Deja ne-am familiarizat cu faptul că ideea centrală a cărţii Estera, este providenţa lui Dumnezeu, adică acea acţiune prin care El dirijează evenimentele şi circumstanţele, spre împlinirea planurilor Sale desăvârşite.
În capitolul întâi, am văzut că Dumnezeu pregăteşte soluţia, chiar mai înainte ca problema să apară. Înainte ca Haman să-i urască pe evrei, înainte ca evreii să se îmbrace cu saci, să plângă şi să postească, strigând la Dumnezeu după ajutor, cu mulţi ani înainte de toate acestea, Dumnezeu deja lucra la realizarea planului de eliberare, folosind împăraţi, sfetnici, legi, drepturi civile, şi chiar şi răul din lume.
În capitolul doi, am văzut că Dumnezeul nostru nu ne dă socoteală totdeauna de ceea ce face. El nu ne răspunde totdeauna la întrebările pe care le ridicăm, despre rostul suferinţei. Ne arată că, în calitate de Dumnezeu, nu este dator să dea socoteală, în faţa lutului, de ceea ce face. Alteori nu ne răspunde pentru că suntem prea mici pentru a înţelege măreţia planurilor Sale. Alteori doreşte să vadă dacă ne vom încrede în El, chiar şi atunci când nu-I înţelegem planurile şi intenţiile. Providenţa lui Dumnezeu are de a face şi cu suferinţe, dar cu toate acestea putem spune, împreună cu Apostolul Pavel, plini de încredere: ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” (Rom.8:28)
În capitolul trei, am văzut motivele pentru care, în providenţa Sa, Dumnezeu permite ca poporul Său să aibă duşmani, dar chiar şi aceştia împlinesc tot planurile lui Dumnezeu, cu privire la ei.
În capitolul patru al cărţii, vom observa cum Dumnezeu, tot în providenţa Sa, ridică oamenii potriviţi, la locul potrivit, pentru un moment potrivit. Dumnezeu calculează cu precizie, fiecare amănunt şi detaliu, al planurilor Sale, astfel încât totul să se desfăşoare după o precizie şi exactitate divină.
Estera a fost pregătită de către Dumnezeu, într-un mod special, pentru vremea şi lucrarea ei, iar noi suntem pregătiţi de către Dumnezeu pentru vremea şi lucrarea noastră.
Lucrul cel mai important este să înţelegem vremea pentru care ne-a pregătit şi ridicat Dumnezeu, şi să ne îndeplinim misiunea în conformitate cu voia Lui.
În continuare, aş dori să urmărim, în capitolul patru al cărţii, câteva vremuri speciale, în care Dumnezeu are nevoie de oameni pregătiţi care să intervină.
1. Vremuri de groază în poporul lui Dumnezeu.
,,Mardoheu, aflînd tot ce se petrecea, şi-a sfîşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu cenuşă. Apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţînd cu putere strigăte amare, şi a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac. În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi Hotărârea lui, a fost o mare jale printre Iudei; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă. Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimis haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace, şi să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit. Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba ei, şi l-a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul acesta şi de unde vine. Hatac s-a dus la Mardoheu în locul deschis al cetăţii, înaintea porţii împăratului. Şi Mardoheu i-a istorisit tot ce i se întâmplase, şi i-a spus suma din argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi Iudeilor. I-a dat şi cuprinsul poruncii vestite în Susa în vederea nimicirii lor, ca s-o arate Esterei şi să-i spună totul.” (Estera 4:1-8)
Există vremuri în care poporul lui Dumnezeu, este chemat să plângă, să se jelească şi să se tânguiască. Mulţi dintre prorocii Domnului au fost proroci ai lacrimilor. Ieremia a spus: „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ier.9:1) Neemia ne spune cum a reacţionat în clipa când a auzit despre starea jalnică, în care se găsea poporul Domnului, din Ierusalim: ,,Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile.” (Neemia 1:4) Domnul Isus, deasemenea a plâns pentru cetatea care irosea o ultimă cercetare, şi care urma să fie distrusă şi nimicită, încă odată: ,,Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele Sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Oamenii mari ai lui Dumnezeu, au fost oameni ai lacrimilor, pentru că ei au văzut starea de înstrăinare a poporului lui Dumnezeu, şi au strigat la El după ajutor.
Pentru ce trebuie să plângem? Trebuie să plângem pentru păcatele noastre, pentru sufletele celor nemântuiţi care se duc în iad, pentru lipsa de mărturie a Bisericii în lume, pentru creştinii care au doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea, pentru lupii îmbrăcaţi în piei de oi care fac ravagii prin biserici, pentru prorocii mincinoşi după care aleargă mulţimile orbite de diavolul, pentru lipsa de ungere divină a lucrătorilor creştini, pentru decăderea morală şi spirituală din ţară, pentru corupţia instalată la nivel înalt, pentru crizele economice care afectează viaţa noastră cât şi a urmaşilor noştri.
Iată doar câteva motive pentru care trebuie să plângem. Dacă vremurile de pe timpul Esterei au fost vremuri de groază, atunci cred că şi noi trăim astfel de timpuri. Cred că trăim vremuri în care ar trebui să ne trezim la realitate, şi în care ar trebui să ne umple groaza, legat de starea bisericii în lume, şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ne apropiem de venirea Domnului.
În împărăţia lui Dumnezeu, adevărata bucurie vine totdeauna în urma plânsului.
2. Vremuri în care cineva trebuie să-şi asume riscuri şi responsabilităţi.
Situaţia disperată în care a ajuns poporul lui Dumnezeu, nu se putea rezolva numai cu plâns. A fost nevoie de cineva care să fie gata să-şi asume riscuri cât şi responsabilităţi. A fost nevoie de acţiunea unor oameni responsabili şi cu mintea lucidă, care au fost pregătiţi de către Dumnezeu, tocmai pentru o vreme ca aceea.
Un astfel de om a fost Estera. Situaţia ei n-a fost deloc roză, iar misiunea încredinţată, deloc uşoară. Estera primeşte din partea lui Mardoheu, şi în numele întregului popor evreu, misiunea de a merge la împărat şi de a mijloci în favoarea acestuia.
Însă lucrul acesta nu era deloc uşor. Dacă ar fi intrat la împărat nechemată, ar fi avut de a face cu legea care pedepsea cu moartea pe orice om, fie bărbat fie femeie, care ar fi avut îndrăzneala să pătrundă în curtea dinlăuntru a împăratului, afară de cazul în care împăratul i-ar fi întins toiagul lui împărătesc. Estera nu mai fusese chemată la împărat de 30 de zile şi acesta nu era deloc un semn bun.
Dacă ar fi ales să nu intre la împărat, atunci ar fi intrat sub incidenţa altei legi, prin care Haman obţinuse dreptul de ucidere al evreilor.
Situaţia Esterei era la fel ca a celor patru leproşi de la poarta Samariei, chinuite de foamete, în urma împresurării ei de către Sirieni. Erau ameninţaţi cu moartea indiferent de decizia pe care er fi luat-o: ,,La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri? Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi vom muri; şi dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Haide, deci, să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorâ, vom muri.” (2Împ.7:3-4)
Estera avea de ales între o moarte probabilă şi o moarte sigură. Dacă ar fi intrat la împărat, exista probabilitatea morţii ei, iar dacă nu ar fi intrat la împărat exista certitudinea morţii ei, împreună cu tot poporul evreu.
Estera şi-a asumat riscul şi responsabilitatea intrării la împărat, nemaigândindu-se la soarta ei, ci la soarta poporului din care făcea parte. Estera a pus mai presus interesul naţional şi cel al poporului lui Dumnezeu, decât interesul ei personal. În acel moment Estera s-a lepădat de sine, alegând să-şi piardă propria viaţă pentru cauza lui Dumnezeu. Estera a împlinit cuvintele Domnului Isus din Ioan 12, devenind un urmaş al Său: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” (Ioan 12:24-28)
Dupăcum Estera a avut o vreme pentru care a pregătit-o Dumnezeu, tot aşa şi Domnul Isus a fost pregătit, de către Tatăl, încă din veşnicie, pentru un ceas astral al omenirii, în care să moară pentru păcatele noastre.
În cuvintele pe care le adresează Mardoheu, Esterei, găsim încă o învăţătură foarte importantă, la care trebuie să medităm puţin: ,,Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14) Mesajul lui Mardoheu pentru Estera era următorul: ,,Dumnezeu te-a ridicat la împărăţie, tocmai pentru o vreme ca aceasta, ca să izbăvească pe poporul Său prin tine. Dar să n-ai impresia că eşti indispensabilă. Izbăvirea pentru evrei oricum va veni, nimeni nu poate s-o împiedice. Ceea ce poţi să alegi este dacă această izbăvire va veni prin tine sau nu. Tu poţi să alegi dacă vei fi unealta lui Dumnezeu sau nu.”
Există două extreme în care pot cădea oamenii lui Dumnezeu, atunci când sunt aleşi special, pentru astfel de vremuri. Prima extremă este cea a lui Ilie, şi anume să creadă că lucrarea Domnului atârnă numai de ei, că sunt atât de importanţi, şi că Dumnezeu ar trebui să fie foarte încântat de serviciile lor. Dar Domnul îl avertizează pe Ilie că mai are încă 7000 de bărbaţi sfinţi, pe care oricând, poate să-i folosească, după plăcere. A doua extremă este cea a lui Ghedeon, sau Moise, şi anume să se eschiveze de la misiunea încredinţată, invocând numeroasele incompetenţe personale. Oricum, Dumnezeu când ne cheamă la o lucrare, nu o face pe baza competenţelor noastre personale, ci pe baza Harului pe care ni-l acordă.
Atitudinea potrivită pe care trebuie să o avem, atunci când Dumnezeu ne cheamă la o lucrare, este una de ascultare în smerenie, şi de atârnare de El în fiecare clipă.
3. Vremuri în care poporul lui Dumnezeu, trebuie să se mobilizeze la post şi rugăciune, smerenie, încredere în Dumnezeu şi pocăinţă.
,,Estera a trimis să spună lui Mardoheu: „Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.” Mardoheu a plecat, şi a făcut tot ce-i poruncise Estera.” (Estera 4:15-17)
Ceea ce găsim în Estera capitolul 4, este o mobilizare generală a poporului lui Dumnezeu, la post, rugăciune, smerenie, încredere în Dumnezeu şi pocăinţă. Dacă numai acesta ar fi fost rostul suferinţelor lui Israel, şi tot ar fi fost suficient. Încercarea i-a ajutat să redescopere, dulceaţa unităţii în părtăşie, puterea postului şi rugăciunii cât şi binefacerile smereniei şi ale pocăinţei.
Oare de ce trebuie să aşteptăm vrenurile de încercare, pentru a practica cu seriozitate aceste lucruri? De ce trebuie să aşteptăm nuiaua lui Dumnezeu, pentru a ne pune pe genunchi?
De fapt, poporul lui Dumnezeu trebuie să se mobilizeze la unitate, post şi rugăciune, smerenie şi pocăinţă, în orice clipă. Această chemare a lui Dumnezeu pentru noi, este una continuă, nu doar atunci când ne este ameninţată viaţa cu moartea. Aceasta este o atitudine permanentă în care trebuie să trăim.
În concluzie:
Cunoaştem noi vremea în care trăim, cât şi locul în care Dumnezeu vrea să fim? Am înţeles, oare că nimic, din ceea ce ne priveşte nu este întâmplător? Dacă ne-am născut într-o familie, se datorează faptului că acolo ne-a vrut Dumnezeu. Dacă a aşezat lângă noi nişte oameni, este pentru că pe ei vrea să-i slujim. Dacă ne-am născut într-o anumită ţară, generaţie, sau perioadă istorică, se datorează faptului că doreşte să fim oamenii potriviţi, la locul potrivit şi în momentul potrivit.
Prin providenţa Sa divină, Dumnezeu ne pregăteşte ani de zile pentru o anumită misiune. La un moment dat al vieţii noastre, El ne iese în cale şi ne arată ceea ce aşteaptă de la noi: pe cine trebuie să zidim, şi pe cine trebuie să slujim. În acel moment noi putem alege să ne supunem voii Sale, sau să ne împotrivim ei. Lucrarea lui Dumnezeu oricum va merge înainte, cu sau fără noi. Dacă ne hotărâm, totuşi, să ne supunem voii lui Dumnezeu, atunci trebuie să o facem cu umilinţă, fără să ne credem prea importanţi, dar şi fără să punem accentul pe incompetenţele noastre. Harul Său ne este deajuns, pentru a ne îndeplini misiunea încredinţată.

Iată câteva exemple de uşi pe care Dumnezeu le închide şi le deschide după buna plăcere a voii Sale: uşa mântuirii, uşa morţii, uşa Evangheliei, uşa purtării de grijă, etc.
Despre uşa mântuirii, Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu Sunt uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine, Sunt hoţi şi tîlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu Sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.” (Ioan 10:7-9) Tot despre această uşă, în Evrei citim următoarele: ,,Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu…. Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evr.4:1,7) Relevantă în acest sens este experienţa celor cinci fecioare nechibzuite, din pilda Domnului Isus, care venite prea târziu au strigat: ,,Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” (Mat.25:11-12)
Despre uşa morţii, în vedenia lui Ioan din Apocalipsa, Domnul Isus a afirmat următoarele: ,,Nu te teme! Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că Sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apoc.1:17-18)
În vederea deschiderii uşilor pentru Evanghelie, apostolul Pavel cerea Bisericii din Colose: ,,Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea.” (Col.4:3-4)
Despre uşa protecţiei divine şi a purtării de grijă a lui Dumnezeu, faţă de întreaga creaţie, şi în special faţă de copiii Săi, Solomon ne spune următoarele, în Psalmul 127: ,,Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi tîrziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.” (Ps.127:1-2) Apostolul Iacov deasemenea avertiza pe cei care credeau că viitorul şi succesul stă în mâna lor: ,,Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!” Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâne! Căci ce este viaţa voastră? Nu Sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.” (Iacov 4:13-16) Tot în legătură cu modul minunat în care Dumnezeu deschide toate uşile necesare spre a purta de grijă poporului Său, de la Domnul Isus ne-au rămas memorabilele cuvinte: ,,De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Mat.6:25-34)
Dar să revenim la Estera. În capitolul 5 al cărţii, descoperim modul minunat în care Dumnezeu a deschis Esterei cât şi întregului popor evreu, uşa către inima împăratului Ahaşveroş, în vederea anulării decretului care îi condamna la moarte.
Faptul care mi se pare cel mai interesant, este că până şi în această acţiune divină de a deschide şi închide uşi, Dumnezeu conlucrează cu omul. Dumnezeu nu deschide uşi în timp ce poporul Său, stă cu mâinile în sân, sau doarme somnul nepăsării. Poporul lui Dumnezeu are şi el un rol împortant, în ce priveşte deschiderea uşilor, ocaziilor sau oportunităţilor. Dumnezeu deschide uşi, doar dacă poporul Său îşi îndeplineşte şi el partea lui.
În cele ce urmează, aş dori, ca folosind Estera capitolul 5, să descoperim care este rolul nostru, ca fii ai lui Dumnezeu, în procesul deschiderii sau închiderii uşilor. În sensul acesta, vom studia trei principii sau condiţii generale, pe care poporul lui Dumnezeu trebuie să le îndeplinească, pentru ca Dumnezeu să le deschidă uşile de care au nevoie.
1. Posteşte şi roagă-te.
Iată cuvintele Esterei către Mardoheu, rostite înainte de a intra la împărat: ,,Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.” Mardoheu a plecat, şi a făcut tot ce-i poruncise Estera. A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului.” (Estera 4:16-5:1)
Esra, omul care după vreo douăzeci de ani după Estera, avea să meargă la Ierusalim, cu o parte dintre prinşii de război eliberaţi, ne spune următoarele cuvinte: ,,Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri, şi pentru tot ce era al nostru. Mi-era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui Sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.” Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.” (Esra 8:21-23)
Am văzut deja, cum apostolul Pavel cerea bisericilor să se roage, ca Dumnezeu să le deschidă uşi pentru propovăduirea Evangheliei.
Pe vremea lui Ahab, când în ţară păcatul era la culme, în urma rugăciunii fierbinţi, a prorocului Ilie, Dumnezeu a închis uşa ploii, şi a fost secetă, timp de trei ani şi jumătate, şi tot în urma rugăciunii sale, Dumnezeu a deschis cerul şi a dat ploaie pe faţa pământului. De aceea Scriptura ne îndeamnă: ,,Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.” (Iacov 5:13-18)
Rugăciunea rostită de către omul neprihănit, în conformitate cu voia lui Dumnezeu, cu credinţă, dintr-o dorinţă fierbinte, şi însoţită de post, este cheia prin care Dumnezeu deschide uşile la care bat copiii Săi.
2. Acţionează cu înţelepciune şi prin credinţă.
Rugăciunea şi postul copiilor lui Dumnezeu, sunt esenţiale, în ce priveşte lucrarea lui Dumnezeu, de a deschide uşi poporului Său, însă nu sunt suficiente.
În urma postului şi rugăciunii, copiii lui Dumnezeu trebuie să pornească la acţiune, pe baza înţelepciunii care vine de sus, şi prin credinţă.
Rugăciunea şi postul nu înlocuiesc acţiunea plină de înţelepciune a credinţei, ci o pregătesc. Rugăciunea şi postul Esterei, nu au scutit-o de datoria de a intra la împărat, ci au pregătit drumul într-acolo. Rugăciunile şi postul evreilor, au alungat frica din inima Esterei, i-au dat curaj să intre la împărat, i-au pus cuvintele potrivite pe buze, au declanşat în lumea spirituală un război, în urma căruia Dumnezeu l-a eliberat pe împărat de răutate, determinându-l să-i cruţe viaţa împărătesei, întinzându-i toiagul, şi l-a pregătit să răspundă, cererii sale, în mod favorabil.
Rugăciunea şi postul nu au nici un sens, dacă nu ne conduc la o acţiuni pline de înţelepciune şi de credinţă. Există o vreme în care ni se cere să postim şi să ne rugăm şi există o vreme în care trebuie să acţionăm.
La fel a procedat şi Neemia, când a aflat despre starea jalnică în care se găsea Ierusalimul: A postit, s-a jelit, a plâns şi s-a rugat, câteva luni de zile, iar după aceea a mers înaintea împăratului, pentru a cere sprijin în lucrarea pe care Dumnezeu i-o pusese pe inimă. Rugăciunea şi postul au pregătit drumul lui Neemia la împărat, dar nu l-au înlocuit.
Există momente în viaţă în care trebuie să ne oprim din post şi rugăciune şi să acţionăm în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Ce părere aveţi despre un soţ, care hotărăşte să pună deoparte trei zile de post şi rugăciune, tocmai când soţia lui se zbate în durerile naşterii? Cam tardiv, nu-i aşa? A avut la dispoziţie nouă luni de zile pentru aceasta. În momentul respectiv, mai înţelept decât a se pune pe genunchi, ar fi să dea un telefon la 112.
Chiar şi Dumnezeu, la un moment dat, după înfrângerea lui Israel la Ai, îl opreşte pe Iosua din rugăciune, şi îl trimite să curăţească poporul. (Iosua 7: 6-13)
Aşadar: rugăciunea cu postul şi acţionarea plină de înţelepciune şi de credinţă, merg mână în mână. Nu se poate una fără cealaltă. Doar în felul acesta Dumnezeu deschide uşile de care avem nevoie.
Dar să spunem aici, un cuvânt şi despre înţelepciunea Esterei: ,,Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.” Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.” Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera. Şi pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.” Estera a răspuns: „Iată ce cer şi ce doresc. Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, şi dacă găseşte cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.” (Estera 5:3-8)
Estera n-a fost doar o femeie frumoasă, ci şi una înţeleaptă. Estera a ştiut că cererea cu care vine înaintea împăratului, este mult prea importantă, pentru a fi adresată oriunde şi oricum. De aceea, pentru a se asigura că va obţine toată atenţia şi bunăvoinţa acestuia, Estera a pregătit cu foarte multă migală momentul destăinuirii inimii ei.
În primul rând, l-a scos din mijlocul teancului de dosare aflate pe biroul său de lucru, al numeroaselor probleme de pe ordinea de zi, al stresului cauzat de tensionatele discuţii cu sfetnicii, şi l-a dus într-un loc liniştit, unde să se poată odihni şi relaxa din punct de vedere fizic şi psihic.
Iată un gând de care ar trebui să ţinem seamă fiecare dintre noi, atunci când avem de discutat probleme mai delicate, în cadrul familiilor noastre. Alegerea locului, momentului cât şi cadrului potrivit, rezolvă cel puţin jumătate din problemă.
În al doilea rând, ca soţie frumoasă şi înţeleaptă, Estera a ştiut să curteze inima bărbatului ei, delectând-o cu ospăţul pregătit special pentru aceasta, iar folosind cu abilitate tehnica amânării, i-a stârnit atenţia şi curiozitatea, pregătind astfel momentul culminant, în care cererea ei să poată avea şanse maxime de câştig.
A fi creştin nu înseamnă a fi prost. Ceea ce mi se pare interesant, este că în Coloseni 4, după ce Pavel cere Bisericii să se roage ca Dumnezeu să deschidă uşi pentru Cuvânt, imediat apare următoarea frază: ,,Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară;” (Col.4:5) Dar ce legătură este între deschiderea uşilor pentru Cuvânt, şi înţelepciunea sau neânţelepciunea, cu care ne purtăm faţă de cei de afară? Răspunsul este acesta: Purtarea noastră cu înţelepciune faţă de cei de afară, deschide uşi pentru Cuvânt, iar lipsa noastră de înţelepciune faţă de cei de afară, închide uşile pentru Cuvânt. Faptul acesta este confirmat, cu prisosinţă, de experienţa practică de pe teren. În urma oamenilor înţelepţi se deschid uşi, iar în urma oamenilor ,,proşti” se închid toate uşile, iar Biblia spune că: ,,Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,” (Iacov 1:5-7)
3. Lasă rezultatele în mâna Domnului.
Să privim puţin la ultima parte a capitolului 5: ,,Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. A ştiut totuşi să se stăpânească, şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevastă-sa Zereş. Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i-l dăduse mai pesus de căpeteniile şi slujitorii împăratului. Şi a adăugat: „Eu Sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut, şi Sunt poftit şi pe mâine la ea cu împăratul. Dar toate acestea n-au nici un preţ pentru mine, câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, Iudeul acela, şezând la poarta împăratului.” Nevastă-sa Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mâine dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman, şi a pus să pregătească spânzurătoarea.” (Estera 5:9-14)
Haman şi Ahaşveroş tocmai plecaseră de la prima seară a ospăţului, urmând ca cererea Esterei să-i fie destăinuită împăratului, în seara următoare. În drum spre casă, Haman este atât de intrigat de atitudinea lui Mardoheu, încât îi plănuieşte acestuia moartea, pentru a doua zi dimineaţa. Dupăcum vom vedea în capitolul următor, Dumnezeu i-a nimicit planul, dar haideţi să presupunem pentru moment, că planul lui Haman ar fi reuşit. Să presupunem, că a doua zi dimineaţa, Haman ar fi obţinut, aprobarea spânzurării lui Mardoheu, şi că verişorul Esterei, nu ar mai fi fost viu, în a doua seară a ospăţului. Spuneţi-mi vă rog ce ar fi fost în inima Esterei? Eu cred că regrete şi autoânvinovăţiri, că n-a folosit prima seară a ospăţului, spre a-şi prezenta cererea ei împăratului, ca să nu mai vorbim de acuzaţiile confraţilor ei.
Chiar dacă nu a fost cazul Esterei, este de multe ori cazul nostru: Ne rugăm, postim pentru rezolvarea unei anumite probleme, acţionăm după înţelepciunea pe care ne-o dă Dumnezeu, la acea vreme, dar lucrurile nu totdeauna se întâmplă aşa cum ne-am fi aşteptat. De exemplu: Avem un bolnav în familie: postim, ne rugăm, acţionăm dupăcum considerăm că este cel mai bine, şi totuşi bolnavul moare. Atunci începem să ne autoânvinovăţim, sau ne învinovăţesc cei din jur, că dacă făceam altfel era mai bine şi vorba aceea: ,,mulţi viteji sunt după război”.
Principiul pe care trebuie să-l ţinem minte în astfel de situaţii este următorul: ,,Lasă rezultatele în mâna lui Dumnezeu.” Dacă am postit, ne-am rugat, am acţionat în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, suntem absolviţi de orice responsabilitate. De aici înainte este treaba lui Dumnezeu. El poate să repare chiar şi greşelile noastre de procedură, de lipsă de tact, sau lipsă de experienţă. Providenţa Sa are în vedere chiar şi limitările fiinţei noastre umane.
În concluzie:
,,Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Mat.7:7-11)

Dacă această tendinţă nu este retezată la timp, în etapele următoare ale vieţii, va lua forme din ce în ce mai grave: Am auzit despre copii, oameni mari, sau chiar bătrâni, care fac sau simulează tot felul de crize, de la banalele crizele de isterie până la crize de inimă, tensiune sau chiar de epilepsie, atunci când nu reuşesc să-şi impună punctul de vedere asupra celor din jur. Am auzit despre anumite soţii care o viaţă întreagă au transformat relaţia intimă într-o armă de şantaj, obligându-şi în felul acesta soţii, să li se subordoneze, în mod necondiţionat. Am auzit şi am văzut biserici care s-au rupt, pentru că ifosele unora n-au fost transformate în literă de lege, iar vocea altora n-a putut fi redusă la tăcere. Am auzit despre anumiţi bătrâni, care în mod intenţionat, îşi făceau necesităţile fiziologice în pantaloni, numai ca să-i vadă, pe cei la care le-au dat averea, umiliţi şi înjosiţi. Acestea sunt doar câteva exemple, de forme pe care le poate lua, tendinţa diabolică a naturii umane de a acapara şi a-şi subordona pe cei din jur.
Copiii lui Dumnezeu, sunt cei care şi-au răstignit împreună cu Cristos, şi această tendinţă a naturii lor păcătoase, iar în urma lucrării Harului, au primit putere şi s-au deprins, să se dăruiască celor din jur, spre a-i sluji, nu pentru ai acapara şi subordona. Deasemenea, copiii lui Dumnezeu, nu se supun tuturor toanelor, capriciilor şi mofturilor, oamenilor răi. Ei nu îngenunchiază înaintea oricui pofteşte, ci numai înaintea lui Dumnezeu. Dar tocmai lucrul acesta îi înfurie cel mai tare pe oamenii răi, fapt suficient pentru a-i transforma în duşmanii lor numărul unu, pentru tot restul vieţii, şi la a-i împinge să le facă rău.
Dar cea mai mare suferinţă şi amărăciune a celor răi, este să constate că răul pe care-l îndreaptă împotriva sfinţilor, este schimbat de către Dumnezeu în bine. Lucrul care îi chinuieşte cel mai tare pe oamenii răi, este să vadă cum Dumnezeu îi foloseşte, contra voinţei lor, pentru a le face bine copiilor Săi Acesta este lucrul pe care ei nu-l pot suporta: să vadă că celor care au îndrăznit să nu se pună în genunchi înaintea lor, le merge bine, că şi ei au contribuit cu ceva la binele acesta, când de fapt au vrut să le facă rău. Ceea ce îi omoară pe oamenii răi, este să se vadă legaţi la mâini şi la picioare, fără nici o putere, în a ridica nici măcar un deget împotriva copiilor Domnului, iar veninul cu care ar fi vrut să-i ortăvească, se varsă asupra propriilor măruntaie, pricinuindu-le pieirea.
Mi-a fost dat să văd în viaţă astfel de oameni, şi vă mărturisesc, că n-am mai văzut alţii mai negri la faţă şi mai chinuiţi decât ei. Răutatea îl face pe om negru şi urât. Astfel de oameni ar fi în stare, la fel ca şi Haman, să plătească 10 000 de talanţi de argint, chiar luaţi cu dobândă de la bancă, cu riscul să nu le mai rămână pâine pentru prunci, numai ca să-şi stâmpere ura şi să se răcorească, văzându-i zdrobiţi, pe cei care n-au vrut să îngenunchieze înaintea lor, de bună voie. Numai că în lume se întâmplă ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vor oamenii răi.
Despre acestea este vorba în Estera capitolul 6: despre un Haman turbat de mânie, că n-a putut să şi-l îngenunchieze pe Mardoheu. Despre un Haman care merge dis de dimineaţă la împărat, să-i ceară aprobarea pentru a-l spânzura, pe acest evreu care nu catadicseşte să se arunce în genunchi înaintea sa, şi despre un Dumnezeu care schimbă planurile, şi îl obligă pe acest Haman, prin împărat, să-i facă un mare bine lui Mardoheu.
De fapt, evenimentele din Estera 6, ne prezintă un principiu după care Dumnezeu lucrează în general, şi anume că: El îi obligă chiar şi pe duşmani să facă bine copiilor Săi.
În cele ce urmează, aş dori să observăm: Cum anume îi obligă Dumnezeu pe duşmani să facă bine copiilor Săi.
1. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, potrivind circumstanţele după bunul Lui plac.
,,În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă, şi a poruncit să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului, şi s-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, care voiseră să întindă mâna asupra împăratului Ahaşveroş. Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” „Nu i s-a făcut nimic” au răspuns cei ce slujeau împăratului. Atunci împăratul a zis: „Cine este în curte?” -Haman venise în curtea de afară a casei împăratului, să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu pe lemnul pe care-l pregătise pentru el. Slujitorii împăratului i-au răspuns: „Haman este în curte.” Şi împăratul a zis: „Să intre” (Estera 6:1-5)
În textul pe care l-am citit, descoperim o serie întreagă de intervenţii providenţiale ale lui Dumnezeu, în decurs de numai o noapte, prin care face ca ziua morţii lui Mardoheu să devină ziua înălţării lui Mardoheu.
În primul rând, Dumnezeu i-a creat o insomnie Împăratului. În al doilea rând, i-a stârnit interesul pentru cartea cronicilor. Împăratul ar fi putut cere o ţiitoare, sau ar fi putut găsi o altă modalitate de a-şi omorâ timpul, dar Dumnezeu i-a pus în minte cartea cronicilor. În al treilea rând, din multitudinea de fapte consemnate acolo, Dumnezeu l-a făcut să se oprească la aceea săvârşită de Mardoheu. În al patrulea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să întrebe dacă fapta aceea bună a fost răsplătită. În al cincilea rând, Dumnezeu i-a pus pe inimă dorinţa s-o răsplătească neântârziat. În al şaselea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să se sfătuiască, despre modul în care să fie răsplătită această faptă bună, cu persoana care se afla în curte. În al şaptelea rând, Dumnezeu i-a potrivit lui Haman ceasul, ca tocmai în acel moment, să fie în curte, evident venind cu alte scopuri, decât acelea pe care le avea Dumnezeu.
Iată câte amănunte au fost potrivite cu exactitate şi precizie divină, într-un interval atât de scurt! Iată cât de puţin timp i-a trebuit lui Dumnezeu ca să răstoarne o situaţie care aparent era pecetluită.
Oricât de mare ar fi ura celor răi, împotriva celor care nu îngenunchiază înaintea lor, ca să le sărute picioarele, şi oricât de bine alcătuite le-ar fi planurile pentru a-i distruge, într-o clipă Dumnezeu le demontează toată maşinăria sau maşinaţia lor sofisticată, obligându-i să le facă bine copiilor Săi. Am trecut prin astfel de experienţe şi am văzut cu ochii mei întâmplându-se aceste lucruri.
2. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, lăsându-i orbiţi de propriul egoism.
,,Haman a intrat, şi împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Haman şi-a zis în sine: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?” Şi Haman a răspuns împăratului: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească, trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul, şi să i se pună cununa împărătească pe cap. Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să înbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi să se strige înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!” Împăratul i-a zis lui Haman: „Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa Iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.” (Estera 6:6-10)
Iată-l pe Haman rostindu-şi pieirea cu propria lui guriţă. De fapt aşa-I place lui Dumnezeu să facă. El îi prinde pe oamenii răi şi egoişti cu propriile lor cuvinte. Egoismul orbeşte. Ura ia minţile oamenilor. Haman robit şi orbit de răutate, a crezut că este singurul vrednic de a fi cinstit şi înălţat în toată împărăţia, şi de aceea şi-a prescris un tratament pe măsură. De bani nu avea nevoie, pentru că era dispus să-i cedeze chiar şi pe cei pe care-i avea, ca preţ al răzbunării, însă îl tenta nespus de mult haina împăratului, calul lui cât şi cununa împărătească, şi a socotit că a sosit vremea să le încerce puţin, însă când a înţeles că tratamentul prescris, va trebui să i-l aplice el personal evreului Mardoheu, l-a copleşit stupefacţia.
Oamenii mândri, egoişti şi răi, pe deasupra sunt şi orbi. Toată înţelepciunea cu care se laudă nu le foloseşte la nimic, deoarece fac prostie după prostie. Răutatea ia minţile oamenilor, le fură luciditatea, iar mânaţi de pornirea de a face rău, se pripesc şi fac gafă după gafă, dupăcum spune Cuvântul lui Dumnezeu: ,,Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi Sunt prinşi de răutatea lor.” (Prov.11:6) Răutatea este o cursă, o capcană în care sunt prinşi toţi cei care se lasă copleşiţi de ea. Când în viaţa unui om a pătruns răutatea, deja pieirea lui este o certitudine, pentru că tocmai şi-a confecţionat cursa care-i va pricinui moartea.
Singura soluţie în acel moment este pocăinţa sinceră de răutate. Dar nu uitaţi un lucru foarte important: timpul optim pentru pocăinţă, prescris de Scriptură, în astfel de situaţii, este până la apusul soarelui. Tot ce trece peste apusul soarelui se cronicizează, iar o răutate acceptată şi cultivată ani sau zeci de ani de zile în inimă, este mult mai greu de rezolvat.
În experienţa mea pe ogorul evangheliei: am văzut pocăindu-se creştini care au căzut în păcatul adulterului, al beţiei, sau în alte păcate, dar încă nu am văzut pocăindu-se de bună voie niciunul din cei care au tolerat răutatea în inima lor pentru zeci de ani, ci doar pe patul de moarte, în chinuri cumplite, sub presiunea pedepsei lui Dumnezeu, unii simt că nu pot să moară până când nu işi cer iertare de la cei cărora, o viaţă întreagă, le-au făcut rău. Am participat şi la astfel de mărturisiri.
3. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, făcându-i de ruşine în public.
,,Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi a strigat înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!” Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, şi Haman s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit. Haman a istorisit nevestei sale Zereş şi tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Şi înţelepţii lui, şi nevastă-sa Zereş, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul Iudeilor, nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea înaintea lui.” Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera. (Estera 6:11-14)
Gândiţi-vă la toţi cei care l-au văzut, de atâtea ori în ultima vreme, pe înfumuratul şi crudul Haman, privind de pe calul său spre Mardoheu, ca spre o plojniţă care trebuie strivită cât mai curând, cât de miraţi trebuie să fi fost, când dintr-o dată l-au văzut pe Mardoheu pe cal, iar pe Haman escortându-l, ca pe un prinţ, şi strâgând înaintea lui cele mai elogioase sloganuri.
O smerire şi zdrobire mai mare, ca aceea de a fi obligat să faci un astfel de bine duşmanului tău de moarte, nici că ar fi fost de conceput.
Piaţa publică sau locul deschis al cetăţii, cum este numit în text, este unul din locurile preferate ale oamenilor egoişti şi răi, deoarece aceştia sunt foarte preocupaţi de imagine. Egoismul îi determină să atragă toate privirile şi atenţia asupra lor, iar răutatea intervine când nu reuşesc acest lucru. Când cineva nu este dispus să le acorde onorul cuvenit, oamenii răi se simt responsabili să îi aplice acestuia o corecţie, dar tot în văzul lumii, ca să ţină minte.
Dar mare este puterea lui Dumnezeu: Haman, răul acesta, care l-a umilit pe Mardoheu în public, care ar fi vrut să fie cinstit de către împărat tot în public, a fost făcut de ruşine de către Dumnezeu tot în locul deschis al cetăţii.
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: oamenii egoişti şi răi, flămânzi după aplauze şi plecăciuni, şi răzbunători pe cei care nu li le acordă, ajung să fie pedepsiţi de Dumnezeu tot în public, făcuţi de râsul tuturor oamenilor.
În concluzie:
Egoismul şi răutatea sunt printre cele mai periculoase păcate. Ele reprezintă esenţa naturii celui rău. Tolerate ani de zile în viaţa unui creştin, ele ajung să-l despartă pentru veci de veci de Dumnezeu. De aceea, conform Scripturii, termenul optim de rezolvare al acestor probleme, este până la apusul soarelui. Cine nu reuşeşte să rezolve un conflict până la apusul soarelui, nu este copil al lui Dumnezeu ci al diavolului. Cine poate ţine ură şi duşmănie ani de zile, este fiul lui satan. Tu al cui fiu eşti?
Dacă eşti asemenea lui Mardoheu, victimă a unor oameni plini de răutate ca Haman, stai liniştit pentru că în curând, vine timpul când Dumnezeu Însuşi va interveni, la timpul Său, obligându-i chiar pe cei ce te duşmănesc să-ţi facă bine.
Încă un gând înainte de încheiere: În Matei 7: 12 citim următoarele: ,,Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.” Aceasta pentru că: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal.6:7)

„Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal.6:7)
În funcţie de modul în care ne raportăm la cei din jur, Dumnezeu stabileşte norma şi măsura cu care se va purta El Însuşi faţă de noi, după cum citim în predica de pe munte: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Mat.7:12) Robului nemilostiv, din pilda Domnului Isus, i s-a anulat iertarea marii lui datorii, pe care o avea înaintea stăpânului, pentru simplul fapt, că la rândul său, n-a fost în stare să ierte o mică datorie, aproapelui său. (Mat.18:21-35) Iată cum explică împăratul David, motivul pentru care a cruţat viaţa duşmanului său de moarte Saul, când acesta i-a căzut în mână: ,,Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.” (1Sam.26:24)
Estera 7 reprezintă o ilustraţie practică al acestui principiu. În acest capitol, întâlnim mai multe personaje, care s-au raportat într-un anume fel faţă de cei din jur, iar Dumnezeu în providenţa Sa, a întors aceste fapte asupra capului lor. De aceea, Domnul Isus ne învaţă în predica de pe munte: ,,Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.” (Mat.7:12), pentru că tot ce facem altora se va întoarce asupra capului nostru, iar dacă dorim ca peste noi să vină binele, nu ne rămâne decât să facem bine celor din jur.
În cele ce urmează, aş dori să privim la patru personaje din Estera 7, iar din experienţa lor, să învăţăm cum să ne raportăm la cei din jur, în diverse situaţii, pentru ca la vremea secerişului lui Dumnezeu, peste noi să vină binele.
1. Estera.
,,Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera. În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi Esterei, pe când beau vin: „Care este cererea ta, împărăteasă Estero? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.” (Estera 7:1-2)
Mă tot întreb: Cât de frumos trebuie să se fi purtat Estera cu soţul ei, în cei cinci ani de căsătorie, pentru ca atunci când a intrat la el, în ciuda legilor foarte restrictive, să capete trecere înaintea lui şi să aibă toată bunăvoinţa împăratului, în a-i asculta şi îndeplini toate cererile?
Dacă relaţia Esterei cu împăratul n-ar fi fost una deosebit de frumoasă, atunci aceasta n-ar fi avut îndrăzneala să intre la el, şi să-şi ceară viaţa ei cât şi a poporului său, la stăruinţele lui Mardoheu, ci i-ar fi răspuns acestuia, ceva de genul următor: ,,Lasă-mă că numai ce am tras o ceartă bună cu împăratul, şi dacă mă vede nu fac altceva decât să-i amintesc de toate datoriile.”
Poate veţi spune că motivul bunăvoinţei de care a dat dovadă împăratul, a fost frumuseţea fizică a Esterei, vorba aceea din popor: ,,Nu poţi să refuzi o femeie frumoasă.” Dar nu uitaţi, că acest Ahaşveroş, ,,a mai pus pe liber” o împărăteasă deosebit de frumoasă, care de frumoasă ce era, a fost chemată să fie admirată de înalţii dregători, de pe tot cuprinsul împărăţiei Persiei, iar când aceasta a refuzat, a trebuit să plătească scump, pentru orgoliul rănit al împăratului. Şi apoi încă ceva: Împăratul Ahaşveroş nu ducea lipsă de femei frumoase. Conform cu Estera capitolul 2, toate fetele care au fost adunate în capitala Susa, cu prilejul alegerii unei împărătese, pentru el, în locul lui Vasti, au rămas în haremul împăratului, şi cu siguranţă că nu au fost nici puţine şi nici urâte. Aşadar, nu frumuseţea fizică a Esterei, a fost principalul motiv, pentru care a fost primită şi ascultată.
Motivul pentru care împăratul a dat dovadă de atâta bunăvoinţă faţă de Estera şi faţă de cererile ei, îl descoperim chiar din cuvintele împărătesei: ,, Ea a zis atunci: „Dacă împăratul găseşte cu cale şi dacă am căpătat trecerea înaintea lui, dacă lucrul pare potrivit împăratului, şi dacă eu Sunt plăcută înaintea lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile făcute de Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, şi scrise de el cu gând să piardă pe Iudeii care Sunt în toate ţinuturile împăratului.” (9:5) Estera n-a fost doar o femeie frumoasă ci şi una plăcută. Frumuseţea fizică ţine de înzestrarea genetică şi oricum este trecătoare, pe când calitatea de a fi plăcută, ţine de caracter, şi aceasta este nepieritoare. A fi o persoană plăcută este mai important decât a fi o persoană frumoasă. În cartea Proverbelor citim că: ,, Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui;” (19:22) Vorbind despre podoaba femeii, apostolul Petru ne spune următoarele cuvinte: ,,Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.” (1Pet.3:1-6) Dar nu numai femeile trebuie să aibă un caracter plăcut ci şi bărbaţii, de aceea Petru continuă: ,,Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.” (1Pet.3:7)
Aşadar, din exemplul Esterei, învăţăm că dacă avem un comportament şi un caracter plăcut, faţă de cei din jur, faptul acesta se va răsfrânge asupra noastră, iar la momentul potrivit, vom căpăta trecere şi bunăvoinţă înaintea celor pe care i-am cinstit, respectat şi slujit.
2. Mardoheu.
,,Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!” (Estera 7:9)
Mardoheu, este personajul care a salvat viaţa împăratului, din complotul urzit de famenii Bigtan şi Tereş, şi care n-a fost răsplătit, pentru această faptă, cinci ani de zile. Dimpotrivă, în mod indirect, prin decretul pe care l-a semnat, împăratul i-a răsplătit cu rău, lui Mardoheu, pentru aceasta: Întreg neamul evreesc era condamnat la moarte, iar o spânzurătoare înaltă de peste douăzeci de metri, era pregătită pentru el, de către înfumuratul Haman.
Dar, după cum am văzut în mesajul precedent, Dumnezeu îi obligă chiar şi pe duşmani să facă bine copiilor Săi. În capitolul şase am observat o serie de circumstanţe pe care, Dumnezeu în providenţa Sa, le-a potrivit, cu precizie, pentru ca ziua spânzurării lui Mardoheu, să devină ziua înălţării lui Mardoheu. În primul rând, Dumnezeu i-a creat o insomnie Împăratului. În al doilea rând, i-a stârnit interesul pentru cartea cronicilor. Împăratul ar fi putut cere o ţiitoare, sau ar fi putut găsi o altă modalitate de a-şi omorâ timpul, dar Dumnezeu i-a pus în minte cartea cronicilor. În al treilea rând, din multitudinea de fapte consemnate acolo, Dumnezeu l-a făcut să se oprească la aceea săvârşită de Mardoheu. În al patrulea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să întrebe dacă fapta aceea bună a fost răsplătită. În al cincilea rând, Dumnezeu i-a pus pe inimă dorinţa s-o răsplătească neântârziat. În al şaselea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să se sfătuiască, despre modul în care să fie răsplătită această faptă bună, cu persoana care se afla în curte. În al şaptelea rând, Dumnezeu i-a potrivit lui Haman ceasul, ca tocmai în acel moment, să fie în curte, evident venind cu alte scopuri, decât acelea pe care le avea Dumnezeu. Aşa se face că în acea zi, Mardoheu, în loc să fie spânzurat, a fost escortat de către Haman, prin locul deschis al capitalei, ca un mare prinţ, strigând înaintea lui tot felul de sloganuri elogioase.
Lecţia pe care o învăţăm de la Mardoheu este următoarea: Chiar dacă, pentru o vreme, faptele bune pe care le facem celor din jur, nu sunt răsplătite, sau sunt răsplătite cu rău, vine o vreme când Dumnezeu face dreptate, şi binele pe care l-am făcut altora se întoarce asupra noastră.
3. Haman.
,, Împărăteasa Estera a răspuns: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa: iată cererea mea; şi scapă pe poporul meu: iată dorinţa mea! Căci eu şi poporul meu Suntem vânduţi să fim nimiciţi, junghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască perderea făcută împăratului.” Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?” Estera a răspuns: „Apăsătorul, vrăjmaşul, este Haman, răul acesta!” Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei. Şi împăratul, în mânia lui, s-a sculat şi a părăsit ospăţul, şi s-a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa de la împărăteasa Estera, căci vedea bine că perderea lui era Hotărâtă în mintea împăratului. Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera, şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă, la mine, în casa împărătească?” Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!” Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.” (Ester 7:3-10)
Haman este personajul negativ, plin de egoism şi măcinat de propria-i răutate, care nu mai cunoaşte limite. Haman oferă averi întregi, spre a-şi stâmpăra setea de sânge, şi construieşte spânzurători impunătoare, spre a se delecta de un spectacol cât mai grandios, al propriei sale cruzimi.
Însă lecţia pe care o învăţăm din experienţa lui Haman, este că oricât de înaltă ar fi spânzurătoarea, pe care am construi-o pentru alţii, tot o să ne agăţăm în ea. Am văzut în viaţă oameni care s-au prins, tocmai în capcanele pregătite de ei, pentru alţii. Aşadar să nu construim spânzurători, ci mai degrabă cetăţi de scăpare, ca să avem parte şi noi de viaţă.
4. Ahaşveroş.
Ceea ce îmi place la împăratul Ahaşveroş, este că el a învăţat, din experienţele sale personale, care sunt oamenii de care trebuie să depărteze, şi care sunt oamenii de care trebuie să se apropie. Când împăratul a înţeles că Haman nu este un vizir de încredere, aşa cum s-a străduit să pară, l-a îndepărtat de lângă el, şi şi-a apropiat oameni de încredere precum Mardoheu şi Estera.
Lecţia pe care o învăţăm de la Ahaşveroş, este să ne depărtăm de oamenii egoişti, răi şi răzbunători, şi să ne apropiem de oamenii care au un caracter sfânt şi plăcut. Un om înţelept este acela care ştie ce prieteni să-şi aleagă şi cu ce fel de oameni să se înconjoare. De altfel Scriptura ne avertizează că: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. (1Cor.15:33)
În concluzie:
Estera, Mardoheu, Haman, Ahaşveroş, reprezintă câteva exemple, din cele mai diferite, care ilustrează un principiu cât se poate de simplu: Dumnezeu face să se întoarcă asupra noastră faptele pe care le facem celor din jur.
Prin urmare: Dacă vrei să vină peste tine tot binele din lume, fă-l celor din jur. Dar nu uita: Dacă egoismul şi răutatea te împinge să le faci rău, răul nu-ţi va părăsi casa.
Omul înţelept va ţine cont de acest principiu simplu dar important.