Putinişti din toată lumea, degeaba vă “uniţi”, dacă nu vă faceţi Una cu El, (cu Unirea Dumnezeiască întrupată în Isuss), ca să nu vă mai războiţi şi… să nu mai pupaţi moaşte iconate, ori să vă mai închinaţi unui “dumne-zeu” necunoscut (F.Ap.17/23); Nu mai rămâneţi cum sunteţi şi nu mai faceţi nimic fără El…” Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. Dacă… ” (Ioan cap.15); Cât nu este prea târziu, naşteţi-vă din nou din Sămânţa Învăţăturii nemuritoare (a lui Dumnezeu -Marcu 4/14); El ne iubeşte prea mult (Ioan 3/16), pentru a nu primi în DAR onoarea, oferta ”pastila” pocăinţei… “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci… “(2 Petru 3/9). Pentru că zilele libertăţilor noastre ne sunt numărate, nu vă înşelaţi crezând că până la moartea a doua mai este timp pentru pocăire (Ap.20) Nimeni nu se va putea dezvinovăţi, spunând că n-a ştiut (Rom.1/18-32)… Omule, poporule, nu vezi ca dărnicia, iertarea, blândeţea mântuirea, neprihănirea, iertarea, împăcarea, dragostea şi… “bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”? (Rom.2/4 b)  

 (Dupa nationalizarea komunista a urmat TEPUIREA PeSeDista…)Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice; (Prin mijlocirea scursaturilor komuniste-iliesciene,a fost scoasa la mezat –Tara…) Țările care au jefuit România după 1989, lista incompletă… (LOVI-lutia din decembrie a fost kaghebizata pentru salvarea ciurucurilor komuniste  prin pensii speciale si pentru privatihotia averii obstesti)…Privatizarea în România – un jaf national;Sa nu uitam:VREMURILE TREC, DAR HOTIILE RAMAN TEMELIA ROMANIEI MODERNE…(Cum a fost Mafia,tot la fel va mai fi)…DECLARAŢIE-ŞOC a şefului ANAF: Mafia controlează cel mai înalt nivel al Fiscului; MAFIA GUNOAIELOR, DINAMITATĂ: DNA, ANCHETĂ BOMBĂ. TRASEUL ILEGAL ANAF-RIMINI-ROMPREST. AFACERIST CONTROVERSAT ȘI DIRECTOR ANAF, SĂLTAȚI DE PROCURORI; ANAF Iași, condus din umbră de un grup de pușcăriabili. Mafia care controlează angajările și patrimoniul Finanțelor ieșene; (Praf in ochi…)A cerut șpagă aproape 300.000 lei, ca ”să uite” de datoriile unei firme. Fost inspector ANAF din Timiș, trimis în judecată de DNA;(Spagarul fotbalului,la spaga trage…)Adrian Porumboiu acuza ca un fost ministru si directorul Exim Bank Iasi i-au cerut spaga cate 200.000 euro; Fost ofițer SRI, cu peste 12 ani de activitate la Fisc, numit de premierul Ciucă secretar general adjunct la Autoritatea pentru Digitalizare; Cum a creat Dragnea un sistem de protectie a baronilor in sanul ANAF; Inspector ANAF, reținut de către DNA Cluj pentru luare de MITĂ; Mafia politică, prezentă și în ANAF; BRAVO! ANAF ÎN LUPTĂ CU MAFIA URZICILOR! – hapul zilei;    

CARACATIȚA PNL DIN FINANȚE OLT ARE RAMIFICAȚII LA DGRFP CRAIOVA ȘI ANAF BUCUREȘTI; Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF şi un om de afaceri, urmăriţi penal de DNA într-un dosar de trafic de influenţă; Mafia PSD/ANAF se laudă că a recuperat bani de la pușcăriașul Voiculescu după ce acesta și-a răscumpărat la preț redus o proprietate confiscată! Privatizare „cu dedicatie”; Privatizarea Triumf, licitatie cu dedicatie;Dosarul Apa Nova: Contracte cu dedicatie, tarife majorate de 17 ori, servicii de calitate doar pe hartie; „Privatizare” în pagubă: Primarul din Săcueni și-a favorizat un amic oferindu-i un teren al orașului, mult subevaluat; Castel cu dedicație: Castelul din Săcueni e scos la vânzare de Primărie cu dedicație pentru o fundație finanțată de Guvernul Ungariei;Felix Mondialu’, arendaşul statului. Contracte secrete, dar cu dedicatie; …Ați susținut măscuța și închisoarea la domiciliu pentru că vă pasă? Felicitări: Cu ajutorul vostru, bogații lumii sunt mai bogați cu 10 trilioane de dolari… de la covid încoace;Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematicana;Privatizarea lui Dumnezeu și tunurile Armatei Române Cristian Tudor Popescu;Ciuma Roșie, protejată de pensionarii speciali, linșează democrația. De ce cred că își sapă singuri groapa; Fapte: penalii și incompetenții conduc sistemul medical de stat. Rezultatul: pacienții sunt uciși. Arși de vii;Apar informații noi despre privatizarea Petrom! „Ce s-a întâmplat a fost în sine un caz uriaș de corupție”;OPERAȚIUNEA MECHEL, TRANZACȚIE RUSEASCĂ PRIN FIRME OFFSHORE;MEGAEVAZIUNEA FISCALĂ A LUKOIL: UNA LA JUDECĂTOR, ALTA LA PERCEPTOR; Neglijențe sau trădări grave în privatizarea PETROM, SIDEX și ASTRA?! Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005; Moldova, jefuită! Sabotaj, complicitate cu hoții, răgaz pentru ștergerea urmelor sau uzurparea puterii de stat continuă? Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele; Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele; Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale;Cine le-a deschis ușa rușilor în România. Emil Constantinescu, rol principal;Se rotesc la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi; Catedrala Jefuirii Neamului ridicată de Adrian Năstase la Cornu DIN SALARIU! Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 21.jpg

Vai de steaua României! (Pentru ca au ca tata pe diavol,cum scrie in Ioan, cap.8/44) …Hop și Ilici: „PSD e în cea mai gravă criză”. Dacă o spune și creatorul lui Dragnea… Flota României: 1465 – 2011; (Alt hotoman fuge din Romania-pe banda rulanta)… Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, dat în urmărire; ROMÂNIA FURATĂ | Petromin, faliment previzibil;SACRIFICAREA FLOTEI MARITIME ROMANESTI SI „PATIMILE” MARINARILOR DUPA EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 (1990-2010); Unde sunt vapoarele noastre, tâlharule? Unde este FLOTA Romaniei?Flota romaneasca, disparuta fara urma in triunghiul tranzitiei – Tabel cu lista navelor romanesti rebotezate! Povestea flotei românești – cum au dispărut 300 de nave; Romania furata,De (autor): Sergiu Ciocarlan;S-a „furat” şi România furată. Proiectul de investigaţii de pe Digi24, scos de pe post; România furată: Nea Ioane, te-am lăsat fără țară și identitate națională, da’ ești un european civilizat; Oana Despa, despre Romania furata; Cum se fura în anii 80, 90, 2000, 2010… Istoria furtului din România contemporană, pe decade; ROMANIA FURATA: Astazi despre Caile Ferate Romane; Sorin Roșca Stănescu – România e furată prin conducta;CÂT AUR AU FURAT DE LA ROMÂNI – Turcii, rușii și austro-ungarii; Alexandru Moghioroș – comunistul maghiar cu 4 clase care a dat ordin, în 1957, să fie OMORÂȚI toți caii din România (au fost uciși 800.000). Cu toate astea, în București există locuri care îi poartă numele!!! Patriotismul economic – Ce se face în Franța și în România nu? Nu o să îți vină să crezi…„România educată”? sau „România furată”?de Gabriel Liiceanu; Document-bombă la Culisele Statului Paralel. Dovada că politicienii au vândut țara prin contractul Petrom; CULISELE STATULUI PARALEL | Caracatița afacerii „Otopeni” – Legăturile mafiei imobiliare, DEMASCATE… Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case; Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case; Comunistii perioadei interbelice: o mana de teroristi fanatizati in slujba Moscovei; File din isteria comunismului românesc (III)… Vacaroiu se umfla la sistem! SLUGOIUL lui Iliescu și Văcăroiu, TURNĂTOR la Securitate, RESTAURAT de Tăriceanu purtător de cuvânt la Senat; Primarul Robert Negoiţă are DATORII de 52 de milioane de euro la ANAF şi 67 000 de euro la primăria naşului Pandele; Nicolae Vacaroiu: In tara noastra se fura prea mult. 2013-2014 vor fi cei mai grei ani ai Romaniei;Baronii sindicali cu averi uriașe vizați de instanță: Patrimoniul UGSR, preluat prin fals; Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată de CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR;Tenebrosul secret din biografia lui Victor Ciorbea, care-l tine captiv Mafiei Rosii; Socrul lui Ponta, Ilie Sarbu,(PREOTUL)ofiter de securitate deplin conspirat, este vinovat; „Putinizarea lumii e în mers”-specialist francez în geopolitică;De ce corupții României nu mai fac închisoare? Cazul Arsene ; Dezintegrarea Rusiei, preconizată de… Vladimir Putin ar fi mai periculos decât Hitler sau Stalin; Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD! Morţii din gulagul communist… Amintiri din perioada dictaturii mafiotului PSD-ist Adrian Năstase (II)… România furată… Structura sistemului politic romanesc din 1990 pana in present… Hoţii hoţilor ai României la bunurile statului ex-premier Adrian Nastase, Nicolae Văcăroiu, ex-ministrii Industriei Dan Ion Popescu, Radu Berceanu, (cu tot neamul lor de HOTI)…

  Dacă am şti că pentru Învăţătura nemuritoare, fără de cusur, bună, sănătoasă, curată, pacifistă, au fost tăiaţi cu ferăstrăul şi au fost pironiţi semenii noştri!Ei au pribegit prin ascunzişuri, flămânzi, însângeraţi! Au fost aruncaţi în foc şi au fost da ţi la animale,ca să ne scrie şi să  ne dăruiasc ă Biblia (Evrei,cap.11), n-am lăsa ca să ruginească praful pe „PÂINEA Biblică” cea de toate zilele, plămădită din bunătăţi Cristice- Dumnezeieşti- blandeţe, dragoste, iertare, mântuire, jertfire, înfiere, dimpreună cu toate Darurile şi Roadele Duhovniceşti- rumenite in cuptorul de  la Golgota… Dacă toţi cei peste 8 miliarde de oameni, care luăm ca de apucat totul, am şti că este darul lui Dumnezeu inclusiv  vorbirea, gândirea, privirea, asimilaţia, şi chiar protecţia fiecărei celule, i-am fi recunoscători şi am crede că a murit pentru strămutarea noastră în Sine;” Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Ef.1/3)…” Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Ef.2/8-10) Numai cine rămâne Una cu El, devine mai mare şi mai tare decât toate păcătuirile; Cât se mai poate, să ne umplem cu Plinătatea învăţăturilor Dumnezeieşti, ca să nu ne umple globalistii- prin Anticrist şi prorocul mincinos, cu „învăţături” -otrăvuri apocaliptic…Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 66-1024x576.jpgCrislamul- ce este și ce șanse de reușită are? Crislam, minciuna care refuză să moară, și talmeș-balmeșul românesc; Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei;…IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS; Templul Satanic din SUA anunță că va fi vârf de lance în lupta pentru liberalizarea totală a avortului alături de Bill Gates, Soroș și Warren Buffet;George Soros, acest Satan împielițat; Cum să ne închinăm lui Dumnezeu (partea a 2-a); Daniel 9;9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! „În căutarea Dumnezeului nevăzut“ de Philip Yancey; SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU; Cum au ajuns Atenienii să se închine unui Dumnezeu necunoscut? Există în Biblie argumente pentru închinarea la icoane? Ce spune Biblia în general despre icoane? Victor Gotișan: Comunismul avea misiunea să distrugă tot ce este religios și să construiască un „om nou”;  PUTIN: CREȘTINISMUL ȘI COMUNISMUL SUNT SIMILARE. PE ĂSTA ÎL CONSIDERAȚI VOI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI? Încercarea comunismului de a distruge creştinismul; Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon; Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon… Sexo-marxismul – legitimarea etichetelor și resentimentului… Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin… Patrioți americani, uniți-vă! Alegeți libertatea!Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este wq-1.jpgPersecutarea creştinilor astăzi…Terapia prin iertare…Ce nu este iertarea…Sanatatea si boala din perspectiva spirituala…Iertarea lui Dumnezeu…Foame si sete dupa altceva – Vladimir Pustan…Top 10 mistere ale Bibliei…Legea lui Dumnezeu – Un zid protector…Ochi închişi şi urechi surde…Păcatul de neiertat…Putem fi afectați de păcatele strămoșilor? Ascultarea nu este opţională; Părtaşi la biruinţa lui Hristos…Hristos a biruit în natura noastră…Isus a moştenit slăbiciuni ereditare…Nu Va Fi Nicio Răpire Secretă…Natura umană a Domnului Hristos şi…Cuvântul lui Dumnezeu este de folos ca să înveţe …Întâlnire în spatiu…Iar El mă iubeşte şi pe mine…Minuni uimitoare ale Creaţiei…Martorul credincios…ARTA TĂCERII (2) Cateva comentarii la cartea „Credinta adevarata”a lui Iosif Ton

 

 

 

 

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 3.jpg

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 21.jpg

 

 

Amintiri din perioada dictaturii mafiotului PSD-ist Adrian Năstase (II)

 

Adrian Nastase si Vladimir PutinSe spune că, cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să-i repete greşelile. Şi în România se vede cel mai clar acest adevăr. Deşi au furat şi au distrus tot vreme de peste trei decenii, PSD-iştii mafioţi continuă să fie votaţi de vreo 3 milioane de rătăciţi, pe fondul absenteismului celorlalte milioane de alegători, la fel de vinovaţi ca primii (poate chiar mai vinovaţi) pentru putregaiul ce domină clasa politică românească de astăzi.

Ei bine, din acel trecut horror, mai exact din anul 2004, în care dictatura PSD-istă apăsa greu această ţară, încă un episod. De data aceasta e vorba de plagiatorii ciumei roşii, ajunşi în funcţii prin metoda PCR (pile-cunoştinţe-relaţii), PCR-ul (Partidul Comunist Român) fiind bunicul PSD-ului mafiot, tatăl fiind FSN-ul = KGB-ul celui mai mare criminal de după decembrie 1989, Ion Iliescu (pe locul doi stă aşezat un alt mare criminal PSD-ist, Liviu Dragnea).

Plagiatorul Armand Chiriloiu şi Adrian Năstase au căutătura asemănătoare!

„Bună să-ţi fie inima, după cum îţi e şi căutătura!” – zice, înţelept, un vechi salut românesc. Inima şi căutătura lui Armand Chiriloiu sunt, vă asigur, în deplină consonanţă. Căutătura, faţa adică, nu o descriu. Ea se cere văzută. Merită! Despre inimă şi apucături, în cele ce urmează.

Pe Armand Chiriloiu o ţară întreagă nu-l cunoaşte, că nu avea de ce, dar îl va cunoaşte acum şi rău îi va părea. Îl cunoştea însă – şi asta era deja de ajuns pentru el – premierul Adrian Năstase, pe care, la o vânătoare de capre negre făcută în Argeş – acesta, ca şef de ocol, l-a ajuta să împuşte paşnicul ierbivor. Drept răsplată, Armand, pe care, repet, o ţară întreagă nu-l cunoştea, a fost numit şef al departamentului „vânătoare” din Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva, Bulevardul Magheru, Bucureşti, adică în centru.

Adică a fost numit „specialist” discreţionar peste „tot ce mişcă-n ţara asta”, îmbrăcat în solzi, pene şi păr şi domiciliat sub „râul, ramul”. Numirea a făcut-o Ion Dumitru, directorul general al Romsilva, omul Danei Năstase, candidat (în 2004 – n.m.) de Dâmboviţa pentru Parlament şi subaltern al lui Petre Daea, actual ministru al Pădurilor, finul socrului lui Adrian Năstase, fin „care este” şi inteligent foarte.

În calitate de specialist şi autoritate publică, l-am văzut pe Armand Chiriloiu la Naţional TV, deloc În miezul problemei, ţinând partea ucigaşului de urşi Juan Carlos al Spaniei şi mijlocitorului ce crime asupra biodiversităţii Arpad Sarkany, de la Covasna, directorul firmei de pompe funebre zoologice Abies Hunting. Ţinând partea lor, dar nu şi piept lui Cornel Ivanciuc.

Dar marea vocaţie a lui Armand, pe care o ţară întreagă o va cunoaşte acum, este scrisul. Scrisul prin copiere atentă (inclusiv a greşelilor) a scrierilor altora. Adică plagiatul. Subsemnatul, în primăvară (primăvara lui 2004 – n.m.), am primit, prin poştă, textul ce avea să orneze paginille pliant despre Muzeul Vânătorii de la Posada. Text bine scris, documentat, semnat de Gabriel Cheroiu, redactor-şef al revistei Vânătorul român (cunoscut scriitor de literatură cinegetică, autor al truditei şi reuşitei O istorie a literaturii cinegetice române).

Am regăsit textul amintit în numărul 2, pe iulie-august 2004, al făcăturii Pădurea şi Viaţa, publicaţie editată pe bani publici de către RNP Romsilva. Revista – prezentată drept „periodic de cultură şi informaţie silvică” – înlocuieşte Universul pădurii, care timp de doi ani, 2002 şi 2003, a făcut cultul premierului Adrian Năstase. Acum ea are în colectivul redacţional o lungă listă de „dringi, confdringi şi profdringi”, începând cu Ion Dumitru şi terminând cu Ioan Milescu, decanul Facultăţii de Silvicultură Suceava.

Am găsit textul lui Gabriel Cheroiu, semnat însă de Armand Chiriloiu, sub titlul Muzeul Cinegetic Posada, publicat între paginile 50 şi 53. Plagiatul nu e unul rafinat, limitat la idei şi succesiune de teme. E unul prostesc, demn de un elev de clasa I, făcut cuvinţel cu cuvinţel, virguliţă cu virguliţă, aşa cum şade bine unui mărunt şef de ocol ajuns la Capitală.

În total să tot fie la 1.500 de cuvinte. Pesemne fercheşul ingineraş, al cărui chip se cere văzut, să fi fost felicitat de admiratoare pentru fineţea documentaţiei şi frazării din „istoricul clădirii muzeului”, unde detaliile de genealogie princiară abundă, ca şi pentru osârdia căutării prin biblioteci a acestora. „Curat murdar!”

Contactat telefonic, Gabriel Cheroiu, surprins, mi-a confirmat descoperirea. Ulterior a atras atenţia plagiatorului, oferindu-i şi o soluţie elegantă: inserarea unei notiţe în revista următoare, incriminând o greşeală de tipar la numele autorului. Plagiatorul însă n-a consimţit la pierderea gloriei literare, fiind pe cai mari, adică pe urşii mari pe care-i va ucide în viitor protectorul său, candidatul la preşedinţie Adrian Năstase. (Nicolae R. Dărămuş, „Academia Caţavencu”, nr. 674/2004)

Citeste si articolele:

 

https://asapteadimensiune.ro/amintiri-din-perioada-dictaturii-mafiotului-psd-ist-adrian-nastase-ii.html

 

ROMÂNIA FURATĂ România furată este o campanie Digi24 de investigații și anchete jurnalistice pentru a afla totul despre corupția din România și furturile mascate ale sistemului politic. Urmărește reportaje CITEȘTE MAI MULT ROMÂNIA FURATĂ România furată.

„Schi în România” – povestea unui eşec răsunător În urmă cu mai bine de 10 ani, guvernanţii visau sute de kilometri de pârtii în Carpaţii României. Valea Jiului, din judeţul Hunedoara, a intrat şI ea în proiectul faraonic. La fel şi staţiunea… „Am trecut din mâini în mâini, dar tot am rămas români”. Când România furată e o Românie uitată ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Ce sancţiuni riscă România dacă tot amână construirea de bănci de ţesuturi România este codaşa Europei atunci când vine vorba de prelevarea şi conservarea de ţesuturi. Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

Cinci ani de la tragedia aviatică din Apuseni. Cum se face azi o prelevare de organe Sunt cinci ani de la accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta la Medicină Aura Ion, şi nu s-a găsit niciun vinovat. Deși marcați de tragedia de atunci… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Bețe în roate pentru legile care ar trebui să ne ajute să trăim mai sănătos Legi extrem de importante, care ar trebui să facă ordine în industria alimentară, sunt blocate ani de zile în comisiile din Parlament. Cantitatea de grăsimi din alimente, zahărul din băuturi sau mult… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată.

Povestea emoționantă a generaţiei îmbolnăvite cu HIV în spitale Revoluţia a venit cu o mare tragedie pentru peste 10.000 de copii din România. Totul a început cu descoperirea primelor cazuri de HIV la copii în orfelinatele româneşti, leagăne ale groazei în vremea… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

Dispariţii misterioase, copii care parcă au intrat în pământ. „Oamenii n-au spus, n-au ajutat în niciun fel” Aproximativ trei mii de persoane dispar anual în România. 95 la sută dintre cazuri sunt rezolvate în primele zile de la anunţ. Despre sute de români dispăruți nu se mai ştie nimic, de zeci de ani. Publicat acum acum 4 ani SOCIAL ROMÂNIA FURATĂ.

Peste 400 de copii au dispărut fără urmă în România într-un an Este un bilanţ zguduitor: peste 400 de copii au dispărut fără urmă anul acesta în România. Părinţii aşteaptă cu sufletul la gură o veste de la poliţişti. Anchetatorii fac tot posibilul să dea de urma… Publicat acum acum 4 ani EDUCAȚIE România furată.

Loteria manualelor, un fiasco de peste 7,5 milioane de euro România este ţara cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţionali din Uniunea Europeană. Lipsa unei stategii coerente ne-a adus în această situaţie. În ultimul an, ministrii care au trecut pe la… Publicat acum acum 4 ani CENTENAR – 100 DE ANI DE VIITOR România incompletă.

Povestea celor de care Bucureștiul a uitat, dar care nu uită că sunt români Într-o epocă în care patriotismul pare desuet şi a dispărut aproape complet există români care încă visează la o Românie Mare. Sunt românii din regiunile istorice pierdute în 1940: Bucovina de Nord… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată 

Monumentele, o afacere profitabilă în an centenar Mai sunt câteva zile până la 1 Decembrie, data la care România împlineşte 100 de ani. Statul român, prin Ministerul Culturii, dă peste 150 de milioane de lei pentru proiectele dedicate Centenarului… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Vremea trece, leafa merge. Trucurile prin care demnitarii își umflă fictiv activitatea în Parlament 45.000 de lei cheltuie, lunar, în total, statul român cu fiecare parlamentar. Însă activitatea acestora în Parlament se lasă așteptată. Am încercat să stăm de vorbă cu mai mulți parlamentari români… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

Colectiv – trei ani fără dreptate. Cine consideră rudele și supraviețuitorii că sunt adevărații vinovați La trei ani de la tragedia din Colectiv, victimele incendiului şi-au pierdut răbdarea să mai aştepte dreptatea în justiţie. Patru dosare penale, trei reuniri, trei instanţe, un judecător pensionat şi… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

Colectiv. Un secret bine păstrat: România nu mai are bancă de piele, la trei ani de la tragedie La trei ani de la tragedia din Colectiv, România nu mai are bancă de piele. După 22 de ani de existenţă, autorităţile au închis singurul loc unde se depozita şi conserva pansamentul biologic pentru… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Băieţii deştepţi din agricultură, milionari pe terenurile statului Importanţi oameni de afaceri au concesionat, în anii 2000, mari suprafeţe de terenuri de la Agenţia Domeniilor Statului la preţuri foarte mici. Cele mai multe contracte au fost atribuite fără… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată. Centenar, bâlci pe bani publici. Care sunt costurile Anul acesta, autorităţile locale şi cele centrale s-au întrecut în a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, prin evenimente care mai de care mai costisitoare. De la târguri de zeci de mii… Publicat acum acum 4 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Promovarea turistică: banii sunt ai UE, caracatița – românească Mai mult de o treime din proiectele europene câștigate în mandatul Elenei Udrea la Turism și Dezvoltare sunt suspecte de fraudă. Cum a ajuns o încrengătură de ONG-uri și de firme conectate politic să… Publicat acum acum 5 ani SOCIAL România furată 

Mii de bugetari merg anual în vacanțe de lux mascate, plătite din bani publici Mii de funcționari publici beneficiează anual de o vacanță de lux la mare, de o săptămână, plătită din bani publici. Cazarea e la un hotel de 3 sau 4 stele, mâncarea și băutură e în sistem… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Cum a ajuns fiul lui Dragnea să vândă la fix 13.000 de porci Pesta porcină africană a produs României cel mai mare dezastru de după Al Doilea Război Mondial. Pagubele produse sunt estimate la peste 3 miliarde de euro. Marii fermieri, care şi-au văzut afacerile… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ VIDEO REPORTAJ

România furată: „Jandarmiada”, în imagini și mărturii S-au dus cu gânduri paşnice la protestul diasporei şi s-au trezit, unii, fără motiv, agresaţi şi cu ochii înroşiţi din cauza gazelor. Mame cu bebeluşi în cărucioare, bătrâni cu bastoane şi persoane… Publicat acum acum 5 ani

TEZAUR Case memoriale în paragină | Ce a rămas în urma marilor oameni ai României 2018 e anul în care România aniversează 100 de ani de la Marea Unire şi momentul când autorităţile vor să aducă în prim plan valorile care au dus la clădire României de astăzi. Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Cum am ajuns să plătim din buzunarul propriu datorii de 4 miliarde de euro ale companiilor falimentare de stat Cel mai mare debitor la bugetul de stat este Compania Națională a Huilei (CNH). În 2010, debitele CNH depășeau un miliard de euro. După mai multe ștergeri de datorii, restanțele au ajuns, în… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Cum s-a ales Bucureștiul cu două ruine, în loc de investiții de miliarde de euro Două construcţii faraonice începute de Nicolae Ceauşescu sunt abandonate de aproape 30 de ani. În ciuda semnării unor parteneriate public-private, investiţii majore de peste două miliarde de euro… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. De ce nu pedalăm alături de întreaga Europă Dacă în restul Europei traseele de cicloturism sunt semnalizate, marcate şi au infrastructură bine pusă la punct, în România totul este în curs de dezvoltare. Iar lucrurile sunt aşa de mai bine de… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată

Aleșii, principalii beneficiari ai „revoluției fiscale”. Cu cât au crescut salariile primarilor și parlamentarilor Pe principiul „cine împarte parte își face”, primii beneficiari ai „revoluției fiscale” au fost aleșii. În doar șapte luni, salariile senatorilor, deputaților, șefilor de consilii județene… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată 

1,5 miliarde de euro, investiți în școli care vor rămâne fără elevi Cea mai mare investiție în școlile din mediul rural, aproape 6 miliarde de lei, este risipită în parte pe modernizarea unor școli care vor rămâne fără copii. Dovada lipsei școlarilor stă în faptul… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Cum se fac milioane din comerțul cu arta din muzeele României și cine sunt colecționarii care cumpără? Oameni de afaceri, case de avocatură, politicieni sunt interesaţi ca operele pictorilor clasici români să iasă din muzee, pentru că ele constituie singurul bun de valoare al comerţului cu artă din… Publicat acum acum 5 ani JUSTIȚIE ROMÂNIA FURATĂ.

Exodul milionarilor speriaţi de cătuşe Tot mai mulţi inculpaţi celebri fug din ţară pe măsură ce se apropie condamnările definitive în dosarele de corupţie în care sunt judecaţi. În lipsa unor măsuri legale care să împiedice această… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Statul pune viața pe lista de așteptare. Medicamentele de ultimă generație, inaccesibile românilor Medicamentele de ultimă generaţie par o utopie pentru români. Până ajung la noi în ţară, dacă ajung vreodată, tratamentele pot avea chiar şi mai bine de zece ani de existenţă, timp în care industria… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată

Realitatea de dincolo de poarta pușcăriei. De ce recidivează deținuții? În iureșul controverselor privind exclusiv penitenciarele, toată lumea pare să fi uitat cel mai important lucru: scopul unei societăți nu este să bage oameni la pușcărie, ci să aibă cât mai puțini… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Modernizarea sistemului IT al ANAF e amânată, deși funcționează la o capacitate de 99,99% Banca Mondială ne-a dat bani pentru un sistem nou, dar nu suntem în stare de 5 ani să-l implementăm. Motivul: noul sistem nu poate fi manevrat politic. Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Securizarea granițelor pentru Schengen. Unde sunt banii din contractul cu EADS? Cum s-au cheltuit cele peste 700 de milioane de euro destinate, din 2004, întăririi frontierelor reprezintă unul dintre misterele nerezolvate de DNA. Softuri, sedii pentru Poliţia de Frontieră şi… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Bătălia pentru Justiție și mizele ei, o radiografie marca „România furată” În ultimele luni, încercările repetate ale majorității parlamentare de a modifica legile justiției, fără o consultare prealabilă și fără un studiu de impact, au fost momentele cheie ale scenei… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ.

Ce șanse ai ca pacient sărac să faci un transplant de organ în România Majoritatea transplanturilor făcute în ultimii ani au avut ca beneficiari oameni bogați, politicieni influenți și vedete. Controlul efectuat acum un an și jumătate la clinica din Cluj a scos la… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Cine are interesul să continue furturile din siturile arheologice Furturile de aur din siturile arheologice sărăcesc patrimoniul național. În anii 2000, sute de kilograme de aur si argint au fost descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale. Cele mai multe… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Cât costă să devii părinte atunci când ţi s-a pus diagnosticul de infertilitate? Infertilitatea este o boală ce a fost clasată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe locul 5 în topul dizabilităţilor la nivel global. România însă a recunoscut-o ca fiind o problemă de sănătate… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România Furată. Cum și de ce dă greș statul în promovarea frumuseţilor României De ani de zile, România încearcă să atragă mai mulți vizitatori străini, iar pentru promovarea ţării, statul a cheltuit peste 50 de milioane de euro. Dar, în lipsa unei strategii coerente… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. Ascensiunea politică a familiei Cosma, implicată în atacul fără precedent la DNA Cine este familia Cosma şi care cum a ajuns să fie un nume greu în judeţul Prahova aflaţi într-un nou episod marca „România furată”. Publicat acum acum 5 ani JUSTIȚIE România furată 

Cine sunt oamenii din spatele Tel Drum şi rolul lui Liviu Dragnea Ministerul Dezvoltării a informat echipa „România furată” că Tel Drum a beneficiat de sume fără acoperire în mai multe contracte finanțate cu bani europeni.

 

ANAF-ul trebuia să recupereze câteva… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată | ANAF-ul, executat silit. Peripețiile românilor cu taxa auto Păgubiții au dat statul în judecată, au decizii definitive de restituire a taxei, dar Guvernul refuză de patru ani să le dea banii înapoi. Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată

Taxa auto, jaf de un miliard de euro Statul a încasat ilegal peste un miliard de euro de la sute de mii de români, în ultimii zece ani, ca taxă de primă înmatriculare, şi refuză să dea banii înapoi. Chiar dacă păgubiţii au câştigat… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ ROMÂNIA FURATĂ

Tunul de 67 de milioane de dolari din afacerea Microsoft. Unde s-au dus banii dați de trei guverne Trei guverne au avizat timp de zece ani unul dintre cele mai mari contracte din istoria României. Sute de milioane de euro au fost plătite pentru închirierea unor licențe care au ajuns la zeci de… Publicat acum acum 5 ani POLITICĂ ROMÂNIA FURATĂ 

Romfilatelia, căpuşa politică a Poştei Române De 13 ani, Poşta Română este devalizată de propria filială creată în baza unei hotărâri de guvern din 2004. Înfiinţarea Romfilatelia a fost perfectată de firma de avocatură a lui Dan Şova, care… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ România furată

Afișe electorale pentru PSD în loc de timbre. Rolul lui Dan Șova Timbre şi afişe electorale pentru PSD – este subiectul unei noi anchete jurnalistice la „România Furată”. Cum a ajuns să fie folosită în interes de partid o societate de stat care era cândva o… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

România furată. La fiecare șase ore, un medic pleacă din România Într-o țară unde economia bubuie, cel puțin pe hârtie, anual mii de medici aleg să muncească în spitalele de peste graniță. Astfel că plecarea lor a făcut ca România să fie pe penultimul loc în… Publicat acum acum 5 ani SĂNĂTATE

De ce părăsesc doctorii România. O analiză a fenomenului, la „România furată” Exodul masiv al medicilor din ultimii ani a făcut ca, la începutul lui 2017, o treime din posturile din spitalele de stat de la noi să fie vacante. Lipsa echipamentelor, în special în provincie… Publicat acum acum 5 ani ROMÂNIA FURATĂ

Migrația de supraviețuire. De ce nu funcționează orașele și ce îi atrage pe români la sat România poate fi comparată cu Siria, când vine vorba despre ritmul în care locuitorii își părăsesc țara. Nici românii rămași acasă nu stau însă pe loc. În căutarea unei vieţi mai bune, foarte mulţi…

Publicat acum acum 5 ani

 

1 2 3 4 5

 

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata


 

Structura sistemului politic romanesc din 1990 pana in prezent

 
Scurt istoric:

 

 
 

 

 

 
 
  • La 27 decembrie 1989, CFSN a decretat abolirea PCR și convocarea alegerilor parlamentare libere. 
  • La scurt timp după aceea, două dintre cele mai importante partide interbelice, Partidul Național Țărănesc (PNȚ) și Partidul Național Liberal (PNL), au fost reînregistrate oficial. 
  • Initial, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. 
  • Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic. 
  • Unii membrii, ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Liiceanu și Doina Cornea au demisionat înainte ca FSN să se transforme în partid. 
  • La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri. 
  • Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR. 
  • Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit „forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara”.
  • Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase. Cu toate acestea, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare. 
  • Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.  
  • Încă o demonstrație împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere a fost reprimată sângeros în cea de-a treia mineriadă. 
  • În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin. 
  • Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman. 
  • Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice. 
  • După convenția FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales președinte al partidului iar opozanții acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formațiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD). 
  • La alegerile legislative din 1992 FSN s-a situat pe poziția a III-a, obținând 10,19% din voturile pentru Camera Deputaților. La 11 mai 1993 FSN și-a schimbat numele în Partidul Democrat. 
  • Personalitatile politice: Ion Iliescu, președinte al României (1989-1992); Petre Roman, premier (1989-1991); Alexandru Bârlădeanu, președinte al Senatului (1990-1992) Dan Marțian, președinte al Camerei Deputaților (1990-1992) ; Victor Stănculescu, ministru al Apărării (1990-1991) Theodor Stolojan, ministru de Finanțe (1990-1991) Ion Aurel Stoica, vicepremier (1990-1992); Traian Băsescu, ministru al Transporturilor (1991-1992) Sergiu Nicolaescu, senator (1990-1992) 
 
Frontul Salvarii Nationale:
  • 6 februarie 1990:  s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvării Naționale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mișcare populară. 
  • În aprilie 1990 a avut loc prima Conferință Națională a FSN, care l-a ales în funcția de președinte pe Ion Iliescu. 
  • Deși a câștigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de așezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moțiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democrației moderne europene”. 
  • Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferențele de viziune au determinat divizarea FSN. Susținătorii moțiunii „Viitorul – Azi” au câștigat în urma votului iar Petre Roman a devenit președintele FSN. 
  • Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins și a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale. 
  • La prima Conferință Națională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susținerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidențiale. Susținătorii moțiunii „Viitorul- Azi”, deși au reușit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992. 
  • Ulterior, FSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD). 
 
Partidul Social Democrat:
  • Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) a rezultat prin desprinderea de FSN, în martie 1992, a unei aripi majoritare, grupate în jurul lui Ion Iliescu.
  • În iulie 1993, FDSN a absorbit, prin fuziune, Partidul Republican, Partidul Cooperatist și Partidul Socialist Democratic Român și a devenit Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
  • În 1994, PDSR a absorbit prin fuziune Partidul Solidarității Sociale (PSS), înființat de Miron Mitrea cu un an înainte.
  • În iulie 1999, PDSR a asimilat Partidul Protecției Sociale (PPS).
  • În august 1999, PDSR a asimilat Partidul Național al Automobiliștilor.
  • La data de 16 iunie 2001, PDSR a fuzionat, prin absorbție, cu Partidul Social-Democrat Român (PSDR), devenind Partidul Social Democrat PSD.
  • În iulie 2003, PSD a asimilat Partidul Socialist al Muncii (PSM), înființat de Ilie Verdeț și Partidul Socialist al Renașterii Naționale (PSRN), formațiune desprinsă din PRM și condusă de Ion Radu, fost viceprimar al Bucureștiului.
  • Partide desprinse din PSD: 1997 – Alianța pentru România (ApR) 2010 – Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR)

 

 

 
Partidul Democrat:
  • Partidul Democrat a luat ființă în anul 1993.  
  • Convenția Națională Extraordinară din 28 – 29 mai 1993 de la Constanța a fostului FSN a aprobat noul statut. Sigla Partidului Democrat a rămas trandafirul, sub care a fost plasată prescurtarea PD, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțurile rotunjite.
  • În 1996, Partidul Democrat a fost primit ca membru cu drepturi depline în Internaționala Socialistă, organizație din care s-a retras în 2005. 
  • Un an mai târziu, PD a devenit membru al Partidului Popular European. 
  • Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvării Naționale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unității Social Democrate, al Frontului Democrat Român și al Partidului Alianța pentru România, partide cu care P.D. a fuzionat prin absorbție. 
  • La 27 septembrie 1995, s-a constituit Uniunea Social Democrată, alianța electorală a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român al lui Sergiu Cunescu.
  • Alegerile locale din mai 1996 au indicat o creștere a popularității partidelor aflate în opoziție față de PDSR-ul lui Ion Iliescu. 
  • În septembrie 1996, USD și CDR semnează protocolul de susținere reciprocă în turul doi al alegerilor prezidențiale și de alianța la guvernare.
  •  USD a obținut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. Partidul Democrat a trimis în Parlament 42 deputați și 21 senatori. Candidatul USD la Președinția României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul trei. 
  • USD a susținut candidatul CDR, care era plasat pe locul doi. Grație sprijinului PD, Emil Constantinescu a devenit președintele României. 
  • PD intra la guvernare alături de CDR, UDMR și PSDR, deținând, proporțional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale. 
  • La 28 ianuarie 1998, Președintele României anunța demisia miniștrilor PD. În fața atitudinii categorice a conducerii CDR în a-l menține pe Victor Ciorbea în fruntea Guvernului, Biroul Permanent Național al PD primește la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci – C.C.N.) de a acționa pentru o nouă coaliție de guvernare. 
  • La 29 martie 1998, PD inițiază o moțiune de cenzură care, mai înainte de a fi depusă, determină demisia lui Victor Ciorbea din funcția de prim-ministru. 
  • Partidul Democrat reintră în Guvern în 17 aprilie 1998, alături de UDMR și PSDR 
  • Alegerile locale și generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat în cea mai mare pierdere de imagine, partidul reușește un 8% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru președinție. 
  • Partidul Democrat trece în opoziție. Petre Roman inițiază demersurile pentru « Alternativa 2004 », alianța electorală PD – PNL –ApR. 
  • Victoria în alegerile pentru primăria capitalei îl legitima pe Traian Băsescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat. 
  • În perioada septembrie 2001 – aprilie 2002, o serie dintre filialele județene ale ApR, opunându-se fuziunii cu PNL, inițiată de conducerea ApR, fuzionează cu filialele județene ale Partidului Democrat. 
  • Consiliul Național de Coordonare a hotărât la 26 septembrie 2003 realizarea alianței politice “Dreptate și Adevăr PNL–PD”. 
  • La alegerile din 1996, a candidat împreună cu Partidul Social Democrat Român (Sergiu Cunescu) sub sigla USD și s-a plasat pe locul al treilea, cu 12,93% din voturile pentru Camera Deputaților. 
  • La alegerile din 2000, Partidul Democrat a obținut 8,5% din voturi și a trecut în opoziție. 
  • La alegerile din 2004, Partidul Democrat, aflat în Alianța D.A. a obținut 31% din voturi și a format Guvernul Tăriceanu. Acest guvern a fost format din cele PD, PNL, UDMR și PUR, ultimul părăsind alianța PSD-PUR. 
 
Partidul National Taranesc Crestin Democrat: 
  •  În decembrie 1989, Corneliu Coposu a înființat Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat ca succesor al Partidului Național Țărănesc din perioada interbelică. 
  • Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaționala Creștin Democrată, însa a implicat și schimbarea radicală a programului partidului. 
  • După guvernarea 1996-2000, aspru criticată, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, principalul exponent al Convenției Democrate Române, nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral. 
  • La alegerile din 2000, partidul a optat să candideze într-o coaliție, al cărui prag electoral a fost prea mare pentru a putea fi atins. Partidul nu a mai intrat în Parlament și a continuat să fie marcat de lupte între diverse facțiuni și diverși lideri. 
  • În martie 2005, partidul a fuzionat cu Uniunea pentru Reconstrucția Romaniei (URR) și și-a schimbat denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat.
  • În septembrie 2006, a revenit la vechiul nume – Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.
  • La data de 21 ianuarie 2007, în funcția de președinte a fost ales omul de afaceri Marian Miluț, care a devenit membru al partidului în anul 2005. 
  • El a fost urmat de Aurelian Pavelescu. 
  • În 2011, un congres ținut în luna iunie l-a ales ca președinte pe Victor Ciorbea.
  • În septembrie, facțiunea condusă de Vasile Lupu și Aurelian Pavelescu a organizat un nou congres extraordinar al PNȚCD, contestat de către Victor Ciorbea.
  • În cele din urmă, au rămas doi pretendenți pentru titlul de președinte – Pavelescu și Ciorbea. Cel dintâi a primit recunoașterea tuturor formațiunilor ca lider al partidului, în vreme ce Victor Ciorbea a părăsit partidul, aderând la Partidul Național Liberal. 
  • În anul 2012, PNȚCD a semnat o alianța electorală cu Partidul Democrat Liberal și Forța Civică, constituind Alianța România Dreaptă. În cadrul alianței, PNȚCD a redevenit partid parlamentar, obținând un loc de deputat (Ion Mihăilă) și unul de senator (Valeriu Todirașcu), ambele la București.
  • În urma congresului din 20 aprilie 2013, partidul a fost reunificat, Pavelescu fiind ales președinte, iar aripile fiind dizolvate. 
  • În toamna anului 2013, PNȚCD a încheiat un protocol de colaborare cu Inițiativa România Liberală, fondată de liberali care au părăsit PNL.
  • În noiembrie 2013, Pavelescu a fost reconfirmat în funcție, iar fondatorii IRL: președintele fundației, Vlad Moisescu, secretar general al PNȚCD, deputatul Diana Tușa și primarul sectorului 1 al capitalei Andrei Chiliman vicepreședinți. Și fostul deputat democrat-liberal Maria Stavrositu a fost aleasă vicepreședinte, alături de fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu. Întrucât în anul 2014, Forța Civică a fuzionat cu PDL, alianța D.A. și-a încetat existența.
 
Partidul National Liberal:
  • Reînființat la 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875, în condițiile în care grupuri liberale existau în Țările Române încă dinainte de revoluțiile de la 1848. 
  • În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Botez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”.
  • Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau tot foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze.
  • La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor ’90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de inițiativă făcând parte Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. 
  • În aprilie 1991 PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în guvernul Roman remaniat, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. 
  • După căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991–noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN, sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), un secretar de stat membru al guvernului (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei) și șapte subsecretari de stat.
  • Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de PNȚ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și UDMR, precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociația „21 Decembrie”, Mișcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi. 
  • În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței. 
  •  Consiliul pentru Refacerea PNL a reușit în anul 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerat instrument al foștilor comuniști, respectiv întoarcerea PNL în Convenția Democrată Română. 
  • În iulie 1990 a fost creat Partidul Național Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român și ai Securității să nu aibă dreptul de a candida la funcții publice pe o perioadă de 10 ani, respectiv 3 legislaturi consecutive.
  •  În aprilie 1992 s-a desprins Partidul Național Liberal – Convenția Democratică (PNL-CD), după ce președintele partidului, Radu Câmpeanu, a scos PNL din Convenția Democrată Română, coaliția anticomunistă dominată de Corneliu Coposu. 
  • Consiliul pentru Refacerea Partidului Național Liberal sprijină platforma Convenției Democratice și candidatura domnului Emil Constantinescu la Președinția României”. 
  • Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. 
  • La scurtă vreme după alegeri, pe 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, în locul său fiind ales ca președinte Mircea Ionescu-Quintus. 
  • PNL a obținut la alegerile din 1996, un număr de 17 senatori și 27 de deputați. În 1998 PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC). În martie 1999 PNL a fost admis în Internaționala Liberală, iar președintele partidului devine vicepreședinte al Internaționalei. 
  • Cu puțin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenția să intre în alegeri cu numele CDR 2000 și își prezintă un candidat propriu la alegerile prezidențiale – Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori și 30 de deputați, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administrației CDR–PD–UDMR.
  • În 2003 PNL și PD au creat o alianță pentru alegerile din 2004 sub sigla DA (Dreptate și Adevăr). Alianța l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României. 
  • Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală invocând probleme de sănătate, renunțând totodată și la președinția PNL. El a delegat atribuțiile de președinte lui Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreședinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, până la alegerile parlamentare din 2008. 
  • În octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, cunoscuți de presă ca apropiați ai președintelui Traian Băsescu și susținători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, PLD, care a avut o viață efemeră, fuzionând cu PD.  
  • La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi și mandate (93 de mandate).
  • În martie 2009 Partidul Național Liberal și-a schimbat conducerea în cadrul unui congres extraordinar. Crin Antonescu a fost ales atunci președinte al PNL. Prioritatea noii conduceri a fost constituirea unei alternative politice puternice la guvernul Boc (2) și la guvernul Ungureanu, percepute drept instrumente ale președintelui Traian Băsescu.
  •  În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite. 
  • USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu, și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012. 
  • În luna februarie 2014 premierul Victor Ponta (PSD) a refuzat nominalizarea vicepreședintelui PNL Klaus Iohannis în funcția de vicepremier, ceea ce a dus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și intrarea în opoziție.
  • Crin Antonescu, președintele PNL, s-a retras de la conducerea Senatului. În urma rezultatului de doar 15% la alegerile europarlamentare din 2014, președintele Crin Antonescu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNL. 
  •  După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene. 
  • Klaus Iohannis, noul președinte al PNL, a devenit candidatul alianței formate din cele două partide, Alianța Creștin Liberală (ACL). În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării. 
  • După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut, copreședinți ai noului PNL devenind Alina Gorghiu și Vasile Blaga.
 
Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania:
  • La 25 decembrie 1989 a fost înființată Uniunea Democrată Maghiară din România pentru a reprezenta interesele comunității maghiare. 
  • Primul președinte a fost scriitorul Géza Domokos. 
  • Între 1993-2011 președinte al UDMR a fost Béla Markó, de profesie tot scriitor. 
  • Evenimentele tragice din martie 1990 au dus la tensionarea relațiilor interetnice din Transilvania. 
  • În anii 1996-2000 UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000-2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezent în coaliție. 
  • Între 2004-2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL. 
  • În urma alegerilor legislative din 2008 a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Boc (1) (PDL-PSD) în octombrie 2009, UDMR a intrat la guvernare alături de PDL și UNPR, formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie 2009. 
  • La congresul UDMR desfășurat în 26-27 februarie 2011 la Oradea au participat atât primul ministru Emil Boc (PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară. 
  • În urma demiterii prin moțiune de cenzură al guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a desființat iar UDMR a trebuit să treacă în opoziție.
 
Grupul pentru Dialog Social: 
 
  • Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima organizație non-guvernamentală liberă inființată în România pe 31 decembrie 1989, este o asociație independentă, cu caracter nepatrimonial, care și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului.
  • Grupul pentru Dialog Social nu este și nu urmărește să devină formațiune politică. 
  • În scopul exercitării atribuțiilor sale statutare, Grupul pentru Dialog Social editează Revista 22, efectuează studii și cercetări, proiecte și programe, simpozioane și mese rotunde cu teme culturale și sociale, lansări de carte și alte manifestări culturale.
  • În actul de constituire se afirmă: ”Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim. Declarăm explicit: nu vrem să fim un centru de putere, ci un centru de influență. Pe cont propriu, fiecare membru al Grupului are dreptul la propriile sale opțiuni și orientări politice, care nu afectează însă în nici un fel statutul și orientarea Grupului.”  
 

Partide parlamentare: 

  • Partidul Social Democrat 
  • Partidul Național Liberal 
  • Uniunea Salvați România 
  • Uniunea Democrată Maghiară din România
  • Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 
  • Partidul Mișcarea Populară 

Partide neparlamentare: 

 
M10 ·Noua Republică · Partidul Social Românesc · Partidul Ecologist Român · Partidul Socialist Român · Partidul Noua Generație – Creștin Democrat · Noua Dreaptă · Partidul România Mare · Uniunea Populară Social Creștină · Partidul Verde · Partidul România Unită · Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat Formațiuni ale minorităților1 Forumul Democrat al Germanilor din România · Partidul Civic Maghiar · Uniunea Bulgară din Banat România · Comunitatea Rușilor Lipoveni din România · Uniunea Polonezilor din România · Partida Romilor „Pro Europa” · Partidul Alianța Democrată a Romilor Partide desființate (asimilate) Partidul Liberal Democrat 1885 · Partidul Liberal Democrat 1931 · Partidul Comunist din România · Partidul Muncitoresc Român · Partidul Comunist Român · Frontul Democrat Român · Partidul Unității Națiunii Române · Partidul Socialist al Muncii · Partidul Solidarității Sociale · Partidul Național Democrat Creștin · Partidul Democrației Sociale din România · Partidul Social-Democrat Român · Partidul Democrat Agrar din România · Partidul Alianța Civică · Alianța pentru România · Partidul Național Român · Acțiunea Populară · Partidul Republican · Uniunea Forțelor de Dreapta · Partidul Popular · Forța Democrată din România · Partidul Democrat · Partidul Inițiativa Națională · Partidul Liberal Democrat 2006 · Partidul Democrat Liberal · Forța Civică · Partidul „Totul pentru Țară” · Partidul Liberal Reformator · Partidul Conservator · Partidul Poporului-Dan Diaconescu · Uniunea Națională pentru Progresul României

 

 

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2017/01/structura-sistemului-politic-romanesc.html

 

 

Hoţii hoţilor ai României la bunurile statului ex-premier Adrian Nastase, Nicolae Văcăroiu, ex-ministrii Industriei Dan Ion Popescu, Radu Berceanu, (cu tot neamul lor de HOTI), ex-prefect de Argeş Tămalgă Constantin, ex-preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu şi bastardul primar al comunei Albota Ion Dumitru au subminat economie naţională şi-au dat şpăgi între ei la negru, milioane de euro, până au împropietărit pe retardatul primar Dumitru cu trei balastiere la Ioneşti, jud DB, mii de utilaje şi 40 000 ha materie primă clasa I, nisip, pietriş, mărgăritar, piatră, etc.

 
 Continuăm în această ediţie cu cei mai mari hoţi ai României (cei menţionaţi în titlu) care au furat peste 20 miliarde de euro bunuri ale statului, 40 000 ha, nisip, pietriş, mărgăritar, piatră din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.
primar bastard ION DUMITRU care a subminat economia nationala + spaga la greu la toti cei din articol
primar bastard ION DUMITRU care a subminat economia nationala + spaga la greu la toti cei din articol
Nicolae-Vacaroiu l-a improprietarit pe bastardul ION DUMITRU cu 40000Ha la Dambovita +balastiere, utilaje
Nicolae-Vacaroiu l-a improprietarit pe bastardul ION DUMITRU cu 40000Ha la Dambovita +balastiere, utilaje
Infractorul Radu Berceanu a primit milioane de euro de la Ion Dumitru
Infractorul Radu Berceanu a primit milioane de euro de la Ion Dumitru
infractorul nr.1 al Romaniei ex-premierul Adrian Nastase i-a vandut bastardului de Albota 40000Ha la Ionesti - DB + 3 balastiere, mii de utilaje pe o suma derizorie cu un parandarat foarte mare
infractorul nr.1 al Romaniei ex-premierul Adrian Nastase i-a vandut bastardului de Albota 40000Ha la Ionesti – DB + 3 balastiere, mii de utilaje pe o suma derizorie cu un parandarat foarte mare
infractorul ex-prefect CONSTANTIN-TAMAGA i-a aranjat bastardului sa obtina balastierele
infractorul ex-prefect CONSTANTIN-TAMAGA i-a aranjat bastardului sa obtina balastierele
ex-prefect Constantin Nicolescu, taticul bastardului ION DUMITRU, care a aranjat cumparatea balastierelor si a celor 40000Ha
ex-prefect Constantin Nicolescu, taticul bastardului ION DUMITRU, care a aranjat cumparatea balastierelor si a celor 40000Ha
ex-ministrul industriei DAN IOAN POPESCU arata cu 3 degete vanzare celor 3 balastiere + 40000 Ha cu materie prima clasa 1
ex-ministrul industriei DAN IOAN POPESCU arata cu 3 degete vanzare celor 3 balastiere + 40000 Ha cu materie prima clasa 1

Hoţii hoţilor ai României la bunurile statulu: ex-premier Adrian Nastase, Nicolae Văcăroiu, ex-ministrii Industriei Dan Ion Popescu, Radu Berceanu, ex-prefect de Argeş Tămalgă Constantin, ex-preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu şi bastardul primar al comunei Albota Ion Dumitru au subminat economie naţională şi-au dat şpăgi între ei la negru, milioane de euro, până au împropietărit pe retardatul primar Dumitru cu trei balastiere la Ioneşti, jud DB, mii de utilaje şi 40 000 ha materie primă clasa I, nisip, pietriş, mărgăritar, piatră, etc.

Continuăm în această ediţie cu cei mai mari hoţi ai României (cei menţionaţi în titlu) care au furat peste 20 miliarde de euro bunuri ale statului, 40000 ha, nisip, pietriş, mărgăritar, piatră din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

Dragii noştri cititorii, începem a vă prezenta cea mai periculoasă tehnică perversă practicată de toţi subsemnaţii prezentaţi în titlu. Aceste scursuri ale societăţii române, hoţi grei de meserie, au pus la cale să-l împropietărească pe bastardul primar Dumitru Ion cu trei mari balastiere, mii de utilaje, precum şi 40 000 ha, materie primă spre a o vinde tot pe miliarde de euro. Menţionăm că această materie primă se întinde pe circa 40 000 ha şi scot până la o adâncime de 30 m cea mai bună calitate de produse pentru construcţii. Lingăul acestora, Ion Dumitru, a fost învăţat de Constantin Nicolescu şi de Tămagă Constantin să cumpere aceste balastiere, mană cerească, ’’fabrică de diamante’’, pentru a le înmâna gunoiul –milioane de euro şpăguţă- şi aceştia la rândul lor să-i aranjeze cu Adrian Năstase, Dan Ion Popescu, Radu Berceanu, Nicolae Văcăroiu pentru a obţine totul pe nimic, adică toate aceste trei balastiere mari, mii de utilaje, precum şi 40 000 ha materie primă spre vânzare şi toate acestea cumpărate în documente pe câteva sute de mii de dolari. Din calculele noastre ne-a reieşit că un ha de materie primă scoasă la vânzare evaluează între 2 milioane- 2,5 milioane lei. După ce sapă se formează lacuri foarte mari, precum se văd şi în fotografii. Vânzarea a fost concepută şi făcută la Guvernul României şi împropietărit jegul comunei Albota, Ion Dumitru.Peste noapte parazitul societăţii, Ion Dumitru, a devenit proprietar suspendat şi cu multă puşcărie pe cap. Dintr-un sclav al service-ului Ştefăneşti Argeş, Ion Dumitru, cu un salariu de milog, cu o casă bătrânească la ţară şi o Dacie, a devenit peste noapte multimiliardar în euro. Băieţii deştepţi amintiţi în acest articol au şi ei partea lor bună de la acest bastard. Aceşti nenorociţi i-au aranjat tot timpul să-i aprobe contracte miniştrii Transporturilor etc, domnii premieri din mai multe guverne pentru a băga materie primă la autostrăzi, drumuri naţionale şi tot ceea ce înseamnă instituţii ale statului. Numai el a cărat nisip, piatră mare, balastru etc la autostrada Soarelui de miliarde de euro. Tăticul autostrăzilor! Vă daţi seama ce rulaj cu spălare de bani de zeci de miliarde de euro au băieţii deştepţi până la această oră? Din informaţiile noastre, acest bastard punea în factură, la transport, câte 20 000-25 000 RON la cursă pentru fiecare autobosculanta de 40 de tone, din banul statului. Nu are decât vreo 80 de bucăţi! Aşa spală băieţii deştepţi banul statului. Au descărcat bugetul de stat din anii 2006-2014 şi în continuare cu zeci de miliarde de euro. Acest nemernic Dumitru transportă piatră foarte mare din anul 2006 şi până în prezent la Turnul Severin etc cu 80 de autocamioane de 42 t. La această oră are sute de autobasculante închiriate, transportă non stop, zi şi noapte, nisip, balastru, piatră, mărgăritar la instituţiile statului, plus s.c. fără factură. Întrucât s-a mai scris puţin despre activitatea lui infracţională, speriindu-se, a trecut la autobasculante în raza balasterielor cu număr de Dâmboviţa pentru a nu mai apărea autocamioanele lui de 42 t. Am vizitat cele 40 000 ha ale bastardului care încep de la intrarea în com. Pătroaia de Argeş şi ajung în com. Mătăsaru de Dâmboviţa, deci toată Lunca Argeşului etc. Sunt sute de drumuri pe o lăţime de 20-25 m care duc la balastiere, în câmpuri, au escavatoare sau unde au punctele de prelucrare. Numai un drum are lungimea de minim 7 km. Ce au aceşti nenoriciţi ai ţării puţin întâlnit în România şi am rămas şocaţi de ce bogăţii au parte gunoaiele societăţii prin agonisire ilegală abuzivă. Şi-au mai făcut băieţii deştepţi şi staţii de beton. Bastardul Ion Dumitru are la circa o mie de angajaţi la utilaje, plus şoferi, pe care i-a închiriat non stop cu sute de autobasculante. Au logane şi diferite autoturisme, această mafie siciliană, care monitorizează toată zona şi îi urmăresc pe toţi care intră în averea asasinilor. Noaptea, dacă îi priveşti pe cei care încarcă cu escavatoarele în basculante stau speriaţi ca hoţii la furat. Trag tare băieţii, au simţit monitorizările, sunt pe ultima sută de metri, întrucât vor fi arestaţi.Asta viaţă de primar miliardar în euro cu spate de Consiliu Judeţean şi de Guverne. Se laudă pe posturile TV locale că el are câteva balastiere la Ioneşti de Dâmboviţa, dar a uitat să spună miile de utilaje, 40 000 ha, numai materie primă de foarte mare valoare adusă de râul Argeş cu sute de ani în urmă. Unde ai săpa e materie primă de calitate superioară până la 30 m adâncime. Au pus mâna pe ”mina de diamante”. Golanii de la Guvern an de an stau cu gâturile întinse la Ion Dumitru să le bage în gură euroi milioane la contracte cu statul. Nea Costică Nicolescu şi Văcăroiu, tovarăşii lui de drum, i-au deschis uşile la fiecare ministru de la fiecare guvernare pentru a aproba tot ceea ce doreşte bastardul. Noi ca băieţii cuminţi, în prima fază, din stradă apreciasem în jur de 3 000 ha materie primă, dar când am intrat pe drumurile principale şi laterale din Argeş, din com. Pătroaia spre com. Mătăsaru de Dâmboviţa am văzut că se formează sute de drumuri cu o dimensiune de 20-30 m care duc spre escavatoare la încărcat. Mare protecţie au avut aceşti nenorociţi din partea SRI Argeş , IPJ Argeş, Serviciile Speciale ale lui Oprea, cât şi SRI Prahova, IPJ Dâmboviţa etc. Dacă nu-i monitorizau şefii lor centrali profesional-legal puşcărie ei mai făceau?! Nici gând cu aceste unităţi militare infecte Argeş şi Prahova! Cât de curând se va sparge furuncul! Numai asemenea politruci să votezi în România, halal de PSD-işti!

1. Solicităm autosesizare din partea prim-procurorului DNA Bucureşti pentru începerea cercetărilor de urgenţă împotriva celor menţionaţi în prezentul articol, cât şi a celor care vor fi depistaţi de complicitate la cele arătate.

2. Solicităm verificarea tuturor documentelor societăţii primarului Ion Dumitru al comunei Albota precum şi a fiică-si Dumitru Georgeta, manager la această oră, fata lui tata împropietărită de bastard pentru a nu deveni incompatibil pentru îndeplinirea funcţiei de primar.

3. Solicităm monitorizare totală de către SRI Bucureşti şi DNA Bucureşti, precum şi stabilirea traseelor tuturor infractorilor.

4. Mai solicităm, după verificări, arestarea de îndată a tuturor infractorilor şi confiscarea tuturor bunurilor statului furate de aceştia, precum şi confiscarea averilor imobiliare şi zecile de miliarde de euro din conturi spălate din banul statului

 
 
 Articol de
Preoteasa Cosmin
 

V-a prezentam doar 5% din balastierele bastardului primar ION DUMITRU
al comunei Albota in asociere cu ex-presedintele Consiliului Judetean
Arges CONSTANTIN NICOLESCU, ex-premier ADRIAN NASTASE, ex-presedinte
senat NICOLAE VACAROIU, ex-prefect de Arges TAMAGA CONSTANTIN,
ex-ministrul industriei DAN IOAN POPESCU, etc.
Toti acestia au subminat si submineaza in continuare economia
nationala, i-au vandut bastardului ION DUMITRU 40000 Ha numai cu
materie prima (nisip, pietris, margaritar, piatra – totul de calitate
superioara) pe o suma de aproximativ 500000 EURO intre anii 2000-2004.
Calculul facut de experti arata ca numai 2 Ha cu materie prima sapat
la 20-30m adancime echivaleaza cu suma de 500000 EURO. V-am prezentat
si o parte de 5% din lacurile formate dupa sapaturi. Au inchiriat
masini-utilaje numai de Dambovita pentru a se ascunde si a nu aparea
cu utilaje inmatriculate pe AG sau B. Ne-am deplasat doar pe un singur
drum care are o latime intre 10-20m si mai sunt inca sute de drumuri
si lacuri ca acestea cu utilaje la lucru.

Img_1127Img_1126Img_1124Img_1125Img_1123Img_1122

 

 

https://www.editiespecialapress.ro/hotii-hotilor-ai-romaniei-la-bunurile-statulu-ex-premier-adrian-nastase-nicolae-vacaroiu-ex-ministrii-industriei-dan-ion-popescu-radu-berceanu-ex-prefect-de-arges-tamalga-constantin-ex-presedi/

 

 

 

 

(Dupa nationalizarea komunista a urmat TEPUIREA PeSeDista…)Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice; (Prin mijlocirea scursaturilor komuniste-iliesciene,a fost scoasa la mezat –Tara…) Țările care au jefuit România după 1989, lista incompletă… (LOVI-lutia din decembrie a fost kaghebizata pentru salvarea ciurucurilor komuniste  prin pensii speciale si pentru privatihotia averii obstesti)…Privatizarea în România – un jaf national;Sa nu uitam:VREMURILE TREC, DAR HOTIILE RAMAN TEMELIA ROMANIEI MODERNE…(Cum a fost Mafia,tot la fel va mai fi)…DECLARAŢIE-ŞOC a şefului ANAF: Mafia controlează cel mai înalt nivel al Fiscului; MAFIA GUNOAIELOR, DINAMITATĂ: DNA, ANCHETĂ BOMBĂ. TRASEUL ILEGAL ANAF-RIMINI-ROMPREST. AFACERIST CONTROVERSAT ȘI DIRECTOR ANAF, SĂLTAȚI DE PROCURORI; ANAF Iași, condus din umbră de un grup de pușcăriabili. Mafia care controlează angajările și patrimoniul Finanțelor ieșene; (Praf in ochi…)A cerut șpagă aproape 300.000 lei, ca ”să uite” de datoriile unei firme. Fost inspector ANAF din Timiș, trimis în judecată de DNA;(Spagarul fotbalului,la spaga trage…)Adrian Porumboiu acuza ca un fost ministru si directorul Exim Bank Iasi i-au cerut spaga cate 200.000 euro; Fost ofițer SRI, cu peste 12 ani de activitate la Fisc, numit de premierul Ciucă secretar general adjunct la Autoritatea pentru Digitalizare; Cum a creat Dragnea un sistem de protectie a baronilor in sanul ANAF; Inspector ANAF, reținut de către DNA Cluj pentru luare de MITĂ; Mafia politică, prezentă și în ANAF; BRAVO! ANAF ÎN LUPTĂ CU MAFIA URZICILOR! – hapul zilei;

 

 CARACATIȚA PNL DIN FINANȚE OLT ARE RAMIFICAȚII LA DGRFP CRAIOVA ȘI ANAF BUCUREȘTI; Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF şi un om de afaceri, urmăriţi penal de DNA într-un dosar de trafic de influenţă; Mafia PSD/ANAF se laudă că a recuperat bani de la pușcăriașul Voiculescu după ce acesta și-a răscumpărat la preț redus o proprietate confiscată! Privatizare „cu dedicatie”; Privatizarea Triumf, licitatie cu dedicatie;Dosarul Apa Nova: Contracte cu dedicatie, tarife majorate de 17 ori, servicii de calitate doar pe hartie; „Privatizare” în pagubă: Primarul din Săcueni și-a favorizat un amic oferindu-i un teren al orașului, mult subevaluat; Castel cu dedicație: Castelul din Săcueni e scos la vânzare de Primărie cu dedicație pentru o fundație finanțată de Guvernul Ungariei;Felix Mondialu’, arendaşul statului. Contracte secrete, dar cu dedicatie; …Ați susținut măscuța și închisoarea la domiciliu pentru că vă pasă? Felicitări: Cu ajutorul vostru, bogații lumii sunt mai bogați cu 10 trilioane de dolari… de la covid încoace;Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematicana;Privatizarea lui Dumnezeu și tunurile Armatei Române Cristian Tudor Popescu;Ciuma Roșie, protejată de pensionarii speciali, linșează democrația. De ce cred că își sapă singuri groapa; Fapte: penalii și incompetenții conduc sistemul medical de stat. Rezultatul: pacienții sunt uciși. Arși de vii;Apar informații noi despre privatizarea Petrom! „Ce s-a întâmplat a fost în sine un caz uriaș de corupție”;OPERAȚIUNEA MECHEL, TRANZACȚIE RUSEASCĂ PRIN FIRME OFFSHORE;MEGAEVAZIUNEA FISCALĂ A LUKOIL: UNA LA JUDECĂTOR, ALTA LA PERCEPTOR; Neglijențe sau trădări grave în privatizarea PETROM, SIDEX și ASTRA?! Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005; Moldova, jefuită! Sabotaj, complicitate cu hoții, răgaz pentru ștergerea urmelor sau uzurparea puterii de stat continuă? Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele; Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele; Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale;Cine le-a deschis ușa rușilor în România. Emil Constantinescu, rol principal;Se rotesc la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi; Catedrala Jefuirii Neamului ridicată de Adrian Năstase la Cornu DIN SALARIU! Vai de steaua României! (Pentru ca au ca tata pe diavol,cum scrie in Ioan, cap.9/44) …Hop și Ilici: „PSD e în cea mai gravă criză”. Dacă o spune și creatorul lui Dragnea… Flota României: 1465 – 2011; (Alt hotoman fuge din Romania-pe banda rulanta)… Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, dat în urmărire; ROMÂNIA FURATĂ | Petromin, faliment previzibil;SACRIFICAREA FLOTEI MARITIME ROMANESTI SI „PATIMILE” MARINARILOR DUPA EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 (1990-2010); Unde sunt vapoarele noastre, tâlharule? Unde este FLOTA Romaniei?Flota romaneasca, disparuta fara urma in triunghiul tranzitiei – Tabel cu lista navelor romanesti rebotezate! Povestea flotei românești – cum au dispărut 300 de nave; Romania furata,De (autor): Sergiu Ciocarlan;S-a „furat” şi România furată. Proiectul de investigaţii de pe Digi24, scos de pe post; România furată: Nea Ioane, te-am lăsat fără țară și identitate națională, da’ ești un european civilizat; Oana Despa, despre Romania furata; Cum se fura în anii 80, 90, 2000, 2010… Istoria furtului din România contemporană, pe decade; ROMANIA FURATA: Astazi despre Caile Ferate Romane; Sorin Roșca Stănescu – România e furată prin conducta;CÂT AUR AU FURAT DE LA ROMÂNI – Turcii, rușii și austro-ungarii; Alexandru Moghioroș – comunistul maghiar cu 4 clase care a dat ordin, în 1957, să fie OMORÂȚI toți caii din România (au fost uciși 800.000). Cu toate astea, în București există locuri care îi poartă numele!!! Patriotismul economic – Ce se face în Franța și în România nu? Nu o să îți vină să crezi…„România educată”? sau „România furată”?de Gabriel Liiceanu; Document-bombă la Culisele Statului Paralel. Dovada că politicienii au vândut țara prin contractul Petrom; CULISELE STATULUI PARALEL | Caracatița afacerii „Otopeni” – Legăturile mafiei imobiliare, DEMASCATE… Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case; Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case; Comunistii perioadei interbelice: o mana de teroristi fanatizati in slujba Moscovei; File din isteria comunismului românesc (III)… Vacaroiu se umfla la sistem! SLUGOIUL lui Iliescu și Văcăroiu, TURNĂTOR la Securitate, RESTAURAT de Tăriceanu purtător de cuvânt la Senat; Primarul Robert Negoiţă are DATORII de 52 de milioane de euro la ANAF şi 67 000 de euro la primăria naşului Pandele; Nicolae Vacaroiu: In tara noastra se fura prea mult. 2013-2014 vor fi cei mai grei ani ai Romaniei;Baronii sindicali cu averi uriașe vizați de instanță: Patrimoniul UGSR, preluat prin fals; Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată de CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR;Tenebrosul secret din biografia lui Victor Ciorbea, care-l tine captiv Mafiei Rosii; Socrul lui Ponta, Ilie Sarbu,(PREOTUL)ofiter de securitate deplin conspirat, este vinovat; „Putinizarea lumii e în mers”-specialist francez în geopolitică;De ce corupții României nu mai fac închisoare? Cazul Arsene ; Dezintegrarea Rusiei, preconizată de… Vladimir Putin ar fi mai periculos decât Hitler sau Stalin; Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD! Morţii din gulagul communist… Amintiri din perioada dictaturii mafiotului PSD-ist Adrian Năstase (II)… România furată… Structura sistemului politic romanesc din 1990 pana in present… Hoţii hoţilor ai României la bunurile statului ex-premier Adrian Nastase, Nicolae Văcăroiu, ex-ministrii Industriei Dan Ion Popescu, Radu Berceanu, (cu tot neamul lor de HOTI)…

  

//////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Morţii din gulagul communist

 

Morţii din detenţie

 

Procentul morţilor din detenţie rezultat din fişe este atât de insignifiant (majoritatea morţilor cunoscuţi din alte surse nu apar), încât este evidentă operaţia de ştergere a urmelor pe care o practicau torţionarii. Din unele anchete interne ale Securităţii rezultă clar că se dădeau ordine exprese în acest sens. În vara anului 1957, dar poate şi cu alte ocazii, s-au confecţionat, tot la ordin, certificate de moarte retroactive, deschizându-se registrele speciale (asemenea registre au fost găsite până în prezent la Oficiile de Stare Civilă din Cluj, Sighet, Timişoara şi Piteşti). Să nu uităm, însă, infinitele feluri de a ucide la care se pretau securiştii (în afară de „banalele” morţi în celulă).

 

În anii 1945 şi 1956 s-au înregistrat, mai ales în Bucureşti, numeroase morţi suspecte – pe stradă, în parcuri, în faţa casei, în trenuri, pe câmp, în păduri. Dacă primele puteau fi atribuite agenţilor SMERŞ, în 1956 erau o formă o formă de intimidare folosită de Securitate într-un moment când oamenii prinseseră gustul libertăţii, după Raportul secret al lui Hruşciov la Congresul XX al PCUS (raport ţinut într-o şi mai mare taină de autorităţile de la Bucureşti care refuzau destalinizarea).

 

În anii 1949-1956 au fost mii de crime comise asupra ţăranilor care refuzau colectivizarea sau, mai grav, se răsculau contra ei (cele din judeţul Turda, din 1950, au fost recunoscute de maiorul Kovács, care primise ordin din partea şefului Securităţii regionale Cluj, colonelul-călău Mihai Patriciu). Aceste crime erau demonstrative, victima era lăsată la vedere în mijlocul satului, spre intimidarea populaţiei. Două cazuri de acest fel au fost comise la Cufoaia (Lăpuş) asupra ţăranului Alexa Bel, respectiv într-o comună din Argeş asupra partizanului anticomunist Marinescu Geagu.

 

Elementul comun este că ambii au fost scoşi din arestul Securităţii, duşi cu o dubă în curtea propriei case şi împuşcaţi acolo, în faţa vecinilor.

Au fost şi numeroase execuţii (în penitenciarele Jilava, Gherla, Aiud, Botoşani, Galaţi, Craiova, Codlea, Oradea), dar nu dispunem de o listă de nume sau măcar de numărul lor. Până în 1958, pedepsele capitale se dădeau doar pentru crima de trădare, dar prin înăsprirea termenelor de pedeapsă din Codul Penal introdusă în 1958 s-au extins şi asupra altor încadrări juridice (inclusiv „uneltirea contra ordinii sociale”).

 

Dintre miile de crime de la Canal, cea comisă de un gardian împotriva doctorului Ion Simionescu (o cunoscută personalitate medicală) a rămas celebră. Crime „la vedere” au avut loc şi la Gherla, ca şi în alte închisori.

 

Morţile în cursul anchetelor au fost de ordinul miilor – cele mai cunoscute victime fiind episcopul Vasile Aftenie, sociologul Anton Golopenţia, tânărul ţărănist Aurel Căzănişteanu.

 

În 1991 au fost descoperite câteva zeci de schelete în curtea unei clădiri din Căciulaţi, care fusese sediul Securităţii raionale Snagov. Un expert argentinian adus în România special de către autorităţile vremii a închis ancheta, spunând că este vorba de o necropolă medievală (se menţine această ipoteză sau este vorba, într-adevăr, de o crimă în masă a deţinuţilor anchetaţi?).

 

În primăvara anului 2000 au fost descoperite schelete în pivniţa fostului sediu al Securităţii Tecuci, respectiv în subsolul fostului sediu al Formaţiunilor de Luptă Patriotică din Bistriţa-Năsăud (osemintele au fost luate la Procuratură, dar nu s-a comunicat până azi nici un rezultat).

 

Acelaşi lucru s-a întâmplat la începutul anilor ’90 în pădurile de pe Dealul Mărului şi Dealul Balaurului, din zona Neamţului (după o serie de articole apărute în presă s-a aşternut şi aici tăcerea).

 

Au fost, pe de altă parte, în anii 1949 şi 1950, o serie de crime atroce comise de Securitate împotriva deţinuţilor politici consideraţi prea periculoşi ca să poată fi lăsaţi în viaţă. Aşa s-a întâmplat în anul 1949 cu lotul de partizani din munţii Banatului. Dacă Spiru Blănaru şi încă patru deţinuţi au fost executaţi la 16 iulie pentru că primiseră sentinţa capitală, pentru alţi şapte membri ai lotului s-a inventat o metodă diabolică de a fi ucişi fără să rămână vreo urmă: la 2 august a fost simulat transferul lor din Penitenciarul Timişoara la Penitenciarul Aiud. Cei şapte au fost duşi, însă, în Pădurea Verde, la marginea Timişoarei, şi împuşcaţi. Locul unde au fost înmormântaţi a rămas până azi necunoscut. La 14 august 1949 certificatele de moarte au fost completate la Direcţia Penitenciarelor şi Coloniilor, şi nu la Sfatul Popular, iar la rubrica „motivul decesului” au fost trecute cele mai banale diagnostice medicale: „insuficienţă cardiacă”, „miocardită cronică”, „TBC pulmonar”, „hipertensiune arterială”. Încă un detaliu de un cinism fără margini: în adresa pe care au adresat-o „Penitenciarului Aiud”, temnicerii timişoreni cereau ca efectele deţinuţilor „transferaţi” să fie înapoiate după ajungerea la destinaţie. În locul confirmării a apărut însă, în colţul din dreapta-sus a adresei, menţiunea: „Executaţi” (v. anexa 1) (fişa ne-a fost oferită de AFDPR Timişoara; mulţumiri domnului Teofil Botlung).

 

Tot în acei ani de lichidare a rezistenţei din munţi au mai existat „trenuri ale morţii”, tot cu destinaţia Pădurea Verde – Timişoara: unul, în primăvara anului 1950, cuprindea 38 de deţinuţi din Penitenciarul Gherla, condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă pentru complicitate la acţiunile partizanilor dobrogeni. Alte două loturi (partizani sau sprijinitori ai rezistenţei din Munţii Apuseni) au fost „transferaţi” din penitenciarele Gherla, Sibiu, Aiud, Piteşti, Mislea (studenta Alexandrina Pop de 23 ani) în lunile martie-aprilie 1950 şi ucişi mişeleşte3. (v. anexele 2 şi 3)

 

Pentru a obţine o situaţie mai cuprinzătoare a acestei mase uriaşe şi diverse de victime ale represiunii am depus toate diligenţele să obţinem date suplimentare. Ne-am adresat în luna iulie a. c. Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a trimis o circulară către toate prefecturile, cerându-le să reconstituie certificatele de moarte aflate în Arhiva Primăriilor din localităţile indicate de noi în harta România. Sistemul concentraţionar. 1945-1989 şi în anexele ei. Rezultatul a sosit nesperat de prompt, dar datele primite erau departe de a fi complete: la închisorile Botoşani, Râmnicu Sărat, Jilava apărau infinit mai puţini deţinuţi decedaţi decât cei din arhiva Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Acelaşi lucru în localităţi cu lagăre de muncă, cu o

 

3 Eugen Şahan, Transporturile morţii în contextul „rezistenţei naţionale” (unele aspecte ale crimei politice în comunism) în „Anale Sighet 1” (editor Romulus Rusan), Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995. Tabelele anexate sunt reproduse de acolo.Ion Bălan, Regimul concentraţionar din România 1945-1964, în „Biblioteca Sighet”, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p. 8.

 

tristă reputaţie în privinţa numărului de morţi (s-a efectuat în anii ’50, la Salcia chiar o anchetă internă MAI, în urma sesizărilor). Am dedus că: 1. arhivele existente sunt neconcludente din cauza neînscrierii ab initio a unui mare număr de decedaţi în registrele Sfaturilor Populare şi a dispariţiei registrelor interne de morţi din centrele de detenţie. Lucrul a fost sesizat oficial cu patru decenii în urmă „o analiză a organelor de Securitate întreprinsă în anul 1967 asupra dosarelor celor internaţi în penitenciare şi lagăre muncă a dezvăluit că pentru un număr de 1304 deţinuţi decedaţi nu s-au întocmit acte deloc, dosarele nefiind înregistrate în nici o evidenţă, nici la Consiliul Popular”)4. 2. Registrele speciale alcătuite în 1957 nu sunt nici ele de găsit; 3. Arhivele „grupelor operative”(Serviciul K) sunt inaccesibile. 4. Numărul de fişe din arhiva Recensământului referitoare la morţii din detenţie este cu totul irelevant. Rata mortalităţii trebuie să fi fost cu mult mai mare. Un exemplu este Penitenciarul Sighet. Aici au fost internaţi între anii 1950-1955 circa 180 de deţinuţi, dintre care au murit 53 (trei au fost înscrişi la timp în registrul normal al Oficiului Stării Civile Sighetu Marmaţiei, în timp ce pentru ceilalţi 50 au fost reconstituite actele de moarte abia în 1957, de către securistul Nica Vasile, care a făcut acelaşi lucru şi la Cluj şi Timişoara). Rata mortalităţii este, deci, de 39,4 %. Sighetul este, evident, o excepţie la limita de sus, datorită vârstei şi fragilităţii deţinuţilor, dar care este rata reală a mortalităţii la proporţiile întregii ţări?

 

Nu se va putea formula o estimare nici măcar provizorie a acesteia înainte de a se găsi documentele menţionate la punctele 2) şi 3).

 

Câte condamnări politice a emis Justiţia comunistă

 

Nici în privinţa unei estimări mai complete a numărului de condamnaţi de către Tribunalele Militare nu am putut face progrese semnificative, cu toate că Serviciul Istoric al Armatei ne-a facilitat accesul la Sentenţierul Centrului de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare din Piteşti. Cercetătorii Academiei Civice au lucrat alături de experţii Comisiei, extrăgând prin sondaj sentinţele politice dintr-o foarte mică parte a sentinţelor Tribunalelor Militare pe care au putut-o consulta, pentru o perioadă de 12 ani. Rezultatul a fost că, pe acest eşantion, o majoritate din sentinţe erau bazate pe articole cu caracter politic (restul fiind cu caracter specific militar). Însă, din păcate, timpul nu ne-a permis parcurgerea sutelor de mii de sentinţe risipite în sutele de fonduri (numai în mică parte inventariate). Asprimea pedepselor diferă de la o perioadă la alta. Am observat că în anii 1948-1949 sentinţele erau numeroase, dar în majoritatea cazurilor termenele erau relativ mici (câteva luni până la 2 ani). Pe măsura înăspririi „luptei de clasă”, termenele au crescut în progresie geometrică, ajungându-se ca după 1958 să se acorde pedeapsa cu moartea pentru o infracţiune care, în Codul Penal din 1948, era pedepsită cu închisoare între 3-7 ani.

 

Un alt fenomen interesant: în anii 1954-1955 sentinţele politice s-au rărit la Tribunalele Militare; am observat, în schimb, că bună parte din procesele politice au fost transferate Tribunalelor Militare Teritoriale, care judecau în deplasare „restanţele” vechi de 7-8 ani. În mod special, pentru recuperarea reţinuţilor din anii 1948-1949 care nu fuseseră judecaţi a fost introdus articolul 193/1 cu caracter retroactiv („activitate contra clasei muncitoare”). Avalanşa de procese care au fost finalizate atunci la repezeală a dus astfel la o oarecare descongestionare a penitenciarelor, căci bună parte din termenele din verdicte vizau tocmai timpul petrecut în detenţie până la proces.

 

Am mai constatat că 1/3 din condamnaţii ale căror sentinţe le-am consultat prin sondaj nu se regăsesc în baza de date a Recensământului. Am dedus, prin raţionament, că atât numărul de fişe din arhiva Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, cât şi numărul de sentinţe consultate prin sondaj sunt aleatorii şi că pentru aflarea numărului real de condamnaţi politici din Tribunalele Militare este nevoie de mult mai multe căutări, nu numai la Sentenţier, ci şi la Arhiva Instanţelor Militare (la care, din păcate, nu ni s-a facilitat accesul, strict necesar).

 

La acest scepticism constructiv contribuie şi faptul că numeroase familii de deţinuţi politici ne-au rugat să le găsim rudele în evidenţele noastre, iar rezultatul a fost negativ. Asta înseamnă că numărul fişelor de care dispunem este el însuşi cu mult inferior numeric cifrei reale de deţinuţi politici.

 

Până la accesul la Arhivele Instanţelor Militare (unde ni s-a spus că fondurile nu pot fi accesate, pentru că nu sunt încă inventariate) nu pot fi avansate decât cifre minimale, aproximative.

 

4 Ion Bălan, Regimul concentraţionar din România 1945-1964, în „Biblioteca Sighet”, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p. 8.

 

Într-un studiu introductiv la o culegere de sentinţe din arhiva APDPR Iaşi era avansată cifra de 549.000 condamnaţi politic (cu o medie de 5,5 ani)5. Ea rezulta dintr-un eşantion relativ redus de sentinţe. O cifră mai apropiată de adevăr poate fi dedusă prin raportarea numărului mediu de persoane cuprinse într-un dosar penal politic (cinci) la numărul de astfel de dosare identificate cifric în momentul actual: 118.000 (comunicate de preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu). Cifra de cca. 600.000 pare, astfel, cea mai plauzibilă pentru actualul stadiu al cercetărilor. Iar cifra internărilor administrative (estimată, cum am văzut, la o treime din numărul condamnărilor juridice) se ridică la 200.000. Adăugând pe ţăranii condamnaţi pentru delicte mascate în „drept comun” (neplata cotelor, sustragerea de la treieratul pe aria gospodăriei colective, refuzul înscrierii în aceasta), pe prizonierii din perioada 23 august-13 septembrie 1944, ca şi sutele de mii de deportaţi, strămutaţi, evacuaţi, pe deţinuţii din „domiciliile obligatorii”, pe basarabenii şi bucovinenii repatriaţi cu forţă în URSS, ca şi pe cei 520.000 tineri forţaţi să muncească în „armata cenuşie”, pe zecile de mii de „frontierişti”, pe femeile decedate din cauza politicii demografice, cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane. Dacă adăugăm victimele indirecte (membri de familie care au suferit discriminarea socială), atunci suma globală a celor reprimaţi creşte semnificativ.

 

Urmări politice, discriminări sociale

 

În fişele de încarcerare, o rubrică curentă se referă la starea civilă şi la numărul de fii/fiice ai deţinutului. În unele cazuri a fost completată chiar cu numele şi prenumele membrilor familiei. Evident că se urmărea luarea în evidenţă şi a acestora, astfel încât, în dosarele de cadre, să nu-şi poată ascunde „originea socială”. Foarte frecvent arestarea capului familiei ducea implicit la evacuarea locuinţei, iar confiscarea, prevăzută într-un număr covârşitor de mare de sentinţe politice, se extindea asupra averii întregii familii. Iată motivul pentru care multe soţii au divorţat formal, pentru a salva partea de avere care le revenea legal (în principal, casa), pentru a nu fi date afară din serviciu sau pentru ca fiii/fiicele să scape de blestemul „originii sociale nesănătoase”. În alte cazuri, copiii erau adoptaţi formal de rude sau prieteni, pentru ca să poată purta un alt nume şi să declare o altă origine socială. Şi, chiar dintre aceştia, mulţi nu scăpau de vigilenţa cadriştilor, care aplicau cu mult zel, în licee şi universităţi, interdicţia admiterii fiilor de „exploatatori” şi „duşmani ai poporului”, care era prevăzută periodic în hotărârile Comitetului Central al partidului sau în instrucţiunile „numerus clausus” emise de Ministerul Învăţământului.

 

Urmărirea pe plan social (care se adăuga celei politice, de securitate) era aplicată şi deţinuţilor care-şi ispăşeau condamnarea sau „domiciliul obligatoriu” şi se întorceau într-un târziu acasă. Fiind continuu supravegheaţi de Securitate şi ţinuţi în evidenţă strictă de Miliţie, aceştia erau readmişi în „câmpul muncii” doar în specialităţi şi funcţii inferioare celor de dinaintea arestării (la „munca de jos”), de obicei în alte localităţi decât cea de origine. Elevilor şi studenţilor întorşi din captivitate le era interzisă continuarea şcolii, încât erau constrânşi să-şi continue viaţa în alte profesii decât cele la care aspiraseră prin vocaţie. Facultăţile umaniste (Litere, Istorie, Filosofie, Drept) erau inaccesibile chiar şi rudelor deţinuţilor politici. Comunismul a stâlcit destinele a două generaţii de cetăţeni ai României, a mutilat vieţile a milioane de tineri. „Ura de clasă”, „lupta de clasă”, „vigilenţa revoluţionară” au dus nu numai la reprimarea criminală a elitelor societăţii, ci şi la un genocid social, proclamat teoretic prin principiile „dictaturii proletariatului”.

 

Epilog sentimental

 

Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente le-am folosit, acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.

 

5 Marius Lupu, Cornel Nicoară, Gheorghe Onişoru, Cu unanimitate de voturi. Sentinţe adnotate şi comentate, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997, pp. 20-22. 53

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie. Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…

 

Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…

 

…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.

 

Citeste si articolele:

 

Analiza dictaturii comuniste (XLIV)

Analiza dictaturii comuniste (XLIII)

Analiza dictaturii comuniste (XLII)

Analiza dictaturii comuniste (XLI)

Analiza dictaturii comuniste (XL)

 

Morţii din gulagul comunist

 

//////////////////////////////////////////

 

Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD

 

Foarte putina lume stie, si chiar si mai putina intelege, ce contin cele aproximativ 500 de Hotarari de Guvern, cu putere de lege, care au fost secretizate in cei 27 de ani, scursi din decembrie 1989. Anual sunt zeci de acte normative secrete, pentru care nu se publica nici macar titlurile HG-urilor, iar ce este cu adevarat bizar devine faptul ca multi dintre inaltii demnitari ai statului nu au habar de prevederile acestea cu statut special, care nu apar in Monitorul Oficial.

 

In primul an dupa schimbarea paradigmei politice, in 1990, guvernarea a fost facuta exclusiv cu HG-uri clasificate. Procedural, declasificarea se poate realiza prin acte normative de acelasi nivel, numai ca nimeni pana acum nu a dorit sau nu a fost curios sa afle ce contin aceste hotarari de guvern secrete, desi legislatia europeana prevede ca aceasta pot fi facute publice dupa o perioada cuprinsa intre 20 si 50 de ani.

 

De ce ar trebui sa demareze, de urgenta, procesul de declasificare a celor catorva sute de HG-uri, care nu au fost publicate niciodata si despre a caror continut nu au stiut decat cateva persoane din ierarhia guvernamentala? Pai, doar astfel poate fi destructurat STATUL MAFIOT din Romania, aceasta oculta nationala cu ramificatii transfrontaliere care a prejudiciat economia nationala cu peste 400 de MILIARDE de euro.

 

Peste 30 % dintre deciziile primului Cabinet Petre Roman sunt secrete si in acest moment. Conform datelor publicate pe site- ul Camerei Deputaților, doar 888 sunt publice, restul de 479 au fost „ascunse”.

 

Sa parcurgem, plini de infiorare, o sinistra statistica care poate explica suficient de satisfacator cum a fost ingropat destinul Romaniei de o mana de tradatori de Neam si Tara, adevaratii gropari ai poporului roman.

 

 

Petre Roman (premier 1990-1991): chiar din prima decizie a Guvernului României de după Revoluție este o H.G. care nu a fost publicată nici astazi. Numărul HG-urilor clasificate, în perioada 1990-1992 a fost de 604; in 1990, 479 H.G.-uri secrete; in 1991, 95 H.G.-uri secrete; in 1992, 30 H.G.-uri secrete.

 

 

Nicolae Văcăroiu (premier 1992-1996): in timpul lui Nicolae Văcăroiu s-au aprobat 70 de legi secrete si 434 de H.G.-uri clasificate. In perioada 1992-1996 au fost băgate la ”secret” un nr. de 434 H.G.-uri, din care in 1993, 29, in 1994, 69,in 1995, 78, in 1996, 75, in 1997, 39, in 1998, 70, in 1999, 74.

 

 

Adrian Năstase (premier 2000-2004): pentru aceasta perioada au fost elaborate 97 de legi secrete și 412 H.G.-uri secrete (in 2000, 66, in 2001, 39, in 2002, 56, in 2003, 97, in 2004, 88, in 2005, 39, in 2006, 27)

 

 

Victor Ponta (premier 2012-2015): până-n august 2015 au fost emise 340 H.G.-uri secrete din care: in 2007, 13, in 2008, 32, in 2009, 43, in 2010, 117, in 2011, 25, in 2012, 17, in 2013, 32, in 2014, 23, in 2015, 38).

Si acum o precizare tehnica, foarte importanta:

 

La toate HG-urile secrete emise “discretionar”, numai destinatarul, FIE EL SI FARA DREPT DE ADMINISTRARE A VREUNEI BAZE DE DATE CLASIFICATE, știe continutul „secretului”. Procedura STANDARD a adoptării unei H.G. clasificate prevede ca doar miniștrii de specialitate (ai Apărării sau de Interne, în funcție de obiectul deciziei, S.R.I., S.I.E.) și primul-ministru sa fie la curent cu prevederile exacte ale inițiativei, restul miniștrilor CARE VOTEAZA văd doar cel mult un sumar AL INITIATIVEI. După aprobarea HG-ului, i se dă un număr și nu este publicat în secțiunea publică a Monitorului Oficial.

 

Conținutul hotărârilor secrete emise dupa 1989 care au schimbat tara noastra dintr-o tara fara datorii externe, intr-una dintre cele mai neperformante economii din UE, se transmite numai instituțiilor publice interesate. Asa s-au distrus prin privatizari DIRIJATE cele mai importante obiective ale economiei nationale, asa s-a instrainat avutia nationala, ASA A APARUT BURGHEZIA COMUNISTA si capitalismul salbatic de cumetrie.

 

Daca vrem sa ne vindecam, trebuie URGENT sa depolitizam actul administrativ si mai ales sa desecretizam acele HG-uri prin care s-a facut transferul oneros al activelor statului in conturile unor interlopi politici! (Sursa)

 

 

 

Citeste si articolele:

 

Cine este cu adevarat Dan Voiculescu-Puscarie, securistul multiplicat in fiecare propagandist infect de la Antena 3

Cum a furat Dan “Felix” Voiculescu banii poporului român

Banii securistului penal Dan “Felix” Voiculescu reprezintă averea diavolului

Caracatita Ilici „KGB” Iliescu – Dan „Felix” Voiculescu, cea care a distrus Romania

În România, Securitatea trăieşte prin posturile TV ale securistului Dan Voiculescu

 

 

 

“Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD”

Infractiunile distrug familii, mafioti PSD-isti, nu DNA-ul | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 24TH, 2019 AT 15:13

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Romania furata: peste 100 de milioane de euro investiti in parcuri inutile | A șaptea dimensiune says:

 

IANUARIE 24TH, 2019 AT 19:12

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Valer Dorneanu: traseul unui KGB-ist cocoţat în scaunul de preşedinte al CCR | A șaptea dimensiune says:

 

FEBRUARIE 2ND, 2019 AT 18:50

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Marea inselaciune FeSeNista: tenebroasele secrete din biografia lui Petre Roman | A șaptea dimensiune says:

 

MAI 5TH, 2019 AT 9:34

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Prin 2003, şeful Vămilor numit de PSD = ciuma roşie era, evident, un mafiot | A șaptea dimensiune says:

 

SEPTEMBRIE 19TH, 2019 AT 19:42

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Caracatiţa PSD-istă care a ucis România (episodul 1001) | A șaptea dimensiune says:

 

DECEMBRIE 17TH, 2019 AT 19:18

 

[…] Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD […]

 

Cum a fost jefuita Romania prin hotarari guvernamentale secrete ale guvernelor PSD

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Vladimir Putin ar fi mai periculos decât Hitler sau Stalin

 

 

Vladimir Putin este mai periculos decât Adolf Hitler sau Iosif Visarionovici Stalin, a avertizat premierul polonez, în timp ce a cerut desfiinţarea ideologiei monstruoase a președintelui rus.

 

Liderul polonez Mateusz Morawiecki a cerut de-putinizare, într-un articol din The Telegraph. El a spus că ideologia periculoasă a lui Putin este susținută de „arme mai mortale”, pe care le are la dispoziție, și de noi mass-media la îndemâna lui, pentru a-și răspândi propaganda.

 

„Putin nu este nici Hitler, nici Stalin. Din păcate, el este mai periculos”, a scris el.

 

„Nu cu mult timp în urmă, Polonia s-a angajat într-un război informațional cu Rusia, în legătură cu geneza celui de-al Doilea Război Mondial. Am câştigat; dar Putin și-a atins obiectivele. A infectat Internetul cu milioane de știri false.”

 

Dând exemple ale orașelor ucrainene Bucha, Irpin și Mariupol, unde pe străzi a „curs sângele nevinovaților”, Morawiecki a spus că aceasta înseamnă întoarcerea ideologiilor blestemate ale lui Stalin și Hitler.

 

El a acuzat Occidentul că a căzut într-o uitare fericită a amenințărilor prezentate de Rusia, pe măsură ce Moscova a continuat să lucreze pentru „învierea demonilor istoriei”, în ultimele trei decenii.

 

El a spus că iluzia că istoria nu se poate repeta „a fost contrazisă pe 24 februarie acest an”, când Rusia a lansat o invazie a Ucrainei, în ciuda faptului că a negat în mod repetat că acumularea militară de luni de zile de la granița Ucrainei înseamnă că va invada vecinul.

 

Premierul polonez a dat vina pe ignoranța occidentală, care i-a permis lui Putin să dezvolte ideologii asemănătoare „comunismului și nazismului secolului XX”.

 

„Ne vom pierde sufletul, libertatea și suveranitatea” pentru că Rusia nu se va opri la Kiev, a avertizat el, conform The Independent.

 

„Ea [Rusia] a pornit într-un lung marș spre vest și depinde de noi să decidem unde o oprim.”

 

Polonia, care împarte o graniță cu Ucraina, a fost una dintre țările cele mai vocale care au vorbit împotriva invaziei ruse și a cerut sprijinirea armatei ucrainene, de către liderii mondiali, cerând în același timp sancțiuni severe.

 

Varșovia și-a deschis granițele și pentru milioane de refugiați ucraineni, care au fugit din orașele ucrainene asediate, după ce Putin a ordonat ceea ce el a considerat o „operațiune specială” în Ucraina.

 

Directorul de Informații Naționale din SUA, Avril Haines, a mai sugerat că planurile lui Putin nu se vor opri cu Ucraina și că se pregătește pentru un conflict prelungit.

 

Ea a spus că președintele rus și-ar putea mobiliza pe deplin țara sau chiar ar putea impune legea marțială, dacă simte că lucrurile se întorc împotriva lui.

 

„Evaluăm că președintele Putin se pregătește pentru un conflict prelungit în Ucraina, în timpul căruia încă intenționează să atingă obiective dincolo de Donbas”, a declarat Haines, la o audiere de la Senat.

 

Ea a adăugat că Putin va folosi arme nucleare numai dacă consideră că Rusia se confruntă cu o amenințare existențială.

 

https://www.stareapresei.ro/vladimir-putin-ar-fi-mai-periculos-decat-hitler-sau-stalin/

 

///////////////////////////////////////

 

Dezintegrarea Rusiei, preconizată de Mihail Șișkin, cel mai important scriitor rus contemporan: „Rusia are nevoie de o înfrangere totală și zdrobitoare, la fel ca Germania, pentru a putea renaște”

 

 

Mihail Șișkin, cel mai mare scriitor rus al momentului, declară în The Guardian că „o Rusie nouă, democratică, este imposibilă fara o schimbare a mentalității naționale și o recunoaștere a vinovăției naționale”.

 

 

 

„Mulți dintre concetățenii mei susțin războiul împotriva Ucrainei: au pus litera Z pe ferestrele lor acasă.” Un afiș cu litera Z în Kronstadt, Rusia, care arată sprijinul pentru acțiunea militară, declară Mihail Șișkin

dezintegrarea Rusiei

dezintegrarea Rusiei

Orașele ucrainene bombardate și cadavrele copiilor nu apar pe ecranele televizoarelor din Rusia. Tinerii curajoși din Rusia care protestează împotriva războiului sunt bătuți și arestați, în timp ce majoritatea oamenilor rămân tăcuți

Nu există proteste în masă, nici greve. Mă doare să văd că mulți dintre concetățenii mei susțin războiul împotriva Ucrainei: au pus Z-ul pe geamuri acasă și pe mașini.

Televiziunea rusă arată prezintă în mod repetat diverse interviuri cu actorul Serghei Bodrov, o figură de cult în Rusia.

 

„În timpul unui război nu se poate vorbi rău despre propria țară. Chiar dacă țara ta greșește în timpul războiului, nu ar trebui să vorbești prost despre asta. Și asta sunt dispuși să facă oamenii, să-i susțină pe ai lor, chiar dacă împușcă ucraineni ”, spune Bodrov

Lumea modernă este separată de majoritatea rușilor printr-o revoluție, cea mai importantă a omenirii: trecerea de la supremația conștiinței colective la prioritatea individului

Oamenii s-au identificat cu mentalitatea de trib mii de ani și au fost complet dependenți de liderul haitei: șeful, hanul sau țarul. Abia în ultimele secole a început să apară o ordine socială umană fundamental diferită, una în care individul este liber. Înainte de a putea fi scris celebrul text care începe cu cuvintele „Noi, oamenii”, trebuia să apară o nouă umanitate, care trebuia să fie conștientă de demnitatea sa umană.

Această diferență uriașă a civilizației nu a fost încă depășită. Aceasta este drama patriei mele: un număr mic dintre compatrioții mei sunt pregătiți pentru viață într-o societate democratică, dar majoritatea covârșitoare încă se înclină în fața puterii și acceptă acest mod dictatorial de viață.

 

Dacă, de-a lungul generațiilor, toți cei care gândesc singuri vor fi eliminați, singurele calități care vor prevala vor fi tăcerea și satisfacția cetățenilor la adresa autorităților

Dar îi poți învinovăți pe acești oameni dacă aceasta ar fi singura lor strategie de supraviețuire? Unde ajung azi cei care nu tac? Ei merg la închisoare. Sau trebuie să emigreze înainte de a fi prea târziu.

 

Îți recomandăm:

 

 

Dezintegrarea Rusiei

 

Două încercări de a introduce o ordine socială democratică în Rusia au eșuat deja

Prima democrație rusă, din 1917, a durat doar câteva luni. A doua, în anii 1990, a durat câțiva ani cu mare dificultate. De fiecare dată când țara mea încearcă să construiască o societate democratică prin alegeri democratice ea ajunge mereu un imperiu totalitar.

O dictatură și un dictator naște o populație de sclavi sau o populație de sclavi naște o dictatură și un dictator? Cum poate fi rupt acest cerc vicios? Cum poate începe o nouă Rusie?

 

Germania lui Hitler și-a găsit calea de ieșire din cercul vicios al dictaturii

Germanii au învățat multe despre cum să se ocupe de trecut și să se împace cu vinovăția și au fost capabili să construiască o societate orientată spre democrație. Cu toate acestea, renașterea națiunii lor a fost bazată pe o înfrângere militară totală, zdrobitoare. Rusia are nevoie de acest moment zero. Un nou început democratic în Rusia este imposibil fără a plăti un preț și a recunoaște vinovăția națională.

 

Nu a existat destalinizare în Rusia și nu au existat procese de la Nürnberg pentru Partidul Comunist

Acum, soarta Rusiei depinde de de-putinizare. Așa cum populației germane „ignorante” i s-au arătat lagărele de concentrare în 1945, tot așa și rușilor ignoranți trebuie să li se arate orașe ucrainene distruse și cadavrele copiilor. Noi, rușii, trebuie să ne recunoaștem deschis și curajos vinovăția și să cerem iertare.

 

Nici NATO, nici ucrainenii nu pot de-putiniza Rusia. Noi, rușii, trebuie să ne curățăm singuri țara. Sunt rușii mei la înălțime? După război, lumea va ajuta Ucraina să se reconstruiască. Dar Rusia va fi o ruină economică. Prăbușirea Rusiei va continua în forță. Alte popoare și regiuni îi vor urma pe ceceni spre independență. Federația Rusă se va dezintegra. Dar forța centrifugă a popoarelor și regiunilor din ultimul imperiu al lumii poate fi purificatoare și reabilitatoare, precum și distructivă. Conștiința rusă trebuie să învețe să accepte că pot exista mai multe state cu limba rusă ca limbă de stat. Imperiul trebuie îndepărtat din minți și suflete ca o tumoare malignă. Numai atunci noile state pot face reforme.

 

Dar se poate deveni Rusia o democrație fără o masă critică de cetățeni, fără o societate civilă matură?

„Frumoasa Rusia a viitorului” (acesta este motto-ul lui Alexei Navalny) ar trebui să înceapă cu alegeri libere. Dar cine le va organiza și după ce reguli? Și este sigur că în alegerile rusești cu adevărat libere, „trădătorul național” din opoziția democratică va câștiga, și nu așa-zisul„patriot” care a luptat împotriva celor eronat numiți „fasciști ucraineni”? O populație care speră într-un țar binevoitor nu poate fi transformată în alegători responsabili. Și cine va implementa reformele democratice? Oficialii care au fost afectați de corupție și criminalitate sub regimul Putin nu trebuie să li se permită să construiască un nou stat.

 

Îți recomandăm:

 

 

Dezintegrarea Rusiei

 

Lumea cere un „Nürnberg rusesc”

Dar cine în Rusia va organiza și duce aceste proceduri legale? Cine va face această mare reevaluare a trecutului? Cine va descoperi crimele și va pedepsi pe vinovații? Infractorii înșiși? Se poate înlătura și înlocui pe Putin, dar cum se pot înlocui brusc milioane de ofițeri de poliție mercenary, judecători și oficiali corupți?

O renaștere lungă și dureroasă este singura cale de urmat pentru Rusia. Și toate aceste sancțiuni, sărăcia și excluderea internațională nu vor fi cel mai rău lucru pe care îl vom întâlni pe parcurs. Va fi mai groaznic când nu va exista o renaștere interioară pentru poporul rus. Putin este un simptom, nu boala.

 

https://project-e.ro/2022/03/30/dezintegrarea-rusiei-preconizata-de-mihail-siskin-cel-mai-important-scriitor-rus-contemporan

 

 

/

////////////////////////////////////////

 

 

De ce corupții României nu mai fac închisoare? Cazul Arsene (SpotMedia)

 

Magda Prelipceanu

 

Sunt 40.000 de joburi de casieri din supermarketuri în pericol să fie înlocuite de roboţi? (Ziarul Financiar) – Cum a ajuns România să aibă 200 secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în 2010 (Europa Liberă) – Cum au pierdut PNL și USR „glonțul de argint” în bătălia pentru Diaspora. Rareș Bogdan: AUR poate să ia în diaspora undeva la 50% din voturi (HotNews.ro) – Recensământ | Cum facem să nu ajungem 15 milioane în România, în 2050 (Panorama)

 

Cum a ajuns România să aibă 200 secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în 2010 (Europa Liberă)

România are peste 200 de secretari de stat. O cifră record, de la guvernarea Boc încoace. Câștigul net depășește 2000 de euro. Unii au mai multe funcții în stat, iar veniturile cresc pe măsură. Sunt și secretari de stat „de serviciu”, indiferent de domeniu și expertiză.

 

De la instalarea Guvernului Ciucă, numărul de secretari de stat a crescut încontinuu.

 

Ministerul Mediului, alături de Ministerul Transporturilor și cel al Fondurilor Europene ar fi cele mai bogate ministere în materie de secretari de stat, cu câte șapte.

 

Pe poziția a doua urcă, la egalitate, ministerele Agriculturii, Educației, Externelor, Finanțelor și Internele.

 

Justiția și Secretariatul General al Guvernului împart poziția a treia de pe podium.

 

MApN, cel mai sărac în secretari de stat, pentru că regulile sunt mai stricte față de alte ministere.

 

Pe majoritatea secretarilor de stat îi leagă apartenența politică, de cele mai multe ori de o organizație locală.

 

Pe alții îi recomandă, înaintea altor calități, familia.

 

Europa Liberă enumeră avantajele pe care le au secretarii de stat și atrage atenția asupra efectelor super-politizării.

 

 

 

De ce corupții României nu mai fac închisoare? Cazul Arsene (SpotMedia)

O nouă fugă peste graniță a unui om politic, condamnat pentru corupție, sugerează că persoanele bogate și influente au găsit o modalitate de a scăpa de rigorile legii.

 

Spot Media a realizat un video de 5 minute în care e descrisă complicitatea dintre unii magistrați și lideri politici pentru a le oferi corupților o cale de scăpare.

 

Existența unei posibilități de evitare a executării pedepsei înseamnă că întregul proces, munca anchetatorilor, a procurorilor și a judecătorilor au fost în zadar.

 

Criminali, procurori și ofițeri de informații, oameni politici și de afaceri au reușit să se strecoare peste graniță înainte de a fi trimiși în spatele gratiilor.

 

Nici reprezentanții coaliției de guvernare și nici Consiliul Superior al Magistraturii nu vor să remedieze legea măsurilor preventive pentru a stopa acest fenomen.

 

Dacă un condamnat definitiv în România ajunge într-o țară membră UE, iar acolo, prin bani și influență, reușește să obțină protecție sau decizii favorabile de la o instanță locală, procesul de extrădare devine lent și complicat.

 

 

 

10 prădători sexuali care au violat din nou, după ce au ieșit din închisoare. Poliția trebuia să-i supravegheze, toți fiind în Registrul Agresorilor (Libertatea)

Registrul Agresorilor Sexuali a apărut pe 1 iulie 2021, pentru a proteja potențialele victime, prin supravegherea prădătorilor sexuali de către poliție. Dar, de multe ori, cei care nu se supun monitorizării nu pățesc nimic. Iar unii dintre agresorii sexuali recidivează chiar sub nasul autorităților. Începând de azi, Libertatea vă dezvăluie, într-un serial, erorile apărute în funcționarea registrului care a costat peste un milion de euro.

 

Din 1.507 inculpați trimiși în judecată anul trecut pentru infracțiuni sexuale, 100 erau recidivişti, precizează Parchetul General. Mulți dintre ei figurau în Registrul Agresorilor Sexuali și se aflau, teoretic, sub supravegherea poliției. Asta nu i-a împiedicat să facă noi victime. Libertatea a descoperit, în dosarele aflate pe rolul instanțelor, zece astfel de cazuri.

 

 

 

Sunt 40.000 de joburi de casieri din supermarketuri în pericol să fie înlocuite de roboţi? (Ziarul Financiar)

În total, în retailul modern din România sunt peste 15.000 de case de marcat. Este vorba de casele din hipermarketurile, supermarketurile, magazinele de discount şi proximitate modernă locale, cele operate de opt reţele – Kaufland, Lidl, Carrefour, Penny, Profi, Auchan, Cora şi Mega Image. Dintre acestea, mai bine de 2.000 sunt self-checkout, un sistem introdus de primii jucători acum mai bine de cinci ani. Unii retaileri nu au deloc astfel de sisteme care permit clienţilor să scaneze şi să plătească singuri, este cazul Profi. Alţii, cum e Penny, sunt abia la început cu testarea caselor self-checkout. Sunt însă şi reţele care au.

 

15-30% dintre casele de marcat de acest fel. Acum, discuţia momentului este robotizarea retailului ar putea duce la pierderea locurilor de muncă pentru 35.000-40.000 de casieri din România, marile reţele de supermarketuri şi hipermarketuri numărându-se printre cei mai mari angajatori locali. Retailerii spun că nu este cazul, modelul de business în viitorul apropiat fiind, de regulă, cel mixt, cu ambele tipuri de case de marcat, scrie Ziarul Financiar.

 

 

 

Cum au pierdut PNL și USR „glonțul de argint” în bătălia pentru Diaspora. Rareș Bogdan: AUR poate să ia în diaspora undeva la 50% din voturi (HotNews.ro)

Aproape 6 milioane de români trăiesc și muncesc în străinătate. Indiferent de țara unde se află, ei sunt conectați la realitatea politică și socială din România. Cu un an înainte de cele patru tururi de scrutin: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, partidele au început deja să-i curteze.

 

Hotnews.ro a vorbit cu politicienii care se ocupă de electoratul din diaspora și care vizitează comunitățile mari de români aflate în Europa.

 

Rareș Bogdan (PNL): Primul lucru pe care mi-l spun extrem de dur este chestiunea alianței cu PSD. Sunt dezamăgiți.

 

Dan Barna (USR): Electoratul USR vulnerabil „s-a îndreptat către partidul extremist AUR”.

 

Gheorghe Cârciu (PSD): Suntem mai mult pe administrativ azi decât politic în diaspora.

 

George Simion (AUR): La noi partidul este jumătate în țară, jumătate în afară, în Diaspora.

 

Ce au făcut politicienii pentru rezolvarea problemele românilor din diaspora?

 

Integral pe HotNews.ro.

 

 

 

Recensământ | Cum facem să nu ajungem 15 milioane în România, în 2050 (Panorama)

România a pierdut peste un milion de locuitori în 10 ani. Datele provizorii ale ultimului recensământ, cel din 2021, creionează un tablou sumbru pentru viitorul țării. Pe fondul îmbătrânirii populației, cu o natalitate în declin și cu un fenomen al migrației externe care încă nu s-a temperat, România se îndreaptă spre cel mai pesimist scenariu: o țară tot mai goală, cu prea puțini angajați și prea mulți pensionari.

 

Declinul demografic previzionat pentru următoarele decenii poate fi însă împiedicat, apreciază sociologi și reprezentanți ai societății civile. Pentru asta e nevoie de măsuri concrete, pe termen scurt și mediu.

 

Printre ele se numără inclusiv deschiderea porților, premeditat și structurat, pentru migranți ce provin din țările sărace, precum și „importarea” și adaptarea de politici publice implementate deja cu succes în țările vest-europene care s-au confruntă, de asemenea, cu natalitate scăzută și îmbătrânire a populației.

 

Pe larg, pe pagina Panorama.

https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-153827-de-ce-coruptii-romaniei-nu-mai-fac-inchisoare-cazul-arsene-spotmedia

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

„Putinizarea lumii e în mers”-specialist francez în geopolitică

 

Vasile Damian

 

 

 

 

Într-un lung interviu acordat revistei L’Obs, François Heisbourg, specialist în geopolitică, afirmă că recucerirea oraşului sirian de către trupele de la Damasc ajutate de cele ruseşti şi intervenţia Kremlinului în recentele alegeri americane, arată că Rusia își poate impune de acum încolo regulile pe scena internaţională.

 

Căderea oraşului Alep în mâinile regimului al-Assad, implicarea Kremlinului în scrutinul prezidenţial american şi succesul unor lideri populişti pro-ruşi în Europa demonstrează că o formă de „putinizare” a lumii este în mers. „Putinizarea” este afirmaţia elocventă că în lumea de azi, războiului poate fi continuarea politicii prin alte mijloace. Când este luat foarte în serios, războiul se dovedeşte a fi un instrument eficace care permite atingerea unor obiective politice proporţionale cu mijloacele militare puse în practică. Iată ce spune marele specialist francez în geopolitică François Heisbourg parafrazându-l pe marele teoretician von Clausewitz.

 

Spre deosebire de predecesorii săi sovietici care erau adepţii forţei brute maxime în orice circumstanţă, actualul lider de la Kremlin utilizează instrumentul militar cu moderaţie. Astfel, în Siria ar fi putut să desfăşoare 50.000 de soldaţi dar a trimis „doar” 5.000. Și totuşi, Alep a fost în mare parte ras de pe faţa pământului de aviaţia rusă pentru că Putin dorea recucerirea oraşului înainte ca noua administraţie americană să se instaleze la Casa albă. Putin doar şi-a adaptat dispozitivul militar la obiectivul urmărit.

 

Agilitatea a permis Rusiei să revină în centrul jocului mondial

În ultimul deceniu, liderul de la Kremlin a ştiut să transforme statul rus într-un stat agil din punct de vedere strategic, capabil să ia decizii puternice şi să le execute foarte rapid. Războiul din Georgia din 2008 nu a fost decât o încălzire, nu foarte convingătoare pentru că armata rusă a înregistrat numeroase rateuri. Anexarea Crimeei 6 ani mai târziu a fost însă remarcabilă. Câteva ore după răsturnarea aliatului său ucrainean Viktor Ianukovici, Putin a reuşit să desfăşoare pe ascuns mii de oameni care au pregătit anexarea peninsulei cu o viteză record. O agilitate care a permis Rusiei să revină în centrul jocului mondial.

 

Heisbourg afirmă că această renaştere a Rusiei se datorează şi faptului că Putin a erijat imprevizibilitatea într-un activ strategic. Noţiunea a fost dealtfel regăsită în documente militare ruseşti. Este acolo scris negru pe alb că trebuie făcut totul pentru ca adversarul să ignore unde va face Rusia următorul său efort. Pe termen scurt, tactica este foarte eficientă. Pe termen lung însă acest lucru va izola însă ţara, pentru că nimeni nu va mai avea încredere în Rusia.

 

Contează doar suveranitatea absolută a statului

„Putinizarea” lumii este şi o concepţie specială despre relaţiile internaţionale, o concepţie lipsită de orice morală. Ce contează este doar suveranitatea absolută a statului, o concepţie din anii 1930 formalizată de juristul german Carl Schmitt, cel care a pus fundamentele juridice ale naţional-socialismului. În opinia acestuia, dreptul trebuie să cedeze locul statului. Internaţionalismul este un alt concept respins azi de Rusia, lucru care explică şi de ce s-a retras din Curtea penală internaţională, aşa cum au făcut-o şi alte state autoritare, în special din Africa.

 

În fine, „putinismul” este un sistem special de valori, un soi de conservatorism cu tendinţă reacţionară. În „putinie”, sexualitatea este „simplă” – un bărbat, o femeie – religia este cea creştină şi este strâns legată de stat iar dragostea de patrie ia adesea forma unui naţionalism. Această concepţie a sedus şi o parte din populaţiile occidentale şi permite Rusiei să se alieze cu state foarte conservatoare şi homofobe pentru a constitui, la nevoie, majorităţi de blocaj la Naţiunile Unite. „Neo-autoritarismul” lui Putin a fost luat drept model în Ungaria lui Orban, în Polonia şi în Turcia. Această nouă formă de guvernare nu are prea mult de dat socoteală, parlamentul devine un soi de cameră de înregistrare iar puterea se învârte în jurul unui singur om sau grup de fideli, conchide François Heisbourg în interviul său din L’Obs.

 

https://www.rfi.ro/special-paris-92072-interviu-fran%C3%A7ois-heisbourg-vladimir-putin-specialist-francez-geopolitica

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Socrul lui Ponta, Ilie Sarbu,(PREOTUL)ofiter de securitate deplin conspirat, este vinovat pentru moartea a 6 persoane si ranirea altor zeci, in timpul sangeroasei reprimari a manifestantilor de la Timisoara din decembrie 1989

 

 

Una dintre misiunile importante ale Securitatii comuniste a fost sa penetreze si sa intoxice mediile teologice, religioase si cultele,atat din Romania cat si din afara granitelor patriei socialiste, iar unul dintre varfurile otravite de halena stalinista, care a lovit in inima Ortodoxiei romanesti este Ilie Sarbu, alias „Parintele”.

 

 

 

Recrutat, in 1976 ca informator al Securitatii pe chestiuni legate de „culte-secte”, Ilie Sarbu este angajat in Directia I (Politia politica), primind numele conspirativ: „Ovidiu Marinescu” si este legendat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebes, ajungand director, intre 1978-1981. Intre 1981-1991, a fost consilier economic la Mitropolia Ortodoxa a Banatului, de unde a fost plantat de Directia de Informatii Externe, la Institul Ecumenic de la Geneva.

 

Trecerea de Directia I a Securitatii la DIE a fost facilitata de socrul sau, colonel in Centrala spionajului extern. De pregatirea spionului-recrut, Ilie Sarbu s-a ocupat colonelul Aurel Crisan, seful grupei teritoriale Timisoara a CIE, iar dupa toate examenele si testele trecute cu brio, viitorul socru a lui Victor Viorel Ponta a fost incadrat la UM 0544.

 

 

 

Trebuie precizat, ca printre misiunile UM 0544, conduse de colonelul Nicolae Nadejde, locotent colonelul Sergiu Nica, colonel Ion Diaconescu si maior Andrei Vitescu, s-au aflat si actiuni de intimidare si atentate impotriva dizidentilor politici romani din Occident, a fostilor spioni DIE, defectati si stabiliti la inamicul capitalist.Printre victimile unitatii militare DIE, deplin conspirate, unde opera si tanarul ofiter Ilie Sarbu se numara: Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil – Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în RFG.

 

 

 

 

 

 

 

Conform documentelor aflate in Dosarul Informativ al rezidentului DIE, Ilie Sarbu, aflam ca in perioada 1984-1985, a primit misiunea de a crea un contact operativ cu referentul Centralei spionajului extern, Ilie Dan Ciobotea, care era acoperit in functia de director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elvetia) si profesor asociat la Institutele teologice de la Geneva si Fibourg.

 

In 1989, Sarbu primeste o noua misiune si anume aceea de a organiza o retea operativa in Anglia care sa poata sustine interesul informativ al Securitatii. Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”,Sârbu a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Reţea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme: „activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase”, „legături cu reprezentanţele străine”, „vest-germani” etc.

 

 

 

Relatiile conspirate cu Securitatea au continuat, firesc si dupa momentul Loviturii de Stat din decembrie 1989. In perioada în care colonelul Constantin Găină activa la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne, l-a recomandat pe ofiterul Ilie Sarbu pentru cateva misiuni specifice orientate impotriva opozantilor regimului Iliescu, din Germania (1994) .

 

În perioada 1991-2001, când ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a deţinut funcţia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara, a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativă a mediilor politice din România. După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe numitul Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI.

 

 

 

În perioada în care numitul Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă numitul Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Adrian Năstase şi a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs intervenţiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Virgil Ardelean (Vulpea)

 

Începând din anul 2000 şi până în prezent, numitul Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1.01-31.12.2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Năstase Adrian. În 2004, în 2008 şi în 2012 susnumitul a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş.

 

Ilie Sarbu este membru al Partidului Social Democrat detinand funcţia de vicepreşedinte, lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 a ocupat temporar funcţia de preşedinte al Senatului României.

 

 

 

Opiniei publice din Romania este mai cunoscut ca tatăl europarlamentarului Daciana Sarbu , candidat pe lista Alianţei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al fostului prim-ministru al Guvernului României, Victor Ponta, totodata si fostul preşedinte al Partidului Social Democrat, pana in 2015.

 

 

 

 

 

Poate aspectul cel mai tenebros din biografia de securist a lui Ilie Sarbu se afla in timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989. În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul personal al generalului Mihai Chitac din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.

 

Având în vedere înlesnirea acţiunii de represiune armată împotriva populaţiei din Piaţa Catedralei din Timişoara în data de 17 decembrie 1989, soldată cu şase morţi şi zeci de răniţi, şi ţinând cont că, în cursul anului 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarele privind evenimentele sângeroase din decembrie 1989, consideram ca nu va trece mult timp, pana cand Ilie Sarbu sa fie cercetat de Parchetul General, mai ales ca generalul Chiţac Mihai a fost condamnat definitiv în 2008 la 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor civili de la Timişoara.

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2017/01/socrul-lui-ponta-ilie-sarbuofiter-de.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Tenebrosul secret din biografia lui Victor Ciorbea, care-l tine captiv Mafiei Rosii

Lovitura de Stat, cu parfum de Revolutie, din decembrie 1989 a insemnat si preluarea uriasei averi a UGSR ( Uniunea Generala a Sindicatelor din RSR) de catre niste tovarasi, atent selectionati si numiti apoi, cu cinism: lorzii sindicatelor.

 

 

 

La nici un an dupa executia cuplului Ceausescu, regimul Iliescu-Roman, purcede al organizarea mai multor confederatii sindicale, printre care si CNSRL- Fratia, condus de un personaj, cu adevarat bizar, Victor Ciorbea. Interesant, este faptul ca in 1993, dupa ce Victor Ciorbea paraseste confederatia, la conducerea CNSRL se insurubeaza Miron Mitrea (sic!)

 

 

 

Un document aflat în arhivele CNSLR-Fratia demonstreaza ca mare parte din averea UGSR a fost însusita  prin fals. Documentul, datat 4.07.1990, reprezintă un proces de predare-primire a patrimoniului intre Stefan Calinescu, fostul presedinte al UGSR, si Minica Boaja, vicepresedinte CNSLR. Numai ca , anchetatorii DNA au demonstrat, ca de fapt, acest document nu a fost semnat niciodata de Calinescu si ca semnatura sa a fost falsificata de Ilie Porojan, „locotenentul” lui Ciorbea.

 

Porojan a recunoscut in fata procurorilor, ca a falsificat documentul, in complicitate cu Minica Boaja. Jurnalistii de la ziarul Puterea l-au chestionat pe Victor Cirobea cu privire la acest transfer de patrimoniu de milioane de dolari, de la bugetul centralizat de stat, catre conturile unei confederatii sindicale, private. Raspunsul acestuia a fost la fel de naucitor ca propria-i prezenta:  „Habar nu am ce au făcut ei pe acolo. Sincer, nu mă interesează poveştile astea. Şi ce dacă eram preşedinte? Ce, directorul de la dumneata ştie ce face fiecare subaltern şi cum face?”.

 

 

 

Ei bine, cu toate ca Victor Ciorbea a afirmat ca nu stie nimic despre acest proces-verbal de predare-primire a patrimoniului, decizia ca averea UGSR sa fie preluata de CNSLR, nu avea cum sa-i fie straina, din moment ce, pe vremea cand era preşedintele CNSLR,  a emis o hotarare in acest sens, pe 12 septembrie 1990, justificand-o  in baza articolului 26 al Statutului CNSLR, adoptat la Congresul Confederaţiei din 28-29 iunie 1990.

 

Averea UGSR totaliza la data de 31 decembrie 1989 aproape 5 miliarde de lei (300 de milioane de dolari), din care circa 4,7 miliarde reprezentau disponibilităţile depozitate în conturile deschise la Banca Naţională a României şi Banca Română de Comerţ Exterior. Mare parte din bani fuseseră adunaţi din cotizaţiile lunare ale celor aproape 7,5 miliarde de membri. În afară de bani mai erau 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, 34 de sedii, aproape 300 de apartamente, 344 de baze sportive şi 8 unităţi anexe etc.

 

 

 

Asadar, CNSRL-Fratia, condusa de Victor Ciorbea, a preluat in 1990, o avere de 300 de milioane de dolari, printr-un fals demonstrat de procurorii DNA. Intruna dintre adresele BCR depusa la dosar, scrie: “Uniunea Generală a Sindicatelor din România a avut cont deschis la Banca Naţională a României – Sucursala Municipiului Bucureşti până la data de 3.05.1990. La această dată s-a depus la BNR SMB cerere de deschidere de cont pentru Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, în al cărui Statut se menţionează la Cap. VI «Fonduri băneşti şi mijloace materiale ale CNSLR», art. 26 lit. d) «patrimoniul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, dobândit de Consiliul CNSLR, ca succesor universal prin absorbţie»”.

 

Conform statutelor sindicatelor, patrimoniul sindical este netransmisibil si indivizibil. Cu toate acestea, de-a lungul vremii, presa a relatat nenumarate cazuri, care demonstreaza cum bucati din patrimoniul UGSR au fost vandute de liderii sindicalisti. Unul dintre exemplele instrainarii este hotelul Europa, din Eforie Nord, aflat acum în proprietatea lui George Copos. Altul este cel al clădirii vechiului Senat, vandută în 1997 catre Banca Unirea, iar ulterior catre Nova Bank.

 

 

 

Este oare indreptatit moral, Victor Ciorbea sa ocupe astazi functia de avocat al Poporului? O petitie semnata de 130 000 de protestatri i-au cerut acestuia demisia, dupa ce a sarit in apararea lui Dragnea, contestand la Curtea Constitutionala, legea care nu i-a permis acestuia sa ocupe postul de premier, fiind condamnat penal.

 

http://arhivelesecuritatii.blogspot.com/2017/01/tenebrosul-secret-din-biografia-lui.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată de CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR

 

DE SECRETARIAT UGSR  

 

 

 

 

„Dacă și-au asumat responsabilitatea preluării patrimoniului UGSR de ce l-au lăsat în paragină? Cine răspunde pentru distrugerea acestui imens patrimoniu construit din cotizaţiile oamenilor? Foștii șefi ai mișcări sindicale de după 1990, unii dintre ei încă în fruntea mișcării și astăzi, vor trebui la un moment dat să răspundă pentru jaful pe care l-au patronat” – Dragoş Frumosu, preşedintele CGM-UGSR.

Vinovați de acest dezastru sunt liderii confederațiilor sindicale CNSLR, Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

Stațiunile  Voineasa și Vidra, distruse

 

Înainte de 1990, stațiunile  Voineasa și Vidra era două dintre perlele turismului românesc. Nicolae Ceaușescu vroia ca în cele două stațiuni să se desfășoare Jocurile Olimpice de Iarnă din anul 2000, iar pentru atingerea acestui obiectiv s-au investit sume foarte mari de bani pentru crearea bazei hoteliere, a facilităţilor pentru practicarea sporturilor de iarnă şi a bazelor de recuperare. Cele două stațiuni erau deschise pe toată durata anului, având în vedere că aici fuseseră înfiinţate mai multe unităţi medicale de tratament. Tăvălugul sindical care a trecut peste cele două staţiuni le-a transformat într-o ruină. Acum totul este o ruină. Dupa Revoluție, noile confederații sindicale au preluat ilegal patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) din cele două stațiuni și l-au gestionat după bunul plac. Începând cu anii 1993-1994, în stațiunile Voineasa și Vidra nu s-a mai investit nimic, iar majoritatea locațiilor existente au fost lăsate în paragină. Din aceste locații s-a furat totul, dar până astăzi nimeni nu a răspuns pentru jaful petrecut aici. Vinovați de acest dezastru sunt liderii confederațiilor sindicale CNSLR Frăția, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

 

Din cele două stațiuni montane astăzi au mai rămas în picioare doar scheletele unor hoteluri și vile. După 27 de ani de administrare sindicală, din baza turistică de aici nu a mai rămas aproape nimic. După 1990 patrimoniul UGSR a fost preluat de confederațiile sindicale CNSLR Frăția și Cartel Alfa. Ulterior s-au adăugat la împărțirea prăzii și confederațiile sindicale BNS și CSDR.

 

Marele furt din 2010

 

Până în aprilie 2010, hotelurile din Judeţul Vâlcea, moștenite de sindicate de la UGSR erau administrate de către societatea Sind România SA, o societate înființată tot de sindicate. Ulterior, cele 3 blocuri sindicale (CNSLR- Frăția, Cartel Alfa, BNS) reprezentate de Bogdan Hossu, Marius Petcu, Dumitru Costin și Iacob Baciu și le-au împărțit între ele după cum urmează:

 

Cartel Alfa (reprezentată de Bogdan Iuliu HOSSU ) a luat Hotelul Parâng;

BNS ( reprezentată de Dumitru Costin) a luat hotelul Oltenia din Băile Govora;

CNSLR-Frăția (reprezentată de preşedintele actual Leonard BARASCU) a luat integral baza UGSR din stațiunea Vidra;

CSDR (reprezentată de Iacob Baciu ) a luat hotelului Traian din Călimănești;

Stațiunea Voineasa a fost spartă în patru după cum urmează: CNSLR- Frăția a luat hotelul Lotru, cu tot cu bază de tratament, în timp ce celelalte trei confederații au luat cabanele Vidruța, Voine, Șița și Brădiș

Vilele de la Voineasa au fost impartite ” frăţeşte” între toate cele patru confederaţii.

Și continuarea lui în 2011

 

Baza turistică de la Voineasa ( hotelurile Bradişor, Vidruţa, vilele apartament, centrul comercial), Băile Herculane (hotelurile Dacia şi Domogled), Băile Felix (hotelul Muncel), Covasna (hotelul Montana) Sângeorz  Băi (hotel Someş), Vidra ( cinci vile) şi Predeal (o vilă) au fost date de CNSLR, în 2011, în administrarea firmei Tour Mirinvest SRL din Timișoara, care face parte din grupul de firme Grup Mir, în urma unui contract de management încheiat între Sind Tour Trading SRL și firma amintită. Contractul era însă dezavantajos pentru Sind Tour Trading SRL.

 

Directorul Sind Tour, Minică Boajă, unul dintre artizanii ” Tranzacţiei” din perioada 1990 – 1992, respinge contractul şi este demis. Nepotul lui este actualmente directorul SC SINDROMANIA SA.

 

Potrivit unui document întocmit de directorul Sind Tour, Minică Boajă și înregistrat la cabinetul președintelui CNSLR-Frăția pe data de 18.04.2011, acesta respingea contractul invocând mai multe motive     (documentul în facsimil).

 

Potrivit lui Minică Boajă, respectivul contract conținea:

 

– “elemente total dezavantajoase în realizarea raporturilor economice dintre cele două entități și anume estimarea realizării unui profit minim net de 600.000 Euro, în condițiile în care în actuala formă de organizare administrativă s-au realizat în exercițiul financiar 2010 un profit net de 1.000.000 Euro și investiții ( de circa 530.000 Euro) finanțate din surse proprii, într-un an de maximă recesiune economic”.

 

– Un alt aspect reglementat în contract viza acordarea unui onorariu noului administrator în valoare de 75% din suma ce depăşea profitul minim net de 600.000 de euro. “Pretinderea unei astfel de sume este total nejustificată, ea nereprezentând nici remuneraţie, nici indemnizaţie, ci un onorariu de succes ca în cazul exercitării unei profesii liberale” mai atrăgea atenţia la vreme respectivă directorul general Sind Tour Trading SRL.

 

Pentru că a îndrăznit să iasă din front, atrăgându-le atenţia noilor zei ai mişcării sindicale că este ilegal ce fac, Minică Boajă este demis. Artizanul demiterii a fost atotputernicul la acea dată, Liviu Luca ( în prezent el se află în puşcărie). Astfel,  în urma acestei adrese, pe data de 19.04.2011, AGA de la Sind Tour Traiding, avându-l ca preşedinte pe celebrul Liviu Luca, din partea CNSLR-Fraţia, îl demite pe directorul Minică Boajă, lăsând astfel cale liberă pentru aprobarea încheierii şi semnării contractului de management dintre Sind Tour Traiding SRL şi Tour Mirinvest SRL.

 

Vicepreședintele CNSLR –Frăția, Ion Stan, se opune şi el

 

Ilegalitatea este confirmată şi de vicepreşedintele CNSLR-Fraţia de la acea vreme, Ion Stan,  care s-a opus semnării contractului în forma propusă de Liviu Luca. Potrivit unui document înregistrat la cabinetul preşedintelui CNSLR – Frăţia pe data de 27 aprilie 2011, Ion Stat precizează : “(…) nu sunt de acord şi nu voi vota niciodată pentru  contractul de management cu firma respectivă pentru că au datorii la stat, mai multe procese pe rol în calitate de debitori, au avut cifră de afaceri de 8 miliarde în 2009 şi cheltuieli totale de 16 miliarde. Şi în alţi ani firmele pe care le-au administrat, toate au avut pierderi. În acest sens am prezentat mai multe documente privind situaţiile financiare ale tuturor firmelor deţinute şi administrate de Miron (patronul Grup Mir) şi soţia acestuia.” ( materialul în facsimil).

 

“Cum să dai o afacere de 328 de miliarde unei firme cu pierderi, cu capital social de 200 lei si cu multiple procese în derulare?”, a fost una din întrebările adresate de Ion Stan conducerii CNSLR-Fraţia. Întrebarea a rămas fără niciun răspuns.

 

“Niciuna din cele patru confederaţii sindicale care au preluat patrimoniul UGSR nu poate rezolva problema refacerii bazei turistice pe care au distrus-o, pentru ca la cadastru proprietar apare UGSR.

 

Aceeaşi situaţie este valabilă pentru multe dintre obiectivele de patrimoniu. Au inclus în eroare instanţa, cu ajutorul procesului verbal semnat în fals al tranzacţiei şi cu art. 26 din Statutul CNSLR, dar nu au acte de proprietar. Asta o spun rezolutiile DNA” – Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, confederaţie căreia justiţia i-a acordat personalitate juridică (conform prevederilor Legii nr. 62/2011) şi i-a recunoscut calitatea de continuator al UGSR, devenind astfel proprietarul de drept al bunurilor luate în 1989 prin fraudă de noile confederaţii sindicale.

 

 

 

Preşedinte,

 

Dragoş Frumosu

 

Patrimoniul turistic al UGSR, furat la bucată

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Baronii sindicali cu averi uriașe vizați de instanță: Patrimoniul UGSR, preluat prin fals

 

După ani de procese, judecătorii desființează documentul care a stat la baza preluării ilegale a patrimoniului UGSR;

Actul a fost declarat fals și desființat;

Preluate și gestionate fraudulos, foarte multe clădiri au ajuns astăzi ruine, iar banii din conturile UGSR au dispărut;

Este momentul ca patrimoniul UGSR să se întoarcă la proprietarul de drept, iar cei vinovați să răspundă;

 Judecătoria Sectorului 1 din București a decis desființarea documentului prin care confederațiile înființate imediat după 1989 au preluat de la Uniunea Generală a Sindicatelor din România  patrimoniu sindical. Conform deciziei judecătorești, s-a dispus „desființarea înscrisului fals reprezentat de Procesul verbal din data de 04.07.1990, aparent semnat de Călinescu Ștefan, în calitate de reprezentant al CNPOSLR”. Acesta a fost documentul care a stat la baza preluării frauduloase a patrimoniului sindical din proprietatea UGSR în cea a confederațiilor nou apărute.

 

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 confirmă ceea ce noi, reprezentanții Confederației Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM – UGSR) spunem de ani de zile: patrimoniul UGSR a fost furat şi administrat fraudulos de către persoane fizice şi juridice care nu aveau nicio calitate legală.

 

Anularea acestui document are ca efect reîntoarcerea imensei averi sindicale la UGSR, organizație care nu s-a desființat legal niciodată.

 

Apel la memorie

 

Împărţirea patrimoniului UGSR între confederațiile sindicale a avut la bază un proces-verbal încheiat la data de 4.07.1990, prin falsificarea semnăturii preşedintelui de la acea dată a Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România (CNPOSLR), Ștefan Călinescu. Ulterior, s-a încheiat documentul intitulat „Tranzacţie Generală”, la data de 7.11.1991, dar care are la bază procesul-verbal falsificat.

 

Documentul intitulat „Tranzacţie Generală”, care este un act subsecvent unui document falsificat, a vizat partajarea şi obţinerea patrimoniului sindical care a aparţinut fostului Comitet Central al UGSR”, deşi acesta nu avea patrimoniu, el fiind doar o structură de conducere, fără personalitate juridică.

 

Documentul fals („Tranzacţie Generală”) a fost folosit de preşedinţii CNSLR Frăţia – Victor Ciorbea, CNS Cartel ALFA – Bogdan Hossu şi CSI Frăţia – Miron Mitrea la constituirea şi înmatricularea societăţii SIND România, care a preluat abuziv baza turistică a UGSR. Tot la fel a fost comstituită și Asociația Națională Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, aici fiind reunite casele de cultură furate din patrimoniul UGSR.

 

Astăzi, multe clădiri din patrimoniul turistic (hoteluri, vile, baze de tratament etc) și casele de cultură au fost distruse, vândute, abandonate sau preluate de primării din cauza datoriilor acumulate. Reamintim că așa au dispărut din patrimoniul sindical UGSR casele de cultură din Târgu Jiu, Suceava, Rovinari, Orșova, Baia Mare, Focșani etc, a fost distrusă complet baza turistică de la Vidra, Tabăra Navodari, au fost concesionate pe sume de nimic unele hoteluri.

 

Ce însemna patrimoniul UGSR în 1990

 

În decembrie 1989 în conturile UGSR se aflau 4,7 miliarde de lei vechi (echivalentul a 300 de milioane de dolari la acea dată) şi 2,8 milioane de dolari în valută. Banii au dispărut fără urmă;

 

– 25.000 de locuri de cazare în 17 staţiuni (multe hoteluri au fost distruse);

 

– 21.000 de imobile;

 

– 55 de case de cultură (multe dintre ele sunt distruse, executate silit etc);

 

– 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament (multe dintre ele sunt distruse)

 

– peste 400 de apartamente şi garaje (au dispărut la scurt timp după ce a fost furat patrimonial UGSR, fiind vândute ilegal)

 

– sute de baze sportive (despre soarta multora nu se mai știe nimic, multe sunt în paragină);

 

– un vapor (a dispărut fără urmă);

 

– garaje, autocare si alte mijloace de transport care nu mai exista.

 

Acest imens patrimoniu s-a degradat de la an la an, ajungând după 32 de ani de la preluarea lui ilegală o ruină, în mare parte. În lipsa investițiilor foarte multe active s-au degradat, banii câștigați din exploatarea lor intrând în buzunarele largi ale noilor șefi ai mișcării sindicale. Pe de altă parte, nici o bancă nu a vrut să acorde credite pentru reabilitarea acestor clădiri deoarece confederațiile sindicale nu au putut face niciodată dovada, cu acte, că sunt proprietarii acestor active.

 

Orgoliul președinților celor patru confederații sindicale, invitati de CGM-UGSR să vină la masa dialogului în vederea găsirii unor soluții care să salveze clădirile din patrimoniu, a condus la refuzul permanent al acestora. Proprietarul patrimoniului este UGSR, el trebuie să gestioneze și să găsească soluțiile legale în vederea renovării obiectivelor ramase. Acest imens patrimoniu, conform Convenției de la San Francisco, este indivizibil și indezirabil, și el trebuie să fie readus în folosul celor care au contribuit, prin plata cotizațiilor personale, la construirea lui (astăzi majoritatea pensionari) și al actualilor membri de sindicat.

 

Să fie clar, reprezentanții CGM-UGSR asta doresc. Noi nu suntem “comuniștii răi” așa cum ne-au caracterizat mai mereu atât Victor Ciorbea, cât și unii avocați ai confederațiilor sindicale, noi dorim să se înteleagă faptul ca acest patrimoniu nu este bunul lor personal. Cum a fost posibil ca după ani de zile de gestionare frauduloasă prin SIND ROMANIA, cei patru să-și împartă hotelurile, să-și facă propriile societăți de turism și să le gestioneze, când în toate declarațiile anterioare susțin că nu puteau decât să administreze pentru că nu au acte de proprietate !!! Cum se poate ca multe Case de Cultura sa ajunga într-o stare deplorabilă, fiind transformate în baruri, săli de jocuri de noroc sau lăsate în paragină de cei care le-au gestionat și incasat bani după exploatarea lor timp de peste 30 de ani? În acest timp, atunci când ANAF sau DITL-urile primăriilor au constatat că dările către stat nu au fost plătite în toți acești ani, s-a creat posibilitatea unor primării să le execute (Casa de Cultură din Alexandria, Târgu Jiu etc.). Menționăm aici și situația Casei de Cultură din Sf. Gheorghe, localitate al cărui primar a declarat public că UGSR a murit, că organizația lor – UDMR, este în alianța la putere și că tot ceea ce cer, li se dă.

 

Totul cu știrea Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, condusă tot de reprezentanții celor patru confederații sindicale care are acelasi director ca și SIND ROMANIA, Adrian Boaje, cel care peste tot declară ca bazele de tratament și odihnă ale UGSR-ului sunt proprietatea SIND ROMANIA ? O fi avut și dânsul vreo “matuse Tamara” ?

 

De ani de zile, CNSLR FRAȚIA, Cartel ALFA, CSDR și BNS nu ne lasă să înregistrăm, conform legii, modificările rezultate în urma unui Congres legal desfășurat, în prezența unui notar, influientând și manipulând judecători pentru a invoca tot felul de soluții menite să ne blocheze activitatea. Cine le dă dreptul acestor indivizi să ne ia dreptul la justiție? Pe cine au în spate, astfel încât să ne acuze permanent de lipsa capacității procesuale când și în Rezolutia DNA 194/2/2011, procurorul Claudia Roșu precizeaăa clar că “UGSR are capacitate de a-și exercita pe civil în instanță, modificările de carte funciara și de recuperare a patrimoniului și că UGSR traiește, că organizația nefiind niciodată desființată?

 

A venit momentul sa spunem STOP corupției și înselătoriei, astfel încât ceea ce a mai ramas din activele patrimoniului UGSR să poată fi reabilitat și readus în circuitul cultural și educațional, de tratament și odihnă pentru membrii de sindicat.

 

Cerem instituțiilor statului și instanțelor de judecată să-și facă datoria și să înteleagă că organizației noastre, CGM-UGSR, trebuie să i se dea dreptul la justiție pentru a-și putea reprezenta membrii și să intervină astfel încât patrimoniul să reinter, prin intermediul proprietarului său de drept, în circuitul penru care a fost construit adică pentru recreere, tratament și educație. 

 

Dragoș Frumosu

 

Biroul Executiv CGM-UGSR

 

Baronii sindicali cu averi uriașe vizați de instanță: Patrimoniul UGSR, preluat prin fals

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Nicolae Vacaroiu: In tara noastra se fura prea mult. 2013-2014 vor fi cei mai grei ani ai Romaniei

 

HotNews.ro

 

 

Anii care urmeaza vor fi unii dintre cei mai grei pentru Romania, din foarte multe considerente, iar in acelasi timp in tara noastra „se fura prea mult”, a declarat marti presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, cu prilejul reuniunii Clubului de la Bucuresti, relateaza Agerpres.

 

Vacaroiu a aratat ca este necesara o autonomie totala pentru Curtea de Conturi, care reuseste sa aduca anual la bugetul de stat aproximativ 700 de milioane de euro in plus. „Dar suntem departe. Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totala, de independenta totala si de ceva surse financiare, pentru ca aparatul singur are o pregatire corespunzatoare si avem o forta umana cu pregatire serioasa si pentru ca e singurul organ care patrunde sub aspectul controlului in primarii in mediul rural”, a argumentat presedintele Curtii de Conturi.

 

 

Potrivit acestuia, 60% dintre casele si vilele construite nu sunt impozitate, din diferite motive – ori nu e clara situatia terenului, ori nu au autorizatie de constructie.

 

In acest context, fostul premier a pledat pentru identificarea de mecanisme institutionale pentru ca aceia care au furat si au facut bani din aceasta sa-i poata inapoia societatii.

 

„Pe domeniul achizitiilor situatia este grea si Curtea de Conturi este extrem de exigenta si dura incepand de acum, pentru ca, dupa toate calculele mele, se fura prea mult. (…) Sunt ani grei, e nevoie mai mult decat oricand sa existe un guvern foarte dur si speram ca dupa alegeri sa existe majoritatea parlamentara necesara”, a spus Nicolae Vacaroiu, care a adaugat in context ca este necesara totodata revizuirea Codului fiscal, pentru ca are unele inechitati.

 

 

„Sunt unele lucruri care te fac sa te intrebi: Domnule, vrei sa sprijini sectorul privat sau vrei sa-l demolezi? Apar tot felul de prevederi subterane, reglementari. Sunt multe de facut”, a spus Vacaroiu.

 

El a atras atentia ca „bate la usa” anul 2013 – 2014. „Dupa parerea mea, vor fi cei mai grei ani ai Romaniei din foarte multe considerente. Faptul ca am intrat pe o guvernanta fiscala pe care o apreciez ca nu avea ce cauta acolo, pana nu-si rezolva statele din zona euro problema, cu o limitare a deficitului bugetar undeva la 1,98 deficit efectiv, care inseamna, fara datoria externa, venituri egal cheltuieli – deci suntem la nivelul anului 2012. Cresterea economica poate duce undeva la 1,5%, tinand seama de baza redusa de la care plecam”, a apreciat fostul premier.

 

Presedintele Curtii de Conturi a atras atentia ca Romania are „un mare handicap” – agricultura distrusa. „O agricultura distrusa in totalitate cu buna stiinta din afara, cu sfaturi aplicate de noi militareste si am ajuns unde am ajuns. O agricultura nu se reface peste noapte. In primul rand, nu mai avem resursa umana, populatia care se ocupa de mediul rural e undeva pe la 70 de ani, nu mai vorbesc de irigatii sisteme”, a afirmat Nicolae Vacaroiu, care a reamintit in context ca guvernul pe care l-a condus a investit in sistemele de irigatii si l-a refacut pe cel de la Covurlui, unde acum „nu mai e nimic”. „Din 1996 pana acum a disparut tot”, a adaugat fostul premier.

 

 

Acesta a comentat si faptul ca in trecut cele cinci combinate din domeniul petrolului se ocupau atat cu rafinarea, cat si cu partea de petrochimie, ceea ce permitea scoaterea „rafalelor” de produse de consum imediat, benzina, motorina. „La ora actuala niciun combinat nu mai are parte de petrochimie, am reusit ‘performanta’ sa le vindem. (…) Acum spunem ca Romania nu mai are resurse”, a subliniat Vacaroiu.

 

Potrivit acestuia, una dintre problemele cel mai greu de rezolvat, care reprezinta chiar „un cartof fierbinte”, este suma imensa, de 15 miliarde de euro, rezultata din hotararile judecatoresti irevocabile sub forma de despagubiri in bani pentru fostii proprietari.

 

De asemenea, fostul premier se intreaba ce se va intampla in 2013, 2014, in conditiile in care credite externe nu se pot face, pentru ca se depaseste deficitul.

 

Nu in ultimul rand, presedintele Curtii de Conturi a atras atentia asupra pierderilor anuale in valoare de 7 miliarde de euro cu rambursari ilegale de TVA pe facturi false, firme fantoma etc. si a remarcat totodata ca Romania are o economie subterana dubla fata de cea a Uniunii Europene.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-13472771-nicolae-vacaroiu-tara-noastra-fura-prea-mult-2013-2014-vor-cei-mai-grei-ani-romaniei.htm

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Primarul Robert Negoiţă are DATORII de 52 de milioane de euro la ANAF şi 67 000 de euro la primăria naşului Pandele

 

comisarul.ro

 

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, aspirant la candidatura pentru Primăria Capitalei, a declarat datorii de 52 de milioane de euro datorii la ANAF, pe persoană fizică, neplătite între 2009 şi 2014. Conform declaraţiei de avere pe 2015 postată pe site-ul primăriei, Negoiţă nu şi-a plătit nici taxele locale la 5 primării, în localităţile unde are case sau apartamente construite de firma sa, scrie  BN24.ro .

 

Datoriile adunate din taxe locale neplătite ajung la 400 000 de mii de euro, dar nu par să fie o mare durere de cap pentru liderul PSD, având în vedere că primăriile păgubite sunt conduse de prieteni şi rude de-ale sale. De exemplu, Primăria Voluntari, faţă de care Negoiţă are o datorie de 67 000 de euro, este condusă de naşul acestuia, Florentin Pandele.

 

 

https://www.comisarul.ro/politic/primarul-robert-negoita-are-datorii-de-52-de-milio_490129.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

SLUGOIUL lui Iliescu și Văcăroiu, TURNĂTOR la Securitate, RESTAURAT de Tăriceanu purtător de cuvânt la Senat

 

 

comisarul.ro

 

Restaurația a mai făcut un pas în cuibul de hoți care conduce România.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat luni că fostul ,,jurnalist” Andrei Alexandru, în fapt un slugoi al PDSR, Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu, este noul său purtăror de cuvânt.

 

Decizia a fost motivată de „încărcarea din ce în ce mai mare pe care o are funcţia actuală”.

 

„Începând de astăzi, domnul Andrei Alexandru va fi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, având în vedere experienţa jurnalistică pe care o are, dar şi încărcarea din ce în ce mai mare pe care o am în funcţia actuală”, a declarat preşedintele Senatului.

 

Andrei Alexandru a mai ocupat funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Senatului, în perioada în care Nicolae Văcăroiu a fost şeful Camerei superioare. De altfel, el a fost şi purtătorul de cuvânt al lui Văcăroiu, când acesta a fost preşedinte interimar al României.

 

,,Jurnalistul” Andrei Alexandru a fost unul dintre pesediştii care au contestat câştigarea Congresului PSD de către Victor Ponta, el fiind la momentul respectiv împiedicat să îşi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului.

 

Fost turnător de frunte la Securitate

 

Instanţa supremă a decis definitiv in mai 2011 că fostul consilier al lui Nicolae Văcăroiu, Andrei Alexandru, a colaborat cu fosta Securitate.

 

Andrei Alexandru a primit la 2 noiembrie 2007 de la CNSAS verdict de colaborare cu Securitatea. Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a respins, la 13 decembrie 2007, contestaţia formulată de Andrei Alexandru, păstrând verdictul de poliţie politică.

 

Andrei Alexandru a avut doua numele de cod „Adam Tomescu” si „Adamescu”. Andrei Alexandru a lucrat ca ghid ONT între 1972 şi 1975.

 

Andrei Alexandru a primit la 2 noiembrie 2008 de la CNSAS verdict de colaborare cu Securitatea. Purtatorul de cuvant al lui Nicolae Vacaroiu a lucrat pentru Departamentul Informatiilor Externe (DIE), sub numele conspirativ „Adam Tomescu” si „Adamescu” si a dat note informative despre cetatenii straini cu care a intrat in contact in calitate de ghid ONT, dar si despre elevi. Colaborarea sa cu Securitatea a durat zece ani, intre 1974 si 1984.

 

Andrei Alexandu a fost verificat de CNSAS la cererea organiatiei Civic Media. Potrivit documentelor existente la CNSAS si prezentate de cotidianul „Ziua”, Andrei Alexandru, avea numele de cod „Adam Tomescu” si a fost recrutat de Directia III a Securitatii in data de 15 05 1974 ca informator.

 

Alexandru a lucrat si pentru Departamentul Informatiilor Externe (DIE), sub numele de conspirativ „Adamescu” si a furnizat note informative despre cetatenii straini cu care a intrat in contact in calitate de ghid ONT, dar si despre elevi. Colaborarea sa cu Securitatea a durat zece ani, 1974 -1984, si a incetat in momentul in care a devenit membru PCR.

 

Andrei Alexandru era apreciat in randurile Securitatii interne, unde era considerat „o persoana prezentabila cu simt dezvoltat pentru aspectele care ne intereseaza, inteligent, cu vorbire si gandire cursive, cu posibilitati pentru munca informativa”. Pe de alta parte, DIE avea o parere proasta despre Alexandru si spunea despre acesta ca este „un element indisciplinat, palavragiu si fricos, care executa numai sarcini din care avea un profit material”. Potrivit documentelor din Fondul de Retea 9599674, Alexandru a fost recrutat in 1974, perioada in care era ghid ONT si a primit numele de cod „Adam Tomescu”. El avea ca sarcini „supravegherea informativa a cetatenilor straini care vin in tara noastra ca turisti, reprezentanti si directori de firme turistice”. In plus, in timpul stagiului militar, Alexandru isi turna colegii de armata, elevii de la la UM 01184/ E Bacau.

 

Intre 1972 – 1973, „Adam” a furnizat „unele date interesante privind activitatea si legaturile cetatenilor straini aflati in atentia noastra”. Notele date Securitatii sunt olografe si se refera la turistii straini si reprezentantii firmelor pe care ii insotea ca ghid, la intalnirile pe care acestia le aveau sau la relatiile intime pe care le stabileau in Romania.

 

In 1973, cand era „candidat” pentru recrutare, „Adam” relateaza despre un functionar al firmei SH – „un element care consuma bauturi alcoolice in cantitati apreciabile si are o simptatie deosebita fata de sexul feminin in ciuda faptului ca e casatorit si are o fetita de un an. Mentionez ca soferul care ne-a insotit i-a facilitat cunoasterea unor femei din orasul Sibiu si Brasov, cu care a cheltuit o suma mica, pe care nu a amortizat-o la sfirsitul mesei cand le-a invitat in camera de hotel…”. Intr-o alta nota din 1973, vorbeste despre un turist american „care a lucrat ca ajutor de serif in politia SUA intr-o rezervatie de indieni din Arizona, prilej cu care mi-a spus ca este gata sa faca orice pentru bani”. In aceeasi perioada, Andrei Alexandru este cu ochii pe delegatia firmei Skole Hausen si pe delegata firmei Falkenturist din Danemarca, despre care spune ca intentioneaza sa se casatoreasca cu „un cetatean roman, casatorie care nu este insa facuta din dragoste, pentru ca si unul si altul se inseala reciproc”.

 

In 1975, Directia a III trimite dosarul informatorului „Adam”, care absolvise facultatea de matematica si isi satisfacea stagiul militar la UM 01184/ E Bacau, catre Directia IV. Ofiterii precizeaza ca in aceasta perioada „Adam” a furnizat trei note informative si ca toate datele furnizate „s-au verificat pe linia altor surse, rezultand ca informatorul este sincer in relatarile sale”. Una dintre aceaste note se refera la „un elev care a avut unele manifestari negative cu privire la politica de socializare a partidului si asupra caruia s-au luat masuri de prelucrare de catre organul de partid”. In 1977, cand Andrei Alexandru se angajeaza la Centrul de Calcul al Fabricii de Confectii Bucuresti, dosarul de retea este retransmis la Directia a III-a. Colaborarea lui „Adam” cu Securitatera dureaza pina in 1984, cand acesta devine membru de partid. Colaborarea cu DIE incepe in 1975 si rapoartele ofiterilor precizeaza ca „a fost selectionat din randul elevilor Scolii de Ofiteri in rezerva a MAN de catre UM 0920/G/ 313” si purta numele de cod „Adamescu”.

 

https://www.comisarul.ro/politic/slugoiul-lui-iliescu-si-vacaroiu-turnator-la-secur_490273.html

 

/////////////////////////////////////

 

 

Vacaroiu se umfla la sistem!

 

„Nea Nicu” vrea sa treaca la „next level”

Ani de zile a fost „tanara speranta” a luptei anticoruptie iar acest rol de principal colaborator institutional al structurilor de forta i-a venit manusa lui Nicolae Vacaroiu. Si chiar daca riposta furibunda a fostului premier a fost declansata de-abia dupa ce parlamentarii nu i-au inchiriat „moca” o sala de festivitati la „Casa Poporului”, pentru a tine sarbatoarea anuala a Curtii de Conturi, aceasta a fost una devastatoare. Astfel ca, vreo cativa ani buni, rapoartele Curtii de Conturi au facut ravagii printre membrii „vechii garzi” politice si a „oazelor” de coruptie aflate la cheremul „baronilor”.

 

Iata insa ca valul se pare sa-i fi luat cam tare pe oamenii lui Nicolae Vacaroiu. Cei care, sa nu uitam, sunt singurii bugetari din ultima vreme pe cale sa  obtina acceptul de a intra in categoria celor cu salarizari speciale, ceea ce inseamna nenumarate privilegii financiare, de la lefurile duse lunar acasa si pana la viitoarele pensii care vor fi astfel „umflate” substantial. Iata insa ca, dupa cum „National” dezvaluia in exclusivitate in urma cu ceva vreme, Curtea de Conturi a inceput sa dea rateuri. Si asta nu neaparat pentru ca ar fi fost diminuat ritmul de lucru, ci pentru ca, pur si simplu, s-ar fi trecut la practica „umflarii” prejudiciilor calculate, pentru o cat mai buna impresie artistica menita a-i gadila orgoliul lui „nea Nicu” Vacaroiu. Cel care, chiar dupa ce a obtinut favoruri financiare deloc de neglijat pentru oamenii sai, tot continua sa se joace cu focul. Asa ca prin sistem se vorbeste ca Vacaroiu ar sta cu mana gata pregatita deasupra „butonului nuclear” prin care sa dinamiteze majoritatea structurilor de forta. Ramane insa de vazut daca „nea Nicu” doar „se umfla” la sistem sau chiar are de gand sa dea drumul la rapoartele devastatoare cu privire la activitatea unor importante institutii, de la servicii secrete la structuri anticoruptie. Pentru ca, daca dupa revenirea PSD-ului la putere va da aceasta „perversa” sistemului, atunci rapoartele chiar ar trebui sa fie unele pe bune, altfel riposta anuntandu-se inca de pe acum una incendiara. Si dureroasa…

 

Nu mai sta in picioare!

 

 

Procurorii anticoruptie au trebuit sa dea dovada de o conditie fizica de invidiat la cate mingi la fileu le-a ridicat Curtea de Conturi intr-o perioada in care, pe baza rapoartelor inspectorilor lui Nicolae Vacaroiu, se intocmeau dosare „cu roaba”, care treceau „ca prin branza” si prin instantele de judecata, obtinandu-se astfel condamnari spectaculoase.Si asta pentru ca in aceste rapoarte se gaseau cifre care reprezentau probe indubitabile a jafului generalizat din nenumarate institutii publice. Iata insa ca se pare ca vremea de glorie a Curtii de Conturi incepe sa apuna, tocmai acum, cand angajatii au posibilitatea sa se infrupte din  privilegiile financiare ale unui statut special. Iar daca pana acum asteptau cu nerabdare rapoartele Curtii de Conturi, care le usurau substantial munca de cercetare, celelalte institutii partenere au deja reale probleme in a „defalca” adevarul de „burtile” din ultimele rapoarte ale inspectorilor lui Nicolae Vacaroiu. Care ar trimite documentatii ce nu mai stau in picioare, prejudiciile fiind calculate fortat, ca sa nu spunem „umflate” de-a dreptul. Astfel ca situatia a devenit similara cu cea a „exaltatilor” de la Directia Antifrauda, care le-au trimis procurorilor numai „fasaieli” de care acestia din urma nu mai stiu acum cum sa scape.

 

Se da la toti!

 

Iata insa ca, tocmai intr-o perioada in care credibilitatea „munitiei” furnizate de catre Curtea de Conturi este serios zdrucninata de parerea anumitor specialisti privind  tendinta tot mai fatisa de „umflare” a cifrelor, a aparut si zvonul ca Nicolae Vacaroiu tocmai ce se pregateste sa dea drumul la „nucleara” care sa zguduie sistemul din temelii.

 

 

Dupa ce s-a dat la SRI, Vacaroiu arata acum pisica pana si DNA-ului…

Si ca raportul privind „neregulile” financiare uriase depistate in cheltuirea bugetului Serviciului Ropman de Informatii nu ar fi decat „inceputul sfarsitului”. Astfel ca la rand ar urma si alte „bombe” aruncate dinspre Curtea de Contrui in tot felul de structuri din sistem, de la alte servicii secrete pana la diverse Parchete si chiar la DNA!Desigur, s-ar putea ca lui „nea Nicu” sa-i treaca intre timp supararea provocata atat de faptul ca respectivele institutii par sa nu-i mai ia chiar atat de in serios informarile, cat si de faptul ca noua guvernare i-a taiat bugetul si atunci sa nu mai apese „butonul nuclear”. Sau, din contra, sa incerce sa iasa din nou la rampa cu aceste rapoarte incendiare. Care, insa, ar trebui sa fie unele de-a dreptul „stintifice”, pentru ca, nu-i asa, atunci cand te umfli la sistem trebuie sa te tina nu doar smecheria, cat mai ales probele din documentele justificative. Si poate ca astfel s-ar rezolva, totusi, si dilema daca „prejudiciile” inaintate de catre rapoartele Curtii de Conturi sunt sau nu umflate…

 

https://www.national.ro/dezvaluiri/vacaroiu-se-umfla-la-sistem-574941.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

File din isteria comunismului românesc (III)

 

Poate e o ironie a istoriei, poate doar o coincidenţă tâmpită, în orice caz, dacă ultimul secretar general al PCR (Partidul Comunist Român) a fost un cizmar, primul a fost plăpumar. Şi culmea, avea şi o pantofărie. Gheorghe Cristescu a fost un personaj cu oarecare popularitate la începutul anilor ’20, nu atât ca şef al comuniştilor, între 1921 şi 1924, cât mai ales ca guguştiuc populist, orator cu oarecare anvergură, băgător de seamă pe la ministere, pe la chermezele politice mai mult sau mai puţin simandicoase şi, nu în ultimul rând, ca parlamentar al Partidului Socialist.

 

Băiat deştept din născare, Cristescu avea vocaţia colportajului şi harul cameleonismului social. Pornise realmente de la o plăpumărie, undeva în strada Sfinţilor, pe lângă Armenească, şi apoi, amestecând în mod curajos activitatea revoluţionară cu mişmaşul, ajunsese să strângă un pic de cheag. Mulţi dintre fanaticii săi colegi, Marcel Pauker, de exemplu – soţul celebrei Ane -, l-au considerat un oportunist şi un poltron. Dar acuzaţia de oportunism era la ordinea zilei în acele vremuri, mai tulburi ca mustul pus la fiert.

 

Cristescu ajunsese în mişcarea comunistă pe mâna lui Racovski, căruia i-a organizat o perioadă gărzile de corp şi l-a ajutat în operaţiuni financiare. I-a fost ca un dulău, care mârâia la orice s-ar fi apropiat de guru, dar care nici nu ezita, la o adică, să-şi mai îngroape câte un os pentru uzul personal. A făcut ocazional puşcărie, o dată în 1909, când a fost arestat împreună cu Panait Istrati. E arestat în 1921, imediat după votul afilierii la Komintern a PCR, împreună cu alţi vreo trei sute de proaspeţi comunişti, şi profită de ocazia procesului pentru a interpreta, la tribunal, rolul eroului comunist, sacrificându-se pe altarul clasei muncitoare.

 

În 1922, după luni bune de audieri, martori aduşi să dea declaraţii şi atenţie din partea presei, Guvernul României acordă o amnistie generală a delictelor politice şi Cristescu scapă. Continuă să facă politică comunistă în registru minor, deşi e ales şef al partidului la congresul de la Ploieşti. Şi asta pentru că Moscova nu vede în el omul cu vocaţia acţiunii subversive, cu patima teroristului, ci doar un individ mediocru, înclinat către compromis şi aranjamente personale. Kominternul avea nevoie de eroi, iar Cristescu nu era decât un bufon marxist-leninist. Săpat de colegi, suspectat de boşii de la Komintern, e înlocuit în 1924, la al III-lea congres, de Elek Koblos, un tâmplar maghiar, pare-se cu mult mai hotărât decât el şi, în plus, agreat de ruşi.

 

Totuşi, Cristescu-Plăpumaru revine fulgurant în viaţa României, în 1936, de data asta fără nici o legătură cu comunismul. Fiică-sa, Tita Cristescu, una dintre cele mai curtate şi mişto gagici din anii ’30, Miss România 1926, este găsită moartă în apartamentul ei, după o supradoză de cianură. Agitat din fire, Cristescu a făcut puţin tam-tam, dar s-a potolit rapid; îi rămăsese de pe urma Titei nişte milioane, bijuterii, marafeturi. A avut un ultim moment de glorie când, deshumat politic de Ceauşescu din motive tactic-naţionaliste, ca pe nişte moaşte ale comunismului neaoş, ţine un discurs la congresul al X-lea, din august 1969. Moare în 1973, iar astăzi oasele lui sunt bine-mersi la Bellu, în cavoul familiei.

 

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.6/2009 (autor Alin Ionescu).

 

Citeste si articolele:

 

Cum îşi bat joc noii bolşevici de eroii Revoluţiei Române

Chiar suntem condamnaţi să colaborăm cu călăii României, adică foştii bolşevici?

File din isteria comunismului românesc (II)

File din isteria comunismului românesc

După ce au izolat România de lumea civilizată, gorilele bolşevice se pregătesc de o nouă mineriadă

 

File din isteria comunismului românesc (III)

 

Citește, analizează, discerne

 

Cum a fost distrusă întreprinderea ARO de către mafia Securităţii comuniste

 

Mijloace de tortură utilizate de Securitate

 

Metode uzuale de tortură din anchete, din închisori şi din lagărele de exterminare comuniste

 

Cronologia şi geografia represiunii comuniste

 

Cronologia si geografia represiunii comuniste (II)

 

Cronologia si geografia represiunii comuniste (III)

 

Lagăre de exterminare în România comunistă

 

Neocomuniştii din PSD şi martirii gulagului bolşevic

 

Morţii din gulagul comunist

 

Generatia Marii Uniri exterminata in gulagul comunist

 

Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Comunistii perioadei interbelice: o mana de teroristi fanatizati in slujba Moscovei

 

Comunistii, scosi in afara legii in anul 1924 pentru atacuri teroriste

 

Aşa cum puteam citi pe toate gardurile înainte de ’89, PCR-ul a intrat în ilegalitate în 1924. Adevărul e că n-a intrat de bunăvoie, ci a fost băgat cu forţa datorită celebrei legi a persoanelor juridice date de liberalul Gheorghe Mîrzescu, prin care se scoteau în afara legii toate organizaţiile extremiste. Motivul principal al dezbaterii publice care a dus în final la scoaterea din scenă a comuniştilor a fost acţiunea teroristă de la Tatar Bunar. Povestea e simplă şi prefigurează la nivel mic tipul de acţiune URSS-istă prin care bolşevicii au exportat mai târziu comunism la tot cartierul, din America Latină până la statele bananiere din Africa.

 

Intr-un sat din sudul Basarabiei, o bandă de agenţi ai GRU (serviciu secret sovietic din acea perioadă, n.m.), agitatori locali, simpatizanţi ai bolşevicilor şi bandiţi de ocazie, angajaţi cu simbrie, au năvălit cu mitraliere şi pistoale şi au omorât la nimereală jandarmi, pe şeful oficiului poştal şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor sau simpatizanţi ai partidelor politice.

 

Apoi, după ce au semănat spaimă şi haos, s-au retras la fel de fantomatic precum apăruseră, lăsând în urmă vorbe cum că cei năpăstuiţi ar fi fraternizat cu bandiţii, că Basarabia e pământ sovietic şi că Armata Roşie e pe drum, gata să pună cizma peste graniţă. Reacţia statului roman a fost fermă: arestarea tuturor agitatorilor bolşevici din Basarabia şi scoaterea în afara legii a PCR.

 

Secretarul general al Partidului Comunist Roman in 1924 era un ungur

 

În acel moment, în fruntea partidului a fost montat Elek Köblös (i se mai spunea când Balthazar, când Bădulescu), ales la Congresul al III-lea de la Viena; a condus până în 1927. O conducere destul de agitată, fiind un tip orgolios şi excesiv de conflictual, fire de ungur, ce să-i faci! Cel mai tare s-a luat în gură cu Marcel Pauker, soţul Anei, una din vocile cele mai expresive ale comunismului românesc. Strâns cu uşa, Köblös tăiat-o la ruşi, unde nu i-a mers bine deloc.

 

În 1928 e acuzat de troţkism şi băgat la zdup pentru o perioadă scurtă, dar nouă ani mai târziu reintră în puşcărie tot pe motive de deviaţionism şi Stalin nu-l mai iartă, ba chiar îl recompensează cu un glonte în ceafă la celebra închisoare Lubianka. Toată această viermuială din perioada interbelică a PCR, în care evrei, unguri, bulgari şi câţiva români se ceartă ca chiorii, acuzându-se ba de colaborare cu Siguranţa şi trădare, ba de lipsă de hotărâre revoluţionară, vine din faptul că băieţii trăiau într-o sectă pseudoteroristă a cărei viaţă internă era mai degrabă una externă.

 

PCR era, de fapt, o celulă bolşevică în care se amestecau pe criterii ideologice intelectuali idealişti, sărăntoci, muncitori necalificaţi, sindicalişti extremişti şi calfe, într-o ierarhie cât se poate de efemeră, aranjată de fiecare dată de ifosele sau interesele circumstanţiale ale Kominternului sau ale boşilor moscoviţi.

 

Fiind practic inexistent în viaţa politică a României înainte de scoaterea în ilegalitate, PCR era, de fapt, o celulă bolşevică în care se amestecau pe criterii ideologice intelectuali idealişti, sărăntoci, muncitori necalificaţi, sindicalişti extremişti şi calfe, într-o ierarhie cât se poate de efemeră, aranjată de fiecare dată de ifosele sau interesele circumstanţiale ale Kominternului sau ale boşilor moscoviţi. Această lipsă de anvergură a comuniştilor români, lipsa lor de relevanţă pentru mase, faptul că în toată perioada interbelică n-au fost altceva decât o mână de terorişti fanatizaţi în slujba Moscovei a fost, poate, una din cauzele profunde ale apariţiei inserţiei naţionaliste în stalinismul lui Dej şi apoi al lui Ceauşescu.

 

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.7/2009 (autor Alin Ionescu).

 

Citeste si articolele:

 

Lecţia de socialism

File din isteria comunismului românesc (III)

Cum îşi bat joc noii bolşevici de eroii Revoluţiei Române

Chiar suntem condamnaţi să colaborăm cu călăii României, adică foştii bolşevici?

File din isteria comunismului românesc (II)

 

 https://asapteadimensiune.ro/file-din-isteria-comunismului-romanesc-iv.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case

 

 

Pe strada Barbu Delavrancea, la numărul 49, a locuit Ana Pauker. Având în vedere că suntem în 2022, cei mai mulţi dintre noi nu au cunoscut-o. Dar ne putem imagina, unii, pentru o mai bună lămurire. Ana Pauker era un fel de Elena Ceauşescu, arogantă, parşivă, lacomă, care a fost în stare să nenorocească mii de familii prin ideile sale demente, impuse colegilor de partid (comunist – n.m.).

 

Ana Pauker a confiscat pentru ea o casă din Bucureşti cu tot ce avea în interior. Iar pe proprietarul respectivei case, profesorul universitar Nicolae Deleanu, pentru că s-a zbătut şi i-a construit tocmai ei, fără să ştie, un palat, l-a răsplătit băgându-l la puşcărie. Iar apoi, pe fiii lui rămaşi pe drumuri i-a ameninţat cu moartea şi i-a forţat să doneze statului casa.

 

Aşa odioasă cum era, totuşi Ana Pauker n-a îndrăznit niciodată să se considere proprietara casei. În schimb, urmaşii ei, PSD-iştii din partidul lui Adrian Năstase (premierul României în 2004, data apariţiei articolului – n.m.), au făcut-o.

 

Deşi a fost revendicat în instanţă de proprietarii în drept, o parte de imobil a trecut de la stat în proprietatea generalului Vasile Ionel, lacheul regimului fesenisto-pesedist.

 

Pe strada Barbu Delavrancea, la numărul 49, comunismul a pălit în faţa pesedismului. („Academia Caţavencu”, nr. 669/2004)

 

Citeste si articolele:

 

I-au smuls sanii cu clestele, au violat-o si au omorat-o pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker

Ana Pauker a pregatit la Moscova teroarea comunista ce urma sa se instaureze in Romania

Cum s-au intalnit Corneliu Coposu si Ana Pauker

Ana Pauker sau cum evreii au adus ciuma rosie in Romania

Comunistii perioadei interbelice: o mana de teroristi fanatizati in slujba Moscovei

 

Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case

 

/////////////////////////////////////////

 

CULISELE STATULUI PARALEL | Caracatița afacerii „Otopeni” – Legăturile mafiei imobiliare, DEMASCATE

 

 

De către Realitatea De Tulcea

 

 

Legăturile mafiei imobiliare în afacerea OTOPENI au fost demascate în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, miercuri seara. Anca Alexandrescu a prezentat caracatița oamenilor de afaceri și de stat implicați, dar și mesajele primite de la unii dintre cei despre care a făcut dezvăluiri.

„Dl. Grindeanu s-a dus și le-a spus celor de la aeroporturi: măi băieți, renunțați. Vine ministrul apărării și spune că trebuie să eliberăm terenul. Cine plătește pentru asta? Oameni buni, în condițiile în care bucureștenii tremură de frig ar putea să se alimenteze de la aceste izvoare. Apa ajunge în unele zone până la 85 de grade. Numai că statul român nu se obosește să facă nimic. O zi la celebrul SPA costă cât o zi la un festival. A încercat și Compania de Aeroporturi să beneficieze de izvoarele care sunt peste drum de ei. Ba chiar si de terenul pe care l-au primit prin Protocol de la Ministerul Apărării încă din 1997 și consfințit prin HG de Guvern. Numai că așa de tare s-au încurcat unii în acte că le-a ieșit ca terenul lor, vezi Doamne, este suprapus peste terenurile strategice ale MAPN. Și uite așa a început telenovela în instanță. Deși expertiza spune clar că acea parcare se suprapune pe terenul aflat în administrarea Aeroportului primite de la MAPN, proprietarii nu vor să cedeze în ruptul capului. Și au bătut la toate ușile. Unele s-au deschis. Drept urmare, personaje importante de la PSD și PNL fac presiuni la Compania de Aeroporturi să renunțe la litigiul din instanță că, vezi Doamne, să nu alungăm investitorii străini. Cică așa spune domnul Grindeanu. Dar domnule ministru, când o fi nevoie să aplice Protocolul semnat cu MAPN, adică să elibereze spațiul în 72 de ore cine dărâmă magaoaia? Și cine plătește? S-a deschis ușa si la Ilfov și dl Hubert Thuma a insistat pe lângă primarul de la Otopeni să dea autorizația finală. Ba chiar și domnul Mîndrescu de la Transporturi a amenințat pe la aeroport că a vorbit el cu serviciile și e ok. Dar pentru ce investitor se agită atât oamenii ăștia? Un domn pe care-l cheamă George Gaiță. Din vechea garda de “oameni de afaceri”.

 

 

M-a contactat aseară la ora 22.00. Eu am văzut documentele, nu mai încercați să îmi dați mesaje pentru că nu funcționează lucrurile așa cum știți dvs, domnule Gaiță”, a spus Anca Alexandrescu în debutul emisiunii Culisele Statului Paralel.

 

 

Jurnalistul Mihai Belu: „Nu a existat guvernare în țara asta unde să nu găsesc vreo legătură cu el”.

 

Anca Alexandrescu: „Eu l-am cunoscut, era șeful mamei mele. Eram mică. După aia, când l-am văzut milionar, am întrebat cum a ajuns, tu de ce nu ești?!

 

 

Eu vreau să arăt două lucruri. Acolo este izvorul de apă geotermală. Râdeau de Elena Udrea când spunea că sunt resurse. Femeia aia nu a fost nebună. Rezerva este atât de mare… mult mai mare decât în restul țării. Domnii de la SRI știu.

 

Vă citesc mesajele pe care le-am primit de la dl Gaiță: <Bună, Anca, pot să te deranjez cu un telefon? Îmi pare rău că cineva are interesul să spună lucruri urâte despre cea mai modernă parcare. (…) Aeroportul nu are nicio legătură. Te faci de râs. Apreciez curajul tău, dar sunt tot felul de interese>.

 

 

Am toate documentele, nu le pot face publice pentru că desconspir sursa și nu vreau. Există și expertiză făcută, care atată nu doar că este puț, ci și că terenurile se suprapun. Sunt în posesia protocoalelor”.

 

Mihai Belu: „La teren sunt încă foarte multe nelămuriri. În 1991, s-a făcut un proces verbal de punere în posesie, care a vândut terenul pe procesul ăla verbal. În 2021, s-a pus în posesie. Că, de fapt, aeroportul și cu firma asta de asta se judecă acum. S-a mai emis un act de Primăria Otopeni, acolo e bătălia. Eu aș spune că primarul nu putea să emită în cursul procesului. La acea din 2021 e o discuție lungă… în ce circumstanțe s-a făcut. Firma aia din Elveția este la a treia schimbare de nume. Olimpia Parking. Pe noi ne interesează și terenul pentru că după 30 de ani de retrocedări, Gaiță și acum mai evacuează. A fost și la Steaua, l-am găsit în afacerile PDL”.

 

 

Anca Alexandrescu: „A fost asociat cu Patriciu, după care, când a fost miros de bani, s-a apropiat de fratele dl Patriciu, are și acum terenuri împreună cu el.

 

Există două hotărâri de guvern: Una semnată de Radu Vasile. Este o a doua de pe timpul lui Isărescu, darea în folosință gratuită Ministerului Transporturilor. În protocol se spune: în caz de necesitate, primăria va disponibiliza spațiile în 72 de ore. Cine va da jos măgăoaia aia în 72 de ore?”

 

„Cine îl susține pe dl Gaiță. Dl Thuma hop și el la primarul de la PNL: cum s-a dat puz la consiliul local de acolo?”, a mai întrebat Anca Alexandrescu.

 

 

Dorin Iacob: „Terenul MAPN, Primăria Otopeni…. eu nu pot să înțeleg cum au dat autorizație de construcție. Ei trebuie să lămurească asta. Dacă un director sub dl Mîndrescu execută ceva că a vorbit cu serviciile este foarte grav, chiar serviciile trebuie să verifice”.

 

Toți factorii implicați au fost sunați în direct, dar nu au răspuns la telefon.

CULISELE STATULUI PARALEL | Caracatița afacerii „Otopeni” – Legăturile mafiei imobiliare, DEMASCATE

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Document-bombă la Culisele Statului Paralel. Dovada că politicienii au vândut țara prin contractul Petrom

 

Acest document, a afirmat Anca Alexandrescu, dovedește ca AVAS monitoriza contractul de privatizare Petrom și știa exact ce conține. „Se modifica actul constitutiv al Petrom, din aprilie 2007. In acest document apare foarte clar la pagina 3, ca sa vedeți minciunile celor care spuneau ca nu știu ce era in contractul PetromCompletarea obiectului de activitate duce la modificarea articolului 6 din actul constitutiv aprobat de AGA din 17 aprilie 2007, analiza s-a efectuat in conformitate cu: (….) PREVEDERILE CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE ARTICOUL 4, OBLIGAII POST PRIVATIZARE, se spune in document.Practic,… Citeste articolul mai departe pe realitatea.net…   Sursa articol si foto: realitatea.net

 

Citeste tot pe: https://www.ziarelive.ro/stiri/document-bomba-la-culisele-statului-paralel-dovada-capoliticienii-au-vandut-tara-prin-contractul-petrom.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

„România educată”? sau „România furată”?

Gabriel Liiceanu

 

 

Și o vorbă în treacăt adresată președintelui Johannis

           Pentru mine, cea mai frumoasă promisiune politică din câte am auzit în ultimii 30 de ani a fost „România educată”. Frumoasă, nobilă, concisă și bine țintită: nu e despre autostrăzi, canalizare, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi, ci e chiar premisa acestora, reforma minților care le-ar face pe toate cu putință.

           România needucată ne doare și ne costă cel mai mult. Cu normele morale la pământ, cu 42% analfabeți funcționali, cu mii de adolescente-mame minore, cu zeci de mii de copii abandonând an de an școala, dar și cu doctorate furate cu zecile de mii, cu politicieni care au uitat limba română înainte de a o fi învățat, cu universități private care dau diplome pe veresie, cu contraselecția operând în ocuparea funcțiilor publice – e limpede, pentru orice om cu mintea încă întreagă, că în felul acesta nu vom avea niciodată drumuri, canalizare, școli, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi.

           Orice promisiune e un cuvânt dat. Iar pe omul politic, ca pe orice om care promite, nu prea ai încotro, trebuie să-l crezi pe cuvânt, chiar dacă te-ai ars de-atâtea ori. Te-ai ars, și totuși speri. Continui cu disperare să speri. Sau nu mai speri și-ți iei lumea în cap. Slăbiciunea promisiunii e că oferă ca garanție a ținerii ei doar onoarea promițătorului. Iar simțul onoarei nu face parte din alcătuirea naturală a omului (din a omului politic cu atât mai puțin), așa cum fac parte respirația, oboseala, somnul sau nevoia de mișcare. Simțul onoarei îl ai sau nu-l ai.

           „România educată” a fost promisiunea unui program de redresare a noastră ca națiune, și el ar fi trebuit să-nceapă tocmai de la educarea în spiritul respectării cuvântului dat. În comunităţile mature, cuvântul dat te leagă de promisiunea făcută şi-i leagă pe oameni unii de alţii. În virtutea acestui contract nevăzut, şi nu a legilor, funcţionează, de fapt, orice comunitate, și cu atât mai mult o țară.

           La noi însă, adică de vreo 70 de ani, de când istoria ne-a împins în zodia minciunii, oamenii nu prea mai fac ce spun. Devenite simple baloane de săpun, cuvintele „se sparg” și dispar fără urmă de îndată ce au ieşit din gură. Noi ne-am eliberat social de cuvinte şi cuvintele nu ne mai leagă între noi. Nepriponiţi de cuvinte în spațiul comunitar, suntem în bătaia vântului şi societatea noastră se destramă.

           Deși știu toate astea, continui să iau vorbele celorlalţi în serios şi să aștept și să mă chinui trăind o vreme în orizontul lor de promisiune şi de minciună la pândă. Știu, desigur, că într-o promisiune, decisive sunt nu cuvintele – rostite, cuvintele nu au în ele însele condiția împlinirii lor – , ci decisivă e calitatea persoanei care le emite. Știu și, cu toate astea, sunt uşor de înşelat. Încep prin a-i crede pe toţi „pe cuvânt”. Așa cum l-am crezut – și de aceea l-am ales – pe Klaus Iohannis ca președinte când și-a făcut campania anunțând ca program prezidențial „România educată”. Dându-și cuvântul că va educa România, președintele țării și-a pus iscălitura pe contractul nevăzut făcut cu poporul lui. Neținută, promisiunea aceasta e cea mai plină de consecințe nefaste, pentru că ne distruge tuturor celor care am crezut în ea ultimele resurse de speranță.

 

***

 

Când Ludovic Orban, ca prim-ministru, l-a numit ministru la Educație pe Sorin Cîmpeanu, a făcut-o declarând că acesta e omul care va implementa exemplar în viața românilor programul „România educată”. Ecce homo! O vorbă din care cel care-a rostit-o nu credea o iotă. În presă s-a zvonit că numirea lui Sorin Cîmpeanu venea de la președinte. Dar în virtutea a ce?, stai și te-ntrebi. Ce făcuse până atunci Sorin Cîmpeanu pentru gospodărirea educației, a domeniului care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate?  Am spus deja că „numirea recentă a lui Sorin Cîmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională”. Cum să introduci într-un guvern de centru-dreapta, mă întrebam, un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din „fabrica de diplome Spiru Haret”, care a devenit membru în Academia de Științe ale Securității Naționale înființate de Gabriel Oprea, deținătoarea recordului în materie materie de membri cu teze de doctorat plagiate.

           Își putea oare permite România să plătească un preț atât de ridicat pe aranjamentele politice din culise? Încheiam spunând că, prin acest acest balet politic incalificabil, participarea la alegerile viitoare va și mai precară și că, în felul acesta, revenirea la rampă a PSD-ului a început deja.

           Și iată că, zilele acestea, îl vedem pe Cîmpeanu trecând la „implementarea exemplară” a programului prezidențial „România educată”! Emilia Șercan e cea care a tras semnalul de alarmă pentru ce ni se pregătește – ca de obicei, în culise –, fără să ni se spună care este adevărata miză a unui ordin ministerial.

           Românii oricum s-au plicitsit, s-au lehămesit, s-au sastisit, s-au resemnat. Nu mai cer socoteală pentru ce se face în numele lor și fără acordul lor.

           Nu voi intra în detalii în privința modificărilor pe care ministrul Educației vrea să le introducă în „Metodologia de analizare a plagiatului” care stă la baza activității unui Consiliu menit să detecteze tezele de doctorat plagiate: „Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare” (CNATDCU). A făcut-o pe larg Emilia Șercan într-un text publicat recent pe Facebook. Atât e de spus pe înțelesul nostru al tuturor: „modificările” propuse de Sorin Cîmpeanu vizează amnistierea furtului, a furtului descoperit într-un al doilea pas.

           Modificarea sună, în conținutul ei, așa: respingerea unor sesizări noi pentru teze pentru care s-a emis deja un verdict, chiar dacă ar exista indicii temeinice de plagiat care nu au fost analizate inițial. Imaginați-vă că un complet de judecată – în lipsa tuturor probelor – dă inițial un verdict greșit și îl absolvă pe criminal de crimă, pe hoț de furt, pe făptaș în general de fapta care lezează întreaga societate. După o vreme ies însă la lumină probele crimei, hoției, nelegiuirii. Dar între timp, în codul legislativ al acelei țări, se introduce o „modificare” care decretează că criminalul, hoțul, nelegiuitul, dovediți ca atare într-un al doilea pas, nu mai pot fi condamnați. Ei pot zburda în libertate după crima făcută, după bunurile furate, după legea călcată în picioare.

           La acestea revin „modificările Cîmpeanu”. În cazul nostru, cel dovedit într-un târziu că a furat pagini născute din mintea și munca altuia nu mai are a se teme de noua descoperire. El va beneficia, ca hoț ordinar, de onoarea titlului academic și de banii primiți de la Stat (deci de la noi) pentru titlul obținut cu osteneala hoției sale. Asta în privința hoțului. Dar în privința celui care-i netezește calea, împiedicând ca dreptatea să se facă – ce putem spune? Nu e teribil să-l faci agent al implementării „României educate” tocmai pe complicele la hoție, pe cel care i-a dat binecuvântarea?

           Pretenții nu am nici de la Sorin Cîmpeanu ca ministru, nici de la Ioan Aurel Pop care, ca președinte al CNATDCU, i-a dat, la cerere,  ministrului, în vederea legitimării modificărilor sale, o scrisoare lipsită de orice ambiguitate: „În numele conducerii CNATDCU, apreciez ca fiind oportune modificările propuse”. Nu aștept nimic bun nici de la vicepreședintele CNATDCU, Mircea Dumitru, de vreme ce, după ce a declarat public că nu e de acord cu „modificările Cîmpeanu”, odată invitat de acesta la minister, a făcut pasul înapoi, fiind de acord ca asupra unei teze odată verificate integral să nu se mai poată reveni ulterior cu o nouă sesizare.

           În puneam, în schimb – și îmi pun în continuare – speranțe în privința dlui Marius Andruh, celălalt vicepreședinte al CNATDCU, cel care a declanșat campania plagiatului Ponta cu ani în urmă. Dar mi-e greu să înțeleg cum, invitat odată cu Mircea Dumitru la minister, l-a imitat pe acesta în bâlbâiala lui. Iar ca cetățean ce nu se vrea păcălit, și ca pălmaș al cuvântului, mă încăpățânez să am speranțe legate de președintele Iohannis. Nu pot să cred că, după ce a lăsat șase ani programul promis în adormire, va merge până într-acolo încât să asiste indiferent, contemplând splendoarea țării noastre din vârful unei pârtii de schi, la transformarea ideii de „România educată” în „România furată”.

           În încheierea recentei sale postări pe facebook, Emilia Șercan scrie: „Înainte, când era PSD la guvernare, de fiecare dată când se întâmpla câte ceva de acest gen trăiam cu speranța că la un moment dat se va schimba guvernarea, iar nemerniciile lor vor fi îndreptate. Însă acum, eu una, nu mai știu unde să mai caut doza de optimism care să mă facă să cred că lucrurile se vor schimba la un moment dat.”

           Lucrul cel mai grav, domnule președinte Iohannis, cu poveștile de genul „modificărilor Cîmpeanu”, care se petrec sub ochii noștri orbiți de prea multa minciună, nu e doar că ne pierdem speranțele, ci că ni se surpă perspectiva istorică. Ar trebui să vă pese că lucrul acesta se petrece în mandatul dumneavoastră, al cuiva în care eu continui să văd în primul rând profesorul.

 

 

https://www.contributors.ro/romania-educata-sau-romania-furata/

/

/////////////////////////////////////////////

 

Patriotismul economic – Ce se face în Franța și în România nu? Nu o să îți vină să crezi…

De 30 de ani, politicienii noștri au pus România la dispoziția intereselor străine. Incompetenți și trădători, puși pe jaf în interes personal, au făcut dintr-o țară lăsată aproape la cheie de Ceaușescu în domeniile agriculturii și industriei, fără datorii externe, una nefrecventabilă chiar și de români. Motiv pentru care 4-5 milioane dintre conaționalii noștri și-au făcut valizele și au plecat peste hotare.

 

În numele interesului marilor corporații, pentru a le facilita acestora preluarea resurselor naționale, politicienii români au fugit ca dracul de tămâie de un normal protecționism economic național, de ceea ce s-ar putea numi Patriotism Economic.

 

 

Au justificat acest act de trădare a interesului național argumentând că o astfel de atitudine protecționistă este antieuropeană, anticapitalistă și că trebuie să fim în rând cu țările dezvoltate. Ceea ce acești păduchi fără conștiință națională nu ne-au spus niciodată este faptul că unele dintre marile puteri economice din Europa au politici protecționiste foarte solide, ceea ce face ca un străin să nu prea poată cumpăra terenuri agricole la ei în țară, de exemplu.

 

În plus, în domeniul public, și aici voi da exemplu Franța, patriotismul economic este uimitor. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că în Franța, în cazul francezilor care lucrează în domeniu public (Armata, poliția, administrația etc), cea mai mare parte a alimentelor oferite pentru hrană acestei categorii de angajați este produsă în Franța și sunt produse alimentare specifice franțuzești.

 

Gândiți-vă că în România, 5 milioane de  oameni lucrează în domeniul public. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă prin lege, precum în Franța, Germania sau Austria, aceste categorii de angajați ar mânca alimente produse în România. Cum ar prospera producătorii români… Dar cui să îi pese?

 

În continuare, vă invit să vedeți o emisiune în două părți, cu informații deosebit de interesante cu privire la acest subiect!

 

Daniel Roxin

https://daniel-roxin.ro/patriotismul-economic-ce-se-face-in-franta-si-in-romania-nu/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Alexandru Moghioroș – comunistul maghiar cu 4 clase care a dat ordin, în 1957, să fie OMORÂȚI toți caii din România (au fost uciși 800.000). Cu toate astea, în București există locuri care îi poartă numele!!!

 

Faptul că pentru Bucureșteni Piața Moghioroș sau Parcul Moghioroș sunt locuri pe care le pot identifica deoarece, până în urmă cu puțini ani, așa se numeau aceste locuri din Drumul Taberei, ne arată că autoritățile românești sunt o adunătură de imbecili fără o minimă educație istorică. (De altfel, și astăzi pe internet sunt indicații cu numele Parcul Moghioroș pentru a putea fi găsit acest parc în București)

 

De ce spun asta? Pentru că Alexandru Moghioroș, acest personaj sinistru cu patru clase, născut într-o familie de maghiari din Bihor, dar ajuns viceprim-ministru în anul 1957, a dat ordin să fie omorâți TOȚI caii din România, pe motiv că mănâncă furajele vacilor.

 

 

Această decizie bolnavă, de o prostie și o lipsă de suflet demnă de un demon venit din infern, a dus la uciderea a 800.000 de cai și desființarea hergheliilor de la Mangalia, de la Făgăraș, care creștea lipițani vestiți și căutați în Europa, ca și hergheliile din Bonțida și Rușeți.

 

Desigur, ne putem întreba cu a ajuns un minoritar etnic într-o funcție atât de înaltă și cu o astfel de putere de decizie? Păi, Partidul Comunist Român din acea vreme era plin de minoritari etnici la vârfurile sale, în special evrei și maghiari, care serveau cel mai bine ocupantul sovietic! De aia!

 

Iar faptul că, la 31 de ani de la căderea comunismului, Parlamentul României nu a reușit să voteze un act de condamnare a comunismului care să interzică accesul fostei nomenclaturii comuniste în funcții publice, ne arată că urmașii bolșevicilor au fost la butoanele României încă din 1989, că, de fapt, Revoluția a fost transformată într-o lovitură de stat și că tot ei ne conduc și azi.

 

Așa se explică și faptul că un comunist sinistru precum Alexandru Moghioroș a reușit să își păstreze numele pe două locuri publice din București, până nu demult.

 

Imaginați-vă însă că în locul lui Alexandru Moghioroș, numele pieței și al parcului ar fi fost dat de cel al vreunui legionar anti-comunist. Vai de capul meu!!! Să fi văzut atunci în ce fel s-ar fi dat cu fundul de pământ Institutul Eliei Wiesel, câți deontologi de carton ar fi strigat ca din gură de șarpe și ar fi cerut să îi fie șters numele din istorie!!!

 

În schimb, Alexandru Moghioroș, un comunist dement care a avut un rol major în colectivizarea agriculturii, din al cărui ordin au fost arestați așa-zișii „chiaburii” (țăranii români bogați și harnici) și au fost uciși 800.000 de cai, nu deranjează pe nimeni. Pentru că părinții și bunicii multora dintre cei care ne conduc astăzi au fost frați de cruce în ale distrugerii României cu Alexandru Moghioroș!

 

Asta este România – O Colonie, o țară sub ocupație, condusă din umbră de dușmanii acestui popor.

 

Din păcate, majoritatea românilor sunt atât de proști încât și dacă le explici băbește cum stă treaba, vor vota mai departe cu cei care le fură viața!

 

Uneori mi-e silă că trăiesc în mijlocul unei astfel de populații! Mă consolează gândul că există, totuși,1-2 milioane de români pentru care merită să faci niște sacrificii!

 

Daniel Roxin

 

P.S. Informațiile cu privire la Alexandru Moghioroș sunt publice și pot fi consultate de oricine, inclusiv pe Wikipedia

https://daniel-roxin.ro/alexandru-moghioros-comunistul-maghiar-cu-4-clase-care-a-dat-ordin-in-1957-sa-fie-omorati-toti-caii-din-romania-au-fost-ucisi-800-000-dar-romanii-sunt-atat-de-imbecili-incat-in-bucuresti-exista/

 

//////////////////////////////////////////////

 

CÂT AUR AU FURAT DE LA ROMÂNI – Turcii, rușii și austro-ungarii

 

Acest popor blând şi răbdător a avut de înfruntat, timp de secole, succesive valuri ale populaţiilor migratoare, războaie pustiitoare,- la care se adaugă nelipsitele distrugeri şi jafuri, ce urmau confruntărilor. Este greu să se estimeze cu exactitate valoarea bunurilor materiale şi a diverselor valori luate înaintaşilor noştri, de puterile străine, începând din secolul al XVI-lea, când se încheie primul tratat între Muntenia şi Imperiul Otoman şi până în contemporaneitate, ba chiar şi după încheierea armistiţiului din septembrie 1944. Şi, totuşi, vom încerca o succintă trecere în revistă – fie şi numai atât cât ne permit consemnările documentare ce s-au mai păstrat – privind exploatarea otomană, habsburgică şi ţaristă asupra ţărilor române; precum şi profiturile obţinute de capitalul străin din economia românească, în perioada interbelică, apoi aurul şi aşa-zisele despăgubiri de război luate din România de armata de ocupaţie sovietică, la care să nu uităm a adăuga diversele valori luate prin societăţile Sovrom.

 

Exploatarea otomană

 

Muntenia a plătit în perioada cuprinsă de la primul tribut (1415) şi până în 1858, o sumă ce se ridica la 664.176.536 lei aur. Această sumă transformată în cantitate de aur echivalează cu 214.194 kg aur. Cantitatea aceasta a rezultat prin transformare:1 leu aur – echivala cu 0,3225 grame.

 

Moldova a plătit în perioada cuprinsă între 1456 şi 1858 o sumă ce se ridica la 322.532.000 lei aur. Prin transformarea sumei respective a rezultat cantitatea de 104.338 kg aur.

 

 

După Unirea Principatelor în 1859 şi până la cucerirea Independenţei de stat, în 1877, România a plătit Imperiului Otoman suma de 44.615.000 lei aur, echivalent cu o cantitate de 14.392 kg aur.

 

Transilvania a plătit în perioada cuprinsă între 1415 şi 1650, cât s-a aflat sub dominaţia otomană, suma de 25.108.000 lei aur, sumă ce ar echivala cu 8.097 kg aur.

 

În total, tributul plătit Imperiului Otoman de Muntenia, Moldova şi Transilvania, s-a ridicat la suma de 1.056.305.780 lei aur, echivalentul a 341.021 kg aur.

 

Exploatarea habsburgică

 

În total, între anii 1678-1918, Imperiul habsburgic a încasat sub diferite forme din Transilvania, Oltenia, Banat şi Bucovina suma de 2.450.000.000 lei aur, echivalentul a 875.500 kg aur. O importantă sursă de venituri pentru rapacea vistierie imperială şi austro-ungară după 1867 a constituit-o exploatarea minelor de metale preţioase, valorificarea producţiei acestora constituind un monopol de stat. Din puţinele date care s-au păstrat, se detaşează următoarele: producţia de aur a minelor din Baia Sprie s-a ridicat între anii 1823 -1857 la 13.743 kg, iar la minele din căpitănatele Baia Mare şi Zlatna între anii 1891 – 1912 la 10.999 kg, deci întreaga producţie de aur în această perioadă a fost de 24.742 kg aur. Cantitatea de argint exploatată la Baia Sprie între anii 1792-1897 a fost de 4.388.660 kg, iar la căpitănatele Baia Mare şi Zlatna a fost de 51.602 kg, deci totalul producţiei de argint în această perioadă a fost de 4.440.462 kg.

 

 

Exploatarea ţaristă

 

În perioada 1789-1854, Moldova şi Muntenia au suportat obligaţii în bani şi produse în valoare de 2.000.000.000 lei aur, echivalentul a 64.516 kg aur, la acestea adăugându-se jafurile, incendierile de oraşe şi alte multe pagube, care nu pot fi calculate.

 

În concluzie, pagubele produse de cele trei mari puteri imperiale (otomană, habsburgică, ţaristă) teritoriului românesc în perioada mai sus menţionată s-au ridicat la 1.263.037 kg aur.

 

Dar se pare că privaţiunile, necazurile şi alte multe acte de înşelăciune pentru biata noastră ţară vor continua şi după declanşarea Primului Război Mondial, când întreg tezaurul Băncii Naţionale Române, trimis la Moscova – spre a fi ferit de primejdia războiului – la 21 decembrie 1916, ne-a fost sechestrat. Acest tezaur – compus din 886.482 lire sterline, 87.798.560 coroane austriece, 116.050.000 mărci germane, 379.075 lire otomane, 46.117.140 napoleoni, 1.065.705 Carolini (lei aur), 177.212 monede ruseşti, 103.605 monede diferite, lingouri de aur, în valoare de 337.247 lei aur, la care se mai adăugau alte trei casete ce aparţineau casei regale – conţinând bijuterii şi alte bunuri în valoare de 7.013.065 lei aur. Toate aceste valori trimise la Moscova cu acel prim transport, ce conţinea în cele 1.740 de casete, o valoare totală de 321.580.456 lei aur, au fost depozitate atât de bine în seifurile de la Kremlin, încât nu au mai revenit în ţară. Aceeaşi soartă o va avea şi cel de al doilea transport al Băncii Naţionale Române, efectuat la 27 iulie 1917, când cele 1.661 de casete, amplasate în 24 de vagoane, au avut ca punct terminus Moscova – depozitele de la Kremlin. Acest al doilea transport se compunea din: depozitul de aur şi valori al Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, tablouri din Pinacoteca Statului, odoarele mănăstirilor din Vechiul Regat, depozite particulare, acte de proprietate, bijuterii, alte valori etc., toate aceastea având o valoare declarată de şapte miliarde şi jumătate lei aur, şi au trecut din ziua în care au fost încredinţate agenţilor guvernului rus şi încărcate în vagoane, sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, securitatea depozitării, precum şi înapoierea în România. Aceste valori din tezaurul ţării – am văzut, unde, şi cum, s-a încercat salvarea lor de pericolul războiului – să vedem acum care au fost daunele provocate de inamic pe teritoriul ocupat al României, în timpul Primului Război, ele au fost evaluate la 31 miliarde lei aur. Odată războiul terminat, am fost siliţi să plătim diferenţele din dobânzi, comisioane etc., la datoria de război, sumă ce s-a plătit astfel: Anglia (7,4 miliarde), S.U.A.

(5,3 miliarde), Franţa (1,1 miliarde) lei.

 

Dar lanţul pagubelor, spolierilor, profiturilor realizate în România şi transferate în strainătate continuă în întreaga perioadă interbelică, la acestea adăugându-se pierderile cauzate prin exploatarea economică a ţării, de către Germania hitleristă, în perioada 1939-1944 evaluate la circa 62,5 miliarde, la care se mai adaugă distrugerile şi rechiziţiile făcute de aceeaşi armată, din august 1944 până la 25 octombrie 1944, şi ele evaluate la aproximativ 30 miliarde lei. Acestea sunt doar câteva exemple, însă din documentele vremii – atât, şi cât s-au păstrat – putem consemna pentru perioada 1916-1945, la capitolul daune de război, profituri, dobânzi etc. obţinute de capitalul străin, aproximativ 336.300.000.000 lei aur, ceea ce ar echivala cu 12.546.217 kg aur sustras, după cum am văzut, prin diferite metode din ţara noastră.

 

 

Dar după 23 August 1944, în timp ce armata română a întors armele împotriva ocupantului german, trupele sovietice ajunse pe teritoriul ţării noastre vor captura şi ultima rezervă de aur a ţării, estimată la circa 40 vagoane de aur, care, prin transformare (1.000.000 lei kg de aur) însumează fantastica sumă de 400 miliarde de lei. Prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, România a fost obligată să depună eforturi deosebite pentru îndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor asumate de statul nostru, care s-au ridicat la 1.535.287.000 dolari (calculate la valoarea anilor respectivi), obligaţii ce au trebuit achitate până la 31 martie 1947, ceea ce depăşeşte cu mult valoarea efortului economic făcut de ţara noastră pe toată durata războiului antihitlerist. În contul Convenţiei de Armistiţiu, România a fost nevoită să livreze: 5.772.409 tone produse petroliere, 526.315 capete bovine, 1.001.138 capete ovine, 376.787 capete porcine, 251.398 cai, 244 vase maritime şi fluviale, 214 locomotive ecartament larg, 228.592 mantale postav, 16.380 tone zahăr, 4.250 tone ulei, 870.729 perechi bocanci, 153.612 perechi cizme bizon şi multe, multe alte mărunţişuri, ajungând până la creioane şi ace de cusut.

 

Dar odată termină plata acestor obligaţii impuse prin Convenţia de Armistiţiu, o nouă invenţie a fost experimentată în ţara noastră – Sovromurile. Sovrom – lemn, efectuând masive tăieri de păduri de brad, Sovrom – cereale, petrol, ba chiar şi uraniul ţării a fost luat prin Sovrom – chimia. Departe de a fi realizat un tablou complet şi sintetic al valorilor materiale, metalelor preţioase ori a imenselor sume de bani însuşite de diferite puteri străine din ţara noastră, am încercat pe măsura posibilităţilor documentare accesibile să creionez doar o imagine a dimensiunilor jafului, a distrugerilor şi a altor fărădelegi ce au fost provocate înaintaşilor noştri.

 

În total, exploatarea străină asupra ţării noastre pe baza documentelor istorice de care dispunem se cifrează la suma de 340.006.305.780 lei aur, ceea ce echivalează cu 13.827.254 kg aur, aproximativ 14.000 tone aur sau 1.400 de vagoane de aur.

 

Prof. Eugen Stănescu

Director adjunct al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

 

https://timpul.md/articol/frontul-din-bakhmut-trece-prin-centrul-orasului-serviciile-secrete-britanice.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Sorin Roșca Stănescu – România e furată prin conducta

 

 

Oare de ce ministrul de Externe al Ungariei și-a permis să solicite oficial Uniunii Europene ca Bruxeles-ul să exercite presiuni asupra României, pentru ca România să asigure independența energetică a Europei centrale? Există sau nu există vreo legătură între poziția Ungariei și „profunda îngrijorare” exprimată zilele trecute de mai mulți ambasadori UE dar și de încă ambasadorul Hans Klemm al Statelor Unite la București? Și, în fine, ce legătură există, dacă există, între cele de mai sus și sesiunea extraordinară a Parlamentului României, programată în intervalul 2-19 iulie , sub pretextul finalizării legilor Justiției? Cum este vândută România prin conductă?

 

Vă va surprinde sau nu, dar eu susțin că poziția autorităților de la Budapesta este cât se poate de legitimă. Ungaria nu are nici petrol, nici gaze naturale. Dar are nevoie de ele. La fel se întâmplă și în cazul altor state central-europene. Este firesc în aceste condiții ca Ungaria, în numele comunității de interese, să solicite presiuni și să facă la rândul ei presiuni pentru ca de bogățiile naturale ale României să beneficieze și celelate state de pe continent. Pot înțelege și interesul nucleului dur al Uniunii Europene de a rezolva, dacă e posibil pe seama României, tema extrem de acută a independenței energetice a Uniunii Europene. În fine, nu pot să mă fac că nu înțeleg interesul în această chestiune al Washingtonului, care, pe seama României, poate împușca doi iepuri: separă interesele Rusiei de cele ale Germaniei, ambele state făcând până în prezent un parteneriat peste capul Uniunii Europene și peste capul NATO, Rusia vânzând la preț de dumping gaze naturale Germaniei, în timp ce Germania închide ochii și chiar susține politica discriminatorie de prețuri practicată de Moscova în raport cu statele est-europene și cu statele Europei centrale; procedând astfel, Statele Unite bagă miliarde de dolari în buzunarele Exxon.

 

Pot înțelege și noi toți putem înțelege extrem de multe. Singurul lucru imposibil de înțeles și mai ales de acceptat este cum, în această confruntare a intereselor, România își apără ea însăși propriile interese.

 

În Marea Neagră există rezerve de gaze estimate la circa 600 de miliarde de metri cubi, dintre care numai perimetrul Neptun Deep ar dispune de 200 de miliarde de metri cubi. Această uriașă bogăție descoperită până în prezent – vor mai putea fi identificate și alte zăcăminte în viitor și, de asemenea, nu este deloc exclus ca cele estimate să fie în realitate mult mai mari – ar putea aduce în următorii ani beneficii României de minimum 16 miliarde de euro. Sau poate aduce numai pagube materiale și catastrofe ecologice.Totul depinde de modul în care se poziționează România. O să facem câteva raționamente simple pornind de la informații cu caracter cert.

 

1). Mulți insistă asupra faptului că, dând drumul din plin la exploatări – în realitate există perimetre care sunt de mult timp exploatate în beneficiul OMV Petrom și, implicit, Lukoil – practic România va beneficia de investiții de miliarde de euro, de accesul la cea mai înaltă tehnologie și de un surplus de locuri de muncă bine plătite. Nimic mai fals. Investițiile de miliarde de dolari, care urmează să fie făcute pentru exploatarea în viitorii ani a uriașelor zăcăminte de gaze naturale, nu au niciun impact asupra României. Sunt instalații extrem de sofisticate și conducte submarine și subterane, care vor fi în proprietatea multinaționalelor, care asigură exploatarea. În al doilea rând, nu va fi angajată niciun fel de forță de muncă românească. Lăsând la o parte că România nu se confruntă cu un surplus de forță de muncă ci cu un uriaș deficit, complexitatea extraordinară a acestor lucrări, toate subterane, exceptând stațiile de decantare și așa numitele stații contor, vor fi asigurate exclusiv de specialiști aduși din străinătate. Nu vom avea nici un acces la înalta tehnilogie adusă de multinaționale și ea nu va putea fi prin urmare niciodată adjudecată de români.

 

2). Se afirmă la tot pasul că, dând drumul la exploatări, România își asigură independența energetică. Este tot un fals grosolan. România, așa cum este planificat și urmează să fie consacrat în legislație, nu va beneficia decât contra cost, la prețul pieței, de oricare metru cub din gazele naturale, care costituie bogăția sa. Vom fi pur și simplu în situația oricărui stat net importator.

 

Ca să mă fac mai bine înțeles, reamintesc faptul că Olanda, unul dintre statele care ne trag de urechi, invocând pretinse atentate pe care majoritatea parlamentară le-ar face împotriva luptei anticorupție, beneficiază, pe lângă redevențe semnificative, de 40% din totalul cantității de gaze naturale pe care Exxon îl extrage din platforma continentală a acestui stat. Fără ca Olanda să pună vreun ban. Un alt exemplu este Libanul, ale cărui zăcăminte de gaze naturale urmează să fie parțial exploatate tot de către Exxon. Libanul va primi în urma acestei afaceri nu mai puțin de 70% din cantitatea totală de gaze extrase. Olanda și Libanul își asigură astfel independența energetică. România, nu.

 

În plus, așa cum am mai arătat cu alte prilejuri, litoralul României va fi compromis pentru multe decenii de acum încolo din punct de vedere turistic și ecologic, fiind străbătut de sute de kilometri de conducte cu largi zone de protecție în stânga și în dreapta acestora și presupunând, inclusiv în biosferă, amplasarea de stații de epurare, și de decantare de multe ori cu flacără la vedere și cu stații de decantare urât mirositoare pe o rază de câțiva kilometri.

 

Bătălia uriașă care se duce în prezent este de natură politică și legislativă și în ea sunt angajate nu numai partidele din România și nu numai parlamentarii, ci și statele europene, plus Statele Unite. Ce se întâmplă? Conform unor acte normative promovate de Parlamentul României, societățile care urmează să exploateze gazele noastre naturale urmau să plătească suprataxe din venitul suplimentar obținut prin vânzarea gazelor. Aceste suprataxe reprezentau singurul beneficiu al României și, printr-un calcul simplu efectuat de avocatul Dan Chitic împreună cu consultanții săi economici, se ridică la nu mai puțin de 16 miliarde de euro în următorii ani. Klaus Iohannis, susținut de PNL și de USR, a întors acest act normativ în Parlament pentru reexaminare, atacându-l și la Curtea Constituțională. Ne trezim acum că este convocată această sesiune extraordinară a Parlamentului României, în intervalul 2-19 iulie și care, în mod surprinzător, nu este destinată exclusiv, așa cum s-a spus, soluționării legilor Justiției, ci chiar la punctul 2 pe ordinea de zi are prevăzută dezbaterea și votul final pe proiectul Legii privind gazele naturale din Marea Neagră. Mai fac precizarea că în Senat, care nu e Cameră decizională, legea a trecut cu modificările soliticitate de Klaus Iohannis și de către multinaționale, adică fără suprataxe. Într-o traducere la îndemâna oricui, fără niciun beneficiu pentru România, nici de natură financiară, nici în ceea ce privește vreo cotă parte din producția de gaze. Urmează deci bătălia finală.

 

Nu-mi pot imagina altceva decât faptul că surprinzătorul memorandum semnat de ambasadorii unor state UE din nucleul dur și de ambasadorul Statelor Unite este de fapt un șantaj exercitat împotriva României. Care, în traducere liberă, sună cam așa: „Ne dați gazele moca, aveți liber să schimbați legile Justiției. Nu ne dați gazele moca, sunteți și rămâneți corupți”.

 

Asta urmează să se întâmple în intervalul 2-19 iulie anul curent. O vânzare a României prin conductă. Închei publicând, pentru ca toată lumea să știe, numele membrilor Comisiei de specialitate din Parlament, care vor da sau nu vor da undă verde acestei porcării legislative profund antiromânești. Ca să se știe. Pentru posteritate. Ca să știe și urmașii acestora. Cei care urmează să fie vânduți prin conductă. Să ținem aceste nume sub lupă. Să vedem ce va face fiecare:

 

Varujan Vosganian (ALDE),

 

Cosette Chichirău (USR

 

Budăi Marius-Constantin (PSD)

 

Huţucă Bogdan-Iulian (PNL)

 

Lazăr Sorin (PSD)

 

Nosa Iuliu (PSD)

 

Pirtea Marilen – Gabriel (PNL)

 

Pop Andrei (PSD)

 

Bran Ioana (PSD)

 

Cocoş Vasile (PSD)

 

Dobre Mircea-Titus (PSD)

 

Erdei Dolóczki István (UDMR)

 

Firczak Iulius Marian (minorități)

 

Heiuş Lucian-Ovidiu (PNL)

 

Iancu Marius-Ionel (PSD)

 

Ignat Miron (minorități)

 

Matei Călin-Vasile-Andrei (PSD)

 

Năsui Claudiu-Iulius-Gavril (USR)

 

Neagu Nicolae (PNL)

 

Pau Radu – Adrian (PSD)

 

Popescu Pavel (PNL)

 

Sighiartău Robert-Ionatan (PNL)

 

Ştefan Viorel (PSD)

 

Todoran Adrian-Mihăiţă (PMP)

 

Vîlceanu Dan (PNL).

 

https://www.telegrafonline.ro/sorin-rosca-stanescu-romania-e-furata-prin-conducta

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

ROMANIA FURATA: Astazi despre Caile Ferate Romane

Autor: D.D.

 

În urmă cu 25 de ani, Căile Ferate Române deţineau un parc imens, de 153.000 de vagoane şi locomotive, pentru care ţările vecine le invidiau. Astăzi, CFR mai are doar 35.000 de vagoane şi locomotive, adică de patru ori mai puţine. Restul au fost casate, dezmembrate, vândute la fier vechi şi topite în combinatele din străinătate. Vedeţi cine s-a îmbogăţit de pe urma trenurilor aruncate la fier vechi într-un nou episod din campania România furată.

 

Ceferiştii îi spun trenul-tomberon. Zace de ani buni în halta Bucureşti – Basarab, ca un imens coş de gunoi al trecătorilor. Noaptea devine culcuş pentru oamenii străzii.

 

Rodrigo Maxim a călătorit cu el pe vremea când ducea mii de turişti la mare. Îşi aminteşte că vagoanele de pe ruta Bucureşti – Constanţa erau pline tot timpul. Călătorii care nu prindeau loc pe scaun erau fericiţi dacă încăpeau pe hol. În 2006, CFR Călători a decis că trenul este prea vechi şi trebuie reparat. L-a tras pe linie moartă. Şi acolo a rămas. Trenul vacanţelor de vară a fost dezmembrat de hoţi.

 

„Tot ce s-a putut lua de pe el s-a luat. Capacele de la cutii. Vedeţi unde sunt arcurile acelea? Lipseşte capacul”, spune Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari. 

Cu piese lipsă, fără geamuri şi cu banchete furate, garnitura mai aşteaptă să fie casată şi aruncată la fier vechi. Soarta tuturor trenurilor pentru care CFR n-a mai avut bani de reparaţii.

 

În 1990, România avea peste 153.000 de vagoane pentru trenurile de marfă şi călători şi 4.400 de locomotive. Pentru cele două companii, au rămas acum numai 1.700 de locomotive. Călătorii mergeau cu 11.000 de vagoane, din care azi mai sunt exploatate o mie. Mărfurile erau cărate cu 142.000 de vagoane. Astăzi sunt suficiente 32.000. 118.000 de vagoane au fost exportate ca fier vechi şi topite în combinate siderurgice. Banii obţinuţi au ajuns în buzunarele unor oameni de afaceri care au câştigat licitaţii cu CFR, ani la rând. 

 

În ultimii 25 de ani, Căile Ferate Române au scos din funcţiune, în medie, 12 vagoane zilnic, echivalentul unei garnituri de tren.

 

Ca să facă rost de bani, CFR Marfă şi CFR Călători încearcă acum să vândă şi ultimele vagoane scoase din uz. Câteva mii, cu totul. Dar nu le cumpără nimeni. Piața de fier vechi este blocată în toată Europa.

 

„Nu mai există piață, nu mai e niciun mijloc de a face bani. Am plătit către CFR din 2013 şi noi încă nu ne-am colectat toate navele cargo. Şi timpul trece, şi trece, şi trece şi tu aştepţi şi aştepţi. Între timp, piaţa cade”, spune Georgios Vatistas, om de afaceri.

 

În 1990, România deţinea a treia cale ferată din Europa, ca densitate. Trenul era principalul mijloc de transport. 400.000 de călători se urcau în vagoane în fiecare zi.

 

Un an mai târziu, fostele căi ferate comuniste deveneau regie autonomă de stat – Societatea Națională a Căilor Ferate Române. Transformarea înseamnă pierderea banilor de investiţii de la bugetul de stat.

 

„Fabricile au scăzut producţia în mod dramatic, unele s-au închis şi atunci clienţii pe care CFR Marfă îi avea s-au redus în mod simţitor. Nu s-a mai transportat nimic”, spune Viorel Istrate, secretar general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mișcare Comercial.

 

În primii cinci ani după Revoluție, traficul de marfă se înjumătățește. La fel și numărul călătorilor, pe măsură ce oamenii îşi cumpără mașini sau circulă cu microbuzele.

 

„Deci sistemul nu mai funcţiona, practic. Decât la cotă de avarie. Au fost pierderi de ordinul miliardelor de dolari”, spune Viorel Istrate.

 

Pierderi provocate și de furturile masive de componente ale căii ferate – şine, şuruburi, semnalizatoare, macazuri. Se fura orice.

 

„Se furau până şi semafoarele. Sau semnalele. Orice prindeau, firul de contact, orice”, spune Rodrigo Maxim.

 

„Bine, aici, la noi, s-a furat cu cisterna, deci nu cu… Aici, în depou”, spune Adeluș Sultan, fost mecanic de locomotivă.

 

În 1998, SNCFR are deja o datorie de aproape 5 miliarde de dolari. Intră în blocaj şi concediază peste 100.000 de angajaţi din cei 250.000 câţi avea în 1990.

 

Traian Băsescu, aflat la al patrulea mandat de ministru al Transporturilor, promite să salveze Căile Ferate și divizează SNCFR în cinci societăți. CFR Călători, CFR Marfă, CFR SA, care gestionează infrastructura, Societatea de Servicii de Management Feroviar, care face servicii juridice și contabile, și Societatea de Administrare a Activelor Feroviare, SAAF.

 

Gaura financiară îi rămâne defunctului SNCFR. Vagoanele, locomotivele, spitalele şi celelalte bunuri mobile şi imobile ale SNCFR sunt împărţite între companiile noi.

Din cele 147.000 de vagoane și locomotive care aparțineau statului în 1998, CFR Călători preia 6.437 de vagoane și 500 de locomotive. La CFR Marfă ajung 137.000 de vagoane și circa 3.000 de locomotive. Dintre acestea, 65.000 de vagoane și locomotive sunt casate în următorii ani de SAAF.

 

„CFR Marfă şi CFR Călători au luat numai vagoanele bune. Tot ce a prisosit, în proporţie de vreo 70.000 de vagoane şi locomotive, s-a creat o societate de administrare a activelor feroviare, SAAF. Şi, din ce câștiga, 80% să dea înapoi la aceste societăţi”, spune directorul SNCFR.

 

Al doilea val de casări vine odată cu apariţia operatorilor feroviari privați, la trei ani după împărțirea SNCFR. Prin ordonanţă de guvern, statul pierde monopolul transportului feroviar: transportatorii care obţin licenţă pot opera pe reţeaua de căi ferate existentă.

 

Regiotrans, cel mai mare operator privat de transport pentru călători, apare în 2005. În patru ani de la înființare, compania ajunge la o cifră de afaceri de aproape 29 de milioane de euro.

 

Are 558 de angajați și funcţionează fără pierderi. În acelaşi an, CFR Călători are peste 477 milioane de euro cifră de afaceri, 16.600 de angajați și pierderi de 50 de milioane de euro.

 

După încă patru ani, în 2013, Regiotrans îşi dublează cifra de afaceri şi numărul de angajaţi.

 

CFR Călători scade la o cifră de afaceri de 363 de milioane de euro, mai rămâne cu 13.700 de angajați și își dublează pierderile până la 400 de milioane de lei.

 

Regiotrans era proprietatea oamenilor de afaceri Iorgu Ganea și Costel Comana. Ultimul s-a lansat în afaceri după ce a fost şef de gară la CFR Braşov Triaj.

„În momentul apariției operatorilor privați erau 1.757 de trenuri de călători asigurate de CFR Călători, iar când au apărut operatorii privați au rămas la CFR Călători circa 1.300 de trenuri de călători”, spune Rodrigo Maxim.

 

Grup Feroviar Român (GFR) este un alt nume care şi-a făcut loc în faţă în industria feroviară.

 

Gruia Stoica, proprietarul celui mare operator privat de transport marfă, a intrat pe piaţă în 2002. Avea o firmă cu numai şase angajaţi. În acelaşi an, CFR Marfă casează 3.500 de vagoane vechi, invocând lipsa comenzilor.

 

„Au luat contractele cele mai bune şi CFR Marfă a rămas cu contractele cele mai proaste”, spune Rodrigo Maxim.

 

Afacerile lui Gruia Stoica sunt prospere: un an mai târziu, numărul angajaţilor de la GFR ajunge la 300. De 50 de ori mai mult decât la înfiinţare.

 

„A luat de la CFR Marfă oamenii din puncte cheie, oferindu-le salarii net superioare decât cele pe care le oferea CFR Marfă, oameni care au plecat cu strategiile şi cu contractele de bază pe care CFR Marfă le deţinea la vremea respectivă şi astfel şi-au dezvoltat afacerea”, spune Viorel Istrate.

 

CFR Marfă pierde clienţi an de an. În schimb, Grup Feroviar Român crește.

 

În 2009, are 1.600 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro. Patru ani mai târziu, îşi dublează cifra de afaceri şi lucrează cu 2.200 de oameni.

 

Comparativ, CFR Marfă ajunge de la o cifră de afaceri de 253 de milioane de euro în 2009, la 200 de milioane de euro în 2013.

 

8.300 de oameni, din cei 17.000 pe care îi avea în 2009, sunt concediaţi până în 2013.

 

Una dintre afacerile perdante ale statului făcute în numele CFR Marfă poartă numele Rolling Stock.

 

În 2007, Ministerul Transporturilor, condus de Ludovic Orban, decide înfiinţarea unei companii cu trei acţionari: CFR Marfă, cu 42% din acțiuni, Grup Feroviar Român, cu 40%, și Raiffeisen Bank, cu 18%. Rolling Stock trebuia să modernizeze 6.500 de vagoane şi 79 de locomotive, care aparţineau companiei CFR Marfă. Conform înţelegerii, GFR făcea reparaţiile. Raiffeisen Bank plătea. Vagoanele urmau să fie închiriate apoi oricărui client interesat. Profitul s-ar fi împărţit conform numărului de acţiuni din firmă.

 

„La Rolling Stock Company s-au încheiat contracte de rezervare pentru aceste vagoane, contracte de rezervare care presupuneau închirierea lor la clienţi, care sunt în favoarea Grup Feroviar Român, nu CFR Marfă”, spune Viorel Istrate.

 

În 2008, GFR cumpără pachetul de acţiuni de la Raiffeisen Bank şi devine acţionar majoritar la Rolling Stock. În această calitate, GFR comandă repararea vagoanelor care aparţinuseră CFR Marfă. Numai că modernizarea nu e făcută de Rolling Stock, ci de alte firme în care era acţionar Gruia Stoica. Costurile sunt mai mari decât cele practicate de CFR Marfă înainte de înfiinţarea noii companii.

 

„Deci acele firme reparatoare cum sunt cele de la Simeria, cele de la Paşcani, au reparat aceste vagoane pe preţuri care depăşeau 8.000 de euro pe vagon, în condiţiile în care CFR Marfă le repara cu 3.600”, spune Viorel Istrate.

 

Sorin Chinde, manager general la Grup Feroviar Român, spune că preţul reparaţiilor a fost unul corect.

 

„De aceea costurile lor de reabilitare au fost mai mari. Pentru că erau mai vechi, pentru că aveau inventar descompletat. Pur şi simplu lipseau piese de pe ele. Piese care au trebuit înlocuite. Lipseau tampoane, lipseau piese din frână”, spune el.

 

După modernizare, vagoanele şi locomotivele sunt folosite de societăţi legate grupului GFR, arată un raport al KPMG. Ceea ce a dus la pierdere financiară pentru Rolling Stock şi, implicit, pentru CFR. Timp de şase ani, compania de stat nu încasează niciun leu din dividende.

 

„Cel mai mult de câştigat, după cum arată ea ca societate după șapte ani, a fost Grup Feroviar Român. CFR Marfă n-a câştigat nimic. CFR Marfă nu are la dispoziţie vagoanele respective care sunt puse la dispoziţia Rolling Stock Company şi ele sunt rezervate prin contract pentru Grup Feroviar Român care le exploatează În beneficiul propriu şi încaseaz bani”, spune Viorel Istrate.

 

„Niciun vagon de la CFR Marfă nu a intrat în patrimoniul Grup Feroviar”, spune, pe de altă parte, Sorin Chinde.

 

El adaugă că, de fapt, graţie Rolling Stock Company, mii de vagoane ale CFR Marfă au fost salvate de la casare.

 

„Vagoanele aduse de CFR Marfă în capitalul social al Rolling Stock, dacă nu ar fi intrat în cadrul acestei firme, ar fi ajuns să fie tăiate”, spune Sorin Chinde.

 

În perioada 2008-2013, CFR Marfă și Călători închid linii, pierd clienți, contracte și casează trenuri întregi pe care nu-și mai permit să le repare. După casare, le scot la licitație prin Bursa Română de Mărfuri și le vând firmelor de fier vechi, cu preţuri cuprinse între 60 şi 400 de dolari pe tonă.

 

„Fiecare vagon era dezmembrat pe componente. Şi, după ce se făcea dezmembrarea propriu-zisă, vânzarea se făcea pe categorii de metale”, spune Viorel Istrate.

 

„Un motor de curent continuu are un colector. Acel bobinaj este din cupru masiv. Deci cupru! Contactele, că sunt nişte contactori care-l reglează, sunt tot din cupru. Pe urmă fierul în sine. Pe urmă carcasele, care sunt din metal. Numai cuprul, dacă îl iau piesă cu piesă şi îl vând, fierul separat, este o avere, mult”, spune Adeluș Sultan, fost mecanic de locomotivă.

 

 

Cele mai mari firme care câștigă licitațiile pentru fier vechi sunt aceleași de fiecare dată: Remat MG, Remat Invest, Remat Scholtz, Remat Brașov, Remat MG Arad, Remat Vest, Romrecycling SRL București, Silmef MG, Allrom, Romtrans Metal SRL Călărași, Soma SRL Bacău și Tomini Trading SRL. Au cumpărat și dezmembrat de la CFR Marfă și Călători peste 100.000 de vagoane și peste 1.200 de locomotive, însumând peste două milioane de tone de metale. Topitoriile din China şi Coreea au fost principalii beneficiari.

 

Omul de afaceri grec Georgios Vatistas, patron al firmei Tomini Trading, este unul dintre câștigătorii frecvenți ai licitațiilor CFR.

 

În 1999, cumpără vapoare româneşti ieșite din uz şi le exportă. În 2002 începe să câștige și licitaţii cu CFR Marfă. Cu totul, a topit până acum circa 200.000 de tone, adică peste 10.000 de vagoane.

 

Din business-ul cu CFR și din activitatea de transport naval, firma Tomini ajunge în 2005 la o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro. În umătorii patru ani, cifra de afaceri aproape că i se dublează.

 

„Tu vii cu un preţ şi ei văd. Tomini oferă 200. Cine oferă 201? Nimeni! Tomini câştigă. Am luat aproape toate licitaţiile care ne-au venit de la CFR. Am luat căi ferate, am luat vagoane, am luat locomotive. Aceasta a fost o locomotivă. Nu există bughiu, nu sunt axe, nu sunt roţi, nu există nici măcar lateralele. Unele vagoane au copaci crescuţi înăuntru. Grădini drăguţe, ca nişte jardiniere”, spune omul de afaceri.

 

În gara Golești din județul Argeș, firma Tomini a tăiat 150 de vagoane, din octombrie și până acum. Au mai rămas de dezmembrat încă 38.

 

„Noi aici suntem doar executanţi. Ni se aprobă să se taie, se taie. Banii sunt numai la Bucureşti. În staţii nu există bani. Nu avem chitanţier, nu avem”, spune un angajat. Despre vagoane adaugă: „Generează costuri foarte mari. Stau pe linie, îți trebuie pază la ele. Se degradează. Se fură piese componente”.

 

Cele mai multe din marfarele de aici au fost construite în anii 70. Angajații gării Golești spun că aici au fost tăiate și vagoane mai noi, din anii 80, care ar mai fi avut nevoie doar de reparații minime.

 

„Ele stau de mulţi ani de zile, după Revoluţie unele. S-au casat treptat, nu toate odată. Sunt de alea descoperite, platformă, uite, G-uri sunt din alea acoperite. În timp, eu nu ştiu, că nu se dă anual. Mie îmi dă numărul”, spune un angajat al gării Golești.

 

Triajul Videle, Teleorman. Până în 1990, aici se alegeau zilnic 600 de vagoane care formau garnituri de tren pentru rutele Craiova, Timişoara şi Bucureşti. Iar CFR plănuia să-l transforme într-un nod feroviar. Astăzi, aici mai sunt câteva mii de vagoane trase pe linie moartă, înşirate pe trei-patru kilometri.

 

„Tot ce este în triaj – nu mai merge nimic. Triajul ăsta are 24 de linii. Deci 24 de rânduri de vagoane. O linie are o lungime de 800 de metri. Iar un vagon are 15 metri lungime. Pe o line intră aproximativ 60 de vagoane”, spune un angajat CFR.

 

SC Dumicom SRL este una dintre firmele care dezmembrează trenuri la Roşiori.

 

„Dumicom a tăiat acolo vagoane. Şi când a terminat de tăiat acolo, a tăiat în staţii la Roşiori Est, Roşiori Nord. În Roşiori Nord nu a terminat. A tăiat 30-40-50 de vagoane şi s-a mutat aici”, spune un angajat CFR.

 

Sc Dumicom SRL are ca obiect de activitate colectarea de fier vechi și comerț cu amănuntul. Aparține Niculinei Mitrache, mama preotului Petre Mitrache din Roșiorii de Vede. Sătenii spun că el este cel care se ocupă de afacerea cu fier vechi.

 

„Este a lui maică-mea, nu a mea. Firma este făcută în 92, în care sunt părinţii mei. Eu aveam 12 ani când firma dată… Vorbiţi cu maică-mea”, spune preotul.

 

„Noi nu mai facem nici contract, nu mai tăiem nimic. Ne-au livrat banii foarte greu şi am terminat”, spune Niculina Mitrache.

 

Tot din contractele cu CFR câştigă și firma Soma SRL Bacău. Administrator şi proprietar e omul de afaceri Constantin Şoşu, fost consilier local la primăria Bacău. Considerat unul dintre cei mai bogați oameni din județ, Constantin Şoşu mai deține un ziar și mai multe lacuri cu pește.

 

Ei scoteau la licitaţie pe loturi. Acum 3 ani de zile ajunsese la un moment dat fierul special la 370 de dolari tona. Vă daţi seama, e 240 acuma. Am luat şi de la regionala Galaţi, şi de la regionala Iaşi.

 

Roţile care erau uzate, boghiurile nu mai puteau fi mişcate de acolo. Le tăiam la faţa locului, le încărcam în maşini şi le duceam la combinat”, spune Constantin Şoşu.

 

„Noi le-am tăiat pur şi simplu şi le-am făcut fier vechi. Au fost în mai multe tranşe, vreo 60, de-a lungul anilor. Nu, înainte n-am tăiat de călători, am tăiat de marfă”, adaugă el.

 

Soarta vagoanelor de călători şi de marfă au avut-o şi cele 165 de vagoane poștale. Vagoanele erau deținute de compania CFR Mesagerie, subordonată CFR Călători.

 

„Dimineața era extrem de frig, era negură, era ca un fel de ceață, a apărut trenul, a oprit la peron, se ridicau valuri de aburi de la vagonul de încălzire… și în dreptul vagonului de poștă au venit acele cărucioare. Și toată lumea din vagonul de poștă arunca ziarele, arunca revistele, arunca periodicele, cărțile”, povestește Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului Căilor Ferate Române.

 

CFR Mesagerie începe să fie concurată de firmele de curierat care fac transport rutier. Pierde clienți, acumulează datorii și, în 2004, este scoasă la privatizare. La licitație participă doar două firme. Ambele îi aparţin lui Hassan Awdi, om de afaceri cu cetățenie libaneză și americană, proprietar al Rodipet, rețeaua națională de distribuție a presei scrise.

 

În 2004, Hassan Awdi cumpără CFR Mesagerie cu 187.000 de euro (7 miliarde de lei vechi). Un an mai târziu, cele 165 de vagoane poștale dispar din patrimoniul societăţii. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală susţine că vagoanele au dispărut printr-un sistem „suveică”.

 

CFR Mesagerie împrumută 360.000 de euro de la Piramid Corporation SRL, o firmă din grupul Awdi. Pune gaj tot patrimoniul CFR Mesagerie. Compania nu înapoiază banii. Toate bunurile Mesageriei sunt transferate în contul Piramid Corporation. Firma le transfera în aceeaşi zi către Rodipet Courier, tot firmă din grupul Awdi.

 

„Doar printr-o minune acest transfer a putut fi făcut într-o singură zi. Au fost semnate nişte procese verbale de predare -primire, evident, undeva într-un birou. Poate acele trenuri erau garate chiar în faţa sediului, la Piaţa Presei Libere”, spune Adrian Munteanu.

 

De la Rodipet Courier se pierde urma vagoanelor.

 

„Când firma a intrat în insolvenţă au existat. Că nu avea cine să le ia. Nu puteai să le iei de pe şină să pleci cu ele acasă. Că totuşi, vorbim de un vagon care cântăreşte pe la 20 de tone. Valorează la mâna a doua undeva la 300.000-400.000 de euro un vagon. Iar aceste vagoane au dispărut. Nu le găseşte nimeni”, spune Florin Lungoci, director general al Awdi Group România.

 

În 2007, CFR Mesagerie intră în faliment. În 2014, Curtea de Apel București îl condamnă pe Hassan Awdi la opt ani de închisoare cu executare pentru inițiere de grup infracțional organizat, instigare la delapidare și evaziune fiscală în dosarul CFR Mesagerie.

 

„După trei luni după ce am cumpărat, ce am aflat? Am aflat de un protocol secret între CFR Mesagerie şi CFR Călători unde 90% din veniturile de la CFR Mesagerie veneau la CFR Călători”, spune Hassan Awdi.

 

„Mai clar, CFR Mesagerie primea de la CFR Călători bani anual pentru servicii fictive. Erau întocmite niște facturi de către CFR Mesagerie, iar în baza acelor facturi, CFR Călători plătea o mare sumă de bani către CFR Mesagerie”, spune Florin Lungoci.

 

Din 2009, de când statul român i-a pus sechestru pe proprietăţi, Hassan Awdi se află la Beirut.

 

Alţi oficiali sau oameni de afaceri care au avut sau încă au contracte cu CFR au ajuns în instanţă.

 

Gruia Stoica este în arest la domiciliu. În martie 2015 a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă. Sentinţa nu e definitivă. El ar fi plătit trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportul cărbunelui, la care urma să participe şi GFR.

 

Omul de afaceri Costel Comana, care controla societatea Regiotrans şi era anchetat într-un dosar de corupţie, s-a sinucis în iarna acestui an. El era acuzat de DNA că ar fi mituit oficiali ai CFR pentru preţuri preferenţiale. În acelaşi dosar a fost arestat preventiv şi Iorgu Ganea, partenerul său de afaceri.

 

Pentru alţi responsabili de casarea a mii de trenuri, dispariţia celor 118.000 de vagoane este un subiect închis. Oficialii Ministerului Transporturilor, ai CFR Marfă şi Călători refuză orice comentariu.

 

Sursa: digi24.ro

 

https://mngromania.wordpress.com/2015/06/03/romania-furata-astazi-despre-caile-ferate-romane/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cum se fura în anii 80, 90, 2000, 2010… Istoria furtului din România contemporană, pe decade

 

Cristian Lică

Contributor

 

Hoți sunt dintotdeauna. De când există dreptul de proprietate, de atunci există și hoții. Toate religiile au interzis furtul și toate regimurile laice au încercat, măcar aparent, să-l suprime. Însă hoția a continuat să existe pretutindeni. Iar metodele hoților au evoluat și s-au adaptat corespunzător, în toate formele de orânduire socială.

 

Și pe la noi s-a furat mereu, însă voi încerca aici doar o retrospectivă empirică a ultimelor decade. Nici anii 70 nu mi-i amintesc, eram prea mic să pot observa cum se fura pe atunci.

 

Anii 80, furtul cauzat de disperare

În anii 80, când am deschis ochii, în jurul meu furtul era la ordinea zilei. Una dintre primele mele lecții serioase de viață a fost despre securizarea bunurilor personale, în orice context. Pe atunci, furtul mărunt, din buzunare, prin tamvaie, era atribuit în totalitate țiganilor. Se furau valizele din gări sau din trenuri, se fura de pe tarabe, în piețe, și se spărgeau apartamente. Grilajele de fier, cu gratii, la ferestre, mai ales la parter, erau decorul obișnuit. Pierderea cheii de la gâtul copilului genera panică în familie, pentru că echivala cu o expunere îngrozitoare în fata hoților care ar fi putut goli oricând apartamentul.

 

Însă furtul cel mare se desfășura chiar din avutul obștesc. În anii 80, incompetența comuniștilor de la putere de a asigura nevoile populației a creat premisele unei delapidări generalizate a bugetului statului și a avuției naționale, de către propriii cetățeni și angajați. Oamenii furau de la stat, convinși fiind că astfel vor echilibra parțial furtul pe care statul îl desfășura asupra lor. În replică, conducătorii incapabili ai statului comunist se străduiau, prin serviciile secrete, să fure secrete industriale și tehnologii din Occident.

 

Practic, nivelul de trai se fura. Produsele rare se procurau greu, de la oameni dubioși, numiți bișnițari (de la business), adică unii care „făceau rost”. Această expresie, care s-a generalizat atunci, ca o formă de complicitate, există și astăzi. Formula de „a face rost” nu trebuie niciodată explicată, poate doar printr-un gest cu ochiul. Magazinele nu aveau nimic interesant de oferit pentru că produsele căutate, oricum puține, de la carne, la Pepsi, se vindeau în totalitate „pe sub mână”, de către angajații care le furau.

 

În anii 80, încă se mai foloseau metode arhaice de furt, precum fundul dublu al paharelor de semințe, pe care vânzătoarele cu fuste colorate le comercializau ilegal, în toate zonele cu trafic intens. Vânzătorul de la Aprozar, care vindea pui vii, îi uda dimineața cu furtunul și arunca câteva găleți de nisip peste ei, să se mai „îngrașe” cu câteva sute de grame. Gogoșereasa înmuia gogoșile pe o singură parte și astfel putea să fure câte un kilogram de zahăr pe zi, pe care să-l schimbe pe ciorapi de nylon cu vecina care lucra și fura de la mercerie sau pe bomboane cubaneze, cu cumnatul care lucra la Casa de Comenzi.

 

Copiii furau produse inutile din depozitele fabricilor falimentare, de la sârmă pentru cazemate, până la carbit pentru petarde. Paznicii nici nu se mai osteneau să-i fugărească. Ei știau că furturile copiilor justificau și propriile furturi, aruncând totul în gaura neagră a pierderilor neasumate ale comuniștilor.

 

În anii 80 furtul era justificat de foame. Cinstea, corectitudinea și alte valori etice erau puternic susținute de discursuri ideologice, însă ele existau doar în teorie. De fapt, etica comunistă era doar propagandă. În practică, majoritatea oamenilor erau disperați de sărăcie și furau din avutul statului, ca să poată pune ceva decent pe masă.

 

Anii 90, furtul cauzat de anarhia post-revoluționară

În anii 90, atât hoții, cât și metodele lor au evoluat, adaptându-se noilor valori, nevoi și posibilități, oferite de noua societate democratică. Autoritatea statului s-a relaxat, aproape total, după revoluție, iar furtul a devenit mult mai răspândit, mai divers și mai acceptat. Ingeniozitatea metodelor de a fura, inventate de hoți, stârnea uneori admirația, chiar simpatia publicului. Uneori era blamat mai degrabă prostul care fusese păcălit, decât hoțul care îl înșelase, că într-un joc de copii, fără reguli etice.

 

Primele furturi prezentate public în decembrie 1989, la televizor, au fost cele ale revoluționarilor. S-au furat în zilele alea tablouri din muzee, arme din unități militare și hainele de blană ale Elenei Ceaușescu, din palatele asaltate de revoluționarii puși pe prăduială. Unii dintre acești revoluționari au furat mai târziu dreptul de a deține „certificat de revoluționar” și beneficiile aferente.

 

Imediat după Revoluție, s-a dat iama în „ajutoare”. Mai multe rânduri de „organizatori” triau în favoarea lor bunurile trimise poporului român din toată Europa. Toate împărțelile de produse gratuite se soldau inevitabil cu îmbrânceli și bătăi, iar majoritatea lucrurilor „bune” erau furate, până la limita superioară a posibilităților de transport ale hoțului.

 

În anii 90 se spărgeau mașini, din care se furau casetofoane și boxe auto, baterii și roți de rezervă, sau se furau mașini cu totul. Pe atunci, se vindeau bine dispozitivele mecanice antifurt, care se montau pe volan sau pe pedale, și care erau foarte greu de demontat de către îndemânaticii hoți. Se furau frecvent produse de pe tarabe și din magazine, deși comercianții se străduiau, și ei, să le asigure, prin cele mai inventive metode. Hoții foloseau „chei potrivite” sau escaladau bacoane aflate la etajele superioare ale blocurilor pentru a fura orice, bani, bijuterii, electrocasnice sau tablouri. Un bucureștean căruia i se golea apartamentul avea șansa să-și recupereze o parte din bunurile personale, răscumpărându-le din târgul Vitan Bârzești, acolo unde toate obiectele furate reintrau în circuitul comercial.

 

Însă în anii 90 se fura și „pe față”. Uneori, hoțul nici nu se mai ascundea, ba chiar râdea de victima: „Și ce-o să-mi faci?”. Slăbirea autorității centrale a favorizat apariția unei forme locale, tribaliste, de autoritate, în localități mici sau în cartiere: șmecherul. Șmecherul era, în fond, un substitut al autorității oficiale (de multe ori un bun amic al polițiștilor), un lider absolut, dar fără legitimitate, care stabilea reguli proprii de organizare în comunitate, și colecta taxele de protecție de la afacerile din zonă. Pentru că poziția lui se baza pe forță și pe intimidare, șmecherul putea aplica unilateral dobânzi de întârziere, pe care le putea dubla, tot unilateral, peste noapte.

 

Conservarea poziției sale de putere și influență, pentru mai mult timp, într-un context foarte competitiv și periculos, îi asigura șmecherului respectul, obligatoriu în comunitate. Un curent cultural admirativ la adresa acestor indivizi și a metodelor lor a fost declanșat de BUG Mafia și a devenit repede foarte popular. Șmecherii de rang superior erau coordonatorii și beneficiarii finali ai unor cote din valoarea tuturor furturilor desfășurate în zona geografică subordonată lor. Ei erau, în general, niște personaje limitate intelectual sau cultural, însă curajoase, ambițioase și violente. Cel mai cunoscut exponent al acestei categorii, în acea perioadă, a fost Fane Spoitoru.

 

Clanurile organizate nu apăruseră încă, însă formă lor incipientă au reprezentat-o grupurile de romi, înrudiți între ei, care aplicau o justiție paralelă, superioară codului penal, numită stabor.

 

Norocul României în privința eradicării furturilor de drept comun a fost sărăcia de aici. Nemaiavând ce fura pe aici, cei mai talentați hoți de drept comun și-au luat tălpășița către meleaguri europene, mai bogate, și duși au fost. Pe acolo, au furat de au îngrozit Europa, care nu mai știa cum să ni-i trimită pachet înapoi. Însă, aventurile românilor la furat prin Germania și Franța reprezintă un subiect prea vast, pentru a fi detaliat tot aici.

 

Acasă, în România, îmi amintesc cum la ștrand sau pe plajă la mare se întâmpla frecvent ca vreunul dintre participanți să plece „sportiv” acasă, adică așa cum revenise din apă, când observase faptul că cineva i-a ciordit lucrurile. Controlorul trenului, numit Nașul, încasa șpăgi de la toți cei care alegeau să călătorească la preț redus. A merge „cu Nașul” era întotdeauna o opțiune mai ieftină și la fel de confortabilă. Aproape toți polițiștii rutieri erau corupți, iar șoferii opriți pentru contravenții plasau direct șpaga în talon, pentru eficiența comunicării cu autoritatea.

 

Se furau inclusiv voturi la toate alegerile, de la cele parlamentare până la voturile juriilor, la concursurile de Miss. Se putea intra fraudulos la orice spectacol, meci sau discotecă, plătind șpaga direct la paznic. Cea mai mare parte a conținutului artistic disponibil pe piață, în format VHS sau caseta audio, iar mai târziu CD și DVD, era „piratat”, adică furat. Cele mai mari fabrici de piratare artistică se aflau chiar în Bulgaria iar coruperea vameșilor nu fusese niciodată o problemă. Se furau chiar și rezultatele meciurilor de fotbal iar campionatul național devenise o mascaradă orchestrată de niște golani, care se certau între ei, noaptea, la televizor. Ulterior, s-a aflat că aceștia erau de fapt niște hoți, care furaseră bani din transferurile de fotbaliști, iar câțiva dintre ei au petrecut câțiva ani la închisoare.

 

Prima preocupare a primilor politicieni ai democrației a fost să fure și să distrugă propriile dosarele pe care le aveau la Securitate, pentru a-și curăța trecutul și a-și netezi viitorul politic. A doua preocupare a fost să fure sau, mai bine zis, să prăduiască averea națională, pe care comuniștii o lăsaseră moștenire. Atunci s-au furat fabricile și uzinele, majoritatea mergând către cea mai ieftină formă de monetizare: depozitul de fier vechi. Apoi s-au furat banii din bănci, prin credite niciodată returnate de beneficiarii tranziției către economia de piață. Multiple bănci și fonduri de investiții au furat banii agonisiți de oameni într-o viață, dispărând în tenebrele falimentului, fără a plăti despăgubiri.

 

În anii 90, statul și cetățenii s-au furat reciproc. Statul și-a furat cetățenii prin diferite formule, unele numite certificate de proprietate, altele numite puncte de pensie sau coeficient de indexare. A continuat, din inerție, și furtul cetățenilor de la stat, însă oamenii de rând s-au mulțumit cu găinării, din ce în ce mai mici, iar valorile consistente au început să se scurgă, prin căpușare, către conturile directorilor de instituții și ale complicilor lor. Una dintre metodele uzuale de furt de la stat, care s-a conservat bine după Revoluție, a fost traficul de influență. Pentru că fiecare se descurca cum putea, în anii 90 s-a generalizat mita către profesori, doctori, funcționari publici sau atențiile către secretarele influente ale unor persoane importante.

 

Statul a sărăcit rapid pentru că veniturile sale erau puține. Jefuite, abandonate si necontrolate, întreprinderile de stat consumau mai mult decât produceau. Iar sectorul privat, proaspăt lansat în economia de piață, nu contribuia prea mult la bugetul de stat, întrucât majoritatea covârșitoare a noilor afaceri nu plătea absolut nici un fel de impozite. Majoritatea firmelor nici măcar nu aveau contabil. Primele afaceri care au apărut, chiar în 1990, au fost taxiurile particulare. Renumele de hoți, pe care taximetriștii încă nu l-au spălat complet, a apărut atunci. Aproape toate aparatele taximetriștilor erau „mânărite”, le fel cum multe dintre kilometrajele mașinilor second-hand, de vânzare, erau „date înapoi”, pentru a sugera mai puțină uzură.

 

Caritas a fost o schemă piramidală care a furat, în total, un procent relevant (între 10% și 20%, după majoritatea estimărilor) din masa monetară națională. Bancorex, FNI și celelalte tunuri celebre din anii 90 au completat dezastrul. În a doua jumătate a anilor 90, veniturile reale ale oamenilor au fost permanent furate, prin devalorizare, cauzată de inflație. Astfel, de la începutul lunii și până la încasare, salariul lunar se devaloriza, iar oamenii ajungeau să încaseze mai puțină valoare, lună de lună. Prețul unei pâini a crescut de la 2-3 lei la 10,000-20,000 lei într-o decadă. Toate prețurile se calculau în valute străine, întrucât leul românesc nu mai avea nicio credibilitate.

 

Averea oamenilor se putea conserva doar în valute străine, dolari (parai) sau mărci. Depozitul obișnuit consta într-un plic cu bani cash, depozitat „la ciorap” sau „la saltea”, adică ascuns bine, undeva prin casă. De aceasta au profitat valutiștii. Foștii bișnițari traficau acum valuta, cea atât de necesară stabilității financiare a oricărei familii. Și ei păreau dubioși, însă cursul de schimb pe care îl ofereau era mult mai bun decât cel afișat la casele de schimb. Dar naivii care riscau să schimbe dolari la valutiști, la colțul străzii, erau deseori înșelați. Cea mai cunoscută era metoda Maradona, în care fraierul era păcălit și primea, în final, un teanc de ziare, în locul banilor.

 

În anii 90 s-a furat că-n codru. S-a furat pentru că s-a putut și pentru că moralitatea a încetat să mai fie o necesitate în goana după succes.

 

Anii 2000, hoții devin mai „spălați”

Hoția din România a evoluat vizibil în noul mileniu. Spărgătorii de case și de mașini plecaseră deja catre vest, iar integrarea României în UE a definitivat transferul acestora în diaspora. Prin urmare, infracționalitatea de drept comun a scăzut simțitor pe meleagurile noastre. În anii 2000 am început să ne simțim „în siguranță”. Totuși, s-a furat mult și în anii 2000, iar bunurile furate se puteau recupera acum, de la nou-apărutele magazine de amanet.

 

În anii 2000 s-a furat mult cu privatizări. Ultimele întreprinderi, cele supraviețuitoare și încă performante, în pofida tuturor căpușărilor din anii 90, au fost privatizate. Altfel spus, au fost vândute de stat la niște prețuri derizorii, către niște beneficiari interesați de profituri rapide, fără productivitate, adică obținute din pix, doar prin ștergeri de datorii sau subvenții.

 

În anii 2000 s-a furat cu terenuri și retrocedări. S-au întocmit acte false prin care s-au furat terenuri, imobile, plaje și păduri, toate aparțînând încă statului, adică oamenilor. În principiu, în anii 2000 hoția s-a legalizat. Hoții din Parlament și-au dat legi discreționare care le avantantajau direct afacerile personale sau le asigurau veniturile pe viață, prin pensii speciale. Complicii lor și-au angajat avocați și au mituit funcționari pentru a putea fura liniștiți, în deplină legalitate. S-a furat folosindu-se companii offshore, înființate în paradisuri fiscale, și s-a profitat de înapoierea sistemului fiscal românesc, incapabil să-și controleze eficient contribuabilii.

 

În anii 2000 s-a furat organizat, printr-o rețea locală de administratori feudali, numiți baroni locali. Acești satrapi erau stăpâni incontestabili ai zonelor georgrafice pe care le dețineau, în mod asemănător cartelurilor drogurilor din Mexic, dar cu mize financiare considerabil mai mici. Baronii locali nu răspundeau în fața nimănui, câtă vreme plăteau tributul agreat puterii suzerane de la București și „aduceau” voturile necesare. În funcție de nivelul de înapoiere al regiunii, voturile se puteau obține încă, destul de ușor, prin fraudă, manipulare sau prin coruperea electoratului.

 

În anii 2000 s-au furat bani pentru care s-au plătit spăgi constând în valize de bani. Comisioanele, numite și parandărăt, erau costuri știute, ale oricărui proiect. Banii circulau încă în numerar, iar unul dintre scandalurile celebre s-a numit „cazul Valiza”. A fost epoca cash-ului, în care averea se măsura în cărămizi de bani, cu multe zerouri, mutate de la un proprietar la altul. Toate afacerile care încasau mulți bani cash, cluburile, cazinourile sau restaurantele, erau bănuite că „spală bani”.

 

Evaziunea fiscală era generalizată în anii 2000. Salariații erau plătiți „la negru” sau „la gri” (adică salariul minim pe cartea de muncă, iar restul „în mână”). Facturi „în alb” și alte documente fiscale înseriate și ștampilate, dar necompletate, se vindeau pe marginea drumului, la intrarea în complexul comercial Dragonul Roșu. Cotele de impozitare pentru firme erau foarte mari, prin urmare nu le plătea aproape nimeni. Nici măcar companiile multinaționale, abia sosite pe piață nu se lăsau mai prejos: profitau și ele de legislația proastă și de administrația coruptă, pentru a-și implementa programe de „optimizare fiscală”, în fond artificii pentru eludarea taxelor datorate statului.

 

În afaceri, trebuia să ai noroc să nu fii furat. Firmele se puteau fura cu ușurință între ele, întrucât justiția funcționa încet iar recuperarea unei datorii neplătite putea dura cu ușurință câțiva ani de zile, timp în care ori banii se devalorizau, ori firma creditoare dădea faliment. Pentru recuperarea unei datorii, uneori se angajau rackeți, adică niște bătăuși care îi amenințau și îi presau pe datornici să plătească, în schimbul unui procent din datorie. Din cauza asta, de multe ori, creditorul creștea suma datorată, incluzând și serviciul racketului, care putea varia, în funcție de metodele de intimidare specifice: incendierea mașinii, terorizarea copiilor sau chiar abandonarea datornicului în pădure, legat de un pom, peste noapte. Totuși, în lumea interlopă era știut faptul că cei mai buni recuperatori de datorii sunt chiar polițiștii. Ei erau capabili să recupereze aproape întotdeauna datoria, însă pretindeau cele mai mari comisioane directe: până la 30%.

 

Cumpăna istoriei furturilor din România post-revoluționară a venit pe la jumătatea decadei anilor 2000. Mai mulți factori au influențat această schimbare majoră, printre care apariția Internetului, integrarea României în UE, înființarea DNA sau intenția evidentă a președintelui Băsescu de a stăvili furturile politicienilor, cu excepția acoliților săi. A rezultat o schimbare de paradigmă, prin care statul și-a încordat mușchii și și-a recuperat o bună parte din autoritate. Hoții au fost din nou nevoiți să se adapteze noilor vremuri.

 

Un fenomen vizibil, care a însoțit această schimbare a fost vorbitul în șoaptă. Prezumția că toate telefoanele sunt „ascultate” era dublată de teama că orice discuție despre bani poate fi compromițătoare. Unii mergeau până acolo cu confidențialitatea, încât își scoteau bateria de la telefon, atunci când vorbeau despre delapidări. Hoții păreau încolțiți și dispuși să facă un pas în spate. Acum, creditele fictive de la bănci se obțineau cu „săgeți”, adică cu ajutorul unor naivi analfabeți funcțional, interpuși, care semnau fără să priceapă ce fac. Pentru că băncile nu mai puteau fi jefuite, atât de ușor, un timp, au prosperat cămătarii.

 

În a doua jumătate a anilor 2000, statul a început să funcționeze, cât de cât, iar datorită reformei fiscale a reușit, în sfârșit, să colecteze banii cei mulți din taxe și impozite. Pentru a fura sau pentru a beneficia de cât mai mulți dintre acești bani, mulți pretendenți s-au năpustit să se angajeze la stat. A fi de partea statului începea să însemne să fii de partea celor puternici, acolo unde furturile se mușamalizează și toți angajații se acoperă între ei, la fel ca într-un clan.

 

În anii 2000 s-a furat organizat. Au apărut clanuri beneficiare ale unor resurse și au apărut reguli de organizare în cadrul clanurilor, pentru optimizarea furturilor. Moralitatea s-a dovedit a fi doar un discurs pe care nu-l mai credea nimeni. Important era să te descurci.

 

Îți recomandăm

Bătrânul și marea hoție

altAlex Livadaru

Autor fondator

Anii 2010, furtul legal

Schimbările legislative impuse de UE au complicat mult viața hoților, în ultimul deceniu. Nu mai era deloc simplu să furi. Acum era nevoie să te acoperi cu documente, să faci lucrurile „ca la carte”. Au apărut cerințe noi, declarații de avere, transparență bancară, și alte proceduri care au complicat și mai mult viata hoților. Pentru a-și putea conserva poziția de influență și pentru a putea continua să fure, a devenit esențial ca dosarul unui hoț să fie curat. Toți hoții trebuiau acum să pretindă competență și onestitate, întrucât simpla declarație de forță nu mai era suficientă. Expresia de ordine a devenit „Nu mai merge așa!”.

 

Politic, societatea s-a polarizat, adică au apărut două mari tabere de interese, care s-a acuzat reciproc și constant de hoție. Atât presa liberă, cât și cea aservită, au divulgat combinațiile amândurora, iar mai târziu, au apărut și câteva procese răsunătoare. Media socială a fost instrumentul modern, prin care opinia publică a putut înțelege amploarea furturilor care se desfășura, chiar sub ochii ei.

 

Integrarea în UE a crescut și credibilitatea statului, care putea acum să se împrumute mai ușor, pe piețe externe, pentru a obține banii necesari hrănirii tuturor căpușelor sale. Pentru a accede la funcții confortabile în sistemul de stat s-au furat diplome, licențe, doctorate și atestate, s-au falsificat hârtii și s-au inventat studii sau calificări. Unele instituții de stat au devenit găuri negre, adică organizații care nu fac absolut nimic, însă costă o grămadă de bani, din bugetul statului. Mai târziu, pentru angajații de la stat au apărut sporuri pentru cele mai banale activități, cum sunt sporul de antenă sau cel pentru operarea unui calculator.

 

În anii 2010 s-au furat fonduri europene, s-au produs paleți de hârtii care justificau activități inexistente, s-au desfășurat evenimente fără participanți și spectacole fără public. S-a furat cu diurne, cu cheltuieli curente, cu angajați fictivi și chiar și cu proiecte fictive cu totul. Marile inginerii financiare au devenit apanajul Baieților deștepți, care i-au înlocuit treptat pe rudimentarii lor predecesori, în pozițiile cheie.

 

În anii 2010, românii au furat mult de pe internet, de pe ebay, de pe amazon și de pe majoritatea marketplace-urilor, înainte de a fi interziși, aproape peste tot. S-a furat cu carduri bancare clonate, s-a furat cibernetic, s-au spart e-mailuri și s-au furat parole, s-au sustras banii din conturi și s-au transformat în bitcoin, pentru a li se pierde urma.

 

În 2021, suntem mult mai informați, datorită internetului. Știm, de exemplu, că s-a furat mereu conținut artistic de pe internet, muzică și filme deopotrivă, și mai știm că există multe locuințe racordate ilegal, care fură curent electric, dintotdeauna. Foarte comentate au fost știrile care au dezvăluit furturile de amploare, desfășurate în formă continuată, asupra pădurilor din România. Am aflat că mii de camioane cu lemn furat circulă anual pe șoselele patriei noastre. Mult mai sensibil a fost subiectul copiilor furați și traficați în Occident. Am devenit conștienți de faptul că, de la Țăndărei la Caracal, copiii români sunt furați și vânduți rețelelor românești de carne vie. Acum, știm cu toții că acestea sunt activități vechi, care se desfășoară neîntrerupt, de 30 de ani.

 

Pandemia care a încheiat deceniul nu a produs nicio supriză neașteptată. În loc să stârnească un sentiment general de solidaritate, ea a accentuat egoismul unora. Pe la începutul pandemiei, o cunoștință, asistentă medicală, mi-a oferit cu generozitate câteva seturi de măști, din dulapul său din bucătărie, burdușit cu produse furate de la spital. În pandemie s-au furat de toate, de la echipamente medicale, măști, viziere, teste și vaccinuri, până la locuri în paturi de spital sau la ATI. Astfel, s-au furat, în ultima instanța vieți, într-un mod mult mai direct, decât în celelalte variante prezentate mai sus.

 

***

 

Eram mic și călătoream cu trenul, catre bunicii din Ardeal. Învățasem pe dinafară numele opririlor trenului, așa cum erau ele enumerate de vocea feminină a Gării de Nord. Auzisem undeva că, după munți, încep denumirile care conțin litera “ș”, pentru că numele acestor localități vine din limba maghiară: Brașov-Sighișoara-Mediaș-Copșa Mică-Teiuș. Pe unul dintre aceste peroane, un tip masiv, cu mustăți, s-a oprit în dreptul meu și m-a întrebat ceva în ungurește. Înțelegând ca sunt român, dupa expresia mea nelămurită, ungurul mi-a arătat literele de pe vagonul trenului și m-a întrebat, în română, dacă știu să citesc ce scrie acolo. Vorbea prost românește, însă l-am înțeles.

 

CFR, i-am răspuns eu mândru că tocmai învățasem literele.

 

Și ce înseamnă asta?

 

Asta nu mai știam. Ungurul mi-a tradus, lovind zgomotos cu degetele în tabla vagonului, indicând literele CFR, înainte și înapoi: Cum Fură Românul? Românul Fură Complect!”

 

Îți recomandăm

Un cetățean al „statului paralel”, scrisoare către părinți și bunici: „Am rămas cu veceul în curte, cu jumătăți de autostradă, cu spitale infecte și tineri plecați din cauza furtului nesimțit”

 

Adrian Mariș

 

https://republica.ro/cum-se-fura-in-anii-80-90-2000-2010-istoria-furtului-din-romania-contemporana-pe-decade

 

//////////////////////////////////////////////

 

Oana Despa, despre Romania furata

 

De: Nicoleta Nicolae

 

Oana Despa, despre Romania furata

 

Din Romania s-au furat, in ultimii 25 de ani, 108 de miliarde de dolari. Cifra pe care au adunat-o reporterii de la „Romania furata”, de la prima ediţie din martie 2014 şi până în prezent, este uluitoare iar dimensiunile jafului naţional din ultimii 25 de ani sunt pur şi simplu greu de imaginat. Despre proportiile dezastrului ne povesteste coordonatorul echipei de investigatii, Oana Despa.

Este Romania intr-adevar furata?

 

Dacă nu ar fi fost România furată, noi nu am fi existat! Sintagma „România furată” este extrem de dură, crează emoţii diferite. Pe de o parte sunt oamenii care ne susţin total in demersul nostru, alţii fug de noi. A devenit deja o regulă ca prima întrebare, cînd sunăm la cineva, să fie: „Sunteţi de la România furată?”. Îi pot înţelege, dar nu le pot accepta aversiunea. Eu cred că fiecare are ceva de spus despre un eveniment, chiar dacă acel eveniment îi este nefavorabil. Cred că cel mai bine este să îţi susţii punctul de vedere vorbind, explicând, pentru că există percepţia aceea a publicului că cine tace are ceva de ascuns.

 

Cu ce a inceput noul sezon?

 

Am inceput cu şcoala. A fost o decizie dificilă, deşi nu pare. Şcoala era un subiect rostogolit de presa ultimilor 25 de ani. Ce ai mai putea spune despre şcoală, ce dezvaluiri ai mai putea face!? Se stie tot. Ei bine, aceasta perceptie e gresita! Şcoala românească supravieţuieşte într-un paradox: avem în continuare zeci de olimpici, dar nimeni nu e mulţumit de învăţământ. Suntem unanimi în a blama nivelul scăzut şi profesorii care au transformat şcoala în afacere. O facem însă pe la colţuri. În public, nu facem altceva decât să păstrăm acest sistem şi să contribuim la înflorirea lui: plătim manuale şi tot felul de materiale didactice inutile, cumpărăm mobilier şi tot felul de dotări cu care copiii nu au ce face şi ne ducem copiii la after-school-ul doamnei învăţătoare sau facem pregătire cu diriginta. Vrem, astfel, să cumpărăm educaţie, dar, în fapt, ne minţim pe noi şi pe copiii noştri. Ei bine, asta am incercat sa aratam in primele materiale de la Romania furata. Ce bine nu au facut autoritatile si ce rau fac parintii.

 

Cati jurnalisti muncesc la aceste anchete?

 

Cinci reporteri, colegii care se ocupa de infografii, doi editori de montaj si eu. Plus corespondenţii Digi24 din ţară la care apelăm de fiecare dată când avem o urgenţă şi colegii noştri cameramani.

 

V-ati simtiti vreodata in pericol? Sau s-au facut presiuni asupra voastra?

 

Ne-am simţit atât de în pericol cât se simte orice reporter. Mie mi-e greu să spun da sau nu pentru ca ani la rand am fost reporter al secţiei Eveniment. Am trecut şi atunci prin ameninţări, prin aruncat cu pietre sau ouă sau mi s-a smuls microfonul din mână. Unii aruncă cu pietre, alţii te ameninţă cu procese sau că te spun mai ştiu eu cui. Dar cred că toate astea fac parte din meseria noastră. Si mai cred că, dacă am simţi că ameninţările ar depăşi o limită a suportabilităţii, am merge unde trebuie – la autorităţi.

 

Oana Despa, despre Romania furata

 

//////////////////////////////////////////////

 

România furată: Nea Ioane, te-am lăsat fără țară și identitate națională, da’ ești un european civilizat

 

 

Nea Ioane, tu ai un kilogram de aur în curte şi ţi-l scot eu, iar pentru asta o să primeşti 60 de grame de aur redevenţă. E lucru simplu: ceea ce ai nu vinzi, dai în concesiune, e un contract ferm, la noi e multă seriozitate. Şi, uite, dacă mă ajuţi să scoatem în 20 de ani, îţi dau şi de muncă, cu un salariu de 5 grame pe an. Da fapt, contribuţia mea e minimă. Eu îţi pun la dispoziţie logistica, aparatele, instrumentele necesare, iar tu faci tot, iar la urmă vei primi o distincţie europeană, ca să înţelegi că Europa nu uită niciodată să-şi recompenseze truditorii.

 

 

 

Nea Ioane, într-un timp bine definit trebuie să facem curăţenie în curtea matale. Ascultă-mă bine! Vom săpa, tu vei săpa!, şi ce vei găsi, îmi vei raporta. Eu cam ştiu ce vei găsi şi îţi spun de pe-acum, ca să ştii la ce să te-aştepţi: vei găsi bolovanul de aur despre care ţi-am explicat cum stă treaba. Vei găsi multe alte resurse pe care nu ştii să le scoţi, dar eu te voi învăţa. Eşti înapoiat, asta e, nu trebuie să deznădăjduieşti. Eu pentru asta am venit la tine: pentru a te încuraja. Îţi redau speranţa, dacă promiţi că eşti un elev docil şi asculţi de profesorul tău care îţi vrea binele şi numai binele.

 

 

 

În fine, vei găsi în acel pământ din curtea casei tale oase. Da, ai auzit bine: oase. Acele oase sunt istoria ta, care vezi limpede că nu te ajută cu nimic. Un şir nesfârşit de războaie pentru apărarea unui pământ în care îţi vor zăcea oasele în cele din urmă. Eu îţi vorbesc de pace, nu de război.

 

 

 

Vreau ca tu să fii un om care să nu se mai împotrivească la orice cuvânt, chiar dacă acel cuvânt înseamnă deposedare, delegitimare, desfiinţare.

 

E clar? Nea Ioane, eu tocmai ţi-am predat un curs european de toleranţă şi consider că eşti unul dintre absolvenţii pe care pot să mă bazez şi care are în faţă tot viitorul plin de promisiuni şi strălucire.

 

 

 

Un lucru mai am să-ţi precizez. Fă bine şi aruncă icoana pe care o ţii pe perete, fiindcă din cauza ei nu se dărâmă peretele casei. E lucru ciudat! Cercetătorii noştri, vreau să spun cei mai titraţi, cei din centrele de prestigiu, au găsit o explicaţie ştiinţifică oarecum bizară. ei susţin că nu peretele ţine icoana, deşi noi asta vedem şi aşa am văzut secole de-a rândul. Cel puţin dinspre vest aşa se vede. Deci, nu peretele ţine icoana, ci icoana ţine peretele ăsta blestemat de lut care te apără de tot felul de intemperii. Tu trebuie să dai frumuşel icoana jos, ca să pice dracului odată şandramaua asta, că în Europa nu ai cum să intri cu pământ şi paie, ci cu material nou, aşa cum îţi voi vinde eu la un preţ pe care o să-l plătească nepoţii şi strănepoţii tăi, fiindcă tu n-ai să poţi niciodată să acoperi cheltuiala pe care am să ţi-o pun în cârcă. Cu Dumnezeu din icoana matale nu ştiu ce voi face… Vorba vine că nu ştiu…

 

Eu ştiu tot. Te urmăresc dintotdeauna. Ia uită-te pe ecranul ăsta! Ce vezi? Exact. Eşti tu de ieri, de acum o sută de ani, de acum două mii de ani, eşti tu, care te trezeşti dimineaţa şi îţi faci cruce şi săruţi pământul ţării tale. Dar dacă icoana nu-i pe perete, la ce să te mai închini? Şi dacă pământul nu e al tău, la ce să-l săruţi?

 

 

 

Nea Ioane, uită-te la mine! Cine eşti tu? Tu nu eşti Ion! Zi după mine: „Eu nu sunt Ion!”. Repetă-ţi tot timpul lucrul ăsta, e foarte important. O să scapi de povara injustă a identităţii naţionale. Când ai ezitări, cheamă-mă şi eu îţi voi aduce aminte lecţia. Memoria nu este bună, creează obsesii. Şi n-aş vrea ca tocmai tu să fii catalogat ca având obsesii naţionaliste, religioase. Trăim într-o epocă în care pe mine mă interesează ce ai, nu cine eşti. Zi încă o dată după mine: „Eu nu sunt Ion!”. Foarte bine! Mai zi odată! Vezi câtă muncă e ca să distrugi un popor?

 

Fragment din cartea „România furată – Raportul comisarului european Samuel Scheib”, de Sergiu Ciocârlan, 2014, Editura Aeropag

 

România furată: Nea Ioane, te-am lăsat fără țară și identitate națională, da’ ești un european civilizat

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

S-a „furat” şi România furată. Proiectul de investigaţii de pe Digi24, scos de pe post

  

 

 

Iulia Bunea

iulia.buneapaginademedia.ro

 

 

Decizie de ultim moment la Digi24. Postul a decis să renunţe la „România furată”, seria de investigaţii lansată de post în urmă cu cinci ani.

 

Programul ar fi trebuit să intre pe post duminică seara de la 21.30, în cadrul „Jurnalului de seară”, dar nu s-a mai întâmplat.

 

Seria de investigaţii România furată era coordonată de jurnalista Oana Despa din anul 2014. Programul a fost gândit ca o serie de investigaţii despre devalizarea unor companii de stat precum Siderca, Bancorex, Loteria, Tractorul Braşov, Serele Codlea, Sidex sau ICA.

 

 

Echipa a realizat şi documentarul despre dezastrul de la clubul Colectiv intitulat „Un minut şi o secundă”.

 

Departamentul România Furată a fost coordonat de jurnalista Oana Despa.

 

De-a lungul timpului, prin echipa România furată au trecut nume precum:

 

Oana Dobre

Anca Simina (acum la Europa FM)

Cristian Vasilcoiu (şef pe comunicare la Ministerul Muncii)

Alina Bădălan

Ana Poenariu (acum la Rise Project)

Gerhald Ernst (jurnalist la Observator)

Sorina Matei (acum la B1 TV)

Paginademedia.ro a scris despre posibilitatea ca România Furată să nu mai fie în grila Digi 24, aici, în contextul unor modificară importante prin care trece staţia (inclusiv varianta ca Digi 24 să se tranforme într-un post mai apropiat de unul generalist, decât de ştiri).

 

În urmă cu o aproape două săptămâni, Robert Găinescu, adus din Pro TV pe poziţia de director al Digi 24, a fost trecut pe o altă poziţie. Apoi, au fost desfiinţate staţiile locale Digi 24. Totodată, cea mai mare parte a contractelor pe perioadă determinată nu au mai fost prelungite.

Tudor Muşat, unul dintre principalii prezentatori ai Digi 24, a întrerupt colaborarea cu postul de televiziune, după o decizie a managementului staţiei. Alţi reporteri, dar şi editori şi producători, urmează să plece.

Citeşte şi:

Pregăteşte Digi 24 o schimbare majoră, o repoziţionare ca o staţie mai mult generalistă? Ce spun oficialii televiziunii

EXCLUSIV. Ultima oră: Digi24 închide staţiile locale

EXCLUSIV. Ce se întâmplă la Digi 24? Tudor Muşat părăseşte postul. Alţi câţiva reporteri pleacă. Contractele nu se mai prelungesc

OFICIAL. Digi explică închiderea staţiilor locale

Cum vede un om de televiziune situaţia de la localele Digi24. Închiderea staţiilor era „Varianta B”

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

 

https://www.paginademedia.ro/2019/02/s-a-furat-romania-furata/

//////////////////////////////////////////////

 

Romania furata

De (autor): Sergiu Ciocarlan

 

Romania furata. Raportul Comisarului European Samuel Scheib

 

Reeditarea volumului Romania furata, la cinci ani de la aparitia sa, are loc intr-un context tot mai infestat de solutii politice. Adevarata solutie este una singura: pocainta. Ea nu poate fi aplicata ca program national, ci personal. Din aceasta perspectiva, Romania poate fi inteleasa atat ca spatiu, cat si ca spiritualitate. Acest etos bivalent este sistematic hartuit, furat, vandalizat. A ne opune acestei orori inseamna mai ales a rezista tentatiei politicului de-a patrunde inlauntru si de-a da un falssens nazuintelor noastre. – Sergiu Ciocarlan

 

Nu stiu sa existe o carte care sa te ajute sa intelegi mai bine cum sa te raportezi la problemele contemporane cu care se confrunta crestinii din Romania. Sub forma unui roman , care are in fundal o sensibila poveste de dragoste, Sergiu Ciocarlan reuseste sa strige cu glas puternic multe lucruri despre care de obicei se vorbeste in soapta… – Editorul

 

https://www.libris.ro/romania-furata-sergiu-ciocarlan-EGU978-606-550-345-8–p10894308.html#descriptionHead

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Povestea flotei românești – cum au dispărut 300 de nave

https://www.google.com/search?q=Flota+romaneasca,+disparuta+fara+urma+in+triunghiul+tranzitiei+%E2%80%93+Lista+navelor+romanesti+rebotezate!&ei=TL4MZJHZIb2A9u8P75qlqAM&start=10&sa=N&ved=2ahUKEwiRr-6Vt9T9AhU9gP0HHW9NCTUQ8tMDegQIBhAE&biw=1366&bih=625&dpr=1#fpstate=ive&vld=cid:765a63f1,vid:7mikzPisUDw

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

Unde sunt vapoarele noastre, tâlharule? Unde este FLOTA Romaniei?Flota romaneasca, disparuta fara urma in triunghiul tranzitiei – Tabel cu lista navelor romanesti rebotezate!

 

Dosarul FLOTA – Remember

 

130 de oameni cercetati, 80 de acuzati, niciun prejudiciu rezultat in urma vanzarii pe nimic a 16 nave. Dosarul „Flota” intra in galeria marilor fraude economice ale sfarsitului de secol XX. Era perioada in care Romania a iesit din „epoca de aur” si a intrat in „epoca tepelor”. Au disparut „fara urma” 286 de nave. Odata, demult, Romania „inventa” exploatarea la scara indus- triala a petrolului, nascocea primul avion cu reactie sau era intre primele trei tari care utilizau laserul in industrie. Ei bine, am fost mai mult decat atat, vorba poetului in viata – am avut si a noua flota maritima (comerciala) a lumii. O tempora, o mores…

La ora actuala, din toata flota romaneasca nu mai exista decat un munte de dosare penale care pluteste prin tribunalele patriei.

 

Prea multe nave

Revolutia din decembrie 1989, sau cum vreti sa-i spuneti, ne-a prins cu 286 de nave in stare de functionare, toate aflate in dotarea flotei maritime comerciale. Ele se aflau in administrarea fostei intreprinderi de stat Navrom Constanta. Asa cum am mai spus, dar ar fi bine s-o repetam de mai multe ori pe parcursul acestui material, in topul mondial al flotelor comerciale Romania ocupa atunci locul 9.

Insa o minte luminata s-a gandit ca o asemenea armada era de neconceput si greu de condus, asa ca, la data de 15 mai 1990, intreprinderea de stat a fost sparta in trei companii: Navrom, Romline si Petromin. Dintre acestea, Petromin a primit 89 de nave de cel mai mare tonaj, devenind segmentul strategic al flotei comerciale.

Director general al companiei a fost numit Calin Marinescu, zis „Sogunul”. Trebuie spus ca, din cele 286 de nave, cel putin 90 se aflau in diferite stadii de degradare, scoaterea lor din uz fiind mai mult decat recomandata. Raman, totusi, mai mult de 190 de nave maritime bune si foarte bune care au disparut fara urma.

 

 

Fructul pasiunii

Pentru ca avea vapoare mai multe si mai bune, Petromin a starnit, la vremea ei, dorintele multor afaceristi, din tara si din strainatate. Si, asa cum se intampla cu orice lucru de care trage toata lumea, din compania in cauza s-a ales praful, in doar opt ani. Rand pe rand au disparut toate navele – unele vandute pe un dolar, altele sechestrate prin porturile lumii in contul unor datorii neachitate. Sigur, va tot intrebati de ani buni, ca si in alte cazuri, cine sunt vinovatii. A existat si o ancheta penala, menita a face lumina in toata afacerea. S-a finalizat cu un dosar, celebru, „Flota” pe numele lui. Personajul principal era Traian Basescu, in calitatea sa de ministru al transporturilor in momentul in care navele au inceput sa intre in… „Triunghiul Bermudelor”. Nu era singurul suspect, ci a facut „echipa” cu alti 80 de  acuzati.

 

Acuzat de propria putere – Dosarul „Flota”

Multe dintre deciziile luate de oficiali guvernamentali fata de navele romanesti au fost pur si simplu stupide, asta ca sa ne exprimam gingas. Altele pot fi catalogate drept rau intentionate. Ramane ca dumneavoastra sa judecati, pentru ca instanta a decis ca nu exista niciun prejudiciu in toata afacerea. Retine atentia faptul ca dosarul ce il incrimineaza pe Traian Basescu de „scufundarea” flotei romanesti – cazul Petromin – nu a fost deschis de adversarii politici din PSD, ci de colegi din Partidul Democrat, chiar pe vremea cand Traian Basescu se afla la putere. Instrumentat pentru prima oara in 1999 (procuror general era chiar Mircea Criste, un fost membru PD), dosarul il acuza pe Traian Basescu  de faptul ca, in 1991, in calitate de ministru al transporturilor, a semnat celebrul contract de asociere cu firma norvegiana „Klaveness” careia, practic, i-au fost vandute 16 nave maritime cu un dolar bucata. In urma acestui contract, partea romana s-a ales fara nave, dar si cu datorii de aproximativ 20 de milioane de dolari la o banca din Oslo.

 

Capetele de acuzare

Acuzatiile au fost constituite pe baza verificarilor facute de Directia Generala a Controlului Financiar de Stat la Compania de Navigatie Maritima Petromin SA Constanta.

In dosar sunt consemnate urmatoarele ilegalitati:

„In toate cazurile, infiintarea companiilor din strainatate (ale Petromin – n.r.) nu au avut aprobarea Guvernului Romaniei asa cum prevad dispozitiile Decretului-lege nr. 104 din 30 martie 1990.

* Documentele de infiintare si functionare a acestor companii au fost aprobate de Basescu Traian – ministrul transporturilor.

* Navele apartinand Petromin SA Constanta au arborat pavilion liberian tot prin ordin al ministrului transporturilor, incalcandu-se astfel dispozitiile Decretului nr. 443/1972, ramas in vigoare pana la aparitia Ordonantei  Guvernului Romaniei nr. 42 din 29 august 1997, cand a fost abrogat in mod expres de guvernarea CDR.

* Prejudiciul produs Petromin SA Constanta prin managementul necorespunzator in perioada 1991-1999 este estimat la peste 150 de  milioane de dolari”.

 

Falimentul profitabil. Pentru cine?

Petromin a disparut in urma unor decizii menite a o face profitabila. Cel putin asa au sustinut cei implicati in afacere, in frunte cu Traian Basescu. Potrivit documentelor de la Parchet, in baza unei note a Ministerului Transporturilor (fara numar si data), pe 31 martie 1991 s-a stabilit necesitatea obtinerii unui credit de 45 de milioane de dolari pentru  retehnologizarea a 15 nave apartinand Petromin. Peste nici doua saptamani, pe 11 aprilie, Traian Basescu, in calitate de ministru al transporturilor, semna la Oslo, impreuna cu reprezentantii Petromin si ai firmei norvegiene Klaveness, o scrisoare de intentie prin care se convenea infiintarea unei companii mixte romano-norvegiene, cu sediul in Liberia, pentru exploatarea a 16 nave romanesti. Conditia era ca partea norvegiana sa asigure obtinerea acelui credit de 45 de milioane de dolari necesar retehnologizarii navelor.

 

 

Ministru si director

Zis si facut. La data de 14 mai 1991 s-a hotarat infiintarea companiei mixte Petroklav, cu sediul in Liberia. Ulterior, s-a renuntat la aceasta locatie, societatea fiind „mutata” in Bahamas, la data de 26 iulie 1991. Toate aceste demersuri au fost aprobate de ministrul Traian Basescu, fara ca acesta, sustine Parchetul, sa obtina si aprobarea Guvernului Romaniei, asa cum prevedea legislatia.

De asemenea, navele din respectivele companii, care apartineau Petromin, au arborat pavilion liberian tot prin ordin al ministrului Basescu, desi dispozitiile in vigoare la acea vreme interziceau acest lucru. Managementul era incredintat prin contract firmei Klavenes”.

In schimb, norvegienii s-au tinut de cuvant, au obtinut de la Christiania Bank din Oslo doua credite in valoare de 45 si, respectiv,  64 de milioane de dolari, imprumuturi garantate cu navele romanesti. Si pentru ca activitatea era asa de profitabila, pana in 1999, pentru a plati ratele creditului total de 109 milioane de dolari, au fost vandute zece din cele 16 nave cu care Petromin s-a asociat cu partenerul norvegian.

Insa ghinion, mai ramasesera de platit 20 de milioane de dolari. Asa ca si celelalte sase nave s-au aflat in situatia de a fi arestate si vandute pentru ipoteca facuta de Christiania Bank. Potrivit datelor din dosarul „Flota”, compania Petromin nu a incasat niciun dolar din milioanele realizate de firma mixta romano-norvegiana in toata perioada 1991-1999. Iar ca tot circul sa fie complet, s-a descoperit ca in firma mixta  constituita cu norvegienii,  Traian Basescu a figurat ca director cand era si ministru al transporturilor.

 

 

„Din shipping nu se castiga. Se pierde”

Traian Basescu a sustinut intotdeauna ca navele implicate in contractul cu firma Klaveness au fost vandute formal cu un dolar catre o firma straina la care asociat  unic era Petromin, pentru ca era obligatoriu acest lucru, deoarece o parte din nave reprezentau garantii suplimentare la creditul de 49 de milioane de dolari (desi in dosar figureaza un credit de 45  de mil. de dolari – n.r.).

Niciodata nu a avut intentia de a instraina navele, iar dovada cea mai buna era, in viziunea actualului presedinte, faptul ca ele au ramas in inventarul Petromin, cu cheltuieli de amortisment. Vizavi de faptul ca s-a incredintat managementul unei alte firme nu pare a fi nicio problema pentru anchetatori atat timp cat firma romaneasca avea 50% din actiuni.

Ramane insa o intrebare, daca era asa de bun contractul incheiat cu Klaveness, de ce Romania si-a pierdut navele si a ramas si cu datorii externe foarte mari? In urma cu aproape cinci ani (mai 2003), Traian Basescu declara presei ca „din shipping nu se castiga. Se pierde. Asta am aflat-o in 1995 de la norvegieni, cand am castigat o bursa si m-am specializat acolo.

Eram si parlamentar, dar mergeam si la scoala. Ca sa faci bani cu nave trebuie sa stii cand sa le cumperi si cand sa le vinzi. Noi n-am avut asa o flota puternica si buna, cum se sustine. Era uzata sau prost facuta, pentru ca Ceausescu, in ultimii zece ani, a tinut mortis sa faca toate piesele in Romania.

Nu au fost scoase la vanzare de frica, sa nu se aleaga cu dosar penal. Eu, ca ministru, nu puteam sa ma ocup de asa ceva. De astfel de lucruri trebuiau sa se ocupe Consiliul Imputernicitilor Statului si, din 1992, FPS-ul. Nu am fost directorul firmei mixte cu norvegienii, am fost presedintele onorific al consiliului de administratie. Pentru o astfel de functie onorifica nu esti platit. Eu n-am fost platit de norvegieni. Am auzit ca mi-au cautat si conturi in strainatate. N-au gasit, ca n-au ce sa gaseasca. Totul este politic. Au incercat si in 1993, a incercat si Emil Constantinescu sa ma infunde. Acum se incearca din nou. Am mai auzit ca au pus un expert – Nicu Oprea – sa faca asta, pentru ca el avea un dosar penal. Acum, acest Oprea nu mai este in tara. A facut expertiza si a fost lasat sa plece. Asa am auzit. Nu sunt vinovat si nici nu ma intimideaza cu dosarul lor”.

 

Si totusi, unde sunt vapoarele?

Traian Basescu a fost sau nu vinovat, asta nu o vom afla niciodata. La un moment dat insa, a scapat o pista foarte interesanta catre anchetatori. El a declarat ca navele cele mai bune din contractul cu Klaveness au ajuns la un membru PSD si la un taranist. „S-au batut pentru ele. Ei le-au cumparat”, declara Traian Basescu. Niciuna dintre institutiile statului nu a mers pe aceasta idee, a gasirii „corpului delict”. Surse politice ne-au confirmat insa partial declaratiile din urma cu cinci ani, facute de actualul presedinte. Cel putin 25 dintre navele Petromin apartin unor armatori romani, acum importanti oameni de afaceri in judetul Constanta. Concluzia este una trista pentru noi, hilara pentru cineva „din afara”.

 

 

Aproape 300 de nave au disparut, dar nimeni nu este vinovat. Nu exista prejudiciu, nu exista fapta penala.

 

Pentru amuzamentul dumneavoastra sa va pomenim despre cazul unui sef de serviciu la Navrom, acuzat de  abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals. In timp ce era cercetat penal a reusit performanta sa devina… director economic la Penitenciarul Poarta Alba, cu gradul de maior. Justitia romana poate fi mandra ca, asemenea savantilor care au cutreierat Triunghiul Bermudelor, a emis doar teorii judiciare.

Lipseste doar ipoteza extraterestrilor si a portii catre o alta lume… Romline si Navrom, giranti pentru SRL-uri Companiile nationale maritime Romline si Navrom au fost mult timp si principalii datornici aflati pe lista Agentiei pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) care preluase problemele Bancorex. Astfel s-a ajuns si la declansarea falimentului celor doua companii pentru a se putea recupera sume cat mai mari prin arestarea si executarea navelor care umblau hai-hui pe oceanele lumii.

Romline si Navrom au avut calitatea de codebitor pentru un mare numar dintre creditele luate de diverse firme de la Bancorex. De exemplu, Navrom a garantat cu nave proprii creditele obtinute de 27 de societati private, iar pentru 11 companii private a preluat integral datoriile rezultate din creditele luate de la Bancorex. Si Romline a garantat cu navele proprii creditele obtinute de sase companii private de shipping, pentru trei dintre acestea preluand integral datoriile rezultate din conventii de credit incheiate cu Bancorex. De altfel, multe credite au fost luate de la Bancorex de niste SRL-uri ce aveau denumirea „shipping” in coada, dar care nu aveau flota proprie, ci foloseau nave inchiriate.

 

Lista cu o parte dintre navele noastre rebotezate!

 

DENUMIRE ACTUALA    FOSTA DENUMIRE      ARMATOR     PAVILION

1    Mizar  Risnov      Sio Shipping  Adzerbaijan   1

2    Bai An 5   Teliuc Dalian Jifa Bohai China 

3    Bao Yue Da   Baia de Cris   HTM Shipping     China     

4    Brave JL   Bechet     Nasco China 

5    Chang Ni  Giurgiu     Mingdong Funing Investment      China 

6    Chun Jiang     Dragomiresti Greatsources Shipping      China 

7    Danning Princess     Baia Noua     Cosco Shanghai      China 

8    Frank Zhejiang    Baraolt     Zosco Zhejiang    China     

9    Friendly Zhejiang     Basarabi  Zosco Zhejiang      China 

10 Graceful Zhejiang     Borcea     Zosco Zhejiang      China 

11 Great Zhejiang    Baneasa   Zosco Zhejiang    China     

12 Green Zhejiang   Banisor    Zosco Zhejiang    China     

13 Hai Xi  Barbosi    Guo Hang Shipping  China 

14 He Xin Sarmizegetusa    Sinotrans Dalian China 

15 Hebei Diligence  Baia de Fier   Hosco China 

16 Hebei press   Baia De Aries      Hosco China 

17 HK Deqin 201     Albesti      Shanghai Deqin  China     

18 Lan Hai Chuang Xin Baia Sprie      Guangdong Lanhai Shipping  China 

19 Mei Shan Gang 9     Vulcana Bai   Zhejiang Daisan      China 

20 New Vega      Leresti      Dalian All Star Ships      China 

21 Xin He Shi Ba Piatra Olt Qingdao Shipping    China     

22 Xin Tong Yang     Moreni     Fujiyan Shipping China      21

23 Merea      Borsa  Bulcom Ltd    Cipru 

24 Petrolina  Caracal     Columbia Shipmanagement      Cipru 

25 Sakalas I  Ciucas Pennyluck Shipping Cipru  3

26 Daebo Ace     Nucet Daebo Shipping CO  Coreea de Sud     

27 Goryo 6 Ho    Balota Hyundai Engineering      Coreea de Sud    2

28 East press      Bazias 1   press Shipping      Danemarca  

29 Lodbrog   Tuzla   Alcatel Submarine Network      Danemarca   2

30 Al Esraa    Turnu Magurele Federal Arab Egipt  

31 Egy Link   Amara      National Shipping    Egipt  

32 Fast Independence  Tutova     Demline   Egipt   3

33 Silver Moon  Peris   ABC maritime     Elvetia      1

34 Aboudi     Firiza  Osman Shiping LLC  Em. Arabe Unite 

35 Al Dhafrah     Bazias 8   Adnatco   Em. Arabe Unite     

36 Al Ruwais Bazias 6   Adnatco   Em. Arabe Unite

37 Almezaan Tarcau      Biyat International  Em. Arabe Unite 

38 QSM Coaster      Palas   Qawareb Shipmanagement    Em. Arabe Unite

39 Saad III     Sousa Saad Steel Construction     Em. Arabe Unite 

40 Victoria    Sascut Marwan Shipping    Em. Arabe Unite  7

41 Hoburgen Bazias 5   Lillgaard   Finlanda   1

42 Pioneer Sea   Alexandria     Interunity Management Corp  Greacia   

43 Andromeda   Gura Ariesului    Tristar management      Grecia

44 Avra    Borzesti   Good Faith Shipping      Grecia

45 Blue Ridge     Polar VI    Eastwind Hellas SA      Grecia

46 Eftihia Gura Humorului Tristar Management      Grecia

47 Grand Mirsinidi  Decembrie    Stamford navigation     Grecia

48 Lara    Dimbovita     Tassos Shipping  Grecia

49 Natty  Bobilna    Good Faith Shipping      Grecia

50 Ozark  Polar V     Eastwind Hellas  Grecia

51 Pagane     Buhusi      Bulcom Ltd    Grecia

52 Polar   Oltenia     New Shipping Ltd     Grecia

53 Proton I    Bacesti     Merchant Marine    Grecia

54 Saint Mary    Ticleni Nortech Shipping     Grecia

55 Sea Coral Carbunesti    Overseas marine      Grecia

56 Smart I     Bujoreni   Good faith Shipping Grecia

57 Star B Grozavesti     Baru Kaha      Grecia

58 Star Hero Pacea New Shipping Ltd     Grecia

59 Vigour Ovidiu Polembros Shipping Grecia

60 Vinashin Metal   Turceni     Tramp MTME      Grecia 19

61 Nadia Alba    Blue Sparrow Shipping  Insulele Marshall  1

62 Ianuk  Troianu    Martinoli Consulting     Italia   1

63 Angora     Vilcea Consolidated Bulk    Liban 

64 Hummer  Gorgova   Consolidated Bulk    Liban  2

65 Save    Saveni Mur International    Libia    1

66 Amber Vita    Cotesti     Alpha Shipping   Lituania      1

67 Tuah Sari Costesti   Tuah Tankers      Malaezia  1

68 Aiud    Aiud    C. Shell Navigation  Panama  

69 Celmera 1      Tirgu Secuiesc     Celmera Nav Inc      Panama  

70 Princess K      Brad    Princess K navigation      Panama   3

71 Albatros   Dej      A.N. Mircea Cel Batran      ROMANIA     

72 Aris     Satu Mare     Cosena     ROMANIA     

73 Claudia C Tecuci Mihei Shipping   Romania 

74 Eforie Eforie Sn CFR,     ROMANIA     

75 Fate    Tulcea Mihei Shipping   Romania 

76 Golden Aries Nicoresti  Romanian Maritime      Romania 

77 Gramosti Paltinis     Sammarina Shipping      Romania 

78 Histria Crown     Biruinta    Histria  Shipmanagement    Romania 

79 Histria Diamond Teleajen   Histria  Shipmanagement    Romania 

80 Histria Onyx  Turnu Severin     Histria Shipmanagement    Romania 

81 Histria Topaz Bucsani    Histria Shipmanagement      Romania 

82 Mangalia Mangalia Sn CFR,     ROMANIA     

83 Mare Nigrum      Somes      Gecomar, ROMANIA     

84 Maria C    Calugareni     Romanian maritime      Romania 

85 Paico  Plataresti Sammarina Shipping     Romania     

86 Sancris     Busteni    Romanian maritime      Romania 

87 Sanhope  Horezu     Romanian Maritime      Romania 

88 Seaqueen Titu     Mihei Shipping   Romania 

89 Stella M   Moinesti  Romanian Maritime      Romania 

90 Susie   Husi    Cosena     ROMANIA      20

91 Dylan  Zimnicea  Baikal Shipping   Rusia 

92 Igor Belianski      Telega Nova Shipping    Rusia 

93 Volgograd City    Zlatna Volgotanker  Rusia  3

94 Baltic Ace Cimpina   Samta Shipmanagement      Singapore     

95 Hulder      Brazi   Thome Shipmanagement      Singapore     

96 Nautica Muar     Arges  Epic Ship Management      Singapore      3

97 Haj Moneir    Medias     Unimarine management      Siria   

98 Maximos Caransebes   Tabalo R.A.    Siria   

99 Mohamad H  Frasin Phoenicia maritime Siria   

100     Hajer  Macin SIFN    Siria   

101     Iman T      Tusnad     Tartous Shipping      Siria     

102     Marwan H     Floresti     Phoenicia maritime      Siria   

103     Omar al Farouk  Draganesti    Otico  Siria   

104     Ranim B   Tirnaveni Rasha Shipping   Siria   

105     Venus Hirsova    Zahra Maritime  Siria    9

106     Elena B     Bazias 2   Boluda Grupo     Spania      1

107     Golina Segarcea  Polymok Shipping    St. Vincent    1

108     Hansaland     Bazias 7   DOL navigator      Suedia      1

109     Ali Bey      Toplita     Deniz Feneri  Turcia

110     Aras    Gaiesti     Bora Denizcilik   Turcia

111     Behice      Rimnicu Sarat     Furtrans Denizcilik      Turcia

112     Cem Pioneer Ilfov    Sea Pioneer Denizcilik      Turcia

113     Ceren Urkmez    Posada     Furtrans Denizcilik      Turcia

114     Clipper     Mircesti   Cihan Denizcilik  Turcia

115     Deren Pioneer    Govora     Sea Pioneer Denizcilik Turcia

116     Ergul   Histria      Ermar Denizcilik Turcia

117     Imbat Birnova    Bora Denizcilik   Turcia

118     K. Nicolas Frunzanesti   Sea Pioneer Denizcilik      Turcia

119     Kiana  Feldioara Sea Pioneer Denizcilik   Turcia     

120     Mistral     Odobesti  Bora Denizcilik   Turcia

121     Nazmi C   Medgidia Canbaz Denizcilik     Turcia     

122     Oasis West    Tirgu Lapus   Gulnak denizcilik      Turcia

123     Orhan Ayanoglu Gostinu    Asli Deniz Turcia

124     Royal  Riureni     Bora Denizcilik   Turcia

125     Turgut Usta   Tohani      Yagmur Deniz     Turcia     

126     Yasar kaptan II   Azuga Arzu Denizcilik    Turcia     

127     Yasar Kaptan III  Sadova     Arzu Denizcilik      Turcia 19

128     Daniela    Cimpia Turzii Pic Shipping LTD      Ucraina   

129     Newfane  Reghin      Diamant Co   Ucraina   

130     Nika    Hagieni    Pic Shipping  Ucraina   

131     Svyataya Aleksandra     Tirgu Frumos Fedcom Shipping   Ucraina   

132     Toulon      Foisor Vernon Shipping Ucraina   

133     Vikki   Costinesti      Pic Shipping  Ucraina    6

134     Cervine    Bazias 4   DART Line      UK

135     Cyclopus  Teleorman     IMMS London     UK

136     Halima K  Filioara     IMMS London     UK

137     Lady Bana     Tirgu Neamt  IMMS London     UK     

138     Moon Light   Solca   IMMS London     UK

139     Phocine    Bazias 3   Dart Line  UK

140     Shingal     Filaret IMMS London     UK 7

141     Amadeo   Navodari  Ravenscroft Ship management      USA    

142     Kimberly  Bailesti

Click pe denumirea navei sau a armatorului pentru a afla mai multe date

 

Gh. Buzatu

Sursa: IonCoja.ro

 

 

https://www.infobrasov.net/unde-sunt-vapoarele-noastre-talharule-unde-este-flota-romaniei/

 

 

/

////////////////////////////////////////////

 

 

SACRIFICAREA FLOTEI MARITIME ROMANESTI SI „PATIMILE” MARINARILOR DUPA EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 (1990-2010)

By Albu Danut  

Evenimentele din Decembrie 1989, ca moment al înlocuirii regimului politic comunist, continuă să fie în centrul dezbaterii publice şi a mass-media, iar fiecare an care trece adaugă noi perspective de înţelegere a acestora.

 

.

Importante, din punctul de vedere al lucrării de faţă, sunt consecinţele transformării unei economii supercentralizate într-o economie de piaţă, liberă şi, odată cu aceasta, noutăţile din fiecare domeniu de activitate. Schimbarea proprietarilor navelor româneşti, într-o proporţie covârşitoare, alinierea la cerinţele de calitate impuse de legislaţia internaţională în probleme de navigaţie, intrarea marinarilor români pe piaţa internaţională a muncii au generat, pe lângă transformările fireşti ale profesiunii, numeroase situaţii conflictuale şi incidente navale, unele cu final dramatic.

 

.

 

 

 

.

Există o serie de caracteristici ale acestei perioade, care nu au corespondenţe în trecutul navigaţiei comercialeTuzla româneşti, date fiind evoluţiile înseşi ale evenimentelor internaţionale. Eliberarea mass-media de sub presiunea unei cenzuri ce atingea cote aberante a permis o informare în timp real a opiniei publice, despre toate aceste evenimente. Numărul „exploziv“ de periodice apărute în anii ’90 şi entuziasmul generat de libertatea scrisului, gândirii şi exprimării au alimentat şi susţinut cu tonuri dramatice fiecare eveniment naval, amintindu-ne de mult invocata exclusivitate cu care se mândrea şi pentru care se lupta presa românească din perioada interbelică.

.

Bucsani

Partea pozitivă a acestei schimbări este informarea, în timp ce reversul înseamnă o „dantelărie“ de cuvinte, nu de puţine ori deloc în conexiune cu realitatea.

.

Unul dintre primele incidente din anul 1990 a fost legat de conflictul armat existent în Liberia: cargoul „Felix“ a fost capturat de rebelii liberieni, aflaţi în război civil. După ce a au fost jefuiţi de toate bunurile pe care le aveau, de rezervele de alimente şi apă, navigatorii români au fost eliberaţi după 15 zile de dramatice încercări. Am amintit de acest eveniment pentru că a fost una dintre primele „încercări“ prin care au trecut navele româneşti, o situaţie dintr-o lungă şi dramatică serie de acte de terorism ce au urmat şi care se află înPosada derulare şi în prezent în unele zone ale planetei.

.

Aşadar, chiar de la începutul anilor ’90, încă din zorii libertăţii de exprimare, opinia publică românească afla consternată, „negru pe alb“ din ziare şi „de la televizor“, despre existenţa unor fapte, evenimente, situaţii şi fenomene, despre care nu mai fusese informată, cu care nu era obişnuită şi, cu siguranţă, a fost pusă în starea unui anumit şoc al constatării unor realităţi extrem de dure.

.

„Dispariţia“ misterioasă, la 4 februarie 1991, a tancului „Prahova“ spre o destinaţie Sarmisegetuzanecunoscută, după ce a zăcut dezafectat şi fără echipaj de siguranţă, a agitat redacţiile mass-media, care i-au acuzat pe politicieni de interese materiale, de conspiraţie şi alte aranjamente de culise, relaţionând evenimentul cu transportul unor deşeuri toxice, avizat încă din timpul regimului comunist al „epocii Ceauşescu“. Cazul a fost şi a rămas un mister, nici până astăzi nefiind formulate concluzii ferme şi lămuritoare.

.

În acelaşi an, 1991, cargoul „Rostock“, sub pavilion Ucraina, s-a scufundat pe Canalul Sulina, la Mila 31, în dreptul localităţii Partizani, blocând circulaţia navelor.Biruinta Pierderile cauzate României au fost estimate la zeci de milioane de dolari. Numeroasele încercări de ranfluare a navei au eşuat, s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi chiar cu dosare penale. Abia în anul 2005, cu mari eforturi tehnice, umane şi financiare, a fost scoasă din Dunăre şi ultima bucată a epavei.

.

Anul se încheia cu scufundarea cargoului „Scăeni“, în luna decembrie, în Marea Mediterană, în urma unei furtuni foarte puternice. Nouă marinari şi-au pierdut viaţa în acest accident.

 

SCUFUNDAREA CARGOULUI „SCAENI”- 7 DECEMBRIE 1991

SCUFUNDAREA CARGOULUI "SCAENI" – 7 DECEMBRIE 1991

.

Pe 5 martie 1994, cargoul „Fălticeni“ s-a scufundat în Marea Mediterană, pe fondul unor turbulenţe hidro–titumeteorolgice deosebit de periculoase. Patru membri ai echipajului au decedat.

.

În chiar primele zile ale anului 1995 a avut loc cel mai mare accident naval din istoria portului Constanţa: scufundarea navelor „Paris“ (Malta) şi „You Xiu“ (Hong Kong) . Pe o mare deosebit de agitată, în condiţii de furtună extrem de puternică, navele au pierit lângă Digul de Nord al portului Constanţa, luând în adâncuri vieţile celor 54 de marinari, membrii echipajelor celor două nave. Încercările de salvare pe care le-au întreprins autorităţile portuare româneşti au rămas fără rezultat, din cauza condiţiilor hidro-meteorologice excepţionale. Catastrofa s-a dovedit a fi chiar mai mare decât multe accidente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

.

Bazias 4

Pilotina „Pilot 1“, aflată în portul Constanţa, a fost colizionată la 15 august 1995 de nava-şcoală „Professor Rybaltovskiy“, sub pavilion Rusia. „Enigmele“ care însoţesc acest incident, soldat cu decese de partea română, nu s-au descifrat încă, deşi au trecut 15 ani. Accidentele navale de amploare nu au fost singurele evenimente care au marcat tumultoşii ani ’90. Marinarii români au fost şi ei în atenţia presei româneşti şi internaţionale, nelipsind din coloanele ziarelor şi din programele de ştiri ale televiziunilor. Mulţi dintre ei au fost „uitaţi“ în porturi străine din întreaga lume, Frunzanestiînfometaţi, însetaţi şi umiliţi, aşteptând în zadar vreun sprijin din partea armatorilor, asiguratorilor sau oricăror autorităţi româneşti ce erau obligate să-i salveze…

.

De departe, însă, cele mai grave au fost cazurile de marinari şi transfugi români ucişi cu premeditare, în diferite împrejurări, la bordul unor nave străine, cazuri clasate şi rămase între copertele unor dosare cu făptuitori cunoscuţi, dar nepedepsiţi. În acest sens sunt revoltătoare cazurile românilor transfugi Radu Danciu (31 ani) şi Petre Sângeorzan (21 ani), aflaţi la bordul navei-portcontainer „Maersk Dubai“ (pavilion: Taiwan), care, la 14 martie 1996, au fost asasinaţi, fiind aruncaţi peste bordul vasului, în apele Oceanului Atlantic, din ordinul ofiţerilor taiwanezi.

La fel, cazul tânărului Florin Mihoc (18 ani), care, în ziua de 18 mai 1996, a fost descoperit la bordul aceleiaşi nave şi, după ce a fost bătut bestial de ofiţerii de pe navă, a fost înjunghiat pe la spate şi aruncat în apele oceanului, deşi transfugul român i-a rugat în genunchi pe taiwanezi să-l cruţe.

 

TRIPLU ASASINAT IN OCEANUL ATLANTIC

TRIPLU ASASINAT IN OCEANUL ATLANTIC

.

troianu

De asemenea, a fost perioada în care numeroase nave româneşti erau sechestrate şi arestate pentru neplata unor datorii sau pentru că nu (mai) prezentau siguranţă în navigaţie. Desigur, toate aceste nefericite cazuri s-au constituit în „ştiri de prima pagină“ sau transmisiuni TV la „ore de vârf“, care au reuşit să satisfacă doar dorinţa de senzaţional a cititorilor/ privitorilor, dar nu şi alertarea şi scoaterea din imobilism a autorităţilor româneşti (in)competente…

.

FlorestiÎn mai 1997, cargoul „Săbăreni“ a dispărut, cu marfă cu tot (nava transporta zahăr), din portul spaniol Ceuta. La bordul navei se aflau 19 marinari, membri ai echipajului. Presa spaniolă a relatat pe larg despre modul în care au fost trataţi marinarii români de către armator, lipsurile pe care le-au îndurat şi, mai ales, faptul că au fost hrăniţi şi sprijiniţi de Crucea Roşie din Spania. Era vorba de un conflict de muncă, ale cărui urmări puteau fi dramatice.

.

În acelaşi an, la numai o lună după cazul „Săbăreni“, cargoul „Călăraşi“ se scufunda în zona portului Durban, pe o tempestă de gradul 10. 20 de membri ai echipajului au fost salvaţi, mai puţin un timonier, care a fost dat dispărut.

.

Targu Neamt

Noaptea de 23/ 24 martie 2000 avea să fie un moment de grea încercare pentru vrachierul „Leader L“: trei marinari români aflaţi la bord au dispărut în urma naufragiului navei în Triunghiul Bermudelor. Plecaţi pe ocean „pentru o viaţă mai bună“, după cum se exprimau membrii familiilor lor, navigatorii au dispărut într-o zonă a cărei periculozitate şi ale cărei legende sinistre înfricoşează şi impresionează şi astăzi, pe oricine.

.

„România a pierdut «Ardealul»“, titra un ziar românesc, în decembrie 2000. Era, desigur, vorba despre nava „Ardeal“, aflată în Bangladesh, al cărei echipaj a abandonat-o, căci marinarii români, exasperaţi, după îndelungi privaţiuni de hrană şi cele mai elementare mijloace de subzistenţă, au reuşit să scapebazias 2 din… infern. A fost un alt caz de „uitare“ a unei nave româneşti într-un port de pe meridianele planetei, de fapt un abandon în toată regula, o perpetuare a unor practici inumane ale companiilor româneşti de navigaţie din anii ’90.

 

.

 

În anul 2002, la bordul mineralierului „Silvia“, au decedat trei persoane. Intoxicaţie cu un gaz toxic a fost concluzia anchetatorilor, acuzaţie gravă pentru care nimeni nu a suportat consecinţe…

.

Cargoul „Corona Z“ (pavilion: Panama) s-a scufundat la 15 iulie 2005, în zona Targu FrumosKilyos, în nordul Strâmtorii Bosfor, în timp ce se îndrepta spre portul turcesc Mardas. Echipajul includea cinci români şi cinci sirieni. Patru români au fost salvaţi, dar comandantul navei, Hava Mihai Lucian, unul dintre navigatorii cu mare experienţă, apreciat pentru profesionalismul său, a decedat.

.

Scufundarea vrachierului „Alexandros T“, ex-„Comăneşti“ (pavilion: Grecia), navă de 171.875 tdw., construit în Şantierul Naval Constanţa, a fost un alt eveniment catastrofal (trei marinari români dispăruţi). Cazurile de abandonuri, sechestrări şi arestări de nave au fost atât de dese şi de numeroase în această perioadă, încât consemnarea lor ar fi necesitat un volum de carte în exclusivitate, iar cele de vânzări dubioase şi frauduloase de nave s-au constituit, numai aceste cazuri, în dosare penale de zeci şi zeci de mii de pagini…Sadova

.

Dacă la începutul şi mijlocul anilor ’90 cele mai frecvente cazuri erau abandonul de nave şi vânzarea lor extrem de controversată, începând din anii 2000 a debutat un alt fenomen, extrem de grav şi periculos: dispariţia marinarilor români de la bordul unor nave

.

Aparent „cazuri individuale“, prezentate pe larg în acest capitol, aceste incidente constituie, în esenţă, reflexul unor comportamente aberante, care au anulat conceptul de camaraderie marinărească şi au instaurat un climat al terorii.

.

Cazul căpitanului de cursă lungă Liviu Iulian Iliescu (49 ani), comandantul vrachierului „Morning Cloud“ (pavilion:Mircesti Liberia), a cărui dispariţie, la 23 mai 2008, a rămas un mister extrem de dificil de elucidat şi un exemplu în această serie de tragedii.

.

De asemenea, cazurile de piraterie de la începutul anilor ’90 s-au intensificat până în anul 2000 şi ulterior, devenind un fenomen greu de controlat şi de combătut, astfel că tot mai mulţi marinari români, alături de camarazii lor străini, au căzut victime ale unor astfel de acte teroriste, în care şantajul, agresiunea şi răscumpărarea contra unor sume fabuloase au fost cuvintele de ordine impuse de piraţi, pentru ca victimele să rămână în viaţă şi să poată fi recuperate nevătămate.

.

Distrugerea flotei maritime româneşti a fost un fenomen revoltător, constituit din cazuri penale evidente, în care corupţia, falsul în documente şi atacul la siguranţa naţională ar fi putut constitui, cel puţin acestea, câteva capete de acuzare împotriva celor învinuiţi. Dar celebrul dosar „Flota“, totalizând un număr impresionant de pagini, cu zeci de învinuiţi, a fost finalizat cu „neînceperea urmăririi penale“, cu niciun prejudiciu (!?!?) şi niciun vinovat (!?!?) şi, culmea sfidării, a fost urmat de promisiuni politicianiste inepte şi batjocoritoare, potrivit cărora această flotă va fi refăcută (când şi cum?).

 

Amintiri-1-mare

.

Victime „colaterale“ ale acestor stări de fapt, dar şi ale unui sistem politic corupt, incompetent şi iresponsabil, în care patriotismul s-a prăbuşit în derizoriu, iar fariseismul a devenit o virtute, navigatorii români, recunoscuţi pentru profesionalismul lor, deservesc în prezent pe nave cu pavilioane străine şi, ca şi noi, mai au de înfruntat nu numai capriciile unei vremi generate de schimbările de climă, dar şi, mai ales, vremurile tulburi pe care, ca o fatalitate, de 25 de ani încă nu reuşim să le depăşim…

 

* * *

 

Corina-Apostoleanu-si-Constantin-Cumpana3-460×250

Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, AMINTIRI DESPRE O FLOTĂ PIERDUTĂ, vol. II – Voiaje neterminate (2011), Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”

.

FOARTE INTERESANT!

VA PREZENTAM LISTA NAVELOR ROMANESTI, CE IN ANUL 2010, INCA NAVIGAU PE MARILE SI OCEANELE LUMII( 141 ), REBOTEZATE SI NOII PROPIETARI:

Click pe fosta denumire (cea romaneasca) si veti vedea fotografia navei:

 

EX-FLOTA

.

VA PREZENTAM DOUA FILME ROMANESTI:

FURTUNA IN PACIFIC (1986)

 

Un film dramatic pentru salvarea unei nave civile romanesti cu defectiuni la elice, dintr-o puternica furtuna in Oceanul Pacific.

 

Cu Dan Condurache, George Motoi si Dorel Visan

 

 .

si

UN ECHIPAJ PENTRU SINGAPORE (1981)

 

Un comandant de vapor îşi pierde nava şi aproape tot echipajul într-un naufragiu în insulele Caraibe. Reîntors în ţară, are mustrări de conştiinţă şi coşmaruri pentru ce s-a întâmplat, ceea ce îl îndepărtează de soţie. Obţine comanda unui nou vas comercial cu destinaţia Singapore datorită accidentării comandantului acestuia cu puţin timp înaintea plecării. Pe noul vas este tratat cu neîncredere şi ostilitate de căpitan, care speră să fie promovat comandant, precum şi de echipajul obişnuit cu o disciplină laxă. Este nevoit să împună respectarea regulamentului, ceea ce îl îndepărtează şi mai mult de oameni. În urma recepţionării unui apel SOS de la o navă avariată în furtună intră în conflict deschis cu căpitanul, care refuză să ofere ajutor învocând furtuna şi timpul pierdut. În timp ce comandantul dirijează nava prin furtună, îşi dă seama că, prin neglijenţa căpitanului, încărcătura nu a fost imobilizată şi, prin impact repetat în cală, riscă sa distrugă vasul. Este nevoit să securizeze încărcătura ajutat doar de doi oameni, operaţie terminată cu succes însă în cursul căreia este accidentat. A doua zi salvează supravieţuitorii care lansaseră semnalul SOS după care ajunge la destinaţie. Aici comandantul îl informează pe căpitan că acesta va fi numit comandant, iar el va părăsi nava pentru o intervenţie chirurgicală. În final, comandantul se deplasează cu maşina către aeroprt şi admiră oraşul amintindu-şi întâmplările din zilele ce au precedat sosirea la Singapore.

 

 

Statisticele spun ca pe mare, insumat, se moare mai mult decat in accidentele aviatice …

Efortul fizic, psihic si lipsa indelungata de acasa, familie, e cu mult deosebita de navigatorii aero.

Unii ne-au considsdrat afaceristi …bisnitari …vanzatori de blugi si tigari …pacat!!!

Am fost si ramanem LUPI DE MARE, mandri de ce am facut si, ne-a placut!!! …altfel nu s-ar fi putut.

MAREA ne-a crescut puternici si darji.

Noi nu cersim dar dorim sa ni se respecte drepturile si oricand ne vom avanta in larg, pe MARE….

Det.aici

http://www.ligamilitarilor.ro/arc-peste-timp/sacrificarea-flotei-maritime-romanesti-si-patimile-marinarilor-dupa-evenimentele-din-decembrie-1989-1990-2010/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

ROMÂNIA FURATĂ | Petromin, faliment previzibil

 

 

 Centrul istoric al Brăilei este un peisaj dezolant ASF ar putea plafona tarifele RCA Cum va funcționa noul sistem de presemnalizare de la Pasajul Unirii Noul ministru de externe al Chinei amenință SUA cu „un conflict și o confruntare” Șoigu: Cucerirea Bahmutului e necesară pentru a continua ofensiva rusă Scandalul caselor self checkout. „Peste 60% din clienți deja le foloseau. Nu disponibilizăm pe nimeni” Incident pe aeroportul Otopeni Admiterea la liceu îi stresează și pe părinți. Meditațiile ar putea costa de 3 ori mai mult Furie în Grecia după tragedia feroviară Compania Petromin e înfiinţată în 1990, după ruperea Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime Navrom în trei companii ale statului. Petromin a primit floarea vaselor din flota comercială românească: 89 de petroliere şi mineraliere de mare tonaj. Radu Sârbu, fost preşedinte FPS, în 28 aprilie 2014: „Ceauşescu a murit lăsând României a 9-a flotă comercială ca mărime la nivel planetar. Mai mult de o treime din navele flotei comuniste a României nu navigau, pentru că Ceauşescu insistase asupra eliminării importurilor şi le lipseau componente esenţiale, mai ales pe partea de electronica de navigaţie, dar nu numai, şi pe partea de propulsie”. Companiile surori, Navrom şi Romline, şi-au închiriat cele 197 de vase moştenite de la IEFM către mici operatori privaţi. Petromin a căutat altă soluţie pentru a se adapta la economia de piață: asocierea cu mari companii din lume, din domeniul naval. Printre acestea, Klaveness, din Norvegia, şi Ermis, din Grecia. Laurenţiu Mironescu, fost comandant de cursa lungă: „La Petromin a fost lucru mai complicat. De ce, pentru că erau mai multe nave noi decât la celelalte, dacă erau noi erau proaste, pentru ca erau cu tehnica făcută în anii 80, erau și foarte mari, deci era foarte complicat de reparat și foarte complicat de amorsat tot acest sistem al shipping-ului pentru nave mari, specific, tancuri şi mineraliere și s-a ales soluția parteneriatului strategic cu unul dintre marii armatori ai lumii”. Decizia a fost luată de Guvernul Petre Roman şi patronată de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu. Radu Sârbu, fost preşedinte FPS, în 28 aprilie 2014: „Guvernul Roman, prin 91, a luat o hotărâre de upgradare a navelor care stateau şi rugineau prin apele mării, lucru pe care băncile române nu îl puteau finanţa, pentru că Petrominul, în cazul respectiv, era pe pierdere. Or, după cum se ştie, companiile în pierdere nu pot primi credite. Şi atunci, Traian Băsescu, care era secretar de stat la Ministerul Transporturilor în Guvernul Roman, a avut, a găsit soluţia, în orice caz, nu ştiu dacă el, dar a patronat-o şi a semnat-o, de obţinere a unei finanţări străine de la o bancă străină, în virtutea unei asocieri cu un partener străin”. Petre Roman, în decembrie 2014: „Schema de modernizare a condus după aceea, însă, la dispariţia flotei. Deci, schema de modernizare, din felul în care ea a fost gestionată… Schema a fost promovată de Traian Băsescu. În cele din urmă, a condus la pierderea acestor nave”. Compania Petromin a fost condusa de Călin Dragomir Marinescu, supranumit Şogunul. Era un apropiat al lui Traian Basescu și i-a fost și secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în anii 90. Călin Dragomir Marinescu, fost secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Pentru navele mari, în general, s-au făcut asocieri cu parteneri străini, care, au fost, deşi multă lume spune că nu erau benefice pentru flota română, au mers şi au ţinut navele în viaţă un număr de ani” Un astfel de contract a fost cel încheiat cu societatea grecească Ermis. Petromin şi Ermis au înfiinţat compania mixtă Minerva Shipping ltd, care a primit şapte nave. Afacerea i-a adus, însă, arestarea lui Călin Marinescu. În 1995, el a fost acuzat de delapidare şi înstrăinarea abuzivă a celor şapte vase ale Petromin. Prejudiciul a fost estimat de procurori la 105 milioane de dolari americani. Împreună cu Şogunul, au fost reţinuţi şi alţi membri ai conducerii Petromin. Călin Dragomir Marinescu, fost secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Era vorba de sute de milioane de dolari, necesare pentru flota mare, pentru reparații, pe care, în niciun caz, nici partenerii români și nici bancile românești n-ar fi putut sa le suporte. Și pentru a se putea apela la credite din partea unor banci straine a fost necesara colaborarea cu partenerii străini” Călin Marinescu admite, acum, 20 de ani mai târziu, că au existat şi greşeli: „A fost o perioadă de pionierat, ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri în lume şi, bineînţeles, poate s-au făcut greşeli sau… S-au făcut clar nişte greşeli şi opinii sunt foarte multe. Fiecare cu opinia lui: unii care sunt direct interesaţi sau au fost direct interesaţi sau unii care, pur şi simplu, încearcă să exploateze din punct de vedere politic”. Călin Dragomir Marinescu a fost condamnat, definitiv, în iunie 1998, la 12 ani de închisoare, unde a stat, în total, în perioade succesive, trei ani. Adjunctul său, Virgil Toanchină, s-a îmbarcat pe o navă şi a părăsit ţara cu o zi înainte de pronuntarea condamnării de şapte ani, în cazul său. Călin Dragomir Marinescu: „Directorul de exploatare. A plecat şi e şi acum în Papua Noua Guinee”. În 2009 justiția a admis o cerere de revizuire, iar inculpații dosarului Minerva au fost achitați. Călin Dragomir Marinescu: „Până la urmă, după 16 ani de procese, am reuşit şi am convins instanţele, Înalta Curte, că suntem nevinovaţi, am obţinut achitarea… Dar, mă rog, între timp, din motive pe care eu le consider strict politice, am fost arestaţi de mai multe ori, motiv pentru care am primit şi nişte recompense materiale ulterior”. Un alt contract a fost cel încheiat cu societatea norvegiană Klaveness, care a preluat 16 nave româneşti în cadrul societăţii mixte Petroklav Bahamas, în care s-a asociat cu Petromin. Chiar şi Traian Băsescu ajungea la Parchetul Naţional Anticorupţie, în august 2003, ca urmare a încheierii acestei asocieri: „O putere politică condusă de Ion Iliescu şi Adrian Năstase încearcă să lupte cu un adversar politic. Deocamdată vreau să văd şi eu pentru prima dată dosarul. Nu l-am văzut de şase luni de când tot cer să îl văd. – Credeţi că este ceva nou în el. – Nu, pentru mine nu… N-am descoperit nimic nou. Acelaşi act care… sau conţinutul actului despre care am fost întrebat la Cotroceni mi-a fost prezentat şi astăzi, puţin sintetizat, s-au pus dosarele la dispoziţia avocaţilor Se referă la delapidare, ca şi cum, a plăti asigurările i-a delapidat Băsescu”. Traian Băsescu era pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare. Asta, după ce preşedintele Ion Iliescu îi ridicase imunitatea, iar Traian Băsescu fusese audiat de o comisie special constituită la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu: „A fost o primă întâlnire la comisie, în care am vrut să văd care sunt acuzaţiile oficiale care mi se aduc şi va fi o următoare întâlnire probabil în care o să încerc să probez ce poate fi probat”. Procurorii PNA descoperiseră, printre altele, că Traian Băsescu ar fi făcut o plată de 500.000 de dolari din contul companiei Petroklav. „Probele administrate în dosarul penal 20/P/2002 al Parchetului Naţional Anticorupţie, privind afacerea CNM Petromin SA Constanţa – Klaveness Norvegia, relevă pierderea ilegală a proprietăţii, de către CNM Petromin SA Constanţa a celor 16 nave maritime angajate în relaţii cu partenerii norvegieni, estimându-se un prejudiciu de circa 300.000.000 USD. Datele din dosar atestă implicarea şi a domnului Băsescu Traian, ministru al Transporturilor”, se menţionează într-o scrisoare pe care şeful PNA, Ioan Amariei, i-o trimitea ministrului Justiţiei, Rodica Stănoiu, în 2003. În baza ei, Preşedinţia României, reprezentată de Ion Iliescu, dispunea ridicarea imunităţii fostului ministru al Transporturilor, Traian Băsescu. Călin Dragomir Marinescu: „Media, în general, a reuşit să îl lege pe Traian Băsescu indisolubil de această… Asta cu flota nici măcar nu o merita, pentru că, de fapt, nu el a fost cel care a iniţiat şi a dus la bun sfârşit întreaga politică asta cu flota, dar a fost cel care a aprobat-o. Adică, mă rog, nu-i, nici nu poţi să spui că nu a avut nicio legătură. La Klaveness a fost mai implicat, în sensul că această asociere cu Klaveness s-a făcut la nivel de stat”. Traian Băsescu a ajuns şeful statului în anul 2004 şi a dobândit, astfel, imunitate. Ancheta PNA în ceea ce îl privea a fost suspendată. Ceilalţi 80 de inculpaţi au fost trimişi în judecată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a returnat dosarul procurorilor Anticorupţie, pentru refacerea urmăririi penale, din cauza unor vicii de procedură. O nouă expertiză financiar-contabilă, făcută în 2006, a stabilit că în dosarul Flota nu a existat niciun prejudiciu. Situaţie în care procurorii au luat decizia netrimiterii în judecată a dosarului. Ulterior, în ianuarie 2015, DNA avea să constate că faptele care i-au fost imputate, în 2003, lui Traian Băsescu, nu există. Dosarul său a fost, astfel, clasat. Călin Dragomir Marinescu: „A fost necesitatea momentului să apară Băsescu, acolo, în frunte. Poate că a făcut şi el o greşeală. Greşeala a fost a unui director din departament, eu nu am băgat de seamă. Că au zis, la un moment dat, să îl pună pe el, ca reprezentant al României şi pe Tolvak Klaveness, care era patronul firmei, ca reprezentant al lui Klaveness. Şi, pe urmă, au fost doi, Toanchină, cel care a plecat în Papua Noua Guinee, şi un reprezentant al lor, care erau, de fapt, cei care conduceau în mod direct, că Toanchină a fost în Norvegia acolo” Călin Marinescu face referire la una dintre acuzaţiile procurorilor PNA la adresa lui Traian Băsescu pentru o decizie luată pe vremea când acesta conducea Ministerul Transporturilor: „Domnul Băsescu Traian s-a autoaprobat şi în funcţia de director – parte română – în Petroklav Inc. Bahamas, iar conform statutului acesteia a preluat şi funcţia de preşedinte al Board-ului Directorilor Petroklav” Călin Dragomir Marinescu: „FPS-ul și-a stabilit ca politică privatizarea flotei prin vânzare de active. Și atunci, pe măsură ce navele erau aduse din contracte către armatorii de stat, aceştia au luat măsuri și le-au vândut. Acuma, s-au vândut în mai multe feluri, așa cum cerea legislația vremii, la momentul vânzarii”. De altfel, DNA spune, în ianuarie 2015: „Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul KLAVENESS au rămas în proprietatea CNM Petromin S.A (cu drept de dispoziție asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitație. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin S.A., întrucât FPS, şi nu Ministerul Transporturilor era acţionarul majoritar al CNM Petromin S.A.”. Fondul Proprietăţii de Stat era condus, în 1999, de Radu Sârbu: „FPS a adoptat o hotărâre în 99, de restructurare a Petromin în vederea privatizării, o strategie, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie, o strategie de restructurare a Petromin în vederea privatizarii. Eu am fost inculpat împreună cu toţi foștii mei colegi din Consiliul de Administraţie şi cu alţi vreo 20 de funcţionari din aparatul executiv al FPS. Că, prin strategia elaborată de FPS, s-ar fi produs prejudicii. Ori o strategie de restructurare nu poate sa genereze prejudicii, decât eventual prin modul de implementare a ei, lucru care s-a făcut de către companie”. Compania Petromin a intrat în 2011 în insolvenţă. Atunci a fost şi delistată de la Bursa de Valori Bucureşti. Reorganizarea judiciară a eşuat. În 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea Petromin în faliment. Nu mai avea nicio navă în proprietate. Procedura de faliment nu este finalizată nici în 2016: lichidatorul judiciar nu reuşeşte să vândă ultimul activ al companiei, complexul turistic Satul de Vacanţă Dunărea din staţiunea Saturn. Preţul a fost scăzut până la 650.000 de euro plus TVA şi va continua să se micşoreze, până la găsirea unui cumpărător. Mai mult, între Petromin şi Navrom există un litigiu asupra dreptului de proprietate a unei hale din Portul Constanţa. Fănică Constantin, lichidator judiciar: „Nici acum nu-i clarificat regimul de proprietate. Şi dacă în patrimoniu mai ai bunuri şi nu reuşeşti să le valorifici nu poţi să închizi o procedură, nu ai cum. Iar ce mai este, iarăşi, un element care duce la trenarea acestor proceduri este faptul că lor le este aplicabilă legea de la data, care era în vigoare la data la care societăţile astea au intrat în procedură. Vedeţi, şi atunci, dacă, pe parcurs, prin modificarea legislaţiei, s-au găsit soluţii, soluţii din practică, soluţii legislative. Dar dacă eşti într-o procedură şi se aplică o lege mai veche, trebuie toate operaţiunile să le gestionezi sub imperiul ei. Şi asta iarăşi duce la amânări, la trenări”. Iar prelungirea procedurii de faliment costă, în detrimentul creditorilor, fie ei de stat sau persoane juridice private şi foşti marinari neplătiţi. În condiţiile în care societăţile nu mai au niciun vas. Laurenţiu Mironescu, fost comandant de cursă lungă: „Păi avem circa… zero nave sub pavilion. Despre ce vorbim..”. Andrian Mihei, comandant de cursă lungă: „Nu întotdeauna ce ţi se pare ţie vechi şi demodat pentru altul este respingător. La un moment dat, erau renumitele nave de 4.500, construite în anii 60, care, încă, prin anii 90, chiar 2000, erau operate de nişte sirieni care aveau propria lor marfă şi, în genere, făceau voiaje între Siria şi România şi care încă funcţionau”. Vergil Chiţac, contraamiral de flotilă: „Circa 100 de nave, româneşti, care sunt şi acum funcţionale şi aparţin armatorilor străini. Repet, nave, care şi acum, după 26 de ani de la Revoluţie, sunt funcţionale. Dar, sigur, că au fost foarte bine abordate din punct de vedere tehnic, s-a găsit piaţă pentru ele, au fost retehnologizate. Şi aşa mai departe. A existat interes în sensul ăsta”. Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare: „Drapelul României nu se mai vede deloc pe mările şi oceanele lumii”. Traian Băsescu: „Eroarea comandantului este considerată voia Domnului! Niciodată un comandant, dacă nu este băut în momentul în care face o eroare de navigaţie şi pune nava pe uscat, generează o coliziune, niciodată nu este judecat! Eroarea comandantului este voia Domnului, da! Odată dispărute cele 311 vapoare din fosta flotă comercială a României, statul mai avea în 2012 un singur bun în domeniul naval: dreptul de a arbora pavilion”. Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare: „În anul 2012 a avut loc o iniţiativă, la început care părea laudabila, în sensul de a se crea un al doilea pavilion, pavilionul internaţional al navelor maritime sau aşa-zisul pavilion de complezenţă, care avea ca scop atragerea înmatricularii navelor, aflate sub alte pavilioane, sub pavilion românesc, cu efectul plaţii catre statul român a unor bani, nu puţini”. Numai că, un fost director adjunct al Autorităţii Navale Române, între timp decedat, a semnat, în 2012, fără a avea acordul vreunui for de conducere, cedarea pavilionului românesc, pentru o perioadă de 30 de ani, unei firme offshore înregistrate în Cipru: Ilvana Holdings Limited, care devenea, astfel RIFA Holdings, iniţialele de la „Romanian International Flag Administration”. Contractul prevedea ca statul român să încaseze o mie de dolari americani anual pentru fiecare navă care arbora drapelul său. Offshore-ul cipriot primea de la armatori o sumă cuprinsă între 6.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de tonajul navei, pe fiecare pavilion românesc arborat. Mai mult, offshore-ul nu mai plătea nimic statului român, în primii cinci ani de contract, dacă nu reuşea să aducă cel puţin 200 de vase sub pavilion românesc. Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare: „Modalitatea în care s-a înţeles să se creioneze acest pavilion era una absolut ilegală, clar penală, care avea sau ar fi avut ca şi finalitate înstrăinarea acestei prerogative a statului român de a acorda cetaţenie, să spunem aşa, navelor, adică de a le acorda dreptul de a arbora pavilion român, se înstrăina către o terţă persoană privată, un SRL, din zona Cipru, cum ne-am obişnuit, a offshore-urilor. Acest offshore având drepturi exclusive de a acorda, dupa bunul plac, pavilionul României, pentru a fi arborat la navă”. România devenea, astfel, singurul stat din lume care ceda unui privat dreptul său de pavilion. Laurenţiu Mironescu, fost comandant de cursă lungă: „A fost o iniţiativă ruşinoasă, pentru cineva care poartă această cetăţenie, să externalizeze această activitate unei căsuţe poştale. Şi ţin minte ca pe, cred că mai am şi captura de pe site-ul RIFA, că aşa îi zicea la întreprinderea asta, RIFA, de la momentul ăla, spunea că România este primul stat din lume care şi-a externalizat drepturile suverane de pavilion unui operator privat. Deci, vă daţi seama ce jignire”. Mai mult, situaţia implica riscuri colosale pentru stat. Mircea Burlacu: „În momentul în care arborezi pavilionul României pe o nava, acea nava este prelungire a teritoriului statului român. Şi că responsabilitatea pe care o are statul român asupra unui teritoriu este una imensa. Numai dacă ar fi sa ne gândim la o poluare grava, într-o anumita zona a lumii, nu mai vorbesc de activitatea infracţionala, în care asigurarea nu poate acoperi prejudiciul, automat restul de prejudiciu se transfera catre statul de pavilion”. Sindicaliştii au sesizat autorităţile. Mircea Burlacu: „Am sesizat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul Transporturilor, Parchetul, pentru ca, cel puţin din punctul meu de vedere, asistam la cea mai grava infracţiune în legatura cu o prerogativa a statului român, pe care eu unul am asimilat-o cu infracţiunea de trădare”. Curtea de Apel Constanţa a decis, definitiv şi irevocabil, în martie 2016, că cedarea pavilionului românesc a fost ilegală. România riscă, însă, să achite daune către offshore-ul cipriot, deoarece, potrivit aceluiaşi contract, litigiile comerciale dintre părţi se soluţionează la Curtea de Arbitraj de la Londra. În iulie 2016, România nu mai are nicio navă comercială. Într-un sfert de veac trecut de la Revoluţie, companiile provenite din Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime, Petromin, Navrom şi Romline, au pierdut toate cele 311 nave româneşti construite la Constanţa, Galaţi, Mangalia sau Tulcea în 40 de ani.

 

Citește mai mult la:

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-petromin-faliment-previzibil-540196

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

(Alt hotoman fuge din Romania-pe banda rulanta)… Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, dat în urmărire

 

 

Postat de Raluca Ungureanu

 

 

Ion Arsene

Președintele Consiliului Județean Neamț, social-democratul Ionel Arsene, a fost dat în urmărire după ce astăzi a fost condamnat definitiv la șase ani și opt luni de închisoare înt-un dosar de corupție, iar polițiștii nu l-au găsit la domiciliu. Fotografia lui Arsene a fost plasată la categoria ‘most wanted’ – cei mai căutați infractori de pe site-ul Poliției Române. Surse citate de presa locală din Neamț au susținut că Ionel Arsene ar fi plecat din România și s-ar afla în Italia, acolo unde au ajuns și alți români condamnați definitiv în dosare de corupție în încercarea de a scăpa de executarea pedepselor. Ionel Arsene a fost condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, iar instanța a dispus și confiscarea a optzeci 80.000 de euro și 80.000 de lei de la el. Politicianului PSD i se interzice pentru o perioadă de cinci ani să candideze pentru o funcție publică, să exercite o funcție în stat și să facă parte din conducerea vreunei formațiuni politice din România./csimion/gpodea

 

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, dat în urmărire

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Flota României: 1465 – 2011

 

 

Autor Darius Martinescu

 

Fix 546 de ani. Atât a rezistat flota maritimă comercială a României. Ultimii descendenţi ai pânzarelor lui Ştefan cel Mare, feriboturile Mangalia şi Eforie au fost trase la cheu şi se pregătesc să fie tăiate la fier vechi. Deşi, de facto, nu mai exista de ani buni, oficial flota maritimă a României îşi dă obştescul sfârşit în 2011, odată cu scoaterea din uz a celor două nave de stat care încă mai arborau pavilionul românesc la catarg. În urma dispariţiei companiilor de navigaţie de stat a rămas un munte de datorii, care nu vor mai fi plătite niciodată. Încă din secolul al XV-lea, Moldova lui Ştefan cel Mare avea flotă maritimă comercială. Primele atestări documentare care fac referire la flota Moldovei medievale datează din 1465, de la asediul Chiliei.

 

La acea vreme, Moldova, cu porturile Cetatea Albă şi Chilia, era singura opozantă maritimă a turcilor, după ce cetatea genoveză Caffa fusese ocupată la asediul din 6 iunie 1475, iar comerţul genovez pe Marea Neagră încetase. Şi Moldova era nu numai o redutabilă forţă maritimă militară, chiar dacă istoricii turci nu sunt de aceeaşi părere, ci şi una comercială. În secolul al XV-lea, flota Moldovei făcea transporturi pe Marea Neagră spre Istanbul şi trecea în Mediterana, prezenţa pânzarelor moldoveneşti fiind semnalată chiar şi în Insula Creta.

 

Ultimii mohicani

 

Acum, la 546 de ani de la asediul Chiliei, flota maritimă comercială de stat se pregăteşte să-şi dea obştescul sfârşit. Feriborurile „Mangalia” şi „Eforie” sunt ultimele nave româneşti de stat. La bordul fiecărei nave lucrează 13 navigatori care formează echipajul de siguranţă şi care nu şi-au mai primit salariile din luna decembrie a anului trecut.

 

 

Navele nu au mai ieşit de trei ani pe mare, pentru că le-au expirat actele de registru, iar în cursul lunii trecute au fost mutate cu scandal din terminalul feribot de la Agigea în parcul rece din portul Constanţa Sud. Navigatorii au intuit că CFR Marfă, compania care este acţionarul majoritar al agenţiei CFR Ferry Boat, nu intenţionează să mai repare feriboturile şi, în ziua în care era programată mutarea, au refuzat să participe la manevră. Cum fără navigatori vapoarele nu puteau pleca de la cheu, iar înlocuirea echipajelor protestatare era imposibilă, pentru că nici o societate de crewing nu ar fi încheiat contracte cu CFR Ferry Boat, ştiind că nu are bani pentru plata salariilor, conducerea agenţiei a promis că va plăti parţial drepturile băneşti.

 

Până la urmă feriboturile au fost mutate, însă nici până în prezent marinarii nu au văzut un leu. Potrivit unor surse din echipaj, în luna decembrie toţi navigatorii îşi vor înainta demisiile, situaţie care va pune în dificultate agenţia, care trebuie să găsească marinari de schimb la feriboturi, pentru a nu pune în pericol siguranţa portului.

 

Şi asta în condiţiile în care cele două nave au fost declarate de interes strategic de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, pentru că sunt singurele vapoare care pot transporta tehnică militară în orice punct de pe glob. Revenind la echipaje, fiecare marinar are de primit între 9.000 şi 12.000 de lei, reprezentând salarii neplătite din decembrie 2010 şi până în prezent. Salariaţii au deschis două acţiuni în instanţă pentru recuperarea salariilor. „Eforie” şi „Mangalia” se află sub sechestrul ANAF, în contul unor datorii la bugetul de stat care depăşesc un milion de euro.

 

Dar nota de plată a falimentului flotei comerciale româneşti este mult mai mare. Pe lângă jefuirea unei flote de aproape 300 de nave, directorii companiilor de navigatie şi responsabilii Ministerului Transporturilor au tras un „tun” bancar de 70 milioane de dolari (50,4 milioane euro la cursul din această lună al BNR).

 

Fantomele Navrom şi Romline

 

Cum poţi să îngropi ilegalităţi de zeci de milioane de euro? Foarte simplu – transferi dosarele Bancorex la AVAS. Această din urmă instituţie, care, aşa cum sugerează şi denumirea, ar trebui să se ocupe de valorificarea bunurilor statului român, a preluat debitorii Bancorex, pentru ca banca să poată sucomba în linişte.

 

Potrivit „situaţiei debitorilor preluaţi de la Banca Română de Comerţ Exterior ce figurează cu obligaţii de plată către AVAS”, CNM Navrom se clasează pe locul şapte dintr-un total de 624 de firme de stat şi private care au contractat credite în dolari şi apoi nu le-au mai plătit, cu o datorie de 22,6 milioane de dolari.

 

 

Compania Navrom Constanţa a fost înfiinţată prin decret regal în 1905 şi avea să devină, la mijlocul anilor 80, una dintre cele mai mari din lume – locul 18 la nivel mondial. Atunci, avea înregistrate 360 de nave maritime. Acum, n-a mai rămas decât un morman de datorii.

 

Pe lista datornicilor la AVAS urmează Romline, cu 9, 4 milioane dolari, şi alte 20 de SRL care au închiriat nave în bare-boat (contracte de navlosire) şi care, împreună cu companiile-mamă, au împrumutat aproximativ 70 milioane de dolari de la Bancorex şi nu i-au mai dat înapoi.

 

Statul, prin AVAS, nu are nici o posibilitate să recupereze măcar o parte din aceşti bani, din simplul motiv că nu poate executa silit datornicii. În prezent majoritatea firmelor din shipping a dispărut, la fel şi cele două companii de stat. Datoriile acestor firme însă au rămas şi în prezent atârnă ca o piatră de moară de gâtul AVAS.

 

De la Klaveness la Forum Maritime

 

Despre dispariţia celeilalte companii de stat, Petromin, s-au scris mii de articole în presă.

 

O afacere controversată a fost asocierea Petromin – Petroklav, perfectată pe vremea când ministrul Transporturilor era actualul preşedinte al României.

 

Petromin a fost cea mai mare dintre companiile de stat desprinse din fosta întreprindere Navrom şi deţinea o flotă de peste 80 de petroliere şi mineraliere. Asocierea dintre Petromin şi Klaveness Norvegia s-a semnat în iulie 1991 şi a implicat în total 16 nave româneşti, 15 nave aflate în funcţiune şi una în faza de constucţie. Potrivit înţelegerii parafate de Traian Băsescu, navele Petroklav urmau să fie modernizate cu bani obţinuţi printr-un credit bancar aranjat de norvegieni.

 

S-au înfiinţat în Liberia companiile Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., în care Petromin deţinea 100% din acţiuni. Cele 16 nave implicate au fost transformate în tot atâtea societăţi comerciale de tip offshore (companie de unică navă), iar transferul s-a făcut la preţul de un dolar.

 

La şase dintre nave li s-a radiat pavilionul românesc în favoarea celui liberian. Pentru restul s-a decis arborarea în continuare a pavilionului naţional şi au fost utilizate drept garanţii pentru împrumutul luat de norvegieni. Cum asocierea s-a dovedit a fi din capul locului păguboasă, partea română a fost nevoită să vândă toate navele înmatriculate în Liberia pentru a acoperi pierderile Petroklav, iar celelalte vapoare au fost executate de banca creditoare. Ulterior, a apărut un număr record de 80 de inculpaţi, printre care Traian Băsescu şi Şerban Mihăilescu, directori ai companiilor de stat şi funcţionari, pentru un prejudiciu de 11.000 miliarde de lei, echivalentul a 275 milioane de euro.

 

Însă lovitura de graţie, care a dus la dispariţia majorităţii navelor Petromin, s-a dat pe vremea când la Palatul Victoria se afla Nicolae Văcăroiu. Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Paul Teodoru, a băgat Petromin într-o asociere păguboasă cu grecii de la Forum Maritime, care în final s-a soldat cu pierderea tuturor navelor. Grecii promiteau 350 milioane de dolari, pe care nu i-au plătit, dar s-au ales cu 51% din compania nou creată, iar românii chiar au venit cu navele.

 

La întoarcerea sa în Palatul CFR ca ministru al Transporturilor, în 1996, Traian Băsescu i-a adunat într-o sală pe toţi directorii şi demnitarii din minister. „Cei care ştiţi că aţi semnat fie şi un singur document în afacerea Petromin – Forum Maritime, să vă daţi demisiile, pentru că altfel vă dau eu afară” – aceasta a fost prima frază rostită de noul ministru.

 

Au urmat demisii şi demiteri, însă niciun demnitar nu a făcut puşcărie pentru falimentarea Petromin.

 

De la Văcăroiu la Băsescu

 

 

Oficial, niciun fost ministru nu a făcut puşcărie pentru devalizarea flotei. Totuşi, în dosarele instrumentate (majoritatea fără finalitate) de procurori de-a lungul vremii apar nume grele ale scenei politice:

 

– Nicolae Văcăroiu, director general în Consiliul de Stat al Planificării şi prim ministru

 

– Şerban Mihăilescu, director al Registrului Naval Român şi secretar de stat la Ministerul Transporturilor

 

– Emil Dima, preşedinte FPS

 

– Paul Teodoru, ministru al Transporturilor

 

– Radu Sârbu, preşedinte FPS

 

– Traian Băsescu, ministru al Transporturilor

 

– Călin Marinescu (zis Shogun), director Petromin şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor

 

Afacerea arabilor

 

Potrivit ultimului document oficial întocmit de către Ministerul Transporturilor privind evoluţia flotei, la 1 ianuarie 1990 României deţinea 288 de nave cu un tonaj de 5,6 milioane tdw şi figura în topul mondial al flotelor maritime comerciale. În lucrarea „Organizarea, starea tehnică şi exploatarea flotei maritime în perioada 1990-1996″, se arată că întreprinderea Navrom dispunea de 188 cargouri de mărfuri generale, reprezentând 25,6l % din capacitatea flotei, 12 tancuri petroliere (19,5%), 70 de mineraliere (53,2%) şi 18 nave specializate (1,7%). Până în 1970 fuseseră construite 54 de nave; în intervalul 1970-1975, alte 44, între 1975-1980 – 91 de nave, între 1980-1985 – 69 de nave, iar în intervalul 1985-1990 – 30 de vapoare.

 

 

Din cele menţionate mai sus reiese clar că nu toate navele erau vechi şi neperformante (durata normală de exploatare a unui vas comercial este între 20 şi 30 de ani) şi cu atât mai puţin nu puneau în pericol siguranţa navigaţiei, aşa cum au susţinut absolut toţi cei anchetaţi în dosarele privind înstrăinările de nave. Chiar şi astăzi în portul Constanţa puteţi vedea nave comerciale româneşti, cărora li s-a schimbat numele şi care fac bani buni pentru armatorii privaţi.

 

Prima navă din seria de 18 cargouri de 4.800 tdw care au funcţionat în flota Navrom, lansată la apă în 1971 cu numele de „Brad”, navigă încă sub pavilion Panama pe rute care includ portul Constanţa sub numele de „Princess 7”, deşi are 40 de ani de serviciu. O altă navă soră cu „Brad”, fostul „Râmnicul Vâlcea”, cargou care de la Navrom a ajuns la Roliship Constanţa (companie româno- libiană care a pierdut toate navele în 1997) şi de aici la alţi armatori, este funcţională chiar şi astăzi, la 38 de ani de la lansarea la apă, şi navigă sub numele de „Rim”.

 

De asemenea fostul „Săveni”, cargou din aceeaşi clasă, a fost rebotezat „Save” şi încă vizitează portul Constanţa. Un alt cargou din această serie, „Drăgăneşti”, construit în 1984 la Brăila, a navigat până în 2009 sub numele „Omar Al Farouk” în beneficiul unor firme siriene. În 2006, o prezentare a acestei nave putea fi întâlnită pe site-urile specializate în vânzarea de vapoare comerciale, prezentare în care, pe lângă specificaţiile tehnice şi modernizările aduse cargoului, se menţiona că acest cargou este utilizat ca navă de transport cu o singură punte, însă poate fi transformat în cargou cu două punţi, aşa cum a fost proiectat şi construit.

 

De altfel, primele nume pe care le-au avut aceste nave încă se pot observa pe bordaje întrucât, în şantierele româneşti de dinainte de 1989, literele care compuneau numele unei nave, precum şi portul de provenienţă erau confecţionate din fâşii de tablă şi apoi sudate, fiind astfel realizată o inscripţie în relief. Înteresant este cum reuşesc armatorii arabi, în aceleaşi condiţii de piaţă liberă, să facă profit cu nave de 30 sau 40 de ani vechime, în timp ce pe vremea când aceste vapoare erau la statul român sau închiriate, produceau pierderi.

 

Biruinţa… în lichidarea flotei

 

Un alt exemplu al jafului flotei naţionale este chiar petrolierul „Biruinţa”, lansat la apă în 1984. Tancul a devenit celebru nu pentru că a fost ani buni nava-amiral a flotei comerciale româneşti, ci pentru că a fost comandată de către actualul preşedinte Traian Băsescu.

 

Petrolierul de 163.857 tdw a fost vândut după 1989 şi rebotezat „Iris Star”, iar apoi “Histria Crown”. În decembrie 2007, după 23 de ani de navigaţie, nava a fost scoasă din uz ca petrolier, dar continuă să plutească. A fost transformată în rafinărie plutitoare şi, sub numele „Armada Perdana”, aduce bani frumoşi grupului AGIP.

 

Arestări prin porturi

 

 

Cea mai febrilă perioadă pentru shippingul privat a fost 1997-2001. Navele erau închiriate în contracte de bareboat. „Erau peste 50 de firme private care au închiriat nave. Ştiu că a rămas o datorie de 70 milioane de dolari. Echipajele trebuia să fie plătite de armator, dar aveau cărţile de muncă la companiile de stat (Navrom şi Romline). Nu cred că această datorie o să fie recuperată”, a declarat Adrian Mihălciou, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

 

El a explicat că datoriile pe care le-au făcut societăţile în perioada în care au exploatat navele au fost trecute în contul flotei de stat, astfel că vapoarele au început să fie arestate în porturile străine. „Marinarii îşi recuperau după 5-7 luni salariile restante. Când unii îşi primeau banii, rămâneau alţii arestaţi”, îşi aminteşte liderul navigatorilor.

 

https://zin.ro/12/12/2011/administratie/flota-romaniei-1465-2011/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(Pentru ca au ca tata pe diavol,cum scrie in Ioan, cap.8/44) …Hop și Ilici: „PSD e în cea mai gravă criză”. Dacă o spune și creatorul lui Dragnea…

 

Adrian Nastase, Ion Iliescu, Liviu Dragnea

Coloana vertebrală a răului din România – Adrian Năstase, Ion Iliescu, Liviu Dragnea

Fostul președinte Ion Iliescu a declarat pentru ziarul francez Le Figaro că ”este o perioadă dificilă și confuză pentru PSD, care trăiește cea mai gravă criză politică a sa”. Fondatorul PSD și fostul președinte al țării a mai declarat pentru publicația franceză că ”poziția personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.

 

Iliescu a mai spus că în România nu există astăzi ”alternativă la PSD, nu există altă forță capabilă să răspundă nevoilor societății”.

 

Cum și-au pierdut rușii credibilitatea. Ministrul britanic al Apărării dezvăluie că Șoigu l-a mințit în față, cu două săptămâni înaintea invaziei: a fost „o demonstrație de intimidare și de forță”

 

Articolul Le Figaro trece în revistă situația generală din România, dominată de dorința lui Liviu Dragnea de a-și rezolva problemele din justiție, notează G4Media.ro.

 

Opinie ZIARISTII.com: Declaraţia lui Ion Iliescu este de o ipocrizie imensă: cel care a creat acest partid, chiar în forma în care a ajuns el azi, e nimeni altul decât fostul preşedinte ceauşist. El a creat baronii, el a dat tonul controlului asupra justiţiei (stenogramele PSD- Rodica Stănoiu), el a permis îmbogăţirea de nabab (Adrian Năstase-Cornu). Dragnea nu este decât cea mai „performantă” mutaţie de genă a unui partid născut să creeze astfel de lideri, astfel de politică.

 

https://ziaristii.com/hop-si-ilici-psd-e-cea-mai-grava-criza-uite-cine-vorbeste-creatorul-lui-dragnea-2/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Catedrala Jefuirii Neamului ridicată de Adrian Năstase la Cornu DIN SALARIU! Vai de steaua României!

 

 

E mișto cu justiția asta stalinistă, că scapi nu doar cu niște condamnări superficiale și o zgârietură la gât de ochii lumii, ci și cu averea întreagă. Și după aia se presupune că te-ai reabilitat și că tot ce ai e din cinste, pe bază de salariu la stat. Rămâne totul la copilași, ca să nu mai fie nevoiți și ei să muncească la drumul mare ca tăticu’.

 

 

https://kmkz.ro/de-ras/catedrala-jefuirii-neamului-ridicata-de-adrian-nastase-la-cornu-din-salariu-vai-de-steaua

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Se rotesc la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi

 

 

Maria Diana Popescu 

 

 

Am ajuns la punctul înţepenit, numit azimut, moment în care trebuie să prevenim istoria să nu tragă în oameni, ci în agresiunile care au ghemuit la polul opus demnitatea şi viaţa cetăţenilor. Ce facem cu cei vaccinaţi care fac forme grave şi mor? Dacă aveţi speranţa ca valul patru se termină şi vom intra în normalitate, vă înşelaţi! Cretinii planetei mai au tulpini de virus în laboratorul secret! Coarda socială e foarte întinsă, peste tot, în lume. Dacă va plesni şi se va rupe în alte state mai puternice, nu va mai rezista nici la noi!

 

Cînd politicianul obligă omul de rînd şi medicul să se vaccineze, înseamnă că nu-i vorba despre sănătate, ci de altfel de interese. Pandemia mărşăluieşte în România în funcţie de jocurile politice. Ba ne spune Iohannis că „pandemia e în vacanţă”, ba interdicţii, ba relaxarea, ba restricţii made în Arafat. Cînd şi cum au ei pofte. Oare cînd se va vindeca de tot clasa politică românească? Un vaccin pentru clasa politică, pe cînd? Sau un tratament cu scopolamină, aşa cum se proceda în urmă cu decenii pentru interogarea agenţilor secreţi. Nu degeaba a fost numită „Respiraţia Diavolului”. Am afla multe!

 

Corupţia persistă, partidele se tot rotesc, dar nu  ele ameţesc, ci poporul. Sistemul medical românesc are nevoie de continuitate la conducere, pentru a dezvolta proiecte de reformă. Cu patru miniştri schimbaţi într-un an, sistemul public de sănătate e tot la terapie intensivă, tot mai des, aruncat în flăcări cu chibriturile puterii. De la Băsescu la Iohannis, am avut parte de tot felul de experimente şi programe, fără nicio legătură cu sănătatea, pacea şi liniştea socială, ci cu distrugerea omului, lărgirea corupţiei şi sărăciei, lărgirea zonelor de influenţă ale mafioţilor locali şi ale marilor puteri. În România, toate se umflă datorită magicienilor puterii: numărul infectărilor, al morţilor, facturile, datoriile ţării, sărăcia, spaima şi disperarea în faţa viitorului apropiat.  Pînă şi dreptul la viaţă a devenit discutabil.

 

Din timpul dictaturii Băsescu, continuînd cu cea Iohannistă, Justiţia a ajuns o casă părăsită, unde s-au aciuat şi solidarizat împotriva valorilor morale, împotriva statului de drept, numeroase căpuşe în robă ale străzii corupte, grupuri de infractori, care în complicitate cu oamenii politici vînd şi cumpără, la fel ca în bazare şi tîrguri de mărfuri, tot felul de sentinţe favorabile unora, apărînd şi favorizînd infractorii, jefuitorii patrimoniului naţional. Şantaj, justiţie la comandă, dispreţ evident faţă de lege şi de valorile româneşti, bani, putere, sex, maşini, avere, astea sînt reperele la care se raportează şi pe care le transmit mulţi dintre cei care deţin puterea, conectaţi la conductele de bani murdari. În 32 de ani de democraţie de baltă, prin votul nostru, măsluit de cei din umbră, n-am făcut altceva decît să rotim la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut?” – vorba lui Constantin Tănase. Au privatizat pînă la firul ierbii, adică, au dat economia românească, apele şi pădurile pe mîini străine. Ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon de privatizat. Ne vor obliga să ne privatizăm proprietăţile personale, copiii şi organele interne. Am fost transformaţi într-o colonie insalubră, la dispoziţia cămătarilor şi criminalilor mondiali şi autohtoni, care se distrează cu sănătatea, demnitatea, cu banii noştri şi cu viaţa noastră.

 

Aproape tot timpul mahmuri, guvernul, guvernatorul şi preşedintele, joacă golf cu leul românesc, aruncîndu-l de pe orbită în jungla pantei depreciative. Datoria României, umflată cu bani daţi pe apa băncilor străine, la cea mai mare dobîndă din UE. 4,83%, a  crescut de la 76,6 miliarde euro (octombrie 2019) la 110,3 miliarde euro (iulie 2021). Viteza de creştere a datoriei publice este dublă faţă de viteza de creştere a PIB. Suma suplimentară plătită de România ca dobîndă pe seama datoriei create de vînzătorii guvernamentali penelişti este de 1,2 miliarde euro/an, respectiv, circa 12 miliarde euro la final. Cu 12 miliarde euro România putea construi şcoli, autostrăzi, spitale, putea creşte salariile, alocaţiile, pensiile, putea dezvolta economia şi agricultura. Însă din cauza guvernului lui Iohannis se vor risipi 12 miliarde de euro pe dobînzi. La cine, unde vor ajunge aceste furturi oficiale? Comisioanele pentru datoria de 33,7 miliarde euro, plus cele 12 miliarde din dobînzi, unde vor fi spălate? Cît din aceste sume uriaşe se întorc ca şpagă pentru plasamente de succes? În ce conturi, sub ce formă, prin ce reţele, în ce tip de instrumente financiare sau mobiliare? Dacă peneliştii erau patrioţi, nu hoţi, cu 33,7 miliarde euro reconstruiau din temelii România! La borna lui 1989 eram boieri în Europa: zero datorii, iar agricultura şi economia duduiau de sănătate. Potrivit unui studiu al Rezervei Federale (F.R.B.), citat de Bloomberg, cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 30 de ani peste 15.000 de subsidiare la nivel global, pentru a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de anumite reglementări stricte.

 

România a fost ţinta piraţilor internaţionali de resurse şi bogăţii, încă de prin ’90. Distrugerea economiei strategice, care asigura existenţa şi siguranţa naţională, le-a reuşit din plin. Ajutate de americani, germani, francezi şi de statele paralele, guvernele României postdecembriste şi-au ruinat propriul stat, au chemat veneticii şi au împărţit între ei profitul de pe urma sărăcirii poporului. Au venit americanii la noi, cică să ne apere de muşte, ca aliaţi. Nu i-a chemat poporul! Logic şi normal, România n-are ce căuta în NATO, aşa cum logic şi normal ar fi ca NATO să nu mai existe după crimele sîngeroase asupra atîtor state! Însă, existenţa NATO e singura modalitate pentru americani de a mai mulge bani de la „aliaţi”.

 

Oricine îşi dă seama că o altfel de istorie a început să se scrie singură în dreptul asasinilor economici şi vînzătorilor de neam, bătînd, nu cuie, ci piroane, în sicriul poporului, o istorie-realitate, diferită de istoria sedimentată în documente, scrisă, de multe ori prin „Ruleta rusească”, cu pistolul la tîmplă sau cu punguţa cu galbeni, plimbată la vedere.

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/se-rotesc-la-guvernare-hotii-satui-cu-hotii-flaminzi

 

/

////////////////////////////////////////////

 

 

Cine le-a deschis ușa rușilor în România. Emil Constantinescu, rol principal

 

 

DE SORIN OZON, CĂTĂLIN PRISACARIU

 

 

 

De la Victoria, premierul Victor Ciorbea nu a avut niciun control asupra intrării Lukoil în România, afacerea s-a tranșat la Cotroceni –

 

În 1998, rafinăria Teleajen a fost privatizată prin ordin direct al lui Emil Constantinescu. Victor Ciorbea a executat în orb.

 

 

 

 

 

 

Recent, dosarul unei evaziuni fiscale de două miliarde de euro (conform estimărilor procurorilor), care ar fi fost produse de mecanisme ilicite puse în practică de către Lukoil România și alte subsidiare europene ale grupului rusesc, a fost casat. Procesul, așadar, va fi reluat de la zero.

 

A fost nevoie de patru ani să se ajungă aici, însă nu e neapărat surprinzător: în 2015, când premier era Victor Ponta și sechestre fuseseră pus pe activele rafinăriei Lukoil, șeful Guvernului a reacționat prompt și a criticat măsura.

 

Dar cele mai multe suspiciuni privind atitudinea statului român în legătură cu compania rusă datează de acum aproape 22 de ani, când Petrotel Teleajen a fost privatizată de statul român prin vânzarea de acțiuni către Lukoil.

 

Newsweek România a vorbit cu demnitarii implicați atunci în tranzacție și a descoperit că toată operațiunea a fost făcută pentru a evita Guvernul, deși tocmai structura executivă a statului avea atribuția privatizărilor.

 

 

 

În ciuda scandalurilor repetate referitoare la privatizări, Sorin Dimitriu a fost condamnat pentru fraude cu bani europeni – Foto: INQUAM PHOTOS/ Liviu Florin Albei

 

Cine, atunci, a vândut rafinăria de la Telejean? Da, semnătura a fost a unui șef de agenție guvernamentală, dar decizia a fost luată la Cotroceni de către președintele Emil Constantinescu, care s-a și întâlnit cu șeful Lukoil de atunci și de acum, celebrul Vagit Alekperov.

 

Ierarhic, însă, decizia ar fi trebuit să fie a premierului (Victor Ciorbea), a ministrului Privatizării (Valentin Ionescu) și a șefului Fondului Proprietății de Stat (instituție subordonată Ministerului Privatizării), Sorin Dimitriu.

 

Newsweek România a reconstituit ce s-a întâmplat în realitate, prin mărturiile celor implicați.

 

Patriciu, „agent de influență rus“

Valentin Ionescu a vorbit pe larg despre subiect cu Newsweek România. „Este important contextul. La începutul anului 1998, a venit în România Vagit Alekperov, președintele CA Lukoil.

 

Eu am fost cumva luat prin surprindere pentru că nu știam nici de această vizită și nici de privatizarea care se pregătea.

 

Prin urmare, eu cred că au avut loc niște acțiuni pregătitoare, foarte probabil la sfârșitul anului 1997, despre care eu nu știu nimic, și care au continuat în 1998.

 

Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl. Constantinescu să decidă că această privatizare trebuie făcută cu Lukoil, dar el a luat acestă decizie sub influența lui Dorin Marian (consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu – n.r.) și a lui Cătălin Harnagea (șef SIE între 1997 și 2001 – n.r.), în principal.

 

 

 

Pe 3 februarie 1998, CEO-ul Vagit Alekperov s-a întâlnit cu președintele Emil Constantinescu

 

Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau.

 

Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea, Dorin Marian, Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu.

 

Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau între ei. Eu bănui că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus.

 

Și mă refer la Dinu Patriciu. Și mi s-a spus și în ce context a fost racolat, deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important“, a arătat fostul ministru al Privatizării.

 

Harnagea ar fi susținut necesitatea privatizării

„Sectorul energetic era foarte important la vremea respectivă și avea o miză geopolitică majoră, chiar dacă România nu înțelegea foarte bine acest lucru, în condițiile în care România avea un potențial de rafinare foarte ridicat.

 

Pe de altă parte, se vehiculau ideile că Rusia nu mai este un inamic al Occidentului.

 

Este un partener al Occidentului și ar trebui să privim altcumva Rusia, să avem o relație de colaborare strânsă și așa mai departe.

 

Și mie mi s-au vândut poeziile astea, eu fiind de felul meu rusofob și nu înghit așa ceva.

 

Să revenim. La începutul anului 1998, când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o discuție cu Harnagea, la el în birou.

 

El a încercat să îmi dea o motivație de ce este necesară această privatizare. Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații.

 

Asta i-am spus eu în clar. Și asta i-am spus și primului ministru când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de această vizită se ocupă Victor Surdu (ulterior privatizării, șef al Lukoil România – n.r.), el fiind apropiat de partea rusă.

 

Surdu m-a căutat pe mine asiduu și eu m-am făcut nevăzut în sensul că nu vroiam să mă întâlnesc cu el și nici cu delegația lor. Mi se comunicase că mă caută prin cabinetul primului-ministru Ciorbea“, a rememorat Ionescu.

 

Ionescu: „Era ceva aberant“

„Am fost chemat la Guvern, am avut o întâlnire și cu primul ministru, de față fiind Șerbănescu, care era purtător de cuvânt și ulterior a devenit consul în SUA (fost ziarist la bază), Mugur Isărescu, mai era un consilier.

 

Primul ministru mi-a spus că dl. Emil Constantinescu dorește să mă ocup de chestia asta, să ne întâlnim și totodată să aranjăm și un viitor acord între România și firma Lukoil pentru prospecțiuni geologice.

 

Eu nici în ziua de azi nu realizez dacă această solicitare pe care eu am primit-o verbal de la primul ministru a fost o testare în ceea ce privește persoana mea sau chiar era ceva serios.

 

 

Ca să poată încheia

afacerea cu Lukoil,

Cotroceniul a trebuit

să se folosească de

Sorin Dimitriu, șeful FPS

 

Pentru că, din punct de vedere legal, nu numai geopolitic, nu aveai cum să faci în 24 de ore un asemenea acord, tu, țară, ca subiect de drept internațional, cu o firmă privată căreia tu îi dai pe mână toate prospecțiunile geologice din România.

 

Este ceva aberant. Fără licitație, fără selecție, fără nimic. Asta din punct de vedere tehnic.

 

Din punct de vedere politic, era și mai aberant. Dar nici până în ziua de azi eu nu știu sigur dacă, când mi s-a dat această dispoziție verbală transmisă de Ciorbea de la Cotroceni, am fost testat să vadă dacă eu sunt patriot sau pur și simplu așa se dorea.

 

Nu știu. Eu am zis doar atât, de față cu toți ceilalți: «Domnule prim-ministru, eu nu pot să îmi pun semnătura pe un asemenea act și nu îmi pun semnătura pe niciun act de privatizare»“, a dezvăluit

Valentin Ionescu.

 

Ciorbea ar fi spus că „este o firmă olandeză cu sediul la Londra“

„I-am explicat motivele. I-am spus că ce am discutat cu Harnagea, vă spun și dvs: eu nu sunt de acord ca rușii să aibă o investiție în România, sunt probleme de securitate națională.

 

«Nu, că este o firmă olandeză cu sediul la Londra», mi-a replicat el. Domnule, asta nu este o firmă olandeză cu sediul la Londra, asta este o firmă rusească.

 

Iar pentru mine este o problemă de securitate națională și eu nu semnez nici călcat de tanc așa ceva.

 

Și am mai spus că nu semnez nici ce mi s-a sugerat privind un acord de principiu pentru prospecțiuni geologice doar pentru că vine Alekperov și trebuie să îi oferim ceva. De ce trebuie să îi oferim ceva? Nu trebuie să îi oferim nimic.

 

Și mi s-a mai spus că se pune problema privatizării și amânării sau iertării datoriilor Petrotel. Și am spus că nici asta nu este în regulă.

 

Era deja în circuit de avizare de la Ministerul Finanțelor, pe care își pusese semnătura Ionuț Costea, cumnatul lui Geoană, chiar dacă nu a mai apărut ulterior semnătura lui.

 

Asta în luna februarie. Era în pregătire ordonanța privind ștergerea ori amânarea datoriei pe 25 de ani.

 

Ordonanța asta a apărut în luna mai, Ordonanța 10, și a fost respinsă în 2002 că nu mai avea obiect, probabil.

 

 

În orice caz, eu m-am opus și la asta, pentru că un asemenea regim nu a fost acordat niciunui investitor străin.

 

De ce trebuie să îi acordăm lui asemenea facilitate? La vremea respectivă se discuta că toți care cumpără societăți de la stat trebuie să își asume și datoriile.

 

De ce trebuie ei să beneficieze de asemenea facilitate? Au venit firme occidentale în România și nu au beneficiat de această facilitate.

 

Pe vremea aceea nu era legea ajutorului de stat. Dar exista legea concurenței. Și le-am spus că eu nu semnez așa ceva. Și nu am semnat“, și-a amintit ex-ministrul Privatizării.

 

„Cel care a marșat a fost Sorin Dimitriu, așa a primit dispoziție“

„A venit Alekperov, am avut o întâlnire față în față. Bineînțeles că el a fost informat că eu sunt ostil. Surdu era și el de față.

 

A avut o întrevedere de jumătate de oră cu primul-ministru, la care am participat și eu. S-a discutat, eu nu am vorbit că nu avea sens, fiind primul ministru de față.

 

Și asta a fost tot. Cel care a marșat la privatizare a fost Sorin Dimitriu (șeful Fondului Proprietății de Stat – n.r.), pentru că așa a primit dispoziție.

 

Acesta este desfășurătorul evenimentelor de atunci. M-am opus la orice act cu ei. Privatizarea s-a făcut prin FPS, nu prin mine, iar problema datoriilor s-a făcut după ce am plecat eu de la minister.

 

Urmarea a fost că eu am fost schimbat la sfârșitul lunii aprilie (1998 – n.r.). Foarte rapid. Eu cred că de aici mi s-a tras.

 

Și apoi, ani de zile, eu am avut de tras din această cauză. Și mi s-au pus tot felul de bețe în roate din această cauză și m-au izolat.

 

Eu am avut tot timpul probleme din cauza rușilor pentru că m-am opus acestei privatizări. De ce?

 

Pentru că ei au oameni în România, au în multe locuri agenți de influență și în puncte cheie. Când au avut loc alegerile din 2004, mi s-a și spus în față de către un om al lui Patriciu: ai de ales dacă vrei sau nu să mai faci ceva în politică – ori ești cu rușii, ori ești pe partea cealaltă, dar ăia care sunt de partea cealaltă sunt o gașcă de homosexuali, vezi și tu ce faci.

 

Asta primise el dispoziție de la Dinu Patriciu să îmi transmită. Agenții aceștia de influență cred că există și acum, dar nu mai au aceeași forță“, a încheiat Valentin Ionescu.

 

Ciorbea: „Dimitriu era stat în stat și FPS la fel“

Fostul premier Victor Ciorbea a negat mai tot din versiunea fostului său ministru: „Eu n-am privatizat nimic! Nu m-am întâlnit cu Lukoil.

 

Când am închis Teleajenul (rafinăria – n.r.), au fost proteste. A fost o închidere temporară, în vederea reorganizării. Dimitriu era stat în stat și FPS la fel, era în subordineaParlamentului, nu avea nicio legătură cu mine.

 

Eu am înființat Ministerul Privatizării și am pus FPS în subordinea Guvernului (OUG 88/1997), așa s-a contabilizat tot la pasivul meu.

 

Nu-mi amintesc de întâlnirea asta de la Guvern de care vorbește Valentin Ionescu. Singura întâlnire cu rușii a fost cu vicepremierul rus, prin ’97, înainte de Madrid, când m-a amenințat să o lăsăm mai moale cu NATO.

 

Sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi informat Harnagea despre Lukoil. Era exact intervalul în care criza guvernamentală (între membrii Convenției Democratice – n.r.) era la apogeu“.

 

Ilie Șerbănescu: „Ministerul Reformei era o structură-fantomă“

Fostul ministru al Reformei, Ilie Șerbănescu, a spus că nu a avut nicio legătură cu privatizarea: „Eu nu-mi amintesc de așa ceva (întâlnirea de la Guvern cu Alekperov; ce e drept, Valentin Ionescu vorbește de un alt Șerbănescu – n.r.), am dubii că am participat la așa ceva.

 

Am fost luat în Guvernul Ciorbea pe nepusă masă, probabil eram unul din cei 15.000 de specialiști. Am constatat când am ajuns acolo, la Ministerul Reformei, că nu era un minister, era o structură-

fantomă.

 

 

 

CONFLICT Ministru al Privatizării în 1998, Valentin Ionescu   a avut discuții cu Cătălin Harnagea ,atunci șef SIE, aflat în aceeași grupare cu Dorin Marian

 

Nu era ordonator de credit, nu avea inițiativă legislativă, era format din trei persoane care își luau banii de la Secretariatul General al Guvernului.

 

Era absolut caraghios, am vrut să plec. M-a rugat Ciorbea să rămân, am acceptat, dar i-am zis că nu semnez nimic.

 

La sfârșitul lui februarie s-a terminat și cu Guvernul Ciorbea și am plecat. Era un climat atunci că, dacă e să dăm industria, ceea ce s-a și petrecut, să dăm la fiecare de pe scena mondială câte ceva“.

 

Sorin Dimitriu, protejatul generalului Stănculescu

 

În 1998, în ziua privatizării Petrotel Teleajen, Sorin Dimitriu, șeful de atunci al FPS, a declarat în conferința de presă astfel: „Compania Lukoil va prelua Petrotel.

 

Lukoil este un partener dorit în România, cu o participare importantă de capital american“.

 

Toată declarația sa se baza pe faptul că, la vremea respectivă, compania americană ConocoPhilips era interesată să cumpere acțiuni Lukoil.

 

Aflat la șefia Fondului Proprietății de Stat, Dimitriu a mai bătut palma cu rușii și pentru alte privatizări.

 

Interesantă a fost vânzarea către compania Mechel a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște.

 

De altfel, la mijlocul anilor ’70, Dimitriu a lucrat la COS Târgoviște ca inginer tehnolog (detașat). Pe atunci, uzina avea un statut special pentru că fabrica oțeluri care se foloseau în industria de armament.

 

În acea perioadă, Dimitriu l-a cunoscut pe generalul Victor Athanasie Stănculescu, care supraveghea înzestrarea armatei statului comunist.

 

Mai târziu, Stănculescu avea să-i facă legătura cu fostul general Dan Drăgoi, căruia, în calitate de reprezentant al grupului Bali, Dimitriu i-a vândut, în 1997, Comvex Constanța. Șeful FPS din 1998 a fost și reprezentantul României în proiectul marelui combinat Krivoi Rog.

 

În ciuda numeroaselor apeluri, Sorin Dimitriu a refuzat să comunice pe subiectul Lukoil.

 

În timp ce Newsweek România încerca să-l contacteze, fostul șef al FPS a fost condamnat definitiv la doi ani și opt luni cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene.

 

Harnagea nu vorbește. Marian: „Nu făceam programul președintelui“

Cătălin Harnagea, ex-director al SIE, se ascunde acum după cvasinecunoscuta Agenție de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, din subordinea MAE, al cărei director general este.

 

Harnagea a refuzat orice contact în legătură cu subiectul Lukoil. Totuși, acum câțiva ani, spunea pentru Digi24 următoarele: „Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare pe acel moment a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare.

 

Lukoil era o companie mare cum este şi acum, iar interesele erau să cumpere. Probabil că erau şi alţi competitori“.

 

După plecarea din funcția de director SIE, Harnagea a lucrat în Petromidia până în 2002 și a fost partener cu fostul consilier prezidențial Dorin Marian (până când acesta din urmă a devenit secretar de stat, în 2007) la Icar Energy SRL, companie care se ocupă de comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, precum și în alte firme.

 

Întrebat despre același subiect, Dorin Marian a negat totul: „În acea perioadă eram consilier pe Apărare (la Cotroceni – n.r.) și nu participam la întâlnirile economice, nici nu făceam programul președintelui“.

 

Nici președintele Emil Constantinescu nu a dorit să facă vreun comentariu pe acest subiect și nici să detalieze cum s-a pregătit întâlnirea cu Vagit Alekperov, CEO al Lukoil.

 

⇒ Documentarea pentru acest articol a fost posibilă datorită programului „Reporteri pe teren“ al Fundației Robert Bosch împreună cu n-ost, organizație non-guvernamentală.

 

 

https://newsweek.ro/investigatii/lukoil-a-intrat-in-romania-prin-palatul-cotroceni

 

/

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

 

 

autor Valentin Manoliu

 

Prezentare de carte

 

Editura Sapienţia a lansat o apariţie editorială de excepţie. Această carte vine să umple un gol din istoria contemporană a ţării noastre. Prea puţin români ştiu şi înţeleg ce s-a petrecut în România începând cu evenimentele din decembrie 1989. Prea multe minciuni s-au spus despre aceste evenimente. Volumul face publice anumite aspecte şi dovezi zguduitoare care arată că revolta naţională din România din decembrie 1989 a fost confiscată de unele servicii şi grupări secrete internaţionale (printre care FRANCMASONERIA şi KGB-ul sovietic), care s-au infiltrat în instituţiile cheie ale statului şi au făcut posibile jaful naţional şi corupţia la cel mai înalt nivel.

 

Cartea pe care v-o prezentăm este un inedit document zguduitor. Ea îi poate ajuta pe românii destupaţi la minte, care sunt capabili să înţeleagă ADEVĂRUL, să priceapă cum este posibil ca într-o ţară atât de bogată cum este România să existe la ora actuală atât de multă sărăcie, corupţie şi suferinţă.

 

Autorul acestei cărţi a avut o mulţime de prieteni care au lucrat sau lucrează în cadrul serviciilor secrete şi care i-au facut unele confesiuni. În felul acesta el a avut acces la o mulţime de informaţii autentice, strict secrete, care i-au permis sa îşi dea seama de corupţia gigantică ce şi-a întins tentaculele până la cele mai înalte niveluri ale puterii din această ţară. Tocmai de aceea această carte abundă în dezvăluiri senzaţionale care sunt adevărate. Pentru că cel care a scris această carte este un patriot care încă mai crede în puterea tainică a ADEVĂRULUI şi în DREPTATE, el a fost profund revoltat de nemernicia şi de impertinenţa jocurilor de culise care se fac fără încetare în această ţară, unde marile crime financiare, marile escrocherii precum şi o mulţime de fraude gigantice sunt cel mai adesea ascunse cu abilitate (adeseori chiar de către mass-media), pentru a nu deranja pe conducătorii oculţi, cruzi şi cinici (FRANCMASONII), care acţionează din umbră.

 

În loc să dezvăluie astfel de fapte, care evidenţiază amploarea fără precedent a corupţiei aproape generalizate din această ţară, mass-media din România a pactizat în secret cu marii corupţi şi de multe ori păcăleşte mulţimile credule şi ignorante, punând periodic pe tapet felurite poveşti fantasmagorice senzaţionale şi furibund incitatoare, care cel mai adesea urmăresc să abată în alte direcţii atenţia acestui popor (« care se lasă cu uşurinţă prostit cu televizorul ») de la adevăratele probleme grave şi de o amploare fără precedent care există în această ţară.

 

Lucrarea de faţă vine cu o mulţime de dezvăluiri şocante despre ce anume s-a petrecut în decembrie 1989. Ea ne oferă o mulţime de informaţii inedite şi ne permite să ne răspundem la unele întrebari cheie cum ar fi: Unde au dispărut în decursul timpului bogăţiile imense ale acestei ţări? Cine s-a îmbogăţit şi încă se mai îmbogăţeşte de pe urma traficului nestingherit cu droguri şi arme care se fac în Romania? Care sunt agenţii secreţi străini care au avut sau au posturi cheie in instituţiile de o importanţă vitală ale statului Roman?

 

La toate aceste întrebari şi chiar la unele pe care nu vi le-aţi pus până acum, pentru că nu bănuiaţi care este realitatea, veţi găsi răspunsuri pertinente şi edificatoare în paginile acestei cărţi, care este citită  cu sufletul la gură.

 

Sperăm că, prin cunoaşterea ADEVARULUI, nu vă veţi mai lăsa după aceea păcăliţi de aparenţe şi minciuni care sunt răspandite cu abilitate şi viclenie pentru a masca o realitate tragică. Totodată, mulţi dintre dumneavoastră vă veţi pune întrebarea: « CE ESTE DE FĂCUT ? !!!»

 

Citiţi câteva fragmente din această carte-document de o valoare excepţională:

 

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

OTV şi şcoala de yoga MISA atacate din umbră de Francmasonerie prin intermediul serviciilor secrete

Privatizarea în România – un jaf naţional

https://yogaesoteric.net/dezvaluiri-uluitoare-despre-modul-in-care-este-afectata-romania-de-gigantica-conspiratie-internationala-a-noii-ordini-mondiale/

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

 

de Valentin Manoliu

 

Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma în anul 1990 că: „Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării [URSS] şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, au lansat „revoluţia de catifea“ în Cehoslovacia, au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului.“ (L’Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30).

 

Loviturile de stat din toate ţările foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale încă din 1984, de Andropov şi KGB (Directoratul nr. 1 – PGU) şi aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul şef al SDECE-ului, serviciul de informaţii externe francez), citându-l pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov:

 

„U.R.S.S. va face cel mai rău lucru cu putinţă: vă va lipsi de duşmanul vostru.“ (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietică bolşevică nu va mai fi aliatul lor din umbră, ci aliatul lor pe faţă la noua împărţire a lumii.

 

Jean-François Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede această strategie sovietică, ce a fost iniţiată de Andropov şi pusă în practică de Gorbaciov, precizând că:

 

„Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de a pleca  pentru a rămâne“ („Les marches lointaines de l’Empire: partir pour rester“, în Jean Marie Benoist, Après Gorbatchev, Paris, 1990, p.137).

 

Lev Nevrozov explică acest plan în „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream, pag. 1, în care scrie: „În partida de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea Europei de Est, efectuând un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei Occidentale.“

 

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika în stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiraţia mondializării, prin care cetăţenii sovietici-ruşi îmbătrâniţi sunt înlocuiţi cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi mai tineri. Aceştia sunt aduşi la studii gratuite în toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, iar după terminarea studiilor sunt infiltraţi prin susţinere francmasonică în toate instituţiile acestor state şi de aici controlează industria, agricultura şi comerţul. Ei susţin din aceste posturi cheie interesele  Moscovei şi ale aliaţilor şi nu pe ale popoarelor respective, în vreme ce  oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile şi pădurile de către agenţii sovietici-ruşi şi internaţionali – altfel spus de către francmasonii mondialişti – care au participat la conspiraţia internaţională din anul 1989.

 

Un alt aspect este acela că URSS avea o tehnologie depăşită, în acea perioadă, faţă de Occident şi Statele Unite. De exemplu în ceea ce priveşte industria de calculatoare, URSS era depăşită din toate punctele de vedere. Aşa încât se poate spune că industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua împărţire a lumii.

 

„RESTRUCTURAREA“ COMUNISMULUI GERMAN

 

La 21 noiembrie 1990, în Germania, Erik Honecker, stăpânul STASI (serviciile secrete est-germane), dezvăluia într un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, că:  „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră. Cei care astăzi se laudă cu această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială.“

 

Evenimentele de după anul 1990 au confirmat această conspiraţie masonică internaţională: a se vedea în această direcţie eliminarea lui Mobutu Seseseko în Africa şi a lui Suharto în Asia, precum şi declanşarea războiului din Yugoslavia din 1991. Există şi alte evenimente care indică un proces continuu la scară mondială, de exemplu războaiele din Afganistan, Irak şi Cecenia, sau transformările care au loc în Georgia şi în toate ţările Baltice.

 

Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preşedintele URSS) şi Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind condiţiile reunificării Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit şi noile sfere de influenţă din Europa de Est şi Balcanică.

 

Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei – şi membru al serviciului secret maghiar AVO – a deschis graniţa pentru miile de refugiaţi est germani aflaţi la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a căzut în urma unui aşa-zis „accident“, care de fapt a fost planificat cu grijă dinainte.

 

Realitatea este că la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenţă ultasecretă, codificată Luci (Fulgerul), care acţiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existenţa acestei unităţi de rezistenţă ultrasecretă nu era cunoscută decât de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului şi de câţiva dintre membrii statului său major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov. Misiunea grupului Luci era  „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca pregătire în vederea reunificării Germaniei“ (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, „Das Komplott“, München, 1993, p. 210).

 

Grupul Luci a organizat manifestaţii de stradă – unele însumând câte 100.000 de oameni – cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, aceste acţiuni anticomuniste şi antisovietice având de fapt ca scop eliminarea din viaţa politică a liderului interimar Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost o altă sarcină a grupului Luci, în cadrul modelării peisajului est-german în vederea reunificării Germaniei.

 

„REVOLUŢIA PAŞNICĂ“ DIN CEHOSLOVACIA

 

De asemeni, preşedintele ceh Vaclav Havel afirmă că „revoluţia de catifea“ de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declanşată de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak.

 

Generalul Viktor Gruşko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov – preşedintele KGB-ului, a sosit în ajunul revoluţiei la Praga, împreună cu un grup de visautniki, ofiţeri spetznaz (seviciu secret rus de operaţiuni speciale), care acţionează de regulă în civil.

 

Generalul Gruşko, generalul Teslenko (însărcinatul la Praga al KGB-ului) şi cehul Alois Lorenc (şeful STB, Securitatea Cehoslovacă, care vizitase anterior Moscova) au condus întreaga desfăşurare a „revoluţiei de catifea“ dintr-un apartament conspirativ din Praga.

 

Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofiţerilor spetznaz, manifestaţia de comemorare a unei victime a miliţienilor praghezi într-una de protest. Ofiţerii spetznaz, sosiţi la aeroportul Ruzine, s-au împrăştiat în toată Praga, conform unui plan stabilit dinainte, menţinând permanent legătura cu Moscova, prin intermediul gen. Gruşko, privitor la mersul revoluţiei cehe.

 

Corespondenţii străini au sesizat un fenomen straniu: „Miliţienii praghezi, care s-au manifestat iniţial extrem de violent faţă de manifestanţi, au dispărut apoi pur şi simplu, lăsând bulevardele în mâna manifestanţilor.“

 

Violenţa iniţială neobişnuită manifestată de miliţia pragheză împotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, după care miliţienii au dispărut. În noaptea aceleiaşi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruşko şi ofiţerii spetznaz au părăsit Praga, la fel de discret precum apăruseră. Revoluţia de catifea se încheiase.

 

„REVOLUŢIA“ ROMÂNĂ

 

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în dimineaţa de 22 decembrie 1989 la Bucureşti, când armata a dispărut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: „Armata a intrat în pământ.“ Sediile instituţiilor de stat au fost lăsate, temporar, în mâna manifestanţilor.

 

În realitate, din dispoziţia lui Victor Atanasie Stănculescu şi până la noi ordine, unităţile speciale ale Securităţii se retrăseseră în tunelurile şi galeriile subterane ale Bucureştiului, iar unităţile motorizate în cazărmi.

 

După cum afirmă Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gorbaciov, „Iliescu avea în vremea aceea legături destul de strânse cu PCUS şi era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe Ceauşescu.“

 

Şi tot el adaugă: „Pentru a începe operaţiunea propriu-zisă, noi am ales momentul când Ceauşescu se afla la Teheran, deoarece altminteri acţiunea ar fi prezentat dificultăţi.“

 

Mark Almond, profesor de istorie modernă la Oxford University, în cartea „Gorbacev and the Est-European Revolutions“ (Gorbaciov şi revoluţiile est-europene), publicată la Londra în 1990, spune că:

 

„Moscova şi KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformărilor din Europa răsăriteană şi centrală, iar aceste transformări s-au săvârşit cu cea mai mare uşurinţă, deoarece a fost suficient să fie activate structurile [securităţii sovietice-ruse] care existau deja.“

 

ATACUL CRIMINAL ÎMPOTRIVA IRAKULUI

 

În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost în realitate  un auto-atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să  aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.

 

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi controlului de către FRANCMASONERIE a tuturor fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă baze militare chiar şi în Rusia.

 

Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“. În această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva ţărilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu oraşul Coventry (din al doilea război mondial), amândoi cunoscând ziua şi ora atacului japonez, respectiv german. Din aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.

 

Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, în realitate, demolate prin implozie cu dinamită, plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşor doar într-o aripă dezafectată, aflată în curs de reamenajare, care nu  adăpostea personal, birouri şi calculatoare. Ambele acţiuni au fost puse la cale de CIA în cârdăşie cu preşedintele mason George Bush.

 

În aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forţele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia sateliţii de recunoaştere şi comunicaţii ai altor naţiuni.

 

În prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaţial, numit „Rods from God“ (într-o traducere aproximativă Urgia lui Dumnezeu, „rod“ însemnând, la propriu, bâtă, ciomag), care urmăreşte lansarea, de la limita dintre spaţiul cosmic şi atmosferă, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care să distrugă ţinte la sol, lovindu-le cu o viteză de 11.600 de km/h, impactul având forţa unei mini bombe atomice.

 

De asemenea, se află în stadiu de experiment folosirea unor sateliţi care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice.

 

Aici trebuie subliniat faptul că Statele Unite au un consum imens de petrol şi că, fără petrolul din Afganistan şi Irak, puterea lor va ajunge în doi, trei ani să se destrame. În curând, SUA nu vor mai avea mercenari, aliaţi şi petrol şi s-ar putea să plece din toate ţările planetei cu coada între picioare, odată cu aliaţii lor ruşi, deoarece s-a văzut cine sunt americanii şi aliaţii lor. Consiliul de Securitate şi ONU, care sprijină acţiunile imperialiste ale americanilor şi ale aliaţilor împotriva fiinţei umane, se vor destrăma de la sine.

 

ONU, Organizaţia Naţiunilor Unite, este o organizaţie mafiotă, teroristă şi imperialistă FRANCMASONICĂ în care corupţia este un sport general şi planetar.

 

Trebuie menţionat faptul că America a intrat deja în faza de distrugere şi destrămare prin vânzările de arme de mare calibru. Aceste vânzări de armament greu au fost aprobate de fratele lui Bush, SUA fiind conduse după bunul plac al acestei familii de mafioţi.

 

Mai mult, în 2004, secretarul de stat american Colin Powell, un alt mincinos ordinar şi criminal internaţional, a recunoscut că: „O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenţia militară americană în Irak sunt false.“

 

Colin Powell a mai afirmat ulterior că: „Cea mai importantă parte a prezentării sale din februarie 2003, făcută în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit căreia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaraţii false.“

 

Americanii au invadat rapid Irakul sperând să mai găsească armamentul chimic şi bacteriologic livrat tot de ei irakienilor în timpul războiului dintre Irak şi Iran, şi să producă astfel dovada incriminatoare că Saddam dispunea de arme de distrugere în masă.

 

Acum, după trei ani de zile de distrugere a Irakului şi de terorizare şi masacrare a populaţiei civile, americanii şi aliaţii recunosc cu criminală seninătate că nu au avut în realitate nici o dovadă că Irakul ar fi dispus de arme de distrugere în masă.

 

TERORISM ŞI ATENTATE

 

În ceea ce priveşte atentatele, acestea sunt o malefică invenţie a sovieticilor-ruşi din perioada celui de-al doilea război mondial şi erau comise de partizani ruşi, care ucideau numeroşi copii şi cetăţeni sovietici, dând apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel să atragă compasiunea opiniei publice internaţionale şi să primească sprijin de la statele occidentale – hrană şi, mai ales,  armament – dar şi pentru a atrage aliaţi împotriva Germaniei.

 

ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI

 

În Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian să aibă o structură dublă, respectiv Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Hamas.

 

După cum afirmă Christopher Story, analist american în domeniul serviciilor secrete: „Hamas şi unităţile sale sunt şi au fost dintotdeauna o componentă operaţională aflată sub umbrela organizaţiei cunoscută sub numele de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.“

 

La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhiştii ruşi – care în realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce urmăreau înlăturarea ţarului şi preluarea puterii – au teoretizat dubla structurare, politică şi teroristă, a unei grupări subversive.

 

La „suprafaţă“ se află Organizaţia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenţa şi practică discursul ideologizat, în vreme ce la „subsol“ se află Infernul, grupul militar secret al grupării, care este însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, traficul de arme, de droguri şi altele.

 

Începând din perioada Internaţionalelor, toate partidele comuniste din întreaga lume, – care sunt susţinute de Moscova – au avut această dublă structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii. Grupările teroriste contemporane, precum Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel.

 

Renumitul analist Steven Emerson subliniază, într-un articol apărut în Wall Street Journal, că: „Forţele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie de securitate în regiunile ocupate, au ucis, torturat, răpit şi terorizat mii de palestinieni.“

 

Ca o paranteză, Yasser Arafat, cu ocazia participării la Forumul „Crans Montana“ din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani şi Kamel El Kader, la care a participat şi Ion Iliescu, şi-a amintit cu nostalgie de anii de studenţie, de serile moscovite şi de Ion Iliescu, colegul său de studenţie: „Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU – serviciul secret militar sovietic], numai că Iliescu, spre deosebire de mine, era şef mare.“

 

ÎNSCENĂRILE LUI PUTIN

 

Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la Londra că:  „În spatele atentatelor care au făcut aproape 300 de morţi în Rusia, în august şi septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin ştia prea bine despre acest auto atentat.“

 

Înscenarea auto-atentatului a avut, după Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei şi creşterea popularităţii lui Putin: „Autorităţile ruse i-au acuzat mereu, fără a furniza probe, pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la intervenţia armatei ruse în Cecenia. Cei din FSB erau de părere că Putin nu poate să acceadă la putere pe cale cinstită, democratică şi că o campanie teroristă, urmată de un război în Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor.“

 

Să luăm aminte că renumitul luptător cecen Dudaev a fost ucis în timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost direcţionată cu precizie către locaţia acelui telefon, prin satelit. Operaţiunea a fost pusă la cale de ruşi şi americani, iar tehnologia folosită a fost americană.

 

COLABORAREA TERORISTĂ SUA-URSS

 

La vârful structurilor de conducere, infiltrate masonic, americanii şi ruşii au fost de fapt aliaţi şi atunci când iranienii au arestat şi au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, în anul 1987.

 

În realitate, americanii şi ruşii organizaseră o lovitură de stat împotriva conducerii de la Teheran. Avionul care transporta militarii americani şi tehnica militară pentru instalarea centrului de comandă în apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruşii din staţia spaţială sovietică-rusă MIR. Avionul a aterizat cu bine. La scurt timp, şase elicoptere americane, burduşite cu militari americani, au pornit spre Iran. Destinaţia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruşii de pe staţia spaţială MIR, s-au deplasat în timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene. La aterizare, un elicopter a lovit avionul şi amândouă navele au explodat şi au luat foc.

 

Zgomotul produs de explozia avionului şi a elicopterului, care erau pline amândouă cu muniţie şi armament, precum şi  incendiul produs chiar în apropierea oraşului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toţi atentatorii rămaşi în viaţă.

 

La nivelele inferioare ale serviciilor de informaţii ale armatei americane şi ruse au existat, totuşi, şi unele neînţelegeri.

 

Vom aminti aici faptul că submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru că se apropia prea mult de acestea. Cei de pe Scorpion au fost atenţionaţi de ruşi să înceteze aceste acţiuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit şi atunci ruşii l-au torpilat. La nivelul superior al serviciilor de informaţii şi al conducerii politice a americanilor şi ruşilor s-a muşamalizat acest incident, pentru a nu se crea o psihoză anti-sovietică, deoarece în toate instituţiile statului american sunt infiltraţi, cu cunoştinţa superiorilor şi pe filieră masonică, agenţi ruşi.

 

Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenţia de presă rusă Novosti din Bucureşti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, că: „Americanii s-au jucat în fundul gol pe lângă… organul erect.“

 

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

 

Citiţi aici o prezentare a acestei cărţi…

 

Citiţi şi alte fragmente din această carte-document de o valoare excepţională:

 

OTV şi şcoala de yoga MISA atacate din umbră de Francmasonerie prin intermediul serviciilor secrete

Privatizarea în România – un jaf national

 

https://yogaesoteric.net/serviciile-secrete-loviturile-de-stat-si-atentatele/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele

 

 

 

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a scris vineri pe pagina sa de facebook că experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. „Au privatizat un număr de companii pentru ca tot ei să le căpuşeze”, a mai spus ministrul, apreciind că românii trebuie să ştie, „pentru că Ciolacu se face că a uitat, care este istoria privatizărilor eşuate din epoca PSD-istă.

 

„Experţii psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Au avut două strategii. Prima. Ca să vadă Europa cât sunt ei de open, au privatizat un număr de companii dar cu condiţia să poată tot ei să le căpuşeze după privatizare. A doua. Trebuiau să demonstreze românilor cum eficientizează activitatea acestor firme, bineînţeles în schimbul unor comisioane uriaşe prin intermediul firmelor de casă”, a comentat Cîțu.

 

El a prezentat și o listă cu companiile care au fost privatizate în guvernarea PSD.

 

„Pentru cei care au uitat, mulţi tocmai de la PSD se pare, prezint o listă cu câteva privatizări psd-iste. Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov – s-a ales praful de ele. La Roman Braşov CCR a arătat că ordonanţă de privatizare a fost neconstituţională. ARO Câmpulung – s-a ales praful. Compania a fost vândută pe 140 de mii de dolari. COST Târgovişte – vândută ruşilor. Industria Sârmei Câmpia Turzii – vândută ruşilor. ALRO Slatina – vândută ruşilor. Sidex Galaţi – vândută de PSD. SC TUTUNUL Romanesc – s-a ales praful. PETROM SA – vândută de PSD. Petromidia- datorie de 200 milioane dolari ştearsă de PSD Vânzarea rezervelor de aur de la Roşia Montana – demarată de Văcăroiu PSD. Şi din păcate exemplele pot continua.

PSD-istilor le dau două sfaturi. În campania electorală când merg într-un oraş să poarte un tricou cu numele companiei de care s-a ales praful ca urmare a privatizărilor făcute de PSD. Oamenii din oraşul respectiv trebuie să ştie de ce au rămas pe stradă. Aşa este cinstit. După experienţele devastatoare pentru capitalul românesc al privatizărilor făcute de PSD, le aduc aminte PSD-iştilor că de multe ori tăcerea este de aur. Asta ca să nu spun zicala românească cu fudulul”, scrie Cîţu.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică potrivit căruia se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ, relatează Agerpres.

 

 

 

Florin Citu InquamPhotos – George Călin

 

https://www.g4media.ro/citu-expertii-psd-au-vandut-tara-pe-nimic-in-ultimii-30-de-ani-cateva-privatizari-psd-iste-roman-brasov-rulmentul-brasov-si-tractorul-brasov-aro-campulung-s-a-ales-praful-de-ele.html

 

 

//////////////////////////////////////////////

Moldova, jefuită! Sabotaj, complicitate cu hoții, răgaz pentru ștergerea urmelor sau uzurparea puterii de stat continuă?

 

 

Maia Sandu, s-a văzut nevoită să ceară companiei americane „Kroll” o copie a celui de-al doilea raport vizând celebra fraudă bancară din 2014.

 

 

Procurorii au secretizat documentul, îl țin la sertar și refuză să-l prezinte noilor autorități de la Chișinău.

 

Pe de altă parte, Procuratura Generală a anunțat că a expediat conducerii ţării „un raport” referitor la investigaţiile desfăşurate în dosarele fraudei bancare. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, raportul conţine informaţii exhaustive privind procesul de investigare, acţiunile autorităţilor implicate în anchetă, asistenţa juridică internaţională şi rezultatele obţinute până în prezent. În comunicat se mai menționează că în procesul de investigare a fraudei bancare sunt implicate mai multe autorităţi ale statului, inclusiv Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) şi Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor (SPCSB).

 

Proprietățile lui Plahotniuc, sechestrate

 

Jurnaliștii RISE-Moldova au aflat că mai multe proprietăți înregistrate pe „Finpar Invest” SRL – companie de bază în imperiul imobiliar a lui Vlad Plahotniuc – au fost sechestrate (la 26 iunie) în cadrul unui dosar pornit pentru spălare de bani. Este vorba, între altele, de hotelul de lux „Nobil” și studiourile în care activează posturile TV: „Prime”, „Publika”, „Canal 2” și „Canal 3”, care deservesc mediatic PDM.

 

Totuși, exponenții noii guvernări susțin că sistemul procuraturii se opune în continuare și blochează ancheta în dosarul jafului bancar. Aceștia denunță o încercare a procurorilor și a unor judecători de a-i proteja pe hoți. Procurorul general Eduard Harunjen refuză să-și dea demisia, în timp ce principalii figuranți în dosarul fraudei bancare au fugit deja din țară, iar acum își vând, prin interpuși, proprietățile pe care le mai au în Moldova.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, prim-ministra Maia Sandu a declarat

 

Redare video13:46 min

Maia Sandu: Procuratura nu a făcut nici un demers către jurisdicțiile străine, pentru a afla unde-i miliardul furat

într-un interviu pentru DW că până acum Procuratura nu a făcut nici un demers către jurisdicțiile străine pentru a afla unde este miliardul de dolari furat, în 2014, de la cetățenii Republicii Moldova. Între timp, condamnatul (în prima instanță) în dosarul fraudei bancare, Ilan Șor, a fugit din Moldova, iar președintele Igor Dodon a declarat că Șor ar fi părăsit Moldova prin regiunea separatistă transnistreană, împreună cu fostul lider PDM Vlad Plahotniuc, cu puțin timp înainte ca PDM să-și anunțe capitularea politică.

 

Examinarea „dosarului Șor” la Curtea de Apel Cahul (acolo a fost strămutat, după ce judecătorii din Chișinău au refuzat examinarea cazului) se tergiversează, iar la ultima ședință judecătorii au amânat luarea unei decizii în privința anunțării inculpatului Șor în urmărire internațională, pe motiv că nici Șor, nici avocatul acestuia nu s-au prezentat la ședință. Între timp, la adăpostul inacțiunilor justiției, Șor își vinde proprietățile pentru a nu fi sechestrate după demiterea, prin metodă legislativă, a procurorului general. Marți, 2 iulie, bunăoară, jurnaliștii de investigație au aflat că imobilele de lux din Chișinău care i-au aparținut lui Ilan Șor au fost recent revândute la 26 iunie (la o zi după ce procurorii au cerut aplicarea sechestrului pe bunurile lui Șor). În calitate de cumpărător apare un tânăr de 31 de ani.

 

Anterior, DW a scris și despre alte proprietăți vândute de Șor, între care și 12 magazine duty free pe care le stăpânea în perioada guvernării PDM.

 

Cărare legislativă spre înlăturarea lui Harunjen și schimbarea sistemului

 

Între timp, noii guvernanți își creează pârghii legislative pentru a-l putea demite pe procurorul general din perioada fostei guvernări, controlate de oligarhul Vlad Plahotniuc. Este vorba de un proiect de amendare a Legii procuraturii, care prevede, între altele, instituirea interimatului funcției de procuror general, excluderea condiției privind obligația de a deține cetățenia Republicii Moldova de către candidatul la funcția de procuror general, precum și extinderea numărului de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor de la 12 la 19. Cei 7 membri noi care se propun a fi incluși în componența CSP urmează a fi delegați: unul de către Academia de Științe a Moldovei, unul de către președintele țării, doi de către Guvern, doi de Parlament și unul de către Consiliul Uniunii Avocaților. Concursul de recrutare a viitorului procuror general nu va mai fi desfășurat exclusiv de Consiliul Superior al Procurorilor, ci de o comisie independentă constituită de către Consiliul Superior al Procurorilor, în care ar intra, pe lângă membrii CSP, și exponenți ai societății civile, dar și experți internaționali.

 

Până acum, Guvernul, Parlamentul, Președinția și societatea civilă din Republica Moldova le-au cerut procurorului general (Harunjen) și procurorului-șef interimar al Procuraturii Anticorupție (Adriana Bețișor) să demisioneze. Maia Sandu i-a acuzat pe cei doi de protejarea hoților de miliarde. Ambii au respins acuzațiile și refuză să plece benevol. A demisionat doar procurorul-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă.

 

Marți, și președintele Uniunii Avocaților, Emanoil Ploșniță, a cerut demiterea procurorului general. Ploșniță a scris o scrisoare deschisă în care-și argumentează poziția: „Procuratura Generală, în perioada mandatului deținut de Harunjen, nu a dat dovadă de obiectivitate şi echitate pe parcursul procedurilor judiciare, nu a asigurat să fie protejate drepturile omului, așa cum acestea sunt enunțate în Convenția Europeană. De asemenea, Procuratura nu a asigurat egalitatea tuturor în fața legii și a pus la baza învinuirii probe obținute contrar legii, iar singura și cea mai corectă soluție care se impune este demiterea procurorului general”, menționează președintele Uniunii Avocaților. Mai mult, acesta susține că trebuie demiși și adjuncții procurorului general și adjuncții șefului Procuraturii Anticorupție și PCCOCS.

 

Frământări în sistemul judiciar

 

Rezistența la nivelul judecătorilor față de noua guvernare a început să scadă după ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 25 iunie, la care premierul Maia Sandu le-a înaintat membrilor CSM un ultimatum –  ori își fac curat „în propria curte” în următoarele două săptămâni, ori vor fi înlocuiți prin metodă legislativă. De atunci, unii judecători au demisionat, iar marți, 2 iulie, președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a comunicat că Inspecția Judiciară a inițiat verificări în privința a opt judecători, în baza unei note înaintate de un magistrat. Musteață a menționat că „unii judecători se opun verificărilor pe interior”, în acest sens solicitându-se intervenția Procuraturii Generale, în vederea „verificării circumstanțelor expuse în notă”.

 

CSM a decis inițierea unor controale la patru instanțe de judecată. Este vorba de Curtea Supremă de Justiție, Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel Chișinău și Curtea de Apel Cahul (acolo unde se află în examinare dosarul Șor).

 

Și noul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a cerut Procuraturii Generale să verifice activitatea unor judecători și procurori anticorupție, care ar fi implicați în activități de spălare de miliarde și corupție la nivel înalt. Este vorba de trei magistrați de la Judecătoria sectorului Botanica (Chișinău), un judecător de la Drochia și unul de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, care ar fi emis ordonanțe judecătorești considerate parte componentă a infracțiunilor de spălare de bani prin intermediul sistemului judecătoresc și bancar al Republicii Moldova. Potrivit lui Năstase, despre unele dintre aceste ileglități ar fi știut și Adriana Bețișor, care asigură acum interimatul șefiei la Procuratura Anticorupție. „Adriana Bețișor, cunoscând despre existența ordonanțelor judecătorești emise de judecători, nu a pornit cauze penale și nu i-a cercetat pe acești magistrați pentru pronunțarea actelor judecătorești menționate”, a menționat Năstase. Procuratura Anticorupție a respins acuzațiile și a anunțat demararea unei anchete interne.

 

Hoțiile ies la iveală

 

Între timp, ilegalitățile și abuzurile la care s-a dedat fostul regim au început să iasă la iveală. Într-un interviu pentru „Cotidianul.md”, președintele Igor Dodon a menționat că a primit recent o informație „cu grif secret” despre modul cum a fost privatizată compania „Air Moldova” cu puțin timp înainte ca PDM să piardă puterea: „Este foarte interesant cum s-au plătit banii – cum o persoană scoate cash zeci de milioane de lei, iar Banca Națională nu vede lucrurile acestea. Sau cum o bancă comercială permite, când vine o persoană fizică din ’79 sau din ’80, conform documentelor, și ia 50 de milioane de lei chash, din bancă, și tot în ziua aia se duce și depune acești bani cash pe alt cont, iar suma respectivă se transferă pentru procurarea „Air Moldova”. Și nimeni nu vede! Procuratura tace! Cei de la anticorupție tac”, s-a revoltat Dodon.

 

Iar conform datelor de care dispune Guvernul, pe ultima sută de metri de mandat al fostei guvernări întreprinderile de stat au fost pur și simplu jefuite și îngropate în datorii. Întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care statul are capital majoritar au înregistrat la finele anului 2018 datorii curente de peste 18 miliarde de lei moldovenești. Datele apar într-un raport al Agenției Proprietății Publice. Unele companii au contractat și credite de sute de milioane de lei pe care nu le pot rambursa, iar în câteva cazuri statul a garantat creditele, existând riscul ca datoriile să fie stinse din contul bugetului public.

 

În ceea ce privește concesionarea Aeroportului Chișinău în 2013, jurnaliștii de investigație au aflat că Guvernul Republicii Moldova nu a încasat încă nici un ban din redevența pentru concesionare de la compania „Avia Invest” SRL – o firmă controlată, potrivit presei de la Chișinău, de același condamnat Ilan Șor, care a fugit din Moldova.

 

Gaură în buget

 

În legătură cu moștenirea lăsată de regimul Plahotniuc, noul ministru al Finanțelor, Natalia Gavriliță, a cerut tuturor instituțiilor statului să reducă semnificativ cheltuielile. În interviul pentru DW, Maia Sandu a menționat că numai prin calcularea greșită a costurilor noului sistem de salarizare, fostul guvern a generat o gaură bugetară de peste 1 miliard de lei.

 

În replică, fostul premier, Pavel Filip, care a preluat conducerea provizorie a PDM după ce Vlad Plahotniuc a părăsit Moldova, a declarat că el a lăsat suficienți bani în buget și le-a sugerat noilor guvernanți să se apuce de lucru.

 

Din cauza derapajelor anti-democratice la care s-a dedat regimul Plahotniuc, care a controlat guvernul Filip, Republica Moldova a ratat integral sprijinul financiar din partea UE în ultimii ani. Nu au mai venit bani nici de la Banca Mondială, nici de la Fondul Monetar Internațional, fostul guvern contractând credite de la băncile locale în condiții dezastruoase pentru economie, susțin experții economici locali.

 

Recent, în cadrul unei întrevederi cu noile autorități de la Chișinău, șeful misiunii FMI, Ruben Atoyan, a confirmat că programul cu FMI a fost suspendat ca urmare a aprobării de către fostul parlament a legii amnistiei fiscale în 2018 și a pachetului legislativ privind așa-numita „reformă fiscală” – legi puternic contestate de societatea civilă și de organismele internaționale.

 

 

Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu

https://www.dw.com/ro/moldova-jefuit%C4%83-sabotaj-complicitate-cu-ho%C8%9Bii-r%C4%83gaz-pentru-%C8%99tergerea-urmelor-sau-uzurparea-puterii-de-stat-continu%C4%83/a-49445737

 

/////////////////////////////////////////////

 

Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

 

de Grigore Cartianu  

 

Șoșoacă și mâna ei stângă, adân înfiptă în buzunar

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani) a făcut gafe monumentale în apariția ei populistă, de „salvatoare a neamului”, în mijlocul minerilor de la Lupeni, județul Hunedoara. O astfel de gafă a fost rememorarea unui reper biografic din cariera sa de jurist: cei doi ani în care a lucrat pentru Guvernul Năstase (2003-2004).

Șoșoacă spune că în 2003, în calitate de consilier la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a fost de față la semnarea contractului de privatizare a combinatului Sidex Galați.

 

 

Senatoarea Urlătoare susține că le-a spus corupților din Guvernul Năstase: „Cum vă permiteți să vindeți totul pe nimic și fără să aveți la bază legislație?”.

 

 

 

Corupții ar fi vrut s-o dea afară, dar n-au dat-o. A trebuit să vină PDL-iștii la putere, în decembrie 2004 (alături de PNL, în cadrul Alianței D.A.) pentru ca Dianei Șoșoacă să i se facă vânt din instituție.

 

Șoșoacă face pe viteaza, dar timp de 18 ani (2003-2021) n-a spus un cuvânt despre actele de corupție și „vânzarea de țară” pe care le-a văzut cu ochii ei. În Codul Penal, asta se numește tăinuire. În spațiul politic, asta se numește lașitate, complicitate.

 

 

Șoșoacă zice că atunci era „prea mică”, de aceea n-a dezvăluit hoțiile la care era martoră. În 2003, când Guvernul Năstase a privatizat Sidex-ul, actuala senatoare avea 28-29 de ani. 

Amintirile și fabulațiile Dianei Șoșoască

„Ce-am făcut noi în România? Am privatizat oțelăriile, care au ajuns la fier vechi. Da?”

„Mai țineți minte 2003 – Guvernul Năstase? De ce credeți că vor să-mi închidă gura? Întâmplător, am fost de față la semnarea acelui contract. Vai de mama lor dacă mă apuc să spun!”

„Păi, vă spun eu: am fost singurul consilier care am făcut efectiv scandal la AVAS și le-am aruncat contractul pe jos!”

„Știți cum era contractul cu Mittal-ul? Era tradus – 3.000 și ceva de pagini, din limba română în limba engleză – pe Google Translate. Nu se putea înțelege nimic în limba engleză. 3.000 de pagini care mi-au fost date cu două ore înainte de semnarea contractului.”

„Am solicitat să se anuleze orice semnare de contract. Oricum nu aveau bază legală, nu a existat legislație pentru acel contract. Contractul ăla poate fi anulat!”

„Și, deși am luat atitudine, au vrut să mă dea afară din AVAS. Și am spus: «Cum vă permiteți să vindeți totul pe nimic și fără să aveți la bază legislație?». Da…”

„Ulterior a trebuit să-mi dau demisia. Am rezistat doi ani de zile, până a venit PDL-ul, și PDL-ul mi-a falsificat semnăturile.”

„Ăsta este adevărul despre ce am lucrat eu în acel Guvern. Gunoaie! Niște oameni care au distrus România. Ăsta este adevărul! De-aia le e frică de mine, pentru că știu și pentru că am curajul să spun. Și v-am spus-o vouă, ca să știți cum ați fost vânduți.”

„Eram mult prea mică, n-a vrut nimeni să m-asculte. Și totuși, nu mi-am pus semnătura… deși trebuia să pun, n-am pus nicio semnătură pe porcăria aia a lor! Cum n-am pus acum semnături pe nimic din ce mă obligă să pun.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șoșoacă se visează noul Miron Cozma al minerilor. Discurs instigator, mincinos, violent anti-Europa, la Lupeni

* Guvernul Cîțu taie finanțarea academiei-fantomă a PSD-iștilor Ion Iliescu și Ecaterina Andronescu. Se tocau anual 2 milioane de euro pentru 350 de sinecuriști

* Cine e xenofobul dat afară de primarul Fritz: ca șef al Piețelor Timișoara, și-a trimis angajații să-i repare apartamentul secret din București

* Revenit din Italia, Ioan Niculae a fost arestat în aeroport și dus direct la pușcărie. Teorie scandaloasă lansată de avocatul său * Nicolicea și Ghișe nu apucă pensia specială de 15.000 de lei, Năstase, Tăriceanu și Miki Șpagă rămân fără ea!

* VIDEO. Încătușarea unui pensionar militar care refuză să se legitimeze și vrea să se bată cu jandarmii, după un miting anti-vaccinist la care nu a purtat mască

* VIDEO. Au fost prinși autorii cruzimii din Harghita! Patru pui de urs, scoși din bârlog și aruncați în zăpadă

* Raport cu detalii revoltătoare în tragedia de la Constanța: ISU a susținut că autoscara ajunsese la incendiu, când de fapt nici nu plecase din bază!

* Conspiraționistul Mădălin Ionescu și-a găsit de lucru: la televiziunea lui Pandele, Voluntari TV!

* VIDEO. Nu știm dacă marțienii au ajuns pe Pământ, dar pământenii au ajuns pe Marte! O zi istorică: primele imagini de pe „Planeta Roșie”

 

https://ziaristii.com/sosoaca-participat-doi-ani-la-hotiile-guvernului-nastase-vazut-cum-se-vinde-tara-dar-tacut-18-ani-dat-o-afara-pdl-2005/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Neglijențe sau trădări grave în privatizarea PETROM, SIDEX și ASTRA?!

 

 

 

Valer Marian

 

 

 

Deputatul de Ilfov, Daniel Ghiță, a prezentat în ședința Camerei Deputaților de miercuri, 8 februarie 2023, o declarație politică intitulată ,,Neglijențe sau trădări grave în urmărirea respectării clauzelor postprivatizare în cazurile PETROM, SIDEX și ASTRA?!”, din care reproducem următoarele:

Grave nereguli postprivatizare constatate de Curtea de Conturi

 

Conform Raportului public pe anul 2008 (pag. 198-200), în cadrul atribuţiilor conferite, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru a verifica modul de respectare a clauzelor contractuale cuprinse în contractele de privatizare a mai multor societăţi comerciale, printre care s-au aflat SC COMBINATUL SIDERURGIC-SIDEX SA Galați, Societatea Națională a Petrolului PETROM SA București și SC RAFINĂRIA ASTRA SA Ploiești.

 

Urmare activităţilor de control desfășurate, s-a constatat că atât vânzătorul, respectiv AVAS, cât și cumpărătorii activelor care au făcut obiectul privatizării societăților susmenționate nu au respectat ducerea la îndeplinire a clauzelor contractelor de privatizare, constatările principale fiind sintetic următoarele: 1.nerespectarea angajamentelor investiţionale asumate de cumpărător; 2. neclarificarea situaţiei juridice a unor terenuri în vederea obţinerii tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra lor; 3. nerespectarea numărului mediu de angajaţi stabilit prin „Strategia de personal”; 4. neurmărirea înfiinţării unui organism specializat în problemele de mediu postprivatizare; 5. nemajorarea capitalului social cu valoarea reactualizată a terenurilor și netransmiterea acţiunilor suplimentare către AVAS.

 

Constatările Curții de Conturi sunt deosebit de grave, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, cele trei societăți comerciale aveau un caracter strategic (PETROM era compania natională de petrol, SIDEX Galați era cel mai mare combinat siderurgic din România și unul dintre cele mai mari din Europa și din lume, iar ASTRA Ploiești era cea mai veche și cea mai mare rafinărie din țara noastră) iar, pe de altă parte, trecuse o perioadă substanțială de la privatizarea lor (între 4-11 ani). În plus, două cele trei societăți au fost cumpărate de companii de prima mâna din Uniunea Europeană, respectiv COMBINATUL SIDERURGIC-SIDEX SA Galați a fost achiziționat în 2001 de concernul indo-britanic ARCELOR MITTAL, iar Societatea Națională a Petrolului PETROM SA a fost achiziționată în 2001 de compania austriacă OMV. SC ASTRA SA Ploiești a fost achiziționată în 1997 de INTERAGRO, una din cele mai mari companii din România la data respectivă, care cumpărase Societatea Națională Tutunul Românesc și-l avea patron de interfață pe afaceristul-securist Ioan Nicolae, condamnat ulterior pentru infracțiuni legate de alte afaceri.

Potrivit raportului susmenționat al Curții de Conturi, urmare celor constatate, au fost luate următoarele măsuri: calcularea de către AVAS a penalităţilor stipulate de clauzele contractuale; notificarea cumpărătorului de către AVAS pentru respectarea Strategiei de personal care nu a fost respectată; emiterea de decizii de către Curtea de Conturi, prin care au fost dispuse măsuri pentru eliminarea abaterilor constatate cu ocazia verificărilor efectuate.

 

 

 

Advertisement

Principalele nereguli în cazul SIDEX

Astfel, în urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC Combinatul Siderurgic SIDEX – SA Galaţi (denumit actual SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi), au rezultat următoarele constatări principale:

  • Nu au fost respectate, în anii 2005 și 2006, angajamentele investiţionale asumate de cumpărător prin contractul de privatizare, inclusiv prin addendum-urile la acesta, încheiat între Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participaţiilor Statului, în calitate de vânzător, și LNM Holdings NV, în calitate de cumpărător. În urma verificării efectuate s-a constatat că, în perioada 1.01.2005–31.12.2006, nu au fost îndeplinite de către cumpărător obligaţiile investiţionale privind protecţia mediului, precum și cele ce se referă la îmbunătăţirile tehnologice, prevăzute în contract. În timpul și ca urmare a controlului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a calculat penalităţi, conform prevederilor clauzelor contractuale, în valoare totală de 1.628.980,725 USD, fiind notificat în acest sens cumpărătorul;
  • Nu s-a clarificat situaţia juridică a unor terenuri aflate în administrarea SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi, contrar prevederilor din contractul de privatizare. Astfel, s-a constatat că două terenuri, în suprafaţă totală de 65.935,65 m2 ,se află în litigiu, nefiind clarificată situaţia juridică a acestora. Totodată, din materialele și documentele primite de la SC ARCELOR MITTAL – SA Galaţi nu rezultă cu claritate dacă societatea mai are în folosinţă terenuri pentru care nu a întocmit documentaţiile necesare, nu a solicitat și nu a primit certificate de atestare a dreptului de proprietate. În conformitate cu prevederile legale, cu valoarea reactualizată a acestor terenuri se majorează capitalul social al societăţii, iar acţiunile suplimentare rezultate se transmit autorităţii cu atribuţii în domeniul privatizării care gestionează acţiunile deţinute de stat la societate. Pentru înlăturarea acestor abateri a fost emisă o decizie, prin care s-au dispus măsurile necesare.

 

Neregulile cele mai multe și grave au fost în cazul PETROM

 

În urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC „PETROM” – SA, au rezultat următoarele constatări principale:

  • Neurmărirea, de către instituţia cu atribuţii în domeniul privatizării, a modului în care cumpărătorul și-a respectat obligaţia asumată prin contractul de privatizare, respectiv de a „depune toate eforturile rezonabile pentru a determina societatea să pregătească în mod corespunzător documentaţia necesară și să depună cereri pentru obţinerea tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în curs de clarificare conform legii și în timp util pentru efectuarea majorărilor de capital social…”. În timpul controlului au fost identificate terenuri în suprafaţă de 5.757.224,57 m², al căror regim juridic nu era clarificat și pentru care nu erau întocmite și/sau finalizate, de către SC „PETROM” – SA, documentaţiile necesare solicitării obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în vederea majorării capitalului social deţinut de stat cu valoarea actualizată aferentă;
  • Neurmărirea, de către AVAS, a modului de îndeplinire de către cumpărător a angajamentelor asumate prin contractul de privatizare privind terenurile în curs de clarificare. În urma controlului, au fost identificate terenuri transferate de statul român către SC „PETROM” – SA, aflate în administrarea și folosinţa acesteia, pentru care a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, fără însă a majora capitalul social cu valoarea reactualizată a terenurilor, conform prevederilor legale în vigoare, și fără a transmite acţiunile suplimentare rezultate către AVAS, care gestiona și acţiunile deţinute de stat la societate, astfel: – suprafaţa totală de 26.978.850,81 m², înscrisă într-un număr de 560 certificate de atestare a dreptului de proprietate emise de ministerul de resort; – suprafaţa totală de 24.127,87 m², reprezentând diferenţe între suprafeţele mai mari înscrise într-un număr de 6 certificate de atestare a dreptului de proprietate, emise de ministerul de resort, faţă de cele înscrise în situaţiile transmise de societate ca fiind reflectate în capitalul social;
  • Neurmărirea, de către AVAS, a îndeplinirii de către cumpărător a angajamentelor asumate prin contractul de privatizare, în sensul că acesta, în calitate de acţionar majoritar, nu a acţionat pe lângă societate în vederea respectării numărului mediu de angajaţi stabilit prin „Strategia de Personal” – anexă la contract. Astfel, s-a constatat că, în anii 2006 și 2007, s-a înregistrat o reducere a numărului mediu de personal cu 13.311 angajaţi, respectiv cu 17.541 angajaţi, faţă de prevederile convenite prin „Strategia de Personal”– anexă la contractul de privatizare. În timpul controlului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a notificat cumpărătorul în vederea remedierii situaţiei și respectării clauzelor contractuale;
  • Neurmărirea, de către AVAS, a îndeplinirii de către Ministerul Mediului a obligaţiilor privind înfiinţarea unui „organism specializat” care trebuia să preia îndatoririle vânzătorului cu privire la problemele de mediu prevăzute în contractul de privatizare, conform art. 20(6) din Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom” – SA București. Prin decizia emisă de Curtea de Conturi au fost dispuse măsuri pentru înlăturarea abaterilor menţionate mai sus.

 

Nereguli similare în cazul ASTRA

 

În urma controlului cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de privatizare a SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA, au rezultat următoarele constatări principale:

  • Neurmărirea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, după finalizarea procesului de privatizare prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, a situaţiei juridice a unor terenuri aflate în administrarea SC RAFINĂRIA ASTRA – SA Ploiești, pentru care, la data privatizării, nu se obţinuseră certificatele de atestare a dreptului de proprietate. În urma verificării efectuate, s-a constatat că SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA Ploiești avea, la data privatizării, în administrare și folosinţă, terenuri situate în intravilan, în municipiul Ploiești, în suprafaţă totală de 84.773,54 m², a căror situaţie juridică nu a fost clarificată și pentru care nu s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, astfel că valoarea acestora nu s-a reflectat în majorarea capitalului deţinut de stat la societate și, respectiv, în veniturile obţinute din privatizare. Din suprafaţa totală de 84.773,54 m², o suprafaţă de 83.329,86 m² constituia, la data privatizării, obiectul unor închirieri, iar alte trei terenuri în suprafaţă de 223,68 m², 270 m² și 950 m² erau în litigii la instanţele de judecată. Totodată, în urma verificărilor efectuate și din informaţiile primite de la societate, nu a rezultat cu claritate dacă SC „RAFINĂRIA ASTRA” – SA Ploiești nu mai are în folosinţă și administrare suprafeţe de teren, transferate acesteia de statul român, pentru care nu a întocmit documentaţia necesară și nu a solicitat și obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate. Printr-o decizie emisă de Curtea de Conturi au fost dispuse măsuri pentru eliminarea acestor abateri.

Pentru considerentele expuse, deputatul Daniel Ghiță a adresat și o interpelare primului-ministru al Guvernului României, Nicolae Ionel Ciucă, prin care a solicitat să-i se comunice dacă și când au fost remediate neregulile constatate, referitor la care au fost dispuse măsuri de Curtea de Conturi, la cele trei societăți comerciale strategice, precum și dacă la aceste societăți au fost efectuate ulterior alte controale de către Curtea de Conturi, AVAS sau alte instituții ale statului, cum ar fi Ministerul Finanțelor, pentru a verifica modul de respectare a clauzelor contractuale cuprinse în contractele de privatizare. În funcție de răspunsul primit, ne vom da seama dacă la mijloc este vorba de neglijențe grave sau de trădări grave în urmărirea îndeplinirii clauzelor contractuale postprivatizare.

 

 

Neglijențe sau trădări grave în privatizarea PETROM, SIDEX și ASTRA?!

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

MEGAEVAZIUNEA FISCALĂ A LUKOIL: UNA LA JUDECĂTOR, ALTA LA PERCEPTOR

 

RISE Project a descoperit că rafinăria Lukoil a jonglat, în funcție de interes, cu cifrele raportate Fiscului și respectiv judecătorilor, în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani.

 

Mașinile Poliției cu care au fost ofițerii la percheziții vor circula cu benzină cumpărată de la Lukoil. Foto: Lucian Rădulescu.

Mașinile Poliției,  în curtea rafinăriei Lukoil în ziua perchezițiilor. Foto: Lucian Rădulescu.

 

2 octombrie 2014. O echipă de procurori, ofițeri de poliție, jandarmi și inspectori vamali a efectuat 23 de percheziții în birourile filialelor Lukoil din Ploiești. În centrul investigației se afla rafinăria Petrotel Lukoil, pe care procurorii o acuză de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de 1 miliard de lei. Inspectoratorul General al Poliției Române  a comunicat în aceeași zi ampla operațiune la care au participat ofițerii săi.

 

1 noiembrie 2014. Tot Poliția a anunțat că își va alimenta în următorii doi ani mașinile cu carburanți de la firma Lukoil România –  în conturile căreia vor intra, la schimb, peste jumătate de miliard de lei. Filialele Lukoil au fost monitorizate încă din primăvară de către serviciile de informații pentru posibile fraude fiscale.

 

Raportări contradictorii

 

Detaliile cazului penal sunt mai complicate. La Ministerul Finanțelor figurează o altă valoare a bunurilor rafinăriei, pe care procurorii au aplicat sechestrul, față de cea pe care a prezentat-o rafinăria în fața judecătorilor de la Tribunalul Prahova, ca să-i deblocheze banii din bănci. Rafinăria a contestat sechestrul procurorilor în data de 6 octombrie, adică la patru zile după blocarea banilor din conturile bancare. Contestația viza atât sechestrul pe bunurile proprii, cât și pe conturile Lukoil România – compania soră care a câștigat licitația organizată de Poliție.

 

Reprezentanții rafinăriei au susținut în fața judecătorilor că procurorii au extins abuziv sechestrul pe sumele din bănci, în condițiile în care valoarea clădirilor și a celorlalte bunuri fixe era îndestulătoare ca să acopere prejudiciul.

 

Raportările de la Ministerul Finanțelor arată însă altceva: aceste bunuri aveau pe hârtie o valoare netă mult mai mică decât prejudiciul din dosar.  Compania Petrotel Lukoil le-a mai reproșat procurorilor că nu au făcut o evaluare a bunurilor sale înainte să le aplice sechestrul.

 

SCHEMA BANILOR

 

 

 

RISE Project a descoperit că o reevaluare a clădirilor și construcțiilor speciale a fost aprobată în acest an chiar de către acționarii rafinăriei. Impactul măsurii asupra bilanțului pe anul trecut a fost substanțial: valoarea activelor imobilizate (clădiri, construcții speciale, terenuri, instalații etc.) a scăzut drastic, astfel că ele nu mai acopereau nici măcar un sfert din prejudiciul calculat.

 

Petrotel Lukoil a prezentat judecătorilor alte date, în forma lor brută, astfel încât să scape de sechestrul pe banii din bănci: “(…)Valoarea contabilă brută a activelor imobilizate la data de 31 decembrie 2013, deci a bunurilor imobile și a mobilizărilor fixe aflate în proprietatea subscrisei, este de 1,52 miliarde de lei.  (…) Măsura este nelegală, valoarea contabilă brută a bunurilor imobile şi a mijloacelor fixe sechestrate depăşind cuantumul estimativ al presupusului prejudiciu”.

 

Pentru aceeași dată, 31 decembrie 2013, compania a raportat, potrivit Ministerului Finațelor, un rezultat din reevaluare de șapte ori  mai mic:  238 de milioane de lei. Ultima sumă este cea la care s-au uitat procurorii atunci când au ales să instituie sechestrul, susțin experții consultați de RISE Proiect.

 

Oficialii Petrotel Lukoil nu au dorit să comenteze aceste informații.

 

Reporterii RISE au discutat și cu unul dintre avocații rafinăriei în acest dosar penal, Georgeta Buliga:

 

Reporter: Bună ziua, documentăm presupusul caz de evaziune fiscală de la Petrotel Lukoil.

 

Avocat: Nu vă supărați, dar nu vă pot da relații pentru că relația avocat-client este confidențială.

 

Reporter: Noi vrem să vă întrebăm din documente publice, din actele depuse în instanță. Ați susținut în fața instanței că valoarea activelor Petrotel – Lukoil este de șapte ori mai mare decît valoarea raportată la Ministerul Finanțelor.

 

Avocat: Auziți, există o Hotărâre care soluționează contestația.

 

Reporter: Așa este. Vă întrebam de ce ați susținut altceva în instanță față de ceea ce a raportat oficial compania?

 

Avocat: Efectiv, la cîte dosare am, mi-e și greu să țin minte astfel încît să vă dau un răspuns pe cifre în momentul ăsta.

 

Reporter: Vi le spunem noi.

 

Avocat: Nu pot în momentul ăsta că sunt în instanță…

 

 

 

Încheierea judecătorilor după ce avocații Lukoil au renunțat la contestație.

Încheierea judecătorilor după ce avocații Lukoil au renunțat la contestație.

 

Judecătorii nu au mai apucat să decidă asupra legalității sechestrului. Rafinăria Lukoil a renunțat la propria contestație pe 8 octombrie, la doar două zile după ce a depus-o.

 

Între timp, procurorii comunicaseră că au ridicat sechestrul pe o parte din bani și că au blocat, în schimb, alte bunuri.

 

(Detalii, AICI).

 

Primele acțiuni ale procurorilor au stârnit reacții în lanț la cel mai înalt nivel. Premierul Victor Ponta, declara pe 6 octombrie, la patru zile de declanșarea investigației: “Totuși aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o mașină si indisponibilizăm mașina, aici să indisponibilizezi conducte … bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu știu unde și nici rafinăria nu o mutau mâine din România”.

 

Șefii Lukoil au anunțat apoi că intenționează să oprească activitatea din România, moment la care  președintele Traian Băsescu declara: “Nu discut abordări dâmboviţene, ci doar ameninţarea, presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României. Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă, mâine, Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti”.

 

Urban: “Ce face Fiscul?”

 

Avocatul Iulian Urban, expert în recuperarea datoriilor, susține că diminuarea valorii bunurilor rafinăriei a fost motivul pentru care sechestrul a fost extins inițial: “Procurorul s-a uitat pe datele din bilanț și dacă a văzut că activele mai valoarează doar trei lei și el are de recuperat zece, atunci normal că a extins sechestrul astfel încât să fie acoperit prejudiciul pe care îl urmărește. Problema este că în momentul în care Lukoil a depus bilanțul la autoritățile fiscale, cineva de acolo trebuia să vadă ce anume a provocat această devalorizare dramatică, mai ales că vorbim de o companie care a funcționat pe pierderi în ultimii ani. Fiscul avea obligația să conteste această scădere în instanță, dacă a observat-o, iar judecătorii puteau dispune o evaluare a acestor active”.

 

Agenția Națională de Administrate Fiscală (ANAF) nu a răspuns întrebărilor RISE Project privind devalorizarea bunurilor rafinăriei și dacă a contestat această măsură.

 

La sfârșitul anului trecut, compania Petrotel Lukoil a înregistrat cea mai mică valoare a acestor bunuri de pe piața rafinăriilor locale, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Spre exemplu, Rafo Onești, o rafinărie comparabilă, a raportat o valoare de două ori mai mare, iar Rompetrol Rafinare a contabilizat o sumă de douăzeci de ori mai mare.

 

CUM AU EVOLUAT PIERDERILE ȘI ACTIVELE RAFINĂRIEI 

 

“Taxa pe stâlp”

 

Experții fiscali consultați de RISE Project susțin că deprecierea clădirilor și celorlalte bunuri trebuie analizată în contextul introducerii taxei suplimentare de 1,5% pe valoarea construcțiilor speciale. Noua măsură fiscală, cunoscută și ca “taxa pe stâlp”, a afectat și companiile petroliere. OMV Petrom, liderul detașat de pe piața locală, anunța la începutul anului, după introducerea măsurii, că noua taxă îi va crește substanțial cheltuielile.

 

Aprobarea reevaluării din 28 mai 2014 a avut efecte asupra bilanțului pe anul trecut.

Aprobarea reevaluării din 28 mai 2014 a avut efecte asupra bilanțului pe anul trecut.

 

Decizia acționarilor rafinăriei Lukoil arată în clar că reevaluarea a fost aplicată și construcțiilor speciale – exact bunurile vizate de noua taxă. Diminuarea valorii acestor bunuri a făcut ca rafinăria Lukoil să plătească taxe mai mici, mai susțin experții fiscali consultați de RISE Project.

 

Avocatul Iulian Urban confirmă efectele fiscale ale măsurii: “De asta Fiscul trebuia să urmărească ce se întâmplă, pentru că se diminuează baza impozabilă, scad sumele pe care statul le încasează și aici este o problemă privind modul în care Fiscul urmărește ce se întâmplă cu fiecare dintre contribuabilii săi. În cazul Lukoil, lucrurile sunt și mai complicate, în condițiile în care compania funcționează de ani de zile pe pierdere. Deci, în acest caz, trebuia să existe un semnal de alarmă major”.

 

„Deciziile se iau la Moscova”

 

Constantin Tampiza a condus timp de zece ani operațiunile Lukoil din România, până ]n 2013. El susține că plecat din grup în urma unui conflict cu șefii din Moscova. Foto: Mediafax/ Cristina Nichitus.

Constantin Tampiza a condus timp de zece ani operațiunile Lukoil din România, până ]n 2013. El susține că plecat din grup în urma unui conflict cu șefii din Moscova. Foto: Mediafax/ Cristina Nichitus.

 

Constantin Tampiza, fostul șef al Lukoil România, susține că devalorizarea activelor nu putea fi decisă doar la Ploiești: “Conducătorii aceștia din țară sunt niște piese în mâinile celor din Moscova. Acțiunile Lukoil sunt listate pe bursa din Londra și orice mișcare legată de imobilizări sau alte active poate să ducă la un rezultat negativ, așa că aceste măsuri sunt urmărite atent de centrul corporativ din Moscova. Asta e sigur 150%, că doar știu cum funcționează sistemul lor. Au ajuns până acolo încât au centralizat și plățile – adică dacă eu aici, în România, aveam un surplus pe cont, atunci îl luau de îndată. Lichiditățile suplimentare erau centralizate într-o instituție financiară a Lukoil, dar nu pot să vă dau numele ei”.

 

Bani de benzină

 

Poliția va pompa 520 de milioane de lei în conturile companiei Lukoil România în următorii doi ani. Practic, este un acord cadru pe baza căruia filiala grupului rus va livra benzină “premium fără plumb 95”. Același tip de contract a fost cîștigat de Lukoil de la Poliție și în 2012, în schimbul a 540 de milioane de lei. La licitația din aceast an au mai depus oferte diviziile de distribuție ale Rompetrol și, respectiv, OMV Petrom. Doar distribuitorul Rompetrol a mai câștigat, dar pentru o sumă mult mai mică. Anunțul de atribuire a fost publicat pe 1 noiembrie. În iulie, la deschiderea licitației, serviciile de informații monitorizau deja operațiunile Lukoil din România, după cum susțin judecătorii în dosarul sechestrului. Conducerea Poliției nu a răspuns solicitărilor RISE Project privind atribuirea acestui contract și dacă el mai poate fi onorat în condițiile problemelor companiilor Lukoil.

 

Lukoil România a mai câștigat la începutul anului un contract cu Ministerul Sănătății, în valoare totală de 371 milioane de lei, contract pe care l-a împărțit atunci cu OMV Petrom. De-a lungul anului, filiala Lukoil a mai primit contracte publice de la instituții și companii de stat, dar de valori mult mai mici.

 

Efecte pe bursă

 

În schimb, clienții rafinăriei au analizat impactul cazului penal asupra activității lor. Problemele rafinăriei Lukoil au ajuns și pe bursa bucureșteană, deși compania s-a delistat încă din 2004, după șase ani de la privatizare – grupul rus primind atunci facilități fiscale de la statul român. (Detalii, AICI).

 

Compania Oil Terminal, la care statul este acționar majoritar, iar rafinăria din Ploiești îi asigură o treime din încasări, și-a informat acționarii pe bursă că va analiza de urgență impactul problemelor Lukoil asupra activității sale .

 

Victor Ilie, Roxana Jipa

Megaevaziunea fiscală a Lukoil: una la judecător, alta la perceptor

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

OPERAȚIUNEA MECHEL, TRANZACȚIE RUSEASCĂ PRIN FIRME OFFSHORE

 

O firmă offshore cipriotă a fost interpusă, în ultimul moment, ca parte în operațiunea vânzării combinatelor metalurgice românești de către grupul rus Mechel. În afacere figurează oameni care au lucrat pentru un alt colos industrial rus, OMZ.

 

 

 

Firma cipriotă Mazur Investments a fost folosită în vânzarea COS Târgoviște

Firma cipriotă Mazur Investments a fost folosită în vânzarea COS Târgoviște

 

Grupul rus a anunțat marți, 19 februarie 2013, cedarea, la pachet,  a combinatelor metalurgice românești către Invest Nikarom SRL, ­ o firmă bucureșteană înființată în urmă cu douăzeci de ani de către rusul Victor Chumakov. Mechel a cedat astfel o cotă de aproape 80% din industria românească a laminatelor pentru doar 230 de lei (adică 50 de euro). Cele patru combinate din Târgoviște, Buzău, Brăila și Câmpia Turzii, au avut o cifră de afaceri cumulată de peste 1 miliard de dolari, în 2011, potrivit datelor oficiale afișate de Ministerul Finanțelor.

 

COST. O parte importantă a tranzacției Mechel include combinatul din Târgoviște – unde atât grupul rus, cât și noii proprietari derulează de ani buni afaceri importante, la câteva sute de metri distanță unii de ceilalți.

 

Mechel Târgoviște (fostul Combinat de Oțeluri Speciale Târgoviște-COST) și­-a schimbat brusc acționariatul în data de 15 februarie 2013, cu doar patru zile înainte de anunțul tranzacției cu firma Invest Nikarom. În acea zi, compania Mechel Târgoviște raporta la Bursa din București că a fost preluată de către o firmă cipriotă ­ Mazur Investments Ltd, un offshore înființat la Nicosia în iulie 2012. Mazur aparține tot grupului Mechel, mai exact diviziei elvețiene. Transferul combinatului de oțeluri speciale către firma cipriotă s­ a făcut printr-o majorare de capital în Nicosia.  ­ Mechel a mutat practic dreptul asupra pachetului de acțiuni din combinatul românesc (86,6%) în capitalul social al Manzur Investment ­ care, la rândul ei, a devenit noul acționar al uzinei din Târgoviște.

 

În urma acestei operațiuni, tranzacția dintre Mechel și firma rusului Victor Chumakov are loc acum prin Nicosia, Cipru: Invest Nikarom SRL preia firma offshore și, prin intermediul ei, devine acționarul majoritar al combinatului. Mutarea tranzacției în Cipru are loc după ce autoritățile fiscale române au emis, în noiembrie 2012, mai multe titluri executorii împotriva combinatului din Târgoviște pentru datorii restante la bugetele publice de peste 10 milioane de euro (debite rezultate în special din neplata TVA și a contribuțiilor de asigurări sociale ale angajatorului). În ziua când au anunțat vânzarea combinatului către Invest Nikarom, avocații Mechel Târgoviște au depus la Tribunalul Dâmbovița cererea de intrare în insolvență (care presupune inclusiv protecție împotriva creditorilor)

 

 

 

Vizualizarea afacerilor  noului proprietar al combinatelor românești

Vizualizarea afacerilor noului proprietar al combinatelor românești

 

 

 

 CÂMPIA TURZII. SRL-­ul bucureștean Invest Nikarom preia uzina din Câmpia Turzii cu mii de bunuri gajate în favoarea diviziei elvețiene a Mechel  pentru un credit de aproape 48,5 de milioane de euro. Banii au fost împrumutați, în decembrie, de către Mechel International Holdings Gmbh Elveția, pentru răscumpărarea altor două credite către o firmă offshore cipriotă ­ Skyblock Limited. Aceasta din urmă este deținută de Mechel OAO, compania mamă a grupului rusesc – listată și pe bursa americană.

 

Noii proprietari vor prelua astfel combinatul cu tot cu datoria către Mechel (scadentă în 2018) și vor plăti anual o dobândă de trei la sută pe an, potrivit acordului de garanție a creditului.

 

Separat, cele patru combinate și­-au prelungit, în 2012, garanțiile către ING Bank, până la nivelul maxim de 25 de milioane de euro, pentru un credit acordat de banca olandeză.

 

NOII PROPRIETARI.  Invest Nikarom SRL, noul proprietar al combinatelor românești, se intersectează în România cu interesele grupului OMZ, unul cei mai mari jucători în industria grea din Rusia, cu activități în Sankt Petersburg și în Cehia. OMZ este specializat în echipamente pentru uzine nucleare, oțeluri speciale, petrol și gaze, precum și minerit. OMZ a preluat, în 2001, compania statului  Upet Târgoviște, prin intermediul unei firme offshore din Insulele Virgine Britanice: ­ Lotterby Limited (care ulterior a cedat afacerea firmei olandeze United Heavy B.V.).

 

Mai apoi, uzina din Târgoviște a fost preluată de două firme cipriote, astfel că România nu figurează pe harta afacerilor grupului rus OMZ, potrivit site-­ului său oficial.

 

Singura companie românească care a purtat, o perioadă, numele grupului OMZ a fost înființată tot la Târgoviște, în curtea uzinei Upet.

 

OMZ Nemo România SRL a fost înființată, în 2004, de către Upet Târgoviște și cedată apoi unor firme din Insulele Virgine Britanice și, respectiv, Belize. SRL­-ul și­-a schimbat numele în Nemo Upet și este asociat, în prezent, chiar cu rusul care a preluat activele Mechel România:­ Victor Chumakov. De altfel, Chumakov a administrat până în 2007 compania Nemo Upet împreună cu moldoveanul Iurie Pînzaru, director economic și financiar în compania Ductil Steel Buzău – parte a grupului Mechel în România. Iurie Pînzaru a fost mulți ani și director adjunct al uzinei Upet Târgoviște.

 

Afaceristul rus, Victor Ciumakov, nu a putut fi contactat ieri de RISE Project, ­ reprezentanții firmei Invest Nikarom au spus că este plecat din firmă, dar că va emite un comunicat oficial privind preluarea operațiunilor Mechel România.

 

MECHEL. Oficialii Mechel susțin că operațiunea de cedare a combinatelor românești face parte din strategia grupului rus  de a renunța la companiile din industria metalurgică europeană.

 

Grupul rus, patronat de oligarhul Igor Ziuzin, mai este implicat și în uzina metalurgică din Donețk, Ucraina, – afacere pe care a preluat­-o prin intermediul unor firme offshore cipriote despre care RISE Project a dezvăluit că sunt directorii nominali ai traderului implicat în recentul scandal al cărnii de cal (AICI).

 

 

Operațiunea Mechel, tranzacție rusească prin firme offshore

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Apar informații noi despre privatizarea Petrom! „Ce s-a întâmplat a fost în sine un caz uriaș de corupție”

Autor:Cristian Raducanu

 

La aproape două decenii de privatizarea Petrom, apar informații noi despre procesul de achiziție a companiei de stat. Omul de afaceri Gigi Becali a declarat pentru postul de televiziune Realitatea Plus că neregulile vor fi făcute public de un fost ministru al Economiei, dacă cel din urmă va primi ”binecuvântarea” duhovnicului.

 

 

Latifundiarul din Pipera susține că un fost ministru al Economiei deține informații care ar clarifica neregulie procesului de privatizare a celei mai mari companii energetice din sud estul europei, Petrom.

 

Acuzații de corupție la nivel înalt

„Bine că s-a întâmplat cu Schengen, ca să aflăm de toate hoțiile cu Petrom. Veți rămâne blocați, o să vedeți. Când s-a privatizat, am privat prin lege 51% plus acțiunea de aur, la acțiune a renunțat Tăriceanu. A mai băgat 20%, am pierdut.

 

Dacă nu făceam astea, noi controlam acum Petrom și nu aveam probleme. Vor ieși multe lucruri la iveală, numai că trebuie să îl conving eu pe omul asta cu care am vorbit. Nu știu dacă vrea, a zis că vorbește cu duhovnicul, omul asta a fost om de economie, Iancu îl cheamă, să spună adevărul despre ce s-a întâmplat. Nu știe dacă vrea să zică adevărul, că îi e teamă”, a declarat omul de afaceri George Becali pentru Realitatea Plus.

 

 

Afirmația omului de afaceri George Becali este susținută de demnitarul austriac Peter Pilz, care a recunoscut pentru postul citat anterior că „S-a dat mită uriașă pentru Petrom”.

 

„Ce s-a întâmplat cu Petrom a fost în sine un caz uriaș de corupție”

Potrivit afirmațiilor lui Peter, au fost prezentate în Parlamentul austriac o serie de documente care confirmă ilegalitățile din privatizarea companiei Petrom.

 

„Ce s-a întâmplat cu Petrom a fost în sine un caz uriaș de corupție.  (…) Cu o mită uriașă, avem documente care confirmă asta și le-am publicat în Parlamentul nostru în ultimii 15 ani și nimic nu s-a întâmplat, așa că nu pot îndruma Guvernul României”.

 

 

Pilz este de părere că Uniunea Europeană se va destrămă dacă guvernul de la Vinea nu-și va schimba poziția în privința aderării României în spațiul Schengen. Potrivit politicianului Austria joacă după cum dictează Viktor Orban, premierul Ungariei, Peter Pilz continua seria dezvăluirilor și susține că Ungaria ar fi făcut presiuni pentru ca României să-i fie rezufat accesul în zona de liber acces european.

 

Pe baza acestor afirmații, reporterul Realitatea l-a întrebat pe politician dacă România își poate recupera compania Petrom. Acesta a declarat următoarele:

 

„ Nu știu, este o întrebare dificilă, pentru că ce s-a întâmplat cu Petrom a fost în sine un caz uriaș de corupție .Eu înțeleg românii care spun ,,Noi vrem Petrom înapoi”, compania noastră națională înapoi, dar nu știu cum. Dar dacă faceți asta și o vreți înapoi și încercați, sunt sigur că oamenii din Austria vor înțelege și vă vor susține”, potrivit realitatea.net.

 

 

 

https://www.infofinanciar.ro/apar-informatii-noi-despre-privatizarea-petrom-ce-s-a-intamplat-a-fost-in-sine-un-caz-urias-de-coruptie.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Fapte: penalii și incompetenții conduc sistemul medical de stat. Rezultatul: pacienții sunt uciși. Arși de vii

 

Editorial

 George Mioc  

O uriașă dramă se petrece în România, în deplina tăcere a unei opoziții incompetente și a unei prese corupte. Sistemul medical de stat se prăbușește. Am tot scris, dar voi ma scrie. Fiindcă nici un efort nu este prea mic când trebuie să încerci să salvezi viețile oamenilor. Sistemul se prăbușește peste pacienți, fiindcă cei care-l conduc fac bani, bani mulți. DNA-ul doarme.

 

Cât de cinici sunt politrucii care fac averi furând din banii pentru sănătate se vede din numirile obraznice, scandaloase, pe care le fac.

 

 

Acum câteva zile, fără rușine, PNL a plasat un penal în funcția de vicepreședinte a agenției care gestiona miliarde de euro pentru investiții în sistemul public de sănătate (ANDIS). Nu mai găsea PNL oameni cinsitiți? Ba da! Dar cel care l-a plasat la ANDIS pe acest penal – europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, un favorit al lui Klaus Iohannis – avea nevoie de un om de paie, cu experiență penală, care să știe rețeta prin care se dirijează resursele publice în buzunarele clientelei. Însă 99% din presă a ignorat acest uriaș scandal. Opoziția, la fel.

 

Tot zilele trecute, aflăm că PSD a pus în fruntea agenției care acreditează spitalele și verifică sistematic dacă îndeplinesc standardele de calitate un jurnalist, absolvent al unei facultăți private, fost purtător de cuvânt la primăria penalului Darius Vâlcov, la Slatina. Aceeași tăcere, și-n presă, și-n opoziție.

 

Dar câte alte cazuri mai avem:

 

– În decembrie 2019, la conducerea Spitalului de Urgențe Oftalmologice din București a fost instalat generalul în rezervă Marian Burcea, trimis în judecată de DNA. În iulie 2018, Burcea, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul decontărilor fictive, în care frauda este de peste 4,5 milioane de euro.

 

– Constantin Mîndrilă, omul lui Marian Oprișan, dat afară la începutul pandemiei, a rămas manager al celei mai importante unități medicale din Vrancea, Spitalul Județean din Focșani. Mîndrilă a fost condamnat penal pentru că a furat conservele care trebuiau să ajungă la persoanele afectate de inundații.

 

 

– Fostul director de la spitalul Malaxa din București, Florin Secureanu, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție și cu alte procese pe rol, a ajuns manager la spitalul din Jibou – fief pesedist

 

– Managerul spitalului din Găești, cercetat de DNA fiindcă elibera adeverințe false de concediu medical pentru iubita sa și pentru că folosea angajații spitalului ca să lucreze la vila sa.

 

– Managerul spitalului din Dăbuleni, Ileana Măricuțoiu, a fost urmărită penal de DNA într-un dosar de luare de mită, dar fapta s-a prescris.

 

Cazuri mai avem, sunt convins. Le văd eu, de aici, din Texas, dar nu le vede opoziția de București.

 

 

De incendiile cumplite din perioada pandemiei, când zeci de pacienți au ars de vii, ce să mai spun? Nici un dosar nu a ajuns în instanță, nimeni nu spune nimic.

 

În acest timp, ce vedem la București? Rafila și Arafat se ceartă pe ciolan, pe mormanul cu bani, cine să ia bucata mai mare. Asta este tot ce-i mână în luptă, nu grija pentru pacienți. Pacienții se duc la spital conștienți că își joacă viața la ruleta rusească! De aceea, mulți mor acasă, deși ar putea scăpa, dacă ar fi tratați: se tem că-i vor ucide cu zile medicii incompetenți, asistentele care vor doar șpagă sau infecțiile nosocomiale.

 

Este o dureroasă dramă ce se petrece în sistemul medical din România, iar politrucii care-l controlează continuă să fie interesați doar să facă bani de acolo.

 

Încă mai sper că va apare o structură de dreapta care va avea ca obiectiv clar, prioritar, demolarea acestui lagăr de exterminare și construirea unui sistem sănătos, pe baze private, începând cu spargerea monopolului corupt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

 

https://podul.ro/articol/18783/fapte-penalii-i-incompetenii-conduc-sistemul-medical-de-stat-rezultatul-pacienii-sunt-ucii-ari-de-vii

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Ciuma Roșie, protejată de pensionarii speciali, linșează democrația. De ce cred că își sapă singuri groapa

 

Editorial

 George Mioc

 

 

Ciuma Roșie, protejată de pensionarii speciali, linșează democrația. De ce cred că își sapă singuri groapa

 

Par atotputernici. Deja se cred câștigători ai parodiei de „alegeri libere” din 2024. Nu au opoziție solidă,  care să-i streseze. Presa: vândută sau marginalizată. Curtea Constituțională este a lor. Serviciile de securitate, mituite cu pensii speciale. Poliția, la fel – oricum era una din cele mai corupte instituții din România. Magistrații s-au pesedizat fără rușine, iar regimul Ciuma Roșie+Iohannis a avut grijă să nu mai lase DNA-ul să-i ancheteze, deci pot lua șpăgi fără frică.

 

Cine să le mai stea în cale? Cine-i mai poate opri? Repet ce scriam la început: se cred atotputernici.

 

 

Așa credea și Ceaușescu. Așa credea și Adrian Năstase. Așa credea și Dragnea. Iliescu, da, a scăpat deocamdată, dar sunt convins că are frica-n oase.

 

Nu pot controla tot poporul român, oricâtă securitate ar plăti.

 

Așa că, da, sunt încrezător că și acest regim – Iohannis, Ciuma Roșie și pensionarii speciali care-i protejează – va termina acolo unde îi este locul.

 

Să-i lăsăm să sfideze. Oamenii tac și văd ce fac cei de la Putere. Nu prea mai protestează nici pe rețelele sociale, nici în stradă. Dar vor vota.

 

Am mai văzut această majoritate tăcută în acțiune. Am văzut-o aici, în Statele Unite, când l-a ales președinte pe Donald Trump, spre șocul, groaza și furia stângii. Sau în diferite state din Estul Europei, inclusiv Bulgaria, unde a înlăturat, măcar temporar, kleptocrații ce păreau imposibil de dat jos.

 

 

S-a întâmplat asta și-n România, în mai 2019, când PSD s-a prăbușit 15 procente, față de alegerile din 2014. Dragnea a fost condamnat, două zile mai târziu, iar Ciuma Roșie era la pământ. Dar a venit Iohannis și i-a salvat. A pus botniță DNA-ului, a salvat primarii PSD transferându-i la PNL, iar în decembrie 2021 i-a readus la putere.

 

În mai sau iunie 2023, PNL va ceda postul de premier celor de la PSD. Este extraordinar de bine. Este una din acele situații când spui: „Cu cât mai rău, cu atât mai bine!”. Fiindcă nu vor mai avea nici o justificare pentru dezastrul care va urma.

 

Alegerile care vor veni nu vor fi „un val al schimbării”. Ele vor fi un tsunami: când va suna alarma pentru cei de la putere, va fi prea târziu. Prea optimist? Eu cred că e extrem de posibil.

 

De ce e încă nevoie, ce lipsește? O alternativă de dreapta, de bună calitate: oameni din mediul privat, fără tinichelele afacerilor cu statul, cu curaj. Ei sunt, dar trebuie aduși la suprafață. Este un pic târziu, dar nu este „prea târziu”. Dar și-n această privință sunt optimist: vor apare la lumină, vor fi votați, vom schimba România.

 

https://podul.ro/articol/20226/ciuma-roie-protejat-de-pensionarii-speciali-lineaz-democraia-de-ce-cred-c-ii-sap-singuri-groapa

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Privatizarea lui Dumnezeu și tunurile Armatei Române Cristian Tudor Popescu

 

Autor fondator

 

  • Potrivit recensământului, în 10 ani, numărul ortodocșilor din România a scăzut masiv, cu 2,3 milioane. Și e vorba de credincioși declarați, câți or mai fi cei care au renunțat la religie, dar nu vor s-o spună…

 

De ce? De la BOR niciun răspuns, tace ca peștele primilor creștini. Tocmai pentru că știe răspunsurile.

 

Mai întâi, deoarece, într-un deceniu, mulți români au părăsit țara pentru Occidentul păcătoșit, unde pot să câștige un ban mai bun. Până la Dumnezeu, te mănâncă prețurile.

 

Apoi, majoritatea pur și simplu au constatat că dusul la biserică, darea de bani popilor, posturile și rugăciunile sunt de pomană, nu-i ajută cu nimic. Pentru că relația lor cu trimișii lui Dumnezeu pe pământ e aidoma celei cu doctorul, polițistul sau profesorul unde dai o șpagă și obții ceva, faptul că biserica nu le livrează nici baftă, nici miracole, nici scutiri, și nici nu le nenorocește dușmanii, îi face s-o lase dracului. Ceea ce nu înseamnă neapărat că trec în rândurile celor 1% atei și agnostici. Unii rămân cu un Dumnezeu privat, căruia i se roagă acasă, fără tămâie, aghiasmă, sfeșnice, cădelniță și cântat pe nas. Și fără șpagă. E mai rentabil.

 

Alții, nu mulți, au înțeles că nu au a-și pune nădejdea când sunt la necaz decât în ei înșiși sau în niște semeni de treabă. Sunt cei mai curajoși, cei care aleg să trăiască pe propriile picioare, fără propteaua Dumnezeu.

 

  • Pițurcă și fiul, precum și șeful Romarm, sunt urmăriți penal pentru un tun cu măști din pandemie. Nu am de gând să fac analiza hoției, oricum destul de limpede, nici a vinovățiilor – e treaba magistraților. Observ doar că în spațiul public această anchetă presupune aspecte care nu țin de justiție.

 

Pentru că e vorba de fotbal și Armată, două zone care se bucură de multă simpatie populară. În cazul fotbalului, e greu de înțeles de ce, întrucât datul cu piciorul în minge frizează penibilul până la grotesc în confruntările internaționale din ultimele decenii ale echipelor românești, în primul rând Naționala. Totuși, fostul selecționer al lotului național și jucător al Stelei, Victor Pițurcă, va beneficia de un cor consistent de susținători, care vor zbiera că așa ne distrugem valorile, că e un dosar politic, că e lucrătura din umbră a lui Kovesi, care își pregătește candidatura la prezidențiale. Există un precedent ilustru – coruptul condamnat Gică Popescu. După părerea acestora, marii fotbaliști pot să fure, să fie corupți, să bea vârtos, să se drogheze, ei tot mari fotbaliști sunt și n-are nimeni dreptul să se atingă de ei.

 

Încrederea ridicată de care se bucură armata nu are nici ea o justificare rațională. Principala realizare a Armatei Române în ultimii 33 de ani este împușcarea civililor și a unor militari nevinovați în Decembrie 1989. Nepedepsită. Cazurile de corupție și delapidare printre cadrele cu grad mare sunt cu ghiotura, nici mai multe, nici mai puține decât peste tot în România. Numai că, niște domni generali care după salutul cu mâna la chipiu au băgat-o până la epoleți în bugetul Apărării, ne dau și acum, netulburați, lecții strategice la televizor. Cât despre actualul ei purtător de stindard, gen. Ciucă, merită să mai vorbim?

 

Cu toate acestea, în ciuda numeroșilor ei specialiști în tunuri, cu mască sau fără, Armata va fi percepută în continuare ca salvatoare a neamului, depozitară a onoarei și, de fapt, așezată deasupra legilor, care sunt pentru civili. Este una dintre tristele dovezi ale nesimțirii în care se simte bine acest popor.

 

  • Că veni vorba de apărarea țării și de fotbal, dacă în România s-ar decreta mobilizare generală, primii care ar încerca s-o tulească ar fi vitejii galeriilor. Indivizi ca aceia care l-au silit pe arbitru să oprească meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FC Craiova, din pricina strigăturilor rasiste scandate cu încăpățânare. „Mâncătorii de unguri”, paraleii patriei române, cei care mitraliază dușmanul cu înjurături, semințe și scuipați, gata oricând să sară la păruială, și-ar umple nădragii instant dacă ar trebui să lupte într-un război adevărat. Cine are gura mare, are inima cât un purice. Dar cum să nu se simtă tari și să se rupă în figuri, când șeful lor e în Parlament și are 14% în sondaje?

 

 

https://republica.ro/privatizarea-lui-dumnezeu-si-tunurile-armatei-romane

 

////////////////////////////////////////////

 

Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematicana

 

 

 Mischie,Ana-Maria Şchiopu

Marele proces al privatizării, demarat emfatic după Revoluţie, s-a încheiat în butaforie: ceea ce trebuia să fie motorul economiei româneşti libere s-a transformat într-o devalizare generalizată, cu concursul politicienilor, oamenilor din administraţie şi al aşa-zişilor investitori. Companiile privatizate, au ajuns rapid în faliment şi au sfârşit prin a fi vândute, bucată cu bucată, la preţuri mult mai mari decât la achiziţie

 

În 1990, România era un teritoriu gri sub aspect economic. După cinci decenii de economie planificată, în care statul era marele proprietar, aspiraţiile ţinteau către Occidentul capitalist. Iar tranziţia nu se putea face fără privatizarea proprietăţilor de stat. Pentru o mişcare mai fluidă, Guvernul de la Bucureşti a ales privatizarea în masă, numită de economişti o „terapie de şoc“.

 

În teorie cel puţin, era o decizie înţeleaptă, căci, dat fiind mediul politic instabil, timpul era un factor important. Totuşi, când statul le-a împărţit cetăţenilor acţiuni la diverse societăţi de stat, mulţi n-au ştiut ce să facă cu ele sau le-au vândut pe nimic celor care se pricepeau mai bine la calcule. În 1997, privatizarea în masă se încheia, iar guvernanţii conturau mai bine legislaţia pentru accelerarea procesului, prin alte metode. Chiar şi-aşa, lucrurile n-au mers tocmai bine, în multe cazuri privatizările sfârşind cu falimentul firmelor. De cele mai multe ori, la mijlocul unei tranzacţii care ducea o întreprindere pe drumul pierzaniei se afla o persoană care ştia să se informeze şi să relaţioneze cu oameni-cheie din stat sau din afara lui. Emblematic prin felul în care statul român a pierdut un colos industrial cu potenţial financiar uriaş este cazul Electroputere Craiova, fosta mândrie a comuniştilor. Aici, în primăvara lui 1968, Nicolae Ceauşescu îi făcea turul fabricii lui Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, iar comentatorul TVR vorbea despre „o cetate a maşinilor electrice“. Patru decenii mai târziu, Electroputere a ajuns să fie vândută bucată cu bucată, iar anul trecut – închisă definitiv.

 

Procesul de privatizare al Electroputere Craiova s-a terminat în 2007. Sursă foto: Mediafax

 

Pe 12 noiembrie 2001, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) răspundea interpelării unui deputat, în legătură cu procesul de privatizare al Electroputere Craiova, fabrică producătoare de locomotive electrice de mină şi de tramvaie, de locomotive diesel electrice şi de transformatoare pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. „Prin privatizarea SC Electroputere SA, APAPS urmăreşte să găsească un investitor strategic, puternic din punct de vedere financiar, care să asigure aplicarea unui management performant şi o mai largă piaţă internaţională de desfacere a produselor realizate de Electroputere SA“, se arăta în răspunsul oferit de APAPS. Au fost trei ofertanţi înscrişi la licitaţie: americanii de la General Motors Corporation GMC), împreună cu o firmă din Karsdorf, Germania, asociaţia salariaţilor ELPAS şi Compania de Transport Feroviar Bucureşti.

 

Trecuseră deja doi ani de când fabrica fusese transformată în societate pe acţiuni, iar privatizarea bătea pasul pe loc. APAPS, la unison cu ministrul Privatizării, Ovidiu Muşeţescu, invoca complexitatea fabricii ca motiv pentru amânările repetate. „Există decalaje de două-trei săptămâni, dar o abatere de acest gen pentru o privatizare ca la Electroputere cred că nu are semnificaţie“, declara ministrul, citat de „Adevărul“, în vara lui 2001.

 

Premierul Adrian Năstase a anunţat că Guvernul avea să găsească o soluţie prin care procesul de privatizare să fie accelerat la nivel naţional. „Ne-am săturat de întârzierile se produc din cauza ezitărilor de la APAPS şi vom avea la Guvern o sală specială unde se vor desfăşura aceste discuţii“, declara, iritat. Poate că discuţiile au avut loc, însă situaţia de la Electroputere n-a fost rezolvată. În următorii ani, privatizarea fie a fost amânată de Guvern, fie a eşuat, pur şi simplu. Până în 2007, fabrica a tot acumulat datorii, fiind întreţinută de stat.

 

 

TREI ÎNFRÂNGERI CONSECUTIVE

 

La prima încercare de privatizare, Asociaţia Salariaţilor a venit cu cea mai bună ofertă, Năstase considera că un astfel de contract ar fi putut să ajungă pe mâinile unei companii care să aibă o forţă financiară mai mare. Aşadar, salariaţii au fost trecuţi cu vederea şi au fost aleşi, în schimb, cei de la General Motors. Guvernul nu s-a înţeles însă nici cu ei, căci nu erau puse pe masă suficiente garanţii. Doi ani mai târziu, guvernanţii încă se căzneau să privatizeze fabrica. Eforturile n-au ţinut decât câteva zile, apoi au anunţat anularea procesului. 

În 2005, când Cabinetul  Năstase a fost înlocuit cu cel condus de Călin Popescu-Tăriceanu, era timpul pentru o nouă rundă de încercări. Datoriile Electroputere Craiova ajunseseră între timp la 31 de milioane de dolari. Se căuta un investitor străin care s-o ia sub aripa sa, s-o dezvolte, asumându-şi în acelaşi timp şi plata datoriilor. Guvernanţii au intrat în negocieri directe cu conglomeratul european Siemens, cu Asociaţia Salariaţilor şi cu o firmă necunoscută, deţinută de un cetăţean grec. După mai multe întâlniri, Cabinetul Tăriceanu a fost nevoit să suspende negocierile. Tocmai fusese semnat acordul de preaderare la Uniunea Europeană, prin care nu mai era permisă negocierea directă. Privatizarea trebuia să se facă prin licitaţie. „Printre privatizările prioritare se numără Antibiotice, unul dintre cei mai mari producători farmaceutici şi cea mai valoroasă companie din portofoliul AVAS (n.r. – Autoritatea pentru Administratrea Activelor Statului), producătorul de echipamente electrice Electroputere şi cinci societăţi ale Nitramonia Făgăraş (n.r. – companie din industria chimică)“, se arăta în „Raportul de tranziţie“, din 2006, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

 

 

„DE AICI INTERESUL ACESTA MARE DE LA CRAIOVA“

 

În 2007, se confirma că Electroputere era, într-adevăr, o prioritate. Exista un câştigător la licitaţia organizată de stat: firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited. Câteva luni mai târziu, la sediul Electroputere, şeful AVAS şi preşedintele companiei arabe, Said Bahjat, semnau, în sfârşit, contractul. Arabii plăteau 2,34 de milioane de euro pentru 62,8% din acţiuni, după o majorare de capital acestea fiind de 86,28%. Oficial, Electroputere Craiova devenea companie privată şi, conform promisiunilor arabilor, era pe drumul către recăpătarea gloriei de odinioară, prin sporirea producţiei şi prin exporturi. Această promisiune era reiterată şi de cel care intermediase vânzarea, Fathi Taher, un controversat om de afaceri de naţionalitate palestiniană, cu triplă cetăţenie – română, iordaniană şi greacă. Afaceristul dădea asigurări că tot ce-i lipsea uzinei de la Craiova era o gestiune mai bună, de care aveau să se ocupe saudiţii. „Am fost interesat şi separat, dar şi cu Al-Arrab, care este partenerul nostru din Orient de 80 de ani. Sunt interesat de locomotive, pentru că în Orient se fac investiţii mari în locomotive, în calea ferată. De aici interesul acesta mare de la Craiova. M-au întrebat cum e acolo, le-am spus că merită să vină, dar nu sunt eu cumpărătorul“, declara Taher cu câteva luni înainte de-a fi numit preşedintele Consiliului de Administraţie al Electroputere.

 

O AFACERE DE 13 ORI MAI PROFITABILĂ 

Fabrica a fost dărâmată bucată cu bucată şi pe locul ei a fost ridicat un mall.  

Cum rămânea însă cu retehnologizarea, cu creşterea producţiei şi cu exportul în ţările arabe? Nicicum, căci lucrurile au stagnat. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile. În 2010, noii proprietari anunţau vânzarea a 12 hectare de teren din curtea societăţii. Dezvoltatorul imobiliar K&S Developments ar fi plătit pentru ele de aproape 13 ori mai mult decât plătiseră ei pentru întreg complexul: 30 de milioane de euro. Pe acel loc, pe 19 noiembrie 2011, era inaugurat Electroputere Parc, mall-ul craiovenilor. N-a durat un an până ce o altă bucată din complex, fabrica de locomotive, era vândută Grupului Feroviar Român pentru şase milioane de euro – de aproape trei ori mai mult decât plătise firma arabă la momentul privatizării. Ce nu s-a vândut a devenit sinonim cu paragina, adică fabrica de transformatoare şi cea de maşini rotative pentru care contractele deveniseră o raritate.

 

 

Pe poarta complexului în care intrau zilnic 13.000 de salariaţi, astăzi mai intră doar clienţii mall-ului, căci la finalul anului trecut au fost închise şi ultimele două secţii. Ultimul contract de care s-au ocupat cei de la Electroputere a fost unul pentru reparaţia unui transformator la Centrala de la Cernavodă, iar apoi, ultimii 250 de angajaţi au fost trimişi definitiv acasă. „Din 2019 nu s-au mai luat contracte noi, astfel încât personalul existent să poată lucra şi să îşi ia salariile. Motivele au fost pierderile pe care Electroputere le-a generat din activitatea de producţie, care au crescut în fiecare an, la opt-nouă milioane de euro“, declara anul trecut, pentru Agerpres, Cătălina Tibeică, liderul Sindicatului Electroputere Craiova.

 

Investitorul strategic despre care vorbea APAPS în răspunsul la interpelarea din 2001 s-a dovedit a fi doar o fata morgana pentru Electroputere, o iluzie care a văduvit statul de milioane de euro. Încă din 2015, Curtea de Conturi raporta că firma Al-Arrab Contracting Company Limited şi-a încălcat contractul de privatizare. Una dintre cele mai evidente încălcări de angajament a fost că, în 2012, fabrica ar fi trebuit să aibă 3.353 de angajaţi. Mai avea, în schimb, numai 1.021. Arabii n-au făcut nici investiţia aferentă anului trei, în valoare de cinci milioane de euro pe care au raportat-o ca fiind realizată. AVAS a dat Al-Arrab în judecată, dar, în prezent, cauza figurează la Tribunalul Bucureşti ca fiind suspendată.

 

Un lung şir de înşelăciuni şi promisiuni încălcate

 

Electroputere Craiova nu e singura societate care a fost privatizată pe baza unor contracte care n-au mai fost respectate. A fost, de pildă, şi cazul fabricii Tractorul Braşov, cumpărată, tot în 2007, de către firma Flavius Investiţii. 77 de milioane de euro a fost suma plătită pentru uzina care, conform condiţiilor impuse de AVAS, ar fi trebuit să-şi păstreze obiectul de activitate pentru cel puţin încă zece ani. Odată cu preluarea însă, proprietarii au anunţat că acolo avea să fie ridicat un complex rezidenţial. N-au apucat să-şi pună planul în aplicare căci, odată cu criza financiară din 2008, s-au văzut nevoiţi să vândă mai departe. Astfel, fabrica a ajuns la grupul francez Auchan, care, prin intermediul diviziei sale imobiliare, a deschis, trei ani mai târziu, un centru comercial. 

Şi privatizarea Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) a fost un eşec răsunător. În 1998, a fost preluată de către firma norvegiană Kvaerner în cadrul aşa-numitei privatizări de un dolar. „O altă categorie de «înşelăciune intolerabilă» sunt acele cazuri în care nu e clar cine înşală, dacă e cu intenţie sau nu, dar în care oamenii de rând se simt înşelaţi pentru că se află în mod clar în poziţia de victime“, descrie acest tip de privatizare sociologul Monica Heintz în volumul „Be European, Recycle Yourself!: The Changing Work Ethic in Romania“. Pentru 90% din acţiunile IMGB, Kvaerner trebuia să plătească 25 de milioane de dolari. Suma a scăzut ulterior la 15 milioane, dar au fost majorate investiţiile asumate de firma din străinătate. Preţul de vânzare a ajuns la 10 milioane, însă după plata datoriilor, IMGB a fost cumpărată cu un preţ derizoriu – doar 500.000 de dolari. Norvegienii şi-au încălcat şi ei obligaţiile contractuale, vânzând compania în 2006 gigantului sud-coreean Doosan pentru 26 de milioane de dolari. La începutul acestui an, din cauza problemelor financiare, Doosan a decis întreruperea activităţii în România. A fost anunţată închiderea fabricii şi, la fel ca în cazul Electroputere, cel mai probabil va fi vândută unor dezvoltatori imobiliari.

 

 

Drumul spre eşec al procesului de privatizare în România

George Copos, Florin Georgescu, Nicolae Văcăroiu şi Ion Iliescu, în august 1998, la Forumul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.  

În 1990, privatizarea era una dintre priorităţile noului regim de la Bucureşti. Însă primii paşi spre capitalism s-au făcut timid. Prima lege a reformei a fost Legea 15 din 1990, de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale. Apoi a venit Legea 31, de înfiinţare a societăţilor comerciale private – iar Registrul Comerţului nu mai făcea faţă cererilor.

 

58 din 1991. Aşa s-a numit legea privatizării – cea pe care o aştepta toată lumea, cea mai importantă, dar cea care s-a schimbat continuu în ultimii 30 de ani. Aşadar, statul îşi punea la bătaie toate companiile pentru a fi cumpărate – tot procesul este cunoscut mai degrabă sub denumirea de privatizare în masă. Tot prin această lege s-au înfiinţat şi Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Fondurile Proprietăţii Private (FPP), SIF-urile de astăzi. Ultimul şi cel mai important act al anilor ’90 a fost legea unică a privatizării din 1997, care încerca să pună sub aceeaşi umbrelă toate reglementările de la început şi până în acel moment. Cu toate acestea, un posibil motiv pentru eşecul privatizării a fost decalajul instituţie-proces. Fără crearea unui cadru legislativ complet, cu toate componentele de rigoare, procesul nu avea cum să funcţioneze. Spre exemplu, abia în 1997 a fost înfiinţat Ministerul Privatizării – după elaboarea a trei legi de bază.

 

 

O METODĂ FALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

 

Ca aproape toate reformele, şi privatizarea a avut parte de mai multe abordări, de mai multe metode de implementare. Cea mai cunoscută – şi cea mai folosită în România – a fost metoda MEBO (Management Employee Buyouts). În ţări mai evoluate decât România din punct de vedere industrial, MEBO a fost un succes. La noi, mai puţin – din 1993 până în 1996, doar 837 de societăţi au fost privatizate astfel, adică 28% din privatizările din România. De ce spun unele voci că pentru o ţară ca a noastră metoda MEBO nu a fost fructuoasă? Simplu: investitorul nu era o singură persoană privată sau un grup restrâns, ci chiar salariaţii întreprinderii respective. A fost o lovitură bună pentru campania electorală, dar asta nu a făcut, în final, decât să fie tot în defavoarea României.

 

Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor. Ziarul «Adevărul» despre Cuponiadă, în iulie 1997

A mai fost încercată şi metoda privatizării spontane – crearea unor companii mixte, între stat şi privat. A fost însă un proiect şubred, care în scurt timp s-a dovedit inutil.

 

„AICI A ÎNCEPUT BRAMBUREALA“

 

Însă nimic nu a rămas la fel de răsunător în istoria tranziţiei româneşti ca episodul Cuponiadei. Potrivit legii din 1991, statul oprise 30% din acţiunile companiilor pentru a putea fi cumpărate de simplii cetăţeni, acestea urmând să fie împărţite prin intermediul Fondului Proprietăţii Private. Era, oricum, o loterie: dacă aveai noroc şi compania era profitabilă, „investiţia“ se transforma în dividende. Prima strigare a fost în 1992: fiecare român cu vârsta de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane, în valoare de 5.000 de lei fiecare. Totalul cupoanelor s-a ridicat la 25.000 de lei. Episodul doi al Cuponiadei, în timpul Guvernului Văcăroiu, a avut loc în 1995, când s-au oferit oamenilor tichete care puteau fi transformate în acţiuni în valoare totală de 975.000 de lei.

 

În 1997, fiascoul Cuponiadelor era sigur. Ziarul „Adevărul“ din 4 iulie 1997 scria că „problemele au început în momentul în care s-a trecut la vărsarea efectivă către acţionari a dividendelor. Practic, aici a început brambureala. Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor“. O mare parte din oameni nu au apucat să le valorifice la timp, iar inflaţia şi-a spus cuvântul, s-au depreciat.

 

 Citește și: Povestea primului afacerist buzoian de după ’89: „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci erau cu foşti securişti“

ÎN PAS DE RAC

 

Până în jurul anilor 1996-1997, procesul de privatizare a fost greoi şi deficitar: dacă o companie pornea pe drumul cel bun, alte două erau aruncate în prăpastie. Odată cu schimbările legislative din 1997 ale Guvernului Ciorbea, privatizarea a devenit mai vizibilă – nu neapărat prin ritm, dar prin numele companiilor şi fabricilor mari care începeau procesul.

 

Cu toate acestea, directorul executiv al Fondului Proprietăţii de Stat până în decembrie 1995, Sorin Dimitriu, declara pentru presa vremii: „În ultimele opt luni, FPS a privatizat peste 1.110 societăţi comerciale, din care circa 140 mari şi mijlocii. Ritmul privatizării este satisfăcător, ţinând seama de cadrul legislativ în care operează. Alte 470 de societăţi comerciale mari şi mijlocii se află în diverse faze ale procesului de privatizare, cu finalizare în acest an (n.r. – 1995)“.

 

Valentin Ionescu,  fostul ministru al Privatizării: „Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin ’97. Eu, cu Institutul de Informatică, l-am stopat“

valentin ionescu

Privatizarea românescă n-a fost un proces fluid, ci dimpotrivă, unul greoi, care s-a realizat în etape. Într-o Românie care tocmai deschisese larg porţile pieţei libere, marea privatizare în masă n-a produs decât confuzie şi s-a încheiat printr-un eşec. În vara lui 1997, „Adevărul“ titra că visul românilor de fi acţionari s-a transformat într-o „mare brambureală“. Cel care a pus capăt acestei perioade chinuitoare a fost ministrul Privatizării, învestit la finele aceluiaşi an, juristul şi doctorul în economie Valentin Ionescu. Înainte de a ajunge în Guvern, a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi a fost consilier al preşedintelui României Emil Constantinescu. În perioada decembrie 1997-aprilie 1998, cât a avut mandatul de ministru, a introdus în legislaţie leasing-ul, sistemul de franciză, bursele de mărfuri, fondurile cu capital de risc şi fondurile de garantare a creditelor. S-a confruntat însă şi cu neajunsuri. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Valentin Ionescu pune reflectorul pe greşelile de logică economică din procesul de privatizare, de la paşii premergători procesului până la metoda aleasă, şi vorbeşte despre lipsa unui plan de integrare a firmelor în strategiile guvernamentale.

 

„Weekend Adevărul“: Domnule Ionescu, cum a început privatizarea în România postdecembristă?

 

Valentin Ionescu: În perioada 1990-1992 s-au pus bazele unei legislaţii prin care, în primă fază, s-au corporatizat firmele de stat – adică au fost transformate în societăţi comerciale. Tot atunci au apărut şi regiile autonome, de pildă. În această primă legislaţie, s-a mers pe două modele: un sistem de privatizare în masă şi un sistem în care apar şi alte metode de privatizare. Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin 1997. Eu, împreună cu Institutul de Informatică din Ministerul Economiei, l-am stopat, ca să zic aşa.

 

Atunci când aţi devenit ministrul Privatizării aţi schimbat legislaţia. De unde aţi început?

 

Când am venit eu la Minister legislaţia nu permitea o accelerare a procesului de privatizare. Erau anumite metode care erau inadecvate momentului respectiv. Şi atunci, am vrut să fac nişte schimbări. Pe unele le-am reuşit, pe altele, nu – din motive politice.

 

Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid. Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării

Daţi-ne un exemplu.

 

De exemplu, metoda MEBO (n.r. – Management Employee Buyouts, metodă de privatizare prin trecerea mijloacelor de producţie ale unei unităţi economice din proprietatea statului în proprietatea angajaţilor). Am vrut s-o elimin, dar politic, n-am fost lăsat s-o fac.

 

De ce n-o susţineaţi?

 

Ea presupunea ca asociaţia muncitorilor să participe la procesul de privatizare cu plata în rate. N-aveam cum s-o elimin complet, dar am propus eliminarea plăţii în rate. Nu s-a dorit. Aşa s-a privatizat, de exemplu, Hotelul Ambasador, dar şi fabrica Pionierul, care nu mai există. Era o problemă de logică economică aici. În condiţiile în care am fabrici supradimensionate ca număr de personal, n-am cum să fac privatizarea prin această metodă fără să fi făcut o ajustare a acestui personal în prealabil, pentru că e evident că interesele acţionarilor – adică muncitorii din fabrică – sunt contrare oricărei forme de restructurare. Pe vremea lui Ceauşescu, Pionierul avea un profit de 30 de milioane, cu 6.000 de muncitori. Păi, 30 de milioane puteam să fac şi cu 20 de muncitori. Era ceva de neimaginat. Falimentul fabricii Pionierul a fost din cauza metodei MEBO. Au fost metode de privatizare prost băgate, din motive de populism. Într-o economie relativ stabilă funcţionează, dar la noi n-avea cum să meargă.

 

NOUL TIP DE PRĂDĂTOR: EXTRACTORUL DE RENTĂ

Să revenim la schimbările în legislaţie pe care le-aţi făcut când aţi devenit ministru.

 

După o perioadă destul de lentă – între 1992 şi 1996 –, când a venit Convenţia Democrată Română la guvernare şi, apoi, eu la Minister, am schimbat toată legislaţia, iar procesul a accelerat. Pe lângă faptul că am introdus o serie de măsuri de accelerare, am eliminat şi o parte din instituţiile vechi, care au avut un efect negativ asupra investiţiilor care se puteau face în comerţ şi turism. Încercam o corelare între privatizare şi piaţă. Au fost momente în care, spre deosebire de alte ţări, noi nu ne-am pus problema restructurării prealabile a unor companii, pentru că în România erau mulţi extractori de rentă şi nu ne puteam permite.

 

Ce este extractorul de rentă?

 

Extractorul de rentă este la tot pasul. El câştigă bani din poziţia privilegiată pe care o are, adică dintr-un

venit neproductiv, deci din trafic de influenţă, din achiziţii trucate, din tranzacţii cu societăţi comerciale de stat unde el are de câştigat şi firma – de pierdut. Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid, deci oameni care lucrau fie în aparatul de partid, fie în gospodării de stat – cum ar fi Viorel Hrebenciuc.

 

Extractorii de rentă erau doar din cercuri politice?

 

În categoria asta îi includ şi pe sindicalişti – nişte profitori ordinari. Îmi aduc aminte de Camioane Braşov (n.r.– întreprindere specializată în proiectarea şi construcţia de autocamioane, autobuze şi autoutilitare, care s-a numit Steagul Roşu în comunsim), care nu mai există. Avea nişte datorii imense, nu mai putea să producă acele camioane Roman, cu licenţă germană, pentru că erau foarte poluante. Înainte de ’89, erau exportate parţial în Ungaria şi în Cuba. În momentul în care s-a rupt legătura, nu mai avea românul unde să exporte. Plus că acele camioane nu erau competitive cu ce era pe piaţă la momentul respectiv.

 

„MINISTRUL REMEŞ A FOST DESCĂLŢAT“

 

Cum au reacţionat sindicaliştii?

 

Sindicatul s-a complăcut în situaţia asta pentru că avea de câştigat. În 1999, pe vremea ministrului de Finanţe Decebal Traian Remeş, a venit acolo, la Braşov, o delegaţie de saudiţi. Sindicaliştii s-au revoltat că vin străinii. Remeş a fost descălţat, i s-a rupt cămaşa. A fost o mică revoltă. Aşa că delegaţia saudită s-a dus prin Poiana Braşov, a luat masa şi s-a întors la Bucureşti. Cu orice altă delegaţie se întâmpla la fel, din cauza sindicatului, nu a nu-ştiu-cărui securist. Deci noi, după 1990, am creat un sistem de extractori de rente, cu oameni din diverse sfere, care au profitat ca nişte paraziţi de distrugerea unei economii întregi. Dacă ne referim la devalizare, există o multitudine de tranzacţii care s-au făcut în general de oameni pe care îi socotim ca fiind extractori de rentă. Asta s-a întâmplat în toată Europa Centrală şi de Est, nu suntem noi un caz aparte.

 

Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Valentin Ionescu

După ce n-aţi mai fost ministru, cum aţi văzut procesul de privatizare?

 

Prin 1998-1999, a început să se pună stop unor transformări instituţionale pentru ca procesul de privatizare să fie mai bine controlat de extractorii de rentă, iar activele să fie preluate controlat cumva – adică să nu fie vândute chiar la întâmplare. După 2000, s-a modificat iar legislaţia, a venit PSD la guvernare şi privatizarea a început să cadă într-o fază involutivă accentuată. Şi aşa a rămas de atunci.

 

PRIVATIZAREA ÎN MASĂ, O IDEE AMERICANĂ

 

Dar cum ar fi trebuit să se desfăşoare privatizarea în masă?

 

Privatizarea în masă a început cu o lege din 1991, făcută cu asistenţă internaţională. Ideea de privatizare în masă a pornit de la americani şi are la bază capitalismul. Prin Banca Mondială, ei au dorit să aducă în Europa Centrală şi de Est ideea că trebuie creată o clasă de mijloc, în sensul că îi facem pe oameni proprietari – îi împroprietărim cu acţiuni. Apoi, oamenii vor şti ce să facă cu aceste titluri – le vor vinde, le vor schimba, treaba lor. Ideea lor era: „Îi facem acţionari şi, în felul ăsta, am făcut o mutaţie socială şi economică în societăţile respective“. Era viabilă ideea, dar nu s-a întâmplat chiar aşa.

 

Ce n-a mers?

 

Petre Roman a făcut o gravă eroare, nu ştiu dacă voit sau dintr-o estimare greşită. În martie 1990, după ce a apărut legea societăţilor comerciale, s-a pus problema restituirii unor sume de bani pe care toţi salariaţii din România le aveau la fabrici. Este vorba de banii care li se reţineau din salariu, această cotă fiind numită parte socială. Dacă acei bani nu erau daţi înapoi şi erau transformaţi în acţiuni, nu aveai nevoie de nicio altă lege de privatizare. Pur şi simplu, le dădeai oamenilor acţiuni şi făceai o privatizare în masă chiar mult mai mare decât s-a făcut. Măsura de a le da bani oamenilor în martie 1990 a fost un moment ratat de privatizare. Se putea face o privatizare pe scară largă, iar ulterior puteai să creezi nişte instituţii ale pieţei – aveai nevoie de un cadru în care să vinzi acele acţiuni, aveai nevoie de o piaţă de capital. Aşa, s-au dat înapoi banii oamenilor, s-a creat un puseu inflaţionist, banii s-au dus şi oamenii n-au rămas cu nimic.

 

Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990. Valentin Ionescu

Nu se poate discuta despre privatizare fără Fondul Proprietăţii de Stat, care, de altfel, încă există, sub altă denumire. Cum îi evaluaţi activitatea?

 

Situaţia de acolo era destul de confuză, în sensul că au avut o structură puternic birocratizată şi care, după părerea mea, a constituit o frână la privatizare. Şi nu discut aici de ritmul privatizărilor, ci de rigoarea cu care le organizezi şi le planifici. Pe de altă parte, n-a fost nici vina exclusivă a Fondului Proprietăţii de Stat, pentru că sunt privatizări unde statul, printr-un minister cum e cel al Economiei, de exemplu, trebuie să creeze o strategie pe un sector anume.

 

ROMÂNIEI I-A LIPSIT POLITICA STRATEGICĂ

 

Deci n-am avut strategii integrative.

 

Exact. Să luăm drept exemplu sectorul petrolului: tu, ca stat, ar trebui să ştii cum se integrează Petrom în strategia ta pe următorii 10-15 ani. Noi n-am avut această strategie. Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990.

 

Să facem o comparaţie cu un caz din altă ţară.

 

Ungurii au avut o politică strategică. Au avut câteva întreprinderi mari şi le-au gândit să devină companii transnaţionale. De exemplu, au luat MOL (n.r. – companie petrolieră cu cea mai mare cifră de afaceri din Ungaria), care a fost privatizată parţial, după care a început un proces de expansiune în exteriorul ţării. În schimb, noi am devalizat Petrom şi l-am vândut austriecilor, făcându-i pe ei companie transnaţională, în loc să ne ducem noi în Austria şi să cumpărăm OMV. Petrom, cu activele pe care le avea, era peste OMV! Dar nu s-a întâmplat pentru că, la vremea aceea, OMV era în creştere, iar Petrom era într-o scădere alarmantă, pentru că era devalizat de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vântu.

 

„Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul şefului SIE, Cătălin Harnagea“

 

Studiile spun că România şi Bulgaria au avut un ritm mai lent de privatizare decât alte ţări foste comuniste. Aşa e?

 

Noi am avut un ritm de privatizare la fel ca polonezii. Diferenţa este că în Polonia cadrul instituţional s-a dezvoltat, a evoluat permanent. Şi mă refer la toate reglementările, la modul în care se operează în piaţă. Dacă ai un cadru instituţional evoluat, atunci şi firma de stat, aşa cum este, operează un pic diferit, într-un mediu concurenţial deschis. Aşadar, ei au avansat mai repede. Interesant este că polonezii n-au transformat firmele de stat. Ei au mers pe o idee diferită, mai ales în privinţa firmelor mari, în sensul că au rămas în continuare firme de stat necorporatizate, adică n-au fost transformate în societăţi pe acţiuni. Ele se transformau în momentul în care erau privatizate. Noi am făcut invers: mai întâi le-am transformat în societăţi pe acţiuni şi abia apoi le-am privatizat, în sensul că am vândut nişte acţiuni.

 

De ce unele companii nu s-au putut privatiza?

 

Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Spre exemplu, dacă ne referim la Romgaz, evident că nu-l pot privatiza, pentru că cele mai mari interese privind gazul le au ruşii. Mai sunt şi situaţii în care, deocamdată, noile tehnologii din piaţă nu-mi permit să transform un monopol legal într-o activitate de piaţă. E cazul Transelectrica, Transgaz. Pentru că dacă ele ar fi dobândite direct sau indirect de o firmă străină relaţionată politic la un stat anume, îmi creez o problemă de securitate naţională, nu doar una economică.

 

Pare că privatizarea a fost o mare degringoladă, în care regulile puteau fi schimbate în timpul jocului. De pildă, chiar în timpul mandatului dumneavoastră a fost privatizat Petrotel de ruşii de la Lukoil.

 

N-am făcut eu această tranzacţie, eu m-am opus şi, din acest motiv, n-am mai fost ministru. Privatizarea aceasta s-a desfăşurat astfel: preşedintele Lukoil a venit în România şi am avut o întâlnire de o jumătate de oră cu el şi cu prim-ministrul. Ei voiau două lucruri: să cumpere compania şi să beneficieze de o amânare la plata datoriei pe 25 de ani, amânare de care nu beneficiase niciun investitor. Eu am refuzat. Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul lui Dorin Marian, consilier prezidenţial, şi al lui Cătălin Harnagea, şeful SIE, cel din urmă insistând cel mai mult pentru ea. Şi pentru că n-am dorit această privatizare, am fost eliminat.

 

A fost, deci, o privatizare pe interese strict politice?

 

Consider că privatizarea Petrotel a fost eroare economică şi strategică. Când vin într-o ţară, ruşii nu pot face separarea între politic şi economic. Eu le-am spus atunci că nu pot fi de acord cu privatizarea ei pentru că va fi un instrument de susţinere a intereselor politice ruseşti la noi în ţară. Interesele lor au fost ţintite. În mod ironic, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, Petrotel se numea Societatea Româno-Americană. După război, ruşii au făcut nişte investiţii acolo, în anii ’50, când existau companiile mixte SOVROM, prin care ne jefuiau încontinuu. Rafinăria aceea ţinea cont de cifra octanică (n.r. – indicator privind cât de mult poate fi comprimat un carburant înainte de a exploda) a petrolului rusesc şi din acest motiv au dorit să o cumpere.

 

În 2012, un studiu realizat de cercetători de la Cambridge şi Harvard arăta că falimentul şi nivelul de sărăcie şi de corupţie din fostele ţări comuniste au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiştii occidentali şi impuse de instituţii precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Are Occidentul vreo vină în eşecul privatizării româneşti?

 

Problemele de sărăcie au o cauză internă, nu neapărat externă. Pe de o parte, trebuie să admitem că anumite corporaţii occidentale au avut interesul să distrugă concurenţial nişte fabrici din Europa de Est. Da, există situaţii de genul acesta, aşa cum au existat şi între estici. A fost, de exemplu, cazul Tepro Iaşi (n.r.– firmă producătoare de ţevi). A fost în interesul unei firme din Cehia s-o facă praf. Într-o economie deschisă, într-o economie de piaţă, fireşte că din concurenţă apar atât acte constructive, cât şi distructive. Aşa s-a întâmplat şi în Germania de Est. Dar nu putem spune că a fost politica Occidentului de a distruge economiile estice. În momentul în care se produce o schimbare de sistem economic, apare o distrugere creativă de fapt. Şi acum se produce o distrugere creativă, dar este una diferită faţă de cea de atunci, pentru că se produce din motive tehnologice, având în vedere că traversăm o revoluţie digitală.

 

https://adevarul.ro/economie/privatizarea-postcomunista-devalizare-si-esec-2050952.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

…Ați susținut măscuța și închisoarea la domiciliu pentru că vă pasă? Felicitări: Cu ajutorul vostru, bogații lumii sunt mai bogați cu 10 trilioane de dolari… de la covid încoace

De când a început să vă fie frică să nu răciți, averea lor a crescut cu 27%, constată banca elvețiană UBS, citată de The Guardian.

 

Vă pare rău după magazinele de cartier, care hrăneau o familie? Nu-i nimic, Jeff Bezos e mai bogat cu 68 de miliarde de dolari de când vă distanțați și cumpărați online. (Știu, luați de la eMag, nu de la Amazon, dar ați prins ideea.)

 

Vă bucurați că există totuși un filantrop pe fața pământului, care a hotărât să își dea toată averea pentru ca oamenii să fie vaccinați? Aflați că Bill Gates a devenit și mai generos și mai filantrop, de când investește în farmaceutice, iar asta i-a mai adus aproape 10 miliarde de dolari noi în cont.

 

 

 

Elon Musk a avut cea mai spectaculoasă creștere, de 73 miliarde de dolari. N-a fost de acord cu închiderea economiei, dar a folosit momentul pentru a mai lansa niște sateliți pentru viitoarele rețele 5G.

 

Stați mai mult în casă, pe Facebook, pentru că vă e frică să dați noroc cu prietenii? Asta îl bucură enorm pe Mark Zuckerberg, aflat pe locul 4, cu aproape 20 de miliarde.

 

Vine puternic din urmă un indian cu nume predestinat: Mukesh Ambani (plus 26 miliarde) și un chinez, Zhon Shanshan (pus 49 md). În rest, cunoscuții Warren Buffet, investitorul în orice fel de acțiuni, și IT-iștii Lary Page și Serghei Brin de la Google, Steve Ballmer de la Microsoft, Larry Elison de la Oracle, toți au dos-o mai bine într-o lume „conectată la aparate”. Dar nici familia Walton, care deține mare parte din WalMart n-a sărăcit. Cei trei au mai pus în conturi vreo 23 de miliarde de dolari împreună.

 

În ultimii 3 ani, averea miliardarilor a crescut cu 70%.

 

„Concentrarea averilor e la fel de ridicată ca în 1905, lucru care îi preocupă pe miliardari (crede Joseph Stadler de la UBS). Problema e puterea dobânzii la dobândă, care face ca averile să crească. Întrebarea e cât de sustenabil e și când va interveni o ripostă a societății.”

 

 

Victor Grigore

 

https://evadare.ro/politica/bogatii-lumii-mai-bogati-cu-10-trilioane-de-de-la-covid-incoace/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Felix Mondialu’, arendaşul statului. Contracte secrete, dar cu dedicatie

 

 

Am inaintat ieri,  in baza legii 544 privind Liberul Acces la Informatii Publice, mai multe solicitari catre diferite institutii (Parlament, Ministerul Agriculturii, ADS, Guvern) pentru publicarea TUTUROR contractelor de arenda incheiate de ADS cu persoane fizice sau juridice, de la infiintarea Agentiei Domeniilor Statului si pina in prezent. Mi se pare firesc ca noi, contribuabilii, sa stim cine si pe ce bani a arendat de-a lungul anilor cele 400.000 de hectare (ramase astazi!) in zestrea ADS. Din pacate, nu cred ca voi avea vreun raspuns pozitiv. Si iata de ce.

 

Documentul de mai jos va arata cum, inca din 17.07.2001, adica de pe vremea guvernului Nastase- cind Ministru al Agriculturii era „tata socru”, Ilie Sirbu- s-a dat Norma Metodologica privind Legea 268/2001 (era chiar legea  promulgata de Ion Iliescu pe 6.07.2001 si care se refera la privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri, proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola, dar viza si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului!). La articolul 78, in aceste norme metodologice se spunea ca in ceea ce priveste arendarea terenurilor agricole sau neagricole ale statului, procedurile de arendare vor fi stabilite de Consiliul de Administrare al nou-constituitului ADS de la acea vreme.

 

Norma metodologicaNu stim inca istoria acestor proceduri din 2001 si pina spre zilele noastre. Dar stim ca in ministeriatul lui Daniel Constantin, sub domnia caruia s-a facut iar mare arendas oligarhul Voiculescu, procedurile au fost in asa fel modificate incit firma lui Voiculescu sa poata arenda 2600 de hectare prin metoda „concurs restrins de oferte, chiar daca aceasta metoda era prevazuta anterior doar in limita maxima a 100 de hectare. Toate detaliile despre aceasta modificare cu dedicatie pentru Voiculescu le gasiti AICI.

 

Acum insa va explic de ce n-o sa vedem niciodata TOATE contractele de arenda: pentru ca sub Daniel Constantin, ADS a scris si a modificat niste proceduri prin care, atentie, ISI INTERZICE siesi sa difuzeze date din contractele de arenda! E incredibil, dar e adevarat si are o explicatie: smecherii de la ADS se temeau ca va veni si ziua in care cineva, un ziarist sau nea Ion de pe strada, o sa intrebe in baza liberului acces la informatii de interes public despre aceste contracte. Si atunci, ca sa nu aflam niciodata despre tunurile lor date mina in mina cu oligarhii latifundiari de tip Voiculescu, au introdus clauze de confidentialitate. Priviti:

 

Confidentialitate

 

Pentru cine are nervi si vrea sa consulte documentul integral, il gaseste AICI.

 

Va rog sa cititi ce e scris „de mina”  pe documentul de pe siteul ADS: „forma finala, modificata si completata in timpul sedintei din 20.06.2013„. La acea data Voiculescu era protejat de confidentialitatea contractului cu ADS ( pentru ca si cei de dinainte avusesera grija sa intocmeasca proceduri care prevedeau secretul contractelor de arenda!). Dar in procedurile mai vechi, macar avusesera taria sa scrie clar ca arendarea prin metoda „concurs restrins de oferte” e posibila doar pentru suprafete sub 100 de hectare. Voiculescu a luat insa cu dedicatie 2600 de hectare! Ca sa uite lumea ca nu se putea face asta, au modificat procedurile pe 20 iunie 2013, bazindu-se pe iuteala de semnatura a lucratorilor ADS si pe nebagarea de seama a opiniei publice. Planul parea perfect: confidentialitate asigurata pe contractele de arenda si eliminarea restrictiilor privind suprafata arendata prin metoda „concurs restrins de oferte„. Parea pina azi, cind incepe sa se vada tot putregaiul.

 

N-au reusit sa stearga toate urmele. Ba, mai mult, incep sa cred ca la ADS, de-a lungul timpului, nu numai ca s-au adunat o gramada de hoti si spagari, dar au aterizat si multi prosti. Altfel nu se explica un fapt realmente bizar: in modelul cadru de CONTRACT DE ARENDA pe care-l puteti consulta si AICI, nu se pomeneste NIMIC, dar NIMIC despre vreo clauza de confidentialitate! Repet, e vorba de contractul dintre parti, arendator (ADS) si arendas (persoana fizica sau juridica)! Si, cu toate ca partile convin prin acest contract sa nu aiba nicio pretentie de confidentialitate, statul roman, reprezentat in acest contract de ADS, decide prin niste proceduri facute de Consiliul de Administratie al aceleiasi ADS, sa impuna secretul asupra acestui document!

 

Pai, cum asa?! E ceva de ascuns in aceste contracte de arenda? Nu e vorba de statul roman? Nu e vorba de venituri la buget? Nu ne trebuie bani de pensii, de salarii, pentru scoli si gradinite? N-avem nevoie de autostrazi? Indrazneste cineva sa creada ca e ceva necurat in aceste contracte? Crede cineva ca Felix Mondialu’, arendasul statului, ar indrazni sa pacaleasca statul si sa ne bage tuturor mina in buzunar? Eu nu creeeed…

 

Articole similare:

 

Proceduri cu dedicatie pentru arendasul lor, Voiculescu!

Voiculescu, arendaşul lor. Documente in atentia DNA!

 

 

Felix Mondialu’, arendaşul statului. Contracte secrete, dar cu dedicatie.

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Castel cu dedicație: Castelul din Săcueni e scos la vânzare de Primărie cu dedicație pentru o fundație finanțată de Guvernul Ungariei

 

PARTENERI. Originar din Deva, Bőjte Csaba  , „părintele” Fundației Sf. Francisc, cea căreia Primăria Săcueni vrea să-i vândă Castelul Stubenberg , este un apropiat și protejat al premierului ungar Viktor Orbán. Deși călugăr, bărbatul este un excelent investitor imobiliar, până acum achiziționând și renovând cu fonduri de la Budapesta 45 de imobile în 9 județe din Ardeal

 13 imagini 0 clipuri 0 audio 1 fisier 7 comentarii

Adrian Criș

Orașul Săcueni a obținut luna trecută statutul de stațiune turistică datorită celor două atracții locale principale: ștrandul cu ape termale și Castelul Stubenberg. Titlul, însă, nu va folosi la nimic: ștrandul aparține de câțiva ani unei ONG finanțate de statul maghiar, care se pregătește ca în curând să devină și proprietara castelului.

 

BIHOREANUL a descoperit că tranzacția este un tun pregătit sub oblăduirea primarului Béres Csaba, fost asociat, împreună cu șoferul său, într-o firmă care a făcut afaceri cu Fundația, primind de la aceasta, gratis, administrarea… ștrandului. 

 

Aleșii care formează opoziția din Consiliul Local Săcueni sunt revoltați. Marți, 27 aprilie, cu doar o jumătate de oră înainte să înceapă reuniunea Consiliului, desfășurată online, s-au trezit cu un proiect de Hotărâre inițiat de primarul Béres Csaba, pentru vânzarea ultimei proprietăți importante a orașului: Castelul Stubenberg.

 

„La ora 14.30 era convocată ședința Comisiei Buget-Finanțe, iar la 15.00, plenul. La ora 14.23 am primit pe e-mail proiectul de HCL prin care castelul va fi vândut. Teoretic, prin licitație deschisă, practic câștigătorul este deja cunoscut”, a povestit BIHOREANULUI Cristina Duță, unul dintre cei trei consilieri PSD care, împreună cu doi reprezentanți PNL și cu un independent, alcătuiesc opoziția locală.

 

„E inadmisibil ca demersul, cu o documentație de zeci de pagini primită cu 30 de minute înaintea ședinței, să fie făcut fără ca aleșii cetățenilor să poată studia materialul, deși miza este patrimoniul orașului”, spune consilierul. În final, însă, cei 11 reprezentanți UDMR și – neașteptat – cei doi ai PNL au votat cu majoritate de două treimi propunerea primarului. „Abia după ședință am putut citi tot materialul deja adoptat”, spune Duță.

 

Istorie în comodat

 

Proiectul dovedește, de altfel, un simulacru de licitație, pentru un cumpărător dinainte stabilit.

 

Clasat ca monument istoric, conacul e compus dintr-o clădire de 794 metri pătrați construită în stil baroc în anii 1750-1760 de contele Dietrichstein János, în 1830 ajungând în proprietatea baronului Felix Stubenberg, iar în 1906 fiindu-i adăugată încă o clădire de 587 mp. După 1921, domeniul a intrat în proprietatea statului român, care a despăgubit proprietarii și i-a dat destinație școlară, păstrată până în 2008, ultimul an în care aici a funcționat Liceul Agricol Săcueni, cu 200 de elevi.

 

În 2010, la propunerea edilului UDMR Béres Csaba, castelul și parcul aferent, de peste 2 hectare, au fost date în folosință gratuită pe 49 de ani Fundației Sf. Francisc din Deva. Înființată în 1995 de călugărul franciscan Bőjte Csaba (foto), organizația are ca obiect de activitate ajutorarea copiilor săraci, la Săcueni având în grijă 15 copii cazați într-o „casă de tip familial”, unde li se oferă o masă caldă și altor 30 de copii din zonă. Doar două condiții i-au fost impuse ONG-ului: să nu-și schimbe activitatea și să renoveze clădirile.

 

Dedicație pentru fundație

 

Primăria vrea acum ca Fundația să devină proprietară, punându-i aceleași condiții, adică să reabiliteze castelul și să nu-și schimbe obiectul de activitate timp de 20 de ani, iar în plus să lase parcul deschis publicului, să ofere imobilul pentru cel puțin patru evenimente pe an și, în cazul revânzării, orașul să aibă drept de preemțiune.

 

Potrivit HCL, castelul va fi vândut prin licitație în plic sigilat, pentru cel puțin 3,654 milioane lei fără TVA. Un „studiu de oportunitate” întocmit de primar, parte integrantă a Hotărârii, afirmă că după vânzare imobilul va fi „utilizat la un nivel superior” deoarece cumpărătorul îl va exploata „ca un bun gospodar”, Primăria fiind interesată în schimb să încaseze banii de la acesta sub motiv că nu are fonduri să-l reabiliteze, semn că a ignorat accesarea unor fonduri UE.

 

Că viitorul cumpărător e deja stabilit o arată condițiile de eligibilitate din caietul de sarcini: participanții la licitație trebuie nu doar să fie la zi cu plata taxelor și impozitelor, ci și să dețină „certificat de acreditare ca furnizor de servicii sociale de cel puțin 10 ani și să furnizeze servicii sociale în minimum 5 locații la nivel național”. Or, ați ghicit, singura entitate care îndeplinește condițiile este Fundația Sf. Francisc, care, conform propriului site, www.magnificat.ro, deține „peste 80 de centre” în care sunt cazați 1.300 de minori, și e finanțată, printr-o fundație interpusă, de statul ungar.

 

Fără concurență

 

Niciun act din documentația HCL nu atestă că Primăria Săcueni a obținut avizul prealabil al Ministerului Culturii, obligatoriu conform Legii 422/2001, care „sub nulitatea absolută a vânzării” prevede că monumentele clasate în grupa B „pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al statului român”, prin Direcțiile județene pentru Cultură.

 

De asemenea, niciun act nu arată când, cum și de ce a fost transferat castelul din domeniul public în cel privat al orașului, astfel că nimeni nu poate aprecia dacă a fost respectată dispoziția Codului Administrativ potrivit căreia transferul e permis numai cu „justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public, actele încheiate cu nerespectarea acestei dispoziții fiind lovite de nulitate absolută”.

 

Și mai grav este, însă, că însuși caietul de sarcini contravine articolului 311 al Codului Administrativ, care obligă unitatea administrativ-teritorială ce vinde un bun să respecte principiul liberei concurențe, asigurând „condițiile pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni cumpărător în condițiile legii”. Or, cu o condiție care restrânge participarea la licitație a altor persoane juridice ori chiar fizice potențial interesate, caietul de sarcini este, practic, o „dedicație”.

 

În câteva ore

 

 

Prețul minim de vânzare al castelului a fost stabilit de un evaluator „de casă” al Primăriei Săcueni, Haier Magdolna, care a inspectat proprietatea și a redactat raportul de evaluare într-o singură zi, pe 23 aprilie. Ce-i drept, după cum chiar autoarea admite, „proprietatea nu a fost estimată detaliat”, până și mărimea clădirilor fiind doar aproximată!

 

Pe de o parte, Haier arată în Raport că „valoarea de piață” este de 1,650 milioane euro, echivalentul a 7,310 milioane lei, aceasta fiind „suma estimată pentru care proprietatea va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile acționează în cunoștință de cauză”.

 

Cu toate acestea, evaluatorul a stabilit prețul minim la doar 741.810 euro, echivalentul a 3,654 milioane lei, ca reprezentând „valoarea de piață estimată”. Defalcat, Haier a evaluat terenul de 2,16 hectare la 216.910 euro, castelul cu cele două clădiri ce însumează 1.831 mp la 435.800 euro, o clădire de la poartă, mare cât o casă, la 800 euro, iar gardul din cărămidă înalt de peste 2 metri și lung de 860 metri la numai 4.000 euro.

 

Castel Săcueni

 

No comment

 

BIHOREANUL a încercat să afle de ce Fundația Sf. Francisc are interesul nu să rămână gratis în castel încă 39 de ani, până în anul 2059, în baza contractului de comodat din 2010, și de unde are aproape 1 milion de euro pentru a cumpăra conacul. Directoarea căminului „Pruncul Isus”, Andrea Toth, cetățean ungar angajat de ONG, a afirmat, însă, că singurul care poate oferi declarații este fondatorul organizației, Bőjte Csaba.

 

Căutat telefonic și apoi prin SMS, acesta a transmis sec că „Most nem tudok beszélni” (în traducere: Acum nu pot vorbi), fără să răspundă solicitării de a purta o discuție pe această temă.

 

În schimb, BIHOREANUL a aflat că între Fundația înființată de Bőjte și primarul Béres Csaba, gata să-i pună pe tavă Castelul Stubenberg, există vechi legături de afaceri.

 

Cadorisit de fundație cu… ștrandul orașului

 

Ștrandul a fost proprietatea orașului până la mijlocul anilor 2010, când l-a cumpărat un anume Mészaros Zoltán, despre care localnicii din Săcueni nu au auzit niciodată și care, de altfel, locuiește într-un bloc la marginea Oradiei.

 

În 2015, bărbatul l-a vândut Fundației cu 50.000 euro, pentru ca după un an aceasta să-l dea în administrare pe 5 ani, gratis, firmei Campyng Baranto SRL, înființată în 2011 de primarul Béres Csaba și Albert Sándor Nórbert, șofer la Primărie. În același an, probabil ca să nu bată la ochi că făcea profit exploatând ștrandul orășenesc, edilul s-a retras din acționariat, cedându-și părțile sociale partenerului-șofer.

 

De altfel, până în 2008, când a fost ales, Béres fusese funcționar al Primăriei și director al unei ONG, Fundația Casa Iubirii, fără să dețină nicio proprietate. Prosperitatea a cunoscut-o abia apoi: în 2016 a devenit pentru prima oară în viață proprietar, cumpărând o casă de 172 mp ce aparținuse predecesorului său, Gyurcsik Zoltán, iar până în 2019 a achiziționat 65 hectare de teren, un tractor, un microbuz și un autoturism.

 

„Ați venit răutăcios”

 

„Ați venit aici răutăcios!”, a reproșat primarul Béres Csaba (foto) când BIHOREANUL l-a chestionat despre afacerile cu Fundația Sf. Francisc pentru administrarea ștrandului. „Dacă mai puneți întrebări din astea, eu nu mai vorbesc”, a spus el, refuzând explicații pe acest subiect.

 

Privitor la vânzarea Castelului Stubenberg, primarul a precizat că Fundația a cerut-o încă de acum doi ani, fără a spune de ce a rezolvat problema abia acum, în pandemie, într-o ședință online. Totodată, Béres a susținut că Primăria și Consiliul Local au tot dreptul să pună ce condiții doresc viitorului cumpărător, pentru simplul motiv că „noi dorim în continuare acolo (n.r. – în castel) o activitate de sprijinire a copiilor”, ceea ce nu justifică, totuși, impunerile ca proprietatea să fie vândută unui „prestator de servicii sociale” cu o vechime de minimum 10 ani și cu minimum 5 locații la nivel național.

 

Edilul a afirmat că tranzacția a fost cerută chiar de ONG, „care trebuie să devină proprietar ca să poată pune la punct castelul”, și a admis că a desemnat personal evaluatorul fiindcă „lucrăm cu el de 10 ani, l-am sunat și așa a fost ales”. Cât despre avizul prealabil al Ministerului Culturii, primarul a pretins că „demersul este abia la început”, sugerând că Primăria îl va obține post factum, bazându-se probabil că partidul său, UDMR, este la putere, iar acordul e o simplă formalitate. O „chichiță” care nu poate împiedica un scop atât de nobil cum e înzestrarea unei ONG finanțate de statul maghiar cu încă o proprietate de valoare…

 

AMICUL LUI ORBAN

 

Credință, filantropie, politică, afaceri

 

Potrivit site-ului magnificat.ro, până în prezent, Fundația Sf. Francisc, înființată de călugărul Bőjte Csaba, originar din Deva, „s-a ocupat de educația și hrana a peste 5.000 de copii”, motiv pentru care în 2011 acesta a primit Premiul Cetățeanul European decernat de Parlamentul European.

 

Conform aceleiași surse, Fundația este finanțată din Ungaria și prin intermediul Fundației „Sf. Francisc din Deva” cu sediul la Budapesta, ale cărei obiective sunt „să reprezinte interesele copiilor, să susțină activitățile tradiționale ale copiilor, să promoveze valorile culturale naționale la nivel internațional, să organizeze tabere maghiare și internaționale” etc.

 

Fundația Sf. Francisc primește anual, pe proiecte, fonduri de la firme de stat și de la Guvernul Ungariei, deținând 45 de clădiri în județele Hunedoara, Mureș, Alba, Arad, Covasna, Harghita, Timiș, Sibiu, Bihor, Cluj și Bacău (unde trăiesc și comunități de ceangăi).

 

Bőjte Csaba este un protejat al premierului Orbán Viktor, care anul trecut, când călugărul s-a infectat cu Covid, ar fi facilitat internarea sa într-un spital din Budapesta, unde l-a și vizitat. De altfel, presa maghiară îl elogiază ca pe un „star”, descriind minuțios cum a intrat în spital, cum a evoluat starea sa, cum s-a rugat cu premierul ungar etc.

 

 

 

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/castel-cu-dedicatie-castelul-din-sacueni-e-scos-la-vanzare-de-primarie-cu-dedicatie-pentru-o-fundatie-finantata-de-guvernul-ungariei-foto-163598.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

„Privatizare” în pagubă: Primarul din Săcueni și-a favorizat un amic oferindu-i un teren al orașului, mult subevaluat

 

 

 

„NICI NU SE COMPARĂ”. Terenul fostei fabrici de mobilă din Săcueni (dreapta), la drum, cu apă, canalizare și curent, a fost cedat, sub oblăduirea primarului Béres Csaba (medalion), pentru o fâșie de pășune (fotografia de fundal) din marginea localității, anume cumpărată de fiul amicului său, Kaszoni Elek. „Nici nu se compară valorile celor două terenuri. Orașul a fost prejudiciat cu sute de mii de euro”, reclamă consilierul independent Boros Dávid 

Ferit de atenția presei – căci publicațiile de limbă maghiară nu se ating de reprezentanții UDMR, iar jurnaliștii români ar asista degeaba la ședințele Consiliului Local, desfășurate exclusiv în maghiară și încheiate cu hotărâri ținute la secret – primarul din Săcueni, Béres Csaba, a patronat încă o „trânteală” în detrimentul orașului, după ce anul trecut voia să „scape”, tot la un preț de nimic, de un conac monument istoric.

 

Este acuzația unor localnici care au semnalat BIHOREANULUI modul în care bugetul local a pierdut banii pe care îi putea încasa pe un teren valoros, alegându-se în loc cu altul, lipsit de valoare, în beneficiul unui personaj din anturajul edilului.

 

Să se cumpere!

 

Luna trecută, pe 26 octombrie, cei 17 membri ai Consiliului Local Săcueni (11 UDMR, 3 PSD, 2 PNL și un independent) au avut pe mesele de lucru un proiect neobișnuit, pentru „Aprobarea cumpărării terenului situat în intravilanul orașului identificat prin CF nr. 55.149”.

 

Potrivit unui referat întocmit de „compartimentul de specialitate Urbanism și Amenajarea Teritoriului” din cadrul Primăriei, administrația locală va achiziționa 41.800 metri pătrați (40.863 mp pășune și 937 de „ape stătătoare”) aflați în proprietatea lui Kaszoni Elek-Csongor, fiul lui Kaszoni Elek (foto), unul dintre cei mai influenți afaceriști din zonă. „Cumpărarea efectivă a terenurilor de mai sus se va face după însușirea de către Consiliul Local a raportului de evaluare întocmit de un expert autorizat”, preciza documentul.

 

De ce era ciudată propunerea? Fiindcă, de fapt, cei 41.800 mp fuseseră deja evaluați în luna martie a acestui an, când Kaszoni și Béres plănuiseră să fie folosiți ca monedă de schimb, pentru ca afaceristul să primească în contrapartidă un teren al orașului, ceva mai mic ca suprafață, dar mult mai valoros.

 

Să se schimbe!

 

În primăvară, pe 21 aprilie, în baza unui referat al aceluiași compartiment de Urbanism, primarul le-a propus consilierilor „însușirea raportului de evaluare în vederea schimbării unui teren intravilan de 37.509 mp, proprietatea privată a orașului, cu un teren intravilan de 41.800 mp, proprietatea privată a dlui Kaszoni Elek-Csongor”.

 

Care era șpilul? Terenul orașului se află în curtea fostei fabrici de mobilă din Săcueni, ce a fost falimentată după Revoluție, cumpărată de Kaszoni în 2016 și transformată apoi o parte în depozit de produse agricole, iar o alta în restaurant și sală de nunți, având toate utilitățile și un front stradal de circa 200 metri la șoseaua către vama Săcueni-Létavertes.

 

O evaluatoare angajată de Primărie, Haier Magdolna, l-a estimat totuși la doar 3,2 euro/mp (în total 593.840 lei, echivalentul a 120.028 euro), în timp ce pentru terenul oferit de Kaszoni a stabilit 3 euro/mp (620.560 lei, adică 125.400 euro), deși acesta se află la marginea orașului, fără drum de acces, apă, canalizare și curent. Mai mult, fiind pășune, pentru a primi o altă întrebuințare trebuie scos din regimul pastoral, fapt posibil numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii. Configurația și amplasamentul, sub forma unei fâșii înguste în spatele Liceului Petöfi Sándor, între terenul de sport al acestuia și linia ferată, nu sunt nici ele atractive, ba din contră.

 

Ca detaliu, afirmă sursele BIHOREANULUI, Kaszoni ar fi cumpărat ieftin bucata de pășune, tocmai pentru a o da la schimb pentru terenul din curtea fabricii.

 

 

 

Retras ca să nu pice

 

La ședința de Consiliu din aprilie au pledat pentru schimb atât primarul, cât și afaceristul, anume venit să-și susțină cauza, chiar dacă actele urmau să fie întocmite pe numele fiului său, Kaszoni Elek-Csongor. Totuși, edilul a fost nevoit să retragă proiectul după ce și-a dat seama că nu ar fi obținut voturile a două treimi din consilieri, la tranzacție împotrivindu-se nu doar cei trei reprezentanți ai PSD și independentul Boros Dávid, ci și unul dintre propriii colegii UDMR-iști, Nagy Attila. „Dl Nagy a adus la ședință contracte care arătau că, în aceeași zonă unde este fosta fabrică de mobilă, el a cumpărat terenuri cu 12 și cu 15 euro/mp”, a explicat BIHOREANULUI liderul grupului PSD din Consiliul Local, Cristina Duță.

 

Săptămâna trecută, când reporterul s-a deplasat la Săcueni, Nagy a confirmat: „Prețul în zona aceea nu este în niciun caz 3,2 euro, cum scria în raportul de evaluare. Eu am și cumpărat, am și vândut terenuri de 4-5 ori mai scumpe acolo”. Concluzia? Terenul orașului ar valora în realitate peste 500.000 euro (aproape 2,5 milioane lei).

 

Să se vândă!

 

În ciuda rateului de moment, planul schimbului a continuat în două etape, prima fiind bifată după mai puțin de o lună. Pe 3 mai, Béres a propus un alt proiect, pentru „însușirea raportului de evaluare în vederea vânzării prin negociere directă” a celor 37.509 mp „în favoarea dlui Kaszoni Elek-Csongor”, invocând că acesta oricum deține construcțiile din curtea fostei fabrici.

 

Deși de la schimbul ratat nu trecuseră nici două săptămâni, o altă evaluare, întocmită de aceeași Haier Magdolna, i-a săltat puțin valoarea, la 3,4 euro/mp, așa încât prețul total a crescut ușor la 630.190 lei (127.530 euro). Asta, bineînțeles, fără ca între timp amplasamentul să fi fost „mutat” mai spre centrul localității ori dotat cu noi utilități, ci pentru ca aleșilor din Consiliul Local să li se arate că noul preț era mai mare decât cel inițial.

 

 

De data asta, cu folos, căci deși cei trei consilieri PSD s-au opus și vânzării, Nagy a votat „pentru”. Cum de s-a „îndreptat”? N-a vrut să fie oaia neagră între ai săi, recunoaște bărbatul: „Înainte de ședința de Consiliu s-a adunat grupul UDMR și majoritatea lor au fost „pentru”. De-aia am votat și eu, să nu râdă lumea de noi că unii votează așa și alții altfel”.

 

Opozanți, cu primarul

 

Pentru că avea nevoie de 12 voturi, iar consilierii UDMR sunt doar 11, primarul și-a asigurat și voturile celor doi reprezentanți PNL, teoretic aflați în opoziție. Iar asta, se spune, pentru că ambii au fost angajați la o firmă a Primăriei, SC General Edilitar SRL (administrația locală fiind de altfel cel mai mare angajator din zonă), unul ca șofer, celălalt ca „funcționar administrativ”.

 

Solicitați să se explice, ambii PNL-iști au negat orice presupus interes personal. „Nu am fost niciodată angajat la firma Consiliului”, a susținut Barnabas Mattyus. După ce reporterul l-a atenționat că propria declarație de avere dovedește contrariul, și-a „amintit” totuși că „am fost angajat numai 2-3 luni anul trecut”. Colegul său Méreg Zoltán a pretins și el că „nici nu am fost, nici nu sunt angajat al firmei Primăriei”, deși îl contrazice tot propria declarație de avere.

 

„Am votat așa pentru că am doi nepoți elevi, iar directorul școlii a venit în octombrie la ședința de Consiliu și a spus că are nevoie de teren ca să facă o sală de sport”, s-a justificat Barnabas, negând că ar vota cu primarul din interes.

 

„Sunteți judecător?”

 

Cert e că, potrivit hotărârii din octombrie, după ce i-a vândut lui Kaszoni terenul propriu, Primăria va cumpăra de la acesta bucata de pășune, desăvârșind schimbul plănuit inițial.

 

BIHOREANUL a încercat să afle de la afacerist de unde a cumpărat pășunea anume pentru a o da la schimb și detalii despre târgul cu Primăria, însă Kaszoni a refuzat orice discuție pe această temă. „Nu sunt obligat să vă dau explicații. Sunteți judecător? Mulțumesc, sănătate, la revedere!”, a închis el scurta convorbire telefonică.

 

Plecat într-o delegație în ziua când reporterul l-a căutat la birou, edilul Béres Csaba n-a răspuns deloc nici apelurilor telefonice, nici mesajului reporterului, evitând și el orice lămurire. O „deschidere” care de fapt nu mai miră pe nimeni, de vreme ce nicio hotărâre a Consiliului nu este postată pe site-ul Primăriei, în ciuda legii conform căreia deciziile trebuie să fie accesibile public, oricărui cetățean. Dar de ce să-și bage nasul orice nepoftit în afacerile pe cât de păguboase pentru oraș, pe atât de profitabile pentru amicii edilului?…

 

VÂNZARE STOPATĂ

Conac la chilipir

 

Sub „bagheta” edilului Béres Csaba, Primăria Săcueni nu e la prima tentativă de a vinde, pe bani mărunți, un activ valoros în favoarea unor apropiați ai acestuia.

 

Anul trecut, BIHOREANUL a dezvăluit că, la inițiativa lui Béres, administrația locală a scos la vânzare castelul Stubenberg și parcul aferent, de peste 2 hectare, printr-o licitație croită pentru Fundația Sfântul Francisc, cofinanțată de Guvernul de la Budapesta și patronată de controversatul călugăr Böjte Csaba, asta după ce ONG-ul specializat în îngrijirea unor orfani cedase administrarea ștrandului din Săcueni unei firme pe care Béres o deținea în asociere cu șoferul său.

 

 

 

Pentru înstrăinarea castelului au fost puse condiții pe care doar Fundația Sf. Francic le îndeplinea, și anume ca viitorul cumpărător să fie acreditat ca „furnizor de servicii sociale de cel puțin 10 ani” și „să furnizeze servicii sociale în cel puțin 5 locații la nivel național”. Mai mult, pentru ca prețul de vânzare să fie cât mai mic, același evaluator de casă al Primăriei, Haier Magdolna, a stabilit prețul de pornire la numai 3,654 milioane lei (741.810 euro), deși tot ea a arătat că prețul de piață era de 7,31 milioane lei (1,65 milioane euro).

 

În prezent, așa-zisa licitație e blocată, deoarece Prefectura Bihor a atacat hotărârea Consiliului Local în instanța de contencios administrativ, aplicarea ei fiind suspendată de drept.

 

Articole pe aceeași temă:

Castel cu dedicație: Castelul din Săcueni e scos la vânzare de Primărie cu dedicație pentru o fundație finanțată de Guvernul Ungariei (FOTO)

La loc comanda! Primarul UDMR din Săcueni, nevoit să „umble” la licitația cu dedicație pentru Castelul Stubenberg

 

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/privatizare-in-paguba-primarul-din-sacueni-si-a-favorizat-un-amic-oferindu-i-un-teren-al-orasului-mult-subevaluat-174857.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dosarul Apa Nova: Contracte cu dedicatie, tarife majorate de 17 ori, servicii de calitate doar pe hartie

 

 

Presa greacă a anunțat că PPC a ajuns la un acord pentru a cumpăra Enel…

ANPC a închis Târgul de Mucenici din Parcul Tineretului

KFC bate palma cu Rompetrol pentru a deschide restaurante în benzinării….

OFICIAL: Enel iese din România. Grecii de la PPC cumpără compania italiană…

 

Privatizarea utilitatilor nu a dat rezultatele scontate. O dovedesc in primul rand datele statistice, doar 62,4% dintre romani fiind racordati la sistemele de distribuire a apei. Recentul scandal in care este implicata societatea Apa Nova, oameni de afaceri romani, consilieri si angajati din administratia locala, care vizeaza fapte coruptie de ordinul milioanelor de euro poate fi un exemplu clasic de esec al privatizarii unor monopoluri de interes local, potrivit Adevarul Financiar.

 

 

Lupul, paznic la oi

Ideea de la care s-a pornit este ca municipalitatile n-au bani de investit pentru modernizare si extinderea retelelor de utilitati: alimentare cu apa, canalizare, salubritate, gaze sau energie electrica. In acelasi timp, consiliile locale s-au privat de veniturile pe care, daca le administrau corect, le puteau obtine. Aceasta a condus pe de o parte la cresterea tarifelor, pentru ca operatorii privati sa-si amortizeze rapid investitiile, iar pe de alta la majorarea impozitelor pentru ca administratia locala sa asigure servicii pentru cetateni.

 

Citeste in continuare pe adevarulfinanciar.ro.

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Privatizarea Triumf, licitatie cu dedicatie

 

de

Ondine Ghergut

 

Dedicatiile RA-APPS pot fi citite in caietele de sarcini, supranumite mai nou „dosare de prezentare”, alcatuite parca special pentru a castiga o anumita persoana fizica sau firma. Nu conteaza daca nu sunt respectate Constitutia si legile in vigoare. Un exemplu recent il reprezinta licitatiile „organizate” de catre conducerea RA-APPS pentru vanzarea Hotelului Triumf si a Clubului Floreasca, cu terenurile aferente, licitatii care se vor tine miercuri, 17 ianuarie.

Caietele de sarcini contin nu-meroase nelegalitati. Cea mai grava prevedere (neconstitutionala) din caietul de sarcini este aceea potrivit careia cetatenii straini nu pot cumpara si terenurile aferente constructiilor, desi incepand cu data de 1 ianurie 2007, cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, legile permit acest lucru pentru cetatenii din spatiul european. Ei, si daca nu le pot cumpara inseamna ca nici nu le platesc. Cu alte cuvinte, din pretul final de licitatie, daca cel care va castiga licitatia nu este cetatean roman sau firma castigatoare nu este din Romania, se scade valoarea terenurilor. Surpriza vine dintr-o alta scapare a caietului de sarcini: nu se spune care este valoarea terenului din activul pus la vanzare, fiind consemnata doar valoarea totala, care include, pe langa cladiri si terenurile aferente, o alta necunoscuta: valoarea proiectelor de modernizare, existente in PUD-PUZ-uri aprobate deja, dar care nu au fost atasate la caietele de sarcini.

 

Smecherii de „baieti destepti”

 

Pentru aranjarea unei licitatii sunt necesare cateva conditii, si anume un director santajabil, prost sau cointeresat, un caiet de sarcini (dosar de prezentare) plin cu formulari nelegale sau confuze, care fie ii alunga pe investitorii seriosi, fie le face imposibila adjudecarea licitatiei prin termenele impuse, imposibil de realizat. Pentru a se asigura ca „dedicatia” isi va respecta adrisantul, in caietul de sarcini se mai trece o prevedere care ii ofera directorului RA-APPS puteri discretionare de a anula licitatia pe orice motiv „de forma sau fond”. Pretul de pornire a licitatiei pentru activul Hotel Triumf este de 32,5 milioane de euro, iar pentru Clubul Floreasca este de 45,5 milioane, la ambele fara TVA inclusa. Ambele active au terenuri aferente de peste 15.000 de metri patrati. In preturile de pornire sunt incluse valoarea constructiilor, valoarea terenurilor si valoarea pro-iectelor modernizarilor pe care le impune PUD-PUZ, despre care potentialii cumparatori nu cunosc nimic deoarece nu sunt anexate dosarelor de prezentare. O alta smecherie ascunsa este si faptul ca pretul de pornire nu este defalcat pe cele trei componente. Adica, nu se stie la cat sunt evaluate constructiile, la cat este evaluat terenul si cat din suma totala reprezinta proiectul de modernizare, ascuns de potentialii cumparatori. Valoarea terenului este foarte importanta deoarece se scade din pretul de adjudecare la licitatie in cazul in care castigatorul este cetatean strain, sustin surse din RA-APPS.

 

Teren de 20 de milioane euro, platit cu cateva zeci de mii…

 

Ca valoarea terenului este foarte importanta pentru „destinatarul” licitatiei rezulta chiar din primele fraze ale caietului de sarcini. „Dreptul de proprietate asupra terenului poate fi dobandit numai de persoane fizice sau juridice romane. Cumparatorul constructiei persoana fizica sau juridica straina are dreptul de a i se concesiona terenul aferent”, se stipuleaza in caietul de sarcini. Fara a se preciza pretul de concesionare deoarece poate fi stabilit ulterior, prin negociere directa (asa spune legea). Cu alte cuvinte, din pretul de adjudecare a licitatiei se scade valoarea terenului si ne putem trezi ca X sau Y a cumparat un superhotel in zona rezidentiala (de lux) a Capitalei doar cu doua-trei milioane de euro, iar pe terenul concesionat plateste o redeventa de cateva zeci de mii de euro pe an, in cazul fericit. Desi pretul de pornire a licitatiei este de 32,5 milioane de euro (fara TVA) in cazul activului Hotel Triumf si de 45,5 milioane euro in cel al Clubului Floreasca, pentru care se depun garantii de peste cinci milioane de euro. Din start, avantajati sunt strainii.

Firmele romanesti sau romanii potentiali castigatori ai licitatiei sunt obligati sa cumpere si terenul, deci nu li se scade valoarea terenului din suma licitata. Desi, spre exemplu, pe terenul de la Hotel Triumf nu se poate construi un imobil cu multe etaje prin care sa-si amortizeze cele peste 20 de milioane de euro, pretul estimat al terenului, deoarece Hotelului Triumf, de nivel mic, este monument istoric si nu poate fi acoperit de o constructie mai inalta de doua etaje. Asa scrie in caietul de sarcini.

 

Strainii nepoftiti, eliminati din start

 

Recapituland, la aceste licitatii sunt privilegiati cetatenii si firmele straine. Care trebuie insa impiedicate sa participe pentru a lasa posibilitatea sa castige licitatia cine trebuie. Sa o luam metodic. Cand anunti o licitatie si nu vrei sa participe adevaratii competitori, ce faci? Simplu, faci publicitatea in vacanta cea mai lunga: intre 24 decembrie si 8 ianuarie, cand nu citeste nici dracu’ anunturile, pentru ca toti sunt in concedii. Asa a facut si RA-APPS: la data de 28 decembrie a anuntat licitatia in „Romania libera” si „Adevarul”, de unde se putea afla ca dosarul de prezentare (caietul de sarcini) poate fi achizitionat incepand cu data de 3 ianuarie 2007. Daca esti cetatean strain, trebuie sa-ti gasesti repede bilet de avion (ceea ce practic este imposibil) sa aterizezi la Bucuresti, unde sa cumperi caietul de sarcini pe data de 3 ianuarie. Si ce gasesti acolo? Ca iti trebuie o groaza de documente pe care le obtii de la institutiile statului al carui cetatean esti. Precum certificatul fiscal, pe care il obtii, de regula, cel mai devreme intr-o saptamana, avand in vedere ca in multe state occidentale se cam respecta vacanta generala din perioada 24 decembrie-8 ianuarie. Daca esti persoana fizica, iti trebuie si cazierul judiciar, pe care trebuie sa-l obtii tot in perioada de vacanta. Daca nu platesti garantia prin virament sau cash, trebuie sa aduci o scrisoare de garantie bancara, tot in vacanta de Anul Nou. Persoanele juridice straine (firmele) mai au nevoie de o scrisoare de bonitate bancara, iar persoanele fizice, de o scrisoare de referinta bancara, care trebuie confirmate de catre o banca din Romania cu care banca emitenta (a celor doua documente) are relatii de corespondent. Imputerniciri, autentificari de semnaturi, declaratii pe propria raspundere date la un notar din tara de provenienta si traduse si legalizate in Romania (daca gaseste vreun notar intors din vacanta). Toate aceste acte, inclusiv garantia bancara, trebuie depuse cu 48 de ore inainte de sustinerea licitatiei. Licitatia pentru Hotel Triumf se tine miercuri, 17 ianuarie 2007, ora 10.00, iar pentru Clubul Floreasca, in aceeasi zi, la ora 15.00. Toate aceste obstacole nu pot fi trecute de oricine. Nici macar de un cetatean sau firma autohtona, deoarece intre 3 si 15 ianuarie nu ai cum sa-ti pui la punct toate documentele, mai ales ca ai nevoie si de cinci milioane de euro cash sau intr-un cont bancar. Banii nu-i poti aduna peste noapte intr-un cont ca sa-i poti folosi imediat pentru a participa la licitatia organizata de RA-APPS.

 

Pentru strainii destepti, sunt valabile certificate fiscale vechi

 

Din aceasta demonstratie rezulta ca numai cei care au aflat de licitatie cel putin la inceputul lunii decembrie au reusit sa-si intocmeasca documentatia necesara. Si ar mai fi ceva suspect: firma straina poate folosi un certificat de atestare fiscala care sa demonstreze ca a platit toate impozitele catre statul din care provine pana la data de 30 septembrie 2006 sau pana la data de 30 iunie 2006, pe cand romanul trebuie sa faca dovada platii acestor taxe si impozite pana la data de 30 noiembrie 2006. Adica cetateanul strain poate folosi un certificat fiscal vechi, pe cand un roman trebuie sa obtina unul proaspat, pana la data de 15 ianuarie. Ce putem intelege de aici? Ca licitatiile celor doua atractive active ale RA-APPS au fost deja daruite unei firme straine, care isi putea pregati (obtine) certificatul fiscal inca din iulie 2006? Asa este stipulat in caietul de sarcini. De aici suspiciunea de licitatie cu dedicatie.

 

Directorul RA-APPS a fost clientul DNA

 

Adrian Dumitru, directorul RA-APPS, nu a putut fi contactat deoarece era la congresul PNL, chiar daca nu este membru de partid. Dupa ce am sunat la RA-APPS, institutia a transmis un comunicat de presa prin care anunta ca la licitatii s-au inscris 21 de investitori pentru Hotel Triumf si 11 pentru Clubul Floreasca. Mai trebuie adaugat ca Adrian Dumitru a fost cercetat de DNA pentru complicitate la luare de mita.

 

 

Ondine Ghergut

https://romanialibera.ro/special/privatizarea-triumf-licitatie-cu-dedicatie-84148/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Privatizare „cu dedicatie”

 

 

O privatizare dezastruoasa a lui Ovidiu Musetescu, prin care i-a incredintat Colorom Codlea dubiosului Kesser, e pe cale de a fi ingropata. AVAS pregateste reprivatizarea si transformarea ei intr-un parc industrial Povestea Colorom se leaga de numele firmei off shore Fletcher Group a controversatului om de afaceri Fatih Kesser. Societatea a fost aleasa de Ovidiu Musetescu pentru a prelua combinatul din Codlea.

CATALIN BUDESCU

 

Rezultatul? Colorom se zbate acum sa scape de la lichidarea voluntara ceruta de AVAS, institutia inventata prin contopirea APAPS cu AVAB.

Fostul APAPS a beneficiat, la timpul respectiv, pentru privatizarea Colorom Codlea, de serviciile consultantului Societe Generale Conseil Pays Emergents Paris si ale Bancii Romane pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale. Alegerea facuta a fost insa una total falimentara pentru societate. La acel moment, Fletcher Group oferea 7.240.000 de dolari, din care numai 200.000 pentru pachetul de actiuni, iar restul pentru investitii tehnologice si de mediu. Nu s-a facut nimic, contractul de vanzare-cumparare s-a reziliat, iar Colorom a intrat in faliment, fiind trecuta de fostul APAPS pe lista societatilor propuse pentru lichidarea voluntara.

ULTIMA SANSA. Sindicalistii de la Colorom, alaturi de vicepresedintele Blocului National Sindical, Minel Ivascu, au avut zilele trecute o intalnire cu presedintele AVAS, Mircea Ursache, si vicepresedintele pe probleme de postprivatizare si relatia cu Parlamentul, Victor Dumitriu. La intalnire au participat, de asemenea, reprezentantii firmelor Expert SA Arad, desemnata de AVAS pentru a derula procedurile de lichidare voluntara a Colorom, si Vega Intercont Bucuresti, un partener al Colorom care doreste sa se implice in reprivatizare. Liderii sindicali si reprezentantii PAS au solicitat AVAS scoaterea societatii din lichidare si relansarea la privatizare. Acestia s-au aratat interesati de achizitionarea pachetului de actiuni detinut de stat la Colorom, prin intermediul unui consortiu din care sa faca parte si Vega Intercont Bucuresti. De asemenea, una dintre solutiile alternative ar mai putea fi si transformarea societatii din Codlea intr-un parc industrial.

CONTRABANDA SI SPALARE DE BANI. Fostul patron Kesser Mehmet Fatih, arestat la un moment dat pe un mandat emis de Victor Ponta (pe vremea cand acesta era procuror la Parchetul General), facea parte, conform procurorilor sectiei de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dintr-o grupare infractionala constituita din cetateni romani si turci. Acestia au actionat in vederea comiterii unor infractiuni de fraudare a bugetului de stat prin rambursari ilegale de TVA aferente unor operatiuni comerciale si bancare fictive. Grupul criminal organizat era structurat in doua retele. Una era specializata in folosirea de societati comerciale tip fantoma infiintate de catre membrii retelei turce, in care, de obicei, asociatii aveau identitati false si care, prin incheierea unor contracte fictive de imprumut, justificau existenta unor sume mari de bani rulate bancar fictiv (pentru a se crea aparenta legalitatii unor plati).

Prin acest mijloc s-a incercat si inducerea in eroare a reprezentantilor Directiei Generale a Finantelor Publice Ilfov, solicitand rambursarea de TVA aferenta unor operatiuni comerciale fictive cu utilaje de morarit si panificatie.

 

SMECHERIA INVESTITIILOR ASUMATE

Kesser Fatih, care a detinut si Nitramonia Fagaras, alt „mare succes” al privatizarilor lui Musetescu, coordona si o a doua retea de infractori. Acestia, dupa achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al Colorom SA de catre Fletcher Group LLC, in scopul platii datoriilor si a realizarii investitiilor asumate prin contractul de privatizare, au creat circuite comerciale si financiar-bancare fictive, prin care au obtinut suma de 18,9 miliarde de lei. Suma era tradusa prin rambursare de TVA, aferenta unor operatiuni de export esente alimentare, reala din punct de vedere al transportului fizic peste granita, dar fictiva in ceea ce priveste calitatea marfii (s-au exportat fie produse expirate, fie esente diluate in proportie de 98%-99 % cu apa). Banii obtinuti au fost folositi de membrii retelei in parte pentru rambursarea unui credit bancar sau au fost transferati succesiv prin conturile mai multor societati comerciale, apoi ridicati in numerar, schimbati in valuta si depusa in contul firmei Fletcher Group LLC. De aici, suma a fost virata in contul Colorom, cu titlu de investitii. In acest fel, obligatiile asumate de firma off shore prin contractul de privatizare se realizau fara ca aceasta sa investeasca vreun ban din buzunarul propriu.

 

 

https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/privatizare-cu-dedicatie-64909.html

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Mafia PSD/ANAF se laudă că a recuperat bani de la pușcăriașul Voiculescu după ce acesta și-a răscumpărat la preț redus o proprietate confiscată!

 

ANAF a confirmat oficial pentru  G4Media.ro că, pe 20 august, a vândut la licitație fostul sediul al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), confiscat de la Dan Voiculescu în baza sentinței de condamnare la 10 ani de închisoare din 8 august 2014. ANAF precizează că a obținut suma de 43 de milioane de lei, adică 9 milioane de euro fără TVA (51 de milioane de lei cu TVA, adică peste 10 milioane de euro) pe cei 29.220 de metri pătrați din strada Gârlei din Băneasa.

 

Fiscul nu precizează numele cumpărătorului, ci doar că a vândut ”singurului participant la licitație”. Surse din piața media au declarat însă pentru G4media, încă de acum două sătpămâni, că vânzarea fostului sediu ICA s-a făcut către Antena Group. În aceeași zi, Dan Voiculescu a confirmat pe blogul personal că a răscumpărat fostul sediu ICA contra sumei de 9 milioane de euro și a încercat să insinueze că a fost condamnat pentru că ar fi furat un imobil în valoare de 60 de milioane de euro pe care, acum, el l-a răscumpărat doar cu 9 milioane de euro. Ce nu a mai spus mogul Antenelor este că Fiscul mai are de vândut trei imobile confiscate de la el – turnul Grivco, fosta redacție a Antenei 3 și un teren tot în strada Gârlei din Băneasa-, doar că procedura trenează tocmai din pricina litigiilor deschise în instanță de companiile controlate de familia lui.

 

Antena Group a făcut o afacere foarte bună. Inițial, ANAF și ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) au solicitat peste 76 de milioane de lei fără TVA pentru fostul sediul ICA, însă prețul a fost redus, fiind a patra licitiație.

 

Potrivit unor anunțuri pe internet, pe piața liberă, metrul pătrat în Băneasa, pe strada Gârlei, se vinde cu 420-500 de euro. Or, Antena Group a cumpărat de la ANAF la un preț de 308 euro fără TVA (342 euro cu TVA).

 

Cât s-a recuperat până acum din prejudiciul de peste 60 de milioane de euro și din produsul infracțional de peste 20 de milioane de euro, în total peste 80 de milioane de euro

 

Suma de 9 milioane de euro fără TVA obținută de Fisc se adaugă la suma deja recuperată în acest dosar. G4Media.ro arăta în ianuarie că ANAF recuperase doar 8,7 milioane de euro din totalul de peste 80 de milioane de euro, prejudiciul stabilit prin sentinţa defintivă de condamnare și produsul infracțional. În iulie, Adevărul arăta că, de la începutul anului, statul mai recuperase doar 10.000 de euro de la Voiculescu în contul prejudiciului uriaș.

 

Suma obținută din vânzarea fostului sediu ICA nu se scade din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA. Potrivit judecătoarei Camelia Bogdan, cea care a pronunțat sentința definitivă de condamnare, și a unor surse din cadrul ANAF, verdictul din 8 august 2014 a avut două componente pe latura civilă (privind banii): recuperarea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro și confiscarea produsului infracțional (bunurile pe care Voiculescu le-a dobândit cu banii furați de la stat), evaluat la peste 20 de milioane de euro.

 

Produsul infracțional e compus din 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă din cauza litigiilor deschise de mogulul Antenelor (cu excepția fostului sediu ICA vândut pe 20 august): fostul sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești, turnul Grivco, un teren din strada Gârlei 1B și fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D (vândut Antenei Group).

 

Potrivit Cameliei Bogdan și surselor ANAF, sumele obținute de stat din valorificarea produsului infracțional, adică a celor 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, nu se scad din valoarea prejudiciului de 60 de milioane de euro. Practic, în total, statul are de recuperat de la Dan Voiculescu peste 80 de milioane de euro.

 

Omul lui Dragnea și Vâlcov de la ANAF a renunțat la imobil pentru Direcția Generală a Vămilor. De asemenea, potrivit site-ului ANABI, fostul sediu ICA a fost solicitat de ANAF în cadrul unei proceduri de reutilizare publică pentru a fi folosit ca sediu de către Direcția Generală a Vămilor. Pe 13 mai 2019 însă, ANAF condusă pe atunci de Mihaela Triculescu, omul lui Darius Vâlcov și Liviu Dragnea, a renunțat, fără explicații, la cererea de solicitare a fostului sediu ICA.

 

Context. Voiculescu a fost găsit vinovat pentru privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Cercetări Alimentare (ICA). El a pus mâna pe terenuri şi clădiri în valoare de 60 de milioane de euro plătind doar 100.000 de euro. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. A fost încarcerat în august 2014 şi eliberat în iulie 2017.

https://www.comisarul.ro/articol/mafia-psd/anaf-se-lauda-ca-a-recuperat-bani-de-la-_1022991.html\

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF şi un om de afaceri, urmăriţi penal de DNA într-un dosar de trafic de influenţă

 

de Oana Voicu

 

Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF, Cătălin Cojocaru, şi un om de afaceri sunt urmăriţi penal de DNA într-un dosar de trafic de influenţă, după ce Cojocaru ar fi intermediat listarea unor produse în magazinele unui retailer naţional. El ar fi primit 4.000 de euro şi 276.000 de lei de la firmele care realizau acele produse.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Cătălin Adrian Cojocaru, la data faptelor şi în prezent director general adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), şi o persoană fizică, om de afaceri, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale).

 

”În perioada 2018 – mai 2022, la «rugămintea» omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer naţional a unor produse realizate de două societăţi comerciale. În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăţi comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părţile sociale ale societăţilor ale căror produse urmau să fie listate şi ar fi primit, ca urmare a acelor «asocieri», sumele de 4.000 euro şi 276.000 lei, aceştia din urmă fiind disimulaţi sub forma unor dividende şi cesiune părţi sociale”, a arătat DNA, joi, într-un comunicat de presă.

 

Celor doi suspecţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

 

Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF şi un om de afaceri, urmăriţi penal de DNA într-un dosar de trafic de influenţă

 

//////////////////////////////////////////////

 

CARACATIȚA PNL DIN FINANȚE OLT ARE RAMIFICAȚII LA DGRFP CRAIOVA ȘI ANAF BUCUREȘTI

 

GEORGE RADU

 

 

Atunci când nu ești într-un sistem politic și nu ai prieteni sus puși în politică, un control de la ANAF la o societate la care ești administrator poate avea efecte devastatoare, mai ales atunci când controlul este făcut la comandă. Mulți dintre dumneavoastră, administratori ai societăților comerciale din Olt, ați trecut prin această situație, iar unii, după ani de procese, după mult stres și presiuni, poate ați reușit să vă dovediți nevinovăția. Și eu, directorul Ziarului Ținta, Radu George, am trecut printr-o situație similară în urma unui control făcut la societatea mea, la ordin, de către două hahalere de sex feminin, care acum sunt pe cai mari la ANAF Olt și își plimbă fundurile grase de pe un scaun pe altul în birou, coordonând, bineînțeles, tot controale la ordin. Cinci ani de zile a durat procesul meu cu ANAF Olt și în final – de la miliardele cu care cele două hahalere m-au scos dator, instanța a decis că suma de bani datorată s-a rezumat la câțiva lei. Am luptat singur și fără intervenții împotriva unei instituții condusă de oameni incompetenți și care în acest moment este subordonată în totalitate președintelui PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu. Niciodată nu mi-a fost teamă de inspectorii care mi-au făcut control la societăți și care sigur, după apariția acestui material, vor veni din nou în control. Sunt gata să lupt din nou cu ei și îi sfătuiesc să nu pună botul și să încerce efectuarea unui control la ordin.

 

Cum se fac angajările la ANAF

 

Această instituție a statului, dacă are în conducere oameni cheie impuși pe linie de partid, poate deveni un instrument de răzbunare și de șantaj în mâna unor indivizi ce vremelnic ocupă funcții de conducere la nivel de partid sau ajung în Parlamentul României. În mod implicit, firmele de casă sunt protejate și controalele se fac superficial, sunt anunțate din timp și au existat cazuri în care inspectorii desemnați să facă control au făcut înainte o verificare neoficială, pentru ca societatea respectivă să își pună documentele la punct.

 

La ora actuală, ANAF Olt este condusă de Meleru Florin – director general, Dana Rogojinaru – șef serviciu Inspecție Fiscală și Nicu Laurențiu – director general adjunct Inspecție Fiscală. Pe lângă aceștia mai există o armată de trepăduși moșteniți sau angajați pe linie de partid drept recompensă pentru munca depusă în campania electorală, pentru gradele de rudenie sau pentru cei aproximativ zece mii de euro, șpaga ce se dă acum pentru un post la ANAF.

 

În cadul instituției poți fi angajat numai dacă ești funcționar public și în urma unui concurs pentru postul respectiv anunțat și la care se pot înscrie mai multe persoane. Acest lucru nu este valabil în județul Olt și cu ajutorul unei rețele consituite într-un stil ce amintește de mafia siciliană, anul trecut au fost angajate aproximativ treizeci de persoane care nici în acest moment nu știu ce înseamnă funcția deținută.

 

Caracatița pleacă de la capo del tutti capi senatorul Liviu Voiculescu, se continuă la conducerea ANAF Olt, face o buclă la DGRFP Craiova și are punctul terminus la ANAF București, exact la doamna supranumită Prințesa aurului.

 

Haideți să fim mai expliciți și să vă povestim în detaliu întreaga filieră: Liviu Voiculescu dorește să angajeze o anumită persoană la ANAF Olt, din posibile obligații sau pur și simplu pentru șpaga de zece mii de euro. Dacă persoana respectivă nu provenea din rândul funcționarilor publici, automat se intervenea fie la unii primari prieteni, fie la unele instituții publice pentru o angajare de treizeci de zile și primirea statutului de funcționar public. După obținerea statutului de funcționar public, directorul general DGRFP Craiova, Silviu Mircea Pîrvuleț, lua cv-ul și depunea cererea de angajare la ANAF solicitând avizul directorului ANAF Olt, Florin Meleru. După obținerea avizului, Silvia Pîrvuleț, șef Resurse Umane DGRFP Craiova și care este și soția lui Silviu Pîrvuleț, făcea dosarul de angajare, îl băga la vizat la directorul general adjunct DGRFP Craiova, Matei Adrian, și după avizare și o nouă aprobare de la Silviu Pîrvuleț documentația pleca la ANAF București, de unde obținea avizul definitiv pentru angajare din partea directorului general Resurse Umane, Dana Condoiu, cea supranumită Prințesa aurului. Tot acest traseu de angajare funcționa șnur, fără întreruperi sau sincope, pentru faptul că Dana Condoiu, de ani buni de zile, este prietenă cu Silvia Pîrvuleț și de nenumărate ori au fost văzute împreună în concedii.

 

Cam asta este filiera și caracatița angajărilor de la ANAF, funcțională și în acest moment.

 

Cu subiect și predicat

 

A fost foarte greu și am apelat la tot felul de surse pentru a verifica și a obține numele persoanelor angajate în ultima perioadă. Din păcate, nu am reușit să aflăm decît cincisprezece nume, dar vom face soliticare specială, prin prisma accesului la informații, către ANAF Olt.

 

Primăria Teslui – Mari Ghencea

 

Primăria Cîrlogani – Mihai Cătănescu

 

Primăria Șopârlița – Gh. Pricoliciu

 

Primăria Urzica – Cristina Tomireanu

 

Direcția Patrimoniu Slatina – Bogdan Păcală

 

AJPIS Olt – Iuliana Dobre

 

AJPIS Olt – Mariana Voiculeț

 

Primăria Piatra – Olt – Emilian Păun

 

Primăria Găneasa – Angelica Dragnei

 

Primăria Scărișoara – Costina Mincă

 

Primăria Drăgănești – Mihaela Prasacu

 

Primăria Rovinari – Florina – Corina Mihai

 

și încă două dosare ce sunt în curs de aprobare privind pe Dana Rogojinaru și Adina Voicu.

 

Raportul SIE a scos pe tușă oamenii lui Liviu Voiculescu

 

V-am furnizat o informație despre existența unui raport SIE cu privire la activitatea legată de mafia jocurilor de noroc a președintelui PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, ce în momentul în care a ajuns la primul ministru Nicolae Ciucă a provocat un adevărat cutremur. Asupa aspectelor din acest raport vom reveni, dar până atunci vă putem spune că unul din oamenii de bază ai senatorului implicat în această mafie, Tiberiu Alin Teodor, fost secretar de stat la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, după ce a fost demis de primul ministru a fost transferat direct la… ANAF Olt, pe postul de inspector superior Investigații Fiscale. Pură coincidență, nu?

 

O altă pârghie a senatorului pe nume Tavi Giurea, care ocupa funcția de director general adjunct la același oficiu, a fost transferat exact la Oficiul Jocurilor de Noroc din Râmnicu-Vâlcea. Tot pură coincidență?

 

Deocamdată atât, cu promisiunea că vom reveni și cu alte dezvăluiri din cadrul caracatiței ce guvernează România și județul Olt.

 

https://tintaonline.ro/caracatita-pnl-din-finante-olt-are-ramificatii-la-dgrfp-craiova-si-anaf-bucuresti/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

BRAVO! ANAF ÎN LUPTĂ CU MAFIA URZICILOR! – hapul zilei

 

Aşa cum printre poliţişti nu sunt complici ai infractorilor, cum medicii (toţi!) şi când dorm noaptea visează problemele pacienţilor… aşa şi inspectorii ANAF sunt cu gândul doar la combaterea evaziunii şi luptă din toate puterile lor împotriva Mafiei care are plusuri în gestiune de 2,40 lei sau a bătrănelor infractoare nărăvite în rele care vând ghiocei, urzici sau bureţi la colţul străzii fără să aibă certificat de producător.

 

 

 

Bravo ANAF! Eşti cel mai tare. Şi Codruţa Kovesi crapă de invidie…

 

D.VINCA

https://vestea.net/bravo-anaf-in-lupta-cu-mafia-urzicilor-hapul-zilei/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Mafia politică, prezentă și în ANAF

 

 

https://b1.ro/stiri/eveniment/anaf-diicot-216837.html

 

 

 

O întrebare pertinentă: Ce vină au, în afara că nu și-au făcut datoria, din slugărnicie, inspectorii fiscali? Din comunicatul DIICOT nu rezultă că inspectorii ANAF ar fi primit mită pentru a nu-și face datoria, ci că pur și simplu s-au făcut că nu văd ceea ce era evident. În acest caz, dacă n-au primit mită, înseamnă că li s-a cerut „să închidă ochii”, deci rămâne varianta că au primit dispoziții din partea șefului de serviciu și directorului adjunct (care are atribuții de coordonare inspecție fiscală), care le-a cerut să facă un control superficial, ascunzându-și intenția vădită de a nu constata nelegalitatea achizițiilor, în spatele procedurilor fiscale, respectiv controlul prin sondaj.

 

Deci, pentru ca vinovăția inspectorilor să subziste, trebuie dovedită reaua credință (care cred că nu se pune problema în acest caz). Însă, orice om normal înțelege că nu poate exista un inspector atât de cretin încât să-și asume un asemenea risc, fără a avea un folos. Și nu neapărat material! Poate că inspectorii respectivi au fost angajați prin trafic de influență, mită sau pe alte criterii decât profesionale și aveau alți „stăpâni” decât statul și legea. Poate erau angajați pe criterii politice sau au executat ordinile șefilor pentru că le era teamă să nu-și piardă locul de muncă.

 

Indiferent care este adevărul, acest caz arată, de fapt, care este rolul adevărat al penetrării administrației publice și, în special, ANAF, de către mafia politică. Sunt aproape convins că beneficiarii protecției asigurată de ANAF, nu erau niște anonimi, aflați în treabă, aiurea, atunci când s-au ocupat de acest gen de fraude fiscale. Se bazau pe protecție politică, protecție care, în ANAF, funcționează perfect de când posturile de conducere sunt ocupate interimar, prin promovare, detașare sau cu delegație și toate numirile sunt, astfel, apanajul politicului. Deși nu e imposibil de corupt și înregimentat politic un funcționar care a ocupat prin concurs corect o funcție, fără sprijin politic sau mafiot (cazuri din ce în ce mai rare în România), e totuși mult mai dificil să-i ceri unui astfel de individ să facă compromisuri de acest gen, respectiv să execute, fără nici o opoziție, ordinile politice. Când în funcții însă sunt numiți indivizi doar pe criterii de slugărnicie totală, care sunt credincioși „stăpânului”, în orice condiții, efectele sunt cele prezentate în comunicatul DIICOT. Pentru că inspectorii nu puteau mușamaliza faptele comise decât dacă șefii erau cei care aveau interes ca aceste fapte să fie mușamalizate. Mai ales că ei sunt cei care gestionează toate sesizările venite de la Direcția Generală Antifraudă, situație în care știau exact despre ce trebuia făcut cu ocazia efectuării inspecției. Și nu vreau să fiu profet, dar sunt aproape sigur că atât șeful de serviciu cât și directorul adjunct al Administrației pentru Contribuabili Mijlocii erau interimari pe funcții, puși politic, iar ordinile date, mai mult ca sigur, au fost date politic.

 

Așa că, exceptând prostia inspectorilor care (nu știu din ce motive, posibil de teamă să nu-și piardă funcțiile sau din spirit de obediență cretină) au ascultat dispozițiile sau sfaturile șefilor (fără a le cere în scris, deși, oricum n-avea nici un sens, pentru că dispozițiile erau vădit nelegale) și servilismul șefilor, ceea ce este evident în acest caz, dincolo de orice dubii, este faptul că inspectorii care au ajuns în arestul poliției, n-au ajuns că au luat mită sau că au fost proști, ci pentru că au executat dispoziții venite de la indivizi numiți politic care, la rândul lor, au executat ordine transmise de „stăpânii” care i-au numit în funcții.

 

Dacă șeful de serviciu și directorul adjunct de la ANAF Ilfov n-ar fi fost numiți politic, cele două inspectoare azi n-ar fi fost în arest și, cu siguranță, și-ar fi exercitat corect atribuțiile de serviciu. Și cazul prezentat de DIICOT, nu e unul special și nici o excepție. E expresia a ceea ce se întâmplă azi în administrația publică.

 

Pavel ROMAN

 

https://flacara-rosie.ro/2018/03/23/mafia-politica-prezenta-si-in-anaf/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Inspector ANAF, reținut de către DNA Cluj pentru luare de MITĂ

 

By Stefania Heinz

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2022, a inculpatului SABĂU CĂTĂLIN, inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2022, a inculpatului SABĂU CĂTĂLIN, inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită.

 

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

La data de 01 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), inculpatul Sabău Cătălin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro. Banii respectivi ar fi fost primiţi de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului şi pentru a stabili obligaţii fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2022, a inculpatului SABĂU CĂTĂLIN, inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită.

 

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

La data de 01 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), inculpatul Sabău Cătălin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro.

 

Banii respectivi ar fi fost primiţi de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului şi pentru a stabili obligaţii fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate.

 

Inspector ANAF, reținut: S-a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile

Inculpatului Sabău Cătălin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 27 mai 2022, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Cluj care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite DNA.

 

https://iloveyoucluj.ro/eveniment/inspector-anaf-retinut-de-catre-dna-cluj-pentru-luare-de-mita/14579

 

/////////////////////////////////////////////

Cum a creat Dragnea un sistem de protectie a baronilor in sanul ANAF

 

Si cu termenul de saptamana viitoare, de la Curtea Suprema, in coaste, Liviu Dragnea tot nu se lasa si continue sa-si perfectioneze sistemul creat in paralel cu institutiile statului. Iar cum una dintre principalele tinte ale presedintelui interimar al PSD este ANAF-ul, al carui control incearca sa-l preia prin toate mijloacele, pentru a-si intari astfel pozitia in fata influentilor baroni din teritoriu, Dragnea tocmai incearca sa-si impuna propriul om de incredere in fruntea Antifraudei.

 

 

 

Liviu Dragnea ar face orice sa puna mana pe ANAF in beneficiul baronilor sai

Si asta de parca nu i-ar fi fost de ajuns ca este conectat deja la ultrasecretul sistem informational „Phoenix”, prin intermediul „lotenentului” sau, Florin Tunaru. Cel care i-a fost consilier inca de pe vremea cand Dragnea era presedintele Consiliului Judetean Teleorman. Iar dupa instalarea la Putere a Guvernului Ponta, liderul pesedist l-a impins pe Tunaru pana in Consiliul de Administratie al CEC Bank, l-a facut ditamai secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice si l-a infiltrat si in ANAF. Unde este vicepresedinte pe probleme de inspectie fiscala. Adica exact pozitia din care, daca i-ai ramas loial „stapanului” care te-a numit pe acest post, ii poti dovedi cu prisosinta recunostinta…

 

Amintiri penale

 

 

 

Avand acces la informatii secrete, secretarul de stat Florin Tunaru isi poate arata oricand recunostinta fata de protectorul sau

Acum, Florin Tunaru taie si spanzura pe la Ministerul Finantelor. Mai ales ca toata lumea stie ca il are in spate pe Liviu Dragnea, caruia ii raporteaza direct, la fel ca pe vremea cand ii era consilier personal la Consiliul Judetean Teleorman, chiar si atunci cand se duce la toaleta. Iar aceasta loialitate iesita din comun a actualului secretar de stat fata de protectorul sau este pusa de initiatii sistemului si pe seama amintirilor penale care l-ar chinui inca pe Florin Tunaru, de pe vremea cand avea grija de trezoreria PSD Teleorman. Si cu toate ca se pare nu i-ar fi iesit calculele bine, norocul sau a fost ca organele de ancheta locale erau prea timorate de protectia pe care i-o oferea fatis Dragnea ca sa mai duca pana la bun sfarsit dosarul penal pe care il incepusera in forta pe seama lui Tunaru. Pe urma, Dragnea l-a cadorisit cu un post de director la DGFP Teleorman, dupa care l-a adus la Bucuresti, unde toate portile i s-au deschis ca prin minune fostului trepadus din Alexandria. A prins ultimul loc in cel mai ravnit Consiliu de Administratie din Romania, cel al CEC Bank, a fost uns secretar de stat la Finante si, mai ales, vicepresedinte al ANAF. Pozitie pe care, de altfel, Liviu Dragnea si-a dorit-o cel mai mult pentru „baiatul sau de casa”.

 

Conectat la „Phoenix”

 

 

Gabriel Carbunaru nu s-a ridicat la nivelul sperantelor lui Dragnea

Pentru ca, din aceasta psotura, mai ales ca fisa postului prevede ca el coordoneaza si intreaga inspectie fiscala, Florin Tunaru are acces direct la sistemul „Phoenix”, care cuprinde toate informatiile cu privire la controalele aflate in lucru sau care urmeaza sa fie declansate. Ceea ce, hai sa recunoastem, reprezinta o adevarata comoara pentru oricine ar dori sa „se dea mare” in fata celor care asteapta cu sufletul la gura sa stie daca ii va calca sau nu ANAF-ul. Iar Liviu Dragnea continua sa-i impresioneze pe baronii din teritoriu, care il sprijina masiv la sefia partidului, cu „premonitiile” sale. In plus, acesta le-ar putea face si o bucurie imensa sutelor de alesi locali aflati intr-o situatie ingrata. Si care, in urma rapoartelor devastatoare ale Curtii de Conturi, au fost gasiti buni de plata, cu sume de-a dreptul uriase, pentru ca au acordat, incepand din 2007 incoace, sponsorizari generoase pentru tot fel de ONG-uri de casa, fundatii sociale sau cluburi sportive municipale. Insa fara organizarea niciunei licitatii, asa cum prevede legea. Si care acum sunt buni de plata. Numai ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, omul lui Dragnea de la Ministerul Finantelor tocmai lucreaza la un proiect de amnistie fiscala a tuturor acestor datorii ale baronilor. Pai e bine, domnule secretar de stat Florin Tunaru?

 

Vai de Antifrauda lui!

 

In paralel, Liviu Dragnea incearca din greu, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, sa-si impuna un alt om de casa, de la el din Teleorman, la varful Fiscului. Este vorba despre Gabriel Carbunaru, cel care a condus Directia Regionala Antifrauda Alexandria. Cu „performante” atat de exceptionale, incat nici macar amenintarile lui Liviu Dragnea nu l-au putut convinge pe Victor Ponta sa nu-l dea afara de acolo. Insa, desi zburat din fruntea Antifraudei Alexandria, Carbunaru vrea acum nici mai mult nici mai putin decat sa preia conducerea intregii Directii Antifrauda din cadrul ANAF. Post vacantat dupa recentele probleme penale ale lui Romeo Nicolae. Deocamdata, pentru a intra in carti, i s-au aranjat astrele pentru sefia Antifraudei pe Capitala. Numai ca, sincer vorbind, cat sa-l impinga si saracul Dragnea de la spate, daca Gabriel Carbunaru a picat chiar si asa concursul, cu o nota pe care ne este si rusine sa o pomenim aici…?

 

https://www.national.ro/dezvaluiri/cum-a-creat-dragnea-un-sistem-de-protectie-a-baronilor-in-sanul-anaf-499203.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

Fost ofițer SRI, cu peste 12 ani de activitate la Fisc, numit de premierul Ciucă secretar general adjunct la Autoritatea pentru Digitalizare

 

 

 Instituția administrează cloud-ul guvernamental realizat cu jumătate de miliard de euro din PNRR

 

MIHAI ROMAN

 

Premierul Nicolae Ciucă l-a numit luni în funcția de secretar general adjunct al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) pe Bogdan-Ionel Floricel, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

 

ADR este instituția care administrează cloud-ul guvernamental, adică cea mai importantă investiiție în digitalizare realizată de guvern cu fondurile europene din PNRR, cifrată la 500 de milioane de euro.

 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea pentru Digitalizarea României, STS și SRI sunt cele patru entități responsabile pentru implementarea acestei investiții. Cloud-ul are ca miză să unească într-o arhitectură informatică sigură și consolidată instituțiile administrației publice centrale.

 

Bogdan-Ionel Floricel este în acest moment șef Serviciului de monitorizare a PNRR din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României, potrivit deciziei premierului Ciucă.

 

Potrivit CV-ului public, Bogdan-Ionel Floricel este absolvent al Academiei Naționale de Informații și a fost ofițer SRI specializat în combaterea criminalității transfrontaliere la Unitatea Militară 0964 din București în perioada 2000 – 2007.

 

Din 2007 el a început o carieră în Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), mai întâi ca șef al serviciului de informații clasificate, apoi ca șef la Serviciul Resurse Umane și secretar general adjunct.

 

În declarația de avere din mai 2022, aferentă câștigurilor din 2021, el a trecut sumele de 252.542 lei ca membru în consiliul de administrație al Eximbank și 29.122 lei ca membru în consiliul de administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

 

https://www.g4media.ro/fost-ofiter-sri-cu-peste-12-ani-de-activitate-la-fisc-numit-de-premierul-ciuca-secretar-general-adjunct-la-autoritatea-pentru-digitalizare-institutia-administreaza-cloud-ul-guvernamental-realizat.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 (Spagarul fotbalului,la spaga trage…)Adrian Porumboiu acuza ca un fost ministru si directorul Exim Bank Iasi i-au cerut spaga cate 200.000 euro

 

De către Eva MIRON

 

 Dupa 8 ani si 25 procese, omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu aduce acuzatii grave la adresa celor care i-au falimentat afacerile. Acesta a detinut exploatatii agricole in Vaslui, Galati, Bacau sau Iasi. A avut peste 6500 angajati si a gestionat o plantatie agricola de 50.000 hectare. Intr-o emisiune la Realitatea TV, Adrian Porumboiu a mentionat ca, in 2014, intr-un moment dificil pentru afacerile sale, cauzat de o seceta prelungita, directorul sucursalei Iasi al Exim Bank, Gabriel Iordache, i-ar fi cerut 200.000 euro spaga pentru refinantarea unor credite luate de catre doua societati din grupul pe care-l conducea. „In 2014, dupa 3 ani de seceta, aveam credite luate de la Exim Bank pe doua firme Mopan si Comcereal, cu o valoare de peste 100 milioane de lei din care achitasem 80 milioane. Niciodata nu am intarziat si platisem la zi. Tot grupul valora peste 300 milioane de euro. Nu am ales eu Exim Bank, m-au vizitat in 2012, vicepresedintele bancii plus directorul de la Iasi. Am cerut o refinantare si am fost asigurat ca mi se va da, inclusiv de catre presedintele bancii. Cu o zi inainte sa fiu refuzat, directorul de la Iasi a venit, in prezenta a 12 directori care erau la gupul de firme a spus ca totul este ok si nu vede niciun fel de probleme ca sa primim refinantarea. S-a intamplatca a vrut sa discute cu mine, in particular, in curtea societatii si mi-a spus ca are cancer la cap si trebuie sa mearga la Budapesta sa se opereze. Privesti cu atentie trebuia asta si cu omenie. Cum am ajutat cu milioane de euro persoane care au fost in suferinta i-am spus ca in conditiile astea, platit noi acea operatie pe creier. Mi-a replicat foarte sec ca nu vrea asa, vrea banii cash. Eu calm am spus ca am sa chem directorul economic. Normal că acesta a spus ce i-am transmis și eu, ca ii plătim operația. Am refuzat, normal, și am plecat a doua zi la București si mi-au refuzat creditul. Fiecare crede ce vrea de aici. Eu spun lucrurile așa cum s-au petrecut. Făcând o glumă, acum câteva luni în urmă, când se acordau credite cu garanție de la stat, o firmă mă întreabă cum să reușească să ia creditul de la Exim. Și i-am spus că directorul e bolnav și că are nevoie de bani să se opereze la creier. Râzând, omul mi-a spus că deja l-a operat de două ori la creier”, a spus Adrian Porumboiu intr-o emisiune la Realitatea TV. Omul de afaceri vasluian sustine si ca fostul ministru al Agriculturii din acea perioada, Daniel Constantin i-ar fi solicitat o spaga de 200.000 euro prin intermediul fostului jucator Dani Coman, care ar fi fost cu ministrul colegi de banca. „Domnul Constantin a trecut printr-o etapă nefericită a vieții lui și când avea nevoie (n.r. de bani) ca să nu fie executat (…) Ce să spun? Daniel Constantin e un mare șpăgar…În perioada când era portar la FC Vaslui, Dani Coman a venit la mine la birou, spunându-mi că a fost coleg de școală (și de bancă) la Pitești cu Daniel Constantin (pe atunci, ministru al Agriculturii). Mi-a spus că acesta are nevoie de 200.000 euro, urmând să am o relație foarte bună cu el. Din acel moment, relația mea excelentă cu Dani Coman s-a deteriorat complet. Am rămas mai mult decât surprins, refuzând continuarea discuției, intuind că ar fi o provocare pusă la cale de servicii împotriva mea. Imediat am luat decizia gresită de a-l scoate din lot, provocându-i dificultăți de continuare a contractului și chiar legate de plăți, care, până la urmă, au ajuns, pe bună dreptate, la Comisiile Federației. Dacă, în acel moment, credeam că poate fi o provocare, după ani de zile mi-am dat seama că realmente Daniel Constantin avea nevoie de bani. Nu am de unde să știu ce poziție va adopta Dani Coman, dar declarația mea rămâne sub semnătura și jurământ, așa cum am spus la începutul acestui comunicat. În concluzie, afirmațiile făcute de-a lungul timpului referitoare la Daniel Constantin (șpăgar) rămân valabile”, a precizat Porumboiu in emisiune apoi intr-un comunicat de presa.

 

Citeste articolul intreg aici : Adrian Porumboiu acuza ca un fost ministru si directorul Exim Bank Iasi i-au cerut spaga cate 200.000 euro | 7est.ro – Stiri Iasi, stiri locale, nationale si internationale

Adrian Porumboiu acuza ca un fost ministru si directorul Exim Bank Iasi i-au cerut spaga cate 200.000 euro

 

//////////////////////////////////////////

 

(Praf in ochi…)A cerut șpagă aproape 300.000 lei, ca ”să uite” de datoriile unei firme. Fost inspector ANAF din Timiș, trimis în judecată de DNA

 

Un fost inspector ANAF din Timiș a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. E acuzat că a cerut mită aproape 300.000 lei, după ce a verificat o firmă care nu plătise TVA de peste 900.000 de lei, apoi ar fi întocmit un document conform căreia firma nu avea datorii.

 

De Redactia Observator  

 

 

Unul dintre cele mai mari atacuri asupra Ucrainei. Ruşii au lansat 81 de rachete în câteva ore. Cinci morţi la Liov

Conform rechizitoriului DNA, în perioada iunie 2015-februarie 2016, ar fi pretins și primit, în mai multe tranșe, prin virament bancar și în numerar, suma totală de 276.000 de lei, cu titlu de mită, de la omul de afaceri cercetat sub control judiciar, în legătură cu efectuarea unui control la firma fiului său, în urma căruia ar fi întocmit un raport de inspecție fiscală favorabil în baza căruia societății comerciale respective i-a fost rambursat TVA de peste 968.436 lei.

 

 

”În realitate, Țăran Alexandru ar fi trebuit să constate caracterul fictiv al unor operațiuni comerciale (servicii de consultanţă şi management fictive “efectuate” de SC Lieb Benz Oil Company LTD SRL, în valoare totală de 5.003.586 lei TVA inclus) și să aplice prevederile legale care se impuneau. Pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea funcționarului public, ar fi fost încheiate trei contracte de consultanță fictive cu societățile comerciale deținute de persoane din familia inspectorului fiscal, în baza cărora au fost plătite în numerar sau transferate în cont sumele de bani”, transmite DNA.

 

O parte din suma de 276.000 de lei primită, cu titlul de mită, ar fi provenit din suma de 968.436 lei rambursată societății în cauză ca urmare a controlului efectuat de inspectorul fiscal. Astfel, DNA Timișoara a dispus trimiterea în judecată a bărbatului, sub control judiciar, la data faptelor inspector în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Timiș, bănuit de luare de mită, în formă continuată, instigare la spălarea banilor, în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală, a unei persoane fizice, asociat și administrator al unei societăți comerciale și administrator de fapt al unei altei societăți comerciale, bănuit de dare de mită, în formă continuată, evaziune fiscală și spălarea banilor, în formă continuată.

În stare de libertate au fost trimise în judecată mai multe persoane fizice – administratori de firme -, precum și două companii. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Timiș s-a constituit parte civilă. Au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii.

 

https://observatornews.ro/eveniment/a-cerut-spaga-aproape-300000-lei-ca-sa-uite-de-datoriile-unei-firme-fost-inspector-anaf-din-timis-trimis-in-judecata-de-dna-514634.html

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

https://observatornews.ro/eveniment/a-cerut-spaga-aproape-300000-lei-ca-sa-uite-de-datoriile-unei-firme-fost-inspector-anaf-din-timis-trimis-in-judecata-de-dna-514634.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

ANAF Iași, condus din umbră de un grup de pușcăriabili. Mafia care controlează angajările și patrimoniul Finanțelor ieșene

 

De către Daniel MOISE

 

 

 Finanțele ieșene sunt căpușate de ani de zile de o gașcă de golani. Sexagenari, foști pușcăriași din mediul politic, directori din eșalonul doi și lingăi de clanțe formează nucleul dur care controlează tot ce mișcă în ANAF.  Executivul este balast pus politic pentru a fi acoperit un drept de semnătură. Deciziile privind angajări, numiri, promovări, licitații sau atribuiri ilegale de spații sunt apanajul unei mâini de ticăloși, mare parte dintre ei din afara sistemului fiscal. Această clică protejează interesele și afacerile unor acoliți, aducând grave prejudicii statului și instituției, în care fac toate jocurile murdare, bucurându-se de concursul neamurilor angajate pe capete, dar și a celor murdăriții de șapăgi și acțiuni ilegale. 7Est face un prim demers jurnalistic de devoalare a mafiei din interiorul ANAF Iași La ANAF Iași deciziile nu se iau pe paliere ierarhice, ci pe criterii aflate în strânsă legătură cu personaje care au mai multe proptele politice și cheag în instituție. Piramida ierarhică este de fapt un circuit în zig zag, iar creierul este situat undeva sub 70 la sută din altitudinea ierarhică a organigramei. Multe dintre decizii vin chiar din afara Finanțelor, din partea unor foști șefi ai ANAF, cum este și cazul fostului director Ioan Grigoriu, actual trezorier al PSD. Într. un sistem guvernat de liberali, Grigoriu încă reușește să căpușeze sistemul, promovând oameni, dictând angajări pe sub mână sau folosind patrimoniul Finanțelor după bunul plac. Spații aflate în patrimoniul ANAF au fost și sunt folosite în continuare, fără nicio formă legală, de rude ale sale, în cel mai samavolnic mod. Multe dintre acestea nici nu au fost inventariate, în mod premeditat, aflându-se în “fondul de protocol” al acestei grupări. Tăbăcaru, delegat cu șpaga pe spații Locotenentul său care se ocupă de perpetuarea acestui fapt este un alt pensionar, Ioan Tăbăcaru, fost șef al Serviciului Administrativ al Direcției pana în mai 2019. Acesta a controlat zeci de ani spatiile ANAF-ului, sub conducerea lui Anton Doboș, Corneliu Durdureanu sau Marian Bosianu, și le-a valorificat în interesul propriu și al șefilor săi ierarhici. După ce Grigoriu s. a pensionat, acest individ a dus mai departe ilegalitățile. “Știi ca unchiu. tu nu mai este ștab la Finanțe, asa că trebuie să facem cumva, să ne înțelegem. Dai și tu un 50 de euro pe lună, așa de un șpriț, și mergi înainte cu spațiul”, erau unele din abordările fostui șef al Serviciului Administrativ, devoalate de angajați din cadrul ANAF, sătui de clica de panali care căpușează instituția. Ioan Tăbăcaru este frate cu Alexandru Tăbăcaru, fost consilier superior la AFPM Iași și nașul Mihaelei Mihai sau Severian Uta, consilieri superiori la AMAVS. Pârghiile penale de control ale lui Grigoriu Ioan Grigoriu și-a încetat activitatea în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor ieșene de acum 7 ani, dar încă dictează politica de personal prin numiri pe funcții de șefi ale unor apropiați, prieteni sau rude, cât și pe cea a activității efective de control. Protejează acoliții de controalele ANAF-ului și a Gărzii Financiare și asmute pușlamalele cu atribuții de control împotriva celor care îi periclitează interesele. Grigoriu se folosește de funcția de vicepreședinte al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari și de susținerea oferită la Ministerul de Finanțe de nașul său, pesedistul Victorel Lupu, dar în primul rând al foștilor subordonați, pe care i-a ajutat să ocupe posturi-cheie în cadrul instituției. Grigoriu, prin interpuși angajați în acest moment în ANAF, „girează” și acoperă în mod ilegal folosința unor spații cu titlu gratuit de către anumite persoane, spații despre a căror existență, funcționarii de la Biroul Administrativ nu au habar că există, ori mimează amnezia, tocmai pentru a acoperi o astfel de golănie Locotenenții din ANAF ai penalului Fenechiu 1 of 2 Unul dintre indivizii prinși în acest angrenaj al corupției din ANAF Iași este Dan Nechifor, fost șef al Direcției Servicii Interne a ANAF, actual prefect de Botoșani.  Acesta a girat ani de zile golănile lui Grigoriu cu spațiile din patrimoniu și a încălcat flagrant contractile pe care ANAF-ul le-a avut cu terți. Acest funcționar, ca de altfel și directorul Direcției Control din cadrul ANAF Iași, Ionel Damian, sunt locotenenții penalului Relu Fenechiu. “Cei doi execută orbește ce le spune Fenechiu. Este o listă lungă de finanțiști care au fost și încă mai sunt pe listele de plată ale lui Fenechiu, printre care și Dănuț Axinte, să nu mai spunem de Anton Doboș care era sluga lui de casă, Ionel Damian, actualul șef de la Inspecția Financiară, funcționar care de fapt el conduce Finanțele ieșene, nu directorul executiv Paul Ciobanu. Apoi mai este vorba de ultimul venit, Bogdan Ciornei, directorul de la Servicii Interne. Aceștia sunt doar capii de la Finanțe, aflați în solda lui Fenechiu”,, ne-au declarat, sub protecția anonimatului, angajați din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor ieșene. În acest context, este de înțeles de ce Direcția Regională de Finanțe nu “a putut”  să execute vreo lețcaie nici până azi de la firma Engekp, fostă Fene Grup, din creanța de 2 milioane de euro pe care baronul PNL o datora către ANAF. În concluzia acestui prim material, Direcția Regională a Finanțelor ieșene este expresia cea mai fidelă a corupției instituționalizate, în care abuzul în serviciu, tulburarea de posesie, traficul de influență, perceperea de foloase necuvenite, șantajul, iresponsabilitatea, superficialitatea și folosirea instituției, a logisticii și a unora dintre angajați pentru reglarea de conturi, sunt la ordinea zilei.

 

Citeste articolul intreg aici : ANAF Iași, condus din umbră de un grup de pușcăriabili. Mafia care controlează angajările și patrimoniul Finanțelor ieșene | 7est.ro – Stiri Iasi, stiri locale, nationale si internationale

 

 

https://ziare.com/ziare-iasi/stiri-actualitate/anaf-iasi-condus-din-umbra-de-un-grup-de-puscariabili-mafia-care-controleaza-angajarile-si-patrimoniul-finantelor-iesene-8443073

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

MAFIA GUNOAIELOR, DINAMITATĂ: DNA, ANCHETĂ BOMBĂ. TRASEUL ILEGAL ANAF-RIMINI-ROMPREST. AFACERIST CONTROVERSAT ȘI DIRECTOR ANAF, SĂLTAȚI DE PROCURORI

 

Anchetă bombă a DNA – un greu din ANAF, director general adjunct și un om de afaceri – naș și fin – au fost săltați de procurori pentru acuzații de trafic de influență. Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF, Cătălin Cojocaru, ar fi intermediat listarea unor produse în magazinele unui retailer naţional. El ar fi primit 4.000 de euro şi 276.000 de lei de la firmele care realizau acele produse, relatează Realitatea.net

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Cătălin Adrian Cojocaru, la data faptelor şi în prezent director general adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), şi o persoană fizică, om de afaceri, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale).

 

”În perioada 2018 – mai 2022, la «rugămintea» omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer naţional a unor produse realizate de două societăţi comerciale. În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăţi comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părţile sociale ale societăţilor ale căror produse urmau să fie listate şi ar fi primit, ca urmare a acelor «asocieri», sumele de 4.000 euro şi 276.000 lei, aceştia din urmă fiind disimulaţi sub forma unor dividende şi cesiune părţi sociale”, a arătat DNA, joi, într-un comunicat de presă.

 

Celor doi suspecţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

Redăm mai jos integral comunicatul DNA

 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

 

COJOCARU CĂTĂLIN ADRIAN, la data faptelor și în prezent Director general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale),

Persoană fizică, om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale).

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2018 – mai 2022, la „rugămintea” omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer național a unor produse realizate de două societăți comerciale.

 

În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăți comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părțile sociale ale societăților ale căror produse urmau să fie listate și ar fi primit, ca urmare a acelor „asocieri” sumele de 4.000 euro și 276.000 lei, aceștia din urmă fiind disimulați sub forma unor dividende și cesiune părți sociale.

 

Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cătălin Cojocaru

 

https://canalsud.ro/mafia-gunoaielor-dinamitata-dna-ancheta-bomba-traseul-ilegal-anaf-rimini-romprest-afacerist-controversat-si-director-anaf-saltati-de-procurori/

 

//////////////////////////////////

 

(Cum a fost Mafia,tot la fel va mai fi)

DECLARAŢIE-ŞOC a şefului ANAF: Mafia controlează cel mai înalt nivel al Fiscului

 

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea ca prioritate lupta cu grupuri evazioniste puternice, care au capacitatea de a influenţa decizii la „cel mai înalt nivel al administraţiei fiscale”, a declarat noul preşedinte al ANAF, Şerban Pop, potrivit Mediafax.

Pop a afirmat într-un comunicat că a început evaluarea ANAF şi că rezultatele de până în prezent „pot fi cu siguranţă îmbunătăţite”.

 

 

„Există grupuri evazioniste cu o capacitate financiară importantă, care pot susţine sisteme relaţionale capabile să atingă cel mai înalt nivel al administraţiei fiscale. Aceste grupuri se vor opune prin toate mijloacele unei reforme a ANAF şi unei aplicări corecte a legii, bazându-se pe posibilităţile financiare şi de influenţă pe care le au. Indiferent căror atacuri vom fi supuşi, vom continua măsurile de reformă în ANAF pentru a asigura respectarea legii. Lupta cu aceste grupuri este o prioritate, vom restructura agenţia astfel încât să facă faţă acestor provocări„, a spus Pop.

 

Alte Articole

Ce a scris în biletul de adio Ionuț Mureșan, asistentul medical din Arad care și-a injectat o doză letală de morfină

Ce a scris în biletul de adio Ionuț Mureșan, asistentul medical …

 

Scurgeri în fieful lui Mihai Tudose: 4 oameni importanți trec …

 

PSD, primul în preferinţele românilor într-un sondaj INSCOP. …

El a menţionat că va adapta administraţia fiscală astfel încât aceasta să răspundă obiectivelor care vor fi stabilite de către premierul Mihai Răzvan Ungureanu în urma analizei pe care ANAF o va prezenta în această săptămână.

 

Pop spune că ANAF va aplica un program de măsuri care include atât acţiuni pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.

 

 

Pe termen scurt, ANAF se va concentra pe domeniile economice cu un grad ridicat de evaziune – comerţul cu produse supuse accizării (tutun, alcool, produse petroliere) şi comerţul cu legume şi fructe, vizând în special măsuri de descurajare a iniţiativelor evazioniste.

 

„Activitatea de combatere a evaziunii fiscale trebuie să aibă ca rezultat încasarea unor sume la buget, nu efectuarea unor controale care stabilesc prejudicii cu şanse reduse de recuperare, care să devină arierate fiscale pe care statul să le urmărească fără succes, consumând resurse în mod inutil. Calea de acţiune directă este urmărirea circuitului banilor, iar aici trebuie îmbunătăţită colaborarea cu

alte instituţii, inclusiv din domeniul bancar şi cel judiciar”, a spus Pop.

 

El a adăugat că trebuie eliminat subiectivismul din actul de control, iar restructurarea agenţiei să se axeze pe transferul funcţiilor din activităţile de suport către cele operaţionale.

 

 

„Există un grad ridicat de subiectivism în actul de control, pentru ca procedurile au permis ca deciziile de a verifica un contribuabil sau un altul să fie lăsate la latitudinea unor oameni, fără să fie stabilite criterii foarte clare, care să oblige reprezentanţii fiscului să se îndrepte către contribuabili în funcţie de gradul de risc”, a mai arătat noul şef ANAF.

 

În luna februarie, premierul a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a două miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

 

Săptămâna trecută, la împlinirea termenului, Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea ANAF, în urma unei discuţii avute cu Mihai Răzvan Ungureanu. Blejnar va rămâne însă în ANAF şi va conduce Direcţia de Verificări Fiscale.

 

 

Conducerea ANAF a fost preluată de către Şerban Pop, fost vicepreşedinte al agenţiei în perioada în care Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu şi a fost schimbat prin decizie a premierului Emil Boc, în ianuarie 2009.

 

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut noii conduceri a ANAF să colecteze venituri la bugetul de stat în echivalentul a 1,5% de PIB în două luni sau să prezinte în interval de o săptămână o altă propunere, dacă apreciază că obiectivul este nerealist.

 

ANAF va fi reorganizată anul viitor cu opt direcţii regionale, iar în 2015 numărul de administraţii financiare va fi drastic redus, la 20% din unităţile actuale, doar una în fiecare judeţ, urmând ca direcţiile regionale de finanţe publice, vamă şi gardă financiară să fuzioneze într-o unică structură.

 

 

În prezent, în structura ANAF, pe lângă aparatul propriu, funcţionează 42 de direcţii judeţene ale finanţelor publice şi circa 220 de administraţii ale finanţelor publice municipale, orăşeneşti, comunale şi ale sectoarelor din Bucureşti. Tot sub coordonarea ANAF activează Garda Financiară şi Administraţia Naţională a Vămilor.

 

Măsurile de reorganizare ANAF vor fi derulate în baza programului convenit cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi au fost introduse în noul Program de convergenţă, aprobat, miercuri, de Guvern.

 

 

DECLARAŢIE-ŞOC a şefului ANAF: Mafia controlează cel mai înalt nivel al Fiscului

 

////////////////////////

 

 

(LOVI-lutia din decembrie a fost kaghebizata pentru salvarea ciurucurilor komuniste  prin pensii speciale si pentru privatihotia averii obstesti)…Privatizarea în România – un jaf naţional

 

 

de Valentin Manoliu

 

Un al treilea scop al Loviturii de Stat din România a fost transferul patrimoniului de stat din regimul proprietăţii socialiste de stat în cel privat (adică PRIVATIZAREA). În acest proces mai precis s-au transferat în proprietatea agenţilor KGB (şi arabi) aduşi în România de armata sovietică eliberatoare în 1944 :

 

– bogăţiile naturale ale solului şi ale subsolului (de exemplu, marmura, bogăţie naturală foarte valoroasă, a trecut în posesia lui Adrian Videanu care a preluat industria marmurei),

– terenurile şi pădurile (care au fost făcute cadou agenţilor arabi şi ruşi),

– intreprinderile (REPUBLICA a ajuns la KGB, care refuză să plătească salariile cetăţenilor români; de fapt se urmăreşte distrugerea acestei intreprinderi, iar când Radu Ciuceanu, membru PRM, a intervenit în favoarea muncitorilor de la Republica care nu primesc salariile de luni de zile, a primit un telefon din partea SRI-KGB să înceteze să mai susţină muncitorii de la Republica. Mai mult, când Radu Ciuceanu s-a implicat în găsirea conturilor Crescent, a primit un telefon tot de la SRI-KGB să îşi vadă de treaba lui, că banii din conturile Crescent se află la ei),

– fermele (făcute cadou agenţilor arabi care au participat la conspiraţia internaţională din decembrie 1989),

– magazinele şi complexele agro-alimentare (intrate în proprietatea membrilor SRI-KGB: de MAGAZINUL TINERETULUI au beneficiat Radu Timofte, director SRI şi agent KGB, generalul Nicolae Badea, preşedinte CA DINAMO, agent SRI şi KGB, Gabriel Popoviciu şi Florin Stoica; multe magazine au fost făcute cadou agenţilor arabi pe două baxuri de ţigări),

– fondurile (fostele fonduri ale UTC, PCR şi altele),

– conturile (conturile Crescent, estimate la câteva zeci de miliarde de dolari, au ajuns în mâinile KGB-ului sovietic, Dan Voiculescu fiind implicat în confiscarea acestor conturi),

– afacerile imobiliare (RA LOCATO, dosarul Apartamentul),

– vânzările de armament (armament trecut direct şi gratuit din unităţile militare româneşti în firmele agenţilor KGB, fiind apoi vândut cu acordul clasei politice şi al agenţiilor de informaţii străine, CIA, M16, MOSAD şi altele, care sunt instalate în instituţiile statului român după Lovitura de Stat), etc.

 

Ce înseamnă PRIVATIZAREA în România?

 

După Lovitura de Stat din decembrie 1989, mulţi agenţi ai serviciilor de informaţii (din fosta Securitate, Direcţia de Investigaţii Externe şi Direcţia de Investigaţie a Armatei) au ajuns miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, dar şi manageri, directori sau şefi de secţii la fostele întreprinderi de stat. Împreună cu rudele şi protejaţii lor ei şi-au făcut firme private care îşi desfăşoară activitatea chiar în întreprinderile şi instituţiile statului român, acolo unde aceştia sunt angajaţi, firme cu care devalizează instituţiile statului.

Cu ajutorul firmelor private, anumiţi miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, manageri, directori, şefi de secţii şi rudele lor beneficiază de contracte pentru lucrări de întreţinere, reparaţii, construcţii, aprovizionare, producţie şi alte servicii, în toate instituţiile statului roman.

 

În firmele private din instituţiile statului român au fost angajate cadre noi, care au înlocuit salariaţii de drept din aceste instituţii, prin renumita restructurare şi disponibilizare abuzivă, care de fapt înseamnă înlocuirea salariaţilor cu vechime în întreprindere cu alţi salariaţi, aduşi de conducerea acestor instituţii, rude sau protejaţi ai cadrelor de conducere. Firmele private ale demnitarilor şi ale rudelor lor risipesc fondurile acestor instituţii, banii intrând în buzunarele lor şi ale rudelor lor, cu toţii fiind protejaţi de SRI, Justiţie, Parchet şi Poliţie.

 

Mai nou au intrat în acest joc şi cetăţenii arabi, cum este cazul lui Omar Hayssam, care are o firmă privată de întreţinere a parcului auto de la Senatul României. Agenţii arabi au intrat în sistemul de privatizare în urma unor disponibilizări abuzive şi ilegale. La polul opus, salariaţii români angajaţi la firmele arăbeşti, cu sau fără carte de muncă, deseori nu îşi primesc salariile cuvenite.

 

Numeroşi cetăţeni ai României “s-au privatizat” şi întreprinzători fiind, şi-au deschis chioşcuri în toate oraşele ţării. O mare parte au fost însă desfiinţate rând pe rând de clasa politică, desfiinţare la care a contribuit şi Traian Băsescu în perioada în care a fost primar al Capitalei. Chioşcurile agenţilor arabi şi ale prietenilor lor nu sunt însă desfiinţate şi îşi desfăşoară în continuare activitatea. Mai mult, unii români care aveau chioşcuri sau tarabe aveau şi datorii la bănci şi la persoane particulare în lei şi dolari, girând cu propria locuinţă aceste credite, iar după desfiinţarea chioşcurilor au ajuns în stradă, fără chioşcuri, fără locuinţă şi fără hrană.

 

Ion Iliescu şi PSD, pentru a intra în legalitate cu terenurile, pădurile, casele şi întreprinderile făcute cadou agenţilor arabi şi internaţionali care au participat la Conspiraţia Internaţională din România din decembrie 1989, formulează o nouă Constituţie a României în 2003 („părinte“ al acesteia fiind Antonie Iorgovan, membru PSD şi avocatul lui Omar Hayssam), Constituţie care a fost aprobată prin referendum. La aprobarea Constituţiei a atârnat greu votul tinerilor României, care au fost minţiţi că nu vor mai face armata. Noua Constituţie prevede că orice persoană de pe această planetă poate cumpăra teren, casă, pădure sau fabrică în România, iar după votarea Constituţiei tinerii României fac trei ani de puşcărie dacă refuză să se prezinte la încorporare în armată.

 

Mai mult, în art. 72, aliniatul 2 al noii Constituţii se prevede că miniştrii, deputaţii şi senatorii, adică jefuitorii statului român, hoţii, bandiţii şi escrocii, nu pot fi cercetaţi de PARCHETUL NAŢIONAL ANTICORUPŢIE ci numai de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, dar după ce dosarele ajung la Parchetul General, unde de obicei procurorii dau soluţia de NEÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE (NUP). De fapt, prin această acţiune se urmăreşte pierderea urmelor jafurilor naţionale şi a vinovaţilor. PSD, clasa politică în general a înfiinţat comisii parlamentare şi subcomisii pentru a se pierde urmele Loviturii de Stat din România şi ale jafurilor naţionale (BANCOREX, conturile CRESCENT şi altele).

Agenţii sovietici-ruşi SRI-KGB acţionează după propriile principii şi reguli care nu

au de-a face cu democraţia şi nici cu regulile economiei de piaţă. Ei sunt principalii vinovaţi de situaţia în care se află în prezent România şi tot ei sunt principalele surse de corupţie şi de afaceri oneroase, ilegale. Ei sunt implicaţi în acţiuni de contrabandă cu ţigări, motorină, alcool, arme; sunt consilieri în direcţia falimentării băncilor, organizatori ai escrocheriilor financiare sub acoperirea unor fonduri de investiţii, care sunt serios sprijinite întotdeauna la nivel politic şi logistic.

 

Numeroşi securişti neîncadraţi în structurile serviciilor de informaţii, în aparatul central sau teritorial al guvernului sau pe liste de candidaţi la alegeri, constituie o forţă de elită care se ocupă de falimentarea întreprinderilor de stat, prin contracte de aprovizionare şi desfacere supraevaluate, operaţiuni de import-export de anvergură (trafic de ţigări, arme, droguri, carne vie şi altele) şi controlul asupra restructurărilor şi privatizărilor (adică vinderea întreprinderilor cu tot cu salariaţi, materii prime şi produse agenţilor arabi şi de alte naţionalităţi; vezi cazul IPRS-Băneasa şi altele) care constituie puntea de legătură  între SRI şi clasa politică. Ulterior, după ce s-au îmbogăţit prin contrabanda de stat şi jefuirea statului român, aceşti securişti au devenit la rândul lor senatori, deputaţi, miniştri, ori candidează la preşedinţia României.

 

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

 

 

Citiţi aici o prezentare a acestei cărţi…

 

Citiţi şi alte fragmente din această carte-document de o valoare excepţională:

 

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

OTV şi şcoala de yoga MISA atacate din umbră de Francmasonerie prin intermediul serviciilor secrete

 

 

https://yogaesoteric.net/privatizarea-in-romania-un-jaf-national/

 

//////////////////////////////////////////

(Prin mijlocirea scursaturilor komuniste-iliesciene,a fost scoasa la mezat –Tara…) Țările care au jefuit România după 1989, lista incompletă…

 

Am citit astăzi articolul despre rezervele noastre de telur, căzute în mîinile canadienilor (Patria sabotată: România nu-și poate exploata resursele de telur, un metal rar pe care doar Suedia îl mai deține în Europa). Nu este semnat, dar nu cred că cei de la Digi24 s-ar lua după vorbe fără acoperire. Și mă întreb iarăși, ce a făcut SRI din ceea ce ar fi trebuit să facă? Am văzut stupefiat declarații ale celor pe atunci responsabili, dar în prezent angajați ai canadienilor, care spunea că habar nu aveau că în perimetrul lor se află telur deși, se scrie în articol, zăcămintele erau exploatate, prelucrate, folosite în industria noastră sau exportate de România de ani și ani de zile. Bun, ei au fost corupți de canadieni. Dar SRI nu știa de ele și de înstrăinarea lor? Chiar dacă Măgureanu a scos din SRI ofițerii de securitate cu experiență și a desființat munca de obiectiv, oare ofițerii care știau de aceste rezerve au considerat că patriotismul expiră la trecerea în rezervă? Eu consider că patriotismul se manifestă pînă pe patul de moarte, și în virtutea patriotismului trebuiau să acționeze la timp. fie oficial, fie neoficial.

 

Cînd în România au început privatizările în favoarea străinilor, din cîte îmi aduc aminte, prima țară care s-a bucurat de acestea a fost Coreea de Sud, care a preluat fabrica de autoturisme de la Craiova și șantierul naval Mangalia (Coreea de Sud, țara corupției maxime, țara cu cei mai mulți președinți condamnați pentru corupție). Tot pe atunci, o delegație a Procuraturii Generale s-a dus pînă acolo ca să cumpere calculatoare pentru instituție.

 

În rest, privatizările s-au făcut în favoarea țărilor UE și/sau NATO, ca șpagă pentru a fi primiți în lumea selectă a corupției și agresiunii mondiale. Am șpăguit SUA, Canada și Norvegia pentru a fi primiți în NATO, am șpăguit Suedia ca să intrăm în UE, am șpăguit țările importante din UE și NATO că să ne accepte să ne gudurăm pe lîngă ei. Și am șpăguit Israelul – pentru ca acesta să ne sprijine în toate aceste state. Unii vor spune că sînt filorus întrucît nu menționez „rușii” care ne-au distrus industria siderurgică – aici eu am o altă teză, pe care o voi prezenta în final.

 

Fac o trecere în revistă, categoric incompletă, a acestor șpăgi care de fapt au însemnat distrugerea/pierderea celor mai importante societăți (uzine, fabrici, bănci, furnizori de utilități, exploatări de resurse ale solului sau subsoluri, etc.) – rog ca această listă să fie completată de cei care își aduc aminte cu cele pe care le-am uitat eu. De asemenea, nu am puterea să umblu pe internet ca să caut informații vechi, unele de peste două decenii, astfel încît în multe cazuri mă voi baza pe memorie. Dacă undeva memoria mă înșeală, rog să fiu corectat.

 

Este normal să încep cu SUA, partenerul nostru strategic principal (fiindcă avem mulți!).Cînd americanii pun ochii, din motive strategice, economice sau de altă natură pe o țară, au metode diferite de acțiune. Pe România puseseră ochii dinainte să îi ajute naivitatea lui Gorbaciov. Aici a fost simplu, au cumpărat conducătorii, dar pentru alte țări (Afganistan, Irak, Libia) au inventat tot felul de pretexte false pentru a le invada, în alte cazuri, unde varianta a doua nu mergea, au încercat varianta a treia, sprijinirea și înarmarea oponenților veleitari locali (Siria, Iran, Venezuela). Sînt doar cîteva exemple, și doar din mileniul III.

 

Nu mă voi referi aici la ce este cel mai grav, subordonarea către ei a serviciilor noastre secrete și transformarea în slugile lor a conducătorilor țării, nici lă singele vărsat de militarii români, deveniți mercenari, pentru a-i sprijini pe americani cind ucid patrioții din țările pe care le-au cotropit ca să le jefuiască, Mă refer doar la cîteva aspecte economice.

 

Americanul John Perez a cumpărat cu un preț infim ARO Cîmpulung Muscel, uzina care producea autoturisme de teren exportate pe toate continentele – a încălcat termenii contractului, a falimentat imediat fabrica, a vîndut activele și dus a fost. Americanii de la Noble Ventures au cumpărat combinatul siderurgic Reșița cu prețul a doar 4,5 mil. $, angajîndu-se la investiții de 85 mil. $ în decurs de trei 3 ani, dar ei nu au avut bani nici pentru plata primelor două rate din preț, astfel încît poate cel mai vechi combinat siderurgic al României a fost falimentat (fiind în final cumpărat de Mittal). Despre americanii de la Bechtel (sprijiniți în mîrșăvia lor de un fost ambasador SUA, recompensat lunar de statul român), care au încasat sume enorme, nici nu mai știu cît, pentru a face ceva din ceea ce nu știu ce au făcut, nu are rost să mai scriu ceea ce este foarte cunoscut. Singura investiție americană care rezistă (fiindcă este foarte profitabilă!) este fabrica de autoturisme de la Craiova, preluată de la sud-coreeni.

 

Președinții României au fost foarte fericiți de întîlnirile lor cu omologii americani Vă aduceți aminte de aplauzele cu care a fost intîmpinat în Piața Universității Bill Clinton după ce tocmai ne respinsese aderarea la NATO? După aceasta, nemernicul Emil Constantinescu a deschis cerul României aviației americane pentru a bombarda, împotriva normelor internaționale, Iugoslavia, statul vecin, cu care am avut cele mai putine conflicte (în afară de Nicopole, în 1396,cînd sîrbii au sprijinit oastea otomană, mi se pare că a mai fost un conflict, dar nu mai îmi aduc aminte care), Apoi, cel mai imbecil președinte al SUA, a venit la București și a admirat curcubeul apărut cu ocazia sosirii sale. Emoționat, nemernicul Ion Iliescu a  fost de acord să trimitem trupe române în sprijinul teroriștilor americani. Nu prea de mult timp, emoționat pînă la lacrimi (ca să nu spun altfel), de faptul că a fost bătut pe umăr de președintele neales al planetei, un alt nemernic, K.W.I. a hotărăt să cumpere pe bani foarte mulți ciurucuri inutile.

 

Tot peste ocean, Canada și-a primi ofranda (ciubucul, „tainul”, cum spunea Băsescu despre Raffarin), și a primit zonele aurifere, argintifere și, după cum aflăm acum, pline de multe alte metale rare,

 

Am mai dat tain (adică șpagă) unei alte țări member NATO, Norvegia. Șpaga a fost dată chiar de Traian Băsescu, pe atunci ministrul transporturilor, cel care a cedat în condiții total dezavantajoase flota oceanică a României (una dintre cele mai mari din lume) către compania norvegiană Kvaerner.

 

Marea Britanie nu prea știu ce investiții are în România, dar știu unele dintre tunurile trase de Tony Blair, prietenul lui Adrian Năstase. Mă gîndesc la faptul cum în urma unui telefon (și se pare chiar urmat de un mail), l-a lămurit pe Adrian Năstase că ar fi bine să îl recompenseze pe principalul său contributor la campania electorală, indianul Mittal, cu cel mai mare combinat siderurgic al nostru, cel de la Galați, la un “preț promoțional”. Acum, mă iau după memorie – țin minte că pentru imensul combinat, Mittal a plătit 60 mil. $, adică mai puțin de jumătate (130 mil. $) din vila cumpărată ulterior de acesta în centrul Londrei. În Regatul Unit, se pune foarte des batista pe țambal, S-a pus și în cazul anunțat de presa  britanică asupra șpăgii de 10 mil. lire sterline încasate de un demnitar român pentru ca noi să cumpărăm fregatele ruginite britanice. Am auzit zilele acestea că ar fi fost opera lui Gabi Oprea – hai să fim serioși, poate că Gabi Oprea o fi vîndut la negru izmene din dotarea armatei române, dar chiar să îl credeți apt la acest nivel înalt, ar fi stupid! – eu nu îl văd aici decît pe prietenul lui Tony Blair (dar și al lui Silvio Berlusconi). Perfidul Albion ne critică pentru corupția din România (care într-adevăr, este enormă), dar ei tac din gură cînd este vorba despre propria corupție la nivel înalt. Cînd s-a anunțat că s-au dat șpăgi mari pentru ca Arabia Saudită să cumpere avioane britanice, dar corupții erau membrii ai familiei regale saudite, ancheta s-a închis. Cînd s-a stabilit că miliardarii evrei englezi care au contribuit cu sume enorme pentru campania electorală a mafiotului Tony Blair primind în schimb titlul de lord, scandalul a fost stopat.

 

Franța a primit și ea „tainul”, a primit fabrica de automobile de la Colibași (Mioveni), una dintre cele mai mari fabrici de ciment din România (Lafarge – a preluat Hoghiz, Medgidia și Tg. Jiu)), care își făcea profitul în România, întrucît  prețul în România era de trei ori mai mare decît cel cu care îl desfăceau în țara de origine (ca și ceilalți occidentali care au pus mina pe industria cimentului – nemții de la Heidelberg Cement  și elvețienii de la Holcim), a primit BRD, a primit prin Gaz de France (sau cum s-o mai fi numind acum) distribuția gazelor naturale, a preluat distribuirea apei în București.

 

Austria a pus mina (într-un timp suspect de scurt) pe BCR, pe Petrom, pe pădurile din munții noștri pe care le explotează în afara legii și pe alte „mărunțișuri”, cum ar fi Pink Post, care face concurență Poștei Române, fiind preferată pentru trimiterea facturilor de către firmele străine care operează în România. (Enel, Orange – sînt cele care îmi trimit facturi).

 

Italienii și-au tras și ei partea lor: „Gavazzi Steel” (fostul vechi combinat siderurgic Oțelul Roșu, pe care l-au falimentat), Enel (cea mai mare parte din fosta distribuție a energiei electrice în România), și au pus mina pe foarte multe din pămînturile mănoase ale noastre.

 

Nu am urmărit afacerile germane, dar în afară de sus-menționata firmă de ciment Heidelberg, adaug Ruhrgas (E.ON), care ne dă nouă, românilor, gaze românești la prețuri occidentale (mai mari decît cei care nu au rezerve de gaze).

 

Grecii ne-au răpit la un preț derizoriu Romtelecomul, dar le-am creat și avantajul de a înființa multe bănci care să jefuiască bizonul autohton (printre care și eu).

 

Pînă și cehii s-au mișcat neașteptat de repede. În primul rind, cehii au pus mina pe TEPRO Iași prin firma Zelezarny Veseli („Fierarii Veseli”) – dar întrucît președintele sindicatului Virgil Săhleanu le afecta profitul scontat, omul de afaceri ceh Frantisek Priplata împreună cu niște români au hotărît uciderea lui Sihleanu, și au reușit. Românii au ajuns în închisoare, Priplata a plecat din țară liniștit. Apoi, cehii au privatizat distrubuția energiei electrice din cele 5 județe ale Olteniei, plus Argeș și Teleorman. Știu foarte bine abuzurile și corupția patronată (sau acceptată) de CEZ, m-am lovit de ele, dar nu asta este tema de azi.

 

În ce privește Suedia, țară UE dar nu NATO (taman invers ca vecina din vest, Norvegia), îmi aduc aminte că Mircea Ciumara, ministru al finanțelor, a descoperit o mare datorie antebelică, legată (dacă nu mă înșel) de construcția unor șosele în România. Nu știu dacă noi am plătit o datorie neverendicată de peste 60 de ani (de fapt, niciodată nu știm ce și cît și cui plătesc trădătorii care conduc țara, aleși de popor), dar mi se pare că dacă răposatul Ciumara avea doi fii, iar aceștia au făcut facultatea în Suedia, bănuiesc că au făcut-o fără taxe, dar cu bursă.

 

Hai să termin și cu problema rușilor

 

Rușii au privatizat (și distrus) prin firma Mechel 5 unități importante ale industriei noastre siderurgice (Combinatul de oțeluri speciale Tîrgoviște, Laminorul Brăila, Industria sîrmei Cîmpia Turzii, Întreprinderea de sîrmă Buzău și, îmi cer scuze, am uitat și nu am putere să  caut acum cea de-a cincea).

Dar după ce Vladimir Putin a ajuns la putere și a început „prigoana” împotriva mafioților evrei, aceștia au început să zboare rînd pe rînd din Rusia. Firma Mechel s-a transformat în firma Conares Holding, mutîndu-și sediul, unde? În Elveția, în mica localitate Baar. Gard în gard cu sediul firmei „Glencore”, a marelui infractor evreu american Marc Rich, grațiat  de Bill Clinton, saxofonistul, în ultima sa noapte de prezidenție, atît în vederea generoaselor donații (milioane de dolari) făcute de consoarta infractorului, cît și la insistențele Mossad.

 

Nu vreau să insinuez nimic, vă dau aceste informații ca să le verificați (nu mai am putere să o fac eu), dacă cele 5 firme românești au fost distruse de ruși, sau de “”mijlocitorii”” ruși.

 

                                                                                                            Dan Cristian IONESCU

Țările care au jefuit România după 1989, lista incompletă…

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

(Dupa nationalizarea komunista a urmat TEPUIREA PeSeDista…)Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice

 

 

Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice? Simplu: prin legi date în favoarea chiriaşilor (de regulă, foşti nomenclaturişti comunişti) sau prin legi interpretabile, pe care o justiţie, aflată multă vreme la şliţul penalilor din PSD, le-a aplicat în funcţie de şpăgi şi alte foloase necuvenite. În acest fel, foştii proprietari sau urmaşii acestora au realizat rapid că în Republica Bananieră România prorietatea este un „moft”, ca să-l citez pe KGB-istul criminal Ion Iliescu.

 

Mai jos, încă un exemplu de terorism de stat, autorii fiind PSD-iştii trădători de neam şi ţară, cei care au adus datoria externă a României, la finalul anului 2021, la suma de 134,2 miliarde de euro, dar n-au construit mai nimic în această ţară. Unde s-au dus banii? Banii s-au dus în ceea ce au jefuit baronii PSD, în pensii speciale, în ajutoare sociale şi în pomeni electorale.

 

Aşadar, anul 2004, cu PSD = ciuma roşie la guvernare. Tot atunci apărea în presa centrală din România articolul de mai jos.

 

Parchetul din Braşov umblă cu justiţia vopsită

 

Nu cred că există cetăţeni care să se simtă în clădirea unui Parchet ca acasă. Nici măcar procurorii, darmite românul de rând. Ei bine, vă prezentăm aici singura familie din ţară pentru care acasă înseamnă la Parchet: Elena Maria şi Adrian Ionică, Anca Neculce şi alţi câţiva descendenţi din numele de Ionică.

 

În clădirea Parchetului din Braşov, înainte de a fi fost instalate fişete şi dosare prăfuite, dormeau, găteau, făceau baie şi se hârjoneau soţii Ionică. Soţi care au fost evacuaţi peste noapte de comunişti, fără formalităţi, în 1951.

 

Locuinţa lor a găzduit mai întâi Miliţia, apoi Procuratura şi azi Parchetul Braşov. Pentru simterie, ei au fost mutaţi într-un spaţiu păduchios în care funcţionase o secţie de miliţie.

 

După ce România a redevenit – chipurile – o ţară care garantează proprietatea, familia Ionică-Neculce a declanşat acţiunea de revendicare a imobilului. Acum 10 ani (în 1994 – n.m.).

 

Procesul s-a plimbat prin multe instanţe din Braşov şi Timişoara. În mentalitatea lor de lotri comunişti, pentru a apăra proprietatea de proprietari, reprezentanţii statului împotriva cetăţeanului a recurs şi la spectaculoase falsuri.

 

I-auzi: deşi unul dintre reprezentanţii Parchetului a admis în instanţă că instituţia lui nu are niciun drept asupra imobilului, în încheierea de şedinţă a fost înscris un punct de vedere exact contrar; sau altul, enorm: în cartea funciară, cineva a scris că în 1993 clădirea a fost demolată. O clădire monumentală care, cu puţin effort, se vedea de pe geamul tribunalului.

 

Ei bine, azi (în noiembrie 2004 – n.m.), după hărţuieli grosolane de un deceniu, instanţele au adoptat, în sfârşit un discurs european. În ultimele concluzii, se susţine că naţionalizarea a fost justificată pentru că cei doi proprietari erau o casnică şi un mare comerciant, adică exploatatori ai clasei muncitoare. (Trecem peste faptul că un inginer, promovat director de fabrică şi apoi preşedinte al Camerei de Comerţ, nu a fost nici atunci, nici azi, mare comerciant şi că asta nu poate să înţeleagă o judecătoare cu chiloţii grei de spaima procurorului general şi a Ministerului Justiţiei).

 

Sugerăm, în consecinţă, arestarea acestor elemente periculoase care îndrăznesc să submineze autoritatea instituţiilor Republicii Populare Române cum, în pragul intrării în Uniunea Republicilor Sovietice Europene. („Academia Caţavencu”, nr. 674/2004)

 

Citeste si articolele:

 

Ana Pauker şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji; iar Iliescu şi Năstase i-au lăsat fără case

Despre „buna-credinţă”, în regimul criminal al PSD = ciuma roşie

Ion Iliescu, Dejmoştenitorul de imobile

Românii proprietari de case – alungaţi din propriile case de comunişti, umiliţi de PSD-işti, urmaşii comuniştilor

Colaboratorul Securităţii comuniste criminale îşi schimbă funcţia, da’ năravul ba…

Cum a furat PSD = ciuma roşie proprietăţile confiscate de comuniştii criminali veniţi pe tancurile sovietice

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Crislamul- ce este și ce șanse de reușită are? Crislam, minciuna care refuză să moară, și talmeș-balmeșul românesc; Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei;…IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS; Templul Satanic din SUA anunță că va fi vârf de lance în lupta pentru liberalizarea totală a avortului alături de Bill Gates, Soroș și Warren Buffet;George Soros, acest Satan împielițat; Cum să ne închinăm lui Dumnezeu (partea a 2-a); Daniel 9;9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! „În căutarea Dumnezeului nevăzut“ de Philip Yancey; SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU; Cum au ajuns Atenienii să se închine unui Dumnezeu necunoscut? Există în Biblie argumente pentru închinarea la icoane? Ce spune Biblia în general despre icoane? Victor Gotișan: Comunismul avea misiunea să distrugă tot ce este religios și să construiască un „om nou”;  PUTIN: CREȘTINISMUL ȘI COMUNISMUL SUNT SIMILARE. PE ĂSTA ÎL CONSIDERAȚI VOI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI? Încercarea comunismului de a distruge creştinismul; Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon; Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon… Sexo-marxismul – legitimarea etichetelor și resentimentului… Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin… Patrioți americani, uniți-vă! Alegeți libertatea!

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Pericolul marxismului în America. Avertismentul lui Mark R. Levin… Patrioți americani, uniți-vă! Alegeți libertatea!

 

 Nicolae Dima  

 

 

Anul acesta a apărut în librăriile din Statele Unite cartea Marxismul în America, de Mark R. Levin, volum ce reprezintă un semnal de alarmă care ar trebui să deschidă ochii multor cititori. Statele Unite se îndreaptă spre socialism și popularția nu înțelege pericolul de care se apropie. Ca persoană care a trăit comunizarea României mă simt obligat moral să atrag atenția asupra alunecării spre neo-marxism. Dacă nu se iau măsuri acum, America de mâine va arăta ca Venezuela de azi. Perspectiva nu îi deranjează pe marxiști. În fostele țări comuniste din Europa de Est o infimă parte a populației trăia regește, o mică parte trăia confortabil și restul populației se zbătea în mizerie. În acei ani mulți oameni așteptau să-i salveze America. Pe cine vor aștepta americanii, dacă marxiștii ajung la putere la Washington?

 

Mark Levin, autorul cărții, e conștient de ce se întâmplă și de scopul urmărit de neo-marxiști. El a analizat cu rigurozitate evoluția politicii în ultimele decenii, a urmărit pas cu pas atitudinea și acțiunile noii stângi, ajungând la concluzii alarmante. Utilizând numeroase organizații aparent inocente și profitând de mijloace de informare în masă, controlate în mare parte de stânga, neo-marxiștii americani au ajuns să domine discursul public și să-și impună agenda.

 

 

Pentru a-și atinge scopul, Levin susține că marxiștii urmăresc distrugerea totală a actualelor aranjamente sociale. În acest sens, ei exacerbează problemele cu care se confruntă Statele Unite, indiferent dacă acestea sunt reale sau imaginare. E vorba de relații inter-rasiale, de presupusa exploatare a clasei muncitoare, de abuzarea imigranților, deteriorarea medului înconjurator și altele. Scopul final este anihilarea societății tradiționale și rescrierea istoriei Americii. În cuvintele cunoscutului autor, “se urmărește distrugerea imperialismului american și realizarea unei societăți făra clase: lumea comunistă”. (P. 118) Daca se va reuși, susține Levin, Statele Unite se vor prăbuși complet – total social collaps.

 

În vederea atingerii obiectivelor vizate, neo-marxiștii americani au inventat expresii, slogane și teorii noi și bombardează mass-media cu ele pentru a le impune publicului și a le imprima în mentalul populatiei. Citez câteva din cele menționate: Green new Deal (Noul acord verde), Critical Race Theory (Teoria critică a raselor), Critical Gender Theory (Teoria critică a sexelor), Antifa, BLM și altele. În ce privește sexele, de exemplu, în opinia noii stângi marxiste, nu există sexe naturale, acestea au fost chipurile inventate de burghezie.

 

 

Majoritatea teoriilor lansate de neo-marxiști par inofensive și urmăresc inducerea în eroare a populației neinformate și naive. Extrema stângă se ascunde sub asemenea denumiri ca liberali, progresiști, libertarieni, activiști ecologici, troțkiști și alte ”ambalaje”, în timp ce toți se pretind ”democrați”. Unele cercuri marxist-leniniste nu se mai ascund însă și afirmă clar că urmăresc “sfârșitul exploatării capitaliste și peluarea puterii de către popor” (Power to the people). În mod trist și alarmant, precizează Mark Levin, toți leftiștii activează sub umbrela complicită a Partidului Democrat, recent instalat la Casa Albă.

 

Adepții noii stângi susțin că marxismul reprezintă ideologia ”dreptății”, fiind singura capabilă să înfăptuiască o lume ideală. Ei afirmă că în trecut ideologia comunistă a fost prost aplicată, dar rămâne cea mai bună opțiune pentru omenire. Adevarul este că societatea capitalistă americană e departe de a fi perfectă, că are multe lacune și că a făcut și continuă să facă greșeli. De altfel, Winston Churchill afirma că societatea capitalistă reprezintă un sistem rău de guvernare, dar rămâne cel mai bun din câte au fost încercate în istoria lumii. De asemenea, omul însuși este o ființă imperfectă și nu poate atinge niciodată perfecțiunea în ceea ce face. În consecință, ideea realizării societății ideale, raiul pe pământ, este o imposibilitate. Tot ce putem face este să îmbunătățim ceea ce avem. Marxiștii resping însă ideea îmbunătățirii actualei societăți. Ei vor o revoluție radicală care să-i propulseze la putere și în acest sens au inventat curentul Cancel Culture.

 

 

Curentul cancel culture, susține Levin, tradus liber prin anularea sau anihilarea culturii, este nenatural și contrar firii umane. Susținătorii curentului resping valorile tradiționale; denunță familia normală alcătuită din mamă, tată și copii; resping distincția dintre sexe; batjocoresc religia și patriotismul. Și pentru a demola modul vechi și tradițional de viață și a construi o nouă societate, marxiștii aplică formula scopul scuză mijloacele. În acest sens, ei încurajează contradicțiile sociale, cauzează noi crize, organizează demonstrații și manifestări stradale lipsite de sens, doar pentru a pune presiune, diseminează zvonuri și minciuni și declanșează conflicte.

 

Promotorii noii ordini sociale susțin, totodată, că revoluția comunistă este iminentă. În opiniile lor, asemenea revoluții au reputat mari succese în trecut în țări ca URSS și China și mai recent în Venezuela. Pentru ei nu contează faptul că zeci de milioane de oameni au fost sacrificați în numele revoluției; scopul final e important, anume, paradisul care va veni. Între timp, ideea distrugerii a tot ceea ce este vechi s-a răspândit și în același timp au apărut în America temple dedicate lui satana. Mark Levis se întreabă încotro merge țara și amintește de una din declarațiile fostului președinte Ronald Reagan: “Libertatea este întodeauna la doar un pas de dispariție.” (p. 13) Levin amintește că pierderea libertății tradiționale a început deja la Washington, sub actuala administrație a președintelui Biden. “Se întâmplă deja pe marile coridoare ale puterii prin acțiuni legislative și ordine executive și pe marile străzi unde au început să domine actele de violență,” scrie Levin. (pp. 38-39)

 

Ca cetățean american născut și crescut în România, îmi amintesc de anii copilăriei și ai primei tinereți și de metodele prin care s-au impus comuniștii. Între altele, au terfelit simbolurile naționale; au dărâmat monumentele vechilor eroi ai națiunii, înlocuindu-le cu statuile criminalilor comuniști; au schimbat numele românești ale unor bulevarde; au promovat în posturi de conducere unelte docile și lichele; au arestat și decimat opoziția. Deocamdată, în Statele Unite s-a început cu distrugerea statuilor și cu promovarea unor interlopi. Infractorul George Floyd, de exemplu, a fost înmormântat într-un sicriu de aur, fiind onorat ca mare erou. Și este doar începutul.

 

 

Mark Levin scrie, în concluziile finale, că ideologia comunistă este nu numai fără niciun Dumnezeu, dar și împotriva naturii omului. Omul a fost creat în imaginea divinității, având suflet și conștiință. El are menirea să se salveze pe sine și să-și ajute și semenii. Majoritatea americanilor sunt oameni cu frică de Dumnezeu, dar, în mod bizar, sunt tăcuți și par resemnați în fața tendinței pro-marxiste de azi. Și cartea se încheie cu o chemare:

 

Patrioți americani, uniți-vă! Alegeți libertatea!

 

(Prof. Dr. Nicolae Dima, fost redactor la Vocea Americii, USA, noiembrie 2021)

 

https://www.podul.ro/articol/16111/pericolul-marxismului-in-america-avertismentul-lui-mark-r-levin

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Sexo-marxismul – legitimarea etichetelor și resentimentului

 

 

 By Maria Cernat – Ovidiu Anemţoaicei 

 

Cum ajung persoanele privilegiate să impună etichete periculoase in spațiul public

 

Numărul 801 al cunoscutei reviste Dilema veche ne aduce în fața unei dezbateri halucinante. Sexo-marxismul – definiție, tipologii și, firește, pericole! Ceea ce propunem aici este o analiză a condițiilor de posibilitate ale unei asemenea ”dezbateri” pornind de la responsabilitatea socială și pretențiile de “obiectivitate”.

 

S-a discutat intens în cercurile de stânga despre oportunitatea de a intra în ”dialog” cu Adrian Papahagi, promotor al unor idei de extremă dreapta în spațiul cultural românesc. Apreciem efortul temerar al colegilor Cristian Iftode și mai ales al Ruxandrei Ivan, care i-a răspuns direct lui Papahagi, chiar dacă nu în suficiente cuvinte  (probabil ca urmare a constrângerilor de spațiu) încât să lase să transpară toate ideile minuțios prezentate de Adam Curtis în episodul al treilea al magistralului documentar The Century of the Self, legate de Wilhelm Reich. Totuși asemenea inițiative scriitoricești ale revistelor noastre centrale mi se par foarte problematice și o să explicăm de ce.

 

În primul rând “obiectivitatea jurnalistică”. Se consideră că o asemenea dezbatere este utilă publicului pentru că ea aduce în prim-planul atenției puncte de vedere diverse care ajută la conturarea unei imagini ”obiective”. Curios lucru, obiectivitatea e un standard jurnalistic, un ideal profesional care animă toate dezbaterile cu privire la mass-media. Una dintre cele mai revelatoare priviri diacronice asupra obiectivității jurnalistice este oferită de Michal Shudson, care, în lucrarea  Discovering the News – A Social History of American Newspapers, discută pe larg despre acest ideal. De reținut, pe scurt, că, oricât de surprinzător ar putea părea, idealul obiectivității nu era împărtășit de jurnaliști în secolul XIX. La apariția sa a dus telegraful și înființarea agenției de știri Associated Press pe care jurnaliștii au creat-o la mijlocul secolului XIX. Cu acest prilej a început să fie nevoie de informație jurnalistică suficient de obiectivă încât ea să poată fi vândută tuturor clienților. Ceea ce  părea o simplă cerință de piață îndreptată către o agenție de știri a început să devină ideal profesional. Dar cu greu. Jurnaliștii începutului de secol XX nu făceau diferența dintre ”fapte” – descrieri ”obiective” ale realității și ”valori”, ceea ce ne influențează subiectiv. Până în jurul anilor ʼ20 ai secolului trecut în rândul jurnaliștilor domina un realism naiv. După ravagiile propagandei de război și ale mai frumos intitulatului de către Edward Bernays PR politic, oamenii de presă au abandonat, în parte, această perspectivă. Ceea ce i-a luat locul au fost procedurile: verifică informația din cel puțin două surse și, mai ales, adu în platou sau în paginile revistei oameni reprezentanți ai unor tabere adverse. Asta l-a făcut pe Lee McIntyre să deplângă soarta jurnalismului american și a jurnalelor de știri care aduc în platou și pun laolaltă, ca să scape de procese și de acuzația de partizanat, reprezentanții celor mai bizare concepții. Așa au ajuns în prime time personaje extrem de controversate precum adversarii vaccinării sau susținătorii fumatului – consistent plătiți de firmele de tutun. Aceștia din urmă erau persoane plăcute ochiului, cu mult fler, care subminau cu ușurință în agora media oamenii de știință ne-telegenici.

 

Aceste considerente explică, parțial, ceea ce se întâmplă la Dilema. Aducem în paginile ziarelor reprezentanți ai celor mai bizare concepții. Ba încă și dedicăm un număr întreg deslușirii unor clișee simpliste și nocive de tipul ”sexo-marxism” sau ”pupători de moaște”. Mass-media au marea abilitate de a conferi legitimitate unei teme. Noelle Newman este cercetătoarea care a arătat că, opinia publică, departe de a fi un loc în care oamenii cu concepții diferite dezbat, este opinia publicată în mass-media. Și oamenii o citesc și se feresc să se exprime. Păi dacă a scris la gazetă, cine sunt eu să comentez? Astfel, mecanismul democratic al dezbaterii se reduce la oameni care, de teama oprobiului public, mai degrabă se conformează opiniei publicate, decât să își exprime opinia. Mecanismul de formare a opiniei publice este oarecum viciat, pentru că, teama de respingere îi face pe oameni să se conformeze în fața opiniei publicate în mass-media, nu să se exprime critic. Prin urmare, deși nu pare, jurnaliștii poartă o mare responsabilitate socială. Pentru că anii ʼ20 au însemnat nu doar propagandă de război, ci și apariția unui corpus însemnat de cercetări în domeniul științelor sociale care indicau faptul că vedem lumea prin ochelari socio-culturali și că pretenția obiectivității este una iluzorie.

 

Or, este foarte important cine scrie și cui dăm o voce în paginile revistei. Dosarul despre sexo-marxism este un caz simptomatic pentru servilismul presei culturale centrale. Tabloul este unul demn de-o comedie burlescă cu accente dintre cele mai grotești. În centru, pe un munte de privilegii cât Casa Poporului, se află patriarhul cultural, Adrian Papahagi, ”inventatorul” etichetei de ”sexo-marxist”. El, ca un rege al junglei, ostenit de bâzâitul unor gâze mici, marginale, precare, dar teribil de neobrăzate – feministe, persoane LGBT, săraci și alți marginali – este chemat să-și cânte nefericirea ostracizând sub această etichetă o întreagă mișcare, feminismul care, chipurile ”a cam luat-o razna”, dar și mișcările pentru apărarea drepturilor minorităților sexuale! Exemplu de “ironie” a la Papahagi: “Revoluția sexuală, ca revoluția proletariatului în deceniile comuniste, trebuie celebrată de întreg poporul, obligat să aplaude paradele în care defilează mîndră „diversitatea perversității“.” Cei de la Dilema îi oferă obedienți șansa să legitimeze un discurs violent îndreptat împotriva minorităților. Mai mult, sunt chemați și doi reprezentanți ai ”taberei adverse” (Cristian Iftode și Ruxandra Ivan) al căror rol în acest spectacol halucinant este că confere legitimitate acestei ”dezbateri” în care se aplică etichete de la înălțimea puterii pe care doar un capital simbolic consistent ca al domnului Papahagi ți-o poate oferi. Să ne înțelegem, pacea e războiul dus cu alte arme, cum bine spunea Foucault. Iar aici terenul de luptă e chiar limbajul, cum tot el ne-o spune. Și cine are puterea, are puterea de a da definiții. Ești sexo-marxist! Damnat pe veci. Atenție, după definiții vin și listele! Și cine va fi pe listă, greu va mai ieși de acolo. În plus, se tot clamează ”poliția corectitudinii politice” de “identity politics” și “milițiile ultra-feministe” care cenzurează artiștii Teatrului Național bucureștean, conform recentelor spuse ale regizorului Radu Afrim. Să explicăm pe scurt. Este absolut firesc ca reprezentanții unei minorități rasiale să fie foarte reticenți în a discuta cu un rasist. Noi nu discutăm cu cineva care este pro-pedofilie, sau pro-viol, sau pro-crimă, nu? Cum ar putea cineva de culoare, de pildă, să discute detașat cu cineva care îi susține inferioritatea din start, care îi neagă drepturile din start? Dialogul înseamnă respect reciproc și pătrunderea în dialog de pe poziții egale. Totuși, nu o dată, ni se pretinde, ca femei, să discutăm cu zâmbetul pe buze cu misogini agresivi în numele toleranței și al democrației, ca persoane de culoare să discutăm cu rasiști declarați, în numele acelorași valori. Se pretinde studenților să accepte în universitățile lor asemenea personaje, tot în numele libertății. Nu avem încă staruri academice din rândul afro-americanilor care să susțină inferioritatea albilor. Sunt curioasă, dacă ar exista, cât de dispuși ar fi cei care azi clamează libertatea de exprimare, să primească asemenea personaje în universitățile lor.

 

Revenind la dosarul din Dilema, cu o temeritate pe care doar ignoranța combinată cu privilegiile o poate genera, Adrian Papahagi clamează totalitarismul și reacționarismul revoluției sexo-marxiste, înfierând acest ”curent” care suflă puternic doar în capul său. Noroc că i-a dat Dilema platforma să-l transforme în problemă reală. Ruxandra Ivan a încercat să-i arate cum Wilhelm Reich, psihanalistul ale cărui cărți au fost arse și care dezvoltase un delir de grandoare expus de Adam Curtis în toată splendoarea sa, a ajuns, de fapt, să fie folosit de curentele de dreapta din psihologie care militează pentru eliberarea individuală, dacă se poate contra cost. Cum tocmai cel pe care îl înfierează cu mânie proletară domnul Papahagi este un instrument util al neoliberalei industrii de self-help. Dar asta înseamnă să nu citești. Și Wilhelm Reich nu este freudo-marxism. Să crezi că dacă ai citit multă filosofie medievală, te pricepi la feminism fără să citești un articol de Nancy Fraser, sau măcar o mică recenzie la Manifestul celor 99%. Ca s-o citezi pe Camille Paglia, una dintre cele mai controversate personaje academice căreia studenții i-au cerut anii trecuți demisia, drept ”feministă”, să citezi din Marcuse pe sărite fără să înțelegi o iotă din Eros și Civilizație, dar nici din alte lucrări, asta arată cum puterea privilegiilor chiar afectează capacitatea autocritică până la punctul la care te întrebi: oare cât de deformată este educația noastră universitară în absența unor cursuri serioase de teorie critică? Cursuri care să familiarizeze măcar la un nivel minimal studenții cu această problematică ce le apare într-o formă atât de puternic caricaturizată în publicațiile de (in)cultură.

 

Ca să nu mai insistăm și pe faptul că întreg dosarul Dilemei despre “sexo-marxism” și ”pupătorii de moaște” operează, surprinzător și dubios în același timp, pe o confuzie între freudo-marxism și Școala de la Frankfurt, pe de o parte, și “sexo-marxism”, pe de altă parte, ultimul fiind, în mod clar și distinct, un termen recent, reactiv și peiorativ din partea dreptei neo-conservatoare creștin-naționaliste locale, îndreptat explicit împotriva mișcărilor feministe și ale minorităților sexuale, puse în aceeași găleată a anticomunismului și anti-stângismului, mișcări minoritare care parcă au luat cu prea mult asalt micuța cetățuie dacopată în ultima decadă cu lupta lor pentru drepturi și libertăți, vizibilitate și recunoaștere, justiție socială și demnitate. Pentru cel care a propagat termenul de “sexo-marxism”, e indezirabil să fii feministă, să fii femeie autonomă, să nu permiți nicio formă de violență din partea bărbaților, sau să trăiești diferit de “dreapta credință”. E indezirabil să fii antirasist, anti-clasist sau să trăiești o sexualitate diferită. E indezirabil să interoghezi modul în care capitalismul neoliberal produce și reproduce inechități sociale sau cum democrația poate fi de cele mai multe ori chiar fascistă.

 

Operele lui Adorno, Marcuse, Fromm, Horkheimer și alții au construit un întreg curent de gândire critică și de teorie socială critică, pe care s-au ridicat ulterior noi mișcări sociale și academice încă prolifice din punct de vedere al producției de cunoaștere politică (Žižek este un exemplu, de altfel reacționar și el într-o anumită măsură față de mișcările feministe și cele ale minoritățlor sexuale). Pe scurt, prin “sexo-marxism”, în mod eronat analogat cumva cu freudo-marxismul, se dorește un atac direct și preventiv împotriva stângii românești, cât o fi ea de firavă, într-adevăr mai vocal exprimată dinspre mișcările activiste feministe, queer și anticapitaliste locale din ultimii zece ani. Dar ironia face că foarte puțini dintre noi ăștia “sexo-marxiștii” suntem și freudo-marxiști. Față de freudo-marxiști, teoria critică a “sexo-marxismului” este foarte intersecțională, dar la fel de anticapitalistă, anti-imperialistă și antifascistă. În plus, adună multe și diverse poziționări de stânga care chestionează direct ordinea capitalistă neoliberală, patriarhală, heteronormativă, transfobă și rasistă. Foarte puțini freudo-marxiști făceau asta.

 

Și mai e o problemă: “sexo-marxismul” ca termen nu e chiar așa de original, ci mai degrabă adaptat. Încă din anii ’90 circula bine mersi în America termenul de “marxism cultural”, unul de altfel antisemit. Martin Jay explica prin 2011:

 

”Mesajul este aiuritor de simplist: toate relele culturii americane moderne, de la feminism la acțiune afirmativă, la eliberarea sexuală sau drepturile persoanelor gay, până la decăderea educației tradiționale și chiar mișcările legate de protejarea mediului sunt până la urmă rezultatul influenței insidioase a membrilor Institutului pentru Cercetări Sociale care au venit în America în 1930.[….] Dar marea majoritate a acestor acuzații vin dintr-o zonă a unor demagogi de extremă dreapta extrem de provocați în planul logicii și șocant de slab informați, al căror acces facil la internet le permite să răspândească rapid cele mai halucinante absurdități.”

 

Concluzia, după ce am parcurs dosarul Dilema din numărul 801 privitoare la ”sexo-marxism” și ”pupători de moaște”, este că presa culturală centrală nu face decât să întărească discursul conservator de esență dură chemând șapte bărbați și o femeie să explice cum stă treaba cu etichetele inventate de patriarhi ghiftuiți cu privilegii academice și financiare.

 

https://ro.baricada.org/sexo-marxismul-papahagi/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Primejdia neomarxismului (3): planul diabolic de îndoctrinare a copiilor Prof. dr. Iosif Țon

 

 

Suedia: îndoctrinarea diabolică de îndoctrinare a copiilor prin lecții periculoase de sexualitate. Diferența dintre țările nordice și America și lupta dintre marxismul și creștinismul evanghelic.

 

Află mai multe despre creștinism, ateism, alte religii și filosofii: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii

 

///////////////////////

 

„Marxismul american” | Iosif Țon

 

 

Primejdia neomarxismului (1): celebrarea nașterii unui monstru | Prof. dr. Iosif Țon

 

//////////////////////

 

Încercarea de reînviere a comunismului – de Iosif Țon

 

Creștinul și STATUL   

 

Nouă nu ne vine să credem! În ruptul capului nu ne vine să credem! După cei şaptezeci de ani de comunism în Uniunea Sovietică şi după patruzeci de ani de comunism în Europa de Răsărit, mai vrea cineva să repete tragedia? Da, da, da!   În Europa de Apus şi în Statele Unite ale Americii se lucrează intens şi cu mare zel şi entuziasm la realizarea visului lui Karl Marx de a crea societatea comunistă!

 

La protestele noastre că experimentul acesta a creat iadul pe pământ, ni se răspunde candid că cei ce au condus experimentul în ţările noastre au greşit, nu   l-au aplicat corect, dar acum se va aplica în mod corect şi cu siguranţă va produce societatea ideală.

 

Cei ce au lansat lupta aceasta au fost cunoscuţi sub numele de şcoala de la Frankfurt, care şi-au început activitatea prin anul 1924.  Ei erau marxişti convinşi, dar îşi puneau întrebarea de ce revoluţia comunistă a început în Rusia înapoiată şi refuză să se producă în ţările avansate ale Apusului. Răspunsul lor a fost că în aceste ţări cultura este de vină că oamenii nu pornesc la revoluţie. Cu alte cuvinte, felul de a gândi creştin din aceste ţări este piedica. De aceea, trebuie să se producă mai întâi o revoluţie culturală, care să distrugă felul de a gândi şi structura existentă a societăţii şi să se producă un haos social din care singura ieşire să fie revoluţia comunistă.

 

Odată cu venirea lui Hitler la putere, profesorii marxişti de la Frankfurt s-au refugiat în America şi au fost primiţi cu braţele deschise la Universitatea Columbia din New York. Acolo, au decis să-şi aplice planul de a realiza o societate comunistă în noua lor ţară. Primul pas a fost să schimbe gândirea din universităţile americane, pe principiul că acolo unde este universitatea astăzi acolo va fi toată societatea peste douăzeci de ani. Ei au început prin a umple universităţile de profesori marxişti. Paralel cu aceasta au acreditat ideea că credinţa în Dumnezeu este contrară ştiinţei şi că, deci, religia creştină n-are ce căuta în şcolile de stat. Printr-o acţiune în justiţie bine argumentată, au reuşit să facă să fie ilegal ca cele zece porunci să mai fie afişate pe pereţii claselor de şcoală. Orice menţionare a lui Dumnezeu şi a credinţelor creştine şi a moralei creştine au fost declarate ca fiind acţiuni politice, şi numite „incorectitudine politică”.

 

Marxiştii de la Frankfurt au ajuns repede la concluzia că cel mai bun aliat al lor în demolarea creştinismului este Sigmund Freud, care atunci mai lucra atunci la Viena. Combinaţia dintre marxism şi freudism a fost făcută cu scopul de a convinge lumea că creştinismul este o ideologie nu numai neadevărată, ci şi una care duce la nefericirea omului şi a societăţii.

 

Pentru ca omul să fie fericit, spunea teoria lui Freud, atât bărbatul cât şi femeia trebuie eliberaţi din cătuşele căsătoriei, trebuie convinşi să treacă la sex fără inhibiţii şi limite şi să renunţe la orice alte tabu-uri pe care le-au învăţat de la religia creştină. Formele de sexualitate care până atunci erau considerate drept „anormale” (cum ar fi homosexualitatea, lesbianismul, etc.), trebuia să fie acceptate ca fiind mai atrăgătoare decât viaţa sexuală din familie. În special copiii şi tineretul trebuia să fie învăţaţi felul acesta de viaţă. De asemenea, pornografia şi nudismul de orice fel trebuia să fie promovate ca absolut normale şi dezirabile.

 

Să reţinem că scopul urmărit era desfiinţarea societăţii creştine, destrămarea structurilor sociale existente, până când se va ajunge la un asemenea haos încât oamenii să dorească societatea nouă, socialistă, apoi comunistă.

 

Timp de zeci de ani, această ideologie a fost predată mai ales în universităţi, unde era prezentată cu numele inocent de „corectitudine politică”. Unii i-au spus „marxism cultural”.  Alţii fac tot ce pot să evite cuvântul „marxism”. Apoi, imediat după 1960, a izbucnit în universităţile din Apus şi din Statele Unite, revolta studenţească anticreştină şi pro sex fără limite. Această revoltă a dus la legalizarea pornografiei, la legalizarea avortului, la legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene şi alte asemenea forme de „viaţă nouă”.

 

Îndată după al doilea război mondial, trei dintre profesorii marxişti germani s-au întors la Frankfurt, au obţinut acolo poziţii de conducere şi au implementat şi în Germania acţiunile care au avut atâta succes în America.

 

Odată cu revoluţia sexuală a tineretului de după 1960, marxiştii, atât cei din Germania, cât şi cei din America (conduşi acolo de Herbert Marcuse, germanul care a rămas să perfecteze acţiunea de acolo), au considerat că sexul fără limite şi lipsa de orice moralitate este cea mai bună metodă de a distruge structura societăţii. De asemenea „eliberarea femeii din închisoarea familiei” devine parte din mişcarea marxistă a cărui scop final este distrugerea societăţii actuale în aşa mod încât oamenii să dorească societatea comunistă. Pervertirea copiilor prin confuzia de gen (homosexuali, lesbiene, transgenderi) face şi ea parte din acest plan diabolic.

 

Mişcarea marxistă a câştigat teren enorm în Germania. Vezi pentru aceasta cartea Gabrielei Kuby, „Revoluţia sexuală globală – distrugerea libertăţii în numele libertăţii” (publicată în româneşte în 2015, la Humanitas).

 

Promotorul acestei mişcări marxiste-comuniste la Bruxelles este luxemburghezul Jean-Claude Junkers, Preşedintele Comisiei Europene, iar elevul lui favorit este Klaus Iohannis (saşii din România sunt originari din Luxemburg!).

 

Îndată după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a reuşit să impună comunismul în ţările din Europa centrală şi de răsărit şi timp de 40 de ani am trăit iadul pe pământ produs de ideologia marxistă. Pentru noi este un şoc să aflăm că intelectualitatea din Europa de apus a îmbrăţişat ideologia care duce la comunism! Dar trebuie să precizăm că mulţi intelectuali apuseni nu-şi dau seama că ceea ce propagă ei este drumul spre comunism. Chiar şi din ţările noastre (foste comuniste) mulţi nu-şi dau seama spre ce se îndreaptă această ideologie!

 

Domnul Iohannis nu este atât de naiv încât să nu-şi dea seama unde vrea domnul Junkers să ducă Europa!

 

O clarificare. Domnul Iohannis i-a numit pe cei ce vor căsătorie numai între un bărbat şi o femeie „fanatici religioşi”. Ce înseamnă aceasta? Răspund eu: Un om religios „fanatic” este un om care ia foarte în serios religia lui şi este pasionat pentru religia lui, fiind gata chiar şi să moară pentru ea. Care este opusul la religios fanatic? Este un om care are o religie „formală”. Adică, el merge din când în când la biserică, dar o face mai mult „de formă”. Adică, el nu dă mult pe religia lui. Şi, la strâmtoare, lui nu-i este greu să-şi abandoneze religia.

 

Domnul Iohannis este de religie luteran. Dar el nu este „fanatic”. Atunci, el este un luteran „de formă”. Iată de ce a îmbrăţişat el ideologia anti-creştină care vrea să introducă în societatea noastră ateismul ateu, conceput pentru a reintroduce comunismul în ţara noastră!

 

Poate că dânsul protestează faţă de această interpretare. Dar logica tuturor celor expuse mai sus ne duce la această concluzie!

 

Cele trei milioane de români care cer ca în Constituţie să fie înscris că numai un bărbat şi o femeie pot alcătui o familie, sunt oameni care iau în serios religia lor creştină (indiferent de ce cult creştin aparţin). Domnul Iohannis se opune tuturor acestora. Noi am crezut că el este creştin şi că îşi ia în serios creştinismul lui. Acum vedem că el ni se opune. Cu aceasta, el se înstrăinează de creştinii români care îşi iau în serios credinţa.

 

Vă las pe toţi să trageţi concluziile!

 

Iată că în 2016, în Statele Unite a apărut un candidat la preşedinţia ţării care se declara pe faţă „socialist” şi care era aproape să câştige la alegerile preliminare. Iar acum, citim să 57% dintre tinerii americani ar prefera să trăiască în comunism! Aceste fapte arată cât de mare succes a avut aici mişcarea marxist-comunistă.

 

Minunea lui Dumnezeu este că în atmosfera aceasta alegerile au fost câştigate de Donald Trump, care a declarat pe faţă că este creştin şi că vrea să redea libertate creştinismului evanghelic! Nu este de mirare că  stânga „democrată” este atât de furios dezlănţuită împotriva lui! Este un război pe viaţă şi pe moarte între marxism şi gândirea creştină!

 

Isus Cristos ne-a învăţat că de la început Creatorul i-a făcut pe oameni „parte bărbătească şi parte femeiască” (Evanghelia după Matei 19:4). Atunci când vom înscrie în Constituţie că familia este alcătuită dint-un bărbat şi o femeie, vom arăta lumii întregi că noi suntem urmaşii lui Isus Cristos, adică suntem creştini.

 

Să nu lăsăm pe nimeni să ne oprească. Nici măcar pe Preşedintele ţării!

 

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/8740-incercarea-de-reinviere-a-comunismului-de-iosif-ton

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Încercarea comunismului de a distruge creştinismul

 

 

 

 

INTRODUCERE

 

 

Se cuvine ca înainte de a trece în revistă persecuţia Bisericii România să aruncăm o privire asupra genocidului din sânul Bisericii ruse  dezlăntuit de bolşevici după instaurarea lor prin forta, în 1917, la conducerea statului.

 

Creştinarea poporului rus a coincis cu unificarea statului şi s-a dezvoltat sub influenta bizantină. După creştinarea  prinţului Vladimir în 988 rusii au intrat în al doilea mileniu ca un popor profund creştin. Invazia mongola a găsit o rezistentă înverşunată în creştinismul poporului rus, iar  Alexis (1293-1378) devenit mitropolit al Moscovei  si regent a fost sanctificat fiind socotit ca simbol al reinvierii spirituale, naţionale si politice.

 

Prestigiul Rusiei ţariste din ultimele secole s-a datorat si influ­entei religioase a patriarhiei Moscovei care s-a rasfrânt asupra sla­vilor din Balcani, nutrindu-i dorinţele expansioniste, erijându-se ca protectoare a creştinilor. Bulgarii în liturghiile lor comemorau nume­le tarului Alexandru II, liberatorul ţarii de sub turci iar Sârbii nu au putut uita alianţa rusă la izbucnirea primului război mondial. Ru­sia era considerată ca protectoare a „Locurilor Sfinte” contra pre­tenţiilor islamice si catolice, în timp ce scopul  ei era sa ajungă la Marea Mediterană prin Dardanele si la Oceanul Indian prin golful persic. Grecii au descifrat visul imperialist al Moscovei spre dominaţia Balcanilor si a strâmtorilor, si nu s-au înşelat.

 

Cu tot prestigiul religios  exterior care nu era altceva decât sâmburile ecumenismului, cu toată viată creştină originală dominată de viata monastică extinsă pe vastul teritoriu ţarist ce-si găsise prin sihastrii  adevăraţi propavaduitori ai umilinţei până în străfundu­rile pădurilor de nepătruns, cu toate că preotul, servitor al lui Dumnezeu transformat si-n ultimul slujbaş al statului cu toate acestea ne­mulţumirile interne erau alimentate si de scandalurile continui si co­rupţia generalizată.

 

Atmosfera despotica care nu era numai în Rusia, dar aici si-a găsit un terne mai fertil si focul anarhiei a fost pus de trimiterea unui vagon blindat, din occident până în aceea Rusie muribundă, din care a descins Lenin numai cu o mână de tortionari marxişti.

 

 

 

 

 

IADUL S-A INSTALAT ÎN RUSIA

 

 

Si cum noua schizofrenie marxistă urmărea să revoluţioneze omeni­rea bazându-se pe minciună, furt, delaţiune, crimă, toate viciile de des­trămare a societăţii, fără ca acestea să fie sancţionate pe pământ, comunismul a început lupta pe viată si pe moarte împotriva clasei vechi conducătoare, împotriva intelectualităţii si împotriva Bisericii.

 

Dincolo de Nistru, până la Vladivostoc s-a instaurat un imperiu al barbariei, într-o societate artificială lipsită de substanţa umană, în care nu va exista  nici familie, nici Dumnezeu, unde se urmărea colectivizarea femeii, creşterea copiilor la crese precum puii de găina la incubatoare după care să cutreiere maidanele, transformarea satelor în cazărmi, în jurul obiectivelor economice impuse si în care omul „cel mai preţios capital” să fie controlat si dirijat.

 

Oamenii au ajuns sclavi si flămânzi, o turma condusa de cei ce aveau bata in mana.

 

Biserica alături de familie si scoală reprezentau factorii de educatie ai poporului. Mai mult, biserica avea o sferă de acţiune si mai mare, ea asumându-si rolul de a se ocupa de om de la naştere până la moarte, deci un rol predominant fată de familie si scoală (care le aveau limitate în timp).

 

După ce teroriştii în frunte cu Lenin, prin forţă au pus mâna pe conducerea statului au căutat imediat să excludă radical ori ce opoziţie individuală sau organizată.

 

Toate acestea s-au făcut sub privirile îngăduitoare ale celor ce se străduiau să conducă omenirea spre o societate mai bună, mai îndes­tulată, care să respecte pe om si libertăţile de manifestare spirituală, spre progresul ei.

 

Sub aceste priviri, în infernul URSS au fost exterminaţi 25% din populaţia prinsă ostatică, adică circa 50 de milioane de fiinţe umane. Dintre aceştia 200.000 au fost preoţii ruşi care propăvăduiau dragos­tea între semeni.

 

 

 

 

 

GENOCIDUL ÎMPOTRIVA BISERICII

 

 

Chiar din primele momente ale instaurării revoluţiei bolşevice, Biserica ortodoxă rusă a reacţionat împotriva violentelor si în mesajul adresat pe 11 Noiembrie 1917 se spunea:

 

„… Din toate colturile Rusiei ne vin vesti în ceea ce priveşte vi­olentele de neimaginat fată de biserică, făcute de diverse organi­zaţii sau persoane de la putere. Sub pretextul separării Biseri­cii de stat, consiliul comisarilor poporului se forţează de a face imposibilă existenta Bisericii, a instituţiilor eclesiastice si a clerului. Sub pretextul confiscării bunurilor bisericeşti se urmă­reşte distrugerea cultului si a slujbelor. Prin confiscarea im­primeriilor, posibilitatea unei publicaţii libere a bisericii sau a cărţilor liturgice cu toată curăţenia si integritatea cuvenita, au devenit imposibile.”

 

In fata persecutiilor din ce în ce mai puternice împotriva biseri­cii, Patriarhul Tikhon a excomunicat pe bolşevici pe 19-01-1918.

 

A doua zi a fost făcut public decretul prin care Biserica era se­parată de Stat si i se confiscau toate bunurile, fiind lipsita de toa­te drepturile juridice, deci scoasă în afară de lege.

 

Războiul civil bolşevic a continuat mână-n mână cu lupta fără mi­lă împotriva Bisericii ortodoxe, la început. De la aceasta dată până la sfârşitul anului 1922, un număr de 25 episcopi si arhiepiscopi au dispărut fie executati de politia secreta, fie morţi în temniţe. Nu­mai în noaptea de 12/13 August 1922 episcopul Veniamin al Leningra­dului, după ce se opusese unei divizări a bisericii făcută din dispo­ziţia lui Lenin, împreună cu alţi 3 preoţi au fost împuşcaţi în apro­pierea Leningradului. Si până la sfârşitul anului au mai fost execu­taţi 2.691 preoţi, 1.962 călugări si 3.447 călugărite.

 

Patriarhul rămăsese pe poziţie intransigentă.

 

în anul 1922, sub pretextul ajutorării populaţiei înfometate de pe malurile Volgăi, Lenin dăduse dispoziţie să se confisce toate obiecte le de cult pentru cumpărarea de alimente. S-a refuzat primirea contra valorii acestor obiecte oferită de credincioşi. S-a dovedit că totul a fost numai jaf. Numai un milion de ruble au fost folosite în sco­pul ajutorării, restul de 2,5 miliarde de ruble aur au luat drumul băncilor capitaliste, în conturile şefilor comunişti pentru sprijinirea revoluţiei mondiale, în timp ce Lenin se adresa proletariatului dornic de sânge: „Suprimarea trebuie cât mai rapidă si fără milă…”.

 

 

 

 

ATACUL ÎMPOTRIVA PATRIARHULUI

 

 

Arestarea Patriarhului Tikhon a dat naştere la multe proteste în oc­cident din partea Bisericilor Catolice si Protestante mergându-se pâna la ameninţarea cu ruperea reiaţilor dintre Anglia si Rusia.

 

Invinuit de activitate antisovietică, patriarhul a găsit calea plecă­ciunii folosita de foarte mulţi care au trecut prin fata instanţelor comuniste:

 

„…Recunosc întemeiate acuzatiile de activitate antisovietică si re­gret greşelile făcute contra regimului instalat si cer Tribunalului să-mi comute pedeapsa, adică să mă elibereze din închisoare…” Cu toate acestea a continuat să trăiască ca si arestat cu tot antura­jul lui; iar în luna Decembrie secretarul lui a fost asasinat. în luna Ianuarie 1924 a fost „nevoie” ca să fie internat în spital, iar pe 7 Aprilie din acelasi an, a trebuit să moara, nu înainte de a i se pune în sarcină că ar fi adresat un mesaj credincioşilor invitându-i „să se convingă că puterea sovietică este cu adevărat puterea populară a muncitorilor si ţăranilor si din acest motiv e solidă si de neclintit.”

 

Cei care au cunoscut circumstanţele si mijloacele în care se dau astfel de declaraţii îsi dau seama de autencitatea lor, iar pe cei ce i-a ferit Dumnezeu să cunoască aceste metode, dacă sunt de buna credintă pot să deducă din dezastrul ce a rămas după 7 decenii de comunism din Rusia.

 

După indicatiile „preţioase” ale lui Lenin, au fost exterminaţi fără milă, între 1923-1926 17 episcopi dintre cei 24 deportaţi în insula Solovski  din Marea Albă.

 

Din 1922 s-a creat editura „Ateul” si începând de la Crăciun pus în practică mijloace de combatere a creştinismului prin manifestări obscene contra Naşterii Domnului, un fel de carnavale ce cutreierau stră­zile si obligau pe elevi si studenţi să participe în anul următor începe sa se dezvolte presa antireligioasa si să apară broşuri.

 

Propaganda desenţată duce la crearea unei „Ligi a celor fără Dum­nezeu” pe 7 Decembrie 1925 sub conducerea lui Emilian Iaroslavsky, pe adevăratul nume Gubelmann.

 

 

 

 

 

SEPARAREA BISERICII DE STAT

 

 

Dacă în 1918 printr-un decret se separase Biserica de Stat, prin constituţia din 1924 se legifera separarea proclamându-se „libertatea religioasă pentru toţi cetăţenii”, cu alte cuvinte credincioşi sau necredincioşi se bucurau de aceleaşi drepturi, în teorie, dar în practică acest  articol 4 a fost modificat în 1929 în sensul următor:

 

„In scopul de a asigura muncitorilor o adevărată libertate de cre­dinţă se separă biserica de scoală si Stat; libertatea cultului si dreptul la propaganda antireligioasa sunt recunoscute tuturor ce­tăţenilor.”

 

Statul comunist urmărea prin supunerea bisericii, distrugerea ei. Astfel succesorii numiţi de patriarhul Tikhon au fost arestaţi si deportaţi, ultimul dintre ei, Petru Poliansky pe data de 10 Decem­brie 1925, după ce a afirmat credinţă predecesorului său.

 

Mitropolitul Serghie  arestat si el în 1926, după trecerea prin lagărele de exterminare din insula Solovski (Marea Albă), a fost eliberat subordonându-se regimului, opinie ce si-a exprimat-o cu fermitate, în scris, pe 16 Iunie 1927:

 

„…fiecare lovitură îndreptată împotriva Uniunii sovietice, fie război, boicot, manifestări de nemulţumiri publice, un singur mort la colt de stradă ca cel de la Varşovia, este resimţit de noi ca o lovitură îndreptată împotriva noastră însăşi.”

 

Linia proclamată de noul patriarh Serghie n-a fost urmată de mulţi ierarhi si unii au protestat în scris cum a fost cazul celor din insulile Solovski care în 1926 adresându-se guvernului subliniau printre altele:

 

„…Este o minciună incompatibilă cu demnitatea Bisericii si nu va convinge pe nimeni în condiţiile actuale ca să  afirmi că nu  exista nici o divergentă între Biserica ortodoxă şi pu­terea sovietica. Această divergentă constă  în incompatibi­litatea doctrinei religioase a bisericii cu materialismul ca­re este doctrina oficială a partidului comunist si a guvernu­lui republicilor sovietice dirijate de acest partid. Guvernul a trecut de partea ateismului folosind toate mijloacele  si implicându-se alături de acesta ca o contrabalansare împotriva tuturor religiilor. Politica guvernului este de a lua toa­te măsurile pentru oprimarea bisericii. A încurajat schisma amestecându-se  si asigurându-i protecţia.”

 

Alţi preoţi au refuzat să introducă în slujbe rugăciuni în fa­voarea conducătorilor comunişti si au sfârşit în temniţe.

 

Printre atitudinile pline de demnitate se numără grupul celor peste 30 de maici de la o mănăstire din preajma sihăstriei Optina care au fost arestate în 1929 si duse  în lagărele de exterminare, prin muncă forţată, din arhipelagul Solovki. Acolo au refuzat să lu­creze  pentru puterea lui Anticrist si au adoptat tăcerea totală fată de administraţie. Până la urma le-au dispersat, una câte una si au dispărut în infernul comunist.

 

La 10 ani după instaurarea bolşevicilor la putere, un nou val de cruzime s-a năpustit asupra bisericii ortodoxe ruse.

 

Pe lângă mascarada anticreştină din publicaţii si conferinţe atee s-a forţat educaţia copiilor în spirit anticreştin mergând pâ­nă acolo ca să-i transforme în delatori ai celor ce se rugau, chiar si a părinţilor si preoţilor, folosindu-i si în biserici pentru a nota numele celor ce le frecventau.

 

Anul 1929 a atins culmea nebuniei antireligioase începând cu transformarea bisericilor în muzee antireligioase, magazii, săli de reuniuni sau distractii. Prin lege, în acel an au interzis viata mo­nahală, au distrus capelele creştine trecându-se la închiderea a 540 biserici printre ele numărându-se 63 sinagogi si 18 moschei. A urmat  dărîmarea bisericii „Sf. înălţări  din Odesa si a catedra­lei „Sf. Nicolae” din acelaşi oraş.

 

Tot în acel an 1929 pe tot cuprinsul Uniunii sovietice s-au înscenat sute de comploturi de  câtre politia secretă iar episcopii de Iaroslav si Kindisna au fost împuşcaţi printre sutele de ofiţeri si ţărani înfometaţi, care se revoltaseră disperaţi.

 

Revoltele si represiunile erau neîncetate, în această perioadă scriitorul român Panait Istrate n-a putut vizita regiunea muntoa­să a Caucazului decât sub protecţia unei puternice escorte milita­re. In cele 16 luni petrecute pe teritoriul URSS, Panait Istrate s-a lămurit si-a revizuit crezul politic. Era perioada teroarei demen­ţiale când se urmărea lichidarea nu numai a clerului dar si a ţă­ranilor, confiscându-le totul, împuscându-i pe loc sau deportându-i expuşi exterminării prin foame, frig sau tifos.

 

Peste un milion de familii au fost trimise în lagărele de ex­terminare,numărul deportaţilor ridicându-se după cifre neoficiale la 5 milioane, în timp ce numărul clericilor împuşcaţi era înspăi­mântător de mare.

 

 

 

 

 

CALAUL OMENIRII

 

 

Stalin reuşise să-si consolideze puterea înlăturându-si toţi co­laboratorii si chiar pe cei apropiaţi. începutul a fost cu Nadia Alliluieva, soţia lui, care îngrozita de ce auzea de la colegii ei, s-a sinucis văzându-se că devenise delatoarea lor fără să-si dea seama. A urinat conducerea partidu-lui, în frunte cu şeful NKVD-ului, Yagoda judecat ca trădător si care întrebat de procurorul general Visinski dacă regretă, a reuşit să-i mai răspundă înainte de execuţie „Regret mult că nu v-am împuşcat pe toţi atunci când aveam puterea s-o fac!!’ Şi în aceasta atmosfera de „colegială răfuială”, în 1936 Buharin a strigat în fata plutonului de execuţie: „Are să vină si rândul tău, călăule Stalin!”

 

Nimeni n-a scăpat de ura si furia lui Stalin.

 

URSS-ul devenise un mare abator. Măcelarul Stalin  într-o telegra­mă datată 25 Septembrie 1936 câtorva apropiaţi din biroul politic ce­re înlocuirea lui  Iagoda din fruntea GPU-ului ca incapabil, deoarece a întârziat cu 4 ani lichidarea grupului „Trotski-Zinoviev, si în ple­nara din Februarie-Martie, tot Stalin cere capul tuturor ipocriţilor în numele luptei de clasa  si a avansării spre socialism.

 

Astfel în mare grabă au căzut capetele a 98 de delegaţi aleşi în Comitetul central din 139 (adică 70%) si 1.018 persoane din cei 1966 delegaţi la Congres. Noul sef  al GPU-ului si-a îndeplinit prima sarci­nă. Nichita Hrusciov în raportul său din 14-21 Februarie 1956 se adre­sează  congresului XX-lea:

 

„Nimicirea de către Stalin a numeroşi comandanţi militari si functionari politici între 1937-1941, datorită suspiciunii sale şi acuza­ţiilor calomnioase, au avut deasemenea consecinţe foarte grave, mai ales în prima fază a războiului. în cursul acestor ani represiunea a fost îndreptată împotriva unui important număr de cadre militare, în­cepând cu comandanţii de companie si de batalioane până la nivelele cele mai înalte ale armatei. In timpul acestei perioade, cadrele care dobândiseră o experienţă militară în Spania si Extremul Orient, au fost aproape în întregime lichidate.”

 

Dar lejov învestit cu puteri depline şi-a extins teroarea si asu­pra clerului. Numai în 1937 au fost arestaţi 136.000 de clerici din­tre care 85.000 de mii au fost exterminaţi. In această vărsare de sânge creştin au pierit peste 40 de episcopi, dintre ei amintim câteva nu­me: Mitropolitii Procopie (de Kerson), Serafim (de Bakinsk), Sofronie (de Irkutsk), Andrei (de Tomsk), Stefan (de Vologda), Inochentiu (Klin), si o mică parte dintre episcopi: Teofan (de Nijni-Novgorod), Ambrozie (de Petrograd), Iuvenal (de Kursk), Paul (de Serdobsk), Petre (de la mă­năstirea Simonov), Amfilochie (de Ienisei), Gleb (de Perm) si mulţi alţii.

 

Peste 60 călugărite de la mănăstirea Pokrov de lângă Kiev au fost deportate tocmai pe una din insulele oceanului Pacific, din apropri­erea peninsulei Kamceatca, de unde li s-a pierdut urma.

 

După arestarea si deportarea celor 5 mitropoliti din regiunea Poltava, arestările nu au contenit  si în Februarie 1938 au luat drumul deportării toţi preoţii, diaconii si cei apropiaţi bisericii în frunte cu episcopul Teodosie. In luna Mai li s-au trimis hainele acasă, semn că au fost împuşcaţi, de ei nu a mai auzit nimeni, niciodată.

 

în anul 1939 a continuat vărsarea de sânge creştin si din cei cir­ca 28.000 de preoţi arestaţi au fost exterminaţi 21.500.

 

Dar începerea războiului mondial din 1939 nu a stopat persecuţiile creştine. Si odată cu prima invazie spre apus încep ridicările de pre­oţi din Ţările Baltice, Polonia, Bucovina si Basarabia.

 

 

 

 

 

POLITICA DE EXPANSIUNE SI HEGEMONIE COMUNISTA PRIN BISERICA

 

 

După 1939 scopul Patriarhiei ruse, pe care regimul o crease si o tolera, a fost de a îndrepta ochii ortodoxiei spre Moscova iar diplo­maţia rusa a folosit cu abilitate Biserica pentru a-si impune influenţa în Balcani si Orientul Mijlociu, paralel cu neutralizarea emi­graţiei ruse din tarile occidentale.

 

Aceasta politica duplicitara, una in interior si alta pentru ador­mirea străinătăţii, a fost din totdeauna în mâna atee a Moscovei.

 

Astfel  în Octombrie 1939 după ocuparea Galitiei si anexarea ei la Ucraina, după ce cumnaţii Nichita Hrusciov si generalul Ivan Serov exterminaseră Comitetul central al acestei provincii si pe deasupra încă vreo 50.000 activisti, tot ei fuseseră însărcinaţi sa deporteze peste 1.200.000 polonezi, printre ei numarăndu-se si preoţi. Mitropoli­tul greco-catolic de la Liov s-a opus ocupantului care urmarea sa-i treacă la ortodocşi. Ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov  peste 12 milioane de catolici erau luaţi ca ostateci în graniţele sovietice si deveneau o problema fiindcă Vaticanul reprezenta obstacolul răs­pândirii comunismului  în omenire. Dar cum Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum în mâna lui Beria, ca sa rezolve problema, acesta a inchis cea mai mare parte din biserici si a trecut la deportarea po­pulaţiei din Tarile Baltice. Catolicii din interiorul Rusiei fuseseră lichidaţi după revoluţia din 1917 nemairamanînd în 1934 decât 3 bise­rici din 980 si 10 preoţi din 912, fără nici un episcop.

 

Tot timpul după marele măcel din 1938-39 au continuat arestările si execuţiile la scara mai mica a clericilor, dar barbaria împotriva oamenilor s-a manifestat în deportările masive, aproape în totalita­te a unor popoare cu conducătorii lor spirituali, cu tot ce le-ar mai fi putut trezi conştiinţa naţionala. Astfel după Stalingrad, în 1943 au fost deportaţi Karacii din Caucaz, iar în Decembrie 1943 a venit rândul Kalmucilor. La 23 Februarie 1944 toţi Cetnicii si Ingusii au fost exterminaţi iar în Aprilie acelaşi an a venit rândul Balkarilor ca sa fie deportaţi. Nu pot fi trecute cu vederea execuţiile din Arme­nia urmate de masive deportări (1938), precum si deportarea Tătarilor din Crimea în Asia Centrala si Siberia (1944).

 

Despre monstruozitatea sistemului de deportare s-a depistat „Pla­nul de munca” din Ianuarie 1941, din care reiese metoda diabolica: dupa ce se infiltrau echipe de 3 persoane (doi bărbaţi si o femeie) în comune, aceştia întocmeau listele nominale după criteriu:

 

„Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un prin­cipal deportat, împreuna fara sa-i informam de separarea care ur­mează. Toata familia în aceiaşi maşină, până la vagoane. Abia acolo îl separăm pe” capul familiei’, apoi’ pe ceilalţi, sub pretextul inspec­ţiei sanitare, dar numai după ce ne-am asigurat ca si-au luat baga­jul în mână.”

 

După 1940,peste  100.000 români basarabeni si bucovineni au fost deportaţi pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma.

 

 

 

 

 

 

 

RUSIA TRAGE DIN NOU PE SFOARA OCCIDENTUL

 

 

Stalin a hotarît în 1943 desfiinţarea Internaţionalei III Cominternul pentru a dovedi ca Rusia nu mai reprezintă coordonarea mişcă­rii internaţionale lăsând  fiecare  tara să acţioneze independent.

 

In realitate fusese însărcinat Gh. Dimitrov să circule prin ţări­le cu partide subordonate si să le convingă  că e o schimbare doar de tactică, unirea proletariatului din toata lumea rămânând preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin îi spunea lui Tito ca acolo un­de armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist.

 

Si dacă din punct de vedere politic problema ajunsese duplicitara, acelasi lucru s-a întâmplat si din punct de vedere spiritual, patriar­hul Moscovei fiind subordonat puterii sovietice.

 

Urmând directivele primite, patriarhul Moscovei a invitat într-un Conciliu, în 1945 pe şefii bisericilor ortodoxe din lume. Patriarhii Antiohiei si al Alexandriei au fost în persoană. Iar acesta din urma (Cristofor) a adus un elogiu guvernului sovietic si în special lui Stalin „unul din marii oameni ai timpului nostru care are încredere în biserică si simpatizează cu ea”. Dar se făcea ca nu ştie ca pe 11 Aprilie 1945 toţi episcopii greco-catolici din Galitia si 500 de pre­oţi care au refuzat supunerea au luat drumul gulagului sovietic.

 

Restul reprezentanţilor au fost înlocuiţi prin demnitari de sea­mă care trebuiau sa fie de acord cu hotararile ce urmau sa fie luate.

 

Astfel la sfârşit s-a semnat o „Chemare” către creştinii din lumea întreaga îndemnandu-i la lupta contra fascismului si contra Va­ticanului în persoana celor „care îndrăznesc sa se numească creştini”

 

Deci războiul pe plan spiritual era deschis dovedind numai după 2 ani farsa cu desfiintarea Cominformului, care după cum ştim a fost nu­mai o suspendare până la defecţiunea lui Tito.

 

Diviziunea s-a văzut si în mijlocul bisericii ortodoxe. Cu toate eforturile patriarhiei roşii de a strânge legaturile cu bisericile ortodoxe din lume s-a văzut stânjenită de Biserica ortodoxă a emi­granţilor ruşi care dovedeau documentar lipsa libertăţii creştine în Uniunea sovietica. Episcopul de la Shanghai a rămas credincios Sino­dului emigraţiei ruse.

 

Biserica ortodoxa finlandeza în Septembrie 1945 s-a desprins de patriarhatul Moscovei deoarece i s-a refuzat libertatea de acţiune.

 

In ţările ocupate de armatele ruseşti, zisele democraţii populare, nu a existat nici o opoziţie, toate s-au încolonat si au primit ordine.

 

Biserica ortodoxa din Cehoslovacia a fost unita sub episcopul de Rostov (pe Don) căruia i s-a dat si titlul de exarh al Moscovei.

 

Biserica din Rusia subcarpatica aparţinea Serbiei care i-a cedat Moscovei jurisdicţia eclesiastica, în Aprilie 1947.

 

Patriarhul Serafim al Bulgariei s-a prea plecat Moscovei.

 

Bisericii ortodoxe poloneze după ce a rupt-o de Constantinopole, i-a acordat Moscova autocefalia si i-a pus în frunte un Patriarh de încredere asa cum i-a dat si pe mareşalul Constantin Rokossovski ca mareşal al armatei poloneze si ministru al Apărării statului.

 

In Albania, după ce a rupt-o de patriarhul Constantinopolului, Mos­cova i-a recomandat un episcop docil, pe deasupra analfabet, si a tre­cut-o sub jurisdicţia sa, dezlantuind o cruntă teroare.

 

Cu toate eforturile de a se impune în afara „lagărului” socialist patriarhul Moscovei a început sa piardă teren, lumea lamurindu-se ca biserica  ortodoxa rusă executa ordinele politice ale lui Stalin. In acelasi timp se deslantuindu-se teroarea impotriva clerului şi-n inte­riorul lagărului socialist după directivele Iui Beria.

 

Persecuţia se dezlantuise si asupra clerului catolic din tarile ocupate. In Letonia un singur episcop a scăpat cu viata în 1945 iar în Lituania: episcopul Matulionis arestat de doua ori până în 1945 a fost rearestat între 1946-1954, episcopul Ramanauskas arestat între 1946-1956, iar episcopul Borisevicius condamnat la moarte pe 3 Ianua­rie 1947 în timp ce din cei 1470 preoţi arestaţi în acelaşi timp au mai supravieţuit în 1954 doar 741 preoţi.

 

In Februarie 1946 oamenii de „mâna” ai patriarhului Alexis au re­uşit sa „convingă” 214 preoţi greco-catolici din Galitia să ceara de buna „voie” unirea cu Moscova. Si curios că episcopul Kostelnic care a fost împins să facă acest pas, a căzut asasinat pe 20 Septembrie 1948 pe străzile Liovului, perioada în care vom vedea ca si în România începea persecuţia greco-catolicilor după acelasi scenariu.

 

Cardinalul Mindszenty (Ungaria) a fost arestat pe 27 Dec. 1948.

 

In aceste condiţii „tovarăşul” Alexis a convocat o noua reuniune a şefilor ortodocşi, la Moscova, cu ocazia jubileului autocefaliei bi­sericii ruse urmată de o conferinţa pan-ortodoxa. Chemarea la ordine nu a găsit înţelegere la patriarhii  Ierusalimului, Alexandriei si Ciprului .

 

La sfârşitul „kermezi” Alexis a dat citire unei moţiuni foarte vi­olente prin care se ataca Vaticanul învinuindu-l de toate relele din lume: de adversari ai proletariatului, de centru al fascismului, de in­stigatorul celor 2 războaie imperialiste si pregătirea celui de al treilea, de intrigi împotriva popoarelor si mai ales a celor slave. Dar tot cu aceasta ocazie „patriarhul” României a primit dispoziţie sa termine cu bisericile ce aparţineau de Vatican. Si prea plecat Justinian Marina, întors luminat de la stăpâni, a trecut la acţiune dezlanduind, după cum vom vedea cea mai crunta teroare anticreştină din lagărul socialist, depaşită doar de stăpânii sai.

 

Rolul patriarhiei de la Moscova a continuat în a lansa „Apeluri” pentru pace în timp ce stăpânul său Stalin se pregătea de război strigând cât putea ca imperialiştii sunt cei ce-l pun la cale.

 

Desfăşurarea evenimentelor ne-a dovedit perfidia rusească.

 

Astăzi când începe sa iasă la suprafaţa adevărul aflăm chiar din surse ruseşti ca în timp ce Stalin exporta genocidul împotriva creş­tinilor pe teritoriile ce le răpise vecinilor si autoriza reconstru­irea parţiala a structurilor bisericii ortodoxe, pregătind o schimba­re la fată a comunismului, în imperiul lui satanic continua să ucidă anual sute de preoţi, încă decenii, după terminarea războiului.

 

Alexandr Iakovlev, preşedintele comisiei însărcinata cu reabilita­rea victimelor represiunii politice, intr-o conferinţa ţinuta pe 27 Noiembrie 1995 spunea referitor la genocidul împotriva clerului: „Preotii au fost crucificaţi pe uşile propriilor biserici, împuşcaţi, spân­zuraţi, aruncaţi în apa pentru a se preface în statui de gheată.”

 

Alexandr  Iakovlev, care este considerat drept unul dintre părinţii perestroickăi, nu a uitat să precizeze ca „după ce au distrus 40.000 de biserici si mai mult de jumătate din moscheele si sinagogile ţării, dupa ce au împuşcat milioane de credincioşi”, comuniştii încearcă astăzi să-si amelioreze propria imagine, apropiindu-se de Biserica „fără să-si exprime nici cele mai mici regrete”, ceea ce constituie, adaugă el, „un semn al extremului declin moral si al cinismului aces­tui partid.”

 

Iar în 1944 „sora noastră cea mare” ne-a trimis specialist NKVD pentru distrugerea Bisericii după metodele înaintate sovietice.

 

Vom vedea că ce a urmat la noi a fost aidoma. Un Serghei si un Alexis s-au găsit si în România, după cum cozi de topor romaneşti s-au aflat peste tot care sa lovească fara cruţare în stejarul altarului strămoşesc.

Cicerone Ionitoiu

 

Bibliografie:

 

 

 

 Les Nouveaux martirs de la terre russe, de arhiepiscopul Michel Polsky, Ed.Resiac,1976

 

Les chretiens en U R S S, de Nikita Struve; Ed. Seuil, 1964

 

Au  fonde de l’abîme, de Sergiu Grossu, Apostolat  des  Editions

 

Dix sept ans dans les camps sovietiques, de Andree Sentaurens-Gallimard

 

Les grandes enigmes du Kremlin, Edition Cremille,1973

 

Catacombes,revista lunară editata de Sergiu Grosu

 

Le Rapport  Khruchtchev et son histoire, Edition du Seuil, 1976

 

Le martyre de l’eglise en Roumanie, de C.lonitoiu, Ed.Resiac 1986

 

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/altepub/docs/crestinism.htm

 

///////////////////////////////////////

 

 

PUTIN: CREȘTINISMUL ȘI COMUNISMUL SUNT SIMILARE. PE ĂSTA ÎL CONSIDERAȚI VOI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI?

 

 

Patriarhul Kiril l-a prezentat ieri pe Putin ca pe un conducător creștin ortodox. Faptele, însă, dovedesc contrariul.

 

Creștinismul este religia iubirii. Nu poți fi creștin și să ucizi opozanți politici, jurnaliști, și civili nevinovați din țara vecină. Problema e tranșată definitiv de Sfântul Ioan Teologul: “Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este!”

 

Creștinismul este pentru Putin doar o ideologie veche, primitivă, din care s-a inspirat comunismul. Cel puțin asta spune el în fragmentul de interviu de mai jos.

 

“De fapt, ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu creștinismul: libertate, egalitate, fraternitate, dreptate, totul este consacrat în Sfânta Scriptură.

 

Cât despre codul moral al întemeietorului comunismului, acesta e un simplu fragment din Biblie, n-a fost inventat nimic nou.

 

Uite, Lenin a fost pus într-un mausoleu, cu ce e diferit asta de moaștele sfinților?”

 

Creștinismul a produs în lume o revoluție a iubirii, iar comunismul și imperialismul rusesc au produs și produc în continuare genocid. De aceea aceste personaje n-au nicio legătură cu creștinismul.

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Victor Gotișan: Comunismul avea misiunea să distrugă tot ce este religios și să construiască un „om nou”

 

Lina Grâu

 

 

În cadrul proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, Lina Grâu a discutat cu politologul Victor Gotișan despre rolul pe care l-a avut religia în perioada comunistă – a fost o formă de rezistență sau de colaboraționism?

 

Europa Liberă: Domnule Victor Gotișan, în ce măsură putem spune că religia a fost, în perioada comunistă, o formă de rezistență? În ce măsură este corectă afirmația?

 

Victor Gotișan: „Putem să spunem și da, și nu. Pentru că, până la urmă, vorbim în doi termeni aici. Este vorba despre rezistență, dar și de partea de colaboraționism, dacă a colaborat sau nu cu partidul sau cu securitatea.

 

Părerea mea e că, în cazul nostru, al Republicii Moldova, partea aceasta de rezistență a fost mult mai puțin vizibilă și a fost mai mult o chestie de colaborare, pentru că biserica era foarte apropiată partidului. La un moment dat, îmi pare că Steinhardt spunea că nu puteai crește sau avansa în anumite grade în Biserica Ortodoxă, de exemplu să ajungi episcop sau patriarh, dacă nu aveai oarecum conexiuni cu securitatea sau cu partidul însuși.

 

Probabil este o chestie ce ține de religie sau care vine din interiorul religiei – și vorbim aici despre ortodoxie. Pentru că, până la urmă, ortodoxia are elementul acesta de supunere, de supunere față de anumite autorități. Și de aici venea lipsa rezistenței față de sistem. Aceasta, de exemplu, în comparație cu același catolicism, care a avut o misiune foarte importantă în unele țări și mai ales în Polonia, care a fost una dintre cele mai importante mișcări rezistență, alături de Solidaritatea, de Mișcarea Solidarității.”

 

Victor Gotișan: „Aceasta era misiunea comunismului – să distrugă tot ce este religios și să construiască omul nou”

 

 

 

 

 

Europa Liberă: Spuneți-mi, de ce regimul comunist, autoritățile comuniste de atunci aveau nevoie de acest element al supunerii, inclusiv în aspectele foarte intime care țin de religie? De ce se încerca eliminarea oricărui fel de Dumnezeu, să spune așa? Pentru că represiuni au fost nu doar împotriva ortodocșilor, ci și a iehoviștilor, a baptiștilor, a catolicilor și așa mai departe. De ce această nevoie de eradicare a tot ce ține de credință, de religie din mintea omului de rând?

 

Victor Gotișan: „Dacă vorbim în general, comunismul însuși este o religie. Și, de fapt, el aceasta venea să facă – să construiască un om nou care să fie în afara oricăror valori, cu atât mai mult a celor legate de religie. Nu degeaba Marx sau Engels spunea că creștinismul sau, în general, religia este un fel de opiu pentru popor. Deci, comunismului îi trebuia un fel de „om tabula rasa” pe care el să-l construiască și, respectiv, să-l aibă de partea sa.

 

Mă întorc la faptul că însuși comunismul era o religie, de fapt, pentru că, până la urmă, el era o religie și era constituit în baza unei religii: el avea un cult, el avea un secretar de partid, el avea, la urma urmei, moaștele, exact cum există într-o religie. Era un fel de concurență interconfesională, dacă putem să-i spunem așa, pentru că comunismul, după cum spuneam, era însuși o religie și, respectiv, este bine știut că religiile nu se tolerează între ele. Și aceasta avea ca misiune comunismul – să distrugă tot ce este religios și să construiască un om nou, după conceptele și după viziunea lui, ca ideologie politică și inclusiv religioasă.”

 

Europa Liberă: Și atunci putem să aruncăm o privire și asupra părții celeilalte – asupra omului de rând, care, în pofida riscurilor și a presiunilor care existau în acea perioadă, și el știa că va fi pedepsit dacă sărbătorește Paștele sau dacă apare cu un coș de ouă roșii, sau dacă face Crăciun sau, Doamne ferește, dacă are o icoană… Și, în pofida asta, oamenii își asumau aceste riscuri. De ce ține asta – de tradiție, de dorința de a avea acces la propria identitate?

 

Missa pentru beatificarea a trei preoți în Varșovia

### VEZI ȘI… ###

Piotr H. Kosicki: „Biserica Catolică a devenit atât de puternică, încât comuniștii au fost nevoiți să țină cont de ea…”

 

Victor Gotișan: „Da, oarecum, pentru că, până la urmă, religia creează o anumită identitate și, respectiv, fiecare avea nevoie să-și construiască o identitate. Religia, vrem sau nu vrem, cultivă o oarecare comunitate și, până la urmă, comunitatea care este construită de o religie este benevolă. Pe de altă parte, venea comunismul sau Partidul Comunist care încerca să impună ideea unei comunități, dar care era forțată. Și, bineînțeles, omul este om – întotdeauna ce-o să încerci să-i impui cu de-a sila el niciodată nu o să accepte.

 

Revenind la creștinism, da, el crea niște valori care erau oarecum comune pentru toți și comunitatea adera la aceste valori și, respectiv, se simțea parte a ei. Anume din considerentul acesta cred că creștinismul a venit și a mobilizat lumea și a construit una dintre religiile cele mai importante sau cele mai numeroase. De exemplu, aici vorbim de catolicism – aceasta a făcut el în primul rând, pentru că a existat dimensiunea socială și misionară, adică misiunea de comunitate.”

 

Europa Liberă: De ce după perioada căderii comunismului, cel puțin în Republica Moldova, dar putem să vedem și în regiune că se întâmplă aceasta, Biserica majoritară întotdeauna a fost afiliată puterii? Oricare ar fi fost puterea, Biserica imediat se plia pe solicitările și pe personalitățile partidului respectiv.

 

Victor Gotișan: „La noi întotdeauna a fost partea a aceasta de Biserica și Partidul sau Biserica e cu puterea. Aceasta vine din tradiția bizantină, până la urmă. Noi am moștenit-o oarecum, chiar dacă perioada comunistă a tăiat sau a subțiat relația dintre aceste două tabere. Dar până la urmă a fost o colaborare, trebuie să recunoaștem, pentru că vorbim despre ierarhia sau clerul de sus al Bisericii și Partidul în general, dacă vorbim de perioada sovietică.

 

Este unul din elementele prin care Biserica are de pierdut, pentru că se asociază cu politicul, iar tinerii sunt mai rebeli și ei nu acceptă astfel de tandemuri…

Dacă vorbim de perioada post 1990, Biserica întotdeauna a cochetat cu statul, pentru că până la urmă a fost un fel de relație de genul o mână spală pe alta. În momentul în care eu îți prestez niște servicii – și sunt cazuri clasice deja, numere guvernamentale pentru mașini, avem pașapoarte diplomatice pentru diferite religii, de obicei cele dominante -, în cazul respectiv tu trebuie să oferi ceva în schimb. Aceasta face de fapt religia, când susține un anumit partid, chiar dacă indirect, uneori mai direct, și, respectiv, trebuie să întoarcă serviciul și din cauza aceasta se aliază.

 

Al doilea element este că, chiar dacă statul bisericii dominante spune că biserica este separată de stat, sau chiar dacă Republica Moldova, prin însăși Constituție, este garantată libertatea de religie, credință și inclusiv separarea bisericii de stat, aceasta niciodată nu s-a respectat. Pentru că fiecare a încercat să beneficieze unul de pe urma altuia. Și cred că aceasta o să continue, pentru că există o religie dominantă la noi în Republica Moldova și există câteva culte care sunt mai puțin dominante. Adică, noi nu avem câteva religii foarte importante, avem una și e foarte importantă și, respectiv, tu pe aceasta poți s-o folosești, dacă vorbim de putere, după cum crezi tu că este mai comod.

 

Dacă facem, de exemplu, o analogie și ne întrebăm de ce nu funcționează în unele țări tandemul acesta dintre Biserică și religie, este pentru că în unele țări există câteva biserici dominante, aceeași Germanie, de exemplu, unde există catolicismul cu 30-40 de procente, și protestantismul, cu exact cam același procent.”

 

Europa Liberă: Ce trebuie să înțeleagă sau ce înțeleg tinerii când văd această simbioză dintre Biserică și stat? Cum ar trebui să se raporteze ei la Biserică, la credință? Vedem tot mai mulți atei printre tineri.

 

Victor Gotișan: „Aceasta dăunează oarecum Bisericii, pentru că tânărul sau tinerii, în general, sunt firi libertine și liber gânditoare. Deci, pe dânsul nu poți să-l subjugi sau să-i impui anumite credințe, ceea ce fac de obicei politicienii în tandem cu Biserica. Probabil ăsta e unul din elementele prin care Biserica are de pierdut, pentru că ei se asociază cu politicul, tinerii, de exemplu, sunt mai rebeli și ei nu acceptă astfel de tandemuri. Și, din cauza asta, ei părăsesc Biserica sau nu mai acceptă ceea ce face Biserica.

 

Pe de altă parte, cred că o parte de vină o poartă și Biserica anume prin factorul acesta social, pentru că nu se concentrează pe tineri, să fie sinceri. Și nu Biserica în general, cât religia creștin-ortodoxă. Adică aici tinerii sunt lăsați în spate, clericii nu se adaptează, nu vin cu niște mesaje clare pentru tineri. Totul este ceva „de viitor”, pentru oamenii în vârstă și e foarte greu de ascultat.

 

Inclusiv după mesă noi puteam să mergem cu preotul catolic și să bem o bere, ceea ce în creștinismul ortodox nu cred că este acceptat…

Eu îmi amintesc, de exemplu, când eram în Polonia, erau slujbe, sau mese cum le numesc ei pe filiera catolicismului, care erau fragmentate sau direcționate pentru anumite grupuri sociale. De exemplu, mie îmi plăcea foarte mult să ascult sau să asist la o mesă la care predica un preot în termeni mai mult filosofici, de exemplu, el folosea diferite citate filosofice, includea diferite situații din astea intelectuale, de gândire.

 

Exista și o altfel de mesă pentru oamenii în vârstă, care vorbea pe limba lor, adică pentru a-i ține oarecum. Era grupul aceasta care putea să asculte niște chestii mult mai practice sau din zilele noastre. Și, practic, astfel Biserica venea în întâmpinarea diferitor grupuri sociale.

 

Inclusiv, de exemplu, după mesă noi puteam să mergem cu preotul catolic și să bem o bere, ceea ce în creștinismul ortodox nu cred că este acceptat și chiar este condamnat.

 

Adică pentru biserica ortodoxă, cred că distanța dintre cler, care sunt reprezentanții unei biserici sau religii, este foarte mare față de credincioși în general și față de tineri în special. Pentru că există doar cazuri pe care le poți număra pe degete de preoții sau reprezentanți ai clerului care se orientează spre tineri și vin cu mesaje pentru tineri și încearcă să-i aducă în Biserică și să-i facă interesați. Eu nu vreau să dau cazuri, dar cred că unul dintre ei este Ghidighiciul, adică părintele Maxim Melinte – el chiar merge pe partea aceasta targetată și prin asta el câștigă oameni, câștigă tineri, în primul rând.”

 

În cazul cu preotul Maxim Melinti s-a văzut cum nu este permisă schimbarea în Biserică…

Europa Liberă: Dar câștigă și oprobiul și condamnarea Bisericii, pentru că a fost la un moment dat pus la respect…

 

Victor Gotișan: „În cazul dat s-a văzut cum nu este permisă schimbarea în Biserică, în momentul în care el a făcut ceva mai mult decât trebuia. Și părerea mea e că el n-a fost condamnat pentru că a făcut mai mult. Părerea mea că el a fost condamnat pentru că a existat o presiune mare din partea întregului cler în adresa mitropoliților și sinodului bisericesc pentru că ei se simțeau oarecum vizați, toți ceilalți, pentru că ei erau puși în situația că o să trebuiască și ei să iasă spre misiune. Ceea ce pentru ei nu este comod, pentru că, în momentul dat, ei ce fac? Intră, fac câteva slujbe, iau bănuțul și au plecat.

 

Aici revin la idea că creștinismul ortodox nu pune accentul pe partea aceasta socială și misionară. Pentru că în momentul în care ei o neglijează și dacă ei o să continue să o neglijeze mai departe, tare mi-e frică că ea o să moară. Pentru că acesta și este viitorul credinței, al creștinismului ortodox – să pui accent pe partea socială și misionară, nu doar pe cea de cult, slujbe interminabile, cununii, liturghii și chestii de genul acesta.”

 

Lina Grâu

Jurnalistă, specializată în spațiul post-sovietic, co-autoarea emisiunii „Dialoguri transnistrene”.

 

 

 

https://moldova.europalibera.org/a/victor-goti%C8%99an-comunismul-avea-misiunea-s%C4%83-distrug%C4%83-tot-ce-este-religios-%C8%99i-s%C4%83-construiasc%C4%83-un-om-nou-/30565729.html

 

/////////////////////////////////////////

 

Ce spune Biblia în general despre icoane?

 

În porunca a doua din Decalog Dumnezeu spune astfel:

 

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)

 

Dumnezeu interzice orice fel de închinare înaintea oricărui fel de imagini. Icoana făcătoare de minuni nu face excepţie chiar dacă unii încearcă să aducă argumente pentru închinarea la icoane. Călcarea acestei porunci stârneşte gelozia lui Dumnezeu şi atrage după sine pedeapsă până în a patra generaţie.

 

Sunt minunile singurul criteriu după care poate fi stabilit adevărul divin?

Nu. Prezenţa minunilor nu este unicul criteriu după care poate fi stabilit adevărul lui Dumnezeu. Când Moise făcea minuni în Egipt, şi vrăjitorii lui Faraon tot făceau minuni tocmai pentru a-i abate pe oameni de la adevărul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament Dumnezeu a dat şi următoarea poruncă:

 

Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi dumnezei” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – „şi să le slujim!” să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi. (Deuteronomul 13:1-4)

 

Dumnezeu avertizează prin această poruncă pe copiii Săi să nu dea crezare nici unei minuni care vine în contradicţie cu poruncile Lui clare lăsate pe paginile Sfintelor Scripturi. Tot aşa şi azi, nu putem accepta icoana făcătoare de minuni drept adevăr numai pe bază de minuni din moment ce contrazice adevărul clar al Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Pot fi o minune sau icoana făcătoare de minuni instrumentul de manipulare al prorocilor mincinoşi?

În vestita predică de pe munte, Domnul Isus ne-a avertizat cu privire la prorocii mincinoşi şi a spus următoarele:

 

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7:15-27)

 

În acest pasaj Domnul Isus spune foarte clar că sunt mulţi care zic “Doamne, Doamne”, care se cred credincioşi adevăraţi, care fac minuni şi totuşi, nu vor întra în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că ei au lucrat fărădelege şi auzind şi cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu nu au lucrat potrivit cu el.

 

O icoană făcătoare de minuni este menţionată în Biblie

În Apocalipsa, ultima carte din Biblie, ne sunt relatate următoarele lucruri despre vremea când pe pământ va împărăţi Antihristul şi prorocul mincinos:

 

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13:11-18)

 

Dumnezeu să ajute pe oricine se numeşte cu frumosul nume de “Creştin” să cunoască şi să trăiască potrivit cu învăţătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu care este scrisă în Biblie.

 

Ce spune Biblia despre icoana făcătoare de minuni?

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Există în Biblie argumente pentru închinarea la icoane?

Vasile Filat

 

Închinătorii la icoane spun că lucrul acesta era interzis doar pentru că în Deut 4:15 spune “n’ați văzut niciun chip”, ceea ce nu mai e valabil în cazul Domnului Hristos care s’a facut trup. Întrebarea mea are legătura cu arătările Vechi Testamentale ale lui Dumnezeu, în Geneza 18:2, 19:1, 32:30 mi se par cazuri mai concrete: Credeți că poate fi folosit ca un argument? Adică Dumnezeirea S’a arătat în Vechiul Testament și totuși nu a vrut sa fie pictata, daca S’a arătat si in Noul de ce ar diferi dorința? Vă mulțumesc.

 

Există în Biblie argumente pentru închinarea la icoane?

 

Textele respective din Vechiul Testament se referă la îngeri. Dar nu este un argument pentru închinarea la icoane nici faptul că în persoana Domnului Isus Hristos s-a făcut cunoscut Dumnezeu. Când era în Atena Apostolului Pavel i se întărâta duhul la vederea acelei cetăţi pline de idoli şi când le-a vorbit atenienilor în Areopag a condamnat din nou închinarea la chipuri zicând:

 

Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi… (Faptele apostolilor 17:22-31)

 

Dumnezeu condamnă categoric închinarea la orice fel de imagini şi în Noul Testament lucrurile nu s-au schimbat. Nicăieri nu veţi găsi în Noul Testament să fi practicat creştinii închinarea la icoane sau la orice alt fel de imagini, sculpturi, etc.

 

Dumnezeu să ne păzească şi să ne ajute să rămânem la închinarea plăcută lui Dumnezeu care este potrivit cu învăţătura Sfintelor Scripturi.

Există în Biblie argumente pentru închinarea la icoane?

 

////////////////////////////////////////////////////

 

 

SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU

 

 

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”.

Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul:

 

John Lennon (Cântăreţ):

Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966).

Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Christos, a fost împuşcat de şase ori.

 

 

Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei):

 

În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie.

Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit.

 

 

Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual):

 

În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.”

A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic.

 

 

Cel care a construit Vasul Titanic

 

După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul.

El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat.

 

 

Marilyn Monroe (Actriţă)

 

A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice.

Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei.

 

 

Bon Scott (Cântăreţ)

 

Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”.

Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă.

 

 

Campinas (in 2005)

 

În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă… . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.”

Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,…. e deja plin.”

 

Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi.

 

 

Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica )

 

Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată.

În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie.

 

 

Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Iisus Hristos.

Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Iisus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

 

http://www.dervent.ro/rostiri.php?cID=cat-rostiri-ortodoxie&rID=74&rType=ART&rOP=more

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 „În căutarea Dumnezeului nevăzut“ de Philip Yancey

 

 

În căutarea Dumnezeului nevăzutVă propun astăzi să pornim În căutarea Dumnezeului nevăzut. Aşa se numeşte cartea lui Philip Yancey pe care vă invit să o descoperiţi astăzi, care caută un răspuns la întrebarea Ce ne putem aştepta să găsim? atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu. Iată ce mărturiseşte autorul despre scrierea acestei cărţi: Într-un anumit fel pot spune că am scris această carte încă din prima zi în care am simţit foamea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, şi ea pare fundamentală, dar multe dintre reţetele pe care le-am aplicat nu mi-au adus satisfacţia dorită. Creştinii propovăduiesc promisiunea strălucitoare a unei „relaţii personale cu Dumnezeu“, dorind să arate că a-L cunoaşte pe Dumnezeu se aseamănă cu procesul cunoaşteri unei fiinţe umane. Cu toate acestea, într-o zi se lasă o perdea grea, perdea ce separă invizibilul de vizibil. Cum pot avea o relaţie personală cu o fiinţă de care nu sunt sigur că există? Ori există posibilitatea de a fi sigur?

 

Cartea este structurată în şase părţi, pornind de la dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu care există în noi, continuând cu o discuţie lungă despre credinţă, componenta esenţială în relaţia cu un Dumnezeu nevăzut şi nu numai, oferind apoi o descriere interesantă şi originală a Trinităţii, urmând ca în ultimele părţi să fie aduse în discuţie lucrarea Duhului Sfânt, etapele creşterii spirituale şi finalitatea relaţiei.

 

Philip Yancey îşi începe cartea subliniind următorul adevăr: Dumnezeu este personal. Biblia, atât Vechiul, cât şi Noul Testament, prezintă un Dumnezeu care ne influenţează şi care este influenţat de noi. „Căci Domnul are plăcere de poporul Său“ spune psalmistul (149:4); uneori Dumnezeu ajunge să fie jignit de poporul Său, spun profeţii. Personalitatea lui Dumnezeu transpare de pe fiecare pagină a Bibliei. „Dumnezeu este dragoste“, spune apostolul Ioan. „Oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.“ Este greu să devii mai personal decât atât.

 

Singurul lucru mai dificil decât stabilirea unei relaţii cu un Dumnezeu invizibil, a descoperit Philip Yancey, este absenţa oricărei relaţii de acest fel.

 

Pentru acest lucru este însă nevoie de credinţă: Credinţa apare unde te aştepţi mai puţin şi dispare acolo unde te aştepţi să prospere. Dar lucrul care îmi dă speranţă este că Isus a folosit orice sămânţă de credinţă pe care o putea avea un om. În fond, El a apreciat credinţa tuturor celor care I s-au adresat Lui, de la îndrăzneţul ofiţer la îndoielnicul Toma şi la tatăl disperat care I-a spus: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“

 

Trăirea prin credinţă înseamnă ca eu să trăiesc pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu, nu ca El să-mi facă mie pe plac. […] Nu Îl cunosc dinainte pe Dumnezeu, apoi Îi fac voia; ajung să Îl cunosc împlinindu-i voia. Eu intru într-o relaţie activă cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă să petrec timp cu Dumnezeu, îngrijindu-mă de oamenii de care El se îngrijeşte şi ascultându-I poruncile – indiferent de impulsurile mele de moment.

 

A treia parte a cărţii În căutarea Dumnezeului nevăzut se ocupă de descrierea fiecărei Persoane a Trinităţii în parte, nu înainte de a prezenta câteva preliminarii despre relaţii şi cunoaşterea cuiva, fie el Dumnezeu sau o altă persoană umană.

 

Să „cunoşti“ o altă persoană implică necesitatea asumării unor riscuri, unele aproximări şi un mare necunoscut.

 

Cu excepţia întrupării lui Isus şi a câtorva epifanii, Dumnezeu prezintă foarte puţin interes faţă de modul nostru de comunicare. Dumnezeu a „făcut şi văzut tot ceea ce se poate face şi vedea“ şi nu are motive să se supună timpului şi spaţiului mai mult decât este necesar.

 

Dumnezeu şi cu mine fiind profund diferiţi, înţelegem de ce prietenia nu este principalul model folosit în Biblie pentru a descrie relaţia mea cu El. Închinarea este.

 

Ron Hansen remarcă faptul că Dumnezeu ne dă exact atât cât să-L căutăm şi niciodată destul pentru a-L putea descoperi pe deplin. Dacă ar face mai mult, ar inhiba libertatea noastră şi libertatea noastră Îi este dragă lui Dumnezeu.

 

Pe scurt, Dumnezeu trebuie să decidă ritmul comunicării, pentru ca noi să-L cunoaştem atunci când doreşte El să se reveleze. Inegalitatea existentă între noi şi Dumnezeu demonstrează că multe lucruri vor rămâne înconjurate de mister.

 

DUMNEZEU SE ASCUNDE. Dar o face în aşa fel încât să poată fi găsit.

 

„Dumnezeu este o persoană care îşi drege glasul în timp ce Se ascunde şi astfel Se dă de gol“, a spus Meister Echart.

 

DUMNEZEU ESTE BLÂND, iar PREZENŢA LUI VARIAZĂ.

 

Dumnezeu este liber. Liber să Se descopere sau să Se ascundă, să intervină sau să nu intervină, să lucreze în afara naturii sau din ea, să conducă lumea sau să fie respins şi dispreţuit de ea, să-Şi manifeste puterea sau să-Şi impună limitări. Libertatea noastră vine din partea unui Dumnezeu care preţuieşte libertatea.

 

Înţelegând aceste preliminarii, putem trece la descrierea celor trei Persoane ale Trinităţii, care pleacă de la o imagine foarte sugestivă, care mie, personal, mi-a plăcut foarte mult şi mi s-a părut foarte potrivită.

 

Îl înţelegem pe Dumnezeu mai bine, sugerează Dorothy Sayers, gândindu-ne la El ca la un artist plin de creativitate. Imaginea lui Dumnezeu străluceşte cel mai clar prin noi în actul creaţiei – cuprinzând cele trei etape: Ideea, Exprimarea şi Recunoaşterea – şi, reproducând acest act, putem începe să înţelegem, prin analogie, Trinitatea.

 

Deşi Dumnezeu este Unul, în cadrul unităţii putem distinge opera a trei persoane distincte. Dumnezeu este Ideea sau Esenţa realităţii. „Eu sunt cel ce sunt“ S-a prezentat El lui Moise, folosind un cuvânt evreiesc care poate fi tradus mai bine prin expresia „voi fi ceea ce voi fi“. Tot ceea ce există – tot – provine din această Esenţă.

 

Dumnezeu Fiul reprezintă Exprimarea perfectă a Esenţei. Fiul „este oglindirea slavei Lui [a lui Dumnezeu] şi întipărirea Fiinţei Lui“ a spus autorul Epistolei către evrei. „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut“ a spus Pavel. Pentru a vedea cum este Dumnezeu nu trebuie decât să priveşti la Isus.

 

Ultimul pas în revelaţia creativă a lui Dumnezeu şi-a găsit împlinirea în Rusalii, atunci când Dumnezeu a venit să locuiască înăuntrul omului. Ceva din Esenţa Lui, acelaşi Duh care se mişca deasupra creaţiei, locuieşte acum în sufletele imperfecte ale oamenilor, oferindu-ne o Recunoaştere a noii identităţi: Duhul „ne face să strigăm „Ava, adică Tată!“. „Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.“ Actul creator al lui Dumnezeu a atins punctul culminant.

 

Ceea ce face Philip Yancey în continuare este să prezinte care sunt avantajele şi dezavantajele sau limitările fiecărei manifestări în parte a Trinităţii în relaţia cu oamenii.

 

Astfel, vechiul Testament descoperă un Dumnezeu (Tată) neobosit să iubească, dar experienţele Israelului demonstrează că Dumnezeu poate fi îndepărtat sau forţat să Se ascundă ca rezultat al acţiunilor omeneşti. Câteodată Dumnezeu permite ca noi să determinăm intensitatea prezenţei Lui.

 

Cu Isus, s-a întâmplat ceva nou: Dumnezeu a devenit una dintre creaţiuni, un eveniment nemaiîntâlnit, nemaiauzit, unic în cel mai adevărat sens al cuvântului.

 

Datorită lui Isus noi nu trebuie să ne mai întrebăm dacă Dumnezeu doreşte intimitatea cu noi. Vrea Dumnezeu contacte apropiate cu noi? Isus a părăsit cerul pentru acest lucru. A restabilit legătura originară dintre Dumnezeu şi oameni, dintre lumea vizibilă şi cea invizibilă. Isus I-a dat o faţă lui Dumnezeu, iar această faţă este brăzdată de lacrimi.

 

Mă gândesc la Duhul nu atât ca la o forţă supranaturală care ne influenţează vieţile cotidiene, ci ca la cel care aduce Recunoaşterea (cuvântul lui Dorothy Sayers) lui Dumnezeu în locuri pe care le-am trecut cu vederea. Spiritul este instrumentul prin care percepem, nu ceea ce percepem, cel care ne deschide ochii asupra realităţilor spirituale.

 

În jumătatea a doua a cărţii autorul vorbeşte despre lucrarea Duhului Sfânt şi etapele creşterii spirituale.

 

„A fi un ucenic creştin nu este rezultatul eforturilor noastre, ci înseamnă a-I face loc lui Dumnezeu pentru ca El să poată locui în noi.“ […] Noi nu putem construi personalitatea care să-I facă plăcere lui Dumnezeu, dar Dumnezeu poate şi promite să facă acest lucru.

 

Autorul ne provoacă să ne punem în fiecare zi întrebarea următoare: Am făcut astăzi ceva care să-I fi făcut plăcere lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu tânjeşte să-Şi găsească plăcerea în mine, I-am oferit oare ocazia?

 

Cineva a oferit următoarea imagine a vieţii umane în relaţie cu Dumnezeu: Închipuiţi-vă că lumea este un cerc imens avându-L pe Dumnezeu în centru, iar vieţile umane se află pe circumferinţă. Imaginaţi-vă acum că există linii drepte care leagă toate vieţile umane de Dumnezeu. Nu vă daţi seama că nu ai cum să te apropii de Dumnezeu decât apropiindu-te de ceilalţi şi nu ai cum să te apropii de ceilalţi decât apropiindu-te de Dumnezeu?

 

Cuvintele folosite pentru a descrie Duhul Sfânt – Mângâietor, Sprijinitor, Sfătuitor – arată că schimbarea implică un proces intern lent, cu multe întreruperi şi situaţii de criză. Dumnezeu nu a promis o permanentă beatitudine sau o existenţă lipsită de probleme, ci a promis să fie prezent în tăcere şi întuneric, să existe alături de noi, în noi şi pentru noi.

 

Noul Testament prezintă viaţa cu Dumnezeu ca pe o călătorie a credincioşilor aflaţi în diferite puncte ale drumului. Pentru a uşura prezentarea, spune Philip Yancey, am redus totul la trei etape – Copilul, Adultul şi Părintele. Aceste trei categorii rezumă pentru mine cele trei faze ale vieţii spirituale.

 

Ce putem învăţa însă de la copii, pentru a avea o credinţă matură? În primul rând, copiii nu au păreri preconcepute despre realitate. În al doilea rând, copiii ştiu să accepte un cadou. Şi nu în ultimul rând, copiii ştiu să aibă încredere.

 

A doua etapă la care trebuie să trecem în creşterea noastră spirituală este cea de adult. Philip Yancey remarcă anumite motivaţii mature pentru a asculta de Dumnezeu: Atât dorinţa de a-i face pe plac persoanei pe care o respecţi, cât şi recunoştinţa faţă de un sacrificiu extraordinar reprezintă motivaţii adulte, nu copilăreşti, ale ascultării şi ambele se aplică într-o relaţie cu Dumnezeu. Însă cea mai importantă şi copleşitoare motivaţie este să reflectăm adevărata noastră identitate ca preaiubiţi ai lui Dumnezeu. Îi iubim pe ceilalţi, spune apostolul Ioan, deoarece Dumnezeu ne-a iubit mai întâi.

 

A treia etapă prezentată de autor este etapa de părinte. Ca orice părinte uman, creştinul matur trăieşte nu pentru el, ci pentru binele altora. […] Noul Testament ne îndeamnă să urcăm tot mai sus, spre motivaţii mai înalte pentru a fi mai buni. Un copil vrea să ştie cum poate să scape basma curată după o greşeală; un adult înţelege că limitele există spre binele lui; un părinte îşi sacrifică de bună voie libertatea pentru binele altora. Ne asemănăm tot mai mult cu Dumnezeu atunci când renunţăm la noi înşine.

 

Vă las pe voi să descoperiţi care este finalitatea acestei relaţii cu Dumnezeu, citind cartea lui Philip Yancey. În căutarea Dumnezeului nevăzut este o carte destul de stufoasă şi de complexă, cu multe idei originale şi interesante, pentru că Philip Yancey a citit mult şi citează foarte mulţi autori. Mi-au plăcut foarte mult capitolele despre Persoanele Sfintei Treimi, mi s-a părut foarte sugestivă imaginea de la care porneşte el, cea a actului creator ce implică ideea, expresia şi recunoaşterea şi mi-a plăcut foarte mult cum a schiţat etapele creşterii spirituale.

 

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads. Vezi toate articolele lui Irina Trancă

 

https://carteaeoviata.com/2014/09/15/in-cautarea-dumnezeului-nevazut-de-philip-yancey/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Daniel 9;9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!

 

         In decursul Istoriei zbuciumate a acestui Popor Israelit, Dumnezeu si-a arata necurmat bunatatea Lui fata de ei.Dar ei, alunecau din gresala In gresala sa nu spun ca erau rebeliosi, ne ascultatori de poruncile pe care Dumnezeu Exod 32;9. Si Deutronom 9;13. Ca referinta le-am pus.a avut grija se le dea Legea ca un Indrumator In viata lor vremelnica pana ajungeau In tara Cananului acesta pamantesc.Nu aveau nici-o scuza ca nu stiau cum sa traiasca, cum sa-I slujeasca Dumnezeului cel viu si adevarat care i-a scos din robia egipteana.Avea Dumnezeu sa rezerve un nou Canan Ceresc pentru cei rascumparati ai Fiului Sau.Ei nu erau ca popoarele din prejur.Ei aveau  la cine sa alerge;La Domnul, Dumnezeul nostru,Sa chemi pe Dumnezeu ca este al tau, fie ca popor sau individual trebuie mai Intai sa dai ascultare, sa pui In practica zi de zi ceia ce Poruncile Lui Iti cereau.La noi cei mantuiti prin Sangele Domnului Hristos, din aceasta dispensatiune a Harului,la cine sa alergam? Nici pe noi cei care suntem rascumparati, Dumnezeu nu ne-a lasat fara Indrumator. In acest Cuvant al lui Dumnezeu pe care ni la dat scris a cuprins tot ce au Copiii Lui Dumnezeu nevoie.Nevoie sa Ii calauzeasca prin pustia acestei lumi pana vor ajunge In Cananul ceresc.

 

         Unii se pot grabi si vor spune ca; Noi avem Duhul sfant ca calauza.Asa este si nu e nimic de contestat. Numai ca; Trebuie sa fim atenti ce lucrare are de facut acest Duh Sfant al lui Dumnezeu dat celor rascumparati. Atentie, celor rascumparati.Spuneam cu alta ocazie ca; Domnul Isus nu ne-a lasat In necunostinta In privinta lucrari Duhului Sfant.Am mai dat acest loc din Cuvant care ne aduce In atentie Insusi cuvintele Mantuitorului cu privire la lucrarea Duhului Sfant.Iata cum citim In;Ioan 16;13.Cînd va veni Mîngîietorul,  Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.Dela cine va fi auzit? Citim In continuare In versetul urmator care ne da raspunsul acestei Intrebari. 14……, pentrucă  va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.Ce anume va descoperi? Negresit gandurile lui Dumnezeu cu privire noi cei pe care ia  rascumparat si sunt ai Lui.

         Apoi, Domnul Isus adaoga;15……deaceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Cu alte cuvinte, sa nu va asteptati ca veti primi descoperire din alte parti. Car vor fi aceste parti? Visele, minunile, pe care unii le aduc In atentie.Asa dar, Iata ca, Dumnezeu nu ne-a lasat In necunostinta de cauza cum trebuie sa traim, sa ne desfasuram aceasta viata vremelnica, prin care trebuie sa-L cinstim pe El. Ca sa fim o marturie pentru numele Lui cel sfant printre oameni.Cum nici pe Israeliti, acest popor pamantesc nu i-a lasa sa traiasca asa cum gandeau ei. Lor le-a dat Legea ca Indrumator iar noua Cuvantul care la randul lui este scris ca si Legea data prin Moise.As dori sa fac o precizare care ne este de folos sa stim  anume; Legea In vechime era un Indrumator pentru acest popor In aceasta viata pamanteasca. Aceasta Lege nu o aveau si celelalte popoare din jurul lor, din lumea Intreaga. Acum, o au toate popoarele care este inclusa In Cuvantul lui Dumnezeu.Vedem diferenta Intre acest popor pamantesc si noi cei rascumparati ca popor ceresc? Personal Inteleg ca; Dumnezeu prin nasterea din nou ne-a facut Copii ai Lui si astfel, cautam Cerul nu Pamantul.Iata deci, cine poate sa-L cheme;. La Domnul, Dumnezeul nostru, Acestia care sunt nascuti din nou au acest drept de a se adresa Lui Dumnezeu ca Copii ai Lui. Iata cum citim In privinta aceasta;Ioan 1;12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

 

         Sunt multi, daca nu foarte multi care spun, pretind ca;Dumnezeu este si al lor.. La Domnul, Dumnezeul nostru,  Dar fara o nastere din nou nu poti pretinde ca Il cunosti pe Dumnezeu. Imaginar da, te poti adresa ca si Greci de odinioara cand Ap, Pavel le spune aceste cuvinte;Fapte 17;23. Căci, pe cînd străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la cari vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceeace voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.Iata deci, cum cinsteau acesti greci. Nici Israelitii nu puteau sa fie Copii ai lui Dumnezeu. Spuneam cu alta ocazie ca ei erau numiti, chemati copii ai lui Avraam,Isac si Iacov. Am ps pe acesti trei patriahi ai lor.Cei rascumparati sunt nascuti din nou si se pot adresa Lui Dumnezeu care i-a nascut In aceasta intimitate de Tatal lor.însă, este îndurarea şi iertarea, Asa cum spuneam mai sus,Dumnezeu si-a arata In nenumarate randuri fata de acest popor; îndurarea şi iertarea,  Lui.

 

         Cand ne Intoarcem la noi sa putem avea un beneficiu din ceia ce citim din vechiul, si In  cazul de fata din acest verset, ce putem spune noi? Putem noi sa vedem care este Induraea lui Dumnezeu cu privire la noi cei rascumparati? Iata ce are Ap, Petru de spus cu privire la Indurarea lui Dumnezeu fata de cei rascumparati ai Lui.1 Petru 13. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie,; Nu vedem In vechiul Testamen o astfel de; Indurae a nasteri din nou, sau a Invieri din moarte spirituala. Ca la aceasta morte face referire Ap, Petru.Asa ca, orce Indurare din partea lui Dumnezeu era bine primita de  Israelitii din vechime.Si dece nu si de cei din toate timpurile de cei rascumparati.Dar nici-o Indurare nu poate avea pentru noi greutatea acestei Indurari pe care Ap, Petru o descrie In acest verset. Dece? Pentruca; Toate Indurarile sunt vremelnice, pe cand aceasta Indurare;cea mare, ne-a născut din nou.Cu alte cuvinte, nea pus In prezenta lui Dumnezeu nu temporal ci vesnic. 

         Apoi, Daniel care aduce acest verset In atentie, mai spune pentru ei ca Popor pamantesc dar si pentru noi anticipat In prorocie;şi iertarea, Avem si noi ca si Israeliti deaface cu Un Dumnezeu care isi exercita acest atribut al Iertari.Daca Israelitilor le ierta pacatele si ei din nou pacatuiau, adica se Indepartau de El,cum stam noi care suntem copii ai Lui? Avem noi certitudinea ca; Prin Credinta primita ca dar dela Dumnezeu si care ne conduce spre Sangele Domnului Hristos ni s-a iertat pacatele? Sigur ca, aici este putin mai complicat sa dam un raspuns potrivit cu Cuvantul lui Dumnezeu.Sunt aici pacate care unii le fac cu voia si Inca persita In ele.Avem scris si In privinta aceasta;…………..1 Ioan 1;9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.Recunostea Daniel ca este un popor razvratit. Deaceia si spune;căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!Iata ce citim si cum citim de ce ne relateaza Cuvantul aici;Psalmul 95;10. Patruzeci de ani M-am scîrbit de neamul acesta,şi am zis: „Este un popor cu inima rătăcită;ei nu cunosc căile Mele.“Ei nu cunosteau caile lui Dumnezeu cu toate ca, Dumnezeu nu ia lasat In necunostinta dandu-le Legea . Numai ca ei, au ignorat aceasta Lege care putea sa-i tina In legatura cu Dumnezeu.

 

         Apoi, si Isaia are si el ceva de spus de acest popor. Iata cum citim si aici In;Isaia 30;9. Scrie că: «Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului,Am dat aceste locuri pentru a arata ca nu sunt cuvintele mele ci ale lui Dumnezeu care au fost racordate In Acest Cuvant sfant al lui Dumnezeu.Sa nu gandeasca careva ca asi fi un antisemit. Cu toate ca acest cuvant nu Il gasim In Scriptura de antisemit.. Acest cuvant,termen, este unul politic cu care Scriptura nu are deaface.Am spus asta, sa Intelegem care este Poporul lui Dumnezeu pe care Il are In vedere Cuvantul In acest verset si In multe altele unde citim de Poporul lui Dumnezeu. căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! Asa le-a fost viata lor In decursul Istorie lor zbuciumate. Dar ce, nu sunt si printre noi unii care se chem credinciosi si ei se rasvratesc Impotriva lui Dumnezeu? Asa cum Dumnezeu Ii pedepsea pe Israeliti tot asa si azi Dumnezeu disciplineaza pe cei care sunt ai Lui si cu toate astea sunt razvratiti In potriva Lui.Iata ce citim cand vine vorba de disciplinare a copiilor Lui.Evrei 12;10….dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

 

John Balarie

 

Los Angeles California!

 

Daniel 9;9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea …..

 

///////////////////////////////////////////

 

Cum să ne închinăm lui Dumnezeu (partea a 2-a)

 

  1. C. Sproul

În ultimul nostru mesaj ne-am ocupat de prima parte a răspunsului la întrebarea: „cum ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu?” În esenţă, ceea ce am făcut, de fapt, în mesajul precedent, a fost să ne uităm, prin contrast, la modul în care nu ar trebui să ne închinăm şi cum trebuie să ne protejăm, cu seriozitate, împotriva tendinţei noastre naturale spre idolatrie. În lecţia de astăzi aş dori să privim la partea pozitivă a problemei, anume la cum ar trebui să ne închinăm într-un mod care să-I fie plăcut lui Dumnezeu. Şi pentru a face acest lucru, aş dori să vă îndrept atenţia mai întâi înspre Evanghelia după Ioan, în capitolul 4, capitol în care avem relatată întâlnirea dintre Isus şi femeia samariteancă, numită şi femeia din Sihar sau femeia de la fântână. În mijlocul discuţiei pe care Isus a avut-o cu această femeie la fântână ea I-a spus lui Isus, în versetul 19, după ce Acesta i-a arătat că ştie că a avut mai mulţi bărbaţi: „Doamne”, i-a zis femeia, „văd că eşti profet. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”

 

Această femeie era o samariteancă, iar samaritenii se înstrăinaseră de iudei, aceştia din urmă având propriul lor sanctuar central, stabilit la Ierusalim. Din acest motiv, atunci când erau sărbători sau cu alte ocazii, oamenii veneau din toate colţurile ţării la Ierusalim, pentru a se închina. Însă samaritenii, care nu aveau nici o legătură cu iudeii, aveau propriul lor sanctuar central, situat pe Muntele Garizim, de unde se vedea şi fântâna lui Iacov. Dacă vei merge vreodată în Palestina şi vei vizita acest sit antic, Siharul, vei putea sta lângă fântână, iar dacă-ţi vei ridica puţin privirea vei vedea Muntele Garizim chiar înaintea ta. Astfel, femeia a profitat de faptul că stătea de vorbă cu un profet, lucru pe care l-a realizat, şi I-a cerut Acestuia lămuriri asupra unei vechi controverse între samariteni şi iudei. L-a întrebat astfel pe Isus: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta iar iudeii se închină în Ierusalim. Cine are dreptate? Care este cel mai potrivit loc de închinare?” Observaţi că întrebarea pe care această femeie I-o pune lui Isus, referitor la închinare, este focalizată pe „unde” Isus însă direcţionează întrebarea, nu atât de mult înspre „unde”, ci înspre „cum”. Să vedem cum i-a răspuns: „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei.”

 

Aceasta este o mustrare aspră cu privire la depărtarea samaritenilor de credinţa clasică a iudeilor. Motivul principal pentru care iudeii îi urau pe samariteni era acela că samaritenii s-au amestecat cu păgânii şi au dezvoltat o religie sincretistă în care au amestecat elemente păgâne cu elemente ale închinării iudaice. Isus spune că vine timpul când amândouă aceste locuri de închinare vor fi îndepărtate şi probabil El oferă aici o aluzie puţin mascată cu privire la ceea ce mai târziu a afirmat clar, anume că Templul de la Ierusalim va fi distrus. Însă acum El spune: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi. Nu ştiţi de fapt ce faceţi când vă închinaţi. Aveţi o închinare care este fundamentată în ignoranţă şi minciună.”

 

Vă aduceţi aminte de Pavel, când i-a confruntat pe atenieni pe colina lui Marte, în cartea Faptelor? Când, ajungând în Atena, Pavel mai întâi a privit acel oraş măreţ? În loc să fie impresionat de deosebita lor cultură, citim în Fapte că a fost mişcat văzând că întreaga cetate era cuprinsă de idolatrie. Apoi a urcat în Areopag, templul care îi era dedicat lui Ares, zeul războiului, împrumutat de romani sub numele de Marte (de aceea uneori se cheamă Colina lui Marte). Acolo, pe Colina lui Marte, i-a confruntat pe oameni cu privire la idolatria lor. A observat că aveau un monument pe care scria: „Unui Dumnezeu necunoscut” şi le-a spus: „Ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea …” etc.

Atenienii au primit de la apostolul Pavel aceeaşi mustrare pe care au auzit-o samaritenii de pe buzele lui Isus, aici, în această conversaţie, deoarece El le-a spus: „voi, oameni buni, nici măcar nu ştiţi cine este cel căruia vă închinaţi, deoarece închinarea voastră este bazată pe ignoranţă.” Daţi-mi voie să fac o aplicare a acestei idei: fie că se întâmplă în Atena, fie în Sihar, fie în Statele Unite, lui Dumnezeu nu-I place niciodată închinarea din ignoranţă, închinarea care nu este fundamentată în cunoaşterea lui Dumnezeu.

 

Deci Isus îi spune: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr…” Daţi-mi voie să mă opresc aici pentru un moment. Isus anunţă sosirea unei crize iminente, un timp când Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta, datorită prezenţei Regelui. Iar unul din lucrurile care-L preocupă pe Rege este adevărata închinare. Isus spune că a sosit timpul pentru adevărata închinare. Vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina lui Dumnezeu în duh şi în adevăr.

Când Isus caracterizează închinarea prin cuvântul „adevăr”, de ce credeţi că face lucrul acesta? Evident, există o diferenţă între închinarea adevărată şi cea falsă. O mai spun o dată. Acolo unde Domnul nostru vorbeşte despre ceasul care a şi venit pentru închinătorul adevărat, ca acesta să facă ceva, el face în mod evident o diferenţă între tipuri de închinători. Şi care este antiteza evidentă a închinării adevărate? Falsa închinare.

 

Acum Isus pune în faţa noastră regulile, criteriile fundamentale care definesc adevărata închinare. El oferă două considerente normative, iar aceste considerente sunt duhul şi adevărul. Înainte de a defini aceste lucruri, să citim restul relatării, unde Isus spune: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte [caută] şi Tatăl.” Nu este un lucru ciudat? De obicei ne gândim la oameni că Îl caută pe Dumnezeu. Însă aici Isus spune că Dumnezeu caută oameni. Ce caută Dumnezeu? Dumnezeu caută, se uită după oameni, care să I se închine în mod corect. Dumnezeu caută oameni care să-L cinstească ca Dumnezeu. Dumnezeu caută oameni care să renunţe la orice formă de idolatrie şi să I se închine în felul în care a poruncit El să I se închine – în duh şi în adevăr. Isus repetă acest lucru când spune: „Dumnezeu este Duh; şi cine I se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Cuvântul-cheie aici este „trebuie”. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu Însuşi ne porunceşte să I ne închinăm în duh şi în adevăr. Adevăratul închinător trebuie să se închine în duh şi în adevăr.

 

Cred că nu ne va fi greu să înţelegem ce a vrut să spună Isus prin faptul că trebuie să I ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr. Mă voi referi imediat la acest lucru însă acesta este cel mai simplu de înţeles dintre cele două moduri de închinare. Dificultatea stă în înţelegerea referinţei, oarecum criptice, pe care o face Isus la închinarea înaintea lui Dumnezeu în duh. Aduceţi-vă aminte că, la început, discuţia s-a focalizat pe întrebarea „unde?” Femeia întreabă: „unde trebuie să ne închinăm, pe Garizim sau la Ierusalim?” Iar una dintre învăţămintele pe care Isus i le dă femeii şi, în cele din urmă, nouă, este că prezenţa lui Dumnezeu nu poate fi limitată la un loc anume în spaţiu. Nu este ca şi cum, spune Isus, dacă Dumnezeu este pe Muntele Garizim, El nu poate fi şi în Ierusalim sau dacă El este în Ierusalim, nu mai poate fi şi pe Garizim. Şi aceasta pentru că Dumnezeu este omniprezent. Şi pentru că Dumnezeu este pretutindeni, I ne putem închina pretutindeni. Nu suntem limitaţi la un anume loc.

 

Discutând despre natura lui Dumnezeu, Acesta fiind duh şi nu fiinţă materială, ideea pe care am lua-o în mod normal din acea discuţie ar fi că Isus vrea să spună că, în felul acesta, n-ar trebui să I ne închinăm lui Dumnezeu cu trupurile noastre, ci mai degrabă cu duhurile noastre. Nu cred că asta vrea să spună. Cred că este o parte din concluzia discuţiei. Pentru că Dumnezeu este Duh, ceea ce doreşte El este o închinare spirituală (duhovnicească, n.trad.). Acest lucru nu înseamnă că atunci când mergem la biserică n-ar trebui să avem trupurile cu noi. Că ne trimitem doar sufletele la biserică iar trupurile noastre mai lenevesc puţin în pat sau merg să joace golf. Nu asta vrea să spună Isus.

Concluzia lui Isus este aceea că modul în care am fost creaţi, ca o unitate formată din trup şi suflet, permite ca natura noastră fizică să facă anumite lucruri separat de minţile sau sufletele noastre. Marea problemă a Israelului Vechiului Testament, pe care profeţii o condamnă în repetate rânduri, era aceea că oamenii se înfăţişau fizic la închinare, împlineau ritualurile, ofereau jertfele pe care le puteau vedea, care erau materiale, tangibile. Participau la ritual într-o închinare comună – se ridicau atunci când toţi ceilalţi se ridicau, cântau când toţi ceilalţi cântau şi aşa mai departe. Buzele lor se mişcau. Iar Isus spune despre aceşti oameni: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar cu inimile sunt departe de Mine.” Ceea ce s-a întâmplat cu închinarea în Israelul Vechiului Testament a fost că a degenerat într-o închinare de aparenţă, într-un formalism. Doar ritual. Oamenii îngenuncheau atunci când trebuia să îngenuncheze şi îndeplineau toate acele ritualuri, în timp ce sufletele lor erau în altă parte, în timp ce minţile lor erau angajate în grijile zilnice. Ei nu participau cu toată fiinţa lor, cu toată inima, cu tot sufletul sau duhul lor.

 

Iar ceea ce spune Isus este: „Doresc oameni care atunci când vin să Mi se închine, vin angajaţi cu toată inima în ceea ce fac. Închinarea care Îi face plăcere lui Dumnezeu nu este una fără tragere de inimă, adusă doar dintr-un simţ al datoriei, duminica dimineaţa la biserică. Dimpotrivă, ea este motivată şi condusă de un suflet care îşi găseşte plăcerea în prezenţa lui Dumnezeu. Ce spune psalmistul? „Mă bucur când mi se spune: Ťsă mergem la casa Domnuluiť”. Închinarea spirituală (în duh, n.trad.) este închinarea oferită de o persoană care găseşte plăcere în a-L cinsti pe Dumnezeu, în a se ruga lui Dumnezeu, care ia seama la Cuvântul lui Dumnezeu cu întreaga fiinţă. Mărturisirea de Credinţă de la Westminster, capitolul 21, se ocupă cu instrucţiuni vizavi de închinare. Vorbeşte despre faptul că serviciile de închinare trebuie să conţină predicarea sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, de asemenea, şi o ascultare atentă sau serioasă a Cuvântului lui Dumnezeu. Adevăratul închinător, cel care este implicat cu inima, este, astfel, trup şi suflet implicat în întreaga experienţă a închinării, ascultă cu atenţie citirea Scripturii, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, este atent la cuvintele imnurilor, nu îşi mişcă doar buzele sau fredonează doar melodia. El este implicat cu interiorul, cu duhul său.

 

Citim în Epistola către Evrei, în capitolul dedicat eroilor credinţei, că prin credinţă Abel I-a oferit o jertfă mai bună lui Dumnezeu, o jertfă care a fost primită. Jertfa lui Abel I-a fost plăcută lui Dumnezeu, pe când cea a lui Cain nu I-a fost plăcută. Mulţi oameni cred că motivul pentru care jertfa lui Abel a fost primită este că aceasta a fost una animală; astfel, jertfa lui Cain nu a fost primită deoarece nu a fost animală. Nu cred că acesta este motivul, deoarece în Vechiul Testament sunt poruncite ambele tipuri de jertfe. Ceea ce spune autorul Epistolei către Evrei este că diferenţa constă în faptul că o jertfă a fost oferită prin credinţă, pe când cealaltă nu. Acest lucru nu poate să-mi spună altceva decât că, atunci când Abel şi-a adus darul la altar, el l-a adus cu toată inima, cu tot sufletul. Jertfa adusă de el a fost un act spiritual, în timp ce Cain se afla acolo doar cu trupul, aducând o jertfă materială, în timp ce sufletul îi era departe. Prin urmare, Dumnezeu caută oameni ale căror suflete sunt aprinse, care nu pot aştepta până duminică, care iubesc să i se închine lui Dumnezeu.

 

Apoi, în cele din urmă, închinarea plăcută şi primită de Dumnezeu este închinarea care se face în adevăr. Astăzi oamenii spun că nu contează atât de mult doctrina. Tot ceea ce contează, spun ei, este comuniunea dintre oameni şi relaţiile. Pot să mă închin înaintea lui Dumnezeu şi să-I aduc bucurie chiar dacă în restul timpului răspândesc erezii. Dumnezeu doreşte să primească o închinare în adevăr, în conformitate cu adevărul. Nu în conformitate cu minciuna. Şi de ce este atât de important adevărul? Aşa cum am spus şi în mesajul precedent, pentru că adevărul duce la ceea ce este Dumnezeu. În fond, cel mai important lucru cu privire la adevăr este să înţelegem adevărul despre El, Cel care este singurul Dumnezeu adevărat, şi despre Hristos, singurul Său Fiu născut, care este întruparea adevărului. Cum ar putea cineva să spună că-L iubeşte pe Isus şi să nu-i pese de adevăr, când Isus Însuşi este adevărul? Nu are nici o logică. Şi totuşi aud lucrul acesta în fiecare zi. „Doctrina desparte”. Sigur că doctrina desparte. Întotdeauna a despărţit. Însă doctrina, de asemenea, uneşte. Leagă laolaltă inimile celor din poporul lui Dumnezeu care celebrează împreună adevărul lui Dumnezeu, atunci când vin la închinare. Dumnezeu caută oameni care cunosc adevărul, care iubesc adevărul Său, care iubesc Cuvântul Său, care I se închină, nu în conformitate cu erezia, ci în conformitate cu adevărul pe care El l-a descoperit. Gândurile lor, atitudinile lor, modul în care-L percep, sunt în conformitate cu adevărul.

 

Astăzi auzim un concept nou, acela de „Dumnezeu deschis”, „teism deschis”, un Dumnezeu care nu cunoaşte viitorul dinainte. Îmi pare rău pentru cei care cinstesc un asemenea dumnezeu, deoarece acesta nu este adevăratul Dumnezeu. Această închinare este idolatrie. Acesta este un dumnezeu dezbrăcat de omnipotenţa sa, de omniprezenţa sa, de imuabilitatea sa, de divinitatea sa. Dumnezeu însă doreşte oameni care să I se închine dintr-o inimă şi dintr-o minte care cunoaşte cine este El, din Cuvântul Său.

 

Gânduri de încheiere

Una dintre cele mai mişcătoare analize a rugăciunii pe care am citit-o vreodată în viaţa mea este capitolul despre rugăciune scris de John Calvin. De fapt, când le-am cerut studenţilor mei de la seminar să citească Institutele (în româneşte, Jean Calvin, Învăţătura religiei creştine – Institution Christianae religionis, trad. Daniel Tomuleţ, Elena Jorj, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 2003), le-am cerut să citească mai întâi capitolul despre rugăciune, deoarece nu aveau până atunci o părere prea bună despre Calvin. Acesta fusese descris ca un bătrân elveţian diabolic, rigid, îngust la minte, răutăcios şi aşa mai departe. Dacă vreţi să cunoaşteţi inima lui Calvin, citiţi capitolul său despre rugăciune şi veţi vedea un om care a fost mistuit de dragostea lui pentru Dumnezeu şi pentru Hristos. Şi în acest capitol despre rugăciune el scrie despre cum, chiar în vieţile celor mai mari sfinţi, atunci când aceştia se rugau, minţile lor nu se concentrau asupra rugăciunii. Începeau să se gândească la alte lucruri, la sarcinile pe care le aveau de îndeplinit în ziua respectivă; se gândeau la tot felul de alte lucruri decât la Cel cu care vorbeau. Cu toţii avem de făcut faţă acestor slăbiciuni şi vulnerabilităţi normale în vieţile noastre, pe care le-am mai amintit atunci când m-am referit la timpul nostru de rugăciune. Însă acest lucru este adevărat în ce priveşte întreaga experienţă a închinării. Trebuie să ne pregătim pentru închinare şi să ne aducem aminte, atunci când trecem acel prag de la secular la sacru, de la profan la sfânt, de la obişnuit la neobişnuit, atunci când intrăm în curţile lui Dumnezeu cu laude şi mulţumiri, să ne aducem aminte că trebuie să intrăm acolo pregătiţi să ne focalizăm atenţia asupra actului închinării, astfel încât să ne putem implica cu inima şi cu mintea. Deoarece Dumnezeu caută oameni care fac lucrul acesta.

 

Tradus de Tiberiu Pop

 

https://www.rcrwebsite.com/worship2.htm

 

//////////////////////////////////////////

 

 

George Soros, acest Satan împielițat

 

Implicarea lui George Soros în prezentul și Viitorul României a fost confirmat, în SUA, de către unul dintre cei mai importanți oameni din angrenajul lui Donald Trump.

Consultantul lui Donald Trump, Roger Stone, care recent a fost la București și în Ungaria, a dezvăluit într-un interviu cu Alex Jones la InfoWars că serviciile secrete românești ar lucra pentru miliardarul american de origine maghiară George Soros.

 

George Soros este în cârdășie cu serviciile de informații din România și Ungaria. Serviciile de informații din ambele țări derulează operațiuni ilegale, mai mult în linie cu CIA-ul nostru decât sunt cu propriile guverne. (…)Am fost informat despre supravegherea din România. Dumnezeule, jumătate din populația statului este spionată. Jumătate din populația din această țară este sub supraveghere. Este cutremurător ce are de gând Soros. El trebuie oprit. Aceste Open Society (ONG-urile cu acest nume inființate de Soros) sunt fațade pentru terorism și pentru ceea ce este mai rău. Trebuie închise. El trebuie să fie prins, acuzat, judecat și trimis în închisoare, a susținut Stone conform Flux24.

 

Președintele României (n.red-Klaus Iohannis) a pus pe masă cazul Soros când s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite săptămâna trecută. Cred că ei încep să înțeleagă amenințarea gravă a lui Soros pe care acesta o exercită nu numai în SUA, dar și în străinătate, De ce Președintele nu i-a spus încă lui Jeff Sessions (n.red-procurorul general al SUA) să se îndrepte agresiv împotriva lui George Soros? Este un mister pentru mine, a mai precizat consultantul lui Donald Trump.

 

Stone a spus că a fost la București și Budapesta pentru a se întâlni cu forțele anti Soros din guvernele alese democratic.

 

Și-au dat seama că Soros este un cancer și căută să submineze și să răstoarne guvernele alese democratic de aici, prin violență. El a cheltuit o avere pentru a-și planta oamenii în guverne, nu numai în guvernele din Ungaria și România, Dar permite-mi să fiu foarte clar Alex: ambasadele SUA din București și Budapesta sunt ambele complet populate cu oameni care sunt loiali lui George Soros.Oameni care fac ceea ce le cere Soros. (…) El luptă să submineze aceste democrații, a susținut Stone.

 

https://ioncoja.ro/george-soros-acest-satan-impielitat/

 

 

////////////////////////////////////////

 

Templul Satanic din SUA anunță că va fi vârf de lance în lupta pentru liberalizarea totală a avortului alături de Bill Gates, Soroș și Warren Buffet

 

Info Crestin News    

 

 

 

 

 

 

 

Gruparea „Templul Satanic din SUA se implică în discuțiile despre avort apărute după hotărârea istorică a Curții Supreme din America pe această temă.

 

Liderii acestei grupări au anunțat că vor deveni un vârf de lance în lupta pentru liberalizarea uciderii pruncilor nenăscuți.

 

 

„Templul satanic este principalul far luminos în lupta pentru acces la avort. Odată cu revocarea deciziei Roe vs Wade, o excepție pe motive religioase va fi singura cale prin se pot provoca restricțiile la avort”, a scris organizația într-o postare.

 

 

Gruparea susține că „avorturile satanice sunt protejate de legile privind libertatea religioasă”.

 

Mai precis, dacă cineva pretinde că face un avort ca parte a unui ritual religios, legea nu-l poate restricționa susține Templul Satanic.

 

Presa americană a relatat faptul că organizația „Templul satanic” colaborează cu Planned Parenthood, cea mai mare rețea de clinici de avorturi din lume.

 

Pe lângă cei care-l venerează pe satana, în rândul celor care deplâng hotărârea Curții Supreme a SUA se înscriu și bogații planetei, precum George Soros, Bill Gates sau Warren Buffet.

 

Bill Gates a calificat decizia drept un „regres inacceptabil” care pune în pericol viețile femeilor. Melinda French Gates a spus că este vorba despre „America care face un mare pas înapoi”. George Soros a avertizat că „diminuează drepturile omului și amenință foarte mult îngrijirea reproducerii”, relatează Bloomberg.

 

Un alt susținător al avortului este Warren Buffet. Miliardarul de 91 de ani are o fundație, are are printre obiective „accesul la avort și contraceptive” pentru femei.

https://infocrestin.com/templul-satanic-din-sua-anunta-ca-va-fi-varf-de-lance-in-lupta-pentru-liberalizarea-totala-a-avortului-alaturi-de-bill-gates-soros-si-warren-buffet/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

…IEZUITILOR, VACCINAREA SI PROROCUL MINCINOS

 

Pe la jumatatea lunii martie am aratat într-un articol cum Vaticanul s-a implicat activ în crearea unui virus letal, propagarea unei pandemii si acapararea mijloacelor profilactice sanitare europene. Întreit a fost scopul jandarmului universal:

  1. Reducerea populatiei neproductive care genereaza mari pierderi guvernelor (persoanele vârstnice, bolnavii cronici, persoanele cu handicap, debilii…);

(„Ati osândit, ati omorât pe cel neprehanit, care nu vi se împotrivea!” Iacov 5:6)

  1. Destabilizarea economiilor tarilor afectate si generarea unei crize fara precedent în istoria omenirii dupa care va prelua controlul total si definitiv al lumii;

( „Si toti locuitorii pamântului i se vor închina, toti aceia al caror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vietii Mielului care a fost înjunghiat. Apocalipsa 13:9)

  1. Obtinerea de venituri uriase din comercializarea produselor sanitare, dezinfectante, paleative etc., asupra carora detine controlul absolut.

(„…V-ati saturat inimile chiar într-o zi de macel.” Iacov 5:5)

Reducerea populatiei planetei este obiectivul principal pe care iezuitii, armata tacuta, nevazuta si sângeroasa a Vaticanului o duce la capat cu tenacitate si precizie.

SARS COVID 19, este un virus mortal, creat în laborator. Cu fiecare mutatie suferita devine mai agresiv, mai virulent si cu mortalitate crescuta în grupe de bolnavi care practic pâna acum au fost imuni ori faceau o forma usoara de boala. Asa a fost programat.

Un vaccin nu protejeaza împotriva unui virus mutant. La sfârsitul anului viitor vaccinul actual Pfizer BioN Tech va fi total inadecvat. Atunci pentru ce se insista atât în campaniile de vaccinare?

Pentru ca suspensia lichida a vaccinului contine nanosubstante. Introduse în corpul uman, într-un anumit interval de timp, în mod programat, acestea vor face „explozie”, iar efectele vor fi mortale pentru receptorii de vaccin.

Oamenii vor dezvolta forme de cancer galopant, boli nemaiîntâlnite si cu durata scurta, fara tratament, infarcte, atacuri subite… Dar principalul simptom nefast va fi sterilitatea definitiva.

Ce sunt aceste substante? Cocteluri mortale din materiale radioactive si metale grele „lipite” pe o secventa moleculara de acid ribonucleic. O data inoculate, nu mai pot fi întoarse din drum, principiul One Way va conduce la exitus (moarte) în mod invariabil, care se va produce mai devreme ori mai târziu, în functie de rezistenta fiecarui organism…

Reclama „comerciala” în favoarea vaccinarii este covârsitoare. Mass-media manipuleaza masele cu stiri „pro” într-o intoxicare aproape supranaturala, asezând gruparile „negativiste” la stâlpul infamiei culpabilizându-le de un eventual insucces al campaniei miliardare de vaccinare. Nu întâmplator guvernele transmit amenintari voalate si fac presiuni asupra populatiei incluzând accesul la locuri de munca, negot, calatorii, sanatate, educatie sau ajutoare sociale etc.

 

Bisericile sunt cutia de rezonanta în aria vaccinarii asasine, pe care o cânta guvernele care servesc Noua Ordine Mondiala. Ani de zile Miscarea Ecumenica, pusa pe roatele sale mârsave de catre cardinalul iezuitul Agustin Bea, prin anii ´60, si care a condus la anihilarea protestantismului în lume bagându-l sub sutana papei, îsi arata astazi roadele. Practic nu mai exista glas religios care sa se ridice si sa se împotriveasca acestui genocid global. Toti sunt supusii „omului faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare…”

Ted Wilson, presedintele Conferintei Generale AZS, nu este o exceptie. Într-un comunicat adresat oilor sabatariene si care a fost publicat în retelele de socializare prin grija unor trepadusi gen Florin Laiu, cotarla de paza on-line în Facebook si iezuit infiltrat, îsi asigura fierbinte turma, ca vaccinarea anti-COVID 19, este sigura, dulce si de dorit!

Poate acest Iuda sa spuna altceva decât ceea ce se glasuieste la Vatican? Oare nu seamana glasul acestui tradator, frate cu nefericitul Cain, cu cel al Prorocului Mincinos?

 

Fata monstrului „illuminat” care a conceput necesitatea reducerii populatiei albe din Europa: Richard Nikolaus von Coudenhove Kalergi, „europeistul” parinte al Uniunii Europene. Planul care-i poarta numele se pune în aplicare cu putere astazi, sub obladuirea bisericii catolice. „Colorarea” Europei si Americii cu imigranti din Africa, Orientul Apropiat si America de Sud, docili si putin pretentiosi este numai partea vizibila a icebergului geopolitic al Noii Ordini Mondiale…

Un alt latrator la luna, broscoiul prezentator, teolog de buzunar „în direct” la un post de televiziune ruinat”a7tv”, Cornel Darvasan, a iesit din caverna în care îsi pritoceste vrajitoriile, scheunându-si parerea favorabila asupra vaccinarii, fara sa tina seama ca raspândirea de vesti neadevarate este încalcare de Lege si o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Ca si Laiu dealtfel, rotofeiul iubitor de masoni Darvasan a trecut prin teribila boala. Însa în loc sa ia aminte si unul si celalalt la avertismentul divin, au iesit din încercare mult mai naraviti la rele si în turbarea lor se dau sa muste în stânga si în dreapta, scuipând venin si minciuna.

De la potlogarul Ted Wilson, trecând pe la trogloditul Darvasan, si pâna la licheaua batrâna Laiu, toti cei care mint în favoarea vaccinarii anti-COVID 19, fac jocul murdar al stapânului lor. Dar acesta este altul decât Isus Hristos! Domnul sa-i judece cu toata asprimea, caci sunt complicii unui genocid…

 

https://pescarideoameni.com/2020/12/26/virusul-iezuitilor-vaccinarea-si-prorocul-mincinos-in-curand/

 

//////////////////////////////////////////

 

Chipurile Diavolului: Mao, monstrul chinezesc – cel mai mare criminal din istoria planetei

 

ByMatei Udrea

 

Mao Zedong, primul lider și președinte al Chinei comuniste, este, prin rigoarea cifrelor, cel mai mare criminal din istorie. Ferocitatea sa are foarte puține puncte de reper – poate Stalin și Hitler, dar Mao, cu cele cel puțin 70 de milioane de oameni uciși la comanda sa directă, își surclasează pe ceilalți doi chiar luați la un loc.

Ceea ce s-a întâmplat în China începând cu mijlocul secolului trecut reprezintă, fără nicio îndoială, una dintre cele mai cumplite tragedii ale istoriei. Produs al lui Stalin și al bolșevismului rusesc – fără de care n-ar fi ajuns niciodată la putere –, Mao și-a întrecut cu mult maestrul în crime, iar regimul său monstruos s-a perpetuat până în zilele de astăzi, transformându-se în cea mai îngrozitoare distopie din câte a văzut umanitatea.

 

Un regim caracterizat prin brutalitate, radicalism, megalomanie, egoism și o nepăsare incredibilă față de orice formă de viață

 

Regimul de teroare al lui Mao (1893-1976) s-a caracterizat prin brutalitate, radicalism, idei megalomane, un egoism patologic și o nepăsare față de viața și suferința celorlalte ființe – toate la niște cote iraționale, pe care mintea unui om din lumea liberă pur și simplu nu le poate concepe și asimila.

 

 

Cultul personalității dement instituit de Mao s-a păstrat până azi în China

Ceea ce l-a deosebit pe chinezul Mao de gruzinul Stalin și austriacul Hitler a fost satisfacția de a face rău.

 

Stalin era un cinic amoral, lipsit de empatie și incapabil de sentimente umane, care a ucis milioane cu nepăsare, din calcul și paranoia.

 

 

Hitler a pornit un război și a declanșat un genocid mânat de o ideologie dementă, frustrări, dorință de revanșă, obsesii rasiale și fanatism.

 

Dar Mao a manipulat, torturat, executat milioane de oameni și a fost gata să arunce lumea într-un război nuclear din plăcere.

 

Întâlnirea fatală a lui Mao cu doctrina marxistă – scânteia care avea să arunce în hăul dictaturii distopice un popor uriaș

 

Cel mai cumplit monstru din istorie s-a născut pe 26 decembrie 1893, în satul Shaoshan, din provincia Hunan, în centrul Chinei.

 

Tatăl său, un negustor de cereale, îl punea să muncească pe terenul familiei. Dar când a ajuns la adolescență, tânărul Mao și-a luat bocceaua în spinare și a plecat în orașul-capitală al provinciei, Changsa, pentru a se înscrie la școală. Acolo a participat, pe când avea 15 ani, la prima rebeliune din viața sa: răscoala împotriva dinastiei Manchu, în 1911.

 

Timp de 10 ani, a bâjbâit. A încercat mai multe meserii, dar niciuna nu i-a plăcut. În 1921, sacul avea să-și întâlnească peticul: a descoperit ideologia marxistă și s-a înscris în Partidul Comunist, recent înființat de agitatori bolșevici.

 

Filosofia de viață a lui Mao: “Oamenii ca mine au o datorie numai față de ei înșiși. Țara trebuie distrusă și apoi reformată. Oamenii ca mine râvnesc la distrugerea ei“

În 1920 s-a căsătorit prima oară, cu Yang Kaihui – împreună cu această soție a avut doi copii. Tot atunci, pe când avea doar 24 de ani, și-a conturat clar principiile care aveau să-l călăuzească toată viața. S-a apucat să-și scrie ideile: “Oamenii ca mine au o datorie numai față de ei înșiși”. Ceea ce conta era puterea “ca un uragan care se stârnește într-un defileu adânc, ca un maniac sexual în călduri… Adorăm vremurile războinice. Ne place să navigăm pe marea zbuciumată. Țara trebuie distrusă și apoi reformată. Oamenii ca mine râvnesc la distrugerea ei”.

 

 

Partidul Comunist din care Mao făcea parte avea o relație oscilantă cu Kuomintang (Partidul Naționalist). În 1923 au încheiat o alianță cu naționaliștii, dar înțelegerea n-a rezistat. În 1926, Chiang Kai-shek, dictatorul militar care conducea și Kuomintangul, a ordonat “Expediția nordică”, o campanie militară care urmărea unificarea Chinei fragmentate în acel moment între diverși lorzi ai războiului. Până în aprilie 1927, campania lui Chiang Kai-shek se încheiase în glorie: peste 30 de baroni locali fuseseră învinși, iar comuniștii din Shanghai au fost masacrați. Chiang Kai-Shek s-a autoproclamat generalissim în 1928, fiind stăpânul întregii țări.

 

Dar regimul său era incompetent și teribil de corupt, bazat pe teroare și abuz, iar comuniștii stăteau la pândă.

 

Prima rafală: Teroarea comandată de Mao a dus, între 1931-1935, la 700.000 de morți

 

Mao Zedung în 1944, în timpul unui discurs ținut în Nordul Chinei, unde controla circa 80 de milioane de oameni

Între timp, Mao – care se însurase a doua oară în 1928, cu He Zizhen – fugise în Munții Jinggang, de unde, ajuns lider al grupării, a pornit un război de gherilă cu naționaliștii. „Puterea politică pornește din țeava puștii”, era el convins.

 

Ascensiunea lui a semănat foarte mult cu a lui Stalin. În 1931 a devenit președintele Republicii Sovietice Chineze din Jiangxi. A ajuns aici călcând pe cadavre – nu conta câte. Era dispus la orice faptă pentru a urca în vârf și a se menține acolo. Și-a omorât și șantajat rivalii și nu numai.

 

 

Între 1931 și 1935 au fost uciși, din ordinul său, 700.000 de oameni în timpul Terorii. Fără să știe de expresia lui Stalin (“moartea unui om e o tragedie, moartea unui million e statistică”), Mao era copia fidelă a dictatorului criminal de la Moscova: aceeași obsesie pentru putere, aceeași amoralitate și capacitate fenomenală de a manipula oamenii pe care apoi îi lichida fără nicio tresărire.

 

O altă trăsătură comună cu Stalin a lui Mao a fost capacitatea de a distruge și otrăvi tot ceea ce atingea sau respira în jur. A ruinat viețile soțiilor și ale amantelor, n-a simțit absolut nimic pentru copiii săi, i-a ucis, terorizat și înveninat pe colaboratorii și apropiații săi.

 

Mulți au înnebunit pur și simplu, la propriu.

 

Pentru a pune mâna pe putere și-a otrăvit colegii și rivalii, și-a condus deliberat trupele la masacru și a bătut palma cu spionajul japonez împotriva propriei țări

În 1933, Chiang a pornit o nouă ofensivă împotriva comuniștilor. Aceștia l-au dat jos pe Mao în 1935 și, la sfatul lui Otto Braun, un agent sovietic, au lansat un contraatac care s-a terminat catastrofal. În urma înfrângerii, în 1936, a urmat o retragere cunoscută în istorie drept Marșul cel Lung.

 

Mao avusese abilitatea să-și construiască, în acest timp, o imagine idilică în Occident. Scriitori, jurnaliști și politicieni naivi îi creaseră dementului mitul de conducător boem, un țăran poet, abil comandant al partizanilor și îndrăzneț luptător de gherilă.

 

În realitate, Mao era un incompetent din punct de vedere militar. Cele mai multe dintre faptele ajunse la urechile publicului occidental erau inventate. În plus, liderul comunist nu ezitase să provoace deliberat înfrângeri și pierderi masive de trupe pentru a-și compromite și slăbi rivalii la putere în partid.

 

 

Anii care au urmat au fost decisivi, iar vâltoarea evenimentelor și cinismul lui Mao aveau să-l scoată la suprafața Istoriei.

 

În 1937, Japonia a invadat China. Dictatorul Chiang a fost luat ostatic de generalul Zhang Xueliang, care l-a obligat să facă o alianță cu comuniștii.

Numai că Mao sabota în secret efortul de război al țării sale, ajungând chiar să colaboreze, la un moment dat, cu spionajul japonez.

 

Până în 1943, Mao rămăsese singur în vârful Partidului Comunist: își otrăvise sau eliminase rivalii și criticii.

 

1949, anul fondator al Republicii Populare Chineze, a fost “udat” cu sângele a 3.000.000 de oameni uciși la ordinul propriului conducător. Deviza lui Mao: “Trebuie să ucidem. Spunem că e bine să ucizi”

 

1949: Mao proclamă Republica Populară Chineză. Sărbătorește evenimentul prin masacrarea a 3.000.000 de oameni

În 1945, Stalin a invadat Manciuria, zdrobind armata japoneză de acolo: a fost punctul de cotitură în destinul Chinei. Mao era sprijinit de sovietici, în timp ce regimul Chiang, deși susținut de americani, se prăbușea din cauza corupției și a incompetenței.

 

Sovieticii au intervenit masiv în China, iar Mao a început o ofensivă, alungând pas cu pas Kuomintangul din țară. Până în 1949, zarurile fuseseră aruncate: comuniștii rămăseseră singurii stăpâni ai Chinei continentale, iar Mao a proclamat Republica Populară Chineză.

 

 

Acel prim an din noua eră comunistă a acestei țări a fost marcat de uciderea a 3.000.000 de oameni. “Trebuie să ucidem. Spunem că e bine să ucizi”, decreta Mao.

 

Crima, incompetența, radicalismul s-au împletit în firul roșu al regimului comunist chinez care a continuat exact așa cum începuse.

 

Represiunile, campaniile de teroare și asasinatele s-au ținut lanț, stimulate permanent de Mao, care repeta obsesiv: “Prea îngăduitori! Nu ucid îndeajuns!”

În 1951-1952, Mao a mobilizat la acțiune Partidul. Rămas singur stăpân peste țară, a pornit două campanii de exterminare a “burgheziei”. A împânzit țara de turnători. Presupușii trădători sau burghezi erau trimiși în lagăre de muncă sau executați.

 

Mao, atins acum și de aripa Puterii, își luase zborul spre nebunie. Era paranoic, simțind pretutindeni pericole și trădări. Manipula abil pe toată lumea, nu-și dezvăluia niciodată planurile reale și își sacrifica fără să clipească până și pe cei mai vechi tovarăși de revoluție și de luptă. Repeta permanent: “Prea îngăduitori! Nu ucid îndeajuns!”.

 

Într-o țară ruinată și săracă, Împăratul Roșu trăia într-un lux desfrânat. Avea peste 50 de proprietăți private și nenumărate concubine recrutate dintre dansatoarele din armată.

 

Voia să obțină arma nucleară pentru a porni un război cu Statele Unite: “Nu contează dacă jumătate dintre chinezi ar muri”

 

Întâlnirea fatală: în 1971, Ceaușescu întreprindea un turneu în China și Coreea de Nord. După întâlnirea cu Mao, fascinat de puterea absolută a acestuia, românul concluziona că și el poate face același lucru în România. Avea să urmeze replica „Revoluției Culturale” în țara noastră

Și-a pus în cap să urce China la statutul de superputere obținând tehnologia nucleară. “Nu contează dacă jumătate dintre chinezi ar muri” într-un război nuclear, spunea el.

Mao și-a trimis trupele împotriva SUA în războiul din Coreea în timp ce, pe plan intern, își continua un alt război, cu propriul popor.

 

Campaniile împotriva dușmanilor imaginari se împleteau cu tot felul de programe megalomanice. În 1958-1959 a declanșat „Campania împotriva Dreptei”, în timpul căreia 500.000 de oameni au fost decretați “dușmani de clasă”. Sute de mii au fost deportați, închiși sau executați.

 

În 1958-1962 a decretat “Marele Salt Înainte”, pe parcursul căruia a încercat să crească masiv producția de oțel. A încercat, în acești ani, să-i colectivizeze pe țărani și i-a pus să-și înființeze fierării – dar asemenea ateliere erau deja inutile în acea perioadă a istoriei.

 

“Marele Salt Înainte” dictat de Mao între 1958 și 1962 s-a soldat cu cel mai mare genocid din istorie: 45 de milioane de țărani uciși prin înfometare

 

Marele Salt Înainte ordonat de Mao s-a încheiat cu circa 45 de milioane de morți de foame. Oamenilor li se luase absolut tot – inclusiv casele – și erau hrăniți colectiv, „la cazan”

Acela a fost și momentul unei drame inspirate tot de Stalin. Imitând strategia acestuia din 1928-1932, Mao a vândut masiv alimente, cu banii obținuți cumpărând armament. Politicile agricole nebunești ale regimului, combinate cu exportul de alimente și seceta, au declanșat cea mai mare foamete cunoscută în istorie: între 38 și 45 de milioane de chinezi au murit de inaniție (de circa 3 ori mai mulți decât ucisese Stalin în Ucraina și Don în timpul Holodomorului).

 

A fost, în același timp, și cel mai mare genocid cunoscut în istoria umanității.

 

Istoricul Frank Dikötter descria distopia criminală, de un sadism inimaginabil, inspirată de lider: „Mao a crezut că își poate catapulta țara în fața altor state rivale concentrând țăranii din întreaga țară în comune uriașe.

 

 

În paradisul comunist al lui Mao, copiii erau separați de părinții lor și hrăniți „de partid”. Dar Partidul nu s-a ocupat prea bine de acești sărmani, dintre care milioane aveau să moară de foame

În căutarea unui paradis utopic, totul a fost colectivizat. Oamenilor li s-au luat munca, locuințele, terenurile, bunurile și mijloacele de trai.

 

În cantinele colective, mâncarea, distribuită cu lingura, în funcție de merite, a devenit o armă folosită pentru a forța oamenii să urmeze fiecare ordin al partidului.

 

Pe măsură ce stimulentele pentru muncă au fost eliminate, constrângerea și violența au fost folosite în schimb pentru a obliga fermierii înfometați să efectueze munca la proiecte de irigații prost planificate, în timp ce câmpurile erau neglijate.

 

A urmat o catastrofă de proporții gigantice.

 

Extrapolând din statisticile publicate despre populație, istoricii au speculat că zeci de milioane de oameni au murit de foame. Dar adevăratele dimensiuni ale celor întâmplate abia acum ies la iveală datorită tocmai rapoartelor minuțioase pe care partidul le-a întocmit în timpul foametei…

 

 

Exact ca în URSS-ul lui Stalin, comunismul a adus, în China, suferințe de neimaginat. Scenele de canibalism au fost frecvente în timpul „Marelui Salt Înainte” ordonat de Mao

Ceea ce iese din acest dosar masiv și detaliat este o poveste de groază în care Mao apare ca unul dintre cei mai mari ucigași în masă din istorie, responsabil pentru moartea a cel puțin 45 de milioane de oameni între 1958 și 1962.

 

Au fost subestimate nu doar dimensiunea catastrofei, ci și modul în care au murit mulți oameni: între două și trei milioane de victime au fost torturate până la moarte sau ucise sumar, adesea pentru cea mai mică infracțiune.

 

Când un băiat a furat o mână de cereale într-un sat din Hunan, șeful local, Xiong Dechang, l-a forțat pe tată să-l îngroape de viu pe copil. Părintele a murit și el de durere câteva zile mai târziu.

 

Cazul lui Wang Ziyou a ajuns până la conducerea centrală: una dintre urechi i-a fost tăiată, picioarele i-au fost legate cu sârmă de fier, o piatră de zece kilograme i-a fost aruncată pe spate și apoi omul a fost marcat cu un instrument care sfâșia – totul pentru că scormonise în pământ după un cartof“.

 

Toate astea, în timp ce puterea comunistă de la Beijing importa masiv armament.

 

Masacrul deliberat a fost ținut secret decenii la rând de regim, la fel cum și bolșevicii ruși ascunseseră crimele Holodomorului.

 

Revoluția Culturală a distrus tradițiile milenare, istoria, cultura și modul de viață al poporului chinez, laolaltă cu viețile a minimum 3 milioane de oameni

 

Revoluția Culturală: ritualurile de umilire în public erau un instrument important al „clasei muncitoare” în războiul împotriva intelectualilor. În China președintelui Mao, să fii profesor era un pericol de moarte

Au existat și tentative de a stopa această nebunie criminală. Mareșalul Peng Dehuai, ministrul Apărării, a criticat politicile lui Mao, dar n-a avut suficientă susținere. Dictatorul l-a evacuat urgent.

 

În 1959, președintele Mao și-a desemnat un succesor, pe Liu Shaoqi, care a reușit să ia o parte din atribuții, însă, abia în 1962, la 3 ani după ce venise scriptic la putere.

 

 

1966: discurs în Piața Tienanmen al domnișoarei Cho, 15 ani, lideră a Gărzilor Roșii care bântuiau țara în căutare de intelectuali, pentru a-i ucide, tortura sau trimite în lagăre

A fost un succes efemer, pentru că Mao rămăsese președintele Partidului Comunist. Într-un nou acces de paranoia, dictatorul l-a mazilit și pe Liu Shaoqi, care a fost distrus și lăsat să moară în sărăcie. Mao a preluat și controlul asupra Armatei, pentru a fi sigur că nimic și nimeni nu îl poate submina. Și-a pus oamenii de paie în funcțiile de vârf:  pe mareșalul Lin Biao, un personaj tânăr, talentat, dar nevrotic, și pe Zhou Enlai – premier.

 

Mao a început apoi o nouă campanie de teroare în întreaga Chină: Revoluția Culturală.

 

Aceasta a fost cea mai devastatoare perioadă in istoria Chinei – nici măcar invazia mongolilor nu a fost atât de nimicitoare pentru cultura, modul de viață și memoria acestui popor.

 

 

Gărzile Roșii: liceeni și studenți fanatizați care, în perioada 1966-1976, până la moartea lui Mao, au făcut „Revoluția Culturală”. Războiul lor împotriva părinților, bunicilor, intelectualilor, tradițiilor și culturii chinezești s-a soldat cu 1.000.000 de morți și o fractură brutală cu trecutul milenar al civilizației

Au fost 10 ani cumpliți, în care Mao a trecut prin foc și moarte întreaga țară, asmuțindu-i pe chinezi unii împotriva altora în dezlănțuiri nebunești de violență. A atacat însuși Partidul Comunist și statul.

 

Le-a ordonat bandelor de fanatici, elevi, trupe ale securității și criminalilor chemați în slujba sa să ucidă pe oricine voiau, sub acuzația că e intelectual, burghez sau spion. A fost distrusă cultura, tradiția modul de viață milenar al Chinei. 3.000.000 de oameni se estimează că au fost uciși între 1966 și 1976, dar numărul lor nu va fi cunoscut niciodată cu certitudine.

 

Au fost anii în care copiii fanatizați și-au turnat, torturat și ucis propriii părinți, iar nepoții – bunicii. Elevi și studenți îndoctrinați străbăteau China în lung și-n lat, căutând „dușmanii poporului”. Oricine era suspect, oricine li se părea vinovat acestor tineri de 14, 15 sau 18 ani, era un om mort.

 

În izbucniri de ură și nebunie colectivă care s-ar putea să le sune cunoscute celor care au apucat mineriadele în România, „clasa muncitoare” căuta intelectualii, să-i stârpească. Era periculos, în China lui Mao, să fii profesor, cercetător, scriitor, pictor, sculptor arhitect sau să fi arătat, în orice fel, că gândești.

 

Atacul total asupra elitelor artistice și intelectuale a fost dezlănțuit prin cea de-a treia nevastă, radicala Jiang Qing, și fanaticii Gărzilor Roșii

 

Cea de-a treia soție a lui Mao, Jiang Qing, în 1945. Fanatică și nemiloasă, a condus, la ordinul soțului său, asaltul Gărzilor Roșii asupra țării. „Pe cine îmi dădea ordin Mao să mușc, mușcam”, avea să spună ea la proces

Din 1966, în scenă a intrat și cea de-a treia soție a lui Mao, actrița Jiang Qing, cu care se însurase în 1939.

 

Liderul Chinei comuniste s-a folosit de fanatismul și lipsa de scrupule a acestei femei pentru a dezlănțui uraganul asupra propriei țări. Jiang era o talibană a comunismului. Propovăduia arta cu conținut “corect ideologic”, iar în momentul când Mao i-a dat mână liberă a început nenorocirea. În China a început un atac total asupra elitelor artistice și intelectuale.

 

Jiang avea un discurs radical, pasional și convingător. Inducea în rândurile fanaticilor din Gărzile Roșii o isterie criminală, apoi le ordona să cutreiere țara. Bandele atacau tot ceea ce era suspect a fi “burghez” sau “reacționar”. Așa ceva nu prea mai exista deja în China anilor 1970, după atâtea decenii de teroare, așa că victime cădeau tot felul de oameni care nu mai aveau nicio legătură cu eventuale doctrine “de dreapta”.

 

Însuși Partidul Comunist a fost luat la rând de Gărzile Roșii. După modelul URSS-ului lui Stalin din anii 1930, s-a creat o frenezie a denunțurilor, a terorii și crimelor. Partidul a fost epurat.

 

Sfârșitul monstrului a fost convulsiv: și-a ucis și persecutat colaboratorii, s-a rupt de URSS, l-a adus în China pe Nixon

În spate, savurând satisfăcut hecatombele de morți, Mao dirija personal persecuțiile individuale împotriva foștilor săi colaboratori apropiați, printre care ex-președintele Liu Shaoqi și secretarul general Deng Xiaoping.

 

În realitate, Mao o detesta pe nevasta sa fanatică, dar se folosea de ea pentru a-și consolida puterea în țară printr-o teroare nemărginită.

 

 

Ultima lovitură a lui Mao a fost aducerea președintelui american Nixon în China, în 1972

Anii de final ai acestei creaturi monstruoase care a provocat atâta suferință și moarte au fost pe măsura întregii sale vieți.

 

Ajuns la 75 de ani, Mao s-a certat cu mareșalul Lin Biao, fostul său om de încredere care scrisese “Cărticica roșie”. În 1971, Lin Biao a încercat să fugă din țară, dar a murit într-un accident de aviație.

 

Mao a rămas, la final, împresurat de o grupare de fanatici condusă chiar de nevasta sa, criminala Jiang Qing.

 

A rupt relațiile și cu Uniunea Sovietică, iar în 1972 a dat o ultimă mare lovitură de imagine, vizita în China a președintelui american Richard Nixon.

 

Agonia monstrului a fost convulsivă. L-a persecutat pe Deng Xiaoping, apoi la reabilitat, iar în final l-a marginalizat din nou.

 

Mao a murit în 1976, lăsând în urmă un vid de putere în care unul dintre polii de influență era chiar soția Jiang Qing, sprijinită de fanaticii maoiști cunoscuți sub titulatura de “Grupul celor 4”.

 

O moștenire îngrozitoare: China distopică de azi, cu controlul total asupra populației, oamenii dispăruți de pe străzi, poliția secretă omniprezentă și statutul de superputere agresivă

Deng Xiaoping a dat însă o lovitură de palat și a arestat-o pe Jiang. În cel mai pur stil comunist, fosta “Împărăteasă Roșie” a fost judecată și condamnată la moarte pentru “crime contrarevoluționare”!

 

Jiang n-a fost însă executată pentru că pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață. S-a sinucis (sau cel puțin așa sună versiunea oficială) în pușcărie, în 1991.

 

Rămân în urmă-i vorbele spuse chiarde ea la procesul-mascardadă: “Am fost câinele președintelui Mao. Pe cine îmi cerea să mușc, mușcam!”.

 

 

În China se păstrează încă un cult al criminalului. Generațiile noi de chinezi învață o istorie falsificată, în care ucigașul și călăul poporului lor este prezentat ca un erou

Fața hâdă a Chinei de azi, criminală, nepăsătoare cu propriii cetățeni controlați în cel mai mici amănunte ale vieții intime și care dispar pur și simplu de pe stradă chiar și la bănuiala că ar putea crâcni împotriva statului, este și creația, distopia dementă a lui Mao.

 

Partea spectaculoasă a progresului acestei țări se datorează tocmai celor care, după “Marele Cârmaci”, au înțeles că economia nu poate funcționa așa cum și-o imagina acesta, în colhozuri uriașe unde oamenii sunt răstigniți pentru că au dezgropat un cartof.

 

Dincolo de mumia lui Mao, pe care noile generații de chinezi sunt dresate s-o venereze, stă de veghe Partidul “Împăratului Roșu”. Tot moștenirea lui Mao sunt statutul de superputere, puterea de viață și de moarte a Partidului asupra oamenilor, poliția politică atotprezentă și brutală, sugrumarea oricărei libertăți politice, religioase sau culturale. Și o anumită incompetență administrativă care a făcut posibilă inclusiv explozia epidemiei de coronavirus la sfârșitul lui 2019.

 

CITIȚI ȘI:

Chipurile diavolului: Hitler, “geniul feroce” cu “cele mai virulente sentimente de ură care au ros vreodată pieptul omenirii”

„Colonel Averescu, ați avut dreptate: au învins japonezii!”

8 motive pentru care România a pierdut Primul Război Mondial. Cauzele înfrângerilor dezastruoase din 1916

Chipurile Diavolului: Stalin, cumplitul creator al lui “homo sovieticus”, omul nou

Cum l-au furat bulgarii pe Sfântul Dumitru din Dealul Mitropoliei în 1918

Doctori fugiți din spitale, bolnavi abandonați în gări, antivacciniști avant la lettre. Cum a înfruntat România tifosul în 1917

Bătălia de la Kursk. Prohorovka, 12 iulie 1943 – cine a câștigat, de fapt, „cea mai mare luptă cu tancuri din istorie”

Istoria pe care nu o știm: povestea omenirii scrisă de epidemii

Mărirea și decăderea primului mare partid anticorupție din România. Cum au îngropat jocurile de culise lupta pentru justiție

Arme de infanterie. Germania: pușca de asalt Sturmgewehr 44 – STG44/MP43/MP44

 

https://colectionaruldeistorie.ro/chipurile-diavolului-mao-monstrul-chinezesc-cel-mai-mare-criminal-din-istoria-planetei/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Crislam, minciuna care refuză să moară, și talmeș-balmeșul românesc

 

 

  1. Introducere:

 

Azi am auzit acum dintr-o a treia sursă independentă că Dr. Corneliu Constantineanu ar fi fost pus în poziția să își dea demisia din postul de rector al ITP din București. O declarație oficială n-am văzut încă.  Motivul? Promovează crislamul, prin faptul că l-a invitat pe Dr. Miroslav Volf de la Yale la conferința anuală a instituției. Ori, Dr. Volf este considerat de cei ce au provocat această situație unul din teologii fondatori ai crislamului prin faptul că a fost unul din contribuitorii la formularea răspunsul Universității Yale la o scrisoare deschisă adresată de un grup de profesori și clerici musulmani lumii creștine intitulată pe scurt A Common Word.  Amândouă documentele – scrisori deschise – au devenit documente publice semnate de personalități de partea musulmană, și respectiv, de partea creștină.  În plus, în cartea sa ocazionată de acest context, intitulată Allah: Un răspuns creștin, Volf argumentează că creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu.

 

După cum se vede, povestea are o mulțime de dimensiuni, ca să nu mai vorbim de contextul românesc în care, surprinzător, povestea a ajuns după 2-3 ani de la origine.  Nu cunosc contextul românesc prea bine, dar știu că lumea șușotește cum că forțarea demisiei lui Constantine nu ar avea de-a face doar cu crislamul domniei sale ci și cu anumite aspecte politic-religioase, legate de mutarea ITP-ului din București în cadrul universității pe care penticostalii doresc să o construiască la Cluj.

 

În America, luptătorii anti-crislamiști îl consideră pe păstorul Rick Warren (Southern Baptist) ca fiind cel mai mare crislamist între evanghelici, acuzație pe care, în disperare că nu mai poate scăpa de ea, Warren a numit-o „minciuna care refuză să moară.”

 

Nu intenționez să mă ocup în toate dimensiunile subiectului aici. Sper să reușesc la un moment dat să mă ocup separat de documentele menționate mai sus și poate să le comentez pe blog.  De asemenea, intenționez să fac o recenzie la cartea provocatoare de scandal a lui Volf, dacă o alta nu apare între timp în limba română.  În acest post intenționez ceva mai modest, și anume, să dau cititorilor de limbă română un pic de perspectivă asupra crislamului. Dacă dihania face ravagii prin România, iaca, măcar să știm de unde vine!

 

  1. Tipuri de crislam

 

Există mai multe sensuri sau contexte în care este pomenit un fel sau altul de crislam.  Cel ce a ajuns pe la noi este de un anumit fel, și merită să-i știm contextul.  Iată în continuare câteva tipuri de crislam:

 

Crislam: Religie sincretistă în Nigeria, descrisă de Wikipedia.  În Lagos, Nigeria, există cam 1500 de practicanți divizați în două ramuri.  A fost fondată în 1970 de un oarecare Tela Tella, după ce s-a întors din pelerinajul musulman. Aderenții acestei religii practică așa-numit-a „alergare eliberatoare” asemănată de ei înconjurării Ierihonului de Iosua, sau înconjurării Kaabei – moscheea cubică cea mai sacră de la Mecca, a musulmanilor. Adepții acestei religii au anumite slujbe care combină practici creștine și musulmane.  Deși, din cât înțeleg eu, acceptă atât Biblia cât și Coranul, fondatorul consideră că amândouă cărțile sunt incomplete, și se preocupă cu scrierea uneia noi. Oricum, aceasta este o mișcare minoră, pe care nu cred că prea mulți oameni cu scaun la cap (de unde o fi venind expresia?) o iau în serios.

 

Crislam: O religie universală imaginată de Arthur C. Clarke, autorul romanului științifico-fantastic A Space Odyssey. Pentru relația dintre carte și filmul cu același nume (sau lipsa ei) vezi Wikipedia, din nou.

 

Crislam: o încercare de supraviețuire măcelului creștinilor de către musulmani.  Dată fiind persecuția și vărsarea de sânge creștin de către musulmani se pare că unii susțin că ai putea fi creștin pe ascuns, între musulmani, continuând să mergi la moschee dar să te închini de fapt lui Isus.  Unii afirmă că acesta s-ar putea aplica și creștinilor care se pocăiesc între evrei și sunt ostracizați de familiile lor dacă se declară creștini în mod public. Într-un comentariu radio, William Lane Craig exprimă opinie pertinentă despre aceasta.

 

 

 

Crislam: Religia sincretistă universală a zilelor de pe urmă, când va fi un guvern universal condus de Antihrist și o religie universală.  Crislamul este identificat astfel în mișcarea „ghicitorilor profetici” contemporani.  Mișcarea profetică contemporană își are originea între evanghelicii din Marea Britanie a sec. xviii-xix, în jurul unor personalități ca Edward Iwing, J.N. Darby, Henry Drummond, etc.. Pe traiectoria ei s-a format dispensaționalismul între evanghelici, și în context contemporan, o serie de așa-numiți profeți se preocupă cu identificarea semnelor zilelor de pe urmă în evenimente contemporane, cum ar fi formarea statului Israel, formarea Uniunii Europene, evenimentele din Ucraina și Palestina, etc..

 

Îi numesc pe aceștia „ghicitori profetici,” pentru că de fapt, asta fac: ghicesc, dau rateuri, se răzgândesc, își reformulează profețiile, și tot așa.  După părerea mea, unii din ei ar face mai bine să se apuce de ghicit în cafea.  Ghicitul în cafea ar fi cam tot atât de eficient, dar mai puțin decepționant și mult mai puțin păcătos decât să ghicești în Scripturi.  Oricum, aceasta este ceea ce ne interesează în contextul talmeș-balmeșului românesc.

 

 

 

  1. Crislamul ghicitorilor profetici: Religia universală a zilelor de pe urmă

 

Până mai dăună-zi, Jack Van Impe și Rexella, soția lui, aveau un program profetic la Trinity Broadcasting Network în care explicau intens cum viziunea din cartea profetului Daniel prevestea renașterea Imperiului Roman în zilele de pe urmă, reîntrupat în Uniunea Europeană. Uniunea ar fi și fiara cu zece coarne din Apocalipsa. Cele zece coarne fiind zece state ale Uniunii.  Cum Uniunea nu a stat cu zece state, ci după Grecia (al zecelea stat), au intrat în uniune multe altele, treaba profeților s-a încurcat. În plus, lui Jack i-a căzut fisa mai recent că în viziunea lui Nebucadnețar interpretată de Daniel, chipul mare visat de împărat avea două picioare nu doar unul, deci ultimul imperiu din istorie nu putea fi doar unul Roman, renăscut. Ca atare, duhul ghicirii i-a dat lui Jack o nouă interpretare, anulând-o pe cea veche (vezi clipul alăturat, după min. 19).  Zic, duhul ghicirii, pentru că Duhul Sfânt dat profeților nu ghicește, nici nu se răzgândește.

 

Care este noua interpretare? Pe scurt:

 

Fiara cu 7 capete din Apocalipsa înseamnă 7 împărății (7 împărați) în istorie. Cinci au fost (Egipt, Asiria, Babilon, Medo-Perșii, imperiul Grec). Una era când profețea Ioan (Imperiul Roman), și una va veni: o împărăție universală în zilele de pe urmă.  Imperiul de pe urmă nu va fi doar Imperiul Roman renăscut, ci unul combinat prin unirea Romei cu Islamul. Că de aia are chipul din Daniel două picioare.

 

Care sunt cele zece coarne ale fiarei?  Pe scurt, cum spuneam, prima dată au fost zece state europene, adică până la intrarea Greciei în Uniune. Acu, că sunt 28 de state, interpretarea nu mai ține.  Ca să nu mai zic că privind vechea interpretare, întotdeauna m-am întrebat de ce n-ar putea dracu avea și vreun corn prin America, Africa sau Asia! Ce i-a spus duhul ghicirii lui Van Impe mai nou? Iată reinterpretarea cele 7 coarne, primită prin inspirație (citește ghicire) profetică doar cu câteva zile înainte de programul tv respectiv: 10 coarne sunt 10 diviziuni ale imperiului universal. Și anume:

 

NAFTA (Tratatul Nord-American)

America de Sud

Noua Zeelandă și Australia

Europa de Vest

Europa de Est (oare România unde este?)

Japonia și Orientul Îndepărtat

Sudul Asiei

Asia Centrală

Africa de Nord și Orientul Mijlociu

Restul Africii

Gata! Avem cele 7 imperii/împărați, avem și fiara/guvernul mondial precum și cele 10 coarne ale fiarei! În sfârșit, cu mult entuziasm putem declara: Isus poate veni în orice zi! De parcă până acum n-ar fi putut-o face!

 

O, nu! Stai un pic! Lipsește ceva. Nu doar un guvern mondial ci și o religie mondială trebuie să existe ca să poată Isus reveni! Și Jack, a găsit-o: religia universală este… CRISLAMUL! Papa de la Roma se va uni cu musulmanii și for forma o singură religie! Ba chiar și evanghelicii vor fi înșelați să se crislameze! Cine este crislamitorul șef? Simplu, Rick Warren!  Nu s-a rugat el la inaugurarea lui Obama într-un mod unificator? Nu a vorbit el la adunări ale islamicilor fără să-i trimită în iad sau să-i convertească?  Nu încurajează el credincioșii din biserica lui să cultive relații cu musulmanii?  Nu a zis el să dăm jos crucea de pe biserici?  Oooops, alt rateu aici. Warren a zis tocmai invers, dar ce mai contează?  Și astfel blogăria, youtube-ul și internetul s-au umplut de texte, clipuri și alte cele, demonstrând apostazia lui Warren și înaintarea crislamului. Ce mai, a ajuns și în România, și acum face ravagii în școala de teologie penticostală! Noul guvern mondial poate funcționa în câteva luni, zic Jack și Rexella, ceea ce înseamnă că Anticristul se plimbă printre noi.

 

Înainte ca episodul lui Van Impe să fie transmis din nou, TBN l-a retras. Ca atare Van Impe a încetat să transmită la TBN. Așa anunța Christianity Toay încă din 2011, dar povestea a ajuns la noi doar în 2014.

 

  1. Concluzie: navigând printre Scylla și Caribda

 

Dacă ești personalitate publică în ziua de azi, navigarea relațiilor dintre islam și creștinism este ca navigarea lui Ulise printre Scylla și Caribda.  Trebuie să alegi dacă pierzi tot vasul sau doar parte din echipaj. Să fi pierdut Constantineanu tot vasul?  Oare n-a mai rămas nimeni cu darul deosebirii duhurilor între penticostali? Să fie evanghelicii români cârmuiți cu totul de duhul ghicitorilor profetici?  Poate este mai bine să așteptăm pentru un comunicat oficial!

 

Între timp, în apele tulburi ale evanghelismului românesc, pescuiesc cu succes politicienii religioși și islamofobii. Alții, sinceri și neinformați, riscă înecul de-a binelea.  Oare nu mai citește nimeni Luca 17:2?

 

Crislam, minciuna care refuză să moară, și talmeș-balmeșul românesc

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Crislamul- ce este și ce șanse de reușită are?

 

 

Crislamul este o religie sincretică ce își are rădăcinile în Nigeria anilor ’80. Trăsătura principală a crislamului este afirmarea compatibilității dintre creștinism și islam.

 

Un adept al crislamului accentuează asemănările dintre cele două religii, tinzând să creadă că cineva poate fi atât creștin cât și musulman în același timp.

 

Prima persoană care a folosit termenul de crislam pare să fi fost autorul Arthur C. Clarke. Acesta a scris în 1993 o nuvelă SF cu titlul Ciocanul lui Dumnezeu, în care descria pericolul iminent ca Pământul să fie lovit de un asteroid. În desfășurarea acțiunii, un rol important îl are o grupare religioasă numită de autor “crislam”. (Ulterior, cartea lui Clarke a inspirat mai multe filme de succes cum ar fi 2001: a Space Odyssey, Deep Impact, sau Armageddon.)

 

Crislamul are două fețe. Varianta “hard” o găsim în special în Nigeria unde în aceeași congregație se citește și din Coran și din Biblie, se cântă și imnuri creștine și musulmane, se sărbătoresc și praznice creștine și musulmane etc. Explicația teologică pentru aceste practici este dragostea lui Dumnezeu pentru toți oamenii și originea comună a creștinilor și musulmanilor ca și copii ai lui Avraam.

 

Mai există însă și varianta de crislam “soft”, în care un adept își păstrează identitatea creștină, dar promovează ecumenismul prin construirea de poduri spre islam și identificarea credințelor și practicilor asemănătoare.

 

Nu trebuie să facem greșeala de a crede că această discuție este nerelevantă pentru credincioșii din România. Crislamul a ajuns să învolbureze apele și în țara noastră. În urmă cu doar câteva luni, câțiva profesori ai Institutului Teologic Penticostal din București au fost suspectați de susţinerea crislamului și încurajarea unui dialog nepotrivit cu islamul. Scânteia care a provocat atunci un mic scandal a fost invitarea lui Miroslav Volf de a susține o conferință în cadrul instituției.

Persoana lui Miroslav Volf (actualmente profesor de teologie la Universitatea Yale) este una controversată. Prin diferite inițiative, acesta și-a asumat un rol ecumenic de promovare a dialogului între creștini și musulmani. Printre altele, el a scris o carte intitulată Allah: Un răspuns Creștin care a suscitat numeroase comentarii. Una din premisele importante de la care pleacă Volf este ideea că creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu, doar că îl înțeleg puțin diferit.

 

De remarcat că, ulterior vizitei profesorului Volf în România, senatul ITPB a răspuns criticilor, reafirmându-și atașamentul față de învățăturile Scripturii, iar rectorul instituției și-a dat demisia din funcția deținută pentru a nu-i prejudicia imaginea.

 

Știu din experiență că în lucrarea misionară creștină nu toți vom interpreta la fel expresia “să te faci iudeu cu iudeii și grec cu grecii”. A aflat acest lucru și Vladimir Pustan după ce și-a făcut semnul crucii, iar unii l-au felicitat în timp ce alții l-au condamnat.

 

Există o discuție complexă și în ce privește modul în care ne putem apropia de musulmani cu scopul misiunii. Unii creștini sunt gata să colaboreze cu ei la diferite evenimente, în timp ce alții se țin departe de orice ar avea un miros islamic.

 

Rick-Warren

 

În ultimii ani, unul din cei bănuiți de promovare a crislamului a fost și pastorul Rick Warren. Printre altele, el a fost acuzat că a acceptat să vorbească la o convenție musulmană sau că membrii bisericii sale au invitat musulmani la un dineu de Crăciun. Warren a negat apropierea de crislam, afirmând că nu a renunțat la nici una dintre doctrinele creștine fundamentale: Dumnezeul creștin e diferit de Allah, mântuirea e doar prin Cristos, Biblia e Cuvântul revelat al lui Dumnezeu etc.

 

Cât despre mine, nu pot să îmi dau seama cum pot unii să împace doctrinele celor două religii. Da, există asemănări, dar și mari diferențe. Amândouă religiile sunt monoteiste, dar musulmanii nu acceptă Sfânta Treime. Isus e perceput și de islam ca un profet, dar nu ca Mântuitorul lumii. Isus în Coran s-a născut dintr-o fecioară, a trăit o viață sfântă și a făcut minuni, dar nu a fost răstignit pentru păcatele noastre.

 

Pentru musulmani, crucea e o piatră de poticnire. Am avut odată o discuție cu un student din Iordania în care totul a mers bine până i-am spus că Isus cel divin a murit pe cruce. Pur și simplu a fost de neacceptat ideea că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să moară pentru el.

 

E de înțeles. Islamul predică o religie a faptelor. Fără ispășire. Fără iertarea păcatelor. Fără întrupare. Fără iubire divină. Fără cruce. Și fără nădejde pentru viața veșnică (decât dacă ești martir jihadist).

 

Adevărul este că nu putem să amestecăm cele două religii și să rămânem totuși cu un mesaj autentic creștin. De fapt, cele două religii sunt incompatibile.

 

Nu cred că crislamul are șanse mari de reușită în viitorul apropiat. Pe termen lung însă, orice e posibil.

 

Mulți cercetători ai Scripturii cred că viitorul ne va aduce un nou guvern mondial care va impune o nouă religie mondială. Liderul aceste religii va fi o persoană carismatică, ce va avea un rol important în promovarea păcii în lume. Că o fi catolic, că o fi musulman, că o fi evreu sau crislamist, nu știu. Știu doar că noi trebuie să veghem și să ne ținem tari de adevărurile primite prin Domnul Isus și sfinții apostoli. Cu orice preț.

 

Pentru alte informații:

http://www.beliefnet.com/columnists/news/2011/10/what-is-chrislam-and-does-anybody-really-preach-it.php#LOaF2coe5SuJm2cs.99

http://www.stiricrestine.ro/2014/08/05/corneliu-constantineanu-a-demisionat-din-functia-de-rector-al-itpb/

http://en.wikipedia.org/wiki/Chrislam

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Crislamul- ce este și ce șanse de reușită are?

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Cum au ajuns Atenienii să se închine unui Dumnezeu necunoscut?

 

 

În relatarea despre vizita apostolului Pavel la Atena, Biblia precizează că oraşul era plin de idoli (Faptele Apostolilor 17:16). Dovezile istorice atestă existenţa a numeroase sanctuare şi a numeroşi idoli în Atena şi în împrejurimile ei.

 

În Faptele Apostolilor 17:21, se arată că toţi atenienii şi străinii care locuiau acolo pentru un timp nu-şi petreceau timpul liber cu nimic altceva decât spunând sau ascultând ceva nou. Scrierile lui Tucidide şi ale lui Demostene vorbesc despre preocuparea atenienilor pentru discursuri şi dezbateri. Iar filozofii epicurieni şi stoici au început să discute cu Pavel în contradictoriu, chiar ducându-l la Areopag pentru a afla mai multe de la el (Faptele Apostolilor 17:18-19). De fapt, Atena era locul care reunea numeroşi filozofi, printre care epicurieni şi stoici.

 

Pavel a văzut că mai exista în Atena, un altar pe care era gravat: „Agnosto Theo”, adică: „Unui Dumnezeu necunoscut“ (Faptele Apostolilor 17:23, GBV 2001). Iar Pavel conchide: „Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onoraţi, pe El vi-L vestesc eu” (Faptele Apostolilor 17:23, GBV 2001). Întrebările care se ridică sunt: Cum au ajuns atenienii să se închine la Dumnezeul vestit de Pavel? Cum au ajuns ei să facă altare la acest Dumnezeu Creator (Faptele Apostolilor 17:24-28), dar pe care ei nu-l cunoșteau?

 

În secolul VI î.C., în Atena, un oraș cu multe zeități, era ciumă, era o molimă ce bântuia! Astfel atenienii au trimis după Epimenides din Creta, ce era poet, și chiar profet, pentru a găsi o soluție.

 

Epimenides din Creta a spus că ciuma bântuia printre ei și făcea ravagii, deoarece au lăsat neonorat un Zeu pe care ei L-au ignorat! Un Zeu a cărui Nume ei nu-L cunoașteau, dar pe care ei L-au neglijat, dar care este suficient de bun și de puternic să îi ajute în priviința ciumei (Vezi cartea: Veșnicia din inimile lor, capitolul 1, de Don Richardson).

 

Epimenides din Creta a propus prin călăuzirea ce o avea, ca atenienii să aducă a doua zi niște oi albe și negre, flămânde, să fie lăsate să umble pe iarbă, dar fiecare oaie, avea să fie urmărită de un om, și așa au făcut. Epidemines sa rugat la Dumnezeu necunoscut, ca El să facă ca unele oi să nu mănânce; ci, să se întindă în iarbă, să se culce, acelea urmau să fie jertfite. Unele oi s-au răspândit mâncând căci erau flămânde, dar mai mulți berbeci și câteva oi s-au așezat întinse pe iarbă, Epimenides le-a poruncit să construiască altare pe locurile unde au șezut oile, și pe acestea să le aducă acolo ca jertfă: Dumnezeului necunoscut.

 

Ca prin minune, a doua zi ciuma a început să slăbească în intensitate, într-o săptămână, ciuma a încetat.

 

Apostolul Pavel prin inspirație divină, citează pe profetul Epimenides, când a scris epistola către Tit, când spune: „Unul dintre ei, un profet de-al lor, a spus: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe“.

 

În istorie, Dumnezeu a dat darul profeției și a lucrat prin unele persoane care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu dar se închinau la Dumnezeul Prea-Înalt, ca de pildă: Melhisedec (Geneza 14:18-24), Ietro, socrul lui Moise din Madian (Exod 3:1; Exod 18:1,Exod 18:9-10,Exod 1:12), etc.

 

Dumnezeu s-a folosit de oameni care L-au păstrat pe Dumnezeul Creator în cunoștiința lor, și nu s-au dedat la practici idolatre, imorale (Romani 1:20-32), și Dumnezeu s-a putut folosi de ei, ca apoi apostolii să se folosească de fundamentul pus de aceștia, pentru a Îl face de cunoscut mai în profunzime pe Adevăratul Dumnezeu.

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/intrebari-si-raspunsuri/918-cum-au-ajuns-atenienii-sa-se-inchine-unui-dumnezeu-necunoscut

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Dacă am şti că pentru Învăţătura nemuritoare, fără de cusur, bună, sănătoasă, curată, pacifistă, au fost tăiaţi cu ferăstrăul şi au fost pironiţi semenii noştri!Ei au pribegit prin ascunzişuri, flămânzi, însângeraţi! Au fost aruncaţi în foc şi au fost da ţi la animale,ca să ne scrie şi să  ne dăruiasc ă Biblia (Evrei,cap.11), n-am lăsa ca să ruginească praful pe „PÂINEA Biblică” cea de toate zilele, plămădită din bunătăţi Cristice- Dumnezeieşti- blandeţe, dragoste, iertare, mântuire, jertfire, înfiere, dimpreună cu toate Darurile şi Roadele Duhovniceşti- rumenite in cuptorul de  la Golgota… Dacă toţi cei peste 8 miliarde de oameni, care luăm ca de apucat totul, am şti că este darul lui Dumnezeu inclusiv  vorbirea, gândirea, privirea, asimilaţia, şi chiar protecţia fiecărei celule, i-am fi recunoscători şi am crede că a murit pentru strămutarea noastră în Sine;” Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Ef.1/3)…” Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Ef.2/8-10) Numai cine rămâne Una cu El, devine mai mare şi mai tare decât toate păcătuirile; Cât se mai poate, să ne umplem cu Plinătatea învăţăturilor Dumnezeieşti, ca să nu ne umple globalistii- prin Anticrist şi prorocul mincinos, cu „învăţături” -otrăvuri apocaliptic…

Persecutarea creştinilor astăzi

Putem distinge şase mari zone geografice unde au loc persecuţiile.

1. Creştinii din ţările musulmane, din Orientul Mijlociu şi din alte zone
La nivel legislativ, situaţiile sunt diferite însă, cu excepţia Libanului, nici o ţară arabo-musulmană nu admite încă o egalitate civică şi de drept personal absolută între musulmani şi nemusulmani.

Un al doilea nivel al dificultăţilor este cel al discriminărilor sociale care se perpetuează sau reapar în mai multe ţări: marginalizare, interdicţii, stigmatizări. Ele se manifestă prin megafoanele care difuzează versete coranice lângă zidurile bisericilor la orele celebrării liturghiilor, emisiunile de radio insultătoare pentru credinţa creştinilor sau umilirea copiilor creştini în şcoli, la orele de religie. Aceste discriminări trec dincolo de hotarele Orientului Mijlociu (cazul Malaeziei), unde creştinilor le este refuzat dreptul de a-l numi pe Dumnezeu „Allah”, deşi cuvântul arab era folosit de creştini înainte de a fi întrebuinţat de musulmani.

Un al treilea nivel se referă la actele de violenţă: intimidări verbale, agresiuni, asasinate, care cel mai frecvent trebuie puse în legătură cu islamiştii radicali sau cu accesele de agitaţie populară survenite la instigarea acestora. O anumită stare de febrilitate a pus stăpânire pe mai multe ţări musulmane în ultima generaţie, iar aceste violenţe fac morţi în fiecare an, chiar dacă există şi oaze de toleranţă: Iordania, Kuweit, Emiratele Arabe Unite etc. Dacă majoritatea victimelor violenţelor oarbe ale islamismului radical sunt tot musulmani, numai creştinii cad victime din cauza religiei lor.

În Egipt, după 1 ianuarie 2011 şi după atentatul împotriva unei biserici din Alexandria, soldat cu peste douăzeci de victime, asasinatele şi acţiunile violente s-au ţinut lanţ atât după, cât şi înaintea plecării preşedintelui Mubarak. Doisprezece morţi şi mai multe biserici arse în luna mai în provincia Gizeh, de pildă [2]. În Irak, masacrele în masă împotriva creştinilor au îndoliat comunitatea creştină din Bagdad şi din alte zone. Şi dacă masacrul catolicilor siriaci de la Notre-Dame du Perpétuel Secours, unde au existat aproximativ şaizeci de victime, a mişcat lumea întreagă, cât de mulţi creştini sunt ucişi sau agresaţi fără ca noi să prindem de veste! Bunăoară la Kirkuk, pe 16 mai 2011, Yacob Ashur Issa, de 29 de ani, a fost torturat, cu ochii scoşi, apoi decapitat. Pentru Monseniorul Sako, arhiepiscopul caldeean de Kirkuk, „nici un om care crede în Dumnezeu şi respectă viaţa nu poate săvârşi asemenea fapte”.

În Arabia Saudită (unde trăiesc circa trei milioane de creştini veniţi din alte ţări din Orientul Mijlociu sau din sudul Asiei), nu este permisă celebrarea nici unei liturghii. Aşa se face că în Riad, un preot şi doisprezece filipinezi care celebrau liturghia clandestin într-un hotel au fost arestaţi în octombrie 2010. Un eveniment mai vechi, dar semnificativ: pe 10 decembrie 2001, regele Fahd a promulgat o amnistie pentru aproximativ 12.000 de criminali şi delincvenţi, adică aproape o jumătate din populaţia închisorilor din ţară, însă prizonierii creştini acuzaţi de „crime religioase” nu au beneficiat de această dărnicie, „crima” lor fiind socotită prea gravă. Iar pe 5 mai 2009 imamul oficial al Marii Moschei din Mecca, Adil Al-Kalbani, a putut declara în direct la BBC că toţi evreii şi creştinii ar trebui expulzaţi din Peninsula Arabă (deci nu numai din Arabia Saudită) fără nici o reacţie internaţională.

În Pakistan, doi fraţi, Rashid Emmanuel şi Sajid, au fost asasinaţi pe 19 iulie 2010 la Faisalabad, în curtea tribunalului unde fuseseră duşi pentru o aşa-zisă blasfemie – riscau pedeapsa cu moartea. În luna noiembrie a aceluiaşi an, catolica Asia Bibi a fost condamnată la spânzurătoare pentru aceeaşi pretinsă crimă (în realitate, o gâlceavă între săteni în legătură cu o fântână) [3]. Mai mult, atunci când un guvernator curajos, Salman Taseer, îi ia apărarea, este asasinat de garda lui de corp care s-a prezentat apoi la televiziunea pakistaneză, mândru de fapta lui. Un alt apărător al Asiei Bibi, Shahbaz Bhatti, singurul ministru creştin al ţării, a fost asasinat şi el pe 2 martie 2011.
În Turcia, asasinul Monseniorului Padovese era unul dintre apropiaţii lui de confesiune musulmană! Monseniorul Padovese de-abia primise, în sfârşit, autorizaţia de a celebra liturghia la Tars, oraşul Sfântului Pavel, şi era foarte bucuros atunci când ne-a dat vestea la telefon, cu cincisprezece zile înaintea asasinatului său, pe 3 iunie 2010.

În Nigeria, creştinii asasinaţi în ultimii ani se numără cu miile, cel mai adesea cu o indiferenţă de neînţeles din partea restului lumii – aproape o mie de morţi în iulie 2009, cinci sute la Jos, în martie 2010, mai multe biserici atacate şi patruzeci de victime în ziua de Crăciun în 2010, altele în ianuarie şi în aprilie 2011 [4].

2. Ultimele ţări comuniste
Comunismul este în Europa, cu excepţia Belarusului, un trecut (din fericire) depăşit, dar această situaţie nu trebuie să ne facă să uităm, dincolo de faptul că urmările lui persistă în ţările foste comuniste, că el domină şi acum peste 20% din populaţia mondială, de fapt tot atât cât regimurile musulmane. Or ateismul şi anticreştinismul rămân elementele constitutive ale acestei ideologii totalitare. În China, de exemplu, din 2006 este în desfăşurare o nouă campanie de promovare a ateismului, chiar dacă nu foarte bătătoare la ochi (ceea ce le îngăduie investitorilor şi turiştilor să nu aibă probleme de conştiinţă). Un fapt trecut neobservat în Occident este revelator: autorităţile de la Pekin au ales ziua de 24 august, ultima zi a Jocurilor Olimpice, ca să-l aresteze, pentru a douăsprezecea oară, pe Monseniorul Julius Jia Shiguo, episcopul de Zhengding; sensul acestei arestări era clar: să le aducă aminte creştinilor că nu trebuie să confunde faţada propagandei destinate străinilor cu adevărata libertate religioasă, care lor le este refuzată. Nu de mult, l-am găzduit pe un preot chinez, părintele X., venit sub acoperirea unei vizite turistice, pentru a se informa în legătură cu spiritualitatea pe care o împărtăşim şi pe care doreşte să o restaureze din nou în China. La întoarcerea în China, acest tânăr preot, care făcuse deja cunoştinţă cu închisoarea din cauza credinţei sale, a fost arestat la coborârea din avion şi a stat şase luni în puşcărie. Chiar înainte să plece îl întrebasem: „Nu vă e teamă că vă vor aresta din nou?” Răspunsul lui: „Nu, căci aşa aş avea poate o şansă să îl regăsesc în sfârşit pe episcopul meu, arestat acum mai bine de zece ani şi despre care n-am mai avut nici o veste.” Şi, mai recent, pe 10 aprilie 2011, în toată ţara a avut loc un val mare de arestări de creştini.

Creştinii din Laos, care aparţin în special minorităţilor etnice muntene, sunt victimele unor persecuţii brutale, iar în 2009 şi 2010 au fost ucişi zeci de creştini de etnie hmong, mai ales protestanţi.

De doi ani încoace, în Vietnam, persecuţia a luat forma confiscării bisericilor şi a terenurilor aparţinând parohiilor şi congregaţiilor călugăreşti, ca la Long Xuyen, Thu Tiem sau Tam Toa. Observatorii se întreabă dacă aceste acţiuni violente sunt direct antireligioase sau nu sunt decât faţada corupţiei generalizate la nivelurile înalte ale Partidului, căci aceste terenuri furate sunt date apoi unor oameni de iniţiativă, în special pentru a fi transformate în centre turistice. Nu încape îndoială că ambele afirmaţii sunt adevărate, deoarece campaniile anticreştine se ţin lanţ în mijloacele de comunicare în masă, controlate toate de regim.

În Coreea de Nord, persecuţia rămâne totală şi au existat şi în 2010 condamnări la moarte ale unor creştini; trei au fost executaţi şi alţi douăzeci trimişi în gulagul Yodok. Nu ştim numele creştinilor care se găsesc printre cei peste 200.000 de prizonieri din Gulagul nord-coreean, dar ei sunt numeroşi.

3. Asia de Sud şi Sud-Est
În India, după aproximativ patruzeci de ani de coexistenţă paşnică între religii, începând de pe la sfârşitul anilor 1990, hinduismul a fost cangrenat şi el de propriii fundamentalişti. De atunci încoace, atentatele continuă, în timp ce în mai multe state s-au înmulţit măsurile legislative anticreştine, mergând până la interzicerea convertirilor. Ecuaţia fanaticilor hinduşi este simplă: indian egal hindus, iar ceilalţi nu au ce căuta în ţară. Trebuie să se convertească ori să plece. Violenţa lor nu este cu nimic mai prejos decât a islamiştilor. Începând din 2009, în medie se numără cam trei atentate sau acţiuni anticreştine pe săptămână, iar de cele mai multe ori autorii acestor crime nu sunt deranjaţi de poliţie. Dimpotrivă, unii asasini au putut fi auziţi pe la posturile locale de radio lăudându-se cu isprăvile lor anticreştine. Victimele sunt arse de vii, omorâte în bătaie în pogromuri; sunt atacate sedii episcopale, şcoli, instituţii catolice; au existat chiar şi violuri colective în conventuri luate cu asalt sau împotriva fetiţelor creştine. Astfel, pe 15 mai 2011, în Orissa, Banita Pradhan, tânără creştină de 17 ani, a fost violată şi apoi ucisă de nişte militanţi extremişti hinduşi.

4. Dictaturile africane
Biserica apărătoare a drepturile omului şi mai cu seamă drepturile celor mai săraci este adesea acuzată şi atacată, la rândul ei. Ca în Zimbabwe, unde trei franciscani au fost asasinaţi în ultimele luni. Biserica Catolică se află, încă o dată, în colimatorul preşedintelui Mugabe fiindcă denunţă regimul corupt şi terorist al liderului african.

5. America Latină
Din cei douăzeci şi trei de misionari asasinaţi în 2010, cincisprezece au murit pe acest continent, conform agenţiei Fides a Sfântului Scaun: Brazilia (6), Columbia (4), Mexic (2), Peru (2), Venezuela, Haiti, Ecuador. În Brazilia, Consiliul pentru pastoraţie al Conferinţei Episcopale Braziliene a lansat în 2010 un semnal de alarmă în legătură cu valul tot mai mare de violenţă împotriva preoţilor din ţară: „Biserica Catolică din Brazilia se simte profund afectată şi indignată de violenţa împotriva fiilor ei a căror viaţă a fost curmată. Reafirmăm că nimic nu justifică violenţa!” Iar dacă asasinii sorei Dorothy Slang, curajoasa călugăriţă americană omorâtă cu sălbăticie fiindcă le lua apărarea celor mai săraci, au sfârşit condamnaţi la cinci ani după ticăloşia lor, majoritatea acestor crime rămân nepedepsite.

6. Ameninţările în Occident
Occidentul nu este la adăpost de sirenele şi tentaţiile cristianofobe, şi mai ales Franţa, care se vrea patria drepturilor omului. Trei curente converg în acest sens:
– Vechiul anticreştinism, născut din Revoluţie şi care îl făcea pe primul-ministru Viviani să spună la vremea faimoasei legi din 1905: „Am stins pe cer nişte stele ce nu se vor mai aprinde niciodată”, nu a murit, iar cei care credeau în Marx şi Lenin simt o ranchiună înverşunată împotriva credinţei creştine, care a jucat un rol determinant în prăbuşirea comunismului în Est.
– Teama legitimă de islamism îi face pe unii responsabili politici, care nu sunt neapărat ostili creştinismului, să dorească să eradicheze complet prezenţa oricărui însemn religios din spaţiul public. În această tendinţă se înscriu legea din 15 martie 2004 sau proiectele actualului ministru de interne de a extinde această interdicţie la orice domeniu al vieţii publice.
– O indignare selectivă, indiferentă la acţiunile anticreştine, foarte răspândită în rândul jurnaliştilor şi al multor oameni politici, care se vede, de exemplu, în faptul că profanările de cimitire sunt trecute sub tăcere dacă este vorba de cimitire catolice, în timp ce profanările cimitirelor evreieşti sau musulmane sunt tratate ca nişte chestiuni de stat. Tot aici ar trebui încadrată încercarea unor politicieni de a nega rădăcinile creştine ale Europei, în ciuda adevărului istoric limpede.

II Încercăm să înţelegem
După această trecere în revistă extrem de rapidă a situaţiei persecuţiilor anticreştine astăzi, este bine să privim lucrurile în perspectivă.

Perspectivă istorică
Pe 27 iunie 2001, beatificând la Liov treizeci şi doi de ucrainieni martiri ai comunismului şi nazismului, papa Ioan Paul al II-lea a calificat secolul XX drept „secolul martirilor”. Unii istorici şi misiologi (David Barrett) îi dau dreptate şi spun că în cursul secolului XX au fost omorâţi pentru credinţă de două ori mai mulţi creştini decât au murit pe tot parcursul celor nouăsprezece veacuri anterioare la un loc! Acest scurt tur de orizont arată că persecuţia nu a încetat în prima zi a noului mileniu şi secol în care am intrat. Cel mult putem constata anumite deplasări de accent, cea mai evidentă fiind că cele mai importante persecuţii au loc astăzi în ţările musulmane, nu în regimurile totalitare, precum în comunism şi apoi în nazism.

Dimpotrivă, s-a schimbat modul în care este conştientizată această persecuţie de către Biserici şi de către societăţile libere. Numărul de declaraţii oficiale, de articole, cărţi, filme, emisiuni televizate contrastează puternic cu ignoranţa, cu tăcerea, cu refuzul de a şti, ba chiar cu complicitatea pasivă a Occidentului vizavi de persecuţiile din estul Europei până aproape de căderea comunismului, în ciuda eforturilor depuse de organizaţiile care încercau să le facă public cunoscute, ca, de pildă, „Aide à l’Eglise en Détresse” (AED) [5]. Există mai multe motive ale acestei schimbări: fără îndoială, explozia de informaţie de după apariţia Internetului şi a reţelelor sociale, dar şi faptul că farmecul islamului terorist este mai mic decât al comunismului: Ben Laden pare mai puţin frecventabil decât Hitler sau Stalin.

Perspectivă teologică
Conştientizarea şi solidaritatea crescândă cu cei persecutaţi astăzi pentru credinţa creştină reprezintă, desigur, un progres. Ea nu ar trebui totuşi să ascundă marele paradox al martirilor şi al celor care suferă pentru credinţă: pe de o parte, noi trebuie să le luăm apărarea şi să contribuim la instaurarea unei lumi în care libertatea religioasă, piatra de încercare a tuturor celorlalte libertăţi, să fie respectată, iar pe de altă parte trebuie să le mulţumim pentru mărturia lor; mai mult, trebuie să afirmăm împreună cu Conciliul Vatican II că „toţi trebuie să fie pregătiţi să-l mărturisească pe Cristos în faţa oamenilor şi să-l urmeze pe Calea Crucii în prigonirile care nu lipsesc niciodată Bisericii” (LG 42) [6], ori cu cardinalul Lustiger, care afirma că „situaţia firească a creştinului este aceea de martir” şi chiar cu Erik Peterson: o Biserică în care nici unul dintre membri nu mai suferă într-un mod sau altul pentru credinţă nu ar mai fi Biserica lui Isus Cristos [7] – pur şi simplu pentru că însuşi Cristos ne-a spus că ucenicul nu este mai presus de învăţător şi că a făcut din prigoană o fericire, ultima din cele nouă şi cea care le încununează pe toate. Trebuie să ţinem seama de amândouă, căci „misterul progresului omenirii depinde în mod fundamental de faptul că prin întruparea binelui şi manifestarea adevărului, arma cea mai puternică, unică, ultimă, adică martiriul, devine inutilă pe pământ” (Norwid). Desigur, în ochii necredincioşilor acest paradox poate părea o nebunie, dar este nebunia misterului pascal.

Perspectivă spirituală
În sfârşit, dacă secolul XX a fost, cum a spus pe drept cuvânt Ioan Paul al II-lea, „secolul martirilor” – şi dacă începutul secolului nostru se îndreaptă în aceeaşi direcţie, el pare din ce în ce mai mult să fie şi secolul iertării şi al iubirii duşmanilor martirilor. Or, tocmai aceasta este piatra de încercare a iubirii creştine, poate chiar a creştinismului însuşi. Iertarea necondiţionată este iscălitura lui Isus pe suflet, însă ea nu s-a făcut într-o singură zi; există aproape douăzeci de mărturii de iertare a martirilor în cele 15 volume ale monumentalei opere a lui Dom Leclercq despre martirii creştinismului de la Sfântul Ştefan până în 1900. Dar în secolul XX şi în secolul nostru avem sute, poate mii de mărturii despre martiri şi mărturisitori ai credinţei, cu toate că iertarea prigonitorilor nu este, desigur, mai uşoară decât înainte. Ba mai mult, amploarea crimelor în masă şi „progresul” tehnicilor de dezumanizare, folosite de nazism şi comunism au făcut iertarea imposibilă din punct de vedere strict omenesc: „Iertarea a murit în lagărele morţii” (Vladimir Jankélévitch).

Aşadar în acest belşug de mărturii despre martirii şi prigoniţii din secolul XX şi de la începutul celui prezent care şi-au iertat prigonitorii nu se află oare un „semn al timpurilor”? În omilia în care definea epoca de faţă drept „secolul martirilor”, Ioan Paul al II-lea adăuga: „Susţinuţi de harul lui Dumnezeu, au străbătut până la capăt calea biruinţei. E o cale ce trece prin iertare şi împăcare; o cale ce conduce la lumina scânteietoare a Paştelui, după jertfa de pe Calvar.” Două mărturii ale unor mărturisitori ai credinţei pe care le-am cules vor vorbi pentru mulţi alţii. Când l-am ascultat pe părintele Tertulian Langa evocând torturile pe care le îndurase, nu m-am putut stăpâni să nu îl întrerup: „Poate cineva să ierte călăilor lui asemenea josnicii? Dumneavoastră izbutiţi să îi iertaţi?” Răspunsul lui a fost imediat: „Bineînţeles că pot fi iertaţi. Şi nu numai că eu le-am iertat totul, dar cred că toţi torţionarii mei au fost nişte unelte ale binelui şi că Dumnezeu a lucrat, prin intermediul lor, făcându-mi viaţa mai bună.” [8]  În Albania, părintele Anton Luli petrecuse mai bine de patruzeci de ani în lagăre şi închisori şi suferise torturi unele mai dezumanizante ca altele, în special câteva luni de zile înlănţuit într-o subterană, unde stătea în excremente omeneşti care nu erau niciodată îndepărtate. Ştiind aceasta, când m-am dus să-l întâlnesc am simţit un soi de teamă la ideea de a înfrunta chipul unui om care îndurase atâtea orori ce par cu neputinţă de iertat. Când l-am întâlnit, pr. Luli mi-a povestit următoarele: „Nu demult, ieşind de la mine din casă, îl văd pe unul dintre călăii mei că vine pe stradă în direcţia mea. Şi el m-a zărit imediat. A trecut numaidecât pe celălalt trotuar; atunci eu fac la fel, el schimbă iar trotuarul, şi eu la fel. Pe scurt, ne-am regăsit iarăşi faţă în faţă. Atunci l-am salutat şi l-am îmbrăţişat ca şi cum nu se întâmplase nimic şi i-am iertat totul. El a rămas înmărmurit.” Părintele Luli râdea şi acum de întâmplare. Şi pe chipul lui, atât de marcat de cele îndurate, nu am văzut decât strălucirea biruinţei iubirii asupra răului şi urii.

(traducere din franceză de Cornelia Dumitru)

Conferinţă prezentată în cadrul colocviul „Martiriul creştin în Antichitate şi în secolul XX”, Sighet, 3-5 iunie 2011. Actele colocviului sunt în curs de publicare la Editura Curtea Veche, Bucureşti, sub titlul Şi cerul s-a umplut de sfinţi…


[1]  În timpul Conferinţei ţinute la Budapesta pe tema dialogului interreligios (2–3 iunie 2011), pr. Massimo Introvigne, reprezentantul organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru lupta împotriva intoleranţei şi discriminării împotriva creştinilor, a declarat: „La fiecare cinci minute un creştin este ucis în lume din cauza credinţei sale” (dată statistică ce urmează să fie explicată mai pe larg), iar mitropolitul Hilarion a avansat cifra de „un milion de fii, din rândurile creştinilor, ce au căzut victime ale persecuţiilor”.
[2]  Dintre violenţele care au avut loc în Egipt, m-au mişcat în mod deosebit cele dezlănţuite în aprilie împotriva creştinilor din Abu Qorqas. Cunoşteam bine acest orăşel de pe vremea când lucram în Egipt în domeniul umanitar şi mă împrietenisem cu parohul de acolo. După plecarea mea, într-o zi a sosit un comando şi a tras cu mitraliera într-un grup de vreo doisprezece tineri care se găseau acolo pentru cateheză. Au murit cu toţii.
[3]  Tulburătoarea ei mărturie a fost publicată în franceză: Blasphème.
[4]  Ar trebui să vorbim şi despre Filipine, Sudan, Iran, despre creştinii măcelăriţi în misiuni în Coasta de Fildeş şi în alte ţări.
[5]  Această complicitate cel puţin pasivă a multor mijloace de informare şi a lumii politice, ba chiar a lumii ecleziale, îşi găsise versiunea canonică în faimoasa declaraţie a lui Jean-Paul Sartre în revista Les Temps Modernes: „Orice anticomunist este un câine, nu-mi voi lua cuvintele înapoi.”
[6]  Trad. rom. Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, în Conciliul Ecumenic Vatican II. Constituţii, decrete, declaraţii, ediţie revizuită, ARCB, Bucureşti, 2000 (n. tr.).
[7]  Cf. Erik Peterson, Didier Rance, Témoin de la verité, Ad Solem, 2007.
[8]  Cf. Didier Rance, Roumanie, Courage et fidélité, Ed. AED, 1995.

Persecuția creștinilor din Iran…

Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în cătușe, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.” Evrei 13:3

…este o persecuție de stat.
Ministerul inteligenței și securității de la Teheran conduce în mod organizat o campanie continuă de persecuție împotriva creștinilor evanghelici.

Câteva date statistice despre Iran:
-deși este țară musulmană, limba principală a Iranului este farsi (persana)
-creștinii reprezintă (oficial) cam 1% din populația de 80 de milioane a Iranului
-dintre acești creștini cam 300 de mii sunt comunitățile vechi de secole ale creștinilor armeni și asirieni. (Da, ați citit bine, există încă câteva milioane de urmași ai vechilor asirieni și sunt majoritatea din ei creștini)
-persecuția este selectivă și diferențiată:
-vechii creștini, care sunt cam ca ortodocșii de la noi sunt puțin persecutați, ei nu reprezintă un pericol pentru populația majoritară pentru că au serviciile în limbile lor: armeană și aramaică. Ei sunt persecutați diferit de evanghelici, li se închid bisericile, nu li se dă voie să construiască sau să repare biserici, etc.
creștinii evanghelici sunt însă în vizorul guvernului iranian, contrar imaginii pe care Iranul și-o dorește în lume (de țară democrată și liberă)
-metodele de persecuție sunt foarte asemănătoare cu cele practicate de KGB, STASI, Securitatea de la noi (de ieri și de azi) și de Inchiziție

Metode de persecuție: intimidări, hărțuiri, urmăriri, ascultări de telefoane și ambiental, arestări, biciuiri, întemnițări, amenințări, expulzări din țară, teroare psihologică, supraveghere a locuințelor și altele.

-majoritatea creștinilor evanghelici din Iran se adună sub forma adunărilor de case, o crimă și aceasta, să te aduni cu alți creștini în casa ta.

Există două motive foarte puternice pentru care despre acest tip de persecuții nu pot vorbi și scrie decât cei ce le-au trăit:
persecuțiile sunt secrete, cei din jur nu le cunosc, nu sunt publice, peste tot guvernele care persecută se dau miei nevinovați.
persecuțiile sunt selective, sunt persecutați doar creștinii angajați, conform vechii profeții: „toți cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniți.” 2 Timotei 3:12, ceilalți nu sunt, ceilalți habar n-au că semenii lor așa, „mai religioși” ca restul, sunt urmăriți de stat ca niște criminali. Și dacă cumva află, își zic probabil cum ziceau cei de pe la noi în anii când grupul Moisescu zăcea în închisori: n-au putut să stea și ei în banca lor, să-și vadă de treabă, să meargă la biserică și să tacă? Unii n-au putut, unii sunt robi, nu servitori. Robul e pe viață, nu pe vremuri.

În aceste zile „libere” mi-a căzut sub ochi o știre despre arestarea a nouă creștini evanghelici „sioniști” din Iran.

Apoi am găsit știrea pe un site iranian.
Voi înșira elemente din retorica articolului:
-evangheliști corupți
-grup sionist
-evanghelicare coruptă
-versiune falsificată a creștinismului
-idei corupte
-cultură creștină falsificată
-extremiștii evanghelici

Două din paragrafele articolului vreau să le evidențiez:
1.”….credincioșii creștini  din Alborz au protestat oficial împotriva propagării culturii creștine falsificate în întreaga provincie.” Se susține că creștinii vechi (armeni și sirieni) ar fi făcut proteste, minciună mare, ca și tot clipul din articol care vrea să arate câtă libertate e în Iran. Bla-bla ca la Ceaușescu.
2. „Arestările au venit după detenția a cinci membri ai grupului din provincie miercuri. Potrivit Tasnim (agenția de presă guvernamentală) , ei s-au angajat să inducă în eroare oamenii credinței, inclusiv musulmanii , prin înființarea de secte și biserici de casă.” Două păcate majore: evanghelizarea musulmanilor și înființarea de biserici de casă.

Vă redau un singur caz de arestări în grup, deși doar în lunile noiembrie și decembrie anul acesta, mai mult de 100 de creștini au fost arestați în Iran.

„Treisprezece membrii ai Gărzilor Revoluționare Iraniene îmbrăcați în haine civile au percheziționat patru case creștine la 2 decembrie în orașul Ahvaz, care este situat în partea de sud în apropiere de granița cu Irakul. Numele creștinilor arestați sunt Shima Zanganeh, Shokoefeh Zanganeh, Farzad Behzadi și Abdollah Yousefi. Rapoartele arată că cele două femei, Shima și Shokofefe, au fost agresate fizic în timpul interogării ulterioare. Ei au fost transferați la închisoarea Sepidar la 12 decembrie ….”

Ce poți face tu, cel care ai citit până aici cu răbdare?
În primul rând să-ți aduci aminte de cei încătușați, căci și tu trăiești în trup.
Apoi să te rogi pentru ei. A fi creștin înseamnă a suferi, ca toți profeții, ca Domnul Isus, ca Apostolii, ca martirii.
Creștinism fără suferință nu există.

Apoi să spui și altora despre cei arestați. Așa cum slava Norvegiei a coborât la cotele reale ale fărădelegilor lor, făcute la adăpostul legii, prin informarea a cât mai multor oameni de suferințele nedrepte pe care un guvern le produce, tot cam la fel este și în Iran.

Creștinii evanghelici din Iran sunt majoritatea foști musulmani, oameni care au ajuns creștini pentru că și-au pus întrebări și atunci când au intrat în apă la botez au știut că-și semnează condamnarea.

Nu cred că protestele îi vor elibera. Dar noi nu așteptăm o lume mai bună, o lume în care creștinii sunt acceptați și iubiți, noi așteptăm răpirea celor ce așteaptă și învierea celor ce au murit prigoniți.

Socotesc persecuțiile de tipul celor din Iran, (precum și cele care au fost la noi): comunismul, Marea Teroare, Holodomorul, Holocaustul, migrația musulmanilor în Europa, darwinismul, nazismul, neomarxismul, ca urgii ale sfârșitului de vremi, urgii ca cele din Egipt, urgii care preced UN MARE EXOD  pe care unii din noi îl așteptăm.

Informați pe cât mai mulți despre persecuțiile din Iran, sensibilizați-vă și sensibilizați!

Cât despre mine voi strânge mărturii probate, voi sintetiza și voi prezenta cu ajutorul lui Dumnezeu cazuri și informații despre necazul fraților din Iran.

 

Top 10 „”mistere”” ale Bibliei

 
 
 


Biblia! Exista oare in cunoasterea umana vreun obiect, vreun loc sau o persoana despre care sa se poata dezbate, acuza si povesti mai mult decat despre Biblie? Cu siguranta putine lucruri din cultura omeneasca pot egala Scripturile cand vine vorba despre istorie, legende si controverse. Biblia este un izvor de cunoastere, este piatra de temelie a crestinatatii si cartea de capatai a peste un miliard de credinciosi din toata lumea. Dar, in acelasi timp, traducerea sa din ebraica, aramaica si greaca vecche, limbajul incifrat, pasajele lipsa si modul tainic in care este scrisa, inconjoara de mister o suita de subiecte si episoade cu “atingere” divina. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea tesuta in jurul lor.

10. SFANTUL GRAAL
Misterul: Unde este Sfantul Graal?

Potrivit mitologiei crestine, Sfantul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosita de catre Iisus la Cina cea de Taina, recipient despre care se spune ca ar poseda puteri miraculoase. Exista o legenda care vorbeste despre Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus si cel care i-a ingropat trupul lipsit de viata, cel care a intrat in posesia Graalului dupa ce o aparitie chiar a Mantuitorului i l-ar fi inmanat. Iosif ar fi luat vasul si le-ar fi cerut apostolilor sai sa il transporte pe teritoriul Britaniei. Credinta in Graal si interesul fata de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au palit niciodata. S-a presupus, de-a lungul timpului, ca el ar fi in posesia mai multor grupuri. Cele mai multe suspiciuni in acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru ca acestia se aflau la apogeul influentei lor in perioada in care povestile despre Graal au inceput sa circule.

Exista, in unele biserici, cupe asupra carora cade banuiala ca ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfanta Maria din Valencia, al carei Sfant Potir se crede ca ar fi fost transportat de Sfantul Petru la Roma in primul secol, si apoi in Huesca, Spania, de catre Sfantul Laurentiu, in secolul III. Potirul din Valencia prezinta unele caracteristici pentru care s-ar califica in pozitia de adevarat Graal, originile lui fiind aproximate intre secolul IV i.Ch. si sec I d.Ch., undeva in Orientul Mijlociu. Alte istorii sustin ideea ca Graalul ar fi ingropat sub Capela Roslin sau zace adanc in pivnitele Turnului Sfantului Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. In acelasi timp, unele izvoare avanseaza ideea ca membrii secreti ai unei linii de sange oculte protejeaza Graalul. Totusi, poate cea mai sumbra suspiciune care planeaza in jurul acestei idei, nascuta de la forma latina a termenului „San Graal” – „Sang real”, adica „sange regal”, vizeaza existenta unor posibili urmasi ai lui Iisus Hristos, urmasi pe care i-ar mentiona chiar unele din numeroase scripturi apocrife (scripturi scrise in acelasi timp sau chiar mai devreme decat cele biblice, dar care nu au intrat in alcatuirea Bibliei). Dar aceasta ramane, pana la probe elocvente, doar o nascocire de impact a unui best-seller contemporan.

9. CHIVOTUL LEGAMANTULUI
Misterul: Unde este Chivotul Legamantului?

Chivotul Legii, cum se mai numeste artefactul mentionat in capitolul Exodului din Biblie, reprezinta cea mai importanta comoara a „Poporului Ales”. Pentru israeliti, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pamant, creat de Dumnezeu Insusi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai.Chivotul era un cufar masiv, poleit cu aur, lung de 118 centimetri, inalt si lat de 78 centimetri, cu o pereche de manere din lemn de o parte si de cealalta si cu doi heruvimi din aur dispusi fata in fata, cu aripile intinse, deasupra capacului. Cufarul trebuia sa adaposteasca relicvele sacre, printre care cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci si un vas cu mana din cer, care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului. Ierusalimul, capitala regatului israelian si casa Templului lui Solomon, era si locul in care era gazduit Chivotul Legamantului.

 

In 607 i.Hr orasul a fost jefuit de catre babilonieni, sute de mii de evrei fiind ucisi. 70 de ani mai tarziu, cand israelitii s-au intors in cetate, Chivotul disparuse. De atunci, nu se stie sigur ce s-a intamplat cu acesta relicva nepretuita, iar diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculatii. Dintre acestea, cea mai raspandita este cea conform careia Chivotul ar fi fost ascuns de catre israeliti inainte de a fugi din oras, odata cu ocupatia babilonienilor. Locatiile posibile se spune ca ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia. Intrebarea este, insa, daca chivotul fusese ascuns de catre israeliti, de ce acestia nu l-au recuperat cand s-au intors sa-si reconstruiasca orasul?In ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinta ortodocsilor etiopieni in Chivotul din Aksum continua sa fie puternica. Conform legendei, in imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de pret a Israelului. Vechi de peste 1.700 de ani si inalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, in care se presupune ca se afla Chivotul, cantareste nu mai putin de 100 de tone. Misterul ridicarii absolut incredibile a obeliscului i-a facut pe multi sa lanseze fel de fel de teorii, care mai de care mai fantasmagorice. Insa, nici pana in ziua de azi, arhelogii nu au putut explora in intregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit. Pe langa acestea, oamenii de stiinta din zilele noastre nu au reusit sa isi explice de ce labirintul subteran e pazit atit de strasnic de capcane mortale pentru oricine incearca sa exploreze tunelurile. Unii cred ca chivotul a fost distrus de catre babilonieni, in timp ce credinta altora este ca insusi Dumnezeu a ascuns chivotul printr-o interventie divina si ca artefactul va fi gasit doar de catre cei drepti. Dat fiind ca nu exista nicio mentiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au incetat nici pana astazi sa-l caute si sa incerce dezlegarea marelui mister.

8. SODOMA SI GOMORA
Misterul: Au fost orase reale? Si daca da, unde se se aflau?

Pentru pacatele si murdaria morala a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma si Zeboim au fost distruse prin „foc si pucioasa venita de la Dumnezeu din ceruri” (Geneza 19:24-25). In crestinism si in islam, numele celor doua orase au devenit sinonime cu pacatul total, impardonabil, iar caderea lor se confunda cu manifestarea proverbiala a maniei Domnului. Totusi, existenta istorica a Sodomei si a Gomorei este, inca, un subiect de dezbatere in radul arheologilor. Biblia le indica amplasarea undeva in apropierea Marii Moarte. Posibili candidati devin, in aceasta situatie, siturile descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast si R Thomas Schaub in 1973, intre care se numara si Bab edh-Dhra, excavat in 1965 de catre arheologul Paul Lapp.

 

 

Alte posibilitati includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir, care au fost si ele vizitate de Schaub si Rast. Toate aceste situri se afla in apropierea Marii Moarte, prezinta urme de arsuri si de sulf pe multe din pietre si sunt caracterizate, se pare, de o incetare subita a popularii catre finalul Epocii timpurii a Bronzului. La sud de Marea Moarta se afla un munte cunoscut ca Muntele Sodoma. Amplasarea celor cinci orase despre care se spune ca au fost distruse odata cu Sodoma si Gomora a fost stabilita prin realizarea unor harti cu ajutorul satelitilor, prin identificarea formelor geometrice, in special rectangulare. Peretii oraselor descoperite in aceste locuri si casele dintre ei au dimensiuni substantiale, indicand faptul ca oameni de mare statura au populat candva aceste locuri. Chiar si urmele unui ziggurat (piramida in scari) au fost gasite,alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt se afla in regiune. S-au gasit aici sute de formatiuni sulfuroase, pietre compuse din pura pudra de sulf. Supuse testelor celor mai mari experti vulcanologi, s-a confirmat ca nicaieri in alta parte a lumii, chiar in preajma vulcanilor activi, nu s-au mai gasit pietre de asemenea compozitie.

7. GRADINA EDENULUI
Misterul: Unde se afla Gradina Edenului?

In timp ce majoritatea teologilor si initiatilor „biblici” considera ca pasajul care istoriseste despre Gradina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, altii sunt de parere ca locul a existat intr-adevar, chiar aici, pe Pamant. Mai mult, Biblia ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locatia sa exacta. Aceasta convingere a condus la organizarea multor incercari de a localiza Gradina. Povestea creatiei din Geneza mentioneaza amplasarea geografica atat a Edenului, gradina celor patru rauri biblice (Pison, Gihon, Tigru si Eufrat), cat si a celor trei regiuni biblice ( Havila, Asiria si Kush).

 

 

Exista ipoteze ce indica pozitia Edenului fie in zona izvoarelor raurilor Tigru si Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie in Iraq, in Africa, ori in Golful Persic. In timp ce adevarata locatie ramane un mister, exista un amanunt fascinant al povestii: Etiopia este mentionata ca fiind in apropierea sau imprejmuind Gradina Edenului in Geneza 2:13 ( „Si numele celui de-al doilea rau este Gehon, acelasi care a urzit taramul Etiopiei”). Inca din 1974, paleontologii au excavat prin sase milioane de ani de viata si au conchis ca Etiopia poate fi declarata locatia stiintifica a originilor umane, o adevarata Gradina a Edenului, din perspectiva Stiintei.

6. CODURILE BIBLICE
Misterul: Biblia pare sa contina mesaje incifrate; este o coincidenta?

„Iar tu Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul lumii”, Daniel, 12:4. Cercetarile unor oameni de stiinta au confirmat, in ultimii ani, o ipoteza care sustinea ca in Biblie exista inclus, pe langa indrumarile spirituale evidente, si un anumit cod secret care poate dezvalui evenimente care au avut si vor avea loc cu mii de ani dupa scrierea Bibliei. Codul biblic a fost descoperit in Vechiul Testament din versiunea originala a Bibliei, scrisa in limba ebraica. Autorul acestei descoperiri este dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experti din lume in teoria grupurilor, aflata la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmata de matematicieni de renume de la Harvard, Yale si Universitatea Ebraica. La 1 septembrie 1994, prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat printr-o scrisoare a unui matematician evreu ca numele sau a fost decodificat din textul Bibliei, alaturi de sintagma „criminal va asasina”. Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995, Rabin a fost ucis cu un glont in spate de catre un individ care se credea investit cu o misiune divina. Este vorba despre o asasinare codificata in Biblie cu peste 2000 de ani in urma?

In urma evenimentului, o intreaga serie de alte episoade descifrate explicit din Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre codul biblic considera Biblia ca o gigantica grila de cuvinte incrucisate.Pentru a gasi codul, Rips a eliminat toate spatiile dintre cuvinte si a transformat intreaga Biblie originala intr-un sir continuu de litere, cuprinzand 304.805 caractere. Informatiile sunt obtinute prin selectarea fiecarei a N-a litera, unde N are o valoare precisa si corespunzator aleasa. Un exemplu simplu ar fi urmatorul: avem propozitia „Cum sa obtii date”, pe care o compactam si ea devine „cumsaobtiidate”, din care vom selecta, incepand cu prima, fiecare a cincea litera – „CumsaObtiiDate” si rezulta astfel cuvantul „cod””. Cu ajutorul unui calculator, sunt cautate in aceasta matrice formata de textul biblic adus in forma descrisa mai sus, cuvinte si fraze ascunse de condurile de intervale. Se incepe de la prima litera a Bibliei si se cauta pentru fiecare secventa de intervale posibila cuvintele solicitate, descifrate cu intervale de una, doua, trei litere etc., pana la cateva mii. Apoi se repeta aceeasi operatie de cautare incepand de la cea de-a doua litera si continuand astfel pana la ultima litera a Bibliei.

5. TRIBURILE PIERDUTE
Misterul: Ce s-a intamplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui Israel?

Inca de cand asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, in secolul VIII i.Chr., misterul continuarii vietii lor din acel moment s-a adancit cu timpul, fara a se fi elucidat vreodata. Unde s-au dus? Sunt legitime declaratiile unor grupuri contemporane, care pretind ca descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani in urma, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. In anii 722-721 i.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate catre Mesopotamia superioara si Medes, Siria si Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost vazute de atunci. Sau nu e chiar asa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat in timp ce acesta parasea Padn-Aram, si l-a binecuvantat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatal cate unuia dintre cele douasprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

In Tara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a intemeiat cate o regiune diferita de o parte si de cealalta a Raului Iordan. Dupa o perioada mai indelungata, o monarhie a fost stabilita, dar odata cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat in doua. Triburile s-au despartit pe linii politice si teritoriale, cu Judah si Benjamin in sud, loiali casei Davidiene, si restul triburilor in nord, conduse prin succesiune monarhica. Triburile sudice constituie radacinile istorice ale celor mai multi evrei asa cum sunt ei cunoscuti astazi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare ca au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: „Ii voi lua pe fii lui Israel si ii voi aduna de o parte si aduce pe pamantul lor. Si nu vor mai fi impartiti in doua regate”. Peste secole si continente, cuvintele profetice au sadit in sufletele evreilor ideea ca cei din aceeasi semintie vor fi readusi laolalta si vor reconstrui regatul Domnului. Dar intai, cele Zece Triburi Pierdute trebuie sa fie gasite. Exista unele izvoare care atesta ca urmasi ai acestor triburi ar fi fost gasiti in Persia si in peninsula Araba de catre Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care in 1165 s-a angajat intr-un periplu prin lume, vizitand cu predilectie comunitatile evreiesti. Totusi, raman numai presupuneri.

4. FARAONUL EXODULUI
Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?

Este limpede ca acest atribut ii apartine faraonului care stapanea Egiptul Antic in perioada cand Moise a despartit apele Marii Rosii si si-a condus poporul catre libertate, in ceea ce a ramas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul ca in acest episod din Biblie nu i se atribuie o identitate concreta? In mod logic, pare relativ usor de dedus, facand o paralela intre momentul Exodului si faraonul Egiptului de la acea vreme. Insa si asupra Exodului planeaza dispute privind data exacta a evenimentului biblic. Cercetatorii au conchis, descifrand incadrarea cronologica sugerata in Regi 6:1, ca Scripturile ar avansa anul 1445 i.Chr. ca an al Exodului. Daca informatia este corecta, acesta s-a intamplat in cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.

Totusi, conform unor informatii suplimentare din Vechiul Testament, reiese ca predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat in Regi 6:1 care ar fi stapanit suficient de mult (54 de ani) incat sa fie pe tron in momentul plecarii lui Moise si sa moara la scurt timp dupa intoarcerea acestuia in Egipt. Aceasta ar insemna ca Thutmose III sa fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului. Cea mai comuna imagine inchipuita in cultura populara este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul mentionat in Vechiul Testament, desi nu esta dovezi documentare sau arheologice ca acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau ca i-ar fi urmarit pe sclavii evrei in timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare banuiala si asupra lui Merneptah, in forma unui poem al asa-numitului Israel Stale: „Israel a fost sters de pe fata pamantului…semintia lui nu mai exista”. Totusi, nu se poate spune ca reiese din aceasta fraza vreo evidenta care sa sustina ferm identitatea unui anume faraon in pozitia celui din timpul Exodului.

3. ARCA LUI NOE
Misterul: Unde este Arca lui Noe?

Cel tarziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 – 339 d.Hr.), episcop in Palestina, teolog, apologet si istoric al Bisericii crestine, pana in zilele noastre, ramasitele fizice ale Arcei lui Noe au facut subiectul fascinatiei si cautarea lor un important domeniu de activitate atat pentru crestini, cat si pentru evrei si musulmani. Pana recent, in ciuda oricaror pretinse observari si expeditii, nicio dovada fizica a arcei nu a putut fi descoperita. Aceasta cautare a primit stigma de „vanatoare de vrajitoare” din partea catorva arheologi. Cautatorii arcei au avut putine indicii care sa-i ghideze spre artefact, dincolo de mentiunea din Geneza a „muntilor din Ararat”. Pana la inceputul secolului XXI, doua candidate principale pentru explorare au iesit la suprafata: asa-numita anomalie Ararat, in apropierea varfului muntelui Ararat ( denumita „anomalie” deoarece era pana recent doar o imagine aeriana si din satelit care arata ca o zona innegrita a zapezilor si a ghetii de pe varf) si situl de la Durupinar, in apropierea de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele varf Ararat.

Totusi, de curand, un grup de exploratori chinezi si turci aflati in cautarea relicvelor biblice a anuntat ca este posibil sa fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa sustine ca a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat, aflat in estul Turciei, carora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile in urma cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea in care se crede ca a avut loc Potopul lui Noe. „Nu suntem 100% siguri ca este vorba despre Arca dar, in proportie de 99,9%, despre ea este vorba”, a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong si membru al echipei de 15 oameni aflata pe urmele Arcei lui Noe. Structura descoperita de parteneriatul chinezo-turc avea cateva compartimente, dintre care unele contineau custi din lemn, in care se crede ca erau tinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara sa aplice pentru statutul de Patrimoniu International UNESCO, astfel incat situl recent descoperit sa fie protejat in timp ce sapaturile arheologice vor fi performate in jurul sau. Conform povestii biblice cuprinsa in Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pamantului dupa ce a vazut cat era de decazut si i-a spus lui Noe sa construiasca o arca, unde sa ofere adapost cate unei perechi din fiecare specie de animal. Dupa ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a ramas incremenita pe un munte. Multi cred ca Muntele Ararat, cel mai inalt punct din regiunea in care se afla, este locul unde Arca lui Noe si ocupantii sai au revenit pe sol.

2. SARPELE ISPITITOR
Mister: Cum aratau animalele inaintea Pacatului Originar? Dar omul?

„Zis-a Domnul Dumnezeu catre sarpe: „Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele campului; pe pantecele tau sa te tarasti si tarana sa mananci in toate zilele vietii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul „pe pantacele tau sa te tarasti”, rostit ca o pedeapsa din partea Creatorului, face destul de evident faptul ca inaintea acestei osande, sarpele, asa cum il stim astazi, arata altfel sau, cel putin, dispunea de un alt mijloc de locomotie. Care sa fi fost acesta?

Avea oare sarpele aripi si zbura, inainte sa fie condamnat la o viata de taratoare, sau macar niste membre cu ajutorul carora se deplasa pe pamant, asemenea soparlelor? Date fiind forma si dimensiunile serpilor, indiferent de specia lor de provenienta, este destul de greu de imaginat ca ar fi avut aripi sau chiar picioare. In cel mai bun caz, puteau arata ca niste miriapozi, dar cu siguranta nici aceasta caracteristica locomotorie nu le-ar fi inlesnit intr-un mod deosebit deplasarea, astfel incat privarea de zecile de picioruse sa vina ca o damnare.

1. FUGA LUI CAIN
Misterul: Mai existau si alti oameni pe Pamant in afara de Adam, Eva, Cain si Abel? Cine i-a facut?

„De ma izgonesti acum din pamantul acesta, ma voi ascunde de la fata Ta si voi fi zbuciumat si fugar pe pamant, si oricine ma va intalni ma va ucide. Si i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu asa, ci tot cel ce va ucide pe Cain inseptit se va pedepsi”. Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care il va intalni sa nu-l omoare. Si s-a dus Cain de la fata lui Dumnezeu si a locuit in tinutul Nod, la rasarit de Eden. Dupa aceea a cunoscut Cain pe femeia sa si ea, zamislind, a nascut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a nascut Irad”, Geneza (4:14-18). Prima parte a acestei insiruiri de versete doar ridica intrebari si lasa loc de speculatii. O analiza foarte riguroasa poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele „oricine ma va intalni” si „tot cel ce va ucide pe Cain”, in conditiile in care Adam, Eva si Cain erau singurii oameni de pe Pamant, deducand din informatiile biblice de pana la acel moment. Dar, cu destula indulgenta, se poate considera ca atat Dumnezeu cat si Cain faceau referire la Adam, Eva si animalele de pe Pamant prin cuvantul „oricine”, chiar daca pare nefiresc.

Dar faptul ca, plecand dupa ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus in tinutul Nod, despre a carui construire de catre Dumnezeu nu se mentioneaza nimic in prealabil, iar acolo si-a gasit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la randul lui, a devenit parinte, pune la indoiala foarte multe premise originare. Atat tinutul Nod, care nu avea de ce sa fie catalogat astfel daca nu era populat si deci format de cineva, cat si sotia lui Cain sunt doua elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avanseaza ideea ca in afara perechii originare, Adam si Eva, care i-au zamislit pe Cain si Abel, mai existau oameni, despre a caror existenta nu se mentioneaza nimic in versetele de inceput, din Geneza. Chiar daca ar fi sa acceptam ideea ca acestia erau tot copii ai lui Adam si ai Evei, incrucisarea lui Cain cu o femeie ar fi insemnat legatura cosangvinica cu nici mai mult nici mai putin decat sora lui.

Nu stim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, insa un episod incestuos, fara nicio mustrare sau pedeapsa divina ulterioara – cel putin mentionata in Biblie – este prezentat foarte explicit in Vechiul Testament. Dupa episodul Sodoma si Gomora, singurul drept credincios si supravietuitor este Lot si cele doua fiice ale sale. Imediat dupa distrugerea celor doua orase: „Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.”
Geneza 19:30-38

ARTA TĂCERII (2)

sdr

CONTINUARE DIN NUMĂRUL TRECUT

Prin întruparea Sa, Isus a realizat apropierea oamenilor de Dumnezeu şi a lui Dumnezeu de oameni, iar prin moartea şi învierea Sa, a realizat unirea omului cu Dumnezeu. A schimbat natura omului dăruindu-i natură Dumnezeiască, a iertat păcatele fără nici o jertfă de ispăşire şi chiar înainte de jertfa Sa de ispăşire (Luca 5:24). Când vorbea cu Nicodim pe pământ în acelaşi timp era în cer (Ioan 3:13), şi din Coloseni înţelegem că susţinea şi universul. Interesantă a fost atitudinea copiilor lui Israel despre Isus şi atitudinea străinilor despre Isus, atitudine ce a fost rezultatul percepţiei fiecăruia despre El. De ce despre sutaş a zis: “nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare” (Luca 7:9), despre femeia canaaniancă a zis: ”O, femeie, mare este credinţa ta”, şi “Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta” (Matei 15:28, Marcu 7:29), pe când despre fii lui Israel: “şi se mira de necredinţa lor”, “şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor” (Marcu 6:6, Marcu 16:14)? Dacă omul, în ce priveşte revelaţia, alege calea împietririi, atunci Dumnezeu ca răspus la această atitudine îl ajută să se împietrească atât de mult, încât îl nimiceşte; Faraon a fost un experiment de-al lui Dumnezeu în acest caz. Prin credinţă şi ascultare (fapte) pricepem (prin revelaţie) taina lui Dumnezeu într-o anumită măsură, altfel vom fi “orbi”. Un alt experiment de acest gen este poporul Israel în perioada lui de “orbire” (Romani 11). În construcţia umană, adică în interiorul omului (duhul) unde este templul lui Dumnezeu, avem şi suntem o parte componentă a tainei lui Dumnezeu. Fiecare creştin, prin revelaţie primeşte doar o parte din această taină şi prin credinţă şi ascultare devine o parte din această taină (omul nou după chipul lui Dumnezeu), iar prin cooperare cu alţi purtători de taină, se ajunge la o viziune şi experienţă mai mare, mai completă a acestei taine, adică Isus Hristos vizibil în lume prin Biserică. Acesta este proiectul lui Isus Hristos cu Biserica şi susţinut de El. Isus Hristos nu face nici xerox (1 Corinteni 12), nici risipă de potenţial în Biserică, ci părţi componente ale unui întreg şi eficacitate. Credinţa, ascultarea, dragostea sunt fundamentul creşterii spirituale ale persoanei, grupului, comunităţii, şi paşi de giganţi în taina lui Dumnezeu. În istorie, Dumnezeu a anunţat această taină: în natură, conştiinţa oamenilor, revelaţii personale…Nebucadneţar a ştiut că va veni un Împărat ce va nimici toate împărăţiile, samaritenii ştiau că atunci când va veni Mesia le va spune toate lucrurile (Ioan 4:25), magii ştiau de steaua lui Iacov, Pilat a aflat de la Isus Hristos despre împărăţia Sa, împăratul Iulian murind a zis: “m-ai învins, Galileene!”, unii împăraţi romani au ştiut de Isus, prin rapoartele primite de la Ierusalim prin dregători, datorită poziţiei Israelului la marea Mediterană şi la intersecţia drumurilor comerciale pelegrinii si comerciantii au dus în ţările lor informaţii despre Isus Hristos. El conduce istoria omenirii atât în timpul prezent cât şi în cel viitor. Perioada sfârşitului a început atunci când ”Mielul a început a rupe peceţile”. În ultimii două mii de ani de istorie, oamenii au dat dovadă de o cruzime fără precedent, încât unii oameni s-au întrebat dacă Dumnezeu mai există. Numai în ultimul secol, prin nazism şi comunism, unii oameni au devenit demoni, iar la începutul secolului actual a început faza stricăciunii totale universale; distrugerea persoanei, familiei, Bisericii, naţiunii etc, se realizează starea din timpul lui Noe: ”orice făptură îşi stricase calea pe pământ” (Geneza 6:12), şi din timpul lui Lot ”căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui” (Geneza 19:13) sunt doar două din semnele prevestitoare ale venirii lui Isus Hristos, revelate de El, şi cred că suntem spre  finalul perioadei sfârşitului. De ce Isus Hristos este taina lui Dumnezeu în vremea sfârşitului? Este un adevăr ce ne interesează pe toţi ai Lui. “Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acuma ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru ca n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetata.” (Luca 19:41-44), a fost capul de acuzare şi sentinţa pentru Ierusalim, două mii de ani în urmă. Daca ne uităm bine, realitatea Ierusalimului de atunci este şi realitatea omenirii de azi. Două mii de ani creştinii au îmbogăţit stilul de viaţă a omenirii prin cultură, educaţie, creaţie, Dumnezeu a cercetat pe oameni prin creştinii care au arătat lumii lucrurile ce aduc pacea şi acum totul se întoarce împotriva lor, se lucreaza la eliminarea lor ca în cazul lui Isus Hristos. Pedeapsa lui Dumnezeu este inevitabilă, iminentă şi secretul Lui pentru noi, copiii Lui, este să ne pregătim de plecare, lumea nu ştie de acest mesaj, este o taină, un secret între noi şi Isus Hristos. Lumea ne consideră retardaţi mintal pentru că nu promovăm aceleaşi valori, dar secretul nostru este ascuns, noi am decis deja pentru viaţa noastra.  Ecumenismul mondial a adus: un alt hristos, alte valori, o confuzie totală, a prezentat omul nou după chipul lor ce poate fi în acelaşi timp depravat, criminal şi sfânt, sigur de viaţa veşnică… infailibilitatea Bibliei contestată, datorită “traducerilor” şi necesitatea adaptării Scripturii la condiţia umană sau eliminarea ei din cultura oamenilor, şi se vrea alinierea tuturor oamenilor la acest standard. Trăim timpuri care nu au mai existat în istoria omenirii; creştinismul trebuie să plece pentru a face loc satanismului, fenomen actual în lume şi promovat. Cei neprihăniţi se cunosc doar prin Duhul. Este vremea să ne echipăm cu alte arme, să ne îmbrăcăm în alte veşminte, să nu mai dormim, să ne sfinţim, să trăim în neprihănire, să plătim preţul zilnic pentru ceea ce suntem, să ne definim, să ne separăm de lume şi să ne încolonăm cu cei ce pleaca ”de aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2 Petru 3:14). Duhul şi Mireasa zic: “Vino” şi în duhul nostru auzim aceeaşi strigare de multe zile. Să ne amintim  “pilda comorii ascunse” prin care Isus vorbea de Împărăţia lui Dumnezeu tainică, ştiută doar de cel ce o posedă. Un astfel de om nu va fi niciodată în criză spirituală, pentru că secretul existenţei lui este ascuns. În finalul gândurilor  despre această taină, vreau să zic: ”şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:3).

Emanuil Brăescu

Cateva comentarii la cartea „Credinta adevarata”

a lui Iosif Ton

Prima parte

Autor: Mihai Oara

Un vânt proaspat de gândire libera

Dupa ce ani de zile cultura românesaca a fost prinsa în catusele comunismului, este o mare desfatare sa deschizi o carte în care autorul nu mai trebuie sa plateasca bir gîndirii marxiste si limbajului de lemn al functionarilor de partid. Cartea “Credinta Adevarata”, publicata de autor prin intermediul Societatii Misionare Române, a fost scrisa, se pare, cu putin înaintea caderii regimului comunist.

Autorul ne deschide o vedere panoramica asupra dezvoltarii culturii si civilizatiei europene, asa cum a fost aceasta influentata de marile curente religioase crestine. Cititorul recunoaste greutatea argumentelor si faptul ca acestea au sens. Argumentele autorului ne fac sa spunem acel “Aha!” care înseamna ca într-un fel le-am cunoscut mai dinainte, dar niciodata nu le-am gasit atât de clar formulate si explicate.

Ce vom zice dar în fata condeiului de maestru a lui Iosif Ton, în fata explicatiilor lui care poatra imprintul stilului si a categoriilor de gândire Oxfordiene? Autorul are dreptate! Nu chiar asa. Sa nu ne grabim. Cu ani în urma, cînd îi absorbeam cu totii cuvintele de pe buze, el ne-a învatat un principiu foarte important, acela ca nimic nu este mai periculos pentru cultura sau stiinta decât semi-cultura si semi-stiinta. Pentru a fi cu totul convins de argumentele acestei carti, trebuie sa fii deficitar în unul sau mai multe din urmatoarele domenii:

    • Istoria Bisericii
    • Istoria culturii si civilizatiei bizantine
    • Teologia ortodoxa

In plus, o buna doza de rasism si sovinism face acceptabe mai ales primele capitole ale cartii.

Dar cartea nu ne duce la concluzii gresite doar prin prezentarea si interpretarea faptelor, ci si în modul în care aceste ne sunt prezentate.

Non sequitur

Un autor poate parea foarte convingator atunci cînd urmeaza o anumita logica în expunerea lui. El poate, în acelasi timp face afirmatii gratuite, nedovedite, dar care par perfect adevarate pentru ca sunt plasate în mijlocul unor deductii logice. Lantul argumentelor poate suna asa: B este adevarat deoarece A, iar C este adevarat deoarece B. Daca însa lantul este rupt, întreaga argumentare se prabuseste. Daca de fapt B nu urmeaza din A, se spune ca avem un “Non sequitur”, adica “Nu urmeaza”, sau “Nu rezulta”. De exemplu de Non Sequitur este cînd afirm “România se afla în Europa, prin urmare azi este Duminica.”

Un astfel de Non Sequitur gasim din primele pagini ale cartii “Credinta adevarata”. Autorul ne spune:

    • La anul 870 bulgarii au trecut la ortodoxie fortîndu-i si pe români (i-au fortat oare?)
    • In anul 1701 românilor din Transilvania li s-a oferit sa obtina drepturi prin trecerea la biserica Unita (ce legatura are aceasta cu fortarea la ortodoxie? a fost cumva o reparare a greselii anului 870?)
    • În anul 1948 biserica Unita a fost desfintata (de comunisti, nu de ortodocsi)
    • Regimul comunist a fost în general împotriva oricarei religii (inclusiv împotriva ortodocsilor, multi au ajuns în închisori din cauza credintei)
    • Prin urmare, trage concluza Iosif Ton: În cursul a 1000 de ani, românii nu au fost liberi sa-si aleaga singuri crezul. O concluzie nedeclarata, dar implicita, este ca ortodoxia ne-a fost impusa si s-ar face o dreptate istorica sa fim scapati de ea.

Cum ultima afirmatie este la capatul unor însiruiri de fapte, apare ca o concluzie naturala. Observati totusi ca ea nu este o concluzie a afirmatiilor precedente. Ce s-a întâmplat, de exemplu într-o perioada de vreo 900 de ani peste care autorul sare. Au fost romanii de la anul 900, sau cei de la 1300, sau cei de la 1500 siliti sa fie ortodocsi?

Cum întregul scop al cartii este atacul împotriva ortodoxiei, întelegem de aici ca ortodoxia însasi a fost o religie impusa. Ma întreb daca asa o fi gîndit si domnitorul Constantin Brâncoveanu când fii lui erau executati înaintea lui, înainte sa i se taie si lui capul. Ar fi putut atunci sa-si scape viata trecând la religia musulmana, dar a preferat sa ramâna crestin din biserica ortodoxa “impusa cu forta românilor”. De ce o fi vrut sa moara pentru o religie impusa?

Eliberarea de idei preconcepute si paterne culturale mostenite

Înca de la început, autorul cartii ne da un sfat foarte important, cu care de altfel sunt si eu cu totul de acord. El ne îndeamna sa ne analizam ideile care ne-au fost imprimate prin educatie si cultura, sa vedem daca nu cumva ele ne forteaza într-o gândire îngusta si limitata. Cum multi dintre noi am fost educati într-un sistem marxist, se poate foarte bine sa pastram inconstient anumite tipare marxiste de gândire.

Intentia este admirabila, dar este imediat încalcata.

Sa analizam care sunt ideile preconcepute sau paternele culturale care ne încatuseaza pe noi românii de la sfârsitul secolului douazeci, mai ales atunci când discutâm despre istorie, societate si religie. Iata câteva posibilitati:

Marxismul?

Autorul ne da exemple de persoane a caror gândire era atinsa de tiparele marxiste. Aceste exemple aveau sens în mijlocul epocii comuniste dar sunt statistic nesemnificative în zilele noastre. Din fericire, gândirea marxista a disparut ca un vis rau dintre români, multumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Câti români mai întâlnesti azi care sa mai creada în Marx? De acea cred ca lupta cu paternele marxiste de gândire este o lupta cu morile de vânt.

Anti-slavismul

Acesta este o trasatura prezenta în viata românilor de azi. Faptul nu ne mira de loc. Dupa 40 de ani de comunism impus de Uniunea Sovietica, este foarte natural ca românii sa aibe sentimente anti-rusesti. Îmi aduc aminte de indignarea care ma cuprindea cînd, deschizînd cartile de Istoria României editate în anii 50, citeam ca românilor cultura le-a fost adusa de un popor mai civilizat de la nord! Care popor mai civilizat? – exclamam noi. Nu ne-au jefuit oare ei tara, nu ne-au adus ei oare plaga comunismului, nu ne-au despartit ei oare de marea cultura si civilizatie europeana?

Resentimentele noastre anti-rusesti s-au transformat de multe ori în ura si dispret fata de toate popoarele slave.

Latinismul

În lipsa unui termen mai bun, includ aici întrega gama de sentimente de admiratie fata de tot ce a produs cultura vest-europeana (nu numai tarile asa-zis latine). Aceasta admiratie este si ea usor de înteles. Mai întâi, civilizatia si cultura europeana este undeva pe culmile realizarilor umane. Noi românii am cautat disperat sa ne convingem si sa-I convingem si pe alttii ca si noi sîntem parte a acelor culmi.

Când în Occident vre-un strain ne întreba daca noi românii sîntem un popor slav ca si rusii, aproape ca explodam înauntrul nostru si ne grabim sa declaram cu mândrie ca noi sîntem latini! Nu este vorba doar de un oarecare amanunt istoric, ci de însasi fiinta si mândria noastra nationala!

Nu vreau sa judec aici daca acest reflex al nostru este bun sau rau. Vreu doar sa observ ca este o componenta majora a matritei noastre culturale.

Lectiile istoriei

De ce am mentionat toate acestea? Pentru ca sa observ ca dupa ce Autorul ne “elibereaza” de prejudecatile marxiste, se foloseste din plin de prejudecatile anti-slaviste si latiniste pentru a ne întoarce împotriva bisericii ortodoxe.

Iata cum sunt folosite aceste prejudecati.

În capitolul 4 al cartii, cititorul este tratat cu o serie de citate din mari istorici români. Mai întâi vreau sa remarc ca acesti istorici nu sunt nici ei imuni proriilor lor preferinte culturale. În plus, ACESTI ISTORICI NU VORBESC DIN PUNCT DE VEDERE CRESTIN.

Obsevam, de exemplu, o expresie care apare mereu la Xenopol: “crestinismul bulgaresc”. El nu vorbeste de ortodoxia mostenita de la bizantinii care s-au aflat aproape 1000 de ani pe culmile culturii europene. Acesti istorici,clar îndragostiti de Occident, sunt suparati ca noi am cazut sub raza influentei bizantine.

Observati transferul de dispret care apare în aceasta expresie. Printr-un sovinism si rasism stupid, românii se simpt superior bulgarilor. Probabil, dintre toti vecinii nostrii, îi dispretuim cel mai mult pe bulgari. Simtindu-ne oarecum la coada Europei, avem si noi în sfârsit pe cine sa dispretuim! Expresia “crestinismul bulgaresc” are acelasi efect ca si “crestinismul tiganesc” sau “crestinismul jidanesc”. Pe Xenopol, Lovinescu si Iorga nu i-a interesat sa-L înalte pe Hristos, ci sa mentina albastrimea sîngelui românesc. Daca le-ar fi pasat de Hristos, ar fi vorbit pur si simplu de “crestinism”. Românul care a crezut în Hristos la anul 1300 a facut parte din aceasi biserica slavita a lui Hristos si va mosteni slava împreuna cu toti sfintii, el nu a fost doar un membru al “crestinismului bulgaresc”.

Indignarea si regretul ca am fost smulsi de la sînul bisericii mume latine este cu atât mai ridicola, cu cât autorul nu are nici o afinitate religioasa cu catolicii. El însusi declara, ceva mai târziu, ca aproape toate criticile adresate bisericii ortodoxe se aplica si celei catolice. Atunci de ce ne face oare sa regretam ocazia pierduta de a fi ramas catolici? Pentru ca în felul acesta poate lovi în biserica ortodoxa, adevaratul lui dusman. Pâna treci puntea, dai mâna si cu dracul! Este folositor pentru autor sa ne lase salivând dupa catolicism, daca reuseste prin aceasta sa loveasca în ortodoxie.

Sa clarific aici un punct foarte important. Când scriu o lucrare, pot cita din mai multi autori. Daca prezint un astfel de citat ca autoritativ, aceasta înseamna ca sunt de acord cu autorul citatului. Aceasta se deosebeste de cazul în care citez pe cineva ca sa-l critic. Pot de asemenea sa citez un autor si sa-mi exprim rezerve cu anumite aspecte, aprobând în aceleasi timp alte aspecte. În cazul acestor citate din istorici români, autorul nu se dezice de nici un aspect al textelor citate. Deducem de aici ca le da aprobarea, ca le considera drepte si bune ca sa ne dea învatatura. Dar aceste citate contin unele idei incredibile, de-a dreptul anti-crestine. Am mentionat deja caracterul nociv al frazei “crestinism bulgaresc”. Iata, din pacate, si alte exemple.

În unul din citate, Xenopol se plânge ca noi am adoptat ritualurile crestine asa cu acestea se exprima în limba si cultura slavona. Este adevarat ca nici popoarele vest-europene nu întelegeau limba latina folosita în biserica. Dar, scrie Xenopol, “aceasta limba straina continea cheia unor idei înalte… Limba latina fu o scoala pentru limbile poporane … La noi, slavismul tâmpit, orb si lipsit de orice idee apasa ca un munte asupra cugetului poporului roman, fara sa-i aduca nici un folos…”.

Sa rezumam ce spune Xenopol:

    • Slavismul a fost tâmpit (Doamne, oare lucrarea robilor tai Kiril si Metodius a fost cu adevarat zadarnica?)
    • Slavismul a fost orb, lipsit de idei. Cum limba slavona era purtatoare a mesajului crestin – daca ne place sau nu – rezulta de aici ca ideile si învatatura cresnina nu avea nici o valoare, ca era un gunoi de care mai bine ne-am fi lipsit!
    • Daca nu continutul crestin este cel care conteaza, atunci ce valori ni se pot transmite printr-o limba? Ce a transmis latina popoarelor vest-europene? Implicatie este evidenta: umanismul renascentist, marea cultura pagâna romana.

Un alt citat care clarifica dispretul lui Xenopol fata de crestinism: “Într-adevar, limba greceasca moderna, acea care mai ales se introducea prin scoli … era si ea saraca în idei, afara decît de cele fara spor ale cunostintelor teologice.” Cu alte cuvinte, teologia – si prin extensie învatatura crestina – nu avea nici o valoare.

Sa trecem la un alt favorit al lui Iosif Ton, Eugen Lovinescu, care dupa ce-si precizeaza dispretul fata de ceea ce el numeste “nemernicul Bizant” crestin, scrie: “Aplecându-se asupra civilizatiei pagâne, lumea crestina gasise formele frumosului ce-I lipseau înca.” Este clara preferinta lui Lovinescu de a abandona izvoarele crestine si de a se adapa de la i