importante din Protocoale este acesta: crearea de distracții pentru omenire. În timp ce lumea va fi ocupată cu distracțiile, ei își pot clădi în liniște tirania.
Las Vegas-ul e controlat de Mafie, sub oblăduirea Bisericii Catolice
Reporter: Care este rolul Las Vegas-ului în tot acest mecanism? (Las Vegas-ul este celebrul oraș american, patria jocurilor de noroc, unde se spală anual zeci de miliarde de dolari).
Phelps: Las Vegas-ul, în cea mai mare parte a sa, este controlat de Mafie. Dar toate marile familii mafiote sunt romano-catolice, și toate sunt subordonate Papei sau Cardinalului de New York. De exemplu, Frank Costello, membru marcant al mafiei americane, a fost prieten foarte apropiat cu mogolul hollywoodian, Joe Kennedy, membru al Cavalerilor de Malta. Cavalerii de Malta sunt frați cu marile familii mafiote, Gambino, Lucchese, Columbo. Și ei controlează Hollywood-ul, și nu evreii. Evreii nu sunt decât oamenii de fațadă, căci în spatele lor se află Mafia și cardinalul de New-York.
Iezuitul General, dictatorul absolut
Reporter: Spuneți-mi tot ce știți despre Iezuitul General.
Phelps: Iezuitul General este dictatorul absolut, complet și total al Ordinului. Atunci când el vorbește, provincialii îl ascultă. Provincialii sunt subordonații săi, în prezent având un număr de 83. În prezent, Ordinul iezuiților acoperă 83 de regiuni ale lumii. Fiecare regiune este condusă de un provincial. De exemplu, în SUA sunt 10 provinciali, în America Centrală, 1 provincial, în Irlanda tot 1 provincial. E un sistem centralizat de administrare, specific Bisericii Romano-Catolice, unde toate provinciile sunt subordonate unui singur “monarh”. Iezuitul General are toată puterea asupra Ordinului. Atunci când se decide, începerea unui război sau a unui revolte, Iezuitul General adună toate informațiile de la provincialul regiunii respective, cum e mai bine să se realizeze acest lucru. Iezuitul General conduce lumea prin intermediul provincialilor. Și provincialii, la rândul lor, îi conduc pe “iezuiții de rând”, aceștia din urmă neavând nicio idee despre ceea ce se întâmplă la nivelul de sus al ordinului. Este exact ca și francmasoneria; francmasonii obișnuiți, ca și iezuiții de rând, cred că ceea ce fac organizațiile lor este un lucru bun.
“Contele de Monte Cristo”, o alegorie a Iezuitului General care se răzbună; Contele de Monte Cristo = Inchizitor General
După cum se știe, Alexandru Dumas a scris celebra sa carte “Contele de Monte Cristo”. Contele reprezintă, de fapt, Iezuitul General. “Monte” înseamnă “munte”, iar “Cristo” înseamnă “Hristos”, deci “Contele Muntelui lui Hristos”. Alexandre Dumas a vorbit despre răzbunarea Iezuitului General, atunci când iezuiții au fost suprimați (1773) și expediați pe o insulă aflată la vest de Portugalia. Atunci când iezuiții și-au recâștigat puterea (în 1814), ei i-au pedepsit pe toți monarhii Europei care i-a suprimat, dându-i jos de pe tronuri. Iar Alexandre Dumas, care a luptat alături de forțele italiene patriotice în 1848, pentru a elibera Roma de puterea Papei, a scris multe cărți, iar într-una din ele, “Contele de Monte Cristo”, el îi dă în vileag pe iezuiți. Așa că, atunci când veți citi “Contele de Monte Cristo”, aduceți-vă aminte că totul e doar o satiră care personifică Ordinul Iezuiților ce își recâștigă puterea în Franța. Contele de Monte Cristo nu poate fi bătut; și acesta e Ordinul Iezuiților. Dar contele, în roman, nu obține ceea ce își dorea cel mai mult, ultima sa dorință, iubirea unei femei. El își recâștigă puterea politică, își recâștigă tot ce-a pierdut, dar nu poate avea dragostea unei femei. Și acesta e Ordinul Iezuiților. Ei nu au parte de femei, n-au parte de dragostea vreunei femei. Pentru că ei sunt celibatari; a avea o femeie, înseamnă a fi devotat soției și familiei, iar ei trebuie sa fie devotați doar Iezuitului General. De aceea, ei nu se vor căsători niciodată, aceasta fiind cheia succesului lor.
Scopul suprem al iezuiților: conducerea lumii și reconstruirea templului lui Solomon
Reporter: Care este scopul suprem al iezuiților?
Phelps: Scopul lor final este acela de a conduce lumea, cu ajutorul Papei, din interiorul templului lui Solomon reconstruit din Ierusalim.
Reporter: De ce este atât de important reconstruirea templului lui Solomon?
Phelps: Pentru că iezuiții întotdeauna au vrut asta. Atunci când Ignațius Loyola a creat Ordinul, unul din primele lucruri pe care el le-a făcut a fost acela de a se duce la Ierusalim și de a stabili cartierul general al iezuiților acolo. S-a dus acolo, a încercat, dar a dat greș, așa că s-a întors și și-a continuat studiile. Poate că ar fi bine să discutăm puțin despre Ignațiu de Loyola. Fondatorul iezuiților, un fost soldat spaniol. Ignațiu de Loyola a fost un soldat spaniol care s-a rănit la picior în timpul unei bătălii ce a avut loc între Franța și Spania. La asediul orașului fortificat Pamplona, Ignațius este grav rănit de un obuz, scos din luptă și nevoit să se retragă în orașul său natal, pentru a-și reface forțele. În încercarea de a putea merge normal, el și-a construit un fel de dispozitiv care să-l atașeze piciorului său. A suferit dureri cumplite, nereușind însă să-și poată folosi din nou piciorul. Acest lucru al neputinței, combinat cu faptul că astfel, nu mai putea avea parte de compania femeilor, l-a dus într-o stare de depresie. Astfel, el începu să aibă viziuni despre sfinți, scriind și exerciții spirituale. Acestea vor constitui “antrenamentul de bază” pentru iezuiți. Unul din exerciții este următorul: dacă subordonatului cuiva îi este spus: “negrul este alb și albul este negru”, atunci așa va fi. Interesant că acest exercițiu apare și în filmul “JFK” (1991), atunci când Kevin Costner le spune oamenilor săi: “Hei, gândiți ca CIA. Negrul este alb și albul este negru”. Acest lucru trădează că producția filmului a fost mâna iezuiților. Din 1540, iezuiții vor să constituie o guvernare mondială pentru Papa. Loyola avea o voință de fier, el avea în minte ca Papalitatea să-și recâștige puterea pierdută odată cu Reforma. Așa că s-a dus la Papa, a căzut la picioarele sale, iar Papa Pius al III-lea a dat o bulă prin care s-a creat Ordinul Iezuiților. Acum avea protecția papală. Dar Ignațiu de Loyola este un soldat, așa că va pune la punct o legiune de soldați ca să reconstruiască ceea ce Roma a pierdut, și pentru a construi o guvernare mondială pentru Papa. Și acest lucru a început din 1540. Și de atunci, a început o istorie plină de vărsări de sânge. Și războaie după războaie, toate sunt atribuite Ordinului Iezuit. Nobili catolici, foarte bogați, și-au donat castelele și banii Ordinului Iezuit. Mult mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, iezuiții au furat tot aurul evreilor.
Iezuitul General controlează toate marile servicii secrete ale lumii
Într-o carte scrisă de Edmond Paris, “Vaticanul împotriva Europei”, acest autor afirma că ultimii 30 de ani de războaie din lume sunt atribuiți iezuiților, ca de exemplu războiul din Serbia. Dar Edmond Paris nu înțelege un singur lucru: faptul că Iezuitul General controlează toată comunitatea internațională a serviciilor secrete: CIA, FBI, fostul KGB, Mossad, SIS. El controlează absolut totul.
Biserica Catolică a luptat împotriva libertății de conștiință, prin Conciliul de la Trent
Reporter: Să ne întoarcem la începuturi. Ce a fost Conciliul de la Trent?
Phelps: Conciliul de la Trent a fost răspunsul Romei la reforma protestantă. Să nu uitați că reforma protestantă ne-a adus libertatea politică de care avem parte azi. Suveranitatea națională n-ar fi existat fără Reformă. Drepturile individuale n-ar fi existat fără Reformă. Reforma a venit cu doctrina mântuirii prin propria credință, nefiind nevoie de preot pentru a ajunge în Rai. Reforma spunea că tot ce avem nevoie este doar mântuirea în Hristos. Astfel, Vaticanul era deposedat de puterea sa spirituală. Preoții nu mai erau doriți, oamenii putând să aibă parte de cuvântul lui Dumnezeu direct din Biblie. Drept consecință, națiuni ca Olanda, Anglia sau Germania au început să se despartă de puterea Papei. Sfântul Imperiu Romano-German se despărțea, iar Carol al V-lea, împăratul acestui imperiu se călugări. Roma se văzu atunci în pericol, pentru că se pierdea putere și bani. Națiunile nu-și mai plăteau “cota lui Petru” pentru trezoreria Vaticanului. Și Papa era foarte supărat, căci el susținea că deține două puteri: puterea temporală și cea spirituală. Odată cu pierderea puterii spirituale, o pierdea și pe cea temporală. Cu alte cuvinte, Papa nu mai putea să conducă prin intermediul regelui din țara respectivă, căci regele nu-i mai recunoștea autoritatea. Așa s-a întâmplat de exemplu cu regele Henric al VIII-lea al Angliei, care nu a mai recunoscut autoritatea Papei asupra bisericilor din Anglia, ce au fost trecute sub autoritatea Bisericii Anglicane. Și astfel, avu loc Conciliul de la Trent (1545-1563), desfășurat în 25 de sesiuni. În toate aceste sesiuni, au fost condamnate toate tezele Reformei. Oricine crede că mântuirea sa poate avea loc în afara Bisericii Catolice are parte de anatema. Oricine crede că Papa nu este vicarul lui Hristos, va avea parte de aceeași anatema. Cea mai importantă sesiune a fost cea de a 4-a, în care iezuiții condamnau libertatea cuvântului, libertatea presei și libertatea conștiinței. Așa că, niciun om nu-și putea alege religia, nu-și putea publica ceea ce simte, nu putea avea libertatea conștiinței.
Iezuiții au vrut războiul din Vietnam, pentru a “curăța” acest stat de budiști
Reporter: Ați afirmat că asasinarea președintelui John Kennedy a fost ordonată de Iezuitul General, executată de Papa Paul al VI-lea și dusă la îndeplinire de “papa american”, cardinalul Joseph Spellman. Vreți să vă justificați aceasta afirmație?
Phelps: Desigur. În primul rând, președintele Kennedy a fost asasinat pentru că dorea să pună capăt războiului din Vietnam și vroia să pună capăt și dominației CIA. De aici apar alte doua întrebări: Dorea Roma războiul din Vietnam? Și, controla Roma CIA-ul? Răspunsul e afirmativ la ambele întrebări. Știm foarte bine că războiul din Vietnam a mai fost denumit “războiul lui Spelly”, adică “războiul cardinalului Spellman”. Cardinalul a făcut vizite pe frontul de război de mai multe ori, numindu-i pe soldații americani “soldații lui Hristos”. Omul care se afla la comanda forțelor americane era un romano-catolic, membru al CFR, generalul William Westmoreland. Acest general era agentul cardinalului și care avea grijă ca războiul din Vietnam să fie purtat în mod corespunzător. Și de ce dorea cardinalul Spellman războiul din Vietnam? Pentru că asta era dorința Iezuitului General. Și de ce dorea Iezuitul General războiul din Vietnam? Pentru că poporul Vietnamului, budiștii, nu puteau fi convertiți la catolicism. Ei nu aveau nevoie de Roma. Exista o prezență iezuită de câteva secole în Vietnam, așa că s-a hotărât ca budiștii din Vietnam să fie exterminați. Apoi, “curățirea” urma să se întâmple și în statele vecine Vietnamului, în Cambodgia (cu ajutorul lui Pol Pot), Thailanda și în Laos. Aceasta “curățire” a budiștilor trebuia să desăvârșească ceea ce a făcut liderul chinez comunist, Mao Zedong, în țara sa, China. Dar Mao Zedong a fost controlat de iezuiți, așa că… era nevoie de războiul din Vietnam.
Vaticanul controlează și traficul de droguri… O altă motivație a războiului din Vietnam era traficul de droguri, de care era beneficiară Roma. Vaticanul controlează tot traficul internațional de droguri: heroină, opium, cocaină. Columbia (țara nr.1 din lume, producătoare de droguri) are un concordat cu Papa. Un concordat semnifică un tratat cu Papa. Asemenea concordate au avut loc între Papa și Hitler, Mussolini, Franco (3 mari dictatori ai lumii). De ce avea nevoie Roma de un concordat cu Columbia, decât pentru a controla traficul de droguri? Desigur, că nu cardinalii sau Papa se ocupa direct de traficul de droguri, acest lucru fiind realizat prin intermediul familiilor mafiote, aflate sub controlul Iezuitului General. De fapt, Iezuitul General se ocupa de traficul de droguri încă de acum câteva secole, fiind implicat în traficul de opium din China. În concluzie, războiul din Vietnam trebuia să consolideze și mai bine uriașul trafic de droguri dintre Vietnam (țara producătoare de droguri) și SUA. Iar cei care se ocupau de traficul de droguri din SUA, CIA și mafia americană, aflați sub oblăduirea Iezuitului General, trebuiau să-l asasineze pe Kennedy.
Vaticanul și iezuiții au fondat CIA
Interesant este faptul că CIA, agenția centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez, Bill Donovan, fratele său fiind preot dominican, Vincent Donovan. Așadar, CIA a fost fondată sub oblăduirea Bisericii Romano-Catolice, care astfel are un control asupra sa. Totodată, iezuiții sunt cei care au adus în rândurile CIA o mulțime de soldați naziști, pe care iezuiții i-a folosit pentru a-i ucide pe evrei în Europa. Astfel că CIA de azi este o armă, o armă de spionaj folosită de Vatican. Iezuiții, cauza pentru bombele de la Hiroshima și Nagasaki
Reporter: În 1639, iezuiții au fost alungați din Europa. Se pare că n-au uitat acest lucru.
Phelps: Iezuiții niciodată nu uită. Aceste cuvinte îi aparțin chiar președintelui american Abraham Lincoln. Așa că, răzbunarea pentru Japonia s-a ivit odată cu cel de-al doilea război mondial. E oare o coincidență că avioanele care au bombardat atunci Japonia erau produse de companii ca Lockheed, Boeing, McDonald-Douglas sau Grumman, toate deținute de proprietari iezuiți?
Ordinul iezuit – Societatea lui Isus
Sursa: iluzia realității
Iezuiții sunt responsabili pentru unele dintre cele mai oribile fapte înregistrate de istorie.
Iezuiții, adevărații stăpâni ai lumii
Un iezuit rupe tăcerea * suntem conduși din umbră de Papa cel negru * ce ni se pregătește?
Iezuiții, miliția înarmată a Bisericii Romano Catolice
Ce înseamnă sa fii membru al Societății lui Isus?
Citate oameni celebri despre Iezuiți 🆘
Secrete Iezuite condamnabile dezvaluite!
Asasinatele secolului care au zguduit lumea (1)
Asasinatele secolului care au zguduit lumea (2)
Mai multe la:
Despre masonerie și societăți secrete 🔴️
Cărți și documente electronice pe același subiect:
Istoria secretă a iezuţilor de Edmond Paris cu o prefaţă de dr. Alberto Rivera
INTRODUCEREA EDITORULUI
Nu există persoană mai autorizată să facă introducerea la cartea lui Edmond Paris, „Istoria secretă a iezuiţilor”, decât dr. Alberto Rivera, un fost preot iezuit sub jurământ, care a fost educat la Vatican şi cunoaşte bine istoria iezuiţilor. Informaţiile din această carte sunt reale şi pe deplin documentate şi ar trebui citite de orice credincios biblic.
Biblia spune: „Poporul piere din lipsă de cunoştinţă” – Osea 4:6
INTRODUCEREA DR. RIVERA
Cei mai periculoşi oameni sunt cei ce apar ca foarte religioşi, în special atunci când sunt organizaţi şi au o autoritate. Ei se bucură de un respect adânc din partea celor ignoranţi, care nu văd dorinţa lor necurată de putere. Aceşti oameni religioşi, care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu, vor recurge la crimă, vor incita la revoluţii şi războaie dacă este în sprijinul cauzei lor. Sunt şireţi, inteligenţi, politicieni religioşi şlefuiţi care trăiesc în lumea secretelor, a intrigii şi a falsei sfinţenii. Acest model, arătat în „Istoria secretă a iezuiţilor”, poate fi văzut, din punct de vedere spiritual, în cărturarii, fariseii şi saducheii din timpul lui Isus Hristos. Acelaşi duh rău i-a făcut pe imperatorii romani să dea cele zece decrete ucigătoare prin care a fost persecutată biserica primară.
Drepturi de autor: Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Citește / descarcă: ro.scribd.com (*necesită adresă email)
Teroriștii secreți de Bill Hughes
O analiza extrem de documentată și actuală a terorismului mondial și organizațiilor care complotează din umbră folosind asasinatul ca arma politică. De la Abraham Lincoln și J.F.Kennedy și până la atacul din 11 septembrie.
Drepturi de autor: Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Citește / descarcă: ro.scribd.com (*necesită adresă email)
Națiunile Unite, Vaticanul și America – Trinitatea secretă
Cine sunt teroriştii secreţi şi care sunt planurile lor? Teroriştii secreţi au fost înfiinţaţi pe perioada secolului al XVIII-lea prin intermediul Conferinţei de la Viena. Aceştia au jucat un rol important în stabilirea preşedinţilor noştri timpurii, în scufundarea Titanicului, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, în înfiinţarea Băncii Federale de Rezerve. De asemenea, ei au fost implicaţi în masacrul de la Waco, în Oklahoma şi în bombardamentele de la World Trade Center şi Pentagon. Principalul lor scop este acela dea subjuga poporul american şi restul lumii unei dominaţii totalitare globale, guvernată de Naţiunile Unite, de papalitate şi de Statele Unite. Profeţia biblică prezice toate acestea sub „imaginea şi marca bestiei” care este reprezentată de o lege politică, economică şi totalitar religioasă. Se va vedea că „micul corn” menţionat în cartea lui Daniel este puterea de persecuţie fioroasă amintită în Apocalipsă, Papalitatea fiind identificată guvernând împreună cu un guvern mondial. Acest sistem de conducere politico-religiosă va devenii tiranic şi îi va persecuta pe oamenii lui Dumnezeu înainte de întoarcerea lui Mesia.
Citește / descarcă: ro.scribd.com (*necesită adresă email)
În spatele dictatorilor – pe urmele adevăraților făptași
O analiză reală a relației dintre Fascismul Nazist și Romano-Catolicism de L.H. LEHMANN 1942 Această traducere la liber în limba română din limba germană, fără drepturi de autor, se bazează pe originalul din limba engleză, „Behind the Dictators” ❗Aceasta carte este tradusă privat și NU este comercializată NICĂIERI. Este doar online și gratis pt. cine dorește să citească și să afle istoria adevărată!!!
Citește / descarcă: ro.scribd.com (*necesită adresă email)
Iezuiții apar în 1540 – interesantă ‘pregătirea’ lor spirituală (pe lângă cea militară) (vom merge oriunde… să facem orice)… și cruzimea (puțin spus) jurământului depus de ei.
1717 – Iezuiții (Michelangelo Tamburini generalul iezuit ?!) reînființează, în Anglia, ordinul ‘cavalerii templieri’ care fusese desființat de către papa Clement al V-lea, în anul 1312… apare sub o nouă denumire…’FRANCMASONERIA’!
Notați că: Anglia era o națiune protestantă, francmasoneria a fost creată pentru a infiltra protestantismul. Distrugerea sa din interior!
1721 – prima lojă masonică este fondată în Franța.
1731 – Benjamin Franklin este inițiat ca și francmason.
1738 – Biserica romano-catolică condamnă francmasoneria. (Roma papală dorește ca toată lumea să arate către francmasonerie ca fiind cauza tuturor relelor. Dar cei din „interior” știu că francmasoneria este controlată de spionajul IEZUIT).
1754 – Iezuiții crează francmasoneria de rit scoțian… condusă de …Lorenzo Ricci, general iezuit…! (în 1758 prelua conducerea ordinului ca și general superior).
1758 – Sir Francis Dashwood fondează clubul „Hell Fire”. Benjamin Franklin vizitează Anglia, pentru a discuta cu… Sir Dashwood, despre viitorul coloniilor americane.
1768 – fondarea ritului de strictă observanță (gradul 33) de către baronul Von Hund, bazat pe tradiția templierilor.
1768 – Frederick de Prusia (marele Frederick) fondează Ordinul Arhitecților de Africa folosind titlul de „Iluminati” pentru a descrie loja sa NEO-MASONICĂ.
1770 – Benjamin Franklin a fost ales Mare Maestru al lojei „9 surori” (nine sister) din Paris Franța.
1771 – Masoneria „Marele Orient” (Grand Orient) a fost fondată în Franța.
1773 – bula (decretul) lui papa Clement al XIII-lea … de suprimare generală a ordinului Iezuit… forțat de regii din: Franța, Spania, Portugalia, Parma, Naples, Austria …care erau ‘sătui’ de oribilele crime comise de către iezuiții infiltrați peste tot și oriunde… (în peste 83 de state au fost expulzați…)
1773 – Clement al XIII-lea … moare otrăvit înainte de a promulga bula (decretul).
1773 – Clement al XIV-lea… promulgă bula… ordinul este general suprimat.
1774 – Clement al XIV-lea … moare otrăvit…!
Lumea este condusă de catolici prin intermediul societăților oculte
///////////////////////////////////////////
Masoneria(total satanica),iezuitii(fiii intunericului) si alte organizatii,au legaturi stranse cu vaticanul din Apocalipsa…Ordinul iezuit si masonii … stiai de ei … ?!
Desi mi se pare greu de crezut ca nimeni inca n-a luat atitudine fata de ei … voi posta niste articole .. cu si despre ei .. informatii culese la randu` lor de pe alte site-uri …
Imi cer scuze, materialul de mai jos este (inca) sub forma ‘bruta’.
-Dincolo de toate astea, continutul este deosebit de important !!!
Priviti « schema » de mai jos:
Iezuitii apar in 1540 – interesanta ‘pregatirea’ lor spirituala (pe langa cea militara) (vom merge oriunde… sa facem orice)… si cruzimea (putin spus) juramantului depus de ei.
– 1717 , Iezuitii (Michelangelo Tamburini-generaul iezuit ?!) reinfinteaza , in Anglia, ordinul ‘cavalerii templieri’ care fusese desfintat de catre papa Clement al V-lea, in anul 1312… apare sub o noua denumire…’FRANCMASONERIA’ !!!
– 1754 , Iezuitii creaza francmasoneria de rit scotian… condusa de …Lorenzo Ricci, general iezuit…!!! (in 1758 prelua conducerea ordinului ca si general superior). – 1773,bula (decretul) lui papa Clement al XIII-lea … de SUPRIMARE GENERALA a ordinului… fortat de regii : Franta, Spania, Portugalia, Parma, Naples, Austria …care erau ‘satui’ de oribilele crime comise de catre iezuitii infiltrati peste tot si oriunde… (in peste 83 de state au fost expulzati…)
– 1773 , Clement al XIII-lea … moare otravit inainte de a promulga bula (decretul).
– 1773 , Clement al XIV-lea… promulga bula… ordinul este general suprimat.
– 1774 , Clement al XIV-lea … moare otravit…!!!
NOTA :
“Între 1555 și 1931 Societatea lui Iisus [adică Ordinul iezuit] a fost expulzat din cel puțin 83 de țări, orașe-state și orașe, pentru angajarea în intrigile politice și comploturi subversive împotriva bunăstării statului, conform însemnărilor unui reputat preot iezuit [adică Thomas J. Campbell]. Practic, fiecare caz de expulzare a fost din cauza intrigilor politice, infiltrării politice, subversiunii politice și incitarea la insurecție politică.” (1987) J.E.C. Shepherd (istoric canadian)
– 1776 , Iezuitii (acum neoficial) creeaza …Iluminatii din Bavaria. (Adam Weishaupt-Iezuit)
– 1776 , Iluminatii (creatie iezuita) fac alianta cu … Loja masonica evreiasca , Rotschild, imperiul financiar din Anglia…(1) bani pentru revolutie…(2) bani pentru …ridicarea lui B. Napoleon.
(Rotschild si familia lor sunt numiti “Gardienii tezaurului Vaticanului”…)
“Cunoscând că familia Rothschild este o importantă familie evreiască, am căutat-o în Enciclopedia Judaica și am descoperit că poartă titlul de ‘Paznici ai tezaurului Vaticanului’…. Numirea lui Rothschild i-a dat curții papale negre un caracter privat și secret financiar absolut. Cine ar căuta vreodată la o familie de evrei ortodocși cheia bogăției Bisericii Romano-Catolice? — F. Tupper Saussy, Conducătorii răului, Harper Collins, paginile 160, 161
Membrii familiei Rothschild au fost iezuiți care și-au folosit originea evreiască ca fațadă pentru a le acoperi activitățile sinistre. Iezuiții, lucrând prin intermediul lui Rothschild și Biddle, au căutat să câștige controlul asupra sistemului bancar al Statelor Unite.”
– 1777 , Iluminatii (creatie iezuita-nu uita !) se unesc cu Loja masonica ‘Grand Orient’.
– 1786 , Iezuitii (!!!) cu protectorul lor ‘Marele Frederick’ al Prusiei (cel mai puternic mason al Europei de atunci)… centralizeaza TOATE puterile masonice prin crearea … FRANCMASONERIA (Shriner) INTERNATIONALA…!!!
– 1789 , Iluminatii (creatia iezuita) …cu Iacobinii lor… conduc Revolutia franceza…!!!
Priviti tehnica de mai jos, practicata de Vatican prin Iezuiti si ‘ramificatiile’ lor.
“Dialectica hegeliană este o tehnică folosită în mod comun pentru a se propune un rezultat dorit. Ea este un proces alcătuit din trei etape după cum urmează…
* Teză – Se creează intenționat o problemă
* Antiteză – Se creează opoziția față de problemă
* Sinteză – Rezultatul dorit este propus ca soluție
– 1798 , Iezuitii pedepsesc (prin B. Napoleon-mason) pe papa Pius al VI-lea (care moare in exil) … iar PUTEREA TEMPORARA A VATICANULUI SE INCHEIE…dupa peste 1000 de ani de ‘teroare’. (razbunarea iezuita pentru ‘fenomenul’ 1773…dar si pacaleala pentru lumea protestanta care vedea in Vatican… prin aparatul inchizitiei si al cruciadelor… un imens pericol …”parea ranita fiara”… dar NU era…Vaticanul revine…!!!
– 1814 , Iezuitii ‘arunca’ (prin B. Napoleon) pe papa Pius al VII-lea , in puscarie (Avignon-Franta) pana cand acesta, in schimbul eliberarii sale, REPUNE in drepturi Ordinul Iezuit.
Din acest an, 1814, Iezuitii nu vor mai ‘lasa’ niciodata nesupravegheata activitatea Papei (cel imbracat in alb) din dorinta de a nu se mai repeta niciodata ‘fenomenul’ 1773 atunci cand Iezuitii au fost suprimati general. Asa se explica si de ce Papa (cel alb) are ca si confessor un preot Iezuit. Ce nevoie ar avea un papa de confesor cand el se considera infailibil (fara greseala)… ???!!!
– 1814-1815, intalnire secreta a Vaticanului, super vizata de Iezuiti (in Viena-Austria)
– 1822, intalnire secreta a Vaticanului/Iezuiti (in Verona-Italia)
– 1825, intalnire secreta a Vaticanului/Iezuiti (in Chieri-Italia)
– Toate aceste intalniri secrete aveau scopul de a DISTRUGE Institutiile libere (free) ale Statelor Unite ale Americii.
– George Canning, Ministrul de Externe Britanic a contactat Guvernul Statelor Unite pentru a-i avertiza ca ‘Monarhii’ Europei, sub ‘calauzirea
Vaticanului/Iezuita’, urmaresc sa distruga orice forma de libertate in Statele Unite ale Americii.’
– 1821 , B. Napoleon… moare…otravit cu arsenic…!!!(in memoriile sale-mai putin oficiale- recunoaste rolul sau de ‘instrument’ iezuit…)
– Papa Pius IX, in mod deschis sprijina ‘Confederatia’ (Sudul) sperand ca ‘Uniunea’ Statelor Unite sa fie ‘distrusa’.
– 1864, Papa Pius IX, CONDAMNA libertatea de constiinta si religie (din
Uniunea americana) in ‘lucrarea’ sa numita “Sillabus of Errors”… aratand cat de mult uraste Vaticanul acel “Bill of Rights” American…
BOMBA !!!
– 1867, Statele Unite ale Americii RUP (Break) orice legatura diplomatica cu Vaticanul, din cauza implicarii Vaticanului/Iezuitilor in asasinarea Presedintelui A. Lincoln…
“O întrebare, duminica aceasta, este dacă iezuiții sunt o asociație foarte bine organizată de preoți războinici? O altă întrebare este de ce a acoperit istoria faptele importante din spatele presupusei implicări iezuite în asasinarea lui Abraham Lincoln, dar și de ce guvernul S.U.A. a rupt toate relațiile diplomatice cu Vaticanul în 1867 ca rezultat al legăturii sale presupuse cu omorârea lui Lincoln?”
– 1870, 20 septembrie, trupele Italiene ocupa Roma, in timpul papei Pius IX, la scurt timp fiind declarat “Regatul Italian”.- 1870, Vaticanul desfiintat, ca ‘autoritate’ !!! si locatie.
La 13 martie 1820, iezuiții au fost expulzați din Rusia. 1829 – Anglia a expulzat iezuiții. 1848 – Elveția a expulzat iezuiții. 1871-1872 – Italia a expulzat iezuiții. 1872 – Germania a expulzat iezuiții. 1880 – Franța a expulzat iezuiții.
– 1885, Regatul Unit a fost cu siguranță sub un fel de influență a Ordinului iezuit într-o atât de mare măsură încât în 1885 Regina Victoria a deschis Filiala britanică a Cavalerilor de Malta, iar Regina actuală este șeful aceleiași filiale britanice a Cavalerilor de Malta. Cavalerii de Malta sunt supuși față de Vatican.
– 1913, Papa Pius X ii spunea Printului Schonburg: “ Ar fi cu mult mai bine daca Austro-Ungaria ar pedepsi Serbi pentru tot raul pe care l-au facut”
NOTA : Primul razboi mondial a inceput in August 1914 atunci cand Austro-Ungaria au atacat Serbia.
– 1917, Revolutia bolsevica din Rusia…desi expulzati din Rusia (1820)
Iezuitii au fost prezenti in Rusia anilor 1900…avand rolul principal in activitatea politica…
(Iezuiții au fost restaurați în Rusia după revoluția bolșevică. Este clar că nu știți că iezuiții au fost implicați și voi presupune că nu cunoașteți nici legăturile puternice ale lui Stalin cu Ordinul iezuit. Și neputința dumneavoastră de a face vreo legătură între revoluția bolșevică și beneficiile ei pentru iezuiți sunt obturate.
Totuși în același timp spuneți că Vaticanul este acolo pentru a controla Biserica Ortodoxă!!!! Ce credeți că a făcut revoluția bolșevică????)
Cunoașteți faptul că Țarul Alexandru a încercat chiar să deschidă discuții cu Ordinul iezuit pentru a-i sprijini efortul de război ce urma contra Franței într-un moment în care se presupunea că iezuiții erau reprimați de către Papă??? Se pare că Alexandru a presupus în mod evident că iezuiții au multă putere și influență (poate că vă imaginați că știți mai multe decât știa Alexandru). Mulți iezuiți s-au mutat la St. Petersburg dar și în Marea Britanie, unde statul britanic le-a acordat protecție sub Regele George al III-lea. Monarhii care fuseseră detronați de către Napoleon au primit și ei adăpost în Marea Britanie în același timp, iar când acei monarhi au fost restaurați, ei la rândul lor i-au restaurat pe iezuiți, nu vedeți aceasta ca o răsturnare obișnuită a evenimentelor???
Eu sugerez că Vaticanul este cu mult mai puternic decât vă puteți da seama și că structura puterii lor este cu mult mai înaltă decât vă imaginați. Papii din Ordinul Suveran Militar de Malta au o influență enormă în problemele mondiale și au statut de observator permanent ONU.
“Printr-un ordin executiv din 7 martie 2007 președintele George W. Bush a acordat imunitate și privilegii diplomatice membrilor Misiunii de Observator Permanent a Sfântului Scaun la Națiunile Unite. Imunitatea diplomatică asigură circulația sigură a diplomaților în afara țării lor de baștină. Ei nu sunt supuși proceselor sau acuzării conform legilor țării-gazdă.”
– 1922, Iosif STALIN devine ‘Seful’ Partidului Comunist in Uniunea Sovietica.
(In engleza: În decursul istoriei mulți dictatori, a se include asasinii fasciști și comuniști, au fost fie educați de către iezuiți, fie au fost consiliați de către iezuiți, sau ambele. Iată câțiva: (1) Napoleon Bonaparte a fost consiliat de către preotul iezuit abatele Emmanuel Joseph Sieyes. (2) Dictatorul sovietic Iosif Stalin a fost educat de către iezuiți, așa cum a fost și prietenul său, cardinalul catolic Agagianian, la Seminarul iezuit din Tiflis, Georgia [sovietică]. (Acești doi oameni au prevăzut sistemul Gulagului sovietic.) (3) Dictatorul italian Benito Mussolini a fost consiliat de către preotul iezuit Pietro Tachi-Venturi. (4) Dictatorul cubanez Fidel Castro, educat de către iezuiți, a fost consiliat de către preotul iezuit Armando Llorente.)
– 1922, Benito Mussolini (Ducele) si papa Pius XI, vin la putere.
– 1929, ei (Mussolini si Papa) au gasit ‘SOLUTIA’ la « Intrebarea Romana » (in istorie, Roman Question) care dura de 59 de ani.
– 1929, 11 februarie, 3 seturi de documente sunt semnate, cunoscute in istorie ca fiind « Acordurile Laterane » (Lateran Acords), semnate in Roma la Palatul Lateran, de catre Cardinalul Gasparri, reprezentand pe Papa Pius XI si Mussolini, reprezentand pe Regele Victor Emanuel III.
– In engleza acordul, pct. principale :
- Statul italian a recunoscut suveranitatea Bisericii Catolice și a privit Biserica în calitate de membru independent al comunității internaționale. Prin acest acord Biserica a obținut un stat independent în Roma cu o suprafață de aproximativ 44 de hectare.
- Statul italian a recunoscut Biserica Romano-Catolică ca religia oficială de stat iar Biserica Catolică a recunoscut Regatul independent al Italiei.
- Toate legile anticlericale aprobate de către Parlamentul italian din 1870 încoace au fost anulate de drept.
- S-a făcut o înțelegere financiară cu Biserica Romano-Catolică pentru a o despăgubi pentru renunțarea la toate plângerile legale față de Orașul Roma și vechile State papale.
- Papa s-a obligat la neutralitate continuă în relațiile internaționale și la abținere de la medierea oricărei controverse cu excepția cazului când i se cere anume de către toate părțile implicate.
1932 Evenimentele politice din Iraq din 1932 până în 1979 au inclus:
1932 – Independența, Mandatul Ligii Națiunilor.
Faisal I devine regele Iraqului independent.
Iezuiții deschid Colegiul (liceul) din Bagdad, în Iraq.
1933 – Regele Faisal I moare. Faisal II devine regele Iraqului.
1956 – Iezuiții deschid Universitatea Al-Hikma în Bagdad.
1958 – Dinastia hașemită este înlăturată (așa cum făcuse tribul Wahhabi al-Saud al ordinului dinastiei arabe hașemite în 1926),
Regele Faisal II și prim-ministrul Nuri Said sunt uciși;
Karim Kassem ia puterea; se proclamă republica.
1963 – Președintele Karim Kassem este înlăturat și ucis.
1966 – Președintele Muhammed Aref este ucis într-un accident de elicopter.
1968 – Noiembrie. Iezuiții Al-Hikma sunt expulzați din Iraq;
li se dau cinci zile să părăsească țara.
1969 – Toți iezuiții sunt expulzați din Iraq (inclusiv Fr. Joseph MacDonnell).
1979 – Saddam Hussein devine președintele Iraqului;
a venit vremea ca poporul musulman al Iraqului să plătească [1979-prezent]
(Saddam Hussein si Usama Bin Laden sunt masoni de rangul 33) si Bush este mason,dar totusi se luptau unul cu altul,atentate (bin laden) saddam hussein,arme nucleare=totul o inscenare politico ,vaticano+iezuito+masonica=satanico calauzire.
– 1933, Adolf HITLER vine la PUTERE prin interventia lui Franz Von Papen, Cavaler de Malta, romano-catolic subordonat Ordinului Iezuit. si interventia Partidului romano-catolic « CENTRUM » din Bavaria si bineinteles Papa Pius XII.
:“Iezuiții, care dețineau controlul asupra celui de-Al Treilea Reich ocult și homosexual al lui [Adolf] Hitler… au instalat dictatori-marionetă pe tot cuprinsul Europei. Aceștia au fost: [1.] Germania bavareză și Al Treilea Reich – [Adolf] Hitler; [2.] Italia – [Benito] Mussolini; [3.] Franța de după ‘Vichy’ – [Henri Philippe] Petain; [4.] Spania – [Francisco] Franco; [5.] Austria – Seyss-Inquart; [6.] Polonia – Frank; [7.] Slovacia –
5 Preotul [iezuit] Tiso; [8.] Croația – [Ante] Pavelitch ((Nota ed.: scriere alternativă: Pavelic)); [și, 9.] Belgia – Degrelle. Toți acești dictatori romano-catolici, controlați de către iezuiți și care urau evreii au fost loiali celui mai mare criminal de război dintre toți, țarul papal Pius XII și maestrul său, generalul [superior] iezuit Wlodimir Ledochowski.”
Franz Von Papen spunea : ‘Suntem reactia CRESTINA la adresa spiritului de la 1789’ . (Revolutia franceza/condusa tot de Iezuiti prin diversiunea Iacobina…)
– “În cadrul Serviciului Central de Securitate SS [nazist] s-a creat o organizație și majoritatea posturilor sale principale au fost deținute de către preoți catolici care purtau uniforma neagră a SS-ului [nazist]. ‘Tatăl’ iezuit Himmler [unchiul lui Heinrich Himmler] a fost unul dintre ofițerii săi superiori.”
– 1956-1976, Razboiul din Vietnam. Vaticanul a fost profund implicat prin Ordinul Iezuit si instrumentele sale, Cavalerii de Malta.
- “Rolul jucat de către Vatican în războiul din Vietnam (1956-1976) nu a fost doar important, a fost decisive. …Pentru că fără Vatican un asemenea război nu ar fi existat niciodată. Inițial, conflictul din Vietnam nu a avut nimic de-a face cu SUA. …Era o problemă care avea de-a face exclusiv cu colonialismul francez. Înfrângerea Franței din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1940-1945) a inspirat aspirațiile naționale indo-chineze de independență absolută de sub imperialismul francez pe tot cuprinsul Asiei.”
- “…Vaticanul s-a opus mișcării [pentru un Vietnam independent] pentru că el dorea să-și oprească și să controleze fostele colonii franceze; în acest scop a complotat pentru înființarea unui Vietnam controlat de către [romano-] catolicii vietnamezi [Nota ed.: o minoritate redusă].” …
– 1961, 27 Aprilie, Discursul lui J.F. Kennedy despre “Societatile Secrete”.
” Pentru că ni se opune în toată lumea o conspirație monolitică și nemiloasă care se bazează în primul rând pe mijloacele acoperite pentru a-și extinde sfera de influență–pe infiltrare în loc de invazie, pe subversiune în loc de alegeri, pe intimidare în loc de alegere liberă, pe gherile de noapte în loc de armate pe lumina zilei. El este un sistem care a înrolat vaste resurse umane și materiale pentru construirea unei țesături strânse, a unei mașinării foarte eficiente care combină operațiunile militare, diplomatice, de spionaj, economice, științifice și politice. Pregătirile sale sunt camuflate, nu publicate. Greșelile sale sunt îngropate, nu puse în evidență. Opozanții săi sunt reduși la tăcere, nu lăudați. Nici o cheltuială nu este pusă sub semnul întrebării, nici un zvon nu este tipărit, nici un secret nu este dezvăluit.” – Discursul lui John F. Kennedy privind societățile secrete din 27 aprilie 1961
1963, 22 Noiembrie, John. F. Kennedy este asasinat de catre Vatican/Iezuiti prin acoperire masonica. (Cavalerii de Malta).
“Ceea ce le-a scăpat majorității cercetătorilor – sau au ignorat în mod deliberat – au fost legăturile cavalerilor de Malta controlați de către iezuiți cu asasinarea lui JFK și mușamalizarea ulterioară. ((Cavalerii de Malta reprezintă un ordin religios-militar romano-catolic cu sediul la Roma cu Ordinul iezuit și controlat de către generalul superior iezuit.)).”
“Motivele pentru asasinarea lui JFK au inclus: (1) Fratele său Robert a zdrobit niște mafioți; (2) JFK reducea “operațiunile negre” ale CIA; (3) JFK amenințase că va desființa CIA; (4) JFK tipărise bani în afara Rezervei Federale; și (5) JFK se pregătea să termine timpuriu războiul din Vietnam. “
– 1981, Mai 13 La 5:19 p.m. teroristul turc Mehmet Ali Agca atentează la viața Papei în timp ce mergea prin piața San Pietro într-un jeep înainte de audiența sa generală de miercurea. Papa este adus la spitalul Gemelli unde este operat timp de șase ore.
Mai 17 Sfântul Părinte recită rugăciunea angelus la spitalul Gemelli: “Mă rog pentru fratele care m-a împușcat, pe care l-am iertat sincer.” (Inscenare)
Perceptia lumii, vis a vis de Vatican, trebuia schimbata …special in SUA…vom vedea mai tarziu ca SUA devine « INSTRUMENTUL » Vaticanului in realizarea proiectelor sale ‘milenare’…
– 1981, Nov. 25 Cardinalul Joseph Ratzinger este numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.
Joseph Ratzinger este actualul Papa (Benedict XVI) – ‘Binecuvantatul’ (antihrist)
…NU este lipsit de importanta ca el conducea ‘Biroul de Doctrina si Credinta’ ceea ce in evul intunecat se numea…’Aparatul Inchizitiei’.
1981, Dec. 12 Ioan Paul al II-lea trimite delegați de la Academia Pontificală de Științe la președinții SUA, URSS, Marii Britanii, Franței și la Națiunile Unite pentru a explica documentul lor privind eventualele consecințe ale utilizării armelor nucleare în Europa și în lume.
– 1982, Iunie 7 Ioan Paul al II-lea se întâlnește cu președintele SUA Ronald Reagan pentru prima oară; ei se angajează să lucreze pentru pace și dreptate mondiale. (Nu uitati de originea ‘spirituala a lui Reagan, membru in Loja Masonica, impreuna cu Papa formeaza o noua « Alianta Sfanta » pentru a lupta impotriva Comunismului.)
« Exista o carte, scrisa de un fost Iezuit (Malachi Martin – rang inalt), ” Cheile acestui sange-Keys of this blood” in care spune ca exista in lume o lupta pentru dominatie…o lupta intre cele 3 mari puteri mondiale – comunismul, capitalismul si catolicismul (CCC).
El prevede, in esenta, ca, in jurul anului 2000 !!!, numai una (1) dintre aceste trei (3) va ramane, ea fiind Biserica Romano-Catolica, avandu-l in frunte pe Papa.
A urmat “Sfanta Alianta” – 1984 , sub pretextul ‘dusmanului comun (comunismul)… refacerea legaturilor SUA cu Vaticanul…Ronald Reagan fiind mason, deci instrument Iezuit.
“Eu cred ca Statele Unite, ca singura supra-putere mondiala, si Sfantul Scaun (controlat din 1814 de Iezuiti) , ca singura autoritate moral-politica pe intregul pamant, au roluri importante de jucat in viitor. Actiunile lor vor avea IMPACT in viata oamenilor din toate partile planetei”
(Melady, Povestea ambasadorului, Statele Unite și Vaticanul în problemele mondiale, p.42,43).
Thomas P. Melady, ambasador oficial SUA la Vatican, din 1989-1993.
In 2008, dupa ce comunismul a ‘cazut’ si noul dusman comun (terorismul) a aparut (nu uita de faptul ca Usama Bin Laden este mason de gradul 33)…ar putea fi ‘ultima carte’ jucata…
In “Nasii-Perdele” vezi mentiunea despre aparitia unui ‘volum’ IMENS in mass-media, etc… anti-masonic…scopul… folosirea masonilor ca tap ispasitor pentru ca ei, Iezuitii, sa-si realizeze ‘proiectul’ cu sprijinul maselor. »
– 1983, Dec. 27 Vizită la închisoarea Rebibbia și întâlnirea cu Ali Agca, turcul care a atentat la viața lui la 13 mai 1981.
BOMBA !!! DUPA 117 ANI (1867-1984) … SUA RESTABILESTE RELATII DIPLOMATICE “FULL” CU VATICANUL…!!!
– 1984, Ian. 10 Relații diplomatice complete la nivel de nunțiu apostolic și ambasadă între Sfântul Scaun și Statele Unite ale Americii.
Reamintesc ca aceasta ‘ruptura’ intre SUA si Vatican de 117 ani a avut loc in 1867 deoarece in asasinarea Presedintelui SUA de atunci, Abraham Lincoln, a fost demonstrata implicarea Vaticanului (Iezuiti/Cavaleri de Malta), situatie care a dus la ruperea relatiilor diplomatice.
1987, Iunie 6 Vizita oficială a președintelui SUA Ronald Reagan. (a doua intalnire !!!) la Vatican.
1988, Iunie 13 Delegație la Moscova condusă de către secretarul de stat cardinalul Casaroli pentru sărbătorirea vârstei de un mileniu a Rusiei kievene.
1988, Iulie 4 Audiență specială (Papa Ioan Paul II) cu prințul și marele maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta, H.H. Fra Andrew W.N. Bertie.
(Cavalerii de Malta, SMOM, nu uitati, Ordin Militar al Vaticanului, condus de Iezuiti).
ALTA BOMBA… !!! (Urmeaza Revolutiile anti-comuniste in Europa)…
Vedeti intalnirile intre Ioan Paul II, Ronald Reagan (mason), Papa si Marele Maestru al Cavalerilor de Malta, Papa si George Bush Senior (mason), Papa si Mihail Gorbaciov (mason)…toate aceste intalniri au avut loc inainte de « caderea » comunismului , 1989 !!!
1989, Mai 27 Vizita oficială a președintelui SUA George Bush. ( Mason-instrument Iezuit ) la VATICAN !!!
1989, Dec. 1 Vizita oficială a președintelui Mihail Gorbaciov al URSS: marchează prima oară când un papă se întâlnește cu șeful guvernului sovietic. ( Mason-Instrument Iezuit ) la VATICAN !!!
1990, Mar. 15 Schimb de reprezentanți oficiali la nivel de nunțiu apostolic și ambasador special între Sfântul Scaun și guvernul sovietic.
1991, Ian. 15 Scrisoarea Papei Ioan Paul II adresată președintelui SUA George Bush și președintelui Saddam Hussein al Iraqului, într-o încercare de a opri Războiul din Golf.
1992, Ian. 1 Sfântul Scaun recunoaște Federația Rusă.
1993, Iunie 8 Primul ambasador din România își prezintă scrisorile de acreditare.
1993, Sept.23 Ioan Paul II îl primește pe Mihail Gorbaciov.
1993, Mar. 17 Prim-ministrul israelian Rabin îl vizitează pe Papă.
1994, Iunie 2 Papa îl primește pe președintele Bill Clinton al Statelor Unite.
Bill Clinton, educatie iezuita prin Universitatiile Iezuite din USA unde el a studiat.
– 1994, Iunie 15 Relații diplomatice la nivel de nunțiu apostolic și ambasadă între Sfântul Scaun și Statul Israel.
– 1994, Sept. 29 Papa îl primește pe primul ambasador israelian la Sfântul Scaun.
– 1994, Oct. 25 Începerea contactelor de lucru cu “caracter permanent și oficial” între Sfântul Scaun și Organizația pentru Eliberarea Palestinei, cu un birou de reprezentare al OEP la Sfântul Scaun și nunțiul din Tunisia responsabil pentru contactele cu OEP.
ALTA BOMBA…
1994, Dec. 18 Papa Ioan Paul este numit Omul anului de către TIME Magazine. ( Perceptia SUA fata de cel care altadata era numit “Antihristul” ca si organizare/institutie, acum era numit “Omul Anului”…)
1995, Feb. 4 Audiență pentru președintele Maltei Mifsud Bonnici.
1995, Mar. 16 Audiență pentru viceprim-ministrul Iraqului Tariq Aziz.
1995, Mar. 28 Audiență pentru președintele României Ion Illiescu. (la 5 ani dupa revolutia romana…nu uitati vizita lui Bush si Gorbaciov la Vatican in 1989…!!!)
1995, Sep. 2 Audiență pentru Yasser Arafat.
1995, Oct. 5 Adresă la Adunarea Generală a Națiunilor Unite sărbătorind a 50-a aniversare a fondării ONU.
1995, Dec. 15 O primește pe Leah Rabin, văduva lui Yitzhak Rabin.
1996, Ian. 20: Vizită de stat a președintelui francez Jacques Chirac.
1996, Nov. 13: Adresă la Summitul Mondial Alimentar de la sediul FAO, Roma.
1996, Nov. 18: Audiență pentru Mihail Gorbaciov.
Nov. 19: Audiență pentru președintele Fidel Castro al Cubei. Papa acceptă invitația de vizită în ianuarie, 1998.
1997, Ian. 14 Papa îl primește pe Lien Chan, vicepreședintele și prim-ministrul Republicii China.
1997, Feb. 3 Vizita prim-ministrului Israelului Benjamin Netanyahu, se întâlnește cu Papa.
1997, Mar. 20 Vizita lui Jose Maria Aznar, șeful guvernului spaniol. (Vatican)
1997, Apr. 15 Ioan Paul II îl întâmpină pe secretarul general al ONU Kofi Annan.
1997, Mai 16 Audiență cu președintele georgian Eduard Șevardnadze. (Vatican)
1997, Iunie 24 Scrisoare către cardinalul John Baptist Wu Cheng-chung, episcopul de Hong Kong, cu ocazia revenirii programate pe 1 iulie a Hong Kongului sub suveranitatea Chinei.
1997, Iulie 17 Sfântul Scaun este aprobat în calitate de observator la Organizația Mondială a Comerțului.
Iulie 18 Scrisoare către președintele rus Boris Elțîn în care Papa își exprimă îngrijorarea cu privire la o lege depusă la parlamentul rus “privind libertatea de conștiință și asociațiile religioase.”
1998, Ian. 22 Fidel Castro și Papa se întâlnesc la Havana. (Castro este de formare Iezuita)
1998, Feb. 10 John Paul II îl primește pe președintele Boris Elțîn al Rusiei.
1998, Mar. 7 Audieță acordată secretrului de stat al SUA Madeleine Albright. (dama-mason)
1998, Mai 19 Audiențe pentru prim-ministrul canadian Jean Chretien și viceprim-ministrul Iraqului Tarek Aziz.
1998, Iunie 12 Audiență acordată lui Yasser Arafat, președintele Autorității Palestiniene.
Iunie 16 Papa îl primește pe secretarul general al ONU Kofi Annan. Observatorul permanent al Sfântului Scaun la Națiunile Unite, Arhiepiscopul Renato Martino, vorbește la conferința sponsorizată de ONU de la Roma pentru înființarea unui tribunal penal internațional.
1998, Iulie 7 Prezentarea Scrisorii apostolice “Dies Domini,” Despre ținerea zilei sfinte a lui Dumnezeu.***
( Intr-o intalnire secreta, noiembrie 2007 dar si 2008 in recenta vizita a lui Papa Benedict in SUA, Vaticanul si alti lideri din diferite organizatii politico religioase –prin reprezentanti- au discutat o agenda de lucru. Agenda trebuie realizata in SUA si prin puterea si influenta SUA, in lumea inreaga…la pct. 7 din agenda (Iezuita) se vorbeste despre instituirea « DUMINICII » ca si LEGE . Lege care va fi instituita in SUA ca apoi sa fie ‘preluata’ de toate statele lumii. Motivatia lor este ca atata timp cat oamenii nu onoreaza pe Dumnezeu prin ‘respectarea’ Duminicii, planeta noastra va avea din ce in ce mai multe probleme, incalzire globala, calamitati, cutremure, inundatii, seceta, tornade, conflicte armate, saracie, boli, etc. De remarcat ca in Imperiul Roman condus de Imparatul Constantin, 313 dHr, acesta a instituit o asemenea lege, numita ‘Dies Solis ‘, o lege care cerea tuturor sa se opreasca din munca lor cotidiana in sfanta zi a SOARELUI… !!! (dies solis)…interesant deasemenea ca daca o asemenea lege va fi instituita in SUA, ea, legea, va purta acelasi nume : Sun Day Law, adica tradus in romaneste : Legea Zilei Soarelui !!!
NU UITATI : Transferarea sfinteniei zilei saptamanale de odihna (Shabatul) din ziua a saptea (sambata) in ziua intai a saptamanii (duminica) s-a realizat prin hotararea bisericii romano-catolice in Conciliul de la Laodicea (366 dHr.)
In 386, Sinodul din Aquilea recunoaste schimbarea oficiala a lui « Dies Solis »(ziua soarelui) in « Dies Dominica »(ziua Domnului-duminica). Schimbarea numelui a tinut de strategia bisericii de a inlatura suspiciunea celor care s-ar fi intrebat de ce noi crestinii sarbatorim o zi cu nume pagan, dies solis, adica ziua soarelui… !!!
Iezuitii distrug adevarul si creatia…indiferent ca vorbesti de politica, economie, social, cultural, stiintific, militar, informativ, religios, etc…totul este folosit de ei in realizarea propriilor proiecte.
Iezuitii sunt interesati sa realizeze ‘proiectul’ pentru care ei au fost ‘creati’…vezi juramantul lor…desi pare o ‘problema’ lipsita de importanta (special pt. cei fara ‘activitati’ spirituale) instituirea unei asemenea legi, dincolo de originea sa ‘dubioasa’, loveste in libertatea de constiinta, implicit in Constitutia fiecarui stat si favorizeaza reaparitia intolerantei religioase (de tipul evului mediu) la nivel international.
1999, Ian. 26: Papa Ioan Paul și președintele SUA Bill Clinton se întâlnesc la sosirea Papei în St. Louis, S.U.A. Prezentarea noului rit de exorcizare al Cărții Romane a Riturilor (de la Congregația pentru Adorație Divină și Canonul împărtășaniilor).
1999, Feb. 11: a 70-a aniversare a fondării Statului-oraș Vatican. (1929 – 1999) Atentie la acest an, 1929, deoarece are o importanta majora pentru o viitoare ‘analiza’ …!!!
1999, Feb. 19: Audiență pentru Yasser Arafat, președintele Autorității Palestiniene.
Feb. 20: Papa îl primește pe Jason C. Hu, ministrul Afacerilor Externe al Republicii China (Taiwan).
1999, Martie 11: Audiență pentru Seyyed Mohammad Khatami: prima vizită a unui președinte al Republicii Islamice Iran la Papa Ioan Paul.
1999, Martie 30: Întâlnirea la nivel înalt de la Vatican studiază criza din Kosovo: include ambasadorii la Sfântul Scaun ai țărilor membre NATO și membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.
1999, Aprilie 18: Scrisoarea papală adresată Sfinției Sale Alexis II, Patriarhul Moscovei și tuturor Rusiilor, cu ocazia călătoriei acestuia din urmă la Belgrad pentru găsirea unei soluții pașnice a conflictului din Kosovo.
1999, Mai 7: Papa face o călătorie de trei zile în România: cea de-a 86-a călătorie apostolică în străinătate. Include întâlnirea cu Patriarhul ortodox Teoctist. Papa participă la liturghia ortodoxă iar Patriarhul la liturghia catolică.
Mai 10: Papa îl întâmpină pe liderul albanez din Kosovo Ibrahim Rugova.
Rugova ține o conferință de presă la biroul de presă al Sfântului Scaun.
Mai 18: Ioan Paul II împlinește 79 de ani. El îl întâmpină pe cancelarul german Gerhard Schroeder.
Iunie 3: Ioan Paul II îl primește pe secretarul general al ONU Kofi Annan.
Sept. 5: Audiență la Castelgandolfo cu Yasser Arafat, președintele Autorității Naționale Palestiniene.
Sept. 16: Papa îl primește pe președintele Guido de Marco al Republicii Malta.
Oct. 28: Papa îl primește pe Franjo Tudjman, președintele Croației, și pe ministrul Afacerilor Externe al Croației, Mate Granic.
Oct. 29: Papa îi acordă o audiență președintelui Rudolf Schuster al Slovaciei, și ministrului Afacerilor Externe al Slovaciei, Eduard Kukan. Sfântul Părinte și liderii religioși ai lumii se adună în Piața San Pietro la încheierea adunării interreligioase din Vatican.
2000, Ian. 18: Începerea Săptămânii anuale de rugăciune pentru unitatea creștină. Sfântul Părinte deschide cea de-a patra Ușă sfântă și ultima a Anului jubiliar 2000 spre exteriorul orașului St. Paul.
Feb. 15: Este semnat un acord de bază între Sfântul Scaun și Organizația de Eliberare Palestiniană. Sfântul Părinte îi primește pe Yasser Arafat și delegația palestiniană în audiență. El l-a primit și pe Rudolf Schuster, președintele Republicii Slovace.
Mai 12: Papa pleacă la Fatima, Portugalia în cea de-a 92-a călătorie apostolică în străinătate.
2000, Mai 13: Beatificarea la Fatima (1917 !!!) a celor doi copii păstori, Jacinta și Francisco Marto. Cardinalul Angelo Sodano, secretarul de stat, citește un text despre “Cel de-al treilea secret” al Fatimei la altar, în urma beatificărilor.
2000, Iunie 5: Audiență pentru președintele rus Vladimir Putin. (Vladimir Putin este Cavaler de Malta).
2000, Iunie 13: Lui Ali Agca, care l-a atacat pe Papă în Piața San Pietro la 13 mai 1981 și a fost în închisoare în Italia de atunci, i se acordă grațierea de către președintele italian Carlo Azeglio Ciampi și este extrădat în Turcia natală.
2000, Iunie 23: Audiență pentru Fra Andrew Bertie, prinț și mare maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta. (prezenti si in Romania, Gen. Constantin Buzatu este Cavaler de Malta si mare prior pe Romania).
2000, Oct. 6; Papa îl primește pe Emil Constantinescu, președintele României.
Oct. 17: Pontificatul Papei Ioan Paul devine al 7-lea ca lungime din istorie, incluzându-l pe acela al Sf. Petru. Sfântul Părinte o întâmpină pe Regina Elizabeth II la Vatican. (dama-mason)
2000, Oct. 19: Jubileul Ordinului Suveran Militar de Malta. (SMOM)
VEZI IBSSA IN ROMANIA…ACTIVITATEA SMOM IN ROMANIA , SPECIAL IN SERVICIILE DE INFORMATII…INTERESANT SI CA IBSSA ISI ARE SEDIUL CENTRAL IN UNGARIA SI CA ‘SEFUL’ ESTE CAVALER DE MALTA !!!
ALTA BOMBA…11 SEPTEMBRIE 2001…PRIVITI CINE VIZITEAZA VATICANUL IN 2001, INAINTE DE ‘ATACUL TERORIST’… TOTI MAI MARII LUMII (CARE SUNT MASONI) TREC PE LA VATICAN INAINTE DE ‘EVENIMENTE’ MAJORE…
2001, iulie, 23: La Castelgandolfo, Ioan Paul al II-lea îl întâmpină pe președintele SUA George W. Bush.
Ordinul iezuit shi masonii … shtiai de ei … ?!
https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41915-ordinul-iezuit-si-masonii-stiai-de-ei.html
/////////////////////////////////////////
TERORISTII SECRETI – TINTA: AMERICA
Traducerea in lb. romana.
Foarte curând, Statele Unite vor trebui să înfrunte
cel mai înfricat inamic pe care l-au înfruntat vreodată.
Acest inamic nu este doar obişnuitul inamic militar, ci
unul care are organizarea şi capacitatea necesară
spionajuluimasiv şi operaţiunilor clandestine în Statele
Unite. Acesta foloseşte o faţadăperfectăpentru a-şi
ascunde operaţiunile. În realitate, chiar acum, acest
inamic lucrează în secret să submineze principiile care
au făcut această ţarăcea mai mare naţiune din lume.
Acest inamic s-a infiltrat în cele mai înalte niveluri şi
departamente ale guvernului Statelor Unite şi expune
America la un pericol extrem.
TERORIŞTII
SECREŢI
Bill Hughes
TRUTH TRIUMPHANT
- O. Box 567
Tangerine, FL32777
USA
Copyright© 2002 By
TruthTriumphant
TRANSLATE THIS PAGE
3
TERORIŞTII SECREŢI
CUPRINS
Capitolul1: Ţinta:America ……………………………………. 5
Capitolul 2: Preşedintele Andrew Jackson ………………18
Capitolul 3: Harrison Tazlor, and Buchanan …………….29
Capitolul 4: PreşedinteleAbrahamLincoln ………………40
Capitolul 5: Scufundarea Titanicului ………………………56
Capitolul 6: PrimulRăzboiMondial ………………………..63
Capitolul 7: AlDoileaRăzboiMondial …………………….70
Capitolul 8: Preşedintele John F. Kennedy ………………83
Capitolul 9: Masacrul de la Waco …………………………..97
Capitolul 10: Explozia Din Oraşul Oklahoma ………… 108
Capitolul 11: Atacul World Trade Center ……………… 118
Capitolul 12: Terorism Religios în America…………… 133
CAPITOLUL1
ŢINTA: AMERICA
Foarte curând, Statele Unite vor trebui să înfrunte
cel mai înfricat inamic pe care l-au înfruntat vreodată.
Acest inamic nu este doar obişnuitul inamic militar, ci
unul care are organizarea şi capacitatea necesară
spionajului masiv şi operaţiunilor clandestine în Statele
Unite. Acesta foloseşte o faţadă perfecta pentru a-şi
ascunde operaţiunile. În realitate, chiar acum, acest
inamic lucrează în secret să submineze principiile care
au făcut această ţară cea mai mare naţiune din lume.
Acest inamic s-a infiltrat în cele mai înalte niveluri şi
departamente ale guvernului Statelor Unite şi expune
America la un pericol extrem.Haideţi să privim puţin în
istorie şi să înţelegem metodele folosite de acest inamic
în trecut şi cum lucreazăastăzi în secret.
În sfârşit, Europa se odihnea. Războaiele
napoleonice se terminaseră, după ce duraseră 20 de ani.
Luminatul şi vicleanul Napoleon acoperise Europa cu
sângele nobililor ei fii. A fost pace pentru o perioada
lungă. În consecinţă, suveranii Europei au convocat un
consiliu general laViena,Austria, în 1814.Acest consiliu
a devenit cunoscut sub numele de Congresul de la
Viena. Consiliul şi-a continuat procesul timp de un an,
terminându-se în anul 1815.
Congresul de la Viena a fost o conspiraţie
Neagră împotriva Guvernelor Populare, la sfârşitul
căruia, „înaltele părţi participante”, au anunţat că
formaseră o „SfântăAlianţă”. Aceasta a fost o
cortină sub care s-au mascat ca să înşele
oamenii. Tema principal dezvoltată la Congresul
………………………………………………….
ÎNTREBĂRI?
Dacă doriţi săprimiţi mai multe informaţii despre
PROFEŢIA BIBLICĂ, vărugăm săscrieţi la adresa
de mai jos.
TRUTH TRIUMPHANT MINISTRIES
P.O. Box 1417
Eustin, FL 32727
USA
DETALII AICI: https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/content/content.php?content.97
//////////////////////////////////////////
(Miliardarul Kiril ii impaca pe iezuitii de stanga si de dreapta pe banii si sangele nostriu…)Demența celei de-A Treia Rome, RĂZBOIUL subteran al Moscovei: Patriarhia Rusă se luptă să acapareze Ortodoxia și să distrugă Patriarhia Ecumenică. Intervenția Americii
Un război dus cu discreție de Moscova anii trecuți a reînceput toamna asta, la intensitate maximă, exact în momentul când Washingtonul părea să nu mai poată interveni împotriva rușilor din cauza problemelor de la alegeri – este vorba de ofensiva Kremlinului, care vrea ca Biserica Rusă să fie cea mai importantă între bisericile ortodoxe, practic de a o proclama ”A Treia Romă” și, în același timp, de a opri recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei.
Demersurile Bisericii Rusiei de a câștiga primatul asupra întregii Ortodoxii au fost accelerate anii trecuți după decizia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol de a acorda autocefalia Bisericii Ucrainei, ceea ce a lovit crunt și în mai multe feluri Moscova.
Acordarea autocefaliei pentru Biserica Ucrainei a scăzut radical capacitatea Moscovei de a-i influența pe ucraineni, a dus la scăderea substanțială a numărului de credincioși ai Bisericii Rusiei, așadar și la diminuarea puterii acesteia concomitent cu cea a veniturilor obținute de la credincioșii din Ucraina.
Peste toate acestea, a contat enorm și umilința Bisericii Rusiei care a trebuit să suporte o decizie defavorabilă luată de Patriarhia Ecumenică, pe care Kremlinul o considera mai mult o relicvă istorică lipsită de putere.
Moscova ducea oricum un război de uzură împotriva unor biserici ortodoxe, cum se întâmplă în Basarabia, unde Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ruse, luptă deschis, din 1992, împotriva Mitropoliei Basarabiei, care e parte din Biserica Ortodoxă Română.
Patriarhia Ecumenică era deja într-o situație foarte complicată, produsă de politica ostilă ortodoxiei din Turcia dusă de Erdogan, în timp ce acum, pe lângă încercarea de a rezista Ankarei, Patriarhia Ecumenică are de făcut fața și Moscovei, într-o perioadă în care Washingtonul, ce a mai ajutat Patriarhia Ecumenică, are problemele proprii și era greu de crezut că ar mai vrea să intervină la acest moment.
În 2018, de exemplu, autoritățile americane au acuzat oficial un grup de hackeri ruși, care lucrează sub comanda Kremlinului, pentru spionarea corespondenței electronice a mai multor ierarhi ortodocși de la Patriarhia Ecumenică și nu numai.
(sursa:https://www.nbcnews.com/news/world/sacrilegious-spies-russians-tried-hacking-orthodox-clergy-n904256)
Recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Arhiepiscopul Chrysostomos al Ciprului, anul acesta, a dus la o reacție imediată a Patriarhiei Moscovei și a devenit motivul unei grave crize interne produsă de trei mitropoliți și un episcop din Biserica Ortodoxă a Ciprului – mitropoliții Athanasios din Limassol, Nikiforos din Kykkos, Isaias din Tamassos și Episcopul Nikolaos din Amathus, care au denunțat public decizia Arhiepiscopului, deoarece problema nu a fost discutată la ședința Sfântului Sinod.
Publicația Orthodox Times spune că situația din Cipru este agravată de mai mulți factori: ierarhii care au reacționat împotriva deciziei arhiepiscopului au relații directe sau indirecte cu Rusia, toți cei patru sunt puternici deoarece au contact direct cu credincioșii, în timp ce eparhiile lor sunt bine poziționate economic și politic. Pe lângă toate acestea, Arhiepiscopul Chrysostomos a declarat, anul trecut, că se confruntă cu o problemă de sănătate și, din această cauză, bătălia succesorală este acum în plină desfășurare.
(sursa:https://orthodoxtimes.com/archbishop-of-cyprus-what-the-four-hierarchs-did-is-a-parasynagogue/)
Unul dintre ierarhii care s-au opus deciziei Arhiepiscopului Chrysostomos de a recunoaște autocefalia Bisericii Ucrainei, mitropolitul Isaia din Tamassos, a ajuns să îl acuze pe venerabilul arhiepiscop de schismă, acuzație pe care marele ierarh a respins-o categoric, răspunzând că fapta celor patru se pedepsește cu scoterea din cler.
Dar turbulențele nu se sfârșesc cu Biserica Ciprului. O altă Biserică foarte importantă a Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă a Alexandriei și Întregii Africi, fondată de Sfântul Evanghelist Marcu, a devenit o țintă predilectă a ofensivei ecleziale a Moscovei. Potrivit unei declarații a șefului adjunct al Departamentului pentru Relații Externe ale Bisericii Ruse, Arhiepiscopul Leonid, Moscova are în vedere acceptarea sub jurisdicția sa a ”sute de duhovnici ai Patriarhiei Alexandriei”, care s-ar fi adresat Bisericii Ortodoxe Ruse în acest scop, deoarece aceștia nu ar fi de acord cu decizia Patriarhului Teodor de a recunoaște Biserica Ortodoxă Autocefală din Ucraina.
Apoi, probabil luând în considerare necanonicitatea și pericolul unei astfel de manipulări, Arhiepiscopul Leonid a adăugat că Biserica Rusă examinează aceste cereri și încearcă să-i împiedice pe clericii Bisericii Alexandriei și Întregii Africi să treacă sub jurisdicția Patriarhului Moscovei, deoarece, a adăugat el, Biserica Ortodoxă Rusă nu urmează o politică expansionistă, ci este în favoarea onestității și corectitudinii în relațiile dintre Biserici…
(sursa:https://orthodoxtimes.com/indirect-threats-of-moscow-patriarchate-officials-to-patriarchate-of-alexandria-on-ukrainian-issue/)
Ofensiva Moscovei, care vrea să rupă părți din Biserica Ciprului și cea a Africii, atât pentru a complica situația celor care susțin autocefalia Bisericii Ucrainei, dar și pentru a-și pune oamenii în câteva regiuni unde rușii sunt deja foarte prezenți cu afaceri mai mult sau mai puțin curate, pare să fi fost lansată la cel mai bun moment posibil, când cei care ar fi putut interveni iar în favoarea Ortodoxiei, americanii, au deja problemele lor și era greu de crezut că ar mai fi atenți la ce se întâmplă cu Patriarhia Ecumenică.
În încercarea de a-și găsi rapid sprijin și a continua legăturile cu Washingtonul, Patriarhul Bartolomeu s-a grăbit să îl felicite pe Joe Biden pentru câștigarea alegerilor, dar asta nu a făcut oamenii administrației Trump să întoarcă spatele Bisericii. Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunțat că va face o vizită Patriarhului Ecumenic zilele următoare pentru a discuta „probleme de interes religios în Turcia și în regiunea mai largă și pentru a promova poziția noastră puternică (SUA) cu privire la libertatea religioasă la nivel mondial”.
(https://www.state.gov/secretary-pompeos-travel-to-france-turkey-georgia-israel-the-united-arab-emirates-qatar-and-saudi-arabia/)
https://www.podul.ro/articol/12524/demena-celei-de-a-treia-rome-rzboiul-subteran-al-moscovei-patriarhia-rus-se-lupt-s-acapareze-ortodoxia-i-s-distrug-patriarhia-ecumenic-intervenia-americii
/////////////////////////////////////////
Cine sunt iezuiţii, ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio?
Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, este primul suveran pontif ales din rândul iezuiţilor, un ordin religios al Bisericii Catolice care şi-a dedicat existenţa propovăduirii catolicismului pe noile continente şi încurajării educaţiei şi justiţiei sociale în lume. Apropiaţii spun că Papa Francisc, aşa cum se va numi noul Papă Jorge Mario Bergoglio, este cunoscut pentru caracterul său umil şi iubirea faţă de categoriile sociale defavorizate.
Ordinul Iezuiţilor, care poartă numele de „Societatea lui Iisus”, a fost fondat în 1534 de un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola. Printre membrii fondatori se numără şi Sfântul Francisc Xavier, după care şi-a luat numele actualul Papă. Xavier, poate cel mai cunoscut membru al ordinului, a convertit cei mai mulţi oameni la catolicism din istoria Bisericii, în timpul misiunilor sale în Asia.
Pe lângă Ignaţiu de Loyola, probabil singurul monah care a avut probleme cu legea şi a fost ulterior canonizat, şi Sfântul Francisc, există şi alţi membri cunoscuţi ai ordinului, din rândul iezuiţilor fiind canonizaţi 40 de membri. José de Anchieta şi Manuel da Nóbrega sunt preoţii iezuiţi care au fondat oraşul brazilian Sao Paolo.
Iezuiţii, un ordin interzis în România
Iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda şi Ungaria. În Ucraina şi Transilvania iezuiţii au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice, aducând importante servicii culturii ţărilor respective. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învăţat şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul.
Iezuiţii depun patru jurăminte: pe lângă cele tradiţionale ( ascultare, sărăcie, castitate), au introdus un nou jurământ – cel de ascultare necondiţionată faţă de Papă.
Societatea lui Isus a fost desfiinţată în mai multe rânduri. În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist. După 1989 ordinul a reintrat în legalitate.
Educaţie şi justiţie socială
Ordinul din care provine noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, s-a axat, în principal, pe justiţie socială şi pe educaţie. În decursul timpului, iezuiţii au pus bazele mai multor şcoli şi universităţi, deschise tuturor categoriilor sociale. Membrii ordinului au dus misiuni educaţionale extinse, printre învăţăcei numărându-se Descartes, Voltaire, Moliere, James Joyce, Peter Paul Rubens, Arthur Conan Doyle, Fidel Castro, Alfred Hitchcock şi Bill Clinton.
Pe lângă misiuni educaţionale, iezuiţii au pus accentul pe creştinarea noilor continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) şi în America de Sud (Paraguay).
Anti-semiţi şi apoi eroi ai Holocaustului
Deşi în primii 30 de ani ai existenţei ordinului, Societatea lui Iisus a acceptat mulţi evrei convertiţi la catolicism, în 1593 a fost dat un decret care interzicea celor cu descendenţă evreică sau musulmană să acceadă în ordin. Decretul a fost în vigoare până în 1946, când a fost abolit.
În timpul Holocaustului, naziştii îi considerau pe iezuiţi cei mai periculoşi duşmani. De altfel, naziştii au luat şi măsuri dure împotriva Societăţii lui Iisus. În 1938, au închis un centru împotriva nazismului din Innsbruck şi au deportat mulţi preoţi iezuiţi în lagăre de concentrare.
La o universitate iezuită din Kansas, Missouri, a fost amplasată în 2007 o placă pentru comemorarea a 152 de iezuiţi care şi-au dat viaţa în timpul Holocaustului.
De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă
Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice – cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican
Jorge Bergoglio, o figură controversată în ţara sa: „Istoria îl condamnă“
Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina.
Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia
Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfântul catolic în onoarea căruia noul Suveran Pontif şi-a ales numele.
Citește și: Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia
VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea
Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.
Prima ieşire publică a noului Papă. Ce a făcut Jorge Bergoglio în prima zi de pontificat
Aşa cum anunţase miercuri seară, noul Papă, Jorge Bergoglio, a vizitat dis-de-dimineaţă Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, pentru o rugăciune privată. Papa Francisc a refuzat orice dialog cu presă, încercând să se ferească de ochii lumii, aşa cum obişnuieşte de zeci de ani de zile.
Activitatea Suveranului Pontif nu va fi afectată de faptul că şi-a pierdut un plămân
Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.
Cristian Unteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro, despre iezuitul auster ales Papă pentru o lume în criză
Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, reprezintă o opţiune extrem de relevantă şi foarte probabil decisivă a Bisericii Catolice în încercarea de a se remodela într-un moment în care, într-o lume în criză, ea însăşi cunoaşte o serie de crize multiple şi al căror ecou este departe de a se fi terminat. Ce va aduce nou primul Papă non-european?
Marius Văcărelu, despre jocurile geopolitice ale alegerii unui Papă: ce au de câştigat sau de pierdut Venezuela, Brazilia şi Argentina
După cum se vede, ziua de 13 martie a anului 2013 a adus un nou conducător la Vatican, după vechile canoane, care spun să nu credem în prea multe pariuri, ci să ne încredem în capacitatea celor din conclav – şi mai ales din jurul acestuia – de a decela cumva anumite tendinţe, care, în final, sunt bine cosmetizate şi prezentate sub numele „intervenţia Sfântului Duh”.
Preotul Marcel Radut Seliste, pe blogul său de pe adevarul.ro, desprePapa Francisc I: surprinzătorul răspuns al Bisericii Romei la criza morală a societăţii contemporane
Habemus papam! Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, este noul Papă al Romei pe care cardinalii romano-catolici ”l-au aflat la capătul lumii” şi căruia creştinii îi încredinţează nădejdea lor că Biserica este forţa mărturisitoare a învăţăturii lui Hristos în calea întunericului care cuprinde lumea. Asistăm la apusul domniei ”Prinţilor Bisericii”? Ne reîntoarcem la smerenia ”Urmaşilor Apostolilor lui Hristos”?
Citește și: Sarcina principală a noului Papă? Reformarea Bisericii Catolice
Diana Mandache, istoric al Regalităţii europene, pe blogul său de pe adevarul.ro: Pontifex Maximus Franciscum I
Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio este primul Papă din America Latină, care şi-a luat numele de Francisc I. A fost un Sede Vacante de 12 zile, unul din cele mai scurte. După 1829 a fost primul conclav întrunit în postul Paştelui, care în a doua zi de reuniune a votat alegerea celui de-al 266-lea Pontif.
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/cine-sunt-iezuitii-ordinul-din-care-face-parte-1418322.html
////////////////////////////////////////////////////////////////////
Cine sunt Iezuiții?
Nu mai credem că papa Francisc este al Optulea rege. Totuși, continuăm să credem că cei șapte munți/regi sunt șapte papi, și că de curând decedatul, Papă Benedict XVI a fost al șaptelea rege. Schimbarea înțelegirii noastre se datorează în primul rând cunoștințelor obținute cu privire la evenimentele finale profetizate de profetul Ezechiel. După ce Yahuwah intervine puternic să distrugă armatele Rusiei, Turciei și Iran pe munții lui Israel, timp de șapte ani Israelul va curăța ținutul de tot echipamentul militar al armatelor distruse [Ezechiel 39:9]. Susținem că am adăugat la această perioadă timpul necesar Rusiei să încheie distrugerea Ucrainei și să demilitarizeze NATO. În acest caz, prelungim mai mult perioada de timp atât cât permite vârsta curentă a Papei Francisc.
Mai mult, fraza [Apoc. 17:11] descrind pe ‘Al Optulea ca unul dintre cei șapte’ ne lasă perplex. O posibilă speculație a acestei șarade divine ar fi că papa care vine după Francisc ar putea fi acea personificare demonică a lui Ioan Paul II la care am gândit demult. Dacă acest lucru s-ar întâmpla , atunci al Optulea chiar este dintre cei șapte. Atunci, Papa Francisc este un papă tranzițional căci el nu face parte dintre cei șapte.
Pare să aibă sens faptul că personificarea lui Ioan Paul II este amânată fiindcă scena lumii nu este pregătită pentru confruntarea cu evenimentele finale care au fost profetizate pe diferite fronturi, apogeul fiind întoarcerea lui Yahushua.
Suntem mai doritori ca niciodată să vedem întoarcerea lui Yahushua ca să stăpânească peste natiunile lumii, de la Ierusalim. Dar noi nu putem depăși cronologia lui Yahuwah.
Cine sunt Iezuiții cărora Papa Francis, ultimul papă, le aparține?
Pentru prima dată în istorie, un papă iezuit a fost ales capul Bisericii Romano-Catolice. Apocalipsa 17 declară că al 8-lea „rege” va ieși din groapa fără fund, ceea ce înseamnă că Satana va controla și conduce acest ultim rege/papă la un nivel care nu s-a mai văzut la cei 7 papi anteriori.
Papa Francisc l-Ultimul Papă
Francisc I este al 8-lea rege din Apocalipsa Șaptesprezece …
Ultimul Papă.
„Fiara pe care ai văzut-o era și nu este, și se va ridica din groapa fără fund, și se va duce la pieire… Sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă; și când vine, el rămâne puțin timp…Și fiara, care era, și nu mai este, ea însăși este al optulea, este din numărul celor șapte, și merge la pierzare.” (Apocalipsa 17: 8-11)
Acest al 8-lea, este cel care va purta cea mai înverșunată luptă împotriva urmașilor lui Yahuwah în aceste zile de pe urmă, și care va susține Sabatul fals al Romei, Duminica, printr-o lege universală duminicală. Este cel de-al 8-lea, care va servi drept catalizator pentru impunerea semnului fiarei asupra majorității oamenilor, în viitorul foarte apropiat. Nu este surprinzător faptul că Satan ar fi urmărit să selecteze un membru al ordinului iezuit care să fie ultimul papă din istorie, având în vedere faptul că ordinul iezuiților este cunoscut a fi cel mai brutal, atroce, și înșelător dintre toate ordinele papale.
Începutul istoric al acestui ordin militar
Pe măsură ce Reforma din secolul al XVI-lea a început să triumfe împotriva papalității, Roma a chemat noi forțe, sperând să o distrugă cu totul. Acesta a fost momentul în care ordinul iezuiților a fost creat. Acest ordin militar s-a dovedit a fi cel mai crud și puternic dintre toți promotorii papalității. Rupți de orice legătură pământească și interes uman, morți față de pretențiile de afecțiune naturală, rațiune și conștiință, reduși la tăcere în întregime, ei nu știau nici o regulă, nici o legătură, în afară de ordinul lor, și nici o datorie decât cea de a-și extinde puterea. Evanghelia lui Yahushua a făcut posibil ca adepții săi să se întâlnească periculos și să îndure suferința, frigul, foamea, muncă grea, și sărăcia, ca să susțină steagul adevărului în fața rugului, temniței, si torturii. Pentru a combate aceste forțe, Iezuitismul, care și-a inspirat adepții cu un fanatism care le-a permis să îndure și pericole, precum și să lupte cu puterea adevărului cu toate armele de înșelăciune. Nu a existat nici o crima prea mare pentru ei ca să o comită, nici o înșelăciune pe care să n-o practice, nici o deghizare pentru ei să și-o asume. Sărăcia permanentă și umilința, era scopul lor studiat pentru asigurarea bogatiei si puterii, care trebuie alocate pentru înlăturarea Protestantismul și restabilirea supremației papale.
Când apareau în calitate de membri ai ordinului lor, aceștia purtau o haină de sfințenie, vizitând închisori și spitale, slujind pe cei bolnavi și pe cei săraci, pretinzând că au renunțat la lume, și că poartă numele lui Isus, care umbla făcând bine. Dar sub acest exterior ireproșabil, au fost ascunse scopurile cele mai criminale și mortale. Un principiu fundamental al ordininului era faptul că, scopul scuză mijloacele. Prin intermediul acestui cod, minciuna, Simbolul iezuit-IHSfurtul, încălcarea juramântului, asasinatul, nu au fost doar scuzabile, dar lăudabile, atunci când au servit interesele bisericii. Sub diverse deghizări, iezuiții și-au făcut intrarea în birourile de stat, ajungând să fie consilierii regilor, și conturând politicile națiunilor. Ei au devenit servitori, care acționau ca spioni împotriva stăpânilor lor. Ei au înființat colegii pentru fiii prinților și nobililor și școli pentru oamenii de rând; și copiii părinților protestanți au fost atrași la respectarea riturilor romano-catolice. Toată pompa spre exterior și afișare a cultului romano-catolic a fost adusă ca să creeze confuzie în minte, să orbească și să captiveze imaginația; și, astfel, libertatea pentru care tații au muncit din greu și au sângerat a fost trădată de fii. Iezuitii s-au răspândit rapid în Europa, și oriunde s-au dus, au urmărit o revigorare a catolicismului.
Pentru a le oferi putere și mai mare, a fost emisă o bulă pentru restabilirea Inchiziției. Fără a aduce atingere repulsiei generale, cu care era privit, chiar și în țările catolice, acest tribunal teribil a fost înființat din nou de conducătorii catolici, iar atrocitățile prea teribile ca să suporte lumina zilei au fost repetate în temnițele sale secrete. În multe țări, mii și mii din floarea națiunii, cea mai pură și cea mai nobilă, pastorii intelectuali și cu studii superioare, evlavioși și devotați, cetățenii harnici și patriotici, oamenii de știință geniali, artiștii talentați, artizanii iscusiți, au fost uciși, sau forțați să fugă în alte țări.
Cartea Apocalipsa prevestește că vor exista mulți martiri în conflictul final iminent (Apocalipsa 06:11). În acest timp, martorii Săi credincioși vor prooroci, în condiții extreme, timp de 1.260 zile (Apocalipsa 11: 3). Inchiziția din Evul Mediu va fi reînviată din nou, sub diverse forme și scuze; și experiența acumulată dobândită de iezuiți, prin administrarea acestui exercițiu îngrozitor, va fi acum la dispoziția camaradului lor, papa Francisc, un neobosit purtător de război în numele stăpânului său împotriva păzitorilor credincioși ai Sabatului lunar al lui Yahuwah. (Vă rugăm să vă luați timp pentru a citi „Sabatul | Partea 3 – Sigiliul lui Yahuwah”)
Legământul de sânge al Iezuiților
Nimic nu transmite mai clar brutalitatea inumană a acestui ordin militar romano-catolic decât angajamentul care este luat de către cei care sunt așezați pe posturi de conducere în societate. Este un jurământ destul de lung, dar este esențial pentru noi să-l împărtășim în întregime, astfel încât nimeni să nu fie înșelat de acest ordin satanic, care acum are pe unul dintre membrii săi ca și papă:
„Când un iezuit de rang minor este înălțat la conducere, el este condus în Capela Ordinului Conventului, unde sunt doar trei persoane prezente, principalul sau Superiorul stând în picioare în fața altarului. Pe fiecare parte se află câte un călugăr, unul deține un banner cu galben și alb, care sunt culorile Papale, iar celălalt un banner negru cu un pumnal și cruce roșie deasupra unui craniu și două oase încrucișate, cu cuvântul INRI și dedesubtul lor cuvintele IUSTUM, NECAR, REGES, IMPIOUS. Întelesul fiecăruia este, pur și simplu, pentru exterminarea sau anihilarea regilor necredincioși sau eretici, guverne sau conducători. Pe podea se află o cruce roșie, la care postulantul sau candidatul îngenunchează. Superiorul îi înmânează un crucifix mic negru, pe care el îl ia în mâna stângă și îl presează spre inima lui, iar Superiorul, în același timp, îi prezintă un pumnal, pe care îl apucă de lamă și are vârful îndreptat spre inima lui, Superiorul continuă să-l țină de prăsele, și se adresează astfel candidatului: „
Superiorul:
„Fiul meu, până acum ai fost învățat să faci pe fățarnicul: între romano-catolici să fi un romano-catolic, și să fi un spion chiar și printre proprii frați, să nu crezi nici un om, să nu ai încredere în nici un om. Printre reformatori, să fi un reformator; printre hughenoți, să fi un hughenot; printre calviniștii, să fi un calvinist; printre alți protestanți, în general, să fi un protestant, și să le câștigi încrederea, să cauți chiar să predici de la amvoanele lor, și să denunți cu toată vehemența natura Sfântă a Religiei noastră și pe Papa; și chiar să cobori atât de jos încât să devii un evreu printre evrei, să poți fi activat, ca astfel să reunești toate informațiile în beneficiul Ordinului tău, ca și soldat credincios al Papei. „
„Ați fost învățați să plantați insidios semințele geloziei și urii între comunități, provincii, state care erau în pace, și să le incitați la fapte cu sânge, prin implicarea lor în război unele cu altele, și să creați revoluții și războaie civile în țările care au fost independente și prospere, cultivând artele și științele și se bucurau de binecuvântările păcii. Să fii de partea combatanților și să acționezi în secret cu fratele tău iezuit, care ar putea fi angajat de cealaltă parte, dar, în mod deschis, în opoziție cu cei cu care ai putea fi conectat, numai că Biserica ar putea fi câștigătoare în final, în condițiile stabilite în tratatele de pace, iar scopul scuză mijloacele.”
„Ați fost învățați să lucrați ca un spion, pentru a aduna toate statisticile, faptele și informațiile asupra voastră de la fiecare sursă, să le intrați în grații și să câștigați încrederea, în cercul familiei de protestanți și eretici ai fiecărei clase și caracter, precum comerciantul, bancherul, avocatul, în școli și universități, în parlamente și legislaturi, precum și în sistemele judiciare și consiliile statelor și să fiți toate lucrurile pentru toți oamenii, pentru Papă, ai cărui agenți suntem până la moarte.”
„Ai primit toate instrucțiunile tale până acum doar din postura de novice, un neofit, și ai servit în calitate de co-adjurer, mărturisitor și preot, dar nu ai fost încă investit cu tot ceea ce este necesar pentru a comanda în armata lui Loyola, în serviciul Papei. Tu trebuie să servești la momentul potrivit ca instrument și călău, conform indicațiilor superiorilor tăi, căci nimeni nu poate comanda aici, dacă nu și-a consacrat lucrarea sa cu sîngele ereticului, căci „fără vărsare de sânge nici un om nu poate fi salvat.” De aceea, ca să te potrivești muncii tale și pentru a-ți face propria mântuire sigură, în plus față de fostul jurământ de ascultare față de porunca și supunerea față de Papa, vei repeta după mine: -„
(Jurământul apare în întregime, în cartea, ADEVĂRUL SUPRIMAT DESPRE ASASINAREA LUI ABRAHAM LINCOLN, de Burke McCarty, paginile 21-23
(A se vedea: http://www.masters-table.org/forinfo/jesuit% 20oath.htm)
Jurămîntul este, de asemenea, citat de Charles Didier, în cartea sa, Roma Subterană (New York, 1843), tradus din originalul francez. Dr. Alberto Rivera, care a scăpat din Ordinul iezuit din 1967, confirmă faptul că ceremonia de inducție și textul jurământului iezuit pe care l-a luat, a fost identic cu ceea ce am citat mai jos).
Papa Iezuit Francisc l”Eu, ……….., acum, în prezența Dumnezeului Atotputernic, Preasfintei Fecioare Maria, a binecuvântatului Mihail Arhanghelul, a binecuvântatului Sf. Ioan Botezătorul, Sfinților Apostoli Petru și Pavel și toți sfinții și în fața locuitorilor sacri ai cerului, și a ta, tatăl meu fantomatic, Generalul Superior al Societății lui Isus, fondat de Sf. Ignațiu de Loyola în pontificatul lui Paul al III-lea, și care a continuat până în prezent, facut prin pântecele fecioarei, matricea lui Dumnezeu, și toiagul lui Isus Hristos, declar și jur, că sfințenia sa Papa este Vice-regentul lui Hristos și este capul adevărat și singur al Bisericii Catolice sau Universale de pe întregul pământ și că, în virtutea cheilor cu care leagă și dezleagă, dat Sfinției sale de către Mântuitorul meu, Isus Hristos, el are putere să detroneze regii eretici, prinții, statele, comitatele și guvernele, toate fiind ilegale, fără confirmarea lui sacră și astfel ele, să poată fi, cu siguranță, distruse. „
„Prin urmare, cu toată puterea mea, voi apăra această doctrină ” a dreptului și tradiției Sfinției sale împotriva tuturor uzurpatorilor autorității eretice sau protestante, în special Luterane din Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, și acum așa zisei autorități a biserici din Anglia și Scoția, și ramurilor stabilite în Irlanda cum și de pe continentul Americii și din alte părți, și tuturor aderenților, ca aceștia să fie uzurpați și eretici, pentru că se opun sfintei Biserici Mamă a Romei. Eu acum dezaprob și reneg orice credință a oricărui rege eretic, prinț sau conducător, numiți Protestanți sau Liberali sau supuși oricărei legi, magistrați sau ofițeri.”
„Eu declar în continuare că doctrina bisericilor din Anglia și Scoția, a Calviniștilor, Hughenoților și altora denumiți protestanți sau liberali să fie condamnată și ei înșiși osândiți dacă nu se vor lepăda.”
„Eu declar în continuare, că voi ajuta, asista și consilia pe toți sau oricare dintre agenții Sanctității Sale în orice loc, oriunde voi fi, în Elveția, Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia, Irlanda sau America, sau în orice alt teritoriu sau Regat voi merge, ca să-mi dau silința la extirparea doctrinei juridice sau de altă natură a Protestanților sau Liberalilor eretici.
„Eu promit în continuare și declar, că fără a aduce atingere, sunt dispensat de asumarea religiei mele eretice, pentru propaganda interesului Bisericii Mamă, ca să păstrez în secret, toate sfaturile încredințate din timp în timp de agenții ei, și să nu divulg, în mod direct sau indirect, prin cuvânt, scris sau circumstanță, ci să execut tot ce mi se propune, mi se încredințează sau mi se descoperă de tine, tatăl meu fantomatic, sau altcineva din acest legământ sacru.”
„Eu promit în continuare și declar, că nu voi avea nici o opinie sau voință proprie, sau orice rezervă mentală, asemenea unui cadavru (perinde ac cadaver), mă supun fără ezitare fiecărei porunci primite de la superiorii mei din Miliția Papei și al lui Isus Hristos. „
„Că eu aș putea merge în orice parte a lumii oriunde sunt trimis, în regiunile înghețate ale Nordului, în nisipurile arzătoare ale deșertului Africii, sau junglele din India, către zonele civilizate ale Europei, sau bântuite de sălbaticii barbari ai Americii, fără murmur sau nemulțumiri, și voi fi supus în tot ce mi s-ar cere.”
Trasul pe Roată al Inchiziției Papale”În plus, promit și declar că, atunci când oportunitatea prezentă, produce și costul unui război neobosit, în secret sau în mod deschis, împotriva tuturor ereticilor, protestanți și liberali, așa cum eu sunt dirijat să fac, voi încerca să-i extirp și să-i extermin de pe fața întregului pământ și că nu voi ierta nici vârsta, sexul sau condiția, și că voi închide, fierbe, jupui, sugruma și îngropa de vii, acești eretici infami, le voi deschide stomacul și pântecele femeilor lor și voi zdrobi capetele sugarilor de pereți, cu scopul de a anihila pentru totdeauna rasa lor execrabilă. Că atunci când același lucru nu poate fi făcut în mod deschis, voi folosi în secret cupa otrăvită, cordonul de strangulare, pumnalul sau glonțul, indiferent de onoarea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau persoanelor, oricare ar fi starea lor în viață, fie publică sau privată, după cum sunt direcționat, în orice moment, de către orice agent al Papei sau Superior al Frăției Credinței Sfinte, a Societății lui Isus.”
„În conformitate cu aceasta, îmi dedic viața, sufletul meu și toate puterile mele trupești și cu pumnalul pe care-l primesc acum, îmi voi scrie numele în propriul sânge, ca mărturie cu privire la aceasta, și dacă mă dovedesc fals sau slăbit în determinarea mea, frații mei și colegii soldați ai Miliției Papei, să-mi taie mâinile și picioarele, și gâtul de la ureche la ureche, să-mi deschidă burta și să toarne sulf ars în ea, să mă pedepsească cu toate pedepsele care-mi pot fi aplicate pe pământ, și sufletul meu să fie torturat de demoni într-un iad veșnic pentru totdeauna! „
„De aceea, eu, ………., jur pe Sfânta Treime și binecuvântatele Sacramente, pe care le primesc acum, să îndeplinesc și partea mea, în a le păstra inviolabile și să chem tot cerul să asiste la Sfântul Sacrament ai Euharistiei, și să fie martor în continuare cum numele meu este scris de pumnalul înmuiat în propriul meu sânge și sigilat în fața acestui legământ sfânt „.
(El primește plăcuta de la Superior și scrie numele lui cu vârful pumnalului său înmuiat în propriul sânge luat de deasupra inimii lui.)
Superior:
„Te vei ridica acum pe picioarele tale și eu te voi instrui în Catehismul necesar, să te faci cunoscut oricărui membru al Societății lui Isus ca aparținând acestui ordin.”
Papa Francisc l și Logo-ul Iezuit”În primul rând, tu ca Frate Iezuit, vei face reciproc, față de un alt coleg, semnul obișnuit al crucii ca orice romano-catolic obișnuit, apoi o cruce cu încheieturile mâinilor sale, palmele mâinilor sale fiind deschise, iar celălalt drept răspuns încrucișeză picioarele, unul peste altul; primul arată cu degetul arătător al mâinii drepte către centrul palmei din stânga, iar celălalt cu degetul arătător de la mâna stângă arată spre centrul palmei drepte; apoi, primul cu mâna dreaptă face un cerc în jurul capului său, atingându-l, iar celălalt, apoi cu degetul arătător al mânii stângi atinge partea stângă a corpului său chiar sub inima lui; primul apoi cu mâna dreaptă trasează de-a lungul gâtului celuilalt, iar apoi, acesta din urmă, cu un pumnal trasează în jos stomacul și abdomenul primului. Primul, apoi, spune Iustum; și celălalt răspunde Necar; primul Reges. Celălalt răspunsde Impious. „(Sensul care a fost deja explicat.) „Primul va prezenta apoi o mică bucată de hârtie pliată într-un mod ciudat, de patru ori, pe care celălalt o va tăia longitudinal și la deschidere numele Jesu să fie găsit scris de trei ori pe capul și brațele unei cruci. Apoi vă veți da și primi, unul celuilalt, următoarele întrebări și răspunsuri: – „
Intrebare: – De unde vii?
Răspuns: – Sfânta credință.
Î.:- Pe cine servești?
R.:- Sfântul Părinte la Roma, Papa, și Biserica Romano-Catolică Universală în întreaga lume.
Î.: – Cine te comandă?.
R.: – Succesorul Sfântului Ignațiu de Loyola, fondatorul Societății lui Isus sau ostașii lui Isus Hristos.
Î.: – Cine te-a primit?
R.: – Un bărbat venerabil cu părul alb.
Î.:-Cum?
R.: – Cu un pumnal, am îngenuncheat pe cruce sub steagurile papei și ale ordinului nostru sacru.
Î.: – Ai făcut un legământ?
R.: – Am făcut, ca să-i distrug pe eretici și guvernele și conducătorii lor, și să nu cruț nici vârstă, sex și nici stare. Să fiu ca și un cadavru, fără nici un fel de opinie sau voință proprie, ci să mă supun implicit Superiorilor mei în toate situațiile, fără ezitare și murmure.
Î.: – Vei face asta?
R.:-Voi face.
Î.: – Cum călătorești?.
R.: – În barca lui Petru pescarul.
Î.: – Unde vrei să călătorești?
R.: -Către cele patru colțuri ale pământului.
Î.: -Cu ce scop?
R:- Să mă supun ordinelor generalului și Superiorilor mei și să execut voința papei și cu credincioșie să îndeplinesc condițiile jurămintelor mele.
Î.: – Duceți-vă, atunci, în toată lumea și luați în stăpânire toate pământurile în numele Papei. Cel care nu-l acceptă voința ca și Vicar al Isus și Vice-regent pe pământ, să fie blestemat și exterminat „.
Cuvânt Final
femeie cu ochi ridicași spre cer pe fundalul unui curcubeu În trecut, nici măcar iezuiții cu brutalitatea lor infamă nu au putut reduce la tăcere adevărul lui Yahuwah. Urmașii Săi, în Evul Mediu, au ales să renunțe la viața lor, mai degrabă decât să-L tradeze.Tot astfel, în ultimile zile, adevărații urmași ai lui Yahuwah vor avea o credință de nezdruncinat chiar până la moarte. Papa Francis și milițiile sale vor putea să ucidă trupurile multora, dar el nu va reuși niciodată separarea lor de dragoste lui Yahuwah. Nu contează cât de acerbă-i persecuția care-i așteaptă pe credincioși, să fie amintit că Yahuwah va suferi cu noi prin orice dificultate și chin, prin care vom trece. „Eu voi fi cu el în necaz” (Psalmul 91:15) este promisiunea Lui prețioasă. Este bine să ne încărcăm memoria cu următoarea promisiune sacră, ca să ne pregătim să ne confruntăm cu mânia lui Satana, prin viceregele lui pe pământ, al 8-lea și ultimul rege, papa Francisc I:
Nu te teme; căci Eu [sunt] cu tine: nu te îngrijora; căci Eu [sunt] Eloah-ul tău: Eu te voi întări; da, te voi ajuta; da, te voi susține cu mâna dreaptă a dreptății mele. Iată, toti cei ce erau mâniați împotriva ta vor fi rușinați și încurcați: ei vor fi ca nimic; și cei ce se luptă cu tine vor pieri. Îi vei căuta, și nu îi vei găsi, [chiar] cei ce se certau cu tine; cei ce se războiau cu tine vor fi nimiciți. Căci Eu Yahuwah Eloahul Tău te țin de mâna dreaptă, și-ți zic: Nu te teme; Eu te voi ajuta. (Isaia 41: 10-13).
Continut Asemanator:
10 LUCRURI Pe Care Trebuie Să Le Știți Despre Iezuiții!
https://www.worldslastchance.com/romanian/end-time-prophecy/cine-sunt-iezuitii.html
Stiati ca… 1000 de lucruri ciudate, dar adevarate – National Geographic; Divertisment- Știați că ??? Ouale ne fac mai destepti… Aici aveţi o colecţie „Ştiaţi că…” William Carlos Williams; Walt Whitman; Emil Cioran; Feodor Dostoievski; Reflectii si maxime – Feodor Dostoievski; Mario Vargas Llosa; Peste 1000 de roboţi au dansat simultan pentru Cartea Recordurilor; Ziarul Metropolis, pe locul trei în topul articolelor viralizate; 16 milioane de tone de gaze refrigerante cu efect de seră, introduse ilegal pe piaţa europeană, România, pe locul 4 pe continent; SAMUEL BISTRIAN, omul care încalță copiii săraci ai lumii: „Am realizat, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop.” Undeva, cândva… Doctor Jivago; Romulus Rusan, cronicar de cinema; Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?); Povestiri de viață din anii deportării în Siberia românească; Un demers pentru o istorie a Gulagului romanesc; VLADIMIR TISMĂNEANU – STALINISM PENTRU ETERNITATE; Cele mai bune 3 cărţi despre comunism şi efectele sale în lume; EU ȘI COMUNISMUL- Îmi cer iertare…de Alex Ștefănescu; Instaurarea regimurilor comuniste in Europa de Est. Comparatie; Regele Mihai despre instaurarea comunismului în România; „Comunismul a fost orgasmul intelectualilor” ///////////////////////////////////////////////////////////
„Comunismul a fost orgasmul intelectualilor”
Cum a reușit comunismul să capteze, în secolul XX, state întregi și cum s-a afirmat drept soluție salvatoare în fața capitalismului?
La aceste întrebări, dar și la multe altele a răspuns marți, 12 decembrie, într-o conferință susținută la Teatrul Național din București, jurnalistul francez specializat în relații internaționale Thierry Wolton, autor al trilogiei O istorie mondială a comunismului.
Primul volum al acesteia urmează să fie tradus și în limba română, la Editura Humanitas.
*
„Regimul partidului-stat duce
un război civil constant”
Wolton spune că, înainte de toate, trebuie ca istoria să clarifice un lucru: „Comunismul nu a fost instaurat nicăieri printr-o revoluție”, ci prin lovituri de stat sau prin război civil.
Teza revoluțiilor a fost însă susținută ferm de regimurile comuniste, spune el, pentru că liderii comuniști aveau nevoie de legitimare printr-o poveste de succes.
„Proiectul comunist prevăzut de Karl Marx prevedea că proletarii exploatați de capitaliști aveau să instaureze o dictatură a proletariatului din care toți să aibă de câștigat.
Pentru că proletarii nu au vrut revoluție, au decis să pună în loc un partid de «revoluționari profesioniști», astfel încât partidul să instaureze dictatura proletariatului în locul proletariatului.
După aceea nu s-a mai vorbit despre dictatura proletariatului, ci despre dictatura asupra proletariatului”, arată el.
- România. Un prezidiu cu oficiali comuniști, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (în costum gri), sub imaginea iconică a cvartetului Stalin-Lenin-Engels-Marx. Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Specialistul francez atrage atenția că, practic, comunismul a fost impus de „o minoritate”, dar, tocmai din acest motiv, crede Thierry Wolton, merită studiate practicile sale.
„Succesul comunismului constă mai ales în practica politică, în felul în care acest sistem a fost impus întregii societății. Este regimul partidului-stat, care practică un război civil permanent. Succesul regimului comunist s-a datorat tehnicilor la care a recurs pentru a păstra puterea.”
„Au crezut oamenii în ideologia pe care s-a bazat comunismul?”, se întreabă Wolton, iar tot el oferă și răspunsul: mai mult decât crezul pare să fi contat oportunismul unora și slugărnicia altora.
„Adeziunea la comunism era un mijloc de reușită pe plan social, comuniștii aveau avantaje, aveau magazine speciale etc. Succesul comunismului s-a datorat, deci, și oportunismului membrilor de partid.
A existat însă și un servilism voluntar al celor care au prosperat sub comunism. Nu au fost doar victime.
Comunismul are o tentă paternalistă, sunt oameni care iubesc ordinea, disciplina – eu detest asta, dar sunt oameni cărora le place. Servilismul a existat și, în opinia mea, e unul dintre motivele pentru care nu au fost revolte de amploare.
A existat rezistență, dar nu a fost larg răspândită. În ansamblu, oamenii și-au acceptat soarta.”
„Comuniștii au monopolizat speranța
într-o lume mai bună”
Dacă unii au aderat la noua ideologie din oportunism și, cum spune Wolton, inclusiv din servilism, alții au crezut sincer în promisiunile comuniștilor.
Vorbind despre asta, specialistul face o paralelă cu modul în care funcționează religia – se hrănește din speranța oamenilor că ar exista o lume mai bună, Paradisul.
Comuniștii au propus ceva care părea mai accesibil decât Paradisul biblic: Raiul pe pământ.
„Creștinismul, catolicismul ne așază în față speranța în Paradis. Speranța într-o lume mai bună – comuniștii au reușit să monopolizeze asta. Este o operațiune extraordinară pe care au reușit-o, aceea de a monopoliza speranțele oamenilor.”
Nu doar o lume mai bună, însă, ci și o lume uniformă, în care dispar diferențele de clasă socială.
Și această promisiune a avut ecouri adânci în rândul popoarelor, explică el, pentru că s-a bazat pe unul dintre păcatele originare ale omenirii: invidia.
„Am fost mereu invidioși pe cineva, pe ceva. Această pasiune egalitară se bazează pe mecanisme umane precum invidia, iar comuniștii promiteau egalitate perfectă”, spune el, adăugând că, desigur, egalitatea a fost o minciună, pentru că liderii nu au trăit niciodată la fel ca oamenii obișnuiți.
„Când Marx își scria Manifestul,
capitalismul era oribil”
Într-o abatere de la discursul său axat pe factorii care au făcut din comunism ideologia marcantă a secolului XX, Thierry Wolton vorbește și despre intelectuali.
De ce unii dintre intelectuali au fost atrași de o ideologie care, adaugă el, îi renega?
Revista Pressei
Sunt curios
„Comunismul e dictatura proletariatului – nu poți reflecta, nu ai libertate. Proletariatul și intelectualii se exclud, aici e paradoxul.
Cred că un motiv al angajamentului a fost legat chiar de aspirațiile lor intelectuale, de imboldul lor de a juca rolul de conștiință a lumii. Ulterior, au fost primele victime ale sistemului.
Presupun că dumneavoastră, cu toții, cunoașteți cărțile lui Raymond Aron în care se vorbește despre comunism – eu spun că a fost orgasmul intelectualilor! Intelectualii se regăseau în fine în inima istoriei, erau busola ei.”
Aici, Wolton face trimitere la volumul Opiul intelectualilor, scris de Raymond Aron. În această carte, Aron pornește de la una dintre afirmațiile lui Karl Marx – potrivit căreia „religia este opiul popoarelor” –, dar critică atât marxismul, cât și pe intelectualii francezi care au aplaudat comunismul și au repudiat capitalismul și democrația.
Wolton simte nevoia să explice și contextul istoric în care unii intelectuali au devenit critici împătimiți ai capitalismului:
„Când Marx își scria Manifestul, capitalismul era oribil, era un tip de exploatare. Acest context al capitalismului exploatator explică în parte, de asemenea, dimensiunea atractivă a comunismului”.
În plus, crizele economice specifice capitalismului au fost și ele exploatate politic de comuniști.
„A fost o oportunitate extraordinară pentru comuniști catastrofa economică – în raport cu ea, ei aveau să arate mizeria capitalistă, să construiască paradisul muncitorilor.
În SUA erau oameni care au vândut tot ca să vină în paradisul comunist din Europa. A fost o greșeală teribilă a acestor oameni, pentru că primul lucru care li s-a întâmplat a fost confiscarea pașaportului…”
„Comunismul trebuie condamnat la fel ca nazismul”
Spre finalul prelegerii sale, Thierry Wolton insistă asupra faptului că, în raport cu nazismul, comunismul este tratat cu prea multă lejeritate.
„Nazismul e prezentat azi drept răul absolut – așa și este –, dar putem privi la fel și comunismul și ar trebui să le condamnăm pe ambele în aceeași manieră.
Diferența esențială între cele două este că nazismul s-a axat asupra unui singur popor, iar comunismul – asupra lumii întregi, dar tehnicile au fost aceleași.
Trebuie să cunoaștem această complicitate absolută între cele două. Am reușit să diabolizăm nazismul – pe bună dreptate, subliniez – dar, făcând asta, albim comunismul.”
Este posibilă o reînviere a comunismului?
Wolton spune că, în opinia sa, „comunismul este o afacere terminată”.
Principalul său argument este acela că, dacă regimul comunist s-a instalat și pe fondul revoluției industriale care stabilea raporturi „pe verticală” între oameni, deci de la șef la subordonat, revoluția 2.0 pe care o trăim astăzi și care ar mai putea dura câteva decenii schimbă aceste relații.
Practic, arată el, acum legăturile dintre oameni se stabilesc nu pe verticală, ci în rețea.
„Când infrastructura industrială dispare, suprastructura, modul de construcție comunist, nu mai găsește substratul necesar.
Adevărata problemă a istoriei și a oamenilor este că omul e mereu frustrat vizavi de prezentul său.
Suntem toți diferiți – în asta constă bogăția. Inegalitatea e înscrisă în evoluția umanității.
În opinia mea, succesul comunismului e un lucru care aparține trecutului, e o iluzie trecută și cred că a rămas o amintire teribilă, tragică.”
Întrebat dacă vede în corectitudinea politică urme ale comunismului, Wolton a răspuns că este, la rândul lui, „corect politic din principiu”, chiar dacă „e teribil ce se petrece în mediile academice”.
„Părerea mea e că nu are de-a face cu comunismul. Dogmele comuniste au dispărut, așa că am pus în loc asta, dar nu există o corelare între cele două.”
Referindu-se în cele din urmă la un eventual proces al comunismului, specialistul francez a arătat că nu se mai poate vorbi despre o reglare de conturi.
„E complicat. De fapt, nu e așa complicat, dar, pentru început, ce e un proces al comunismului? În cazul comunismului, complicitatea cu sistemul a fost generală. Nu îi bag pe toți în aceeași oală: au fost complici mai mici și mai mari, dar a fost complicitate generală.
Responsabilitatea e colectivă, în opinia mea. Devine greu de judecat. Dacă toți suntem complici, cine judecă? Ce judecă? E păcat, incontestabil, că nu a avut loc o punere la punct a lucrurilor. A fost o tentativă de alcătuire a unui tribunal, a fost o comisie de studiu a comunismului, dar acum e prea târziu.
Singurul judecător al comunismului este istoria.”
Iuliu Maniu, la proces.
„În SUA erau oameni care au vândut tot ca să vină în paradisul comunist din Europa. A fost o greșeală teribilă a acestor oameni, pentru că primul lucru care li s-a întâmplat a fost confiscarea pașaportului…”
Cine este Thierry Wolton
Singur pe tren, undeva în India
Obsesia noastră pentru garduri: România, printre țările care își sufocă în tăcere natura
Francezul Thierry Wolton (66 de ani) este jurnalist specializat în relații internaționale.
De aproape patru decenii, Wolton scrie despre flagelul comunist, despre efectele sale în Europa de Est, dar și în Rusia, despre relația dintre politică și serviciile secrete. Celei mai recente lucrări despre istoria comunismului i-a consacrat ultimii zece ani.
Într-un interviu mai vechi pentru publicația Enquête sur Histoire, datând din 1998, fostul ziarist al publicației de stânga Libération spunea, printre altele, că istoria recentă „este mistificată” când vine vorba despre comunism.
https://pressone.ro/comunismul-a-fost-orgasmul-intelectualilor
//////////////////////////////////////////////
Regele Mihai despre instaurarea comunismului în România
„[Anii 1944-1947] Au fost ani grei, obositori, cu puține satisfacții, și în ceea ce mă privește, și în ceea ce privește țara. Eram tânăr. Am învățat repede să renunț la mine însumi. Problemele țării erau prea multe și prea complexe ca să-mi mai rămână timp de gândire pentru persoana mea. Maturizarea s-a produs rapid și în mod dureros, pentru că aproape toate chestiunile care mă solicitau păreau să nu aibă ieșire. Și uneori nici nu aveau. În această perioadă au fost date lovituri decisive încercărilor noastre de-a reinstala, în drepturile ei tradiționale, democrația.
M-am gândit adesea la acești patru ani. Războiul a distrus nu numai bunuri materiale. A distrus bunul cel mai important al individului – încrederea în valorile în care crezuse până atunci. Pe acest fond, omul poate fi manevrat în direcțile cele mai greu de prevăzut și, nu o dată, împotriva lui însuși. Comuniștii au fost întotdeauna puternici în perioadele de confuzie. De aceea le-a și plăcut confuzia și au întreținut-o, fără să aleagă mijloacele. […]
Știam că sovieticii sunt experți în diversiune și că atunci când își aleg oamenii au în vedere nedumerirea celor care-i cunosc. Aceștia trebuie să-și ocupe mult timp întrebându-se care a fost criteriul după care s-a făcut alegerea. De cele mai multe ori, ajung la concluzia că omul care a ales nici să fi vrut n-ar fi ales mai rău. O persoana normală ajunge să se îndoiască de sine când constată că între el și cel despre care știa că-i este inferior a fost preferat acesta din urmă. Au fost selectate deseori persoane compromise sau care, deși nu s-au remarcat prin nimic, posedau un potențial mare de ură și dorință de a distruge. Orice societate are asemenea indivizi în sânul ei. Legile sunt făcute pentru a le îngrădi libertatea de acțiune. Din rândurile unor asemenea caractere și-au ales sovieticii oamenii;cu ei au lucrat, asmuțindu-i împotriva tuturor și dându-le senzația că sunt utili. Este de neimaginat cât rău poate să producă în viața politică un singur mediocru când i se acordă atenție și putere asupra unor oameni ce îi sunt superiori în mod evident.La formarea guvernelor prosovietice, Moscova a întrebuințat numai criterii de care și cei mai cinici politicieni se feresc să se atingă. […]
După mai 1945, Bucureștiul arăta ca un oraș ocupat. Atmosfera politică era irespirabilă. Trupele sovietice se aflau în țară. La adăpostul și cu sprijinul lor, comuniștii se organizau și-și făceau, cum spuneam mai înainte, aderenți, fără să aleagă prea mult, căci era nevoie de un număr care să impresioneze și să excludă argumentul reprezentativității. Din când în când, în momentele când propunerile lor nu erau primite cu entuziasm sau erau respinse, sovieticii își scoteau tancurile în stradă și făceau demonstrație de forță. [Acest lucru] sigur că impresiona. Oamenii erau înfricoșați și sătui de confruntări militare, se săturaseră să vadă soldați. Cel mai simplu mijloc de a convinge pe cineva este șantajul. […] În cazul sovieticilor, șantajul acesta dezvăluia graba, dar și cinismul lor.
[M.C. Graba?] Da, graba. Deși noi nu eram o țară învinsă, ei trebuiau să se comporte în țară, și mai ales în București, ca într-un spațiu cucerit. Lumea trăia încă în confuzie și nu trebuia lăsată să se dezmeticească. Fiecare moment de confuzie a fost valorificat în dauna intereselor României. Oriunde se ivea vreo fisură în viața noastră politică, acolo erau prezenți și sovieticii. Ne-au șantajat într-un moment când forțele politice care ar fi putut să ajute la redresarea morală și materială a țării erau dispersate, slăbite de război sau dezorientate. Toate așteptau ca binele să vină de undeva, din altă parte, nu de la ele însele.
[Vorbiți despre România ca despre un om foarte obosit, ajuns la capătul puterilor.]
Da, era un organism social obosit. Ne aflam într-un moment greu. Nu mai era război, dar românilor nu li se permitea să aibă liniștea necesară nici pentru a-și evalua la adevărata lor cotă pierderile. Procesul de stabilizare a economiei naționale era zădărnicit de un număr din ce în ce mai mare de manifestații. Activitatea instigatorilor nu mai putea fi controlată. Sabotajele, provocate cu știrea și sub supravegherea sovieticilor, erau puse în seama așa-ziselor forțe reacționare ale țării. Chestiunea muncii, care este în primul rând una economică, era pusă pentru prima oară în termeni de propagandă politică. Cu așa ceva nimeni nu era obișnuit și faptul în sine avea darul să impresioneze neplăcut.
[Să sperie.] Poate așa e mai exact. Am vrut să spun că asemenea metode nu erau specifice confruntării politice românești nici chiar în timpul celor două dictaturi. Nu ne venea să credem că niște oameni ca și noi au curajul să le folosească și pe urmă să ne privească drept în ochi.
La întâia lui vizită, Vîșinski s-a comportat civilizat. Însă tot ceea ce-mi comunica el era în mare parte inexact. Mi-a vorbit despre situația gravă în care se află România și de marile neliniști pe care le provoacă în rândul populațiie faptul că în guvern comuniștii nu au reprezentanți. Invoca mereu manifestațiile de stradă, [cărora] le atribuia o amploare și o semnificație pe care nu le-au avut niciodată. […]
[Ce reprezentau comuniștii în raportul de forțe politice ale României de până atunci și în conștiința publică?]
Nimic. Sau aproape nimic. Vreau să spun că ei reprezentau interese străine de națiune. numărul lor nu era mare, asta nu mai este un secret pentru nimeni, dar cei mai multi dintre ei erau oamenii Moscovei, manevrați în funcție de necesitățile politice ale unui internaționalism foarte primejdios. Lucrețiu Pătrășcanu a fost o excepție. A fost înlăturat cu fermitate. Despre popularitatea comuniștilor nu se poate vorbi. Lumea îi suspecta, și pe drept cuvând. Unii îi suspectau din instinct, alții, mai bine informați, după realitățile din Uniunea Sovietică. și unii și alții știau fără niciun dubiu că sunt oameni fără Dumnezeu și fără respect față de tradițiile popoarelor. Antipatia față de ei venea dintr-o neîncredere profundă în calitatea lor umană și în ideile pe care le răspândeau. Ei se prezintă întotdeauna drept ceea ce u sunt. Mai presus de toate, vor să fie recunoscuți ca exponenți ai unei majorități covârșitoare. Pentru asta sunt în stare de orice și nu în ultimul rând de trădare, înfometare, batjocorirea majorității despre care au numai cuvinte de laudă.
Lăsați singuri, comuniștii români n-ar fi însemnat nimic. Programul lor coincidea cu programul Moscovei. Nu erau patrioți. Propuneau ca niște papagali formula internaționalistă. Cei care s-au declarat români, nu comuniști, au dispărut.”
Extras din Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Regele Mihai, București, Humanitas, 2008
https://historia.ro/sectiune/general/regele-mihai-despre-instaurarea-comunismului-in-586675.html
//////////////////////////////////////////////
Instaurarea regimurilor comuniste in Europa de Est. Comparatie
Europa de Est cunoaste la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial o perioada de transformari profunde in special in privinta sistemului politic, trecând în doar câtiva ani la forme de conducere autoritare, prin impunerea unui sistem politic total strain de valorile democratie occidentale, de catre armatele sovietice victorioase . Noul regim aducea cu sine un sistem de guvernare comunist -importat din Uniunea Sovietica- ale carui valori de tip sovietic vor guverna de acum înainte viata politica si sociala din tarile respective. Impunerea noilor norme in politica tarilor est-europene are similitudini dar si deosebiri, datorate situatiei politice la momentul de incheiere al celui de-al doilea razboi mondial precum si a rolului real sau fictiv al trupelor sovietice in procesul de eliberare a tari respctive de sub ocupatia germana. Referindu-ne la similitudini intre procesul de impunere a comunismului in tarile Europei Centrale si de sud-est putem alcatui trei categori: Prima formata din Iugoslavia si Albania deoarece aceste tari si-au obtinut eliberarea fara ajutor sovietic, comunisti locali avand astfel un atu in fata propriului electorat, iar rusi nu au putut spune ca in cazul Romaniei ca ei au eliberat tara de germani. A doua categorie este formata din tari precum Romania, Polonia, Bulgaria, avand ca si caracteristica comuna sprijinul puternic primit de catre comunisti locali din partea Moscovei in actiunea lor de preluarea a puterii in aceste tari. O a treia categorie se constituie din Ungaria, Cehoslovacia si RDG, unde procesul de trecere la ,,un regim democratic” in fapt unul de democratie populara se realizeaza mai lent.
Modalitatea efectiva de preluarea puteri si de impunere a noului regim politic s-a realizat prin intermediul formatiunilor politice de 717y2414h tip front, precum si a guvernelor de coalitie prin intermediul carora comunisti preiau controlul sectoarelor-cheie, fiind vizate in special aramata, justitia si internele. Trebuie mentionat faptul ca aceste actiuni au avut loc sub directa indrumare a Uniuni Sovietice, iar pentru a putea ajunge in cadrul unor guverne comunisti pe langa faptul ca s-au prezentat in alegerile locale pe liste unice dar au si fraudat aceste alegeri, asigurandu-si in acest fel o pozitie dominanta in cadrul noilor structuri politice. Pentru a exemplifica cele amintite anterior vom face o parelala intre situatia existenta in Europa de Est in perioada anilor 1944-1948
Romania
Evenimentele petrecute dupa 23 august 1944, arunca România în sfera de influenta sovietica, fapt cu consecinte majore în societatea româneasca bulversata de impactul celui de-al doilea razboi mondial si care dorea acum o revenire la normalitatea existenta în anii ’20. Astfel incepand cu iunie 1944 in Romania este constituit un Front Democratic, Blocul Partidelor Democratice (BPD) in componenta caruia intra Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat si Partidul National-Taranesc. Urmatoarea etapa o constituie formarea unor guverne de uniune, fiind vorba de cele doua guverne conduse de generalul Sanatescu si cel al generalui Radescu -unde comunisti pastreaza posturile din al doilea guvern Sanatescu- care se se vede nevoit a demisiona in februarie 1945 ca urmare a presiunilor exercitate de catre comunisti, permitand astfel impunerea la guvernarea in urma presiuni sovietice, începând cu data de 6 martie 1945 a guvernului Groza , moment considerat a fi ,,punctul 0 al comunismului românesc” . O alta etapa in procesul de trecere de la un sistem politic de tip monarhist, la unul de ,,democratie populara” a constituit-o abdicarea silita a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947[5] si proclamarea Republicii Populare Române . Noua orientare politica este ,,oficializata” prin constitutia din 1948. In concluzie putem spune ca dintr-o tara libera am devenit o tara ocupata, condusa autoritar, izolata fata de Europa, dar si opusa ca principii restului Europei, referire evident la Europa Occidentala.
Bulgaria
Frontul Patriei, reunind partidele taranist, socialist si comunist obtine la alegerile din noiembrie 1945 peste 85% din voturile exprimate. De mentionat faptul ca in aceste alegeri frontul s-a perzentat cu liste comune, tactica specifica comunistilor si impusa de la Moscova. Disparitia oricarei opoziti legale incepand cu luna august 1947 duce in faza finala procesul de sovietizare, care se incheie prin proclamarea republicii de democratie populara si intrarea acesteia bin deplina legalitate prin creearea cadrului legislativ necesar, al carui prim pas l-a constituit adoptarea noii constituti care sa statueze schimbarile petrecute pe parcursul acestor ani.
Polonia
Iunie 1945 se formeaza un guvern de coalitie sub presiune Moscovei, iar la 30 iulie 1946 speculand aparenta reveniri la democratie este organizat un referendum in care comunisti obtin 68% din voturi, find vorba de asa zisi ,,comunisti moscoviti” . Coexistenta aparenta dintre cele doua guverne poloneze-cel de la Londra din exil si cel creat in Polonia- duce la unificarea lor sub presiunile Moscovei, aparand astfel si aici guvernul de uniune caracteristic acestei etape a instaurari regimului comunist. In urma alegerilor desfasurate sub atenta supraveghere a Moscovei Bieloras Beirut devine presedinte, iar Cyronkiewicz care era socialist, insa apropiat de comunisti prim-ministru. In 1948 Partidul Muncitoresc Polonez preia puterea in Polonia incheind astfel faza instaurari regimului comunist in aceasta tara.
Ungaria
Situatia Ungariei a fost asemanatoare cu cea a Romaniei. Astfel in noiembrie 1944 la Szeged se formeaza un Front National de Independenta , alcatuit din reprezentantii micilor proprietari, national-taranistilor, socialistilor si comunistilor. Acest organism politic desemneaza in decembrie acelasi an un guvern provizoriu care se afla sub controlul unei comisii militare condusa de maresalul sovietic Vorosilov, cel insarcinat cu supravegherea situatiei politice din aceasta tara. Insa comunisti ajung efectiv sa detina parghi de control in guvern abia odata cu infiintarea cabinetului Tildy in noimbrie 1945 cand secretarul generala al Partidului Comunist Ungar, Rakosi va ajunge vicepresedinte al Consiliului de ministri. Odata ajunsi sa detina portofoliile cheie in guvern si avand sprijinul Moscovei comunisti vor trece la inlaturarea principalului adversar politic-Partidul micilor proprietari – care desi nu avea sprijin din partea Moscovei se bucura de cea a populatiei, surclasand astfel partidul comunist. Pretextul inlaturari acestuia de pe scena politica ungara la constituit arestarea secretarului general Bela Kovaci la 25 februarie 1947 sub acuzatia de ,,complot pucist” descoperit de catre politia maghiara in colaborare cu NKVD. Unguria are o evolutie invariabila spre comunism dupa fuzionarea partidului comunist cu cel socialist in iunie 1947 si demisia fortata a presedintelui republici Tildy liderul Partidului micilor propietari.
Cehoslovacia
Inceputurile sovietizarii acestei tari stau in Tratatul de prietenie dintre Cehoslovacia si Uniunea Sovietica incheiat in urma intervederi din decembrie 1943 dintre, Edvard Benes-seful guvernului cehoslovac, aflat in exil la Londra si Stalin, acord prin care se primul permite accesul comunistilor in viitorul guvern ce se va forma in tara dupa eliberare. Ca urmare Frontul National (care include in randurile sale incepand cu martie 1945, partidele Popular, Socilist-national, Socialist-democrat si comunist apartinand celor doua etni majoritare-cehe si slovace- stabileste un program de actiune comun la Kosice, pentru ca in urma alegerilor din 1945 sa se formeze un guvern de uniune la 5 aprilie 1945. In acest guvern comunisti detin portofoliile Apararii, Internelor si Informatiilor. Cu cazia alegerilor desfasurate in anul urmator comunisti obtin un procent de 38% din voturile liber exprimate, devansadu-i astfel pe aliati lor din cadrul Frontului national. Insa datorita faptului ca politica dictata de la Moscova cerea acapararea intregi puteri se creaza o tensiune interna in tara ca urmare a presiunilor exercitate de catre comunisti pe diverse cai, ce va culmina cu demisia in februarie 1948 a 12 ministri moderati. In urma presiunilor exercitate asupra sa de catre sindicate si militi, presedintele tarii Edvard Benes, se vede nevoit a forma la 25 februarie 1948 un nou guvern condus de catre Klement Gltwald , in care comunisti detineau 12 posturi din 20. Odata numit noul guvern acesta se ocupa de organizarea alegerilor legislative, care au avut loc la 30 mai 1948 si au fost castigate de catre Frontul National, cu 6.431.000 de voturi din 8.000.000 de elctori inscrisi pe liste, transformand astfel Cehoslovacia in ,,democratie populara”
Iugoslavia
In acest caz vorbim de o situatie diferita referitoare la pozitia comunistilor. Facem referire la suportul pe care comunisti locali il aveau in tara ca urmare a pozitie adopatate de acestia pe parcursul razboiului, avand o contributie semnificativa la infrangerea germanilor. La 20 octombrie 1944 cand Aramata Rosie ajunge la Belgrad gaseste deja o structura de conducere comunista gata formata. Din aceasta faceau parte Iosif Tito, Miroslav Djilas, edvard Kardelj si MihailRankovic. In vara anului urmator -august 1945- Tito incheie un acord cu seful guvernului iugoslav de la Londra (gen. Subacic) si se creaza astfel un Front de Eliberare. Formarea unui guvern de uniune eset un prilej pentru comunisti de a acpara puterea detinand 23 de portofoli din 25. printre acestea se regaseau binenteles ca un element comun in toate guvernele unde acestia au intrat, portofoliile aparari si pe cel al politiei, echivalentul internelor. Ca urmare a evolutiei situatiei politice si a consolidari pozitiei lui Tito, relatiile acestuia cu regele Petru I se deterioareaza. Urmatoarea etapa fiind organizarea de alegeri cu frontul, desfasurate in 11 noiembrie 1946 si castigate de catre comunisti cu un procent de 90% din voturile exprimate. Ca urmare a castigari alegerilor de catre comunisti, acestia proclama Republica Federativa Yugoslavia la 29 noiembrie 1946, iar in ianuarie 1947 noua republica are si o constitutie pe masura transformarilor sale, inspirata binenteles dupa model sovietic.
Instaurarea comunismului in Europa de Est s-a realizat in mai multe etape si a depins intr-o anumita masura si de evolutia raporturilor dintre URSS si Occident. Asa cum am mentionat, un factor decisiv care a contribuit la impunerea noului regim in aceasta zona a Europei a constituit-o pozitia geografica si raporturile acestor tari cu URSS. Facem referire la cererea lui Stalin in urma intalniri cu aliati de a constitui un cordon sanitar pentru Rusia, format din tarile aflate la granita Uniuni Sovietice. Astfel ca tari precum Romania, Bulgaria, Polonia au intrat de la inceput in atentia ,,generalisimului”. Intruziunea Moscovei in politica interna a acestor tari a avut ca scop impunerea unor guverne pro sovietice obtinand asrfel subordonarea intregi vieti politice si sociale.
In urma desfasurari evenimentelor si in concluzionarea celor prezentate remarcam similitudini in desfasurarea acestui proces. In tari precum Romania unde Partidul Comunist nu avea o sustinere interna, acesta a fost impus la guvernare de catre Moscova prin presiuni directe sau indirecte. Partidul Comunist si-a adjudecat in principal ministerele justitiei, armatei si inetrnelor, fapt ce le-a permis ulterior sa-si extinda controlul si asupra celorlalte ministere. Politica de front a fost utilizata din plin pentru a masca intentiile Moscovei in fata occidentalilor si a permite oarecum legal accesul comunistilor la guvernare. Am spus oarecum legal fiindca s-a participat la alegeri pe liste comune si mai mult decat atat acestea au fost fraudate in interesul comunistilor. Odata intrati in jocuri comunisti, sub coordonarea Moscovei participa la conducerea tarilor respective in guverne de coalitie, ceea ce le permite asa cum am mai mentionat sa puna mana pe ministerele cheie din guvern. Pe parcursul evolutiei situatiei internationale si a deteriorari raporturilor dintre URSS si Occident se trece la oficializarea noului regim. Relatiile comunistilor cu monarhia cum a fost cazul Romaniei, Iugoslaviei se deterioreaza si ele impunandu-li-se regilor sa renunte la prerogativele lor-care fie spus erau mai mult pe hartie decat in realitate, insa conta statutul, pozitia simbolica a acestora de reprezentanti ai unui alt sistem de guvernare. Acest lucru era vazut ca o actiune necesara in evolutia spre un regim de democratie populara . Odata realizat acest lucru se face trecerea la sistemul republican de guvernare prin proclamarea republicilor populare si apoi oficializarea acestora prin intermediul unor constitutii avand ca model constitutia sovietica. Si astfel Europa de Est intra defintiv sub influenta nefasta a comunismului pentru o jumatate de secol, cu consecinte incalculabile pentru evolutia ei politica si sociala.
De mentionat faptul ca la momentul respectiv comunismul era incununat de o aura favorabila , exercitand pentru multi forta de atractie a unei religii, in fapt chiar asta a si fost pentru uni dintre promotori sai. Referitor la aceasta problema istoricul francez Jean-Francois Soulet, facea urmatoarea remarca: ,,In contextual violentelor si crizelor care se intensifica aproape in toata Europa dupa ani treizeci, comunismul aparea multora ca singura ideologie capabila sa se opuna fascismului si sa propuna o schimbarea adevarata”, insa ,,in ciuda atractiei crescande pe care o exercita ideologia marxista asupra anumitor categorii ale populatiei, instalarea regimurilor comuniste in tarile din Europa si Asia intre 1945-1949 s-a facut rareori in liniste, potrivit unui process democratic” Jean-Francois Soulet,Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre, Editura Polirom, Iasi, 1998. pg.16
Ne referim la reprezentani Frontului National Democrat format dupa retragerea PCR din BPD, in toamna lui ’44, reunind pe reprezentanti gruparilor de stanga -PCR, PSD, Frontul Plugarilor(dr. Petru Groza), sindicatele muncitoresti. Astfel Gheorghe Gheorghiu-Dejla transporturi, Lucretiu Patrascanu la justitie,Teohari Georgescu, subsecretar de stat la interne.
Mentionam faptul ca guvernul Groza nu era unul communist ci procommunist.Acest lucru eset dovedit si de faptul ca din 18 ministri doar 3 faceau parte din PCR, fara a-l lua in considerare pe Petre Constantinescu Iasi care detinea portofoliul propagandei.
Mihai Retegan, Cristina Paiusan, Narcis Dorin Ion, Sistemul communist din România. O cronologie politica, 1945-1989, Grupul editorial Tritonic, Bucuresti, 2002, p.5
Abdicarea regelui Mihai I s-a realizat sub presiunea exercitata de reprezentatii Partidului Comunist, care practic l-au santajat sa abdice, paradoxal, pe singurul rege est-european decorat de catre sovietici.
Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947
Guvernul format in iunie 1945 numara nu mai putin de 17 ministri din 21 proveniti din Comitetul-comunist-de la Lublin
Denumiti astfel datorita adeziuni la punctual de vedere sovietic , in speta al lui Stalin, care era vocea poporului sovietic precum si a celor ,,oprimate”
Acest front a fost creat de catre patrioti unguri sub protectia Moscovei
Liderul Partidului Comunist Cehoslovac (PCC)
In ideia de a salva aparentele si de a da o nota de legalitate actiunilor lor, comunisti au incercat pe cat posibil sa castige puterea sub aparentele democratiei. Astfel-spune istoricul J.F. Soulet-,,se explica de ce comunisti s-au straduit sa castige alegerilede multe ori prin orice fel de mijloace” Jean Francois Soulet, op. cit., pg. 29
https://www.scritub.com/istorie/Instaurarea-regimurilor-comuni1317241423.php
//////////////////////////////////////////////
EU ȘI COMUNISMUL- Îmi cer iertare…de Alex Ștefănescu
România literară
https://romanialiterara.com/2019/11/imi-cer-iertare/
pe vremea când eram elev, m-am gândit de multe ori, cu un sentiment de vinovăție, la românii din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, teritorii anexate în 1940 de URSS în urma unei înțelegeri josnice între Stalin și Hitler (consfințite prin Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939). Statul român și-a abandonat propriii cetățeni. La ordinul lui Ion Antonescu, armata română a trecut Prutul în 1941 și a recucerit teritoriile pierdute, dar pentru scurtă vreme. Armata sovietică le-a ocupat din nou, la încheierea războiului, în 1945. Și de atunci înainte, nimeni, niciodată, nici Dej, nici Ceaușescu, nu le-a mai revendicat (deși înainte de război NU fuseseră ale sovieticilor). Orice explicație mi s-ar da, invocându-se situația geopolitică, sistemul de alianțe, anvergura forțelor militare etc., nu mă pot convinge. Îmi provoacă doar dispreț. Partea pierdută din România trebuia revendicată mereu, prin orice mijloace, chiar dacă practic nu existau șanse de-a o recupera. În asemenea situații nu se fac calcule, se merge până la sacrificiu.
Români de-a noștri de peste Prut erau scoși din casele lor și trimiși în Siberia, sau întemnițați și schingiuiți, sau împușcați și aruncați în gropi comune. Iar noi ridicam din umeri și ne prefăceam că nu știm ce se întâmplă. Îngrozitoare amintire colectivă! Nu știu dacă vom reuși vreodată să scăpăm de ea (poate doar prin nesimțire). În ceea ce mă privește, îmi cer iertare românilor de peste Prut pentru că nici eu, individual, n-am întreprins nimic înainte de 1989 pentru salvarea românilor luați ostatici, cu teritoriu cu tot, de URSS. După 1989 am mai făcut câte ceva, prin scris, prin pledoarii la televizor și la mitinguri, prin călătorii de solidarizare cu cauza românească în Basarabia. Am mâncat și bătaie în parcul din centrul Chișinăului, cel dominat de statuia lui Ștefan cel Mare, după ce a apărut pe prima pagină a unui ziar o declarație a mea referitoare la lașitatea unui ministru al Culturii, care, pe parcursul unui lung discurs rostit la Ziua Limbii Române, a evitat cu strictețe să folosească sintagma „limba română“.
Prima mea impresie când am vizitat Chișinăul, în 1994 – textul care urmează se bazează pe însemnările mele de atunci, poate că ulterior situația s-a mai îmbunătățit – a fost dezolantă. Ceea ce a făcut bomba atomică din Hiroșima a făcut stalinismul din Chișinău. Distrugerile sunt la fel de mari, apocaliptice. Spre deosebire însă de Hiroșima, a cărei soartă o deplânge o lume întreagă de peste șaptezeci de ani, Chișinăul n-are parte de compătimire. Occidentalii îl vizitează cu binecunoscuta lor voioșie turistică. Iar cetățenii din Europa de Est, marcați de operația de creier pe care le-au făcut-o și lor ocupanții sovietici, nu sesizează tragedia trăită de vechiul oraș românesc, nu văd rănile încă sâgerânde ale vieții de aici.
la Chișinău există trei categorii de clădiri, toate de o urâțenie insuportabilă. Se remarcă edificiile monumentale construite după modelul celor din Moscova stalinistă. Sunt gigantice într-un mod inuman și au o geometrie sumbră, de mausolee. Vin la rând blocurile înalte și jerpelite construite pentru „clasa muncitoare“. Par caricaturile unor zgârie-nori, cu ferestre mici, ca de închisoare, și cu fațadele acoperite de șiruri interminabile de rufe puse la uscat – steaguri ale sărăciei fluturând în vânt. În sfârșit, mai pot fi menționate clădirile frumoase dinainte de instaurarea comunismului, aproape toate în paragină. Urâțenia lor nu este dizgrațioasă, ci tragică. Tot ce au pierdut de-a lungul timpului a fost înlocuit cu un material inferior. În locul unui geam spart – o bucată de carton, în locul unei clanțe de bronz furate – o sârmă, în locul unui gard de fier forjat prăbușit – plăci de beton strâmbe și cenușii.
Ce s-a întâmplat cu românii din oraș? La început – și anume imediat după capturarea Basarabiei de către sovietici – au fost execuțiile și deportările. Dispăreau din Chișinău și câteva mii de familii românești pe noapte, iar a doua zi, în locuințele încă pline de amintiri, erau aduși „coloniști“ din întregul imperiu. A urmat deznaționalizarea brutală a românilor rămași în viață. Autoritățile i-au transformat cu forța în sovietici, i-au îndesat fără milă într-un tipar incompatibil cu firea lor.
În prezent, este greu să-i identifici pe românii din Chișinău. Au aerul unor oameni care s-au întors dintr-un lung prizonierat. Sunt necomunicativi și amnezici. Se uită la tine, român venit din România, și nu te recunosc. Vorbesc cu glas tare rusește și uneori, în șoaptă și numai între ei, românește, ca și cum s-ar rușina de propria lor limbă.
Rusa este, fără îndoială, o limbă înțeleaptă și frumoasă. Românii au preluat din ea, de-a lungul secolelor, cuvintele care le-au plăcut sau le-au fost necesare. Procesul a decurs firesc, armonios, fără să distrugă nimic din specificul și din farmecul modului nostru de-a vorbi. Ceea ce s-a petrecut însă în Basarabia în ultimii cincizeci de ani echivalează cu o batjocorire a limbii române prin vopsirea ei cu limba rusă. Auzind, azi, cum se vorbește limba română la Chișinău nu știi dacă să râzi sau să plângi. Oricum, chiar dacă râzi, râzi cu sufletul întunecat.
Poștașii se ocupă de dostafcă, magazinele sunt închise pentru orborcă, tinerii mestecă (americănește!) jevacica. Și mai e și acea intonație lătăreață și sfătoasă a frazei, care îl face până și pe șoferul de autobuz să semene cu un comisar al poporului angajat în „lămurirea“ unor cetățeni.
Greu de suportat la Chișinău este și spectacolul sărăciei. Cu atât mai greu de suportat cu cât n-are nicio scuză. Pământurile din împrejurimi sunt bogate: dealuri acoperite de păduri sau de viță de vie, câmpii mănoase, râuri și iazuri pline de pește, ca în Sadoveanu. La Cricova, o cramă cu galerii însumând șaizeci de kilometri lungime adăpostește aproape patru milioane de decalitri de vin. Există însă oameni care nu câștigă mai mult de cincisprezece de dolari pe lună, iar visul lor secret este să ajungă la treizeci sau – dar aceasta este deja o aspirație nesăbuită – la cincizeci.
Impresia de sărăcie este accentuată de imitarea stilului de viață din țările bogate. Să ai un salariu de cincizeci de cenți pe zi și să faci balonașe din gumă de mestecat, să rabzi de foame și să porți blugi sfâșiați intenționat, să nu găsești benzină și să trântești totuși dezinvolt ușa unui Mercedes – iată imagini ale pauperității mult mai expresive decât aceea, să spunem, a unui călugăr care se hrănește cu lapte de capră.
Ca și în București, dar, parcă, într-un mod și mai jalnic, cu și mai multă disperare, la Chișinău se fură pe rupte. În troleibuzul aglomerat ești buzunărit de tineri angelici, blonzi și cu ochii albaștri, de care nu te ferești pentru că în România te-ai obișnuit să-i suspectezi doar pe indivizii bruneți, cărnoși și cu buze vinete. Pe stradă, ziua-n amiaza mare, ești atacat de bărbați înarmați cu șurubelnițe, care îți cer vse denghi. (Acestea nu sunt exemple fictive; sunt întâmplări trăite de mine și de însoțitoarea mea, Vlada, o tânără de douăzeci și cinci de ani care și-a petrecut apoi multe ore cu mine la poliție, pentru a mă ajuta să dau tot felul de declarații.)
Și mai grav este că spectatorii ocazionali aprobă tacit jefuirea ta, a „fascistului“ venit din România. I-ai sfidat destul cu româna ta vorbită cu aplomb, cu hainele tale (cele mai bune din dulap, îmbrăcate anume pentru călătoria la Chișinău), cu modul neglijent (de fapt, stângaci) în care manipulezi sacralizații lei moldovenești.
De origine sovietică este, fără îndoială, și aroganța intratabilă a tuturor reprezentanților autorităților. Aroganță corelată cu frica paralizantă simțită de orice cetățean când se afla în fața unui funcționar sau a unui soldat, a unei vânzătoare sau chiar a unei femei de serviciu. La aeroportul din Chișinău, de unde trebuie să iei avionul ca să te întorci acasă, ești chemat cu șaizeci de minute înainte de decolare. Iar formalitățile încep exact pest șaizeci de minute, când de fapt ar trebui să-ți începi călătoria. Timp de o oră stai în picioare, fără posibilitatea de a bea un suc sau o cafea, fără dreptul de a deschide o fereastră sau de a fuma, fără să ți se dea o explicație. Dacă îi întrebi ceva pe militarii din serviciul de pază, ei nu-ți răspund, ci îți fac semn să te îndepărtezi. Iar semnul ți-l fac nu cu mâna, ci cu arma, alungându-te pur și simplu, ca pe un deținut. Ai pentru o clipă impresia că urmează să pleci în Siberia.
Intelectualii cu o conștiință clară a apartenenței la cultura românească, țăranii ghidați de bun-simț, ca plantele de heliotropism, și tinerii cu sufletul curat – toți cei care luptă necontenit, fără să obosească, pentru cauza românească mă impresionează până la lacrimi, dar nu mă fac mai optimist. Statul român îi ignoră în continuare, simulând cinic susținerea lor, iar defunctul imperiu sovietic, așa fantomatic cum este, îi terorizează prin metode mai discrete și mai perfide decât cele din timpul stalinismului.
https://romanialiterara.com/2019/11/imi-cer-iertare/
/////////////////////////////////////////////
Cele mai bune 3 cărţi despre comunism şi efectele sale în lume
Contributor
Comunismul rămâne o epocă ce a fascinat o mulţime de oameni, atât pe cei ce au trăit vremurile sale şi care îşi doresc să afle răspunsuri la întrebări legate de cum s-au întâmplat lucrurile, cât şi pe cei ce nu au prins aceşti ani şi doresc să înţeleagă cum arăta lumea în acele timpuri.
Să descoperi mai multe despre comunism şi ceea ce a presupus acest regim atât în România, cât şi în Europa sau în alte colţuri ale lumii, te poate ajuta să înţelegi mai bine realitatea politică şi economică de astăzi dar şi modul în care au crescut, s-au dezvoltat şi au trăit generaţiile trecute.
Fie că te pasionează acest subiect, îl studiezi sau pur şi simplu îţi doreşti să incluzi cărţi de istorie palpitante în rutina ta de lectură, am pregătit pentru tine câteva cărţi despre comunism care merită citite:
“Şi acum, încotro” de Ion Butnaru
Unele dintre cele mai preţioase informaţii despre comunism se pot afla chiar de la cei ce au trăit cele mai mari orori ale acestuia sau de la cei ce au contribuit la înfăptuirea unor decizii şi momente importante în lumea comunistă. Memoriile unor figuri esenţiale ale comunismului, dar şi a oamenilor simpli care au trăit momente demne de filme în epoca comunistă, se număra printre cele mai căutate şi dorite cărţi de acest gen. De ce? Deoarece acestea conţin informaţii unice, dar şi o perspectivă direct din mijlocul evenimentelor. Practic, vei afla opiniile şi ideile persoanelor ce au experimentat pe pielea lor efectul unui regim dictatorial. Această carte spune povestea unui ofiţer ce ajunge deţinut politic şi modul în care acesta reuşeşte să treacă prin experienţa detenţiei şi a torturii.
“Copiii pierduţi ai României” de Jean-Philippe Legaut
Ororile comunismului nu se rezumă la închisori şi la îndoctrinarea populaţiei. Categoriile defavorizate au fost şi ele ținta unor tratamente ce nu au fost întotdeauna descrise ca fiind cele mai bune posibile din partea statului. Cartea aceasta îşi propune să arate cum arăta realitatea în orfelinatele din România în perioada comunistă şi modul în care copiii aflaţi în grija statului erau îngrijiţi şi educaţi, mod ce este pus în continuare sub semnul întrebării atât de cei ce au fost instituţionalizaţi, cât şi de alte persoane ce au trăit vremurile comuniste.
“Executaţi prin înfometare” de Miron Dolot
Miron Dolot spune povestea foametei din Ucraina, rezultat al colectivizării fermelor din Ucraina de către Iosif Stalin. O poveste dureroasă dar necesară pentru a înţelege dimensiunea durerii şi gravitatea faptelor ce au avut loc în regimurile comuniste şi pentru a preveni ca acestea să mai aibă loc vreodată.
Comunismul ca regim şi perioada istorică lasă în continuare o mulţime de întrebări la care se caută răspuns, dar şi o mulţime de poveşti care să ne ajute să înţelegem mai bine lumea în care au trăit cei de dinaintea noastră. Cărțile de istorie vor fi întodeauna un mijloc eficient prin care vom putea înțelege mai bine prezentul. Ține cont de recomandările de mai sus dacă vrei să descoperi mai multe despre comunism, fie el în România sau în Europa.
https://curierulnational.ro/cele-mai-bune-3-carti-despre-comunism-si-efectele-sale-in-lume/
/////////////////////////////////////////////
VLADIMIR TISMĂNEANU – STALINISM PENTRU ETERNITATE
Mrd. Mihai Mureşan
Iaşi, Editura Polirom
Motto
„credinţa este cea care pregăteşte şi înzestrează sufletul uman pentru acţiune. A fi în posesia adevărului unic şi a nu te îndoi niciodată de justeţea lui; a simţi sprijinul unei puteri misterioase, fie ea Dumnezeu, fie destinul, fie legea istoriei; a fi convins de faptul că oponenţii sunt încarnarea diavolului şi că trebuie zdrobiţi; a exulta în uitare de sine şi în devotament pentru datorie – toate acestea reprezintă premise excelente pentru a acţiona hotărât şi neîndurător în orice domeniu”
Eric Hoffer, The True Believer
Destinul utopiei comuniste pe care azi, la aproape două decenii de la Revoluţie, istoria îl prezintă este unul cel puţin interesant. Comunismul dispare încetul cu încetul din planul principal al subiectelor media, deşi teme ca lustraţia sau condamnarea acestuia încă se fac auzite. Ieşind din cotidian, subiectul îl îndreaptă spre istorie, lăsând prim planul altor probleme: criza, terorism etc. Cu toate acestea, a uita nu este cel mai bun lucru. Ceea ce presa începe să ignore, preiau studiile de specialitate, pentru a ne oferi mai mult decât un simplu ”ştiaţi că” diacronic. A descompune problema pentru a afla care sunt cauzele şi apoi a o recompune, pentru a vedea cum funcţionează, este o caracteristică ce nu ar trebui să lipsească din evantaiul problemelor ridicate de istoria comunismului.
Aceasta este şi ideea principală de la care porneşte Vladimir Tismăneanu în cartea sa „Stalinism pentru eternitate – o istorie politică a comunismului românesc”. Parcurgând întreaga distanţă de aproape cinzeci de ani pe care România a trăit-o sub semnul, funest de altminteri, al totalitarismului, la care se pot adăuga unele reflecţii despre comunismul interbelic şi de ce nu, tentaculele sale postdecembriste, autorul nu ezită să urmărească pantele acestui sistem. Perspectiva sa novatoare, deşi unele accente asemănătoare pot fi văzute şi la alţi autori, ţine de prezentarea subiectului din punct de vedere politic, tenta socială fiind plasată de această dată pe planul doi.
Care este ideea principală a cărţii sale?1 Gravitând în jurul concepţiei de „bizantinism politic”, Tismăneanu face o comparaţie deloc exagerată a sistemului comunist românesc cu cel bizantin. Elementele principale de legătură sunt date de secretomania de la vârf, jocurile de culise din partid, fastul şi opulenţa ceremonialului cu care liderii comunişti se înconjoară. Totodată, imaginea liderului atotştiutor sau cel puţin „păstrător al direcţiilor ideologice corecte”, indiferent care ar fi el, aminteşte de supremaţia imperială bizantină reprezentată de avatarurile statului.2
În jurul acestor concepte gravitează cea mai mare parte a cărţii lui Vladimir Tismăneanu. Cu toate acestea, nu este singura teorie pe care autorul o acceptă necondiţionat şi oarecum unilateral, având în vedere comparaţia peste secole. Aspecte ale unor teorii despre comunism, pe care acesta nu le ignoră, sunt preluate de la alţi autori printre care Stelian Tănase sau Dennis Deletant, Lucian Boia, Angela Banciu.
În cazul lui Stelian Tănase, preponderent pentru o explicare a mentalităţii comuniste româneşti, este teoria transformării închisorii interbelice Doftana, cu sistemul ei, în închisoarea postbelică România, unde aceleaşi reguli se pot aplica: liderul care se evidenţiază prin legea pumnului, înregimentarea populaţiei, imposibilitatea de a pleca din ţară, îndoctrinarea şi acceptul necontestat al sistemului ca o condiţie sine qua non pentru obţinerea unor privilegii, altfel elementare condiţiei umane3. La Dennis Deletant, necesitatea ca partidul să se legitimeze în ochii mulţimii de „supuşi” este cel mai important lucru, deşi nici o umbră de relaxare ideologică sau poliţienească nu poate fi întrezărită în momentul în care acest lucru se vede realizat4. În cazul Angelei Banciu, analiza legislativă şi juridică a Constituţiilor RSR, arată dezinteresul pentru legalitate şi pentru drepturile constituţionale fireşti, pe care aceste acte nici măcar nu le garantează5.
Toate aspectele de mai sus sunt cuprinse în cartea lui Tismăneanu, deşi accentul lui cade, aşa cum am spus, pe latura politică a problemei. În introducere autorul încearcă o clasificare a surselor folosite şi a drumului parcurs la atingerea obiectivelor sale. În ceea ce priveşte sursele, calitatea şi cantitatea lor sunt atuurile sale. Impresia pe care o lasă lucrarea sa este de analiză pe baza unui material inedit, obţinut prin mijlocirea unor diferite persoane aflate în funcţii cheie, deşi el recunoaşte caracterul refractar al statului român, în ceea ce priveşte un bun acces la materialul de arhivă. Un prim material studiat este cel extras de mr. Mircea Chiriţoiu în 1994, cu privire la diferite evenimente din istoria P.C.R., material studiat şi parţial publicat de acesta6.
Noutatea extraordinară o reprezintă studierea arhivei operative, precum şi o parte a şedinţelor Biroului Politic, inaccesibile la data publicării cărţii, cercetătorilor. Acest material nou, nepublicat, este folosit pe întreg parcursul cărţi şi în fiecare capitol, dublat de altfel de o serie de trimiteri la lucrări de specialitate din domeniu şi nu numai. Cantitatea surselor primare nu este aşadar foarte mare, gradul de noutate, pe care acestea îl ridică,compensează însă, pentru acest aparent deficit.
Cât priveşte sursele documentare bibliografice, autorul, graţie unui studiu asiduu de 25 de ani, excelează în comparaţiile pe care le face între ideile sale şi teorii ale altor autori, români sau străini. Folosirea de surse multimedia are însă în cadrul studiilor efectuate până acum un grad de noutate ce nu poate fi ignorat, graţie accesului relativ uşor pe care acestea îl conferă. În fine, pe această filieră a surselor, moştenirea din cadrul familiei, deopotrivă documentară şi informaţională este un atu important, la care Tismăneanu face referire destul de des, şi este clar un avantaj, faţă de alţi istorici interesaţi de subiect.
În fine, cartea nu se vrea un colaj de surse, ci lasă loc unor explicaţii destul de întinse ca suprafaţă, dar şi unor încercări de teoretizare, care urmăresc ideile principale ale autorului expuse în introducere7.
Ca metodologie, autorul foloseşte o combinaţie între analiza comparată şi numeroase interviuri, biografii politice sau personale, conturate de-a lungul carierei sale ca cercetător. Consultarea surselor media, presă, Radio – TV, i se pare foarte importantă din perspectiva mesajului oficial pe care partidul şi grupul conducător încearcă să-l transmită populaţiei. O condiţie esenţială a folosirii surselor este veridicitatea lor, probată, acolo unde este cazul, de cel puţin două mărturii asemănătoare. O problemă care se ridică în acest caz este dată de încercările de autolegitimare a unor acţiuni, încercări întreprinse de diferite personaje din nomenclatura comunistă şi care pot contura o imagine deformată a subiectului.
Este această metodologie suficientă în tratarea fenomenelor ce caracterizează societatea comunistă, mai ales elementul politic urmărit? Tismăneanu consideră că da, şi parţial, urmărind alte lucrări de specialitate are dreptate. Este, de altfel, foarte pertinentă analiza pe care o face diferitelor etape ale comunismului, concluziile sale fiind de altfel foarte realiste. Problema esenţială cu care pare a se lovi, este plaja mult prea mare de subiecte urmărite şi trecerea prea rapidă de la unul la altul, trecere care, dacă nu ar fi dublată de talentul său literar, ar crea lacune serioase. A urmări jumătate de secol de comunism obligă automat la cenzurări spaţiale, la care autorul nu s-a aşteptat. El pare a renunţa la informaţia care s-ar repeta în alte locuri, fără a evita evenimentele esenţiale, şi astfel, se concentrează pe o abordare proprie a perioadelor studiate. Accentuează aşadar evenimentul nou şi prin urmare teoriile sale, de altfel întotdeauna probate cu documente.
Aşa cum şi titlul evidenţiază, marxismul şi leninismul nu par pentru Tismăneanu importante în înţelegerea comunismului românesc, pe care-l consideră emanaţia exclusivă a ideilor staliniste. Marx nu are nici o legătură cu comunismul românesc, autorul de altfel sare destul de uşor peste eventualele tentaţii idealiste în prezentarea chiar şi a perioadei interbelice, ilegaliste8.
Pentru perioada interbelică coordonatele pe care se axează sunt aceleaşi ca la majoritatea autorilor, minorităţile ca factor esenţial al structurii P.C.R., caracterul subteran al partidului, supunerea totală faţă de Moscova, epurările succesive, opoziţia la elementele democratice, subminarea puterii statului şi atentarea la valorile sale: monarhie, teritoriu, tradiţii9.
Problema ridicării grupului din închisori este plasată în contextul în care Moscova este interesată de crearea unui nucleu românesc viabil, în contrapondere la imaginea de partid străin ce caracteriza P.C.R.-ul interbelic. O altă problemă atinsă ţine de mitologia comunistă şi de încercările partidului de a se erija în continuatorul mişcărilor socialiste de la noi. Această ipostază este destul de vag observată de alţi autori, Tismaneanu nefiind o excepţie în acest caz10.
Cât priveşte preluarea puterii gradual după 23 august 1944, aceasta este văzută în legătură directă cu încercările Moscovei de a crea guverne prosovietice, apoi comuniste în Europa de Est. Eliminarea treptată a rivalilor politici, a partidelor istorice, iar apoi a monarhiei, lasă locul pentru lupte în interiorul partidului, a cărei primă victimă îi cade Lucreţiu Pătrăşcanu11. Perioada următoare (1948 – 1956) este caracterizată de primele valuri masive de arestări şi teroare. Totodată luptele din partid dintre diferite facţiuni se finalizează prin eliminarea grupului Pauker, Luca, Georgescu de către Dej, mai bine plasat în graţiile Moscovei. Autorul aminteşte legătura „passionariei din Balcani” cu Molotov şi contactele oficiale avute cu acesta. Pe de altă parte accentul pus de către Dej pe pasiunile antisemite ale lui Stalin este de asemenea menţionat12.
O dată cu destalinizarea, şocul produs de congresul al XX-lea al P.C.U.S. creează, pe termen lung, o nouă opoziţie la supremaţia lui Dej, accentul pus de Tismăneanu pe lupta dintre „antistalinişti” şi „stalinişti” la plenara din 1957 fiind un element de noutate extrem de interesant. Acesta este momentul, după autor, în care Ceauşescu se dovedeşte un loial susţinător al lui Dej, arătând meritele acestuia şi de ce nu, pe cele pe care Stalin, în ciuda greşelilor, le-ar fi avut. Acestea se dovedesc constantele esenţiale ale gândirii viitorului lider politic comunist şi nu eventualele liberalizării ce de fapt maschează ideile sale ultrastaliniste13. Asocierea Ceauşescu – Dej este astfel explicabilă, ba mai mult, Ceauşescu este cel care va reataca fără menajamente activitatea lui Pauker, Luca, Georgescu14.
Perioada „căii româneşti de independenţă” începe odată cu dezvoltarea relaţiilor cu China lui Mao în paralel cu cele clasice cu URSS. Problema „diviziunii muncii” din cadrul C.A.E.R. reprezintă de altfel un nou moment de dispută în relaţiile dintre România şi URSS. Deschiderea relativă faşă de Occident şi moartea lui Dej, reprezintă sfârşitul unei epocii şi totodată începutul alteia, odată cu alegerea lui Ceauşescu ca „urmaş” al defunctului lider. Accentul este pus de Tismăneanu pe jocurile de culise, pe activităţile desfăşurate de biroul politic la nivel central, şi de implicaţiile jocurilor de culise, în politica românească. Ceea ce urmează este catalogat de autor ca etapa de maximă înflorire a bizantinismului politic. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, formarea unei adevărate curţi regale de adulatori şi supuşi este, fără îndoială, cauza grandomaniei acestuia şi a neputinţei de a înţelege realităţile româneşti. Cu toate acestea, începuturile se desfăşurau sub cele mai fericite auspicii, din punct de vedere al acceptarii de către mase, a ceea ce părea un nou curent ideologic.
În contrapondere, accentul studiului cade însă, în general, pe „criza de legitimitate”, pe care partidul o traversează pe întreaga durată a existenţei sale. Crearea unui cult personal, exaltarea realizărilor româneşti în toate domeniile, exacerbarea sentimentului naţional şi, de ce nu, xenofob, protocronismul cultural, sunt de fapt măşti ale neputinţei creări unei legitimări veridice a P.C.R.. Rescrierea istoriei ca şi condiţie obligatorie a totalitarismelor loveşte şi partidul comunist, şi inevitabil are repercusiuni asupra celor ce trăiesc sub zodia unui astfel de regim15.
Tismăneanu încearcă o serie de explicaţii la cauzele pentru care Ceauşescu a reuşit atâta timp să se menţină ca lider al partidului, deşi grandomania sa devenea exagerată: centralismul birocratic şi social, frica de omnipotenţa securităţii, economia la comandă, lipsa disidenţilor importanşi cu excepţia Goma16.
Ce se întâmplă cu P.C.R. după 1989? Dispare şi totodată îl regăsim în numeroase formaţiuni politice, de data asta pseudo-democratice. Lipsa unor elemente P.C.R. cu o oarecare înclinaţie spre reformă, sau, dacă acestea existau, imposibilitatea ca ele să fie cunoscute de populaţie, face ca activiştii de rang doi să iasă la suprafaţă în primele zile ale revoluţiei. Viitorul FSN păstrează caracteristici destul de retrograde ale fostului partid comunist, iar variantele sale extreme PSM şi PRM atrag încă prin mesajul lor o serie de aderenţi. Votul dat în 1996 CDR, ca alternativă la guvernarea PSDR este retras la alegerile din 2000, ca urmare a frustrărilor populaţiei că aşteptările lor nu au fost îndeplinite. Amalgamul de idei pe care partidul clasat pe locul al doilea PRM le aduce, de la idei antisemite şi xenofobe la idealizarea unor personalităţi de la Vlad ţepeş la Mareşalul Antonescu, spune multe despre aşteptările românilor din partea clasei politice, şi totodată despre reuşita post mortem a comunismului românesc17.
Aşadar ce este această nouă carte a lui Vladimir Tismăneanu? Ar putea fi caracterizată ca o aprofundare la problematica comunismului românesc. Autorul nu încercă un studiu în termeni absoluti de noutate, ci mai degrabă să exemplifice şi să opereze cu concepte prestabilite: bizantinism, dinastie, teroare, legitimare. Cartea este, de fapt, o traducere în limba română după versiunea în engleză apărută în 2003, şi adresată unui public străin şi care în altă cheie înţelege aceste concepte. Aşadar, unele explicaţii suplimentare care se găsesc pe parcursul cărţii uneori pot părea puerile unui cititor de etnie română. Dacă scopul ei este de a explica sistemul comunist român unor specialişti străini, cartea şi-a atins obiectivele.
De ce este importantă pentru noi? Ce uimeşte la cartea lui Tismăneanu este felul în care jonglează cu conceptele ce transced istoria. Pentru el, partidul este curtea bizantină, din cauza mai ales a servilismului şi, de ce nu, chiar a unei lipse elementare de morală sau de politică, a unei înţelegeri de-a dreptul sălbatice a puterii. Evoluţia capitolelor aminteşte parcă de aspecte ale eshatologiei cre?tine, printr-o abunden?ă de alăturări între care amintim: „sectă mesianică”, „comunism dinastic”, „viaţa de apoi a P.C.R”. Există momente în care parcă ne aflăm în plin limbaj de ev mediu şi totodată nu putem reproşa autorului folosirea unui asemenea stil, perfect adaptat la imaginea comunismului românesc, aşa cum Tismăneanu o percepe.
Bibliografie:
Banciu, Angela, Istoria Vieţii constituţionale, Ed. şansa, Bucureşti, 1996;
Boia, Lucian, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Ed. Humanitas, Bucureşti 1999;
Buzatu Gheorghe, Chiriţoiu Mircea Eds., Agresiunea Comunismului în România, ed Paideia, Bucureşti 1997, Vol I,II;
Deletant, Dennis, Ceauşescu şi securitatea – Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965 – 1989, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998;
Furret, Francois, Trecutul unei iluzii – eseu despre ideea comunistă în secolul XX, ed Humanitas, Bucureşti 1996;
Gabany, Anneli Ute, Cultul lui Ceauşescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, colecţia Historia, coord M. Răzvan Ungureanu;
Hitchins, Keith, Românii – 1866 – 1947, ed. Humanitas,Bucucreşti, 1998, col Historia;
Tănase, Stelian, Clienţii lu Tanti Varvara – Istorii clandestine ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, Seria Istorie;
Tismăneanu, Vladimir, Arheologia Terorii, ed. All, Bucureşti, 1998;
Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate – o istorie politică a comunismului românesc, ed. Polirom, Bucureşti, 2005;
Surse bibliografice studiate în efectuarea lucrării, dar necitate:
Deletant Dennis, Bărbulescu Mihai, Papacostea şerban, Teodor Pompiliu, Istoria României, Ed. Corint, Bucureşti 2003;
Marx, Karl, Manifestul Partidului Comunist, Ed. Nemira, 1998, Colecţia Social – Politică, Bucureşti 1998;
Deletant, Dennis, România sub regimul comunist, Ed. Fundaţia Academia Civică, Bucureşti 1997, Colecţia Sighet
sus
1Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate – o istorie politică a comunismului românesc, ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 11-16
2Vladimir Tismăneanu, op. cit.,p.18 -60;
3Stelian Tănase, Clienţii lu Tanti Varvara – Istorii clandestine, ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, Seria Istorie, p.341 – 344 pentru cazul Dej & co., 489 – 493 pentru cazul Ceauşescu;
4Problema asentimentului naţional este ridicată în Dennis Deletant, Ceauşescu şi securitatea – Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965 – 1989, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, col. Procesul Comunismului, p. 83 – 116 pentru problema transilvană, respectiv, 116 – 154 pentru cea a Basarabiei;
5Angela Banciu, Istoria Vieţii constituţionale, Ed. şansa, Bucureşti, 1996, p. 197 – 214 pentru constituţiile din 1948, 1952, respectiv p. 218 – 250 pentru cea din 1965;
6Gheorghe Buzatu, Mircea Chiriţoiu Eds., Agresiunea Comunismului în România, ed Paideia, Bucureşti 1997, Vol I, p. 73 – 241, vol II complet;
7Vladimir Tismăneanu, op. cit.,p.29-34;
8Lipseşte o cât de mică referire la Marx deşi ideea lui Francois Furret potrivit căreia Manifestul Partidului comunist a acţionat ca un catalizator al autoflagelării unei părţi de burghezie pe tot cuprinsul Europei ce va duce la acceptarea totalitarismului rus, şi la miopia unor intelectuali – vezi Pătrăşcanu la noi în Francois Furret, Trecutul unei iluzii – eseu despre ideea comunistă în secolul XX, ed Humanitas, Bucureşti 1996, p. 13-41;
9Cea mai bună abordare a perioadei interbelice o putem întâlni la Stelian Tănase, op. cit, biografii ale diferitelor personalităţi politice şi evoluţia P.C.R. În perioada interbelică;
10Vladimir Tismăneanu, op. cit.,p. 61-107;
11O cercetare asemănătoare întâlnim la unii autori străini a se vedea Keith Hitchins, Românii – 1866 – 1947 cap. Tranziţia: 1944 – 1947; totodată documentele folosite de autor se regăsesc la Gheorghe Buzatu, Mircea Chiriţoiu Eds. op
https://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr17/carte-lupa3.html
/////////////////////////////////////////
Un demers pentru o istorie a Gulagului romanesc
Antologia inchisorilor comuniste
https://suplimentuldecultura.ro/3771/antologia-inchisorilor-comuniste/
ANDREI MURARU NUMAR 190
Fiecare carte are istoria ei si fiecare istorie are (sau ar trebui sa aiba) cartea ei de capatii. Acest volum nu ar fi putut sa apara acum 15 ani. De asemenea, aparitia unei astfel de carti nu ar fi fost natural sa mai astepte alti 15. Ideea Dictionarului penitenciarelor a avansat, ca mai toate volumele de specialitate, dintr-o necesitate istoriografica. Din pacate, inaccesibilitatea arhivelor din Romania a facut „programul” istoriografiei romanesti postcomuniste. Lucrarile care au aparut pe acest subiect au fost putine, iar cercetatorii au fost interesati sa reconstituie regimul penitenciar al marilor inchisori sau al complexelor de unitati si colonii de munca (Sighet, Pitesti, Jilava, Aiud, Gherla, Canalul Dunare Marea Neagra, Balta Brailei etc.).
Utilitatea unei asemenea lucrari o vor evalua de buna seama specialistii: istorici, politologi, sociologi, antropologi s.a. Cred ca demersul poate ajuta in buna masura la reconstituirea istoriei locale, o tema slab frecventata de istoriografia noastra. Nu pot decit sa sper ca publicul larg, interesat de trecutul recent, va cauta sa inteleaga istoria sistemului concentrationar deschizind acest volum. Unitatile carcerale ale Romaniei comuniste, partile sistemului, trebuie cunoscute. Fiecare studiu a incercat sa delimiteze etapele represiunii, dimensiunile sale, arhitectura sistemului de detentie. Micromonografiile din carte compun, nu neaparat intr-un mod unitar, universul penitenciar al perioadei. Foarte multe aspecte necunoscute (detalii tehnice, numar de detinuti, conducere, regimul celular, pedepsele aplicate etc.) din istoria inchisorilor comuniste se afla in acest dictionar.
Cind lucram inca la schita acestui volum ma gindeam, alaturi de colegii mei de la IICCR (institutia care si-a asumat acest proiect), in ultima parte a anului 2006, cum vom putea integra foarte multe informatii (documente de arhiva, marturii, date din diverse cercetari) intr-o forma utila, usor accesibila si atragatoare. Ideea a reiesit chiar din arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor. In 1967, de la centru s-a solicitat fiecarei unitati sa faca un istoric al inchisorii. S-a insistat pe cifre, evaluari cantitative, pe soarta comunistilor intemnitati inainte de 1944 si, uneori, pe „faptele de arme” ale militarilor de aici. Asa am inceput, preluind informatii de aici si cautind uneori acul in carul cu fin. Am ajuns apoi la concluzia, sper ca si cea mai fericita si apreciata de cititor, ca un dictionar ar fi extrem de util astazi, mai ales ca instrument de lucru. De aici si pina la rezultatul final, am avut de strabatut destul drum. Problemele au fost generate de unitatile mici, de inconsistenta sau, dimpotriva, de abundenta informatiilor. Nu avem pretentia ca sint toate centrele de detentie, pentru cele mai marunte neexistind astazi informatii concludente. In cele peste 130 de „penitenciare” – asa cum am numit generic toate unitatile carcerale fie ca a fost vorba de inchisori, colonii si unitati de munca, bacuri, lagare de internare, centre de triere si locuri de DO (ultimele pentru Bucuresti) – am vorbit despre asezarea geografica, de istoricul unitatii respective pina si dupa 1945, evenimente deosebite, abuzuri, categorii de detinuti, regimul de detentie, conditii de paza, gropi comune, munca fortata, conducerea unitatii.
Arhiva Europei Libere, o sursa importanta
Doua cuvinte despre delimitarea cronologica (1945-1967): anul instalarii comunismului in Romania si anul limita pentru prezentarile-tip realizate de Directia Generala a Penitenciarelor. Unora, 1964 li s-ar fi parut mai rezonabil. Totusi, detinuti politici au existat in Romania, o spune un document despre inchisoarea de la Aiud, pina in 1989. Cele mai importante surse au fost reprezentate de documentele din arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor (Jilava) unde n-au avut acces multi istorici dupa 1990. Dar documente importante au fost „culese” si de la Arhivele Nationale Istorice Centrale, de la arhivele judetene sau de la CNSAS. Una dintre sursele importante care merita mentionata este arhiva postului Europa Libera (rapoartele din anii ’50 care faceau referire la detentia politica din Romania, preluate de la diferite persoane care, dupa ce reusisera sa paraseasca tara, se aflau in lagare de refugiati din statele occidentale). Am insistat, desigur, pe latura represiva a sistemului. Detinutii politici au fost in special in atentia noastra dar, din paginile volumului, reies amanunte semnificative inclusiv despre detinutii de drept comun.
Rolul Dictionarului penitenciarelor este acela de a aseza, de a decanta, de a administra informatia acumulata. Acest dictionar reprezinta un apel pentru pastrarea memoriei inchisorilor comuniste. Si un demers pentru o istorie a Gulagului romanesc.
Cartea
Dictionarul penitenciarelor din Romania comunista (1945-1967)
Andrei Muraru (coord.), Clara Mares, Dumitru Lacatusu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petre, Sorin Cucerai. Editura Polirom, 2008. Volum aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania. Studiu introductiv de Cristina Roman, postfata de Marius Oprea.
» „Acest dictionar este o lucrare necesara (in contextul mai larg al postcomunismului), un compendiu comprehensiv, perfect utilizabil ca instrument istoric de lucru, o mult asteptata sinteza a unitatilor carcerale instituite de dictatura comunista din Romania. Un dictionar pe intelesul si pentru uzul tuturor generatiilor.” (Ruxandra Cesereanu)
» „Rostul Dictionarului penitenciarelor din Romania comunista este de a pune pe harta universala a crimelor impotriva umanitatii adevaratele bastioane ale cruzimii care au fost inchisorile si lagarele regimului ce ne-a oprimat o jumatate de secol. Caci in Romania, ca si in toate celelalte state de dincoace de Cortina de Fier, comunismul nu ar fi putut supravietui fara represiune: el nu poate fi gindit si nu putea functiona in afara constringerii, ratiunea sa fiind aceea de a trasa granite interne in fiecare tara, intre cei aflati inauntrul si in afara inchisorii, intre dusmanii regimului si sustinatorii sai. Cartea prezinta istoria tuturor unitatilor penitenciare care au functionat pe teritoriul Romaniei in perioada 1945-1967, fiind prima monografie completa a sistemului carceral comunist.” (Marius Oprea)
Coordonatorul
Andrei Muraru
A absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi (2005) si programul de master „Romanii si Europa” desfasurat in cadrul aceleiasi universitati (2007). A participat la diferite conferinte, scoli de vara si workshop-uri si a fost bursier Erasmus-Socrates la Aristotle University of Thessaloniki (Grecia).
A publicat numeroase articole si recenzii in reviste de specialitate precum „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, „Analele Stiintifice ale Universitatii «Al.I. Cuza»”, „Xenopoliana”, „Anuarul Centrului de Istorie a Transilvaniei”, „Anuarul Institutului Roman de Istorie Recenta”, „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania”, „Idei in Dialog”. Domeniile sale de interes sint structurile de putere ale Partidului Comunist Roman, politica de cadre, verificarea membrilor de partid, justitia postbelica, regimul concentrationar si exilul in perioada comunista. In prezent, Andrei Muraru este expert in cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania si consilier al directorului general al Arhivelor Nationale.
https://suplimentuldecultura.ro/3771/antologia-inchisorilor-comuniste/
///////////////////////////////////////
Povestiri de viață din anii deportării în Siberia românească
Maria Hulber
Recenzie de carte – lapunkt.ro
Text preluat: http://www.lapunkt.ro/2017/12/povestiri-de-viata-din-anii-deportarii-in-siberia-romaneasca/
Sub regimul comunist, istoria represiunii din România și geografia concentraționară au cunoscut forme inspirate după modelul sovietic al deportărilor în Siberia. De acest fenomen se ocupă cu o deosebită competență editorii volumului Deportați în Bărăgan: Amintiri din Siberia românească, Valeriu Antonovici și Claudia-Florentina Dobre, apărut în 2016 la Editura Ratio et Revelatio din Oradea, în colecția Authentica. Studiul se prezintă ca o ediție bilingvă, versiunea în limba română fiind completată cu traducerea în limba engleză semnată de Anca Bărbulescu.
Volumul, riguros coordonat și editat de cei doi tineri cercetători de la Centrul de Studii Memoriale și Identitare – CSMI (Centre for Memory and Identity Studies), cuprinde transcrierea a paisprezece mărturii orale și a unui pasaj memorialistic ce reconstituie, din straturile adânci și dureroase ale multiplelor memorii individuale, cotidianul deportării în Bărăgan și limitele existenței umane. Textele se înscriu într-un cadru mai larg, în ceea ce Claudia-Florentina Dobre numește, în concluziile culegerii, o ,,paradigmă denunțătoare a crimelor comunismului” (p. 138), menită să provoace trecerea de la nivelul declarativ al condamnării acestui regim politic drept ilegitim și criminal spre o veritabilă construcție mentală cu finalitate memorială. Tematica volumului se regăsește în poveștile de viață evocate de foștii deportați în Bărăgan ce au făcut parte din lotul strămutat în iunie 1951, de sărbătoarea Rusaliilor, intrată în istorie sub denumirea de ,,Rusaliile negre”. În consecință, substanța cărții este configurată de aceste experiențe individuale și colective decupate de pe canavaua unui context istoric al cărui nucleu s-a circumscris între 17-18 iunie 1951 și 1955, anul când s-au dispus o serie de măsuri pentru ridicarea restricțiilor de domiciliu obligatoriu.
foto deportati
În arhitectura volumului, povestirile despre viața din anii deportării în Bărăgan sunt inserate într-o consistentă parte conceptuală și metodologică. Introducerea în contextul istoric presupune o incursiune în cadrul legislativ de la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, demers necesar pentru înțelegerea mecanismelor juridice create în mare grabă de autoritățile comuniste pentru a da iluzia legalității. Întregul eșafodaj juridic constituie un monolit construit treptat din succesivele Hotărâri ale Consiliului de Miniștri privitoare la instituirea domiciliului obligatoriu. Abreviată D.O. în documentele oficiale și în cele individuale de identificare, măsura restrictivă devenea aplicabilă anumitor categorii de persoane, strict etichetate drept ,,elemente dușmănoase”. În fapt, prin această sintagmă se delimita o pleiadă de grupuri sociale și etnice distincte, dislocate după un plan bine coordonat și păstrat sub pecetea tainei până în momentul declanșării sale faptice: etnici germani, mari proprietari de terenuri agricole, locuitori de la granița cu fosta Iugoslavie (șvabi, unguri, bulgari, sârbi, români, evrei, basarabeni, bucovineni, aromâni etc.).
Un survol asupra cazurilor analizate creionează câteva constante ale acestei practici represive, al cărei model direct este, așa cum am punctat deja, cel al deportărilor în Siberia, în decadele regimului comunist din fosta U.R.S.S. Mai întâi, frapează evidenta lipsă a unor procese în urma cărora să se fi emis sentințe de condamnare și de aplicare a măsurilor punitive de dislocare/ deportare. Pe de altă parte, strămutarea forțată, doar pe baza unor liste cu numele deportaților, nu seamănă nici cu numeroasele cazuri de condamnare administrativă, aflate, și acestea, dincolo de limitele legalității. Confiscarea averilor celor deportați, numeroasele interdicții aplicate ulterior, inclusiv după ridicarea pedepsei, cum ar fi cele de deplasare și de muncă sau cele impuse copiilor aflați la vârsta școlarității, constituie grave abuzuri și încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Deportații nu au fost spoliați doar de bunuri și proprietăți, ci și de ani neprețuiți din viață, pe care nicio formă reparatorie ulterioară, morală sau materială, nu i-ar mai putea restitui.
Scurta bibliografie a deportării înregistrează studii esențiale redactate de cercetători recunoscuți pentru preocupările în domeniu, precum Rafael Mirciov, Smaranda Vultur, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Romulus Rusan, William Totok, Ioan Bălan, Miodrag Milin ș.a., mărturii și memorii aparținând unor autori precum Lăcrămioara Stoenescu, Elena Spijavca, Silvestru Ștevin și Vasile Calestru, documentare și o piesă de teatru, Julieta de András Visky, montată de regizorul Tompa Gabor pe scena Teatrului Thalia din Budapesta.
Dintr-o altă componentă introductivă a cărții, intitulată Proiectul ,,Memorialul deportării”, răzbat ecouri despre munca titanică a editorilor și eforturile concentrate pe mai multe direcții și niveluri de cercetare, urmărind relevanța diseminării prin toate canalele mediatice. Capitolul este precedat de un motto percutant, preluat din mărturia lui Victor Gaidamut, care pune într-o nouă lumină lecția umană a poveștilor de viață: ,,Am supraviețuit și am și învins până la urmă! Am învins!” (p. 19) Imperativul urgenței, motivat de vârsta înaintată a multora dintre mărturisitori, se conjugă în mod fericit cu sprijinul oferit de Fundația Hanns Seidel și Centrul de Studii Memoriale și Identitare. Au rezultat până acum o serie de materiale și dezbateri publice cu o puternică amprentă memorială: website-ul www.memorialuldeportarii.ro, filmul documentar Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească, structurat pe o cronologie a deportării și remarcabil realizat din punctul de vedere al tehnicii cinematografice, cu episoade bine legate, cu o forță de evocare specifică vieții autentice și cu puternice efecte în orizontul afectiv al privitorului. Din materialul documentarului s-a născut volumul discutat în spațiul acestui articol, Deportați în Bărăgan…, constituit din fragmente revelatoare ale mărturiilor orale. Metoda de cercetare istorică aplicată este cea a ,,povestirilor de viață” culese pe teren, adevărate documente necesare istoricilor care studiază în profunzime spațiul concentraționar românesc din perioada comunismului. Interviurile au fost concepute în baza unui demers coerent, exersat sub forma unor anchete ample, desfășurate în mai multe etape: etapa discuțiilor preliminare cu viitorii intervievați; interviurile propriu-zise; revizitarea locurilor pentru refacerea unei topografii imaginare a dislocărilor în Bărăgan. Cei cincisprezece povestitori au câteva trăsături comune. Toți au calitatea de martori ai evenimentelor și, cu o singură excepție, au rămas în Bărăgan după ridicarea restricțiilor domiciliare, deoarece, fiind originari din Basarabia sau din Nordul Bucovinei, au simțit că nu mai au la ce anume să se întoarcă în Banatul unde se refugiaseră inițial, între 1940-1944, în anii prigoanei sovietice, convinși că ajung într-o lume mai bună. Dar și lumea aceasta, atinsă de morbul comunist, îi deportase în propria versiune în miniatură a Siberiei sovietice. Deziluzia și sentimentul că au fost trădați, ispășind nevinovați o imaginară și grea culpă, aduc în privirile lor umbrele tristeții: ,,Deportarea s-a făcut prin denunțuri.” (Monica Bocșa – Constantinescu, p. 37)
Partea cea mai consistentă a cărții e dedicată multiplelor voci evocatoare. Povestirile de viață sunt decupaje existențiale. Memoria funcționează selectiv, iar polifonia amintirilor se articulează pe o adevărată antropologie a deportării, cu nuclee specifice și focalizări emblematice ce trimit fie spre tipologia umanității, fie spre geografia sau temporalitatea evenimentelor trăite. Fiecare capitol se deschide cu câte un motto, o replică esențială a celui intervievat, cu o fotografie și o microfișă biografică, completându-se cu inserții metodologice privitoare la locația și data dialogului, la șirul determinărilor ce au făcut posibil contactul cu martorul. E multă energie investită în asemenea demersuri, un lanț uman al contactelor, strategii și abilități de comunicare aparte, deoarece persoanele care au trecut prin asemenea traume în copilărie sau adolescență au o sensibilitate aparte, întrevăzută în straturile afective ale evocărilor. Există o psihologie a limbajului, sesizabilă atât în formele oralității (din filmul documentar), cât și în transcrierile convorbirilor. Chiar prelucrate în acord cu expresivitatea actuală, documentele păstrează emoția, verva, spontaneitatea și naturalețea limbajului. E o datorie de onoare să amintim numele mărturisitorilor: Victor Gaidamut, Monica Bocșa (Constantinescu), Leonid Galațchi, Marcela Burlacu (Bent), Carl Franz Dunaienco, Greta Donțu (Anghelache), Epifan Galan, Aneta Mingea (Udrea), Teofil Lupu, Daria Gogu (Andronache), Domnica Malofei (Marin), Valeriu Sîrbu, Ana Dron (Buga), Florica Minodora Martin (Negru), Silvia Mudrei (Moldoveanu).
Parcurse fir cu fir, istorisirile au o anumită morfologie asimilabilă unei paradigme narative, din care nu lipsesc momentele de mare tensiune, precum arestările în noaptea sau dimineața Rusaliilor din 1951, pregătirile pentru plecare, starea de confuzie a celor nominalizați, spaima provocată de presupusa deportare în Siberia, traumatizanta experiență a transportului cu trenul spre gara Călărași, abandonarea în mijlocul miriștii din Bărăgan sau în lanul cu trifoi, în deplină pustietate, parcelarea locurilor indicate, construcția colibelor în timpul verii, iar apoi a bordeielor din chirpici pentru întâmpinarea iernilor geroase, izolarea satelor noi de comunitățile din împrejurimi, munca forțată, la care erau supuși inclusiv copiii, foamea cumplită, lipsa apei potabile, interdicțiile de tot felul…
Printre ciulinii Bărăganului se intuiește spațiul tuturor contradicțiilor posibile. Deportații retrăiesc condiția primilor oameni, a celor alungați din Paradis, văzându-se nevoiți să ridice localități din nimic, pe terenuri virane, să îmblânzească natura ostilă. Solidarizarea în suferință scoate la ieală adevărate insule de finețe și delicatețe sufletească, probabil uitate sau latente într-o conviețuire firească: ,,Oamenii încercau să se ajute între ei, să facă ceva care să-i salveze.” (Victor Gaidamut, p. 32) Timpul sacru al marilor sărbători, Crăciunul și Paștele, e marcat de fiecare dată, cu mai multă fervoare decât în orice parte a României aflate sub regimul comunist. Medicii, rari, asemenea profesorilor, înfruntă la unison condiția deportaților. Remarcabilă e constatarea că ei se numără printre specialiștii și cercetătorii de elită ai profesiunii lor, o parte provenind din vechiul mediu academic și universitar. Li se vor alătura foști deținuți politici, eliberați din închisori sau din coloniile și lagărele de muncă ale sudului, nevoiți să se supună, o perioadă, acelorași restricții domiciliare.
Fiecare narațiune are propriul stil, focusat pe anumite repere individuale. Leonid Galațchi, spre exemplu, oferă date precise, informații prețioase despre cronologia ritualului deportării, ușor asimilabile datorită cursivității și supleței evocării. La fel ca ceilalți mărturisitori, amintește de interdicția deplasării, de limitarea posibilităților de mișcare. O stare de provizorat și de improvizație plutea, invizibilă, deasupra satelor noi: ,,În luna noiembrie, decembrie, oamenii din sat și-au făcut case din pământ bătut și din chirpici, căci astea erau materialele pe care le aveam la îndemână acolo.” ( p. 43) Principiul panopticonului, în jurul căruia se construiește orice edificiu concentraționar, e perceput cu acuitate: ,,Satul era foarte păzit, nu aveam voie să ieșim din sat. Era și un observator, un schelet din lemn, cred că din lemn era făcut, unde era în permanență un soldat cu arma, care păzea satul și nu puteam să ieșim.”(Marcela Burlacu – Bent, p. 53) În ciuda controlului sever, s-au înregistrat cazuri de evadări. Motivul lui Papillon, al evadatului, se reiterează în povestirea Dariei Gogu (Andronache), ce reușise să fugă din deportare, finalizându-și, astfel, studiile pedagogice: ,,Eu, după 2 luni, am fugit din deportare și m-am dus în Ardeal la sora mea ca să termin Școala Pedagogică. Am stat acolo un an de zile fără buletin, cu frica în sân. Mi-am terminat școala și mi-am luat diploma de învățătoare. M-am întors în Bărăgan ca să-mi ajut părinții să aibă din ce trăi și am fost învățătoare la școala din comună.” (p. 94) Peste ani, nu regretă întoarcerea din libertate spre locul deportării, nu regretă, de fapt, nimic. Sentimentul împlinirii unei omenești responsabilități și bucuria ajutorării părinților și a comunității aflate în mare nevoie transcend orice determinări ce țin de rostul nevoilor individuale.
Sufletul cărții, de o adâncă sensibilitate, se ascunde într-una din răvășitoarele mărturii ale volumului, care aparține Domnicăi Malofei (Marin), fosta profesoară de limba și literatura română a unuia dintre editori, Claudia-Florentina Dobre. Ori în confesiunea lui Valeriu Sîrbu, fondatorul și președintele Fundației ,,Memoria unei deportări – Fundata, 18-19 iunie 1951”. Ori în stilul zvâcnit și neîmblânzit al Anei Dron (Buga), amintind de graiul frust și curat al Aniței Nandriș-Cudla: ,,Îs eroină. Păi cum eroină, am muncit de m-am rupt…” (p. 111) Le-am adăuga relatarea Anetei Mingea (Udrea), captivantă prin finețea descrierilor realizate în cea mai genuină notă artistică: ,,Aș fi vrut să mă pot duce în satul în care am copilărit. Aș vrea să văd iarba din jurul casei, aș vrea să văd pomii pe care tata și mama i-au sădit. Salcâmii care înconjurau toată curtea aceea mare. Mi-e dor de florile pe care cu ajutorul unor vecini nemți – ei iubeau foarte mult florile și în general grădinăritul -, le-am plantat în fața casei.” (p. 82)
Să rămânem în final în perimetrul evocării Anetei Mingea (Udrea), pentru că vocea ei unifică o seamă de concluzii la care ajung, direct sau învăluitor, toți mărturisitorii. Paradoxal, anii deportării au coincis cu copilăria trăită printre ciulini ori cu vârsta adolescenței. Amintirile lor sunt interiorizate, fac corp comun și intim cu viața însăși. Asumarea destinului aduce o invincibilă boare de puritate. Nu există niciun strop de ură în fuselajul cuvintelor: ,,Nu, n-aș șterge nimic. Totul rămâne istorie în suflet, acolo. Nu povestesc cu regret, cu ură… Așa a fost să fie! Cei tineri ar trebui să creadă în cele spuse de noi, să nu își închipuie că fabulăm. Poate a fost mult mai greu decât exprimăm noi în cuvinte.” (Aneta Mingea – Udrea, p. 85) Povestirile lor de viață ar trebui să răzbească mai mult, să înfrângă scepticismul natural al zilelor noastre, manifestat de cei ce pun la îndoială justețea narațiunilor subiective ori intensitatea traumelor deportării. Resentimente și dezgust? Nu, nici acestea nu sunt exprimate de foștii deportați împotriva oamenilor, a celor prin care răul s-a infiltrat în lume, ci împotriva comunismului, regimul politic desfigurator de suflete, vise și destine.
Deportați în Bărăgan: Amintiri din Siberia românească. Editori: Valeriu Antonovici, Claudia-Florentina Dobre. Introducere și concluzii: Claudia-Florentina Dobre. Traducere în limba engleză: Anca Bărbulescu. Oradea: Editura Ratio et Revelatio, 2016, 285 p.
https://www.memorialuldeportarii.ro/?p=486
///////////////////////////////////////////////
Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?)
de Dan PAVEL
((Abstract. The statistics of democide is a relatively new research field in Romania. The appearance of the volume entitled: The book of the dead from prisons, detention camps and deportations, led by writer and civic militant Romulus Rusan, represents a remarkable contribution towards clarifying some of the obscure parts of communist democide. The book puts together the researches done by the lead author and his collaborators throughout the last five years and a series of texts investigated in the last two decades, from which some of the chapters have represented the basis of previous books, making thus possible for readers to experience a more broad approach of the repressive communist regime from our country. The book of the dead is an event-book, which deserves more than a summary. And a „summary” of the lists of individual deaths would be nonsense. It would lead to the statistical reductionism and the anomization that the researchers have tried to avoid. It is necessary to put it into context (national/international) and to analyze what happened in the last quarter of a century, the time passed since we are allowed to speak publicly about our near and bloody past, which a lot of people prefer to ignore in silence.
Keywords: The Book of the Dead, communism, terror, genocide, democide, politicide.__)))
Introducere
Statistica democidului este un domeniu relativ nou de cercetare în România. Apariţia volumului Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări, coordonat de scriitorul şi militantul civic Romulus Rusan, reprezintă o contribuţie remarcabilă la clarificarea unora dintre părţile obscure ale democidului comunist. Tomul pune laolaltă cercetările făcute de către coordonator şi colaboratorii săi în ultimii cinci ani, precum şi o serie de texte cercetate în ultimele două decenii, dintre care
unele capitole au reprezentat baza unor cărţi anterioare, astfel încît cititorii au şansa unei abordări cuprinzătoare a fenomenului represiv comunist din ţara noastră.
La fel precum toate regimurile comuniste totalitare din secolul XX, şi regimul comunist totalitar din România a fost un „criminal în serie” (serial killer) de natură colectivă. Marea provocare pentru regimul succesor nu a fost de a demonstra caracterul criminal al regimului comunist anterior, cum credea preşedintele Traian Băsescu. Lucrul acesta fusese făcut anterior, chiar şi înaintea istoricilor de profesie, în amănunt şi convingător, de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, asociaţiile foştilor deportaţi, ale foştilor refugiaţi, Academia Civică, în particular în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi Rezistenţei de la Sighet, de alte organizaţii ale societăţii civile. Marea provocare pentru autorităţile postcomuniste era de a contribui la atribuirea precisă a responsabilităţilor în lanţul genocidar ierarhic comandă-execuţie şi de a aduce informaţii, documente noi, privind numărul victimelor comunismului, împrejurările uciderii acestora, chestiuni pe care autorităţile statului le puteau clarifica, mai ales prin accesul neîngrădit la arhivele bine păzite de serviciile secrete. Dincolo de statisticile crimei, la fel de importantă era aflarea identităţilor concrete, individuale, ale celor ucişi. Exact acest lucru îl încearcă Rusan şi colaboratorii în Cartea morţilor, să confere identitate victimelor comunismului, om cu om, să readucă în memoria noastră fiecare victimă ca persoană. Iar din multe puncte de vedere, este o sarcină aproape imposibilă, pentru că numeroase victime ale criminalului în serie care a fost regimul comunist nu au fost găsite şi cu atît mai puţin identificate. Cam aşa se întîmplă şi cu „criminalii în serie” urmăriţi de poliţie, FBI sau alte agenţii, chiar şi cînd sînt prinşi, multe dintre victimele lor rămîn nedescoperite.
Cartea morţilor este o carte-eve-niment, care merită mai mult decît un rezumat. Iar un „rezumat” al listelor morţilor individuale ar fi un nonsens. Ar conduce la reducţionis-mul statisticilor şi anonimizării pe care cercetătorii au vrut să-l evite. Este nevoie de o punere în context (naţională/internaţională) şi de o analiză asupra a ceea ce s-a petrecut în ultimul sfert de veac, de cînd avem voie să vorbim public despre trecutul nostru apropiat şi sîngeros, dar pe care mulţi preferă să-l ignore în tăcere.
Spre deosebire de alcătuirea statisticilor crimelor în serie comise de state, armate, – o operaţiune aritmetică de numărare, prin care sînt create mulţimi şi categorii de anonimi, – identificarea victimelor reprezintă scoaterea lor din anonimat. In societate, conferirea identităţii individuale este crucială atît pe timpul vieţii, cît şi ulterior, fiind actul prin care comunităţile umane se emancipează axiologic. Naşterea unui copil, a unui om, este urmată imediat de conferirea de identitate individuală, prin atribuirea unui nume propriu, a prenumelui, iar apoi a numelui de familie. În comunităţile în care identitatea individuală contează, iar fiecare viaţă are valoare, trecerea în nefiinţă este simbolic compensată prin ritualuri teologico-mnemotehnice (de pildă, „veşnica pomenire”, parastase). Comunismul totalitar nu numai că a omorît mulţimi de oameni, dar a încercat (iar adesea a reuşit) să anihileze social mecanismele păstrării amintirii victimelor, să-i facă dispăruţi din istorie. De ce? Pentru că amintirea victimelor echivala cu conştientizarea crimelor şi căutarea criminalilor. Cartea morţilor este exact reversul anihilării mnemotehnice şi îi readuce pe oameni, ca indivizi, în memorie şi în istorie. Le onorează memoria.
Democid, genocid, politicid
După comiterea marilor crime în masă din secolul XX de către regimurile politice totalitare şi marile pierderi umane din timpul conflagraţiilor mondiale – WW I, Gulag, WW II, Holocaust, dar nu numai -cercetătorii din ştiinţele sociale au simţit nevoia introducerii unor standarde măsurabile, verificabile, de măsurare a amplitudinii catastrofelor istorice. Politicieni de tot felul, democraţi, tirani, victime şi supravieţuitori, urmaşi, comunităţi, naţiuni, conspiraţionişti, jurnalişti, moralişti, negaţionişti, resentimentari şi promotori ai discursului urii (hate speech), alte categorii, au avansat estimări ale morţilor exagerate prin minimalizare sau maximalizare. Ulterior, cînd au fost dezgropate morminte colective/gropi comune sau cînd au fost descoperite documente făcute chiar de către managerii represiunii criminale, unele exagerări minimaliste sau maxima-liste s-au dovedit a fi apropiate de adevăr. Cele mai multe nu. Tocmai de aceea, încercarea de a aduce cifrele victimelor cît mai aproape de exactitate şi adevăr a menţinut această preocupare la statutul de cvasiştiinţă. La fel precum toate ştiinţele sociale, despre care s-a ştiut de la bun început că nu sînt ştiinţe exacte, estimările nu sînt rocket science.
Ilustrativ pentru afirmaţiile de mai sus este modul în care procedează cel mai mare specialist din lume în studiul crimelor în masă, R. J. Rummel: el ia în considerare estimările minimale şi cele maximale din literatura de specialitate pentru fiecare fenomen din ultimul secol (ulterior, şi-a extins cercetările pentru întreaga istorie scrisă); apoi foloseşte criterii riguroase, date demografice, statistici, iar în final vine cu propria sa estimare. De regulă, mai mare decît estimările minimale şi mai mică decît cele maximale. Cei care îi citesc însă opera şi analizele nu pot să nu observe însă că adesea estimările sale „de mijloc” se ridică peste estimările maximale făcute de „specialişti” sau „istorici” pentru democide cunoscute, în particular pentru anumite ţări (cum este şi cazul României, după cum voi arăta). Pentru primul război mondial (la acea vreme războiul cu cele mai multe victime, mai ales civili) intervalul minimal-maximal este între 10 milioane şi 23 de milioane de morţi, iar Rummel avansează estimarea de 15 milioane; cifrele pentru cel de-al doilea război mondial sînt şi mai înfricoşătoare – între 45 şi 80 milioane de morţi (Rummel – 66 milioane), dintre care naziştii au ucis între 15-31,5 milioane, probabil 21 milioane, iar dintre aceştia în Holocaust ar fi pierit 5,3 milioane evrei1.
Dacă ne uităm la estimările privitoare la numărul victimelor făcute de regimurile comuniste în întreaga lume, observăm cele mai mari diferenţe între estimările minimale şi cele maximale; intervalul estimărilor pentru democidul comunist la nivel internaţional este între 40.472.000 şi 259.432.000 de victime, în vreme ce Rummel avansează cifra de 110.286.000 victime. Este semnificativ că estimarea lui Rummel se apropie de cea făcută de Stephane Courtois, în celebra şi contestata sa introducere la Cartea neagră a comunismului – cu un total „care se
apropie de 100.000.000 de morţi” –
pentru care istoricul francez a fost atacat şi criticat vehement de către stînga occidentală2. Este extrem de relevant (inclusiv pentru o ţară ca România, în care genocidul a fost mai puţin sălbatic decît în URSS, China sau Cambodgia) că dintre toate genocidele şi democidele moderne sau din istorie cele mai mari discrepanţe dintre estimările minimale şi cele maximale sînt legate tocmai de crimele comise de regimurile comuniste totalitare3. Ar trebui ca partizanii unor estimări diferite să nu se mai atace între ei cu vehemenţă, ci să abordeze aceste discordanţe cu un aparat metodologic, statistic, demografic, conceptual, teoretic, mai elaborat şi coerent, cum procedează savanţii, demografii, statisticienii, istoricii, sociologii, politologii din alte ţări4. Şi ar trebui să admită fiecare tabără că, în mod periodic, se pot produce şi se vor produce ajustări în ambele sensuri.
Regimurile comuniste au produs mai multe victime decît cele două războaie mondiale la un loc, iar majoritatea crimelor au fost făcute pe timp de „pace” (cu excepţii notabile). Comuniştii au avut la dispoziţie mult mai mult timp pentru a comite crimele, „în linişte”, dar şi ca să îşi acopere urmele. Şi naziştii au încercat să îşi acopere urmele, dar au făcut-o în grabă, sub presiunea evenimentelor de pe front şi mai ales a înfrîngerii, cum s-au petrecut de pildă lucrurile cu lagărele de exterminare de la Treblinka şi Sobibor, care au fost demolate, ori cum era să se întîmple şi cu Majdanek, a cărui demolare a fost oprită cu cîteva ore înainte de sosirea prea rapidă a trupelor sovietice. De Gulagul sovietic şi central-est-european nu s-a apropiat nimeni să îl elibereze sau să oprească ştergerea urmelor, aşa încît autorităţile comuniste au avut la dispoziţie zeci de ani ca să îşi acopere urmele. Faptul că nu au şters complet urmele crimelor colective comise demonstrează că se aşteptau ca regimurile lor să dureze o veşnicie. Chiar şi aşa, dacă încă se mai găsesc urme abundente ale crimelor – deşi nu atîtea cîte au fost comise -este oarecum de mirare.
Studiul crimelor colective, dar şi al celor individuale, comise de către tot felul de „entităţi”, l-a împins pe Rummel să inoveze, diversifice şi redefinească terminologia: el a creat termenul de „democid”, care desemnează „uciderea oricărei persoane sau popor de către un guvern, inclu-zînd genocidul, politicidul şi crima în masă”; „genocid” înseamnă „uciderea oamenilor de către un guvern din pricina unei de neşters apartenenţe de grup (rasă, etnicitate, religie, limbă); „politicid” este „uciderea oricărei persoane sau popor de către un guvern din pricina politicii acestora sau pentru scopuri politice”; „crimă în masă” este „uciderea nediscriminatorie a oricărei persoane sau popor de către un guvern”. Alţi termeni, „necrometrics”, „megadeath”. În ştiinţa politică, în sens larg în ştiinţele sociale, terminologia este importantă, însă de cele mai multe ori nu există un consens terminologic (şi nici nu este posibil), mai ales cînd se produc inovaţii lexicale, astfel încît diferite şcoli teoretice sau chiar diferiţi autori dau definiţii extreme de diferite, care adesea nu sînt nici măcar complementare sau convergente. Ceea ce dă loc la interpretări.
În dreptul penal internaţional însă este nevoie de definiţii precise, încadrabile juridic şi penal, întrucît pe baza lor au fost/pot fi pronunţate sentinţe, în procesele intentate criminalilor. Toate cele trei categorii de crime comise de către nazişti în al doilea război mondial, pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi de Tribunalul de Nurnberg – crime împotriva păcii, crime de război, crime împotriva umanităţii5 – au fost comise şi de sovietici. Pe sovietici nu i-a judecat încă nici un tribunal internaţional. Dacă un asemenea tribunal va exista vreodată, va fi unul simbolic, pentru că nu mai este în viaţă nici un mare criminal. În cazul liderilor comunişti din România, aceştia au ordonat, coordonat şi executat crime împotriva umanităţii. Adesea, sub comanda directă a unor comisari sovietici şi/sau a unor demnitari de „români” care erau agenţi Comintern, NKVD, GRU, INO etc., dar se poate constata că această dimensiune a represiunii şi responsabilităţii este sistematic eludată.
Problema procesului comunismului în România
După prăbuşirea comunismului, una dintre primele întrebări ridicate în mod public a fost „cîte victime a produs regimul criminal comunist în ţara noastră?”. De fapt, de mai multe decenii, întrebarea fusese formulată de către diaspora românească din lume. Din exil făceau parte, pe lîngă cei care au reuşit să fugă înaintea instalării regimului comunist sau înainte ca programul de exterminare a „duşmanului de clasă” să îi afecteze, şi supravieţuitori ai sistemului concentraţionar, rude şi urmaşi ai victimelor. Estimările diferitelor cercuri ale diasporei privind victimele regimului criminal comunist erau terifiante: în condiţiile în care o mare parte a victimelor regimului represiv comunist fuseseră legionarii, consideraţi cei mai periculoşi adversari de către comunişti (tocmai de aceea ei au fost supuşi „experimentului Piteşti”), în anii ’50-’60, conducătorii legionari din Occident au publicat mai multe broşuri, cărţi, articole în care estimau numărul victimelor la peste un milion şi jumătate6; medicul Florin Mătrescu, emigrat în Germania în 1980, a scris un volum gigantic dedicat represiunii comuniste în lumea întreagă, iar estimările lui erau de 891.500 sau 891.300 pentru România, de 1.500.000 pentru Basarabia, nordul Bucovinei, teritorii înstrăinate ocupate de sovietici7. Indiferent de culoarea politică a maximaliştilor, estimările avansate de ei nu sînt prea departe de cele menţionate mai sus, iar oprobriul cu care îi privesc pe cei cu estimări minimaliste este vehement.
În primii ani de după prăbuşirea comunismului, au apărut estimări diverse şi controversate, nu numai privind numărul victimelor comunismului, ci şi cu privire la numărul ofiţerilor (inclusiv acoperiţi) ai poliţiei politice (Securitatea), numărul informatorilor Securităţii, numărul dosarelor informatorilor PCR distruse din ordinal conducerii partidu-lui-stat, numărul arestaţilor, deportaţilor din vremea comunismului, numărul prizonierilor români luaţi de sovietici şi duşi în Gulag, numărul cetăţenilor români de naţionalitate germană duşi în Gulag, numărul prizonierilor români sau germani care au supravieţuit Gulagului sovietic şi s-au întors. Pentru supravieţuitorii sistemului exterminaţionist comunist, foştii deţinuţi politici, pentru „partidele istorice”, conduse în parte de foşti deţinuţi politici, pentru nenumărate asociaţii civice ale societăţii civile, pentru o parte importantă din presă şi opinia publică, clarificarea tuturor acestor chestiuni a reprezentat o prioritate. Clarificările ar fi trebuit să conducă la PROCESUL COMUNISMULUI din România, după modelul „procesului de la Nurnberg” făcut liderilor nazişti. Acest lucru nu s-a întîmplat, iar explicaţiile sînt numeroase. Faptul că nu s-a făcut un proces al comunismului nici în România, nici pe plan internaţional şi nici într-o altă ţară fostă comunistă este relevant pentru „standardele duble” aplicate de „comunitatea internaţională” în judecarea tipurilor diferite de regimuri totalitare (ori dictatoriale) criminale.
Răspunsul la întrebarea „de ce nu a avut loc în România un «proces al comunismului»?” se leagă în mod particular de structura de putere postcomunistă. O parte importantă a „Establishment-ului” românesc a pus piedici sau a blocat complet clarificările necesare ori chiar ideea unui „proces al comunismului”. Această parte era alcătuită din foşti nomenclaturişti, securişti, diplomaţi, militari, procurori, judecători şi avocaţi formaţi în perioada comunistă (de fapt, toţi au fost formaţi în acea perioadă şi făceau parte din sistemul justiţiei comuniste, care nu făcea dreptate, ci servea interesele regimului, fiind o „justiţie politică”, lucru chiar mai grav decît „poliţia politică”, dar s-a transformat în sistemul justiţiei postcomuniste, fără a opera schimbări semnificative de personal), responsabili din economie, administraţie, educaţie, presă, cultură, practic din toate domeniile de activitate. Sprijinul electoral imens primit de către Ion Iliescu în primele alegeri „libere şi corecte”
din mai 1990 (85% din voturi, din
primul tur, singura dată cînd un preşedinte a fost ales din primul tur şi cu o asemenea supramajoritate), precum şi de Frontul Salvării Naţionale (66% din voturi), explică de asemeni de ce a fost posibilă blocarea, iar ulterior amînarea la nesfîrşit a clarificărilor menţionate, fără se se producă o drama naţională. Iar principiul moral al asumării trecutului şi ideea organizării unui „proces al comunismului” au fost considerate ca nefiind de actualitate, datorită situaţiei economice şi sociale dificile, care făcea ca „agenda publică”, „agenda politică” şi „agenda media-tică” să fie ocupate de alte chestiuni, „mai actuale”, „mai importante”.
Înfiinţarea în 2003 a Comisiei Internaţionale pentru Studierea
Holocaustului în România (Comisia Wiesel), la iniţiativa Preşedintelui Ion Iliescu, a fost un pas important, chiar dacă indirect, către asumarea şi clarificarea oficială a legitimităţii chestiunilor legate de numărul victimelor regimului comunist şi exerciţiul moral al asumării responsabi-lităţii8. În ciuda faptului că era vorba despre fapte abominabile chiar mai vechi decît crimele comunismului, nu a mai contat că „agendele” publi-că-politică-mediatică nu considerau crimele comise împotriva evreilor drept de actualitate ori importante. Probabil a contat mai mult decît orice faptul că dădea extrem de bine pe plan internaţional asumarea unei asemenea responsabilităţi de către autorităţi, mai ales în perspectiva integării României în Uniunea Europeană. Asumarea responsabilităţii pentru faptele comise de către statul român condus de Mareşalul Ion Antonescu, care a fost judecat, condamnat şi executat pentru comiterea unor „crime de război”, iar apoi trecerea în tratatele oficiale şi în manualele şcolare a acestor fapte, au facilitat spulberarea dubiilor celor care nu credeau în „actualitatea” cercetării genocidului comis de un regim politic.
Trei ani mai tîrziu, în 2006, la iniţiativa Preşedintelui Traian Băsescu, s-a constituit Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Comisia Tismăneanu). Chiar dacă a fost un gest redundant în privinţa stabilirii caracterului criminal al regimului comunist, din punct de vedere formal era nevoie de un asemenea substitut funcţional pentru un „proces al comunismului” care nu a avut loc la timp şi probabil nu va mai avea loc vreodată. Recunoaşterea crimelor şi asumarea simbolică oficială a responsabilităţii pentru crimele comise de statul român în timpul regimului comunist au fost gesturi pe care nici preşedinţii anteriori, nici clasa politică nu le făcuseră în mod oficial, dar de care era nevoie pentru însănătoşirea stării morale şi intelectuale a naţiunii. În locul recunoaşterii meritelor istorice şi morale, membrii comisiei, autorii şi coordonatorii raportului s-au trezit atacaţi din mai multe părţi, inclusiv de către unii foşti deţinuţi politici, urmaşii şi susţinătorii acestora. În ciuda caracterului raţional al demersului sau tocmai de aceea, pentru că autorii nu s-au grăbit să arunce cu estimări supradimensionate ale victimelor comunismului, dar nici nu au încercat metodologii alternative de estimare, ei s-au trezit contestaţi, blamaţi, jigniţi. Dar cine dintre oamenii inteligenţi, raţionali, de bună credinţă, poate să conteste concluziile care urmează?: „Estimarea numărului celor care au decedat în condiţii de detenţie politică sau din cauza detenţiei este foarte dificilă. În ce priveşte numărul celor morţi în detenţie, executaţi, asasinaţi, lichidaţi, torţionarii au avut o tehnică atât de perfecţionată a ştergerii urmelor, iar arhivele au rămas atât de incomplete şi inaccesibile, încât nu va putea fi cunoscut niciodată”9.
Cartea Morţilor ca revers al anihilării mnemotehnice
Cartea Morţilor este o mărturie directă privitoare la dificultatea estimării corecte a numărului morţilor în urma represiunii comuniste, iar în particular a găsirii dovezilor sau mărturiilor concrete, ale martorilor, pentru fiecare moarte în parte. Estimări maximale poate să facă oricine, chiar şi legionarii din exil, după cum am văzut. Ori persoane care au suferit atît de mult şi au văzut atîtea atrocităţi încît limitarea numărului victimelor la „doar” cîte-va zeci de mii sau doar la „două-trei sute de mii” li se pare incorectă, suspectă, rău-voitoare10. Nimeni nu i-ar putea bănui vreodată pe Romulus Rusan ori pe colaboratorii săi de la Academia Civică sau Memorialul Sighet că ar intenţiona să diminueze numărul victimelor genocidului şi represiunii comuniste. Cu toate acestea, identificarea victimelor şi găsirea dovezilor, surselor, martorilor, mărturiilor, pentru confirmare – aşa cum şi-au propus să facă autorii, în mod riguros – sînt operaţiuni anevoioase. După cum arată Rusan, coordonatorul volumului, cînd au început să apară cifrele oficiale şi arhivele Securităţii, iar cercetătorii au încercat să facă lumină, s-a observat că „aceste acte conţineau inadvertenţe şi lacune incredibile,” „erori grosolane” în actele oficiale; „Direcţia Generală a Penitenciarelor şi «Serviciul C» al Securităţii (răspunzător de evidenţa deţinuţilor) au excelat prin fals, neglijenţă, analfabetism, agramatism, dar, pînă la urmă, printr-o delăsare criminală faţă de viaţa şi moartea oamenilor, unii dintre ei de o mare notorietate”.
Studiul introductiv scris de către coordonatorul Cărţii morţilor conţine fragmente reluate din cartea publicată de în 2007, Cronologia şi geografia represiunii comuniste din România, precum şi subcapitole noi [„Nepăsarea faţă de om în versiunea sovietică”, „Cum se făcea un proces în anii ’50”, „Condamnări la moarte indirectă («crime legale»)”, „Morţi neelucidate”, „Reprimarea bisericilor”, „Reeducarea prin tortură”, „Ţărani ucişi”, „Rezistenţa din munţi”, „Transporturile morţii”, „Cum se putea muri”, „Ştergerea urmelor -sarcină de partid”, „Moartea pe şantier”, „Anchetele şi procesele sioniş-tilor”, „Frontieriştii”], care împreună reuşesc să ofere o imagine complexă, detaliată, a sistemului represiv comunist din România, iar parţial pentru cel din URSS (pentru că este abordată şi problema deportaţilor de etnie germană decedaţi în Uniunea Sovietică).
Problema responsabilităţii sovietice în represiunea comunistă din România este în anumite privinţe chiar mai complicată decît cea a responsabilităţii „colaboraţioniştilor” comunişti autohtoni implicaţi în crime. De fapt, toţi cei care ignoră sau minimalizează rolul sovieticilor în istoria României din perioada 1944-1989 (dar chiar şi înainte sau după acest interval), aşa cum se întîmplă cu multe dintre abordările din ultimii cincisprezece ani, comit greşeli enorme de înţelegere, analiză şi interpretare. Dacă s-ar fi făcut la noi un „proces al comunismului” în care ar fi fost inculpaţi doar comunişti, securişti, militari, procurori, judecători, miliţieni, torţionari români, ar fi fost o eroare judiciară de proporţii. Rusan îl citează pe Regele Mihai I ca sursă cînd se referă la cei „peste 162.000 de militari români” luaţi prizonieri de către armata sovietică imediat după ce la 23 august 1944 a avut loc „lovitura de palat” în urma căreia Mareşalul Antonescu era luat prizonier şi predat sovieticilor, iar România „întorcea armele” (de fapt, îşi trăda aliatul de pînă atunci, Germania) şi trecea de partea aliaţilor11. Militarii români au fost trataţi drept inamici de către presupuşii noi aliaţi, după care sovieticii „au devastat, rechiziţionat, jefuit, violat şi ucis, creînd un haos care să le permit ulterior să poată pretinde restabilirea ordinii.” Nu există deocamdată date clare cu privire la numărul militarilor români care au murit în prizonieratul sovietic, în Gulag. Celor 162.000 de militari români luaţi prizonieri în mod samavolnic, cînd deveniseră deja aliaţi şi nu mai luptau contra sovieticilor, li se adaugă militarii români luaţi prizonieri de către sovietici la Stalingrad, Cotul Donului şi pe tot frontul în timpul războiului, de la invadarea Uniunii Sovietice şi trecerea Prutului, din 22 iunie 1941, pînă
pe 22 august 1944.
Considerarea tuturor militarilor făcuţi prizonieri de către Armata
Roşie drept victime ale comunismului (ca regim represiv criminal) este extrem de problematică, chiar şi cînd este vorba despre cei luaţi prizonieri în mod ilegal. Aceste fapte se încadrează la capitolul „crime de război”, pentru care naziştii au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte în cadrul Procesului de la Nurnberg. Tot crime de război au comis soldaţii sovietici asupra civililor care au fost împuşcaţi în România în timpul războiului, asupra cărora voi reveni ceva mai încolo. Cel puţin pînă la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, care în Europa a avut loc pe 9 mai 1945. În schimb, cei care au fost omorîţi sau care au murit din pricina condiţiilor inumane de detenţie în Gulag, după Ziua Victoriei, pot fi consideraţi victime ale comunismului, iar actele comise de sovietici împotriva prizonierilor, după încetarea războiului devin „crime împotriva umanităţii”. Oricum, pentru cei morţi în Gulagul sovietic nu mai contează dacă au fost victime ale unor „crime de război” sau „crime împotriva umanităţii”. Asemenea distincţii ar conta doar într-un eventual tribunal internaţional, real sau simbolic, care ar judeca procesul comunismului, ori pentru diverşi cercetători care fac statistica victimelor comunismului şi/sau ale celui de-al doilea război mondial.
Volumul coordonat de Romulus Rusan conţine liste individuale de victime ale comunismului, grupate pe capitole. Capitolul I se intitulează „Morţi în anchete, în închisori, în colonii de muncă, în domicilii obligatorii, în evadări, în luptele din munţi, în răscoalele ţărăneşti, în revoluţie, la frontiere, condamnaţi la moarte, executaţi, ucişi ostentativ, sinucideri simulate/înscenate, accidente provocate, «transporturile morţii»”. Sînt peste patru sute de pagini de nume identificate ale victimelor, aranjate în ordine alfabetică, cu anul şi localitatea naşterii, ocupaţia, data arestării, tipul de condamnare, locul şi data morţii, eventual împrejurările sau cauzele morţii, sursele informaţiei privind decesul. Comuniştii au ucis reprezentanţi ai celor mai felurite categorii gene-raţionale, profesionale, sociale, politice, etnice, religioase – femei şi bărbaţi, adolescenţi, maturi, bătrîni, chiar copii, români şi minoritari de toate etniile (fără ca acest lucru să fie însă menţionat explicit), ţărani, moşieri, muncitori, industriaşi, intelectuali, elevi, studenţi, politicieni, casnice, şoferi, generali şi ofiţeri de toate gradele, poliţişti, pensionari, ingineri, medici, brutari, cofetari, preoţi (ortodocşi, greco-catolici, romano-catolici), călugări, foşti miniştri şi premieri, lideri, membri şi simpatizanţi ai partidelor „istorice”, legionari, sionişti, comercianţi, agenţi de informaţii, gardieni publici, avocaţi, funcţionari, cizmari, fierari, morari, scriitori, artişti plastici, muzicieni, teologi, învăţători, profesori, profesori universitari, bancheri, pădurari, contabili, ş.a.m.d. O parte dintre aceştia au luat parte activă la mişcarea armată de rezistenţă din munţi, alţii s-au răsculat împotriva autorităţilor, dar foarte mulţi au fost arestaţi pentru că erau prin originea lor socială ori apartenenţa politică „duşmani de clasă” ori „suspecţi” sau pur şi simplu erau vinovaţi „prin asociere”.
Baza de date a democidului comunist documentat de Cartea morţilor provine din multiple surse, iar verificările făcute vreme de mai bine de cinci ani de mica echipă de cercetare de la Academia Civică a pornit de la propria bază de date, iniţiată în anii ’90, care au fost verificate încrucişat cu „vechi manuscrise cu liste ale morţilor în detenţie”, primite de la „venerabilul cronicar al Gulagului din România,” Cicerone Ioniţoiu. Acestora li s-au adăugat Recensămîntul Populaţiei Concentraţionare (RPC), actele de deces din Registrele Stării Civile (RSC), Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul
Memorialului Sighet (AIOCIMS),
precum şi pagini întregi de surse -orale, documentare, arhive de instituţii, cărţi, periodice şi „alte surse”.
Verificarea minuţioasă a fiecărui caz a condus în multe cazuri la menţionarea a „cinci, şase, şapte, sau zece surse” privind moartea unei victime, altele „cu doar două sau trei”, iar „atunci cînd un nume era validat doar de una sau două surse stăteam pe gînduri şi îl supuneam altor verificări, încercînd să stabilim, din împrejurările în care s-ar fi produs decesul, dacă este autentic sau nu.”
Democidul comunist s-a bazat de cele mai multe ori pe criteriile
„luptei de clasă”, pe criterii politice, ocupaţionale, dar mărturiile spun că adesea s-a desfăşurat în mod arbitrar, după bunul plac al diferiţilor „ordonatori” sau „prestatori” de crime colective sau individuale. Oricît de aleatorii au părut a fi crimele, pînă la urmă ele serveau aceloraşi scopuri deliberate de anihilare a celor vizaţi. Lectura listelor victimelor identificate este un exerciţiu care ar trebui făcut nu doar în intimitatea lecturii şi studiului, ci în mod colectiv, public, cu voce tare12. De aceea, recomand celor care citesc această recenzie să încerce ambele lecturi. Eu le voi citi studenţilor, la seminar, ori copiilor mei, acasă. Iată doar cîteva exemple individuale de victime:
„ABĂLAŞEI Dumitru T., n. 7 sept. 1935, Focuri (Iaşi), ţăran; ar. 30 mar. 1954, cond. moarte; + 14 mai 1954, executat (ASRI Y456;
CI; Mem34; RPC; FP; EŞ)”;
„BÂRLĂDEANU Toma I., n. 2 sep. 1931, Cosmeşti (Galaţi), elev; ar. 9 iun. 1950, cond. moarte; + 6
sep. 1950, executat (CI; ASRI D7805; CT; ACNSAS D73; Mem42; RPC; EŞ; DD)”; „MANIU Iuliu I., n. 8 ian. 1873,
Şimleu Silvaniei (Sălaj), avocat, delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România, preşedinte al Consiliului Dirigent, preşedinte PNŢ, prim-ministru; ar. 15 iul. 1947, cond. m. s. v. pt. «crimă de complot»; + 5 feb
1953, Sighet (ASRI D7805; ACNSAS D73; CI; EŞ; RSC Sighet;
Mem10; AIOCIMS 65, 205, 412, 487, 631, 1069, 1323, 1833, 2026;
DD)”.
Capitolul II este intitulat „Morţi în deportarea din Bărăgan (19511956)” şi „reproduce aproape identic cartea Morţi fără morminte în Bărăgan, pe care Romulus Rusan a publicat-o în 2011. În cadrul represiunii comuniste, deportările din Bărăgan au avut loc în contextul particular al conflictului intraco-munist dintre Stalin şi Tito, în care autorităţile comuniste din România, complet servile faţă de Moscova, au mutat de la graniţa cu Iugoslavia comunistă populaţii din trei judeţe (Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi). Acest capitol al democidului a implicat amestecarea criteriilor „de clasă”, politice, sociale cu cele de natură etnică, un mixaj nazist-comu-nist, care fusese practicat pe scară largă de către Stalin în Uniunea Sovietică ori în statele ocupate: au fost deportate grupurile minoritare („etniile”), considerate „elemente cu factor ridicat de risc”, „clasele” antiproletare/categorii socio-economice considerate „inamice”, minoritari asimilaţi politic (machido-nii/aromânii, germanii/şvabii, sîrbii – consideraţi titoiştii, străinii, refugiaţii basarabeni, moşierii, „chiaburii”, cîrciumarii, industriaşii etc.). Rusan arată că au fost mai multe valuri de deportare: în martie 1949 au fost deportaţi „circa 9.000 de «moşieri» (persoane care aveau 50 de hectare de pămînt sau un conac)”; în 1952, au fost „strămutaţi” circa 6.000 de „foşti exploatatori”;
în iunie 1951, au fost mutaţi 44.000 de locuitori. Aceştia au fost duşi în 18 „comune artificiale” din Bărăgan, unde au murit aproximativ 1.700 de oameni, dintre care mulţi copii, cărora li dau numele. Hărţile deportărilor din cele trei judeţe, precum şi harta satelor deportaţilor din Bărăgan completează informaţiile conţinute de acest capitol.
Capitolul III cuprinde listele „Cetăţeni de etnie germană morţi în timpul «muncii de reconstrucţie» în URSS (1945-1950).” Aceste capitol este bine documentat, pentru că listele de victime au fost alcătuite încă din anii ’80 de către comunităţile de saşi luterani şi şvabi catolici din Transilvania şi Banat, datorită consultării registrelor parohiilor, iar investigaţia a fost făcută de echipe de cercetători din Germania Federală, de la Universităţile din Münster şi München. Este un fapt istoric că un număr semnificativ de cetăţeni români de naţionalitate germană s-au înscris în partidul nazist, în armata lui Hitler, în SS şi Waffen SS13. La sfîrşitul războiului, drept represalii, sovieticii s-au răzbunat pe întreaga comunitate germană din România şi din alte ţări, iar în ianuarie 1945 au deportat „75.000 de cetăţeni români de etnie germană”14. Unele estimări ale victimelor merg către 9.000 de germani români morţi pe şantierele de „reconstrucţie” din Uniunea Sovietică. După cum arată Rusan, o parte a germanilor care au supravieţuit deportării din Uniunea Sovietică au fost apoi deportaţi în Bărăgan.
Capitolul IV se intitulează „Cetăţeni din Basarabia şi Nordul Bucovinei morţi în anchete, închisori, în tentative de trecere în România, în deportările «pe vecie» din ţinuturile îndepărtate ale URSS (1940-1951).” După cum se exprima Stephane Courtois, alianţa dintre Hitler şi Stalin, alianţa sovieto-na-zistă, cunoscută şi sub numele Pactul Ribbentrop-Molotov, reprezintă „pata oarbă a memoriei europene”15. Nu există nici un dubiu, represiunile exercitate de sovietici împotriva românilor din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost făcute pe timp de pace, înainte de invazia din iunie 1941, iar apoi după încheierea celui de-al doilea război mondial. Prin urmare, au fost parte integrantă din crimele comunismului, au fost „crime împotriva umanităţii”, nu au fost „crime de război”. După cum precizează Rusan, „numele pe care le publicăm sînt cele ce au fost culese de pe troiţele din sate sau găsite în Cartea Memoriei” (de Elena Postică, cercetătoare din Republica Moldova). În plus, este semnalat cazul tragic al comunităţilor de români din nordul Bucovinei, care după ultimatumul sovietic au încercat să forţeze repatrierea în masă, în dreptul localităţilor Lunca şi Fîntîna Albă, fiind „mitraliaţi de trupele sovietice, deşi unii dintre ei primiseră asigurarea autorităţilor că vor fi lăsaţi să treacă”. Mii de oameni au fost ucişi, apoi aruncaţi în gropi comune16, iar ulterior doar o parte dintre cei ucişi au fost găsiţi şi identificaţi. În plus,
222 de nord-bucovineni (români, ucrainieni, evrei) se găseau pe o „listă a morţii”, cu personaje considerate „suspecte”, întocmită de NKVD, fiind executaţi imediat ce trupele române au trecut Prutul în iunie 1941, pentru recucerirea teritoriilor luate de sovietici. Ca şi în cazul României, documentarea crimelor şi identificarea victimelor din Basarabia şi nordul Bucovinei este un proces îndelungat.
Un loc important în cadrul volumului Cartea morţilor îl ocupă hărţile sistemului represiv comunist românesc şi sovietic (harta Gulagului românesc alcătuită în 1997; harta locurilor de anchetă, de tranzit şi de detenţie, a judecătoriilor şi tribunalelor militare, precum şi a lagărelor de muncă din Bucureşti şi împrejurimi, alcătuită de Romulus Rusan, pentru volumul Topografia terorii din 2011; deportările etnice din republicile Uniunii Sovietice în „ţinuturile îndepărtate”, Harta Gulagului; provenite din Cartea neagră a comunismului coordonată de Stephane Courtois; o altă hartă a Arhipelagului Gulag, cu menţionarea a numeroase lagăre de deţinuţi; harta represiunilor din nordul Bucovinei). Utilitatea acestor hărţi ar fi fost şi mai mare dacă se găseau soluţii grafice mai fericite decît tipărirea lor pe simplă hîrtie de tipar, dar aceasta ar fi condus la cheltuieli enorme.
Deşi se intitulează Cartea morţilor, din anumite puncte de vedere este o „carte vie”, o „carte deschisă”, care va putea fi completată în anii care vor urma, ceea ce va duce probabil la mai multe ediţii. Chiar la cîteva săptămîni de la publicarea volumului Cartea morţilor, am primit de la Fundaţia Academia Civică o „addenda et corrigenda”. Nu se ştie cînd şi dacă vom cunoaşte exact numărul celor arestaţi, deportaţi, ucişi. După cum scria Romulus Rusan în finalul studiului său introductiv, „tragem o linie, dar nu facem încă adunarea”. Dacă judecăm lucrurile din punct de vedere strict statistic, indiferent că este vorba despre 100.000 de victime sau de 500.000 de victime, crimele comise de regimul comunist reprezintă tot un democid. Dacă judecăm însă din perspectiva propusă de Cartea morţilor, fiecare „suflet” contează, fiecare victimă a fost un individ, o persoană, cu identitate concretă.
Cartea Morţilor încearcă să dea seamă de toate categoriile de victime ale comunismului, însă folosirea prea riguroasă a standardului inclusivităţii conduce la includerea unor categorii sau cazuri individuale care de fapt nu au fost victime ale comunismului, chiar dacă din punct de vedere cronologic aşa pare. Sau care nu au fost victime directe ale comunismului. Cîteva exemple sînt relevante. Am să încep cu nişte cazuri individuale, care sînt incluse pe lista victimelor comunismului pentru că fac parte dintr-o categorie la fel de incertă. Astfel, pe lista lui Rusan apare cuplul Ceauşescu. Or, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu nu au fost victime ale comunismului. Dimpotrivă. Nu sînt din principiu împotriva includerii unor comunişti sau foşti comunişti pe lista victimelor regimului criminal totalitar comunist. Dacă ne uităm la cazul paradigmatic, Uniunea Sovietică, pînă la urmă Lev Troţki, cel mai important bolşevic alături de Lenin, a fost o victimă a stalinis-mului, fiind asasinat în Mexic de către NKVD. La fel, cei care au fost ucişi din ordinul lui Stalin, foştii revoluţionari bolşevici, în anii „marii terori”, după cum a arătat şi Robert Conquest, au fost victime ale comunismului. La noi, liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, care este listat în Cartea morţilor, a fost o victimă a represiunii comuniste (la fel şi fratele mai mic al lui Pătrăşcanu, Nutti/Pafnutie, care era legionar şi a făcut parte din „lotul Ţurcanu”, din cadrul „experimentului Piteşti”). În schimb, Ştefan (Istvan) Foriş, fostul secretar general al PCR, omorît (legenda spune că cu o „rangă”) de generalul de Securitate, directorul Securităţii (şi
agentul INU/NKVD) Gheorghe
Pintilie (Pantelei Bodnarenko), nu a fost o victimă a comunismului, ci a căzut pradă unei răfuieli mafiote intrapartinice.
Includerea lui Nicolae Ceauşescu şi a consoartei sale în categoria victimelor comunismului este o consecinţă a includerii unei alte categorii, mai largi, cea a persoanelor ucise în evenimentele din decembrie 1989. Este o categorie problematică, al cărei statut trebuie clarificat logic, politic, etic şi cronologic, pentru că altminteri întregul efort de stabilire a numărului de victime şi a identităţii lor poate fi compromis. Ca şi încercarea de a face dreptate.
Dincolo de controversele cu privire la natura evenimentelor din 22 decembrie 1989 – lovitură de stat, mişcare populară, amestec extern, mişcare populară revoluţionară? -există o certitudine: atunci a avut loc o schimbare de regim politic. Din acest motiv, ceea ce s-a petrecut în România intră în categoria mai largă a „revoluţiilor de la 1989″, care au fost revoluţii politice cu o puternică încărcătură civică, autolimitate, antiteleologice, nonutopice, nonideologice, nonviolente (cu excepţia notabilă a României) şi care s-au extins şi în ţara noastră datorită unor efecte de tipul „bulgărelui de zăpadă” sau a „principiului domi-noului”17. Pe 22 decembrie 1989, la ora 12.08, cînd cuplul Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central, regimul comunist din România s-a prăbuşit, iar „revoluţia” s-a încheiat. Această „dezertare” din funcţie a fost forţată de lovitura de stat de natură militară, organizată (sau poate doar executată) de generalul Stănculescu. De aceea, se poate spune că toţi cei care au fost omorîţi pînă la acea dată erau victime ale regimului comunist. În schimb, toţi cei care au fost omorîţi după arestarea cuplului Ceauşescu, cînd regimul comunist deja se prăbuşise, nu au mai fost victime ale „comunismului”. Ele au fost în primul rînd victime ale haosului provocat de cei cărora generalul Stănculescu le-a cedat puterea, feseniştii lui Ion Iliescu, precum şi de „echipe” ale fostului regim, care fie că acţionau împotriva noii puteri, fie că au ascultat de ordine primite din partea noilor autorităţi. Oricît de mult le-a plăcut unora echivalenţa inventată FSN=PCR şi calificarea feseniştilor drept comunişti, neoco-munişti ori criptocomunişti, noua putere instaurată la 22 decembrie 1989 nu a fost comunistă. Prin urmare, este forţată includerea pe lista victimelor comunismului a celor ucişi atunci. Mai ales că unii dintre ei făceau parte din trupele diferitelor arme/ministere sau erau „terorişti”.
Am început cu nişte nume controversate de la sfîrşitul perioadei comuniste, dar la fel stau lucrurile cu o serie de categorii şi persoane incluse pe listă, de la începutul perioadei comuniste sau din perioada incertă de la început. Astfel, nu au ce căuta pe lista „victimelor comunismului” civilii împuşcaţi de către soldaţii sovietici pe teritoriul României, pînă la sfîrşitul celui deal doilea război mondial, după cum am explicat şi ceva mai sus. Oricît de deliberată sau de accidentală a fost uciderea unor civili, oricît de scandaloasă şi imorală a fost asasinarea respectivilor, ei intră în categoria „crime de război”, la fel precum cei ucişi de nazişti, crime judecate în cadrul „procesului de la Nurnberg”. Chiar dacă nu ne place să recunoaştem, „crime de război” au comis şi trupele române pe teritoriul Uniunii Sovietice, oriunde au fost omorîţi civili, femei copii, bătrîni, adulţi neînarmaţi, şi tocmai din pricina unor astfel de crime împotriva evreilor figurează România printre statele participante la Holocaust. Dacă am ideologiza aceste crime, aşa cum au făcut de altfel sovieticii, ele ar intra în categoria crimelor anticomuniste, a „crimelor naziste”, cum le-a calificat propaganda de la Kremlin.
Nu pot fi considerate victime ale comunismului persoanele împuşcate de „partizani sîrbi”. Şi oricît de patrioţi ar fi unii, includerea pe lista victimelor regimului comunist a Mareşalului Ion Antonescu este o eroare logică, istorică şi morală. Ne place sau nu ne place, Antonescu a fost un „criminal de război”. Intrarea sa în război, pentru recucerirea teritoriilor cedate sovieticilor în urma ultimatului făcut posibil de pactul dintre Germania nazistă a lui Hitler şi Rusia comunistă a lui Stalin, Pactul Ribbentrop-Molotov, a fost un act legitim, patriotic, care i-a atras recunoştinţa şi aprecierea multora, dar care nu îi oferă o dispensă pentru actele comise ulterior. Recucerirea teritoriilor pierdute a fost legitimă, iar notorietatea, aprecierea şi recunoştinţa de care încă se bucură Mareşalui Ion Antonescu între români se leagă tocmai de aceste acte legitime, chiar dacă în acele campanii România a participat alături de Germania nazistă. Acele teritorii au fost pierdute de România tocmai datorită unui pact făcut de sovietici cu Germania nazistă.
Activitatea politică şi militară a Mareşalului Ion Antonescu a devenit ilegitimă în două feluri: prin continuarea campaniei dincolo de Nistru, ceea ce a condus la pierderi enorme de vieţi omeneşti, răniţi şi mutilaţi, dispăruţi şi prizonieri de război; datorită crimelor de război comise împotriva evreilor, din pricina cărora România este pe „lista neagră” a ţărilor participante la Holocaust. Antonescu a fost judecat, condamnat la moarte şi executat în 1946, la închisoarea Jilava, pentru „crime de război”. Chiar dacă autoritatea care a stat în spatele acestui proces a fost Uniunea Sovietică, iar cei care l-au judecat pe Antonescu au fost „colaboraţionişti”, Mareşalul nu a fost o victimă a comunismului. Şi nici cei care au făcut parte din „lotul Antonescu” şi au fost executaţi pentru „crime de război” (Mihai Antonescu, fostul vicepreşedinte al consiliului de miniştri; generalul Constantin-Piki Z. Vasiliu, fostul comandant al jandarmeriei; Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei). În schimb, se poate argumenta că Eugen Cristescu, fostul director general al SSI, care a făcut parte din „lotul Antonescu”, dar nu a fost condamnat la moarte, fiind întemniţat şi murind (oficial) în iulie 1950 la închisoarea Văcăreşti, a fost o victimă a represiunii comuniste, chiar şi tocmai pentru că a fost forţat să colaboreze cu sovieticii şi comuniştii români pentru „reformarea” serviciilor secrete şi transformarea lor în servicii de poliţie politică ale regimului totalitar.
Concluzii
Obiecţiile de mai sus nu scad cu nimic valoarea de ansamblu a volumului Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări, care reprezintă o încununare a eforturilor de cercetare şi a militantismului civic, făcute de mai bine de două decenii, de către Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Despre importanţa istorică a Alianţei Civice, fondată şi condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, am scris pe larg în volumul „Nu putem reuşi decît împreună”. O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989-2000, scris împreună cu Iulia Huiu. O parte din eşecul CDR şi a liderilor politici ai acesteia din perioada 1996-2000, cînd a fost la guvernare, s-a datorat tocmai înstrăinării de spiritul şi obiectivele pe termen lung ale Alianţei Civice. Este simptomatic că au dispărut de pe scena partidelor parlamentare tocmai principalii parteneri politici ai Alianţei Civice din cadrul Convenţiei Democratice, inclusiv principala sa forţă politică, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, precum şi formaţiunea politică născută din AC, Partidul Alianţei Civice, în schimb Alianţa Civică şi-a continuat activitatea în mod triumfal. Semn că proiectul Alianţei Civice nu s-a limitat la tentativa (reuşită) de dizlocare de la putere a Frontului Salvării Naţionale condus de Ion Iliescu (transformat în FDSN/PDSR/PSD). O parte importantă a proiectul civic s-a legat de înfiinţarea Fundaţiei Academia Civică, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezisenţei de la Sighet, a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismlui, de publicarea a numeroase cărţi, studii, volume de documente ş.a.m.d. De fapt, întreaga activitate a Fundaţiei Academia Civică merită o analiză detaliată, care ar necesita însă mai mult spaţiu decît rezervat aici recen-ziei-comentariu pentru unul dintre produsele acestei organizaţii importante – volumul Cartea morţior.
De fiecare dată cînd apare o carte valoroasă (şi nu au apărut prea multe) despre regimul comunist din România, o includ în bibliografia cursurilor mele cu studenţii de la ştiinţe politice. Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări trebuie însă inclusă în bibliografia obligatorie a istoriei naţionale, în manualele de istorie şi educaţie civică, în marile dezbateri care aşteaptă să fie duse în societatea noastră despre trecutul, prezentul şi viitorul nostru.
Note
* Recenzie-interpretare la volumul publicat de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări, coordonare şi studiu introductiv Romulus Rusan, colaboratori Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea, editor
Virginia Ion, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2013. Bibliografia lui Rudolph Joseph Rummel este enormă, nu voi menţiona aici decît cîteva titluri: Lethal Politics: Soviet Genocide and Mass Murder since 1917, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1990; Democide: Nazi Genocide and Mass Murder, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1992; Death by Government, Transaction Publishers, New Brunswick, N.J., 1994. Rezumate ale acestor volume ori chiar textele parţiale sau integrale ale acestora, precum şi studii publicate în reviste de specialitate ori articole rezumative pot fi accesate pe site-ul Rummel, www.hawa ii.edu/powerkills/.
Vezi Stephane Courtois, „Crimele comunismului”, în Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, traducere colectivă, cu o addendă la ediţia în limba română alcătuită sub egida Fundaţiei Academia Civică, Editura Humanitas, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1998, p. 11. Courtois a avansat cifra de 20.000.000 de morţi pentru URSS, care coboară mult estimarea mondială.
Dicţionarele limbii române vin cu variante diferite de plural pentru termenul „genocid”. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 418, vine cu varianta genocid/genociduri, în vreme ce Dicţionarul ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române (DOOM),
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005 (ediţia a Il-a revăzută şi adăugită) spune că varianta corectă este genocid/genocide. Ambele au apărut sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române. În textele mele folosesc varianta DOOM pentru „genocid”, „democid” ori „politi-cid”, chiar dacă ultimele nu au pătruns încă în bagajul lingvistic colectiv. În schimb, programatic, cu excepţia termenilor generici naţionali (România, român, românesc) şi a numelor proprii, nu recunosc grafia cu „î” din „a” propusă de aceeaşi Academie Română pentru tot felul de termeni, unii chiar ridicoli. Pentru ortografia din perioada dominaţiei comuniste sovietice din ţara noastră, vezi nota de subsol despre documentele Securităţii externe/DIE privind mişcarea legionară. Cînd Robert Conquest şi-a publicat prima ediţie din The Great Terror. Stalin ‘s Purges of the Thirties, adică în 1968, a fost acuzat că este un „Cold Warrior”, pentru că în toate cărţile consacrate crimelor bolşe-vico-sovietice (de pildă cele despre „foametea” provocată), ar fi exagerat numărul acestora, din pricina urii pe care le-o purta comuniştilor. Estimările lui Conquest au fost făcute pe vremea comunismului, fără acces la documentele secrete îndoielnice ale poliţiei politice, fără să dezgroape morţi din gropi comune, fără consultarea registrelor de stare civilă, şi au fost contestate vehement de filoco-muniştii occidentali, dar pînă la urmă s-au dovedit apropiate de cifrele reale ale democidului comunist. În 1990, după ce arhivele sovietice au fost deschise, editorul l-a invitat pe Robert Conquest să îşi extindă, revizuiască şi să dea eventual un nou titlu cărţii sale, iar autorul a sugerat ca noul titlu să fie I Told You So, You Fucking Fouls. Pînă la urmă a apărut în varianta The Great Terror. A Reassessment, tradusă şi la noi, în 1998, la Humanitas. Între timp, în 2008, a apărut a patra ediţie, The Great Terror. Stalin ‘s Purges of the 1930s. După ştiinţa mea, nimeni de la noi nu a urmat metodologia lui Conquest ori ce cea a lui Rummel, pentru a estima numărul victimelor regimului comunist.
Pentru a nu lungi prea mult această recenzie, nu am să citez aici aceste definiţii. Ele se găsesc în literatura de specialitate. De pildă, vezi Courtois, „Crimele comunismului”, pp. 12-15. Am să citez aici doar definiţia genociduluI din noul Cod Penal francez (1992) reprodusă de Courtois: „Fapta săvîrşită ca urmare a executării unui plan concertat tinzînd la distrugerea parţială sau totală a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios sau a unui grup determinat pe baza oricărui alt criteriu arbitrar” (sublinieri S. C.). După cum precizează istoricul francez, „noţiunea de crimă împotriva umanităţii este complexă şi conţine crime clar definite. Una dintre crimele specifice este genocidul.” De pildă, vezi dosar SIE 1537, volumul I, Sinteza nr 129/1964, întocmită de U.M. Nr. 0123/I, din 3. II. 1964, semnată de general-maior Nicolae Doicaru, care conţine integral un text al lui Horia Sima adresat liderilor comunităţilor internaţionale. Intitulat „Situaţia Romîniei după 19 ani de sclavagie comunistă şi politica puterilor occidentale, 1944-1963. O luare de poziţie a mişcării legionare romîneşti”, textul cerea printre altele organizarea alegerilor libere în ţara noastră, sub control internaţional, cu participarea tuturor forţelor politice. Autorul informa comunitatea internaţională de genocidul sovietic-comunist şi cerea dreptate: „mişcarea legionară face responsabil regimul sovietic al URSS împreună cu regimul comunist al Romîniei pentru asasinarea a peste 1,5 milioane de cetăţeni romîni nevinovaţi în timpul de după cel de-al doilea război mondial”. În conformitate cu normele ortografice ale vremii, documentul Securităţii grafia cu „î” din „i” numele ţării şi al cetăţenilor săi.
Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi tipografia „Făt Frumos”, Bucureşti, pp. 56-57, pp. 79-86, p. 114. În tabelul de la p. 114, autorul cumulează victimele din România (891.300), Basarabia, Bucovina & teritorii înstrăinate
(1.500.000), plus „România întregită” (411.000), şi ajunge la un total
de 2.802.3000 victime. La pagina
116, estimările minimale ale lui Mătrescu pentru victimele comunismului internaţional sînt de 313.759.300, iar cele maximale sînt de 354.519.000. Singurul mod în care pot recomanda volumul lui Mătrescu studenţilor mei şi altora este în mod negativ, ca exemplu psihopatologic extrem de teorie conspiraţionistă care pune pe seama evreilor, în particular a iudeo-francmasoneriei, crimele comise în Gulagul comunist (numit „Holocaustul roşu”), neagă Holocaustul, asta cînd nu îl pune tot pe seama evreilor, ori încearcă să-l diminueze şi distorsionează istoria ultimelor secole pentru a se potrivi celor mai aberante teze pe care le-am citit în ultimele decenii.
Raportul final al Comisiei Wiesel pentru studierea Holocaustului în România a fost publicat în 2004. El poate fi accesat în formă pdf la http ://www.antisemitism.ro/uploads/ 283/comisia-wiesel-raport-final-ro.pdf .
Pentru textul raportului final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, vezi http://cpcadcr.presi dency.ro/upload/RAPORT_FINAL_ CPADCR.pdf .
Am promis că revin cu estimările privind România ale celui mai important cercetător din lume al demo-cidelor, R. J. Rummel, care menţionează estimarea minimală (245.000 de morţi) şi pe cea maximală (920.000 de morţi), după care vine cu propria sa estimare (435.000 de morţi). Pentru aceste cifre, vezi site-ul citat mai sus, în particular link-urile tematice.
„Memoriul” Regelui Mihai I destinat preşedintelui Roosevelt, publicat pentru prima dată în Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 245-259, apud Rusan, „Argument la Cartea morţilor”, p. 15. Textul memoriului (care este alăturat scrisorii trimise de rege preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt, pe 24 ianuarie 1945), se găseşte şi în volumul Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947. Preliminarii militare, consecinţe politice, documente selectate şi adnotate de Mircea Chiriţoiu, prefaţă de dr. Florin Constantiniu, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, pp. 58-79. În mod concret, regele arată următoarele, referindu-se la mai multe dintre nelegiuirile sovieticilor: „Cazul românilor prizonieri de război după 24 august 1944 este şi mai grav. De fapt, deşi atunci ostilităţile încetaseră pe frontul româno-sovietic, la 24 august 1944, nu mai puţin de 6.000 de ofiţeri, 6.000 de subofiţeri şi mai mult de 150.000 de soldaţi au fost reţinuţi, internaţi în lagăre şi trimişi peste Prut de către Înaltul Comandament Sovietic. Nu s-a mai auzit niciodată nimic despre ei”. FDR a murit în aprilie 1945, dar chiar dacă ar mai fi trăit este greu de crezut că s-ar mai fi schimbat soarta militarilor români luaţi prizonieri de sovietici, dată fiind bunăvoinţa excesivă arătată de liderii occidentali faţă de aliatul lor Stalin. O serie de istorici români oferă alte estimări privind numărul militarilor făcuţi prizonieri de către sovietici, dar pe fond problema rămîne aceeaşi.
O asemenea lectură, cu voce tare, care se face permanent, a victimelor identificate ale Holocaustului, am auzit la muzeul Yad Vashem din Ierusalim.
Uwe Broessner estimează că „Pînă la sfîrşitul războiului cifrele etnicilor Germani care au luptat în trupele Waffen SS au ajuns la circa 60.000″. Vezi Uwe Broessner, „Etnicii germani din România în WaffenSS. Partea I”, http://www. ba naterra.eu/romana/broessner-uwe-et nicii-germani-din-romania-waffen-ss-partea-i .
În memoriul adresat lui Roosevelt, Regele Mihai I sesiza şi deportarea cetăţenilor români de naţionalitate germană de către sovietici. Stephane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2009. Masacrarea a mii de civili sau prizonieri de război, iar apoi înmor-mîntarea lor de-a valma, în uriaşe gropi comune, a fost o practică „ordinară” a sovieticilor, care a fost demascată tocmai de nazişti, care au descoperit în timpul războiului militarii polonezi prizonieri, executaţi şi îngropaţi după masacrul de la Katyn. În cartea lui Conquest despre „marea teroare” se vorbeşte despre mai multe asemenea gropi comune, mai mari decît cele de la Katyn, unde acoliţii lui Stalin i-au îngropat pe proprii lor cetăţeni epuraţi, cei mai mulţi membri ai partidului comunist, bolşevici participanţi la revoluţia din 1917, militari, cekişti, membri de partid, etc. Pentru clarificări conceptuale, teoretice şi politice privind schimbările de regim politic din fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, vezi Vladimir Tismăneanu (editor), The Revolutions of 1989, Routledge, London and New York, 1999), în particular studiile semnate de Daniel Chirot, S. N. Eisenstadt, Leszek Kolakowski, Timothy Garton Ash, Jeffrey C. Isaac, Tony Judt. De altfel, cartea a fost tradusă şi în limba română, la editura Polirom din Iaşi.
Bibliografie
Broessner, Uwe, „Etnicii germani din România în WaffenSS. Partea I” (http ://www.banaterra.eu/romana/br oessner-uwe-etnicii-germani-din-romania-waffen-ss-partea-i).
Courtois, Stephane, „Crimele comunismului”, în Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, traducere colectivă, cu o addendă la ediţia în limba română alcătuită sub egida Fundaţiei Academia Civică, Editura Humanitas, Bucureşti, Fundaţia Academia
Civică, 1998.
Courtois, Stephane, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2009.
Chiriţoiu, Mircea, Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947. Preliminarii militare, consecinţe politice, documente selectate şi adnotate de Mircea Chiriţoiu, prefaţă de dr. Florin Constantinul, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997.
Rummel, Rudolph Joseph, Lethal Politics: Soviet Genocide and Mass Murder since 1917, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1990.
Rummel, Rudolph Joseph, Democide: Nazi Genocide and Mass Murder, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1992.
Rummel, Rudolph Joseph, Death by Government, Transaction Publishers, New Brunswick, N.J., 1994.
Rusan, Romulus (coord.), Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2013. ‘
Tismăneanu, Vladimir (ed.), The Revolutions of 1989, Routledge, London and New York, 1999.
*** Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
*** Dicţionarul ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române (DOOM), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
*** Dosar SIE 1537, volumul I, Sinteza nr 129/1964, întocmită de U.M. Nr. 0123/I, din 3. II. 1964, semnată de general-maior Nicolae Doicaru.
Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu sau crimeleîn cifre ale comunismului internaţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi tipografia „Făt Frumos”, Bucureşti,
*** Raportul final al Comisiei Wiesel pentru studierea Holocaustului în România, 2004 (http://www.antise mitism.ro/uploads/283/comisia-wie sel-raport-final-ro.pdf).
*** Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, 2006 (http://cpcadcr.presidency.ro/upload
/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf)
//////////////////////////////////////////
Romulus Rusan, cronicar de cinema
Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.
Un articol de Ionuţ Mareş
Volumul, apărut în 2022, reuneşte cele trei cărţi în care Romulus Rusan (1935-2016) îşi adunase eseurile şi cronicile cinematografice publicate în perioada comunistă în revista România Literară (plus câteva interviuri despre filme realizate cu câţiva scriitori din epocă).
Este vorba de cărţile La început n-a fost cuvântul. Eseuri despre arta şi autorii filmului (Editura Meridiane, 1977), Arta fără muză (filmele şi martorii lor) (Editura Dacia, 1980) şi Filmar (Editura Eminescu, 1984).
„Pătrunzătoare exerciții de admirație, țesute cu migală pe blazonul celei de a șaptea arte intrate în Olimpul marilor creații, cronicile cinematografice ale lui Romulus Rusan reconstituie vârstele filmului, izvorâte dintr-o insolită mitologie a imaginii. Întreaga lume care gravitează în jurul „artei fără muză”, privită parcă printr-un periscop cu unghiuri fine de reglaj, își mistuie fervoarea într-un joc secund al realității, din ale cărui interstiții viața se multiplică în noi virtualități, căci destinul cinematografiei se întrepătrunde cu cel al omenirii înseși, din ultimul său secol. Cineaști, actori și spectatori – suntem cu toții martorii acestei fascinante călătorii a filmului de artă, încercând să întrezărim, dincolo de măști, gesturi sau obiecte, fața nevăzută a lumii” – Editura Spandugino
„Una dintre întrebările care au umilit şi zădărnicit mereu orgoliile artei a şaptea a fost aceea, pe bună dreptate şi cu îndărătnicie pusă de toţi scepticii: «Cât timp trăiește un film?» Nicio altă artă n-a trezit atâtea suspiciuni în privinţa perenităţii sale. Faptul că totuşi cinematograful le suscită trebuie să ne dea de gândit: sau nu este cu adevărat o artă, sau publicul său nu există încă de drept. Martorii lucizi ai acestei lupte nu pot să creadă că filmul este o simplă manie, ci văd, dimpotrivă, în el o credinţă care îşi recrutează discipolii dintre voluntarii încăpăţânaţi să nu accepte că arta ar fi pierdere de vreme. Filmul – vor aceștia să spere – este compensaţia pe care, încă din zorii săi, secolul al XX-lea, bântuit de atâtea înălţătoare şi decadente descoperiri, a ţinut s-o ofere artei tuturor timpurilor.” (Preambul la volumul „La început n-a fost cuvântul”)
Romulus Rusan a fost scriitor, critic de film, istoric şi editor. Autor a peste 20 de cărți, printre care America ogarului cenușiu, O călătorie spre marea interioară, Roua și bruma, Cauze provizorii, Permisul de pieton, Cronologia și geografia represiunii, Recensământul populației concentraționare.
De asemenea, a fost fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, director al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului şi editor al colecțiilor de documente și studii istorice publicate de Fundația Academia Civică.
„Scriu sub presiunea timpului şi spaţiului, căci ştiu că mâine sunt mereu altul şi, amânând, aş înceta să fiu” – Romulus Rusan
https://www.ziarulmetropolis.ro/romulus-rusan-cronicar-de-cinema/
///////////////////////////////////////
Undeva, cândva… Doctor Jivago
O fotografie din anul 1965 cu protagoniştii filmului „Doctor Jivago”, ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul „Doctor Jivago”,roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în ţara de origine.
Un articol de Petre Ivan
Şapte ani mai târziu, în 1965, David Lean realiza o excelentă ecranizare a romanului lui Pasternak, cu Omar Sharif, Julie Christie, Alec Guinness, Geraldine Chaplin şi Rod Steiger în distribuţie, coloana sonoră fiind compusă de Maurice Jarre.
Filmul va obţine 5 Premii Oscar şi 5 Globuri de Aur…
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-doctor-jivago/
///////////////////////////////////////
SAMUEL BISTRIAN, omul care încalță copiii săraci ai lumii: „Am realizat, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop.”
Să primeşti prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiţi uşor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi şi tu încălţat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăieşti îţi rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puţin aşa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalţă copii săraci ai lumii.
Un articol de Ziarul Metropolis
Povestea lui Samuel începe trist, însă, peste ani, atunci când situația i-a permis, a știut că e de datoria lui morală să revină în zonele defavorizate ale României, țara în care s-a născut, dar să le viziteze și pe cele din alte zone ale lumii, pentru a oferi copiilor aceeași bucurie, pe care el a trăit-o abia la vârsta de 6 ani: o pereche de cizme, care să-i ajute, în primul rând, să ajungă la școală. Pentru că așa cum avea să afirme mai târziu, a fost conștient de la bun început că nu încălțările vor rezolva problema sărăciei în care sunt prinși acești copiii, ci faptul că ajung la școală și primesc o educație.
Dacă nu ați auzit de Samuel Bistrian până acum, e important de spus că el s-a născut într-o familie săracă și numeroasă, în urmă cu 37 de ani, în satul Benești, din județul Arad, în care trăiesc doar 99 de locuitori. Pe când avea 8 ani, părinții lui au decis că e timpul să ofere o viață mai bună celor 11 copiii pe care îi au și astfel au luat calea Americii. Iar când Samuel a ajuns să lucreze ca manager de departament într-o companie din industria fashion a știut că e timpul să ofere ceva înapoi celor rămași acasă, în România, dar și celor care se zbat să supraviețuiască, în alte zone ale Globului.
Roma Boots in Tanzania
Așa a pus bazele companiei ROMA BOOTS, care oferă acestor copii un simbol mic, dar de mare însemnătate, o speranță că sunt șanse spre o cale mai ușoară în viață: o pereche de cizme de cauciuc. Dacă vi se pare puțin lucru, haideți să ne gândim la impactul pe care o pereche de cizme îl are în sufletul unui copil care e nevoit să treacă peste anotimpurile din an, aproape desculț, indiferent de drumurile pe care trebuie să le facă. Sau cum „rușinea” de a fi văzut desculț la școală, o determină pe mama acestuia să îl țină acasă, refuzându-i astfel șansa la educație.
Americanii au înțeles rapid care e misiunea lui Samuel și de ce anume munca lui e importanta pentru umanitate și l-au susținut, iar ROMA BOOTS a ajuns să doneze, în cei 9 ani de activitate a firmei, cizme de ploaie, în valoare de peste 2 milioane de dolari, în 28 de țări din Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America Centrală. Iar mesajul ROMA BOOTS a fost răspândit peste tot în lume de către marile publicații și televiziuni, din America, de la Oprah Winfrey până la NBC și CBS. Vedete internaționale de film și de televiziune i-au fost alături și cred în visul său de a ajuta la eradicarea sărăciei și lipsei de educație pentru copii.
În România, povestea lui Samuel Bistrian va putea fi văzută, într-un documentar ce va fi difuzat , în premieră, la Kanal D, în toamna acestui an.
***
Samuel, care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi?
Sunt atât de multe, dar cele pe care le-au repetat mereu și pe care și le-au însușit și ei sunt: Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe oameni. Ajută-i pe nevoiași și fii un om bun.
ROMA BOOTS in China
Familia ta a emigrat în SUA, când tu aveai 8 ani, pentru o viață mai bună. Iar când ai ajuns la maturitate, ai simțit nevoia să faci ceva care să îi ajute pe cei mai puțin norocoși decât tine. Așa a apărut proiectul ROMA Boots, cu care ai călătorit în toată lumea, în țările defavorizate, pentru a ajuta. Povestește-ne puțin despre toată această aventură.
Chiar și într-un sat mic, cum e Benești, noi eram mult mai săraci decât majoritatea, însă eu nu am știut asta niciodată. Am descoperit asta, după ce am revenit în sat, ani mai târziu. Prin urmare, tot ce s-a întâmplat după plecarea din Benești a fost un progres pentru noi, în special faptul că am ajuns în America, unde știi că nu e ușor să ajungi, mai ales din România. Iar o asemenea oportunitate, pentru o familie numeroasă ca a noastră, a însemnat pentru noi o datorie morală să facem ceva. Mai mult decât atât, părinții mei spuneau mereu că Dumnezeu are un plan pentru familia noastră. Acest lucru m-a făcut să realizez, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop. Dar, bineînțeles că nu îți dai seama care e acest scop decât ani mai târziu.
Cum alegi țările în care mergi cu aceste acțiuni caritabile?
Avem parteneriate cu mari organizații cum sunt World Vision, Global Aid Network, Buckner International, etc., și ei ne spun unde e nevoia cea mai mare. Noi evaluăm informațiile primite de la ei și luăm o decizie, ulterior.
În România te-ai întors, prima dată, în 2001. Îți amintești care au fost primele tale impresii despre cum ai regăsit țara noastră, atunci?
Samuel Bistrian fondator ROMA BOOTS
A fost ca un vis. După o călătorie de aproape 24 de ore, în care nu am dormit deloc, am luat trenul din Budapesta către Cluj. Totul părea magic. Nu aveam stare deloc. Stăteam în picioare și admiram totul: de la frumusețea rurală, mirosul de primăvară până la cântecul păsărilor. În sfârșit găsisem un loc cu care mă simțeam atât de conectat… Mă minunam de tot ce vedeam și auzeam și niciodată nu o să pot uita acel sentiment, pe care încă îl am, de fiecare dată când ajung în România.
De ce a fost important pentru tine să încalți copii?
Așa cum am menționat anterior, pentru mine a fost o datorie morală. Prea mulți părăsesc România și uită de țara și oamenii pe care îi lasă în urmă. Mai mult decât atât, eu aveam 6 ani atunci când am primit prima mea pereche de cizme, pe care le purtase înainte unul din frații mei mai mari. Am știut cât de importante sunt încălțările potrivite pentru un copil, care trăiește într-un mediu rural sărac.
„Am ajutat și la construcția unui Centru de Educație, în Guatemala și, mai recent, în România”
De ce doar copii și/sau nu adulți?
Donăm o mică parte și femeilor, însă majoritatea o constituie copiii, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili.
De designul cizmelor cine se ocupă?
Eu mă ocup, în cea mai mare parte. Am avut șansa să lucrez în industria fashion, pentru o perioadă de timp și, mai mult decât de atât, mereu mi-a plăcut să fiu creativ.
Roma Boots in Romania
ROMA BOOTS donează 10% din profitul său pentru crearea de Centre de Educație, dedicate copiilor, în mediile defavorizate. Vorbește-ne puțin și despre această latură a companiei tale și care sunt rezultatele acestei misiuni, astăzi.
De la bun început am știut că doar donarea de cizme nu va rezolva problema sărăciei și că educația e singurul factor ce poate face asta. De asemenea, am știut că nu vom putea dona cărți și să încercăm să îi educăm, dacă cea mai mare nevoie a acestor copii sunt încălțările, ca să poată ajunge la școală. Așa că, am decis să donăm cizme și să alocăm 10% din vânzări pentru materialele școlare din unitățile de învățământ. Am ajutat astfel și la construcția unui Centru de Educație, în Guatemala și, mai recent, în România. E încă un proces în lucru, dar e un punct de start, pentru noi. Suntem încrezători că în următorii 5 ani vom putea vedea mai bine rezultatele acestui proiect educațional.
După 9 ani de la înființare, ce reprezintă ROMA BOOTS, astăzi?
Iubire:
Un om fără bani, dar cu dorința de a-i ajuta pe cei nevoiași, poate face diferența. Iar oameni din toate categoriile sociale se alătură acestui demers pornit din iubire.
Speranță și Inspirație:
Pentru copii care trăiesc în sărăcie și care primesc încălțări, să simtă că și ei pot să facă diferența.
Pentru cei care cumpără cizmele noastre, pentru că știu că și ei fac diferența.
Pentru muncitorii din fabricile noastre, care sunt numai un zâmbet, pentru că știu că cizmele pe care ei le fac, fac diferența.
Pentru toți cei care văd povestea noastră și se simt încurajați să facă și ei diferența.
Care ar fi cele 4 atribute de neclintit ale proiectului ROMA BOOTS?
– Să oferi iubire/Filantropie.
– Să oferi speranță/Scop.
– Să oferi inspirație/Educație.
– Să perseverezi mereu.
Cu ce fel de provocări te confrunți, în prezent, cu ROMA BOOTS?
Momentan, cea mai mare provocare pentru mine este să găsesc un echilibru între ROMA BOOTS ca brand și ROMA FOUNDATION ca asociație caritabilă. Oportunitățile de dezvoltare și extindere sunt foarte mari cu brandul ROMA BOOTS, dar dezvoltarea asociației ROMA FOUNDATION este critică, având în vedere potențialul uriaș pe care îl putem atinge cu ea. Fundația este susținută 100% de vânzările ROMA BOOTS, deci nu primim suport extern, iar resursele noastre, din acest punct de vedere, sunt cumva limitate. Astfel că întotdeauna mă găsesc în această situație delicată în care trebuie să decid cărui proiect, dintre cele două, să acord mai mult timp.
Care e următorul pas, cu ROMA BOOTS?
Să rămânem concentrați pe ceea ce facem, să ne dezvoltăm și, eventual, să găsim un partener care să se implice în ROMA BOOTS, pentru ca eu să mă pot dedica mai mult Fundației și dezvoltării inițiativelor educaționale.
Într-o notă mai personală, care este cel mai mare vis al tău, în acest moment?
Să încurajez tinerii din România și din toată lumea să-și descopere adevărata identitate, scopul în viață, și să își atingă potențialul primit de la Dumnezeu.
Samuel, care crezi că e scopul pentru care ai venit pe această lume?
Să ofer speranță celor care și-au pierdut-o și să fiu vocea celor care nu pot vorbi pentru ei înșiși.
Mai multe detalii despre activitatea și misiunea ROMA BOOTS găsiți pe www.romaboots.com
////////////////////////////////////////////
16 milioane de tone de gaze refrigerante cu efect de seră, introduse ilegal pe piaţa europeană, România, pe locul 4 pe continent
Mihai Nicuţ
16 milioane de tone de gaze refrigerante cu efect de seră, introduse ilegal pe piaţa europeană, România, pe locul 4 pe continent
Până la 16,3 milioane de tone de dioxid de carbon echivalente de gaze refrigerante cu efect de seră (HFC) în vrac au fost introduse ilegal pe piaţa europeană în ultimii ani, conform raportului Agenţiei de Investigare a Mediului (EIA), iar în topul ţărilor europene care au înregistrat importuri crescute de HFC România ocupă locul al patrulea, după Austria, Letonia şi Malta, se arată într-un comunicat al firmei EMG Invest, preluat de Agerpres.
Această valoare reprezintă cu 16% peste cota permisă din punct de vedere legal începând din 2018.
„Pentru a împiedica importurile ilegale, este necesar ca legislaţia din România să permită nu doar verificarea legitimităţii mărfurilor importate, ci să asigure trasabilitatea pentru întregul lanţ de aprovizionare. În acest sens, am iniţiat o campanie de cotă prin care comercianţii şi distribuitorii sunt informaţi şi încurajaţi să aplice pentru cota F-Gas (emisiile de gaze fluorurate cu efect de seră – n. r.), pentru a-şi face singuri importurile şi a renunţa la achiziţiile de gaz ilegal din piaţă. 30 de companii noi ni s-au alăturat în acest proces, ceea ce este un real succes dacă ne gândim că, în ultimii ani, media firmelor româneşti care au solicitat şi utilizează cota F-Gas este egală cu numărul de companii noi înscrise în decursul a două luni”, a declarat Amalia Păvălucă, director general şi fondator EMG Invest, companie care asigură consultanţă şi suport pentru toţi operatorii economici care utilizează gaze refrigerante cu efect de seră.
În România, dintre cele aproape 1.166 de companii active în domeniul frigului, conform raportului INS, mai puţin de 100 au solicitat şi utilizează cota de importator şi cota de autorizaţie pentru import de echipamente preîncărcate.
Potrivit comunicatului companiei, cele mai recente statistici sugerează că piaţa neagră a furnizat până la 34 de milioane de tone echivalente de HFC în 2018, iar tendinţa este de creştere, odată cu înăsprirea cotei UE care a intrat în vigoare în ianuarie 2021.
„Piaţa neagră a HFC are consecinţe devastatoare pentru afaceri, indivizi şi mediu. Pe lângă susţinerea activităţii infracţionale, orice companie implicată se expune unor riscuri grave de siguranţă, deoarece nimeni nu poate garanta calitatea cilindrilor importaţi ilegal sau a conţinutului acestora. Cercetările arată că 83% dintre cei care formează lanţul valoric al agenţilor frigorifici ştiu despre acest comerţ ilegal, iar 72% au primit cilindri de unică folosinţă, care sunt interzişi în Europa”, susţine Amalia Păvălucă.
În luna iulie a anului trecut, 76 milioane de tone de substanţe chimice dăunătoare, utilizate în industria frigorifică, au fost oprite de autorităţile române înainte să ajungă în Europa, a anunţat Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), menţionează compania de consultanţă.
Gazele refrigerante cu efect de seră au un potenţial ridicat de încălzire globală, astfel încât Uniunea Europeană s-a angajat să le reducă treptat printr-un sistem de cote gestionate în cadrul Regulamentului privind gazele F, înlocuindu-le cu agenţi frigorifici naturali cu potenţial de încălzire mult mai mic. Astfel, de la o scădere de 55% în 2021, se va ajunge la 79% în 2030.
„Agenţii frigorifici HFC nu ar trebui interzişi, atâta timp cât înlocuitorii propuşi – variantele ecologice de agenţi refrigeranţi – sunt la preţuri necompetitive. Actualul Regulament privind gazele F trebuie să fie aliniat la Protocolul de la Montreal: în prezent, ultima reducere treptată a HFC în Regulamentul UE privind gazele F este programată pentru 2030, în timp ce pentru Protocolul de la Montreal este pentru 2036”, a adăugat Păvălucă.
Gazele refrigerante cu efect de seră (HFC) nu sunt inflamabile sau toxice, nu epuizează ozonul, sunt eficiente din punct de vedere energetic şi au o gamă de proprietăţi termodinamice care permite aplicaţii adaptate diferitelor condiţii climatice şi termice, ceea ce le face în continuare cea mai bună opţiune pentru o serie de utilizări aşa cum sunt, de exemplu, sistemele industriale de climatizare sau aparatele de aer condiţionat.
EMG Invest este o companie care, prin auditorii independenţi acreditaţi să verifice situaţiile financiare în conformitate cu legislaţia din România, validează şi verifică emisiile de gaze fluorurate cu efect de seră (F-Gas). În strânsă colaborare cu experţi din Uniunea Europeană, specialiştii companiei sprijină operatorii economici care utilizează HFC în demersurile pentru implementarea corectă a legislaţiei în domeniu.
EMG INVEST este o companie care, prin auditorii independenți acreditați să verifice situațiile financiare în conformitate cu legislația din România, validează și verifică emisiile de gaze fluorurate cu efect de seră (F-Gas). În strânsă colaborare cu experți din Uniunea Europeană, specialiștii companiei sprijină operatorii economici care utilizează HFC în demersurile pentru implementarea corectă a legislației în domeniu.
16 milioane de tone de gaze refrigerante cu efect de seră, introduse ilegal pe piaţa europeană, România, pe locul 4 pe continent
/////////////////////////////////////////
Ziarul Metropolis, pe locul trei în topul articolelor viralizate
Zelist Monitor vă prezintă topul săptămânal al celor mai viralizate ştiri în social media, pentru perioada 22 – 28 februarie 2021. Ziarul Metropolis a ocupat locul al treilea în top 10 al categoriei Timp liber.
Un articol de Dan Boicea
Ne bucurăm să-ți prezentăm știrile din social media, din perioada 22 – 28 februarie. Informații furnizate de Zelist Monitor – standardul de facto în monitorizarea online din România.
Care au fost cele mai viralizate subiecte în presa online și pe bloguri? Ziarul Metropolis a avut un articol în top 10, pe locul al treilea: Actorul Alexandru Repan împlinește 81 de ani. O viață dedicată scenei
Lansari, campanii, stiri:
BDR Associates: Catalina Rousseau: „Cuvantul provocare ar trebui inclus, ca identitar, in statutul fiecarei agentii de comunicare cu adevarat performante”
Buzz Store: Adelina Pasat, Managing Director BUZZStore, a vorbit la stirile diminetii de la Prima TV despre nano, micro si macroinfluenceri si despre cat de important este content-ul pe care il postam in Social Media.
Caracteristic PR:
UNbreakable Romania anunta calendarul pentru sezonul de primavara – vara 2021 al concursului national de securitate cibernetica
Una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat de la 2020 este ca fiecare om e pretios si cu o echipa buna poti trece peste toate obstacolele Ioana Molnar, cofondatoare Floraria Magnolia
Retailerul MAM Bricolaj vrea sa ajunga la 12 magazine in cinci ani si analizeaza orasele Brasov, Iasi, Cluj, dar si piata externa
„Cand traversez perioade dificile, fac un pas inapoi si ma uit la lucrurile bune pe care le-am facut pana acum” – Madalina Stanescu, fondatoare Optimized
Catalyst Solutions: Vesti bune pentru persoanele interesate sa se angajeze la inceput de an. Cel mai mare targ de cariera din Romania va avea startul in luna martie
Cheil Centrade: Roxana Nita este singura romanca din juriul D&AD 2021
Creative Business Management: Cursuri Creative lanseaza primul curs de Project management in marketing si sales
DC Communication: S-a deschis Muzeul – Atelier – Scoala de la Piscu, spatiul cultural din apropierea Bucurestiului in care patrimoniul se invata prin experienta
EnTourage Communications:
Descopera un ceas inteligent care simuleaza rasaritul de soare si te trezeste usor din somn
Ai parul deteriorat? Aceste trei produse profesionale cu ingrediente naturale sunt un must have!
First PR Agency:
Cu noul buton ViewBoard Cast, ViewSonic ofera posibilitatea partajarii wireless in timp real cu o singura apasare
Solutia de andocare 4K si Dispozitivul de captura video UVC de la ATEN – oferite ca premii in comunitatea MyGarage
ViewSonic a echipat cel mai nou video-proiector portabil cu LED al saau – M2e – cu tehnologie ToF, pentru a oferi focalizare automata ultra-rapida
Interfonul de retea AXIS I8016, robust, rezistent la vandalism, asigura comunicare bidirectionala, identificare video si control de la distanta al accesului
Agentia five elements digital: tendintele care vor defini mediul online in 2021
FRACTAL Communications: FRACTAL Communications devine agentia BECK’S, in Romania
Golin:
Nascuta sub semnul evolutiei, cea mai recenta campanie de comunicare semnata de Farmec
Pepsi Max isi provoaca fanii sa gandeasca out of the box, in noua sa campanie de comunicare
Grupul LEGO si adidas colaboreaza pentru doua noi colectii originale
GOYA PR:
BestJobs: in februarie candidatii din Bucuresti, Timis, Cluj, Brasov si Iasi au fost cei mai activi in cautarea unui nou loc de munca. Joburile remote continua sa fie la mare cautare
Colliers lanseaza Office 360°, o solutie unica pentru crearea birourilor viitorului
Peste o jumatate de milion de aplicari la joburi in luna februarie. Care sunt domeniile cele mai cautate pe piata muncii si ce ofera companiile
McCann PR: Qreator – Brancusi #145
MSLGROUP The Pracice:
Samsung imbratiseaza noile standarde de eficienta energetica ale Uniunii Europene si isi reafirma angajamentul fata de inovarea produselor concepute intr-un mod responsabil
CTP va finanta 70 de burse pentru tinerii refugiati in cadrul unui nou parteneriat cu Agentia ONU pentru Refugiati
Incepand cu 1 martie, Alina Robescu este noul HR Lead al Unilever South Central Europe
Nerds & Words: Prima oara cand a mers pe stadion cu fiul ei, care e nevazator si are autism, Silvia Grecco si-a dat seama că Nickollas sta in tribuna, aude galagie si strigate, dar nu stie ce se intampla. Asa ca a inceput sa-i povesteasca tot ce vede in jur: schemele de joc, pasele, faulturile, cum arata echipamentele si frezele jucatorilor, ce culori au ghetele lor.
„Sa descriu golurile e cel mai palpitant”, spune intr-un interviu pentru FIFA, care i-a oferit in 2019 premiul pentru fanul anului (FIFA Fan Award). La ceremonia de premiere, a urcat pe scena teatrului de opera La Scala din Milano cu Nickollas de mana si i-a povestit despre starurile care-l priveau din sala, unde erau jucatori ca Messi, Mbappe sau Luka Modrić”
Restul povestii o gasiti in newsletterul Andreei Giuclea, „Povesti din Sport”. Un produs editorial pe care Nerds & Words il sustine cu entuziasm, de la inceputul anului.
Pandorra Style:
Calvin Klein lanseaza campania Primavara 2021: Blank Canvas
Tommy Hilfiger face urmatorii pasi spre reprezentarea minoritatilor pe termen lung
PiArt Vision: In luna martie, Cinemateca Astra Film celebreaza femeile regizor, iar DPD Romania se afla „in cautarea gentlemanului perfect”
Pi2PR: Am acceptat #ProvocareaFaraZahar, lansata de Clinica Smart Nutrition si a carei ambasador este Mihaela Bilic. Tu stii ce #efectenegative are consumul excesiv de #zahar? Te provocam sa te uiti si sa afli mai multe din webinarul #ProvocareaFărăZahar, moderat de Mirela Pitu, fondatoarea agentiei Pi2.
Plus Communication: Cele trei „stari de agregare” ale iubirii
Plurivox: Videoconferinta News.ro – Ionut TaTa (Iceberg): Haideti sa gandim un program care se numeste „Primul robot”, prin care IMM-urile sa achizitioneze primul robot
Premium Communication: Flanco lanseaza campania de comunicare pentru o noua pozitionare de brand
PRSteps: Sergiu Chirca, CEO al elefant.ro, la Forbes Romania, despre cum a fost 2020, ce lectii am invatat anul trecut si care sunt planurile pentru 2021
RanEvents Comm:
Starbucks Romania isi continua planurile de extindere si in 2021 ne vom concentra in continuare pe dezvoltarea canalului de livrare si vom investi în inovatii digitale, cum ar fi comenzi mobile, si in noile optiuni de plata.
Povestea Cupio, un business din Timisoara care a pornit la cucerirea Europei
Seven Media:
Publicatia Business Magazin a intervievat reprezentantii a cinci dintre cele mai mari agentii de turism din piata, printre care sunt si Cocktail Holidays si Happy Tour, pentru a afla in ce fel s-a schimbat modul oamenilor de a calatori in urma pandemiei de Covid19
Bucharest Properties REIT, dezvoltator specializat pe nisa apartamentelor exclusiv pentru inchiriat din Bucuresti, a finalizat a doua etapa, care cuprinde inca 156 de garsoniere si apartamente, a complexului rezidential Vitan Estates
The Public Advisors:
Sase pasi catre dieta unui adult sanatos
Mai avem nevoie si de pauze. Un loc de respiro, in inima Muntilor Calimani
Dezvoltatorul Viitorului: Proiectele sale scot la iveala farmecul Bucurestiului de alta data. „Exista in continuare un potential urias de crestere pe termen lung”
Vlad Iftime, Vestra Industry: Cand provocarile devin oportunitati
Actionarii SIF Moldova l-au votat pe Claudiu Doros in functia de presedinte al CA si au schimbat denumirea societatii: Chiar daca trecem printr-o criza sanitara si economica, am ramas alaturi de investitorii nostri, am avut investitii cu profit mediu de peste 100 mil. lei in fiecare din ultimii 10 ani
P3: Perspectivele se mentin pozitive pe piata dezvoltarilor industriale, in 2021
Total PR:
Doua exit-uri de succes si o noua investitie de 1.000.000 euro. Sergiu Biris vrea sa duca in SUA o platforma de evenimente online. Podcastul Antreprenorilor
Romantismul in era COVID. Cat de romantici sunt romanii in plina criza, cu taieri de salarii sau concedieri si convietuirea 24/24 alaturi de partener
Ambitii & Corporatii: Atos, cu operatiuni si in Romania, vrea sa reduca la zero emisiile de carbon in 7 ani
Care este obiectul pe care il folosim cel mai mult zi de zi si cum au speculat asta doi romani. castiga zeci de milioane din asta
TotalSoft lanseaza o solutie destinata feedback-ului continuu pentru angajati
Travel Communication: Air France anunta noile reguli de siguranta in timpul zborului, cu un videoclip pretentios
Tudor Communication:
Medicul stomatolog Octavian Munteanu a explicat la MedikaTV cum si-a facut digitalizarea simtita prezenta chiar si in domeniul implantologiei si care sunt beneficiile pe care le aduc tehnicile digitale de tratament.
Pana la 16,3 milioane de tone de dioxid de carbon echivalente de gaze refrigerante cu efect de sera in vrac au fost introduse ilegal pe piata europeana in ultimii ani, iar in topul tarilor europene care au inregistrat importuri crescute, Romania ocupa locul al patrulea
Smarttech247 isi mareste echipa de experti din Romania, pana la sfarsitul anului 2021, de la 40 la 100 de specialisti in securitate cibernetica. De la inaugurarea Security Operation Centre din Bucuresti si pana in prezent, Smarttech247 si-a extins serviciile de securitate cibernetica catre institutiile publice si private din Romania.
Invitatul Danielei Palade Teodorescu la Brands that Value a fost Emilian Popa, fondator & CEO Ilara Health Kenya, unul dintre cei mai de succes antreprenori romani din Africa, implicat in consolidarea unora dintre cele mai rapide companii de e-Commerce din lume, intr-o discutie despre nomadismul digital in antreprenoriat si modul in care functioneaza un accelerator de business.
United: Actiunile Agroland au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti
Zacke PR:
Libris.ro organizeaza targul online de carte LibFest 2021. Peste 1 milion de volume si reduceri de pana la 80%, in 100 de ore de targ online de carte
1 an de la primul caz Covid19 in Romania: crestere de 50% in numarul comenzilor magazinelor de pe platforma MerchantPro
#BooksOfLeaders, un proiect Libris.ro si BUSINESS Magazin, a descoperit cartile care ii inspira pe liderii de business din Romania. Inspiratie pentru ei, inspiratie pentru noi
Silviu Petran, Managing Partner Exploratist, vorbeste despre digitalizarea evenimentelor corporate in anul pandemiei
Cei care schimba „status quo”-ul: BeeFast pentru curierat, Obor21 pentru consumul de carne proaspata
Ce beneficii extrasalariale ofera angajatorii? Ne spune Oana Pascu, de la Complice.ro
Asociatia Magic: “Viata insasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar incearca s-o traiesti ca pe ceva magic”
cv30: Chill Pack – campania care invita brandurile sa ofere un moment de relaxare profesionistilor din companii
Digitas Romania si Publicis Media prezinta noul studiu Clubhouse sau cum aparenta limitare stimuleaza creativitatea
Interactions: La cererea clientilor, LG si INTERACTIONS reactiveaza promotia pentru gama de uscatoare
InternetCorp: Primavera Digital Group (PDG) devine unic actionar al InternetCorp
Loud Biscuit: Muzica face diferenta! Loud Biscuit construieste punti intre industria media si artistii indie
MVcom: Cele mai interesante titluri din Februarie, pe WeInvent.ro
UAPR: Stii sa negociezi cu procurementul? Vrei sa obtii valoare si sa eviti presiunea de a inchide negocierea cu orice pret ? Vino sa inveti de la cel mai bun negociator
WOPA si Lidl au reinventat fotbalul (si voleiul)! Cum a aratat prima editie a SuperCupei Lidl offline-online?
Statistici, topuri, trenduri:
Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 22 – 28 februarie 2021?
Google Ads versus Facebook Ads – Popularitatea in social media a acestor modalitati de promovare
Lansari de produse si servicii in ultima saptamana – Selectie
MTH Digital: vanzarile clientilor e-commerce au crescut cu peste 30% in 2020
Studiu Starcom Romania: Cum a evoluat comportamentul consumatorilor romani in 2020 in raport cu mediul digital si tehnologia
Cele mai populare reclame pe YouTube in Romania in 2020
Zile si Nopti: Podcast: Top10 bauturi cu specific romanesc
Interviuri, opinii:
Petre Barbu: Evadarea din breaking news
Odette Costea: Dupa o reuniune de familie, ne-am dat seama ca cea mai buna solutie intr-o situatie de criza este sa investesti
Alex Cotet: Toate spoturile sunt placute in fata lui Dumnezeu, cat timp se incadreaza in planul Sau de Media
Blake Farber: Piata din Romania m-a ajutat mult la inceputul carierei. Problema e ca e o piata limitata, asa ca bugetele sunt mici
Bianca Lohan: Brand-urile inca nu au curajul sa mearga full Gen Z. Ca sa poti ajunge la ei, trebuie sa depasesti barierele banalului Facebook Ads si Google Ads
Florin Mare: 2020 a fost Anul Ecranelor, iar batalia pe aceste ecrane a dus la disproportii in structura resurselor investite in online
Deniss Radu: Un trend important este sustinerea producatorilor locali si intoarcerea in comunitate
Alina Silivestru: Sunt mult mai constiinciosi cand vine vorba de sanatate si sustenabilitate. Un pic mai reticenti fata de job-uri, branduri si activitati care nu aduc plus valoare vietii lor
Raya al Souliman: Meseria aceasta si advertisingul te consuma foarte mult, poti ajunge destul de repede sa lucrezi pe pilot automat, sa te repeti, sa te aplatizezi
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/ziarul-metropolis-pe-locul-trei-in-topul-articolelor-viralizate/
////////////////////////////////////////
Peste 1000 de roboţi au dansat simultan pentru Cartea Recordurilor
1.007 roboţi au dansat simultan timp de un minut, în cadrul unei acţiuni intitulată Dansul simultan al roboţilor, organizată în provincia Santung din estul Chinei, în urma căreia a fost stabilit un record mondial Guinness World Records.
Un articol de Petre Ivan
Iniţial au dansat 1.040 de roboţi, având înălţimea de 43,8 centimetri, dintre care doar 1.007 au rezistat un minut fără să se oprească şi fără să se răstoarne.
Potrivit directorului tehnic al companiei Ever Win Company, care a fabricat roboţii, cea mai dificilă sarcină în teleghidarea de la distanţă a roboţilor cu ajutorul telefoanelor mobile sau cu alte dispozitive a fost interferenţa undelor radio.
Recordul anterior fusese stabilit în luna februarie, când în oraşul Shenzhen din sudul Chinei au dansat simultan 540 de roboţi.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-1000-de-roboti-au-dansat-simultan-pentru-cartea-recordurilor/
/////////////////////////////////////////
Mario Vargas Llosa
Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936, Arequipa, Peru) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanţi romancieri şi eseişti născuţi în America Latină. A obţinut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii şi imaginile sale tranşante ale rezistenţei, revoltei şi înfrîngerii individului”.
– wikipedia
https://poetii-nostri.ro/mario-vargas-llosa-autor-298/
/////////////////////////////////////////
Feodor Dostoievski
Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Fyodor Dostoyevsky, n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din subterană.
În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.
– wikipedia –
Poezii & Proză
- Adolescentul
- Copilului poți să-i spui tot [proza]
- Omule, fi nobil!
- Reflectii si maxime
https://poetii-nostri.ro/feodor-dostoievski-autor-140/
//////////////////////////////////////////
Reflectii si maxime – Feodor Dostoievski
Adăugat de: Gerra Orivera
„Omul este un mister. Trebuie sa aduci acest mister la lumina zilei, si daca am sa-mi dedic toata viata acestui tel, n-am sa consider ca am pierdut timpul degeaba: eu ma concentrez asupra acestui mister, pentru ca vreau sa fiu om.”
„Ratiunea este o facultate materiala, iar sufletul, sau spiritul, traieste pe seama gindului soptit de inima…”
„Poate sa existe oare un tablou fara lumini si umbre? Despre lumina avem idee numai pentru ca exista si umbra. Notiunile de bine si de rau au aparut fiindca in viata binele si raul se afla permanent impreuna, unul alaturi de celalalt.”
„Frate! Nu sint deprimat, nu mi-am pierdut curajul. Viata peste tot e viata, viata este in noi insine si nu in exterior. Linga mine vor fi oameni si a fi om printre oameni fara sa cedezi niciodata, nici in nenorocirea cea mai mare, sa nu-ti pierzi curajul, sa nu te prabusesti – iata esenta vietii, iata scopul ei… Doamne! Cite imagini, purtate in mine sau zamislite, in viitor vor pieri, se vor stinge in capul meu sau se vor revarsa in singele meu ca o otrava! Da, daca nu o sa am voie sa scriu, am sa mor. Mai bine cincisprezece ani de inchisoare si pana in mina!”
„…Poti gresi in privinta ideilor, dar sa nu gresesti niciodata cu inima, ca greseala sa nu-ti creeze mustrari de constiinta, si sa actionezi impotriva propriilor convingeri.”
„Sa ne intoarcem la obirsii. Nimeni nu poate fi ceva sau sa ajunga cineva inainte de a fi el insusi.”
„Omul nu se naste pentru fericire, omul trebuie sa cucereasca fericirea, si asta totdeauna prin suferinta… Cunoasterea vietii si constiinta (adica cea simtita nemijlocit de corp si suflet, deci procesul vital integral) se dobindesc prin experienta pro si contra, incercata pe propria piele.”
„Ce este timpul? Timpul nu exista; timpul inseamna cifre, timpul este raportul dintre existenta si neant”
„Frumusetea va salva lumea.”
„Cind ai prea multi linga tine n-ai nici un prieten.”
„Cine iubeste prea mult omenirea in general, acela, de cele mai multe ori, nu este in stare sa iubeasca omul in particular.”
„Principiile generale exista numai in capul oamenilor, iar in viata – exclusiv cazuri particulare.”
„Daca ati interzis o idee, inseamna ca ati turnat o cana de petrol peste cladirea pe care o protejati: n-aveti nici o grija, la timpul potrivit o sa ia foc.”
„Frustrarea de libertate este supliciul cel mai groaznic pentru om, aproape insuportabil.”
„Fericirea nu e in fericire, ci numai in dobindirea ei.”
„Eu nu vreau o societate stiintifica in care sa nu pot face rau, ci vreau una anume – in care sa am voie sa savirsesc orice rau, dar sa nu doresc acest lucru eu insumi.”
„Omul nu traieste numai cu piine, ci si cu dorinta jertfirii.”
„Prostia noastra va iesi la iveala intotdeauna.”
„Sa ai haz este un har, de ce te bagi daca nu-l ai?”
„Forta imperceptibila este cea mai puternica.”
„Omului lipsit de inventivitate totdeauna ii place sa iasa la suprafata.”
„Caracterul rus: sa depasesti limita…”
„Nu vreau sa cred ca raul este conditia normala a omului. Iar ei nu fac nimic altceva decit sa rida de credinta aceasta a mea.”
„Dragostea este atotputernica.”
„Se poate pedepsi si prin iertare.”
„Iertarea nu inseamna justificare. In iertare se ascunde ceva chiar umilitor pentru cel iertat.”
Adăugat de: Gerra Orivera
vezi mai multe poezii de: Feodor Dostoievski
https://poetii-nostri.ro/feodor-dostoievski-reflectii-si-maxime-poezie-id-6135/
//////////////////////////////////////////////
Emil Cioran
Emil Cioran (8 aprilie 1911, Rășinari – 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român
– wikipedia –
Poezii & Proză
- Amurgul Gândurilor [proza]
- Amurgul gândurilor (fragment) [proza]
- Amurgul gândurilor (fragment) [proza]
- Exerciţii de admiraţie – fragment [proza]
- Lacrimi și sfinți [proza]
- Lacrimi și sfinți (fragment) [proza]
Lacrimi și sfinți (fragment) – Emil Cioran
Adăugat de: Adina Speranta
Încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare, însă, că lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plângem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singura lacrimă înghiţită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.
Lacrimi-si-sfintiNu e posibilă o apropiere de sfinţi prin cunoaştere. Numai când trezim lacrimile adormite în străfundurile noastre şi cunoaştem prin ele înţelegem cum cineva a putut fi om şi nu mai este.
(…)Ochii nu văd nimic. De aceea o înţeleg prea bine pe Caterina Emmerich când ne spune că ea vede prin inimă! Acesta este văzul sfinţilor. Şi atunci cum să nu vadă ei mai mult decât noi care înregistrăm orizontul în percepţii? Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna în afară. Dar lumea fiind interioară inimii, introspecţia este singurul proces de cunoaştere. Câmpul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.
Ochiul poate mări; în inimă totul este mare. Şi înţeleg şi pe Mechtilda de Magdeburg, plângându-se că nici frumuseţea lumii şi nici sfinţii n-o pot consola, ci numai Iisus, numai Inima lui. Nici misticii şi nici sfinţii n-au nevoie de ochi; ei nu privesc spre lume. De aceea le este inima organul lor vizual…”
vezi mai multe texte de: Emil Cioran
https://poetii-nostri.ro/emil-cioran-lacrimi-si-sfinti-fragment-proza-id-617/
//////////////////////////////////////////
Walt Whitman
Walter Whitman (n. 31 mai 1819 – d. 26 martie 1892) a fost un poet, eseist, jurnalist și umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („șoc puternic”) și drept „the most audacious and debatable … – [citeşte toată biografia]
– wikipedia –
Distribuie acest autor:
Poezii & Proză
- 1861 ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- A trăi mereu – a muri mereu ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Acum, la sfârșit de țărm ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Adevărații cuceritori ~ din volumul: Antologia „aud cântând america” 2005
- Adieu, soldatule!
- Ah săracii, învingători îmbufnați se retrag
- Aici, cele mai fragile frunze
- Alții pot lăuda ceea ce le place ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Alunecare peste toate
- Am crezut că nu sunt singur
- Am văzut în Louisiana un stejar ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Am visat un vis
- Ancoră rapidă, eternă, dragostea
- Anului în curs ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Aud că m-au învinuit ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Aud cum cântă America
- Banii sângelui ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Banii sângelui – 2 ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Bateți, tobe, bateți! ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Broadway ~ din volumul: Antologia „aud cântând america” 2005
- Când rătăceam cugetând ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Când stau și scriu ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cânt trupul electric – 1 ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cânt trupul electric – 4 ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cânt trupul electric – 8 ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cântam odinioară ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cântam odinioară – II ~ din volumul: Fire de iarbă – Ed. Pandora 2000
- Cântec de sine, 11
- Cântec despre mine/…………………………………………………………………………………………………………………………………………Cont. aici…. https://poetii-nostri.ro/walt-whitman-autor-167/
///////////////////////////////////////////
William Carlos Williams
https://poetii-nostri.ro/william-carlos-williams-autor-241/
William Carlos Williams (September 17, 1883 – March 4, 1963), was an American poet closely associated with modernism and imagism.
– wikipedia –
Distribuie acest autor:
Poezii & Proză
- Adoraţia Magilor
- Asta, ca să fie spus
- Călărețul nocturn
- Cântec
- Danse Russe
- Dansul
- Dovada Nemuririi ~ din volumul: Traduceri
- Fapta ~ din volumul: Antologia poeziei americane – Ed. Univers 1979
- Femeie tânăra la fereastră
- Figură metrică
- Furtuna de primăvară
- Gânditorul ~ din volumul: Traduceri
- Gestul
- Intermediar
- Masacru total
- Omul mării
- Pajiștea Pustie ~ din volumul: Traduceri
- Parabola orbilor
- Pastorală ~ din volumul: Traduceri
- Peisaj cu căderea lui Icar
- Poezia
- Pomul desfrunzit
- Portret proletar
- Un fel de cântec
- Un soi de cântec
- Unui câine rănit pe stradă
- Viscol
https://poetii-nostri.ro/william-carlos-williams-autor-241/
/////////////////////////////////////////
Aici aveţi o colecţie „Ştiaţi că…”
printre care puteţi găsi întrebări, răspunsuri, curiozităţi, fenomene, explicaţii, geografie, istorie, anatomie, filozofie si multe altele:
Petru cel Mare l-a executat pe amantul sotiei sale si a obligat-o sa pastreze capul sau într-un borcan cu alcool în dormitor.[…]
În 1917 Margaret Sanger ajunge în închisoare vreme de o luna pentru înfiintarea primei clinici în care se poate face avort.[…]
Când Thomas Jefferson devine presedinte al SUA în 1801, 20% din populatie este alcatuita din sclavi.[…]
Pâna în secolul al 19-lea în Siberia se întrebuintau blocuri solide de ceai ca moneda de schimb.[…]
În cel de-al doilea razboi mondial s-au implicat 57 de tari.[…]
Turnul Londrei, a carui constructie a început în 1078, adapostea la un moment dat o gradina zoologica. Dar a servit si ca observator, închisoare, turnatorie si în momentul de fata sediu al bijuteriilor coroanei.[…]
Chinezii din vechime tratau dizinteria cu marijuana.[…]
Aztecii din America centrala foloseau sânge animal amestecat cu ciment drept mortar pentru cladiri.[…]
Mai bine de 5600 de oameni au murit în timp ce lucrau la constructia canalului Panama.[…]
Leonardo da Vinci putea sa scrie cu o mâna si sa deseneze cu cealalta.[…]
John Hancock este singurul dintre cei 50 de semnatari ai Declaratiei de Independenta care chiar a semnat-o pe 4 iulie.[…]
Prima mare industrie englezeasca a fost cea a productiei de lâna.[…]
China este prima tara care introduce banii de hârtie, dar Suedia (Banca Sedlar) emite prima bancnotele.[…]
Cel mai scurt razboi din istorie s-a purtat între Marea Britanie si Zanzibar în 1896. Zanzibar s-a predat dupa 38 de minute.[…]
Prima zi a muncii s-a sarbatorit marti, 5 septembrie 1882, în New York.[…]
Primul zbor cu un balon a durat 23 de minute, vreme în care s-au parcurs 5, 5 mile.[…]
În evul mediu oamenii obisnuiau sa bea pudra de aur amestecata cu apa pentru a scapa de dureri.[…]
În marele incendiu din Londra anului 1666, au fost ucisi doar 6 oameni.[…]
În 1836, generalul Mexican Santa Anna a tinut funeralii de stat pentru piciorul sau stâng amputat.[…]
Cel mai vandut condiment din lume este piperul. Pe locul doi se situeaza mustarul.[…]
Cea mai mare plantatie de fructe din lume este de grapefruit urmate de banane. […]
In Hong Kong laptele de soia este la fel de popular cum este la noi Coca Cola.[…]
Cea mai veche reteta existenta, este o reteta pentru bere.[…]
La un rodeo, un cowboy trebuie sa stea pe taur doar opt secunde. Doar foarte putini reusesc.[…]
Cursele de cai se desfasoara in Anglia in sensul acelor de ceas pe cand in America acestea se desfasoara in sensul invers acelor de ceas.[…]
https://poetii-nostri.ro/stiati-ca/
////////////////////////////////////////
Stiati ca…
Ouale ne fac mai destepti…
Complexul de vitamina B din oua ajuta la buna functionare a sistemului nervos. De asemenea, “oul contine lecitina, care mentine sanatatea vaselor capilare, vitamina B6, care previne oboseala mentala, si colina, indispensabila pentru sinteza acetilcolinei (un neurotransmitator cerebral)”, spune Mihaela Bilic in “Sanatatea are gust”.
Ouale ajuta la slabit. “Oul contine cea mai buna proteina pe care o poti gasi in natura, respectiv albumina. Toate celelalte tipuri de proteine se raporteaza la aceasta, in primul rand pentru ca are o valoare biologica ridicata (se asimileaza usor) si, in al doilea rand, contine toti aminoacizii de care corpul nostru are nevoie in cantitatile perfecte. Ouale sunt foarte importante in alimentatia unui sportiv, dar nu trebuie sa lipseasca nici din meniul persoanelor active”, spune Serban Blebea, antrenor personal.
Oul este un super-aliment deoarece contine numeroase substante nutritive cu rol esential in mentinerea starii de sanatate (vitamina A, B2, B5, B6, B12, D, E, K, acid folic, seleniu, fosfor, calciu si zinc) si acizi grasi Omega 3 (care au rol important in reducerea inflamatiilor in organism, cu precadere la nivelul vaselor de sange si incheieturilor), prevenind afectiuni precum osteoartrita sau bolile cardiace.
Oul crește nivelul de colesterol sanatos, asa-numitul HDL, scazand astfel riscul de boli de inima sau accidente vasculare cerebrale.
Oul ajuta la dezvoltarea creierului in stadiul intrauterin si favorizeaza cresterea armonioasa a copiilor datorita prezentei colinei (100 mg /ou) si a acidului folic, motiv pentru care este frecvent recomandat consumul de oua in timpul sarcinii. In plus, colina din oua se pare ca ar avea rol de protectie impotriva anumitor forme de cancer, in special cancer de san.
Oul protejeaza vederea si previn afectiunile oculare gratie continutului de luteina si zeaxantina din galbenus, substante puternic antioxidante care ajuta la fixarea retinei. Studiile au demonstrat ca aceste substante pot reduce semnificativ riscul de aparitie a cataractei si a degenerescentei maculare, afectiuni frecvent intalnite in special in randul persoanelor varstnice. De asemenea, ouale sunt surse bogate de vitamina A, a carei carenta poate duce chiar la orbire.
Ouale sunt importante surse de proteine de calitate (6 grame / ou) si aminoacizi, care ajuta la dezvoltarea tesuturilor, scaderea in greutate, cresterea masei musculare, reglarea tensiunii arteriale si intarirea oaselor.
Consumul de oua este frecvent recomandat si in dietele de slabire deoarece sunt alimente satioase, deci care tin de foame si tin la distanta pofta de dulce. Mai multe studii au demonstrat ca un consum regulat de oua la micul dejun ajuta la reducerea indicelui de masa corporala (IMC), deci la pierderea kilogramelor in plus.
Ouale sunt bogate in sulf, mineral esential pentru absorbtia complexului de vitamine B, utile pentru buna functionare a ficatului, dar si pentru producerea de colagen si cheratina, care ajuta la mentinerea sanatatii pielii, unghiilor si parului, conferind un lus de stralucire.
Din oua se pot face masti cosmetice pentru fata sau par. De exemplu, masca realizata din doua albusuri batute spuma, aplicata pe zonele cu probleme si lasata sa actioneze 20 de minute, poate face minuni pentru tenul gras, cu tendinte acneice (vezi aici mai multe retete de masti cosmetice naturale pentru orice tip de ten). De asemenea, parul uscat, fragil, cu varfuri despicate poate beneficia de pe urma banalului ou. Proteinele dau rezistenta parului, sigileaza fibra capilara, rezultatul fiind un par stralucitor, bogat si mai putin fragil si predispus la rupere (vezi aici mai multe masti pentru fiecare tip de par).
Ouale pot fi adaugate in orice reteta. Sunt extrem de versatile si, in viziunea celor mai buni chefi, sunt alimentele care nu ar trebui sa-ti lipseasca niciodata din frigider.
Ouale sunt un remediu excelent anti-mahmureala. Asta datorita continutului bogat in cisteină, substanta care ajuta la descompunerea compusului chimic numit acetaldehida, care cauzeaza mahmureala. Ouale ajuta de asemenea la eliminarea toxinelor lasate in urma de alcool.
O gaina face intre 250 si 279 oua pe an.
Ouale absorb mirosurile neplacute din frigider. Au foarte multi pori – pana la 17.000 de pori mici care absorb orice miros din frigider. Tocmai de aceea, e recomandat sa le tii in cutii de carton.
Ouale contin aproape toate vitaminele esentiale pentru organism, in afara de vitamina C. De asemenea, contin toate proteinele si mineralele de care are nevoie corpul tau.
Coaja constituie 9-12 % din greutatea totală a unui ou şi conţine pori care permit oxigenului să pătrundă şi dioxidului de carbon şi umidității să iasă din ou.
Culoarea albușului provine în principal de la o proteină denumită albumen şi conţine niacină (vitamina B3), riboflavină (vitamina B2), clor, magneziu, potasiu, sodiu şi sulf. Albușul conţine aproximativ 57 % din proteinele unui ou.
Culoarea gălbenuşului este determinată de dieta găinii. Cu cât cerealele din hrana sa conțin mai mulți pigmenți galbeni şi portocalii, cu atât gălbenușul va fi mai închis la culoare.
Culorile unui ou variază odată cu vârsta, dar și datorită altor factori. Spre exemplu, dacă albușul prezintă urme albe ca de nori atunci din punctul de vedere al Egg Safety Center (Centrul de Siguranță pentru Ouă), oul este foarte proaspăt. Albușul tranparent și clar arată că oul ”îmbătrânește”, iar culoarea roz sau iridiscent arată că oul a fost afectat și nu trebuie consumat;
China este cel mai mare furnizor de ouă, produce aproximativ 390 miliarde în fiecare an, aproximativ jumătate din întreaga aprovizionare la nivel mondial.
https://www.ouaecologice.ro/index.php/noutati
/////////////////////////////////////////
Divertisment- Știați că ???
Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi
Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.
Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde…
Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.
Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.
Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.
Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.
In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).
In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.
Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.
Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.
Cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima;
Ştiaţi că… temperatura de fierbere a apei scade cu altitudinea? Astfel, la o înălţime de 1800 metri, apa va fierbe la 94,4 grade Celsius, iar nu la 100 grade Celsius, aşa cum fierbe la nivelul mării.
Ştiaţi că… noi vedem de pe Pământ doar o singură jumătate a Lunii, oricând am privi-o? Asta se întâmplă deoarece mişcarea de rotaţie a Lunii are aceeaşi durată ca mişcarea de revoluţie a ei în jurul Pământului.
Ştiaţi că… noi creştem în înălţime cu aproximativ 1,5 cm peste noapte? Asta se întâmplă deoarece când dormim se măreşte distanţa dintre vertebre (gravitaţia nemaiacţionând în axul coloanei vertebrale). Dimineaţa când ne trezim, din cauza gravitaţiei, vertebrele se tasează iar în scurt timp coloana vertebrală se va micşora din nou. Astronauţii, atunci când sunt în spaţiul cosmic, cresc în înălţime cu chiar mai bine de 3 cm, dar la câteva ore după ce se întorc pe Pământ revin la înălţimea normală.
Ştiaţi că… mirajele sunt simple iluzii optice? Dar cum se întâmplă acest lucru…noi putem sa vedem un obiect pentru că razele de lumină care vin de la acel obiect sunt preluate de către nişte receptori de la nivelul retinei; de aici informaţia este transmisă la creier, unde este şi analizată, traducându-se astfel realitatea înconjurătoare. Dar ceea ce percepem nu este, de fapt, realitatea strictă, ci o interpretare a ei de către creier.
Un pahar cu apa fierbinte ingheata mai repede in frigider decat unul cu apa rece.
O persoana face in medie aproximativ 2,5 milioane de pasi pe an.
Limba romana este limba oficiala in Romania, Republica Moldova si Provincia Autonoma Voivodina din Serbia.
In ziua de azi este ceva jignitor sa arati cuiva degetul mijlociu. Dar acum sute de ani gestul avea alta semnificatie. Inaintea bataliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipand victoria lor asupra Angliei, au decis sa le taie degetul mijlociu tuturor soldatilor luati prizonieri. Asta pentru ca fara degetul mijlociu le va fi imposibil sa mai traga cu arcul si astfel sa mai ia parte la vreo lupta pe viitor. Insa francezii au pierdut acea batalie iar soldatii englezi ii batjocoreau aratandu-le degetul mijlociu, pe care acestia intentionasera sa li-l taie.
Lungimea tălpii (de la vârful degetelor la călcâi) e egală cu lungimea antebraţului (de la încheietură la cot)
https://www.slnavalistul.ro/divertisment-stiati-ca/
////////////////////////////////////////
1000 de lucruri ciudate, dar adevarate – National Geographic
Stiai ca un rechin mare, alb, cantareste cat 15 gorile, ca tu bei aceeasi apa pe care o beau si dinozaurii sau ca exista o masina care merge pe sub apa?O lucrare plina de informatii extraordinare si de imagini uimitoare, care dovedesc ca realitatea e mai ciudata decat fictiunea.- 1 000 de informatii ciudate, dar adevarate si fotografii extraordinare- Ilustratii incitante, generate pe computer- Cele mai bizare animale, inventii trasnite, fenomene meteo neobisnuite, capacitati incredibile, case ex…
Editura
LITERA
Colectia – Pe scurt – 500 de curiozitati
Colectia 500 de curiozitati este compusa din patru titluri: – 500 de curiozitati despre corpul tau- 500 de curiozitati despre stiinta- 500 de curiozitati despre spatiu- 500 de curiozitati despre animale Descriere – 500 de curiozitati despre corpul tau Descopera lumea ciudata si minunata a corpului tau prin intermediul acestor 500 de curiozitati! Excelent ilustrata si plina de informatii incredibile, cu o grafica plina de umor, aceasta carte este ghidul perfect despre corpul uman…de l…
Editura
RAO
500 de curiozitati despre stiinta
de
Green, Dan
O carte care isi dezvaluie ca parul uman este suficient de puternic pentru a tine 12 tone sau ca un singur fulger contine suficienta energie pentru a praji 100.000 de felii de paine. Cartea invita micii curiosi sa exploreze modul ciudat si minunat in care functioneaza lumea. Sunt 500 de curiozitati prezentate haios si vizual.
Editura
RAO
500 de curiozitati despre animale
de
Hibbert, Clare
Stiai ca unele pasari pot zbura cu spatele, ca albinele comunica prindans? Sau ca rechinii nu pot respira daca nu inoata? Ca ursii polari aupielea neagra? Lucrarea e impartita in capitole care descriu corpulanimalelor, habitatul acestora, felul cum se misca, cum comunica intreele, care le sunt prietenii si dusmanii.An aparitie: 2019Format: 16 X 14Numar pagini: 304
Editura
RAO
500 de curiozitati despre spatiu
de
Rooney, Anne
Porniti intr-o calatorie fascinanta prin spatiu, cu ajutorul acestor 500 de curiozitati!Excelent ilustrata si plina de informatii incredibile, cu o grafica plina de umor, aceasta carte este ghidul perfect pentru o calatorie in spatiu. Fii gata de docolare!Aceasta carte este plina de informatii uimitoare.Care sunt planetele care se invartesc in sensul gresit?De ce privitul stelelor este ca o calatorie in timp?A existat o planeta numita „Iepurasul de Paste”?Citeste cartea ca sa afli!Raspunsurile s…
Editura
RAO
500 de curiozitati despre corpul tau
de
Rooney, Anne
Descopera lumea ciudata si minunata a corpului tau prin intermediul acestor 500 de curiozitati!Excelent ilustrata si plina de informatii incredibile, cu o grafica plina de umor, aceasta carte este ghidul perfect despre corpul uman…de la muschii puternici si pana la creierul tau genial.Aceasta carte este plina de informatii uimitoare.Cum este creierul tau?Care este scopul sughitului?De unde provin scamele din buric?Citeste cartea ca sa afli!Raspunsurile sigur te vor surprinde.ISBN: 978606006442…
Editura
RAO
Stiati ca…? Mini-enciclopedie de cultura generala pentru elevi
de
Stefan-Caradeanu, Valentina
Din cuprinsCapitolul 1 – Limba si comunicare Alfabetul Basmul Biblioteca Caligrafia Colindele Dictionarul Fabula Felicitarea Hans Christian Andersen (1805-1875) Ion Creanga (1837 /1839-1889) Mihai Eminescu (1850-1889) Omonimele Scrisoarea Tudor Arghezi (1880-1967) Sensul propriu si sensul figurat Capitolul II – Om si societate Alexandru cel Mare (336-323 i.Hr.) Amazonul Astronautii Bucuresti Carpatii Castelul Bran Continentele Terrei Cristofor Columb (1451-1506) Dacia Decebal Drapelul Romaniei D…
Editura
JOY PUBLISHING HOUSE
500 de adevaruri incredibile si trasnite. Editia a II-a
de
Ballon, Media
Stiai ca delfinii dorm cu un ochi deschis? Ca pasarile colibrii sunt singurele pasari care pot zbura cu spatele? Si ca este imposibil sa te gadili singur? Afla o multime de adevaruri incredibile si trasnite despre plante, animale, corpul uman, sport, istorie…
Editura
PARALELA 45
Stiati ca…? Delfinii dorm cu ochii deschisi? Si alte raspunsuri pentru voi (Lumea copilariei)
Stiati ca…? Delfinii dorm cu ochii deschisi? Si alte raspunsuri pentru voi (Lumea copilariei)
Din cuprins : Apa Aerul Ce este Cerul?Dinozaurii Delfinii Desertul Furnica Caracatita Fructele Creierul umanPasta de dintiPamantul Stratul de ozon Mos Craciun Ce semnifica Pastele? Muntele Ce este ploaia? Cei doi PoliEfectul loviturilor Alimentatia organismului Ce este o tornada? Cum se formeaza vantul? Ce sunt vulcanii? Strugurele la microunde . Ce sunt pesterile? Lacusta Weta Alpina
Editura
PESCARUS
500 de lucruri pe care nu le stiai, dar le afli acum!
de
Barnes, Samantha
DACA TE-AI INTREBAT ADESEA: CUM SA VORBESTI CA UN SPION? CUM ESTE VIATA PE PLANETA MARTE? CUM SE FACE O SABIE DIN BALOANE LUNGI? CE CANTITATE DE ADN Al IN COMUN CU O MUSCULITA DE FRUCTE? sau CARE ERA MENIUL UNUI BANCHET DIN ROMA ANTICA? ATUNCI ACEASTA CARTE ESTE PENTRU TINE! De la chestii CIUDATE, dar EXTRAORDINARE, pana la unele UIMITOARE, iar altele de-a dreptul SOCANTE, vei descoperi in aceasta enciclopedie aproximativ 500 DE LUCRURI AMUZANTE, RECORDURI INCREDIBILE, STATISTICI S…
Editura
NICULESCU
Pachet – Curiozitati istorice
Pachetul Curiozitati istorice este compus din patru titluri: – Curiozitati medicale- Curiozitati romane- Curiozitati bizantine- Curiozitati grecesti Descriere – Curiozitati medicale Povesti stranii despre artele tamaduitoare din Grecia si Roma Antica Povesti stranii despre artele tamaduitoare din Grecia si Roma Antica Un renumit expert in istoria Antichitatii scoate la iveala, cu rigurozitate si umor, inceputurile ciudate si fascinante ale medicinei occidentale. Aceasta nu este o car…
Editura
ALL
Vitrina de curiozitati
de
Preston, Douglas
La fel ca Relicva, actiunea din Vitrina de curiozitati are loc in si in jurul Muzeului de Istorie Naturala din New York. Cand arheologul Nora Kelly este chemata la locul unei descoperiri macabre in centrul Manhattanului – o camera mortuara continand oasele a zeci de victime ucise – nu stie ca incepe un drum plin de mistere care duce inapoi in timp. Cercetarile dau la iveala faptul ca spre finalul secolului 19 un criminal in serie ac?iona intr-o zona rau famata din New York. Insa cand…
Editura
RAO
100 de curiozitati despre animale
Vrei sa stii care este cel mai rapid animal? Ce pasare poate zbura pe spate? De ce elefantii nu pot sari?Descopera aceste lucruri si alte 97 de curiozitati uimitoare despre animale in aceasta carte cu peste 150 de autocolante.Potriveste autocolantele la informatiile corespunzatoare si porneste in aventura antrenanta de explorare a regnului animal!
Dar de femeie
Dar de femeie este o colectie insufletitoare de citate despre rolul impresionant pe care il joaca femeile in lumea moderna. Un dar extrem de incurajator pentru o mama, o fiica, o prietena sau o colega de serviciu.Numar pagini: 368Policromie
Editura
HELEN EXLEY
Minciuni adevarate
Cont. aici ………..https://www.librariaonline.ro/advanced_search_result.html?keywords=stiati+ca…500+de+curiozitati+incredibile+dar+adevarate
////////////////////////////////////////
Stiati ca
Rechinii sunt singurele animale care nu se inbolnavesc niciodata, ei sunt imuni la toate bolile cunoscute pina in prezent de omenire, inclusiv la cancer.[…]
Aeronava X-43A
Stiati ca
Aeronava X-43A deţine recordul absolut de viteză, după ce în noiembrie 2004 a atins viteza de 10.617 km/h în interval de 10 secunde, aproape de zece ori mai mult ca viteza sunetului.[…]
Urşii polari
Stiati ca
Urșii polari sunt cele mai mari animale de pradă de pe uscat. Sunt foarte buni înotători şi pot detecta mirosul prăzii (foci) de la o distanţă de câţiva kilometri. […]
Petrolul (ţiţeiul)
Stiati ca
Petrolul (ţiţeiul) s-a format din corpurile descompuse ale unor mici animale marine care au trăit acum milioane de ani. Acestea s-au depus pe fundul mării şi au fost acoperite de sedimente. Sub influenţa temperaturii şi a presiunii, s-au transformat în petrol.[…]
ENIAC
Stiati ca
ENIAC, primul calculator electronic de uz general, creat în 1946, cântărea peste 27 de tone şi ocupa o suprafaţă de aproximativ 167 m2. Consuma de 3000 de ori mai multă energie decât un calculator modern şi de 6000 de ori mai mult decât un laptop.[…]
Cameleonul
Stiati ca
Pielea cameleonului are celule speciale numite cromatofori ce conţin pigmenţi de culoare. Aceşti pigmenţi se pot contracta sau dilata la semnalele creierului, lăsând culoarea să se răspândească în celule şi să schimbe culoarea pielii.[…]
Selva
Stiati ca
Selva acoperă 6% din suprafaţa Pământului şi se găseşte de-a lungul ecuatorului, în zona intertropicală. Frunzele copacilor nu cad niciodată, drept urmare aceştia sunt mereu verzi. […]
Danyang-Kunshan Grand Bridge
Stiati ca
Cel mai lung pod din lume este Danyang-Kunshan Grand Bridge din China. Este un pod de cale ferată între Beijing şi Shanghai şi traversează delta râului Yangtze. Are 164km în lungime, iar construcţia sa a costat 32 de miliarde de dolari.[…]
Abraham Lincoln
Stiati ca
Abraham Lincoln, al XVI-lea preşedinte al S.U.A., a făcut mai puţin de un an de şcoală. A învăţat singur să scrie şi să citească[…]
Balena cu cocoaşă
Stiati ca
Balena cu cocoaşă scoate nişte sunete care pot fi auzite de la 850 km distanţă.[…]
Cel mai mare cactus este saguaro
Stiati ca
Cel mai mare cactus este saguaro. Creşte în sud-vestul Statelor Unite ale Americii şi poate atinge înălţimi de peste 20m.[…]
Şarpele taipan
Stiati ca
Şarpele taipan trăieşte în nord-estul Australiei şi în Noua Guinee şi este cel mai veninos şarpe de pe glob. Taipanul ar putea ucide 125.000 de şoricei cu veninul său.[…]
Palatul Istana Nurul Iman
Stiati ca
Palatul Istana Nurul Iman este cel mai mare palat din lume, cu 1788 de încăperi. A fost construit pentru sultanul din Brunei.[…]
Urşii polari
Stiati ca
Urșii polari trăiesc în zona Oceanului Arctic, aproape de Polul nord. În mod surprinzător, ei nu au trăit niciodată în Antarctica, un loc plin de gheaţă şi de mâncare.[…]
Tilicho, cel mai sus situat lac
Stiati ca
Lacurile aflate la cea mai mare altitudine sunt în Muntii Himalaya[…]
Lacul Superior
Stiati ca
Lacul Superior (Lake Superior), aflat la graniţa dintre SUA şi Canada, este cel mai mare lac de apă dulce din lume. Suprafaţa sa depăşeşte 82.000 km2.[…]
Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii din Washington
Stiati ca
Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii din Washington este cea mai mare bibliotecă din lume, având aproximativ 32 de milioane de cărţi în mai mult de 470 de limbi.[…]
Reykjavik
Stiati ca
Reykjavik, capitala Islandei, este cea mai nordică dintre capitalele lumii.[…]
Munţii Himalaya
Stiati ca
Este imposibil să prepari un ou fiert tare în Muntii Himalaya. La altitudinea de 8000 de metri presiunea atmosferică este atât de mică încât apa fierbe la doar 70°C. Poţi doar să faci un ou fiert moale la această temperatură. […]
Vulcanul Krakatoa
Stiati ca
Vulcanul Krakatoa, aflat în apropierea insulei Java, Indonezia, a erupt prima dată violent în august 1883. Zgomotul exploziei a putut fi auzit în Perth, Australia, aflat la 3000km distanţă şi în Mauritius, Africa, la 5000km distanţă de vulcan.[…]
Turnul înclinat din Pisa
Stiati ca
Celebrul turn înclinat din Pisa, Italia, nu a fost niciodată drept. În anul 117 s-a descoperit că baza turnului nu a fost pusă drept. Construcţia turnului a fost oprită şi reluată după 100 de ani. […]
Lupii
Stiati ca
Lupii au două straturi de blană. Stratul de suprafaţă ajută la înlăturarea apei, noroiului şi prafului, iar stratul de interior ajută lupul să supravieţuiască la temperaturi de până la -40°C.[…]
De ce plângem când tăiem ceapa?
Stiati ca
De ce plângem când tăiem ceapa? Atunci când tăiem ceapa, eliberăm gazul din interior, care conţine sulf. Sulful irită ochii şi nasul. Corpul tău produce lacrimi pentru a înlătura această substanţă din ochii tăi.[…]
Căpşunile
Stiati ca
Căpşunile conţin mai multă vitamina C decât portocalele.[…]
Crapul
Stiati ca
Crapul este considerat fiinţa cu cele mai multe oase de pe Pământ. Crapul are 4386 de oase (omul are aproximativ 206 oase).[…]
Rechinii
Stiati ca
Rechinii au un excelent simţ al auzului. Ei pot auzi mişcările peştilor în apă de la peste 500m distanţă.[…]
Cel mai ploios loc de pe Pământ este în India – Mawsynram
Stiati ca
Cel mai ploios loc de pe Pământ este în India – Mawsynram un sat din Districtul East Hills Khasi din statul Meghalaya în nord-estul Indiei, la 56 km de Shillong. Conform relatărilor este cel mai umed loc de pe Pământ. Acolo sunt precipitații medii anuale de 11.872 litri/metru pătrat […]
Titan Arum: Cea mai mare floare din lume
Stiati ca
Titan Arum este o plantă tropicală perenă din familia Araceae cu cea mai mare inflorescență neramificată din lume. Titan Arum a fost descoperită în 1878 de botanistul italian Odoardo Beccari. Poate ajunge la o înălțime de aproximativ 3 metri! Are un miros urât, acesta fiind rezultatul unui amestec de amine cu sulf.[…]
Continuare aici : https://curiozitati.md/stiati-ca
///////////////////////
///////////////
Nu credeţi că se apropie ziua când „copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî!” (Mat.10/21 b) OARE nu a sosit vremea să credeţi, că prin răstignirea lui Iisus, am murit faţă de plăcerile de o clipă ale senzualităţii (1 Cor. cap 7)? Nu credeţi că s-a săturat şi Dumnezeu de toate ale noastre? A sosit ziua, când Cerul are nevoie şi de copii ai făgăduinţei, nu doar… De aceea Hristos nu poate locui în „T emplul „vostru, pentru că sunteţi cu inima în două luntrii şi nu trăiţi, nu cunoaşteţi „taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” (Col.2/1- 3) Nu v aţi săturat de atâta vorbarie-preacurvie (1Cor.6/16-17) Lipiţi-vă, cât se mai poate, de Trupul Duhovnicesc, în care nu se păcătuieşte (Ef.5/32)…
Scopul,interesul globalist scuza mijloacele demonice… Papa Francisc, declarație surpriză: A FI HOMOSEXUAL nu este o crimă! TOȚI SUNTEM copiii lui Dumnezeu; Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie; Cine s-a vaccinat, s-a iradiat si globalizat,precum inaintea potopului lui Noe… Convergența biodigitală: Pandemia a început transformarea genetică a omenirii? 19. Neomarxism și corectitudine politică – part II – cu Dan Bercian; Richard Wurmbrand – Marx si Satan | Audio Dan Bercian; Marxism Cultural. Cu Dan Bercian și Traian Crețu. | Episodul 9… Dan Bercian – Marx și Satan ( Darwin și Evoluția) Episodul 7.Lideri evanghelici infiltrati de neomarxism.| Cu Dan Bercian și Traian Crețu. Episodul 10… Chiar daca in vechime “crestinii” l-au respins pe Isuss ,l-au cazat intr-un grajd si apoi l-au pironit pe lemn (2 Cor.4/10 ), fara pocainta- si cei de azi il refuza pe Duhul Sfant(trimis ca sa ne faca viata mai usoara si nemuritoare),il injura, fac pres si astfel…vor fi umpluti cu toate dejectiile gunoierului cosmic,pentru a sfarsi in gheena construita pentru trinitatea demonica (Rom.1/18-32)…
/////////////////////////
Scopul,interesul globalist scuza mijloacele demonice… Papa Francisc, declarație surpriză: A FI HOMOSEXUAL nu este o crimă! TOȚI SUNTEM copiii lui Dumnezeu
DE CĂTĂLIN VUȘCAN
ARTICOLE RELAȚIONATE
Papa Francisc predică un tip de „fraternitate” și „unitate în diversitate” străine de creștinism
Papa Francisc: Cheltuiți mai puțin de Crăciun și trimiteți banii în Ucraina
Papa Francisc a criticat legile care incriminează homosexualitatea ca fiind „nedrepte”, spunând că Dumnezeu îi iubește pe toți copiii săi așa cum sunt și a cerut episcopilor catolici care susțin aceste legi să primească în biserică persoanele LGBTQ, informează AP.
„A fi homosexual nu este o crimă”, a declarat Francisc în timpul unui interviu exclusiv acordat marți agenției The Associated Press.
Francisc a recunoscut că episcopii catolici din unele părți ale lumii susțin legile care incriminează homosexualitatea sau discriminează comunitatea LGBTQ, iar el însuși s-a referit la această problemă în termeni de „păcat”.
Dar el a atribuit astfel de atitudini unor medii culturale și a spus că episcopii, în special, trebuie să treacă printr-un proces de schimbare pentru a recunoaște demnitatea tuturor.
„Acești episcopi trebuie să aibă un proces de convertire”, a spus el, adăugând că ar trebui să aplice „tandrețea, vă rog, așa cum Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi”.
Comentariile lui Francisc sunt primele rostite de un papă cu privire la astfel de legi, dar sunt în concordanță cu abordarea sa generală față de comunitatea LGBTQ și cu convingerea că Biserica Catolică ar trebui să-i primească pe toți și să nu facă discriminări.
Francisc a citat Catehismul Bisericii Catolice spunând că persoanele gay trebuie să fie binevenite și respectate și nu trebuie să fie marginalizate sau discriminate.
„Suntem cu toții copii ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și pentru puterea cu care fiecare dintre noi luptă pentru demnitatea sa”, a spus Francisc, vorbind cu AP în hotelul din Vatican unde locuiește.
https://www.activenews.ro/stiri/Papa-Francisc-declaratie-surpriza-A-FI-HOMOSEXUAL-nu-este-o-crima-TOTI-SUNTEM-copiii-lui-Dumnezeu-179192
/////////////////////////////////////////
Cine s-a vaccinat, s-a iradiat si globalizat,precum inaintea potopului lui Noe… Convergența biodigitală: Pandemia a început transformarea genetică a omenirii?
DE IUSTINA FILIMON
ARTICOLE RELAȚIONATE
Ce este transumanismul (I) – principiile pe care se bazează, scopurile și rădăcinile culturale. În ce cred Yuval Harari și Klaus Schwab
Ce este transumanismul (II): Rădăcinile culturale ale transumanismului – emanciparea, sau ideea creării unui paradis secular, neopozitivismul, eugenismul, antiraționalismul postmodern
Aceasta nu este o glumă. Nu este un exercițiu. Omenirea este pe punctul de a-și pierde calitatea a ceea ce înseamnă a fi uman. Când Klaus Schwab vorbește despre modul în care a Patra Revoluție Industrială ne va schimba, el vrea să spună că se va întâmpla aceasta din punct de vedere chimic, biologic, fizic. El se referă la practicanții nebuni din domeniul științei care promovează ideea de biologie sintetică, într-un relativ anonimat, scrie Patrick Wood, care postează pe site-ul său un text despre convergența biodigitală, pe care îl redăm mai jos într-un rezumat:
Iată ce a spus recent Klaus Schwab:
„Inteligența artificială, dar nu numai inteligența artificială, ci și metaversul, tehnologiile spațiale și aș putea continua – biologia sintetică. Viața noastră, în zece ani de acum, va fi complet diferită, foarte afectată și cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.”
Am să vă întreb un lucru care vă poate părea puțin ciudat. Ce este un organ intern? Răspunsul din manual este un țesut specializat din organism care îndeplinește o funcție specifică. Dar dacă v-aș spune că un organ intern poate fi orice am vrea noi să fie?
RSC – Un morfospațiu pentru organe sintetice și organoizi: posibilul și actualul
Eforturile în biologia evoluției dezvoltării au făcut lumină asupra modului în care se dezvoltă organele și [au răspuns la întrebarea] de ce evoluția a selectat unele structuri în loc de altele. Aceste progrese în înțelegerea organogenezei, împreună cu cele mai recente tehnici de culturi organotipice, bioprintarea țesuturilor și biologia sintetică oferă instrumentele pentru depășirea constrângerilor fizice și genetice în dezvoltarea organelor, deschizând astfel noi căi de cercetare sub formă de elemente proiectate complet sau pur și simplu modificate. Aici propunem un cadru unificator în care sunt legate conceptul de morfospațiu (adică spațiul structurilor posibile), biologia sintetică și ingineria țesuturilor. Ne propunem o sinteză care prezintă înțelegerea noastră atât asupra constrângerilor evolutive, cât și asupra constrângerilor arhitecturale și care poate fi folosită ca ghid pentru explorarea principiilor alternative de proiectare pentru a construi organe și organoizi artificiali. Prezentăm un morfospațiu tridimensional care încorporează trei caracteristici-cheie asociate complexității organelor și organoidelor.
Ce ar fi dacă am putea produce de la zero organe complet noi, care nu au existat niciodată în natură înainte și care să aibă funcții complet noi? Ce-ar fi dacă cineva ar putea avea un creier mic implantat în fiecare articulație a corpului său și să dea brațelor și picioarelor lui o minte proprie, ca o caracatiță?
Este doar un exemplu despre ce s-ar putea crea prin biologia sintetică. Un alt exempl
ar putea fi proiectarea de enzime complet noi de la zero, introducerea în bacterii a genelor care le codifică și folosirea lor ca reactivi pentru a produce compuși complet noi.
Încă nu sunteți convinși? Dacă accesați site-ul oficial al Guvernului Canadei chiar acum, acesta este unul dintre articolele publicate acolo. Recomand arhivarea lui.
Perspective de politici Canada – Explorarea convergenței biodigitale
Mă trezesc în lumina soarelui și în aerul sărat de coastă al Mării Adriatice. Nu locuiesc nicăieri în apropierea Mediteranei, dar IA-ul meu, care este și consilierul meu de sănătate, mi-a prescris o anumită calitate a aerului, un anumit miros și o anumită intensitate a luminii solare pentru a-mi gestiona nivelul de energie dimineața și mi-a programat dormitorul pentru a imita acest climat.
Cearșafurile crescute în clădirea mea din ciuperci regenerabile sunt mai bune decât mi-am imaginat. Mă simt odihnit și pregătit pentru o nouă zi. Trebuie să verific câteva lucruri înainte să mă ridic din pat. Transmit un mesaj prin creier pentru deschiderea aplicației care îmi controlează nivelul de insulină pentru a mă asigura că pancreasul este susținut în mod optim. Nu îmi pot imagina cum ar fi să mă injectez cu ace, așa cum făcea mama când era copil. Acum este un transplant de microbi care se ajustează automat și raportează cu privire la nivelurile mele.
Totul pare în regulă, astfel că verific interfața digitală a creierului meu pentru a citi datele despre vise care au fost înregistrate și procesate în timp real noaptea trecută. Aplicația mea de terapie analizează răspunsurile emoționale pe care le-am exprimat în timp ce dormeam. Îmi sugerează să petrec timp în natură săptămâna aceasta pentru a reflecta la visul meu recurent în care mă simt prins într-o cutie și pentru a-mi îmbunătăți activitatea neuronală subconștientă utilă. IA-ul meu recomandă o «zi în pădure». Mă gândesc că «e bine», iar IA și implantul meu neural fac restul.
Întreaga idee din spatele vaccinurilor ARNm este, practic, digitalizarea vaccinurilor prin reducerea lor la secvențe genetice sintetice și folosirea celulor umane ca bioreactoare pentru a produce proteina, sărind peste o grămadă de pași de fabricație.
Ei bine, avem tehnologia CRISPR, DREADD. Avem nanotransductoare. Avem capacitatea de a crea amiloizi proiectați, cum sunt semiconductorii amiloizi ai lui Ehud Gazit. Avem mai mult decât atât. Iată o lucrare despre implementarea unei întregi arhitecturi von Neumann în nanoparticule lipidice:
Avansuri științifice – Arhitectură de calcul bazată pe nanoparticule pentru rețelele neuronale de nanoparticule
Inspirați de arhitectura von Neumann (VNA), în care mai multe programe pot fi operate fără a restructura computerul, am realizat VNA pe bază de nanoparticule (NVNA) pe un cip lipidic pentru executări multiple de operații de logică moleculară arbitrară într-un singur cip fără refabricare. În acest sistem, nanoparticulele de pe un cip lipidic funcționează ca un hardware care include memorie, procesoare și unități de ieșire, iar catenele de ADN sunt folosite ca software pentru a furniza instrucțiuni moleculare pentru programarea simplă a circuitelor logice. NVNA permite unui grup de nanoparticule să formeze o rețea neuronală de tip feed-forward, un perceptron, care implementează operațiuni logice Boolean complete și oferă o arhitectură de calcul programabilă, resetabilă, scalabilă și o placă de circuite pentru a forma rețele neuronale de nanoparticule și a lua decizii logice.
Ce s-ar întâmpla dacă am integra toate aceste idei disparate într-o singură platformă? Ce am putea crea? Am putea injecta cuiva o substanță care să genereze țesuturi inteligente manipulate fără fir în corpul cuiva? Să presupunem că folosim ARNm pentru a produce factori Yamanaka în celulele cuiva pentru a le transforma în celule stem in vivo și apoi să presupunem că am îmbina noi gene în acele celule pentru a genera o linie celulară sintetică complet nouă, cu o funcționalitate complet nouă.
Ce s-ar întâmpla dacă aceste celule ar putea secreta neurotransmițători sau hormoni în spațiul extracelular pentru a manipula funcțiile celulelor normale ale subiectului? Ce s-ar întâmplă dacă ar putea fi folosite pentru a construi schele tisulare în jurul organelor existente ale subiectului și pentru a manipula sau monitoriza funcția acestora, prin remodelarea matricei extracelulare?
Nu doar aceste lucruri pot fi create prin biologia sintetică. Asasinări fără posibilitatea de stabilire a făptașului, debilitarea anumitor persoane prin inducerea unor probleme cronice de sănătate, distrugerea agriculturii inamice prin noi agenți patogeni ai plantelor, proiectarea de virusuri și bacterii pentru a produce arme biologice hiperletale, inducerea obedienței și a docilității în oameni prin modificarea echilibrului androgenilor și neurotransmițătorilor în corpurile lor pentru a reduce agresivitatea și lista rămâne deschisă.
Când Klaus Schwab a spus că cei care stăpânesc aceste tehnologii vor stăpâni lumea, nu a spus totul. Cu aceste tehnologii, s-ar putea reproiecta o întreagă specie – inclusiv oamenii – în ceva complet diferit.
Trebuie să existe o dezbatere publică despre biologia sintetică și neurotehnologie chiar acum și trebuie să fie adoptate politici care să definească strict limite internaționale și obligatorii pentru utilizarea lor. Dacă nu se va întâmpla asta, atunci ființele umane ale viitorului vor fi inevitabil reduse la niște produse de inginerie. Oamenii din spatele acestor planuri [antiumane] sunt antipersonaliști. Ei nu văd nicio valoare în persoana umană. Doar „binele colectiv” contează pentru ei.
https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Convergenta-biodigitala-Pandemia-a-inceput-transformarea-genetica-a-omenirii-180259
////////////////////////////
Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie
Alina Mungiu-Pippidi
După ce și-a adunat probabil tot curajul, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a interzis părintelui Cristian Pomohaci să oficieze vreo slujbă bisericească timp de 30 de zile. Poliția sesizase organele judiciare după apariția unui fișierul audio pe Net în care preotul încearcă să seducă un minor căruia îi spune cît e de frumos, ce relație specială e între ei, recunoaște că are relații cu bărbați (ar putea aduce remorci pline cu ei), dar celelalte nu sunt dragoste adevărată, acceptă senin declarația tînărului că e virgin, nu a umblat cu alți bărbați și se apără viguros de acuzația că ar fi ceva ”trivial” în îndemnul său de a-I arăta ”ciocanul”. Iată o mostră candidă, cu citate despre Isus:
”Victima abuzului: Păi, eu nu am mai fost cu mașina asta.
Pomohaci: Audi nu e al nostru, ți-am spus că nu e al nostru, e al cuiva, e al unui prieten care ne-a dat-o… Ce faci, frumusețe, ui ce lumină s-a făcut, să văd și eu un copil frumos, du-te, măăă!
Victima abuzului: Și asta e a dumneavoastră, personală?
Pomohaci: Doar domnul Iisus mi-a dat-o, să mă folosesc de ea! …
Victima abuzului: Iisus?
Pomohaci: … Le-am găsit în Cluj, am fost la spital și le-am luat ca să… Știi că mi-ești drag!
Victima abuzului: Știu!
Pomohaci: Nu, că eu trebuie să zic, nu tu trebuie să zici! Că te iubesc!
Victima abuzului: E bine dacă mă iubiți!
Pomohaci: Fugi! Fugi! Când mi-o arăți? Amu e spălată, nu mi-o arăți!?
Victima abuzului: Păi, eu știu…
Pomohaci: Când?
Victima abuzului: Depinde, ce vreți să vă arăt?
Pomohaci: Ce să îmi arăți? Păi, ciocanul…
Victima abuzului: Ciocanul? Eu știu când să vi-l arăt? Vi-l
arăt într-o zi!
Pomohaci: Când?
Victima abuzului: Într-o zi. Când?
Pomohaci: Când? Uite-te ce speriat e… Gândești că e o căprioară… Vai… Așa ești, da!
Victima abuzului: Dar nu-s speriat, nu îs…
Pomohaci: Nici nu vreau să fii!
Victima abuzului: Nu îs comod cu treburile astea!
Pomohaci: Nici nu vreau să fii, că dacă ai fi, nu erai lângă mine!
Victima abuzului: Nu, nu că-s speriat, nu-s obișnuit cu chestiile astea!
Pomohaci: În timp, o să fii obișnuit!
Victima abuzului: În timp, e ok…
Pomohaci: Așa, nu îmi dă un confort…
Victima abuzului: Nu, poate dumneavoastră sunteți obișnuit, eu nu pot folosi cuvinte din-astea triviale…
Pomohaci: Triviale, ce înseamnă?”.
Într-o acțiune paralelă, trei preoţi au fost acuzaţi de şantaj de procuratură, Mihail Răzvan Bumbu, Cristian Sebastian Jitaru şi Gheorghe Damian. Ei l-au șantajat pe episcopul Corneliu Bârlădeanu cu o filmare de 15 minute, alături de un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, în prezent preot într-o comună din Vaslui. Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, a depus luni, 12 iunie, o plângere la DNA Iași.. Surse judiciare au precizat pentru ”Adevărul” că pe data de 30 mai 2017 consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru. Acesta le-ar fi spus că deţine un material compromiţător cu Episcopul Corneliu şi le-ar fi spus că, în cazul în care acesta nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de vicar, va oferi presei materialul compromiţător şi-l va folosi în cadrul Sfântului Sinod din data de 15 iunie pentru a-l denigra. Și ceilalţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Răzvan Mihail Bumbu ar fi pretins episcopului 50.000 euro, între altele ca să-și recupereze banii plătiți cînd au căpătat parohia. Episcopul a purtat tehnica de ascultare furnizată de procurori și astfel i-a băgat pe șantajiști la arest preventiv.
Din cîte se vede, și fețele bisericești recurg la poliție și la DNA cînd e ceva de rezolvat, pentru că biserica nu pare capabilă să își facă ordine în casă. Cu cine fac sex preoții e strict treaba lor, cel puțin în biserica ortodoxă, numai că aici se recrutează minori chiar din parohie, din turma care se presupune că e în grija preotului, sau din seminar, nu dintr-un bar, parcare sau de pe Internet. În timp ce biserica se dă de ceasul morții să scoată din Constituție și posibilitatea teoretică pentru doi bărbați adulți să fondeze o uniune civilă în care să se prezinte în fața legii cu aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual căsătorit, homosexualii în sutană sunt lăsați să abuzeze de influența lor asupra tinerilor din propria lor ogradă, de a căror bunăstare sufletească ar trebui să aibă grijă. Ba li se mai cere, superfluu, după ce înregistrările sunt postate de victime pe Internet, și să aducă probe ca să fie făcuți scăpați. Poliția și DNA fac ordine – sau încearcă- în timp ce BOR le lasă pe mai departe accesul la situația în care pot abuza și de alți minori, în școlile unde predau religie, în seminare sau în parohii. Despre corupție, faptul că parohiile se cumpără și că reglarea de conturi se face prin șantaj nici nu mai face să discutăm.
BOR nu doar că nu practică virtutea pe care o predică, dar promovează ipocrizia pe o scară incredibilă.
Cele trei milioane care au semnat să se schimbe Constituția așa cum pe vremuri semnau orice le cerea Ceaușescu, ca și milioanele care nu au semnat ar trebui să își retragă copiii de la orele de religie, pentru că riscul e mult mai mare să fie victimele celor care predau acolo, cu autoritate și acces legal la ei, decît să fie recrutați pe stradă de vreun homosexual oarecare. În homosexualitatea masculină vîrsta consensuală e considerată mult mai mică decît cea stabilită legal sau la fete, astfel că un băiat de 14-15 ani riscă să fie inițiat în viață chiar de un părinte spiritual sub acoperișul școlii.
Să ne înțelegem: sunt printre primii activiști, ca fost medic, care au cerut dezincriminarea homosexualității în anii nouăzeci, pe motivul că statul nu trebuie să se amestece în viața privată a oamenilor. Abuzul de autoritate morală sau de orice fel pentru a recruta minori de către preoți cu înclinații homosexuale, și asta în plină campanie a BOR pentru a legaliza un statut de cetățeni de gradul doi pentru homosexualii adulți e însă de neacceptat. Ce fel de biserică e asta, care așteaptă de la DNA și de la poliție să îi facă ordine, și între timp lasă pe mai departe pe cei prinși în flagrant delict să aibă acces la minori, împărțind critici blînde și suspendări pe 30 de zile, și astea la presiunea presei și a poliției?
https://www.romaniacurata.ro/homosexualii-bor-sunt-deasupra-legii-restul-in-iad-si-la-puscarie/
/////////////////////////////////////////
- Neomarxism și corectitudine politică – part II – cu Dan Bercian https://www.youtube.com/watch?v=CS7mRD96uZM&t=10s
Richard Wurmbrand – Marx si Satan | Audio Dan Bercian
https://www.youtube.com/watch?v=o4iXSJs4fAc&t=11223s
Marxism Cultural. Cu Dan Bercian și Traian Crețu. | Episodul 9.
https://www.youtube.com/watch?v=-yiEF1bKPd4&t=75s
Dan Bercian – Marx și Satan ( Darwin și Evoluția) Episodul 7.
https://www.youtube.com/watch?v=Yv5PHxX1HVA
Lideri evanghelici infiltrati de neomarxism.| Cu Dan Bercian și Traian Crețu. Episodul 10
https://www.youtube.com/watch?v=Uy1V05pwm_w
NEO-MARXISMUL_ Evanghelia sociala_cu Dan Bercian si Traian Cretu_Episodul 6
https://www.youtube.com/watch?v=d51MmKbPIsk
NEO-MARXISMUL_ Socialismul fabian_partea a II-a_cu Dan Bercian si Traian Cretu_Episodul 4
https://www.youtube.com/watch?v=NtAJKWoVqKY
NEO-MARXISMUL_ Socialismul fabian_partea a III-a_cu Dan Bercian si Traian Cretu_Episodul 5
https://www.youtube.com/watch?v=da5N0xpJGnQ
Lideri evanghelici infiltrati de neomarxism . Episodul 11. Cu Dan Bercian și Traian Crețu.
https://www.youtube.com/watch?v=xFk5Ip8fjmc&t=781s
Florin Antonie – Apusul istoriei – partea 2 – Anticristul
https://www.youtube.com/watch?v=wwfOh_gn9rQ
Hristos şi Adunarea Sa (2)
Hristos şi serviciul divin de cină al Adunării Sale
William John Hocking
Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2.41-47; 20.6,7; 1 Corinteni 10.14-22; 11.20-34
Introducere
Săptămâna trecută am vorbit despre făgăduinţa, că Adunarea lui Hristos trebuia zidită pe acea temelie, ca ea niciodată să nu se clatine; şi cu ocazia aceea am văzut de asemenea, că această zidire a început în ziua de Rusalii. Însuşirea cea mai remarcabilă a Adunării este părtăşia ei prin Duhul Sfânt cu Domnul Isus, care S-a înălţat la cer. Domnul a dovedit prezenţa Sa acolo, puterea Sa şi împlinirea făgăduinţei Sale faţă de ei, prin aceea că El a trimis pe Duhul Sfânt. Faptul că Duhul a venit s-a arătat în Ierusalim în efectul asupra ascultătorilor lui Petru. Trei mii s-au convertit în ziua aceea la Domnul şi au fost adăugaţi acelei grupe noi, care a fost formată ca o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.
Deci noi ştim că, înainte ca Domnul nostru să se ducă la cer – când El în noaptea în care a fost trădat, dacă putem spune aşa, a avut ultima discuţie personală cu ucenicii Lui -, a căutat să le asigure aducerea lor aminte de El. El era pe cale să-i părăsească, însă ei trebuiau apoi să-şi amintească în mod deosebit de El. Moartea aceea, pe care El o va îndura în Ierusalim, nu trebuia uitată. Şi pentru aceasta El a instaurat sărbătoarea permanentă a frângerii pâinii.
Domnul era în înălţime, ei erau aici jos. El nu-i va părăsi şi nici uita. El va fi întotdeauna la ei în puterea Duhului Său, pe care El Îl va trimite; însă un ţel mare al Mesei Domnului era ca sentimentele lor faţă de El în timpul absenţei Lui, care a trecut prin moarte pentru ei, să nu se rătăcească. Ceea ce în mod necesar trebuie să mişte inima unui urmaş al Domnului Isus Hristos, mai mult decât orice altceva, este dragostea Lui, care a mers până în moarte. Ascultarea Lui faţă de Acela care L-a trimis, a mers până în moarte, da, moarte pe cruce. Cina este o sărbătoare de amintire a acelei morţi.
Deci în Faptele apostolilor 2 stă înaintea noastră realitatea remarcabilă că Adunarea nou formată în Ierusalim a îndeplinit imediat această dorinţă a Domnului nostru, ca ei în aducerea aminte de El trebuiau să frângă pâinea. Adunarea lui Dumnezeu era complet altfel decât poporul vechi al lui Dumnezeu. Marele preot şi adunarea sfatului iudaic nu aveau să spună sau să facă nici cel mai neînsemnat lucru în legătură cu pregătirile Adunării lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu era deja prezent în mijlocul ucenicilor. El nu era în Templul cu măreţia lui arhitectonică, ci în aceia şi la aceia care iubeau pe Domnul nostru Isus Hristos.
Stăruinţa împătrită
Faptele apostolilor 2.41-47: Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi fiecare suflet a fost cuprins de teamă şi multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. Şi toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; şi îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie. Şi în fiecare zi, stăruind într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă, lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi întregului popor. Iar Domnul adăuga în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi.
Duhul lui Dumnezeu aminteşte aici că ei „stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Acestea erau cele patru lucruri caracteristice pentru poporul acesta. Nu mai este învăţătura lui Moise; acum este învăţătura apostolilor! Nu mai este părtăşia seminţiilor naturale, care a luat naştere deoarece iudeii erau sămânţa lui Avraam după carne, ci acolo era o părtăşie cu totul nouă, o părtăşie care a rezultat din faptul că Dumnezeu Duhul Sfânt locuia în ei, care a unit pe aceşti ucenici ai Domnului şi i-a făcut una cu Hristosul lui Dumnezeu. Şi această părtăşie se exprimă prin aceea că ei erau o inimă şi un suflet, că ei aveau totul în comun şi erau împreună pentru un scop bine determinar. Acolo era o părtăşie, părtăşia sfinţilor, care este o însuşire permanentă a Adunării.
Mădularul trupului lui Hristos nu este privit ca persoană izolată, nu ca individ. Este o persoană individuală, când este vorba de primirea Evangheliei; este o persoană individuală, când este vorba de responsabilitatea ei. Ca păcătos înaintea lui Dumnezeu omul este o persoană individuală, care este expusă judecăţii – şi aşa trebuie să fie -, dar când el vine la Hristos, el este adus în această părtăşie, în această unire sfântă, pe acest loc al Adunării lui Dumnezeu, unde totul este una, deoarece Duhul Sfânt locuieşte acolo. La început această unitate a fost permanent exprimată în acea formă de activitate spirituală.
Însă acolo era şi frângerea pâinii. Domnul a rânduit-o – amintirea în comun de El în mâncatul din pâine şi băutul vinului. Că El era absent, în măsura în care ochiul exterior putea vedea, ei ştiau aceasta. Însă El era prezent la ei, ca să stea înainte în această strângere laolaltă şi să poarte grijă ca frângerea pâinii să devină cu totul altceva decât acea ceremonie iudaică goală, care încă se celebra în Ierusalim. La ei era o activitate vie în prezenţa Domnului viu, spre amintire că El, Fiul Dumnezeului cel viu, a mers din cauza noastră în moarte, spre gloria lui Dumnezeu.
Sunt amintite şi rugăciunile. Acestea erau rugăciunile regulate ale Adunării ca Adunare. Ucenicii aveau privilegiul deosebit, că ei îşi puteau uni inimile înaintea tronului harului în rugăciune înflăcărată, în timp ce Duhul Însuşi îi reprezenta. Nu era aşa că un om se ruga pentru altul, ci că ei acţionau împreună permanent în rugăciune. Fiecare din ei ducea o viaţă de rugăciune în sfera personală a cercului propriu; dar aceasta, despre care este vorba aici, era adevărat pentru ei toţi, atunci când erau împreună. În felul acesta ei stăruiau în rugăciunile Adunării noi formate.
Noi nu ar trebui să trecem cu vederea importanţa rugăciuni Adunării. Doi sau trei se pot ruga undeva, cândva, dacă au pe inimă o chestiune deosebită; însă aceasta nu este în mod natural rugăciunea Adunării. Rugăciunea Adunării are loc atunci când mădularele trupului lui Hristos se strâng laolaltă cu intenţia comună că caute faţa Domnului cu implorare aprinsă; şi când ei sunt adunaţi în felul acesta, Duhul Sfânt îi reprezintă uniţi aşa cum sunt cu suspine negrăite. Astfel de rugăciuni sunt roditoare în binecuvântare.
Găsim că atunci când Adunarea din Ierusalim s-a rugat, întreaga cetate s-a mişcat – un semn remarcabil pentru faptul că Dumnezeu ascultă şi împlineşte rugăciunile unite. Şi astăzi este la fel. În situaţia actuală a Adunării fărâmiţate şi împrăştiate rămâne adevărat că noi, dacă vrem, putem stărui în rugăciune ca Adunare. Să nu uităm să facem aceasta.
Instituirea frângerii pâinii
Găsim că frângerea pâinii era o acţiune bine stabilită a acestor mădulare ale Adunării noi. Practicarea era aşa de totală şi clar stabilită, că în versetul 46 ni se spune, că ei în fiecare zi stăruiau într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie. Aici se face o diferenţiere între consumul de hrană şi frângerea pâinii, pentru că în alt loc găsim că frângerea pâinii a fost folosită cu privire la o masă obişnuită, de exemplu în ultimul capitol din evanghelia după Luca (Luca 24.35). Aici frângerea pâinii nu era masa obişnuită; era o amintire de Domnul Isus conform cerinţei Sale proprii, atunci când S-a înălţat la cer; şi Duhul Sfânt leagă aceasta, ca să evite încurcătura cu servirea mesei obişnuite. Ei luau hrana lor cu bucurie, dar făceau frângerea pâinii acasă, nu în Templu. Şi ei făceau aceasta zilnic. Inimile lor erau în permanentă legătură cu El, care nu demult a plecat din mijlocul lor. Era şi pentru ei ceva real, deoarece nu trecuseră multe zile, numai câteva săptămâni, de când unii dintre ei L-au văzut în trup, când în camera de sus El le-a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.”
Ei puteau să-şi amintească exact de tonul cuvintelor Sale din camera de sus, când El le-a privit feţele şi le-a zis: „Faceţi aceasta în amintirea Mea.” Puteau ei să nu fie ascultători de El? Era o osteneală pentru ei să facă aceasta în fiecare zi în amintirea Lui? Era o realitate pentru ei în Ierusalim, dar noi nu ar trebui să uităm că, chiar dacă au trecut multe secole de când Domnul a rostit aceste cuvinte, Duhul Sfânt le poate face vii şi reale şi pentru noi, dacă vrem. Când suntem adunaţi laolaltă şi simţim prezenţa Domnului Isus Hristos în mijlocul nostru şi aşteptăm ca Duhul Sfânt să lucreze printre noi, aşa cum vrea El, vreţi voi să-mi spuneţi că El nu poate face glasul Domnului şi prezenţa Domnului să fie realitate pentru inimile noastre?
Dar de ce aceasta nu este întotdeauna aşa? Nu este din cauză că noi avem aşa puţină credinţă? Pentru că noi venim înaintea Domnului într-un fel în care nu ar trebui să păşim înaintea prezenţei Sale sfinte? Probabil că intrăm aşa cum intrăm în sufrageria noastră ca să ne aşezăm la masă, uitând că Domnul este prezent în Adunarea Sa. Frângerea pâinii era pentru persoanele din Ierusalim o adevărată masă de aducere aminte, şi ea poate fi la fel de reală şi pentru noi acum. Domnul este în mijlocul nostru; şi Duhul Sfânt este prezent; şi cu toată slăbiciunea noastră şi cu tot eşecul nostru prezenţa Lui devine realitate pentru inimile noastre, în măsura în care înţelegem adevărul despre aceasta.
Aşa era atunci direct la început în Ierusalim, şi la fel găsim mai târziu în Troa în Faptele apostolilor 20.
Faptele apostolilor 20.6,7: Iar noi, după zilele Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi în cinci zile am venit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile. Şi, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunaţi să frângem pâinea, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; şi a prelungit cuvântul până la miezul nopţii.
În cetatea aceea ucenicii au venit laolaltă în prima zi a săptămânii în concordanţă cu practica lor, în ziua învierii Domnului. Şi noi ştim că era o practică săptămânală, deoarece apostolul, care era într-o călătorie spre Ierusalim şi era foarte preocupat să ajungă cât se poate de repede acolo, a zăbovit categoric şapte zile (aşa putem deduce din Scriptură), pentru ca el să poată frânge pâinea cu ei şi să se folosească de ocazia că ei erau împreună, ca să discute cu ei despre lucrurile lui Isus Hristos.
Şi nu era aşa, după cum s-ar putea deduce din textul obişnuit, că ucenicii s-au adunat ca să frângă pâinea, şi Pavel a venit în mijlocul lor ca un străin; ci felul corect de a citi este: „pe când eram adunaţi”. Era practica comună a lor toţi, a lui Pavel şi a însoţitorilor lui şi a fraţilor locali. Ei veneau laolaltă ca Adunare şi scopul lor deosebit al strângerii lor laolaltă era să frângă pâinea în aducere aminte de Domnul Isus Hristos. Vorbirea lui Pavel către ei era pe locul al doilea; frângerea pâinii a fost pe primul loc, aşa cum ar trebui să fie întotdeauna la Adunarea lui Dumnezeu. Motivul pentru aceasta este că frângerea pâinii este dorinţa categorică a Capului Adunării. Domnul Isus în măreţia Lui, în autoritatea Lui ca şi Cap peste toate lucrurile a făcut clar Adunării care este voia Sa în privinţa aceasta, şi noi ne bucurăm să împlinim această voie a Sa.
Frângerea pâinii în practică
Trec la ceea ce apostolul spune în 1 Corinteni cu privire la frângerea pâinii din punctul de vedere al învăţăturii. În cartea Faptele apostolilor avem locurile de referinţă istorică pentru practică, care sunt cu atât mai insistente cu cât ele sunt presărate ocazional pe parcursul relatării. La scrierea cărţii Faptele apostolilor Luca nu îndreaptă atenţia în mod deosebit spre frângerea pâinii, însă el aminteşte practica în derularea relatării sale, prin care se arată, că frângerea pâinii aparţinea activităţilor regulate ale Adunării. Astfel se exprimă în formă discretă practicarea frângerii pâinii în Ierusalim şi în Troa. Deoarece Domnul a stabilit aşa puţine detalii cu privire la această ceremonie – dacă am voie să folosesc acest cuvânt destul de rece -, sfinţii lui Dumnezeu sunt în pericol s-o folosească abuziv. Permiteţi-mi s-o folosesc la persoana întâi; noi suntem în pericol să folosim abuziv acest privilegiu preţios de aducere aminte de Domnul nostru Isus Hristos în frângerea pâinii.
1 Corinteni 10.14-22: De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie. Vorbesc ca unora cu judecată: judecaţi voi ce spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine. Uitaţi-vă la Israelul după carne: cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul? Deci ce spun eu? Că ceea ce este jertfit unui idol este ceva? Sau că un idol este ceva? Dar ceea ce jertfesc ei, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa demonilor. Sau Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
În scrisoarea adresată corintenilor, în ambele capitole, pe care noi toţi le cunoaştem, capitolul 10 şi 11, apostolul se preocupă cu tema aceasta sub două aspecte diferite, şi fiecare aspect are învăţătura lui deosebită pentru ei şi pentru noi. Dacă studiem foarte superficial capitolul 10, vedem că acolo se vorbeşte despre frângerea pâinii în contrast cu sărbătorile păgâne. Aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu erau în cea mai mare parte de curând convertiţi de la idolatrie, şi ei erau obişnuiţi cu desfrâul care însoţea adorarea dumnezeilor falşi. Noi ştim că şi astăzi este ceva uşor şi un eşec mult răspândit de a aduce în Adunare obiceiurile din zilele neconvertirii. În zilele neconvertirii noastre ne slujeam nouă înşine. În cazul nostru s-ar putea să nu fi fost adorarea idolilor fără viaţă, însă cu siguranţă am împlinit poftele inimilor noastre proprii şi am mers pe căile noastre şi am ascultat de glasul oamenilor de seama noastră. De aceea adevărul spus pentru corectarea corintenilor este valabil în fond şi pentru noi.
Paharul binecuvântării
Oamenii aceştia au introdus în Adunare unele din obiceiurile lor păgâne de odinioară în legătură cu simpla amintire de Domnul Isus Hristos; şi apostolul îi atenţionează să fugă de idolatrie (1 Corinteni 10.14), deoarece puterea rea a lui satan stătea înapoia oricărei slujbe închinate idolilor şi păta pe sfinţi. El a spus (dacă am voie să încerc să interpretez cuvintele, ca să le înţelegem mai bine): această sărbătoare nouă, această frângere a pâinii, vă aduce în legătura cea mai apropiată şi mai intimă unul cu altul şi cu Hristosul lui Dumnezeu. Ce reprezintă pâinea? Ce reprezintă paharul? Este legătura cu Hristos şi părtăşia întregii Adunări. „Paharul binecuvântării”, spune apostolul, „pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos?” Paharul exprima părtăşia cea mai apropiată şi mai intimă cu Hristos. Şi apostolul le-a amintit în versetele anterioare cum a fost privită o astfel de legătură în lucrurile lui Dumnezeu în timpurile vechi-testamentale.
El se referă, aşa cum vă amintiţi, la situaţii din trecut din istoria poporului Israel, pe când călătoreau prin pustie. Atunci ei toţi au mâncat aceeaşi mâncare spirituală; ei au băut toţi aceeaşi băutură spirituală; şi el adaugă ceva în legătură cu băutul apei, unde apa a curs din stâncă în chip minunat; el spune: „Stânca era însă Hristos.” Toţi israeliţii aveau în exterior parte de avantajele stâncii lovite: Hristos. Ei au băut din paharul binecuvântării, pe care apa stâncii lovite o dădea în pustie. Dar cât de mulţi dintre ei au căzut în pustie din cauza legăturii lor cu idolii? Dumnezeu i-a lovit şi cei mai mulţi dintre ei n-au ajuns în ţara făgăduită. Şi lucrurile acestea, spune apostolul, „li s-au întâmplat spre atenţionarea noastră”. Sunt atenţionări serioase referitoare la legăturile care murdăresc.
Amintirea de Domnul Isus Hristos este o preocupare foarte sfântă. Venim în contact strâns cu Hristos, şi într-un mod deosebit de solemn în legătură cu sângele Său. „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos?” Şi de aceea această slujbă este aşa de sfântă. Noi atingem ceva care este sfânt, şi de aceea, pentru că atingem ceva, care este sfânt în amintirea de Domnul Isus Hristos, ce fel de oameni ar trebui să fim! Ce evlavie ar trebui să fie în noi! Ce despărţire de tot ce murdăreşte şi stă împotriva Hristosului lui Dumnezeu!
Noi suntem înclinaţi să privim numai faptul că suntem chemaţi să luăm paharul binecuvântării. Noi ne gândim în principal la el ca pahar al binecuvântării. Noi preamărim pe Dumnezeu pentru el. Inimile noastre se înalţă spre El în mulţumire pentru privilegiul pe care îl avem, că suntem la masă şi împreună putem avea parte de acest pahar al binecuvântării. Dar să mergem un pas mai departe. Să nu uităm că sfinţenia este Casa lui Dumnezeu. Locuinţa Sa prin Duhul. Şi această întrebare referitoare la comportarea sfântă este aşa de serioasă, deoarece în această ocazie noi suntem legaţi strâns şi intim cu Domnul Isus Hristos. Aceasta este, aşa cum presupun, un motiv pentru care în pasajul acesta este amintit mai întâi paharul, o inversare a ordinii obişnuite. Putem presupune, că apostolul ar vorbi în primul rând despre pâine şi apoi despre pahar, însă în loc să respecte ordinea istorică, el vorbeşte mai întâi despre pahar şi apoi despre pâine. El vorbeşte despre sânge, înainte să vorbească despre trup. Deci sângele lui Hristos este cel care ne curăţă de toate păcatele şi le îndepărtează definitiv, el face împăcarea; el este baza părtăşiei în lumina lui Dumnezeu; şi de aceea ni se aminteşte stringent în primul rând, că dacă noi savurăm aceste privilegii deosebite şi incomparabile, împlinim o misiune foarte sfântă. Părtăşia cu sângele lui Hristos ne cere să ne păstrăm despărţiţi de tot ce nu este în concordanţă cu sfinţenia Numelui lui Isus Hristos, a Domnului nostru.
Pâinea simbolică
„Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?” Aici este amintită din nou părtăşia. De data aceasta în legătură cu trupul lui Hristos. Deci trupul lui Hristos are înţeles dublu, aşa cum putem deduce din locul acesta. În primul rând pâinea simbolizează trupul lui Hristos, care a fost dat pentru noi, acel trup sfânt, cu care El a purtat păcatele noastre la lemnul blestemat. „Acesta este trupul Meu”, a spus Domnul şi S-a referit la jertfa, care El Însuşi S-a făcut, pentru ca păcatele noastre să fie anulate. Însă aici este mai mult. Conform aspectului al doilea, trupul lui Hristos înseamnă toată grupa credincioşilor, care alcătuiesc Biserica Sa sau Adunarea. „Pentru că, după cum trupul este unul singur”, spune apostolul în capitolul 12, unde vorbeşte despre trupul natural, „după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, … tot aşa şi Hristos.” Ce vrea să spună el prin aceasta? El vrea să spună că Hristos este numele acelui om nou, a omului spiritual, care constă din Capul ceresc, Hristos, şi Adunarea, mădularele Lui; ele sunt privite ca fiind una.
Deci trupul lui Hristos include pe toţi aceia care sunt ai Săi, toţi, care sunt legaţi cu El ca şi Cap. Drept urmare apostolul spune în locul acesta: „Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup” (chiar dacă suntem mulţi). El nu se referă aici la trupul lui Hristos ca jertfă, care a fost dat pentru noi, ci acel trup, care este constituit prin Duhul Sfânt din aceia care aparţin Domnului Isus Hristos. Aceştia sunt trupul lui Hristos. Şi de aceea avem această realitate remarcabilă, că doi sau trei, care sunt adunaţi în Numele Domnului Isus Hristos spre amintirea Domnului în moartea Sa, văd înaintea lor în pâine un simbol al acelui trup desăvârşit, care este Adunarea lui Dumnezeu, pentru care Hristos S-a dat la moarte. Probabil sunt numai două sau trei mădulare laolaltă, însă acolo înaintea Domnului ele sunt îndreptăţite să vadă într-o pâine acel un singur trup, care este unit cu El prin Duhul Sfânt; noi nu ar trebui să uităm această latură a adevărului. Extinderea uriaşă a Adunării lui Dumnezeu pe parcursul secolelor, în ceea ce priveşte timpul, este prezentată aici la Masa Domnului în unitatea ei de fiecare dată când noi ne strângem pentru frângerea pâinii.
Domnul doreşte ca noi să nu uităm că El a murit pentru întreaga Adunare, care este o singură Adunare, indiferent cât de slabi şi de puţini am fi noi, indiferent cât de fărâmiţaţi ar fi sfinţii lui Dumnezeu şi indiferent cât de pierdută este starea Bisericii în general. Gândul pe care El îl avea înaintea Lui era acela, ca ei să fie una, oricât de mulţi şi de diferiţi ar fi ei, şi El vrea ca ei să fie acum una. Ei sunt de aceea una, pentru că sunt una prin Duhul Sfânt, şi ei vor fi una în glorie din veşnicie în veşnicie.
Înainte ca pâinea să fie mâncată, ea este desigur frântă. Ea este dată tuturor, pentru ca toţi să aibă parte din ea. Însă gândul unităţii este dominant în acest capitol. Dumnezeu ne cere, prieteni dragi, să păstrăm această legătură intimă în acest timp al fărâmiţării. Noi nu ar trebui să renunţăm niciodată la această mărturie. Dacă privim în jurul nostru şi vedem pretutindeni în creştinătate partide care se ceartă, Domnul ne aminteşte că ai Lui sunt încă una, un trup. Noi aparţinem acelui trup, pentru care El Însuşi S-a dat la moarte: „Porţile locuinţei morţilor nu îi va birui.” El a spus: „Vreau să zidesc Adunarea Mea”, şi El va face aceasta. Şi pentru că El a spus-o, noi credem aceasta şi ne bucurăm. Motivul certitudinii noastre este în faptul că El a murit şi a biruit moartea prin autoritatea Sa desăvârşită şi că El este acum înălţat în cer.
Vedem astfel, că în acest capitol 10 este exprimată în mod deosebit întrebarea referitoare la părtăşie; noi toţi avem parte din acea o singură pâine. Şi pe baza acestui adevăr noi avem o mare responsabilitate, chiar dacă momentan nu putem să vă prezentăm mai multe detalii despre aceste lucruri.
Doresc acum să spun ceva pe scurt despre capitolul următor cu referire deosebită la această lucrare de aducere aminte a Adunării.
Domn şi Hristos
1 Corinteni 11.20-26: Când voi vă adunaţi deci în acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că fiecare, mâncând, îşi ia mai înainte propria cină, şi unul este flămând, iar altul se îmbată. Nu aveţi deci case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi Adunarea lui Dumnezeu şi faceţi de ruşine pe cei care nu au? Ce să vă spun? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.
Aşa cum bine ştim, 1 Corinteni 11 prezintă un alt aspect al frângerii pâinii. Întrebarea, care stă aici înaintea apostolului, este comportarea corectă a fiecăruia care este prezent pentru a lua parte la Masa Domnului. Ei sunt prezenţi, şi fiecare are responsabilitatea personală. Nu este vorba de faptul că ei sunt una şi toţi sunt contopiţi într-o unitate spirituală, ci aici este privită comportarea fiecăruia. Este aşa, că o persoană sau alta este judecată de Domnul şi disciplinată. Aici este introdusă responsabilitatea, şi acesta este motivul pentru care Numele Domnului în capitolul 11 este altfel decât în capitolul 10. În capitolul 10 este, aşa cum am văzut, Hristosul. „Sângele lui Hristos … trupul lui Hristos”. Acesta este numele oficial al Domnului ca Acela căruia Îi aparţine Adunarea în unitatea ei: „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.” Însă poziţia Lui de Domn este introdusă când este vorba în mod deosebit de adevărul referitor la responsabilitatea noastră faţă de El, Cel care este Domnul nostru (vezi Luca 6.46).
Apostolul arată clar că este posibil pentru persoane să vină împreună şi să ia parte la Masa Domnului şi cu toate acestea nicidecum să nu savureze Masa Domnului. Corintenii au venit laolaltă, şi rezultatul era că ei au mâncat propria lor masă. Ei au adus mâncărurile lor şi propriul lor eu rău cu ei. „Eul propriu” avea prioritate în inimile lor, tot timpul cât erau împreună. Şi cu toate că cu gura făceau mişcările obişnuite, inimile lor erau mult departe de Domnul.
Seriozitatea strângerii laolaltă
Domnul priveşte întristat spre această adunare; şi în autoritatea şi puterea Lui judecă pe aceia care sunt adunaţi să-şi amintească de moartea Lui dar care au uitat prezenţa Sa vie. El umblă încă ca Domn în mijlocul Adunării, şi noi ar trebui să ne amintim de aceasta, atunci când venim laolaltă. Căci dacă ţinem seama de aceasta, mai poate fi o sarcină mai serioasă pentru noi pe pământul acesta? Există ceva mai serios decât să fi laolaltă, ca să-ţi aminteşti de Domnul Isus Hristos, când a murit? Probabil am văzut pe cei dragi ai noştri plecând de la noi. Vai, nu este adevărat, ce chestiune serioasă este aceasta, când aceia, pe care îi iubim cel mai mult, ne părăsesc, şi noi nu mai vedem faţa lor? Dar în cele din urmă, ce este viaţa celor dragi ai noştri în comparaţie cu moartea Domnului Isus Hristos? Că Domnul vieţii, Cel care avea toată autoritatea asupra morţii, a trebuit să Se cufunde în moarte – şi ce fel de moarte, moarte pe cruce!
Când venim laolaltă pentru frângerea pâinii şi prin credinţă privim mereu spre Golgota şi ne amintim de staţiunile de ocară şi suferinţă, ele ne devin foarte cunoscute, însă de fiecare dată, când ele stau în felul acesta înaintea inimilor noastre, sunt mai noi şi mai depline. Cu siguranţă este aşa. Ştim că aceasta este preocuparea cea mai serioasă a sfinţilor lui Dumnezeu în lumea aceasta. Şi de aceea este permanent necesară băgarea de seamă, când te apropii ca să ai parte de amintirea de Domnul nostru Isus Hristos. Apostolul presupune că sfinţii din Corint au înţeles că Domnul este prezent acolo la Masa Sa. Ca să zicem aşa, El trebuie să supravegheze ce se petrece la aducerea aminte de moartea Sa.
Apostolul le-a dat ceea ce el însuşi a primit de la Domnul. Dacă medităm la realitatea acestei descoperiri deosebite, seriozitatea întregii chestiuni devine şi mai clară. Apostolul le putea spune că Domnul în glorie a vorbit cu el direct şi special despre masa Sa. Pavel, cel mai mare dintre apostoli, nu era împreună cu cei unsprezece în încăpere înainte de răstignire; dar Domnul i-a vorbit din cer direct, pentru ca el să audă direct de pe buzele Lui aflat în glorie, că această masă trebuie sărbătorită de aceia care Îl iubeau. Pavel vorbeşte despre faptul că masa a fost instituită în noaptea în care El a fost vândut. „Am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: «Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea». Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: «Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea».”
„Trupul Meu”, „sângele Meu”, „amintirea Mea”? Înapoia (nu în) pâinii şi a vinului stătea realitatea prezenţei Sale personale. Masa era o amintire de El în moartea Lui, dar era o amintire de El, Cel viu. Ea îndrepta inimile lor spre Golgota, dar El era prezent; acesta era punctul important. Ei aveau case, ca să mănânce şi să bea în ele, dacă era vorba să potolească foamea şi setea; atunci ei trebuiau să ia hrana necesară în casele lor. Însă la Cină Domnul era prezent, în timp ce moartea Lui şi felul morţii Lui mişcau inima lor.
Şi dacă aceasta le-a devenit clar prin Duhul Sfânt, că El era prezent, atunci ei ar lua oarecum automat atitudinea de adorare, dacă se gândeau că El, Cel care stătea înaintea inimilor lor, a fost răstignit cu adevărat. Când Toma a văzut mâinile şi coasta Lui, a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Şi aşa va fi şi la noi, când suntem înaintea Lui şi privim mâinile şi coasta Lui, sub influenţa Duhului Sfânt inimile noastre vor izbucni ca de la sine în strigătul de adorare: Domnul nostru şi Dumnezeul nostru! O astfel de adorare nu este ceva care poate fi planificat dinainte. Nu este ceva pe care îl putem inventa în sfera particulară a locuinţelor noastre. Adorarea curge din inimile noastre fără influenţa noastră prin lucrarea Duhului Sfânt, când suntem adunaţi laolaltă. Noi trebuie numai să luăm seama ca inimile noastre, când venim, să fie într-o aşa stare, ca Duhul Sfânt să poată lucra liber în noi.
Şi ce fel de stare este aceasta? Starea corectă este când noi avem pe Domnul Însuşi înaintea inimilor noastre. Eu am venit să mă gândesc la El. Nu, haideţi să formulăm altfel aceasta. Eu spun înainte: eu vin la ora 11 să-mi amintesc de El. Şi desigur gândul acesta mă va mustra. Dacă în inima mea şi pe conştiinţa mea este ceva care nu se cuvine, chiar şi numai gândul, certitudinea şi încrederea că eu sunt pe punctul de a păşi în prezenţa Domnului Isus Hristos, mă va călăuzi înainte de a ajunge acolo, să mărturisesc păcatele mele. Şi cu credincioşie El va ierta păcatele mele şi mă va curăţa de orice fărădelege, aşa că eu mă pot apropia ca o persoană curată, ca vas curat, curăţit cu apă, prin Cuvânt, pregătit să fie folosit de Duhul Sfânt. Atunci Duhul Sfânt va aduce înaintea sufletului meu gânduri noi referitoare la Domnul nostru, aspecte noi despre Persoana şi lucrarea Lui, amintiri noi şi bucurii noi; şi inima va tresălta cu bucurie în laudă şi adorare. Să nu luăm totul ca de la sine, ca şi cum nu ar fi necesară o verificare serioasă a inimii, atunci când venim împreună să sărbătorim moartea Domnului.
Comportare nedemnă
1 Corinteni 11.27-34: Astfel că oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Pentru că cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi îşi bea judecata, dacă nu deosebeşte trupul. De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm. Pentru că, dacă ne-am judeca noi înşine, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem disciplinaţi de Domnul, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, încât să nu vă adunaţi spre judecată. Iar celelalte le voi rândui când voi veni.
Acest pasaj din 1 Corinteni 11 este citit deseori numai parţial. Citim versetele care se referă direct la masa Domnului (1 Corinteni 11.20-26), dar când ajungem la versetele 1 Corinteni 11.27-34, care vorbesc de mâncatul nedemn al pâinii şi băutul nedemn din pahar, ne dăm înapoi din cauza seriozităţii acestor cuvinte: „oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.” În privinţa aceasta unii spun imediat: eu nu pot veni; căci sunt sigur că nu sunt vrednic să vin. – Dar dacă cercetăm pasajul din Scriptură găsim că nu este vorba de vrednicia mea pentru a veni. Este vorba de nevrednicie în legătură cu comportarea mea, atunci când sunt acolo. „Deci cine mănâncă şi bea în chip nevrednic”; este clar că este vorba de felul în care are loc sărbătoarea. Ea nu trebuie să fie ţinută în chip nevrednic.
Păcatul din Corint era acela, că eul a fost permis la Masa Domnului. Unul era beat, altul mânca mâncarea lui înaintea altora; fiecare căuta locul întâi şi cel mai de sus. Şi eului i se poate ceda în multe feluri. Se poate ajunge la ceartă, cine să propună primul o cântare sau cine să citească un pasaj din Scriptură. Eul poate ieşi în evidenţă sub tot felul de forme. Când o persoană citeşte un pasaj din Scriptură, pot eu spune: nu îl voi însoţi. Când cineva rosteşte o rugăciune de cerere sau de mulţumire, pot eu spune pentru mine însumi; nu voi spune amin? Şi cine vorbeşte aşa? Eu însumi. Acel eu rău, pentru care Hristos a murit. El îşi înalţă capul lui ruşinos în acel loc foarte sfânt şi în această prezenţă sfântă. Atunci mănânc şi beau în chip nevrednic. Atunci sunt în pericol să fiu vinovat de trupul şi sângele Domnului. Uit însemnătatea mare a acestor imagini; uit prezenţa sfântă a Domnului meu; ignorez călăuzirea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt. Şi ce este o astfel de comportare, decât blasfemie în casa lui Dumnezeu? La ce altceva mă pot aştepta decât la disciplinare, la exercitarea disciplinării severe din partea Domnului, de care suntem atenţionaţi aici?
O, prieteni dragi, cuvintele serioase nu stau neintenţionat în strânsă legătură cu Masa Domnului. Nu ni se cuvine să presupunem că ele se referă numai la persoanele care au trăit cu mult timp în urmă, şi nu la noi înşine. Nu, ele se referă la fiecare din noi. Fiecare din noi – îmi pare rău, dacă trebuie să spun aceasta – este în pericol ca la Masa Domnului să mănânce şi să bea în chip nevrednic, deci s-o ia în chip nevrednic. Dacă gândeşti, că nu eşti în pericol, eu nu pot fi de acord cu tine. Chiar dacă pot vorbi numai despre mine însumi, totuşi toate mădularele trupului lui Hristos descind din aceeaşi rasă decăzută; ei toţi au în ei înşişi aceeaşi natură decăzută. Hristos a condamnat la cruce prin jertfa Sa pe acel eu vechi, acea natură rea, şi, dragi prieteni, dacă noi nu menţinem natura veche la locul unde El a pus-o, şi anume sub picioarele Sale, atunci ea va apare chiar şi la această ocazie absolut de sfântă a amintirii de Domnul în moartea Sa.
Să avem grijă, ca să ne condamnăm singuri, pentru că Domnul este sfânt. „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Fără aceasta nu putem obţine starea de sfinţenie practică, care este necesară pentru prezenţa Sa. Fără aceasta nu putem „vedea pe Domnul” (Evrei 12.14). Aici este o sfinţenie practică, la care Domnul ne îndeamnă cu insistenţă, şi noi suntem în pericol să uităm responsabilitatea noastră în această privinţă. Pericolul cel mai mare pentru aceasta constă în motivul simplu, că, atunci când noi venim din când în când laolaltă, nu există nici o organizare oficială, nici o ceremonie exterioară, nici un cadru fix sau o derulare fixă stabilite dinainte, ca să călăuzească gândurile noastre şi care să împiedice acea pătrundere iresponsabilă a acelora care nu sunt îndreptăţiţi să vorbească.
De aceea există pericolul permanent, ca să cădem într-o formă oarecare de comportare necuvenită, chiar şi numai în gândire şi nu în faptă, şi astfel pierdem dulceaţa amintirii conform Scripturii de Domnul Isus în moartea Sa. Şi, dragi prieteni, este foarte sigur că acolo învăţăm mai mult despre dragostea Domnului nostru Isus Hristos decât oriunde în altă parte, pentru că în suferinţele Lui în acel întuneric, prin care El a trebuit să treacă în tot acel timp îngrozitor la cruce, vedem cu ajutorul călăuzirii Duhului Sfânt strălucind dragostea şi gloria lui Dumnezeu, chiar şi în acele ceasuri întunecate. Ne gândim la El în moartea Lui, şi inimile noastre se înalţă în adorare şi mulţumire către Dumnezeu Tatăl, care L-a trimis, şi spre Dumnezeu Fiul, care S-a dat pe sine Însuşi, pentru ca ascultător să intre chiar în moarte, da, în moarte pe cruce.
Diferenţa doctrinală între un credincios ceresc
… şi un credincios din Împărăţia de o mie de ani
James Butler Stoney
Verset călăuzitor: Evrei 3.1
Evrei 3.1: De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus.
Eşec în practică şi învăţătură
În timp ce fiecare credincios nu are multe greutăţi să recunoască nedesăvârşirea proprie în practică, totuşi el se priveşte în general ca fiind corect în ce priveşte învăţătura. S-ar putea ca el să recunoască că este neştiutor cu privire la o mare parte a adevărului, dar conştiinţa lui nu i-ar da linişte, dacă el ar avea credinţa că o anumită parte a aceea ce el susţine ar fi fals. De aceea este mult mai greu să convingi pe un credincios de rătăcirea lui în ceea ce priveşte învăţătura, decât de eşecul lui în practică.
Dar nu poate fi o practică sănătoasă cu o conştiinţă liniştită, decât numai dacă eşti corect şi în învăţătură. Dacă un credincios a fost învăţat odată de Dumnezeu, că el este ceresc, în ceea ce priveşte chemarea lui (Evrei 3.1), atunci s-ar putea ca el să eşueze mult în a fi ceresc (compară cu 1 Corinteni 15.48), dar dacă el cunoaşte învăţătura despre chemarea sa, atunci el descoperă că lui i s-a dat o putere – în măsura în care el se îndreaptă spre Domnul –, ca să meargă pe drumul său ca credincios ceresc.
Fundamentul comun
În primul punct mare al doctrinei, credinciosul ceresc şi credinciosul pământesc se află împreună pe acelaşi teren. La amândoi păcatele sunt spălate în sângele Mielului: acest adevăr mare este comun celor doi, şi aceasta este valabil pentru fiecare credincios începând de la întemeierea lumii. Deci, deoarece această învăţătură mare este foarte clară şi neîndoielnică pentru amândoi, există tendinţa şi cursa să se deducă din aceasta că şi cu toate celelalte învăţături este tot aşa. Şi această cursă conduce totdeauna tot mai jos. Va trage tot mai mult spre cele pământeşti şi nu spre cele cereşti. Aceasta înseamnă că chemarea şi binecuvântarea cerească a credincioşilor sunt degradate la nivelul celor pământeşti.
Pământesc şi ceresc
Deci în expresiile pământesc şi ceresc este inclusă o diferenţă deosebit de importantă. Şi tot restul se învaţă repede, dacă s-a recunoscut această diferenţă. Adevărata greutate constă în a convinge pe credincioşi de faptul că ei sunt cereşti în adevăratul sens al expresiei. Creştinii recunosc desigur aceasta într-un anumit sens, deoarece ei ştiu, că cerul va fi cândva patria lor, dar nimeni nu poate cunoaşte poziţia cerească, dacă nu vede că Hristos a fost lepădat de cei de pe pământ şi că credinciosul, dacă el este unit acum cu Hristos, cu El în cer, unde Hristos Se află acum, trebuie să fie una cu El. Şi el trebuie de asemenea să vadă, că dacă el nu este una cu El acolo, atunci el nu are nici o legătură cu Hristos absent aici pe pământ, chiar dacă el este eliberat de păcatele lui prin sângele lui Hristos. În afară de aceasta el este pe pământ, unde Hristos nu domneşte (căci Hristos trebuie mai întâi să vină, înainte de a domni). Aceasta înseamnă că partea credinciosului astăzi, dacă el nu este legat cu Hristos în cer, este nespus mai rea decât a unui credincios din Împărăţia de o mie de ani.
Credinciosul din Împărăţia de o mie de ani va avea cunoştinţa fericită a domniei lui Hristos peste toate. Satan va fi legat şi Hristos va domni moral peste toate, aşa cum soarele domneşte peste ziua materială. Hristos este acum absent, şi când Duhul lui Dumnezeu leagă pe credincios cu El în cer, unde El este, atunci este clar, că pe pământ el este într-o poziţie mai rea decât credinciosul pământesc. Dar credinciosul este unit acum cu Hristos prin Duhul, şi deoarece el aparţine unui Hristos ceresc, el este pe drumul spre cer, spre locul care îi aparţine, chiar dacă el este încă pe pământ.
Legătura cu Hristos
Nu mă voi ocupa acum cu diferitele învăţături, care diferenţiază în mod deosebit pe sfântul ceresc şi care îi aparţin în mod deosebit. Doresc să accentuez faptul că credinciosul astăzi este ceresc, atât în ceea ce priveşte poziţia lui cât şi în ceea ce priveşte speranţa lui, deoarece el este legat cu Hristos în cer şi marea deosebire între un credincios pământesc şi unul ceresc este aceea, că credinciosul pământesc nu va fi legat cu Hristos în cer, ci că el este legat pe pământ, atunci când Domnul va domni. Domnul este acum lepădat. De aceea credinciosul trebuie să fie legat ori cu lumea şi ordinea lucrurilor de aici de pe pământ, ori el este despărţit de oamenii de aici de pe pământ, deoarece el este legat cu Hristos în cer. Un drum de mijloc nu există.
Diferenţa între timpul actual şi timpul Împărăţiei de o mie de ani este foarte mare. Domnul nu domneşte acum, dar atunci El va domni. Credinciosul este legat cu Domnul şi el este un duh cu El. Aceasta înseamnă foarte mult şi dacă această diferenţă s-a cunoscut realmente şi cu adevărat, atunci aceasta va avea consecinţe mari.
Eliberarea deosebită
Dacă eu sunt unit cu Hristos, atunci El este viaţa mea. „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Eu sunt nu numai născut din nou, aceasta este adevărat pentru fiecare credincios (vezi Ioan 3.3-12), ci eu savurez o altă viaţă prin Duhul Sfânt, şi aceasta nu poate avea loc fără o eliberare reală de omul în carne, aşa că viaţa pe care eu o trăiesc acum în carne, o „trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”. Aici eu sunt mort, şi viaţa mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Credinciosul pământesc trăieşte aici pe pământ, el nu este unit cu Hristos, el nu a murit; el este un om, care trăieşte fără cusur în toate poruncile şi orânduielile Legii. Ca unit cu Hristos, eu am pe Hristos trăind în mine. Eu trebuie să-L trăiesc pe El, Cel care nu este aici, pe locul unde El nu este, şi pentru că sunt făcut capabil pentru aceasta, eu sunt legat cu El, acolo unde este El.
Aceasta este marea diferenţă – credinciosul ceresc are o cunoaştere desăvârşită a eliberării totale de omul în carne. Credinciosul Împărăţiei de o mie de ani dimpotrivă este făcut capabil prin har să facă ce Dumnezeu a cerut de la omul în carne. „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8.10). Credinciosul ceresc nu stă sub acest nivel în umblarea lui, ci el se află mult mai sus. Şi dacă el nu este aşa, atunci lui îi merge mai rău decât unui credincios din Împărăţia de o mie de ani, deoarece el este acolo, unde Hristos nu este prezent şi unde El nu domneşte.
Adorarea în Locul preasfânt
În afară de aceasta drumul spre Locul Preasfânt este acum deschis. Noi – credincioşii cereşti – „prin sângele lui Isus avem deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său” (Evrei 10.19,20). Credinciosul pământesc, cu toate că el este curăţit de păcatele lui prin sânge, nu poate vorbi de faptul că este înapoia perdelei, deoarece perioada de timp în care el trăieşte este legată cu pământul acesta. Dacă recunoaştem că locul nostru ca adoratori este înapoia perdelei, atunci recunoaştem o altă diferenţă mare între un credincios ceresc şi unul pământesc.
Locul în cer
Doresc să constat încă o diferenţă: credinciosul, care este unit cu Hristos în cer, cunoaşte eliberarea deplină în El, şi deoarece el aduce adorare în Locul Preasfânt, el posedă un loc în cer pregătit prin Hristos, despre care credinciosul pământesc niciodată nu poate vorbi. Desigur el poate vorbi despre faptul că el cunoaşte pe Domnul cerului şi al pământului, şi că El va fi cândva pe pământul nou, unde va locui dreptatea, când toate lucrurile vor fi făcute noi. Dar el nu poate vorbi despre faptul că lui îi este pregătit un loc în casa Tatălui. Şi cu mult mai puţin poate vorbi de faptul că el deja astăzi a înviat împreună cu Hristos şi că el are voie să şadă împreună în locurile cereşti în Hristos. Vedem astfel, că sunt multe diferenţe mari în învăţătură între credinciosul ceresc şi cel pământesc:
- Legătura cu Hristos este de altă natură; sfinţii sunt uniţi cu El în timpul cât El este lepădat, acesta este un privilegiu, pe care nu l-a cunoscut nici o altă grupă de credincioşi, sau le-a fost dăruită, nici credincioşilor dinaintea venirii Sale şi nici credincioşilor de după revenirea Sa.
- Eliberarea este de altă natură, deoarece credincioşii sunt uniţi la El, sunt în El, şi deoarece El este viaţa lor.
- Adorarea este alta, căci credinciosul se află în deplină liberate înapoia perdelei.
- În timp ce credincioşii dinaintea venirii lui Hristos aveau perspectiva viitoare a cerului – „aşteptau cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu” –, credinciosul timpului de acum ştie că Hristos nu numai a pregătit un loc pentru el în cer, ci el ştie de asemenea că prin Duhul lui Dumnezeu el este acolo sus în El prin credinţă, iar pe de altă parte credinciosul Împărăţiei de o mie de ani îşi are speranţa şi poziţia pur pământească.
Importanţa pentru practică
Dacă cunoaştem aceste diferenţe între cele trei categorii de credincioşi (şi eu cred că nimeni nu le poate tăgădui), atunci este clar, că fiecare credincios, care pierde din vedere chemarea sa ca credincios ceresc, va fi slab în sufletul lui cu privire la toate aceste binecuvântări, despre care am vorbit, şi anume legătura cu Hristos, eliberarea lui deplină, adorarea adevărată şi locul – Canaanul, care i-a fost dat de Dumnezeu.
Toţi sfinţii sunt aşezaţi pe pământul acesta, dar fiecare din aceste grupe este chemată la o relaţie specială. Credincioşii vechi-testamentali au considerat că perspectiva spre cer era eliberarea de haosul şi de răul de aici de pe pământ. Credinciosul Împărăţiei de o mie de ani va fi capabil să savureze toate aici pe pământ, deoarece puterea răului va fi înfrânată şi Domnul va domni. Rămâne numai să accentuăm, că sfinţii, care în timpul absenţei lui Hristos sunt aici pe pământ, ar trebui să nu fie marcaţi de cele pământeşti, ci, deoarece ei au primit binecuvântări mai mari, ei ar trebui să meargă pe drumul lor aici pe pământ în timpul absenţei Lui, cercetând cum ei ar putea să fie ca El, Cel pe care oamenii L-au respins, şi cum ei se pot deosebi de aceia care L-au respins. Cursa de cădere este că, deoarece păcatele lor au fost iertate şi ei au fost eliberaţi de frica de judecată, ei se îndreaptă spre pământ şi aşteaptă arătări ale harului lui Dumnezeu în legătură cu pământul. Şi dacă ei fac aceasta, atunci ei renunţă practic la adevărurile mari, care îi diferenţiază de credincioşii pământeşti, şi în mod necesar sunt slabi în ceea ce priveşte practica, deoarece ei sunt slabi în învăţătură. Ei eşuează în mărturie şi vor fi supuşi disciplinării în funcţie de lumina şi posibilităţile la care nu au răspuns: „Căci şi Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12.29), şi: „gelozia este neînduplecată ca Şeolul” (Cântarea Cântărilor 8.6).
Tradus de la: Der lehrmässige Unterschied zwischen einem himmlischen Gläubigen …
Titlul original: „The Difference in Doctrine between a Heavenly and a Millennial Saint“
din Ministry by J.B. Stoney, vol. 10, 1874–79, pag. 36–40,
apărut iniţial ca „Thoughts for the Day“ în A Voice to the Faithful, Ediţia 8, 1874, pag. 247–256
Traducere: Ion Simionescu
Cu Pavel în Paradis
Paradisul şi cerul al treilea
Hugo Bouter
Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 12.1-5
2 Corinteni 12.1-5: În adevăr, nu-mi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, nu ştiu, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer. Şi ştiu că un asemenea om (fie în trup, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), a fost răpit în paradis şi a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului să le vorbească. Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar, cu mine însumi, nu mă voi lăuda decât în slăbiciunile mele.
Un om în Hristos
Deoarece învăţători greşiţi şi apostoli falşi au intrat în Corint, Pavel s-a văzut obligat să ia atitudine împotriva lor. Aceşti lucrători înşelători se lăudau „după carne”, adică, pe ei îi interesa originea lor proprie, onoarea şi prestigiul lor ca oameni naturali. Însă Pavel nu voia să se laude cu sine însuşi, ci numai cu „un om în Hristos”.
Ce vrea să se spună prin aceasta? Dacă cineva este unit cu Hristos prin credinţă, atunci Dumnezeu nu-l mai vede în starea lui naturală ca şi copil al lui Adam. Un astfel de om este „în Hristos”, adică el este strâns legat cu El, unit cu el. El stă înaintea feţei lui Dumnezeu pe o bază nouă, pe terenul învierii şi a Duhului vieţii în Hristos Isus (Romani 8.12). De aceea, cel care este în Hristos este „o creaţie nouă” – şi aceasta este singurul lucru care avea valoare pentru apostol (2 Corinteni 5.16,17; Galateni 6.12-16).
În cazul laudei unei persoane – un om în Hristos – nu este vorba deci de noi înşine, de onoarea proprie sau de poziţia noastră proprie. Toate acestea dispar în lumina cunoaşterii lui Hristos, care întrece cu mult toate acestea (Filipeni 3.8). De aceea nu este vorba de experienţe spectaculoase, pe care le facem noi (o „înălţare la cer” sau chiar – aşa cum îşi revendică unii dreptul – o „călătorie în iad”), la care se poate referi, la descoperiri din afara Bibliei. Aceasta este total lipsit de importanţă şi chiar induce în eroare.
„Un om în Hristos” datorează totul lui Hristos, moartea lui şi învierea lui şi înălţarea lui la cer. De aceea pe aceasta trebuie să se pună tot accentul; aceasta caracterizează poziţia noastră nouă ca şi credincioşi. Noi am fost răstigniţi cu Hristos, am murit şi am fost îngropaţi, dar şi înviaţi cu El şi strămutaţi chiar în locurile cereşti. „Un om în Hristos” este în El pus desăvârşit înaintea lui Dumnezeu (Efeseni 1.4-6; 2.6). Nu este locul omului natural, al copiilor oamenilor decăzuţi. Este locul tuturor celor care sunt în Hristos şi au fost făcuţi una cu El.
Principial aceasta este deci deja acum poziţia fiecărui credincios adevărat ca „om în Hristos”. Însă în curând se va revela gloria poziţiei. De aceea creaţia aşteaptă cu dorinţă vie descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8.19). Noi datorăm poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu Omului ceresc, cu care suntem legaţi, căci „cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti” (1 Corinteni 15.48). La revenirea lui Hristos se va vedea aceasta în glorie, chiar şi în ceea ce priveşte trupul nostru. Aşa cum am purtat chipul primului om, al lui Adam material şi muritor, la fel vom purta chipul ultimului Adam, Omul glorificat în cer (1 Corinteni 15.49).
La Pavel era realmente vorba de „viziuni şi descoperiri ale Domnului” (2 Corinteni 12.1), de care el ca „un om în Hristos” a avut parte. Nu erau închipuiri sau invenţii omeneşti. Şi eu gândesc, că există un context şi cu viziunea de chemare a apostolului, aşa cum găsim aceasta în cartea Faptele apostolilor 9; 22; 26. Atunci când lumina din cer a strălucit în jurul lui, Pavel a înţeles pentru prima dată că Isus, pe care el Îl prigonea, ca şi Cap în cer era unit cu toţi aceia de pe pământ care Îi aparţineau. Hristos trăieşte în mădularele trupului Său pe pământ, şi invers, ei sunt uniţi cu El ca şi Cap al lor în cer. Hristos în noi şi noi în Hristos: aceasta este taina Bisericii (Adunării), a cărei administrare [a tainei] a primit-o Pavel.
Paradisul şi cerul al treilea
Pavel nu s-a lăudat cu descoperirile pe care le-a primit, în contrast cu publicitatea acelora care primesc acum uneori astfel de experienţe paradisiace. El a vorbit foarte rar despre acestea. Au trecut aproape paisprezece ani de când el a fost răpit în al treilea cer (o perioadă de timp care în modul cel mai remarcabil se întâlneşte şi în Galateni 2.1).
Apostolul a dat lui Hristos onoarea care I se cuvenea, prin aceea că el s-a numit pe sine însuşi numai „un om în Hristos”. Ca urmare a lucrări lui Hristos, toţi credincioşii adevăraţi sunt uniţi cu El în cer. Capul ceresc actualizează mădularele Sale. Acolo unde este El, suntem şi noi înaintea feţei lui Dumnezeu. Ca „om în Hristos” noi am căpătat har în El şi chiar am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul. De aceea locul tuturor credincioşilor adevăraţi este în cerul al treilea, şi aceasta va deveni curând realitate deplină la răpirea Bisericii (Adunării).
Cerul al treilea este „Cerul cerurilor” (Psalmul 148.4), acesta este domiciliul nemijlocit al lui Dumnezeu. În privinţa aceasta ne putem gândi la împărţirea Templului şi a cortului din pustie: După curtea din faţă şi Locul sfânt urma Locul Preasfânt sau „Sfânta Sfintelor”. Acesta era locul unde domnea Dumnezeu şi unde avea loc ispăşirea în Ziua cea mare a ispăşirii prin sângele jertfei pentru păcat, care era adus de marele preot în Locul Preasfânt (Leviticul 16; Evrei 13.11).
În continuare apostolul spune că el a fost luat în Paradis (2 Corinteni 12.3,4). Nu gândesc că prin Paradis ar fi vorba de un alt loc decât cerul al treilea, despre care el a vorbit mai înainte; probabil este o parte a cerului al treilea.
Este vorba despre aceeaşi persoană (un om în Hristos), şi Pavel repetă numai că el nu ştie dacă aceasta a avut loc în trup, sau în afară de trup. În cazul Paradisului (acesta este un spaţiu înconjurat cu ziduri, o grădină de plăceri) este vorba în mod deosebit de savurarea binecuvântărilor locului acesta. Această grădină cerească este plină de gloria lui Dumnezeu. De aceea specificarea „vorbiri (lucruri) de nespus”, care se aud acolo. Ne vom ocupa în curând cu însemnătatea lor.
Răpit în trup sau în afara trupului
Pavel a fost dus, sau răpit în cerul al treilea. Aceasta trebuie să fi fost o experienţă care a avut loc deodată, aşa cum redă aceasta verbul folosit „a răpi” (compară cu Matei 11.12; Ioan 10.12,28,29; Faptele apostolilor 8.39; 23.19; 1 Tesaloniceni 4.17; Iuda 23; Apocalipsa 12.5). Această „ducere” poate fi o răpire a simţului, un extaz al duhului (compară cu Faptele apostolilor 22.17 şi 2 Corinteni 5.13), dar putea să fi avut loc realmente „în trup”. Istoria evanghelistului Filip confirmă că în cele din urmă nu este imposibil aceasta, căci Duhul Domnului l-a luat – l-a răpit -, aşa că famenul nu l-a mai văzut (Faptele apostolilor 8.39).
Aceasta este important pentru tema noastră, pentru că noi ca şi credincioşi în curând vom fi luaţi deodată de pe pământ şi vom întâmpina pe Domnul în văzduh. Aceasta nu va fi atunci un extaz, nu va fi un extaz al duhului. Aceasta va avea loc efectiv „în trup”: şi anume în trupul transformat al celor în viaţă, care vor fi în viaţă la venirea Domnului, respectiv în trupuri de înviere al celor adormiţi prin Hristos. Aceasta are loc potrivit cuvintelor apostolului la „răpirea” Bisericii (Adunării) (1 Tesaloniceni 4.15-17). Biserica va fi luată pe neaşteptate de pe pământ. De aceea unele traduceri nu vorbesc despre „luarea” ci despre „răpirea Bisericii” (engleză „rapture”, olandeză „wegvoering”, spaniolă „arrebatamiento”, germană „Entrückung”).
Pavel spune de două ori, că el cu adevărat nu ştie dacă a avut loc în trup sau în afara trupului. „Dumnezeu ştie” (2 Corinteni 12.2,3). Aceasta era cunoscut numai lui Dumnezeu. Însă despre Ioan se spune de câteva ori în ultima carte a Bibliei, că el era „în duhul” sau a fost fascinat în duhul (Apocalipsa 1.10; 4.2; 17.3; 21.10). Deci aceasta a avut loc evident în afara trupului, cu toate că tot ce el a văzut şi a auzit, după ce „a fost suit” în cer (Apocalipsa 4.1), putea fi perceput foarte exact.
Însă Pavel a fost aşa deodată „răpit” de pe pământ, că nu a putut să constate dacă era un extaz al duhului sau era realitate (compară şi cu Faptele apostolilor 12.9). Deci este posibil ca ambele să fi avut loc, şi privit din punct de vedere biblic ambele sunt adevărate. Căci credincioşii adormiţi sunt deja acum „în afara trupului” cu Hristos în Paradis, însă curând ei şi noi toţi, cei vii, care rămân în viaţă până la venirea Domnului, vom fi luaţi efectiv „în trup” în cerul al treilea şi în casa Tatălui; şi astfel vom fi pentru totdeauna la Domnul!
Patru lucruri de nespus
Atunci noi vom fi – cine ştie cât de curând – martori ai cuvintelor de nespus, care se aud acolo. Pavel nu aminteşte cine rosteşte aceste cuvinte: de sfinţii cereşti, de îngeri sau de Dumnezeu. Aceasta ne rămâne ascuns. Însă în ultima carte a Bibliei auzim de numeroase comunicări şi revelaţii profetice prin persoane din cer. Evident acolo nu este vorba despre „cuvinte care nu se pot spune”. Numai ceea ce vorbesc cele şapte tunete a trebuit Ioan să pecetluiască (Apocalipsa 10.4).
La fel de puţin putem presupune, că Pavel nu a trebuit să înţeleagă aceste „cuvinte de nespus”. Dimpotrivă, erau revelaţii „deosebite” sau „măreţe”, pe care el evident le-a înţeles (2 Corinteni 12.7). Căci altfel n-ar fi avut nevoie să primească o țepușă în carne, dacă nu ar fi fost pericolul mare al înălţării de sine şi glorificării de sine.
Probabil în privinţa aceasta trebuie să ne gândim la numeroasele revelaţii pe care Pavel le-a primit referitoare la adevărul despre Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa, taine cu privire la viitor, cum ar fi restabilirea lui Israel, răpirea Bisericii şi aşa mai departe. Foarte multe din ele le-a scris în epistolele sale. De aceea caracterul lor de nespus se referă la forma cerească, divină a acestor taine, aşa cum ele vor fi cunoscute în Paradis. Însă nu este permis unui om de pe pământ să vorbească despre această experienţă cerească. Duhul Sfânt însă a condus pe Pavel şi pe ceilalţi apostoli aici pe pământ în tot adevărul divin (Ioan 16.13).
În orice caz nu este nici o îndoială că apostolul a luat cu adevărat cunoştinţă despre aceste revelaţii cereşti, pe care noi toţi le vom cunoaşte în curând (1 Corinteni 13.12). În timp ce el era în cerul al treilea, savurarea acestor lucruri nu constituia nici o problemă pentru el. Însă de îndată ce el era din nou pe pământ, a avut nevoie de o ţepuşă în trupul său (probabil o suferinţă a ochilor; Galateni 4.13-15), pentru ca el să nu se înalţe din pricina revelaţiilor. Pavel nu era încă desăvârşit pe pământ.
Însă credincioşii adormiţi au deja acum în Paradis parte de savurarea deplină a acestor lucruri cereşti minunate. Fericirea în starea intermediar nu se deosebeşte de fericirea din starea veşnică, în ceea ce priveşte felul ei. Imediat după adormire creştinul credincios este la Hristos (Filipeni 1.23), şi aceasta îl face fericit. Scriptura nu face nici o diferenţă în privinţa aceasta între starea intermediară şi starea veşnică. Ea nu face această diferenţiere nici cu privire la cei necredincioşi: grozăvia şi caracterul chinurilor în locuinţa morţilor şi în iazul de foc sunt puse pe aceeaşi treaptă.
De altfel noi nici aici pe pământ nu suntem lipsiţi de aceasta, căci noi ne bucurăm deja acum de Hristos „cu bucurie de nespus şi glorioasă” (1 Petru 1.8). Nu este bine să exprimăm în cuvinte această bucurie cerească, însă noi vedem strălucirea ei, între altele pe faţa lui Ştefan (Faptele apostolilor 6.15; 7.55).
În afară de aceasta noi putem mulţumi Dumnezeului nostru şi Tatăl pentru „darul Său nespus de mare” (2 Corinteni 9.15), şi anume pentru darul Fiului Său preaiubit şi pentru darul Duhului Sfânt (Ioan 4.10). Cine ar putea să măsoare bogăţia acestor daruri divine?
Pe lângă aceasta este Duhul Însuşi, care în timpul de acum Se roagă pentru noi şi imploră cu „suspine negrăite” (Romani 8.26). Duhul, care locuieşte în noi, dă naştere în inimile noastre la rugăciuni „potrivite cu voia lui Dumnezeu”, rugăciuni divine pentru „sfinţi” (Romani 8.27). Bogăţiile de nespus ale Dumnezeirii Triunitate ne stau deci aici pe pământ la dispoziţie!
Cu Ioan în Paradis
Fericirea de a intra în cetatea sfântă
Hugo Bouter
Verset călăuzitor: Apocalipsa 22.14
Apocalipsa 22.14: Ferice de cei care îţi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
Fericirea de a intra în cetatea sfântă
Aceasta este ultima „strigare de fericire” în cartea Apocalipsa (în total sunt şapte în această carte). Ea se referă la intrarea în noul Ierusalim, cetatea cerească a Împărăţiei păcii (compară cu Evrei 12.22-24). Vedem aici că este o premisă importantă pentru a putea intra în cetate – spălarea hainelor -, şi de asemenea aflăm ce conţine dreptul de cetăţenie al cetăţii cereşti. Este vorba de:
- Dreptul de a savura din pomul vieţii şi
- Intrarea pe porţile cetăţii. Aceste două privilegii ne sunt dăruite prin credinţă: să ai parte cu Hristos şi să locuieşti în interiorul porţilor cetăţii lui Dumnezeu, în Biserica glorificată.
După aceea găsim reversul cu privire la ceilalţi: care sunt afară. Contrastul este mare: „Afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna” (Apocalipsa 22.15). Sfinţenia divină este deci sever practicată în cetatea cerească. Există un clar „înăuntru” şi „afară”, şi aceasta are un caracter definitiv. Această exprimare aminteşte despre ceea ce Pavel scrie cu privire la graniţele Bisericii lui Dumnezeu aici pe pământ (1 Corinteni 5.12,13).
În cartea Neemia găsim un pasaj în care poporul a preamărit pe oamenii care de bună voie au vrut să locuiască în Ierusalim. Căci cetatea era întinsă şi mare, dar numărul locuitorilor era mic (Neemia 7.4; 11.1,2). În Ierusalimul ceresc situaţia este cu totul alta. Timpul pentru a lua decizii va fi atunci trecut. Este o mulţime nenumărată care va popula cetatea. În afară de aceasta este Domnul cel care laudă aici pe locuitori. El personal vorbeşte în aceste versete – şi anume începând din Apocalipsa 22.6. Ambele „fericiri” din acest capitol sunt rostite de El Însuşi.
Premisa pentru a primi dreptul de cetăţenie în Sionul ceresc este spălarea hainelor noastre. Aceasta vorbeşte despre curăţirea prin sângele lui Hristos şi despre schimbarea totală a conduitei de viaţă, care este urmarea corespunzătoare. În cântarea de laudă din Apocalipsa 1 citim că El ne-a răscumpărat prin sângele Său (Apocalipsa 1.5). Unele manuscrise scriu aici, că El ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Lui. Prima parte arată spre mijlocul care era necesar pentru curăţirea noastră, ultima arată spre preţul, care trebuia plătit pentru răscumpărarea noastră. Era necesar sângele lui Hristos, ca să ne răscumpere (aşa cum este confirmat în Apocalipsa 5.9), însă totodată ca să ne spele şi să ne cureţe.
Despre credincioşii, care vin din necazul cel mare, se spune: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7.14). Deci ei înşişi îşi spală hainele, ca să le facă albe în sângele Mielului. Aceasta scoate în evidenţă responsabilitatea noastră, prin mărturisirea vinei şi să ne apropiem de Dumnezeu printr-o atitudine de judecată de sine, dar şi cu o credinţă sinceră în mijlocul de curăţire, pe care Dumnezeu l-a dat. Nu există un alt mijloc pentru curăţire şi iertarea păcatelor: sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de toate păcatele (1 Ioan 1.7). Pasajul din cartea Apocalipsa 22 foloseşte de asemenea această formă activă: „Ferice de cei care îşi spală hainele” (Apocalipsa 22.14).
Rezultatul curăţirii noastre
Spălarea hainelor are două urmări: curăţirea prin sângele Mielului şi dreptul
- la viaţa veşnică (prin intermediul mâncatului din pomul vieţii) şi
- la intrarea în noul Ierusalim. Noi primim împuternicire asupra sau la [dreptul de hrănire] pomul vieţii, precum şi dreptul de a intra prin porţi în cetate.
Celor necredincioşi le sunt refuzate aceste două privilegii (Apocalipsa 22.19).
În viziunea cetăţii sfinte, care precede cele spuse aici, sunt clar descrise unele lucruri. Era privilegiul apostolului Ioan să fie răpit în cer şi în cele din urmă să vadă mireasa, soţia Mielului – Ierusalimul ceresc – în toată frumuseţea ei strălucitoare (Apocalipsa 4.1,2; 21.9-22.5). Cerul s-a deschis pentru el, şi el a urcat acolo – în extazul duhului, textual „în duhul” – şi a văzut un tron în cer. Acest tron vorbeşte despre guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi despre domnia Mielului.
La sfârşitul cărţii Apocalipsa se arată că tronul este şi originea fericirii şi binecuvântării. Din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte râul apei vieţii, şi în mijlocul străzii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului stă pomul vieţii, care aduce rod în fiecare lună; şi frunzele pomului sunt spre vindecarea naţiunilor.
Vorbirea simbolică despre pomul vieţii este preluată din primul capitol din Geneza. Ea se întâlneşte şi în făgăduinţa dată învingătorului din biserica din Efes (Apocalipsa 2.7). Mâncatul din rodul pomului vieţii – ca şi mâncatul din pâinea vieţii – este o imagine a faptului că cineva are parte de Hristos. Noi avem voie (vorbind simbolic) să ne hrănim din El, ca să primim adevărata viaţă de la Dumnezeu şi ca s-o menţinem (vezi Ioan 6).
Tabloul despre porţile cetăţii, prin care noi avem voie să întrăm în cetatea lui Dumnezeu, este preluat din cartea Isaia. Poarta este locul de pronunţare a sentinţei. Porţile constituie singurul loc de intrare în cetate; numai cei drepţi vor intra prin ele (compară cu Isaia 26.1,2; 60.1-22). Locul nostru garantat prin lege ca credincioşi este în interiorul zidurilor sigure ale cetăţii, pe care Dumnezeu a pregătit-o. Puterea Lui protejează pe ai Săi. Astfel noi vom fi pentru totdeauna la Domnul şi vom umbla înaintea tronului lui Dumnezeu şi al Mielului, ca să-I slujim şi să-L onorăm. Ai şi tu parte de această fericire?
Pomul vieţii în mijloc
Primul lucru pe care Ioan l-a văzut în cer (după ce a fost condus acolo în duhul), era tronul şi Cel care şedea pe tron (Apocalipsa 4.2). Era tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, acesta este Hristos (Apocalipsa 22.1). În Apocalipsa 5.6 Mielul stă în mijlocul tronului. Aici în Apocalipsa 22 Ioan vede râul apei vieţii, strălucitor ca cristalul; care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Mielul este izvorul vieţii: viaţa curge din El ca un râu înviorător. Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3.4).
Această viziune aminteşte de fluviul Templului, care în Împărăţia păcii care va veni va ieşi din clădirea Templului, acesta este locul tronului Dumnezeului lui Israel (Ezechiel 47.1-12). Şi alte detalii din Apocalipsa 22 sunt preluate din acesta. Realitatea cerească, care depăşeşte gândirea şi înţelegerea noastră, va fi reflectată în binecuvântarea pământească în timpul Împărăţiei de o mie de ani a păcii.
Pe ambele părţi ale râului, dar şi în mijlocul străzii cetăţii sfinte, Ioan vede pomul vieţii [sau: pomii vieţii]. Râul şi pomii care îl înconjoară, sunt aduşi aici în legătură cu strada (la singular!) cetăţii cereşti. Evident râul curge îndelungul străzii de aur.
În cadrul străzii ne putem gândi la Hristos ca şi Cale. În cazul râului gândul stă pe prim plan la curăţire şi înviorare. Mielul înjunghiat este izvorul apei vieţii, a apei care ne curăţă prin aceea că ea ne dăruieşte viaţă nouă (compară cu Ioan 3.5). Însă strâns legat cu acesta vedem pomul vieţii în mijlocul străzii şi pe cele două maluri ale râului (Apocalipsa 22.2). Aici este vorba mai mult de viaţa care aduce rod, viaţa, care se dă altora.
Un pom în Scriptură este deseori un simbol al puterii omeneşti mari pe pământ (vezi de exemplu Daniel 4). Însă Hristos este pomul vieţii în Ierusalimul de sus. El este Prinţul vieţii puternic, care dăruieşte viaţa cui vrea El (Ioan 5.21; 17.2). Şi viaţa, pe care El o dă, este potrivită pentru cer. Dacă Îl cunoaştem prin credinţă, atunci posedăm în El viaţa veşnică şi suntem desăvârşit de potriviţi ca să putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu.
Hristos Însuşi este viaţa veşnică, care era la Tatăl şi care ne-a fost făcută cunoscut (1 Ioan 1.2). El S-a dat pe Sine Însuşi în moarte, ca să ne poată da viaţa: viaţa unei noi rânduieli, viaţa care a biruit moartea şi care a intrat în cer. Această viaţă ne-a fost dăruită prin credinţa în Numele Său. Astfel Hristos a devenit Capul unei generaţii noi de oameni: aşa cum este Cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti (1 Corinteni 15.48).
În Ierusalimul ceresc vedem numai pomul vieţii; pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este amintit niciunde în ultima carte a Bibliei. Aşa cum pomul vieţii a fost plantat în mijlocul grădinii Eden, aşa este Hristos centrul Paradisului lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7). Hristos este aici pentru toţi ai Săi centrul binecuvântării, al vieţii şi al adorării. Nici un păcat, nici un eşec, nici o conştiinţă acuzatoare, nici o condamnare, nici moarte, nici îndepărtare din prezenţa lui Dumnezeu – toate acestea nu vor mai fi aici. Ca să zicem aşa, Hristos a luat asupra Sa toate urmările negative rezultate pe baza mâncatului din pomul cunoştinţei binelui şi răului, şi astfel El a devenit „pomul vieţii” pentru toţi cei care Îi aparţin. Isus în centru, numai Isus singur!
În cetatea sfântă cu străzi de aur,
curge râul apei vieţii;
acolo este lumina minunată, pe care nimeni n-a văzut-o,
dar ce este mai minunat este că acolo vedem pe Isus.
Viaţa veşnică în restul epistolelor NT
Iacov 1.18; 2.18; 1 Petru 1.3; 2 Petru 1.3,4; 2.20-22; Iuda 17-21
William Kelly
Locuri biblice: Iacov 1.18; 2.18; 1 Petru 1.3; 2 Petru 1.3,4; 2.20-22; Iuda 17-21
În epistola lui Iacov
Epistola lui Iuda se adresează »celor douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate«, şi reia tema »Cuvântului de la început despre Hristos« (Evrei 6.1). Ea insistă nu numai cu privire la mântuire, ci şi la viaţă, dăruită de Tatăl luminilor, care ne-a născut potrivit voii Sale prin Cuvântul adevărului. Nimic altceva nu Îl satisface în afara acestei naturi noi. Nimeni nu poate arăta credinţa sa în altceva decât prin faptele sale (capitolul 2). Credinţa, care nu are fapte corespunzătoare, este fără rod şi moartă. »Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie« (Iacov 1.19). Cuvântul dă viaţă, prin aceea că El prezintă sufletului pe Hristos, şi prin rămânerea în Hristos urmează roada; căci viaţa nouă trăieşte prin dependenţa de El. Această epistolă priveşte partea practică şi dreaptă, judecă pe baza unei legi a libertăţii concordanţa între căile, cuvintele şi inimile noastre, caracterizează prietenia cu lumea ca vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, cerând răbdare până la venirea Domnului.
În epistolele lui Petru
Viaţa din belşug este prezentată ca parte actuală a creştinilor iudei, cărora Petru le adresează prima sa scrisoare. »Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi…«, şi aşa mai departe. La sfârşit ca şi la început este arătată clar viaţa nouă a harului şi adevărului, şi aşa cum noi am fost născuţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa suntem şi hrăniţi (capitolul 2). Bărbaţii şi femeile dintre ei sunt îndemnaţi ca împreună-moştenitori ai harului vieţii. Dacă ei nu ar avea viaţa deja acum, ei nu ar putea să locuiască împreună nici măcar un ceas sau un moment.
Scrisoarea a doua adresată aceloraşi destinatari consolidează aceleaşi gânduri în 2 Petru 1.3,4 şi confirmă posesiunea unei naturi divine şi nu numai o schimbare morală. La cine nu este mai mult decât aceasta, aceluia îi este prezentată pierzarea totală, prin aceea că se întoarce înapoi la lucrurile de care a fugit. Numai viaţa veşnică rămâne. Altfel este totdeauna numai un câine sau o scroafă spălată – ei nu au fost niciodată născuţi din Dumnezeu.
În epistola lui Iuda
Iuda se referă mai mult la decăderea îngrozitoare decât la fărădelegea, pe care Petru o stigmatizează, chiar dacă ambele pot fi prezente în aceeaşi persoană. Însă el scrie fără îngrădire la »cei chemaţi, care sunt iubiţi de Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus Hristos«, având în vedere creştinătatea decăzută şi judecata Domnului asupra păcătoşilor, când El va veni în mijlocul miilor de sfinţi ai Săi. Cei preaiubiţi trebuie deocamdată să se zidească pe credinţa lor preasfântă, rugându-se în Duhul Sfânt, şi să se păstreze pe ei înşişi în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos spre viaţa veşnică. Fără îndoială aici este vorba de „final”, dar nu a existat nici un început al harului, fără să se creadă în El şi în Numele Lui şi să primeşti viaţa, pentru ca în ultimul timp al batjocoritorilor, care umblă după poftele lor păcătoase, să umble după voia lui Dumnezeu.
Tradus de la: Das ewige Leben (5) In den übrigen Briefen
Extras din cartea „F.E.R. Heterodox on Life Eternal“ de William Kelly
Traducere: Ion Simionescu
Viaţa veşnică în epistolele pauline
Romani 5.17,18; 6.4; 8.2,10,11; 2 Corinteni 4.10,11; 5.4,15; Galateni 2.20; Efeseni 1.4,5; 2.6; Filipeni 1.21; Coloseni 2.11-13; 3.1-4
William Kelly
Locuri biblice: Romani 5.17,18; 6.4; 8.2,10,11; 2 Corinteni 4.10,11; 5.4,15; Galateni 2.20; Efeseni 1.4,5; 2.6; Filipeni 1.21; Coloseni 2.11-13; 3.1-4
În epistola către Romani
Nu era misiunea lui Pavel să scrie credincioşilor despre darul vieţii veşnice. În această epistolă sunt prezentate detaliat dreptatea şi planurile lui Dumnezeu, la baza cărora stă lucrarea lui Hristos, cărora învierea şi înălţarea Sa la cer le dă un caracter ceresc şi care în cele din urmă vor fi încununate prin venirea Sa. De aceea el vorbeşte despre viaţa veşnică la sfârşit (Romani 2.7; 5.21; 6.22).
Totuşi el vorbeşte nu numai despre domnia în viaţă, ci şi despre îndreptăţirea vieţii (Romani 5.17-18), o expresie remarcabilă şi un privilegiu minunat, pe care creştinul îl poate savura deja astăzi. Este nu numai viaţa »veşnică«, ci viaţă în înviere şi în putere. Justificarea prin sângele Său rezolvă problema păcatelor noastre, justificarea prin viaţa Sa de înviere merge mai departe şi rezolvă problema păcatului (a păcatului în carne, nu a răului practicat de noi, ci a eului nostru rău) în El, Cel mort şi înviat. De aceea în Romani 6.4 suntem solicitaţi »să umblăm în înnoirea vieţii«. Aceasta se referă foarte sigur nu la umblarea noastră cu Hristos, când vom fi în glorie, ci la umblarea noastră aici pe pământ. Însă aceasta are ca premisă, că viaţa lui Hristos este acum a noastră ca şi atunci când totul va fi desăvârşit. Nu este nimic altceva decât viaţa veşnică. Şi aşa cum Hristos a înviat şi trăieşte pentru Dumnezeu, tot aşa şi noi să ne ţinem morţi faţă de păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.
Moartea şi învierea Sa au o aşa valoare, că Romani 7 poate spune, că dacă noi am fi evreu din evrei, am fost »făcuţi morţi faţă de lege, prin trupul lui Hristos, ca să fim ai Altuia, care a fost înviat dintre morţi, ca să aducem rod lui Dumnezeu« – un rezultat, care fără viaţă, fără viaţa veşnică nu ar fi posibil.
Tot aşa spune Romani 8.2, că legea (nu a lui Moise, ci a) »Duhului de viaţă în Hristos« (compară cu Ioan 20.22) m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Este viaţa Sa de înviere dăruită nouă, forma în care El dă fiecărui credincios viaţa veşnică. Conlucrarea Duhului Sfânt în această viaţă este accentuată clar, şi prin aceasta, ceea ce este acum este clar diferenţiat de desăvârşirea lucrării Sale, când trupul va fi adus la viaţă (Romani 8.10,11).
În prima epistolă către Corinteni
În 1 Corinteni 9 şi 1 Corinteni 10 este scris spre atenţionarea noastră despre pericolul puterii fără viaţă. Tema străbate chiar întreaga epistolă. În epistola a doua aceasta devine mai clar (2 Corinteni 2.16; 3.6). După aceea suntem solicitaţi în 2 Corinteni 4.10,11, să purtăm »întotdeauna în trup omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru; pentru că noi, cei care trăim, întotdeauna suntem daţi morţii datorită lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare.« Se poate exprima mai clar, că credinciosul are deja acum viaţa Sa, viaţa veşnică, chiar dacă trupul nostru este încă muritor şi aşteaptă »învierea« (nu numai „prin”, ci) cu Isus (2 Corinteni 4.14)? Acest triumf este asupra morţii (»ceea ce este muritor va fi înghiţit de viaţă«; 2 Corinteni 5.4). Şi la ce viaţă se referă 2 Corinteni 5.15 în aceia »care trăiesc«, în contrast cu aceasta, că »toţi au murit«? Nu este aceasta viaţa veşnică şi viaţă din belşug? Şi nu este ea aici şi acum? »De aceea, dacă cineva este în Hristos, este o creaţie nouă«. Ce ar putea fi mai clar? Trebuie să fi deja împietrit, ca să tăgăduieşti, că aceasta se referă la timpul actual, numai pentru că împlinirea desăvârşită va avea loc abia la venirea lui Hristos; sau să tăgăduieşti că noi »avem această comoară« (2 Corinteni 4.7), numai pentru faptul că ea este »în vase de lut«.
În epistola către Galateni
Epistola către Galateni nu vorbeşte o altă limbă. În ce fel a fost revelat Fiul lui Dumnezeu în Saul din Tars, atunci când el a fost chemat (Galateni 1.16), dacă nu ca viaţă – Hristos viaţa noastră? Tot aşa spune apostolul în Galateni 2.20: »Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.« Se poate îndoi vreun credincios, că această viaţă este viaţa veşnică? În Galateni 5.25 se spune: »Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.« Poate cineva să fie aşa de îndrăzneţ să despartă aceasta de Hristos sau să tăgăduiască, că viaţă veşnică este astăzi?
În epistola către Efeseni
În epistola către Efeseni suntem văzuţi ca aceia care sunt binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cereşti în Hristos. Nu avem noi acum o natură nouă, sfântă şi fără cusur în dragoste, corespunzând planului lui Dumnezeu (Efeseni 1.4-5)? Hotărârea mai dinainte a înfierii sau adoptării este ea exclusiv viitoare? Poate exista vreuna din ele fără viaţa veşnică? Capitolul 2 respinge categoric astfel de gânduri şi vesteşte, că Dumnezeu, care este bogat în îndurare, din pricina multei Sale dragoste faţă de noi, pe noi, care eram morţi în păcate şi greşeli, ne-a adus la viaţă – cu Hristos – şi ne-a înviat împreună cu El şi ne-a aşezat în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 2.6). De ce poate fi această viaţă depăşită? Este clar un privilegiu actual, despre care nu se poate spune nici despre credincioşii din Vechiul Testament şi nici despre credincioşii din Împărăţia de o mie de ani că îl au. Este viaţă veşnică, dar chiar mai mult. Este adevărul paulinic, care i-a fost dat prin inspiraţia Duhului lui Hristos, nu numai despre a da viaţă, despre care vorbeşte Ioan ca despre o realitate care aparţine în totalitate timpului actual, ci despre Hristos, înviat dintre morţi, şi despre credincios, care a fost făcut deja viu şi înviat împreună cu El şi aşezat în El – aşa cum ştim din alte locuri – şi care aşteaptă să şadă împreună cu El, când va fi transformat la venirea Sa.
»Un om nou« (Efeseni 2.15) presupune existenţa vieţii şi a unei poziţii privilegiate deja astăzi. Acelaşi lucru este valabil pentru locuirea lui Hristos prin credinţă în inimile noastre şi pentru priceperea spirituală şi pentru cunoaşterea dragostei Sale, care întrece orice cunoştinţă (Efeseni 3). Acelaşi lucru este valabil şi pentru solicitarea de a umbla corespunzător acestei chemări minunate a lui Dumnezeu (Efeseni 4), nu numai de unul singur, ci şi în comun, prin aceea că ne-am îmbrăcat cu omul nou şi ne-am dezbrăcat de omul vechi. Acelaşi lucru este valabil în Efeseni 5, când noi ca şi copii preaiubiţi trebuie să fim imitatori ai lui Dumnezeu şi să umblăm în dragoste, aşa cum Hristos ne-a iubit, şi ca şi copii ai luminii şi nu ca nişte neînţelepţi, ci ca înţelepţi, înţelegând care este voia Domnului – la toate acestea viaţa este premisa.
În epistola către Filipeni
Filipenilor le scrie Pavel despre practica creştină. »Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig« (Filipeni 1.21). Cum să fie viaţa pentru noi Hristos, fără să ai pe Hristos ca viaţă a noastră – şi aceasta incontestabil ca viaţă veşnică? Aşa după cum credinţa în El era mijlocul pentru aceasta, tot aşa umplerea lor cu roada neprihănirii (Filipeni 1.11) şi suferinţa lor pentru El (Filipeni 1.29) nu puteau să fie fără realitatea existentă. Să predici pe Hristos din duh de invidie şi ceartă se poate face uşor fără viaţă, dar fără viaţă nu se poate prezenta Cuvântul fără a fi în starea de copii ai lui Dumnezeu fără cusur şi curaţi sau prin lepădare de sine să glorifici pe Hristos sau să înveţi să te mulţumeşti cu ce ai.
În epistola către Coloseni
În epistola către Coloseni viaţa în Hristos este pretutindeni nu la suprafaţă. Pavel nu a încetat să se roage, ca noi să umblăm în chip vrednic de Domnul, în toate plăcuţi, aducând roadă şi crescând; foarte sigur nu fără viaţă. De aceea şi mulţumirea adusă Tatălui, care ne-a făcut capabili pentru moştenirea sfinţilor în lumină (Coloseni 1). Însă în capitolul 2 devine şi mai clar. Cum să umble ei în Hristos, pe care L-au primit deja, fără să aibă viaţa în Hristos? Pe când noi eram morţi în greşelile noastre şi în firea noastră necircumcisă, Dumnezeu ne-a adus la viaţă cu Hristos, prin aceea că El a iertat toate greşelile noastre şi ne-a înviat împreună cu El. Aceasta înseamnă nu numai viaţa veşnică, ci înseamnă să ai viaţa Sa, în forma cea mai înaltă şi în legătura cea mai strânsă cu El. Aşa se spune şi în capitolul 3, că ei, ca unii care au înviat împreună cu Hristos, să caute ce este sus, şi să nu se gândească la ceea ce este pe pământ. »Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.« Dar tot aşa El este deja acum viaţa noastră, chiar dacă nu este aşa de deplin cum va fi atunci.
În restul scrisorilor paulinice
Nu este necesar să căutăm dovezi asemănătoare în scrisorile către Tesaloniceni, Evrei şi în cele adresate lui Timotei, Tit şi Filimon. Pretutindeni este premisa, că toţi posedă viaţa veşnică, cu excepţia mărturisitorilor de formă. Nu vrem să forţăm solicitarea din 1 Timotei 6.12: »Apucă viaţa veşnică«, sau în versetul 19: »adevărata viaţă«, în contrast cu lucrurile care sunt aşa de ispititoare pentru carne. Aici înaintea privirii stă finalul minunat. Dar aceia, care nu au pe Hristos ca viaţă a lor, vor obosi în facerea binelui, ei sunt morţi, în timp ce trăiesc. Însă 2 Timotei 1.1 se pare că se aseamănă cu felul de prezentare al lui Ioan referitor la viaţa în Hristos, care a fost adusă acum la lumină prin Evanghelie. Şi la compararea cu Tit 1.2 şi Tit 3.7 vedem diferenţa între speranţa creştină şi speranţa iudaică.
Viaţa veşnică în epistolele lui Ioan
1 Ioan 1.1-4; 3.1-3; 5.1-5; 5.12,13; 5.20
William Kelly
Texte biblice: 1 Ioan 1.1-4; 3.1-3; 5.1-5; 5.12,13; 5.20
În 1 Ioan capitolul 1
În cele două epistole scurte ale lui Ioan stă la bază în înţelepciune divină adevărul şi dragostea şi în prima epistolă ele sunt prezentate detaliat, unde din nou viaţa veşnică este permanent principiul dominant. Aşa cum înţelepciunea în Proverbe 8 se referă la Hristos, aşa este aici viaţa veşnică în introducerea minunată. »Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; – deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.« (1 Ioan 1.1-4) Revelarea vieţii în dimensiunea ei cea mai deplină a avut loc faţă de apostoli (chiar dacă nu exclusiv numai faţă de ei), pentru ca ei să poată relata altora despre ea, care apoi la rândul lor prin învăţătura fidelă să aibă bucuria deplină prin participarea la părtăşia lor cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos, pe baza vieţii veşnice, a vieţii – aşa cum Ioan o descrie -, înainte ca ea să fie revelată, care era la Tatăl, nesupusă niciunei îngrădiri în timp; căci El era veşnic.
Descrierea nu este aşa de abstractă ca în Ioan 5.26 (»Tatăl are viaţa în Sine Însuşi«), ci personală (»la Tatăl«, πρὸς τὸν IIατέρα); aceasta nu o poate tăgădui nimeni. Umblarea într-o astfel de lumină conduce necondiţionat la o astfel de părtăşie. Restul capitolului ne arată mesajul divin, care judecă orice mărturie falsă, în timp ce cel sincer savurează harul care curăţă de orice păcat prin sângele lui Isus, Fiului Său. În slujba de apărare a celui drept înaintea Tatălui s-au luat măsuri pentru eşecul lui (1 Ioan 2.1.2), şi El este şi ispăşirea în valoarea ei permanentă şi aplicarea ei cea mai cuprinzătoare.
În 1. Ioan capitolele 2 şi 3
Începând cu 1 Ioan 2.3 urmează apoi aplicarea practică la aceia care poartă Numele Lui: Ascultarea (1 Ioan2.3-6); dragostea (1 Ioan 2.7-11); ambele însuşiri necesare şi acţiuni ale vieţii în creştin, în opoziţie cu mărturisitorii falşi. Urmează o expunere bogată în conţinut cu privire la familia lui Dumnezeu şi varietăţile ei în 1 Ioan 2.12-28, unde fiecare este apelat cu privire la aceste contraste, fiecare clasă (părinţi, tineri, copii şi copilaşi). Singura referire categorică la viaţa veşnică este în versetul 25, unde făgăduinţa este prezentată ca fiind înainte de a fi lumea şi nu că ea este astăzi o făgăduinţă neîmplinită.
După aceea Ioan într-o intercalare a harului revine în 1 Ioan 3.1-3 la tema referitoare la neprihănirea practică ca dovadă de a fi născut din El, Cel drept. Intercalarea consolidează atenţionarea cu privire la fărădelege. După aceea el reia firul, prezintă însă pe Hristos ca pe Cel curat, care nu numai a îndepărtat păcatele noastre şi era fără păcat, ci şi ca Cel care oferă o natură care corespunde naturii Sale, şi aceasta atât în dragoste cât şi în dreptate. În opoziţie cu aceasta urăşte lumea; şi aşa cum ştim, că noi am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi, aşa este cel care urăşte pe fratele său, un ucigaş; şi noi ştim, că nici un ucigaş nu poate avea viaţa veşnică rămânând în el, aşa cum are cel credincios.
1 Ioan capitolul 5
Sărim acum peste restul capitolului al treilea şi peste capitolul preţios patru, căci următoarea prezenţă directă o găsim în 1 Ioan 5.1-5: »Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El. … pentru că tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea.« Numai egoismul se poate îndoi că oricine este născut în sens spiritual din Dumnezeu are şi viaţa divină în Fiul Său şi că »viaţa veşnică« este o viaţă superioară sau viitoare. Căci în Ioan 6.40,47 este prezentată viaţa veşnică atât ca rezultat al credinţei în El, Cel întrupat, cât şi al credinţei în faptul că El a dat Trupul Său, să fie mâncat, şi sângele Său, să fie băut (Ioan 6.54), adică ca rezultat al credinţei în moartea Sa. Şi cine ar putea trece cu vederea, că expresiile »viaţa veşnică« şi »viaţa« în 1 Ioan 5.11,12 se pot înlocui una cu alta, chiar dacă înţelepciunea divină exprimă una mai complet decât cealaltă. Însă ambele se referă la aceeaşi viaţă a lui Hristos. Nu mai puţin adevărat este că credincioşii din Vechiul Testament erau născuţi din Dumnezeu şi erau umpluţi cu aceeaşi viaţă, chiar dacă nu se poate spune despre ei, că au crezut în Domnul nostru Isus ci aveau numai o nădejde vie în Acela care va veni. Acesta era inevitabil caracterul credinţei lor, dar era credinţă, credinţa aleşilor lui Dumnezeu din zilele acelea. Nici un credincios inteligent nu se îndoieşte de partea lor cea bună prin harul lui Dumnezeu, har pe care noi, cei pentru care Dumnezeu a prevăzut ceva mai bun, nu trebuie câtuşi de puţin să-l devalorizăm sau să ne îndoim. Tot aşa de puţin era o parte mică a binecuvântării mari, de a crede în Isus, care a fost revelat de Tatăl ca Fiu al lui Dumnezeu, al Dumnezeului cel viu, care Însuşi a venit cu apă şi sânge şi căruia I-a dat mărturie atât Duhul cât şi apa şi sângele. »Şi mărturia este aceasta; Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.« Nouă ea ne-a fost revelată cum nu putea fi revelată credincioşilor din Vechiul Testament, şi noi o cunoaştem de aceea aşa cum ei nu puteau s-o cunoască. Aceasta o confirmă pe deplin versetul următor: »V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi, că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.« Ce privilegiu este pentru noi această cunoaştere sigură şi cât de existenţial caracteristic pentru creştinătate! Epistola nu se încheie fără să ne amintească că noi pe lângă multe alte realităţi cunoscute să ştim şi aceasta, că »Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.« Ce ziditor şi preţios este aceasta pentru noi! Ce apărare împotriva oricărui idol!
Viaţa veşnică în evanghelia după Ioan
Ioan 3.14-17; 5.24-25; 6.54; 8.12; 8.52; 10.10; 10.26-30; 11.25-26; 12.50; 14.6; 14.19-20; 17.2-3; 20.31
William Kelly
Texte biblice: Ioan 3.14-17; 5.24-25; 6.54; 8.12; 8.52; 10.10; 10.26-30; 11.25-26; 12.50; 14.6; 14.19-20; 17.2-3; 20.31
În Ioan capitolul 3
Toate acestea sunt adevărate, dar încă nu este adevărul deplin. Acum urmează ceea ce este specific creştin. Acum găsim o mare parte a ceea ce este »mai bun«, pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi. Lui, Cel demn, potrivit cu demnitatea Sa, prin care harul şi adevărul au căpătat existenţă şi formă, I-a fost rezervat să facă cunoscută viaţa actuală, şi anume în Evanghelie, care începe cu Fiul, necunoscut de lume şi lepădat de propriul Său popor.
Potrivit revelărilor, Nicodim este primul căruia i se dezvăluie, şi aceasta pe când el era încă unul care punea întrebări, a cărui conştiinţă într-adevăr era atinsă, dar nu era încă născut din nou. Domnul Însuşi i se prezintă venit în carne ca fiind singura cale prin credinţă spre Tatăl şi prin aceasta corectează lipsa de cunoaştere despre ceea ce învăţătorii iudei ar fi trebuit să ştie din vechile prorocii despre lucrurile pământeşti ale Împărăţiei. Ce Martor binecuvântat este El, care spune despre Sine, că nimeni nu s-a suit la cer în afară de Acela care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer (nu: „era în cer”)! »Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.« (Ioan 3.14-16). Binecuvântarea este deci darul vieţii veşnice, urmată de asigurarea că nu va pieri, ci va fi mântuit (Ioan 3.17), ca revărsare a harului divin. Credinciosul a fost adus în Hristos să primească viaţa cunoscută, viaţa veşnică, care este capabilă să cunoască şi să savureze pe Dumnezeu Însuşi.
În Ioan capitolul 5
Dacă în Ioan 4.14 se spune că Duhul Sfânt a fost dat credinciosului ca să devină în el un Izvor de apă, care curge în viaţa veşnică, atunci Ioan 5 arată acest Izvor. Nu vindecarea îi lipseşte omului bolnav de păcat, ci viaţa. Vizita unui înger este destul de insuficientă; El este prezent, Fiul lui Dumnezeu şi Fiu al Omului. Isus dă viaţa în părtăşie cu Tatăl. Să-L primeşti pe El ca Fiu al lui Dumnezeu, aceasta dă viaţă, dar dacă El este respins, atunci cândva vei avea parte de El ca Fiu al Omului exclusiv ca Judecător. Şi astfel va fi o înviere dublă: cea a vieţii, pentru aceia care au practicat binele (rezultatul vieţii divine); şi cea a judecăţii, pentru aceia care au practicat răul (ca morţi în păcate şi fărădelegi). Dacă ei nu au crezut în Fiul lui Dumnezeu, ei nu vor scăpa de El, când El ca Fiu al Omului va face judecata. »Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă« (Ioan 5.24). Aici este revelat categoric, că cel care crede în Hristos are viaţa veşnică. Aceasta nu este numai posesiune de viitor, ci este actuală. Aşa cum este de sigur că el nu vine la judecată, tot aşa de sigur este că el a trecut din moarte la viaţă. În Ioan 5.25 găsim exact aceeaşi asigurare solemnă. »Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-L vor asculta vor trăi.« Să-L auzi pe El, şi anume »acum«, este clar diferenţiat de auzirea glasului Său când mai târziu, mai întâi cei care au parte de întâia înviere şi după aceea cei care vor fi treziţi pentru judecată sau moartea a doua, vor fi chemaţi să iese afară din morminte. Ce cuvânt serios pentru aceia care au cercetat Scripturile, crezând că în ele au viaţa veşnică. Într-adevăr, Scripturile au vorbit despre Isus, dar iudeii nu au vrut să vină la El, ca să aibă viaţa veşnică. Căci în El, nu în Scripturi, era viaţa; şi viaţa este lumina oamenilor.
În Ioan capitolul 6
În mod potrivit urmează capitolul 6, unde sunt lăsate la o parte orice lucru şi pentru un moment chiar şi gloria Sa mesianică proprie, potrivit făgăduinţelor şi prorociilor. Isus este prezentat ca adevărata pâine, pe care o dă din cer Tatăl. Aceasta este El Însuşi, Cel devenit carne, pâinea vieţii; pentru ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţa veşnică şi în afară de aceasta, dar ca o consecinţă sigură, să fie înviat de El în ziua de apoi. Aceasta provocă necredinţa întunecată a iudeilor, şi Domnul mărturiseşte din nou autoritar: »Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de la urmă.« (Ioan 6.53,54) Posedarea vieţii este deja acum realitate, şi rezultatul, şi anume învierea trupului nostru, nu este mai puţin minunat şi sigur decât victoria desăvârşită a vieţii în Hristos asupra morţii.
Noi însă ar trebui să păstrăm în amintire că Ioan vorbeşte despre viaţa veşnică în sensul de viitor, ca în Ioan 4.14; 5.39; 6.27; 12.25.
Deoarece ştia în Sine Însuşi, că nu numai iudeii, ci şi ucenicii Săi cârteau cu privire la acest cuvânt străin pentru gândirea iudaică, Isus a spus: »Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se unde era mai înainte?« Iarăşi este El Însuşi, nu numai Mesia întrupat, nu numai Mesia mort, ci înălţându-Se la cer; o schimbare care depăşeşte orice aşteptare iudaică, acum, când Mesia a fost cândva aici. Este însă caracteristica creştinismului, să-L ştim acolo, chiar dacă unui alt apostol i-a fost dat să prezinte aceasta în legătură cu taina despre Hristos şi Adunare. Mareele adevăr aici este Fiul Omului, nu ca Judecător al celor vii şi al celor morţi, ci ca hrana intermediară pentru credinţa creştină şi ca Intermediar, ca acum să ai viaţa veşnică şi în ultima zi cununa acesteia, fără ca nici măcar un suflet, care a crezut, să piardă vreuna din cele două, în opoziţie clară faţă de speranţa mesianică distrusă a inimilor iudaice. Să primeşti pe Fiul devenit om, lepădat de iudei, înseamnă să ai viaţa veşnică. Însă El trebuia să moară, ca să glorifice pe Dumnezeu şi să elibereze pe omul păcătos, şi în felul acesta credinţa mănâncă trupul Său şi bea sângele Său. Necredinţa părea să-L onoreze venit în carne. Însă ea şi-a trădat vrăjmăşia ei faţă de Dumnezeu şi satisfacţia ei cu simpla umanitate, prin aceea că s-a poticnit de harul mai mare, de smerenie şi de judecata asupra păcatului şi nu a recunoscut că prin aceasta s-a introdus o stare nouă, care garantează posesiunea vieţii veşnice deja acum şi este rezultatul minunat şi sigur al acelei stări înfăptuite. Cuvintele Lui sunt cu adevărat Duh şi viaţă.
În Ioan capitolele 7, 8 şi 9
În Ioan 7 auzim (ca şi în capitolul 4) nu de „viaţă”, ci de „apă vie”. Aceasta este mai mult, este Duhul în putere: pe de o parte ca izvor lăuntric, care curge, puterea pentru adorare, pe de altă parte ca râuri, care curg, puterea de mărturie pentru El, Cel lepădat de iudei, dar care este deja glorificat la dreapta lui Dumnezeu.
În capitolele 8 şi 9 Domnul este revelat pe deplin şi lepădat, revelat în primul rând în Cuvântul Său şi prin aceasta în natura Lui divină şi în Persoana Sa, şi în al doilea rând în lucrarea Sa, când El a devenit Om şi a lucrat ca aceia care se lăudau şi se încredeau că văd, să devină juridic orbi, iar aceia care nu vedeau, care erau născuţi orbi, au văzut clar şi potrivit cu Dumnezeu. Avem aici în ambele capitole pe Hristos ca lumină a lumii, cu efectul minunat, că acela care Îl urmează, are »lumina vieţii« (Ioan 8.12). Aceasta nu este numai, să cunoşti pe Hristos, ci să-L ai ca viaţă a ta, Lumina oamenilor. Acum noi avem nevoie foarte mare de ea aici, în lumea întunericului, chiar dacă plinătatea savurării depline acolo sus va veni în curând. Însă ceea ce este necesar, nu mai este ca: »Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea« (Ioan 8.52). El foloseşte expresii simbolice, însă accentuează în modul cel mai clar, că prin păzirea cuvântului Său El va da viaţa, care este mai presus de moarte, după cum satan prin minciuna lui ucide. Hristos este lumina vieţii.
În Ioan capitolul 10
Capitolul 10 este mai simplu şi mai clar. »Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească« (Ioan 10.10). Ca Om întrupat El era viaţa şi El a dat-o celui care crede; dar când a murit şi a înviat, era viaţa Sa în puterea învierii, în care toate greşelile sunt iertate (Coloseni 2.13). El era realmente viaţa din belşug şi ea s-a arătat în ziua învierii, când El a insuflat-o în ucenicii Săi, aşa cum El niciodată nu a făcut (Ioan 20.20). În concordanţă cu cele spuse mai înainte, că naşterea nu are loc numai din Cuvânt (despre care apa este un simbol), ci şi din Duh, El spune acum: »Primiţi Duh Sfânt«, căci exact acesta era caracterul, cu toate că Apărătorul nu era încă dat, ca în puterea personală să locuiască în ei. Şi aici este amintită impresionant neluarea în considerare a păcatelor, prin aceea că El dăruieşte ucenicilor funcţia administrativă, să ierte păcatele altora sau să le păstreze, în funcţie de modul în care o cere situaţia în slujirea lui Dumnezeu. Este un acces important, care este vestit clar aici şi care se face simţit, aşa cum am văzut. Persoana Sa şi lucrarea sa sunt cheia.
Pe parcursul capitolului Domnul nostru explică iudeilor, de ce ei au respins orice dovadă şi orice mărturie. »Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.« (Ioan 10.26-30). Aici este garantată siguranţa infailibilă, că nici eşecul lăuntric şi nici autoritatea exterioară nu vor putea periclita viaţa lor; ea este păstrată prin Tatăl şi Fiul, care în grija lor plină de dragoste faţă de oi nu sunt cu nimic mai prejos decât în natura lor divină.
În Ioan capitolele 11 până la 14
În Ioan 11.25 Isus vesteşte: »Eu sunt învierea şi viaţa.« Învierea lui Lazăr mort şi îngropat era o mărturie grăitoare despre aceasta. Chiar dacă această înviere a avut loc numai cu privire la viaţa naturală, cuvintele care urmează după aceea privesc peste aceasta spre împlinirea deplină: »Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată« (Ioan 11.25-26). Aşa va fi la venirea Sa. Credinciosul, care a murit, va învia şi, în ceea ce priveşte corpul, va trăi veşnic; credinciosul care va fi în viaţă, nu va muri, ci ceea ce este muritor va fi înghiţit de viaţă. Expresia „viaţă veşnică” nu este folosită aici, însă exact aceasta vrea să se spună, şi anume viaţă în asemănare deplină şi trupeşte cu El, spre gloria cerească şi veşnică.
În Ioan 12.50 Domnul adaugă: »Ştiu că porunca Lui (a Tatălui) este viaţa veşnică.« Tatăl I-a dat ce El trebuia să spună şi să vorbească. Viaţă veşnică, nu purtare de grijă sau acţiune de guvernare era tema minunată a rânduielii Tatălui şi a vestirii plină de har din partea Fiului. Dacă El şi cuvintele Lui pline de har nu vor fi primite de cineva, atunci aceste cuvinte, pe care El le-a rostit, îl vor condamna în ultima zi.
În Ioan 14.6 Domnul rosteşte cuvinte faţă de Toma, potrivite cu Dumnezeu, ca să-i alunge descurajarea şi înclinaţia lui de a se poticni de greutăţi: »Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa«. În Fiul ei puteau vedea pe Tatăl, pe care El Îl vestea şi L-a revelat. Drept urmare El Însuşi era calea spre Tatăl şi de asemenea era şi Cuvântul viu, sau Adevărul, şi de asemenea şi viaţa, natura divină, singura care este capabilă să-L recunoască ca Dumnezeu şi Tată şi să-L savureze. Acest fapt este aşa de adevărat (şi când Duhul Sfânt va fi dat, El va face pe ucenici capabili să înţeleagă pe deplin aceasta), că Hristos nu întârzie să spună în versetele 19 şi 20: »Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.« (Ioan 14.19,20) El este cu adevărat viaţa noastră! »În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.« În ziua aceea ucenicii nu-L vor mai putea vedea în trup pe Isus, aşa cum iudeii vor vedea odată pe Mesia, ci numai în Duh. Dar viaţa lor şi cunoaşterea lor ca şi creştini va fi, că Hristos este în Tatăl, ei sunt în El (aşa cum este accentuat în epistola către Efeseni) şi El este în ei (aşa cum este prezentat în epistola către Coloseni): aceasta este cunoaşterea adevărată şi sigură şi privilegiul creştinului.
În Ioan capitolul 17
Ioan 15 începe cu aducerea roadei pentru Tatăl ca urmare a rămânerii noastre în Hristos. După aceea ucenicii sunt pregătiţi pentru ura din partea lumii, pentru aceasta fiind întăriţi prin mărturia Duhului, pe care Hristos Îl va trimite de la Tatăl, alături de tot ceea ce ei de la început au auzit şi au văzut. După aceea capitolul 16 tratează lucrarea Duhului prezent pe pământ, faţă de lume şi în credincioşi. Însă în capitolul 17.2,3 găsim pe Fiul, Omul al doilea, cu autoritatea dată Lui de către Tatăl, şi tema deosebită, că El dă viaţa veşnică tuturor acelora care I-au fost daţi. »Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.« Lucrarea Sa, ca aceea a glorificării Tatălui pe pământ, este amintită abia după aceea şi este diferită de aceasta. Că El dă viaţa veşnică, acest fapt este pus pe prim plan, căci este legat de credinţa în Persoana Sa, fără să se ia în considerare puterea suplimentară, atunci când El a înviat dintre morţi.
Şi aici ea este prezentată obiectiv şi totuşi în principal aplicată la starea noastră subiectivă. Căci Domnul vorbeşte despre felul cum credinţa noastră se prezintă în deplina ei dimensiune creştină. Viaţa veşnică o au aceia care au primit revelaţia minunată, în opoziţie clară cu concepţia iudaică despre Iehova şi Unsul Său. Până acum El a locuit în întunericul cel mai mare. Înainte ca Tatăl să fie revelat în Fiul, pe care El L-a trimis ca Om, adevăratul Dumnezeu nu era cunoscut. Şi El poate fi cunoscut ca atare numai prin puterea Duhului Sfânt, care va veni, aşa cum Domnul a arătat deja. Dumnezeu nu putea face ceva mai înalt, mai adânc, mai aproape (spunem aceasta cu respect profund). În aceasta constă viaţa veşnică pentru noi, ca o revelaţie obiectivă. Revelarea planurilor cereşti cu dimensiunea lor uriaşă a fost lăsată în seama Duhului Sfânt, prin apostolul care urma să fie ales prin harul suveran pentru aceasta, când mântuirea a făcut corespunzători pe cei care cred, pentru a primi ceea ce ei acum încă nu puteau să poarte. Însă aici Domnul concentrează învăţătura Sa în puţine cuvinte cu profunzime minunată, prin aceea că El introduce pe ai Săi în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul, o părtăşie care depăşeşte pe toate celelalte şi care va deveni definitiv posesiune a lor în ziua învierii Sale.
Aici nu este vorba numai de viaţa veşnică, aşa cum Hristos a dat-o acelora care au crezut în El în timpul vieţii Lui pe pământ, ci viaţă în dimensiunea ei deplină pentru creştin. Nicidecum nu este viaţă naturală, ci supranaturală; nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, nu o restaurare a vieţii lui Adam dinaintea căderii lui în păcat, ci viaţă în Fiul; viaţa Omului al doilea, nu a primului. Fiecare credincios, care a trăit vreodată pentru Dumnezeu, a avut această viaţă, căci nimeni n-a putut trăi vreodată pentru Dumnezeu, numai dacă a avut viaţa pe care a dat-o Fiul, El fiind subiectul credinţei fiecărui credincios, chiar dacă El abia la venirea Sa a fost revelat ca Fiu al Dumnezeului Cel viu, singurul Fiu născut al Tatălui. Viaţa, care era în El şi care a dat viaţă tuturor celor care cred, a putut prin El în părtăşie cu Tatăl să obţină caracterul ei desăvârşit abia atunci când El a fost revelat în carne, şi privind glorificarea Lui, adăugăm noi, aceasta nu simplu pe baza Persoanei Sale, ci pe baza lucrării Sale, aşa cum toate celelalte intenţii ale lui Dumnezeu sunt în favoarea noastră. De aceea aici se pune accentul pe »viaţa veşnică« şi pe însuşirea declarată a acesteia, să dea cunoştinţă despre Tatăl şi despre Fiul Său, pe care El L-a trimis, Isus Hristos.
Cunoaşterea Tatălui şi a Fiului Său Isus, pe care El L-a trimis deja, este faptic posesiunea vieţii veşnice; cele două lucruri sunt de nedespărţit. Însă în tot Vechiul Testament ea nu a avut caracterul acesta, şi nici nu putea să-l aibă, până când a venit Fiul lui Dumnezeu şi ne-a dat pricepere ca să-L cunoaştem pe El, Cel adevărat, şi aceasta este inclus în acest verset. Cu toate acestea toţi credincioşii erau născuţi din Dumnezeu; numai că Hristos acum a dat dreptul acelora care cred în Numele Său (Ioan 1.12,13). Însă El Însuşi a spus în Luca 20.35,36, că toţi credincioşii sunt fii ai lui Dumnezeu, că ei sunt fii ai învierii (aceasta înseamnă dintre morţi), „întâia” şi „cea mai bună” înviere a vieţii. Ei erau născuţi din Duhul şi aveau ca şi noi adevărata viaţă, chiar dacă ei nu au înţeles-o. Dar I-a plăcut lui Dumnezeu, s-o denumească ca »viaţă veşnică«, când Hristos a fost primit pe când era respins şi mult mai mult când a fost glorificat. Însă ea a fost totdeauna în Fiul, şi credincioşii au posedat-o în El, în legătură neîntreruptă cu El ca Izvor.
În Ioan capitolul 20
Permiteţi-mi să citez încă câteva cuvinte din evanghelia după Ioan 20.31, unde apostolul comentează, că au fost scrise numai un anumit număr de semne, în timp ce multe altele, pe care Domnul le-a făcut înaintea ucenicilor Săi, nu sunt amintite. »Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui.« Scriptura este cu atât mai desăvârşită, pentru că planul divin lasă la o parte tot ce nu este necesar să facă clar gândurile Sale, oricât de măreţe ar fi fost unele fapte şi cuvinte. O adăugare nefolositoare, oricât de măreaţă ar fi ea în sine însuşi, ar fi fost în realitate o lipsă. Tot aşa cel mai bun om nu este în stare să înţeleagă acest plan, numai dacă el a fost inspirat de Dumnezeu să scrie. Aici însă se prezintă clar ţinta pentru cititor. Cerinţa prioritară dintre toate cerinţele lui Dumnezeu este ca noi să credem că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Şi tema prioritară între temele cele mai minunate este să ai viaţă în Numele Său. Aceasta este viaţa veşnică, cum Domnul o denumeşte deseori, nu numai în Ioan 17.2,3, ci şi în Ioan 3; 5; 6; 10; 12. Ea a fost totdeauna viaţa veşnică, dar înţelepciunea divină a rezervat lui Hristos Cel lepădat să reveleze şi să dea această viaţă. El dă această existenţă nouă, permanentă şi divină; şi credinciosul o primeşte şi în puterea acestui dar va fi glorificat cu Hristos. El este deja acum un Duh dătător de viaţă. Rezultatul minunat pentru corpul nostru va veni la revenirea Sa.
Viaţa veşnică în Vechiul Testament
Psalmul 133.3; Daniel 12.2
William Kelly
Versete călăuzitoare: Psalmul 133.3; Daniel 12.2
Psalmul 133.3: Este ca roua Hermonului, care se coboară pe Munţii Sionului; căci acolo a orânduit Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.
Daniel 12.2: Mulţi din cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic.
Vrem să medităm la privilegiul nespus de mare al vieţii veşnice, care a fost dăruită credinciosului, aşa cum ne-o prezintă Scriptura. Cu toate că în toate timpurile ea a avut importanţa cea mai mare, stăruinţa cu privire la acest adevăr este astăzi necesară mai mult ca oricând, aşa cum va constata orice credincios care citeşte aceste rânduri. Duhul rătăcirii are curajul să se ridice împotriva duhului adevărului. Adevărul cu privire la Hristos Însuşi este nu numai periclitat, ci este răstălmăcit şi subminat prin rătăcire; şi rătăcirea împotriva Fiului este lucrul cel mai odios pentru Tatăl. Cât de fideli ar trebui să fie creştinii faţă de adevăr!
Căci Hristos a fost revelat nu numai ca Dumnezeul adevărat, ci şi ca Viaţa veşnică (1 Ioan 5.20). Tatăl trezeşte morţii şi le dă viaţă (Ioan 5.21), şi tot aşa şi Duhul Sfânt, cum arată Romani 8 în diferite aspecte, însă despre El, care este chipul Dumnezeului nevăzut, se spune categoric, că El este viaţa veşnică. El, Cuvântul veşnic, a devenit carne şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Căci din plinătatea Lui noi toţi am primit har după har. Căci Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut (Ioan 1.14-18). De aceea apostolul spune (2 Timotei 1.10) că Hristos a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Ambele deci au fost prezente şi numai în felul acesta au fost revelate personal în El prin lucrarea Sa şi prin cuvintele rostite de El – duh şi viaţă pentru ai Săi.
În Vechiul Testament lumina a strălucit numai slab cu privire la viaţa veşnică, expresiile erau relativ vag formulate şi totuşi suficient de clare, pentru ca acelora care au primit cu adevărat mărturia lui Dumnezeu să li se facă cunoscut adevărata conştienţă a unui viitor minunat. Aceasta o arată clar atât evangheliile sinoptice cât şi evanghelia după Ioan (Matei 19.16; Marcu 10.30; Luca 10.25; Ioan 5.39). Credinţa lui Abel mărturiseşte moartea unui altuia pentru nevoia sufletului său. Nu puteau şi alţii să înveţe ceva din aceasta? Înălţarea la cer a lui Enoch mărturisea despre o viaţă în cer, dar şi pe pământ el a umblat în această viaţă, înainte ca Dumnezeu să-l ia. Nu era aceasta de ajutor credincioşilor de după el cu privire la viaţă? Când Avraam spune: »Să trăiască Ismael înaintea Ta!« (Geneza 17.18) cu greu ne putem imagina că el s-a gândit numai la pământ şi la prezent. Fără îndoială şi Psalmul 16.11 spune mult mai mult în cuvintele »Îmi vei arăta cărarea vieţii«, aşa ca şi Psalmul 36.9: »Căci la Tine este izvorul vieţii; în lumina Ta vom vedea lumina.«
Fundamentul direct a ceea ce chiar şi iudeii din zilele Domnului nostru au recunoscut cu privire la viaţa veşnică constă probabil (aşa cum deseori s-a remarcat) în locurile din Scriptură ca Psalmul 133.3 »viaţa pentru veşnicie«, şi noţiunea din Daniel 12.2 (»Mulţi din cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic.«). Şi revelarea harului, pe care l-a auzit omul după căderea în păcat, a dat fără îndoială inimii dispuse a se căi, chiar de la începutul istoriei triste, nădejdea că Sămânţa care va veni a femeii nu numai va nimici puterea răului, ci va binecuvânta pe credincioşii care vor privi spre Dumnezeu prin El şi cu o viaţă nouă, care va birui moartea şi vor fi capabili să-L savureze în pace pe El Însuşi. Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua lui Hristos, şi el a văzut-o şi s-a bucurat. Iov ştia atât de învierea celor drepţi (Iov 19.25-27) în legătură cu ridicarea în ultima zi pe pământul acesta a Salvatorului rudă de sânge, cât şi de învierea celor nedrepţi (Iov 14.10-12) în legătură cu faptul că nici cerurile nu vor mai fi.
Vedem deci că în Vechiul Testament viaţa veşnică prezentată prin psalmi şi profeţi era legată cu zilele puterii şi gloriei mesianice. În evanghelia după Matei 25.46 Domnul extinde aşteptările iudaice la acei credincioşi din toate naţiunile, care la sfârşitul timpului vor primi pe mesagerii evangheliei Împărăţiei. Se vorbeşte într-adevăr de tot Israelul, dar categoric se aplică numai la zece seminţii, care vor dormi aşa mult timp în ţărână, şi la cei dintre naţiuni, care în timpul acela vor crede. Părea să nu fie necesar să se spună şi despre rămăşiţa iudaică temătoare de Dumnezeu.
Adevăratul post
Isaia 58.1-7
Sydney Long Jacob
Introducere
Postul este amintit deseori în Scriptură, nu numai în Vechiul Testament, ci şi în Noul Testament, şi evident are un loc important în viaţa credinciosului, căci este unul din cele trei lucruri, pe care Tatăl le răsplăteşte în mod deosebit, dacă sunt făcute aşa cum trebuie (vezi Matei 6). Să nu posteşti pare să atragă după sine o lipsă mare de putere spirituală (vezi Matei 17.21), în timp ce postul este numit deseori în legătură cu ocaziile deosebite ale apropierii de Dumnezeu. De aceea este cu siguranţă de mare folos să se cerceteze ce este postul potrivit cu voia lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu la cercetarea acestui subiect.
Definiţia cuvântului în dicţionar, care redă utilizarea actuală obişnuită între oameni, este: „să te reţii de la mâncare, în mod deosebit din motive religioase.” Creştinii privesc în general acesta ca însemnând literalmente aşa sau ca lepădare de sine în diferite forme, care culminează cu renunţarea la sine, adică renunţarea la preocuparea cu sine sau compătimirea de sine sau îngrijorarea de sine însuşi; sau ca renunţare la anumite mijloace naturale în slujirea, pe care ne-o dă Dumnezeu, ca de exemplu la David, când a refuzat armura lui Saul (1 Samuel 17.39), sau Ezra, când nu a vrut să ceară o escortă de la împărat (Ezra 8.22), ci s-a bazat pe post şi rugăciune. Nu trebuie tăgăduit, că cele mai multe din aceste gânduri sunt adevărate, în măsura conţinutului lor, însă gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre, ele sunt deosebit de minunate. Ce spune El referitor la această temă? Este remarcabil, că El ne spune atât ce nu este, cât şi ce este postul.
Postul în Vechiul Testament
Isaia 58.1-7: Strigă tare, nu cruţa, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi fă cunoscut poporului Meu fărădelegea lor şi casei lui Iacov păcatele lor. Totuşi ei Mă caută zi de zi şi le place să ştie căile Mele, ca o naţiune care ar fi făcut dreptate şi n-ar fi părăsit rânduiala Dumnezeului său. Ei cer de la Mine judecăţi ale dreptăţii, le place să se apropie de Dumnezeu. «De ce am postit noi», zic ei, «şi Tu nu vezi? De ce ne-am întristat sufletul, şi Tu nu iei aminte?» Iată, în ziua postului vostru căutaţi plăcerea voastră şi stoarceţi tot ce vă este datorat! Iată, postiţi pentru învinuire şi ceartă şi ca să loviţi cu pumnul răutăţii. Nu postiţi acum, ca să se audă sus glasul vostru. Acesta este postul pe care l-am ales Eu? O zi, ca să-şi smerească omul sufletul, să-şi plece capul ca papura şi să-şi aştearnă sac şi cenuşă? Vei numi aceasta post şi zi plăcută Domnului? Nu este acesta postul pe care l-am ales Eu: să dezlegi lanţurile răutăţii, să desfaci legăturile jugului şi să-i laşi liberi pe cei asupriţi şi să sfărâmaţi orice jug? Nu este ca să împarţi pâinea ta cu cel flămând şi să-i aduci în casa ta pe săracii care rătăcesc fără adăpost? Când vezi pe cel gol, să-l îmbraci şi să nu te ascunzi chiar de semenul tău?
Ceea ce este solemn, este faptul că aceste cuvinte sunt adresate acelora cărora în mod evident le-a plăcut să se apropie de Dumnezeu şi să practice dreptatea, şi care practicau cu foarte mare conștiinciozitate ritualurile exterioare. Lor li se spune, că postul lor în adevăratul sens al cuvântului şi renunţarea lor în exterior era inutilă şi în zadar şi că inimile lor erau complet greşite.
După aceea urmează partea remarcabilă a strigătului, căci după ce ei au aflat ce nu este postul, li se spune ce este el; şi în mod deosebit el nu este aşa cum ne-am aştepta noi, o renunţare, ci o aprobare. Cu alte cuvinte: el este o dragoste de oameni curată (filantropie).
Acum nu putem înţelege, de ce mulţi vorbesc despre dragostea de oameni ca şi cum aceasta ar fi ceva îngrozitor. Fără îndoială această noţiune (ca şi oricare altă noţiune, pe care Dumnezeu o foloseşte) a fost folosită în mod trist abuziv, însă remediul nu este să spui că dragostea de oameni este fără valoare, ci să dovedeşti adevărată dragoste de oameni.
Cuvântul este folosit de două ori în Scriptură. În Tit 3.4 este tradus prin „dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”, şi în Faptele apostolilor 28.2 este tradus prin „bunăvoinţă”. Departe de a fi fără valoare, dragostea de oameni este ceva pe care fiecare creştin adevărat trebuie să-l aibă. El trebuie să fie un urmaş al lui Hristos şi trebuie să aibă Duhul lui Hristos. Ce a făcut Domnul? Niciodată nu a putut cineva să arate oamenilor a aşa dragoste, cum a făcut Hristos. Dumnezeu era în toate gândurile Lui, însă El a renunţat complet la Sine Însuşi pentru a sluji oamenilor. „Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10.45).
Postul la Domnul
Dacă ne gândim la Domnul cu privire la post, în general ne amintim de cele patru zeci de zile de post, înainte să înceapă slujba Sa. Însă principalul pentru noi este, că întreaga Lui slujire era post. Căci în timp ce întreg sufletul Lui se îndrepta spre Dumnezeu în dedicarea şi ascultarea celei mai curate dragoste, El S-a consumat total pe Sine Însuşi pentru oameni, prin aceea că El niciodată nu S-a gândit la Sine Însuşi sau S-a îngrijit de Sine Însuşi şi nici măcar nu avea timp să mănânce, în timp ce binecuvânta pe toţi, căuta pe toţi, slujea tuturor, făcea tot binele şi astfel prin lepădare de Sine desăvârşită a arătat dragostea pentru oameni, care era în inima Tatălui.
Şi cu toate acestea oamenilor li se părea că El posteşte prea puţin, căci ei L-au denumit ca desfrânat, ca mâncăcios şi băutor, ca prieten al vameşilor şi păcătoşilor (Matei 11.19). El era liber să meargă oriunde: în casa fariseului, chiar dacă acolo nu era binevenit; în casa vameşului şi a celui dezonorat; însă întotdeauna ca să dea, întotdeauna cu har sărat, întotdeauna în deplină lepădare de Sine, ca să glorifice pe Dumnezeu şi să facă bine oamenilor.
Ce viaţă de post era viaţa Lui: totul pentru Dumnezeu, totul pentru om, nimic pentru Sine Însuşi. Şi cu toate acestea viaţa Lui era aşa de diferită de gândurile oamenilor, că ei nu au înţeles că El postea. În aceasta (ca în toate celelalte) El a trăit ceea ce El a dat învăţătură în evanghelia după Matei 6 (şi în alte locuri).
Postul la apostoli
Cum era la apostoli? Ei ar fi trebuit să postească, după ce Domnul va fi luat de la ei. Erau ei ucenici care stăteau în fotoliu şi critici, sau s-au consumat complet în slujba lui Hristos pentru oameni? Desigur aceasta din urmă.
Nu ştim multe despre viaţa celor doisprezece, însă viaţa apostolului Pavel este pusă detaliat înaintea ochilor noştri, şi ne sunt prezentate chiar şi cele mai adânci gânduri ale inimii lui. Ah, cum a postit el, ca un martor: 1 Corinteni 4.9-13; 2 Corinteni 4.7-15; 6.3-10; 11.24-29 şi multe alte pasaje. Însă cu toată osteneala lui minunată, dăruirea lui, dragostea şi lepădarea de sine nu a dus lipsă de acuzaţii, care au mers aşa de departe, să-l acuze pe acest om asemănător cu Hristos de umblare desfrânată (vezi Faptele apostolilor 21.24). [în traducerea engleză: „… tu însuţi umbli după rânduială (= orderly, opusul lui „desfrânare” = disorderly), şi împlineşti Legea.” (remarca traducătorului)] El a devenit totul pentru toţi oamenii, ca să salveze pe unii dintre ei (1 Corinteni 9.27), şi ca să facă aceasta, el şi-a disciplinat trupul şi l-a ţinut în supunere (1 Corinteni 9.27), şi cu toate acestea mulţi aveau ceva de criticat la el şi spuneau că el nu ar fi un apostol adevărat, şi defăimau permanent caracterul lui.
El nu a făcut nimic bătător la ochi, nu a căutat recunoştinţă, nu voia nici un fel de onoare de la oameni, a suportat pierderea tuturor lucrurilor cu credincioşie faţă de Hristos, în timp ce a slujit sfinţilor şi a adus binecuvântare păcătoşilor. Însă el era un om deosebit de practic. Să privim cum s-a comportat la bordul corăbiei (Faptele apostolilor 27; 28), cum i-a încurajat pe toţi. Să-l privim cum a adunat vreascuri pe insulă. Dacă el ar fi postit în felul oamenilor, ar fi stat deoparte foarte serios şi sever şi ar fi lăsat pe alţii să facă aceste lucruri. Însă postul lui era un post adevărat, pe care îl puteau vedea numai oamenii ai căror ochi era deschişi, ca să-l poată recunoaşte ca atare, căci vorbind simbolic el şi-a uns capul şi şi-a spălat faţa (compară cu Matei 6.17), şi în felul acesta nu a părut oamenilor că el postea. El s-a preocupat nespus mai mult de sufletul oamenilor, decât de trupul lor, şi cu toate acestea nu a uitat trupul, ci a câştigat sufletul prin trup (vezi Faptele apostolilor 20.33-35).
Adevăratul post
Să permitem ca aceste exemple să ne înveţe ce este adevăratul post: şi anume să fim aşa fel constrânşi de dragostea lui Hristos, că ne cheltuim pe noi înşine în dăruire adevărată pentru oameni şi în felul acesta suntem urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Nimeni să nu spună că aceste lucruri nu se ridică la nivelul creştin. Onoarea lui Dumnezeu şi binecuvântarea oamenilor sunt unite de nedespărţit. Ele sunt împletite una cu alta în întreaga viaţă a lui Hristos, în viaţa apostolilor şi sfinţilor. Ele nu pot fi despărţite una de alta.
Glorificarea lui Dumnezeu include binecuvântarea oamenilor, şi binecuvântarea adevărată pentru oameni este însoţită de glorificarea lui Dumnezeu. Unii oameni gândesc că ei ar putea face bine oamenilor şi să lase pe Dumnezeu deoparte – o mare greşeală. Dar nu este mai puţin o greşeală să gândeşti că noi am putea glorifica pe Dumnezeu şi să lăsăm pe oameni deoparte. Măsura dragostei noastre pentru Dumnezeu este dragostea noastră pentru fratele nostru, şi sentimentalismul este inutil în acest context. O dăruire din toată inima pentru bunăstarea oamenilor potrivit cu voia lui Dumnezeu este ceea ce noi avem foarte mare nevoie în timpul de acum. Cunoaştere este din belşug, şi nu se duce lipsă de vorbiri elocvente. Însă vieţi, care ard din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt foarte rare, şi din cauza acestei lipse pierim.
Însă sunt puţi aceia care recunosc o astfel de viaţă, atunci când o întâlnesc. Cei mai mulţi caută comportare exterioară, caută ceva care atrage pe omul în carne, în timp ce postul adevărat nu va apare oamenilor ca post; cel care posteşte nu se va arăta ce face el. El va fi simplu, natural, vesel, neprefăcut, cordial, plin de dragoste, prietenos şi practic. El nu va lăsa mâna lui stângă să ştie ce face mâna lui dreaptă. Cu alte cuvinte: el nu numai nu va năzui după recunoaştere din partea oamenilor, ci ceea ce este mult mai important, el însuşi nu va manifesta respect faţă de sine însuşi. El va renunţa la toate, ca să fie un slujitor al tuturor, va căuta bunăstarea tuturor, spunând (şi gândind): „Nu am făcut nimic, nu a fost nici o jertfă, pe tot drumul vieţii mele a fost totul har şi dragoste faţă de mine.” Dragostea suportă toate, crede totul, speră totul, îndură totul. Dragostea nu va dispare niciodată, deoarece ea nu caută folosul propriu (vezi 1 Corinteni 13); totul, absolut totul este pentru Dumnezeu, şi pentru că este pentru Dumnezeu, de aceea este pentru om, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Dumnezeu să ne trezească oameni care postesc cu adevărat în felul acesta, căci postul nu este ceva negativ, ci el este dragoste activă.
Valoarea morţii lui Hristos (7)
Ne poate da moartea lui Hristos singură dreptul de a intra în cer?
Dirk Schürmann
Versete călăuzitoare: 1 Petru 3.18; Evrei 12.22-24; Efeseni 2.13,18; Evrei 10.19-22; Coloseni 1.20-22; Apocalipsa 7.9-14; Apocalipsa 5
Introducere
În anumite cercuri reformate şi neo-puritane există ideea că moartea lui Hristos singură nu este suficientă ca să ne dea dreptul la cer. Pentru aceasta ar fi necesară ascultarea activă din partea Lui în împlinirea Legii. Aşa se spune de exemplu la Molyneux:
În cuvinte simple: Şti tu că deasupra uşii cerului stă scris: „Fă aceasta şi vei trăi”? Şti tu, că, dacă un om a fost curăţit de păcatele lui în sângele lui Hristos şi a fost sfinţit prin Duhul lui Dumnezeu, el nu poate merge în cer? El mai are nevoie de altceva. El trebuie să aibă o ascultare desăvârşită. Cerul depinde de o ascultare desăvârşită, şi nu de una negativă. Dumnezeu a zis lui Adam: „Fă aceasta şi vei trăi”. El a eşuat. Tu trebuie să oferi o ascultare desăvârşită, dacă vii la Dumnezeu. Ai primit tu această ascultare? Ea este ascultarea activă a lui Hristos. Nu sunt suferinţele Sale. Acestea au anulat păcatele. Nu este Duhul Său. Acesta sfinţeşte inima. Este ascultarea Lui desăvârşită. Ascultă[1]: „Prin ascultarea Sa robul meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi.”[2]
Vrem în continuare să verificăm această teză pe baza unor locuri diferite din Biblie.
1 Petru 3.18
1 Petru 3.18: Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne ducă la Dumnezeu; fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh.
Această „o-singură-dată-suferinţă” pentru păcate, pe care a îndurat-o Cel Drept pentru cei nedrepţi, nu a avut loc în viaţa Sa, ci la cruce, „omorât în trup”. Acolo El a îndurat tot ce au pricinuit păcatele noastre. Prin aceste suferinţe El ne-a dus la Dumnezeu. El a ocupat locul nostru înaintea lui Dumnezeu şi a îndurat ce meritam noi şi păcatele noastre, pentru ca noi să putem ocupa locul înaintea lui Dumnezeu, care era demn de El, în loc să avem parte de chinul veşnic, pe care de fapt se cuvenea de drept să avem parte pentru păcatele noastre.
Evrei 12.22-24
Evrei 12.18,22-24: Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge … ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri, de adunarea în sărbătoare şi de Biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
Apostolul prezintă aici un contrast între Lege şi Evanghelie şi arată că noi – fără să trebuiască să aşteptăm până când noi vom fi realmente glorificaţi – suntem deja acum în posesia tuturor binecuvântărilor numite aici. Dreptul nostru la ele este deja acum absolut. Prin credinţă le putem primi deja acum. Inclus în acestea este faptul că noi am venit la „Dumnezeu, Judecătorul tuturor”. Ca Judecător, El ne-a primit deja acum şi ne-a spus bun venit în prezenţa Sa, şi aceasta pentru totdeauna. El putea face aceasta, nu pentru că noi am venit la Isus, Cel care a împlinit în chip desăvârşit Legea, ci pentru că noi am venit la Isus, Mijlocitorului legământului celui nou, şi la sângele Său vărsat, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
Efeseni 2.13,18
Efeseni 2.13,18: Dar acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos … căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh.
După ce apostolul Pavel a vorbit despre îndepărtarea de Dumnezeu, în care toţi oamenii erau din punct de vedere moral departe de Dumnezeu, el vorbeşte şi despre îndepărtarea mai mare a naţiunilor de El, ca apoi să arate că noi am fost aduşi acum în apropierea lui Dumnezeu. Şi prin ce am fost aduşi? Prin sângele lui Hristos, şi nu prin împlinirea în chip desăvârşit a Legii prin Hristos! Cum arată acest a-fi-adus-aproape arată versetul 18: „Acces la Tatăl, printr-un singur Duh”.
Evrei 10.18-22
Evrei 10.19-22: Astfel, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate să întrăm în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranţă a credinţei, cu inimile stropite şi curăţite de o conştiinţă rea şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Ce mare bucurie este să ştii că Dumnezeu voia să ne aibă aproape de Sine Însuşi, că pentru aceasta El a pregătit chiar şi calea, prin aceea că în moartea lui Hristos El a rupt perdeaua de despărţire, pentru ca noi să putem veni la El. Da, El ne îndeamnă chiar să venim la El: „să intrăm”. El poate face aceasta în concordanţă cu sfinţenia Lui. De ce? Pentru că Hristos a împlinit Legea? Nu! Este „prin sângele Său”! Deci noi avem deja astăzi aceeaşi apropiere, aceeaşi primire, aceeaşi libertate de acces la Dumnezeu, aşa cum o vom avea în curând în cer. Desigur măsura, în care noi realizăm aceasta, este astăzi mult prea mică în comparaţie cu ceea ce vom avea parte atunci.
Cum a fost deschis acest drum pentru noi, aceasta ne arată detaliat capitolul 9. Acolo ne este arătat mai întâi, că în timpul Legii „drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât îşi mai avea locul său cortul dintâi” (Evrei 9.8). Apoi citim despre schimbarea pe care Hristos a făcut-o: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta, şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt … cu însuşi sângele Său, după ce a dobândit o răscumpărare veşnică” (Evrei 9.11,12). Şi apoi versetul 24 ne arată că acest Loc Preasfânt este cerul: „Căci Hristos n-a intrat într-un Loc Preasfânt făcut de mâini omeneşti, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” Aceasta este calea, pe care Dumnezeu ne invită în capitolul 10 să urmăm pe Hristos în Locul Preasfânt, o cale care se sfârşeşte direct „înaintea lui Dumnezeu”. Această cale ne-a deschis-o Hristos prin sângele Său, aşa cum ne arată modelul marelui preot din vechiul legământ. Însă la Hristos era vorba de „însuşi sângele Său” (Evrei 9.12).
Cât de mult a onorat tronul lui Dumnezeu sângele lui Hristos! Cât de mult ne-a vestit El valoarea lui! Da, Dumnezeu Însuşi ne invită să venim la El, deoarece acest sânge este pe tronul lui Dumnezeu, aşa cum atunci marele preot stropea sângele ţapului pe capacul ispăşirii (Leviticul 16), care în timpul acela simboliza tronul lui Dumnezeu. Cât de clar devine că este un drept pentru noi să intrăm prin credinţă în cer, pentru ca acolo să aducem adorare în Duhul! De aceea este clar că tăgăduirea faptului că acest sânge are putere să ne dea drept la cer este o desconsiderare gravă a privilegiului minunat, pe care acest sânge l-a dobândit pentru noi. Dar nu numai aceasta: se subapreciază şi faptul cât de mult şi Dumnezeu Însuşi a fost glorificat prin acesta.
Coloseni 1.20-22
Coloseni 1.20-22: … şi prin El să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ cât şi lucrurile din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândirea voastră, prin fapte rele, El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinţi, curaţi şi fără vină.
În acest verset este vorba de primirea definitivă în glorie, când noi cu trupuri glorificate vom apărea acolo. Şi noi vedem, că este aceeaşi bază ca şi cea pentru poziţia pe care noi o avem deja acum pentru aceasta, care ne creează premisa – „prin sângele crucii Lui”, „în trupul Lui de carne, prin moarte”, şi nicidecum împlinirea Legii prin viaţa Lui pe pământ.
Apocalipsa 7.9-14
Apocalipsa 7.9-14: După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune şi seminţii şi popoare şi limbi, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, şi cu ramuri de palmier în mâinile lor. Şi strigau cu glas tare, spunând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe tron, şi a Mielului!“ Şi toţi îngerii stăteau în jurul tronului şi al bătrânilor şi al celor patru făpturi vii; şi s-au prosternat înaintea tronului şi s-au închinat lui Dumnezeu, spunând: „Amin! Binecuvântarea şi gloria şi înţelepciunea şi mulţumirea şi onoarea şi puterea şi tăria fie ale Dumnezeului nostru, în vecii vecilor! Amin “. Şi unul dintre bătrâni a răspuns, zicându-mi: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?“ Şi i-am spus: „Domnul meu, tu ştii“. Şi mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”
În pasajul acesta suntem aşezaţi direct înaintea tronului lui Dumnezeu, unde vedem stând sfinţi mântuiţi. Ei preamăresc pe Dumnezeu şi pe Miel – acesta este Hristos, Cel care a murit pentru ei – pentru gloria mântuirii, pe care ei au primit-o. Răspunsul unui bătrân la întrebarea „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?“ arată clar de unde au ei dreptul să stea înaintea lui Dumnezeu în glorie: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.” Numai sângele lui Hristos le dă acest drept.
Apocalipsa 5
Apocalipsa 5: Şi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie, o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” … Şi în mijlocul scaunului de domnie şi a celor patru făpturi vii şi în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat jos înaintea Mielului … Şi ei cântau o cântare nouă, zicând: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ.” M-am uitat şi, în jurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri; şi numărul lor era zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvântare!” Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!” …
În acest capitol vedem Mielul ca înjunghiat stând în mijlocul tronului. Şi este ca un semnal pentru toţi locuitorii cerului, şi în cele din urmă întreaga creaţie se uneşte: când Mielul a luat cartea, toţi preamăresc dreptul Lui la titlul, să deschidă cartea, şi preamăresc demnitatea Lui ca Mielul ca înjunghiat, aceasta înseamnă, ca Acela care a suferit şi a murit pentru gloria lui Dumnezeu. Astfel, locul Său pe tron, precum şi partea sfinţilor glorificaţi, care au fost răscumpăraţi pentru Dumnezeu prin sângele Său, şi dreptul Său la tot ce este în cer şi pe pământ, sunt atribuite valorii morţii Sale ca jertfă. Şi aceasta ne este făcut cunoscut nu numai prin caracterul pe care Hristos Îl ocupă aici ca Mielul „ca înjunghiat”, ci ne este mărturisit direct prin ceea ce bătrânii, oştirile de îngeri şi în cele din urmă întreaga creaţie exprimă. Bătrânii cântă: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău”, şi oştirea mare a îngerilor strigă: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească …”, şi întreaga creaţie pronunţă cu cântarea ei de laudă dreptul Mielului la acest titlu, prin care El va primi binecuvântare, cinste şi slavă. Deci aici demnitatea şi dreptul la locul şi titlul cel mai înalt din cer sunt atribuite valorii jertfei Mielului lui Dumnezeu. Şi acest loc şi titlu din cer întemeiat pe valoarea jertfei slujeşte pentru:
- Să împace toate lucrurile din cer şi de pe pământ cu Dumnezeu (Coloseni 1.29);
- Să îndepărteze din creaţie întinarea adusă de păcat (Evrei 9.23-24);
- Să reabiliteze totul pentru Dumnezeu şi să le facă parte de binecuvântare.
Această mărturie o dă Dumnezeu – prin aceea că El dă Mielului cartea. Această mărturie o dau cei răscumpăraţi (simbolizaţi prin bătrâni). Această mărturie o dă oştirea îngerilor şi creaţia întreagă. Şi toate acestea au loc înaintea tronului lui Dumnezeu.
Epistola către Efeseni (6)
Efeseni 6
Matta Behnam
- Copiii
- Tații
- Robii
- Răsplata Domnului
- Domnul domnilor
- ARMURA SPIRITUALĂ (capitolul 6.10-24)
- Tari în Domnul
- Duşmanii noştri
- A se împotrivi şi a sta
- Prima armă din armura lui Dumnezeu: adevărul şi dreptatea
- Arma a doua din armură
- Arma a treia din armură
- Arma a patra din armură
- Arma a cincea din armură
- Arma a şasea din armură
- A şaptea armă din armură
- Rugăciuni de mijlocire
- Credincioşie
- Binecuvântare
Versete călăuzitoare: Efeseni 6
Copiii
Versetul 1
Efeseni 6.1: Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, pentru că aceasta este drept.
Primele nouă versete ale acestui capitol alcătuiesc împreună cu Efeseni 5.22,33 ale capitolului anterior o secțiune unitară. Apostolul continuă acum să prezinte obligațiile fiecărui membru al familiei.
Prin încheierea căsătoriei se întemeiază familia, și copiii sunt rodul acestei legături. Așa după cum datoria soțului este să-și iubească soția, și datoria soției este să se supună soțului, tot așa este datoria copiilor să fie supuși părinților lor și să asculte de ei. Copiii, care au fost crescuți într-o familie creștină, trebuie să fie caracterizați de ascultare față de părinții lor. Atât în epistola către Romani cât și în a doua epistolă către Timotei găsim o listă de păcate îngrozitoare. Prima listă din Romani 1 se ocupă cu acele păcate, care caracterizează pe păgânii care nu cunosc pe Dumnezeul adevărat. Printre aceste păcate se găsește și „neascultarea de părinți” (Romani 1.29-31). Cea de-a doua listă în 2 Timotei 3 ne descrie oamenii care trăiesc în timpurile pline de pericol din zile din ultimă; și aici se găsește acest păcat îngrozitor al „neascultării de părinți”.
Acesta este deci unul din semnele zilelor din urmă. Inima omului îndepărtat de Dumnezeu este totdeauna aceeași, fie că este vorba de păgânii din antichitate sau de adoratorii idolilor, sau este vorba de așa-numitul om modern al creștinătății zilelor noastre. Apostolul vorbește aici acelora care cunosc pe Domnul Isus. Aceasta rezultă clar din ceea ce spune: „ascultați în Domnul de părinții voștri”. Noi nu așteptăm ascultare „în Domnul” de la aceia care nu-L cunosc, sau nu stau într-o relație conștientă cu El.
Cuvântul lui Dumnezeu numește două motive pentru care copiii trebuie să asculte de părinții lor. Mai întâi auzim: „pentru că aceasta este drept”. În al doilea rând ni se spune în Coloseni 3.20: „pentru că aceasta este plăcut Domnului”. Domnul Isus a fost în privința aceasta, ca în toate celelalte, modelul desăvârșit. Căci El a fost ascultător de mama Sa și de Iosif, soțul ei, așa după cum stă scris: „Și a coborât cu ei și a venit la Nazaret și le era supus.” (Luca 2.51). Fie ca toți copiii să-L urmeze pe Domnul Isus în această privință, știind că aceasta „este drept”. Dacă ascultarea se cuvine, atunci neascultarea este păcat.
Versetele 2,3
Efeseni 6.2,3: „Onorează pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoțită de promisiune – „ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ”.
Apostolul Pavel pune în mod deosebit accent pe adevărul fundamental, că Dumnezeu prețuiește foarte mult ascultarea copiilor față de părinții lor. Dumnezeu a dat din vechime Legea celor zece porunci, și cu toate că și primele patru porunci sunt deosebit de importante, de ele nu se leagă nici o făgăduință. Abia porunca a cincea: „Onorează pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Exodul 20.2), este „cea dintâi poruncă însoțită de promisiune”.
Dacă voia lui Dumnezeu în Vechiul Testament a fost ca copiii să asculte de părinții lor, să nu mai fie aceasta valabilă în Noul Testament? Ascultarea este răsplătită de Domnul, dar nici neascultarea nu rămâne fără răspuns: „Celui care blestemă pe tatăl său sau pe mama sa i se stinge lampa în negura nopții.” (Proverbe 20.20). „Ochiul care-și bate joc de tată și disprețuiește ascultarea de mamă va fi scobit de corbii din vale și va fi mâncat de vulturii tineri.” (Proverbe 30.17). O, de ar asculta toți copiii și toți tinerii de părinții lor și să-i onoreze și astfel să se bucure de buna plăcere a lui Dumnezeu, pentru ca apoi să aibă parte de adevărul promisiunii prețioase, „ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ”.
Tații
Versetul 4
Efeseni 6.4: Și voi, taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și sub mustrarea Domnului.
Cât de necesar este ca tații și mamele să rămână aproape de Domnul și să înainteze în părtășia Sa, pentru ca El să le dea înțelepciunea necesară pentru educarea copiilor lor. Este o chestiune deosebit de serioasă, când părinții sunt fără griji și indiferenți cu privire la educarea copiilor lor. Griji nenumărate, da, chiar judecata lui Dumnezeu vor fi urmările, așa cum vedem la Eli, preotul, și casa sa (compară cu 1 Samuel 2.27-36).
Pe de altă parte părinții nu trebuie să fie aspri cu copiii lor, și dacă este necesară corectare și disciplinare, aceasta nu trebuie să se facă cu nervozitate sau prost dispus, ci mai degrabă cu dragostea, care caută binele lor suprem. Mulți sunt aspri față de copiii lor, nu au răbdare și pedepsesc pe copiii lor în timp ce ei sunt cuprinși de mânie și furie. Procedează așa cu noi Dumnezeu și Tatăl nostru? Astfel de părinți oferă copiilor lor ocazia de supărare și îi vor îndepărta de Dumnezeu. „Taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ca să nu fie descurajați.” (Coloseni 3.21). Fie ca părinții să rămână păziți, ca să nu vorbească și să nu acționeze cu atitudine nervoasă cu copiii lor; fie ca ei nici să nu ceară prea mult de la copiii lor, ca și cum copiii ar fi tot așa de maturi ca ei.
Părinții trebuie să crească copiii în disciplina și sub mustrarea Domnului, în această privință este bine să se gândească, că și ei au fost cândva copii, înainte de a deveni părinți; și că și ei au avut nevoie de răbdarea și perseverența părinților lor, ca să fie crescuți. Tot așa și ei acum să ofere copiilor lor aceeași răbdare.
Tații și mamele să se roage mult împreună cu copiii lor, și să se roage și pentru copii. Ei trebuie să aibă cu grijă înaintea ochilor lor atât binele trupesc cât și binele spiritual al copiilor lor. Părinții să-și ia mult timp să stea împreună cu copiii lor și să-i învețe căile bune; să-i încurajeze să citească cărți bune și să-i atenționeze cu privire la orice fel de literatură stricată, care poate avea o influență dăunătoare asupra binelui lor spiritual.
Ei ar trebui să cunoască pasiunile copiilor lor și să-i supravegheze și să le ajute la alegerea prietenilor. Ei ar trebui să-i crească cu o educație creștină, care prin nimic altceva nu poate fi înlocuită. Părinții nu ar trebui să lase binele spiritual al copiilor lor numai în seama responsabilității școlii duminicale. Ei ar trebui să fie primii, care seamănă sămânța divină în inimile lor gingașe și să-i călăuzească să primească pe Domnul Isus ca Mântuitor personal al lor. Orice moștenire pământească, pe care părinții o pot da copiilor lor, este fără valoare în comparație cu bunul deosebit de valoros, pe care ei îl pot da, prin faptul că îi cresc „în disciplina și sub mustrarea Domnului”; și aceasta nu numai cu cuvinte, ci fiindu-le și un exemplu bun. Copiii ar trebui să vadă în părinții lor un model potrivit al unei umblări sfinte și temătoare de Dumnezeu.
Domnul Isus a spus: „Tot așa, nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri ca unul din acești micuți să piară” (Matei 18.14). El a dat și indicația clară: „Lăsați copilașii și nu-i opriți să vină la Mine, pentru că Împărăția cerurilor este a unora ca ei” (Matei 19.14).
Avem un exemplu foarte frumos pentru creșterea copiilor în casa creștină și roadele care rezultă din aceasta în persoana lui Timotei. Apostolul Pavel i-a scris: „Dar tu rămâi în cele ce ai învățat și de care ai fost deplin încredințat, știind de la cine ai învățat și că de copil cunoști Sfintele Scrieri, care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus” (2 Timotei 3.14,15). Fără îndoială Timotei a învățat din tinerețe din Sfintele Scrieri ascultarea și respectul față de părinți (2 Timotei 1.5). Vedem aici că mama lui și bunica lui l-au crescut din copilărie în mustrarea Domnului. Deci Timotei a cunoscut Scrierile mai întâi acasă, și cu siguranță mama lui și bunica lui vor primi o răsplată mare înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Robii
Versetul 5
Efeseni 6.5: Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu teamă și tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, …
Apostolul continuă să vorbească despre supunere și ascultare. Așa cum datoria copiilor este de a asculta de părinții lor, tot așa este datoria robilor să asculte de stăpânii lor. Fără îndoială, aceasta se referă nu numai la robii și stăpânii din casă, ci în general la angajați și superiori. Aceasta rezultă clar din exprimarea din Efeseni 6.8 „fie rob fie slobod”. Dacă fiecare ar respecta acest principiu divin, problemele dintre angajați și stăpânii lor ar fi mult mai puține. Multe greutăți, care conduc la rebeliune și revoltă, ar fi evitate.
Pavel scrie și în prima sa scrisoare către Corinteni: „Fiecare să rămână în situația pe care o avea când a fost chemat. Ai fost chemat pe când erai rob? Să nu te neliniștești de lucrul acesta; dar dacă poți să ajungi liber, folosește-te. Căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot așa, cel liber, care a fost chemat, este un rob al lui Hristos” (1 Corinteni 7.20-22). Starea de lucruri este deci clară, robii trebuie să asculte de stăpânii lor „cu teamă și cutremur”, având grijă să-și împlinească conștiincios și cu credincioșie obligațiile „ca pentru Domnul”. Aceasta va umple și inimile lor cu satisfacție și bucurie.
Versetele 6,7
Efeseni 6.6,7: … nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoință ca Domnului, și nu ca oamenilor, …
Noi trebuie efectiv să considerăm slujirea de ochii lumii ca înșelătorie. Când muncitorul lucrează numai în prezența patronului sau a superiorului său, ca să-i placă, și încetează lucrul imediat când acesta nu mai este de față, atunci aceasta este înșelătorie. Credinciosul dimpotrivă, știind că este un rob al lui Hristos, își va face lucrul în mod cinstit, nu ca să placă oamenilor, ci va lucra din inimă din pricina lui Dumnezeu. El va depune tot efortul, ca să slujească cu credincioșie și de bună voie, „ca Domnului, și nu ca oamenilor”. El își va face lucrarea – oricât de grea ar fi ea – din pricina Domnului Isus Hristos, îndreptându-și ochii spre El și nu spre oameni. Aceasta este ceea ce face ca lucrarea slujitorului să aibă valoare mare în ochii lui Dumnezeu, cu toate că în ochii oamenilor ar putea să fie puțin prețuit.
Răsplata Domnului
Versetul 8
Efeseni 6.8: … știind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob fie liber.
Fiecare, care face cu credincioșie lucrarea, pe care i-a dat-o Domnul, va fi răsplătit de Domnul Însuși. Aceasta este indiferent dacă superiorul lui pământesc îl laudă sau nu pentru lucrarea făcută cu devotare și loialitate. Și cu privire la această temă este valabil Cuvântul din Galateni 6.7: „Nu vă amăgiți: ‚Dumnezeu nu Se lasă batjocorit’; pentru că ce seamănă omul, aceea va și secera.” Oricât de joasă ar fi poziția ta în această lume, fii sigur, că credincioșia va primi răsplata ei dreaptă în lumea aceasta și în lumea viitoare. Unii oameni ai lumii acesteia sunt bogați, alții săraci. Unii sunt stăpâni, alții sunt robi, unii sunt conducători, alții sunt subordonați. Unii sunt loiali, alții nu sunt loiali. Însă toate aceste diferențe vor fi odată fără importanță, când fiecare dintre noi va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu despre viața pe care el a trăit-o în lumea aceasta. Numai ceea ce a fost făcut din inimă, ca pentru Domnul, va fi răsplătit. Mulți credincioși loiali, care în lumea aceasta au fost săraci și necunoscuți, vor auzi atunci aceste cuvinte fericite ale Domnului lor: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău” (Matei 25.23).
Să ne îndemnăm unii pe alții să mergem cu credincioșie puținii pași, pe care-i mai avem de făcut, știind „că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul”. Îți desconsideră șeful credincioșia? Fii sigur, că Dumnezeu nu uită credincioșia ta și nici nu o subapreciază, ci El o va răsplăti. Se comportă superiorul tău cu brutalitate și nedreptate față de tine? Fă-ți slujba cu loialitate, așa cum a făcut odinioară Iosif (Geneza 39) și încrede-te în Domnul, că El îți va da plata care ți se cuvine. „Încredințează Domnului calea ta și încrede-te în El: și El va lucra; și va face să iasă dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca ziua la amiază. Rămâi liniștit în Domnul și așteaptă-L cu răbdare. Nu te mânia din cauza celui care prosperă în calea lui, din cauza omului care-și împlinește intențiile rele.” (Psalmul 37.5-7).
Domnul domnilor
Versetul 9
Efeseni 6.9: Și voi, stăpânilor, faceți la fel față de ei, renunțând la amenințare, știind că Stăpânul lor și al vostru este în ceruri; și la El nu este primire după înfățișare.
Apostolul Pavel încheie această secțiune deosebită, care se ocupă cu relațiile și obligațiile reciproce în familia creștină, atenționând pe stăpâni. Vedem că el se adresează nu numai la o grupă deosebită, ci la fiecare grupă din familia creștină. „Și voi, stăpânilor, faceți la fel față de ei”. Domnul Isus este Domnul domnilor și totodată și al robilor. Așa după cum El ia partea robilor și le va da răsplata cuvenită lor, tot așa El se preocupă și cu stăpânii, și El le va da ori răsplată ori pedeapsă. Domnul stă atât peste cei supuși cât și peste stăpânii lor. De aceea nu este drept ca stăpânii credincioși să amenințe pe subordonații lor sau să le promită lucruri, pe care ei nu li le vor da. Toate acestea rezultă din cuvintele apostolului adresate stăpânilor: „faceți la fel față de ei”. Aceasta înseamnă, faceți-le acele lucruri, pe care voi înșivă le așteptați de la robii voștri și tratați-i ca „ robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoință ca Domnului, și nu ca oamenilor, știind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob fie liber” (Efeseni 6. 6-8). În aceeași măsură cu care se așteaptă loialitate și sinceritate de la slujitori, ele se așteaptă și de la stăpâni. Și așa cum robul ar trebui să slujească cu loialitate, având înaintea ochilor binele stăpânului său, tot așa și stăpânul ar trebui să aibă înaintea ochilor săi binele subalternului său. El nu trebuie să-l trateze cu asprime și nici să nu-l amenințe, ci să fie prietenos față de el.
Lipsa de prietenie și cruzimea sunt caracteristicile păcătosului, care nu a cunoscut nici dragostea lui Dumnezeu și nici îndurarea Sa. „Un om drept se îngrijește de viața animalului său, dar, în lăuntrul lor, cei răi sunt nemiloși” (Proverbe 12.10). Deci dacă cel drept se interesează de viața animalului său, cu cât mai mult ar trebui el să aibă îndurare față de ființa omenească, semenul lui, și să fie îngrijorat de binele ei, chiar dacă este vorba de robul lui. Este datoria stăpânilor să aibă compasiune cu aceia care le slujesc; nicidecum ei nu au voie să-i jefuiască de salariul lor sau de drepturile lor. Ei nu trebuie să ceară de la ei mai mult decât ei pot face. Ei trebuie să îngrijească atât de sănătatea lor cât și de binele lor spiritual.
Cât de serioasă este atenționarea, pe care Iacov o adresează stăpânilor: „Veniți acum, bogaților, plângeți, tânguiți-vă de nenorocirile voastre care vin peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre au fost mâncate de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și are să vă mănânce carnea ca un foc. V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată, plata lucrătorilor care au secerat ogoarele voastre, care este oprită de voi pe nedrept, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.” (Iacov 5.1-4). „Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați. Iată, Judecătorul stă înaintea ușii.” (Iacov 5.9). Așa cum un stăpân își cheamă robii, ca să ceară socoteală de la ei, tot așa și noi și toți oamenii, indiferent de starea socială, vom trebui să dăm socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Domnul Isus va judeca pe stăpânii aspri și nedrepți, tot așa cum va judeca pe robii neloiali, căci „la El nu este primire după înfățișare”.
Este frumos să vedem, cum începe această scrisoare să ne arate poziția noastră cerească ca mădulare ale trupului lui Hristos Cel înviat, care este glorificat la dreapta Tatălui în cer; cum Tatăl ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești în Hristos; și apoi să găsim, că între mădularele singurului trup sunt din aceia care sunt săraci și în poziția de sclavi, unii dintre ei fiind supuși la tratamente nedrepte și aspre. Dar mulțumiri fie aduse Dumnezeului și Tatăl nostru și Domnului Isus Hristos pentru harul care i-a ridicat pe ei și ne-a ridicat și pe noi și ne-a pus să ședem în locurile cerești în Hristos Isus! Mulțumiri fie aduse Lui și pentru speranța care stă înaintea noastră!
Slujitorul creștin va fi la Hristos și în glorie va fi ca El, el va fi unul din aceia care vor cânta cântarea cea nouă în cer: „Vrednic ești să iei cartea și să-i deschizi pecețile, pentru că ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune și i-ai făcut împărați și preoți pentru Dumnezeul nostru, și vor împărăți pe pământ!” (Apocalipsa 5.9,10). Să ne ocupăm cu credincioșie locul nostru înaintea Domnului, pe care El ne-a adus, așteptând clipa fericită a revenirii Domnului nostru, care va pune capăt pelerinajului nostru aici pe pământ și ne va lua la Sine în glorie.
ARMURA SPIRITUALĂ (capitolul 6.10-24)
Tari în Domnul
Versetul 10
Efeseni 6.10: Încolo, fraților, fiți tari în Domnul și în tăria puterii Lui.
Am ajuns la ultima parte a acestei scrisori, care se preocupă în mod deosebit cu lupta spirituală, pe care o avem de luptat cu forțele spirituale ale întunericului din locurile cerești, pentru ca să nu fim jefuiți de bucuria binecuvântărilor noastre spirituale în Hristos. Deja din vechime Dumnezeu a dat poporului Său pământesc țara făgăduită, o țară în care curgea lapte și miere; ei la rândul lor trebuiau să învingă pe duşmanii lor feroce, ca să ia practic în posesiune ţara şi să se bucure de roadele ei. Tot aşa este şi astăzi cu credincioşii adevăraţi. Şi ei trebuie să lupte împotriva puterilor întunericului şi să le învingă, pentru a se bucura practic de toate binecuvântările lor spirituale.
Mulţi credincioşi gândesc în mod greşit, că ţara Canaan simbolizează cerul, în care intră credinciosul după ce moare, şi că Iordanul este un simbol al morţii fizice. Dacă cu rugăciune medităm la această temă, atunci vom ajunge la rezultatul contrar. Atunci când poporul Israel a intrat în ţara Canaan, pentru ei a început o luptă permanentă cu duşmanii lor, care li se opuneau în luarea în posesiune a ţării şi încercau cu toate forţele să-i împiedice să savureze binecuvântările ţării. Când noi vom părăsi acest pământ, ca să fim la Hristos, vor mai fi atunci duşmani sau lupte? Cu siguranţă nu. Canaanul este deci un prototip al binecuvântărilor noastre spirituale, cu care noi am fost binecuvântaţi în Hristos Cel înviat, în timp ce noi suntem aici pe pământ. Ca să savurăm aceste binecuvântări, trebuie să învingem pe duşmanii noştri spirituali, pe diavolul şi îngerii lui, care ni se împotrivesc permanent şi caută să ne împiedice să savurăm aceste binecuvântări.
„Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” Ce încurajatoare sunt aceste cuvinte pentru noi credincioşii! În noi înşine suntem slabi şi duşmanii noştri sunt mult mai tari decât noi, dar toată îndestularea noastră este în Domnul şi în puterea tăriei Lui. De aceea să fim cu adevărat şi din inimă convinşi, că noi, ca şi mai înainte, nu suntem nimic în noi înşine şi nu putem învinge pe duşmanii noştri prin propria putere, chiar şi atunci când de mulţi ani umblăm cu Domnul Isus şi am făcut experienţe minunate cu El. Fie ca noi toţi să ne sprijinim pe Domnul şi să ne încredem în puterea tăriei Lui. Am văzut la studiul Efeseni 1.19,20 că mărimea copleşitoare a puterii lui Dumnezeu faţă de noi, credincioşii, corespunde puterii tăriei Lui, cu care El a lucrat în Hristos, prin aceea că L-a înviat dintre cei morţi. Deci noi avem aceiaşi putere la dispoziţie care a înviat pe Hristos dintre morţi şi L-a aşezat la dreapta Tatălui Său în locurile cereşti.
Noi suntem în noi înşine tot aşa de slabi ca şi „şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşază locuinţa în stâncă” (Proverbe 30.26). Oricât de uriaşă ar fi puterea duşmanilor noştri spirituali, puterea noastră se bazează pe „Stânca”, Stânca veşniciilor. Pentru ca să putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui, ar trebui să ne folosim de orice mijloc al harului Său, ar trebui să ne rugăm mult, să citim Cuvântul lui Dumnezeu şi să medităm permanent asupra lui, şi ar trebui să căutăm părtăşia cu alţi credincioşi temători de Dumnezeu.
Versetul 11
Efeseni 6.11: Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului: …
Duhul Sfânt ne conduce de la domeniul plăcut al casei creştine, studiat până acum, la o cu totul altă temă, şi anume la lupta spirituală împotriva diavolului şi a îngerilor lui. De aceea apostolul ne atenţionează cu toată severitatea, ca să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu. Vom găsi fiecare parte a acestei armuri amintită deosebit în versetele următoare. În Efeseni 4.24 am fost îndemnaţi să ne îmbrăcăm cu ceea ce ni se cuvine ca sfinţi, dar aici ni se spune, ca să îmbrăcăm ce ni se cuvine ca războinici ai Domnului Isus. Noi trebuie să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu,, armură pe care Dumnezeu Însuşi a pregătit-o, „pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor” (2 Corinteni 10.4). Numai cu toată armura lui Dumnezeu vom putea să rezistăm împotriva uneltirilor diavolului. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare credincios, ca el să se împotrivească uneltirilor diavolului.
Observă că Duhul Sfânt vorbeşte aici de împotrivire faţă de uneltirile diavolului şi nu faţă de puterea diavolului. Domnul Isus a triumfat la cruce atât asupra puterii cât şi asupra uneltirii diavolului, „ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2.14b). De aceea noi avem voie şi trebuie să-l privim ca pe un duşman înfrânt. Şi apostolul Iacov aminteşte de această realitate minunată, când spune: „împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4.7). Însă de ceea ce noi trebuie să ne temem, sunt uneltirile diavolului. Deci noi avem a face cu un duşman viclean şi înşelător. „Şi nu este de mirare, pentru că însuşi Satan se preface în înger al luminii” (2 Corinteni 11.14). Satan este împotrivitorul lui Dumnezeu şi al lui Hristos, şi de aceea şi al credincioşilor, care sunt încercaţi prin vicleniile şi înşelătoriile lui. Diavolul are aproape 6.000 de ani de experienţă în practicarea lucrărilor lui viclene. El a venit mai întâi la Eva în chip de şarpe, care era mai viclean decât toate animalele câmpului, pe care le-a creat Domnul. Şi chiar şi astăzi el este „şarpele cel vechi”. Dar mulţumire şi laudă fie lui Dumnezeu, care ne conduce în triumful lui Hristos! De aceea să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu, ca să putem rezista împotriva vicleniilor diavolului.
Duşmanii noştri
Versetul 12
Efeseni 6.12: … pentru că lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în locurile cereşti.
Războaiele, care se dezlănţuie aici pe pământ între oameni, sunt fără îndoială îngrozitoare. Aici însă citim că lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, nu este o luptă între om şi om; este mai degrabă o luptă spirituală împotriva puterilor invizibile ale întunericului, împotriva diavolului şi a îngerilor lui. Este o luptă împotriva celui mai adânc întuneric, şi pentru noi este imposibil să biruim aceşti duşmani, fără să fi îmbrăcat toată armura lui Dumnezeu. Duşmanul nostru spiritual, cu care avem a face, este permanent activ şi depune eforturi să ne împiedice să glorificăm pe Dumnezeu în viaţa noastră şi să ne bucurăm de binecuvântările noastre spirituale din locurile cereşti. Această duşmănie permanentă a diavolului împotriva noastră a credincioşilor este mult mai periculoasă şi mai înverşunată decât o luptă împotriva cărnii şi sângelui. Cât de felurite sunt pericolele pentru viaţa spirituală a aceluia care este în neştiinţă cu privire la aceste lucruri.
În prima epistolă a lui Petru, unde credincioşii sunt văzuţi ca „străini şi fără drept de cetăţenie” (1 Petru 2.11), apostolul ne îndeamnă, „fiţi treji; vegheaţi! Pentru că vrăjmaşul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). Dar aici în scrisoarea către Efeseni ni se arată, că duşmanii noştri sunt în locurile cereşti, acolo unde credincioşii sunt binecuvântaţi cu orice fel de binecuvântare spirituală (Efeseni 1.3). Hristos a fost glorificat şi înălţat la dreapta Tatălui Său „în locurile cereşti” (Efeseni 1.20); şi credinciosului i s-a dat să şadă împreună „în locurile cereşti în Hristos Isus” (Efeseni 2.6), „pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscută acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor din locurile cereşti” (Efeseni 3.10). Deci lupta spirituală este împotriva „căpeteniei autorităţii văzduhului” şi împotriva domniilor invizibile ale văzduhului (Efeseni 2.2).
Mulţumiri fie aduse însă lui Dumnezeu pentru grija spirituală bogată din partea Lui faţă de noi, cei care în noi înşine suntem incapabili să ne împotrivim acelor puteri spirituale! Însă toată îndestularea noastră este în Domnul nostru Isus Hristos şi în puterea tăriei Lui, prin care noi suntem „mai mult decât biruitori”.
A se împotrivi şi a sta
Versetul 13
Efeseni 6.13: Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare.
Deoarece toţi vrăjmaşii împărăţiei întunericului stau în ordine de bătaie împotriva noastră, apostolul reia îndemnul „luaţi toată armura lui Dumnezeu”, fără de care noi nu putem face nimic, şi pe care noi nu o vom putea înlocui prin puteri naturale sau prin înţelepciune. Fiecare credincios adevărat este răspunzător, ca să îmbrace toată această armură a lui Dumnezeu şi s-o poarte permanent.
Ar putea să fie de folos să amintim aici, că este o diferenţă mare între îmbrăcarea de către noi a armurii lui Dumnezeu şi îmbrăcarea hainei, pe care Dumnezeu în harul Său bogat a pregătit-o. Fiecare din noi, care şi-a pus încrederea în Domnul Isus şi în eficacitatea lucrării Sale de ispăşire de la cruce, a fost îmbrăcat cu haina dreptăţii (neprihănirii) lui Hristos – da, el este „dreptatea lui Dumnezeu în El (în Hristos)”. Dumnezeu i-a dat „haina cea mai bună” (Luca 15.22). Aceasta este poziţia noastră în Hristos înaintea lui Dumnezeu. Această haină nu o îmbrăcăm noi înşine, ci Dumnezeu ne îmbracă cu ea.
Dar când însă este vorba de luptă, atunci noi înşine suntem responsabili, ca să îmbrăcăm fiecare armă a armurii lui Dumnezeu. Fie ca fiecare credincios adevărat să acorde atenţie cuvintelor apostolului Pavel „luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea”. Această luptă spirituală nu este temporală, ci este o chestiune permanentă, atâta timp cât noi vom fi aici în lumea aceasta; căci diavolul este căpetenia lumii acesteia. Deci acest timp este numit „ziua cea rea”. În capitolul 5 apostolul îi îndeamnă pe credincioşi să umble cu grijă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând timpul, „pentru că zilele sunt rele”. Aici însă avem o atenţionare mult mai serioasă, căci noi înşine trebuie să luăm toată armura lui Dumnezeu, pentru ca să ne putem împotrivi în ziua cea rea.
În viaţa unui credincios sunt timpuri deosebite, în care el are parte de toată greutatea luptei spirituale şi de duşmănia înverşunată a împotrivitorului sub diferite forme. Există apoi pericolul mare, că noi nu totdeauna veghem, că nu purtăm toată armura. De aceea să fim convinşi, că este obligaţia noastră serioasă, să fim gata şi vigilenţi, atunci când ne întâmpină împrejurări deosebite, rele. Aceasta însă nu înseamnă, că noi, atunci când vine peste noi o astfel de zi rea, trebuie să ne îmbrăcăm repede toată armura lui Dumnezeu; dimpotrivă, noi trebuie s-o purtăm permanent, pentru ca duşmanul să nu ne surprindă şi să nu poată să ne găsească neprotejaţi.
Observă ce se spune mai departe: „… şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare”. Chiar şi după fiecare bătălie câştigată noi trebuie să continuăm să purtăm toată armura lui Dumnezeu, pentru ca noi să fim înarmaţi pentru fiecare atac prin surprindere următor din partea duşmanului. Dacă am câştigat o luptă spirituală, atunci suntem înclinaţi să ne încredem în noi înşine şi să ne bazăm pe propria putere; aceasta însă ar fi fatal pentru viaţa noastră spirituală. Să nu uităm niciodată, că victoriile noastre spirituale nu înseamnă, că lupta noastră s-a terminat. Este mai degrabă o luptă permanentă, care durează atâta timp cât vom fi în lumea aceasta. Dar Dumnezeu să fie preamărit, că peste foarte puţină vreme Domnul Isus va veni din cer ca să ne ducă în gloria casei Tatălui, unde nu va mai fi nici o luptă, unde totul va fi numai adorare şi glorie, unde noi în loc de armură vom purta cununi, unde în loc de luptă vom găsi o odihnă veşnică!
Prima armă din armura lui Dumnezeu: adevărul şi dreptatea
Versetul 14
Efeseni 6.14: Staţi deci tari, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii, …
În versetele următoare apostolul îndreaptă atenţia spre fiecare armă a armurii şi începe mai întâi cu centura adevărului. Prin adevăr se înţelege Cuvântul lui Dumnezeu (compară cu Ioan 17.17). Luptătorul creștin nu poate sta fără să se clatine, dacă el nu este încins cu Cuvântul lui Dumnezeu. În mod deosebit în zilele noastre este important să înţelegem aceasta, căci sunt mulţi credincioşi care preferă citirea cărţilor lumeşti mai mult decât preocuparea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ce pagubă şi ce îngrozitor este totodată când credincioşii în loc să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu se preocupă cu ceea ce le aduce televizorul în casă. Acesta este motivul pentru care ei sunt slabi, fără putere şi apatici, din ce cauză ei suferă înfrângere după înfrângere. Apostolul Petru ne îndeamnă să încingem coapsele minţii noastre (1 Petru 1.13). Aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stăpânească duhul şi mintea creştinului, şi astfel el să rămână păzit de gânduri păcătoase şi de învăţături greşite, care ar dăuna bunăstarea lui spirituală.
Aşa după cum centura oferă corpului omenesc putere, tărie şi stabilitate, tot aşa preocuparea cu Cuvântul lui Dumnezeu dă putere şi energie pentru omul lăuntric. Fie ca noi toţi să fim totdeauna încinşi cu centura adevărului divin, „ca să nu mai fim prunci, bătuţi de valuri şi purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în uneltirea rătăcirii; ci ţinând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos” (Efeseni 4.14-15). Când îşi desface soldatul centura? Nu este atunci când el doarme? Şi este corect când el doarme pe câmpul de luptă? Ce periculos!
Sisera, căpetenia oştirii duşmane, a fost ucis de o femeie, în timp ce el dormea (Judecători 4). Preaiubiţilor, „pentru că voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. Astfel deci să nu dormim, ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5.5,6), căci venirea Domnului este aproape. De aceea să luăm seama la cuvintele Domnului nostru preamărit „mijlocul să vă fie încins” (Luca 12.35).
Arma a doua din armură
Versetul 14b
Efeseni 6.14b: … fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii, …
Aici nu este vorba de dreptatea lui Dumnezeu, aşa cum am fost făcuţi în Hristos Isus (2 Corinteni 5.21), ci de dreptatea practică în umblarea noastră, pe care trebuie s-o revelăm tot timpul, ca să putem rezista în lupta cu diavolul şi oştirile lui. Duhul Sfânt ne arată pe baza primei arme a armurii, centura adevărului, că noi trebuie să aplicăm practic Cuvântul lui Dumnezeu la umblarea noastră zilnică; prin platoşa dreptăţii El ne învaţă că acest Cuvânt trebuie să influenţeze drumul nostru şi trebuie să ne conducă la o viaţă de dreptate practică. Dacă neglijăm să ne punem platoşa dreptăţii, atunci vom permite duşmanului să aibă acces la inima noastră şi la gândurile noastre. Deci credincioşii adevăraţi, care prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus, au fost îndreptăţiţi prin har (Romani 3.24), ar trebui acum să ducă o viaţă de dreptate practică, „nici să nu daţi păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptăţii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morţi; şi daţi mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptăţii” (Romani 6.13).
Arma a treia din armură
Versetul 15
Efeseni 6.15: … având picioarele încălţate cu râvna (sau: pregătirea) Evangheliei păcii.
Prin „râvna (sau: pregătirea) Evangheliei păcii” înseamnă umblarea practică în concordanţă cu Evanghelia lui Dumnezeu, aşa cum găsim în Filipeni 1.27: „Umblaţi într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos”. Nu este suficient să vestim cu gura Evanghelia despre Hristos – să vestim, că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede şi că noi prin ea am obţinut pace cu Dumnezeu; toate acestea sunt adevărate şi minunate, dar noi ar trebui să dovedim aceasta prin umblarea noastră practică. Ambele aspecte ale vestirii Evangheliei prin cuvânt şi prin umblare se recunosc foarte frumos în viaţa şi lucrarea apostolului Pavel. În ceea ce priveşte viaţa lui practică, el era o mărturie grăitoare despre puterea Evangheliei; şi în ceea ce priveşte slujirea lui în Evanghelie, el avea dorinţa fierbinte să ajungă la toţi cei ce stăteau departe, „atât greci cât şi barbari, cât şi înţelepţi şi nepricepuţi” (Romani 1.14).
Iubite cititor, Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos este Evanghelia păcii; ai tu această pace cu Dumnezeu? – Pace, bazată pe moartea Domnului nostru Isus Hristos la cruce şi pe învierea Sa dintre morţi? Aceasta este temelia sigură a lui Dumnezeu, pe care conştiinţa neliniştită se poate odihni şi sufletul poate găsi adevărata pace cu Dumnezeu. La poporul lui Dumnezeu din vechime în Egipt, sângele mielului de Paști era uns pe stâlpii uşii. Prin aceasta ei au fost cruţaţi de sabia îngerului nimicitor şi prin credinţă au savurat în interiorul casei pacea desăvârşită. Pe lângă aceasta ei trebuiau să se hrănească din mielul de Paști, „şi să-l mâncaţi aşa: cu coapsele încinse, cu sandalele voastre în picioarele voastre şi cu toiagul vostru în mâna voastră; şi să-l mâncaţi în grabă” (Exodul 12.11), totodată fiind pregătiţi să părăsiţi Egiptul şi să porniţi în călătorie spre ţara făgăduinţei.
Arma a patra din armură
Versetul 16
Efeseni 6.16: … peste toate luând scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Cuvântul „scut” nu se foloseşte niciunde altundeva în Noul Testament, decât aici. Dimpotrivă, în Vechiul Testament se întâlneşte de câteva ori. Prima dată Dumnezeu Însuşi foloseşte cuvântul scut, atunci când El spune lui Avraam după bătălia împotriva lui Chedorlaomer, în Geneza 15.1: „Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta foarte mare”. A doua oară întâlnim cuvântul „scut” în cântecul pe care Moise, omul lui Dumnezeu, l-a învăţat pe poporul său înainte de moartea sa: „Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern. Şi dedesubt sunt braţele cele eterne şi El va alunga pe vrăjmaş dinaintea ta şi va zice: „Nimiceşte-l”. Ferice de tine, Israel! Cine este ca tine, un popor salvat de Domnul – scutul ajutorului tău şi sabia gloriei tale? Şi vrăjmaşii tăi se vor pleca adânc înaintea ta şi vei călca peste înălţimile lor” (Deuteronomul 33.27,29).
Ce făgăduinţă frumoasă a lui Dumnezeu pentru poporul Său! Dumnezeu Însuşi este scutul de protecţie înaintea copiilor Săi, ca să oprească toate săgeţile arzătoare ale duşmanului. Avem noi însă totdeauna credinţa şi încrederea, de a aştepta totul de la Domnul şi să aşteptăm numai de la El? „Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul. El este ajutorul nostru şi scutul nostru.” (Psalmul 33.20) „Pentru că Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut; Domnul va da har şi glorie; nu va refuza nici un bine celor care umblă în nevinovăţie” (Psalmul 84.11). „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită, Cuvântul Domnului este încercat, El este un scut pentru toţi cei care se încred în El” (2 Samuel 22.31). Toate aceste locuri, şi multe altele din Cuvântul lui Dumnezeu, ne arată că Dumnezeu Însuşi este scut pentru poporul Său. De aceea să ne încredem în El în toate lucrurile şi în toate împrejurările vieţii noastre să ne sprijinim pe El.
Aceasta este credinţa prin care noi vom fi în stare să stingem toate săgeţile aprinse ale celui rău. Nu este puterea noastră, ci este scutul credinţei, care este în stare să stingă săgeţile aprinse deja înainte ca ele să ne atingă sau să se apropie. Ah, de am lua totdeauna „scutul credinţei”! Atunci am fi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.
Arma a cincea din armură
Versetul 17a
Efeseni 6.17a: Luaţi şi coiful mântuirii …
Ia acest dar, „coiful mântuirii”, din mâna lui Dumnezeu. Capul este locul înţelegerii, al gândurilor şi inteligenţei. Capul are nevoie de protecţia deosebită, căci rănirea acestuia are urmări grave asupra corpului întreg. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că El a pregătit „coiful mântuirii” pentru luptătorul creştin, ca să-l protejeze de atacurile diavolului şi ale oştirii lui. Coiful mântuirii este pentru credincios siguranţa şi certitudinea mântuirii sale pe baza jertfei Domnului nostru Isus Hristos. Mântuirea sau salvarea nu este o închipuire oarecare, ci o realitate definitivă. Omul, care a fost salvat, ştie cu certitudine desăvârşită că Dumnezeu a făcut această salvare. S-ar putea ca el să nu fie în stare să răspundă la multele întrebări ale ateiştilor şi moderniştilor sau ale altora, care neagă inspiraţia Sfintei Scripturi, dar pentru el nu există nici o putere omenească sau satanică, care ar putea să-i ia siguranţa salvării şi a iertării păcatelor sale, dacă el ia coiful mântuirii, care protejează capul şi duhul lui.
Când Domnul a deschis ochii orbului din naştere, fariseii au încercat prin multele lor întrebări să-l depărteze de Hristos. Cu toate că el nu a putut să răspundă la toate întrebările lor şi tocmai le-a spus „nu ştiu …”, lor însă nu le-a reuşit să zguduie convingerea lui fermă despre ceea ce el ştia: „Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd” (Ioan 9.25). Şi apostolul Pavel spune, că nici el nu ştie totul. „Deoarece cunoaştem în parte şi profeţim în parte; … Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin” (1 Corinteni 13.9,12). Dar duşmanii Evangheliei nu sunt în stare să-l zguduie, şi astfel citim: „Pentru acest motiv şi sufăr acestea, dar nu mă ruşinez, pentru că ştiu în cine am crezut; şi sunt convins că El poate să păzească ce I-am încredinţat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12).
Apostolul Pavel a luat coiful mântuirii. Dar care este situaţia cu tine, dragul meu cititor? Dacă te îndoieşti de mântuirea ta, atunci nu vei fi în stare să stai în deplină siguranţă înaintea duşmanului. Siguranţa mântuirii îndepărtează frica de judecată şi te umple cu bucuria Domnului.
Apostolul Pavel aminteşte acest coif şi în prima sa scrisoare către Tesaloniceni, capitolul 5, versetul 8. „Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcând platoşa credinţei şi a dragostei şi, drept coif, speranţa mântuirii”. Mântuirea sau salvarea nu se referă numai la trecut, ci şi la prezent şi la viitor. Este o salvare de la judecata asupra păcatului şi asupra puterii păcatului. Sfânta Scriptură ne învaţă, că noi am fost mântuiţi prin har (Efeseni 2.8) şi că noi acum vom fi mântuiţi prin viaţa Sa (Romani 5.10). Ea ne învaţă de asemenea, că noi vom fi în curând mântuiţi, când Domnul Isus va veni din cer, ca să ne ia la Sine în glorie. „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului Său de slavă, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate” (Filipeni 3.20,21).
Credinciosul adevărat se poate deci bucura de o pace desăvârşită, prin aceea că el ştie, că Hristos l-a mântuit prin moartea sa la cruce. Prin viaţa Sa, El îl păstrează şi îl păzeşte, şi la venirea Sa îl va glorifica, pentru ca el să fie pentru totdeauna la El, de aceea noi avem încrederea că „Acela care a început în voi o bună lucrare, o v-o duce la capăt până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1.6). Biruinţa noastră şi pacea noastră spirituală în diversele împrejurări ale vieţii depind de faptul, dacă noi ne-am luat coiful mântuirii. Coiful este darul lui Dumnezeu, să luăm seama la îndemnul Duhului Sfânt. „Luaţi (sau: primiţi) şi coiful mântuirii”.
Arma a şasea din armură
Versetul 17b
Efeseni 6.17b: … şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, …
Fiecare din cele cinci arme ale armurii, pe care le-am studiat până acum, este o armă de apărare împotriva şiretlicurilor diavolului. Arma a şasea însă, „sabia Duhului”, nu este o armă de apărare ci de atac, pentru a obţine înfrângerea duşmanului. Sabia aici nu este Duhul Sfânt, ci Cuvântul lui Dumnezeu, textual inspirat prin Duhul Sfânt, şi care în sine însuşi este viu şi lucrător. În Evrei 4.12 citim: „Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii.”
Nici o viclenie a lui Satan, nici o putere a iadului, nici o acţiune rea nu poate să reziste Cuvântului lui Dumnezeu. Când încărunţitul apostol Ioan ca întemniţat pe insula Patmos descrie pe Domnul umblând între cele şapte sfeşnice de aur, el spune despre El: „şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri” (Apocalipsa 1.16). Această sabie biruitoare a Domnului este Cuvântul, faţă de care este total imposibil să te împotriveşti. El spune, şi se face. Un singur cuvânt din gura Lui aruncă în ţărână pe duşmanii Lui. Deja cu 700 de ani înainte de întruparea Lui El a spus prin Cuvântul profeţiei: „Şi Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită” (Isaia 49.2).
Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, este sabia care nu se toceşte şi care în orice timp a exercitat o influenţă puternică. Ce binecuvântare a curs din această carte preţioasă pentru oamenii tuturor timpurilor! Cuvântul lui Dumnezeu a câştigat în fiecare secol nenumărate milioane de oameni şi i-a supus influenţei sale, şi el va continua să facă aşa până la sfârşit. El a fost arma robilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi din Noul Testament, care au obţinut victorii minunate şi binecuvântate, deoarece ei au iubit Cuvântul lui Dumnezeu. El a avut un loc stabil în inimile şi în gândurile lor, ei au fost luptători credincioşi ai lui Hristos. Şi ei au întâmpinat duşmanul cu aceeaşi armă pe care a folosit-o şi Domnul Isus. Domnul Isus a întâmpinat duşmanul în pustiu cu această armă divină: „Este scris… „; „Din nou este scris… „; „pentru că este scris… „ (Matei 4.4,7,10).
În curând va veni timpul, când Domnul Isus va obţine ultima victorie cu ajutorul „sabiei Duhului”: „Şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, ca să lovească naţiunile cu ea; şi El le va păstori cu un toiag de fier; şi El va călca teascul vinului furiei mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Şi are un nume scris pe haina şi pe coapsa Lui: „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor”„ (Apocalipsa 19.15,16).
A şaptea armă din armură
Versetul 18
Efeseni 6.18: … rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii, …
Rugăciunea este arma a şaptea a întregii armuri a lui Dumnezeu. Cu toate că fiecare din cele şase arme anterioare din armură îşi are valoarea şi importanţa ei, rugăciunea este cea mai importantă dintre toate. Prin rugăciune luptătorul creştin este în contact permanent cu marele Conducător, cu Domnul Isus Hristos. Prin propria noastră putere este imposibil să biruim pe duşman; acesta este motivul pentru care noi avem nevoie să stăruim permanent în rugăciune înaintea Domnului, care este mai tare decât duşmanul, singurul care poate să lupte luptele noaste şi să ne dea victoria. „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16). „Rugându-vă în orice timp cu orice rugăciune şi cerere”. Cât de numeroase sunt lucrurile din pricina cărora noi putem striga şi trebuie să strigăm către Domnul. Cuvintele „cu orice rugăciune” includ atât rugăciunile personale cât şi comune în familie, precum şi rugăciunea în cămăruţă şi rugăciunea publică.
Să mai observăm, că noi trebuie să ne rugăm „în orice timp”. Domnul a spus ucenicilor o pildă, ca ei „să se roage neîncetat, şi să nu obosească” (Luca 18.1). Mulţi fac greşeala, că ei se roagă numai atunci când sunt în necaz mare, în încercări şi în suferinţe; dar noi trebuie să ne rugăm tot timpul, ca să rămânem păziţi de pericolele diferite şi ispitele mari. Ceea ce noi avem nevoie foarte mare este să fim într-o atitudine permanentă de rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de ea ca şi de aerul pe care îl inspirăm. În trupul nostru natural nu putem trăi nici o clipă fără să respirăm, ceea ce are loc total inconştient. Acelaşi lucru este valabil şi pentru viaţa noastră spirituală, căci noi nu putem duce o adevărată viaţă creştină fără rugăciune. Desigur, noi nu putem tot timpul să stăm pe genunchi, dar este privilegiul nostru, ca noi să fim permanent într-o atitudine, în duhul rugăciunii înaintea lui Dumnezeu – să savurăm privilegiul părtăşiei netulburate cu Dumnezeul nostru. Rugăciunea ne dă putere din cer, o putere, care este mult mai mare decât toate puterile împotrivitorului. Noi auzim pe apostolul Pavel spunând: „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5.17). De aceea să căutăm prezenţa Dumnezeului şi Tatălui nostru ca izvor al puterii.
„În Duhul”. Aşa după cum Cuvântul lui Dumnezeu este „Sabia Duhului”, tot aşa rugăciunile noastre să se nască şi să fie călăuzite prin Duhul Sfânt. Rugăciunea „în Duhul” este rugăciunea potrivită cu gândurile şi voinţa Duhului care locuieşte în noi. Nimeni nu se poate „ruga în Duhul”, numai dacă este născut prin Duhul Sfânt şi în viaţa sa practică se lasă călăuzit de acesta. Dacă nu ne rugăm în Duhul, există pericolul ca noi să aducem astfel de rugăciuni, despre care apostolul Iacov spune: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre” (Iacov 4.3). „Rugându-vă prin Duhul Sfânt” (Iuda 20) – cât de important este aceasta pentru creşterea noastră spirituală.
„Veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.” Aceasta are o importanță deosebită, și noi avem nevoie să ni se aducă permanent aminte de aceasta. Căci trândăvia și apatia și somnolența în rugăciune oferă acces dușmanului. Ucenicii dormeau tocmai în timpul când trebuiau să vegheze și să se roage. De aceea Domnul Isus spune: „Aşa, n-aţi fost în stare un singur ceas să vegheaţi împreună cu Mine? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26.40,41). Cât de numeroase sunt îndemnurile din Cuvântul lui Dumnezeu, care scot în evidenţă importanţa şi necesitatea vegherii şi rugăciunii. Cât de vast este domeniul rugăciunii; căci ea nu se limitează numai la nevoile personale, ci noi trebuie să ne rugăm pentru „toţi sfinţii”. Fiecare credincios este un mădular al singurului trup, şi ei toţi sunt în acelaşi timp ţinta atacurilor duşmanului, „căpetenia autorităţii văzduhului”. De aceea să ne aducem unii pe alţii în rugăciune înaintea tronului de har. Ce slujbă binecuvântată, să intervii ca preot unul pentru altul! Noi ne putem ruga pentru fiecare credincios în parte şi ne putem ruga pentru toţi credincioşii în comun, ne putem ruga pentru cei care îi cunoaştem şi ne putem ruga şi pentru cei care nu-i cunoaştem, ne putem ruga pentru sfinţii din ţara noastră şi ne putem ruga pentru sfinţii din toată lumea. În măsura în care se lărgeşte cercul acelora pentru care ne rugăm, în aceeaşi măsură creşte şi bucuria noastră în Domnul, înaintea căruia noi ne revărsăm inimile, nu numai pentru noi înşine, ci „pentru toţi sfinţii”.
Rugăciuni de mijlocire
Versetele 19,20
Efeseni 6.19,20: … şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, pentru care sunt un ambasador în lanţuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, aşa cum trebuie să vorbesc.
Aici ne este prezentată importanţa rugăciunii pentru alţii. Apostolul voia nu numai ca credincioşii din Efes să se roage pentru toţi sfinţii, ci el dorea, ca ei să se roage şi pentru el. Apostolul însuşi se ruga pentru toţi sfinţii pentru fiecare în parte, cât şi pentru Adunări, pentru aceia pe care îi cunoştea şi printre care a lucrat şi pentru acei sfinţi pe care el personal niciodată nu i-a văzut. Pe parcursul studiului nostru am găsit că el s-a rugat de două ori pentru credincioşii din Efes (Efeseni 1; 3), şi ambele rugăciuni au aceiaşi valoare. Şi cu toate acestea apostolul simţea cât de necesare erau rugăciunile acelor sfinţi pentru el.
În mod deosebit sunt vestitorii Evangheliei aceia care mai mult decât alţii ştiu să preţuiască valoarea şi binecuvântarea rugăciunii sfinţilor. Veşnicia va revela odată rezultatele binecuvântate ale rugăciunilor sfinţilor unii pentru alţii şi pentru slujitorii Evangheliei. Scriitorul acestor rânduri datorează mult rugăciunilor sfinţilor pentru el. Cât de des a trebuit el să treacă prin boli grele, dar Domnul S-a îndurat de el şi a dat răspuns la implorările şi rugăciunile de mijlocire ale credincioşilor din multe localităţi; el nu va uita niciodată ajutorul divin, de care a avut parte ca răspuns la rugăciunile sfinţilor pentru slujba lui mică. Aşa i-a spus odată un frate dintr-o ţară de peste ocean, că el, din momentul când l-a cunoscut – şi aceasta era cu 15 ani în urmă – nu a uitat în nici o zi să se roage pentru el. Un altul i-a spus: „Din momentul când ne-am întâlnit spun în fiecare zi Domnului, Doamne, te rog, păzeşte şi păstrează acel vas slab, şi dăruieşte ca acest frate să poată face lucrarea pe care i-ai dat-o s-o facă.” Acela, care se roagă pentru robul Domnului, este privit ca împreună-lucrător cu el, şi el va avea parte la plata care va fi dată acestuia la scaunul de judecată al lui Hristos.
Facă Dumnezeu, ca noi să ne rugăm fără încetare pentru toţi lucrătorii din via Domnului. Apostolul Pavel nu a rugat pe credincioşi să se roage pentru el, ca el să fie eliberat din închisoarea din Roma şi să fie eliberat de lanţurile lui, ci mult mai mult ca să i se dea cuvânt la deschiderea gurii lui; căci aceasta este ceva de care fiecare slujitor al Evangheliei are nevoie. Evanghelia este darul lui Dumnezeu făcut oamenilor. Este datoria fiecărui slujitor al Evangheliei să facă cunoscut taina Evangheliei. Pentru aceasta nu sunt necesare cuvinte ale înţelepciunii omeneşti, ci se spune „aşa cum trebuie să vorbesc”.
Prin expresia „taina Evangheliei” nu se înţelege ceva tainic; ea conţine mai degrabă hotărârile harului bogat al lui Dumnezeu, care au fost ascunse înainte de veşnicii, dar pe care Dumnezeu le-a revelat acum în Fiul Său preaiubit, în Domnul nostru Isus Hristos.
„Pentru care sunt un ambasador în lanţuri”. Cu toate că apostolul Pavel era un întemniţat într-o temniţă romană şi era legat în lanţuri, totuşi el se considera un ambasador (sau:trimis) în ceea ce priveşte Evanghelia. El nu privea lanţurile lui din punctul de vedere omenesc, el nu se privea ca un întemniţat al imperiului roman, ci el privea toate din punctul de vedere divin, şi de două ori în această scrisoare ne aminteşte că el este un „întemniţat al lui Hristos Isus” (Efeseni 3.1), „întemniţat în Domnul” (Efeseni 4.1). Trimişii pământeşti reprezintă ţara lor, şi se laudă cu titlurile lor, cu decoraţiile şi medaliile lor, pe care le poartă pe căile lor; dar medaliile şi decoraţiile, pe care le poartă apostolul Pavel, sunt de natură cerească – sunt lanţurile sale, cu care este legat. Cineva a remarcat cândva corect: „Dumnezeu nu ia seama la ceea ce noi am primit ca onoare pământească şi decoraţii pământeşti, ci dacă noi purtăm în trupul nostru semnele suferinţelor din pricina Domnului Isus.”
Credincioşie
Versetele 21,22
Efeseni 6.21,22: Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine, ce fac, toate vi le face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoaşteţi cele despre noi şi să vă mângâie inimile.
Apostolul Pavel mărturiseşte două lucruri trupeşti despre Tihic; el îl numeşte „frate preaiubit” şi „slujitor credincios în Domnul”. În scrisoarea către Coloseni, unde apostolul numeşte aceleaşi lucruri despre Tihic, el mai adaugă „împreună-rob în Domnul” (Coloseni 4.7).Cât de mult ar fi glorificat Domnul, dacă aceste virtuţi binecuvântate s-ar vedea totdeauna în toţi credincioşii, în mod deosebit însă în robii Domnului! Este nevoie de harul deosebit şi de înţelepciunea lui Dumnezeu, ca aceste două virtuţi să fie practicate împreună – în dragoste faţă de sfinţi şi în credincioşie în slujba faţă de Domnul. Există pericolul pentru slujitor, ca din pricina păstrării dragostei frăţeşti în anumite ocazii să poată greşi în slujirea cu credincioşie a Domnului, prin aceea că se abate de la adevăr, în loc să-l păstreze în dragoste.
Apostolul ştia cât de mult îşi doreau credincioşii din Efes să primească ştiri noi despre el şi să cunoască împrejurările în care se afla el. De aceea el a trimis pe Tihic la ei, care era şi aducătorul acestei scrisori. Apostolul dorea ca prin aceasta inimile lor să fie mângâiate. Tihic a dat cu credincioşie această scrisoare sfinţilor din Efes, însă nu numai lor, ci şi nouă şi Adunării lui Hristos din toate timpurile. Astfel slujba lui Tihic a fost de fapt o confirmare că el era „preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul”.
Binecuvântare
Versetul 23
Efeseni 6.23: Pace fraţilor şi dragoste cu credinţă, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Hristos.
Este demn de luat seama, că la sfârşitul acestei scrisori apostolul nu transmite nici un salut credincioşilor, aşa cum obişnuieşte în celelalte scrisori. Motivul pentru aceasta poate consta în aceea că el se adresează sfinţilor care în această scrisoare sunt văzuţi ca fiind „un trup”. Totodată prin aceasta Duhul Sfânt exprimă, că această scrisoare trebuie să fie citită nu numai în Efes, ci şi în celelalte locuri.
„Pace fraţilor”; această pace este privilegiul tuturor credincioşilor, care s-au dat pe ei înşişi şi toate împrejurările vieţii lor în mâinile Tatălui ceresc. Cât de preţioasă este şi dragostea faţă de toţi sfinţii, cărora le-a fost dăruită credinţa de Dumnezeu Tatăl şi de Domnul Isus Hristos. Aceasta este, ceea ce şi noi ar trebui să dorim totdeauna pentru toţi sfinţii.
Versetul 24
Efeseni 6.24: Harul fie cu toţi cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie!
Apostolul Pavel încheie această scrisoare, care este aşa de bogată în adevăruri divine fundamentale, cu acest salut plăcut: „Harul fie cu toţi cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos”. Har minunat, care ne-a salvat şi ne-a învăţat iubirea în această lume rea a păcatului! Ah, har minunat, „în care noi stăm”, de care nici o putere nu ne poate despărţi, şi prin care va veni Domnul nostru Isus Hristos, ca să ne ia acasă! La acest salut: „Harul fie cu toţi cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos”, el adaugă cuvintele de cercetare: „în curăţie”. Această parte binecuvântată, să te poţi bucura de acest har în legătură cu toate binecuvântările spirituale din locurile cereşti în Hristos Isus, este dată numai credincioşilor care dovedesc dragostea lor faţă de Domnul Isus prin aceea, că îşi trăiesc viaţa în sfinţenie practică şi în curăţie şi în evlavie.
În încheiere scriitorului acestor rânduri nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut decât să-şi reverse inima în laudă şi adorare înaintea Domnului, care i-a ajutat să scrie acest studiu simplu, pe care el îl încredinţează acum mâinilor Celui Atotputernic şi Îl roagă să-l folosească pentru glorificarea Numelui Său binecuvântat şi demn de adorare şi atât spre binecuvântarea cât şi spre zidirea scriitorului şi a tuturor cititorilor lui scumpi.
Epistola către Efeseni (5)
Capitolul 5
Matta Behnam
- A. REGULILE VIEŢII CREŞTINE (capitolul 5.1-21)
- Urmași ai lui Dumnezeu
- Umblarea în dragoste
- Jertfa lui Hristos
- Ce se cuvine sfinților
- Folosirea greșită a limbii
- Semnele caracteristice ale unui credincios
- Umblarea în lumină
- Rodul luminii
- Despărțirea între lumină și întuneric
- Lumina descopere totul
- Trezirea
- Umblare cu grijă
- Cunoașterea voii lui Dumnezeu
- A fi umplut cu Duhul
- Psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești
- Să fi mulțumit
- Supunere
- Soția
- Obligațiile conjugale
- Soțul
- Lucrarea lui Hristos
- Sfântă și fără cusur
- Etalonul divin al dragostei
- O legătură nouă
- Căsnicia
Versete călăuzitoare: Efeseni 5
A. REGULILE VIEŢII CREŞTINE (capitolul 5.1-21)
Urmași ai lui Dumnezeu
Versetul 1
Efeseni 5.1: Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, …
Acest verset stă în legătură directă cu ultimele cuvinte ale capitolului anterior; el se adresează exclusiv credincioșilor adevărați; căci pentru cineva, care nu are încă natura nouă, este total imposibil să fie un urmaș al lui Dumnezeu, sau să meargă pe urmele lui Hristos. Umblarea pe urmele Domnului Isus nu este un mijloc prin care noi obținem răscumpărarea sau nașterea din nou, ci este rezultatul răscumpărării noastre și roada ei, a faptului că noi am primit viața veșnică. Orice încercare a omului, să imite pe Dumnezeu sau să urmeze pe Dumnezeu, înainte ca el prin nașterea din nou să fi devenit părtași naturii divine, este cea mai mare nebunie și totodată este aroganță. Noi însă „ca niște copii preaiubiți” suntem prin harul și ajutorul lui Dumnezeu capabili să fim imitatori ai lui Dumnezeu. Cei necredincioși sunt „fii ai diavolului” și nu au altă dorință decât să facă „poftele tatălui lor” (Ioan 8.44). Este absolut normal, că copiii imită pe părinții lor și vor să facă tot ce fac părinții.
Același lucru este valabil și pentru noi credincioșii. Dumnezeu ne-a salvat prin harul Său și ne-a dat viața veșnică – aceasta este natura Sa proprie. El așteaptă deci ca noi să fim imitatorii Lui. El este exemplul și modelul nostru în toate; în gânduri, în cuvânt, în faptă. Modelul și etalonul umblării credinciosului aici pe pământ constă deci nu din porunci și interdicții, ci din revelarea lui Dumnezeu Însuși și a caracterului Său în Fiul Său preaiubit, în Domnul nostru Isus Hristos. „Ca niște copii ai ascultării, nu vă potriviți poftelor pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce va chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” (1 Petru 1.14.15)! „Cine zice că rămâne în El este dator și el însuși să umble așa cum a umblat El” (1 Ioan 2.6).
S-ar putea să ni se pară ciudat, că noi suntem solicitați să fim imitatori ai lui Dumnezeu, pe care niciodată nu L-am văzut. Dar cuvintele Domnului Isus ne dau răspunsul la această problemă: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18). El spune despre Sine Însuși și: „De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl; și cum spui tu: „Arată-ni-L pe Tatăl?”„ (Ioan 14.9). „Pentru că în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2.9).
Umblarea în dragoste
Versetul 2
Efeseni 5.2: … și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.
Duhul Sfânt vorbește în această scrisoare în mod deosebit despre umblarea credinciosului. El ne arată poziția noastră cerească și binecuvântările noastre spirituale, cu care am fost binecuvântați în Hristos. El vorbește despre faptul, că noi am fost așezați în El în locurile cerești; dar pe de altă parte El vorbește mult și despre umblare, care ar trebui să fie în concordanță cu privilegiile noastre binecuvântate. În acest capitol El amintește umblarea noastră sub trei aspecte: umblare în dragoste (Efeseni 5.2), umblare în lumină (Efeseni 5.8) și umblare cu grijă (Efeseni 5.15).
„Umblați în dragoste”. Aceia, cărora apostolul le vorbește aici, au fost odinioară păcătoși sărmani, morți în păcate și greșeli; dar prin harul lui Dumnezeu au fost aduși să cunoască dragostea lui Hristos, pe care El a revelat-o așa de deplin prin moartea Sa suplinitoare pe cruce. Prin credința în El ei au trecut de la moarte la viață, și dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile lor prin Duhul Sfânt, care le-a fost dat. De aceea Dumnezeu așteaptă acum, ca ei să umble în dragoste. Nu este suficient că noi cunoaștem dragostea, ci noi ar trebui să umblăm practic în ea. „Copiilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr” (1 Ioan 3.18).
Etalonul dragostei, corespunzător căruia noi trebuie să umblăm, este Hristos Însuși. „După cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.” Cât de adevărat, ce etalon mare, care ar trebui să caracterizeze umblarea noastră de creștini! Dragostea lui Hristos pentru noi a fost așa de puternică, că nici chiar moartea nu a putut s-o stingă sau s-o întrerupă. „El ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.” Este această dragoste care se jertfește pe sine, pe care noi suntem chemați s-o imităm. Dragostea își găsește satisfacția în a sluji aceluia pe care îl iubește. Tot așa și creștinul, care vrea să urmeze pe Hristos în dragostea Sa, va găsi bucurie și desfătare în slujirea altora.
Jertfa lui Hristos
Duhul Sfânt ne prezintă aici jertfa lui Hristos privită din mai multe părți. „Și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi”, „care a purtat El Însuși păcatele noastre pe trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24). Prințul vieții a murit, pentru ca noi, care eram morți, să trăim. Preamărit să-I fie Numele vrednic de adorare!
Dar mai este și o altă parte prețioasă a morții ca jertfă a lui Hristos pentru noi. El S-a dat pe Sine Însuși „ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă”. El a fost singurul Om, care atât în viața Sa cât și în moartea Sa pe cruce a fost desăvârșit de ascultător față de Dumnezeu și L-a glorificat pe Dumnezeu. „Dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac. Ridicați-vă, să plecăm de aici!” (Ioan 14.31). Unde s-au dus ei? La cruce, unde El a făcut și a terminat lucrarea, pe care Tatăl I-a dat-o s-o facă. (Ioan 17.4).
Da, El a fost „jertfa de ardere de tot”, „de un miros plăcut Domnului”, care S-a ridicat spre Dumnezeu și a satisfăcut inima Sa. Toate desăvârșirile Lui, care s-au revelat în dăruirea Sa Dumnezeului Său, ne sunt acum socotite nouă. Așa ne vede Dumnezeu pentru veșnicie, ca fiind în El, ca fiind făcuți plăcuți în Preaiubitul. Da, El ne iubește cu aceeași dragoste, cu care El iubește pe Fiul. Ce ne mai rămâne, având în vedere această înălțime uimitoare, la care ne-a ridicat dragostea lui Dumnezeu, Tatăl, și a Domnului Isus Hristos, ca și Cap al nostru, decât să ne plecăm înaintea Lui în admirație și adorare?
Ce se cuvine sfinților
Versetul 3
Efeseni 5.3: Iar curvie și orice necurăție sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinți, …”
Apostolul schimbă aici deodată subiectul studiului. El nu mai vorbește despre obligațiile credinciosului, de a fi imitator al lui Dumnezeu, ca un copil preaiubit, și să umble în dragoste, așa cum Hristos ne-a iubit, ci el ne atenționează cu privire la orice necurăție și păcat, care sunt amintite aici. În realitate sfinții din Efes, înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu, au aparținut păgânilor slujitori la idoli. Ei au practicat tot felul de necurății și păcate, și aveau nevoie să fie atenționați, să nu se reîntoarcă la această umblare rea. Dar nu numai ei aveau nevoie să fie atenționați, ci și credincioșii zilelor noastre au nevoie de atenționare; căci inima omenească a rămas aceeași și nici nu s-a schimbat și nici nu s-a îmbunătățit, cu toate descoperirile și metodele de educare moderne.
În timpul apostolului Pavel între națiuni s-a practicat orice formă de rău. Și astăzi răul progresează permanent, din cauza influențelor moderne, care nu existau în timpul acela; să ne gândim numai la cinema, sălile de dans, magazinele pornografice, și multe altele. Vai, cât de mult avem noi nevoie să veghem și să stăruim în rugăciune, pentru ca să fim păziți de Domnul de aceste păcate, pentru ca curvia și necurăția și lăcomia să nu fie numite între noi.
Să nu uităm, că noi avem în noi aceeași natură decăzută și păcătoasă, ca toate ființele omenești, fără să se țină seama de prestigiul persoanei. Dar ce ne diferențiază pe noi de necredincioși, este, că noi am primit o natură divină, și că noi posedăm pe Duhul Sfânt, care ne dă putere să ne ridicăm deasupra înclinațiilor rele ale inimii noastre și să omorâm lucrările cărnii. Noi ar trebui nu numai să nu practicăm aceste păcate, ci ele nu trebuie nici măcar numite, sau să ne gândim la ele, așa cum se cuvine sfinților. „Pentru că este rușinos și a spune cele făcute de ei în ascuns” (vezi Efeseni 5.12).
Folosirea greșită a limbii
Versetul 4
Efeseni 5.4: … și nici lucruri rușinoase, nici vorbire nechibzuită, nici glumă proastă, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă mulțumire.
Apostolul pune aceste păcate alături de păcatul necurăției, care a fost amintit în versetul anterior. „Lucrările rușinoase” este tot ce atrage inimile și gândurile noastre spre lucruri rele, fie în faptele noastre sau în discuțiile noastre; căci în acest verset este vorba în principal de limbă.
Prin „glume proaste” se înțelege vorbirea proastă și fără pricepere. Folosirea limbii pentru o vorbire rea nu se cuvine unui credincios adevărat.
În ceea ce privește „glumele proaste” practicate și de mulți credincioși, Duhul lui Dumnezeu plasează păcatul acesta în rândul păcatelor necurăției. Unii gândesc că sunt înțelepți și demni de admirat, dacă distrează pe alții, folosind deseori expresii care nu se cuvin unui credincios. Uneori se folosesc cuvinte cu înțeles dublu și aluzii indirecte care dăunează ascultătorilor și îi rănesc, sau lezează demnitatea și onoarea celor care nu sunt de față, și se uită ce spune înțeleptul Solomon: „Cine vorbește cu ușurătate este asemenea străpungerilor unei săbii, dar limba înțeleptului este sănătate” (Proverbe 12.18).
Aceasta nu înseamnă că credinciosul trebuie să aibă fața posomorâtă și gravă. Nu, Dumnezeu dorește să vadă pe adevăratul credincios totdeauna fericit și bucuros, așa cum se spune în Proverbe 17.22: „O inimă veselă dă sănătate”. Biblia nu interzice nicidecum râsul. Așa cum a spus cineva: „Mă tem de acei oameni care au devenit așa de ,sfinți’, că interzic râsul.” În timp ce râsul este una din caracteristicile prin care omul de deosebește de celelalte creaturi.
Prin „glumele proaste” viața spirituală este scobită. Domnul să ne păzească de glume proaste și de vorbe nechibzuite! Fie ca buzele noastre să fie mai degrabă închinate Domnului și să reverse laudă și mulțumire și adorare față de Numele Său.
Semnele caracteristice ale unui credincios
Versetul 5
Efeseni 5.5: Pentru că știți și cunoașteți aceasta, că nici un curvar, sau necurat, sau lacom, care este un idolatru, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.
Apostolul aduce aminte credincioșilor de faptul, că ceea ce el le scrie acum nu este nicidecum ceva nou, ci este un fapt cunoscut de ei toți, și că nimeni care umblă în aceste păcate nu poate fi un adevărat fiu al lui Dumnezeu. O astfel de persoană nu are nici o parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Harul nespus de bogat al lui Dumnezeu oferă păcătosului cel mai rău și mai stricat salvarea din condamnarea veșnică și eliberarea de puterea păcatului. Dar dacă cineva respinge oferta lui Dumnezeu pentru salvare și preferă să stăruie în acele necurății și păcate, el nu are nici o parte la moștenirea veșnică.
Dragostea nemărginită a lui Dumnezeu a găsit în crucea lui Hristos un mijloc de rezolvare a problemei păcatului, căci sfințenia Sa cu nici un chip nu poate trata cu ușurătate păcatul. Este imposibil ca Dumnezeu și păcatul să poată merge împreună. De aceea apostolul atenționează din nou pe credincioși să nu cadă din nou în astfel de păcate. El spune că un om lacom este un idolatru, care își revendică dreptul a toate. Un om lacom în realitate adoră un idol, și acest idol este el însuși. De aceea apostolul pune pe omul lacom pe aceeași treaptă cu cel necurat, care aleargă numai după plăcerile lui necurate.
Versetele 6,7
Efeseni 5.6,7: Nimeni să nu vă amăgească prin cuvinte goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci nu fiţi împreună-părtaşi cu ei.
Apostolul atenționează pe credincios să nu fie amăgit de idei străine și păreri ale oamenilor păcătoși, care pot vorbi mult despre harul lui Dumnezeu, în realitate transformă harul lui Dumnezeu în destrăbălare. El îi asigură că mânia lui Dumnezeu va veni cu siguranță peste fiii neascultării și peste fiecare care trăiește în păcat. Noi trebuie să ne rugăm pentru astfel de oameni, ca Domnul să Se îndure de ei și să-i salveze, dar în niciun fel noi nu trebuie să avem părtășie cu ei.
Umblarea în lumină
Versetul 8
Efeseni 5.8: Pentru că odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul; umblați ca niște copii ai luminii …
Capitolul 5 a început cu îndemnul de a umbla în dragoste, „după cum și Hristos ne-a iubit”. Aici dimpotrivă, Duhul Sfânt ne îndeamnă să umblăm „ca niște copii ai luminii”, referindu-se la diferența uriașă între starea noastră de odinioară și starea noastră de acum ca credincioși. – „Pentru că odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul”. În capitolul 2 apostolul a comparat moartea și viața, aici însă găsim întunericul pus în opoziție cu lumina. Noi am devenit în realitate lumină în Domnul, de aceea nu avem nimic a face cu fiii neascultării. „Să nu aveți părtășie cu ei.”
Există realmente două imperii mari, și fiecare om din lumea aceasta aparține unuia sau altuia: imperiul lui Satan (imperiul întunericului) și imperiul Domnului Isus (imperiul luminii). Omul care nu s-a întors la Dumnezeu este ca și sclav al lui Satan supus puterii întunericului. El iubește întunericul mai mult decât lumina, deoarece faptele lui sunt rele (Ioan 3.19). El nu este numai în întuneric, ci el însuși este „întuneric”, și tot ce face și ce gândește este întuneric, deoarece el nu cunoaște altceva.
Și creștinul adevărat a fost odinioară întuneric, dar începând din momentul când L-a luat pe Domnul Isus, Lumina lumii, ca Mântuitor personal al său, Dumnezeu, Tatăl, l-a eliberat, de sub puterea întunericului și l-a strămutat în împărăția Fiului dragostei sale (Coloseni 1.13). „Pentru că Dumnezeu care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4.6). Credinciosul este nu numai în lumină, ci el este realmente „lumină în Domnul”. „Umblați ca niște copii ai luminii”. Cum am mai putea umbla în lucruri de care astăzi noi ne rușinăm?
Când Domnul Isus a fost în lumea aceasta, El a spus despre Sine Însuși: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8.12). El a dat deci acelora care Îi aparțin, marea onoare și privilegiul prețios să ocupe aceeași poziție minunată pe care El Însuși a practicat-o. El a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteți lumina lumii … Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă lucrările voastre cele bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5.14,16). Pentru ca noi să putem lumina ca lumini este necesar să fim permanent umpluți de Duhul Sfânt și în felul acesta să trezim atenția oamenilor, nu pentru ca să ne punem pe prim plan, ci pentru ca Hristos să poată fi văzut în viața noastră și Dumnezeu și Tatăl nostru să fie glorificat.
Domnul Isus a vorbit despre Ioan Botezătorul ca despre „lumina care arde și luminează” (Ioan 5.35). Era intenția lui Ioan să lumineze drumul altora spre Hristos – nu drumul spre sine însuși. Este și dorința noastră să luminăm ca lumini în lumea aceasta? Aceasta necesită autodisciplinare și atitudinea de a fi nimic, pentru ca Hristos să fie totul. Numai așa putem fi „copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume” (Filipeni 2.15). Propovăduitorul spune: „Cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4.18).
Rodul luminii
Versetul 9
Efeseni 5.9: … pentru că rodul luminii constă în orice bunătate și dreptate și adevăr, …
Apostolul ne prezintă aici trei lucruri: bunătate, dreptate și adevăr. Aceste virtuți stau în opoziție cu lucrările întunericului. Fără îndoială, este puterea Duhului Sfânt, care lucrează în noi, cea care dă naștere la acest rod a luminii. Apostolul pune aici rodul luminii față în față cu lucrările întunericului; în timp ce în Galateni 5.22,23 nu este vorba de rodul luminii. Ci de „rodul Duhului Sfânt”, Galateni 5 se ocupă cu contrastul dintre Duh și carne.
Rodul luminii constă în orice bunătate și dreptate și adevăr. Dumnezeu dorește ca aceste virtuți morale, frumoase, care sunt în El Însuși, să se facă vizibile și în viața noastră. Aceste principii divine sunt în concordanță cu viața nouă, pe care El ne-a dat-o în Hristos și prin Hristos. Natura nouă, care ne-a dăruit-o Dumnezeu, dorește orice bunătate, dreptate și adevăr. Cât de cu totul altfel ar arăta printre noi, dacă noi am fi mai mult imitatori ai lui Dumnezeu în bunătatea Sa față de alții, prin aceea că noi arătăm bunătate și îndurare tuturor oamenilor, fie că ei ne iubesc sau nu. Acest har ar trebui deci să caracterizeze pe toți copiii luminii. Ce prețios este când noi revelăm rodul luminii în faptele dreptății.
Cuvintele noastre, gândurile și faptele noastre ar trebui să fie în concordanță cu dreptatea. Aceasta este ce ne deosebește pe noi ca și copii ai luminii de copiii întunericului, care sunt stăpâniți de egoism. Arătăm noi în legăturile noastre cu toți ceilalți bunătate și dreptate, și este viața noastră personală caracterizată în toate detaliile ei prin veridicitate? Domnul iubește „ca adevărul să fie în inimă” (Psalmul 51.6) și de aceea în viața noastră creștină ca și copii ai luminii nu trebuie să fie nici un loc pentru fățărnicie și nesinceritate.
Versetul 10
Efeseni 5.10: … cercetați ce este plăcut înaintea Domnului; …
Cuvântul „cercetați” înseamnă aici a examina sau a investiga, ca să aflăm ce este plăcut Domnului. Da, să cercetăm în toate lucrurile cunoașterea voii Sale! Un creștin adevărat nu se va lăsa călăuzit de motive egoiste. El nu trebuie să aibă o vorbire de felul „presupun, sau gândesc, sau cred că aceasta este cel mai bine să se facă” sau „nu văd nimic greșit în aceasta sau în aceea”. Dacă cineva vrea să urmeze pe Hristos și vrea să fie călăuzit de Duhul Său Sfânt, care locuiește în noi, el va spune mai degrabă: „Îi va place lui Hristos, dacă fac aceasta, sau va fi glorificat Domnul și Mântuitorul meu preamărit, dacă merg în locul acesta sau acela?” Numai cu o astfel de gândire și numai pe această cale vom afla ce Îi este plăcut Domnului.
Despărțirea între lumină și întuneric
Versetul 11
Efeseni 5.11: … și nu aveți comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci, mai degrabă, dezaprobați-le, …
Pentru un creștin adevărat este imposibil să aibă părtășie cu copiii neascultării, care trăiesc în întuneric, fără să se întineze de lucrările lor rele și necurate. Din acest motiv găsim în scrisorile apostolului Pavel așa de multe atenționări cu privire la amestec sau părtășie cu necredincioșii. „V-am scris în epistolă să nu vă însoțiți cu curvarii” (1 Corinteni 5.9). „Nu vă înjugați nepotrivit cu cei necredincioși; pentru că ce legătură este între dreptate și fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? … sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni 6.14,15).
Un credincios adevărat se păzește deci să nu aibă părtășie cu necredincioșii. Noi nu ar trebui să fim sub același jug cu necredincioșii în nici o legătură a vieții noastre. Aceasta este valabil atât în legăturile de căsnicie, cât și în legăturile lumești, culturale și religioase. „Dumnezeu este lumină și în El nu este nicidecum întuneric. Dacă zicem că avem comuniune cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu practicăm adevărul” (1 Ioan 1.5,6).
Noi nu trebuie să avem nici o comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le dezaprobăm printr-o viață de dăruire totală și printr-o vorbire sănătoasă, necondamnabilă. Ne găsim în totală opoziție cu Dumnezeu, dacă prezentăm răul într-o lumină favorabilă, dacă căutăm să scuzăm păcatele noastre. Când Hristos a mers pe pământ, viața Sa fără păcat și sfântă era o condamnare permanentă a acțiunilor și gândurilor oamenilor păcătoși. Noi ar trebui să-L urmăm și în această privință și să umblăm în lumină și în felul acesta să dezaprobăm lucrările neroditoare ale întunericului.
Versetul 12
Efeseni 5.12: … pentru că este rușinos și a spune cele făcute de ei în ascuns.
Creștinul înțelept, a cărui inimă și minte sunt umplute de Hristos și curăția Sa, se va preocupa numai cu lucruri nobile și curate. El nu se va deda la vulgaritate și necurăția oamenilor răi, el nu va lăsa gândurile lui nici măcar pentru o clipă să zăbovească la lucrurile rușinoase, ascunse, ale copiilor neascultării, care locuiesc în întuneric.
Lumina descopere totul
Versetul 13
Efeseni 5.13: Dar toate, fiind date pe față, sunt arătate de lumină, pentru că ceea ce face ca totul să fie arătat este lumina.
Este bine să ținem seama, că versetul anterior „să nu aveți comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci, mai degrabă, dezaprobați-le” nu înseamnă că noi trebuie să umblăm încoace și încolo și să depistăm păcatele altora și să le facem cunoscut public. Dacă viața noastră practică este curată, sfântă și dedicată lui Hristos, prin aceea că Îl imităm în toate, atunci lumina va revela totul din jurul nostru. Nu există nimic care să demaște păcatul ca atare și să dea pe față răul așa cum face lumina lui Dumnezeu, „pentru că oricine face rău urăște lumina și nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie condamnate; dar cel care practică adevărul vine la lumină, ca faptele lui să se arate, pentru că sunt lucrate în Dumnezeu” (Ioan 3.20,21).
Lumina descopere adevăratul caracter al tuturor lucrurilor. Când Domnul Isus a fost aici pe pământ, El a dat pe față fățărnicia fariseilor. Înainte răul acestor oameni nu a fost cunoscut în caracterul său nici de ucenici și nici de ceilalți oameni. Dar când Hristos a făcut să cadă lumina adevărului Său pe conștiința lor, ei au fost arătați în adevăratul lor caracter. Fără lumină nu putem cunoaște lucrurile cum sunt ele în realitate. Dumnezeu ne-a făcut în harul Său „lumini în Domnul”, „ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume” (Filipeni 2.15). În felul acesta putem fi o binecuvântare pentru oamenii care trăiesc în jurul nostru în întuneric și în umbra morții, prin aceea că le aducem lumina.
Trezirea
Versetul 14
Efeseni 5.14: De aceea zice: „Trezește-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morți și Hristos te va lumina!”
Duhul Sfânt se adresează cu aceste cuvinte nu la necredincioși, ci la credincioși adevărați, care au trecut din moarte la viață. Ei nu mai sunt morți spiritual, ci trăiesc în Hristos și cu Hristos. Dar, vai!, ei nu se bucură totdeauna de viața nouă cu toate bucuriile și privilegiile ei! Ei sunt mântuiți prin har, dar ei au pierdut bucuria mântuirii. Ei s-au dedat somnului și prin aceasta slăbiciunii. Ei au pierdut puterea spirituală, au părăsit dragostea lor dintâi. Ei dorm în mormintele morților spiritual, și privit din afară nu este nici o deosebire între ei și aceia care sunt morți în păcate și fărădelegi. Ah, nu este acesta un tablou adevărat al multor copii ai lui Dumnezeu? Nu-i mai poți deosebi de copiii lumi acesteia. Apostolul atenționează și îndeamnă pe fiecare care doarme fără grijă, să se trezească din somnul lui spiritual și să se scoale dintre morții spiritual.
Minunat har al Domnului! El dorește ca poporul Său să aibă lămpile aprinse, bucurându-se de lumina și strălucirea feței Sale și reflectând-o în ființa lor. Acesta este motivul apelului adresat fiecăruia din noi: „Trezește-te tu, care dormi … și Hristos te va lumina”. Cel care doarme nu poate vedea lumina, el nu se poate bucura de lumină și nici nu poate s-o reflecte.
Umblare cu grijă
Versetele 15,16
Efeseni 5.15,16: Vedeți deci cu grijă cum umblați, nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.
Acest capitol a început cu îndemnul de a umbla în dragoste (Efeseni 5.2), apoi de a umbla în lumină, „umblați ca niște copii ai luminii” (Efeseni 5.8), și aici Duhul Sfânt ne îndeamnă să umblăm cu grijă. Să observăm că aceasta este a șaptea oară, și ultima dată, când în această scrisoare se fac referiri la umblare – în această scrisoare, în care Duhul Sfânt descrie poziția noastră cerească ca trup al lui Hristos, care este Capul înviat dintre cei morți, acum glorificat la dreapta Tatălui. Apoi, că noi în El, în Hristos, suntem binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești. De aceea Duhul Sfânt accentuează aici umblarea practică mai mult ca oriunde în alte epistole, pentru că în măsura în care poziția noastră este sublimă, în aceeași măsură este și responsabilitatea noastră de a umbla corespunzător acestei poziții.
Umblarea credinciosului cu grijă înseamnă o umblare cu prudență mare și vigilență spirituală în orice moment, și anume prin aceea că el se sprijină pe Domnul și pe harul Său. Despre lumea în care trăim se spune: „veacul rău de acum” (Galateni 1.4) și: „lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5.19). Diavolul este „prințul lumii acesteia”, de aceea noi trebuie să fim veghetori și prudenți. Satan este împotrivitorul lui Hristos și este și împotrivitorul noastră, el pune în calea noastră tot felul de capcane și sapă multe gropi, ca să ne prăvălească în ele. De aceea să fim prudenți spiritual, „nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți”, știind cum să facem fiecare pas – cum să ne ridicăm piciorul și unde să-l punem, și să avem privirea ageră și mintea luminată, ca să cunoaștem care este următorul nostru pas. Cel înțelept știe să facă fiecare pas în concordanță cu voia lui Dumnezeu. El știe ce cuvinte să rostească și ce fapte să facă, el cunoaște pe cei cu inima curată, ca să umble împreună cu ei și prin colaborarea cu ei să aibă parte de foloase spirituale. Marea dorință a înțeleptului este ca umblarea lui să fie spre glorificarea Domnului Isus.
Cel neînțelept dimpotrivă umblă în lumea aceasta fără să-și dea seama de pericole și obstacole și nu ia seama la urmările fatale ale unei umblări nechibzuite – la umblarea unui neînțelept. Fii atent, iubit frate în Hristos, la legăturile cu necredincioșii, la umblarea pe căile lor, sub pretextul că aceștia sunt în număr mai mare. Fii atent la umblarea ta și nu fă nimic care dezonorează Numele Domnului tău și dăunează vieții tale spirituale, sub pretextul că alții o fac. Fii înțelept și „ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cumpănește cărarea picioarelor tale și toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga; depărtează-ți piciorul de la rău!” (Proverbe 4.25-27).
„Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.” Aceasta înseamnă că datoria creștinului adevărat este să folosească ocaziile și să nu le lase să-i scape din mână. Să le folosească pentru mărturia pentru Domnul său și în lucrarea Sa. Timpul se scurge cu grăbire și clipele trecute nu mai pot fi luate înapoi. Ziua de ieri a trecut pentru totdeauna – și tot așa va trece și ziua de astăzi și cine o va putea aduce înapoi? Așa este întreaga viață, oricât de lungă ar fi ea, ea va trece repede. „Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani … căci anii trec iute și noi zburăm” (Psalmul 90.10). Înțeleptul răscumpără timpul, prin aceea că folosește fiecare clipă spre onoarea Domnului său, înainte ca ea să-i dispară din mână.
Preaiubiților, revenirea Domnului s-a apropiat foarte mult. Timpul în care noi Îl glorificăm, în care depunem mărturie pentru El și în care putem să-I slujim, este timpul vieții noastre de acum. Noi vrem să răscumpărăm timpul. Vrem să lucrăm, atâta timp cât este ziuă. „Vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9.4). „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58).
„Căci zilele sunt rele”: aceasta este ce ne stimulează la o umblare cu grijă și pentru răscumpărarea timpului și folosirea fiecărei ocazii pentru mărturie și lucrare pentru Domnul nostru. Astăzi ușa este deschisă înaintea ta pentru mărturie și lucrare pentru Domnul. Nu trata cu superficialitate acest timp. Cine știe dacă această ușă mâine va mai fi deschisă sau dintr-un motiv oarecare se va închide? De aceea noi trebuie să răscumpărăm timpul, căci zilele sunt rele.
Cunoașterea voii lui Dumnezeu
Versetul 17
Efeseni 5.17: De aceea, nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.
Este numai o cale, pe care putem obține adevărata înțelepciune, și aceasta este, când noi obținem înțelegere cu privire la voia Domnului. O, să-L preamărim, pentru că El ne-a dat Cuvântul Său viu, așa că noi putem ști, care este voia Sa cea desăvârșită; căci fără Cuvântul Domnului nu am cunoaște voia Sa. Este imposibil să aflăm din alte surse care este voia Domnului. Cuvântul Său este etalonul desăvârșit pentru viața creștină, și Duhul Sfânt, care locuiește în noi, ne dă putere și ne face capabili să trăim potrivit acestui Cuvânt divin.
Ce umilitor și ce rușinos este totodată să vedem cât de mulți credincioși neglijează studiul Cuvântului lui Dumnezeu, acest Cuvânt sfânt, singurul care poate hrăni și satisface viața spirituală. Ah, fie ca fiecare creștin să aibă grijă să citească și să studieze zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Cercetează Cuvântul cu rugăciune, și vei găsi în El hrană pentru viața ta spirituală. El este „laptele curat al Cuvântului” și este singura pâine care satură sufletul, căci „omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4.4). Prin acesta credinciosul poate afla care este voia lui Dumnezeu cu privire la fiecare împrejurare din viața sa. Din el primim înțelepciunea de care avem nevoie. El este o lampă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră.
Domnul Isus a spus: „cercetați Scripturile”. Aceasta ne este spus tuturor, și noi ar trebui să ascultăm de acest îndemn, care este totuși spre binecuvântarea și folosul nostru; căci dacă nu o facem, vom ajunge să păcătuim. Dacă am căzut în păcat, să venim la El și să mărturisim păcatul, să mărturisim și că ne-am făcut vinovați de păcatul neglijării Cuvântului Său.
A fi umplut cu Duhul
Versetul 18
Efeseni 5.18: Și nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh, …
Apostolul ne arată aici un contrast mare: „îmbătat cu vin” și „umplut de Duh”. De ce face apostolul această comparație? Motivul este, că omul beat și cel care este sub influența vinului devine o altă persoană decât este el în mod normal. El spune și face lucruri, pe care el niciodată nu le-ar spune și nu le-ar face, dacă ar fi cu mintea clară. Aceasta este desigur ceva pe care un credincios adevărat niciodată nu trebuie să-l permită, „nu fiți nepricepuți … și nu vă îmbătați de vin”. Duhul Sfânt trebuie să aibă controlul asupra ființei lui întregi, și în măsura în care aceasta are loc, el va vorbi despre lucrurile spirituale și va încerca să slujească Domnului în puterea Duhului.
Cât de mulți oameni săraci nu caută prin consumul de alcool să devină veseli și fericiți sau să uite grijile lor. Însă această băutură pune stăpânire pe duh și suflet și macină omul întreg. Cât de numeroase sunt atenționările în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la consumul de vin:
- „Vinul este batjocoritor, băutura tare este zgomotoasă; oricine se abate la ele nu este înțelept” (Proverbe 20.1).
- „Nu fi printre băutorii de vin, printre mâncăcioșii neînfrânați. Pentru că bețivul și mâncăciosul vor sărăci; și somnolența îmbracă în zdrențe” (Proverbe 23.20,21).
- „Pentru cine este ‚Of!’? Pentru cine este ‚Vai de mine!’? Ale cui certurile? A cui plângerea? Ale cui rănile fără motiv? A cui roșeața ochilor? Ale celor care întârzie mult la vin, ale celor care merg să încerce vinul amestecat. Nu te uita la vin când este roșu, când sclipește în pahar și alunecă ușor. La sfârșit mușcă asemenea unui șarpe și înțeapă ca o viperă. Ochii tăi vor privi femei străine și inima ta va spune lucruri stricate. Și vei fi asemenea celui culcat în inima mării și asemenea celui culcat pe vârful unui catarg: ‚M-au bătut, dar nu mă doare! M-au lovit, dar n-am știut! Când mă voi trezi? Îl voi căuta din nou!’” (Proverbe 23.29-35).
Sunt mai multe locuri de felul acesta în Cuvântul lui Dumnezeu, care arată clar, că astfel de lucruri nu ar trebui să se găsească printre creștinii adevărați, al căror privilegiu este mai degrabă să fie plini de Duhul Sfânt. Aceasta ar trebui să fie experiența permanentă a credinciosului. Să nu gândim că a fi umplut cu Duhul Sfânt este exclusiv privilegiul unor persoane deosebit de favorizate sau a unei grupe alese de credincioși, ci este privilegiul tuturor credincioșilor adevărați, și de aceea ar trebui să fie o experiență permanentă.
Este însă deosebit de important pentru noi să vedem, că acest adevăr important, a fi plin cu Duhul Sfânt, nu înseamnă că noi trebuie să ne rugăm pentru primirea Duhului Sfânt; căci fiecare credincios adevărat a fost botezat cu Duhul Sfânt, „noi toți am fost botezați de un singur Duh într-un singur trup …” (1 Corinteni 12.13). A fi umplut cu Duhul Sfânt nu înseamnă nici că noi vom face minuni și vom vorbi în alte limbi, „pentru că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1.7).
Activitatea principală a Duhului Sfânt este să ia din lucrurile lui Hristos și să ni le arate. El ne călăuzește să vedem frumusețea și desăvârșirea și virtuțile Domnului nostru Isus Hristos. Pentru aceasta atrage inimile și sentimentele noastre spre El, noi Îl iubim mai mult și suntem atrași mai intim la inima Lui, pentru ca apoi să trăim o viață de renunțare la sine și dedicare față de El. În felul acesta în măsura în care ne luăm timp să-L contemplăm și să savurăm Persoana Sa binecuvântată, în aceeași măsură vom fi transformați în chipul Său (2 Corinteni 3.18).
Psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești
Versetul 19
Efeseni 5.19: … vorbind între voi cu psalmi și cântări de laudă și cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inima voastră, …
Ce prețioase sunt roadele locuirii Duhului Sfânt în noi! Credincioșii, care sunt umpluți cu Duhul Sfânt, vorbesc cu plăcere unul cu altul despre Persoana Domnului. Ce bucure este și pentru Domnul, când vede că ai Săi, pe care El îi iubește, vorbesc unul cu altul despre El și despre dragostea și harul Său. „Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei care se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui” (Maleahi 3.16). Inimile credincioșilor umpluți cu Duhul Sfânt se revarsă cu psalmi și cântări de laudă pentru Domnul. „Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi fi. Fie plăcută Lui cugetarea mea; eu mă voi bucura în Domnul” (Psalmul 104.33,34).
Apostolul Pavel a scris credincioșilor din Colose: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi, în toată înțelepciunea, învățându-vă și îndemnându-vă unii pe alții cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, cântând în inimile voastre lui Dumnezeu în har” (Coloseni 3.16). Găsim aici, că psalmii și cântările de laudă și cântările spirituale sunt rodul faptului că Cuvântul Domnului locuiește din belșug în credincioși; în timp ce în capitolul nostru găsim că ele sunt rodul locuirii lăuntrice a Duhului. Explicația pentru aceasta este simplă: credinciosul, care este umplut cu Cuvântul lui Dumnezeu, este umplut și cu Duhul Sfânt; căci dacă Cuvântul lui Dumnezeu este regula vieții și umblării noastre, atunci vom fi și ascultători de bună voie și ne vom preda Lui. Atunci Duhul Sfânt, liber și nestingherit și activ, va preocupa inimile noastre cu desăvârșirile și frumusețea Domnului nostru Isus Hristos, care este „mai frumos decât fiii oamenilor”, și astfel inimile noastre se vor revărsa în psalmi și cântări de laudă pentru El.
„Vorbind între voi …” înseamnă, că atunci când suntem împreună adunați în Numele Domnului nostru Isus Hristos, și avem un gând și o dorință, ne zidim unii pe alții cu psalmi și cântări de laudă pentru Domnul.
„Psalmi”. Poporul Domnului din Vechiul Testament obișnuia să cânte din cartea psalmilor, și fără îndoială noi găsim în această carte cuvinte și exprimări minunate, care își găsesc replica în experiențele creștinului din timpul călătoriei lui prin lumea și pustia aceasta. Cu toate că psalmii în vorbirea lor nu ating înălțimea poziției cerești a creștinului și privilegiile sale în timpul actual de har, noi găsim totuși în multe părți ale lor lucruri despre care putem cânta și care exprimă situațiile și experiențele diferite ale vieții noastre din timpul actual.
„Cântări de laudă” sunt acele cântări care sunt cântate spre lauda lui Dumnezeu Însuși. Ele nu au ca temă împrejurările noastre și experiențele noastre. Ele se preocupă mai degrabă cu Dumnezeu, Tatăl nostru, în maiestatea Sa și în gloria Sa și în harul Său și cu Domnul Isus Hristos în toată desăvârșirea Sa și dragostea Sa nemărginită, și cu lucrarea Sa de răscumpărare. Ele sunt expresia laudei și adorării aduse de copiii lui Dumnezeu pentru Dumnezeul și Tatăl lor și pentru Domnul Isus Hristos.
„Cântări spirituale” vrea să spună, că nu sunt cântări lumești. Cântările spirituale se preocupă cu adevăruri și subiecte creștine, ca de exemplu: viața sfințirii practice, dedicarea pentru Domnul, încrederea în El, oricare ar fi împrejurările vieții, rugăciune, cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu și în general cu ce servește la adâncirea vieții spirituale. Ele pot include și cântări ale Evangheliei, în care păcătoșii pierduți sunt chemați la pocăință și credința în Domnul Isus Hristos.
„Lăudând și cântând Domnului în inima voastră”. Domnul se bucură de „adevărul din inimă”, nu de glasul frumos, care se aude în afară. Cu toate că cântările spirituale trebuie cântate ca să se audă în afară, rămâne totuși un lucru esențial; cântările trebuie să vină dintr-o inimă umplută cu Duhul Sfânt. Subiectul cântării trebuie să fie Domnul Isus Însuși, „lăudând și cântând Domnului în inima voastră”. Nu va mai dura mult și Domnul Isus va fi subiectul „cântării noi” în ceruri. Este însă lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce noi suntem încă în lumea aceasta, să umple inimile noastre cu psalmi și cântări de laudă, înainte ca noi să ajungem în casa Tatălui. „Slujiți Domnului cu bucurie, veniți înaintea Lui cu cântece de biruință! … Intrați cu mulțumire pe porțile Lui, cu laude în curțile Lui! Mulțumiți-I și binecuvântați-I Numele!” (Psalmul 100.2,4) „Ferice de poporul care cunoaște strigătul de bucurie, care umblă în lumina Feței tale, Doamne! Ei se bucură toată ziua de Numele Tău” (Psalmul 89.15,16).
Să fi mulțumit
Versetul 20
Efeseni 5.20: … mulțumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu și Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, …
Credinciosul umplut cu Duhul Sfânt găsește totdeauna motiv de laudă și mulțumire. Da, putem spune, că duhul laudei și mulțumirii este o trăsătură de caracter a adevăratei vieți spirituale și al unei vieți sănătoase și practice de sfințenie. Dumnezeu dorește să vadă pe ai Săi mulțumiți totdeauna, oricare ar fi împrejurările vieții lor. „Mulțumiți pentru toate; pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus față de voi” (1 Tesaloniceni 5.18). „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri” (Filipeni 4.6). Dacă ne predăm voinței lui Dumnezeu și acțiunii Duhului Sfânt, atunci ne putem pe deplin odihni fiind conștienți că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28).
Să ne verificăm inimile, preaiubiților! Mulțumim noi lui Dumnezeu pentru toate? Mulțumim noi lui Dumnezeu pentru suferințe și greutăți, tot așa cum Îi mulțumim pentru pace și liniște? Este foarte ușor să-I mulțumim pentru anumite lucruri, dar rușine și ocară pentru noi dacă în împrejurări care nu plac înclinațiilor noastre cârtim și acuzăm, cu toate că ar trebui să fim mulțumitori lui Dumnezeu pentru ele, prin credință știind că de ele sunt legate binecuvântări pentru sufletul nostru, chiar dacă acum nu le vedem. Când de exemplu un bolnav trebuie să facă o operație, fără discuție este mult necaz legat de ea. Dar el se supune experiențelor dureroase, căci știe că este bine pentru el și că ea poate să-l elibereze de suferințe și probabil îl va menține în viață, dacă așa este voia lui Dumnezeu cu privire la el. El va fi mulțumitor chirurgului, care l-a eliberat de dureri.
Tot așa este și cu noi în sens spiritual. Ca să ne elibereze de obstacolele vieții noastre spirituale, Dumnezeu și Tatăl nostru permite uneori ca noi să trecem prin încercări. El este Grădinarul care curăță mlădițele care aduc rod, pentru ca ele să aducă mai multe roade. El este Tatăl nostru iubitor, care cunoaște sfârșitul înainte de început și care face ca toate să fie spre binele nostru, spre prosperitatea și binecuvântarea noastră. De aceea Domnul să ne păzească de un duh de cârtire și nemulțumire, și să fim mai degrabă mulțumitori lui Dumnezeu, Tatăl, căci aceasta este plăcut înaintea Lui, în mod deosebit când Îi mulțumim în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Supunere
Versetul 21
Efeseni 5.21: … supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.
Creștinii, care sunt umpluți cu Duhul, se caracterizează și prin felul cum sunt supuși unii altora. Aceasta este ceea ce credincioșii care se strâng în Numele Domnului Isus ar trebui să arate. Căci dacă ei toți ar fi supuși unii altora în teamă de Domnul, aceasta i-ar păzi de lipsa de unitate, de a avea păreri diferite, de egoism, de gelozie, de amărăciune și de invidie. Supunerea față de Domnul Isus, Stăpânul nostru, ne-ar face să fim supuși și unii altora, considerând pe alții mai presus de noi înșine. Putem spune concluzionând, că credinciosul umplut cu Duhul este un creștin care în primul rând este umplut cu bucurie (Efeseni 5.19), în al doilea rând cu laudă și mulțumire (Efeseni 5.20) și în al treilea rând este supus (Efeseni 5.21). Acesta este adevăratul etalon al vieții spirituale.
B. RELAŢIILE ÎN FAMILIA CREŞTINĂ: (capitolul 5.22 – 6.9)
Soția
Versetul 22
Efeseni 5.22: Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului, …
Duhul Sfânt se ocupă aici cu problema relațiilor și obligațiilor în familia creștină. Domnul nu se interesează numai de pacea și binecuvântarea fiecăruia în parte, ci El îngrijește, ca și casa creștinului să se bucure de aceste binecuvântări. Domnul dorește să aibă un loc nu numai în inimile noastre, ci și în casele noastre. Ferice de casa creștină unde se acordă lui Hristos locul care I se cuvine. Singura cale de a obține binecuvântarea din partea Domnului pentru familie constă în a acorda Domnului locul întâi și a te supune cuvântului Lui. Observă și legătura cu versetul anterior, „supunându-vă unii altora în teamă de Hristos”.
Apostolul se adresează mai întâi soțiilor: „Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului”. În zilele noastre mulți nu vor să mai acorde valabilitate acestor indicații clare ale Domnului; soțiile cu studii deosebite sunt induse în eroare de acestea și sunt abătute de la Dumnezeu și Cuvântul Său. Însă o soție creștină trebuie să acorde atenție Cuvântului lui Dumnezeu și să-și deschidă inima pentru el, pentru ca cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în ea și ca să știe cum să se comporte în toate lucrurile. Este absolut posibil, ca o soție să fie mai inteligentă sau mai pricepută decât soțul ei, dar tocmai prin supunerea ei, legată cu înțelegerea dăruită ei de către Dumnezeu, ea va putea fi o binecuvântare pentru el. Da, este chiar necesar, ca o soție credincioasă să se supună soțului ei necredincios și astfel, prin comportarea ei evlavioasă, să-l câștige pentru Hristos (1 Petru 3.1,2). Aceasta însă nu înseamnă, că o femeie credincioasă se poate căsători cu un bărbat necredincios, „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6.14).
Dumnezeu a spus Evei: „Dorința ta se va ține după soțul tău, și el va domina peste tine” (Geneza 3.16), deoarece ea a depășit limitele așezate de Dumnezeu pentru ea, atunci când ea s-a predat lui Satan. La aceasta se referă și apostolul Pavel în 1 Timotei 2.11-14: „Femeia să învețe în liniște, în toată supunerea; dar nu-i permit unei femei să învețe pe alții, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în liniște. Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Și nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.” Apostolul accentuează în mod deosebit necesitatea supunerii femeii, deoarece ea cade mai repede decât bărbatul pradă înșelătoriei, deoarece ea este călăuzită mai mult de sentimentele și simpatiile ei decât prin rațiunea ei.
Femeile temătoare de Dumnezeu au un loc binecuvântat în poporul lui Dumnezeu, în mod deosebit în familie, unde se practică rugăciunea comună și se citește Cuvântul lui Dumnezeu și se primește cu inima. Supunerea soției față de soțul ei nu este robie sau sclavie, mai degrabă supunerea ei se revarsă dintr-o inimă a dragostei. Ceea ce împodobește o soție în supunerea ei față de soț este, că ea o face „ca pentru Domnul”. Supunerea ei față de soțul ei este în realitate smerenie față de Domnul Însuși. Aceasta rezultă clar din cuvintele apostolului din Coloseni 3.18: „Soțiilor, fiți supuse soților voștri, așa cum se cuvine în Domnul.” Smerenia soției față de soțul ei nu trebuie însă să stea deasupra ascultării ei de Domnul și de Cuvântul Său, căci noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Dacă soțul cere ceva, care este direct în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de om.
Obligațiile conjugale
Versetele 23,24
Efeseni 5.23,24: … pentru că soțul este cap al soției, după cum și Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului. Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, așa și soțiile soților lor, în toate.
Apostolul amintește aici motivul pentru care o soție trebuie să fie supusă soțului ei. Căci așa cum Domnul nostru Isus Hristos este Capul Adunării, și toată pacea ei și toate binecuvântările ei se datorează grijii Lui, în timp ce ea este încă în lumea aceasta, tot așa și soțul creștin este capul soției. Această poziție nu i-a fost dată, ca să domine peste ea sau să se comporte aspru cu ea, ci dimpotrivă, să poarte grijă de binele și de pacea ei, s-o iubească și s-o îngrijească, așa cum face Hristos pentru Adunarea Sa. Datoria femeii la rândul ei este, să fie supusă soțului ei în toate, așa cum Adunarea este supusă lui Hristos. În realitate, ce plăcută și ce prețioasă este vorbirea Duhului Sfânt, atunci când vorbește despre obligațiile reciproce dintre soț și soție. El omagiază și onorează relațiile sfințite dintre soț și soție și arată că ele trebuie să fie imaginea acelor relații minunate care există între Hristos și Biserica Sa.
În primul capitol al scrisorii noastre am văzut această relație dintre Hristos și Adunarea Sa prezentată în imaginea „unui trup”, al cărei Cap este Hristos înviat și glorificat la dreapta Tatălui în locurile cerești, în timp ce toți adevărații credincioși sunt mădulare ale acestui trup. În capitolul 2 am văzut această relație prezentată în imaginea „unei case”, Hristos fiind Piatra de colț, și în care credincioșii sunt zidiți ca locuință a lui Dumnezeu în Duh. În capitolul nostru vedem acum această relație prezentată în imaginea dintre soț și soție. Domnul Isus Însuși este Mirele ceresc și Adunarea este mireasa Sa, pe care El o iubește, și pentru care El S-a dat pe Sine la moarte. Cât de curând va veni clipa când mireasa va fi dusă la Mire și ziua nunții Mielului va fi venit (Apocalipsa 19.7-9 și 22.17).
Soțul
Versetul 25
Efeseni 5.25: Soților, iubiți-vă soțiile, după cum și Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, …
Este datoria soției să fie supusă soțului ei, așa cum Adunarea este supusă lui Hristos; dar este și datoria soțului să-și iubească soția, așa cum Hristos iubește Adunarea. În acest capitol Duhul Sfânt pune pe Hristos Însuși atât înaintea ochilor soțului, cât și ai soției. Supunerea Adunării față de Hristos este etalonul pentru supunerea soției față de soțul ei, și dragostea lui Hristos pentru Adunarea Sa este etalonul pentru dragostea soțului pentru soția lui. Hristos a iubit Adunarea cu o dragoste mai tare decât moartea. El a iubit-o și S-a dat pe Sine pentru ea. Dacă dragostea soțului pentru soția lui corespunde acestui etalon înalt, atunci și soția i se va supune cu inima fericită.
Creștinul adevărat, în a cărui viață Hristos este revelat, își va iubi soția cu lepădare de sine și sacrificiu de sine, va trezi inima ei și sentimentele ei, pentru ca și ea la rândul ei să fie gata să i se supună și să-i placă. S-ar putea imagina o relație mai intimă și o casă mai fericită? Se poate pe de altă parte aștepta o conviețuire cordială a soției cu soțul, dacă ele este dur și aspru? „Soților, iubiți-vă soțiile și nu păstrați amărăciune împotriva lor” (Coloseni 3.19). Nu amărăciunea și grosolănia, ci numai dragostea va mișca inima soției, ca să se predea în totul soțului ei.
„După cum și Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.” Ce etalon sfânt și binecuvântat stabilește aici Duhul Sfânt pentru soți. Ei trebuie să-și iubească soțiile cu aceeași dragoste devotată cu care Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea. În viața și lucrarea apostolului Pavel Hristos era și a însemnat totul. De aceea când Pavel scrie despre obligațiile soțului față de soția sa, el nu poate altfel, decât să pună această Persoană binecuvântată înaintea sufletelor lor, care era toată existența lui și care a luat captivă inima sa.
Să observăm că Domnul Isus nu a dat Adunării lucruri oarecare, pe care El le avea, ci El S-a dat pe Sine Însuși. Și El nu numai a suferit pentru ea, ci El S-a dat pe Sine Însuși – Și-a dat propria viață pentru ea. O, Domn vrednic de adorare, ce minunată este dragostea Ta! Tu Te-ai dat pe Tine Însuți la moarte, pentru ca noi să avem viața, da, s-o putem avea din belșug. Laudă și onoare să fie Numelui Tău vrednic de adorare! Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși la moarte pentru ea. Ce mântuire minunată! Toate păcatele ei au fost pentru totdeauna anulate, lucrarea de mântuire a fost terminată, Satan este biruit, mânia și judecata sunt nimicite pentru totdeauna. Înscrisul cu porunci și rânduieli, care ne era împotrivă, a fost prins în cuie pe cruce și vrăjmășia a fost înlăturată pentru totdeauna. Și acum există acest om nou. Temelia divină pentru toate acestea este jertfa lui Isus Hristos pentru noi.
Să nu uităm nici faptul că valoarea lucrării de mântuire stă în strânsă legătură cu valoarea Persoanei Sale binecuvântate. Căci este Persoana Sa proprie, minunată, care dă Lucrării Sale această valoare binecuvântată, de necuprins. Ceea ce umple inimile noastre cu dragoste pentru El, și ceea ce ar trebui să ne conducă să ne devotăm Lui cu totul, nu este numai amintirea a ceea ce a făcut El pentru noi, ci ceea ce este El Însuși în Persoana Sa binecuvântată.
Lucrarea lui Hristos
Versetul 26
Efeseni 5.26: … ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, …
Cât de demnă de admirat este dragostea lui Hristos pentru Adunarea Sa! Este o dragoste veșnică. Și cât de minunată este activitatea acestei dragoste! Ea L-a condus să Se dea pe Sine Însuși pentru ea. La crucea Golgota El a înfăptuit această mântuire binecuvântată pentru ea. Era o lucrare pe care El a făcut-o o dată pentru totdeauna și care niciodată nu va fi reluată. „Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (Evrei 10.14). Dar această dragoste nu se oprește la ce a făcut în trecut, ci El S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, „… ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt”. Așa a eliberat El Adunarea prin moartea Sa (în trecut), prin Cuvântul Său El o curăță și o sfințește (în prezent), și la a doua Sa venire (în viitor) El o va glorifica.
„… ca s-o sfințească”. Vrem aici să remarcăm, că noi trebuie să diferențiem între două feluri de sfințire. Pe baza lucrării Sale înfăptuite la cruce noi am fost sfințiți, am devenit sfinți și preaiubiți, suntem fără cusur înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este poziția noastră binecuvântată, desăvârșită, veșnică și neschimbabilă. Pe de altă parte însă, El caută – preamărit să-I fie Numele pentru aceasta! – să dea naștere în noi la o viață de sfințire practică. În măsura în care noi permitem Duhului Sfânt să guverneze viața noastră și s-o influențeze, noi vom crește și ne vom dezvolta într-o viață de sfințenie. De aceea să căutăm permanent să umblăm în sfințenie, „desăvârșind sfințenia în teamă de Dumnezeu”.
„… a curățit-o [sau: curăţind-o] prin spălarea cu apă, prin Cuvânt”. Aceasta ne arată valoarea de neprețuit și importanța Cuvântului lui Dumnezeu. Când am crezut în Domnul Isus, potrivit cu Tit 3.5 am fost spălați prin spălarea nașterii din nou, și aceasta este exact ceea ce Hristos a gândit când i-a spus lui Nicodim: „… dacă cineva nu este născut din apă (Cuvântul lui Dumnezeu) și din Duh (Duhul Sfânt) nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5). Această spălare a avut loc o dată pentru totdeauna, atunci când L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor și Salvator; ea nu poate fi repetată. Dimpotrivă, noi avem permanent nevoie de curățirea prin Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră zilnică, căci „cine s-a scăldat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, pentru că este în totul curat” (Ioan 13.10). Această apă a curățirii nu este apa botezului; căci apostolul ne explică imediat înțelesul ei, „… prin spălarea cu apă, prin Cuvânt”. Câtă nevoie avem noi să studiem și să citim Cuvântul lui Dumnezeu totdeauna cu rugăciune și implorări! „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică și dă înțelepciune celui neștiutor. … Slujitorul Tău primește și el învățătură de la ele; în păzirea lor este mare răsplată.” (Psalmul 19.7,11).
Sfântă și fără cusur
Versetul 27
Efeseni 5.27: … ca să-Și prezinte Lui Însuși Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci să fie sfântă și fără cusur.
Hristos a iubit Adunarea așa fel, că El Și-a dat viața Lui prețioasă pentru ea. Din pricina ei El a băut paharul amar al mâniei și judecății lui Dumnezeu, și acum slujba Lui actuală și prețioasă este s-o curățească și s-o sfințească prin spălarea cu apă prin Cuvânt, pentru ca El să-Și prezinte lui Însuși Adunarea glorioasă, care nu are pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci să fie sfântă și fără cusur. El Se va bucura la privirea Bisericii Lui glorificate, și acolo în glorie și Adunarea, Mireasa, soția Mielului se va bucura de binecuvântarea ei desăvârșită și veșnică. El o va prezenta Lui Însuși ca Adunare glorificată. Ea va avea parte de gloria Lui, așa cum El a spus Tatălui Său: „Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17.22).
Aceasta este ceea ce a văzut apostolul Ioan în exilul său pe insula Patmos: „Mireasa, soția Mielului. … și ea avea gloria lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21.9,11). Acolo Adunarea nu mai are nevoie să fie sfințită și să fie curățită prin spălarea cu apă prin Cuvânt; căci El Însuși Își va fi prezentat Adunarea glorificată, în ea nu va mai fi nici un cusur. Ea va fi eliberată de orice slăbiciune, care aici încă mai atârnă de ea, ea nu va mai avea nici o zbârcitură sau ceva de felul acesta. Mirele preamărit o va admira în frumusețea ei desăvârșită. Ea va fi ajuns atunci la starea de desăvârșire și va fi „sfântă și fără cusur”. Însă El dorește deja acum, în timp ce noi suntem încă aici pe pământ, ca să desăvârșim sfințirea în teama de Dumnezeu.
Etalonul divin al dragostei
Versetele 28,29
Efeseni 5.28,29: Astfel sunt datori și soții să-și iubească soțiile, ca pe propriile trupuri. Cine își iubește soția se iubește pe sine însuși. Pentru că nimeni nu și-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrănește și o îngrijește cu drag, ca și Hristos Adunarea: …
Apostolul ne prezintă aici etalonul divin al dragostei, cu care soții să-și iubească soțiile. Așa cum Hristos a iubit Adunarea Sa și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, tot așa și soții să-și iubească soțiile ca pe propriul trup. Domnul Isus a atins acest adevăr în mod minunat, când a spus fariseilor: „Nu ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie, … cei doi vor fi un singur trup? Astfel că nu mai sunt doi, ci un singur trup.” (Matei 19.4-6). În felul acesta soțul și soția sunt un trup. De aceea comportarea soților față de soțiile lor ar trebui să-și găsească etalonul în acest principiu; ei ar trebui să-și iubească soțiile ca pe trupul lor; căci „cine își iubește soția se iubește pe sine însuși”. Dacă el o urăște și disprețuiește, se urăște și se disprețuiește pe sine însuși. Este foarte natural, ca să te iubești pe tine însuți. Nici o persoană sănătoasă la minte nu-și urăște și nu-și rănește corpul propriu, dimpotrivă are grijă să-l „hrănească și îngrijească”. Tot așa și creștinul să-și întâmpine soția cu dragoste, și să-i facă tot ce o mângâie și o face fericită; căci ea este trupul lui. Duhul Sfânt pune înaintea privirii noastre exemplul desăvârșit al Domnului Isus, care tot timpul îngrijește de Adunarea Sa, „care este trupul Său”. El o hrănește și o îngrijește, folosind orice har spre binecuvântarea ei. Este o realitate mângâietoare și edificatoare să ști că Domnul Isus, Capul glorificat în cer, hrănește și îngrijește și satisface pe fiecare mădular al trupului Său, care este aici în lume. Ce gând binecuvântat, ce garanție divină!
O legătură nouă
Versetul 30
Efeseni 5.30: … pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa și din oasele Sale.
Apostolul ne arată aici de ce Hristos ne hrănește și ne îngrijește; și anume, pentru că „suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa și din oasele Sale”. Așa cum Eva a fost din Adam, tot așa Adunarea a fost constituită din Hristos. Domnul a luat o coastă din coasta lui Adam și a făcut pe Eva din ea, așa că Adam a spus despre ea: „Aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie (ișa), pentru că a fost luată din bărbat (iș)”. (Geneza 2.21,23) Ce fapt demn de adorare, că noi suntem așa de intim legați cu Hristos: „Mădulare ale trupului Său, din carnea Sa și din oasele Sale”. Ce legătură și ce unire binecuvântată; glorie să-I fie Numelui Său demn de adorare! Expresia „din carnea Sa și din oasele Sale” nu se referă la faptul că Cuvântul S-a făcut trup și prin aceasta a luat parte la carnea noastră și la oasele noastre, ci ea înseamnă că noi am devenit mădulare ale trupului Său, că noi în chip spiritual am fost legați în modul cel mai intim cu Hristos cel înviat și glorificat în cer – legați cu El, în timp ce El este în prezența lui Dumnezeu.
Căsnicia
Versetul 31
Efeseni 5.31: De aceea va lăsa omul pe tată și pe mamă și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup.
Apostolul citează aici cuvântul din Geneza 2, când Eva a fost adusă la Adam. Și Domnul Isus a citat același loc și a lăsat să se recunoască aprobarea Sa, când a spus: „Astfel că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Marcu 10.8,9). Ce s-ar mai putea adăuga cuvintelor Domnului nostru? Marele Învățător a vorbit și se cuvine din partea noastră să ne plecăm capetele în supunere și ascultare. El restaurează sfințenia căsniciei, așa cum ea a fost înainte de pătrunderea păcatului în lume. Relațiile de căsnicie sfințite între soț și soția sa sunt mai intime decât toate celelalte relații de aici de pe pământ. Mai intime și mai apropiate chiar decât relațiile dintre părinți și copii.
Versetul 32
Efeseni 5.32: Taina aceasta este mare: eu vorbesc cu privire la Hristos și la Adunare.
Cuvântul „taină” îl întâlnim frecvent în această scrisoare. În capitolul 1 apostolul spune: „făcându-ne cunoscut taina voii Sale” (Efeseni 1.9); în capitolul 3 el spune: „că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina … citind, puteți înțelege priceperea mea în taina lui Hristos … ca să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse de veacuri în Dumnezeu” (Efeseni 3.3,4,9). Aici se referă la o taină mare. Și fără îndoială prin această taină nu este vorba de legătura de căsnicie, ci de legătura sfântă, care există între Hristos și Adunarea Sa. Aceasta rezultă din cuvintele care urmează: „eu vorbesc cu privire la Hristos și la Adunare”.
Versetul 33
Efeseni 5.33: Însă și voi, fiecare, așa să-și iubească soția, ca pe sine însuși; și soția să se teamă de soț.
Duhul Sfânt atenționează încă o dată pe soț și pe soție, ca ei să-și împlinească obligațiile lor unul față de altul. Aceasta este o chestiune deosebit de importantă, de care depinde fericirea în familie. Soțul trebuie deci să-și iubească soția ca pe sine însuși, soția trebuie să se teamă de soțul ei. Acest îndemn îl găsim și în alte locuri ale Cuvântului lui Dumnezeu; Dumnezeu dorește să fie glorificat nu numai în viața noastră personală, ci și în viața noastră de familie. Și apostolul Petru îndeamnă soțiile în prima sa scrisoare în capitolul 3, să fie supuse soților lor și apoi spune soților: „Tot așa, soților, locuiți cu ele după cunoștință, ca și cu un vas mai slab, feminin, dându-le onoare ca fiind și împreună-moștenitoare ale harului vieții, spre a nu fi împiedicate rugăciunile voastre.” (Efeseni 5.7). Cât de severă este această ultimă propoziție!
Când într-o casă creștină se neglijează ordinea divină și nici soțul și nici soția nu-și împlinesc responsabilitățile, și când legătura dintre ei nu este așa cum ar trebui să fie, atunci fără îndoială rugăciunile lor vor fi împiedicate. Pe de altă parte într-o casă creștină, care este împodobită cu ordinea divină, de pe altarul familiei se vor înălța rugăciuni și mulțumiri și cântări de laudă ca o mireasmă plăcută spre Dumnezeu Tatăl și spre Domnul nostru Isus Hristos. Ce binecuvântare stă pregătită pentru soț și soția sa, care împreună cu copiii lor (dacă Dumnezeu le-a dat) îngenunche împreună în laudă și rugăciune, care împreună cântă cântări de laudă și citesc Cuvântul lui Dumnezeu! Să dea Dumnezeu, ca toate casele creștine să fie așa!
„Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui. Pentru că vei mânca din munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine. Soția ta va fi ca o viță roditoare înăuntrul casei tale; fiii tăi, ca niște ramuri de măslin în jurul mesei tale. Iată, așa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul” (Psalmul 128.1-4).
Epistola către Efeseni (4)
Capitolul 4
Matta Behnam
- Introducere: Dezbrăcat de omul vechi, îmbrăcat cu omul nou
- Drepturi și obligații
- Umblarea în chip vrednic de chemare
- Îngăduindu-ne unii pe alții în dragoste
- Păstrarea unității
- Legătura păcii
- Șapte însușiri ale unității
- Un cerc și mai mare
- Daruri spirituale
- Hristos, Omul înălțat
- Şi El a dat …
- Spre desăvârșirea sfinților
- Plinătatea lui Hristos
- Să creștem și să ținem cu tărie
- Activitatea fiecărui mădular în parte
- Să nu mai umbli ca națiunile
- Hristos, Învăţătorul nostru
- Dezbrăcarea de omul vechi
- Omul nou
- Să vorbim adevăr
- Mânia unui credincios
- Să nu mai furăm, ci să facem binele
- Discuțiile noastre
- A întrista pe Duhul Sfânt
- Ținuta morală greșită și bună
Versete călăuzitoare: Efeseni 4
Introducere: Dezbrăcat de omul vechi, îmbrăcat cu omul nou
Drepturi și obligații
Cu capitolul 4 începe partea a doua a acestei scrisori. Capitolele 4-6 le putem numi partea practică a scrisorii, în timp ce primele trei capitole alcătuiesc partea de învățătură, care se ocupă cu hotărârile veșnice ale lui Dumnezeu și cu căile Sale cu privire la Adunare și poziția ei minunată, în care ea a fost adusă prin legătura ei cu Capul glorificat, Domnul nostru Isus Hristos.
De la început a fost intenția lui Dumnezeu, Tatăl, să aducă la Sine ca fii pe păcătoșii sărmani, care cred în singurul Său Fiul. Din astfel de oameni se compune Adunarea, care este „trupul lui Hristos”. Hristos Și-a răscumpărat Adunarea cu sângele Său prețios, dându-Se pe Sine la moarte pentru ea. Ca urmare a lucrării de mântuire înfăptuite a coborât Duhul Sfânt din cer pe pământul acesta, ca să conducă suflete la singurul Mântuitor, și să unească pe fiecare credincios adevărat din perioada actuală de timp cu Hristos, Capul, și în felul acesta să împlinească hotărârea veșnică a lui Dumnezeu.
În ultimele trei capitole, care – așa cum am remarcat – constituie partea practică a acestei scrisori, apostolul vorbește clar de responsabilitatea creștină; căci învățătura ei trebuie să conducă și la practică și, ca urmare a ei, la o viață credincioasă. Mai întâi trebuie înțeleasă chemarea înaltă; apoi urmează umblarea în concordanță cu chemarea. Poziția vine înaintea responsabilității, privilegiile înaintea obligațiilor. Credinciosul conștient de chemarea lui înaltă va fi și capabil să înțeleagă obligația sa pentru o viață sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Dacă există un creștinism doctrinar, tot așa există și un creștinism practic.
Dacă Dumnezeu ne arată că noi am fost așezați cu Hristos în locurile cerești, atunci la credincioși trebuie să se vadă, că ei trăiesc într-o stare spirituală superioară nivelului lumii, în concordanță cu poziția lor cerească.
Duhul Sfânt ne arată în această ultimă parte a scrisorii două realități importante:
- Umblarea creștină (Efeseni 4.1-6.9)
- Lupta creștină (Efeseni 6.10-20).
Umblarea în chip vrednic de chemare
Versetul 1
Efeseni 4.1: Vă îndemn deci eu, cel întemniţat în Domnul, să umblaţi într-un chip vrednic de chemarea cu care aţi fost chemaţi, …
Din felul de exprimare al apostolului „vă îndemn deci eu”, rezultă clar, că între învățătura doctrinară din capitolele anterioare și învățătura practică din ultimele trei capitole există o legătură vitală. Acolo unde sunt credincioși adevărați, trebuie să fie și fapte bune.
Aceasta este deja a doua oară când apostolul se prezintă ca „întemnițat în Domnul” (compară cu Efeseni 3.1). Era regimul roman, care l-a arestat, l-a pus în lanțuri și în cele din urmă l-a condamnat la moarte. Tot așa a făcut el și cu Domnul și Stăpânul lui, care L-a predat să fie răstignit. Însă apostolul considera o onoare să fie un „întemnițat al lui Isus Hristos”, un „ambasador în lanțuri” (Efeseni 6.20).
Cu câtă gingășie vorbește apostolul fiilor săi în credință din Efes. El vorbește cu ei nu sub forma de poruncă, ci spune cu gingășie și prietenos: „Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați”. Ce chemare minunată! Este „chemarea lui Dumnezeu spre în sus în Hristos Isus” (Filipeni 3.14); o chemare „sfântă” și „chemare cerească” (2 Timotei 1.9 și Evrei 3.1), de care avem parte. Dumnezeu ne-a chemat în har „în părtășia Fiului Său Isus Hristos” (1 Corinteni 1.9). El ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, El ne-a dat viața veșnică și ne-a legat cu Fiul Său preaiubit ca și Cap al trupului. Noi suntem zidiți împreună pentru a fi o locuință a lui Dumnezeu în Duhul, un templu sfânt în Domnul. Noi trebuie să corespundem acestor privilegii binecuvântate și acestei chemări înalte, cu care am fost chemați, ca să umblăm în chip vrednic!
Îngăduindu-ne unii pe alții în dragoste
Versetul 2
Efeseni 4.2: … cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste, …
Apostolul intenționează să le scrie despre importanța deosebit de mare a păstrării unității Duhului; și astfel el pregătește drumul pentru aceasta, îndemnându-i să umble cu toată smerenia și blândețea și îndelunga-răbdare. Să fim vigilenți, ca această smerenie să fie cu adevărat atitudinea inimii noastre în fiecare aspect al vieții noastre, și să nu arătăm numai o smerenie exterioară! Trebuie să fie comportarea inimii noastre! Cel mai mare Învățător ne îndeamnă să învățăm de la El, căci El este „smerit cu inima”.
Există o mare diferență între smerenia lui Hristos, Domnul nostru, și smerenia noastră. El, care este asemenea lui Dumnezeu, Tatăl Său, și era în chipul lui Dumnezeu, S-a dezbrăcat de Sine, și chiar și ca Om S-a coborât și mai mult și a fost ascultător până la moarte, „da, moarte de cruce”. El, Cel Atotputernic, Cel nemărginit, S-a umilit și a venit aici jos pe acest pământ blestemat și păcătos, și nu numai atât; El S-a coborât și în părțile mai de jos ale pământului (Efeseni 4.9). Smerenia noastră dimpotrivă nu poate deloc să coboare atât de mult. Noi suntem numai țărână; și cunoașterea acestui fapt ar trebui să ne păzească de orice mândrie și orice sete de glorie. Fie ca Domnul să ne păstreze într-o stare de smerenie, căci „Dumnezeu Se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți” (Iacov 4,6). Apostolul s-a preocupat detaliat cu poziția noastră minunată și a arătat că Dumnezeu în harul Său, în dragostea și îndurarea Sa „ne-a așezat împreună în locurile cerești în Hristos Isus”. Acum însă ne îndeamnă, să umblăm cu toată smerenia. Noi ar trebui să nu ne lăudăm sau să ne înălțăm din cauza poziției noastre minunate, ci dimpotrivă ar trebui să revelăm frumusețea acestei poziții minunate printr-o umblare în smerenie asemenea lui Hristos. Acesta este deci primul pas pe calea unității.
„… și blândețea”. Ce însușire minunată este aceasta! Ce plăcut, când suntem împodobiți cu ea! Este una din virtuțile minunate ale lui Hristos, la care se referă apostolul în a doua lui scrisoare către Corinteni (2 Corinteni 10.1): „Vă îndemn … prin blândețea și bunătatea lui Hristos”. Domnul Însuși ne invită: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11.28,29). Blândețe înseamnă că noi suportăm liniștiți și fără supărare jignirile cele mai josnice. Aceasta a făcut Domnul Isus, atunci când a fost aici pe pământ, „fiind insultat nu răspundea cu insultă”. Noi ar trebui să-L imităm în smerenia și blândețea Sa, da, în toate virtuțile Sale. „Cine zice că rămâne în El, este dator și el însuși să umble așa cum a umblat El” (1 Ioan 2.6). Acesta este un pas următor pe drumul unităţii.
„… cu îndelungă-răbdare”. Apostolul îndeamnă și în Coloseni 3.12 la îndelungă-răbdare; el a arătat-o în propria lui viață (compară 2 Corinteni 6.6 și 2 Timotei 3.10). Îndelungă-răbdare înseamnă că noi nu ne supărăm repede, chiar și atunci când suntem provocați fără motiv și pe nedrept și suntem jigniți. Ce virtute minunată este îndelunga-răbdare! Ea înmulțește pacea și bucuria sufletului. Să ne rugăm stăruitor, ca Domnul să ne dea o inimă mai largă! Deci acesta este un alt pas binecuvântat spre drumul unității.
„… îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste” (compară și Coloseni 3.13). Noi ar trebui realmente să veghem, ca să nu păcătuim împotriva altora și să nu-i jignim. Deoarece noi păcătuim așa de ușor față de frații noștri, trebuie cu atât mai mult să suportăm păcatele lor față de noi. Dacă dragostea este mai mult activă în inima noastră, prin harul lui Dumnezeu vom fi capabili să suportăm păcatele, greșelile și vina altora față de noi. Apostolul Petru îi îndeamnă pe credincioși să fie cumpătați și treji pentru rugăciune. Dar el mai adaugă: „dar având întâi de toate dragoste fierbinte între voi, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate” (1 Petru 4.8). Toate aceste îndemnuri, pe care ni le dă Duhul Sfânt, sunt absolut necesare pentru a păstra unitatea Duhului în legătura păcii.
Păstrarea unității
Versetul 3
Efeseni 4.3: … străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii.
Trebuie să fie foarte clar, că apostolul nu ne îndeamnă să păstrăm unitatea trupului, căci aceasta este o lucrare dumnezeiască. Dumnezeu a început această lucrare în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt S-a coborât din cer, ca să lege pe toți credincioșii adevărați cu Domnul Isus, Capul, într-un singur trup. „Pentru că, de asemenea, noi toți am fost botezați de un singur Duh într-un singur trup” (1 Corinteni 12.13).
Cu toate sciziunile și despărțirile, care din nefericire au rupt creștinătatea, toți creștinii adevărați, în orice denominațiune și grupare creștină s-ar afla, constituie singurul trup al lui Hristos. Apostolul ne îndeamnă aici ca să ne străduim, să facem tot posibilul, să păstrăm „unitatea Duhului”. Fiecare credincios dintr-o grupare, dintr-un cerc creștin oarecare, este fratele meu și asemenea mie un mădular al trupului lui Hristos. Sunt dator să-l iubesc și pe această bază să am relații cu el.
Un alt punct important este, că apostolul nu ne cere să facem sau să clădim această unitate, ci s-o păstrăm; căci această unitate a fost deja făcută prin Duhul Sfânt. Dacă fiecare credincios ar permite, ca Duhul Sfânt să poată lucra nestingherit în inima sa, această unitate ar deveni vizibilă în dragoste neprefăcută, cu inimă caldă, față de toți credincioșii adevărați, fără nici o excepție. Frumusețea și gloria acestei unități s-ar vedea în toate acțiunile noastre cu toți copiii lui Dumnezeu.
Legătura păcii
„În legătura păcii”. Aici nu este vorba de pacea, pe care Dumnezeu o dă în inimile noastre și care păzește inimile și gândurile noastre în Hristos Isus, ci de pacea care leagă inimile noastre cu toți copiii iubiți ai lui Dumnezeu. Este posibil să existe credincioși, care posedă puțină înțelegere cu privire la adevărurile divine, și noi facem bine dacă cu toată smerenia și blândețea îi ajutăm să înțeleagă principiile sănătoase, divine. Însă ceea ce este important aici, la care apostolul ne îndeamnă, este, ca noi să ne străduim cu adevărat să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii.
Pe de altă parte este important să observăm, că „păstrarea unității Duhului în legătura păcii” nu înseamnă, să primești un om în părtășia credincioșilor, dacă viața lui practică sau punctul lui de vedere doctrinar nu este sănătos. Este deosebit de periculos să faci așa ceva sub pretextul dragostei sau cu gândul că făcând așa vom păstra unitatea Duhului în legătura păcii. Căci arătarea dragostei cu prețul adevărului sau al gloriei lui Dumnezeu nu este adevărata dragoste creștină. Vom fi noi sinceri față de Domnul nostru Isus Hristos și față de drepturile Lui și loiali în dragostea noastră față de El, dacă permitem unui om, care nu are o umblare creștină bună, în sfințenie practică, să fie prezent și să aibă parte de părtășia credincioșilor? Sau dacă admitem o persoană, care ce-i drept afirmă că este un creștin adevărat, dar care prin învățături rele duce în rătăcire și dezonorează Numele lui Hristos, al Domnului și Stăpânului nostru?
O, sfinți ai lui Dumnezeu, treziți-vă! Păziți cu grijă porțile! Căci noi trăim în ultimele zile, în zilele de încercare și decădere, în care „taina fărădelegii” este deja la lucru, ca să pregătească timpul necazului cel mare și drumul primirii lui anticrist. Teologia actuală neagă inspirația Sfintei Scripturi în anumite părți ale ei sau în totalitatea ei. Ea neagă dumnezeirea Persoanei lui Isus Hristos, a Domnului nostru; neagă că moartea Sa pe cruce a fost o moarte de ispășire. Ea ține cu tărie la învățăturile păcătoase. Și toate aceste învățături rele au pătruns în mijlocul așa-zisei creștinătăți! De aceea toți care iubesc pe Hristos să se depărteze de acești reprezentanți ai teologiei moderne, chiar dacă aceștia afirmă că sunt creștini. Ioan, apostolul iubirii, ne dă atenționări serioase, să nu primim pe astfel de învățători, și nici să nu avem nimic a face cu ei. „Oricine merge înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos, nu-L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați. Pentru că cine-l salută se face părtaș cu lucrările lui rele.” (2 Ioan 9-11).
Domnul Isus Hristos Și-a clădit Biserica Sa pe acea mărturisire adevărată a lui Petru, pe care i-a descoperit-o Tatăl, atunci când a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16.16). Deci dacă cineva nu mărturisește pe Domnul Isus Hristos ca Fiu al Dumnezeului celui viu și nu crede în El ca fiind o Persoană divină și nici în lucrarea Sa de răscumpărare, în mod evident nu aparține Bisericii lui Hristos și nu este un creștin adevărat, chiar dacă el este un stâlp sau un învățător în una din marile denominațiuni creștine. Drept urmare nu se cuvine aceluia care iubește pe Domnul Isus să aibă a face cu astfel de oameni sau cu vreo comuniune de persoane sau corporativă.
În același timp noi să păzim unitatea Duhului împreună cu toți aceia care iubesc cu sinceritate pe Domnul Isus – suntem datori să-i iubim și să-i primim. Domnul să ne păzească în harul Său să ocupăm o poziție neutră față de rău sau să avem vreun fel de părtășie cu aceia care dezonorează Numele Domnului nostru preamărit, ori prin comportarea lor ori prin principiile moderne păcătoase. Pe de altă parte, să fim păziți de un duh îngust și sectant! Să iubim pe toți copiii lui Dumnezeu, și pe aceia care au puțină înțelegere cu privire la drepturile și responsabilitățile lor în Hristos Isus.
„Iar pe cel slab în credință primiți-l, însă nu pentru hotărârea întrebărilor îndoielnice”. „Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor fără putere și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui său spre bine, pentru zidire.” „Așadar, primiți-vă unii pe alții cum v-a primit și pe voi Hristos, spre gloria lui Dumnezeu” (Romani 14.1; 15.1,2,7).
Șapte însușiri ale unității
Versetul 4
Efeseni 4.4: Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre; …
Apostolul ne arată în acest verset și în următoarele două versete șapte însușiri ale unității.
În versetul 4 avem trei însușiri, care se ocupă cu prima parte a unității. În Efeseni 4.5 avem partea a doua, care constă de asemenea din alte trei însușiri ale acestei unități. În Efeseni 4.6 avem în sfârșit partea a treia, care întregește cele șapte însușiri.
„Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați fost chemați la o singură speranță a chemării voastre” (Efeseni 4.4). Acesta este primul cerc, în care nu poate intra nimeni în afară de credincioșii adevărați, cei născuți din nou și cei care au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței. Singurul trup se compune din toți cei care au fost spălați în sângele prețios al lui Hristos și au devenit proprietate a Lui, fiind uniți cu El prin Duhul Sfânt și au devenit mădulare ale trupului Său. „Pentru că, după cum într-un trup avem multe mădulare, … așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora” (Romani 12.4,5).
„… un singur Duh” – Duhul Sfânt, prin care am fost botezați pentru a alcătui un trup și prin aceasta am devenit mădulare ale trupului lui Hristos; „Pentru că, de asemenea, noi toți am fost botezați de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13).
„După cum ați fost chemați la o singură speranță a chemării voastre”. Toți credincioșii adevărați au această speranță a revenirii Domnului nostru Isus Hristos, și apoi să fie pentru totdeauna la El și să fie ca El, „căci Îl vom vedea cum este”. Apostolul s-a referit deja în capitolul 1 al scrisorii noastre (Efeseni 1.18) la speranța chemării noastre, acolo el spune: „ce este speranța chemării Lui”, aceasta înseamnă că Dumnezeu este Cel care cheamă, și El este și „speranța chemării noastre”, deoarece noi suntem cei chemați.
Versetul 5
Efeseni 4.5: … un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez;
Acest verset conține partea a doua sau al doilea cerc al acestei unități; și acest cerc este mai mare decât primul. El include nu neapărat numai pe credincioșii adevărați, ci și pe aceia, care mărturisesc credința în Hristos și au fost botezați, fără să fie cu adevărat născuți din nou.
„Un singur Domn” – Domnul Isus Hristos, este Fiul veșnic al lui Dumnezeu. Credinciosul adevărat va găsi satisfacția sufletului său în recunoașterea Lui ca Domn și Stăpân și înaintarea în ascultarea din inimă de El, primind voia Lui ca „bună și desăvârșită”. Hristos este Mântuitorul nostru, da, mai mult chiar, El este Domnul și Stăpânul nostru. Tocmai realizarea drepturilor Sale la domnie asupra noastră și asupra tuturor alor Săi este imboldul puternic pentru a păstra unitatea Duhului prin legătura păcii. Însă numirea titlului „Domn” a fost preluată și de aceia care Îl mărturisesc ca Domn fără să fie născuți din nou. La astfel de oameni se referă cuvintele Domnului din Matei 7.21-23: „Nu oricine Îmi zice ‚Doamne, Doamne!’ va întra în Împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne! Nu în Numele Tău am scos demoni și nu în Numele Tău am făcut multe minuni?’ Și atunci le voi spune deschis: Niciodată nu v-am cunoscut; plecați de la Mine, lucrători ai fărădelegii!” Ziua aceea va face cunoscut pe toți aceia care au recunoscut domnia lui Hristos. Este adevărat, ce periculos și îngrozitor va fi pentru aceia care mărturisesc pe Hristos, dar nu sunt creștini adevărați. Va veni timpul, când „orice limbă va mărturisi, spre glorificarea lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn” (Filipeni 2.11). Și cei pierduți și Satan și demonii lui vor trebui să mărturisească, când vor fi constrânși să se supună sentinței Lui, care îi va alunga pentru veșnicie în iazul de foc.
„O singură credință” – Singurul drum, pe care se obține viața veșnică și pe care se poate ajunge pe terenul harului, este, să crezi simplu în Domnul Isus Hristos. Odinioară noi am fost morți spiritual, dar când am crezut în Domnul Isus, am fost strămutați din moarte la viață, aceasta înseamnă, am primit viața veșnică. Dar aici „o singură credință” înseamnă credința creștină, „credința generală” a creștinătății mărturisitoare, spre deosebire de credința iudaică și credința slujirii la idoli a păgânilor.
„Un singur botez” – acesta nu se referă la botezul Duhului Sfânt; căci acesta este ce am găsit în versetul anterior în expresia „un singur Duh”, în Duhul Sfânt. Ceea ce vrea să spună aici este botezul cu apă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt – botezul creștin, spre deosebire de botezul lui Ioan Botezătorul și botezurile sau spălările iudeilor (compară cu Faptele apostolilor 2.38; 10.48 și Matei 3.6; Evrei 6.2). În Faptele apostolilor 8.13 citim că Filip a botezat pe Simon vrăjitorul, atunci când acesta a mărturisit credința în Hristos, dar curând a devenit vizibil că el nu era nicidecum un credincios.
Un cerc și mai mare
Versetul 6
Efeseni 4.6: … un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toţi şi prin toţi şi în noi toţi.
Ajungem la al treilea cerc din această unitate – unul mult mai mare ca cele anterioare. Este privilegiul adevăraților credincioși să cunoască pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor și Tatăl lor, și chiar dacă în această cunoaștere găsesc pace și adevărata satisfacție a inimii lor, vedem totuși aici pe de altă parte pe Dumnezeu ca Stăpân și Domn, care are drept asupra tuturor oamenilor, asupra creaturilor Sale. Este adevărat, El este Dumnezeul tuturor oamenilor, „Dumnezeul duhurilor oricărei cărni” (Numeri 27.16). El este atât Dumnezeul celor care Îl cunosc și cred în El, cât și Dumnezeul celor care nu-L cunosc, ci adoră nenumărați idoli. „… că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul singur. Pentru că, și dacă sunt așa-numiți „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (ca și cum ar fi mulți „dumnezei” și mulți „domni”), totuși pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, din care sunt toate, și noi pentru El, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate, și noi prin El” (1 Corinteni 8.4b-6).
Noi credem într-un „singur Dumnezeu”, și nu în mai mulți, așa cum fac păgânii; noi credem într-un „singur Dumnezeu și Tată al tuturor” în sensul că El este Urzitorul și Creatorul tuturor. Acest adevăr nu-l cunoșteau iudeii în perioada Legii, căci ei gândeau, că Dumnezeu este numai pentru ei, și nu ar fi pentru toată omenirea; ei nu L-au cunoscut nici ca Tată în sensul binecuvântat în care Îl cunosc credincioșii din timpul Noului Testament. „Pentru că voi nu ați primit un duh de robie, din nou spre frică, ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „Ava, Tată!” Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8.15,16). Dumnezeu, Tatăl, care este singurul Dumnezeu și Tată „tuturor” (căci El i-a creat pe ei toți), se îngrijește de creaturile sale, chiar dacă ele Îl tăgăduiesc. „Ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri: pentru că El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5.45). El este Cel care „dă tuturor viața și suflarea și dă toate”. „Pentru că și noi suntem neam al Lui” (Faptele apostolilor 17.28). („Și noi suntem neam al Lui” nu înseamnă că toți oamenii ar fi copii ai Lui, aceasta înseamnă, că ar fi născuți de sus, ar fi născuți din nou, ci că ei toți sunt creaturile Lui și au rezultat din mâna Lui, și că El Se îngrijește de ei și este interesat de ei).
Și așa după cum El este Dumnezeu și Tatăl tuturor, tot așa El este „peste toți și prin toți”. Cu alte cuvinte, El este Proprietarul de drept și Domn al întregii creații, care a fost adusă la existență prin El și tot prin El continuă să existe. „Și în noi toți” – aceasta este privilegiul exclusiv pentru cei cu adevărat credincioși; căci dacă Dumnezeu este singurul Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toți, atunci El este și în toți credincioșii adevărați, în copiii Săi. De aceea apostolul nu spune aici „în toți”, ci „în noi toți”. Vedem astfel clar diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu cu lumea în totalitatea ei și lucrarea Sa cu copiii Săi. „În noi toți” – El nu este numai deasupra noastră și prin noi în sensul a-tot-prezenței Sale în întreaga creație, ci El este și în noi într-un mod personal cu totul deosebit. Ah, cât este de minunat!
Vedem astfel în studiul nostru asupra acestei unități înșeptite pe Dumnezeu triunitar la lucru pentru noi și în noi, pentru ca unitatea Duhului să poată fi păstrată în legătura păcii. În versetul 4 vedem pe Duhul Sfânt, pe „singurul Duh”, în versetul 5 pe Domnul Isus, pe „singurul Domn”, și în versetul 6 pe Dumnezeu, Tatăl – pe „singurul Tată”.
Daruri spirituale
Versetul 7
Efeseni 4.7: Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
Duhul Sfânt se preocupă în această secțiune cu tema darurilor spirituale, pe care Hristos Cel glorificat și înălțat le-a dat Adunării sale spre zidirea și încurajarea ei. Cu toate că această temă este tratată abia după cuvintele explicative și de îndemn cu privire la importanța păstrării unității Duhului în legătura păcii, trebuie mai întâi să atragem încă odată atenția, că, oricât de importante sunt aceste daruri, noi pierdem valoarea lor dacă nu păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii. Care mai este valoarea darurilor, care este valoarea chiar și a celei mai înalte slujiri, dacă dragostea între mădularele singurului trup nu este activă? (citește 1 Corinteni 13).
Apostolul vorbește mai întâi despre darurile care au fost date tuturor credincioșilor. În același timp sunt și daruri speciale, pe care el le amintește în versetele care urmează. Chiar și în trupul natural fiecare mădular își are rolul și funcția lui specială. Fiecare din ele își are locul lui și are corespunzător de făcut o lucrare spre binele tuturor celorlalte mădulare ale trupului. În același fel fiecare mădular în trupul lui Hristos își are locul și lucrarea lui dată de Dumnezeu, – darul lui, pe care trebuie să-l folosească spre folosul și binele celorlalte mădulare.
„Pentru că, după cum într-un trup avem multe mădulare, iar mădularele n-au toate aceeași funcție, așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora; dar având diferite daruri de har, după harul care ne-a fost dat: fie profeție, să profețim potrivit măsurii de credință” (Romani 12.4-6). Toate aceste daruri au fost date potrivit harului, „fiecăruia dintre noi i s-a dar harul după măsura darului lui Hristos”. Deci, Hristos, Capul glorificat, în harul Său a dat fiecărui mădular al trupului Său un dar anumit sau o aptitudine deosebită, pentru ca aceasta să fie folosită spre binele trupului.
Dacă apostolul spune „după măsura darului lui Hristos”, aceasta înseamnă, că Domnul Isus a dat fiecărui credincios un dar, și anume după măsura sau potrivit cu aptitudinea pe care El a prevăzut-o pentru el. „Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, după cum a dorit.” (1 Corinteni 12.18). Hristos ca și Cap este izvorul tuturor darurilor, pe care El le-a dat Adunării Sale.
Versetul 8
Efeseni 4.8: De aceea El spune: „Suindu-Se în înălţime, a robit robia şi a dat daruri oamenilor“.
Apostolul Pavel citează aici cuvintele Psalmului 68, unde citim în versetul 18: „Te-ai suit pe înălțime, ai luat robia roabă, ai primit daruri în om, chiar și pe cei răzvrătiți, pentru ca Domnul Dumnezeu să aibă o locuință.” Apostolul aplică cuvintele lui David la Hristos, la biruința Lui asupra morții și asupra aceluia care are puterea morții, acesta este diavolul. (Evrei 2.14). Din momentul întoarcerii Lui în Casa Tatălui Său El nu a încetat să dea alor Săi daruri și talente. Aceasta este ceea ce a înțeles și apostolul Petru, atunci când în ziua de Rusalii a spus despre Domnul Isus: „După ce El a fost înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeți și auziți” (Faptele apostolilor 2.33). Prezența personală a Duhului Sfânt este deci primul dar, pe care Domnul l-a dat Adunării Sale, după ce El S-a înălțat la cer.
Hristos, Omul înălțat
Versetele 9,10
Efeseni 4.9,10: Iar acest „S-a suit“, ce este decât că a şi coborât în părţile mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este Acelaşi care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.
Victoriile, pe care Domnul le-a dat lui David și altor viteji ai Vechiului Testament, au fost cu adevărat victorii mari și minunate. Însă victoria lui Hristos este cea mai mare, cea mai minunată și strălucitoare dintre toate victoriile. A Lui să fie onoarea! După ce a biruit asupra păcatului, și a înfrânt moartea și pe Satan, El a înviat prin gloria divină și S-a înălțat la cer în strălucire și maiestate. De acolo El dă daruri și binecuvântare celor care erau prinși în ghiarele dușmanului. El, Domnul Isus, este Cel mai tare, El a învins pe cel tare și a eliberat pe cei captivi, distrugând zăvoarele și legăturile cu care dușmanul i-a încătușat. Numele Domnului nostru preamărit să fie glorificat și lăudat pentru aceasta!
Să observăm aceasta: „Acela, care S-a suit mai presus de toate cerurile, este Același, care S-a coborât în locurile de jos ale pământului.” Oricât am medita la smerirea Lui, nu vom putea pătrunde în toată profunzimea acestei smeriri. Acela, care totodată este Dumnezeu, S-a făcut El Însuși nimic și a luat chip de rob, S-a făcut asemenea oamenilor, și la înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce. Prințul vieții a murit de o moarte infamă de batjocură și respingere. El a purtat judecata în locul nostru – El a purtat păcatele noastre pe trupul Său pe lemn. Da, El a coborât în părțile de jos ale pământului – aceasta înseamnă, că El a fost îngropat într-un mormânt și acolo au fost îngropate și păcatele noastre pentru toată veșnicia. Ce umilință!
Când apoi ne ridicăm privirile spre cer, de asemenea nu vom putea măsura sublimul acestei înălțări, la care Dumnezeu L-a înălțat. – Înălțarea de care Hristos a avut parte ca Om. El este singurul Om care a fost înviat dintre cei morți, a fost glorificat și a fost înălțat mai presus de toate cerurile. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume”. Când eu prin credință Îl privesc așa acolo, atunci am certitudinea că în El am fost primit înaintea lui Dumnezeu cu aceeași plăcere în care El stă înaintea Tatălui. El S-a înălțat peste toate cerurile „pentru ca să umple totul”. Există o plinătate mai mare ca aceea, că noi am fost primiți pe deplin și veșnic în El? Și că Dumnezeu ne vede „în El sfinți și fără cusur înaintea Lui în dragoste”? Da, există o plinătate mai mare decât aceea, că Dumnezeu ne iubește acum cu dragostea cu care El iubește pe Fiul Său preaiubit (Ioan 17 23)? Domnul Isus a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră. Faptul că El este acum acolo mai presus de toate cerurile este dovada cea mai mare a îndreptățirii noastre și a primirii noastre înaintea lui Dumnezeu.
Am înțeles noi cu adevărat acest adevăr binecuvântat, că Acela, care S-a înălțat mai presus de toate cerurile, este un Om ca și noi, însă fără păcat? El este glorificat pe tronul lui Dumnezeu și cu toate că acum El este în cer, El poate ca Om să aibă compasiune cu noi în suferințele, încercările și nevoile noastre. „Având deci un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea noastră. Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate în același fel, în afară de păcat. Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.” (Evrei 4.14-16) Să venim la El în toate împrejurările vieții și să-I spunem totul. Inima Lui cu sentimente fine se îndreaptă spre de noi plină de compasiune și gingășie și mâna Lui este întinsă, ca să ne ajute la timpul potrivit.
Şi El a dat …
Versetul 11
Efeseni 4.11: Și El a dat pe unii apostoli și pe unii profeți și pe unii evangheliști și pe unii păst