Domnilor “părinţi” globalizanti, va place starea recoltei voastre? Imoralitatea, războaiele, nedreptatea, suferinţa, minciuna, încălzirea globală, îngheţurile, martirajul şi alte mizerii sunt rodul învăţăturilor voastre otrăvitoare, falite, formale, false, idolatre! Nu mai rămâneţi morţi în păcate şi îngropaţi în necuraţii şi globalii… Nu mai mergeţi pe mâna comunistului amăgitor; Şi dacă nu-l scoateţi din voi-la şomaj, minciuna, hoţia, sărăcia şi alte urâţenii ale satanei au picioarele scurte; Adevărul, Dreptatea, Bunătatea, Iertarea, Iubirea, Dragostea… sunt veşnice! Ieşiţi din babilonia învăţăturilor apocaliptice şi intraţi în Templul Cristic, pentru a deveni una cu Acela în care este neprihănire, armonie, împăcare, iubire, slujire, credincioşie, iertare, bucurie etc

 Cand, cum si de ce?… Noua ordine mondială sau Noua Ordine divină ? EpistoleleEvangheliile si Faptele… Slujba profetică și caracterul ei – evenimentul de la PortlandCortul intalnirii…Altar, Jertfe si Preot…Legămintele din Biblie… Tipuri mesianice-Introducere… Biserica și Împărăția lui Dumnezeu

 

Cand, cum si de ce?

Orice tentativa de a cladi un sistem “teologic” bazat pe datele oferite de Cuvintul lui Dumnezeu trebuie sa fie o intreprindere caracterizata de smerenie si umilinta, caci avem de a face cu “oracolele lui Dumnezeu” (Rom. 3:2) iar responsabilitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu si adevarul Sau inaintea oamenilor este extraordinar de mare.

Dintre toate domeniile teologiei, escatologia este sectorul in care trebuie sa dam dovada de cea mai mare umilinta. Asta inseamna ca in discutiile noastre nu au ce cauta nici orgoliul celui care crede ca e stie pe toate si nici dispretul fata de cei ce nu au ajuns sa ne impartaseasca in totul opiniile despre ordinea exacta a evenimentelor legate de revenirea Domnului Isus.

In opinia multor scolari biblici, profetia nu constituie un fel de istorie scrisa mai dinainte. Sa luam de exemplu profetiile facute in Vechiul Testament despre Mesia. Oricine a putut lua cunostinta de citeva detalii despre cum va avea sa fie viata Lui paminteasca, despre locul nasterii, despre suferintele indurate, etc. Dar nimeni nu ar fi putut scrie o Evanghelie inainte de promisa Lui intrupare.

A trebuit ca sa vina El personal mai intii, sa ia chip de om si sa traiasca printre noi plin de har si de adevar, pentru ca noi sa putem privi slava Lui si sa-L cunoastem asa cum este. La fel stau lucrurile si cu profetiile despre vremurile viitoare. Adevarata versiune a evenimentelor legate de revenirea Sa pe pamint nu se va putea scrie decit atunci si acolo. Ce avem astazi la dispozitie sint numai fragmente de cronica, detalii izolate menite sa ne serveasca doar ca niste veritabile “indicatoare de drum” sau borne kilometrice. Din cind in cind identificam cite un eveniment cu un text profetic si primim confirmarea ca istoria se afla pe drumul anuntat mai dinainte de Dumnezeu. Nimeni n-ar trebui sa se astepte ca toate textele profetice sa-si gaseasca implinirea in propria lui generatie.

Escatologia este domeniul in care este normal ca nu toti teologii sa aiba aceiasi parere. Chiar si intre cei ce impartasesc in general acelasi punct de vedere in aproape toate privintele, exista deosebiri in anumite lucruri. Cele mai multe deosebiri de pareri sint in problema interpretarii capitolului 20 din cartea Apocalipsei, care se refera la imparatia de o mie de ani, dar nu se limiteaza numai la acest subiect.

I. SEMNELE VENIRII SALE

Scriptura ne prezinta o serie de evenimente care pot servi ca semne ale revenirii Domnului Isus.

1. Unul dintre ele este proclamarea Evangheliei in toate tarile lumii (Mat. 24:14; Marcu 13:10)

“Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfirsitul”.

2. Un alt semn al sfirsitului va fi faptul ca un mare numar din cei dintre neamuri vor face deja parte din Biserica (Mat. 8:11; Luca 2:32; Fapte 15:14; Rom. 9:24-26; 11:25; 15:8-12; Efes. 2:11-20).

Pavel scrie: “Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: O parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pina va intra numarul deplin al Neamurilor”.

3. Scriptura ne mai anunta ca inaintea revenirii Domnului multi evrei se vor intoarce la El si vor crede(Rom. 11:14-15, 25-32; 2 Cor. 3:14- 16). Pavel scrie: “Si atunci tot Israelul va fi mintuit, dupa cum este scris: Izbavitorul va veni din Sion, si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legamintul pe care-l voi face cu ei, cind le voi sterge pacatele”. In ce priveste Evanghelia, ei sint vrajmasi, si aceasta spre binele vostru; dar in ce priveste alegerea, sint iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:26-29).

Contrastind viitoarea lor convertire cu impietrirea in care au cazut acum evreii, Pavel scrie:

“Caci, daca lepadarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decit viata din morti?” (Rom. 11:15)

Ezechiel anunta in capitolul 37 al cartii sale ca Israelul va trai o intoarcere la viata in doua etape: mai intii o refacere fizica, si apoi o inviere spirituala. Cu alte cuvinte trebuie sa asistam mai intii la o refacere nationala si politica a Israelului si numai dupa aceea la una spirituala.

4. Un al patrulea semn al revenirii Domnului Isus va fi lepadarea de credinta si vremurile de necaz si strimtorare (Mat. 24:9-12; Marcu 13:9-13; Luca 21:22-24; 2 Tesal. 2:3, 4; 1 Tim. 4:1-3; 2 Tim. 3:1-5)

Apostazia sau lepadarea de credinta nu trebuie confundata cu greselile doctrinare sau cu abaterile de la unele doctrine biblice. Asemenea stari au fost prezente in toata istoria Bisericii. Cind Noul Testament vorbeste despre venirea unei Apostazii care va fi un semn al revenirii Domnului, ea vorbeste despre o totala, categorica si constienta renuntare la credinta si ascultarea fata de Dumnezeu. Oamenii vor incepe sa I se impotriveasca pe fata lui Dumnezeu, preferind sa se alipeasca de invataturi “ale dracilor”.

5. Un alt semn al sfirsitului va fi aparitia pe scena lumii a unui “om al pacatului” supranumit: Antichrist (2 Tesal. 2:1-12; 1 Ioan 2:18, 21, 22; 4:3; 2 Ioan 7; Apoc. 13. Desi spiritul lui antichrist se manifesta in sistemul lumii si in aparitia multor impotrivitori ai credintei, Antichristul care va veni va fi cu totul altceva: un om cu capacitati extraordinare, posedat si imputernicit de insusi Diavolul pentru a conduce lumea intr-o impotrivire fatisa fata de Dumnezeu.

6. Un al saselea si final semn al revenirii Domnului Isus va fi succesiunea de evenimente descrise de Domnul Isus in discursul de pe muntele Maslinilor, asa cum este el inregistrat in Matei 24, Marcu 13 si Luca 21. Aceste semne si minuni includ razboaie, foamete, cutremure de pamint, profeti mincinosi, precum si perturbatii cosmice de ale caror natura nu putem fi prea siguri astazi. Un studiu amanuntit al Vechiului Testament va scoate la iveala posibilitatea unor cataclisme care “vor zgudui lumea” (Isaia 34:4; Ezec. 32:7, 8).

II. NATURA VENIRII SALE

Din studierea pasajelor care ne vorbesc despre revenirea Domnului Isus, intelegem ca El:

– se va intoarce in mod personal si vizibil (Mat. 24:44; 26:64; Marcu 13:26; Luca 21:27; Fapte 1:11; 3:20, 21; 1 Cor. 15:23; Filip. 3:20; Col. 3:4; 1 Tesal. 2:19; 3:13; 4:13-5:4; 2 Tim. 4:8; Tit 2:13; Evrei 9:28; Apoc. 1:7),

– va veni deodata, prin surpriza (Mat. 24:27-44; 25:1-13; Marcu 13:32-37; 1 Tesal. 5:2, 3; Apoc. 3:3; 6:15)

– va veni in slava si biruitor (Mat. 24:30; 1 Tesal. 4:16; 2 Tesal. 1:7-10).

Probabil ca daca ar trebui sa alegem un singur pasaj care sa ne pregateasca pentru venirea Domnului nu am putea gasi altul mai bun ca acesta:

“Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde. Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spuneam, prin Cuvintul Domnului: noi cei vii, care vom raminea pina la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intii vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte. Cit despre vremi si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. Cind vor zice: “Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. Dar voi, fratilor, nu sinteti in intunerec, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot” (1 Tesal. 4:13-5:4).

III. SCOPUL VENIRII SALE

Conform Noului Testament, scopul venirii Domnului Isus este intreit:

(1) – ca sa-i invieze pe cei morti (Ioan 5:28, 29; 6:39, 40, 44, 54; 11:24; Fapte 24:15; 1 Cor. 15:23; 1 Tesal. 4:15-17)

(2) – ca sa judece (Mat. 13:30, 40-43, 49; 25:31-46; Ioan 12:48; Fapte 24:25; Rom. 2:5-16; 1 Tesal. 4:14-5:4; 2 Tesal. 1:7-10; 2 Petru 3:3- 13) Aceasta judecata va aduce mintuirea deplina a celor credinciosi (Luca 21:25-28; Rom. 8:23; Efes. 1:13, 14; 4:30; Filip. 3:20, 21; 1 Petru 1:3-5), si condamnarea vesnica a tuturor celor rai (Mat. 13:37- 43; 25:31-46; 2 Tesal. 1:7-10; Rom. 2:5-16)

(3) – ca sa restaureze imparatia Davidica si sa implineasca destinul Israelului (Luca 1:31-33; Fapte 1:3; 3:19; 15:13-18)

(4) – ca sa readuca intrega creatie la starea originala de neprihanire si armonie (Mat. 19:28; Fapte 3:21; Rom. 8:21; Evrei 1:10-12; 12:26- 28; 2 Petru 3:13; Apoc. 21:1)

Biblia ne spune ca din pricina pacatului savirsit de primii oameni, tot pamintul se afla astazi sub blestem. Pavel ne scrie ca nu numai omul, ci intreaga creatie a intrat in robia stricaciunii: “Caci firea a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din pricina celui care a supus-o, cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8:20-21).

Fara nici o indoiala, Noul Testament ne spune ca scopurile revenirii lui Hristos sint invierea mortilor si judecata finala. Ne vom opri putin asupra fiecareia in parte. Cel mai cunoscut capitol dedicat invierii este 1 Corinteni 15:

“Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi, ca nu este o inviere a mortilor? Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. … Dar acum, Hristos a inviat din morti, pirga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos; dar fiecare la rindul cetei lui. Hristos este cel dintii rod; apoi la venirea Lui, cei ce sint ai lui Hristos. In urma, va veni sfirsitul, cind El va da Imparatia in miinile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapinire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pina va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, in adevar, “a pus totul sub picioarele Lui”.

Dar cind zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul. Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti. … Dar va zice cineva: “Cum inviaza mortii? Si cu ce trup se vor intoarce?” Nebun ce esti! Ce semeni tu nu inviaza, daca nu moare mai intii. Si cind sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un graunte, cum se intimpla: fie de griu, fie de alta saminta. Apoi Dumnezeu ii da un trup, dupa cum voieste; si fiecarei seminte ii da un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul pasarilor, altul al pestilor. Tot asa, sint trupuri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este stralucirea trupurilor ceresti; si alta a trupurilor pamintesti. Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii, si alta este stralucirea stelelor; chiar o stea se deosebeste in stralucire de alta stea. Asa este si invierea mortilor. Trupul este semanat in putrezire, si inviaza in neputrezire; este semanat in ocara, si inviaza in slava; este semanat in neputinta, si inviaza in putere. Este semanat trup firesc, si inviaza trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc. De aceea este scris: “Omul dintii Adam a fost facut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata. Dar intii, vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urma. Omul dintii este din pamint, pamintesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pamintesc, asa sint si cei pamintesti; cum este Cel ceresc, asa sint si cei ceresti. Si dupa cum am purtat chipul celui pamintesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si singele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu; si ca, putrezirea nu poate mosteni neputrezirea.

Iata, va spun o taina: Nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trimbita. Trimbita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cind trupul acesta supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvintul care este scris: “Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul moarte?” (1 Cor. 15:12, 13, 20-29, 35-55)

Probabil ca cea mai complecta descriere a judecatii este cea pe care o putem gasi in Romani 2:

“Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savirsesc astfel de lucruri, si pe care le faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungei Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de minie pentru ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. Toti cei ce au pacatuit fara lege, vor pieri fara lege. Toti cei ce au pacatuit avind lege, vor fi judecati dupa lege. Pentru ca nu cei ce aud Legea sint neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti. Cind Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sint singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gindurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea in ziua cind, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:3-16).

Cartea Apocalipsei ne prezinta urmatoarea descriere a judecatii de pe urma:

“Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamintul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. Marea a data inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc” (Apoc. 20:11-15).

Pavel intreaba cu toata puterea:

“Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea, si orice limba va da slava lui Dumnezeu”. Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu” (Rom. 14:10-12)

Epistolele

Epistola adresata crestinilor din Roma ne da aceasta descriere despre:

“ … ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. 

Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. … Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:5-16).

Privind spre revenirea Domnului Isus si spre vremurile de refacere a tuturor lucrurilor, Pavel scrie:

“Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi. De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci firea a fost supusa desertaciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar stim ca pina in ziua de azi, toata firea suspina si sufere durerile nasterii. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintii roade ale Duhului, 

suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru” (Rom. 8:18-23).

Acelorasi destinatari, Pavel le face urmatoarea mustrare:

“Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Fiindca este scris: “Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul, ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea, si orice limba va da slava lui Dumnezeu”

Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu” (Rom. 14:10-12).

In cea dintii epistola a sa catre cei din Corint, apostolul Pavel vorbeste despre abundenta spirituala pe care o au credinciosii in Hristos:

“Asa ca nu duceti lipsa de nici un fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos. El va va intari pina la sfirsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Cor. 1:7-8).

Vorbind despre contributia pe care fiecare credincios o aduce la zidirea Templului lui Hristos, Pavel scrie:

“Lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia” (1 Cor. 3:13).

Ca si celor din Roma, apostolul le scrie si celor din Corint:

“ … nu judecati nimic inainte de vreme, pina va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intunerec, si ve descoperi gindurile inimilor. Atunci, fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Cor. 4:5).

In privinta celui ce pacatuise urit in Biserica din Corint, apostolul ii instruieste astfel:

“Am hotarit ca un astfel de om sa fie dat pe mina Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mintuit in ziua Domnului Isus” (1 Cor. 5:5).

Iata ce scrie Pavel despre invierea din morti:

“Dar acum, Hristos a inviat din morti, pirga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos; dar fiecare la rindul cetei lui. Hristos este cel dintii rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sint ai lui Hristos. In urma va veni sfirsitul, cind El va da Imparatia in miinile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapinire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pina va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit va fi moartea. … Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci, chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu sa fie totul in toti” (1 Cor. 15:20-28).

 “Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trimbita. Trimbita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati.  Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cind trupul acesta supus putrezirii se va imbraca in neputrezire si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvintul care este scris: “Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:51-55).

In cea de a doua epistola a lui catre cei din Corint, Pavel spune:

“Nu va scriem altceva decit ce cititi si cunoasteti. Si trag nadejde ca pina la sfirsit veti cunoaste, cum ati si cunoscut in parte, ca noi sintem lauda voastra, dupa cum si voi veti fi lauda noastra in ziua Domnului Isus” (2 Cor. 1:13-14).

 

In aceeasi epistola, Pavel vorbeste despre certitudinea invierii: “Si stim ca Cel ce a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi impreuna cu Isus, si ne va face sa ne infatisam impreuna cu voi” (2 

Cor. 4:14). 

Iar dupa ce vorbeste despre trupurile glorificate pe care le vor primii credinciosii, apostolul adauga:

“Asa dar, noi intotdeauna sintem plini de incredere; caci stim ca, daca sintem acasa in trup, pribegim departe de Domnul, pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere. Da, sintem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca raminem acasa, fie ca sintem departe de casa.  Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup (2 Cor. 5:6-10).

 

In epistola catre Efeseni, Pavel face urmatoarea rugaminte:

“Sa nu intristati pe Duhul Sfint al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii” (Efes. 4:30).

In epistola catre Filipeni, Pavel isi exprima increderea astfel:

“Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pina in ziua lui Isus Hristos. … Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere, ca sa deosebiti lucrurile alese, pentru ca sa fiti curati si sa nu va poticniti pina in ziua venirii lui Hristos” (Filip. 1:6, 9- 10).

Tot in aceeasi epistola Pavel scrie:

“Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mintuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Filip. 3:20,21).

Celor din Colose, apostolul le scrie:

“Cind Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava” (Col. 3:4).

Pavel ii prezinta pe credinciosii din Tesalonic, ca pe unii care “de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu si adevarat, si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a 

inviat din morti: pe Isus, care ne izbaveste de minia viitoare” (1 Tesal. 1:9-10).

Putin mai departe, in aceiasi epistola, Pavel exclama:

“Caci cine este, in adevar, nadejdea sau bucuria, sau cununa noastra de slava? Nu sinteti voi, inaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sinteti slava si bucuria noastra” (1 

Tesal. 1:19-20).

Rugaciunea pe care o inalta Pavel pentru acesti credinciosi este:

“Ca sa vi se intareasca inimile si sa fie fara prihana in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos impreuna cu toti sfintii Sai” (1 Tesal. 3:13).

Tot in 1 Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung discurs al apostolului despre revenirea Domnului Isus:

“Nu voim fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde.Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va 

aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spunem, prin Cuvintul Domnului: noi cei vii, care vom raminea pina la venirea Domnului,nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intii vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti 

toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte. Cit despre vremi si soroace,  n-aveti trebuinta 

sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. Cind vor zice: “Pace si liniste!”  atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. Dar voi, fratilor, nu sinteti in intuneric, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot. Voi sinteti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu sintem ai 

noptii, nici ai intunerecului”  (1Tes. 4:13-5:5).

Aproape de sfirsitul acestei epistole a lui Pavel, gasim scris: “Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si duhul vostru, sufletul vostru, si trupul vostru,sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1Tes. 5:23).

In cea de-a doua sa epistola catre Tesaloniceni, Pavel scrie despre:

 “…descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Lui, intr-o flacara de foc, ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica, de la fata Domnului si de la slava puterii Lui, cind va veni, in ziua aceea, ca sa fie proslavit in sfintii Sai, si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut; caci voi ati crezut marturisirea facuta de noi inaintea voastra” (2 Tesal. 1:7-10).

Tot in cea de a doua epistola catre Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung pasaj despre antichrist:

“Cit priveste venirea Domnului nostru Isus Hristos si stringerea noastra laolalta cu El, va rugam fratilor, sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi si venit chiar. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai pe sus de tot ce se numeste “Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dindu-se drept Dumnezeu. Nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cind eram inca la voi? Si acum stiti bine ce-l opreste ca sa nu se descopere decit la vremea lui. Caci 

taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum, sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, 

si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale. Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, si cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sint pe calea pierzarii, pentruca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mintuiti.” (2 Tes. 2:1-10).

 

In epistola intiia catre Timotei, Pavel ii da acestuia urmatoarea insarcinare:

“ … sa pazesti porunca, fara prihana si fara vina pina la aratarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi facuta la vremea ei de fericitul si singurul Stapinitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii…” ( 1Tim.6:14-16).

In cea de-a doua epistola catre Timotei, Pavel face mentiune asupra curajului si bunavointei lui Onisifor, adaugind: “Dea Domnul sa capete indurare de la Domnul “in ziua aceea…” (2 Tim. 1:18). Totodata, el reinnoieste insarcinarea lui Timotei:

“Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii si pentru aratarea si Imparatia Sa: propovaduieste Cuvintul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blindetea si invatatura. … Caci eu sint gata sa fiu turnat ca o jertfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape. M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea 

Lui” (2 Tim.4:1-2, 6-8).

In epistola catre Tit, apostolul Pavel scoate in evidenta indurarea lui Dumnezeu care ne invata:

 “…s-o rupem cu paginatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptind fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu 

si Mintuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curateasca un norod care sa fie al Lui, plin de rivna pentru fapte bune.” (Tit.2:12-14).

In scrisoarea catre Evrei se mentioneaza ca Hristos “S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Si, dupa cum oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mintuirea celor ce-L asteapta.” (Evr.9:26- 28) In legatura cu aceasta a doua venire este specificat numai ca “…ziua se apropie” (Evr.10:25).

Iacov indeamna pe cititorii sai astfel: “Fiti dar indelung rabdatori, fratilor, pina la venirea Domnului. Iata ca plugarul asteapta roada scumpa a pamintului, si o asteapta cu rabdare, pina primeste ploaie 

timpurie si tirzie. Fiti si voi indelung rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape. Nu va plingeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati : iata ca Judecatorul este chiar la usa” (Iac.5:7-9).

In prima sa epistola, Petru ii prezinta pe crestini ca fiind aparati de puterea lui Dumnezeu:

“ …prin credinta, pentru mintuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sinteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, 

pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decit aurul care piere si care totusi este cercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos…De aceea, 

incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul, care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.”  ( 1Pet.1:5-7, 13).

 

Referindu-se la cei pierduti in poftele trupesti, Petru subliniaza: 

“Dar au sa dea socoteala inaintea Celui ce este gata sa judece viii si mortii…Sfirsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii.” ( 1Pet.4:5,7)

Si indemnurile lui Petru continua astfel:

“Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sa va incerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotriva, bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui.” ( 1Pet.4:12-13)

Tot in acest context, apostolul Petru scrie presbiterilor:

 “Si cind Se va arata Pastorul cel mare, veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” (1Pet.5:4)

In a doua epistola a lui Petru, sta scris:

“Si avem cuvintul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pina se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre.” (2 Petru 1:19)

Si iata pe scurt asigurarea pe care o da apostolul cititorilor sai, privind atotputernicia Creatorului:

“Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit ci i-a aruncat in Adinc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata; daca n-a crutat El 

lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cind a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti…insemneaza ca Domnul stie sa izbaveasca din incercare 

pe oamenii cucernici si sa pastreze pe cei nelegiuiti, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii.” (2Pet.2:4,5,9).

In legatura cu revenirea Domnului Isus, epistola a doua a lui Petru, consemneaza:

 “Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor,si vor zice: “Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cind au adormit parintii nostri, toate ramin asa cum erau de la inceputul zidirii!” Caci inadins se fac ca nu stiu ca odinioara erau ceruri si un pamint scos prin Cuvintul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei si ca lumea de atunci a pierit tot prin ele, inecata de apa. Iar cerurile si pamintul de acum sint pazite si pastrate, prin acelasi 

Cuvint, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti. Dar prea iubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sint ca o zi. Domnul 

nu intirzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta. Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamintul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni 

ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfinta si evlavioasa, asteptind si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? Dar noi, 

dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamint nou, in care va locui neprihanirea.” (2 Pet.3:3-13).

In prima sa epistola, apostolul Ioan, scrie:

“Si acum, copilasilor, ramineti in El, pentru ca atunci cind Se va arata El, sa avem indrazneala si, la venirea Lui sa nu raminem de rusine si departati de El. … Prea iubitilor, acum sintem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cind se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea  aceasta in El, se curateste, dupa 

cum El este curat.” (Ioan 2:28; 3:2,3).

Ioan mai scrie si ca:

“Dumnezeu este dragoste; si cine ramine in dragoste, ramine in Dumnezeu, si Dumnezeu ramine in el. Cum este El, asa sintem si noi in lumea aceasta: astfel se face ca dragostea este desavirsita 

in noi,pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii. (1 Ioan 4:16-17).

Vorbind despre cei ce nesocotesc Cuvintul Domnului, apostolul Iuda scrie la rindul lui:

“Si pentru ei a proorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam, cind a zis:Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor, si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara, pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” (Iuda: 14,15). 

Evangheliile si Faptele

Evangheliile

Dam mai jos declaratii iesite de pe buzele Domnului Isus, aranjate cronologic, dupa ordinea stabilita de profesorul A.T. Robertson in cartea sa: Harmony of the Gospels for Students of the Life of  Christ (Publicata de Harper & Brothers, New York si London, 1912).  Am trecut cu vederea in mod intentionat pasajele paralele care apar in alta parte decit locul citat.

In Evanghelii, prima afirmatie despre evenimentele care ne preocupa este facuta de Ioan Botezatorul si se refera la judecata pe care o va face Isus la revenirea Sa:

“Acela are lopata in mina; Isi va curati aria cu desavirsire, si Isi va stringe griul in grinar, iar pleava o va arde intr-un foc care nu se stinge” (Luca 3:17).

Cea dintii afirmatie escatologica facuta de Domnul Isus a fost despre inviere:

“Caci, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata in Sine. Si I-a dat putere sa judece, intrucit este Fiu al omului. Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cind toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata;  iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata” (Ioan 5:26-29).

La incheierea predicii de pe munte, Isus a spus:

“Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege” (Mat. 7:21-23).

Tot in Matei gasim scris:

“Atunci Isus a inceput sa mustre cetatile in care fusesera facute cele mai multe din minunile Lui, pentru ca nu se pocaisera. “Vai de tine Horazine!” a zis El. “Vai de tine, Betsaido!” Caci daca  ar fi fost facute in Tir si Sidon minunile care au fost facute in voi, de mult s- ar fi pocait, cu sac si cenusa. De aceea va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru Tir si Sidon, decit pentru voi.  Si tu, Capernaume, vei fi inaltat oare pina la cer? Vei fi pogorit pina la Locuinta mortilor; caci daca ar fi fost facute in Sodoma minunile, care au fost facute in tine, ea ar fi ramas in picioare pina in ziua de astazi. De aceea, va spun, ca in ziua judecatii, va fi mai usor pentru tinutul Sodomei, decit pentru tine” (at. 11:20-24).

In ce priveste felul nostru de vorbire, Domnul a spus:

“Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvint nefolositor, pe care-l vor fi rostit.  Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osindit” (Mat.  12:36-37).

Mustrindu-i pe carturari si farisei, Domnul a spus:

“Barbatii din Ninive se vor scula alaturi de neamul acesta, in ziua judecatii, si-l vor osindi, pentru ca ei s-au pocait la propovaduirea lui Iona; si iata ca aici este Unul mai mare decit Iona. Imparateasa de la Miazazi se va scula alaturi de neamul acesta in ziua judecatii, si-l va osindi, pentru ca ea a venit de la marginile pamintului, ca sa auda intelepciunea lui Solomon; si iata ca aici este Unul mai mare decit Solomon” (Mat. 12:41-42).

Capitolul 13 din Evanghelia dupa Matei contine foarte multe invataturi expuse sub forma de parabole, una dintre cele mai semnificative dintre ele fiind pilda griului si a neghinei. Domnul Isus ii da El insusi  urmatoarea interpretare:

“Cel ce seamana saminta buna, este Fiul omului. Tarina este lumea; saminta buna sint fiii Imparatiei; neghina sint fiii Celui rau. Vrajmasul, care a semanat-o este Diavolul; secerisul este sfirsitul  veacului; seceratorii sint ingerii. Deci, cum se smulge neghina si se arde in foc, asa va fi si la sfirsitul veacului. Fiul omului va trimite pe ingerii Sai, si ei vor smulge din Imparatia Lui toate lucrurile care sint pricina de pacatuire si pe cei ce savirsesc faradelegea, si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor.  Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor. Cine are urechi de auzit, sa auda” (Mat. 13:37-43).

Talmacind o pilda asemanatoare, Domnul a spus:
“Tot asa va fi si la sfirsitul veacului. Ingerii vor iesi, vor desparti pe cei rai din mijlocul celor buni, si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor” (Mat. 13:49-50).

Cind i-a trimis pe cei doisprazece in misiune, El le-a zis:
“Daca nu va va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, sa iesiti din casa sau din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre. Adevarat va spun ca, in ziua judecatii,  va fi mai usor pentru tinutul Sodomei si Gomorei, decit pentru cetatea aceea” (Mat. 10:14-15).

In cunoscuta Sa predica despre “Piinea vietii”, Domnul a spus:

“Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu- l voi izgoni afara … Si voia Celui ce M-a trimis este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi. Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul, si crede in El, sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi. …   Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis, si Eu il voi invia in ziua de apoi. … Cine maninca trupul Meu si bea singele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi” (Ioan 6:37-40, 44, 54).

In dorinta de a le atrage atentia celor din jur asupra posibilitatii groaznice de a-si pierde sufletul pe veci, Domnul Isus le-a spus:

“Caci Fiul omului are sa vina in slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Mat. 16:27).

Marcu pune acelasi lucru in urmatoarele cuvinte:

“Pentru ca de oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in acest neam preacurvar si pacatos, se va rusina si Fiul omului, cind va veni in slava Tatalui Sau impreuna cu sfintii ingeri” (Marcu 8:38).

La trimiterea celor saptezeci ca vestitori ai Evangheliei, gasim scris:

“Dar in orice cetate veti intra si nu va vor primi, sa va duceti pe ulitele ei si sa ziceti: “Scuturam impotriva voastra chiar si praful din cetatea voastra, care s-a lipit pe picioarele noastre; totusi sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Eu va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru Sodoma decit pentru cetatea aceea” (Luca 10:10-12).

Domnul Isus le-a dat ucenicilor aceste sfaturi:

“Mijlocul sa va fie incins si facliile aprinse. Si sa fiti ca niste oameni care asteapta pe stapinul lor sa se intoarca de la nunta, ca sa-i deschida indata, cind va veni si va bate la usa. Ferice de robii aceia, pe care stapinul ii va gasi veghind la venirea lui!  Adevarat va spun, ca el se va incinge, ii va pune sa sada la masa si se va apropia sa le slujeasca. Fie ca vine la a doua straja din noapte, fie ca vine la  a treia straja, ferice de robii aceia, daca-i va gasi veghind!  Sa stiti bine ca, daca ar sti stapinul casei  la ce ceas va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa. Si voi dar, fiti gata, caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ginditi” (Luca 12:35-40).

Luca ne spune ca pe cind se afla Isus in drum spre Ierusalim, cineva L-a intrebat:

“Doamne, oare putini sint cei ce sint pe calea mintuirii?”  El le-a raspuns: “Nevoiti-va sa intrati pe usa cea strimta. Caci va spun ca multi vor cauta sa intre si nu vor putea. Odata ce Stapinul casei
Se va scula si va incuia usa si voi veti fi afara si veti incepe sa bateti la usa si sa ziceti: “Doamne, Doamne, deschide-ne!”  Drept raspuns, El va va zice: “Nu stiu de unde sinteti”.  Atunci veti incepe sa ziceti: “Noi am mincat si am baut in fata Ta, si in ulitele noastre ai invatat pe norod”. Si El va raspunde: “Va spun ca nu stiu de unde sinteti; departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii”.  Va fi plinsul si scrisnirea dintilor, cind veti vedea pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov si pe toti proorocii in Imparatia lui Dumnezeu, iar pe voi scosi afara. Vor veni de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte
si de la miazazi, si vor sedea la masa in Imparatia lui Dumnezeu.  Si iata ca sint unii din cei de pe urma, care vor fi cei dintii, si sint unii din cei dintii, care vor fi cei de pe urma” (Luca 13:23-30).

Cind Lazar a murit, Maria i-a zis Domnului:

“Doamne, daca ai fi fost aici n-ar fi murit fratele meu! Dar si acum, stiu ca orice vei cere de la Dumnezeu, Iti va da Dumnezeu”. Isus i-a zis: “Fratele tau va invia”.  “Stiu”, I-a raspuns Marta, ca va invia la inviere, in ziua de apoi”.  Isus i-a zis: “Eu sint invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:21-26).

Vorbind despre mintuirea celor credinciosi si despre judecata si pedepsirea celor rai la venirea Sa, Domnul a zis:

“Si a zis ucenicilor: “Vor veni zile cind veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului,si n-o veti vedea. Vi se va zice:”Iata-L aici,iata-L acolo!” Sa nu va duceti, nici sa nu-i urmati. Caci cum iese fulgerul si lumineaza de la o margine a cerului pina la cealalta, asa v-a fi si Fiul omului in ziua Sa. Dar mai intii trebuie sa sufere multe, si sa fie lepadat de neamul acesta. Ce s-a intimplat in zilele lui Noe, se v-a intimpla la fel si in zilele Fiului omului: mincau, beau, se insurau si se maritau pina in ziua cind a intrat Noe in corabie; si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intimplat in zilele lui Lot, se va intimpla aidoma: oamenii mincau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar in ziua cind a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer, si i-a pierdut pe toti. Tot asa va fi si in ziua cind Se va arata Fiul omului. In ziua aceea, cine va fi pe acoperisul casei si isi va avea vasele in casa, sa nu se pogoare sa le ia; si cine va fi pe cimp, de asemenea sa nu se mai intoarca. Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot. Oricine va cauta sa-si scape viata, o va pierde; si oricine o va pierde, o va
gasi. Va spun ca, in noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat, unul va fi luat si altul va fi lasat; doua femei vor macina impreuna: una va fi luata, si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la cimp, unul va fi luat si altul va fi lasat”. Ucenicii L-au intrebat: “Unde Doamne?” Iar El a raspuns: “Unde va fi trupul, acolo se vor stringe vulturii” (Luca 17:22-37).

Cind Petru L-a intrebat ce rasplata vor capata ei pentru ca au lasat totul si L-au urmat, Domnul i-a raspuns:
“Adevarat va spun ca, atunci cind va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la innoirea tuturor lucrurilor, voi care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie, si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel.  Si ori si cine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori,sau holde, pentru Numele Meu, va primi insutit, si va mosteni viata vesnica. Dar multi din cei dintii vor fi cei din urma, si multi din cei din urma vor fi cei dintii” (Mat. 19:28-30).

Inainte de a consemna una din pildele Domnului, Evanghelistul ne spune ca Domnul Isus a mai spus o pilda “pentru ca era aproape de Ierusalim, si ei credeau ca Imparatia lui Dumnezeu are sa se arate indata” (Luca 19:11). Dupa ce a incheiat pilda polilor, Domnul a facut urmatoarea complectare:

“Va spun ca celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar si ce are. Cit despre vrajmasii mei, care n-au vrut sa imparatesc Eu peste ei, aduceti-i incoace si taiati-i inaintea mea” (Luca 19:26, 27).

Cu o alta ocazie, Domnul a spus:

“Daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mintuiesc lumea. Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osindi: Cuvintul, pe care l-am vestit Eu, acela il va osindi in ziua de apoi (Ioan 12:47-48).

Ca raspuns la atitudinea gresita a Saducheilor in privinta invierii, Domnul Isus le-a spus:

“Fii veacului acestuia se insoara si se marita; dar cei ce vor fi gasiti vrednici sa aiba parte de veacul viitor si de invierea dintre cei morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita. Pentru ca nici nu vor putea muri, caci vor fi ca ingerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Dar ca mortii inviaza, a  aratat insusi Moise, in locul unde este vorba despre “Rug”, cind numeste pe Domnul: “Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, si Dumnezeul lui Iacov”.  Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii, caci pentru El toti sint vii” (Luca 20:34-38).

In diatriba Sa rostita impotriva Fariseilor si carturarilor fatarnici, Domnul a spus:

“Serpi, pui de napirci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Mat.23:33).

In predica rostita pe muntele Maslinilor, citim:

“Se vor scula multi prooroci mincinosi, si vor insela pe multi. Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Dar cine va rabda pina la sfirsit, va fi mintuit. Evanghelia aceasta a Imparatiei, va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfirsitul”.  …

“Caci, cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pina la apus, asa va fi si venirea Fiului omului. Oriunde va fi stirvul, acolo se vor aduna vulturii. Indata dupa acele zile de necaz, “soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer, si puterile cerului vor fi clatinate”. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamintului se vor boci, si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava. El va trimite pe ingerii Sai cu trimbita rasunatoare, si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vinturi, de la o margine
a cerurilor pina la cealalta”. …

“Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. Cum s-a intimplat in zilele lui Noe, aidoma se va intimpla si la venirea Fiului omului. …

“Vegheati dar, pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru. Sa stiti ca daca ar sti stapinul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa.  De aceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ginditi. Care este deci robul credincios si intelept, pe care l-a pus stapinul sau peste ceata slugilor sale, ca sa le dea hrana la vremea hotarita?  Ferice de robul acela, pe care stapinul sau, la venirea lui, il va gasi facind asa!  Adevarat va spun ca il
va pune peste toate averile sale.  Dar  daca este un rob rau, care zice in inima lui: “Stapinul meu zaboveste sa vina!”  Daca va incepe sa bata pe tovarasii lui de slujba, si sa manince si sa bea cu betivii, stapinul robului aceluia va veni in ziua in care el nu se asteapta, si in ceasul pe care nu-l stie, il va taia in doua, si soarta lui va fi soarta fatarnicilor; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor” (Mat.  24:11-14, 27-31, 36-37, 42-51).

Fara nici o indoiala, cind citam texte escatologice ar trebui sa citam si intregul capitol 25 din Evanghelia dupa Matei. Pentru a economisi spatiu, vom reda aici numai inceputul si sfirsitul acestui capitol:

“Atunci Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care si-au luat candelele, si au iesit in intimpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite si cinci intelepte. Cele nechibzuite,  cind si-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele intelepte, impreuna cu candelele, au luat cu ele si untdelemn in vase. Fiindca mirele zabovea, au atipit toate, si au adormit. La miezul noptii, s-a auzit o strigare: “Iata mirele,iesiti-i in intimpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat si si-au pregatit candelele. Cele nechibzuite au zis celor intelepte: “Dati-ne din untdelemnul vostru,
caci ni se sting candelele.” Cele intelepte le-au raspuns: “Nu; ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua nici voua; ci mai bine duceti-va la cei ce vind untdelemn si cumparati-va.” Pe cind se duceau ele sa cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el in odaia de nunta, si s-a incuiat usa. Mai pe urma, au venit si celelalte fecioare si au zis: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el,  drept raspuns le-a zis: “Adevarat va spun, ca nu va cunosc!” Veghiati dar, caci nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul omului. ( Mat. 25:1-13)

“Cind va zeni Fiul omului in slava Sa, cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stinga Lui.Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniti binecuvintatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamind si Mi-ati dat de mincat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit: am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine.”  Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: “Doamne, cind Te-am vazut noi flamind, si Ti-am dat sa maninci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de ai baut? Cind Te-am vazut noi strain, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am imbracat? Cind Te-am vazut noi bolnav sau in temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Imparatul le va zice: “Adevarat va spun ca, orideciteori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.” Apoi va zice celor de la stinga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! Caci am fost flamind si nu Mi-ati dat sa maninc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain si nu M-ati primit; am fost gol si nu M-ati imbracat,  am fost bolnav si in temnita si n-ati venit pe la Mine.” Atunci Ii vor raspunde si ei: “Doamne, cind Te-am vazut noi flamind sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit?” Si El, drept raspuns, le va zice: “Adevarat va spun ca, orideciteori n-ati facut aceste lucruri unuia dintr-acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ti facut.” Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica” (Mat. 25:31-46).

Cu ocazia praznuirii Pastelor, Domnul le-a spus apostolilor:

“Voi sinteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine in incercarile Mele. De aceea va pregatesc Imparatia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca sa mincati si sa beti la masa Mea in Imparatia  Mea, si sa sedeti pe scaune de domnie, ca sa judecati pe cele douasprezece semintii ale lui Israel” (Luca 22:28-30).

Cu ocazia instituirii Noului Legamint, Domnul Isus a zis:
“Pentru ca ori de cite ori mincati din piinea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pina va veni El” (1 Cor. 11:26).

Inainte de a merge in Gradina Ghetsimani, Domnul a spus:

“Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sint multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.  Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sint Eu, sa fiti si voi” (Ioan 14:1-3).

Cind Caiafa, care prezida Sinedriul, L-a intrebat daca El este Fiul lui Dumnezeu, raspunsul a fost:

“Da, sint! Ba mai mult, va spun ca de acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezind la dreapta puterii lui Dumnezeu, si venind pe norii cerului” (Mat. 26:64).

Aceste cuvinte au insemnat bineinteles o aluzie clara la textele profetice din Psalmul 110:1 si Daniel 7:13.

In sfirsit, doar cu putin timp inainte de inaltarea Sa la cer, Domnul Isus le-a spus ucenicilor:

“Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezindu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh” (Mat. 28:18-20).

Faptele Apostolilor

Dupa inaltarea Domnului la cer, ingerii care au aparut le-au spus apostolilor:

“Barbati Galileeni, de ce stati si va uitati spre cer? Acest Isus, care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergind la cer” (Fapte 1:11).

Intr-una din predicile sale evanghelistice adresate evreilor, Petru a spus:

“Pocaiti-va dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremile de inviorare, si sa trimeata pe Cel ce a fosat rinduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pina la vremile asezarii din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai prooroci din vechime” (Fapte 3:19-21).

Aflat in casa lui Corneliu, Petru repeta inca o data care a fost misiunea lasata de Domnul apostolilor:

“Isus ne-a poruncit sa propovaduim norodului, si sa marturisim ca El a fost rinduit de Dumnezeu, Judecatorul celor vii si al celor morti” (Fapte 10:42).

In cuvintarea rostita la Atena inaintea filosofilor, Pavel declara ca:

“Dumnezeu a rinduit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a rinduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti …” (Fapte 17:31).

Cind i s-a dat prilejul sa se apere in fata lui Felix, acelasi Pavel a spus:

“Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei dupa Calea, pe care ei o numesc partida; eu cred tot ce este scris in Lege si in Prooroci, si am in Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care  o au si ei insisi, ca va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti” (Fapte 24:14-15).

Slujba profetică și caracterul ei – evenimentul de la Portland

Scriu aceste lucruri ca reacție la un filmuleț pe care l-am primit și în care un ,,musafir“ găzduit cu amabilitate de păstorul local din Portland (fr. Câmpean) s-a rățoit public la el și l-a învinuit că-i fură libertatea și călăuzirea Duhului care-l îndemnase pe el să conducă serviciul de închinare. Un astfel de ,,musafir obraznic“ n-ar trebui să mai găsească curând ,,gazde“ în adunările creștine serioase. Adunarea sfinților nu este un bâlci gălăgios în care fiecare scamator își face numărul independent de ceea ce fac ceilalți.

Felicitări păstorului local matur și responsabil care a curmat spectacolul nedorit și felicitări adunării care a avut maturitatea să așeze în autoritate astfel de păstori.

Doar câteva cugetări despre activitatea de predicare în Biserică:

  1. Asemenea purtătorilor de cuvânt în scris ai lui Dumnezeu, care ne-au lăsat Biblia, purtătorii de cuvânt oral ar trebui să fie și ei, măcar într-o măsură mică, ,,inspirați“ de Dumnezeu.
  2. Apostolul Pavel folosește termenul ,,poorocie“ când vorbește despre cei ce predică în adunarea sfinților (1 Cor.14:1,3,4,5, etc.):
    ,,Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi“ (1 Cor. 14:1).
  3. Nu toată predicarea este ,,proorocie“. Ea este doar o parte a ei:
    ,, În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu dacă … cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?“ (1 Cor. 14:6).
  4. Aspectul profetic al predicării se manifestă în ,,cercetarea personală“ pe care o simt ascultătorii. Ei au sentimentul că vorbitorul știe ceva despre ei și ,,le vorbește direct lor“:
    ,, … și  intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (1 Cor. 14:24-25).
  5. Caracterul profetic al predicării nu încurajează individualismul și nu transformă pe nimeni într-un arogant infailibil. Pentru că vor exista întotdeauna prooroci mincinoși, predicarea publică trebuie pusă sub filtrul supravegherii:
    ,,Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece“ (1 Cor. 14:29).
  6. ,,Inspirația profetică“ poate fi primită în pregătirea de acasă, dar și instantaneu în timpul părtășiei din adunare. De multe ori, ,,inspirația“ instantanee îl face pe predicator să schimbe subiectul și să spună lucruri la care nu s-a gândit anterior. Alteori, șuvoiul inspirației trece de la un vorbitor la altul făcându-i să se completeze ,,de parcă s-ar fi vorbit mai dinainte“:
    ,,Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi“ (1 Cor. 14:30-31).
  7. Caracterul profetic al predicării nu dă nimănui dreptul să tulbure ordinea din adunare, să creeze ilaritate și scandal. Nimeni nu-și poate scuza obrăzniciile, argumentând că nu el a făcut-o, ci Duhul Sfânt care l-a călăuzit:
    ,,Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor, căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor“ (1 Cor. 14:32).

,,Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică“ (Iacob 3:17).

 

Cortul intalnirii

1-cort-in-pustie.jpg

Asa cum il arata si numele, “Cortul intilnirii” a fost o constructie mobila desemnata de Dumnezeu ca loc al prezentei Sale in mijlocul poporului evreu. Alcatuirea Cortului nu a fost lasata pe seama gustului sau imaginatiei evreilor. Moise a privit si primit infatisarea si dimensiunea elementelor Cortului, prin revelatie dumnezeiasca, in timpul celor 40 de zile petrecute pe muntele Sinai (Exod 25:40; 26:30; Num. 8:4; Fapte 7:44; Evrei 8:5).

Cortul in sectiune

Existenta unui “original” al Cortului intilnirii in cer ridica intrebari si speculatii care pot face subiectul meditatiilor noastre duhovnicesti. Este clar ca nimic din evolutia lumii sau din planul de mintuire al ei nu a fost lasat de Dumnezeu la voia intimplarii. Inainte de a deveni realitati pe pamint, printre oameni, lucrarile lui Dumnezeu au fost stabilite “mai inainte de intemeierea lumii”.

La solicitarea lui Moise, poporul a daruit cu bucurie materialele necesare pentru facerea Cortului si Dumnezeu a binecuvintat lucrarea lor, fiind prezent la inaugurare, prin norul care a acoperit Cortul si prin slava care l-a umplut (Exod 40:34).

1-cort-cu-slava.jpg

Ca structura, Cortul a fost o unitate intreita, asemenea Sfintei Treimi si asemenea intreitei alcatuiri a omului. Privind din afara, te intilneai mai intii cu “curtea cortului”, delimitata de o ingraditura lunga de aproximativ 50 de metri si lata de 25 de metri (Exod 27:9-19). In aceasta curte se gaseau: “altarul arderilor de tot” (Exod 27:1-8) si “ligheanul spalarii” sau “marea de arama” in care se curateau preotii inainte de a intra in cort (Exod 30:17-33).

Cortul - acoperitoarele

(click pe imagine)

Cortul insusi masura 5 metri in latime si inaltime si 15 metri in lungime si era alcatuit din doua camere: Locul Sfint si Locul Preasfint sau “Sfinta Sfintelor” (Exod 26:33). Cele doua camere interioare erau separate printr-o perdea (Exod 26:31-37). In prima camera se aflau masa punerii piinilor inaintea Domnului, sfesnicul purtator de lumina si altarul tamiierii (Exod 25:23-40; 30:1-10).

Cortul la lucru

(Click pe imagine)

Sfinta Sfintelor era de forma unui cub cu latura de 5 metri si adapostea Chivotul intilnirii, acoperit cu capacul ispasirii si umbrit de aripile a doi heruvimi. In lada Chivotului se aflau: tablele de piatra cu cele 10 Porunci scrise pe Sinai, un vas cu mana daruita de Dumnezeu evreilor in pustie si toiagul lui Aaron (Deut. 10:4,5; Exod 16:33,34; Num. 17:10).

In Sfinta Sfintelor nu putea intra decit Marele Preot si acesta numai o singura zi pe an, cind intra ca sa aseze pe altar singele ispasitor pentru pacatele lui si pentru pacatele poporului (Lev. 16:29-34).

In timpul anilor pribegiei in pustie, Cortul era carat pe umeri de Leviti si montat ori de cite ori poporul isi aseza tabara pentru poposire. Mai intii trebuia instalat Cortul si numai dupa aceea se aseza tabara pe cele patru laturi ale curtii Cortului, intr-o ordine speciala hotarita de Dumnezeu insusi (Num. 2). Aceasta arata cit de insemnat era Cortul in viata religioasa a evreilor.

Dupa cucerirea Canaanului, cei din Israel au asezat Cortul la Silo, unde a ramas pina dupa perioada Judecatorilor (Josua 18:1). Mai tirziu, Cortul a fost mutat la Nob (1 Sam. 21:1-6) si la Gabaon (1 Regi 8:4). Dupa ce a sfirsit de construit Templul, Solomon a mutat Cortul intilnirii la Ierusalim (1 Regi 8:4). Prin existenta Templului, necesitatea functionarii Cortului ca lacas de inchinaciune a incetat.

Multimea de referinte existente in Noul Testament despre Cortul intilnirii si despre diferitele elemente care l-au constituit, trebuie privita ca o aplicatie a extraordinarei incarcaturi de simboluri tipologice si profetice asezate de Dumnezeu in aceasta structura. Aproape toate elementele materiale ale Cortului au o semnificatie spirituala, vorbind despre lucrarea paminteasca a Domnului Isus. De fapt, in chiar preambulul Evangheliei sale, apostolul Ioan ne spune ca Isus a “cortuluit” printre noi (imposibil de tradus si de aceea adaptat la noi prin “a locuit printre noi” – Ioan 1: 14). Intreaga structura a Evangheliei este asezata pe imaginea Cortului. Citind-o, ne intilnim cu apa spalarii, cu curtea de afara, cu Lumina, cu Piinea, cu sfintul altar al rugaciunii din capitolul 17, si in final cu singele ispasitor asezat dincolo de perdeaua dinauntru, care se despica in doua in momentul jertfirii Sale.

In Romani 3:25, apostolul Pavel foloseste termenul consacrat pentru jertfe, atunci cind scrie: “Pe El, Dumnezeu L-a rinduit mai dinainte sa fie, o jertfa de ispasire”, iar in epistola catre Tit, acelasi apostol aminteste despre semnificatia simbolica a “spalarii” (Tit 3:5).

Cel mai bun tratat de simbolistica a Cortului este insa epistola catre Evrei. Aproape toate elementele inchinaciunii practicate la Cort isi capata acolo adevarata semnificatie in lucrarea de Mare Preot a Domnului Isus Christos. Mintuirea urzita de El a facut astazi posibila “intilnirea” noastra cu Dumnezeu.

Noua ordine mondială sau Noua Ordine divină ?

Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va tina lipit tare de Domnul nostru Isus Cristos!
Daca imi permiteti sa intervin cu o rugaminte de a ne dezvalui pe blogul dvs. sau p elista roboam citeva ginduri sau sa aruncati ceva lumina asupra ceea ce se intimpla in SUA (cindva un bastion a libertatii si a binecuvintarilor prin care Domnul a trimis oameni la lucru in ogorul Sau).

Intreb aceasta din cauza ca urmaresc sursele de alternativa de informare (sper asa sa si fie) din SUA (intellihub.com, infowars.com, truththeory.com, activistpost.com, realityzone.com etc.) si e o avalansa de stiri “grele”, triste si naucitoare.

Sa enumar putin, ca sa definesc cadrul rugamintii:
– politia este tot mai dotata, militarizata excesiv, nesimtita, violenta si imorala;
– departamentele DHS, FEMA, EPA, TSA cel de aparare s.a. cresc nemaivazut in bugete, se doteaza excesiv, definesc politici, manuale de training si fac antrenamente indreptate spre anihilarea unei posibile revolte masive;
– DHS defineste ca potentiali teroristi domestici: veteranii militari, crestinii si pastori lor etc. In vremurile pe carele-am prins si eu nitel inainte de ’90 era o categorie propagandistica – ideologic similara: dusmani ai poporului > aceeasi “pantofi rosi” doar ca din alta perspectiva
– DHS se aprovzioneaza in 2 ani cu 2 mlrd de gloante, inclusiv cu punct de greutate deplasat – ajungind, dupa unii, pentru a impusca fiecare american de 5-6 ori, sau ajungind pentru 20-30 de ani de razboi continuu – DHS are teren de lucru doar teritoriul SUA
– nu mai vorbesc despre exerciti cu vehicule si aeroanve militare pe teritoriul oraselor americane, despre dotarea cu vehicule blindate a politiei SUA
– supra-supravegherea informationala in stil orwelian (sisteme info complexe, camere de luat vederi, lipsa mandatului pentru ingerinta in cadrul personal daca esti suspectat de “terorism”, contoare inteligente s.a )
– obtuzitatea, lacomia, cinismul ametitor si nesimtirea politicieinilor de virf (cu vreo citeva exceptii frumoase. Inca)
– atacul asupra al 2lea amendament al Constitutiei, plus masinaria propagandistica a mainstream media (parca privesc stiri la posturile sovietice de odinioara) – dorina de a confisca armele cetatenilor sub tot felul de tertipuri, grozavii cu multe semne de intrebare si secretizari cu politici initiale de jumatati de masura sau chiar de “muscare a intregii miini”;
– ofensiva asupra primei instituii de pe pamint> mariajul B+F, a grupurilor minoritare galagioase si nebune, lipsa de discernamint si atacul furibund al carora poate fi un bun paravan de inchidere (in ambele sensuri) a celor care nu sunt de acord cu Statul iubit si politicile sale duioase si impaciuitoare – odinioara erau asa-zisii dusmani ai poporului, sau cum era politica lui Voronin “al nostru”> antistatalisti; acum ei sunt definisti ca teroristi, homofobi sau “haters” – in noulimbajul lui Orwell;
– falsuri si secretizari multiple de informatii si programe guvernamentale,
– politici fiscale, imigrationiste, bugetare si sociale extrem de socialiste (dezastruaose dupa mine) – trecute in viata si semnate cu anturaju de copii, sau in public; vorbind extrem de frumos sau ironic ref la cei care nu sunt de acord;
– o mica “repetitie” (exercitiu practic) de confiscare a averilor in Cipru – trecut in spatiul public de catre cei de la Europa libera in acelasi noulimbaj> autosalvarea sistemului bancar cipriot, cu asistarea ECB;
– iesirea frecventa la rampa a politicienilor si accentuarea ca e nevoie de NWO;
– la fel e cu iesilor lui neica Soros, vorbind despre iminenta NWO, si ca nu e bine sa pastram averea in aur: ca nu mai de nadejde (sa-l cred pe cel care a facut avere de miliarde din speculatii si minciuna si care fiind un evreu tinar si-a scapat pielea in Ungaria de sub nazisti turnindu-i pe alti evrei… si nu ar avea vreo problema sa o mai faca inca o data)
– multa carisma si mult personalitate politica in loc de caracter a primilor sefi (una vorbesc si alta fac) – si ma exprim aici foarte diplomatic;
– carduri de identitate cu radio taguri pentru elevi in scoli si persecutarea celor ce se opun
– Suedia discuta despre o “total cashless society”
– Apple si Google si altii au dezvoltat si aplica portofelul electronic, continuind cu parteneriate cu cei de la Visa si Mastercard
– si multe, multe, multe altele – mi-e si groaza sa le expun.

Draga frate Daniel, imi scapa mie ceva? Ma informez de unde nu trebuie, de unde nu e adevarat? Sau totul e roz si frumos? Sunt acestea reale si omenirea e punctul de a lasa loc pentru ultimele evenimentele din Daniel si Apocalipsa?

Inteleg din toate cit de drag imi e si ca mai mult, cu toata atentia si capacitatile mele trebuie sa fiu indreptate catre Domnul Isus. Ajutati-ma cu un cuvint de incurajare si cu un cuvint de lamurire asupra celor ce au loc.
Simt ca vremea e aproape si vreau sa fiu tot mai sfint si vrednic de a intra in Imparatie!

Multumesc!

Cu mult drag si recunostinta,
Andrei
Republica Moldova!

+++++

Draga Andrei

Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Domnul Isus a spus inca de atunci ca taina faradelegii a si inceput sa lucreze in fiii neascultarii, numai ca trebuie sa fie luat din cale cel ce o impiedica … (2 Tesal. 2:7)

Daca privesti la istoria lumii te intristezi. Daca privesti la istoria biserici te intristezi. Daca privesti insa istoria pe care o face Dumnezeu, te luminezi de bucurie si o astepti sa se implineasca. Priveste la Dumnezeu si ti se va lumina fatza de bucurie.

Culmea este ca vedem evenimentele care confirma implinirea istoriei lui Dumnezeu si … uitam sa ne bucuram in anticiparea lucrurilor viitoare. Hai sa mai spunem inca o data impreuna: Maranata!

Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să -I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s’a pregătit! – Apoc. 19:7

Adevarul este ca multi crestini ar prefera o imparatie crestina pe pamant, nu una cereasca. Am vrea sa-l inhamam pe Dumnezeu la planurile noastre si sa refacem raiul pe pamant; sa convertim toti oamenii si sa vina si Dumnezeu … la noi. Ne intristam cand vedem ca se intampla altfel …
Ar trebui sa ne bucuram de dimensiunea cereasca a imparatiei. Noua ordine divina nu va fi doar o noua ordine mondiala, ci inaugurarea unei partasii pentru care avem deja cetatenie, una cereasca.
Lumea aceasta merge inspre focul final. Noi mergem inspre innoirea tuturor lucrurilor.

Mărturisesc faptul că îmi place foarte mult expresia ,,noua ordine mondială“. Ea este metafora unui oftat. Fiecare generația, fiecare conducător vrea să instaureze o nouă ordine mondială. Asta demonstrează că niciuna din cele instaurate până acum n-au fost satisfăcătoare! A fost odinea mondială a Babilonului, cea a Medo-presanilor, cea a grecilor lui Alexandru Macedon, cea a romanilor, cea a lui Carol cel Mare, cea a lui Napoleon, cea a lui Hitler, cea a comuniștilor, cea a Americii, cea a noii Europe Unite …

Toate aceste nemulțumiri cu ,,ordinea existentă“ sunt declarații indirecte că ceea ce facem noi pe pământ ,,nu e bine“! N-am reușit încă să ne organizăm până acuma. Cum am putea când dezordinea este în inimile noastre? Cum am putea face legi bune când ,,fără-de-legea“ domnește în toate pornirile noastre păcătoase?

Până nu rezolvăm problema păcatului din fiecare din noi nu putem face ordine în afara și în jurul nostru. Trebuie să așteptăm împreună să revină Prințul Păcii, Domnul Domnilor și Împăratul împăraților, Cel ,,pe care cerul trebuie să-L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime“ (Fapte 3:21).

 Altar, Jertfe si Preot

Altarul

Numele de altar vine dintr-un derivat al cuvintului latin: “altus” (inalt). Prin altar se intelege orice loc sau constructie situata deasupra nivelului inconjurator si destinata sa gazduiasca aducerea de jertfe sau de tamiie, inchinate unei anumite zeitati.

Forma si dimensiunile altarelor au variat mult de la popor la popor si de la religie la religie. In inchinaciunea evreilor, altarele au fost simple si fara trepte:

“Sa-Mi ridici un altar de pamint, pe care sa-ti aduci arderile-de-tot si jertfele de multumire, oile si boii. In orice loc in care Imi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, si te voi binecuvinta.”

“Daca-Mi vei ridica un altar de piatra, sa nu-l zidesti din pietre cioplite; caci cum iti vei pune dalta in piatra, o vei pingari. Sa nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca sa nu ti se descopere goliciunea inaintea lui” (Exod 20:24-26).

Dupa alungarea din Eden, prima referinta despre cautarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este mentionata in Gen. 4:26: “Atunci au inceput oamenii sa cheme Numele Domnului”.

Altarele au fost parte indispensabila din inchinaciunea catre Dumnezeu.

altar Noe

Noe a zidit un altar imediat dupa ce a parasit corabia in care supravietuise potopului (Gen. 8:20). Avraam a zidit altare la Sihem (Gen.12:7), la Betel (Gen. 12:8) si pe muntele Moria (Gen. 22:9). Isaac a zidit un altar la Beer-Seba (Gen. 26:25). Iacov a inaltat si el un altar la Betel (Gen. 35:7). Moise a zidit un altar la Refidim (Exod. 17:15) si altul la Horeb (Exod 24:4).
Facerea Cortului sau construirea Templului nu a insemnat renuntarea la inchinarea personala prin zidirea de altare. Iosua a inaltat un altar pe muntele Ebal (Iosua 8:30), Ghedeon la Ofra (Jud. 6:24), Samuel la Rama (1 Sam. 7:17), Saul la Micmas (1 Sam. 14:35), Ornan (1 Cron. 21:26), iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel (1 Regi 18:31-35).

Noul Testament aminteste de 21 de ori despre altar.

In invatatura crestina, inchinaciunea nu se mai face in forme ceremoniale, ci “in Duh si in adevar” (Ioan4:19-24).

Jertfele

Abel si Cain sint primii oameni despre care gasim scris ca au adus Domnului jertfe (Gen. 4:1-4). Inaintea lor, Dumnezeu a ucis primele animale, din pieile carora a facut haine pentru Adam si Eva (Gen. 3:21).

Patriarhii Vechiului Testament – Avraam, Isaac si Iacov – au cladit si ei altare pretutindeni pe unde au ajuns si au adus Domnului jertfe (Gen. 12:7,8; 26:25; 28:18). Noe a adus si el jertfe de multumire dupa potop (Gen. 8:20). Majoritatea acestor jertfe au implicat varsare de singe, o metoda tipologica folosita de Dumnezeu pentru a-i pregati pe oameni ca sa inteleaga marea jertfa a Domnului Isus.

Biblia mentioneaza citeva tipuri de jertfe. Ele subliniaza insuficienta umana si abundenta de har iertator pe care o gasim la Dumnezeu.

“Arderea de tot” consta in arderea completa a unui animal de parte barbateasca (Lev. 1:1-17). Inainte de incendiere, animalul era junghiat de preot, iar singele era stropit pe altar (Num. 28:1-8). Arderea completa simboliza dorinta omului de a fi curatit complet de vinovatia sa. Acest tip de jertfa a fost antetipul mortii ispasitoare a lui Christos (2 Cor. 5:21).

Altarul pentru jertfa de tot

Altarul pentru jertfa de tot. “Jertfa de mincare”, descrisa pe larg in Leviticul 2:1-10, era identica in scop cu arderea de tot. Mincarea era adusa la preot, care lua o parte din ea si o ardea in foc, impreuna cu tamiie. Acest tip de jertfa simboliza inchinarea a ceea ce este mai bun in vietuirea omeneasca pentru Dumnezeu (Evrei 10:5-10).

“Jertfa de multumire” (Lev. 3:1-17), era un fel de masa ceremoniala in care mincarea era impartita cu Dumnezeu, cu preotii si chiar cu alti oameni veniti la inchinare. Un animal jertfit de buna voie reprezenta o lauda adusa lui Dumnezeu si o ocazie de a sarbatori prietenia cu ceilalti. Iacov si Laban au participat impreuna la un asemenea ritual cind au definitivat o intelegere (Gen. 31:43-55). Acest tip de jertfa este simbolul “Mesei Domnului”, la care a fost instituit Noul Legamint si vesteste in acelasi timp masa din vesnicie la care vom sta alaturi de Domnul Isus, de Avraam, Isaac si Iacov.

“Jertfa pentru ispasire” (Lev. 4, 5), era practicata atunci cind restituirea sau repararea raului facut nu mai era posibila.

“Jertfa pentru vina” (Lev. 5:14-19), era necesara pentru ofense minore si neintentionate, ca o adaugire la restituirea facuta.

Si Vechiul si Noul Testament ne spun ca jertfele au fost simboluri profetice temporare. Evreii erau invatati astfel ca pentru vinovatia lor trebuia platit ceva. De cele mai multe ori, o alta viata trebuia curmata pe altar. Toate aceste realitati prevesteau “Jertfa cea mare”, oferirea Domnului Isus ca substitut pentru noi in platirea vinovatiei (Evrei 10:1-18). Autorul epistolei catre Evrei Il prezinta pe Domnul Isus ca Mare Preot, venit sa inlocuiasca sistemul de nesfirsite jertfe, aducindu-Se pe Sine insusi drept jertfa, o singura data, pentru pacat (Evrei 9:11-28).

In lumina harului adus prin Christos, apostolul Pavel nu mai practica aducerea de jertfe mozaice, dar mai foloseste limbajul sacerdotal in sens spiritual, indemnindu-i pe cei credinciosi sa-si aduca “trupurile voastre ca o jerfta vie, placuta lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca” (Rom. 12:1).

Preotia

Dupa ce le-a dat la Sinai Legea, Dumnezeu a desavirsit teocratia in Israel prin infiintarea preotiei. Ca functie: preotii au fost reprezentantii lui Dumnezeu printre oameni: “Caci buzele preotului trebuie sa pazeasca stiinta, si din gura lui se asteapta invatatura, pentru ca el este un sol al Dumnezeului ostirilor” (Mal. 2:7).

Intregul Israel trebuia sa fie, in providenta divina, “o imparatie de preoti si un neam sfint” (Exod. 19:5,6; Isaia 61:6).
Autoritatea preotiei se intindea dincolo de sfera ceremonialelor religioase, exercitindu-se si in sfera juridica, sociala si chiar familiala.

Dintre semintiile lui Israel, Dumnezeu a ales ca semintie preoteasca pe aceea a lui Levi, din care faceau parte si Moise si Aaron. Urmasii lui Aaron au mostenit slujba de Mare Preot. Spre deosebire de ceilalti preoti, Marele Preot nu se schimba decit prin moarte. Ca semn distinct, peste imbracamintea preoteasca, Marele preot purta un efod si un pieptar cu douasprezece pietre pretioase, pe care erau inscrise numele celor douasprezece semintii ale lui Israel (Exod 28:15-30).

Marele Preot

Intr-un buzunaras al pieptarului, chiar deasupra inimii, se aflau “Urim si Tumim” (Exod 28:30), instrumente prin care Dumnezeu Isi comunica voia Sa in cazuri speciale.

In afara vegherii asupra celorlalti preoti, cea mai mare lucrare a Marelui Preot se desfasura in Ziua Ispasirii. Atunci, el intra in Sfinta Sfintelor si aseza singe pe capacul Chivotului, facind astfel sa fie iertate pacatele poporului din anul care tocmai se incheiase (Exod 30:10).

Dumnezeu le-a interzis Levitilor sa aiba mostenire in Israel. Ei trebuiau intretinuti de popor, din zeciuielile care erau date Domnului. Multimea de leviti si preoti locuiau in cetati raspindite in teritoriile impartite intre celelalte semintii ale lui Israel.
Imparatul David a organizat slujirea preotilor la Templu, prin impartirea lor in 24 de cete preotesti chemate la Templu prin rotatie (1 Regi 24). Imparatii Ezechia si Iosua i-au sustinut pe Marii Preoti din timpul lor in lucrarea de reconstructie a Templului si de reasezare a vietii religioase (2 Regi 23:8; 2 Cronici 29-31).

In Noul Testament, Marele Preot era privit ca si “capetenia poporului” (Fapte 23:4-5) si prezida in Sinedriu, cel mai inalt for de autoritate al evreilor (Mat. 26:57-59).

Domnul Isus este prezentat in epistola catre Evrei ca Mare Preot, dar este ridicat deasupra preotiei Aaronice, fiind numit: “Preot in veac, dupa rinduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:10). Aceasta este o preotie vesnica. Domnul Isus n-a avut nevoie sa aduca ispasire pentru Sine insusi, pentru ca El n-a avut pacat (Evrei 7:27-28). Jertfa Lui nu trebuie repetata in fiecare an, ci are o valoare vesnica (Evrei 9:12, 26; 10:10, 12).

Noi putem sa ne apropiem acum cu deplina incredere de tronul harului, ca sa capatam ajutor la vreme de nevoie (Evrei 4:15-16).

 

Legămintele din Biblie

 

,,Eu nu sunt un teolog. De fapt, toată viaţa eu am lucrat pentru o companie de asigurări. Nu am fost niciodată la o Şcoală Biblică. Eu am fost mântuit în 1946 la o evanghelizare a lui Billy Graham. Atunci, împreună cu cei care s-au predat Domnului, am fost dus într-o încăpere pentru a fi consiliat. Billy Graham a venit, a dat mâna cu noi şi a spus: “Vreau să citiţi Evanghelia după Ioan de cinci ori! După aceea puteţi citi restul Scripturii.” M-am gândit că ar fi bine să fac ceea ce a spus Billy Graham şi am citit Evanghelia după Ioan de cinci ori. Atunci Dumnezeu a pus în inima mea o dragoste minunată pentru Scriptură; şi de atunci încoace tot studiez Cuvântul lui Dumnezeu.

Unii dintre voi poate spuneţi: “Nici eu nu sunt teolog; şi nici nu sunt prea inteligent.” …  Atunci când ajungem la studierea Cuvântului lui Dumnezeu, inteligenţa nu mai contează. Ceea ce contează este relaţia cu Domnul Isus şi dependenţa de Duhul Sfânt.“

Trebuie să recunosc realitatea! Cartea este o încrengătură stufoasă și cere multă răbdare pentru a o parcurge. Totuși, conținutul este prezentat coerent și-l va răsplăti din plin pe acela care va avea răbdare să-l parcurgă. N-o citiți dintr-o dată. Luați-vă timp s-o parcurgeți pe îndelete, făcând-o, de exemplu, parte din timpul vostru zilnic de meditație și rugăciune.

Înainte de a vorbi despre ,,legămintele din Biblie“, Eric pleacă de la ,,filosofia istoriei“, prin contextul planului lui Dumnezeu cu lumea, coboară apoi la intențiile lui Dumnezeu în lucrarea de răscumpărare și numai după aceea ia pe rând legămintele, prezentându-le ca trepte integrante de revelație a intențiilor divine. Lectură plăcută și, mai ales, folositoare !

(Dacă știți de probleme cu copyright-ul privind această lucrare, vă rog să-mi comunicați și o voi scoate imediat din circuitul domeniului public).

INTRODUCERE                                          

Dumnezeu ne-a lăsat această carte extraordinară ca să ne dea nişte informaţii incredibile, informaţii cu privire la programul Său cu planeta Pământ, cu privire la ceea ce El vrea să facă cu planeta Pământ. Ne vom facem ceva timp pentru a studia ceea ce teologii numesc …

“Filozofia istoriei” [Filozofia biblică a istoriei]

Trebuie să ştiţi că sunt trei întrebări majore pe care oamenii le pun:

  1. “De unde venim noi ?”
  2. “De ce ne aflăm noi aici ?”
  3. “Unde mergem noi ?”

Pentru a răspunde la aceste trei întrebări este nevoie de o “filozofie a vieţii sau a istoriei”. Biblia răspunde la aceste trei întrebări şi revelaţia biblică este de fapt acea “filozofie biblică a istoriei”. Cu alte cuvinte, Biblia ne spune de unde venim, de ce ne aflăm aici şi încotro mergem noi, care este ţinta noastră.

Un mare învăţător al Bibliei, dr. Showers, spune că, “pentru a înţelege istoria Bibliei, este nevoie de şase elemente”. Haideţi să vedem care sunt cele şase elemente!

  1. Filozofia biblică a istoriei trebuie să conţină un scop final

Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegem că toată istoria are un scop (o ţintă). Toată istoria se îndreaptă într-o anumită direcţie. Biblia ne spune care este ţinta finală – aducerea Împărăţiei Sale.

  1. Pentru a înţelege ce ne prezintă Biblia, trebuie să înţelegem că în Biblie există anumite distincţii.

Domnul Isus a prezentat două Evanghelii distincte:

  • în primul rând, Domnul Isus a propovăduit Evanghelia Împărăţiei. Matei 10:7 spune că ucenicii şi Domnul Isus propovăduiau Evanghelia Împărăţiei. Era o Evanghelie, era o veste bună.
  • În al doilea rând, Pavel vorbeşte despre cealaltă Evanghelie, Evanghelia Harului (1Corinteni 15:1-5)

Matei 16:21-22 – Înainte de a citi aceste versete aş vrea să vă reamintesc că ucenicii predicaseră Evanghelia Împărăţiei timp de aproape trei ani; şi acum, Domnul Isus le dezvăluie faptul că El trebuia să meargă la cruce [deci propovăduia Evanghelia Harului]. Uitaţi-vă la reacţia lor, în Matei 16:22!

Când eu am citit prima dată versetele acestea din Matei 16, am fost puţin şocat. M-am gândit şi m-am întrebat: “Ce au predicat ucenicii aproape trei ani?” Şi am realizat că timp de aproape trei ani ei au propovăduit Evanghelia Împărăţiei. Iar acum, Domnul Isus le propovăduia Evanghelia Harului. Deci, trebuie să înţelegem că în Biblie există astfel de distincţii.

Domnul Isus a dat ucenicilor două încredinţări [sau două îndatoriri].

  • Matei 10:5-6 – Aş vrea să observaţi că aici Domnul Isus îi îndeamnă pe ucenici să predice numai la cei din casa lui Israel. Nu le spune să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei şi Neamurilor. Dar după cruce are loc o altă trimitere.
  • Matei 28:18-20 – Vedeţi diferenţa dintre cele două trimiteri? Una din trimiteri a fost numai la Israel, iar cealaltă este la întreaga lume.

De asemenea, una din marile diferenţe pe care trebuie să o facem în Scriptură este o distincţie între Israel şi Biserică. Şi lucrul acesta este esenţial, în mod special, când studiem cartea Ezechiel. Deci trebuie să înţelegem că în Biblie există distincţii, lucruri care sunt diferite unele de celelalte. Şi de fapt aceasta a dorit Pavel să comunice, atunci când a spus că “trebuie să împărţim drept Cuvântul adevărului”.

  1. Trebuie să înţelegem care este progresul revelaţiei

Dumnezeu a dat Biblia (revelaţia Bibliei) pe o perioadă de mai mult de 1500 de ani. Să vă dau câteva exemple!

  • Dumnezeu nu a descoperit venirea Răscumpărătorului decât după căderea omului în păcat.
  • Dumnezeu nu a descoperit nimic despre pedeapsa capitală decât după potop.
  • Apoi, după înălţarea Sa, Domnul Isus ne mai dă şi alte informaţii.
  • De asemenea, Pavel a prezentat o revelaţie nouă cu privire la Biserică.

Efeseni 3:2-6 – Dumnezeu i-a dat o revelaţie lui Pavel cu privire la Biserică; şi Pavel spune aici că Ezechiel, Isaia, Daniel, Ieremia şi ceilalţi prooroci, nu au ştiut niciodată despre aceasta; Dumnezeu nu le-a spus lor aceste lucruri. Dar în această dispensaţie de timp, Dumnezeu crează un trup, Biserica lui Hristos; şi Biserica este total distinsă de Israel. Dumnezeu are un program cu Israel, dar are un program şi cu Biserica. În programul Său de revelaţie, Dumnezeu scoate la iveală aceste adevăruri.

  1. Trebuie să existe un principiu care să lege toată Scriptura

Trebuie să avem o cheie care să ne descuie toate uşile Scripturii.

Eu am treisprezece nepoţi. Duminica după-amiaza ei vin cu toţi la bunicii lor ca să servească masa de prânz. Trebuie să vă spun că nepoţii mei îmi întorc casa pe dos. Într-o luni dimineaţa m-am dus la dulăpiorul unde-mi ţin toate sculele mele şi cheia nu mai era acolo. Nepoţii îmi pierduseră cheia. Eu aveam o altă cheie, care arăta foarte asemănător cu cea pierdută. Aşa că am băgat-o în încuietoare şi am putut să o întorc puţin în încuietoare. Mi-am zis: “Ce bine! Înseamnă că-mi pot deschide dulapul cu scule.” Dar după ce s-a întors pe jumătate, dintr-o dată s-a auzit o pocnitură şi cheia nu a vrut să se învârtă mai tare.

Noi avem nevoie de o cheie care să descuie toate uşile Scripturii. Şi teologii au încercat multe chei diferite. Dar singura cheie care va descuia toate aceste uşi este slava lui Dumnezeu.

Ezechiel este marele prooroc al slavei lui Dumnezeu; şi vom descoperi acest lucru în acest studiu. La sfârşitul istoriei Dumnezeu va fi slăvit şi glorificat. Slava lui Dumnezeu include şi răscumpărarea omului, include şi renovarea planetei Pământ; dar Dumnezeu este Cel care primeşte slava. Şi acesta este principiul care uneşte şi leagă toată Scriptura.

  1. Trebuie să avem o explicaţie clară şi adevărată cu privire la toate lucrurile din jurul nostru
  • trebuie să înţelegem de ce se află lucrurile în starea în care se află acum.
  • de asemenea, trebuie să înţelegem de ce anumite lucruri au avut loc în trecut.
  • trebuie să înţelegem şi care este direcţia spre care se îndreaptă toate lucrurile în viitor.

Biblia ne dă motivul pentru toate aceste lucruri. Uitaţi-vă la pământ astăzi! Sunt crime în jurul nostru; sunt multe religii false; sunt multe limbi diferite. De ce există antisemitismul?   De ce există Biserica Romano-Catolică? De ce există Biserica Ortodoxă? De ce există acea filozofie a evoluţionismului?

Biblia ne dă o explicaţie clară şi adevărată pentru toţi aceşti factori – din cauza păcatului.

  1. Biblia trebuie să ofere răspunsuri la întrebările fundamentale ale omului

De unde vin eu? De ce mă aflu aici? Unde merg eu?

Aceste şase elemente alcătuiesc filozofia Scripturilor.

SCHIŢA PROGRAMULUI LUI DUMNEZEU

,,A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin“ – 1 Timotei 1:17

Aş vrea să observaţi că apostolul Pavel ne dă aici cheia şi vorbeşte despre slava lui Dumnezeu. Apoi Pavel vorbeşte despre Împăratul veşniciilor, vorbeşte despre Dumnezeul nemuritor, nevăzut şi singurul Dumnezeu.

Dumnezeu este un Împărat veşnic. Pentru a avea un Împărat veşnic este nevoie de alte două aspecte:

  • în primul rând, un împărat trebuie să aibă o împărăţie peste care să domnească;
  • în al doilea rând, un împărat trebuie să aibă supuşi: oameni şi fiinţe care, de bună voie, să i se supună lui şi să-l slujească pe el.

Deci avem trei elemente:

  • Împăratul
  • împărăţia pe care trebuie să o stăpânească
  • supuşii, care-L slujesc de bună voie.

În Scriptură descoperim că sunt două tipuri de supuşi, creaţi de Dumnezeu.

  1. Primul tip de supuşi sunt fiinţele angelice.

Îngerii sunt menţionaţi de 265 de ori în Scriptură. Ei sunt supuşi ai Împăratului; Împăratul stăpâneşte peste ei. Îngerii sunt menţionaţi în creaţie. În Ps.148:2-5, psalmistul ne spune că Dumnezeu a creat îngerii; deci este un fapt real. De asemenea, înţelegem că există o Împărăţie cerească.

Deci, am descoperit că există un Împărat, o împărăţie şi supuşi, care-L slujesc de bună voie.

Haideţi să vedem cine a creat îngerii!

,,La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El“ Ioan 1:1-3;

,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El“ – Col.1:16

Aş vrea să observaţi care este agentul în creaţia îngerilor. Domnul Isus a fost Cel care a creat îngerii.

Într-o zi, la uşa mea au bătut nişte “Martori ai lui Iehova”, care voiau să-mi ofere literatură de-a lor. Eu le-am spus că nu vreau să le citesc literatura, pentru că este blasfemie ceea ce scrie în literatura lor. Literatura lor neagă divinitatea Domnului Isus Hristos. Martorii lui Iehova mi-au spus: “Domnul Isus a fost doar un înger. Dumnezeu L-a creat ca şi Fiu, dar El a fost doar un înger.” Nu ştiu ce Biblie citesc Martorii lui Iehova, dar cu siguranţă nu citesc Biblia pe care o citim noi, pentru că Biblia ne spune că îngerii au fost creaţi de Domnul Isus.

Haideţi să vedem când au fost creaţi îngerii! Biblia nu ne spune; dar în Iov 38:7, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că îngerii au fost prezenţi atunci când pământul a fost creat. Deci putem înţelege de aici că îngerii au fost creaţi înainte ca omul să fie creat. Îngerii au fost creaţi să fie sfinţi, asemeni lui Dumnezeu, dar bineînţeles că unii dintre ei s-au răzvrătit împreună cu Satan.

,,Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea“ – Genesa 1:31;

,,Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” – Marcu 8:38

  • în Gen.1:31 ni se spune că tot ce a creat Dumnezeu a fost bun;
  • iar în Marcu 8:38 ni se vorbeşte despre îngerii sfinţi.

Sunt mulţi îngeri, dar unii dintre ei au devenit demoni (draci), care s-au alăturat lui Satan în răzvrătirea lui faţă de Dumnezeu. Pentru îngerii răzvrătiţi a fost pregătit iadul. Ştiţi că iadul nu a fost pregătit pentru omenire? Dar datorită faptului că omul i se alătură lui Satan, în răzvrătirea lui faţă de Dumnezeu, o mare parte a omenirii va petrece veşnicia cu Satan, în iad.

Un ultim lucru pe care aş vrea să-l observăm despre îngeri este faptul că îngerii sunt nişte făpturi; nu au evoluat.

,,Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?“ – Evrei 1:14

Nu este extraordinar ce citim aici? Ştiţi că atunci când noi vom fi răpiţi şi vom fi împreună cu Domnul, îngerii vor fi slujitorii noştri?!

Ca şi tânăr creştin, îmi plăcea să ascult predicile unui mare predicator american, Donald Grey Barnhouse. Omul acesta a povestit despre un incident care s-a petrecut când predica în sudul Americii. El locuia la un american bogat, care avea o slujitoare negresă, care era o tânără creştină. Într-o zi, după programul de la Biserică de duminică dimineaţa, Donald Barnhouse s-a întors acasă la americanul bogat. Gazda i-a spus predicatorului: “Îmi pare rău, dar astăzi nu avem mâncare la prânz. Mi-e teamă că predica ta de dimineaţă a supărat-o pe slujitoare şi nu a putut să facă nimic de mâncare.” Donald Barnhouse s-a dus în bucătărie şi a văzut-o pe slujitoarea negresă, care stătea pe un scăunel şi plângea în hohote. Predicatorul s-a aşezat pe un scaun, şi-a pus mâna pe umărul ei şi a întrebat-o: “Ce am spus de te-ai supărat aşa?” Slujitoarea a răspuns: “Eu am crezut totdeauna că atunci când am să ajung în ceruri, am să fiu un înger. Voiam să am şi eu aripi şi să zbor prin ceruri. Şi acum, la Biserică ne-aţi spus că noi nu vom fi îngeri; iar eu sunt foarte supărată din această cauză.” Predicatorul i-a spus: “Hai să cântăm o cântare!” Şi au cântat împreună cântarea care spune:

“Siguranţă binecuvântată, Isus este al meu
O, ce gust minunat din slava divină, moştenitori ai mântuirii …”

Predicatorul a spus: “Hai să ne oprim aici!” şi apoi a făcut referinţă la Evrei 1:14. Apoi a întrebat-o pe slujitoare: “Care sunt moştenitorii mântuirii?” Slujitoarea i-a răspuns: “Eu sunt unul dintre ei!” Atunci predicatorul a întrebat-o: “Vrei să fii o slujitoare toată veşnicia?” şi slujitoarea a răspuns: “Nu, domnule!” Predicatorul i-a răspuns: “Îngerii vor fi slujitori şi ei îi slujesc pe cei care moştenesc mântuirea.” Îngerii nu au evoluat şi îngerii vor fi duhuri slujitoare nouă.

Deci avem un Împărat, avem o împărăţie – care este cerul – şi avem nişte supuşi – care slujesc de bună voie, şi aceştia sunt îngerii. Am spus că sunt şi îngeri care s-au răzvrătit împreună cu Satan.

  • Al doilea tip de supuşi sunt oamenii.

Haideţi să discutăm despre crearea omului!

  1. Crearea omului a fost, în primul rând, plănuită de Dumnezeu.

Genesa 1:26 – Observaţi că, facerea omului a fost plănuită de toată Trinitatea. Aş vrea să observaţi că Dumnezeu spune: “Să facem om după chipul Nostru …”

Sunt mulţi oameni de ştiinţă – şi din nefericire, unii creştini – care încearcă să ne convingă că, facerea omului nu a fost plănuită de Dumnezeu şi că noi am ajuns şi existăm pe pământul acesta ca şi rezultat al unei serii întregi de accidente. Dar acesta este un lucru absolut imposibil; noi am fost plănuiţi de Dumnezeu.

  1. În al doilea rând, crearea omului a fost una directă, specială şi care a avut loc imediat. Uitaţi-vă la Genesa 1:27!
  1. În al treilea rând, în crearea omului există două aspecte. Genesa 2:7:
  • Vedem că omul a fost creat din ţărână.
  • De asemenea, Dumnezeu a suflat în nări suflare de viaţă; Dumnezeu a suflat duh din El în om.

Noi suntem creaţi din ţărâna pământului. Ştiţi că de fapt în aceasta constă slava omului? Ştiţi că vine ziua când noi vom avea trupuri ca ale Domnului nostru? Chiar în clipa aceasta, în slavă este un Om – un Om care are carne şi oase. Noi vom fi asemeni lui Hristos. Aceasta este slava noastră.

Deci am văzut că avem un Împărat; avem o împărăţie – planeta Pământ -, peste care să stăpânească; şi avem supuşi, care slujesc de bună voie; am văzut că printre supuşi se află şi omenirea.

Acum este imposibil ca noi să ne dăm seama cum arăta pământul în momentul creaţiei. Ceea ce noi vedem acum este un pământ distrus şi blestemat. Dar atunci, după creaţie, Biblia ne spune că Dumnezeu S-a uitat la pământ şi a spus că toate lucrurile erau bune. Dumnezeu, omul şi natura erau într-o armonie perfectă. Dumnezeu era slăvit; slava lui Dumnezeu era evidentă atunci. Dar a intervenit o problemă! … Era un Împărat, era o împărăţie [o împărăţie dublă: cerul şi pământul] şi erau supuşi, care slujeau de bună voie. Însă Satan s-a răzvrătit [şi acest lucru s-a întâmplat după crearea omului]. Satan a spus: “Eu voi fi ca Cel Prea Înalt!”

Vom studia lucrul acesta, în mai multe detalii, în Ezechiel. Fraza aceasta: “Cel Prea Înalt” este o formulă şi Cel Prea Înalt este Cel care are în stăpânire cerul şi pământul. Aşa că Satan a folosit această formulă şi a spus: “Voi fi [sau mă voi face] ca Cel Prea Înalt, pentru că planul meu este ca eu să stăpânesc peste cer şi peste pământ.”

Să observăm acum câteva lucruri despre Satan.

Satan a fost creat. Şi cred că lucrul acesta nu-i prea convine lui Satan … Ştiţi de unde cred eu că a apărut teoria evoluţionismului? A apărut de la diavol. Vedeţi, lui Satan nu-i prea place faptul că el a fost creat de fapt de Dumnezeu. Şi omul păcătos este exact la fel. Odată ce noi admitem că Dumnezeu este Creatorul nostru, aceasta înseamnă că noi avem anumite obligaţii faţă de El. Cred că Satan a venit cu teoria evoluţionismului şi probabil şi-a spus: “Şi eu am evoluat! Nu Dumnezeu m-a creat!” Apoi el a transmis mai departe această idee şi oamenilor. De aceea oamenii spun: “Nu am fost creat de Dumnezeu! Am evoluat!”

Deci Satan, unul dintre cei mai mari îngeri ai lui Dumnezeu, care avea responsabilităţi speciale în Împărăţia din ceruri, a hotărât să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu şi a spus că “el vrea să fie ca şi Cel Prea Înalt”. Am descoperit că el a fost creat înainte ca planeta Pământ să fie creată.

,,Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.“ – Ezechiel 28:13

Vedem aici că Satan a fost creat ca să-L laude pe Dumnezeu. Biblia ne spune că el a fost creat ca să dea slavă lui Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte ce spuneam mai înainte? Slava lui Dumnezeu este cheia care deschide toată Scriptura.

,,Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine“ – Ezechiel 28:15

Observaţi că Satan a fost perfect, fără prihană, odată. Dar ni se spune că nelegiuirea s-a găsit în el. Acum trebuie să deschidem în Noul Testament şi să vedem care a fost acea nelegiuire.

,,Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi săcadă în osânda diavolului“ – 1Timotei 3:6

Aş vrea să observaţi că apostolul Pavel vorbeşte aici despre alegerea unui episcop în lucrarea lui Dumnezeu şi spune: “să nu alegeţi un om întors de curând, pentru ca să nu se îngâmfe.” Acesta era păcatul în care a căzut Satan – păcatul mândriei :

,,Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.“ – Ezec.28:17.

Aduceţi-vă aminte că Satan a avut o poziţie foarte înaltă în conducere printre îngeri. Şi se pare că el se afla în poziţia în care trebuia să ia slava lui Dumnezeu şi să I-o aducă lui Dumnezeu, să I-o dea lui Dumnezeu. Dar Satan a hotărât să ia pentru el un procentaj din acea slavă. Şi acesta a fost păcatul lui. Pentru că din acel moment el a început să meargă în jos.

Există o lecţie pentru noi aici. Dumnezeu vă va pune şi pe voi în lucrarea Sa. Vor fi oameni care vor veni la voi şi vă vor spune: “A fost o predică foarte bună …”; sau: “Ai făcut o lucrare minunată pentru Dumnezeu …” Şi atunci Satan va veni şi va şopti în inima voastră: “Eşti foarte bun şi priceput la aceasta, ştiai? De ce nu-ţi iei tu slava! La urma-urmei a fost rezultatul inteligenţei tale, a fost bunătatea ta. Dă-I şi lui Dumnezeu ceva din slavă, dar păstrează un procentaj şi pentru tine.” Ştiţi că acesta a fost păcatul în care a căzut Satan? Şi aceasta a cauzat ruinarea rasei umane.

,,Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’“ – Isaia 14:12-14

Aici găsim o descriere a ceea ce s-a întâmplat cu Lucifer atunci când el s-a răzvrătit. Aş vrea să observaţi declaraţia lui Lucifer: “Voi fi ca Cel Prea Înalt …” (v.14).

,,Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului! – Geneza 14:19

Găsim aici acea istorie din viaţa lui Avraam, când el a înfrânt pe toţi împăraţii care-l luaseră prizonier pe Lot. Apoi apare acel împărat al Salemului, Melhisedec, care se întâlneşte cu Avraam şi spune aceste cuvinte extraordinare din versetul 19. Observaţi că este vorba de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului.

În Scriptură apare ceea ce este numită “doctrina primei menţionări”. Când găsim un cuvânt sau o frază care apare pentru prima oară în Scriptură, se pare că ea are o semnificaţie specială atunci. De exemplu, să luăm cuvântul “dragoste”. Unde credeţi că a fost menţionat cuvântul “dragoste”, pentru prima oară în Scriptură? Poate că spuneţi: “Adam a iubit-o pe soţia lui, Eva.” A iubit-o, este adevărat; dar nu acolo apare pentru prima oară cuvântul “dragoste”! Dumnezeu a păstrat acest cuvânt – “dragoste” – pentru acel incident în care Dumnezeu i-a spus lui Avraam să I-l aducă pe Isaac ca jertfă. Dumnezeu i-a spus: “Ia pe fiul tău, pe care-l iubeşti atât de mult, şi adu-l ca jertfă!” Acolo, în Genesa 22, apare pentru prima oară cuvântul “dragoste” sau “iubire”.

Oare nu este fascinant lucrul acesta? Dumnezeu L-a luat pe Fiul Său şi L-a adus ca jertfă, la Calvar, pentru păcatele nostre. Deci cuvântul “dragoste”, care este legat de jertfirea lui Isaac, are o semnificaţie specială.

Haideţi să ne întoarcem la Genesa 14:19! Aici ne este menţionată, pentru prima oară în Scriptură, această expresie: “Dumnezeul Cel Prea Înalt”. Şi aş vrea să observaţi de ce mai este legată această expresie – de expresia: “Ziditorul cerului şi al pământului”. Acum, oridecâteori citiţi în Scriptură această expresie: “Dumnezeul Cel Prea Înalt”, întotdeauna să vă gândiţi la cea de-a doua jumătate a frazei: “Ziditorul cerului şi al pământului”. Ajungând la declaraţia pe care o face Satan, în Isaia 14:14, deducem faptul că Satan spune aşa: “Voi fi ca Cel Prea Înalt!” sau: “Eu voi fi Ziditorul cerului şi al pământului.”

Vă aduceţi aminte de cele două împărăţii?

  • cerul – şi supuşii din ceruri sunt fiinţele angelice;
  • pământul – şi supuşii de pe pământ sunt oamenii.

Iată declaraţia lui Satan: “Eu voi fi ca Cel Prea Înalt! Eu voi fi Împăratul veşniciilor! Iar îngerii şi oamenii vor fi supuşii mei.”

Biblia ne oferă toate aceste informaţii uimitoare. Şi numai atunci când înţelegem aceste adevăruri, numai atunci putem percepe ce se întâmplă de fapt pe planeta Pământ, de ce lucrurile sunt aşa cum sunt.

Haideţi să ne întoarcem acum la Genesa! Ordinea pe care Dumnezeu a instaurat-o pe planeta Pământ a fost Teocraţia.

Ştiţi ce înseamnă “democraţia”?

  • “demo” = “oamenii”;
  • “ocraţia” = “stăpânesc”.

Noi, oamenii, votăm pe cineva şi îi permitem acelui om să stăpânească peste noi. Dacă nu ne place persoana respectivă, data viitoare când sunt alegerile votăm pe altcineva. Deci “democraţia” înseamnă “oamenii stăpânesc”.

Dumnezeu a spus că pe pământ trebuie să existe o Teocraţie.

  • “Teos” = “Dumnezeu”;
  • “ocraţie” = “stăpâneşte sau conduce”.

Deci, pe planeta Pământ, Dumnezeu a spus că trebuie să fie Teocraţie, adică Dumnezeu să stăpânească.

,,Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” – Genesa 1:26

Obsevaţi ce a investit Dumnezeu în om (în primii noştri părinţi)! Dumnezeu a spus: “… ei să stăpânească …”. Dumnezeu a investit în întreaga omenire această responsabilitate extraordinară. Omul trebuia să stăpânească pe planeta Pământ sub autoritatea şi conducerea lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu a investit în om o autoritate extraordinară. Omul trebuia să stăpânească planeta Pământ în Numele lui Dumnezeu sau sub autoritatea şi conducerea lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu este Împăratul veşniciilor şi Dumnezeu a investit în om o parte din ceea ce El avea.

Haideţi să discutăm puţin despre răzvrătirea omului!

Genesa 3 – În v.1, ni se spune că “şarpele era mai şiret”. Dacă este un lucru care-l caracterizează mai bine pe diavol, aceasta este şiretenia sau viclenia.

În stadiul în care ne aflăm în Genesa 3, în grădina Eden, Satan se răzvrătise împotriva lui Dumnezeu în Împărăţia cerurilor. Şi mulţi îngeri l-au urmat pe Satan în răzvrătirea lui. În acest stadiu Dumnezeu a pregătit iadul, astfel încât, într-o zi, Satan împreună cu toţi îngerii lui să fie aruncaţi acolo [în iad]. Dar acum, în Genesa 3, Satan vrea să atace tot planul lui Dumnezeu, atacând şi planeta Pământ. Observaţi cum a atacat el!

  • Genesa 3:1 – Satan îi spune Evei: “Oare chiar ţi-a spus Dumnezeu ceva?” Cu alte cuvinte Satan a pus la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu.

În Genesa 3, Dumnezeu ne arată planul după care operează Satan. Şi Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că “noi nu trebuie să fim neştiutori în ceea ce priveşte planul lui Satan şi tacticile sale”. Poate că noi spunem: “Eu am Cuvântul lui Dumnezeu!” Şi Satan ne spune: “Oare chiar aşa este? Sunt mulţi oameni de ştiinţă care nu sunt de acord cu acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Oare chiar crezi că Dumnezeu a spus lucrul acesta?”

  • Geneza 3:2-3 ,, Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi’.”

Observaţi răspunsul femeii.

Răspunsul Evei este cel mai mare dezastru pe care l-ar fi putut provoca ea vreodată. Dumnezeu i-a spus să nu mănânce din pom. Şi apoi Eva a adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu. Eva a spus că Dumnezeu le-a zis: “Nici să nu vă atingeţi de pom …” Dar Dumnezeu nu le-a spus niciodată acest lucru. Eva a adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu.

  • Şi apoi, Eva a mai făcut o greşeală. Ea L-a citat pe Dumnezeu; dar uitaţi-vă cum a schimbat ceea ce Dumnezeu a spus: “… ca să nu muriţi.”!

Dar Dumnezeu nu a spus niciodată acest lucru. Dumnezeu a spus că “vor muri negreşit”. Observaţi ce a făcut Eva:

  • a adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu
  • a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu vă va folosi pe voi în lucrarea Sa. Să nu îndrăzniţi niciodată să faceţi ce a făcut Eva!!! Trebuie ca întotdeauna să prezentaţi tot Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu prezentaţi nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu! Dacă îndrăzniţi să adăugaţi ceva la Cuvântul lui Dumnezeu sau să modificaţi într-un fel Cuvântul lui Dumnezeu, “Satan vă va băga în sac”.

  • Geneza 3:4 – ,,Atunci, şarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veţi muri, …“

Uitaţi-vă ce spune Satan mai departe! Satan a negat Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, el a spus: “Este ridicol ceea ce spui tu, Eva! Chiar crezi că Dumnezeu, după ce v-a dat grădina aceasta frumoasă, vă va omorî? Nu fi proastă, Eva! Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei …”

Ştiţi că oamenii spun exact acelaşi lucru astăzi? Ei spun: “Chiar crezi că un Dumnezeu al dragostei va trimite pe cineva în iad? Nu fi prost! Nu trebuie să crezi în Evanghelie. Nici măcar nu ai nevoie de ea …”

  • Geneza 3:5 – ,, …dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

Vă rog să observaţi ce spune Satan mai departe! Aici Satan exagerează când vorbeşte de păcat şi micşorează consecinţele păcatului.

Acestea sunt tacticile lui Satan. Oridecâteori atacă omenirea, el foloseşte aceste tactici. El schimbă şi modifică Cuvântul lui Dumnezeu, adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, Satan spune: “Păcatul nu va avea consecinţe! Dacă păcătuieşti într-adevăr vei fi mult mai bun, te vei pricepe mult mai bine la aceasta.” Satan a derutat foarte mulţi oameni folosind aceste tactici. Atunci când eşti implicat în lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să recunoşti modul în care operează şi acţionează Satan.

Am vrea acum să ne uităm la consecinţele păcatului. Câteva lucruri s-au petrecut cu omul atunci când el a păcătuit, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu.

  • Omul a murit din punct de vedere spiritual.

Omul nu a fost anihilat din punct de vedere spiritual; pentru că omul este o fiinţă veşnică, omul nu poate fi anihilat. De aceea este atât de important ca noi să propovăduim Evanghelia; pentru că omul va trăi veşnic. Dar a muri din punct de vedere spiritual înseamnă izgonire din prezenţa lui Dumnezeu, separare de prezenţa lui Dumnezeu.

Atunci când a fost creat, omul avea o orientare şi o atracţie către Dumnezeu. El Îl iubea pe Dumnezeu. Nu îi trecea niciodată prin minte să fie neascultător faţă de Dumnezeu. Această orientare şi atracţie către Dumnezeu controla natura lui, firea lui. Dar omul a pierdut această orientare şi atracţie faţă de Dumnezeu în momentul când s-a răzvrătit şi a ascultat de Satan.

Acum, omul are o atitudine de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu. Omul are o fire păcătoasă acum. Această stare păcătoasă a omului este numită de teologi o depravare totală. Aceasta nu înseamnă că omul este atât de rău pe cât ar putea să fie.

Unii dintre fariseii din zilele Domnului Isus erau foarte neprihăniţi. Iată ce înseamnă depravarea totală. Ea afectează fiecare parte a fiinţei omului; afectează viaţa mentală, afectează sentimentele. Omul este depravat în toată fiinţa lui; omul are o fire păcătoasă; şi omul a murit din punct de vedere spiritual faţă de Dumnezeu. Există acum un zid care s-a pus între noi şi Dumnezeu. Lucrul acesta ne este prezentat în Genesa 3:8. Atunci când Domnul Dumnezeu a venit în grădină, ni se spune că Adam şi Eva s-au ascuns. Cu alte cuvinte, Adan nu voia să dea ochii cu Dumnezeu. El nu-L mai iubea pe Dumnezeu; între el şi Dumnezeu era o vrăjmăşie acum.

  • Omul a murit din punct de vedere fizic.

Imediat a apărut îmbătrânirea. Omul se degradează şi în final moare. Cu toţii suntem supuşi bolilor sau rănirilor. De exemplu, dacă noi cădem de pe scări ne lovim şi ne rănim. De asemenea, noi nu mai avem acces la pomul vieţii. Pomul vieţii era un simbol al ajutorului, al vindecării. Noi nu ne mai putem apropia de el. De aceea astăzi vedem în lume boli şi vedem moarte. Nu contează dacă suntem creştini sau nu; aceste lucruri se aplică tuturor oamenilor.

Cred că cunoaşteţi şi voi ceva despre genetică. Trupurile noastre sunt compuse din miliarde de celule; şi în fiecare celulă din trupul nostru există un cod genetic. În Psalmi ni se spune că Dumnezeu ne-a creat aşa. El a creat cartea în care sunt conţinute toate zilele vieţii noastre. În fiecare an, o parte din aceste informaţii genetice se pierd; şi noi numim acest proces procesul de îmbătrânire. Problema este că în fiecare an noi pierdem nişte informaţii din trupul nostru, noi ne degradăm pe zi ce trece şi în final murim. Însă moartea nu este sfârşitul problemei; pentru că noi transmitem toate informaţiile din organismul nostru generaţiei următoare, copiilor noştri. Dar în următoarea generaţie, acele informaţii genetice nu sunt atât de clare şi de bune pe cât au fost la noi. Vă daţi seama că toate lucrurile merg în jos, din rău în mai rău [a doua lege a termodinamicii]; tot Universul se află într-o stare de decădere.

De aceea această răzvrătire a omului a adus o moarte spirituală şi apoi o moarte fizică. Şi acesta este un dezastru absolut, care s-a petrecut în omenire.

  • Omul şi-a pierdut abilitatea de a-şi exercita autoritatea şi şi-a pierdut stăpânirea.

Evrei 2:5-8 – Vedem aici care a fost ordinea pe care Dumnezeu a lăsat-o pentru om. Aş vrea să observaţi ce spune autorul epistolei către Evrei. Spuneam că Dumnezeu a instaurat o Teocraţie pe planeta pământ. Şi toate lucrurile au fost supuse omului, i-au fost date omului în stăpânire. Dar la sfârşitul v.8, ni se spune că astăzi lucrurile nu mai sunt aşa cum au fost.

Evrei 2:9 – Ni se spune că “Îl vedem pe Isus încununat cu slavă”. Acesta este lucrul către care se îndreaptă toată istoria, şi anume – slava lui Dumnezeu. În momentul de faţă noi trăim în împărăţia lui Satan. Dar în viitor slava lui Dumnezeu va fi descoperită. Şi totuşi, între timp, după cum spune şi autorul epistolei către Evrei, omul nu-şi mai exercită stăpânirea lui, aşa cum Dumnezeu a spus că trebuia să o facă, în Genesa 1:26.

Prin neascultarea sa, omul şi-a predat stăpânirea lui Satan, cel care stăpâneşte în prezent pe pământ [Deci pe pământ acum este o satanocraţie].

Omul a murit din punct de vedere spiritual, omul a murit din punct de vedere fizic şi el şi-a pierdut acea stăpânire pe care Dumnezeu i-a dat-o atunci când l-a creat.

  • În împărăţia omului – pe planeta Pământ – a fost adusă o mare tragedie.

Genesa 3:17-18 – Ne dăm seama de aici că productivitatea pământului a fost redusă. Aş vrea să observaţi ce ni se spune aici!

v.18 – “… pământul va da spini şi pălămidă …”; şi prin aceasta vedem că productivitatea pământului a fost redusă. Apoi animalele s-au schimbat; ele s-au sălbăticit.

Romani 8:19-22 – Spune că “toată creaţia s-a schimbat” şi ni se spune că “ea aşteaptă şi suspină după acea stare care a existat la început, când totul era perfect”. Răzvrătirea omului a adus deci o mare tragedie pe planeta Pământ.

  • Omul a fost transferat din Împărăţia lui Dumnezeu în împărăţia lui Satan. Vă aduceţi aminte că acum există două împărăţii:
  • există Împăratul veşniciilor, care este însuş Dumnezeu. Apoi există Împărăţia lui Dumnezeu – cerul.
  • dar în momentul în care omul a păcătuit, el a încredinţat lui Satan stăpânirea peste planeta Pământ. Astfel, planeta Pământ a devenit împărăţia lui Satan. Şi fiecare om care se naşte în lumea aceasta, pe pământ, se naşte în împărăţia lui Satan.
  • Romani 5:12 – ,,De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…“ Cu toate că versetul acesta este dificil în traducere, ni se spune aici că noi, cu toţii, am participat în păcatul lui Adam. Atunci când Adam a păcătuit şi noi am păcătuit în Adam.

Să vă dau o ilustraţie. Eu m-am născut în nordul Angliei. Oamenii din Scoţia îi privesc pe englezi ca pe nişte inferiori, şi spun: “Mai bine v-aţi fi născut în Scoţia, pentru că noi suntem nişte oameni mai buni!” Dar până la urmă eu am întâlnit o tânără din Scoţia, pe care am cerut-o în căsătorie şi ea a acceptat. Aşa că eu mi-am spus: “Am să mă mut şi am să locuiesc cu ea în Scoţia.” Dar mi-am dat seama că eu voi avem o problemă. M-am născut în Anglia şi aum am să mă mut în Scoţia. Şi mi-am dat seama că am să fiu cam dispreţuit de scoţieni. Dar mi-am adus aminte un lucru pe care mi l-a spus tatăl meu. El mi-a spus că bunicul său, adică străbunicul meu, a fost scoţian. Într-o zi, el şi-a căutat de lucru. Aşa că s-a hotărât să se mute în Anglia şi să lucreze acolo. Acum, dacă străbunicul meu ar fi rămas în Scoţia, eu m-aş fi născut scoţian şi nu ar fi trebuit să suport ruşinea că m-am născut în Anglia. De aceea eu am putut să spun că eu eram în străbunicul meu, atunci când el a trecut graniţa din Scoţia în Anglia. Când el a păcătuit şi eu am păcătuit.

Acesta este gândul pe care-l prezintă apostolul Pavel în Romani 5:12. Cu toţii am păcătuit în Adam; cu toţii facem parte din rasa umană; şi cu toţii am participat la păcatul lui Adam. În felul acesta, cu toţii facem parte din împărăţia lui Satan.

  • Efeseni 2:1-3 – ,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftelefirii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.“

Aş vrea să observaţi ce spune apostolul Pavel aici. Pavel spune că odată eram cu toţii în împărăţia lui Satan şi trăiam după mersul lumii lui Satan; noi eram o parte din împărăţia lui. Deci, prin răzvrătirea sa, omul a fost transferat din Împărăţia lui Dumnezeu în împărăţia lui Satan şi a devenit membru al acesteia. Şi omenirea este ţinută sub stăpânire de Satan.

  • Fapte 26:17-18 – În acest pasaj, Domnul Isus îi vorbeşte lui Pavel. Aş vrea să observaţi că Domnul Isus spune aici că oamenii sunt orbiţi de Satan şi se află în împărăţia lui. Domnul Isus îi spune lui Pavel: “Te-am chemat ca să le propovăduieşti Evanghelia, pentru ca oamenii să se întoarcă de sub puterea Satanei la Dumnezeu, din împărăţia Satanei în Împărăţia lui Dumnezeu.”
  • 2 Corinteni 4:4 – ,,… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.“ Oamenii sunt orbiţi de Satan. Şi atunci când noi propovăduim Evanghelia oamenilor, să nu credeţi, nici măcar pentru o clipă, că-i puteţi convinge pe oameni prin argumentele pe care le prezentaţi voi, pentru că ei sunt în împărăţia lui Satan şi sunt orbiţi de Satan. Numai Duhul Sfânt poate să deschidă ochii oamenilor.
  • 2 Corinteni 11:14-15 – ,,Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.“    Ni se spune că oamenii sunt înşelaţi de Satan. Aş vrea să observaţi cum se deghizează Satan! Ni se spune că se preface într-un înger de lumină şi îi înşeală pe oameni. Aş vrea să observaţi că în Biblie ni se spune că oamenii din lumea aceasta sunt fiii lui Satan. Uitaţi-vă la Ioan 8:44!
  • ,,Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.“
  • Matei 25:41 – ,,Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“. Ni se spune că şi omenirea are aceeaşi destinaţie ca şi Satan – iadul. Iadul nu a fost pregătit niciodată pentru omenire; ni se spune că a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui. Dar cei care, în mod deliberat, refuză Evanghelia vor merge şi ei în locul acela groaznic.
  • Apocalipsa 20:10,15 – Versetele spun că, din nefericire, oricine nu a fost găsit în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc (iad). Fiecare om nemântuit îi aparţine lui Satan şi împărăţiei lui.
  • 2 Corinteni 6:14-15 – ,,Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?“ De asemenea, Satan îi foloseşte pe oamenii nemântuiţi ca să-şi facă lucrarea în împărăţia lui.
  • Ioan 8:37 – ,,Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu“. Iudeii căutau să-L omoare pe Domnul Isus şi să facă lucrarea lui Satan. Uitaţi-vă la Ioan 8:40,44,59! ,,Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. „Aşa ceva Avraam n-a făcut. … Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. … La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.“    Observaţi că Satan ştia că Domnul Isus este “sămânţa promisiunii”, pe care a făgăduit-o Dumnezeu la începutul omenirii, după căderea în păcat. De aceea el a hotărât să-L distrugă pe Domnul Isus. Vă aduceţi aminte că l-a folosit şi pe Irod cel Mare, care a ordonat uciderea copiilor! Şi aici Satan îi foloseşte pe Fariseii religioşi. Ştiţi că Satan foloseşte chiar şi mulţi oameni care stau la amvon?

Satan foloseşte mulţi oameni care să distrugă şi să nege Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci omul a fost transferat din Împărăţia lui Dumnezeu în împărăţia lui Satan.

  • Pentru că guvernatorul Teocraţiei – Adam – a devenit un membru al împărăţiei lui Satan, pământul a devenit stăpânirea lui Satan [sau a devenit o parte din împărăţia lui Satan]. Satan este stăpânitorul acestei lumi.

Într-o duminică predicam despre acest subiect la Carrubbers. Un tânăr a venit la mine, după predică, şi m-a întrebat: “Cum se face că lucrul acesta e aşa? Biblia spune că “pământul, cu tot ceea ce este pe el, este al Domnului”. Cum poate atunci Satan să fie stăpânitorul acestei lumi?” Să vă dau un exemplu. Când eu eram un băieţel, a început cel de-Al Doilea Război Mondial. În Marea Britanie, toată lumea era îngrijorată. Forţele germanilor au intrat în Franţa şi acolo au aşezat un guvern supus lor, “Regimul de la Vichy”, condus de mareşalul Petain. Unii din liderii Franţei s-au mutat în Marea Britanie. Unul dintre ei a fost generalul Charles de Gaulle. El era conducătorul adevărat al Franţei. Dar acum în Paris era un alt guvern, “Regimul de la Vichy”. El stăpânea peste populaţie, el dădea legile şi el aplica legile. Iar conducătorul adevărat al Franţei era în Marea Britanie.

Este exact ce s-a întâmplat şi pe planeta Pământ. Domnul nostru este Împăratul adevărat. Dar Satan a venit şi a intrat în lumea aceasta cu forţele lui; şi el este acum “domnul acestei lumi”. Vă aduceţi aminte că omului i s-a dat, de către Dumnezeu, stăpânire în această lume. Şi atunci când omul a hotărât să se răzvrătească împreună cu Satan împotriva lui Dumnezeu, omul a renunţat la autoritatea lui şi i-a dat-o lui Satan. Şi astfel, Satan este “domnul acestei lumi” şi pe pământ este satanocraţie.

Haideţi să dovedim acest lucru din Scriptură!

  • Ioan 14:30 – Observaţi că atunci când Domnul Isus spune: “El [Satan – “stăpânitorul acestei lumi”] nu are nimic în Mine …”, prin aceasta spunea că El nu are o fire păcătoasă. Domnul Isus nu avea nici un pic de răzvrătire faţă de Dumnezeu în El. Dar fiecare om care păcătuieşte are o fire păcătoasă; şi Satan foloseşte acest lucru pentru a duce omenirea în robie.
  • Ioan 16:11 – Observaţi că Domnul Isus spune că “stăpânitorul acestei lumi este judecat”; şi va veni ziua când această judecată va fi dusă la capăt.
  • Luca 4:5-6 – De data aceasta, Domnul Isus a fost dus în pustie şi acolo a fost ispitit de diavol. Este o revelaţie extraordinară aici. Satan este stăpânul tuturor împărăţiilor din această lume. Şi aş vrea să observaţi că Domnul Isus nu a negat ceea ce I-a spus Satan aici. Cu alte cuvinte, Domnul Isus i-a spus lui Satan: “Da, recunosc că toată lumea aceasta este sub controlul tău! Tu eşti stăpânitorul acestei lumi! Tu eşti stăpânitorul puterilor din această lume!” Şi nu e numai atât. Satan foloseşte pe îngerii lui, care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu odată cu el, ca să stăpânească lumea aceasta.

Efeseni 6:12 – ,,Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.“  Satan este ajutat de îngerii care s-au răzvrătit împreună cu el şi care acum sunt numiţi demoni sau draci; ei stăpânesc lumea aceasta împreună cu Satan. Şi Daniel ne prezintă nişte lucruri extraordinare cu privire la aceşti îngeri căzuţi. De fapt, sunt nişte lucruri în Biblie care ne sugerează că nu totul merge atât de bine în împărăţia lui Satan. Oridecâteori are loc o răzvrătire sunt multe necazuri care apar acolo. Şi se pare că şi îngerii căzuţi se luptă între ei pentru a obţine o poziţie. Spuneam că tot sistemul acestei lumi este în mâinile lui Satan.

  • 1 Ioan 5:19 – Ioan spune aici că “noi suntem ai lui Dumnezeu, că noi aparţinem Domnului Isus, dar că toată lumea sau tot sistemul acestei lumi este în mâna celui rău”.

Pentru a înţelege mai bine aceste lucruri am să vă dau o ilustraţie. Când eu am terminat şcoala şi am început să-mi caut o slujbă, mă întrebam care slujbă ar fi cea mai potrivită pentru mine. Erau foarte mulţi oameni în vârstă în Biserica mea. Şi ei aveau o întreagă listă, în care aveau puse în ordine slujbele potrivite. De exemplu, ei spuneau că cea mai spirituală slujbă pe care ţi-o poţi alege este o slujbă în medicină. Şi fetelor creştine din Biserică li s-a spus: “Trebuie să vă faceţi asistente medicale!” Bineînţeles că lista mergea în jos. Şi o altă slujbă spirituală era slujba de fermier. Când ajungeai la slujba de bancher, aceasta era printre ultimele. După aceea, aproape ultima de pe listă era slujba într-o companie de asigurări. Eu am găsit o slujbă chiar la o comapnie de asigurări. Şi unii dintre bătrânii din Biserică m-au tras la răspundere şi mi-au zis: “Nu ar trebui să lucrezi pentru o companie de asigurări, pentru că nu este un lucru spiritual!” Aceasta s-a întâmplat acum 40 de ani. Şi ghiciţi ce s-a întâmplat mai departe! În spitalele noastre, zeci de mii de copii au fost ucişi înainte ca ei să se nască (prin avort). Cine a făcut lucrul acesta? Medicii! Bineînţeles că era o lege care le permitea să facă acest lucru. Dar care credeţi că a fost starea companiilor de asigurări? Oamenii aceştia sunt foarte conştienţi de mediul înconjurător. Şi acum ei spuneau: “Noi nu ne investim banii decât în acele operaţiuni şi acţiuni care nu distrug mediul înconjurător!” Deci vedeţi? Tot sistemul de valori al acestei lumi a fost întors invers.

Dar haideţi să vedem ce ne spune Biblia! Ni se spune că tot sistemul de valori din această lume este în mâna celui rău. De exemplu, medicina, băncile, companiile de asigurări – toate sunt în mâna lui Satan; guvernele din această lume, Naţiunile Unite – toate sunt în mâinile lui Satan.

Domnul ne-a trimis pe noi în această lume rea nu ca să ne închidem şi să ne izolăm într-o mănpstire, ci ca să înţelegem că noi trăim în lumea diavolului şi noi trebuie să predicăm mesajul glorios al Evangheliei.

Satan domină sistemul acestei lumi; el este stăpânitorul acestei lumi. 2Corinteni 4:4 – Noi credem că astăzi trăim într-o democraţie. Dar noi trăim într-o satanocraţie, unde Satan stăpâneşte. Haideţi să încercăm să tragem o concluzie la ceea ce am spus până acum!

În primul rând, omul a fost înşelat de Satan ca să creadă minciuna. Satan a spus primilor noştri părinţi: “Dacă voi păcătuiţi împotriva lui Dumnezeu, veţi fi mult mai fericiţi şi o veţi duce mult mai bine!” Dar de fapt aceasta a adus o ruină în omenire. Deci omul a fost înşelat de Satan.

În al doilea rând, omul a vrut libertate (slobozenie). Dar prin aceasta omul a devenit un rob. Noi suntem robi ai lui Satan; el orbeşte omenirea. Apoi noi suntem robi sistemului acestei lumi. Tot sistemul din această lume este în mâna celui rău; şi noi suntem robi ai acestui sistem. Iar apoi noi suntem robi firii pământeşti (firii păcătoase). Noi avem înlăuntrul nostru o fire (o natură), care acum a devenit vrăjmaşă împotriva lui Dumnezeu.

În Romani 6, Pavel vorbeşte despre această fire păcătoasă; şi foloseşte un cuvânt foarte specific din limba greacă, pentru a dovedi cum suntem noi robi ai păcatului. Pavel spune că “suntem nişte robi “doulos” ai păcatului”.

În vremea apostolului Pavel, un sclav doulos era sclavul cel mai de jos. Omul acesta nu avea nici un drept. Stăpânul său avea toate drepturile asupra lui. Omul acesta de-abia dacă putea să respire, fără să ceară permisiune de la stăpânul său. Şi singurul mod prin care el se putea elibera din acea stare de sclav “doulos” era moartea. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi suntem sclavi “doulos” ai firii pământeşti.

Am văzut că rezultatul răzvrătirii şi a căderii omului a adus moarte atât fizică, cât şi spirituală şi a adus o teamă de moarte.

În Marea Britanie este un om de afaceri foarte bogat. El este proprietarul unui mare magazin din Londra. Omul acesta are un Rolls-Royce foarte frumos. Şi în spatele lui, întotdeauna când merge cu maşina, se află o dubiţă, în care are o echipă de doctori şi tot felul de echipamente medicale. Dacă se întâmplă ca el să facă un infarct sau să aibă un accident de maşină, echipa aceasta de doctori intră imediat în intervenţie şi încearcă să-l aducă înapoi la viaţă. Omul acesta se teme de moarte. Teama de moarte a cuprins toată rasa umană.

Pentru a sumariza aceste lucruri, vom spune că răzvrătirea faţă de Dumnezeu a dus la ruină omenirea. Ştiţi că planeta noastră moare încet? Ascultam, nu de mult [la începutul lui ianuarie 2000], un program la radio. Erau acolo doi oameni de ştiinţă care prezentau o avertizare cu privire la procesul de supraîncălzire a atmosferei. Persoana care le lua interviul a spus: “Ceea ce ne prezentaţi este absolut îngrozitor!” Şi a spus: “Voi aţi scos toate aceste rapoarte din cartea Apocalipsei!” Bineînţeles că a fost mult adevăr în ceea ce a spus reporterul. Dar cei doi oameni de ştiinţă au spus că, conform cercetărilor lor, în 50 de ani planeta Pământ se va confrunta cu un dezastru foarte mare. Şi au spus că, cu toate că guvernele lumii încearcă să se unească şi să salveze planeta, nimeni nu va putea face absolut nimic ca să rezolve această problemă şi să schimbe situaţia. Tot sistemul acestei lumi se ruinează. Omul este ruinat, moare şi se îndreaptă spre o veşnicie pierdută.

Acum începem să vedem, încetul cu încetul, cum Biblia ne prezintă aeastă filozofie a istoriei… Vedeţi? Biblia nu ne spune numai cum am ajuns noi să existăm, ci ea ne spune şi de ce ne aflăm noi aici, în această stare. Şi de asemenea descoperim şi de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Uitaţi-vă la guvernul României! Au încercat tot ceea ce au putut ca să refacă economia ţării, dar încă sunt probleme peste probleme… De ce trebuie să fie lucrurile aşa? Guvernul nostru din Marea Britanie a promis că atunci când ei ajung la putere, vor schimba totul. Dar lucrurile nu s-au schimbat. Vedeţi? Datorită faptului că omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, omul este ruinat. Şi tot sistemul acestei lumi este ruinat … Dar, Dumnezeu are un remediu.

Vreau să discutăm acum un subiect mai bun, şi vom vedea care este remediul lui Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte că sunt două împărăţii oponente: există Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia lui Satan. Şi aş vrea să observaţi că lupta se dă în ceruri – îngerii s-au răzvrătit – şi apoi lupta se dă şi pe pământ – omul s-a răzvrătit -. Dar Dumnezeu a dat o promisiune. Genesa 3:15 – Aş vrea să observaţi că aici Dumnezeu i se adresează lui Satan. Şi Dumnezeu vorbeşte despre două seminţe aici: vorbeşte despre sămânţa lui Satan şi vorbeşte despre “sămânţa femeii”. Dumnezeu spune că “sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui”. Aceasta este o profeţie extraordinară. Dumnezeu spune că El va găsi un remediu; şi “sămânţa femeii” va veni şi va zdrobi împărăţia lui Satan.

E adevărat că deşi răzvrătirea a avut loc şi în ceruri şi pe pământ, Biblia se concentrează asupra planetei Pământ, deoacere capul sau împărăţia lui Satan va fi zdrobită pe pământ.

,,Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer“ – Apocalipsa 12:7 –

Observaţi că va avea loc un război în ceruri! Uitaţi-vă acum la Apocalipsa 12:13! Apropos, femeia despre care este vorba aici, este Israelul. Balaurul, adică Satana, va persecuta pe Israel [şi acest eveniment va avea loc în timpul Necazului cel Mare].

,,Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.“ – Efeseni 6:10-12

Vedeţi unde se dă bătălia? Pe pământ, cu fiecare credincios în parte. Vreau să vă avertizez că Satan nu se joacă în lupta aceasta! Satan cunoaşte foarte bine care sunt implicaţiile aruncării sale în iad şi el are doar două opţiuni: să-L înfrângă pe Dumnezeu şi să devină împăratul suprem sau să fie aruncat în iad. Nu există o a treia opţiune pentru Satan. Vreau să vă spun că Satan va lupta până la capăt, până la ultima sa putere ca să distrugă scopul lui Dumnezeu. Şi îndată ce ţi-ai dedicat inima şi viaţa ta Domnului Isus, Satan devine vrăjmaşul tău. Dar mă bucur să vă dau o veste bună: noi suntem de partea victorioasă şi victoria este sigură pentru noi, pentru că Satan este înfrânt. El ştie aceasta, dar totuşi în nebunia lui el luptă împotriva lui Dumnezeu. Dar nu va avea nici o şansă!

Satan are şi el un scop în istorie – şi scopul său este să-şi aşeze împărăţia lui în istoria acestei lumi. El va încerca să-şi aşeze împărăţia lui prin sămânţa şarpelui.

Vă aduceţi aminte că am citit despre aceasta în Genesa 3:15! Am văzut că există “sămânţa femeii”, care este Hristos; şi apoi există sămânţa şarpelui. Cine este sămânţa şarpelui? Este Anticristul! Şi Satan îl va folosi pe omul său, pe Anticrist, îşi va investi toată puterea lui în el şi, prin sămânţa lui, el va încerca să-şi aşeze împărăţia sa definitiv. Satan va încerca să facă acest lucru, în ultimii şapte ani din istoria lumii [ultima săptămână din cele 70 de săptămâni profeţite de Daniel]. Aceşti şapte ani alcătuiesc perioada Necazului cel Mare. De aceea cartea Ezechiel este atât de importantă: pentru că şi ea prezintă aceste lucruri.

Aş vrea să ne uităm puţin la schiţa profeţiei lui Daniel cu privire la cele 70 de săptămâni!

În Daniel 9, Dumnezeu a trimis pe îngerul Gabriel şi i-a dezvăluit lui Daniel o proorocie incredibilă. El i-a spus: “Daniele, tu ştii că prin poporul Meu, Israel, se va aşeza Împărăţia Mea!” Dar de asemenea i-a spus că poporul Israel va fi sub stăpânirea Neamurilor timp de 490 de ani [70 săptămâni-ani]. Şi în această perioadă lungă de timp, Dumnezeu a spus că El va lucra la evrei; îi va modela şi îi va schimba, astfel încât la sfârşit ei să-L accepte pe Isus ca Mesia.

Îngerul Gabriel i-a spus mai departe lui Daniel: “Ascultă-mă cu atenţie! Va fi dată o poruncă, prin care Ierusalimul să fie reconstruit. După ce această poruncă a fost dată, începe să numeri, pentru că după 69 de săptămâni de ani, adică după 483 de ani, Mesia va veni. Dar El va fi ucis; El va muri de o moarte violentă. Dar nu va muri pentru Sine, ci moartea Sa va fi pentru alţii.”

S-a dat o poruncă – ca Ierusalimul să fie reconstruit. Această poruncă (decret) a fost dată de împăratul Medo-Persiei, Artaxerxes I Longimanus. Şi citim despre aceasta în Neemia. Împăratul acesta l-a trimis pe Neemia [ca şi guvernator] ca să reconstruiască zidurile Ierusalimului. Data la care a fost dat decretul a fost însemnată în istorie ca o dată fixă; decretul s-a dat în 14 martie 445 î.Hr.

În anii 1890 a trăit un creştin extraordinar, în Marea Britanie. Numele lui a fost Sir Robert Anderson. El a fos şeful poliţiei din Londra. Dar el a fost un om foarte evlavios. Până atunci, nimeni nu reuşise să înţeleagă proorocia din Daniel 9. Omul acesta, Sir Robert Anderson, a fost un bun matematician, a fost expert în ebraică şi în greacă şi a fost un bun astronom. Sir Robert Anderson a socotit 483 de ani, începând cu 14 martie 445 î.Hr., când s-a dat decretul de reconstruire al Ierusalimului. Cred că i-a fost dificil să o facă, pentru că pe vremea aceea nu existau computere. Toate calculele lui au fost verificate mai târziu de astronomul regal, cel mai mare astronom din Marea Britanie. Prin calculele lui Robert Anderson, s-a descoperit că cei 483 de ani s-au încheiat în 6 aprilie 32 d.Hr. 6 aprilie 32 d.Hr. a fost ziua în care Domnul Isus a intrat în Ierusalim [conform proorociilor făcute în zaharia şi în alte cărţi profetice]. Atunci Domnul Isus a intrat triumfal în Ierusalim şi S-a prezentat ca Mesia al Iudeilor.

Vedeţi cât de plin de acurateţe este Cuvântul lui Dumnezeu? Această proorocie a fost făcută cu mulţi ani în urmă; şi uitaţi-vă că ea s-a împlinit în ziua exactă. În vinerea din acea săptămână, în 11 aprilie 32 d.Hr., Domnul Isus a fost răstignit, a rezolvat problema păcatului, astfel încât oricare dintre oameni să poată fi mântuit, şi apoi El S-a înălţat la ceruri. În 16 iunie 32 d.Hr., ucenicii şi iudeii se aflau la Ierusalim, pentru a sărbători Rusaliile. Aceasta era cea de-a patra sărbătoare a poporului Israel.

Sunt şapte sărbători ale Israelului; şi toate cele şapte sărbători ne prezintă planul profetic cu privire la Israel şi ne arată cum în final Israelul Îl va accepta pe Isus ca Mesia; şi astfel vom intra în Împărăţia de 1000 de ani. Dar exact în ziua Rusaliilor, Duhul Sfânt S-a pogorât şi atunci a avut loc formarea Bisericii; a avut loc inaugurarea Noului Legământ. Sunt două date, care au apărut în perioada Bisericii.

  • prima dată este 14 mai 1948, când Israelul a devenit din nou un stat naţional. Şi avem să vedem că Ezechiel a proorocit exact această dată.
  • a doua dată este 5-10 iunie 1967, când a avut loc “Războiul de Şase Zile”. În timpul acestui război, Israelul a recucerit Ierusalimul. Şi avem să vedem că Ezechiel a proorocit acest lucru până la data exactă.

La sfârşitul perioadei Bisericii, Biserica va fi răpită şi va fi dusă împreună cu Hristos în cer.

Apoi urmează cea de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel [Vă aduceţi aminte că erau 70 de săptămâni-ani sau 490 de ani!]. Această săptămână-an este perioada Necazului cel Mare. În această perioadă de 7 ani, Satan va scoate la iveală sămânţa lui, Anticristul, şi va încerca să-şi stabilească împărăţia lui. La sfârşitul celor 7 ani, Hristos Se întoarce pe pământ, împreună cu Biserica Sa. Capul lui Satan va fi zdrobit şi Hristos Îşi va aşeza Împărăţia Sa [Împărăţia de 1000 de ani]. Pământul va fi schimbat în întregime şi va fi exact aşa cum a fost la început. Iar noi vom fi asemeni lui Hristos şi vom domni împreună cu Hristos. În sfârşit, pe pământ va fi iarăşi Teocraţie.

După 1000 de ani, Satan, care a fost legat în această perioadă de 1000 de ani, se va răzvrăti pentru ultima oară; dar va fi zdrobit definitiv. Apoi, Marele Tron Alb va fi aşezat. Cei morţi care au murit fără Hristos vor fi înviaţi, vor fi judecaţi şi vor fi condamnaţi la o veşnicie pierdută, în iad. După aceea Dumnezeu Îşi va aşeza Împărăţia Lui cea veşnică; după ce va face un cer nou şi un pământ nou.

Motivul pentru care v-am dat această schiţă este că Ezechiel tratează evenimente care au loc înainte de perioada Bisericii, evenimente care au loc în perioada Bisericii, dar de asemenea vorbeşte şi despre cea de-a doua venire a Domnului Isus, când El Îşi va aşeza Împărăţia de 1000 de ani şi ne va prezenta puţin din ceea ce se va întâmpla în timpul Împărăţiei de 1000 de ani.

Deci, am vorbit despre Satan. Pentru ca el să-şi aşeze împărăţia sa şi să fie ca Cel Prea Înalt, el trebuie să producă o sămânţă, şi anume – pe Anticrist, omul său, şi trebuie să câştige închinare de la toată omenirea. În revelaţia pe care o are, Daniel ne spune că, pentru aceasta, Satan va folosi un idol – sămânţa lui, Anticristul – şi îl va folosi şi pe Proorocul Mincinos. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că Satan va eşua în planul său.

Acum, pe lângă aceasta [încercarea de a câştiga închinarea omenirii], Satan mai trebuie să facă două lucruri:

  • trebuie să zdrobească Biserica pentru că Biserica va fi unită cu Hristos, va conduce împreună cu Hristos şi va stăpâni peste acest pământ. Ca şi Mireasă a lui Hristos, Biserica va împărţi tronul cu Hristos.
  • în al doilea rând, Satan trebuie să distrugă Israelul pentru că Împărăţia va veni prin Israel. Proorocia cu privire la acest lucru i-a fost făcută lui Israel. De aceea Satan trebuie să distrugă Israelul.

În ultimii 7 ani, Biserica nu va fi pe planeta Pământ; ea va fi răpită şi va fi împreună cu Hristos. Aşa că Satan va folosi orice putere a lui ca să distrugă Israelul. Dar, slavă Domnului că va eşua şi în acest plan!

Deci acesta este scopul lui Satan în istorie.

Ajungem acum să vedem care este scopul lui Dumnezeu în istorie.

Vă aduceţi aminte că scopul lui Dumnezeu este slava; noi trebuie să vedem slava Lui pe planeta Pământ.

Ezechiel se concentrează asupra acestui aspect. Pe lângă aceasta, Dumnezeu trebuie să zdrobească capul lui Satan şi trebuie să-Şi aşeze Împărăţia Lui. Cu alte cuvinte, Teocraţia lui Dumnezeu trebuie să fie reaşezată pe planeta Pământ.Pentru ca Dumnezeu să îndeplinească acest lucru, El trebuie să facă şase lucruri:

  1. Dumnezeu trebuie să-l readucă pe om la viaţă, din punct de vedere spiritual.

Noi avem o fire păcătoasă în noi şi firea aceasta este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. De aceea trebuie să avem în noi o fire nouă, o natură nouă, care să-L iubească pe Dumnezeu şi care să fie ascultătoare de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu trebuie să găsească o modalitate prin care noi să fim născuţi din nou.

Vă aduceţi aminte ce i-a spus Domnul Isus lui Nicodim? Domnul Isus i-a spus: “Dacă un om nu se naşte din nou, cu nici un chip nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”Cei care vor intra în Împărăţie vor fi născuţi din nou.

2. Dumnezeu trebuie să distrugă moartea.

În momentul de faţă este distrugere şi moarte pe pământ. Sunt boli, deformităţi, accidente, violenţă şi moarte. Şi Dumnezeu trebuie să distrugă moartea. Dar tot aici, legat de aceasta, Dumnezeu trebuie să-i învie pe cei care au murit. Mulţi din prietenii mei au murit şi s-au dus să fie împreună cu Domnul. Dar trupurile lor trebuie să fie înviate.

3. Dumnezeu trebuie să restaureze Teocraţia, astfel încât pământul să fie stăpânit din nou de om; şi este vorba de Omul Isus Hristos.

De aceea a trebuit ca Domnul Isus să vină în trup, pe pământ. El este ultimul Adam. Primul Adam a eşuat, dar ultimul Adam va triumfa.

Deci pământul acesta trebuie să fie stăpânit de om, aşa cum a intenţionat Dumnezeu. În momentul de faţă se face atât abuz de acest pământ. Dar lucrurile acestea vor înceta sub stăpânirea ultimului Adam.

4. Dumnezeu trebuie să restaureze mediul, astfel încât el să ajungă la o stare perfectă.

Vă aduceţi aminte că pământul a fost blestemat; animalele au devenit carnivore, sălbatice; există corupţie. Toate lucrurile sunt în decădere, merg din rău în mai rău.     De aceea Dumnezeu trebuie să restaureze mediul înconjurător şi el să fie într-o stare perfectă.

5. Dumnezeu trebuie să-i transfere pe oameni din împărăţia lui Satan în Împărăţia lui Dumnezeu; şi lucrul acesta poate să fie făcut doar prin naşterea din nou, pentru că avem nevoie de o natură nouă.

6. Satan trebuie să fie detronat şi Mesia Dumnezeu [ultimul Adam] trebuie să fie întronat; Teocraţia trebuie să fie restaurată pe planeta Pământ.

Vom vedea cum va face Dumnezeu aceste lucruri!

Dumnezeu a încheiat cinci legăminte cu omul; şi prin aceste legăminte, El va instaura Împărăţia Sa [după ce va corecta situaţia de decădere a omului].

Aceste cinci legăminte sunt foarte importante. Dacă înţelegeţi aceste legăminte, veţi înţelege Scriptura. Şi motivul pentru care trecem prin toate aceste informaţii este să înţelegem mai bine cartea Ezechiel; deoarece Dumnezeu i-a descoperit lui Ezechiel cel de-al cincilea legământ [Noul Legământ]. Bineînţeles că Satan a atacat această învăţătură [lucru care era de aşteptat din partea lui Satan].

În momentul de faţă, citesc o carte scrisă de un evreu. Bineînţeles că el cunoaşte importanţa acestor legăminte. Şi el, într-un fel, combate multe din teoriile teologilor care au studiat cele cinci legăminte. Satan s-a folosit chiar şi de teologi, ca să distrugă însemnătatea acestor legăminte. Dacă vrem să înţelegem semnificaţia acestor legăminte, trebuie să le credem aşa cum le-a dat şi le-a prezentat Dumnezeu.

Sunt unii teologi care spun aşa: “Când Vechiul Testament vorbeşte despre Israel, nu vorbeşte într-adevăr despre Israel, ci vorbeşte despre Biserică …” Dar acest lucru nu este adevărat! Este o prostie să afirmi acest lucru.

Ceea ce Dumnezeu spune este ceea ce vrea să spună, este ceea ce are de gând. Şi trebuie să credem aceste lucruri. De aceea legămintele acestea sunt foarte semnificative.

I.  LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC

Vă spuneam mai înainte despre Sir Robert Anderson. El a făcut o afirmaţie foarte semnificativă. El a spus că “Biblia este istoria poporului lui Dumnezeu, a evreilor”.

Istoria lumii a început cu sute de ani înainte ca Avraam să existe; şi cu toate acestea, doar 11 capitole sunt dedicate perioadei de timp dinainte de Avraam. Restul Scripturii vorbeşte despre poporul lui Dumnezeu, despre descendenţii lui Avraam.

Dacă a fost un popor măreţ şi puternic, care a existat înainte de poporul Israel, este menţionat şi acel popor în Biblie, dar este menţionat doar în legătură cu poporul Israel. Israel a fost în Egipt. Egiptul a fost atunci un imperiu extraordinar de puternic. Dar este menţionat în Biblie doar datorită faptului că Israel a fost în Egipt. Babilonul a fost un imperiu extraordinar de puternic. Dar este menţionat în Biblie doar pentru că ei au distrus Ierusalimul. Deci vedeţi? Biblia este istoria evreilor.

Acum să discutăm puţin despre legământul avraamic. Avraam a fost tatăl poporului Israel.

  • Părţile implicate în legământ

Genesa 15:18 – Care sunt părţile implicate în legământ? Avraam – şi descendenţii fizici ai lui Avraam – şi Dumnezeu.

Genesa 17:4,6-7 – Legământul a fost încheiat între Dumnezeu şi Avraam; şi odată cu Avraam au fost implicaţi şi descendenţii lui.

În Genesa 15, citim despre un lucru ciudat care i s-a întâmplat lui Avraam. Dumnezeu i-a spus lui Avraam să ia anumite animale, să le taie în două şi apoi să separe cele două jumătăţi din fiecare animal.

Pentru noi, aceasta este o procedură ciudată. Dar pentru Avraam nu era ceva ciudat. Când cineva încheia un legământ în lumea veche, exact aşa făceau şi ei: tăiau în jumătate un animal sau mai multe şi separau cele două jumătăţi; apoi se luau de mână, treceau printre cele două jumătăţi de animale şi spuneau unul altuia: “Aşa să facă Dumnezeu cu mine, adică să mă taie în două, dacă eu încalc legământul!”

Aş vrea să observaţi ce s-a întâmplat în legământul acesta! Ni se spune că Avraam   s-a uitat şi a văzut ceva ca un foc, care a trecut printre cele două jumătăţi şi care a mistuit cele două jumătăţi de animale. Dumnezeu a fost Cel care a trecut printre jumătăţile de animale. Dumnezeu nu i-a cerut lui Avraam să meargă împreună cu El, ci Dumnezeu a mers singur printre jumătăţile de animale.

Deci, legământul avraamic a fost un legământ unilateral, adică a fost încheiat de o singură Persoană. Cu alte cuvinte, legământul acesta a fost confirmat de Dumnezeu; şi numai Dumnezeu a confirmat legământul acesta.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: “Ascultă, Avraame! Tu Mă vei dezamăgi pe Mine şi nici nu-ţi vei da seama cât de păcătoşi vor fi descendenţii tăi, poporul Israel. Dar Eu închei acest legământ! Şi cu toate că descendenţii tăi – poporul Israel – vor păcătui, datorită faptului că Eu închei acest legământ, legământul va fi dus la îndeplinire.”

  • Legământul avraamic a fost încheiat de Dumnezeu, pe o juruinţă făcută de Dumnezeu.

Când slava lui Dumnezeu a trecut printre cele două jumătăţi de animale, Dumnezeu garanta că El duce la îndeplinire acest legământ.

Promisiunile [termenii] legământului avraamic

Promisiuni personale [făcute lui Avraam]

  • Dumnezeu i-a promis lui Avraam că el va fi o binecuvântare pentru alţii.De exemplu, Avraam a avut un nepot, care se numea Lot.

Ştiţi că Lot, încă de când era copil, făcea tot felul de probleme şi dădea de necaz? Când locuia în Sodoma, Lot a fost luat prizonier de nişte împăraţi care au invadat Sodoma. Avraam a strâns o mică armată şi i-a înfrânt pe cei care-l luaseră prizonier pe Lot. Atunci când Sodoma a fost distrusă, Avraam a fost cel care a mijlocit pentru nepotul său. Apoi în multe alte feluri Avraam a fost o binecuvântare pentru cei din jurul său.

  • Dumnezeu i-a spus că numele lui va fi un nume mare; Dumnezeu i-a spus că-i va face numele său un nume mare. Lucrul acesta a avut loc deja.
  • Dumnezeu i-a promis descendenţi fizici.

Trebuie să înţelegem că în momentul în care Dumnezeu a încheiat cu Avraam acest legământ, Avraam nu avea copii. El îmbătrânea şi soţia lui, Sara, depăşise vârsta la care putea să aibă copii. Dar Dumnezeu i-a spus: “Îţi voi da descendenţi fizici! Te voi înmulţi nespus de mult…”

Dumnezeu i-a promis că-l va face tatăl multor neamuri.

Multe neamuri au ieşit din Avraam. De exemplu, naţiunile arabe.

  • Dumnezeu i-a promis că le va da, lui Avraam şi descendenţilor lui, posesiunea ţării Canaan. Dumnezeu a spus că ţara Canaan va fi în stăpânirea lor veşnic.
  • Dumnezeu i-a spus că-i va binecuvânta pe cei ce îl binecuvintează pe Avraam şi-i va blestema pe cei ce-l blesteamă.

Aş vrea să mă ascultaţi cu atenţie acum! Lucrul acesta ni se aplică şi nouă. Dacă tu îi dai, lui Avraam şi poporului Israel, locul lor cuvenit în Scriptură, Dumnezeu te va binecuvânta şi te va ajuta să înţelegi Biblia.

Deci acestea sunt promisiuni personale, care au fost date lui Avraam.

2. Promisiuni naţionale [pentru poporul Israel, dar care-l priveau şi pe Avraam 

  • Dumnezeu a promis că va face o mare naţiune din descendenţii fizici ai lui Avraam. Deci, din Avraam urma să iasă un mare popor, şi anume – poporul Israel.
  • Dumnezeu a promis că va da ţara Canaan descendenţilor lui Avraam.

Legământul încheiat cu Avraam era un legământ veşnic. Şi aceasta însemna că Dumnezeu Se angaja să păstreze poporul Israel ca şi naţiune.

Când ne uităm astăzi în lume, acesta este motivul pentru care Israelul se află înapoi în ţara lor. Vedeţi? Când studiem Cuvântul lui Dumnezeu, putem să înţelegem de unde venim noi, de ce suntem aici, de ce lucrurile sunt aşa cum sunt astăzi în lume şi ce se va întâmpla în viitor.

3. Promisiuni universale [care afectează pe toată lumea]

,,Voi binecuvântape cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.“ – Genesa 12:3

Aş vrea să observaţi că Dumnezeu spune aici că prin Avraam, prin poporul Israel, El va aduce binecuvântări universale peste toate naţiunile.

Trebuie să fim foarte atenţi şi să nu schimbă sensul acelui cuvânt “binecuvântare”. Noi folosim acest cuvânt cu multă uşurinţă astăzi. Noi spunem: “Doamne, binecuvintează-i pe prietenii mei! Binecuvintează-mă pe mine… Binecuvintează Biserica …”; şi de fapt noi nu gândim ceea ce spunem. Dar când Dumnezeu foloseşte acest cuvânt “binecuvântare”, Dumnezeu de fapt spunea că “va îmbogăţi”. Deci dacă Dumnezeu Îşi va aduce binecuvântarea Lui pe planeta Pământ, pentru a o aduce El trebuie să îndepărteze tot dezastrul şi tot răul care l-a provocat Satan şi omul prin răzvrătirea lor.

Haideţi să ne amintim puţin promisiunile care au fost făcute lui Avraam!

  • au fost promisiuni personale, care au fost făcute lui Avraam;
  • promisiuni naţionale, care implicau poporul Israel, dar şi pe Avraam;
  • promisiuni universale, care afectează pe toţi oamenii din această lume

Aş vrea să observaţi ce a spus Domnul Isus cu privire la aceste lucruri!

Matei 25:41-46 – Vă spuneam despre acea perioadă a Necazului cel Mare şi spuneam că noi avem să fim răpiţi şi avem să fim împreună cu Hristos. Atunci Satan va încerca să distrugă Israelul. Vor fi atunci mulţi oameni care vor apăra pe Israel; şi când Hristos Se va întoarce, El va judeca naţiunile. Unora le va spune: “Nu M-aţi hrănit şi nu M-aţi vizitat atunci când am fost în închisoare …” Şi ei se vor întreba: “Când   Te-am văzut aşa şi nu Ţi-am făcut aceste lucruri?” Domnul Isus le va spune: “Nu aţi făcut-o poporului Meu, poporului Israel, şi deci nu Mi-aţi făcut-o Mie!” De aceea atunci când va avea loc judecata naţiunilor, cei care au blestemat poporul lui Avraam – poporul Israel – vor fi pierduţi.

De aceea, atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu să ne amintim întotdeauna să-l binecuvântăm pe Avraam, să binecuvântăm poporul Israel! Au fost într-adevăr nişte oameni răzvrătiţi şi răi, dar Dumnezeu nu a încheiat încă cu ei. Legământul avraamic a fost împlinit doar parţial.

Dumnezeu într-adevăr l-a binecuvântat pe Avraam. Genesa 24 ne spune că el avea o avere mare; el a fost o binecuvântare pentru alţii. Apoi numele lui Avraam este un nume mare şi respectat printre creştini, printre iudei şi chiar printre musulmani.

Legământul a fost împlinit parţial şi din punct de vedere naţional. După Exod, după ieşirea lor din Egipt, evreii au primit ţara Canaan. Ei au devenit un popor mare. Şi ei nu au pierit niciodată. Ei sunt încă un popor şi astăzi au ţara lor.

Vedem că parţial legământul avraamic a fost împlinit.   A fost împlinit faţă de Avraam, a fost împlinit faţă de poporul Israel – din punct de vedere naţional -, dar a fost împlinit parţial şi în ceea ce priveşte promisiunile universale.

Gândiţi-vă numai la binecuvântarea pe care noi am primit-o din Scriptură! Scriptura a schimbat vieţile atâtor oameni, a schimbat atâtea comunităţi. Şi prin Israel avem noi Scriptura, pentru că mulţi evrei au fost implicaţi în scrierea Scripturii. Dar cea mai mare binecuvântare o avem prin Domnul nostru Isus Hristos, care a venit prin poporul Israel, din sămânţa lui David; şi El a adus binecuvântări omenirii.

Aş vrea să observaţi că această împlinire parţială a fost împlinită literar! Dar mai trebuie să aibă loc o împlinire finală a acestui legământ; şi această ultimă parte a legământului, care încă nu s-a împlinit, va fi împlinită tot din punct de vedere lliterar, adică va fi împlinită până la ultima literă, pe planeta Pământ.

Avraam a căutat un oraş. El nu avea un oraş în care să se aşeze în Canaan. El a rătăcit mult şi a locuit în corturi. Dar Dumnezeu i-a promis un oraş, o cetate lui Avraam.

,,Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.“ – Evrei 11:10

Cetatea aceasta nu era în Canaan. Ezechiel ne va spune totul cu privire la această cetate şi ne va da nişte informaţii fascinante [este vorba despre Ierusalimul din Împărăţia de 1000 de ani].

Din punct de vedere naţional, care este starea Israelului astăzi? Prim-ministrul Israelului, Ehud Barak, cedează teren ţărilor arabe din jur, pentru a obţine pacea. Şi este vorba de pământul pe care Dumnezeu a spus că-l dă poporului Israel. Dar el cedează pământ arabilor, pentru a obţine pacea cu ei. Însă niciodată nu va face pace cu arabii, pentru că arabii plănuiesc să distrugă Israelul, să-l şteargă de pe faţa pământului. Israelul are încă mari probleme şi astăzi şi încă sunt împrăştiaţi. Deci împlinirea legământului avraamic nu a avut încă loc în mod complet.

Dar haideţi să vedem cum stau lucrurile din punct de vedere universal! Uitaţi-vă cum sunt naţiunile noastre astăzi! Prim-ministrul Marii Britanii, Tony Blair, credeţi că se duce la Biserică în fiecare dimineaţă să se roage: “Doamne, vreau să mă călăuzeşti astăzi!”? Bineînţeles că nu se duce! De fapt nici că ar putea să-i pese mai puţin de Dumnezeu. Naţiunile de astăzi trăiesc în întuneric şi trăiesc în satanocraţie, sub stăpânirea lui Satan.

Dar legământul avraamic va fi împlinit atât din punct de vedere naţional – cu Israelul -, cât şi din punct de vedere universal – cu întreaga lume.

  • Legământul avraamic a fost un legământ necondiţionat

Genesa 17:1-2 – Avraam şi poporul său a păcătuit; şi de fapt avem un catalog gros al păcatelor lui Israel. Vom citi în cartea Ezechiel ce s-a întâmplat cu poporul Israel pentru că a păcătuit.

Dar legământul avraamic depinde nu de credincioşia omului, ci de credincioşia lui Dumnezeu.

,,Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine Însuşi 14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”. 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17 De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, … – Evrei 6:13-18

Vă rog să observaţi două lucruri!

  • în primul rând, legământul;
  • în al doilea rând, juruinţa

Dumnezeu nu poate să-Şi încalce cuvântul Său şi nici nu şi-L va încălca. Şi aş vrea să observaţi ce ni se spune în Evrei 6:19!

,,… pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, …v.19

Versetul spune că “avem această nădejde ca o ancoră a sufletului”.Când lucrurile devin grele, poţi spune: “Doamne, adu-Ţi aminte de promisiunea pe care i-ai făcut-o lui Avraam, pe care ai confirmat-o cu o juruinţă!”

Regele Isus Se întoarce să stăpânească. Şi atunci când vedem lucrurile din acest punct de vedere şi modul nostru de viaţă se schimbă; bucuria apare în inima noastră, este pusă acolo şi ne dăm seama că se merită să-L slujim pe Domnul Isus.

Deci prin legământul avraamic, Dumnezeu Şi-a început programul [planul] Său de răscumpărare a oamenilor. Dumnezeu a spus că “are să aducă înapoi binecuvântarea pe planeta Pământ”.

Am văzut că acest legământ a fost o înţelegere unilaterală. Cu alte cuvinte, nu depindea de Avraam, ci acest legământ depindea numai de credincioşia lui Dumnezeu.

II. LEGĂMÂNTUL MOZAIC 

Avem să privim cinci trăsături caracteristice ale legământului mozaic în detaliu. Cele cinci trăsături ale acestui legământ sunt:

  • Legământul mozaic a însoţit şi a fost o parte importantă a întemeierii Teocraţiei.
  • Legământul mozaic cerea un mijlocitor [era nevoie de un mijlocitor]. Dumnezeu a cerut să existe o persoană care să mijlocească între popor şi Dumnezeu şi o persoană care să facă legătura între oameni şi Dumnezeu, şi între Dumnezeu şi oameni.
  • Termenii pe care se baza legământul mozaic impuneau un alt Mijlocitor şi un nou legământ.
  • Legământul mozaic a fost un legământ condiţionat, prin natura sa.
  • Legământul mozaic a fost temporar [trecător].

Legământul mozaic a însoţit şi a fost o parte importantă a întemeierii teocraţiei

Parcă vă văd cum ziceţi: “Eric, stai aşa! Parcă ziceai că noi trăim în satanocraţie, într-o lume dominată de Satan.” Aşa şi este! Dar Dumnezeu “a invadat” planeta Pământ, care este locul în care domneşte Satan. Dumnezeu a apărut pe muntele Sinai. Şi acolo, pe muntele Sinai, Şi-a arătat slava Sa de Dumnezeu.

,,Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.“ – Exod 24:17

Amintiţi-vă că spuneam: scopul lui Dumnezeu în istorie este să-Şi descopere slava. În acest verset se spune despre “înfăţişarea slavei” sau “revelaţia slavei”, care a fost făcută pe muntele Sinai şi care a fost o privelişte măreaţă şi înfricoşătoare. Aşadar, prin această arătare a slavei, Dumnezeu a invadat satanocraţia de pe pământ. Slava sau gloria lui Dumnezeu s-a arătat.

Al doilea lucru pe care vrem să-l observăm este că prin acest legământ s-a arătat o înţelegere.

,,Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel“ – Exod 19:4-6

Observaţi că aici se menţionează “o împărăţie”. Vă aduceţi aminte că am vorbit despre doctrina primei menţiuni! Aici, în Exod 19, este prima dată când cuvântul “împărăţie” este menţionat în Scriptură. Şi împărăţia aceasta, despre care este vorba aici, este de fapt Teocraţia care avea să vină pe planeta Pământ; şi anume, slava lui Dumnezeu avea să se coboare şi să conducă printr-o naţiune aleasă; să îl zdrobească pe Satan şi să aducă binecuvântarea înapoi pe pământ.

Vă amintiţi că am vorbit despre cele două Evanghelii! Ţineţi minte că Ioan Botezătorul, Domnul Isus şi ucenicii spuneau: “Împărăţia lui Dumnezeu [Împărăţia cerurilor] este aproape …” Ei vorbeau tocmai despre această Teocraţie.

Legământul mozaic a fost făcut cu o singură naţiune de pe pământ, şi anume – cu naţiunea Israel. Observaţi că poporul Israel nu este un popor abstract, ci un popor lilteral; un popor care se afla pe un munte nu la figurat, ci pe un munte la propriu şi ei au văzut într-adevăr slava Lui Dumnezeu.

Observaţi că acest legământ a avut un început foarte bine definit în istorie! Înainte de acest legământ nu fusese decât o satanocraţie. Dar acum slava lui Dumnezeu s-a reîntors pe planeta Pământ.

Observaţi că această singură naţiune, cu care avea să fie făcut legământul, trebuia să aducă binecuvântare pentru toate celelalte naţiuni de pe pământ! Dumnezeu Se cobora acum pe muntele Sinai ca să Îşi recupereze planeta Pământ. Dar de fapt Dumnezeu este Proprietarul legitim al planetei Pământ. Satanocraţia a invadat planeta Pământ împotriva voii lui Dumnezeu.

Vă rog să observaţi un alt lucru cu privire la naţiunea Israel! În Exod 19:6 spune: “Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi …” Cu alte cuvinte, Dumnezeu are să lucreze prin ei. Ei – israeliţii – trebuiau de acum să-L reprezinte pe Dumnezeu. Şi pe de altă parte ei trebuiau să reprezinte poporul [şi omenirea]. Dumnezeu voia să-i aducă laolaltă cu El [să aducă laolaltă cele două părţi: Dumnezeu şi omenirea].

Dumnezeu a spus că Israel avea să fie un fel de “arbitru” între celelalte naţiuni şi un mijlocitor între celelalte naţiuni şi Dumnezeu. Acesta era scopul legământului mozaic.

Apoi Dumnezeu a spus că naţiunea Israel trebuie să fie un “popor sfânt” (Exod 19:6).

,,Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ“ – Levitic 11:44

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a spus: “Dacă vreţi să fiţi poporul Meu, atunci trebuie să fiţi oameni sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!”

  • Un alt lucru, pe care vreau să-l observăm, este că legământul mozaic este condiţionat.

Exod 19:5 – Dumnezeu le-a spus: “Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi ţine legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele!”

Vă rog să observaţi diferenţa între legământul mozaic şi legământul avraamic! Am spus despre legământul avraamic că a fost un legământ unilateral; şi anume, numai Dumnezeu   L-a făcut şi legământul depindea numai de credincioşia lui Dumnezeu. Dar legământul mozaic este un legământ multilateral; adică depinde odată de Dumnezeu, dar în acelaşi timp depinde şi de oameni – de israeliţi. Dumnezeu a pus condiţia: “Dacă veţi asculta …”, şi apoi a spus ce va face El.   Şi Dumnezeu a spus în alt loc: “Dacă nu veţi asculta, Eu voi călca acest legământ.”

Haideţi să vedem ce anume cerea acest legământ! Legământul mozaic nu se referă la mântuire obţinută prin fapte, ci acest legământ era asociat şi era o parte importantă din întemeierea Teocraţiei. Prin acest legământ mozaic, Israel era într-o poziţie foarte importantă şi Dumnezeu îi spunea: “Dacă veţi asculta de legile Mele, voi veţi avea rolul important în Teocraţie!” Dar oferta lui Dumnezeu prin acest legământ a fost condiţionată.

Acest legământ mozaic nu depindea doar de credincioşia lui Dumnezeu, ci depindea şi de credincioşia lui Israel. Următorul lucru pe care trebuie să-l observăm este că oferta lui Dumnezeu a fost acceptată de popor.

Deuteronom 5:28 – Această acceptare a legământului de către israeliţi a primit aprobarea divină a lui Dumnezeu. Iată ce a spus Dumnezeu: “Tot ce au zis este bine …” Cu alte cuvinte: “Aţi făcut bine!” Dar Dumnezeu a început să Se şi tânguiască cu privire la acest lucru.

v.29 – Dumnezeu le-a spus copiilor lui Israel: “V-am dat legământul, v-am dat termenii legământului, iar voi la rândul vostru aţi acceptat legământul; şi Eu sunt mulţumit de acest lucru.” Dar după aceea Dumnezeu le spune: “Voi aveţi o problemă în inimă …”

Să ne gândim puţin la ce a spus Dumnezeu! Legile pe care Dumnezeu le-a impus asupra copiilor lui Israel erau legi exterioare. Ei nu aveau voie să ucidă; trebuiau să ţină ziua Sabatului; nu aveau voie să fure; nu aveau voie să se închine în faţa idolilor, etc. Toate aceste legi se refereau la probleme exterioare.

Dar vă aduceţi aminte că am vorbit despre natura păcătoasă? Am vorbit despre faptul că omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi de faptul că omul are o natură păcătoasă. Aşadar, problema este următoarea: legile date pentru Israel aveau o natură exterioară, care lucrau la exteriorul omului, pe când natura păcătoasă era o problemă interioară, lăuntrică. Legea divină era exterioară, dar problema oamenilor era interioară. Şi Legea exterioară nu a rezolvat problema interioară, nu a avut efect asupra problemei lăuntrice, a naturii (firii) păcătoase.Aşa că legământul mozaic avea să eşueze.

Odată am auzit pe cineva rugându-se: “Doamne, ajută-ne să fim ascultători, ca să trăim vieţi victorioase!” Aceasta înseamnă să inversezi ordinea lui Dumnezeu şi să te bizui pe legământul mozaic.Iată care ar trebui să fie rugăciunea noastră: “Îţi mulţumesc, Doamne, pentru Biruitorul care locuieşte înlăuntrul meu şi că acum eu pot să trăiesc în ascultare!”

În legământul mozaic noi trebuie să ne străduim şi să muncim ca să obţinem victoria; pe când în Noul Legământ noi avem în noi pe Cel biruitor, pe Isus Hristos. Şi de aceea putem să fim ascultători.

Legământul mozaic cerea un mijlocitor

În Fapte 7:35, Ştefan spune că “Moise a fost trimis de Dumnezeu ca să fie un conducător şi eliberator”. Moise a fost acea persoană pe care Dumnezeu a trimis-o să-i scoată din Egipt pe israeliţi, pentru că poporul Israel era prins în robie acolo. Şi Dumnezeu a trimis pe acest mijlocitor, pe Moise, ca să-i izbăvească de sub robia Egiptului.

Tot aşa, lumea este prinsă ca într-o capcană în satanocraţie. Şi Dumnezeu a trebuit să trimită un alt Mijlocitor, pe Domnul Isus, care să scape lumea din satanocraţie şi să o transfere în teocraţie.Deci iată că pentru legământul mozaic era nevoie de un mijlocitor.

Întâi de toate, Moise – mijlocitorul – Îl reprezenta pe Dumnezeu – pe Iehova – în faţa poporului. Şi dacă ţineţi minte, toate legile divine, toate mesajele de la Dumnezeu au venit totdeauna direct prin Moise. Moise, după ce le primea de la Dumnezeu, se ducea la popor şi le spunea ce i-a spus Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Moise era în locul lui Dumnezeu sau Îl reprezenta pe Dumnezeu.

Dacă se răzvrătea cineva împotriva lui Moise, era ca şi când se răzvrătea împotriva lui Dumnezeu. La Numeri 16, Biblia relatează despre un incident extraordinar. Biblia ne vorbeşte despre un grup de leviţi, care au venit la Moise şi cu alte cuvinte i-au spus: “Cine te crezi tu, Moise? Noi credem că avem tot atâtea drepturi ca şi tine, să fim conducători peste popor.” Şi alţii s-au alăturat acestor leviţi răzvrătiţi şi s-au răzvrătit şi ei. Dar prin faptul că s-au răzvrătit împotriva mijlocitorului lui Dumnezeu, împotriva lui Moise, ei de fapt s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Şi în Numeri 16 ni se spune că Dumnezeu a trimis foc din cer şi răzvrătiţii au fost mistuiţi (arşi) pe loc.

Deci nu trebuie să uităm faptul că Moise, în calitate de mijlocitor, Îl reprezenta pe Dumnezeu în faţa poporului. Dar în al doilea rând, pe de altă parte, Moise era cel care-i reprezenta pe oameni – pe popor – în faţa lui Dumnezeu.

Când se aflau în pustie şi când Moise a trebuit să se urce pe muntele Sinai şi asta 40 de zile, oamenii au început să spună: “Ce s-a întâmplat cu Moise?” Aşa că s-au adunat şi   l-au rugat mult pe Aaron să le facă un viţel. Orgia care s-a dezlănţuit în tabără a fost groaznică; şi au început să se închine la acest viţel de aur. Când Moise s-a întors de pe munte, Biblia ne spune că s-a mâniat pe popor. Şi când s-a întors înapoi pe munte, la Dumnezeu, a stat de vorbă cu Dumnezeu şi Dumnezeu i-a spus: “Aceştia sunt poporul tău! Am să şterg tot poporul acesta de pe faţa pământului şi am să scot un nou popor din tine, Moise!” Ştiţi ce a făcut Moise atunci? Moise a mijlocit pentru popor şi a spus: “Nu, Doamne! Ei nu sunt poporul meu, ei sunt poporul Tău! Doamne, dacă Tu alegi să distrugi acest popor de pe faţa pământului, ce vor spune egiptenii?” Şi Dumnezeu i-a cruţat pe israeliţi. În momentul acela, pe munte, Moise a reprezentat tot poporul în faţa lui Dumnezeu.

Poziţia aceasta de mijlocitor a lui Moise avea o răspundere extraordinară şi slujba aceasta avea nişte cerinţe extraordinar de mari.

Deuteronom 32:51-52 – Aici Dumnezeu îi vorbeşte lui Moise şi îi spune că “el şi Aaron au păcătuit împotriva Lui şi pentru aceasta el, Moise, nu va intra în ţara Canaan” [Aaron murise între timp]. Uitaţi-vă cu atenţie la ce-i spune Dumnezeu lui Moise, la v.51 şi 52! Răspunderea era mare pentru israeliţi, şi anume – ei trebuiau să fie sfinţi şi să asculte de legile lui Dumnezeu; dar cu privire la Moise, putem spune că răspunderea lui a fost foarte mare – Moise trebuia să-L sfinţească pe Dumnezeu în mijlocul poporului. Şi din nefericire pentru Moise, el a eşuat şi a pierdut binecuvântarea de a intra în ţara promisă, Canaan.

În continuare vrem să observăm anumite semne care însoţeau această Împărăţie, numită Teocraţie.

  • Mai întâi de toate, vrem să vedem semnele pentru mijlocitor, semnele pentru Moise.

La Exod 3:1-10 avem incidentul cu rugul aprins. Moise era cu oile în pustie şi dintr-o dată a văzut un rug care ardea şi care nu se mai stingea. Biblia spune că el s-a apropiat şi a auzit că Dumnezeu îi vorbeşte.

Un al doilea semn pe care Dumnezeu i l-a dat lui Moise a fost când Dumnezeu i-a descoperit lui Moise Numele Său. Dumnezeu i-a spus lui Moise: “Eu sunt “EU SUNT”!” Faptul că Dumnezeu i-a descoperit Numele Său a fost un semn pe care Moise trebuia să-l ţină minte.

  • În al doilea rând, au fost anumite semne pentru israeliţi.

Dacă ţineţi minte, Dumnezeu i-a spus lui Moise să se ducă în faţa lor şi să arunce toiagul, care s-a prefăcut în şarpe. Apoi Dumnezeu i-a spus: “Apucă de coadă şarpele!”; şi din nou acesta s-a transformat în toiag. Acest semn făcut de Moise era pentru Israel.

Ceea ce am să vă spun acum este doar părerea mea personală şi s-ar putea să nu am dreptate. Dar eu cred că oamenii aceştia cunoşteau prea bine textul din Genesa 3:15, unde spune că “sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui”.     Eu cred că toţi israeliţii ţineau minte această promisiune a lui Dumnezeu. Şi era ca şi când Dumnezeu spunea: “Uite, Moise! Tu pune mâna pe coada şarpelui, dar Eu Mă voi ocupa personal de capul şarpelui, într-o zi.”

Un alt semn pentru Israel a fost lepra. Dumnezeu i-a spus lui Moise: “Bagă-ţi mâna în sân!”; şi mâna lui s-a umplut de lepră. Ştiţi că orice om care avea lepră era exclus din prezenţa lui Dumnezeu, nu avea voie să se apropie de El!   Dar într-un mod miraculos Dumnezeu a îndepărtat lepra de pe mâna lui Moise, spunându-i: “Bagă-ţi din nou mâna în sân!” Această lepră de pe mâna lui Moise a fost un semn pentru Israel. Cu alte cuvinte, Dumnezeu spunea: “Voi aveţi să eşuaţi, aveţi să greşiţi, şi Eu am să vă pun deoparte. Dar la vremea potrivită am să vă curăţ şi am să vă primesc din nou.” Al treilea semn a fost apa care s-a prefăcut în sânge. Acesta a fost semnul sângelui [semn care a fost şi pentru Israel].

  • În al treilea rând, au fost anumite semne pentru naţiunile din jur [şi aceste naţiuni includeau în primul rând Egiptul].

Semnele pentru naţiuni [Egipt] au fost cele 10 urgii. Mai ales, în noaptea Paştelui, când au fost ucişi foarte mulţi copii, a fost un semn teribil. Deci legământul mozaic cerea un mijlocitor.Vreau să ţineţi minte ce vă spun acum, fiindcă ne vom întoarce la acest lucru, deoarece este important! Moise, în calitate de mijlocitor, a eşuat. Şi au fost anumite semne, care au însoţit această Împărăţie ce avea să vină, numită Teocraţia. Avem să vedem în Noul Legământ, care va apare, o mare repetiţie a acestor puncte. Aşa că să nu uitaţi ce v-am spus!

Legământul mozaic a fost un legământ condiţionat, prin natura sa

Toate celelalte înţelegeri pe care le-a făcut Dumnezeu au fost necondiţionate, însă legământul mozaic a fost condiţionat. Am văzut deja, la Exod 19:5, că Dumnezeu le-a pus această condiţie: “Dacă veţi asculta de glasul Meu, vă voi face o împărăţie de preoţi!” 

Din nou, daţi-mi voie să accentuez acest lucru pentru voi! Şi anume, prin acest legământ mozaic, Dumnezeu nu arăta o cale prin care noi să fim mântuiţi dacă ţinem Legea sau facem fapte bune; ci acest legământ mozaic a fost o “invadare” din partea lui Dumnezeu în satanocraţie. Şi acest legământ a fost limitat.

Prin ţinerea Legii, Dumnezeu nu a vrut niciodată să arate o cale prin care să obţinem mântuirea; şi prin acest legământ mozaic, Dumnezeu nu a vrut să spună că un individ, în parte, poate să ţină Legea lui Moise şi să fie mântuit. Cu toate acestea, Dumnezeu a instituit un sistem de legi şi ritualuri, prin care israeliţii trebuiau să fie curaţi în faţa lui Dumnezeu. Dar aceste jertfe, în sine, nu aduceau mântuirea pentru israeliţi.

Când Se uită Dumnezeu la noi, chiar şi astăzi, El vede nişte oameni imperfecţi. Moartea este cea care ne atinge trupurile. Şi Dumnezeu este Cel care spune că “nu poate să privească moartea”.

Aşa că, în vechime, dacă cineva se pângărea şi devenea necurat din cauză că atingea un lucru mort, înainte ca să vină în prezenţa lui Dumnezeu, cel ce atingea ceva mort trebuia să se curăţească printr-o jertfă. Dacă un israelit ar fi păcătuit cu voia, de bună voie, nu putea să se ducă el singur, să ia un miel din turmă şi să-l aducă el însuşi ca jertfă şi să spună: “Iată, Doamne, o jertfă pentru curăţirea păcatului meu!” Dumnezeu mi-ar fi spus, dacă eram eu acel israelit: “Îmi pare rău, Eric, dar tu va trebui să mori!”; pentru că aceste jertfe de animale nu aducea curăţirea pentru un păcat cu voia.

Şi atunci noi punem întrebarea: “Cum a reuşit David să trăiască, după ce a păcătuit cu voia? El a păcătuit intenţionat. El a comis adulter şi după aceea a şi omorât un om … Cum a putut să trăiască?” În cartea Psalmi, descoperim ce s-a întâmplat în cazul lui David. David a venit în faţa lui Dumnezeu şi şi-a mărturisit păcatul, s-a pocăit şi el s-a aruncat în faţa îndurării lui Dumnezeu. Natan, proorocul, a venit şi i-a spus: “Păcatul tău a fost iertat!” Deci cum a fost izbăvit sau mântuit de la moarte David? Prin pocăinţa lui şi prin credinţa pusă în îndurarea lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun că peste tot în Scriptură această credinţă în Dumnezeu a fost singura cale de mântuire. Noi suntem cei care trebuie să venim la Dumnezeu prin credinţă şi să primim Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşadar, ca să înţelegem legământul făcut cu Moise, trebuie să înţelegem ce a realizat acest legământ, dar trebuie să înţelegem şi ce nu a putut să înfăptuiască acest legământ.

Legământul mozaic a fost un legământ temporar

Dovada acestei afirmaţii se numeşte legământul deuteronomic [legământul următor celui mozaic], care este dovada că legământul mozaic nu a durat. În legământul mozaic exista o problemă fatală. Legile erau exterioare, pe când natura păcătoasă era lăuntrică. Chiar şi Moise şi-a dat seama că era neapărat nevoie de un alt legământ. Şi chiar şi Moise şi-a dat seama că era nevoie de un alt Mijlocitor.

,,Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prorocca mine: să ascultaţi de el!“ – Deuteronom 18:15

Moise şi-a dat seama că era nevoie să vină un alt Mijlocitor. Şi acest nou Mijlocitor avea să fie într-un nou legământ făcut de Dumnezeu. Pentru că Moise avea să greşească. La Fapte 3:22, Petru confirmă ceea ce a spus Moise în Deuteronom 18:15. Petru a fost cel care a spus că “Mijlocitorul cel nou a fost Isus”.

,,Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. 10 Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”. 11 Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. 12 Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei.13 Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.“ – Evrei 8:6-13

Observaţi ce spune în acest uimitor pasaj!

v.8 – “Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou …”

v.9 – Spune că “nu va fi ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor …”

v.10 – Spune că “noul legământ va schimba inimile”.

v.12 – “Eu le voi ierta nelegiuirile lor şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”

v.13 – Vorbeşte despre “un nou legământ, care arată că cel vechi trebuie să fie desfiinţat”. Aşadar, legământul mozaic a fost un legământ trecător sau temporar.

Termenii pe care se baza legământul mozaic impuneau un alt Mijlocitor şi un nou legământ

  • Moise, mijlocitorul vechiului legământ [legământul mozaic], a eşuat.

Atunci când poporul Israel se afla în pustie, a existat o situaţie când nu au mai avut apă. Şi de data aceasta Dumnezeu i-a poruncit lui Moise şi i-a spus: “Vorbeşte stâncii şi va ţâşni apă!” Însă Moise, cu multă aroganţă, şi-a permis să lovească stânca, în loc să-i vorbească. El a spus cu voce tare: “Trebuie să scoatem apă din stâncă pentru voi, răzvrătiţilor!” Şi această atitudine, cuvintele şi fapta lui, nu au fost plăcute în faţa lui Dumnezeu şi el nu a putut să intre în ţara promisă. Aşadar, Moise – mijlocitorul legământului – a eşuat.

  • Naţiunea Israel a eşuat.

Evrei 3:7-19 – Înainte să citim acest text, daţi-mi voie să vă dau o explicaţie! Este vorba de israeliţii care trebuie să intre în odihna promisă a lui Dumnezeu. Şi odihna aceea, în cazul lor, se referea la ţara Canaanului. Pe atunci, Dumnezeu a făcut ca ţara Canaan să fie centrul Teocraţiei, a Împărăţiei Lui pe pământ. Acum, să citim Evrei 3:7-19!

v.12 – Spune că “au avut o inimă rea şi necredincioasă”. Israeliţii nu au putut să intre în Canaan [A trebuit ca ei să rătăcească încă 38 de ani în pustie, unde au murit, iar copiii lor au intrat în Canaan].Deci naţiunea Israel a eşuat.

  • Un nou legământ era necesar. Şi, mai important, un nou Mijlocitor era necesar.

Acest Mijlocitor nou, care avea să vină, trebuia să rezolve problema păcatului oamenilor. Moise nu a putut decât pur şi simplu să le dea Legea din partea lui Dumnezeu şi să le spună oamenilor: “Ascultaţi Legea!” Dar aceste legi erau exterioare. Iar problema israeliţilor era interioară; ei aveau această natură păcătoasă. Ceea ce înseamnă că trebuie să existe un nou legământ şi trebuie să vină un nou Mijlocitor.

III.  LEGĂMÂNTUL DEUTERONOMIC [Palestinian]

Teologii au fost cei care au numit legământul deuteronomic ca fiind “legământul palestinian”.

În anul 135 d.Hr. domnea la Roma un împărat, numit Hadrian. Hadrian ura foarte mult iudeii. Intenţia lui de a construi un templu lui Zeus pe locul fostului Templu, a determinat răscoala evreilor (132-135 d.Hr.), condusă de Simon Bar-Kochba, care a fost înfrântă. Aşa că Hadrian a construit un templu pe locul ruinelor Templului construit de Irod cel Mare; templul acesta nu a fost construit pentru Dumnezeu, ci pentru un zeu, numit Zeus [Jupiter]. Şi ca să-i insulte şi mai mult pe evrei, Hadrian i-a numit pe israeliţi după denumirea filistenilor. Palestina de fapt este denumirea teritoriului în care locuiau filistenii, duşmanii lui Israel.

Desigur, palestinienii moderni, din zilele noastre, sunt fericiţi că poartă numele de palestinieni, pentru că ei sunt vrăjmaşi ai evreilor, aşa cum erau filistenii în trecut. Din cauza acestor implicaţii ale numelui “palestinian”, mie îmi place să păstrez numele “deuteronomic”.

Să nu uităm care este mediul în care s-a produs acest legământ deuteronomic! Legământul mozaic a fost un legământ multilateral. În legământul mozaic, Dumnezeu a rămas credincios, dar din nefericire israeliţii nu au fost credincioşi legământului. Acum, legământul deuteronomic presupune că cel mozaic a eşuat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a ştiut că era inevitabil ca legământul făcut cu Moise să nu dureze; pentru că după cum am văzut, legământul mozaic se referea la nişte legi exterioare, însă păcatul este o problemă care ţine de interior.

Deuteronom 28 – Moise este cel care vorbeşte, în acest capitol, despre condiţiile din legământul mozaic. În acest capitol 28, Moise pronunţă atât binecuvântările, cât şi blestemele din legământul mozaic.

v.1-2 – După aceste cuvinte, din aceste două versete, Moise a enumerat în faţa lor toate binecuvântările de care aveau să aibă parte, dacă ascultau şi dacă ţineau legile din legământul mozaic.

Uitaţi-vă acum la v.15, unde Moise i-a avertizat cu privire la blesteme! După acest verset, Moise a enumerat toate blestemele de care aveau să aibă parte, în cazul în care nu ascultau de legământul mozaic.

Acum uitaţi-vă la Deuteronom 28:63-66!

,,După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească, şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. 64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. 65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. 66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta“

Pentru o perioadă foarte scurtă, sub domnia lui David, israeliţii au fost în general ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în timpul domniei lui David, Israel a avut parte de binecuvântări. Însă foarte curând, din timpul domniei lui Solomon, ei au uitat de Dumnezeu. Şi Dumnezeu a început să lase asupra poporului blestemele din Deuteronom 28.

Dar ei au continuat să se răzvrătească şi s-au răzvrătit până la venirea Domnului Isus. Şi ca într-un act de răzvrătire finală, israeliţii au cerut răstignirea lui Mesia. Domnul Isus i-a avertizat şi le-a spus că dacă Îl resping pe El, nu au să aibă o altă soluţie, un alt remediu. Aşa că în anul 70 d.Hr. a venit generalul roman Titus, care avea 12 legiuni, a invadat Israelul, Templul din Ierusalim a fost distrus, Ierusalimul a fost distrus şi el; şi istoria ne spune că 2 milioane de iudei au fost omorâţi atunci.

Din anul 70 d.Hr. şi până în zilele noastre, aceste blesteme din Deuteronom 28 s-au văzut în Israel. A fost ţară după ţară, în care evreii au fost prigoniţi şi omorâţi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost Holocaustul din Germania, când au murit aproximativ 6 milioane de evrei. Unii dintre evrei s-au întors, în zilele noastre, în Israel; dar chiar şi în ţara lor, evreii se tem şi sunt prigoniţi de popoarele arabe din jurul lor.

Vă spuneam că dacă privim timpul de astăzi, aşa cum este el, putem să înţelegem de ce situaţia lumii este aşa cum este. Dumnezeu a prezis ce se va întâmpla pentru Israel; şi iată că tot ce s-a întâmplat cu Israel a fost exact cum a fost prezis în Cuvântul lui Dumnezeu.

Având în vedere faptul că Dumnezeu ştia dinainte că legământul mozaic avea să eşueze, El – Dumnezeu – a aranjat ca legământul deuteronomic să poată să fie încheiat.

A. Legământul deuteronomic şi părţile [termenii] sale

,,Astăzi staţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai-marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel, copiii voştri, nevestele voastre şi străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne până la cel ce-ţi scoate apă. Stai ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ şi pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl încheie cu tine în ziua aceasta, ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus şi cum a jurat părinţilor tăi Avraam, Isaac şi Iacov. Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ, 1ci atât cu cei ce sunt aici printre noi, de faţă, în ziua aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.“ – Deuteronom 29:10-15

Observaţi vremea în care acest legământ s-a încheiat! S-a întâmplat după ce israeliţii au rătăcit timp de 40 de ani în pustie şi erau gata să intre în ţara promisă. Israeliţii [copiii israeliţilor răzvrătiţi, care au pierit în pustie], după aceşti 40 de ani, şi-au dat seama câte probleme aveau în încercarea lor de a ţine cele 10 Porunci.

Locul în care au intrat în legământul deuteronomic a fost tocmai Moab. Şi dincolo de Iordan era ţara promisă, Canaan, în care aveau să intre. Acest legământ avea mai multe părţi: Dumnezeu, israeliţii şi urmaşii israeliţilor.

Dacă ne uităm la sfârşitul v.1 din Deuteronom 29, vedem că Biblia spune că “acest legământ, pe care l-au încheiat în ţara Moabului, este afară de legământul pe care-l încheiase Dumnezeu cu ei la Horeb”. Care a fost legământul de la Horeb? Legământul mozaic, pe care nu l-au putut ţine! Deci legământul deuteronomic a fost încheiat în paralel cu legământul mozaic [după 38 de ani, în timpul celui mozaic].

B. Promisiunile din legământul deuteronomic (Deuteronom 30:1-10)

  1. Vremea în care va funcţiona [se va încheia] acest legământ
  • Legământul deuteronomic va fi încheiat după ce se vor încheia toate blestemele din legământul mozaic. În momentul când au fost rostite cuvintele din Deuteronom 30, Israelul era încă sub blestemele pe care le găsim în Deuteronom 29. Deci înseamnă că legământul deuteronomic trebuia să fie în viitor.
  • Legământul deuteronomic va fi încheiat numai după ce israeliţii vor recunoaşte că legile date lui Moise au fost condiţiile neprihănirii lui Dumnezeu [când îşi vor da seama că cele 10 Porunci au fost cerinţele neprihănirii lui Dumnezeu].
  • Legământul deuteronomic va fi încheiat când se va pocăi Israelul.

Vine ziua când Israelul, ca naţiune, va plânge şi se va tângui după Mesia; şi vine ziua când tot Israelul se va pocăi   şi-L va primi pe Mesia.

Deci legământul deuteronomic nu s-a împlinit încă; este încă la viitor. Atunci când Israelul se va pocăi, toate aceste binecuvântări din Deuteronom 30 vor fi asupra poporului Israel.

  1. Şase termeni ai legământului deuteronomic
  • Israel va fi adunat [din toate părţile] (Deut.30:3-10).
  • Israel va intra din nou în posesia ţării promise lui Avraam (Deut.30:3-4)
  • Dumnezeu promite regenerare [naştere din nou] (Deut.30:6).

În Deuteronom 30:6, Dumnezeu spune că “le va tăia împrejur inima lor şi inima sămânţei lor”. Vreau să observaţi că “o tăiere împrejur a inimii” este un termen tehnic. Şi avem să vedem, din Ezechiel, că “a tăia împrejur inima” nu este altceva decât “regenerare sau naştere din nou”.

Vă rog să observaţi că în termenii legământului deuteronomic Dumnezeu are să rezolve problema interioară şi Dumnezeu vrea să le dea o natură [fire] nouă; şi ei, israeliţii, au să fie născuţi din nou.

  • Va fi o judecată a duşmanilor lui Israel (Deut.30:7).

Toate aceste idei ne duc de fapt în urmă, la legământul încheiat cu Avraam … Mai ţineţi minte ce i-a spus Dumnezeu lui Avraam? Dumnezeu i-a spus: “Voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei care te vor blestema!” Toate aceste blesteme care sunt acum asupra lui Israel, vor fi reîntoarse asupra duşmanilor lui Israel.

  • Va fi o ascultare de condiţiile neprihănirii lui Dumnezeu, aşa cum sunt arătate în Legea lui Moise (Deut.30:8).
  • Dumnezeu va da o binecuvântare fără egal şi prosperitate asupra naţiunii Israel (Deut.30:9).

Este foarte interesant că atunci când Solomon a terminat de construit Templul, la 1Împăraţi 8, el s-a rugat; s-a rugat de fapt pe baza acestui legământ deuteronomic. Se pare că Solomon şi-a înţeles foarte bine inima.

Noi ştim că spre mijlocul vieţii sale Solomon a comis nişte păcate urâte; şi odată cu el, tot Israelul a coborât pe această pantă.

Atunci când fiul său, Roboam, a venit la tron, naţiunea Israel s-a dezbinat; şi împreună cu Roboam, naţiunea [Iuda] a coborât mai mult. Până la urmă, aceste blesteme din legământul mozaic au venit asupra naţiunii.

Dar Solomon s-a rugat pentru zile mai bune. El şi-a dat seama şi a ştiut de aceste promisiuni necondiţionate, date de Dumnezeu; şi a ştiut că după acest eşec al său şi al naţiunii sale, după ce israeliţii vor fi izgoniţi din ţara lor, va veni vremea când Israelul va fi adunat din nou de Dumnezeu; Solomon a înţeles că vine o vreme când Dumnezeu va restabili Teocraţia.

Haideţi să încercăm acum un mic rezumat!

  • mai întâi de toate, aceste promisiuni au fost făcute pentru Israelul etnic [deci pentru poporul Israel]; şi ele vor fi împlinite numai pentru Israelul etnic
  • apoi, în ciuda tuturor păcatelor din naţiunea Israel, Dumnezeu are un remediu şi pentru ei, ca naţiune. Va exista şi pentru ei regenerare [naştere din nou].
  • un alt lucru pe care trebuie să-l ţinem minte este că acest legământ deuteronomic aparţine de viitor. În momentul de faţă, Israelul suferă încă din cauza blestemelor; şi acest legământ nu va fi încheiat până când nu se vor încheia toate blestemele de care ei au parte.
  • în al patrulea rând, acest legământ deuteronomic garantează continuitatea naţiunii Israel… De câte ori vezi un evreu, vezi de fapt o minune care umblă.

Sunt oameni de ştiinţă, numiţi antropologi, care nu fac altceva decât să studieze diferitele naturi omeneşti. Şi ei spun că un evreu sau de pildă oricare altă persoană din altă naţiune care este scoasă afară din ţara sa, foarte curând va fi asimilată de noua cultură a ţării în care va locui.

Eu am vizitat câţiva prieteni în America. Bunicii acestor prieteni au fost olandezi, care au emigrat cândva pe coasta de est a Americii şi au făcut parte dintr-o comunitate de olandezi. Şi toţi aceşti olandezi erau uniţi şi şi-au păstrat tradiţiile cu sfinţenie. Dar peste trei generaţii acestă fostă comunitate olandeză este pur şi simplu americană. Încă mai vorbesc de bunicii lor din Olanda, dar ei nu mai sunt olandezi.

Dar miracolul cu privire la evrei este următorul: timp de 2000 de ani, evreii au fost răspândiţi în toate ţările de pe glob, şi totuşi evreii au fost singurii care şi-au păstrat identitatea lor de evrei.

Antropologii spun că acest fenomen nu poate să aibă loc şi nu se întâmplă aşa ceva. Dar iată că s-a întâmplat! … De ce? Pentru că Dumnezeu a dat acest decret în legământul Său deuteronomic.

  • în al cincilea rând, putem spune că nu se ştie încă cine este proprietarul asupra ţării Israel. Cu alte cuvinte, nimeni nu şi-a putut asuma proprietatea … De ce? Pentru că Dumnezeu are să-i pună pe evrei proprietarii ţării în care locuiesc acum.
  • în al şaselea rând, acest legământ deuteronomic garantează că vine ziua când israeliţii se vor pocăi.

,,Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.“ – Zaharia 12:10

Potrivit acestui verset, într-o zi evreii Îl vor recunoaşte pe Cel pe care L-au străpuns; şi evreii vor plânge, se vor jeli şi Îl vor primi în inima lor pe Mesia. Şi legământul deuteronomic garantează o zi de pocăinţă.

Aţi început puţin să vedeţi imaginea? … Dumnezeu a făcut mai întâi un legământ cu Avraam; şi prin legământul cu Avraam, Dumnezeu a spus că prin poporul Său – Israel – avea să răstoarne satanocraţia şi să repare tot ce a stricat Satan când a venit în lume.

Apoi Dumnezeu a făcut legământul mozaic [Legământul lui Moise], prin care Dumnezeu a reuşit, pentru o scurtă perioadă de timp, să readucă Teocraţia pe pământ. Şi un lucru a dovedit; şi anume că Teocraţia lui Dumnezeu nu poate fi instaurată decât numai prin harul şi puterea Lui. Oamenii greşesc şi eşuează de fiecare dată, pentru că înlăuntrul lor există o problemă a firii pământeşti, o problemă interioară. Şi Legea este externă, ea acţionează în exteriorul omului.

Însă cel de-al treilea legământ, legământul deuteronomic, este cel care garantează că lui Dumnezeu nu-I poate sta nimeni împotrivă şi că Dumnezeu, în sfârşit, va aduce împărăţia Sa pe pământ.

IV.   LEGĂMÂNTUL DAVIDIC

 A. Prezentarea legământului davidic

Legământul davidic va vorbi despre Mijlocitorul cel nou care avea să vină.

Haideţi să recapitulăm puţin ce am discutat până acum! Am văzut că planeta Pământ a fost ruinată. Şi ruinarea aceasta a fost produsă în primul rând prin răzvrătirea fiinţelor angelice faţă de Dumnezeu, şi apoi prin răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în dragostea şi mila Lui infinită, a făcut un lucru în această privinţă.

Vă aduceţi aminte cum El a încheiat un legământ cu Avraam! L-a confirmat cu o juruinţă şi Dumnezeu a spus: “Avraam, Eu voi face ceva! Te voi binecuvânta pe tine şi pe tot poporul care va veni din tine, şi voi veţi restaura binecuvântarea Mea pe planeta Pământ.”

Vă aduceţi aminte că următorul legământ a fost legământul mozaic sau legământul încheiat cu Moise! Şi am văzut că într-un sens limitat, Teocraţia a fost restaurată pe planeta Pământ. Slava lui Dumnezeu s-a arătat şi Moise a văzut-o; copiii lui Israel au văzut-o. Dar ei erau destinaţi eşecului, căderii, pentru că înlăuntrul lor exista o problemă a firii pământeşti, o problemă interioară; şi Legea era de fapt externă, ea acţiona în exteriorul omului.

Aşa că Dumnezeu a spus: “Am să fac un alt legământ, legământul deuteronomic! Şi după ce toate judecăţile Mele vor veni asupra voastră pentru toate relele pe care le-aţi făcut, vă voi aduce înapoi în ţară şi vă voi binecuvânta. Iar legământul pe care l-am încheiat cu Avraam va fi împlinit.”

Dar vă aduceţi aminte că sub legământul mozaic trebuia să existe un mijlocitor, trebuia să existe un alt Adam [care a fost Moise].

Acum, în legământul davidic, Dumnezeu urmează să Se îngrijească de ultimul Adam; să ofere omenirii ultimul Adam, să ofere pe Mijlocitorul de care era nevoie. Vă aduceţi aminte că Moise a eşuat! Dar Fiul lui David nu va eşua!

Legământul davidic a fost încheiat cu David. Aş vrea să vă reamintesc circumstanţele în care a fost încheiat acest legământ!David era un mare împărat; şi Biblia spune că “el avea o inimă după inima lui Dumnezeu”, că “era un om după inima lui Dumnezeu”. Dumnezeu l-a binecuvântat şi a adus în Israel pace şi prosperitate.

David locuia într-un palat foarte frumos, în Ierusalim, iar chivotul legământului, acolo unde locuia slava lui Dumnezeu, era într-un cort, la câteva sute de metri mai sus de palatul regal. Într-o zi, David a început să se gândească: “Oare e corect ca eu să locuiesc în palatul acesta atât de mare şi de frumos, şi slava lui Dumnezeu să locuiască într-un cort?” Aşa că el l-a chemat pe prietenul său, proorocul Natan, şi i-a spus: “Natan, eu vreau să-I construiesc o casă lui Dumnezeu! Am multe bogăţii, mult aur şi mult argint şi voi construi un Templu frumos pentru slava lui Dumnezeu.” Proorocul Natan a spus: “Împărate David, este o idee foarte bună!” şi a plecat de la împărat. Dar în noaptea următoare, Dumnezeu i-a spus proorocului Natan: “Vreau să te duci la David şi să-i spui că nu el Îmi va construi Mie o casă. El a vărsat prea mult sânge. Dar fiul lui Îmi va construi Mie o casă. De asemenea, mai spune-i lui David că cu toate că nu-i permit lui să-Mi construiască Mie o casă, îi voi construi Eu lui o casă, îi voi da o dinastie care va domni veşnic.”

Având în minte toate aceste informaţii, deschideţi la 2 Samuel 7:8-16! …

„Acum sã spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la pãşune, de la oi, ca sã fii cãpetenie peste poporul Meu, peste Israel; am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrãjmaşii tãi dinaintea ta, şi ţi-am fãcut numele mare ca numele celor mari de pe pãmânt;  am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sãdit ca sã locuiascã în el, şi sã nu mai fie tulburat, ca sã nu-l mai apese cei rãi ca mai înainte. şi ca pe vremea când pusesem judecãtori peste poporul Meu Israel. Ţi-am dat odihnã izbãvindu-te de toţi vrãjmaşii tãi. Şi Domnul îţi vesteşte cã-ţi va zidi o casã. Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu pãrinţii tãi, Eu îţi voi ridica un urmaş dupã tine, care va ieşi din trupul tãu şi-i voi întãri împãrãţia. El va zidi Numelui Meu o casã, şi voi întãri pe vecie scaunul de domnie al împãrãţiei lui. Eu îi voi fi Tatã şi el Îmi va fi fiu. Dacã va face rãul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneascã şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depãrta de la el, cum l-am depãrtat de la Saul pe care l-am îndepãrtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împãrãţia ta vor dãinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tãu de domnie va fi întãrit pe vecie.” (2 Sam.7:8-16)

Aţi observat termenii în care a fost încheiat legământul? Dumnezeu spune că Israelul va fi aşezat pentru totdeauna, va exista pentru totdeauna şi că tronul lui David va rămânea în veac.

Aş vrea să observaţi că legământul davidic implica poporul Israel. Şi am văzut lucrul acesta în 2 Samuel 7:10-11. În v.11, Dumnezeu spune că “poporul Israel va avea odihnă, va fi izbăvit de toţi vrăjmaşii lui”. Israelul nu experimentează odihna acum, ci are probleme în toate sensurile cuvântului.

Deci legământul davidic este cu privire la Israel. Dar de asemenea legământul davidic este şi cu privire la urmaşul lui David, la Solomon.

În 2 Samuel 7:12-15, Dumnezeu spune că “El îi va fi Tată lui Solomon şi el Îi va fi fiu. Dacă Solomon va face rău, El îl va pedepsi”. Şi ştim cu toţii că Solomon a fost judecat de Dumnezeu. El s-a abătut mult de la calea lui Dumnezeu; a avut multe soţii şi a început să cheltuie banii ţării pentru a-şi satisface soţiile. Aceasta a distrus economia Israelului şi a dus la o inflaţie enormă; poporul trebuia să plătească taxe tot mai mari şi oamenii au devenit tot mai săraci. De aceea Dumnezeu l-a avertizat pe Solomon şi i-a spus: “Voi lua de la dinastia ta zece seminţii!” După ce a murit, când fiul său Roboam a venit la tron, Roboam a spus poporului că el va mări taxele şi mai mult. Aşa că seminţiile de nord au spus: “Noi avem să ne alegem un împărat al nostru!” Omul care a fost un inginer în construcţii şi care l-a ajutat pe Solomon la construirea Templului, Ieroboam, a devenit împărat peste cele zece seminţii din nord. Şi din acel moment naţiunea Israel a început să decadă. Dumnezeu l-a pedepsit pe fiul lui David, Solomon, pentru că făcuse rău.

Deci legământul davidic era cu privire la Israel, cu privire la Solomon şi cu privire la David.

2 Samuel 7:16 – Dumnezeu spune: “Casa ta, adică dinastia ta, şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea …” Şi mai important, mai departe Dumnezeu spune: “… şi “scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” Este foarte important acest lucru!

  • în primul rând, Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui David. Deschideţi la Psalmul 89:3-4!
  • în al doilea rând, ni se spune că “împărăţia lui David va dăinui veşnic”, adică întotdeauna există potenţialul ca cineva din dinastia lui David să fie aşezat pe tron.

Tabelele genealogice, pe care avem să le privim în Matei şi în Luca, ne demonstrează faptul că Domnul Isus vine din spiţa neamului lui David; ne demonstrează că se trage din David. Pentru ca unul din fiii lui David să se califice ca şi împărat, trebuia să fie întâiul născut al întâiului născut [deşi Solomon nu a fost întâiul născut al lui David, el a fost ales de Dumnezeu pentru a fi împărat, el fiind primul împărat dinastic al Israelului]; şi Domnul Isus S-a calificat în privinţa aceasta.

Marcu 11:10 – În Duminica Floriilor, oamenii au recunoscut faptul că Domnul Isus era Fiul lui David, că El era calificat ca să şadă pe tronul lui David.

Fapte 1:6 – Vă aduceţi aminte că Domnul Isus după înviere, timp de 40 de zile i-a învăţat pe ucenici despre Împărăţie. Uitaţi-vă la întrebarea pe care o pun ucenicii în acest verset! Aş vrea să observaţi că ucenicii doreau cu disperare să ştie acest lucru; şi de aceea ei L-au întrebat pe Domnul Isus: “Doamne, în aceste zile ai de gând să Te aşezi pe tronul lui David?”

Deci promisiunea a fost făcută lui David. În al doilea rând, împărăţia lui David va dăinui veşnic.

  • în al treilea rând, tronul lui David va fi întârit pe vecie. Dumnezeu i-a dat lui David o garanţie şi o promisiune solemnă – că un descendent al său va şedea pe tronul său în Ierusalim.

Haideţi să ne uităm la 2Cronici 7:18! Dumnezeu a garantat aici că tronul lui David va fi întârit veşnic.

Luca 1:32-33 – Îngerul Gabriel a fost trimis din cerul al treilea la Maria şi trebuia să-i transmită un mesaj cu privire la Fiul care urma să i se nască, cu privire la Răscumpărătorul care trebuia să Se nască din Duhul Sfânt. În aceste versete ni se spune că “Dumnezeu I-a dat Domnului Isus tronul lui David”.

  • Un alt lucru important este că legământul davidic este necondiţionat; el depinde de credincioşia lui Dumnezeu.

Haideţi să vedem acum faptul că Domnul Isus este Fiul lui David! Matei ne confirmă acest lucru în evanghelia sa, capitolul 1, unde ne prezintă linia genealogică a Domnului Isus, începând cu Avraam până la Domnul Isus. Observaţi că linia genealogică trece prin toţi împăraţii! De aici lipseşte împăratul Ioiachim.

Haideţi să ne gândim puţin la împăratul Ioiachim! Acest împărat a trăit în timpul lui Ezechiel; a fost unul din ultimii împăraţi ai lui Iuda şi a fost un om foarte rău. Dumnezeu i-a dat acestui împărat o proorocie prin proorocul Ieremia, prin care Dumnezeu îi spunea că-l va judeca pe el şi pe poporul Israel dacă ei nu se pocăiau. Lucrul acesta s-a întâmplat în decembrie 606 î.Hr. Împăratul stătea în palatul său de iarnă. Acolo lângă el era un foc cu cărbuni, unde el se încălzea. Atunci când a început să i se citească sulul cu proorocia lui Ieremia şi când a auzit cuvintele proorociei, el a spus: “Nu-mi place mesajul acesta şi nu vreau să-l ascult!” A luat un cuţit ascuţit pe care-l avea lângă el, a tăiat sulul în bucăţele şi apoi l-a aruncat în foc. Ieremia ne spune că tot sulul cărţii sale a fost ars în foc.

Dumnezeu a aruncat atunci un blestem de sânge asupra urmaşilor acestui împărat; Dumnezeu a spus: “Nici un fiu de-al tău nu va mai şedea pe tronul lui David!” Astfel lucrurile au luat dintr-o dată o întorsătură şocantă. Se părea că legământul lui Dumnezeu cu David a eşuat. Din acest motiv numele lui Ioiachim nu este menţionat în această linie genealogică din Matei 1.

Însă fiul lui Ioiachim, Ieconia [sau Ioiachin], este menţionat în lista din Matei 1. Dar nici unul din urmaşii lui Ioiachim nu a putut să fie împărat [Ioiachin a domnit totuşi trei luni], pentru că în toată linia regală a fost aruncat un blestem de sânge.

Cu toate acestea, când ajungem la linia genealogică prezentată de Luca – în Luca 3:23 -, ni se vorbeşte despre Iosif, care era fiul (ginerele) lui Eli. Aş vrea să observaţi că aici spiţa neamului Domnului Isus este prezentată în direcţia opusă, începând de la Iosif şi până la David, şi apoi de acolo până la Adam. Atunci când este vorba de spiţa neamului Mariei – pentru că spiţa neamului din Luca 3 este spiţa neamului Mariei -, când se ajunge la David se face o întorsătură; şi în loc să meargă prin Solomon, Roboam şi până la Ioiachim, linia trece printr-un alt om, şi anume prin Natan, care nu se afla sub blestemul de sânge.

Problema este că Iosif trebuia să vină din spiţa regală – şi el se şi trăgea de acolo -; dar Domnul Isus nu putea să fie sub blestemul de sânge. Şi din acest motiv Domnul Isus a trebuit să se nască prin Maria. Trebuia să fie o naştere din fecioară; fecioară care nu făcea parte din linia blestemată.

Deoarece linia Mariei nu avea dreptul la tron, Domnul Isus a trebuit ca prin Iosif [tatăl său adoptiv] să facă parte din linia regală. Şi Iosif a transferat drepturile regale asupra Domnului Isus [fiul său adoptiv].

Vedeţi? Scopurile lui Dumnezeu nu sunt distruse niciodată. De aceea în legământul davidic, Dumnezeu nu a eşuat şi nu a greşit; şi scopurile lui Dumnezeu vor fi duse la îndeplinire întotdeauna.

Deci atât Matei, cât şi Luca ne confirmă faptul că Domnul Isus este Fiul lui David şi că El Se califică să şadă pe tronul lui David. Iosif, ca şi tată adoptiv, i-a dat Domnului Isus drepturile regale, ca şi rege. Dar Iosif nu putea să fie tatăl firesc al lui Mesia, pentru că Iosif se afla sub blestemul de sânge. Maria se trăgea tot din spiţa neamului lui David, care nu era însă linia regală; dar ea se trăgea din celălalt fiu al lui David şi ea nu se afla sub blestemul de sânge.

Aceste linii genealogice ne dovedesc că Domnul Isus avea dreptul să şadă pe tronul lui David. Am spus deja că îngerul Gabriel a confirmat acest lucru (Luca 1:32-33).

Dar şi Petru confirmă acest lucru. Uitaţi-vă la Fapte 2:30! În acest verset, Petru confirmă că Domnul Isus era calificat să şadă pe tronul lui David.

Cu 150 de ani înainte de proorocul Ezechiel, Isaia a confirmat acelaşi lucru. Uitaţi-vă la Isaia 9:7! Isaia confirmă că acest Mesia care urma să vină – Domnul Isus – va şedea pe scaunul de domnie al tatălui Său, David. Uitaţi-vă că lucrul acesta va fi făcut din punct de vedere politic! Sfârşitul v.7 spune: “… iată ce va face râvna Domnului oştirilor.” Deci vedeţi? Lucrul acesta nu depinde de credincioşia omului, ci depinde de credincioşia lui Dumnezeu.

Unii teologi spun că acest tron al lui David nu va fi un tron ce va fi aşezat pe planeta Pământ, ci este de fapt Tronul lui Dumnezeu din ceruri, pe care şade Dumnezeu Tatăl. Dar sunt multe pasaje în Scriptură care combat de fapt această teorie. Tronul lui David, care este tronul lui Mesia, va fi aşezat în Ierusalim, pe planeta Pământ.

Psalmul 110:1 – În versetul acesta Dumnezeu Tatăl vorbeşte cu Dumnezeu Fiul şi Îi spune: “Şezi la dreapta Mea – adică în ceruri, în cel de-al treilea cer -, până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale!” Aici este vorba despre un tron în ceruri, în cel de-al treilea cer.

Dar Dumnezeu a spus că Solomon va şedea pe tronul lui David. Solomon nu a stat niciodată pe un tron în ceruri. Deci ne dăm seama că este vorba de două tronuri separate, diferite.

Apoi, în al doilea rând, tronul lui Dumnezeu este veşnic; pe când tronul lui David a fost aşezat în timpul vieţii sale.

Psalmul 93:1-2 – Aş vrea să observaţi că tronul lui Dumnezeu este din veşnicie, pe când tronul lui David a fost adus în timp.

Apocalipsa 3:21 – Aici vedem că există o diferenţă mare între tronul lui Dumnezeu şi tronul lui David. Observaţi că în acest verset se face distincţie între tronul lui Dumnezeu Tatăl şi tronul lui Dumnezeu Fiul. De asemenea, găsim aceeaşi distincţie în Evrei 1:8.

Vedeţi? Dumnezeu recunoaşte că tronul lui David este un tron diferit.

Un ultim lucru pe care aş vrea să-l observaţi este că tronul lui David niciodată nu a exercitat [şi nici nu va exercita] o autoritate în ceruri, ci tronul lui David este pământesc. Uitaţi-vă la Isaia 66:1!

Haideţi să ne amintim care e problema! Satan şi-a aşezat satanocraţia lui pe pământ. Şi aici, pe pământul acesta, va fi el înfrânt. Dar tot aici, pe pământ, va fi aşezat tronul lui Mesia; şi ultimul Adam va stăpâni pe planeta Pământ.

Legământul davidic încă face parte din viitor; nu a fost împlinit încă. Şi el se va împlini atunci când Domnul Isus Se va întoarce pe pământ ca să împărăţească.

B. Împlinirea legământului davidic, în viitor

  1. Împărăţia [Împărăţia de 1000 de ani] va fi dată Fiului Omului la cea de-a doua venire a Sa.

Daniel 7:13-14 – Observaţi că atunci când Domnul Isus va veni, la cea de-a doua venire a Lui, Lui I Se va da stăpânire.

Vă aduceţi aminte ce a primit primul Adam de la Dumnezeu? Şi el a primit stăpânire! Adam a primit stăpânire peste pământ, dar a încredinţat stăpânirea lui Satan, atunci când a căzut în păcat. Şi astfel lumea aceasta a devenit împărăţia lui Satan. Dar stăpânirea aceea Îi va fi dată înapoi Celui de-al doilea Adam.

Apoi ni se spune că Lui I Se va da şi slavă; slava lui Dumnezeu se va întoarce pe planeta Pământ. Şi ni se mai spune că I Se va da şi putere împărătească.

Observaţi că lucrurile acestea se aplică la toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Şi ni se spune că stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum.

Tot Daniel ne spune nişte lucruri foarte interesante, şi anume: când şi cum se vor petrece toate aceste lucruri. Daniel ne spune că vor exista patru mari imperii în lumea aceasta:

  • imperiul babilonian;
  • imperiul medo-persan;
  • imperiul grec;
  • imperiul roman.

Daniel ne spune că ultimul imperiu, Imperiul roman, va veni în trei forme:

  • prima formă a Imperiului roman este sub cea a unei fiare foarte feroce; şi ea va subjuga toate naţiunile pământului. Lucrul acesta s-a întâmplat în timpul Domnului Isus.
  • a doua formă a Imperiului roman este cea a unei “Federaţii de 10 naţiuni”.

Este interesant faptul, dar eu cred că noi vedem formarea acestei “Federaţii de 10 naţiuni” în Europa, în timpul prezent.

  • cea de-a treia formă pe care o va lua Imperiul roman este reprezentată de “un corn mic”. “Cornul mic” reprezintă o persoană foarte puternică; şi este vorba de sămânţa şarpelui – Anticristul.

După ce sămânţa şarpelui – Anticristul – va fi zdrobit, Împărăţia lui Mesia va fi aşezată pe pământ.

2. Însuşi Domnul Isus confirmă acest lucru.

,,Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre“  – Matei 25:31-32

Aş vrea să observaţi cum aceste două versete fac o legătură cu legământul avraamic, cu legământul deuteronomic şi cu legământul davidic. Când Se va întoarce, Domnul Isus Se va aşeza pe tronul lui David, pe scaunul de domnie al slavei Sale; va judeca naţiunile şi le va despărţi; şi numai cei mântuiţi vor fi introduşi în Împărăţia Lui.

Deci împlinirea legământului davidic în viitor este confirmată chiar de Domnul Isus.

3. Proorocul Zaharia confirmă acest lucru.

Zaharia 14:4,9 – Nişte lucruri incredibile se vor petrece atunci când Domnul Isus Se va întoarce pe planeta Pământ. Vor avea loc nişte schimbări extraordinare în Orientul Mijlociu, în special în ceea ce priveşte Ierusalimul. Dar Zaharia ne confirmă aici legământul davidic. El spune că “Domnul, adică Mesia Isus, va fi Împărat peste tot pământul”.

4. David confirmă acest lucru.

,,Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea
până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –
Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând:
„Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”  –  Psalmul 110:1-2

David ne confirmă şi ne declară aici că Fiul său – Domnul Isus – va şedea pe tronul său.

C. Împlinirea pământească a legământului davidic

  • În proorocia lui, Zaharia confirmă acest lucru.

În Zaharia 14:4,9 ni se spune că atunci când picioarele Domnului Isus vor atinge pământul, acela va fi semnalul că El Îşi va aşeza Împărăţia Lui. Revenirea Lui va realiza nişte schimbări extraordinare, în special în Orientul Mijlociu. Şi Domnul Isus va fi Împărat peste tot pământul.

  • Domnul Isus va executa judecată şi dreptate pe tot pământul.

În Ieremia 23:5-8, Ieremia confirmă acest lucru.

Haideţi să ne întoarcem înapoi la împăratul Ioiachim! El a fost un urmaş al lui David şi el făcea parte din linia davidică, mesianică. El a comis nişte păcate groaznice împotriva lui Dumnezeu. Aşa că Dumnezeu a pronunţat un blestem de sânge peste linia davidică a lui Ioiachim. Dumnezeu a spus: “Nici un fiu de-al tău nu va mai şedea pe tronul lui David!”

Lucrul acesta a cauzat o problemă extraordinară. Şi se punea întrebarea: “Cum mai poate fi împlinit legământul lui Dumnezeu făcut cu David, dacă linia lui David a fost blestemată cu sânge?”

Domnul Isus a fost născut din Maria, prin naştere din fecioară. Maria era şi ea o urmaşă de-a lui David; se trăgea din linia lui David. Dar ea nu se trăgea din linia lui Solomon, linia regală. Ea se trăgea din linia lui Natan, un alt fiu al lui David. Solomon l-a avut ca fiu pe Roboam, care a devenit rege şi linia sa s-a dus până la Ioiachim, care a adus blestemul de sânge în linia lui David. Dar linia Mariei din David, prin Natan, depăşea (ocolea) blestemul de sânge.

Problema era că drepturile regale la împărăţie veneau prin Solomon, … Ioiachim şi prin Iosif. Deci într-un fel drepturile regale care erau la Iosif trebuiau să-I fie transferate Domnului Isus. Dar Domnul Isus nu putea să fie Fiul lui Iosif, pentru că linia lui Iosif era blestemată. Într-adevăr Domnul Isus nu a fost Fiul lui Iosif, El a fost născut din Duhul Sfânt. Şi atunci când Iosif şi-a dat seama că Maria e însărcinată – ei încă nu erau căsătoriţi, ci erau doar logodiţi -, Iosif a vrut să se despartă de Maria, să rupă logodna. Dar îngerul Gabriel i-a spus: “Iosife, trebuie să te căsătoreşti cu Maria! Pentru că atunci când Domnul Isus Se va naşte, tu trebuie să fii tatăl Lui legal (adoptiv), astfel încât să-I poţi transmite Lui drepturile tale regale, ca El să fie Împărat.”

Înţelegeţi acum cum a depăşit Dumnezeu problema? Nu credeţi că este extraordinar faptul că scopurile lui Dumnezeu nu sunt nimicite niciodată?

În vremea lui Ezechiel, el nu avea de unde să ştie că va avea loc o naştere din fecioară. Dar Ezechiel a trebuit pur şi simplu să se încreadă în Dumnezeu, că Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul Său.

Aceasta este o lecţie şi pentru noi. Ne întrebăm: “Oare cum va ieşi Dumnezeu să rezolve problema aceasta în viaţa mea?” … Dar vedeţi? Dumnezeu a rezolvat deja toate problemele înainte de întemeierea lumii. Şi noi pur şi simplu trebuie să ne încredem în El, să facem câte un pas în credinţă şi să spunem: “Doamne, ştim că Tu vei rezolva aceste lucruri!” Şi El o va face, pentru că toate depind de credincioşia Lui nu de dorinţa noastră sau de credincioşia noastră.

  • Daniel 7 confirmă acest lucru.

În Daniel 7:13-14,27, ni se spune că Împărăţia de 1000 de ani [Împărăţia pământească] va fi aşezată sub ceruri.

  • Fapte 3:21 confirmă acest lucru.

Vă aduceţi aminte că Israelul L-a respins pe Mesia! Mesia – Domnul Isus – a intrat în Ierusalim în Duminica Floriilor [Proorocul Zaharia a prezis acest lucru; la fel şi proorocul Daniel]. Dar ce au făcut iudeii? L-au respins şi L-au răstignit pe Mesia lor. Înainte de aceste lucruri, Domnul Isus avertizase Israelul. El a spus: “Dacă voi Mă respingeţi, totuşi veţi avea altă oportunitate!” Dar a spus: “Dacă veţi păcătui, dacă veţi huli împotriva Duhului Sfânt, pentru generaţia aceasta nu va mai fi nici un remediu!”

  • În Vechiul Testament Israelul L-a respins pe Dumnezeu Tatăl, şi şi-au ales un împărat.
  • În Evanghelii, Israelul Îl respinge pe Dumnezeu Fiul.

În Ziua Rusaliilor, S-a pogorât Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană din Trinitate. Petru a ţinut atunci o predică extraordinară israeliţilor din Ierusalim – nu era nici unul dintre neamuri printre ei ; şi Petru a spus: “Dacă vă pocăiţi, Dumnezeu Îl va trimite pe Domnul Isus înapoi!”

Uitaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Israelul s-ar fi pocăit după Ziua Rusaliilor! …   Uitaţi-vă în Fapte 3:19-21 ce promite Petru! Vreau să observaţi ce spune Petru lui Israel aici! Petru le spune: “Vă cer să vă pocăiţi! Duhul Sfânt a venit; şi dacă vă pocăiţi Dumnezeu Îl va trimite pe Domnul Isus înapoi.”

Şi în v.21, Petru spune: “… pe care cerul trebuie să-L primească până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.” În limba română, traducerea nu este atât de clară, căci spune: “… până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.” Traducerea mai bună este cea în engleză, care spune: “… până la vremea restituirii tuturor lucrurilor.”

Petru a folosit în v.21 două cuvinte din limba greacă: “palin genesia” – traduse “din nou genesa”. Cu alte cuvinte, Petru spunea: “Adu-ţi aminte, Israele! L-ai respins pe Dumnezeu Tatăl … L-ai respins pe Dumnezeu Fiul … Duhul Sfânt a venit acum! Dacă vă pocăiţi, genesa va avea loc din nou.” Cu alte cuvinte: “Domnul Isus Se va întoarce şi toate proorociile Vechiului Testament vor fi împlinite. Va avea loc “din nou genesa” [“palin genesia”]. Din nou va fi instaurată Teocraţia!

  • Din nefericire, în ziua Rusaliilor, Israelul L-a respins pe Duhul Sfânt şi L-a respins din nou pe Hristos.

Şi aşa cum a prezis Domnul Isus, pentru ei nu a mai existat nici un remediu. După aproximativ 38 de ani, în anul 70 d.Hr., generalul Titus a venit şi a distrus Ierusalimul, ştergându-l de pe faţa pământului.

Domnul Isus a spus acest lucru despre Ierusalim; a spus că “va fi şters de pe faţa pământului de către neamuri”, şi a spus: “Voi nu Mă veţi mai vedea din nou, până când nu vă pocăiţi şi nu spuneţi: “Binecuvântat să fie Cel ce vine în Numele Domnului!” Aceste proorocii ale Domnului Isus au fost împlinite până la ultima literă.

Ştiţi că, cu toate că Israelul a capturat din nou Ierusalimul, în 1967, şi cu toate că acum Ierusalimul le aparţine din nou evreilor, zona sacră unde a fost odată Templul nu aparţine evreilor, ci aparţine arabilor? Evreii nu pot să se roage acolo şi nu pot să ridice steagul Israelului acolo. Neamurile au încă în stăpânire acea zonă.

Aceasta pentru că, în timpul Războiului de Şase Zile din 1967, renumitul general israelian, Moshe Dayan, care a capturat Ierusalimul, a făcut un lucru de necrezut: a dat înapoi arabilor muntele pe care a fost Templul. Şi cu toate că prin inteligenţa şi tactica sa militară strălucită generalul Dayan a recuperat Ierusalimul, evreii nu l-au iertat niciodată pentru că a dat muntele Templului arabilor. Generalul Dayan a murit în 1981, şi evreii de abia dacă au pomenit ceva despre moartea lui.

Dar de fapt lucrurile ce s-au întâmplat făceau parte din planurile lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus că Ierusalimul va fi nimicit de neamuri … Vedeţi cât de precis este Cuvântul lui Dumnezeu?

De aceea, Fapte 3:21 ne confirmă faptul că Împărăţia lui Mesia va fi o Împărăţie pământească. Versetul acesta spune că “va avea loc din nou genesa”.

Ordinea cronologică a ceea ce se va întâmpla în Împărăţia de 1000 de ani.

  1. Blestemul care a fost pus asupra pământului va fi îndepărtat. Vă aduceţi aminte că pământul a fost blestemat după căderea omului în păcat! Dar când va avea loc “din nou genesa”, blestemul acela aruncat asupra pământului va fi îndepărtat (Is.35:1-2; Is.41:18-20; Is.51:3). Deci blestemul care a fost pus asupra pământului va fi îndepărtat atunci.
  2. Animalele nu se vor mai devora unele pe altele. Va avea loc “din nou genesa” şi animalele vor fi din nou cum au fost în Eden. Isaia 11:6-9 – Vă daţi seama că pe planeta Pământ vor avea loc nişte schimbări extraordinare? Animalele nu vor mai fi sălbatice şi carnivore, ci vor fi paşnice şi ierbivore. În zilele Împărăţiei, nimic nu te va mai răni sau distruge.
  3. Viaţa lungă va fi restaurată (Isaia 65:20).
  4. Bolile vor fi vindecate (Is.29:18; Is.35:5-6). Vă aduceţi aminte că atunci când Domnul Isus a fost pe pământ El a făcut aceste minuni despre care vorbeşte Isaia aici; şi a spus: “Aceasta este dovada că Împărăţia vă este oferită vouă!” Acestea erau semne ale Împărăţiei.

Cine va face parte din Împărăţie?

Domnul Isus a spus un lucru ucenicilor, dar se aplica în special la trei dintre ei. Domnul Isus a spus: “Am să vă arăt puţin şi am să vă explic cum va arăta Împărăţia cerurilor [Împărăţia de 1000 de ani]!”; şi i-a dus pe Muntele Schimbării la Faţă – pe Petru, Iacov şi Ioan. Acolo, cei trei ucenici L-au văzut pe Domnul Isus în slavă; L-au văzut pe Domnul Isus glorificat. Iar lângă Domnul Isus au văzut că au apărut doi din sfinţii Vechiului Testament: Moise şi Ilie.

Domnul Isus a spus că ceea ce au văzut ucenicii acolo era ca o prefaţă a Împărăţiei ce urmează să vină. Haideţi să vedem cine era acolo pe munte!

  • era Domnul Isus în slavă;
  • era Moise, care murise şi fusese îngropat, iar apoi a fost înviat;
  • tot acolo se afla Ilie, care nu murise, ci fusese răpit; dar şi el era acolo, în trupul lui de slavă.
  • şi mai erau cei trei ucenici: Petru, Ioan şi Iacov, în trupurile lor muritoare.

Domnul Isus le-a spus: “Aceasta este ca o prefaţă a Împărăţiei!” În Împărăţie vor fi sfinţi pe care Dumnezeu i-a înviat, vor fi sfinţii care au fost răpiţi [Biserica] şi vor fi mulţimi de oameni în trupurile lor muritoare. Când Domnul Isus Se întoarce să domnească, noi – Biserica – ne vom întoarce împreună cu El; sfinţii din Vechiul Testament vor fi înviaţi din morţi şi vor fi mulţi alţi oameni care au supravieţuit perioadei Necazului cel Mare şi au ieşit din Necazul cel Mare, care nu   s-au închinat niciodată Fiarei, care i-au apărat pe evrei şi au dovedit că ei sunt născuţi din nou; ei – neamurile – vor intra în Împărăţie împreună cu naţiunea Israel, care s-a pocăit şi care L-a primit pe Mesia.

  • Biblia indică faptul că Împărăţia lui Mesia [Împărăţia de 1000 de ani] nu este Împărăţia veşnică.

După Necazul cel Mare va avea loc cea de-a doua venire a Domnului Isus. Domnul Isus Îşi va aşeza Împărăţia Sa, care va dura 1000 de ani [Împărăţia de 1000 de ani] şi care a fost descrisă de Domnul Isus pe Muntele Schimbării la Faţă.

La sfârşitul celor 1000 de ani, Satan – care a fost legat – va fi eliberat şi va veni pe planeta Pământ.

Spuneam că din Necazul cel Mare vor fi oameni care vor supravieţui şi vor intra în Împărăţie în trupurile lor muritoare, dar ei Îl vor accepta pe Isus ca Mântuitor şi ca Mesia şi vor fi mântuiţi. În cei 1000 de ani, mulţi copii se vor naşte din aceşti oameni muritori şi mulţi dintre aceştia nu-L vor accepta pe Domnul Isus ca Mântuitor şi ca Mesia; ei se vor răzvrăti împotriva Lui, împreună cu Satan la sfârşitul celor 1000 de ani.

După ce va fi eliberat, Satan va avea o ultimă încercare nebunească de a-L doborî pe Domnul Isus de pe tronul Său. În această răzvrătire va fi urmat de oamenii nemântuiţi din Împărăţia de 1000 de ani. Bineînţeles că Satan şi aliaţii săi vor eşua în această încercare nebunească. Oamenii răzvrătiţi, aliaţii lui Satan, vor fi mistuiţi de foc pogorât din cer, iar Satan va fi aruncat în iazul de foc.

După aceea va fi aşezat Marele Tron Alb de Judecată. Toţi cei care au murit în păcat, fără Hristos, vor fi înviaţi din morţi, vor fi judecaţi şi vor fi trimişi într-o veşnicie pierdută, în iad.

Acum, trebuie să facem o diferenţă în Scriptură între Împărăţia de 1000 de ani şi Împărăţia veşnică.

  1. În Psalmul 72:8 şi în Zaharia 9:10, ni se spune că Domnul Isus va domni de la o mare la alta [de la Marea Mediterană la Marea Moartă]. Apocalipsa 21:1 – Ne spune că în Împărăţia veşnică nu mai există mare.
  2. În Împărăţia de 1000 de ani vor fi oameni nemântuiţi (Is.11:4; Apoc.20:8-9). În Împărăţia veşnică nu vor mai fi oameni nemântuiţi (Apoc.21:8).
  3. În Împărăţia de 1000 de ani unii oameni vor muri (Is.11:4; Ier.31:29-30; Is.65:20). În Împărăţia veşnică nu va mai exista moarte (Apoc.21:4)
  4. În Împărăţia de 1000 de ani se vor naşte copii, din cei care intră în Împărăţie cu trupurile lor muritoare [cei care au ieşit din Necazul cel Mare] (Ezec.47:22). În Împărăţia veşnică nu se vor mai naşte copii (Mat.22:30).

Acestea au fost diferenţele dintre Împărăţia de 1000 de ani şi Împărăţia veşnică.

Împărăţia de 1000 de ani va fi o Împărăţie politică.

Sunt unii teologi care spun că şi noi trebuie să intervenim atunci când e vorba de guvernul ţării în care trăim. Putem şi trebuie să facem ceea ce ne stă în putinţă ca să-i ajutăm pe oameni. Dar fiţi foarte atenţi! Să nu credeţi că puteţi schimba lumea implicându-vă în politică şi acţionând în politică, în vremurile de faţă, pentru că este imposibil. Noi trăim în lumea lui Satan.

În secolul XIX a existat un mare evanghelist, numit D.L. Moody. El a fondat Biserica din Edinburg. Au fost foarte mulţi oameni care au încercat să-l implice pe evanghelistul Moody în politică şi-i spuneau: “Domnule Moody, ai putea să fii un mare politician, pentru că ai o mare influenţă asupra mulţimilor!” Dar Moody a dat din cap şi a spus: “După mine, lumea aceasta este un vas care se scufundă. Dar Dumnezeu ne-a oferit nouă o barcă de salvare, în Domnul Isus Hristos. Pe mine nu mă interesează altceva în viaţa aceasta decât să iau pe oameni de pe vaporul care se scufundă şi să-i duc în barca de salvare, care este Isus Hristos.”

Dar Împărăţia lui Hristos – Teocraţia – va fi o Împărăţie politică, pentru că Domnul Isus va fi Împărat peste tot pământul.

  • Guvernarea [stăpânirea] va fi pe umerii Domnului Isus.

,,Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.“ –Isaia 9:6-7

Domnul Isus va şedea pe tronul lui David şi domnia sau stăpânirea va fi pe umerii Lui.

  • Isus Mesia va controla relaţiile internaţionale.

,,El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ – Isaia 2:4

Domnul Isus va stăpâni peste toate neamurile.

Cu ceva ani în urmă am vizitat clădirea Naţiunilor Unite din New York. Textul din Isaia 2:4b este sculptat pe o placă aflată pe frontispiciul sediului O.N.U. Şi m-am gândit: “Câtă falsitate este aici!” Naţiunile Unite cred că pot să aducă pace, dar niciodată nu va fi pace pe acest pământ decât atunci când Isus Mesia va controla relaţiile internaţionale.

  • Ierusalimul va fi centrul de guvernare.

,,Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului.“ – Isaia 2:2-3

Ştiţi că va veni ziua când Casa Parlamentului din Londra va fi încuiată şi nu va mai fi folosită? Va trebui să fie pus acolo o plăcuţă, pe care să scrie: “Aici nu mai există nici un guvern … De aici nu se va mai guverna … Dacă aveţi probleme, mergeţi la Ierusalim.”

Aceasta pentru că Ierusalimul va fi centrul de guvernare; de acolo se va guverna pământul. Şi toate naţiunile se vor duce acolo.

  • Domnul Isus va fi Judecătorul suprem.

Isaia 2:4; Psalmul 72:1-4 – Isus Mesia va fi Judecătorul suprem pe tot pământul şi, pentru prima oară în istoria omenirii, pe pământ va domni dreptatea.

Nouă ne este imposibil să ne imaginăm cum va fi atunci … Vă puteţi imagina cum pământul se schimbă, animelele se schimbă, situaţia politică se schimbă? Şi ceea ce mă uimeşte pe mine cel mai mult din toate aceste lucruri este faptul că Noul Testament ne arată că noi suntem Mireasa lui Hristos şi noi vom împărăţi împreună cu Hristos. Noi vom fi cei care vom lucra împreună cu El şi noi vom lua parte în organizarea Împărăţiei Sale.

Ştiţi că noi avem un viitor minunat? Pavel numeşte viitorul nostru “nădejdea binecuvântată”. Şi noi trebuie să aşteptăm cu nerăbdare acea nădejde binecuvântată. Lucrurile nu vor fi întotdeauna aşa cum sunt acum, ci vor avea loc nişte schimbări minunate.

Împlinirea legământului davidic este sigură, pentru că ea se bizuie pe credincioşia lui Dumnezeu.

,,Domnul a jurat lui David adevărul
şi nu Se va întoarce de la ce a jurat:
„Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.“ – 
Psalmul 132:11

Dumnezeu nu-l va minţi pe David. Dumnezeu a confirmat legământul davidic cu o juruinţă. Este adevărat că descendenţii lui David au fost necredincioşi lui Dumnezeu. Solomon, Roboam, Ahaz, Manase, Ioiachim au fost necredincioşi; dar Dumnezeu este credincios şi Cuvântul Său va fi împlinit.

,,Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. 32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” – Luca 1:31-33

Împăratul vine! Dumnezeu a confirmat acest lucru şi de aceea ne putem bucura.

V.     NOUL LEGĂMÂNT

Este important să înţelegem acest legământ, pentru că legământul acesta i-a fost descoperit lui Ezechiel.

Vă aduceţi aminte că Dumnezeu este Împăratul veşniciilor; şi Împăratul trebuie să aibă o Împărăţie şi supuşi care să-L slujească de bună voie.

Am văzut în legământul davidic că Împăratul vine.

În legământul deuteronomic am văzut că pământul va fi înnoit; vom avea un pământ nou. Dar am văzut că este nevoie şi de un popor răscumpărat. Aşa că Noul Legământ tratează problema răscumpărării poporului.

A. Părţile implicate în legământ

Atunci când face o înţelegere sau un legământ, trebuie să fie două părţi implicate în încheierea legământului.

  • Cele două părţi sunt Dumnezeu şi Israel.

,,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.“ –  Ieremia 31:31

Este un nou legământ şi el e făcut cu casa lui Iuda şi a lui Israel (Is.59:20-21; Ier.50:4-5; Ezec.34:25-30; Ezec.37:21-38).

  • Părţile implicate în Legământul cel Nou sunt aceleaşi care au fost implicate în legământul cel vechi.

,,Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziuacând i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul“ – Ieremia 31:32

Aş vrea să observaţi că e vorba de acelaşi popor – Israel! Şi Dumnezeu spune: “Eu am încheiat acel legământ cu voi. Aduceţi-vă aminte că era un legământ multilateral! Adică, amândoi am încheiat legământul; El l-am păstrat, dar voi l-aţi încălcat.”

Deci Legământul cel Nou este încheiat între aceleaşi părţi, cum a fost încheiat legământul mozaic.

  • Noul Legământ vorbeşte despre o existenţă veşnică a Israelului.

Legământul cel Nou implică o reconstruire a Ierusalimului, un Ierusalim care va exista veşnic. Iar Israelul va fi o naţiune care va exista toată veşnicia (Ier.31:31-40).

B. Promisiunile Noului Legământ

  • Regenerare sau naştere din nou.

Cu alte cuvinte, oamenii vor primi o inimă nouă; vor fi născuţi din nou.

,,Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voipune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. “ – Ieremia 31:33

Vă aduceţi aminte care a fost problema cu legământul mozaic? Legea era aplicată la exteriorul omului, dar problema omului era interioară. Oamenii aveau o fire păcătoasă în ei, de aceea au încălcat legământul mozaic.     Pe când, în Legământul cel Nou, Dumnezeu spune: “Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor … Ei vor fi născuţi din nou! Ei vor avea o natură nouă!”

  • Iertare de păcate.

,,Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”“ – Ieremia 31:34

Aş vrea să observaţi că ni se spune că păcatele vor fi iertate, nelegiuirea va fi iertată; şi Dumnezeu spune: “Nu Îmi voi mai aduce aminte de păcatul lor “

Ştiţi că Dumnezeu are o memorie rea în ceea ce priveşte păcatele noastre? De fapt, la Dumnezeu aceasta nu este un lucru negativ, o slăbiciune, ci este un atribut al Său. Şi în ceea ce priveşte toate păcatele mele, Dumnezeu spune: “Nu-Mi voi mai aduce aminte de ele!” Aceasta este o iertare măreaţă, dumnezeiască.

Un predicator din Marea Britanie obişnuia să spună: “Dumnezeu a aruncat toate păcatele mele în adâncul oceanului şi acolo a pus un semn pe care scrie: “Pescuitul interzis!” Deci va fi iertare de păcate.

  • Duhul Sfânt, care locuieşte în om.

Ezechiel 36:27 – Aş vrea să observaţi că am fost născuţi din nou, am fost iertaţi de păcate şi apoi ne este dăruit şi Duhul Sfânt care să locuiască în noi.

  • O cunoştinţă completă şi universală cu privire la Iehova.

Ieremia 31:34 – Va fi o cunoştinţă universală. Toţi evreii şi toate neamurile din Împărăţie, într-un mod miraculos, vor primi o cunoştinţă completă cu privire la Dumnezeu şi la Cuvântul Său.

  • Ascultare.

,,Le voi da o inimă şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.Ieremia 32:39-40

Haideţi să privim Israelul, ca şi naţiune! Când citim despre Israel în Scriptură, încă din vremea lui Avraam ei au fost neascultători. Şi sunt exact la fel chiar şi în ziua de astăzi. Să vă dau o ilustraţie!

Cu ceva ani în urmă, eu, împreună cu soţia mea Nancy, am vizitat Ierusalimul. Acolo – în Ierusalim – există un muzeu foarte frumos. Aşa că am hotărât să mergem şi să vizităm acest muzeu. Eu bănuiam că dacă muzeul este un muzeu israelit, atunci ceea ce este expus în acel muzeu va fi bazat pe istoria Vechiului Testament. Dar nu am văzut nimic din ceea ce mă aşteptam eu să fie. Acolo erau expoziţii având ca temă evoluţionismul; şi în mod deliberat şi conştient evreii au negat Scriptura.

Lui Ehud Barak, primul ministru al Israelului, nici măcar nu-i pasă de promisiunile făcute de Dumnezeu în Vechiul Testament. El încearcă să negocieze pacea, oferind zone de teren vrăjmaşilor Israelului – arabilor. Şi chiar şi în ziua de astăzi există în poporul Israel o neascultare de Dumnezeu urâtă de tot.

Dar ştiţi că lucrurile acestea vor fi schimbate într-un mod extraordinar şi minunat? La sfârşitul vremurilor, Israelul va fi ascultător de Dumnezeu. La fel şi întreaga omenire.

Vor fi binecuvântări naţionale.

Nu uitaţi că Noul Legământ era de fapt o înţelegere între Dumnezeu şi Israel! Acum, am să vă dau o listă de binecuvântări:

  • Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu nu se vor îndepărta (abate) de la Israel niciodată (Ps.59:21).
  • Israel va avea o reputaţie mare, datorită binecuvântărilor lui Dumnezeu (Is.61:8)

Uitaţi-vă la Israel astăzi! Astăzi, Israelul nu are o reputaţie prea bună. De fapt, politicienii lumii de astăzi ar prefera ca Israelul să nu existe, pentru că ei cred că Israelul cauzează multe probleme în Orientul Mijlociu. Dar lucrurile acestea se vor schimba.

  • Fiarele sălbatice vor fi îmblânzite (Ezec.34:25-28)
  • Israel va fi poporul special al lui Dumnezeu (Ier.31:33; Ezec.36:28)
  • Dumnezeu va face bine poporului Israel (Ier.32:40-42)
  • Va fi securitate [siguranţă] naţională (Ezec.34:25-28)

Ştiţi că în toată istoria poporului Israel au existat foarte puţini ani în care evreii să se bucure de o siguranţă naţională? De fapt, mii de ani ei s-au temut şi încă se mai tem de vrăjmaşii lor.

  • Nu vor mai fi ameninţări şi insulte (Ezec.34:28-29).

Când eu eram un băieţel, aproape de locuinţa noastră era o comunitate de evrei. După mine, oamenii aceia erau nişte oameni foarte ciudaţi. Erau evrei ortodocşi, purtau acele chipe ciudate şi bărbaţii aveau nişte perciuni lungi. Am observat că foarte mulţi oameni ridicau trei degete la ei [arătătorul, mijlociul şi inelarul]. Aşa că am întrebat pe cineva: “Ce înseamnă să-i arăţi unui evreu aceste trei degete?” Şi omul respectiv mi-a spus: “Aceasta înseamnă: “Tu L-ai omorât pe Hristos!” Evreii aceia, care erau vecini cu mine, erau ameninţaţi şi insultaţi. Dar toate acestea vor înceta odată.

  • Edenul va fi restaurat [Aceasta este “palin genesia” – “din nou genesa”] (Ezec.34:29).
  • Va fi hrană din belşug (Ezec.34:27,29; Ezec.36: 29-30).
  • Vremea va fi stabilă [şi stăpânită] (Ezec.34:26).

Vă aduceţi aminte că atunci când Domnul Isus era pe Marea Galileii a izbucnit o furtună mare, şi ucenicii credeau că corabia lor se va scufunda. Domnul Isus a mustrat atunci vântul şi marea. Dar în Împărăţia de 1000 de ani vremea va fi stabilă şi stăpânită.

  • Va avea loc o explozie demografică a populaţiei în Israel (Ezec.36:37-38; Ezec.37:26).
  • Israelul va fi reconstruit (Ezec.36:33).
  • Naţiunea va fi unită (Ezec.37:21-22).

Ştiţi că de la moartea lui Solomon, în 931 î.Hr., şi până astăzi, Israelul a fost totdeauna o naţiune împărţită. Şi Israelul este împărţit şi dezbinat chiar şi astăzi. Unii vor pace, alţii vor război; unii vor religie, alţii vor ateism. Dar în Împărăţia de 1000 de ani cele 12 seminţii vor fi unite.

  • Templul [Sanctuarul] lui Dumnezeu va fi în Israel (Ezec.37:26-28).
  • Israelul va locui în ţara lui pentru totdeauna (Ezec.37:25).
  • Dumnezeu nu va mai respinge niciodată Israelul (Ier.32:40).

C. Natura Noului Legământ

  • Noul Legământ este un legământ necondiţionat.

Noul Legământ va fi împlinit doar datorită neascultării lui Israel. Dumnezeu Şi-a dat seama că Israelul nu putea păstra legământul mozaic, pentru că acest legământ ţinea de exterior, pe când problema era interioară. De aceea Dumnezeu a spus: “Voi face un nou legământ cu voi!” Aş vrea să observaţi că Noul Legământ este necondiţionat; depinde în totalitate de Dumnezeu, de credincioşia Lui.

Ezechiel 36:22 – “Toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, ci din pricina Numelui Meu cel Sfânt!” Iată care este fraza specială pe care o foloseşte Dumnezeu aici! El spune: “Eu o voi face!”

Deci primul lucru pe care l-am văzut cu privire la natura Noului Legământ este că el este necondiţionat; este un legământ unilateral. Dumnezeu a făcut legământul şi Dumnezeu îl va păstra.

  • Noul Legământ este un legământ veşnic.

Vă aduceţi aminte că legământul mozaic era temporar – pentru că depindea de credincioşia lui Dumnezeu, dar şi de credincioşia lui Israel. Pe când Noul Legământ depinde numai de credincioşia lui Dumnezeu – aşa că este veşnic şi nu poate fi distrus niciodată (Is.61:8-9).

Ezechiel 37:26 – Observaţi ce spune acest verset! Spune că “va fi un legământ veşnic cu ei”; un legământ veşnic, care va dura pentru totdeauna.

D. Relaţia dintre Biserică şi Noul Legământ

Am văzut până acum că Noul Legământ a fost încheiat între Dumnezeu şi Israel. Neamurile nu au fost implicate de la început în acest legământ.

În Ziua Rusaliilor, Duhul Sfânt S-a pogorât şi Noul Legământ a fost pus la dispoziţia lui Israel, dar ei l-au refuzat.

Iată ce vreau să subliniez aici: “Ce relaţie avem noi, ca şi Neamuri, ca şi Biserică cu Noul Legământ?” Şi Faptele Apostolilor ne subliniază acest lucru în foarte multe detalii. Israelul L-a respins pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt.

De aceea Israelul a fost pus deoparte. Şi Dumnezeu cheamă acum un alt popor la Sine, care să fie Mireasa lui Hristos şi care să împărăţească împreună cu Hristos în timpul Împărăţiei de 1000 de ani. De aceea, acum trebuie să discutăm relaţia dintre Biserică şi Noul Legământ. Dar trebuie să ţinem minte că Noul Legământ a fost încheiat cu Israel.

  • Nu există nici o revelaţie cu privire la Biserică în Vechiul Testament.
  • În momentul în care Noul Legământ a fost încheiat cu Israel, Biserica – ca şi trup – nu exista.

De fapt nici unul dintre proorocii Vechiului Testament nu a ştiut nimic despre Biserică, despre Mireasa lui Hristos.

Haideţi să dovedim acest lucru din Efeseni 3:2-9! Atunci când Dumnezeu a făcut această revelaţie a Noului Legământ, atât lui Ieremia cât şi lui Ezechiel, ei nu aveau cum să ştie şi nu ştiau că la un anumit moment dat Dumnezeu va pune Israelul deoparte şi va înfiinţa un nou trup, numit Mireasa lui Hristos sau Biserica.

Pavel a subliniat foarte clar, în Efeseni 3, că revelaţia cu privire la Biserică – Mireasa lui Hristos – a fost complet necunoscută proorocilor Vechiului Testament. Dar Dumnezeu i-a revelat acest lucru lui Pavel.

Aşa că prin revelaţia lui Pavel, noi înţelegem de ce ne aflăm aici, care este scopul cu care ne aflăm noi aici, acum şi care este scopul nostru în viitor. Ezechiel şi Ieremia nu au ştiut absolut nimic despre Biserică.

  • Revelaţia Noului Legământ a venit [a fost dată] prin proorocii Vechiului Testament.

Aşa că a fost imposibil ca ei să poată spune ceva despre Biserică atunci, în zilele lor, în Vechiul Testament, pentru că Biserica nici nu exista, ca şi trup.

  • Biserica este implicată în Noul Legământ [sau Biserica are legătură cu Noul Legământ].
  • Rusaliile erau o sărbătoare evreiască.

Rusaliile [Sărbătoarea Cincizecimii] prezintă de fapt pogorârea Duhului Sfânt. Deci Rusaliile aveau o legătură cu Noul Legământ.

  • Incidentul cu Corneliu.

Fapte 11:15 – Vă aduceţi aminte ce s-a petrecut în acest pasaj? Petru a avut acea viziune, în care a văzut cum faţa de masă se pogora din ceruri şi ea era plină de animale pe care iudeii nu aveau voie să le mănânce, pentru că erau considerate necurate. Petru a auzit un glas, care i-a spus: “Scoală-te, taie şi mănâncă!” Şi Petru a spus: “Nu pot, Doamne! Sunt animale spurcate şi au să mă spurce şi pe mine!” Atunci s-a auzit o bătaie la poartă. Nişte mesageri fuseseră trimişi de sutaşul Corneliu. Ei au cerut lui Petru să meargă la Corneliu, pentru că Corneliu a avut o viziune de la Dumnezeu.

Cred că incidentul acesta a fost absolut uimitor pentru Petru. El era iudeu. Şi Petru cunoştea legămintele încheiate de Dumnezeu cu poporul Israel. El mersese la o şcoală iudaică şi cunoştea toate aceste lucruri de la cap la coadă. Îmi imaginez ce gândea Petru în mintea lui … “Stai puţin, Doamne! Legămintele acestea au fost încheiate cu Israel! … Îţi mai aduci aminte, Doamne?” Dar Domnul Isus i-a spus lui Petru: “Lasă aceasta, că nu-i treaba ta! Tu du-te şi vizitează-l pe acest om dintre Neamuri!”

Ţinând în minte lucrurile acestea, haideţi să citim Fapte 11:15! În timp ce Petru povestea acest incident ucenicilor, el spune: “Atunci când vorbeam cu Corneliu şi cu ceilalţi din casa lui, un lucru incredibil s-a petrecut acolo! Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, exact aşa cum a venit peste noi la început.” Cu alte cuvinte, Petru spunea: “Legământul cel Nou a venit şi la Neamuri, exact aşa cum s-a petrecut cu noi la început.” … Care început? La începutul Bisericii, pentru că la Rusalii a avut loc începutul Bisericii.

Pentru prima oară în istoria lumii, cineva dintre Neamuri a experimentat pogorârea Duhului Sfânt peste el, în viaţa lui şi a fost născut din nou, iertat şi Duhul Sfânt a venit să locuiască în inima lui.

  • Biserica şi Israel împărtăşesc aceeaşi nădejde.

Fapte 26:6 – Pavel era în lanţuri, în aceste momente. Iudeii au fost cei care au pus pe romani să-l aresteze. Pavel se afla acum în faţa regelui Agripa, care-l judeca. Uitaţi-vă ce-i spune Pavel! – “Ştii de ce sunt eu aici, Agripa? Sunt pentru că părinţilor noştri evrei le-au fost făcute nişte promisiuni. Eu sunt dat în judecată pentru nădejdea aceea a promisiunilor.”

Incidentul acesta a avut loc ceva mai târziu în istoria Bisericii şi Pavel vorbea acum ca şi membru al Bisericii lui Isus Hristos.

De aceea, ca şi creştini, şi noi împărtăşim aceeaşi nădejde pe care o avea Israelul; şi noi vom fi împreună cu ei în aceeaşi Împărăţie. Noi vom avea funcţii diferite în Împărăţie – vom domni împreună cu Hristos -, dar este aceeaşi nădejde pe care o avem, ca şi Israel [nădejdea venirii Împărăţiei].

  • Legământul avraamic includea naţiunile dintre Neamuri în ceea ce privea binecuvântarea lor.
  • Biserica ia parte la Masa Domnului.

1 Corinteni 11:25 – Versetul spune: “Acest pahar este Legământul cel Nou …” În limba greacă este folosit un articol definit care implică “Legământul cel Nou”, adică este vorba de un singur legământ. Cu alte cuvinte, se face referinţă în mod specific la Legământul cel Nou, singurul care a fost de acest fel.

Deci atunci când noi, ca şi Biserică a Domnului Isus Hristos, luăm parte la Cina Domnului, noi indicăm faptul că suntem părtaşi ai Noului Legământ.

Luca 22:20 – Versetul acesta este o revelaţie minunată pe care Domnul Isus ne-o dă. Din nou, Domnul Isus Se referă la Legământul cel Nou şi spune: “Paharul acesta cu vin reprezintă sângele Meu care se varsă pentru voi …”

Deci Legământul cel Nou este pecetuluit şi este făcut posibil prin sângele lui Hristos.

Atunci când noi ne punem încrederea în Domnul Isus şi privim la Calvar, şi-L acceptăm pe Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn al nostru, imediat devenim părtaşi ai Legământului cel Nou. Suntem născuţi din nou şi avem o natură nouă în noi. Avem Duhul Sfânt în noi. Şi vom fi părtaşi ai binecuvântărilor viitoare.

De fiecare dată când noi ne întâlnim la Masa Domnului, ne aducem aminte că prin sângele Domnului Isus noi devenim părtaşi [participăm] la Legământul cel Nou.

  • Credincioşii din Noul Testament sunt părtaşi ai aspectului spiritual din Noul Legământ.
    • suntem născuţi din nou (Tit 3:5);
    • păcatele noastre sunt iertate (Efes.1:7; Efes.4:32; Col.1:14; 1Ioan 2:12).
    • Duhul Sfânt locuieşte în noi (1Cor.6:19).
    • am primit o natură nouă, o fire dumnezeiască (2Pet.1:4).

,,Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne“ – 2 Corinteni 3:3

Pavel spune că Legea mozaică a fost scrisă pe table de piatră. Legea privea exteriorul şi nu rezolva problema firii păcătoase din interiorul omului. Pe când Duhul Dumnezeului celui viu a scris în inimile noastre cuvintele dătătoare de viaţă. De aceea noi am fost născuţi din nou şi avem o fire dumnezeiască.

  • Funcţia apostolilor a fost cea de lucrători [slujitori] ai Noului Legământ.

2 Corinteni 3:6 – Aş vrea să obsevaţi că Pavel spune că “el este un slujitor al Legământului cel Nou”; şi spune: “Nu al slovei, ci al Duhului.” Pavel face referinţă aici din nou la legământul mozaic. Pavel spune: “Slova aceea sau legile acelea omorau, condamnau omul; dar Duhul dă viaţă.”

Duhul Sfânt a venit în concordanţă cu Legământul cel Nou. Aşa că în momentul de faţă, în timpul prezent, noi vedem o împlinire parţială a acestui legământ. Noi am fost implicaţi [incluşi] în acest legământ.

Pavel vorbeşte despre acest lucru în Romani 11, unde ne spune că “ramurile naturale ale pomului [Israelul] au fost tăiate temporar şi au fost altoite altele [Neamurile]”. Dar spune că Dumnezeu va altoi din nou ramurile naturale ale pomului, şi astfel va avea loc o împlinire finală a Noului Legământ.

  • Împlinirea finală a Noului Legământ

Vă aduceţi aminte că Noul Legământ a fost încheiat iniţial cu casa lui Israel!

Ieremia 31:31 – Deci vedem că era un legământ nou, încheiat cu casa lui Israel.

Haideţi să ne gândim puţin şi să ne amintim din nou care a fost scopul legământului mozaic!

Exod 19:6 – Versetul acesta spune că “Israelul trebuia să fie o împărăţie de preoţi”. Dumnezeu voia să lucreze prin ei, ca şi naţiune aleasă, ca să aducă binecuvântare pe tot pământul.

Legământul mozaic a fost încheiat cu casa lui Israel. Scopul legământului mozaic era ca în Israel să fie aşezată o Teocraţie şi ca Israel să fie o împărăţie de preoţi, care să mijlocească între celelalte neamuri şi Dumnezeu.

    • la încheierea legământului mozaic au fost semne – semne care i-au fost făcute lui Moise, semne care au fost făcute în faţa Israelului şi semne care au fost făcute în faţa egiptenilor [Neamurilor].
    • apoi, a fost un mijlocitor – Moise.la încheierea legământului mozaic au fost semne – semne care i-au fost făcute lui Moise, semne care au fost făcute în faţa Israelului şi semne care au fost făcute în faţa egiptenilor [Neamurilor].
    • în al treilea rând, trebuia să fie aşezată Teocraţia. Slava lui Dumnezeu era acolo. Pe muntele Sinai, dacă te uitai, puteai să vezi foc. Prezenţa lui Dumnezeu sau slava lui Dumnezeu era în Cortul Întâlnirii. Era o Teocraţie atunci, în timpul lui Moise; adică, Dumnezeu conducea.

Dar legământul mozaic a eşuat … Şi avem să vedem că Ezechiel ne relatează incidentul când slava lui Dumnezeu a fost îndepărtată de la Israel, din Templul de la Ierusalim.

Atunci când Legământul cel Nou va fi împlinit în mod complet, din nou vor fi semne.

  • Semne

Ioel 2:28-32 – Observaţi ce ne spune Ioel aici! Ne spune că la inaugurarea Împărăţiei vor fi semne.

Fapte 2:15-21 – Observaţi că în Ziua Cincizecimii [sau a Rusaliilor], Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenici şi a avut loc împlinirea proorociei cu privire la Noul Legământ. Petru vorbeşte despre aceste semne despre care a vorbit Ioel; şi Petru spune că semnele acestea vor fi vizibile, înainte ca Domnul Isus să Se întoarcă să domnească, ca şi Împărat al pământului.

Poate cineva spune: “Da, dar semnele acestea nu au avut loc încă!” Şi are dreptate; încă nu au avut loc!

Atunci trebuie să ne întrebăm: “De ce nu au avut loc aceste semne?” Pentru că Israelul L-a respins din nou pe Mesia şi L-a respins şi pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt S-a pogorât. Israelul ar fi putut să-L accepte pe Hristos atunci. Astfel, semnele acelea s-ar fi împlinit. Dar Israel L-a respins pe Hristos şi L-a respins şi pe Duhul Sfânt. Însă vine ziua când aceste cuvinte ale lui Ioel şi ale lui Petru se vor împlini, înainte de acea zi măreaţă când Domnul Isus Se va reîntoarce.

Deci odată cu Noul Legământ vor fi şi semne, aşa cum a fost cu legământul mozaic.

  • Un Mijlocitor

Evrei 8:6-13 – Parcă înţelegem mai bine pasajul acesta acum! Vedem Noul Legământ şi vedem cum legământul cel vechi este dat la o parte. Şi acum avem un Mijlocitor – pe Isus Hristos, Mesia.

Evrei 12:24 – Domnul Isus este Mijlocitorul Legământului cel Nou. El este ultimul Adam, care va stăpâni şi împărăţi pe planeta Pământ.

Deci asemănător cu legământul mozaic, în Noul Legământ vor fi semne şi va fi un Mijlocitor: Isus Hristos.

  • Aşezarea Teocraţiei

În al treilea rând, va avea loc aşezarea Teocraţiei.

Ezechiel 36:22-23,28 – Deci Teocraţia va fi instaurată pe pământ. Slava lui Dumnezeu se va întoarce pe pământ.

După ce am terminat de studiat cele cinci legăminte, haideţi să ne mai uităm la un lucru foarte important!

Galateni 2:20 – Pavel a spus aşa: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine …” Vedeţi? Acesta este Legământul cel Nou! Şi în continuare, Pavel spune: “… Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa [sau prin credincioşia] Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Traducerea română, ca şi traducerile moderne, nu este corectă. În greacă nu ni se spune: “… în credinţa în Fiul lui Dumnezeu …”, ci:“… în credinţa Fiului lui Dumnezeu …”

Cu câţiva ani în urmă am fost la Conferinţa Keswick, o mare conferinţă creştină. Acolo s-a prezentat o nouă versiune în engleză a versetului din Galateni 2:20, care spunea: “… în credinţa în Fiul lui Dumnezeu …”

La conferinţă era un expert în limba greacă. Şi s-a spus: “Cine vrea, se poate duce şi-i poate pune întrebări acestui om.”   Aşa că eu m-am dus, l-am rugat să deschidă la Galateni 2:20 şi i-am spus: “În versiunea cea nouă spune: “… în credinţa în Fiul lui Dumnezeu …”, pe când în versiunea veche spune: “… credinţa Fiului lui Dumnezeu …” Domnule, aş vrea să vă uitaţi în Noul Testament în limba greacă şi să-mi spuneţi care versiune este adevărată!” El s-a uitat la mine şi mi-a spus: “Dar, care-i diferenţa?” Şi i-am spus: “Cred că este o diferenţă mare între cele două traduceri.” Aşa că s-a uitat în Noul Testament în limba greacă şi a spus: “Trebuie să recunosc că în limba greacă spune: “… în credinţa Fiului lui Dumnezeu …”

Lucrul acesta este un lucru foarte special pentru noi toţi. Pavel spune: “Eu nu trăiesc pe baza credinţei mele în Domnul Isus, ci eu trăiesc datorită credincioşiei Lui.” … Vedeţi? Cu alte cuvinte, Pavel spune: “Eu pot eşua, pot greşi, dar El este credincios şi nu va eşua.”

Ştiţi că atunci când ne uităm la legăminte, toate legămintele depind de credincioşia lui Dumnezeu! … Sunt atât de uimit când mă uit la naţiunea Israel. Este un popor răzvrătit; şi cu toate acestea, Dumnezeu a fost credincios.

De multe ori spun: “Doamne, uită-Te la toate problemele mele!” Şi din Galateni 2:20, Domnul Isus îmi spune: “Eric, tu depinzi de credincioşia Mea! Eu sunt Cel care te iubeşte şi căruia Îi pasă de tine … Eu sunt credincios promisiunilor Mele!”

Tipuri mesianice-Introducere

Una din trăsăturile care străbat întregul Vechi Testament este o așteptare constantă pentru venirea lui Mesia. Ea a început imediat după neascultarea primilor oameni. De îndată ce Adam și Eva au căzut în ispită, Dumnezeu și-a anunțat intenția de a-i salva pe cei păcătoși. Metoda aleasă a fost prin intermediul unui urmaș al celor prin care a intrat păcatul în lume, printr-un fiu al femeii (Marea ironie a lui Dumnezeu! – ,,Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi“ – Rom. 5:19).

Începând din Eden, Dumnezeu a dezvoltat tema aceasta a salvării oamenilor prin metafore noi și variate. De exemplu, ni s-a spus că acest Mesia va fi un profet ca Moise, un preot ca Melhisedec și un împărat ca David – ca să ne oprim doar la triada de demnități scoase în evidență de Calvin: Profet, Preot, Împărat. Vă propun să parcurgem câteva studii asupra acestor tipuri metaforice prin care a fost anunțată venirea lui Isus Christos în lume.

Un “tip profetic” este o ilustraţie a unui aspect al planului profetic. Expresia face parte din aceeaşi familie de termeni cu “arhe-tip”, “proto-tip”, “ante-tip”.

Un tip profetic poate fi o persoană, un eveniment, un obiect de cult, o sărbătoare sau o anumită succesiune de sărbători din calendarul anual evreiesc. Noi vom studia acum câteva astfel de persoane și numiri care au fost tipuri profetice pentru Mesia.

Tipuri ale lui Mesia1

Tipuri ale lui Mesia2

1. Prima metaforă pentru Mesia asupra căreia ne oprim este:

1. Sămânța femeii

Oricât de confuză ar fi această combinație de avertisment și promisiune, de dușmănie și biruință, câteva adevăruri ies imediat la iveală.

Mai întâi, Dumnezeu a stabilit o dușmănie reciprocă între rasa umană (urmașii Evei) și puterile și stăpânirile demonice (urmașii șarpelui). Nu avem voie să facem pace cu cel rău.

În al doilea rând, cu toate că această dușmănie conflictuală va dura foarte mult, ea nu va fi totuși eternă. Nu trăim într-un ,,dualism universal“ în care forțele răului și binelui sunt eterne. Finalul conflictului este în marea bătălie dintre Christos și Antichrist. De la Adam până la Christos (Mesia) a fost vremea așteptării, iar așteptarea face parte integrală din credință! Așteptăm în liniște, în optimism, în încredere dacă avem … credință.

În al treilea rând, cu toate că dușmănia este reciprocă, deznodământul este cunoscut deja. Capul șarpelui va fi zdrobit fără milă prin lucrarea omului Isus Christos. În conflict, biruitorul nu va scăpa fără răni, ci îi va fi zdrobit călcâiul.

Promisiunea făcută Evei, că un urmaș de-al ei va zdrobi capul șarpelui este adesea numită, pe drept cuvânt, protoevanghelium, adică cea dintâi proclamare a evangheliei. Împlinirea ei a fost bineînțeles la Cruce, acolo unde Satan a fost zdrobit prin suferințele Fiului Omului.

Acum, toate lucrurile îi sunt făcute așternut al picioarelor Lui (Efes. 1:22-23 – El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.) și avem toată încrederea că în curând (așa cum spune și Pavel) ,,Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre“ (Rom. 16:20).

S-ar putea să ni se pară ciudat că Pavel îl numește pe Dumnezeu un Dumnezeu al păcii. Pacea și zdobirea violentă a lui Satan par că se contrazic una pe alta. Este însă clar că Dumnezeu nu va face niciodată pace cu Satan. De fapt, pacea pe care urmărește Dumnezeu să o instaureze în universul Lui nu poate să fie inaugurată decât după înlăturarea celui rău care a întrerupt-o.

Vezi și Efeseni 1:15-23

Tipuri ale lui Mesia3

 

 

Tipuri ale lui Mesia4

 

Tipuri ale lui Mesia5

 

2. Sămânța lui Avraam

Cel de al doilea tip profetic pentru Mesia apare în alegerea și binecuvântarea lui Avraam:

,,Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen.12:1-3).

Ca să putem aprecia valoarea și puterea unei binecuvântări este folositor să aruncăm o privire asupra blestemelor. O binecuvântare este un angajament solemn prin care Dumnezeu promite că va folosi toate resursele care-I stau la dispoziție pentru a ne face bine. Un blestem este un angajament solemn prin care Dumnezeu promite că va folosi toate resursele care-I stau la dispoziție ca să ne facă rău. Există blesteme sub care trăim și acum, chiar dacă nu le băgăm în seamă. Le putem ignora conținutul, dar nu le putem anula consecințele. Trăim într-o realitate aflată sub blesteme divine. Iată câteva dintre ele:

1. Ca urmare a căderii primilor oameni în păcatul neascultării, toată omenirea trăiește pe un pământ blestemat. Oricât l-am ara, oricât l-am trata cu îngrășăminte, pământul este blestemat și sălbăticit. Nicăieri nu mai răsar parcuri și livezi cu roade bogate. Ori de câte ori nu ne muncim să scoatem ceva bun din el, pământul nu ne dă de la sine decât spini și pălămidă. În copilăria mea era un film numit ,,Ciulinii Bărăganului“. Am putea extrapola spunând că trăim pe un pământ al ciulinilor!

2. Ca urmare a celor petrecute în Eden, Satan este și el blestemat. Nu ,,mănâncă pământul pe care se târăște acum“, dar soarta lui este să înghită istoria limitărilor lui la dimensiunile acestui pământ pe care-i va zdrobi capul Dumnezeu, prin sămânța femeii.

3. Blestemată este acum și femeia cu o lume a durerii. Dureri lunare, durerile nașterilor, dureri și iar dureri, împreună cu o relație caricaturală față de bărbatul căruia îi fusese până atunci un mult dorit ,,partener“.

4. Blestemat este acum Adam. Țărână e (Adamah înseamnă țărână roșiatică) și în țărână se va întoarce. Spinii și pălămida va fi oferta câmpului, iar sudoarea frunții va măsura mărimea eforturilor lui istovitoare. Munca nu este înjositoare. Adam a muncit în Eden înainte de cădere. Oboseala și sudoarea sunt însă înjositoare. Tatăl meu, pe la 65 de ani era revoltat că nu mai poate face lucrurile așa de repede ca în tinerețe. Dacă l-ar fi văzut pe Adam și ce era el în stare să facă înainte de cădere … oftatul lui ar fi fost mult mai îndreptățit și mai mare.

5. Trăim sub Blestemul de la Babel. Vorbim limbi diferite și suntem condamnați la fărâmițări și neînțelegeri. Este o realitate revoltătoare, dar suntem incababili să o depășim. Parcă am fi sub un … blestem. De exemplu, eu aș vrea să fiu doar pentru câțiva ani președintele Mexicului. Copiii din majoritatea țărilor lumii învață limba engleză pentru că este calea spre educație, cultură, comerț și tehnologie mondială. Nu și copiii din Mexic. Vă dați seama ce ar fi Mexicul și mexicanii dacă ar vorbi și ei limba engleză? Haitienii se încăpățânează să vorbească ,,păsărească“, nici franceză, nici spaniolă, nici engleză. Pe aceeași insulă, Republica Dominicană a adoptat limba engleză și înflorește … oricât am încercat ,,esperando“, oricât am creat un sistem internațional metric, oricât majoritatea conduc mașinile pe dreapta, parcă este un … blestem! Unii se încăpățânează să măsoare în picioare, punzi, leghe, mile, galoane și vor neapărat să conducă mașinile pe partea stângă a drumului. Nici Liga Națiunilor, nici Organizația Națiunilor Unite n-au reușit să ne … unească. Toți știm că ne-ar fi mai ușor dacă am vorbi aceeași limbă, dar fiecare ar vrea ca aceea să fie limba lui, nu limba altuia. Babelul blestemat va fi cu noi până la capăt.

6. Blestemul lui Ham este și el încă activ. N-a fost revocat niciodată! Deunăzi l-am ascultat pe un ambasador negru spunând unei imense mulțimi de negrii din America: ,,Africa mustește de petrol și înflorește diamante, dar noi tot săraci și nepricepuți suntem! Nu mai țineți nasul pe sus și nu vă mai mândriți cu trecutul vostru că n-aveți cu ce! Locuitorii Africii n-au fost în stare să construiască nici măcar o singură clădire, nici măcar un singur templu religios, nici măcar un singur palat care să rămână peste secole. Am trăit și trăim în colibe de pământ și din frunzele copacilor. Nu există nici un singur dispozitiv mecanic, nici o singură invenție care să binecuvinteze omenirea venind din Africa!“ (Blestemul lui Ham n-a justificat și nu justifică în nici un fel sclavia trecută sau prezentă și nici discriminările rasiale din țările care au adoptat schimbările aduse de Christos!).

7. Blestemați suntem să trăim puțin și să murim nevârstnici! După potop, Dumnezeu ne-a hotărât limita celor 120 de ani, dar câți îi mai apucăm măcar pe aceștia ?! Când începem să aflăm răspunsurile la întrebările vieții nu ne mai bagă nimeni în seamă și nu ne mai întreabă. Când am ști în sfârșit cam cu trebuie să trăim, ne cosește moartea necruțătoare … Arătăm la cincizeci cum arăta probabil Enoh pe la șase sute, iar la vârsta pensionării noastre Matusalem mergea probabil încă la grădiniță …

8. Au existat și există în Biblie și blesteme individuale sau temporare. Cain a fost victima unui astfel de blestem … evreii de sub Lege au trăit sub blestemul vinovăției și numai harul jertfelor care mureau în locul lor le-a dat temporar dreptul să continue să trăiască.

Tipuri ale lui Mesia6

După ce am aruncat o scurtă privire asupra blestemelor, vom putea să apreciem mai bine valoarea și puterea binecuvântărilor. Ele nu sunt ,,urări de bine“, ci directive care stabilesc un destin.

În Geneza 12 ni se spune că ,,toate familiile pământului“ (toată omenirea) vor fi binecuvântate în sămânța lui Avraam.

Tipuri ale lui Mesia7

Câți dintre voi știți că, pe lângă cele patru evanghelii, Matei, Marcu, Luca și Ioan, mai există încă una, Evanghelia lui Avraam ?

Chipul lui Avraam se ridică deasupra tuturor celorlalte personaje din Vechiul Testament, fiind cel dintâi din cei trei patriarhi care au fondat națiunea legământului cu Iehova: Avraam, Isaac și Iacov. Pe lângă faptul că Dumnezeu i-a promis lui Avraam o țară și mulți urmași, legământul făcut folosește termenii unei binecuvântări cu implicații pentru toată omenirea:

,,Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12:1-3)

Iată întreitul focar al cuvintelor profetice rostite de Dumnezeu: te voi binecuvânta (pe tine), te voi face o binecuvântare (pentru cei din jurul tău) și (prin Mesia) toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine!

Nu este deloc o exagerare să spunem că tot restul Scripturii care urmează acestor cuvinte, ca și toată istoria omenirii de atunci, urmărește și așteaptă împlinirea acestei binecuvântări. Acesta este raționamentul apostolului Pavel în Galateni 3:6-25. Pentru că Dumnezeu a făcut această promisiune ,,seminței lui Avraam“ (la singular), apostolul o aplică la persoana lui Christos și, implicit, la toți aceia care se vor uni cu Christos prin credință. Dacă îi aparținem lui Christos (Mesia), atunci suntem urmașii lui Avraam (Gal. 3:16, 29).

În textul citat, apostolul Pavel contrastează termenii binecuvântare și blestem, numite aici și ,,blestemul Legii“ și ,,binecuvântarea lui Avraam. ,,Christos, spune Pavel, ne-a răscumpărat din blestemul Legii (adică din pedeapsa pregătită pentru toți aceia care nu pot împlini Legea) , …. Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Christos Isus“ (Gal. 3:13-14).

Mesia a purtat blestemul pentru ca noi să putem moșteni binecuvântarea.

Promisiunea prin care Dumnezeu s-a angajat să binecuvinteze toată sămânța lui Avraam stă la baza tuturor eforturilor noastre misionare. Noi avem datoria să răspândim evanghelia și iudeilor și Neamurilor până numărul imposibil de numărat al răscumpăraților din orice neam și orice limbă va fi la fel de mare ca stelele cerului și ca nisipul mării. Atunci și numai atunci își va împlini Dumnezeu promisiunea făcută lui Avaam.

Iată și pasajul în care apostolul Pavel amintește despre Evanghelia lui Avraam:

,,Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună (Evanghelie) : „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” (Galateni 3:8).

Legământul Avraamic dat în Gen. 12:2-3 fusese întreit în semnificație:

(1)  anunța transformarea lui Avraam într-un popor foarte  mare,

(2) îi promitea lui Avraam patru binecuvântări personale și

(3) prin evrei, făgăduia neamurilor trei lucruri distincte: (a.) „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta“, (b.) „voi blestema pe cei ce te vor blestema“ și (c.) toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“  (aceasta din urmă fiind încă o confirmare a „proto-evangheliei“ din Gen.3:15 care vestise deja hotărârea că Cel care va veni din sămânța femeii (Isus) va zdrobi capul șarpelui (Satan).

Tipuri ale lui Mesia8

+++++

3. Un Profet schimbător de epocă asemenea lui Moise

V-ați gândit vreodată la această simetrie istorică? Urmașii lui Moise sunt în religia ,,mozaică“ în timp ce urmașii lui Isus Christos sunt în ,,creștinism“ !

Tipuri ale lui Mesia9Tipuri ale lui Mesia10 Iată textul de la care vom porni în identificarea acestui tip profetic:

,,După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.

Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.

Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.

Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.

Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta.

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!

Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor“.
Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine.

Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală“. – Deut. 18:9-19).

Această profeţie s-a împlinit în multe feluri în viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos (Ioan 1:21, 45; 6:14; F.A. 7:37-38).

Una din cele mai arzătoare dorințe ale umanității este să afle voia lui Dumnezeu. Cum s-o facă însă? Abordând problema din punctul de vedere al evreilor sosiți în Canaan, existau două alternative.

Pe de o parte puteau să se ia după practicile popoarelor canaanite și să practice obiceiurile religiilor lor păgâne (să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor). Pe de altă parte era să fie atenți la comunicările lui Dumnezeu prin intermediul profeților. Pentru evrei a fost o problemă de alegere: să asculte de păgâni sau să asculte de prooroci.

Contextul imediat ne arată că porunca de a asculta glasul profeților s-a referit primordial la acel lanț de oameni aleși prin care Dumnezeu S-a angajat să comunice cu evreii de-a lungul istoriei (unii din aceștia au putut greși și au fost disciplinați aspru de Dumnezeu). Când glasul profeților a amuțit, în cei 400 de ani din perioada intertestamentală, evreii erau însetați și dornici să mai audă iar călăuzirea divină. Titulatura de ,,Profet“ s-a îmbrăcat astfel din ce în ce mai mult cu haina mesianică.

Fascinat de mesajul și înfățișarea lui Ioan Botezătorul, poporul l-a întrebat: ,,Ești tu proorocul?“ (Ioan 1:45). Ioan le-a acceptat și împărtășit interpretarea textului din Deuteronom, a negat că el ar fi Profetul, dar imediat și-a legat misiunea de iminenta lui apariție:

„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului’, cum a zis proorocul Isaia” (Ioan 1:23).

„Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine, – şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan 1:26-27).

Când a apărut Domnul Isus și și-a început faptele lucrării sale mesianice, poporul a confirmat afirmația lui Ioan Botezătorul:

,,Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume” (Ioan 6:14).

Identificarea lui Isus din Nazaret cu Proorocul ,,ca Moise“ de care trebuie să asculte lumea a fost făcută și de apostolul Petru într-una din primele lui proclamații de după înviere:

,,În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
De asemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:22- 26  vezi și Fapte 7:36-37).

Domnul Isus a fost mult mai mult decât o verigă din lanțul profeților promiși de Dumnezeu. El, așa cum spun apostolii, a fost împlinirea, punctul culminant al revelațiilor dumnezeiești:

,,În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu“ (1 Cor. 1:20).

Dacă Ioan Botezătorul a fost ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“, Domnul Isus este mult mai mare pentru că este născut din Dumnezeu, Singurul care ne-a adus harul și adevărul de la Dumnezeu:

,,Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:16-18).

În esența promisiunii lui Moise, numai Domnul Isus este Proorocul care are puterea să schimbe vremea, Legea și rânduielile. El este singurul care L-a privit, asemenea lui Moise, pe Dumnezeu față în față“ (Deut. 34:10). El este singurul care a vorbit cu autoritatea acelui ,,ați auzit că s-a zis celor din vechime, dar Eu vă spun …“ (Mat. 5:33).

Dumnezeu însuși a întărit acest lucru atunci când, pe muntele schimbării la față, când Moise și Ilie stăteau alături de Domnul Isus, glasul din cer a postulat:

„Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” (Marcu 9:7).

 

 

Există oameni “epocali”, a căror viaţă marchează trecerea de la o etapă la alta în planul profetic. O astfel de persoană a fost Moise. Religia evreilor se numeşte “mozaică” după numele lui, la fel cum credinţa mântuitoare de astăzi este numită “creştinism” după numele lui Cristos. Legea dată de Dumnezeu pe Sinai este cunoscută drept “Legea lui Moise”, din acelaşi motiv.

Moise este unul dintre oamenii care continuă să ne vorbească de dincolo de moarte (comp. cu Evr.11:4c). De fapt, o comparaţie între viaţa lui Moise şi viaţa lui Isus din Nazaret va scoate la iveală cel puţin cincizeci de asemănări.

– Amândoi au fost profeţi, preoţi, legiuitori, învăţători şi lideri ai poporului.

– Amândoi au vestit adevărul divin şi Dumnezeu le-a confirmat învăţătura prin minuni.

– Amândoi au petrecut un timp în Egipt, protejaţi în mod supranatural de cei care căutau să le ia viaţa.

– Familia lui Moise n-a acceptat iniţial rolul lui de lider, dar mai apoi fratele lui, Aaron, şi sora lui, Maria, i-au devenit asistenţi în lucrare. Nici familia lui Isus Cristos n-a crezut de la început în El, dar mai târziu, fraţii Lui au devenit lideri ai Bisericii din Ierusalim şi ne-au lăsat două Epistole, Iacov şi Iuda.

Asemănările sunt evidente şi în stilul lor de lucru.

– Moise a ales şaptezeci de bătrâni care să conducă peste Israel. Isus a trimis şaptezeci de ucenici să-L vestească în Israel.

– Moise şi-a întins mâna şi apele Mării Roşii s-au despicat în două. Isus Şi-a ridicat mâna şi a potolit vântul şi valurile de pe Marea Galileii.

– Moise a trimis douăsprezece iscoade în Canaan. Isus a trimis doisprezece ucenici în lume.

– Amândoi au vindecat leproşi şi au săvârşit minuni.

– Poporul evreu s-a răsculat împotriva la amândoi. Generaţia care i s-a împotrivit lui Moise a pierit în pustie. Cei care I s-au împotrivit lui Isus au murit în asediul roman din anul 70 d.H.

Paralelismul este remarcabil şi în vieţile lor personale.

– Biblia nu ne spune despre niciunul din ei că ar fi experimentat boala.

– Deşi amândoi au murit pe un vârf de munte, trupurile lor n-au putut fi găsite şi identificate.

– Amândoi au postit patruzeci de zile şi au înfruntat crize în pustie.

– La amândoi le-a strălucit faţa de slava cerului, Moise pe Muntele Sinai, Isus pe Muntele Schimbării la Faţă.

Însă, cea mai mare asemănare dintre cei doi constă în ceea ce au făcut ei între şi pentru oameni.

– De Paşte, şi Moise şi Isus i-au eliberat pe cei care i-au urmat şi au crezut Cuvântul Domnului. Moise i-a scos pe evrei din robia religiilor moarte din Egipt, Isus i-a scos pe cei credincioşi din robia slovei moarte şi a tradiţiilor legaliste.

– Moise a adus biruinţa israeliţilor asupra duşmanilor amaleciţi prin ţinerea mâinilor ridicate spre cer.

– Domnul Isus l-a biruit pe Vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului cu mâinile pironite pe o cruce.

– Moise a înălţat un şarpe de aramă în pustie ca să-i salveze pe evrei de muşcăturile mortale ale şerpilor înfocaţi. Isus a fost ridicat pe cruce ca să salveze păcătoşii de urmările muşcăturii mortale a păcatului.

– La sărbătoarea “primelor roade”, Dumnezeu l-a folosit pe Moise ca să-i treacă pe copiii lui Israel dincolo de pericolul morţii prin apele Mării Roşii. La aceeaşi sărbătoare, Isus a înviat dintre cei morţi ca “pârga celor adormiţi”.

– Cincizeci de zile după trecerea Mării Roşii, la Cincizecime, Dumnezeu le-a dat evreilor marele dar al Legii. Cincizeci de zile după înviere, Dumnezeu le-a dat credincioşilor darul Duhului Sfânt.

Dumnezeu este un Dumnezeu al legământului şi El Şi-a ţinut promisiunea făcută lui Moise, ridicându-L pe Isus Cristos ca Mesia. Similarităţile dintre cei doi sunt dincolo de orice calcul al probabilităţilor. Cristos a fost un profet “ca Moise”, sau, mai bine zis, Moise a fost un ante-tip al lui Isus Cristos, Mesia:

“Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Cristos” (1 Cor.10:1-4).

Unicitatea lui Moise între profeţi este subliniată de editorul care i-a încheiat Pentateucul:

“În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care l-a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări, şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.” (Deut. 34:10-12).

Intimitatea cu Dumnezeu-Tatăl şi anvergura lucrărilor supranaturale pe care le-a săvârşit îl aşază pe Moise în asemănare cu Cristos. Nu este pură întâmplare faptul că pe Muntele Schimbării la Faţă, unul dintre cei doi mesageri ai Tatălui trimişi să stea de vorbă cu Domnul Isus a fost … Moise!

“După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise, şi sta de vorbă cu Isus.” (Mc.9:2-4).

De asemenea, nu întâmplător este faptul că, în eternitatea cerească, mulţimile din Cer vor cânta inconfundabilele fapte ale celor două personaje:

“Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!” (Apoc. 15:3).

Tipuri ale lui Mesia11

+++++

4. Un preot ca Melhisedec

O Preoție tainică, dar universală !

Tipuri ale lui Mesia12

Trei texte se completează și subliniază inspirația deplină a Scripturilor. Ele apar pe rând în Geneza 14, după 1000 de ani în Psalmul 110 și după altă 1000 de ani în Evrei 7. Toate trei vorbesc despre un personaj misterios, asemănat cu persoana și lucrarea lui Mesia. Într-o mie de ani se uită aproape totul! Cine a avut interesul să țină trează atenția omenirii asupra lui Melhisedec? Răspunsul: Cel care l-a rânduit să fie un ,,tip profetic“ care ne vorbește despre Isus Christos!

Pentru acest episod din seria tipurilor mesianice am luat explicațiile făcute de John MacArthur. Nu am timp să le mai traduc acum, dar dacă se oferă cineva, îi vom mulțumi toți din toată inima.)

Deci …

Now, keep in mind that types are always frail illustrations, at best. A lamb rates no comparison with the Lamb of God realistically. Nor does a serpent of grass rate a relationship to Jesus Christ realistically. They are merely humble pictures, meant to give us insight from an illustrative point of view; and we say, at the same time, that Melchizedek in no way deserves an equality with Jesus Christ; but he does serve as a very interesting picture of Christ; and we’re going to see that tonight. I feel that this has to be one of the most graphic types of Christ, if for no other reason than the fact that it is given so much space in the New Testament – all of this area of Hebrews chapter 7.

To the Jew, the priesthood was very exalted, and the priesthood was very intrinsic to Judaism. The priests really were the ones who connected men with God…and the Latin word for priest is pontifex. Take it apart, and it means bridge builder. The priest was the one who built the bridge from man to God; and to the Jew, the priesthood was really very, very important. To them, you see, religion was access to God; and since they couldn’t go directly to God, they had to go through a mediator; and the priests were designed to be mediators.

For example, on the Day of Atonement, they couldn’t go into the Holy of Holies and put the blood on the mercy seat. The high priest had to do that. In other words, he mediated between God and men. He built the bridge. This was how God designed it, that certain men would be called out, set apart, sons of Aaron and Levi, to minister as priests; and they would build bridges between men and God, according to God’s specifications.

Later on in Hebrews, in chapter 9, it says, “Without the shedding of blood, there is no remission for sins.” Now, the priests couldn’t have direct access to God except through a sacrifice, because God had designed that sin would be paid for by a blood sacrifice. So the priest made the sacrifice, carried it all out, and, therefore, was the link between men and God. He was the one who actually did all of the technicalities of the sacrifice and offered the blood as an atonement for sin. God had made a perfect law, only men had broken it. Thus, men’s fellowship with God was broken. They needed to be rejoined again; and when a man repented and made an offering, and the priest went through the ritual, then the genuineness of the man’s repentance was shown in his obedience to the sacrifice.

In the Old Testament, when a man repented of his sin, he proved the validity of his repentance by offering a sacrifice, and the priest administered the sacrifice and, thus, was the bridge between God and man. But human priests were frail, and human priests were sinful. Before they could ever offer sacrifices for anybody else, they had to offer sacrifices for themselves because of their frailties.

So in the Book of Hebrews, the writer wants to prove to us that there’s a greater high priest than any Jewish one. That there’s a greater priest than any Hebrew priest, one who doesn’t need to make atonement for his own sins; and the problem with the Jewish priesthood was that it was so inadequate. That what they did today wasn’t worth anything tomorrow. They had to do it over and over and over again, constantly, constantly, constantly. There was never any final satisfaction. Every time a man sinned, he had to go all the way over there; do it all over again. Then he’d sin again, and go over and do it all over again. It was a constant going on. The priests never ceased. They were bathed in blood incessantly, offering sacrifices.

In chapter 8 verse 1, we have a summary. “Now of the things which we have spoken, this is the sum: We have such an High Priest, who is seated on the right hand of throne of the Majesty in the heavens, a minister of the sanctuary of the true tabernacle, which the Lord pitched and not man.” In other words, we have a High Priest in the heavenlies not like any earthly high priest. Men needed a high priest because they needed somebody to build a bridge to God; but those men were inadequate, because of their own sin; and what they did, they had to do over and over and over again. And finally a great glorious Priest has come along.

Now, you see, to the Jew, this is very important, because he knows of no way to get yourself connected with God apart from a priest; and so the Holy Spirit says, “Christ is that perfect Priest.” Not only does He fit the qualifications of a priest, but He supersedes any qualifications of any priest you’ve ever seen. He’s far beyond…

So the Holy Spirit writes all of this about the priesthood of Jesus Christ, because this is the very heart of Judaism. He has talked about the fact that Jesus is superior to prophets, superior to angels, superior to Moses, superior to Joshua, in order to show them the importance of turning to Christ and the new covenant. He shows how Jesus is superior to everything in the old covenant; but the heartbeat of Judaism is the priesthood; and if Jesus is really who He claims to be, then He must supersede Aaron. He must be better than Aaron, and He must be better than every other priest.

So the Holy Spirit writes all of this about the priesthood of Jesus Christ, because this is the very heart of Judaism. He has talked about the fact that Jesus is superior to prophets, superior to angels, superior to Moses, superior to Joshua, in order to show them the importance of turning to Christ and the new covenant. He shows how Jesus is superior to everything in the old covenant; but the heartbeat of Judaism is the priesthood; and if Jesus is really who He claims to be, then He must supersede Aaron. He must be better than Aaron, and He must be better than every other priest.

Now, in chapter 4 verse 14, the Spirit declared that He was. Listen to it. “Seeing then that we have such a great High Priest that has passed into the Heavens, Jesus the Son of God, let us hold fast to our profession. For we have not an High Priest who cannot be touched with the feelings of our infirmities, but was in all points tempted like as we are, yet without sin. Let us therefore come boldly unto the throne of grace, that we may obtain mercy and find grace to help in time of need.”

Now, here, the Holy Spirit introduces the priesthood of Christ and says, “We have such a great High Priest. We have a great High Priest. You don’t need the priests of Judaism anymore. You don’t need the old system. There is a great High Priest. There is a bridge builder whose bridge stays, whose bridge remains; and once you cross that bridge, you remain eternally in the fellowship of God. There is such a bridge builder, and it is Jesus Christ.”

So in chapter 4 verses 14 to 16, he introduced Jesus as a priest. In chapter 5 verses 1 to 10, he showed that Jesus was better than Aaron. He pointed out that Jesus was better than Aaron, and that was an amazing thing. And then he was going to go on and compare Melchizedek to Jesus, but he stopped in chapter 5 verse 11, and we’ve been studying that; and in 5:11 to 6:20, you have a parenthesis; and in that parenthesis, he says, in effect, “I wanna tell you about Melchizedek, but you’re too spiritual stupid to handle it.”

And so he introduces Melchizedek, and he says, “Jesus is a high priest after the order of Melchizedek.” Now, there’s all kinds of conjecture about who Melchizedek is. Some insist that he is an angel, and this is a common thought. However, in chapter 5 verse 1, I think that is done away with, because it says, “Every high priest is taken from among men.” Therefore, he couldn’t be an angel. Others suggest that he is Jesus Christ, and the reason they say that is because there is so much mystery around him. However, it says in verse 3, “He was made like unto the Son of God.” It does not say, “He was the Son of God.” A rose is not like a rose. A rose is a rose is a rose is a rose, you know. There’s a difference between being like something and being that thing, and I think, clearly, that, in my own heart and mind, Melchizedek is neither angel or Christ, but he is a type of Christ, a man…whom God designs to use as a picture of Jesus Christ. But it’s not for us to play with that anyway. The secret things belong to the Lord, so we don’t wanna spend a lotta time on that.

All we know about Melchizedek comes out of three verses in the Old Testament, and we’ll look at those in a minute; but the whole place that Melchizedek occupies in sacred history is one of the most remarkable proofs of inspiration, and the unity of the Scripture as written by the Divine Spirit. The whole concept of Melchizedek is an amazing insight into the fact that God wrote the Bible. For example, in the Book of Genesis, we have these three little verses about Melchizedek. A thousand years later, we find a Psalm with just a single verse about him; and, in that, God Himself swears to His Son that He will be a High Priest after the order of Melchizedek. That’s Psalm 110:4.

Another thousand years passes by, and another…another verse becomes the seed of this wonderful exposition…about Melchizedek; and, you know, you can see nothing less than the divine order of the mind of the Spirit guiding Melchizedek and guiding Abraham with a view through all of these thousands of years to coming up to a perfect picture of Jesus Christ…

Melchizedek and Abraham had no idea what was gonna happen 2,000 years, at least, after them; and that’s a…that’s easily 2,000 years. The Psalmist had no conception, and, yet, God knew exactly what He was doing with the person of Melchizedek. You know what that tells me? That tells me the same God that wrote the Book of Hebrews also wrote the Book of Genesis. That’s what inspiration is all about.

Now in verses 1 to 10, he tells us about Melchizedek. Now, I realize that’s a whole lot of introduction, but I had to give it to you. All right, let’s look at two things: the superiorities of Melchizedek presented and the superiorities of Melchizedek proven. First of all, they’re presented in verses 1 to 3; and the Spirit unfolds this fascinating character for us. Look at verse 1. “For this Melchizedek…just coming right off of verse 20…For this Melchizedek, king of Salem, priest of the Most High God, who met Abraham returning from the slaughter of the kings and blessed him.” We’ll stop right there.

Now here we meet this guy, Melchizedek. We learn a few things. King of Salem, priest of the Most High God, he met Abraham returning from the slaughter of the kings, and blessed Abraham. Now, this comes directly from Genesis 14:17.

You might look at it for just a moment. In Genesis 14 verse 17, we read this.

“And the king of Sodom went out to meet him after his return from the slaughter of Chedorlaomer.” Now this is Abraham coming back after he’s slaughtered Chedorlaomer and his three cohort kings, “And the king of Sodom goes out to meet Abraham on his return from the slaughter of Chedorlaomer and the kings that were with him at the Valley of Shaveh (which is the King’s Dale); and Melchizedek, king of Salem, brought forth bread and wine; and he was the priest of the Most High God. And he blessed him…that is Abraham…and said, ‘Blessed be Abram of the Most High God, possessor of heaven and earth; and blessed be the Most High God, who hath delivered thine enemies into thy hands.’ And he gave him tithes of all.”

Abraham tithed to Melchizedek. That’s the beginning and the end of the all you’ll ever hear about Melchizedek. You say, “Boy, how in the world could that signify anything?” It does, very much. Now listen to the what…to what happened in the record. In Genesis chapter 14, we…we get all the detail leading up to this. Chedorlaomer, incidentally, at that time, there were little pockets of land which were ruled by tribal chieftains many times who were really kings. There was the king of Sodom, and there was the king of Elamites, and there was the king of…of this little group and that little group, and they all had their own little establishment; and Abraham was a very important man who ruled over his own people of the tribe that was his; and all of these individuals had their little dominions, all in that area of Jordan.

Now, Chedorlaomer was an Elamite king; and he got together with three allied kings and raided this area. He came over to Jordan, and he raided TransJordan. Then he raided the Negev; and he defeated all these little city-states, as they were, around Jordan, including Sodom. He defeated that area and carried off a large number of captives, as well as Lot, Abraham’s nephew. You remember that Lot had gone to live in Sodom. Well, Lot got carried away. Now, news of this reached Abraham at Mamre. Abraham lived up further north near Hebron, and Abraham decided to get some forces together and chase Chedorlaomer and these other kings. So he did, and he overtook them at Damascus, launched a surprise attack, and they fled, leaving all the captives and all the spoil; and you can’t really get a better deal than that.

So Abraham gathered up all the captives and all the spoil, and he took off for home. Well, on the way, he ran into the king of Sodom, who was rejoicing over what had happened; and he said to Abraham, in effect, “You oughta keep all the spoil for what you’ve done,” and Abraham said no, because Abraham had promised the Lord that he wouldn’t do such a thing, so he didn’t.

Now, immediately before Abraham ran into the king of Sodom, he met this man, Melchizedek, who was the king of another little area called Salem. We’ll say more about that in a minute. And this guy was not only the king, but he was the priest of the Most High God; and when he met Abraham, he blessed him, and then Abraham took of the spoils and paid it to Melchizedek, and then he fades away, and that’s all we ever hear…

You say, “Well, I don’t understand what’s so significant about this guy.” Well, that’s what we’re gonna see. Now, I want to illustrate this to you if I might. On the left-hand of the screen is Aaron’s priesthood. On the right-hand is Melchizedek’s priesthood. Now, Aaron’s priesthood was national to begin with. In other words, it was strictly Judaistic. The priests that were under Aaron were priests of Israel. Secondly, the priests were subject to the kings in a measure. They were not kings themselves. They were subjects in a kingdom. Thirdly, Aaron’s priesthood offered no permanent righteousness in peace. Only that continual, continual, continual sacrificing, nothing ever permanent. It never established a permanent righteousness for a man nor permanent peace with God. That peace and that righteousness were shattered every time they sinned. Constant repetition.

Fourthly, Aaron’s priesthood was hereditary. It didn’t matter how good of a guy you were. If you were born in the right family, you were automatically a priest, no matter what you were. Now that poses some problems, obviously. Fifthly, it was a timed priesthood. They only existed in it from the year…from the age of about 25 to 50, and it was over. It was limited by time. So Aaron’s priesthood was a national one subject to kings, no permanent righteousness in peace, hereditary, and limited by time. Now, this is very important for us to understand because Melchizedek’s priesthood supersedes Aaron’s in every single point. “Therefore,” says the Holy Spirit, “Christ is a better priest than Aaron.”

You say, “So what?” So to the Jew that means a lot, because if Christ is a greater priest than Aaron, then they need to turn to Christ. Then the new covenant is better than the old covenant, and that’s the whole point. God is trying to reach Israel, trying to get Israel to turn from Judaism to Christ and Christianity. So it’s important they understand that Christianity is superior in its priesthood…

Now, we’ll take these one by one. These five areas are given to us right here in verses 1 to 3, and we see the comparison with Melchizedek.

  • 1. The first one is this, Melchizedek’s priesthood was universal. It was not national. It was universal. Notice verse 1, “For this Melchizedek, king of Salem, priest of the Most High God.” Now, this is a rich concept; and we could easily pass it by; but lemme give it to you. Stay with me. In relation to Israel, God took the name of Jehovah. If I had a little pencil here, I’d diagram it for you. God’s name is I Am, right? Yahweh in the Hebrew, but no Jew would say the name of God; and so, since the Jews didn’t wanna say the name Jehovah, they took the consonants of Jehovah and the vowels out of Adonai which means Lord, and stuck ’em together and got Yehowah, which is Jehovah. So Jehovah’s not really the name of God. It’s only that name which Israel came up with in an effort not to say Yahweh, and yet express who they wanted to express. So it’s a combination word, Jehovah, and it deals strictly with Israel; and watch this. Aaron’s priests were priests of Jehovah.

You remember that all the line of Aaron, the Levite line of Aaron were…and, incidentally, within the line of the Levites, you still had to be a son of Aaron; but all of those who came from Aaron were priests only of Jehovah. That is, they were related to God only in connection with Israel. They couldn’t run over here and minister over there and there and everywhere else. They were tied to Israel’s economy…but, watch this, it does not say that Melchizedek was the priest of Jehovah. It says he was the priest of what? The Most High God. Now, that is a universal name for God, El Elyon; and it reaches everywhere and everything in heaven and earth. It is the universal name of God that includes Jew and Gentile – far broader than the Jewish term Jehovah.

So whereas Aaron’s priesthood related just to Israel, Melchizedek’s was broader than that and related to all men. Now, when the Holy Spirit says Jesus is a priest after the order of Melchizedek, do you see the significance? The significance is this. Jesus is not just the Messiah of Israel, but of the world; so it is very important to establish Melchizedek’s priesthood as universal if you’re going to say Jesus is a priest after the order of Melchizedek.

Now, you see, the Jew, in the Jewish mind, there had to be historical reason for everything or a historical foundation; so God chooses Melchizedek as His perfect foundation to teach this truth. There have been priests who’ve been broader than Israel before. There’s no reason to believe there can’t be some more, and there is one, Jesus Christ. So it transcends Israel.

Now, Abraham understood this concept, because in Genesis 14:22, he said, in response to Melchizedek, “I have lifted up my head unto Jehovah…and then he said comma…God Most High.” See he understood Jehovah in the covenant relationship. He also understood Jehovah in the sense that He was God of everything. In Deuteronomy 32:8 and 9, we read this. “When the Most High gave to the nations their inheritance, when He separated the children of men, He set the bounds of the peoples according to the number of the children of Israel. For Jehovah’s portion is His people.” You see? The Most High God deals with the nations, but Jehovah’s portion is Israel. You see? Jehovah is a covenant name for God dealing with Israel.

Aaron’s priesthood dealt in the covenant with Israel. Melchizedek’s was broader than that, for Israel had not yet been spawned from the loins of Abraham; and so his priesthood was broad.

In Daniel, for example, where the first great king of the Gentiles, Nebuchadnezzar, is brought through seven years of humbling until he finally acknowledges the facts of God. He says this. He knew that the Most High ruleth in the kingdom of men. Then Nebuchadnezzar said, “The Most High doeth according to His will in heaven and in earth.” And here was a Gentile acknowledging the Most High. That’s a term that has reference to Gentiles. That’s a broad term for God; and you’ll remember that even the demons, when our Lord cast them out, cried, “What have we to do with Thee, Jesus, Thou Son of the Most High God?” And they, again, used the universal term for God.

In fact, Jesus says, for those of us who come into His relationship, He promised that we shall be called the sons of the Most High; and so the term the Most High is then a universal name for God in…in the sense of His universal rule and character as it involves all men; and this means that Melchizedek’s priesthood is not limited to a nation. He is not just priest of Jehovah. He is priest of the Most High God, El Elyon, possessor of heaven and earth, above all national, and above all dispensational distinction…

Now, you see, this is very important, my friends, because Judaism was a closed system; and they didn’t really seek converts. Remember Jonah? The most horrible thing that ever happened to him after his short ride on a long fish was the fact that Nineveh repented; and after Nineveh repented, he went out and said, “God, I’d rather be dead than have Gentiles horning in on my God.” Was a very closed system and had no room for Gentiles. Today, there are 14 million Jews in the world, and I heard one rabbi say, “We don’t want any more, either. We’re not interested in proselyting anybody.” They’re locked in to their system, not by the design of God, but by their own failure to be the witness God intended them to be; and so their own Messiah is not even their own, but a priest after the order of Melchizedek.

And this, I think, is illustrated in what – 1 John 2:2, “He is the propitiation for our sins, and not for ours only, but…what?…for the sins of the whole world.” Certainly, we understand that. “He’s the Lamb of God that taketh away the sin of the world,” John 1:29. I’m thinking of John 4:42, isn’t it, that said similar things. Yes, “And we know that this is indeed the Christ…these are the Samaritans talking…the Savior of the world.” So we see that Jesus Christ is not just limited to Israel, but He is the redeemer of all men whoever call upon Him. So all of Israel’s priests then ministered in a national sense, but Jesus is superior to them, because He ministers in a universal sense to all men, and the pattern is Melchizedek. Do you see how graphically Melchizedek illustrates?

  • 2. Secondly, Aaron’s priesthood was subject to royalty. Melchizedek’s was royalty. Notice verse 1, “For this Melchizedek…what’s the next word?…king of Salem.” Four times it says he was king. In verse 2, it says, “king of righteousness, king…king of Salem, which is king of peace.” Four times in two verses it tells us this man was a king. Royal priesthood. Melchizedek’s was royal. This is something totally foreign to the Aaronic priests. This is totally foreign to the Levitical priests in Israel. There was never that combination. Israel’s priests were never king and priests. That was unknown in Israel. No priest was royal, but, oh, my, what a perfect blend it is. What an absolutely perfect blend, that the true priest, the great priest, the glorious priest, Jesus Christ, should be that blend of priest and king, so that He not only takes men to God, but he rules men for God.

Listen to Zechariah 6:13, “Even He shall build the temple of the Lord; and He shall bear the glory, and shall sit and rule upon His throne.” There He is as a king. “And He shall be a priest upon His throne.” Now, that is an unheard of concept; and yet it is prophesied in Zechariah so clearly. Jesus was to be a priest, but a priest on a throne, a royal priesthood…In fact, if you look at chapter 7 verse 26, when he gets into talking about Jesus, later in the chapter he says, “For such an High Priest, holy, harmless, undefiled, separate from sinners…and here’s His royalty…made higher than the heavens.” Supreme royalty. King of kings, Lord of lords.

Now, you’ll notice that it says he’s king of Salem. You say, “Where’s that?” Well, likely that’s an ancient name for Jerusalem. Jerusalem also had the name Jebus, J E B U S, the Jebusites occupied Jerusalem initially; but it may have also, at the time of Melchizedek, had the name of Salem; and so Melchizedek could well have been an ancient king of Jerusalem. I think that has the best evidence. The city that was the hometown of God. There’s a most wonderful statement about that in Psalm 132. I’ll take a minute to read you two verses there.

Psalm 132:13, “For the Lord hath chosen Zion…that’s Jerusalem…He hath desired it for His habitation: ‘This is My rest for ever; here will I dwell, for I have desired it.’” You didn’t know God had a hometown, did you? His hometown is Jerusalem; and it seems to me that it would be very likely that God would’ve had His priest in His hometown even pre-Abraham. So Jerusalem had a king long before David, and a king appointed by God, and a priest long before Aaron, and a priest appointed by God. Melchizedek was king and priest of Jerusalem…

Now, this is important. The Jews always felt that God dealt with them, and that was about it, that God was exclusively theirs; and there could never be another priesthood; and there could never be another covenant; and so when Christianity came along and said, “Here’s another covenant. Here’s another priesthood,” they said, “No, it can’t be.” Now watch this. Beautiful, beautiful argument by the Spirit. “Look,” He says, “there was another priest, and there was another covenant before you existed. Why can’t there be one after?” You see?

The whole world didn’t begin with Judaism. There was something going on before God worked that way. There can be something on…going on after He’s finished, or temporarily finished working that way. Oh, this is so important. It leaves room for the new covenant; for if God dealt differently before, why can’t He deal differently again? He didn’t need to work through the nation Israel before Abraham. Why can’t He work another way if He wants to in this economy? That’s the point. If He had a royal priest one time, why can’t He have another one? And He does, and who is it? Jesus Christ, something no Jewish priest ever conceived of.

  • 3. There’s a third thing. There was no permanent righteousness, and there was no permanent peace in their Aaron’s priesthood. Ah, but Melchizedek’s priesthood was a priesthood of righteousness and peace. Notice verse 2, first, and we’ll skip the first phrase, come back to it later. “First being by interpretation ‘king of righteousness.’” And that’s a translation of Melchizedek. That’s what his name means, king of righteousness. “And after that also king of Salem, which is ‘king of peace.’” Salem from Shalom, which means peace. His name is righteousness. His city is peace. He is a perfect combination of righteousness and peace.

Now, don’t you know that that’s exactly what all priests attempt to accomplish? What is righteousness? Righteousness is holiness, and righteousness is demanded before you can ever be at peace with God, right? God hates sin; therefore, if you’re a sinner, you and God are not at peace, right? God fights against His enemies. Did you know that? God fights against His enemies; and if a man is not righteous, then he’s not at peace with God; but the…if a man is righteous in the eyes of God, then he’s not at war with God. He’s at peace with God, right?

Now, Romans chapter 3, the Bible tells us that Jesus Christ gave us His righteousness and, therefore, it says in chapter 5, “We have peace with God.” You say, “Well, how do you get righteous?” When the righteousness of Christ is given to you by faith in Him. Christ’s righteousness just becomes yours. You’re immediately at peace with God. He sees you covered by the blood of Christ. Every priest wanted to make a man righteous that he might be at peace with God, but they couldn’t do it. The blood of bulls and goats didn’t do it. They had to do it over and over. It only lasted as long as a man didn’t sin…But here he says, “Melchizedek’s very name was righteousness, and his city was peace.” Emphasizing that his was a kingdom and his was a priesthood of righteousness and peace.

Is that typical of Jesus Christ? Does Jesus Christ provide a permanent righteousness? Absolutely. What happens to a sinner after he comes to Jesus Christ, invites Him into his life and then sins? What happens? Does he have to go back and ask Jesus to come in again? No. His righteousness covers him forever. What happens once you’ve made peace with God? All of a sudden, do you turn into God’s enemy again, and He’s gonna destroy you? No…No. Jesus Christ secures righteousness and peace on a permanent basis.

The historical Melchizedek was probably a very righteous man and a very peaceful king, but the Holy Spirit is not here dealing with the personal characteristics of Melchizedek. He’s only dealing with Melchizedek as a type of Christ, and He says that he was first righteousness and then peace. And may I say, they always come in that order. There’s no peace with God unless there’s righteousness…Bible says, “The Lord is our righteousness.” Righteousness comes first, then peace.

I love that Psalm 85, which says, “Righteousness and peace have kissed each other in the Messiah.” That was the promise. The two things that men wanted was a sense of righteousness before God and being at peace with God, and they kissed each other and became a reality in Messiah. Christ came to give us His righteousness, that we might be at peace with God; and the priests of Israel couldn’t cut it. They couldn’t do it.

Look at verse 27 of chapter 7. Here he’s talking about Christ, “Who needeth not daily, as those high priests, to offer up sacrifice first for His own sin, then for His own sins and then for the sins of the people; for this He did…what’s the next word?…once.” That’s the difference between the old and the new economy. One time. Later on in Hebrews, “By one offering, He sanctified forever. He perfected forever them that are sanctified.”

So first comes righteousness, and then comes peace with God. Read it in Isaiah 32:17. It’s right there. Christ came to give us His righteousness that we might be at peace with God; and it’s in Him that righteousness and peace have kissed each other; and so what do we see in Melchizedek’s priesthood is a picture of Christ, a universal priesthood, a royal priesthood, and a righteousness and peace priesthood.

  • 4. Now, fourthly, Aaron’s priesthood was hereditary. Christ’s was personal. Oh, this is so important, and what a graphic thing we’re gonna learn here. Since the beginning of God’s dealing with Israel, the establishment of the Aaronic priesthood, heredity and genealogy was the key to the whole thing. God designed that, of all of the various tribes, those in the tribe of Levi would be the priests; and, more specifically, those who could trace their direct lineage to Aaron. So those men were called out to be priests. It had nothing to do with personal qualification. You could be a crumb and, if you were in the right line, you were in. It had nothing to do with personal quality. Had only to do with heredity and, with great care, oh, did they ever preserve their pedigrees.

Back in Ezra, I think it’s chapter 2 where you have that illustration. Chapter 2 verse 61, “And of the children of the priests: the children of Habaiah, the children of Hakkoz, the children of Barzillai, who took a wife of the daughters of Barzillai the Gileadite, was called by their name. These sought their registration among those who were reckoned by genealogy, but they were not found; therefore were they as polluted, put from the priesthood.” In other words, if you couldn’t verify the genealogy of yourself and your wife, you got shoved out of the priesthood. It had nothing to do with qualifications. It only had to do with heredity.

But the priesthood of Melchizedek had nothing to do with heredity, but with personal qualifications, thus is superior, because in the Aaronic priesthood, you got some bummers from time to time, obviously…Now, when you come to Melchizedek, look at verse 3. It says, “Without father, without mother, without descent.” Does that mean the guy came from nowhere? Just God made him up in heaven and flopped him in the middle of the earth? No, it means in the record of Genesis, there is no indication of his genealogy. That is totally foreign to any Judaistic king, totally foreign to any Judaistic priest, who all base their rights on their genealogy.

Now keep in mind, here’s a little thought. This is not a comparison between Melchizedek and Christ. Watch it. It is a comparison between the revelation about Melchizedek in Genesis 14 and Christ. We know that the guy had a mother and a father. We know that he had a descent, but it was unimportant, because he was chosen by God on the basis of personal quality. That’s the point. So the revelation, which presents him as a type, leaves out that, because that’s unimportant. Melchizedek has no genealogy in Scripture. He’s without father, and he’s without mother. Scripture is silent on this, and he appears, thus, as a perfect type of Jesus Christ. Jesus Christ, in terms of His priesthood, didn’t even belong to the tribe of Levi. What tribe did he belong to? Judah. And in terms of the Levitical priesthood, He had no right to be a priest, and so He was a priest, not after the order of Aaron, but who? Melchizedek, who was chosen, not because of his heredity, but because of his what? His quality.

And so he is saying the…the beginning and the end of all God’s dealings isn’t with Israel. He dealt differently before, and he’ll deal differently again…Now, this is unusual for a priest and a king not to have any genealogy, but that’s how Christ is. As I said, the text isn’t saying that he wasn’t born and didn’t have parents. It’s saying, in the revelation, this information is not given, because it’s unimportant. He is not connected with any line. He has no recorded beginning. He has no recorded ending, in order that he might appear as a perfect illustration of Jesus Christ. In fact, the word without descent is two words in the Greek, ah genealitos, which means without a genealogy. He just has no descent, and that’s a word, incidentally, that we never find in any other Greek writing, I think either biblically or classically. Very unusual word. The Holy Spirit may have even invented it here, because to the Greeks and the Jews, everybody had that. How could you say about anybody, “He was ah genealitos”? I mean that just doesn’t work; but this priest, in the revelation of Scripture, had none; and Christ is that kind.

Now look at verse 3 again. It says this. “Having neither beginning of days nor end of life.” You say, “Ha, that’s carrying it a little far.” No, what it means is in the revelation, in Genesis 14, there’s no beginning or ending. He just appears as alive, and, as far as we know, he’s eternal. Right? Scripture leaves out any other thing in order that he might appear that way. Now the Jewish priest would begin at the time of his…at the time when he was 25; and for five years, he would serve the other priests. Then when he hit 30, he could operate on his own. He would minister till he was 50, according to numbers 8:25, and then it was over.

But no such restriction is placed on Melchizedek. There is no record of his death and, incidentally, in numbers 20:22 and following, there’s a very detailed record of Aaron’s death. There is no record of Melchizedek’s death; and so Melchizedek appears as one who doesn’t need to follow the patterns of the Aaronic priesthood. He stands apart and is chosen by God purely on the basis of his quality; and I say to you – the same thing is true of Jesus Christ, who was not chosen to be a priest because genealogy, but because of quality.

Look at verse 15 of chapter 7, which, again, referring to Christ brings this point out. After the similitude in the middle of the verse of Melchizedek, “There ariseth another priest who is made not after the law of a carnal commandment.” You see, not after a fleshly design, but because of an endless life. In other words, based, not only upon His eternity, but upon His personal quality, not on any legalism. Not on any set of laws. So Jesus is like Melchizedek, because His priesthood is personal.

Now, watch this, lastly, Aaron’s priesthood, as I mentioned, was timed. Melchizedek’s is eternal. Sorry you can’t see that better than that. Melchizedek’s priesthood is eternal. You say, “Well, you mean to say that Melchizedek lived forever?” No, I mean to say that there appears in the text no beginning and no end to it. Therefore, typically, he speaks of Jesus. It says, “Without beginning of days nor end of life, but is made like unto the Son of God, abideth a priest continually.” Chapter 5 verse 6, listen. “Thou art a priest for ever after the order of Melchizedek.” Chapter 6 verse 20, “Made an High Priest forever after the order of Melchizedek.”

Now, in view of the fact that there is no record of the death of Melchizedek, he appears as always alive in the text; and, therefore, a picture of Jesus Christ. And in chapter 7, it tells us that Jesus Christ is just such a high priest. Verse 24, “He hath an unchangeable priesthood.” Verse 25, “He ever liveth to make intercession.” That’s what a high priest does.

You say, “Well, you know, but Melchizedek is so inferior. How can ever serve as a type?” God always uses an inferior to serve as a type. People say, “Are you sure that Melchizedek isn’t really eternal?” No, because if Melchizedek was really eternal, he wouldn’t be the type. He would be the reality. He’s the picture. The…the picture of the landscape is not the landscape. It’s a poor substitute. So the Holy Spirit then, in desiring to show Christ a priest greater than Aaron, shows a priesthood greater than the Aaronic priesthood, that of Melchizedek, and says that Jesus is a priest like Melchizedek. Not a…not a national priest, but universal. Not subject to kings, but a king Himself. Not unable to bring about righteousness and peace, but able to do it. Not because of heredity, but because of personal quality. Not timed or limited by time, but eternal and, thus, does Jesus Christ stand as a priest after the order of Melchizedek.

  • 5. Now, I want you to take note of just one thought, and we’ll close this particular point. It says in verse 3 that Melchizedek, watch this, “was made like unto the Son of God.” Now watch. It does not say that the Son of God was made like Melchizedek. Who came first? The Son of God. Melchizedek was made like the Son of God. He was not the Son of God. He was made like the Son of God. Jesus Christ was the original. Melchizedek was only the copy; and so the superiorities are presented.

Secondly, and just briefly, the superiorities are proven; and in this argument, which runs from verses 4 to 10, it’s a lotta words, but it’s basically a simple argument. We have the proof that, indeed, Melchizedek was superior to Aaron and Levi. Now this is tremendous. I want you to get this. You say, “Well, you’re standing there saying he’s better than Aaron and because of this, because of this, because of this. I’m not too sure we oughta acknowledge that. How do we know that? Prove it.” So we’re gonna prove it.

Point No. 1, Abraham gave tithe to Melchizedek. Say, “What do you mean by that?” Well, look at verse 4. “Now consider how great this man was.” Think about it. This guy was something. Why? “Whom, unto whom even the patriarch,” patriarch from two Greek words, archase, first, patri, father. The first father. “Abraham gave the tenth of the spoils.” Now, he says, “Consider how great this man is. Abraham, No. 1 guy, you know, our father, Abraham, nobody’s better than Abraham, and Abraham gave his tithes to this guy.” That’s a pretty heavy point. Pretty strong argument to show the superiority of Melchizedek.

Now back to verse 2, we saw that, didn’t we? “To whom also Abraham gave a tenth part of all.” Now in this argument, the Holy Spirit shows that Melchizedek was greater than Abraham, because He wants to show that he was greater than Aaron and Levi. Now, the point being, that Abraham being…was better than Aaron and Levi. Therefore, if Melchizedek was better than Abraham, he was also better than Aaron and Levi. If he’s better than Aaron and Levi, he’s the mediator of a better covenant, and you oughta turn from Judaism and come to Christ. You see the argument?

Now bear with me for a minute. I know this is heavy, and your computers are rattling, but it’s God’s Word, and I cannot fail to declare unto you the whole counsel of God. I give it to you and trust the Spirit of God. Now watch this. It says that Abraham gave this guy a tenth of the spoils, akrofinian. Interesting word spoils. Comes from two words, akron, a word which means the highest point, and fis, which means a heap. The heap on the top. That’s what the word means. Abraham gave him the heap on the top. You say, “What does that mean?” Of all the stuff he had, he gave Melchizedek the top stuff. He gave him the best. That’s really what Old Testament tithing was all about.

You remember in the Book of Malachi which God got real angry with Israel, and said, “Why do you bring Me the lame and the halt?” They were supposed to make a sacrifice, so they brought the sick animals. God says, “I reject that. I reject that.” Abraham gave him the top of the heap. The Greeks, after a victory, had a custom. They’d bring all the spoils that they’d won in the battle, and they’d dump them in a big pile, and the best was taken out of it and given to the gods…That’s exactly what Abraham does. He doesn’t just give him a little part of it. He gives him the top of the heap. The fact that Abraham gave to Melchizedek magnifies Melchizedek’s greatness, for Abraham was the great father, the first father. Consider how great Melchizedek must have been.

Now, this would be a wonderful place to preach on tithing, except that I don’t believe in tithing for the New Testament in terms of being locked into the system of tithing. If you wanna be technical about tithing, the Jew gave 33 1/3 percent every year. If you wanna tithe, then you feel free to do that. I want you to feel free. When you add together the tithe that the Jew gave, it was 10 percent of this and 10 percent of that, and every third year, 10 percent of another; and therefore added up to 33 1/3 percent of all that he possessed. But the principles are the same, beloved, and I share those with you.

Do you understand the principles of giving to God? Do you understand what it means to give Him the top of the heap? I mean when the month comes and the check is there and you start to write your checks, what comes first? What comes top of the heap? You say, “Well, I…I sometimes feel like I oughta give to the Lord. You know, and I operate on impulse.” That’s very bad. God does not wanna be responsive only to your whimsical generosity. For all the centuries of Israel’s life, God set the pattern. In grace we’re free from the law, but grace must require more than law…because our High Priest is so great, not because we feel so generous. Did you get that?

If Abraham gave the top of the heap to Melchizedek, what should we give to Jesus Christ? Some of us don’t even give the tenth. Some of us don’t even give the top of the heap. We give Him whatever’s left of the lame and whatever else. We’re not giving to God because of a desire in our heart to be generous. We’re giving to God because of the glory of who He is and to our Messiah because he’s great, and He deserves all we have.

Verse 5, He goes on with this argument. “And verily, they that are of the sons of Levi, who receive the office of the priesthood, have a commandment to take tithes of the people according to the law – that is, of their own brethren, the other Jews – though they came out of the loins of Abraham.” This is interesting. The point is, look at a couple of points here, it says, “Verily, they that are of the sons of Levi, who receive the office of priesthood.” Not all the sons of Levi received it. Only the ones who were line…lined up with Aaron. But they were allowed, by law, a commandment, to take tithes. It was a commandment-type of a deal. But in the case of Abraham, there wasn’t even a commandment. I mean he just did it. It was a tribute to the greatness of Melchizedek.

You see, if it had been a result of Melchizedek saying, “You give me the top of the heap,” then we might say, “That guy’s not great. He’s selfish.” He says nothing. Abraham simply acknowledges his greatness and gives him the top of the heap. So the Levites exacted from the people by law. This man just by the personal quality of his life, set a demand on Abraham. Not by saying anything, but by being who he was; and Abraham knew that he was a priest of the Most High God and gave him the respect he deserved, as God’s priest. So Melchizedek’s greatness is shown then, because Abraham paid him tithes when he didn’t have to, before there was any law about it.

Second principle, Melchizedek blessed Abraham. Now that’s something. Lotta people have been blessed by Abraham, but this is the only one I’ve ever read about that blessed Abraham. Look at verse 6, “But he whose descent is not counted…That’s Melchizedek…from them, received tithes of Abraham and blessed him that had the promises.” This guy who doesn’t even fit into anything chronological or genealogical, he blessed Abraham. Now look at verse 7, “And without any contradiction…you can’t reverse this…the less is blessed of the better.” Right?

In other words, Melchizedek must have been greater than Abraham, because he blessed Abraham. No, this is a fantastic argument. The principle is simply this. God operated in Melchizedek’s life on the basis of personal qualification, and he was higher than Abraham in those qualifications. Therefore, he was chosen to bless Abraham. Don’t you see what we’re seeing here? If this man was greater than Abraham, then he was greater than anything that came from Abraham; and we’ll see that in a moment.

And this is a principle. Lemme apply it today, and…and we’ll be done in just a minute. Today, God works on the basis of a man’s personal qualifications; and, in the church, He sets up teaching shepherds, Ephesians 4:11, and He sets up evangelists and ruling elders. Now, in James chapter 3 in verse 1, we are warned, “My brethren, be not many teachers knowing that we shall receive the greater condemnation or the greater judgment.” At the end of the Book of Hebrews, chapter 13 verse 17, “Obey them that have the rule over you. Submit yourselves, for they watch for your souls, as they that must give account, that they may do it with joy and not with grief, for that is unprofitable for you.”

God set certain people in the church to rule…We don’t want everybody to do that. That’s the problem that Paul talked about when he says, “Those people are in trouble because they heap to themselves…what?…teachers.” Too many teachers. Heaping it up, just teachers and teachers and more teachers, and some today have, you know, settled for an ecclesiastical socialism where anybody and everybody who wants to can stand up and say what they wanna say.

It was a young man that I heard about recently who started a church, and he felt that this is the way to go, and there shouldn’t be any preaching. In fact, there are a lotta churches like that today. And began the church, and I think it lasted about six months and split into all kinds of pieces, everybody going their own direction. Not many teachers. We don’t heap to ourselves teachers. We subject ourselves to those whom God has chosen who, according to the Apostle Paul in 1 Timothy 5:16 and 17, “Are worthy of double honor if they rule well, especially if they labor in the Word and doctrine.”

So God has set certain people in this economy of grace on the basis of special personal qualifications. If you’re faithful over little…what?…he’ll make you lord over much. You see, when you meet the qualifications, God’ll lift you to the ministry; and so Melchizedek was like that. He was qualified to be what he was personally…not from heredity. He was superior and, therefore, he blessed Abraham.

There’s a third argument that He gives here, and that is that because all priests were in the loins of Abraham at that time, he is therefore greater than all priests. Look at verse 8. “And here men that die receive tithes.” You know, Melchizedek was of an eternal priesthood in the type. Christ is an eternal priest, and if we tithe to priests that die, “But where he receiveth them, of whom it is witnessed that he liveth.” In other words, to be able to exact tithes in a dying kind of priesthood is one thing. How much greater, Melchizedek had no death, and so Jesus Christ is a priest who is alive forever more. “He receiveth them of whom it is witnessed he liveth.”

So he is a greater priest, because he’s a living priest, not a dying one. All men are dying men. The idea that it says in verse 8, “Here men that die,” is the…the Greek is here dying men receive tithes, but this is one who is alive forever more. And then comes this interesting argument in verse 9. “And, as I may say,” in other words, he kind of apologizes for the strangeness of the argument; nevertheless, it’s valid. “And, as I may say so, Levi also, who receiveth tithes, paid tithes in Abraham, for he was yet in the loins of his father when Melchizedek met him.” The only one argument that would be left would be this. The Jew would say, “Now wait a minute. Now lemme think this thing through. Melchizedek, yes, Abraham paid him tithes; but Abraham was no priest. Right? Therefore, the Levites were priests, and maybe they were greater than Abraham, and maybe, if Abraham had been a priest, he wouldn’t have done that.” Maybe the Levites wouldn’t have done it, and so he says, “Levi also, who receives tithes, paid them in the loins of Abraham.”

Now, this is an interesting argument, and you’ve got to understand the Jewish mind. The Jews viewed heredity in a realistic manner. Levi was in the loins of Abraham since he was to descend from Abraham. When Abraham paid tithes to Melchizedek, it was as if the entire Levitical priesthood had acknowledged his superiority. So that answers the last objection. Melchizedek then is better than Aaron. This is a powerful point to the Jewish mind, and…and, in a sense, I apologize to you and to me, even, because without a Jewish frame of reference, this is difficult for us to understand; but Melchizedek was of a better priesthood. Jesus came after the order of Melchizedek. Don’t you see that He couldn’t just invent a new priesthood without a historical precedent, or they wouldn’t have bought it; and so God had designed this encounter with Melchizedek so that, at this point, when you witnessed to Israel, you can say, “Go back and your own father paid tithes to a better priesthood.” If God did it then, why can’t He have one now? And that one was only a picture of this one.

So Christ is a priest of a better priesthood. Universal, royal, bringing about righteousness and peace, personal, and eternal. Because of that, I close with these words. Let the Spirit penetrate your heart with them. You’ve heard them before, but listen. Seeing then that we have a great High Priest, let us therefore come boldly unto the throne of grace, that we may obtain mercy and find grace to help in time of need. Let’s pray.

Lord, we thank You for our study tonight. Oh, Lord, we know this has been difficult for our minds to comprehend in many ways. Father, may we not overcomplicate it. May we realize that these Jews who heard this message, who read it…had less frame of reference in Christian…to Christian theology than we do…and that Paul, in his writing, even to the Romans, acknowledges certain ignorance. That John in writing the Revelation acknowledges that these things are hard to understand and hard to bear; and here the Holy Spirit, in writing the Book of Hebrews, says essentially the same thing. I know these are difficult truths. But, Father, as we have feasted on the meat of the Word, we pray that it might penetrate us. May we see just another beautiful, glorious picture of Jesus Christ. May we have gained some fuel to burn within us to light a fire that might be a witness to Israel. God, we in this church here right…right in this location, live in the midst of a Jewish population all about us…Father, how strategic it is to learn the truths of the Book of Hebrews that we might open it up to teach them the truth about their Messiah. There is a better priest. There is a better sacrifice. There is a better covenant than Judaism, and it’s all through Jesus Christ. Thank You for teaching us, Lord. Thank You for being our great High Priest, Lord Jesus, the One to whom we have come and found that mercy and that grace that promised us…Thank You for bringing us together tonight to learn these truths. Continue to teach us. Give us a hunger to know Your Word. Pray in Jesus’ name. Amen.

Tipuri ale lui Mesia13

+++++

5. Fiul lui David

 

Tipuri ale lui Mesia14

Textul de la care vom porni în studierea acestui tip profetic este acesta:

,,Fiindcă David era prooroc și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a proorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martori ai Lui“ (Fapte 2:30-31).

David a fost cel de ,,al doilea“ împărat al lui Israel. Saul a fost cel dintâi. Oare de ce n-a fost Mesia, ca împărat dumnezeiesc, ,,fiul lui Saul“, ci a fost ,,fiul lui David“ ?

1. Scopul inițial al lui Dumnezeu a fost ca Israelul să nu fie o MONARHIE, ci o TEOCRAȚIE !  Ca să fie o împărăție un grup de oameni trebuie să aibă patru elemente calificative: (1) să fie un popor, (2) să aibă un teritoriu delimitat cu granițe precise, (3) să aibă un cod de legi, o constituție și (4) să aibă un … împărat. După ce i-a format ca popor în Egipt, transformându-i dintr-o familie într-o națiune, Dumnezeu i-a adus pe evrei în țara promisă lui Avraam, le-a dat codul de Legi la Sinai și urma să li-L trimeată la vremea cuvenită pe Fiul Său ca împărat (planul nu s-a schimbat, ci se va împlini cu exactitate în vremea împărăției viitoare a lui Israel).

2. Pe vremea lui Samuel, evreii au devenit nerăbdători, au ales să nu mai aștete împlinirea orarului prestabilit de Dumnezeu, s-au declarat nemulțumiți cu domnia împăratului din cer și au cerut un mpărat ,,așa cum au toate celelalte popoare“ (1 Sam. 8:1-9). Evreii L-au lepădat pe Dumnezeu, teocrația, și au cerut o monarhie.

Saul a reprezentat tot ce poate fi mai rău într-o monarhie, ,,cum au toate celelalte popoare“. Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Istoria lui Saul este ilustrarea lucrului de care a vrut Dumnezeu să-i scutească pe evrei.

Dumnezeu S-a supărat pe Saul și n-a mai vrut nici să stea de vorbă cu el. Forțând mâna lui Dumneze și călcând o poruncă pe care el însuși a dat-o în vremuri de evlavie, Saul s-a dus la cei ce cheamă morții și a stat de vorbă cu Samuel. Eșecul lui Saul a fost demonstrația că Dumnezeu a avut dreptate! Monarhia nu este pentru Israel!

3. Oare poate exista o monarhie de care să fie mulțumit Dumnezeu ? Aceasta este, în ciuda tuturor scăderilor și greșelilor ei, domnia lui David.

Lacrimile și rugăciunile îndreptate de Samuel către Dumnezeu pentru soarta lui Israel și-au primit răspunsul. Deplin încredințat în ceea ce spunea, Samuel l-a înștiințat pe Saul de iminența schimbării:

,,Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul” (1 Sam. 13:13-14).

David a ajuns la domnie ca ,,un om după inima lui Dumnezeu“ (1 Sam. 13:14). Atotcunoscătorul din cer îl pregătise deja încă din vremea copilăriei și adolescenței petrecute alături de El la pașterea oilor. Păstorul turmelor tatălui său avea să ajungă păstorul poporului Israel.

Oare ce l-a deosebit pe acest om de Saul? Ce calitate l-a făcut să fie ,,mai bun“ ca împărat? Prin ce s-a caracterizat viața lui ca să poată fi numit ,,un om după inima lui Dumnezeu“? Răspunsul este simplu și foarte ușor de văzut pentru cei ce au ochi să vadă. David a fost, asemenea lui Avraam, asemenea lui Moise, asemenea lui Melhisedec, profeților, asemenea lui Samuel și asemenea judecătorilor, omul de pe poziția a doua. David și-a plasat tronul la umbra tronului ceresc, subordonându-se total directivelor divine. ,,Doamne, să mă duc …? Doamne mă vor da …? Să mă ferească Dumnezeu să mă ating de unsul Domnului! … Lasă-l (pe Șimei) să blesteme, poate că Domnul se va uita la necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi. … Domnul este păstorul meu. Nu voi duce lipsă de nimic. El mă … și mă. Și voi locui în Casa Domnului …“

Preocupat de prezența lui Dumnezeu în mijlocul supușilor Săi evrei, David a avut o idee năstrușnică: să-I facă lui Dumnezeu o casă, ca să nu mai vină doar din când în când în Cortul Întâlnirii. Dumnezeu i-a dat un răspuns în două părți. În prima parte, Dumnezeu l-a întrebat cam ironic despre ce fel de ,,casă“ ar putea fi vorba pentru Împăratul cerurilor … cât de mare ar trebui să fie o asemenea casă … În cea de a doua parte a răspunsului, Dunezeu îi spune că apreciază intenția și-l va răsplăti făcându-i El o casă de domnie veșnică și-i va da un fiu a cărei domnie nu se va sfârși. Și David și poporul au crezut că extraordinarul Solomon avea să împlinească această prevestire.

,,Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis: ,Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu Israel!’ Tatăl meu David avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.”

Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel. Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului“ (1 Sam. 8:15-21).

Dumnezeu se referea însă la cu totul altcineva și la cu totul altceva …

În David, Dumnezeu a arătat tiparul adevărat mesianic. ,,Fiul lui David“, despre care a profețit Dumnezeu că Îi va clădi o casă vrednică de Numele Său, n-a fost Solomon, iar casa aceea n-a fost Templul dela Ierusalim. Solomon a fost destul de înțelept ca să-și dea seama și el de lucrul acesta:

,,Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău. Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ,Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta. Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!“ (1 Sam. 8:27-30).

Spre finalul vieții, Solmon a fost mai degrabă ca Saul, decât asemena lui David. Din cauza aceasta, David a rămas până astăzi ,,marea excepție“ între împărații lui Israel, etalonul față de care au fost ulterior evaluați toți ceilalți.

Dacă aveți un ochi format profetic, veți înțelege din istorie că Solomon, acel fiu al lui David, a fost ultimul împărat peste Israelul întreg. Sub domnia lui și mai ales sub domnia celor care au stat pe tronul de la Ierusalim după el, împărăția s-a dezbinat și va sta așa dezbinată providențial până vremea sfârșitului. Singurul care va mai reuși vreodată să adune iar semințiile lui Israel și ale lui Iuda într-un singur regat va fi … Mesia, numit de aceea și ,,Fiul lui David“.

Acesta va fi răspunsul dat de Fiul lui David apostolilor nerăbdători: ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel ?“ (Fapte 1:6).

La nașterea lui Isus Christos, magii din Răsărit au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?“ După ce Și-a început lucrarea, oamenii vremi, strigau după El: ,,Fiul lui David“, ,,Fiul lui David … ai milă de noi!“  Până și Pilat, providențial a scris deasupra crucii Lui: ,,Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Ca Mesia, Isus a confirmat tiparul împăratului davidic de pe locul doi în împărăție. Fiul S-a așezat total și deplin în ascultare de tronul ceresc. El a spus că lucrările pe care le face i-au fost date de tatăl Său să le facă, vorbele Lui sunt cuvintele pe care Tatăl I le-a dat să le rostească, iar în Ghețimani s-a încovoiat până la frângerea de Sine când a sus:

„Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22:42).

Isaia anunță că ,,El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor“ (Isaia 9:7).

Până atunci, mai există un tron pe care El dorește să-l ocupe, acela din inima ta și a mea. Ce spui?

(Pentru cei ce vor, psalmul 72 este foarte potrivit ca lectură după un astfel de studiu. Rostit de Solomon, el se va împlini însă plenar doar în Christos, adevăratul ,,fiu al împăratului“ pomenit în primul verset. O altă lectură fascinantă în aceste profeții ale lui David sunt textele din 2 Samuel 22 și Psalmul 18, care vorbesc despre ultima sa ,,cântare“, aceeași în ciuda deosebirilor de traducere).

Tipuri ale lui Mesia15

+++++

6. Robul Domnului

Tipuri ale lui Mesia16

Isaia este supranumit ,,evanghelistul Vechiului Testament“ și așa este! Cartea lui cu 66 de capitole se împarte simetric (de cei care au împărțit-o) ca și cărțile Bibliei: 39 capitole pentru Vechiul Testament și 27 de capitole pentru vești bune, refacere, restaurare, încoronare, ca în Noul Testament.

În foarte poetica sa carte, Isaia are câteva ,,cântări“, mici ode în care este versificat mesajul profetic. Patru din acestea sunt neîndoielnic despre Mesia! Ar putea fi oare și altfel? Evreii nemesianici spun că da. Ei au o altă interpretare susținând că expresia ,,robul Domnului“ trebuie aplicată colectiv poporului lui Dumnezeu, Israelului ca națiune aleasă prin care Dumnezeu a lucrat, lucrează și va lucra în lume. Nu ne vom lua la ceartă cu ei, dar vom arăta respectuos că există pasaje în care explicația lor este imposibilă. Iată unul dintre ele:

,,Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. El zice: ,,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului“ (Isaia 49:5-6).

Este clar că, în acest pasaj cel puțin, Robul Domnului este ,,altceva“ sau ,,altcineva“ decât Israelul pe care-l întoarce la Domnul!

Disputa cu exegeții evrei a dus de-a lungul vremii la următoarea explicație, ilustrată printr-o piramidă cu trei secțiuni, în care, la bază se află națiunea lui Israel decăzută, rătăcită, nenorocită. În secțiunea de la mijloc, Robul Domnului este națiunea lui Israel pocăită, sfințită, redevenită instrumentul lui Dumnezeu de lucru printre oameni, iar secțiunea de la vârf se află Robul Domnului la singular, personajul mesianic, instrumentul divin prin care se aduc la împlinire planurile Celui Preaînalt.

Tipuri ale lui Mesia17Tipuri ale lui Mesia18

Noi vom studia acest Rob al Domnului ca tip profetic mesianic aplicat lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie.

Noul Testament Îl proclamă pe Isus din Nazaret ca Robul Domnului! În predicile de după înviere, apostolul Petru Îl numește de câteva ori pe Isus ,,Robul Domnului“ (Fapte 3:13; 4:27, 30). Apostolul Pavel face același lucru în Filipeni 2:7

,,El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“.

Predicile Domnului Isus sunt pline de ocazii în care El însuși se identifică cu acest titlu.

Cele patru cântări despre Robul Domnului din cartea lui Isaia sunt ca patru fragmente care întregesc imaginea Domnului Isus și a lucrării Sale:

Robul Domnului ca învățător – Is. 42:1-8
El este plin de Duhul Sfânt, blând și gingaș, dornic să ajute toate neamurile pământului.

Robul Domnului ca evanghelist – Is. 49:1-6
El este ,,lumina Neamurilor“. Pentru Dumnezeu Tatăl, a fost mult prea puțin ca El să fie restrâns la o misiune în Israel. El va duce mântuirea ,,până la marginile pământului“ (v.6). Apostolul Pavel a preluat această numire, Robul Domnului evanghelist, drept justificare pentru lucrarea sa printre Neamuri (Fapte 13:46-47).

Robul Domnului ca ucenic – Is. 50:4-9
Nu poți învăța pe alții, dacă nu ești tu mai întâi învățat! Robul Domnului are nevoie să audă în fiecare dimineață glasul Tatălui din ceruri (Luca 6:12, 11:1, 22:45). Isaia scrie poetic despre procesul de învățare, menționând că înainte să se deschidă gura, trebuie să se deschidă urechea!

Robul Domnului ca jertfă de salvare – Is. 52:13 – 53:12
Despre această cântare s-au scris, se scriu și se vor mai scrie mii cărți întregi și de predici! Ce am putea spune aici?

În primul rând că a fost, este și va fi prioritar o cântare de jale a evreilor. Aluziile din text sunt clare și definitive (,,Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?“, ,,Nu l-am băgat în seamă“, etc.). Va fi, probabil cântarea de jale pe care o va cânta poporul ales când se va întoarce la Domnul și-L vor plânge ,,cum plânge cineva pe întâiul lor născut“.

În al doilea rând, cântarea este legată inconfundabil de viața și lucrarea Domnului Isus. Un număr restrâns de opt versete din această cântare sunt citate iar și iar în textul evanheliștilor. Nu este de mirare că Filip, când a fost întrebat despre cine vorbește pasajul din Isaia 53:7-8 a avut predica pregătită:

,,Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus“ (Fapte 8:30-35).

Tipuri ale lui Mesia19

+++++

7. Fiul omului

Tipuri ale lui Mesia20Tipuri ale lui Mesia21

Daniel 7 reprezintă una din revelațiile copleșitoare ale VT. Este clar că profetul Daniel a fost uluit, tulburat și chiar înspăimântat. Expresia feței i s-a schimbat. Oare de ce?

Să începem prin a stabili un mic cod de interpretare pentru acest pasaj profetic:

1. Marea din v.2 reprezintă omenirea într-o necontenită mișcare, zbuciumare, nestatornicie

2. Cele patru fiare reprezintă patru împărății cu caracter mondial (babilon, medo-persanii, grecii și romanii)

3. Cornul cel mic și obraznic reprezintă Antichistul.

4. Cel îmbătrânit de zile este ,,cel etern“, Dumnezeu însuși.

5. ,,Unul ca un fiu al omului“ este partea cea mai ciudată a întregii situații. Ce caută un om în cer? Cum se poate ca unui om să I se dea putere, stăpânire, slavă, o domnie veșnică (v.13-14).

I. O ciudățenie pentru evrei
Nu este de mirare că Daniel a fost tulburat. Tulburați sunt toți evreii care au citit vreodată această profeție. Tulburați și ,,cu fața schimbată“, panicați, perplecși și chiar … scandalizați. Cu o imposibilitate de a explica acest personaj ,,ca un fiu al omului“, ei ar rupe și ar elimina Daniel 7 din Vechiul Testament.

II. O anticipare a Noului Testament
Pentru noi, cei care trăim în ,,era creștină“ de după întruparea Fiului lui Dumnezeu, interpretarea este mai ușoară, este inconfundabilă, este inevitabilă. Așa cum omul poartă prin creație chipul lui Dumnezeu, la plinirea vremii profețite, Dumnezeu a venit să poarte chip de om. La înfățișare s-a făcut asemenea noastră (Filipeni2:6-8).

În cel mai important moment al judecării Sale în fața sinedriului condus de Caiafa, Isus din Nazaret S-a proclamat Mesia și a citat textul din Daniel 7, împreună cu acela din Psalmul 110:1, ca profeții pe care a venit să le împlinească:

,,Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi, şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Marcu 14:61-62).

Nu-i de mirare că marele preot Caiafa L-a acuzat de blasfemie. Răspunsul lui Isus fusese clar și limpede. Întreg Noul Testament este o împlinire a extraordinarului pasaj din Daniel 7 care ne vorbește despre acel surprinzător Suveran care semăna cu un ,,Fiu al omului“ …

III. O culminare a istoriei
Capitolul 7 din Daniel ne poartă peste timp în ,,apex“-ul istoriei, la momentul încoronării lui Christos, acest Dumnezeu cu înfățișarea umană, peste împărăția veșnică a lui Dumnezeu. La înviere, Domnul Isus a purtat trup ,,asemenea nouă“, pipăibil, capabil să mănânce, etc. În Fapte 17, la Atena, apostolul Pavel anunță că

,,Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, ci poruncește oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin …Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți …“ (Fapte 17:30-31).

Asta pentru că și Petru Îl numise la fel pe Domnul Isus:

,,Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege“ (Fapte 2:23).

,,Ce este omul?“ este întrebarea din Psalmul 8:4 și din Evrei 2:6-10 ? Dumnezeu l-a făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, dar cu destinul de a fi pus, împreună cu Christos și ,,în Christos“, peste toate lucrările Lui, toate lucrurile le-ai pus sub picioarele lui“.

Nu știu cum îl vom percepe pe Dumnezeu Tatăl după învierile noastre. Nu știu cum îl vom vedea pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar știu cum Îl vom recunoaște pe Dumnezeu Fiul pentru că va purta ,,asemănarea noastră“ ! Și reciproca este valabilă: Nu știu cum vor arăta miriadele de lumi și de făpturi cu care ne vom vedea dincolo de învierile noastre. Vor fi altfel de pomi, altfel de drumuri, altfel de cetăți și, probabil, altfel de ființe … Ceea ce știu însă precis este că Îl voi recunoaște printre toți și toate pe Fiul lui Dumnezeu pentru că va semăna cu mine și eu cu El. În toate locurile în care mă va trimite, în toate lumile în care îmi va da de lucru, toate făpturile mă vor cinsti și admira zicând, el (ei) sunt asemenea Fiului, au chipul Lui, sunt asemenea Lui. Voi (vom) domni împreună cu Isus Christos peste toate și pentru totdeauna. Este amețitor, este apexul istoriei noastre, este momentul culminant al istoriei omenirii.

Tipuri ale lui Mesia22

Isaia – profetul Împărăției care va veni

 

Profeții Vechiului testament au avut multe lucruri de spus depre venirea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu care va instaura împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Isaia este unul din ei. Într-o perioadă de 64 de ani (740-680 î.H.), Isaia a fost purtătorul lui Dumnezeu de cuvânt pe timpul domniei a patru împărăți de la Ierusalim: Ozia (sau Azaria), Iotam, Ahaz și Ezechia. În vremea aceea, Israelul a fost dus în robie, iar împărăția lui Iuda a fost parțial invadată de oștile lui Sanherib, împăratul Asiriei. Cele două evenimente amenințau tragic dispariția Israelului ca stat și spulberarea oricăror speranțe mesianice. În ciuda evidențelor, profetul Isaia vestește apropierea unei împărății mondiale a păcii. El spune că ochii guvernului mondial va îndemna toată suflarea internațională să-și îndrepte atenția spre Ierusalim (Isaia 2:1-4). Nădejdea tuturor va fi ațintită asupra unui „Rob al Domnului” în care se va manifesta un tainic amestec de putere și suferință (Isaia 53; 61:1-3). Ce lmai fascinant pasaj în care Isaia descrie personalitatea și caracterul acestui personaj este acesta:

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”.  El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și în veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor” (Isaia 9:6-7).

Acest mesaj al lui Isaia a fost o taină până la venirea lui Isus Hristos. Până atunci, deși a fost clar că Isaia vestește venirea unui lider mondial și a unei inevitabile împărății mondiale în epoca mesianică, n-a fost clar decât după viața, moartea și învierea lui Isus că profetul vorbise de nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu (Ioan 11:27).

Înainte de a ne apleca asupra semnificațiilor ascunse în numele mesianice din pasajul amintit, este bine să spunem câteva cuvinte despre câteva lucruri din text care au putut fi înțelese mai bine numai după cea dintâi venire a lui Hristos.

Nașterea lui Mesia – „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat”.

Din vremea lui Isaia, fiecare mamă din Israel visa să fie mama acestui personaj mesianic. După nașterea lui Isus în ieslea Betleemului a fost clar că fusese vorba nu doar despre nașterea unui lider mondial („un copil ni s-a născut”), ci și despre întruparea Fiului Creatorului în lumea pe care El a creat-o („Un fiu ni s-a dat”). Cele două numiri vorbeau despre umanitatea și divinitatea lui Isus din Nazaret.

Împărăția lui Mesia – „Și domnia va fi pe umărul lui”.

Acestea sunt cuvinte cu încărcătură profetică și practică. Profetic, Isaia a văzut o zi în care acest fiu al lui Israel va purta pe umărul lui greutatea conducerii mondiale. Așa cum am spus, în capitolul doi al cărții sale, Isaia a prezis că în zilele din urmă casa Domnului va domni de la Ierusalim.

„Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2:3-4).

Apocalipsa, cea din urmă carte a Bibliei, spune că un înger al lui Dumnezeu va proclama în ziua aceea:

„Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor”(Apoc. 11:15).

Practic, cei care și-au plecat deja genunchiul înaintea lui Isus Hristos găsesc o mare mângâiere citind despre ziua aceea de la urmă. Mitologia greacă a născocit un personaj legendar care poartă pe umeri povara globului pământesc. Numele lui este Atlas. Speranța ascunsă în mitologie vorbea despre necesitatea unuia care să facă acest lucru. Isaia ne spune că El există și că El este suficient de puternic ca să o facă. „Umerii lui” care sunt suficienți să poarte poverile tuturor oamenilor, pot astăzi să poarte și povara cu care venim la El fiecare dintre noi.

Caracterul lui Mesia – „Îl vor numi …”.

La evrei, fiecare nume poartă în el un mesaj foarte important. El vestește caracterul celui ce-l poartă și, nu de puține ori, destinul pe care este chemat să-l împlinească.

Iacov („înșelător”) a fost numit așa pentru că fiind cel mai mic dintre doi gemeni i-a furat fratelui său dreptul de întâi născut. Mai târziu, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, („prințul lui Dumnezeu, cel ce biruiește împreună cu Dumnezeu”).

Naomi(„Plăcută”) a preferat să-și schimbe numele în Mara („amărăciune”) după cele ce i se întâmplaseră în Moab.

Ilie (Eli-Iahu) înseamnă „Domnul este adevăratul Dumnezeu” și și-a împlinit destinul atunci când tot poporul adunat pe muntele Carmel a ajuns la această binecuvântată convingere. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit …

Chiar și numele lui Isaia are o însemnătate, „Domnul salvează”. Numele care i s-au dat lui Isus din Nazaret sunt o descriere-caracterizare a Robului-Domnitor venit să rezolve problemele lumii și să așeze pe pământ împărăția lui Dumnezeu. Fie că acceptăm sau nu astăzi acest adevăr, este important să știm că Scriptura cinstește numele lui Isus pentru câteva motive foarte întemeiate.

Este „Numele” în care trebuie să fim mântuiți. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12).

Este „Numele” în care trebuie să trăiăscă și să mărturisească fiecare creștin. „ Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tată” (Col. 3:17).

Este „Numele” în fața căruia, până la urmă, orice genunchi se va pleca. „De aceea, și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filip. 2:9-11).

Este tragic și evident că încă de la nașterea lui și până acum, mulți nu și-au dat seama de importanța numelui Domnului Isus. Pe atunci i se spunea în batjocoră „fiul tâmplarului” și „copil născut din curvie”. Astăzi oamenii îi folosesc numele ca să înjure. Iată dece este foarte necesar să ne aplecăm cu atenție asupra numelor care i-au fost date cu mai bine de 600 de ani înainte de acest profet extraordinar al împărăției viitoare, Isaia. Unii folosesc alte nume (pseudonime) ca să-și ascundă identitatea. Scriptura folosește mai multe nume pentru Hristos ca să ne ajute să-L înțelegem mai profund și ca să-i putem înțelege mai bine misiunea. Biblia ne pune la dispoziție un strat de descoperiri profetice în criptografia numelor folosite (Apoc. 13:18).

Cele patru nume compuse pe care i le aplică Isaia lui Mesia sunt „descriptive” , funcționând ca niște ferestre înspre caracterul și lucrarea Robului Domnului, fiu al lui Dumnezeu venit să devină fiu al omului. Cele patru nume modelează înțelegerea noastră despre Mesia și calea prin care putem intra într-o relație personală cu El.

Minunat sfetnic

Titulatura înseamnă literal „un sfetnic de minune”. Să ne uităm la cele două părți componente.

Minunat – Cuvântul original „pala” desemnează „ceva neobișnuit, ieșit din comun”. El identifică „un fenomen din afara sferei noastre de cunoaștere, ceva ieșit din legătura naturală dintre cauză și efect, ceva inexplicabil”. Termenul este folosit și în Psalmul 139:6: „O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde”. Isaia declară că venirea Copilului-Fiu va fi o minune. Aceasta este o caracterizare nu numai a ceea ce va face El, ci și a ceea ce va fi El. El însuși va fi cineva care va depăși limita înțelegerii noastre.

Sfetnic – În uzanța timpului, cuvântul era folosit pentru a descrie un împărat care își sfătuiește poporul. Acesta este sensul în care este folosit de profetul Mica: „ Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?” (Mica 4:9).

Mult înainte ca acel Copil să se nască și ca Fiul să ne fie dăruit, Isaia anunță că Dumnezeu va trimite un Sfetnic pentru îndurerații și necăjiții acestei lumi. Ei vor primi de la Ierusalim sfaturi de care au nevoie:

„ … ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvântul Domnului” (Isaia 2:3).

„Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul” (Isaia 11:2).

„Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui, și mare este înțelepciunea Lui” (Isaia 28:29).

La numai doisprezece ani, Isus din Nazaret a intrat în Templul de la Ierusalim, a stat de vorbă acolo cu înțelepții poporului și „Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui” (Luca 2:46-47). Înțelepciunea Lui a fost întotdeauna și peste tot o sursă de uimire și perplexitate: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea?” (Matei 11:54).

Explicându-i lucrarea și misiunea, apostolul Pavel avea să spună mai târziu: „(În El)  în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Col. 2:3).

Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și „dintr-o dată“ (instantaneu). El știe sfârșitul unui lucru înainte de începutul lui. Isus Hristos ne sfătuiește după voia lui Dumnezeu. Ce este aceasta? Voia lui Dumnezeu este ceea ce am face și noi de bună voie și cu bucurie dacă am cunoaște toate lucrurile. Biblia ne spune că, la marea judecată, toți oamenii îi vor da dreptate lui Dumnezeu. Acolo vor afla într-adevăr toate lucrurile, dar pentru unii va fi mult … prea târziu.

Dumnezeu tare

Numirea evreiască este „El-Ghibor”, un nume compus și trebuie să-i înțelegem ambele componente.

Dumnezeu – Particula „El” este forma singulară a numelui „Elohim”, Dumnezeu Creatorul. Uneori folosită și pentru a desemna „oameni de seamă sau chiar alți dumnezei” (Ioan 10:34), particula „El” este folosită în Vechiul Testament pentru a-L identifica pe Dumnezeul cel viu și adevărat. Profetul Isaia o folosește astfel: „Căci Egipteanul este om, nu Dumnezeu, și caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Și întindă Domnul, și ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, și vor pieri cu toții” (Isaia 31:3).

Tare – Partea a doua a numelui, Ghibor, înseamnă „putere, tărie, eroism”. Isaia ni-L prezină astfel când zice: „O rămășiță, rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic” (Isaia 10:21). La fel ne vorbește despre Dumnezeu și Moise: „Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat” (Deut. 10:17). Accentuarea pe care o face acest nume profetic este că Dumnezeu este „eroul nostru, cel mai mare și mai tare decât toți”. Isaia ne spune nu numai că Mesia va avea puterea de la Dumnezeu, dar El va fi chiar Dumnezeul acestei puteri. În altă secțiune a profeției lui, Isaia ne spune și cum se va manifesta această putere dumnezeiască:

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61:1-3).

Când a trăit printre noi, Isus din Nazaret și-a însușit această descriere, făcând-o pecetea misiunii Sale (Luca 4:16-21).

Nicodim și-a dat foarte bine seama de aceasta, când I-a spus: „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3:2). Ucenicii Lui și-au dat seama de aceasta (Matei 8:27, 16:16). Maria Magdalena și-a dat seama de aceasta după ce a fost schimbată de puterea Lui (Luca 8:2). Saul din Tars și-a dat și el seama de aceasta (Fapte 9).

Isua a fost El-Ghibor înainte de nașterea Sa din fecioara Maria. Toate lucrurile lui Dumnezeu au fost făcute prin El (Ioan 1:3; Col. 1:16).

Isus a fost El-Ghibor în timpul vieții Sale. A avut putere asupra naturii (Luca 5:1-11), putere asupra bolilor (Matei 9:18-26), putere asupra demonilor (Luca 8:26-39), putere asupra păcatelor (Marcu 2:3-12) și putere asupra morții (1 Cor. 15:1-19).

Puterea Lui a fost publică, așa cum mărturisește Petru la Rusalii: „Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți …” (Fapte 2:22). Ea a fost validarea divinității Lui (Ioan 20:30-31).

Isus Hristos este și astăzi sursa noastră de putere:

„Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului”(Fapte 1:8).

Apostolul Pavel spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filip. 4:13).

Aceeași putere ne păzește astăzi și ne păstrează pentru veșnicie: „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:5).

Părintele veșniciilor

Acest nume depășește cu mult numele dat lui Avraam, socotit părintele poporului evreu. În limbajul străvechi, expresia „părinte al …” desemna posesia. Satan este „tatăl minciunii”, în sensul că el a fost cel care a denaturat pentru prima dată adevărul.

Este important să remarcăm că în profeția lui Isaia, Mesia este concomitent și „fiu” („un fiu ni s-a datÎ) și „părinte” (Părintele veșniciilor”). El a devenit copil prin întrupare, dar era dintotdeauna părinte (posesor) al veșniciei! Aceasta înseamnă câteva lucruri.

El locuiește și are în posesie eternitatea:

„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15).

Numele Lui este veșnic:

„ Numele Lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, și toate neamurile îl vor numi fericit. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin!” (Psalm 72:17-19).

El este sursa tuturor lucrurilor:

Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce va birui, va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu” (Apoc. 21:6-7).

Aceste declarații despre eternitatea lui Mesia au câteva implicații importante.

El este preexistent – Așa îl prezintă Moise: „Înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești da, Dumnezeu!” (Psalm 90:2).

El este autosuficient – Dumnezeu este cauza necauzată și Creatorul din afara creației. Moise ni-l prezintă așa în numele de „Iehova” (Eu sunt Cel ce sunt) din Exod 3. Dumnezeu există indiferent de creație, în afara ei, întotdeauna egal cu Sine însuși și suficient în Sine însuși.

Există un pasaj fascinant despre viața Domnului Isus care confirmă dumnezeirea Fiului născut în Nazaret. Evanghelistul Ioan ne spune că între El și cei de atunci s-a desfășurat un dialog uimitor, plin de revelații surprinzătoare. Isus pretindea că Dumnezeu este Tatăl Său. Fariseii spuneau că ei sunt fiii lui Avraam. Isus le atrage atenția că dacă ei ar fi fiii lui Avraam ar face și ei faptele lui Avraam. Jigniți, fariseii răspund că măcar ei nu sunt copii născuți din curvie, aluzie transparentă la nașterea „discutabilă” pe care a avut-o El: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu” (Ioan 8:41).

Afirmația lor le atrage această declarație uimitoare din partea Lui: „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru ce nu puteți asculta Cuvântul Meu. Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș, și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Oridecâteori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8:42-44).

Domnul Isus le spune că legătura lor cu Avraam era numai fizică, națională. Din punct de vedere spiritual, ei erau fii ai diavolului.

Ceea ce urmează este și mai interesant:

„Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.“

„Acum“, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, și Tu zici: „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Și decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că ești?Î

Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăvește, El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru și totuși nu-L cunoașteți. Eu Îl cunosc bine, și dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui.

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o și s-a bucurat.“

„N-ai nici cincizeci de ani“, I-au zis Iudeii, „și ai văzut pe Avraam!“

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:51-58).

Este evident că Isus se plasează pe Sine în afara istoriei și spune că                                  Avraam a avut descoperiri profetice despre persoana și lucrarea Lui. Ultima afirmație pare o greșeală gramaticală („înainte să se nască Avraam, Eu sunt“), dar este în fapt o afirmație a existenței Lui în afara sferei spațiu-timp. Dumnezeu nu poate spune: „am fost Eu“, pentru că El nu are trecut și viitor. Prezentul Lui este continuu și permanent. Isus este același ieri, astăzi și în veci (Evrei 13:8). Judecata Lui va fi veșnică (Matei 18:8). Ioan Botezătorul a confirmat și El atemporaneitatea lui Isus: „El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine” (Ioan 1:30).

Părintele veșniciilor ne primește în brațele Lui cele veșnicie (Deut. 33:27), ne face parte de o mângăiere veșnică (2 Tes. 2:16), lucrează pentru noi cu o putere veșnică (1 Tim. 6:16), domnește peste o împărăție veșnică (2 Petru 2:11), este întotdeauna cu noi (Matei 28:20) ne oferă viața veșnică (Ioan 14:19), împreună cu toate lucrurile ei cu valoare eternă (Matei 6:33).

Domn al păcii

Expresia evreiască este „Shar Shalom” și înseamnă „cel care înlătură toate cauzele de conflict, cel care instaurează pacea“. Profetul Isaia prezintă tema împărăției Lui glorioase. Ea este scopul final al lui Dumnezeu cu oamenii.

Mesia a venit ca să facă pace între Dumnezeu și oameni:

„Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5).

E a venit să facă pace între oameni:

„El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotără între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2:4).

El a venit să reașeze„din nou toate lucrurile” într-o împărăție a păcii (Fapte 3:21). Deși n-o vedem acum, această împărăție este nădejdea întregii creații. Așa ne spune apostolul Pavel (Rom. 8:16-23).

Ceva din caracterul de revenire la armonia edenică a împărăției viitoare este dezvăluit într-o altă parte a profeției lui Isaia:

„Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, și șarpele se va hrăni cu țărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul” (Isaia 11:1-16; 65:25).

Până la instaurarea împărăției viitoare, Domnul păcii poate aduce domnia lui binefăcătoare în inimile credicioșilor.

Pace în încercările vieții:

„ Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Pace în procesul de creștere și maturizare:

„Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tes. 5:23).

Pace în perspectiva victoriei finale:

„Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Rom. 16:20).

Pace în relațiile interumane:

„ … și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efes. 4:3).

Pace în mărturisirea creștină:

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Gal. 5:22-23).

Nu este de mirare deci că Isaia vede un astfel de Domn al păcii instaurând împărăția pe pământul care o așteaptă de atâția amar de ani:

„Totuși, întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare lumina. Tu înmulțești poporul, îi dai mari bucurii, și el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriș, cum se veselește la împărțirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei, și orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc” (Isaia 9:1-5).

Profetul Isaia vestește o vreme a păcii între dușmanii de moarte de astăzi din Orientul Mijlociu:

„În vremea aceea, vor fi cinci cetăți în țara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului și vor jura pe Domnul oștirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii!

Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului și, la hotar, va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.

Acesta va fi pentru Domnul oștirilor un semn și o mărturie în țara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, și El le va trimite un mântuitor și un apărător, care să-i izbăvească.

Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor și Egiptenii vor cunoaște pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe și daruri de mâncare, vor face juruințe Domnului și le vor împlini.

Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta, și-i va vindeca.

În aceeași vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: Asirienii se vor duce în Egipt și Egiptenii în Asiria, și Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji Domnului.

Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul și cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.

Domnul oștirilor îi va binecuvânta și va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, și Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea” (Isaia19:18-25).

Perspectiva profetică a împărăției este prezentă în anunțul îngerului pentru fecioara Maria:

„Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămânea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:30-33).

Oricine poate vedea că această profeție a rămas deocamdată neîmplinită. Să se fi înșelat îngerul? Să se fi răzgândit Dumnezeu? Nidecum! Programul profetic nu s-a schimbat. Împărăția este deocamdată în viitor. Isus Hristos ne-a învățat să ne rugăm pentru venirea ei:

„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vină Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” (Mat. 5:9-10). Amin.

 

 

Biserica și Împărăția lui Dumnezeu

 

Biserica nu trebuie confundată cu forma finală a Împărăţiei lui Dumnezeu. Această greşeală au făcut-o şi apostolii Domnului la început (F.A. 1:6). Înainte de înălţarea Sa la Cer, Domnul Isus a vorbit cu ucenicii Săi timp de 40 de zile “despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (F.A. 1:3), dar din cauză că Israelul L-a refuzat pe Mesia, instaurarea “Împărăţiei lui Israel” a fost amânată.

(a) Împărăţia lui Dumnezeu este acum, deocamdată, lăuntrică 
Noi  trăim în epoca Harului sau în vremea Bisericii, când Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul oamenilor. “Nu se va zice: «Uite-o aici!» sau: «Uite-o acolo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Lc. 17:21).

(b) Biserica, forma tainică a Împărăţiei 
Într-adevăr, Biserica lui Cristos este o formă tainică a Împărăţiei.lui Dumnezeu. În timp ce evreilor le vorbea în pilde neînţelese, Domnul Isus avea grijă să-i ia deoparte pe apostoli şi să le explice sensul ascuns, pentru că lor “le fusese dat să cunoască tainele Împărăţiei cerurilor” (Mat. 13:11).

(c) Biserica, o avanpremieră a Împărăţiei 
La scară redusă, tot ce se va întâmpla în Împărăţia mesianică se întâmplă astăzi în inimile celor credincioşi. Ei experimentează acum: pacea Împărăţiei, bucuria Împărăţiei, călăuzirea lăuntrică a Împărăţiei, biruinţa asupra Diavolului, şi natura neprihănită a Împărăţiei.

(d) Biserica, o asociaţie secretă 
Oricât de stranie s-ar părea această afirmaţie, ea este absolut reală. Necunoscută şi nebăgată în seamă, Biserica lui Cristos este astăzi cea mai redutabilă “asociaţie secretă” din câte au cunoscut vremurile. Apostolul Ioan exclamă: “Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3:1).

(6) Biserica şi Împărăţia, două entităţi distincte 
Că Biserica lui Dumnezeu este într-un anume sens “Împărăţie”, dar că nu este veritabila Împărăţie, se vede şi din compararea următoarelor două texte din Noul Testament:

Matei 5:9 şi Apocalipsa 1:5-6.

În primul pasaj, Domnul Isus învaţă Biserica să se roage: “Vină Împărăţia Ta”; şi, de aproape două mii de ani, Biserica repetă această invocare.

În al doilea pasaj, Ioan scrie: “A Lui,… care a făcut din noi o Împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său…”

Împărăţia, în forma ei tainică, va înceta să mai existe după sfârşitul Necazului celui Mare, la a doua fază a celei de-a doua veniri a Domnului Isus, respectiv “descoperirea Lui” (2 Tes. 1.7), când Împărăţia va fi proclamată public şi instaurată cu putere, “… în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina (misterion) lui Dumnezeu, după vestea bună (Evanghelia) vestită de El robilor Săi, proorocii. (Apoc. 10:7).

Dar, până atunci, Biserica este reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ şi în ea sunt depozitate “tainele Împărăţiei”. Aceste taine sunt cunoştinţe care le aparţin exclusiv copiilor lui Dumnezeu şi nu oamenilor acestei lumi care refuză să accepte mesajul Evangheliei. El este pentru “iudei o pricină de poticnire şi pentru Neamuri onebunie” (1 Cor. 1:23).

Un rezumat al “tainelor Împărăţiei”

Iată, pe scurt, tainele care i-au fost revelate de către sfinţii apostoli Bisericii lui Cristos:

A. Taina întrupării
Coloseni 2:2, 9 şi 1 Timotei 3:16 vorbesc despre această de neînchipuit întrupare a Creatorului în dimensiunile create.

B. Taina locuirii lui Cristos în noi 
Credinciosul nu este numai răscumpărat, ci şi îndumnezeit prin natura lui Cristos pe care a primit-o în momentul naşterii sale din nou (2 Cor. 5:17; 2 Pet. 1:4). Texte referitoare la această prezenţă divină sunt : Coloseni 1:26-27 şi mai ales 2 Tesaloniceni 1:10.

C. Taina împietririi lui Israel 
Biserica nu este Israel şi Israelul nu este scos definitiv din planul lui Dumnezeu. Motivele împietririi lui Israel, durata acestei stări şi revenirea Israelului sunt descrise pe larg de Pavel într-o aparentă polemică cu Biserica îngâmfată şi dispreţuitoare (vezi Rom. 9,10 şi 11:7, 25).

D. Taina fărădelegii
Este amintită în 2 Tesaloniceni 2:7 şi se va manifesta cu toată puterea odată cu apropierea sfârşitului.

E. Taina Babilonului celui Mare
Este istoria unui sistem de organizare politico-religioasă iniţiat în istoria timpurie a omenirii (Gen. 11:1-9) şi reinstaurat cu o amploare surprinzătoare în vremurile din urmă (Apoc. 17:5-7).

F. Taina Bisericii
Amintită în Apocalipsa 1:20 şi nebăgată în seamă de lumea care preferă să stea “în întuneric”.

G. Taina răpirii Bisericii
Eveniment şocant (1Tes. 4:15-19) care va năuci întreaga omenire şi o va prăbuşi într-o spirală fatală de neascultare şi răzvrătire, atitudini care vor fi răsplătite printr-o serie de pedepse cumplite “cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Mat. 24:21).

H. Taina relaţiei dintre Cristos şi Biserica Lui sau Mirele şi Mireasa.
În timp ce vorbea despre  viaţa de familie, apostolul Pavel introduce brusc această temă, prezentând-o drept o “mare taină” (Efes. 5:22- 32). După răpire, Biserica va merge la Nunta Mielului (Apoc. 19:7-9).

I. Taina Bisericii ca Trup duhovnicesc
Tratată în Efeseni 1:9, 3:3, 5-6, 9, este cea mai mare dintre toate tainele. Dumnezeu Îşi formează un trup duhovnicesc: din evrei şi Neamuri, din bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi, bărbaţi şi femei, robi şi oameni liberi.

Tainele descoperite azi celor credincioşi sunt lucrări ale harului. Biserica este mântuită prin har şi tot prin har va fi instaurată şi Împărăţia lui Dumnezeu cu Israelul.

Epistola către Efeseni este un tratat care abordează Biserica lui Cristos ca Trup al Lui. În capitolele 1 – 3 se găseşte învăţătura despre Trup, iar în capitolele 4 –  6 sunt descrise viaţa şi interacţiunea în Trupul lui Cristos. Primul verset din această Epistolă prezintă credincioşii ca fiind aşezaţi “în Cristos”. Noi nu numai că am ajuns să credem în Cristos, dari suntem aşezaţi de Dumnezeu “în Cristos”. Într-adevăr, “în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (F.A. 17:27) (vezi şi 1 Cor. 12:12). Israelul va fi şi el mântuit tot prin har.

Epistola către Romani este tratatul de “teologie sistematică” al Bisericii. Apostolul Pavel îşi dă seama foarte repede că fiecare dintre cele două ramuri ale Bisericii, evreii şi Neamurile, riscă să cadă în câte o greşeală caracteristică. Evreii riscau să-şi perpetueze “pricina de laudă” din cauza poziţiei lor privilegiate în planul mesianic, iar Neamurile riscă să ignore orice “întâietate a iudeului”. Pentru a corecta sau a contracara aceste înclinaţii naturale, apostolul Pavel vorbeşte în primele capitole despre “starea de păcat a omenirii”(Rom. 1:18-32; 2:1-29), arătând că “pricina de laudă” a evreilor s-a dus din cauza păcatelor lor, dar “întâietatea lor rămâne” (Rom. 3:1-8), din pricina alegerii pe care Dumnezeu a făcut-o şi nu o regretă (Rom. 11:29). Însă, apostolul subliniază faptul că păcatele evreilor au transformat  “pricina de laudă” într-o “pricină de hulă”:

“Căci, «din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri», după cum este scris.”(Rom. 2:24).

Însă, “foloasele iudeilor” rămân mari (Rom. 3:1-2), pentru că ei nu şi-au pierdut, ci doar şi-au amânat destinul mesianic (F.A. 3:19-21). Ca să domolească pretenţiile şi mândria ne-evreilor, după ce a explicat harul prin care au primit Neamurile mântuirea (Rom. 9:30-33),”evreul” Pavel vrea să le descopere cititorilor de la Roma o parte intrinsecă a planului profetic. Acesta este conţinutul capitolelor 9 şi 11 ale Epistolei. “Întâietatea evreilor” rămâne valabilă şi ea este foarte importantă în perspectiva profetică.

“Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiascăfăgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Cristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom. 9:4)

“Dumnezeu nu l-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom. 11:2).

“Alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri” (Rom. 11:12).

Existenţa Bisericii este rânduită să “stârnească gelozia” evreilor (Rom. 11:11, 14).  Cât despre viitorul evreilor, întoarcerea lor la Dumnezeu este la fel de sigură ca şi legile naturii (Ier. 33:20-21), chiar dacă pentru unii ea pare încă ceva incredibil:

“Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.»”  În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată vouă să capete şi ei îndurare.

Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.” (Rom. 11:25-32).

Când se va împlini “numărul deplin al Neamurilor”, Dumnezeu va “altoi” ramurile fireşti în “rădăcina” lor multimilenară şi-l va reaşeza pe Israel în prerogativele sale de popor ales din planul profetic al Împărăţiei mesianice.

Împărăţia lui Dumnezeu cu poporul Israel este tema principală a cărţilor profetice din Vechiul Testament. Majoritatea lor, asemenea simfoniilor lui Bach, se desfăşoară în tonalităţi sumbre, întunecate, dar se termină într-o tonalitate veselă, majoră, a împărăţiei viitoare. Puteţi vedea acest tipar în:

– Isaia 66:18-24

– Ezechiel 40 – 48

– Daniel 3:44; 12:1-3

– Osea 14:4-9

– Ioel 3:18-21

– Amos 9:11-15

– Obadia 21

– Mica 7:11-20

– Ţefania 3:13-20

– Zaharia 12 – 13 – 14

– Maleahi 4:1-3

Cartea profetului Zaharia a fost supranumită “Apocalipsa Vechiului Testament”. Iată cum descrie profetul acesta vremurile Împărăţiei viitoare a lui Israel:

“ În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume. Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat, şi va rămâne liniştit la locul lui, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii dintâi, până la poarta unghiurilor, şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului. Ei vor locui în el, şi nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit”.

“Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.

În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: «Sfinţi Domnului!»  Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului. Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea” (Zah. 14:8-21).

Avertismentul Domnului Isus pentru vremea sfârşitului nu are sens decât în acest context religios refăcut al Israelului:

“Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Mat. 24:20).

Biserica şi Israelul au statut egal înaintea lui Dumnezeu. Ce v-a făcut ultima dată să exclamaţi: “Extraordinar!”, “Formidabil!”, “Minunat!”, “Uimitor!” ?

O astfel de reacţie a avut apostolul Pavel la sfârşitul analizei teologice despre asemănările şi deosebirile salvării Israelului şi a Bisericii. Pentru a fi superioară, o gândire trebuie să fie deopotrivă analitică şi integratoare. Unii nu văd pădurea din cauza copacului, în timp ce alţii nu văd copacul din cauza pădurii. Trebuie să le vedem şi pe unul şi pe celălalt.

După ce face o evaluare analitică a aspectelor particulare legate de mântuirea prin credinţa cea adevărată, Pavel îşi încheie dizertaţia cu o concluzie care integrează totul într-o imagine complexă:

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi într-adevăr «cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?» Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom. 11:33-36).

Dincolo de amănuntele specifice, apostolul Pavel a descoperit cu uimire că toţi oamenii şi toate neamurile sunt, paradoxal, egali şi egale înaintea lui Dumnezeu! Văzuţi de aproape, din vecinătatea imediată, evreii şi Neamurile, se deosebesc foarte mult între ei. Însă, de la înălţimea Cerului lucrurile se văd cu totul altfel. Şi anume, înaintea lui Dumnezeu, evreii şi Neamurile:

(a) sunt egali în păcătoşenie:

“După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,

tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare” (Rom. 11:30-31).

Înaintea sfinţeniei divine, cel mai păcătos om şi cel mai puţin păcătos sunt egali în vinovăţie.

(b) sunt egali în faţa îndurării Domnului:

“Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare faţă de toţi” (Rom. 11: 32).

(c) sunt egali în neştiinţă:

“Şi într-adevăr, «cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?» (Rom. 11: 34).

(d) sunt egali în neputinţă:

“Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” (Rom. 11:35).

(e) sunt egali în oportunităţi şi îndatoriri

Evreii şi neevreii sunt egali înaintea lui Dumnezeu în privinţa oportunităţilor oferite de El, dar şi a recunoştinţei datorate Lui:

“Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Rom. 11: 36).

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.